La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. Și pământul era pustiu și gol și era întuneric peste fața adâncului și Duhul lui Dumnezeu se mișca peste fața apelor. Și Dumnezeu a zis: Să fie lumină! Și a fost lumină. Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. Și Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l‐a numit noapte. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi. Și Dumnezeu a zis: Să fie o întindere între ape și să despartă apele de ape. Și Dumnezeu a făcut întinderea și a despărțit apele care erau dedesuptul întinderii de apele care erau deasupra întinderii. Și așa a fost. Și Dumnezeu a numit întinderea ceruri. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a doua. Și Dumnezeu a zis: Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerurilor și să se arate uscatul! Și așa a fost. Și Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar strângerea apelor a numit‐o mări. Și Dumnezeu a văzut că era bine. Și Dumnezeu a zis: Să dea pământul verdeață, ierburi care fac sămânță, pomi roditori care fac roade după soiul lor în care este sămânța lor pe pământ. Și așa a fost. Și pământul a dat verdeață, ierburi care fac sămânță după soiul lor și pomi care fac roade în care este sămânța lor după soiul lor. Și Dumnezeu a văzut că era bine. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a treia. Și Dumnezeu a zis: Să fie luminători în întinderea cerurilor ca să despartă ziua de noapte și să fie ca semne și ca vremi și ca zile și ani. Și ei să fie ca luminători în întinderea cerului ca să lumineze pe pământ. Și așa a fost. Și Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători: luminătorul mai mare ca să stăpânească ziua și luminătorul mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. Și Dumnezeu i‐a pus în întinderea cerurilor ca să lumineze pe pământ și să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Și Dumnezeu a văzut că era bine. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a patra. Și Dumnezeu a zis: Să mișune apele cu mulțimi de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe fața întinderii cerurilor. Și Dumnezeu a făcut peștii cei mari de mare și orice vietate care se mișcă, de care roiesc apele după soiul lor, și orice pasăre înaripată după soiul ei. Și Dumnezeu a văzut că era bine. Și Dumnezeu le‐a binecuvântat, zicând: Creșteți și înmulțiți‐vă și umpleți apele în mări și să se înmulțească păsări pe pământ. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a cincea. Și Dumnezeu a zis: Să dea pământul vietate după soiul său, dobitoace și târâtoare și viețuitoare a pământului după soiul său. Și așa a fost. Și Dumnezeu a făcut viețuitoarea pământului după soiul său și dobitoacele după soiul lor și orice se târăște pe pământ după soiul său. Și Dumnezeu a văzut că era bine. Și Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră; și ei să stăpânească peste peștii mării și peste păsările cerurilor și peste dobitoace și peste tot pământul și peste orice târâtoare care se târăște pe pământ. Și Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său; l‐a făcut după chipul lui Dumnezeu; i‐a făcut parte bărbătească și parte femeiască. Și Dumnezeu i‐a binecuvântat și Dumnezeu le‐a zis: Creșteți și înmulțiți‐vă și umpleți pământul și supuneți‐l și stăpâniți peste peștii mării și peste păsările cerurilor și peste orice vietate care se târăște pe pământ. Și Dumnezeu a zis: Iată v‐am dat orice iarbă care face sămânță care este pe fața întregului pământ și orice pom în care este rodul unui pom care face sămânță: să vă fie ca hrană. Și oricărei viețuitoare a pământului și oricărei păsări a cerurilor și oricărei târâtoare care se târăște pe pământ în care este un suflet viu am dat ca hrană orice iarbă verde. Și așa a fost. Și Dumnezeu a văzut tot ce făcuse și iată era foarte bine. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a șasea. Și cerurile și pământul și toată oștirea lor au fost sfârșite. Și în ziua a șaptea Dumnezeu și‐a sfârșit lucrarea pe care o făcuse și în ziua a șaptea s‐a odihnit de toată lucrarea sa pe care o făcuse. Și Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‐o pentru că în ea s‐a odihnit de toată lucrarea sa pe care o zidise Dumnezeu ca s‐o facă. Acestea sunt obârșiile cerurilor și pământului când au fost zidite în ziua când Domnul Dumnezeu a făcut pământ și ceruri. Și niciun copăcel de pe câmp nu era încă în pământ și nicio iarbă de pe câmp nu încolțise încă fiindcă Domnul Dumnezeu nu făcuse încă să ploaie pe pământ și nu era niciun om ca să lucreze pământul. Ci un abur se ridica de pe pământ și uda toată fața pământului. Și Domnul Dumnezeu a întocmit pe om din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflarea de viață și omul s‐a făcut un suflet viu. Și Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden spre răsărit și acolo a pus pe omul pe care‐l întocmise. Și din pământ Domnul Dumnezeu a făcut să crească orice pom care este plăcut la vedere și bun de mâncat și pomul vieții în mijlocul grădinii și pomul cunoștinței binelui și răului. Și un râu ieșea din Eden ca să ude grădina și de acolo se împărțea și se făcea patru brațe. Numele unuia este Pison; el înconjoară toată țara Havila unde este aur. Și aurul din țara aceea este bun; acolo este bedelion și piatră de onix. Și numele râului al doilea este Ghidon; el înconjoară toată țara lui Cuș. Și numele râului al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Și al patrulea râu este Eufratul. Și Domnul Dumnezeu a luat pe om și l‐a pus în grădina Edenului ca s‐o lucreze și s‐o păzească. Și Domnul Dumnezeu a poruncit omului zicând: Din orice pom din grădină poți să mănânci în voie. Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci din el, căci în ziua când vei mânca din el vei muri. Și Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit lui. Și Domnul Dumnezeu a întocmit din pământ orice viețuitoare a câmpului și orice pasăre a cerurilor și le‐a adus la om ca să vadă cum are să le numească. Și oricum numea omul fiecare vietate acela îi era numele. Și omul a dat nume tuturor dobitoacelor și păsărilor cerurilor și oricărei viețuitoare a câmpului, dar pentru om nu s‐a găsit niciun ajutor potrivit lui. Și Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste om și el a dormit. Și a luat una din coastele lui și a închis carnea la loc. Și coasta pe care o luase Domnul Dumnezeu din om a întocmit‐o într‐o femeie și a adus‐o la om. Și omul a zis: Aceasta este acum os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi femeie pentru că a fost luată din bărbat. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și vor fi o singură carne. Și erau goi amândoi, omul și nevasta sa, și nu le era rușine. Și șarpele era mai șiret decât orice viețuitoare a câmpului pe care o făcuse Domnul Dumnezeu. Și el a zis femeii: Oare așa a zis Dumnezeu: Să nu mâncați din toți pomii din grădină? Și femeia a zis șarpelui: Din rodul pomilor din grădină putem să mâncăm, dar din rodul pomului care este în mijlocul grădinii Dumnezeu a zis: Să nu mâncați din el și să nu vă atingeți de el ca să nu muriți. Și șarpele a zis femeii: Nu veți muri nicidecum. Căci Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul. Și femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și că era o plăcere pentru ochi și că pomul era de dorit ca să dea pricepere și a luat din rodul lui și a mâncat și a dat și bărbatului său cu ea și el a mâncat. Și li s‐au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi. Și au cusut laolaltă frunze de smochin și și‐au făcut șorțuri. Și au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în grădină în răcoarea zilei. Și omul și nevasta sa s‐au ascuns de fața Domnului Dumnezeu în mijlocul pomilor grădinii. Și Domnul Dumnezeu a strigat pe om și i‐a zis: Unde ești? Și el a zis: Am auzit glasul tău în grădină și m‐am temut pentru că sunt gol și m‐am ascuns. Și el a zis: Cine ți‐a spus că ești gol? Ai mâncat din pomul din care ți‐am poruncit să nu mănânci? Și omul a zis: Femeia pe care mi‐ai dat‐o cu mine ea mi‐a dat din pom și am mâncat. Și Domnul Dumnezeu a zis femeii: Ce ai făcut? Și femeia a zis: Șarpele m‐a amăgit și am mâncat. Și Domnul Dumnezeu a zis șarpelui: Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii mai mult decât toate dobitoacele și mai mult decât orice viețuitoare a câmpului. Să mergi pe pântecele tău și să mănânci țărână în toate zilele vieții tale. Și voi pune vrăjmășie între tine și femeie și între sămânța ta și sămânța ei; ea îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul. Femeii i‐a zis: Voi mări mult chinul tău și sarcina ta; în durere vei naște copii și la bărbatul tău îți va fi dorința și el va stăpâni peste tine. Și lui Adam i‐a zis; Pentru că ai ascultat de glasul nevestei tale și ai mâncat din pomul despre care ți‐am poruncit zicând: Să nu mănânci din el: blestemat să fie pământul din pricina ta, cu trudă să mănânci din el în toate zilele vieții tale. Și să‐ți dea spini și mărăcini și să mănânci iarba câmpului. În sudoarea feței tale să mănânci pâine până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat. Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce. Și omul a pus numele nevestei sale Eva pentru că ea este mama tuturor celor vii. Și Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam și nevestei sale cămăși de piei și i‐a îmbrăcat. Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, omul a ajuns ca unul din noi să cunoască bine și rău. Și acum, ca să nu‐și întindă mâna și să ia și din pomul vieții și să mănânce și să trăiască în veac… De aceea Domnul Dumnezeu l‐a scos din grădina Edenului ca să lucreze pământul din care fusese luat. Și a izgonit pe om și a pus la răsăritul grădinii Edenului heruvimul și flacăra sabiei ce se învârtește în orice parte ca să păzească drumul la pomul vieții. Și Adam a cunoscut pe Eva, nevasta sa; și ea a zămislit și a născut pe Cain și a zis: Am dobândit un bărbat cu Domnul. Și, iarăși, a născut pe fratele său Abel. Și Abel era păstor, iar Cain era plugar. Și a fost așa: după o vreme Cain a adus din roadele ogorului un dar Domnului. Și Abel a adus și el din cele dintâi ale oilor lui și din grăsimea lor. Și Domnul a privit cu plăcere la Abel și la darul său. Iar la Cain și la darul său n‐a privit cu plăcere. Și Cain s‐a mâniat foarte tare, și fața i s‐a posomorât. Și Domnul a zis lui Cain: De ce ești mâniat? Și de ce ți s‐a posomorât fața? Dacă faci bine, nu va fi ridicată ea în sus? Și dacă nu faci bine, păcatul zace la intrare și spre tine îi va fi dorința, iar tu stăpânește peste el. Și Cain a vorbit lui Abel, fratele său. Și a fost așa: când erau ei în câmp, Cain s‐a sculat împotriva lui Abel, fratele său, și l‐a ucis. Și Domnul a zis lui Cain: Unde este Abel, fratele tău? Și el a zis: Nu știu; sunt eu păzitorul fratelui meu? Și el a zis: Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă la mine din pământ. Și acum blestemat să fii în pământul care și‐a deschis gura să primească sângele fratelui tău din mâna ta. Când vei ara pământul, nu‐ți va da de acum puterea lui; fugar și pribeag să fii pe pământ. Și Cain a zis Domnului: Pedeapsa mea este prea mare ca s‐o port. Iată m‐ai izgonit astăzi de pe fața pământului și voi fi ascuns de fața ta și voi fi fugar și pribeag pe pământ și va fi așa: oricine mă va găsi mă va ucide. Și Domnul i‐a zis: De aceea oricine ucide pe Cain va cădea sub răzbunare de șapte ori. Și Domnul a pus un semn pe Cain ca nu cumva găsindu‐l cineva, să‐l lovească. Și Cain a ieșit de la fața Domnului și a locuit în țara Nod la răsăritul Edenului. Și Cain a cunoscut pe nevasta sa și ea a zămislit și a născut pe Enoh. Și el a zidit o cetate și a pus numele cetății după numele fiului său Enoh. Și lui Enoh i s‐a născut Irad și Irad a născut pe Mehuiael și Mehuiael a născut pe Metușael și Metușael a născut pe Lameh. Și Lameh a luat două neveste: numele uneia era Ada și numele celeilalte Țila. Și Ada a născut pe Iabal; el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi și au vite. Și numele fratelui său era Iubal: el era tatăl celor ce mânuiesc arfa și cimpoiul. Și Țila a născut și ea pe Tubal‐Cain, făuritorul oricărei unelte de aramă și fier. Și sora lui Tubal‐Cain era Naama. Și Lameh a zis nevestelor sale: Ada și Țila, auziți glasul meu. Voi, neveste ale lui Lameh, plecați urechea la graiul meu. Căci am ucis un bărbat pentru că m‐a rănit, și un tânăr pentru că m‐a lovit. Dacă de șapte ori va fi răzbunat Cain, Lameh de șaptezeci și șapte de ori. Și Adam a cunoscut iarăși pe nevasta sa și ea a născut un fiu și i‐a pus numele Set: Căci, a zis ea, Dumnezeu mi‐a rânduit o altă sămânță în locul lui Abel; căci Cain l‐a ucis. Și lui Set i s‐a născut și lui un fiu și i‐a pus numele Enoș. Atunci au început oamenii să cheme numele Domnului. Aceasta este cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a zidit Dumnezeu pe om, l‐a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I‐a făcut parte bărbătească și parte femeiască și i‐a binecuvântat și le‐a pus numele Adam în ziua când au fost făcuți. Și Adam a trăit o sută treizeci de ani și a născut un fiu după asemănarea sa, după chipul său, și i‐a pus numele Set. Și zilele lui Adam, după ce a născut pe Set, au fost opt sute de ani; și a născut fii și fiice. Și toate zilele lui Adam pe care le‐a trăit au fost nouă sute treizeci de ani; și a murit. Și Set a trăit o sută cinci ani și a născut pe Enoș. Și Set a trăit, după ce a născut pe Enoș, opt sute șapte ani și a născut fii și fiice. Și toate zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani; și a murit. Și Enoș a trăit nouăzeci de ani și a născut pe Cainan. Și Enoș a trăit, după ce a născut pe Cainan, opt sute cincisprezece ani; și a născut fii și fiice. Și toate zilele lui Enoș au fost nouă sute cinci ani; și a murit. Și Cainan a trăit șaptezeci de ani și a născut pe Mahalaleel. Și Cainan a trăit, după ce a născut pe Mahalaleel, opt sute patruzeci de ani și a născut fii și fiice. Și toate zilele lui Cainan au fost nouă sute zece ani; și a murit. Și Mahalaleel a trăit șaizeci și cinci de ani și a născut pe Iared. Și Mahalaleel a trăit, după ce a născut pe Iared, opt sute treizeci de ani și a născut fii și fiice. Și toate zilele lui Mahalaleel au fost opt sute nouăzeci și cinci de ani; și a murit. Și Iared a trăit o sută șaizeci și doi de ani și a născut pe Enoh. Și Iared a trăit, după ce a născut pe Enoh, opt sute de ani și a născut fii și fiice. Și toate zilele lui Iared au fost nouă sute șaizeci și doi de ani; și a murit. Și Enoh a trăit șaizeci și cinci de ani și a născut pe Metușela. Și Enoh a umblat cu Dumnezeu, după ce a născut pe Metușela, trei sute de ani și a născut fii și fiice. Și toate zilele lui Enoh au fost trei sute șaizeci și cinci de ani. Și Enoh a umblat cu Dumnezeu și n‐a mai fost, căci Dumnezeu l‐a luat. Și Metușela a trăit o sută optzeci și șapte de ani și a născut pe Lameh. Și Metușela a trăit, după ce a născut pe Lameh, șapte sute optzeci și doi de ani și a născut fii și fiice. Și toate zilele lui Metușela au fost nouă sute șaizeci și nouă de ani; și a murit. Și Lameh a trăit o sută optzeci și doi de ani și a născut un fiu. Și i‐a pus numele Noe zicând: Acesta ne va mângăia de lucrul nostru și de truda mâinilor noastre în pământul pe care l‐a blestemat Domnul. Și Lameh a trăit, după ce a născut pe Noe, cinci sute nouăzeci și cinci de ani și a născut fii și fiice. Și toate zilele lui Lameh au fost șapte sute șaptezeci și șapte de ani și a murit. Și Noe era de cinci sute de ani și Noe a născut pe Sem, pe Ham și pe Iafet. Și a fost așa: când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului și li s‐au născut fiice, fiii lui Dumnezeu au văzut pe fiicele oamenilor că erau frumoase și și‐au luat neveste din toate pe care le‐au ales. Și Domnul a zis: Duhul meu nu se va lupta în veac cu omul, căci și el este carne, dar zilele lui vor fi o sută douăzeci de ani. Uriașii erau pe pământ în acele zile și chiar după aceea când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor și ele le‐au născut; aceștia au fost vitejii care în vechime erau oameni cu nume. Și Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că orice închipuire a gândurilor inimii lui era numai rea toată ziua. Și Domnul s‐a căit că făcuse pe om pe pământ și s‐a mâhnit în inima sa. Și Domnul a zis: Voi șterge de pe fața pământului pe omul pe care l‐am făcut, de la om până la dobitoc și târâtoare și păsări ale cerurilor, căci mă căiesc că i‐am făcut. Dar Noe a aflat har în ochii Domnului. Acestea sunt neamurile lui Noe. Noe era un om drept desăvârșit în neamurile lui: Noe umbla cu Dumnezeu. Și Noe a născut trei fii: pe Sem, pe Ham și pe Iafet. Și pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu și pământul era plin de asuprire. Și Dumnezeu a privit pământul, și, iată, era stricat; căci orice carne își stricase calea pe pământ. Și Dumnezeu a zis lui Noe: Sfârșitul oricărei cărni a venit înaintea mea, căci pământul este plin de asuprire prin ei și iată îi voi prăpădi cu pământul. Fă‐ți o corabie de lemn de gofer; să faci odăițe în corabie, și tencuiește‐o pe dinăuntru și pe dinafară cu smoală. Și s‐o faci așa: lungimea corăbiei trei sute de coți, lățimea ei cincizeci de coți și înălțimea ei treizeci de coți. Să faci corăbiei o lumină și s‐o sfârșești la un cot în sus. Și intrarea corăbiei s‐o pui în latura ei; s‐o faci cu un cat de jos, al doilea și al treilea. Și eu iată aduc potopul de ape pe pământ ca să prăpădesc toată carnea în care este suflare de viață sub ceruri; orice este pe pământ va pieri. Dar voi întări legământul meu cu tine și vei intra în corabie tu și fiii tăi și nevasta ta și nevestele fiilor tăi cu tine. Și din orice viețuitoare de orice carne să aduci în corabie două din orice soi ca să le ții vii cu tine: să fie partea bărbătească și partea femeiască. Din pasări după soiul lor și din dobitoace după soiul lor, din orice târâtoare de pe pământ după soiul său, vor intra la tine două din fiecare soi ca să le păstrezi vii. Și ia la tine din orice hrană care se mănâncă și strânge‐o la tine și să‐ți fie ca hrană pentru tine și pentru ele. Și Noe a făcut potrivit cu tot ce‐i poruncise Dumnezeu, așa a făcut. Și Domnul a zis lui Noe: Intră în corabie tu și toată casa ta, căci pe tine te‐am văzut drept înaintea mea în neamul acesta. Din toate dobitoacele curate să iei la tine șapte și șapte: partea bărbătească și partea sa femeiască și din dobitoacele necurate două: partea bărbătească și partea sa femeiască. Și din păsările cerurilor șapte și șapte: partea bărbătească și partea femeiască să păstrezi sămânță vie pe fața întregului pământ. Căci încă șapte zile și voi face să ploaie asupra pământului patruzeci de zile și patruzeci de nopți și voi șterge de pe fața pământului orice ființă pe care am făcut‐o. Și Noe a făcut potrivit cu tot ce‐i poruncise Dumnezeu. Și Noe era de șase sute de ani când a fost potopul de ape pe pământ. Și Noe a intrat în corabie și fiii lui și nevasta lui și nevestele fiilor lui cu el de apele potopului. Din dobitoacele curate și din dobitoacele care sunt necurate și din pasări și din orice se târăște pe pământ au intrat două câte două la Noe în corabie, partea bărbătească și partea femeiască, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Și a fost așa: după cele șapte zile apele potopului au fost pe pământ. În anul șase sute al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea s‐au rupt toate izvoarele adâncului celui mare și ferestrele cerurilor au fost deschise. Și ploaia a fost pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Chiar în ziua aceea au intrat în corabie Noe și Sem și Ham și Iafet, fiii lui Noe, și nevasta lui Noe și cele trei neveste ale fiilor lui cu ei: ei și orice viețuitoare după soiul său și toate dobitoacele după soiul lor și orice târâtoare care se târăște pe pământ după soiul său și orice pasăre după soiul său, orice pasăre de orice aripă. Și au intrat la Noe în corabie două câte două din orice carne în care este suflare de viață. Și cele ce au intrat au intrat parte bărbătească și parte femeiască din orice carne, cum îi poruncise Dumnezeu. Și Domnul le‐a închis înăuntru. Și potopul a fost patruzeci de zile pe pământ și apele au crescut și au ridicat corabia și a fost înălțată deasupra pământului. Și apele s‐au întețit și au crescut mult pe pământ și corabia plutea pe fața apelor. Și apele s‐au întețit nespus pe pământ și toți munții înalți care erau sub toate cerurile au fost acoperiți. Cincisprezece coți s‐au înălțat apele mai sus și munții au fost acoperiți. Și a murit orice carne care se mișca pe pământ, pasări și dobitoace și viețuitoare și orice târâtoare care se târăște pe pământ și orice om. Tot ce avea suflarea duhului de viață în nările sale și tot ce era pe uscat a murit. Și a șters orice ființă care era pe fața pământului, de la om până la dobitoace și târâtoare și păsări ale cerurilor și au fost șterse de pe pământ și a rămas numai Noe și ce era cu el în corabie. Și apele au crescut pe pământ o sută cincizeci de zile. Și Dumnezeu și‐a adus aminte de Noe și de toate fiarele și de toate dobitoacele care erau cu el în corabie. Și Dumnezeu a făcut să treacă un vânt peste pământ și apele au scăzut. Și izvoarele adâncului și ferestrele cerurilor au fost astupate și ploaia din ceruri a fost oprită. Și apele se scurgeau de pe pământ mergând și întorcându‐se. Și după trecere de o sută cincizeci de zile apele s‐au tras înapoi. Și în luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s‐a oprit pe munții Ararat. Și apele se împuținau necontenit până în luna a zecea: în luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s‐au văzut vârfurile munților. Și a fost așa: la sfârșitul celor patruzeci de zile Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. Și a trimis un corb. Și el a ieșit încoace și încolo până ce au secat apele de pe pământ. Și a trimis un porumbel de la el ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. Dar porumbelul n‐a găsit unde să‐și pună talpa piciorului și s‐a întors la el la corabie, căci apele erau pe fața întregului pământ. Și și‐a întins mâna și l‐a luat și l‐a adus la sine în corabie. Și a mai stat alte șapte zile și iarăși a trimis porumbelul din corabie. Și porumbelul a venit la el în amurg și iată în gura lui era o frunză verde de măslin. Și Noe a cunoscut că apele scăzuseră de pe pământ. Și a mai stat alte șapte zile și a trimis porumbelul, dar nu s‐a mai întors la el. Și a fost așa: în anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Și Noe a ridicat acoperișul corăbiei și s‐a uitat și iată fața pământului se uscase. Și în luna a doua, în ziua douăzeci și șapte a lunii, pământul era uscat. Și Dumnezeu a vorbit lui Noe zicând: Ieși din corabie tu și nevasta ta și fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine. Scoate afară cu tine orice viețuitoare care este cu tine de orice carne: păsări și dobitoace și orice târâtoare ce se târăște pe pământ, ca să mișune pe pământ, să crească și să se înmulțească pe pământ. Și Noe a ieșit și fiii lui și nevasta lui și nevestele fiilor lui cu el. Orice viețuitoare, orice târâtoare și orice păsări, orice se mișcă pe pământ, după familiile lor, au ieșit din corabie. Și Noe a zidit un altar Domnului și a luat din orice dobitoc curat și din orice pasăre curată și a adus arderi de tot pe altar. Și Domnul a mirosit miros plăcut și Domnul a zis în inima sa: Nu voi mai blestema iarăși pământul din pricina omului; căci închipuirea inimii omului este rea din tinerețea lui; nici nu voi mai lovi iarăși tot ce este viu, cum am făcut. Câte zile va sta pământul, semănatul și seceratul și frigul și căldura și vara și iarna și ziua și noaptea nu vor înceta. Și Dumnezeu a binecuvântat pe Noe și pe fiii lui și le‐a zis: Creșteți și înmulțiți‐vă și umpleți pământul. Și frica de voi și temerea de voi să fie peste orice viețuitoare a pământului și peste orice pasăre a cerurilor, cu tot ce se târăște pe pământ și peste toți peștii mării: sunt date în mâna voastră. Orice se mișcă și trăiește vă va fi de mâncare: vi le‐am dat toate ca pe iarba verde. Dar să nu mâncați carne cu viața ei, sângele ei. Și cu adevărat voi cere înapoi sângele vostru, al vieților voastre: din mâna oricărei viețuitoare îl voi cere înapoi și din mâna omului, din mâna fratelui fiecărui om voi cere viața omului. Cel ce varsă sânge de om, de om se va vărsa sângele lui; căci el a făcut pe om după chipul lui Dumnezeu. Iar voi creșteți și înmulțiți‐vă, mișunați pe pământ și înmulțiți‐vă pe el. Și Dumnezeu a vorbit lui Noe și fiilor lui cu el zicând: Și eu iată întăresc legământul meu cu voi și cu sămânța voastră după voi; și cu orice vietate, care este cu voi, pasările, dobitoacele și orice viețuitoare a pământului cu voi din toate câte ies din corabie din orice viețuitoare a pământului. Și eu voi întări legământul meu cu voi: nici nu se va mai prăpădi toată carnea de apele potopului, nici nu va mai fi potop ca să nimicească pământul. Și Dumnezeu a zis: Acesta este semnul legământului pe care‐l pun între mine și voi și orice vietate care este cu voi pentru neamuri veșnice: am pus curcubeul meu în nor și el va fi un semn de legământ între mine și pământ. Și va fi așa: când voi înnoura pământul cu nor, curcubeul se va vedea în nor și‐mi voi aduce aminte de legământul meu care este între mine și voi și orice vietate de orice carne și apele nu se vor mai face potop ca să prăpădească toată carnea. Și curcubeul va fi în nor și mă voi uita la el ca să‐mi aduc aminte de legământul veșnic dintre Dumnezeu și orice vietate de orice carne care este pe pământ. Și Dumnezeu a zis lui Noe: Acesta este semnul legământului pe care l‐am întărit între mine și toată carnea care este pe pământ. Și fiii lui Noe care au ieșit din corabie erau: Sem și Ham și Iafet. Și Ham este tatăl lui Canaan. Acești trei au fost fiii lui Noe și de la aceștia s‐a umplut tot pământul. Și Noe a început să fie plugar și a sădit vie. Și a băut din vin și s‐a îmbătat și s‐a dezvelit în cortul său. Și Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său, și a spus celor doi frați ai săi afară. Și Sem și Iafet au luat o manta și au pus‐o pe amândoi umerii lor și au mers deandăratelea și au acoperit goliciunea tatălui lor și fețele lor se uitau înapoi și n‐au văzut goliciunea tatălui lor. Și Noe s‐a trezit din vinul său, și a cunoscut ce‐i făcuse fiul său cel mai mic. Și a zis: Blestemat să fie Canaan! Rob de robi va fi el fraților săi. Și a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem și Canaan să fie robul său. Dumnezeu să lărgească pe Iafet și el să locuiască în corturile lui Sem; și Canaan să fie robul lui. Și Noe a trăit după potop trei sute cincizeci de ani. Și toate zilele lui Noe au fost nouă sute cincizeci de ani; și a murit. Și acestea sunt neamurile fiilor lui Noe, lui Sem, Ham și Iafet: și lor li s‐au născut fii după potop. Fiii lui Iafet: Gomer și Magog și Madai și Iavan și Tubal și Meșec și Tiras. Și fiii lui Gomer: Așchenaz și Rifat și Togarma. Și fiii lui Iavan: Elișa și Tarșiș, Chitim și Dodanim. De la aceștia s‐au împărțit ostroavele neamurilor după țările lor, fiecare după limba sa, după familiile lor, în neamurile lor. Și fiii lui Ham: Cuș și Mițraim și Put și Canaan. Și fiii lui Cuș: Seba și Havila și Sabta și Raema și Sabteca. Și fiii lui Raema: Șeba și Dedan. Și Cuș a născut pe Nimrod; el a început să fie puternic pe pământ. El era vânător puternic înaintea Domnului; de aceea se zice: Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului. Și începutul împărăției lui a fost Babel și Erec și Acad și Calne, în țara Șinear. Din țara aceea a ieșit în Asiria și a zidit Ninive și Rehobot‐Ir și Calah, și Resen între Ninive și Calah. Aceasta este cetatea cea mare. Și Mițraim a născut pe Ludimi și pe Anamimi și pe Lehabimi și pe Naftuhimi și pe Patrusimi și pe Casluhimi (din care au ieșit filistenii) și pe Caftorimi. Și Canaan a născut pe Sidon, întâiul născut al său, și pe Het și pe Iebusit și pe Amorit și pe Ghirgasit și pe Hevit și pe Archit și pe Sinit și pe Arvadit și pe Țemarit și pe Hamatit. Și după aceasta familiile Cananitului s‐au împrăștiat. Și hotarul Cananitului era de la Sidon, cum mergi spre Gherar până la Gaza, cum mergi spre Sodoma și Gomora și Adma și Țeboim până la Leșa. Aceștia sunt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor, în țările lor, în neamurile lor. Și lui Sem, tatăl tuturor copiilor lui Eber, fratele cel mai mare al lui Iafet, i s‐au născut și lui copii. Fiii lui Sem: Elam și Asur și Arpacșad și Lud și Aram. Și fiii lui Aram: Uț și Hul și Gheter și Maș. Și Arpacșad a născut pe Șelah și Șelah a născut pe Eber. Și lui Eber i s‐au născut doi fii: numele unuia era Peleg, căci în zilele lui s‐a împărțit pământul, și numele fratelui său era Ioctan. Și Ioctan a născut pe Almodad și pe Șelef și pe Ațarmavet și pe Ierah și pe Adoram și pe Uzal și pe Dicla și pe Obal și pe Abimael și pe Seba și pe Ofir și pe Havila și pe Iobab. Toți aceștia erau fiii lui Ioctan. Și locuința lor era de la Meșa, cum mergi spre Sefar, muntele răsăritului. Aceștia sunt fiii lui Sem, după familiile lor, după limbile lor, în țările lor, după neamurile lor. Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după neamurile lor, în neamurile lor. Și din aceștia s‐au împărțit neamurile pe pământ după potop. Și tot pământul avea o singură limbă și o singură vorbire. Și a fost așa: când au pornit spre răsărit, au aflat o câmpie în țara Șinear și au locuit acolo. Și au zis unul către altul: Veniți să facem cărămizi și să le ardem bine. Și cărămizile le‐au fost drept piatră și smoala le‐a fost drept tencuială. Și au zis: Veniți, să ne zidim o cetate și un turn cu vârful până la ceruri și să ne facem un nume ca să nu fim împrăștiați pe fața întregului pământ. Și Domnul s‐a pogorât ca să vadă cetatea și turnul pe care‐l zideau copiii oamenilor. Și Domnul a zis: Iată ei sunt un singur popor și toți au o singură limbă și iată ce încep să facă! Și acum nu vor fi împiedicați cu nimic din ce au de gând să facă. Veniți să ne pogorâm și să le încurcăm limba acolo ca să nu înțeleagă unul limba celuilalt. Și Domnul i‐a împrăștiat de acolo peste fața întregului pământ. Și au încetat să zidească cetatea. De aceea i s‐a pus numele Babel, căci Domnul a încurcat acolo limba întregului pământ. Și de acolo Domnul i‐a împrăștiat peste fața întregului pământ. Acestea sunt neamurile lui Sem. Sem era de o sută de ani și a născut pe Arpacșad la doi ani după potop. Și Sem a trăit, după ce a născut pe Arpacșad, cinci sute de ani și a născut fii și fiice. Și Arpacșad a trăit treizeci și cinci de ani și a născut pe Șelah. Și Arpacșad a trăit, după ce a născut pe Șelah, patru sute trei ani și a născut fii și fiice. Și Șelah a trăit treizeci de ani și a născut pe Eber. Și Șelah a trăit, după ce a născut pe Eber, patru sute trei ani și a născut fii și fiice. Și Eber a trăit treizeci și patru de ani și a născut pe Peleg. Și Eber a trăit, după ce a născut pe Peleg, patru sute treizeci de ani și a născut fii și fiice. Și Peleg a trăit treizeci de ani și a născut pe Reu. Și Peleg a trăit, după ce a născut pe Reu, două sute nouă ani și a născut fii și fiice. Și Reu a trăit treizeci și doi de ani și a născut pe Serug. Și Reu a trăit, după ce a născut pe Serug, două sute șapte ani și a născut fii și fiice. Și Serug a trăit treizeci de ani și a născut pe Nahor. Și Serug a trăit, după ce a născut pe Nahor, două sute de ani și a născut fii și fiice. Și Nahor a trăit douăzeci și nouă de ani și a născut pe Terah. Și Nahor a trăit, după ce a născut pe Terah, o sută nouăsprezece ani și a născut fii și fiice. Și Terah a trăit șaptezeci de ani și a născut pe Avram, pe Nahor și pe Haran. Și acestea sunt neamurile lui Terah. Terah a născut pe Avram, pe Nahor și pe Haran. Și Haran a născut pe Lot. Și Haran a murit în fața tatălui său Terah în țara nașterii sale în Urul Haldeilor. Și Avram și Nahor și‐au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai și numele nevestei lui Nahor era Milca, fata lui Haran, tatăl Milchei și tatăl Ischei. Și Sarai era stearpă și n‐avea copii. Și Terah a luat pe Avram, fiul său, și pe Lot, fiul lui Haran, pe fiul fiului său și pe Sarai, noră‐sa, nevasta fiului său Avram, și au ieșit împreună din Urul Haldeilor ca să meargă în țara Canaan. Și au venit până la Haran și au locuit acolo. Și zilele lui Terah au fost două sute cinci ani; și Terah a murit în Haran. Și Domnul zisese lui Avram: Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău în țara pe care ți‐o voi arăta. Și te voi face un neam mare și te voi binecuvânta și voi face numele tău mare și vei fi o binecuvântare. Și voi binecuvânta pe cei ce te binecuvântează și voi blestema pe cel ce te va blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. Și Avram a plecat, cum îi zisese Domnul. Și Lot a mers cu el. Și Avram era de șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran. Și Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, și pe Lot, fiul fratelui său, și toate averile lor pe care le agonisiseră și sufletele pe care le câștigaseră în Haran, și au ieșit să meargă în țara Canaan și au venit în țara Canaan. Și Avram a străbătut țara până la locul Sihem, până la stejarul lui More. Și Cananitul era atunci în țară. Și Domnul s‐a arătat lui Avram și a zis: Seminței tale voi da țara aceasta. Și el a zidit acolo un altar Domnului care i se arătase. Și de acolo a trecut la muntele dinspre răsărit de Betel și și‐a întins cortul având Betelul spre apus și Ai spre răsărit; și acolo a zidit un altar Domnului și a chemat numele Domnului. Și Avram a plecat, mergând înainte spre miazăzi. Și a fost o foamete în țară. Și Avram s‐a pogorât în Egipt ca să stea vremelnic acolo, căci foametea era grea în țară. Și a fost așa: când era aproape să intre în Egipt, a zis către Sarai, nevasta sa: Iată acum știu că ești o femeie frumoasă de privit. Și va fi așa: când te vor vedea egiptenii vor zice: Aceasta este nevasta lui. Și pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa vie. Spune, te rog, că ești sora mea ca să‐mi fie bine pentru tine și să‐mi trăiască sufletul din pricina ta. Și a fost așa: când a venit Avram în Egipt, egiptenii au văzut femeia că era foarte frumoasă. Și căpeteniile lui Faraon au văzut‐o și au lăudat‐o la Faraon; și femeia a fost luată în casa lui Faraon. Și el s‐a purtat bine cu Avram din pricina ei; și el a avut oi și boi și măgari și robi și roabe și măgărițe și cămile. Și Domnul a lovit cu răni mari pe Faraon și casa lui pentru Sarai, nevasta lui Avram. Și Faraon a chemat pe Avram și a zis: Ce mi‐ai făcut? Pentru ce nu mi‐ai spus că este nevasta ta? Pentru ce ai zis: Este sora mea! așa că mi‐am luat‐o de nevastă? Și acum iată‐ți nevasta! Ia‐o și du‐te! Și Faraon a poruncit oamenilor săi pentru el; și ei l‐au petrecut pe el și pe nevasta lui și tot ce avea. Și Avram s‐a suit din Egipt spre miazăzi, el și nevasta sa și tot ce avea, și Lot cu el. Și Avram era foarte avut în vite, în argint și în aur. Și a mers în călătoriile sale de la miazăzi până la Betel, până la locul unde fusese cortul său la început între Betel și Ai: la locul altarului pe care‐l făcuse acolo întâi; și acolo Avram a chemat numele Domnului. Dar și Lot care mergea cu Avram avea oi și boi și corturi. Și țara aceea nu‐i încăpea ca să poată locui împreună; căci avutul lor era mare și nu puteau locui împreună. Și a fost ceartă între păzitorii vitelor lui Avram și între păzitorii vitelor lui Lot. Și Cananitul și Ferezitul locuiau atunci în țară. Și Avram a zis lui Lot: Să nu fie, rogu‐te, ceartă între mine și tine și între păzitorii mei și între păzitorii tăi, căci suntem frați. Nu este oare toată țara înaintea ta? Desparte‐te, rogu‐te, de mine; dacă vei apuca tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; și dacă vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stânga. Și Lot și‐a ridicat ochii și a văzut toată Câmpia Iordanului că era bine udată peste tot mai înainte de a prăpădi Domnul Sodoma și Gomora: ca grădina Domnului, ca țara Egiptului până spre Țoar. Și Lot și‐a ales toată Câmpia Iordanului și Lot a plecat spre răsărit. Și s‐au despărțit unul de altul. Avram a locuit în țara Canaan și Lot a locuit în cetățile Câmpiei și și‐a mutat cortul până la Sodoma. Și oamenii din Sodoma erau răi și mari păcătoși împotriva Domnului. Și Domnul a zis lui Avram după ce se despărțise Lot de el: Ridică‐ți ochii acum, și privește din locul unde ești spre miazănoapte și spre miazăzi și spre răsărit și spre apus. Căci toată țara pe care o vezi o voi da ție și seminței tale în veac. Și voi face sămânța ta ca pulberea pământului, așa că, dacă poate cineva număra pulberea pământului, și sămânța ta va fi numărată. Scoală‐te, străbate țara în lungul și în latul ei, căci ție ți‐o voi da. Și Avram și‐a mutat cortul și a venit și a locuit lângă stejarii lui Mamre care sunt în Hebron; și acolo a zidit un altar Domnului. Și a fost așa: în zilele lui Amrafel, împăratul Șinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului și lui Tideal, împăratul Goimului, ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, și cu Birșa, împăratul Gomorei, cu Șineab, împăratul Admei, și cu Șemeeber, împăratul Țeboimului și cu împăratul Belei, adică al Țoarului. Toți aceștia s‐au unit împreună în valea Sidim adică Marea‐Sărată. Slujiseră doisprezece ani lui Chedorlaomer și în anul al treisprezecelea s‐au răsculat. Și în anul al patrusprezecelea Chedorlaomer și împărații care erau cu el au venit și au bătut pe Refaimiți în Așterot‐Carnaim și pe Zuzimi în Ham și pe Emimi în Șave‐Chiriataim și pe Horiți în muntele lor Seir până la El‐Paran care este lângă pustie. Și s‐au întors și au venit la En‐Mișpat, care este Cades, și au bătut toată câmpia Amaleciților precum și pe Amoriți, care locuiau în Hațațon‐Tamar. Și împăratul Sodomei și împăratul Gomorei și împăratul Admei și împăratul Țeboimului și împăratul Belei, adică Țoarului, au ieșit și s‐au așezat de bătaie împotriva lor în valea Sidim: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, și lui Tideal, împăratul Goimului, și lui Amrafel, împăratul Șinearului, și lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împărați împotriva a cinci. Și valea Sidim era plină cu puțuri de smoală. Și împăratul Sodomei și al Gomorei au fugit și au căzut acolo și cei ce au rămas au fugit la munte. Și au luat toate avuțiile din Sodoma și din Gomora și toate bunurile lor și au plecat. Și au luat pe Lot, fiul fratelui lui Avram, și bunurile lui și au plecat. Și el locuia în Sodoma. Și unul care scăpase a venit și a spus lui Avram Evreul. Și el locuia la stejarii lui Mamre Amoritul, fratele lui Eșcol și fratele lui Aner; și aceștia erau în legământ cu Avram. Și Avram a auzit că fratele său fusese luat prins și a scos pe oamenii săi deprinși la arme, născuți în casa sa, trei sute optsprezece, și i‐a urmărit până la Dan. Și s‐a împărțit, noaptea, împotriva lor el și robii săi, și i‐a bătut și i‐a urmărit până la Hoba care este la stânga Damascului. Și a adus înapoi toate avuțiile și a adus înapoi și pe Lot, fratele său, și toate bunurile și pe femei și pe popor. Și împăratul Sodomei a ieșit să‐l întâmpine când se întorcea de la măcelărirea lui Chedorlaomer și a împăraților care erau cu el în valea Șave adică Valea Împăratului. Și Melhidesec, împăratul Salemului, a adus pâine și vin. Și el era preot al Dumnezeului Prea Înalt. Și el l‐a binecuvântat și a zis: Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Prea Înalt, Stăpânul cerurilor și al pământului. Și binecuvântat să fie Dumnezeul Prea Înalt, care a dat pe vrăjmașii tăi în mâna ta. Și i‐a dat zeciuială din toate. Și împăratul Sodomei a zis lui Avram: Dă‐mi mie sufletele și bunurile ia‐ți‐le ție. Și Avram a zis împăratului Sodomei: Mi‐am ridicat mâna spre Domnul Dumnezeul Prea Înalt, Stăpânul cerurilor și al pământului, de voi lua un fir de ață sau o curea de încălțăminte, da, ceva din toate ale tale ca să nu zici: Am îmbogățit pe Avram! Nimic pentru mine. Numai ceea ce au mâncat tinerii și partea bărbaților care au mers cu mine Aner, Eșcol și Mamre; ei să‐și ia partea lor. După aceste lucruri cuvântul Domnului a fost către Avram într‐o vedenie zicând: Nu te teme, Avrame! Eu sunt scutul tău și răsplata ta foarte mare. Și Avram a zis: Doamne Dumnezeule, ce‐mi vei da tu, deoarece mă trec fără copii și cel ce va fi stăpânul casei mele este Eliezer din Damasc? Și Avram a zis: Iată nu mi‐ai dat sămânță și iată un fiu al casei mele este moștenitorul meu. Și iată cuvântul Domnului a fost către el zicând: Nu acesta va fi moștenitorul tău, ci cel ce va ieși din măruntaiele tale va fi moștenitorul tău. Și l‐a scos afară și a zis: Privește acum spre ceruri și numără stelele dacă le poți număra! Și i‐a zis: Așa va fi sămânța ta. Și el a crezut pe Domnul; și i‐a socotit ca dreptate. Și i‐a zis: Eu sunt Domnul care te‐am scos din Urul Haldeilor ca să‐ți dau țara aceasta s‐o stăpânești. Și el a zis: Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaște că o voi stăpâni? Și el i‐a zis: Adu‐mi o juncană de trei ani și o capră de trei ani și un berbece de trei ani și o turturea și un pui de porumbel. Și i‐a adus toate acestea și le‐a despicat prin mijloc și a pus fiecare jumătate în fața celeilalte; și pasările nu le‐a despicat. Și s‐au coborât pasări răpitoare peste stârvuri și Avram le‐a alungat. Și când apunea soarele, un somn adânc a căzut peste Avram și iată o groază, un întuneric mare au căzut peste el. Și el a zis lui Avram: Cu adevărat să știi că sămânța ta va sta vremelnic într‐o țară ce nu‐i a sa și o vor robi și o vor asupri patru sute de ani. Dar și pe neamul acela care îi va robi îl voi judeca eu; și după aceea vor ieși cu mare avere. Și tu vei merge la părinții tăi în pace, vei fi înmormântat la o bună bătrânețe. Și în al patrulea neam se vor întoarce aici; căci fărădelegea Amoritului încă nu este deplină. Și a fost așa: după ce a apus soarele, s‐a făcut întuneric și iată un cuptor fumegând și o flacără de foc care a trecut între acele bucăți. În ziua aceea Domnul a făcut un legământ cu Avram zicând: Am dat țara aceasta seminței tale de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat: pe chenit și pe chenizit și pe cadmonit și pe hetit și pe ferezit și pe refaimiți și pe amorit și pe cananit și pe ghirgasit și pe iebusit. Și Sarai, nevasta lui Avram, nu‐i născuse copii. Și ea avea o slujnică, o egipteancă; și numele ei era Agar. Și Sarai a zis lui Avram: Iată acum, Domnul m‐a închis ca să nu nasc; intră, rogu‐te, la slujnica mea; poate că‐mi voi zidi o casă prin ea. Și Avram a ascultat de glasul Saraei. Și Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe Agar egipteanca, slujnica sa, după ce Avram stătuse vremelnic zece ani în țara Canaan, și a dat‐o bărbatului său Avram de nevastă. Și el a intrat la Agar și ea a zămislit. Și când a văzut ea că zămislise, stăpâna sa a fost disprețuită în ochii ei. Și Sarai a zis lui Avram: Nedreptatea mea să fie asupra ta! Eu am dat pe slujnica mea în sânul tău și ea vede că a zămislit și sunt disprețuită în ochii ei; Domnul va judeca între mine și tine. Și Avram a zis către Sarai: Iată slujnica ta este în mâna ta, fă‐i ce este bine în ochii tăi. Și Sarai a asuprit‐o și ea a fugit de fața ei. Și Îngerul Domnului a găsit‐o lângă un izvor de apă în pustie, lângă izvorul din calea spre Șur. Și a zis: Agar, slujnica Saraei, de unde vii și unde mergi? Și ea a zis: Fug de fața Saraei, stăpâna mea. Și Îngerul Domnului i‐a zis: Întoarce‐te la stăpâna ta și supune‐te sub mâinile ei. Și Îngerul Domnului i‐a zis: Îți voi înmulți sămânța foarte mult încât nu se va putea număra de mulțime. Și Îngerul Domnului i‐a zis: Iată, ai zămislit și vei naște un fiu; și‐i vei pune numele Ismael pentru că Domnul a auzit întristarea ta. Și el va fi un măgar sălbatic de om; mâna lui va fi împotriva tuturor și mâna tuturor împotriva lui și va locui în fața tuturor fraților săi. Și ea a pus numele Domnului care îi vorbise: Tu ești un Dumnezeu care vede. Căci a zis: M‐am uitat eu chiar aici după cel ce mă vede? De aceea fântâna s‐a numit fântâna Lahai‐Roi; iată este între Cades și Bared. Și Agar a născut lui Avram un fiu și Avram a pus numele fiului său pe care l‐a născut Agar Ismael. Și Avram era de optzeci și șase de ani când a născut Agar lui Avram pe Ismael. Și Avram era de nouăzeci și nouă de ani. Și Domnul s‐a arătat lui Avram și i‐a zis: Eu sunt Dumnezeul Atotputernic: umblă înaintea feței mele și fii desăvârșit. Și voi pune legământul meu între mine și tine și te voi înmulți foarte mult. Și Avram a căzut pe fața sa și Dumnezeu a vorbit cu el, zicând: Eu, iată legământul meu este cu tine și vei fi tatăl unei mulțimi de neamuri. Și numele tău nu se va mai chema Avram, ci numele tău va fi Avraam, căci te‐am făcut tatăl unei mulțimi de neamuri. Și te voi înmulți foarte mult și voi face neamuri din tine și împărați vor ieși din tine. Și voi întări legământul meu între mine și tine și sămânța ta după tine în neamurile lor ca legământ veșnic, ca să‐ți fiu Dumnezeu ție și seminței tale după tine. Și voi da ție și seminței tale după tine țara șederilor tale vremelnice, toată țara Canaan în stăpânire veșnică și voi fi Dumnezeul lor. Și Dumnezeu a zis lui Avraam: Să păzești legământul meu tu și sămânța ta după tine în neamurile lor. Acesta este legământul meu pe care‐l veți păzi între mine și tine și sămânța ta după tine: toată partea bărbătească dintre voi să se taie împrejur. Și veți fi tăiați împrejur în carnea prepuțului vostru și aceasta va fi un semn al legământului între mine și între voi. Și cel ce este de opt zile va fi tăiat împrejur între voi, orice parte bărbătească în neamurile voastre: cel născut în casă sau cumpărat cu argint de la orice străin care nu este din sămânța ta. Cel născut în casa ta și cel cumpărat cu argintul tău trebuie tăiat împrejur și legământul meu va fi în carnea voastră ca un legământ veșnic. Și partea bărbătească netăiată împrejur care n‐a fost tăiat împrejur în carnea prepuțului său, sufletul acela va fi stârpit din poporul său; a rupt legământul meu. Și Dumnezeu a zis lui Avraam: Cât pentru Sarai, nevasta ta, n‐o vei mai chema pe nume Sarai, ci numele ei va fi Sara. Și o voi binecuvânta și‐ți voi da și un fiu din ea; și o voi binecuvânta și va fi mamă de neamuri: împărați de popoare vor fi din ea. Și Avraam a căzut pe fața sa și a râs zicând în inima sa: Oare se va naște copil celui de o sută de ani? Și va naște Sara care este de nouăzeci de ani? Și Avraam a zis lui Dumnezeu: Oh, să trăiască Ismael înaintea ta! Și Dumnezeu a zis: Cu adevărat Sara, nevasta ta, îți va naște un fiu și‐i vei pune numele Isaac. Și voi întări legământul meu cu el ca legământ veșnic pentru sămânța lui după el. Și pentru Ismael te‐am ascultat. Iată l‐am binecuvântat și‐l voi face să crească și‐l voi înmulți foarte mult: va naște doisprezece mai mari și‐l voi face un neam mare. Dar legământul meu îl voi întări cu Isaac pe care ți‐l va naște Sara la anul viitor, pe vremea aceasta. Și a încetat să vorbească cu el și Dumnezeu s‐a înălțat de la Avraam. Și Avraam a luat pe Ismael, fiul său, și pe toți cei născuți în casa sa și pe toți cei cumpărați cu argintul său, pe orice parte bărbătească dintre oamenii casei lui Avraam, și a tăiat împrejur carnea prepuțului lor chiar în ziua aceea, cum îi zisese Dumnezeu. Și Avraam era de nouăzeci și nouă de ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuțului său. Și Ismael, fiul său, era de treisprezece ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuțului său. Chiar în aceeași zi au fost tăiați împrejur Avraam și Ismael, fiul său. Și toți oamenii casei sale născuți în casa sa sau cumpărați cu argint de la străin au fost tăiați împrejur cu el. Și Domnul i s‐a arătat la stejarii lui Mamre când ședea la intrarea cortului său în arșița zilei. Și el și‐a ridicat ochii și s‐a uitat și iată trei bărbați stăteau înaintea lui. Și când i‐a văzut, a alergat în întâmpinarea lor de la intrarea cortului și s‐a plecat până la pământ. Și a zis: Doamne, dacă am aflat acum har în ochii tăi, nu trece, rogu‐te, de la robul tău. Să se aducă acum puțină apă și să vă spălați picioarele și să vă odihniți sub copac. Și voi aduce o bucată de pâine și întăriți‐vă inima; apoi veți merge mai departe; căci de aceea v‐ați abătut pe la robul vostru. Și ei au zis: Fă așa cum ai zis. Și Avraam s‐a dus repede în cort la Sara și a zis: Ia repede trei măsuri de floarea făinii, frământă și fă turte. Și Avraam a alergat la cireadă și a luat un vițel tânăr și bun și l‐a dat tânărului și s‐a grăbit să‐l pregătească. Și a luat unt și lapte și vițelul pe care‐l pregătise și l‐a pus înaintea lor. Și el sta lângă ei sub copac și ei mâncau. Și ei i‐au zis: Unde este Sara, nevasta ta? Și el a zis: Iată, în cort. Și el a zis: Mă voi întoarce negreșit la tine la anul pe vremea aceasta și iată, Sara, nevasta ta, va avea un fiu. Și Sara asculta la intrarea cortului care era în dosul lui. Și Avraam și Sara erau bătrâni, înaintați în zile; Sara încetase să mai aibă după obiceiul femeilor. Și Sara a râs în sine zicând: După ce am îmbătrânit să mai am eu poftă și domnul meu bătrân și el? Și Domnul a zis lui Avraam: Pentru ce a râs Sara zicând: Cu adevărat să mai nasc eu bătrână? Este ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta mă voi întoarce la tine și Sara va avea un fiu. Și Sara a tăgăduit zicând: N‐am râs! Căci se temea. Și el a zis: Nu; ci ai râs. Și bărbații s‐au sculat de acolo și s‐au uitat spre Sodoma și Avraam mergea cu ei să‐i petreacă. Și Domnul a zis: Să ascund eu de Avraam ce fac? Și Avraam va fi în adevăr un neam mare și tare și toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în el. Căci l‐am cunoscut că va porunci copiilor săi și casei sale după el să țină calea Domnului, să facă dreptate și judecată ca Domnul să aducă peste Avraam ce a vorbit despre el. Și Domnul a zis: Pentru că strigătul Sodomei și Gomorei este mare și pentru că păcatul lor este foarte greu, mă voi pogorî acum, și voi vedea dacă au făcut în totul după strigătul care a venit la mine; și dacă nu, voi ști. Și bărbații s‐au întors de acolo și au mers spre Sodoma și Avraam stătea încă înaintea Domnului. Și Avraam s‐a apropiat și a zis: Vei prăpădi tu și pe cel drept cu cel rău? Poate că sunt cincizeci de drepți în cetate: vei prăpădi ta și nu vei cruța locul pentru cei cincizeci de drepți care sunt în el? Departe de tine să faci așa să ucizi pe cel drept cu cel rău și cel drept să fie ca cel rău; departe de tine! Oare nu va face dreptate judecătorul întregului pământ? Și Domnul a zis: Dacă voi afla în Sodoma cincizeci de drepți în cetate, atunci voi cruța tot locul pentru aceștia. Și Avraam a răspuns și a zis: Iată acum am cutezat să vorbesc Domnului eu care sunt pulbere și cenușă. Poate că vor lipsi cinci din cei cincizeci de drepți: vei prăpădi tu toată cetatea pentru cei cinci? Și el a zis: Nu voi prăpădi dacă voi afla acolo patruzeci și cinci. Și el i‐a mai vorbit iarăși zicând: Poate că se vor afla acolo patruzeci! Și el a zis: N‐o voi face pentru cei patruzeci. Și el a zis: Să nu se mânie Domnul și voi vorbi: poate că se vor afla acolo treizeci! Și el a zis: N‐o voi face dacă voi afla acolo treizeci. Și el a zis: Iată acum am cutezat să vorbesc Domnului: poate că se vor afla acolo douăzeci. Și el a zis: Pentru cei douăzeci n‐o voi prăpădi. Și el a zis: Oh, să nu se mânie Domnul și voi mai vorbi numai de astă dată! Poate că zece se vor afla acolo. Și el a zis: N‐o voi prăpădi pentru cei zece. Și Domnul s‐a dus după ce a încetat să mai vorbească cu Avraam. Și Avraam s‐a întors la locul său. Și cei doi îngeri au venit la Sodoma seara. Și Lot ședea la poarta Sodomei. Și Lot i‐a văzut și s‐a sculat să‐i întâmpine și s‐a plecat cu fața la pământ. Și a zis: Iată acum, domnii mei, abateți‐vă, vă rog, în casa robului vostru și rămâneți toată noaptea și spălați‐vă picioarele și vă veți scula de dimineață și vă veți duce pe calea voastră. Și ei au zis: Nu; ci vom mânea noaptea în uliță. Și a stăruit mult de ei, și ei s‐au abătut la el și au intrat în casa lui. Și le‐a făcut cină și a copt azimi și au mâncat. Și mai înainte de a se culca ei, bărbații cetății, bărbații din Sodoma, au înconjurat casa de la tânăr până la bătrân, tot poporul din orice parte. Și au chemat pe Lot și i‐au zis: Unde sunt bărbații care au intrat la tine astă noapte? Scoate‐i afară la noi ca să‐i cunoaștem. Și Lot a ieșit la ei la intrare și a încuiat ușa după el. Și a zis: Rogu‐vă, fraților, nu faceți rău! Iată acum am două fete care n‐au cunoscut bărbat; lăsați‐mă, vă rog, să vi le scot afară și faceți‐le cum este bine în ochii voștri; numai acestor bărbați să nu le faceți nimic, căci de aceea au venit sub umbra acoperișului meu. Și ei au zis: Dă‐te îndărăt! Și au zis: Acesta a venit să stea vremelnic și mereu este judecător. Acum ție îți vom face mai rău decât lor. Și se repezeau cu putere asupra bărbatului, asupra lui Lot, și s‐au apropiat să spargă ușa. Și bărbații și‐au întins mâna și au tras pe Lot în casă la ei și au încuiat ușa. Și au lovit cu orbire pe bărbații care erau la intrarea casei de la mic până la mare; și se trudeau să afle intrarea. Și bărbații au zis lui Lot: Pe cine mai ai aici? Ginere și fiii tăi și fetele tale și pe oricine ai în cetate scoate‐i din acest loc. Căci vom prăpădi locul acesta pentru că strigătul lor este mare înaintea Domnului și Domnul ne‐a trimis să‐l prăpădim. Și Lot a ieșit și a vorbit ginerilor săi care erau să ia pe fetele lui și a zis: Sculați‐vă, ieșiți din locul acesta, căci Domnul va prăpădi cetatea. Dar ginerilor săi li s‐a părut că glumește. Și când s‐a revărsat de ziuă, îngerii au grăbit pe Lot zicând: Scoală‐te, ia‐ți nevasta și cele două fete ale tale care sunt aici ca să nu pieri în nelegiuirea cetății. Și el zăbovea. Și bărbații i‐au apucat mâna lui și mâna nevestei lui și mâna celor două fete ale lui, Domnul având milă de el, și l‐au scos și l‐au pus afară din cetate. Și a fost așa: după ce i‐au scos afară, el a zis: Scapă‐ți viața; să nu te uiți înapoi și să nu stai în toată Câmpia; scapă la munte ca să nu pieri. Și Lot le‐a zis: Nu, Doamne, te rog. Iată acum robul tău a aflat har în ochii tăi și ai mărit îndurarea ta pe care mi‐ai arătat‐o păstrându‐mi sufletul viu. Dar nu pot scăpa la munte ca nu cumva să m‐ajungă răul și să mor. Iată acum această cetate este aproape ca să fug acolo, și este mică. Rogu‐te, lasă‐mă să scap acolo. Oare nu este mică? Și sufletul meu va trăi. Și el i‐a zis: Iată te‐am primit și în lucrul acesta de a nu nimici cetatea despre care ai vorbit. Grăbește‐te, scapă acolo, căci nu pot face nimic până vei ajunge acolo. De aceea s‐a pus numele cetății Țoar. Răsărea soarele deasupra pământului când intra Lot în Țoar. Și Domnul a făcut să ploaie asupra Sodomei și asupra Gomorei pucioasă și foc de la Domnul din ceruri. Și a nimicit cetățile acestea și toată Câmpia și pe toți locuitorii cetăților și ce creștea pe ogor. Și nevasta lui s‐a uitat înapoi și s‐a făcut un stâlp de sare. Și Avraam s‐a sculat dis de dimineață și a venit la locul unde stătuse înaintea Domnului. Și s‐a uitat spre Sodoma și Gomora și spre tot ținutul câmpiei și a privit și iată fumul ținutului se înălța ca fumul unui cuptor. Și a fost așa: când a prăpădit Dumnezeu cetățile Câmpiei, Dumnezeu și‐a adus aminte de Avraam și a scos pe Lot din mijlocul prăpădului când a prăpădit cetățile în care locuia Lot. Și Lot s‐a suit din Țoar și a locuit în munte și cele două fete ale lui cu el, căci se temea să locuiască în Țoar. Și locuia într‐o peșteră el și cele două fețe ale lui. Și cea întâi născută a zis celei mai mici: Tatăl nostru este bătrân și nu este bărbat în țară ca să intre la noi după datina întregului pământ. Vino să dăm tatălui nostru să bea vin și ne vom culca cu el ca să păstrăm sămânță din tatăl nostru. Și au dat tatălui lor să bea vin în noaptea aceea; și cea întâi născută a intrat și s‐a culcat cu tatăl ei și el n‐a știut, nici când s‐a culcat, nici când s‐a sculat ea. Și a fost așa: a doua zi cea întâi născută a zis celei mai mici: Iată eu m‐am culcat noaptea trecută cu tatăl meu: să‐i dăm să bea vin și la noapte și intră tu și culcă‐te cu el ca să păstrăm sămânță din tatăl nostru. Și au dat tatălui lor să bea vin și în noaptea aceea. Și cea mai mică s‐a sculat și s‐a culcat cu el și el n‐a știut când s‐a culcat, nici când s‐a sculat ea. Și amândouă fetele lui Lot au zămislit de la tatăl lor. Și cea întâi născută a născut un fiu și i‐a pus numele Moab. Acesta este tatăl Moabiților până în ziua de astăzi. Și cea mai mică a născut și ea un fiu și i‐a pus numele Ben‐Ami. Acesta este tatăl Amoniților până în ziua de astăzi. Și Avraam a plecat de acolo spre țara de miazăzi și locuia între Cades și Sur și sta vremelnic în Gherar. Și Avraam a zis despre Sara, nevasta sa: Este sora mea. Și Abimelec, împăratul Gherarei, a trimis și a luat pe Sara. Dar Dumnezeu a venit la Abimelec în vis noaptea, și i‐a zis: Iată ești un om mort din pricina femeii pe care ai luat‐o, căci este nevasta unui bărbat. Dar Abimelec nu se apropiase de ea. Și a zis: Doamne, vei ucide tu și un neam drept? Oare nu mi‐a zis el însuș: Ea este sora mea? Și ea, chiar ea însăși mi‐a zis: El este fratele meu! Am făcut aceasta în curăția inimii mele și în nevinovăția mâinilor mele. Și Dumnezeu i‐a zis în vis: Da, știu că ai făcut aceasta în curăția inimii tale și te‐am și împiedicat să păcătuiești împotriva mea; de aceea nu ți‐am îngăduit să te atingi de ea. Acum, deci, înapoiază nevasta omului, căci el este proroc și se va ruga pentru tine și vei trăi. Și dacă nu i‐o vei înapoia, să știi că vei muri tu și tot ce este al tău. Și Abimelec s‐a sculat dis‐de‐dimineață și a chemat pe toți robii săi și a spus toate aceste vorbe în urechile lor. Și bărbații s‐au spăimântat foarte mult. Și Abimelec a chemat pe Avraam și i‐a zis: Ce ne‐ai făcut? Și cu ce am păcătuit împotriva ta de ai adus asupra mea și asupra împărăției mele un păcat așa de mare? Ai făcut cu mine lucruri care nu trebuiesc făcute. Și Abimelec a zis lui Avraam: Ce ai văzut de ai făcut lucrul acesta? Și Avraam a zis: Pentru că am zis: Hotărât, nu este temere de Dumnezeu în locul acesta și mă vor ucide din pricina nevestei mele. Și cu adevărat este sora mea, fata tatălui meu, dar nu fata mamei mele și a ajuns nevasta mea. Și a fost așa: când m‐a făcut Dumnezeu să pribegesc din casa tatălui meu, i‐am zis: Asta să fie îndurarea pe care să mi‐o arăți: În orice loc unde vom veni aceasta să zici despre mine: El este fratele meu. Și Abimelec a luat oi și boi și robi și roabe și i‐a dat lui Avraam și i‐a înapoiat pe Sara, nevasta sa. Și Abimelec a zis: Iată țara mea este înaintea ta: locuiește unde este bine în ochii tăi. Și către Sara a zis: Iată am dat o mie de sicli de argint fratelui tău. Iată aceasta îți este o învelitoare a ochilor pentru toți care sunt cu tine și ești îndreptățită în totul. Și Avraam s‐a rugat lui Dumnezeu și Dumnezeu a vindecat pe Abimelec și pe nevasta lui și pe slujnicile lui și ele au născut. Căci Domnul încuiase de tot toate pântecele din casa lui Abimelec din pricina Sarei, nevasta lui Avraam. Și Domnul a cercetat pe Sara, cum zisese, și Domnul a făcut Sarei cum vorbise. Și Sara a zămislit și a născut lui Avraam un fiu la bătrânețele lui la vremea hotărâtă despre care îi vorbise Dumnezeu. Și Avraam a pus numele Isaac fiului său care i se născuse, pe care i‐l născuse Sara. Și Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac când era de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu. Și Avraam era de o sută de ani când i s‐a născut fiul său Isaac. Și Sara a zis: Dumnezeu m‐a făcut să râd: oricine va auzi va râde cu mine. Și ea a zis: Cine ar fi zis lui Avraam: Sara va alăpta copii! Căci i‐am născut un fiu la bătrânețele lui. Și pruncul a crescut și a fost înțărcat. Și Avraam a făcut un ospăț mare în ziua când a fost înțărcat Isaac. Și Sara a văzut pe fiul Agarei, egipteanca, pe care‐l născuse ea lui Avraam, batjocorind. Și a zis lui Avraam: Izgonește pe roaba aceasta și pe fiul ei, căci nu va moșteni fiul acestei roabe cu fiul meu, cu Isaac. Și lucrul a fost foarte rău în ochii lui Avraam din pricina fiului său. Și Dumnezeu a zis lui Avraam: Să nu fie rău în ochii tăi pentru băiat și pentru roaba ta; în toate câte ți‐a zis Sara ascultă de glasul ei, căci în Isaac ți se va numi sămânță. Dar și pe fiul acestei roabe îl voi face un neam fiindcă este sămânța ta. Și Avraam s‐a sculat dis‐de‐dimineață și a luat pâine și un burduf cu apă și a dat Agarei, punându‐l pe umerii ei, și copilul, și i‐a dat drumul. Și ea a plecat și a rătăcit prin pustia Beer‐Șeba. Și s‐a sfârșit apa din burduf și a lepădat copilul sub un copăcel. Și a mers și a șezut jos în fața lui departe ca la o aruncătură de arc. Căci zicea: Să nu văd moartea copilului. Și a șezut în fața lui și a ridicat glasul și a plâns. Și Dumnezeu a auzit glasul băiatului și Îngerul lui Dumnezeu a chemat pe Agar din ceruri și i‐a zis: Ce‐ți este Agar? Nu te teme; căci Dumnezeu a auzit glasul băiatului unde este. Scoală‐te, ridică băiatul și ține‐l în mâna ta, căci îl voi face un neam mare. Și Dumnezeu i‐a deschis ochii și ea a văzut o fântână cu apă și a mers și a umplut burduful cu apă și a dat băiatului să bea. Și Dumnezeu era cu băiatul. Și a crescut și locuia în pustie și s‐a făcut vânător cu arcul. Și locuia în pustia Paran. Și mama sa i‐a luat o nevastă din țara Egiptului. Și a fost așa: în zilele acelea Abimelec și Picol, mai marele oștirii sale, au vorbit lui Avraam zicând: Dumnezeu este cu tine în tot ce faci. Și acum jură‐mi aici pe Dumnezeu că nu vei lucra cu neadevăr, nici cu mine, nici cu fiul meu, nici cu fiul fiului meu. Ci după îndurarea pe care ți‐am făcut‐o eu îmi vei face și tu mie și țării în care ai stat vremelnic. Și Avraam a zis: Voi jura. Și Avraam a mustrat pe Abimelec pentru fântâna de apă pe care o răpiseră robii lui Abimelec. Și Abimelec a zis: Nu știu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi‐ai spus, nici eu n‐am auzit decât astăzi. Și Avraam a luat oi și boi și le‐a dat lui Abimelec și au făcut legământ amândoi. Și Avraam a pus de o parte șapte mioare din oile sale. Și Abimelec a zis lui Avraam: Ce sunt aceste șapte mioare pe care le‐ai pus de o parte? Și el a zis: Să iei din mâna mea aceste șapte mioare ca să‐mi fie mărturie că am săpat fântâna aceasta. De aceea a numit locul acela Beer‐Șeba pentru că acolo au jurat amândoi. Și au făcut legământ la Beer‐Șeba. Și Abimelec s‐a sculat cu Picol, mai marele oștirii sale, și s‐au întors în țara filistenilor. Și Avraam a sădit un tamarisc în Beer‐Șeba și a chemat acolo numele Domnului Dumnezeul cel veșnic. Și Avraam a stat vremelnic în țara filistenilor multe zile. Și a fost așa: după aceste lucruri Dumnezeu a cercat pe Avraam și i‐a zis: Avraame! Și el a zis: Iată‐mă. Și a zis: Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care‐l iubești, pe Isaac, și du‐te în ținutul Moria și adu‐l acolo ca ardere de tot pe unul din munții de care îți voi spune. Și Avraam s‐a sculat dis‐de‐dimineață și a pus șaua pe măgarul său și a luat pe doi din tinerii săi cu el și pe Isaac, fiul său; și a despicat lemnele pentru arderea de tot și s‐a sculat și a mers la locul despre care îi vorbise Dumnezeu. A treia zi Avraam și‐a ridicat ochii și a văzut locul de departe. Și Avraam a zis tinerilor săi: Rămâneți aici cu măgarul și eu și băiatul ne vom duce până colo și ne vom închina și vom veni iarăși la voi. Și Avraam a luat lemnele arderii de tot și le‐a pus pe Isaac, fiul său; și a luat în mână focul și cuțitul și mergeau amândoi împreună. Și Isaac a vorbit lui Avraam, tatăl său, și a zis: Tată! Și el a zis: Iată‐mă, fiul meu! Și a zis: Iată focul și lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot? Și Avraam a zis: Va îngriji Dumnezeu de mielul pentru arderea de tot, fiul meu. Și mergeau amândoi împreună. Și au venit la locul de care‐i spusese Dumnezeu. Și Avraam a zidit altarul acolo și a așezat lemnele și a legat pe Isaac, fiul său, și l‐a pus pe altar deasupra lemnelor. Și Avraam și‐a întins mâna și a luat cuțitul ca să junghie pe fiul său. Și Îngerul Domnului i‐a strigat din ceruri și a zis: Avraame! Avraame! Și el a zis: Iată‐mă. Și a zis: Să nu‐ți pui mâna pe băiat și să nu‐i faci ceva, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu, căci n‐ai oprit pe fiul tău, pe singurul tău fiu de la mine. Și Avraam și‐a ridicat ochii și s‐a uitat și iată înapoi un berbece prins cu coarnele lui într‐un desiș. Și Avraam a mers și a luat berbecele și l‐a adus ca ardere de tot în locul fiului său. Și Avraam a pus numele locului aceluia Iehova‐Iireh după cum se zice până astăzi: În muntele Domnului se va îngriji. Și Îngerul Domnului a strigat lui Avraam a doua oară din ceruri. Și a zis: M‐am jurat pe mine însumi, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta și n‐ai oprit pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult și‐ți voi înmulți foarte mult sămânța ca stelele cerurilor și ca nisipul care este pe malul mării; și sămânța ta va stăpâni poarta vrăjmașilor săi. Și în sămânța ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului, pentru că ai ascultat de glasul meu. Și Avraam s‐a întors la tinerii săi și s‐au sculat și au mers împreună la Beer‐Șeba. Și Avraam a locuit la Beer‐Șeba. Și a fost așa: după aceste lucruri s‐a spus lui Avraam zicând: Iată și Milca a născut fii lui Nahor, fratele tău: pe Uț, întâiul său născut, și pe Buz, fratele acestuia, și pe Chemuel, tatăl lui Aram, și pe Chesed și pe Hazo și pe Pildaș și pe Iidlaf și pe Betuel. Și Betuel a născut pe Rebeca. Milca a născut pe acești opt lui Nahor, fratele lui Avraam. Și țiitoarea lui cu numele Reuma a născut și ea pe Tebah și pe Gaham și pe Tahaș și pe Maaca. Și viața Sarei a fost o sută douăzeci și șapte de ani; aceștia au fost anii vieții Sarei. Și Sara a murit în Chiriat‐Arba adică Hebron în țara Canaan. Și Avraam a venit să bocească pe Sara și s‐o plângă. Și Avraam s‐a sculat dinaintea moartei sale și a vorbit copiilor lui Het zicând: Eu sunt străin de loc și oaspete între voi; dați‐mi o moșie de înmormântare ca să‐mi înmormântez moarta dinaintea feței mele. Și copiii lui Het au răspuns lui Avraam zicându‐i: Ascultă‐ne, domnul meu. Tu ești un mai mare al lui Dumnezeu între noi, înmormântează‐ți moarta în cel mai ales dintre mormintele noastre! Nimeni dintre noi nu‐ți va opri mormântul său ca să‐ți înmormântezi moarta. Avraam s‐a sculat și s‐a plecat înaintea poporului țării, înaintea copiilor lui Het. Și le‐a vorbit zicând: Dacă este voia voastră să‐mi înmormântez moarta dinaintea feței mele, ascultați‐mă și rugați pentru mine pe Efron, fiul lui Țohar, să‐mi dea peștera din Macpela care este a lui, care este în marginea țarinei sale; să mi‐o dea în mijlocul vostru pentru tot argintul ce face ca o moșie de înmormântare. Și Efron ședea în mijlocul copiilor lui Het. Și Efron Hetitul a răspuns lui Avraam în urechile copiilor lui Het, a tuturor celor ce intrau pe poarta cetății sale, zicând: Nu, domnul meu, ascultă‐mă; îți dau țarina și‐ți dau peștera care este în ea; ți‐o dau înaintea ochilor copiilor poporului meu: îngroapă‐ți moarta. Și Avraam s‐a plecat înaintea poporului țării. Și a vorbit lui Efron în urechile poporului țării zicând: Dar dacă voiești, rogu‐te, ascultă‐mă: Voi da argintul țarinii; ia‐l de la mine și‐mi voi îngropa moarta acolo. Și Efron a răspuns lui Avraam zicându‐i: Ascultă‐mă, domnul meu: O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint ce este aceasta între mine și tine? Îngroapă‐ți deci moarta. Și Avraam a ascultat de Efron. Și Avraam a cumpănit lui Efron argintul pe care‐l numise în auzul copiilor lui Het: patru sute sicli de argint umblător la negustor. Și țarina lui Efron care era în Macpela, care era în dreptul Mamrei, țarina și peștera care era în ea și toți copacii care erau în țarină, care erau în toate hotarele ei de jur împrejur, au fost întăriți lui Avraam ca stăpânire înaintea ochilor copiilor lui Het, înaintea tuturor celor ce intrau pe poarta cetății sale. Și după aceasta Avraam a înmormântat pe Sara, nevasta sa, în peștera din țarina Macpela în fața Mamrei adică Hebron, în țara Canaan. Și țarina și peștera care este în ea au fost întărite lui Avraam ca moșie de înmormântare de copiii lui Het. Și Avraam era bătrân, înaintat în zile și Domnul binecuvântase pe Avraam în toate. Și Avraam a zis robului său celui mai bătrân din casa sa care era mai mare peste toate ale sale: Pune‐ți, te rog, mâna sub coapsa mea. Și te voi face să juri pe Domnul Dumnezeul cerurilor și Dumnezeul pământului că nu vei lua nevastă fiului meu dintre fetele Cananiților între care locuiesc. Ci vei merge în țara mea și la rudenia mea și vei lua nevastă fiului meu Isaac. Și robul i‐a zis: Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze în țara aceasta; trebuie să duc pe fiul tău iarăși în țara din care ai venit? Și Avraam i‐a zis: Ferește‐te să duci pe fiul meu iarăși acolo. Domnul Dumnezeul cerurilor care m‐a luat din casa tatălui meu și din țara nașterii mele și care mi‐a vorbit și mi‐a jurat zicând: Seminței tale voi da țara aceasta! el însuși va trimite pe îngerul său înaintea ta și vei lua nevastă fiului meu de acolo. Și dacă femeia nu va voi să te urmeze, atunci vei fi dezlegat de acest jurământ al meu: numai să nu duci pe fiul meu iarăși acolo. Și robul și‐a pus mâna sub coapsa lui Avraam, stăpânul său, și i‐a jurat pentru lucrul acesta. Și robul a luat zece cămile din cămilele stăpânului său și a plecat, având în mâna sa toate bunătățile stăpânului său. Și s‐a sculat și s‐a dus în Mesopotamia la cetatea lui Nahor. Și a făcut să îngenunche cămilele afară din cetate lângă o fântână cu apă la vremea serii când ies cele ce au să scoată apă. Și a zis: Doamne Dumnezeul stăpânului meu Avraam, rogu‐te, trimite‐mi întâlnire astăzi, și arată îndurare stăpânului meu Avraam! Iată stau lângă fântâna cu apă și fetele oamenilor ies din cetate ca să scoată apă. Și fie ca fecioara căreia îi voi zice: Rogu‐te, pleacă‐ți vadra și să beau! Și va zice: Bea și voi adăpa și cămilele tale! ea să fie cea pe care ai rânduit‐o pentru robul tău Isaac și prin aceasta voi cunoaște că ai arătat îndurare stăpânului meu. Și a fost așa: înainte de a sfârși el de vorbit iată, ieșea cu vadra pe umăr Rebeca cea născută lui Betuel, fiul Milchei, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam. Și fata era foarte frumoasă la față, fecioară, și bărbat n‐o cunoscuse. Și s‐a pogorât la fântână și și‐a umplut vadra și s‐a suit. Și robul a alergat s‐o întâmpine și i‐a zis: Dă‐mi, te rog, să beau puțină apă din vadra ta. Și ea a zis: Bea, domnul meu! Și s‐a grăbit și și‐a pogorât vadra pe mână și i‐a dat să bea. Și după ce i‐a dat să bea, a zis: Am să scot și pentru cămilele tale până vor isprăvi de băut. Și s‐a grăbit și și‐a golit vadra în adăpătoare și a alergat iarăși la fântână să scoată și a scos pentru toate cămilele lui. Și omul se uita țintă la ea și tăcea ca să cunoască dacă Domnul i‐a făcut calea cu izbândă sau nu. Și a fost așa: după ce cămilele au isprăvit de băut, omul a luat o verigă de nas de aur, grea de o jumătate de siclu, și două brățări pentru mâinile ei în greutate de zece sicli de aur. Și a zis: A cui fiică ești tu? Spune‐mi, te rog. Este în casa tatălui tău loc pentru noi să mânem? Și ea i‐a zis: Eu sunt fiica lui Betuel, fiul Milchei, pe care l‐a născut ea lui Nahor. Și i‐a mai zis: Paie și nutreț sunt destule la noi și loc de mas. Și omul și‐a plecat capul și s‐a închinat Domnului. Și a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n‐a părăsit îndurarea sa și adevărul său față de stăpânul meu; pe mine Domnul m‐a dus pe cale la casa fraților stăpânului meu. Și fata a alergat și a spus aceste cuvinte casei mamei sale. Și Rebeca avea un frate și numele lui era Laban. Și Laban a alergat afară la acel om la fântână. Și a fost așa: când a văzut veriga de nas și brățările pe mâinile sorei sale și când a auzit cuvintele Rebecăi, sora sa, zicând: Așa mi‐a vorbit omul! a venit la om și iată el sta lângă cămile la fântână. Și a zis: Vino înăuntru, binecuvântat al Domnului! Pentru ce stai afară? Căci am pregătit casa și loc pentru cămile. Și omul a intrat în casă și a deschingat cămilele și a dat paie și nutreț pentru cămile și apă de spălat pentru picioarele lui și pentru picioarele oamenilor care erau cu el. Și i s‐a pus înainte de mâncare. Dar el a zis: Nu voi mânca până voi spune ce am de spus. Și el a zis: Vorbește. Și el a zis: Eu sunt robul lui Avraam. Și Domnul a binecuvântat mult pe stăpânul meu și a ajuns mare și i‐a dat oi și boi și argint și aur și robi și roabe și cămile și măgari. Și Sara, nevasta stăpânului meu, a născut un fiu stăpânului meu la bătrânețele ei: și lui i‐a dat tot ce are. Și stăpânul meu m‐a pus să jur zicând: Să nu iei nevastă fiului meu din fetele Cananiților în a căror țară locuiesc. Ci să te duci negreșit la casa tatălui meu și la rudenia mea și să iei nevastă fiului meu. Și am zis stăpânului meu: Poate că femeia nu va voi să mă urmeze. Și el mi‐a zis: Domnul înaintea căruia umblu va trimite pe îngerul său cu tine și‐ți va da izbândă în calea ta ca să iei nevastă fiului meu din rudenia mea și din casa tatălui meu. Când te vei duce la rudenia mea, atunci vei fi dezlegat de jurământul meu. Și dacă nu ți‐o vor da, vei fi dezlegat de jurământul meu. Și eu am venit astăzi la fântână și am zis: Doamne Dumnezeul stăpânului meu Avraam, dacă acum îmi dai izbândă în calea mea pe care merg, iată stau lângă fântâna cu apă și fie ca fecioara care va ieși să scoată și căreia îi voi zice: Dă‐mi, te rog, să beau puțină apă din vadra ta! și îmi va zice: Bea și voi scoate și pentru cămilele tale! aceea să fie femeia pe care a rânduit‐o Domnul pentru fiul stăpânului meu. Și mai înainte ca să fi sfârșit eu de vorbit în inima mea, iată Rebeca a ieșit cu vadra ei pe umăr și s‐a pogorât la fântână și a scos. Și i‐am zis: Dă‐mi, te rog, să beau! Și ea s‐a grăbit și și‐a pogorât vadra de pe umăr și a zis: Bea și voi adăpa și cămilele tale. Și am băut și a adăpat și cămilele. Și am întrebat‐o și am zis: A cui fiică ești tu? Și ea a zis: Fiica lui Betuel, fiul lui Nahor, pe care i l‐a născut Milca. Și i‐am pus veriga la nas și brățările pe mâni. Și mi‐am plecat capul și m‐am închinat Domnului și am binecuvântat pe Domnul Dumnezeul lui Avraam, stăpânul meu, care m‐a dus pe calea cea dreaptă ca să iau pe fata fratelui său pentru fiul stăpânului meu. Și acum dacă vreți să arătați îndurare și credincioșie stăpânului meu, spuneți‐mi și dacă nu, spuneți‐mi ca să mă întorc la dreapta sau la stânga. Și Laban și Betuel au răspuns și au zis: Lucrul pornește de la Domnul, noi nu‐ți putem vorbi rău sau bine. Iată Rebeca înaintea ta, ia‐o și du‐te și să fie nevasta fiului stăpânului tău, după cum a vorbit Domnul. Și a fost așa: când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s‐a plecat la pământ Domnului. Și robul a scos scule de argint și scule de aur și haine și le‐a dat Rebecăi și a dat lucruri de preț și fratelui ei și mamei ei. Și au mâncat și au băut el și oamenii care erau cu el și au mas acolo. Și s‐au sculat dimineața și el a zis: Dați‐mi drumul la stăpânul meu. Și fratele ei și mama ei au zis: Să mai rămână cu noi copila câteva zile sau zece; după aceea să meargă. Și el le‐a zis: Nu mă opriți deoarece Domnul mi‐a dat izbândă în calea mea; dați‐mi drumul și să merg la stăpânul meu. Și au zis: Vom chema fata și vom afla din gura ei. Și au chemat pe Rebeca și i‐au zis: Vei merge tu cu omul acesta? Și ea a zis: Voi merge! Și au dat drumul Rebecei, sora lor, și doicei ei și robului lui Avraam și oamenilor lui. Și au binecuvântat pe Rebeca și i‐au zis: Tu, sora noastră, să ajungi mii de zeci de mii și sămânța ta să stăpânească poarta celor ce‐o urăsc. Și Rebeca și slujnicele ei s‐au sculat și au încălecat pe cămile și au urmat pe omul acela. Și robul a luat pe Rebeca și a plecat. Și Isaac venea de pe drumul fântânei Lahai‐Roi; căci locuia în țara de la miazăzi. Și Isaac ieșise la câmp ca să cugete înspre seară. Și și‐a ridicat ochii și s‐a uitat și iată veneau niște cămile. Și Rebeca și‐a ridicat ochii și a văzut pe Isaac și a sărit jos de pe cămilă. Și zisese robului: Ce bărbat este acesta care umblă pe câmp ca să ne întâmpine? Și robul zisese: Este stăpânul meu. Și ea și‐a luat mahrama și s‐a acoperit. Și robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse. Și Isaac a dus‐o în cortul Sarei, mama sa, și a luat pe Rebeca și ea i‐a fost nevastă și a iubit‐o. Și Isaac a fost mângâiat pentru mama sa. Și Avraam și‐a luat altă nevastă și numele ei era Chetura. Și ea i‐a născut pe Zimran și pe Iocșan și pe Medan și pe Madian și pe Ișbac și pe Șuah. Și Iocșan a născut pe Seba și pe Dedan. Și fiii lui Dedan au fost: Așurim și Letușim și Leumim. Și fiii lui Madian: Efa și Efier și Enoc și Abida și Eldaa. Toți aceștia au fost copiii Cheturei. Și Avraam a dat lui Isaac tot ce avea. Și fiilor țiitoarelor pe care le‐a avut Avraam, Avraam le‐a dat daruri; și încă pe când trăia, i‐a depărtat de lângă fiul său Isaac spre răsărit în țara de răsărit. Și acestea sunt zilele anilor vieții lui Avraam pe care i‐a trăit: o sută șaptezeci și cinci de ani. Și Avraam și‐a dat duhul și a murit la o bună bătrânețe, bătrân și sătul de zile; și a fost adăugat la poporul său. Și Isaac și Ișmael, fiii săi, l‐au înmormântat în peștera de la Macpela în țarina lui Efron, fiul lui Țohar, Hetitul, care este în dreptul lui Mamre: țarina pe care o cumpărase Avraam de la copiii lui Het: acolo a fost înmormântat Avraam și Sara, nevasta sa. Și a fost așa: după moartea lui Avraam Dumnezeu a binecuvântat pe Isaac, fiul său. Și Isaac locuia lângă fântâna Lahai‐Roi. Și acestea sunt neamurile lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care l‐a născut lui Avraam Agar egipteanca, slujnica Sarei. Și acestea sunt numele fiilor lui Ismael, după numele lor, după neamurile lor: Întâiul născut al lui Ismael, Nebaiot și Chedar și Adbeel și Mibsam și Mișma și Duma și Masa, Hadad și Tema, Ietur, Nafiș și Chedma. Aceștia sunt fiii lui Ismael și acestea sunt numele lor, după satele lor și după taberele lor: doisprezece mai mari ai popoarelor lor. Și aceștia sunt anii vieții lui Ismael: o sută treizeci și șapte de ani. Și el și‐a dat duhul și a murit și a fost adăugat la poporul său. Și au locuit de la Havila până la Șur care este în dreptul Egiptului cum mergi spre Asiria. Și s‐a așezat în dreptul tuturor fraților săi. Și acestea sunt neamurile lui Isaac, fiul lui Avraam: Avraam a născut pe Isaac. Și Isaac era de patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, fiica lui Betuel Sirianul din Padan‐Aram, sora lui Laban Sirianul. Și Isaac s‐a rugat stăruitor Domnului pentru nevasta sa, căci era stearpă. Și Domnul i‐a ascultat rugăciunea și Rebeca, nevasta sa, a zămislit. Și copiii se loveau între ei în ea. Și ea a zis: Dacă este așa, pentru ce sunt așa? Și a mers ca să întrebe pe Domnul. Și Domnul i‐a zis: Două neamuri sunt în pântecele tău și două popoare se vor despărți din măruntaiele tale și un popor va fi mai tare decât celălalt popor și cel mai mare va sluji celui mai mic. Și când i s‐au împlinit zilele să nască, iată doi gemeni erau în pântecele ei. Și cel dintâi a ieșit roșu peste tot ca o manta păroasă și i‐au pus numele Esau. Și după el a ieșit frate‐său; și mâna sa ținea călcâiul lui Esau și i‐au pus numele Iacov. Și Isaac era de șaizeci de ani când i‐a născut ea pe ei. Și copiii au crescut mari. Și Esau s‐a făcut bărbat dibaci la vânat și om al câmpului, iar Iacov era om liniștit, locuind în corturi. Și Isaac iubea pe Esau, căci vânatul era mâncarea sa; și Rebeca iubea pe Iacov. Și Iacov a fiert o fiertură. Și Esau a venit de la câmp și era ostenit. Și Esau a zis lui Iacov: Dă‐mi, te rog, să mănânc din ceea roșie, fiertura cea roșie, căci sunt ostenit. De aceea i s‐a pus numele Edom. Și Iacov a zis: Vinde‐mi astăzi dreptul tău de întâi născut. Și Esau a zis: Iată am să mor și ce‐mi va folosi dreptul de întâi născut? Și Iacov a zis: Jură‐mi astăzi. Și el i‐a jurat. Și și‐a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov. Și Iacov a dat lui Esau pâine și fiertură de linte și a mâncat și a băut și s‐a sculat și a plecat. Așa și‐a nesocotit Esau dreptul de întâi născut. Și a fost foamete în țară afară de foametea dintâi care fusese în zilele lui Avraam. Și Isaac s‐a dus la Abimelec, împăratul filistenilor, la Gherar. Și Domnul i s‐a arătat și a zis: Nu te pogorî în Egipt; locuiește în țara pe care ți‐o voi spune. Stai vremelnic în țara aceasta; și eu voi fi cu tine și te voi binecuvânta, căci ție și seminței tale voi da toate țările acestea și voi întări jurământul pe care l‐am jurat lui Avraam, tatăl tău. Și voi înmulți sămânța ta ca stelele cerurilor și seminței tale îi voi da toate țările acestea și în sămânța ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului, pentru că Avraam a ascultat de glasul meu și a păzit cele de păzit ale mele, poruncile mele, așezămintele mele și legile mele. Și Isaac a locuit în Gherar. Și bărbații locului l‐au întrebat despre nevasta sa. Și el a zis: Este sora mea. Căci s‐a temut să zică: Nevasta mea. Ca nu cumva, a zis el, bărbații locului să mă ucidă pentru Rebeca. Fiindcă era frumoasă la privire. Și a fost așa: după ce a fost acolo multe zile, Abimelec, împăratul filistenilor, s‐a uitat de la fereastră și a privit și iată Isaac glumea cu Rebeca, nevasta sa. Și Abimelec a chemat pe Isaac și i‐a zis: Iată negreșit ea este nevasta ta și cum ai zis: Este sora mea? Și Isaac i‐a zis: Pentru că am zis: Nu cumva să mor din pricina ei. Și Abimelec a zis: Ce ne‐ai făcut? Unul din popor ușor ar fi putut să se culce cu nevasta ta și ai fi adus vină asupra noastră. Și Abimelec a poruncit la tot poporul zicând: Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui să fie omorât negreșit. Și Isaac a semănat în pământul acela și a aflat în acel an însutit și Domnul l‐a binecuvântat. Și omul a ajuns mare și s‐a făcut tot mai mare până ce a ajuns foarte mare. Și avea avuții de oi și avuții de boi și mare număr de robi; și filistenii îl pizmuiau. Și toate fântânile pe care le săpaseră robii tatălui său în zilele tatălui său Avraam, filistenii le‐au astupat și le‐au umplut cu țărână. Și Abimelec a zis lui Isaac: Du‐te de la noi, căci ești mult mai puternic decât noi. Și Isaac a plecat de acolo și a tăbărât în valea Gherar și locuia acolo. Și Isaac iarăși a săpat fântânile de apă pe care le săpaseră în zilele lui Avraam, tatăl său; căci filistenii le astupaseră după moartea lui Avraam. Și le‐a pus numele după numele pe care li‐l pusese tatăl său. Și robii lui Isaac au săpat în vale și au aflat acolo o fântână de apă vie. Și păstorii din Gherar s‐au certat cu păstorii lui Isaac zicând: Apa este a noastră. Și a pus numele fântânii Esec, căci se certaseră cu el. Și au săpat altă fântână și s‐au gâlcevit și pentru ea și i‐a pus numele Sitna. Și s‐a mutat de acolo și a săpat altă fântână și nu s‐au sfădit pentru ea. Și i‐a pus numele Rehobot și a zis: Căci acum Domnul ne‐a făcut loc și ne vom înmulți în țară. Și de acolo s‐a suit la Beer‐Șeba. Și Domnul i s‐a arătat în noaptea aceea și a zis: Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam: nu te teme, căci eu sunt cu tine și te voi binecuvânta și îți voi înmulți sămânța, pentru Avraam, robul meu. Și a zidit acolo un altar și a chemat numele Domnului. Și și‐a întins cortul acolo și robii lui Isaac au săpat o fântână acolo. Și Abimelec a venit din Gherar la el și Ahuzat, prietenul său, și Picol, mai marele oștirii sale. Și Isaac le‐a zis: Pentru ce ați venit la mine, căci mă urâți și m‐ați alungat de la voi? Și ei au zis: Am văzut lămurit că Domnul este cu tine și am zis: Să fie acum un jurământ între noi, între noi și tine, și să facem legământ cu tine că nu ne vei face niciun rău cum, nici noi nu ne‐am atins de tine și cum ți‐am făcut numai bine și ți‐am dat drumul în pace; tu acum ești binecuvântatul Domnului. Și le‐a făcut un ospăț și au mâncat și au băut. Și s‐au sculat dis‐de‐dimineață și au jurat unul altuia și Isaac le‐a dat drumul și au plecat de la el în pace. Și a fost așa: în ziua aceea robii lui Isaac au venit și i‐au spus despre fântâna pe care o săpaseră și i‐au zis: Am aflat apă. Și el a numit‐o Șiba. De aceea numele cetății este Beer‐Șeba până în ziua de astăzi. Și Esau era de patruzeci de ani și a luat de neveste pe Iudita, fiica lui Beeri Hetitul, și pe Basmat, fiica lui Elon Hetitul. Și ele au fost o amărăciune de suflet pentru Isaac și Rebeca. Și a fost așa: când a îmbătrânit Isaac și ochii i se întunecaseră de nu putea vedea, a chemat pe Esau, fiul său cel mai mare, și i‐a zis: Fiul meu! Și el i‐a zis: Iată‐mă. Și el a zis: Iată acum am îmbătrânit și nu știu ziua morții mele. Acum dar, ia‐ți, te rog, armele, tolba și arcul și ieși la câmp și prinde‐mi vânat. Și gătește‐mi bucate gustoase cum iubesc eu și adu‐mi‐le să mănânc ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri. Și Rebeca a auzit când a vorbit Isaac către fiul său Esau. Și Esau s‐a dus la câmp să prindă vânat și să‐l aducă. Și Rebeca a vorbit lui Iacov, fiul ei, zicând: Iată am auzit pe tatăl tău vorbind lui Esau, fratele tău, zicând: Adu‐mi vânat și gătește‐mi bucate gustoase ca să mănânc și să te binecuvântez înaintea Domnului înainte de moartea mea. Și acum, fiul meu, ascultă glasul meu în ceea ce‐ți poruncesc. Du‐te, te rog, la turmă și ia‐mi de acolo doi iezi dintre capre și voi pregăti din ei bucate gustoase pentru tatăl tău cum iubește el. Și le vei duce la tatăl tău ca să mănânce și să te binecuvânteze înainte de moartea sa. Și Iacov a zis mamei sale Rebeca: Iată Esau, fratele meu, este păros, iar eu sunt fără păr. Poate că tatăl meu mă va pipăi și voi fi înaintea lui ca un înșelător și voi aduce asupră‐mi blestem și nu binecuvântare. Și mamă‐sa i‐a zis: Peste mine blestemul tău, fiul meu! Ascultă numai de glasul meu și du‐te și ia‐mi‐i. Și s‐a dus și a luat și a adus mamei sale și mamă‐sa a gătit bucate gustoase cum iubea tatăl său. Și Rebeca a luat hainele de preț ale lui Esau, fiul său cel mai mare, care erau la ea în casă, și a îmbrăcat cu ele pe Iacov, fiul său cel mai mic. Și pieile iezilor le‐a pus pe mâinile lui și pe partea fără păr a gâtului său. Și bucatele gustoase și pâinea pe care o făcuse le‐a dat în mâna fiului său Iacov. Și el a intrat la tatăl său și a zis: Tată! Și el a zis: Iată‐mă! Cine ești tu, fiul meu? Și Iacov a zis tatălui său: Eu sunt Esau, întâiul născut al tău; am făcut cum mi‐ai zis. Scoală‐te, te rog, șezi și mănâncă din vânatul meu ca să mă binecuvânteze sufletul tău. Și Isaac a zis fiului său: Cum ai găsit așa de curând, fiul meu? Și el a zis: Pentru că Domnul Dumnezeul tău mi l‐a trimis înainte. Și Isaac a zis lui Iacov: Apropie‐te, te rog, să te pipăi, fiul meu, dacă ești cu adevărat fiul meu Esau ori nu. Și Iacov s‐a apropiat de Isaac, tatăl său, și el l‐a pipăit și a zis: Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau. Și nu l‐a cunoscut, căci mâinile lui erau păroase ca mâinile fratelui său Esau și l‐a binecuvântat. Și a zis: Ești tu cu adevărat fiul meu Esau? Și el a zis: Eu sunt. Și a zis: Adu‐mi aproape și voi mânca din vânatul fiului meu ca să te binecuvânteze sufletul meu. Și i‐a adus aproape și a mâncat și i‐a adus vin și a băut. Și tatăl său Isaac i‐a zis: Apropie‐te acum și sărută‐mă, fiul meu. Și el s‐a apropiat și l‐a sărutat. Și a mirosit mirosul hainelor sale și l‐a binecuvântat și a zis: Iată mirosul fiului meu este ca mirosul unei câmpii pe care a binecuvântat‐o Domnul. Și Dumnezeu să‐ți dea din roua cerurilor și din grăsimea pământului și belșug de grâu și de must. Popoarele să‐ți slujească și neamurile să se plece înaintea ta! Fii domn peste frații tăi și fiii mamei tale să se plece înaintea ta. Blestemat să fie cel ce te va blestema și binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta. Și a fost așa: după ce a sfârșit Isaac de binecuvântat pe Iacov și Iacov abia ieșise dinaintea tatălui său Isaac, a intrat Esau, fratele lui, de la vânătoarea sa. Și gătise și el bucate gustoase și le‐a adus tatălui său. Și a zis tatălui său: Să se scoale tatăl meu și să mănânce din vânatul fiului său ca să mă binecuvânteze sufletul tău. Și Isaac, tatăl său, i‐a zis: Cine ești tu? Și el a zis: Eu sunt fiul tău, întâiul tău născut Esau. Și Isaac a tremurat cu foarte mare tremur și a zis: Cine este deci cel ce a prins vânatul și mi l‐a adus? Și am mâncat din toate înainte de a veni tu și l‐am binecuvântat. Și binecuvântat va fi. Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a strigat cu glas foarte tare și foarte amărât și a zis tatălui său: Binecuvântează‐mă și pe mine, tată! Și el a zis: Fratele tău a venit cu înșelăciune și ți‐a luat binecuvântarea. Și el a zis: Oare nu pe drept s‐a numit el lacov? Căci acum a doua oară m‐a înșelat; mi‐a luat dreptul de întâi‐născut și iată acum mi‐a luat binecuvântarea. Și a zis: N‐ai păstrat o binecuvântare pentru mine? Și Isaac a răspuns și a zis lui Esau: Iată l‐am făcut domnul tău și i‐am dat pe toți frații săi ca robi și l‐am înzestrat cu grâu și cu must și ce voi face acum pentru tine, fiul meu? Și Esau a zis tatălui său: Numai o binecuvântare ai, tată? Binecuvântează‐mă și pe mine, tată! Și Esau și‐a ridicat glasul și a plâns. Și Isaac, tatăl său, a răspuns și i‐a zis: Iată locuința ta va fi din grăsimea pământului și din roua cerurilor de sus. Și vei trăi cu sabia ta și vei sluji fratelui tău; și va fi așa: când te vei răscula vei scutura jugul lui de pe grumazul tău. Și Esau a urât pe Iacov pentru binecuvântarea cu care‐l binecuvântase tatăl său. Și Esau a zis în inima sa: Se apropie zilele de jelire pentru tatăl meu și voi ucide pe fratele meu Iacov. Și cuvintele lui Esau, fiul său cel mai mare, au fost spuse Rebecăi. Și ea a trimis și a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai mic, și i‐a zis: Iată, fratele tău Esau se mângâie despre tine că te va ucide. Acum dar, fiul meu, ascultă glasul meu și scoală‐te, fugi la Laban, fratele meu, în Haran. Și rămâi la el câteva zile până va trece furia fratelui tău; până va trece mânia fratelui tău de la tine și va uita ce i‐ai făcut; atunci voi trimite și te voi aduce de acolo. Pentru ce să fiu lipsită de voi amândoi într‐o zi? Și Rebeca a zis lui Isaac: Mi s‐a urât viața din pricina fetelor lui Het! Dacă Iacov își va lua nevastă din fetele lui Het, ca acestea, din fetele țării, la ce bun îmi va fi viața? Și Isaac a chemat pe Iacov și l‐a binecuvântat și i‐a poruncit și i‐a zis: Să nu‐ți iei nevastă din fetele lui Canaan. Scoală‐te, du‐te în Padan‐Aram la casa lui Betuel, tatăl mamei tale, și ia‐ți nevastă de acolo din fetele lui Laban, fratele mamei tale. Și Dumnezeul cel Atotputernic să te binecuvânteze și să te facă să crești și să te înmulțească pentru ca să ajungi o adunare de popoare. Și să‐ți dea binecuvântarea lui Avraam ție și seminței tale cu tine ca să stăpânești țara unde ai stat vremelnic pe care a dat‐o Dumnezeu lui Avraam. Și Isaac a trimis pe Iacov. Și el a plecat la Padan‐Aram la Laban, fiul lui Betuel Sirianul, fratele Rebecăi, mama lui Iacov și Esau. Și Esau a văzut că Isaac binecuvântase pe Iacov și‐l trimise la Padan‐Aram ca să‐și ia nevastă de acolo binecuvântându‐l și poruncindu‐i zicând: Să nu‐ți iei nevastă din fetele lui Canaan! și că Iacov ascultase pe tatăl său și pe mamă‐sa și plecase la Padan‐Aram. Și Esau a văzut că fetele lui Canaan erau rele în ochii lui Isaac, tatăl său. Și Esau s‐a dus la Ismael și a luat de nevastă pe lângă nevestele pe care le avea pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, pe sora lui Nebaiot. Și Iacov a ieșit din Beer‐Șeba și a mers spre Haran. Și a descălecat la un loc și a mas acolo peste noapte pentru că apusese soarele. Și a luat una din pietrele locului și a făcut‐o căpătâi și s‐a culcat în acel loc. Și a visat. Și iată o scară ridicată pe pământ și vârful ei ajungea la ceruri. Și iată îngerii lui Dumse suiau și se pogorau pe ea. Și iată Domnul sta deasupra ei și a zis: Eu sunt Domnul Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, și Dumnezeul lui Isaac; țara pe care ești culcat ți‐o voi da ție și seminței tale. Și sămânța ta va fi ca pulberea pământului și te vei întinde spre apus și spre răsărit și spre miazănoapte și spre miazăzi și în tine și în sămânța ta se vor binecuvânta toate familiile pământului. Și iată eu sunt cu tine și te voi păzi oriîncotro vei merge și te voi aduce înapoi în țara aceasta, căci nu te voi părăsi până voi face ceea ce ți‐am făgăduit. Și Iacov s‐a deșteptat din somnul său și a zis: Cu adevărat Domnul este în locul acesta și n‐am știut. Și s‐a temut și a zis: Cât de înfricoșat este locul acesta! Aceasta nu este alta decât casa lui Dumnezeu și aceasta este poarta cerurilor! Și Iacov s‐a sculat dis‐de‐dimineață și a luat piatra pe care o făcuse căpătâi și a așezat‐o stâlp și a turnat untdelemn peste vârful ei. Și a pus numele locului aceluia Betel; dar cu adevărat numele cetății era mai înainte Luz. Și Iacov a jurat o juruință zicând: Dacă va fi Dumnezeu cu mine și mă va păzi în calea aceasta pe care merg și‐mi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac și mă voi întoarce în pace la casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu. Și piatra aceasta pe care am pus‐o stâlp va fi casa lui Dumnezeu. Și din tot ce‐mi vei da îți voi da zeciuială negreșit. Și Iacov și‐a ridicat piciorul și a mers în țara copiilor răsăritului. Și s‐a uitat și iată o fântână în câmpie și iată trei turme de oi culcate lângă ea; căci din fântâna aceea adăpau turmele și o mare piatră era pe gura fântânii. Și toate turmele se strângeau acolo. Și prăvăleau piatra de pe gura fântânii și adăpau oile și iarăși puneau piatra la loc pe gura fântânii. Și Iacov le‐a zis: Frații mei, de unde sunteți? Și ei au zis: Din Haran. Și le‐a zis: Cunoașteți pe Laban, fiul lui Nahor? Și ei au zis: Cunoaștem. Și le‐a zis: Este bine el? Și au zis: Bine și iată Rahela, fata lui, vine cu oile. Și el a zis: Iată este încă ziua mare; nu este vremea ca să fie strânse vitele; adăpați oile și mergeți și le pașteți. Și au zis: Nu putem până nu se vor strânge toate turmele și vor prăvăli piatra de pe gura fântânii, atunci adăpăm oile. Și pe când încă vorbea el cu ei, a venit Rahela cu oile tatălui ei, căci ea le păștea. Și a fost așa: când a văzut pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, și oile lui Laban, fratele mamei sale, Iacov s‐a apropiat și a prăvălit piatra de pe gura fântânii și a adăpat oile lui Laban, fratele mamei sale. Și Iacov a sărutat pe Rahela și și‐a ridicat glasul și a plâns. Și Iacov a spus Rahelei că este fratele tatălui ei și că este fiul Rebecăi și ea a alergat și a spus tatălui ei. Și a fost așa: îndată ce a auzit Laban știrea despre Iacov, fiul sorei sale, i‐a alergat în întâmpinare și l‐a îmbrățișat și l‐a sărutat și l‐a adus în casa lui. Și a istorisit lui Laban toate aceste lucruri. Și Laban i‐a zis: Cu adevărat tu ești osul meu și carnea mea. Și a rămas la el o lună de zile. Și Laban a zis lui Iacov: Pentru că ești fratele meu îmi vei sluji tu deci degeaba? Spune‐mi care să fie simbria ta? Și Laban avea două fete; numele celei mai mari era Lea și numele celei mai mici Rahela. Și Lea avea ochi slabi, iar Rahela era frumoasă la statură și frumoasă la față. Și Iacov iubea pe Rahela. Și a zis: Îți voi sluji șapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică. Și Laban a zis: Mai bine să ți‐o dau ție decât s‐o dau altui bărbat; rămâi cu mine. Și Iacov a slujit pentru Rahela șapte ani și s‐au părut în ochii lui ca vreo câteva zile, căci o iubea. Și Iacov a zis lui Laban: Dă‐mi nevasta, căci mi s‐au împlinit zilele să intru la ea. Și Laban a strâns pe toți bărbații locului și a făcut un ospăț. Și a fost așa: seara a luat pe fiică‐sa Lea și a dus‐o la el și el a intrat la ea. Și Laban a dat pe slujnica sa Zilpa ca slujnică fiicei sale Lea. Și a fost așa: dimineața iată era Lea. Și a zis lui Laban: Ce mi‐ai făcut? Oare nu ți‐am slujit pentru Rahela? Pentru ce dar m‐ai înșelat? Și Laban a zis: Nu se face așa în locul nostru să dai pe cea mai mică înaintea celei întâi‐născute. Împlinește săptămâna cu aceasta și îți vom da și pe cealaltă pentru slujba ce‐mi vei sluji încă alți șapte ani. Și Iacov a făcut așa și a împlinit săptămâna cu ea. Și i‐a dat de nevastă și pe Rahela, fiică‐sa. Și Laban a dat pe slujnica sa Bilha, ca slujnică Rahelei, fiicei sale. Și a intrat și la Rahela și iubea pe Rahela mai mult decât pe Lea. Și a slujit la el încă alți șapte ani. Și Domnul a văzut că Lea este urâtă și i‐a deschis pântecele, iar Rahela era stearpă. Și Lea a zămislit și a născut un fiu și i‐a pus numele Ruben, căci a zis: Pentru că Domnul a văzut întristarea mea; căci acum bărbatul meu mă va iubi. Și a zămislit iarăși și a născut un fiu și a zis: Fiindcă Domnul a auzit că sunt urâtă de aceea mi‐a dat și pe acesta. Și i‐a pus numele Simeon. Și a zămislit iarăși și a născut un fiu și a zis: Acum de data asta bărbatul meu se va lipi de mine, căci i‐am născut trei fii. De aceea i‐a pus numele Levi. Și a zămislit iarăși și a născut un fiu și a zis: De astă dată voi lăuda pe Domnul. De aceea i‐a pus numele Iuda. Și a încetat să nască. Și când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, Rahela a pizmuit pe soră‐sa și a zis lui Iacov: Dă‐mi copii ori mor! Și Iacov s‐a aprins de mânie împotriva Rahelei și a zis: Sunt eu în locul lui Dumnezeu care ți‐a oprit rodul pântecelui? Și ea a zis: Iată roaba mea Bilha! Intră la ea ca să nască pe genunchii mei și‐mi voi zidi și eu casă prin ea. Și i‐a dat de nevastă pe Bilha, slujnica sa, și Iacov a intrat la ea. Și Bilha a zămislit și a născut un fiu lui Iacov. Și Rahela a zis: Dumnezeu a judecat și mi‐a ascultat și glasul și mi‐a dat un fiu. De aceea i‐a pus numele Dan. Și Bilha, slujnica Rahelei, a zămislit iarăși și a născut un al doilea fiu lui Iacov. Și Rahela a zis: Am luptat luptele lui Dumnezeu împotriva sorei mele și am biruit. Și i‐a pus numele Neftali. Când a văzut Lea că a încetat să nască, a luat pe Zilpa, slujnica sa, și a dat‐o de nevastă lui Iacov. Și Zilpa, slujnica Leei, a născut un fiu lui Iacov. Și Lea a zis: Cu noroc! Și i‐a pus numele Gad. Și Zilpa, slujnica Leei, a născut un al doilea fiu lui Iacov. Și Lea a zis: Ferice de mine! Căci fetele mă vor numi fiericită! Și i‐a pus numele Așer. Și Ruben a ieșit în zilele secerișului de grâu și a găsit mandragore în câmp și le‐a adus mamei sale Lea. Și Rahela a zis către Lea: Dă‐mi, te rog, din mandragorele fiului tău. Și ea i‐a zis: Puțin este că mi‐ai luat bărbatul? Și vrei să iei și mandragorele fiului meu? Și Rahela i‐a zis: De aceea el se va culca cu tine la noapte pentru mandragorele fiului tău. Și Iacov a venit de la câmp seara și Lea i‐a ieșit înainte și a zis: Vei intra la mine, căci în adevăr te‐am închiriat cu mandragorele fiului meu. Și s‐a culcat cu ea în noaptea aceea. Și Dumnezeu a ascultat pe Lea și ea a zămislit și a născut un al cincilea fiu lui Iacov. Și Lea a zis: Dumnezeu mi‐a dat plata, pentru că am dat pe slujnica mea bărbatului meu. Și i‐a pus numele Isahar. Și Lea a zămislit iarăși și a născut un al șaselea fiu lui Iacov. Și Lea a zis: Dumnezeu m‐a înzestrat cu o zestre bună; acum bărbatul meu va locui cu mine, căci i‐am născut șase fii! Și i‐a pus numele Zabulon. Și după aceasta a născut o fată și i‐a pus numele Dina. Și Dumnezeu și‐a adus aminte de Rahela și Dumnezeu a ascultat‐o și i‐a deschis pântecele. Și ea a zămislit și a născut un fiu și a zis: Dumnezeu mi‐a ridicat ocara. Și i‐a pus numele Iosif, zicând: Domnul să‐mi adauge un alt fiu. Și a fost așa: când a născut Rahela pe Iosif, Iacob a zis lui Laban: Dă‐mi drumul să mă duc la locul meu și la țara mea. Dă‐mi nevestele pentru care ți‐am slujit și copiii și să plec, căci știi slujba mea cu care ți‐am slujit. Și Laban i‐a zis: Rogu‐te, dacă am aflat har în ochii tăi, zăbovește! Am descoperit că Dumnezeu m‐a binecuvântat pentru tine. Și a zis: Hotărăște‐mi simbria ta și ți‐o voi da. Și el i‐a zis: Știi cum ți‐am slujit și ce au ajuns vitele tale cu mine. Căci ce aveai înaintea mea era puțin și a crescut până la o mulțime și Domnul te‐a binecuvântat oriunde am mers. Și acum când să fac ceva și pentru casa mea? Și el a zis: Ce să‐ți dau? Și Iacov a zis: Să nu‐mi dai nimic. Dacă‐mi vei face lucrul acesta, iarăși îți voi paște și păzi oile. Voi trece astăzi prin toată turma ta, despărțind de acolo orice oaie pestriță și pătată și orice miel sein dintre miei și ce este pătat și pestriț între capre: și aceasta să fie simbria mea. Și dreptatea mea va răspunde pentru mine în viitor când va veni înaintea feței tale pentru simbria mea: tot ce nu este pestriț și pătat între capre și sein între miei se va socoti furat dacă va fi la mine. Și Laban a zis: Iată, fie după cuvântul tău! Și a despărțit în ziua aceea țapii bălțați și pătați și toate caprele pestrițe și pătate, toate care aveau ceva alb și tot ce era sein între miei și le‐a dat în mâna fiilor săi. Și a pus cale de trei zile între sine și între Iacov. Și Iacov păștea oile rămase ale lui Laban. Și Iacov și‐a luat nuiele verzi de plop și de migdal și de paltin și jupuindu‐le de scoarță a făcut pe ele crestături albe de se vedea albul care era pe nuiele. Și a pus nuielele pe care le jupuise de scoarță înaintea turmelor în rupturile de apă din adăpătoarele unde veneau oile să bea; și ele zămisleau când veneau să bea. Și oile zămisleau înaintea nuielelor și oile fătau bălțate, pestrițe și pătate. Și Iacov despărțea mieii și punea fețele oilor din turma lui Laban către cele seine și bălțate; și a pus turmele sale la o parte și nu le‐a pus cu oile lui Laban. Și a fost așa: de câte ori oile cele mai tari aveau să zămislească, Iacov punea nuielele în rupturi înaintea ochilor oilor ca să zămislească între nuiele. Și când oile erau slabe, nu le punea. Și așa cele slabe erau ale lui Laban, iar cele tari ale lui Iacov. Și omul a crescut foarte mult și a avut multe oi și robi și roabe și cămile și măgari. Și el a auzit cuvintele fiilor lui Laban care ziceau: Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru și din ceea ce era al tatălui nostru și‐a agonisit el toată avuția aceasta. Și Iacov a văzut fața lui Laban și iată ea nu era către el ca ieri și ca alaltăieri. Și Domnul a zis lui Iacov: Întoarce‐te în țara părinților tăi și la rudenia ta și voi fi cu tine. Și Iacov a trimis și a chemat pe Rahela și pe Lea la câmp la turma lui. Și le‐a zis: Văd că fața tatălui vostru nu este față de mine ca ieri și alaltăieri. Dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. Și voi înșivă știți că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea. Și tatăl vostru m‐a înșelat și de zece ori mi‐a schimbat simbria. Însă Dumnezeu nu l‐a lăsat să‐mi facă rău. Când zicea: Cele pestrițe vor fi simbria ta! atunci toate oile fătau pestrițe; și când zicea: Cele bălțate vor fi simbria ta! atunci toate oile fătau bălțate. Și Dumnezeu a luat vitele tatălui vostru și mi le‐a dat mie. Și a fost așa: pe vremea zămislirii turmelor eu mi‐am ridicat ochii și am văzut în vis și iată berbecii care săreau pe oi erau bălțați, pestriți și pătați. Și Îngerul lui Dumnezeu mi‐a zis în vis: Iacove! Și eu am zis: Iată‐mă! Și el a zis: Ridică‐ți acum ochii și vezi; toți berbecii care sar pe oi sunt bălțați, pestriți și pătați; căci am văzut tot ce‐ți face Laban. Eu sunt Dumnezeul din Betel unde ai uns un stâlp, unde mi‐ai jurat o juruință. Acum scoală‐te, ieși din țara aceasta și întoarce‐te la țara nașterii tale. Și Rahela și Lea au răspuns și i‐au zis: Avem noi parte sau moștenire în casa tatălui nostru? Nu suntem noi socotite de el ca străine? Fiindcă ne‐a vândut și chiar ne‐a mâncat de tot argintul. Căci toată avuția pe care a luat‐o Dumnezeu de la tatăl nostru este a noastră și a copiilor noștri. Acum dar fă tot ce ți‐a zis Dumnezeu. Atunci Iacov s‐a sculat și și‐a pus fiii și nevestele pe cămile. Și a luat toate vitele sale și toate bunurile sale pe care le strânsese, vitele pe care și le agonisise în Padan‐Aram, ca să meargă la Isaac, tatăl său, în țara Canaan. Și Laban se dusese ca să‐și tundă oile. Și Rahela a furat terafimii care erau ai tatălui ei. Și Iacov a înșelat inima lui Laban Sirianul, căci nu i‐a spus că fugea. Și a fugit cu tot ce avea și s‐a sculat și a trecut Râul și și‐a îndreptat fața spre muntele Galaad. Și a treia zi s‐a spus lui Laban că Iacov fugise. Și el și‐a luat frații cu sine și l‐a urmărit cale de șapte zile și l‐a ajuns la muntele Galaad. Și Dumnezeu a venit la Laban Sirianul într‐un vis noaptea și i‐a zis: Ferește‐te să vorbești lui Iacov fie bine fie rău. Și Laban a ajuns pe Iacov și Iacov își întinsese cortul pe munte. Și Laban a tăbărât și el cu frații săi în muntele Galaad. Și Laban a zis lui Iacov: Ce ai făcut de mi‐ai înșelat inima, și mi‐ai luat fetele ca pe niște prinse cu sabia? Pentru ce ai fugit în ascuns și m‐ai furat și nu mi‐ai spus să te fi petrecut cu bucurie și cu cântece, cu timpane și cu harfă și nu m‐ai lăsat să‐mi sărut fiii și fiicele? Acum ai lucrat nebunește. Și e în puterea mâinii mele să vă fac rău; însă Dumnezeul tatălui vostru mi‐a vorbit ieri noapte zicând: Ferește‐te să vorbești lui Iacov fie bine fie rău. Și acum că a trebuit să pleci pentru că ai dorit cu dor de casa tatălui tău, pentru ce mi‐ai furat dumnezeii? Și Iacov a răspuns și a zis lui Laban: Pentru că mă temeam; căci ziceam: Ca nu cumva să‐mi răpești fetele tale. La oricine vei afla dumnezeii tăi să nu trăiască. În fața fraților noștri recunoaște ce este al tău la mine și ia‐ți‐l. Căci Iacov nu știa că Rahela îi furase. Și Laban a intrat în cortul lui Iacov și în cortul Leei și în cortul amânduror roabelor și n‐a găsit. Și a ieșit din cortul Leei și a intrat în cortul Rahelei. Și Rahela luase terafimii și‐i pusese sub șaua cămilei și ședea deasupra lor. Și Laban a căutat tot cortul, dar n‐a găsit. Și ea a zis tatălui său: Să nu fie mânie în ochii domnului meu că nu mă pot scula înaintea ta fiindcă mi‐a venit rânduiala femeilor. Și a căutat cu grijă, dar n‐a găsit terafimii. Și Iacov s‐a mâniat și s‐a certat cu Laban. Și Iacov a răspuns și a zis lui Laban: Care este vina mea? Care este păcatul meu de m‐ai urmărit cu aprindere? Când mi‐ai căutat toate uneltele, ce ai găsit din toate uneltele casei tale? Pune‐le aici înaintea fraților mei și fraților tăi și să jude ce ei între noi amândoi. În acești douăzeci de ani am fost cu tine; oile tale și caprele tale n‐au rămas sterpe și n‐am mâncat berbecii turmelor tale. Pe cea sfâșiată nu ți‐am adus‐o acasă; paguba aceea eu am suferit‐o; ai cerut‐o din mâna mea fie că se furase ziua fie că se furase noaptea. Așa am fost; mă mânca ziua căldura și noaptea gerul și somnul meu fugea de ochii mei. În acești douăzeci de ani am fost în casa ta; ți‐am slujit patrusprezece ani pentru cele două fete ale tale și șase ani pentru oile tale și de zece ori mi‐ai schimbat simbria. Dacă n‐ar fi fost cu mine Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam și Teama lui Isaac, hotărât că acum mi‐ai fi dat drumul fără nimic. Dumnezeu a văzut întristarea mea și osteneala mâinilor mele și te‐a mustrat ieri noapte. Și Laban a răspuns și a zis lui Iacov: Fiicele sunt fiicele mele și copiii sunt copiii mei și oile sunt oile mele și tot ce vezi este al meu. Și ce pot face astăzi acestor fiice ale mele sau copiilor lor pe care i‐au născut? Și acum dar vino să facem legământ eu și tu și el să fie de mărturie între mine și între tine. Și Iacov a luat o piatră și a pus‐o stâlp. Și Iacov a zis fraților săi: Adunați pietre. Și au adunat pietre și le‐au făcut o movilă. Și au mâncat acolo pe movilă. Și Laban a numit‐o Iegar‐Sahaduta, iar Iacov a numit‐o Galed. Și Laban a zis: Această movilă este astăzi mărturie între mine și între tine. De aceea i s‐a pus numele Galed și Mișpa pentru că a zis: Domnul să vegheze între mine și între tine când vom fi ascunși unul de altul. Dacă vei asupri pe fetele mele și dacă vei lua neveste afară de fetele mele, niciun om nu este cu noi: vezi, Dumnezeu este martor între mine și între tine! Și Laban a zis lui Iacov: Iată această movilă și iată stâlpul pe care l‐am pus între mine și între tine. Această movilă să fie mărturie și stâlpul să fie mărturie că eu nu voi trece peste această movilă la tine și că tu nu vei trece peste această movilă și acest stâlp la mine spre a face rău. Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Nahor, Dumnezeul părinților lor, să judece între noi! Și Iacov a jurat pe Teama lui Isaac, tatăl său. Și Iacov a junghiat o jertfă pe munte și a chemat pe frații săi să mănânce pâine și au mâncat pâine și au mas noaptea pe munte. Și Laban s‐a sculat dis de dimineață și și‐a sărutat fiii și fetele și i‐a binecuvântat. Și Laban a plecat și s‐a întors la locul său. Și Iacov a plecat pe calea sa și l‐au întâmpinat îngerii lui Dumnezeu. Și când i‐a văzut, Iacov a zis: Aceasta este tabăra lui Dumnezeu. Și a pus numele locului aceluia: Mahanaim. Și Iacov a trimis soli înaintea feței sale la Esau, fratele său, în țara Seir în câmpia Edomului. Și le‐a poruncit zicând: Așa veți vorbi lui Esau, domnul meu: Așa vorbește Iacov, robul tău: Am stat vremelnic la Laban și am rămas până acum. Și am boi și măgari, oi și robi și roabe și am trimis să spună domnului meu ca să aflu har în ochii tăi. Și solii s‐au întors la Iacov zicând: Am venit la fratele tău, la Esau, și chiar el îți vine în întâmpinare și patru sute de bărbați cu el. Atunci Iacov s‐a temut foarte mult și s‐a tulburat și a despărțit pe oamenii care erau cu el și oile și boii și cămilele în două cete. Și a zis: Dacă va veni Esau la o ceată și o va bate, atunci cealaltă ceată ce a rămas va scăpa. Și Iacov a zis: Dumnezeul tatălui meu Avraam și Dumnezeul tatălui meu Isaac, Doamne, care mi‐ai zis: Întoarce‐te în țara ta și la rudenia ta și‐ți voi face bine. Eu sunt mai mic decât cea mai mică din toate îndurările și decât țot adevărul pe care l‐ai arătat robului tău, căci am trecut cu toiagul meu peste acest Iordan și acum am ajuns două cete. Scapă‐mă, te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau; căci mă tem de el ca nu cumva să vină și să mă bată pe mine, pe mama cu copiii. Și tu ai zis: Cu adevărat îți voi face bine și voi face sămânța ta ca nisipul mării care nu se poate număra de mulțime. Și a mas acolo în noaptea aceea și a luat din tot ce i‐a căzut în mână un dar pentru Esau, fratele său: două sute de capre și douăzeci de țapi; două sute de oi și douăzeci de berbeci; treizeci de cămile alăptătoare și mânzii lor; patruzeci de vaci și zece tauri; douăzeci de măgărițe și zece măgăruși. Și le‐a dat în mâna robilor săi fiecare turmă în parte. Și a zis robilor săi: Treceți înaintea mea și puneți o depărtare între turmă și turmă. Și a poruncit celui dintâi zicând: Dacă te va întâlni fratele meu Esau și te va întreba zicând: Al cui ești și unde mergi și ale cui sunt acestea dinaintea ta? Atunci să‐i zici: Ale robului tău Iacov; e un dar trimis domnului meu Esau și iată și el este după noi! Și a poruncit și celui de al doilea și celui de al treilea și tuturor care mergeau după turme zicând: Cu aceste cuvinte să vorbiți lui Esau când îl veți găsi. Și veți mai zice: Iată robul tău Iacov este după noi. Căci el a zis: Îl voi împăca cu darul care merge înaintea mea și apoi voi vedea fața lui; poate mă va primi. Și darul a trecut înaintea lui, iar el a mas noaptea aceea în tabără. Și s‐a sculat în noaptea aceea și a luat pe cele două neveste ale sale și pe cele două roabe ale sale și pe cei unsprezece copii ai săi și a trecut vadul Iabocului. Și i‐a luat și i‐a trecut peste pârâu și a trecut ce avea. Și Iacov a rămas singur și un om s‐a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Și când a văzut că nu‐l biruie, i‐a atins încheietura coapsei și s‐a scrântit încheietura coapsei lui Iacov pe când se lupta cu el. Și i‐a zis: Lasă‐mă să mă duc, căci se revarsă zorile. Și el a zis: Nu te voi lăsa să te duci decât dacă mă vei binecuvânta. Și i‐a zis: Care îți este numele? Și el a zis: Iacov. Și a zis: Numele tău nu se va mai numi Iacov, ci Israel, căci te‐ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai biruit. Și Iacov l‐a întrebat și a zis: Spune‐mi, te rog, numele tău. Și el a zis: Pentru ce mă întrebi de numele meu? Și l‐a binecuvântat acolo. Și Iacov a pus numele locului Peniel. Căci am văzut pe Dumnezeu față în față și sufletul meu a fost scăpat. Și răsărea soarele peste el, când trecea Penielul și șchiopăta de coapsa sa. De aceea până în ziua de astăzi copiii lui Israel nu mănâncă vâna de la coapsă care se află la încheietura coapsei, căci el a atins pe Iacov la încheietura coapsei în vâna coapsei. Și Iacov și‐a ridicat ochii și s‐a uitat și iată venea Esau și patru sute de bărbați cu el. Și și‐a împărțit copiii la Lea, la Rahela și la cele două slujnice. Și a pus pe slujnice și copiii lor în frunte, și pe Lea și copiii ei după aceea și pe Rahela și Iosif în urmă. Și el a trecut înaintea lor și s‐a plecat la pământ de șapte ori până s‐a apropiat de fratele său. Și Esau a alergat spre întâmpinarea lui și l‐a îmbrățișat și a căzut pe grumazul lui și l‐a sărutat și au plâns. Și el și‐a ridicat ochii și a văzut femeile și copiii și a zis: Cine sunt aceștia cu tine? Și el a zis: Copiii pe care i‐a dăruit Dumnezeu, în îndurarea lui, robului tău. Și slujnicile s‐au apropiat, ele și copiii lor, și s‐au plecat. Și s‐a apropiat și Lea cu copiii ei și s‐au plecat. Și la urmă s‐a apropiat Iosif și Rahela și s‐au plecat. Și el a zis: Ce ai de gând cu toată turma pe care am întâlnit‐o? Și el a zis: Ca să aflu har în ochii domnului meu. Și Esau a zis: Eu am destul, fratele meu, fie al tău ce este al tău. Și Iacov a zis: Nu, rogu‐te, dacă am aflat har acum în ochii tăi, atunci primește darul meu din mâna mea, căci de aceea am văzut fața ta cum vede cineva fața lui Dumnezeu și ți‐a plăcut de mine. Ia, rogu‐te, darul meu ce ți s‐a adus pentru că Dumnezeu mi‐a fost îndurător și am de toate. Și l‐a silit și a luat. Și el a zis: Să plecăm și să mergem și eu voi merge înaintea ta. Și el i‐a zis: Domnul meu știe că copiii sunt tineri și oile și vacile care sunt cu mine alăptează și de le vor sili o singură zi, toate turmele vor muri. Rogu‐te, dar, să treacă domnul meu înaintea robului său și eu voi mână încet după pașii averii care este înaintea mea și după pașii copiilor, până ce voi veni la domnul meu în Seir. Și Esau a zis: Rogu‐te, să las cu tine câțiva din oamenii care sunt cu mine! Și el a zis: Ce nevoie? Să aflu har în ochii domnului meu! Și Esau s‐a întors în ziua aceea pe calea sa la Seir. Și Iacov a plecat la Sucot și și‐a zidit o casă și a făcut colibe pentru vitele sale; de aceea s‐a pus numele locului: Sucot. Și Iacov a venit în pace la cetatea Sihem care este în țara Canaan când venea din Padan‐Aram; și a tăbărât înaintea cetății. Și a cumpărat partea din țarină pe care își întinsese cortul din mâna copiilor lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută chesita. Și a ridicat acolo un altar și l‐a numit El‐Elohe‐Israel. Și Dina, fiica Leei, pe care o născuse ea lui Iacov, a ieșit să vadă pe fetele țării. Și Sihem, fiul lui Hamor Hevitul, mai marele țării, a văzut‐o și a luat‐o și s‐a culcat cu ea și a înjosit‐o. Și sufletul lui s‐a alipit de Dina, fiica lui Iacov și iubea pe fată și a vorbit la inima fetei. Și Sihem a vorbit tatălui său Hamor zicând: Ia‐mi pe fata aceasta de nevastă. Și Iacov a auzit că necinstise pe Dina, fata sa; și fiii săi erau la câmp cu vitele sale și Iacov a tăcut până s‐au întors ei. Și Hamor, tatăl lui Sihem, a ieșit la Iacov ca să vorbească cu el. Și fiii lui Iacov au venit de la câmp când au auzit și oamenii s‐au întristat și s‐au aprins de mânie foarte mare pentru că făcuse o faptă de rușine în Israel culcându‐se cu fata lui Iacov, lucru care nu se cuvenea să se facă. Și Hamor le‐a cuvântat zicând: Sufletul fiului meu Sihem dorește după fata voastră; rogu‐vă, dați‐i‐o de nevastă. Și încuscriți‐vă cu noi; dați‐ne nouă pe fetele voastre și luați‐vă pe fetele noastre pentru voi. Și locuiți cu noi și țara va fi înaintea voastră; locuiți și faceți negoț în ea și câștigați‐vă stăpâniri. Și Sihem a zis tatălui ei și fraților ei: Să aflu har în ochii voștri și ce‐mi veți zice voi da. Cereți de la mine zestre mare și dar și voi da cum îmi veți zice, însă dați‐mi copila de nevastă! Și fiii lui Iacov au răspuns cu vicleșug lui Sihem și lui Hamor, tatăl său, și au vorbit, căci necinstise pe Dina, sora lor. Și le‐au zis: Nu putem face lucrul acesta să dăm pe sora noastră unuia care este netăiat împrejur, căci aceasta ar fi o ocară pentru noi. Dar numai cu aceasta ne vom învoi cu voi: dacă veți fi ca noi și orice parte bărbătească dintre voi va fi tăiată împrejur. Atunci vă vom da fetele noastre și vom lua pe ale voastre pentru noi și vom locui cu voi și vom fi un singur popor. Dar de nu ne veți asculta ca să vă tăiați împrejur, ne vom lua fata și vom pleca. Și cuvintele lor au plăcut lui Hamor și lui Sihem, fiul lui Hamor. Și tânărul n‐a pregetat să facă lucrul pentru că îi plăcuse fata lui Iacov. Și el era mai prețuit decât toată casa tatălui său. Și Hamor și Sihem, fiul său, au venit la poarta cetății lor și au vorbit către oamenii cetății lor zicând: Acești oameni sunt de pace cu noi; să locuiască dar în țară și să facă negoț în ea și țara iată este întinsă înaintea lor. Să luăm pe fetele lor de neveste și să le dăm pe fetele noastre. Dar numai cu aceasta se vor învoi oamenii să locuiască împreună cu noi să fim un singur popor: dacă toată partea bărbătească dintre noi se va tăia împrejur cum sunt ei tăiați împrejur. Vitele lor și averea lor și orice dobitoc al lor nu vor fi oare ale noastre? Numai să ne învoim cu ei și vor locui cu noi. Și toți cei ce ieșeau pe poarta cetății lui au ascultat de Hamor și de Sihem, fiul său; și toată partea bărbătească a fost tăiată împrejur, toți cei ce ieșeau pe poarta cetății lui. Și a fost așa: a treia zi când erau în durere, doi din fiii lui Iacov, Simeon și Levi, frații Dinei, și‐au luat fiecare sabia și au venit pe neașteptate asupra cetății și au ucis toată partea bărbătească. Și au trecut prin ascuțișul sabiei pe Hamor și pe Sihem, fiul său, și au luat pe Dina din casa lui Sihem și au ieșit. Fiii lui Iacov s‐au aruncat asupra celor uciși și au jefuit cetatea, căci necinstiseră pe sora lor. Le‐au luat oile și vitele și măgarii și ce era în cetate și ce era pe câmp. Și au luat și au jefuit toate averile lor și pe toți copiii lor și pe nevestele lor și tot ce era în case. Și Iacov a zis lui Simeon și lui Levi: Voi m‐ați tulburat, făcându‐mă să miros urât printre locuitorii țării, printre Cananiți și Feresiți; și eu am puțini oameni la număr și se vor strânge împotriva mea și mă vor bate și voi fi prăpădit eu și casa mea. Și ei au zis: Să se poarte cu sora noastră ca și cu o curvă? Și Dumnezeu a zis lui Iacov: Scoală‐te, suie‐te la Betel și locuiește acolo și fă acolo un altar lui Dumnezeu care ți s‐a arătat când ai fugit de fața fratelui tău Esau. Și Iacov a zis casei sale și tuturor celor ce erau cu el: Scoateți dumnezeii străini care sunt între voi și curățiți‐vă și schimbați‐vă hainele. Și să ne sculăm și să ne suim la Betel și voi face acolo un altar lui Dumnezeu, care mi‐a răspuns în ziua strâmtorării mele, și a fost cu mine în calea pe care am umblat. Și au dat lui Iacov toți dumnezeii străini care erau în mâna lor și cerceii care erau în urechile lor. Și Iacov i‐a ascuns sub stejarul care era lângă Sihem. Și au plecat: și spaima lui Dumnezeu a fost peste cetățile care erau împrejurul lor și n‐au urmărit pe fiii lui Iacov. Și Iacov a venit la Luz, adică Betel, care este în țara Canaan, el și tot poporul care era cu el. Și a zidit acolo un altar și a numit locul El‐Betel, pentru că acolo i se descoperise Dumnezeu când fugea de fața fratelui său. Și Debora, doica Rebecăi, a murit și a fost înmormântată mai jos de Betel sub stejar; și i s‐a pus numele Alon‐Bacut. Și Dumnezeu s‐a arătat iarăși lui Iacov când s‐a întors din Padan‐Aram și l‐a binecuvântat. Și Dumnezeu i‐a zis: Numele tău este Iacov; numele tău nu se va mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel. Și i‐a pus numele Israel. Și Dumnezeu i‐a zis: Eu sunt Dumnezeul Atotputernic: Crești și înmulțește‐te; un neam și o ceată de neamuri vor fi din tine și împărați vor ieși din coapsele tale. Și țara pe care am dat‐o lui Avraam și lui Isaac ți‐o voi da ție și voi da țara seminței tale după tine. Și Dumnezeu s‐a înălțat de la el în locul unde vorbise cu el. Și Iacov a ridicat un stâlp în locul unde vorbise cu el, un stâlp de piatră: și a turnat peste el un dar de băutură și a turnat untdelemn deasupra. Și Iacov a pus numele locului unde vorbise Dumnezeu cu el Betel. Și au plecat de la Betel. Și era încă o depărtare până să vină la Efrata; și Rahela a fost în durerile facerii și a avut muncă mare. Și a fost așa: când era ea în muncă mare, moașa i‐a zis: Nu te teme, căci și acesta îți este fiu. Și a fost așa: când își da ea sufletul (căci a murit), i‐a pus numele Ben‐Oni, dar tatăl lui l‐a numit Beniamin. Și Rahela a murit și a fost înmormântată pe calea spre Efrata, adică Betleem. Și Iacov a ridicat un stâlp deasupra mormântului ei, care este stâlpul mormântului Rahelei până în ziua de astăzi. Și Israel a plecat și și‐a întins cortul dincolo de Migdal‐Eder. Și a fost așa: pe când locuia Israel în țara aceea Ruben a mers și s‐a culcat cu Bilha, țiitoarea tatălui său; și Israel a auzit. Și fiii lui Iacov au fost doisprezece. Fiii Leei: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, și Simeon și Levi și Iuda și Isahar și Zabulon. Fiii Rahelei: Iosif și Beniamin. Și fiii Bilhei, slujnica Rahelei: Dan și Neftali. Și fiii Zilpei, slujnica Leei: Gad și Așer. Aceștia sunt fiii lui Iacov care i s‐au născut în Padan‐Aram. Și Iacov a venit la Isaac, tatăl său, la Mamre în Chiriat‐Arba, care este Hebronul, unde stătuseră vremelnic Avraam și Isaac. Și zilele lui Isaac au fost o sută optzeci de ani. Și Isaac și‐a dat sufletul și a murit și a fost adăugat la poporul său, bătrân și sătul de zile. Și Esau și Iacov, fiii lui, l‐au înmormântat. Și acestea sunt neamurile lui Esau, adică Edom. Esau și‐a luat nevestele dintre fetele lui Canaan: pe Ada, fiica lui Elon Hetitul, și pe Oholibama, fiica Anei, fiica lui Țibeon Hevitul, și pe Basmat, fiica lui Ismael, sora lui Nebaiot. Și Ada a născut lui Esau pe Elifaz; și Basmat a născut pe Reuel. Și Oholibama a născut pe Ieuș și pe Iaelam și pe Core. Aceștia sunt fiii lui Esau care i s‐au născut în țara Canaan. Și Esau și‐a luat nevestele și fiii și fetele și toate sufletele din casa sa și vitele și toate dobitoacele și toate avuțiile pe care le agonisise în țara Canaan, și s‐a dus într‐o țară departe de fratele său Iacov. Căci averea lor era prea mare pentru ei ca să locuiască împreună și țara șederii lor vremelnice nu‐i putea cuprinde din pricina vitelor lor. Și Esau a locuit în muntele Seir: Esau este Edom. Și acestea sunt neamurile lui Esau, tatăl Edomiților, în muntele Seir. Acestea sunt numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, nevasta lui Esau, și Reuel, fiul Basmatei, nevasta lui Esau. Și fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Țefo și Gaetam și Chenaz. Și Timna era țiitoarea lui Elifaz, fiul lui Esau; și ea a născut lui Elifaz pe Amalec. Aceștia sunt fiii Adei, nevasta lui Esau. Și aceștia sunt fiii lui Reuel: Nahat și Zerah, Șama și Miza. Aceștia sunt fiii din Basmat, nevasta lui Esau. Și aceștia sunt fiii Oholibamei, fiica Anei, fiica lui Țibeon, nevasta lui Esau; ea a născut lui Esau pe Ieuș, Iaelam și Core. Aceștia sunt domnitorii fiilor lui Esau: fiii lui Elifaz, cel întâi‐născut al lui Esau: domnitorul Teman, domnitorul Omar, domnitorul Țefo, domnitorul Chenaz, domnitorul Core, domnitorul Gaetam și domnitorul Amalec. Aceștia sunt domnitorii din Elifaz în țara lui Edom. Aceștia sunt fiii din Ada. Și aceștia sunt fiii lui Reuel, fiul lui Esau: domnitorul Nahat, domnitorul Zerah, domnitorul Șama, domnitorul Miza. Aceștia sunt domnitorii din Reuel în țara lui Edom. Aceștia sunt fiii din Basmat, nevasta lui Esau. Și aceștia sunt fiii Oholibamei, nevasta lui Esau: domnitorul Ieuș, domnitorul Iaelam și domnitorul Core; aceștia sunt domnitorii din Oholibama, fiica Anei, nevasta lui Esau. Aceștia sunt fiii lui Esau și aceștia sunt domnitorii lor: el este Edom. Aceștia sunt fiii lui Seir, Horitul, locuitorii țării: Lotan și Șobal și Țibeon și Ana și Dișon și Ețer și Dișan. Aceștia sunt domnitorii Horiților, copiii lui Seir în țara lui Edom. Și fiii lui Lotan au fost: Hori și Hemam; și sora lui Lotan Timna. Și aceștia sunt fiii lui Șobal: Alvan și Manahat și Ebal, Șefo și Onam. Și aceștia sunt fiii lui Țibeon: Aia și Ana. Acesta‐i Ana care a găsit izvoare calde în pustie când păștea măgarii tatălui său Țibeon. Și aceștia sunt fiii lui Ana: Dișon și Oholibama, fiica lui Ana. Și aceștia sunt fiii lui Dișon: Hemdan și Eșban și Itran și Cheran. Și aceștia sunt fiii lui Ețer: Bilhan și Zaavan și Acan. Și aceștia sunt fiii lui Dișan: Uț și Aran. Aceștia sunt domnitorii Horiților: domnitorul Lotan, domnitorul Șobal, domnitorul Țibeon, domnitorul Ana, domnitorul Dișon, domnitorul Ețer, domnitorul Dișan. Aceștia sunt domnitorii Horiților, după domnitorii lor în țara Seir. Și aceștia sunt împărații care au domnit în țara Edomului mai înainte de a domni împărați peste copiii lui Israel. Și Bela, fiul lui Beor, a domnit în Edom și numele cetății lui era Dinhaba. Și Bela a murit și în locul lui a domnit Iobab, fiul lui Zerah din Boțra. Și Iobab a murit și în locul lui a domnit Hușam din țara Temaniților. Și Hușam a murit și în locul lui a domnit Hadad, fiul lui Bedad, care a bătut pe Madian în câmpia lui Moab și numele cetății sale era Avit. Și Hadad a murit și în locul lui a domnit Samla din Masreca. Și Samla a murit și în locul lui a domnit Saul din Rehobot lângă Râu. Și Saul a murit și în locul lui a domnit Baal‐Hanan, fiul lui Acbor. Și Baal‐Hanan, fiul lui Acbor, a murit și în locul lui a domnit Hadar. Și numele cetății sale era Pau și numele nevestei sale a fost Mehetabeel, fata Matredei, fata lui Mezahab. Și acestea sunt numele domnitorilor din Esau, după familiile lor, după locurile lor, cu numele lor: domnitorul Timna, domnitorul Alva, domnitorul Ietet, domnitorul Oholibama, domnitorul Ela, domnitorul Pinon, domnitorul Chenaz, domnitorul Teman, domnitorul Mibțar, domnitorul Magdiel, domnitorul Iram. Aceștia sunt domnitorii din Edom, după locuințele lor, în țara stăpânirii lor. Acesta este Esau, tatăl lui Edom. Și Iacov a locuit în țara șederii vremelnice a tatălui său, în țara Canaan. Acestea sunt neamurile lui Iacov: Iosif, fiind de șaptesprezece ani, păștea turma cu frații săi. Și era flăcău cu fiii Bilhei și cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Și Iosif ducea vorbele lor cele rele tatălui său. Și Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toți fiii săi, pentru că era fiul bătrânețelor sale și i‐a făcut o cămașă pestriță. Și frații săi au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toți frații lui și îl urau și nu‐i puteau vorbi de pace. Și Iosif a visat un vis și a spus fraților săi și ei l‐au urât și mai mult. Și le‐a zis: Ascultați, rogu‐vă, visul acesta pe care l‐am visat. Și iată noi legam snopi pe câmp și iată snopul meu s‐a ridicat și sta drept și iată snopii voștri l‐au înconjurat și s‐au plecat înaintea snopului meu. Și frații săi i‐au zis: Oare vei domni tu în adevăr peste noi. Sau vei stăpâni tu în adevăr peste noi? Și l‐au urât și mai mult pentru visele lui și pentru cuvintele lui. Și a visat și un alt vis și l‐a istorisit fraților săi și a zis: Iată am mai visat un vis; și iată soarele și luna și unsprezece stele se plecau mie. Și a istorisit tatălui său și fraților săi. Și tatăl său l‐a mustrat și i‐a zis: Ce este acest vis pe care l‐ai visat? Vom veni noi în adevăr, eu și mama ta și frații tăi, să ne plecăm ție la pământ? Și frații săi îl pizmuiau, dar tatăl său păstra cuvântul. Și frații săi s‐au dus să pască turma tatălui lor la Sihem. Și Israel a zis lui Iosif: Oare nu pasc frații tăi turma la Sihem? Vino și te voi trimite la ei. Și el i‐a zis: Iată‐mă! Și i‐a zis: Du‐te, rogu‐te, vezi dacă frații tăi sunt bine și dacă turma e bine și adu‐mi vorbă. Și l‐a trimis din valea Hebron și a venit la Sihem. Și l‐a aflat un bărbat și iată rătăcea pe câmp. Și bărbatul l‐a întrebat zicând: Ce cauți? Și el a zis: Caut pe frații mei; spune‐mi, te rog, unde pasc! Și bărbatul a zis: Au plecat de aici, căci i‐am auzit zicând: Să mergem la Dotan. Și Iosif s‐a dus după frații săi și i‐a aflat în Dotan. Și ei l‐au văzut de departe. Și înainte de a se apropia de ei, au urzit împotriva lui ca să‐l omoare. Și au zis unul către altul: Iată vine visătorul! Veniți acum dar și să‐l omorâm și să‐l aruncăm într‐una din gropi și vom zice: O viețuitoare rea l‐a mâncat. Și vom vedea ce va fi de visurile lui. Și Ruben a auzit și l‐a scăpat din mâna lor și a zis: Să nu‐i luăm viața. Și Ruben le‐a zis: Nu vărsați sânge; aruncați‐l în groapa aceasta care e în pustie, dar nu puneți mâna pe el. Ca să‐l scape din mâna lor să‐l dea înapoi tatălui său. Și a fost așa: când a venit Iosif la frații săi, ei au dezbrăcat pe Iosif de cămașa sa, de cămașa cea pestriță care era pe el. Și l‐au luat și l‐au aruncat în groapă și groapa era goală, nu era apă în ea. Și au șezut jos să mănânce pâine și și‐au ridicat ochii și s‐au uitat și iată o ceată de Ismaeliți veneau de la Galaad și cămilele lor erau încărcate cu miresme și cu leac alinător și cu smirnă, mergând ca să le ducă în Egipt. Și Iuda a zis fraților săi: Ce folos este de vom ucide pe fratele nostru și‐i vom ascunde sângele? Veniți și să‐l vindem Ismaeliților și să nu fie mâna noastră pe el; căci este fratele nostru, carnea noastră. Și frații lui au ascultat. Și treceau bărbații Madianiți negustorii. Și au tras și au scos pe Iosif din groapă și l‐au vândut Ismaeliților cu douăzeci de arginți. Și ei au adus pe Iosif în Egipt. Și Ruben s‐a întors la groapă și iată Iosif nu era în groapă și și‐a sfâșiat hainele. Și s‐a întors la frații săi și a zis: Copilul nu este; și eu unde să mă duc? Și au luat cămașa lui Iosif și au junghiat un țap și au muiat cămașa în sânge. Și au trimis cămașa pestriță și au adus‐o tatălui lor și au zis: Aceasta am aflat: cunoaște acum dacă este cămașa fiului tău sau nu. Și el a cunoscut‐o și a zis: Cămașa fiului meu! O viețuitoare rea l‐a mâncat; Iosif fără îndoială este sfâșiat! Și Iacov și‐a sfâșiat hainele și și‐a pus un sac peste coapse și a jelit pe fiul său multe zile. Și toți fiii săi și toate fetele sale s‐au sculat ca să‐l mângâie, dar nu voia să fie mângâiat și zicea: Jelind mă voi coborî la fiul meu în Șeol! Și tatăl său l‐a plâns. Și Madianiții l‐au vândut în Egipt lui Potifar, slujbașul lui Faraon, mai marele gărzii. Și a fost așa: în zilele acelea Iuda s‐a pogorât de la frații săi și s‐a abătut la un Adulamitean cu numele Hira. Și Iuda a văzut acolo pe fata unui bărbat Cananit cu numele Șua și a luat‐o și a intrat la ea. Și ea a zămislit și a născut un fiu și el i‐a pus numele Er. Și ea a zămislit iarăși și a născut un fiu și i‐a pus numele Onan. Și iarăși a mai născut un fiu și i‐a pus numele Șela. Și el era la Chezib când l‐a născut ea. Și Iuda a luat o nevastă lui Er, întâiul său născut. Și numele ei era Tamar. Și Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău în ochii Domnului și Domnul l‐a omorât. Și Iuda a zis lui Onan: Intră la nevasta fratelui tău și împlinește‐ți față de ea datoria de cumnat și ridică sămânța fratelui tău! Și Onan știa că sămânța nu va fi a lui. Și a fost așa: când a intrat la nevasta fratelui său, a lepădat pe pământ ca să nu dea sămânță fratelui său. Și lucrul pe care‐l făcea el a fost rău în ochii Domnului. Și l‐a omorât și pe el. Și Iuda a zis Tamarei, noră‐sa: Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va crește mare Șela, fiul meu. Căci zicea: Ca nu cumva să moară și el ca frații lui. Și Tamar s‐a dus și a rămas în casa tatălui ei. Și după multe zile fata lui Șua, nevasta lui Iuda, a murit; și Iuda s‐a mângâiat și s‐a suit la Timna la tunzătorii oilor sale el și Hira Adulamitul, prietenul său. Și s‐a spus Tamarei zicând: Iată socrul tău se suie la Timna ca să‐și tundă oile. Și ea și‐a lepădat hainele văduviei și s‐a acoperit cu mahrama și s‐a învălit și a șezut în poarta Enaimului care este în drum spre Timna; căci a văzut că Șela se făcuse mare și ea nu‐i fusese dată de nevastă. Și Iuda a văzut‐o și a crezut că este o curvă pentru că ea își acoperise fața. Și s‐a abătut pe cale la ea și a zis: Vino, rogu‐te, să intru la tine. Căci nu știa că era noră‐sa. Și ea a zis: Ce‐mi vei da ca să intri la mine? Și el a zis: Îți voi trimite un ied de capre din turmă. Și ea a zis: Îmi vei da un zălog până‐l vei trimite? Și el a zis: Ce zălog să‐ți dau? Și ea a zis: Pecetea ta și lanțul tău și toiagul tău care este în mâna ta. Și i‐a dat și a intrat la ea și ea a zămislit de la el. Și ea s‐a sculat și s‐a dus și și‐a lepădat mahrama și s‐a îmbrăcat în hainele sale de văduvie. Și Iuda a trimis iedul de capre prin mâna prietenului său Adulamitul ca să ia zălogul din mâna femeii; dar n‐a găsit‐o. Și a întrebat pe oamenii locului ei zicând: Unde este curva care era la Enaim pe marginea drumului? Și ei au zis: N‐a fost nicio curvă aici. Și el s‐a întors la Iuda și a zis: N‐am aflat‐o; ba încă oamenii locului au zis: N‐a fost nicio curvă aici. Și Iuda a zis: Să și‐l ia ca să nu ne facem de rușine. Iată i‐am trimis iedul acesta și n‐ai aflat‐o. Și a fost așa: cam după trei luni i s‐a spus lui Iuda zicând: Tamar, noră‐ta, a curvit și iată este chiar grea din curvie. Și Iuda a zis: Scoateți‐o afară și să fie arsă. Când a fost scoasă afară, a trimis la socrul său zicând: De la bărbatul ale cui sunt acestea sunt grea. Și ca a zis: Cunoaște, rogu‐te, ale cui sunt acestea: pecetea și lanțul și toiagul. Și Iuda le‐a cunoscut și a zis: Ea este mai dreaptă decât mine pentru că n‐am dat‐o lui Șela, fiul meu. Și n‐a mai cunoscut‐o iarăs. Și a fost așa: când era ea în dureri, iată erau gemeni în pântecele ei. Și a fost așa: când era în dureri, unul a scos mâna; și moașa a luat‐o, și a legat pe mâna lui un fir cărmiziu zicând: Acesta a ieșit întâi. Și a fost așa: când și‐a tras el mâna înapoi, iată a ieșit fratele său. Și ea a zis: Ce spărtură ai făcut! Asupra ta să fie spărtura. Și i‐au pus numele Pereț. Și după aceea a ieșit fratele său care avea pe mâna sa firul cărmiziu și i‐au pus numele Zerah. Și Iosif a fost pogorât în Egipt. Și Potifar, slujbașul lui Faraon, mai marele gărzii, bărbat egiptean, l‐a cumpărat de la Ismaeliții care‐l pogorâseră acolo. Și Domnul era cu Iosif și el era un om care propășea și era în casa stăpânului său egipteanul. Și stăpânul său a văzut că Domnul era cu el și că tot ce făcea el, Domnul făcea să propășească în mâna lui. Și Iosif a aflat har în ochii lui și‐i slujea. Și l‐a pus peste casa sa și a pus în mâna lui tot ce avea. Și a fost așa: din vremea când l‐a pus peste casa lui și peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului pentru Iosif și binecuvântarea Domnului era peste tot ce avea el acasă și la câmp. Și a lăsat în mâna lui Iosif tot ce avea și nu știa nimic ce avea, decât numai pâinea pe care o mânca. Și Iosif era frumos la chip și frumos la față. Și a fost așa: după lucrurile acestea nevasta stăpânului său și‐a aruncat ochii asupra lui Iosif și a zis: Culcă‐te cu mine! El însă n‐a vrut și a zis nevestei stăpânului său: Iată stăpânul meu nu știe nimic ce este în casa lui și a pus în mâna mea tot ce are. El nu este mai mare în casa aceasta decât mine și nu mi‐a oprit nimic decât pe tine, fiindcă ești nevasta lui și cum să fac eu acest rău mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? Și a fost așa: pe când vorbea ea cu Iosif zi de zi, el n‐a ascultat‐o să se culce cu ea sau să fie cu ea. Și a fost așa: în ziua aceea el a intrat în casă să‐și facă lucrul și nu era nimeni din oamenii casei acolo în casă. Și ea l‐a apucat de haină și i‐a zis: Culcă‐te cu mine! Și el și‐a lăsat haina în mâna ei și a fugit și a ieșit afară. Și a fost așa: când a văzut ea că el își lăsase haina în mâna ei și fugise afară, a strigat pe oamenii casei și le‐a vorbit zicând: Vedeți, ni‐a adus un bărbat Evreu să‐și bată joc de noi! El a venit la mine ca să se culce cu mine și eu am strigat cu glas tare. Și a fost așa: când a auzit că mi‐am ridicat glasul și am strigat, și‐a lăsat haina lângă mine și a fugit și a ieșit afară. Și ea a pus haina lui lângă ea până a venit stăpânul lui acasă. Și i‐a vorbit cu aceste cuvinte zicând: Robul Evreu pe care ni l‐ai adus a venit la mine ca să‐și bată joc de mine. Și a fost așa: când mi‐am ridicat glasul și am strigat, și‐a lăsat haina lângă mine și a fugit afară. Și a fost așa: când a auzit stăpânul său cuvintele nevestei sale pe care i le vorbea zicând: În felul acesta mi‐a făcut robul tău! s‐a aprins de mânie. Și stăpânul lui Iosif l‐a luat și l‐a aruncat în închisoare în locul unde erau ținuți cei închiși ai împăratului; și era acolo în închisoare. Și Domnul era cu Iosif și și‐a vărsat îndurarea peste el și i‐a dat har în ochii mai marelui închisorii. Și mai marele închisorii a dat în mâna lui Iosif pe toți cei închiși care erau în închisoare; și orice se făcea acolo, el făcea. Mai marele închisorii nu se uita la nimic care era sub mâna lui pentru că Domnul era cu el și Domnul făcea să propășească ce făcea el. Și a fost așa: după acestea paharnicul împăratului Egiptului și pitarul lui au păcătuit împotriva domnului lor, împăratul Egiptului. Și Faraon s‐a mâniat foarte tare pe amândoi slujbașii săi, pe mai marele paharnicilor și pe mai marele pitarilor. Și i‐a pus sub pază în casa mai marelui gărzii în închisoare, în locul unde era Iosif închis. Și mai marele gărzii a însărcinat pe Iosif cu ei și el le slujea. Și au fost câteva zile sub pază. Și amândoi au visat un vis într‐o noapte, fiecare visul său, fiecare după tâlcuirea visului său, paharnicul și pitarul împăratului Egiptului, care erau închiși în închisoare. Și Iosif a intrat la ei dimineața și i‐a văzut și iată erau triști. Și a întrebat pe slujbașii lui Faraon care erau cu el sub pază în casa domnului lor, zicând: De ce sunt fețele voastre triste astăzi? Și ei i‐au zis: Noi am visat un vis și nu este nimeni care să‐l tâlcuiască. Și Iosif le‐a zis: Oare tâlcuirile nu sunt ale lui Dumnezeu? Istorisiți‐mi‐l, rogu‐vă. Și mai marele paharnicilor a istorisit visul său lui Iosif și i‐a zis: În visul meu iată era o vie înaintea mea. Și în vie erau trei vițe și se făcea că au înmugurit și au înflorit și ciorchinele lor au dat struguri copți. Și paharul lui Faraon era în mâna mea și am luat strugurii și i‐am stors în paharul lui Faraon și am dat paharul în mâna lui Faraon. Și Iosif i‐a zis: Aceasta este tâlcuirea lui: cele trei vițe sunt trei zile. Încă trei zile și Faraon îți va înălța capul și te va așeza iarăși în locul tău și vei da paharul în mâna lui Faraon în felul de mai înainte, când erai paharnicul său. Dar adu‐ți aminte de mine când îți va fi bine și arată îndurare față de mine, te rog, și fă pomenire de mine la Faraon și scoate‐mă din această casă. Căci cu adevărat am fost furat din țara Evreilor și nici aici n‐am făcut nimic ca să mă pună în groapă. Și văzând mai marele pitarilor că tâlcuirea era bună, a zis lui Iosif: Și eu eram în visul meu și iată trei coșuri cu pâine albă erau pe capul meu. Și în coșul de deasupra era din tot felul de prăjituri pentru Faraon și păsările le mâncau din coșul de pe capul meu. Și Iosif a răspuns și a zis: Aceasta este tâlcuirea lui: cele trei coșuri sunt trei zile. Încă trei zile și Faraon îți va înălța capul de pe tine și te va spânzura pe un lemn și îți vor mânca păsările carnea de pe tine. Și a fost așa: a treia zi, ziua nașterii lui Faraon, el a făcut un ospăț tuturor robilor săi și a înălțat capul mai marelui paharnicilor și capul mai marelui pitarilor printre robii săi. Și pe mai marele paharnicilor l‐a așezat iarăși în păhărnicia lui și el a dat paharul în mâna lui Faraon. Iar pe mai marele pitarilor l‐a spânzurat, cum le tâlcuise Iosif. Dar mai marele paharnicilor nu și‐a adus aminte de Iosif și l‐a uitat. Și a fost așa: după doi ani de zile Faraon a visat. Și iată sta lângă râu. Și iată din râu se suiau șapte vaci frumoase la vedere și grase la carne și pășteau în trestii. Și iată alte șapte vaci se suiau după ele din râu, urâte la vedere și slabe la carne, și stăteau lângă vaci pe marginea râului. Și vacile cele urâte la vedere și slabe la carne au mâncat pe cele șapte frumoase la vedere și grase. Și Faraon s‐a deșteptat. Și a adormit și a visat a doua oară; și iată șapte spice de grâu ieșeau dintr‐un singur pai grase și frumoase. Și iată șapte spice subțiri și arse de vântul de răsărit răsăreau după ele. Și spicele cele subțiri au înghițit pe cele șapte spice grase și pline. Și Faraon s‐a deșteptat și iată era un vis. Și a fost așa: dimineața duhul lui era tulburat. Și a trimis să cheme pe toți ghicitorii Egiptului și pe toți înțelepții lui. Și Faraon le‐a istorisit visul său, dar nimeni nu le‐a putut tâlcui lui Faraon. Atunci mai marele paharnicilor a vorbit lui Faraon zicând: Îmi aduc aminte astăzi de păcatele mele. Faraon s‐a mâniat pe robii săi și m‐a pus sub pază în casa mai marelui gărzii pe mine și pe mai marele pitarilor. Și într‐o noapte eu și el am visat un vis; am visat fiecare după tâlcuirea visului său. Și era acolo cu noi un tânăr Evreu, rob al mai marelui gărzii; și noi i‐am istorisit lui și ne‐a tâlcuit visurile; fiecăruia i‐a tâlcuit după visul său. Și a fost așa: cum ne‐a tâlcuit așa a fost: pe mine m‐a așezat iarăși în locul meu și pe el l‐a spânzurat. Atunci Faraon a trimis și a chemat pe Iosif. Și l‐au scos în grabă din groapă și s‐a ras și și‐a schimbat veșmintele și a intrat la Faraon. Și Faraon a zis lui Iosif: Am visat un vis și nu este nimeni care să‐l tâlcuiască și am auzit zicând de tine că auzi un vis și‐l tâlcuești. Și Iosif a răspuns lui Faraon, zicând: Nu este în mine: Dumnezeu va răspunde lui Faraon de pace. Și Faraon a zis lui Iosif: În visul meu iată stam pe marginea râului. Și iată se suiau din râu șapte vaci grase la carne și frumoase la vedere și pășteau în trestii. Și iată alte șapte vaci se suiau după ele, slabe și foarte urâte la vedere și slabe la carne, cum n‐am văzut niciodată în toată țara Egiptului așa de urâte. Și vacile cele slabe și urâte au înghițit pe cele dintâi șapte vaci grase. Și au intrat în pântecele lor și nu se putea cunoaște că intraseră în pântecele lor și erau urâte la vedere ca la început. Și m‐am deșteptat. Și am văzut în visul meu și iată șapte spice ieșeau pe un singur pai, pline și frumoase. Și iată șapte spice seci, subțiri, arse de vântul de răsărit, răsăreau după ele. Și spicele cele subțiri au înghițit pe cele șapte spice frumoase. Și am spus ghicitorilor, dar niciunul n‐a putut să‐mi lămurească. Și Iosif a zis lui Faraon: Visul lui Faraon este unul. Dumnezeu a arătat lui Faraon ce are să facă. Cele șapte vaci frumoase sunt șapte ani și cele șapte spice frumoase sunt șapte ani. Visul este unul. Și cele șapte vaci slabe și urâte care se suiau după ele sunt șapte ani și cele șapte spice goale arse de vântul de răsărit vor fi șapte ani de foamete. Acesta este cuvântul pe care l‐am vorbit lui Faraon: Dumnezeu a arătat lui Faraon ce are să facă. Iată vin șapte ani de mare belșug în toată țara Egiptului. Și după ei se vor ivi șapte ani de foamete și tot belșugul va fi uitat în țara Egiptului și foametea va topi țara. Și belșugul nu va mai fi cunoscut în țară din pricina foametei aceleia, căci va fi foarte grea. Și întrucât visul s‐a arătat lui Faraon de două ori înseamnă că lucrul este hotărât de Dumnezeu și Dumnezeu îl va face curând. Acum dar să caute Faraon un bărbat înțelept și priceput și să‐l pună peste țara Egiptului. Faraon să facă aceasta: să așeze priveghetori în țară și să ia a cincea parte din țara Egiptului în cei șapte ani de belșug. Și să adune toate bucatele acestor ani buni ce vor veni și să strângă grâu sub mâna lui Faraon ca bucate în cetăți și să le păstreze. Și bucatele vor fi ca provizie a țării în cei șapte ani de foamete care vor fi în țara Egiptului, ca să nu piară țara de foamete. Și cuvântul a fost bun în ochii lui Faraon și în ochii tuturor robilor săi. Și Faraon a zis robilor săi: Oare vom găsi noi asemenea acestuia un om în care este Duhul lui Dumnezeu? Și Faraon a zis lui Iosif: Fiindcă Dumnezeu ție ți‐a arătat toate acestea, nimeni nu este priceput și înțelept ca tine. Tu vei fi peste casa mea și după gura ta va fi cârmuit tot poporul meu; eu numai cu scaunul de domnie voi fi mai mare decât tine. Și Faraon a zis lui Iosif: Vezi, te‐am pus peste toată țara Egiptului. Și Faraon și‐a scos inelul din mână și l‐a pus în mâna lui Iosif și l‐a îmbrăcat cu haine de in subțire și i‐a pus un lanț de aur la gât. Și l‐a suit în carul al doilea pe care‐l avea și strigau înaintea lui: Plecați genunchiul! Și l‐a pus peste toată țara Egiptului. Și Faraon a zis lui Iosif: Eu sunt Faraon și fără tine nimeni să nu‐și ridice mâna sau piciorul în toată țara Egiptului. Și Faraon a pus numele lui Iosif: Țafnat‐Pahneah și i‐a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti‐Fera, preotul din On. Și Iosif a ieșit peste țara Egiptului. Și Iosif avea treizeci de ani când a stat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului. Și Iosif a ieșit dinaintea lui Faraon și a mers prin toată țara Egiptului. Și pământul a rodit din plin în cei șapte ani de belșug. Și el a strâns toate bucatele celor șapte ani care erau în țara Egiptului și a adunat bucatele în cetăți; bucatele de pe câmpul care era împrejurul fiecărei cetăți le‐a pus în ea. Și Iosif a îngrămădit grâu ca nisipul mării, foarte mult, încât au încetat să‐l numere, căci era fără număr. Și înainte de anul de foamete, lui Iosif i s‐au născut doi fii pe care i‐a născut Asnat, fiica lui Poti‐Fera, preotul din On. Și Iosif a pus numele celui întâi‐născut Manase: Căci Dumnezeu m‐a făcut să uit tot necazul meu și toată casa tatălui meu. Și a pus numele celui al doilea Efraim: Căci Dumnezeu m‐a făcut să fiu rodnic în țara întristării mele. Și cei șapte ani de belșug care au fost în țara Egiptului au trecut. Și cei șapte ani de foamete au început să vină, după cum zisese Iosif. Și a fost foamete în toate țările, dar în toată țara Egiptului era pâine. Și toată țara Egiptului a început să flămânzească și poporul a strigat către Faraon pentru pâine. Și Faraon a zis tuturor egiptenilor: Mergeți la Iosif; faceți ce vă va zice el. Și foametea era peste toată fața pământului. Și Iosif a deschis toate grânarele și a vândut egiptenilor și foametea era grea în țara Egiptului. Și toate țările veneau în Egipt la Iosif să cumpere grâu, căci foametea era grea peste tot pământul. Și Iacov a văzut că era grâu în Egipt și Iacov a zis fiilor săi: Ce vă uitați unul la altul? Și a zis: Iată am auzit că în Egipt este grâu; pogorâți‐vă acolo și cumpărați‐ne grâu ca să trăim și să nu murim. Și cei zece frați ai lui Iosif s‐au pogorât să cumpere grâu din Egipt. Dar Iacov n‐a trimis pe Beniamin, fratele lui Iosif, cu frații săi; căci zicea: Să nu i se întâmple vreo nenorocire. Și fiii lui Israel au venit să cumpere printre cei ce veneau; căci era foamete în țara Canaanului. Și Iosif era cârmuitor peste țară; el vindea la tot poporul țării. Și frații lui Iosif au venit și s‐au plecat lui cu fețele la pământ. Și Iosif a văzut pe frații săi și i‐a cunoscut, dar a făcut pe străinul înaintea lor și le‐a vorbit aspru și le‐a zis: De unde veniți? Și ei au zis: Din țara Canaan ca să cumpărăm bucate. Și Iosif a cunoscut pe frații săi, dar ei nu l‐au cunoscut. Și Iosif și‐a adus aminte de visurile pe care le visase despre ei și le‐a zis: Voi sunteți iscoade; ați venit să vedeți goliciunea țării. Și ei i‐au zis: Nu, domnul meu, ci robii tăi au venit să cumpere bucate. Noi toți suntem fiii unui singur om; suntem cinstiți; robii tăi nu sunt iscoade. Și el le‐a zis: Nu; ci ați venit să vedeți goliciunea țării. Și ei au zis: Noi, robii tăi, suntem doisprezece frați, fiii unui singur om în țara Canaan; și iată cel mai mic este astăzi la tatăl nostru și unul nu mai este. Și Iosif le‐a zis: E ceea ce v‐am spus eu zicând: Sunteți iscoade. Prin aceasta veți fi încercați; pe viața lui Faraon nu veți ieși de aici dacă nu va veni aici fratele vostru cel mai mic. Trimiteți pe unul din voi să aducă pe fratele vostru, iar voi veți rămânea închiși și cuvintele voastre vor fi încercate dacă este adevăr în voi; iar de nu, pe viața lui Faraon sunteți iscoade. Și i‐a pus laolaltă sub pază trei zile. Și a treia zi Iosif le‐a zis: Faceți aceasta și trăiți; eu mă tem de Dumnezeu. Dacă sunteți cinstiți, să rămână unul din frații voștri închis în casa închisorii voastre, iar voi mergeți, duceți grâul pentru foamea caselor voastre și aduceți pe fratele vostru cel mai mic la mine și vorbele voastre vor fi adeverite și nu veți muri. Și au făcut așa. Și ziceau unul către altul: Cu adevărat suntem vinovați pentru fratele nostru, întrucât am văzut strâmtorarea sufletului său când se ruga de noi și nu l‐am ascultat; pentru aceea a venit strâmtorarea aceasta peste noi. Și Ruben le‐a răspuns zicând: Nu v‐am vorbit eu zicând: Nu păcătuiți împotriva copilului! Dar n‐ați ascultat; și acum iată și sângele lui este cerut. Și nu știau că Iosif înțelegea, căci un tâlmaciu era între ei. Și s‐a abătut de la ei și a plâns. Și s‐a întors la ei și le‐a vorbit și a luat pe Simeon dintre ei și l‐a legat înaintea ochilor lor. Și Iosif a poruncit să le umple vasele cu grâu și să întoarcă argintul fiecăruia în sacul său și să le dea și merinde pentru cale. Și așa le‐au făcut. Și și‐au încărcat grâul pe măgari și au plecat de acolo. Și unul din ei și‐a deschis sacul ca să dea nutreț măgarului său în casa de poposire și a văzut argintul său și iată era în gura sacului său. Și a zis fraților săi: Argintul meu mi s‐a dat înapoi și iată este chiar în sacul meu! Și au leșinat de la inimă și s‐au cutremurat zicând unul către altul: Ce ne‐a făcut Dumnezeu? Și au venit la Iacov, tatăl lor, în țara Canaan și i‐au istorisit tot ce li se întâmplase zicând: Omul, domnul țării, ne‐a vorbit aspru și ne‐a luat drept iscoade ale țării. Și noi i‐am zis: Suntem cinstiți, nu suntem iscoade. Suntem doisprezece frați, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este și cel mai mic este astăzi cu tatăl nostru în țara Canaan. Și omul, domnul țării, ne‐a zis: Prin aceasta voi cunoaște că sunteți cinstiți: lăsați pe unul din frații voștri la mine și luați pentru foamea caselor voastre și mergeți. Și aduceți la mine pe fratele vostru cel mai mic și voi cunoaște că nu sunteți iscoade, ci cinstiți; vă voi da pe fratele vostru și veți face negoț în țară. Și a fost așa: pe când își goleau sacii, iată legătura cu argint a fiecăruia era în sacul său. Și au văzut ei și tatăl lor legăturile cu argintul și s‐au spăimântat. Și Iacov, tatăl lor, le‐a zis: Voi m‐ați lipsit de copii! Iosif nu mai este și Simeon nu mai este și vreți să luați pe Beniamin? Toate acestea sunt împotriva mea. Și Ruben a vorbit tatălui său zicând: Omoară pe amândoi fiii mei de nu ți‐l aduc înapoi; dă‐l în mâna mea și ți‐l voi aduce înapoi. Dar el a zis: Fiul meu nu se va pogorî cu voi, căci fratele său e mort și el a rămas singur; și de i s‐ar întâmpla vreo nenorocire pe drumul pe care mergeți, veți pogorî căruntețele mele cu întristare în Șeol. Și foametea era grea în țară. Și a fost așa: după ce au sfârșit de mâncat grâul pe care‐l aduseseră din Egipt, tatăl lor le‐a zis: Duceți‐vă iarăs, cumpărați‐ne ceva bucate! Și Iuda i‐a vorbit zicând: Omul ne‐a spus hotărât zicând: Nu veți vedea fața mea de nu va fi cu voi fratele vostru. Dacă vei trimite pe fratele nostru cu noi, ne vom pogorî și‐ți vom cumpăra bucate. Dar dacă nu‐l vei trimite, nu ne vom pogorî, căci omul ne‐a zis: Nu veți vedea fața mea de nu va fi fratele vostru cu voi. Și Israel a zis: Pentru ce mi‐ați făcut răul de ați spus omului că mai aveți un frate? Și ei au zis: Omul a întrebat cu de‐amănuntul de noi și de familia noastră zicând: Mai trăiește tatăl vostru? Mai aveți un frate? Și noi i‐am spus după cuvintele acelea; puteam noi ști cumva că ne va zice: Aduceți pe fratele vostru? Și Iuda a zis lui Israel, tatăl său: Trimite pe băiat cu mine și ne vom scula și vom merge ca să trăim și să nu murim și noi și tu și copiii noștri. Eu sunt chezaș pentru el: să‐l ceri din mâna mea; de nu ți‐l voi aduce și nu‐l voi pune înaintea ta, voi fi păcătuit împotriva ta în toate zilele. Căci dacă nu întârziam, hotărât, până acum ne‐am fi întors înapoi a doua oară. Și tatăl lor Israel le‐a zis: Dacă este dar așa, faceți aceasta: luați din cele mai lăudate roade ale țării în vasele voastre și duceți omului un dar: puțin leac alinător și puțină miere și dresuri și smirnă, curmale și migdale. Și luați îndoit argintul în mâna voastră; și argintul care a fost întors în gura sacilor voștri duceți‐l înapoi în mâna voastră; poate este o greșală. Luați și pe fratele vostru și sculați‐vă, întoarceți‐vă la om. Și Dumnezeul cel Atotputernic să vă dea milă înaintea omului ca să vă dezlege pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin! Și eu, dacă este să fiu lipsit de copiii mei, lipsit voi fi. Și bărbații au luat darul acela și au luat argint îndoit în mâna lor și pe Beniamin și s‐au sculat și s‐au pogorât în Egipt și au stătut înaintea lui Iosif. Și Iosif a văzut pe Beniamin cu ei și a zis celui ce era peste casa sa: Du pe acești oameni în casă și junghie o junghiere și gătește; căci oamenii vor mânca cu mine la amiază. Și omul a făcut cum zisese Iosif și omul a adus pe oameni în casa lui Iosif. Și oamenii s‐au temut pentru că i‐au dus în casa lui Iosif și ziceau: Pentru argintul care ne‐a fost întors în sacii noștri la început, ne duc ei înăuntru, ca să se năpustească asupra noastră și să cadă asupra noastră și să ne ia robi pe noi și măgarii noștri. Și s‐au apropiat de omul care era peste casa lui Iosif și i‐au vorbit la intrarea casei. Și i‐au zis: Rugămu‐ne, domnul meu! Întâia dată ne‐am pogorât în adevăr ca să cumpărăm bucate. Și a fost așa: când am venit la casa de poposire, am deschis sacii noștri și iată argintul fiecăruia era în gura sacului său, argintul nostru după greutatea lui; și l‐am adus iarăși în mâna noastră. Și am adus alt argint în mâna noastră ca să cumpărăm bucate. Nu știm cine a pus argintul nostru în sacii noștri. Și el a zis: Pace vouă, nu vă temeți; Dumnezeul vostru și Dumnezeul tatălui vostru v‐a dat comoara voastră în sacii voștri, argintul vostru a venit la mine. Și le‐a scos pe Simeon. Și omul a dus pe oameni în casa lui Iosif și le‐a dat apă și și‐au spălat picioarele și a dat nutreț la măgarii lor. Și ei au pregătit darul pentru venirea lui Iosif la amiază, căci auziseră că au să mănânce pâine acolo. Și Iosif a venit acasă. Și i‐au adus în casă darul care era în mâna lor și i s‐au plecat la pământ. Și el i‐a întrebat de sănătate și a zis: Este bine tatăl vostru bătrânul despre care ați vorbit? Mai trăiește? Și ei au zis: Robul tău, tatăl nostru, este bine; mai trăiește. Și s‐au plecat și au făcut o plecăciune. Și el și‐a ridicat ochii și a văzut pe Beniamin, fratele său, fiul mamei sale, și a zis: Acesta este fratele vostru cel mai mic despre care mi‐ați vorbit? Și a zis: Dumnezeu să‐ți fie milostiv, fiul meu. Și Iosif s‐a grăbit, căci îi ardeau măruntaiele pentru fratele său și a căutat unde să plângă și a intrat în odaia sa și a plâns acolo. Și și‐a spălat fața și a ieșit afară și s‐a stăpânit și a zis: Puneți pâine. Și lui i‐au pus deosebit și lor deosebit și pentru egiptenii care mâncau cu el, deosebit; căci egiptenii nu pot mânca pâine cu Evreii, căci aceasta este o urâciune pentru egipteni. Și au șezut înaintea lui, cel întâi‐născut după dreptul lui de naștere și cel mai mic după tinerețea sa. Și oamenii se mirau unul la altul. Și luau porții pentru ei dinaintea lui. Și porția lui Beniamin era de cinci ori mai mare decât a oricăruia din ei. Și au băut și au băut bine cu el. Și a poruncit celui ce era peste casa sa zicând: Umple sacii oamenilor cu bucate cât vor putea purta și pune argintul fiecăruia în gura sacului său. Și pune potirul meu, potirul de argint, în gura sacului celui mai mic și argintul grâului său. Și a făcut după cuvântul lui Iosif pe care‐l spusese. Dimineața, când s‐a luminat, s‐a dat drumul oamenilor, lor și măgarilor lor. Au ieșit din cetate și nu erau încă departe și Iosif a zis celui ce era peste casa sa: Scoală‐te! Urmărește pe oameni și ajunge‐i și zi‐le: De ce ați răsplătit rău pentru bine? Oare nu este acesta potirul în care bea domnul meu și în care ghicește el cu adevărat? Rău ați făcut ce ați făcut! Și i‐a ajuns și le‐a vorbit cuvintele acestea. Și ei i‐au zis: De ce vorbește domnul meu vorbe ca acestea? Departe de robii tăi să facă după cuvântul acesta. Iată argintul pe care l‐am aflat în gura sacilor noștri ți l‐am adus iarăși din țara Canaan și cum să fi furat noi aur sau argint din casa domnului tău? La care din robii tăi se va afla să moară; ba și noi vom fi robii domnului meu. Și el a zis: Acum deci fie după cuvintele voastre: la care se va găsi, să fie robul meu, iar voi să fiți nevinovați. Și s‐au grăbit și au dat jos fiecare sacul său pe pământ și fiecare și‐a deschis sacul său. Și a căutat începând cu cel mai mare și sfârșind cu cel mai mic; și potirul s‐a găsit în sacul lui Beniamin. Atunci și‐au rupt veșmintele și au încărcat fiecare măgarul său și s‐au întors în cetate. Și Iuda și frații săi au intrat în casa lui Iosif; și el era încă acolo; și au căzut la pământ înaintea lui. Și Iosif le‐a zis: Ce faptă ați făcut? N‐ați știut că un om ca mine știe să ghicească în adevăr? Și Iuda a zis: Ce să zicem domnului meu? Ce să vorbim și cum să ne îndreptățim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea robilor tăi; iată suntem robii domnului meu, noi și acela în a cărui mână s‐a găsit potirul. Și el a zis: Departe de mine să fac așa! Omul în a cărui mână s‐a găsit potirul, acela va fi robul meu, dar voi suiți‐vă în pace la tatăl vostru. Atunci Iuda s‐a apropiat de el și a zis: Ah, te rog, domnul meu, să vorbească robul tău un cuvânt în urechile domnului meu și să nu se aprindă mânia ta împotriva robului tău; căci tu ești ca Faraon. Domnul meu a întrebat pe robii săi zicând: Aveți voi tată sau frate? Și noi am zis domnului meu: Avem un tată bătrân și un copil al bătrâneții sale tânăr; și fratele lui a murit și el a rămas singur de mamă‐sa și tatăl său îl iubește. Și tu ai zis robilor tăi: Aduceți‐l la mine ca să‐l văd cu ochii mei. Și noi am zis domnului meu: Băiatul nu poate să lase pe tatăl său, căci, dacă va lăsa pe tatăl său, tatăl său va muri. Și ai zis robilor tăi: Dacă fratele vostru cel mai mic nu se va pogorî cu voi, nu‐mi veți mai vedea fața. Și a fost așa: când ne‐am suit la robul tău tatăl nostru, i‐am spus cuvintele domnului meu. Și tatăl nostru a zis: Duceți‐vă iarăși, cumpărați ceva bucate. Dar noi am zis: Nu ne putem pogorî; dacă fratele nostru cel mai mic va fi cu noi, atunci ne vom pogorî, căci nu putem vedea fața omului dacă fratele nostru cel mai mic nu va fi cu noi. Și robul tău, tatăl meu, ne‐a zis: Știți că nevastă‐mea mi‐a născut doi copii. Și unul a ieșit de la mine și am zis: Cu adevărat a fost sfâșiat și nu l‐am mai văzut până acum. Și dacă veți lua și pe acesta de la mine și i se va întâmpla vreo nenorocire, veți pogorî căruntețele mele cu întristare în Șeol. Și acum când mă voi duce la robul tău, tatăl meu, și băiatul nu va fi cu noi, fiindcă sufletul lui este legat de sufletul băiatului, va fi așa: când va vedea că băiatul nu este, va muri; și robii tăi vor pogorî căruntețele robului tău, tatăl nostru, cu întristare în Șeol. Căci robul tău s‐a pus chezăș pentru băiat la tatăl meu zicând: Dacă nu ți‐l voi aduce, voi fi păcătuit împotriva tatălui meu toate zilele. Acum dar, rogu‐te, să rămână robul tău rob domnului meu în locul băiatului și băiatul să se suie cu frații săi. Căci cum să mă sui eu la tatăl meu și băiatul să nu fie cu mine? Ca să nu văd răul care va veni peste tatăl meu! Și Iosif n‐a putut să se stăpânească înaintea tuturor celor ce stăteau lângă el și a strigat: Scoateți pe orice om afară de la mine! Și nimeni n‐a stat cu Iosif când s‐a făcut cunoscut fraților săi. Și și‐a înălțat glasul plângând și egiptenii au auzit și casa lui Faraon a auzit. Și Iosif a zis fraților săi: Eu sunt Iosif; mai trăiește tatăl meu? Și frații lui nu i‐au putut răspunde, căci erau tulburați înaintea lui. Și Iosif a zis fraților săi: Apropiați‐vă de mine, rogu‐vă! Și s‐au apropiat. Și a zis: Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care l‐ați vândut pentru Egipt. Și acum nu vă întristați, nici nu vă mâniați pe voi înșivă că m‐ați vândut aici; căci pentru păstrarea vieții m‐a trimis Dumnezeu înaintea voastră. Căci acești doi ani a fost foametea în țară și mai sunt încă cinci ani în care nu va fi nici arătură, nici seceriș. Și Dumnezeu m‐a trimis înaintea voastră ca prin mine să vă păstreze o rămășiță pe pământ și să vă păstreze viața printr‐o mare izbăvire. Și acum nu voi m‐ați trimis aici, ci Dumnezeu; și el m‐a făcut tată lui Faraon și domn peste toată casa lui și stăpânitor peste toată țara Egiptului. Grăbiți‐vă și suiți‐vă la tatăl meu și ziceți‐i: Așa zice fiul tău Iosif: Dumnezeu m‐a făcut domn peste tot Egiptul; coboară‐te la mine, nu întârzia. Și vei locui în ținutul Gosen și vei fi lângă mine tu și copiii tăi și copiii copiilor tăi și oile tale și boii tăi și tot ce ai. Și te voi hrăni acolo, căci mai sunt încă cinci ani de foamete; ca să nu pieri de lipsă tu și casa ta și tot ce ai. Și iată ochii voștri și ochii lui Beniamin, fratele meu, văd că gura mea vorbește cu voi. Și să istorisiți tatălui meu toată slava mea în Egipt și tot ce ați văzut și să vă grăbiți și să pogorâți aici pe tatăl meu. Și a căzut pe grumazul lui Beniamin, fratele său, și a plâns și Beniamin a plâns pe grumazul lui. Și a sărutat pe toți frații săi și a plâns pe ei. Și după aceasta frații lui au vorbit cu el. Și s‐a auzit zvonul în casa lui Faraon zicând: Au venit frații lui Iosif. Și a fost bine în ochii lui Faraon și în ochii robilor lui. Și Faraon a zis lui Iosif: Spune fraților tăi: Faceți aceasta: încărcați‐vă vitele și mergeți, duceți‐vă în țara Canaan. Și luați pe tatăl vostru și casele voastre și veniți la mine și vă voi da bunătatea țării Egiptului și veți mânca grăsimea țării. Și ție îți poruncesc: Faceți aceasta: luați‐vă care din țara Egiptului pentru copiii voștri și pentru nevestele voastre și luați pe tatăl vostru și veniți. Și să nu pară rău ochiului vostru de uneltele voastre, căci bunătatea întregii țări a Egiptului va fi a voastră. Și fiii lui Israel au făcut așa. Și Iosif le‐a dat care după porunca lui Faraon și le‐a dat merinde pentru cale. Și a dat fiecăruia din ei schimburi de veșminte, dar lui Beniamin i‐a dat trei sute de arginți și cinci schimburi de veșminte. Și tatălui său i‐a trimis aceasta: zece măgari încărcați cu bunătățile Egiptului și zece măgărițe încărcate cu grâu și pâine și merinde pentru tatăl său pe cale. Și a dat drumul fraților săi și au plecat. Și le‐a zis: Nu vă certați pe cale. Și s‐au suit din Egipt și au venit în țara Canaan la Iacov, tatăl lor. Și i‐au istorisit zicând: Iosif mai trăiește și este cârmuitor peste toată țara Egiptului. Și inima lui era rece, căci nu‐i credea. Și i‐au spus toate cuvintele lui Iosif pe care li le zisese. Și a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să‐l ducă. Și duhul lui Iacov, tatăl lor, s‐a înviorat. Și Israel a zis: Destul! Iosif, fiul meu, mai trăiește; mă voi duce și‐l voi vedea înainte de a muri. Și Israel a pornit cu toate cele ce erau ale sale și a venit la Beer‐Șeba și a junghiat jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac. Și Dumnezeu a vorbit lui Israel în vedenii de noapte și a zis: Iacove! Iacove! Și el a zis: Iată‐mă! Și a zis: Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău; nu te teme să te pogori în Egipt, căci te voi face un neam mare acolo. Eu mă voi pogorî cu tine în Egipt și te voi sui iarăși negreșit și Iosif își va pune mâna pe ochii tăi. Și Iacov s‐a sculat de la Beer‐Șeba și fiii lui Israel au suit pe Iacov, tatăl lor, și pe copiii lor și pe nevestele lor în carele pe care le trimisese Faraon ca să‐l ducă. Și și‐au luat vitele și bunurile pe care le agonisiseră în țara Canaan și au venit în Egipt Iacov și toată sămânța sa cu el. A adus cu el în Egipt pe fiii săi și pe fiii fiilor săi cu el, pe fetele sale și pe fetele fiilor săi și toată sămânța sa. Și acestea sunt numele fiilor lui Israel care au venit în Egipt: Iacov și fiii săi; întâiul născut al lui Iacov: Ruben. Fiii lui Ruben: Enoh și Palu și Hețron și Carmi. Și fiii lui Simeon: Iemuel și Iamin și Ohad și Iachin și Țohar și Saul, fiul unei Cananite. Și fiii lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari. Și fiii lui Iuda: Er și Onan și Șela și Pereț și Zarah. Dar Er și Onan au murit în țara Canaan. Și fiii lui Pereț erau: Hețron și Hamul. Și fiii lui Isahar: Tola și Puva și Iov și Șimron. Și fiii lui Zabulon: Sered și Elon și Iahleel. Aceștia sunt fiii Leei pe care i‐a născut ea lui Iacov în Padan‐Aram; și Dina, fiica lui. Toate sufletele fiilor săi și fiicelor sale erau treizeci și trei. Și fiii lui Gad: Tifion și Haggi Șuni și Ețbon, Eri și Arodi și Areeli. Și fiii lui Așer: Imna și Ișva și Ișvi și Beria și Serah, sora lor. Și fiii lui Beria: Heber și Malchiel. Aceștia sunt fiii Zilpei pe care a dat‐o Laban fiicei sale Lea și ea a născut lui Iacov pe aceștia: șaisprezece suflete. Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif și Beniamin. Și lui Iosif i s‐au născut în țara Egiptului Manase și Efraim pe care i i‐a născut Asnat, fata lui Poti‐Fera, preotul din On. Și fiii lui Beniamin: Bela și Becher și Așbel, Ghera și Naaman, Ehi și Roș, Mupim și Hupim și Ard. Aceștia sunt fiii Rahelei care s‐au născut lui Iacov; toate sufletele erau patrusprezece. Și fiii lui Dan: Hușim. Și fiii lui Neftali: Iahțeel și Guni și Iețer și Șilem. Aceștia sunt fiii Bilhei pe care a dat‐o Laban fetei sale Rahela; și ea a născut pe aceștia lui Iacov; toate sufletele erau șapte. Toate sufletele care au venit cu Iacov în Egipt, care au ieșit din coapsele lui, afară de nevestele fiilor lui Iacov, toate sufletele au fost șaizeci și șase. Și fiii lui Iosif care s‐au născut în Egipt au fost două suflete. Toate sufletele casei lui Iacov care au venit în Egipt au fost șaptezeci. Și a trimis pe Iuda înaintea lui la Iosif ca să dea de știre înaintea lui în Gosen. Și au venit în ținutul Gosen. Și Iosif a înhămat la carul său și s‐a suit în întâmpinarea lui Israel, tatăl său, în Gosen. Și s‐a înfățișat lui și a căzut pe grumazul lui și a plâns mult pe grumazul lui. Și Israel a zis lui Iosif: Acum să mor fiindcă ți‐am văzut fața, căci mai trăiești. Și Iosif a zis fraților săi și casei tatălui său: Mă voi sui și voi spune lui Faraon și‐i voi zice: Frații mei și casa tatălui meu care erau în țara Canaan au venit la mine. Și oamenii sunt păstori, căci au fost păzitori de vite; și ei și‐au adus oile și boii și tot ce au. Și va fi așa: când vă va chema Faraon și va zice: Care este meseria voastră? să ziceți: Robii tăi au văzut de vite din tinerețea noastră și până acum atât noi cât și părinții noștri. Ca să puteți locui în țara Gosen, căci orice păstor este o urâciune pentru egipteni. Și Iosif a venit și a spus lui Faraon și a zis: Tatăl meu și frații mei și oile lor și boii lor și tot ce au ieșit din țara Canaan și iată sunt în ținutul Gosen. Și a luat cinci bărbați dintre frații săi și i‐a pus înaintea lui Faraon. Și Faraon a zis fraților lui: Care e meseria voastră? Și ei au zis lui Faraon: Robii tăi sunt păstori atât noi cât și părinții noștri. Și au zis lui Faraon: Am venit să stăm vremelnic în țară; pentru că nu este pășune pentru oile pe care le au robii tăi, căci foametea este grea în țara Canaan; și acum, rugămu‐te, să locuiască robii tăi în ținutul Gosen. Și Faraon a vorbit lui Iosif zicând: Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. Țara Egiptului este înaintea ta; așază pe tatăl tău și pe frații tăi în partea cea mai bună a țării; să locuiască în ținutul Gosen. Și dacă cunoști între ei bărbați destoinici, atunci pune‐i mai mari peste vite, peste ce este al meu. Și Iosif a adus pe tatăl său Iacov și l‐a pus înaintea lui Faraon și Iacov a binecuvântat pe Faraon. Și Faraon a zis lui Iacov: Câte sunt zilele anilor vieții tale? Și Iacov a zis lui Faraon: Zilele anilor vremelniciei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieții mele au fost puține și rele și n‐ajung la zilele anilor vieții părinților mei în zilele vremelniciei lor. Și Iacov a binecuvântat pe Faraon și a ieșit dinaintea lui Faraon. Și Iosif a așezat pe tatăl său și pe frații săi și le‐a dat o stăpânire în țara Egiptului în partea cea mai bună a țării, în țara lui Ramses, cum poruncise Faraon. Și Iosif hrănea cu pâine pe tatăl său și pe frații săi și toată casa tatălui său, după familiile lor. Și în toată țara nu era pâine; căci foametea era foarte grea și țara Egiptului și țara Canaan erau istovite de foamete. Și Iosif a strâns tot argintul ce se afla în țara Egiptului și în țara Canaan pentru grâul pe care‐l cumpărau și Iosif a adus argintul în casa lui Faraon. Și când s‐a isprăvit argintul în țara Egiptului și în țara Canaan, toți egiptenii au venit la Iosif zicând: Dă‐ne pâine! Căci de ce să murim înaintea ta? Căci lipsește argintul. Și Iosif a zis: Dați vitele voastre și vă voi da pentru vitele voastre dacă lipsește argintul. Și au adus lui Iosif vitele lor; și Iosif le‐a dat pâine pentru cai și pentru vitele din turme și pentru vitele din cirezi și pentru măgari. Și i‐a hrănit cu pâine pentru toate vitele lor în anul acela. Și s‐a sfârșit anul acela și au venit în al doilea an și i‐au zis: Nu vom ascunde de domnul meu că ne lipsește argintul și dobitoacele noastre sunt ale domnului meu și n‐a rămas nimic înaintea domnului meu decât trupurile noastre și țarinile noastre. Pentru ce să murim înaintea ochilor tăi atât noi cât și țarinile noastre? Cumpără‐ne pentru pâine pe noi și țarinile noastre și noi și țarinile noastre vom fi robi lui Faraon și dă‐ne sămânță ca să trăim și să nu murim și să nu se pustiască țara. Și Iosif a cumpărat tot pământul Egiptului pentru Faraon, căci egiptenii și‐au vândut fiecare țarina lui pentru că îi apăsa foametea. Și pământul a ajuns al lui Faraon. Și a strămutat pe popor în cetăți de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă margine a lui. Numai pământul preoților nu l‐a cumpărat, căci preoții aveau o porție de la Faraon și mâncau porția pe care le‐o dăduse Faraon și ei nu și‐au vândut pământul. Și Iosif a zis poporului: Iată v‐am cumpărat astăzi pe voi și pământurile voastre pentru Faraon; iată sămânță pentru voi: însămânțați pământul. Și va fi așa: la strângerea roadelor veți da lui Faraon a cincea parte și cele patru părți vor fi ale voastre pentru sămânța câmpului și de mâncare vouă și celor ce sunt în casele voastre și de mâncare copiilor voștri. Și au zis: Tu ne‐ai mântuit viața! Să aflăm har în ochii domnului meu și vom fi robi ai lui Faraon. Și Iosif a făcut o lege până în ziua de astăzi asupra pământurilor Egiptului ca a cincea parte să fie a lui Faraon. Numai singure pământurile preoților n‐au fost ale lui Faraon. Și Israel a locuit în țara Egiptului în ținutul Gosen și au avut moșii în el și au crescut și s‐au înmulțit foarte mult. Și Iacov a trăit în țara Egiptului șaptesprezece ani; și zilele lui Iacov, anii vieții sale, au fost o sută patruzeci și șapte de ani. Și s‐au apropiat zilele lui Israel ca să moară. Și a chemat pe fiul său Iosif și i‐a zis: Dacă am aflat deci har în ochii tăi, rogu‐te, pune‐ți mâna sub coapsa mea și arată‐mi îndurare și adevăr; rogu‐te, să nu mă înmormântezi în Egipt. Ci când voi dormi cu părinții mei, să mă duci din Egipt și să mă înmormântezi în mormântul lor. Și el a zis: Voi face după cuvântul tău. Și el a zis: Jură‐mi! Și i‐a jurat. Și Israel s‐a închinat pe capul patului. Și a fost așa: după aceste lucruri s‐a spus lui Iosif: Iată tatăl tău este bolnav. Și el a luat cu sine pe cei doi fii ai săi, pe Manase și pe Efraim. Și s‐a spus lui Iacov zicând: Iată Iosif, fiul tău, vine la tine. Și Israel și‐a adunat puterile și a șezut pe pat. Și Iacov a zis lui Iosif: Dumnezeul cel Atotputernic mi s‐a arătat în Luz în țara Canaan și m‐a binecuvântat. Și mi‐a zis: Iată te voi face să crești și te voi înmulți și voi face din tine o ceată de popoare și voi da țara aceasta seminței tale după tine ca stăpânire veșnică. Și acum cei doi fii ai tăi care ți s‐au născut în țara Egiptului până am venit eu la tine în Egipt vor fi ai mei: Efraim și Manase vor fi ai mei ca și Ruben și Simeon. Iar familia ta pe care ai născut‐o după ei să fie a ta; ei vor fi numiți după numele fraților lor în moștenirea lor. Și când am venit din Padan, Rahela a murit lângă mine în țara Canaan pe cale când mai era o bucată oarecare de mers până la Efrata; și am înmormântat‐o acolo pe cale spre Efrata, adică Betleem. Și Israel a văzut pe fiii lui Iosif și a zis: Cine sunt aceștia? Și Iosif a zis tatălui său: Sunt fiii mei pe care mi i‐a dat Dumnezeu aici. Și el a zis: Adu‐mi‐i, te rog, ca să‐i binecuvântez! Dar ochii lui Israel erau grei de vârstă, nu putea să vadă. Și i‐a apropiat de el și el i‐a sărutat și i‐a îmbrățișat. Și Israel a zis lui Iosif: Nu credeam să‐ți mai văd fața și iată Dumnezeu m‐a făcut să‐ți văd și sămânța. Și Iosif i‐a scos de la genunchii lui și s‐a plecat cu fața la pământ. Și Iosif i‐a luat pe amândoi, pe Efraim în dreapta sa spre stânga lui Israel și pe Manase în stânga sa spre dreapta lui Israel, și i‐a apropiat de el. Și Israel și‐a întins mâna dreaptă și a pus‐o pe capul lui Efraim; și el era cel mai mic; și mâna stângă pe capul lui Manase, îndrumându‐și cu voie mâinile, căci Manase era cel întâi‐născut. Și a binecuvântat pe Iosif și a zis: Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinții mei Avraam și Isaac, Dumnezeul care m‐a păstorit de când sunt până în ziua aceasta; Îngerul care m‐a răscumpărat din tot răul să binecuvânteze pe băieți și numele meu să fie numit peste ei și numele părinților mei Avraam și Isaac; și să crească într‐o mare mulțime în mijlocul pământului. Și când a văzut Iosif că tatăl său și‐a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, a fost rău în ochii săi și a apucat mâna tatălui său ca s‐o îndepărteze de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase. Și Iosif a zis tatălui său: Nu așa, tată, căci acesta este cel întâi‐născut: pune‐ți mâna dreaptă pe capul lui. Dar tatăl său n‐a vrut și a zis: Știu, fiul meu, știu; și el se va face un popor și va fi mare și el, dar cu adevărat fratele său cel mai mic va fi mai mare decât el și sămânța lui va ajunge o mulțime de neamuri. Și i‐a binecuvântat în ziua aceea zicând: În tine va binecuvânta Israel zicând: Să te facă Dumnezeu ca pe Efraim și Manase! Și a pus pe Efraim înaintea lui Manase. Și Israel a zis lui Iosif: Iată eu mor și Dumnezeu va fi cu voi și vă va aduce iarăși în țara părinților voștri. Și ți‐am dat o parte mai mult decât frații tăi pe care am luat‐o din mâna Amoritului cu sabia mea și cu arcul meu. Și Iacov a chemat pe fiii săi și a zis: Strângeți‐vă împreună și vă voi spune ce are să vi se întâmple la sfârșitul zilelor. Adunați‐vă și ascultați, fii ai lui Iacov, și ascultați la Israel, tatăl vostru! Ruben, tu ești întâiul meu născut, tăria mea și pârga puterii mele, fruntea vredniciei și fruntea tăriei. Spumegând ca apele, tu nu vei avea întâietate, pentru că te‐ai suit în patul tatălui tău; atunci l‐ai întinat: s‐a suit în așternutul meu! Simeon și Levi sunt frați: săbiile lor sunt unelte de asuprire. Suflete al meu, să nu intri în sfatul lor; slava mea, să nu te unești cu adunarea lor. Căci în mânia lor au ucis oameni. Și ca să‐și facă placul au ologit boi. Blestemată fie mânia lor, căci a fost cumplită; și furia lor, căci a fost nemiloasă. Îi voi împărți în Iacov și‐i voi împrăștia în Israel. Iudo, pe tine te vor lăuda frații tăi; mâna ta va fi asupra grumazului vrăjmașilor tăi; copiii tatălui tău se vor pleca ție. Iuda este un pui de leu. De la pradă, fiul meu, te‐ai suit. Se pleacă, se culcă jos ca un leu și ca o leoaică; cine‐l va scula? Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici legiuitorul dintre picioarele lui până va veni Șilo și a lui va fi ascultarea popoarelor. El își leagă măgarul de viță și mânzul măgăriței sale de vița aleasă; își spală îmbrăcămintea în vin și mantaua în sângele strugurilor. Ochii lui vor fi roși de vin și dinții lui albi de lapte. Zabulon va locui lângă țărmul mărilor și va fi limanul corăbiilor și hotarul lui va fi peste Sidon. Isahar este un măgar osos culcat jos între două staule. Și a văzut că odihna era bună și că țara era plăcută și și‐a plecat umărul ca să poarte sarcina, și a ajuns un rob birnic. Dan va judeca pe poporul său ca una din semințiile lui Israel. Dan va fi un șarpe pe cale, o viperă pe cărare, mușcând călcâiele calului și călărețul cade pe dinapoi. Am așteptat mântuirea ta, Doamne! Gad, o ceată va cădea asupra lui, dar el va cădea asupra călcâiului. De la Așer va fi pâinea grasă și el va da mâncări gustoase împărătești. Neftali este o cerboaică dezlegată, el rostește vorbe frumoase. Iosif este fiu de pom roditor, fiu de pom roditor lângă o fântână. Ramurile sale dau lăstari peste zid. Săgetătorii l‐au întărâtat amarnic și au tras în el și l‐au urât. Dar arcul lui a rămas tare și brațele mâinilor lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov. De aici este păstorul, piatra lui Israel. De la Dumnezeul tatălui tău și el te va ajuta, și de la Cel Atotputernic și el te va binecuvânta cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările adâncului care zace jos, cu binecuvântările țâțelor și ale pântecelui. Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările strămoșilor mei până la capetele dealurilor veșnice; ele vor fi pe capul lui Iosif și pe creștetul capului celui ce a fost despărțit de frații săi. Beniamin este un lup răpitor; dimineața va sfâșia prada și seara va împărți jaful. Toate acestea sunt cele douăsprezece seminții ale lui Israel, și aceasta este ceea ce le‐a vorbit tatăl lor și i‐a binecuvântat; i‐a binecuvântat pe fiecare după binecuvântarea sa. Și le‐a poruncit și le‐a zis: Eu sunt adăugat la poporul meu; înmormântați‐mă cu părinții mei în peștera care este în țarina lui Efron Hetitul, în peștera care este în țarina Macpela, care este în fața Mamrei în țara Canaan, pe care a cumpărat‐o Avraam cu țarina de la Efron Hetitul ca moșie de înmormântare. Acolo au înmormântat pe Avraam și pe Sara, nevasta sa; acolo au înmormântat pe Isaac și pe Rebeca, nevasta sa; și acolo am înmormântat eu pe Lea. Cumpărarea țarinei și a peșterei care este în ea a fost de la copiii lui Het. Și după ce a sfârșit Iacov de poruncit fiilor săi, și‐a strâns picioarele în pat și și‐a dat duhul și a fost adăugat la poporul său. Și Iosif a căzut pe fața tatălui său și a plâns peste el și l‐a sărutat. Și Iosif a poruncit slujitorilor săi, doctorilor, să îmbălsămeze pe tatăl său. Și doctorii au îmbălsămat pe Israel. Și patruzeci de zile au fost împlinite pentru el, căci așa se împlinesc zilele îmbălsămării. Și egiptenii l‐au plâns șaptezeci de zile. Și când au trecut zilele jelirii lui, Iosif a vorbit casei lui Faraon zicând: Vă rog, dacă am aflat deci har în ochii voștri, vorbiți la urechile lui Faraon zicând: Tatăl meu m‐a pus să jur zicând: Iată eu mor; în mormântul meu pe care l‐am săpat eu însumi în țara Canaan, acolo să mă înmormântezi. Și acum, lasă‐mă, te rog, să mă sui să înmormântez pe tatăl meu și mă voi întoarce. Și Faraon a zis: Suie‐te și înmormântează pe tatăl tău cum te‐a pus să juri. Și Iosif s‐a suit să înmormânteze pe tatăl său; și cu el s‐au suit toți robii lui Faraon, bătrânii casei lui și toți bătrânii țării Egiptului și toată casa lui Iosif și frații săi și casa tatălui său; numai copiii lor și turmele lor și cirezile lor le‐au lăsat în ținutul Gosen. Și cu el s‐au suit și care și călăreți; și a fost o tabără foarte mare. Și au venit la aria lui Atad care este dincolo de Iordan și acolo au bocit cu bocire mare și foarte tare și a făcut tatălui său o jelire de șapte zile. Și locuitorii țării, Cananiții, au văzut jelirea de la aria lui Atad și au zis: Aceasta este o jelire mare pentru egipteni. De aceea i s‐a pus numele Abel‐Mițraim, care este dincolo de Iordan. Și fiii săi au făcut cu el cum le poruncise. Și fiii săi l‐au dus în țara Canaan și l‐au înmormântat în peștera din țarina Macpela pe care Avraam o cumpărase împreună cu țarina, ca moșie pentru înmormântare de la Efron Hetitul în fața lui Mamre. Și Iosif s‐a întors în Egipt el și frații săi și toți cei ce se suiseră cu el să înmormânteze pe tatăl său, după ce înmormântase pe tatăl său. Și frații lui Iosif au văzut că tatăl lor a murit și au zis: Poate că Iosif ne va urî și ne va întoarce tot răul pe care i l‐am făcut. Și au trimis la Iosif zicând: Tatăl tău înainte de a muri a poruncit zicând: Așa să ziceți lui Iosif: Te rog, iartă acum nelegiuirea fraților tăi și păcatul lor, căci ți‐au făcut rău. Și acum, iartă, te rugăm, nelegiuirea robilor Dumnezeului tatălui tău. Și Iosif a plâns când i‐au vorbit ei. Și frații lui s‐au dus și ei și au căzut jos înaintea feței lui și au zis: Iată, suntem robii tăi. Și Iosif le‐a zis: Nu vă temeți; oare sunt eu în locul lui Dumnezeu? Voi în adevăr ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine ca să facă așa cum este astăzi, să păstreze viața unui mare popor. Și acum nu vă temeți; vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri. Și i‐a mângâiat și le‐a vorbit la inimă. Și Iosif a locuit în Egipt, el și casa tatălui său și Iosif a trăit o sută zece ani. Și Iosif a văzut copiii lui Efraim din al treilea neam; asemenea și fiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuți pe genunchii lui Iosif. Și Iosif a zis fraților săi: Eu mor; și Dumnezeu vă va cerceta negreșit și vă va sui din țara aceasta în țara pe care a jurat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov. Și Iosif a pus pe copiii lui Israel să jure zicând: Dumnezeu vă va cerceta negreșit și să ridicați oasele mele de aici. Și Iosif a murit, în vârstă de o sută zece ani. Și l‐au îmbălsămat și a fost pus într‐un sicriu în Egipt. Și acestea sunt numele fiilor lui Israel care intraseră în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare și casa lui: Ruben, Simeon, Levi și Iuda; Isahar, Zabulon și Beniamin; Dan și Neftali, Gad și Aser. Și toate sufletele ieșite din coapsele lui Iacov erau șaptezeci de suflete; și Iosif era în Egipt. Și a murit Iosif și toți frații săi și tot neamul acela. Și copiii lui Israel au zămislit și au crescut și s‐au înmulțit și au ajuns foarte tari și se umpluse țara de ei. Și peste Egipt s‐a sculat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif. Și el a zis poporului său: Iată, poporul copiilor lui Israel este mai mare și mai tare decât noi. Veniți să lucrăm înțelepțește cu ei ca să nu se înmulțească și să se întâmple că, de va fi un război, să se unească cu vrăjmașii noștri și să lupte împotriva noastră și să iasă afară din țară. Și au pus peste ei mai mari ca să‐i apese cu sarcinile lor. Și au zidit lui Faraon cetăți cu grânare: Pitom și Ramses. Dar cu cât îi asupreau cu atât se înmulțeau și creșteau; și s‐au îngrozit de copiii lui Israel. Și egiptenii au robit pe copiii lui Israel cu asprime. Și le‐au amărât viața prin muncă grea la lut și la cărămizi și la tot felul de muncă pe câmp; toată munca lor cu care‐i robeau era cu asprime. Și împăratul Egiptului a vorbit moașelor evreice, din care numele uneia era Șifra și numele celeilalte Pua. Și a zis: Când moșiți pe femeile evreice și le vedeți în scaunul de naștere, dacă va fi un fiu, să‐l omorâți, iar dacă va fi fată, să trăiască. Dar moașele s‐au temut de Dumnezeu și n‐au făcut cum le zisese împăratul Egiptului, ci au lăsat vii pe băieți. Și împăratul Egiptului a chemat pe moașe și le‐a zis: Pentru ce ați făcut aceasta și ați lăsat vii pe băieți? Și moașele au zis lui Faraon: Pentru că femeile evreice nu sunt ca egiptencele, căci sunt vânjoase și au născut mai înainte de a veni moașa la ele. Și Dumnezeu a făcut bine moașelor și poporul s‐a înmulțit și a ajuns foarte tare. Și a fost așa: fiindcă moașele s‐au temut de Dumnezeu, el le‐a făcut case. Și Faraon a poruncit la tot poporul său zicând: Pe orice fiu care se va naște să‐l aruncați în râu și pe orice fată lăsați‐o vie. Și un om din casa lui Levi s‐a dus și a luat pe o fată a lui Levi. Și femeia a zămislit și a născut un fiu. Și l‐a văzut că era frumos și l‐a ascuns trei luni. Și când n‐a mai putut să‐l ascundă, i‐a luat un coșuleț de papură și l‐a uns cu bitum și cu smoală și a pus copilul în el, și l‐a pus în trestie pe malul râului. Și sora lui sta departe să vadă ce se va face cu el. Și fata lui Faraon s‐a pogorât să se scalde în râu și slujnicile ei se plimbau pe marginea râului. Și a văzut coșulețul în mijlocul trestiei și a trimis pe slujnica ei și l‐a adus. Și a deschis și a văzut copilul și iată, băiatul plângea. Și făcându‐i‐se milă, a zis: Acesta este unul din copiii evreilor. Și sora lui a zis fetei lui Faraon: Să merg și să chem o doică din femeile evreice ca să alăpteze copilul pentru tine? Și fata lui Faraon i‐a zis: Mergi. Și fecioara s‐a dus și a chemat pe mama copilului. Și fata lui Faraon i‐a zis: Ia copilul acesta și alăptează‐mi‐l și îți voi da plata. Și femeia a luat copilul și l‐a alăptat. Și după ce a crescut copilul, l‐a adus la fata lui Faraon și el a ajuns fiul ei. Și ea i‐a pus numele Moise și a zis: Pentru că l‐am scos din apă. Și a fost așa: în zilele acelea când Moise era mare, a ieșit la frații săi și s‐a uitat la sarcinile lor și a văzut pe un egiptean bătând pe un evreu, pe unul din frații săi. Și s‐a întors încoace și încolo și văzând că nu era nimeni, a omorât pe egiptean și l‐a ascuns în nisip. Și a ieșit a doua zi și iată doi bărbați evrei se certau. Și a zis celui ce era nedrept: Pentru ce bați pe aproapele tău? Și el a zis: Cine te‐a pus pe tine mai mare și judecător peste noi? Vrei să mă ucizi și pe mine cum ai ucis pe egiptean? Atunci Moise s‐a temut și a zis: Cu adevărat lucrul este cunoscut. Și Faraon a auzit de fapta aceasta și căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon și a locuit în țara Madian. Și ședea lângă fântână. Și preotul din Madian avea sapte fete; și ele au venit să scoată apă și au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. Și păstorii au venit și le‐au alungat. Dar Moise s‐a sculat și le‐a ajutat și le‐a adăpat turma. Și ele au venit la Reuel, tatăl lor, și el le‐a zis: Pentru ce ați venit așa de curând astăzi? Și ele au zis: Un bărbat egiptean ne‐a scăpat din mâna păstorilor și ne‐a și scos din belșug și a adăpat turma. Și a zis fetelor sale: Și unde este el? Pentru ce ați lăsat îndărăt pe om? Chemați‐l să mănânce pâine. Și Moise s‐a învoit să rămână la acel om. Și a dat lui Moise pe Sefora, fiică‐sa. Și ea a născut un fiu și el i‐a pus numele Gherșom, căci a zis: Am stat vremelnic într‐o țară străină. Și a fost așa: în acele multe zile împăratul Egiptului a murit. Și copiii lui Israel suspinau de robie și au strigat și strigătul lor din pricina robiei s‐a suit la Dumnezeu. Și Dumnezeu a auzit geamătul lor și Dumnezeu și‐a adus aminte de legământul său cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov. Și Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel și Dumnezeu a luat cunoștință. Și Moise păștea turma socrului său Ietro, preotul din Madian. Și a mânat turma în dosul pustiei și a venit la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. Și Îngerul Domnului i s‐a arătat într‐o flacără de foc din mijlocul unui rug. Și el s‐a uitat și iată rugul ardea cu foc și rugul nu se mistuia. Și Moise a zis: Să mă abat acum și să văd această mare arătare pentru ce nu se mistuie rugul. Și Domnul a văzut că s‐a abătut să vadă și Dumnezeu l‐a chemat din mijlocul rugului și a zis: Moise! Moise! Și el a zis: Iată‐mă. Și el a zis: Nu te apropia încoace. Dezleagă‐ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt. Și a zis: Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. Și Moise și‐a ascuns fața, căci se temea să se uite spre Dumnezeu. Și Domnul a zis: Am văzut cu adevărat întristarea poporului meu care este în Egipt și le‐am auzit strigătul din pricina asupritorilor lor, căci cunosc durerile lor. Și m‐am pogorât să‐i izbăvesc din mâna egiptenilor și să‐i fac să se suie din țara aceea într‐o țară bună și largă, într‐o țară în care curge lapte și miere, în locul cananitului și hetitului și amoritului și ferezitului și hivitului și iebusitului. Și acum iată strigătul copiilor lui Israel a venit la mine și am văzut și apăsarea cu care îi apasă egiptenii. Și acum vino și te voi trimite la Faraon ca să scoți din Egipt pe poporul meu, pe copiii lui Israel. Și Moise a zis lui Dumnezeu: Cine sunt eu ca să merg la Faraon și să scot din Egipt pe copiii lui Israel? Și el a zis: Căci voi fi cu tine; și acesta îți va fi semnul că eu te‐am trimis: după ce vei scoate poporul din Egipt, veți sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta. Și Moise a zis lui Dumnezeu: Iată voi veni la copiii lui Israel și le voi zice: Dumnezeul părinților voștri m‐a trimis la voi. Și vor zice: Care este numele lui? Ce să le spun? Și Dumnezeu a zis lui Moise: Eu Sunt Cel Ce Sunt. Și a zis: Așa vei zice copiilor lui Israel: „Eu Sunt” m‐a trimis la voi. Și Dumnezeu a mai zis lui Moise: Așa vei zice copiilor lui Israel: Domnul Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, m‐a trimis la voi. Acesta este numele meu în veac și aceasta este pomenirea mea în toate neamurile. Mergi și strânge pe bătrânii lui Israel și zi‐le: Domnul Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov mi s‐a arătat zicând: V‐am cercetat cu adevărat și am văzut ce vi se face în Egipt. Și am zis: Vă voi face să vă suiți din întristarea Egiptului în țara cananitului și hetitului și amoritului și ferezitului și hevitului și iebusitului, într‐o țară în care curge lapte și miere. Și vor asculta de glasul tău. Și vei intra tu și bătrânii lui Israel la împăratul Egiptului și‐i veți zice: Domnul Dumnezeul Evreilor s‐a întâlnit cu noi, și acum, lasă‐ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustie ca să jertfim Domnului Dumnezeului nostru. Dar știu că împăratul Egiptului nu vă va lăsa să mergeți, nu, nici printr‐o mână tare. Și îmi voi întinde mâna și voi bate Egiptul cu toate minunile mele pe care le voi face în mijlocul lui și după aceea vă va lăsa să mergeți. Și voi da poporului acestuia har în ochii egiptenilor, și va fi așa: când veți ieși, nu veți ieși fără nimic. Ci fiecare femeie va cere de la vecina sa și de la cea care stă în casa sa scule de argint și scule de aur și haine și le veți pune pe fiii voștri și pe fiicele voastre și veți despuia pe egipteni. Și Moise a răspuns și a zis: Dar iată nu mă vor crede, nici nu vor asculta de glasul meu, căci vor zice: Nu ți s‐a arătat Domnul. Și Domnul i‐a zis: Ce este în mâna ta? Și el a zis: Un toiag. Și el a zis: Aruncă‐l pe pământ. Și l‐a aruncat pe pământ și s‐a făcut șarpe și Moise a fugit dinaintea lui. Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna și apucă‐l de coadă. (Și și‐a întins mâna și l‐a apucat și s‐a făcut toiag în mâna sa). Ca să creadă că Domnul Dumnezeul părinților lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov ți s‐a arătat. Și Domnul i‐a mai zis: Vâră‐ți acum mâna în sân. Și și‐a vârît mâna în sân și a scos‐o și iată mâna sa era leproasă ca zăpada. Și a zis: Vâră‐ți iarăși mâna în sân. (Și și‐a vârît iarăși mâna în sân și a scos‐o afară din sân și iată se făcuse iarăși ca și carnea lui). Și va fi așa: dacă nu te vor crede, nici nu vor asculta de glasul semnului dintâiu, vor crede glasul semnului al doilea. Și va fi așa: dacă nu vor crede nici aceste două semne, nici nu vor asculta de glasul tău, vei lua din apa râului și vei turna pe uscat și apa pe care o vei lua din râu se va preface în sânge pe uscat. Și Moise a zis Domnului: Rogu‐mă, Doamne, eu nu sunt bărbat de vorbe, nici mai înainte, nici de când vorbești tu robului tău, căci sunt greoi la gură și greoi la limbă. Și Domnul i‐a zis: Cine a făcut omului gură sau cine face mut sau surd sau văzând sau orb? Nu eu, Domnul? Deci mergi și eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce să vorbești. Și el a zis: Rogu‐te, Doamne, trimite prin mâna celui pe care‐l vei trimite. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Moise și i‐a zis: Nu este oare Aaron Levitul fratele tău? Știu că el vorbește bine și iată îți și iese în întâmpinare și când te va vedea se va bucura în inima sa. Și vei vorbi cu el și vei pune cuvintele în gura lui și eu voi fi cu gura ta și cu gura lui și vă voi învăța ce veți face. Și el va vorbi în locul tău către popor și va fi așa: el îți va fi gură și tu îi vei fi Dumnezeu. Și vei lua în mâna ta toiagul acesta cu care vei face semnele. Și Moise a mers și s‐a întors la Ietro, socrul său, și i‐a zis: Rogu‐te, lasă‐mă să merg și să mă întorc la frații mei care sunt în Egipt să văd dacă mai trăiesc. Și Ietro a zis lui Moise: Mergi în pace. Și Domnul a zis lui Moise în Madian: Mergi, întoarce‐te în Egipt, căci toți acei oameni care căutau viața ta au murit. Și Moise a luat pe nevasta sa și pe fiii săi și i‐a încălecat pe măgar și s‐a întors în țara Egiptului. Și Moise a luat toiagul lui Dumnezeu în mâna sa. Și Domnul a zis lui Moise: Mergând și întorcându‐te în Egipt, vezi toate minunile pe care le‐am pus în mâna ta și să le faci înaintea lui Faraon. Și eu îi voi învârtoșa inima și nu va lăsa pe popor să meargă. Și vei zice lui Faraon: Așa zice Domnul: Israel este fiul meu, cel întâi născut al meu. Și îți zic: Lasă pe fiul meu să meargă să‐mi slujească. Și dacă nu vei voi să‐l lași, iată voi ucide pe fiul tău, pe cel întâi‐născut al tău. Și a fost așa: pe cale în locul de găzduire Domnul l‐a întâmpinat și a căutat să‐l omoare. Atunci Sefora a luat o piatră ascuțită și a tăiat prepuțul fiului său și l‐a aruncat la picioarele lui și a zis: Soț de sânge tu îmi ești cu adevărat! Și l‐a lăsat să meargă. Atunci ea a zis: Soț de sânge! din pricina tăierii împrejur. Și Domnul a zis lui Aaron: Ieși în întâmpinarea lui Moise în pustie. Și a mers și l‐a întâmpinat în muntele lui Dumnezeu și l‐a sărutat. Și Moise a spus lui Aaron toate cuvintele Domnului care‐l trimisese și toate semnele pe care i le poruncise. Și Moise și Aaron au mers și au strâns pe toți bătrânii copiilor lui Israel. Și Aaron le‐a vorbit toate cuvintele pe care le vorbise lui Moise Domnul și a făcut semnele înaintea ochilor poporului. Și poporul a crezut. Și au auzit că Domnul cercetase pe copiii lui Israel și că le văzuse întristarea și și‐au plecat capetele și s‐au închinat. Și după acestea Moise și Aaron au intrat și au zis lui Faraon: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Lasă pe poporul meu să meargă și să‐mi țină o sărbătoare în pustie. Și Faraon a zis: Cine este Domnul ca să ascult de glasul lui și să las pe Israel să meargă? Nu cunosc pe Domnul și nici nu voi lăsa pe Israel să meargă. Și ei au zis: Dumnezeul evreilor s‐a întâlnit cu noi; lasă‐ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustie și să jertfim Domnului Dumnezeului nostru ca să nu cadă asupra noastră cu ciumă sau cu sabie. Și împăratul Egiptului le‐a zis: Pentru ce, Moise și Aaron, abateți pe popor de la lucrul său? Plecați, la sarcinile voastre. Și Faraon a zis: Iată acum poporul țării este mult și vreți să‐i faceți să se odihnească de la sarcinile lor. Și Faraon a poruncit în aceeași zi asupritorilor poporului și ispravnicilor lor zicând: Să nu mai dați pleavă poporului pentru facerea cărămizii ca până acum; să meargă și să‐și adune singuri pleavă. Și să puneți peste ei numărul cărămizilor pe care le făceau până acum; nu veți micșora nimic din el, căci sunt leneși; de aceea strigă zicând: Să mergem să jertfim Dumnezeului nostru. Să se pună muncă mai grea pe oameni ca să fie prinși cu ea și să nu se uite la vorbe deșerte. Și asupritorii poporului și ispravnicii lor au ieșit și au vorbit poporului zicând: Așa zice Faraon: Nu vă dau pleavă! Duceți‐vă și strângeți‐vă singuri pleavă de unde veți găsi; dar nimic din lucrul vostru nu se va micșora. Și poporul s‐a risipit în toată țara Egiptului ca să strângă miriște în loc de pleavă. Și asupritorii grăbeau zicând: Împliniți‐vă muncile voastre, lucrul zilei în ziua ei ca și atunci când era pleavă. Și ispravnicii copiilor lui Israel pe care‐i puseseră asupritorii lui Faraon peste ei au fost bătuți, zicând: Pentru ce nu v‐ați împlinit sarcina nici astăzi, nici ieri, făcând cărămidă ca și mai înainte? Și ispravnicii copiilor lui Israel au venit și au strigat la Faraon zicând: Pentru ce faci așa cu robii tăi? Nu se dă pleavă robilor tăi și ni se zice: Faceți cărămidă! Și iată robii tăi sunt bătuți, dar poporul tău este de vină. Și el a zis: Voi sunteți leneși! leneși! De aceea ziceți: Să mergem să jertfim Domnului! Și acum duceți‐vă, lucrați! Și nu vi se va da pleavă și veți da măsura de cărămizi. Și ispravnicii copiilor lui Israel au văzut că era rău de ei deoarece s‐a zis: Nu veți micșora nimic din cărămizile voastre, lucrul zilei în ziua ei. Și au întâlnit pe Moise și pe Aaron care stăteau acolo să‐i întâmpine când ieșeau de la Faraon. Și le‐au zis: Să vă vadă Domnul și să judece; că ați făcut mirosul nostru să fie urât în ochii lui Faraon și în ochii robilor lui punându‐le o sabie în mână ca să ne ucidă. Și Moise s‐a întors la Domnul și a zis: Doamne, pentru ce ai făcut rău poporului acestuia? Pentru ce deci m‐ai trimis? Căci de când am venit eu la Faraon să vorbesc în numele tău, a făcut rău acestui popor și n‐ai izbăvit nicidecum pe poporul tău. Și Domnul a zis lui Moise: Acum vei vedea ce voi face lui Faraon: căci prin mână tare îi va lăsa să meargă și prin mână tare îi va goni din țara lui. Și Dumnezeu a vorbit lui Moise și i‐a zis: Eu sunt Domnul. Și eu m‐am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeul cel Atotputernic, dar cu numele meu de Domnul nu m‐am făcut cunoscut lor. Și am întărit și legământul meu cu ei ca să le dau țara Canaan, țara șederii lor vremelnice în care au stat vremelnic. Și am auzit și suspinul copiilor lui Israel pe care îi țin egiptenii în robie și mi‐am adus aminte de legământul meu. Drept aceea spune copiilor lui Israel: Eu sunt Domnul; și vă voi scoate de sub sarcinile egiptenilor și vă voi izbăvi din robia lor și vă voi răscumpăra cu braț întins și cu mari judecăți. Și vă voi lua ca popor al meu și voi fi Dumnezeul vostru și veți cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care vă scoate de sub sarcinile egiptenilor. Și vă voi duce în țara pentru care mi‐am ridicat mâna că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov și vă voi da‐o în stăpânire. Eu sunt Domnul! Și Moise a vorbit astfel copiilor lui Israel, dar ei n‐au ascultat la Moise din neliniște de suflet și de robie grea. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Intră, vorbește lui Faraon, împăratul Egiptului, să lase pe copiii lui Israel să iasă din țara sa. Și Moise a vorbit înaintea Domnului zicând: Iată copiii lui Israel n‐ascultă de mine și cum să m‐asculte Faraon pe mine cel cu buze netăiate împrejur. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron și le‐a dat porunci pentru copiii lui Israel și pentru Faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată pe copiii lui Israel din țara Egiptului. Aceștia sunt capii caselor părinților lor: Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Enoh și Palu, Hețron și Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben. Și fiii lui Simeon: Iemuel și Iamin și Ohad și Iachin și Țohar și Saul, fiul unei Cananite; acestea sunt familiile lui Simeon. Și acestea sunt numele fiilor lui Levi, după neamurile lor: Gherșon și Chehat și Merari. Și anii vieții lui Levi au fost o sută treizeci și șapte de ani. Fiii lui Gherșon: Libni și Șimei, după familiile lor. Și fiii lui Chehat: Amram și Ițehar și Hebron și Uziel. Și anii vieții lui Chehat au fost o sută treizeci și trei de ani. Și fiii lui Merari: Mahli și Muși. Acestea sunt familiile lui Levi, după neamurile lor. Și Amram a luat de nevastă pe Iochebed, mătușă‐sa; și ea i‐a născut pe Aaron și pe Moise. Și anii vieții lui Amram au fost o sută treizeci și șapte de ani. Și fiii lui Ițehar: Core și Nefeg și Zicri. Și fiii lui Uziel: Mișael și Elțafan și Sitri. Și Aaron a luat de nevastă pe Elișeba, fiica lui Aminadab, sora lui Nahșon; și ea i‐a născut pe Nadab și pe Abihu, pe Eleazar și pe Itamar. Și fiii lui Core: Asir și Elcana și Abiasaf; acestea sunt familiile Coriților. Și Eleazar, fiul lui Aaron, a luat de nevastă pe una din fetele lui Putiel și ea i‐a născut pe Fineas. Aceștia sunt capii părinților Leviților, după familiile lor. Acesta este Moise și Aaron către care a zis Domnul: Scoateți pe copiii lui Israel din țara Egiptului după oștirile lor. Aceștia sunt cei ce au vorbit lui Faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din Egipt pe copiii lui Israel; acesta este Moise și Aaron. Și a fost așa: în ziua când a vorbit Domnul lui Moise în țara Egiptului, Domnul a vorbit lui Moise zicând: Eu sunt Domnul; vorbește lui Faraon, împăratul Egiptului, tot ce‐ți vorbesc eu. Și Moise a zis înaintea Domnului: Iată eu sunt cu buze netăiate împrejur și cum mă va asculta Faraon? Și Domnul a zis lui Moise: Iată te‐am făcut Dumnezeu lui Faraon și Aaron, fratele tău, va fi prorocul tău. Tu vei vorbi tot ce‐ți poruncesc eu și Aaron, fratele tău, va vorbi lui Faraon ca să lase pe copiii lui Israel să iasă din țara sa. Și voi învârtoșa inima lui Faraon și‐mi voi înmulți semnele și minunile în țara Egiptului. Și Faraon nu va asculta de voi și îmi voi pune mâna asupra Egiptului și voi scoate din țara Egiptului oștirile mele, pe poporul meu, pe copiii lui Israel prin mari judecăți. Și egiptenii vor cunoaște că eu sunt Domnul când îmi voi întinde mâna peste Egipt și voi scoate pe copiii lui Israel din mijlocul lor. Și Moise și Aaron au făcut cum le poruncise Domnul; așa au făcut. Și Moise era de optzeci de ani și Aaron de optzeci și trei de ani când au vorbit lui Faraon. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: Când vă va vorbi Faraon zicând: Dați o minune pentru voi! Atunci să zici lui Aaron: Ia‐ți toiagul și aruncă‐l înaintea lui Faraon. El se va face șarpe. Și Moise și Aaron au intrat la Faraon și au făcut cum poruncise Domnul. Și Aaron și‐a aruncat toiagul înaintea lui Faraon și înaintea robilor săi și s‐a făcut șarpe. Și Faraon a chemat și pe înțelepți și pe vrăjitori și ei de asemenea, ghicitorii Egiptului, au făcut la fel cu fermecătoriile lor. Și au aruncat fiecare toiagul său și s‐au făcut șerpi, dar toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor. Și inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a ascultat de ei, după cum spusese Domnul. Și Domnul a zis lui Moise: Inima lui Faraon este greoaie, el nu voiește să lase pe popor să meargă. Mergi la Faraon dimineață: Iată va ieși la apă; și vei sta înaintea lui pe malul râului și vei lua în mâna ta toiagul care s‐a făcut șarpe. Și‐i vei zice: Domnul Dumnezeul evreilor m‐a trimis la tine zicând: Lasă pe poporul meu să meargă ca să‐mi slujească în pustie. Și iată până aici n‐ai ascultat. Așa zice Domnul: În aceasta vei cunoaște că eu sunt Domnul: iată voi lovi cu toiagul care este în mâna mea apele care sunt în râu și se vor preface în sânge. Și peștii care sunt în râu vor muri și râul se va împuți și le va fi greață egiptenilor să bea din apele râului. Și Domnul a zis lui Moise: Zi lui Aaron: Ia‐ți toiagul și întinde‐ți mâna peste apele Egiptului, peste râurile lor, peste șivoaiele lor și peste bălțile lor și peste toate iazurile lor de apă și se vor preface în sânge și va fi sânge în toată țara Egiptului și în vasele de lemn și în vasele de piatră. Și Moise și Aaron au făcut așa cum poruncise Domnul. Și a ridicat toiagul și a lovit apele care erau în râu înaintea ochilor lui Faraon și înaintea ochilor robilor săi. Și toate apele care erau în râu s‐au prefăcut în sânge. Și peștele care era în râu a murit și râul s‐a împuțit și egiptenii n‐au putut bea apa din râu. Și era sânge în toată țara Egiptului. Și ghicitorii Egiptului au făcut la fel prin fermecătoriile lor. Și inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a ascultat de ei, după cum zisese Domnul. Și Faraon s‐a întors și a intrat în casa sa și nu și‐a plecat inima nici la aceasta. Și toți egiptenii au săpat împrejurul râului după apă de băut, căci nu puteau bea din apele râului. Și șapte zile s‐au împlinit după ce lovise Domnul râul. Și Domnul a zis lui Moise: Intră la Faraon și zi‐i: Așa zice Domnul: Lasă pe poporul meu să meargă să‐mi slujească. Și dacă nu vei voi să‐l lași să meargă, iată voi bate cu broaște toate hotarele tale. Și râul va foi de broaște și se vor sui și vor intra în casa ta și în odaia ta de dormit și pe patul tău și în casa robilor tăi și printre poporul tău și în cuptoarele tale și în covețele tale. Și broaștele se vor sui peste tine și peste poporul tău și peste toți robii tăi. Și Domnul a zis lui Moise: Zi lui Aaron: Întinde‐ți mâna cu toiagul tău asupra râurilor și asupra șivoaielor și asupra bălților și fă să se suie broaște peste țara Egiptului. Și Aaron și‐a întins mâna peste apele Egiptului și broaștele s‐au suit și au acoperit țara Egiptului. Și ghicitorii au făcut la fel cu fermecătoriile lor și au făcut să se suie broaște peste țara Egiptului. Și Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și a zis: Rugați‐vă Domnului să ia broaștele de la mine și de la poporul meu și voi lăsa pe popor să meargă și vor jertfi Domnului. Și Moise a zis lui Faraon: Ai slava aceasta asupra mea! Pe ce vreme să mă rog pentru tine și pentru robii tăi și pentru poporul tău ca să curețe broaștele de la tine și de la casele tale; vor rămânea numai în râu. Și el a zis: Pe mâine. Și el a zis: După cuvântul tău! ca să cunoști că nu este niciunul ca Domnul Dumnezeul nostru. Și broaștele se vor depărta de la tine și din casele tale și de la robii tăi și de la poporul tău: vor mai rămânea numai în râu. Și Moise și Aaron au ieșit de la Faraon și Moise a strigat către Domnul pentru broaștele pe care le pusese peste Faraon. Și Domnul a făcut după cuvântul lui Moise. Și broaștele au murit în case, în curți și în câmpuri. Și le‐au strâns împreună în grămezi și țara s‐a împuțit. Și Faraon a văzut că avea răgaz și și‐a învârtoșat inima și n‐a ascultat de ei, după cum zisese Domnul. Și Domnul a zis lui Moise: Zi lui Aaron: Întinde‐ți toiagul și lovește țărâna pământului și se va preface în păduchi în toată țara Egiptului. Și au făcut așa. Și Aaron și‐a întins mâna cu toiagul său și a lovit țărâna pământului și s‐a prefăcut în păduchi asupra oamenilor și asupra dobitoacelor; toată țărâna pământului s‐a prefăcut în păduchi în toată țara Egiptului. Și ghicitorii au făcut la fel cu fermecătoriile lor ca să scoată păduchi, dar n‐au putut. Și păduchii au fost asupra oamenilor și asupra dobitoacelor. Și ghicitorii au zis lui Faraon: Acesta este degetul lui Dumnezeu! Și inima lui Faraon s‐a învârtoșat și nu i‐a ascultat, după cum zisese Domnul. Și Domnul a zis lui Moise: Scoală‐te dis de dimineață și stai înaintea lui Faraon. Iată va ieși la apă și‐i vei zice: Așa zice Domnul: Lasă pe poporul meu să meargă ca să‐mi slujească! Căci dacă nu vei lăsa pe poporul meu să meargă, iată voi trimite musca otrăvitoare peste tine și peste robii tăi și peste poporul tău și în casele tale și casele egiptenilor se vor umplea de musca otrăvitoare precum și pământul pe care sunt ei. Și voi deosebi în ziua aceea ținutul Gosen, în care stă poporul meu, ca să nu fie muște otrăvitoare acolo; ca să cunoști că eu, Domnul, sunt în mijlocul țării. Și voi pune o despărțire între poporul meu și poporul tău. Mâine va fi acest semn. Și Domnul a făcut așa și muștele au intrat mulțime în casa lui Faraon și în casele robilor săi și în toată țara Egiptului; țara s‐a prăpădit de musca otrăvitoare. Și Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și a zis: Mergeți, jertfiți Dumnezeului vostru în țară! Și Moise a zis: Nu se cuvine să facem așa; căci am jertfi Domnului Dumnezeului nostru urâciunea egiptenilor; iată, vom jertfi urâciunea egiptenilor înaintea ochilor lor și nu ne vor ucide ei oare cu pietre? Vom merge cale de trei zile în pustie și vom jertfi Domnului Dumnezeului nostru cum ne va porunci. Și Faraon a zis: Vă voi lăsa să mergeți ca să jertfiți Domnului Dumnezeului vostru în pustie; numai nu mergeți foarte departe. Rugați‐vă pentru mine. Și Moise a zis: Iată ies de la tine și mă voi ruga Domnului și mâine se vor depărta muștele de la Faraon și de la robii lui și de la poporul lui. Numai să nu ne mai înșele Faraon nelăsând pe popor să meargă ca să jertfească Domnului. Și Moise a ieșit de la Faraon și s‐a rugat Domnului. Și Domnul a făcut după cuvântul lui Moise și a îndepărtat muștele de la Faraon, de la robii săi și de la poporul său; n‐a rămas una. Și Faraon și‐a învârtoșat inima și de astă dată și n‐a lăsat pe popor să meargă. Și Domnul a zis lui Moise: Intră la Faraon și spune‐i: Așa zice Domnul Dumnezeul Evreilor. Lasă pe poporul meu să meargă ca să‐mi slujească! Căci, dacă nu vei voi să‐i lași și‐i vei mai ținea, iată mâna Domnului va fi peste vitele care sunt în câmpii, peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi; va fi o ciumă foarte mare. Și Domnul va deosebi între vitele lui Israel și între vitele Egiptului și nimic nu va muri din tot ce este al copiilor lui Israel. Și Domnul a pus un soroc zicând: Mâine va face Domnul aceasta în țară. Și Domnul a făcut aceasta a doua zi și toate vitele Egiptului au murit, dar niciuna din vitele copiilor lui Israel n‐a murit. Și Faraon a trimis și iată niciuna din vitele Israeliților nu murise. Dar inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a lăsat pe popor să meargă. Și Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: Luați‐vă mâinile pline cu cenușă din cuptor și Moise s‐o împrăștie spre ceruri înaintea ochilor lui Faraon. Și se va face pulbere măruntă peste toată țara Egiptului și se vor face bube ieșind în bășici peste om și peste dobitoc în toată țara Egiptului. Și au luat cenușă din cuptor și au stătut înaintea lui Faraon și Moise a împrăștiat‐o spre ceruri și s‐a făcut bube cu bășici ieșind pe om și pe dobitoc. Și ghicitorii n‐au putut sta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe ghicitori și pe toți egiptenii. Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și nu i‐a ascultat, după cum zisese Domnul lui Moise. Și Domnul a zis lui Moise: Scoală‐te dis de dimineață și stai înaintea lui Faraon și zi‐i: Așa zice Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă pe poporul meu să meargă și să‐mi slujească! Căci de astă dată trimit toate rănile mele în inima ta și peste robii tăi și peste poporul tău ca să cunoști că nu este nimeni ca mine peste tot pământul. Căci acum mi‐am întins mâna și te‐am bătut cu ciumă pe tine și pe poporul tău și ai fost pierdut de pe fața pământului. Dar cu adevărat pentru aceasta te‐am lăsat să stai, ca să‐ți arăt puterea mea și ca numele meu să fie vestit în tot pământul. Te mai înalți tu împotriva poporului meu ca să nu‐l lași să meargă? Iată mâine pe vremea aceasta voi face să ploaie grindină foarte mare cum n‐a fost în Egipt din ziua în care a fost întemeiat și până astăzi. Și acum trimite să adune toate vitele tale și tot ce ai pe câmp; căci grindina va cădea peste orice om și orice dobitoc care se vor afla pe câmp și nu vor fi strânși în case și vor muri. Cel ce s‐a temut de cuvântul Domnului dintre robii lui Faraon și‐a scăpat robii și vitele în casă. Dar cel ce nu și‐a îndreptat inima la cuvântul Domnului și‐a lăsat robii și vitele pe câmp. Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna spre ceruri ca să fie grindină în toată țara Egiptului peste oameni și peste dobitoace și peste toată iarba câmpului în țara Egiptului. Și Moise și‐a întins toiagul spre ceruri și Domnul a trimis tunete și grindină și focul umbla pe pământ. Și Domnul a plouat grindină peste țara Egiptului. Și a fost grindină și foc amestecat în grindină foarte mare cum n‐a fost în toată țara Egiptului de când a ajuns un neam. Și grindina a bătut în toată țara Egiptului tot ce era pe câmp de la om până la dobitoc; grindina a bătut toată iarba câmpului și a stricat orice copac de pe câmp. Numai în ținutul Gosen unde erau copiii lui Israel n‐a fost grindină. Și Faraon a trimis și a chemat pe Moise și pe Aaron și le‐a zis: Am păcătuit de astă dată; Domnul este drept, iar eu și poporul meu suntem răi. Rugați‐vă Domnului și să fie destul atâtea tunete ale lui Dumnezeu și grindină și vă voi lăsa să mergeți și nu veți mai rămânea. Și Moise i‐a zis: Când voi ieși din cetate, îmi voi întinde mâinile către Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai fi grindină ca să cunoști că pământul este al Domnului. Dar tu și robii tăi știu că încă nu vă temeți de Domnul Dumnezeu. Și inul și orzul au fost bătute, căci orzul dăduse în spic și inul înflorise. Și grâul și alacul nu s‐au stricat pentru că erau târzii. Și Moise a ieșit de la Faraon afară din cetate și și‐a întins mâinile spre Domnul și tunetele și grindina au încetat și ploaia n‐a mai turnat pe pământ. Și Faraon a văzut că ploaia și tunetele și grindina încetaseră, și a păcătuit înainte și și‐a învârtoșat inima el și robii săi. Și inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a lăsat pe copiii lui Israel să meargă, după cum zisese Domnul prin Moise. Și Domnul a zis lui Moise: Intră la Faraon, căci am învârtoșat inima lui și inima robilor lui ca să pun aceste semne ale mele în mijlocul lui și ca să istorisești în urechile fiului tău și ale fiului fiului tău ce am lucrat eu în Egipt și semnele mele pe care le‐am făcut în mijlocul lor: și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Și Moise și Aaron au intrat la Faraon și i‐au zis: Așa zice Domnul Dumnezeul evreilor: Până când nu vei voi tu să te smerești înaintea mea? Lasă pe poporul meu să meargă ca să‐mi slujească. Căci dacă nu vrei să lași pe poporul meu, iată mâine voi aduce lăcuste în hotarele tale. Și vor acoperi fața pământului și pământul nu se va putea vedea și vor mânca rămășița care a scăpat, ce v‐a lăsat grindina; și vor mânca orice copac care vă crește pe câmp. Și vor umplea casele tale și casele tuturor robilor tăi și casele tuturor egiptenilor; ceea ce n‐au văzut părinții tăi, nici părinții părinților tăi, din ziua când au fost pe pământ până în ziua aceasta. Și s‐a întors și a ieșit de la Faraon. Și robii lui Faraon i‐au zis: Până când ne va fi acesta o cursă? Lasă pe oameni să meargă și să slujească Domnului Dumnezeului lor. Tot nu știi că Egiptul este pierdut? Și au întors pe Moise și pe Aaron la Faraon. Și el le‐a zis: Duceți‐vă, slujiți Domnului Dumnezeului vostru! Cine și care vor merge? Și Moise a zis: Vom merge cu tinerii noștri și cu bătrânii noștri, vom merge cu fiii noștri și cu fetele noastre, cu turmele noastre și cu cirezile noastre; căci avem o sărbătoare pentru Domnul. Și el le‐a zis: Așa să fie Domnul cu voi cum vă voi lăsa eu să mergeți pe voi și copiii voștri! Vedeți că răul este înaintea voastră. Nu așa; mergeți deci voi bărbații și slujiți Domnului, căci aceasta doriți. Și au fost goniți dinaintea feței lui Faraon. Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna peste țara Egiptului pentru lăcuste ca să se suie peste țara Egiptului și să mănânce toată iarba țării, tot ce a lăsat grindina. Și Moise și‐a întins toiagul peste țara Egiptului și Domnul a adus peste țară un vânt de răsărit toată ziua aceea și toată noaptea. Și a venit dimineața și vântul de răsărit a adus lăcustele. Și lăcustele s‐au suit peste toată țara Egiptului și s‐au așezat în toate hotarele Egiptului foarte apăsătoare; înainte de ele n‐au fost astfel de lăcuste și după ele nu vor fi asemenea. Și au acoperit fața întregii țări și țara s‐a întunecat și au mâncat toată iarba pământului și toată roada pomilor pe care o lăsase grindina și n‐a rămas nicio verdeață pe copaci, nici în iarba câmpului în toată țara Egiptului. Și Faraon a chemat în grabă pe Moise și pe Aaron și a zis: Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru și împotriva voastră. Și acum, te rog, iartă‐mi păcatul numai de astă dată și rugați‐vă Domnului Dumnezeului vostru să depărteze de peste mine moartea aceasta. Și a ieșit de la Faraon și s‐a rugat Domnului. Și Domnul a întors un vânt de apus foarte puternic care a ridicat lăcustele și le‐a afundat în Marea Roșie. N‐a rămas o lăcustă în toate hotarele Egiptului. Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și n‐a lăsat pe copiii lui Israel să meargă. Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna spre ceruri și va fi întuneric peste țara Egiptului și întunericul se va putea pipăi cu mâna. Și Moise și‐a întins mâna spre ceruri și a fost întuneric gros în toată țara Egiptului trei zile. Nu se vedeau unul pe altul și trei zile niciunul nu s‐a sculat din locul în care era. Dar pentru toți copiii lui Israel era lumină în locuințele lor. Și Faraon a chemat pe Moise și a zis: Mergeți, slujiți Domnului; numai turmele și cirezile voastre să rămână; chiar și pruncii voștri vor merge cu voi. Și Moise a zis: Tu ne vei da și jertfe și arderi de tot în mâinile noastre ca să jertfim Domnului Dumnezeului nostru. Vitele noastre vor merge și ele cu noi, nu va rămânea o unghie, căci din ele vom lua ca să slujim Domnului Dumnezeului nostru și nu știm cum vom sluji Domnului până vom ajunge acolo. Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și n‐a voit să‐i lase să meargă. Și Faraon i‐a zis: Pleacă de la mine; ferește‐te să‐mi mai vezi fața, căci în ziua când îmi vei vedea fața vei muri. Și Moise a zis: Cum ai vorbit, nu‐ți voi mai vedea fața. Și Domnul a zis lui Moise: Încă o rană voi mai aduce peste Faraon și peste Egipt; după aceasta vă va lăsa să mergeți de aici; când vă va lăsa să mergeți în totul, vă va goni în grabă de aici. Acum vorbește în urechile poporului să ceară fiecare bărbat de la vecinul său și fiecare femeie de la vecina sa scule de argint și scule de aur. Și Domnul a dat poporului har în ochii egiptenilor. Omul Moise era și el foarte mare în țara Egiptului în ochii robilor lui Faraon și în ochii poporului. Și Moise a zis: Așa zice Domnul: Pe la miezul nopții voi ieși în mijlocul Egiptului. Și orice întâi‐născut în țara Egiptului va muri, de la întâiul născut al lui Faraon care șade pe scaunul său de domnie până la întâiul născut al roabei care este înapoia râșniței și orice întâi‐născut al dobitoacelor. Și va fi un strigăt mare în toată țara Egiptului cum n‐a fost și nu va fi ca el. Dar împotriva tuturor copiilor lui Israel niciun câine nu‐și va ascuți limba împotriva unui om sau dobitoc ca să cunoașteți că Domnul face deosebire între egipteni și Israel. Și toți acești robi ai tăi se vor pogorî la mine și se vor pleca înaintea mea zicând: Ieși tu și tot poporul care este la picioarele tale. Și după aceea voi ieși. Și a ieșit de la Faraon aprins de mânie. Și Domnul a zis lui Moise: Faraon nu va asculta de voi ca să‐mi înmulțesc minunile în țara Egiptului. Și Moise și Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon. Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și n‐a lăsat pe copiii lui Israel să iasă din țara lui. Și Domnul a vorbit lui Moise și Aaron în țara Egiptului zicând: Această lună va fi pentru voi începutul lunilor; ea va fi pentru voi întâia lună a anului. Vorbiți întregii adunări a lui Israel zicând: În a zecea zi a acestei luni fiecare din ei să‐și ia un miel după casele părinților, un miel pentru o casă. Și dacă o casă va fi prea mică pentru un miel, să‐l ia el și vecinul său cel mai apropiat de casa sa, după numărul sufletelor; să numărați pentru un miel după mâncarea fiecăruia. Mielul vostru să fie fără cusur, parte bărbătească de un an; să‐l luați dintre oi sau dintre capre. Și să‐l păstrați până la ziua a patrusprezecea a acestei luni și toată obștea adunării lui Israel să‐l junghie între amândouă serile. Și vor lua din sânge și vor pune pe amândoi ușiorii ușii și pe pragul de sus în casele în care‐l vor mânca. Și vor mânca în noaptea aceea carnea friptă la foc și cu azimi; o vor mânca cu ierburi amare. Și să nu mâncați nimic din el crud, nici fiert în apă, ci fript la foc: capul lui și picioarele lui și măruntaiele lui. Și să nu lăsați nimic din el până dimineața și ce va rămânea până dimineața să ardeți cu foc. Și să‐l mâncați așa: cu coapsele încinse, încălțămintele în picioare și toiagul în mână și să‐l mâncați în grabă: sunt paștele Domnului. Și eu voi trece prin țara Egiptului în noaptea aceasta și voi bate pe orice întâi‐născut din țara Egiptului de la om până la dobitoc și voi face judecăți împotriva tuturor dumnezeilor Egiptului. Eu sunt Domnul. Și sângele vă va fi semn pe casele în care sunteți; și eu voi vedea sângele și voi trece peste voi și nu va fi nicio rană peste voi ca să vă piardă când voi bate țara Egiptului. Și această zi să vă fie ca amintire și s‐o păziți ca sărbătoare pentru Domnul; o veți păzi în neamurile voastre ca sărbătoare printr‐un așezământ în veac. Șapte zile să mâncați azimi; din ziua întâi să scoateți aluatul din casele voastre pentru că oricine mănâncă pâine cu aluat din ziua întâi până în ziua a șaptea, sufletul acela va fi stârpit din Israel. Și în ziua întâi să fie o adunare sfântă și în ziua a șaptea o adunare sfântă; să nu se facă nicio lucrare în ele afară de ce mănâncă fiecare suflet, numai aceea să se facă de voi. Și să păziți azimile, căci în această zi am scos oștirile voastre din țara Egiptului și să păziți ziua aceasta în neamurile voastre printr‐un așezământ în veac. În luna întâi, în ziua a patrusprezecea a lunii, seara, veți mânca azimi până în ziua douăzeci și una a lunii seara. Șapte zile să nu se afle aluat în casele voastre, căci oricine va mânca ce este cu aluat, sufletul acela va fi stârpit din adunarea lui Israel fie străin de loc, fie băștinaș al țării. Să nu mâncați nimic cu aluat; în toate locuințele voastre să mâncați azimi. Și Moise a chemat pe toți bătrânii lui Israel și le‐a zis: Alegeți și luați mielușei după familiile voastre și junghiați paștele. Și luați un mănunchi de isop și muiați‐l în sângele care va fi în strachină și stropiți pragul de sus și cei doi ușiori ai ușii cu sângele care va fi în strachină și nimeni din voi să nu iasă la intrarea casei sale până dimineața. Și Domnul va trece ca să bată pe egipteni și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi ușiori și Domnul va trece pe lângă intrare și nu va lăsa pe pierzător să intre în casele voastre ca să bată. Și să păziți lucrul acesta ca un așezământ pentru tine și pentru fiii tăi, în veac. Și va fi așa: când veți intra în țara pe care v‐o va da Domnul, cum a zis, veți păzi slujba aceasta. Și va fi așa: când vă vor zice copiii voștri: Ce înseamnă această slujbă pentru voi? Veți zice: Este jertfa de paște pentru Domnul care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt când a bătut pe egipteni și ne‐a izbăvit casele. Și poporul și‐a plecat capetele și s‐a închinat. Și copiii lui Israel s‐au dus și au făcut cum poruncise Domnul lui Moise și lui Aaron; așa au făcut. Și a fost așa: la miezul nopții Domnul a lovit pe toți întâii născuți în țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon care ședea pe scaunul său de domnie până la întâiul născut al prinsului de război care era în închisoare și toți întâii născuți din dobitoace. Și Faraon s‐a sculat noaptea, el și toți robii săi și tot Egiptul. Și a fost un mare țipăt în Egipt, căci nu era casă în care să nu fie un mort. Și a chemat pe Moise și pe Aaron noaptea și a zis: Sculați‐vă, plecați din poporul meu voi și copiii lui Israel și mergeți și slujiți Domnului, cum ați zis. Luați‐vă turmele și cirezile, cum ați zis, și duceți‐vă și binecuvântați‐mă și pe mine. Și egiptenii sileau pe popor ca să‐l scoată afară din țară în grabă, căci ziceau: Toți suntem morți! Și poporul și‐a luat plămădeala mai înainte de a se dospi cu covețele lor legate în haine pe umerii lor. Și copiii lui Israel au făcut după cuvântul lui Moise și au cerut de la egipteni scule de argint și scule de aur și haine. Și Domnul a dat poporului har în ochii egiptenilor și ei le‐au dat și au despuiat pe egipteni. Și copiii lui Israel au plecat din Ramses la Sucot ca la șase sute de mii de bărbați pe picioare afară de copii. Și o mare mulțime amestecată s‐a suit cu ei și turme și cirezi, vite foarte multe. Și au copt în turte de azimi plămădeala pe care au scos‐o din Egipt, fiindcă nu era dospită, căci fuseseră goniți afară din Egipt și n‐au putut să aștepte nici nu‐și putuseră pregăti merinde. Și șederea copiilor lui Israel, cât au șezut în Egipt, a fost patru sute treizeci de ani. Și a fost așa: la încheierea a patru sute treizeci de ani, tocmai în aceeași zi, a fost așa: toate oștirile Domnului au ieșit din țara Egiptului. Aceasta este o noapte de păzit pentru Domnul, căci i‐a scos din țara Egiptului; aceasta este noaptea de păzit pentru Domnul de toți copiii lui Israel în neamurile lor. Și Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: Acesta este așezământul paștelor: niciun străin nu va mânca din ele. Dar robul fiecăruia cumpărat cu argint să fie tăiat împrejur; apoi va mânca din ele. Oaspetele și simbriașul nu va mânca din ele. Vor fi mâncate într‐o singură casă și nu vei scoate din carnea lor afară din casă nici să nu zdrobiți un os din ele. Toată adunarea lui Israel le va face. Și dacă un străin va sta vremelnic la tine și va voi să facă paștele Domnului, toată partea bărbătească a lui să fie tăiată împrejur și atunci să se apropie și să le facă și va fi ca și un băștinaș al țării; dar niciun netăiat împrejur nu va mânca din ele. O lege va fi pentru băștinașul și pentru străinul de loc care va sta vremelnic între voi. Și toți copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise și lui Aaron; așa au făcut. Și a fost așa: chiar în ziua aceea Domnul a scos pe copiii lui Israel din țara Egiptului, după oștirile lor. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Sfințește‐mi pe orice întâi‐născut, orice deschide pântecele între copiii lui Israel din om și din dobitoc: este al meu. Și Moise a zis poporului: Aduceți‐vă aminte de ziua aceasta în care ați ieșit din Egipt, din casa de robi; căci Domnul v‐a scos cu mână tare din acest loc. Și să nu se mănânce nimic cu aluat. Voi ieșiți astăzi în luna abib. Și va fi așa: când te va aduce Domnul în țara cananitului și a hetitului și a amoritului și a hevitului și a iebusitului pe care a jurat părinților tăi că ți‐o va da, țară în care curge lapte și miere, vei săvârși această slujbă în luna aceasta. Șapte zile să mănânci azimi și în ziua a șaptea este sărbătoare pentru Domnul. În cele șapte zile să se mănânce azimi și să nu se vadă la tine pâine cu aluat și să nu se vadă la tine aluat în toate hotarele tale. Și să istorisești fiului tău în ziua aceea zicând: Este pentru ceea ce mi‐a făcut Domnul când am ieșit din Egipt. Și aceasta să‐ți fie ca semn pe mâna ta și ca o amintire între ochii tăi, ca legea Domnului să fie în gura ta; căci Domnul te‐a scos din Egipt cu mână tare. Și să păzești acest așezământ la vremea sa din an în an. Și va fi așa: când te va aduce Domnul în țara cananiților, cum ți‐a jurat ție și părinților tăi, și ți‐o va da, vei trece lui Dumnezeu tot ce deschide pântecele și orice întâi‐născut care vine din dobitoacele tale; cei de partea bărbătească vor fi ai Domnului. Și orice întâi‐născut al măgăriței îl vei răscumpăra cu un miel; și dacă nu‐l vei răscumpăra, îi vei frânge gâtul. Și pe orice întâi‐născut din om dintre fiii tăi îl vei răscumpăra. Și va fi așa: când te va întreba fiul tău în viitor zicând: Ce este aceasta? atunci îi vei zice: Domnul ne‐a scos cu mână tare din Egipt, din casa de robi. Și a fost așa: când Faraon s‐a încăpățânat să nu ne lase să ieșim, Domnul a omorât pe toți întâii născuți în țara Egiptului, de la întâiul născut al oamenilor până la întâiul născut al dobitoacelor: pentru aceea jertfesc eu Domnului tot ce deschide pântecele, partea bărbătească, și răscumpăr pe orice întâi‐născut al copiilor mei. Și îți va fi un semn pe mâna ta și legături de amintire între ochii tăi, căci Domnul ne‐a scos cu mână tare din Egipt. Și a fost așa: după ce Faraon a lăsat pe popor să meargă, Dumnezeu nu i‐a dus pe calea țării filistenilor, deși ea era aproape. Căci Dumnezeu a zis: Ca nu cumva poporul văzând lupta să se căiască și să se întoarcă în Egipt. Și Dumnezeu a făcut pe popor să ocolească pe calea pustiei Mării Roșii. Și copiii lui Israel au ieșit în șir de bătaie din țara Egiptului. Și Moise a luat cu sine oasele lui Iosif, căci pusese pe copiii lui Israel să jure cu jurământ zicând: Dumnezeu vă va cerceta negreșit și să‐mi duceți oasele cu voi de aici. Și au plecat din Sucot și au tăbărât în Etam la marginea pustiei. Și Domnul mergea înaintea feței lor ziua într‐un stâlp de nor ca să le arate calea, iar noaptea într‐un stâlp de foc ca să le dea lumină ca să meargă zi și noapte. Stâlpul de nor nu se depărta ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel să se întoarcă și să tăbărască în fața Pihahirotului între Migdol și mare; să tăbărâți în față cu Baal‐Țefon în dreptul lui lângă mare. Și Faraon va zice despre copiii lui Israel: S‐au încurcat prin țară, i‐a închis pustia. Și voi învârtoșa inima lui Faraon și vă va urmări și voi fi slăvit în Faraon și în toată oștirea lui și egiptenii vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și au făcut așa. Și s‐a spus împăratului Egiptului că poporul a fugit. Și inima lui Faraon și a robilor lui s‐a întors împotriva poporului și au zis: Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece din slujba noastră? Și a înhămat la carul său și și‐a luat poporul cu sine. Și a luat șase sute de care alese și toate carele din Egipt și fruntași peste toate. Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon, împăratul Egiptului, și a urmărit pe copiii lui Israel. Și copiii lui Israel au ieșit cu mână ridicată. Și egiptenii i‐au urmărit; și toți caii și carele lui Faraon și călăreții lui și oștirea lui i‐au ajuns tăbărâți lângă mare la Pihahirot în dreptul Baal‐Țefonului. Și Faraon s‐a apropiat. Și copiii lui Israel și‐au ridicat ochii și iată egiptenii mergeau în urma lor și copiii lui Israel s‐au temut foarte mult și au strigat către Domnul. Și au zis lui Moise: Oare pentru că nu erau morminte în Egipt ne‐ai adus să murim în pustie? Ce ne‐ai făcut de ne‐ai scos din Egipt? Oare nu este acesta cuvântul pe care ți l‐am spus în Egipt zicând: Lasă‐ne și vom sluji egiptenilor? Căci este mai bine pentru noi să slujim egiptenilor decât să murim în pustie. Și Moise a zis poporului: Nu vă temeți; stați liniștiți și veți vedea mântuirea Domnului pe care o va lucra astăzi pentru voi: căci egiptenii pe care‐i vedeți astăzi nu‐i veți mai vedea în veac. Domnul va lupta pentru voi, iar voi veți tăcea. Și Domnul a zis lui Moise: De ce strigi către mine? Vorbește copiilor lui Israel să meargă înainte. Și ridică‐ți toiagul și întinde‐ți mâna peste mare și despic‐o și copiii lui Israel să intre în mijlocul mării pe uscat. Și iată voi învârtoșa inima egiptenilor și vor intra după ei și voi fi slăvit în Faraon și în toată oștirea lui și în carele lui și în călăreții lui. Și egiptenii vor cunoaște că eu sunt Domnul când voi fi slăvit în Faraon, în carele lui și în călăreții lui. Și Îngerul lui Dumnezeu care mergea înaintea taberei lui Israel a plecat și a mers în urma lor. Și stâlpul de nor s‐a ridicat dinaintea lor și a stat în urma lor. Și a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel. Și era nor și întuneric și lumina noaptea și nu s‐au apropiat unii de alții toată noaptea. Și Moise și‐a întins mâna peste mare; și Domnul a făcut ca marea să se retragă toată noaptea printr‐un vânt tare de răsărit și a făcut marea pământ uscat și apele s‐au despicat. Și copiii lui Israel au intrat în mijlocul mării pe uscat și apele le erau un perete la dreapta și la stânga lor. Și egiptenii i‐au urmărit și au intrat după ei, în mijlocul mării, toți caii lui Faraon, carele lui și călăreții lui. Și a fost așa: la straja dimineții Domnul s‐a uitat la oștirea egiptenilor prin stâlpul de foc și de nor și a tulburat oștirea egiptenilor. Și le‐a depărtat roatele carelor și i‐a făcut să mâne cu greutate. Și egiptenii au zis: Să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul se luptă pentru ei împotriva egiptenilor! Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna peste mare ca apele să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor și peste călăreții lor. Și Moise și‐a întins mâna peste mare și marea s‐a întors la puterea ei spre ziuă și egiptenii au fugit înaintea ei. Și Domnul a scuturat pe egipteni în mijlocul mării. Și apele s‐au întors și au acoperit carele și pe călăreții din toată oastea lui Faraon care intraseră după ei în mare; n‐a rămas niciunul din ei. Și copiii lui Israel au umblat pe uscat în mijlocul mării și apele le‐au fost un perete la dreapta și la stânga lor. Și Domnul a mântuit pe Israel din mâna egiptenilor în ziua aceea și Israel a văzut pe egipteni morți pe țărmul mării. Și Israel a văzut mâna cea tare pe care a arătat‐o Domnul împotriva egiptenilor. Și poporul s‐a temut de Domnul și a crezut în Domnul și în Moise, robul său. Atunci Moise și copiii lui Israel au cântat această cântare Domnului și au vorbit zicând: Voi cânta Domnului, căci a biruit în chip slăvit. A aruncat în mare pe cal și pe călărețul lui. Domnul este tăria mea și cântarea mea. Și el a fost mântuirea mea. Acesta este Dumnezeul meu și‐l voi lăuda; Dumnezeul tatălui meu și‐l voi înălța. Domnul este războinic, numele său este Domnul. Carele lui Faraon și oastea lui le‐a aruncat în mare și fruntașii lui aleși au fost afundați în Marea Roșie. Adâncurile i‐au acoperit, s‐au pogorât în adâncimi ca o piatră. Dreapta ta, Doamne, este slăvită în putere; dreapta ta, Doamne, a sfărâmat în bucăți pe vrăjmaș. Și în mărimea măreției tale ai zdrobit pe cei ce s‐au ridicat împotriva ta. Ai trimis mânia ta: îi mistuie ca pe pleavă. Și la suflarea nărilor tale apele s‐au îngrămădit, șivoaiele s‐au ridicat zid. Adâncurile s‐au închegat în inima mării. Vrăjmașul zicea: Voi urmări, voi ajunge, voi împărți prada, mi se va sătura sufletul de ei. Îmi voi trage sabia, mâna mea îi va stârpi. Tu ai suflat cu suflarea ta; i‐a acoperit marea. S‐au afundat ca plumbul în apele mărețe. Cine este ca tine, Doamne, între dumnezei? Cine este ca tine slăvit în sfințenie, înfricoșat în laude, făcător de minuni? Ți‐ai întins dreapta, pământul i‐a înghițit. Prin îndurarea ta ai dus poporul pe care l‐ai răscumpărat, l‐ai călăuzit prin puterea ta până la locuința sfințeniei tale. Popoarele au auzit, au tremurat; a apucat groaza pe locuitorii Filistiei. Atunci domnitorii Edomului au încremenit, cutremurul a apucat pe puternicii Moabului; toți locuitorii Canaanului sunt topiți. Frica și groaza au căzut peste ei. De mărimea brațului tău au ajuns muți ca o piatră până a trecut poporul tău, Doamne; până a trecut poporul pe care ți l‐ai dobândit. Tu îi vei duce și îi vei sădi pe muntele moștenirii tale, locul pe care l‐ai făcut, locuința ta, Doamne, locașul sfințit, Stăpâne, pe care mâinile tale l‐au așezat. Domnul va împărăți în veci de veci. Căci caii lui Faraon cu carele sale și cu călăreții săi au intrat în mare și Domnul a adus înapoi apele mării peste ei și copiii lui Israel au umblat pe uscat prin mijlocul mării. Și Maria, prorocița, sora lui Aaron, a luat un timpan în mâna sa și toate femeile au ieșit după ea cu timpane și cu jocuri. Și Maria le‐a răspuns: Cântați Domnului, căci a biruit în chip măreț, a aruncat în mare pe cal și pe călărețul lui. Și Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie și au ieșit în pustia Șur. Și trei zile au umblat prin pustie și n‐au găsit apă. Și au venit la Mara și n‐au putut să bea apele din Mara, căci erau amare; de aceea i s‐a pus numele Mara. Și poporul a cârtit împotriva lui Moise zicând: Ce vom bea? Și el a strigat către Domnul și Domnul i‐a arătat un lemn și l‐a aruncat în ape și apele s‐au făcut dulci. Acolo i‐a dat un așezământ și o judecată și acolo i‐a încercat. Și a zis: Dacă vei asculta cu tot dinadinsul de cuvântul Domnului Dumnezeului tău și vei face ce este drept în ochii lui și‐ți vei pleca urechea la poruncile lui și vei păzi toate așezămintele lui, nu voi pune peste tine niciuna din bolile pe care le‐am pus peste Egipt; căci eu sunt Domnul care te vindecă. Și au venit la Elim și acolo erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici; și au tăbărât acolo lângă ape. Și au pornit din Elim și toată adunarea copiilor lui Israel a venit în pustia Sin, care este între Elim și Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua de la ieșirea lor din țara Egiptului. Și toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron în pustie. Și copiii lui Israel le‐au zis: De am fi murit de mâna Domnului în țara Egiptului când ședeam lângă oalele cu carne, când mâncam pâine de ne săturam; căci ne‐ați adus în pustia aceasta ca să omorâți toată obștea aceasta cu foame. Și Domnul a zis lui Moise: Iată, voi face să vă ploaie pâine din ceruri și poporul să iasă și să adune o porție pentru ziua aceea în fiecare zi, ca să‐i încerc dacă vor umbla în legea mea sau nu. Și va fi așa: în ziua a șasea vor pregăti ce vor fi adus și va fi îndoit mai mult decât ce vor aduna zilnic. Și Moise și Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: Deseară veți cunoaște că Domnul v‐a scos din țara Egiptului. Și mâine veți vedea slava Domnului, căci a auzit cârtirile voastre împotriva Domnului. Și ce suntem noi de cârtiți împotriva noastră? Și Moise a zis: Așa va fi când Domnul vă va da seara carne să mâncați și dimineața pâine să vă săturați pentru că Domnul a auzit cârtirile voastre cu care cârtiți împotriva lui; și ce suntem noi? Cârtirile voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva Domnului. Și Moise a vorbit lui Aaron: Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: Apropiați‐vă înaintea Domnului, căci a auzit cârtirile voastre. Și a fost așa: pe când vorbea Aaron la toată adunarea copiilor lui Israel, s‐au uitat spre pustie și iată slava Domnului s‐a arătat în nor. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Vorbește‐le zicând: Între amândouă serile veți mânca voi carne și dimineața vă veți sătura de pâine și veți cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și a fost așa: seara au venit prepelițe și au acoperit tabăra, iar dimineața era rouă împrejurul taberei. Și s‐a ridicat roua care era, și iată pe fața pustiei ceva mărunt, grăunțos, mărunt ca bruma pe pământ. Și copiii lui Israel au văzut și au zis unul către altul: Ce este aceasta? Căci nu știau ce era. Și Moise le‐a zis: Aceasta este pâinea pe care v‐a dat‐o Domnul spre mâncare. Acesta este cuvântul pe care l‐a poruncit Domnul: Strângeți din ea fiecare după cât poate mânca, un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; să luați fiecare pentru cei ce sunt în cortul său. Și copiii lui Israel au făcut așa și au adunat unul mult, altul puțin. Și au măsurat cu omerul și cel ce strânsese mult n‐a avut prea mult și cel ce strânsese puțin n‐a avut lipsă; strânseseră fiecare după cât mânca. Și Moise le‐a zis: Nimeni să nu lase din ea până dimineața. Dar n‐au ascultat de Moise și unii au lăsat din ea până dimineața și a făcut viermi și s‐a împuțit. Și Moise s‐a mâniat pe ei. Și au strâns în fiecare dimineață fiecare după cât mânca. Și la căldura soarelui se topea. Și a fost așa: în ziua a șasea au strâns pâine îndoit, două omere de cap. Și toți mai marii adunării au venit și au spus lui Moise. Și el le‐a zis: Aceasta este ce a zis Domnul: Mâine este odihna, sabatul sfânt pentru Domnul. Coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și strângeți‐vă tot ce prisosește ca să fie păstrat până dimineață. Și au strâns‐o până dimineața, cum poruncise Moise, și nu s‐a împuțit, nici n‐a fost vreun vierme în ea. Și Moise a zis: Mâncați‐o astăzi, căci astăzi este sabatul Domnului; astăzi n‐o veți afla pe câmp. Șase zile s‐o strângeți, dar în ziua a șaptea este sabatul, nu va fi în el. Și a fost așa: în ziua a șaptea unii din popor au ieșit să adune și n‐au găsit. Și Domnul a zis lui Moise: Până când nu vreți voi să păziți poruncile mele și legile mele? Vedeți că Domnul v‐a dat Sabatul, pentru aceea vă dă în ziua a șasea pâine pentru două zile. Fiecare să rămână la locul său; nimeni să nu iasă din locul său în ziua a șaptea. Și poporul s‐a odihnit în ziua a șaptea. Și casa lui Israel i‐a pus numele mana. Și era ca sămânța de coriandru alb și gustul ei era ca turta cu miere. Și Moise a zis: Acesta este cuvântul pe care l‐a poruncit Domnul: Umpleți un omer din ea ca să fie păstrat pentru neamurile voastre, ca să vadă pâinea pe care v‐am dat‐o s‐o mâncați în pustie după ce v‐am scos din țara Egiptului. Și Moise a zis lui Aaron: Ia un urcior și pune în el un omer plin de mană și așază‐o înaintea Domnului ca să fie păstrată pentru neamurile voastre. Așa cum poruncise Domnul lui Moise, Aaron a pus‐o înaintea mărturiei ca să fie păstrată. Și copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până au intrat în țara locuită; au mâncat mană până au ajuns la hotarul țării Canaanului. Iar un omer este a zecea parte din efă. Și toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin după călătoriile lor la porunca Domnului și au tăbărât în Refidim; și nu era apă de băut pentru popor. Și poporul s‐a certat cu Moise și ziceau: Dați‐ne apă să bem! Și Moise le‐a zis: Pentru ce vă certați cu mine? Pentru ce ispitiți pe Domnul? Și poporului i‐a fost sete de apă și poporul a cârtit împotriva lui Moise și a zis: Pentru ce ne‐ai suit din Egipt ca să ne faci să murim de sete, pe mine și pe pruncii mei și vitele mele? Și Moise a strigat către Domnul zicând: Ce să fac cu poporul acesta? Încă puțin și mă vor ucide cu pietre. Și Domnul a zis lui Moise: Treci înaintea poporului și ia cu tine din bătrânii lui Israel. Și ia în mână toiagul tău cu care ai lovit râul și mergi. Iată voi sta înaintea ta acolo pe stâncă în Horeb și vei lovi stânca și vor ieși ape din ea și va bea poporul. Și Moise a făcut așa înaintea ochilor bătrânilor lui Israel. Și a pus numele locului Masa și Meriba din pricina certei copiilor lui Israel și pentru că ispitiseră pe Domnul zicând: Este Domnul între noi sau nu? Și Amalec a venit și s‐a luptat cu Israel la Refidim. Și Moise a zis lui Iosua: Alege‐ne bărbați și ieși de te luptă cu amalec; mâine voi sta pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mâna mea. Și Iosua a făcut cum îi zisese Moise ca să se lupte cu Amalec; și Moise, Aaron și Hur s‐au suit pe vârful dealului. Și a fost așa: când își ridica Moise mâna, biruia Israel și când își lăsa mâna în jos, biruia Amalec. Și mâinile lui Moise erau grele; și au luat o piatră și au pus‐o sub el și a șezut deasupra. Și Aaron și Hur îi țineau mâinile, unul de o parte și altul de alta și mâinile lui au stătut tari până la apusul soarelui. Și Iosua a doborât pe Amalec și poporul său cu ascuțișul sabiei. Și Domnul a zis lui Moise: Scrie aceasta spre amintire în carte și spune în urechile lui Iosua, că voi șterge de tot pomenirea lui Amalec de sub ceruri. Și Moise a zidit un altar și i‐a pus numele: Domnul, steagul meu. Și a zis: Fiindcă mâna este ridicată pe scaunul de domnie al Domnului, Domnul va purta război cu Amalec din neam în neam. Și Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a auzit tot ce făcuse Dumnezeu lui Moise și lui Israel, poporul său, că Domnul scosese pe Israel din Egipt. Și Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, după ce o trimisese el înapoi, și pe cei doi fii ai ei, din care numele unuia era Gherșom, căci zisese: Am stat vremelnic într‐o țară străină. Și numele celuilalt Eliezer: căci Dumnezeul tatălui meu a fost ajutorul meu și m‐a izbăvit de sabia lui Faraon. Și Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii și nevasta lui Moise la acesta în pustia unde era tăbărât, la muntele lui Dumnezeu; și a trimis să spună lui Moise: Eu Ietro, socrul tău, am venit la tine, și nevasta ta și cei doi fii ai ei cu ea. Și Moise a ieșit să întâmpine pe socru‐său și s‐a plecat și l‐a sărutat și s‐au întrebat unul pe altul de sănătate și au intrat în cort. Și Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul lui Faraon și egiptenilor pentru Israel, toată truda care i‐a ajuns pe cale și cum i‐a izbăvit Domnul. Și Ietro s‐a bucurat de tot binele pe care‐l făcuse Domnul lui Israel că‐l izbăvise din mâna egiptenilor. Și Ietro a zis: Binecuvântat să fie Domnul care v‐a izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna lui Faraon, care a izbăvit poporul de sub mâna egiptenilor! Acum cunosc că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii, căci în lucrul în care au lucrat cu semeție, el a fost împotriva lor. Și Ietro, socrul lui Moise, a luat o ardere de tot și jertfe pentru Dumnezeu. Și Aaron și toți bătrânii lui Israel au venit să mănânce pâine cu socrul lui Moise înaintea lui Dumnezeu. Și a fost așa: a doua zi Moise a șezut să jude ce poporul și poporul stătea înaintea lui Moise de dimineața până seara. Și socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el cu poporul și a zis: Ce este lucrul acesta pe care‐l faci cu poporul? Pentru ce șezi singur și tot poporul stă lângă tine de dimineața până seara? Și Moise a zis socrului său: Pentru că poporul vine la mine să întrebe pe Dumnezeu. Când au o pricină ei vin la mine și eu judec între unul și altul și le fac cunoscut așezămintele lui Dumnezeu și legile sale. Și socrul lui Moise i‐a zis: Nu este bine lucrul pe care‐l faci. Vei fi sleit de tot, tu și tot poporul care este cu tine, căci lucrul este prea greu pentru tine, nu‐l poți face singur. Acum ascultă glasul meu; te voi sfătui și Dumnezeu va fi cu tine. Fii pentru popor înaintea lui Dumnezeu și adu pricinile la Dumnezeu. Și învață‐i așezămintele și legile și arată‐le calea pe care trebuie să umble și lucrarea pe care trebuie s‐o facă. Și alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni ai adevărului, care să urască un câștig necinstit și pune‐i peste ei mai mari peste o mie, mai mari peste o sută, mai mari peste cincizeci și mai mari peste zece. Și ei să jude ce poporul în toată vremea. Și va fi așa: ei vor aduce la tine orice pricină mare și vor judeca orice pricină mică și vor ușura ce este asupra ta și vor purta sarcina împreună cu tine. Dacă vei face lucrul acesta și Dumnezeu îți va porunci, vei putea sta și tot poporul acesta va ajunge și el la locul său în pace. Și Moise a ascultat de glasul socrului său și a făcut tot ce zisese el. Și Moise a ales din tot Israelul bărbați destoinici și i‐a pus mai mari peste popor, mai mari peste o mie, mai mari peste o sută, mai mari peste cincizeci și mai mari peste zece. Și au judecat pe popor în toată vremea: pricinile grele le aduceau lui Moise, iar orice pricină mică o judecau ei. Și Moise a lăsat pe socrul său să plece și el s‐a dus în țara sa. În luna a treia după ieșirea copiilor lui Israel din țara Egiptului, în aceeași zi, au venit în pustia Sinai. Au plecat de la Refidim și au venit în pustia Sinai și au tăbărât în pustie. Și Israel a tăbărât acolo în dreptul muntelui. Și Moise s‐a suit la Dumnezeu și Domnul l‐a chemat din munte zicând: Așa să zici casei lui Iacov și să spui copiilor lui Israel: Ați văzut ce am făcut Egiptului și cum v‐am purtat pe aripi de vultur și v‐am adus la mine. Și acum, dacă veți asculta de glasul meu cu adevărat și veți păzi legământul meu, veți fi comoara mea dintre toate popoarele, căci tot pământul este al meu. Și îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei vorbi copiilor lui Israel. Și Moise a venit și a chemat pe bătrânii poporului și le‐a pus înainte toate aceste cuvinte pe care i le poruncise Domnul. Și tot poporul a răspuns împreună și a zis: Tot ce a zis Domnul vom face. Și Moise a dus înapoi Domnului cuvintele poporului. Și Domnul a zis lui Moise: Iată, voi veni la tine în întunericul gros al norului ca poporul să audă când voi vorbi cu tine și să te creadă și pe tine în veac. Și Moise a adus înapoi Domnului cuvintele poporului. Și Domnul a zis lui Moise: Mergi la popor și sfințește‐i astăzi și mâine și să‐și spele hainele. Și să fie gata pentru a treia zi, căci a treia zi Domnul se va coborî înaintea ochilor întregului popor pe muntele Sinai. Și vei pune poporului îngrădiri de jur împrejur zicând: Feriți‐vă să vă suiți pe munte și să vă atingeți de marginea lui. Orice se va atinge de munte va fi omorât negreșit. Mâna nu se va atinge de el fără să fie ucisă negreșit cu pietre sau străpunsă cu săgeata: dobitoc sau om, nu vor trăi. Când trâmbița va suna lung, se vor sui pe munte. Și Moise s‐a pogorât de pe munte la popor și a sfințit poporul și și‐au spălat hainele. Și a zis poporului: Fiți gata pentru ziua a treia; nu vă apropiați de femeie. Și a fost așa: a treia zi când a venit dimineața, au fost tunete și fulgere și un nor gros pe munte și un sunet de trâmbiță foarte tare; și tot poporul care era în tabără s‐a cutremurat. Și Moise a scos pe popor din tabără ca să întâmpine pe Dumnezeu și au stătut la poalele muntelui. Și tot muntele Sinai fumega pentru că Domnul se pogorâse pe el în foc; și fumul lui se suia ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremura cu putere. Și sunetul trâmbiței creștea și se făcea foarte tare și Moise a vorbit și Dumnezeu i‐a răspuns cu glas. Și Domnul s‐a pogorât pe muntele Sinai, pe vârful muntelui; și Domnul a chemat pe Moise în vârful muntelui și Moise s‐a suit. Și Domnul a zis lui Moise: Pogoară‐te, poruncește poporului să nu năvălească la Domnul ca să vadă și mulți din ei să cadă. Chiar și preoții care se apropie de Domnul să se sfințească pentru ca nu cumva Domnul să facă o spărtură în ei. Și Moise a zis Domnului: Poporul nu se va putea sui pe muntele Sinai, căci ne‐ai poruncit stăruitor, zicând: Pune îngrădiri împrejurul muntelui și sfințește‐l. Și Domnul i‐a zis: Mergi, pogoară‐te; și te vei sui tu și Aaron cu tine, dar preoții și poporul să nu năvălească să se suie la Domnul, ca să nu facă o spărtură în ei. Și Moise s‐a pogorât la popor și le‐a spus. Și Dumnezeu a vorbit toate aceste cuvinte zicând: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te‐am scos din țara Egiptului, din casa de robi. Să n‐ai alți dumnezei înaintea feței mele. Să nu‐ți faci chip cioplit, nicio asemănare a ceea ce este în ceruri sus și a ceea ce este pe pământ jos și a ceea ce este în apele de sub pământ. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care cercetez nelegiuirea părinților în copii, în neamul al treilea și al patrulea al celor ce mă urăsc; și care arăt îndurare față de miile celor ce mă iubesc și păzesc poruncile mele. Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău. Căci Domnul nu va socoti nevinovat pe cel ce va lua în deșert numele său. Adu‐ți aminte de ziua Sabatului ca s‐o sfințești. Șase zile vei lucra și‐ți vei face lucrul. Dar ziua a șaptea este sabatul Domnului Dumnezeului tău; nu vei face niciun lucru, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici dobitocul tău, nici străinul de loc al tău care este înăuntrul porților tale. Căci în șase zile Domnul a făcut cerurile și pământul, marea și tot ce este în ele, și în ziua a șaptea s‐a odihnit; pentru aceea Domnul a binecuvântat ziua Sabatului și a sfințit‐o. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău. Să nu ucizi Să nu preacurvești. Să nu furi. Să nu mărturisești mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici ceva din ce este al aproapelui tău. Și tot poporul a văzut tunetele și flacările și sunetul trâmbiței și muntele fumegând. Și poporul a văzut; și s‐au cutremurat și au stat departe. Și au zis lui Moise: Vorbește tu cu noi și vom asculta dar să nu vorbească Dumnezeu cu noi ca să nu murim. Și Moise a zis poporului: Nu vă temeți, căci Dumnezeu a venit ca să vă cerce și ca temerea lui să fie înaintea fețelor voastre ca să nu păcătuiți. Și poporul a stat departe și Moise s‐a apropiat de negura în care era Dumnezeu. Și Domnul a zis lui Moise: Așa vei zice copiilor lui Israel: Ați văzut că am vorbit cu voi din ceruri. Să nu vă faceți dumnezei de argint alături de mine și să nu vă faceți dumnezei de aur. Să‐mi faci un altar de pământ și pe el să jertfești arderile tale de tot și jertfele tale de pace, oile tale și boii tăi. În orice loc unde voi pune amintirea numelui meu voi veni la tine și te voi binecuvânta. Și dacă‐mi vei face un altar de piatră, să nu‐l zidești din pietre cioplite; căci dacă‐ți vei pune fierul ascuțit peste el, l‐ai pângărit. Și să nu te sui pe trepte la altarul meu ca să nu ți se descopere goliciunea pe el. Și acestea sunt judecățile pe care le vei pune înaintea lor: Dacă vei cumpăra un rob evreu, să‐ți slujească șase ani, iar în al șaptelea să iasă slobod fără plată. Dacă a venit singur, singur să iasă; dacă avea nevastă, nevasta sa să iasă cu el. Dacă stăpânul său i‐a dat o nevastă și ea îi va naște fii sau fete, nevasta și copiii ei vor fi ai stăpânului ei și el să iasă singur. Dar dacă robul va zice lămurit: Iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea și copiii mei, nu voiesc să ies slobod atunci stăpânul său să‐l aducă înaintea judecătorilor și să‐l apropie de ușă sau de ușior și stăpânul său să‐i găurească urechea cu o sulă și să‐i slujească în veac. Și dacă va vinde cineva pe fata sa roabă, ea să nu iasă cum ies robii. Dacă nu va plăcea ochilor stăpânului său care și‐o logodise, s‐o lase să fie răscumpărată: ca să n‐aibă putere s‐o vândă la un popor străin după ce a înșelat‐o. Și dacă a logodit‐o cu fiul său, să facă cu ea după dreptul fetelor. Dacă‐i va lua alta, să nu‐i taie nimic din hrana ei, din hainele ei și din dreptul ei de soție. Iar dacă nu‐i va face aceste trei lucruri, să iasă slobodă, fără argint. Cine lovește pe un om, și acesta moare, să fie omorât negreșit. Dar dacă nu l‐a pândit și Dumnezeu l‐a dat în mâna lui, îți voi hotărî un loc unde să fugă. Dar dacă se va scula cineva cu voia împotriva aproapelui său și‐l va ucide cu viclenie, îl vei lua de la altarul meu ca să moară. Și cel ce va bate pe tatăl său sau pe mama sa să fie omorât. Și cine fură un om și‐l vinde sau dacă se va afla în mâna lui, să fie omorât. Și cel ce va blestema pe tatăl său sau pe mama sa să fie omorât. Și dacă se vor certa doi oameni și unul va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul și nu va muri, ci va cădea la pat; dacă se va scula și va umbla afară pe toiag, cel ce l‐a lovit să fie fără vină; numai va plăti pentru șederea lui și‐l va face să se vinde ce de tot. Și dacă va lovi cineva pe robul său sau pe roaba sa cu toiagul și va muri sub mâna lui, va fi răzbunat. Dar dacă va sta în picioare o zi sau două, nu va fi răzbunat, căci este argintul său. Și dacă se vor certa bărbați între ei și unul va lovi pe o femeie însărcinată și‐i va ieși pruncul și nu va fi nicio vătămare, el va plăti o gloabă, după cum îi va cere bărbatul femeii și o va plăti după hotărârea judecătorilor. Dar dacă va fi vreo vătămare, vei da viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie. Și dacă va lovi cineva ochiul robului său sau ochiul roabei sale și‐l va face să‐l piardă, îi va lăsa să meargă slobozi pentru ochi. Și dacă va face să cadă dintele robului său sau dintele roabei sale, îi va lăsa să meargă slobozi pentru dinte. Și dacă un bou va împunge pe un bărbat sau pe o femeie și vor muri, boul se va ucide cu pietre și carnea lui nu se va mânca; dar stăpânul boului va fi nevinovat. Iar dacă boul împungea mai înainte și dacă s‐a spus stăpânului său și nu l‐a păzit și a ucis pe un bărbat sau pe o femeie, boul se va ucide cu pietre și încă și stăpânul său va fi omorât. Și dacă se va pune asupra lui un preț de răscumpărare, va da răscumpărarea vieții sale potrivit cu tot ce se va pune asupra lui. Fie că a împuns pe un fiu sau a împuns o fată, i se va face după judecata aceasta. Dacă boul va împunge pe un rob sau pe o roabă, stăpânul boului va da stăpânului lor treizeci de sicli de argint și boul se va ucide cu pietre. Și dacă va deschide cineva o groapă sau dacă va săpa cineva o groapă și n‐o va acoperi și dacă va cădea în ea un bou sau un măgar: stăpânul gropii să plătească, să dea argintul stăpânului lor și dobitocul mort va fi al lui. Și dacă boul cuiva va împunge boul vecinului său și va muri, vor vinde boul cel viu și vor împărți argintul lui și vor împărți și pe cel mort. Dar dacă s‐a știut că boul împungea mai înainte și stăpânul său nu l‐a păzit, va da bou pentru bou, iar cel mort va fi al lui. Dacă va fura cineva un bou sau o oaie și o va junghia sau o va vinde, să plătească cinci boi pentru un bou și patru oi pentru o oaie. Dacă hoțul va fi aflat spărgând și va fi lovit și va muri, nu va fi vinovăție de sânge pentru el. Dacă va răsări soarele peste el, va fi vinovăție de sânge pentru el: ar fi plătit tot; dacă n‐ar fi avut, ar fi fost vândut pentru furtul său. Dacă furtul se va afla viu în mâna lui, fie bou, fie măgar, fie oaie, el să plătească îndoit. Dacă va paște cineva o țarină sau o vie și va pune vita sa în ea și va paște în țarina altuia: să plătească din ce este mai bun în țarina sa și din ce este mai bun în via sa. Dacă va izbucni focul și va cuprinde spinii și vor arde clăile de snopi sau grâu încă în picioare sau țarina, cel ce a pus foc să plătească tot. Dacă va da cineva vecinului său argint sau unelte spre păstrare și se vor fura din casa omului, dacă se va afla hoțul, să plătească îndoit. Dacă nu se va afla hoțul, stăpânul casei va fi adus înaintea judecătorilor ca să spună că n‐a pus mâna pe bunul aproapelui său. În orice fel de înșelăciune: fie bou sau măgar sau oaie sau haină sau orice lucru pierdut de care se va zice: Acesta este! pricina amândurora să vină înaintea judecătorilor: acela pe care îl vor osândi judecătorii, să plătească îndoit aproapelui său. Dacă va da cineva aproapelui său spre păzire un măgar sau un bou sau o oaie sau vreun dobitoc și dobitocul va muri sau va fi vătămat sau răpit și nimeni nu va vedea, jurământul Domnului să fie între amândoi că n‐a pus mâna pe bunul aproapelui său și stăpânul lui îl va primi și el nu va plăti. Dar dacă i‐a fost furat în adevăr, el să plătească stăpânului lui. Dacă a fost sfâșiat, să‐l aducă mărturie: nu va plăti ce a fost sfâșiat. Și dacă va împrumuta cineva o vită de la aproapele său și va fi vătămată sau va muri și stăpânul ei n‐a fost cu ea, va plăti negreșit. Dacă stăpânul ei a fost cu ea, nu va plăti; dacă a fost închiriată, ea va intra pentru chiria ei. Și dacă va amăgi careva pe o fecioară nelogodită și se va culca cu ea, s‐o înzestreze negreșit ca să‐i fie nevastă. Dacă tatăl ei nu va voi nicidecum să i‐o dea, el va cântări argint după zestrea fecioarelor. Pe vrăjitoare să n‐o lași să trăiască. Oricine se culcă cu un dobitoc să fie omorât. Cel ce jertfește unui dumnezeu afară numai de Domnul, să fie prăpădit de tot. Să nu strâmtorezi și să n‐asuprești pe străinul de loc, căci ați fost străini de loc în țara Egiptului. Să nu mâhniți pe văduvă, nici pe orfan. Dacă‐i vei mâhni în vreun fel și vor striga către mine, voi auzi negreșit strigătul lor. Și mânia mea se va aprinde și vă voi ucide cu sabia și nevestele voastre vor rămânea văduve și copiii voștri orfani. Dacă vei împrumuta argint poporului meu, săracului care este cu tine, să nu‐i fii ca un cămătar; să nu‐i puneți dobândă. Dacă vei lua zălog haina aproapelui tău, să i‐o înapoiezi înainte de apusul soarelui. Căci este singura lui învelitoare, haina sa pentru pielea sa; în ce se va culca? Și va fi așa: când va striga către mine, voi auzi, căci sunt îndurător. Să nu batjocorești pe judecători, și să nu blestemi pe mai marele poporului tău. Să nu zăbovești cu belșugul ariei tale, și cu ce curge din teascul tău. Pe întâiul născut dintre fiii tăi mi‐l vei da mie. Așa să faci cu boul tău, cu oaia ta: șapte zile va fi cu mama sa; în ziua a opta mi‐l vei da. Și voi să‐mi fiți oameni sfinți și să nu mâncați carne sfâșiată în câmp; s‐o aruncați la câini. Nu primi zvon mincinos. Să nu întinzi mâna celui rău ca să fii martor nedrept. Să nu urmezi mulțimea la rău și să nu răspunzi într‐o pricină ca să te pleci după mulțime ca să strâmbi judecata. Și să nu părtinești pe sărac în pricina lui. Dacă vei întâlni boul vrăjmașului tău sau măgarul său rătăcit, să i‐l aduci negreșit înapoi. Dacă vei vedea măgarul celui ce te urăște zăcând sub sarcina sa, ferește‐te să‐l părăsești: îl vei dezlega negreșit cu el. Să nu sucești judecata nevoiașului tău în pricina lui. Depărtează‐te de cuvântul mincinos și să nu ucizi pe cel nevinovat și pe cel drept; căci nu voi îndreptăți pe cel rău. Și să nu iei mită, căci mita orbește pe cei cu ochii deschiși și sucește cuvintele celor drepți. Și să nu asuprești pe străinul de loc, căci știți sufletul celui străin de loc, căci ați fost străini de loc în țara Egiptului. Și șase ani să‐ți semeni pământul și să‐i strângi roadele. Dar în anul al șaptelea să‐l lași să se odihnească și să rămână nelucrat și să mănânce nevoiașii poporului tău și ce vor lăsa ei, să mănânce viețuitoarele câmpului. Tot așa să faci cu via ta și cu măslinul tău. Șase zile să‐ți faci lucrul, dar în ziua a șaptea să te odihnești pentru ca boul tău și măgarul tău să se odihnească, și fiul roabei tale și străinul de loc să răsufle. Să luați aminte la tot ce v‐am spus și să nu pomeniți numele dumnezeilor străini, să nu se audă din gura ta. De trei ori pe an să‐mi ții o sărbătoare. Să păzești sărbătoarea azimilor; șapte zile vei mânca azimi, cum ți‐am poruncit, la vremea rânduită a lunii abib; pentru că în ea ai ieșit din Egipt; și nimeni să nu se arate înaintea feței mele fără nimic; și sărbătoarea secerișului, pârga muncilor tale pe care le‐ai semănat pe câmp, și sărbătoarea culesului la sfârșitul anului, când culegi rodul muncilor tale de pe câmp. De trei ori pe an toată partea bărbătească a ta să se arate înaintea feței Domnului Dumnezeu. Să nu jertfești sângele jertfei mele cu pâine cu aluat și grăsimea sărbătorii mele să nu rămână toată noaptea până dimineața. Să aduci pârga roadelor dintâi ale pământului tău în casa Domnului Dumnezeului tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale. Iată trimit un înger înaintea ta ca să te păzească pe cale și să te aducă în locul pe care l‐am pregătit. Ia seama dinaintea lui și ascultă glasul lui; nu‐l mânia, căci nu vă va ierta fărădelegea; căci numele meu este în el. Dar dacă vei asculta cu luare aminte glasul lui și vei face tot ce‐ți voi spune, eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și potrivnicul potrivnicilor tăi. Căci Îngerul meu va merge înaintea ta și te va aduce la amorit și hetit și ferezit și cananit și hevit și iebusit și‐i voi stârpi. Să nu te pleci înaintea dumnezeilor lor și să nu le slujești și să nu faci după faptele lor ci să‐i nimicești cu desăvârșire și să le sfărâmi stâlpii. Și să slujiți Domnului Dumnezeului vostru și el îți va binecuvânta pâinea și apele și voi scoate boala din mijlocul tău. Nu va fi niciuna care să piardă pruncul, nici stearpă în țara ta, îți voi împlini numărul zilelor. Voi trimite frica mea înaintea ta și voi tulbura orice popor la care vei veni și voi face pe toți vrăjmașii tăi să întoarcă spatele înaintea ta. Și voi trimite viespi bondărești înaintea ta și vor alunga pe hevit, pe cananit și pe hetit dinaintea ta. Nu‐i voi alunga dinaintea ta într‐un an ca nu cumva țara să ajungă pustie și viețuitoarele câmpului să se înmulțească împotriva ta. Îi voi alunga încetul cu încetul dinaintea ta până vei crește și vei moșteni țara. Și‐ți voi pune hotarele de la Marea‐Roșie până la Marea‐Filistenilor și de la pustie până la Râu; căci voi da pe locuitorii țării în mâinile tale și‐i vei alunga dinaintea ta. Să nu faci legământ cu ei nici cu dumnezeii lor. Să nu locuiască ei în țara ta ca să nu te facă să păcătuiești împotriva mea, căci ai sluji dumnezeilor lor; ți‐ar fi o cursă. Și el a zis lui Moise: Suie‐te la Domnul tu și Aaron, Nadab și Abihu și șaptezeci din bătrânii lui Israel și să vă închinați de departe. Și Moise să se apropie singur de Domnul, dar ei să nu se apropie și poporul să nu se suie cu el. Și Moise a venit și a istorisit poporului toate cuvintele Domnului și toate judecățile. Și tot poporul a răspuns cu un singur glas și a zis: Toate cuvintele pe care le‐a spus Domnul le vom face! Și Moise a scris toate cuvintele Domnului și s‐a sculat dis de dimineață și a zidit un altar la poalele muntelui și doisprezece stâlpi după cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și a trimis tineri din copiii lui Israel și au adus arderi de tot și au jertfit Domnului jertfe de pace de boi. Și Moise a luat jumătate din sânge și l‐a pus în străchini și a stropit jumătate din sânge peste altar. Și a luat cartea legământului și a citit în urechile poporului. Și au zis: Tot ce a zis Domnul vom face și vom fi ascultători. Și Moise a luat sângele și a stropit peste popor și a zis: Iată sângele legământului pe care l‐a făcut Domnul cu voi după toate aceste cuvinte. Și Moise și Aaron, Nadab și Abihu și șaptezeci din bătrânii lui Israel s‐au suit și au văzut pe Dumnezeul lui Israel. Și sub picioarele lui era ca o lucrare străvezie de safir și ca înseși cerurile în curăție. Și nu și‐a pus mâna pe aleșii copiilor lui Israel; au văzut pe Dumnezeu și au mâncat și au băut. Și Domnul a zis lui Moise: Suie‐te la mine pe munte și fii acolo și‐ți voi da tablele de piatră și legea și porunca pe care am scris‐o pentru învățătura lor. Și Moise s‐a sculat și Iosua, slujitorul său: și Moise s‐a suit pe muntele lui Dumnezeu. Și a zis bătrânilor: Așteptați‐ne aici până ne vom întoarce la voi și iată Aaron și Hur sunt cu voi: oricine va avea o pricină, să se apropie de ei. Și Moise s‐a suit pe munte și norul a acoperit muntele. Și slava Domnului a locuit pe muntele Sinai și norul l‐a acoperit șase zile. Și în ziua a șaptea a chemat pe Moise din mijlocul norului. Și arătarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui în ochii copiilor lui Israel. Și Moise a intrat în mijlocul norului și s‐a suit pe munte și Moise a fost pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel să‐mi aducă un dar ridicat: veți lua darul meu ridicat de la orice om pe care‐l îndeamnă inima. Și acesta este darul ridicat pe care‐l veți lua de la ei: aur și argint și aramă și albastru și purpură și carmezin și in subțire și păr de capră și piei de berbece roșite și piei de vițel de mare și lemn de salcâm; untdelemn pentru lumină, mirodenii pentru untdelemnul ungerii și pentru tămâia mirositoare; pietre de onix și pietre de înfipt în efod și în pieptar. Și să‐mi facă un locaș sfințit ca să locuiesc între ei. Potrivit cu tot ce‐ți voi arăta, izvodul locașului și izvodul tuturor uneltelor lui, așa să faceți. Și să‐mi facă un chivot de lemn de salcâm; lungimea lui să fie de doi coți și jumătate și lățimea lui de un cot și jumătate și înălțimea lui de un cot și jumătate. Și să‐l îmbraci cu aur curat: să‐l îmbraci pe dinăuntru și pe dinafară și să‐i faci pedeasupra o margine de aur de jur împrejur. Și să torni patru verigi de aur pentru el și să le pui la cele patru colțuri ale lui și două verigi vor fi de o parte și două verigi de cealaltă parte a lui. Și să faci pârghii din lemn de salcâm și să le poleiești cu aur. Și să pui pârghiile în verigile de pe laturile chivotului ca să poată fi purtat chivotul cu ele. Pârghiile vor fi în verigile chivotului; nu se vor scoate din el. Și să pui în chivot mărturia pe care ți‐o voi da. Și să faci și un scaun al îndurării din aur curat; lungimea lui să fie de doi coți și jumătate și lățimea lui de un cot și jumătate. Și să faci doi heruvimi de aur; să‐i faci lucru bătut la amândouă capetele scaunului îndurării. Și să faci un heruvim la un capăt deoparte și un heruvim la alt capăt de altă parte; heruvimii să‐i faci ieșind din scaunul îndurării la amândouă capetele lui. Și heruvimii își vor întinde aripile pe deasupra acoperind cu aripile lor scaunul îndurării și fețele lor să fie întoarse una către alta: fețele heruvimilor vor fi spre scaunul îndurării. Și să pui scaunul îndurării deasupra chivotului și în chivot să pui mărturia pe care ți‐o voi da. Și mă voi întâlni cu tine acolo și voi vorbi cu tine de pe scaunul îndurării, dintre cei doi heruvimi care sunt deasupra chivotului mărturiei, orice îți voi porunci pentru copiii lui Israel. Și să faci și o masă de lemn de salcâm: lungimea ei să fie de doi coți și lățimea ei de un cot și înălțimea ei de un cot și jumătate. Și s‐o îmbraci cu aur curat. Și să faci pe ea și o margine de aur de jur împrejur. Și să‐i faci și un pervaz lat de o palmă de jur împrejur și să‐i faci o margine de aur pentru pervaz de jur împrejur. Și să‐i faci patru verigi de aur. Și să pui verigile la cele patru laturi care sunt la cele patru picioare ale ei. Verigile să fie lângă pervaz ca locuri pentru pârghii ca să poarte masa. Și să faci pârghiile din lemn de salcâm și să le îmbraci cu aur și masa să fie purtată pe ele. Și să faci ceștile ei și lingurile ei și ulcioarele ei și străchinile ei cu care să toarne: să le faci din aur curat. Și să pui pe masă pâine de punere înainte, înaintea mea necurmat. Și să faci un sfeșnic de aur curat, sfeșnicul să fie făcut lucru bătut: fusul lui și brațele lui, potirașele lui și gămălioarele lui și florile lui să fie dintr‐o bucată. Și șase brațe să iasă din laturile lui; trei brațe ale sfeșnicului dintr‐o latură a lui și trei brațe ale sfeșnicului din cealaltă latură a lui; trei potirașe în chipul florilor de migdal într‐un braț, o gămălioară și o floare; și trei potirașe în chipul florilor de migdal în celălalt braț, o gămălioară și o floare; așa să fie în cele șase brațe ce ies din sfeșnic. Și în sfeșnic să fie patru potirașe în chipul florilor de migdal, gămălioarele lor și florile lor: și să fie o gămălioară sub două brațe din el și o gămălioară sub două brațe din el și o gămălioară sub două brațe din el, pentru cele șase brațe ce ies din sfeșnic. Gămălioarele lor și brațele lor să fie din el, totul dintr‐o lucrare bătută de aur curat. Și să‐i faci candelele, șapte; și ei să‐i aprindă candelele și ele să lumineze înaintea lui; și mucările lui și vasele lui pentru mucuri să fie din aur curat. Să‐l facă dintr‐un talant de aur curat, cu toate uneltele acestea. Și vezi să faci după izvodul lor care ți s‐a arătat pe munte. Și să faci locașul din zece covoare de in subțire răsucit și albastru și purpură și carmezin: să le faci cu heruvimi în lucrare de om iscusit. Lungimea unui covor să fie de douăzeci și opt de coți și lățimea unui covor de patru coți, o singură măsură pentru toate covoarele. Cinci covoare să fie prinse unul cu altul și cinci covoare să fie prinse unul cu altul. Și să faci chiotori de albastru pe marginea unui covor la capătul împreunării, și tot așa să faci pe marginea covorului din urmă la cealaltă împreunare. Să faci cincizeci de chiotori la un covor și să faci cincizeci de chiotori la marginea covorului la cealaltă împreunare; chiotorile să fie una în fața alteia. Și să faci cincizeci de copci de aur. Și cu copcile să împreuni covoarele unul cu altul ca locașul să fie una. Și să faci covoare din păr de capră pentru un cort deasupra locașului; să faci unsprezece covoare. Lungimea unui covor să fie de treizeci de coți și lățimea unui covor de patru coți: o singură măsură pentru cele unsprezece covoare. Și să împreuni cinci covoare de o parte și șase covoare de altă parte și să îndoiești al șaselea covor în fața cortului. Și să faci cincizeci de chiotori pe marginea covorului de la urmă din împreunare și cincizeci de chiotori pe marginea covorului din cealaltă împreunare. Și să faci cincizeci de copci de aramă și să pui copcile în chiotori și să împreuni cortul ca să fie una. Și ceea ce rămâne atârnând din covoarele cortului, jumătatea covorului care rămâne să atârne peste partea dinapoi a locașului. Și cotul de pe o latură și cotul de pe cealaltă latură din ceea ce va rămânea din lungimea covoarelor cortului să atârne peste laturile locașului de o parte și de alta ca să‐l acopere. Și să faci pentru cort un acoperământ din piei de berbece roșite și un acoperământ din piei de vițel de mare pedeasupra. Și să faci scândurile pentru locaș din lemn de salcâm puse în picioare. Lungimea unei scânduri să fie de zece coți și lățimea unei scânduri de un cot și jumătate. Fiecare scândură să aibă două urechi unite una cu alta: așa să faci la toate scândurile locașului. Și să faci scândurile pentru locaș, douăzeci de scânduri în latura de miazăzi spre miazăzi. Și să faci patruzeci de picioare de argint sub cele douăzeci de scânduri: două picioare sub o scândură pentru amândouă urechile ei și două picioare sub cealaltă scândură pentru amândouă urechile ei. Și pentru cealaltă latură a locașului dinspre miazănoapte să fie douăzeci de scânduri și cele patruzeci de picioare de argint ale lor, două picioare sub o scândură și două picioare sub cealaltă scândură. Și pentru fundul locașului dinspre apus să faci șase scânduri. Și să faci două scânduri pentru cele două unghiuri ale locașului în fund. Și să fie împreunate jos și să fie împreunate sus și unite cu un cerc: așa să fie pentru amândouă; să fie pentru cele două unghiuri. Și să fie opt scânduri și picioarele lor de argint, șaisprezece picioare; două picioare sub o scândură și două picioare sub cealaltă scândură. Și să faci drugi de lemn de salcâm cinci pentru scândurile din o latură a locașului și cinci drugi pentru scândurile din cealaltă latură a locașului și cinci drugi pentru scândurile din latura locașului din fund spre apus. Și drugul de la mijloc din mijlocul scândurilor să treacă de la un cap la celălalt. Și să îmbraci scândurile cu aur și să faci verigile lor de aur pentru petrecerea drugilor și să îmbraci drugii cu aur. Și să ridici locașul după chipul lui, după cum ți s‐a arătat pe munte. Și să faci o perdea de albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit; să fie făcută în lucrare de om iscusit cu heruvimi. Și s‐o pui pe patru stâlpi de lemn de salcâm îmbrăcați cu aur; cârligele lor să fie de aur; să fie puși pe patru picioare de argint. Și să prinzi perdeaua sub copci și să aduci încoace, înăuntrul perdelei, chivotul mărturiei și perdeaua să vă facă o despărțire între sfânta și sfânta sfintelor. Și să pui scaunul îndurării pe chivotul mărturiei în sfânta sfintelor. Și să pui masa dinafară de perdea și sfeșnicul în fața mesei în latura dinspre miazăzi a locașului și să pui masa în latura dinspre miazănoapte. Și să faci pentru intrarea cortului o perdea de albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit, lucru de broderie. Și să faci pentru perdea cinci stâlpi de salcâm și să‐i îmbraci cu aur; cârligele lor să fie de aur și să torni pentru ei cinci picioare de aramă. Și să faci altarul de lemn de salcâm lung de cinci coți și lat de cinci coți: altarul să fie pătrat și înălțimea lui să fie de trei coți. Și să‐i faci coarnele în cele patru colțuri ale lui; coarnele lui să fie dintr‐o bucată cu el și să‐l îmbraci cu aramă. Și să‐i faci oalele pentru scoaterea cenușei și lopețile și farfuriile și furculițele și tigăile; toate uneltele lui să le faci de aramă. Și să‐i faci un grătar de aramă în chip de rețea; și pe rețea să faci patru verigi de aramă la cele patru colțuri ale lui. Și să‐l pui sub marginea altarului jos, și rețeaua să ajungă până la jumătatea altarului. Și să faci pârghii pentru altar, pârghii din lemn de salcâm și să le îmbraci cu aramă. Și pârghiile să se petreacă prin verigi și pârghiile să fie de amândouă laturile altarului, ca să fie purtat. Să‐l faci scobit cu scânduri: cum ți s‐a arătat pe munte, așa să‐l facă. Și să faci curtea locașului. În latura de miazăzi spre miazăzi perdele de in subțire răsucit pentru curte, de o sută de coți lungime pentru o latură, și cei douăzeci de stâlpi și cele douăzeci de picioare ale lor de aramă și cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură de argint. Asemenea și pentru latura dinspre miazănoapte în lungime să faci perdele lungi de o sută de coți, și cei douăzeci de stâlpi și cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură să fie de argint. Și pentru lățimea curții în latura dinspre apus să fie perdele de cincizeci de coți; cei zece stâlpi ai lor și cele zece picioare ale lor. Și lățimea curții din latura dinspre răsărit spre soare răsare să fie de cincizeci de coți. Perdelele pentru o aripă a porții să fie de cincisprezece coți, cei trei stâlpi ai lor și cele trei picioare ale lor. Și la cealaltă aripă să fie perdele de cincisprezece coți, cei trei stâlpi ai lor și cele trei picioare ale lor. Și pentru poarta curții să fie o perdea de douăzeci de coți din albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit, lucru brodat, cei patru stâlpi ai lor și cele patru picioare ale lor. Toți stâlpii curții de jur împrejur să aibă bețe de legătură de argint, cârligele lor de argint și picioarele lor de aramă. Lungimea curții să fie de o sută de coți și lățimea de cincizeci peste tot și înălțimea de cinci coți de in răsucit; și picioarele lor să fie de aramă. Toate uneltele locașului pentru toată slujba lui și toți țărușii lui și toți țărușii curții să fie de aramă. Și să poruncești copiilor lui Israel și să‐ți aducă pentru lumină untdelemn de măslin curat bătut ca să facă să lumineze candela necurmat. Aaron și fiii săi le va pregăti de seara până dimineața înaintea Domnului: în cortul întâlnirii dinafară de perdeaua care este înaintea mărturiei: va fi o orânduire veșnică pentru neamurile lor din partea copiilor lui Israel. Și tu apropie la tine pe Aaron, fratele tău, și pe fiii săi cu el dintre copiii lui Israel ca să‐mi facă slujba de preoți: Aaron, Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar, fiii lui Aaron. Și să faci haine sfinte lui Aaron, fratele tău, pentru slavă și pentru podoabă. Și să vorbești tuturor celor cu inimă înțeleaptă pe care i‐am umplut cu duh de înțelepciune și să facă hainele lui Aaron spre a‐l sfinți, ca să‐mi facă slujba de preot. Și acestea sunt hainele pe care le vor face: un pieptar și un efod și o mantie și o cămașă brodată, o mitră și un brâu: și vor face hainele sfinte pentru Aaron, fratele tău, și fiii lui, ca să‐mi facă slujba de preoți. Și să ia aur și albastru și purpură și carmezin și in subțire și să facă efodul din aur, albastru și purpură, carmezin și in subțire răsucit, lucrare de om iscusit. Să aibă doi umerari ca să‐l împreune la cele două capete ale lui; așa va fi împreunat. Și cingătoarea țesută cu iscusință care va fi peste el să fie ca lucrarea lui și din aceeași bucată din aur, albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit. Și să iei două pietre de onix și să sapi pe ele numele copiilor lui Israel: șase din numele lor pe o piatră și cele șase nume ale celorlalți pe cealaltă piatră, după nașterea lor. Să tai cum taie un tăietor în piatră, ca săpăturile unei peceți, cele două pietre, după numele copiilor lui Israel; să le faci înconjurate cu ferecături de aur. Și să pui cele două pietre pe umerarii efodului ca pietre de amintire pentru copiii lui Israel și Aaron va purta numele lor înaintea Domnului pe amândoi umerii săi, spre amintire. Și să faci ferecături de aur și două lănțișoare de aur curat: să le faci ca sfori, lucru împletit; și să întărești lănțișoarele împletite pe ferecături. Și să faci pieptarul judecății; să‐l faci în lucrare de om iscusit, ca lucrarea efodului; să‐l faci din aur, albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit. Să fie pătrat, îndoit; lungimea lui să fie de o palmă și lățimea lui de o palmă. Și să pui în el pietre ferecate, patru șiruri de pietre; un șir de pietre: un sardonix, un topaz și un smaragd: cel dintâi șir. Și al doilea șir: un rubin, un safir și un diamant; și al treilea șir: un opal, un agat și un ametist. Și al patrulea șir: un hrisolit, un onix și un iaspis; să fie ferecate în aur în legăturile lor. Și pietrele să fie după numele copiilor lui Israel, douăsprezece, după numele lor, ca săpătura de pecete, fiecare după numele său; vor fi pentru cele douăsprezece seminții. Și să faci pe pieptar lanțuri ca niște sfori, lucrare împletită din aur curat. Și să faci pe pieptar două verigi de aur și să pui cele două verigi la cele două capete ale pieptarului. Și să pui cele două lănțișoare de aur împletite în cele două verigi la capetele pieptarului. Și cele două capete ale celor două lănțișoare împletite să le prinzi de cele două ferecături și să le pui peste umerarii efodului în partea dinainte a lui. Și să faci două verigi de aur și să le pui la cele două capete ale pieptarului pe marginea lui care este dinăuntru în spre efod. Și să faci două verigi de aur și să le pui la cei doi umerari ai efodului, pe dedesubt, în partea dinainte a lui tocmai la împreunarea lui deasupra cingătorii țesute cu iscusință a efodului. Și vor lega pieptarul cu verigile lui de verigile efodului cu sfoară de albastru ca să fie deasupra cingătorii cusute cu iscusință a efodului și ca pieptarul să nu se miște de pe efod. Și Aaron va purta numele copiilor lui Israel în pieptarul judecății pe inima sa când va intra în sfânta spre amintire înaintea Domnului necurmat. Și să pui în pieptarul judecății Urim și Tumim și să fie pe inima lui Aaron când va intra înaintea Domnului. Și Aaron va purta judecata copiilor lui Israel pe inima sa înaintea Domnului, necurmat. Și să faci mantia efodului, toată de albastru. Și gura ei pentru cap să fie în mijloc; la gura ei să fie o tivitură de lucru țesut de jur împrejur; să fie ca gura unei platoșe în ea; să nu se rupă. Și pe marginile ei să faci mere granate de albastru și purpură și carmezin pe marginile ei de jur împrejur și clopoței de aur printre ele de jur împrejur: un clopoțel de aur și un măr‐granat, un clopoțel de aur și un măr‐granat pe marginile mantiei de jur împrejur. Și ea va fi pe Aaron când va face slujbă; și să se audă sunetul când va intra în sfânta înaintea Domnului și când va ieși, ca să nu moară. Și să faci o placă de aur curat și să sapi pe ea ca săpătura de pecete: SFINȚENIE PENTRU DOMNUL! Și s‐o legi de o sfoară de albastru și va fi pe mitră; să fie în partea dinainte a mitrei. Și va fi pe fruntea lui Aaron și Aaron va purta nelegiuirea făcută în aducerea lucrurilor sfinte pe care le vor fi sfințit copiii lui Israel în toate darurile lucrurilor lor sfinte; și va fi necurmat pe fruntea lui ca să fie primită pentru ei înaintea Domnului. Și să țeși cămașa de in subțire și să faci mitra din in subțire și să faci brâul în lucrătură de broderie. Și pentru fiii lui Aaron să faci cămăși și să le faci brâie și să le faci scufii pentru slavă și pentru podoabă. Și să îmbraci cu ele pe Aaron, fratele tău, și pe fiii lui cu el și să‐i ungi și să‐i închini și să‐i sfințești ca să‐mi facă slujba de preoți. Și să le faci izmene de în ca să acopere carnea goliciunii lor; să fie de sub coapse până la glezne. Și ele vor fi pe Aaron și fiii lui când vor intra în cortul întâlnirii sau când se vor apropia de altar, ca să slujească în sfânta ca să nu poarte nelegiuirea și să moară: este o orânduire în veac pentru el și pentru sămânța lui după el. Și acesta este lucrul pe care li‐l vei face ca să‐i sfințești ca să‐mi facă slujba de preoți. Ia un vițel din cireadă și doi berbeci fără cusur și azimi și turte fără aluat frământate cu untdelemn, și plăcinte fără aluat unse cu untdelemn; să le faci din floarea făinii de grâu și să le pui într‐un coș și să le aduci în coș și vițelul și cei doi berbeci. Și să apropii pe Aaron și pe fiii săi de intrarea cortului întâlnirii și să‐i scalzi în apă. Și să iei hainele și să îmbraci pe Aaron cu cămașa și cu mantia efodului și cu efodul și cu pieptarul și să‐l încingi cu cingătoarea țesută cu iscusință a efodului. Și să‐i pui mitra pe cap și să întărești cununa sfântă pe mitră. Și să iei untdelemnul ungerii și să‐i torni pe cap și să‐l ungi. Și să apropii pe fiii lui și să‐i îmbraci cu cămășile și să‐i încingi cu brâul, pe Aaron și pe fiii lui, și să legi, căciulile pe ei și preoția să fie a lor ca o orânduire veșnică. Și vei sfinți pe Aaron și pe fiii săi. Și să aduci vițelul înaintea cortului întâlnirii și Aaron și fiii săi să‐și pună mâinile pe capul vițelului. Și să junghii vițelul înaintea Domnului la intrarea cortului întâlnirii. Și să iei din sângele vițelului și să pui cu degetul tău pe coarnele altarului și să torni celălalt sânge la piciorul altarului. Și să iei toată grăsimea care acoperă măruntaiele și prapurul ficatului și amândoi rărunchii și grăsimea care este pe ei și să le faci să fumege pe altar. Și carnea vițelului și pielea lui și balega lui să le arzi cu foc afară din tabără: este o jertfă pentru păcat. Și să iei unul din berbeci și Aaron și fiii săi să‐și pună mâinile pe capul berbecelui. Și să junghii berbecele și să iei sângele lui și să stropești pe altar de jur împrejur. Și să tai berbecele în bucăți și să‐i speli măruntaiele și picioarele și să le pui pe bucățile lui și pe capul lui. Și să faci să fumege berbecele întreg pe altar: este o ardere de tot pentru Domnul, miros plăcut, o jertfă arsă în foc pentru Domnul. Și să iei al doilea berbece și Aaron și fiii lui să‐și pună mâinile pe capul berbecelui. Și să junghii berbecele și să iei din sângele lui și să pui pe moalele urechii drepte a lui Aaron și pe moalele urechii drepte a fiilor săi și pe degetul gros al mâinii drepte a lor și pe degetul cel mare al piciorului drept al lor și să stropești sângele peste altar de jur împrejur. Și să iei din sângele care este pe altar și din untdelemnul ungerii și să stropești pe Aaron și hainele lui și pe fiii lui și hainele fiilor lui cu el; și va fi sfânt el și hainele lui și fiii lui și hainele fiilor lui cu el. Și să iei grăsimea berbecelui și coada și grăsimea care acoperă măruntaiele și prapurul ficatului și amândoi rărunchii și grăsimea care este peste ei și spata dreaptă, căci este berbecele de sfințire, și o pâine și o turtă cu untdelemn și o plăcintă din coșul azimilor care este înaintea Domnului. Și să le pui pe toate în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor lui și să le legeni ca dar legănat înaintea Domnului. Și să le iei din mâna lor, să le faci să fumege pe altar deasupra arderii de tot ca miros plăcut înaintea Domnului: este o jertfă arsă în foc pentru Domnul. Și să iei pieptul berbecelui de sfințire care este pentru Aaron și să‐l legeni ca dar legănat înaintea Domnului și el va fi partea ta. Și vei sfinți pieptul darului legănat și spata darului ridicat care a fost legănat și ridicat din berbecele de sfințire din cel ce este pentru Aaron și cel ce este pentru fiii lui. Și vor fi ale lui Aaron și ale fiilor săi, ca așezământ în veac, de la copiii lui Israel; căci este un dar ridicat și va fi un dar ridicat din partea copiilor lui Israel din jertfele lor de pace, darul lor ridicat pentru Domnul. Și hainele sfinte ale lui Aaron vor fi ale fiilor lui după el ca să fie unși în ele și să fie sfințiți în ele. Șapte zile se va îmbrăca cu ele fiul lui care va fi preot în locul lui când va intra în cortul întâlnirii ca să slujească în sfânta. Și să iei berbecele de sfințire și să‐i fierbi carnea într‐un loc sfânt. Și Aaron și fiii lui să‐i mănânce carnea și pâinea care este în coș la intrarea cortului întâlnirii. Ei vor mânca lucrurile cu care s‐a făcut ispășirea ca să‐i sfințească și să‐i închine. Dar străinul să nu mănânce, căci sunt sfinte. Și dacă va rămânea din carnea de sfințire și din pâine până a doua zi, atunci vei arde rămășița cu foc: nu va fi mâncată, căci este sfântă. Și așa vei face lui Aaron și fiilor lui, potrivit cu tot ce ți‐am poruncit: șapte zile îi vei sfinți. Și vei aduce în fiecare zi un vițel ca jertfă pentru păcat, pentru ispășire, și vei curăți altarul făcând ispășire pentru el și‐l vei unge ca să‐l sfințești. Șapte zile vei face ispășire pentru altar și‐l vei sfinți și altarul va fi preasfânt: orice se va atinge de altar va fi sfânt. Și iată ce vei aduce pe altar: doi miei de un an, zi cu zi, necurmat. Vei jertfi un miel dimineața și al doilea miel îl vei jertfi între amândouă serile. Și a zecea parte din floarea făinii, frământată cu a patra parte dintr‐un hin de untdelemn bătut pentru un miel și a patra parte dintr‐un hin de vin, ca dar de băutură. Și al doilea miel îl vei jertfi între amândouă serile; îl vei jertfi cu același dar de mâncare ca dimineața și cu același dar de băutură, ca miros plăcut, o jertfă arsă cu foc pentru Domnul. Va fi arderea de tot necurmată în neamurile voastre la poarta cortului întâlnirii înaintea Domnului: aici mă voi întâlni cu voi ca să vorbesc acolo cu tine. Și acolo mă voi întâlni cu copiii lui Israel și cortul va fi sfințit de slava mea. Și voi sfinți cortul întâlnirii și altarul și voi sfinți și pe Aaron și pe fiii lui ca să‐mi fie în slujba de preoți. Și voi locui în mijlocul copiilor lui Israel și voi fi Dumnezeul lor. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeul lor care i‐am scos din țara Egiptului ca să locuiesc în mijlocul lor: Eu sunt Domnul Dumnezeul lor. Și să faci un altar pentru arderea tămâiei; să‐l faci din lemn de salcâm. Lungimea lui să fie de un cot, lățimea lui de un cot; să fie pătrat; și înălțimea lui de doi coți; coarnele lui să fie dintr‐o bucată cu el. Și să‐l îmbraci cu aur curat, acoperișul lui și pereții lui de jur împrejur și coarnele lui; și să‐i faci o cunună de aur de jur împrejur. Și să‐i faci două verigi de aur sub cununa lui pe cele două laturi ale lui; să le faci în cele două colțuri ale lui și să fie pentru petrecerea prin ele a pârghiilor cu care să‐l poarte. Și să faci pârghiile din lemn de salcâm și să le îmbraci cu aur. Și să‐l pui dinaintea perdelei care este înaintea chivotului mărturiei în fața scaunului îndurării care este deasupra mărturiei, unde mă voi întâlni cu tine. Și Aaron va face să fumege pe el tămâia mirositoare: o va face să fumege în fiecare dimineață, când va pregăti candelele. Și când Aaron va aprinde candelele între amândouă serile, o va face să fumege, o tămâie necurmată înaintea Domnului în neamurile voastre. Să nu aduceți nicio tămâie străină pe el, nici ardere de tot nici dar de mâncare; și să nu vărsați dar de băutură peste el. Și Aaron va face ispășire pe coarnele lui odată pe an. Va face ispășire pe el odată pe an în neamurile voastre cu sângele jertfei pentru păcat pentru ispășire; este preasfânt pentru Domnul. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Când vei face numărătoarea copiilor lui Israel, potrivit cu toți aceia dintre ei care vor fi numărați, atunci vor da fiecare ins un preț de răscumpărare pentru sufletul său Domnului când îi vei număra, ca să nu fie nicio rană printre ei când îi vei număra. Aceasta vor da: fiecare ins care va trece la cei numărați: o jumătate de siclu, după siclul sfântului locaș; siclul este douăzeci de ghere. O jumătate de siclu va fi dar ridicat pentru Domnul. Orice ins care va trece la cei numărați de la douăzeci de ani și mai sus va da darul ridicat al Domnului. Bogatul nu va da mai mult și săracul nu va da mai puțin de o jumătate de siclu când vor da darul ridicat al Domnului, ca să facă ispășire pentru sufletele voastre. Și vei lua argintul de ispășire de la copiii lui Israel și‐l vei da pentru slujba cortului întâlnirii; și va fi o amintire pentru copiii lui Israel înaintea Domnului ca să facă ispășire pentru sufletele voastre. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Să faci și un spălător de aramă și piciorul lui de aramă pentru spălat și să‐l pui între cortul întâlnirii și altar și să pui apă în el. Și Aaron și fiii lui își vor spăla mâinile și picioarele din el. Când vor intra în cortul întâlnirii, se vor spăla cu apă, ca să nu moară; sau când se vor apropia de altar ca să slujească pentru ca să ardă o jertfă arsă în foc pentru Domnul. Și își vor spăla mâinile și picioarele ca să nu moară. Și va fi un așezământ în veac pentru ei, pentru el și pentru sămânța lui în neamurile lor. Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: Ia‐ți și tu cele mai bune mirodenii de smirnă curgătoare cinci sute de sicli și de scorțișoară mirositoare pe jumătate atâta, două sute cincizeci de sicli, și calam mirositor două sute cincizeci de sicli și casia cinci sute de sicli, după siclul sfântului locaș, și un hin de untdelemn de măsline. Și să faci din ele un untdelemn pentru ungerea sfântă, o unsoare amestecată după meșteșugul făcătorului de mir. Acesta va fi untdelemnul ungerii sfinte. Și să ungi cu el cortul întâlnirii și chivotul mărturiei și masa și toate uneltele ei și sfeșnicul și uneltele lui și altarul tămâiei și altarul arderii de tot și toate uneltele lui și spălătorul și piciorul lui. Și să le sfințești ca să fie prea sfinte: orice se va atinge de ele va fi sfânt. Și să ungi pe Aaron și pe fiii săi și să‐i sfințești ca să‐mi fie în slujba de preoți. Și să vorbești copiilor lui Israel zicând: Acesta îmi va fi un untdelemn de ungere sfântă în neamurile voastre. Să nu se toarne pe carne de om și să nu faceți unul ca el după amestecătura lui: este sfânt; să vă fie sfânt! Oricine va amesteca vreunul ca el sau cine va pune din el pe un străin va fi stârpit din poporul său. Și Domnul a zis lui Moise: Ia mirodenii mirositoare: stacte și onice și galban, mirodenii mirositoare și tămâie curată; să fie în greutate deopotrivă. Și să faci din ele o tămâie, o mireasmă după meșteșugul făcătorului de mir, sărată, curată, sfântă. Și vei pisa mărunt din ea, și vei pune din ea înaintea mărturiei în cortul întâlnirii unde mă voi întâlni cu tine. Vă va fi preasfântă. Și tămâia pe care o vei face să nu vă faceți după amestecătura ei; îți va fi sfântă pentru Domnul. Oricine va face asemenea ei ca s‐o miroase va fi stârpit din poporul său. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vezi, am chemat pe nume pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda. Și l‐am umplut cu Duhul lui Dumnezeu în înțelepciune și în pricepere și în cunoștință și în orice lucrare, ca să facă născociri, ca să lucreze în aur și în argint și în aramă, ca să taie pietre pentru legat și să taie lemne, ca să lucreze tot felul de lucrări. Și iată am dat cu el pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan; și am dat înțelepciune în inima fiecăruia care este cu inimă înțeleaptă ca să facă tot ce ți‐am poruncit: cortul întâlnirii și chivotul mărturiei și scaunul îndurării care este deasupra și toate uneltele cortului și masa și uneltele ei și sfeșnicul curat și toate uneltele lui și altarul tămâiei și altarul arderilor de tot și toate uneltele lui și spălătorul și piciorul lui și hainele lucrate iscusit și hainele sfinte pentru Aaron, preotul, și hainele fiilor săi ca să‐mi fie în slujba de preoți și untdelemnul ungerii și tămâia de mirodenii mirositoare pentru sfânta. Vor face potrivit cu tot ce ți‐am poruncit. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Și tu vorbește copiilor lui Israel zicând: Cu adevărat să păziți sabatele mele; căci acesta este un semn între mine și voi în neamurile voastre ca să cunoașteți că eu sunt Domnul care vă sfințește. Să păziți dar sabatul, căci vă este sfânt: Oricine‐l va pângări va fi omorât, căci cine va face vreo lucrare în el, sufletul acela va fi stârpit din poporul său. Șase zile se va lucra, dar în ziua a șaptea este sabatul de odihnă, sfânt pentru Domnul. Cine va face vreo lucrare în ziua sabatului va fi omorât. Și copiii lui Israel să păzească sabatul ca să țină sabatul în neamurile lor, drept legământ veșnic. Este un semn între mine și copiii lui Israel în veac; căci Domnul a făcut cerurile și pământul în șase zile și în ziua a șaptea s‐a odihnit și s‐a răcorit. Și după ce a sfârșit de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i‐a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu. Și când a văzut poporul că Moise întârzia să se pogoare de pe munte, poporul s‐a adunat la Aaron și i‐a zis: Scoală‐te, fă‐ne dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, omul care ne‐a scos din țara Egiptului, nu știm ce s‐a făcut cu el. Și Aaron le‐a zis: Scoateți cerceii de aur, care sunt în urechile nevestelor voastre, ale fiilor voștri și ale fetelor voastre și aduceți‐i la mine. Și tot poporul și‐a smuls toți cerceii de aur care erau în urechile lor și i‐au adus lui Aaron. Și el i‐a luat din mâinile lor și i‐a fățuit cu dalta și a făcut un vițel turnat. Și au zis: Aceștia sunt dumnezeii tăi, Israele, care te‐au scos din țara Egiptului! Și Aaron a văzut și a zidit un altar înaintea lui și Aaron a făcut o strigare și a zis: Mâine este o sărbătoare pentru Domnul! Și a doua zi s‐au sculat de dimineață și au jertfit arderi de tot și au adus jertfe de pace; și poporul a șezut să mănânce și să bea și s‐au sculat să joace. Și Domnul a zis lui Moise: Du‐te, pogoară‐te, căci poporul tău pe care l‐ai scos din țara Egiptului s‐a stricat. Curând s‐au abătut de la calea pe care le‐am poruncit‐o; și‐au făcut un vițel turnat și s‐au închinat înaintea lui și i‐au jertfit și au zis: Aceștia, Israele, sunt dumnezeii tăi care te‐au scos din țara Egiptului! Și Domnul a zis lui Moise: Am văzut pe acest popor și iată este un popor tare la grumaz. Și acum lasă‐mă, ca mânia mea să se aprindă împotriva lor și să‐i nimicesc și voi face din tine un neam mare. Și Moise a rugat pe Domnul Dumnezeul său și a zis: Pentru ce, Doamne, să se aprindă mânia ta împotriva poporului tău, pe care l‐ai scos din țara Egiptului cu putere mare și cu mână tare? Pentru ce să vorbească egiptenii zicând: Spre rău i‐a scos ca să‐i omoare pe munți și să‐i nimicească de pe fața pământului? Întoarce‐te de la aprinderea mâniei tale și căiește‐te de acest rău împotriva poporului tău! Adu‐ți aminte de Avraam, de Isaac și de Israel, robii tăi, cărora le‐ai jurat pe tine însuți și le‐ai zis: Voi înmulți sămânța voastră ca stelele cerurilor și voi da seminței voastre toată țara aceasta de care am vorbit și o vor moșteni în veac. Și Domnul s‐a căit de răul pe care spusese că are să‐l facă poporului său. Și Moise s‐a întors și s‐a pogorât de pe munte cu cele două table ale mărturiei în mâna lui; tablele erau scrise pe amândouă părțile: erau scrise pe o parte și pe cealaltă. Și tablele erau lucrarea lui Dumnezeu și scrierea era scrierea lui Dumnezeu săpată pe table. Și Iosua a auzit glasul poporului când chiuiau și a zis lui Moise: E chiot de război în tabără. Și el a zis: Nu e sunetul unui răspuns de putere, nici sunetul unui răspuns de slăbiciune: aud un glas de cântare care‐și răspunde rând pe rând. Și a fost așa: când s‐a apropiat de tabără, a văzut vițelul și jocurile. Și mânia lui Moise s‐a aprins și a lepădat tablele din mâini și le‐a sfărâmat la poalele muntelui. Și a luat vițelul pe care‐l făcuseră și l‐a ars în foc și l‐a măcinat în pulbere și a presărat‐o pe apă și a făcut pe copiii lui Israel s‐o bea. Și Moise a zis lui Aaron: Ce ți‐a făcut acest popor de ai adus un păcat mare asupra lor? Și Aaron a zis: Să nu se aprindă mânia domnului meu! Tu cunoști poporul că zace în rău. Și mi‐au zis: Fă‐ne dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci acest Moise, omul care ne‐a scos din țara Egiptului, nu știm ce s‐a făcut cu el. Și le‐am zis: Cine are aur? Ei l‐au smuls și mi l‐au dat și eu l‐am aruncat în foc și a ieșit acest vițel. Și Moise a văzut că poporul era neînfrânat, căci Aaron îl făcuse neînfrânat spre rușinea lor înaintea potrivnicilor lor. Și Moise a stătut în poarta taberei și a zis: Cine este pentru Domnul, la mine! Și toți fiii lui Levi s‐au strâns la el. Și le‐a zis: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Fiecare să‐și pună sabia pe coapsă și mergeți încoace și încolo din poartă în poartă prin tabără și fiecare să ucidă pe fratele său și fiecare pe tovarășul său și fiecare pe prietenul său de aproape. Și fiii lui Levi au făcut după cuvântul lui Moise și cam trei mii de bărbați au căzut din popor în ziua aceea. Și Moise a zis: Sfințiți‐vă astăzi pentru Domnul, fiecare împotriva fiului său și împotriva fratelui său, ca să aduceți astăzi o binecuvântare peste voi înșivă. Și a fost așa: a doua zi Moise a zis poporului: Ați păcătuit cu un păcat mare. Și acum mă voi sui la Domnul: poate voi face ispășire pentru păcatul vostru. Și Moise s‐a întors la Domnul și a zis: Vai! poporul acesta a păcătuit cu un păcat mare și și‐au făcut dumnezei de aur! Și acum dacă le vei ierta păcatul,… iar dacă nu, șterge‐mă, te rog, din cartea ta pe care ai scris‐o. Și Domnul a zis lui Moise: Pe cel ce a păcătuit împotriva mea, pe acela îl voi șterge din cartea mea. Și acum mergi și du pe popor unde ți‐am spus. Iată Îngerul meu va merge înaintea ta, dar în ziua cercetării mele le voi cerceta păcatul în ei. Și Domnul a lovit pe popor pentru că făcuseră vițelul pe care‐l făcuse Aaron. Și Domnul a zis lui Moise: Pleacă, suie‐te de aici, tu și poporul pe care l‐ai scos din țara Egiptului în țara pe care am jurat‐o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov zicând: O voi da seminței tale. Și voi trimite un înger înaintea ta și voi izgoni pe cananit, pe amorit și pe hetit și pe ferezit, pe hevit și pe iebusit: în țara unde curge lapte și miere: căci nu mă voi sui în mijlocul tău, căci ești un popor tare la grumaz, ca să nu te nimicesc pe cale. Și poporul a auzit acest cuvânt rău. Și s‐au jelit și nimeni nu și‐a pus podoabele. Și Domnul zisese lui Moise: Spune copiilor lui Israel: Voi sunteți un popor tare la grumaz; într‐o clipă mă voi sui în mijlocul tău și te voi nimici. Și acum aruncă‐ți podoabele de pe tine și voi ști ce‐ți voi face. Și copiii lui Israel și‐au scos podoabele lor de la muntele Horeb înainte. Și Moise a luat cortul și l‐a întins afară din tabără, departe de tabără, și a numit cortul întâlnirii. Și a fost așa: oricine căuta pe Domnul ieșea la cortul întâlnirii care era afară din tabără. Și a fost așa: când Moise a ieșit afară la cort tot poporul s‐a sculat și a stătut fiecare la intrarea cortului său și s‐a uitat după Moise până a intrat în cort. Și a fost așa: când a intrat Moise în cort, stâlpul de nor s‐a coborât și a stat la intrarea cortului și Domnul a vorbit cu Moise. Și tot poporul a văzut stâlpul de nor stând la intrarea cortului și tot poporul s‐a sculat și s‐au închinat fiecare la intrarea cortului său. Și Domnul vorbea cu Moise față în față cum vorbește un om cu prietenul său. Și se întorcea în tabără; dar slujitorul său Iosua, fiul lui Nun, un tânăr, nu ieșea dinăuntrul cortului. Și Moise a zis Domnului: Vezi, tu îmi zici: Suie pe poporul acesta! Și nu mi‐ai făcut cunoscut pe cine vei trimite cu mine. Și ai zis: Eu te cunosc pe nume și ai aflat har în ochii mei. Și acum, te rog, dacă am aflat har în ochii tăi, arată‐mi dar căile tale, ca să te cunosc și să aflu har în ochii tăi: și ai în vedere că acest neam este poporul tău. Și el a zis: Fața mea va merge și îți voi da odihnă. Și el i‐a zis: Dacă nu merge fața ta, nu ne sui de aici. Căci în ce se va cunoaște atunci că am aflat har în ochii tăi, eu și poporul tău? Oare nu într‐aceasta că vei merge cu noi? Așa vom fi deosebiți, eu și poporul tău, din toate popoarele care sunt pe fața pământului. Și Domnul a zis lui Moise: Voi face și lucrul acesta pe care‐l spui acum, căci ai aflat har în ochii mei și te cunosc pe nume. Și el a zis: Arată‐mi, te rog, slava ta! Și el a zis: Voi face să treacă toată bunătatea mea pe dinaintea feței tale și voi vesti numele Domnului înaintea ta și voi fi îndurător cu cine voi fi îndurător și‐mi va fi milă de cine‐mi va fi milă. Și a zis: Tu nu‐mi poți vedea fața, căci omul nu poate să mă vadă și să trăiască. Și Domnul a zis: Iată un loc lângă mine și să stai pe stâncă. Și va fi așa: când va trece slava mea, te voi pune într‐o crăpătură a stâncii și te voi acoperi cu mâna mea până voi trece. Și‐mi voi trage mâna și mă vei vedea pe dinapoi, dar fața mea nu se va vedea. Și Domnul a zis lui Moise: Taie‐ți două table de piatră asemenea celor dintâi și voi scrie pe table cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le‐ai sfărâmat. Și fii gata mâine dimineață și suie‐te dimineață pe muntele Sinai și stai acolo înaintea mea pe vârful muntelui. Și niciun om să nu se suie cu tine și niciun om să nu se vadă pe tot muntele, nici turmele, nici cirezile să nu pască în fața muntelui aceluia. Și a tăiat două table de piatră asemenea celor dintâi; și Moise s‐a sculat dis‐de‐dimineață și s‐a suit pe muntele Sinai, cum îi poruncise Domnul, și a luat în mână cele două table de piatră. Și Domnul s‐a pogorât în nor și a stătut acolo cu el și a vestit numele Domnului. Și Domnul a trecut pe dinaintea feței lui și a vestit: Domnul, Domnul, Dumnezeu binevoitor și milostiv, încet la mânie și bogat în îndurare și adevăr, păstrând îndurare pentru mii, iertând nelegiuirea și călcarea de lege și păcatul și care nu socotește nicidecum nevinovat pe cel vinovat; care cercetează nelegiuirea părinților în copii și în copiii copiilor, în cel de al treilea și al patrulea neam. Și Moise s‐a grăbit și s‐a plecat până la pământ și s‐a închinat. Și a zis: Dacă am aflat har în ochii tăi, Doamne, te rog, să meargă Domnul în mijlocul nostru; căci este un popor tare la grumaz și iartă‐ne nelegiuirea și păcatul nostru și ia‐ne de moștenire. Și el a zis: Iată întăresc un legământ: în fața întregului tău popor voi face minuni, care n‐au fost făcute în tot pământul nici în vreun neam; și tot poporul în mijlocul căruia ești va vedea lucrarea Domnului, căci ceea ce voi face cu tine va fi înfricoșat. Păzește ce‐ți poruncesc astăzi! Iată izgonesc dinaintea ta pe amorit și pe cananit și pe hetit și pe ferezit și pe hevit și pe iebusit. Ferește‐te să faci legământ cu locuitorii țării în care vei intra, ca să nu fie o cursă în mijlocul tău. Ci să le dărâmați altarele și să le sfărâmați stâlpii și să le tăiați Astarteele. Căci nu te vei închina la alt Dumnezeu; căci Domnul, numele lui este Gelos, este un Dumnezeu gelos. Ca nu cumva să faci legământ cu locuitorii țării și ei să curvească după dumnezeii lor și să jertfească dumnezeilor lor, și să fii chemat și să mănânci din jertfa lor și să iei din fetele lor pentru fiii tăi și fetele lor să curvească după dumnezeii lor și să facă pe fiii tăi să curvească după dumnezeii lor. Să nu‐ți faci dumnezei turnați. Să ții sărbătoarea azimilor. Șapte zile să mănânci azimi, după cum ți‐am poruncit, la vremea hotărâtă a lunii abib, căci în luna abib ai ieșit din Egipt. Tot ce deschide pântecele este al meu și tot ce este născut parte bărbătească din vitele tale, întâiul născut din vacă și din oaie. Și întâiul născut al măgăriței să‐l răscumperi cu un miel; și dacă nu‐l vei răscumpăra, să‐i frângi gâtul. Să răscumperi pe toți întâii născuți din fiii tăi. Și nimeni să nu se arate înaintea mea fără nimic. Șase zile să lucrezi, dar în ziua a șaptea să te odihnești; să te odihnești la arat și la secerat. Și să faci sărbătoarea săptămânilor, a celor dintâi roade din secerișul de grâu, și sărbătoarea culesului la sfârșitul anului. De trei ori pe an toată partea voastră bărbătească să se arate înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel. Căci voi izgoni neamuri dinaintea ta și‐ți voi lărgi hotarele și nimeni nu va dori țara ta, când te vei sui să te arăți înaintea feței Domnului Dumnezeului tău de trei ori pe an. Să nu jertfești sângele jertfei mele cu pâine cu aluat și jertfa sărbătorii paștilor nu va fi lăsată noaptea până dimineață. Să aduci în casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade din țarina ta. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale. Și Domnul a zis lui Moise: Scrie‐ți aceste cuvinte! Căci după cuprinsul acestor cuvinte am făcut legământ cu tine și cu Israel. Și a fost acolo cu Domnul patruzeci de zile și patruzeci de nopți: nici n‐a mâncat pâine, nici n‐a băut apă. Și Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele zece cuvinte. Și a fost așa: când s‐a pogorât Moise de pe muntele Sinai, și cele două table ale mărturiei erau în mâna lui Moise, când s‐a pogorât de pe munte, Moise nu știa că pielea feței lui strălucea pentru că vorbise cu El. Și Aaron și toți copiii lui Israel au văzut pe Moise și iată pielea feței lui strălucea și s‐au temut să se apropie de el. Și Moise i‐a chemat și Aaron și toți mai marii adunării s‐au întors la el și Moise le‐a vorbit. Și după aceasta toți copiii lui Israel s‐au apropiat și le‐a poruncit tot ce vorbise Domnul cu el pe muntele Sinai. Și Moise a încetat de vorbit cu ei și și‐a pus o mahramă peste față. Și Moise, când intra înaintea Domnului ca să vorbească cu el, își scotea mahrama până ieșea. Și ieșea și spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise. Și copiii lui Israel vedeau fața lui Moise, că pielea feței lui Moise strălucea. Și Moise iarăși își punea mahrama peste față până intra să vorbească cu El. Și Moise a strâns toată adunarea copiilor lui Israel și le‐a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le‐a poruncit Domnul să le faceți. Șase zile să se lucreze, dar în ziua a șaptea să vă fie o zi sfântă, un sabat de odihnă pentru Domnul: oricine va lucra în ea să fie omorât. Să nu aprindeți niciun foc în toate locuințele voastre în ziua sabatului. Și Moise a vorbit către toată adunarea copiilor lui Israel zicând: Acesta este cuvântul, pe care l‐a poruncit Domnul, zicând: Luați dintre voi un dar ridicat pentru Domnul: fiecare a cărui inimă este voitoare să aducă darul ridicat al Domnului: aur și argint și aramă și albastru și purpură și carmezin și in subțire și păr de capră și piei de berbece roșite și piei de vițel de mare și lemn de salcâm și untdelemn pentru lumină și mirodenii pentru untdelemnul ungerii și pentru tămâia mirositoare și pietre de onix și pietre de legat pentru efod și pentru pieptar. Și toți cei ce sunt cu inimă înțeleaptă între voi să vină și să facă tot ce a poruncit Domnul: locașul, cortul lui și acoperământul lui, copcile lui și scândurile lui, drugii lui, stâlpii lui și picioarele lui; chivotul și pârghiile lui, scaunul îndurării și perdeaua despărțitoare, masa și pârghiile ei și toate uneltele ei și pâinea punerii înainte și sfeșnicul pentru lumină și uneltele lui și candelele lui și untdelemnul pentru lumină și altarul tămâiei și pârghiile lui și untdelemnul ungerii și tămâia mirositoare și perdeaua de la intrare de la ușa locașului; altarul arderii de tot și grătarul său de aramă, pârghiile sale și toate uneltele sale, spălătorul și piciorul lui, perdelele curții, stâlpii săi și picioarele sale și perdeaua de la ușa curții; țărușii locașului și țărușii curții și sforile lor; hainele lucrate cu măiestrie pentru slujit în sfânta, hainele sfinte pentru Aaron, preotul, și hainele fiilor lui ca să slujească în slujba de preoți. Și toată adunarea copiilor lui Israel a plecat dinaintea lui Moise. Și fiecare om, pe care‐l trăgea inima și fiecare om, pe care‐l îndemna duhul, au venit și au adus darul ridicat al Domnului pentru lucrul cortului întâlnirii și pentru toată slujba lui și pentru hainele sfinte. Și au venit bărbați și femei; fiecare pe care‐l trăgea inima a adus verigi de nas și cercei și inele și salbe, tot felul de scule de aur; fiecine care a legănat un dar legănat de aur pentru Domnul. Și fiecare la care s‐a aflat albastru și purpură și carmezin și in subțire și păr de capră și piei de berbeci roșite și piei de vițel de mare, le‐a adus. Și oricine care a ridicat un dar ridicat de argint și aramă, a adus darul ridicat al Domnului. Și fiecare la care s‐a aflat lemn de salcâm pentru tot felul de lucru la slujbă, l‐a adus. Și fiecare femeie care avea inima înțeleaptă a tors cu mâinile ei și a adus tortul: albastru și purpură și carmezin și in subțire. Și toate femeile înțelepte pe care le trăgea inima au tors păr de capră. Și mai marii au adus pietrele de onix și pietrele de legat pentru efod și pentru pieptar; și mirozne și untdelemnul pentru lumină și pentru untdelemnul ungerii și pentru tămâia mirositoare. Copiii lui Israel, fiecare bărbat și femeie a căror inimă îi îndemna să aducă pentru tot lucrul pe care‐l poruncise Domnul prin Moise să se facă, au adus un dar de bună voie pentru Domnul. Și Moise a zis copiilor lui Israel: Vedeți, Domnul a chemat pe nume pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda. Și l‐a umplut cu Duhul lui Dumnezeu în înțelepciune, în pricepere și în cunoștință și în tot felul de lucrare și să facă născociri, ca să lucreze în aur și în argint și în aramă și să taie pietre pentru legat și să taie lemnul, ca să facă tot felul de lucruri măiestrite. Și lui și lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan, le‐a pus în inimă ca să învețe pe alții. I‐a umplut cu înțelepciune de inimă ca să lucreze tot felul de lucru de săpător și de născocitor și de cusător în albastru și în purpură, în carmezin și în in subțire și de țesător, făcând orice fel de lucrare și născocind orice lucru măestrit. Și Bețaleel și Oholiab și orice bărbat care era cu inimă înțeleaptă, în care pusese Domnul înțelepciune și pricepere ca să știe cum să lucreze tot lucrul pentru slujba sfântului locaș, au făcut după toate cele ce poruncise Domnul. Și Moise a chemat pe Bețaleel și pe Oholiab și pe orice bărbat care era cu inimă înțeleaptă, în a cărui inimă pusese Domnul înțelepciune, fiecare pe care‐l trăgea inima să se apropie de lucru ca să‐l facă. Și au luat dinaintea lui Moise tot darul ridicat pe care‐l aduseseră copiii lui Israel pentru lucrul slujbei sfântului locaș ca să‐l facă. Și‐i aduceau încă daruri de bună voie în fiecare dimineață. Și toți oamenii înțelepți care lucrau tot lucrul sfântului locaș au venit fiecare de la lucrul său pe care‐l făcea. Și au vorbit lui Moise zicând: Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru slujba lucrului pe care a poruncit Domnul să se facă. Și Moise a poruncit și a făcut să treacă un glas prin tabără zicând: Nici bărbat nici femeie să nu mai facă vreo lucrare pentru darul ridicat al sfântului locaș. Și poporul a încetat să aducă. Și lucrul era de ajuns pentru lucrarea de făcut și era chiar prea mult. Și fiecare om cu inima înțeleaptă dintre cei ce lucrau la lucrare a făcut locașul cu zece covoare de in subțire răsucit și albastru și purpură și carmezin, le‐a făcut cu heruvimi, lucrătură aleasă. Lungimea fiecărui covor era de douăzeci și opt de coți, lățimea unui covor de patru coți: o singură măsură pentru toate covoarele. Și a împreunat cinci covoare unul cu altul și a împreunat cinci covoare unul cu altul. Și a făcut chiotori de fir albastru pe marginea unui covor de la marginea împreunării; tot așa a făcut la marginea covorului care era cel din urmă în împreunarea a doua. A făcut cincizeci de chiotori într‐un covor și a făcut cincizeci de chiotori pe marginea covorului care era în împreunarea a doua: chiotorile erau una în fața alteia. Și a făcut cincizeci de copci de aur și a împreunat covoarele unul cu altul cu copcile și locașul era unul singur. Și a făcut covoare din păr de capre pentru cortul de deasupra locașului: a făcut unsprezece covoare. Lungimea unui covor era de treizeci de coți și lățimea unui covor de patru coți; o singură măsură pentru cele unsprezece covoare. Și a împreunat cinci covoare deosebit și șase covoare deosebit. Și a făcut cincizeci de chiotori pe marginea covorului care era cel din urmă în împreunare, și cincizeci de chiotori pe marginea covorului care era în împreunarea cealaltă. Și a făcut cincizeci de copci de aramă ca să împreune cortul ca să fie unul singur. Și a făcut un acoperământ pentru cort din piei de berbece vopsite cu roș și un acoperământ din piei de vițel de mare pe deasupra. Și a făcut scândurile pentru locaș din lemn de salcâm stând în picioare. Lungimea unei scânduri era de zece coți și lățimea unei scânduri de un cot și jumătate. Erau două urechi la fiecare scândură legate una cu alta. Așa a făcut la toate scândurile locașului. Și a făcut scândurile pentru locaș: douăzeci de scânduri pentru latura de miazăzi, înspre miazăzi. Și a făcut patruzeci de picioare de argint sub cele douăzeci de scânduri, două picioare sub o scândură pentru cele două urechi ale ei și două picioare sub cealaltă scândură pentru cele două urechi ale ei. Și pentru cealaltă lature a locașului dinspre miazănoapte a făcut douăzeci de scânduri și cele patruzeci de picioare de argint ale lor: două picioare sub o scândură și două picioare sub cealaltă scândură. Și pentru partea din fund a locașului înspre apus a făcut șase scânduri. Și a făcut două scânduri pentru cele două unghiuri ale locașului în partea din fund. Și erau împreunate jos și erau unite desăvârșit împreună sus într‐un cerc: așa a făcut cu amândouă în cele două colțuri. Și erau opt scânduri și picioarele lor de argint: șaisprezece picioare: sub fiecare scândură două picioare. Și a făcut drugi din lemn de salcâm, cinci pentru scândurile de la o latură a locașului și cinci drugi pentru scândurile de la cealaltă latură a locașului și cinci drugi pentru scândurile locașului din partea din fund spre‐apus. Și a făcut drugul de la mijloc ca să treacă prin mijlocul scândurilor de la un capăt la celălalt. Și a îmbrăcat scândurile cu aur și a făcut verigile lor de aur ca să petreacă drugii prin ele și a îmbrăcat drugii cu aur. Și a făcut perdeaua din albastru și purpură și carmezin și din in subțire răsucit; a făcut‐o cu heruvimi, lucrare de lucrător iscusit. Și i‐a făcut patru stâlpi de salcâm și i‐a îmbrăcat cu aur; cârligele lor erau de aur; și a turnat pentru ele patru picioare de argint. Și a făcut o perdea pentru intrarea cortului de albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit lucru de broderie. Și cei cinci stâlpi ai ei cu cârligele lor; și le‐a îmbrăcat căpătâiele și bețele de legătură cu aur; și cele cinci picioare ale lor erau de aramă. Și Bețaleel a făcut chivotul din lemn de salcâm; lungimea lui era de doi coți și jumătate și lățimea lui de un cot și jumătate și înălțimea lui de un cot și jumătate. Și l‐a îmbrăcat cu aur curat pe dinăuntru și pe dinafară și a făcut o cunună de aur pe el de jur împrejur. Și a turnat pentru el patru verigi de aur la cele patru picioare ale lui: două verigi la o latură a lui și două verigi la cealaltă latură a lui. Și a făcut pârghii din lemn de salcâm și le‐a îmbrăcat cu aur. Și a petrecut pârghiile prin verigile din laturile chivotului ca să poarte chivotul. Și a făcut un scaun al îndurării din aur curat; lungimea lui era de doi coți și jumătate și lățimea lui de un cot și jumătate. Și a făcut doi heruvimi de aur; i‐a făcut de aur bătut la amândouă capetele scaunului îndurării: un heruvim la un capăt și un heruvim la alt capăt; a făcut cei doi heruvimi ieșind din scaunul îndurării la amândouă capetele lui. Și heruvimii își întindeau aripile în sus acoperind cu aripile lor scaunul îndurării și fețele lor erau una către alta; fețele heruvimilor erau spre scaunul îndurării. Și a făcut masa din lemn de salcâm; lungimea ei era de doi coți și lățimea ei de un cot și înălțimea ei de un cot și jumătate. Și a îmbrăcat‐o cu aur curat și a făcut pe ea o cunună de aur de jur împrejur. Și i‐a făcut un pervaz lat de o palmă de jur împrejur; și a făcut o cunună de aur pentru pervazul ei de jur împrejur. Și i‐a turnat patru verigi de aur și a pus verigile la cele patru colțuri care erau la cele patru picioare ale ei. Și verigile erau lângă pervaz ca să petreacă prin ele pârghiile ca să poarte masa. Și a făcut pârghiile din lemn de salcâm și le‐a îmbrăcat cu aur ca să poarte masa. Și a făcut uneltele care erau pe masă, ceștile ei și lingurile ei și străchinile ei și ulcioarele ei cu care să toarne, din aur curat. Și a făcut sfeșnicul din aur curat: a făcut sfeșnicul bătut: piciorul lui și fusul lui; potirașele lui, gămălioarele lui și florile lui erau dintr‐o bucată cu el. Și șase brațe ieșeau din laturile lui, trei brațe ale sfeșnicului dintr‐o latură a lui și trei brațe ale sfeșnicului din cealaltă latură a lui. A făcut trei potirașe în chipul florilor de migdal într‐un braț, o gămălioară și o floare și trei potirașe în chipul florilor de migdal în celălalt braț, o gămălioară și o floare; așa era la cele șase brațe care ieșeau din sfeșnic. Și în sfeșnic erau patru potirașe în chipul florilor de migdal, gămălioarele lor și florile lor; și o gămălioară sub două brațe ale lui și o gămălioară sub două brațe ale lui și o gămălioară sub două brațe ale lui: la cele șase brațe care ieșeau din el. Gămălioarele lor și brațele lor ieșeau din el, totul bătut, dintr‐o bucată, de aur curat. Și a făcut cele șapte candele ale lui și mucările lui și vasele lui pentru mucuri din aur curat. L‐a făcut dintr‐un talant de aur curat cu toate uneltele lui. Și a făcut altarul tămâiei din lemn de salcâm; lungimea lui era de un cot și lățimea lui de un cot, era pătrat, și înălțimea lui de doi coți: coarnele lui ieșeau din el. Și l‐a îmbrăcat cu aur curat, vârful lui și laturile lui de jur împrejur și coarnele lui. Și i‐a făcut o cunună de aur de jur împrejur. Și a făcut două verigi de aur pentru el sub cununa lui, în cele două unghiuri ale lui, de amândouă laturile lui ca să petreacă prin ele pârghiile cu care să‐l poarte. Și a făcut pârghiile din lemn de salcâm și le‐a îmbrăcat cu aur. Și a făcut untdelemnul ungerii sfinte și tămâia mirositoare curată, după meșteșugul făcătorului de mir. Și a făcut altarul arderii de tot din lemn de salcâm: lungimea lui era de cinci coți și lățimea lui de cinci coți, era pătrat, și înălțimea lui era de trei coți. Și a făcut coarnele lui în cele patru unghiuri ale lui; coarnele lui ieșeau din el și l‐a îmbrăcat cu aramă. Și a făcut toate uneltele altarului: oalele și lopețile și farfuriile și furculițele și tigăile pentru cărbuni; toate uneltele lui le‐a făcut de aramă. Și a făcut pentru altar un grătar de aramă de rețea sub marginea lui, jos, până la mijlocul lui. Și a turnat patru verigi pentru cele patru capete ale grătarului de aramă ca să petreacă pârghiile prin ele. Și a făcut pârghiile din lemn de salcâm și le‐a îmbrăcat cu aramă. Și a pus pârghiile în verigile de la laturile altarului cu care să‐l poarte. L‐a făcut scobit din scânduri. Și a făcut spălătorul de aramă și piciorul lui de aramă din oglinzile femeilor care se strângeau pentru slujbă la intrarea cortului întâlnirii. Și a făcut curtea. Pentru latura de miazăzi înspre miazăzi, perdelele curții erau din in subțire răsucit de o sută de coți. Cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de picioare ale lor, de aramă; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură erau de argint. Și pentru latura dinspre miazănoapte o sută de coți; cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de picioare ale lor, de aramă; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură erau de argint. Și pentru latura dinspre apus perdele de cincizeci de coți; cei zece stâlpi ai lor și cele zece picioare ale lor; cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură erau de argint. Și pentru latura de răsărit spre răsărit cincizeci de coți. Perdelele pe o aripă a porții de cincisprezece coți, cei trei stâlpi ai lor și cele trei picioare ale lor; și pe cealaltă aripă de partea aceasta și de partea aceea a porții curții perdele de cincisprezece coți, cei trei stâlpi ai lor și cele trei picioare ale lor. Toate perdelele curții de jur împrejur erau de in subțire răsucit. Și picioarele stâlpilor erau de aramă, cârligele stâlpilor și bețele lor de legătură de argint și îmbrăcarea căpătâielor lor de argint; și toți stâlpii curții erau încinși împreună cu argint. Și perdeaua porții curții era de broderie de albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit: și lungimea era de douăzeci de coți și înălțimea ca lățimea, de cinci coți, după măsura perdelelor curții. Și stâlpii lor erau patru și picioarele lor patru, de aramă; cârligele lor de argint și îmbrăcătura căpătâielor lor și bețele lor de legătură de argint. Și toți țărușii locașului și ai curții de jur împrejur erau de aramă. Acestea sunt lucrurile numărate ale locașului, locașul mărturiei, care au fost numărate, după porunca lui Moise, prin slujba leviților sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul. Și Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda, a făcut tot ce poruncise Domnul lui Moise. Și cu el era Oholiab, fiul lui Ahisamac din seminția lui Dan, tăietor de pietre și născocitor și lucrător în broderie în albastru și în purpură și în carmezin și în in subțire. Tot aurul întrebuințat în lucrarea pentru tot lucrul sfântului locaș, aurul darului ridicat a fost douăzeci și nouă de talanți șapte sute treizeci de sicli, după siclul sfântului locas. Și argintul celor ce au fost numărați ai adunării a fost o sută de talanți și o mie șapte sute șaptezeci și cinci de sicli, după siclul sfântului locaș: o becă de cap, adică, jumătate de siclu, după siclul sfântului locaș, de la orice om care a trecut prin numărătoare, de la douăzeci de ani și mai sus, pentru șase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni. Și cei o sută de talanți de argint au fost pentru turnarea picioarelor sfântului locaș și picioarele perdelei; o sută de picioare dintr‐o sută de talanți, un talant de picior. Și din cei o mie șapte sute șaptezeci și cinci de sicli a făcut cârligele stâlpilor și a îmbrăcat căpătâiele lor și i‐a legat cu bețe. Și arama darului ridicat a fost șaptezeci de talanți și două mii patru sute de sicli. Și cu ea a făcut picioarele pentru intrarea cortului întâlnirii și altarul de aramă și grătarul de aramă pentru el și toate uneltele altarului și picioarele curții de jur împrejur și picioarele porții curții și toți țărușii locașului și toți țărușii curții de jur împrejur. Și din albastru și purpură și carmezin au făcut haine de slujbă pentru slujba în sfânta și au făcut hainele sfinte pentru Aaron; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și a făcut efodul din aur, albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit. Și au bătut aurul în plăci subțiri și le‐au tăiat în fire ca să lucreze în albastru și în purpură și în carmezin și în in subțire, lucru de lucrător iscusit. I‐au făcut umerari împreunați unul cu altul; se împreunau la amândouă capetele lui. Și cingătoarea țesută cu iscusință, care era deasupra lui, era din aceeași bucată, după lucrul ei, din aur, albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și au lucrat pietrele de onix, prinse în legături de aur, săpate cu săpături de pecete după numele fiilor lui Israel. Și le‐a pus pe umerarii efodului ca pietre de amintire pentru copiii lui Israel; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și a făcut pieptarul de lucrare măiastră, ca lucrarea efodului, din aur, albastru și purpură și carmezin și in subțire răsucit. Era pătrat; au făcut pieptarul îndoit; lungimea lui era de o palmă și lățimea lui de o palmă, îndoit. Și au pus în el patru șiruri de pietre; un șir: sardonix, topaz și smaragd: întâiul șir. Și al doilea șir: carbuncul, safir și diamant. Și al treilea șir: opal, agat și ametist. Și al patrulea șir: hrisolit, onix și iaspis prinse în legături de aur în ferecăturile lor. Și pietrele erau după numele copiilor lui Israel, douăsprezece, după numele lor, ca săpătura de pecete, fiecare după numele său, pentru cele douăsprezece seminții. Și au făcut pe pieptar lănțișoare în chip de sfoară, lucru de împletitură din aur curat. Și au făcut două ferecături de aur și două verigi de aur și au pus cele două verigi la cele două capete ale pieptarului. Și au pus cele două lănțișoare împletite de aur în cele două verigi la capetele pieptarului. Și cele două capete ale celor două lănțișoare împletite le‐au întărit de cele două ferecături și le‐au pus peste umerarii efodului, în partea lui dinainte. Și au făcut două verigi de aur și le‐au pus la cele două capete ale pieptarului, la marginea lui pe dinăuntru înspre efod. Și au făcut două verigi de aur și le‐au pus pe cei doi umerari ai efodului dedesubt, în partea dinainte a lui, tocmai la împreunarea lui deasupra cingătorii țesute cu iscusință a efodului. Și au legat pieptarul cu verigile lui de verigile efodului cu sfoară de albastru, ca să stea nemișcat deasupra cingătorii efodului și ca pieptarul să nu se miște de pe efod; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și a făcut mantia efodului țesută toată din albastru. Și gura mantiei la mijlocul ei era ca gura unei platoșe; și era o tivitură de jur împrejurul gurii ca să nu se sfâșie. Și au făcut pe marginile mantiei mere granate de albastru și purpură și carmezin răsucit. Și au făcut clopoței de aur curat și au pus clopoțeii printre merele granate pe marginile mantiei, de jur împrejur, între merele granate: un clopoțel și un măr granat, un clopoțel și un măr granat, pe marginile mantiei, de jur împrejur pentru slujbă; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și au făcut cămăși de in subțire, lucru țesut, pentru Aaron și pentru fiii lui; și mitra de in subțire și podoabe de, căciuli de in subțire și izmenele de in subțire răsucit; și brâul de in subțire răsucit și albastru și purpură și carmezin, lucru de broderie; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și au făcut placa cununei sfinte, din aur curat și au scris pe ea cum se scrie cu săpătura de pecete: SFINȚENIE PENTRU DOMNUL! Și au legat de ea o sfoară de albastru, ca s‐o lege de mitră deasupra ei; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și tot lucrul locașului cortului întâlnirii a fost sfârșit; și copiii lui Israel au făcut după toate cele ce poruncise Domnul lui Moise: așa au făcut. Și au adus locașul lui Moise: cortul și toate uneltele lui, cârligele lui și scândurile lui, drugii lui și stâlpii lui și picioarele lui și acoperământul de piei de berbece vopsite cu roș și acoperământul de piei de vițel de mare și perdeaua despărțitoare; chivotul mărturiei și pârghiile lui și scaunul îndurării; masa, toate uneltele ei și pâinea punerii înainte; sfeșnicul curat, candelele lui, candelele de așezat în rând și toate uneltele lui și untdelemnul pentru lumină și altarul de aur și untdelemnul ungerii și tămâia mirositoare și perdeaua pentru intrarea cortului; altarul de aramă și grătarul lui de aramă, pârghiile lui și toate uneltele lui; spălătorul și piciorul lui; perdelele curții, stâlpii ei și picioarele ei și perdeaua pentru poarta curții, funiile ei și țărușii ei și toate uneltele de slujbă ale locașului pentru cortul întâlnirii, hainele lucrate cu iscusință pentru slujba în sfânta, hainele sfinte pentru Aaron, preotul, și hainele fiilor lui ca să fie în slujba de preoți. După toate cele ce poruncise Domnul lui Moise, așa au făcut copiii lui Israel tot lucrul. Și Moise a văzut toată lucrarea și, iată, o făcuseră cum poruncise Domnul, așa o făcuseră. Și Moise i‐a binecuvântat. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: În ziua lunii întâi, la întâi ale lunii, să așezi locașul cortului întâlnirii. Și să pui în el chivotul mărturiei și să acoperi chivotul cu perdeaua. Și să aduci masa și să așezi pe ea lucrurile de așezat pe ea. Și să aduci sfeșnicul și să‐i aprinzi candelele. Și să pui altarul de aur pentru tămâie înaintea chivotului mărturiei și să atârni perdeaua intrării locașului. Și să pui altarul arderii de tot înaintea intrării locașului cortului întâlnirii. Și să pui spălătorul între cortul întâlnirii și altar și să pui apă în el. Și să așezi curtea de jur împrejur și să atârni perdeaua la poarta curții. Și să iei untdelemnul ungerii și să ungi locașul și tot ce este în el și să‐l sfințești pe el și toate uneltele lui și va fi sfânt. Și să ungi altarul arderii de tot și toate uneltele lui; și să sfințești altarul, și altarul să fie preasfânt. Și să ungi spălătorul și piciorul lui și să‐l sfințești. Și să apropii pe Aaron și pe fiii lui la intrarea cortului întâlnirii și să‐i scalzi în apă. Și să îmbraci pe Aaron cu hainele sfinte și să‐l ungi și să‐l sfințești, ca să‐mi fie în slujba de preot. Și să apropii pe fiii lui și să‐i îmbraci cu cămășile. Și să‐i ungi cum ai uns și pe tatăl lor, ca să‐mi fie în slujba de preoți; și ungerea lor le va fi o preoție veșnică în neamurile lor. Și Moise a făcut așa; după toate cele ce poruncise Domnul, așa a făcut. Și a fost așa: în luna întâi în anul al doilea, la întâi ale lunii locașul a fost așezat. Și Moise a așezat locașul și i‐a pus picioarele și i‐a așezat scândurile și i‐a pus drugii și i‐a așezat stâlpii. Și a întins cortul deasupra locașului și a pus acoperământul cortului deasupra peste el; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și a luat și a pus mărturia în chivot; și a pus pârghiile la chivot și a așezat scaunul îndurării deasupra pe chivot. Și a adus chivotul în locaș și a atârnat perdeaua despărțitoare și a despărțit chivotul mărturiei; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și a pus masa în cortul întâlnirii, în latura locașului despre miazănoapte, dinafară de perdea. Și a pus în rând pe ea pâinile înaintea Domnului; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și a pus sfeșnicul în cortul întâlnirii, în dreptul mesei, în latura locașului dinspre miazăzi. Și a aprins candelele înaintea Domnului; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și a pus altarul de aur în cortul întâlnirii înaintea perdelei. Și a făcut să fumege pe el tămâie mirositoare; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și a așezat perdeaua intrării locașului. Și a pus altarul arderii de tot la intrarea locașului cortului întâlnirii, și a adus pe el arderea de tot și darul de mâncare; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și a pus spălătorul între cortul întâlnirii și altar și a pus apă în el pentru spălat. Și Moise și Aaron și fiii lui și‐au spălat mâinile și picioarele din el. Când intrau în cortul întâlnirii și când se apropiau de altar, se spălau; după cum poruncise Domnul lui Moise. Și a așezat curtea împrejurul locașului și altarului și a atârnat perdeaua la poarta curții. Și Moise a sfârșit lucrul. Și norul a acoperit cortul întâlnirii și slava Domnului a umplut locașul. Și Moise nu putea intra în cortul întâlnirii, căci norul a rămas peste el și slava Domnului umplea locașul. Și când norul se ridica de pe locaș, copiii lui Israel plecau din loc în toate călătoriile lor. Și dacă norul nu se ridica, atunci ei nu porneau până în ziua când se ridica. Căci norul Domnului era deasupra locașului ziua, și noaptea era un foc în el, înaintea ochilor întregii case a lui Israel în toate călătoriile lor. Și Domnul a chemat pe Moise și i‐a vorbit din cortul întâlnirii zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Când vreun om din voi va aduce un dar Domnului, să aduceți darul vostru din dobitoace, din cireadă și din turmă. Dacă darul său va fi ardere de tot din cireadă, să‐l aducă o parte bărbătească fără cusur: să‐l aducă la intrarea cortului întâlnirii, ca să fie primit înaintea Domnului. Și să‐și pună mâna pe capul arderii de tot și va fi primit pentru el, ca să facă ispășire pentru el. Și să junghie vițelul înaintea Domnului; și fiii lui Aaron, preoții, să aducă sângele, și să stropească sângele de jur împrejur pe altarul care este la intrarea cortului întâlnirii. Și să jupuiască arderea de tot și s‐o taie în bucăți. Și fiii lui Aaron, preotul, să pună foc pe altar și să așeze lemne pe foc. Și fiii lui Aaron, preoții, să așeze bucățile, capul și grăsimea, deasupra lemnelor care sunt pe focul care este pe altar. Dar măruntaiele lui și picioarele lui să le spele în apă. Și preotul să le ardă toate pe altar, ca ardere de tot, jertfă arsă în foc, miros plăcut Domnului. Și dacă darul său va fi din turmă, din oi sau din capre, ca ardere de tot: să‐l aducă o parte bărbătească fără cusur. Și să‐l junghie lângă altar în partea dinspre miazănoapte înaintea Domnului. Și fiii lui Aaron, preoții, să stropească sângele lui pe altar de jur împrejur. Și să‐l taie în bucăți și capul lui și grăsimea lui. Și preotul să le pună deasupra lemnelor care sunt pe focul care este pe altar. Dar măruntaiele și picioarele să le spele cu apă. Și preotul să le aducă toate și să le ardă pe altar: este o ardere de tot, o jertfă arsă în foc, miros plăcut Domnului. Și dacă darul lui pentru Domnul va fi o ardere de tot din păsări, atunci să‐și aducă darul din turturele sau din pui de porumbel. Și preotul să‐l aducă la altar și să‐i rupă capul cu unghia și să‐l ardă pe altar. Și sângele lui să fie stors pe peretele altarului. Și să‐i scoată gușa cu penele și să le arunce lângă altar spre răsărit la locul cenușei. Și să despice pasărea între aripile sale, dar să n‐o desfacă în două. Și preotul s‐o ardă pe altar deasupra lemnelor care sunt pe foc: este o ardere de tot, o jertfă arsă în foc, miros plăcut Domnului. Și dacă va aduce cineva ca dar, un dar de mâncare pentru Domnul, darul lui să fie din floarea făinii; și să toarne untdelemn peste ea și să pună tămâie peste ea. Și s‐o ducă la fiii lui Aaron, preoții. Și el să ia din ea un pumn din floarea de făină și din untdelemn cu toată tămâia. Și preotul s‐o ardă ca amintirea sa pe altar, o jertfă arsă în foc, miros plăcut Domnului. Și rămășița darului de mâncare va fi a lui Aaron și a fiilor săi; este ceva preasfânt între jertfele arse în foc ale Domnului. Și dacă vei aduce ca dar, un dar de mâncare copt în cuptor, să fie turte fără aluat din floarea făinii frământate cu untdelemn, sau plăcinte fără aluat unse cu untdelemn. Și dacă darul tău va fi un dar de mâncare din tigaie, să fie din floarea făinii fără aluat, frământată cu untdelemn. Îl vei frânge în bucăți și vei turna untdelemn peste el: este un dar de mâncare. Și dacă darul tău va fi un dar de mâncare de pe grătar, să se facă din floarea făinii cu untdelemn. Și să aduci Domnului darul de mâncare care a fost făcut din acestea; și să fie adus preotului și el îl va duce la altar. Și preotul va lua din darul de mâncare amintirea sa, și o va arde pe altar, o jertfă cu foc, miros plăcut Domnului. Și rămășița din darul de mâncare să fie a lui Aaron și a fiilor săi: este ceva preasfânt între jertfele arse în foc ale Domnului. Niciun dar de mâncare pe care‐l veți aduce Domnului nu se va face cu aluat, căci nici aluat, nici miere, nu veți arde ca jertfă arsă în foc pentru Domnul. Ca dar de pârgă le veți aduce Domnului, dar nu se vor sui pe altar ca miros plăcut. Și orice dar din darul de mâncare al tău să‐l sărezi cu sare; și să nu lași să lipsească sarea legământului Dumnezeului tău de pe darul tău de mâncare; să aduci sare cu toate darurile tale. Și dacă vei aduce Domnului un dar de mâncare din întâile roade ale tale, să aduci spice de curând coapte, prăjite la foc, și grăunțe din spice pisate, ca dar de mâncare al celor dintâi roade ale tale. Și să pui untdelemn peste el și să presari tămâie peste el: este un dar de mâncare. Și preotul să ardă amintirea sa, o parte din grăunțele sale pisate și o parte din untdelemnul său, cu toată tămâia sa: este o jertfă cu foc pentru Domnul. Și dacă darul lui va fi o jertfă de pace: dacă‐l va aduce din cireadă, fie parte bărbătească sau femeiască, să‐l aducă fără cusur înaintea Domnului. Și să‐și pună mâna pe capul darului său și să‐l junghie la intrarea cortului întâlnirii; și fiii lui Aaron, preoții, să stropească sângele pe altar de jur împrejur. Și el să aducă din jertfa de pace o jertfă cu foc Domnului: grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care este pe măruntaie și cei doi rărunchi și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse și prapurul de pe ficat: să‐l scoată cu rărunchii. Și fiii lui Aaron s‐o ardă pe altar peste arderea de tot, care este deasupra lemnelor care sunt pe foc: este o jertfă cu foc, miros plăcut Domnului. Și dacă darul său, ca jertfă de pace pentru Domnul, va fi din turmă, o parte bărbătească sau o parte femeiască, să‐l aducă fără cusur. Dacă va aduce un miel ca dar al său, atunci să‐l aducă înaintea Domnului. Și să‐și pună mâna pe capul darului său și să‐l junghie înaintea cortului întâlnirii: și fiii lui Aaron să stropească sângele lui asupra altarului de jur împrejur. Și să aducă din jertfa de pace o jertfă cu foc Domnului, grăsimea lui, toată coada, s‐o scoată chiar de lângă osul spinării; și grăsimea care acopere măruntaiele și toată grăsimea care este pe măruntaie, și cei doi rărunchi și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse, și prapurul de pe ficat: să‐l scoată cu rărunchii. Și preotul s‐o ardă pe altar: este pâinea jertfei arse cu foc pentru Domnul. Și dacă darul lui va fi o capră, atunci s‐o aducă înaintea Domnului. Și să‐și pună mâna pe capul ei și s‐o junghie înaintea cortului întâlnirii: și fiii lui Aaron să stropească sângele ei asupra altarului de jur împrejur. Și să aducă din ea darul său, o jertfă arsă cu foc pentru Domnul; grăsimea care acopere măruntaiele și toată grăsimea care este pe măruntaie, și cei doi rărunchi și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse și prapurul de pe ficat: să‐l scoată cu rărunchii. Și preotul să le ardă pe altar: este pâinea jertfei arse cu foc ca miros plăcut. Toată grăsimea este a Domnului. Va fi o orânduire veșnică pentru neamurile voastre în toate locuințele voastre: nici grăsime, nici sânge să nu mâncați. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel zicând: Dacă va păcătui cineva prin nebăgare de seamă împotriva oricăreia din poruncile Domnului, făcând lucruri care nu trebuiesc făcute și va face vreunul din ele: Dacă preotul cel uns va păcătui și va aduce vină peste popor, atunci să aducă Domnului pentru păcatul său, cu care a păcătuit, un vițel din cireadă, fără cusur, ca jertfă pentru păcat. Și să aducă vițelul la intrarea cortului întâlnirii înaintea Domnului; și să‐și pună mâna pe capul vițelului și să junghie vițelul înaintea Domnului. Și preotul cel uns să ia din sângele vițelului și să‐l aducă la cortul întâlnirii. Și preotul să‐și moaie degetul în sânge și să stropească din sânge de șapte ori înaintea Domnului, înaintea perdelei sfântului locaș. Și preotul să pună din sânge peste coarnele altarului tămâiei mirositoare, care este înaintea Domnului în cortul întâlnirii; și tot sângele vițelului să‐l toarne la piciorul altarului arderii de tot, care este la intrarea cortului întâlnirii. Și toată grăsimea vițelului jertfei pentru păcat s‐o ridice de la el: grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care este pe măruntaie și cei doi rărunchi și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse și prapurul de pe ficat: să‐l scoată cu rărunchii, cum se scoate de pe boul jertfei de pace; și preotul să le ardă pe altarul arderii de tot. Și pielea vițelului și toată carnea lui, cu capul lui și cu picioarele lui și măruntaiele lui și balega lui, tot vițelul, să‐l scoată afară din tabără, într‐un loc curat unde se varsă cenușa și să‐l ardă pe lemne cu foc; să se ardă unde se varsă cenușa. Și dacă toată adunarea lui Israel va greși și lucrul a fost ascuns de ochii obștei și au făcut împotriva vreuneia din poruncile Domnului lucruri care nu se cădea să fie făcute și sunt vinovați; și păcatul cu care au păcătuit împotriva poruncii s‐a făcut cunoscut, atunci obștea să aducă un vițel din cireadă ca jertfă pentru păcat și să‐l ducă înaintea cortului întâlnirii. Și bătrânii adunării să‐și pună mâinile pe capul vițelului înaintea Domnului: și vițelul să se junghie înaintea Domnului. Și preotul cel uns să aducă din sângele vițelului la cortul întâlnirii. Și preotul să‐și moaie degetul în sânge și să stropească de șapte ori înaintea Domnului spre perdea. Și să pună sânge pe coarnele altarului care este înaintea Domnului, în cortul întâlnirii. Și tot sângele să‐l toarne la picioarele altarului arderii de tot care este la ușa cortului întâlnirii. Și să ridice toată grăsimea lui și s‐o ardă pe altar. Și să facă cu vițelul cum a făcut cu vițelul jertfei pentru păcat; așa să facă cu el. Și preotul să facă ispășire pentru ei și li se va ierta. Și el să scoată vițelul afară din tabără și să‐l ardă cum a ars vițelul dintâi: este o jertfă pentru păcatul obștei. Când va păcătui o căpetenie și va face din nebăgare de seamă împotriva vreuneia din toate poruncile Domnului Dumnezeului său lucruri care nu trebuiesc făcute și este vinovat: dacă i se va face cunoscut păcatul lui cu care a păcătuit, să aducă pentru darul său un țap din capre, parte bărbătească fără cusur. Și să‐și pună mâna pe capul țapului și să‐l junghie în locul unde se junghie arderea de tot înaintea Domnului: este o jertfă pentru păcat. Și preotul să ia cu degetul lui din sângele jertfei pentru păcat și să‐l pună pe coarnele altarului arderii de tot, iar sângele lui să‐l toarne la piciorul altarului arderii de tot. Și toată grăsimea s‐o ardă pe altar ca grăsimea jertfei de pace; și preotul să facă ispășire pentru el, pentru păcatul lui, și i se va ierta. Și dacă cineva din poporul țării va păcătui din nebăgare de seamă făcând împotriva vreuneia din poruncile Domnului lucrurile care nu trebuiesc făcute și va fi vinovat: dacă i se va face cunoscut păcatul lui cu care a păcătuit, atunci să aducă pentru darul său o iadă, parte femeiască fără cusur, pentru păcatul lui cu care a păcătuit. Și să‐și pună mâna pe capul jertfei pentru păcat, și să junghie jertfa pentru păcat în locul arderii de tot. Și preotul să ia cu degetul său din sângele ei, și să pună pe coarnele altarului arderii de tot, iar tot sângele să‐l verse la piciorul altarului. Și să scoată toată grăsimea ei, cum se scoate grăsimea de la jertfa de pace, și preotul s‐o ardă pe altar ca miros plăcut Domnului. Și preotul să facă ispășire pentru el și i se va ierta. Iar dacă va aduce un miel ca dar al său pentru păcat, să aducă o parte femeiască fără cusur. Și să‐și pună mâna pe capul jertfei pentru păcat, și s‐o junghie ca jertfă pentru păcat în locul unde se junghie arderea de tot. Și preotul să ia cu degetul său din sângele jertfei pentru păcat și să pună pe coarnele altarului arderii de tot și tot sângele să‐l verse la piciorul altarului. Și să scoată toată grăsimea lui, cum se scoate grăsimea mielului de la jertfa de pace; și preotul să le ardă pe altar cu jertfele arse cu foc ale Domnului; și preotul să facă ispășire pentru el de păcatul său cu care a păcătuit și i se va ierta. Și dacă va păcătui cineva, auzind glasul unui jurământ, fiind martor, fie că a văzut sau a știut, dacă nu spune, atunci își va purta nelegiuirea. Sau dacă se va atinge cineva de un lucru necurat, fie mortăciunea unei viețuitoare necurate, sau mortăciunea unui dobitoc necurat, sau mortăciunea unor târâtoare necurate și aceasta va fi ascuns de el, va fi necurat și vinovat. Sau dacă se va atinge de necurățenia unui om, oricare ar fi necurățenia lui prin care este necurat, și aceasta va fi ascuns de el: când o va ști, va fi vinovat. Sau dacă va jura cineva rostind cu ușurință cu buzele ca să facă rău, sau să facă bine, în orice rostește omul cu ușurință jurând, și este ascuns de el; când va ști, va fi vinovat într‐una din acestea. Și va fi așa: când va fi vinovat într‐una din acestea va mărturisi în ce a păcătuit. Și va aduce Domnului jertfa sa pentru vină pentru păcatul său cu care a păcătuit, o parte femeiască din turmă, o oaie sau o iadă, ca jertfă pentru păcat; și preotul va face ispășire pentru el de păcatul lui. Și dacă nu‐i va da mâna pentru o oaie, atunci să aducă Domnului ca jertfă a sa pentru vină pentru păcatul său cu care a păcătuit, două turturele sau doi pui de porumbel: unul jertfă pentru păcat și celălalt ardere de tot. Și să le aducă la preot, care să aducă ce este pentru jertfa pentru păcat, întâi, și să‐i rupă cu unghia capul de la grumaz dar să nu‐l despartă. Și să stropească peste peretele altarului din sângele jertfei pentru păcat, iar celălalt sânge să se stoarcă la piciorul altarului: este o jertfă pentru păcat. Și pe celălalt să‐l aducă ardere de tot după rânduială. Și preotul să facă ispășire pentru el de păcatul său cu care a păcătuit și i se va ierta. Dar dacă nu‐i va da mâna pentru două turturele sau doi pui de porumbel, atunci va aduce ca dar al lui pentru ceea ce a păcătuit, a zecea parte din efă de floarea făinii ca jertfă pentru păcat: să nu pună untdelemn pe ea, nici să nu pună tămâie peste ea, căci este o jertfă pentru păcat. Și s‐o aducă la preot și preotul să ia din ea un pumn plin ca amintirea ei și s‐o ardă pe altar, pe jertfele arse cu foc ale Domnului: este o jertfă pentru păcat. Și preotul să facă ispășire pentru el de păcatul cu care a păcătuit în vreuna din acestea și i se va ierta; și ce rămâne va fi al preotului, ca și darul de mâncare. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Dacă cineva va face vreo încălcare și va păcătui din nebăgare de seamă, în lucrurile sfinte ale Domnului, atunci să aducă Domnului jertfa lui pentru vină, un berbece fără cusur din turmă, după prețuirea ta, în sicli de argint, după siclul sfântului locaș, ca jertfă pentru vină. Și pentru ceea ce a păcătuit luând din lucrul sfânt, să plătească și să adauge a cincea parte la ea și s‐o dea preotului; și preotul va face ispășire pentru el cu berbecele jertfei pentru vină și i se va ierta. Și dacă va păcătui cineva și va face împotriva vreuneia din toate poruncile Domnului ce nu se cade să se facă, și n‐a știut, totuși este vinovat și își va purta nelegiuirea. Și să aducă preotului un berbece fără cusur din turmă, după prețuirea ta, ca jertfă pentru vină: și preotul să facă ispășire pentru el, de nebăgarea lui de seamă cu care a păcătuit din nebăgare de seamă și n‐a știut, și i se va ierta. Este o jertfă pentru vină: el este vinovat negreșit împotriva Domnului. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Dacă cineva va păcătui și va face vreo necredincioșie împotriva Domnului, și va minți aproapelui său într‐un lucru încredințat, sau un zălog, sau o răpire, sau a înșelat pe aproapele său, sau a găsit un lucru pierdut și‐l va tăgădui și va jura strâmb, în ceva din tot ce face omul păcătuind în ele: atunci va fi așa: dacă a păcătuit și este vinovat, va întoarce ce a răpit și lucrul cu care a înșelat, sau zălogul încredințat, sau lucrul pierdut pe care l‐a găsit, sau orice lucru pentru care a jurat strâmb; și să plătească prețul întreg și să adauge a cincea parte mai mult la el și să‐l dea aceluia al cui este, în ziua jertfei lui pentru vină. Și să aducă preotului pentru Domnul jertfa lui pentru vină, un berbece fără cusur din turmă, după prețuirea ta, ca jertfă pentru vină. Și preotul să facă ispășire pentru el înaintea Domnului și i se va ierta, oricare ar fi greșala pe care a făcut‐o în care a fost vinovat. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Poruncește lui Aaron și fiilor lui zicând: Aceasta este legea arderii de tot: arderea de tot să fie pe vatra de pe altar toată noaptea până dimineață; și focul altarului să ardă mereu deasupra lui. Și preotul să se îmbrace cu veșmântul său de in și să pună izmenele de in pe carnea sa, și să ridice cenușa în care a mistuit focul arderea de tot pe altar și s‐o verse lângă altar. Și să se dezbrace de hainele lui și să se îmbrace cu alte haine, și să scoată cenușa afară din tabără la un loc curat. Și focul de pe altar să ardă mereu pe el, să nu se stingă; și preotul să ardă lemne pe el în toate diminețile; și să așeze arderea de tot pe ele și să ardă deasupra grăsimea jertfelor de pace. Focul să ardă mereu pe altar; să nu se stingă. Și aceasta este legea darului de mâncare: Fiii lui Aaron să‐l aducă înaintea Domnului înaintea altarului. Și să ia din el un pumn, din floarea făinii darului de mâncare și din untdelemnul lui și toată tămâia care este deasupra darului de mâncare și să le ardă pe altar, ca miros plăcut, amintirea sa pentru Domnul. Iar ce va rămânea din el să mănânce Aaron și fiii săi; să se mănânce fără aluat într‐un loc sfânt; s‐o mănânce în curtea cortului întâlnirii. Să nu se coacă cu aluat. Am dat‐o ca parte a lor din jertfele mele arse cu foc; este preasfântă, ca jertfa pentru păcat și ca jertfa pentru vină. Toată partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănânce din ea. Este un așezământ în veac, în neamurile voastre, partea lor din jertfele arse cu foc ale Domnului. Orice se va atinge de ele să fie sfânt. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Acesta este darul lui Aaron și al fiilor săi, pe care să‐l aducă ei Domnului în ziua când va fi uns el: a zecea parte din efă de floarea făinii ca dar de mâncare, veșnic, jumătate din ea dimineața și jumătate din ea seara. S‐o pregătească în tigaie cu untdelemn: s‐o aduci amestecată cu untdelemn; să aduci bucățile coapte din darul de mâncare ca miros plăcut Domnului. Și preotul dintre fiii lui care va fi uns în locul lui, să‐l facă; este un așezământ în veac: va fi ars tot pentru Domnul. Și orice dar de mâncare al preotului să se ardă tot; să nu se mănânce. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește lui Aaron și fiilor săi zicând: Aceasta este legea jertfei pentru păcat: în locul unde se junghie arderea de tot să se junghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă. S‐o mănânce preotul care o aduce pentru păcat; să se mănânce într‐un loc sfânt în curtea cortului întâlnirii. Orice se va atinge de carnea ei să fie sfânt; și dacă se va stropi din sângele ei pe vreo haină, partea stropită s‐o speli într‐un loc sfânt. Și vasul de lut în care s‐a fiert să se spargă; și dacă s‐a fiert într‐un vas de aramă, să se frece și să se clătească în apă. Toată partea bărbătească dintre preoți să mănânce din ea; este preasfântă. Și orice jertfă pentru păcat, din al cărei sânge s‐a adus în cortul întâlnirii spre a face ispășire în sfânta, să nu se mănânce; să se ardă cu foc. Și aceasta este legea jertfei pentru vină: este preasfântă. În locul unde se junghie arderea de tot să se junghie jertfa pentru vină: și sângele ei să se stropească pe altar de jur împrejur. Și să se aducă toată grăsimea ei: coada și grăsimea care acoperă măruntaiele și cei doi rărunchi, și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse, și prapurul de pe ficat: să‐l scoată cu cei doi rărunchi. Și preotul să le ardă pe altar ca jertfă arsă cu foc pentru Domnul: este o jertfă pentru vină. Toată partea bărbătească dintre preoți să mănânce din ea; să se mănânce într‐un loc sfânt: este preasfântă. Ca jertfa pentru păcat, așa este jertfa pentru vină; este o singură lege pentru ele: să fie a preotului care face ispășire cu ea. Și preotul care aduce arderea de tot a vreunui om, preotul va avea pentru sine pielea arderii de tot pe care a adus‐o. Și orice dar de mâncare, care se coace în cuptor și tot ce se gătește pe grătar, sau în tigaie, să fie al preotului care îl aduce. Și orice dar de mâncare, frământat cu untdelemn și uscat, să fie al tuturor fiilor lui Aaron, al unuia ca și al altuia. Și aceasta este legea jertfei de pace, pe care o va aduce cineva Domnului. Dacă o aduce ca mulțumire, atunci să aducă pe lângă jertfa de mulțumire turte fără aluat frământate cu untdelemn, și plăcinte fără aluat unse cu untdelemn, și floarea făinii amestecată cu untdelemn în turte frământate cu untdelemn. Va aduce pentru darul lui cu turte, pâine cu aluat cu jertfa lui de pace pentru mulțămire. Și din tot darul să aducă una ca dar ridicat Domnului; va fi a preotului care stropește sângele jertfei lui de pace. Și carnea jertfei lui de pace pentru mulțumire să se mănânce în ziua în care va fi adusă; să nu lase nimic din ea până dimineața. Și dacă jertfa darului său va fi o juruință, sau un dar de bună voie, jertfa lui să se mănânce în ziua în care o va aduce; și ce va rămânea din ea să se mănânce a doua zi. Și ce va rămânea din carnea jertfei să se ardă cu foc a treia zi. Și dacă va mânca cineva din carnea jertfei sale de pace a treia zi, nu va fi primită, nu se va socoti celui ce a adus‐o: va fi o urâciune; și sufletul care va mânca din ea își va purta nelegiuirea. Și carnea care se va atinge de ceva necurat să nu se mănânce; să se ardă cu foc. Iar carnea, oricine este curat să mănânce carnea. Dar sufletul care având necurăția lui pe el va mânca din carnea jertfei de pace, care este pentru Domnul, sufletul acela va fi stârpit din poporul său. Și dacă cineva se va atinge de ceva necurat, necurăție de om, sau dobitoc necurat, sau orice urâciune necurată, și va mânca din carnea jertfei de pace, care este pentru Domnul, sufletul acela va fi stârpit din poporul său. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel zicând: Să nu mâncați nicio grăsime de bou sau de oaie sau de capră. Și grăsimea mortăciunii și grăsimea a ceea ce este sfâșiat de fiare să slujească la orice alt lucru, dar să n‐o mâncați nicidecum. Căci oricine va mânca grăsimea unui dobitoc, din care se aduce Domnului jertfă cu foc, sufletul care a mâncat va fi stârpit din poporul său. Și să nu mâncați niciun fel de sânge în toate locuințele voastre, fie de păsări fie de dobitoace. Orice suflet care va mânca din orice fel de sânge, sufletul acela va fi stârpit din poporul său. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel zicând: Cel ce își va aduce jertfa de pace Domnului să aducă Domnului darul său din jertfa sa de pace. Chiar mâinile sale să aducă jertfele cu foc ale Domnului; să aducă grăsimea cu pieptul: pieptul să fie legănat ca dar legănat înaintea Domnului. Și preotul să ardă grăsimea pe altar și pieptul să fie al lui Aaron și al fiilor săi. Și să dați preotului spata dreaptă ca dar ridicat din jertfele voastre de pace. Și acela dintre fiii lui Aaron, care aduce sângele jertfelor de pace și grăsimea lui, va avea ca parte a lui spata dreaptă. Și am luat de la copiii lui Israel pieptul darului de legănare și spata darului de ridicare din jertfele lor de pace, și le‐am dat lui Aaron, preotul, și fiilor lui printr‐un așezământ în veac din partea copiilor lui Israel. Aceasta este partea ungerii lui Aaron și a ungerii fiilor lui din jertfele arse cu foc ale Domnului, din ziua când îi va înfățișa el să fie în slujba de preoți ai Domnului, partea despre care a poruncit Domnul să se dea lor de către copiii lui Israel, din ziua când îi va unge el: este o orânduire în veac în neamurile lor. Aceasta este legea arderii de tot, a darului de mâncare și a jertfei pentru păcat și a jertfei pentru vină și a jertfei pentru sfințire și a jertfei de pace, pe care a poruncit‐o Domnul lui Moise în muntele Sinai, în ziua când a poruncit copiilor lui Israel să aducă darurile lor Domnului în pustia Sinai. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Ia pe Aaron și pe fiii lui cu el și hainele și untdelemnul ungerii și vițelul jertfei pentru păcat și cei doi berbeci și coșul cu azimă. Și strânge toată adunarea la intrarea cortului întâlnirii. Și Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. Și adunarea a fost strânsă la intrarea cortului întâlnirii. Și Moise a zis adunării: Acesta este lucrul pe care l‐a poruncit Domnul să se facă. Și Moise a adus pe Aaron și pe fiii săi și i‐a scăldat în apă. Și a pus pe el cămașa și l‐a încins cu brâul și l‐a îmbrăcat cu mantia, și a pus efodul pe el și l‐a încins cu cingătoarea țesută cu măiestrie a efodului, și a legat efodul de el. Și a pus pieptarul pe el și a pus pe pieptar Urim și Tumim. Și i‐a pus mitra pe cap, și pe mitră în partea dinainte a ei a pus placa de aur, cununa sfântă, cum poruncise Domnul lui Moise. Și Moise a luat untdelemnul ungerii și a uns locașul și tot ce era în el și le‐a sfințit. Și a stropit din el pe altar de șapte ori și a uns altarul și toate uneltele lui și spălătorul și piciorul lui, ca să le sfințească. Și a turnat din untdelemnul ungerii pe capul lui Aaron și l‐a uns, ca să‐l sfințească. Și Moise a apropiat pe fiii lui Aaron și i‐a îmbrăcat cu cămășile și i‐a încins cu brâiele și a legat scufiile pe ei, cum poruncise Domnul lui Moise. Și a apropiat vițelul adus ca jertfă pentru păcat. Și Aaron și fiii săi și‐au pus mâinile pe capul vițelului adus ca jertfă pentru păcat. Și unul l‐a junghiat. Și Moise a luat sângele și a pus cu degetul său pe coarnele altarului de jur împrejur și a curățit altarul de păcat și a turnat sângele la piciorul altarului și l‐a sfințit, ca să facă ispășire pentru el. Și a luat toată grăsimea care era pe măruntaie și prapurul ficatului și amândoi rărunchii și grăsimea lor și Moise le‐a ars pe altar. Și vițelul și pielea lui și carnea lui și balega lui le‐a ars cu foc afară din tabără, cum poruncise Domnul lui Moise. Și a adus berbecele arderii de tot. Și Aaron și fiii săi și‐au pus mâinile pe capul berbecelui. Și unul l‐a junghiat. Și Moise a stropit sângele peste altar de jur împrejur. Și unul a tăiat berbecele în bucăți și Moise a ars capul și bucățile și grăsimea. Și unul a spălat cu apă măruntaiele și picioarele. Și Moise a ars berbecele întreg pe altar: a fost o ardere de tot de miros plăcut, o jertfă arsă cu foc Domnului, cum poruncise Domnul lui Moise. Și a adus al doilea berbece, berbecele de sfințire. Și Aaron și fiii săi și‐au pus mâinile pe capul berbecelui. Și unul l‐a junghiat. Și Moise a luat din sângele lui și a pus pe moalele urechii drepte a lui Aaron și pe degetul cel gros al mâinii lui drepte și pe degetul cel mare al piciorului său drept. Și a apropiat pe fiii lui Aaron și Moise a pus din sânge pe moalele urechii drepte a lor și pe degetul cel gros al mâinii lor drepte și pe degetul cel mare al piciorului lor drept. Și Moise a stropit sângele peste altar de jur împrejur. Și a luat grăsimea și coada grasă și toată grăsimea, care era pe măruntaie, și prapurul ficatului și cei doi rărunchi și grăsimea lor și spata dreaptă. Și a luat din coșul cu azimi, care era înaintea Domnului, o turtă fără aluat și o turtă de pâine făcută cu untdelemn și o plăcintă și le‐a pus pe grăsimi și pe spata dreaptă. Și le‐a pus pe toate în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor lui, și le‐a legănat ca dar legănat înaintea Domnului. Și Moise le‐a luat din mâinile lor și le‐a ars pe altar deasupra arderii de tot; au fost un dar de sfințire de miros plăcut, o jertfă arsă cu foc pentru Domnul. Și Moise a luat pieptul și l‐a legănat ca dar legănat înaintea Domnului; a fost partea lui Moise din berbecele de sfințire, cum poruncise Domnul lui Moise. Și Moise a luat din untdelemnul ungerii și din sângele care era pe altar, și a stropit pe Aaron și hainele lui și pe fiii lui și hainele fiilor lui cu el și a sfințit pe Aaron, hainele lui și pe fiii lui și hainele fiilor lui cu el. Și Moise a zis lui Aaron și fiilor lui: Fierbeți carnea la intrarea cortului întâlnirii și mâncați‐o acolo și pâinea care este în coșul jertfei pentru sfințire, cum am poruncit, zicând: Aaron și fiii lui s‐o mănânce. Și ce va rămânea din carne și din pâine să ardeți cu foc. Și să nu ieșiți de la intrarea cortului întâlnirii șapte zile, până în ziua când se vor împlini zilele sfințirii voastre; căci șapte zile veți fi sfințiți. Domnul a poruncit să se facă așa cum s‐a făcut astăzi, spre a face ispășire pentru voi. Și veți rămânea la intrarea cortului întâlnirii șapte zile, zi și noapte, și veți păzi porunca Domnului ca să nu muriți; căci așa‐mi este poruncit. Și Aaron și fiii lui au făcut toate lucrurile pe care le‐a poruncit Domnul prin Moise. Și a fost așa: a opta zi Moise a chemat pe Aaron și pe fiii săi și pe bătrânii lui Israel și a zis lui Aaron: Ia‐ți un vițel ca jertfă pentru păcat și un berbece ca ardere de tot, fără cusur, și adu‐i înaintea Domnului. Și să vorbești copiilor lui Israel zicând: Luați un țap din capre ca jertfă pentru păcat și un vițel și un miel de câte un an, fără cusur, ca ardere de tot; și un bou și un berbece ca jertfă de pace, ca să jertfiți înaintea Domnului; și un dar de mâncare frământat cu untdelemn; căci astăzi vi se va arăta Domnul. Și au luat înaintea cortului întâlnirii ce poruncise Moise: și toată adunarea s‐a apropiat și a stătut înaintea Domnului. Și Moise a zis: Acesta este lucrul pe care l‐a poruncit Domnul să‐l faceți și vi se va arăta slava Domnului. Și Moise a zis lui Aaron: Apropie‐te de altar și adu jertfa ta pentru păcat și arderea ta de tot și fă ispășire pentru tine însuți și pentru popor; și adu darul poporului și fă ispășire pentru ei, cum a poruncit Domnul. Și Aaron s‐a apropiat de altar și a junghiat vițelul jertfei pentru păcat, care era pentru sine însuș. Și fiii lui Aaron au adus sângele la el, și el și‐a muiat degetul în sânge și a pus pe coarnele altarului și a turnat sângele la piciorul altarului. Și grăsimea și rărunchii și prapurul de pe ficatul jertfei pentru păcat le‐a ars pe altar, cum poruncise Domnul lui Moise. Și carnea și pielea le‐a ars cu foc afară din tabără. Și a junghiat arderea de tot și fiii lui Aaron i‐au dat sângele și el a stropit peste altar de jur împrejur. Și i‐au dat arderea de tot în bucățile ei și capul și le‐a ars pe altar. Și a spălat măruntaiele și picioarele și le‐a ars peste arderea de tot pe altar. Și a adus jertfa pentru popor și a luat țapul jertfei pentru păcat, care era pentru popor, și l‐a junghiat și l‐a adus pentru păcat, ca pe cel dintâi. Și a adus arderea de tot și a făcut cu ea după rânduială. Și a adus darul de mâncare; și a luat un pumn plin din el și l‐a ars pe altar, pe lângă arderea de tot cea de dimineață. Și a junghiat taurul și berbecele jertfei de pace care era pentru popor. Și fiii lui Aaron i‐au dat sângele și el l‐a stropit peste altar de jur împrejur; și i‐au adus bucățile de grăsime de taur și de berbece și coada grasă și ce acopere măruntaiele și rărunchii și prapurul ficatului. Și au pus grăsimile deasupra piepturilor și a ars grăsimile pe altar. Și Aaron a legănat piepturile și spata dreaptă ca dar legănat înaintea Domnului, cum poruncise Moise. Și Aaron și‐a ridicat mâinile spre popor și i‐a binecuvântat; și după ce a adus jertfa pentru păcat și arderea de tot și jertfa de pace, s‐a pogorât. Și Moise și Aaron au intrat în cortul întâlnirii și au ieșit și au binecuvântat pe popor. Și slava Domnului s‐a arătat la tot poporul. Și a ieșit foc dinaintea Domnului și a mistuit pe altar arderea de tot și grăsimile. Și tot poporul a văzut, și au strigat de bucurie și au căzut pe fețele lor. Și fiii lui Aaron Nadab și Abihu și‐au luat fiecare cădelnița, și au pus foc în ea și au pus tămâie deasupra și au adus înaintea Domnului foc străin, ce nu le poruncise el. Și a ieșit foc dinaintea Domnului și i‐a mistuit și au murit înaintea Domnului. Și Moise a zis lui Aaron: Aceasta este ceea ce a vorbit Domnul zicând: Voi fi sfințit în cei ce se apropie de mine și voi fi slăvit în fața întregului popor. Și Aaron a tăcut. Și Moise a chemat pe Mișael și pe Elțafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, și le‐a zis: Apropiați‐vă, ridicați pe frații voștri dinaintea sfântului locaș, afară din tabără. Și s‐au apropiat și i‐au dus în cămășile lor afară din tabără, cum zisese Moise. Și Moise a zis lui Aaron și lui Eleazar și lui Itamar, fiii săi: Să nu vă descoperiți capetele și să nu vă sfâșiați hainele; ca să nu muriți și ca să nu se mânie el pe toată adunarea; ci frații voștri, toată casa lui Israel, să plângă pentru arderea pe care a aprins‐o Domnul. Și să nu ieșiți de la intarea cortului întâlnirii, ca să nu muriți: căci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi. Și au făcut după cuvântul lui Moise. Și Domnul a vorbit lui Aaron zicând: Să nu bei vin și băutură îmbătătoare, tu și fiii tăi cu tine, când veți intra în cortul întâlnirii, ca să nu muriți: va fi o orânduire în veac în neamurile voastre, ca să puteți deosebi între ce este sfânt și ce este de rând, și între ce este curat și ce este necurat și ca să învățați pe copiii lui Israel toate așezămintele pe care le‐a vorbit lor Domnul prin Moise. Și Moise a vorbit lui Aaron și lui Eleazar și lui Itamar, fiii lui care rămăseseră: Luați darul de mâncare care a rămas din jertfele cu foc ale Domnului și mâncați‐l fără aluat lângă altar: căci este preasfânt. Și să‐l mâncați într‐un loc sfânt, pentru că este partea ta și partea fiilor tăi din jertfele arse cu foc ale Domnului; căci așa mi s‐a poruncit. Și să mâncați pieptul legănat și spata ridicată într‐un loc curat, tu și fiii tăi și fiicele tale cu tine; căci sunt date ca parte a ta și parte a fiilor tăi din jertfele de pace ale copiilor lui Israel. Ei vor aduce spata ridicată și pieptul legănat împreună cu jertfele arse cu foc care sunt grăsimile, ca să le legene ca dar legănat înaintea Domnului, și vor fi ale tale și ale fiilor tăi cu tine: este un așezământ în veac, cum a poruncit Domnul. Și Moise a căutat cu deamănuntul țapul jertfei pentru păcat și iată fusese ars de tot. Și s‐a mâniat pe Eleazar și Itamar, fiii lui Aaron cei rămași, zicând: Pentru ce n‐ați mâncat jertfa pentru păcat într‐un loc sfânt? Căci este preasfântă, și v‐a dat‐o ca să purtați nelegiuirea adunării, ca să faceți ispășire pentru ei înaintea Domnului? Iată sângele ei n‐a fost adus înăuntru în sfânta; se cădea negreșit s‐o mâncați în sfânta, cum am poruncit. Și Aaron a zis lui Moise: Iată astăzi și‐au adus jertfa lor pentru păcat și arderea lor de tot înaintea Domnului și astfel de lucruri mi s‐au întâmplat; și dacă aș fi mâncat astăzi jertfa pentru păcat, ar fi fost oare bine în ochii Domnului? Și Moise a auzit și a fost bine în ochii lui. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicându‐le: Vorbiți copiilor lui Israel zicând: Acestea sunt viețuitoarele pe care le veți mânca din toate dobitoacele care sunt pe pământ. Să mâncați orice are unghii despicate și picioare ca furca și rumegă între dobitoace. Din cele ce rumegă sau care au unghii despicate, numai pe acestea să nu le mâncați: cămila, căci rumegă dar n‐are unghii despicate; vă este necurată. Și iepurele de casă, căci rumegă dar n‐are unghii despicate; vă este necurat. Și iepurele, căci rumegă dar n‐are unghii despicate; vă este necurat. Și porcul, căci are unghii despicate și picioare ca furca, dar nu rumegă; vă este necurat. Să nu mâncați din carnea lor și să nu vă atingeți de mortăciunile lor; vă sunt necurate. Și din toate cele ce sunt în ape pe acestea să le mâncați: să mâncați orice are aripi înotătoare și solzi în ape, în mări și în râuri. Și toate câte n‐au aripi înotătoare nici solzi în mări și în râuri, din toate câte mișună în ape și din orice vietăți care sunt în ape: să vă fie urâciune. Și ele să vă fie urâciune, să nu mâncați din carnea lor și mortăciunile lor să vă fie urâciune. Tot ce este în ape și n‐are aripi înotătoare și solzi, să vă fie urâciune. Și dintre pasări acestea să vă fie urâciune; să nu se mănânce, urâciune să fie: vulturul și gripsorul și vulturul de mare și șorecarul și șoimul, după soiul său, orice corb, după soiul său, și struțul și bufnița și pescărelul și coroiul, după soiul său, și huhurezul și heretele și ibida și lebăda și pelicanul și porfirionul, după soiul său, și barza, corbul de mare, după soiul său, și pupăza și liliacul. Orice târâtoare cu aripi care umblă pe toate patru picioare, să vă fie urâciune. Dar din orice târâtoare cu aripi care umblă pe toate patru picioare care are fluiere deasupra picioarelor cu care să sară pe pământ pe acestea să le mâncați. Pe acestea să mâncați din ele: lăcusta arbeu după soiul său și solam după soiul său și hergol după soiul său și hargal după soiul său. Dar orice târâtoare cu aripi care are patru picioare să vă fie urâciune. Și vă veți face necurați prin ele; oricine se va atinge de mortăciunea lor să fie necurat până seara. Și oricine va purta din mortăciunea lor să‐și spele hainele și va fi necurat până seara. Orice dobitoc care are unghia despicată și n‐are picioare ca furca nici nu rumegă, să vă fie necurat; oricine se va atinge de ele va fi necurat. Și tot ce umblă pe labele sale, din orice viețuitoare care umblă pe toate patru picioare, acelea să vă fie necurate; oricine se va atinge de mortăciunea lor va fi necurat până seara. Și cel ce va purta mortăciunea lor să‐și spele hainele și să fie necurat până seara; să vă fie necurate! Și dintre târâtoarele care se târăsc pe pământ acestea să vă fie necurate: nevăstuica și șoarecele și șopârla după soiul său și ariciul și broasca și broasca țestoasă și melcul și camelionul. Acestea sunt cele care să vă fie necurate dintre toate cele ce se târăsc: oricine se va atinge de ele, după ce vor fi murit, să fie necurat până seara. Și peste orice va cădea ceva din ele, după ce vor fi murit, va fi necurat; fie vas de lemn sau haină sau piele sau sac; orice vas cu care se face vreun lucru să se pună în apă și să fie necurat până seara; după aceea va fi curat. Și orice vas de lut în care va cădea ceva din ele, tot ce va fi în el să fie necurat, și să‐l spargeți. Orice hrană care se mănâncă peste care a căzut asemenea apă să fie necurată; și orice băutură care se bea dintr‐un asemenea vas să fie necurată. Și orice lucru peste care va cădea din mortăciunea lor să fie necurat; cuptor sau vatră, să se dărâme; sunt necurate și să vă fie necurate! Totuși o fântână sau o groapă în care este o adunătură de apă, vor fi curate. Dar orice se va atinge de mortăciunea lor, să fie necurat. Și dacă va cădea din mortăciunea lor pe vreo sămânță de semănat care are să fie semănată, va fi curată. Dar dacă se pusese apă peste sămânță și va cădea din mortăciune peste ea, să vă fie necurată. Și dacă va muri vreunul din dobitoacele care vă sunt de mâncare, cel ce se va atinge de mortăciunea lui să fie necurat până seara. Și cel ce va mânca din mortăciunea lui să‐și spele hainele și să fie necurat până seara: tot așa și cel ce va purta mortăciunea lui să‐și spele hainele și să fie necurat până seara. Și orice târâtoare care se târăște pe pământ, să vă fie urâciune; să nu se mănânce. Și tot ce se târăște pe pântece și tot ce umblă pe toate patru picioare și tot ce are multe picioare, orice târâtoare care se târăște pe pământ, acestea să nu le mâncați; căci sunt urâciune. Nu vă faceți sufletele urâcioase cu vreo târâtoare care se târăște și nu vă întinați cu ele ca să vă faceți necurați prin ele. Căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru: deci sfințiți‐vă și fiți sfinți: căci eu sunt sfânt; și să nu vă întinați cu niciun fel de târâtoare care se târăște pe pământ. Căci eu sunt Domnul care v‐am scos din țara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru; voi dar să fiți sfinți, căci eu sunt sfânt. Aceasta este legea dobitocului și pasării și a oricărei vietăți care se mișcă în ape și a oricărei făpturi care se târăște pe pământ: ca să deosebiți între ce este necurat și între ce este curat și între viețuitoarea care se mănâncă și între viețuitoarea care nu se mănâncă. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel zicând: Femeia, dacă va lua sămânță și va naște o parte bărbătească, să fie necurată șapte zile; să fie necurată ca în zilele necurăției neputinței ei. În ziua a opta să se taie împrejur carnea prepuțului său. Și ea să șadă treizeci și trei de zile în sângele curățirii ei; să nu se atingă de nimic sfânt și să nu intre în locașul sfințit până se vor împlini zilele curățirii ei. Și dacă va naște o parte femeiască, să fie necurată două săptămâni ca în necurăția ei și să șadă șaizeci și șase de zile în sângele curățirii ei. Și când se vor împlini zilele curățirii ei, pentru un fiu sau pentru o fată, să aducă la preot un miel de un an ca ardere de tot și un pui de porumbel sau o turturică drept jertfă pentru păcat la intrarea cortului întâlnirii. Și el să le aducă înaintea Domnului și să facă ispășire pentru ea și va fi curată de curgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru cea care a născut o parte bărbătească sau o parte femeiască. Și dacă nu‐i va da mâna să aducă un miel, să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca ardere de tot și altul ca jertfă pentru păcat și preotul să facă ispășire pentru ea și va fi curată. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: Când un om va avea în pielea cărnii lui o umflătură sau bubă sau bășicuță și se va face în pielea cărnii lui o rană de lepră, atunci să fie adus la Aaron, preotul, sau la unul dintre fiii lui preoții. Și preotul să vadă rana în pielea cărnii și dacă părul în rană s‐a schimbat în alb și rana pare mai adâncă decât pielea cărnii sale, este rană de lepră; și preotul să vadă și să‐l jude ce necurat. Și dacă bășicuța în pielea cărnii sale va fi albă și nu pare mai adâncă decât pielea și părul ei nu s‐a schimbat în alb, atunci preotul să închidă pe cel cu rana șapte zile. Și preotul să‐l vadă a șaptea zi; și iată dacă în ochii lui rana stă pe loc și rana nu s‐a întins în piele, atunci preotul să‐l închidă alte șapte zile. Și preotul să‐l vadă iarăși a șaptea zi; și iată dacă rana s‐a făcut gălbuie și rana nu s‐a întins în piele, atunci preotul să‐l jude ce curat: este bubă; și să‐și spele hainele și va fi curat. Dar dacă buba s‐a întins mult în piele, după ce a fost văzut de preot pentru curățirea lui, să fie văzut iarăși de preot. Și preotul să se uite la el și iată dacă buba s‐a întins în piele, atunci preotul să‐l jude ce necurat: este lepră. Când o rană ca de lepră va fi într‐un om, atunci el să fie adus la preot. Și preotul să‐l vadă și iată dacă va fi o umflătură albă în piele și ea a schimbat părul în alb și va fi urmă de carne vie în umflătură: este lepră învechită în pielea cărnii lui, atunci preotul să‐l jude ce necurat; să nu‐l închidă, căci este necurat. Și dacă lepra va izbucni mult în piele și lepra va acoperi toată pielea celui cu rana, de la capul lui până la picioarele lui, până unde va vedea preotul, și preotul va vedea și iată lepra a acoperit toată carnea lui, atunci va judeca drept curat pe cel cu rana: s‐a schimbat toată în alb; este curat. Și în ziua când se va arăta pe el carne vie va fi necurat. Și preotul se va uita la carnea vie și‐l va judeca necurat: carnea vie este necurată, este lepră. Sau dacă iarăși carnea vie se va schimba și va da în alb, atunci el să vină la preot. Și preotul să‐l vadă și iată dacă rana s‐a schimbat în alb, atunci preotul să jude ce curat pe cel cu rana: este curat: Și carnea dacă a avut pe pielea ei coptură și s‐a vindecat și în locul copturii este o umflătură albă sau o bășicuță albă‐roșiatică, atunci să se arate preotului. Și preotul s‐o vadă și iată dacă pare mai adâncă decât pielea și părul lui s‐a schimbat în alb, atunci preotul să‐l jude ce necurat: este o rană de lepră care a ieșit în coptură. Dar dacă preotul o va vedea și iată dacă nu sunt peri albi în ea și nu va fi mai adâncă decât pielea, ci va fi gălbuie, atunci preotul să‐l închidă șapte zile. Și dacă se va întinde mult în piele, atunci preotul să‐l jude ce necurat: este o rană. Și dacă bășicuța va sta pe loc și nu se va întinde, este uscarea copturii și preotul să‐l jude ce curat. Și dacă în carne, în pielea ei, este o umflătură arzătoare și locul umflăturii se face o bășicuță albă‐roșiatică sau albă, atunci preotul s‐o vadă și iată dacă părul s‐a schimbat în alb în bășicuță și ea pare mai adâncă decât pielea, este lepră, a izbucnit în umflătură și preotul să‐l jude ce necurat: este o rană de lepră. Dar dacă preotul se uită la ea și iată nu este păr alb în bășicuță și ea nu este mai adâncă decât pielea și este gălbuie, atunci preotul să‐l închidă șapte zile. Și preotul să‐l vadă a șaptea zi: dacă s‐a întins mult în piele, atunci preotul să‐l jude ce necurat: este o rană de lepră. Și dacă bășicuța a stat pe loc și nu s‐a întins în piele și este gălbuie: este ridicătura umflăturii, și preotul să‐l jude ce curat, căci este uscarea umflăturii. Și dacă un bărbat sau o femeie va avea o rană pe cap sau pe barbă și preotul va vedea rana și iată pare mai adâncă decât pielea și în ea este păr subțire galben, atunci preotul să‐l jude ce necurat: este râie, lepră de cap sau de barbă. Și dacă preotul vede rana râiei și iată nu pare mai adâncă decât pielea și nu este păr negru în ea, atunci preotul să închidă șapte zile pe cel cu rana de râie. Și preotul să vadă rana a șaptea zi și iată dacă râia nu s‐a întins și nu este păr galben în ea și râia nu pare mai adâncă decât pielea, atunci să se radă dar să nu radă râia și preotul să închidă alte șapte zile pe cel cu râia. Și a șaptea zi preotul să vadă râia și iată dacă râia nu s‐a întins în piele și nu pare mai adâncă decât pielea, atunci preotul să‐l jude ce curat și el să‐și spele hainele și va fi curat. Dar dacă râia s‐a întins mult în piele după curățirea lui, atunci preotul să‐l vadă. Și iată, dacă râia s‐a întins în piele, preotul să nu se uite după păr galben: este necurat. Dar dacă în ochii lui râia a stat pe loc și a crescut păr negru în ea, râia s‐a vindecat, este curat și preotul să‐l jude ce curat. Și dacă un bărbat sau o femeie au în pielea cărnii lor bășicuțe, bășicuțe albe; atunci preotul să vadă și iată dacă bășicuțele în pielea cărnii lor sunt gălbui‐albe, este pată albă, a izbucnit în piele, este curat. Și dacă unui bărbat i‐a căzut părul de pe cap, este chel: este curat. Și dacă i‐a căzut părul de pe partea dinainte a capului său, este chel în partea dinainte: este curat. Și dacă în capul chel sau în partea cheală dinainte va fi o bubă albă roșiatică, este lepră care a izbucnit în capul lui chel sau în partea cheală dinainte. Și preotul să‐l vadă și iată umflătura bubei va fi albă‐roșiatică pe capul lui chel sau pe partea cheală dinainte, ca înfățișarea leprei în pielea cărnii: este un om lepros, este necurat. Preotul să‐l jude ce necurat negreșit; rana lui este pe capul lui. Și leprosul în care este rana: hainele lui să fie rupte și capul lui să fie descoperit și să‐și acopere buza de deasupra și să strige: Necurat, necurat! Toate zilele cât va fi rana pe el să fie necurat: este necurat; va locui singur; locuința lui să fie afară din tabără. Și haina în care va fi rana de lepră, fie haină de lână sau haină de in, fie în urzeală sau în bătătură de in sau de lână sau în piele sau în orice lucru de piele, dacă rana va fi verzuie sau roșiatică în haină sau în piele sau în urzeală sau în bătătură sau în orice lucru de piele, este rană de lepră și să se arate preotului. Și preotul să vadă rana și să închidă șapte zile ceea ce are rana. Și a șaptea zi va vedea rana; dacă rana s‐a întins în haină, fie în urzeală sau în bătătură sau în piele, în orice lucru făcut de piele, rana este lepră rozătoare; lucrul este necurat. Și să ardă haina sau urzeala sau bătătura de lână sau de in sau orice lucru de piele în care va fi rana, căci este lepră rozătoare: să se ardă cu foc. Și dacă preotul se va uita și iată rana nu s‐a întins în haină sau în urzeală sau în bătătură sau în oricare lucru de piele, atunci preotul să poruncească să se spele lucrul în care este rana și să‐l închidă alte șapte zile. Și preotul va vedea după ce s‐a spălat rana și iată dacă rana nu și‐a schimbat culoarea și rana nu s‐a întins, este necurat; să‐l arzi cu foc; este o rană rozătoarea fie pe dos sau pe față. Și dacă preotul se va uita și iată rana s‐a făcut gălbuie după spălarea ei, atunci s‐o rupă din haină sau din piele sau din urzeală sau din bătătură. Și dacă se va mai vedea în haină sau în urzeală sau în bătătură sau în orice lucru de piele, este pe cale de a izbucni; să arzi cu foc lucrul în care este rana. Și haina sau urzeala sau bătătura sau orice lucru de piele pe care l‐ai spălat și de unde s‐a dus rana să se spele a doua oară și va fi curat. Aceasta este legea rănii de lepră la o haină de lână sau de in, în urzeală sau în bătătură sau la orice lucru de piele, spre a‐l judeca drept curat sau spre a‐l judeca necurat. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Aceasta este legea celui lepros în ziua curățirii lui: Să fie adus la preot. Și preotul să iasă afară din tabără și preotul să‐l vadă și iată, dacă rana de lepră s‐a vindecat în lepros, atunci preotul să poruncească să se ia pentru cel ce are să fie curățit două păsări vii, curate, și lemn de cedru și cârmezin și isop. Și preotul să poruncească să fie junghiată una din păsări într‐un vas de lut peste apă vie. Și să ia pasărea vie și lemnele de cedru și cârmezinul și isopul și să le înmoaie cu pasărea vie în sângele păsării care a fost junghiată peste apa vie. Și să stropească de șapte ori peste cel ce are să fie curățit de lepră și să‐l jude ce curat și să dea drumul la pasărea vie într‐un câmp deschis. Și cel ce are să fie curățit să‐și spele hainele și să‐și radă tot părul și să se scalde în apă și va fi curat. Și după aceasta să intre în tabără și să locuiască șapte zile afară din cortul său. Și va fi așa: a șaptea zi își va rade tot părul, capul și barba și sprâncenele; să‐și radă tot părul și să‐și spele hainele și să‐și scalde carnea în apă și va fi curat. Și a opta zi să ia doi miei fără cusur și o mielușea de un an fără cusur și trei zecimi de floarea făinii frământată cu untdelemn ca dar de mâncare și un log de untdelemn. Și preotul care‐l curăță să înfățișeze pe cel ce are să fie curățit și acele lucruri înaintea Domnului la intrarea cortului întâlnirii. Și preotul să ia unul din miei și să‐l aducă jertfă pentru vină și logul de untdelemn și să le legene ca dar legănat înaintea Domnului. Și să junghie mielul în locul unde se junghie jertfa pentru păcat și arderea de tot, într‐un loc sfânt; căci jertfa pentru vină ca și jertfa pentru păcat este a preotului; este preasfântă. Și preotul să ia din sângele jertfei pentru vină și preotul să pună pe moalele urechii drepte a celui ce are să fie curățit și pe degetul gros al mâinii lui drepte și pe degetul cel mare al piciorului său drept. Și preotul să ia din logul de untdelemn și să toarne în palma mâinii stângi, a lui, a preotului. Și preotul să‐și întingă degetul cel drept în untdelemnul care este în mâna stângă a sa și să stropească cu degetul său din untdelemn de șapte ori înaintea Domnului. Și din untdelemnul rămas care este în mâna sa preotul să pună pe moalele urechii drepte a celui ce are să fie curățit și pe degetul cel gros al mâinii sale drepte și pe degetul cel mare al piciorului drept al lui peste sângele jertfei pentru vină. Și untdelemnul rămas care este în mâna dreaptă a preotului să‐l pună pe capul celui ce are să fie curățit și preotul să facă ispășire pentru el înaintea Domnului. Și preotul să aducă jertfa pentru păcat și să facă ispășire pentru cel ce are să fie curățit de necurățenia sa și după aceea să junghie arderea de tot. Și preotul să aducă arderea de tot și darul de mâncare pe altar și preotul să facă ispășire pentru el și va fi curat. Și dacă va fi sărac și nu‐i va da mâna să ajungă până aici, să ia un miel ca jertfă pentru vină drept dar legănat ca să facă ispășire pentru el și o zecime de floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare și un log de untdelemn și două turturele sau doi pui de porumbel, după cum îi va da mâna: și unul să fie jertfă pentru păcat și altul ardere de tot. Și să le aducă la preot în ziua a opta a curățirii sale la intrarea cortului întâlnirii înaintea Domnului. Și preotul să ia mielul jertfei pentru vină și logul de untdelemn și preotul să le legene ca dar legănat înaintea Domnului. Și să junghie mielul jertfei pentru vină și preotul să ia din sângele jertfei pentru vină și să pună pe moalele urechii drepte a celui ce are să fie curățit și pe degetul cel gros al mâinii lui drepte și pe degetul cel mare al piciorului său drept. Și preotul să toarne din untdelemn în palma mâinii sale stângi, a lui, a preotului. Și preotul să stropească cu degetul său cel drept din untdelemnul care este în mâna lui stângă de șapte ori înaintea Domnului. Și preotul să pună din untdelemnul care este în mâna sa pe moalele urechii drepte a celui ce are să fie curățit și pe degetul cel gros al mâinii sale drepte și pe degetul cel mare al piciorului său drept, pe locul sângelui jertfei pentru vină. Și untdelemnul rămas care este în palma mâinii preotului, să‐l pună pe capul celui ce are să fie curățit, ca să facă ispășire pentru el înaintea Domnului. Și să aducă una din turturele sau din puii de porumbel, după cum i‐a dat mâna. După cum i‐a dat mâna, unul să fie jertfă pentru păcat și altul ardere de tot cu darul de mâncare; și preotul să facă ispășire pentru cel ce are să fie curățit înaintea Domnului. Aceasta este legea celui în care este o rană de lepră și nu‐i dă mâna pentru curățirea sa. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: Când veți intra în țara Canaan pe care v‐o dau în stăpânire și voi pune o rană de lepră în vreo casă din țara pe care o veți avea în stăpânire, atunci să vină acela a cui este casa și să spună preotului zicând: Pare‐mi‐se că este ceva ca o rană în casă. Și preotul să poruncească să fie golită casa, mai înainte de a intra preotul în ea să vadă rana, ca să nu se facă necurate toate câte sunt în casă; și după aceea preotul să intre să vadă casa. Și va vedea rana și iată dacă rana este în pereții casei cu gropișoare verzui sau roșiatice și par mai adânci decât peretele; atunci preotul să iasă din casă la intrarea casei și să încuie casa șapte zile. Și preotul să se întoarcă a șaptea zi și să vadă; și iată dacă rana s‐a întins pe pereții casei, atunci preotul să poruncească să se scoată pietrele în care este rana și să le arunce afară din cetate într‐un loc necurat. Și să pună să fie răzăluită casa pe dinăuntru de jur‐împrejur și să se arunce tencuiala care este răzăluită afară din cetate într‐un loc necurat. Și să se ia alte pietre și să se pună în locul pietrelor acelora și să se ia altă tencuială și să se tencuiască astfel casa. Și dacă rana se va întoarce și va izbucni în casă după ce s‐au scos pietrele, și după ce s‐a răzăluit casa și s‐a tencuit: atunci preotul să intre și să se uite și iată dacă rana s‐a întins în casă, este o lepră rozătoare în casă; este necurată. Și vor dărâma casa, pietrele ei și lemnele ei și toată tencuiala casei și le vor scoate afară din cetate într‐un loc necurat. Și cel ce va intra în casă în zilele cât va fi încuiată să fie necurat până seara. Și cel ce va dormi în casă să‐și spele hainele și cel ce va mânca în casă să‐și spele hainele. Și dacă preotul va intra și va vedea și iată rana nu s‐a întins în casă după ce casa a fost tencuită, atunci preotul să jude ce casa curată, căci rana s‐a vindecat. Și el va lua ca să curețe casa două păsări și lemn de cedru și cârmezin și isop. Și să junghie una din păsări într‐un vas de lut peste apă vie. Și să ia lemnul de cedru și isopul și cârmezinul și pasărea vie și să le moaie în sângele păsării junghiate și în apa vie și să stropească de șapte ori casa. Și să curățe casa cu sângele păsării și cu apa vie și cu pasărea vie și cu lemnul de cedru și cu isopul și cu cârmezinul. Și să dea drumul păsării vii afară din cetate într‐un câmp deschis și să facă ispășire pentru casă și va fi curată. Aceasta este legea pentru orice rană de lepră și pentru râia de cap și pentru lepra de haine și de case, și pentru umflătură și pentru bubă și pentru bășicuțe, ca să‐i învețe în ziua necurățeniei și în ziua curățeniei. Aceasta este legea leprei. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: Vorbiți copiilor lui Israel și ziceți‐le: Bărbatul care va avea o curgere din carnea sa, din pricina curgerii sale, este necurat. Și aceasta va fi necurățenia sa în curgerea sa: dacă curgerea sa va ieși din carnea sa sau carnea sa va opri curgerea sa, este necurățenia sa. Orice așternut pe care se culcă cel ce are curgerea va fi necurat și orice lucru pe care va ședea va fi necurat. Și cel ce se va atinge de așternutul lui să‐și spele hainele și să se scalde în apă și să fie necurat până seara. Și cel ce va ședea pe lucrul pe care a șezut cel ce are curgere, să‐și spele hainele și să se scalde în apă și să fie necurat până seara. Și cel ce se va atinge de carnea celui ce are curgere, să‐și spele hainele și să se scalde în apă și să fie necurat până seara. Și dacă cel ce are curgerea va scuipa pe cel ce este curat, atunci el să‐și spele hainele și să se scalde în apă și să fie necurat până seara. Și orice șa pe care va călări cel ce are curgerea va fi necurată. Și oricine se va atinge de ceva ce a fost sub el să fie necurat până seara; și cel ce va purta unul din aceste lucruri să‐și spele hainele și să se scalde în apă și să fie necurat până seara. Și oricine de care se va atinge cel ce are curgerea și nu și‐a spălat mâinile în apă, acela să‐și spele hainele și să se scalde în apă și să fie necurat până seara. Și vasul de lut de care se va atinge cel ce are curgerea să se spargă și orice vas de lemn să se spele în apă. Și când cel ce are curgerea se va curăți de curgerea sa, să‐și numere șapte zile pentru curățirea sa și să‐și spele hainele și să‐și scalde carnea în apă vie și va fi curat. Și a opta zi să ia două turturele sau doi pui de porumbel și să vină înaintea Domnului la intrarea cortului întâlnirii și să le dea preotului. Și preotul să le aducă una jertfă pentru păcat și una ardere de tot. Și preotul să facă ispășire pentru el înaintea Domnului pentru curgerea sa. Și dacă va ieși vreunuia sămânța de împreunare din el, atunci să‐și scalde toată carnea în apă și să fie necurat până seara. Și orice haină și orice piele peste care va fi sămânța de împreunare să se spele cu apă și să fie necurat până seara. Și femeia cu care se va culca bărbatul cu sămânța de împreunare… să se scalde amândoi în apă și să fie necurați până seara. Și când o femeie va avea o curgere și curgerea ei în carnea ei va fi sânge, să fie șapte zile în necurăția ei și oricine se va atinge de ea să fie necurat până seara. Și orice lucru pe care se va culca ea în necurăția ei să fie necurat; și orice lucru pe care va ședea ea să fie necurat. Și cel ce se va atinge de așternutul ei, să‐și spele hainele și să se scalde în apă și să fie necurat până seara. Și oricine se va atinge de vreun lucru pe care a șezut ea, să‐și spele hainele și să se scalde în apă și să fie necurat până seara. Și dacă va fi ceva pe așternut sau pe alt lucru pe care șade ea, dacă se va atinge cineva de acel lucru, să fie necurat până seara. Și dacă se va culca cineva cu ea și necurăția ei va fi pe el, să fie necurat șapte zile; și orice așternut pe care se va culca el să fie necurat. Și dacă o femeie va avea curgerea ei de sânge multe zile afară de vremea necurăției ei sau când va avea curgere peste zilele necurăției ei: în toate zilele curgerii necurățeniei ei să fie ca în zilele necurăției ei, să fie necurată. Orice așternut pe care se va culca ea în toate zilele curgerii sale să‐i fie ca așternutul necurățeniei ei și orice lucru pe care va ședea să fie necurat ca necurățenia necurăției ei. Și oricine se va atinge de ele să fie necurat și să‐și spele hainele și să se scalde în apă și să fie necurat până seara. Și dacă se va curăți de curgerea ei, să numere șapte zile și după aceea va fi curată. Și a opta zi să‐și ia două turturele sau doi pui de porumbel și să‐i aducă preotului la intrarea cortului întâlnirii. Și preotul să aducă unul ca jertfă pentru păcat, iar altul ca ardere de tot și preotul să facă ispășire pentru ea înaintea Domnului pentru curgerea necurățeniei ei. Și să despărțiți pe copiii lui Israel de necurățenia lor ca să nu moară în necurățenia lor, întinând locașul meu care este în mijlocul lor. Aceasta este legea pentru cel ce are o curgere și pentru cel din care iese sămânța de împreunare și care se necurățește prin ea și pentru femeia care suferă de necurăția ei și pentru oricine are o curgere, fie bărbat fie femeie, și pentru cel ce se va culca cu cea care este necurată. Și Domnul a vorbit lui Moise după moartea celor doi fii ai lui Aaron când s‐au apropiat înaintea Domnului și au murit. Și Domnul a zis lui Moise: Vorbește lui Aaron, fratele tău, să nu intre oricând în sfântul locaș, înăuntrul perdelei dinaintea scaunului îndurării, care este peste chivot, ca să nu moară; căci mă voi arăta în nor deasupra scaunului îndurării. Aaron să intre cu acestea în sfântul locaș: cu un vițel din cireadă ca jertfă pentru păcat și un berbece ca ardere de tot. Să se îmbrace cu cămașa sfântă de in și să‐și pună izmene de in pe carnea sa și să se încingă cu brâul de in și să‐și lege mitra de in; acestea sunt haine sfinte; și să‐și scalde carnea în apă și să se îmbrace cu ele. Și să ia de la adunarea copiilor lui Israel doi țapi din capre ca jertfă pentru păcat și un berbece ca ardere de tot. Și Aaron să aducă vițelul jertfei pentru păcat care este pentru sine și să facă ispășire pentru sine și pentru casa sa. Și să ia cei doi țapi și să‐i pună înaintea Domnului înaintea intrării cortului întâlnirii. Și Aaron să arunce sorți pentru cei doi țapi: un sorț pentru Domnul și celălalt sorț pentru Azazel. Și Aaron să înfățișeze țapul pe care a căzut sorțul pentru Domnul și să‐l aducă jertfă pentru păcat. Și țapul pe care a căzut sorțul pentru Azazel să fie pus viu înaintea Domnului spre a face ispășire cu el, spre a‐l trimite ca Azazel în pustie. Și Aaron să aducă vițelul jertfei pentru păcat care este pentru sine și să facă ispășire pentru sine și pentru casa sa și să junghie vițelul jertfei pentru păcat care este pentru sine. Și să ia o cădelniță plină de cărbuni de foc de pe altarul dinaintea Domnului și mâinile lui pline de tămâie mirositoare pisată mărunt și să le aducă înăuntrul perdelei. Și să pună tămâie pe foc înaintea Domnului ca norul tămâiei să acopere scaunul îndurării care este deasupra mărturiei ca să nu moară. Și să ia din sângele vițelului și să stropească cu degetul său înaintea scaunului îndurării spre răsărit și să stropească din sânge cu degetul său de șapte ori înaintea scaunului îndurării. Și să junghie țapul jertfei pentru păcat care este pentru popor și să aducă sângele lui înăuntrul perdelei și să facă cu sângele lui cum a făcut cu sângele vițelului și să‐l stropească peste scaunul îndurării și înaintea scaunului îndurării. Și să facă ispășire pentru sfântul locaș de necurățiile copiilor lui Israel și de călcările lor de lege în toate păcatele lor și așa să facă și pentru cortul întâlnirii care locuiește între ei în mijlocul necurăției lor. Și să nu fie niciun om în cortul întâlnirii când va intra să facă ispășire în sfântul locaș până va ieși și va face ispășire pentru sine și pentru casa sa și pentru toată obștea lui Israel. Și să iasă la altarul care este înaintea Domnului și să facă ispășire pentru el și să ia din sângele vițelului și din sângele țapului și să‐l pună pe coarnele altarului de jur împrejur. Și să stropească peste el din sânge cu degetul său de șapte ori și să‐l curețe și să‐l sfințească de necurățeniile copiilor lui Israel. Și când va sfârși facerea ispășirii pentru sfântul locaș și cortul întâlnirii și altar, să aducă țapul cel viu. Și Aaron să‐și pună amândouă mâinile pe capul țapului celui viu și să mărturisească peste el toate nelegiuirile copiilor lui Israel și toate călcările lor de lege în toate păcatele lor și să le pună pe capul țapului și să‐l trimită în pustie prin mâna unui om care să stea gata. Și țapul va purta asupra sa toate nelegiuirile lor într‐un pământ nelocuit și să dea drumul țapului în pustie. Și Aaron să intre în cortul întâlnirii și să se dezbrace de hainele sale de in cu care se îmbrăcase când a intrat în sfântul locaș și să le lase acolo. Și să‐și scalde carnea în apă într‐un loc sfânt și să se îmbrace cu hainele sale și să iasă afară și să jertfească arderea sa de tot și arderea de tot a poporului și să facă ispășire pentru sine și pentru popor. Și să ardă pe altar grăsimea jertfei pentru păcat. Și acela care a dat drumul țapului pentru Azazel să‐și spele hainele și să‐și scalde carnea în apă și după aceea să intre în tabără. Și vițelul jertfei pentru păcat și țapul jertfei pentru păcat al căror sânge a fost adus în sfântul locaș spre a face ispășire, să fie scos afară din tabără și să ardă cu foc pielea lor și carnea lor și balega lor. Și cel ce le va arde să‐și spele hainele și să‐și scalde carnea în apă și după aceea să intre în tabără. Și să vă fie o orânduire în veac: în luna a șaptea, la zece ale lunii, să vă amărâți sufletele și să nu faceți niciun lucru, atât băștinașul cât și străinul de loc care stă vremelnic între voi. Căci în ziua aceasta se va face ispășire pentru voi spre a vă curăți: veți fi curați de toate păcatele voastre înaintea Domnului. Este un Sabat de odihnă pentru voi și să vă amărâți sufletele: este o orânduire în veac. Și ispășirea s‐o facă preotul care a fost uns și care a fost sfințit ca să fie preot în locul tatălui său și el se va îmbrăca cu hainele de in, hainele sfinte. Și să facă ispășire pentru locașul sfințit și să facă ispășire pentru cortul întâlnirii și pentru altar și să facă ispășire pentru preoți și pentru tot poporul obștei. Și aceasta să vă fie o orânduire veșnică pentru ca să se facă ispășire pentru copiii lui Israel de toate păcatele lor odată pe an. Și s‐a făcut cum poruncise Domnul lui Moise. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește lui Aaron și fiilor lui și tuturor copiilor lui Israel și spune‐le: Acesta este cuvântul pe care l‐a poruncit Domnul zicând: Oricine din casa lui Israel va junghia un bou sau un miel sau o capră în tabără sau va junghia afară din tabără și nu‐l va duce la intrarea cortului întâlnirii ca să‐l aducă dar Domnului înaintea locașului Domnului, sângele se va pune în socoteala omului aceluia: a vărsat sânge și omul acela va fi stârpit din mijlocul poporului său ca copiii lui Israel să‐și aducă jertfele pe care le jertfesc pe câmp deschis, să le aducă Domnului la intrarea cortului întâlnirii la preot și să le jertfească drept jertfe din jertfele de pace pentru Domnul. Și preotul să stropească sângele peste altarul Domnului la intrarea cortului întâlnirii și să ardă grăsimea cu miros plăcut Domnului. Și să nu‐și mai jertfească jertfele lor dracilor după care curvesc. Aceasta să fie o orânduire în veac pentru ei în neamurile lor. Și să le zici: Oricine ar fi din casa lui Israel, sau dintre străinii de loc care stau vremelnic între ei, care jertfește o ardere de tot sau o jertfă și n‐o aduce la intrarea cortului întâlnirii ca s‐o jertfească Domnului, omul acela va fi stârpit din poporul său. Și oricine din casa lui Israel sau dintre străinii de loc care stau vremelnic între ei, va mânca orice fel de sânge, îmi voi pune fața împotriva sufletului care a mâncat sânge și‐l voi stârpi din mijlocul poporului său. Căci sufletul cărnii este în sânge și vi l‐am dat pe altar spre a face ispășire pentru sufletele voastre; căci sângele face ispășire pentru suflet. Drept aceea am zis copiilor lui Israel: Niciun suflet dintre voi să nu mănânce sânge, nici străinul de loc care stă vremelnic între voi să nu mănânce sânge. Și oricine dintre copiii lui Israel și dintre străinii de loc care stau vremelnic între ei, vânând, va prinde o viețuitoare sau o pasăre care se mănâncă: să‐i scurgă sângele și să‐l acopere cu țărână. Căci sufletul oricărei cărni, sângele său este sufletul său; și am zis copiilor lui Israel: Să nu mâncați din sângele niciunui fel de carne, căci sufletul oricărei cărni este sângele ei: oricine îl va mânca va fi stârpit. Și orice suflet care va mânca dintr‐o mortăciune sau fiară sfâșiată, fie băștinaș fie străin de loc, să‐și spele hainele și să se scalde în apă și să fie necurat până seara; atunci va fi curat. Și dacă nu și le va spăla și nu‐și va scălda carnea, atunci își va purta nelegiuirea. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să nu faceți după faptele țării Egiptului unde ați locuit și să nu faceți după faptele țării Canaan în care vă aduc, nici să nu umblați în așezămintele lor. Să faceți judecățile mele și să păziți așezămintele mele ca să umblați în ele: eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să păziți deci orânduirile mele și judecățile mele pe care, dacă le va face omul, va trăi prin ele: Eu sunt Domnul. Nimeni să nu se apropie de nicio rudenie de aproape a sa ca să‐i descopere goliciunea: Eu sunt Domnul. Să nu descoperi goliciunea tatălui tău și goliciunea mamei tale: este mama ta; să nu descoperi goliciunea ei. Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău; este goliciunea tatălui tău. Și goliciunea sorei tale, fiica tatălui tău sau fiica mamei tale, născută în casă sau afară din casă, goliciunea ei să n‐o descoperi. Goliciunea fetei fiului tău sau a fetei fiicei tale, goliciunea ei să n‐o descoperi; căci este însăși goliciunea ta. Goliciunea fetei nevestei tatălui tău, născută din tatăl tău, este sora ta, goliciunea ei să n‐o descoperi. Să nu descoperi goliciunea sorei tatălui tău: este rudă de aproape a tatălui tău. Să nu descoperi goliciunea sorei mamei tale, căci este ruda de aproape a mamei tale. Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău; să nu te apropii de nevasta lui: este mătușa ta. Să nu descoperi goliciunea norei tale: este nevasta fiului tău; să nu descoperi goliciunea ei. Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău: este goliciunea fratelui tău. Să nu descoperi goliciunea unei femei și a fiicei ei; să nu iei pe fiica fiului ei și pe fiica fiicei ei ca să le descoperi goliciunea; sunt rude de aproape: este răutate. Și să nu iei o nevastă lângă sora ei pentru a o amărî ca să‐i descoperi goliciunea lângă ea, fiind ea în viață. Și să nu te apropii de o femeie necurată în necurățenia ei ca să‐i descoperi goliciunea. Și să nu te împreuni cu nevasta aproapelui tău ca să te întinezi cu ea. Și să nu treci din sămânța ta prin foc lui Moloh și să nu necinstești numele Dumnezeului tău: Eu sunt Domnul. Și să nu te împreuni cu un bărbat ca și cu o femeie: este o urâciune. Și să nu te culci cu niciun dobitoc ca să te întinezi cu el; și femeia să nu stea înaintea unui dobitoc ca să se culce cu el: este amestecătură. Nu vă întinați cu niciuna din aceste lucruri, căci prin toate acestea s‐au întinat neamurile, pe care le alung dinaintea voastră. Și țara s‐a întinat și eu cercetez nelegiuirea ei în ea și țara varsă pe locuitorii ei. Deci să păziți orânduirile mele și judecățile mele și să nu faceți niciuna din aceste urâciuni atât băștinașul cât și străinul de loc care stă vremelnic între voi. Căci oamenii țării care au fost înaintea voastră au săvârșit toate aceste urâciuni și țara a fost întinată; ca țara să nu vă verse când o veți întina, cum a vărsat pe neamul care a fost înainte de voi. Căci oricine va face vreuna din aceste urâciuni, sufletele care le vor săvârși vor fi stârpite din poporul lor. Să păziți dar ce v‐am poruncit să păziți ca să nu săvârșiți niciuna din obiceiurile urâcioase care au fost săvârșite înainte de voi și să nu vă întinați cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește către toată adunarea copiilor lui Israel și spune‐le: Să fiți sfinți, căci eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt. Fiecare să cinstească pe mamă‐sa și pe tatăl său; și să păziți sabatele mele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să nu vă întoarceți la idoli și să nu vă faceți dumnezei turnați. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și când jertfiți o jertfă de pace Domnului, să jertfiți spre primirea voastră. Să se mănânce în ziua în care o veți jertfi și a doua zi; și ce va rămânea a treia zi să se ardă cu foc. Și dacă se va mânca a treia zi, este o urâciune; nu va fi primită. Și oricine o va mânca își va purta nelegiuirea, căci a necinstit lucrul sfânt al Domnului și sufletul acela va fi stârpit din poporul său. Și când veți secera secerișul țării voastre, să nu seceri de tot laturile țarinei tale și să nu strângi spicele căzute din secerișul tău. Și să nu culegi ciorchinele rămase în via ta și să nu strângi boabele căzute din via ta; să le lași săracului și străinului de loc. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să nu furați și să nu înșelați și să nu vă mințiți unul pe altul. Și să nu jurați strâmb pe numele meu și să nu necinstești numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul. Să nu asuprești pe aproapele tău nici să‐l despoi și simbria celui tocmit să nu rămână noaptea la tine până dimineață. Să nu blestemi pe surd și să nu pui piedică în calea orbului; ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul. Să nu faceți nedreptate la judecată: să nu cauți la fața săracului nici să nu te sfiești de fața celui mare, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate. Să nu umbli încoace și încolo vorbind de rău în poporul tău și să nu te ridici împotriva sângelui aproapelui tău. Eu sunt Domnul. Să nu urăști pe fratele tău în inima ta; să mustri negreșit pe aproapele tău și să nu porți păcat pentru el. Și să nu fii răzbunător și să nu ții mânie împotriva copiilor poporului tău, ci să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Eu sunt Domnul. Să păziți orânduirile mele. Să nu lași să se împerecheze dobitoacele tale cu un alt soi și să nu‐ți semeni țarina cu sămânță de două soiuri și să nu pui pe tine haină de două soiuri de fire amestecate împreună. Și dacă un bărbat se va culca cu o femeie și ea va fi roabă logodită cu un bărbat, dar nu e răscumpărată nici nu i s‐a dat slobozenie: să fie o pedeapsă; să nu fie omorâți pentru că n‐a fost slobodă. Și el să aducă Domnului jertfa sa pentru vină la intrarea cortului întâlnirii: un berbece ca jertfă pentru vină. Și preotul să facă ispășire pentru el înaintea Domnului cu berbecele jertfei pentru vină pentru păcatul lui cu care a păcătuit; și păcatul cu care a păcătuit i se va ierta. Și când veți intra în țară și veți sădi tot felul de pomi pentru hrană, veți socoti roada lor ca netăiată împrejur; trei ani să vă fie netăiată împrejur; să nu se mănânce. Și în anul al patrulea roada lor va fi sfântă spre lauda Domnului. Și în anul al cincilea să mâncați din roada lor ca ei să vă înmulțească venitul lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să nu mâncați nimic cu sânge. Să nu ghiciți după vârcolaci și să nu vrăjiți după nor. Să nu tăiați rotund laturile capetelor voastre și să nu strici laturile bărbii tale. Și să nu vă faceți tăieturi în carnea voastră pentru un mort și să nu vă faceți slove săpate pe voi. Eu sunt Domnul. Nu pângări pe fiica ta ca s‐o faci curvă, ca să nu cadă țara în curvie și țara să se umple de răutate. Să păziți sabatele și să cinstiți locașul meu cel sfințit. Eu sunt Domnul. Nu vă abateți la cei ce cheamă duhurile morților și la vrăjitori; nu‐i întrebați ca să nu vă întinați prin ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să te scoli înaintea capului cărunt și să cinstești fața bătrânului și să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul. Și dacă vreun străin de loc va sta vremelnic la tine în țara voastră, să nu‐l năpăstuiți. Străinul de loc care stă vremelnic între voi să vă fie ca și băștinașul dintre voi și să‐l iubești ca pe tine însuți; căci ați fost străini de loc în țara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să nu faceți nedreptate la judecată, în linii, în cumpene și în măsuri. Să aveți cumpene drepte, greutăți drepte, efă dreaptă și hin drept. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v‐am scos din țara Egiptului. Și să păziți toate orânduirile mele și toate judecățile mele și să le faceți. Eu sunt Domnul. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Spune și copiilor lui Israel: Oricine dintre copiii lui Israel sau dintre străinii de loc care stau vremelnic în Israel va da din sămânța sa lui Moloh, să fie omorât: poporul țării să‐l ucidă cu pietre. Și îmi voi pune fața împotriva omului aceluia și‐l voi stârpi din mijlocul poporului său, căci a dat din sămânța sa lui Moloh ca să întineze locașul meu cel sfințit și să pângărească numele meu cel sfânt. Și dacă poporul țării va închide cumva ochii de la acel om când va da din sămânța sa lui Moloh și nu‐l va omorî, atunci îmi voi pune fața împotriva acelui om și împotriva familiei sale și‐l voi stârpi din poporul său, pe el și pe toți care vor curvi cu el curvind cu Moloh. Și sufletul care se va întoarce la cei ce cheamă duhurile morților și la vrăjitori ca să curvească cu ei, îmi voi pune fața împotriva acelui suflet și‐l voi stârpi din poporul său. Voi dar sfințiți‐vă și fiți sfinți, căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și să păziți orânduirile mele și să le faceți. Eu sunt Domnul care vă sfințește. Căci oricine va blestema pe tatăl său sau pe mamă‐sa va fi omorât: a blestemat pe tatăl său sau pe mamă‐sa; sângele lui va fi asupra lui. Și bărbatul care va preacurvi cu nevasta altuia, bărbatul care va preacurvi cu nevasta aproapelui său să fie omorâți atât preacurvarul cât și preacurva. Și bărbatul care se va culca cu nevasta tatălui său a descoperit goliciunea tatălui său: amândoi să fie omorâți: sângele lor va fi asupra lor. Și bărbatul care se va culca cu nora sa amândoi să fie omorâți: au făcut amestecătură; sângele lor va fi asupra lor. Și bărbatul care se va culca cu un bărbat cum se culcă cu o femeie, amândoi au săvârșit urâciune, să fie omorâți: sângele lor va fi asupra lor. Și bărbatul care va lua o nevastă și pe mama ei, este răutate; să fie arși cu foc și el și ele ca să nu fie răutate între voi. Și bărbatul care se va culca cu un dobitoc să fie omorât și dobitocul să‐l ucideți. Și femeia care se va apropia de vreun dobitoc și se va culca cu el, să ucizi și pe femeie și dobitocul: să fie omorâți: sângele lor va fi asupra lor. Și bărbatul care va lua pe soră‐sa, pe fiica tatălui său sau pe fiica mamei sale și‐i va vedea goliciunea și ea va vedea goliciunea lui, este o rușine; și să fie stârpiți înaintea ochilor copiilor poporului lor: a descoperit goliciunea sorei sale; își va purta nelegiuirea. Și bărbatul care se va culca cu o femeie care va avea la fire și‐i va descoperi goliciunea, a dezgolit izvorul ei și ea și‐a descoperit izvorul sângelui și amândoi să fie stârpiți din mijlocul poporului lor. Și să nu descoperi goliciunea sorei mamei tale și a sorei tatălui tău: căci acela a dezgolit pe ruda sa de aproape: își vor purta nelegiuirea. Și bărbatul care se va culca cu nevasta unchiului său a descoperit goliciunea unchiului său: își vor purta păcatul, vor muri fără copii. Și dacă un bărbat va lua pe nevasta fratelui său, este o necurăție: a descoperit goliciunea fratelui său, vor fi fără copii. Să păziți deci toate orânduirile mele și toate judecățile mele și să le faceți, ca să nu vă verse afară țara în care vă aduc ca să locuiți în ea. Și să nu umblați după obiceiurile neamului pe care îl alung dinaintea voastră; căci ei au făcut toate acestea și pentru aceea m‐am necăjit pe ei: Și v‐am zis: Voi veți moșteni țara lor și am să v‐o dau vouă în stăpânire, țară în care curge lapte și miere: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v‐am despărțit de popoare. Deci să deosebiți între dobitocul curat și cel necurat și între pasărea necurată și cea curată și să nu vă faceți urâcioase sufletele printr‐un dobitoc, sau o pasăre, sau prin orice se târăște pe pământ pe care vi l‐am despărțit ca necurat. Și să‐mi fiți sfinți, căci eu, Domnul, sunt sfânt și v‐am despărțit de popoare ca să fiți ai mei. Și bărbatul sau femeia, dacă va fi în ei unul care cheamă duhurile morților sau ghicitori, să fie omorâți; să‐i ucidă cu pietre; sângele lor va fi asupra lor. Și Domnul a zis lui Moise: Vorbește preoților, fiii lui Aaron, și spune‐le: Nimeni să nu se facă necurat în poporul său pentru un mort, afară de ruda lui care este aproape de el: pentru mamă‐sa și pentru tatăl său și pentru fiul său și pentru fiica sa și pentru fratele său și pentru sora sa fecioară care este lângă el, care n‐a avut bărbat, pentru ea se poate face necurat. Cel ce este căpetenie în poporul său să nu se facă necurat ca să se întineze. Să nu‐și radă un loc pe cap și să nu‐și tundă laturile bărbii și să nu‐și facă tăieturi în carne. Să fie sfinți pentru Dumnezeul lor și să nu necinstească numele Dumnezeului lor; căci ei aduc jertfele arse cu foc ale Domnului, pâinea Dumnezeului lor: deci să fie sfinți. Ei să nu‐și ia de nevastă o femeie care este curvă sau pângărită, nici să nu‐și ia pe una lăsată de bărbatul său, căci el este sfânt pentru Dumnezeul său. Și să‐l socotești sfânt, căci el aduce pâinea Dumnezeului tău; să‐ți fie sfânt; căci eu, Domnul, care vă sfințesc, sunt sfânt. Și fata unui preot, dacă se va pângări făcându‐se curvă, pângărește pe tatăl ei; să fie arsă cu foc. Și preotul care este mai mare decât frații săi, peste al cărui cap s‐a turnat untdelemnul ungerii și care este sfințit spre a se îmbrăca cu hainele, să nu‐și descopere capul și să nu‐și sfâșie hainele. Și să nu intre la niciun om mort și să nu se facă necurat pentru tatăl său și mamă‐sa. Și să nu iasă din sfântul locaș și să nu pângărească locașul sfințit al Dumnezeului său, căci cununa untdelemnului ungerii Dumnezeului său este peste el. Eu sunt Domnul. Și să‐și ia nevastă în fecioria ei. O văduvă, sau una lăsată de bărbat, sau o femeie pângărită, o curvă, pe acestea să nu le ia, ci să ia de nevastă o fecioară din poporul său. Și să nu‐și pângărească sămânța în poporul său, căci eu sunt Domnul care‐l sfințește. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește lui Aaron zicând: Nimeni din sămânța ta în neamurile sale care va avea un cusur să nu se apropie să aducă pâinea Dumnezeului său. Căci niciun bărbat care va avea un cusur să nu se apropie: un bărbat orb sau șchiop sau care are nasul turtit sau cu un mădular mai lung decât altul, sau un bărbat care este cu piciorul frânt sau cu mâna frântă sau ghebos sau uscat sau care are albeață în ochi sau este cu râie sau cu pecingine sau care are boașele frânte, niciun bărbat din sămânța lui Aaron, preotul, care va avea un cusur, să nu se apropie să aducă jertfele arse cu foc ale Domnului: are un cusur, să nu se apropie să aducă pâinea Dumnezeului său. Să mănânce pâinea Dumnezeului său din cele prea sfinte și din cele sfinte, dar să nu intre la perdea și să nu se apropie de altar, căci are un cusur, ca să nu pângărească locașurile mele sfințite: căci eu sunt Domnul care‐i sfințește. Și Moise a spus lui Aaron și fiilor lui și tuturor copiilor lui Israel. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește lui Aaron și fiilor lui să se despartă de lucrurile sfinte ale copiilor lui Israel și să nu‐mi pângărească numele meu cel sfânt în lucrurile pe care mi le sfințesc ei. Eu sunt Domnul. Spune‐le: În toate neamurile voastre orice bărbat din toată sămânța voastră care, având necurăția sa pe el, se va apropia de lucrurile sfinte pe care le vor sfinți copiii lui Israel pentru Domnul, sufletul acela va fi stârpit din fața mea. Eu sunt Domnul. Niciun om din sămânța lui Aaron care va fi lepros sau va avea curgere să nu mănânce din cele sfinte până se va curăți. Și cel ce se va atinge de oricine este necurat printr‐un mort sau de un bărbat din care a curs sămânță; sau un bărbat care se va atinge de vreo târâtoare prin care se face necurat, sau de un om prin care se face necurat prin orice necurățenie a lui, sufletul care se va atinge de acesta să fie necurat până seara și să nu mănânce din cele sfinte decât dacă își va scălda carnea în apă. Și când va apune soarele, va fi curat și după aceea să mănânce din cele sfinte, căci este pâinea lui. Să nu mănânce mortăciune sau ceva sfâșiat ca să nu se facă necurat prin ea. Eu sunt Domnul. Și ei să păzească cele de păzit ca să nu poarte păcat pentru ele și să moară prin ele dacă le pângăresc. Eu sunt Domnul care îi sfințește. Și niciun străin să nu mănânce din ce este sfânt; oaspetele preotului și simbriașul lui să nu mănânce din ce este sfânt. Dar dacă preotul va cumpăra un suflet de cumpărat cu argintul său, acela să mănânce din ele ca și cel născut în casa sa; ei să mănânce din pâinea lui. Și fata preotului, când se va mărita după un bărbat străin, să nu mănânce din darul ridicat din cele sfinte. Și fata preotului, dacă va fi văduvă sau va fi lăsată de bărbat și nu va avea sămânță și se va întoarce la casa tatălui ei, ca în tinerețea ei, să mănânce din pâinea tatălui ei; dar niciun străin să nu mănânce din ea. Și un bărbat, dacă va mânca din lucrul sfânt din nebăgare de seamă, atunci să adauge a cincea parte din el și să dea preotului lucrul sfânt. Și să nu pângărească lucrurile sfinte ale copiilor lui Israel pe care le aduc ei Domnului și să nu‐i facă să poarte nelegiuirea de vină mâncând din lucrurile lor sfinte, căci eu sunt Domnul care îi sfințesc. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește lui Aaron și fiilor lui și tuturor copiilor lui Israel și spune‐le: Oricine din casa lui Israel sau din cei ce stau vremelnic în Israel își va aduce darul, după toate juruințele lor și după toate darurile lor de bună voie pe care le aduc ei ca ardere de tot Domnului; ca să fiți primiți, să aduceți o parte bărbătească fără cusur din boi, din oi și din capre. Dar să n‐aduceți nimic care va avea cusur, căci nu va fi primit pentru voi. Și când va aduce cineva o jertfă de pace Domnului pentru împlinirea unei juruințe sau un dar de bună voie, din cireadă sau din turmă, darul să fie fără cusur ca să fie primit; să nu fie niciun cusur în el. Să n‐aduceți Domnului ce este orb sau frânt sau ciuntit sau bubat sau cu râie sau cu pecingine și să nu faceți din ele o jertfă arsă cu foc pe altar pentru Domnul. Poți aduce ca dar de bunăvoie un bou sau un miel care va avea ceva de prisos sau lipsă în mădularele sale; dar ca juruință nu vor fi primite. Și să n‐aduceți Domnului ceea ce este cu boașele frânte sau smulse sau întoarse sau tăiate și să nu faceți așa în țara voastă. Și din mâna străinului să n‐aduceți pâinea Dumnezeului vostru din toate acestea, căci stricăciunea lor este în ele; este un cusur în ele; nu vă vor fi primite. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Un vițel sau un miel sau un ied, când se va naște, să fie șapte zile sub mamă‐sa și de la a opta zi înainte va fi primit ca jertfă arsă cu foc pentru Domnul. Și să nu junghiați o vacă sau o oaie cu fătul său în aceeași zi. Și când jertfiți o jertfă de mulțumire Domnului, s‐o jertfiți ca să fie primită pentru voi. Să se mănânce în aceeași zi; să nu lăsați nimic din ea până dimineață. Eu sunt Domnul. Să păziți deci poruncile mele și să le faceți. Eu sunt Domnul. Și să nu necinstiți numele meu cel sfânt, ci voi fi sfințit între copiii lui Israel. Eu sunt Domnul care vă sfințesc, care v‐am scos din țara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Sărbătorile hotărâte ale Domnului pe care le veți vesti să fie adunări sfinte. Acestea sunt sărbătorile hotărâte ale mele. Șase zile să se lucreze, dar a șaptea zi să fie un sabat de odihnă o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru: este un sabat pentru Domnul în toate locuințele voastre. Acestea sunt sărbătorile hotărâte ale Domnului, adunări sfinte pe care să le vestiți la sorocul lor hotărât. În luna întâi, la patrusprezece ale lunii, între cele două seri, sunt paștile Domnului. Și în ziua a cincisprezecea a acestei luni este sărbătoarea azimilor pentru Domnul: șapte zile să mâncați azimi. În ziua întâi va fi o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. Și să aduceți Domnului șapte zile o jertfă arsă cu foc; în ziua a șaptea este o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Când veți intra în țara pe care v‐o dau și veți secera secerișul ei, atunci să aduceți la preot un snop din pârga secerișului vostru. Și el va legăna snopul înaintea Domnului ca să fie primit pentru voi; preotul îl va legăna a doua zi după sabat. Și în ziua când veți legăna acest snop să aduceți un miel fără cusur de un an ca ardere de tot Domnului și darul lui de mâncare: două zecimi de floarea făinii frământată cu untdelemn, ca jertfă arsă cu foc pentru Domnul, miros plăcut, și darul lui de băutură de vin a patra parte dintr‐un hin. Și să nu mâncați pâine și grăunțe prăjite și grăunțe în spice, până în ziua când veți fi adus darul Dumnezeului vostru: este o orânduire în veac în neamurile voastre în toate locuințele voastre. Și de a doua zi după sabat, de la ziua când ați adus snopul darului legănat, să vă numărați șapte sabate; să fie întregi; să numărați cincizeci de zile până la a doua zi după sabatul al șaptelea; și să aduceți un nou dar de mâncare Domnului. Să aduceți din locuințele voastre două pâini ca dar legănat din două zecimi de floarea făinii; să fie coapte cu aluat ca pârgă pentru Domnul. Și să aduceți cu pâinea șapte miei de câte un an fără cusur și un vițel din cireadă și doi berbeci; ei vor fi ardere de tot pentru Domnul cu darul lor de mâncare și darurile lor de băutură, o jertfă arsă cu foc, miros plăcut Domnului. Și să jertfiți un țap din capre ca jertfă pentru păcat și doi miei de un an ca jertfă de pace. Și preotul să le legene cu pâinea celor dintâi roade ca dar legănat înaintea Domnului cu cei doi miei; să fie sfinte pentru Domnul, pentru preot. Și să faceți vestire în aceeași zi, să vă fie o adunare sfântă: să nu faceți niciun lucru de muncă: este o orânduire în veac în toate locuințele voastre în neamurile voastre. Și când veți strânge secerișul pământului vostru, să nu seceri de tot laturile ogorului tău și să nu strângi spicele căzute din secerișul tău: să le lași săracului și străinului de loc: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel zicând: În luna a șaptea, la întâi a lunii, să fie o odihnă pentru voi, o amintire cu sunet de trâmbiță, o adunare sfântă. Să nu faceți niciun lucru de muncă și să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Și la zece a acestei luni a șaptea este ziua ispășirii; să vă fie o adunare sfântă; și să vă amărâți sufletele și să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului. Și să nu faceți niciun lucru în ziua aceea: căci este o zi de ispășire, ca să facă ispășire pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului vostru. Căci orice suflet care nu se va amărî în ziua aceea va fi stârpit din poporul său. Și orice suflet care va face vreun lucru în ziua aceasta, sufletul acela îl voi pierde din poporul său. Să nu faceți nicio muncă; este o orânduire în veac în neamurile voastre în toate locuințele voastre. Să vă fie un sabat de odihnă și să vă amărâți sufletele. La nouă ale lunii, seara, din seară până în seară, să țineți sabatul vostru. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel zicând: În ziua a cincisprezecea a lunii acesteia a șaptea este sărbătoarea colibelor pentru Domnul șapte zile. În ziua întâi să fie o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. Șapte zile să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului; în ziua a opta să vă fie o adunare sfântă și să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului; este o adunare de sărbătoare; să nu faceți niciun lucru de muncă. Acestea sunt sărbătorile hotărâte ale Domnului pe care le veți vesti ca adunări sfinte spre a aduce jertfă arsă cu foc Domnului, ardere de tot și un dar de mâncare, jertfă și daruri de băutură, fiecare lucru la ziua sa, afară de sabatele Domnului și afară de darurile voastre și afară de toate juruințele voastre și afară de toate darurile voastre de bunăvoie pe care le dați Domnului. Dar în ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, după ce veți fi strâns roadele pământului, să țineți sărbătoarea Domnului șapte zile; în ziua întâi să fie o odihnă și a opta zi să fie o odihnă. Și în ziua întâi să vă luați rod dintr‐un pom frumos, ramuri de finic și crăci de copaci tufoși și sălcii de pârâu și să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului vostru șapte zile. Și să țineți sărbătoarea ca sărbătoare pentru Domnul șapte zile în an: este o orânduire în veac în neamurile voastre; s‐o țineți în luna a șaptea. Să locuiți în colibe șapte zile; toți băștinașii din Israel să locuiască în colibe, ca neamurile voastre să știe că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în colibe când i‐am scos din țara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și Moise a spus copiilor lui Israel sărbătorile Domnului. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Poruncește copiilor lui Israel să‐ți aducă untdelemn curat de măsline, pisat pentru lumină, ca să țină candela aprinsă necurmat. Aaron s‐o întocmească dinafară de perdeaua mărturiei în cortul întâlnirii de seară până dimineață înaintea Domnului necurmat: este o orânduire în veac în neamurile voastre. El să întocmească în sfeșnicul curat candelele înaintea Domnului necurmat. Și să iei floarea făinii și să coci douăsprezece turte din ea; o turtă să fie de două zecimi. Și să le pui în două rânduri, șase într‐un rând, pe masa curată înaintea Domnului. Și să pui tămâie curată peste fiecare rând și să fie pe pâine ca amintire, o jertfă arsă cu foc Domnului. În fiecare zi de sabat s‐o așeze înaintea Domnului necurmat de la copiii lui Israel: este un legământ veșnic. Și să fie a lui Aaron și a fiilor lui și ei s‐o mănânce într‐un loc sfânt, căci este preasfântă pentru el din jertfele cu foc ale Domnului: este un așezământ veșnic. Și fiul unei femei Israelite, și el era fiul unui bărbat egiptean, a ieșit între copiii lui Israel; și fiul Israelitei s‐a certat în tabără cu un bărbat Israelit. Și fiul femeii Israelite a hulit Numele și a blestemat și l‐au adus la Moise. Și numele mamei lui era Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan. Și l‐au pus sub pază ca să hotărască după gura Domnului. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Scoate afară din tabără pe cel ce a blestemat și toți cei ce l‐au auzit să‐și pună mâinile pe capul lui și toată adunarea să‐l ucidă cu pietre. Și să vorbești copiilor lui Israel zicând: Oricine va blestema pe Dumnezeul său își va purta păcatul. Și cel ce hulește numele Domnului să fie omorât; toată adunarea să‐l ucidă cu pietre, atât străinul de loc cât și băștinașul; când va blestema Numele, să fie omorât. Și un bărbat care va lovi de moarte pe vreun suflet de om, să fie omorât. Și cel ce va lovi de moarte pe o vită să plătească viață pentru viață. Și dacă un om va face aproapelui său vreo vătămare: cum a făcut el așa să i se facă și lui: frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte: cum a făcut el vătămare cuiva, așa să i se facă și lui. Și cel ce lovește de moarte un dobitoc să‐l plătească și cel ce lovește de moarte pe un om, să fie omorât. O singură judecată să fie și pentru străinul de loc și pentru băștinaș, căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și Moise a vorbit copiilor lui Israel și au scos afară din tabără pe cel ce blestemase și l‐au ucis cu pietre. Și copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise. Și Domnul a vorbit lui Moise pe muntele Sinai zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Când veți intra în țara pe care v‐o dau, țara să țină un sabat pentru Domnul. Șase ani să‐ți semeni ogorul și șase ani să‐ți tai via și să‐ți strângi rodul ei. Dar anul al șaptelea să fie un sabat de odihnă pentru țară, un sabat pentru Domnul. Să nu‐ți semeni ogorul și să nu‐ți tai via. Să nu seceri ceea ce va crește de la sine din secerișul tău și să nu culegi strugurii din via ta netăiată: să fie un an de odihnă pentru țară. Și sabatul țării să vă fie hrană, ție și robului tău și roabei tale și simbriașului tău și oaspetelui tău care stă vremelnic la tine, și dobitoacelor tale și viețuitoarelor care sunt în țara ta: tot venitul ei va fi spre hrană. Și să‐ți numeri șapte sabate de ani, de șapte ori șapte ani; și zilele celor șapte sabate de ani să‐ți fie patruzeci și nouă de ani. Atunci să faci să răsune trâmbița cea tare în luna a șaptea în a zecea a lunii; în ziua ispășirilor să faceți să răsune trâmbița în toată țara voastră. Și să sfințiți anul al cincizecelea și să vestiți slobozenie în țară tuturor locuitorilor ei; să vă fie o veselie; și să vă întoarceți fiecare la moșia lui și să vă întoarceți fiecare la familia lui. Acest al cincizecelea an să vă fie o veselie; să nu semănați și să nu secerați cele crescute de la sine și să nu culegi strugurii viei netăiate. Căci este o veselie; să vă fie sfânt; să mâncați venitul lui din ce va da câmpul. În acest an de veselie să vă întoarceți fiecare om la moșia sa. Și când vindeți ceva aproapelui vostru sau cumpărați din mâna aproapelui vostru, să nu vă nedreptățiți unul pe altul. Să cumperi de la aproapele tău după numărul anilor de la veselie; să‐ți vândă după numărul anilor de rod. După mulțimea anilor să‐i mărești prețul și după împuținarea anilor să‐i scazi prețul, căci îți vinde numărul secerișurilor. Și să nu vă nedreptățiți unul pe altul, ci să te temi de Dumnezeul tău: căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și să faceți orânduirile mele și să păziți judecățile mele și să le faceți, și veți locui în țara voastră fără temere. Și țara își va da rodul și veți mânca până la săturare și veți locui în ea fără temere. Și dacă veți zice: Ce vom mânca în anul al șaptelea? Iată nu vom semăna nici nu vom culege venitul nostru! Atunci voi porunci binecuvântarea mea peste voi în anul al șaselea și va da rod pentru trei ani. Și veți semăna în anul al optulea și veți mânca din roadele cele vechi până în anul al nouălea; până vor sosi roadele lui veți mânca din cele vechi. Și pământul să nu se vândă de veci, căci pământul este al meu; căci voi sunteți la mine străini de loc și oaspeți. Și în toată țara pe care o aveți în stăpânire să dați drept de răscumpărare pentru pământ. Dacă fratele tău va sărăci și va vinde din moșia sa, atunci răscumpărătorul său, ruda lui cea mai de aproape, să vină și să răscumpere ce a vândut fratele său. Și dacă omul nu are pe nimeni care să aibă drept de răscumpărare, și‐i dă mâna și are de ajuns pentru răscumpărarea lui, atunci să socotească anii de la vinderea lui, și ceea ce va trece să întoarcă înapoi omului căruia i‐l vânduse și să se întoarcă la moșia sa. Și dacă mâna lui n‐a găsit de ajuns ca să i‐l înapoieze, atunci ceea ce a vândut să rămână în mâna cumpărătorului până la anul de veselie: și în anul de veselie să iasă și vânzătorul să se întoarcă în moșia sa. Și dacă cineva a vândut o casă de locuit într‐o cetate cu zid, atunci să aibă dreptul de răscumpărare până la sfârșitul anului vinderii ei; un an deplin să aibă dreptul de răscumpărare. Și dacă nu va fi răscumpărată până la împlinirea unui an întreg, atunci casa care este în cetatea cu zid va rămânea de veci în mâna celui ce a cumpărat‐o, în neamurile sale; să nu iasă în anul de veselie. Dar casele satelor, care n‐au zid împrejurul lor, să fie socotite ca ogoarele țării: să poată fi răscumpărate și ele să iasă în anul de veselie. Dar cât pentru cetățile leviților, casele din cetățile din moșia lor, leviții să aibă drept veșnic de răscumpărare. Și dacă cineva va răscumpăra de la unul din leviți, atunci casa vândută în cetatea moșiei sale să iasă în anul de veselie, căci casele din cetățile leviților sunt moșia lor între copiii lui Israel. Și câmpul ocolului dimprejurul cetăților lor să nu se vândă, căci este moșia lor de veci. Și când fratele tău va sărăci și mâna lui se va clătina lângă tine, atunci să‐l sprijinești, fie străin de loc sau oaspete ca să trăiască cu tine. Să nu iei de la el nici camătă, nici dobândă, ci teme‐te de Dumnezeul tău, ca fratele tău să trăiască cu tine. Să nu‐i dai argintul tău cu camată, nici să nu‐i împrumuți bucatele tale cu dobândă. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v‐am scos din țara Egiptului, ca să vă dau țara Canaan, ca să fiu Dumnezeul vostru. Și dacă fratele tău va sărăci lângă tine și se va vinde ție, să nu‐l silești să‐ți facă muncă de rob. Să fie cu tine ca un simbriaș și ca un oaspete; să slujească la tine până la anul de veselie. Atunci să iasă de la tine, el și copiii lui cu el, și să se întoarcă la familia sa și să se întoarcă în moșia părinților săi. Căci ei sunt robii mei pe care i‐am scos din țara Egiptului; ei să nu se vândă ca robi. Să nu‐l stăpânești cu asprime, ci să te temi de Dumnezeul tău. Și robul tău și roaba ta pe care‐i vei avea, din neamurile care sunt împrejurul vostru, din ele să vă cumpărați robi și roabe. Și, dintre copiii străinilor care stau vremelnic între voi, din ei să cumpărați și din familiile care sunt cu voi, pe care i‐au născut în țara voastră; și ei vor fi stăpânirea voastră. Și să‐i lăsați de moștenire copiilor voștri după voi, ca să‐i moștenească drept stăpânire; pe ei să‐i faceți robii voștri în veac, dar cât despre frații voștri, copiii lui Israel, să nu stăpâniți unul peste altul cu asprime. Și dacă un străin de loc sau unul care stă vremelnic cu tine, va ajunge bogat și fratele tău lângă el va sărăci și se va vinde străinului de loc care stă vremelnic cu tine, sau unei seminții din familia străinului: după ce se va fi vândut, să aibă dreptul să fie răscumpărat; unul din frații săi îl poate răscumpăra. Îl poate răscumpăra sau unchiul său sau fiul unchiului său; îl poate răscumpăra sau unul care este ruda lui de aproape din familia lui, sau el însuș, dacă‐i va da mâna, se poate răscumpăra singur. Și să facă socoteală cu cumpărătorul său de la anul în care i‐a fost vândut până la anul de veselie și prețul vinderii sale să fie după numărul anilor; va fi cu el după zilele unui simbriaș. Și dacă mai sunt încă mulți ani, să înapoieze prețul răscumpărării sale după ei din argintul cumpărării lui. Și dacă vor fi puțini ani până la anul de veselie, să facă socoteală cu el; să‐i înapoieze prețul răscumpărării sale după numărul anilor lui. Să fie la el ca un simbriaș an cu an; să nu‐l stăpânească cu asprime înaintea ochilor tăi. Și dacă nu va fi răscumpărat prin unul din aceste feluri, să iasă în anul de veselie el și copiii lui cu el. Căci copiii lui Israel sunt robii mei; ei sunt robii mei pe care i‐am scos din țara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să nu vă faceți idoli și să nu vă ridicați chip cioplit, nici stâlp și să nu puneți piatră cu chipuri în țara voastră ca să vă plecați înaintea ei, căci eu, eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să păziți sabatele mele și să cinstiți locașul meu cel sfințit. Eu sunt Domnul. Dacă veți umbla în orânduirile mele și veți ținea poruncile mele și le veți face, atunci vă voi da ploile voastre la vremea lor și pământul își va da rodul și pomul câmpului își va da rodul. Și treieratul vostru va ajunge până la culesul viilor și culesul viilor va ajunge până la semănat și vă veți mânca pâinea cu saț și veți locui fără temere în țara voastră. Și voi da pace în țară, și vă veți culca și nimeni nu vă va spăimânta și voi pierde viețuitoarele sălbatice din țară și sabia nu va trece prin țara voastră. Și veți urmări pe vrăjmașii voștri și vor cădea de sabie înaintea voastră. Și cinci din voi vor urmări o sută și o sută din voi vor urmări zece mii și vrăjmașii voștri vor cădea de sabie înaintea voastră. Și îmi voi întoarce fața spre voi și vă voi face să creșteți și vă voi înmulți și voi întări legământul meu cu voi. Și veți mânca bucate vechi și veți scoate afară pe cele vechi dinaintea celor noi. Și voi pune locașul meu între voi și sufletul meu nu vă va urî. Și voi umbla între voi și voi fi Dumnezeul vostru și veți fi poporul meu. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v‐am scos din țara Egiptului, ca să nu fiți robii lor și am rupt legăturile jugului vostru și v‐am făcut să umblați cu capul ridicat. Și dacă nu mă veți asculta și nu veți face toate aceste porunci; și dacă veți lepăda așezămintele mele și dacă sufletul vostru va urî judecățile mele și nu veți face toate poruncile mele și veți rupe legământul meu; vă voi face și eu aceasta: voi atârna peste voi spaimă, lingoare și friguri, care vă vor topi ochii și vă vor face sufletul să lâncezească; și vă veți semăna sămânța în zădar, căci o vor mânca vrăjmașii voștri. Și îmi voi pune fața împotriva voastră și veți fi bătuți dinaintea vrăjmașilor voștri; cei ce vă urăsc vor domni peste voi și veți fugi când nimeni nu vă va urmări. Și dacă și după acestea nu veți asculta de mine, vă voi pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Și voi sfărâma mândria puterii voastre și voi face cerurile voastre ca fierul și pământul vostru ca arama. Și tăria voastră se va cheltui în zadar și pământul vostru nu‐și va da venitul și pomii pământului nu‐și vor da rodul. Și dacă veți umbla împotriva mea și nu veți voi să ascultați de mine, voi aduce peste voi de șapte ori mai multe răni după păcatele voastre. Și voi trimite viețuitoarele câmpului printre voi și vă vor prăda de copiii voștri și vă vor pierde dobitoacele și vă vor împuțina și căile voastre vor fi pustii. Și dacă prin acestea nu vă veți lăsa îndreptați de mine, ci veți umbla împotriva mea, atunci voi umbla și eu împotriva voastră și vă voi bate, da, și eu, înșeptit pentru păcatele voastre. Și voi aduce asupra voastră sabie care va răzbuna cu răzbunarea legământului; și vă veți strânge în cetățile voastre și voi trimite ciuma printre voi și veți fi dați în mâna vrăjmașului. Când voi frânge toiagul pâinii voastre, zece femei vor coace pâinea voastră într‐un singur cuptor și vă vor da iarăși pâinea voastră cu cumpănă; și veți mânca și nu vă veți sătura. Și dacă cu aceasta nu veți asculta de mine, ci veți umbla împotriva mea, atunci voi umbla și eu cu furie împotriva voastră și eu, da, vă voi pedepsi înșeptit pentru păcatele voastre. Și veți mânca și carnea fiilor voștri și veți mânca și carnea fetelor voastre. Și vă voi sfărâma înălțimile și vă voi tăia stâlpii soarelui și voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile idolilor voștri și sufletul meu vă va urî. Și voi face cetățile voastre pustii și voi pustii locașurile voastre cele sfinte și nu voi mirosi mirosurile plăcute ale voastre. Și voi pustii țara și vrăjmașii voștri care locuiesc în ea se vor mira de ea. Și pe voi, vă voi risipi între neamuri și voi scoate sabia după voi și țara voastră va fi o pustie și cetățile voastre o pustietate. Atunci țara se va bucura de sabatele ei, în toate zilele pustiirii, când veți fi în țara vrăjmașilor voștri; atunci țara se va odihni și se va bucura de sabatele ei. În toate zilele pustiirii va avea odihna cu care nu s‐a odihnit în sabatele voastre când locuiați în ea. Și celor ce vor rămânea dintre voi, le voi trimite leșin în inimă în țările vrăjmașilor lor, și sunetul unei frunze ce se mișcă îi va urmări și vor fugi ca fugind de sabie și vor cădea când nimeni nu‐i va urmări: și se vor împiedeca unul de altul, ca dinaintea sabiei, când nimeni nu‐i va urmări și nu veți avea putere să stați înaintea vrăjmașilor vostri. Și veți fi pierduți printre neamuri și țara vrăjmașilor voștri vă va mânca. Și cei ce vor rămânea din voi se vor pierde prin nelegiuirea lor în țările vrăjmașilor voștri; și se vor pierde în nelegiuirile părinților lor, cu ei. Și vor mărturisi nelegiuirea lor și nelegiuirea părinților lor, în necredincioșia lor prin care au fost necredincioși împotriva mea și din pricină că au umblat împotriva mea, am umblat și eu împotriva lor și i‐am adus în țara vrăjmașilor lor. Dacă atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri și vor primi atunci pedeapsa nelegiuirii lor, atunci îmi voi aduce aminte de legământul meu cu Iacov și de legământul meu cu Isaac; și îmi voi aduce aminte de legământul meu cu Avraam și îmi voi aduce aminte de țară. Și țara va fi părăsită de ei și se va bucura de sabatele ei când va fi pustiită, ei nemaifiind; și vor primi pedeapsa nelegiuirii lor: pentru că, da, pentru că au lepădat judecățile mele, și sufletul lor a urât orânduirile mele. Și chiar atunci, când vor fi în țara vrăjmașilor lor, nu‐i voi lepăda și nu‐i voi urî ca să‐i nimicesc de tot și să stric legământul meu cu ei, căci eu sunt Domnul Dumnezeul lor. Și îmi voi aduce aminte pentru ei de legământul strămoșilor lor, pe care i‐am scos din țara Egiptului înaintea ochilor neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul. Acestea sunt așezămintele și judecățile și legile, pe care le‐a așezat Domnul între sine și copiii lui Israel pe muntele Sinai prin Moise. Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Dacă cineva va pune ceva deoparte printr‐o juruință, sufletele să fie ale Domnului după prețuirea ta. Și prețuirea ta pentru partea bărbătească de la vârsta de douăzeci de ani până la șaizeci de ani, prețuirea ta va fi de cincizeci de sicli de argint, după siclul sfântului locaș. Și dacă va fi parte femeiască, prețuirea ta va fi de treizeci de sicli. Și dacă este de la cinci ani până la douăzeci de ani, prețuirea ta va fi pentru partea bărbătească douăzeci de sicli, și pentru partea femeiască zece sicli. Și dacă va fi de la o lună până la cinci ani, prețuirea ta va fi pentru partea bărbătească de cinci sicli de argint, și pentru partea femeiască prețuirea ta va fi de trei sicli de argint. Și dacă va fi o parte bărbătească de șaizeci de ani și mai sus, prețuirea ta va fi de cincisprezece sicli și pentru partea femeiască zece sicli. Și dacă va fi mai sărac decât prețuirea ta, să stea înaintea preotului și preotul să‐l prețuiască; preotul va face prețuirea după mijloacele celui ce a făcut juruința. Și dacă va fi un dobitoc din care se aduce dar Domnului, tot ce vor da din el Domnului să fie sfânt. Nu‐l vor schimba și nu‐l vor înlocui, bun pentru rău, sau rău pentru bun; și dacă cumva va înlocui un dobitoc cu un dobitoc, atunci el și cel înlocuit să fie sfânt. Și dacă va fi un dobitoc necurat din care nu se aduce dar Domnului, atunci să pună dobitocul înaintea preotului. Și preotul să‐l prețuiască, dacă va fi bun sau rău: și după prețuirea ta, preotule, va fi. Și dacă vor voi cu adevărat să‐l răscumpere, atunci să adauge a cincea parte la prețuirea ta. Și când cineva își va sfinți casa ca să fie sfântă pentru Domnul, preotul s‐o prețuiască dacă va fi bună sau rea; cum o va prețui preotul așa să fie. Și dacă cel ce a sfințit‐o va voi să‐și răscumpere casa, atunci să adauge a cincea parte a argintului prețuirii tale și să fie a lui. Și dacă cineva va sfinți Domnului din câmpul moșiei sale, atunci prețuirea ta să fie după sămânța lui, un omer de sămânță de orz cu cincizeci de sicli de argint. Dacă își va sfinți câmpul din anul de veselie, să rămână după prețuirea ta. Și dacă își va sfinți câmpul după anul de veselie, atunci preotul să‐i socotească argintul după numărul anilor care mai sunt până la anul de veselie, și să se facă un scăzământ din prețuirea ta. Și dacă cel ce a sfințit câmpul va voi în adevăr să‐l răscumpere, să adauge a cincea parte a argintului prețuirii tale și să‐i rămână lui. Și dacă nu voiește să răscumpere câmpul, sau dacă a vândut altui om câmpul, nu se va mai răscumpăra. Și câmpul, când va ieși în anul de veselie, să fie sfânt pentru Domnul, ca un câmp predat: moșia lui să fie a preotului. Și dacă cineva sfințește Domnului un câmp pe care l‐a cumpărat, care nu este din câmpul moșiei sale, atunci preotul să‐i socotească prețul prețuirii tale până la anul de veselie, și să dea prețuirea ta în acea zi ca lucru sfânt Domnului. În anul de veselie câmpul să se întoarcă la cel de la care a fost cumpărat, la acela a cui era stăpânirea pământului. Și toată prețuirea ta să fie după siclul sfântului locaș: siclul să fie douăzeci de ghere. Numai pe cel întâi‐născut al dobitoacelor, care este făcut întâi‐născut al Domnului, nimeni să nu‐l sfințească, fie bou sau miel; este al Domnului. Și dacă va fi dintr‐un dobitoc necurat, atunci să‐l răscumpere după prețuirea ta și să adaoge a cincea parte; și dacă nu va fi răscumpărat, atunci să fie vândut după prețuirea ta. Totuși niciun dar predat, pe care îl va preda cineva Domnului, din tot ce are el de la om până la dobitoc sau din câmpul moșiei lui, să nu fie vândut sau răscumpărat; orice lucru predat este preasfânt pentru Domnul. Nimic predat, care va fi predat dintre oameni, nu va fi răscumpărat, ci să fie omorât. Și toată zeciuiala pământului din sămânța pământului și din rodul pomilor este a Domnului: este sfântă pentru Domnul. Și dacă va voi cineva să răscumpere ceva din zeciuiala sa, să adauge la ea a cincea parte. Și toată zeciuiala din cireadă sau din turmă, orice trece pe sub toiag, a zecea parte să fie sfântă pentru Domnul. Să nu aleagă dacă e bună sau rea și să n‐o înlocuiască; și dacă o va înlocui, atunci și vita înlocuită și cea pusă în locul ei să fie sfântă; nu se va răscumpăra. Acestea sunt poruncile, pe care le‐a poruncit Domnul lui Moise pentru copiii lui Israel pe muntele Sinai. Și Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai în cortul întâlnirii, la întâi a lunii a doua, în anul al doilea după ieșirea lor din țara Egiptului, zicând: Numărați capetele întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, pe toți bărbații, după capetele lor, de la douăzeci de ani și mai sus, pe toți cei ce pot ieși la oaste în Israel, numărați‐i după cetele lor, tu și Aaron. Și să fie cu voi un bărbat din fiecare seminție, un bărbat cap al casei părinților săi. Și acestea sunt numele bărbaților care vor sta cu voi: Din Ruben: Elițur, fiul lui Ședeur. Din Simeon: Șelumiel, fiul lui Țurișadai. Din Iuda: Nahșon, fiul lui Aminadab. Din Isahar: Netaneel, fiul lui Țuar. Din Zabulon: Eliab, fiul lui Helon. Din fii lui Iosef, din Efraim: Elișama, fiul lui Amihud. Din Manase: Gamliel, fiul lui Pedahțur. Din Beniamin: Abidan, fiul lui Ghideoni. Din Dan: Ahiezer, fiul lui Amișadai. Din Așer: Paguiel, fiul lui Ocran. Din Gad: Eliasaf, fiul lui Deuel. Din Neftali: Ahira, fiul lui Enan. Aceștia sunt cei chemați de adunare, mai marii între semințiile părinților lor, capi ai miilor lui Israel. Și Moise și Aaron au luat pe acești bărbați care fuseseră numiți anume. Și au strâns toată adunarea la întâi a lunii a doua și și‐au spus fiecare spițele de neam, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani și mai sus, după capetele lor. Cum poruncise Domnul lui Moise, așa i‐a numărat el în pustia Sinai. Și fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, după capetele lor, toți cei de partea bărbătească de la douăzeci de ani și mai sus, toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Ruben erau patruzeci și șase de mii cinci sute. Dintre fiii lui Simeon: neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, cei numărați ai lor, după numărul numelor, după capetele lor, toți cei de partea bărbătească de la douăzeci de ani și mai sus, toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Simeon erau cincizeci și nouă de mii trei sute. Dintre fiii lui Gad: neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani și mai sus, toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Gad erau patruzeci și cinci de mii șase sute cincizeci. Dintre fiii lui Iuda: neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani și mai sus, toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Iuda erau șaptezeci și patru de mii șase sute. Dintre fiii lui Isahar: neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani și mai sus, toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Isahar erau cincizeci și patru de mii patru sute. Dintre fiii lui Zabulon: neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani și mai sus, toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Zabulon erau cincizeci și șapte de mii patru sute. Dintre fiii lui Iosif, din copiii lui Efraim: neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani și mai sus, toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Efraim erau patruzeci de mii cinci sute. Dintre copiii lui Manase: neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani și mai sus toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Manase erau treizeci și două de mii două sute. Dintre fiii lui Beniamin: neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani și mai sus, toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Beniamin erau treizeci și cinci de mii patru sute. Dintre fiii lui Dan: neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani și mai sus, toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Dan erau șaizeci și două de mii șapte sute. Dintre fiii lui Așer: neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani și mai sus, toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Așer erau patruzeci și una de mii cinci sute. Dintre fiii lui Neftali: neamurile lor, după familiile lor, după casele părinților lor, după numărul numelor, de la douăzeci de ani și mai sus, toți care puteau ieși la oaste, cei numărați ai lor din seminția lui Neftali erau cincizeci și trei de mii patru sute. Aceștia sunt cei numărați, pe care i‐au numărat Moise și Aaron și mai marii lui Israel, doisprezece bărbați, câte unul de casa părinților săi Și toți cei numărați din copiii lui Israel, după casele părinților lor, de la douăzeci de ani și mai sus, toți cei ce puteau ieși la oaste în Israel, toți cei numărați erau șase sute trei mii cinci sute cincizeci. Dar leviții, după seminția părinților lor, n‐au fost numărați între ei. Căci Domnul vorbise lui Moise zicând: Numai seminția lui Levi să n‐o numeri și să nu numeri capetele lor între copiii lui Israel. Ci să pui pe leviți peste locașul mărturiei și peste toate uneltele lui și peste tot ce ține de el: ei să poarte locașul și toate uneltele lui și să slujească în el și să tăbărască împrejurul locașului. Și când va pleca locașul, leviții să‐l desfacă; și când va tăbărî locașul, leviții să‐l așeze; și străinul care se va apropia să fie omorât. Și copiii lui Israel să tăbărască fiecare în tabăra sa și fiecare lângă steagul lui, după oștile lor. Și leviții să tăbărască împrejurul locașului mărturiei, ca să nu vie mânie peste adunarea copiilor lui Israel: și leviții să păzească cele de păzit ale locașului mărturiei. Și copiii lui Israel au făcut așa; după toate cele ce poruncise Domnul lui Moise, așa au făcut. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: Fiecare din copiii lui Israel să tăbărască lângă steagul său, la semnul casei părinților săi; să tăbărască de jur împrejurul cortului întâlnirii, departe, în fața lui. Și cei ce tăbărăsc la răsărit spre soare‐răsare să fie steagul taberei lui Iuda, după oștile lor; și mai marele fiilor lui Iuda să fie Nahșon, fiul lui Aminadab. Și oastea lui, cei numărați ai lor au fost șaptezeci și patru de mii șase sute. Și cei ce tăbărăsc lângă el să fie seminția lui Isahar; și mai marele fiilor lui Isahar să fie Netaneel, fiul lui Tuar. Și oastea lui și cei numărați ai săi au fost cincizeci și patru de mii patru sute. Și seminția lui Zabulon: și mai marele fiilor lui Zabulon să fie Eliab, fiul lui Helon. Și oastea lui și cei numărați ai lui au fost cincizeci și șapte de mii patru sute. Toți cei numărați din tabăra lui Iuda au fost o sută optzeci și șase de mii patru sute, după oștile lor. Ei să plece întâi. Spre miazăzi: steagul taberei lui Ruben, după oștile sale; și mai marele fiilor lui Ruben să fie Elițur, fiul lui Ședeur. Și oastea lui și cei numărați ai lui au fost patruzeci și șase de mii cinci sute. Și cei ce vor tăbărî lângă el să fie seminția lui Simeon. Și mai marele fiilor lui Simeon să fie Șelumiel, fiul lui Turișadai. Și oastea lui și cei numărați ai lor au fost: cincizeci și nouă de mii trei sute. Și seminția lui Gad; și mai marele fiilor lui Gad să fie Eliasaf, fiul lui Reuel. Și oastea lui, cei numărați ai lor au fost: patruzeci și cinci de mii șase sute cincizeci. Toți cei numărați din tabăra lui Ruben au fost: o sută cincizeci și una de mii patru sute cincizeci, după oștile lor. Și ei să plece al doilea. Apoi să plece cortul întâlnirii cu tabăra leviților în mijlocul taberelor: după cum tăbărăsc, așa să plece, fiecare om la locul său, lângă steagurile lor. Spre apus să fie steagul taberei lui Efraim după oștile lor; și mai marele fiilor lui Efraim să fie Elișama, fiul lui Amihud. Și oastea lui, cei numărați ai lor au fost patruzeci de mii cinci sute. Și lângă el seminția lui Manase; și mai marele fiilor lui Manase să fie Gamliel, fiul lui Pedahțur. Și oastea lui și cei numărați ai lor au fost treizeci și două de mii două sute. Și seminția lui Beniamin: și mai marele fiilor lui Beniamin să fie Abidan, fiul lui Ghideoni. Și oastea lui și cei numărați ai lor au fost treizeci și cinci de mii patru sute. Toți cei numărați din tabăra lui Efraim au fost: o sută opt mii o sută, după oștile lor. Și ei să plece al treilea. Spre miazănoapte să fie steagul taberei lui Dan după oștile lor; și mai marele fiilor lui Dan să fie Ahiezer, fiul lui Amișadai. Și oastea lui și cei numărați ai lor au fost șaizeci și două de mii șapte sute. Și cei ce vor tăbărî lângă el să fie seminția lui Așer; și mai marele fiilor lui Așer să fie Paguiel, fiul lui Ocran. Și oastea lui și cei numărați ai lor au fost: patruzeci și una de mii cinci sute. Și seminția lui Neftali: și mai marele fiilor lui Neftali, să fie Ahira, fiul lui Enan. Și oastea lui și cei numărați ai lor au fost: cincizeci și trei de mii patru sute. Toți cei numărați din tabăra lui Dan au fost: o sută cincizeci și șapte de mii șase sute. Ei să plece la urmă lângă steagurile lor. Aceștia sunt cei numărați dintre copiii lui Israel, după casele părinților lor; toți cei numărați din tabere, după oștile lor, au fost: șase sute trei mii cinci sute cincizeci. Dar leviții n‐au fost numărați între copiii lui Israel, cum poruncise Domnul lui Moise. Copiii lui Israel au făcut așa; potrivit cu tot ce poruncise Domnul lui Moise, așa au tăbărât lângă steagurile lor și așa au plecat, fiecare după familiile lor, după casele părinților lor. Și acestea sunt neamurile lui Aaron și ale lui Moise în ziua când a vorbit Domnul cu Moise pe muntele Sinai. Și acestea sunt numele fiilo lui Aaron: cel întâi născut Nadab; și Abihu, Eleazar și Itamar. Acestea sunt numele fiilor lui Aaron, preoții care au fost unși, pe care i‐a sfințit să fie în slujba de preoți. Și Nadab și Abihu au murit înaintea Domnului, când au adus foc străin înaintea Domnului, în pustia Sinai și n‐au avut copii. Și Eleazar și Itamar au slujit ca preoți în fața lui Aaron, tatăl lor. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Apropie seminția lui Levi și pune‐i inaintea lui Aaron, preotul, ca să‐i slujească. Și ei să păzească cele de păzit ale lui și cele de păzit ale întregii adunări înaintea cortului întâlnirii, ca să facă slujba locașului. Și să păzească toate uneltele cortului întâlnirii și cele de păzit ale copiilor lui Israel, ca să facă slujba locașului. Și să dai pe Leviți lui Aaron și fiilor lui; ei sunt dați lui, dați dintre copiii lui Israel. Și pe Aaron și pe fiii săi să‐i numeri și să‐și păzească preoția; și străinul care se va apropia să fie omorât. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Și eu, iată, eu am luat pe leviți dintre copiii lui Israel în locul oricărui întâi‐născut care deschide pântecele între copiii lui Israel; și leviții să fie ai mei. Căci orice întâi‐născut este al meu; în ziua când am lovit pe orice întâi‐născut în țara Egiptului mi‐am sfințit pe orice întâi‐născut în Israel, de la om până la dobitoc; sunt ai mei. Eu sunt Domnul. Și Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai zicând: Numără pe fiii lui Levi după casele părinților lor, după familiile lor; să numeri pe fiecare de partea bărbătească de o lună și mai sus. Și Moise i‐a numărat după cuvântul Domnului, cum i se poruncise. Și aceștia sunt fiii lui Levi după numele lor: Gherșon și Chehat și Merari. Și acestea sunt numele fiilor lui Gherșon, după familiile lor: Libni și Șimei. Și fiii lui Chehat după familiile lor: Amram și Ițehar, Hebron și Uziel. Și fiii lui Merari după familiile lor: Mahli și Muși. Acestea sunt familiile leviților după casele părinților lor. Din Gherșon a fost familia Libniților și familia Șimeiților; acestea sunt familiile Gherșoniților. Cei numărați ai lor, după numărul tuturor celor de partea bărbătească de o lună și mai sus, cei numărați ai lor au fost: șapte mii cinci sute. Familiile Gherșoniților au tăbărât în dosul locașului spre apus. Și mai marele casei tatălui Gherșoniților a fost Eliasaf, fiul lui Lael. Și cele de păzit ale fiilor lui Gherșon în corul întâlnirii erau: locașul și cortul, acoperământul lui și perdeaua de la intrarea cortului întâlnirii, și perdelele curții și perdeaua de la intrarea curții, care înconjoară locașul și altarul și funiile lui pentru toată slujba lui. Și din Chehat a fost familia Amramiților și familia Ițehariților și familia Hebroniților și familia Uzieliților. Acestea sunt familiile Chehatiților. După numărul tuturor celor de partea bărbătească, de o lună și mai sus, erau opt mii șase sute care păzeau cele de păzit ale sfântului locaș. Familiile fiilor lui Chehat au tăbărât în latura locașului dinspre miazăzi. Și mai marele casei tatălui familiei Chehatiților a fost Elițafan, fiul lui Uziel. Și cele de păzit ale lor erau: chivotul și masa și sfeșnicul și altarele și uneltele sfântului locaș cu care își făceau slujba și perdeaua și tot ce ține de slujba ei. Și mai marele mai marilor Leviților, Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă privegherea peste cei ce au paza sfântului locaș. Din Merari a fost familia Mahliților și familia Mușiților. Acestea sunt familiile din Merari. Și cei numărați ai lor, după numărul tuturor celor de partea bărbătească, de o lună și mai sus, erau șase mii două sute. Și mai marele casei tatălui familiilor lui Merari a fost Țuriel, fiul lui Abihail. Ei au tăbărit în latura locașului dinspre miazănoapte. Și slujba pazei fiilor lui Merari era: scândurile locașului și drugii lui și stâlpii lui și picioarele lui și toate uneltele lui și toată slujba lui. și stâlpii curții de jur împrejur și picioarele lor și țărușii lor și funiile lor. Și cei ce au tăbărât înaintea cortului întâlnirii spre răsărit înaintea locașului spre soare‐răsare, au fost Moise și Aaron și fiii săi, care păzeau cele de păzit ale locașului sfințit, în locul pazei copiilor lui Israel; și străinul care se va apropia să fie omorât. Toți cei numărați din leviți, pe care i‐au numărat Moise și Aaron după porunca Domnului, după familiile lor, toți cei de partea bărbătească de o lună și mai sus erau douăzeci și două de mii. Și Domnul a zis lui Moise: Numără pe toți întâii născuți de partea bărbătească dintre copiii lui Israel, de o lună și mai sus și ia‐le numărul numelor. Și să iei pe leviți pentru mine, eu sunt Domnul, în locul tuturor celor întâi‐născuți dintre copiii lui Israel, și dobitoacele leviților în locul tuturor întâilor‐născuți dintre dobitoacele copiilor lui Israel. Și Moise a numărat pe toți cei întâi‐născuți dintre copiii lui Israel, cum îi poruncise Domnul. Și toți întâii născuți de partea bărbătească, după numărul numelor, de la o lună și mai sus, după numărătoarea lor, au fost douăzeci și două de mii deuă sute șaptezeci și trei. Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: Ia pe leviți în locul tuturor celor întâi‐născuți dintre copiii lui Israel și dobitoacele leviților în locul dobitoacelor lor, și leviții să fie ai mei. Eu sunt Domnul. Și pentru răscumpărarea celor două sute șaptezeci și trei din întâii născuți ai copiilor lui Israel, care trec peste leviți să iei cinci sicli de fiecare cap; să‐i iei după siclul sfântului locaș: douăzeci de ghere pentru un siclu. Și să dai lui Aaron și fiilor lui argintul celor ce sunt răscumpărați, care trec peste ei. Și Moise a luat argintul de răscumpărare de la cei ce treceau peste cei ce erau răscumpărați de leviți. A luat argintul de la întâii născuți ai copiilor lui Israel: o mie trei sute șaizeci și cinci de sicli, după siclul sfântului locaș. Și Moise a dat argintul de răscumpărare lui Aaron și fiilor lui, după cuvântul Domnului, cum poruncise Domnul lui Moise. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: Numărați capetele fiilor lui Chehat dintre fiii lui Levi, după familiile lor, după casele părinților lor, de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, toți cei ce merg la oaste, ca să lucreze în cortul întâlnirii. Aceasta este slujba fiilor lui Chehat în cortul întâlnirii: Sfânta sfintelor. Când va pleca tabăra, Aaron și fiii lui să vină și să dea jos perdeaua despărțitoare și să acopere cu ea chivotul mărturiei. Și să pună peste ea o învelitoare de piele de vițel de mare și să întindă peste ea o haină întreagă de material albastru și să‐i pună pârghiile. Și peste masa pâinii pentru punerea înainte să întindă o haină de material albastru și să pună pe ea ceștile și lingurile și ulcioarele și potirele pentru turnat; și pâinea cea necurmată să fie pe ea. Și ei să întindă peste ele o haină de material cărmeziu și s‐o acopere cu un acoperământ de piele de vițel de mare și să‐i pună pârghiile. Și să ia o haină de material albastru, și să acopere sfeșnicul luminei și candelele lui și mucările lui și vasele lui pentru mucuri și toate vasele lui de untdelemn cu care se slujesc la el. Și să‐l pună pe el și toate uneltele lui într‐un acoperământ din piei de vițel de mare și să‐l pună pe o pârghie. Și peste altarul de aur să întindă o haină de material albastru și să‐l acopere cu un acoperământ din piei de vițel de mare și să‐i pună pârghiile. Și să ia toate uneltele de slujbă, cu care se slujesc în sfântul locaș, și să le pună într‐o haină de material albastru și să le acopere cu un acoperământ din piei de vițel de mare și să le pună pe o pârghie. Și să curățe altarul de cenușă și să întindă o haină de purpură peste el. Și să pună deasupra toate uneltele lui cu care se slujesc la el: tigăile de cărbuni, furculițele și lopețile și farfuriile, toate uneltele altarului, și să întindă peste el o învelitoare de piei de vițel de mare și să‐i pună pârghiile. Și după ce Aaron și fiii lui vor fi sfârșit de acoperit sfântul locaș și toate uneltele sfântului locaș, când va fi să plece tabăra, după aceea să vină fiii lui Chehat să‐l ducă, dar să nu se atingă de lucrurile sfinte ca să nu moară. Aceasta este sarcina fiilor lui Chehat în cortul întâlnirii. Și Eleazar, fiul lui Aaron, preotul, să aibă privegherea peste untdelemnul pentru lumină și tămâia mirositoare și darul de mâncare necurmat și untdelemnul ungerii, privegherea peste tot locașul și peste tot ce este în el, sfântul locaș și uneltele lui. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: Nu lăsați să se stingă seminția familiilor chehatiților dintre leviți; ci să le faceți aceasta ca să trăiască și să nu moară când se apropie de Sfânta Sfintelor: Aaron și fiii săi să intre și să‐i așeze pe fiecare la lucrul său și la sarcina sa. Dar ei să nu intre să vadă lucrurile sfinte, nici cât ar înghiți, ca să nu moară. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Numără capetele fiilor lui Gherșon după casele părinților lor, după familiile lor. Să‐i numeri de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, pe toți cei ce merg la oaste ca să lucreze în cortul întâlnirii. Aceasta este slujba familiilor gherșoniților, ce să lucreze și să poarte. Să poarte covoarele locașului și cortul întâlnirii, învelitoarea lui și acoperământul de piei de vițel de mare, care este deasupra lui, și perdeaua de la intrarea cortului întâlnirii și perdelele curții și perdeaua intrării de la poarta curții, care înconjoară locașul și altarul, și funiile lor și toate uneltele lor de slujbă; și tot ce este de făcut pentru el să fie slujba lor. Toată slujba fiilor gherșoniților în tot ce au ei să poarte și în toată slujba lor să fie sub porunca lui Aaron și a fiilor lui și să dați în sarcina lor tot ce au să poarte. Aceasta este slujba familiilor fiilor lui Gherșon în cortul întâlnirii; și ce au ei de purtat să fie sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul. Să numeri pe fiii lui Merari după familiile lor, după casele părinților lor. Să‐i numeri de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani pe toți cei ce intră la lucru ca să facă slujba la cortul întâlnirii. Și aceasta este paza sarcinei lor, după toata slujba lor la cortul întâlnirii: scândurile locașului și drugii lui și stâlpii lui și picioarele lui. și stâlpii curții de jur împrejur și picioarele lor și țărușii lor și funiile lor cu toate uneltele lor și cu toată slujba lor; să le numărați pe nume uneltele pe care au sarcina să le poarte. Aceasta este slujba familiilor fiilor lui Merari, după toată slujba lor în cortul întâlnirii, sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul. Și Moise și Aaron și mai marii adunării au numărat pe fiii chehatiților, după familiile lor și după casele părinților lor, de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, pe toți cei ce au intrat la lucru pentru slujbă în cortul întâlnirii. Și cei numărați din ei, după familiile lor, au fost două mii șapte sute cincizeci. Aceștia sunt cei numărați din familiile chehatiților, toți care au slujit în cortul întâlnirii, pe care i‐au numărat Moise și Aaron după porunca Domnului prin Moise. Și cei numărați dintre fiii lui Gherșon, după familiile lor și după casele părinților lor, de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, toți cei ce au intrat la lucru pentru slujbă în cortul întâlnirii: cei numărați ai lor după familiile lor, după casele părinților lor, erau două mii șase sute treizeci. Aceștia sunt cei numărați din familiile fiilor lui Gherșon, toți cei ce au slujit la cortul întâlnirii, pe care i‐au numărat Moise și Aaron după porunca Domnului. Și cei numărați din familiile fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinților lor, de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, toți cei ce au intrat la lucru pentru slujbă în cortul întâlnirii, cei numărați ai lor după familiile lor, erau trei mii două sute. Aceștia sunt cei numărați dintre familiile fiilor lui Merari, pe care i‐au numărat Moise și Aaron după porunca Domnului prin Moise. Toți cei numărați, pe care i‐au numărat Moise și Aaron și mai marii lui Israel dintre Leviți, după familiile lor și după casele părinților lor, de la treizeci de ani și mai sus până la cincizeci de ani, toți cei ce au venit să slujească în lucrul slujbei și în lucrul purtării sarcinilor în cortul întâlnirii, cei numărați ai lor, erau opt mii cinci sute optzeci. Au fost numărați după porunca Domnului, de Moise, fiecare pentru slujba sa și pentru sarcina sa; și au fost numărați de el, cum poruncise Domnul lui Moise. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Poruncește copiilor lui Israel, ca să scoată afară din tabără pe orice lepros, și pe oricine are o curgere și pe oricine este necurat printr‐un mort. Fie parte bărbătească, fie parte femeiască, să‐i scoateți afară; să‐i scoateți afară din tabără ca să nu necurățească tabăra lor în mijlocul căreia locuiesc eu. Și copiii lui Israel au făcut așa și i‐au scos afară din tabără; după cum vorbise Domnul lui Moise, așa au făcut copiii lui Israel. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel: Dacă un bărbat sau femeie va face vreun păcat pe care‐l fac oamenii, ca să facă o călcare de lege împotriva Domnului și acel suflet s‐a făcut vinovat; atunci să‐și mărturisească păcatul pe care l‐a făcut: și să întoarcă pentru vina lui suma întreagă și să adauge la ea a cincea parte și s‐o dea aceluia către care s‐a făcut vinovat. Și dacă omul nu va avea niciunul cu drept de răscumpărare căruia să‐i întoarcă pentru vină, atunci lucrul întors Domnului pentru vină să fie al preotului, afară de berbecele de ispășire cu care se va face ispășire pentru el. Și orice dar ridicat din toate lucrurile sfinte ale copiilor lui Israel, pe care le aduc ei preotului, să fie al lui. Și lucrurile sfințite ale oricărui om să fie ale lui: orice dă cineva preotului să fie al lui. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Dacă nevasta unui bărbat se va abate și‐i va fi necredincioasă și se va culca un bărbat cu ea și va fi ascuns de ochii bărbatului ei și ea se va întina în taină și nu va fi niciun martor împotriva ei și n‐a fost prinsă și duhul de gelozie va veni peste el și va fi gelos de nevasta sa și ea a fost întinată; sau dacă duhul de gelozie a venit peste el și va fi gelos de nevasta sa și ea n‐a fost întinată: atunci bărbatul să‐și aducă nevasta la preot și să aducă darul ei pentru ea, a zecea parte dintr‐o efă de făină de orz; să nu toarne untdelemn deasupra, nici să nu pună tămâie peste el, căci este un dar de gelozie, un dar de mâncare de amintire, care amintește nelegiuirea. Și preotul s‐o apropie și s‐o pună înaintea Domnului. Și preotul să ia apă sfântă într‐un vas de lut și preotul să ia din pulberea ce va fi pe podeala locașului și s‐o pună în apă. Și preotul să pună pe femeie înaintea Domnului și să descopere capul femeii și să pună pe palmele ei darul de mâncare de amintire, care este darul de mâncare de gelozie; și în mâna preotului să fie apa de amărăciune aducătoare de blestem. Și preotul s‐o pună să jure și să zică femeii: Dacă nu s‐a culcat bărbat cu tine și dacă nu te‐ai abătut la necurăție cu altul în locul bărbatului tău, să fii slobodă de această apă de amărăciune aducătoare de blestem. Dar dacă te‐ai abătut cu altul în locul bărbatului tău și te‐ai întinat și s‐a culcat cu tine un alt bărbat afară de bărbatul tău… atunci preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem și preotul să zică femeii: Domnul să te facă un blestem și un jurământ în mijlocul poporului tău, când Domnul va face să‐ți sece coapsa și să ți se umfle pântecele. Și această apă aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale ca să‐ți umfle pântecele și să‐ți sece coapsa! Și femeia să zică: Amin, Amin. Și preotul să scrie aceste blesteme într‐o carte și să le șteargă cu apa de amărăciune. Și să dea femeii să bea apa de amărăciune aducătoare de blestem și apa aducătoare de blestem să intre în ea și să‐i fie amară. Și preotul să ia din mâna femeii darul de mâncare de gelozie și să legene darul de mâncare înaintea Domnului și să‐l pună pe altar. Și preotul să ia un pumn din darul de mâncare, ca amintire a sa, și să‐l ardă pe altar și după aceea să facă pe femeie să bea apa. Și după ce o va face să bea apa, atunci va fi așa: dacă s‐a întinat și a fost necredincioasă față de bărbatul ei, apa aducătoare de blestem va intra în ea și va fi amară, și pântecele ei se va umfla și coapsa ei se va usca și femeia va fi un blestem în mijlocul poporului ei. Și dacă femeia nu s‐a întinat și va fi curată, atunci va rămânea slobodă și va zămisli sămânță. Aceasta este legea geloziilor când nevasta se abate la altul în locul bărbatului ei și este întinată; sau când ar veni peste un bărbat duhul de gelozie și ar fi gelos de nevastă‐sa; atunci să pună pe femeie înaintea Domnului și preotul să‐i facă după toată această lege. Și bărbatul va fi slobod de nelegiuire, iar femeia să‐și poarte nelegiuirea. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Fie bărbat, fie femeie, când va face o juruință deosebită, juruință de nazireu ca să se despartă pentru Domnul: el să se despartă de vin și băutură tare; să nu bea oțet de vin sau oțet de băutură tare și să nu bea zeamă de struguri și să nu mănânce struguri proaspeți sau uscați. În toate zilele despărțirii sale să nu mănânce nimic care este făcut din viță de vie, de la sâmburi până la pieliță. În toate zilele juruinței lui de despărțire briciul să nu treacă pe capul lui; până se vor împlini zilele în care s‐a despărțit pentru Domnul, să fie sfânt; să lase să crească lungi zulufii părului capului său. În toate zilele cât s‐a despărțit pentru Domnul să nu se apropie de un trup mort. Să nu se facă necurat nici pentru tatăl său, nici pentru mama sa, nici pentru fratele său, nici pentru soră‐sa când vor muri, căci despărțirea Dumnezeului său este pe capul său. În toate zilele despărțirii lui este sfânt pentru Domnul. Și dacă va muri cineva pe neașteptate lângă el și el și‐a întinat capul despărțirii, atunci să‐și radă capul în ziua curățirii sale; să‐l radă în ziua a șaptea. Și a opta zi să aducă preotului două turturele sau doi pui de porumbel la intrarea cortului întâlnirii. Și preotul să pregătească pe unul jertfă pentru păcat, iar pe celălalt ca ardere de tot și să facă ispășire pentru el, căci a păcătuit din pricina unui mort și să‐i sfințească astfel capul în aceeași zi. Și să despartă încă odată pentru Domnul zilele despărțirii sale și să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină, dar zilele dintâi vor cădea fiindcă despărțirea lui a fost întinată. Și aceasta este legea nazireului în ziua când se vor împlini zilele despărțirii lui: să fie adus la intrarea cortului întâlnirii. Și să‐și aducă darul înaintea Domnului: un miel de un an fără cusur ca ardere de tot și o mia de un an fără cusur ca jertfă pentru păcat și un berbece fără cusur ca jertfă de pace și un coș cu azimi, turte din floarea făinii frământate cu untdelemn și plăcinte fără aluat, unse cu untdelemn, și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură. Și preotul să le aducă înaintea Domnului și să aducă jertfa lui pentru păcat și arderea lui de tot. Și berbecele să‐l aducă jertfă de pace Domnului cu coșul de azimi: preotul să aducă și darul său de mâncare și darul său de băutură. Și nazireul să‐și radă capul despărțirii sale la intrarea cortului întâlnirii și să ia părul capului despărțirii sale și să‐l pună pe focul care este sub jertfa de pace. Și preotul să ia spata fiartă a berbecelui și o turtă fără aluat din coș și o plăcintă fără aluat și să le pună pe mâinile nazireului, după ce își va fi ras capul despărțirii lui. Și preotul să le legene ca dar legănat înaintea Domnului: este sfânt, pentru preot, cu pieptul darului legănat și cu spata darului ridicat. Și după aceea nazireul să bea vin. Aceasta este legea nazireului care a făcut o juruință, darul său Domnului pentru despărțirea sa afară de ceea ce îi va da mâna; după juruința pe care a jurat‐o așa să facă, după legea despărțirii lui. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește lui Aaron și fiilor lui zicând: Așa să binecuvântați pe copiii lui Israel zicându‐le: Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să‐și lumineze fața peste tine și să‐ți fie îndurător! Domnul să‐și înalțe fața peste tine și să‐ți dea pace. Și ei să pună numele meu peste copiii lui Israel și‐i voi binecuvânta. Și a fost așa: în ziua în care sfârșise Moise de așezat locașul și‐l unsese și‐l sfințise și toate uneltele lui și altarul și toate uneltele lui și le unsese și le sfințise, mai marii lui Israel, capii caselor părinților lor, au adus un dar. Aceștia erau mai marii semințiilor, aceștia sunt cei ce au fost peste cei numărați. Și ei și‐au adus darul înaintea Domnului: șase care acoperite și doisprezece boi; un car la doi mai mari și un bou de fiecare; le‐au adus înaintea locașului. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Ia‐le de la ei și să fie pentru facerea slujbei cortului întâlnirii și să le dai leviților, fiecăruia după slujba sa. Și Moise a luat carele și boii și le‐a dat leviților. A dat două care și patru boi fiilor lui Gherșon, după slujba lor. Și a dat patru care și opt boi fiilor lui Merari, după slujba lor, sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul. Dar fiilor lui Chehat nu le‐a dat, căci slujba sfântului locaș era asupra lor; îl purtau pe umeri. Și mai marii au adus darul de sfințire al altarului, în ziua în care a fost uns, și mai marii și‐au adus darul înaintea altarului. Și Domnul a zis lui Moise: Ei să‐și aducă darul pentru sfințirea altarului, fiecare mai mare în ziua lui. Și cel ce și‐a adus darul în ziua întâi a fost Nahșon, fiul lui Aminadab, din seminția lui Iuda. Și darul său a fost o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli; un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș, amândouă pline cu floarea făinii frământată cu untdelemn ca dar de mâncare, o lingură de aur, de zece sicli, plină cu tămâie; un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an ca ardere de tot; un țap din capre ca jertfă pentru păcat; și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahșon, fiul lui Aminadab. A doua zi a adus Netaneel, fiul lui Țuar, mai marele lui Isahar. El și‐a adus darul: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn ca dar de mâncare; o lingură de aur, de zece sicli, plină cu tămâie; un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; un țap din capre ca jertfă pentru păcat; și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Netaneel, fiul lui Țuar. A treia zi, mai marele copiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon. Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn ca dar de mâncare; o lingură de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an ca ardere de tot; un țap din capre ca jertfă pentru păcat; și jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon. A patra zi mai marele copiilor lui Ruben, Elițur, fiul lui Ședeur. Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; o lingură de aur, de zece sicli, plină cu tămâie; un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot, un țap din capre ca jertfă pentru păcat; și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elițur, fiul lui Ședeur. A cincea zi mai marele copiilor lui Simeon, Șelumiel, fiul lui Țurișadai. Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; o lingură de aur, de zece sicli, plină cu tămâie; un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an ca ardere de tot; un țap din capre, ca jertfă pentru păcat; și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai. A șasea zi mai marele copiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Deuel. Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; o lingură de aur, de zece sicli, plină cu tămâie; un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; un țap din capre ca jertfă pentru păcat; și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel. A șaptea zi mai marele copiilor lui Efraim, Elișama, fiul lui Amihud. Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu făină, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; o lingură de aur de zece sicli, plină cu tămâie, un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; un țap din capre, ca jertfă pentru păcat; și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elișama, fiul lui Amihud. A opta zi mai marele copiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahțur. Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu făină, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; o lingură de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an ca ardere de tot; un țap din capre ca jertfă pentru păcat; și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Gamliel, fiu lui Pedahțur. A noua zi mai marele fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni. Darul său a fost: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș, amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; o lingură de aur de zece sicli, plină cu tămâie, un vițel, din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; un țap din capre, ca jertfă pentru păcat; și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni. A zecea zi mai marele fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amișadai. Darul său a fost: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș, amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; o lingură de aur, de zece sicli, plină cu tămâie; un vițel din cireadă, un berbece, un miel, de un an, ca ardere de tot; un țap din capre ca jertfă pentru păcat; și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amișadai. A unsprezecea zi, mai marele fiilor lui Așer, Paguiel, fiul lui Ocran. Darul său a fost: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș: amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn ca dar de mâncare; o lingură de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; un țap din capre ca jertfă pentru păcat; și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de câte un an. Acesa a fost darul lui Paguiel, fiul lui Ocran. A douăsprezecea zi mai marele fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan. Darul său a fost: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un potir de argint de șaptezeci de sicli, după siclul sfântului locaș, amândouă pline cu floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare; o lingură de aur de zece sicli, plină cu tămâie; un vițel din cireadă, un berbece, un miel de un an, ca ardere de tot; un țap din capre ca jertfă pentru păcat; și ca jertfă de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan. Acesta a fost darul pentru sfințirea altarului în ziua ungerii sale din mâna mai marilor: douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece potire de argint, douăsprezece linguri de aur; fiecare farfurie era de o sută treizeci de sicli și fiecare potir de șaptezeci; tot argintul vaselor era două mii patru sute de sicli, după siclul sfântului locaș; cele douăsprezece linguri de aur pline cu tămâie, fiecare de zece sicli, după siclul sfântului locaș; tot aurul lingurilor era o sută douăzeci de sicli. Toți boii pentru arderea de tot erau doisprezece, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an, și darul lor de mâncare și doisprezece țapi de capre ca jertfă pentru păcat. Și toți vițeii pentru jertfa de pace erau douăzeci și patru de viței, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi, șaizeci de miei de un an. Acesta a fost darul pentru sfințirea altarului după ce a fost uns. Și când a intrat Moise în cortul întâlnirii ca să vorbească cu El, a auzit glasul vorbindu‐i de pe scaunul îndurării care era peste chivotul mărturiei dintre cei doi heruvimi. Și vorbea către El. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește lui Aaron și spune‐i: Când vei aprinde candelele, cele șapte candele să lumineze în partea dinainte a sfeșnicului. Și Aaron a făcut așa; i‐a aprins candelele în partea dinainte a sfeșnicului, cum poruncise Domnul lui Moise. Și acesta era lucrul sfeșnicului: lucru bătut de aur; de la fusul lui până la florile lui era lucru bătut; după izvodul pe care‐l arătase Domnul lui Moise, așa făcuse sfeșnicul. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Ia pe leviți din mijlocul copiilor lui Israel și curățește‐i. Și așa să faci cu ei ca să‐i curățești: stropește peste ei apa de curățire de păcat, și ei să treacă briciul peste toată carnea lor și să‐și spele hainele și să se curățe. Și să ia un vițel din cireadă și darul său de mâncare, de floare de făină frământată cu untdelemn, și să iei un alt vițel din cireadă ca jertfă pentru păcat. Și să aduci pe leviți înaintea cortului întâlnirii și să aduni toată adunarea copiilor lui Israel. Și să aduci pe leviți înaintea Domnului. Și copiii lui Israel să‐și pună mâinile peste leviți. Și Aaron să înfățișeze pe leviți ca dar legănat înaintea Domnului, de la copiii lui Israel, și ei să fie ai lor, ca să facă slujba Domnului. Și leviții să‐și pună mâinile pe capetele vițeilor: și să aduci pe unul jertfă pentru păcat și pe celălalt ardere de tot Domnului spre a face ispășire pentru leviți. Și să pui pe leviți înaintea lui Aaron și înaintea fiilor lui și înfățișează‐i ca dar legănat Domnului. Și să deosebești pe leviți din mijlocul copiilor lui Israel: și leviții să fie ai mei. Și după aceea leviții să intre ca să facă slujba în corul întâlnirii. Și să‐i curățești și să‐i înfățișezi ca dar legănat. Căci ei sunt dăruiți, dăruiți mie dintre copiii lui Israel; mi i‐am luat în locul oricui deschide pântecele, în locul oricărui întâi‐născut din copiii lui Israel. Căci orice întâi‐născut din copiii lui Israel este al meu din om sau dobitoc; mi i‐am sfințit în ziua în care am bătut pe orice întâi‐născut în țara Egiptului. Și am luat pe leviți în locul oricărui întâi‐născut dintre copiii lui Israel. Și am dat pe leviți ca dar lui Aaron și fiilor săi dintre copiii lui Israel, ca să facă slujba copiilor lui Israel în cortul întâlnirii și să facă ispășire pentru copiii lui Israel: ca să nu fie nicio rană peste copiii lui Israel, când se apropie copiii lui Israel de sfântul locaș. Și Moise și Aaron și toată adunarea copiilor lui Israel au făcut cu leviții după toate cele ce poruncise Domnul lui Moise în privința leviților; așa au făcut copiii lui Israel cu ei. Și leviții s‐au curățit de păcat și și‐au spălat hainele și Aaron i‐a înfățișat ca dar legănat înaintea Domnului. Și Aaron a făcut ispășire pentru ei ca să‐i curățe. Și după aceea leviții au venit să‐și facă slujba în cortul întâlnirii înaintea lui Aaron și înaintea fiilor lui; cum poruncise Domnul lui Moise în privința leviților, așa au făcut cu ei. Și Domnul a vorbi lui Moise zicând: Aceasta este cu privire la leviți: de la douăzeci și cinci de ani și mai sus să vină să fie ostași la lucrul slujbei în cortul întâlnirii. Și de la cincizeci de ani să iasă din lucrul slujbei și să nu mai slujească. Dar să slujească cu frații lor în cortul întâlnirii ca să păzească ce este de păzit și să nu facă slujbă. Așa să faci cu leviții cu privire la însărcinarea lor. Și Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai, în luna întâi a anului al doilea după ieșirea lor din țara Egiptului zicând: Și copiii lui Israel să facă Paștele la vremea lor. Să le faceți, în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia, între cele două seri, la vremea lor; să le faceți după toate așezămintele lor și după toate orânduirile lor. Și Moise a vorbit copiilor lui Israel să facă Paștele. Și au făcut Paștele în luna întâi, în ziua a patrusprezecea a lunii, între cele două seri, în pustia Sinai; după toate cele ce poruncise Domnul lui Moise, așa au făcut copiii lui Israel. Și au fost niște bărbați, care erau necurați din pricina trupului mort al unui om și nu puteau face Paștele în ziua aceea; și au venit în ziua aceea înaintea lui Moise și înaintea lui Aaron. Și bărbații aceștia i‐au zis: Noi suntem necurați din pricina trupului mort al unui om: pentru ce să fim opriți și să nu aducem darul Domnului la vremea sa între copiii lui Israel? Și Moise le‐a zis: Stați să aud ce poruncește Domnul pentru voi. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel zicând: Dacă cineva dintre voi sau din neamurile voastre va fi necurat pentru vreun trup mort, sau pe cale departe, totuși să facă Paștele Domnului. Să le facă în luna a doua, în ziua a patrusprezecea între cele două seri; să le mănânce cu azimi și cu ierburi amare. Să nu lase nimic din ele până dimineață și să nu frângă os din ele; să le facă după toate așezămintele Paștelor. Dar bărbatul care va fi curat și nu va fi pe cale și va pregeta să facă Paștele, sufletul acela va fi stârpit din poporul său, pentru că n‐a adus darul Domnului la vremea sa; bărbatul acela își va purta păcatul. Și dacă vreun străin de loc va sta vremelnic între voi și ar voi să facă Paștele Domnului, să le facă după așezământul Paștelor și după orânduirea lor. Să fie un singur așezământ pentru voi, atât pentru cel străin de loc, cât și pentru cel născut în țară. Și în ziua în care a fost ridicat locașul, norul a acoperit locașul cortului mărturiei; și era seara ca o înfățișare de foc deasupra locașului, până dimineața. Așa a fost necurmat: norul îl acoperea și noaptea avea o înfățișare de foc. Și după cum se ridica norul de pe cort, după aceea porneau copiii lui Israel: și în locul unde stătea norul acolo tăbărau copiii lui Israel. Copiii lui Israel plecau după porunca Domnului și tăbărau după porunca Domnului: în toate zilele cât stătea norul deasupra locașului rămâneau tăbărâți. Și dacă norul rămânea multe zile deasupra locașului, atunci copiii lui Israel păzeau cele de păzit ale Domnului și nu plecau. Și dacă se întâmpla că norul era puține zile deasupra locașului, tăbărau după porunca Domnului și plecau după porunca Domnului. Și dacă norul era de seara până dimineața și dimineața norul se ridica, atunci plecau; sau dacă, după o zi și o noapte norul se ridica, plecau; sau dacă norul sta deasupra locașului, două zile sau o lună sau multe zile, rămânând pe el, copiii lui Israel erau tăbărâți și nu plecau; dar când se ridica, plecau. Tăbărau după porunca Domnului și plecau după porunca Domnului; păzeau cele de păzit ale Domnului după porunca Domnului prin Moise. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Fă‐ți două trâmbițe de argint; să le faci de lucru bătut și să‐ți slujească pentru chemarea adunării și pentru plecarea taberelor. Și când vor sufla cu ele, să se strângă toată adunarea la tine la intrarea cortului întâlnirii. Și când vor sufla cu una, atunci să se strângă la tine mai marii, capii miilor lui Israel. Și când veți sufla alarmă, să plece taberele cele tăbărâte spre răsărit. Și când veți sufla alarmă a doua oară, să plece taberele cele tăbărâte spre miazăzi. Să sufle alarma la plecarea lor. Și când va fi să fie strânsă adunarea, să suflați, dar să nu suflați alarmă. Și fiii lui Aaron, preoții, să sufle în trâmbițe și ele să vă fie un așezământ în veac în neamurile voastre. Și când veți ieși la război în țara voastră împotriva vrăjmașului care vă va asupri, atunci să suflați alarmă cu trâmbițele; și veți fi amintiți înaintea Domnului Dumnezeului vostru și veți fi mântuiți de vrăjmașii voștri. Și în ziua bucuriei voastre și la sărbătorile voastre și la începutul lunilor voastre să suflați în trâmbițe peste arderile de tot ale voastre și peste jertfele voastre de pace; și vă vor fi spre amintire înaintea Dumnezeului vostru. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și a fost așa: în anul al doilea în luna a doua, la douăzeci ale lunii, norul s‐a ridicat de pe locașul mărturiei. Și copii lui Israel au plecat după călătoriile lor din pustia Sinai și norul a stătut în pustia Paran. Și au plecat, pentru întâia oară, după porunca Domnului prin Moise. Și mai întâi a plecat steagul taberei copiilor lui Iuda după oștile lor; și peste oastea sa era Nahșon, fiul lui Aminadab. Și peste oastea seminției copiilor lui Isahar era Netaneel, fiul lui Tuar. Și peste oastea seminției copiilor lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon. Și locașul a fost desfăcut și fiii lui Gherșon și fiii lui Merari au plecat ducând locașul. Și steagul taberei lui Ruben a plecat după oștile lor; și peste oastea sa era Elițur, fiul lui Ședeur. Și peste oastea seminției copiilor lui Simeon era Șelumiel, fiul lui Țurișadai. Și peste oastea seminției copiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Deuel. Și chehatiții au plecat ducând locașul sfințit și ceilalți au așezat cortul până la venirea lor. Și steagul taberei copiilor lui Efraim a plecat după oștile lor; și peste oastea sa era Elișama, fiul lui Amihud. Și peste oastea seminției copiilor lui Manase era Gamliel, fiul lui Pedahțur. Și peste oastea seminției copiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghideoni. Și a plecat steagul taberei copiilor lui Dan, coada tuturor taberelor, după oștile lor; și peste oastea sa era Ahiezer, fiul lui Amișadai. Și peste oastea seminției copiilor lui Așer era Paguiel, fiul lui Ocran. Și peste oastea seminției copiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan. Acestea au fost plecările copiilor lui Israel după oștile lor; și au plecat. Și Moise a zis lui Hobab, fiul lui Reuel Madianitul, socrul lui Moise: Noi plecăm la locul despre care Domnul a zis: Îl voi da vouă! Vino cu noi și‐ți vom face bine, căci Domnul a vorbit bine despre Israel. Și el i‐a zis: Nu voi merge, ci mă voi duce în țara mea și la rudenia mea. Și el a zis: Rogu‐te, nu ne lăsa, căci tu știi unde să tăbărâm în pustie și ne vei fi în loc de ochi. Și va fi așa: dacă vei veni cu noi, da, va fi așa: orice bine ne va face Domnul așa îți vom face și noi ție. Și au plecat din muntele Domnului cale de trei zile. Și chivotul legământului Domnului a mers înaintea lor cale de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă. Și norul Domnului era deasupra lor ziua când au plecat din tabără. Și a fost așa: când pleca chivotul, Moise zicea: Scoală‐te, Doamne, și să se risipească vrăjmașii tăi; și să fugă dinaintea feței tale cei ce te urăsc! Și când se odihnia, zicea: Întoarce‐te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel. Și a fost așa: când poporul cârtea, a fost rău în urechile Domnului; și Domnul a auzit și mânia lui s‐a aprins, și focul Domnului a ars între ei și a mistuit în marginea taberei. Și poporul a strigat către Moise și Moise s‐a rugat Domnului și focul s‐a stins. Și au pus numele locului aceluia Tabeera, pentru că focul Domnului arsese între ei. Și gloata amestecată care era între ei a poftit; și chiar și copiii lui Israel au plâns iarăși și au zis: Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peștele, pe care‐l mâncam în Egipt degeaba, de castraveți și de pepeni și de praji și de cepe și de usturoi. Și acum ni s‐a uscat sufletul; înaintea ochilor noștri nu este nimic decât mana aceasta. Și mana era ca sămânța de coriandru și înfățișarea ei era ca înfățișarea de bedelium. Poporul se risipea și o strângea; și o măcinau cu râșnița sau o pisau în piuă, și o fierbeau în oale și făceau turte din ea; și gustul ei era ca gustul de turte cu untdelemn. Și când cădea roua peste tabără noaptea, cădea și mana deasupra. Și Moise a auzit pe popor plângând prin familiile lor, fiecare la intrarea cortului său. Și mânia Domnului s‐a aprins foarte tare și a fost rău în ochii lui Moise. Și Moise a zis Domnului: Pentru ce ai făcut rău robului tău? și pentru ce am aflat eu har înaintea ochilor tăi de ai pus asupra mea sarcina acestui popor întreg? Oare eu am zămislit pe tot poporul acesta, eu i‐am născut ca să‐mi zici: Poartă‐i în sânul tău cum poartă o doică pe sugaciu, până în țara pe care ai jurat‐o părinților lor? De unde să am carne ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine zicând: Dă‐ne carne să mâncăm. Nu pot să port singur tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine. Și dacă așa faci cu mine, omoară‐mă deci, te rog, dacă am aflat har în ochii tăi și să nu‐mi văd nenorocirea! Și Domnul a zis lui Moise: Strânge‐mi șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, pe care‐i cunoști că sunt bătrânii poporului și ispravnici peste ei; și adu‐i la cortul întâlnirii și să stea acolo cu tine. Și mă voi pogorî și voi vorbi acolo cu tine; și voi lua din Duhul care este peste tine și‐l voi pune peste ei; și vor purta sarcina poporului cu tine și n‐o vei purta singur. Și zi poporului: Sfințiți‐vă pentru mâine și veți mânca și carne. Căci ați plâns în urechile Domnului zicând: Cine ne va da carne să mâncăm? Căci era bine de noi în Egipt! Și Domnul vă va da carne și veți mânca. Nu o zi veți mânca nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile; ci o lună de zile până vă va ieși pe nări și vi se va face greață; pentru că ați lepădat pe Domnul care este între voi și ați plâns înaintea lui zicând: Pentru ce am ieșit din Egipt? Și Moise a zis: Șase sute de mii de bărbați pedeștri este poporul în mijlocul căruia sunt eu; și tu ai zis: Le voi da carne să mănânce o lună de zile. Se vor junghia oare cirezi și turme pentru ei ca să‐i îndestuleze? Sau se vor strânge toți peștii din mare pentru ei ca să‐i îndestuleze? Și Domnul a zis lui Moise: Oare s‐a scurtat mâna Domnului? Vei vedea acum dacă cuvântul meu se va împlini sau nu. Și Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului; și a strâns șaptezeci de bărbați dintre bătrânii poporului și i‐a pus împrejurul cortului. Și Domnul s‐a pogorât în nor și i‐a vorbit și a luat din Duhul care era peste el și l‐a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Și a fost așa: când s‐a odihnit Duhul peste ei, au prorocit, dar n‐au mai făcut așa. Și doi bărbați au rămas în tabără; numele unuia era Eldad și numele celuilalt Medad; și Duhul s‐a odihnit peste ei. Și ei erau printre cei scriși, dar nu ieșiseră afară la cort și proroceau în tabără. Și un tânăr a alergat și a spus lui Moise și a zis: Eldad și Medad prorocesc în tabără. Și Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, unul din tinerii săi aleși, a răspuns și a zis: Domnul meu Moise, oprește‐i! Dar Moise i‐a zis: Ești gelos pentru mine? O, de ar fi tot poporul Domnului proroci, de și‐ar pune Domnul Duhul său peste ei! Și Moise s‐a întors în tabără, el și bătrânii lui Israel. Și a ieșit un vânt de la Domnul, și a adus prepelițe de la mare și le‐a aruncat peste tabără, cale cam de o zi încoace și cale cam de o zi încolo, de jur împrejurul taberei, și de doi coți pe deasupra feței pământului. Și poporul s‐a sculat toată ziua aceea și toată noaptea și toată ziua următoare și a strâns prepelițe; cel ce a strâns puțin a strâns zece omeri; și și le‐au întins de jur împrejurul taberei. Carnea era încă între dinții lor, până a fi tăiată, când s‐a aprins mânia Domnului împotriva poporului și Domnul a lovit pe popor cu o foarte mare rană. Și au pus numele locului aceluia Chibrot‐Hataava, pentru că acolo au înmormântat pe poporul care a poftit. De la Chibrot‐Hataava, poporul a plecat la Hațerot și au fost la Hațerot. Și Maria și Aaron au vorbit împotriva lui Moise pentru femeia Cușită pe care o luase; căci își luase o femeie Cușită. Și au zis: Oare cu adevărat numai prin Moise a vorbit Domnul? Oare n‐a vorbit El și prin noi? Și Domnul a auzit. Și bărbatul Moise era foarte blând, mai mult decât toți oamenii care erau pe fața pământului. Și Domnul a vorbit fără veste lui Moise și lui Aaron și Mariei: Ieșiți afară câteși trei la cortul întâlnirii. Și au ieșit afară câteși trei. Și Domnul s‐a pogorât în stâlpul de nor și a stătut la intrarea cortului și a chemat pe Aaron și pe Maria. Și au ieșit amândoi. Și a zis: Ascultați acum cuvintele mele! Dacă va fi un proroc între voi, eu, Domnul, mă voi arăta lui într‐o vedenie, voi vorbi cu el într‐un vis. Nu așa cu robul meu Moise; el este credincios în toată casa mea. Eu vorbesc cu el, gură către gură, pe față și nu în vorbiri întunecoase, și el vede asemănarea Domnului. Cum dar nu v‐ați temut să vorbiți împotriva robului meu, împotriva lui Moise? Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lor și a plecat. Și norul s‐a îndepărtat de pe cort. Și iată Maria era leproasă ca zăpada. Și Aaron s‐a întors spre Maria și iată era leproasă. Și Aaron a zis lui Moise: O, te rog, domnul meu, nu pune pe noi păcatul acesta, prin care am lucrat nebunește și prin care am păcătuit. Te rog, să nu fie ea ca o lepădătură, a cărei carne este pe jumătate putredă când iese din pântecele mamei sale. Și Moise a strigat către Domnul zicând: Dumnezeule, rogu‐te, vindecă‐o! Și Domnul a zis lui Moise: Dacă tatăl ei ar fi scuipaț‐o în față, nu s‐ar fi rușinat ea șapte zile? Să fie închisă șapte zile afară din tabără, și după aceea să fie primită iarăși. Și Maria a fost închisă afară din tabără șapte zile; și poporul n‐a plecat până ce Maria a fost primită iarăși. Și după aceea poporul a plecat de la Hațerot și a tăbărât în pustia Paran. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Trimite bărbați ca să iscodească țara Canaan pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimiteți un bărbat din fiecare seminție a părinților lor, fiecare mai mare între ei. Și Moise i‐a trimis din pustia Paran după porunca Domnului. Toți din ei erau bărbați capi ai copiilor lui Israel. Și acestea sunt numele lor: din seminția lui Ruben: Șamua, fiul lui Zacur. Din seminția lui Simeon: Șafat, fiul lui Hori. Din seminția lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune. Din seminția lui Isahar: Igual, fiul lui Iosif. Din seminția lui Efraim: Hosea, fiul lui Nun. Din seminția lui Beniamin: Palti, fiul lui Rafu. Din seminția lui Zabulon: Gadiel, fiul lui Sodi. Din seminția lui Iosif, din seminția lui Manase: Gadi, fiul lui Susi. Din seminția lui Dan: Amiel, fiul lui Ghemali. Din seminția lui Așer: Setur, fiul lui Micael. Din seminția lui Neftali: Nahbi, fiul lui Vofsi. Din seminția lui Gad: Gheuel, fiul lui Machi. Acestea sunt numele bărbaților pe care i‐a trimis Moise să iscodească țara. Și Moise a numit pe Hosea, fiul lui Nun, Iosua. Și Moise i‐a trimis să iscodească țara Canaan și le‐a zis: Suiți‐vă pe calea aceasta spre miazăzi, și suiți‐vă pe ținutul muntos. Și vedeți țara cum este și poporul care locuiește în ea, dacă sunt tari sau slabi, dacă sunt puțini sau mulți; și ce fel este țara în care locuiesc ei, dacă este bună sau rea; și ce fel sunt cetățile în care locuiesc ei, dacă sunt în tabere sau în cetăți cu zid; și cum este țara, dacă este grasă sau slabă, dacă sunt copaci în ea sau nu. Și fiți cu inimă și aduceți din roadele țării. Și zilele acelea erau zilele celor dintâi struguri. Și s‐au suit și au iscodit țara din pustia Tin până la Rehob, până la intrarea Hamatului. Și s‐au suit spre miazăzi și au venit până la Hebron. Și acolo erau Ahiman, Șeșai și Talmai, copiii lui Anac. Și Hebronul fusese zidit cu șapte ani înainte de Țoan din Egipt. Și au venit până la valea Eșcol, și de acolo au tăiat o mlădiță cu o ciorchină de strugure; și au adus‐o pe o prăjină între doi, și din rodii și din smochine. Locul acela s‐a numit valea Eșcol, pentru ciorchina pe care au tăiat‐o de acolo copiii lui Israel. Și s‐au întors de la iscodirea țării după trecere de patruzeci de zile. Și s‐au dus și au venit la Moise și la Aaron și la toată adunarea copiilor lui Israel, în pustia Paran la Cades; și le‐au adus vorbă lor și la toată adunarea și le‐au arătat roada țării. Și i‐au istorisit și i‐au zis: Am mers în țara la care ne‐ai trimis, și cu adevărat curge lapte și miere, și acesta este rodul ei. Numai poporul care locuiește în țară este foarte tare și cetățile sunt întărite, foarte mari; și am văzut acolo și pe copiii lui Anac. Amalec locuiește în țara de miazăzi și hetitul și iebusitul și amoritul locuiesc în ținutul muntos; și cananitul locuiește lângă mare și pe malul Iordanului. Și Caleb a liniștit poporul înaintea lui Moise și a zis: Să mergem să ne suim îndată și s‐o stăpânim, căci suntem în stare s‐o facem. Și bărbații care s‐au suit cu el ziceau: Nu vom putea merge împotriva poporului, căci sunt mai tari decât noi. Și au adus vorbă rea, copiilor lui Israel, despre țara pe care o iscodiseră, zicând: Țara, pe care am străbătut‐o ca s‐o iscodim, este o țară care mănâncă pe locuitorii ei și tot poporul, pe care l‐am văzut în ea, sunt oameni mari de statură. Și acolo am văzut pe uriași, pe fiii lui Anac, din uriași; și noi eram în ochii noștri ca niște lăcuste și tot așa eram și în ochii lor. Și toată adunarea și‐a ridicat glasul și a strigat și poporul a plâns în noaptea aceea. Și toți copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron și toată adunarea le‐a zis: O, de am fi murit în țara Egiptului! Sau de am fi murit în această pustie! Și pentru ce ne‐a adus Domnul în țara aceasta, ca să cădem de sabie, ca nevestele noastre și copilașii noștri să fie de pradă? Oare n‐ar fi mai bine pentru noi să ne întoarcem în Egipt? Și au zis unul către altul: Să punem un cap și să ne întoarcem în Egipt. Atunci Moise și Aaron au căzut pe fețele lor înaintea întregii adunări a copiilor lui Israel. Și Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau din cei ce iscodiseră țara, și‐au rupt hainele. Și au vorbit către toată adunarea copiilor lui Israel zicând: Țara, pe care am străbătut‐o ca s‐o iscodim, este o țară foarte, foarte bună. Dacă Domnul va avea plăcere de noi, ne va aduce în țara aceasța și ne‐o va da, țară în care curge lapte și miere. Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul țării, căci ei sunt pâine pentru noi; ocrotirea lor s‐a depărtat de la ei și Domnul este cu noi; nu vă temeți de ei. Și toată adunarea a vorbit să‐i ucidă cu pietre. Și slava Domnului s‐a arătat tuturor copiilor lui Israel în cortul întâlnirii. Și Domnul a zis lui Moise: Până când mă va disprețui poporul acesta? Și până când nu vor crede ei în mine, pentru toate semnele pe care le‐am făcut între ei? Îi voi lovi cu ciumă și‐i voi stârpi, și pe tine te voi face un popor mai mare și mai tare decât ei. Și Moise a zis Domnului: Dar egiptenii vor auzi; căci prin puterea ta ai scos pe poporul acesta din mijlocul lor. Și vor spune locuitorilor acestei țări, care au auzit că tu, Doamne, ești în mijlocul acestui popor, că tu, Doamne, ești văzut ochi către ochi și că norul tău stă deasupra lor, și că tu mergi înaintea lor, într‐un stâlp de nor ziua și într‐un stâlp de foc noaptea. Și acum dacă vei omorî pe poporul acesta ca pe un singur om, atunci neamurile care au auzit vestea ta vor vorbi, zicând: Fiindcă Domnul n‐a putut să aducă pe poporul acesta în țara pe care le‐o jurase, de aceea i‐a omorât în pustie. Și acum, rogu‐te, să se mărească puterea Domnului după cum ai vorbit zicând: Domnul este încet la mânie și bogat în îndurare, care iartă nelegiuirea și călcarea de lege și care nu socotește pe cel vinovat nevinovat, care cercetează nelegiuirea părinților în copii până în al treilea și al patrulea neam. Iartă, te rog, nelegiuirea poporului acestuia după mărimea îndurării tale și după cum ai iertat pe poporul acesta, din Egipt și până acum. Și Domnul a zis: Am iertat după cuvântul tău. Dar cu adevărat, viu sunt eu, și tot pământul se va umplea de slava Domnului. Căci toți acei bărbați care au văzut slava mea și semnele mele, pe care le‐am făcut în Egipt și în pustie, și m‐au ispitit de zece ori până acum și n‐au ascultat de glasul meu, de vor vedea ei țara pe care am jurat‐o părinților lor! Niciunul din aceia care m‐au disprețuit n‐o vor vedea. Dar pe robul meu Caleb, fiindcă a fost alt duh cu el și m‐a urmat pe deplin, îl voi face să intre în țara în care s‐a dus, și sămânța lui o va stăpâni. Și amalecitul și cananitul locuiesc în vale. Mâine întoarceți‐vă și plecați în pustie pe calea spre Marea‐Roșie. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: Până când să rabd eu această adunare rea, care cârtește împotriva mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel cu care cârtesc împotriva mea. Spune‐le: Viu sunt eu, zice Domnul, de nu vă voi face cum ați vorbit în urechile mele! Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Și toți aceia, care au fost numărați dintre voi, după numărul vostru întreg, de la douăzeci de ani și mai sus, care ați cârtit împotriva mea, de veți intra voi în țara, pentru care mi‐am ridicat mâna că vă voi face să locuiți în ea, afară de Caleb, fiul lui Iefune, și de Iosua, fiul lui Nun. Dar pe pruncii voștri, despre care ați zis că vor fi pradă, îi voi face să intre și vor cunoaște țara pe care ați disprețuit‐o voi. Și voi, trupurile voastre moarte vor cădea în această pustie. Și copiii voștri vor fi păstori în pustie patruzeci de ani, și vor purta curviile voastre, până ce trupurile voastre moarte se vor pierde în pustie. După numărul zilelor în care ați iscodit țara, patruzeci de zile, de fiecare zi un an, vă veți purta nelegiuirile, patruzeci de ani, și veți cunoaște înstrăinarea mea de voi. Eu, Domnul, am vorbit, de nu voi face aceasta la toată această adunare rea, care s‐a întâlnit împreună împotriva mea. Se vor pierde în pustia aceasta și vor muri în ea. Și bărbații, pe care‐i trimisese Moise să iscodească țara, și care s‐au întors și au făcut pe toată adunarea să cârtească împotriva lui, aducând vorbă rea despre țară: bărbații aceia care au adus vorbă rea despre țară au murit de rană înaintea Domnului. Dar Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas vii din bărbații care merseseră să iscodească țara. Și Moise a spus aceste cuvinte tuturor copiilor lui Israel și poporul s‐a jelit foarte mult. Și s‐au sculat de dimineață și s‐au suit pe vârful muntelui zicând: Iată‐ne și ne vom sui la locul pe care l‐a făgăduit Domnul; căci am păcătuit. Și Moise a zis: Pentru ce călcați acum porunca Domnului? Căci nu veți izbuti! Nu vă suiți, căci Domnul nu este în mijlocul vostru, ca să nu fiți bătuți dinaintea vrăjmașilor voștri. Căci amalecitul și cananitul sunt înaintea voastră și veți cădea de sabie; căci odată ce v‐ați abătut de pe urma Domnului, Domnul nu va fi cu voi. Și s‐au încumetat să se suie pe vârful muntelui, dar chivotul legământului Domnului și Moise nu s‐au mișcat din mijlocul taberei. Și amalecitul și cananitul, care locuiau pe muntele acela, s‐au pogorât și i‐au bătut și i‐au tăiat în bucăți până la Horma. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Când veți intra în țara locuințelor voastre, pe care v‐o dau, și veți aduce o jertfă arsă cu foc Domnului, o ardere de tot, sau o jertfă pentru împlinirea unei juruințe, sau un dar de bună voie, sau la sărbătorile voastre, ca să faceți un miros plăcut Domnului din cireadă sau din turmă; atunci cel ce își aduce darul Domnului să aducă dar de mâncare a zecea parte din floarea făinii frământată cu a patra parte dintr‐un hin de untdelemn. Și să aduci a patra parte dintr‐un hin de vin ca dar de băutură cu arderea de tot sau cu jertfa, pentru un miel. Și pentru un berbece să aduci ca dar de mâncare două zecimi de floarea făinii frământată cu untelemn și a treia parte dintr‐un hin de untdelemn, și să aduci a treia parte dintr‐un hin de vin, ca dar de băutură, miros plăcut Domnului. Și dacă vei aduce un vițel ca ardere de tot, sau ca jertfă pentru împlinirea unei juruințe, sau ca jertfă de pace Domnului, să se aducă cu vițelul ca dar de mâncare trei zecimi de floarea făinii frământată cu o jumătate de hin de untdelemn. Și să aduci o jumătate de hin de vin ca dar de băutură, ca jertfă arsă cu foc, de un miros plăcut Domnului. Așa să se facă pentru un bou sau un berbece sau un miel sau un ied, după numărul ce veți jertfi așa să faceți cu fiecare după numărul lor. Toți băștinașii să facă aceste lucruri așa, când vor aduce o jertfă arsă cu foc de miros plăcut Domnului. Și dacă va sta vremelnic cu voi vreun străin de loc, sau oricine va fi între voi în neamurile voastre, și va face o jertfă arsă cu foc de miros plăcut Domnului, cum faceți voi, așa să facă. Pentru adunare să fie un singur așezământ pentru voi și pentru străinul de loc care stă vremelnic cu voi, un așezământ în veac în neamurile voastre; cum sunteți voi așa să fie și străinul de loc înaintea Domnului. O singură lege și un singur așezământ va fi pentru voi și pentru străinul de loc care stă vremelnic cu voi. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Când veți intra în țara în care vă fac să intrați, atunci va fi așa: când veți mânca din pâinea țării, veți aduce un dar ridicat Domnului. Să aduceți o turtă din pârga plămădelii voastre ca dar ridicat; ca darul din arie așa să‐l ridicați. Să dați un dar ridicat Domnului din pârga plămădelii voastre în neamurile voastre. Și dacă veți păcătui din nebăgare de seamă și nu veți face toate aceste porunci, pe care le‐a vorbit Domnul lui Moise, tot ce vă porunci Domnul prin Moise, din ziua în care a dat poruncă Domnul și deatunci înainte în neamurile voastre; atunci va fi așa: dacă s‐a făcut din nebăgare de seamă, ascuns de ochii adunării, toată adunarea să aducă un vițel ca ardere de tot, ca miros plăcut Domnului și darul său de mâncare și darul său de băutură, după rânduială, și un țap din capre ca jertfă pentru păcat. Și preotul să facă ispășire pentru toată adunarea copiilor lui Israel și li se va ierta; căci a fost o nebăgare de seamă și ei și‐au adus darul înaintea Domnului, o jertfă arsă cu foc Domnului și jertfa lor pentru păcat pentru nebăgarea lor de seamă. Și se va ierta întregii adunări a copiilor lui Israel și străinului de loc care va sta vremelnic între ei, căci în ce privește pe tot poporul s‐a făcut din nebăgare de seamă. Și dacă un suflet va păcătui din nebăgare de seamă, să aducă o capră de un an ca jertfă pentru păcat. Și preotul să facă ispășire pentru sufletul care a făcut din nebăgare de seamă, când a păcătuit din nebăgare de seamă, înaintea Domnului, ca să facă ispășire pentru el și i se va ierta. Să fie o singură lege pentru voi, atât pentru băștinașul dintre copiii lui Israel și pentru străinul de loc care stă vremelnic printre ei, cu privire la cel ce face ceva din nebăgare de seamă. Dar sufletul care va lucra cu mână înaltă, fie băștinaș fie străin de loc, hulește pe Domnul și sufletul acela să fie stârpit din poporul său. Pentru că a disprețuit cuvântul Domnului și a călcat porunca lui, sufletul acela să fie stârpit cu desăvârșire, nelegiuirea lui va fi asupra lui. Și când copiii lui Israel erau în pustie, au aflat pe un om strângând lemne în ziua sabatului. Și cei ce l‐au aflat strângând lemne l‐au adus la Moise și Aaron și la toată adunarea. Și l‐au pus sub pază pentru că nu se spusese ce să‐i facă. Și Domnul a zis lui Moise: Omul să fie omorât: toată adunarea să‐l ucidă cu pietre afară din tabără. Și toată adunarea l‐a dus afară din tabără și l‐au ucis cu pietre și a murit, după cum poruncise Domnul lui Moise. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel și poruncește‐le să‐și facă ciucuri la colțurile hainelor în neamurile lor, și peste ciucurele colțurilor să pună un fir de material albastru. Și să vă fie un ciucure ca să vă uitați la el și să vă aduceți aminte de toate poruncile Domnului și să le faceți; și să nu iscodiți după inima voastră și ochii voștri după care curviți. Ca să vă aduceți aminte și să faceți toate poruncile mele și să fiți sfinți pentru Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v‐am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și Core, fiul lui Ițehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, și Datan și Abiram, fiii lui Eliab, și On, fiul lui Pelet, fiii lui Ruben, au cutezat, și s‐au sculat împotriva lui Moise cu două sute cincizeci de bărbați dintre copiii lui Israel, mai mari ai adunării, chemați la adunare, oameni cu nume. Și s‐au adunat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron și le‐au zis: Ajunge! Căci toată adunarea, toți dintre ei sunt sfinți și Domnul este între ei și de ce vă înălțați voi mai presus de adunarea Domnului? Și când a auzit Moise, a căzut pe fața sa. Și a vorbit către Core și către toată ceata sa zicând: Dimineață va arăta Domnul cine este al lui și cine este sfânt și‐l va face să se apropie de el; și pe cel pe care l‐a ales îl va face să se apropie de el. Faceți aceasta: Luați‐vă cădelnițe, Core și toată ceata lui. Și puneți mâine foc în ele și puneți tămâie peste ele înaintea Domnului; și va fi așa: omul pe care‐l alege Domnul acela va fi sfânt. Ajunge, fii ai lui Levi! Și Moise a zis lui Core: Ascultați, vă rog, fii ai lui Levi! Oare puțin este pentru voi, că Dumnezeul lui Israel v‐a despărțit din adunarea lui Israel, ca să vă facă să vă apropiați de el să faceți slujba locașului Domnului și să stați înaintea adunării ca să le slujiți? Și că te‐a făcut să te apropii, pe tine și pe toți frații tăi, fiii lui Levi cu tine, și acum căutați și preoția? Pentru aceea tu și toată ceata ta v‐ați întâlnit împreună împotriva Domnului; și Aaron, cine este el de cârtiți împotriva lui? Și Moise a trimis să cheme pe Datan și pe Abiram, fiii lui Eliab. Și ei au zis: Nu ne vom sui. Puțin este că ne‐ai scos dintr‐o țară unde curge lapte și miere, ca să ne omori în pustie, de trebuie să te faci și căpetenie peste noi? Hotărât, nu ne‐ai adus într‐o țară unde curge lapte și miere, nici nu ne‐ai dat moștenire de câmpuri și vii; vrei să scoți ochii oamenilor acestora? Nu ne vom sui! Și Moise s‐a mâniat foarte tare și a zis Domnului: Nu căuta spre darul lor; n‐am luat un măgar de la ei, nici n‐am nedreptățit pe unul singur dintre ei. Și Moise a zis lui Core: Tu și toată ceata ta fiți mâine înaintea Domnului, tu și ei și Aaron. Și luați‐vă fiecare cădelnița sa și puneți tămâie în ele, și aduceți înaintea Domnului fiecare cădelnița sa, două sute cincizeci de cădelnițe; și tu și Aaron, fiecare cădelnița sa. Și și‐au luat fiecare cădelnița, și au pus foc în ele și au pus tămâie deasupra, și au stătut la intrarea cortului întâlnirii cu Moise și Aaron. Și Core a strâns toată adunarea împotriva lor la intrarea cortului întâlnirii. Și slava Domnului s‐a arătat la toată adunarea. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: Despărțiți‐vă din mijlocul adunării acesteia și într‐o clipă îi voi mistui. Și au căzut pe fețele lor și au zis: Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor a toată carnea, va păcătui oare un om și te vei mânia pe toată adunarea? Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește adunării zicând: Depărtați‐vă din jurul locașului lui Core, Datan și Abiram! Și Moise s‐a sculat și a mers spre Datan și Abiram. Și bătrânii lui Israel au mers după el. Și el a vorbit adunării zicând: Depărtați‐vă, vă rog, de corturile acestor oameni răi și nu vă atingeți de nimic care este al lor, ca să nu pieriți în toate păcatele lor. Și s‐au depărtat din jurul locuinței lui Core, Datan și Abiram. Și Datan și Abiram au ieșit afară și au stătut la intrarea corturilor lor, cu nevestele lor și copiii lor și pruncii lor. Și Moise a zis: Prin aceasta veți cunoaște că Domnul m‐a trimis să fac toate lucrările acestea, căci ele nu ies din inima mea. Dacă oamenii aceștia vor muri de moartea tuturor oamenilor și dacă vor fi certați cu cercetarea tuturor oamenilor, atunci Domnul nu m‐a trimis. Dar dacă Domnul va face ceva nou, și ogorul își va deschide gura și‐i va înghiți pe ei și tot ce este al lor, și se vor pogorî de vii în Șeol, atunci să știți că acești oameni au disprețuit pe Domnul. Și a fost așa: pe când sfârșea el de vorbit toate aceste cuvinte, ogorul care era dedesubtul lor s‐a despicat și pământul și‐a deschis gura și i‐a înghițit, pe ei și casele lor și pe toți oamenii care erau ai lui Core și toate bunurile lor. Și s‐au pogorât de vii ei și toate ale lor în Șeol; și i‐a acoperit pământul și au pierit din mijlocul adunării. Și tot Israelul care era în jurul lor a fugit la strigarea lor, căci au zis: Nu cumva să ne înghită pământul. Și a ieșit foc de la Domnul și a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbați, care aduseseră tămâie. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește lui Eleazar, fiul lui Aaron preotul, să scoată cădelnițele din mijlocul arderii, și împrăștie tu focul afară, căci sunt sfinte, cădelnițele acestor păcătoși, care au păcătuit împotriva sufletelor lor, și să facă din ele plăci bătute pentru acoperirea altarului: căci le‐au adus înaintea Domnului, deci sunt sfințite și să fie ca un semn pentru copiii lui Israel. Și Eleazar, preotul, a luat cădelnițele de aramă, pe care le aduseseră cei ce au fost arși, și le‐au bătut în plăci pentru acoperirea altarului, ca amintire pentru copiii lui Israel, ca niciun străin care nu este din sămânța lui Aaron să nu se apropie să ardă tămâie înaintea Domnului, ca să nu fie ca și Core și ca ceata lui, după cum îi vorbise Domnul prin Moise. Și a doua zi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron zicând: Ați omorât pe poporul Domnului! Și a fost așa: pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron, s‐au uitat spre cortul întâlnirii și iată norul îl acoperise și slava Domnului s‐a arătat. Și Moise și Aaron au venit înaintea cortului întâlnirii. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Ridicați‐vă din mijlocul acestei adunări și‐i voi nimici într‐o clipă. Și ei au căzut pe fețele lor. Și Moise a zis lui Aaron: Ia cădelnița și pune în ea foc de pe altar și pune tămâie deasupra și du‐o repede la adunare și fă ispășire pentru ei; căci a ieșit mânie de la fața Domnului; rana a început. Și Aaron a luat‐o, cum îi zisese Moise, și a alergat în mijlocul obștei, și iată rana începuse în mijlocul poporului; și a pus tămâie și a făcut ispășire pentru popor. Și a stat între cei morți și cei vii și rana a fost oprită. Și cei ce au murit de această rană au fost patrusprezece mii șapte sute, afară de aceia care muriseră din pricina lui Core. Și Aaron s‐a întors la Moise la intrarea cortului întâlnirii și rana a fost oprită. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel și ia de la ei, de la toți mai marii lor după casele părinților lor, un toiag, un toiag de fiecare casă a tatălui, douăsprezece toiege; să scrii numele fiecăruia pe toiagul său. Și să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi, căci va fi un toiag de fiecare cap al caselor părinților lor. Și să le așezi în cortul întâlnirii înaintea mărturiei unde mă întâlnesc cu voi. Și va fi așa: bărbatul pe care‐l voi alege, toiagul lui va înmuguri și voi face să înceteze dinaintea mea cârtirile copiilor lui Israel, cu care cârtesc împotriva voastră. Și Moise a vorbit copiilor lui Israel, și toți mai marii lor i‐au dat un toiag, un toiag de fiecare mai mare, după casele părinților lor, douăsprezece toiege; și toiagul lui Aaron era între toiegele lor. Și Moise a așezat toiegele înaintea Domnului în cortul mărturiei. Și a fost așa: a doua zi când a intrat Moise în cortul mărturiei, iată, toiagul lui Aaron pentru casa lui Levi înmugurise și dăduse boboci și copsese migdale. Și Moise a scos toate toiegele dinaintea Domnului la toți copiii lui Israel și ei s‐au uitat și și‐au luat fiecare toiagul. Și Domnul a zis lui Moise: Du înapoi toiagul lui Aaron înaintea mărturiei, ca să fie păstrat ca semn pentru copiii răzvrătirii, ca să pui capăt cârtirilor lor împotriva mea ca să nu moară. Și Moise a făcut așa; cum îi poruncise Domnul, așa a făcut. Și copiii lui Israel au vorbit lui Moise zicând: Iată, ne prăpădim. Suntem pierduți, toți suntem pierduți! Oricine se apropie de locașul Domnului moare; să ne prăpădim oare cu toții? Și Domnul a zis lui Aaron: Tu și fiii tăi și casa tatălui tău cu tine, veți purta nelegiuirea locașului sfințit, și tu și fiii tăi cu tine veți purta nelegiuirea preoției voastre. Și apropie pe frații tăi din seminția lui Levi, seminția tatălui tău, cu tine, ca să‐i unești cu tine și să‐ți slujească; dar tu și fiii tăi cu fine să slujiți înaintea cortului mărturiei. Și ei să păzească cele de păzit ale tale și cele de păzit ale cortului întreg, dar să nu se apropie de uneltele sfântului locaș și de altar, ca să nu moară și ei și voi cu ei. Și ei să se unească cu tine și să păzească cele de păzit ale cortului întâlnirii, pentru toată slujba cortului, și niciun străin să nu se apropie de voi. Și să păziți cele de păzit ale sfântului locaș și cele de păzit ale altarului, ca să nu mai fie mânie asupra copiilor lui Israel. Și iată am luat pe frații voștri, pe leviți, dintre copiii lui Israel și vi i‐am dăruit ca dar Domnului, ca să facă slujba cortului întâlnirii. Dar tu și fiii tăi cu tine să vă păziți preoția în orice lucru al altarului și în ceea ce este dinăuntru de perdea, și să slujiți; vă dau preoția ca o slujbă în dar, și străinul care se va apropia să fie omorât. Și Domnul a vorbit lui Aaron: Și eu, iată ți‐am dat paza darurilor mele ridicate, toate lucrurile sfințite ale copiilor lui Israel; ți le‐am dat ție din pricina ungerii și fiilor tăi ca parte în veac. Acesta va fi al tău din lucrurile prea sfinte păstrate din foc: orice dar al lor, toate darurile lor de mâncare și toate jertfele lor pentru păcat și toate jertfele lor pentru vină, pe care mi le aduc ei, vor fi prea sfinte pentru tine și pentru fiii tăi. Să le mănânci ca prea sfinte; orice parte bărbătească să mănânce din ele; să‐ți fie sfinte. Și acesta să fie al tău: darul ridicat al darului lor cu toate darurile legănate ale copiilor lui Israel; ți le‐am dat ție și fiilor tăi și fetelor tale cu tine ca parte în veac. Oricine este curat în casa ta să mănânce din ele. Toată grăsimea untdelemnului și toată grăsimea mustului și a grâului, pârga din ce dau ei Domnului, ți le‐am dat ție. Cele dintâi roade coapte din tot ce este în țara lor pe care le aduc ei Domnului să fie ale tale; oricine este curat în casa ta să mănânce din ele. Orice lucru predat în Israel să fie al tău. Orice deschide pântecele, din orice carne pe care‐l aduc ei Domnului, din om sau dobitoc, va fi al tău; dar vei răscumpăra negreșit pe întâiul născut al omului și să răscumperi pe întâiul născut al dobitoacelor necurate. Și pe cei de răscumpărat din cei de la vârsta de o lună să‐i răscumperi, după prețuirea ta care va fi de cinci sicli de argint, după siclul sfântului locaș, care este de douăzeci de ghere. Dar să nu răscumperi pe întâiul născut al vacii sau pe întâiul născut al oii sau pe întâiul născut al caprei; sunt sfinte. Să le stropești sângele asupra altarului și să le arzi grăsimea ca jertfă arsă cu foc, de miros plăcut Domnului. Și carnea lor va fi a ta; va fi a ta ca și pieptul legănat și ca spata dreaptă. Toate darurile ridicate din lucrurile sfinte, pe care le ridică copiii lui Israel pentru Domnul le‐am dat ție și fiilor tăi și fetelor tale cu tine ca parte în veac; va fi un legământ de sare în veac înaintea Domnului pentru tine și pentru sămânța ta cu tine. Și Domnul a zis lui Aaron: Tu nu vei avea nicio moștenire în țara lor și nu vei avea parte între ei: eu sunt partea ta și moștenirea ta între copiii lui Israel. Și iată am dat de moștenire copiilor lui Levi toate zeciuelile în Israel, în schimbul slujbei lor, pe care o fac ei, slujba cortului întâlnirii. Și de acum înainte copiii lui Israel nu se vor apropia de cortul întâlnirii ca să nu poarte păcat și să moară. Ci levitul, el va face slujba cortului întâlnirii și ei vor purta nelegiuirea lor; este o orânduire în veac în neamurile voastre. Și ei să n‐aibă moștenire între copiii lui Israel. Căci am dat de moștenire leviților zeciuelile copiilor lui Israel, pe care le aduc ei Domnului, ca dar ridicat; de aceea am zis despre ei: Ei să n‐aibă nicio moștenire între copiii lui Israel. Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: Și să vorbești leviților și să le zici: Când veți lua de la copiii lui Israel zeciuelile pe care vi le‐am dat de la ei ca moștenire a voastră, să aduceți din ea un dar ridicat Domnului, zeciuială din zeciuială. Și darul vostru ridicat vi se va socoti ca grâul din arie și ca belșugul din teasc. Așa și voi să aduceți un dar ridicat Domnului din toate zeciuelile voastre, pe care le luați de la copiii lui Israel, și să dați din ele darul ridicat al Domnului lui Aaron preotul. Din tot ce vă este dat să aduceți tot darul ridicat al Domnului din toată grăsimea lui, partea sfințită a lui din el. Și să le spui: Când vei ridica grăsimea lui din el, se va socoti leviților ca venitul din arie și ca venitul din teasc. Și să‐l mâncați în orice loc, voi și casele voastre, căci este plata voastră pentru slujba voastră în cortul întâlnirii. Și nu veți purta niciun păcat din pricina lui, dacă veți aduce din el grăsimea lui; și să nu pângăriți lucrurile sfinte ale copiilor lui Israel ca să nu muriți. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron zicând: Acesta este așezământul legii pe care l‐a poruncit Domnul zicând: Vorbește copiilor lui Israel ca să‐ți aducă o juncană roșie fără pată, în care nu este cusur, și peste care n‐a fost jug niciodată. Și s‐o dați lui Eleazar, preotul, și el s‐o scoată afară din tabără și unul s‐o junghie înaintea feței lui. Și Eleazar, preotul, să ia din sângele ei cu degetul său și să stropească din sângele ei de șapte ori drept în fața cortului întâlnirii. Și unul să ardă juncana înaintea ochilor lui; să‐i ardă pielea și carnea și sângele cu balega. Și preotul să ia lemn de cedru și isop și cârmâz și să le arunce în mijlocul focului unde arde juncana. Și preotul să‐și spele hainele și să‐și scalde carnea în apă și după aceea să intre în tabără, și preotul să fie necurat până seara. Și cel ce a ars‐o să‐și spele hainele în apă și să‐și scalde carnea în apă și să fie necurat până seara. Și un om care este curat să strângă cenușa juncanei și s‐o pună într‐un loc curat afară din tabără, și să fie păstrată pentru adunarea copiilor lui Israel ca apă de despărțire: este o curățire pentru păcat. Și cel ce a strâns cenușa juncanei să‐și spele hainele și să fie necurat până seara. Și să fie o orânduire în veac, pentru copiii lui Israel, și pentru străinul de loc care stă vremelnic între ei. Cel ce se va atinge de vreun mort, de trupul mort al oricărui om, să fie necurat șapte zile. Să se curățe cu ea a treia zi și a șaptea zi va fi curat; și dacă nu se va curăți a treia zi, atunci a șaptea zi nu va fi curat. Oricine se va atinge de un mort, de trupul mort al unui om care a murit, și nu se va curăți, întinează locașul Domnului; și sufletul acela va fi stârpit din Israel, căci apa de despărțire n‐a fost stropită peste el, va fi necurat; necurăția lui este încă pe el. Aceasta este legea când va muri un om într‐un cort: oricine care intră în cort și tot ce este în cort să fie necurat șapte zile. Și orice vas deschis care nu va avea capacul strâns pe el va fi necurat. Și oricine se va atinge pe fața câmpului de cel omorât de sabie, sau de vreun trup mort, sau de osul vreunui om, sau de vreun mormânt, să fie necurat șapte zile. Și să se ia pentru cel necurat din cenușa jertfei de curățire care a fost arsă, și să se toarne apă vie peste ea într‐un vas. Și un om curat să ia isop și să‐l înmoaie în apă și să stropească peste cort și peste toate vasele, și peste toți care erau acolo și peste cel ce s‐a atins de vreun os, sau de omul ucis, sau de omul mort, sau de mormânt. Și cel curat să stropească pe cel ce nu este curat a treia zi și a șaptea zi; și să‐l curățe a șaptea zi; și să‐și spele hainele și să se scalde în apă și seara va fi curat. Și omul care va fi necurat și nu se va curăți, sufletul acela va fi stârpit din mijlocul obștei, pentru că a întinat locașul sfințit al Domnului; apa de despărțire n‐a fost stropită peste el; este necurat. Și aceasta să le fie o orânduire veșnică. Și cel ce stropește apa de despărțire să‐și spele hainele, și cel ce se atinge de apa de despărțire să fie necurat până seara. Și orice va atinge cel necurat să fie necurat, și sufletul care se atinge de el să fie necurat până seara. Și copiii lui Israel, toată adunarea, au ajuns în pustia Țin, în luna întâi, și poporul a șezut la Cades. Și Maria a murit acolo și a fost înmormântată acolo. Și nu era apă pentru adunare și s‐au adunat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron. Și poporul s‐a certat cu Moise și a vorbit zicând: O, de am fi murit când au murit frații noștri înaintea Domnului! Și de ce ați adus obștea Domnului în pustia aceasta ca să murim aici noi și vitele noastre? Și de ce ne‐ați făcut să ne suim din Egipt ca să ne aduceți în acest loc rău? Nu este un loc de semănat, sau de smochini, sau de vii, sau de rodii și nu este nici apă de băut. Și Moise și Aaron au plecat dinaintea obștei la intrarea cortului întâlnirii și au căzut pe fețele lor și li s‐a arătat slava Domnului. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Ia toiagul și strânge adunarea, tu și Aaron, fratele tău, și vorbiți stâncii înaintea ochilor lor și ea își va da apele, și să le scoți apă din stâncă și să adapi adunarea și vitele lor. Și Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise. Și Moise și Aaron au adunat obștea înaintea stâncii și el le‐a zis: Ascultați, răzvrătiților: oare vă vom scoate noi apă din stânca aceasta? Și Moise și‐a ridicat mâna și a lovit stânca cu toiagul său de două ori: și au ieșit ape multe și a băut adunarea și vitele lor. Și Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: Fiindcă nu m‐ați crezut ca să mă sfințiți înaintea ochilor copiilor lui Israel, de aceea nu veți duce această adunare în țara pe care le‐am dat‐o. Acestea sunt apele Meriba unde copiii lui Israel s‐au certat cu Domnul și el s‐a sfințit în ei. Și Moise a trimis soli de la Cades la împăratul Edomului: Așa zice fratele tău Israel: Cunoști tot necazul care a dat peste noi: Cum părinții noștri s‐au pogorât în Egipt și am locuit acolo multe zile și egiptenii ne‐au necăjit pe noi și pe părinții noștri. Și când am strigat către Domnul, el a auzit glasul nostru și a trimis un înger, și ne‐a scos din Egipt și iată suntem în Cades, cetate la marginea hotarului tău. Lasă‐ne, te rog, să trecem prin țara ta; nu vom trece prin câmpuri sau prin vii, nici nu vom bea apă din fântâni, ci vom merge pe calea domnească; nu ne vom abate nici la dreapta nici la stânga până vom trece hotarul tău. Și Edom i‐a zis: Să nu treci pe la mine ca să nu ies cu sabia împotriva ta. Și copiii lui Israel i‐au zis: Ne vom sui pe calea bătută și dacă vom bea din apa ta, eu și vitele mele, atunci îți voi plăti prețul; lasă‐mă fără altceva să trec cu picioarele. Și el a zis: Să nu treci! Și Edom a ieșit împotriva lui cu popor mult și cu mână tare. Și Edom n‐a voit să lase pe Israel să treacă prin hotarul său și Israel s‐a abătut de la el. Și au pornit din Cades. Și copiii lui Israel, toată adunarea, au venit la muntele Hor. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron în muntele Hor la hotarul țării Edomului zicând: Aaron va fi adăugat la poporul său, căci nu va intra în țara pe care am dat‐o copiilor lui Israel, pentru că v‐ați răsculat împotriva poruncii mele la apele Meriba. Ia pe Aaron și pe Eleazar, fiul său, și suie‐i pe muntele Hor. Și desbracă pe Aaron de hainele lui, și îmbracă cu ele pe Eleazar, fiul său, și Aaron va fi adăugat la poporul său și va muri acolo. Și Moise a făcut cum îi poruncise Domnul, și s‐au suit pe muntele Hor înaintea ochilor adunării întregi. Și Moise a dezbrăcat pe Aaron de hainele sale și a îmbrăcat cu ele pe Eleazar, fiul său. Și Aaron a murit acolo în vârful muntelui, și Moise și Eleazar s‐au pogorât de pe munte. Și toată adunarea a văzut că Aaron a murit și toată casa lui Israel a plâns pe Aaron treizeci de zile. Și cananitul, împăratul Aradului, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel venea pe calea Atarim și s‐a luptat împotriva lui Israel și a luat prinși pe unii dintre ei. Și Israel a jurat o juruință Domnului și a zis: Dacă vei da pe poporul acesta în totul în mâna mea, îi voi nimici cu totul cetățile. Și Domnul a ascultat glasul lui Israel și i‐a dat pe Cananiți, și i‐au nimicit cu totul pe ei și cetățile lor. Și au pus numele locului Horma. Și au plecat de la muntele Hor pe calea Mării Roșii, ca să ocolească țara Edomului; și sufletul poporului s‐a deznădăjduit pe cale. Și poporul a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise, zicând: Pentru ce ne‐ați făcut să ne suim din Egipt, ca să murim în pustia aceasta? Căci nu este pâine și nu este apă și ni s‐a scârbit sufletul de această pâine proastă. Și Domnul a trimis șerpi înfocați între popor și au mușcat pe popor, și a murit mult popor din Israel. Și poporul a venit la Moise și a zis: Noi am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta; roagă‐te Domnului să depărteze șerpii de la noi. Și Moise s‐a rugat pentru popor. Și Domnul a zis lui Moise: Fă‐ți un șarpe înfocat și pune‐l pe o prăjină. Și va fi așa: oricine este mușcat și‐l va vedea, va trăi. Și Moise a făcut un șarpe de aramă și l‐a pus pe o prăjină. Și a fost așa: dacă mușca vreun șarpe pe cineva și se uita la șarpele de aramă, trăia. Și copiii lui Israel au plecat și au tăbărât la Obot. Și au plecat de la Obot și au tăbărât la Iie‐Abarim, în pustia care este în fața Moabului, spre soare‐răsare. De acolo au plecat și au tăbărât în Valea Zered. De acolo au plecat și au tăbărât dincolo de Arnon, care este în pustia ce iese din hotarul amoriților. Căci Arnon este hotarul Moabului între Moab și amoriți. De aceea se zice în cartea Războaielor Domnului: Vaheb în Sufa și pâraiele Arnonului, și șivoiul pâraielor, care se pleacă spre locuința Arului și se reazemă pe hotarul Moabului, și de aici la Beer. Aceasta este fântâna despre care a vorbit Domnul lui Moise: Strânge poporul și le voi da apă. Atunci Israel a cântat cântarea aceasta: Țâșnește, fântână! Cântați‐i: Fântâna pe care au săpat‐o mai marii, pe care au scobit‐o boierii poporului cu toiagul de domnie și cu toiegele lor. Și din pustie au venit la Matana și de la Matana la Nahaliel și de la Nahaliel la Bamot. Și de la Bamot la valea care este în câmpiile Moabului, la vărful muntelui Pisga, care privește spre fața pustiei. Și Israel a trimis soli la Sihon, împăratul amoriților, zicând: Lasă‐mă să trec prin țara ta! Nu ne vom abate în câmpii sau în vii; nu vom bea apă din fântâni: vom merge pe calea domnească până vom trece hotarul tău. Și Sihon n‐a lăsat pe Israel să treacă prin hotarul său, ci Sihon a strâns tot poporul său și a ieșit împotriva lui Israel în pustie, și a venit la Iahaț și s‐a luptat împotriva lui Israel. Și Israel l‐a bătut cu ascuțișul sabiei și i‐a cucerit țara de la Arnon până la Iaboc, până la copiii lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era tare. Și Israel a luat toate cetățile acelea și Israel a locuit în toate cetățile amoriților, în Hesbon și în toate satele sale. Căci Hesbon era cetatea lui Sihon, împăratul amoriților, și el se bătuse împotriva împăratului de mai înainte al Moabului, și‐i luase din mână țara până la Arnon. De aceea zic cei ce vorbese în pilde: Veniți la Hesbon, să se zidească și să se întărească cetatea lui Sihon. Căci a ieșit un foc din Hesbon, o flacără din cetatea lui Sihon și a mistuit Arul Moabului, pe domnii înălțimilor Arnonului. Vai de tine, Moab! Ești pierdut, popor al lui Chemoș. El a dat pe fiii săi fugari și pe fetele sale în robie lui Sihon, împăratul amoriților. Noi am tras cu săgeți asupra lor; Hesbon este pierdut până la Dibon; și i‐am pustiit până la Nofah, care se întinde până la Medeba. Și Israel a locuit în țara amoriților. Și Moise a trimis să iscodească Iaezerui; și au luat satele sale și au alungat pe amoriți care erau acolo. Și s‐au întors și s‐au suit pe calea Basanului: și Og, împăratul Basanului, a ieșit împotriva lor, el și tot poporul său, la bătaie la Edrei. Și Domnul a zis lui Moise: Nu te teme de el, căci l‐am dat în mâna ta, pe el și tot poporul său, și țara sa și să‐i faci cum ai făcut lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon. Și l‐au bătut pe el și pe fiii săi și tot poporul său, de n‐au lăsat niciunul; și au pus stăpânire pe țara lui. Și copiii lui Israel au plecat și au tăbărât în câmpiile Moabului, dincolo de Iordan la Ierihon. Și Balac, fiul lui Țipor, a văzut tot ce făcuse Israel amoriților. Și Moab s‐a temut foarte mult de popor, pentru că erau mulți, și Moab s‐a îngrozit de copiii lui Israel. Și Moab a zis bătrânilor Madianului: Acum adunarea va linge tot ce este împrejurul vostru, cum linge boul iarba verde a câmpului. Și Balac, fiul lui Țipor, era împăratul Moabului pe vremea aceea. Și a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor care este lângă Râu, în țara copiilor poporului său, ca să‐l cheme zicând: Iată un popor a ieșit din Egipt; iată ei acoperă fața pământului și șed în fața mea. Acum dar vino, te rog, și blesteamă‐mi pe acest popor, căci este mai puternic decât mine: poate că îl voi putea bate și‐l voi goni din țară, căci știu că acela pe care‐l binecuvântezi tu este binecuvântat și pe care‐l blestemi tu este blestemat. Și bătrânii Moabului și bătrânii Madianului au plecat cu plățile pentru ghicire în mâinile lor. Și au venit la Balaam și i‐au spus cuvintele lui Balac. Și el le‐a zis: Ședeți aici la noapte și vă voi aduce iarăși vorbă după cum îmi va vorbi Domnul. Și mai marii Moabului au rămas la Balaam. Și Dumnezeu a venit la Balaam și a zis: Cine sunt acești bărbați găzduiți la tine? Și Balaam a zis lui Dumnezeu: Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului, a trimis la mine: Iată un popor a ieșit din Egipt și acoperă fața pământului; vino acum și mi‐l blesteamă; poate că voi putea să lupt împotriva lui și să‐l gonesc. Și Dumnezeu a zis lui Balaam: Să nu mergi cu ei; să nu blestemi pe popor, căci este binecuvântat. Și Balaam s‐a sculat dimineața și a zis mai marilor lui Balac: Duceți‐vă în țara voastră, căci Domnul nu vrea să mă lase să merg cu voi. Și mai marii Moabului s‐au sculat și s‐au dus la Balac și au zis: Balaam n‐a vrut să vină cu noi. Și Balac a trimis iarăși la el mai mari, mai mulți și mai însemnați decât aceia. Și au venit la Balaam și i‐au zis: Așa zice Balac, fiul lui Țipor: Te rog, să nu te împiedice nimic ca să vii la mine! Căci te voi cinsti foarte mult și voi face orice‐mi vei zice, vino, deci, te rog, blesteamă‐mi pe acest popor. Și Balaam a răspuns și a zis robilor lui Balac: De mi‐ar da Balac casa lui plină de argint și de aur, n‐aș putea să trec peste porunca Domnului Dumnezeului meu, ca să fac mai puțin sau mai mult. Și acum rămâneți, vă rog, și voi aici la noapte și voi ști ce‐mi va mai zice Domnul. Și Dumnezeu a venit la Balaam noaptea și i‐a zis: Dacă acești bărbați vin să te cheme, scoală‐te, du‐te cu ei; dar să faci numai cuvântul pe care ți‐l voi vorbi eu. Și Balaam s‐a sculat dimineața și și‐a pus șaua pe măgăriță și s‐a dus cu mai marii Moabului. Și mânia lui Dumnezeu s‐a aprins pentru că s‐a dus, și Îngerul Domnului s‐a așezat în drum ca potrivnic împotriva lui. Și el călărea pe măgărița sa și cei doi tineri ai săi erau cu el. Și măgărița a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă în mâna sa, și măgărița s‐a abătut din cale și a intrat în câmp. Și Balaam a bătut măgărița ca s‐o întoarcă la cale. Și Îngerul Domnului a stătut într‐o cărare strâmtă între vii, un perete fiind de o parte și un perete de altă parte. Și măgărița a văzut pe Îngerul Domnului, și s‐a strâns spre perete și a strâns piciorul lui Balaam de perete și el iarăși a bătut‐o. Și Îngerul Domnului a mers mai departe și a stătut într‐un loc strâmt, unde nu era drum să te întorci nici la dreapta nici la stânga. Și măgărița a văzut pe Îngerul Domnului și s‐a culcat jos sub Balaam. Și mânia lui Balaam s‐a aprins și a bătut măgărița cu bățul său. Și Domnul a deschis gura măgăriței și ea a zis lui Balaam: Ce ți‐am făcut de m‐ai bătut de trei ori până acum? Și Balaam a zis măgăriței: Pentru că ți‐ai bătut joc de mine! O, de aș avea o sabie în mâna mea, căci acum te‐aș ucide. Și măgărița a zis lui Balaam: Oare nu sunt eu măgărița ta, pe care ai călărit de când sunt a ta, și până în ziua de astăzi? Fost‐am eu obișnuită să‐ți fac așa? Și el a zis: Nu. Și Domnul a deschis ochii lui Balaam și a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum și sabia scoasă în mâna sa; și s‐a plecat și s‐a întins pe fața sa. Și Îngerul Domnului i‐a zis: Pentru ce ți‐ai bătut măgărița de trei ori până acum? Iată am ieșit ca potrivnic, căci calea pe care mergi este prăpăd înaintea mea. Și măgărița m‐a văzut și s‐a ferit de mine de trei ori până acum; dacă nu se ferea de mine, cu adevărat te‐aș fi omorât, și pe ea aș fi lăsat‐o vie. Și Balaam a zis Îngerului Domnului: Am păcătuit, căci n‐am știut că ai stat împotriva mea în cale; și acum dacă este rău în ochii tăi, mă voi întoarce înapoi. Și Îngerul Domnului a zis lui Balaam: Mergi cu bărbații aceștia, dar să vorbești numai cuvântul pe care ți‐l voi vorbi eu. Și Balaam a mers cu mai marii lui Balac. Și Balac a auzit că vine Balaam și i‐a ieșit în întâmpinare la cetatea Moabului, care este la hotarul Arnonului, care este la marginea hotarului. Și Balac a zis lui Balaam: Oare n‐am trimis eu la tine cu tot dinadinsul să te cheme? Pentru ce n‐ai venit la mine? Cu adevărat nu pot eu să te cinstesc? Și Balaam a zis lui Balac: Iată am venit la tine; pot să vorbesc acum ceva? Cuvântul pe care‐l va pune Dumnezeu în gura mea acela voi vorbi. Și Balaam a mers cu Balac și au venit la Chiriat‐Huțot. Și Balac a jertfit boi și oi și a trimis lui Balaam și mai marilor care erau cu el. Și a fost așa: a doua zi Balac a luat pe Balaam și l‐a suit pe înălțimile lui Baal, și el a văzut de acolo partea cea mai depărtată a poporului. Și Balaam a zis lui Balac: Zidește‐mi aici șapte altare și pregătește‐mi aici șapte viței și șapte berbeci. Și Balac a făcut cum zisese Balaam. Și Balac și Balaam au adus un vițel și un berbece pe fiecare altar. Și Balaam a zis lui Balac: Stai lângă arderea ta de tot și eu mă voi duce; poate mă va întâmpina Domnul; și orice‐mi va arăta, îți voi spune. Și s‐a dus pe o înălțime descoperită. Și Dumnezeu a întâmpinat pe Balaam. Și el i‐a zis: Am făcuț șapte altare și pe fiecare altar am adus un berbece și un vițel. Și Domnul a pus un cuvânt în gura lui Balaam și a zis: Întoarce‐te la Balac și să vorbești așa. Și s‐a întors la el și iată sta lângă arderea sa de tot, el și toți mai marii Moabului. Și și‐a rostit pilda și a zis: Balac, împăratul Moabului, m‐a adus din Aram, din munții răsăritului: Vino! blesteamă‐mi pe Iacov. Și vino, fii mânios pe Israel. Cum să blestem eu pe cine n‐a blestemat Dumnezeu? Și cum să fiu mânios pe cine n‐a fost mânios Domnul? Căci îl văd de pe vârful stâncilor și‐l privesc de pe dealuri. Iată este un popor care va locui singur și nu va fi numărat printre neamuri. Cine poate număra pulberea lui Iacov sau numărul a patra parte a lui Israel? Să‐mi moară sufletul de moartea celor drepți și sfârșitul meu să fie ca al lor! Și Balac a zis lui Balaam: Ce mi‐ai făcut? Te‐am luat ca să blestemi pe vrăjmașii mei și iată i‐ai binecuvântat de tot. Și el a răspuns și a zis: Oare nu trebuie să caut să vorbesc ce mi‐a pus Domnul în gură? Și Balac i‐a zis: Vino, te rog, cu mine într‐alt loc de unde îi vei vedea; vei vedea numai partea cea mai depărtată a lor și nu‐i vei vedea pe toți, și blesteamă‐i de acolo. Și l‐a luat în țarina veghetorului, la vârful Pisga, și a zidit șapte altare și a adus un vițel și un berbece pe fiecare altar. Și a zis lui Balac: Stai aici lângă arderea ta de tot și voi întâmpina pe Domnul acolo. Și Domnul a întâmpinat pe Balaam și a pus un cuvânt în gura lui și a zis: Întoarce‐te la Balac și să vorbești așa. Și a venit la el și iată sta lângă arderea sa de tot, și mai marii Moabului cu el. Și Balac i‐a zis: Ce a vorbit Domnul? Și el și‐a rostit pilda și a zis: Scoală‐te, Balac, și ascultă! Pleacă urechea la mine, fiul lui Țipor! Dumnezeu nu este un om ca să mintă, niciun fiu de om ca să‐i pară rău. A zis el și nu va face? Și a vorbit el și nu va împlini? Iată am primit să binecuvântez și el a binecuvântat și nu pot întoarce. El n‐a zărit nelegiuire în Iacov și n‐a văzut răutate în Israel. Domnul Dumnezeul său este cu el și strigătul unui împărat este în mijlocul lor. Dumnezeu i‐a scos din Egipt: tăria lui este ca a boului sălbatic. Căci cu adevărat nu este descântec împotriva lui Iacov, nici ghicire împotriva lui Israel; la vremea sa se va zice despre Iacov și despre Israel: Ce a lucrat Dumnezeu! Iată poporul se va scula ca o leoaică și ca un leu se va ridica. Nu se va culca până nu va mânca prada și va bea sângele celor uciși. Și Balac a zis lui Balaam: Nici nu‐i blestema, nici nu‐i binecuvânta. Și Balaam a răspuns și a zis lui Balac: Oare nu ți‐am spus zicând: Tot ce va vorbi Domnul aceea voi face? Și Balac a zis lui Balaam: Vino, te rog, te voi duce într‐alt loc; poate va fi plăcut în ochii lui Dumnezeu ca să mi‐i blestemi de acolo. Și Balac a luat pe Balaam pe vârful Peor care privește spre pustie. Și Balaam a zis lui Balac: Zidește‐mi aici șapte altare și pregătește‐mi aici șapte viței și șapte berbeci. Și Balac a făcut cum zisese Balaam și a adus un vițel și un berbece pe fiecare altar. Și Balaam a văzut că era bine în ochii Domnului să binecuvânteze pe Israel, și n‐a mers ca alte dăți să întâmpine cu descântece, ci și‐a îndreptat fața spre pustie. Și Balaam și‐a ridicat ochii și a văzut pe Israel locuind în corturi, după semințiile sale. Și Duhul lui Dumnezeu a fost peste el. Și și‐a rostit pilda și a zis: Balaam, fiul lui Beor zice, și bărbatul al cărui ochi este deschis zice: Cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, care cade jos și are ochii deschiși zice: Cât de frumoase sunt corturile tale, Iacove, și locașurile tale, Israele! Ca văile se întind, ca grădinile pe malul râului, ca pomii de aloe pe care i‐a sădit Domnul, ca cedrii lângă ape! Apa va curge din gălețile sale și sămânța sa va fi în ape mari. Și împăratul său va fi mai mare decât Agag și împărăția sa va fi înălțată. Dumnezeu l‐a scos din Egipt. Tăria sa este ca a unui bou sălbatic. El va mânca neamurile, vrăjmașii lui, și le va zdrobi oasele. Și‐i va străpunge cu săgețile sale. S‐a plecat, s‐a culcat ca un leu și ca o leoaică; cine‐l va deștepta? Cel ce te binecuvântează pe tine binecuvântat să fie și cel ce te blesteamă pe tine blestemat să fie. Și mânia lui Balac s‐a aprins împotriva lui Balaam și și‐a lovit palmele, și Balac a zis lui Balaam: Te‐am chemat să blestemi pe vrăjmașii mei și iată i‐ai binecuvântat de tot de trei ori până acum! Acum dar fugi la locul tău. Am zis: Te voi cinsti foarte mult. Și iată Domnul te‐a oprit de la cinste. Și Balaam a zis lui Balac: Oare n‐am vorbit eu și solilor tăi pe care i‐ai trimis la mine zicând: De mi‐ar da Balac casa lui plină de argint și de aur, n‐aș putea trece peste porunca Domnului, ca să fac bine sau rău din inima mea; ce va zice Domnul aceea voi vorbi. Și acum iată mă duc la poporul meu; vino, te voi înștiința ce va face acest popor poporului tău la sfârșitul zilelor. Și și‐a rostit pilda și a zis: Balaam, fiul lui Beor, zice, și bărbatul al cărui ochi este deschis zice; cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu și cunoaște cunoștința Celui Prea Înalt, care vede vedenia Celui Atotputernic, care cade jos și are ochii deschiși zice: Îl văd, dar nu acum; îl privesc, dar nu de aproape. O stea va ieși din Iacov și un toiag de domnie se va ridica din Israel și va străpunge laturile Moabului și va pierde pe toți fiii zarvei. Și Edomul va fi o stăpânire și Seirul o stăpânire, ei, vrăjmașii lui, și Israel se va purta vitejește. Și cel ce va ieși din Iacov va domni și va pierde ce rămâne din cetate. Și a văzut pe Amalec și și‐a rostit pilda și a zis: Amalec era întâiul dintre neamuri, dar sfârșitul lui va fi pierzarea. Și a văzut pe chenit și și‐a rostit pilda și a zis: Locuința ta este tare și ți‐ai pus cuibul în stâncă. Dar chenitul va fi nimicit până te va lua prins Asur. Și și‐a rostit pilda și a zis: Vai, cine va trăi când va așeza Dumnezeu aceste lucruri! Și vor veni corăbii din țărmul Chitimului și vor asupri pe Asur și vor asupri pe Eber și va merge și el la pierzare. Și Balaam s‐a sculat și s‐a dus și s‐a întors la locul său. Și Balac s‐a dus și el pe calea sa. Și Israel ședea în Sitim și poporul a început să curvească cu fetele Moabului. Și ele au chemat pe popor la jertfele dumnezeilor lor și poporul a mâncat și s‐a plecat înaintea dumnezeilor lor. Și Israel s‐a alipit de Baal‐Peor și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Israel. Și Domnul a zis lui Moise: Ia pe toate căpeteniile poporului și spânzură‐i înaintea Domnului în fața soarelui, ca să se întoarcă aprinderea mâniei Domnului de la Israel. Și Moise a zis judecătorilor lui Israel: Fiecare să‐și ucidă pe oamenii săi care s‐au alipit de Baal‐Peor. Și iată un bărbat dintre copiii lui Israel a venit și a adus la frații săi pe o madianită, sub ochii lui Moise și sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, care plângeau înaintea intrării cortului întâlnirii. Și Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron preotul, a văzut și s‐a sculat din mijlocul adunării și a luat o suliță în mână. Și a intrat după acel bărbat israelit în odaia din cort și i‐a străpuns pe amândoi, pe bărbatul din Israel și pe femeie, prin pântecele ei. Și rana a fost oprită de la copiii lui Israel. Și cei ce au murit în rană au fost douăzeci și patru de mii. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron preotul, a întors mânia mea de peste copiii lui Israel, fiind gelos cu gelozia mea între ei, ca să nu nimicesc pe copiii lui Israel în gelozia mea. De aceea zi: Iată îi dau legământul meu de pace. Și legământul unei preoții veșnice va fi pentru el și pentru sămânța lui după el, fiindcă a fost gelos pentru Dumnezeul său și a făcut ispășire pentru copiii lui Israel. Și numele bărbatului din Israel care a fost ucis cu madianita era Zimri, fiul lui Salu, mai marele unei case părintești dintre simeoniți. Și numele femeii madianite care a fost ucisă era Cozbi, fiica lui Țur, cap de seminție al unei case părintești în Madian. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Hărțuiți pe madianiți și bateți‐i. Căci ei v‐au hărțuit prin vicleniile lor prin care v‐au amăgit în fapta lui Peor și în fapta Cozbiei, fiica unui mai mare al Madianului, sora lor, care a fost ucisă în ziua rănii din pricina faptei lui Peor. Și a fost așa: după rană Domnul a vorbit lui Moise și lui Eleazar, fiul lui Aaron, preotul, zicând: Fă suma întregii adunări a copiilor lui Israel de la douăzeci de ani și mai sus, după casele părinților lor, pe toți cei ce pot ieși la oaste în Israel. Și Moise și Eleazar, preotul, au vorbit cu ei în câmpiile Moabului lângă Iordan la Ierihon zicând: Să se facă numărarea de la douăzeci de ani și mai sus, după cum a poruncit Domnul lui Moise și copiilor lui Israel care au ieșit din țara Egiptului. Ruben, întâiul născut al lui Israel. Copiii lui Ruben: de la Enoh, familia enohiților; de la Palu, familia paluiților. De la Hețron, familia hețroniților; de la Carmi, familia carmiților. Acestea sunt familiile rubeniților. Și cei numărați din ei au fost patruzeci și trei de mii șapte sute treizeci. Și fiii lui Palu: Eliab. Și fiii lui Eliab: Nemuel și Datan și Abiram. Acesta este acel Datan și acel Abiram, chemați din adunare, care s‐au răsculat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron în ceata lui Core, când s‐au răsculat împotriva Domnului. Și pământul și‐a deschis gura și i‐a înghițit împreună cu Core, când a murit adunarea, când a mistuit focul pe cei douăsute cincizeci de bărbați; și ei au fost un semn. Dar copiii lui Core n‐au murit. Fiii lui Simeon, după familiile lor: de la Nemuel, familia nemueliților; de la Iamin, familia iaminiților; de la Iachin, familia iachiniților. De la Zerah, familia zerahiților; de la Saul, familia sauliților. Acestea sunt familiile simeoniților: douăzeci și două de mii două sute. Fiii lui Gad, după familiile lor: de la Țefon, familia țefoniților; de la Haghi, familia haghiților; de la Șuni, familia șuniților; de la Ozni, familia ozniților; de la Eri, familia eriților; de la Arod, familia arodiților; de la Areli, familia areliților. Acestea sunt familiile fiilor lui Gad, după cei numărați ai lor, patruzeci de mii cinci sute. Fiii lui Iuda: Er și Onan; iar Er și Onan au murit în țara Canaan. Și fiii lui Iuda, după familiile lor: de la Șela, familia șelaniților; de la Pereț, familia perețiților; de la Zerah, familia zerahiților. Și fiii lui Pereț: de la Hețron, familia hețroniților; de la Hamul, familia hamuliților. Acestea sunt familiile lui Iuda, după cei numărați ai lor: șaptezeci și șase de mii cinci sute. Fiii lui Isahar, după familiile lor: de la Tola, familia tolaiților; de la Puva, familia puviților; de la Iașub, familia iașubiților; de la Șimron, familia șimroniților. Acestea sunt familiile lui Isahar, după cei numărați ai lor, șaizeci și patru de mii trei sute. Fiii lui Zabulon, după familiile lor: de la Sered, familia serediților; de la Elon, familia eloniților; de la Iahleel, familia iahleeliților. Acestea sunt familiile lui Zabulon, după cei numărați ai lor, șaizeci de mii cinci sute. Fiii lui Iosif, după familiile lor: Manase și Efraim. Fiii lui Manase: de la Machir, familia machiriților; și Machir a născut pe Galaad; de la Galaad, familia galaadiților. Aceștia sunt fiii lui Galaad: de la Iezer, familia iezeriților; de la Helec, familia helechiților. De la Asriel, familia asrieliților; de la Sihem, familia sihemiților. De la Șemida, familia șemidaiților; de la Hefer, familia heferiților. Și Țelofhad, fiul lui Hefer, n‐avea fii, ci fete; și numele fetelor lui Țelofhad erau: Mahla și Noa, Hogla, Milca și Tirța. Acestea sunt familiile lui Manase; și cei numărați ai lor: cincizeci și două de mii șapte sute. Aceștia sunt fiii lui Efraim, după familiile lor: de la Șutelah, familia șutelahiților; de la Becher, familia becheriților; de la Tahan, familia tahaniților. Și aceștia sunt fiii lui Șutelah: de la Eran, familia eraniților. Acestea sunt familiile fiilor lui Efraim, după cei numărați ai lor: treizeci și două de mii cinci sute. Aceștia sunt fiii lui Iosif, după familiile lor. Fiii lui Beniamin, după familiile lor: de la Bela, familia belaiților; de la Așbel, familia așbeliților; de la Ahiram, familia ahiramiților. De la Șufam, familia șufamiților; de la Hufam, familia hufamiților. Și fiii lui Bela: Ard și Naaman: de la Ard, familia ardiților; și de la Naaman, familia naamaniților. Aceștia sunt fiii lui Beniamin, după familiile lor; și cei numărați ai lor patruzeci și cinci de mii șapte sute. Aceștia sunt fiii lui Dan, după familiile lor. De la Șuham, familia șuhamiților. Acestea sunt familiile lui Dan după familiile lor. Toate familiile șuhamiților, după cei numărați ai lor: șaizeci și patru de mii patru sute. Fiii lui Așer, după familiile lor: de la Imna, familia imniților; de la Ișvi, familia ișviților; de la Beria, familia beriiților. De la fiii lui Beria: de la Heber, familia heberiților; de la Malchiel, familia malchieliților. Și numele fetei lui Așer a fost Serah. Acestea sunt familiile fiilor lui Așer, după cei numărați ai lor, cincizeci și trei de mii patru sute. Fiii lui Neftali, după familiile lor: de la Iahțeel, familia iahțeeliților; de la Guni, familia guniților; de la Iețer, familia iețeriților; de la Șilem, familia șilemiților. Acestea sunt familiile lui Neftali, după familiile lor, și cei numărați ai lor: patruzeci și cinci de mii patru sute. Aceștia sunt cei numărați ai copiilor lui Israel: șase sute și una de mii șapte sute treizeci. Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: La aceștia să se împartă țara spre moștenire, după numărul numelor. Celor mai mulți să le dai mai multă moștenire și celor mai puțini să le dai mai puțină moștenire; fiecăruia să i se dea moștenirea lui după cei numărați ai săi. Totuși țara să se împartă prin sorț: să moștenească după numele semințiilor părinților lor. Moștenirea lor să se împartă după sorț între mai mulți sau mai puțini. Și aceștia sunt cei numărați ai leviților, după familiile lor: de la Gherșon, familia gherșoniților; de la Chehat, familia chehatiților; de la Merari, familia merariților. Acestea sunt familiile lui Levi: familia libniților, familia hebroniților, familia mahliților, familia mușiților, familia coriților. Și Chehat a născut pe Amram. Și numele nevestei lui Amram a fost Iochebed, fata lui Levi, care s‐a născut lui Levi în Egipt; și ea a născut lui Amram pe Aaron și pe Moise și pe Maria, sora lor. Și lui Aaron i s‐au născut Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar. Și Nadab și Abihu au murit când au adus foc străin înaintea Domnului. Și cei numărați ai lor au fost douăzeci și trei de mii, toată partea bărbătească de la o lună și mai sus; căci ei n‐au fost numărați între copiii lui Israel, pentru că lor nu li s‐a dat moștenire între copiii lui Israel. Aceștia sunt cei numărați de Moise și de Eleazar, preotul, care au numărat pe copiii lui Israel în câmpiile Moabului lângă Iordan la Ierihon. Și între aceștia n‐a fost niciunul din cei numărați de Moise și Aaron, preotul, care au numărat pe copiii lui Israel în pustia Sinai. Căci Domnul zisese despre ei: Să moară în pustie. Și n‐a rămas un om din ei afară de Caleb, fiul lui Iefune, și de Iosua, fiul lui Nun. Și s‐au apropiat fetele lui Țelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif. Și acestea erau numele fetelor sale: Mahla, Noa și Hogla și Milca și Tirța. Și ele au stătut înaintea lui Moise și înaintea lui Eleazar, preotul, și înaintea mai marilor și a întregii adunări la intrarea cortului întâlnirii zicând: Tatăl nostru a murit în pustie și n‐a fost în ceata celor ce s‐au întâlnit împreună împotriva Domnului, în adunarea lui Core, ci a murit în păcatul său și n‐a avut fii. Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din familia lui pentru că n‐are fiu? Dă‐ne o stăpânire între frații tatălui nostru. Și Moise a adus pricina lor înaintea Domnului. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Fetele lui Țelofhad vorbesc drept; să le dai negreșit o stăpânire de moștenire între frații tatălui lor și să treci asupra lor moștenirea tatălui lor. Și să vorbești copiilor lui Israel zicând: Dacă va muri cineva și nu va avea fiu, atunci să treceți moștenirea lui la fiica lui. Și dacă nu va avea fiică, să dați moștenirea lui fraților lui. Și dacă nu va avea frați, să dați moștenirea lui fraților tatălui său. Și dacă tatăl său nu va avea frați, să dați moștenirea lui rudei lui care este cea mai aproape din familia lui și el s‐o stăpânească. Și să fie pentru copiii lui Israel o orânduire de judecată, cum a poruncit Domnul lui Moise. Și Domnul a zis lui Moise: Suie‐te pe acest munte Abarim și vezi țara pe care am dat‐o copiilor lui Israel. O vei vedea și vei fi adăugat și tu la poporul tău cum a fost adăugat Aaron, fratele tău, pentru că v‐ați răsculat împotriva poruncii mele în pustia Țin, în cearta obștei, în loc să mă sfințiți la ape înaintea ochilor lor. Acestea sunt apele Meriba, la Cades în pustia Țin. Și Moise a vorbit Domnului zicând: Domnul Dumnezeul duhurilor a toată carnea să pună un bărbat peste adunare, care să iasă înaintea lor și să intre înaintea lor și care să‐i scoată afară și să‐i aducă înăuntru, ca adunarea Domnului să nu fie ca niște oi care n‐au păstor. Și Domnul a zis lui Moise: Ia pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul, și pune‐ți mâna peste el, și să‐l pui înaintea lui Eleazar, preotul, și înaintea întregii adunări și să‐i dai poruncă înaintea ochilor lor. Și să pui peste el din slava ta ca toată adunarea copiilor lui Israel să‐l asculte. Și el să stea înaintea lui Eleazar, preotul, care să întrebe pentru el prin judecata lui Urim înaintea Domnului: după cuvântul lui să iasă și după cuvântul lui să intre, el și toți copiii lui Israel cu el, toată adunarea. Și Moise a făcut cum îi poruncise Domnul și a luat pe Iosua și l‐a pus înaintea lui Eleazar, preotul, și înaintea adunării întregi. Și și‐a pus mâinile peste el și i‐a dat poruncă, după cum vorbise Domnul prin Moise. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Poruncește copiilor lui Israel și spune‐le: Să luați seama să‐mi aduceți la vremea hotărâtă, darul meu, pâinea mea pentru jertfele mele arse cu foc de miros plăcut mie. Și să le zici: Aceasta este jertfa arsă cu foc pe care o veți aduce Domnului: doi miei de un an fără cusur, zi de zi, ca ardere de tot necurmat. Un miel să‐l aduci dimineața, și celălalt miel să‐l aduci între cele două seri, și a zecea parte de efă de floarea făinii ca dar de mâncare frământată cu a patra parte de hin de untdelemn pisat. Este o ardere de tot necurmată care a fost făcută pe muntele Sinai de un miros plăcut, o jertfă arsă cu foc Domnului. Și darul ei de băutură să fie a patra parte de hin pentru un miel; să torni în sfânta darul de băutură, de băutură tare Domnului. Și să aduci al doilea miel între cele două seri; să‐l aduci cu același dar de mâncare de dimineață și același dar de băutură, ca jertfă arsă cu foc de miros plăcut Domnului. Și în ziua sabatului, doi miei de un an fără cusur și două zecimi de floarea făinii frământată cu untdelemn ca dar de mâncare și darul său de băutură. Aceasta este arderea de tot a sabatului pentru fiecare sabat, afară de arderea de tot necurmată și darul său de băutură. Și la începutul lunilor voastre să aduceți ardere de tot Domnului: doi viței din cireadă și un berbece, șapte miei de un an fără cusur, și trei zecimi de floarea făinii ca dar de mâncare, frământată cu untdelemn pentru vițel și două zecimi de floarea făinii, ca dar de mâncare, frământată cu untdelemn pentru berbece, și o zecime de floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare pentru un miel: este o ardere de tot de miros plăcut, o jertfă cu foc Domnului; și darurile lor de băutură: jumătate de hin de vin pentru un vițel și a treia parte de hin pentru un berbece și a patra parte de hin pentru un miel. Aceasta este arderea de tot pentru fiecare lună în lunile anului. Și să se aducă Domnului un ied, ca jertfă pentru păcat, afară de arderea de tot necurmată și de darul ei de băutură. Și în luna întâi, în ziua a patrusprezecea a lunii, sunt Paștele Domnului. Și în ziua a cincisprezecea a lunii acesteia este sărbătoarea: șapte zile să se mănânce azimi. În ziua întâi să fie o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. Și să aduceți o jertfă arsă cu foc ca ardere de tot Domnului: doi viței din cireadă și un berbece și șapte miei de un an; să vă fie fără cusur, și darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn; să aduceți trei zecimi pentru vițel și două zecimi pentru berbece, să aduci o zecime pentru fiecare miel din cei șapte miei și un țap ca jertfă pentru păcat spre a face ispășire pentru voi. Să aduceți aceste lucruri, afară de arderea de tot de dimineață, care este arderea de tot necurmată. Să aduceți aceste lucruri în fiecare zi, șapte zile, pâinea jertfei arse cu foc, de miros plăcut Domnului; să se aducă pe lângă arderea de tot veșnică și darul său de băutură. Și în ziua a șaptea să aveți o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. Și în ziua celor dintâi roade când aduceți un dar de mâncare nou Domnului, la sărbătoarea săptămânilor voastre, să aveți o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. Și să aduceți ardere de tot ca miros plăcut Domnului: doi viței din cireadă, un berbece și șapte miei de un an, și darul lor de mâncare din floarea făinii, frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru un vițel, două zecimi pentru berbece: o zecime pentru fiecare miel din cei șapte miei; un țap din capre spre a face ispășire pentru voi. Să le aduceți afară de arderea de tot necurmată și darul său de mâncare; să vă fie fără cusur; și darurile lor de băutură. Și în luna a șaptea, la întâi ale lunii să aveți o adunare sfântă, să nu faceți niciun lucru de muncă; să vă fie o zi de suflare din trâmbițe! Și să aduceți Domnului o ardere de tot de miros plăcut: un vițel din cireadă, un berbece și șapte miei de un an fără cusur; și darul lor de mâncare din floarea făinii, frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru vițel și două zecimi pentru berbece; și o zecime pentru fiecare miel din cei șapte miei; și un țap din capre ca jertfă pentru păcat, spre a face ispășire pentru voi; afară de arderea de tot a lunii și de darul său de mâncare și de arderea de tot necurmată și darul său de mâncare și darurile lor de băutură, după rânduiala lor, de miros plăcut, o jertfă arsă cu foc Domnului. Și la zece ale lunii acesteia a șaptea să aveți o adunare sfântă și să vă amărâți sufletele; să nu faceți niciun lucru. Și să aduceți Domnului ardere de tot de miros plăcut: un vițel din cireadă, un berbece, șapte miei de un an, să vă fie fără cusur; și darul lor de mâncare de floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru vițel, două zecimi pentru berbece, o zecime pentru fiecare miel din cei șapte miei; și un țap din capre ca jertfă pentru păcat, afară de jertfa de păcat pentru ispășire și de arderea de tot necurmată și darul său de mâncare și darurile lor de băutură. Și în ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, să aveți o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă și să serbați o sărbătoare pentru Domnul șapte zile. Și să aduceți ardere de tot, jertfă arsă cu foc de miros plăcut Domnului: treisprezece viței din cireadă, doi berbeci, patrusprezece miei de un an; să fie fără cusur; și darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru fiecare vițel din cei treisprezece viței, două zecimi pentru fiecare berbece din cei doi berbeci, și o zecime pentru fiecare miel din cei patrusprezece miei, și un țap din capre ca jertfă pentru păcaț, afară de arderea de tot necurmată, darul său de mâncare și darul său de băutură. Și a doua zi: doisprezece viței din cireadă, doi berbeci, patrusprezece miei de un an fără cusur: și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru viței, pentru berbeci și pentru miei, după numărul lor, după rânduială; și un țap din capre, ca jertfă pentru păcat, afară de arderea de tot necurmată și darul său de mâncare și darurile lor de băutură. Și a treia zi: unsprezece viței, doi berbeci și patrusprezece miei de un an fără cusur; și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru viței, pentru berbeci și pentru miei, după numărul lor, după rânduială; și un țap ca jertfă pentru păcat, afară de arderea de tot necurmată și darul său de mâncare și darul său de băutură. Și a patra zi: zece viței, doi berbeci și patrusprezece miei de un an fără cusur; și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru viței, pentru berbeci și pentru miei, după numărul lor, după rânduială; și un țap din capre ca jertfă pentru păcat, afară de arderea de tot necurmată și darul său de mâncare și darul său de băutură. Și a cincea zi: nouă viței, doi berbeci și patrusprezece miei de un an fără cusur; și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru viței, pentru berbeci și pentru miei, după numărul lor, după rânduială; și un țap ca jertfă pentru păcat, afară de arderea de tot necurmată și darul său de mâncare și darul său de băutură. Și a șasea zi: opt viței, doi berbeci și patrusprezece miei de un an fără cusur; și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru viței, pentru berbeci și pentru miei, după numărul lor, după rânduială; și un țap ca jertfă pentru păcat, afară de arderea de tot necurmată și darul său de mâncare și darul său de băutură. Și a șaptea zi: șapte viței, doi berbeci și patrusprezece miei de un an fără cusur; și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru viței, pentru berbeci și pentru miei, după numărul lor, după rânduială; și un țap ca jertfă pentru păcat, afară de arderea de tot necurmată și darul său de mâncare și darul său de băutură. Și a opta zi să vă fie o adunare sfântă, să nu faceți niciun lucru de muncă. Și să aduceți ardere de tot, jertfă arsă cu foc de miros plăcut Domnului: un vițel, un berbece, șapte miei de un an fără cusur; darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru viței, pentru berbeci și pentru miei, după numărul lor, după rânduială; și un țap ca jertfă pentru păcat, afară de arderea de tot necurmată și darul său de mâncare și darul său de băutură. Acestea să le aduceți Domnului în sărbătorile voastre, afară de juruințele voastre și de darurile voastre de bună voie pentru arderile de tot ale voastre și pentru darurile voastre de mâncare și pentru darurile voastre de băutură și pentru jertfele voastre de pace. Și Moise a vorbit copiilor lui Israel potrivit cu tot ce poruncise Domnul lui Moise. Și Moise a vorbit capilor semințiilor copiilor lui Israel zicând: Acesta este cuvântul pe care l‐a poruncit Domnul: Dacă un bărbat va jurui o juruință Domnului sau va jura un jurământ ca să‐și lege sufletul cu legătură, să nu‐și calce cuvântul: să facă potrivit cu tot ce a ieșit din gura lui. Și dacă o femeie va jurui o juruință Domnului și se va lega cu legătură în casa tatălui ei în tinerețea ei, și tatăl ei va auzi juruința ei și legătura ei cu care și‐a legat sufletul, și tatăl ei va tăcea la ea, atunci toate juruințele ei vor sta și orice legătură cu care și‐a legat ea sufletul va sta. Dar dacă tatăl ei o va opri în ziua în care a auzit, niciuna din juruințele ei sau din legăturile ei cu care și‐a legat sufletul nu va sta; și Domnul o va ierta pentru că tatăl ei a oprit‐o. Și dacă va avea un bărbat, când vor fi asupra ei juruințele ei sau rostirea cu ușurință a buzelor ei prin care și‐a legat sufletul, și bărbatul ei va auzi și va tăcea la ea în ziua în care a auzit‐o; atunci juruințele ei vor sta și legăturile ei cu care și‐a legat sufletul vor sta. Dar dacă bărbatul ei o va opri în ziua în care a auzit, atunci el va desființa juruința ei care este asupra ei și rostirea cu ușurință a buzelor ei prin care și‐a legat sufletul; și Domnul o va ierta. Dar juruința văduvei sau a celei despărțite, ori cu ce și‐a legat ea sufletul, va sta împotriva ei. Și dacă a juruit în casa bărbatului ei sau și‐a legat sufletul cu legătură prin jurământ și bărbatul ei a auzit și a tăcut la ea și n‐a oprit‐o, atunci toate juruințele ei vor sta și orice legătură cu care și‐a legat sufletul va sta. Dar dacă bărbatul ei le‐a desființat în ziua în care le‐a auzit, atunci orice a ieșit de pe buzele ei cu privire la juruințele ei sau cu privire la legăturile sufletului ei, nu va sta; bărbatul ei le‐a desființat și Domnul o va ierta. Orice juruință și orice jurământ cu care se leagă cineva ca să‐și amărască sufletul, bărbatul ei o poate face să stea și bărbatul ei o poate desființa. Dar dacă bărbatul ei a tăcut la ea zi de zi, atunci el întărește toate juruințele ei sau toate legăturile ei care sunt asupră‐i; le‐a întărit, căci a tăcut la ea în ziua în care le‐a auzit. Iar dacă le va desființa, după ce le‐a auzit, atunci el va purta nelegiuirea ei. Acestea sunt așezămintele pe care le‐a poruncit lui Moise Domnul, între bărbat și nevasta sa, între tată și fiica sa, fiind în tinerețea ei în casa tatălui ei. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Răzbună pe copiii lui Israel împotriva madianiților; după aceea vei fi adăugat la poporul tău. Și Moise a vorbit poporului zicând: Înarmați bărbați dintre voi pentru război, ca să meargă împotriva madianului să facă răzbunarea Domnului asupra madianului. Să trimiteți la război câte o mie de seminție din toate semințiile lui Israel. Și au fost ridicați din miile lui Israel câte o mie de fiecare seminție, douăsprezece mii înarmați de război. Și Moise i‐a trimis la război câte o mie din fiecare seminție, pe ei și pe Fineas, fiul lui Eleazar preotul, la război cu uneltele sfântului locaș și cu trâmbițele de alarmă în măna sa. Și s‐au războit împotriva madianului, cum poruncise Domnul lui Moise, și au ucis toată partea bărbătească. Și au ucis pe împărații madianului cu ceilalți uciși ai lor: pe Evi și pe Rechem și pe Țur și pe Hur și pe Reba, pe cei cinci împărați ai madianului; și au ucis cu sabia pe Balaam, fiul lui Beor. Și copiii lui Israel au luat prinse pe femeile madianului și pe pruncii lor, și le‐au luat pradă toate dobitoacele și toate turmele și toată averea. Și au ars cu foc toate cetățile lor în locurile unde locuiau și toate tăbărârile lor. Și au luat toată prada și tot jaful de om și de dobitoc. Și au adus pe cei prinși și jaful și prada la Moise și la Eleazar, preotul, și la adunarea copiilor lui Israel în tabără în câmpiile Moabului care sunt lângă Iordan la Ierihon. Și Moise și Eleazar, preotul, și toți mai marii adunării le‐au ieșit în întâmpinare, afară din tabără. Și Moise s‐a mâniat pe privighetorii oștirii, pe mai marii peste mii și pe mai marii peste sute, care veneau de la slujba războiului. Și Moise le‐a zis: Ați lăsat vii pe toate femeile? Iată ele prin cuvântul lui Balaam au făcut pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului în fapta lui Peor și a fost o rană peste adunarea Domnului. Și acum ucideți toată partea bărbătească dintre prunci, și ucideți pe orice femeie care a cunoscut bărbat împreunându‐se cu el. Dar lăsați vii pentru voi pe toți pruncii de partea femeiască ce n‐au cunoscut împreunare cu bărbat. Și tăbărâți afară din tabără șapte zile oricine a ucis pe cineva și oricine s‐a atins de cineva ucis; să vă curățiți de păcat a treia zi și a șaptea zi voi și prinșii voștri. Și să curățiți de păcat orice haină și orice lucru de piele și orice lucru din păr de capră și orice unealtă de lemn. Și Eleazar preotul a zis bărbaților de război care merseseră la luptă: Acesta este așezământul legii pe care a poruncit‐o Domnul lui Moise: Aurul și argintul, arama, fierul, cositorul și plumbul și orice sufere focul să treceți prin foc și va fi curat, numai să fie curățit de păcat cu apa de despărțire; și orice nu sufere focul să‐l treceți prin apă. Și să vă spălați hainele în ziua a șaptea și veți fi curați și după aceea veți intra în tabără. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Fă suma prăzii și a celor luați din om și din dobitoc, tu și Eleazar preotul și capii părinților adunării. Și împarte prada în două: între purtătorii războiului care au ieșit la luptă și toată adunarea. Și să iei o dare pentru Domnul de la bărbații de război care au ieșit la luptă: un suflet din cinci sute, din oameni și din boi și din măgari și din oi. Să‐l luați din jumătatea lor și să‐l dai lui Eleazar preotul, ca dar ridicat pentru Domnul. Și din jumătatea copiilor lui Israel să iei o parte din cincizeci, din oameni, din boi, din măgari și din oi, din orice dobitoace și să le dai leviților care păzesc cele de păzit ale locașului Domnului. Și Moise și Eleazar preotul au făcut cum poruncise Domnul lui Moise. Și prada ce rămăsese din jaful pe care‐l luaseră oamenii de război era: șase sute șaptezeci și cinci de mii de oi și șaptezeci și două de mii de boi și șaizeci și unu de mii de măgari; și sufletele de oameni, femei care n‐au cunoscut împreunarea cu bărbat, peste tot treizeci și două de mii. Și jumătatea, care era partea celor ce ieșiseră la război, a fost în număr de trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi. Și darea pentru Domnul din oi a fost șase sute șaptezeci și cinci: și treizeci și șase de mii de boi; și darea pentru Domnul din aceștia: șaptezeci și doi. Și treizeci de mii cinci sute de măgari și darea pentru Domnul din aceștia: șaizeci și unu. Și sufletele de oameni: șaisprezece mii, din care darea pentru Domnul treizeci și două de suflete. Și Moise a dat darea darului ridicat al Domnului lui Eleazar preotul, cum poruncise Domnul lui Moise. Și din jumătatea copiilor lui Israel pe care o împărțise Moise de la bărbații care slujiseră la război, (și jumătatea adunării a fost trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi și treizeci și șase de mii de boi și treizeci de mii cinci sute de măgari și șaisprezece mii de oameni…) Din jumătatea aceasta a copiilor lui Israel Moise a luat o parte din cincizeci, din om și din vită și le‐a dat leviților, care păzeau cele de păzit ale locașului Domnului, cum poruncise Domnul lui Moise. Și priveghetorii care erau peste miile oștirii, mai marii peste mii și mai marii peste sute, s‐au apropiat de Moise și au zis lui Moise: Robii tăi au făcut suma bărbaților de război care au fost sub mâna noastră și nu lipsește niciun bărbat din noi. Deci aducem un dar Domnului, fiecare ce a găsit din scule de aur, lănțișoare și brățări, inele, cercei și salbe, spre a face ispășire pentru sufletele noastre înaintea Domnului. Și Moise și Eleazar preotul au luat aurul de la ei, tot felul de scule lucrate. Și tot aurul darului ridicat, pe care l‐au ridicat pentru Domnul, a fost șaisprezece mii șapte sute cincizeci de sicli de la mai marii peste mii și mai marii peste sute. Bărbații de război prădaseră fiecare pentru sine. Și Moise și Eleazar preotul au luat aurul de la mai marii peste mii și peste sute și l‐au adus în cortul întâlnirii, ca amintire pentru copiii lui Israel înaintea Domnului. Și copiii lui Ruben și copiii lui Gad aveau multe vite, o foarte mare mulțime; și au văzut țara Iaezer și țara Galaad și iată locul era un loc pentru vite. Și copiii lui Gad și copiii lui Ruben au venit și au vorbit lui Moise și lui Eleazar preotul și mai marilor adunării, zicând: Atarot și Dibon și Iaezer și Nimra și Hesbon și Eleale și Sebam și Nebo și Beon, țara pe care a bătut‐o Domnul înaintea adunării lui Israel este o țară pentru vite și robii tăi au vite. Și au zis: Dacă am aflat har în ochii tăi, să se dea robilor tăi țara aceasta în stăpânire; nu ne trece peste Iordan! Și Moise a zis copiilor lui Gad și copiilor lui Ruben: Oare frații voștri să meargă la război și voi să ședeți aici? Și pentru ce opriți inimile copiilor lui Israel ca să treacă în țara pe care le‐a dat‐o Domnul? Așa au făcut părinții voștri când i‐am trimis de la Cades‐Barnea să vadă țara: s‐au suit până la valea Eșcol și au văzut țara și au muiat inima copiilor lui Israel, ca să nu intre în țara pe care le‐o dăduse Domnul. Și mânia Domnului s‐a aprins în ziua aceea și a jurat zicând: De vor vedea bărbații care au ieșit din Egipt, de la douăzeci de ani și mai sus, țara pe care am jurat‐o lui Avraam și lui Isaac și lui Iacov! Pentru că nu m‐au urmat pe deplin; afară de Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, și de Iosua, fiul lui Nun, căci au urmat pe deplin pe Domnul. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Israel și i‐a făcut să rătăcească în pustie patruzeci de ani, până s‐a stins tot neamul care făcuse rău în ochii Domnului. Și iată voi v‐ați sculat în locul părinților voștri, urmași de oameni păcătoși, ca să măriți și mai mult focul mâniei Domnului împotriva lui Israel. Dacă vă abateți de la urmarea lui, el îi va mai lăsa în pustie și veți prăpădi tot poporul acesta. Și s‐au apropiat de el și au zis: Vom zidi staule de oi aici pentru vitele noastre și cetăți pentru pruncii noștri. Dar noi înșine vom fi gata înarmați să mergem înaintea copiilor lui Israel, până‐i vom duce la locul lor și pruncii noștri vor rămânea în aceste cetăți tari din pricina locuitorilor țării. Nu ne vom întoarce la casele noastre până ce copiii lui Israel nu‐și vor fi moștenit fiecare moștenirea sa. Căci nu vom moșteni cu, ci dincolo de Iordan și mai departe, pentru că moștenirea noastră ne‐a căzut dincoace de Iordan spre răsărit. Și Moise le‐a zis: Dacă veți face lucrul acesta, dacă vă veți înarma înaintea Domnului pentru război și toți din voi vor trece înarmați Iordanul înaintea Domnului, până va alunga pe vrăjmașii săi dinaintea sa și țara va fi supusă înaintea Domnului, și după aceea vă veți întoarce înapoi, veți fi nevinovați față de Domnul și față de Israel și țara aceasta va fi stăpânirea voastră înaintea Domnului. Dar dacă nu veți face aceasta, iată ați păcătuit împotriva Domnului și să știți că păcatul vostru vă va afla. Zidiți‐vă cetăți pentru pruncii voștri și staule pentru oile voastre și faceți ce a ieșit din gura voastră. Și copiii lui Gad și copiii lui Ruben au vorbit lui Moise zicând: Robii tăi vor face cum poruncește domnul meu. Pruncii noștri, nevestele noastre, turmele noastre și toate dobitoacele noastre vor fi aici în cetățile Galaadului, și robii tăi vor trece fiecare înarmat de război înaintea Domnului la luptă, cum zice domnul meu. Și Moise a poruncit despre ei lui Eleazar preotul și lui Iosua, fiul lui Nun, și capilor părinților semințiilor copiilor lui Israel. Și Moise le‐a zis: Dacă copiii lui Gad și copiii lui Ruben vor trece cu voi Iordanul înaintea Domnului, fiecare înarmat de luptă și țara va fi supusă înaintea voastră, să le dați țara Galaad în stăpânire. Și dacă nu vor trece cu voi înarmați, să aibă stăpâniri între voi în țara Canaan. Și copiii lui Gad și copiii lui Ruben au răspuns zicând: Cum a zis Domnul către robii tăi așa vom face. Vom trece înarmați înaintea Domnului în țara Canaan și stăpânirea moștenirii noastre dincoace de Iordan să fie a noastră. Și Moise le‐a dat lor, copiilor lui Gad și copiilor lui Ruben și la jumătate din seminția lui Manase, fiul lui Iosif, împărăția lui Sihon împăratul Amoriților și împărăția lui Og, împăratul Basanului, țara după cetățile ei și hotarele ei, cetățile țării de jur împrejur. Și copiii lui Gad au zidit Dibonul și Atarotul și Aroerul și Atrot‐Șofanul și Iaezerul și Iogbeha și Bet‐Nimra și Bet‐Haranul, cetăți tari și staule pentru oi. Și copiii lui Ruben au zidit Hesbonul și Eleale și Chiriataimul și Nebo și Baal‐Meonul, schimbându‐le numele, și Sibma și au pus alte nume cetăților pe care le‐au zidit. Și copiii lui Machir, fiul lui Manase, s‐au dus la Galaad și l‐au luat și au alungat pe amoriți care erau acolo. Și Moise a dat Galaadul lui Machir, fiul lui Manase; și el a locuit acolo. Și Iair, fiul lui Manase, s‐a dus și a luat târgurile lor și le‐a numit Havot‐Iair și Nobah a mers și a luat Chenatul și satele lui și l‐a numit Nobah, după numele său. Acestea sunt popasurile copiilor lui Israel care au ieșit din țara Egiptului după oștirile lor sub mâna lui Moise și Aaron. Și Moise a scris plecările lor, după popasurile lor prin porunca Domnului; și acestea sunt popasurile lor după plecările lor. Au plecat de la Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi; a doua zi după Paște copiii lui Israel au ieșit cu mâna înaltă înaintea ochilor tuturor egiptenilor. Și egiptenii înmormântan pe toți întâii născuți, pe care‐i lovise Domnul dintre ei, și Domnul a făcut judecăți chiar și asupra dumnezeilor lor. Și copiii lui Israel au plecat de la Ramses și au tăbărât la Sucot. Și au plecat de la Sucot și au tăbărât la Etam care este la marginea pustiei. Și au plecat de la Etam și s‐au întors înapoi la Pi‐Hahirot care este în dreptul Baal‐Țefonului și au tăbărât înaintea Migdolului. Și au plecat de la Pi‐Hahirot și au trecut prin mijlocul mării în pustie și au mers cale de trei zile în pustia Etamului și au tăbărât la Mara. Și au plecat de la Mara și au venit la Elim; și în Elim erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici și au tăbărât acolo. Și au plecat de la Elim și au tăbărât lângă Marea‐Roșie. Și au plecat de la Marea‐Roșie și au tăbărât în pustia Sin. Și au plecat din pustia Sin și au tăbărât în Dofca. Și au plecat de la Dofca și au tăbărât în Aluș. Și au plecat de la Aluș și au tăbărât la Refidim, unde nu era apă pentru popor să bea. Și au plecat de la Refidim și au tăbărât în pustia Sinai. Și au plecat din pustia Sinai și au tăbărât la Chibrot‐Hataava. Și au plecat de la Chibrot‐Hataava și au tăbărât la Hațerot. Și au plecat de la Hațerot și au tăbărât la Ritma. Și au plecat de la Ritma și au tăbărât în Rimon‐Pereț. Și au plecat de la Rimon‐Pereț și au tăbărât în Libna. Și au plecat de la Libna și au tăbărât în Risa. Și au plecat de la Risa și au tăbărât în Chehelata. Și au plecat de la Chehelata și au tăbărât lângă muntele Șafier. Și au plecat de la muntele Șafier și au tăbărât în Harada. Și au plecat de la Harada și au tăbărât în Machelot. Și au plecat de la Machelot și au tăbărât la Tahat. Și au plecat de la Tahat și au tăbărât în Tarah. Și au plecat de la Tarah și au tăbărât în Mitca. Și au plecat de la Mitca și au tăbărât în Hașmona. Și au plecat de la Hașmona și au tăbărât la Moserot. Și au plecat de la Moserot și au tăbărât în Bene‐Iaacan. Și au plecat de la Bene‐Iaacan și au tăbărât în Hor‐Ghidgad. Și au plecat de la Hor‐Ghidgad și au tăbărât la Iotbata. Și au plecat de la Iotbata și au tăbărât în Abrona. Și au plecat de la Abrona și au tăbărât în Ețion‐Gheber. Și au plecat de la Ețion‐Gheber și au tăbărât în pustia Țin care este Cades. Și au plecat de la Cades și au tăbărât la muntele Hor la hotarul țării Edomului. Și Aaron preotul s‐a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului, și a murit acolo în anul al patruzecelea după ce ieșiseră copiii lui Israel din țara Egiptului, în luna a cincia la întâi ale lunii. Și Aaron era de o sută douăzeci și trei de ani când a murit pe muntele Hor. Și cananitul, împăratul Aradului, care locuia la miazăzi în țara Canaan, a auzit de venirea copiilor lui Israel. Și au plecat de la muntele Hor și au tăbărât în Țalmona. Și au plecat de la Țalmona și au tăbărât în Punon. Și au plecat de la Punon și au tăbărât în Obot. Și au plecat de la Obot și au tăbărât în Iie‐Abarim la hotarul Moabului. Și au plecat de la Iie‐Abarim și au tăbărât în Dibon‐Gad. Și au plecat de la Dibon‐Gad și au tăbărât în Almon‐Diblataim. Și au plecat de la Almon‐Diblataim și au tăbărât în munții Abarim în fața lui Nebo. Și au plecat de la munții Abarim și au tăbărât în câmpiile Moabului lângă Iordan la Ierihon. Și au tăbărât lângă Iordan, de la Bet‐Ieșimot până la Abel‐Sitim, în câmpiile Moabului. Și Domnul a vorbit lui Moise în câmpiile Moabului lângă Iordan la Ierihon zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: După ce veți trece Iordanul în țara Canaan, să alungați pe toți locuitorii țării dinaintea voastră și să pierdeți toate chipurile lor și să pierdeți chipurile turnate ale lor și să pustiiți toate înălțimile lor. Și să puneți stăpânire pe țară și să locuiți în ea, căci vouă v‐am dat țara ca s‐o stăpâniți. Și să luați țara de moștenire prin sorț după familiile voastre: celor mai mulți să le dați mai multă moștenire și celor mai puțini să le dați mai puțină moștenire; unde‐i va cădea sorțul acolo să fie a fiecăruia; să vă luați moștenirea după semințiile părinților voștri. Dar dacă nu veți alunga pe locuitorii țării dinaintea voastră, aceia pe care îi veți lăsa din ei vă vor fi spini în ochi și ghimpi în coaste și vă vor asupri în țara în care veți locui. Și va fi așa: vă voi face așa cum am gândit să le fac lor. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Poruncește copiilor lui Israel și spune‐le: Când veți intra în țara Canaan, aceasta‐i țara care vă va cădea de moștenire, țara Canaan, după hotarele ei. Latura voastră spre miazăzi să fie de la pustia Țin dealungul Edomului și hotarul vostru înspre miazăzi să fie de la marginea Mării Sărate spre răsărit. Și hotarul vostru să se întoarcă de la miazăzi de înălțimea Acrabim și să treacă la Țin și ieșirea lui va fi spre miazăzi la Cades‐Barnea și să meargă la Hațar‐Adar și să treacă până la Ațmon. Și hotarul să se întoarcă de la Ațmon la pârâul Egiptului și ieșirea lui să fie la mare. Și ca hotar spre apus să aveți marea cea mare și coasta ei. Aceasta să fie hotarul vostru spre apus. Și acesta să fie hotarul vostru spre miazănoapte: de la marea cea mare să vă însemnați muntele Hor. De la muntele Hor să vă însemnați intrarea la Hamat și ieșirea hotarului să fie spre Țedad. Și hotarul să meargă la Zifron și ieșirea lui să fie la Hațar‐Enan. Acesta să vă fie hotarul înspre miazănoapte. Și să vă însemnați hotarul în spre răsărit de la Hațar‐Enan până la Șefam. Și hotarul să se pogoare de la Șefam la Ribla în partea de răsărit de Ain și hotarul să se pogoare și să atingă țărmul mării Chineret spre răsărit. Și hotarul să se pogoare la Iordan și ieșirea lui să fie la Marea‐Sărată. Aceasta să fie țara voastră după hotarele ei de jur împrejur. Și Moise a poruncit copiilor lui Israel zicând: Aceasta este țara pe care s‐o luați ca moștenire prin sorț, pe care a poruncit Domnul s‐o dea la cele nouă seminții și la jumătatea de seminție. Căci seminția copiilor rubeniților, după casele părinților lor, și seminția copiilor gadiților, după casele părinților lor, au primit, și jumătatea din seminția lui Manase și‐au primit moștenirea. Cele două seminții și jumătatea de seminție și‐au primit moștenirea dincoace de Iordan la Ierihon, spre răsărit spre soare‐răsare. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Acestea sunt numele bărbaților care vă vor împărți țara: Eleazar preotul și Iosua, fiul lui Nun. Și să luați un mai mare din fiecare seminție ca să împartă țara. Și acestea sunt numele bărbaților: din seminția lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune. Și din seminția copiilor lui Simeon: Samuel, fiul lui Amihud. Din seminția lui Beniamin: Elidad, fiul lui Chislon. Și din seminția copiilor lui Dan: mai marele Buchi, fiul lui Iogli. Din copiii lui Iosif: din seminția copiilor lui Manase: mai marele Haniel, fiul lui Efod. Și din seminția copiilor lui Efraim: mai marele Chemuel, fiul lui Șiftan. Și din seminția copiilor lui Zabulon: mai marele Elițafan, fiul lui Parnac. Și din seminția copiilor lui Isahar: mai marele Paltiel, fiul lui Azan. Din seminția copiilor lui Așer: mai marele Ahihud, fiul lui Șelomi. Și din seminția copiilor lui Neftali: mai marele Pedahel, fiul lui Amihud. Aceștia sunt aceia cărora le‐a poruncit Domnul să împartă copiilor lui Israel moștenirea în țara Canaan. Și Domnul a vorbit lui Moise în câmpiile Moabului lângă Iordan la Ierihon zicând: Poruncește copiilor lui Israel ca din moștenirea stăpânirii lor să dea leviților cetăți de locuire; și să dați leviților ocoale pentru cetăți de jur împrejurul lor. Și cetățile să fie ale lor spre locuire și ocoalele lor să fie pentru dobitoacele lor și pentru bunurile lor și pentru toate viețuitoarele lor. Și ocoalele cetăților pe care le veți da leviților să fie o mie de coți de jur împrejur de la zidurile cetății în afară. Și să măsurați fără cetate pentru latura de răsărit două mii de coți și pentru latura de miazăzi două mii de coți și pentru latura de apus două mii de coți și pentru latura de miazănoapte două mii de coți. Și cetatea să fie la mijloc; acestea să le fie ocoalele cetăților. Și din cetățile pe care le veți da Leviților șase să fie cetăți de scăpare pe care să le rânduiți pentru ucigaș ca să scape în ele și afară de ele să le dați patruzeci și două de cetăți. Toate cetățile pe care le veți da leviților să fie patruzeci și opt de cetăți, ele și ocoalele lor. Și cetățile pe care le veți da din stăpânirea copiilor lui Israel, de la cei ce au multe să luați multe și de la cei ce au puține să luați puține: fiecare să dea din cetățile sale leviților după moștenirea sa pe care o moștenește. Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: După ce veți trece Iordanul în țara Canaan, să vă rânduiți cetăți. Ele să vă fie cetăți de scăpare ca să poată scăpa în ele un ucigaș care ucide fără voie pe altul. Și cetățile să vă fie ca scăpare de răzbunător, ca ucigașul de om să nu moară până nu va fi stat la judecată înaintea adunării. Și cetățile pe care le veți da să vă fie șase cetăți de scăpare: să dați trei cetăți dincoace de Iordan și să dați trei cetăți în țara Canaan; ele să fie cetăți de scăpare. Aceste șase cetăți să fie de scăpare pentru copiii lui Israel și pentru străinul de loc și pentru cel ce stă vremelnic între ei, ca să scape în ele oricine a ucis un om fără voie. Și dacă l‐a lovit cu o unealtă de fier și moare, este ucigaș și ucigașul să fie omorât. Și dacă l‐a lovit cu o piatră din mână de care poate muri cineva și moare, este ucigaș și ucigașul să fie omorât. Sau dacă l‐a lovit cu o unealtă de lemn în mână, de care poate muri cineva și moare, este ucigaș și ucigașul să fie omorât. Răzbunătorul de sânge să omoare el însuși pe ucigaș; când îl va întâlni, să‐l omoare. Și dacă se năpustește asupra lui din ură sau aruncă ceva asupra lui și moare, sau îl lovește din vrăjmășie cu mâna sa și moare, cel ce l‐a lovit să fie omorât, este ucigaș; răzbunătorul de sânge să omoare pe ucigaș când îl întâlnește. Dar dacă se năpustește asupra lui deodată fără vrăjmășie sau va arunca asupra lui vreo unealtă, dar fără să‐l pândească, sau cu vreo piatră de care poate muri cineva fără să‐l vadă și o aruncă asupra lui și moare și nu era vrăjmașul său nici nu‐i voia răul: atunci adunarea să jude ce după aceste judecăți între cel ce a lovit și răzbunătorul de sânge. Și adunarea să scape pe ucigaș din mâna răzbunătorului de sânge și adunarea să‐l întoarcă în cetatea de scăpare în care scăpase și să rămână acolo până la moartea marelui preot, care a fost uns cu untdelemnnul sfânt. Dar dacă ucigașul va ieși cumva din hotarele cetății lui de scăpare în care scăpase și răzbunătorul de sânge îl va afla afară din hotarele cetății sale de scăpare și răzbunătorul de sânge va ucide pe ucigaș, nu va fi vinovăție de sânge asupra lui. Căci ucigașul trebuia să rămână în cetatea sa de scăpare până la moartea marelui preot, dar după moartea marelui preot poate să se întoarcă în pământul pe care‐l are în stăpânire. Și acestea să vă fie o orânduire de judecată în neamurile voastre în toate locuințele voastre. Cel ce va omorî pe cineva, ucigașul să fie omorât după spusa martorilor, dar un singur martor nu va mărturisi împotriva cuiva ca să‐l facă să moară. Și să nu luați răscumpărare pentru viața ucigașului care este vinovat de moarte, ci să fie omorât. Și să nu luați răscumpărare pentru cel fugit în cetatea sa de scăpare ca să se întoarcă să locuiască în țara sa până la moartea preotului. Și să nu pângăriți țara în care sunteți, căci sângele pângărește țara și nu se poate face ispășire pentru țară pentru sângele vărsat în ea, decât cu sângele aceluia care l‐a vărsat. Deci să nu întinați țara în care locuiți, în mijlocul căreia locuiesc eu. Căci eu sunt Domnul care locuiesc în mijlocul copiilor lui Israel. Și capii părinților familiilor fiilor lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile fiilor lui Iosif, s‐au apropiat și au vorbit înaintea lui Moise și înaintea mai marilor, capilor părinților copiilor lui Israel. Și au zis: Domnul a poruncit domnului meu să dea țara de moștenire prin sorț copiilor lui Israel și domnului meu i s‐a poruncit de Domnul să dea moștenirea fratelui nostru Țelofhad fetelor lui. Dar dacă se vor mărita după cineva din fiii semințiilor copiilor lui Israel, atunci moștenirea lor se va lua din moștenirea părinților noștri și se va adăuga la moștenirea seminției de care vor ținea ele și se va lua din sorțul moștenirii noastre. Și când va fi anul de veselie al copiilor lui Israel, atunci moștenirea lor se va adăuga la moștenirea seminției de care țin ele și moștenirea lor se va lua de la moștenirea seminției părinților noștri. Și Moise a poruncit copiilor lui Israel zicând: Drept vorbește seminția fiilor lui Iosif. Acesta este cuvântul pe care l‐a poruncit Domnul pentru fetele lui Țelofhad zicând: Să se mărite după cine va fi bine în ochii lor, numai să se mărite în familia seminției tatălui lor, și nicio moștenire a copiilor lui Israel să nu treacă de la seminție la seminție, căci copiii lui Israel se vor ținea fiecare de moștenirea seminției părinților lui. Și fiecare fată care stăpânește o moștenire printre semințiile copiilor lui Israel să se mărite după unul din familia seminției tatălui său și copiii lui Israel să stăpânească fiecare moștenirea părinților săi. Și nicio moștenire să nu se treacă de la o seminție la altă seminție, căci fiecare din semințiile copiilor lui Israel se va ținea de moștenirea sa. Fetele lui Țelofhad au făcut cum poruncise Domnul lui Moise. Și Mahla, Țirta, Hogla și Milca și Noa, fetele lui Țelofhad, s‐au măritat după fiii unchilor lor. S‐au măritat în familiile fiilor lui Manase, fiul lui Iosif, și moștenirea lor a fost în seminția familiei tatălui lor. Acestea sunt poruncile și așezămintele pe care le‐a poruncit Domnul prin Moise copiilor lui Israel în câmpiile Moabului lângă Iordan la Ierihon. Acestea sunt cuvintele pe care le‐a vorbit Moise către tot Israelul dincoace de Iordan, în pustie, în câmpie în dreptul Sufului între Paran și Tofel și Laban și Hațerot și Di‐Zahab. Sunt unsprezece zile de la Horeb pe calea muntelui Seir până la Cades‐Barnea. Și a fost așa: în anul al patruzecilea, în luna a unsprezecea, la întâi ale lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel după toate cele ce‐i poruncise Domnul pentru ei, după ce bătuse pe Sihon, împăratul amoriților, care locuia în Hesbon și pe Og, împăratul Basanului, care locuia în Aștarot, la Edrei. Dincoace de Iordan în țara Moabului a început Moise să desfășoare această lege zicând: Domnul Dumnezeul nostru ne‐a vorbit în Horeb zicând: Destul ați stat în muntele acesta. Întoarceți‐vă și plecați și mergeți în ținutul muntos al amoriților și la toate vecinătățile lui în câmpie, în ținutul muntos și pe șes și la miazăzi și pe țărmul mării în țara cananiților și la Liban până la râul cel mare, râul Eufrat. Iată, v‐am pus țara înainte; intrați și stăpâniți țara, pe care Domnul a jurat părinților voștri, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, că o va da lor și seminței lor după ei. Și v‐am vorbit în vremea aceea, zicând: Nu vă pot purta singur. Domnul Dumnezeul vostru v‐a înmulțit, și iată, astăzi sunteți o mulțime ca stelele cerurilor: Domnul Dumnezeul părinților voștri să vă facă de o mie de ori mai mulți decât sunteți și să vă binecuvânteze, cum v‐a spus! Cum voi purta eu singur sarcina voastră și povara voastră și cearta voastră? Luați‐vă bărbați înțelepți și pricepuți și cunoscuți, după semințiile voastre, și‐i voi face capi peste voi. Și mi‐ați răspuns, și ați zis: Bun este de făcut lucrul pe care l‐ai vorbit. Și am luat pe capii semințiilor voastre, bărbați înțelepți și cunoscuți, și i‐am făcut capi peste voi, mai mari peste mii și mai mari peste sute și mai mari peste cincizeci și mai mari peste zece și dregători după semințiile voastre. Și am poruncit judecătorilor voștri, în vremea aceea, zicând: Ascultați între frații voștri și judecați cu dreptate între om și fratele său și străinul de loc care este cu el. Să nu căutați la față în judecată; să ascultați atât pe cel mic cât și pe cel mare. Să nu vă temeți de fața omului, căci judecata este a lui Dumnezeu; și pricina care vă este prea grea, s‐o aduceți la mine și o voi asculta. Și în vremea aceea v‐am poruncit toate lucrurile pe care aveți să le faceți. Și noi am plecat de la Horeb și am mers prin toată pustia aceea mare și înfricoșată, pe care ați văzut‐o, pe calea spre ținutul muntos al amoriților, cum ne poruncise Domnul Dumnezeul nostru, și am venit la Cades‐Barnea. Și v‐am zis: Ați ajuns la ținutul muntos al amoriților pe care ni‐l dă Domnul Dumnezeul nostru. Iată Domnul Dumnezeul tău ți‐a pus țara înainte: Suie‐te, ia‐o în stăpânire, după cum ți‐a zis Domnul Dumnezeul părinților tăi; nu te teme, nici nu te înfricoșa. Și v‐ați apropiat toți de mine și ați zis: Să trimitem oameni înaintea noastră, ca să ne iscodească țara, și să ne aducă vorbă despre calea pe care avem să ne suim, și de cetățile la care vom veni. Și cuvântul a fost bun în ochii mei; și am luat dintre voi doisprezece bărbați, un bărbat de fiecare seminție. Și ei s‐au întors și s‐au suit pe ținutul muntos și au venit până la valea Eșcol și au iscodit‐o. Și au luat în mâinile lor din roada țării și ne‐au adus jos și ne‐au adus vorbă și au zis: Țara pe care ne‐a dat‐o Domnul Dumnezeul nostru este bună. Dar n‐ați voit să vă suiți, ci v‐ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului Dumnezeului vostru. Și ați cârtit în corturile voastre și ați zis: Fiindcă Domnul ne‐a urât, ne‐a scos din țara Egiptului ca să ne dea în mâna amoriților ca să ne piardă. Unde să ne suim? Frații noștri ne‐au muiat inima zicând: Poporul este mai mare și mai înalt decât noi; cetățile sunt mari și cu ziduri până la ceruri; ba am văzut acolo și pe fiii anachimilor. Și v‐am zis: Nu vă spăimântați nici nu vă temeți de ei! Domnul Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta el însuși pentru voi, după toate cele ce a făcut pentru voi înaintea ochilor voștri în Egipt, și în pustie, unde ai văzut cum Domnul Dumnezeul tău te‐a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe toată calea pe care ați umblat până ați ajuns în locul acesta. Și totuși în lucrul acesta n‐ați crezut pe Domnul Dumnezeul vostru, care mergea pe cale înaintea voastră să vă caute un loc de tăbărâre, noaptea în foc, ca să vă arate calea pe care aveți să mergeți și ziua în nor. Și Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre și s‐a mâniat și a jurat zicând: De va vedea vreunul din oamenii aceștia din acest neam rău, țara aceea bună pe care am jurat s‐o dau părinților voștri! Afară de Caleb, fiul lui Iefune, el o va vedea și lui și copiilor săi voi da țara pe care a călcat, pentru că a urmat pe deplin pe Domnul. Și Domnul s‐a mâniat și pe mine din pricina voastră, zicând: Nici tu nu vei intra acolo. Iosua, fiul lui Nun, care stă înaintea ta, el va intra acolo: întărește‐l, căci el va face pe Israel s‐o moștenească. Și pruncii voștri, despre care ați zis: vor fi de pradă! Și copiii voștri care astăzi nu cunosc nici binele nici răul, ei vor intra acolo și lor le‐o voi da și o vor stăpâni. Dar voi întoarceți‐vă înapoi și plecați în pustie pe calea Mării‐Roșii! Și ați răspuns și mi‐ați zis: Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui și ne vom lupta, după toate cele ce ne‐a poruncit Domnul Dumnezeul nostru. Și v‐ați încins fiecare cu armele sale de război, și v‐ați încumetat să vă suiți pe ținutul muntos. Și Domnul mi‐a zis: Spune‐le: Nu vă suiți nici nu vă luptați, căci eu nu sunt în mijlocul vostru, ca să nu fiți bătuți în fața vrăjmașilor voștri. Și v‐am spus, dar n‐ați ascultat, ci v‐ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului și v‐ați semețit și v‐ați suit pe ținutul muntos. Și amoritul care locuia pe acel ținut muntos a ieșit împotriva voastră și v‐a urmărit, cum fac albinele, și v‐a tăiat în bucăți în Seir până la Horma. Și v‐ați întors și ați plâns înaintea Domnului, dar Domnul n‐a ascultat glasul vostru nici nu și‐a plecat urechea spre voi. Și ați locuit în Cades multe zile, zilele cât ați locuit. Și ne‐am întors și am plecat în pustie pe calea spre Marea‐Roșie, cum îmi vorbise Domnul; și am ocolit muntele Seir multe zile. Și Domnul mi‐a vorbit, zicând: Destul ați ocolit muntele acesta; întoarceți‐vă spre miazănoapte. Și poruncește poporului zicând: Veți trece prin hotarul fraților voștri copiii lui Esau care locuiesc în Seir și ei se vor teme de voi. Feriți‐vă foarte mult de ei. Nu vă luați la luptă cu ei; căci nu vă voi da din țara lor nici cât să puneți talpa piciorului, căci muntele Seir l‐am dat în stăpânire lui Esau. Să cumpărați de la ei hrană cu argint și să mâncați și să cumpărați apă cu argint de la ei și să beți. Căci Domnul Dumnezeul tău te‐a binecuvântat în tot lucrul mâinii tale. El a cunoscut mersul tău prin această mare pustie. În acești patruzeci de ani Domnul Dumnezeul tău a fost cu tine; nu ți‐a lipsit nimic. Și ne‐am abătut de la frații noștri copiii lui Esau care locuiesc în Seir, de la calea câmpiei de la Elat și de la Ețion‐Gheber și ne‐am întors și am trecut pe calea pustiei Moabului. Și Domnul mi‐a zis: Nu vă purtați ca vrăjmași cu Moab, nici nu începe lupta cu ei, căci nu‐ți voi da nicio stăpânire din țara lor; căci Arul l‐am dat în stăpânire copiilor lui Lot. Mai înainte locuiau acolo emimii, popor mare, și mult și înalt ca anachimii. Au fost socotiți și ei uriași ca anachimii, dar moabiții îi numesc emimi. Iar mai înainte locuiau în Seir horiții. Și copiii lui Esau i‐au alungat și i‐au pierdut dinaintea lor și au locuit în locul lor, cum a făcut Israel în țara pe care o are în stăpânire, pe care le‐a dat‐o Domnul. Acum sculați‐vă și treceți pârâul Zered. Și am trecut pârâul Zered. Și zilele în care am venit de la Cades‐Barnea până am trecut pârâul Zered au fost treizeci și opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei tot neamul bărbaților de război, cum le jurase Domnul. Chiar și mâna Domnului a fost împotriva lor ca să‐i piardă din mijlocul taberei până au pierit. Și a fost așa: după ce toți bărbații de război au pierit murind din popor, Domnul mi‐a vorbit zicând: Vei trece astăzi hotarul Moabului Arul, și te vei apropia în fața copiilor lui Amon; să nu te porți cu ei ca vrăjmași și să nu te iei la luptă cu ei; căci nu‐ți voi da o stăpânire din țara copiilor lui Amon; căci am dat‐o în stăpânire copiilor lui Lot. (Și aceasta este socotită o țară de uriași: uriașii locuiau mai înainte în ea și amoniții îi numesc zamzumimi — popor mare și mult și înalt ca anachimii; și Domnul i‐a pierdut dinaintea lor, și i‐au alungat și au locuit în locul lor; cum a făcut copiilor lui Esau, care locuiesc în Seir, dinaintea cărora a pierdut pe horiți; și i‐au alungat și au locuit în locul lor până în ziua de astăzi. Și pe aviții, care locuiau prin sate până la Gaza (i‐au pierdut caftoriții care au ieșit din Caftor și au locuit în locul lor). Sculați‐vă, plecați și treceți râul Arnon! Iată, am dat în mâna ta pe Sihon amoritul, împăratul Hesbonului și țara lui; începe, stăpânește și ia‐te la luptă cu el. Astăzi voi începe să pun temerea de tine și spaima de tine peste toate popoarele de sub toate cerurile, căci vor auzi vestea de tine și se vor cutremura și se vor îngrozi de tine. Și au trimis soli din pustia Chedemot la Sihon, împăratul Hesbonului, cu cuvinte de pace, zicând: Lasă‐mă să trec prin țara ta: voi merge numai pe drumul mare; nu mă voi abate nici la dreapta nici la stânga. Să‐mi vinzi bucate pe argint ca să mănânc; și să‐mi dai apă pe argint ca să beau; numai voi trece cu picioarele, cum mi‐au făcut copiii lui Esau care locuiesc în Seir, și moabiții care locuiesc în Ar, până voi trece Iordanul înțara pe care ni‐o dă Domnul Dumnezeul nostru. Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n‐a voit să ne lase să trecem pe la al; căci Domnul Dumnezeul tău i‐a învârtoșat duhul și i‐a îndărătnicit inima ca să‐l dea în mâna ta, ca astăzi. Și Domnul mi‐a zis: Iată, am început să dau înaintea ta pe Sihon și țara lui; începe, ia în stăpânire țara ca s‐o stăpânești. Și Sihon a ieșit împotriva noastră la luptă, el și tot poporul său, la Iahaț. Și Domnul Dumnezeul nostru l‐a dat înaintea noastră; și l‐am bătut pe el și pe fiii săi și pe tot poporul său. Și în vremea aceea am luat toate cetățile lui, am pierdut cu desăvârșire toate cetățile, pe bărbați și femei și copii: n‐am lăsat pe nimeni să scape. Numai dobitoacele am răpit pentru noi și prada cetăților pe care le‐am luat. De la Aroer, care este pe malul râului Arnon și cetatea care este în vale, până la Galaad, n‐a fost nicio cetate prea înaltă pentru noi, Domnul Dumnezeul nostru ni le‐a dat pe toate înaintea noastră. Numai de țara copiilor lui Amon nu te‐ai apropiat, de tot malul râului Iaboc, nici de cetățile de pe munte, și tot ce ne‐a poruncit Domnul Dumnezeul nostru. Și ne‐am întors și ne‐am suit pe calea către Basan; și Og, împăratul Basanului, a ieșit împotriva noastră la luptă, el și tot poporul său la Edrei. Și Domnul mi‐a zis: Nu te teme de el; căci l‐am dat în mâna ta pe el și tot poporul său și țara sa și să faci cu el cum ai făcut cu Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon. Și Domnul Dumnezeul nostru ne‐a dat în mână și pe Og, împăratul Basanului, și tot poporul său și l‐am bătut până nu i‐a rămas niciunul. Și în vremea aceea am luat toate cetățile lui; n‐a fost cetate pe care să n‐o fi luat de la ei: șaizeci de cetăți, tot ținutul Argobului, împărăția lui Og în Basan. Toate aceste cetăți erau întărite cu ziduri înalte, porți și zăvoare, afară de cetățile fără ziduri, foarte multe. Și le‐am pierdut cu desăvârșire, cum am făcut lui Sihon, împăratul Hesbonului, pierzând cu desăvârșire toate cetățile, pe bărbați, pe femei și pe copii. Și am răpit pentru noi toate dobitoacele și prada cetăților. Și în vremea aceea am luat din mâna celor doi împărați ai amoriților, țara care era dincoace de Iordan de la râul Arnon până la muntele Hermon. (Sidoniții numesc Hermonul Sirion, iar amoriții îl numesc Senir): toate cetățile de pe podiș și tot Galaadul și tot Basanul până la Salca și Edrei, cetăți ale împărăției lui Og în Basan. (Căci numai Og, împăratul Basanului, rămăsese din rămășița uriașilor: iată, patul său, pat de fier, nu este el oare în Raba copiilor lui Amon? Lungimea lui este de nouă coți și lărgimea lui de patru coți, după cotul unui om). Și în vremea aceea am luat în stăpânire țara aceasta. De la Aroer, care este lângă râul Arnon, și jumătatea muntelui Galaad și cetățile lui le‐am dat rubeniților și gadiților. Și rămășița din Galaad și tot Basanul, împărăția lui Og, le‐am dat la jumătatea seminției lui Manase. Tot ținutul Argobului, tot Basanul se numea țara uriașilor. Iair, fiul lui Manase, a luat tot ținutul Argobului până la hotarul gheșuriților și maacatiților și a numit Basanul după numele său: Habot‐Iair până în ziua de astăzi). Și lui Machir i‐am dat Galaadul, iar rubeniților și gadiților le‐am dat din Galaad până la râul Arnon, mijlocul văii și hotarul ei până la râul Iaboc, care este hotarul copiilor lui Amon; și câmpia și Iordanul și hotarul de la Chineret până la marea câmpiei, Marea‐Sărată, la poalele muntelui Pisga, spre răsărit. Și în vremea aceea v‐am poruncit, zicând: Domnul Dumnezeul vostru v‐a dat țara aceasta ca s‐o stăpâniți: treceți înarmați înaintea fraților voștri, copiii lui Israel, toți bărbații viteji. Dar nevestele voastre și copiii voștri și vitele voastre, știu că aveți multe vite, să rămână în cetățile voastre pe care vi le‐am dat, până ce Domnul va da odihnă fraților voștri ca și vouă și vor lua și ei în stăpânire țara pe care le‐o dă Domnul Dumnezeul vostru dincolo de Iordan; apoi vă veți întoarce fiecare la stăpânirea lui pe care v‐am dat‐o. Și am poruncit lui Iosua în vremea aceea, zicând: Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru acestor doi împărați: așa va face Domnul tuturor împărățiilor la care treci. Să nu vă temeți de ei; căci Domnul Dumnezeul vostru se va lupta pentru voi. Și în vremea aceea m‐am rugat Domnului, zicând: Doamne Dumnezeule, tu ai început să arăți robului tău mărimea ta și mâna ta cea tare. Căci ce Dumnezeu este în ceruri sau pe pământ care să poată face ca lucrările tale și după puterea ta? Lasă‐mă, te rog, să trec și să văd țara aceea bună care e dincolo de Iordan, acel munte bun, și Libanul! Dar Domnul s‐a mâniat pe mine pentru voi și nu m‐a ascultat; și Domnul mi‐a zis: Ți‐ajunge atâta! Nu‐mi mai vorbi despre lucrul acesta! Suie‐te pe vârful muntelui Pisga, și ridică‐ți ochii spre apus și spre miazănoapte și spre miazăzi și spre răsărit, și vezi‐o cu ochii tăi: căci nu vei trece Iordanul acesta. Și poruncește lui Iosua și îmbărbătează‐l și întărește‐l; căci el va trece înaintea acestui popor și el îi va pune în stăpânirea țării pe care o vei vedea. Și noi am locuit în valea din dreptul Bet‐Peorului. Și acum, Israele, ascultă de așezămintele și de judecățile pe care vă învăț, să le faceți ca să trăiți și să intrați și să stăpâniți țara pe care v‐o dă Domnul Dumnezeul părinților voștri. Să nu adăugați la cuvântul pe care vi‐l poruncesc eu și să nu scădeți din el, ca să păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le poruncesc. Ochii voștri au văzut ce a făcut Domnul din pricina lui Baal‐Peor; Domnul Dumnezeul tău a pierdut din mijlocul tău pe toți bărbații care au urmat pe Baal‐Peor. Dar voi care v‐ați lipit de Domnul Dumnezeul vostru sunteți toți vii astăzi. Iată, v‐am învățat așezăminte și judecăți, cum mi‐a poruncit Domnul Dumnezeul meu, ca așa să faceți în mijlocul țării în care intrați ca s‐o stăpâniți! Deci, păziți‐le și faceți‐le, căci aceasta va fi înțelepciunea voastră și priceperea voastră înaintea ochilor popoarelor, care vor auzi toate aceste așezăminte și vor zice: Cu adevărat acest neam mare este un popor înțelept și înțelegător! Căci ce neam mare are pe dumnezeu aproape de el cum este Domnul Dumnezeul nostru ori în ce îl chemăm? Și ce neam mare are așezăminte și judecăți drepte ca toată această lege pe care o pun astăzi înaintea voastră? Numai păzește‐te și ferește‐ți sufletul bine, să nu uiți lucrurile pe care ți le‐au văzut ochii și să nu‐ți iasă din inimă în toate zilele vieții tale, ci să le faci cunoscut fiilor tăi și fiilor fiilor tăi. În ziua când ai stat înaintea Domnului Dumnezeului tău în Horeb, când Domnul mi‐a zis: Adună‐mi poporul ca să‐l fac să audă cuvintele mele ca să le învețe, și să se teamă de mine în toate zilele cât vor trăi pe pământ și să facă pe copiii lor să le învețe. Și v‐ați apropiat și ați stătut sub poalele muntelui și muntele ardea cu foc până în inima cerurilor cu întuneric, nori și negură. Și Domnul v‐a vorbit din mijlocul focului: ați auzit glasul cuvintelor, dar n‐ați văzut nicio înfățișare, ați auzit numai un glas. Și v‐a vestit legământul său pe care v‐a poruncit să‐l faceți, cele zece cuvinte, și le‐a scris pe două table de piatră. Și Domnul mi‐a poruncit în vremea aceea să vă învăț așezăminte și judecăți ca să le faceți în țara în care treceți ca s‐o stăpâniți. Și feriți‐vă foarte mult sufletele, căci n‐ați văzut nicio înfățișare în ziua când v‐a vorbit Domnul în Horeb din mijlocul focului, ca să nu vă stricați și să vă faceți vreun chip cioplit, vreo înfățișare a vreunui chip, asemănare de bărbat sau femeie, asemănare a vreunui dobitoc de pe pământ, asemănare de vreo pasăre înaripată care zboară în ceruri, asemănare de vreo târâtoare de pe pământ, asemănare de orice pește care este în ape sub pământ; și ca nu cumva să‐ți ridici ochii spre ceruri și să vezi soarele și luna și stelele, toată oștirea cerurilor, și să fii amăgit și să te pleci înaintea lor și să le slujești lor, pe care Domnul Dumnezeul tău le‐a împărțit tuturor popoarelor de sub toate cerurile. Dar pe voi Domnul v‐a luat și v‐a scos din cuptorul de fier, din Egipt, ca să‐i fiți un popor moștenitor ca astăzi. Și Domnul s‐a mâniat pe mine din pricina voastră și a jurat că eu să nu trec Iordanul și să nu intru în țara aceea bună, pe care Domnul Dumnezeul tău ți‐o dă de moștenire. Căci eu am să mor în țara aceasta, nu voi trece dincolo de Iordan, dar voi veți trece dincolo și veți stăpâni această țară bună. Feriți‐vă să nu uitați legământul Domnului Dumnezeului vostru pe care l‐a făcut cu voi și să nu vă faceți chip cioplit, nici înfățișare a ceva ce ți‐a oprit Domnul Dumnezeul tău. Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos. Când vei naște fii și fii de fii și veți rămânea mult în țară și vă veți strica, și vă veți face chip cioplit, înfățișare a ceva și veți face rău în ochii Domnului Dumnezeului tău, ca să‐l mânii, iau astăzi cerurile și pământul mărturie împotriva voastră că vă veți pierde în curând cu desăvârșire din țara în care treceți Iordanul ca s‐o stăpâniți: nu vă veți lungi zilele în ea, ci veți fi prăpădiți de tot. Și Domnul vă va împrăștia între popoare și veți rămânea oameni de numărat între neamurile la care vă va duce Domnul. Și acolo veți sluji unor dumnezei, lucru de mâini omenești, lemn și piatră, care nu văd, nici n‐aud, nici nu mănâncă, nici nu miroase. Și de acolo veți căuta pe Domnul Dumnezeul tău, și‐l vei afla dacă‐l vei căuta cu toată inima ta și cu tot sufletul tău. În strâmtorarea ta și când te vor ajunge toate lucrurile acestea la sfârșitul zilelor, te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău și vei asculta glasul lui. Căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu milos, nu te va lăsa, nici nu te va pierde de tot și nu va uita legământul părinților tăi pe care l‐a jurat lor. Căci întreabă acum zilele care au trecut, care au fost înainte de tine din ziua în care a făcut Dumnezeu pe om pe pământ și de la o margine a cerurilor până la cealaltă margine a cerurilor, dacă a mai fost ca acest lucru mare și dacă s‐a mai auzit ca el? Oare a auzit vreun popor glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum ai auzit tu, și totuși trăiești? Sau a încercat Dumnezeu să vină să‐și ia un neam din mijlocul unui neam, prin încercări, prin semne și prin minuni și prin război și cu mână tare și cu braț întins și cu înfricoșări mari, ca toate cele ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru pentru voi în Egipt înaintea ochilor tăi? Ție ți s‐a arătat ca să cunoști că Domnul este Dumnezeu și nu este altul afară de el. Din ceruri te‐a făcut să auzi glasul său, ca să te învețe, și pe pământ ți‐a arătat focul său cel mare și ai auzit cuvintele lui din mijlocul focului. Și fiindcă a iubit pe părinții tăi și a ales sămânța lor după ei te‐a scos din Egipt prin fața lui, cu puterea lui cea mare, ca să alunge dinaintea ta neamuri mai mari și mai tari decât tine, ca să te ducă pe tine înăuntru, să‐ți dea țara lor de moștenire, ca astăzi. Cunoaște dar astăzi și pune la inimă, că Domnul este Dumnezeu în ceruri sus și pe pământ jos: nu este altul. Și păzește așezămintele lui și poruncile lui pe care ți le poruncesc astăzi, ca să‐ți fie bine ție și fiilor tăi și a ales sămânța lor după ei, în pământul pe care ți‐l dă Domnul Dumnezeul tău pentru toate zilele. Atunci Moise a despărțit trei cetăți dincoace de Iordan spre soare‐răsare, ca să fugă acolo ucigașul care ar omorî pe aproapele său fără voie și nu l‐a urât mai înainte, ca să fugă într‐una din aceste cetăți și să trăiască: Bețerul în pustie, în ținutul podișului, pentru rubeniți și Ramotul în Galaad pentru gadiți și Golanul în Basan pentru manasiți. Și aceasta este legea pe care a pus‐o Moise înaintea copiilor lui Israel. Acestea sunt mărturiile și așezămintele și judecățile pe care le‐a vorbit Moise copiilor lui Israel, când au ieșit din Egipt, dincoace de Iordan în vale, în dreptul Bet‐Peorului, în țara lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia în Hesbon pe care l‐au bătut Moise și copiii lui Israel când au ieșit din Egipt și au stăpânit țara lui și țara lui Og, împăratul Basanului, doi împărați ai amoriților, care erau dincoace de Iordan, spre soare‐răsare, de la Aroer care este pe malul râului Arnon, până la muntele Sion, adică Hermon, și toată câmpia de dincoace de Iordan, spre soare‐răsare și până la marea câmpie sub poalele muntelui Pisga. Și Moise a chemat pe tot Israelul și le‐a zis: Ascultă, Israele, așezămintele și judecățile pe care le vorbesc astăzi în urechile voastre, învățați‐le și țineți‐le ca să le faceți. Domnul Dumnezeul nostru a făcut cu noi un legământ în Horeb. Nu cu părinții noștri a făcut Domnul acest legământ, ci cu noi, cu noi aceștia care suntem aici toți vii astăzi. Domnul v‐a vorbit față în față pe munte din mijlocul focului: (Eu stăteam în vremea aceea între Domnul și între voi ca să vă spun cuvântul Domnului; căci vă temeați din pricina focului, și nu v‐ați suit pe munte,) zicând: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te‐am scos din țara Egiptului, din casa de robie. Să nu ai alți dumnezei afară de mine. Să nu‐ți faci chip cioplit, nici asemănare a ceea ce este în ceruri sus sau ce este pe pământ jos sau ce este în ape sub pământ. Să nu te pleci înaintea lor nici să nu le slujești; căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care cercetez nelegiuirea părinților în copii și în al treilea și al patrulea neam al celor ce mă urăsc și care mă îndur până într‐al miilea al celor ce mă iubesc și păzesc poruncile mele. Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va socoti nevinovat pe cel ce va lua în deșert numele lui. Păzește ziua sabatului ca s‐o sfințești, cum ți‐a poruncit Domnul Dumnezeul tău. Șase zile vei lucra și‐ți vei face toată lucrarea dar ziua a șaptea este sabatul pentru Domnul Dumnezeul tău; nu vei face niciun lucru, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreuna din dobitoacele tale, nici străinul tău de loc care este înăuntrul porților tale, ca să se odihnească robul tău și roaba ta ca și tine. Și adu‐ți aminte că ai fost rob în țara Egiptului și că Domnul Dumnezeul tău te‐a scos de acolo cu mână tare și cu braț întins; pentru aceea ți‐a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzești ziua sabatului. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, cum ți‐a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să ți se lungească zilele și ca să‐ți fie bine în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău. Și să nu ucizi. Și să nu preacurvești. Și să nu furi. Și să nu mărturisești o mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. Și să nu poftești nevasta aproapelui tău și să nu poftești casa aproapelui tău, țarina lui, nici robul lui, nici roaba lui, boul lui, măgarul lui, nici nimic din ce este al aproapelui tău. Domnul a vorbit aceste cuvinte către toată obștea voastră pe munte din mijlocul focului, din nor și din negură cu glas tare; și n‐a mai adăugat nimic, și le‐a scris pe două table de piatră și mi le‐a dat mie. Și a fost așa: când ați auzit glasul din mijlocul întunericului, și muntele ardea cu foc, v‐ați apropiat spre mine toți capii semințiilor voastre și bătrânii voștri și ați zis: Iată Domnul Dumnezeul nostru ne‐a arătat slava sa și mărimea sa și i‐am auzit glasul din mijlocul focului: am văzut astăzi că Dumnezeu vorbește cu omul și trăiește. Și acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui. Dacă vom mai auzi glasul Domnului Dumnezeului nostru, vom muri. Căci care ființă din orice carne a auzit glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului ca noi, și să fi trăit? Apropie‐te tu și auzi tot ce va zice Domnul Dumnezeul nostru și vorbește‐ne tu tot ce‐ți va vorbi Domnul Dumnezeul nostru și vom auzi și vom face. Și Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre când mi‐ați vorbit și Domnul mi‐a zis: Am auzit glasul cuvintelor acestui popor pe care le‐a vorbit către tine; bine au vorbit tot ce au vorbit. O, de ar fi în ei o astfel de inimă ca să se teamă de mine și să păzească toate poruncile mele în toate zilele ca să le fie bine lor și fiilor lor în veci! Mergi, spune‐le: Întoarceți‐vă la corturile voastre. Dar tu, rămâi aici la mine și‐ți voi spune toată porunca și așezămintele și judecățile, în care să‐i înveți să le facă în țara pe care le‐o dau s‐o stăpânească. Luați dar aminte să faceți cum v‐a poruncit Domnul Dumnezeul vostru: să nu vă abateți la dreapta sau la stânga. Să umblați în toată calea pe care v‐a poruncit Domnul Dumnezeul vostru, ca să trăiți și să vă fie bine și să vă lungiți zilele în țara pe care o veți stăpâni. Și aceasta este porunca, așezămintele și judecățile pe care a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să vă învăț, ca să le faceți în țara în care treceți ca s‐o stăpâniți, ca să te temi de Domnul Dumnezeul tău, ca să păzești toate așezămintele lui și poruncile lui pe care ți le poruncesc, tu și fiul tău și fiul fiului tău în toate zilele vieții tale și ca să ți se lungească zilele. Ascultă dar, Israele, și ia seama să le faci ca să‐ți fie bine și să vă înmulțiți foarte mult în țara unde curge lapte și miere, după cum ți‐a spus Domnul Dumnezeul părinților tăi. Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn. Și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Și aceste cuvinte pe care ți le poruncesc astăzi să fie pe inima ta. Și să le întipărești în fiii tăi și să vorbești despre ele când șezi în casa ta și când mergi pe cale și când te culci și când te scoli. Și să le legi ca semn pe mâna ta și să‐ți fie ca fruntarii între ochi. Și să le scrii pe ușiorii casei tale și pe porțile tale. Și va fi așa: după ce Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara pe care a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, că ți‐o va da: cetăți mari și frumoase, pe care nu tu le‐ai zidit, și case pline de toate bunătățile pe care nu tu le‐ai umplut, și puțuri săpate, pe care nu tu le‐ai săpat, vii și măslini pe care nu tu le‐ai sădit, și vei mânca și te vei sătura: ferește‐te să nu uiți pe Domnul care te‐a scos din țara Egiptului, din casa de robie. Să te temi de Domnul Dumnezeul tău și să‐i slujești și să juri pe numele lui. Să nu umblați după alți dumnezei dintre dumnezeii popoarelor, care sunt împrejurul vostru. Căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău; ca nu cumva să se aprindă mânia Domnului Dumnezeului tău împotriva ta și să te piardă de pe fața pământului. Să nu ispitiți pe Domnul Dumnezeul vostru cum ați ispitit la Masa. Să păziți cu tot dinadinsul poruncile Domnului Dumnezeului vostru și mărturiile lui și așezămintele lui, pe care ți le‐a poruncit. Și să faci ce este drept și bun în ochii Domnului, ca să‐ți fie bine și să intri și să stăpânești acea țară bună pe care Domnul a jurat părinților tăi, că va izgoni pe toți vrăjmașii tăi dinaintea ta cum a vorbit Domnul. Când te va întreba fiul tău în viitor, zicând: Ce sunt mărturiile și așezămintele și judecățile pe care vi le‐a poruncit Domnul Dumnezeul nostru? Atunci să zici fiului tău: Eram robi lui Faraon în Egipt și Domnul ne‐a scos din Egipt cu mână tare. Și Domnul a săvârșit semne și minuni mari și rele, asupra Egiptului, asupra lui Faraon și asupra întregii lui case înaintea ochilor noștri, și ne‐a scos de acolo ca să ne aducă aici să ne dea țara pe care a jurat‐o părinților noștri. Și Domnul ne‐a poruncit să facem toate aceste așezăminte, să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, spre binele nostru în toate zilele, ca să ne țină în viață ca astăzi. Și aceasta va fi dreptatea noastră dacă vom lua seama să facem toată această poruncă înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cum ne‐a poruncit. Când te va aduce Domnul Dumnezeul tău în țara în care intri ca s‐o stăpânești, și va smulge dinaintea ta multe neamuri: pe hetit, și pe ghirgasit, și pe amorit, și pe cananit, și pe ferezit, și pe hevit, și pe iebusit, șapte neamuri mai mari și mai tari decât tine, și când ți le va da Domnul Dumnezeul tău înaintea ta și le vei bate, atunci să le pierzi cu desăvârșire: să nu faci legământ cu ele și să nu te înduri de ele. Și să nu te încuscrești cu ele; să nu dai pe fata ta fiului său, și să nu iei pe fata lui pentru fiul tău; căci ele ar abate pe fiul tău de la urmarea mea și ar sluji altor dumnezei și mânia Domnului s‐ar aprinde împotriva voastră și te‐ar pierde îndată. Ci să le faceți așa: să le surpați altarele și să le sfărâmați stâlpii și să le tăiați Astarteele și să le ardeți cu foc chipurile cioplite. Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău: Domnul Dumnezeul tău te‐a ales ca să‐i fii un popor deosebit al său din toate popoarele care sunt pe fața pământului. Nu pentru că ați fi mai mulți decât toate popoarele s‐a alipit Domnul de voi și v‐a ales, căci sunteți cel mai mic dintre toate popoarele: Ci pentru că Domnul v‐a iubit și pentru că el ține jurământul pe care l‐a jurat părinților voștri, de aceea v‐a scos Domnul cu mână tare și v‐a răscumpărat din casa de robie, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului. Cunoaște dar că Domnul Dumnezeul tău, el este Dumnezeu, Dumnezeul cel credincios, care ține legământul și îndurarea până la o mie de neamuri cu aceia care‐l iubesc și păzesc poruncile lui și care răsplătește în față celor ce‐l urăsc spre a‐i pierde. El nu zăbovește cu acela care‐l urăște, el îi va răsplăti în față. Deci păzește porunca și așezămintele și judecățile pe care ți le poruncesc astăzi să le faci. Și va fi așa: dacă veți asculta aceste judecăți și le veți păzi și le veți face, Domnul Dumnezeul tău va ține legământul și îndurarea cu care a jurat părinților tăi și te va iubi și te va binecuvânta și te va înmulți și va binecuvânta rodul pântecelui tău și rodul ogorului tău, grâul tău și mustul tău și untdelemnul tău, fătul vacii tale și înmulțirea oilor tale în țara pe care a jurat părinților tăi că ți‐o va da. Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele; nu va fi la tine și la dobitoacele tale sterp, nici stearpă. Și Domnul va depărta de la tine orice boală și nu va pune peste tine niciuna din molimele rele ale Egiptului pe care le cunoști, ci le va pune peste toți cei ce te urăsc. Și să nimicești toate popoarele pe care ți le va da Domnul Dumnezeul tău; ochiul tău să nu le cruțe și să nu slujești dumnezeilor lor, căci aceasta ar fi cursă pentru tine. Dacă vei zice în inima ta: Aceste neamuri sunt mai mari decât mine, cum voi putea să le alung? Nu te teme de ele; adu‐ți aminte de ce a făcut Domnul Dumnezeul tău lui Faraon și la tot Egiptul; și de încercările cele mari pe care ți le‐au văzut ochii și semnele și minunile și mâna cea tare și brațul cel întins cu care te‐a scos Domnul Dumnezeul tău; așa va face Domnul Dumnezeul tău tuturor popoarelor de care te temi. Și Domnul Dumnezeul tău va trimite și viespea bondărească împotriva lor, până se vor pierde cei ce au rămas și cei ce se ascund dinaintea ta. Să nu te spăimânți de ei; căci Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău un Dumnezeu mare și înfricoșat. Și Domnul Dumnezeul tău va alunga aceste neamuri dinaintea ta încetul cu încetul; nu le vei putea stârpi deodată ca să nu se înmulțească viețuitoarele câmpului împotriva ta. Dar Domnul Dumnezeul tău le va da înaintea ta și le va îngrozi cu groază mare până se vor pierde. Și va da pe împărații lor în mâna ta și să faci să li se piardă numele de sub ceruri. Nimeni nu va putea sta înaintea ta până‐i vei pierde. Să ardeți în foc chipurile cioplite ale dumnezeilor lor; să nu poftești aurul și argintul care este pe ele, nici să nu‐l iei pentru tine ca nu cumva să te prinzi în cursă prin ele, căci este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău. Și să nu aduci urâciunea în casa ta; ca să nu te faci și tu blestemat ca ea; s‐o urăști cu totul și să‐ți fie scârbă de ea, căci este un blestem. Să luați aminte să faceți orice poruncă pe care ți‐o poruncesc astăzi, ca să trăiți și să vă înmulțiți și să intrați și să stăpâniți țara pe care a jurat‐o Domnul părinților voștri. Și adu‐ți aminte de toată calea pe care te‐a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în acești patruzeci de ani în pustie ca să te smerească, să te încerce, ca să cunoască ce era în inima ta, dacă vei păzi poruncile lui sau nu. Și te‐a smerit și te‐a lăsat să flămânzești și te‐a hrănit cu mana pe care n‐o cunoscuseși și pe care părinții tăi n‐au cunoscut‐o, ca să‐ți arate că omul nu trăiește numai cu pâine, ci omul trăiește cu orice iese din gura Domnului. Veșmântul nu ți s‐a învechit pe tine și piciorul nu ți s‐a umflat în acești patruzeci de ani. Și cunoaște în inima ta că, precum ceartă un om pe fiul său, așa te ceartă pe tine Domnul Dumnezeul tău. Și să păzești poruncile Domnului Dumnezeului tău ca să umbli pe căile lui și să te temi de el. Căci Domnul Dumnezeul tău te face să intri într‐o țară bună, țară cu pâraie de apă, cu izvoare și cu adâncimi de ape, care țâșnesc în văi și munți; țară de grâu și de orz și de vii și de smochini și de rodii, țară de măslini și de miere, țară unde‐ți vei mânca pâinea fără scădere, unde nu vei avea lipsă de nimic, țară ale cărei pietre sunt fier și din ai cărei munți vei scoate aramă. Și vei mânca și te vei sătura și vei binecuvânta pe Domnul Dumnezeul tău pentru țara bună pe care ți‐a dat‐o. Ferește‐te să nu uiți pe Domnul Dumnezeul tău, nepăzind poruncile lui și judecățile lui și așezămintele lui pe care ți le poruncesc astăzi. Ca nu cumva după ce vei mânca și te vei sătura și‐ți vei zidi case frumoase și vei locui în ele, și ți se vor înmulți cirezile și turmele și argintul tău și aurul tău se vor îngrămădi și tot ce ai se va înmulți, să ți se înalțe inima și să uiți pe Domnul Dumnezeul tău care te‐a scos din țara Egiptului, din casa de robie; care te‐a călăuzit prin pustia cea mare și înfricoșată plină de șerpi înfocați și scorpioni și uscăciune, unde nu era apă; care a făcut să curgă apă din stânca de cremene; care te‐a hrănit în pustie cu mana pe care n‐au cunoscut‐o părinții tăi, ca să te smerească și să te cerce ca să‐ți facă bine la sfârșit și să nu zici în inima ta: Puterea mea și tăria mâinii mele mi‐au câștigat această avere. Ci să‐ți aduci aminte de Domnul Dumnezeul tău că el este acela care‐ți dă putere să câștigi avere ca să întărească legământul său cu care a jurat părinților tăi ca astăzi. Și va fi așa: dacă vei uita pe Domnul Dumnezeul tău și vei umbla după alți dumnezei și le vei sluji și te vei închina înaintea lor, mărturisesc astăzi împotriva voastră că veți fi pierduți negreșit: ca neamurile pe care le‐a pierdut Domnul dinaintea voastră, așa veți fi pierduți, pentru că n‐ați ascultat de glasul Domnului Dumnezeului vostru. Ascultă, Israele: astăzi treci Iordanul ca să intri să stăpânești neamuri mai mari și mai tari decât tine, cetăți mari și cu ziduri până la ceruri, un popor mare și înalt, pe fiii anachimilor pe care‐i cunoști și despre care ai auzit zicând: Cine poate sta înaintea fiilor lui Anac? Cunoaște dar astăzi că Domnul Dumnezeul tău este cel ce trece înaintea ta ca un foc mistuitor. El îi va pierde și‐i va pleca înaintea ta și‐i vei alunga și‐i vei pierde repede, cum ți‐a vorbit Domnul. După ce Domnul Dumnezeul tău îi va izgoni dinaintea ta, să nu zici în inima ta astfel: Pentru dreptatea mea m‐a adus Domnul să stăpânesc țara aceasta. Căci pentru răutatea neamurilor acestora le alungă Domnul dinaintea ta. Nu pentru dreptatea ta sau pentru întregimea inimii tale intri tu ca să stăpânești țara lor, ci pentru răutatea neamurilor acestora le alungă Domnul Dumnezeu dinaintea ta și ca să întărească cuvântul pe care l‐a jurat Domnul părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov. Să știi dar, că nu pentru dreptatea ta îți dă Domnul Dumnezeul tău această țară bună ca s‐o stăpânești; căci tu ești un popor cu grumazul tare. Adu‐ți aminte, nu uita cum ai întărâtat pe Domnul Dumnezeul tău în pustie! Din ziua în care ai ieșit din țara Egiptului până ați venit în locul acesta, ați fost răzvrătitori împotriva Domnului. Și în Horeb ați întărâtat pe Domnul la mânie și Domnul s‐a mâniat pe voi să vă piardă. Când m‐am suit pe munte ca să primesc tablele de piatră, tablele legământului pe care l‐a făcut Domnul cu voi, și am rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți, n‐am mâncat pâine și n‐am băut apă. Și Domnul mi‐a dat cele două table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu; și pe ele erau scrise toate cuvintele pe care le‐a vorbit Domnul cu voi pe munte din mijlocul focului în ziua obștei. Și a fost așa: la sfârșitul celor patruzeci de zile și patruzeci de nopți, Domnul mi‐a dat cele două table de piatră, tablele legământului. Și Domnul mi‐a zis: Scoală‐te, pogoară‐te repede de aici, căci poporul tău pe care l‐ai scos din Egipt s‐a stricat; repede s‐au abătut de la calea pe care le‐am poruncit‐o; și‐au făcut un chip turnat. Și Domnul mi‐a vorbit, zicând: Am văzut poporul acesta și iată este un popor cu grumazul tare. Lasă‐mă să‐i pierd și să le șterg numele de sub ceruri și pe tine te voi face un neam mai tare și mai mare decât ei. Și m‐am întors și m‐am pogorât de pe munte și muntele ardea cu foc și cele două table ale legământului erau în amândouă mâinile mele. Și m‐am uitat și iată păcătuiserăți împotriva Domnului Dumnezeului vostru: vă făcuserăți un vițel turnat; repede vă abătuserăți de la calea pe care v‐o poruncise Domnul. Și am apucat cele două table și le‐am aruncat din amândouă mâinile mele și le‐am sfărâmat înaintea ochilor voștri. Și am căzut jos înaintea Domnului, ca întâia dată, patruzeci de zile și patruzeci de nopți; n‐am mâncat pâine și n‐am băut apă pentru tot păcatul vostru cu care ați păcătuit, făcând ce este rău în ochii Domnului ca să‐l mâniați. Căci mă temeam de iuțimea și de mânia cu care se mâniase Domnul împotriva voastră ca să vă piardă. Și Domnul m‐a ascultat și în vremea aceea. Și Domnul s‐a mâniat foarte tare și pe Aaron ca să‐l piardă; și m‐am rugat și pentru Aaron în același timp. Și am luat păcatul vostru pe care îl făcuserăți, vițelul, și l‐am ars cu foc și l‐am zdrobit foarte mult și l‐am pisat până s‐a făcut mărunt ca pulberea și i‐am aruncat pulberea în pârâul care curge în jos din munte. Și la Tabeera și la Masa și la Chibrot‐Hataava ați mâniat pe Domnul. Și când v‐a trimis Domnul de la Cades‐Barnea, zicând: Suiți‐vă și luați în stăpânire țara pe care v‐am dat‐o, atunci v‐ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului Dumnezeului vostru și nu l‐ați crezut și n‐ați ascultat de glasul lui. Ați fost răzvrătitori împotriva Domnului din ziua în care v‐am cunoscut. Și am căzut jos înaintea Domnului în cele patruzeci de zile și patruzeci de nopți, cât am căzut jos; căci Domnul zisese că vrea să vă piardă. Și m‐am rugat Domnului și am zis: Doamne Dumnezeule, nu pierde pe poporul tău și moștenirea ta pe care ai răscumpărat‐o prin mărimea ta, pe care l‐ai scos din Egipt cu mână tare. Adu‐ți aminte de robii tăi Avraam, Isaac și Iacov; nu căuta la încăpățânarea poporului acestuia, nici la răutatea lui, nici la păcatul lui, ca nu cumva să zică țara din care ne‐ai scos: Pentru că Domnul n‐a putut să‐i aducă în țara pe care le‐o făgăduise și pentru că‐i ura i‐a scos ca să‐i omoare în pustie. Totuși ei sunt poporul tău și moștenirea ta pe care i‐ai scos cu puterea ta cea mare și cu brațul tău cel întins. Cioplește‐ți două table de piatră, în vremea aceea Domnul mi‐a zis: ca cele dintâi și suie‐te la mine în munte și fă‐ți un chivot de lemn. Și voi scrie pe table cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le‐ai sfărâmat și să le pui în chivot. Și am făcut un chivot din lemn de salcâm și am cioplit două table de piatră ca cele dintâi și m‐am suit pe munte cu cele două table în mâna mea. Și el a scris pe table ca cea dintâi scriere cele zece cuvinte, pe care le vorbise Domnul către voi pe munte din mijlocul focului în ziua obștei, și Domnul mi le‐a dat mie. Și m‐am întors și m‐am pogorât de pe munte și am pus tablele în chivotul pe care‐l făcusem și sunt acolo, cum mi‐a poruncit Domnul. Și copiii lui Israel au plecat de la Beerot‐Bene‐Iaacan la Mosera; acolo a murit Aaron și a fost înmormântat acolo; și Eleazar, fiul său, a slujit ca preot în locul lui. De aici au plecat la Gudgoda și de la Gudgoda la Iotbata, țara cu pâraie de apă. În vremea aceea Domnul a deosebit seminția lui Levi ca să poarte chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să‐i slujească și să binecuvânteze în numele lui până în ziua de astăzi. De aceea Levi n‐are parte nici moștenire cu frații săi; Domnul este moștenirea lui, cum i‐a spus Domnul Dumnezeul tău. Și am stat pe munte cât zilele de la început, patruzeci de zile și patruzeci de nopți; și Domnul m‐a ascultat și în vremea aceea: Domnul n‐a voit să te piardă. Și Domnul mi‐a zis: Scoală‐te, pornește înaintea poporului ca să intre și să stăpânească țara pe care am jurat părinților lor că le‐o voi da. Și acum, Israele, ce cere Domnul Dumnezeul tău de la tine, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile lui și să‐l iubești și să slujești Domnului Dumnezeului tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău, să păzești poruncile Domnului și așezămintele lui pe care ți le poruncesc astăzi spre binele tău? Iată ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce este în el! Totuși Domnului i‐a plăcut de părinții tăi să‐i iubească și a ales sămânța lor după ei, pe voi, dintre toate popoarele, ca astăzi. Deci tăiați împrejur prepuțul inimii voastre și nu vă mai înțepeniți grumazul. Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, cel tare și cel înfricoșat care nu caută la față, nici nu ia plată; care face judecată orfanului și văduvei și iubește pe străinul de loc ca să‐i dea pâine și veșmânt. Și să iubiți pe străinul de loc, căci ați fost străini în țara Egiptului. Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să‐i slujești și să te alipești de el și să juri pe numele lui. El este lauda ta și el este Dumnezeul tău, care a făcut pentru tine aceste lucruri mari și înfricoșate pe care ți le‐au văzut ochii. Părinții tăi s‐au pogorât în Egipt cu șaptezeci de suflete și acum Domnul Dumnezeul tău te‐a făcut o mulțime ca stelele cerurilor. Deci să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și să păzești cele de păzit ale lui, și așezămintele lui, și judecățile lui și poruncile lui în toate zilele. Și să cunoașteți astăzi: căci nu vorbesc cu copiii voștri care n‐au cunoscut și n‐au văzut certarea Domnului Dumnezeului vostru, mărimea sa, mâna sa cea tare și brațul său cel întins și semnele sale și faptele sale pe care le‐a făcut în mijlocul Egiptului lui Faraon, împăratul Egiptului, și la toată țara lui; și ce a făcut oastei Egiptului, cailor lor și carelor lor, cum a făcut să curgă apele Mării‐Roșii peste ei când v‐au urmărit și Domnul i‐a pierdut până în ziua de astăzi; și ce v‐a făcut în pustie până când ați venit în locul acesta; și ce a făcut lui Datan și lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pământul și‐a deschis gura și i‐a înghițit cu familiile lor și cu corturile lor și cu toată averea lor vie, care era la picioarele lor în mijlocul întregului Israel. Căci ochii voștri au văzut toată lucrarea cea mare a Domnului pe care a făcut‐o. Păziți deci toată porunca pe care v‐o poruncesc astăzi ca să fiți tari și să intrați și să stăpâniți țara în care treceți ca s‐o stăpâniți; și ca să vă lungiți zilele în țara pe care Domnul a jurat părinților voștri s‐o dea lor și seminței lor, țara unde curge lapte și miere. Căci țara în care intri, ca s‐o stăpânești, nu este ca țara Egiptului, din care ați ieșit, unde îți semănai sămânță și o udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavaturi. Ci țara în care treceți ca s‐o stăpâniți este o țară cu munți și văi care se adapă din ploaia cerurilor; țară pe care o caută Domnul Dumnezeul tău; ochii Domnului Dumnezeului tău sunt neîncetat asupra ei de la începutul anului până la sfârșitul anului. Și va fi așa: dacă veți asculta cu tot dinadinsul de poruncile mele pe care vi le poruncesc astăzi, ca să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru și să‐i slujiți cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru, eu voi da țării voastre ploaie la vremea sa, ploaia timpurie și ploaia târzie; și îți vei strânge grâul și mustul și untdelemnul. Și voi da iarbă pe câmpul tău pentru dobitoacele tale și vei mânca și te vei sătura. Feriți‐vă ca nu cumva să vi se amăgească inima și să vă abateți și să slujiți altor dumnezei și să vă închinați lor, și să se aprindă mânia Domnului împotriva voastră și să închidă cerurile ca să nu fie ploaie, și ca ogorul să nu‐și dea venitul și să fiți pierduți repede din țara bună pe care v‐o dă Domnul. Să vă puneți deci acese cuvinte ale mele în inimă și în suflet și să le legați ca semn pe mâna voastră, și să vă fie ca fruntarii între ochii voștri. Și să învățați în ele pe copiii voștri, vorbind despre ele, când șezi în casă și când mergi pe cale și când te culci și când te scoli. Și să le scrii pe ușiorii casei tale și pe porțile tale: ca să se înmulțească zilele voastre și zilele copiilor voștri în țara, pe care a jurat‐o Domnul părinților voștri că le‐o va da, cât zilele cerurilor deasupra pământului. Căci dacă veți păzi cu tot dinadinsul toată această poruncă pe care v‐o poruncesc s‐o faceți: să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblați în toate căile lui și să vă alipiți de el, atunci Domnul va izgoni toate aceste neamuri dinaintea voastră și veți stăpâni neamuri mai mari și mai tari decât voi. Orice loc pe unde va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru; hotarul vostru va fi de la pustie până la Liban, de la râu, râul Eufrat, până la marea dinspre apus. Nimeni nu va putea sta înaintea voastră: Domnul Dumnezeul vostru va pune frica de voi și groaza de voi peste toată țara pe care o veți călca, după cum v‐a spus. Iată vă pun înainte astăzi binecuvântarea și blestemul: Binecuvântarea, dacă veți asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le poruncesc astăzi: și blestemul, dacă nu veți asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ci vă veți abate de la calea pe care v‐o poruncesc astăzi, umblând după alți dumnezei, pe care nu i‐ați cunoscut. Și va fi așa: după ce Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara în care intri ca s‐o stăpânești, vei pune binecuvântarea pe muntele Garizim și blestemul pe muntele Ebal. Nu sunt ei oare dincolo de Iordan, dinapoia căii dinspre apusul soarelui, în țara Cananiților care locuiesc în câmpie în dreptul Ghilgalului, lângă stejarii More? Căci veți trece Iordanul ca să intrați să stăpâniți țara, pe care v‐o dă Domnul Dumnezeul vostru și o veți stăpâni și veți locui în ea. Și să luați seama să faceți toate așezămintele și judecățile, pe care vi le pun înainte astăzi. Acestea sunt așezămintele și judecățile, pe care să luați seama să le faceți în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul părinților tăi, ca s‐o stăpânești în toate zilele cât veți trăi pe pământ. Să pierdeți cu desăvârșire toate locurile unde au slujit dumnezeilor lor neamurile, pe care le veți alunga, pe munții cei înalți, și pe dealuri și pe sub orice copac verde. Și să le surpați altarele și să le sfărămați stâlpii și să le ardeți cu foc Astarteele și să le tăiați chipurile dumnezeilor și să le pierdeți numele din acel loc. Voi să nu faceți așa Domnului Dumnezeului vostru! Ci să căutați locuința sa la locul pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul vostru din toate semințiile voastre, ca să‐și pună numele acolo, și să vii acolo; și să aduceți acolo arderile voastre de tot și jertfele voastre și zeciuielile voastre și darurile ridicate ale mâinii voastre, și juruințele voastre și darurile voastre de bunăvoie și întâii născuți ai vacilor voastre și ai oilor voastre. Și acolo să mâncați înaintea Domnului Dumnezeului vostru și să vă bucurați voi și familiile voastre de tot lucrul mâinii voastre, cu care te‐a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău. Să nu faceți întocmai cum facem noi aici astăzi, fiecare tot ce este drept în ochii săi. Căci încă n‐ați ajuns la odihna și la moștenirea pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău. Dar când veți trece Iordanul și veți locui în țara pe care vă face Domnul Dumnezeul vostru s‐o moșteniți și când vă va da odihnă din partea tuturor vrăjmașilor voștri, de jur împrejur și veți locui în liniște, atunci va fi un loc pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul vostru ca să facă să locuiască numele său acolo; acolo să aduceți tot ce vă poruncesc: arderile voastre de tot și jertfele voastre, zeciuielile voastre și darul ridicat al mâinii voastre și toate juruințele voastre alese, pe care le veți jurui Domnului. Și să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi și fiii voștri și fetele voastre și robii și roabele vostre și levitul care este înăuntrul porților voastre, căci el n‐are parte nici moștenire cu voi. Ferește‐te să nu aduci arderile tale de tot în orice loc pe care‐l vei vedea. Ci în locul pe care‐l va alege Domnul într‐una din semințiile tale, acolo să aduci arderile tale de tot și acolo să faci tot ce‐ți poruncesc. Totuși, poți să junghii și să mănânci carne după toată pofta sufletului tău în toate porțile tale, după binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău pe care ți‐a dat‐o: cel necurat și cel curat pot să mănânce din ea, ca din căprioară și din cerb. Numai să nu mâncați sângele; să‐l vărsați pe pământ ca apa. Nu poți să mănânci înăuntrul porților tale zeciuiala grâului tău sau a mustului tău sau a untdelemnului tău, sau întâii‐născuți ai vacilor tale și ai oilor tale, nici vreuna din juruințele pe care le juruești, nici darurile tale de bunăvoie nici darul ridicat al mâinii tale. Ci să le mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul tău, tu și fiul tău și fiica ta și robul tău și roaba ta, și levitul care este înăuntrul porților tale; și să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău de tot pe ce vei fi pus mâna. Ferește‐te să nu părăsești pe levit în toate zilele cât vei fi în țara ta. Când Domnul Dumnezeul tău îți va lărgi hotarul cum ți‐a făgăduit, și vei zice: Vreau să mănânc carne! fiindcă sufletul tău dorește să mănânce carne, poți să mănânci carne după toată pofta sufletului tău. Dacă locul pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să‐și pună numele acolo, va fi prea departe de tine, atunci să junghii din boii tăi și din oile tale pe care ți le‐a dat Domnul, cum ți‐am poruncit, și să mănânci în porțile tale după toată pofta sufletului tău. Cum se mănâncă și căprioara și cerbul așa să mănânci din ele: cel necurat și cel curat de asemenea pot mânca din ele. Numai ferește‐te să nu mănânci sângele; căci sângele este sufletul și să nu mănânci sufletul cu carnea. Să nu‐l mănânci; să‐l torni pe pământ ca apa. Să nu‐l mănânci; ca să‐ți fie bine ție și copiilor tăi după tine, dacă vei face ce este drept în ochii Domnului. Dar să ridici cele sfinte ale tale pe care le ai și juruințele tale și să mergi la locul pe care‐l va alege Domnul, și să jertfești arderile de tot ale tale, carnea și sângele, pe altarul Domnului Dumnezeului tău; și sângele jertfelor tale să fie vărsat pe altarul Domnului Dumnezeului tău, iar carnea s‐o mănânci. Ferește‐te și ascultă toate aceste cuvinte pe care ți le poruncesc, ca să‐ți fie bine ție și copiilor tăi după tine în veci, dacă vei face ce e bun și drept în ochii Domnului Dumnezeului tău. După ce Domnul Dumnezeul tău va stârpi dinaintea ta neamurile la care mergi să le stăpânești și le vei alunga și vei locui în țara lor, ferește‐te să nu fii prins în cursă după ele, după ce vor fi stârpite dinaintea ta și să nu întrebi după dumnezeii lor, zicând: Cum au slujit neamurile acestea dumnezeilor lor? Așa voi face și eu. Tu să nu faci așa Domnului Dumnezeului tău, căci ei au făcut dumnezeilor lor tot ce este urâciune Domnului, ce urăște el, căci chiar au ars în foc și pe fiii lor și pe fetele lor pentru dumnezeii lor. Orice cuvânt ce vă poruncesc să luați seama să‐l faceți; să nu adaugi la el și să nu scazi din el. Dacă se va scula între voi un proroc sau visător de vise, și‐ți va da un semn sau o minune, și s‐ar împlini semnul sau minunea despre care ți‐a vorbit când a zis: Să mergem după alți dumnezei pe care nu i‐ai cunoscut, și să le slujim! să n‐ascultați de cuvintele acelui proroc sau acelui visător de vise; căci Domnul Dumnezeul vostru vă cearcă, pentru ca să știe dacă iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru cu toată inima și cu tot sufletul vostru. Voi să umblați după Domnul Dumnezeul vostru și să vă temeți de el și să păziți poruncile lui, și să ascultați glasul lui și să‐i slujiți și să vă alipiți de el. Și acel proroc sau acel visător de vise să fie omorât, căci a vorbit abatere de la Domnul Dumnezeul vostru care v‐a scos din țara Egiptului și v‐a răscumpărat din casa de robie, ca să te momească din calea pe care ți‐a poruncit Domnul Dumnezeul tău ca să umbli pe ea; și să curăți răul din mijlocul tău. Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău sau fiica ta sau nevasta sânului tău sau prietenul tău care îți este ca sufletul tău, te va îndemna în taină zicând: Să mergem și să slujim altor dumnezei pe care nu i‐ai cunoscut, nici tu nici părinții tăi, dintre dumnezeii popoarelor care sunt împrejurul vostru, aproape de tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului, să nu te învoiești cu el și să nu‐l asculți și ochiul tău să nu‐l cruțe, nici să nu‐ți fie milă de el nici să nu‐l ascunzi, ci să‐l omori: mâna ta să fie cea dintâi împotriva lui ca să‐l omori și pe urmă mâinile poporului întreg. Și să‐l ucizi cu pietre, căci a căutat să te momească de la Domnul Dumnezeul tău care te‐a scos din țara Egiptului, din casa de robie. Și tot Israelul să audă și să se teamă și să nu mai facă acest rău în mijlocul tău. Când vei auzi într‐una din cetățile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău ca să locuiești acolo, spunându‐se: Niște oameni, fii ai lui Belial au ieșit din mijlocul vostru și au momit pe locuitorii cetății lor zicând: Să mergem și să slujim altor dumnezei pe care nu i‐ați cunoscut, atunci să cauți și să cercetezi și să întrebi cu deamăruntul; și iată e adevărat, lucrul întemeiat, această urâciune s‐a întâmplat în mijlocul tău: să lovești pe toți locuitorii cetății aceleia cu ascuțișul sabiei, pierzând‐o cu totul și tot ce este în ea, chiar și dobitoacele ei, cu ascuțișul sabiei. Și să strângi toată prada ei în mijlocul pieții și să arzi de tot cu foc cetatea și toată prada ei pentru Domnul Dumnezeul tău; și ea să fie o movilă în veci; să nu se mai zidească iarăși. Și nimic din lucrul blestemat să nu se lipească de mâna ta, ca Domnul să se întoarcă din iuțimea mâniei sale și să‐ți arate milă și să se îndure de tine și să te înmulțească după cum a jurat părinților tăi, dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău ca să păzești toate poruncile lui, pe care ți le poruncesc astăzi ca să faci ce este drept în ochii Domnului Dumnezeului tău. Voi sunteți copiii Domnului Dumnezeului vostru: să nu vă crestați și să nu vă radeți între ochi pentru un mort. Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău și pe tine te‐a ales ca să‐i fii popor deosebit între toate popoarele care sunt pe fața pământului. Să nu mănânci urâciune. Acestea sunt dobitoacele pe care le veți mânca: boul, oaia și capra, cerbul și căprioara și bivolul și zimbrul și capra neagră și capra sălbatică și girafa. Și dintre dobitoace orice dobitoc care are copite despicate și picioarele despicate în două și care rumegă, pe acestea să le mâncați. Din cele ce rumegă și din cele ce au copita despicată și despărțită numai pe acestea să nu le mâncați: cămila și iepurele și iepurele de casă, căci rumegă dar n‐au copite despicate: să vă fie necurate; și porcul, căci are copitele despicate dar nu rumegă, să vă fie necurat; să nu mâncați din carnea lor și să nu vă atingeți de mortăciunea lor. Acestea le veți mânca din toate câte sunt în ape: veți mânca tot ce are aripi înotătoare și solzi. Dar să nu mâncați tot ce n‐are aripi înotătoare și solzi; să vă fie necurate. Toate păsările curate le veți mânca. Și acestea sunt acelea din care nu veți mânca: vulturul și gripsorul și vulturul de mare; și șorecarul și șoimul și gaia după soiul său; și orice corb după soiul său; și struțul și bufnița și pescărelul și coroiul după soiul său; și huhurezul și ibida și lebăda; și pelicanul, și uliul și heretele; și barza, și corbul de mare după soiul său și pupăza și liliacul. Și orice târâtoare înaripată să vă fie necurată; să nu se mănânce. Să mâncați toate păsările curate. Să nu mâncați din nicio mortăciune; s‐o dai străinului de loc care este înăuntrul porților tale ca s‐o mănânce, sau s‐o vinzi străinului; căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale. Să zeciuiești întocmai tot venitul seminței tale ce iese din ogorul tău din an în an. Și să mănânci, înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care‐l va alege el ca să facă numele său să locuiască acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău și din untdelemnul tău și întâii‐născuți din cirezile tale și din turmele tale ca să înveți să te temi de Domnul Dumnezeul tău în toate zilele. Și dacă va fi prea departe calea pentru tine, așa că nu le poți duce fiindcă locul, pe care și‐l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să‐și pună numele acolo, va fi prea departe de tine când te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău; atunci să le prefaci în argint și argintul să‐l legi bine în mâna ta, și să mergi la locul pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul tău. Și să dai argintul pe tot ce‐ți dorește sufletul: pe boi sau pe oi, pe vin sau pe băutură tare sau pe orice‐ți poftește sufletul, și să mănânci acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău și să te veselești tu și casa ta. Și să nu părăsești pe levitul care este înăuntrul porților tale, căci el n‐are parte nici moștenire cu tine. La sfârșitul fiecăror trei ani să scoți toate zeciuelile venitului tău din anul acela și să le pui înăuntrul porților tale. Și să vină levitul, căci el n‐are parte nici moștenire cu tine și străinul de loc și orfanul și văduva care sunt înăuntrul porților tale și să mănânce și să se sature; ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot lucrul mâinii tale pe care‐l faci. La sfârșitul fiecăror șapte ani să faci o iertare. Și acesta este felul lăsării: Oricine a împrumutat pe cineva să‐și lase mâna de la împrumutul pe care l‐a împrumutat aproapelui său; să nu‐l ceară de la aproapele său și de la fratele său, căci s‐a vestit iertarea Domnului. De la străin poți să ceri dar mâna ta să lase ceea ce este al tău la fratele tău, și să nu fie între tine niciun nevoiaș, căci Domnul te va binecuvânta mult în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău de moștenire ca s‐o stăpânești, numai dacă vei asculta cu tot dinadinsul de glasul Domnului Dumnezeului tău, ca să iei seama să faci toată porunca aceasta pe care ți‐o poruncesc astăzi. Căci Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta cum ți‐a făgăduit și vei împrumuta multe neamuri, dar tu nu te vei împrumuta; și tu vei cârmui peste multe neamuri, dar nu vor cârmui peste tine. Dacă va fi între voi un nevoiaș, unul dintre frații tăi în una din porțile tale în țara ta pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu‐ți învârtoșezi inima nici să nu‐ți închizi mâna către fratele tău cel sărac, ci să‐i deschizi mâna ta și să‐l împrumuți cât îi va fi de ajuns pentru nevoia lui în care duce lipsă. Ferește‐te să nu fie în inima ta un gând netrebnic, zicând: Se apropie anul al șaptelea, anul lăsării! și ochiul tău să fie rău împotriva fratelui tău nevoiaș și să nu‐i dai și el să strige împotriva ta către Domnul și să fie păcat în tine. Să‐i dai negreșit și inima ta să nu fie tristă când îi dai; căci pentru lucrul acesta te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toată lucrarea ta și pe orice îți vei pune mâna. Căci nevoiașii nu vor înceta din țara ta de aceea îți poruncesc, zicând: Deschide‐ți mâna larg față de fratele tău, celui nevoiaș al tău și față de săracul din țara ta. Dacă fratele tău, un evreu sau o evreică, se va vinde ție și‐ți va sluji șase ani, atunci în anul al șaptelea să‐l lași să plece slobod de la tine. Și când îl vei lăsa să plece slobod de la tine, să nu‐l lași să plece cu mâna goală. Să‐l împodobești cu daruri din turmele tale și din aria ta și din teascul tău cu ce te‐a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău. Și să‐ți aduci aminte că ai fost rob în țara Egiptului și că Domnul Dumnezeul tău te‐a răscumpărat; pentru aceea îți poruncesc lucrul acesta astăzi. Și va fi așa: dacă îți va zice el: Nu vreau să ies de la tine! Fiindcă te iubește pe tine și casa ta, căci îi este bine cu tine, atunci să iei o sulă și să‐i străpungi urechea în ușă și să‐ți fie rob pentru totdeauna. Și așa să faci și roabei tale. Să nu‐ți pară greu când îl vei lăsa să plece slobod de la tine, căci slujindu‐ți șase ani ți‐a fost îndoitul simbriei unui simbriaș și Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în tot ce faci. Să sfințești pentru Domnul Dumnezeul tău orice întâi născut de parte bărbătească ce se va naște din vacile tale și din oile tale. Să nu lucrezi cu întâiul născut al vacii tale nici să nu tunzi pe întâiul născut al oilor tale. Să‐l mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău an după an tu și casa ta în locul pe care și‐l va alege Domnul. Iar dacă va avea un cusur și va fi șchiop sau orb, orice cusur rău, să nu‐l jertfești Domnului Dumnezeului tău. Să‐l mănânci înăuntrul porților tale; cel necurat și cel curat deopotrivă, ca pe căprioară și cerb. Numai să nu mănânci sângele lui; să‐l verși pe pământ ca apa. Păzește luna lui abib și fă paștele Domnului Dumnezeului tău, căci în luna abib te‐a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea. Și să jertfești paștile Domnului Dumnezeului tău din turmă și din cireadă în locul pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să facă să locuiască numele său acolo. Să nu le mănânci cu aluat; șapte zile să le mănânci cu azimă, pâinea întristării; căci ai ieșit în grabă din țara Egiptului; ca să‐ți aduci aminte de ziua ieșirii tale din țara Egiptului în toate zilele vieții tale. Și șapte zile să nu se vadă aluat la tine în toate hotarele tale; și din carnea pe care o vei junghia seara în ziua dintâi să nu‐ți rămână peste noapte până dimineață. Nu poți jertfi paștele în vreuna din porțile tale pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău. Ci în locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău ca să facă să locuiască numele său în el, acolo să jertfești paștele, seara la apusul soarelui, la vremea când ai ieșit din Egipt. Și să fierbi și să mănânci în locul pe care‐l va alege Domnul, și dimineața să te întorci și să te duci la corturile tale. Șase zile să mănânci azimi, iar în ziua a șaptea să fie o adunare de sărbătoare pentru Domnul Dumnezeul tău; să nu faci niciun lucru. Să‐ți numeri șapte săptămâni; de când vei începe să pui secera în grâu să începi să numeri șapte săptămâni. Și să faci sărbătoarea săptămânilor pentru Domnul Dumnezeul tău, cu dajdia unui dar de bunăvoie al mâinii tale, pe care‐l vei da după cum te va fi binecuvântat Domnul Dumnezeul tău. Și să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău tu și fiul tău și fiica ta și robul tău și roaba ta, și levitul care este înăuntrul porților tale și străinul de loc și orfanul și văduva care sunt în mijlocul tău, în locul pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să facă să locuiască numele său acolo. Și să‐ți aduci aminte că ai fost rob în Egipt și să păzești și să faci aceste așezăminte. Să faci sărbătoarea colibelor șapte zile după ce vei aduna din aria ta și din teascul tău. Și să te bucuri în sărbătoarea ta tu și fiul tău și fiica ta și robul tău și roaba ta și levitul și străinul de loc și orfanul și văduva care sunt înăuntrul porților tale. Șapte zile să faci sărbătoarea pentru Domnul Dumnezeul tău în locui pe care‐l va alege Domnul; căci Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în tot venitul tău și în toată lucrarea mâinilor tale; și să fii vesel de tot. De trei ori pe an toată partea bărbătească a ta să se arate înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care‐l va alege: la sărbătoarea azimilor, la sărbătoarea săptămânilor și la sărbătoarea colibelor; și ei să nu se arate înaintea Domnului cu mâna goală: fiecare după darul mâinii lui, după binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău pe care ți‐o va da. Să‐ți pui judecători și dregători în toate porțile tale pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău în semințiile tale și ei să jude ce poporul cu judecată dreaptă. Să nu strâmbi judecata; să nu cauți la față, nici să nu iei mită; căci mita orbește ochii înțelepților și sucește cuvintele celor drepți. Să urmărești dreptatea desăvârșită ca să trăiești și să stăpânești țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău. Să nu‐ți sădești Astartee de vreun copac lângă altarul Domnului Dumnezeului tău pe care ți‐l vei face. Nici să nu‐ți ridici vreun stâlp, ceea ce urăște Domnul Dumnezeul tău. Să nu jertfești Domnului Dumnezeului tău nici bou nici oaie în care să fie vreun cusur sau vreun rău; căci este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău. Dacă se va afla în mijlocul tău în vreuna din porțile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău în ochii Domnului Dumnezeului tău călcând legământul lui și va merge și va sluji altor dumnezei și se va închina lor: fie soarelui, fie lunii sau la vreuna din oștirea cerurilor ceea ce n‐am poruncit; și ți se va spune și vei auzi, atunci să cercetezi bine și iată, dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă s‐a făcut această urâciune în Israel: atunci să scoți afară la porțile tale pe acel bărbat sau pe acea femeie care a făcut acest lucru rău, bărbatul sau femeia, și să‐i ucizi cu pietre ca să moară. După spusa a doi martori sau a trei martori să fie omorât cel ce are să moară: să nu fie omorât după spusa unui singur martor. Mâna martorilor să fie cea dintâi asupra lui ca să‐l omoare și după aceea mâna poporului întreg. Și să curăți răul din mijlocul tău. Când se va ivi o pricină prea grea pentru tine de judecat, între sânge și sânge, între ceartă și ceartă și între lovitură și lovitură, pricini de neînțelegeri înăuntrul porților tale, atunci să te scoli și să te sui la locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău. Și să vii la preoții leviți și la judecătorul care va fi în acele zile, și să întrebi și ei îți vor spune hotărârea de judecată. Și să faci după hotărârea cuvântului pe care ți‐l vor spune ei din locul pe care‐l va alege Domnul și să iei seama să faci după toate cele ce te vor învăța ei. Să faci după legea pe care te vor învăța ei și după judecata pe care ți‐o vor spune ei: să nu te abați nici la dreapta nici la stânga de la cuvântul pe care ți‐l vor spune ei. Și bărbatul care s‐ar încumeta să n‐asculte de preotul care stă să slujească acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău sau de judecător, bărbatul acela să moară și să curăți răul din Israel. Și tot poporul să audă și să se teamă și să nu se mai încumete. După ce vei veni în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău și o vei stăpâni și vei locui în ea și vei zice: Voi pune un împărat peste mine ca toate neamurile care sunt împrejurul meu! să pui împărat peste tine pe acela pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul tău: să pui împărat peste tine din mijlocul fraților tăi; nu poți să pui peste tine un om străin care nu este fratele tău. Numai caii să nu‐și înmulțească și să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să‐și înmulțească el caii; căci Domnul v‐a zis: Să nu vă mai întoarceți pe această cale. Și să nu‐și înmulțească nevestele ca să nu i se abată inima și să nu‐și prea înmulțească argintul sau aurul. Și va fi așa: când va ședea pe scaunul de domnie al împărăției sale, își va scrie o copie a acestei legi, într‐o carte, de pe cea care este înaintea preoților leviților. Și ea să fie cu el, și să citească în ea în toate zilele vieții sale, ca să învețe să se teamă de Domnul Dumnezeul său, ca să păzească toate cuvintele legii acesteia și așezămintele acestea ca să le facă; pentru ca să nu i se înalțe inima mai presus de frații săi și să nu se abată nici la dreapta nici la stânga de la poruncă; pentru ca să‐și lungească zilele în împărăția sa, el și fiii lui în mijlocul lui Israel. Preoții, leviții, și toată seminția lui Levi nu vor avea parte nici moștenire în Israel; ei să mănânce jertfele arse cu foc ale Domnului și care sunt moștenirea lui. Nu vor avea moștenire între frații lor; Domnul este moștenirea lor, cum le‐a spus. Și acesta să fie dreptul preoților de la popor, de la cei ce înjunghie jertfă, fie bou sau oaie: să dea preotului spata și amândouă fălcile și pântecele. Să‐i dai pârga din grâul tău, din mustul tău și din untdelemnul tău și pârga tunderii oilor tale. Căci pe el l‐a ales Domnul Dumnezeul tău din toate semințiile tale, ca să stea să slujească în numele Domnului el și fiii săi în toate zilele. Și dacă va veni un levit, din vreuna din porțile tale din tot Israelul unde stă vremelnic și va veni după tot dorul sufletului său în locul pe care‐l va alege Domnul. și va sluji în numele Domnului Dumnezeului său, ca toți frații săi leviți care stau acolo înaintea Domnului: el va avea o porție deopotrivă de mâncat pe lângă ce a vândut din averea lui părintească. După ce vei intra în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu te înveți să faci după urâciunile acelor neamuri. Să nu se afle la tine cineva care să treacă pe fiul său sau pe fiica sa prin foc, ghicitor, prezicător de vreme, sau fiermecător sau vrăjitor sau descântător, sau care întreabă duhurile, sau care dă cu ghiocul, sau care întreabă duhurile morților. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului și pentru aceste urâciuni îi alungă Domnul Dumnezeul tău dinaintea ta. Tu să fii desăvârșit cu Domnul Dumnezeul tău. Căci aceste neamuri pe care le vei alunga ascultă de prezicători de vreme și de ghicitori, dar cât pentru tine, Domnul Dumnezeul tău nu ți‐a îngăduit așa ceva. Domnul Dumnezeul tău îți va ridica un proroc din mijlocul tău, dintre frații tăi, asemenea mie. Să ascultați de el. Întocmai cum ai dorit de la Domnul Dumnezeul tău în Horeb, în ziua obștei, zicând: Să nu mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu și să nu mai văd acest foc mare ca să nu mor. Și Domnul mi‐a zis: Bine au vorbit ce au vorbit. Le voi ridica un proroc dintre frații lor asemenea ție și voi pune cuvintele mele în gura lui, și el le va vorbi tot ce‐i voi porunci. Și va îi așa: oricine nu va asculta de cuvintele mele pe care le va vorbi el în numele meu, le voi cere de la el. Dar prorocul care s‐ar încumeta să vorbească în numele meu un cuvânt pe care nu l‐am poruncit să vorbească, sau care va vorbi în numele altor dumnezei, prorocul acela să moară. Și dacă vei zice în inima ta: Cum vom cunoaște cuvântul pe care nu l‐a vorbit Domnul? Când un proroc va vorbi în numele Domnului și lucrul nu va urma nici nu se va întâmpla, acela este cuvântul pe care nu l‐a vorbit Domnul; prorocul a vorbit cu încumetare: să nu te temi de el. Când Domnul Dumnezeul tău va stârpi neamurile acestea, a căror țară ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău și le vei alunga și vei locui în cetățile lor și în casele lor, să‐ți desparți trei cetăți în mijlocul țării pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău ca s‐o stăpânești. Să‐ți pregătești calea și să împarți în trei părți hotarele țării tale pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău ca s‐o moștenești, ca orice ucigaș să fugă acolo. Și aceasta este orânduirea ucigașului care va fugi acolo ca să trăiască: cine va ucide fără voie pe aproapele său și nu l‐a urât mai înainte, ca atunci când merge cu vecinul său în pădure să taie lemne și mâna sa dă o lovitură cu securea ca să taie lemnul și fierul va ieși din coadă și va lovi pe vecinul său și va muri, el să fugă într‐una din aceste cetăți și să trăiască; pentru ca nu cumva răzbunătorul de sânge să urmărească pe ucigas, fiindu‐i inima aprinsă și să‐l ajungă, pentru că este lungă calea și să‐l omoare, deși nu era pentru el judecată de moarte, fiindcă nu l‐a urât mai înainte. Pentru aceea îți poruncesc, zicând: Să‐ți desparți trei cetăți. Și dacă Domnul Dumnezeul tău îți va lărgi hotarul cum a jurat părinților tăi, și‐ți va da toată țara pe care a făgăduit părinților tăi că o va da: dacă vei păzi toată porunca aceasta, ca s‐o faci, pe care ți‐o poruncesc astăzi, ca să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și să umbli pe căile lui în toate zilele, atunci să‐ți mai adaugi încă trei cetăți la aceste trei, ca să nu se verse sânge nevinovat în mijlocul țării tale, pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău de moștenire și să nu fie sânge peste tine. Dar dacă un om va urî pe aproapele său și‐l va pândi și se va scula împotriva lui și‐l va lovi de moarte, ca să moară și va fugi într‐una din aceste cetăți, atunci bătrânii cetății sale să trimeată și să‐l aducă de acolo și să‐l dea în mâna răzbunătorului de sânge ca să moară. Ochiul tău să nu‐l cruțe; și să curăți sângele nevinovat din Israel, ca să‐ți fie bine. Să nu muți semnul de hotar al aproapelui tău pe care l‐au pus cei de mult în moștenirea ta pe care o vei moșteni în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău ca s‐o stăpânești. Un singur martor să nu se scoale împotriva cuiva pentru vreo nelegiuire și pentru vreun păcat, cu care păcătuiește; lucrul să se adeverească după spusa a doi martori sau după spusa a trei martori. Dacă se va scula un martor mincinos împotriva cuiva ca să mărturisească împotriva lui de răzvrătire, atunci cei doi bărbați între care este neînțelegerea să stea înaintea Domnului, înaintea preoților și înaintea judecătorilor care vor fi în acele zile. Și judecătorii să cerceteze cu deamănuntul și iată dacă martorul este martor mincinos și a mărturisit mincinos împotriva fratelui său, atunci să‐i faceți cum a cugetat el să facă fratelui său și să curăți răul din mijlocul tău. Și ceilalți să audă și să se teamă și să nu mai facă un asemenea rău în mijlocul tău. Și ochiul tău să nu cruțe: viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Când vei ieși la război împotriva vrăjmașilor tăi și vei vedea cai și care, și popor mai mare la număr decât tine, să nu te temi de ei; căci Domnul Dumnezeul tău care te‐a scos din țara Egiptului este cu tine. Și va fi așa: când vă veți apropia de luptă, preotul să înainteze și să vorbească poporului. Și să le spună: Ascultă, Israele! Astăzi vă apropiați de luptă împotriva vrăjmașilor voștri: să nu vi se moaie inimile; nu vă temeți nici nu vă spăimântați și nu tremurați înaintea lor. Căci Domnul Dumnezeul vostru este acela care merge cu voi ca să se lupte pentru voi împotriva vrăjmașilor voștri, ca să vă mântuiască. Și dregătorii să vorbească poporului, zicând: Cine este bărbatul care și‐a zidit o casă nouă și n‐a sfințit‐o? Să meargă și să se întoarcă la casa sa ca nu cumva să moară în luptă și s‐o sfințească altul. Și cine este bărbatul care a sădit o vie și n‐a mâncat din ea? Să meargă și să se întoarcă la casa sa ca să nu moară în luptă și să mănânce altul din ea. Și cine este bărbatul care s‐a logodit cu o femeie și n‐a luat‐o? Să meargă și să se întoarcă la casa sa, ca să nu moară în luptă și s‐o ia altul. Și dregătorii să mai vorbească poporului și să zic: Cine este bărbatul care este fricos și are inima moale? Să meargă și să se întoarcă la casa sa ca nu cumva să se moaie și inima fraților săi ca inima lui. Și va fi așa: când dregătorii vor sfârși de vorbit poporului, vor pune mai mari ai oștirilor în capul poporului. Când te vei apropia de o cetate ca să te lupți împotriva ei, să‐i vestești pace. Și va fi așa: dacă‐ți va da răspuns de pace și‐ți va deschide, atunci tot poporul care se află în ea să‐ți fie supus și să‐ți slujească ție. Și dacă nu va face pace cu tine, ci se va război împotriva ta, atunci s‐o împresori. Și dacă Domnul Dumnezeul tău o va da în mâna ta, să treci prin ascuțișul sabiei toată partea bărbătească din ea. Dar pe femei și pe copii și dobitoacele și orice va fi în cetate, toată prada ei, să le răpești pentru tine și să mănânci prada vrăjmașilor tăi pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău. Așa să faci tuturor cetăților care sunt foarte departe de tine, care nu sunt dintre cetățile acestor neamuri. Însă din cetățile acestor popoare pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău de moștenire, să nu lași viu nimic care suflă, ci să‐i pierzi cu desăvârșire: pe hetit și pe amorit și pe cananit și pe ferezit, pe hevit și pe iebusit, cum ți‐a poruncit Domnul Dumnezeul tău; ca să nu vă învețe să faceți după toate urâciunile lor, pe care le‐au făcut dumnezeilor lor și să păcătuiți împotriva Domnului Dumnezeului vostru. Când vei împresura o cetate multe zile făcând război împotriva ei ca s‐o iei, să nu‐i strici pomii dând cu securea în ei; căci poți să mănânci din ei și să nu‐i tai, căci este oare pomul câmpului un om ca să fie împresurat de tine? Numai pomii pe care‐i cunoști că nu sunt pomi de mâncat, să‐i strici și să‐i tai și să zidești întărituri împotriva cetății care face război cu tine până va cădea. Când se va găsi un om ucis, în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău s‐o stăpânești, zăcând în câmp și nu se va ști cine la ucis; atunci bătrânii și judecătorii tăi să iasă și să măsoare până la cetățile care sunt împrejurul celui ucis. Și va fi așa: cetatea care este cea mai aproape de cel ucis, bătrânii cetății aceleia vor lua o juncană cu care nu s‐a lucrat și care n‐a tras în jug. Și bătrânii cetății aceleia să pogoare juncana într‐o vale cu apă curgătoare, care nu s‐a arat nici nu s‐a semănat și să frângă gâtuî juncanei acolo în vale. Și preoții, fiii lui Levi să se apropie; căci pe ei i‐a ales Domnul Dumnezeul tău ca să‐i slujească și să binecuvânteze în numele Domnului și după spusa lor să fie rânduită orice neînțelegere și orice lovitură. Și toți bătrânii cetății aceleia, care este cea mai apropiată de cel ucis, să‐și spele mâinile deasupra juncanei al cărei gât a fost frânt în vale și să răspundă și să zică: Mâinile noastre n‐au vărsat sângele acesta și ochii noștri n‐au văzut. Iartă, Doamne, poporului tău Israel, pe care l‐ai răscumpărat, și nu îngădui sânge nevinovat în mijlocul poporului tău Israel. Și sângele li se va ierta. Așa vei curăți sângele nevinovat din mijlocul tău când vei face ce este drept în ochii Domnului. Când vei ieși la război împotriva vrăjmașilor tăi și Domnul Dumnezeul tău îi va da în mâna ta, și‐i vei lua prinși, și între cei prinși vei vedea o femeie frumoasă la chip și o vei pofti și vei voi să ți‐o iei de nevastă; atunci s‐o aduci în casa ta și să‐și radă capul și să‐și taie unghiile; și să‐și lepede veșmintele robiei de pe ea și să rămână în casa ta, și să plângă pe tatăl ei și pe mama ei o lună de zile și după aceasta să intri la ea și să‐i fii bărbat și să‐ți fie nevastă. Și va fi așa: dacă nu‐ți place de ea, să‐i dai drumul după dorința ei; dar n‐o vei putea vinde nicidecum pe bani; să nu te porți cu ea ca roabă fiindcă ai înjosit‐o. Dacă un bărbat va avea două neveste, una iubită și alta urâtă și i‐au născut copii, și cea iubită și cea urâtă, și fiul cel întâiu‐născut va fi al celei ce era urâtă; atunci va fi așa: în ziua când va face el pe fiii săi să moștenească ce are, nu va putea face întâiul născut pe fiul celei iubite înaintea fiului celei urâte, care este cel întâiul născut; ci să recunoască de întâiul născut pe fiul celei urâte, dându‐i o parte îndoită din tot ce va fi al său; căci el este începutul puterii sale; dreptul întâii nașteri este al lui. Când cineva va avea un fiu îndărătnic și nesupus, care n‐ascultă de glasul tatălui său, nici de glasul mamei sale, și ei îl ceartă și nu ascultă de ei; atunci tatăl său și mamă‐sa să‐l apuce și să‐l scoată la bătrânii cetății sale și la poarta locului său. Și să zică bătrânilor cetății sale: Fiul acesta al nostru este îndărătnic și nesupus, n‐ascultă de glasul nostru; este lacom și bețiv. Și toți oamenii cetății sale să‐l ucidă cu pietre, ca să moară, și să curăți răul din mijlocul tău și tot Israelul să audă și să se teamă. Iar dacă va săvârși cineva un păcat judecat de moarte și va fi omorât și‐l vei spânzura pe un lemn, trupul lui să nu rămână toată noaptea pe lemn, ci să‐l înmormântezi chiar în acea zi; căci cel spânzurat este blestemat de Dumnezeu; și să nu‐ți întinezi țara pe care ți‐o dă de moștenire Domnul Dumnezeul tău. Să nu vezi boul fratelui tău sau oaia rătăcind și să te ascunzi de ele: să le întorci la fratele tău. Și dacă fratele tău nu va fi aproape de tine și nu‐l vei cunoaște, atunci să le strângi în casa ta și să fie la tine până le va căuta fratele tău și să i le înapoiezi. Așa să faci și cu măgarul său și așa să faci și cu veșmântul său și așa să faci cu orice lucru pierdut al fratelui tău pe care‐l va pierde el și‐l vei afla; nu poți să te ascunzi. Să nu vezi măgarul fratelui tău sau boul lui căzuți în cale și să te ascunzi de ei, ci să‐i ajuți să‐i ridice. Să nu fie veșmânt bărbătesc pe o femeie, nici bărbatul să nu se îmbrace cu veșmânt femeiesc; căci oricine face acestea este o urâciune Domnului Dumnezeului tău. Dacă se va întâmpla să fie un cuib de pasăre înaintea ta pe cale în vreun copac, sau pe ogor, cu pui sau ouă și mama va sta peste pui sau peste ouă: să nu iei pe mama cu puii. Să dai drumul mamei și să ți‐i iei puii ca să‐ți fie bine și să‐ți lungești zilele. Când vei zidi o casă nouă atunci să faci un grădej împrejurul coperișului tău ca să n‐aduci sânge peste casa ta când ar cădea cineva de pe ea. Să nu‐ți semeni via cu două soiuri de sămânță, ca nu cumva să nu fie sfințit tot rodul, atât sămânța pe care ai semănat‐o cât și venitul viei tale. Să nu ari cu un bou și cu un măgar împreună. Să nu porți un veșmânt din materie amestecată, din lână și in împreună. Să‐ți faci ciucuri la cele patru colțuri ale îmbrăcămintei tale cu care te acoperi. Dacă cineva își va lua o nevastă și va intra la ea și o va urî și o va învinui de lucruri de rușine și‐i va scoate nume rău și va zice: Am luat pe femeia aceasta și m‐am apropiat de ea și n‐am aflat în ea semnele fecioriei ei, atunci tatăl fetei și mama ei să ia semnele fecioriei fetei și să le aducă la bătrânii cetății la poartă. Și tatăl fetei să zică bătrânilor: Am dat pe fata mea de nevastă acestui bărbat și el o urăște; și iată o învinuește de lucruri de rușine, zicând: N‐am aflat pe fata ta fecioară! Și acestea sunt semnele fecioriei fetei mele! Și ei să întindă pânza înaintea bătrânilor cetății. Și bătrânii cetății aceleia să ia pe bărbatul acela și să‐l certe și să‐l pună la o gloabă de o sută de sicli de argint și să‐i dea tatălui fetei, fiindcă a scos nume rău unei fecioare din Israel. Și ea să‐i fie nevastă: n‐o va putea lăsa în toate zilele lui. Dar dacă acel lucru va fi adevărat, că semnele fecioriei nu s‐au aflat în tânăra femeie, atunci să scoată pe tânăra femeie la intrarea casei tatălui ei și oamenii cetății ei s‐o ucidă cu pietre ca să moară: fiindcă a făcut o nebunie în Israel curvind în casa tatălui ei și să curăți răul din mijlocul tău. Dacă se va afla un bărbat culcat cu o femeie măritată, amândoi să moară, bărbatul care s‐a culcat cu femeia, și femeia; și să curăți răul din Israel. Când o fată fecioară va fi logodită cu un bărbat și cineva o găsește în cetate și se culcă cu ea, atunci să‐i scoateți pe amândoi la poarta cetății aceleia și să‐i ucideți cu pietre ca să moară: pe fată pentru că n‐a strigat în cetate și pe bărbat pentru că a înjosit pe nevasta aproapelui său. Și să curăți răul din mijlocul tău. Și dacă vreun bărbat va afla în câmp pe o fată logodită și bărbatul acela o silește și se culcă cu ea, atunci numai bărbatul acela care s‐a culcat cu ea să moară. Și fetei să nu‐i faci nimic: în fată nu este păcat vrednic de moarte; căci este ca și cum s‐ar scula un om împotriva aproapelui său și l‐ar omorî, așa este lucrul acesta. Căci a aflat‐o în câmp, fata logodită a strigat și n‐a fost nimeni s‐o scape. Când va afla cineva o fată fecioară care nu este logodită și o va apuca și se va culca cu ea, și vor fi aflați; atunci bărbatul care s‐a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint și ea să‐i fie nevastă fiindcă a înjosit‐o; n‐o poate lăsa în toate zilele sale. Să nu ia nimeni pe nevasta tatălui său și să nu ridice pulpana tatălui său. Cel ce are boașele frânte sau are mădularul tăiat să nu intre în obștea Domnului. Cel născut din curvie să nu intre în obștea Domnului și nici al zecelea neam al lui să nu intre în obștea Domnului. Un amonit sau moabit să nu intre în obștea Domnului și nici al zecelea neam al lor să nu intre în obștea Domnului în veci. Pentru că nu v‐au întâmpinat cu pâine și cu apă în cale când ați ieșit din Egipt și pentru că au tocmit împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia ca să te blesteme. Dar Domnul Dumnezeul tău n‐a voit să asculte de Balaam și Domnul Dumnezeul tău a prefăcut blestemul în binecuvântare, fiindcă Domnul Dumnezeul tău te‐a iubit. Să nu cauți pacea lor, nici binele lor în toate zilele tale în veci. Să nu urăști pe edomit, căci este fratele tău; să nu urăști pe egiptean, căci ai fost străin de loc în țara sa. Copiii care li se vor naște într‐al treilea neam să intre în obștea Domnului. Când vei ieși în tabără împotriva vrăjmașilor tăi, atunci să te ferești de orice lucru rău. Dacă va fi cu tine cineva care nu va fi curat din ceva ce i s‐a întâmplat noaptea, să iasă afară din tabără; să nu intre în tabără. Și va fi așa: spre seară să se scalde în apă și la apusul soarelui să intre în tabără. Și să ai un loc afară din tabără și acolo să ieși afară. Și să ai o lopată între uneltele tale. Și va fi așa: când te pui afară, să sapi cu ea și să te întorci și să acoperi ce a ieșit din tine. Căci Domnul Dumnezeul tău umblă în mijlocul taberei tale ca să te izbăvească și să supună pe vrăjmașii tăi înaintea ta; și tabăra ta să fie sfântă ca el să nu vadă la tine goliciunea vreunui lucru și să nu se întoarcă de la tine. Să nu dai înapoi domnului său pe robul care a scăpat de la domnul său la tine. Să locuiască cu tine în mijlocul tău în locul pe care și‐l va alege într‐una din porțile tale unde i se va părea lui bine; să nu‐l asuprești. Să nu fie nicio curvă dintre fetele lui Israel, nici sodomit dintre fiii lui Israel. Să n‐aduci simbria curvei sau prețul unui câine în casa Domnului Dumnezeului tău pentru vreo juruință, căci amândouă acestea sunt o urâciune Domnului Dumnezeului tău. Să nu iei camătă de la fratele tău, camătă pentru bani, camătă pentru bucate, camătă pentru orice lucru care se dă cu camătă. Să iei camătă de la străin, dar de la fratele tău să nu iei camătă, ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în orice vei pune mâna în țara în care intri ca s‐o stăpânești. Dacă juruiești o juruință Domnului Dumnezeului tău, să nu întârzii s‐o împlinești, căci Domnul Dumnezeul tău o va cere de la tine și va fi păcat în tine. Dar dacă te vei feri să juruești, nu va fi păcat în tine. Darul de bunăvoie pe care l‐ai făgăduit cu gura, ce ți‐a ieșit de pe buze să ții și să faci după cum ai juruit Domnului Dumnezeului tău. Când vei intra în via aproapelui tău, poți să mănânci struguri să te saturi după dorința ta, dar să nu pui în vasul tău. Când vei intra în holda aproapelui tău, poți să smulgi spice cu mâna, dar să nu clatini secera în holda aproapelui tău. Când cineva își ia o nevastă și se însoară cu ea va fi așa: dacă ea nu află har înaintea ochilor lui fiindcă a găsit în ea ceva urâcios, să‐i scrie o carte de despărțenie și să i‐o dea în mână și s‐o dea afară din casa lui. Și ea să plece din casa lui și să se ducă și poate să fie a altui bărbat. Și dacă al doilea bărbat o va urî și‐i va scrie o carte de despărțenie și i‐o va da în mână și o va da afară din casa lui sau dacă va muri al doilea bărbat care și‐a luat‐o de nevastă, bărbatul ei cel dintâi care a lăsat‐o nu va putea s‐o ia ca să‐i fie iarăși nevastă după ce ea s‐a întinat; căci este o urâciune înaintea Domnului și să nu faci să păcătuiască țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău de moștenire. Când va lua cineva o nevastă de curând, să nu meargă la oaste și să nu i se pună nicio sarcină; să fie scutit acasă un an de zile și să‐și înveselească nevasta pe care și‐a luat‐o. Niciun om să nu ia zălog râșnița sau piatra de deasupra râșniței, căci ar lua zălog viața. Dacă se va afla cineva care să fi furat vreun suflet dintre frații săi, din copiii lui Israel și‐l întrebuințează ca rob sau îl vinde: atunci hoțul acela să moară; și să curăți răul din mijlocul tău. În rana leprei ia seama să păzești și să faci tot ce te învață preoții leviții; să luați seama să faceți așa cum le‐am poruncit. Adu‐ți aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău Mariei pe cale, după ce ați ieșit din Egipt. Când vei împrumuta ceva aproapelui tău să nu intri în casa lui ca să‐i iei zălog. Să stai afară și omul căruia i‐ai împrumutat să aducă zălogul la tine afară. Și dacă omul va fi sărac, să nu te culci pe zălogul lui. Să‐i înapoiezi zălogul la apusul soarelui ca să doarmă în veșmântul său de deasupra și să te binecuvânteze; și aceasta va fi pentru tine dreptate înaintea Domnului Dumnezeului tău. Să nu asuprești pe simbriașul care este sărac și nevoiaș din frații tăi sau din străinii tăi de loc care sunt în țara ta, înăuntrul porților tale. La ziua lui să‐i dai plata și să n‐apună soarele peste ea; căci este sărac și sufletul său dorește după ea: ca să nu strige împotriva ta către Domnul și să fie un păcat asupra ta. Părinții să nu fie omorâți pentru copii, nici copiii să nu fie omorâți pentru părinți: fiecare să fie omorât pentru păcatul său. Să nu sucești judecata străinului de loc sau a orfanului; și să nu iei zălog haina văduvei. Și să‐ți aduci aminte că ai fost rob în Egipt și Domnul Dumnezeul tău te‐a răscumpărat de acolo; de aceea îți poruncesc să faci lucrul acesta. Când îți vei secera câmpul și vei uita un snop în câmp, să nu te întorci să‐l iei: să fie al străinului de loc, al orfanului și al văduvei ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot lucrul mâinilor tale. Când îți vei bate măslinul să nu culegi ce a rămas în ramuri după tine: să fie ale străinului de loc, ale orfanului și ale văduvei. Când îți vei culege via să nu culegi ce rămâne în urma ta; să fie ale străinului de loc, ale orfanului și ale văduvei. Și să‐ți aduci aminte că ai fost rob în țara Egiptului; pentru aceea îți poruncesc lucrul acesta. Dacă va fi o neînțelegere între oameni și vin la judecată și judecătorii îi judecă, atunci să îndreptățească pe cel drept și să osândească pe cel rău. Și va fi așa: dacă omul cel rău va fi vrednic de bătaie, judecătorul să poruncească să fie pus jos și să fie bătut cu număr înaintea feței lui, după răutatea lui, să‐l bată cu patruzeci de lovituri; să nu întreacă, pentru ca nu cumva, dacă‐l vor bate cu multe lovituri peste acestea, fratele tău să fie disprețuit în ochii tăi. Să nu legi gura boului când treeră. Când frații vor locui împreună și unul din ei va muri și nu va avea fiu, nevasta mortului să nu se mărite afară cu un om străin: cumnatul ei să intre la ea și să și‐o ia de nevastă și să împlinească față de ea datoria de cumnat. Și va fi așa: întâiul născut pe care‐l va naște ea să stea în numele fratelui său mort ca să nu i se șteargă numele din Israel. Și dacă omului nu‐i va plăcea să ia pe cumnata sa, atunci cumnata sa să se suie la poartă la bătrâni și să zică: Cumnatul meu nu voiește să ridice nume fratelui său în Israel; nu voiește să împlinească cu mine datoria de cumnat. Și bătrânii cetății sale să‐l cheme și să‐i vorbească; și dacă el stă și zice: Nu‐mi place s‐o iau! atunci cumnata sa să se apropie de el înaintea ochilor bătrânilor și să‐i scoată încălțămintea din picior, să‐l scuipe în față și să răspundă și să zică: Așa să se facă bărbatului care nu voiește a zidi casa fratelui său. Și numele lui să se cheme în Israel: Casa celui descălțat. Dacă doi bărbați se vor certa între ei, un bărbat cu fratele său, și nevasta unuia se va apropia ca să scape pe bărbatul ei din mâna celui ce‐l bate și își întinde mâna și‐l apucă de părțile rușinoase, atunci să‐i tai mâna ei: ochiul tău să n‐o cruțe. Să n‐ai la tine în sacul tău două feluri de pietre de cumpănă, una mare și una mică. Să n‐ai în casa ta două feluri de efe, una mare și una mică. Să ai o greutate plină și dreaptă; și să ai o efă plină și dreaptă ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău. Căci oricine face nedreptate este o urâciune Domnului Dumnezeului tău. Adu‐ți aminte de ce ți‐a făcut amalec pe cale când ați ieșit din Egipt; cum te‐a întâmpinat pe cale și a ucis coada oștirii tale, pe toți cei ce erau slabi dinapoia ta când erai obosit și trudit, și nu s‐a temut de Dumnezeu. Și va fi așa: când Domnul Dumnezeul tău îți va da odihnă din partea tuturor vrăjmașilor tăi de jur împrejur în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău de moștenire s‐o stăpânești, să ștergi amintirea lui amalec de sub ceruri, să nu uiți! Și va fi așa: când vei intra în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău de moștenire și o vei stăpâni și vei locui în ea; să iei din cele dintâi din toate roadele ogorului, pe care le vei strânge din țara ta pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău și să le pui într‐un coș și să te duci la locul pe care și‐l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să facă să locuiască acolo numele lui și să vii la preotul care va fi în zilele acelea și să‐i zici: Mărturisesc astăzi Domnului Dumnezeului tău ca am intrat în țara pe care a jurat Domnul părinților noștri că ne‐o va da. Și preotul să ia coșul din mâna ta și să‐l pună jos înaintea altarului Domnului Dumnezeului tău. Și să vorbești și să zici înaintea Domnului Dumnezeului tău: Tatăl meu era un arameu gata să fie pierdut și s‐a pogorât în Egipt cu puțini, și a stat vremelnic acolo, și acolo a ajuns un neam mare, tare și mult. Și egiptenii ne‐au asuprit și ne‐au amărât și au pus robie grea peste noi. Și noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinților noștri și Domnul a auzit glasul nostru și a văzut amărăciunea noastră și munca noastră și apăsarea noastră. Și Domnul ne‐a scos din Egipt cu mână tare și cu braț întins și cu spaimă mare și cu semne și cu minuni; și ne‐a adus în locul acesta și ne‐a dat țara aceasta, țară în care curge lapte și miere! Și acum iată, am adus pârga roadelor țării, pe care mi‐ai dat‐o, Doamne. Și să le pui jos înaintea Domnului Dumnezeului tău și să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău. Și să te bucuri de tot binele pe care ți l‐a dat Domnul Dumnezeul tău ție și casei tale, tu și levitul și străinul de loc care este în mijlocul tău. Când vei sfârși de dijmuit toate zeciuielile din venitul tău în anul al treilea, anul zeciuielii, atunci să le dai levitului, străinului de loc, orfanului și văduvei ca să mănânce în porțile tale și să se sature. Și să zici înaintea Domnului Dumnezeului tău: Am scos din casă lucrurile sfinte și le‐am și dat levitului și străinului de loc, orfanului și văduvei, după toată porunca ta pe care mi‐ai poruncit‐o; n‐am călcat și n‐am uitat niciuna din poruncile tale. N‐am mâncat din ele în durerea mea și n‐am dat din ele în necurățenie, nici n‐am dat din ele pentru vreun mort; am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului meu; am făcut după toate cele ce mi‐ai poruncit. Privește în jos din locuința ta cea sfântă, din ceruri, și binecuvântează pe poporul tău Israel și țara pe care ne‐ai dat‐o cum ai jurat părinților noștri, țara în care curge lapte și miere. Astăzi Domnul Dumnezeul tău îți poruncește să faci aceste așezăminte și judecăți; și să le păzești și să le faci cu toată inima ta și cu tot sufletul tău. Tu ai mărturisit astăzi că Domnul este Dumnezeul tău, și că vei umbla în căile lui și că vei păzi așezămintele lui și poruncile lui și judecățile lui și vei asculta de glasul lui. Și Domnul a mărturisit astăzi că tu vei fi un popor deosebit al lui, după cum ți‐a spus, și că vei păzi toate poruncile lui și că te va înălța în laudă și în nume și în cinste mai pe sus de toate neamurile pe care le‐a făcut el; și că vei fi un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău, cum a spus el. Și Moise cu bătrânii lui Israel a poruncit poporului, zicând: Păziți toată porunca pe care v‐o poruncesc astăzi. Și va fi așa: în ziua când veți trece Iordanul în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău, să‐ți ridici pietre mari și să le tencuiești cu var. Și să scrii pe ele toate cuvintele acestei legi când vei trece ca să intri în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău, țară în care curge lapte și miere, cum ți‐a făgăduit Domnul Dumnezeul tău. Și va fi așa: după ce veți trece Iordanul să ridicați aceste pietre în muntele Ebal, cum vă poruncesc astăzi, și să le lipiți cu var. Și să zidești acolo un altar Domnului Dumnezeului tău, un altar de pietre; să nu ridici fierul peste ele. Să zidești altarul Domnului Dumnezeului tău din pietre întregi și să aduci deasupra lui arderea de tot pentru Domnul Dumnezeul tău. Și să jertfești jertfe de pace și să mănânci acolo și să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău. Și să scrii pe pietre toate cuvintele acestei legi săpându‐le foarte lămurit. Și Moise și preoții leviții au vorbit către tot Israelul zicând: Taci și ascultă, Israele! Astăzi te‐ai făcut poporul Domnului Dumnezeului tău. Și să asculți de glasul Domnului Dumnezeului tău și să faci poruncile lui și așezămintele lui pe care ți le poruncesc astăzi. Și Moise a poruncit poporului în ziua aceea zicând: Aceștia să stea să binecuvânteze poporul pe muntele Garizim, după ce veți trece Iordanul: Simeon și Levi și Iuda și Isahar și Iosif și Beniamin. Și aceștia să stea ca să blesteme pe muntele Ebal: Ruben, Gad și Așer și Zabulon, Dan și Neftali. Și leviții să răspundă și să zică tuturor bărbaților lui Israel cu glas tare: Blestemat să fie bărbatul care‐și va face un chip cioplit sau turnat, o urâciune pentru Domnul, lucru din mână de meșter, și‐l va pune în ascuns! Și tot poporul să răspundă și să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce va disprețui pe tatăl său sau pe mama sa! Și tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce va muta semnul de hotar al aproapelui său! Și tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce face pe orb să rătăcească pe cale! Și tot po porui să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce strâmbă judecata străinului de loc, orianului și văduvei! Și tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică pulpana tatălui său! Și tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce se va culca cu orice dobitoc! Și tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce se va culca cu soră‐sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale! Și tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacră‐sa! Și tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce lovește pe aproapele său în ascuns! Și tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce ia mită ca să omoare sânge nevinovat! Și tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce nu va întări cuvintele acestei legi ca să le facă! Și tot poporul să zică: Amin! Și va fi așa: dacă vei asculta cu tot dinadinsul de glasul Domnului Dumnezeului tău, ca să iei seama să faci toate poruncile lui pe care ți le poruncesc astăzi, Domnul Dumnezeul tău te va înălța mai sus decât toate neamurile pământului și toate aceste binecuvântări vor veni peste tine și te vor ajunge dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău. Vei fi binecuvântat în cetate și binecuvântat în câmp. Rodul pântecelui tău va fi binecuvântat, și rodul ogorului tău și rodul dobitoacelor tale, fătul vacilor tale și înmulțirea oilor tale. Coșnița ta va fi binecuvântată și covata ta. Vei fi binecuvântat când vei intra și vei fi binecuvântat când vei ieși. Domnul va face pe vrăjmașii tăi, care se scoală împotriva ta, să fie bătuți înaintea ta; pe o cale vor ieși împotriva ta și pe șapte căi vor fugi dinaintea ta. Domnul va porunci să vină binecuvântarea peste tine în grânarele tale și pe orice vei pune mâna; și te va binecuvânta în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău. Domnul te va statornici ca popor sfânt pentru el, cum ți‐a jurat, dacă vei păzi poruncile Domnului Dumnezeului tău și vei umbla în căile lui. Și toate popoarele pământului vor vedea că numele Domnului este chemat peste tine, și se vor teme de tine. Și Domnul te va face să prisosești în bunătăți, în rodul pântecelui tău, și în fătul dobitoacelor tale, și în rodul ogorului tău, în țara pe care Domnul a jurat părinților tăi să ți‐o dea. Domnul îți va deschide vistieria cea bună, cerurile, ca să dea ploaia țării tale la vremea sa și să binecuvânteze toată lucrarea mâinii tale; și vei împrumuta multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. Și Domnul te va pune cap și nu coadă, și vei fi numai deasupra și nu vei fi dedesubt, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău, pe care ți le poruncesc astăzi ca să le păzești și să le faci, și dacă nu te abați, nici la dreapta nici la stânga, de la niciunul din cuvintele pe care ți le poruncesc astăzi, ca să mergi după alți dumnezei să le slujești. Dar va fi așa: dacă nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, ca să iei seama să faci toate poruncile lui și așezămintele lui pe care ți le poruncesc astăzi, toate blestemele acestea vor veni peste tine și te vor ajunge. Vei fi blestemat în cetate și blestemat în câmp. Coșnița ta va fi blestemată și covata ta. Rodul pântecelui tău va fi blestemat și rodul ogorului tău, fătul vacilor tale și înmulțirea oilor tale. Vei fi blestemat când vei intra și blestemat când vei ieși. Domnul va trimite peste tine blestem, tulburare și mustrare, pe orice îți vei pune mâna să faci, până te vei pierde și vei pieri repede, pentru răutatea faptelor tale prin care m‐ai părăsit. Domnul va face ca ciuma să se lipească de tine, până te va nimici de tot din țara în care intri ca s‐o stăpânești. Domnul te va bate cu lingoare și cu friguri, și cu umflături și cu aprindere mare, și cu secetă și cu arsură în grâu și cu tăciune, și te vor urmări până vei pieri. Și cerurile tale care sunt deasupra capului tău vor fi aramă, și pământul care este sub tine fier. Domnul va da ca ploaie peste țara ta praf și pulbere; se va pogorî din ceruri pe tine până vei fi prăpădit. Și Domnul va face să fii bătut de vrăjmașii tăi: pe o cale vei ieși împotriva lor și pe șapte căi vei fugi dinaintea lor, și vei fi mânat încoace și încolo în toate împărățiile pământului. Și trupul tău mort va fi de mâncarea tuturor păsărilor cerurilor și dobitoacelor pământului, și nu va fi nimeni să le sperie. Domnul te va bate cu bubele Egiptului și cu buboaie, și cu râie și cu pecingine, de care nu te vei putea vindeca. Domnul te va bate cu nebunie și cu orbire și cu tulburare de inimă. Și vei umbla pipăind în amiază‐mare, cum pipăie orbul în întuneric, și nu vei propăși în căile tale și vei fi mereu apăsat și prădat în toate zilele, și nu va fi cine să te mântuiască. Te vei logodi cu o femeie și altul se va culca cu ea; vei zidi casă și nu vei locui în ea; îți vei sădi vie și nu te vei folosi de rodul ei. Boul tău va fi junghiat înaintea ochilor tăi și nu vei mânca din el; măgarul tău va fi răpit dinaintea feței tale și nu se va întoarce la tine; oile tale vor fi date vrăjmașilor tăi și nu va fi cine să te mântuiască. Fiii tăi și fetele tale vor fi dați altui popor, și ochii tăi vor privi și se vor topi de dor după ei toată ziua, și nu va fi nicio putere în mâna ta. Un popor pe care nu‐l cunoști va mânca rodul ogorului tău și toată osteneala ta, și vei fi apăsat și zdrobit în toate zilele. Și vei nebuni de priveliștea pe care o vei vedea cu ochii tăi. Domnul te va bate la genunchi și la coapse, de la talpa piciorului tău până la creștetul capului tău, cu bube rele de care nu te poți vindeca. Domnul te va duce pe tine și pe împăratul tău pe care‐l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l‐ai cunoscut, nici tu nici părinții tăi, și acolo vei sluji altor dumnezei, lemn și piatră. Și vei fi de groază, de pomină și de batjocură, între toate popoarele unde te va duce Domnul. Vei scoate sămânță multă la câmp și vei strânge puțin; căci o va mânca lăcusta. Vei sădi vie și o vei lucra, dar nu vei bea vin nici n‐o vei culege, căci o va mânca vermele. Vei avea măslini în toate hotarele tale, dar nu te vei unge cu untdelemn, căci măslinul tău își va pierde roada. Vei naște fii și fete, dar nu‐i vei avea, căci vor merge în robie. Găinușa va stăpâni toți copacii tăi și rodul ogorului tău. Străinul de loc care este în mijlocul tău se va înălța peste tine mai sus și tot mai sus, iar tu te vei pogorî mai jos și tot mai jos. El îți va împrumuta, dar tu nu‐i vei împrumuta; el va fi capul și tu vei fi coada. Și toate aceste blesteme vor veni peste tine, și te vor urmări și te vor ajunge, până ce vei fi prăpădit, pentru că n‐ai ascultat de glasul Domnului Dumnezeului tău, ca să păzești poruncile lui și așezămintele lui pe care ți le‐a poruncit. Și ele vor fi peste tine și peste sămânța ta în veci, ca un semn și ca o minune. Fiindcă n‐ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu bucurie și cu veselie de inimă din pricina belșugului în toate, vei sluji în foame și în sete și în goliciune și în lipsă de toate vrăjmașilor tăi, pe care‐i va trimite Domnul împotriva ta, și va pune un jug de fier peste grumazul tău, până te va prăpădi. Domnul va aduce împotriva ta un neam de departe, de la marginea pământului, cum zboară vulturul, un neam a cărui limbă n‐o vei înțelege, un neam crunt la privire care nu caută la fața bătrânului și n‐are milă de copil. Și va mânca rodul dobitoacelor tale și rodul ogorului tău până vei fi prăpădit, căci nu‐ți va lăsa nici grâu, nici must, niciuntdelemn, nici fătul vacilor tale, nici înmulțirea oilor tale, până te va pierde. Și te va împresura în toate porțile tale, până se vor prăbuși în toată țara ta zidurile tale cele înalte și întărite, în care te‐ai încrezut; și te va împresura în toate porțile tale în toată țara ta, pe care ți‐a dat‐o Domnul Dumnezeul tău. Și în împresurarea și în strâmtorarea în care te vor strâmtora vrăjmașii tăi, vei mânca rodul pântecelui tău, carnea fiilor tăi și a fetelor tale, pe care ți‐i va da Domnul Dumnezeul tău. Bărbatul care este gingaș dintre voi și foarte simțitor, ochiul lui va fi rău față de fratele său și față de nevasta sânului său și față de rămășița copiilor săi, pe care i‐a păstrat; ca să nu dea niciunuia din ei din carnea copiilor săi, pe care o va mânca el; fiindcă nimic nu i‐a rămas în împresurarea și în strâmtorarea cu care te vor strâmtora vrăjmașii tăi, în toate porțile tale. Femeia gingașă și simțitoare dintre voi, care n‐ar fi îndrăznit să pună talpa piciorului ei pe pământ, de simțirea și gingășia ei, ochiul ei va fi rău față de bărbatul sânului ei și față de fiul ei și față de fata ei, și față de pruncul ei care iese dintre picioarele ei, și față de copiii ei pe care‐i va naște; căci în lipsă de toate îi va mânca în ascuns, în împresurarea și în strâmtorarea cu care te va strâmtora vrăjmașul tău în porțile tale. Dacă nu vei lua seama să faci toate cuvintele legii acesteia, care sunt scrise în cartea aceasta, ca să te temi de acest nume slăvit și înfricoșat, de DOMNUL DUMNEZEUL TĂU, atunci Domnul va face uimitoare rănile tale și rănile seminței tale, și te va lovi cu răni mari și indelungate, cu boale rele și îndelungate, și va întoarce asupra ta toate bolile Egiptului, de care te temeai, și ele se vor lipi de tine. De asemenea Domnul va aduce asupra ta orice boală și orice rană care nu este scrisă în cartea legii acesteia, până vei fi prăpădit. Și veți fi lăsați puțini la număr, voi care erați mulți ca stelele cerurilor, pentru că n‐ai ascultat de glasul Domnului Dumnezeului tău. Și va fi așa: după cum s‐a bucurat Domnul de voi să vă facă bine și să vă înmulțească, tot așa se va bucura de voi Domnul să vă piardă și să vă prăpădească; și veți fi smulși din țara în care intri ca s‐o stăpânești. Și Domnul te va împrăștia între toate popoarele, de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului, și acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i‐ai cunoscut, nici tu nici părinții tăi, lemn și piatră. Și între acele neamuri nu vei avea liniște, și talpa piciorului tău nu va avea loc de odihnă, și Domnul îți va da acolo o inimă ce tremură și ochi ce se topesc și durere de suflet. Și viața ta va fi atârnată înaintea ta și te vei spăimânta noaptea și ziua și te vei teme de viața ta. Dimineața vei zice: O, de ar fi seara! Și seara vei zice: O, de ar fi dimineața! în frica inimii tale de care te vei înfricoșa și de priveliștea pe care o vei vedea cu ochii tăi. Și Domnul te va întoarce în Egipt cu corăbii pe calea despre care ți‐am zis: Să n‐o mai vezi. Și acolo vă veți vinde vrăjmașilor voștri, ca robi și roabe, și nimeni nu vă va cumpăra. Acestea sunt cuvintele legământului, pe care a poruncit Domnul lui Moise să‐l facă cu copiii lui Israel în țara Moabului, afară de legământul pe care‐l făcuse cu ei în Horeb. Și Moise a chemat pe tot Israelul și le‐a zis: Ați văzut tot ce a făcut Domnul înaintea ochilor voștri, în țara Egiptului, lui Faraon și tuturor robilor lui și la toată țara lui: încercările mari pe care ți le‐au văzut ochii, acele semne și minuni mari. Dar Domnul nu v‐a dat inimă să cunoașteți și ochi să vedeți și urechi să auziți, până în ziua de astăzi. Și v‐am dus patruzeci de ani prin pustie; veșmintele nu vi s‐au învechit pe voi și încălțămintea nu ți s‐a învechit pe picior. N‐ați mâncat pâine nici n‐ați băut vin sau băutură tare, ca să cunoașteți că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Și ați venit la locul acesta și Sihon, împăratul Hesbonului și Og, împăratul Basanului, au ieșit împotriva noastră la luptă și noi i‐am bătut. Și am luat țara lor și am dat‐o de moștenire rubeniților și gadiților și la jumătate din seminția manasiților. Deci, păziți cuvintele acestui legământ și faceți‐le, ca să propășiți în tot ce faceți. Voi stați astăzi toți înaintea Domnului Dumnezeului vostru: capii voștri, semințiile voastre, bătrânii voștri și dregătorii voștri, toți bărbații lui Israel, pruncii voștri, femeile voastre și străinul tău de loc, care este în mijlocul taberei tale, de la cel ce‐ți taie lemnul până la cel ce‐ți aduce apa; ca să intri în legământul Domnului Dumnezeului tău și în jurământul său, pe care‐l face Domnul Dumnezeul tău cu tine astăzi: ca să te întărească drept popor al său și să‐ți fie Dumnezeu, cum ți‐a spus și cum a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov. Și nu numai cu voi fac acest legământ și acest jurământ, ci cu acela care stă aici astăzi cu noi înaintea Domnului Dumnezeului nostru și cu cel ce nu este astăzi aici cu noi. Căci știți cum am locuit noi în țara Egiptului și cum am trecut prin mijlocul neamurilor printre care ați trecut; și ați văzut urâciunile lor și idolii lor, lemn și piatră, argint și aur, care erau printre ei; ca nu cumva să fie între voi vreun bărbat sau o femeie sau familie sau seminție, a cărui inimă să se întoarcă astăzi de la Domnul Dumnezeul nostru, ca să meargă să slujeasca dumnezeilor acestor neamuri; ca nu cumva să fie între voi o rădăcină care să aducă otravă și pelin, și să se întâmple, când aude cuvintele acestui blestem, să se binecuvânteze singur în inima sa, zicând: Voi avea pace, deși umblu în îndărătnicia inimii mele, ca să adaug beția la sete. Domnul nu‐l va ierta, ci mânia Domnului și gelozia lui vor fumega atunci împotriva acelui bărbat, și vor veni peste el toate blestemele care sunt scrise în cartea aceasta; și Domnul îi va șterge numele de sub ceruri. Și Domnul îl va deosebi din toate semințiile lui Israel, spre rău, după toate blestemele legământului care este scris în această carte a legii. Și neamul care va veni, copiii voștri care se vor scula după voi și străinul care va veni dintr‐o țară depărtată, vor zice când vor vedea rănile țării acesteia și boalele ei, cu care a lovit‐o Domnul, că tot ogorul ei va fi pucioasă și sare arzând, și nu va fi semănată, nici nu va rodi, nici nu va crește verdeață în ea, ca surparea Sodomei și Gomorei, Admei și Țeboimului, pe care le‐a nimicit Domnul în mânia sa și în urgia sa. Toate neamurile vor zice: Pentru ce a făcut Domnul astfel țării acesteia? Ce este iuțimea acestei mari mânii? Și vor zice: Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului părinților lor, pe care‐l făcuse cu ei când i‐a scos din țara Egiptului, și au mers și au slujit altor dumnezei și s‐au închinat lor, dumnezei pe care nu i‐au cunoscut și el nu li i‐a împărțit. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva țării, ca să aducă asupra ei toate blestemele care sunt scrise în această carte. Și Domnul i‐a desrădăcinat din ogorul lor cu mânie și cu iuțime și cu mare urgie, și i‐a aruncat într‐o altă țară ca astăzi. Cele ascunse sunt pentru Domnul Dumnezeul nostru, dar cele descoperite sunt pentru noi și copiii noștri în veci, ca să facem toate cuvintele legii acesteia. Și va fi așa: după ce vor veni peste tine toate lucrurile acestea, binecuvântarea și blestemul, pe care le‐am pus înaintea ta și le vei pune la inima ta, între toate neamurile la care te va izgoni Domnul Dumnezeul tău, și te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău și vei asculta de glasul lui, după toate cele ce‐ți poruncesc eu astăzi, tu și fiii tăi cu toată inima ta, și cu tot sufletul tău, atunci Domnul Dumnezeul tău îți va întoarce robia și se va îndura de tine, și iarăși te va aduna dintre toate neamurile între care te va fi risipit Domnul Dumnezeul tău. Dacă cei izgoniți ai tăi vor fi până la marginea cerurilor, Domnul Dumnezeul tău te va aduna de acolo și te va lua de acolo, și Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara pe care au stăpânit‐o părinții tăi și tu o vei stăpâni, și‐ți va face bine și te va înmulți mai mult decât pe părinții tăi. Și Domnul Dumnezeul tău îți va tăia împrejur inima ta și inima seminței tale, ca să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău, ca să trăiești. Și Domnul Dumnezeul tău va pune toate aceste blesteme peste vrăjmașii tăi și peste cei ce te urăsc, care te‐au prigonit. Și te vei întoarce și vei asculta de glasul Domnului și vei face toate poruncile lui, pe care ți le poruncesc astăzi. Și Domnul Dumnezeul tău te va face să prisosești în orice lucru al mâinii tale, în rodul pântecelui tău și în rodul dobitoacelor tale și în rodul ogorului tău, spre bine; căci Domnul se va bucura iarăși de tine spre bine cum s‐a bucurat de părinții tăi, dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, ca să păzești poruncile lui și așezămintele lui, care sunt scrise în această carte a legii; dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău. Căci porunca aceasta, pe care ți‐o poruncesc astăzi, nu este prea grea pentru tine, nici departe. Nu este în ceruri ca să zici: Cine se va sui pentru noi în ceruri și să ni‐o aducă pentru ca s‐o auzim și s‐o facem? Și nu este dincolo de mare ca să zici: Cine va trece pentru noi dincolo de mare și să ni‐o aducă pentru ca s‐o auzim și s‐o facem? Ci cuvântul este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta, ca să‐l faci. Vezi, am pus astăzi înaintea ta viața și binele, și moartea și răul, întrucât îți poruncesc astăzi să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile lui și să păzești poruncile lui și așezămintele lui și judecățile lui, ca să trăiești și să te înmulțești, și ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în țara în care intri ca s‐o stăpânești. Dar dacă ți se va abate inima, și nu vei asculta și vei fi amăgit, și te vei închina altor dumnezei și le vei sluji, vă mărturisesc astăzi că veți fi pierduți în adevăr, și nu veți avea multe zile în țara, pentru care treci Iordanul ca să intri s‐o stăpânești. Chem astăzi ca mărturie cerurile și pământul împotriva voastră: v‐am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege dar viața ca să trăiești tu și sămânța ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul lui și lipindu‐te de el; căci el este viața ta și lungimea zilelor tale, ca să locuiești în țara pe care Domnul a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, că le‐o va da. Și Moise a mers și a vorbit cuvintele acestea către tot Israelul. Și a zis: Eu astăzi sunt de o sută douăzeci de ani: nu mai pot ieși și intra și Domnul mi‐a zis: Tu nu vei trece Iordanul acesta! Domnul Dumnezeul tău, el însuși va trece înaintea ta, el va pierde neamurile acestea dinaintea ta și le vei stăpâni: și Iosua, el va trece înaintea ta, cum a zis Domnul: Și Domnul le va face cum a făcut lui Sihon și lui Og, împărații amoriților, și țării lor, pe care i‐a pierdut. Și Domnul îi va da înaintea voastră și să le faceți după toată porunca, pe care v‐am poruncit‐o. Întăriți‐vă și îmbărbătați‐vă, nu vă temeți de ei, nici nu vă îngroziți înaintea lor; căci Domnul Dumnezeul tău, el însuși va merge cu tine; el nu te va lăsa și nu te va părăsi. Și Moise a chemat pe Iosua și i‐a zis înaintea ochilor întregului Israel: Întărește‐te și îmbărbătează‐te, căci tu vei intra cu poporul acesta în țara, pe care Domnul a jurat părinților lor că le‐o va da, și tu îi vei face s‐o moștenească. Și Domnul însuși va merge înaintea ta: el va fi cu tine; el nu te va lăsa și nu te va părăsi; nu te teme nici nu te spăimânta! Și Moise a scris această lege și a dat‐o preoților, fiii lui Levi care purtau chivotul legământului Domnului și tuturor bătrânilor lui Israel. Și Moise le‐a poruncit, zicând: La sfârșitul fiecăror șapte ani, la vremea anului iertării, la sărbătoarea colibelor, când va veni tot Israelul să se înfățișeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care și‐l va alege, să citești această lege înaintea întregului Israel, în urechile lor. Adună poporul, pe bărbați și femei și pe copii și pe străinul de loc care este înăuntrul porților tale, ca să audă și să învețe și să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru și să ia seama să facă toate cuvintele legii acesteia. Și copiii lor care n‐o cunosc s‐o audă și s‐o învețe, ca să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru, în toate zilele cât veți trăi în țara în care treceți Iordanul, ca s‐o stăpâniți. Și Domnul a zis lui Moise: Iată, ți s‐au apropiat zilele ca să mori; cheamă pe Iosua și înfățișați‐vă la cortul întâlnirii ca să‐i dau poruncă. Și Moise și Iosua au mers și s‐au înfățișat la cortul întâlnirii. Și Domnul s‐a arătat la cort, în stâlpul de nor; și stâlpul de nor sta deasupra intrării cortului. Și Domnul a zis lui Moise: Iată tu vei dormi cu părinții tăi și poporul acesta se va scula și va curvi cu dumnezeii străini ai țării în care intră și mă va părăsi, și va călca legământul meu, pe care l‐am făcut cu ei. Și mânia mea se va aprinde împotriva lor în ziua aceea și‐i voi părăsi și‐mi voi ascunde fața de ei și vor fi mâncați; și‐i vor afla multe rele și strâmtorări și vor zice în ziua aceea: Oare nu m‐au aflat aceste rele pentru că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu? Și‐mi voi ascunde de tot fața în ziua aceea pentru tot răul pe care l‐au făcut, pentru că s‐au întors la alți dumnezei. Și acum scrieți‐vă această cântare și fă pe copiii lui Israel s‐o învețe; pune‐o în gurile lor ca această cântare să‐mi fie de mărturie împotriva copiilor lui Israel. Căci îi voi duce în țara pe care am jurat‐o părinților lor, în care curge lapte și miere, și vor mânca și se vor sătura și se vor îngrășa, și se vor întoarce la alți dumnezei și le vor sluji și mă vor disprețui și vor călca legământul meu. Și va fi așa: când îi vor afla multe rele și strâmtorări, această cântare va mărturisi împotriva lor, căci nu se va uita din gurile seminței lor; căci cunosc închipuirea pe care și‐o fac ei astăzi, înainte de a‐i duce eu în țara pe care am jurat‐o. Și Moise a scris această cântare în ziua aceea și a învățat‐o copiilor lui Israel. Și Domnul a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, zicând: Întărește‐te și îmbărbătează‐te; căci tu ai să duci pe copiii lui Israel în țara pe care le‐am jurat‐o; și eu voi fi cu tine. Și a fost așa: după ce a sfârșit Moise de scris toate cuvintele legii acesteia în carte, până la sfârșitul lor, Moise a poruncit Leviților care duceau chivotul legământului Domnului, zicând: Luați această carte a legii și puneți‐o alături cu chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru ca să fie acolo ca mărturie împotriva ta. Căci eu cunosc răzvrătirea ta și grumazul tău cel tare. Iată încă fiind eu viu cu voi astăzi, v‐ați răzvrătit împotriva Domnului și cu cât mai mult după moartea mea! Adunați la mine pe toți bătrânii semințiilor voastre și pe dregătorii voștri ca să vorbesc în urechile lor cuvintele acestea și să iau cerurile și pământul mărturie împotriva lor. Căci știu că după moartea mea vă veți strica de tot și vă veți abate de la calea pe care v‐am poruncit, și vă va ajunge rău la sfârșitul zilelor, fiindcă veți face rău în ochii Domnului ca să‐l întărâtați la mânie prin lucrul mâinilor voastre. Și Moise a vorbit în urechile întregii obște a lui Israel cuvintele cântării acesteia, până la sfârșitul lor. Plecați‐vă urechea cerurilor, și voi vorbi! Și ascultă pământule, cuvintele gurii mele! Învățătura mea să picure ca ploaia, graiul meu să cadă ca roua, ca ploaia măruntă peste verdeață și ca ploaia mare peste iarbă. Căci voi vesti numele Domnului; dați mărime Dumnezeului nostru. El este Stânca, lucrarea sa este desăvârșită. Căci toate căile lui sunt judecată. El este un Dumnezeu al credincioșiei și în el nu este strâmbătate, el este drept și întreg. Ei s‐au stricat față de el: nu sunt copiii lui, al lor este cusurul, sunt un neam sucit și stricat. Așa răsplătiți voi Domnului, popor nebun și neînțelept? Oare nu este el tatăl tău care te‐a cumpărat? Nu el te‐a făcut și te‐a întemeiat? Adu‐ți aminte de zilele de demult, ia aminte la anii din neam în neam. Întreabă pe tatăl tău și‐ți va arăta, pe bătrânii tăi și‐ți vor spune. Când Cel Prea Înalt împărțea neamurilor moștenirea lor, când deosebea pe fiii oamenilor, a așezat hotarele popoarelor, după numărul copiilor lui Israel. Căci partea Domnului este poporul său, Iacov este sorțul moștenirii sale. El l‐a găsit într‐o țară pustie și în pustia urletelor unei singurătăți, El l‐a înconjurat, l‐a îngrijit, l‐a păzit ca lumina ochiului său. Cum își trezește vulturul cuibul, plutește peste puii săi, își întinde aripile, îi ia, îi poartă pe penele lui: așa l‐a povățuit Domnul singur și n‐a fost niciun dumnezeu străin cu el. L‐a făcut să călărească pe înălțimile pământului și a mâncat rodul câmpului, și l‐a făcut să sugă miere din stâncă și untdelemn din stânca de cremene, unt de vaci și lapte de oi, cu grăsimea mieilor și berbeci născuți în Basan și țapi cu grăsimea din rărunchii grâului; și ai băut vin curat, sângele strugurului. Și Ieșurun s‐a îngrășat și a zvârlit din picior. Te‐ai îngrășat, te‐ai îngroșat, te‐ai lățit de grăsime. Atunci a părăsit pe Dumnezeul care l‐a făcut și a disprețuit Stânca mântuirii sale. L‐au întărâtat la gelozie cu dumnezei străini, l‐au ațâțat la mânie cu urâciuni. Au jertfit dracilor care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe care nu i‐au cunoscut, unora noi, de curând veniți, de care părinții voștri nu s‐au temut. Ai uitat pe Stânca cea care te‐a născut și ți‐ai uitat de Dumnezeul care ți‐a dat naștere. Și Domnul a văzut și i‐a disprețuit din pricina întărâtării fiilor săi și a fetelor sale. Și a zis: Îmi voi ascunde fața de ei, voi vedea care le va fi sfârșitul; căci ei sunt un neam stricat, copii în care nu este credincioșie. M‐au întărâtat la gelozie prin ceea ce nu este Dumnezeu și m‐au întărâtat la mânie cu deșertăciunile lor; și‐i voi întărâta la gelozie prin ceea ce nu este popor și‐i voi întărâta la mânie printr‐un neam nebun. Căci un foc s‐a aprins în mânia mea și va arde până la cel mai adânc Șeol, și va mistui pământul și venitul lui și va aprinde temeliile munților. Voi îngrămădi rele asupra lor, îmi voi istovi săgețile împotriva lor. Vor fi topiți de foame și roși de arsuri mistuitoare și de molimă amară și voi trimite asupra lor dintele dobitoacelor, otrava târâtoarelor din țărână. Afară îi va răpi sabia și în odăițe spaima, pe flăcău și pe fecioară, pe sugător și pe omul cu perii albi. Am zis: Îi voi risipi, le voi șterge pomenirea dintre oameni, dacă nu m‐aș teme de întărâtarea vrăjmașului, ca nu cumva potrivnicii lor să înțeleagă rău și să zică: Mâna noastră este înălțată și nu Domnul a făcut toate acestea! Căci ei sunt un neam care au pierdut sfatul și nu este pricepere în ei. O, de ar fi fost ei înțelepți ca să înțeleagă aceasta, ar fi cugetat la sfârșitul lor de la urmă. Cum ar urmări unul o mie și doi ar fugări zece mii, dacă nu i‐ar fi vândut Stânca lor și nu i‐ar fi predat Domnul! Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră, chiar vrăjmașii noștri sunt judecători. Căci vița lor este din vița Sodomei și din ținutul Gomorei: strugurii lor sunt struguri de fiere, bobițele lor sunt amare. Vinul lor este o otravă de balauri și venin grozav de năpârcă. Oare nu este aceasta ascuns înapoia mea, pecetluit în vistieriile mele? A mea este răzbunarea și răsplata la vremea când le va aluneca piciorul; căci ziua nenorocirii lor se apropie și ce le este pregătit se grăbește. Căci Domnul va judeca pe poporul său și se va căi pentru robii săi, când va vedea că mâna lor s‐a dus și nu va fi niciunul, închis sau lăsat slobod. Și va zice: Unde sunt dumnezeii lor, stânca în care și‐au pus încrederea, care mâncau grăsimea jertfelor lor și beau vinul darului lor de băutură? Să se scoale și să vă ajute, ei să fie o ocrotire peste voi! Vedeți acum, că eu, eu sunt, și nu este dumnezeu afară de mine. Eu omor și eu fac viu! Eu rănesc și eu vindec și nu este nimeni care să vă izbăvească din mâna mea. Căci îmi ridic mâna spre ceruri și zic: Viu sunt eu în veci! Dacă‐mi voi ascuți fulgerul sabiei și dacă va apuca mâna mea judecata, voi da răzbunare potrivnicilor mei și voi răsplăti celor ce mă urăsc. Îmi voi îmbăta săgețile de sânge și sabia mea va înghiți carne, le voi îmbăta de sângele celor uciși și al celor prinși, de capul căpeteniilor vrăjmașului. Bucurați‐vă, neamurilor cu poporul său, căci el va răzbuna sângele robilor săi și va da răzbunare vrăjmașilor săi, și va face ispășire pentru țara sa, pentru poporul său. Și Moise a venit și a vorbit toate cuvintele cântării acesteia în urechile poporului, el și Iosua, fiul lui Nun. Și Moise a sfârșit de vorbit toate aceste cuvinte către tot Israelul. Și le‐a zis: Puneți‐vă inimile la toate cuvintele pe care vi le mărturisesc astăzi, ca să le porunciți copiilor voștri să ia seama să facă toate cuvintele legii acesteia. Căci nu este un cuvânt deșert pentru voi, ci este viața voastră și prin acest cuvânt vă veți lungi zilele în țara în care treceți Iordanul, ca s‐o stăpâniți. Și Domnul a vorbit lui Moise în aceeași zi, zicând: Suite‐te în muntele acesta Abarim, în muntele Nebo, care este în țara Moabului, care este în dreptul Ierihonului și privește țara Canaanului, pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel. Și vei muri pe muntele în care te sui și vei fi adăugat la poporul tău, cum a murit Aaron, fratele tău, în muntele Hor, și a fost adăugat la poporul său; pentru că ați fost necredincioși față de mine în mijlocul copiilor lui Israel, la apele Meriba‐Cades în pustia Țin, pentru că nu m‐ați sfințit în mijlocul copiilor lui Israel. Căci vei vedea țara înaintea ta, dar nu vei intra acolo, în țara pe care o dau copiilor lui Israel. Și aceasta este binecuvântarea cu care a binecuvântat Moise, omul lui Dumnezeu, pe copiii lui Israel înaintea morții sale! Și a zis: Domnul a venit din Sinai și le‐a răsărit din Seir. El a strălucit din muntele Paran, și a venit din zecile de mii de sfinți. La dreapta lui era o lege de foc pentru ei. Da, el iubește popoarele, toți sfinții săi sunt în mâna ta și șed la picioarele tale, fiecare primește din cuvintele tale. Moise ne‐a poruncit o lege, moștenirea obștei lui Iacov. Și el era împărat în Ieșurun când se adunau împreună capii poporului și semințiile lui Israel. Trăiască Ruben și să nu moară, și bărbații săi să fie puțini la număr. Și aceasta despre Iuda: Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda și adu‐l la poporul său; mâinile sale să lupte pentru el și fii tu ajutorul lui împotriva asupritorilor lui. Și despre Levi a zis: Tumimii tăi și Urimii tăi sunt pentru bărbatul cuvios al tău, pe care l‐ai încercat la Masa, cu care te‐ai certat la apele Meriba, care a zis despre tatăl său și mama sa: Nu l‐am văzut! Și n‐a recunoscut pe frații săi și n‐a cunoscut pe copiii săi, căci au păzit cuvântul tău și au ținut legământul tău. Ei vor învăța pe Iacov judecățile tale și pe Israel legea ta; ei vor pune tămâie înaintea nărilor tale și arderea de tot întreagă pe altarul tău. Binecuvântează, Doamne, tăria lui și placă‐ți lucrul mâinilor lui. Zdrobește coapsele potrivnicilor lui și ale celor ce‐l urăsc, ca să nu se mai ridice. Despre Beniamin a zis: Iubitul Domnului va locui la adăpost lângă el; Domnul îl va acoperi toată ziua și va locui între umerii lui. Și despre Iosif a zis: Binecuvântată fie de Domnul țara lui cu ce este mai scump cerurilor, cu roua și cu adâncimile care zac jos, și cu roadele cele mai scumpe ale soarelui și cu lucrurile cele mai scumpe odrăslite de luni, și cu capetele munților străvechi și cu lucrurile cele mai scumpe ale dealurilor veșnice și cu lucrurile cele mai scumpe ale pământului și ale plinătății lui. Și bunăvoința celui ce a locuit în rug să vină peste capul lui Iosif, peste creștetul capului celui ce a fost despărțit dintre frații săi. Măreția lui este ca întâiul născut al taurului său și coarnele lui sunt coarne de bivol. Cu ele va împunge laolaltă popoarele până la marginile pământului. Acestea sunt zecile de mii ale lui Efraim și acestea sunt miile lui Manase. Și despre Zabulon a zis: Bucură‐te, Zabulon, în ieșirea ta, și tu, Isahar, în corturile tale! Ei vor chema popoarele la munte; acolo vor aduce jertfe de dreptate, căci vor suge belșugul mărilor și comorile ascunse ale nisipului. Și despre Gad a zis: Binecuvântat să fie cel ce lărgește pe Gad! El locuiește ca o leoaică și sfâșie brațul, chiar creștetul capului. El și‐a văzut de cea dintâi parte, căci acolo era păstrată partea legiuitorului. Și a venit cu capii poporului, și a făcut dreptatea Domnului și judecățile lui cu Israel. Și despre Dan a zis: Dan este un pui de leu, el sare din Basan. Și despre Neftali a zis: Neftali, sătul de bunăvoință și copleșit de binecuvântarea Domnului, tu stăpânește apusul și miazăziua. Și despre Așer a zis: Binecuvântat să fie Așer în fii, plăcut să fie el fraților săi și să‐și moaie piciorul în untdelemn. Drugii tăi vor fi fier și aramă și puterea ta ca zilele tale. Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Ieșurun, care călărește pe ceruri în ajutorul tău și pe nori în măreția sa. Locuința ta este Dumnezeul Cel veșnic. Și dedesub sunt brațele cele veșnice, și el va izgoni pe vrăjmaș dinaintea ta și va zice: Nimicește‐l! Și Israel va locui la adăpost, fântâna lui Iacov singur, într‐o țară de grâu și de must, și cerurile sale vor picura rouă. Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul, scutul ajutorului tău și sabia slavei tale? Și vrăjmașii tăi se vor supune de silă înaintea ta și vei umbla peste înălțimile lor. Și Moise s‐a suit din câmpiile Moabului, pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, care este în dreptul Ierihonului. Și Domnul i‐a arătat toată țara, Galaad până la Dan, și tot Neftali și țara lui Efraim și Manase, și toată țara lui Iuda până la marea dinapoi, și miazăziua și câmpia văii Ierihonului, cetatea finicilor până la Țoar. Și Domnul i‐a zis: Aceasta este țara pe care am jurat‐o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicând: O voi da seminței tale! Te‐am făcut s‐o vezi cu ochii tăi dar nu vei trece în ea. Și Moise, robul Domnului, a murit acolo, în țara Moabului, după spusa Domnului. Și el l‐a înmormântat în vale, în țara Moabului, față în fața cu Bet‐Peor, și nimeni nu știe mormântul lui până în ziua de astăzi. Și Moise era de o sută douăzeci de ani când a murit; ochiul său nu se întunecase, nici puterea lui firească nu se dusese. Și copiii lui Israel au plâns treizeci de zile pe Moise în câmpiile Moabului; și zilele plânsului și jelirii pentru Moise s‐au sfârșit. Și Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înțelepciunii, căci Moise își pusese mâinile peste el. Și copiii lui Israel au ascultat de el și au făcut cum poruncise Domnul lui Moise. Și nu s‐a mai sculat proroc în Israel ca Moise, pe care să‐l fi cunoscut Domnul, față în față, potrivit cu toate semnele și minunile pe care l‐a trimis Domnul să le facă în țara Egiptului, la Faraon și la toți robii lui și la toată țara lui, și potrivit cu toată acea mâna tare și potrivit cu toate acele minunății grozave, pe care le‐a făcut Moise în ochii întregului Israel. Și a fost așa: după moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, zicând: Moise, robul meu, a murit; și acum scoală‐te, treci Iordanul acesta, tu și tot poporul acesta, în țara pe care o dau lor, copiilor lui Israel. Orice loc, pe care va călca talpa piciorului vostru, vi l‐am dat vouă, cum am spus lui Moise. Hotarele voastre vor fi de la pustie și Libanul acesta, până la râul cel mare, râul Eufrat, toată țara Hetiților, până la marea cea mare spre apusul soarelui. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, în toate zilele vieții tale; cum am fost cu Moise, așa voi fi cu tine: nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. Întărește‐te și îmbărbătează‐te, căci tu vei face pe poporul acesta să moștenească țara, pe care am jurat‐o părinților lor, că le‐o voi da. Întărește‐te numai și îmbărbătează‐te foarte mult, ca să iei seama să faci după toată legea, pe careți‐a poruncit‐o robul meu Moise. Nu te abate de la ea, nici la dreapta nici la stânga, ca să propășești ori încotro vei merge. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze din gura ta și să cugeți asupra ei zi și noapte, ca să iei seama să faci tot ce este scris în ea: căci atunci vei avea izbândă bună în căile tale și atunci vei propăși. Oare nu ți‐am poruncit eu: Întărește‐teși îmbărbătează‐te? Nu te teme, nici nu te spăimânta, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine ori încotro vei merge. Și Iosua a poruncit dregătorilor poporului zicând: Treceți prin mijlocul taberei și porunciți poporului, zicând: Pregătiți‐vă merinde, căci peste trei zile veți trece Iordanul acesta, ca să intrați să stăpâniți țara, pe care v‐o dă Domnul Dumnezeul vostru, ca s‐o stăpâniți. Și Iosua a vorbit rubeniților și gadiților și la jumătate din seminția lui Manase, zicând: Aduceți‐vă aminte de cuvântul pe care vi l‐a poruncit Moise, robul Domnului, zicând: Domnul Dumnezeul vostru v‐a dat odihnă și v‐a dat țara aceasta. Nevestele voastre, pruncii voștri și vitele voastre, vor rămânea în țara pe care v‐a dat‐o Moise dincoace de Iordan, dar voi să treceți înarmați înaintea fraților voștri, toți vitejii de oștire și să‐i ajutorați, până ce Domnul va da odihnă fraților voștri ca și vouă, și vor lua și ei în stăpânire țara pe care le‐o dă Domnul Dumnezeul vostru; atunci vă veți întoarce în țara pe care o aveți ca stăpânire și o veți stăpâni, cea pe care v‐a dat‐o Moise, robul Domnului, dincoace de Iordan, spre soare‐răsare. Și ei au răspuns lui Iosua zicând: Vom face tot ce ne‐ai poruncit și ne vom duce oriunde ne vei trimite. Cum am ascultat de Moise în toate, așa vom asculta de tine; numai Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine cum a fost cu Moise. Oricine se va ridica împotriva gurii tale și nu va asculta de cuvintele tale, în tot ce‐i vei porunci, să fie omorât. Întărește‐te numai și îmbărbătează‐te. Și Iosua, fiul lui Nun, a trimis în ascuns din Sitim doi bărbați ca iscoade, zicând: Duceți‐vă, vedeți țara și Ierihonul. Și s‐au dus și au venit în casa unei femei, o curvă cu numele Rahav, și s‐au culcat acolo. Și s‐a spus împăratului Ierihonului, zicând: Iată, bărbați din copiii lui Israel au venit aici în această noapte să cerceteze țara. Și împăratul Ierihonului a trimis la Rahav zicând: Scoate pe bărbații care au venit la tine, care au intrat în casa ta; căci au venit ca să cerceteze toată țara. Și femeia a luat pe cei doi bărbați și i‐a ascuns și a zis: Da, bărbații au venit la mine, dar nu știam de unde erau. Și a fost așa: pe când era să se închidă poarta, când era întuneric, bărbații au ieșit: nu știu încotro s‐au dus bărbații. Urmăriți‐i repede, căci îi veți ajunge. Dar ea îi suise pe acoperiș și i‐a ascuns sub cotoarele de in pe care și le așezase pe acoperiș. Și bărbații i‐au urmărit pe calea Iordanului până la vaduri și de îndată ce au ieșit urmăritorii, s‐a închis poarta. Și înainte ca să se culce ei, ea s‐a suit la ei pe acoperiș și a zis bărbaților: Știu că Domnul v‐a dat țara și că frica de voi a căzut peste noi și că toți locuitorii țării se topesc dinaintea voastră. Căci noi am auzit cum Domnul a secat apele Mării Roșii înaintea voastră, când ați ieșit din Egipt și ce ați făcut celor doi împărați ai amoriților care erau dincolo de Iordan, lui Sihon și lui Og, pe care i‐ați nimicit cu desăvârșire. Am auzit și ni s‐a topit inima și n‐a mai rămas duh în niciun om din pricina voastră; căci Domnul Dumnezeul vostru, el este Dumnezeu în ceruri, sus și pe pământ jos. Și acum, vă rog, jurați‐mi pe Domnul, fiindcă am arătat îndurare către voi, că veți arăta și voi îndurare către casa tatălui meu, și să‐mi dați un semn adevărat că veți lăsa viu pe tatăl meu și pe mama mea și pe frații mei și pe surorile mele și tot ce este al lor, și că ne veți mântui sufletele de la moarte. Și bărbații i‐au zis: Viețile noastre vor muri în locul a lor voastre, dacă nu veți spune această treabă a noastră. Și va fi așa: când Domnul ne va da țara, vom arăta îndurare și adevăr către tine. Și i‐a coborât cu o funie prin fereastră, căci casa ei era lângă zidul cetății și ea locuia pe zid. Și le‐a zis: Duceți‐vă la munte, ca să nu vă întâmpine urmăritorii, și ascundeți‐vă acolo trei zile, până se vor întoarce urmăritorii, și după aceea duceți‐vă pe calea voastră. Și bărbații i‐au zis: Vom fi dezlegați de jurământul acesta, pe care ne‐ai pus să‐l jurăm. Iată, vom intra în țară; să legi funia aceasta de fir cărmiziu la fereastra prin care ne‐ai coborât, și adună la tine în casă pe tatăl tău și pe mama ta și pe frații tăi și pe toată casa tatălui tău. Și va fi așa: oricine va ieși din ușile casei tale pe uliță, sângele său va fi asupra capului său și noi vom fi nevinovați; și oricine va fi cu tine în casă, sângele său va fi asupra capului nostru dacă se va pune vreo mână pe el. Și dacă vei spune această treabă a noastră, vom fi dezlegați de jurământul, pe care ne‐ai pus să‐l jurăm. Și ea a zis: După cuvintele voastre așa să fie! Și i‐a lăsat să se ducă și au plecat. Și a legat funia cărmizie la fereastră. Și ei s‐au dus și au venit la munte și au rămas acolo trei zile, până s‐au întors urmăritorii. Și urmăritorii i‐au căutat tot drumul, și nu i‐au găsit. Și cei doi bărbați s‐au întors și s‐au pogorât din munte și au trecut și au venit la Iosua, fiul lui Nun, și i‐au istorisit tot ce li se întâmplase. Și au zis lui Iosua: Cu adevărat Domnul a dat în mâinile noastre toată țara, și toți locuitorii țării se topesc naintea noastră. Și Iosua s‐a sculat dis‐de‐dimineață și au plecat din Sitim și au venit la Iordan, el și toți copiii lui Israel, și au mas acolo înainte de a trece. Și a fost așa: după trei zile dregătorii au trecut prin tabără și au poruncit poporului zicând: Când veți vedea chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru și preoții leviți, purtându‐l, atunci să plecați din locurile voastre și să mergeți după el. Totuși să fie o depărtare între voi și el, cam de două mii de coți după măsură. Să nu vă apropiați de el să cunoașteți calea pe care aveți să mergeți, căci n‐ați trecut pe această cale până acum. Și Iosua a zis poporului: Sfințiți‐vă, căci mâine Domnul va face minuni în mijlocul vostru. Și Iosua a vorbit preoților zicând: Ridicați chivotul legământului și treceți înaintea poporului. Și au ridicat chivotul legământului și au trecut înaintea poporului. Și Domnul a zis lui Iosua: Astăzi voi începe să te măresc în ochii întregului Israel, ca să știe că precum am fost cu Moise, așa voi fi și cu tine. Și să poruncești preoților care poartă chivotul legământului zicând: Când veți veni la marginea apelor Iordanului, să stați în Iordan. Și Iosua a zis copiilor lui Israel: Apropiați‐vă aici și auziți cuvintele Domnului Dumnezeului vostru. Și Iosua a zis: Prin aceasta veți cunoaște că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru și va alunga dinaintea voastră pe cananit și pe hetit și pe hevit și pe ferezit și pe ghirgasit și pe amorit și pe iebusit. Iată chivotul legământului Domnului întregului pământ trece înaintea voastră în Iordan. Și acum luați‐vă doisprezece bărbați din semințiile lui Israel, un bărbat de fiecare seminție. Și va fi așa: când tălpile picioarelor preoților, care poartă chivotul Domnului Dumnezeului întregului pământ, se vor odihni în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica, apele care se coboară din sus, și vor sta grămadă. Și a fost așa: când poporul a plecat din corturile sale ca să treacă Iordanul, preoții care purtau chivotul legământului erau înaintea poporului. Și când cei ce purtau chivotul au ajuns la Iordan și picioarele preoților care purtau chivotul s‐au muiat în marginea apei, căci Iordanul se varsă peste malurile sale în toate zilele secerișului, apele care se coborau din sus au stătut și s‐au ridicat grămadă, foarte departe, la Adam, cetatea care este alături de Țartan; și cele ce se coborau către marea șesului, Marea Sărată, s‐au scurs de tot și poporul a trecut în dreptul Ierihonului. Și preoții, care purtau chivotul legământului Domnului, au stătut tare pe uscat în mijlocul Iordanului. Și tot Israelul a trecut pe uscat, până ce tot neamul a trecut de tot Iordanul. Și a fost așa: când tot poporul a trecut de tot Iordanul, Domnul a vorbit lui Iosua zicând: Luați‐vă din popor doisprezece bărbați, un bărbat din fiecare seminție, și porunciți‐le zicând: Luați‐vă de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde au stătut picioarele preoților, douăsprezece pietre, și treceți‐le cu voi și puneți‐le în locul unde veți mânea în noaptea aceasta. Și Iosua a chemat pe cei doisprezece bărbați, pe care‐i rânduise din copiii lui Israel, un bărbat din fiecare seminție. Și Iosua le‐a zis: Treceți înaintea chivotului Domnului Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului și ridicați‐vă fiecare câte o piatră pe umăr, după numărul semințiilor copiilor lui Israel, ca aceasta să fie un semn în mijlocul vostru când vor întreba copiii voștri în viitor zicând: Ce sunt pentru voi pietrele acestea? Și le veți spune că apele Iordanului au fost despicate înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut el prin Iordan, apele Iordanului au fost despicate. Și pietrele acestea vor fi ca amintire pentru copiii lui Israel în veci. Și copiii lui Israel au făcut cum le poruncise Iosua și au ridicat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, cum zisese Domnul lui Iosua, după numărul semințiilor copiilor lui Israel, și le‐au trecut cu ei la locul unde au mas și le‐au pus jos acolo. Și Iosua a ridicat douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde stătuseră picioarele preoților, care purtau chivotul legământului, și sunt acolo până în ziua de astăzi. Și preoții care purtau chivotul au stătut în mijlocul Iordanului, până s‐a săvârșit tot ce poruncise Domnul lui Iosua să vorbească poporului, după toate cele ce poruncise Moise lui Iosua. Și poporul s‐a grăbit și a trecut. Și a fost așa: după ce tot poporul a trecut de tot, chivotul Domnului și preoții au trecut înaintea poporului. Și copiii lui Ruben și copiii lui Gad și jumătatea seminției lui Manase au trecut înarmați înaintea copiilor lui Israel, cum le zisese Moise. Ca la patruzeci de mii gătiți de război au trecut înaintea Domnului la luptă în șesurile Ierihonului. În ziua aceea Domnul a mărit pe Iosua în ochii întregului Israel și s‐au temut de el cum se temuseră de Moise, în toate zilele vieții sale. Și Domnul a vorbit lui Iosua zicând: Poruncește preoților care poartă chivotul mărturiei să se suie afară din Iordan. Și Iosua a poruncit preoților zicând: Suiți‐vă afară din Iordan. Și a fost așa: când preoții care purtau chivotul legământului Domnului s‐au suit afară din mijlocul Iordanului și tălpile picioarelor preoților au fost ridicate afară pe uscat, apele Iordanului s‐au întors la locul lor și au curs peste toate malurile sale ca mai înainte. Și poporul s‐a suit afară din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi, și au tăbărât în Ghilgal, la marginea dinspre răsărit a Ierihonului. Și acele douăsprezece pietre pe care le‐au luat din Iordan, Iosua le‐a ridicat la Ghilgal. Și a vorbit copiilor lui Israel zicând: Când copiii voștri vor întreba pe părinții lor în viitor zicând: Ce sunt pietrele acestea? atunci veți face cunoscut copiilor voștri zicând: Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat. Căci Domnul Dumnezeul vostru a secat apele Iordanului dinaintea voastră, până ați trecut, cum a făcut Domnul Dumnezeul vostru Mării Roșii, pe care a secat‐o dinaintea noastră, până am trecut, ca toate popoarele pământului să cunoască mâna Domnului, că este tare; ca să vă temeți de Domnul Dumnezeul vostru în toate zilele. Și a fost așa când au auzit toți împărații amoriților, care erau dincolo de Iordan către apus și toți împărații cananiților care erau lângă mare, că Domnul a secat apele Iordanului dinaintea copiilor lui Israel până au trecut, li s‐a topit inima și nu mai era duh în ei din pricina copiilor lui Israel. În vremea aceea Domnul a zis lui Iosua: Fă‐ți cuțite de cremene, și taie iarăși împrejur pe copiii lui Israel a doua oară. Și Iosua și‐a făcut cuțite de cremene și a tăiat împrejur pe copiii lui Israel la dealul Aralot. Și aceasta e pricina pentru care i‐a tăiat Iosua împrejur: tot poporul care ieșise din Egipt, cei de parte bărbătească, toți bărbați de război muriseră în pustie, pe cale după ce au ieșit din Egipt. Căci tot poporul care ieșise fusese tăiat împrejur însă nimeni din tot poporul care se născuse în pustie pe cale, după ce ieșise din Egipt, nu fusese tăiat împrejur. Căci copiii lui Israel au umblat patruzeci de ani prin pustie până a pierit tot neamul bărbaților de război ieșiți din Egipt, căci n‐ascultaseră de glasul Domnului, cărora Domnul se jurase că nu‐i va lăsa să vadă țara, pe care Domnul o jurase părinților lor că ne‐o va da nouă, țară în care curge lapte și miere. Și a ridicat pe copiii lor în locul lor; pe aceia i‐a tăiat împrejur Iosua, căci erau netăiați împrejur fiindcă nu‐i tăiaseră împrejur pe cale. Și a fost așa: cănd au sfârșit de tăiat împrejur pe tot neamul, au rămas la locul lor în tabără până s‐au vindecat. Și Domnul a zis lui Iosua: Astăzi am prăvălit ocara Egiptului de peste voi. Și au pus numele acestui loc Ghilgal până în ziua de azi. Și copiii lui Israel au tăbărât în Ghilgal și au făcut Paștele în ziua a patrusprezecea a lunii, seara, în câmpiile Ierihonului. Și a doua zi după Paște au mâncat din grâul țării azimi și boabe prăjite, tocmai în ziua aceea. Și mana a încetat de a doua zi după ce au mâncat din grâul vechi al țării și copiii lui Israel n‐au mai avut mană și au mâncat din rodul țării Canaanului în anul acela. Și a fost așa: când era Iosua lângă Ierihon, și‐a ridicat ochii și s‐a uitat și iată un om stătea înaintea lui cu sabia scoasă în mână. Și Iosua a mers la el și i‐a zis: Ești pentru noi sau pentru potrivnicii noștri? Și el a zis: Nu; căci am venit acum ca mai mare al oștirii Domnului. Și Iosua a căzut cu fața sa la pământ și s‐a închinat și i‐a zis: Ce zice Domnul meu către robul său? Și mai marele oștirii Domnului a zis lui Iosua: Scoate‐ți încălțămintea din picior, căci locul pe care stai este sfânt. Și Iosua a făcut așa. Și Ierihonul era închis și încuiat din pricina copiilor lui Israel: nimeni nu ieșea și nimeni nu intra. Și Domnul a zis lui Iosua: Vezi, am dat în mâna ta Ierihonul și pe împăratul său și pe vitejii săi de oștire. Și să înconjurați cetatea, toți oamenii de război, rotindu‐vă în jurul cetății odată. Așa să faci șase zile. Și șapte preoți să poarte șapte trâmbițe de corn de berbece înaintea chivotului și în ziua a șaptea să înconjurați cetatea de șapte ori și preoții să sufle din trâmbițe. Și va fi așa: când vor sufla lung cu cornul de berbece și veți auzi sunetul trâmbiței, tot poporul să strige cu strigăt mare și zidul cetății va cădea pe locul său, și poporul se va sui fiecare drept înainte. Și Iosua, fiul lui Nun a chemat pe preoți și le‐a zis: Ridicați chivotul legământului și șapte preoți să poarte șapte trâmbițe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului. Și a zis poporului: Treceți și înconjurați cetatea și bărbații înarmați să treacă inaintea chivotului Domnului. Și a fost așa: când a vorbit Iosua poporului, cei șapte preoți purtând cele șapte trâmbițe de corn de berbece înaintea Domnului au trecut înainte și au suflat din trâmbițe, și chivotul legământului Domnului venea în urma lor. Și bărbații înarmați mergeau înaintea preoților, care suflau din trâmbițe, și coada oștirii venea după chivot; sunau din trâmbițe mergând. Și Iosua a poruncit poporului zicând: Să nu strigați, nici să nu vi se audă glasul, și niciun cuvânt să nu iasă din gura voastră până în ziua când vă voi zice: Strigați! Atunci să strigați. Și chivotul Domnului a înconjurat cetatea, rotindu‐se odată; și au intrat în tabără și au mas noaptea în tabără. Și Iosua s‐a sculat dis de dimineață și preoții au ridicat chivotul Domnului. Și cei șapte preoți purtând cele șapte trâmbițe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului, mergeau suflând mereu din trâmbițe și bărbații înarmați mergeau înaintea lor și coada oștirii venea după chivotul Domnului mergând și suflând din trâmbițe. Și a doua zi au înconjurat cetatea odată și s‐au întors în tabără. Așa au făcut șase zile. Și a fost așa: a șaptea zi s‐au sculat în zori de ziuă și au înconjurat cetatea în același chip de șapte ori; numai, în ziua aceea, au înconjurat cetatea de șapte ori. Și a fost așa: a șaptea oară preoții au suflat din trâmbițe și Iosua a zis poporului: Strigați, căci Domnul v‐a dat cetatea. Și cetatea să fie sortită nimicirii pentru Domnul, ea și tot ce este în ea; numai Rahav curva să trăiască, ea și tot ce este cu ea în casă, fiindcă a ascuns pe solii pe care i‐am trimis noi. Dar păziți‐vă de lucrul sortit nimicirii, ca să nu fiți sortiți nimicirii, luând din lucrul sortit nimicirii și să faceți tabăra lui Israel sortită nimicirii și s‐o tulburați. Și tot argintul și aurul și vasele de aramă și de fier să fie sfinte pentru Domnul, să intre în vistieria Domnului. Și poporul a strigat și au suflat din trâmbițe. Și a fost așa: când a auzit poporul sunetul trâmbițelor și poporul a strigat cu glas tare, zidul a căzut pe loc și poporul s‐a suit în cetate, fiecare drept înainte și au luat cetatea. Și au nimicit cu desăvârșire cu ascuțișul sabiei tot ce era în cetate, de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la bătrân, și bou și oaie și măgar. Și Iosua a zis celor doi bărbați care iscodiseră țara: Intrați în casa femeii curve și scoateți de acolo pe femeie și tot ce este al ei, cum i‐ați jurat. Și tinerii, iscoadele au întrat și au scos pe Rahav și pe tatăl ei și pe mama ei și pe frații ei și tot ce era al ei; au scos pe toate rudele ei și i‐au pus afară din tabăra lui Israel. Și au ars cu foc cetatea și tot ce era în ea; numai argintul și aurul și vasele de aramă și de fier le‐au pus în vistieria casei Domnului. Și Iosua a lăsat cu viață pe Rahav curva, casa tatălui ei și tot ce era al ei, și ea a locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de astăzi, pentru că ascunsese pe solii pe care‐i trimisese Iosua să iscodească Ierihonul. Și Iosua a jurat în vremca aceea zicând: Blestemat să fie înaintea Domnului bărbatul care se va scula și va zidi această cetate, Ierihonul; o va întemeia pe întâiul născut al său și îi va pune porțile pe cel mai mic fiul al său. Și Domnul a fost cu Iosua și vestea lui a fost în toată țara. Și copiii lui Israel au fost necredincioși în lucrul sortit nimicirii: Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda, a luat din ce era sortit nimicirii și mânia Domnului s‐a aprins împotriva copiilor lui Israel. Și Iosua a trimis oameni din Ierihon la Ai, care este lângă Bet‐Aven, în partea de răsărit a Betelului, și le‐a vorbit, zicând: Suiți‐vă și iscodiți țara. Și oamenii s‐au suit și au iscodit Aiul. Și s‐au întors la Iosua și i‐au zis: Să nu se suie tot poporul; ca la două mii sau trei mii de oameni să se suie și să bată Aiul; nu osteni tot poporul acolo, căci sunt puțini. Și s‐au suit din popor acolo ca la trei mii de oameni și au fugit dinaintea oamenilor din Ai. Și oamenii din Ai au ucis din ei ca la treizeci și șase de oameni; și i‐au urmărit dinaintea porții până la Șebarim și i‐au bătut la pogorâș; și inima poporului s‐a topit și s‐a făcut ca apa. Și Iosua și‐a rupt hainele și a căzut cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului până seara, el și bătrânii lui Israel, și și‐au presărat cenușă pe capete. Și Iosua a zis: Vai, Doamne Dumnezeule, pentru ce ai trecut poporul acesta peste Iordan ca să ne dai în mâna amoriților să ne pierzi? O, de ne‐am fi mulțumit și am fi rămas dincolo de Iordan! O, Doamne, ce voi zice după ce Israel și‐a întors grumazul înaintea vrăjmașilor săi? Și cananiții și toți locuitorii țării vor auzi și ne vor înconjura și ne vor șterge numele de pe pământ. Și ce vei face cu marele tău nume? Și Domnul a zis lui Iosua: Scoală‐te! Pentru ce cazi pe față? Israel a păcătuit și chiar au călcat legământul meu, pe care li‐l poruncisem, și chiar au luat din ce era sortit nimicirii și au și furat și chiar au ascuns; și au pus între lucrurile lor. Și copiii lui Israel nu vor putea să stea înaintea vrăjmașilor lor, întorc grumazul înaintea vrăjmașilor lor, fiindcă s‐au făcut vinovați să fie nimiciți. Nu voi mai fi cu voi, dacă nu veți nimici ce este sortit nimicirii din mijlocul vostru. Scoală‐te, sfințește poporul și zi: Sfințiți‐vă pe mâine, căci așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Ce este sortit nimicirii este în mijlocul tău, Israele: nu vei putea să stai înaintea vrăjmașilor tăi până nu veți scoate ce este sortit nimicirii din mijlocul vostru. Și să vă apropiați mâine dimineață după semințiile voastre; și va fi așa: seminția, pe care o va arăta Domnul, să se apropie pe familii și familia, pe care o va arăta Domnul, să se apropie pe case și casa, pe care o va arăta Domnul, să se apropie pe capete. Și va fi așa: cel ce va fi arătat cu lucrul sortit nimicirii să fie ars cu foc, el și tot ce este al lui, pentru că a călcat legământul Domnului și a făcut nebunie în Israel. Și Iosua s‐a sculat dis de dimineață și a apropiat pe Israel după semințiile sale și a fost arătată seminția lui Iuda. Și a apropiat familiile lui Iuda și a arătat familia zerahiților. Și a apropiat familia zerahiților pe capete și a fost arătat Zabdi. Și a apropiat casa lui pe capete și a fost arătat Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda. Și Iosua a zis lui Acan: Fiul meu, dă, te rog, slavă Domnului Dumnezeului lui Israel și mărturisește‐i și spune‐mi acum ce ai făcut; nu‐mi ascunde nimic. Și Acan a răspuns lui Iosua și a zis: Într‐adevăr am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel și așa am făcut. Am văzut între prăzi o manta de Șinear frumoasă și două sute de sicli de argint și o limbă de aur în greutate de cincizeci de sicli, și le‐am poftit și le‐am luat și iată sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu și argintul este sub ea. Și Iosua a trimis soli și au alergat la cort, și iată era ascunsă în cortul lui și argintul era sub ea. Și le‐au luat din mijlocul cortului și le‐au adus la Iosua și la toți copiii lui Israel și le‐au pus jos înaintea Domnului. Și Iosua și tot Israelul cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, și argintul și mantaua și limba de aur, și pe fiii săi și pe fiicele sale, și boii săi și măgarii săi și oile sale, și cortul său și toate ale sale și le‐au adus în valea Acor. Și Iosua a zis: Pentru ce ne‐ai tulburat? Domnul te va tulbura în ziua aceasta. Și tot Israelul l‐a ucis cu pietre; și i‐au ars cu foc și i‐au ucis cu pietre. Și au ridicat asupra lui o grămadă mare de pietre până în ziua de astăzi. Și Domnul s‐a întors din aprinderea mâniei lui. Pentru aceea s‐a pus numele locului aceluia Valea lui Acor pâna în ziua de astăzi. Și Domnul a zis lui Iosua: Nu te teme și nu te spăimânta! Ia cu tine tot poporul de război și scoală‐te și suie‐te la Ai. Vezi! am dat în mâna ta pe împăratul din Ai, pe poporul său, cetatea sa și țara sa. Și vei face Aiului și împăratului său cum ai făcut Ierihonului și împăratului său; numai să prădați pentru voi prada sa și dobitoacele sale. Pune o pândă împotriva cetății dindărătul ei. Și Iosua s‐a sculat cu tot poporul de război ca să se suie la Ai. Și Iosua a ales treizeci de mii de viteji de oștire și i‐a trimis noaptea. Și le‐a poruncit, zicând: Vedeți, voi veți pândi împotriva cetății dindărătul cetății: nu vă depărtați prea mult de cetate și fiți toți gata. Și eu și tot poporul care este cu mine ne vom apropia de cetate. Și va fi așa: când vor ieși ei împotriva noastră ca la început vom fugi dinaintea lor. Și vor ieși după noi până îi vom trage departe de la cetate. Căci vor zice: Ei fug dinaintea noastră ca la început. Și vom fugi dinaintea lor. Și vă veți scula de la pândă și veți pune stăpânire pe cetate, căci Domnul Dumnezeul vostru o va da în mâna voastră. Și va fi așa: după ce veți lua cetatea să‐i dați foc; să faceți după cuvântul Domnului. Vedeți, v‐am poruncit. Și Iosua i‐a trimis și s‐au dus la locul de pândă și au șezut între Betel și între Ai, la apus de Ai. Și Iosua a rămas noaptea aceea în mijlocul poporului. Și Iosua s‐a sculat dis de dimineață și a cercetat poporul, și s‐a suit, el și bătrânii lui Israel, înaintea poporului spre Ai. Și tot poporul de război care era cu el s‐a suit și s‐a apropiat și au venit înaintea cetății și au tăbărât la miazănoapte de Ai și valea era între ei și Ai. Și a luat ca la cinci mii de oameni și i‐a pus la pândă între Betel și Ai, în partea de apus a Aiului. Și au pus poporul, toată oastea care era în partea despre miazănoapte a cetății, iar pe cei ce pândeau, în partea de apus a cetății; și Iosua a mers în noaptea aceea în mijlocul văii. Și a fost așa: când a văzut împăratul Aiului aceasta, oamenii cetății s‐au grăbit și s‐au sculat de dimineață și au ieșit, el și tot poporul său, împotriva lui Israel la luptă, la locul hotărât, înaintea șesului. Și nu știa că era o pândă împotriva lui, în spatele cetății. Și Iosua și tot Israelul s‐au făcut că sunt bătuți înaintea lor și au fugit pe calea pustiei. Și tot poporul care era în cetate a fost chemat să‐i urmărească; și au urmărit pe Iosua și au fost trași din cetate. Și n‐a rămas un om în Ai și Betel care să nu fi ieșit după Israel și au lăsat cetatea deschisă și au urmărit pe Israel. Și Domnul a zis lui Iosua: Întinde sulița care este în mâna ta către Ai, căci o voi da în mâna ta. Și Iosua a întins spre cetate sulița care era în mâna lui. Și cei ce stăteau la pândă s‐au sculat repede din locul lor și au alergat îndată ce și‐a întins el mâna, și au venit în cetate și au luat‐o, și s‐au grăbit și au pus foc cetății. Și oamenii din Ai s‐au întors și au văzut, și iată, fumul cetății se suia până la ceruri și nu le era îndemână să fugă pe o cale sau pe alta, și poporul care fugea spre pustie s‐a întors asupra urmăritorilor. Și Iosua și tot Israelul, când au văzut că cei de la pândă au luat cetatea și că fumul cetății se suia în sus, s‐au întors și au bătut pe oamenii din Ai. Și ceilalți au ieșit din cetate împotriva lor, așa că erau în mijlocul lui Israel, unii dincoace și alții dincolo; și i‐au bătut până ce niciunul n‐a scăpat sau a fugit. Și au prins viu pe împăratul din Ai și l‐au adus lui Iosua. Și a fost așa: după ce a sfârșit Israel de ucis pe toți locuitorii din Ai în câmp, în pustia unde i‐au urmărit, și toți au căzut prin ascuțișul sabiei, până au fost nimiciți, tot Israelul s‐a întors la Ai, și l‐au bătut cu ascuțișul sabiei. Și toți cei ce au căzut în acea zi, bărbați și femei, au fost douăsprezece mii, toți oamenii din Ai. Și Iosua nu și‐a tras mâna, pe care o întinsese cu sulița, până când au nimicit cu desăvârșire pe toți locuitorii din Ai. Israel a prădat pentru sine numai dobitoacele și prada cetății după cuvântul Domnului pe care‐l poruncise lui Iosua. Și Iosua a ars Aiul și l‐a prefăcut grămadă în veci, o dărâmătură până în ziua de astăzi. Și a spânzurat pe împăratul din Ai de un lemn până la vremea serii, și la apusul soarelui Iosua a poruncit să se coboare trupul lui de pe lemn și l‐au aruncat la intrarea porții cetății, și deasupra lui au ridicat o mare grămadă de pietre până în ziua de astăzi. Și Iosua a zidit an altar Domnului Dumnezeului lui Israel în muntele Ebal, după cum poruncise Moise, robul Domnului, copiilor lui Israel, cum este scris în cartea legii lui Moise: un altar de pietre întregi asupra cărora nu fusese ridicat fierul. Și au adus deasupra lui arderi de tot Domnului și au jertfit jertfe de pace. Și a scris acolo pe pietre o copie a legii lui Moise, pe care o scrisese înaintea copiilor lui Israel. Și tot Israelul și bătrânii săi și dregătorii săi și judecătorii săi au stătut dincoace și dincolo de chivot înaintea preoților, leviților, care purtau chivotul legământului Domnului, atât străinul de loc cât și băștinașul; jumătate din ei în dreptul muntelui Garizim și jumătate în dreptul muntelui Ebal, cum poruncise Moise, robul Domnului, ca să binecuvânteze pe poporul lui Israel la început. Și după aceea a citit toate cuvintele legii, binecuvântarea și blestemul, după toate cele scrise în cartea legii. N‐a fost un cuvânt din tot ce poruncise Moise pe care să nu‐l fi citit Iosua înaintea întregii obște a lui Israel și femeilor și copiilor și străinilor de loc, care umblau în mijlocul lor. Și a fost așa: după ce au auzit toți împărații de dincoace de Iordan, în ținutul muntos și în șes și pe tot malul mării celei mari până în dreptul Libanului: hetitul, amoritul, cananitul, ferezitul, hevitul și iebusitul, s‐au adunat cu un gând ca să se bată cu Iosua și cu Israel. Și locuitorii Gabaonului au auzit ce făcuse Iosua Ierihonului și Aiului. Și au făcut și ei un vicleșug și s‐au dus și s‐au făcut ca și când ar fi fost soli, și au luat saci vechi pe măgarii lor și burdufuri vechi rupte și cârpite pentru vin, și încălțăminte veche și cârpită în picioarele lor și veșminte vechi pe ei; și toată pâinea lor de merinde era uscată și mucedă. Și s‐au dus la Iosua în tabără la Ghilgal și i‐au zis lui și bărbaților lui Israel: Noi am venit dintr‐o țară depărtată și acum faceți legământ cu noi. Și bărbații lui Israel au zis hevitului: Poate că tu locuiești între noi și cum să fac legământ cu tine? Și ei au zis lui Iosua: Suntem robii tăi. Și Iosua le‐a zis: Cine sunteți și de unde veniți? Și ei i‐au zis: Robii tăi au venit dintr‐o țară foarte depărtată din pricina numelui Domnului Dumnezeului tău, căci am auzit de vestea lui și tot ce a făcut în Egipt. și tot ce a făcut celor doi împărați ai amoriților, care erau dincolo de Iordan, lui Sihon, împăratul Hesbonului, și lui Og, împăratul Basanului, care era în Aștarot. Și bătrânii noștri și toți locuitorii țării noastre ne‐au vorbit, zicând: Luați în mână merinde pentru drum și mergeți în întâmpinarea lor și ziceți‐le: Suntem robii voștri și acum faceți legământ cu noi. Această pâine a noastră am luat‐o caldă din casele noastre ca merinde în ziua când am ieșit ca să venim la voi și acum, iată este uscată și mucedă. Și aceste burdufuri de vin pe care le‐am umplut, iată s‐au rupt, și aceste veșminte ale noastre și încăltămintea noastră s‐au învechit de lungimea foarte mare a drumului. Și bărbații au luat din merindele lor și n‐au întrebat pe Domnul. Și Iosua a făcut pace cu ei și a făcut legământ cu ei ca să‐i lase să trăiască și mai marii adunării le‐au jurat. Și a fost așa: după trecere de trei zile după ce au făcut legământ cu ei, au auzit că ei erau vecinii lor și locuiau între ei. Și copiii lui Israel au plecat și au venit în cetățile lor a treia zi. Și cetățile lor erau: Gabaon și Chefira și Beerot și Chiriat‐Iearim. Și copiii lui Israel nu i‐au bătut fiindcă mai marii adunării le juraseră pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Și toată adunarea a cârtit împotriva mai marilor. Și toți mai marii au zis către toată adunarea: Le‐am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel și acum nu ne putem atinge de ei. Să le facem această și să trăiască, pentru ca să nu fie asupra noastră mânie pentru jurământul cu care le‐am jurat. Și mai marii le‐au zis: Să trăiască! Și au fost tăietori de lemne și cărători de apă pentru toată adunarea, cum ziseseră mai marii despre ei. Și Iosua i‐a chemat și le‐a vorbit, zicând: Pentru ce ne‐ați înșelat, zicând: Suntem foarte departe de voi! când voi locuiți în mijlocul nostru? Și acum sunteți blestemați și nu veți înceta să fiți robi și tăietori de lemn și cărători de apă pentru casa Dumnezeului meu. Și ei au răspuns lui Iosua, zicând: Fiindcă s‐a spus robilor tăi că Domnul Dumnezeul tău a poruncit lui Moise, robul său, să vă dea toată țara și să nimicească pe toți locuitorii țării dinaintea voastră și ne‐am temut foarte mult pentru viețile noastre din pricina voastră și am făcut lucrul acesta. Și acum iată‐ne în mâna ta: fă cum este bine și drept în ochii tăi să ne faci! Și le‐a făcut așa și i‐a scăpat din mâna copiilor lui Israel și nu i‐au omorât. Și în ziua aceea Iosua i‐a făcut tăietori de lemne și cărători de apă pentru adunare și pentru altarul Domnului, până în ziua de astăzi în locul pe care l‐ar alege el. Și a fost așa: când a auzit Adoni‐Țedec, împăratul Ierusalimului, că Iosua luase Aiul și‐l nimicise cu desăvârșire, că făcuse Aiului și împăratului său cum făcuse Ierihonului și împăratului său și că locuitorii din Gabaon făcuseră pace cu Israel și erau între ei, s‐au temut foarte mult, fiindcă Gabaonul era o cetate mare, ca una din cetățile domnești, și era mai tare decât Aiul și toți bărbații lui erau puternici. Și Adoni‐Țedec, împăratul Ierusalimului, a trimis la Hoham, împăratul Hebronului, la Piream, împăratul Iarmutului, la Iafia, împăratul Lachisului, și la Debir, împăratul Eglonului, zicând: Suiți‐vă la mine și ajutați‐mă să batem Gabaonul, căci a făcut pace cu Iosua și cu copiii lui Israel. Și cei cinci împărați ai amoriților, împăratul Ierusalimului, împăratul Hebronului, împăratul Iarmutului, împăratul Lachisului, împăratul Eglonului, s‐au adunat și s‐au suit, ei și toate oștile lor și au tăbărât înaintea Gabaonului și s‐au războit împotriva lui. Și bărbații din Gabaon au trimis la Iosua în tabără la Ghilgal, zicând: Nu‐ți trage mâna de la robii tăi; suie‐te repede la noi și mântuiește‐ne și ajută‐ne; căci toți împărații amoriților, care locuiesc în ținutul muntos, s‐au adunat împotriva noastră. Și Iosua s‐a suit din Ghilgal, el și tot poporul de război cu el și toți cei viteji la luptă. Și Domnul a zis lui Iosua: Nu te teme de ei; căci i‐am dat în mâinile tale: niciun om din ei nu va sta înaintea ta. Și Iosua a venit fără veste asupra lor: s‐a suit din Ghilgal toată noaptea. Și Domnul i‐a pus în învălmășeală înaintea copiilor lui Israel și i‐au măcelărit cu mare măcel la Gabaon, și i‐au urmărit pe calea suișului Bet‐Horonului și i‐au bătut până la Azeca și până la Macheda. Și a fost așa: când fugeau ei dinaintea lui Israel și erau la pogorâșul Bet‐Horonului, Domnul a aruncat din ceruri pietre mari asupra lor până la Azeca, și au murit. Mai mulți erau cei ce au murit de grindină, decât cei pe care i‐au ucis copiii lui Israel cu sabia. Și Iosua a vorbit Domnului în ziua când a dat Domnul pe amoriți înaintea copiilor lui Israel și a zis în ochii lui Israel: Soare, oprește‐te asupra Gabaonului, și tu, lună, în valea Aialonului. Și soarele s‐a oprit și luna a stătut până s‐a răzbunat neamul asupra vrăjmașilor săi. Oare nu este scrisă aceasta în cartea lui Iașar? Și soarele a stătut în mijlocul cerurilor și nu s‐a grăbit să apună aproape o zi întreagă. Și n‐a fost zi ca aceasta, nici înainte nici după aceea, când Domnul să asculte de glasul unui om; căci Domnul se lupta pentru Israel. Și Iosua și tot Israelul cu el s‐a întors în tabără la Ghilgal. Și acei cinci împărați au fugit și s‐au ascuns în peșteră la Macheda. Și s‐a spus lui Iosua, zicând: Cei cinci împărați au fost aflați ascunși în peșteră la Macheda. Și Iosua a zis: Rostogoliți pietre mari la gura peșterii și puneți oameni lângă ea ca să‐i păzească. Și nu vă opriți, urmăriți pe vrăjmașii voștri și bateți coada oștirii lor, nu‐i lăsați să intre în cetățile lor; căci Domnul Dumnezeul vostru i‐a dat în mâna voastră. Și a fost așa: după ce Iosua și copiii lui Israel au sfârșit de măcelărit cu foarte mare măcel până au fost nimiciți, cei ce au scăpat dintre ei au intrat în cetățile întărite. Și tot poporul s‐a întors în pace în tabără la Iosua, la Macheda; nimeni nu și‐a ascuțit limba împotriva vreunuia din copiii lui Israel. Și Iosua a zis: Deschideți gura peșterii și aduceți la mine pe cei cinci împărați din peșteră. Și au făcut așa și au scos la el din peșteră pe cei cinci împărați: pe împăratul Ierusalimului, pe împăratul Hebronului, pe împăratul Iarmutului, pe împăratul Lachisului, pe împăratul Eglonului. Și a fost așa: după ce au adus pe acei împărați la Iosua, Iosua a chemat pe toți bărbații lui Israel și a zis căpeteniilor bărbaților de război care merseseră cu el: Apropiați‐vă, puneți‐vă picioarele peste grumajii acestor împărați. Și s‐au apropiat și și‐au pus picioarele peste grumajii lor. Și Iosua le‐a zis: Nu vă temeți nici nu vă spăimântați, întăriți‐vă și îmbărbătați‐vă, căci așa va face Domnul tuturor vrăjmașilor voștri împotriva cărora luptați. Și după aceasta Iosua i‐a bătut și i‐a ucis și i‐a spânzurat de cinci lemne și au stat spânzurați de lemne până seara. Și a fost așa: pe vremea apusului soarelui Iosua a poruncit și i‐au coborât de pe lemne, și i‐au aruncat în peștera în care se ascunseseră și au pus pietre mari la gura peșterii până în ziua de astăzi. Și în ziua aceea Iosua a luat Macheda, și a lovit‐o cu ascuțișul sabiei și a nimicit cu desăvârșire pe împăratul ei și toate sufletele care erau în ea; n‐a lăsat să scape niciunul și a făcut împăratului din Macheda, cum făcuse împăratului Ierihonului. Și Iosua, și tot Israelul cu el, a trecut de la Macheda la Libna și s‐a luptat împotriva Libnei. Și Domnul a dat‐o și pe ea și pe împăratul ei în mâna lui Israel; și a bătut‐o cu ascuțișul sabiei și toate sufletele care erau în ea; n‐a lăsat să scape niciunul în ea și a făcut împăratului ei cum făcuse împăratului Ierihonului. Și Iosua, și tot Israelul cu el, a trecut de la Libna la Lachis și a tăbărât împotriva lui, și s‐a luptat cu el. Și Domnul a dat Lachisul în mâna lui Israel și l‐a luat a doua zi și l‐a bătut cu ascuțișul sabiei și pe toate sufletele care erau în el, după toate cele ce făcuse Libnei. Atunci Horam, împăratul Ghezerului, s‐a suit să ajute Lachisul. Și Iosua l‐a bătut pe el și pe poporul său până n‐a lăsat pe niciunul să scape. Și Iosua, și tot Israelul cu el, a trecut de la Lachis la Eglon, și au tăbărât împotriva lui și s‐au luptat cu el. Și l‐au luat în ziua aceea și l‐au bătut cu ascuțișul sabiei; și a nimicit cu desăvârșire în ziua aceea toate sufletele care erau în el după toate cele ce făcuse Lachisului. Și Iosua, și tot Israelul cu el, s‐a suit de la Eglon la Hebron, și s‐au luptat cu el. Și l‐au luat și l‐au bătut cu ascuțișul sabiei și pe împăratul lui și toate cetățile lui și toate sufletele care erau în el; n‐a lăsat să scape niciunul după toate cele ce făcuse Eglonului. Și l‐a nimicit cu desăvârșire pe el și toate sufletele care erau în el. Și Iosua, și tot Israelul cu el, s‐a întors la Debir și s‐a luptat cu el. Și l‐a luat și pe împăratul lui și toate cetățile lui și l‐a bătut cu ascuțișul sabiei și a nimicit cu desăvârșire toate sufletele care erau în el: n‐a lăsat să scape niciunul; cum făcuse Hebronului și cum făcuse Libnei și împăratului ei, așa a făcut Debirului și împăratului său. Și Iosua a bătut toată țara, muntele și miazăziua și câmpia și poalele munților și pe toți împărații lor: n‐a lăsat să scape niciunul, ci a nimicit cu desăvârșire tot ce sufla, cum poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel. Și Iosua i‐a bătut de la Cades‐Barnea până la Gaza și toată țara Gosen până la Gabaon. Și Iosua a luat dintr‐o singură dată pe toți acești împărați și țara lor, căci Domnul Dumnezeul lui Israel se lupta pentru Israel. Și Iosua, și tot Israelul cu el, s‐a întors în tabără la Ghilgal. Și a fost așa: când a auzit Iabin, împăratul Hațorului, a trimis la Iobab, împăratul Madonului și la împăratul Șimronului și la împăratul Acșafului, și la împărații, care erau la miazănoapte în ținutul muntos, și în câmpie spre miazăzi de Chineret și în șes și în înălțimile de la Dor spre apus, la Cananit spre răsărit și spre apus, și la amorit și la hetit și la ferezit și la iebusit în ținutul muntos, și la hevit la picioarele Hermonului în țara Mițpa. Și au ieșit ei și toate oștirile lor cu ei, popor mult ca nisipul care este pe țărmul mării în mulțime, și cai și care foarte multe. Și toți acești împărați s‐au întâlnit și au venit și au tăbărât împreună lângă apele Merom ca să se lupte cu Israel. Și Domnul a zis lui Iosua: Nu te teme de ei, căci mâine pe vremea aceasta îi voi da pe toți uciși înaintea lui Israel; să tai vinele picioarelor cailor lor și să arzi cu foc carele lor. Și Iosua, și tot poporul de război cu el, a venit fără veste asupra lor, lângă apele Merom și au căzut asupra lor. Și Domnul i‐a dat în mâna lui Israel și i‐au bătut, și i‐au urmărit până la Sidonul cel mare și până la Misrefot‐Maim și până la valea Mițpa către răsărit, și i‐au bătut până n‐au lăsat pe niciunul. Și Iosua le‐a făcut cum îi zisese Domnul; a tăiat vinele picioarelor cailor lor și a ars cu foc carele loc. Și în vremea aceea Iosua s‐a întors înapoi și a luat Hațorul și a trecut prin ascuțișul sabiei pe împăratul lui, căci Hațorul mai înainte era capitala tuturor acestor împărății. Și au trecut prin ascuțișul sabiei toate sufletele care erau în el, nimicindu‐le cu desăvârșire; n‐a rămas niciunul care sufla; și a ars cu foc Hațorul. Și Iosua a luat toate cetățile acestor împărați și pe toți împărații lor, și i‐a trecut prin ascuțișul sabiei și i‐a nimicit cu desăvârșire; cum poruncise Moise, robul Domnului. Numai Israel n‐a ars niciuna din cetățile care stăteau liniștite pe dealurile lor, afară de Hațor singur, pe care Iosua l‐a ars. Și copiii lui Israel au jefuit pentru ei toată prada acestor cetăți și vitele; numai au lovit cu ascuțișul sabiei pe fiecare om până i‐au nimicit: n‐au lăsat niciunul care sufla. Cum poruncise Domnul robului său Moise, așa a poruncit Moise lui Iosua și Iosua a făcut așa: n‐a lăsat la o parte niciun cuvânt din tot ce poruncise Domnul lui Moise. Și Iosua a luat toată țara aceea, ținutul muntos și toată miazăziua și toată țara Gosenului și șesul și câmpia și ținutul muntos al lui Israel și șesul lui, de la muntele Halac, care se înalță spre Seir, până la Baal‐Gad în valea Libanului la piciorul muntelui Hermon; și a luat pe toți împărații lor și i‐a bătut și i‐a omorât. Multe zile a făcut Iosua război cu toți acești împărați. N‐a fost cetate care să fi făcut pace cu copiii lui Israel afară de Heviții care locuiau în Gabaon; toate le‐a luat prin război. Căci era de la Domnul că li s‐a învârtoșat inima ca să iasă împotriva lui Israel la luptă, ca să‐i nimicească cu desăvârșire și să nu li se arate nicio îndurare, ci să‐i nimicească după cum poruncise Domnul lui Moise. Și în vremea aceea Iosua a venit și a stârpit pe Anachimi din ținutul muntos, din Hebron, din Debir, din Anab și din tot ținutul muntos al lui Iuda și din tot ținutul muntos al lui Israel; Iosua i‐a nimicit cu desăvârșire cu cetățile lor. N‐a rămas niciunul din anachimi în țara copiilor lui Israel; au rămas numai în Gaza, în Gat și în Asdod. Și Iosua a luat toată țara după toate cele ce zisese Domnul lui Moise și Iosua a dat‐o de moștenire lui Israel după împărțirile lor pe seminții. Și țara s‐a odihnit de război. Și aceștia sunt împărații țării, pe care i‐au bătut copiii lui Israel și au luat în stăpânire țara lor dincolo de Iordan, spre soare‐răsare, de la Valea Arnonului până la muntele Hermon și toată câmpia spre răsărit: pe Sihon, împăratul amoriților, care locuiau în Hesbon și domnia de la Aroer, care este pe malul văii Arnon și de la mijlocul văii și peste jumătate din Galaad până la râul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon și câmpia până la marea Chineret spre răsărit și până la marea câmpiei, Marea Sărată, spre răsărit, pe calea către Bet‐Ieșimot și la miazăzi, sub poalele muntelui Pisga; și hotarul lui Og, împăratul Basanului, din rămășița uriașilor, care locuia în Aștarot și în Edrei și domnia peste muntele Hermon și peste Salca și peste tot Basanul, până la hotarul Gheșuriților și Maacatiților și peste jumătate din Galaad, hotarul lui Sihon, împăratul Hesbonului. Moise, robul Domnului, și copiii lui Israel i‐au bătut și Moise, robul Domnului, a dat‐o spre stăpânire rubeniților, gadiților și la jumătate din seminția lui Manase. Și aceștia sunt împărații țării pe care i‐au bătut Iosua și copiii lui Israel dincoace de Iordan spre apus, de la Baal‐Gad, în valea Libanului până la muntele Halac, care se înalță către Seir. Și Iosua a dat‐o în stăpânire semințiilor lui Israel după împărțirile lor. În munte și în șes, și în câmpie și la poalele munților și în pustie și în miazăzi: pe hetit, pe amorit, pe cananit, pe ferezit, pe hevit și pe iebusit: împăratul Ierihonului, unul; împăratul Aiului, care este lângă Betel, unul; împăratul Ierusalimului, unul; împăratul Hebronului, unul; împăratul Iarmutului, unul; împăratul Lachisului, unul; împăratul Eglonului, unul; împăratul Ghezerului, unul; împăratul Debirului, unul; împăratul Ghederului, unul; împăratul Hormei, unul; împăratul Aradului, unul; împăratul Libnei, unul; împăratul Adulamului, unul; împăratul Machedei, unul; împăratul Betelului, unul; împăratul Tapuahului, unul; împăratul Hefierului, unul; împăratul Afecului, unul; împăratul Lașaronului, unul; împăratul Madonului, unul; împăratul Hațorului, unul; împăratul Șimron‐Meronului, unul; împăratul Acșafului, unul; împăratul Taanacului, unul; împăratul Meghidoului, unul; împăratul Chedeșului, unul; împăratul Iocneamului în Carmel, unul; a împăratul Dorului în înălțimea de la Dor, unul; împăratul Goimului în Ghilgal, unul; împăratul Tirței, unul. Toți împărații erau treizeci și unu. Și Iosua era bătrân, înaintat în zile, și Domnul i‐a zis: Tu ești bătrân, înaintat în zile și mai rămâne foarte mult pământ de stăpânit. Acesta este pământul ce mai rămâne: toate ținuturile filistenilor și toți gheșuriții de la Șihor, care este înaintea Egiptului, până la hotarul Ecronului spre miazănoapte; el se socotește ca al cananitului; cinci domni ai filistenilor: cel din Gaza și cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat, cel din Ecron; și pe aviți; la miazăzi toată țara cananiților și Meara care este a sidoniților, pănă la Afec, până la hotarul amoriților; și țara ghibliților și tot Libanul spre soare‐răsare, de la Baal‐Gad la piciorul muntelui Hermon până la intrarea în Hamat; toți locuitorii ținutului muntos de la Liban până la Misrefot‐Maim, toți Sidoniții, eu îi voi alunga dinaintea copiilor lui Israel; numai împarte‐o prin sorț ca moștenire lui Israel, cum ți‐am poruncit. Și acum împarte țara aceasta, ca moștenire celor nouă seminții și la jumătatea seminției lui Manase. Cu el rubeniții și gadiții și‐au luat moștenirea lor pe care le‐a dat‐o Moise, dincolo de Iordan, spre răsărit, după cum le‐a dat Moise, robul Domnului; de la Aroer, care este pe malul râului Arnon și cetatea care este în mijlocul râului și tot podișul Medeba până la Dibon; a și toate cetățile lui Sihon, împăratul amoriților, care domnea în Hesbon până la hotarul copiilor lui Amon; și Galaadul și hotarul gheșuriților și maacatiților și tot muntele Hermon și tot Basanul până la Salca, toată împărăția lui Og în Basan, care domnia în Aștarot și în Edrei, el a rămas din rămășița uriașilor; și Moise i‐a bătut și i‐a alungat. Și copiii lui Israel n‐au alungat pe gheșuriți și pe maacatiți, și Gheșur și Maaca locuiesc în mijlocul lui Israel până în ziua de astăzi. Numai seminției lui Levi nu i‐a dat moștenire; jertfele cu foc ale Domnului Dumnezeului lui Israel sunt moștenirea lor, după cum le zisese el. Și Moise a dat seminției copiilor lui Ruben, după familiile lor. Și hotarul lor a fost de la Aroer care este pe malul râului Arnon și cetatea care este în mijlocul râului și toată câmpia de lângă Medeba; Hesbonul și toate cetățile sale care sunt în câmpie: Dibonul și Bamot‐Baalul și Bet‐Baal‐Meonul, și Iahaț și Chedemotul și Mefaatul și Chiriataimul și Sibma și Țeret‐Hașaharul, în muntele văii, și Bet‐Peorul și poalele lui Pisga și Bet‐Ieșimotul și toate cetățile câmpiei și toată împărăția lui Sihon, împăratul amoriților, care domnea la Hesbon, pe care l‐a bătut Moise, pe el și pe mai marii Madianului, pe Evi și pe Rechem și pe Țur și pe Hur și pe Reba, căpetenii ale lui Sihon, locuitori ai țării. Și copiii lui Israel au omorât cu sabia pe Balaam, fiul lui Beor, ghicitorul, între cei uciși de ei. Și hotarul copiilor lui Ruben a fost Iordanul și malul lui. Aceasta este moștenirea copiilor lui Ruben, după familiile lor, cetățile și satele lor. Și Moise a dat seminției lui Gad, copiilor lui Gad, după familiile lor. Și hotarul lor a fost: Iaezer și toate cetățile Galaadului și jumătate din țara copiilor lui Amon până la Aroer, care este în dreptul Rabei; și de la Hesbon până la Ramat‐Mițpe și Betonim și de la Mahanaim până la hotarul Debirului; și în vale, Bet‐Haramul și Bet‐Nimra și Sucotul și Țafonui, rămăsița împărăției lui Sihon, împăratul Hesbonului, Iordanul și malul până la capătul mării Chineret, dincolo de Iordan spre răsărit. Aceasta este moștenirea copiilor lui Gad, după familiile lor, cetățile și satele lor. Și Moise a dat jumătății din seminția lui Manase și jumătății din seminția copiilor lui Manase după familiile lor. Hotarul lor a fost de la Mahanaim, tot Basanul, toată împărăția lui Og, împăratul Basanului, și toate târgurile lui Iair, care sunt în Basan, șaizeci de cetăți. Și jumătate din Galaad și Aștarotul și Edreiul, cetățile împărăției lui Og în Basan, erau ale copiilor lui Machir, fiul lui Manase, a jumătății fiilor lui Machir, după familiile lor. Acestea sunt cele pe care le‐a împărțit Moise ca moștenire în câmpiile Moabului, dincolo de Iordan, la Ierihon spre răsărit. Dar Moise n‐a dat moștenire seminției lui Levi; Domnul Dumnezeul lui Israel este moștenirea lor, după cum le zisese el. Acestea sunt cele pe care le‐au moștenit copiii lui Israel în țara Canaan, pe care le‐a împărțit lor spre moștenire, Eleazar preotul și Iosua, fiul lui Nun, și capii părintești ai semințiilor copiilor lui Israel. Moștenirea lor a fost prin sorți, cum poruncise Domnul prin Moise, la nouă seminții și o jumătate de seminție. Căci Moise dăduse o moștenire celor două seminții și la o jumătate de seminție dincolo de Iordan, dar nu dăduse moștenire între ei Leviților. Căci copiii lui Iosif erau două seminții, Manase și Efraim; și n‐au dat parte Leviților în țară, afară de cetăți de locuit și ocoalele lor pentru turmele lor și pentru bunurile lor. Copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise și au împărțit țara. Și copiii lui Iuda s‐au apropiat de Iosua în Ghilgal; și Caleb, fiul lui Iefune, Chenezitul, i‐a zis: Tu știi cuvântul pe care l‐a vorbit Domnul către Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine și despre tine în Cades‐Barnea. Eu eram de patruzeci de ani când m‐a trimis Moise, robul Domnului, din Cades‐Barnea să iscodesc țara și i‐am adus vorbă, cum era în inima mea. Și frații mei care se suiseră cu mine făceau să se topească inima poporului, dar cu am urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul meu. Și Moise a jurat în ziua aceea, zicând: De nu va fi țara pe care ți‐a călcat piciorul de moștenire ție și copiilor tăi în veac, căci ai urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul tău. Și acum iată Domnul m‐a păstrat viu, acești patruzeci și cinci de ani, după cum a vorbit, când a vorbit Domnul cuvântul acesta către Moise, când umbla Israel prin pustie; și acum iată, astăzi sunt de optzeci și cinci de ani. Sunt încă tot așa de tare astăzi ca și în ziua în care m‐a trimis Moise: cum era puterea mea atunci, așa este puterea mea acum, pentru război și pentru a ieși și pentru a intra. Și acum, dă‐mi muntele acesta, despre care a vorbit Domnul în ziua aceea; căci ai auzit în ziua aceea că acolo sunt anachimii și cetăți mari și întărite. Poate că Domnul va fi cu mine, și‐i voi alunga, după cum a vorbit Domnul. Și Iosua l‐a binecuvântat și a dat ca moștenire Hebronul lui Caleb, fiui lui Iefune. De aceea Hebronul a ajuns moștenirea lui Caleb, fiul lui Iefune Chenezitul, până în ziua de astăzi, pentru că a urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Și numele Hebronului mai înainte era Chiriat‐Arba; Arba era cel mai mare om între anachimi. Și țara s‐a odihnit de război. Și sorțul seminției copiilor lui Iuda după familiile lor a fost: până la hotarul Edomului pustia Țin, spre miazăzi, în partea cea mai dinspre miazăzi. Și hotarul lor dinspre miazăzi era de la capătul Mării Sărate, de la limba care caută spre miazăzi și ieșea spre răsăritul suișului Acrabim și trecea spre Țin și se suia pe la miazăzi spre Cades‐Barnea, și trecea la Hețron și se suia spre Adar și se întorcea spre Carcaa și trecea spre Ațmon și ieșea la pârâul Egiptului, și ieșirile hotarului erau la mare. Acesta să fie hotarul vostru spre miazăzi. Și hotarul dinspre răsărit era Marea‐Sărată până la capătul Iordanului. Și hotarul dinspre miazănoapte era de la limba mării care este la capătul Iordanului și hotarul se suia spre Bet‐Hogla și trecea spre miazănoapte de Bet‐Araba, și hotarul se suia până la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben și hotarul se suia spre Debir de la valea lui Acor, și se întorcea spre miază noapte spre Ghilgal, care este în dreptul suișului Adumim, care este la miazăzi de pârâu, și hotarul trecea spre apele de la En‐Șemeș și ieșirile lui erau la En‐Roguel. Și hotarul se suia pe valea fiului lui Hinom către latura de miazăzi a Iebusitului, care e Ierusalimul; și hotarul se suia până la vărful muntelui, care este în fața văii lui Hinom spre apus, care este la capătul văii Refaimilor spre miazănoapte. Și hotarul a fost tras de la vârful muntelui, până la izvorul apelor Neftoah, și ieșea spre cetățile muntelui Efron; și hotarul a fost tras prin Baala, sau Chiriat‐Iearim. Și hotarul se întorcea de la Baala spre apus până la muntele Seir și trecea spre latura muntelui Iearim, care este Chesalon, spre miazănoapte, și se cobora la Bet‐Șemeș și trecea pe la Timna. Și hotarul ieșea la latura Ecronului spre miazănoapte, și hotarul a fost tras către Șicron și trecea de muntele Baala și ieșea spre Iabneel și ieșirile hotarului erau la mare. Și hotarul dinspre apus era marea cea mare și malul ei. Acesta este hotarul copiilor lui Iuda de jur împrejur, după familiile lor. Și lui Caleb, fiul lui Iefune, i‐a dat o parte între copiii lui Iuda, după porunca Domnului către Iosua: adică cetatea lui Arba, tatăl lui Anac, care este Hebronul. Și Caleb a alungat de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: pe Șeșai și pe Ahiman și pe Talmai, care s‐au născut lui Anac. Și de acolo s‐a suit împotriva locuitorilor din Debir; iar numele Debirului mai înainte era Chiriat‐Sefer. Și Caleb a zis: Celui ce va bate Chiriat‐Seferul și‐l va lua îi voi da pe fiică‐mea Acsa de nevastă. Și Otniel, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb l‐a luat și i‐a dat pe fiică‐sa Acsa de nevastă. Și a fost așa: când a venit ea la el, ea a stăruit de el să ceară de la tatăl ei o țarină și ea s‐a dat jos de pe măgar. Și Caleb i‐a zis: Ce voiești? Și ea a zis: Dă‐mi o binecuvântare, căci mi‐ai dat un pământ de miazăzi, dă‐mi și izvoare de apă. Și i‐a dat izvoarele de sus și izvoarele de jos. Aceasta este moștenirea seminției copiilor lui Iuda, după familiile lor. Și cetățile de la capătul seminției copiilor lui Iuda către hotarul Edomului la miazăzi au fost: Cabțeelui și Ederul și Iagurul; China și Dimoan și Adada; și Chedeșul și Hațorul și Itnanul și Ziful și Telemul și Bealotul, și Hațor‐Hadata și Cheriot‐Hețronul, care este Hațorul: Amamul și Șema și Molada; Hațar‐Gada și Heșmonul și Bet‐Paletul și Hațar‐Șualul și Beer‐Șeba și Biziotia: Baala și Iimul și Ațemul; și Eltoladul și Chesilul și Horma; și Țiclagul și Madmana și Sansana și Lebaotul și Șilhimul și Ainul și Rimonul; toate cetățile: douăzeci și nouă cu satele lor. În șes erau: Eștaolul și Țorea și Așna și Zanoahul și En‐Ganimul și Tapuahul și Enamul și Iarmutul și Adulamul și Soco și Azeca și Șaaraimul, și Aditaimul și Ghedera și Ghederotaimul: patrusprezece cetăți cu satele lor; Țenanul și Hadașa și Migdal‐Gadul, și Dileanul și Mițpe și Iocteelul, Lachisul și Boțcatul și Eglonul și Cabonul, Lahmasul, Chitlișul, Ghederotul și Bet‐Dagonul și Naama, Macheda: șaisprezece cetăți cu satele lor; Libna și Eterul și Așanul și Iiftah și Așna și Nețibul și Cheila și Aczibul și Mareșa: nouă cetăți cu satele lor; Ecronul și cetățile sale și satele sale. De la Ecron până la mare, toate vecinătățile Asdodului cu satele lor; Asdodul, cetățile sale și satele sale; Gaza, cetățile sale și satele sale, până la pârâul Egiptului, și marea cea mare și malul ei. Și în ținutul muntos: Șamirul și Iatirul și Soco și Dana și Chiriat‐Sana, care este Debirul și Anabul și Eștemo și Animul și Gosenul și Holonul și Ghilo, unsprezece cetăți cu satele lor; Arabul și Duma și Eșeanul și Ianumul și Bet‐Tapuah și Afeca, și Humta și Chiriat‐Arba, care este Hebronul, și Țiorul: nouă cetăți cu satele lor; Maonul și Carmelul și Ziful și Iuta și Iizreelul și Iocdeamul și Zanoah și Cainul și Ghibea și Timna: zece cetăți cu satele lor; Halhul și Bet‐Țurul și Ghedorul și Maaratul și Bet‐Anotul și Elteconul: șase cetăți cu satele lor; Chiriat‐Baalul care este Chiriat‐Iearimul și Raba: două cetăți cu satele lor. În pustie: Bet‐Araba și Midinul și Secaca și Nibșanul și Cetatea Sării și En‐Ghedi; șase cetăți cu satele lor. Și copiii lui Iuda n‐au putut să alunge pe iebusiți, locuitorii Ierusalimului, ci iebusiții au locuit cu copiii lui Iuda în Ierusalim până în ziua de astăzi. Și sorțul copiilor lui Iosif a ieșit de la Iordan lângă Ierihon, până la apele Ierihonului către răsărit, spre pustia care suie de la Ierihon spre ținutul muntos al Betelului; și ieșea de la Betel spre Luz și trecea la hotarul archiților spre Atarot și se cobora spre apus până la hotarul iafletiților, până la hotarul Bet‐Horonului de jos și până la Ghezer, și ieșirile lui erau la mare. Și copiii lui Iosif, Manase și Efraim, și‐au luat‐o de moștenire. Și iată hotarul copiilor lui Efraim după familiile lor: hotarul moștenirii lor spre răsărit era Atarot‐Adarul până la Bet‐Horonul de sus. Și hotarul ieșea spre apus la Micmetat în partea de miazănoapte, și hotarul se întorcea spre răsărit până la Taanat‐Silo și trecea spre răsărit la Ianoah și se pogora de la Ianoah la Atarot și la Naarata și atingea Ierihonul și ieșea la Iordan. De la Tapuah hotarul mergea spre apus până la pârâul Cana și ieșirile lui erau la mare. Aceasta este moștenirea seminției copiilor lui Efraim, după familiile lor, cu cetățile care au fost deosebite pentru copiii lui Efraim în mijlocul moștenirii copiilor lui Manase, toate cetățile și satele lor. Și n‐au alungat pe cananiți care locuiau în Ghezer, ci cananiții au rămas în mijlocul lui Efraim până în ziua de astăzi și l‐au făcut să dea bir. Și acesta a fost sorțul pentru seminția lui Manase (și el era întâiul născut al lui Iosif) pentru Machir, întâiul născut al lui Manase, tatăl lui Galaad; căci el a fost bărbat de război și a avut Galaadul și Basanul. Și sorțul a fost și pentru ceilalți copii ai lui Manase după familiile lor: pentru copiii lui Abiezer și pentru copiii lui Helec și pentru copiii lui Azriel și pentru copiii lui Sihem și pentru copiii lui Hefier și pentru copiii lui Șemida. Aceștia sunt copiii de partea bărbătească ai lui Manase, fiul lui Iosif, după familiile lor. Și Țelofhad, fiul lui Hefier, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, n‐avea fii, ci fete; și acestea sunt numele fetelor sale: Mahla și Noa, Hogla, Milca și Tirța. Și ele s‐au apropiat de Eleazar preotul și de Iosua, fiul lui Nun, și de mai mari, zicând: Domnul a poruncit lui Moise să ni se dea o moștenire între frații noștri. Și el le‐a dat, după porunca Domnului, o moștenire între frații tatălui lor. Și au căzut lui Manase zece părți afară de țara Galaad și Basan, care sunt dincolo de Iordan. Fiindcă fetele lui Manase au avut o moștenire între fiii lui și țara Galaad a fost a celorlalți fii ai lui Manase. Și hotarul lui Manase era de la Așer până la Micmetat care este înaintea Sihemului; și hotarul mergea spre dreapta până la locuitorii din En‐Tapuah. Țara Tapuah a căzut lui Manase, iar Tapuah pe hotarul lui Manase era a copiilor lui Efraim. Și hotarul se cobora până la pârâul Cana spre partea de miazăzi a pârâului; aceste cetăți erau ale lui Efraim între cetățile lui Manase, și hotarul lui Manase era spre partea de miazănoapte a pârâului și ieșirile lui erau la mare. Spre miazăzi era a lui Efraim și spre miazănoapte a lui Manase și marea era hotarul lui și se întâlniau cu Așer către miazănoapte și cu Isahar către răsărit. Și Manase avea în Isahar și în Așer: Bet‐Șeanul cu satele lui și Ibleamul cu satele lui, și pe locuitorii din Dor cu satele lui, și pe locuitorii din En‐Dor cu satele lui, și pe locuitorii din Taanac cu satele lui și pe locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înălțimi. Și copiii lui Manase n‐au putut alunga pe locuitorii cetăților acestora, ci cananiții au izbutit să rămână în țara aceasta. Și a fost așa: când s‐au întărit copiii lui Israel, au făcut pe cananiți să dea bir, dar nu i‐au alungat. Și copiii lui Iosif au vorbit lui Iosua zicând: Pentru ce mi‐ai dat spre moștenire un singur sorț și o singură parte, căci eu sunt popor mare după cum m‐a binecuvântat Domnul până acum? Și Iosua le‐a zis: Dacă ești popor mare, suie‐te la pădure și taie‐ți acolo în țara fereziților și a refaimiților, dacă ținutul muntos al lui Efraim este prea strâmt pentru tine. Și copiii lui Iosif au zis: Ținutul muntos nu este deajuns pentru noi, și toți cananiții care locuiesc în țara văii și cei care sunt în Bet‐Șean cu satele sale și cei care sunt în valea Izreel au care de fier. Și Iosua a vorbit casei lui Iosif, lui Efraim și lui Manase, zicând: Tu ești popor mare și ai putere mare: nu vei avea un singur sorț, ci ținutul muntos va fi al tău și fiindcă este pădure, taie‐o, și ieșirile sale vor fi ale tale, căci vei alunga pe Cananiți deși au care de fier și deși sunt puternici. Și toată adunarea copiilor lui Israel s‐a adunat la Silo și au așezat acolo cortul întâlnirii și țara era supusă înaintea lor. Și rămâneau între copiii lui Israel șapte seminții cărora nu li se împărțise moștenirea. Și Iosua a zis copiilor lui Israel: Până cănd vă veți lenevi să mergeți să luați în stăpânire țara, pe care v‐a dat‐o Domnul Dumnezeul părinților voștri? Puneți dintre voi trei oameni de seminție și îi vom trimite și să se scoale și să străbată țara, și s‐o scrie după moștenirea lor, și să vină la mine. Și s‐o împartă în șapte părți. Iuda să stea în hotarul său spre miazăzi și casa lui Iosif să stea în hotarul său spre miazănoapte. Și să scrieți țara în șapte părți și aduceți‐o aici la mine și voi arunca aici sorți pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului nostru. Căci leviții n‐au parte între voi, căci preoția Domnului este moștenirea lor. Și Gad, Ruben și jumătate din seminția lui Manase, și‐au luat moștenirea lor dincolo de Iordan, spre răsărit, pe care le‐a dat‐o Moise, robul Domnului. Și oamenii s‐au sculat și s‐au dus. Și Iosua a poruncit celor ce s‐au dus să scrie țara zicând: Mergeți și străbateți țara și scrieți‐o și întoarceți‐vă la mine și voi arunca aici sorți pentru voi, înaintea Domnului în Silo. Și oamenii s‐au dus și au trecut prin țară și au scris‐o într‐o carte în șapte părți după cetăți, și au venit la Iosua în tabără la Silo. Și Iosua a aruncat sorți pentru ei în Silo înaintea Domnului. Și Iosua a împărțit acolo țara copiilor lui Israel după împărțirile lor. Și a ieșit sorțul seminției copiilor lui Beniamin după familiile lor. Și hotarul sorțului lor a ieșit între copiii lui Iuda și copiii lui Iosif. Și hotarul lor dinspre partea de miazănoapte era de la Iordan și hotarul se suia către latura Ierihonului spre miazănoapte și se suia în munte către apus, și ieșirile lui erau la pustia Bet‐Aven. Și hotarul trecea de acolo spre Luz către latura de miazăzi a Luzului, care este Betelul, și hotarul se cobora la Atarot‐Adar pe lângă muntele care este în partea de miazăzi a Bet‐Horonului de jos. Și hotarul a fost tras și se întorcea către partea apuseană spre miazăzi, de la muntele care este înaintea Bet‐Horonului către miazăzi, și ieșirile lui la Chiriat‐Baal, care este Chiriat‐Iearimul, cetate a copiilor lui Iuda. Aceasta era partea dinspre apus. Și latura de miazăzi era de la capătul Chiriat‐Iearimului și hotarul ieșea spre apus și ieșea spre izvorul apelor Neftoah. Și hotarul se pogora la capătul muntelui care este înaintea văii Ben‐Hinom, care este în valea Refaimiților către miazănoapte și cobora la valea lui Hinom în latura de miazăzi a iebusiților și se cobora la En‐Roguel și era tras la miazănoapte și ieșea la En‐Șemeș și ieșea la Ghelilot care este în fața suișului Adumimului și se pogora la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben, și trecea spre latura din dreptul Arabei spre miazănoapte și se pogora până la Araba. Și hotarul trecea către latura Bet‐Hoglei spre miazănoapte și ieșirile hotarului erau la limba de miazănoapte a Mării Sărate, la capătul de miazăzi al Iordanului. Acesta era hotarul de miazăzi. Și Iordanul era hotarul lor în partea dinspre răsărit. Aceasta este moștenirea copiilor lui Beniamin, după hotarele ei de jur împrejur, după familiile lor. Și cetățile seminției copiilor lui Beniamin după familiile lor erau: Ierihonul și Bet‐Hogla și Emec‐Chețițul și Bet‐Araba și Țemaraimul și Betelul și Avim și Para și Ofra și Chefar‐Amonai și Ofni și Gheba: douăsprezece cetăți cu satele lor; Gabaonul și Rama și Beerotul și Mițpe și Chefira și Moța și Rechemul și Iirpeelul și Tareala și Țela și Eleful și Iebusul, adică Ierusalimul, Ghibeat, Chiriatul: patrusprezece cetăți cu satele lor. Aceasta este moștenirea copiilor lui Beniamin după familiile lor. Și al doilea sorț a ieșit pentru Simeon, pentru seminția copiilor lui Simeon, după familiile lor, și moștenirea lor a fost în mijlocul moștenirii copiilor lui Iuda. Și ei au avut în moștenirea lor: Beer‐Șeba și Șeba și Molada, și Hațar‐Șualul și Bala și Ațemul și Eltoladul și Betulul și Horma și Țiclagul și Bet‐Marcabotul și Hațar‐Susa și Bet‐Lebaotul și Șaruhenul: treisprezece cetăți cu satele lor; Ainul, Rimonul și Eterul și Așanul: patru cetăți cu satele lor și toate satele care erau în jurul acestor cetăți până la Baalat‐Beer sau Ramatul de miazăzi. Aceasta este moștenirea seminției copiilor lui Simeon după familiile lor. Moștenirea copiilor lui Simeon a fost luată din sorțul copiilor lui Iuda, căci partea copiilor lui Iuda era prea mare pentru ei și copiii lui Simeon au avut moștenire în mijlocul moștenirii lor. Și al treilea sorț a ieșit pentru copiii lui Zabulon, după familiile lor, și hotarul moștenirii lor a fost până la Sarid. Și hotarul lor se suia spre apus până la Mareala, și atingea Dabeșetul și atingea râul care este în dreptul Iocneamului. Și se întorcea de la Sarid spre răsărit, spre soare‐răsare, până la hotarul de la Chislot‐Tabor și ieșea la Dabrat și se suia la Iafia. Și de acolo trecea spre răsărit la Ghita‐Hefier, la Ita‐Cațin și ieșea la Rimon, care se întinde până la Nea. Și hotarul se întorcea spre miazănoapte la Hanaton și ieșirile lui erau în valea Iiftah‐Elului: și Catatul și Nahalalul și Șimronul și Iideala și Betleemul: douăsprezece cetăți cu satele lor. Aceasta este moștenirea copiilor lui Zabulon după familiile lor, aceste cetăți cu satele lor. Sorțul al patrulea a ieșit pentru Isahar, pentru copiii lui Isahar, după familiile lor. Și hotarul lor a fost până la Iizreel și Chesulot și Sunem, și Hafaraim și Șion și Anaharat și Rabit și Chișion și Abeț și Remet și En‐Ganim și En‐Hada și Bet‐Pațeț. Și hotarul atingea Taborul și Șahațima și Bet‐Șemeș și ieșirile hotarului lor erau la Iordan: șaisprezece cetăți cu satele lor. Aceasta este moștenirea seminției copiilor lui Isahar după familiile lor, cetățile cu satele lor. Și sorțul al cincilea a ieșit pentru seminția copiilor lui Așer, după familiile lor. Și hotarul lor era: Helcatul și Hali și Betenul și Acșaful și Alamelecul și Ameadul și Mișealul și atingea Carmelul spre apus și Șihor‐Libnat și se întorcea spre soare‐răsare la Bet‐Dagon și atingea Zabulonul și valea Iiftah‐El spre miază‐noapte de Bet‐Emec și Neiel și ieșea la Cabul în stânga, și Ebron și Rehob și Hamon și Cana până la Sidonul cel mare. Și hotarul se întorcea la Rama și până la cetatea întărită a Tirului și hotarul se întorcea la Hosa și ieșirile lui crau la mare în partea către Aczib. Uma și Afecul și Rehobul: douăzeci și două de cetăți cu satele lor. Aceasta este moștenirea seminției copiilor lui Așer după familiile lor, aceste cetăți cu satele lor. Sorțul al șaselea a ieșit pentru copiii lui Neftali, pentru copiii lui Neftali după familiile lor. Și hotarul lor era de la Helef, de la stejarul din Țaananim, Adami‐Necheb și Iabneel, până la Lacum și ieșirile lui erau la Iordan. Și hotarul se întorcea de la apus la Aznot‐Tabor și de acolo ieșea la Hucoc și se atingea de Zabulon spre miazăzi și se atingea de Așer spre apus și de Iuda pe Iordan spre soare‐răsare. Și cetățile întărite erau: Țidimul, Țerul și Hamatul, Racatul și Chineretul și Adama și Rama și Hațorul și Chedeșul și Edreiul și En‐Hațorul și Iiereonul și Migdal‐Elul și Horemul și Bet‐Anatul și Bet‐Șemeșul: nouăsprezece cetăți cu satele lor. Aceasta este moștenirea seminției copiilor lui Neftali după familiile lor, cetățile cu satele lor. Sorțul al șaptelea a ieșit pentru seminția copiilor lui Dan, după familiile lor. Și hotarul moștenirii lor era: Țoreaul și Eștaolul și Ir‐Șemeșul, Șaalabinul, Aialonul, Iitla, și Elonul și Timnata și Ecronul și Elteche și Ghibetonul și Baalatul și Iehudul și Bene‐Beracul și Gat‐Rimonul și Me‐Iarconul și Raconul cu hotarul în dreptul lui Iafo. Și hotarul copiilor lui Dan ieșea peste acestea. Și copiii lui Dan s‐au suit și s‐au luptat cu Leșem și l‐au luat, și l‐au lovit cu ascuțișul sabiei, și l‐au stăpânit și au locuit în el, și l‐au numit Lesem‐Dan, după numele lui Dan, tatăl lor. Aceasta este moștenirea seminției copiilor lui Dan după familiile lor, aceste cetăți cu satele lor. Și au sfărșit de împărțit țara de moștenire după hotarele ei. Și copiii lui Israel au dat o moștenire în mijlocul lor lui Iosua, fiul lui Nun. După porunca Domnului i‐au dat cetatea pe care a cerut‐o Timnat‐Serah, în ținutul muntos al lui Efraim și a zidit cetatea și a locuit în ea. Acestea sunt moștenirile, pe care Eleazar preotul și Iosua, fiul lui Nun, și capii părintești ai semințiilor copiilor lui Israel le‐au împărțit prin sorți în Silo, înaintea Domnului la intrarea cortului întălnirii. Și au sfârșit împărțirea țării. Și Domnul a vorbit lui Iosua zicând: Vorbește copiilor lui Israel zicând: Hotărâți‐vă cetățile de scăpare de care v‐am vorbit prin Moise, ca să fugă acolo ucigașul, care a ucis pe un om fără voie, din nebăgare de seamă; și ele vă vor fi spre scăpare dinaintea răzbunătorului de sânge. Și să fugă la una din cetățile acestea și să stea la intrarea porții cetății, și să spună pricina sa în urechile bătrânilor acelei cetăți și ei să‐l strângă la ei în cetate, și să‐i dea un loc să locuiască între ei. Și dacă răzbunătorul de sânge îl va urmări, ei să nu dea pe ucigaș în mâna lui, fiindcă a ucis pe aproapele său fără voie și nu la urât mai înainte. Și să locuiască în cetatea aceasta până va sta înaintea adunării la judecată, până la moartea marelui preot, care va fi în zilele acelea. Atunci ucigașul să se întoarcă și să vină în cetatea sa și în casa sa, în cetatea de unde a fugit. Și au sfințit Chedeșul în Galileia, în ținutul muntos al lui Neftali și Sihemul în ținutul muntos al lui Efraim și Chiriat‐Arba sau Hebronul în ținutul muntos al lui Iuda. Și dincolo de Iordan lângă Ierihon spre răsărit, au hotărât Bețerul în pustie, în podiș, din seminția lui Ruben, și Ramot în Galaad din seminția lui Gad și Golanul în Basan din seminția lui Manase. Acestea au fost cetățile hotărâte pentru toți copiii lui Israel și pentru străinul care stă vremelnic între ei, ca oricine ucide pe un om fără voie să fugă acolo și să nu moară de mâna răzbunătorului de sânge, până va sta înaintea adunării. Și capii părinților leviților s‐au apropiat de Eleazar preotul și de Iosua, fiul lui Nun, și de capii părinților semințiilor copiilor lui Israel. Și le‐au vorbit în Silo în țara Canaan, zicând: Domnul a poruncit prin Moise să ni se dea cetăți de locuit cu împrejurimile lor pentru vitele noastre. Și copiii lui Israel au dat leviților din moștenirea lor, după porunca Domnului, aceste cetăți și împrejurimile lor. Și sorțul a ieșit pentru familiile cohatiților. Și copiilor lui Aaron preotul, din leviți, le‐au căzut prin sorți treisprezece cetăți din seminția lui Iuda, din seminția lui Simeon și din seminția lui Beniamin. Și ceilalți copii ai lui Chehat au avut prin sorți, zece cetăți din familiile seminției lui Efraim și din seminția lui Dan și din jumătatea seminției lui Manase. Și copiii lui Gherșon au avut prin sorți treisprezece cetăți din familiile seminției lui Isahar și din seminția lui Așer și din seminția lui Neftali și din jumătatea seminției lui Manase, în Basan. Copiii lui Merari după familiile lor au avut douăsprezece cetăți din seminția lui Ruben, din seminția lui Gad și din seminția lui Zabulon. Și copiii lui Israel au dat prin sorț leviților cetățile acestea cu împrejurimile lor, cum poruncise Domnul prin Moise. Și au dat din seminția copiilor lui Iuda și din seminția copiilor lui Simeon cetățile acestea, care au fost numite pe nume, și care au fost ale copiilor lui Aaron, din familiile chehatiților, din copiii lui Levi, căci sorțul întâi a fost pentru ei. Și le‐au dat cetatea lui Arba, tatăl lui Anac, care este Hebronul, în ținutul muntos al lui Iuda, cu împrejurimile ei. Iar câmpiile cetății și satele ei le‐au dat lui Caleb, fiul lui Iefune, ca stăpânire a sa. Și au dat copiilor lui Aaron preotul, cetatea de scăpare pentru ucigaș Hebronul cu împrejurimile sale și Libna cu împrejurimile sale și Iatirul cu împrejurimile sale și Eștemoa cu împrejurimile sale și Holonul cu împrejurimile sale și Debirul cu împrejurimile sale și Ainul cu împrejurimile sale și Iuta cu împrejurimile sale, Bet‐Șemeșul cu împrejurimile sale: nouă cetăți din aceste două seminții. Și din seminția lui Beniamin: Gabaonul cu împrejurimile sale și Gheba cu împrejurimile sale, și Anatotul cu împrejurimile sale și Almonul cu împrejurimile sale: patru cetăți. Toate cetățile copiilor lui Aaron preotul erau: treisprezece cetăți cu împrejurimile lor. Și familiilor copiilor lui Chehat, Leviții, rămași din copiii lui Chehat, cetățile din sorțul lor au fost din seminția lui Efraim. Și le‐au dat cetatea de scăpare pentru ucigaș Sihemul cu împrejurimile sale în muntele lui Efraim și Ghezerul cu împrejurimile sale, și Chibțaimul cu împrejurimile sale și Bet‐Horonul cu împrejurimile sale: patru cetăți. Și din seminția lui Dan: Elteche cu împrejurimile sale și Ghibetonul cu împrejurimile sale, și Aialonul cu împrejurimile sale și Gat‐Rimonul cu împrejurimile sale: patru cetăți. Și din jumătatea seminției lui Manase: Taanacul cu împrejurimile sale și Gat‐Rimonul cu împrejurimile sale: două cetăți. Toate cetățile erau zece cu împrejurimile lor pentru familiile copiilor lui Chehat care au rămas. Și copiilor lui Gherșon din familiile leviților din jumătatea seminției lui Manase au dat cetatea de scăpare pentru ucigaș: Golanul în Basan cu împrejurimile sale și Beeștra cu împrejurimile sale: două cetăți. Și din seminția lui Isahar: Chișionul cu împrejurimile sale, Dabratul cu împrejurimile sale, Iarmutul cu împrejurimile sale, En‐Ganimul cu împrejurimile sale: patru cetăți. Și din seminția lui Așer: Mișealul cu împrejurimile sale, Abdonul cu împrejurimile sale, Helcatul cu împrejurimile sale: și Rehobul cu împrejurimile sale: patru cetăți. Și din seminția lui Neftali, cetatea de scăpare pentru ucigaș: Chedeșul în Galileea cu împrejurimile sale și Hamot‐Dorul cu împrejurimile sale și Cartanul cu împrejurimile sale: trei cetăți. Toate cetățile gherșoniților după familiile lor erau treisprezece cetăți cu împrejurimile lor. Și familiilor copiilor lui Merari, celor rămași din leviți, le‐au dat din seminția lui Zabulon: Iocneamul cu împrejurimile sale, Carta cu împrejurimile sale, Dimna cu împrejurimile sale, Nahalalul cu împrejurimile sale: patru cetăți. Și din seminția lui Ruben: Bețerul cu împrejurimile sale și Iahța cu împrejurimile sale. Chedemotul cu împrejurimile sale și Mefaatul cu împrejurimile sale: patru cetăți. Și din seminția lui Gad, cetatea de scăpare pentru ucigaș: Ramotul în Galaad cu împrejurimile sale și Mahanaimul cu împrejurimile sale, Hesbonul cu împrejurimile sale și Iaezerul cu împrejurimile sale: peste tot patru cetăți. Toate cetățile copiilor lui Merari, care au rămas din familiile leviților, după familiile lor și sorțul lor, erau douăsprezece cetăți. Toate cetățile leviților, în mijlocul stăpânirii copiilor lui Israel, au fost patruzeci și opt de cetăți cu împrejurimile lor. Cetățile acestea aveau fiecare împrejurimi împrejurul său: așa erau toate cetățile acestea. Și Domnul a dat lui Israel toată țara, pe care jurase s‐o dea părinților lor, și au stăpânit‐o și au locuit în ea. Și Domnul le‐a dat odihnă de jur împrejur, potrivit cu tot ce jurase părinților lor, și din toți vrăjmașii lor n‐a stat un om înaintea lor: Domnul a dat pe toți vrăjmașii lor în mâna lor. N‐a căzut niciun cuvânt din toate cuvintele bune, pe care le vorbise Domnul către casa lui Israel; toate s‐au întâmplat. Atunci Iosua a chemat pe rubeniți și pe gadiți și jumătatea seminției lui Manase, și le‐a zis: Voi ați păzit tot ce v‐a poruncit Moise, robul Domnului, și ați ascultat de glasul meu în tot ce v‐am poruncit. N‐ați părăsit pe frații voștri în aceste multe zile până în ziua de astăzi și ați păzit ce este de păzit din porunca Domnului Dumnezeului vostru. Și acum Domnul Dumnezeul vostru a dat odihnă fraților voștri, după cum le‐a vorbit. Și acum întoarceți‐vă și mergeți în corturile voastre, în țara pe care o aveți în stăpânire, pe care v‐a dat‐o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan. Numai, luați aminte foarte mult să faceți porunca și legea pe care v‐a poruncit‐o Moise, robul Domnului, ca să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru și să umblați în toate căile lui și să păziți poruncile lui și să vă lipiți de el și să‐i slujiți cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru. Și Iosua i‐a binecuvântat și le‐a dat drumul și ei s‐au dus la corturile lor. Și jumătății din seminția lui Manase Moise îi dăduse moștenire în Basan și celeilalte jumătăți Iosua îi dăduse între frații lor, dincoace de Iordan spre apus. Și când le‐a dat drumul Iosua la corturile lor, i‐a și binecuvântat, și le‐a vorbit zicând: Vă întoarceți la corturile voastre cu multe avuții și cu turme foarte multe și cu argint și cu aur și cu aramă și cu fier și cu veșminte foarte multe; împărțiți prada vrăjmașilor voștri cu frații voștri. Și copiii lui Ruben și copiii lui Gad și jumătatea seminției lui Manase s‐au întors și s‐au dus de la copiii lui Israel din Silo, care este în țara Canaan, ca să meargă în țara Galaad, în țara pe care o aveau în stăpânire, pe care au stăpânit‐o după cuvântul Domnului prin Moise. Și au venit în ținuturile Iordanului, care sunt în țara Canaan și copiii lui Ruben, copiii lui Gad și jumătatea seminției lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar mare la vedere. Și copiii lui Israel au auzit zicând: Iată copiii lui Ruben, copiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar în fața țării Canaan, în ținuturile Iordanului, în latura copiilor lui Israel. Și când au auzit copiii lui Israel, toată adunarea copiilor lui Israel s‐a strâns la Silo ca să meargă să se războiască cu ei. Și copiii lui Israel au trimis la copiii lui Ruben și la copiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase în țara Galaad pe Fineas, fiul lui Eleazar preotul, și zece mai mari cu el, câte un mai mare de fiecare casă părintească din toate semințiile lui Israel și fiecare din ei era cap al unei case părintești între miile lui Israel. Și au venit la copiii lui Ruben, la copiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase în țara Galaad și le‐au vorbit zicând: Așa zice toată adunarea Domnului: Ce păcat ați făcut împotriva Dumnezeului lui Israel, ca să vă abateți astăzi de la urmarea Domnului, zidindu‐vă un altar ca să vă răsculați astăzi împotriva Domnului? Prea puțin ne este oare fărădelegea din Peor de care nu suntem curățiți până în ziua de astăzi, deși a fost o rană în adunarea Domnului? Și astăzi vă abateți de pe urmarea Domnului, și va fi așa: dacă astăzi vă răsculați împotriva Domnului, mâine el se va mânia pe toată adunarea lui Israel. Însă dacă țara care este în stăpânirea voastră este necurată, treceți în țara care este stăpânirea Domnului unde locuiește locașul Domnului, și luați stăpânire între noi; dar nu vă răsculați împotriva Domnului și nu vă răsculați împotriva noastră, zidindu‐vă un altar afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru. Oare n‐a păcătuit Acan, fiul lui Zerah, în lucrul sortit nimicirii? Și a căzut mânia peste toată adunarea lui Israel, și n‐a pierit singur în nelegiuirea lui. Și copiii lui Ruben și copiii lui Gad și jumătatea seminției lui Manase au răspuns și au zis capilor miilor lui Israel: Dumnezeul dumnezeilor, Domnul Dumnezeul dumnezeilor, Domnul știe și Israel însuși va ști; dacă din răscoală, sau din păcat împotriva Domnului, (nu ne mântui în ziua aceasta!) ne‐am zidit un altar ca să ne abatem de pe urma Domnului și să aducem pe el ardere de tot și daruri de mâncare, sau ca să aducem pe el jertfe de pace, însuși Domnul s‐o ceară înapoi. Și dacă n‐am făcut‐o de frica acestui lucru, zicând: Mâine copiii voștri vor vorbi copiilor noștri, zicând: Ce aveți voi a face cu Domnul Dumnezeul lui Israel? Domnul a pus Iordanul ca hotar între noi și între voi, copii ai lui Ruben și copii ai lui Gad, n‐aveți parte în Domnul! Și așa copiii voștri vor face pe copiii noștri să înceteze să se teamă de Domnul. Și noi am zis: Să ne punem acum pe lucru ca să zidim un altar nu pentru ardere de tot, nici pentru jertfă, ci ca mărturie între noi și între voi și între neamurile noastre după noi, ca să facem slujba Domnului înaintea lui cu arderile de tot ale noastre și cu jertfele noastre și cu darurile noastre de pace, ca copiii voștri să nu zică mâine copiilor noștri: Voi n‐aveți parte în Domnul! Și am zis: Dacă va fi ca mâine ei să zică așa către noi și către neamurile noastre, vom zice: Iată chipul altarului Domnului, pe care l‐au făcut părinții noștri, nu pentru ardere de tot, nici pentru jertfă, ci ca mărturie între noi și între voi! Departe de noi să ne răsculăm împotriva Domnului și să ne abatem astăzi de pe urma Domnului prin zidirea unui altar pentru arderi de tot, pentru daruri de mâncare și pentru jertfe, afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru care este înaintea locașului său. Și Fineas preotul și mai marii adunării și capii miilor lui Israel, care erau cu el, când au auzit cuvintele, pe care le‐au vorbit copiii lui Ruben și copiii lui Gad și copiii lui Manase, a fost bine în ochii lor. Și Fineas, fiul lui Eleazar preotul, a zis copiilor lui Ruben și copiilor lui Gad și copiilor lui Manase: Astăzi cunoaștem că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă n‐ați făcut păcatul acesta împotriva Domnului: ați scăpat pe copiii lui Israel din mâna Domnului. Și Fineas, fiul lui Eleazar preotul, și mai marii s‐au întors de la copiii lui Ruben și de la copiii lui Gad, din țara Galaad în țara Canaan la copiii lui Israel și le‐au adus vorbă. Și lucrul a fost bun în ochii copiilor lui Israel și copiii lui Israel au binecuvântat pe Dumnezeu și nu mai ziceau să se suie cu război împotriva lor să prăpădească țara în care locuiau copiii lui Ruben și copiii lui Gad. Și copiii lui Ruben și copiii lui Gad au numit altarul Ed, căci, au zis ei, el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu. Și a fost așa: la multe zile după ce Domnul a dat odihnă lui Israel de toți vrăjmașii săi de jur împrejur și Iosua era bătrân, înaintat în zile, Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lor și pe capii lor și pe judecătorii lor și pe dregătorii lor și le‐a zis: Eu am îmbătrânit, sunt înaintat în zile. Și ați văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor neamurilor acestora pentru voi. Căci Domnul Dumnezeul vostru s‐a luptat pentru voi. Iată eu v‐am împărțit prin sorț spre moștenire, după semințiile voastre, aceste neamuri rămase de la Iordan, cu toate neamurile pe care le‐am stârpit până la marea cea mare spre apusul soarelui. Și Domnul Dumnezeul vostru, el însuși le va izgoni dinaintea voastră și le va alunga dinaintea voastră și veți stăpâni țara lor, cum v‐a vorbit Domnul Dumnezeul vostru. Îmbărbătați‐vă deci foarte mult ca să păziți și să faceți tot ce este scris în cartea legii lui Moise, ca să nu vă abeteți, de la ea, nici la dreapta nici la stânga, ca să nu intrați printre aceste neamuri care au rămas între voi și să nu pomeniți numele dumnezeilor lor, nici să vă jurați pe ei, nici să le slujiți și nici să vă plecați lor, ci să vă lipiți de Domnul Dumnezeul vostru, cum ați făcut până în ziua de astăzi. Căci Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari și puternice și cât pentru voi, nimeni n‐a putut să vă stea înainte până în ziua de astăzi. Unul singur dintre voi urmărește o mie, căci Domnul Dumnezeul vostru se luptă pentru voi, cum v‐a vorbit. Luați mult aminte deci la sufletele voastre ca să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru. Căci dacă veți da înapoi în vreun fel și vă veți lipi de rămășița acestor neamuri, de cele care rămân între voi, și vă veți încuscri și vă veți amesteca cu ei și ei cu voi, să știți hotărât că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai alunga aceste neamuri dinaintea voastră, și vă vor fi lațuri și curse și un bici în coastele voastre și spini în ochii voștri până veți pieri din această țară bună, pe care v‐a dat‐o Domnul Dumnezeul vostru. Și iată astăzi mă duc pe calea întregului pământ, și știți în toată inima voastră și în tot sufletul vostru că n‐a căzut niciun cuvânt din toate cuvintele bune pe care le‐a vorbit Domnul Dumnezeul vostru despre voi. Toate vi s‐au întâmplat, un singur cuvânt din ele n‐a căzut. Și va fi așa: după cum orice cuvânt bun pe care vi l‐a vorbit Domnul Dumnezeul vostru a venit asupra voastră, tot așa Domnul va face să vină asupra voastră orice cuvânt rău până vă va prăpădi de pe acest pământ bun, pe care vi l‐a dat Domnul Dumnezeul vostru. Când veți călca legământul Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi l‐a poruncit, și veți merge și veți sluji altor dumnezei și vă veți pleca lor, atunci mânia Domnului se va aprinde împotriva voastră și veți fi pierduți repede din această țară bună pe care v‐a dat‐o el. Și Iosua a adunat toate semințiile lui Israel la Sihem și a chemat pe bătrânii lui Israel și pe capii lor și pe judecătorii lor și pe dregătorii lor și s‐au înfățișat înaintea lui Dumnezeu. Și Iosua a zis către tot poporul: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Părinții voștri, Terah, tatăl lui Avraam și tatăl lui Nahor, au locuit în vechime dincolo de Râu și au slujit altor dumnezei. Și am luat pe tatăl vostru Avraam de dincolo de Râu și l‐am purtat prin țara Canaan și i‐am înmulțit sămânța și i‐am dat pe Isaac. Și lui Isaac i‐am dat pe Iacov și pe Esau; și lui Esau am dat muntele Seir ca să‐l stăpânească; și Iacov și fiii săi s‐au coborât în Egipt. Și am trimis pe Moise și pe Aaron și am bătut Egiptul cu răni după cum a făcut în mijlocul lor și după aceea v‐am scos. Și am scos pe părinții voștri din Egipt și ați venit la mare, și egiptenii au urmărit pe părinții voștri cu care și călăreți până la Marea‐Roșie. Și au strigat către Domnul și el a pus întuneric între voi și între egipteni, și a făcut să vină marea asupra lor și i‐a acoperit, și ochii voștri au văzut ce am făcut în Egipt. Și ați rămas în pustie multe zile. Și v‐am adus în țara Amoriților, care locuiesc dincolo de Iordan și s‐au luptat cu voi și i‐am dat în mâna voastră, și le‐ați stăpânit țara și i‐am stârpit dinaintea voastră. Și Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului, s‐a sculat și s‐a războit împotriva lui Israel, și a trimis și a chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme. Dar n‐am voit să ascult pe Balaam și el v‐a binecuvântat lămurit, și v‐am scăpat din mâna lui. Și ați trecut Iordanul și ați venit la Ierihon. Și stăpânitorii Ierihonului, amoritul și ferezitul și cananitul și hetitul și ghirgasitul și hevitul și iebusitul s‐au luptat împotriva voastră și i‐am dat în mâna voastră. Și am trimis înaintea voastră viespea bondărească și i‐a gonit dinaintea voastră, ca pe cei doi împărați ai Amoriților, nu cu sabia ta, nici cu arcul tău. Și v‐am dat o țară pentru care nu voi v‐ați ostenit, și cetăți pe care nu voi le‐ați zidit, și locuiți în ele; voi mâncați din vii și măslini, pe care nu i‐ați sădit. Și acum, temeți‐vă de Domnul și slujiți‐i în desăvârșire și în adevăr și depărtați dumnezeii cărora au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți Domnului. Și dacă este rău în ochii voștri să slujiți Domnului, alegeți‐vă astăzi cui voiți să slujiți: sau dumnezeilor cărora au slujit părinții voștri care erau dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți. Dar eu și casa mea vom sluji Domnului. Și poporul a răspuns, zicând: Departe de noi să părăsim pe Domnul ca să slujim altor dumnezei. Căci Domnul Dumnezeul nostru, el ne‐a scos pe noi și pe părinții noștri din țara Egiptului, din casa de robie, și el a făcut acele mari semne înaintea ochilor noștri și ne‐a păzit în toată calea pe care am mers, și în mijlocul tuturor popoarelor prin care am trecut. Și Domnul a gonit toate popoarele dinaintea noastră și pe amorit care locuia în țară. Deci și noi vom sluji Domnului, căci el este Dumnezeul nostru. Și Iosua a zis poporului: Nu veți putea sluji Domnului, căci el este un Dumnezeu sfânt; este un Dumnezeu gelos; nu va ierta fărădelegile voastre și păcatele voastre. Dacă veți părăsi pe Domnul și veți sluji unor dumnezei străini, atunci se va întoarce și vă va face rău și vă va nimici după ce v‐a făcut bine. Și poporul a zis lui Iosua: Nu, căci vom sluji Domnului. Și Iosua a zis poporului: Voi sunteți martori împotriva voastră înșivă că v‐ați ales pe Domnul ca să‐i slujiți. Și au zis: Suntem martori! Și acum depărtați dumnezeii străini, care sunt în mijlocul vostru și plecați‐vă inima Domnului Dumnezeului lui Israel. Și poporul a zis lui Iosua: Vom sluji Domnului Dumnezeului nostru și vom asculta de glasul lui. Și Iosua a făcut legământ cu poporul în ziua aceea și i‐a pus o orânduire și o judecată în Sihem. Și Iosua a scris aceste cuvinte în cartea legii lui Dumnezeu, și a luat o piatră mare și a pus‐o acolo sub stejarul care era lângă locașul sfințit al Domnului. Și Iosua a zis către tot poporul: Iată această piatră va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele Domnului, pe care le‐a vorbit cu noi, și va fi martoră împotriva voastră ca să nu vă lepădați de Dumnezeul vostru. Și Iosua a dat drumul poporului, fiecăruia la moștenirea sa. Și a fost așa: după aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit de o sută zece ani. Și l‐au înmormântat în hotarul moștenirii sale în Timnat‐Serah, care este în muntele lui Efraim, în partea de miazănoapte a muntelui Gaaș. Și Israel a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua și în toate zilele bătrânilor, ale căror zile s‐au lungit după Iosua și care cunoscuseră toate lucrările Domnului, pe care le făcuse pentru Israel. Și au înmormântat la Sihem oasele lui Iosif, pe care copiii lui Israel le‐au adus din Egipt, în partea țarinei, pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesite; și ea a ajuns moștenirea copiilor lui Iosif. Și Eleazar, fiul lui Aaron, a murit și l‐au înmormântat pe dealul lui Fineas, fiul său, care i se dăduse în ținutul muntos al lui Efraim. Și a fost așa: după moartea lui Iosua copiii lui Israel au întrebat pe Domnul zicând: Care din noi să se suie întâi împotriva cananiților să se lupte cu ei? Și Domnul a zis: Iuda să se suie; iată am dat țara în mâna lui. Și Iuda a zis lui Simeon, fratele său: Suie‐te cu mine în sorțul meu și să ne luptăm împotriva cananiților și voi merge și eu cu tine în sorțul tău. Și Simeon a mers cu el. Și Iuda s‐a suit și Domnul a dat pe cananiți și pe fereziți în mâna lor, și i‐au ucis în Bezec, zece mii de oameni. Și au aflat pe Adoni‐Bezec în Bezec și s‐au luptat cu el și au bătut pe cananiți și pe fereziți. Și Adoni‐Bezec a fugit și l‐au urmărit și l‐au prins, și i‐au tăiat degetele cele mari ale mâinilor și ale picioarelor. Și Adoni‐Bezec a zis: Șaptezeci de împărați cu degetele cele mari ale mâinilor și ale picioarelor lor tăiate își adunau mâncarea sub masa mea; cum am făcut, așa mi‐a răsplătit Dumnezeu. Și l‐au adus la Ierusalim și a murit acolo. Și copiii lui Iuda s‐au luptat împotriva Ierusalimului și l‐au luat și l‐au bătut cu ascuțișul sabiei și au ars cetatea cu foc. Și după aceea copiii lui Israel s‐au pogorât să se lupte cu cananiții, care locuiau în ținutul muntos și la miazăzi și în șes. Și Iuda a mers împotriva cananiților care locuiau în Hebron, (numele Hebronului a fost înainte Chiriat‐Arba) și au ucis pe Șeșai și pe Ahiman și pe Talmai. Și de acolo a mers împotriva locuitorilor Debirului (și numele Debirului a fost înainte Chiriat‐Sefier). Și Caleb a zis: Cel ce va bate Chiriat‐Sefierul și‐l va lua, îi voi da de nevastă pe Acsa, fiica mea. Și Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb, l‐a luat: și i‐a dat de nevastă pe Acsa, fiică‐sa. Și a fost așa: când a venit ea, a stăruit de el să ceară o țarină de la tatăl ei. Și ea s‐a dat jos de pe măgar și Caleb i‐a zis: Ce vrei? Și ea i‐a zis: Dă‐mi o binecuvântare, căci mi‐ai dat un pământ de miazăzi; dă‐mi și izvoare de apă. Și Caleb i‐a dat izvoarele de sus și izvoarele de jos. Și copiii Chenitului, socrul lui Moise, se suiseră din cetatea finicilor cu copiii lui Iuda în pustia lui Iuda, care este la miazăzi de Arad; și au mers și au locuit cu poporul. Și Iuda a mers cu fratele său Simeon și au bătut pe cananiții, care locuiau în Țefat, și l‐au nimicit cu desăvârșire și au pus numele cetății Horma. Și Iuda a luat Gaza și hotarul său, Ascalonul și hotarul său, și Ecronul și hotarul său. Și Domnul a fost cu Iuda și a luat în stăpânire ținutul muntos, căci n‐a alungat pe locuitorii văii pentru că aveau care de fier. Și au dat Hebronul lui Caleb, cum zisese Moise și a alungat de acolo pe cei trei fii ai lui Anac. Și copiii lui Beniamin n‐au alungat pe iebusiții, care locuiau în Ierusalim, ci iebusiții locuiesc cu copiii lui Beniamin în Ierusalim până în ziua de astăzi. Și casa lui Iosif s‐au suit și ei împotriva Betelului, și Domnul a fost cu ei. Și casa lui Iosif a trimis să iscodească Betelul (și numele cetății a fost înainte Luz ). Și străjerii au văzut un om ieșind din cetate și i‐au zis: Arată‐ne, te rugăm, cum să intrăm în cetate și‐ți vom arăta îndurare. Și le‐a arătat cum să intre în cetate. Și au bătut cetatea cu ascuțișul sabiei, dar au lăsat pe om și toată familia lui să se ducă. Și omul s‐a dus în țara hetiților și a zidit o cetate și i‐a pus numele Luz, care este numele ei până în ziua de astăzi. Și Manase n‐a alungat pe locuitorii Bet‐Șeanului și ai satelor sale, nici pe locuitorii Taanacului și ai satelor sale, nici pe locuitorii Dorului și ai satelor sale, nici pe locuitorii Iiblamului și ai satelor sale, nici pe locuitorii Meghidoului și ai satelor sale; și cananiții au izbutit să locuiască în țara aceea. Și a fost așa: când Israel a ajuns tare, a supus pe cananiți la bir, dar nu i‐a alungat de tot. Și Efraim n‐a alungat pe cananiții, care locuiau în Ghezer și cananiții au locuit în mijlocul lor în Ghezer. Și Zabulon n‐a alungat pe locuitorii Chitronului și pe locuitorii Nahalolului și cananiții au locuit în mijlocul lor și le‐au plătit bir. Așer n‐a alungat pe locuitorii din Aco, nici pe locuitorii Sidonului, nici pe cei din Ahlab, nici pe cei din Aczib, nici pe cei din Helba, nici pe cei din Afic și nici pe cei din Rehob. Și așeriții au locuit în mijlocul cananiților, locuitorii țării, căci nu i‐au alungat. Neftali n‐a alungat pe locuitorii Bet‐Șemeșului, nici pe locuitorii Bet‐Anatului și a locuit în mijlocul cananiților, locuitorii țării; dar locuitorii Bet‐Șemeșului și ai Bet‐Anatului le‐au plătit bir. Și amoriții au dat înapoi pe copiii lui Dan în ținutul muntos, căci nu i‐au lăsat să se coboare în vale. Și amoriții au izbutit să locuiască în muntele Heres, în Aialon și în Șaalbim; dar mâna casei lui Iosif a ajuns tare și ei le‐au plătit bir. Și hotarul amoriților a fost de la suișul Acrabim, de la stâncă și în sus. Și Îngerul Domnului s‐a suit din Ghilgal la Bochim și a zis: Eu v‐am scos din Egipt și v‐am adus în țara, pe care am jurat‐o părinților voștri și am zis: Nu voi călca legământul meu cu voi în veac. Și voi să nu faceți legământ cu locuitorii țării acesteia și să le sfărâmați altarele, dar n‐ați ascultat de glasul meu. Pentru ce ați făcut aceasta? De aceea și cu am zis: Nu‐i voi izgoni dinaintea voastră, ci vă vor fi în coaste și dumnezeii lor vă vor fi o cursă. Și a fost așa: când a vorbit Îngerul Domnului cuvintele acestea către toți copiii lui Israel, poporul și‐a înălțat glasul și a plâns. Și au pus numele locului aceluia Bochim și au jertfit acolo Domnului. Și Iosua a dat drumul poporului și copiii lui Israel s‐au dus fiecare la moștenirea sa ca să stăpânească țara. Și poporul a slujit Domnului în toate zilele lui losua și în toate zilele bătrânilor ale căror zile s‐au lungit după Iosua, care văzuseră toate faptele mari ale Domnului, pe care le făcuse el pentru Israel. Și Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, de o sută zece ani. Și l‐au înmormântat în hotarul moștenirii sale în Timnat‐Heres, în ținutul muntos al lui Efraim în partea de miazănoapte a muntelui Gaaș. Și tot neamul acela a fost adăugat la părinții săi. Și s‐a sculat după ei un alt neam, care nu cunoștea pe Domnul nici faptele pe care le făcuse el pentru Israel. Și copiii lui Israel au făcut rău în ochii Domnului și au slujit Baalilor. Și au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților lor, care‐i scosese din țara Egiptului, și au umblat după alți dumnezei, din dumnezeii popoarelor care erau în jurul lor și s‐au plecat lor și au mâniat pe Domnul. Și au părăsit pe Domnul și au slujit lui Baal și Astarteelor. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Israel și i‐a dat în mâinile prădătorilor, care i‐au prădat și i‐au vândut în mâinile vrăjmașilor lor, de jur împrejur și n‐au mai putut să stea înaintea vrăjmașilor lor. Ori încotro ieșeau, mâna Domnului era împotriva lor spre rău, după cum vorbise Domnul și după cum li se jurase Domnul, și erau foarte strâmtorați. Și Domnul le‐a sculat judecători și i‐au mântuit din mâna prădătorilor lor. Dar n‐au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit după alți dumnezei, și s‐au plecat lor; repede s‐au abătut din calea, pe care umblaseră părinții lor, ascultând poruncile Domnului; ei n‐au făcut așa. Și când le scula Domnul judecători, atunci Domnul era cu judecătorul și‐i mântuia din mâna vrăimașilor lor, în toate zilele judecătorului; căci Domnul se căia la suspinurile lor din pricina apăsătorilor și asupritorilor lor. Și era așa: când murea judecătorul, se întorceau înapoi și se stricau din nou mai mult decât părinții lor, umblând după alți dumnezei, ca să le slujească și să se plece lor: nu încetau de la faptele lor, nici de la calea lor cea îndărătnică. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Israel și a zis: Pentru că neamul acesta a călcat legământul meu, pe care l‐am poruncit părinților lor, și n‐a ascultat de glasul meu, nici eu nu voi mai alunga dinaintea lor pe niciunul din neamurile, pe care le‐a lăsat Iosua când a murit; ca prin ele să încerc pe Israel, dacă vor păzi sau nu calea Domnului, ca să umble în ea, cum au păzit‐o părinții lor. Și Domnul a lăsat neamurile acestea fără să le alunge în grabă și nu le‐a dat în mâna lui Iosua. Și acestea sunt neamurile, pe care le‐a lăsat Domnul ca să încerce prin ele pe Israel, pe toți cei ce nu cunoscuseră războaiele Canaanului, numai pentru ca neamurile copiilor lui Israel să cunoască războiul învățându‐l, cel puțin cei care mai înainte nu știuseră nimic de el: cei cinci domni ai filistenilor și toți cananiții și sidonienii și heviții care locuiesc pe muntele Liban de la muntele Baal‐Hermon până la intrarea în Hamat. Și ele erau să încerce pe Israel, prin ele, ca să cunoască dacă vor asculta de poruncile Domnului, pe care le poruncise părinților lor prin Moise. Și copiii lui Israel au locuit între cananiți, hetiți și amoriți și fereziți și heviți și iebusiți. Și au luat pe fetele lor de neveste și au dat pe fetele lor fiilor lor și au slujit dumnezeilor lor. Și copiii lui Israel au făcut rău în ochii Domnului și au uitat pe Domnul Dumnezeul lor și au slujit Baalilor și Astarteelor. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Israel și i‐a vândut în mâna lui Cușan‐Rișeataim, împăratul Mesopotamiei. Și copiii lui Israel au slujit lui Cușan‐Rișeataim opt ani. Și copiii lui Israel au strigat către Domnul și Domnul a sculat copiilor lui Israel un mântuitor, care i‐a mântuit, pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb. Și Duhul Domnului a fost peste el și el a judecat pe Israel și a ieșit la război și Domnul a dat în mâna lui pe Cușan‐Rișeataim, împăratul Mesopotamiei, și mâna lui a fost tare împotriva lui Cușan‐Rișeataim. Și țara a avut odihnă patruzeci de ani. Și Otniel, fiul lui Chenaz, a murit. Și copiii lui Israel iarăși au făcut rău în ochii Domnului și Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră rău în ochii Domnului. Și a adunat la sine pe copiii lui Amon și ai lui Amalec și s‐a dus și a bătut pe Israel și au luat în stăpânire cetatea finicilor. Și copiii lui Israel au slujit lui Eglon, împăratul Moabului, optsprezece ani. Și copiii lui Israel au strigat către Domnul și Domnul le‐a sculat un mântuitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, beniaminitul, bărbat stângaciu; și copiii lui Israel au trimis prin mâna lui un dar lui Eglon, împăratul Moabului. Și Ehud și‐a făcut o sabie cu două ascuțișuri, lungă de o șchioapă, și a încins‐o sub veșmântul său la coapsa lui cea dreaptă. Și a adus darul la Eglon, împăratul Moabului. Și Eglon era un om foarte gras. Și a fost așa: când a sfârșit aducerea darului, a dat drumul oamenilor care purtaseră darul. Și s‐a întors de la pietrăriile de lângă Ghilgal și a zis: Am o vorbă tainică pentru tine, împărate! Și el a zis: Tăcere! Și toți cei ce stăteau lângă el au ieșit de la el. Și Ehud a venit la el. Și el ședea în odaia de sus răcoroasă care era numai pentru el. Și Ehud a zis: Am un cuvânt de la Dumnezeu pentru tine. Și el s‐a ridicat de pe scaun. Și Ehud și‐a întins mâna stângă și și‐a luat sabia de la coapsa dreaptă și a înfipt‐o în pântecele lui. Și chiar mânerul a intrat după fier și grăsimea s‐a închis peste fier, căci n‐a putut scoate sabia din pântecele lui și a ieșit între picioare. Și Ehud a ieșit în pridvor și a închis după el ușile odăii de sus și le‐a încuiat. Și după ce a ieșit el, au venit slujitorii și au văzut, și iată, ușile odăii de sus erau încuiate. Și au zis: Negreșit, își acoperă picioarele în odaia sa răcoroasă. Și au așteptat până s‐au rușinat; și iată el nu deschidea ușile odăii de sus și au luat cheia și au descuiat, și iată domnul lor zăcea pe pământ mort. Și pe când întârziau ei, Ehud a fugit și a trecut pietrăriile și a scăpat la Seira. Și a fost așa: când a venit, a suflat în trâmbiță în ținutul muntos al lui Efraim și copiii lui Israel s‐au pogorât cu el din ținutul muntos și el înaintea lor. Și el le‐a zis: Urmați‐mă, căci Domnul a dat în mâna voastră pe vrăjmașii voștri, pe moabiți. Și s‐au pogorât după el și au luat lui Moab vadurile Iordanului și nu lăsau pe nimeni să treacă. Și în vremea aceea au bătut pe moabiți ca la zece mii de oameni, toți grași și toți oameni viteji și n‐a scăpat niciunul. Și în ziua aceea Moabul a fost supus sub mâna lui Israel. Și țara a avut odihnă optzeci de ani. Și după el a fost Șamgar, fiul lui Anat. Și el a bătut pe filisteni, șase sute de oameni, cu un țepuș pentru boi. Și a scăpat și el pe Israel. Și copiii lui Israel iarăși au făcut rău în ochii Domnului și Ehud murise. Și Domnul i‐a vândut în mâna lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea în Hațor. Și mai marele oștirii sale era Sisera, care locuia în Haroșet‐Goim. Și copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci avea nouă sute de care de fier și a apăsat tare pe copiii lui Israel, douăzeci de ani. Și Debora, o femeie prorociță, nevasta lui Lapidot, judeca pe Israel în vremea aceea. Și ea locuia sub finicul Deborei, între Rama și Betel în ținutul muntos al lui Efraim, și copiii lui Israel se suiau la ea, ca să‐i judece. Și ea a trimis și a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam din Chedeș‐Neftali, și i‐a zis: Oare n‐a poruncit Domnul Dumnezeul lui Israel? Du‐te și lățește‐te spre muntele Tabor și ia cu tine zece mii de bărbați din copiii lui Neftali și din copiii lui Zabulon. Și voi atrage la tine la râul Chison pe Sisera, mai marele oastei lui Iabin, carele lui și mulțimea lui, și‐l voi da în mâna ta. Și Barac i‐a zis: Dacă vei merge cu mine, atunci voi merge, dar dacă nu vei merge cu mine, nu voi merge. Și ea a zis: Da, voi merge cu tine, dar nu va fi spre cinstea ta pe calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâna unei femei. Și Debora s‐a sculat și s‐a dus cu Barac la Chedeș. Și Barac a chemat pe Zabulon și pe Neftali la Chedeș și s‐au suit la picioarele lui zece mii de bărbați, și Debora s‐a suit cu el. Și Heber, Chenitul, se despărțise de cheniți, de copiii lui Hobab, socrul lui Moise, și își întinsese cortul până la stejarul Țaanaim care este lângă Chedeș. Și au spus lui Sisera că Barac, fiul lui Abinoam, s‐a suit la muntele Tabor. Și Sisera și‐a adunat toate carele, nouă sute de care de fier, și pe tot poporul care era cu el, de la Haroșet‐Goim până la râul Chișon. Și Debora a zis lui Barac: Scoală‐te, căci aceasta este ziua în care a dat Domnul pe Sisera în mâna ta! Oare n‐a ieșit Domnul înaintea ta? Și Barac s‐a pogorât de pe muntele Tabor și zece mii de bărbați în urma lui. Și Domnul a înfrânt pe Sisera și toate carele și toată oastea cu ascuțișul sabiei înaintea lui Barac, și Sisera s‐a dat jos din car și a fugit pe picioare. Și Barac a urmărit carele și oastea până la Haroșet‐Goim și toată oastea lui Sisera a căzut sub ascuțișul sabiei: n‐a rămas unul. Și Sisera a fugit pe picioare la cortul Iaelei, nevasta lui Heber, Chenitul, căci între labin, împăratul Hațorului, și între casa lui Heber, Chenitul, era pace. Și Iael a ieșit spre întâmpinarea lui Sisera și i‐a zis: Abate‐te, domnul meu, abate‐te la mine; nu te teme. Și s‐a abătut la ea în cort și ea l‐a acoperit cu învălitoarea. Și el i‐a zis: Dă‐mi, te rog, să beau puțină apă că‐mi este sete. Și ea i‐a deschis burduful cu lapte și i‐a dat să bea și l‐a învelit. Și el i‐a zis: Stai la ușa cortului și va fi așa: dacă va veni cineva și te va întreba zicând: Este cineva aici? să răspunzi: Nu. Și Iael, nevasta lui Heber, a luat un țăruș al cortului și a luat ciocanul în mână și a venit încet la el, și i‐a bătut țărușul prin tâmple și s‐a înfipt în ogor, căci căzuse într‐un somn adânc și era obosit. Și a murit. Și iată pe când Balac urmărea pe Sisera, Iael i‐a ieșit în întâmpinare și i‐a zis: Vino și îți voi arăta pe bărbatul pe care‐l cauți. Și el a venit în cortul ei și, iată, Sisera zăcea mort și țărușul în tâmplele lui. Și în ziua aceea Dumnezeu a doborât pe Iabin, împăratul Canaanului, înaintea copiilor lui Israel. Și mâna copiilor lui Israel înainta și apăsa greu împotriva lui Iabin, împăratul Canaanului, până ce au nimicit pe Iabin, împăratul Canaanului. Și Debora și Barac, fiul lui Abinoam, au cântat în ziua aceea, zicând: Căci povățuitorii au povățuit în Israel, căci poporul s‐a dat de bunăvoie, binecuvântați pe Domnul! Ascultați, împăraților! Plecați urechea, mai marilor! Eu, eu voi cânta Domnului, voi face o cântare de laudă Domnului Dumnezeului lui Israel. Doamne, când ai ieșit tu din Seir, când ai plecat din câmpiile Edomului, pământul s‐a cutremurat și cerurile au picurat, da, norii au picurat apă. Munții s‐au zguduit înaintea feței Domnului, Sinaiul acela înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel. În zilele lui Șamgar, fiul lui Anat, în zilele Iaelei, căile erau neumblate și călătorii pe drumuri mari umblau pe cărări strâmbe. Cârmuitorii au încetat în Israel, au încetat până m‐am sculat eu, Debora, până m‐am sculat, eu, o mamă în Israel. Își alegeau dumnezei noi, atunci războiul era la porți. Se vedea oare un scut sau o suliță, la patruzeci de mii în Israel? Inima mea este către dregătorii lui Israel, care s‐au dat de bunăvoie în popor. Binecuvântați pe Domnul! Voi care încălecați pe măgărițe albe, care ședeți pe covoare, și care umblați pe cale, cântați! Din pricina glasului celor ce împart prada în mijlocul adăpătoarelor: acolo istorisesc ei dreptatea Domnului, dreptatea cârmuirii sale în Israel. Și poporul Domnului s‐a pogorât la porți. Deșteaptă‐te, deșteaptă‐te, Debora, deșteaptă‐te, deșteaptă‐te, rostește o cântare! Scoală‐te, Barac, și du robia ta roabă, fiu al lui Abinoam! Apoi, pogoară‐te, tu rămășiță de măreți, ca poporul său. Doamne, pogoară‐te cu mine în mijlocul vitejilor. Din Efraim vin cei a căror rădăcină e în Amalec. După tine era Beniamin între popoarele tale! Din Machir s‐au pogorât căpetenii și din Zabulon cei ce mânuiau toiagul cârmuitorului. Și mai marii lui Isahar erau cu Debora: și Isahar ca și Barac. Au fost trimiși în vale la picioarele lui; la pâraiele lui Ruben au fost mari hotărâri de inimă. De ce ai rămas între staule, ca să auzi fluierările turmelor? La pâraiele lui Ruben au fost mari sfătuiri de inimă! Galaadul a rămas dincolo de Iordan, și Dan pentru ce a rămas lângă corăbii? Așer a șezut pe țărmul mărilor și a rămas în porturile sale. Zabulon este un popor care și‐a primejduit viața până la moarte, asemenea și Neftali pe înălțimile câmpiei. Împărații au venit, s‐au războit. Atunci împărații Canaanului s‐au războit în Taanac la apele Meghidoului, dar n‐au luat pradă de argint. Din ceruri era lupta, stelele din mersurile lor s‐au războit cu Sisera! Râul Chison i‐a măturat, vechiul râu, râul Chison! Ai călcat puterea în picioare, suflete al meu! Atunci copitele cailor s‐au lovit de goana, de goana puternicilor lor. Blestemați Merozul, zice Îngerul Domnului, blestemați, blestemați pe locuitorii lui, căci ei n‐au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre viteji. Binecuvântată să fie mai pe sus de femei Iael, nevasta lui Heber, Chenitul, binecuvântată mai pe sus de femeile care stau în cort! El a cerut apă, ea i‐a dat lapte; în potirul celor măreți ea i‐a adus unt. Ea și‐a întins mâna spre țăruș și dreapta ei spre ciocanul lucrătorilor și a lovit cu ciocanul pe Sisera, i‐a sfărâmat capul, a sfărâmat și i‐a străpuns tâmpla. El s‐a ghemuit la picioarele ei, a căzut, a zăcut jos; s‐a ghemuit la picioarele ei, a căzut. Unde s‐a ghemuit, acolo a căzut nimicit. Mama lui Sisera se uită pe fereastră și strigă prin zăbrele: Pentru ce întârzie carul său să vină? Pentru ce zăbovesc pașii carelor sale? Cele înțelepte dintre doamnele ei răspund și ea își răspunde singură: Oare n‐au găsit ei, n‐au împărțit ei prada: o fată, două fete de fiecare cap de bărbat, pradă de veșminte vopsite pentru Sisera, pradă de veșminte vopsite de broderie; o pereche de veșminte vopsite de broderie pentru grumazul prăzii. Așa să fie pierduți toți vrăjmașii tăi, Doamne! lar cei ce te iubesc să fie ca răsăritul soarelui în puterea sa! Și țara a avut odihnă patruzeci de ani. Și copiii lui Israel au făcut rău în ochii Domnului și Domnul i‐a dat în mâna lui Madian șapte ani. Și mâna lui Madian a fost tare împotriva lui Israel. Din pricina madianiților copiii lui Israel și‐au făcut săpături care sunt în munți și peșteri și întărituri. Și era așa: când semăna Israel, se suiau Madian și Amalec și copiii răsăritului și se suiau împotriva lor. Și tăbărau împotriva lor și stricau venitul țării până la Gaza și nu lăsau merinde în Israel, nici oaie, nici bou, nici măgar. Căci se suiau cu turmele lor și cu corturile lor și veneau mulțime ca lăcustele: ei și cămilele lor erau fără număr și intrau în țară ca s‐o strice. Și Israel era foarte sărăcit din pricina lui Madian și copiii lui Israel au strigat către Domnul. Și a fost așa: când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian, Domnul a trimis pe un proroc la copiii lui Israel, care le‐a zis: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu v‐am scos din Egipt și v‐am scos din casa de robie și v‐am scăpat din mâna egiptenilor și din mâna tuturor asupritorilor voștri și i‐am izgonit dinaintea voastră și v‐am dat țara lor. Și v‐am zis: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; nu vă temeți de dumnezeii amoriților, în a căror țară locuiți. Dar n‐ați ascultat de glasul meu. Și Îngerul Domnului a venit și s‐a așezat sub stejarul care era în Ofra, care era a lui Ioas, Abiezeritul. Și Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc ca să‐l ascundă de madianiți. Și Îngerul Domnului i s‐a arătat și i‐a zis: Domnul este cu tine, viteazule! Și Ghedeon i‐a zis: Ah, Domnul meu! Dacă este Domnul cu noi, pentru ce au venit toate acestea asupra noastră? Și unde sunt toate minunile sale, pe care ni le‐au spus părinții noștri, zicând: Oare nu ne‐a scos Domnul din Egipt? Și acum Domnul ne‐a lepădat și ne‐a dat în mâna lui Madian. Și Domnul a privit spre el și i‐a zis: Mergi cu această putere a ta și vei mântui pe Israel din mâna lui Madian. Oare nu te‐am trimis eu? Și el i‐a zis: Ah, Domnul meu, prin ce voi mântui pe Israel? Iată mia mea este cea mai săracă în Manase și eu sunt cel mai mic în casa tatălui meu. Și Domnul i‐a zis: Eu voi fi cu tine și vei bate pe Madian ca pe un singur om. Și el i‐a zis: Acum, dacă am aflat har în ochii tăi, dă‐mi un semn că vorbești cu mine. Te rog, nu te depărta de aici până voi veni la tine și voi aduce darul meu și‐l voi pune înaintea ta. Și el a zis: Voi zăbovi până te vei întoarce. Și Ghedeon a intrat și a pregătit un ied de capre și azimi dintr‐o efă de făină: carnea a pus‐o în coș și zeama a pus‐o în oală și i‐a adus afară sub stejar, și le‐a înfățișat. Și Îngerul lui Dumnezeu i‐a zis: Ia carnea și azimile și pune‐le pe această stâncă și varsă zeama. Și a făcut așa. Și Îngerul Domnului a întins vârful toiagului care era în mâna sa și a atins carnea și azimile. Și focul s‐a ridicat din stâncă și a mistuit carnea și azimile. Și Îngerul Domnului s‐a depărtat din ochii lui. Și Ghedeon a văzut că era Îngerul Domnului și Ghedeon a zis: Vai, Doamne, Dumnezeule! Căci am văzut pe Îngerul Domnului față în față… Și Domnul i‐a zis: Pace ție, nu te teme, nu vei muri! Și Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului, și l‐a numit: Domnul păcii. Până în ziua de astăzi este încă în Ofra Abiezeriților. Și a fost așa: în noaptea aceea Domnul i‐a zis: Ia vițelul pe care‐l are tatăl tău, al doilea taur de șapte ani, și dărâmă altarul lui Baal pe care‐l are tatăl tău și taie Astartea care este lângă el. Și zidește un altar Domnului Dumnezeului tău pe vârful acestei întărituri în chipul rânduit, și ia al doilea taur și adu‐l ardere de tot cu lemnele Astarteei pe care o vei tăia. Și Ghedeon a luat zece bărbați dintre robii săi și a făcut cum îi vorbise Domnul. Și a fost așa: fiindcă se temea de casa tatălui său și de oamenii cetății s‐o facă ziua, a făcut‐o noaptea. Și când s‐au sculat oamenii cetății dis de dimineață, iată altarul lui Baal era dărâmat și Astartea care era lângă el tăiată și taurul al doilea adus ardere de tot pe altarul care era zidit. Și ei au zis unul către altul: Cine a făcut acest lucru? Și au cercetat și au întrebat și au zis: Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut acest lucru. Și oamenii cetății au zis lui Ioas: Scoate afară pe fiul tău ca să moară, pentru că a dărâmat altarul lui Baal și pentru că a tăiat Astartea care era lângă el. Și Ioas a zis tuturor celor ce stăteau lângă el: Voi vreți să apărați pe Baal? Sau voi vreți să‐l scăpați? Cine‐l va apăra să moară până dimineață. Dacă el este dumnezeu, apere‐se singur, pentru că i‐au dărâmat altarul. Și l‐au numit în ziua aceea Ierubaal, zicând: Apere‐se Baal împotriva lui pentru că i‐a dărâmat altarul. Și tot Madianul și Amalec și copiii răsăritului s‐au adunat împreună, și au trecut și au tăbărât în valea Izreel. Și Duhul Domnului a îmbrăcat pe Ghedeon și a suflat din trâmbiță și Abiezerul a fost chemat după el. Și a trimis soli prin tot Manase și au fost chemați și ei după el, și a trimis soli la Așer și la Zabulon și la Neftali, și s‐au suit spre întâmpinarea lor. Și Ghedeon a zis lui Dumnezeu: Dacă vei mântui pe Israel prin mâna mea, cum ai zis, iată voi pune un val de lână în arie; dacă va fi rouă numai pe val și pe tot ogorul va fi uscat, atunci voi cunoaște că vei mântui pe Israel prin mâna mea, precum ai zis. Și a fost așa. Și s‐a sculat dis de dimineață a doua zi și a strâns valul și a stors roua din val, un pahar plin de apă. Și Ghedeon a zis lui Dumnezeu: Să nu se aprindă mânia ta împotriva mea și voi vorbi numai de data asta: Rogu‐te, să mai cerc numai de data asta cu valul. Rogu‐te, să fie uscat numai pe val și pe tot ogorul să fie rouă. Și Dumnezeu a făcut așa în noaptea aceea și a fost uscăciune numai pe val, și pe tot ogorul a fost rouă. Și Ierubaal, adică Ghedeon, s‐a sculat de dimineață și tot poporul care era cu el, și au tăbărât la izvorul Harod; și avea tabăra lui Madian spre miazănoapte lângă dealul More în vale. Și Domnul a zis lui Ghedeon: Poporul care este cu tine este prea mult ca să dau pe Madian în mâna lor, ca nu cumva Israel să se laude împotriva mea, zicând: Mâna mea m‐a mântuit. Și acum vestește în urechile poporului zicând: Cine este fricos și se teme, să se întoarcă și să plece de la muntele Galaad. Și douăzeci și două de mii s‐au întors din popor și au rămas zece mii. Și Domnul a zis lui Ghedeon: Poporul este încă mult, coboară‐i la apă și ți‐i voi curăți acolo; și va fi așa: acela despre care îți voi zice: Acesta să meargă cu tine! acela va merge cu tine, și fiecare despre care îți voi zice: Acesta să nu meargă cu tine! acela nu va merge. Și a pogorât poporul la apă. Și Domnul a zis lui Ghedeon: Oricine va limpăi cu limba sa din apă, cum limpăiește câinele, pe acela dă‐l de o parte; tot așa pe oricine care se va pleca pe genunchi ca să bea. Și numărul celor ce au limpăit cu mâna la gura lor a fost trei sute de bărbați și toată rămășița poporului s‐a plecat pe genunchi ca să bea apă. Și Domnul a zis lui Ghedeon: Cu cei trei sute de bărbați care au limpăit, vă voi mântui și voi da pe Madian în mâna ta, iar tot poporul să meargă fiecare la locul său. Și au luat merindele poporului în mâna lor și trâmbițele lui; și Ghedeon a trimis pe toți bărbații lui Israel, pe fiecare la cortul său, și a ținut pe cei trei sute de bărbați. Și tabăra lui Madian era sub el în vale. Și a fost așa: în noaptea aceea Domnul i‐a zis: Scoală‐te, coboară‐te în tabără, căci am dat‐o în mâna ta. Și dacă te temi să te cobori singur, coboară‐te în tabără cu Pura, tânărul tău. Și vei auzi ce zic ei și apoi ți se vor întări mâinile și te vei pogorî în tabără. Și s‐a pogorât cu Pura, tânărul său, la partea de afară a oamenilor înarmați, care erau în tabără. Și Madian și Amalec și toți copiii răsăritului zăceau în vale mulțime ca lăcustele și cămilele lor erau fără număr în mulțime ca nisipul pe țărmul mării. Și Ghedeon a venit și iată un bărbat spunea semenului său un vis și zicea: Iată am visat un vis și iată o turtă de pâine de orz se rostogolea în tabăra lui Madian și a venit până la cort și l‐a lovit de a căzut, și l‐a răsturnat cu susul în jos și cortul s‐a răsturnat. Și semenul său a răspuns și a zis: Aceasta nu este decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel: Dumnezeu a dat în mâna lui pe Madian și toată tabăra. Și a fost așa: când a auzit Ghedeon spunerea visului și tâlcuirea lui, s‐a închinat și s‐a întors în țabăra lui Israel și a zis: Sculați‐vă, căci Domnul a dat tabăra lui Madian în mâna voastră. Și a împărțit pe cei trei sute de bărbați în trei cete și a pus o trâmbiță în mâna fiecăruia și ulcioare goale și făclii în ulcioare. Și le‐a zis: Uitați‐vă la mine și faceți la fel. Și iată, când mă voi duce la capătul taberei, va fi așa: cum voi face eu, așa să faceți și voi. Și când voi sufla eu cu trâmbița și toți cei ce sunt cu mine, să suflați și voi cu trâmbițele împrejurul întregii tabere și să ziceți: Pentru Domnul și pentru Ghedeon. Și Ghedeon și suta de bărbați care erau cu el au venit la capătul taberei, la începutul străjii de la mijloc, și de abia așezase straja și au suflat din trâmbițe și au sfărâmat ulcioarele care erau în mâinile lor. Și cele trei cete au suflat în trâmbițe și au sfărâmat ulcioarele, și au ținut făcliile în mâna stângă și trâmbițele în mâna dreaptă, ca să sufle și au strigat: Sabia Domnului și a lui Ghedeon! Și stăteau fiecare om la locul său împrejurul taberei și toată oastea a alergat și a strigat și a fugit. Și cei trei sute au suflat din trâmbițe și Domnul a pus sabia fiecărui om împotriva semenului său în toată tabăra. Și tabăra a fugit până la Bet‐Șita către Țerera, până la hotarul Abel‐Mehola lângă Tabat. Și bărbații lui Israel s‐au adunat din Neftali și din Așer și din tot Manase și au urmărit pe Madian. Și Ghedeon a trimis soli în tot ținutul muntos al lui Efraim zicând: Pogorâți‐vă împotriva lui Madian și luați‐le apele până la Bet‐Bara și Iordanul. Și toți bărbații lui Efraim s‐au adunat și au luat apele până la Bet‐Bara și Iordanul. Și au prins pe doi mai mari ai lui Madian, pe Oreb și pe Zeeb, și au ucis pe Oreb pe stânca lui Oreb și pe Zeeb l‐au ucis la teascul lui Zeeb, și au urmărit pe Madian. Și au adus capetele lui Oreb și lui Zeeb la Ghedeon dincolo de Iordan. Și bărbații lui Efraim i‐au zis: Ce ne‐ai făcut de nu ne‐ai chemat, când te‐ai dus să te lupți cu Madian? Și s‐au certat tare cu el. Și el le‐a zis: Ce am făcut eu acum pe lângă voi? Oare nu este mai bună strângerea boabelor din Efraim decât culesul viei din Abiezer? Dumnezeu a dat în mâinile voastre pe mai marii Madianului, pe Oreb și pe Zeeb, și ce am putut face eu pe lângă voi? Și duhul lor a slăbit față de el, când a zis cuvântul acesta. Și Ghedeon a venit la Iordan și a trecut el și cei trei sute de bărbați care erau cu el, obosiți și urmărind mereu. Și a zis bărbaților din Sucot: Dați, vă rog, pâini poporului care mă urmează, căci sunt obosiți și eu urmăresc pe Zebah și pe Țalmuna, împărații Madianului. Și mai marii Sucotului au zis: Sunt oare palmele lui Zebah și Țalmuna chiar în mâna ta, ca să dăm pâine oștirii tale? Și Ghedeon a zis: De aceea când va da Domnul pe Zebah și pe Țalmuna în mâna mea, vă voi treiera carnea cu spinii pustiei și cu mărăcini. Și de acolo s‐a suit la Penuel și le‐a vorbit la fel. Și bărbații din Penuel i‐au răspuns cum au răspuns bărbații din Sucot. Și a vorbit și bărbaților din Penuel zicând: Când mă voi întoarce în pace, voi dărâma turnul acesta. Iar Zebah și Țalmuna erau în Carcor și taberele lor cu ei, ca la cincisprezece mii, toți câți au rămas din toată tabăra copiilor răsăritului, căci căzuseră o sută douăzeci de mii de bărbați care scoteau sabia. Și Ghedeon s‐a suit pe calea celor ce locuiau în corturi la răsărit de Nobah și Iogbeha și a bătut tabăra, căci tabăra era fără grijă. Și Zebah și Țalmuna au fugit și el i‐a urmărit, și a prins pe cei doi împărați ai lui Madian, pe Zebah și pe Țalmuna; și a îngrozit toată tabăra! Și Ghedeon, fiul lui Ioas, s‐a întors de la luptă, de la suișul lui Heres. Și a prins pe un băiat al bărbaților din Sucot și l‐a întrebat și el i‐a scris pe mai marii Sucotului și pe bătrânii săi: șaptezeci și șapte de bărbați. Și a venit la bărbații din Sucot și a zis: Iată Zebah și Țalmuna, cu care m‐ați ocărât, zicând: Oare sunt palmele lui Zebah și Țalmuna chiar în mâna ta, ca să dăm pâine bărbaților tăi obosiți? Și a luat pe bătrânii cetății și spini din pustie și mărăcini și a pedepsit pe bărbații Sucotului cu ei. Și a dărâmat turnul din Penuel și a ucis pe bărbații cetății. Și a zis lui Zebah și lui Țalmuna: Cum erau bărbații pe care i‐ați ucis la Tabor? Și au răspuns: Ca tine, așa erau; fiecare semăna cu fiii unui împărat. Și el a zis: Erau frații mei, fiii mamei mele. Viu este Domnul, dacă i‐ați fi lăsat în viață, nu v‐aș ucide. Și a zis către întâiul născut al său, Ieter: Scoală‐te, ucide‐i! Dar băiatul nu și‐a scos sabia, căci se temea, fiindcă era încă băiat. Și Zebah și Țalmuna au zis: Scoală‐te tu și aruncă‐te asupra noastră, căci cum este bărbatul așa este puterea lui. Și Ghedeon s‐a sculat și a ucis pe Zebah și pe Țalmuna, și a luat lunișoarele care erau la grumajii cămilelor lor. Și bărbații lui Israel au zis lui Ghedeon: Domnește peste noi, tu și fiul tău și fiul fiului tău, pentru că ne‐ai mântuit din mâna lui Madian. Și Ghedeon le‐a zis: Nu voi domni peste voi, nici fiul meu nu va domni peste voi: Domnul va domni peste voi. Și Ghedeon le‐a zis: Vă voi face o cerere: Dați‐mi fiecare cerceii prăzii sale (căci aveau cercei de aur fiindcă erau Ismaeliți). Și au zis: Dăm bucuroși! Și au întins o manta și au aruncat în ea fiecare cerceii prăzii sale. Și greutatea cerceilor de aur, pe care îi ceruse el, era o mie șapte sute de sicli de aur, afară de lunișoarele și cerceii de mărgăritar și hainele de purpură, pe care le aveau împărații lui Madian, și afară de lanțurile de gât care erau pe grumajii cămilelor lor. Și Ghedeon a făcut din ele un efod și l‐a pus în cetatea sa în Ofra. Și tot Israelul a curvit după el acolo și a fost o cursă pentru Ghedeon și casa lui. Și Madian a fost supus înaintea copiilor lui Israel și nu și‐a mai ridicat capul. Și țara a avut odihnă patruzeci de ani în zilele lui Ghedeon. Și Ierubaal, fiul lui Ioas, s‐a dus și a locuit în casa lui. Și Ghedeon a avut șaptezeci de fii ieșiți din coapsele sale, căci avea multe neveste. Și țiitoarea lui, care era în Sihem, i‐a născut și ea un fiu și el i‐a pus numele Abimelec. Și Ghedeon, fiul lui Ioas, a murit la o bună bătrânețe și a fost înmormântat în mormântul lui Ioas, tatăl său, în Ofra abiezeriților. Și a fost așa: după ce a murit Ghedeon, copiii lui Israel s‐au întors iarăși și au curvit după Baali, și și‐au făcut dumnezeu pe Baal‐Berit. Și copiii lui Israel nu și‐au adus aminte de Domnul Dumnezeul lor, care îi scăpase din mâna vrăjmașilor lor, de jur împrejur. Și n‐au arătat îndurare casei lui Ierubaal‐Ghedeon după tot binele pe care‐l făcuse el lui Israel. Și Abimelec, fiul lui Ierubaal, s‐a dus la Sihem, la frații mamei sale, și a vorbit către ei și către toate familiile casei tatălui mamei sale, zicând: Vorbiți, rogu‐vă, la urechile tuturor locuitorilor Sihemului: Ce este mai bine pentru voi: să domnească peste voi șaptezeci de bărbați, toți fii ai lui Ierubaal, sau să domnească peste voi un singur bărbat? Și aduceți‐vă aminte că eu sunt osul vostru și carnea voastră. Și frații mamei sale au vorbit toate cuvintele acestea de el în urechile tuturor locuitorilor din Sihem. Și inima lor s‐a plecat spre Abimelec, căci au zis: El este fratele nostru. Și i‐au dat șaptezeci de sicli de argint din casa lui Baal‐Berit, cu ei Abimelec a tocmit oameni fără căpătâi și stricați, și l‐au urmat. Și a venit în casa tatălui său la Ofra și a ucis pe o singură piatră pe frații săi, pe fiii lui Ierubaal, șaptezeci de bărbați; și a rămas numai Iotam, cel mai mic fiu al lui Ierubaal, căci s‐a ascuns. Și toți locuitorii Sihemului s‐au adunat și tot Bet‐Milo și s‐au dus și au făcut împărat pe Abimelec la stejarul stâlpului, care este în Sihem. Și au spus lui Iotam. Și el s‐a dus și a stătut pe vârful muntelui Garizim și și‐a ridicat glasul, și a strigat și le‐a zis: Ascultați‐mă, locuitori ai Sihemului, și Dumnezeu să vă asculte. Copacii s‐au dus odată să ungă un împărat peste ei. Și au zis măslinului: Domnește peste noi! Și măslinul le‐a zis: Să‐mi las eu grăsimea mea cu care se cinstește Dumnezeu și omul prin mine și să mă duc să mă clatin peste copaci? Și copacii au zis smochinului: Vino, domnește peste noi! Și smochinul le‐a zis: Să‐mi las eu dulceața mea și rodul meu cel bun și să mă duc să mă clatin peste copaci? Și copacii au zis viței: Vino tu, domnește peste noi! Și vița le‐a zis: Să‐mi las eu mustul meu care veselește pe Dumnezeu și pe om, și să mă duc să mă clatin peste copaci? Și toți copacii au zis spinului: Vino tu, domnește peste noi! Și spinul a zis copacilor: Dacă într‐adevăr mă ungeți împărat peste voi, veniți, puneți‐vă încrederea în umbra mea; iar de nu, să iasă foc din spin și să mistuie cedrii Libanului. Și acum, dacă ați lucrat cu adevăr și cu desăvârșire, făcând împărat pe Abimelec, și dacă ați lucrat bine cu Ierubaal și casa sa, și dacă i‐ați făcut după vrednicia mâinilor sale; căci tatăl meu s‐a luptat pentru voi și și‐a primejduit viața și v‐a scăpat din mâna lui Madian; dar voi v‐ați sculat astăzi împotriva casei tatălui meu și ați ucis pe o singură piatră pe fiii săi, șaptezeci de inși, și ați făcut împărat pe Abimelec, fiul roabei sale, peste locuitorii Sihemului, pentru că este fratele vostru; dacă deci ați lucrat cu adevăr și cu desăvârșire cu Ierubaal și cu casa sa în această zi, bucurați‐vă de Abimelec și să se bucure și el de voi! Iar de nu, să iasă foc din Abimelec și să mistuie pe locuitorii Sihemului și pe Bet‐Milo, și să iasă foc din locuitorii Sihemului și din Bet‐Milo și să mistuie pe Abimelec. Și Iotam a alergat și a fugit și s‐a dus la Beer și a locuit acolo, de frica lui Abimelec, fratele său. Și Abimelec a domnit peste Israel trei ani. Și Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec și locuitorii Sihemului; și locuitorii Sihemului au fost necredincioși lui Abimelec; ca neomenia arătată celor șaptezeci de fii ai lui Ierubaal și sângele lor să fie pus asupra lui Abimelec, fratele lor, care i‐a ucis și asupra locuitorilor Sihemului, care i‐au întărit mâinile, ca să ucidă pe frații săi. Și locuitorii Sihemului au pus pândași pentru el pe vârfurile munților și prădau pe toți cei ce treceau pe cale pe lângă ei. Și s‐a spus lui Abimelec. Și Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu frații săi și au trecut la Sihem și locuitorii Sihemului s‐au încrezut în el. Și au ieșit la câmpii, și au cules viile și au călcat și s‐au veselit, și au intrat în casa dumnezeului lor și au mâncat și au băut, și au blestemat pe Abimelec. Și Gaal, fiul lui Ebed, a zis: Cine este Abimelec, și cine este Sihem ca să‐i slujim? Nu este el fiul lui Ierubaal și Zebul priveghetorul său? Slujiți bărbaților lui Hamor, tatăl lui Sihem! Și pentru ce i‐am sluji lui? O, de ar fi acest popor în mâna mea, aș îndepărta pe Abimelec! Și a zis de Abimelec: Înmulțește‐ți oastea și ieși! Și Zebul, mai marele cetății, a auzit cuvintele lui Gaal, fiul lui Ebed, și mânia lui s‐a aprins. Și a trimis soli cu vicleșug la Abimelec, zicând: Iată Gaal, fiul lui Ebed, și frații săi au venit la Sihem și iată ei întărâtă cetatea împotriva ta. Și acum scoală‐te noaptea, tu și poporul care este cu tine, și pândește în câmpii. Și va fi așa: dimineața la răsăritul soarelui, scoală‐te de vreme și năpustește‐te asupra cetății, și iată el și poporul care este cu el vor ieși împotriva ta și vei face cu el ce va găsi mâna ta. Și Abimelec s‐a sculat noaptea și tot poporul care era cu el, și s‐au pus la pândă împotriva Sihemului în patru cete. Și Gaal, fiul lui Ebed, a ieșit și a stătut la intrarea porții cetății. Și Abimelec și tot poporul care era cu el s‐a sculat de la pândă. Și Gaal a văzut poporul și a zis lui Zebul: Iată poporul se coboară din vârfurile munților. Și Zebul i‐a zis: Tu vezi umbra munților ca oameni. Și Gaal a vorbit iarăși și a zis: Iată poporul se coboară de pe înălțimea țării și o ceată vine pe calea Stejarului Ghicitorului. Și Zebul i‐a zis: Unde e acum gura ta cu care ziceai: Cine e Abimelec ca să‐i slujim? Nu este acesta poporul pe care l‐ai disprețuit? Ieși acum, rogu‐te, și luptă‐te cu el. Și Gaal a ieșit în fruntea locuitorilor Sihemului și s‐a luptat cu Abimelec. Și Abimelec l‐a gonit și el a fugit dinaintea lui și mulți au căzut uciși până la intrarea porții. Și Abimelec a locuit în Aruma. Și Zebul a izgonit pe Gaal și pe frații săi ca să nu locuiască în Sihem. Și a fost așa: a doua zi poporul a ieșit la câmp și au spus lui Abimemelec. Și el a luat poporul și l‐a împărțit în trei cete și a șezut la pândă în câmp. Și s‐a uitat și iată poporul ieșea din cetate. Și s‐a sculat împotriva lor și i‐a bătut. Și Abimelec și cetele care erau cu el s‐au năpustit înainte și au stat la intrarea porții cetății, și două din cete s‐au năpustit asupra tuturor celor ce erau în câmpii și i‐au ucis. Și Abimelec s‐a luptat împotriva cetății toată ziua aceea și a luat cetatea și a ucis poporul care era în ea, și a sfărâmat cetatea și a presărat‐o cu sare. Și toți stăpânii turnului Sihemului au auzit și au intrat în întăritura casei dumnezeului Berit. Și s‐a spus lui Abimelec că toți stăpânii turnului Sihemului s‐au adunat. Și Abimelec s‐a suit pe muntele Țalmon, el și tot poporul care era cu el, și Abimelec a luat o secure în mâna sa și a tăiat o ramură din copaci și a ridicat‐o și a pus‐o pe umărul său, și a zis către tot poporul care era cu el: Ce m‐ați văzut că fac eu, grăbiți‐vă să faceți ca mine. Și tot poporul la fel și‐a tăiat fiecare ramura și au mers după Abimelec, și le‐au pus pe întăritură și au ars cu foc întăritura deasupra lor. Și au murit toți bărbații turnului Sihemului, ca la o mie de bărbați și de femei. Și Abimelec s‐a dus la Tebeț și a tăbărât împotriva Tebețului și l‐a luat. Și era un turn tare în mijlocul cetății și acolo au fugit toți bărbații și femeile și toți locuitorii cetății; și au încuiat după ei și s‐au suit pe acoperișul turnului. Și Abimelec a venit până la turn și s‐a luptat împotriva lui și s‐a apropiat de intrarea turnului ca să‐l ardă cu foc. Și o femeie a aruncat o piatră de la râșniță deasupra pe capul lui Abimelec și i‐a sfărâmat creștetul. Și el a chemat îndată la sine pe tânărul care‐i purta armele și i‐a zis: Scoate‐ți sabia și omoară‐mă ca să nu se zică de mine: L‐a ucis o femeie. Și tânărul său l‐a străpuns și a murit. Și bărbații lui Israel văzând că Abimelec a murit, s‐au dus fiecare la locul său. Și Dumnezeu a întors asupra lui Abimelec răutatea pe care o făcuse tatălui său, ucizând pe cei șaptezeci de frați ai săi. Și toată răutatea bărbaților Sihemului Dumnezeu a întors‐o asupra capetelor lor și blestemul lui Ioatam, fiul lui Ierubaal, a venit asupra lor. Și după Abimelec s‐a sculat, ca să mântuiască pe Israel, Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo, bărbat din Isahar; și el locuia în Șamir, pe muntele lui Efraim. Și a judecat pe Israel douăzeci și trei de ani și a murit și a fost înmormântat în Șamir. Și după el s‐a sculat Iair Galaaditul și a judecat pe Israel douăzeci și doi de ani. Și el a avut treizeci de fii, care încălecau pe treizeci de mânzi de măgăriță și aveau treizeci de cetăți care se numesc târgurile lui Iair până în ziua de astăzi și sunt în țara Galaad. Și Iair a murit și a fost înmormântat în Camon. Și copiii lui Israel iarăși au făcut rău în ochii Domnului și au slujit Baalilor și Astarteelor și dumnezeilor Siriei și dumnezeilor Sidonului și dumnezeilor Moabului, și dumnezeilor copiilor lui Amon și dumnezeilor filistenilor, și au părăsit pe Domnul și nu i‐au slujit. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Israel, și i‐a vândut în mâna filistenilor și în mâna copiilor lui Amon. Și ei au asuprit și au zdrobit pe copiii lui Israel în anul acela; optsprezece ani, au asuprit pe toți copiii lui Israel, care erau dincolo de Iordan, în țara amoriților, care este în Galaad. Și copiii lui Amon au trecut Iordanul ca să se lupte și cu Iuda și cu Beniamin și cu casa lui Efraim, și Israel era foarte strâmtorat. Și copiii lui Israel au strigat către Domnul zicând: Noi am păcătuit împotriva ta, pentru că am părăsit pe Dumnezeul nostru și am slujit Baalilor. Și Domnul a zis copiilor lui Israel: Oare nu v‐am mântuit de egipteni și de amoriți și de copiii lui Amon și de filisteni? Și sidonienii și Amalec și Maon v‐au asuprit, și ați strigat către mine și v‐am mântuit din mâna lor. Dar m‐ați părăsit și ați slujit altor dumnezei; de aceea nu vă voi mai mântui. Mergeți și strigați la dumnezeii pe care vi i‐ați ales: ei să vă mântuiască la vremea strâmtorării voastre. Și copiii lui Israel au zis Domnului: Am păcătuit, fă‐ne cum este bine în ochii tăi; numai rugămu‐te, scapă‐ne în ziua aceasta. Și au îndepărtat dumnezeii străini din mijlocul lor, și au slujit Domnului și sufletul lui a fost nerăbdător de nenorocirea lui Israel. Și copiii lui Amon s‐au adunat și au tăbărât în Galaad, și copiii lui Israel s‐au adunat și au tăbărât în Mițpa. Și poporul, mai marii Galaadului, au zis unul către altul: Cine este bărbatul care va începe să se lupte cu copiii lui Amon? El va fi capul tuturor locuitorilor Galaadului. Și Iefta, Galaaditul, era un viteaz și era fiul unei curve, și Galaad născuse pe Iefta. Și nevasta lui Galaad i‐a născut fii, și când au crescut fiii nevestei lui Galaad au izgonit pe Iefta și i‐au zis: Nu vei avea moștenire în casa tatălui nostru, căci ești fiul unei alte femei. Și Iefta a fugit dinaintea fraților săi și a locuit în țara Tob. Și oameni fără căpătâi s‐au adunat la Iefta și ieșeau cu el. Și a fost așa: după câtăva vreme copiii lui Amon s‐au luptat cu Israel. Și când copiii lui Amon se luptau cu Israel, bătrânii Galaadului s‐au dus să ia pe Iefta din țara Tob. Și au zis lui Iefta: Vino și fii căpetenia noastră ca să ne luptăm cu copiii lui Amon. Și Iefta a zis bătrânilor Galaadului: Oare nu m‐ați urât și nu m‐ați izgonit voi din casa tatălui meu? Și pentru ce veniți acum la mine când sunteți în necaz? Și bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: De aceea ne‐am întors la tine acum, ca să mergi cu noi și să te lupți cu copiii lui Amon și să ne fii cap nouă tuturor locuitorilor Galaadului. Și Iefta a zis bătrânilor Galaadului: Dacă mă aduceți înapoi ca să mă lupt cu copiii lui Amon și Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu capul vostru? Și bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: Domnul să fie martor între noi, dacă nu vom face după cuvintele tale. Și Iefta s‐a dus cu bătrânii Galaadului și poporul l‐a pus cap și căpetenie peste sine, și Iefta și‐a rostit toate cuvintele înaintea Domnului în Mițpa. Și Iefta a trimis soli la împăratul copiilor lui Amon, zicând: Ce este între mine și între tine, de ai venit împotriva mea să te lupți împotriva țării mele? Și împăratul copiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: Pentru că Israel mi‐a luat țara când a ieșit din Egipt, de la Arnon până la Iaboc și până la Iordan, și acum înapoiază‐mi‐o în pace. Și Iefta a trimis iarăși soli la împăratul copiilor lui Amon, și i‐a zis: Așa zice Iefta: Israel n‐a luat țara Moabului, nici țara copiilor lui Amon. Și Israel când a ieșit din Egipt a umblat prin pustie până la Marea‐Roșie și a venit la Cades. Și Israel a trimis soli la împăratul Edomului zicând: Te rog, lasă‐mă să trec prin țara ta! Dar împăratul Edomului n‐a voit să audă. Și au trimis și la împăratul Moabului și el n‐a voit. Și Israel a locuit în Cades. Și au umblat prin pustie și au ocolit țara Edomului și țara Moabului, și au venit în partea dinspre soare‐răsare a țării Moabului, și au tăbărât dincolo de Arnon, dar n‐au intrat în hotarul Moabului, căci Arnonul este hotarul Moabului. Și Israel a trimis soli la Sihon, împăratul amoriților, împăratul Hesbonului, și Israel i‐a zis: Rugămu‐te, să trecem prin țara ta până la locul meu. Și Sihon nu s‐a încrezut în Israel să‐l lase să treacă prin hotarul său, și Sihon a adunat tot poporul său și au tăbărât în Iahaț și s‐a luptat cu Israel. Și Domnul Dumnezeul lui Israel a dat pe Sihon și pe tot poporul lui în mâna lui Israel și i‐au bătut, și Israel a luat în stăpânire toată țara amoriților, care locuiau în ținutul acela. Și au luat în stăpânire toate hotarele amoriților, de la Arnon până la Iaboc și de la pustie până la Iordan. Și acum, Domnul Dumnezeul lui Israel a alungat pe amoriți dinaintea poporului său Israel, și să‐l stăpânești tu? Oare nu stăpânești tu ce ți‐a dat în stăpânire Chemoș, dumnezeul tău? Și orice a alungat dinaintea noastră Domnul Dumnezeul nostru, aceea vom stăpâni. Și acum ești tu în adevăr mai bun decât Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului? Oare s‐a certat el cu Israel? S‐a luptat el cu ei? Cât a locuit Israel în Hesbon și în satele lui, și în Aroer și în satele lui, și în toate cetățile care sunt pe malurile Arnonului, trei sute de ani, pentru ce nu le‐ați luat înapoi în vremea aceea? Da, n‐am păcătuit împotriva ta, ci îmi faci rău, războindu‐te împotriva mea. Domnul, judecătorul, să judece astăzi între copiii lui Israel și între copiii lui Amon! Și împăratul copiilor lui Amon n‐a ascultat cuvintele lui Iefta, pe care i le‐a trimis. Și Duhul Domnului a fost asupra lui Iefta și el a trecut prin Galaad și Manase și a trecut la Mițpe din Galaad și de la Mițpe din Galaad a trecut la copii lui Amon. Și Iefta a juruit o juruință Domnului și a zis: Dacă vei da fără greș în mâna mea pe copiii lui Amon, atunci ce va ieși din ușa casei mele spre întâmpinarea mea, când mă voi întoarce în pace de la copiii lui Amon, va fi al Domnului și voi aduce ardere de tot. Și Iefta a trecut la copiii lui Amon, ca să se lupte cu ei și Domnul i‐a dat în mâna lui. Și i‐a bătut de la Aroer până la Minit, douăzeci de cetăți, și până la Abel‐Cheramim, cu foarte mare măcel. Și copiii lui Amon au fost supuși înaintea copiilor lui Israel. Și Iefta a venit la Mițpe în casa lui, și iată fiica sa îi ieșea în întâmpinare cu timpane și cu jocuri și ea era singurul copil, n‐avea afară de ea fiu sau fiică. Și a fost așa: când a văzut‐o el și‐a sfâșiat hainele și a zis: Vai, fiica mea, m‐ai doborât și ești din cei ce mă tulbură! Căci mi‐am deschis gura către Domnul și nu pot întoarce. Și ea i‐a zis: Tatăl meu, dacă ți‐ai deschis gura către Domnul, fă‐mi potrivit cu ce a ieșit din gura ta, pentru că Domnul ți‐a făcut răzbunare asupra vrăjmașilor tăi, asupra copiilor lui Amon. Și ea a zis tatălui său: Să mi se facă lucrul acesta: lasă‐mă singură două luni, să mă duc și să mă cobor în munți și să‐mi plâng fecioria, eu și tovarășele mele. Și el a zis: Du‐te! Și a trimis‐o pentru două luni. Și ea s‐a dus cu tovarășele ei și și‐a plâns fecioria pe munți. Și a fost așa: după trecere de două luni, ea s‐a întors la tațăl ei și el a împlinit cu ea juruința, pe care o juruise. Și ea nu cunoscuse bărbat. Și a ajuns o datină în Israel, că din an în an fiicele lui Israel mergeau să serbeze pe fiica lui Iefta, Galaaditul, patru zile pe an. Și bărbații lui Efraim s‐au adunat și au trecut spre miazănoapte și au zis lui Iefta: Pentru ce ai trecut să te lupți cu copiii lui Amon și nu ne‐ai chemat să mergem cu tine? Îți vom arde casa cu foc peste tine. Și Iefta le‐a zis: Eu și poporul meu am fost un om de ceartă cu copiii lui Amon; și v‐am chemat, și nu m‐ați mântuit din mâna lor. Și când am văzut că nu vrei să mă mântuiești, mi‐am pus viața mea în mână, și am trecut împotriva copiilor lui Amon și Domnul mi i‐a dat în mână! Și pentru ce v‐ați suit la mine în ziua aceasta, ca să vă luptați cu mine? Și Iefta a adunat pe toți bărbații Galaadului și s‐a luptat cu Efraim, și bărbații Galaadului au bătut pe Efraim pentru că au zis: Voi Galaad, sunteți fugari ai lui Efraim, în mijlocul lui Efraim, în mijlocul lui Manase! Și Galaad a luat lui Efraim vadurile Iordanului; și a fost așa: când fugarii lui Efraim ziceau: Vreau să trec! Bărbații Galaadului îi ziceau: Ești efraimit? Și el zicea: Nu! Atunci îi ziceau: Zi, dar, Șibolet! Și el zicea: Sibolet, și nu putea să rostească bine. Și îl apucau și îl junghiau la vadurile Iordanului. Și au căzut în vremea aceea patruzeci și două de mii din Efraim. Și Iefta a judecat pe Israel șase ani. Și Iefta, Galaaditul, a murit și a fost înmormântat într‐una din cetățile Galaadului. Și după el a judecat pe Israel Ibțan din Betleem. Și el a avut treizeci de fii; și a scos din casa sa treizeci de fete, și a adus de afară pentru fiii săi treizeci de fete. Și a judecat pe Israel șapte ani. Și Ibțan a murit și a fost înmormântat în Betleem. Și după el a judecat pe Israel Elon, Zabulonitul. Și el a judecat pe Israel zece ani. Și Elon, Zabulonitul, a murit și a fost înmormântat în Aialon, în țara lui Zabulon. Și după el a judecat pe Israel Abdon, fiul lui Hilel, Piratonitul. Și a avut patruzeci de fii și treizeci de nepoți, care călăreau pe șaptezeci de mânji de măgăriță. Și a judecat pe Israel opt ani. Și Abdon, fiul lui Hilel, Piratonitul, a murit și a fost înmormântat în Piraton în țara lui Efraim, pe muntele amaleciților. Și copiii lui Israel iarăși au făcut rău în ochii Domnului și Domnul i‐a dat în mâna filistenilor patruzeci de ani. Și era un bărbat în Țorea, din familia daniților, și numele lui era Manoah. Și nevasta lui era stearpă și nu năștea. Și Îngerul Domnului s‐a arătat femeii și i‐a zis: Iată, acum ești stearpă și nu naști, dar vei zămisli și vei naște un fiu. Și acum păzește‐te, te rog, și nu bea vin, nici băutură tare și nu mânca nimic necurat. Căci iată vei zămisli și vei naște un fiu, și briciul nu se va pune pe capul lui, căci băiatul va fi un nazareu al Domnului din pântece, și va începe să mântuiască pe Israel din mâna filistenilor. Și femeia a venit și a spus bărbatului său, zicând: Un om al lui Dumnezeu a venit la mine, și înfățișarea lui era ca înfățișarea îngerului lui Dumnezeu, foarte înfricoșat; dar nu l‐am întrebat de unde era nici nu mi‐a spus numele său. Și mi‐a zis: Iată vei zămisli și vei naște un fiu, și acum nu bea vin, nici băutură tare și nu mânca nimic necurat; căci băiatul va fi un nazareu al lui Dumnezeu din pântece, până în ziua morții sale. Atunci Manoah s‐a rugat Domnului și a zis: Rogu‐te, Doamne, să mai vină la noi omul lui Dumnezeu, pe care l‐ai trimis, și să ne învețe ce să facem cu copilul care se va naște. Și Dumnezeu a auzit glasul lui Manoah și Îngerul lui Dumnezeu a mai venit la femeie pe când ședea ea în câmpie, dar Manoah, bărbatul ei, nu era cu ea. Și femeia s‐a grăbit și a alergat, și a spus bărbatului ei și i‐a zis: Iată, mi s‐a arătat omul care a venit în ziua aceea la mine. Și Manoah s‐a sculat și s‐a dus după nevastă‐sa, și a venit la omul acela și i‐a zis: Tu ești omul care a vorbit către femeie? Și el a zis: Eu sunt. Și Manoah a zis: Când se vor împlini cuvintele tale, care va fi felul copilului și ce să facă? Și Îngerul Domnului a zis lui Manoah: Femeia să se păzească de tot ce i‐am spus. Să nu mănânce nimic din ce iese din viță: să nu bea vin și băutură tare, și să nu mănânce ceva necurat. Să păzească tot ce i‐am poruncit. Și Manoah a zis Îngerului Domnului: Te rog, să te ținem ca să‐ți pregătim un ied din capre. Și Îngerul Domnului a zis lui Manoah: Chiar de m‐ai ținea, nu voi mânca din pâinea ta; și dacă voiești să faci o ardere de tot, adu‐o Domnului. Căci Manoah nu știa că era Îngerul Domnului. Și Manoah a zis Îngerului Domlui: Care‐ți este numele, ca să te cinstim când se va împlini cuvântul tău? Și Îngerul Domnului i‐a zis: De ce întrebi de numele meu, căci este minunat. Și Manoah a luat iedul și darul de mâncare și l‐a adus Domnului pe stâncă. Și el a făcut ceva minunat și Manoah și nevasta lui se uitau. Și a fost așa: pe când flacăra se înălța de pe altar spre ceruri, Îngerul Domnului s‐a înălțat în flacăra altarului, și Manoah și nevasta sa s‐au uitat și au căzut pe fețele lor la pământ. Și Îngerul Domnului nu s‐a mai arătat lui Manoah și nevestei sale. Atunci Manoah a cunoscut că era Îngerul Domnului. Și Manoah a zis nevestei sale: Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu. Și nevastă‐sa i‐a zis: Dacă Domnul ar fi voit să ne omoare, n‐ar fi luat din mâinile noastre o ardere de tot și un dar de mâncare, nici nu ne‐ar fi arătat toate aceste lucruri, și nici nu ne‐ar fi vestit la vremea aceasta lucruri ca acestea. Și femeia a născut un fiu și i‐a pus numele Samson. Și copilul a crescut și Domnul l‐a binecuvântat. Și Duhul Domnului a început să‐l miște în Mahane‐Dan între Țorea și Eștaol. Și Samson s‐a pogorât la Timna și a văzut o femeie în Timna din fetele filistenilor. Și s‐a suit și a spus tatălui său și mamei sale, zicând: Am văzut o femeie în Timna din fetele filistenilor și acum luați‐mi‐o de nevastă. Și tatăl său și mamă‐sa au zis: Oare nu este între fetele fraților tăi și în tot poporul meu nicio femeie, de te duci să iei nevastă dintre filistenii cei netăiați împrejur? Și Samson a zis tatălui său: Pe ea ia‐mi‐o, căci îmi place. Și tatăl său și mamă‐sa nu știau că era de la Domnul, că el căuta prilej împotriva filistenilor. Și pe vremea aceea filistenii domneau peste Israel. Și Samson și tatăl său și mamă‐sa, s‐au pogorât la Timna. Și au venit la viile din Timna. Și iată un leu tânăr mugea împotriva lui. Și Duhul Domnului a venit peste el și el l‐a sfâșiat cum se sfâșie un ied, și nu era nimic în mâna lui. Și n‐a spus tatălui său nici mamei sale ce făcuse. Și s‐a pogorât și a vorbit cu femeia, și ea a fost bună în ochii lui Samson. Și s‐a întors după o vreme ca s‐o ia și s‐a abătut să vadă stârvul leului, și iată era un roi de albine în stârvul leului și miere. Și a luat‐o în mâinile sale și a mers și mânca mergând. Și a venit la tatăl său și la mama sa și le‐a dat și au mâncat, dar nu le‐a spus că scosese mierea din stârvul leului. Și tatăl său s‐a pogorât la femeie. Și Samson a făcut acolo un ospăț, căci așa făceau tinerii. Și a fost așa: când l‐au văzut ei, au luat treizeci de tovarăși și erau cu el. Și Samson le‐a zis: Să vă spun o cimilitură; dacă mi‐o veți tâlcui în cele șapte zile ale ospățului și o veți ghici, atunci vă voi da treizeci de cămăși subțiri și treizeci de schimburi de haine. Dar dacă nu veți putea să mi‐o tâlcuiți, să‐mi dați voi mie treizeci de cămăși subțiri și treizeci de schimburi de haine. Și i‐au zis: Spune cimilitura ta ca s‐o auzim. Și el le‐a zis: Din cel ce mănâncă a ieșit mâncare, și din cel tare a ieșit dulceață. Și n‐au putut să tâlcuiască cimilitura în trei zile. Și a fost așa: a șaptea zi au zis nevestei lui Samson: Înduplecă pe bărbatul tău, să ne tâlcuiască cimilitura, ca să nu te ardem cu foc, pe tine și casa tatălui tău. Oare ca să ne sărăciți ne‐ați chemat? Nu? Și nevasta lui Samson a plâns înaintea lui și a zis: Tu mă urăști și nu mă iubești. Ai pus o cimilitură copiilor poporului meu și nu mi‐ai tâlcuit‐o. Și el i‐a zis: Iată n‐am tâlcuit‐o, nici tatălui meu, nici mamei mele, și să ți‐o tâlcuiesc ție? Și ea a plâns înaintea lui șapte zile cât au avut ospățul. Și a fost așa: a șaptea zi el i‐a tâlcuit‐o, căci stăruia de el. Și ea a tâlcuit cimilitura copiilor poporului ei. Și în ziua a șaptea, mai înainte de apusul soarelui, bărbații cetății i‐au zis: Ce este mai dulce decât mierea? Și ce este mai tare decât un leu? Și el le‐a zis: Dacă n‐ați fi arat cu juncana mea, n‐ați fi ghicit cimilitura mea. Și Duhul Domnului a venit peste el și s‐a pogorât la Ascalon și a ucis dintre ei treizeci de bărbați și le‐a luat hainele și a dat veșmintele de schimb celor ce au ghicit cimilitura. Și mânia lui s‐a aprins și s‐a suit la casa tatălui său. Și nevasta lui Samson a fost a tovarășului său, pe care‐l făcuse prietenul său. Și a fost așa: după o vreme, în zilele secerișului de grâu, Samson a cercetat pe nevasta sa cu un ied de capre. Și a zis: Voi intra la nevasta mea în odaie. Dar tatăl ei nu i‐a învoit să intre. Și tatăl ei a zis: Cu adevărat am gândit că o urăști de tot, de aceea am dat‐o tovarășului tău. Oare nu este sora ei cea mai mică mai frumoasă decât ea? Rogu‐te, fie a ta în locul ei. Și Samson le‐a zis: De astă dată voi fi nevinovat față de filisteni dacă le voi face rău! Și Samson s‐a dus și a prins trei sute de șacali și a luat făclii și a întors coadă la coadă, și a pus o făclie la mijloc între cele două cozi. Și a aprins cu foc făcliile și le‐a dat drumul în holdele filistenilor, și a ars și snopii și grâul care sta în picioare, și grădinile de măslini. Și filistenii au zis: Cine a făcut aceasta? Și au răspuns: Samson, ginerele Timneanului, pentru că i‐a luat nevasta lui și a dat‐o tovarășului său. Și filistenii s‐au suit, și au ars‐o cu foc pe ea și pe tatăl ei. Și Samson le‐a zis: Dacă faceți astfel, hotărât îmi voi răzbuna pe voi, și apoi voi înceta. Și i‐a bătut la șold și la coapse cu mare măcel. Și s‐a pogorât și a locuit în crăpătura stâncii Etam. Și filistenii s‐au suit și au tăbărât în Iuda și s‐au răspândit în Lehi. Și bărbații din Iuda au zis: Pentru ce v‐ați suit împotriva noastră? Și ei au zis: Ne‐am suit ca să legăm pe Samson, să‐i facem cum ne‐a făcut el nouă. Și trei mii de bărbați din Iuda s‐au pogorât la crăpătura stâncii Etam și au zis lui Samson: Nu știi că filistenii domnesc peste noi? Și pentru ce ne‐ai făcut aceasta? Și el le‐a zis: Cum mi‐au făcut, așa le‐am făcut. Și ei i‐au zis: Ne‐am pogorât să te legăm ca să te dăm în mâna filistenilor. Și Samson le‐a zis: Jurați‐mi, că nu vă veți arunca asupra mea voi înșivă! Și i‐au vorbit zicând: Nu; ci te vom lega și te vom da în mâna lor, dar negreșit nu te vom omorî. Și l‐au legat cu două funii noi și l‐au scos din stâncă. Când a venit la Lehi, filistenii au strigat de bucurie împotriva lui. Și Duhul Domnului a venit peste el și funiile care erau pe brațele lui s‐au făcut ca niște fire de in, care se aprind la foc, și legăturile lui s‐au dezlegat de pe mâinile lui. Și a găsit o falcă de măgar neuscată și și‐a întins mâna și a luat‐o, și a ucis cu ea o mie de bărbați. Și Samson a zis: Cu o falcă de măgar, o grămadă, două grămezi, cu o falcă de măgar am ucis o mie de bărbați. Și a fost așa: când a sfârșit de vorbit, a aruncat falca din mâna lui și a numit acel loc Ramat‐Lehi. Și îi era foarte sete și a chemat pe Domnul și a zis: Tu ai dat prin mâna robului tău această mare izbăvire, și acum să mor de sete și să cad în mâna celor netăiați împrejur? Și Dumnezeu a despicat stânca găunoasă care era în Lehi și a ieșit apă din ea. Și el a băut și i s‐a întors duhul și a trăit. De aceea s‐a numit izvorul acela En‐Hacore, care este în Lehi până în ziua de azi. Și el a judecat pe Israel în zilele filistenilor douăzeci de ani. Și Samson s‐a dus la Gaza și a văzut acolo o femeie curvă, și a intrat la ea. Și s‐a spus Gazenilor, zicând: Samson a venit aici. Și l‐au împresurat și l‐au pândit toată noaptea la poarta cetății și au tăcut toată noaptea, zicând: Când se va lumina de ziuă, îl vom ucide! Și Samson a dormit până la miezul nopții, și la miezul nopții s‐a sculat și a apucat porțile cetății și amândoi stâlpii și le‐a scos împreună cu zăvorul, le‐a pus pe umeri și le‐a dus pe vârful muntelui, care este în fața Hebronului. Și a fost așa: după aceea a iubit o femeie în valea Sorec, al cărei nume era Dalila. Și domnii filistenilor s‐au suit la ea și i‐au zis: Înduplecă‐l și vezi în ce stă puterea lui cea mare și cu ce‐l vom putea birui, ca să‐l legăm, să‐l smerim, și îți vom da fiecare o mie o sută de sicli de argint. Și Dalila a zis lui Samson: Rogu‐te, spune‐mi în ce stă marea ta putere și cu ce poți să fii legat, ca să fii smerit. Și Samson i‐a zis: Dacă m‐ar lega cu șapte funii noi, care n‐au fost uscate încă, atunci aș slăbi și aș fi ca un alt om. Și domnii filistenilor i‐au adus șapte funii noi, care nu erau uscate încă, și ea l‐a legat cu ele. Și pândașii ședeau la ea în odaie. Și ea i‐a zis: filistenii sunt asupra ta, Samsoane! Și el a rupt funiile cum se rupe o ață de câlți, când se atinge de foc, și puterea lui n‐a fost cunoscută. Și Dalila a zis lui Samson: Iată m‐ai înșelat și mi‐ai spus minciuni. Acum, rogu‐te, spune‐mi cu ce poți fi legat. Și el i‐a zis: Dacă m‐ar lega cu funii noi, cu care nu s‐a făcut niciun lucru, atunci aș slăbi și aș fi ca un alt om. Și Dalila a luat funii noi și l‐a legat cu ele și i‐a zis: filistenii sunt asupra ta, Samsoane! Și pândașii ședeau în odaie. Și el le‐a rupt de pe brațele sale ca pe o ață. Și Dalila a zis lui Samson: Până acum m‐ai înșelat și mi‐ai spus minciuni. Spune‐mi cu ce poți fi legat? Și el i‐a zis: Dacă ai împleti cele șapte șuvițe ale capului meu în urzeala țesăturii. Și ea le‐a pironit cu o pană și i‐a zis: filistenii sunt asupra ta Samsoane! Și el s‐a deșteptat din somnul său și a scos pana și urzeala. Și ea i‐a zis: Cum zici: Te iubesc! când inima ta nu este cu mine? De trei ori până acuma m‐ai înșelat și nu mi‐ai spus în ce stă puterea ta cea mare. Și a fost așa: a stăruit de el cu vorbele ei zilnic, și l‐a silit așa că sufletul lui a fost necăjit până la moarte. Și i‐a deschis toată inima sa și i‐a zis: Nu s‐a pus brici pe capul meu, pentru că sunt nazareu al lui Dumnezeu din pântecele mamei mele; dacă voi fi ras, atunci puterea mea se va depărta de la mine, și voi slăbi și mă voi face ca un alt om. Și Dalila a văzut că îi deschisese toată inima sa și a trimis să cheme pe domnii filistenilor, zicând: Suiți‐vă de astă dată, căci mi‐a deschis toată inima sa. Și domnii filistenilor s‐au suit la ea, și au adus argintul în mâinile lor. Și l‐a adormit pe genuchii ei și a chemat un bărbat și a pus să‐i radă cele șapte șuvițe ale capului său, și ea a început a‐l smeri și puterea lui se dusese de la el. Și ea a zis: filistenii sunt asupra ta, Samsoane! Și el s‐a deșteptat din somnul său și a zis: Voi ieși ca celelalte dăți și mă voi scutura. Și nu știa că Domnul se depărtase de la el. Și filistenii l‐au apucat și i‐au scos ochii, și l‐au coborât la Gaza și l‐au legat cu lanțuri de aramă, și el învârtea râșnița în închisoare. Dar părul capului său a început să crească după ce fusese ras. Și domnii filistenilor s‐au adunat să jertfească o mare jertfă lui Dagon, dumnezeul lor, și să se bucure, căci ziceau: Dumnezeul nostru a dat în mâna noastră pe Samson, vrăjmașul nostru. Și poporul l‐a văzut și au lăudat pe dumnezeul lor, căci ziceau: Dumnezeul nostru a dat în mâna noastră pe vrăjmașul nostru și pe pustiitorul țării noastre, cel ce a înmulțit morții noștri. Și a fost așa: când inima lor era voioasă, au zis: Chemați pe Samson să ne desfăteze! Și au chemat pe Samson din închisoare și el era de râs înaintea lor, și l‐au pus între stâlpi. Și Samson a zis băiatului care‐l ținea de mână: Lasă‐mă și fă‐mă să pipăi stâlpii pe care stă casa, ca să mă reazem de ei. Și casa era plină de bărbați și de femei. Și acolo erau toți domnii filistenilor, și pe acoperiș erau ca la trei mii de bărbați și de femei, care priveau luarea în râs a lui Samson. Și Samson a strigat către Domnul și a zis: Doamne, Dumnezeule, te rog, adu‐ți aminte de mine și întărește‐mă numai de astă dată, te rog, Dumnezeule, ca să‐mi răzbun asupra filistenilor pentru cei doi ochi ai mei. Și Samson a apucat amândoi stâlpii din mijloc, pe care sta casa și s‐a rezemat de ei, de unul cu dreapta lui și de altul cu stânga lui. Și Samson a zis: Sufletul meu să moară împreună cu filistenii! Și s‐a plecat cu putere și casa a căzut peste domni și peste tot poporul care era în ea. Și morții, pe care i‐a ucis la moartea sa, erau mai mulți decât acei pe care îi ucisese în viața sa. Și frații săi și toată casa tatălui său s‐au pogorât, și l‐au ridicat și l‐au suit și l‐au în mormântat, între Țorea și Eștaol, în mormântul lui Manoah, tatăl său. Și el judecase pe Israel douăzeci de ani. Și era un om din muntele lui Efraim cu numele Mica. Și a zis mamei sale: Cei o mie o sută de arginți ce ți s‐au luat, pentru care ai blestemat și ai vorbit în urechile mele, iată, arginții sunt la mine; eu i‐am luat. Și mamă‐sa a zis: Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul! Și a înapoiat cei o mie o sută de sicli de argint mamei sale și mamă‐sa i‐a zis: Am sfințit Domnului argintul din mâna mea pentru fiul meu, spre a se face un chip cioplit și un chip turnat, și acum ți‐l înapoiez. Și a înapoiat argintul mamei sale și mamă‐sa a luat două sute de sicli de arginți și i‐a dat aurarului, și el a făcut din ei un chip cioplit și un chip turnat: și erau în casa lui Mica. Și bărbatul Mica avea o casă de dumnezei, și a făcut un efod și terafimi, și a sfințit pe unul din fiii săi și i‐a fost preot. În zilele acelea nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce era drept în ochii săi. Și era un tânăr din Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda, și el era levit și stătea vremelnic acolo. Și bărbatul a plecat din cetatea sa, din Betleemul lui Iuda, ca să stea vremelnic unde va găsi, și mergând pe drumul său, a venit în ținutul muntos al lui Efraim în casa lui Mica. Și Mica i‐a zis: De unde vii? Și el i‐a zis: Sunt un levit din Betleemul lui Iuda și mă duc să locuiesc unde voi găsi. Și Mica i‐a zis: Rămâi la mine și‐mi fii tată și preot, și îți voi da zece arginți pe an și un rând de haine și mâncare. Și levitul a mers. Și levitul s‐a învoit să rămână la acel bărbat și tânărul a fost ca unul din fiii săi. Și Mica a sfințit pe levit și tânărul i‐a fost preot și a fost în casa lui Mica. Și Mica a zis: Acum știu că Domnul îmi va face bine pentru că am preot pe un levit. Și în zilele acelea nu era împărat în Israel, și în zilele acelea seminția daniților își căuta o moștenire de locuit, fiindcă până în ziua aceea nu le căzuse moștenire între semințiile lui Israel. Și copiii lui Dan au trimis din familia lor cinci bărbați din tot numărul lor, bărbați viteji, din Țorea și Eștaol, ca să iscodească țara și s‐o cerceteze, și le‐au zis: Mergeți, cercetați țara. Și au venit în ținutul muntos al lui Efraim până la casa lui Mica și au mas acolo. Când erau lângă casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului, al levitului. Și s‐au abătut acolo și i‐au zis: Cine te‐a adus aici? Și ce faci tu? Și ce ai tu aici? Și el le‐a zis: Așa și așa mi‐a făcut Mica și m‐a tocmit și sunt preotul lui. Și i‐au zis: Rugămu‐te, întreabă pe Dumnezeu, ca să știm dacă va propăși calea pe care mergem. Și preotul le‐a zis: Mergeți în pace; calea voastră pe care mergeți este înaintea Domnului. Și cei cinci bărbați au, plecat și au venit la Lais, și au văzut pe poporul care era în ea, locuind la adăpost, după chipul sidonienilor, liniștit și încrezător, și nu era nimeni în țară care să aibă putere să‐i facă de rușine în ceva, și erau departe de sidonieni și n‐aveau a face cu vreun om. Și au venit la frații lor la Țorea și Eștaol. Și frații lor le‐au zis: Ce ziceți voi? Și au zis: Sculați‐vă și să ne suim împotriva lor, căci am văzut țara și iată este foarte bună. Și stați liniștiți? Nu vă leneviți să plecați să mergeți să luați țara în stăpânire. Când veți intra, veți veni la un popor încrezător, și țara este întinsă în toate laturile, căci Dumnezeu a dat‐o în mâna voastră; este un loc în care nu lipsește nimic din ce este pe pământ. Și de acolo, din Țorea și Eștaol, au plecat șase sute de bărbați din familia daniților încinși cu arme de război. Și s‐au suit și au tăbărât la Chiriat‐Iearim în Iuda. De aceea locul acesta s‐a numit Mahane‐Dan până în ziua de astăzi: iată este în dosul Chiriat‐Iearimului. Și de acolo au trecut la ținutul muntos al lui Efraim și au venit până la casa lui Mica. Și cei cinci bărbați, care se duseseră să iscodească țara Lais, au vorbit și au zis fraților lor: Știți că în casele acestea este un efod și terafimi, și un chip cioplit și un chip turnat? Și acum știți ce aveți de făcut. Și s‐au abătut acolo și au venit în casa tânărului, a levitului, în casa lui Mica, și l‐au întrebat de pace. Și cei șase sute de bărbați dintre copiii lui Dan, încinși cu armele lor de război, au stat la intrarea porții. Și cei cinci bărbați, care se duseseră să iscodească țara, s‐au suit, au intrat acolo și au luat chipul cioplit și efodul și terafimii și chipul turnat: și preotul sta la intrarea porții cu cei șase sute de bărbați încinși cu arme de război. Și aceștia au intrat în casa lui Mica și au luat chipul cioplit, efodul și terafimii și chipul turnat. Și preotul le‐a zis: Ce faceți? Și ei i‐au zis: Taci, pune‐ți mâna pe gura ta și mergi cu noi, și să ne fii tată și preot. Este mai bine pentru tine să fii preot al casei unui singur om sau să fii preot al unei seminții și al unei familii în Israel? Și inima preotului s‐a bucurat, și a luat efodul și terafimii și chipul cioplit, și s‐a dus în mijlocul poporului. Și s‐au întors și au plecat, și au pus înaintea lor pruncii și turmele și averile. Și când se depărtaseră de la casa lui Mica, bărbații, care erau în casele de lângă casa lui Mica, au fost adunați și au ajuns pe copiii lui Dan. Și au strigat după copiii lui Dan. Și ei și‐au întors fețele și au zis lui Mica: Ce ai de te‐ai adunat? Și el a zis: Mi‐ați luat dumnezeii mei pe care i‐am făcut și pe preot, și v‐ați dus și ce‐mi mai rămâne? Și cum îmi ziceți: Ce ai? Și copiii lui Dan i‐au zis: Să nu ți se audă glasul între noi, ca să nu se arunce asupra voastră niște oameni amărâți la suflet și să‐ți pierzi viața ta și viețile casei tale. Și copiii lui Dan au mers pe calea lor. Și Mica a văzut că erau prea tari pentru el și s‐a întors și s‐a dus înapoi la casa sa. Și au luat ce făcuse Mica și pe preotul care era la el, și au venit asupra Laisului, asupra unui popor liniștit și încrezător; și i‐au lovit cu ascuțișul sabiei și au ars cetatea cu foc. Și nu era nimeni să‐i scape, pentru că ea era departe de Sidon și n‐aveau a face cu vreun om, și era în valea care este lângă Bet‐Rehob. Și au zidit cetatea și au locuit în ea. Dar cu adevărat au pus numele cetății Dan, după numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse lui Israel; dar mai înainte numele cetății era Lais. Și copiii lui Dan au înălțat chipul cioplit și Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, el și fiii săi au fost preoții seminției daniților până în ziua ducerii țării în robie. Și și‐au înălțat chipul cioplit al lui Mica, pe care‐l făcuse el, în toate zilele cât a fost casa lui Dumnezeu în Silo. Și a fost așa: în zilele acelea, când nu era împărat în Israel, era un bărbat levit, care sta vremelnic în latura mai depărtată a ținutului muntos al lui Efraim, și și‐a luat o țiitoare din Betleemul lui Iuda. Și țiitoarea sa a curvit împotriva lui și a plecat de la el în casa tatălui ei, în Betleemul lui Iuda, și a fost acolo patru luni de zile. Și bărbatul ei s‐a sculat și s‐a dus după ea să vorbească inimii ei, ca s‐o aducă înapoi. Și tânărul lui era cu el și o pereche de măgari. Și ea l‐a dus în casa tatălui ei, și când l‐a văzut tatăl tinerei femei, s‐a bucurat de întâlnirea lui. Și socrul său, tatăl tinerei femei, l‐a ținut și a rămas la el trei zile, și au mâncat și au băut și au mas acolo. Și a fost așa: în ziua a patra s‐au sculat dis de dimineață, și el s‐a sculat să plece. Și tatăl tinerei femei a zis ginerelui său: Întărește‐ți inima cu o bucată de pâine și apoi veți merge pe calea voastră. Și s‐au așezat și au mâncat și au băut amândoi împreună. Și tatăl tinerei femei a zis bărbatului: Te rog, rămâi toată noaptea și să ți se veselească inima. Și bărbatul s‐a sculat să plece, dar socrul său a stat de el și a mas iarăși acolo. Și în ziua a cincea s‐a sculat dis de dimineață ca să plece. Și tatăl tinerei femei a zis: Te rog, întărește‐ți inima. Și au zăbovit până s‐a plecat ziua, și au mâncat amândoi. Și bărbatul s‐a sculat ca să plece, el și țiitoarea lui și tânărul său. Și socrul său, tatăl tinerei femei, i‐a zis: Iată, ziua se lasă spre seară, vă rog, rămâneți toată noaptea. Iată ziua se pleacă, mâneți noaptea aici și să ți se veselească inima, și mâine plecați de dimineață pe calea voastră, ca să te duci la cortul tău. Dar bărbatul n‐a voit să rămână noaptea și s‐a sculat și a plecat și a venit în dreptul Iebusului, care este Ierusalimul, și cu el era o pereche de măgari înșeuați și țiitoarea lui cu el. Erau aproape de Iebus, ziua se plecase mult și tânărul a zis domnului său: Rogu‐te, vino și să ne abatem în această cetate a iebusiților și să mânem în ea. Și domnul său i‐a zis: Nu ne vom abate în cetatea unui străin care nu este a copiilor lui Israel, vom trece la Ghibea. Și a zis tânărului său: Vino și să ne apropiem de unul din aceste locuri și să mânem în Ghibea sau în Rama. Și au trecut și au mers pe calea lor, și le‐a apus soarele lângă Ghibea, care e a lui Beniamin. Și s‐au abătut acolo ca să intre să mâne în Ghibea. Și a intrat și a șezut jos în ulița cetății, și niciun bărbat nu i‐a primit în casa lui ca să mâie noaptea. Și iată un om bătrân venea de la lucrul său din câmp, spre seară, și era din ținutul muntos al lui Efraim, și sta vremelnic în Ghibea, iar oamenii locului erau beniamiți. Și și‐a ridicat ochii și a văzut pe bărbatul călător pe ulița cetății și bătrânul a zis: Unde te duci și de unde vii? Și el i‐a zis: Călătorim din Betleemul lui Iuda spre latura mai depărtată a ținutului muntos al lui Efraim; de acolo sunt și am mers până la Betleemul lui Iuda și mă duc acuma la casa Domnului, și nimeni nu mă primește în casă. Și avem și paie și nutreț pentru măgarii noștri, și am pâine și vin pentru mine și pentru roaba ta și pentru tânărul care este cu robii tăi: nu ducem lipsă de nimic. Și bătrânul a zis: Pace ție! Numai toate nevoile tale să fie asupra mea; dar să nu mâi în uliță. Și l‐a adus în casa sa și a dat nutreț la măgari, și și‐au spălat picioarele și au mâncat și au băut. Pe când își veseleau inimile, iată oamenii cetății, oameni fii ai lui Belial, au înconjurat casa și au bătut la ușă și au vorbit bătrânului, domnul casei, zicând: Adu afară pe omul, care a venit în casa ta, ca să‐l cunoaștem. Și omul, domnul casei, a ieșit la ei și le‐a zis: Nu, frații mei, vă rog, nu faceți acest rău, după ce bărbatul acesta a venit în casa mea, nu faceți această nebunie! Iată fata mea care este fecioară și țiitoarea lui; să vi le scot afară și înjosiți‐le, și faceți cu ele ce este bun în ochii voștri; dar nu faceți asemenea nebunie acestui bărbat. Dar bărbații n‐au voit să‐l asculte. Și bărbatul a luat pe țiitoarea sa și a scos‐o afară la ei, și au cunoscut‐o și și‐au bătut joc de ea, toată noaptea până dimineața, și au lăsat‐o când se revărsau zorile. Și către ziuă femeia a venit și a căzut la intrarea casei omului, unde era domnul ei, până s‐a luminat. Și domnul ei s‐a sculat dimineața și a deschis ușa casei și a ieșit afară să se ducă pe calea sa, și iată femeia, țiitoarea sa, zăcea la intrarea casei și mâinile ei erau pe prag. Și i‐a zis: Scoală și să mergem! Dar nimeni n‐a răspuns. Și a pus‐o pe măgar și bărbatul s‐a sculat și a mers spre locul său. Și când a intrat în casa sa, a luat cuțitul și a apucat pe țiitoarea sa și a împărțit‐o, după oasele ei, în douăsprezece bucăți, și le‐a trimis în toate hotarele lui Israel. Și a fost așa: oricine care vedea zicea: Nu s‐a făcut și nu s‐a văzut una ca aceasta, din ziua când au ieșit copiii lui Israel din țara Egiptului până în ziua de astăzi. Gândiți‐vă bine, sfătuiți și vorbiți. Și toți copiii lui Israel au ieșit și adunarea s‐a adunat ca un singur om, de la Dan până la Beer‐Șeba și țara Galaadului, la Domnul în Mițpa. Și unghiurile întregului popor, din toate semințiile lui Israel, s‐au înfățișat în obștea poporului lui Dumnezeu, patru sute de mii de oameni pedeștri care scoteau sabia. Și copiii lui Beniamin au auzit că copiii lui Israel s‐au suit la Mițpa. Și copiii lui Israel au zis: Spuneți, cum a fost această răutate? Și levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a răspuns și a zis: Venisem la Ghibea, care este a lui Beniamin, eu și țiitoarea mea, ca să mân. Și locuitorii din Ghibea s‐au sculat împotriva mea și au înconjurat noaptea casa din pricina mea; se gândeau să mă ucidă și au înjosit pe țiitoarea mea și ea a murit. Și am apucat pe țiitoarea mea și am tăiat‐o în bucăți și am trimis în tot ținutul moștenirii lui Israel, căci au săvârșit o fărădelege și nebunie în Israel. Iată, voi toți copii ai lui Israel, dați‐vă părerea și sfătuiți aici. Și tot poporul s‐a sculat ca un singur om, zicând: Niciunul din noi să nu meargă la cortul său și niciunul să nu se abată pe la casa sa. Și acum acesta este lucrul pe care‐l vom face cu Ghibea: Ne vom sui împotriva ei prin sorț! Și vom lua zece bărbați din o sută din toate semințiile lui Israel, și o sută din o mie, și o mie din zece mii, ca să ia merinde pentru popor, ca să intre în Ghibea lui Beniamin și să‐i facă după toată fărădelegea pe care a făcut‐o ea în Israel. Și toți bărbații lui Israel s‐au adunat împotriva cetății, uniți ca un singur om. Și semințiile lui Israel au trimis oameni la toată seminția lui Beniamin, zicând: Ce este răutatea aceasta care s‐a făcut între voi? Și acum dați pe bărbații, fiii lui Belial, care sunt în Ghibea, ca să‐i omorâm și să curățim răul din Israel. Dar copiii lui Beniamin n‐au voit să asculte glasul fraților lor, copiii lui Israel. Și copiii lui Beniamin s‐au adunat din cetăți la Ghibea ca să iasă să lupte cu copiii lui Israel. Și copiii lui Beniamin au fost numărați în ziua aceea din cetăți, douăzeci și șase de mii de bărbați, care scoteau sabia, afară de locuitorii din Ghibea, care au fost numărați: șapte sute de bărbați aleși. Între tot poporul acesta erau șapte sute de bărbați aleși, stângaci; toți aceștia aruncau pietre cu praștia într‐un fir de păr și nu dădeau greș. Și bărbații din Israel au fost numărați afară de Beniamin: patru sute de mii de bărbați, care scoteau sabia: toți aceștia erau oameni de război. Și copiii lui Israel s‐au sculat și s‐au suit la Betel și au întrebat pe Dumnezeu și au zis: Cine din noi să se suie cel dintâi la luptă împotriva copiilor lui Beniamin? Și Domnul a zis: Iuda cel dintâi. Și copiii lui Israel s‐au sculat dimineața și au tăbărât împotriva Ghibei. Și bărbații lui Israel au ieșit la luptă cu Beniamin, și bărbații lui Israel s‐au rânduit în șir de bătaie împotriva lor lângă Ghibea. Și copiii lui Beniamin au ieșit din Ghibea și în acea zi au culcat la pământ douăzeci și două de mii de bărbați din Israel. Și poporul, bărbații lui Israel, s‐au îmbărbătat și iarăși s‐au rânduit de bătaie în locul în care se rânduiseră în ziua întâi. Și copiii lui Israel s‐au suit și au plâns înaintea Domnului până seara, și au întrebat pe Domnul, zicând: Să mă mai sui oare la luptă cu copiii lui Beniamin, fratele meu? Și Domnul a zis: Suiți‐vă împotriva lui. Și copiii lui Israel s‐au apropiat a doua zi împotriva copiilor lui Beniamin. Și a doua zi Beniamin a ieșit din Ghibea împotriva lor și iarăși au culcat la pământ din copiii lui Israel optsprezece mii de bărbați, care toți scoteau sabia. Și toți copiii lui Israel și tot poporul s‐au suit și au venit la Betel, și au plâns și au rămas acolo înaintea Domnului, și au postit în ziua aceea până seara, și au adus arderi de tot și jertfe de pace înaintea Domnului. Și copiii lui Israel au întrebat pe Domnul, (și chivotul legământului lui Dumnezeu era acolo în zilele acelea și Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, sta înaintea lui în zilele acelea) și au zis: Să mai ies încă la luptă împotriva copiilor lui Beniamin, fratele meu, sau să încetez? Și Domnul a zis: Suiți‐vă, căci mâine‐i voi da în mâna ta. Și Israel a pus pândași Ghibeei de jur împrejur. Și copiii lui Israel s‐au suit în ziua a treia împotriva copiilor lui Beniamin, și s‐au rânduit împotriva Ghibeei ca și în celelalte dăți. Și copiii lui Beniamin au ieșit împotriva poporului, au fost trași afară din cetate și au început să lovească în popor, ucizând ca și alte dăți, ca la treizeci de bărbați din Israel, pe drumurile mari, din care unul duce la Betel, iar altul la Ghibea prin câmpie. Și copiii lui Beniamin au zis: Ei sunt bătuți înaintea noastră ca și întâia dată. Și copiii lui Israel au zis: Să fugim ca să‐i tragem afară din cetate la drumurile mari. Și toți bărbații lui Israel s‐au sculat din locul lor și s‐au rânduit în Baal‐Tamar și pânda lui Israel s‐a năpustit din locul său, din Maare‐Ghibea. Și zece mii de bărbați aleși din tot Israelul au venit asupra Ghibei și lupta a fost cumplită, și ei nu știau că răul venea peste ei. Și Domnul a bătut pe Beniamin înaintea lui Israel și copiii lui Israel au culcat la pământ în ziua aceea din Beniamin douăzeci și cinci de mii o sută de bărbați, care toți scoteau sabia. Și copiii lui Beniamin au văzut că erau bătuți. Și bărbații lui Israel au făcut loc lui Beniamin, căci se răzămau pe pânda pe care o puseseră împotriva Ghibei. Și pânda s‐a grăbit și a căzut asupra Ghibei și pânda a mers și a lovit toată cetatea cu ascuțișul sabiei. Și era un semn anumit între bărbații lui Israel și pândă, ca să facă să se înalțe din cetate un nor gros de fum. Și bărbații lui Israel își întorseseră dosul în luptă și Beniamin a început să bată, ucizând din bărbății lui Israel, ca la treizeci de inși; căci au zis: Da, sunt bătuți de tot înaintea noastră ca în lupta întâi! Și un nor a început să se ridice în sus din cetate ca un stâlp de fum și Beniamin s‐a uitat înapoi și iată toată cetatea se suia în fum la ceruri! Și bărbații lui Israel s‐au întors și bărbații lui Beniamin au fost uimiți, căci au văzut că răul venise peste ei. Și s‐au întors dinaintea bărbaților lui Israel către calea pustiei, și i‐a ajuns lupta și cei ce ieșeau din cetăți i‐au culcat la pământ în mijlocul lor. Au înconjurat pe beniaminiți, i‐au gonit, i‐au zdrobit la locul lor de odihnă, până spre Ghibea, către soare‐răsare. Și au căzut din Beniamin optsprezece mii de bărbați, toți bărbați viteji. Și s‐au întors și au fugit spre pustie la stânca Rimon, și au cules cinci mii de bărbați din ei la drumurile mari și i‐au urmărit rău până la Ghideom și au lovit din ei două mii de bărbați. Și toți cei căzuți din Beniamin în ziua aceea au fost douăzeci și cinci de mii de bărbați care scoteau sabia, toți oameni viteji. Și șase sute de bărbați s‐au întors și au fugit în pustie la stânca Rimon și au rămas patru luni la stânca Rimon. Și bărbații lui Israel s‐au întors iarăși peste copiii lui Beniamin și i‐au lovit cu ascuțișul sabiei, pe oamenii fiecărei cetăți, și vitele și tot ce se afla, și au pus foc tuturor cetăților pe care le‐au aflat. Și bărbații lui Israel se juraseră în Mițpa, zicând: Nimeni din noi să nu dea pe fata sa de nevastă lui Beniamin. Și poporul a venit la Betel și a rămas acolo până seara înaintea lui Dumnezeu, și și‐au înălțat glasurile și au plâns cu amar, și au zis: Pentru ce, Doamne Dumnezeul lui Israel, s‐a întâmplat aceasta în Israel ca să lipsească astăzi o seminție în Israel? Și a fost așa: a doua zi poporul s‐a sculat de dimineață și a zidit acolo un altar și au adus arderi de tot și jertfe de pace. Și copiii lui Israel au zis: Cine dintre toate semințiile lui Israel nu s‐a suit cu obștea Domnului? Căci jurământul cel mare fusese asupra aceluia care nu se va sui la Domnul la Mițpa, zicând: Să fie omorât. Și copiii lui Israel s‐au căit pentru Beniamin, fratele lor, și au zis: Astăzi a fost stârpită o seminție din Israel. Ce să facem de neveste pentru cei rămași? Căci ne‐am jurat pe Domnul că nu le vom da din fetele noastre de neveste. Și au zis: Este vreuna din semințiile lui Israel care să nu se fi suit la Domnul în Mițpa? Și iată niciunul din Iabes‐Galaad nu venise în tabără la obște. Și poporul a fost numărat și iată nu era acolo nimeni din locuitorii Iabes‐Galaadului. Și adunarea a trimis acolo douăsprezece mii de oameni din cei mai viteji și le‐a poruncit, zicând: Mergeți și loviți pe locuitorii din Iabes‐Galaad cu ascuțișul sabiei și pe femei și pe copii. Și acesta este lucrul pe care‐l veți face: Să nimiciți cu desăvârșire orice parte bărbătească și pe orice femeie care s‐a culcat cu bărbat. Și au găsit între locuitorii din Iabes‐Galaad patru sute de fete fecioare care nu cunoscuseră bărbat, culcându‐se cu vreo parte bărbătească, și le‐au adus în tabără la Silo care este în țara Canaan. Și toată adunarea a trimis și au vorbit copiilor lui Beniamin care erau la stânca Rimon și le‐au vestit pace. Și Beniamin s‐a întors în vremea aceea. Și le‐au dat de neveste pe acelea pe care le‐au lăsat vii dintre femeile Iabes‐Galaadului, dar și așa nu le ajungeau. Și poporul s‐a căit de Beniamin, căci Domnul făcuse o spărtură în semințiile lui Israel. Și bătrânii adunării au zis: Ce să facem de neveste pentru cei rămași? Căci femeile au fost stârpite din Beniamin! Și au zis: Trebuie o stăpânire pentru cei scăpați din Beniamin ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel. Dar nu putem să le dăm neveste din fetele noastre, căci copiii lui Israel au jurat zicând: Blestemat să fie cel ce va da o nevastă beniaminiților. Și au zis: Iată este o sărbătoare a Domnului din an în an în Silo, care este spre miazănoapte de Betel, spre soare‐răsare de drumul cel mare, care duce de la Betel la Sihem, și spre miazăzi de la Lebona. Și au poruncit copiilor lui Beniamin zicând: Mergeți și pândiți în vii. Și vedeți, și iată când fetele din Silo ies să joace în jocuri, ieșiți din vii și răpiți‐vă fiecare nevasta din fetele din Silo și duceți‐vă în țara lui Beniamin. Și va fi așa: dacă părinții lor sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom zice: Dați‐ni‐le ca un dar, fiindcă n‐am luat câte o nevastă pentru fiecare în război; căci nu voi le‐ați dat lor, ca să fiți vinovați acum. Și copiii lui Beniamin au făcut așa și și‐au luat neveste după numărul lor, dintre jucătoarele pe care le‐au prins, și au mers și s‐au întors la moștenirea lor și au zidit cetățile și au locuit în ele. Și copiii lui Israel au plecat de acolo în vremea aceea, fiecare la seminția sa și la familia sa, și au ieșit de acolo fiecare la moștenirea sa. În zilele acelea nu era împărat în Israel: fiecare făcea ce era drept în ochii săi. Și a fost așa: în zilele când judecau judecătorii a fost o foamete în țară. Și un bărbat din Betleemul lui Iuda s‐a dus să locuiască în câmpiile Moabului, el și nevasta sa și cei doi fii ai săi. Și numele bărbatului era Elimelec și numele nevestei sale Naomi și numele celor doi fii ai săi Mahlon și Chilion, efratiți din Betleemul lui Iuda. Și au venit în câmpiile Moabului și au fost acolo. Și Elimelec, bărbatul Naomiei, a murit și a rămas ea și cei doi fii ai săi. Și și‐au luat neveste moabite. Numele uneia era Orpa și numele celei de a doua Rut. Și au locuit acolo ca la zece ani. Și Mahlon și Chilion, amândoi, au murit și femeia a rămas fără cei doi fii ai săi și fără bărbatul ei. Și s‐a sculat ea, și nurorile ei, și s‐a întors din câmpiile Moabului, căci auzise în câmpiile Moabului că Domnul cercetase pe poporul său ca să le dea pâine. Și a ieșit din locul unde fusese, și cele două nurori ale sale cu ea, și au mers pe cale ca să se întoarcă în țara lui Iuda. Și Naomi a zis celor două nurori ale sale: Duceți‐vă, întoarceți‐vă fiecare în casa mamei sale. Domnul să facă îndurare cu voi cum ați făcut voi cu cei morți și cu mine. Deie‐vă Domnul să aflați odihnă fiecare în casa bărbatului său! Și le‐a sărutat și ele și‐au înălțat glasurile și au plâns. Și i‐au zis: Voim să ne întoarcem negreșit cu tine la poporul tău. Și Naomi a zis: Întoarceți‐vă, fiicele mele; pentru ce să mergeți cu mine? Oare mai sunt fii în pântecele meu ca să vă fie bărbați? Întoarceți‐vă, fiicele mele, duceți‐vă; căci sunt prea bătrână, ca să mai am bărbat. Dacă aș zice: Am nădejde, chiar în această noapte, dacă aș fi a unui bărbat și aș naște fii, oare ați aștepta voi pentru asta până să se facă mari? V‐ați ținea voi oare pentru asta ca să nu fiți ale altor bărbați? Nu, fiicele mele, căci eu sunt în mai mare amărăciune decât voi, căci mâna Domnului a ieșit împotriva mea. Și ele și‐au înălțat glasul și au plâns iarăși. Și Orpa a sărutat pe soacră‐sa, dar Rut s‐a alipit de ea. Și ea a zis: Iată, cumnată‐ta s‐a întors la poporul ei și la dumnezeii ei: întoarce‐te după cumnată‐ta. Și Rut a zis: Nu sta de mine să te părăsesc, să mă întorc de pe urma ta; căci încotro vei merge tu voi merge și eu, și unde vei mânea tu, voi mânea și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri și eu și acolo voi fi înmormântată. Așa să‐mi facă Domnul și încă mai mult dacă altceva decât moartea mă va despărți pe mine de tine! Și văzând că era hotărâtă să meargă cu ea, a încetat să‐i mai vorbească. Și au mers amândouă până au venit la Betleem. Și a fost așa: când au venit la Betleem, toată cetatea era în mișcare pentru ele și femeile ziceau: Aceasta e Naomi? Și ea le‐a zis: Nu mă numiți Naomi, numiți‐mă Mara, căci Cel Atotputernic m‐a amărât foarte mult. M‐am dus plină și Domnul m‐a adus iarăși acasă deșartă. Pentru ce mă mai numiți Naomi, fiindcă Domnul a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic m‐a întristat? Și Naomi s‐a întors, și cu ea Rut Moabita, noră‐sa, care se întorcea din câmpiile Moabului; și au venit în Betleem la începutul secerișului. Și bărbatul Naomiei avea o rudă, om puternic, bogat, din familia lui Elimelec. Și numele lui era Boaz. Și Rut moabita a zis către Naomi: Rogu‐te, lasă‐mă să mă duc în țarină și să culeg spice în urma aceluia în ochii căruia voi afla har. Și ea i‐a zis: Du‐te, fiica mea. Și s‐a dus și a intrat în țarină și culegea pe urma secerătorilor. Și i s‐a întâmplat să dea într‐o parte de ogor al lui Boaz, care era din familia lui Elimelec. Și iată, Boaz a venit din Betleem și a zis secerătorilor: Domnul fie cu voi! Și ei i‐au zis: Domnul să te binecuvânteze! Și Boaz a zis tânărului său care era pus peste secerători: A cui este tânăra aceasta? Și tânărul care era pus peste secerători a răspuns și a zis: Este tânăra moabită, care s‐a întors cu Naomi din câmpiile Moabului. Și ea a zis: Rogu‐vă să culeg și să adun între snopi pe urma secerătorilor. Și a venit și a rămas de dimineață și până acum și în casă a șezut puțin. Și Boaz a zis către Rut: N‐auzi tu, fiica mea? Nu te duce să culegi în altă țarină și nu te depărta de aici, ci ține‐te de fetele mele. Ochii tăi să fie pe țarina care se seceră și mergi pe urma lor. Oare n‐am poruncit eu tinerilor să nu te atingă? Și dacă‐ți este sete, du‐te la vase și bea din ce scot tinerii. Și ea a căzut pe față și s‐a plecat la pământ și i‐a zis: De ce am aflat har în ochii tăi ca să te uiți la mine, la mine, o străină? Și Boaz a răspuns și i‐a zis: Mi s‐a arătat tot ce ai făcut soacrei tale de la moartea bărbatului tău și cum ai lăsat pe tatăl tău și pe mama ta și țara nașterii tale și ai venit la un popor, pe care nu l‐ai cunoscut mai înainte. Domnul să‐ți răsplătească fapta și deplină să‐ți fie plata de la Domnul Dumnezeul lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăpostești. Și ea a zis: Să aflu har în ochii tăi, domnul meu, căci m‐ai mângâiat și ai vorbit inimii roabei tale, deși nu sunt ca una din roabele tale. Și Boaz i‐a zis la vremea mâncării: Vino încoace și mănâncă din pâine și întinge‐ți bucătura în oțet. Și ea a șezut lângă secerători și ei i‐au întins grăunțe prăjite și ea a mâncat și s‐a săturat și a și strâns. Și s‐a sculat să culeagă și Boaz a poruncit tinerilor săi zicând: Lăsați‐o să culeagă și între snopi și să n‐o mustrați. Și chiar scoateți câteodată pentru ea din mănunchi și lăsați‐i să culeagă și n‐o certați. Și ea a cules în țarină până seara și a bătut ce a cules și a fost ca o efă de orz. Și l‐a luat și a venit în cetate și soacra ei a văzut ce culesese. Și ea a scos și i‐a dat ce păstrase după ce se săturase. Și soacră‐sa i‐a zis: Unde ai cules astăzi? Și unde ai lucrat? Binecuvântat să fie cel ce s‐a uitat la tine! Și ea a spus soacrei sale la cine a lucrat și a zis: Numele bărbatului la care am lucrat astăzi este Boaz. Și Naomi a zis norei sale: Binecuvântat fie el de Domnul care nu și‐a părăsit îndurarea față de cei vii și față de cei morți. Și Naomi i‐a zis: Bărbatul ne este rudă de aproape, una din cele ce au dreptul răscumpărării noastre. Și Rut moabita a zis: El mi‐a mai zis: Ține‐te de tinerii mei până vor sfârși tot secerișul meu. Și Naomi a zis către Rut, nora sa: Este bine, fiica mea, să ieși cu fetele sale ca să nu te întâmpine în altă țarină. Și s‐a ținut de fetele lui Boaz, ca să culeagă, până s‐a sfârșit secerișul orzului și secerișul grâului; și locuia cu soacră‐sa. Și Naomi, soacră‐sa, i‐a zis: Fiica mea, oare nu‐ți voi căuta eu odihnă ca să‐ți fie bine? Și acum Boaz cu ale cărui fete ai fost, nu este el ruda noastră? Iată el vântură la noapte orzul în arie. Deci scaldă‐te și unge‐te și pune‐ți veșmintele pe tine și coboară‐te la arie. Nu te face cunoscută bărbatului până va sfârși de mâncat și de băut. Și va fi așa: când se va culca, înseamnă locul unde se va culca, și intră și descopere picioarele lui și culcă‐te și îți va spune ce ai să faci. Și ea i‐a zis: Voi face tot ce ai zis. Și s‐a coborât la arie și a făcut după toate cele ce‐i poruncise soacră‐sa. Și Boaz a mâncat și a băut și i s‐a veselit inima și s‐a dus să se culce la capătul unei clăi. Și ea a venit încet și i‐a descoperit picioarele și s‐a culcat. Și a fost așa: la miezul nopții bărbatul s‐a speriat și s‐a întors, și iată o femeie era culcată la picioarele lui. Și el a zis: Cine ești tu? Și ea a răspuns: Eu sunt Rut, roaba ta, întinde‐ți aripa ta peste roaba ta, căci tu ai dreptul de răscumpărare. Și el a zis: Binecuvântată să fii tu de Domnul, fiica mea! Tu ai arătat mai multă îndurare la urmă decât la început; căci nu te‐ai dus după tineri, fie săraci fie bogați. Și acum, fiica mea, nu te teme; tot ce‐mi vei zice îți voi face, căci toată poarta poporului meu știe că ești o femeie vrednică. Și acum, cu adevărat, eu sunt unul care are dreptul de răscumpărare, dar este unul, care are dreptul de răscumpărare, care este mai aproape decât mine. Rămâi noaptea aceasta și va fi așa: dimineață, dacă va voi să te răscumpere, bine, să te răscumpere; iar dacă nu va voi să te răscumpere el, te voi răscumpăra eu, viu este Domnul. Culcă‐te până dimineață. Și ea s‐a culcat la picioarele lui până dimineață și s‐a sculat înainte de a se cunoaște unul pe altul. Și el a zis: Nimeni să nu știe că a venit o femeie la arie. Și a zis: Adu mantaua care este pe tine și ține‐o. Și ea a ținut‐o și el i‐a măsurat șase măsuri de orz și le‐a pus pe ea și s‐a dus în cetate. Și a venit la soacră‐sa și ea a zis: Cum ești, fiica mea? Și ea i‐a istorisit tot ce‐i făcuse bărbatul. Și a zis: Mi‐a dat aceste șase măsuri de orz, căci mi‐a zis: Să nu mergi cu mâna goală la soacră‐ta. Și ea a zis: Rămâi, fiica mea, până vei ști cum va ieși lucrul, căci bărbatul nu se va odihni până nu va sfârși lucrul astăzi. Și Boaz s‐a suit la poartă și a șezut acolo. Și iată cel ce avea dreptul de răscumpărare, de care vorbise Boaz, trecea. Și i‐a zis: Hei, cutare, abate‐te, șezi aici! Și s‐a abătut și a șezut. Și a luat zece bărbați din bătrânii cetății și a zis: Ședeți aici. Și au șezut. Și a zis celui ce avea dreptul de răscumpărare: Naomi, care s‐a întors din țara Moabului, vinde partea de țarină care era a fratelui nostru Elimelec. Și eu m‐am gândit să te înștiințez și să‐ți zic: Cumpără‐o în fața celor ce șed și în fața bătrânilor poporului meu. Dacă voiești să răscumperi, răscumpără; iar dacă nu voiești să răscumperi, spune‐mi ca să știu, căci afară de tine nu este altul care să răscumpere și după tine sunt eu. Și el a zis: Voi răscumpăra. Și Boaz a zis: În ziua când vei cumpăra țarina din mâna Naomiei vei cumpăra‐o și de la Rut, moabita, nevasta mortului, ca să ridici numele mortului în moștenirea sa. Și cel ce avea dreptul de răscumpărare a zis: Nu pot s‐o răscumpăr pentru mine, ca să nu‐mi stric moștenirea mea. Răscumpără pentru tine ce am eu de răscumpărat, căci nu pot să răscumpăr. Și aceasta era în vechime în Israel cu privire la răscumpărare și cu privire la schimb; ca să se întărească orice lucru: un om își scotea încălțămintea și o da aproapelui său și aceasta era dovada în Israel. Și cel ce avea dreptul de răscumpărare a zis lui Boaz: Cumpără‐o pentru tine. Și și‐a scos încălțămintea. Și Boaz a zis bătrânilor și către tot poporul: Voi sunteți martori astăzi că am cumpărat din mâna Naomiei tot ce era al lui Elimelec și tot ce era al lui Chilion și al lui Mahlon. Chiar și pe Rut, Moabita, nevasta lui Mahlon, mi‐am cumpărat‐o de nevastă, ca să ridic numele mortului în moștenirea sa, și să nu se piardă numele mortului dintre frații săi și din poarta locului său; voi sunteți martori astăzi. Și tot poporul care era la poartă și bătrânii au zis: Suntem martori. Domnul să facă pe femeia care vine în casa ta ca Rahela și ca Lea, care au zidit amândouă casa lui Israel, și câștigă‐ți putere în Efrata și fă‐ți un nume în Betleem. Și casa ta să fie ca și casa lui Pereț, pe care l‐a născut Tamar lui Iuda, din sămânța pe care ți‐o va da Domnul din această tânără femeie. Și Boaz a luat pe Rut și i‐a fost nevastă și a intrat la ea și Domnul i‐a dat ei zămislire și ea a născut un fiu. Și femeile au zis către Naomi: Binecuvântat fie Domnul, care nu te‐a lăsat astăzi fără unul care are drept de răscumpărare, și numele său să fie vestit în Israel. Și el îți va fi înviorătorul vieții tale și îngrijitorul bătrânețelor tale, căci noră‐ta, care te iubește, care‐ți este mai bună decât șapte fii, l‐a născut. Și Naomi a luat copilul și l‐a pus la sânul său și i‐a fost ca doică. Și vecinele i‐au dat un nume zicând: S‐a născut un fiu Naomiei. Și i‐au pus numele Obed. El este tatăl lui Isai, tatăl lui David. Și acestea sunt neamurile lui Pereț: Pereț a născut pe Hețron și Hețron a născut pe Ram și Ram a născut pe Aminadab și Aminadab a născut pe Nahșon și Nahșon a născut pe Salmon, și Salmon a născut pe Boaz și Boaz a născut pe Obed și Obed a născut pe Isai și Isai a născut pe David. Și era un om din Ramataim‐Țofim, din ținutul muntos al lui Efraim și numele lui era Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efraimitean. Și el avea două neveste și numele uneia era Ana și numele celeilalte Penina. Și Penina avea copii, iar Ana n‐avea copii. Și acest om se suia din cetatea sa din an în an să se închine și să jertfească Domnului oștirilor în Silo. Și acolo erau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoții Domnului. Și a fost așa: în ziua când a jertfit Elcana, a dat părți nevestei sale Penina și la toți fiii și fetele ei. Iar Anei i‐a dat o parte îndoită, căci iubea pe Ana. Dar Domnul îi închisese pântecele. Și potrivnica ei o împungea foarte mult ca s‐o necăjească, fiindcă Domnul îi închisese pântecele. Și așa făcea Elcana an de an. Oridecâteori se suia ea la casa Domnului, aceea o împungea așa; și ea plângea și nu mânca. Și Elcana, bărbatul ei, i‐a zis: Ano, de ce plângi? Și de ce nu mănânci? Și de ce e întristată inima ta? Nu sunt eu mai bun pentru tine decât zece fii? Și Ana s‐a sculat după ce au mâncat și au băut în Silo; (și Eli preotul ședea pe scaun lângă unul din ușiorii templului Domnului). Și ea era în amărăciune de suflet și s‐a rugat Domnului și a plâns mult. Și a juruit o juruință și a zis: Doamne al oștirilor, dacă vei căuta în adevăr spre întristarea roabei tale și îți vei aduce aminte de mine și nu vei uita pe roaba ta și vei da roabei tale un copil de parte bărbătească, îl voi da Domnului în toate zilele vieții lui și briciul nu va veni pe capul lui. Și a fost așa: pe când se ruga ea lung înaintea Domnului, Eli a luat seama la gura ei. Și Ana vorbea în inima ei; numai buzele i se mișcau, dar glasul nu i se auzia. Și Eli socotea că era beată. Și Eli i‐a zis: Până când vei fi beată? Ia vinul de la tine! Și Ana a răspuns și a zis: Nu, domnul meu, sunt o femeie cu duhul întristat; n‐am băut nici vin, nici băutură tare, ci mi‐am vărsat sufletul înaintea Domnului. Nu lua pe roaba ta drept o fiică a lui Belial, căci din mulțimea durerii mele și a întristării mele am vorbit până acum. Și Eli a răspuns și a zis: Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel să‐ți împlinească cererea pe care i‐ai făcut‐o. Și ea a zis: Să afle har roaba ta în ochii tăi! Și femeia s‐a dus pe calea ei și a mâncat și fața ei n‐a mai fost tristă. Și s‐au sculat dis de dimineață și s‐au închinat înaintea Domnului și s‐au întors și au venit la casa lor în Rama. Și Elcana a cunoscut pe Ana, nevasta sa, și Domnul și‐a adus aminte de ea. Și a fost așa: după trecerea zilelor, Ana a zămislit și a născut un fiu și i‐a pus numele Samuel, zicând: Pentru că l‐am cerut de la Domnul. Și Elcana, bărbatul său, și toată casa lui, s‐a suit să jertfească Domnului jertfa de fiecare an și juruința sa. Și Ana nu s‐a suit, căci a zis bărbatului ei: Până va fi înțârcat pruncul și atunci îl voi aduce, ca să se înfățișeze înaintea Domnului și să rămână acolo în veac. Și Elcana, bărbatul ei, i‐a zis: Fă ce este bine în ochii tăi; rămâi până‐l vei înțârca. Numai să întărească Domnul cuvântul său! Și femeia a rămas și și‐a alăptat fiul până l‐a înțârcat. Și după ce l‐a înțârcat, l‐a suit cu ea cu trei tauri și o efă din floarea făinii și un burduf cu vin, și l‐a adus în casa Domnului în Silo și copilul era mic. Și au junghiat taurul și a adus pe băiat la Eli. Și ea a zis: O, domnul meu, viu este sufletul tău, domnul meu, eu sunt femeia, care a stat aici lângă tine, rugându‐se Domnului. Pentru acest băiat m‐am rugat și Domnul mi‐a dat cererea, pe care i‐am făcut‐o. Și l‐am împrumutat și eu Domnului; toate zilele cât va fi, este împrumutat Domnului. Și ei s‐au închinat acolo Domnului. Și Ana s‐a rugat și a zis: Mi se veselește inima în Domnul. Mi s‐a înălțat cornul în Domnul. Mi s‐a lărgit gura asupra vrăjmașilor mei: căci mă bucur de mântuirea ta. Nimeni nu este sfânt ca Domnul. Căci nu este altul afară de tine și nu este stâncă asemenea Dumnezeului nostru. Nu vă înmulțiți cuvintele trufașe. Să nu iasă semeție din gura voastră, căci Domnul este un Dumnezeu cunoscător și faptele sunt cumpănite de el. Arcul celor puternici este sfărâmat și cei ce se poticneau sunt încinși cu putere. Cei ce erau sătui s‐au închiriat pentru pâine și cei ce erau flămânzi au încetat de a flămânzi. Chiar cea stearpă a născut șapte și cea care avea mulți copii lâncezește. Domnul omoară și învie, coboară în Șeol și scoate afară. Domnul face sărac și bogat și scoboară și înalță. El ridică din pulbere pe cel sărac. El înalță din gunoi pe cel nevoiaș ca să‐l facă să șadă cu unșii și să moștenească scaunul de domnie al slavei. Căci stâlpii pământului sunt ai Domnului și a așezat lumea pe ei. El păzește picioarele celor plini de îndurare ai săi, iar cei răi vor tăcea în întuneric. Căci niciun om nu va birui prin putere. Cei ce se luptă cu Domnul vor fi sfărâmați în bucăți. El va tuna împotriva lor din ceruri, Domnul va judeca marginile pământului și va da putere împăratului său și va înălța cornul unsului său. Și Elcana s‐a dus la Rama la casa lui. Și copilul slujea Domnului înaintea lui Eli preotul. Și fiii lui Eli erau fii ai lui Belial, nu cunoșteau pe Domnul. Și obiceiul preoților cu poporul era: când aducea cineva o jertfă, venea tânărul preotului, pe când fierbea carnea, cu o furcă cu trei coarne în mână și o vâra în cazan sau în oală sau în căldare sau în tigaie; preotul lua cu ea tot ce scotea furca. Așa făceau cu tot Israelul care venea acolo în Silo. Și înainte de a arde ei grăsimea, tânărul preotului venea și zicea omului care jertfea: Dă carne de fript pentru preot, căci nu va lua de la tine carne fiartă, ci crudă. Și dacă omul îi zicea: Vor arde negreșit mai întâi grăsimea și apoi ia cât îți dorește sufletul! atunci el zicea: Nu, ci acum să mi‐o dai, iar de nu, o voi lua cu sila. Și păcatul tinerilor era foarte mare înaintea Domnului, căci oamenii disprețuiau darul Domnului. Iar Samuel slujea înaintea Domnului ca băiat încins cu un efod de in. Și mamă‐sa îi făcea o mantie mică și i‐o aducea din an în an, când se suia cu bărbatul său să jertfească jertfa de fiecare an. Și Eli a binecuvântat pe Elcana și pe nevasta lui și a zis: Domnul să‐ți dea sămânță din femeia aceasta pentru împrumutul care a fost făcut Domnului. Și s‐au dus la locul lor. Și Domnul a cercetat pe Ana, și ea a zămislit și a născut trei fii și două fete. Și băiatul Samuel creștea înaintea Domnului. Și Eli era foarte bătrân și a auzit tot ce făceau fiii săi la tot Israelul și cum se culcau cu femeile, care făceau slujbă la ușa cortului întâlnirii. Și le‐a zis: Pentru ce faceți lucruri ca acestea? Căci aud faptele voastre cele rele de la tot poporul acesta. Nu, fiii mei, căci știrea pe care o aud nu este bună; voi faceți pe poporul Domnului să greșească. Dacă un om păcătuiește împotriva altui om, Dumnezeu îl va judeca; dar dacă un om păcătuiește împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el? Și n‐au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să‐i omoare. Și băiatul Samuel mergea crescând, fiind plăcut Domnului și oamenilor. Și un om al lui Dumnezeu a venit la Eli și i‐a zis: Așa zice Domnul: Oare nu m‐am descoperit eu casei tatălui tău când erau în Egipt, în casa lui Faraon? Și l‐am ales din toate semințiile lui Israel ca să‐mi fie preot, ca să se suie la altarul meu, să ardă tămâie, să poarte efodul înaintea mea; și am dat casei tatălui tău toate jertfele arse cu foc ale copiilor lui Israel. Pentru ce călcați în picioare jertfa mea și darul meu, pe care l‐am poruncit în locuința mea, și cintești pe fiii tăi mai mult decât pe mine, îngrășându‐vă cu cele mai alese din toate darurile lui Israel, poporul meu? De aceea Domnul Dumnezeul lui Israel zice: Am zis în adevăr: Casa ta și casa tatălui tău vor umbla înaintea mea în veac. Dar acum Domnul zice: Departe de mine; căci voi cinsti pe cei ce mă cinstesc și cei ce mă disprețuiesc vor fi puțin prețuiți. Iată vin zile când îți voi tăia brațul tău și brațul casei tatălui tău, încât nu va fi niciun bătrân în casa ta. Și vei vedea strâmtorarea locuinței mele în tot binele care se va face lui Israel, și nu va mai fi bătrân în casa ta în veac. Și acela din ai tăi, pe care nu‐l voi stârpi de la altarul meu, va fi ca să‐ți topească ochii și să‐ți întristeze inima și toată sămânța casei tale: — vor muri în floarea vârstei. Și aceasta‐ți va fi semnul: ce se va întâmpla celor doi fii ai tăi Hofni și Fineas: vor muri amândoi într‐o singură zi. Și îmi voi ridica un preot credincios, care va face după ceea ce este în inima mea și în sufletul meu și‐i voi zidi o casă trainică și va umbla înaintea unsului meu în toate zilele. Și va fi așa: oricine va rămânea în casa ta va veni și se va pleca lui pentru o bucată de argint și pentru o turtă de pâine și va zice: Pune‐mă, rogu‐te, în vreuna din slujbele preoțești ca să mănânc o bucată de pâine. Și băiatul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Și cuvântul Domnului era rar în zilele acelea; vedenia nu era răspândită. Și a fost așa: în vremea aceea, Eli era culcat la locul său și ochii săi începeau să se întunece, nu putea vedea, și candela lui Dumnezeu nu era stinsă încă și Samuel era culcat în templul Domnului unde era chivotul lui Dumnezeu. Și Domnul a chemat pe Samuel. Și el a zis: Iată‐mă. Și a alergat la Eli și a zis: Iată‐mă, căci m‐ai chemat. Și el a zis: Nu te‐am chemat, culcă‐te iarăși. Și s‐a dus și s‐a culcat. Și Domnul a chemat iarăși: Samuele! Și Samuel s‐a sculat și s‐a dus la Eli și a zis: Iată‐mă, căci m‐ai chemat. Și el a răspuns: Nu te‐am chemat, fiul meu, culcă‐te iarăși. Și Samuel nu cunoștea încă pe Domnul și cuvântul Domnului nu i se descoperise. Și Domnul a chemat iarăși a treia oară pe Samuel. Și el s‐a sculat și s‐a dus la Eli și a zis: Iată‐mă, căci m‐ai chemat. Și Eli a înțeles că Domnul chemase pe băiat. Și Eli a zis lui Samuel: Du‐te, culcă‐te. Și va fi așa: dacă te va chema, să zici: Vorbește, Doamne, căci robul tău ascultă! Și Samuel s‐a dus și s‐a culcat la locul său. Și Domnul a venit și a stătut și a chemat ca în celelalte dăți: Samuele, Samuele! Și Samuel a zis: Vorbește, căci robul tău ascultă. Și Domnul a zis lui Samuel: Iată, voi face un lucru în Israel, ca oricine îl va auzi să‐i țiuie amândouă urechile. În ziua aceea voi îndeplini împotriva lui Eli tot ce am zis despre casa lui, de la început până la sfârșit. Căci i‐am spus că am să judec casa lui în veac pentru nelegiuirea pe care a știut‐o: căci fiii săi au adus blestem asupra lor și nu i‐a împiedicat. Și de aceea am jurat casei lui Eli că nu se va face în veac ispășire pentru nelegiuirea casei lui Eli prin jertfă, nici prin dar de mâncare! Și Samuel a rămas culcat până dimineața și a deschis ușile casei Domnului. Și Samuel se temea să spună lui Eli vedenia. Și Eli a chemat pe Samuel și a zis: Samuele, fiul meu! Și el a zis: Iată‐mă. Și Eli a zis: Care este cuvântul pe care ți l‐a vorbit Domnul? Te rog, nu‐l ascunde de mine. Așa să‐ți facă Dumnezeu și încă mai mult, dacă vei ascunde de mine un cuvânt din toate cuvintele pe care ți le‐a vorbit. Și Samuel i‐a spus toate cuvintele și n‐a ascuns nimic de el. Și Eli a zis: Este Domnul: facă ce este bun în ochii săi. Și Samuel creștea și Domnul era cu el și n‐a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele sale. Și tot Israelul de la Dan până la Beer‐Seba a știut că Samuel era întărit proroc al Domnului. Și Domnul s‐a arătat iarăși în Silo, căci Domnul se descoperia lui Samuel în Silo prin cuvântul Domnului. Și cuvântul lui Samuel a fost către tot Israelul. Și Israel a ieșit la luptă împotriva filistenilor și au tăbărât lângă Eben‐Ezer, iar filistenii au tăbărât în Afec. Și filistenii s‐au rânduit de luptă împotriva lui Israel și s‐a lățit lupta și Israel a fost bătut înaintea filistenilor și au ucis ca la patru mii de bărbați în șir de luptă în câmpie. Și poporul a venit în tabără și bătrânii lui Israel au zis: De ce ne‐a bătut Domnul astăzi înaintea filistenilor? Să ne luăm din Silo chivotul legământului Domnului, ca să vie în mijlocul nostru și să ne mântuiască din mâna vrăjmașilor noștri. Și poporul a trimis la Silo și au adus de acolo chivotul legământului Domnului oștirilor care șade peste heruvimi. Și cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, erau acolo cu chivotul legământului lui Dumnezeu. Și a fost așa: când a venit chivotul legământului Domnului în tabără tot Israelul a strigat cu strigăte mare de a răsunat pământul. Și filistenii au auzit vuietul strigării și au zis: Ce este vuietul acestei strigări mari în tabăra evreilor? Și au înțeles că chivotul Domnului venise în tabără. Și filistenii s‐au spăimântat, căci ziceau: Dumnezeu a venit în tabără. Și au zis: Vai de noi!, căci una ca aceasta n‐a fost până acum. Vai de noi! Cine ne va scăpa din mâna acestor dumnezei măreți? Aceștia sunt dumnezeii care au bătut pe egipteni cu tot felul de răni în pustie. Întăriți‐vă și fiți bărbați, filistenilor, ca să nu fiți robi evreilor, cum v‐au fost ei robi vouă: fiți bărbați și luptați‐vă. Și filistenii s‐au luptat și Israel a fost bătut; și au fugit fiecare om la cortul său și a fost foarte mare măcel: și au căzut din Israel treizeci de mii de pedeștri. Și chivotul lui Dumnezeu a fost luat și cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, au murit. Și un om din Beniamin a alergat din șirul de luptă și a venit în Silo în aceeași zi cu veșmintele sfâșiate și cu pământ pe capul său. Și a venit și iată Eli ședea pe scaunul său, în spre latura drumului, veghind: căci îi tremura inima pentru chivotul lui Dumnezeu. Și omul a intrat și a spus în cetate; și toată cetatea a strigat. Și Eli a auzit vuietul strigării și a zis: Ce este strigătul acestei zarve? Și omul s‐a grăbit și a venit și a spus lui Eli. Și Eli era de nouăzeci și opt de ani și ochii săi erau pironiți și nu putea vedea. Și omul a zis lui Eli: Eu vin de la șirul de luptă și am fugit azi de la șirul de luptă. Și Eli a zis: Cum a mers lucrul, fiul meu? Și cel ce aducea știrea a răspuns și a zis: Israel a fugit dinaintea filistenilor și a fost și măcel mare în popor, și cei doi fii ai tăi, Hofni și Fineas, sunt morți și ei, și chivotul lui Dumnezeu este luat. Și a fost așa: când a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, Eli a căzut pe spate de pe scaunul său alături de poartă, și și‐a frânt grumazul și a murit, căci era om bătrân și greu. Și el judecase pe Israel patruzeci de ani. Și noră‐sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată și aproape să nască; și când a auzit știrea că se luase chivotul lui Dumnezeu și că socrul ei și bărbatul ei au murit, s‐a încovoiat și a născut; căci au apucat‐o durerile. Și când era să moară, femeile care stăteau lângă ea, i‐au zis: Nu te teme, căci ai născut un fiu. Dar ea n‐a răspuns și nici n‐a luat aminte. Și ea a numit pe copil: I‐Cabod, zicând: S‐a depărtat slava din Israel! pentru luarea chivotului lui Dumnezeu și pentru socrul ei și pentru bărbatul ei. Și ea a zis: S‐a depărtat slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat! Și filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu și l‐au dus de la Eben‐Ezer la Asdod. Și filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu și l‐au adus în casa lui Dagon și l‐au pus lângă Dagon. Și a doua zi asdodenii s‐au sculat de dimineață și iată Dagon zăcea pe fața sa la pământ înaintea chivotului Domnului. Și au luat pe Dagon și l‐au pus iarăși la locul său. Și s‐au sculat devreme, a doua zi de dimineață, și iată Dagon zăcea pe fața sa la pământ înaintea chivotului Domnului și capul lui Dagon și amândouă palmele mâinilor sale tăiate erau pe prag. Numai trunchiul lui Dagon îi rămăsese. De aceea preoții lui Dagon și toți cei ce intră în casa lui Dagon nu calcă pe pragul lui Dagon în Asdod până în ziua de astăzi. Și mâna Domnului a fost grea asupra asdodenilor și i‐a pustiit și i‐a bătut cu umflături, Asdodul și hotarele sale. Și oamenii din Asdod au văzut că este așa și au zis: Să nu rămână chivotul Dumnezeului lui Israel la noi, căci mâna sa este grea asupra noastră și asupra dumnezeului nostru Dagon. Și au trimis și au adunat pe toți domnii filistenilor la ei și au zis: Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel? Și ei au răspuns: Să se îndrepte chivotul Dumnezeului lui Israel spre Gat. Și au îndreptat chivotul Dumnezeului lui Israel într‐acolo. Și a fost așa: după ce l‐au îndreptat într‐acolo, mâna Domnului a fost asupra cetății cu foarte mare groază și a bătut pe oamenii cetății de la mic până la mare și s‐au deschis umflăturile pe ei. Și au trimis chivotul lui Dumnezeu la Ecron. Și a fost așa: cum a venit chivotul lui Dumnezeu la Ecron, ecroniții au strigat, zicând: Au adus la noi chivotul Dumnezeului lui Israel ca să ne ucidă, pe noi și pe poporul nostru. Și au trimis și au adunat pe toți domnii filistenilor și au zis: Trimiteți chivotul Dumnezeului lui Israel și să se întoarcă la locul său și să nu ne ucidă pe noi și poporul nostru. Căci o groază de moarte era în toată cetatea; mâna lui Dumnezeu era foarte grea acolo. Și oamenii care nu mureau erau loviți cu umflături și strigătul cetății se suia până la cer. Și chivotul Domnului a fost șapte luni în câmpia filistenilor. Și filistenii au chemat pe preoți și pe ghicitori zicând: Ce să facem cu chivotul Domnului? Arătați‐ne cu ce să‐l trimitem la locul său. Și ei au zis: Dacă trimiteți chivotul Dumnezeului lui Israel, nu‐l trimiteți cu mâna goală, ci întoarceți‐i negreșit o jertfă pentru vină; atunci vă veți vindeca și veți ști de ce nu se depărtează mâna sa de la voi. Și au zis: Ce jertfă pentru vină îi vom întoarce? Și ei au zis: Cinci umflături de aur și cinci șoareci de aur, după numărul domnilor filistenilor; căci o singură rană a fost pe ei toți și pe domnii voștri. Și să faceți chipurile umflăturilor voastre și chipurile șoarecilor voștri, care vă strică pământul, și să dați slavă Dumnezeului lui Israel: poate că își va ușura mâna de peste voi și de peste dumnezeii voștri și de peste pământul vostru. Și pentru ce v‐ați învârtoșa inima cum și‐au învârtoșat egiptenii și Faraon inima lor? După ce a lucrat între ei cu putere, oare nu i‐au lăsat să se ducă și au plecat? Și acum luați și faceți un car nou și două vaci tinere care alăptează, peste care n‐a venit jug, și înjugați vacile la car și mânați acasă vițeii lor de la ele. Și luați chivotul Domnului și puneți‐l în car și puneți într‐o ladă alături de el sculele de aur, pe care i le întoarceți ca jertfă pentru vină și trimiteți‐l ca să se ducă. Și veți vedea: dacă se va sui pe calea hotarului său la Bet‐Șemeș, el ne‐a făcut acest rău mare; dacă nu, atunci vom ști că nu mâna sa ne‐a lovit, a venit asupra noastră din întâmplare. Și oamenii au făcut așa. Și au luat două vaci tinere care alăptau și le‐au înjugat la car și au închis vițeii lor acasă. Și au pus în car chivotul Domnului și lada și șoarecii de aur și chipurile umflăturilor lor. Și vacile au mers drept înainte pe cale, pe calea către Bet‐Șemeș: mergeau pe un drum ridicat, mergând și mugind, și nu s‐au abătut nici la dreapta, nici la stânga. Și domnii filistenilor au mers în urma lor până la hotarul Bet‐Șemeșului. Și cei din Bet‐Șemeș secerau grânele în vale; și și‐au ridicat ochii și au văzut chivotul și s‐au bucurat când l‐au văzut. Și carul a venit în câmpul lui Iosua, Bet‐Șemitul, și a stat acolo. Și acolo era o piatră mare. Și au despicat lemnele carului și au adus vacile ardere de tot Domnului. Și leviții au pogorât chivotul Domnului și lada care era cu el, în care se aflau sculele de aur, și le‐au pus pe piatra cea mare și oamenii din Bet‐Șemeș au adus arderi de tot și au jertfit Domnului jertfe în ziua aceea. Și cei cinci domni ai filistenilor au văzut și s‐au întors la Ecron în aceeași zi. Și acestea sunt umflăturile de aur pe care le‐au întors filistenii ca jertfe pentru vină Domnului: pentru Asdod una, pentru Gaza una, pentru Ascalon una, pentru Gat una, pentru Ecron una, și șoarecii de aur, după numărul tuturor cetăților filistenilor, care erau ale celor cinci domni, de la cetățile întărite până la satele țărănimii și până la piatra cea mare pe care au pus jos chivotul Domnului; ea este până în ziua de astăzi în câmpul lui Iosua, Bet‐Șemitul. Și Domnul a bătut pe locuitorii Bet‐Șemeșului pentru că se uitaseră în chivotul Domnului și a bătut din popor șaptezeci de bărbați și cincizeci de mii de bărbați. Și poporul s‐a jelit pentru că Domnul lovise poporul cu o lovitură mare. Și oamenii din Bet‐Șemeș au zis: Cine poate sta înaintea Domnului, acestui Dumnezeu sfânt? Și la cine să se suie el de la noi? Și au trimis soli la locuitorii din Chiriat‐Iearim zicând: filistenii au adus înapoi chivotul Domnului: coborâți‐vă, suiți‐l la voi. Și oamenii din Chiriat‐Iearim au venit și au suit chivotul Domnului și l‐au adus în casa lui Abinadab pe deal și au sfințit pe Eleazar, fiul lui, ca să păzească chivotul Domnului. Și a fost așa: din ziua în care a rămas chivotul în Chiriat‐Iearim, au fost zile multe, căci au fost douăzeci de ani. Și toată casa lui Israel s‐a bocit după Domnul. Și Samuel a vorbit către toată casa lui Israel zicând: Dacă vă întoarceți la Domnul din toată inima voastră, scoateți dumnezeii străini și Astarteele din mijlocul vostru, și îndreptați‐vă inimile spre Domnul și numai lui slujiți‐i și vă va scăpa din mâna filistenilor. Și copiii lui Israel au scos Baalii și Astarteele și au slujit numai Domnului. Și Samuel a zis: Adunați tot Israelul la Mițpa și mă voi ruga Domnului pentru voi. Și s‐au adunat la Mițpa și au scos apă și au vărsat‐o înaintea Domnului și au postit în ziua aceea și au zis acolo: Am păcătuit împotriva Domnului! Și Samuel a judecat pe copiii lui Israel la Mițpa. Și filistenii au auzit că copiii lui Israel se adunaseră la Mițpa și domnii filistenilor s‐au suit împotriva lui Israel. Și copiii lui Israel au auzit și s‐au temut de filisteni. Și copiii lui Israel au zis lui Samuel: Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne mântuiască din mâna filistenilor. Și Samuel a luat un miel de lapte și l‐a adus întreg ardere de tot Domnului. Și Samuel a strigat către Domnul pentru Israel și Domnul i‐a răspuns. Și pe când aducea Samuel arderea de tot, filistenii au înaintat să lupte împotriva lui Israel. Și Domnul a tunat în ziua aceea cu un tunet mare asupra filistenilor și i‐a pus în învălmășeală; și au fost bătuți înaintea lui Israel. Și bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa și au urmărit pe filisteni și i‐au bătut până sub Bet‐Car. Și Samuel a luat o piatră și a pus‐o între Mițpa și Șen și i‐a pus numele Eben‐Ezer și a zis: Domnul ne‐a ajutat până aici. Și filistenii au fost supuși și n‐au mai venit în hotarul lui Israel; și mâna Domnului a fost împotriva filistenilor în toate zilele lui Samuel. Și cetățile pe care le luaseră filistenii de la Israel au fost înapoiate lui Israel, de la Ecron până la Gat; și Israel și‐a scăpat hotarul din mâna filistenilor. Și a fost pace între Israel și Amoriți. Și Samuel a judecat pe Israel în toate zilele vieții sale. Și mergea din an în an și făcea înconjurul la Betel, Ghilgal și Mițpa și judeca pe Israel în toate locurile acestea. Și se întorcea la Rama, căci acolo era casa lui și acolo judeca pe Israel. Și a zidit acolo un altar Domnului. Și a fost așa: când a îmbătrânit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel. Și numele celui întâi născut al său era Ioel și numele celui de al doilea Abia; ei erau judecători în Beer‐Șeba. Și fiii săi nu umblau în căile sale, ci se abăteau după câștig, și luau mită și strâmbau judecata. Și toți bătrânii lui Israel s‐au adunat și au venit la Samuel la Rama. Și i‐au zis: Iată tu ai îmbătrânit și fiii tăi nu umblă în căile tale; acum pune peste noi un împărat să ne jude ce ca toate neamurile. Și lucrul a fost rău în ochii lui Samuel când au zis: Dă‐ne un împărat să ne judece. Și Samuel s‐a rugat Domnului. Și Domnul a zis lui Samuel: Ascultă de glasul poporului în tot ce îți zic ei, căci nu pe tine te‐au lepădat, ci pe mine m‐au lepădat ca să nu domnesc peste ei. După toate faptele pe care le‐au făcut, din ziua în care i‐am scos din Egipt și până în ziua de astăzi, întrucât m‐au părăsit și au slujit altor dumnezei, așa îți fac și ție. Și acum ascultă de glasul lor: numai mărturisește‐le lămurit și arată‐le felul de a fi al împăratului care va domni peste ei. Și Samuel a spus toate cuvintele Domnului către poporul care îi cerea un împărat. Și a zis: Acesta va fi felul de a fi al împăratului care va domni peste voi: el va lua pe fiii voștri și și‐i va pune la carul său și între călăreții săi și vor alerga înaintea carelor sale. Și și‐i va pune mai mari peste mii și mai mari peste cincizeci, și ca să‐i are câmpul și să‐i secere secerișul și să‐i facă uneltele de război și uneltele carelor sale. Și va lua pe fetele voastre ca să fie amestecătoare de mir și bucătărese și brutărese. Și va lua câmpurile voastre și viile voastre și măslinișurile voastre cele mai bune și le va da robilor săi. Și va dijmui sămânța voastră și viile voastre și va da dregătorilor săi și robilor săi. Și va lua pe robii voștri și pe roabele voastre și pe tinerii voștri cei mai aleși și pe măgarii voștri și‐i va pune la lucrul său. Va dijmui oile voastre și veți fi robii săi. Și în ziua aceea veți striga din pricina împăratului vostru pe care vi‐l veți fi ales: și Domnul nu vă va răspunde în ziua aceea. Dar poporul n‐a voit să asculte de glasul lui Samuel și au zis: Nu! Ci să fie un împărat peste noi ca să fim și noi ca toate neamurile, și împăratul nostru să ne jude ce și să iasă înaintea noastră și să poarte războaiele noastre. Și Samuel a ascultat toate cuvintele poporului și le‐a spus la urechile Domnului. Și Domnul a zis lui Samuel: Ascultă de glasul lor și pune un împărat peste ei. Și Samuel a zis bărbaților lui Israel: Duceți‐vă fiecare om la cetatea sa. Și era un om din Beniamin. Și numele lui era Chis, bărbat tare și viteaz, fiul lui Abiel, fiul lui Țeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui beniaminit. Și el avea un fiu al cărui nume era Saul, bărbat ales și frumos. Și nimeni dintre copiii lui Israel nu era mai frumos decât el; el era mai înalt decât tot poporul, de la umărul său în sus. Și măgărițele lui Chis, tatăl lui Saul, se pierduseră. Și Chis a zis lui Saul, fiul său: Ia, te rog, cu tine pe unul din tineri și scoală‐te, du‐te de caută măgărițele. Și a trecut prin ținutul muntos al lui Efraim și a trecut prin pământul Șalișa dar nu le ‐au găsit; și au trecut prin pământul Șaalim și nu erau acolo; și au trecut prin pământul lui Beniamin și nu le‐au găsit. Când au sosit în pământul Țuf, Saul a zis tânărului său care era cu el: Vino și să ne întoarcem ca nu cumva tatăl meu să‐și ia gândul de la măgărițe și să fie îngrijorat de noi. Și el i‐a zis: Iată acum este un om al lui Dumnezeu în cetatea aceasta, și el este un om prețuit; tot ce zice el se întâmplă negreșit. Acum să mergem acolo: poate ne va spune calea pe care să mergem. Și Saul a zis tânărului său: Dar iată vom merge și ce vom duce omului? Căci pâinea s‐a sfârșit din vasele noastre și nu este un dar de adus omului lui Dumnezeu: ce avem cu noi? Și tânărul iarăși a răspuns lui Saul și a zis: Iată în mâna mea este a patra parte dintr‐un siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu ca să ne spună calea noastră. Mai înainte vreme în Israel așa zicea un om când mergea să întrebe pe Dumnezeu: Veniți și să mergem la văzător. Căci cel ce se numește astăzi proroc, mai înainte vreme se numea văzător. Și Saul a zis tânărului său: Bun este cuvântul tău, vino să mergem. Și s‐au dus la cetatea unde era omul lui Dumnezeu. Suiau costișa cetății și au aflat niște fete ieșind să scoată apă și le‐au zis: Aici e văzătorul? Și ele le‐au răspuns zicând: Da, iată, este înaintea ta, grăbește‐te acum, căci astăzi a venit în cetate, căci poporul are astăzi o jertfă pe înălțime. Îndată ce veți intra în cetate, îl veți afla numai decât, mai înainte de a se sui pe înălțime ca să mănânce; căci poporul nu mănâncă până ce a venit el, căci el binecuvântează jertfa; după aceea mănâncă cei chemați. Și acum suiți‐vă, căci astăzi îl veți afla. Și s‐au suit în cetate. Pe când intrau în mijlocul cetății, iată Samuel ieșea spre ei ca să se suie pe înălțime. Și Domnul descoperise urechii lui Samuel cu o zi mai înainte de venirea lui Saul zicând: Mâine pe vremea aceasta voi trimite la tine un bărbat din țara lui Beniamin și să‐l ungi povățuitor peste poporul meu Israel; și el va mântui pe poporul meu din mâna filistenilor, căci am privit poporul meu, căci strigătul său a venit până la mine. Și când a văzut Samuel pe Saul, Domnul i‐a răspuns: Iată bărbatul de care ți‐am vorbit! Acesta va stăpâni peste poporul meu! Și Saul s‐a apropiat de Samuel în mijlocul porții și a zis: Rogu‐te, spune‐mi, unde este casa văzătorului? Și Samuel a răspuns lui Saul și a zis: Eu sunt văzătorul. Suie‐te înaintea mea pe înălțime și veți mânca astăzi cu mine și dimineață te voi lăsa să pleci și îți voi spune tot ce este în inima ta. Și cât pentru măgărițele pe care le‐ai pierdut acum trei zile, nu‐ți pune inima la ele, căci s‐au găsit. Și către cine este toată dorința lui Israel? Oare nu către tine și către toată casa tatălui tău? Și Saul a răspuns și a zis: Oare nu sunt eu beniaminit, din cea mai mică din semințiile lui Israel și familia mea cea mai mică din toate familiile seminției lui Beniamin? Pentru ce deci îmi vorbești un cuvânt ca acesta? Și Samuel a luat pe Saul și pe tânărul său și i‐a dus în odaie și le‐a dat loc în capul celor ce erau chemați și erau ca la treizeci de inși. Și Samuel a zis bucătarului: Adu porția pe care ți‐am dat‐o, despre care ți‐am zis: Ține‐o la tine. Și bucătarul a adus spata și ce era pe ea și a pus înaintea lui Saul. Și Samuel a zis: Iată ce a fost păstrat! Pune‐o înaintea ta și mănâncă pentru că a fost păstrată pentru tine pentru vremea hotărâtă, de când am zis: Voi chema poporul. Și Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea. Și s‐au pogorât din înălțime în cetate și el a vorbit cu Saul pe acoperiș. Și s‐au sculat de dimineață. Și a fost așa: când se revărsau zorile, Samuel a chemat pe Saul pe acoperiș și a zis: Scoală‐te și te voi lăsa să te duci. Și Saul s‐a sculat și au ieșit amândoi, el și Samuel, afară. Pe când se pogorau la capătul cetății, Samuel a zis lui Saul: Zi tânărului să treacă înaintea noastră (și el a trecut) și tu oprește‐te astăzi și te voi face să auzi cuvântul lui Dumnezeu. Și Samuel a luat vasul cu untdelemn și l‐a turnat pe capul lui Saul și l‐a sărutat și a zis: Oare nu te‐a uns Domnul mai mare peste moștenirea sa? Când te vei duce astăzi de la mine, vei afla doi bărbați la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Țelțah, și ei îți vor zice: S‐au găsit măgărițele pe care te‐ai dus să le cauți și iată tatăl tău și‐a luat gândul de la măgărițe și este îngrijorat de voi zicând: Ce să fac pentru fiul meu? Și vei merge înainte de acolo și vei veni la ștejarul din Tabor și acolo te vor găsi trei bărbați suindu‐se la Dumnezeu, la Betel, unul ducând trei iezi și altul ducând trei turte de pâini și altul ducând un burduf cu vin. Și te vor întreba de sănătate și‐ți vor da două pâini pe care le vei lua din mâinile lor. După aceea vei veni la Ghibea‐Elohim unde este straja filistenilor. Și va fi așa: când vei intra acolo în cetate, vei întâlni o ceată de proroci coborându‐se de pe înălțime cu harfă și cu timpană și cu fluier și cu cobză înaintea lor și vor proroci. Și Duhul Domnului va veni peste tine și vei proroci cu ei și te vei schimba într‐alt om. Și va fi așa: când ți se vor întâmpla aceste semne, să faci ce‐ți va afla mâna, căci Dumnezeu este cu tine. Și să te cobori înaintea mea la Ghilgal; și iată mă voi coborî la tine să aduc arderi de tot și să jertfesc jertfe de pace. Să aștepți șapte zile până voi veni la tine și‐ți voi arăta ce să faci. Și a fost așa: pe când și‐a întors spatele ca să se ducă de la Samuel, Dumnezeu i‐a schimbat inima, și toate semnele acelea s‐au întâmplat în ziua aceea. Și au venit acolo la Ghibea și iată l‐a întâlnit o ceată de proroci și Duhul lui Dumnezeu a venit peste el și el prorocea în mijlocul lor. Și a fost așa: cei ce‐l cunoscuseră mai înainte au văzut toți că iată el prorocea între proroci și poporul a zis unul către altul: Ce s‐a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare și Saul este între proroci? Și un om de acolo a răspuns și a zis: Și cine este tatăl lor? De aceea a ajuns un proverb: Oare și Saul este între proroci? Și când a sfârșit de prorocit, a venit pe înălțime. Și unchiul lui Saul a zis către el și către tânărul său: Unde v‐ați dus? Și el a zis: Să căutăm măgărițele și când am văzut că nu se găsesc, ne‐am dus la Samuel. Și unchiul lui Saul a zis: Spune‐mi, te rog, ce v‐a spus Samuel? Și Saul a zis unchiului său: Ne‐a spus lămurit că măgărițele s‐au găsit. Dar despre cuvântul împărăției, despre care îi vorbise Samuel, nu i‐a spus. Și Samuel a chemat poporul împreună înaintea Domnului la Mițpa. Și a zis copiilor lui Israel: Așa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: Am scos pe Israel din Egipt și v‐am scăpat din mâna egiptenilor și din mâna tuturor împărățiilor care vă apăsau. Dar voi ați lepădat astăzi pe Dumnezeul vostru care vă mântuiește el însuși din toate relele voastre și strâmtorările voastre și i‐ați zis: Nu, ci pune un împărat peste noi! Și acum înfățișați‐vă înaintea Domnului după semințiile voastre și după miile voastre. Și Samuel a apropiat toate semințiile lui Israel, și a fost luată seminția lui Beniamin. Și a apropiat seminția lui Beniamin după familiile lor și a fost luată familia lui Matri și a fost luat Saul fiul lui Chis. Și l‐au căutat și nu l‐au găsit. Și iarăși au întrebat pe Domnul: Venit‐a oare bărbatul aici? Și Domnul a răspuns: Iată s‐a ascuns între vase. Și au alergat și l‐au luat de acolo și când a stat în mijlocul poporului, era mai înalt decât tot poporul de la umărul său în sus. Și Samuel a zis către tot poporul: Vedeți pe acela pe care l‐a ales Domnul că nu este asemenea lui în tot poporul? Și tot poporul a strigat de bucurie și a zis: Trăiască împăratul! Și Samuel a spus poporului felul de a fi al împărăției și l‐a scris într‐o carte, și a pus‐o înaintea Domnului. Și Samuel a dat drumul la tot poporul, fiecărui om la casa sa. Și Saul s‐a dus și el acasă la Ghibea și ceata celor ale căror inimi le atinsese Dumnezeu s‐a dus cu el. Dar niște fii ai lui Belial ziceau: Cum ne va mântui acesta? Și l‐au disprețuit și nu i‐au adus niciun dar. Dar el a făcut pe surdul. Și Nahaș, Amonitul, s‐a suit și a tăbărât împotriva Iabes‐Galaadului. Și toți bărbații din Iabes au zis lui Nahaș: Fă legământ cu noi și îți vom sluji. Și Nahaș, Amonitul, le‐a zis: Cu această îndatorire îl voi încheia cu voi: să vă scot tuturor ochiul drept și s‐o pun ca ocară asupra întregului Israel. Și bătrânii Iabesului i‐au zis: Dă‐ne răgaz de șapte zile ca să trimitem soli în toate hotarele lui Israel și dacă nu va fi nimeni să ne mântuiască, vom ieși la tine. Și solii au venit la Ghibea lui Saul și au vorbit aceste cuvinte la urechile poporului. Și tot poporul și‐a ridicat glasul și a plâns. Și iată Saul venea de la câmp în urma boilor. Și Saul a zis: Ce are poporul de plâng? Și i‐au spus toate cuvintele bărbaților din Iabes. Și Duhul lui Dumnezeu a venit peste Saul când a auzit aceste cuvinte, și mânia lui s‐a aprins foarte tare. Și a luat o pereche de boi și i‐a tăiat bucăți și a trimis în toate hotarele lui Israel prin mâna solilor, zicând: Cel ce nu iese după Saul și după Samuel așa se va face boilor săi. Și frica Domnului a căzut asupra poporului și au ieșit ca un singur om. Și i‐a numărat în Bezec și copiii lui Israel erau trei sute de mii și bărbații lui Iuda treizeci de mii. Și au zis solilor care veniseră: Așa să spuneți bărbaților din Iabes‐Galaad: Mâine când va arde soarele veți avea mântuire. Și solii au venit și au spus bărbaților din Iabes‐Galaad și s‐au bucurat. Și bărbații din Iabes au zis: Mâine vom ieși la voi și ne veți face după toate cele ce vor fi bine în ochii vostri. Și a fost așa: a doua zi Saul a pus poporul în trei cete și au intrat în mijlocul taberei în straja dimineței, și au bătut pe amoniți până la arșița zilei. Și a fost așa: cei rămași au fost împrăștiați și n‐au rămas dintre ei doi împreună. Și poporul a zis lui Samuel: Cine este cel ce a zis: Să domnească Saul peste noi? Aduceți pe bărbați să‐i ucidem. Și Saul a zis: Nici un om nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a lucrat o mântuire în Israel. Și Samuel a zis poporului: Veniți și să mergem la Ghilgal, și să înoim împărăția acolo. Și tot poporul s‐a dus la Ghilgal și acolo au făcut pe Saul împărat înaintea Domnului, în Ghilgal, și au adus acolo jertfe de pace înaintea Domnului. Și Saul și toți bărbații lui Israel s‐au veselit foarte mult acolo. Și Samuel a zis către tot Israelul: Iată am ascultat de glasul vostru în tot ce mi‐ați zis și am pus un împărat peste voi. Și acum iată împăratul umblă înaintea voastră; și eu am îmbătrânit și am cărunțit, și iată fiii mei sunt cu voi, și am umblat înaintea voastră din tinerețea mea, până în ziua de astăzi. Iată‐mă: mărturisiți împotriva mea înaintea Domnului și înaintea unsului său: Al cui bou l‐am luat? Sau al cui măgar l‐am luat? Sau pe cine l‐am înșelat? Pe cine am apăsat? Și din mâna cui am luat o răscumpărare ca să‐mi orbesc ochii cu ea? Și vă voi înapoia‐o. Și ei au zis: Nu ne‐ai înșelat și nu ne‐ai apăsat, nici n‐ai luat nimic din mâna vreunui om. Și le‐a zis: Martor este Domnul împotriva voastră, și martor este unsul său în ziua aceasta, că n‐ați aflat nimic în mâna mea. Și au zis: El este martor! Și Samuel a zis poporului: Domnul a așezat pe Moise și pe Aaron și a scos pe părinții voștri din țara Egiptului. Și acum stați să mă judec cu voi înaintea Domnului pentru toate faptele drepte ale Domnului, pe care vi le‐a făcut el vouă și părinților voștri. Când a venit Iacov în Egipt și părinții voștri au strigat către Domnul, atunci Domnul a trimis pe Moise și pe Aaron și au scos pe părinții voștri din Egipt și i‐au făcut să locuiască în locul acesta. Dar au uitat pe Domnul Dumnezeul lor și i‐a vândut în mâna lui Sisera, mai marele oștirii Hațorului, și în mâna filistenilor și în mâna împăratului Moabului, și s‐au luptat împotriva lor. Și au strigat către Domnul și au zis: Am păcătuit pentru că am părăsit pe Domnul și am slujit Baalilor și Astarteelor: și acum scapă‐ne din mâna vrăjmașilor noștri și‐ți vom sluji. Și Domnul a trimis pe Ierubaal și pe Barac și pe Iefta și pe Samuel și v‐a scăpat din mâna vrăjmașilor voștri de jur împrejur, și ați locuit la adăpost. Și ați văzut că Nahaș, împăratul copiilor lui Amon, venea împotriva voastră, și mi‐ați zis: Nu, ci să domnească un împărat peste noi! și Domnul Dumnezeul vostru era împăratul vostru. Și acum iată împăratul pe care l‐ați ales, și pe care l‐ați cerut. Și iată Domnul a pus un împărat peste voi. Dacă vă veți teme de Domnul și‐i veți sluji și veți asculta de glasul lui și nu vă veți răscula împotriva poruncii Domnului, atunci atât voi cât și împăratul care domnește peste voi veți urma pe Domnul Dumnezeul vostru. Dar dacă nu veți asculta de glasul Domnului și vă veți răscula împotriva poruncii Domnului, atunci mâna Domnului va fi împotriva voastră, ca împotriva părinților voștri. Și acum stați și vedeți acest lucru mare pe care îl va face Domnul înaintea ochilor voștri. Oare nu este astăzi secerișul grâului? Eu voi striga către Domnul și va trimite tunete și ploaie și veți cunoaște și veți vedea că mare este răutatea ce ați făcut în ochii Domnului, cerându‐vă un împărat. Și Samuel a strigat către Domnul și Domnul a trimis tunete și ploaie în ziua aceea. Și tot poporul s‐a temut mult de Domnul și de Samuel. Și tot poporul a zis lui Samuel: Roagă‐te Domnului Dumnezeului tău pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat și răul acesta de a ne cere un împărat. Și Samuel a zis poporului: Nu vă temeți! În adevăr ați făcut tot răul acesta, totuși nu vă abateți de pe urma Domnului și slujiți Domnului cu toată inima voastră. Și nu vă abateți, căci ați urma deșertăciuni care nu folosesc și nu mântuiesc, pentru că sunt deșertăciune. Căci Domnul nu va lepăda pe poporul său pentru numele său cel mare; pentru că Domnului i‐a plăcut să vă facă poporul său. Și eu, departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi, ci vă voi învăța calea cea bună și dreaptă. Numai temeți‐vă de Domnul și slujiți‐i în adevăr cu toată inima voastră, căci vedeți ce lucruri mari a făcut cu voi! Dar dacă veți face rău, veți pieri și voi și împăratul vostru. Saul era de (treizeci) de ani când s‐a făcut împărat. Și a domnit doi ani peste Israel. Și Saul și‐a ales trei mii de bărbați din Israel: două mii erau cu Saul în Micmaș și pe muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan în Ghibea lui Beniamin, și a trimis rămășița poporului pe fiecare om la cortul său. Și Ionatan a bătut straja filistenilor care era în Gheba. Și filistenii au auzit. Și Saul a suflat în trâmbiță prin toată țara zicând: Să audă evreii. Și tot Israelul a auzit zicându‐se: Saul a bătut straja filistenilor și Israel s‐a făcut urâcios filistenilor. Și poporul a fost chemat împreună după Saul la Ghilgal. Și filistenii s‐au adunat să se lupte cu Israel, treizeci de mii de care și șase mii de călăreți și popor la mulțime, ca nisipul care este pe țărmul mării. Și s‐au suit și au tăbărât la Micmaș spre răsărit de Bet‐Aven. Și bărbații lui Israel au văzut că erau în strâmtoare, căci poporul era strâns de aproape și poporul s‐a ascuns în peșteri și în stufișuri și în stânci și în întărituri și în gropi. Și evreii trecuseră Iordanul ca să meargă în țara lui Gad și în Galaad; iar Saul era încă în Ghilgal și tot poporul îl urma tremurând. Și Saul a așteptat șapte zile, până la sorocul pe care‐l hotărâse Samuel; și Samuel nu venea la Ghilgal; și poporul se împrăștia de la el. Și Saul a zis: Aduceți încoace la mine arderea de tot și jertfele de pace. Și a jertfit arderea de tot. Și a fost așa: de îndată ce a sfârșit de jertfit arderea de tot, iată, Samuel venea. Și Saul i‐a ieșit în întâmpinare ca să‐l binecuvânteze. Și Samuel a zis: Ce ai făcut? Și Saul a zis: Pentru că vedeam că poporul se împrăștia de la mine, și tu nu veneai în ziua hotărâtă și filistenii se adunaseră la Micmaș, de aceea am zis: filistenii se vor coborî acum asupra mea la Ghilgal, și n‐am cerut bunăvoința Domnului! Și mi‐am făcut silă și am adus arderea de tot. Și Samuel a zis lui Saul: Ai lucrat nebunește; n‐ai păzit porunca Domnului Dumnezeului tău pe care ți‐o poruncise; căci Domnul ar fi întărit acum domnia ta peste Israel în veac. Dar acum domnia ta nu va ținea. Domnul și‐a căutat un om după inima sa și Domnul l‐a poruncit povățuitor peste poporul său, pentru că tu n‐ai păzit ce‐ți poruncise Domnul. Și Samuel s‐a sculat și s‐a suit din Ghilgal la Ghibea lui Beniamin. Și Saul a numărat poporul care se afla cu el, ca la șase sute de inși. Și Saul și Ionatan, fiul său, și poporul care se afla cu ei locuiau în Ghibea lui Beniamin. Și filistenii au tăbărât în Micmaș. Și pustiitorii au ieșit din tabăra filistenilor în trei cete: o ceată a luat calea spre Ofra în pământul Șual și altă ceată a luat calea către Bet‐Horon și a treia ceată a luat calea către hotarul care privește spre valea Țeboim spre pustie. Și în toată țara lui Israel nu se afla niciun fierar, căci filistenii ziseseră: Să nu‐și facă evreii săbii sau sulițe. Și tot Israelul se pogora la filisteni să‐și ascută fiecare om fierul plugului și coasa și securea și secerea, când erau tocite fiarele plugului și al coaselor și al furcilor cu trei coarne și al securilor, și să facă vârf priboiului pentru mânat. Și a fost așa: în ziua luptei nu se găsea nici sabie nici suliță în mâna niciunuia din poporul care era cu Saul și cu Ionatan, iar la Saul și la Ionatan, fiul său, se afla. Și straja filistenilor a ieșit la trecătoarea Micmașului. Și a fost așa: într‐o zi Ionatan, fiul lui Saul, a zis tânărului care‐i purta armele: Vino și să trecem la straja filistenilor care este de cealaltă parte. Dar n‐a spus tatălui său. Și Saul locuia la marginea Ghibei sub Rimon, care este în Migron, și poporul care era cu el era ca la șase sute de oameni. Și Ahia, fiul lui Ahitub, fratele lui I‐Cabod, fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Domnului în Silo, purta efodul. Și poporul nu știa că Ionatan se dusese. Și între trecătorile, peste care căuta Ionatan să treacă la straja filistenilor, era un dinte de stâncă de o parte și un dinte de stâncă de cealaltă parte și numele unuia era Boțeț și numele celuilalt Sene. Și un dinte se înălța în partea de miazănoapte, în dreptul Micmașului, și celălalt spre miazăzi în dreptul Ghebei. Și Ionatan a zis tânărului care‐i purta armele: Vino și să trecem la straja acestor netăiați împrejur; poate că Domnul va lucra pentru noi; căci pe Domnul nimic nu‐l împiedecă să mântuiască prin mulți sau prin puțini. Și purtătorul armelor sale i‐a zis: Fă tot ce este în inima ta; abate‐te, iată‐mă sunt cu tine, după inima ta. Și Ionatan a zis: Iată vom trece la acei bărbați și ne vom arăta lor. Dacă ne vor vorbi așa: Stați până vom veni la voi! Atunci vom sta în locul nostru și nu ne vom sui la ei. Iar dacă vor zice așa: Suiți‐vă la noi! Atunci ne vom sui, căci Domnul i‐a dat în mâna noastră. Și acesta ne va fi semnul. Și amândoi s‐au arătat străjii filistenilor și filistenii au zis: Iată evreii ies din găurile unde s‐au ascuns. Și bărbații străjii au răspuns lui Ionatan și purtătorului armelor sale și au zis: Suiți‐vă la noi și vă vom arăta ceva. Și Ionatan a zis purtătorului armelor sale: Suie‐te după mine, căci Domnul i‐a dat în mâna lui Israel. Și Ionatan s‐a suit pe mâini și pe picioare și purtătorul armelor sale după el. Și ei au căzut înaintea lui Ionatan și purtătorul armelor sale îi ucidea în urma lui. Și această întâie măcelărire, pe care a făcut‐o Ionatan și purtătorul armelor sale, a fost ca de douăzeci de oameni, pe o întindere ca de o jumătate de pogon de pământ. Și a fost un tremur în tabără, în câmp, și în tot poporul; straja și prădătorii au tremurat și ei, și pământul s‐a cutremurat, căci era un tremur al lui Dumnezeu. Și străjerii lui Saul din Ghibea lui Beniamin s‐au uitat și iată mulțimea se desfăcea și se risipea în toate părțile. Și Saul a zis poporului care era cu el: Numărați acum și vedeți cine s‐a dus de la noi. Și au numărat și iată Ionatan și purtătorul armelor sale nu erau acolo. Și Saul a zis lui Ahia: Adu încoace chivotul lui Dumnezeu. Căci chivotul lui Dumnezeu era în acele zile cu copiii lui Israel. Și a fost așa:: pe când vorbea Saul cu preotul, vuietul care era în tabăra filistenilor mergea tot crescând și Saul a zis preotului: Trage‐ți mâna! Și Saul și tot poporul care era cu el au fost chemați împreună și au venit la luptă și iată sabia fiecărui om era împotriva semenului său și a fost o foarte mare învălmășeală. Și evreii, care erau la filisteni ca mai înainte și care se suiseră cu ei în tabăra de primprejur, s‐au unit și ei cu Israeliții care erau cu Saul și Ionatan. Și toți bărbații lui Israel care se ascunseseră în ținutul muntos al lui Efraim au auzit că filistenii fugeau și i‐au urmărit și ei în luptă. Și Domnul a mântuit pe Israel în ziua aceea, și lupta s‐a întins dincolo de Bet‐Aven. Și bărbații lui Israel erau foarte obosiți în ziua aceea. Căci Saul pusese sub jurământ poporul zicând: Blestemat să fie omul care va gusta pâine până de seară și până îmi voi răzbuna pe vrăjmașii mei. Și nimeni din tot poporul n‐a gustat pâine. Și toți ai țării au venit într‐o pădure și era miere pe fața câmpiei. Și poporul a venit în pădure și iată mierea curgea, dar nimeni nu și‐a pus mâna la gură, căci poporul se temea de jurământ. Dar Ionatan nu auzise când pusese tatăl său poporul sub jurământ și și‐a întins capătul toiagului care era în mâna sa și l‐a muiat în fagurul de miere și și‐a pus mâna la gură și ochii i s‐au luminat. Și unul din popor a răspuns și a zis: Tatăl tău a pus cu tărie poporul sub un jurământ zicând: Blestemat să fie omul care va gusta pâine astăzi. Și poporul era sleit. Și Ionatan a zis: Tatăl meu a tulburat țara! Vedeți, vă rog, că mi s‐au luminat ochii, pentru că am gustat puțin din mierea aceasta. Cu cât mai mult dacă poporul ar fi mâncat astăzi în voie din prada vrăjmașilor săi, pe care a aflat‐o? Căci n‐ar fi fost oare acum mai mare măcel între filisteni? Și au bătut în ziua aceea pe filisteni de la Micmaș până la Aialon. Și poporul era foarte sleit. Și poporul a căzut asupra prăzii și au luat oi și boi și viței și i‐au junghiat pe pământ și poporul a mâncat cu sânge. Și au spus lui Saul zicând: Iată poporul păcătuiește împotriva Domnului mâncând cu sânge. Și el a zis: Ați făcut nelegiuire! Rostogoliți‐mi astăzi o piatră mare. Și Saul a zis: Imprăștiați‐vă prin popor și ziceți‐le: Aduceți la mine fiecare boul său și fiecare oaia sa și junghiați‐le aici și mâncați și nu păcătuiți împotriva Domnului mâncând cu sânge. Și în noaptea aceea tot poporul a adus fiecare om boul său cu el și i‐au junghiat acolo. Și Saul a zidit un altar Domnului; acesta a fost întâiul altar pe care l‐a zidit el Domnului. Și Saul a zis: Să ne pogorâm după filisteni noaptea și să‐i prădăm până se va lumina de ziuă și să nu lăsăm un om din ei. Și au zis: Fă tot ce este bun în ochii tăi. Și preotul a zis: Să ne apropiem aici de Dumnezeu. Și Saul a întrebat pe Dumnezeu: Să mă pogor după filisteni? Îi vei da în mâna lui Israel? Și nu i‐a răspuns în ziua aceea. Și Saul a zis: Apropiați‐vă aici toate căpeteniile poporului și cunoașteți și vedeți prin ce a fost păcatul acesta astăzi. Căci viu este Domnul care mântuiește pe Israel: dacă ar fi chiar prin Ionatan, fiul meu, va muri. Și nimeni din tot poporul nu i‐a răspuns. Și a zis către tot Israelul: Voi stați deoparte și eu și Ionatan, fiul meu, de cealaltă parte. Și poporul a zis lui Saul: Fă ce este bun în ochii tăi. Și Saul a zis către Domnul Dumnezeul lui Israel: Dă un sorț desăvârșit! Și Saul și Ionatan au fost luați și poporul a scăpat. Și Saul a zis: Aruncați sorți între mine și Ionatan, fiul meu. Și a fost luat Ionatan. Și Saul a zis lui Ionatan: Spune‐mi ce ai făcut. Și Ionatan i‐a spus și a zis: Am gustat puțină miere, cu capul toiagului care este în mâna mea, iată voi muri! Și Saul a zis: Așa să‐ mi facă Dumnezeu și încă și mai mult de nu vei muri, Ionatane! Și poporul a zis lui Saul: Să moară Ionatan care a lucrat această mare mântuire în Israel? Departe una ca aceasta! Viu este Domnul, de va cădea un păr din capul său la pământ, căci a lucrat cu Dumnezeu astăzi. Și poporul a răscumpărat pe Ionatan ca să nu moară. Și Saul s‐a suit de la urmărirea filistenilor și filistenii s‐au dus la locul lor. Și Saul a luat domnia peste Israel și a luptat împotriva vrăjmașilor săi de jur împrejur, împotriva Moabului și împotriva copiilor lui Amon și împotriva Edomului și împotriva împăraților din Toba și împotriva filistenilor. Și ori încotro se întorcea îi punea în învălmășală. Și s‐a arătat viteaz și a bătut pe Amalec și a scăpat pe Israel din mâna jefuitorilor săi. Și fiii lui Saul au fost: Ionatan și Ișvi și Malchișua. Și numele celor două fete ale sale au fost: numele celei întâi‐născute Merab și numele celei mai tinere Mical. Și numele nevestei lui Saul a fost Ahinoam, fata lui Ahimaaț. Și numele mai marelui oștirii sale: Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. Și Chis era tatăl lui Saul și Ner, tatăl lui Abner, era fiul lui Abiel. Și a fost greu război împotriva filistenilor în toate zilele lui Saul. Și când vedea Saul pe vreun bărbat tare sau viteaz, îl strângea la sine. Și Samuel a zis lui Saul: Domnul m‐a trimis să te ung impărat peste poporul său, peste Israel. Și acum ascultă glasul cuvintelor Domnului. Așa zice Domnul oștirilor: Am însemnat ce a făcut Amalec lui Israel, cum i s‐a împotrivit pe cale când se suia din Egipt. Acum du‐te și bate pe Amalec și stârpește tot ce este al lui și nu‐l cruța, ci omoară și bărbat și femeie, copil și sugător, bou și oaie, cămilă și măgar. Și Saul a chemat poporul și l‐a numărat în Telaim: două sute de mii de pedeștri și zece mii de bărbați ai lui Iuda. Și Saul a venit până la cetatea lui Amalec și a pus o pândă în vale. Și Saul a zis cheniților: Duceți‐vă, plecați și coborâți‐vă din mijlocul amaleciților ca să nu vă nimicesc cu ei: căci voi ați arătat îndurare tuturor copiilor lui Israel când se suiau din Egipt. Și chenitul a plecat din mijlocul amaleciților. Și Saul a bătut pe amaleciți de la Havila cum vii la Șur care este în fața Egiptului. Și a prins viu pe Agag, împăratul amaleciților, și a stârpit pe tot poporul lui cu ascuțișul sabiei. Și Saul și poporul au cruțat pe Agag și cele mai bune din oi și boi și vite grase și miei și tot ce era bun și n‐au voit să le stârpească; dar orice lucru care era prost și slab pe acela l‐au stârpit. Și cuvântul Domnului a fost către Samuel zicând: Mă căiesc că am pus pe Saul împărat, căci s‐a abătut de pe urma mea și n‐a împlinit cuvintele mele. Și Samuel s‐a mâhnit foarte mult și a strigat către Domnul toată noaptea. Și Samuel s‐a sculat de dimineață să întâmpine pe Saul dimineața. Și s‐a spus lui Samuel zicând: Saul a venit la Carmel și iată și‐a înălțat un semn de biruință, și s‐a întors și a trecut mai departe și s‐a pogorât la Ghilgal. Și Samuel a venit la Saul. Și Saul i‐a zis: Binecuvântat ești de Domnul! Am împlinit cuvântul Domnului. Și Samuel a zis: Ce este atunci behăitul acesta de oi în urechile mele și mugetul boilor pe care‐l aud? Și Saul a zis: Le‐au adus de la amaleciți, căci poporul a cruțat cele mai bune din oi și din boi ca să jertfească Domnului Dumnezeului tău, și noi am stârpit rămășița. Și Samuel a zis lui Saul: Stai și‐ți voi spune ce mi‐a zis Domnul în noaptea aceasta. Și i‐a zis: Spune! Și Samuel a zis: Oare nu când erai mic în ochii tăi, ai fost făcut capul semințiilor lui Israel? Și Domnul te‐a uns împărat peste Israel. Și Domnul te‐a trimis pe cale și a zis: Du‐te și stârpește pe păcătoșii aceia, pe amaleciți, și luptă‐te împotriva lor până vor fi nimiciți. De ce dar n‐ai ascultat de glasul Domnului, ci ai căzut asupra prăzii și ai făcut rău în ochii Domnului? Și Saul a zis lui Samuel: Am ascultat în adevăr de glasul Domnului și m‐am dus pe calea pe care m‐a trimis Domnul și am adus pe Agag, împăratul amaleciților, și am stârpit pe amaleciți. Dar poporul a luat din pradă, oi și boi, cele dintâi din cele de stârpit, ca să jertfească Domnului Dumnezeului tău în Ghilgal. Și Samuel a zis: Oare‐i plac Domnului arderi de tot și jertfe ca ascultarea de glasul Domnului? Iată ascultarea este mai bună decât jertfa și luarea aminte decât grăsimea berbecilor. Căci răzvrătirea este ca și păcatul ghicirii și încăpățânarea este ca nelegiuirea și ca închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, și el te‐a lepădat de a fi împărat. Și Saul a zis lui Samuel: Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului și cuvintele tale, căci m‐am temut de popor și am ascultat de glasul lor. Și acum, iartă‐mi, te rog, păcatul meu, și întoarce‐te iarăși cu mine ca să mă închin Domnului. Și Samuel a zis lui Saul: Nu mă voi întoarce iarăși cu tine, căci ai lepădat cuvântul Domnului și Domnul te‐a lepădat de a fi împărat peste Israel. Și Samuel s‐a întors să plece și Saul l‐a apucat de colțul hainei sale și s‐a rupt. Și Samuel i‐a zis: Domnul a rupt astăzi împărăția lui Israel de peste tine și a dat‐o aproapelui tău care este mai bun decât tine. Și Tăria lui Israel nu va minți nici nu se va căi, căci el nu este un om ca să se căiască. Și el a zis: Am păcătuit, cinstește‐mă acum, te rog, înaintea bătrânilor poporului meu și înaintea lui Israel, și întoarce‐te iarăși cu mine ca să mă închin Domnului Dumnezeului tău. Și Samuel s‐a întors iarăși după Saul și Saul s‐a închinat Domnului. Și Samuel a zis: Aduceți la mine pe Agag, împăratul amaleciților. Și Agag a venit la el cu veselie. Și Agag zicea: Negreșit amărăciunea morții a trecut! Și Samuel a zis: Cum a lipsit sabia ta pe femei de copii, așa să fie lipsită de copii mama ta între femei! Și Samuel a tăiat pe Agag în bucăți înaintea Domnului în Ghilgal. Și Samuel s‐a dus la Rama și Saul s‐a suit la casa sa în Ghibea lui Saul. Și Samuel n‐a mai văzut pe Saul până în ziua morții sale, căci Samuel se jelea pentru Saul. Și Domnul s‐a căit că făcuse pe Saul împărat peste Israel. Și Domnul a zis lui Samuel: Până când te vei jeli pentru Saul, pentru că l‐am lepădat de a fi împărat peste Israel? Umple‐ți cornul cu untdelemn și du‐te, te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci mi‐am ales un împărat dintre fiii săi. Și Samuel a zis: Cum să mă duc? Dacă va auzi Saul, mă va ucide. Și Domnul a zis: Ia cu tine o vacă tânără și zi: Am venit să jertfesc Domnului. Și cheamă pe Isai la jertfă și îți voi spune ce ai să faci și îmi vei unge pe cel ce‐ți voi spune. Și Samuel a făcut ce a zis Domnul și a venit la Betleem. Și bătrânii cetății i‐au ieșit înainte tremurând și au zis: Pace este venirea ta? Și el a zis: Pace! Am venit să jertfesc Domnului. Sfințiți‐vă și veniți cu mine la jertfă. Și a sfințiț pe Isai și pe fiii săi și i‐a chemat la jertfă. Și a fost așa: când intrau ei, s‐a uitat la Eliab și a zis: Negreșit unsul Domnului este înaintea lui. Și Domnul a zis lui Samuel: Nu te uita la fața lui nici la înălțimea staturii lui, căci l‐am lepădat; căci Domnul nu se uită cum se uită omul, căci omul se uită la ochi, dar Domnul se uită la inimă. Și Isai a chemat pe Abinadab și l‐a trecut înaintea lui Samuel. Și el a zis: Nici pe acesta nu l‐a ales Domnul. Și Isai a trecut pe Șama. Și el a zis: Nici pe acesta nu l‐a ales Domnul. Și Isai a trecut pe șapte din fiii săi pe dinaintea lui Samuel. Și Samuel a zis lui Isai: Domnul n‐a ales pe aceștia. Și Samuel a zis lui Isai: Aceștia sunt toți tinerii? Și el a zis: A mai rămas cel mai tânăr, și iată paște oile. Și Samuel a zis lui Isai: Trimite și ia‐l. Căci nu vom ședea la masă până nu va veni el aici. Și a trimis și l‐au adus. Și el era roșietic și cu ochii frumoși și cu fața frumoasă. Și Domnul a zis: Scoală‐te, unge‐l, căci acesta este! Și Samuel a luat cornul cu untdelemn și l‐a uns în mijlocul fraților săi. Și Duhul Domnului a venit peste David din ziua aceea încolo. Și Samuel s‐a sculat și s‐a dus la Rama. Și Duhul Domnului s‐a depărtat de la Saul și un duh rău de la Domnul îl tulbura. Și slujitorii lui Saul i‐au zis: Iată acum un duh rău de la Dumnezeu te turbură. Să vorbească acum domnul nostru: slujitorii tăi sunt înaintea ta, ei să caute un bărbat care să fie cântăreț iscusit din harfă și va fi așa: când duhul cel rău de la Dumnezeu va fi asupra ta, el va cânta cu mâna sa și vei fi bine. Și Saul a zis slujitorilor săi: Găsiți‐mi acum un bărbat care știe să cânte bine și aduceți‐l la mine. Și unul din tineri a răspuns și a zis: Iată am văzut pe un fiu al lui Isai Betleemitul, care știe să cânte și este un om viteaz și un om de război și iscusit la vorbire și frumos la chip și Domnul este cu el. Și Saul a trimis soli la Isai și a zis: Trimite‐mi pe David, fiul tău, care este cu oile. Și Isai a luat un măgar, încărcat cu pâine, și un burduf cu vin și un ied și i‐a trimis lui Saul prin David, fiul său. Și David a venit la Saul și a stătut înaintea lui. Și Saul l‐a iubit mult și a ajuns purtătorul armelor sale. Și Saul a trimis la Isai zicând: Să stea, rogu‐te, David înaintea mea, căci a aflat har în ochii mei. Și a fost așa: când duhul de la Dumnezeu era peste Saul, David lua harfa și cânta cu mâna sa și Saul se ușura și era bine și duhul cel rău se depărta de la el. Și filistenii și‐au adunat oștirile pentru luptă și s‐au strâns la Soco, care ține de Iuda, și au tăbărât între Soco și Azeca în Efes‐Damim. Și Saul și bărbații lui Israel s‐au strâns, și au tăbărât în valea Ela și s‐au rânduit în șir de bătaie împotriva filistenilor. Și filistenii stăteau pe muntele de dincolo și Israel stătea pe muntele de dincoace și între ei era o vale. Și din tabăra filistenilor a ieșit un luptător între ei: numele lui era Goliat, era din Gat; înălțimea lui era de șase coți și o palmă. Și avea un coif de aramă pe capul său și era îmbrăcat cu zale de solzi; și greutatea zalei era de cinci mii de sicli de aramă. Și avea tureci de aramă peste fluierele picioarelor sale și o suliță de aramă între umerii săi. Și mânerul suliței sale era ca sulul unui țesător și capul suliței sale era de șase sute de sicli de fier; și purtătorul pavezei lui mergea înaintea lui. Și el sta și striga către rândurile lui Israel și le zicea: De ce ieșiți să vă rânduiți de bătaie? Oare nu sunt eu filistean și voi robii lui Saul? Alegeți‐vă un bărbat și să se pogoare la mine. Dacă va putea să se lupte cu mine și să mă ucidă, atunci noi vom fi robii voștri; dar de‐l voi birui eu și‐l voi ucide, voi să fiți robii noștri și să ne slujiți nouă. Și filisteanul a zis: Eu am batjocorit astăzi rândurile lui Israel, dați‐mi un bărbat, ca să ne luptăm împreună. Și Saul și tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului, și s‐au înfricoșat și s‐au temut foarte mult. Și David era fiul Efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda, cu numele Isai; și el avea opt fii. Și omul era bătrân în zilele lui Saul, înaintat în ani între oameni. Și cei trei fii mai mari ai lui Isai se duseseră și urmaseră pe Saul la luptă. Și numele celor trei fii ai săi care se duseseră la luptă erau: Eliab, întâiul născut, și al doilea Abinadab, și al treilea Șama. Iar David era cel mai tânăr, și cei trei mai mari urmaseră pe Saul. Și David se ducea și se întorcea de la Saul ca să pască oile tatălui său în Betleem. Și filisteanul se apropia dimineața și seara și s‐a înfățișat patruzeci de zile. Și Isai a zis lui David, fiul său: Ia, te rog, pentru frații tăi această efă de grăunțe prăjite și aceste zece pâini și du‐le repede în tabără la frații tăi. Și aceste zece cașuri, du‐le mai marelui peste mie și cercetează pe frații tăi să vezi cum sunt și adu o dovadă de la ei. Și Saul și ei și toți bărbații lui Israel erau în Valea Ela luptându‐se cu filistenii. Și David s‐a sculat de dimineață și a lăsat oile cu un păzitor, și și‐a luat sarcina și s‐a dus cum îi poruncise Isai. Și a venit la locul carelor și oștirea ieșea să se rânduiască de bătaie, și au scos un strigăt de luptă. Și israeliții și filistenii s‐au rânduit de bătaie oaste către oaste. Și David a lăsat sarcina pe care o purta în mâna celui ce păzea sarcinile și a alergat la oaste și a venit și a întrebat pe frații săi de sănătate. Și pe când vorbea el cu ei, iată s‐a suit din rândurile filistenilor luptătorul de la mijloc, filisteanul din Gat, cu numele Goliat, și a vorbit cu aceleași cuvinte și David le‐a auzit. Și toți bărbații lui Israel, când au văzut pe bărbat, au fugit dinaintea lui și s‐au temut foarte mult. Și bărbații lui Israel au zis: Ați văzut pe acest bărbat care se suie? Căci s‐a suit ca să batjocorească pe Israel. Și va fi așa: bărbatul care‐l va ucide, împăratul îl va îmbogăți cu mari bogății și‐i va da pe fata sa, și va face casa tatălui său slobodă în Israel. Și David a vorbit bărbaților care stăteau lângă el, zicând: Ce se va face omului care va ucide pe filisteanul acesta și va depărta ocara de peste Israel? Căci cine e acest filistean netăiat împrejur ca să batjocorească oștirile Dumnezeului celui viu? Și poporul i‐a spus după cuvântul acela zicând: Așa se va face bărbatului care‐l va ucide. Și Eliab, fratele său cel mai mare, a auzit când a vorbit el cu bărbații și mânia lui Eliab s‐a aprins împotriva lui David și a zis: De ce te‐ai pogorât? Și cu cine ai lăsat acele puține oi în pustie? Cunosc mândria ta și răutatea inimii tale, căci te‐ai pogorât ca să vezi lupta. Și David a zis: Ce am făcut acum? Nu este o pricină? Și s‐a întors de la el către un altul și a vorbit cu aceleași cuvinte, și poporul i‐a răspuns iarăși ca întâia dată. Și cuvintele pe care le‐a vorbit David s‐au auzit și le‐au spus înaintea lui Saul și a trimis după el. Și David a zis lui Saul: Nimănui să nu‐i tremure inima de el! Robul tău va merge și se va lupta cu acest filistean. Și Saul a zis lui David: Nu poți să mergi împotriva filisteanului acestuia ca să te lupți cu el, căci tu ești tânăr și el un bărbat de război din tinerețea lui. Și David a zis lui Saul: Robul tău păștea oile tatălui său și a venit un leu și un urs și au răpit un miel din turmă. Și am ieșit după el și l‐am lovit și l‐am scăpat din gura lui; și când s‐a sculat împotriva mea, l‐am apucat de barbă și l‐am lovit și l‐am ucis. Robul tău a ucis și pe leu și pe urs; și acest filistean netăiat împrejur va fi ca unul din ei, căci a batjocorit oștirile Dumnezeului celui viu. Și David a zis: Domnul, care m‐a scăpat din laba leului și din laba ursului, mă va scăpa din mâna filisteanului acestuia. Și Saul a zis lui David: Du‐te și Domnul să fie cu tine. Și Saul a îmbrăcat pe David cu veșmintele sale și i‐a pus un coif de aramă pe cap și l‐a îmbrăcat cu zale. Și David a încins sabia lui peste veșmintele lui și căuta să meargă, căci nu încercase. Și David a zis lui Saul: Nu pot să merg cu acestea, căci n‐am încercat. Și David le‐a luat de pe el. Și și‐a luat toiagul în mână și și‐a ales cinci pietre netede din pârâu, și le‐a pus în sacul de păstor pe care‐l avea, în glugă, și praștia lui era în mâna lui. Și s‐a apropiat de filistean. Și filisteanul a înaintat și s‐a apropiat de David și omul care purta pavăza era înaintea lui. Și filisteanul s‐a uitat și a văzut pe David și l‐a disprețuit, căci era lânăr și roșiatic și totodată frumos la față. Și filisteanul a zis lui David: Oare câine sunt eu de vii la mine cu toiege? Și filisteanul a blestemat pe David pe dumnezeii săi. Și filisteanul a zis lui David: Vino la mine și voi da carnea la păsărilor cerurilor și fiarelor câmpului. Și David a zis filisteanului: Tu vii la mine cu sabie și cu suliță și cu lance, dar eu vin la tine în numele Domnului oștirilor, Dumnezeul oștirilor lui Israel pe care l‐ai batjocorit. În ziua aceasta Domnul te va da în mâna mea și te voi lovi și‐ți voi lua capul de pe tine și voi da astăzi stârvurile oastei filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pâmăntului. Și tot pământul va cunoaște că este un Dumnezeu în Israel. Și toată această obște va cunoaște că nu prin sabie, nici prin suliță, mântuiește Domnul, căci lupta este a Domnului și el vă va da în mâna noastră. Și a fost așa: pe când se scula filisteanul și înainta și se apropia spre întâmpinarea lui David, David s‐a grăbit, și a alergat spre rândurile de luptă, spre întâmpinarea filisteanului. Și David și‐a pus mâna în sac și a luat de acolo o piatră și a aruncat‐o cu praștia și a lovit pe filistean în frunte și piatra s‐a înfipt în fruntea lui și el a căzut pe față la pământ. Și David cu o praștie și o piatră a fost mai tare decât filistean și a lovit pe filistean și l‐a ucis și nu era nicio sabie în mâna lui David. Și David a alergat și a stătut peste filistean și i‐a luat sabia și a scos‐o din teacă și l‐a ucis și i‐a tăiat capul cu ea. Și când au văzut filistenii că a murit viteazul lor, au fugit. Și bărbații lui Israel și ai lui Iuda s‐au sculat și au strigat de bucurie și au urmărit pe filisteni până vii la Gat și până la porțile Ecronului. Și răniții filistenilor au căzut pe calea Șaaraimului până la Gat și până la Ecron. Și copiii lui Israel s‐au întors de la urmărirea filistenilor și le‐au prădat tabăra. Și David a luat capul filisteanului și l‐a dus la Ierusalim; și armele sale le‐a pus în cortul său. Și când a văzut Saul pe David ieșind împotriva filisteanului, zisese lui Abner, mai marele oștirii: Al cui este acest tânăr. Abner? Și Abner zisese: Viu este sufletul tău, împărate, nu știu. Și împăratul a zis: Întreabă al cui fiu este flăcăul. Și pe când se întorcea David de la uciderea filisteanului, Abner l‐a luat și l‐a adus înaintea lui Saul cu capul filisteanului în mână. Și Saul i‐a zis: Al cui ești, tinere? Și David a răspuns: Eu sunt fiul robului tău Isai, Betleemitul. Și a fost așa: când a sfârșit el de vorbit lui Saul, sufletul lui Ionatan s‐a legat de sufletul lui David și Ionatan l‐a iubit ca pe sufletul său. Și Saul l‐a luat în ziua aceea și nu l‐a lăsat să se întoarcă la casa tatălui său. Și Ionatan și David au făcut legământ, căci îl iubea ca pe sufletul său. Și Ionatan și‐a dezbrăcat mantia, care era pe el, și a dat‐o lui David și veșmintele sale până și sabia sa și arcul său și cingătoarea sa. Și David ieșea: ori încotro îl trimitea Saul izbândea. Și Saul l‐a pus peste bărbații de război. Și era bun în ochii întregului popor și chiar și în ochii robilor lui Saul. Și a fost așa: când veneau ei, când se întorcea David de la măcelărirea filisteanului, femeile au ieșit din toate cetățile lui Israel, cântând și jucând ca să întâmpine pe împăratul Saul, cu timpane, cu bucurie și cu instrumente de muzică. Și femeile răspundeau una alteia cântând și zicând: Saul a ucis miile sale, iar David zecile sale de mii. Și Saul s‐a mâniat foarte tare și acest cuvânt a fost rău în ochii săi și a zis: Lui David i‐au dat zece mii și mie mi‐au dat mii; și nu mai este pentru el decât domnia. Și din ziua aceea încolo Saul a pus ochiul pe David. Și a fost așa: a doua zi un duh rău de la Dumnezeu a venit peste Saul, și el a prorocit în mijlocul casei sale; și David cânta cu mâna sa, cum făcea zi de zi. Și Saul avea sulița sa în mână. Și Saul a aruncat sulița și a zis: Voi pironi pe David în perete. Și David s‐a abătut dinaintea lui de două ori. Și Saul se temea de David pentru că Domnul era cu el, iar de la Saul se depărtase. Și Saul l‐a îndepărtat de la sine și l‐a făcut mai mare al său peste o mie și ieșea și intra înaintea poporului. Și David izbândea în toate căile sale și Domnul era cu el. Și Saul a văzut că izbândea mult și‐i era frică de el. Și tot Israelul și Iuda iubeau pe David, căci ieșea și intra înaintea lor. Și Saul a zis lui David: Iată Merab, fiica mea cea mai mare, ți‐o voi da de nevastă, numai fii viteaz pentru mine și luptă luptele Domnului. Căci Saul zicea: Să nu fie mâna mea asupra lui, ci mâna filistenilor să fie asupra lui. Și David a zis lui Saul: Cine sunt eu? Și ce este viața mea și familia tatălui meu în Israel, ca să fiu ginere împăratului? Și a fost așa: la vremea când Merab, fata lui Saul, avea să fie dată lui David, a fost dată de nevastă lui Adriel, Meholatitul. Și Mical, fata lui Saul, iubea pe David. Și au spus lui Saul și lucrul a fost drept în ochii lui. Și Saul a zis: Îi voi da‐o și îi va fi o cursă și mâna filistenilor va fi asupra lui. Și Saul a zis lui David: Astăzi să‐mi fii ginere prin una sau alta. Și Saul a poruncit robilor săi: Vorbiți lui David în ascuns, zicând: Iată împăratul te place și toți robii săi te iubesc și acum fii ginerele împăratului. Și robii lui Saul au vorbit cuvintele acestea la urechile lui David. Și David a zis: Oare este ușor în ochii voștri a fi ginerele împăratului? Și eu sunt om sărac și fără nume! Și robii lui Saul i‐au spus, zicând: David a vorbit aceste cuvinte. Și Saul a zis: Așa să ziceți lui David: Împăratul nu dorește zestre, ci o sută de tăieri împrejur de ale filistenilor, ca împăratul să fie răzbunat pe vrăjmașii săi. Și Saul avea de gând să facă pe David să cadă de mâna filistenilor. Și robii săi au spus aceste cuvinte lui David și lucrul a fost drept în ochii lui David, ca să fie ginerele împăratului. Și nu se împliniseră zilele. Și David s‐a sculat și s‐a dus, el și oamenii săi, și a bătut din filisteni două sute de inși. Și David a adus tăierile lor împrejur și le‐a dat împăratului în număr deplin, ca să fie ginerele împăratului. Și Saul i‐a dat de nevastă pe Mical, fiică‐sa. Și Saul a văzut și a cunoscut că Domnul era cu David; și Mical, fiica lui Saul, îl iubea. Și Saul s‐a temut și mai mult de David și Saul a fost vrăjmaș lui David în toate zilele sale. Și mai marii filistenilor au ieșit și a fost așa: ori de câte ori ieșeau ei, David izbândea mai mult decât toți robii lui Saul. Și numele său a fost foarte prețuit. Și Saul a vorbit lui Ionatan, fiul său, și tuturor robilor săi, ca ei să omoare pe David. Dar lui Ionatan, fiul lui Saul, îi plăcea mult de David. Și Ionatan a spus lui David zicând: Tatăl meu Saul caută să te omoare; acum deci, te rog, păzește‐te dimineață și rămâi într‐un loc tainic și ascunde‐te. Și eu voi ieși și voi sta lângă tatăl meu în câmpul unde vei fi și voi vorbi de tine cu tatăl meu și voi vedea ce este și îți voi spune. Și Ionatan a vorbit bine de David către Saul, tatăl său, și i‐a zis: Să nu păcătuiască împăratul împotriva robului său, împotriva lui David, pentru că el n‐a păcătuit împotriva ta și pentru că faptele sale au fost foarte bune față de tine. Căci și‐a pus viața în mână și a bătut pe filistean, și Domnul a făcut o mântuire mare pentru tot Israelul. Tu ai văzut și te‐ai bucurat; de ce dar vrei să păcătuiești împotriva unui sânge nevinovat, să omori pe David fără cuvânt? Și Saul a ascultat de glasul lui Ionatan. Și Saul a jurat: Viu este Domnul, de va fi omorât. Și Ionatan a chemat pe David și Ionatan i‐a spus toate cuvintele acestea. Și Ionatan a adus pe David la Saul și el a fost înaintea lui ca mai înainte. Și iarăși a fost război. Și David a ieșit și s‐a luptat cu filistenii și i‐a ucis cu ucidere mare și au fugit dinaintea lui. Și un duh rău de la Domnul a fost asupra lui Saul. Și ședea în casă cu sulița sa în mână. Și David cânta cu mâna sa. Și Saul căuta să pironească pe David cu sulița de perete, dar el a alunecat dinaintea lui Saul și a izbit sulița în perete. Și David a fugit și a scăpat în noaptea aceea. Și Saul a trimis soli în casa lui David ca să‐l pândească și să‐l omoare dimineața. Și Mical, nevasta lui David, i‐a spus zicând: Dacă nu‐ți vei scăpa viața la noapte, mâine vei fi omorât. Și Mical a pogorât pe David pe fereastră. Și el s‐a dus și a fugit și a scăpat. Și Mical a luat terafimul și l‐a pus în pat și a pus rețeaua de păr de capre la capul său și l‐a acoperit cu haina. Și când a trimis Saul soli să ia pe David, ea a zis: Este bolnav. Și Saul a trimis soli să vadă pe David zicând: Aduceți‐l în pat la mine ca să‐l omor. Și solii au venit și iată terafimul era în pat și rețeaua de păr de capre la capul lui. Și Saul a zis către Mical: Pentru ce m‐ai înșelat astfel și ai lăsat pe vrăjmașul meu să plece și a scăpat? Și Mical a zis lui Saul: El mi‐a zis: Lasă‐mă să mă duc, pentru ce să te omor? Și David a fugit și a scăpat și a venit la Samuel în Rama și i‐a spus tot ce‐i făcuse Saul. Și el și Samuel s‐au dus și au locuit în Naiot. Și s‐a spus lui Saul zicând: Iată David este la Naiot în Rama. Și Saul a trimis soli să ia pe David. Și ei au văzut o ceată de proroci care proroceau și pe Samuel stând ca mai mare peste ei, și Duhul lui Dumnezeu a venit asupra solilor lui Saul și au prorocit și ei. Și s‐a spus lui Saul și a trimis alți soli și au prorocit și ei. Și Saul a trimis soli iarăși a treia oară și au prorocit și ei. Atunci s‐a dus și el însuși la Rama. Și a venit la puțul cel mare care este în Secu. Și a întrebat și a zis: Unde sunt Samuel și David? Și unul a zis: Iată sunt la Naiot în Rama. Și s‐a dus la Naiot în Rama și Duhul lui Dumnezeu a venit și peste el și el a mers prorocind până a venit la Naiot în Rama. Și s‐a dezbrăcat de haine și a prorocit și el înaintea lui Samuel și a șezut jos dezbrăcat de haină toată ziua aceea și toată noaptea aceea. De aceea zic ei: Oare și Saul este între proroci? Și David a fugit din Naiot din Rama și a venit și a zis înaintea lui Ionatan: Ce am făcut eu? Care este nelegiuirea mea? Și care este păcatul meu înaintea tatălui tău de‐mi caută viața? Și Ionatan i‐a zis: Ferească Dumnezeu, nu vei muri! Iată tatăl meu nu face niciun lucru mare sau mic fără să‐l descopere urechii mele și pentru ce ar ascunde tatăl meu lucrul acesta de mine? Nu este așa. Și David a jurat iarăși și iarăși și a zis: Tatăl tău știe bine că am aflat har în ochii tăi și zice: Să nu știe Ionatan aceasta ca să nu se întristeze. Dar cu adevărat, viu este Domnul și viu este sufletul tău, nu‐i decât un pas între mine și moarte. Și Ionatan a zis lui David: Ce zice sufletul tău voi face pentru tine. Și David a zis lui Ionatan: Iată mâine este lună nouă și trebuie să șed negreșit cu împăratul să mănânc, dar tu dă‐mi voie să mă duc și să mă ascund pe câmp până a treia seară. Dacă va întreba de mine tatăl tău, atunci zi: David s‐a cerut stăruitor de la mine să se repeadă până la Betleem, cetatea sa, căci acolo este o jertfă de fiecare an pentru toată familia. Dacă va zice așa: Bine! robul tău va avea pace. Dar dacă se va mânia, să știi că răul este hotărât de el. Fă îndurare deci cu robul tău, căci ai făcut pe robul tău să intre în legământul Domnului cu tine. Dar dacă este nelegiuire în mine, omoară‐mă tu însuți, căci de ce m‐ai aduce la tatăl tău? Și Ionatan a zis: Departe de tine aceasta! Căci dacă aș ști negreșit că este hotărât de tatăl meu să vină asupra ta rău, oare nu ți‐aș spune? Și David a zis lui Ionatan: Cine îmi va spune? Și dacă tatăl tău îți va răspunde aspru? Și Ionatan a zis lui David: Vino și să ieșim la câmp! Și au ieșit amândoi la câmp. Și Ionatan a zis lui David: Domnul Dumnezeul lui Israel fie martor, când voi cerca pe tatăl meu mâine pe vremea aceasta, sau a treia zi, iată dacă va fi bine față de David și nu voi trimite la tine și nu voi descoperi urechii tale, așa să facă Domnul lui Ionatan și încă mai mult! Dacă ar părea bine în ochii tatălui meu să‐ți facă rău, atunci voi descoperi urechii tale și‐ți voi da drumul și te vei duce în pace și Domnul să fie cu tine cum a fost cu tatăl meu. Și nu numai cât voi mai trăi îmi vei arăta îndurarea Domnului ca să nu mor, ci în veac să nu‐ți tragi îndurarea de la casa mea, nu, nici chiar când Domnul va stârpi pe vrăjmașii lui David pe fiecare de pe fața pământului. Și Ionatan a făcut legământ cu casa lui David zicând: Domnul s‐o ceară din mâna vrăjmașilor lui David! Și Ionatan a pus pe David să jure iarăși pe iubirea pe care o avea pentru el, căci îl iubea cum își iubea sufletul său. Și Ionatan i‐a zis: Mâine este luna nouă și lipsa ta se va băga de seamă, căci locul tău va fi gol. Și să lași trei zile și să te cobori repede și să vii la locul unde te‐ai ascuns în ziua acelei întâmplări și vei rămânea lângă piatra Ezel. Și voi trage trei săgeți alături de ea ca și când aș trage la țintă. Și iată voi trimite băiatul zicând: Du‐te găsește săgețile! Dacă voi zice băiatului: Iată săgețile sunt dincoace de tine, ia‐le! Atunci vino, căci este pace pentru tine și nu este nimic, viu este Domnul. Dar dacă voi zice băiatului așa: Iată săgețile sunt dincolo de tine! Du‐te pe calea ta, căci Domnul te‐a trimis. Și cât pentru cuvântul de care am vorbit noi, eu și tu, iată Domnul este între tine și mine în veac. Și David s‐a ascuns în câmp. Și era luna nouă și împăratul s‐a așezat la masă ca să mănânce. Și împăratul a șezut pe scaunul său ca în celelalte dăți, pe scaunul de lângă perete. Și Ionatan s‐a sculat și Abner a șezut lângă Saul și locul lui David era gol. Și Saul n‐a zis nimic în ziua aceea, căci se gândea: I s‐a întâmplat ceva, nu este curat, negreșit nu este curat. Și a fost așa: a doua zi după luna nouă, a doua zi, locul lui David era gol. Și Saul a zis fiului său Ionatan: De ce n‐a venit fiul lui Isai la masă, nici ieri, nici astăzi? Și Ionatan a răspuns lui Saul: David s‐a cerut stăruitor de la mine să meargă până la Betleem. Și a zis: Te rog, dă‐mi drumul, căci este o jertfă a familiei în cetate și fratele meu mi‐a poruncit el însuși să fiu acolo. Și acum, dacă am aflat har în ochii tăi, te rog, dă‐mi drumul să văd pe frații mei. De aceea n‐a venit la masa împăratului. Și mânia lui Saul s‐a aprins împotriva lui Ionatan și i‐a zis: Fiu de femeie rea și neascultătoare! Nu știu eu că ți‐ai ales pe fiul lui Isai spre rușinea ta și spre rușinea goliciunii mamei tale? Căci cât va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu vei fi întărit nici tu nici împărăția ta. Și acum trimite și adu‐l la mine, căci este un fiu al morții. Și Ionatan a răspuns tatălui său Saul, zicându‐i: De ce să moară? Ce a făcut? Și Saul a aruncat sulița după el ca să‐l ucidă; și Ionatan a cunoscut că este hotărât de tatăl său să omoare pe David. Și Ionatan s‐a sculat de la masă plin de mânie și n‐a mâncat pâine în ziua a doua a lunii noi, căci era întristat pentru David, căci tatăl său îi făcuse rușine. Și a fost așa: dimineața Ionatan a ieșit la câmp la vremea hotărâtă cu David și un băiat era cu el. Și a zis băiatului său: Aleargă, găsește acum săgețile pe care le‐am tras. Și băiatul a alergat și el a tras săgeata dincolo de el. Și băiatul a venit la locul săgeții, pe care o trăsese Ionatan și Ionatan a strigat după băiat și a zis: Oare nu este săgeata dincolo de tine? Și Ionatan a strigat după băiat: Grăbește, iute, nu sta! Și băiatul lui Ionatan a adunat săgețile și a venit la domnul său. Și băiatul nu știa nimic; numai Ionatan și David știau lucrul. Și Ionatan a dat armele sale băiatului său și i‐a zis: Du‐te, du‐le în cetate. Băiatul s‐a dus și David s‐a sculat din partea de miazăzi și a căzut pe fața sa la pământ și s‐a plecat de trei ori; și s‐au sărutat unul pe altul și au plâns unul cu altul până ce David l‐a întrecut. Și Ionatan a zis lui David: Mergi în pace, cum am jurat amândoi în numele Domnului zicând: Domnul să fie între mine și tine și între sămânța mea și sămânța ta în veac. Și s‐a sculat și a plecat. Și Ionatan a intrat în cetate. Și David a venit la Nob, la Ahimelec, preotul. Și Ahimelec a întâmpinat tremurând pe David și i‐a zis: De ce ești singur și niciun om cu tine? Și David a zis lui Ahimelec preotul: Împăratul mi‐a dat o însărcinare și mi‐a zis: Să nu știe nimeni nimic despre însărcinarea cu care te trimit și ce ți‐am poruncit; și am rânduit pe tineri în cutare și cutare loc. Și acum ce ai la îndemână? Dă‐mi cinci pâini sau ce se va găsi. Și preotul a răspuns lui David și a zis: Pâine obișnuită n‐am la îndemână, dar este pâine sfântă, numai dacă tinerii s‐au ținut de la femei. Și David a răspuns preotului și i‐a zis: Cu adevărat femeile au fost ținute de la noi în aceste trei zile; când am ieșit, vasele tinerilor au fost sfinte, deși era o călătorie obișnuită; cu cât mai mult deci astăzi vor fi vasele lor sfinte? Și preotul i‐a dat pâine sfântă, căci nu era acolo altă pâine decât pâinile punerii înainte, care fuseseră luate dinaintea Domnului, ca să pună pâine caldă, în ziua când erau luate. Și în ziua aceea era acolo unul din robii lui Saul oprit înaintea Domnului, și numele lui era Doeg Edomitul. El era puternicul păstorilor care erau ai lui Saul. Și David a zis lui Ahimelec: Și n‐ai aici la îndemână o suliță sau o sabie? Căci nu mi‐am luat cu mine, nici sabia, nici armele, căci însărcinarea împăratului era grabnică. Și preotul a zis: Sabia lui Goliat filisteanul, pe care l‐ai omorât în Valea Ela, iată este aici învelită într‐o pânză în dosul efodului: dacă voiești s‐o iei, ia‐o, căci nu este alta decât aceasta aici. Și David a zis: Nu este alta ca ea, dă‐mi‐o. Și David s‐a sculat și a fugit în ziua aceea de frica lui Saul și s‐a dus la Achiș, împăratul Gatului. Și robii lui Achiș i‐au zis: Oare nu este acesta David, împăratul țării? Oare nu l‐au cântat unii altora în jocuri zicând: Saul a bătut miile sale și David zecile de mii ale sale? Și David a luat aceste cuvinte la inimă și s‐a temut foarte mult de Achiș, împăratul Gatului. Și și‐a schimbat purtarea înaintea lor și a făcut pe nebunul în mâinile lor și scrija pe ușile porții și lăsa să‐i curgă balele pe barbă. Și Achiș a zis robilor săi: Iată vedeți că omul este nebun; de ce l‐ați adus la mine? Am eu lipsă de nebuni de ați adus pe acesta să facă pe nebunul înaintea mea? Să intre acesta în casa mea? Și David a plecat de acolo și a scăpat în peștera Adulam. Și frații săi și toată casa tatălui său au auzit și s‐au pogorât acolo la el. Și toți cei în nevoie și toți cei ce aveau datorii și toți cei cu sufletul amărât s‐au adunat la el și el le‐a fost mai mare; și erau cu el ca la patru sute de inși. Și David s‐a dus de acolo la Mițpe în Moab și a zis împăratului Moabului: Rogu‐te, să iasă tatăl meu și mama mea între voi, până când voi ști ce va face Dumnezeu cu mine. Și i‐a adus înaintea împăratului Moabului și au rămas cu el cât timp a fost David în întăritură. Și prorocul Gad a zis lui David: Nu rămânea în întăritură; pleacă și intră în țara lui Iuda. Și David s‐a dus și a intrat în pădurea Heret. Și Saul a auzit că David a fost descoperit și oamenii care erau cu el. Și Saul ședea în Ghibea sub tamariscul de pe înălțime cu sulița sa în mână și toți slujitorii săi stăteau înaintea lui. Și Saul a zis slujitorilor săi care stăteau înaintea lui: Ascultați acum, beniamiților! Oare fiul lui Isai vă va da el tuturor și țarine și vii? Vă va pune el mai mari peste mii și mai mari peste sute de ați urzit toți împotriva mea și nimeni nu descopere urechii mele când fiul meu a făcut învoială cu fiul lui Isai, și nu este nimeni dintre voi căruia să‐i pară rău de mine și să descopere urechii mele că fiul meu a răsculat pe slujitorul meu împotriva mea, ca să pândească împotriva mea ca astăzi? Atunci Doeg Edomitul, care era pus peste slujitorii lui Saul, a răspuns și a zis: Am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub, și acesta a întrebat pe Domnul pentru el și i‐a dat merinde și i‐a dat și sabia lui Goliat, filisteanul. Și împăratul a trimis să cheme pe Ahimelec preotul, fiul lui Ahitub și toată casa tatălui său, pe preoții care erau în Nob: și au venit toți la împărat. Și Saul a zis: Ascultă acum, fiul lui Ahitub! Și el a răspuns: Iată‐mă, domnul meu! Și Saul i‐a zis: De ce ați urzit împotriva mea, tu și fiul lui Isai, întrucât i‐ai dat pâine și sabie și ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se scoale împotriva mea să pândească, așa ca astăzi? Și Ahimelec a răspuns împăratului și a zis: Și cine este așa de credincios între toți slujitorii tăi ca David, care este ginerele împăratului și are intrare în sfatul tău tainic și este prețuit în casa ta? Oare astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine! Să nu arunce împăratul vreo vină asupra robului său, nici asupra întregii case a tatălui meu: căci robul tău nu știe nimic din toate acestea, nici mic nici mare. Și împăratul a zis: Vei muri, Ahimelec, tu și toată casa tatălui tău. Și împăratul a zis alergătorilor care stăteau împrejurul său: Întoarceți‐vă și omorâți pe preoții Domnului, pentru că și mâna lor este cu David și pentru că au știut când a fugit și n‐au descoperit urechii mele. Dar robii împăratului n‐au voit să întindă mâna să se arunce asupra preoților Domnului. Și împăratul a zis lui Doeg: Întoarce‐te tu și aruncă‐te asupra preoților. Și Doeg Edomitul s‐a întors și s‐a aruncat asupra preoților și a ucis în ziua aceea optzeci și cinci de inși care purtau efodul de in. Și Saul a lovit Nobul, cetatea preoților, cu ascuțișul sabiei, bărbați și femei, copii și sugători și boi și măgari și oi, cu ascuțișul sabiei. Iar un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, numit Abiatar, a scăpat și a fugit la David. Și Abiatar a spus lui David că Saul a ucis pe preoții Domnului. Și David a zis lui Abiatar: Am știut în ziua aceea când era acolo Doeg Edomitul că va spune negreșit lui Saul. Eu sunt răspunzător de toate viețile casei tatălui tău. Rămâi cu mine, nu te teme; căci cel ce caută viața mea caută viața ta și la mine vei fi bine păzit. Și au spus lui David zicând: Iată filistenii luptă împotriva Cheilei și pradă ariile. Și David a întrebat pe Domnul zicând: Să mă duc și să bat pe acești filisteni? Și Domnul a zis lui David: Du‐te și bate pe filisteni și mântuie Cheila. Și oamenii lui David i‐au zis: Iată aici în Iuda ne temem, cu cât mai mult dacă ne vom duce la Cheila împotriva rândurilor filistenilor? Și David a întrebat pe Domnul iarăși. Și Domnul i‐a răspuns și a zis: Scoală‐te, coboară‐te la Cheila, căci voi da pe filisteni în mâna ta. Și David s‐a dus cu oamenii săi la Cheila și s‐a luptat cu filistenii și le‐a luat vitele și i‐a bătut cu mare ucidere. Și David a mântuit pe locuitorii Cheilei. Și a fost așa: când Abiatar, fiul lui Ahimelec, a fugit la David în Cheila, s‐a pogorât cu un efod în mână. Și s‐a spus lui Saul că David a venit la Cheila. Și Saul a zis: Dumnezeu l‐a lepădat în mâna mea, căci s‐a închis intrând într‐o cetate cu porți și drugi. Și Saul a chemat tot poporul la război ca să se pogoare la Cheila să împresoare pe David și pe oamenii săi. Și David a cunoscut că Saul uneltea rău împotriva lui. Și a zis lui Abiatar preotul: Adu efodul! Și David a zis: Doamne, Dumnezeul lui Israel! Robul tău a auzit negreșit că Saul caută să vie la Cheila să prăpădească cetatea din pricina mea. Oare mă vor da bărbații Cheilei în mâna lui? Se va pogorî Saul, după cum a auzit robul tău? Doamne Dumnezeul lui Israel, rogu‐te, spune robului tău. Și Domnul a zis: Se va pogorî. Și David a zis: Mă vor da oare bărbații Cheilei pe mine și pe oamenii mei în mâna lui Saul? Și Domnul a zis: Te vor da. Și David s‐a sculat cu oamenii săi, ca la șase sute de inși și au ieșit din Cheila și s‐au dus unde au putut. Și s‐a spus lui Saul că David a scăpat din Cheila și s‐a oprit să intre în luptă. Și David a locuit în pustie, în întărituri și a rămas pe ținutul muntos în pustia Zif. Și Saul îl căuta în fiecare zi dar Dumnezeu nu l‐a dat în mâna lui. Și David a văzut că Saul ieșise să‐i caute viața și David era în pustia Zif, în pădure. Și Ionatan, fiul lui Saul, s‐a sculat și s‐a dus la David în pădure și i‐a întărit mâna în Dumnezeu și i‐a zis: Nu te teme, căci mâna lui Saul, tatăl meu, nu te va afla și tu vei fi împărat peste Israel și eu voi fi al doilea după tine și chiar și Saul, tatăl meu, știe. Și amândoi au făcut legământ înaintea Domnului și David a rămas în pădure, iar Ionatan s‐a dus la casa sa. Și zifiții s‐au suit la Saul în Ghibea zicând: Oare nu se ascunde David la noi în întărituri în pădure pe dealul Hachila care este spre miazăzi de pustie? Și acum, împărate, după toată dorința sufletului tău de a te pogorî, pogoară‐te și va fi treaba noastră să‐l dăm în mâna împăratului. Și Saul a zis: Binecuvântați să fiți voi de Domnul, căci ați avut milă de mine. Mergeți, vă rog, încredințați‐vă și mai mult și cunoașteți și vedeți locul lui unde este piciorul lui și cine l‐a văzut acolo, căci mi s‐a spus că este foarte șiret. Vedeți deci și cunoașteți toate ascunzătorile unde se ascunde și întoarceți‐vă la mine cu ceva temeinic și voi merge cu voi. Și va fi așa: dacă este în țară, îl voi căuta prin toate miile lui Iuda. Și s‐au sculat și s‐au dus la Zif înaintea lui Saul. Iar David și oamenii săi erau în pustia Maon, în câmpia dinspre miazăzi de pustie. Și Saul și oamenii săi s‐au dus să‐l caute. Și s‐a spus lui David și s‐a pogorât de pe stâncă și ședea în pustia Maon. Și Saul a auzit și a urmărit pe David în pustia Maon. Și Saul mergea pe latura aceasta a muntelui și David și oamenii săi pe cealaltă lature a muntelui și David se grăbea să scape de Saul. Și Saul și oamenii săi au înconjurat pe David și pe oamenii săi ca să‐i prindă. Și un sol a venit la Saul zicând: Grăbește și vino, căci filistenii s‐au aruncat asupra țării. Și Saul s‐a întors din urmărirea lui David și s‐a dus împotriva filistenilor: de aceea au numit locul acela Sela‐Hamahlecot. Și David s‐a suit de acolo și a locuit în întăriturile din En‐Ghedi. Și a fost așa: când s‐a întors Saul de la urmărirea filistenilor, i s‐a spus zicând: Iată David este în pustia En‐Ghedi. Și Saul a luat trei mii de bărbați aleși din tot Israelul, și s‐a dus să caute pe David și pe oamenii săi pe stâncile caprelor sălbatice. Și a venit la staulele oilor lângă cale unde era o peșteră. Și Saul a intrat să‐și acopere picioarele. Iar David și oamenii săi ședeau în fundul peșterii. Și oamenii lui David i‐au zis: Iată ziua de care ți‐a zis Domnul: Iată, voi da pe vrăjmașul tău în mâna ta și‐i vei face cum este bine în ochii tăi. Și David s‐a sculat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul. Și a fost așa: după aceasta îi bătea inima lui David pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul. Și a zis oamenilor săi: Ferească Domnul să fac acest lucru domnului meu, unsului Domnului, ca să‐mi întind mâna împotriva lui, căci este unsul Domnului. Și David a oprit pe oamenii săi cu aceste cuvinte și nu i‐a lăsat să se ridice împotriva lui Saul. Și Saul s‐a sculat din peșteră și s‐a dus pe calea sa. După aceea s‐a sculat și David și a ieșit din peșteră și a strigat după Saul, zicând: Domnul meu împărate! Și Saul s‐a uitat în urma sa și David s‐a plecat cu fața la pământ și a făcut o plecăciune. Și David a zis lui Saul: De ce asculți cuvintele oamenilor care zic: Iată David îți caută răul? Iată în ziua aceasta ochii tăi au văzut cum Domnul te‐a dat astăzi în mâna mea în peșteră și unii mi‐au zis să te omor, dar te‐am cruțat și am zis: Nu‐mi voi întinde mâna împotriva domnului meu, căci este unsul Domnului. O, tatăl meu, vezi, da, vezi colțul mantiei tale în mâna mea! Căci dacă am tăiat colțul mantiei tale și nu te‐am ucis, cunoaște și vezi că în mâna mea nu este nici rău nici fărădelege și n‐am păcătuit împotriva ta, deși tu‐mi vânezi viața ca s‐o iei. Domnul să judece între mine și tine și Domnul să mă răzbune de tine, dar mâna mea nu va fi asupra ta. După cum zice proverbul celor bătrâni: Din cei răi iese răul! Dar mâna mea nu va fi asupra ta. După cine a ieșit împăratul lui Israel? Pe cine urmărești? Pe un câine mort, pe un purece? Domnul deci să fie judecător și să hotărască între mine și tine și să vadă și să‐mi apere pricina și să mă izbăvească din mâna ta. Și a fost așa: când a sfârșit David de vorbit aceste cuvinte către Saul, Saul a zis: Este acesta glasul tău, fiul meu David? Și Saul și‐a înălțat glasul și a plâns. Și a zis lui David: Tu ești mai drept decât mine, căci tu mi‐ai întors bine, iar eu ți‐am întors rău. Și tu ai arătat astăzi, că ai lucrat bine cu mine; căci Domnul m‐a dat în mâna ta și nu m‐ai ucis. Căci dacă găsește cineva pe vrăjmașul său îl va lăsa oare să plece cu bine? De aceea Domnul să‐ți răsplătească cu bine ce mi‐ai făcut astăzi. Și acum, iată știu că vei fi împărat și împărăția lui Israel va fi întărită în mâna ta. Și acum, jură‐mi pe Domnul, că nu vei stârpi sămânța mea după mine și nu vei nimici numele meu din casa tatălui meu. Și David a jurat lui Saul și Saul s‐a dus la casa sa și David și oamenii săi s‐au suit în întăritură. Și Samuel a murit. Și tot Israelul s‐a adunat și l‐a plâns și l‐au înmormântat în casa lui în Rama. Și David s‐a sculat și s‐a pogorât în pustia Paran. Și în Maon era un bărbat a cărui avere era în Carmel. Și omul era foarte cuprins și avea trei mii de oi și o mie de capre și își tundea oile în Carmel. Și numele bărbatului era Nabal și numele nevestei sale Abigail. Și femeia era de bună înțelegere și frumoasă la chip, dar bărbatul era aspru și rău în faptele sale și era din casa lui Caleb. Și David a auzit în pustie că Nabal își tundea oile. Și David a trimis zece tineri și David a zis tinerilor: Suiți‐vă la Carmel și mergeți la Nabal și întrebați‐l de sănătate în numele meu. Și să ziceți: Să trăiești! și pace ție și pace casei tale și pace la tot ce este al tău. Și acum am auzit că ai tunzători: acum păstorii tăi au fost cu noi și noi nu i‐am rușinat și nu le‐a lipsit nimic în toate zilele cât au fost în Carmel. Întreabă pe tineri și îți vor spune. De aceea să afle tinerii har în ochii tăi, căci venim într‐o zi bună. Rugămu‐te dă robilor tăi și fiului tău David ce va găsî mâna ta. Și tinerii lui David au venit și au vorbit lui Nabal cu toate aceste cuvinte în numele lui David și au încetat. Și Nabal a răspuns robilor lui David și a zis: Cine este David și cine‐i fiul lui Isai? Astăzi sunt mulți robi care fug fiecare de la domnul său. Și să iau eu pâinea mea și apa mea și carnea mea, pe care am junghiat‐o pentru tunzătorii mei și să le dau unor oameni, pe care nu‐i știu de unde sunt? Și tinerii lui David s‐au întors pe calea lor și s‐au dus înapoi și au venit și i‐au istorisit cu toate cuvintele acestea. Și David a zis oamenilor săi: Încingeți‐vă fiecare sabia. Și și‐au încins fiecare sabia și David și‐a încins și el sabia și ca la patru sute de inși s‐au suit după David, iar două sute au rămas pe lângă calabalâcuri. Și unul din tineri a spus Abigailei, nevasta lui Nabal, zicând: Iată David a trimis soli din pustie ca să binecuvânteze pe domnul nostru și el și‐a râs de ei. Și oamenii au fost foarte buni cu noi și n‐am fost rușinați și nimic nu ne‐a lipsit în toate zilele cât neam însoțit cu ei, când eram în câmpii. Ei ne‐au fost zid și noaptea și ziua în toate zilele cât am fost cu ei, păscând oile. Și acum cunoaște și vezi ce ai de făcut, căci rău s‐a hotărât împotriva domnului nostru și împotriva casei sale; și el este un așa fiu al lui Belial că nimeni nu poate vorbi cu el. Și Abigail s‐a grăbit și a luat două sute de pâini și două burdufuri cu vin și cinci oi pregătite și cinci măsuri de grăunțe prăjite și o sută de turte de stafide și două sute de turte de smochine și le‐a pus pe măgari. Și a zis tinerilor săi: Treceți înaintea mea; iată eu vin în urma voastră. Dar bărbatului său Nabal nu i‐a spus. Și a fost așa: pe când călărea pe măgar și se pogora într‐un loc stufos al dealului, iată David și oamenii săi se pogorau spre ea și ea i‐a întâlnit. Și David a zis: În adevăr, în zadar am păzit tot ce avea acesta în pustie de nu s‐a pierdut nimic din tot ce era al lui și mi‐a răsplătit rău pentru bine. Așa să facă Dumnezeu vrăjmașilor lui David și încă mai mult de voi lăsa până la lumina dimineții vreo parte bărbătească din tot ce este al lui! Și Abigail a văzut pe David și s‐a grăbit și s‐a dat jos de pe măgar și a căzut pe fața sa înaintea lui David și s‐a plecat la pământ. Și a căzut la picioarele lui și a zis: Asupra mea, domnul meu, asupra mea să fie nelegiuirea! și să vorbească, rogu‐te, roaba ta la urechile tale și ascultă cuvintele roabei tale. Rogu‐te să nu ia aminte domnul meu la acest om al lui Belial, Nabal; căci cum este numele lui așa este și el: Nabal este numele lui și nebunie este în el; și eu, roaba ta, n‐am văzut pe tinerii domnului meu, pe care i‐ai trimis. Și acum, domnul meu, viu este Domnul și viu este sufletul tău, fiindcă Domnul te‐a oprit ca să vii la vărsare de sânge și să te mântuiești cu chiar mâna ta. Și acum să fie ca Nabal vrăjmașii tăi și cei ce caută să facă rău domnului meu. Și acum darul acesta, pe care l‐a adus roaba ta domnului meu, să se dea tinerilor care urmează pe domnul meu. Iartă, te‐rog, fărădelegea roabei tale! Căci Domnul va face negreșit domnului meu o casă trainică, căci domnul meu luptă luptele Domnului și nu se va găsi rău în tine în toate zilele tale. Și un om s‐a sculat să te urmărească și a căutat sufletul tău, dar sufletul domnului meu va fi legat în legătura vieții la Domnul Dumnezeul tău și sufletul vrăjmașilor tăi îl va azvârli ca din golul praștiei. Și va fi așa: când Domnul va face domnului meu după tot binele pe care l‐a vorbit despre tine și te va pune domn peste Israel, aceasta nu va fi un prilej de cădere pentru tine, nici mustrare de inimă pentru domnul meu, că ai vărsat sânge fără pricină și că domnul meu s‐a mântuit singur. Și când Domnul va face bine domnului meu, atunci adu‐ți aminte de roaba ta. Și David a zis către Abigail: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care te‐a trimis în ziua aceasta spre întâmpinarea mea. Și binecuvântată să fie priceperea ta și binecuvântată să fii tu că m‐ai oprit în ziua aceasta de a veni la vărsare de sânge și a mă mântui cu chiar mâna mea. Dar cu adevărat viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, care m‐a oprit să‐ți fac rău, că de nu te‐ai fi grăbit și n‐ai fi venit spre întâmpinarea mea, hotărât n‐ar fi rămas lui Nabal nici măcar o singură parte bărbătească până la lumina dimineții. Și David a luat din mâna ei ce‐i adusese ea și i‐a zis: Suie‐te în pace la casa ta; vezi am ascultat de glasul tău și am căutat la fața ta. Și Abigail a venit la Nabal și iată el avea un ospăț în casa sa, ca ospățul unui împărat, și inima lui Nabal era veselă în el, căci era foarte beat. Și ea nu i‐a spus niciun cuvânt, mic sau mare, până la lumina dimineții. Și a fost așa: dimineața, când ieșise vinul din Nabal, nevastă‐sa i‐a spus toate aceste lucruri și inima lui a murit în el și s‐a făcut ca o piatră. Și a fost așa: cam după zece zile Domnul a lovit pe Nabal și a murit. Și David a auzit că a murit Nabal și a zis: Binecuvântat să fie Domnul, care mi‐a făcut dreptate pentru ocara mea din mâna lui Nabal și care a oprit pe robul său de la rău și răutatea lui Nabal s‐a întors asupra capului său. Și David a trimis și a vorbit Abigailei ca s‐o ia de nevastă. Și robii lui David au venit la Abigail la Carmel și i‐au vorbit zicând: David ne‐a trimis la tine ca să te ia de nevastă. Și ea s‐a sculat și s‐a plecat cu fața la pământ și a zis: Iată slujnica ta este o roabă ca să spele picioarele robilor domnului meu. Și Abigail s‐a grăbit și s‐a sculat și a încălecat pe un măgar cu cinci din slujnicele ei care o urmau; și s‐a dus după solii lui David și a fost nevasta lui. Și David a luat și pe Ahinoam din Izreel și amândouă au fost nevestele sale. Iar Saul dăduse pe Mical, fata sa, nevasta lui David, lui Palti, fiul lui Laiș, care era din Galim. Și Zifiții au venit la Saul la Ghibea, zicând: Oare nu se ascunde David în dealul Hachila, care este în dreptul pustiei? Și Saul s‐a sculat și s‐a pogorât la pustia Zif și cu el trei mii de oameni aleși ai lui Israel, ca să caute pe David în pustia Zif. Și Saul a tăbărât în dealul Hachila care este în dreptul pustiei lângă cale. Și David locuia în pustie și a văzut că Saul a venit după el în pustie. David a trimis deci iscoade și a înțeles că Saul într‐adevăr venise. Și David s‐a sculat și a venit la locul unde tăbărâse Saul și David a văzut locul unde era culcat Saul și Abner, fiul lui Ner, mai marele oștirii sale. Și Saul era culcat la locul carelor și poporul tăbărât în jurul său. Și David a răspuns și a vorbit lui Ahimelec Hetitul și lui Abișai, fiul Țeruiei, fratele lui Ioab, zicând: Cine se va pogorî cu mine la Saul în tabără? Și Abișai a zis: Eu mă voi pogorî cu tine. Și David și Abișai au venit la popor noaptea. Și iată Saul zăcea dormind la locul carelor cu sulița sa înfiptă în pământ la capul său. Și Abner și poporul erau culcați în jurul lui. Și Abișai a zis lui David: Dumnezeu a dat astăzi pe vrăjmașul tău în mâna ta și acum lasă‐mă, te rog, să‐l pironesc cu sulița în pământ cu o singură lovitură și nu‐l voi lovi a doua oară. Și David a zis lui Abișai: Nu‐l omorî; căci cine‐și poate întinde mâna împotriva unsului Domnului și să fie fără vină? Și David a zis: Viu este Domnul, Domnul îl va lovi sau îi va veni ziua lui să moară sau se va pogorî în luptă și va pieri. Ferească Domnul să‐mi întind mâna împotriva unsului Domnului. Și acum ia, te rog, sulița care este la capul său și ulciorul cu apă și să ne ducem. Și David a luat sulița și ulciorul cu apă de la capul lui Saul și s‐au dus și niciun om n‐a văzut, nici n‐a știut și niciunul nu s‐a deșteptat, căci toți dormeau, căci un somn adânc de la Domnul căzuse peste ei. Și David a trecut de cealaltă parte și a stătut pe vârful muntelui de departe; era o mare depărtare între ei. Și David a strigat către popor și către Abner, fiul lui Ner, zicând: Nu răspunzi, Abner? Și Abner a răspuns și a zis: Cine ești tu care strigi către împărat? Și David a zis lui Abner: Oare nu ești tu bărbat și cine‐i ca tine în Israel? Pentru ce dar n‐ai păzit pe domnul tău împăratul? Căci a venit unul din popor să omoare pe împăratul, domnul tău. Nu este bine lucrul acesta pe care l‐ai făcut. Viu este Domnul, sunteți fii ai morții, pentru că n‐ați păzit pe domnul vostru, pe unsul Domnului. Și acum vezi unde este sulița împăratului și ulciorul cu apă care era la capul lui. Și Saul a cunoscut glasul lui David și a zis: Glasul tău este acesta, fiul meu David? Și David a zis: Glasul meu, domnul meu împărate. Și a zis: Pentru ce urmărește domnul meu pe robul său? Căci ce am făcut și ce rău este în mâna mea? Și acum, rogu‐te, să asculte domnul meu, împăratul, cuvintele robului său: Dacă Domnul te‐a ațâțat împotriva mea, să primească un dar de mâncare; iar dacă copiii oamenilor, blestemați să fie ei înaintea Domnului, căci m‐au izgonit astăzi să nu fiu unit cu moștenirea Domnului, zicând: Du‐te, slujește altor dumnezei. Și acum să nu cadă sângele meu la pământ înaintea feței Domnului, căci împăratul lui Israel a ieșit să caute un purece, ca unul care vânează o potârniche în munți. Și Saul a zis: Am păcătuit: întoarce‐te, fiul meu David, căci nu‐ți voi mai face rău, pentru că viața mea a fost scumpă în ochii tăi în ziua aceasta. Iată am lucrat nebunește și am greșit foarte mult. Și David a răspuns și a zis: Iată sulița, împărate! Să vină unul din tineri și s‐o ia. Și Domnul va întoarce fiecăruia după dreptatea sa și după credincioșia sa, căci Domnul te‐a dat astăzi în mâna mea și n‐am voit să‐mi întind mâna împotriva unsului Domnului. Și iată, după cum viața ta a fost astăzi scumpă în ochii mei, tot așa viața mea să fie scumpă în ochii Domnului și să mă scape din orice strâmtorare. Și Saul a zis lui David: Binecuvântat să fii tu, fiul meu David: tu vei fi viteaz și vei birui negreșit. Și David s‐a dus pe calea sa și Saul s‐a întors la locul său. Și David a zis în inima sa: Acum voi pieri într‐o zi de mâna lui Saul. Nimic nu este mai bine pentru mine decât să fug în țara filistenilor și Saul va deznădăjdui să mă mai caute în toate hotarele lui Israel și voi scăpa din mâna lui. Și David s‐a sculat și a trecut el și cei șase sute de oameni care erau cu el, la Achiș, fiul lui Maoc, împăratul Gatului. Și David a rămas cu Achiș în Gat, el și oamenii săi, fiecare om cu familia sa și David cu amândouă nevestele sale, Ahinoam Izreelita și Abigail Carmelita, nevasta lui Nabal. Și s‐a spus lui Saul că David a fugit la Gat. Și nu l‐a mai căutat. Și David a zis lui Achiș: Rogu‐te, dacă am aflat har în ochii tăi, să mi se dea un loc în una din cetățile țării ca să locuiesc acolo. Căci de ce să locuiască robul tău cu tine în cetatea împărătească? Și Achiș i‐a dat Țiclagul în ziua aceea. De aceea Țiclagul este al împăraților lui Iuda până în ziua de astăzi. Și numărul zilelor cât a locuit David în câmpul filistenilor a fost un an și patru luni. Și David s‐a suit cu oamenii săi și a năvălit asupra gheșuriților și ghirziților și amaleciților; căci aceștia erau locuitorii țării, care erau din vechime, cum mergi la Șur și până la țara Egiptului. Și David a bătut țara și nu lăsa cu viață nici bărbat nici femeie; și lua oile și boii și măgarii și cămilele și hainele și se întorcea și venea la Achiș. Și Achiș zicea: Împotriva cui ați năvălit astăzi? Și David zicea: Împotriva părții de miazăzi a lui Iuda și părții de miazăzi a ierahmeeliților și împotriva părții de miazăzi a cheniților. Și David nu lăsa cu viață nici bărbat nici femeie ca să‐i aducă la Gat zicând: Nu cumva să spună de noi zicând: Așa a făcut David. Și așa a fost obiceiul său în toate zilele cât a șezut în câmpul filistenilor. Și Achiș a crezut pe David și a zis: El a căzut în miros urât la poporul Israel și îmi va fi rob în veac. Și a fost așa: în zilele acelea filistenii și‐au adunat taberele pentru război să se lupte cu Israel. Și Achiș a zis lui David: Să știi bine că vei ieși cu mine în tabără, tu și oamenii tăi. Și David a zis lui Achiș: De aceea vei afla ce va face robul tău. Și Achiș a zis lui David: De aceea te voi pune păzitorul capului meu în toate zilele. Și Samuel murise, și tot Israelul îl plânsese și‐l înmormântaseră la Rama, în cetatea sa. Și Saul depărtase din țară pe cei ce cheamă duhurile morților și pe vrăjitori. Și filistenii s‐au adunat și au venit și au tăbărât la Sunem. Și Saul a adunat tot Israelul și au tăbărât în Ghilboa. Și Saul a văzut tabăra filistenilor și s‐a temut și inima sa a tremurat foarte tare. Și Saul a întrebat pe Domnul, dar Domnul nu i‐a răspuns, nici prin visuri, nici prin Urim, nici prin proroci. Și Saul a zis robilor săi: Căutați‐mi o femeie care cheamă duhurile morților ca să mă duc la ea și s‐o întreb. Și robii săi i‐au zis: Iată o femeie care cheamă duhurile morților este în En‐Dor. Și Saul s‐a schimbat și s‐a îmbrăcat cu alte haine și s‐a dus el și doi oameni cu el și au venit la femeie noaptea. Și a zis: Rogu‐te, ghicește‐mi printr‐un duh de mort și scoală‐mi pe acela pe care ți‐l voi numi. Și femeia i‐a zis: Iată știi ce a făcut Saul, cum a stârpit din țară pe toți cei ce cheamă duhurile morților și pe vrăjitori. De ce dar pui o cursă sufletului meu ca să mă faci să mor? Și Saul i‐a jurat pe Domnul zicând: Viu este Domnul de ți se va întâmpla vreun rău din acest lucru. Și femeia a zis: Pe cine să‐ți scol? Și el a zis: Scoală‐mi pe Samuel. Și femeia a văzut pe Samuel și a strigat cu glas tare. Și femeia a vorbit lui Saul zicând: De ce m‐ai înșelat? Căci tu ești Saul! Și împăratul i‐a zis: Nu te teme, căci ce vezi? Și femeia a zis lui Saul: Văd un dumnezeu suindu‐se din pământ. Și el i‐a zis: Ce chip are? Și ea a zis: Un om bătrân se suie și este învelit cu o mantie. Și Saul a cunoscut că era Samuel și s‐a plecat cu fața la pământ și a făcut o plecăciune. Și Samuel a zis lui Saul: De ce‐mi tulburi odihna ca să mă scoli? Și Saul a răspuns: Sunt foarte strâmtorat, căci filistenii fac război împotriva mea și Dumnezeu s‐a depărtat de la mine și nu‐mi mai răspunde, nici prin proroci, nici prin visuri. De aceea te‐am chemat ca să‐mi faci cunoscut ce să fac. Și Samuel a zis: De ce mă întrebi când Domnul s‐a depărtat de la tine și s‐a făcut potrivnicul tău? Și Domnul ți‐a făcut cum a vorbit prin mine și Domnul a rupt împărăția din mâna ta și a dat‐o aproapelui tău, lui David. Pentru că n‐ai ascultat de glasul Domnului și n‐ai îndeplinit aprinderea mâniei lui asupra lui Amalec, de aceea ți‐a făcut Domnul lucrul acesta astăzi. Și Domnul va da și pe Israel cu tine în mâna filistenilor și mâine tu și fiii tăi veți fi cu mine. Domnul va da și tabăra lui Israel în mâna filistenilor. Și Saul a căzut îndată întins la pământ și s‐a temut foarte mult de cuvintele lui Samuel și nu era nicio putere în el, căci nu mâncase pâine toată ziua și toată noaptea. Și femeia a venit la Saul și a văzut că era foarte tulburat și i‐a zis: Iată roaba ta a ascultat de glasul tău și mi‐am pus viața în mâna ta și am ascultat de cuvintele tale, pe care mi le‐ai vorbit. Și acum ascultă, rogu‐te, și tu de glasul roabei tale și lasă‐mă să‐ți pun înainte o bucată de pâine și mănâncă și să ai putere când vei pleca pe cale. Dar el n‐a vrut și a zis: Nu voi mânca! Dar robii săi precum și femeia au stăruit de el și el a ascultat de glasul lor. Și s‐a sculat de la pământ și a șezut pe pat. Și femeia avea un vițel gras în casă și s‐a grăbit și l‐a junghiat și a luat făină și a frământat și a copt azimi din ea. Și le‐a adus înaintea lui Saul și înaintea robilor săi și au mâncat. Apoi s‐au sculat și au plecat chiar în noaptea aceea. Și filistenii și‐au adunat toate taberele la Afec și Israel a tăbărât la fântâna care este în Izreel. Și mai marii filistenilor au înaintat cu sutele și cu miile. Și David și oamenii săi au înaintat în urmă cu Achiș. Și mai marii filistenilor au zis: Ce caută acești evrei aici? Și Achiș a zis mai marilor filistenilor: Oare nu este acesta David, robul lui Saul, împăratul lui Israel, care a fost cu mine aceste zile sau mai bine acești ani și n‐am aflat nicio vină în el, din ziua când a căzut la mine până în ziua de astăzi? Dar mai marii filistenilor s‐au mâniat pe el și mai marii filistenilor i‐au zis: Trimite înapoi pe omul acesta ca să se întoarcă la locul său unde l‐ai așezat și să nu se pogoare cu noi la luptă ca să nu ne fie potrivnic în luptă. Căci cu ce ar putea acesta să se împace cu domnul său? Oare nu cu capetele acestor oameni? Oare nu este acesta David de care cântau una alteia în jocuri zicând: Saul a ucis miile sale și David zecile de mii ale sale? Și Achiș a chemat pe David și i‐a zis: Viu este Domnul, tu ai fost drept și ieșirea ta și intrarea ta cu mine în tabără este bună în ochii mei; căci n‐am aflat rău în tine din ziua venirii tale la mine până în ziua de astăzi; dar nu ești bun în ochii mai marilor. Și întoarce‐te și mergi în pace ca să nu faci rău în ochii mai marilor filistenilor. Și David a zis lui Achiș: Ce am făcut și ce ai aflat în robul tău din ziua în care am fost înaintea ta până în ziua de astăzi ca să nu merg să mă bat împotriva vrăjmașilor domnului meu împăratul? Și Achiș a răspuns și a zis lui David: Știu că ești bun în ochii mei ca un înger al lui Dumnezeu, dar mai marii filistenilor au zis: Să nu se suie cu noi la luptă. Și scoală‐te dis de dimineață cu robii domnului tău care au venit cu tine și sculați‐vă de dimineață și când vi se va lumina, plecați. Și David s‐a sculat de dimineață, el și oamenii săi, ca să plece a doua zi să se întoarcă în țara filistenilor. Și filistenii s‐au suit la Izreel. Și a fost așa: când au venit David și oamenii săi la Țiclag a treia zi, amaleciții năvăliseră în partea despre miazăzi și în Țiclag și bătuseră Țiclagul și‐l arseseră cu foc, și luaseră prinse pe femeile și toți care erau în el, mici și mari: n‐au ucis pe nimeni, ci i‐au luat cu ei și s‐au dus pe calea lor. Și David și oamenii săi au venit în cetate și iată era arsă cu foc, și nevestele lor și fiii lor și fetele lor erau luate prinse. Și David și poporul care era cu el și‐au înălțat glasul și au plâns până nu mai era putere în ei să plângă. Și amândouă nevestele lui David erau luate prinse: Ahinoam Izreelita și Abigail, nevasta lui Nabal, Carmelita. Și David era foarte strâmtorat, căci poporul vorbea să‐l ucidă cu pietre, pentru că sufletul întregului popor era amărât, fiecare om pentru fiii săi și pentru fetele sale. Și David s‐a întărit în Domnul Dumnezeul său. Și David a zis lui Abiatar preotul, fiul lui Ahimelec: Adu‐mi, rogu‐te, efodul aici. Și Abiatar a adus acolo efodul la David. Și David a întrebat pe Domnul zicând: Să urmăresc această ceată? Voi ajunge‐o? Și el i‐a răspuns: Urmărește, căci îi vei ajunge negreșit și vei căpăta înapoi toate. Și David s‐a dus el și cei șase sute de inși care erau cu el și au venit la pârâul Besor unde au stat cei ce rămâneau în urmă. Și David a urmărit înainte, el și patru sute de inși, iar două sute de inși au stat înapoi, care erau prea obosiți ca să treacă pârâul Besor. Și au găsit pe un egiptean în câmp și l‐au dus la David și i‐au dat pâine și a mâncat și i‐au dat apă și a băut. Și i‐au dat o bucată de turtă de smochine și două turte de stafide și a mâncat și i‐a venit iarăși duhul în el, căci nu mâncase pâine, nici nu băuse apă de trei zile și trei nopți. Și David i‐a zis: Al cui ești? Și de unde ești? Și el a zis: Sunt un tânăr egiptean rob al unui amalecit și domnul meu m‐a părăsit, fiindcă m‐am îmbolnăvit acum trei zile. Noi am năvălit în partea de miazăzi a cheretiților și în cea care ține de Iuda și în partea de miazăzi a lui Caleb și am ars Țiclagul cu foc. Și David i‐a zis: Voiești să mă pogori la ceata aceea? Și el a zis: Jură‐mi pe Dumnezeu că nu mă vei omorî și nu mă vei da în mâinile domnului meu și te voi pogorî la ceata aceea. Și l‐a pogorât și iată erau împrăștiați pe toată fața pământului, mâncând și bând și jucând, pentru toată prada cea mare pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda. Și David i‐a bătut din amurg și până în seara zilei a doua și n‐a scăpat niciunul din ei, afară de patru sute de tineri care au încălecat pe cămile și au fugit. Și David a luat înapoi tot ce luaseră amaleciții și David a luat înapoi și pe cele două neveste ale sale. Și nu le‐a lipsit niciunul, mic sau mare, nici fii nici fete, nici pradă, nici nimic din toate câte luaseră de la ei: David a adus toate înapoi. Și David a luat toate oile și boii pe care le‐au mânat înaintea celorlalte vite. Și au zis: Aceasta este prada lui David. Și David a venit la cei două sute de inși care erau prea obosiți ca să urmeze pe David și pe care‐i lăsase la pârâul Besor, și ei au ieșit spre întâmpinarea lui David și spre întâmpinarea poporului care era cu el și David s‐a apropiat de popor și i‐a întrebat de sănătate. Și toți oamenii cei răi și ai lui Belial, din cei ce se duseseră cu David, au răspuns și au zis: Pentru că n‐au mers cu noi, nu le vom da nimic din prada pe care am luat‐o înapoi, ci doar fiecăruia nevasta sa și fiii săi ca să‐i ia și să se ducă. Dar David a zis: Să nu faceți așa, frații mei, cu ceea ce ne‐a dat Domnul care ne‐a păzit și a dat în mâna noastră ceata care venea împotriva noastră. Și cine va asculta de voi în lucrul acesta? Căci cum este partea celui ce se pogoară la luptă așa va fi și partea celui ce rămâne la unelte: vor împărți deopotrivă. Și a fost așa din ziua aceea încolo și el a făcut aceasta așezământ și orânduire pentru Israel până în ziua de astăzi. Și David a venit la Țiclag și a trimis din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, zicând: Iată un dar pentru voi din prada vrăjmașilor Domnului! Celor din Betel și celor din Ramotul de miazăzi și celor din Iatir. și celor din Aroer și celor din Sifmot și celor din Eștemoa și celor din Racal și celor din cetățile ierahmeeliților și celor din cetățile cheniților și celor din Horma și celor din Cor‐Așan și celor din Atac și celor din Hebron și tuturor locurilor pe unde mersese și venise David, el și oamenii săi. Și filistenii s‐au luptat împotriva lui Israel și bărbații lui Israel au fugit dinaintea filistenilor și au căzut uciși pe muntele Ghilboa. Și filistenii au urmărit aprig pe Saul și pe fiii săi și filistenii au bătut pe Ionatan și pe Abinadab și pe Malchișua, fiii lui Saul. Și lupta a fost grea pentru Saul și l‐au ajuns arcașii și s‐a temut foarte mult de arcași. Și Saul a zis purtătorului armelor sale: Scoate‐ți sabia și străpunge‐mă cu ea ca nu cumva să vină acești netăiați împrejur și să mă străpungă și să‐și bată joc de mine. Iar purtătorul armelor sale n‐a voit, căci se temea foarte mult. Și Saul și‐a luat sabia și s‐a aruncat în ea. Și purtătorul armelor sale, când a văzut că Saul era mort, s‐a aruncat și el în sabia sa și a murit cu el. Și Saul și cei trei fii ai săi și purtătorul armelor sale și toți oamenii săi au murit în aceeași zi. Și bărbații lui Israel, care erau dincolo de vale și cei ce erau dincolo de Iordan au văzut că bărbații lui Israel au fugit și că Saul și fiii săi erau morți și au părăsit cetățile și au fugit. Și filistenii au venit și au locuit în ele. Și a fost așa: a doua zi au venit filistenii ca să dezbrace pe cei uciși și au aflat pe Saul și pe cei trei fii ai săi căzuți pe muntele Ghilboa. Și i‐au tăiat capul și l‐au dezbrăcat de armele lui și au trimis în toate părțile în țara filistenilor să ducă vestea în casele idolilor lor și poporului. Și au pus armele lui în casa Astarteelor și i‐au atârnat trupul de zidul Bet‐Șanului. Și locuitorii din Iabes‐Galaad au auzit despre cele ce făcuseră filistenii lui Saul, și toți bărbații viteji s‐au sculat și au mers toată noaptea și au luat trupul lui Saul și trupurile fiilor săi de pe zidul Bet‐Șanului și au venit la Iabes și le‐au ars acolo. Și le‐au luat oasele și le‐au îngropat sub tamariscul din Iabes și au postit șapte zile. Și a fost așa: după moartea lui Saul, când s‐a întors David de la înfrângerea amaleciților, David a locuit două zile în Țiclag. Și a fost așa: a treia zi, iată, un bărbat a venit din tabără de la Saul cu hainele sfâșiate și cu pământ pe capul său. Și a fost așa: când a venit la David, a căzut la pământ și a făcut o plecăciune. Și David i‐a zis: De unde vii? Și el i‐a zis: Am scăpat din tabăra lui Israel. Și David i‐a zis: Cum s‐a întâmplat lucrul? Spune‐mi, te rog. Și el a spus: Poporul a fugit din luptă și mulți din popor au căzut și au murit și Saul și Ionatan, fiul său, au murit și ei. Și David a zis tânărului care‐i spusese aceste lucruri: Cum știi tu că sunt morți Saul și Ionatan, fiul său? Și tânărul care‐i spusese a zis: Treceam din întâmplare pe muntele Ghilboa și, iată, Saul era rezemat pe sulița sa și, iată, care și călăreți îl urmăreau aprig. Și s‐a uitat înapoi și m‐a văzut și m‐a strigat. Și eu am zis: Iată‐mă! Și mi‐a zis: Cine ești tu? Și i‐am zis: Sunt un amalecit. El mi‐a zis iarăși: Stai, te rog, peste mine și omoară‐mă căci m‐au apucat mari dureri, căci viața mea este încă întreagă în mine. Și am stat peste el și l‐am omorât, căci știam că nu mai putea trăi după căderea sa. Și am luat cununa care era pe capul lui și brățara care era pe brațul lui și le‐am adus aici, domnului meu. Și David și‐a apucat hainele și le‐a sfâșiat, așa și toți bărbații care erau cu el. Și au bocit și au postit până seara pentru Saul și pentru Ionatan, fiul său, și pentru poporul Domnului și pentru casa lui Israel, căci căzuseră prin sabie. Și David a zis tânărului care‐i spusese aceste lucruri: De unde ești? Și el a zis: Sunt fiul unui străin, al unui amalecit. Și David i‐a zis: Cum nu te‐ai temut să‐ți întinzi mâna ca să omori pe unsul Domnului? Și David a chemat pe unul din tineri și i‐a zis: Vino încoace și aruncă‐te asupra lui! Și l‐a lovit și a murit. Și David i‐a zis: Sângele tău să fie asupra capului tău! Căci gura ta a mărturisit împotriva ta zicând: Am omorât pe unsul Domnului. Și David a plâns cu această plângere pentru Saul și pentru Ionatan, fiul său. Și a poruncit să învețe pe copiii lui Iuda cântarea arcului. Iată este scrisă în cartea lui Iașar. Slava lui Israel ucisă pe înălțimile tale! Cum au căzut vitejii! Nu spuneți în Gat, nu vestiți în ulițele Ascalonului, ca să nu se bucure fiicele filistenilor, ca să nu se laude fiicele celor netăiați împrejur. Munți ai Ghilboaei, nici rouă nici ploaie să nu fie peste voi, nici câmpii de daruri ridicate! Căci acolo a fost pângărit scutul vitejilor, scutul lui Saul, neuns cu untdelemn. Arcul lui Ionatan nu se întorcea înapoi de la sângele celor uciși, de la grăsimea vitejilor și sabia lui Saul nu se întorcea goală. Saul și Ionatan, prea iubiți și plăcuți în viețile lor, chiar și în moartea lor nu s‐au despărțit. Erau mai iuți decât vulturii, mai tari decât leii. Fiice ale lui Israel, plângeți după Saul, care vă îmbrăca în stacojiu cu strălucire, care punea găteli de aur pe veșmintele voastre! Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Ionatan este omorât pe înălțimile tale! Mă doare după tine, fratele meu Ionatan! Foarte plăcut îmi erai; minunată a fost iubirea ta pentru mine: întrecea iubirea femeilor! Cum au căzut vitejii și armele de război s‐au pierdut. Și a fost așa: după aceasta, David a întrebat pe Domnul zicând: Să mă sui într‐una din cetățile lui Iuda? Și Domnul a zis: Suie‐te! Și David a zis: Unde să mă sui? Și el a zis: La Hebron! Și David s‐a suit acolo cu cele două neveste ale sale Ahinoam, Izreelita și Abigail, nevasta lui Nabal din Carmel. Și David a suit pe oamenii lui care erau cu el pe fiecare cu familia sa și au locuit în cetățile Hebronului. Și bărbații lui Iuda au venit și au uns acolo pe David împărat peste casa lui Iuda. Și au spus lui David: Bărbații din Iabes‐Galaad sunt aceia care au îngropat pe Saul. Și David a trimis soli la bărbații din Iabes‐Galaad și le‐a zis: Binecuvântat să fiți de Domnul că ați arătat această îndurare domnului vostru, lui Saul, și l‐a ți îngropat! Și acum Domnul să vă arate îndurare și adevăr! Chiar și eu vă voi răsplăti îndurarea aceasta, pentru că ați făcut acest lucru. Și acum să vi se întărească mâinile și fiți viteji, căci domnul vostru Saul a murit și casa lui Iuda m‐a uns împărat peste sine. Și Abner, fiul lui Ner, mai marele oastei lui Saul, a luat pe Iș‐Boșet, fiul lui Saul, și l‐a trecut la Mahanaim și l‐a făcut împărat peste Galaad și peste Gheșuriți și peste Izreel și peste Efraim și peste Beniamin și peste tot Israelul. Iș‐Boșet, fiul lui Saul, era de patruzeci de ani când s‐a făcut împărat peste Israel și a domnit doi ani. Dar casa lui Iuda a urmat pe David. Și numărul zilelor cât a fost David împărat în Hebron peste casa lui Iuda a fost șapte ani și șase luni. Și Abner, fiul lui Ner, și robii lui Iș‐Boșet, fiul lui Saul, au ieșit din Mahanaim spre Gabaon. Și Ioab, fiul Țeruiei, și robii lui David au ieșit și s‐au întâlnit la iazul din Gabaon și au șezut jos, aceștia dincoace de iaz și aceia dincolo de iaz. Și Abner a zis lui Ioab: Să se scoale, te rog, tinerii și să se zbenguie înaintea noastră! Și Ioab a zis: Să se scoale! Și s‐au sculat și au trecut după număr doisprezece pentru Beniamin și pentru Iș‐Boșet, fiul lui Saul, și doisprezece din robii lui David. Și au apucat fiecare pe semenul său de cap și au înfipt unul altuia sabia în coastă și au căzut deodată. Și locul acela a fost numit Helcat‐Hațurim, care este lângă Gabaon. Și lupta a fost foarte aprigă în ziua aceea. Și Abner și bărbații lui Israel au fost bătuți înaintea robilor lui David. Și acolo erau trei fii ai Țeruiei: Ioab și Abișai și Asael. Și Asael era iute de picior ca una din căprioarele care sunt în câmp. Și Asael a urmărit pe Abner și mergând nu se abătea nici spre dreapta nici spre stânga din urma lui Abner. Și Abner s‐a uitat în urma sa și a zis: Tu ești, Asael? Și el a zis: Eu sunt. Și Abner i‐a zis: Abate‐te spre dreapta sau spre stânga și apucă pe unul din tineri și ia‐ți pentru tine armătura lui! Dar Asael n‐a voit să se abată din urma lui. Și Abner a zis iarăși lui Asael: Abate‐te din urma mea: de ce să te lovesc la pământ? Cum aș putea atunci să‐mi ridic fața la Ioab, fratele tău? Dar n‐a voit să se abată. Și Abner i‐a înfipt coada suliței în pântece și sulița i‐a ieșit pe dinapoi. Și a căzut acolo și a murit pe loc. Și a fost așa: toți câți veneau la locul unde căzuse și murise Asael se opreau. Iar Ioab și Abișai au urmărit pe Abner. Și apunea soarele când au venit la dealul Ama, care este în dreptul Ghiahului, pe calea pustiei Gabaonului. Și copiii lui Beniamin s‐au adunat după Abner și s‐au făcut un mănunchi și au stătut pe vârful unui deal. Și Abner a strigat către Ioab și a zis: Va sfâșia oare sabia în veac? Nu știi că la sfârșit va fi amărăciune? Și până când nu vei spune poporului să se întoarcă de la urmărirea fraților săi? Și Ioab a zis: Viu este Dumnezeu, de n‐ai fi vorbit, hotărât că dimineață poporul s‐ar fi suit fiecare de la urmărirea fratelui său. Și Ioab a suflat în trâmbiță și tot poporul s‐a oprit și n‐au mai urmărit pe Israel, nici nu s‐au mai luptat. Și Abner și bărbații săi au umblat prin câmpie toată noaptea aceea și au trecut Iordanul și au mers prin tot Bitronul și au venit la Mahanaim. Și Ioab s‐a întors de la urmărirea lui Abner și a adunat tot poporul și lipseau nouăsprezece bărbați din robii lui David și Asael. Și robii lui David bătuseră din Beniamin și din bărbații lui Abner trei sute șaizeci de bărbați care și muriseră. Și au ridicat pe Asael și l‐au înmormântat în mormântul tatălui său care era în Betleem. Și Ioab a mers toată noaptea cu bărbații săi și li s‐au vărsat zorile în Hebron. Și a fost lung războiul între casa lui Saul și casa lui David. Și David se întărea tot mai mult, iar casa lui Saul slăbea tot mai mult. Și lui David i s‐au născut fii în Hebron: Întâiul‐născut al său a fost Amnon din Ahinoam Izreelita și al doilea al său a fost Chileab din Abigail, nevasta lui Nabal din Carmel, și al treilea, Absalom, fiul Maachei, fiica lui Talmai, împăratul Gheșurului, și al patrulea Adonia, fiul Hagitei, și al cincilea Șefatia, fiul Abitalei, și al șaselea Itream din Egla, nevasta lui David. Aceștia s‐au născut lui David în Hebron. Și a fost așa: pe când era război între casa lui Saul și casa lui David Abner s‐a făcut tare pentru casa lui Saul. Și Saul avea o țiitoare al cărei nume era Rițpa, fiica lui Aiia. Și Iș‐Boșet a zis lui Abner: De ce ai intrat la țiitoarea tatălui meu? Și Abner s‐a mâniat foarte tare de cuvintele lui Iș‐Boșet și a zis: Oare cap de câine al lui Iuda sunt eu? Astăzi eu arăt îndurare casei lui Saul, tatăl tău, fraților săi și prietenilor săi și nu te‐am dat în mâna lui David, și totuși mă învinuești azi de nelegiuire cu femeia aceasta? Așa să facă Dumnezeu lui Abner și încă mai mult de nu‐i voi face așa cum a jurat Domnul lui David: de a muta împărăția de la casa lui Saul și de a ridica scaunul de domnie al lui David peste Israel și peste Iuda, de la Dan până la Beer‐Șeba. Și Iș‐Boșet n‐a putut răspande lui Abner un alt cuvânt, căci se temea de el. Și Abner a trimis soli la David, din parte‐i zicând: A cui este țara? zicând: Fă legământ cu mine și iată mâna mea va fi cu tine ca să‐ți aducă pe tot Israelul. Și el a zis: Bine, voi face legământ cu tine dar un lucru cer de la tine, adică, să nu‐mi vezi fața până nu vei aduce mai întâi pe Mical, fata lui Saul, când vei veni să‐mi vezi fața. Și David a trimis soli la Iș‐Boșet, fiul lui Saul, zicând: Dă‐mi pe nevasta mea Mical pe care mi‐am logodit‐o pentru o sută de prepuțuri ale filistenilor. Și Iș‐Boșet a trimis și a luat‐o de la bărbatul ei, de la Paltiel, fiul lui Laiș. Și bărbatul ei a mers cu ea și plângea mergând în urma ei până la Bahurim. Atunci Abner i‐a zis: Du‐te, întoarce‐te! Și s‐a întors. Și Abner a vorbit bătrânilor lui Israel zicând: Ați cerut altă dată pe David ca împărat peste voi. Acum deci faceți‐l! Căci Domnul a vorbit despre David, zicând: Prin mâna lui David, robul meu, voi mântui pe poporul meu Israel din mâna filistenilor și din mâna tuturor vrăjmașilor săi. Și Abner a vorbit și la urechile lui Beniamin. Și Abner s‐a dus să spună și la urechile lui David la Hebron tot ce era bun în ochii lui Israel și în ochii casei întregi a lui Beniamin. Și Abner a venit la David în Hebron și douăzeci de bărbați cu el. Și David a făcut un ospăț lui Abner și bărbaților care erau cu el. Și Abner a zis lui David: Mă voi scula și mă voi duce și voi aduna tot Israelul la domnul meu împăratul, ca să facă legământ cu tine și să domnești peste tot ce‐ți dorește sufletul. Și David a dat drumul lui Abner și s‐a dus în pace. Și iată robii lui David și Ioab au venit de la o ceată și au adus mare pradă cu ei. Și Abner nu era cu David în Hebron, căci îi dăduse drumul și se dusese în pace. Și Ioab a venit și toată oastea care era cu el și au spus lui Ioab zicând: Abner, fiul lui Ner, a venit la împărat și el i‐a dat drumul și s‐a dus în pace. Și Ioab a intrat la împărat și a zis: Ce ai făcut? Iată, Abner a venit la tine: pentru ce i‐ai dat drumul și s‐a dus? Cunoști pe Abner, fiul lui Ner, că a venit să te înșele și să afle ieșirea ta și intrarea ta și să știe tot ce faci. Și Ioab a ieșit de la David și a trimis soli după Abner și l‐au adus înapoi de la puțul Sira iar David nu știa. Și Abner s‐a întors la Hebron și Ioab l‐a luat de o parte în mijlocul porții ca să‐i vorbească în ascuns și l‐a lovit acolo în pântece și a murit, pentru sângele lui Asael, fratele său. Și David a auzit mai târziu și a zis: Eu și împărăția mea sunt nevinovat înaintea Domnului în veac de sângele lui Abner, fiul lui Ner. Să cadă peste capul lui Ioab și peste toată casa tatălui său; și să nu lipsească din casa lui Ioab om care are o scurgere sau care este lepros sau care se reazemă în băț sau care cade de sabie sau care e lipsit de pâine. Astfel au ucis Ioab și Abișai, fratele său, pe Abner pentru că omorâse pe Asael, fratele lor, în luptă la Gabaon. Și David a zis lui Ioab și la tot poporul care era cu el: Sfâșiați‐vă hainele și încingeți‐vă cu saci și bociți înaintea lui Abner. Și împăratul David mergea în urma sicriului. Și au înmormântat pe Abner în Hebron și împăratul și‐a ridicat glasul și a plâns la mormântul lui Abner și tot poporul a plâns. Și împăratul a plâns pentru Abner și a zis: Să moară Abner cum moare un nebun? Mâinile tale nu erau legate nici picioarele puse în fiare; ai căzut cum cade cineva înaintea copiilor nelegiuirii. Și tot poporul a plâns iarăși pentru el. Și tot poporul a venit să facă pe David să mănânce pâine pe când era încă ziuă, dar David a jurat zicând: Așa să‐mi facă Dumnezeu și încă mai mult de voi gusta pâine sau altceva înainte de apusul soarelui. Și tot poporul a văzut și a fost bine în ochii lor, căci tot ce făcea împăratul era bine în ochii întregului popor. Și tot poporul și tot Israelul au cunoscut în ziua aceea că n‐a fost de la împărat moartea lui Abner, fiul lui Ner. Și împăratul a zis robilor săi: Nu știți că un mai mare și un mare căpitan a căzut astăzi în Israel? Și eu sunt slab astăzi, deși uns împărat, și bărbații aceștia fiii Țeruiei sunt prea tari pentru mine. Domnul să răsplătească răufăcătorului după răutatea sa. Și fiul lui Saul a auzit că Abner murise la Hebron și i‐au slăbit mâinile și tot Israelul s‐a tulburat. Și fiul lui Saul avea doi oameni mai mari peste cete: numele unuia era Baana și numele celuilalt Recab, fiii lui Rimon Beerotitul, din copiii lui Beniamin. (Căci și Beerot este socotit la Beniamin. Și beerotiții au fugit la Ghitaim și au stat vremelnic acolo până în ziua de astăzi). Și Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu care era olog de picioare. El era de cinci ani când a venit știrea din Izreel despre Saul și Ionatan și doica sa l‐a luat și a fugit. Și a fost așa: pe când se grăbea ea să fugă, a căzut și a rămas olog. Și numele lui era Mefiboșet. Și Recab și Baana, fiii lui Rimon, Beerotitul, au mers și au ajuns pe la arșița zilei în casa lui Iș‐Boșet, care își făcea odihna de amiază. Și au intrat acolo în mijlocul casei, ca și când ar fi venit să ia grâu și l‐au lovit în pântece și Recab și Baana, fratele său, au scăpat. Și au intrat în casă și el era culcat pe patul său în odaia sa de dormit și l‐au lovit, și l‐au omorât și i‐au tăiat capul și i‐au luat capul și au mers toată noaptea pe calea câmpiei. Și au adus capul lui Iș‐Boșet la David la Hebron și au zis împăratului: Iată capul lui Iș‐Boșet, fiul lui Saul, vrăjmașul tău, care ți‐a căutat viața. Și Domnul a răzbunat pe domnul meu împăratul astăzi de Saul și de sămânța lui. Și David a răspuns lui Recab și lui Baana, fratele său, fiilor lui Rimon Beerotitul, și le‐a zis: Viu este Domnul care a răscumpărat sufletul meu din orice strâmtorare. Când cineva mi‐a spus zicând: Iată Saul e mort! socotind că a adus știre bună, l‐am apucat și l‐am ucis la Țiclag ca să‐i răsplătesc pentru știrea lui. Cu cât mai mult când niște oameni răi au ucis pe un bărbat drept în casa sa pe patul său, să nu cer eu sângele lui din mâna voastră și să vă iau de pe pământ? Și David a poruncit tinerilor săi și i‐au ucis și le‐au tăiat mâinile și picioarele și i‐au spânzurat la Hebron lângă iaz. Și au luat capul lui Iș‐Boșet și l‐au înmormântat în mormântul lui Abner în Hebron. Și toate semințiile lui Israel au venit la David în Hebron și au vorbit zicând: Iată suntem osul tău și carnea ta. Mai înainte, când era Saul împărat peste noi, tu erai cel ce duceai afară și aduceai înăuntru pe Israel. Și Domnul ți‐a zis: Tu vei fi păstorul poporului meu Israel și tu vei fi povățuitorul lui Israel. Deci toți bătrânii lui Israel au venit la împărat în Hebron. Și împăratul David a făcut legământ cu ei în Hebron înaintea Domnului. Și au uns pe David împărat peste Israel. David era de treizeci de ani când s‐a făcut împărat și a domnit patruzeci de ani. În Hebron a domnit peste Iuda șapte ani și șase luni și în Ierusalim a domnit treizeci și trei de ani peste tot Israelul și Iuda. Și împăratul s‐a dus cu oamenii săi la Ierusalim împotriva iebusiților, locuitorii țării. Și ei au vorbit lui David zicând: Nu vei intra aici; ci orbii și ologii te vor da îndărăt! Vrând să zică: David nu va intra nicidecum aici. Și David a luat întăritura Sionului, care este cetatea lui David. Și David a zis în ziua aceca: Cine va bate pe iebusiți, să se suie la canalul de apă și să bată pe ologi și pe orbi, care sunt urâți de sufletul lui David. De aceea se zice: Orbul și ologul nu vor intra în casă. Și David a locuit în întăritură și a numit‐o cetatea lui David. Și David a zidit de jur‐împrejur de la Milo și înăuntru. Și David se făcea tot mai mare și mai mare, căci Domnul Dumnezeul oștirilor era cu el. Și Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli la David și lemn de cedru și tâmplari și zidari și au zidit o casă lui David. Și David a cunoscut că Domnul îl întărise împărat peste Israel și că îi înălțase împărăția sa pentru poporul său Israel. Și David și‐a mai luat țiitoare și neveste din Ierusalim după ce a venit de la Hebron și lui David i s‐au mai născut fii și fete. Și acestea sunt numele celor ce i s‐au născut în Ierusalim: Șamua și Șobab și Natan și Solomon și Ibhar și Elișua și Nefeg și Iafia și Elișama și Eliada și Elifelet. Și când au auzit filistenii că unseseră pe David împărat peste Israel, toți filistenii s‐au suit să caute pe David și David a auzit și s‐a pogorât în întăritură. Și filistenii veniseră și se răspândiseră în valea Refaim. Și David a întrebat pe Domnul zicând: Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâna mea? Și Domnul a zis lui David: Suie‐te! Căci voi da negreșit pe filisteni în mâna ta. Și David a venit la Baal‐Perațim și David i‐a bătut acolo și a zis: Domnul a rupt pe vrăjmașii mei înaintea mea ca ruperea de ape. De aceea a pus numele locului aceluia Baal‐Perațim. Și și‐au lăsat acolo idolii lor și David și oamenii săi i‐au luat. Și filistenii s‐au suit din nou și s‐au răspândit în valea Refaim. Și David a întrebat pe Domnul și el a zis: Să nu te sui; fă un ocol pe dinapoia lor și să mergi asupra lor în dreptul duzilor. Și va fi așa: când vei auzi în vârfurile duzilor un vuiet ca de pași, grăbește‐te, căci atunci Domnul a ieșit înaintea ta ca să bată tabăra filistenilor. Și David a făcut așa cum îi poruncise Domnul și a bătut pe filisteni de la Gheba până la Ghezer. Și David a adunat iarăși pe toți bărbații aleși ai lui Israel, treizeci de mii. Și David s‐a sculat și a mers de la Baale al lui Iuda cu tot poporul care era cu el ca să aducă de acolo chivotul lui Dumnezeu peste care este chemat Numele, numele Domnului oștirilor care șade între heruvimi. Și au pus chivotul lui Dumnezeu pe un car nou și l‐au scos din casa lui Abinadab care era pe deal. Și Uza și Ahio, fiii lui Abinadab, mânau carul cel nou. Și l‐au scos din casa lui Abinadab care era pe deal cu chivotul lui Dumnezeu și Ahio mergea înaintea chivotului. Și David și toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului din tot felul de instrumente de lemn de brad și din harfe și din psaltiri și din timpane și din fluiere și din chimvale. Și când au venit la aria lui Nacon, Uza a întins mâna la chivotul lui Dumnezeu și l‐a apucat căci boii s‐au poticnit. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Uza, și Dumnezeu l‐a lovit acolo pentru greșala sa și a murit acolo lângă chivotul lui Dumnezeu. Și David s‐a mâhnit că Domnul izbucnise împotriva lui Uza, și a numit locul acela Pereț‐Uza până în ziua de astăzi. Și David s‐a temut în ziua aceea de Domnul și a zis: Cum va intra la mine chivotul Domnului? Și David n‐a voit să mute chivotul Domnului la el în cetatea lui David, ci David l‐a dus de o parte în casa lui Obed‐Edom Ghititul. Și chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed‐Edom Ghititul. Și Domnul a binecuvântat pe Obed‐Edom și toată casa lui. Și s‐a spus împăratului David zicând: Domnul a binecuvântat casa lui Obed‐Edom și tot ce este al lui pentru chivotul lui Dumnezeu. Și David a mers și a adus chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed‐Edom în cetatea lui David cu bucurie. Și a fost așa: când cei ce purtau chivotul Domnului merseseră șase pași, el jertfea un bou și un vițel gras. Și David juca cu toată puterea lui înaintea Domnului. Și David era încins cu un efod de in subțire. Și David și toată casa lui Israel au adus chivotul Domnului în strigăte de bucurie și în sunetul trâmbițelor. Și a fost așa: când a intrat chivotul Domnului în cetatea lui David, Mical, fiica lui Saul, s‐a uitat pe fereastră și a văzut pe împăratul David sărind și jucând înaintea Domnului și l‐a disprețuit în inima ei. Și au adus chivotul Domnului și l‐au pus la locul său în mijlocul cortului, pe care‐l întinsese David pentru el. Și David a adus arderi de tot și jertfe de pace înaintea Domnului. Și când a sfârșit David de adus arderea de tot și jertfele de pace, a binecuvântat poporul în numele Domnului oștirilor. Și a împărțit la tot poporul, la toată mulțimea lui Israel, la bărbați și la femei, fiecăruia câte o turtă de pâine și câte o bucată de carne și câte o turtă de stafide. Și tot poporul s‐a dus fiecare la casa sa. Și David s‐a întors să‐și binecuvânteze casa. Și Mical, fiica lui Saul, a ieșit înaintea lui David și a zis: Cât de slăvit s‐a arătat astăzi împăratul lui Israel care s‐a dezgolit astăzi înaintea ochilor roabelor slujitorilor săi, cum se dezgolește fără rușine unul din oamenii de rând. Și David a zis către Mical: Am făcut‐o înaintea Domnului care m‐a ales mai mult decât pe tatăl tău și mai mult decât toată casa lui, ca să mă pună domn peste poporul Domnului, peste Israel; deci voi juca înaintea Domnului. Și mă voi arăta și mai de nimic decât aceasta și voi fi și mai înjosit în ochii mei; dar de roabele de care ai vorbit, de ele voi fi ținut în cinste. Și Mical, fiica lui Saul, n‐a avut copil până în ziua morții sale. Și a fost așa: când a locuit împăratul în casa sa și Domnul îi dăduse odihnă de toți vrăjmașii lui de jur împrejur, împăratul a zis lui Natan, prorocul: Vezi, eu locuiesc într‐o casă de cedru, iar chivotul lui Dumnezeu locuiește în covoare. Și Natan a zis împăratului: Mergi și fă tot ce este în inima ta, căci Domnul este cu tine. Și a fost așa: în aceeași noapte cuvântul Domnului a fost către Natan zicând: Mergi și zi robului meu David: Așa zice Domnul: Oare îmi vei zidi tu o casă ca să locuiesc în ea? Căci n‐am locuit în casă din ziua în care am scos pe copiii lui Israel din Egipt până în ziua de astăzi, ci am umblat într‐un cort și într‐un locaș. În toate locurile în care am umblat cu toți copiii lui Israel, am vorbit eu oare o vorbă cu vreuna din semințiile lui Israel căreia i‐am poruncit să fie păstorul poporului meu Israel, zicând: De ce nu mi‐ați zidit o casă de cedru? Acum deci, așa vei zice robului meu David: Așa zice Domnul oștirilor: Te‐am luat din staul din urma oilor ca să fii domn peste poporul meu, peste Israel. Și am fost cu tine oriunde ai mers și am stârpit pe toți vrăjmașii tăi dinaintea ta și‐ți voi face un nume mare ca numele celor mari care sunt pe pământ. Și voi rândui un loc poporului meu Israel și‐l voi sădi ca să locuiască în locul său și să nu mai fie tulburați și copiii răutății nu‐l vor mai apăsa ca înainte, și ca din ziua în care am poruncit judecători peste poporul meu Israel; și ți‐am dat odihnă de toți vrăjmașii tăi. Și încă Domnul îți spune că îți va face o casă. Când se vor împlini zilele tale și vei dormi cu părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine, care va ieși din măruntaiele tale, și voi întări împărăția lui. El va zidi o casă numelui meu și voi întări scaunul de domnie al împărăției lui în veci. Eu îi voi fi tată și el îmi va fi fiu. Dacă va face nelegiuire, îl voi mustra cu toiagul bărbaților și cu bătăile copiilor oamenilor. Dar îndurarea mea nu se va depărta de la el, cum am luat‐o de la Saul pe care l‐am depărtat dinaintea ta. Și casa ta și împărăția ta va fi întemeiată în veac înaintea ta; scaunul tău de domnie va fi întărit în veac. Natan a vorbit așa lui David după toate aceste cuvinte și după toată această vedenie. Și împăratul David a intrat și a șezut înaintea Domnului și a zis: Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule? Și ce este casa mea că m‐ai adus la atâta? Și încă aceasta a fost prea puțin în ochii tăi, Doamne Dumnezeule! Și tu ai vorbit și de casa robului tău pentru un lung viitor. Și aceasta după felul oamenilor, Doamne Dumnezeule? Și ce să‐ți mai zică David? Căci tu cunoști pe robul tău, Doamne Dumnezeule! Pentru cuvântul tău și după inima ta ai făcut toată această mărime ca s‐o faci cunoscut robului tău. De aceea mare ești tu Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca tine și nu este Dumnezeu afară de tine, după toate câte am auzit cu urechile noastre. Și oare este un singur popor pe pământ ca poporul tău, ca Israel pe care Dumnezeu s‐a dus să și‐l răscumpere ca popor și să‐și facă un nume și să facă lucruri mari pentru voi și lucruri înfricoșate pentru țara ta înaintea poporului tău, pe care ți l‐ai răscumpărat din Egipt, de la neamurile și dumnezeii lor? Și ți‐ai întărit pe poporul tău Israel ca să‐ți fie popor în veac și tu, Doamne, te‐ai făcut Dumnezeul lor. Și acum, Doamne Dumnezeule, întărește în veac cuvântul pe care l‐ai vorbit despre robul tău și despre casa lui și fă cum ai zis! Și mărit să fie numele tău în veac zicând: Domnul oștirilor este Dumnezeu peste Israel, și casa robului tău David să fie întărită înaintea ta. Căci tu, Doamne al oștirilor, Dumnezeul lui Israel, ai descoperit urechii robului tău și ai zis: Îți voi zidi o casă: de aceea a găsit robul tău în inima sa să se roage către tine rugăciunea aceasta. Și acum, Doamne, tu ești Dumnezeu și cuvintele tale sunt adevăr și ai făgăduit acest lucru bun robului tău. Și acum placă‐ți să binecuvântezi casa robului tău ca să fie în veac înaintea ta, căci tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit, și casa robului tău să fie binecuvântată cu binecuvântarea ta în veac. Și după aceasta a fost așa: David a bătut pe filisteni și i‐a supus. Și David a luat Meteg‐Ama din mâna filistenilor. Și a bătut pe Moab și i‐a măsurat cu frânghia, punându‐i să se culce pe pământ. Și a măsurat două frânghii pentru omorât și o frânghie plină pentru trăit. Și moabiții au ajuns robii lui David și i‐au adus daruri. Și David a bătut pe Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul Țobei, pe când mergea să‐și dobândească înapoi stăpânirea la râul Eufrat. Și David a luat de la el o mie șapte sute de călăreți și două zeci de mii de oameni pedeștri. Și David a tăiat vinele cailor tuturor carelor dar a ținut din ei pentru o sută de care. Și sirienii de la Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul Țobei, și David a ucis din sirieni douăzeci și două de mii de oameni. Și David a pus străji în Siria Damascului și sirienii s‐au făcut robii lui David și i‐au adus daruri. Și Domnul da biruință lui David oriunde se ducea. Și David a luat scuturile de aur care erau pe robii lui Hadadezer și le‐a adus în Ierusalim. Și din Betah și din Berotai, cetăți ale lui Hadadezer, împăratul David a luat foarte multă aramă. Și Toi, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oastea lui Hadadezer, și Toi a trimis pe Ioram, fiul său, la împăratul David ca să‐l întrebe de sănătate și să‐l binecuvânteze pentru că se luptase împotriva lui Hadadezer și‐l bătuse. Căci Toi era bărbat de război cu Hadadezer. Și în mâinile lui erau vase de argint și vase de aur și vase de aramă. David, le‐a închinat și pe acestea Domnului, cu argintul și cu aurul închinat de la toate neamurile pe care le‐a supus: din Siria și din Moab și de la copiii lui Amon și de la filisteni și de la amaleciți și din prada lui Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul Țobei. Și David și‐a făcut un nume când s‐a întors, după ce a bătut pe sirieni ca la optsprezece mii de oameni în Valea Sării. Și a pus străjii în Edom și a pus străji în tot Edomul, și toți edomiții s‐au făcut robii lui David. Și Domnul dădea biruință lui David oriunde mergea. Și David a domnit peste tot Israelul și David făcea judecată și dreptate la tot poporul său. Și Ioab, fiul Țeruiei, era peste oștire și Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor de cronici și Țadoc, fiul lui Ahitub și Ahimelec, fiul lui Abiatar, erau preoți; și Seraia era scriitor; și Benaia, fiul lui Iehoiada, era peste cheretiți și peletiți și fiii lui David erau cârmuitori. Și David a zis: Mai este cineva care să fi rămas din casa lui Saul ca să‐i arăt îndurare pentru Ionatan? Și din casa lui Saul era un rob al cărui nume era Țiba. Și l‐au chemat la David. Și împăratul i‐a zis: Tu ești Țiba? Și el a zis: Robul tău. Și împăratul a zis: Mai este cineva din casa lui Saul ca să‐i arăt îndurarea lui Dumnezeu? Și Țiba a zis împăratului: Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de amândouă picioarele. Și împăratul i‐a zis: Unde este? Și Țiba a zis împăratului: Iată este în casa lui Machir, fiul lui Amiel din Lodebar. Și împăratul David a trimis și l‐a luat din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar. Și Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David și a căzut pe fața sa și a făcut o plecăciune. Și David a zis: Mefiboșet! Și el a răspuns. Iată robul tău! Și David i‐a zis: Nu te teme. Căci îți voi arăta negreșit îndurare pentru Ionatan, tatăl tău, și‐ți voi întoarce toată țarina lui Saul, tatăl tău, și vei mânca pâine la masa mea necurmat. Și el a făcut o plecăciune și a zis: Ce este robul tău ca să te uiți la un câine mort ca mine? Și împăratul a chemat pe Țiba, robul lui Saul, și i‐a zis: Tot ce a fost al lui Saul și al întregii sale case am dat fiului domnului tău. Și‐i vei lucra pământul tu și fiii tăi și robii tăi și vei aduce roadele ca fiul domnului tău să aibă pâine să mănânce; iar Mefiboșet, fiul domnului tău, va mânca pâine la masa mea necurmat. Și Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de robi. Și Țiba a zis împăratului: Robul tău va face după toate cele ce poruncește domnul meu împăratul robului său. Și Mefiboșet, a zis David, să mănânce la masa mea ca unul din fiii împăratului. Și Mefiboșet avea un fiu mic al cărui nume era Mica. Și toți câți ședeau în casa lui Țiba erau robii lui Mefiboșet. Și Mefiboșet a locuit în Ierusalim, căci mânca necurmat la masa împăratului. Și era olog de amândouă picioarele. Și a fost așa: după aceasta împăratul copiilor lui Amon a murit, și fiul său Hanun a domnit în locul său. Și David a zis: Voi arăta îndurare lui Hanun, fiul lui Nahaș, cum mi‐a arătat mie îndurare tatăl său. Și David a trimis prin robii săi să‐l mângâie pentru tatăl său. Și robii lui David au venit în țara copiilor lui Amon. Și mai marii copiilor lui Amon au zis lui Hanun, domnul lor: Socoți tu că David a trimis mângâietori la tine ca să cinstească pe tatăl tău? Oare n‐a trimis David pe robii săi la tine ca să cerceteze cetatea și s‐o iscodească și s‐o surpe? Atunci Hanun a luat pe robii lui David și le‐a ras bărbile pe jumătate și le‐a tăiat veșmintele în mijloc, până la șezutul lor și le‐a dat drumul. Și au spus lui David și el a trimis în întâmpinarea lor, căci bărbații erau foarte rușinați. Și împăratul a zis: Rămâneți în Ierihon până vă vor crește bărbile, și apoi întoarceți‐vă. Și copiii lui Amon au văzut că au căzut în miros urât la David, și copiii lui Amon au trimis și au tocmit pe sirienii de la Bet‐Rehob și pe sirienii de la Țoba, douăzeci de mii de bărbați pedeștri, și pe împăratul din Maaca cu o mie de bărbați și pe bărbații din Tob, douăsprezece mii de bărbați. Și David a auzit și a trimis pe Ioab și toată oastea celor viteji. Și copiii lui Amon au ieșit și s‐au rânduit de bătaie la intrarea porții. Și sirienii din Țoba și din Rehob și bărbații din Tob și din Maaca erau deoparte pe câmp. Și Ioab a văzut că fața luptei era împotriva lui pe dinainte și pe dinapoi, și a ales din toți aleșii lui Israel și i‐a rânduit împotriva Sirienilor. Și a dat rămășița poporului în mâna lui Abișai, fratele său, și i‐a rânduit împotriva copiilor lui Amon. Și a zis: Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, atunci să mă ajuți tu, iar dacă copiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, voi veni eu și te voi ajuta. Fii cu inimă și să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru și Domnul să facă ce va fi bine în ochii lui! Și Ioab și poporul care era cu el s‐au apropiat la luptă împotriva sirienilor și ei au fugit dinaintea lui. Și când au văzut copiii lui Amon că sirienii fugiseră, au fugit și ei dinaintea lui Abișai și au intrat în cetate. Și Ioab s‐a întors de la copiii lui Amon și a venit la Ierusalim. Și când au văzut sirienii că au fost bătuți de Israel, s‐au adunat împreună. Și Hadadezer a trimis și a adus și pe sirienii care erau dincolo de Râu. Și au venit la Helam cu Șobac, mai marele oastei lui Hadadezer, în capul lor. Și s‐a spus lui David. Și el a adunat tot Israelul și a trecut peste Iordan și a venit la Helam. Și sirienii s‐au rânduit împotriva lui David și s‐au luptat cu el. Și sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Și David a lovit șapte sute de care de ale sirienilor și patruzeci de mii de călăreți și a lovit pe Șobac, mai marele oastei lor, și a murit acolo. Și toți împărații care erau robii lui Hadadezer au văzut că erau bătuți de Israel, și au făcut pace cu Israel și le‐au slujit. Și Sirienii s‐au temut să mai ajute pe copiii lui Amon. Și a fost așa: la întoarcerea anului, pe vremea când ies împărații la luptă, David a trimis pe Ioab și pe robii săi cu el și tot Israelul și au prăpădit pe copiii lui Amon și au împresurat Raba. Iar David a rămas la Ierusalim. Și a fost așa: La vremea serii David s‐a sculat din patul său și se plimba pe acoperișul casei împăratului. Și de pe acoperiș a văzut o femeie scăldându‐se și femeia era foarte frumoasă la vedere. Și David a trimis și a cercetat despre femeie. Și cineva a zis: Oare nu este aceasta Bat‐Șeba, fiica lui Eliam, nevasta lui Urie Hetitul? Și David a trimis soli și au luat‐o. Și ea a venit la el și s‐a culcat cu ea, căci era curățită de necurățenia ei și ea s‐a întors la casa ei. Și femeia a zămislit și a trimis și a spus lui David și a zis: Sunt însărcinată. Și David a trimis vorbă lui Ioab: Trimete‐mi pe Urie, Hetitul! Și Ioab a trimis pe Urie la David. Și Urie a venit la el și David l‐a întrebat despre mersul lui Ioab și despre mersul oastei și despre mersul războiului. Și David a zis lui Urie: Pogoară‐te în casa ta și spală‐ți picioarele! Și Urie a ieșit din casa împăratului și l‐a urmat un dar de bucate de la împărat. Și Urie a dormit la intrarea casei împăratului cu toți robii săi și nu s‐a pogorât acasă. Și au spus lui David, zicând: Urie nu s‐a pogorât la casa lui! Și David a zis lui Urie: Oare n‐ai venit de la drum? De ce nu te‐ai pogorât la casa ta? Și Urie a zis lui David: Chivotul și Israel și Iuda locuiesc în colibe și domnul meu Ioab și robii domnului meu sunt tăbărâți în câmp și eu să intru în casa mea, ca să mănânc și să beau și să mă culc cu nevasta mea? Viu ești tu și viu este sufletul tău, de voi face acest lucru! Și David a zis lui Urie: Mai rămâi și astăzi aici și mâine îți voi da drumul! Și Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea și a doua zi. Și David l‐a chemat și a mâncat și a băut înaintea lui și l‐a îmbătat. Și el a ieșit seara afară să se culce în patul său cu robii domnului său, dar nu s‐a pogorât în casa lui. Și a fost așa: David a scris o scrisoare lui Ioab și a trimis‐o prin mâna lui Urie. Și a scris în scrisoare zicând: Puneți pe Urie în frunte în toiul luptei și trageți‐vă dinapoia lui ca să fie lovit și să moară. Și a fost așa: pe când Ioab cerceta cetatea, a pus pe Urie la locul unde știa că erau bărbați viteji. Și bărbații cetății au ieșit afară și s‐au luptat cu Ioab și au căzut unii din popor, din robii lui David și a murit și Urie, Hetitul. Și Ioab a trimis și a spus lui David toate lucrurile privitoare la război. Și a poruncit solului zicând: După ce vei sfârși de spus împăratului toate lucrurile privitoare la război, va fi așa: dacă se va ridica mânia împăratului și‐ți va zice: De ce v‐ați apropiat de cetate ca să luptați? N‐ați știut că au să săgeteze de pe zid? Cine a ucis pe Abimelec, fiul lui Ierubeșet? Oare n‐a aruncat o femeie o piatră de moară de deasupra de pe zid și el a murit la Tebeț? De ce v‐ați apropiat de zid. Atunci să zici: A murit și robul tău Urie, Hetitul. Și solul a mers și a venit și a spus lui David tot pentru ce‐l trimisese Ioab. Și solul a zis lui David: Bărbații au fost mai tari decât noi și au ieșit la noi în câmp și am fost asupra lor până la intrarea porții. Și arcașii au săgetat asupra robilor tăi de pe zid și au murit câțiva din robii împăratului și a murit și robul tău Urie Hetitul. Și David a zis solului: Să spui așa lui Ioab: Să nu fie rău în ochii tăi lucrul acesta, căci sabia curmă când pe unul când pe altul; întărește și mai mult lupta împotriva cetății și surpă‐o! Și îmbărbătează‐l! Și nevasta lui Urie a auzit că Urie, bărbatul său, murise și a bocit pe bărbatul său. Și după ce a trecut jelirea, David a trimis și a luat‐o în casa lui și ea i‐a fost nevastă și i‐a născut un fiu. Dar lucrul pe care‐l făcuse David a fost rău în ochii Domnului. Și Domnul a trimis pe Natan la David. Și a venit la el și a zis: Erau doi oameni într‐o cetate, unul bogat și celălalt sărac. Bogatul avea foarte multe oi și boi, iar săracul n‐avea nimic decât o singură mielușea, pe care o cumpărase și o hrănea. Și ea creștea cu el și cu copiii săi împreună; mânca chiar din bucata lui și bea chiar din paharul lui și se culca la sânul său și‐i era ca o fiică. Și a venit un călător la omul bogat. Și el nu s‐a îndurat să ia din oile sale și din boii săi ca să gătească pentru călătorul care venise la el și a luat oaia omului sărac și a gătit‐o pentru bărbatul care venise la el. Și mânia lui David s‐a aprins împotriva bărbatului și a zis lui Natan: Viu este Domnul, omul care a făcut aceasta este un fiu al morții. Și să întoarcă oaia împătrit pentru că a făcut lucrul acesta și pentru că n‐a avut milă. Și Natan a zis lui David: Tu ești omul acela! Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Te‐am uns împărat peste Israel și te‐am scăpat din mâna lui Saul și ți‐am dat casa domnului tău și nevestele domnului tău în sânul tău și ți‐am dat casa lui Israel și a lui Iuda și dacă ar fi fost prea puțin, ți‐aș fi adăugat astfel și astfel de lucruri. De ce ai disprețuit cuvântul Domnului și ai făcut ce este rău în ochii săi? Ai lovit cu sabie pe Urie, Hetitul; și ți‐ai luat pe nevasta lui de nevastă și pe el l‐ai ucis cu sabia copiilor lui Amon. Și acum sabia nu se va depărta din casa ta în veac pentru că m‐ai disprețuit și ai luat pe nevasta lui Urie Hetitul, de nevastă a ta. Așa zice Domnul: Iată voi ridica un rău împotriva ta din chiar casa ta și voi lua nevestele tale dinaintea ochilor tăi și le voi da aproapelui tău și el se va culca cu nevestele tale în fața soarelui acestuia. Căci tu ai făcut pe ascuns, dar eu voi face acest lucru în fața întregului Israel și în fața soarelui. Și David a zis lui Natan: Am păcătuit împotriva Domnului. Și Natan a zis lui David: Și Domnul ți‐a îndepărtat păcatul; nu vei muri. Dar pentru că prin fapta aceasta ai dat mare prilej vrăjmașilor Domnului să hulească, și fiul tău care ți s‐a născut va muri. Și Natan s‐a dus la casa sa. Și Domnul a lovit pruncul, pe care i‐l născuse lui David nevasta lui Urie și s‐a îmbolnăvit foarte greu. Și David a rugat pe Dumnezeu pentru prunc. Și David a postit și a intrat și a șezut culcat pe pământ toată noaptea. Și bătrânii casei sale s‐au sculat și au stătut lângă el ca să‐l ridice de la pământ, dar n‐a voit și nici n‐a mâncat pâine cu ei. Și a fost așa: în ziua a șaptea pruncul a murit. Și robii lui David s‐au temut să‐i spună că pruncul a murit, căci ziceau: Iată încă pe când trăia pruncul i‐am vorbit și n‐a ascultat de glasul nostru, cum se va mâhni deci dacă‐i vom spune acum că pruncul a murit! Dar David a văzut că robii săi șopteau împreună și David a înțeles că pruncul murise. Și David a zis robilor săi: A murit pruncul? Și ei au zis: A murit! Atunci David s‐a sculat de la pământ și s‐a spălat și s‐a uns și și‐a schimbat veșmintele și a intrat în casa Domnului și s‐a închinat. Apoi a venit în casa sa însuși și a cerut și i‐au pus pâine înainte și a mâncat. Și robii săi i‐au zis: Ce faci? Tu ai postit și ai plâns pentru prunc când trăia și acum, când pruncul a murit, te scoli și mănânci pâine? Și el a zis: Când trăia încă pruncul am postit și am plâns, căci ziceam: Cine știe dacă nu se va îndura Domnul de mine ca să trăiască pruncul? Dar acum că a murit, de ce să postesc? Pot eu să‐l aduc înapoi? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine. Și David a mângâiat pe Bat‐Șeba, nevastă‐sa, și a intrat la ea și s‐a culcat cu ea. Și ea a născut un fiu și el i‐a pus numele Solomon. Și Domnul l‐a iubit. Și a trimis prin Natan, prorocul, și i‐a pus numele Iedidia, din pricina Domnului. Și Ioab a luptat împotriva Rabei a copiilor lui Amon și a luat cetatea împărătească. Și Ioab a trimis soli la David și a zis: Am luptat împotriva Rabei și am luat cetatea apelor. Și acum strânge rămășița poporului și tăbărăște împotriva cetății și ia‐o tu ca să nu iau eu cetatea și să i se pună numele după numele meu. Și David a strâns tot poporul și a mers la Raba și au luptat împotriva ei și a luat‐o. Și a luat cununa împăratului lor de pe capul său, și greutatea ei era un talant de aur și pietre scumpe, și a fost pusă pe capul lui David. Și a luat din cetate foarte multă pradă. Și a scos pe poporul care era în ea și l‐a pus sub ferestrău și subsuluri de fier și sub securi de fier și i‐a trecut prin cuptorul de cărămizi. Și așa a făcut tuturor cetăților copiilor lui Amon. Și David și tot poporul s‐au întors la Ierusalim. Și a fost așa: după aceasta Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă al cărei nume era Tamar. Și Amnon, fiul lui David, a iubit‐o. Și Amnon a fost atât de chinuit că a căzut bolnav după Tamar, soră‐sa. Căci era fecioară și era greu în ochii lui Amnon să‐i facă ceva. Dar Amnon avea un prieten al cărui nume era Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David. Și Ionadab era un bărbat foarte șiret. Și i‐a zis: Fiu al împăratului, de ce te usuci atâta dimineață după dimineață? Nu vrei să‐mi spui? Și Amnon i‐a zis: Iubesc pe Tamar, sora lui Absalom, fratele meu. Și Ionadab i‐a zis: Culcă‐te în patul tău și fă‐te bolnav: și când va veni tatăl tău să te vadă, zi‐i: Să vină rogu‐te, Tamar, sora mea, și să‐mi dea pâine de mâncare și să gătească mâncare înaintea ochilor mei, ca s‐o văd și să mănânc din mâna ei. Și Amnon s‐a culcat și s‐a făcut bolnav. Și când a venit împăratul să‐l vadă, Amnon a zis împăratului: Să vină Tamar, sora mea, te rog, și să‐mi facă două turte înaintea ochilor mei ca să mănânc din mâna ei. Și David a trimis la Tamar în casă și a zis: Mergi acum în casa lui Amnon, fratele tău, și gătește‐i mâncare. Și Tamar a mers în casa lui Amnon, fratele ei; și el era culcat. Și ea a luat plămădeală și a frământat și a gătit turte înaintea ochilor lui și a copt turtele. Și a luat tigaia și le‐a răsturnat înaintea lui; dar el n‐a voit să mănânce. Și Amnon a zis: Să iasă de la mine orice om! Și orice om a ieșit de la el. Și Amnon a zis Tamarei: Adu mâncarea în odaie ca să mănânc din mâna ta. Și Tamar a luat turtele pe care le făcuse și le‐a adus lui Amnon, fratele ei, în odaie. Și i le‐a adus aproape ca să mănânce și el a apucat‐o și i‐a zis: Vino, culcă‐te cu mine, sora mea! Iar ea i‐a zis: Nu, fratele meu, nu mă înjosi, căci un astfel de lucru nu trebuie făcut în Israel: nu face această nebunie. Și unde îmi voi duce eu rușinea? Și tu vei fi ca un nebun în Israel. Și acum, rogu‐te, vorbește împăratului, căci nu mă va opri de la tine. Însă el n‐a voit să asculte de glasul ei: ci fiind mai tare decât ea, a înjosit‐o și s‐a culcat cu ea. Și Amnon a urât‐o cu o ură foarte mare, căci ura cu care a urât‐o a fost mai mare decât iubirea cu care o iubise. Și Amnon i‐a zis: Scoală‐te, du‐te! Și ea i‐a zis: Nu așa, pentru că acest rău de a mă izgoni este mai mare decât celălalt pe care mi l‐ai făcut. Dar n‐a voit s‐o asculte. Și a chemat pe tânărul său care‐i slujea și a zis: Scoate acum afară pe femeia aceasta de la mine și încuie ușa după ea! Și ea purta o cămașă pestriță, căci cu asemenea veșminte erau îmbrăcate fiicele împăratului care erau fecioare. Și cel care‐i slujea lui a dat‐o afară și a încuiat ușa după ea. Și Tamar și‐a pus cenușă pe cap și a sfâșiat cămașa cea pestriță cu care era îmbrăcată și și‐a pus mâna pe cap și a mers pe calea sa, strigând tare și mergând. Și Absalom, fratele ei, i‐a zis: A fost cu tine Amnon, fratele tău? Ci acum taci, sora mea, el este fratele tău; nu lua la inimă lucrul acesta. Și Tamar a rămas nemângâiată în casa lui Absalom, fratele său. Și împăratul David a auzit de toate aceste lucruri și s‐a mâniat foarte tare. Și Absalom n‐a vorbit lui Amnon, fratele său, nici rău nici bine, căci Absalom ura pe Amnon pentru că înjosise pe Tamar, sora sa. Și a fost așa: după doi ani de zile Absalom avea tunzători de oi la Baal‐Hațor, care este lângă Efraim. Și Absalom a chemat pe toți fiii împăratului. Și Absalom a venit la împărat și a zis: Iată, rogu‐te, robul tău are tunzătorii oilor; te rog, să vină împăratul și robii săi la robul tău. Și împăratul a zis lui Absalom: Nu, fiul meu, să nu mergem toți ca să nu‐ți fim povară. Și a stătut de el, dar n‐a voit să meargă, ci l‐a binecuvântat. Și Absalom a zis: Dacă nu, lasă, te rog, pe Amnon, fratele meu, să meargă cu noi. Și împăratul i‐a zis: De ce să meargă el cu tine? Și Absalom a stătut de el și a lăsat pe Amnon să meargă cu el și pe toți fiii împăratului. Și Absalom a poruncit robilor săi zicând: Vedeți, când se va veseli inima lui Amnon de vin și când vă voi zice: Loviți pe Amnon! atunci omorâți‐l. Nu vă temeți, oare nu v‐am poruncit eu? Fiți viteji și îmbărbătați‐vă! Și tinerii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Și toți fiii împăratului s‐au sculat și au încălecat fiecare pe catârul său și au fugit. Și a fost așa: când erau ei încă pe cale, a venit știre la David zicând: Absalom a ucis pe toți fiii împăratului și n‐a rămas niciunul din ei. Și împăratul s‐a sculat și și‐a sfâșiat hainele și s‐a culcat pe pământ și toți robii săi au stătut împrejur cu hainele sfâșiate. Și Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David, a răspuns și a zis: Să nu creadă domnul meu că au omorât pe toți tinerii, fiii împăratului! Căci Amnon singur e mort. Căci lucrul acesta a avut loc din porunca lui Absalom, pe care o hotărâse din ziua când a înjosit el pe Tamar, soră‐sa. Și acum să nu‐și pună domnul meu, împăratul, la inimă lucrul acesta zicând că toți fiii împăratului au murit, căci numai Amnon a murit. Și Absalom a fugit. Și tânărul care era de strajă și‐a ridicat ochii și s‐a uitat și iată venea mult popor pe calea dinspre deal care era dinapoia lui. Și Ionadab a zis împăratului: Iată vin fiii împăratului! Cum a spus robul tău așa este. Și a fost așa: pe când sfârșea de vorbit, iată fiii împăratului au venit și și‐au ridicat glasul și au plâns. Și chiar împăratul și toți robii săi au plâns cu foarte mare plângere. Și Absalom a fugit și s‐a dus la Talmai, fiul lui Amihur, împăratul Gheșurului. Și David jelea după fiul său în fiecare zi. Și Absalom a fugit și s‐a dus la Gheșur și a fost acolo trei ani. Și împăratul David dorea să iasă la Absalom, căci se mângâiase cu privire la Amnon că murise. Și Ioab, fiul Țeruei, a înțeles că inima împăratului era după Absalom. Și Ioab a trimis la Tecoa și a luat de acolo o femeie înțeleaptă și i‐a zis: Fă‐te că jălești, te rog, și îmbracă‐te cu haine de jelire și nu te unge cu untdelemn, ci fii ca o femeie care de multe zile jelește după un mort. Și intră la împărat și vorbește‐i după cuvântul acesta. Și Ioab a pus cuvintele în gura ei. Și femeia din Tecoa a vorbit împăratului și a căzut pe fața sa la pământ și a făcut o plecăciune și a zis: Ajută, împărate! Și împăratul i‐a zis: Ce‐ți este? Și ea a răspuns: Cu adevărat, sunt o femeie văduvă și bărbatul meu a murit. Și roaba ta avea doi fii și s‐au certat amândoi la câmp și nu era cine să‐i despartă și unul a lovit pe celălalt și l‐a ucis. Și iată toată familia s‐a sculat împotriva roabei tale și ei zic: Dă pe cel ce a ucis pe fratele său ca să‐i omorâm pentru sufletul fratelui său pe care l‐a ucis și să pierdem și pe moștenitor! Și așa ei mi‐ar stânge tăciunele care a rămas și nu vor lăsa bărbatului meu nici nume nici rămășiță pe fața pământului. Și împăratul a zis femeii: Mergi la casa ta și voi porunci pentru tine. Și femeia din Tecoa a zis împăratului: Asupra mea, domnul meu, împărate, să fie nelegiuirea și asupra casei tatălui meu și împăratul și scaunul său de domnie să fie fără vină. Și împăratul a zis: Pe cel ce‐ți va zice ceva, adu‐l la mine și nu te va mai atinge. Și ea a zis: Aducă‐și aminte împăratul, te rog, de Domnul Dumnezeul tău, ca să nu mai mărească răzbunătorul de sânge prăpădul și să nu piardă ei pe fiul meu. Și el a zis: Viu este Domnul, de va cădea un fir de păr al fiului tău la pământ. Atunci femeia a zis: Rogu‐te, să vorbească roaba ta un cuvânt către domnul meu împăratul. Și el a zis: Vorbește. Și femeia a zis: Pentru ce dar ai născocit aceasta împotriva poporului lui Dumnezeu? Și împăratul vorbește cuvântul acesta ca un vinovat, căci împăratul nu aduce iarăși înapoi pe cel pe care l‐a izgonit. Căci vom muri, și suntem ca apa vărsată pe pământ care nu se mai poate strânge. Și Dumnezeu nu ia viața, ci născocește mijloace ca cel ce este izgonit să nu rămână izgonit de la el. Și acum dacă am venit să vorbesc acest cuvânt domnului meu, împăratul, este pentru că poporul m‐a înspăimântat și roaba ta a zis: Să vorbesc acum împăratului; poate că împăratul va împlini cuvântul roabei sale. Căci împăratul va asculta pe roaba sa ca s‐o scape din mâna omului care caută să ne piardă pe mine și pe fiul meu împreună, din moștenirea lui Dumnezeu. Și roaba ta a zis: Să fie, te rog, cuvântul domnului meu împăratul spre odihnă, căci domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu, ca să deosebească binele și răul. Și Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine! Atunci împăratul a răspuns și a zis femeii: Să nu‐mi ascunzi, te rog, cuvântul de care te voi întreba. Și femeia a zis: Rogu‐mă, să vorbească domnul meu, împăratul. Și împăratul a zis: Oare este mâna lui Ioab cu tine în toate acestea? Și femeia a răspuns și a zis: Viu este sufletul tău, domnul meu, împărate, nimeni nu se poate abate nici la dreapta nici la stânga din toate câte a vorbit domnul meu împăratul; căci robul tău Ioab, el mi‐a poruncit și el a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte. Ca să schimbe fața lucrului a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Și domnul meu este înțelept, ca înțelepciunea unui înger al lui Dumnezeu, ca să știe tot ce se face pe pământ. Și împăratul a zis lui Ioab: Iată acum am făcut lucrul acesta; deci mergi și adu înapoi pe tânărul Absalom! Și Ioab a căzut pe fața sa la pământ și a făcut o plecăciune și a binecuvântat pe împărat. Și Ioab a zis: Astăzi cunoaște robul tău că am aflat har în ochii tăi, domnul meu împărate! Căci împăratul a împlinit cuvântul robului său. Și Ioab s‐a sculat și a mers la Gheșur și a adus pe Absalom la Ierusalim. Și împăratul a zis: Să se întoarcă la casa sa și să nu‐mi vadă fața. Și Absalom s‐a întors la casa sa și n‐a văzut fața împăratului. Și în tot Israelul nu era bărbat atât de lăudat ca Absalom pentru frumuseța lui. Din talpa piciorului său și până în creștetul capului său nu era niciun cusur în el. Și când își rădea capul (și îl rădea din an în an, pentru că părul era greu pe el, de aceea îl rădea), părul capului său cântărea două sute de sicli după greutatea împăratului. Și lui Absalom i s‐au născut trei fii și o fiică, al cărei nume era Tamar: ea era o femeie frumoasă la față. Și Absalom a locuit doi ani de zile în Ierusalim și n‐a văzut fața împăratulul. Și Absalom a trimis la Ioab, ca să‐l trimită la împărat, dar Ioab n‐a voit să vină la el. Și a trimis iarăși a doua oară și n‐a voit să vină. Și Absalom a zis robilor săi. Vedeți, ogorul lui Ioab este lângă al meu și are orz acolo; mergeți și puneți‐i foc. Și robii lui Absalom au pus foc ogorului. Atunci Ioab s‐a sculat și a venit la Absalom în casa lui și a zis: De ce au pus foc robii tăi ogorului meu? Și Absalom a răspuns lui Ioab: Iată, am trimis la tine zicând: Vino aici ca să te trimit la împărat să‐i zici: De ce am venit din Gheșur? Mai bine îmi era să fi fost tot acolo! Și acum să văd fața împăratului și dacă este nelegiuire în mine, să mă ucidă. Și Ioab a venit la împărat și i‐a spus. Și împăratul a chemat pe Absalom și el a venit la împărat și s‐a plecat cu fața la pământ înaintea împăratului. Și împăratul a sărutat pe Absalom. Și a fost așa: după aceasta Absalom și‐a gătit un car și cai și cincizeci de bărbați ca să alerge înaintea lui. Și Absalom s‐a sculat și a stătut alături de calea porții. Și a fost așa: dacă avea cineva vreo pricină și mergea la judecată la împărat, atunci Absalom îl chema și zicea: Din ce cetate ești? Și el zicea: Robul tău este din una din semințiile lui Israel. Și Absalom îi zicea: Iată, treburile tale sunt bune și drepte, dar nu este nimeni care să te asculte din partea împăratului. Absalom mai zicea: O! de aș fi pus eu judecător în țară! Orice om care ar avea vreo pricină și judecată ar putea să vină la mine și i‐aș face dreptate. Și a fost așa: dacă se apropia cineva să‐i facă plecăciune, el își întindea mâna și îl apuca și‐l săruta. Și în felul acesta făcea Absalom la tot Israelul care venea la judecată la împărat și Absalom fura inimile bărbaților lui Israel. Și a fost așa: după trecere de patruzeci de ani, Absalom a zis împăratului: Te rog, lasă‐mă să mă duc și să‐mi plătesc la Hebron juruința pe care am făcut‐o Domnului. Căci robul tău a făcut o juruință pe când locuiam la Gheșur în Siria zicând: Dacă Domnul mă va întoarce în adevăr la Ierusalim, voi sluji Domnului. Și împăratul i‐a zis: Mergi în pace! Și s‐a sculat și a mers la Hebron. Și Absalom a trimis iscoade în toate semințiile lui Israel zicând: Când veți auzi sunetul trâmbiței, să ziceți: Absalom este împărat la Hebron. Și cu Absalom au mers două sute de bărbați din Ierusalim care au fost chemați. Și mergeau în prostia lor și nu știau nimic. Și Absalom a trimis după Ahitofel Ghilonitul, sfetnicul lui David, din cetatea sa, din Ghilo, pe când jertfea jertfe. Și uneltirea a fost puternică fiindcă poporul se înmulțea mereu lângă Absalom. Și a venit un sol la David zicând: Inimile bărbaților lui Israel sunt după Absalom. Și David a zis tuturor robilor săi care erau cu el în Ierusalim: Sculați‐vă și să fugim, căci altfel nici unul din noi nu va scăpa dinaintea lui Absalom. Grăbiți‐vă să plecăm ca să nu se grăbească el și să ne ajungă și să aducă rău peste noi și să lovească cetatea cu ascuțișul sabiei. Și robii împăratului au zis împăratului: După tot ce va alege domnul nostru împăratul, iată robii tăi! Și împăratul a ieșit cu toată casa sa în urma sa. Și împăratul a lăsat zece țiitoare ca să păzească ele casa. Și împăratul a ieșit și tot poporul în urma sa și a stătut la Betmerhac. Și toți robii lui mergeau alături cu el. Și toți cheretiții și toți peletiții și toți ghitiții, șase sute de bărbați care au venit după el de la Gat, au trecut înaintea împăratului. Atunci împăratul a zis lui Itai Ghititul: De ce mergi și tu cu noi? Întoarce‐te și rămâi cu împăratul, căci ești străin și în surghiun în locul tău. Ieri ai venit și astăzi să te las să mergi cu noi în sus și în jos? Și eu merg unde voi putea. Întoarce‐te și ia înapoi pe frații tăi; îndurarea și adevărul să fie cu tine. Și Itai a răspuns împăratului și a zis: Viu este Domnul și viu este domnul meu împăratul că în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie spre moarte fie spre viață, acolo va fi și robul tău. Și David a zis lui Itai: Du‐te, și treci! Și Itai Ghititul a trecut cu toți oamenii lui și toți copiii care erau cu el. Și toată țara plângea cu glas tare și tot poporul trecea; și împăratul a trecut pârâul Chedron și tot poporul a trecut în dreptul căii pustiei. Și iată și Țadoc și toți leviții cu el purtând chivotul legământului lui Dumnezeu și au pus jos chivotul lui Dumnezeu. Și Abiatar s‐a suit până ce tot poporul a sfârșit de trecut din cetate. Și împăratul a zis lui Țadoc: Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate! Dacă voi afla har înaintea Domnului, el mă va aduce înapoi și mi‐l va arăta și pe el și locuința sa. Și dacă va zice astfel: Nu‐mi place de tine! iată‐mă, să‐mi facă ce este bine în ochii lui. Și împăratul a zis lui Țadoc preotul: Nu ești tu învățătorul? Întoarce‐te în pace în cetate și Ahimaat, fiul tău, și Ionatan, fiul lui Abiatar, cei doi fii ai voștri, cu voi. Vedeți, eu voi zăbovi în vadurile pustiei până va veni un cuvânt de la voi ca să‐mi aducă știri. Și Țadoc și Abiatar au dus chivotul lui Dumnezeu înapoi la Ierusalim și au rămas acolo. Și David s‐a suit pe suișul Măslinilor, suind și plângând; și avea capul acoperit și mergea desculț și tot poporul care era cu el suia fiecare cu capul acoperit suind și plângând. Și unul a spus lui David zicând: Ahitofel este între urzitori cu Absalom. Și David a zis: Zădărnicește sfatul lui Ahitofel, Doamne, te rog. Și a fost așa: când a venit David în vârf unde s‐a închinat lui Dumnezeu, iată i‐a ieșit înainte Hușai, Architul, cu cămașa sfâșiată și cu pământ pe capul său. Și David i‐a zis: Dacă vei trece cu mine, îmi vei fi o povară. Dar dacă te vei întoarce în cetate și vei zice lui Absalom: Voi fi robul tău, împărate; cum am fost robul tatălui tău în trecut, așa voi fi robul tău acum! atunci îmi vei zădărnici sfatul lui Ahitofel. Și oare nu sunt cu tine acolo Țadoc și Abiatar preoții? Și va fi așa: orice vei auzi din casa împăratului să spui lui Țadoc și lui Abiatar preoților. Iată, acolo sunt cu ei cei doi fii ai lor Ahimaaț, fiul lui Țadoc și Ionatan, fiul lui Abiatar. Și să‐mi trimeți prin ei orice cuvânt pe care‐l veți auzi. Și Hușai, prietenul lui David, a venit în cetate și Absalom a intrat în Ierusalim. Și David trecuse puțin dincolo de vârf și iată l‐a întâmpinat Țiba, robul lui Mefiboșet, cu o pereche de măgari înșeuați și pe ei două sute de pâini și o sută de ciorchine de struguri și o sută de poame de vară și un burduf cu vin. Și împăratul a zis lui Țiba: Ce vrei cu acestea? Și Țiba a zis: Măgarii sunt pentru casa împăratului, pentru călărie și pâinile și poamele de vară pentru mâncarea tinerilor, și vinul de băut pentru cei obosiți în pustie. Și împăratul a zis: Unde este fiul domnului tău? Și Țiba a zis împăratului: Iată el rămâne în Ierusalim, căci a zis: Astăzi casa lui Israel îmi va înapoia împărăția tatălui meu. Și împăratul a zis lui Țiba: Iată tot ce a fost al lui Mefiboșet este al tău. Și Țiba a zis: Mă plec cu plecăciune! Să aflu har înaintea domnului meu împăratul! Și împăratul David a venit la Bahurim și iată de acolo a ieșit un bărbat din familia casei lui Saul, al cărui nume era Șimei, fiul lui Ghera. El a ieșit blestemând și a aruncat cu pietre după David și după toți robii împăratului David, și tot poporul și toți vitejii erau la dreapta lui și la stânga lui. Și Șimei zicea așa și blestema: Du‐te, du‐te, om de sânge și om al lui Belial! Domnul a întors asupra ta tot sângele casei lui Saul, în locul căruia te‐ai făcut împărat, și Domnul a dat împărăția în mâna lui Absalom, fiul tău. Și iată, acum ești în nenorocirea ta însuți, căci ești om de sânge. Atunci Abișai, fiul Țeruei, a zis împăratului: Pentru ce să blesteme acest câine mort pe domnul meu împăratul? Rogu‐mă, să trec și să‐i iau capul. Și împăratul a zis: Ce am eu a face cu voi, fii ai Țeruei? Da, să blesteme, fiindcă Domnul i‐a zis: Blestemă pe David! Și cine va zice: De ce faci așa? Și David a zis lui Abișai și tuturor robilor săi: Iată, fiul meu care a ieșit din măruntaiele mele îmi caută viața, cu cât mai mult dar acest Beniamit? Lăsați‐l și să blesteme, căci Domnul i‐a poruncit. Poate că Domnul se va uita la nedreptatea mea și îmi va răsplăti cu bine pentru blestemarea mea de astăzi. Și David mergea pe drum cu oamenii săi și Șimei mergea pe coasta dealului în dreptul lui și blestema mergând, și arunca cu pietre după el și arunca cu praf. Și împăratul și tot poporul care era cu el au ajuns la Aiefin și s‐au răcorit acolo. Și Absalom și tot poporul, bărbații din Israel, au venit la Ierusalim și Ahitofel cu el. Și a fost așa: când Hușai, Architul, prietenul lui David, a venit la Absalom, Hușai a zis lui Absalom: Trăiască împăratul! Trăiască împăratul! Și Absalom a zis lui Hușai: Aceasta este îndurarea ta către prietenul tău? De ce n‐ai mers cu prietenul tău? Și Hușai a zis lui Absalom: Nu! Ci voi fi al aceluia pe care l‐a ales Domnul și acest popor și toți bărbații lui Israel și cu el voi rămânea. Și apoi cui voi sluji? Oare nu înaintea fiului său? Cum am slujit înaintea tatălui tău așa voi fi înaintea ta. Și Absalom a zis lui Ahitofel: Dați‐vă sfatul ce vom face! Și Ahitofel a zis lui Absalom: Intră la țiitoarele tatălui tău pe care le‐a lăsat să păzească ele casa și tot Israelul v‐a auzi că ai miros urât la tatăl tău; atunci mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări. Și au întins un cort lui Absalom pe acoperișul casei și Absalom a intrat la țiitoarele tatălui său în ochii întregului Israel. Și sfatul pe care‐l dădea Ahitofel în acele zile era ca și cum ar fi întrebat cineva cuvântul lui Dumnezeu; așa era tot sfatul lui Ahitofel atât la David cât și la Absalom. Și Ahitofel a zis lui Absalom: Să aleg acum douăsprezece mii de bărbați și mă voi scula și voi urmări pe David în noaptea aceasta. Și voi veni peste el, când va fi obosit și mâinile sale slăbite, și‐l voi înspăimânta și tot poporul care este cu el va fugi și voi ucide numai pe împărat. Și voi aduce înapoi tot poporul la tine; bărbatul pe care‐l cauți tu este ca și cum toți s‐ar întoarce: tot poporul va fi în pace. Și cuvântul a fost drept în ochii lui Absalom și în ochii tuturor bătrânilor lui Israel. Și Absalom a zis: Cheamă, te rog, și pe Hușai, Architul, ca să auzim și ce este în gura lui. Și Hușai a venit la Absalom și Absalom i‐a vorbit zicând: Ahitofel a vorbit cu cuvântul acesta: să facem ce a zis el? Dacă nu, vorbește tu. Și Hușai a zis lui Absalom: Sfatul pe care l‐a dat Ahitofel nu este bun de astădată. Și Hușai a zis: Tu cunoști pe tatăl tău și pe bărbații lui că sunt viteji și amărâți la suflet, ca o ursoaică ai cărei pui au fost răpiți pe câmp. Și tatăl tău este un om de război și nu va sta noaptea cu poporul. Iată este ascuns acum în vreo groapă sau în alt loc. Și va fi așa: dacă vor cădea la început unii din ei, oricine va auzi va zice: Este un măcel în poporul care urmează pe Absalom. Și chiar și cel viteaz, a cărui inimă este ca inima unui leu, se va topi de tot, căci tot Israelul știe că tatăl tău este puternic și cei ce sunt cu el sunt bărbați viteji. Dar eu sfătuiesc să se adune la tine tot Israelul de la Dan până la Beer‐Șeba ca nisipul care este lângă mare în mulțime, și fața ta însăți să meargă la luptă. Și vom veni peste el în vreun loc unde se găsește și vom tăbărî asupra lui cum cade roua pe pământ; și nu vom lăsa nici măcar unul din el și din toți bărbații care sunt cu el. Și dacă s‐a dus într‐o cetate, atunci tot Israelul va aduce funii la acea cetate și o vom trage în râu până nu se va mai găsi acolo nicio petricică. Și Absalom și toți bărbații lui Israel au zis: Mai bun este sfatul lui Hușai Architul decât sfatul lui Ahitofel. Căci Domnul hotărâse să zădărnicească sfatul cel bun al lui Ahitofel ca Domnul să facă să vină răul asupra lui Absalom. Și Hușai a zis preoților Țadoc și Abiatar: Ahitofel a sfătuit așa și așa pe Absalom și pe bătrânii lui Israel și eu am sfătuit așa și așa. Și acum trimiteți repede și spuneți lui David și ziceți: Nu mânea la noapte la vadurile pustiei, ci du‐te neapărat mai departe, ca să nu fie înghițit împăratul și tot poporul care este cu el. Și Ionatan și Ahimaaț stăteau lângă En‐Roguel și o slujnică s‐a dus și le‐a spus și ei s‐au dus și au spus împăratului David, căci nu puteau să se arate intrând în cetate. Și i‐a văzut un băiat și a spus lui Absalom. Și au plecat amândoi repede și au venit în casa unui bărbat în Bahurim, care avea o fântână în curtea sa și s‐au pogorât acolo. Și femeia a luat învelitoarea și a întins‐o peste gura fântânii și a presărat grăunțe pisate deasupra. Și nimic n‐a fost cunoscut. Și robii lui Absalom au venit la femeie în casă și au zis: Unde sunt Ahimaaț și Ionatan? Și femeia le‐a zis: Au trecut peste pârâul de apă. Și i‐au căutat și nu i‐au găsit și s‐au întors la Ierusalim. Și a fost așa: după ce au plecat, au ieșit din fântână și au mers și au spus împăratului David. Și au zis lui David: Sculați‐vă și treceți repede apa, căci așa a sfătuit Ahitofel împotriva voastră. Și David s‐a sculat și tot poporul care era cu el și au trecut Iordanul. La lumina dimineții n‐a lipsit un om din ei care să nu fi trecut Iordanul. Și când a văzut Ahitofel că sfatul lui n‐a fost urmat, și‐a înșeuat măgarul și s‐a sculat și s‐a dus acasă în cetatea sa și și‐a pus casa în rânduială și s‐a spânzurat și a murit și a fost îmormântat în mormântul tatălui său. Și David a venit la Mahanaim. Și Absalom a trecut Iordanul, el și toți bărbații lui Israel cu el. Și Absalom a pus pe Amasa peste oaste în locul lui Ioab. Și Amasa era fiul unui bărbat al cărui nume era Itra Israelitul, care intrase la Abigal, fata lui Nahaș, sora Țeruei, mama lui Ioab. Și Israel și Absalom au tăbărât în țara Galaad. Și a fost așa: pe când venea David la Mahanaim, Șobi, fiul lui Nahaș, din Raba copiilor lui Amon, și Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar și Barzilai Galaaditul, din Roghelim, au adus paturi și străchini și vase de pământ și grâu și orz și făină și grăunțe prăjite și fasole și linte și uscături și miere și unt și oi și brânză de vaci pentru David și pentru poporul care era cu el, ca să mănânce. Căci au zis: Poporul este flămând și obosit și însetat în pustie. Și David a numărat poporul care era cu el și a pus peste ei mai mari peste mii și mai mari peste sute. Și David a trimis poporul o treime sub mâna lui Ioab și o treime sub mâna lui Abișai, fiul Țeruei, și fratele lui Ioab, și o treime sub mâna lui Itai Ghititul. Și împăratul a zis poporului: Voi ieși și eu însumi cu voi negreșit. Iar poporul a zis: Să nu ieși; căci dacă vom fugi, nu vor lua seama la noi și dacă va muri jumătate din noi, nu vor lua seama la noi, căci tu ești cât zece din noi. Și acum este mai bine ca tu să ne fii în ajutor din cetate. Și împăratul le‐a zis: Voi face ce este bine în ochii voștri. Și împăratul a stătut în latura porții și tot poporul a ieșit cu sutele și cu miile. Și împăratul a poruncit lui Ioab și lui Abișai și lui Itai, zicând: Purtați‐vă blând pentru mine cu tânărul, cu Absalom! Și tot poporul a auzit când a poruncit împăratul tuturor mai marilor pentru Absalom. Și poporul a ieșit în câmp împotriva lui Israel și lupta a fost în pădurea lui Efraim. Și poporul lui Israel a fost bătut acolo înaintea robilor lui David și în ziua aceea a fost mare măcel acolo de douăzeci de mii de oameni. Și lupta s‐a întins acolo peste toată fața țării și pădurea a mâncat în ziua aceea mai mult popor decât a mâncat sabia. Și Absalom s‐a pomenit în fața robilor lui David. Și Absalom călărea pe catârul său și catârul a intrat sub desișul de ramuri al unui stejar mare și capul lui s‐a prins de stejar și a fost ridicat între cer și pământ, și catârul care era sub el a mers înainte. Și un bărbat a văzut și a spus lui Ioab și a zis: Iată am văzut pe Absalom atârnat de un stejar. Și Ioab a zis bărbatului care‐i spusese: Și iată l‐ai văzut și nu l‐ai lovit acolo la pământ? Și ți‐aș fi dat zece arginți și un brâu. Și bărbatul a zis lui Ioab: Chiar dacă aș cumpăni în mâna mea o mie de arginți, tot nu mi‐aș întinde mâna împotriva fiului împăratului, căci în urechile noastre ți‐a poruncit împăratul ție și lui Abișai și lui Itai, zicând: Luați seama, oricine ați fi, la tânărul Absalom… Sau dacă aș fi lucrat cu viclenie împotriva vieții lui, căci nimic nu este ascuns înaintea împăratului, atunci tu însuți ai fi fost împotriva mea. Și Ioab a zis: Nu voi zăbovi atâta înaintea ta. Și a luat trei sulițe în mână și le‐a înfipt în inima lui Absalom când era încă viu în mijlocul stejarului. Și zece tineri care purtau armele lui Ioab au înconjurat pe Absalom și l‐au lovit și l‐au omorât. Și Ioab a suflat în trâmbiță și poporul s‐a întors din urmărirea lui Israel căci Ioab a oprit poporul. Și au luat pe Absalom și l‐au aruncat în pădure într‐o groapă mare și au ridicat peste el o foarte mare movilă de pietre. Și tot Israelul a fugit fiecare în cortul său. Și Absalom fiind încă în viață își luase și își așezase stâlpul care este în Valea împăratului. Căci zicea: N‐am nici un fiu ca să păstreze pomenirea numelui meu. Și a numit stâlpul după numele său și se numește stâlpul lui Absalom până în ziua de astăzi. Și Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis: Lasă‐mă acum să alerg și să duc știre împăratului, că Domnul l‐a judecat din mâna vrăjmașilor săi. Și Ioab i‐a zis: Nu vei fi purtător de știri astăzi, ci altă dată vei duce știri; dar astăzi nu vei duce știri căci fiul împăratului a murit. Și Ioab a zis Cușitului: Mergi, spune împăratului ce ai văzut! Și Cușitul s‐a plecat înaintea lui Ioab și a alergat. Și Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis iarăși lui Ioab: Și fie ce va fi, lasă‐mă, te rog, să alerg și eu după Cușit. Și Ioab a zis: De ce să alergi, fiul meu? Căci nu vei avea o răsplată pentru știre. Și fie ce va fi, a zis el, voi alerga. Și Ioab i‐a zis: Aleargă! Atunci Ahimaaț a alergat pe calea câmpiei și a întrecut pe Cușit. Și David ședea între cele două porți. Și străjerul s‐a suit pe acoperișul porții pe zid și și‐a ridicat ochii și a privit, și iată un om alergând singur. Și străjerul a strigat și a spus împăratului. Și împăratul a zis: Dacă este singur, are o știre în gură. Și el venea mereu și se apropia. Și străjerul a văzut un alt om alergând, și străjerul a strigat la portar și a zis: Iată, aleargă un alt om singur! Și împăratul a zis: Și el aduce o știre. Și străjerul a zis: Văd alergătura celui dintâi ca alergătura lui Ahimaaț, fiul lui Țadoc. Și împăratul a zis: Este un om bun și vine cu stire bună. Și Ahimaaț a strigat și a zis împăratului: Pace! și s‐a plecat cu fața la pământ înaintea împăratului și a zis: Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul tău, care a dat pe bărbații care și‐au ridicat mâna împotriva domnului meu împăratul! Și împăratul a zis: Este pace pentru tânărul Absalom? Și Ahimaaț a răspuns: Am văzut o mulțime mare când a trimis Ioab pe robul împăratului și pe mine robul tău dar n‐am știut ce era. Și împăratul a zis: Dă‐te în lături și stai aici! Și s‐a dat în lături și a stătut. Și iată a venit Cușitul. Și Cușitul a zis: Știre pentru domnul meu, împăratul. Căci Domnul ți‐a făcut judecată azi din mâna tuturor celor ce se sculaseră împotriva ta. Și împăratul a zis Cușitului: Este pace pentru tânărul Absalom? Și Cușitul a zis: Ca tânărul acesta să fie vrăjmașii domnului meu împăratul și toți cei ce se scoală împotriva ta spre rău! Și împăratul s‐a cutremurat și s‐a suit în odaia deasupra porții și a plâns. Și mergând zicea așa: O, fiul meu, Absalom! Fiul meu, fiul meu, Absalom! De aș fi murit eu în locul tău, Absalom, fiul meu, fiul meu! Și s‐a spus lui Ioab: Iată împăratul plânge și se jelește după Absalom! Și izbânda din ziua aceea s‐a prefăcut în jelire pentru tot poporul. Căci poporul a auzit zicându‐se în ziua aceea: Împăratul este amărât pentru fiul său. Și poporul s‐a furișat în ziua aceea înăuntrul cetății cum se furișează un popor care se rușinează când fuge din luptă. Și împăratul și‐a acoperit fața și împăratul bocea cu glas tare: Fiul meu, Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu! Și Ioab a intrat în casă la împărat și a zis: Ai rușinat astăzi fețele tuturor robilor tăi, care ți‐au mântuit astăzi viața ta, viețile fiilor tăi și ale fiicelor tale și viețile nevestelor tale și viețile țiitoarelor tale. Pentru că iubești pe cei ce te urăsc și urăști pe cei ce te iubesc. Căci ai dovedit astăzi, că mai marii și robii nu sunt nimic pentru tine. Căci cunosc astăzi că dacă ar fi trăit Absalom și noi toți am fi murit astăzi, atunci ar fi fost drept în ochii tăi. Și acum scoală‐te, ieși și vorbește la inima robilor tăi, căci mă jur pe Domnul, de nu vei ieși, nu va rămânea un om cu tine noaptea aceasta; și aceasta va fi mai rău pentru tine decât tot răul, care a venit asupră‐ți din tinereța ta și până acum. Și împăratul s‐a sculat și a șezut în poartă. Și au spus întregului popor zicând: Iată, împăratul șade în poartă. Și tot poporul a venit înaintea împăratului. Și Israel fugise la cortul său. Și tot poporul s‐a certat în toate semințiile lui Israel zicând: Împăratul ne‐a scăpat din mâna vrăjmașilor noștri și ne‐a mântuit din mâna filistenilor și acum a fugit din țară dinaintea lui Absalom. Și Absalom pe care l‐am uns peste noi a murit în luptă; acum deci de ce nu vorbiți un cuvânt pentru aducerea înapoi a împăratului? Și împăratul David a trimis la Țadoc și Abiatar, preoții, zicând: Vorbiți bătrânilor lui Iuda zicând: De ce sunteți voi cei din urmă ca să aduceți pe împărat înapoi la casa sa? Căci cuvântul întregului Israel venise la împărat în casa sa. Voi sunteți frații mei; sunteți osul meu și carnea mea. De ce deci sunteți cei din urmă ca să aduceți înapoi pe împărat? Și ziceți lui Amasa: Nu ești tu osul meu și carnea mea? Așa să‐mi facă Dumnezeu și încă mai mult dacă nu vei fi mai mare peste oaste înaintea mea în toate zilele în locul lui Ioab! Și el a plecat inima tuturor bărbaților din Iuda, ca pe un singur om, încât au trimis la împărat zicând: Întoarce‐te tu și toți robii tăi! Și împăratul s‐a întors și a venit până la Iordan. Și Iuda a venit până la Ghilgal ca să întâmpine pe împărat și să treacă pe împărat peste Iordan. Și Șimei, fiul lui Ghera, Beniamitul care era din Bahurim, s‐a grăbit și s‐a pogorât cu bărbații din Iuda înaintea împăratului David. Și o mie de bărbați din Beniamin erau cu el și Țiba, robul casei lui Saul și cei cincisprezece fii ai lui și cei douăzeci de slujitori ai lui cu ei și au mers înaintea împăratului prin Iordan. Și a trecut luntrea ca să treacă dincolo casa împăratului și să facă ce era bun în ochii săi. Și Șimei, fiul lui Ghera, a căzut înaintea împăratului când trecea peste Iordan. Și a zis împăratului: Să nu‐mi socotească domnul meu nelegiuirea și să nu‐ți amintești de răutatea, pe care a făcut‐o robul tău în ziua aceea, când a ieșit domnul meu împăratul din Ierusalim, ca s‐o pună împăratul la inimă. Căci eu, robul tău, știu că am păcătuit. Deci iată, am venit astăzi cel dintâi din toată casa lui Iosif ca să mă pogor în întâmpinarea domnului meu împăratul. Și Abișai, fiul Țeruiei, a răspuns și a zis: Să nu fie ucis Șimei pentru aceasta, pentru că a blestemat pe unsul Domnului? Și David a zis: Ce am eu a face cu voi, fii ai Țeruiei, de vă faceți astăzi potrivnici mie? Să fie ucis cineva în Israel astăzi? Căci nu știu eu că sunt astăzi împărat peste Israel? Și împăratul a zis lui Șimei: Nu vei muri. Și împăratul i‐a jurat. Și Mefiboșet, fiul lui Saul, s‐a pogorât în întâmpinarea împăratului. Și nu‐și îngrijise picioarele, nici nu‐și făcuse barba, nici nu‐și spălase hainele din ziua în care plecase împăratul până în ziua când s‐a întors în pace. Și a fost așa: când a venit la Ierusalim spre întâmpinarea împăratului, împăratul i‐a zis: De ce n‐ai mers cu mine, Mefiboșet? Și el a răspuns: Domnul meu împărate, robul meu m‐a înșelat. Căci robul tău a zis: Îmi voi înșeua măgarul și voi încăleca pe el și voi merge cu împăratul pentru că slujitorul tău este olog. Și el a vorbit de rău de robul tău la domnul meu, împăratul, dar domnul meu împăratul este ca îngerul lui Dumnezeu; fă deci ce este bine în ochii tăi. Căci toată casa tatălui meu nu era decât bărbați ai morții înaintea domnului meu împăratul; totuși tu ai pus pe robul tău între cei ce mănâncă la însăși masa ta. Și ce drept mai am eu să mai strig către împăratul? Și împăratul i‐a zis: Pentru ce mai vorbești încă de lucrurile tale? Zic: Tu și Țiba împărțiți câmpul. Și Mefiboșet a zis împăratului: Da, să ia el totul, deoarece domnul meu, împăratul, a venit în pace în casa sa. Și Barzilai, Galaaditul, s‐a pogorât de la Roghelim și a trecut cu împăratul peste Iordan ca să‐l petreacă peste Iordan. Și Barzilai era un om foarte bătrân, de optzeci de ani; și îngrijise de împărat când locuia în Mahanaim, căci era un bărbat foarte cuprins. Și împăratul a zis lui Barzilai: Treci cu mine și voi îngriji de tine la mine în Ierusalim. Și Barzilai a zis împăratului: Câte sunt zilele anilor vieții mele ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim? Am optzeci de ani astăzi; pot eu oare deosebi între bun și rău? Poate să guste robul tău ce mănânc și ce beau? Pot eu să mai aud glasul cântăreților și al cântărețelor? De ce dar să mai fie robul tău o povară domnului meu, împăratul? Robul tău va trece puțin cu împăratul peste Iordan. Și de ce să‐mi răsplătească împăratul cu această răsplată? Lasă, te rog, să se întoarcă robul tău ca să mor în cetatea mea lângă mormântul tatălui meu și al mamei mele! Și iată robul tău Chimham să treacă cu domnul meu împăratul și fă‐i ce este bine în ochii tăi! Și împăratul a zis: Chimham să treacă cu mine, și‐i voi face ce va fi bine în ochii tăi și îți voi face tot ce vei voi de la mine. Și tot poporul a trecut Iordanul și împăratul a trecut și împăratul a sărutat pe Barzilai și l‐a binecuvântat și el s‐a întors la locul său. Și împăratul a trecut la Ghilgal și Chimham a trecut cu el. Și tot poporul lui Iuda a petrecut pe împărat și chiar și jumătate din poporul lui Israel. Și iată toți bărbații din Israel au venit la împărat și i‐au zis: De ce te‐au furat frații noștri, bărbații din Iuda, și au trecut pe împărat și casa lui peste Iordan și pe toți bărbații lui David cu el? Și toți bărbații din Iuda au răspuns bărbaților din Israel: Pentru că împăratul ne este rudă de aproape. Și de ce sunteți voi mânioși pentru lucrul acesta? Am mâncat noi ceva de la împărat? Sau ne‐a dat el vreun dar? Și bărbații din Israel au răspuns bărbaților din Iuda și au zis: Noi avem zece părți în împărat și chiar mai mult în David decât voi și pentru ce dar ne‐ați disprețuit? Și n‐a fost sfatul nostru cel dintâi pentru aducerea înapoi a împăratului nostru? Și cuvântul bărbaților din Iuda a fost mai aspru decât cuvântul bărbaților din Israel. Și a fost așa: era acolo un om al lui Belial al cărui nume era Șeba, fiul lui Bicri, un Beniamit. Și el a suflat în trâmbiță și a zis: Noi n‐avem nici o parte în David și nici o moștenire în fiul lui Isai! Fiecare om la corturile sale, Israele! Și toți bărbații din Israel s‐au suit de la David și au urmat pe Șeba, fiul lui Bicri. Dar bărbații lui Iuda s‐au lipit de împăratul lor de la Iordan până la Ierusalim. Și David a venit la casa lui în Ierusalim. Și împăratul a luat pe cele zece femei, țiitoarele lui, pe care le lăsase să păzească ele casa, și le‐a pus într‐o casă sub pază și s‐a îngrijit de ele, dar n‐a intrat la ele și ele au rămas închise până în ziua morții lor, în văduvia vieții. Și împăratul a zis lui Amasa: Cheamă‐mi împreună pe bărbații lui Iuda în trei zile și fii de față aici! Și Amasa a mers să cheme împreună pe Iuda, dar a întârziat peste vremea pe care i‐o hotărâse. Și David a zis lui Abișai: Acum Șeba, fiul lui Bicri, ne va face mai mult rău decât Absalom. Ia tu pe slujitorii domnului tău și urmărește‐l, ca să nu ajungă în cetățile întărite și să scape de ochiul nostru. Și bărbații lui Ioab și cheretiții și peletiții și toți oamenii cei tari au mers pe urma lui. Și au ieșit din Ierusalim, ca să urmărească pe Șeba, fiul lui Bicri. Și când erau lângă piatra cea mare care este în Gabaon le‐a venit Amasa înainte. Și Ioab era încins cu mantaua sa de război pe care o îmbrăcase și peste ea era o cingătoare cu sabia întărită peste coapsele lui în teaca ei. Și pe când ieșea el, ea a căzut. Și Ioab a zis lui Amasa: Pace ție, fratele meu? Și Ioab a apucat cu mâna dreaptă barba lui Amasa ca să‐l sărute. Și Amasa n‐a luat seama la sabia care era în mâna lui Ioab și Ioab l‐a lovit cu ea în pântece și i‐a vărsat măruntaiele pe pământ și nu l‐a mai lovit a doua oară și a murit. Și Ioab și Abișai, fratele lui, au urmărit pe Șeba, fiul lui Bicri. Și unul din tinerii lui Ioab stătea lângă el și a zis: Cine‐i place Ioab și cine este pentru David să urmeze pe Ioab. Și Amasa se rostogolia în sânge în mijlocul drumului. Și când a văzut bărbatul acesta că tot poporul se oprea, a scos pe Amasa din drum pe câmp și a aruncat o haină deasupra lui, când a văzut că toți care veneau la el se opreau. După ce a fost scos din drum, toți bărbații au mers după Ioab să urmărească pe Șeba, fiul lui Bicri. Și el a trecut prin toate semințiile lui Israel până la Abel și la Bet‐Maaca și tot Berimul și s‐au adunat și au mers și ei după el. Și au venit și au împresurat pe Șeba în Abel‐Bet‐Maaca. Și au ridicat un val împotriva cetății și se ridica înaintea zidului și tot poporul care era cu Ioab săpa zidul ca să‐l dărâme. Și o femeie înțeleaptă a strigat din cetate: Ascultați, ascultați! Spuneți, rogu‐vă, lui Ioab: Apropie‐te până aici și voi vorbi cu tine. Și s‐a apropiat de ea. Și femeia a zis: Tu ești Ioab? Și el a zis: Eu. Și ea i‐a zis: Ascultă cuvintele roabei tale. Și el a zis: Ascult. Și ea a vorbit zicând: În vechime obișnuiau să vorbească zicând: Întrebați numai la Abel. Și așa sfârșeau. Eu sunt iubitoare de pace și credincioasă în Israel; tu cauți să pierzi o cetate și pe o mamă în Israel? Pentru ce voiești să înghiți moștenirea Domnului? Și Ioab a răspuns și a zis: Departe, departe de mine, să înghit și să pierd. Nu așa stă lucrul, ci un bărbat din ținutul muntos al lui Efraim, cu numele Șeba, fiul lui Bicri, și‐a ridicat mâna împotriva împăratului, împotriva lui David; dați‐l numai pe el în mâna mea și mă voi depărta de cetate. Și femeia a zis lui Ioab: Iată, capul său ți se va arunca peste zid. Și femeia s‐a dus la tot poporul în înțelepciunea ei. Și au tăiat capul lui Șeba, fiul lui Bicri, și l‐au aruncat lui Ioab. Și el a suflat în trâmbiță și s‐au împrăștiat de lângă cetate, fiecare la cortul său. Și Ioab s‐a întors la Ierusalim, la împărat. Și Ioab era peste toată oastea lui Israel și Benaia, fiul lui Iehoiada, peste cheretiți și peste peletiți, și Adoram peste dări și Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor de cronici, și Șeia era scriitor și Țadoc și Abiatar erau preoți. Încă și Ira, Iairitul, era slujbaș de căpetenie al lui David. Și a fost foamete în timpul lui David trei ani, an după an. Și David a căutat fața Domnului. Și Domnul a zis: Este pentru Saul și pentru casa de sânge, căci a omorât pe gabaoniți. Și împăratul a chemat pe gabaoniți și le‐a vorbit. (Și gabaoniții nu erau din copiii lui Israel, ci din rămășița amoriților și copiii lui Israel le juraseră și Saul în râvna sa pentru copiii lui Israel și Iuda a căutat să‐i ucidă). Și David a zis gabaoniților: Ce să vă fac și cu ce să fac ispășire, ca să binecuvântați moștenirea Domnului? Și gabaoniții i‐au zis: Nu este vorba de argint sau aur între noi și Saul sau casa lui și nici să omori pentru noi vreun bărbat din Israel. Și el a zis: Vă voi face ce veți zice. Și ei au zis împăratului: Pe bărbatul care ne‐a nimicit și a urzit pierderea noastră, ca să nu mai rămânem în toate hotarele lui Israel… Să ni se dea șapte bărbați dintre fiii lui și‐i vom spânzura Domnului la Ghibea lui Saul, alesul Domnului. Și împăratul a zis: Voi da. Și împăratul a cruțat pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul Domnului care era între ei, între David și Ionatan, fiul lui Saul. Și împăratul a luat pe cei doi fii ai Rițpei, fiica lui Aiia, pe care îi născuse ea lui Saul, Armoni și Mefiboșet, și pe cei cinci fii ai Merabei, fiica lui Saul, pe care‐i născuse ea lui Adriel, fiul lui Barzilai, Meholatitul. Și i‐a dat în mâinile gabaoniților și i‐au spânzurat pe munte înaintea Domnului. Și cei șapte au căzut împreună și au fost uciși în cele dintâi zile ale secerișului la începutul secerișului orzului. Și Rițpa, fiica lui Aiia, a luat un sac și l‐a întins pentru sine peste stâncă, de la începutul seceratului până s‐a vărsat apă peste ei din ceruri; și n‐a lăsat să se odihnească păsările cerurilor peste ei ziua, nici fiarele câmpului noaptea. Și s‐a spus lui David ce făcuse Rițpa, fiica lui Aiia, țiitoarea lui Saul. Și David s‐a dus și a luat oasele lui Saul și oasele lui Ionatan, fiul său, de la locuitorii din Iabes‐Galaad, care le furaseră din ulița Bet‐Șanului, unde îi spânzuraseră filistenii în ziua când filistenii uciseseră pe Saul în Ghilboa. Și a adus de acolo oasele lui Saul și oasele lui Ionatan, fiul său. Și au adunat oasele celor ce fuseseră spânzurați. Și au îngropat oasele lui Saul și ale lui Ionatan, fiul său, în țara lui Beniamin la Țela, în mormântul lui Chis, tatăl său, și au făcut tot ce poruncise împăratul. Și după aceasta Dumnezeu s‐a lăsat înduplecat față de țară. Și filistenii au avut iarăși război cu Israel. Și David s‐a pogorât și robii lui cu el și s‐au luptat împotriva filistenilor. Și David era ostenit. Și Ișbi‐Benob, care era din copiii lui Rafa, (greutatea suliței lui era de trei sute de greutăți de aramă și el era încins cu o sabie nouă), s‐a gândit să lovească pe David. Și Abișai, fiul Țeruiei, l‐a ajutat și a lovit pe filistean și l‐a ucis. Și bărbații lui David i‐au jurat zicând: Să nu mai ieși cu noi la luptă ca să nu stingi cande la lui Israel. Și a fost așa: după aceea a fost iarăși război cu filistenii în Gob. Atunci Sibecai Hușatitul a lovit pe Saf care era din copiii lui Rafa. Și iarăși a fost război cu filistenii la Gob. Și Elhanan, fiul lui Iaare‐Oreghim, Betleemitul, a lovit pe Goliat, Ghititul, și mânerul suliței lui era ca un sul de țesător. Și iarăși a fost război la Gat și acolo era un bărbat foarte înalt și degetele mâinilor lui și degetele picioarelor lui erau șase și șase, douăzeci și patru la număr. Și se născuse și el lui Rafa. Și el a batjocorit pe Israel și Ionatan, fiul lui Șimea, fratele lui David, l‐a ucis. Acești patru se născuseră lui Rafa la Gat și au căzut prin mâna lui David și prin mâna robilor lui. Și David a vorbit către Domnul cuvintele acestei cântări, în ziua când Domnul l‐a scăpat din mâna tuturor vrăjmașilor săi și din mâna lui Saul. Și a zis: Domnul este stânca mea și cetățuia mea și izbăvitorul meu, da al meu. Dumnezeu este stânca mea, îmi voi pune încrederea în el, scutul meu și cornul mântuirii mele, turnul meu înalt și scăparea mea. Mântuitorul meu, tu mă mântuiești din asuprire. Voi chema pe Domnul care este vrednic de laudă și voi fi mântuit de vrăjmașii mei. Căci valurile morții m‐au înconjurat, șivoaiele lui Belial m‐au spăimântat, funiile Șeolului m‐au cuprins, lațurile morții au căzut peste mine. În strâmtorarea mea am chemat pe Domnul și am strigat către Dumnezeul meu, și El a auzit din templul său glasul meu și strigătul meu a venit la urechile sale. Atunci pământul s‐a zguduit și s‐a cutremurat, temeliile cerurilor s‐au mișcat și s‐au zguduit, căci el se mâniase. Un fum se ridica din nările lui și un foc mistuia din gura lui; cărbuni se aprindeau din ea. Și el a plecat cerurile și s‐a pogorât și era întuneric sub picioarele sale. Și călărea pe un heruvim și zbura și se vedea pe aripile vântului. În juru‐i a făcut întunericul drept cort, grămezi de ape, nori deși ai cerurilor. Din strălucirea dinaintea lui s‐au aprins cărbuni de foc. Domnul a tunat din ceruri și Cel Prea Înalt a făcut să se audă glasul său. Și a trimis săgeți și i‐a împrăștiat, fulgerul și i‐a risipit. Și păturile mării s‐au văzut. Temeliile lumii s‐au descoperit, la certarea Domnului, la suflarea vântului nărilor lui. El a întins mâna din înălțime, m‐a apucat, m‐a scos din ape mari, m‐a scăpat de vrăjmașul meu cel puternic, de cei ce mă urau. Căci erau prea tari pentru mine. Ei au venit peste mine în ziua nenorocirii mele, dar Domnul a fost sprijinul meu. Și el m‐a scos la loc larg, el m‐a scăpat, căci a găsit plăcere de mine; Domnul mi‐a răsplătit după dreptatea mea, mi‐a întors după curăția mâinilor mele. Căci am păzit căile Domnului și nu m‐am abătut cu răutate de la Dumnezeul meu. Căci toate judecățile lui au fost înaintea mea și nu m‐am depărtat de la așezămintele lui. Și am fost desăvârșit înaintea lui și m‐am păzit de nelegiuirea mea. Și Domnul mi‐a răsplătit după dreptatea mea, după curăția mea înaintea ochilor lui. Cu cel îndurător te vei arăta îndurător, cu bărbatul desăvârșit, te vei arăta desăvârșit. Cu cel curat te vei arăta curat și cu cel strâmb te vei arăta strâmb. Și vei mântui pe poporul necăjit și ochii tăi sunt peste cei mândri ca să‐i scobori. Căci tu ești candela mea, Doamne, și Domnul luminează întunericul meu. Căci cu tine alerg asupra unei cete; cu Dumnezeul meu sar peste zid. Cât pentru Dumnezeu, calea sa este desăvârșită, cuvântul Domnului este cercat, el este un scut pentru toți care își pun încrederea în el. Căci cine este Dumnezeu afară de Domnul? Și cine este o stâncă afară de Dumnezeul nostru? Dumnezeu este cetățuia mea cea tare și el călăuzește pe cel desăvârșit în calea sa. El face picioarele mele ca ale cerbului și mă pune pe înălțimile mele. El îmi deprinde mâinile la război și brațele mele întind un arc de aramă. Și tu mi‐ai dat scutul mântuirii tale și smerenia ta m‐a făcut mare. Tu ai lărgit pașii mei sub mine și gleznele mele n‐au alunecat. Am urmărit pe vrăjmașii mei și i‐am stârpit și nu m‐am întors până i‐am nimicit. Și i‐am nimicit și i‐am străpuns și nu se mai scoală, ci au căzut sub picioarele mele. Și m‐ai încins cu putere pentru luptă; ai răpus sub mine pe cei ce se ridicau împotriva mea. Și ai făcut pe vrăjmașii mei să întoarcă spatele la mine, și am stârpit pe cei ce mă urăsc. Ei se uitau, dar nu era nimeni să mântuiască; cătau la Domnul și el nu le‐a răspuns. Și i‐am tocat ca pulberea pământului, i‐am zdrobit, i‐am călcat ca noroiul de pe ulițe. Tu m‐ai scăpat din certurile poporului meu. Tu m‐ai păstrat să fiu capul neamurilor. Un popor pe care nu‐l cunoșteam îmi va sluji. Fiii străinului mă lingușesc. Cum aud ei de mine, mi se supun. Fiii străinului se vor veșteji și vor ieși tremurând din întăriturile lor. Viu este Domnul și binecuvântată să fie stânca mea și prea înălțat să fie Dumnezeu, stânca mântuirii mele! Da, Dumnezeu care mă răzbună și aduce popoarele sub mine. El mă smulge de la vrăjmașii mei; da, tu mă înalți mai presus de cei ce se ridică împotriva mea. Tu mă scapi de omul asupritor. De aceea te voi lăuda, Doamne, între neamuri și voi cânta laude numelui tău. El dă mare mântuire împăratului său și arată îndurare unsului său, lui David și seminței lui în veac. Și acestea sunt cele din urmă cuvinte ale lui David. David, fiul lui Isai, zice, și bărbatul care a fost ridicat în înălțime zice, unsul Dumnezeului lui Iacov și cel plăcut în psalmii lui Israel: Duhul Domnului a vorbit prin mine și cuvântul lui a fost pe limba mea. Dumnezeul lui Israel a zis, Stânca lui Israel mi‐a vorbit: Cel ce domnește peste oameni cu dreptate, cel ce domnește în frica lui Dumnezeu va fi ca lumina dimineții, când răsare soarele, într‐o dimineață fără nori, când încolțește iarba fragedă din pământ prin lumină după ploaie. Cu adevărat casa mea nu este așa înaintea lui. Dumnezeu! Totuși el a făcut cu mine un legământ veșnic bine rânduit în toate și statornic, căci aceasta este toată mântuirea mea și toată dorința mea, deși n‐o face să crească. Dar ai lui Belial vor fi cu toții ca spinii de aruncat. Pentru că nu pot fi luați cu mâna. Și omul care se atinge de ei se înarmează cu fier și cu mâner de suliță și vor fi arși de tot cu foc pe loc. Acestea sunt numele vitejilor pe care‐i avea David: Ioșeb‐Basșebet, Tahchemonitul, mai marele căpeteniilor. Adino, Eznitul, a fost împotriva a opt sute omorâți deodată. Și după el Eleazar, fiul lui Dodo, fiul unui Ahohit, unul din cei trei viteji cu David, când batjocoreau pe filisteni care erau adunați acolo la luptă și se suiseră bărbații lui Israel. El s‐a sculat și a bătut pe filisteni până i‐a obosit mâna și i s‐a lipit mâna de sabie. Și Domnul a lucrat o mare mântuire în ziua aceea și poporul s‐a întors după el numai pentru a prăda. Și după el a fost Șama, fiul lui Aghe, Hararitul. Și filistenii se adunaseră în ceată și acolo era un ogor plin de linte. Și poporul fugise dinaintea filistenilor. Și el s‐a așezat în mijlocul ogorului și l‐a apărat și a bătut pe filisteni. Și Domnul a lucrat o mare mântuire. Și trei dintre cei treizeci de capi s‐au pogorât și au venit pe vremea culesului la David în peștera Adulam și ceata filistenilor tăbărâse în valea Refaim. Și David era atunci în cetățuie și straja filistenilor era atunci în Betleem. Și David a poftit și a zis: O, de mi‐ar da cineva de băut apă din fântâna din Betleem care este la poartă! Și cei trei viteji au năvălit prin tabăra filistenilor și au scos apă din fântâna din Betleem care este la poartă și au luat‐o și au dus‐o la David. Și el n‐a voit s‐o bea, ci a turnat‐o ca dar de băutură Domnului. Și a zis: Departe de mine, Doamne, să fac aceasta. Să beau eu sângele bărbaților care s‐au dus cu viețile lor în mână? Și n‐a voit să bea. Acestea au făcut cei trei viteji. Și Abișai, fratele lui Ioab, fiul Țeruiei, era mai marele celor trei. Și el și‐a ridicat sulița împotriva a trei sute și i‐a ucis. Și el avea un nume între cei trei. Nu era el oare cel mai prețuit între cei trei? Deci a fost făcut mai marele lor, dar n‐a ajuns până la cei dintâi trei. Și Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui bărbat viteaz care făcuse fapte puternice, era din Cabțeel. El a ucis pe cei doi lei din Moab. Și s‐a pogorât și a ucis un leu în mijlocul unei gropi într‐o zi de zăpadă. Și a ucis pe un egiptean, bărbat frumos. Și în mâna egipteanului era o suliță și s‐a pogorât la el cu un toiag și a smuls sulița din mâna egipteanului și l‐a omorât cu chiar sulița sa. Acestea a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, și avea un nume între cei trei viteji. El era mai prețuit decât cei treizeci, dar n‐a ajuns la cei trei dintâi. Și David l‐a pus peste garda sa. Asael, fratele lui Ioab, era unul din cei treizeci; Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem; Șama, Haroditul; Elica, Haroditul; Heleț, Peletitul; Ira, fiul lui Icheș, Tecoitul; Abiezer Anatotitul; Mebunai, Hușatitul; Țalmon, Ahohitul; Maharai, Netofatitul; Heleb, fiul lui Baana, Netofatitul; Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea copiilor lui Beniamin; Benaia, Piratonitul; Hidai, de la Nahale‐Gaaș; Abi‐Albon, Arbatitul; Azmavet, Barhumitul; Eliahba, Șaalbonitul; Bene‐Iașen; Ionatan; Șama, Hararitul; Ahiam, fiul lui Șarar, Araritul; Elifelet, fiul lui Ahasbai, fiul Maacatitului, Eliam, fiul lui Ahitofel, Ghilonitul; Hețrai, Carmelitul; Paarai, Arbitul; Igheal, fiul lui Natan, de la Țoba; Bani, Gaditul; Țelec, Amonitul; Naharai, Beerotitul, purtătorul armelor lui Ioab, fiul Țeruiei; Ira, Ietritul; Gareb, Ietritul; Urie, Hetitul: treizeci și șapte de toți. Și mânia Domnului s‐a aprins iarăși împotriva lui Israel. Și a ațâțat pe David împotriva lor, zicând: Mergi, numără pe Israel și Iuda! Și împăratul a zis lui Ioab, mai marele oastei, care era cu el: Treci acum prin toate semințiile lui Israel de la Dan până la Beer‐Șeba și numărați poporul, ca să știu numărul poporului! Și Ioab a zis împăratului: Domnul Dumnezeul tău să adauge acum la popor de o sută de ori pe cât sunt acum și să vadă ochii domnului meu, împăratul. Dar pentru ce găsește plăcere domnul meu, împăratul, în lucrul acesta? Totuși cuvântul împăratului a rămas tare împotriva lui Ioab și împotriva mai marilor oastei. Și Ioab și mai marii oastei au ieșit dinaintea împăratului să numere poporul, pe Israel. Și au trecut Iordanul și au tăbărât la Aroer, la dreapta cetății care este în mijlocul văii Gad și până la Iaezer. Și au venit la Galaad și la țara Tahtim‐Hodși; și au venit la Dan‐Iaan și împrejur până la Sidon. Și au venit la cetățuia Tirului și în toate cetățile heviților și ale cananiților; și au ieșit la miazăzi de Iuda la Beer‐Șeba. Și după ce au străbătut toată țara, după trecere de nouă luni și douăzeci de zile, au venit la Ierusalim. Și Ioab a dat împăratului suma numărătorii poporului: și erau în Israel opt sute de mii de bărbați de război care trăgeau sabia și bărbații lui Iuda cinci sute de mii de bărbați. Și‐i bătea inima lui David după ce numărase poporul. Și David a zis Domnului: Am păcătuit mult că am făcut aceasta. Și acum, Doamne, îndepărtează, te rog, nelegiuirea robului tău, căci am lucrat foarte nebunește. Și când s‐a sculat David dimineața, cuvântul Domnului a fost către Gad, prorocul, văzătorul lui David, zicând: Du‐te și vorbește lui David: Așa zice Domnul: Îți pun înainte trei nenorociri: alege‐ți una din ele și‐ți voi face‐o. Și Gad a venit la David și i‐a spus și i‐a zis: Să‐ți vină șapte ani de foamete în țara ta? Sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmașilor tăi și să te gonească? Sau să fie ciumă trei zile în țara ta? Acum cunoaște și vezi ce răspuns să duc celui ce m‐a trimis. Și David a zis lui Gad: Sunt în mare strâmtorare. Să cădem, te rog, în mâna Domnului, căci mari sunt îndurările lui și să nu cad în mâna omului. Și Domnul a trimis ciumă în Israel de dimineață până la vremea hotărâtă. Și au murit din popor de la Dan până la Beer‐Șeba șaptezeci de mii de bărbați. Și îngerul și‐a întins mâna peste Ierusalim ca să‐l nimicească și Domnul s‐a căit de acel rău și a zis îngerului care nimicea pe popor: Destul! Oprește‐ți acum mâna. Și îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna, Iebusitul. Și David când a văzut pe îngerul care lovea pe popor a vorbit Domnului și a zis: Iată, eu am păcătuit și eu am făcut rău, dar aceste oi ce au făcut? Fie mâna ta, te rog, împotriva mea și împotriva casei tatălui meu! Și Gad a venit în ziua aceea la David și i‐a zis: Suie‐te, ridică un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul. Și David s‐a suit după cuvântul lui Gad, cum poruncise Domnul. Și Aravna s‐a uitat și a văzut pe împărat și pe slujitorii lui venind spre el. Și Aravna a ieșit și s‐a plecat cu fața la pământ înaintea împăratului. Și Aravna a zis: Pentru ce vine domnul meu, împăratul, la slujitorul său? Și David a zis: Ca să cumpăr de la tine aria ea să zidesc un altar Domnului ca să încețeze rana din popor. Și Aravna a zis lui David: S‐o ia domnul meu, împăratul, și să jertfească ce este bine în ochii lui. Iată boii vor fi pentru arderea de tot și uneltele de treierat și jugurile boilor în loc de lemne. Pe toate acestea, împărate, Aravna le dă împăratului. Și Aravna a zis împăratului: Domnul Dumnezeul tău să te primească! Și împăratul a zis lui Aravna: Nu, ci cu adevărat voi cumpăra de la tine cu preț și nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi de tot care nu costă nimic. Și David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de sicli de argint. Și David a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi de tot și jertfe de pace. Și Domnul s‐a înduplecat iarăși față de țară și rana a fost oprită de peste Israel. Și împăratul David era bătrân, înaintat în zile. Și l‐au acoperit cu haine, dar nu s‐a încălzit. Și slujitorii săi i‐au zis: Să se caute pentru domnul nostru, împăratul, o fecioară tânără și ea să stea înaintea împăratului și să‐l dezmierde și să se culce la sânul tău ca să se încălzească domnul meu, împăratul. Și au căutat o tânără frumoasă în toate hotarele lui Israel și au găsit pe Abișag, Sunamita, și au adus‐o la împărat. Și tânăra era foarte frumoasă și dezmierda pe împărat și‐i slujea, dar împăratul n‐a cunoscut‐o. Și Adonia, fiul Haghitei, s‐a semețit zicând: Eu voi fi împărat. Și și‐a gătit care și călăreți și cincizeci de bărbați care să alerge înaintea lui. Și tatăl său nu‐l supărase niciodată zicând: Pentru ce ai făcut așa? Și el era și foarte frumos la chip: și se născuse după Absalom. Și el a vorbit lui Ioab, fiul Țeruiei, și cu Abiatar, preotul, și ei au ajutat pe Adonia urmându‐l. Dar Țadoc preotul, și Benaia, fiul lui lehoiada, și Natan, prorocul, și Șimei și Rei și vitejii lui David n‐au fost cu Adonia. Și Adonia a junghiat oi și boi și viței grași lângă piatra Zohelet, care este lângă En‐Roguel, și a chemat pe toți frații săi, fiii împăratului, și pe toți bărbații lui Iuda, slujitorii împăratului. Iar pe Natan prorocul și pe Benaia și pe viteji și pe fratele său Solomon nu i‐a chemat. Și Natan a vorbit către Bat‐Șeba, mama lui Solomon, zicând: Oare n‐ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s‐a făcut împărat și domnul nostru David nu știe? Și acum vino, rogu‐te, și să‐ți dau un sfat și scapă viața ta și viața fiului tău Solomon. Du‐te și intră la împăratul David și zi‐i: Domnul meu împărate, oare n‐ai jurat tu roabei tale, zicând: Negreșit Solomon, fiul tău, va domni după mine și el va ședea pe scaunul meu de domnie? De ce dar domnește Adonia? Iată, pe când vei vorbi tu încă acolo cu împăratul, voi intra și eu în urma ta și voi întări cuvintele tale. Și Bat‐Șeba a intrat la împărat în odaie. Și împăratul era foarte bătrân și Abișag, Sunamita, slujea împăratului. Și Bat‐Șeba s‐a plecat și a făcut o plecăciune înaintea împăratului. Și împăratul a zis: Ce vrei? Și ea i‐a zis: Domnul meu, tu ai jurat roabei tale pe Domnul Dumnezeul tău: Negreșit Solomon, fiul tău, va fi împărat după mine și el va ședea pe scaunul meu de domnie. Și acum iată Adonia s‐a făcut împărat. Și tu, domnul meu, împărate, nu știi. Și el a junghiat boi și viței grași și oi, în mulțime, și a chemat pe toți fiii împăratului și pe Abiatar, preotul, și pe Ioab, mai marele oastei, iar pe robul tău Solomon nu l‐a chemat. Și tu domnul meu împărate, spre tine sunt ochii întregului Israel, ca să le spui cine va ședea pe scaunul de domnie al domnului meu, împăratul, după el. Și va fi așa: îndată ce domnul meu, împăratul, va adormi cu părinții săi, eu și fiul meu Solomon vom fi găsiți păcătoși. Și iată, pe când vorbea ea cu împăratul, a intrat și Natan prorocul. Și au spus împăratului zicând: Iată Natan, prorocul. Și el a intrat la împărat și s‐a plecat înaintea împăratului cu fața la pământ. Și Natan a zis: Domnul meu, împărate, oare tu ai zis: Adonia va fi împărat după mine și va ședea pe scaunul meu de domnie? Căci s‐a pogorât astăzi și a junghiat boi și viței grași și oi, în mulțime, și a chemat pe toți fiii împăratului și pe mai marii oastei și pe Abiatar, preotul, și iată mănâncă și beau înaintea lui și zic: Trăiască împăratul! Adonia! Iar pe mine, robul tău, pe Țadoc preotul, și pe Benaia, fiul lui Iehoiada și pe Solomon, robul tău, nu ne‐a chemat. Este lucrul acesta de la domnul meu împăratul, și n‐ai arătat robilor tăi cine va ședea pe scaunul de domnie al domnului meu, împăratul, după el? Și împăratul David a răspuns și a zis: Chemați‐mi pe Bat‐Șeba. Și ea a intrat înaintea împăratului și a stătut înaintea împăratului. Și împăratul a jurat și a zis: Viu este Domnul, care a răscumpărat sufletul meu din orice strâmtorare. Cu adevărat cum ți‐am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel zicând: Negreșit, fiul tău Solomon va domni după mine și el va ședea pe scaunul meu de domnie în locul meu, așa voi face în ziua aceasta. Și Bat‐Șeba s‐a plecat cu fața până la pământ și a făcut plecăciune împăratului și a zis: Trăiască domnul meu împăratul David în veac. Și împăratul David a zis: Chemați‐mi pe Țadoc preotul, și pe Natan, prorocul, și pe Benaia, fiul lui Iehoiada. Și ei au intrat înaintea împăratului. Și împăratul le‐a zis: Luați cu voi pe slujitorii domnului vostru și puneți pe Solomon, fiul meu, călare pe catârul meu și pogorâți‐l la Ghihon. Și Țadoc preotul și Natan prorocul, să‐l ungă acolo împărat peste Israel și suflați în trâmbiță și ziceți: Trăiască împăratul Solomon! Și vă veți sui în urma lui și el va veni și va ședea pe scaunul meu de domnie și el va fi împărat în locul meu și eu am poruncit ca el să fie domn peste Israel și peste Iuda. Și Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului zicând: Amin! așa să zică Domnul Dumnezeul domnului meu, împăratul! Cum a fost Domnul cu domnul meu împăratul, așa să fie și cu Solomon și să facă scaunul lui de domnie mai mare decât scaunul de domnie al domnului meu, împăratul David. Și Țadoc preotul și Natan prorocul și Benaia, fiul lui Iehoiada, și cheretiții și peletiții s‐au pogorât și au pus pe Solomon pe catârul împăratului David și l‐au dus la Ghihon. Și Țadoc, preotul, a luat cornul cu untdelemn din cort și a uns pe Solomon. Și au suflat în trâmbiță, și tot poporul a zis: Trăiască împăratul Solomon! Și tot poporul s‐a suit după el și poporul cânta din fluiere și se desfăta cu mare bucurie și crăpa pământul de sunetul lor. Și Adonia și toți oaspeții cei care erau cu el, au auzit pe când sfârșeau de mâncat. Și Ioab a auzit sunetul trămbiței și a zis: Pentru ce este vuietul acesta de care răsună cetatea? Pe când vorbea el încă, iată a venit Ionatan, fiul lui Abiatar, preotul. Și Adonia i‐a zis: Intră căci ești bărbat de preț și aduci știri bune. Și Ionatan a răspuns și a zis lui Adonia: Cu adevărat domnul nostru, împăratul David, a făcut împărat pe Solomon. Și împăratul a trimis cu el pe Țadoc, preotul, și pe Natan prorocul și pe Benaia, fiul lui Iehoiada, și pe cheretiți și pe peletiți și l‐au pus pe catârul împăratului. Și Țadoc preotul și Natan prorocul l‐au uns împărat în Ghihon și s‐au suit de acolo veselindu‐se și a răsunat cetatea. Acesta este vuietul pe care l‐ați auzit. Ba încă Solomon șade pe scaunul de domnie al împărăției. Și chiar și slujitorii împăratului au venit să binecuvânteze pe domnul nostru, împăratul David, zicând: Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai bun decât numele tău și să facă scaunul lui de domnie mai mare decât scaunul tău de domnie: și împăratul s‐a plecat pe pat. Și împăratul a mai zis așa: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a dat astăzi pe unul să șadă pe scaunul meu de domnie și ochii mei o văd. Și toți oaspeții care erau ai lui Adonia s‐au spăimântat și s‐au sculat și s‐a dus fiecare pe calea sa. Și Adonia s‐a temut de Solomon și s‐a sculat și s‐a dus și s‐a apucat de coarnele altarului. Și s‐a spus lui Solomon zicând: Iată Adonia se teme de împăratul Solomon și iată s‐a apucat de coarnele altarului zicând: Să‐mi jure împăratul Solomon întâi că nu va omorî cu sabia pe slujitorul său. Și Solomon a zis: Dacă va fi un fiu al vredniciei, un păr din el nu va cădea pe pământ, dar dacă se va afla rău în el, va muri. Și împăratul Solomon a trimis și l‐a pogorât de la altar. Și el a venit și s‐a plecat înaintea împăratului Solomon. Și Solomon i‐a zis: Mergi la casa ta. Și s‐au apropiat zilele lui David ca să moară și a poruncit lui Solomon, fiul său, zicând: Eu merg pe calea întregului pământ; tu întărește‐te și fii bărbat. Și păzește cele de păzit ale Domnului Dumnezeului tău, umblând în căile lui, păzind așezămintele lui și poruncile lui și judecățile lui și mărturiile lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să propășești în tot ce vei face și oriunde te vei întoarce, ca Domnul să întărească cuvântul său pe care l‐a vorbit despre mine zicând: Dacă copiii tăi vor lua aminte la calea lor, umblând înaintea mea în adevăr, cu toată inima lor și cu tot sufletul lor, nu vei fi lipsit, a zis el, de un bărbat pe scaunul de domnie al lui Israel. Și mai știi și ce mi‐a făcut Ioab, fiul Țeruiei, ce a făcut celor doi mai mari ai oștirilor lui Israel: lui Abner, fiul lui Ner, și lui Amasa, fiul lui Ieter, pe care i‐a ucis și a vărsat în vreme de pace sânge de război și a pus sânge de război pe cingătoarea care era pe coapsele lui și pe încălțămintele care erau în picioarele lui. Și fă după înțelepciunea ta și căruntețea lui să nu se pogoare în pace în Șeol. Dar să arăți îndurare fiilor lui Barzilai din Galaad și ei să fie dintre cei ce vor mânca la masa ta, căci au venit la mine când fugeam de fața lui Absalom, fratele tău. Și iată, la tine este Șimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, de la Bahurim. El m‐a blestemat cu blestem greu în ziua când mergeam la Mahanaim, dar s‐a pogorât spre întâmpinarea mea la Iordan și i‐am jurat pe Domnul zicând: Nu te voi omorî cu sabia. Și acum nu‐l socoti fără vină, căci ești bărbat înțelept și știi ce să‐i faci și să pogori în sânge căruntețele lui în Șeol. Și David a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat în cetatea lui David. Și zilele cât a domnit David peste Israel au fost patruzeci de ani; șapte ani a domnit în Hebron și treizeci și trei de ani a domnit în Ierusalim. Și Solomon a șezut pe scaunul de domnie al lui David, tatăl său; și împărăția s‐a întărit foarte mult. Și Adonia, fiul Haghitei, a venit la Bat‐Șeba, mama lui Solomon. Și ea a zis: Vii cu pace? Și el a zis: Cu pace. Și a zis: Am să‐ți spun un cuvânt. Și ea a zis: Vorbește. Și el a zis: Știi că împărăția era a mea și către mine și‐a îndreptat fața tot Israelul ca să fiu împărat, dar împărăția s‐a întors și este a fratelui meu, căci era a lui de la Domnul. Și acum cer o singură cerere de la tine; să nu‐mi întorci fața mea. Și ea i‐a zis: Vorbește. Și el a zis: Vorbește, rogu‐te, împăratului Solomon, căci nu‐ți va întoarce fața ta, să‐mi dea de nevastă pe Abișag, Sunamita. Și Bat‐Șeba a zis: Bine, voi vorbi împăratului pentru tine. Și Bat‐Șeba a intrat la împăratul Solomon să‐i vorbească pentru Adonia. Și împăratul s‐a sculat în întâmpinarea ei și s‐a plecat înaintea ei și a șezut jos pe scaunul său de domnie și a făcut să se pună un scaun de domnie pentru mama împăratului și ea a șezut la dreapta lui. Și ea a zis: O mică cerere cer de la tine, nu‐mi întoarce fața mea. Și împăratul a zis: Cere, mama mea, căci nu‐ți voi întoarce fața ta. Și ea a zis: Să se dea Abișag, Sunamita, de nevastă lui Adonia, fratele tău. Și împăratul Solomon a răspuns și a zis mamei sale: Și pentru ce ceri pe Abișag, Sunamita, pentru Adonia? Cere și împărăția pentru el, căci este fratele meu mai mare și pentru el și pentru Abiatar, preotul, și pentru Ioab, fiul Țeruiei. Și împăratul Solomon a jurat pe Domnul zicând: Așa să‐mi facă Dumnezeu și încă mai mult de n‐a vorbit Adonia acest cuvânt chiar împotriva vieții lui. Și acum, viu este Domnul, care m‐a întărit și m‐a pus pe scaunul de domnie al lui David, tatăl meu, și care mi‐a făcut o casă, după cum a vorbit, astăzi va fi omorât Adonia. Și împăratul Solomon a trimis prin mâna lui Benaia, fiul lui Iehoiada, și el s‐a aruncat asupra lui și a murit. Și împăratul a zis lui Abiatar, preotul: Mergi la Anatot, la câmpurile tale căci ești un om al morții, dar astăzi nu te voi omorî căci ai purtat chivotul Domnului înaintea lui David, tatăl meu, și ai suferit în tot ce a suferit tatăl meu. Și Solomon a izgonit pe Abiatar din preoția Domnului spre a împlini cuvântul Domnului pe care l‐a vorbit cu privire la casa lui Eli în Silo. Și știrea a venit până la Ioab; căci Ioab se întorsese după Adonia și nu se întorsese după Absalom. Și Ioab a fugit la cortul Domnului și a apucat coarnele altarului. Și s‐a spus împăratului Solomon că Ioab a fugit la cortul Domnului și iată este lângă altar. Și Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicând: Du‐te, aruncă‐te asupra lui. Și Benaia a venit la cortul Domnului și i‐a zis: Așa zice împăratul: Ieși! Și el a zis: Nu, căci aici voi muri. Și Benaia a adus iarăși vorbă împăratului, zicând: Așa a vorbit Ioab și așa mi‐a răspuns. Și împăratul i‐a zis: Fă cum a zis și aruncă‐te asupra lui și înmormântează‐l și depărtează de la mine și de la casa tatălui meu sângele, pe care l‐a vărsat Ioab, fără cuvânt. Și Domnul să întoarcă sângele lui pe capul lui, pentru că s‐a aruncat asupra celor doi bărbați mai drepți și mai buni decât el și i‐a ucis cu sabia și tatăl meu David n‐a știut: pe Abner, fiul lui Ner, mai marele oastei lui Israel, și pe Amasa, fiul lui Ieter, mai marele oastei lui Iuda. Și sângele lor să se întoarcă pe capul lui Ioab și pe capul seminței lui în veac: iar pacea să fie de la Domnul peste David și sămânța lui și casa lui și scaunul lui de domnie în veac. Și Benaia, fiul lui Iehoiada, s‐a suit și s‐a aruncat asupra lui și l‐a omorât. Și a fost înmormântat în casa lui în pustie. Și împăratul a pus pe Benaia, fiul lui Iehoiada, în locul lui, peste oaste și împăratul a pus pe Țadoc, preotul, în locul lui Abiatar. Și împăratul a trimis și a chemat pe Șimei și i‐a zis: Zidește‐ți o casă în Ierusalim și locuiește acolo și să nu ieși de acolo, nici încoace nici încolo. Și va fi așa: în ziua când vei ieși și vei trece pârâul Chedron, să știi că vei muri negreșit: sângele tău va fi pe capul tău. Și Șimei a zis împăratului: Bun este cuvântul; cum a vorbit domnul meu, împăratul, așa va face slujitorul tău. Și Șimei a locuit în Ierusalim multe zile. Și a fost așa: după trecere de trei ani, doi slujitori ai lui Șimei au fugit la Achiș, fiul lui Maaca, împăratul din Gat. Și au spus lui Șimei, zicând: Iată, slujitorii tăi sunt în Gat. Și Șimei s‐a sculat și și‐a înșeuat măgarul și s‐a dus la Gat la Achiș, ca să caute pe slujitorii săi, și Șimei s‐a dus și a adus pe slujitorii săi din Gat. Și s‐a spus lui Solomon că Șimei s‐a dus din Ierusalim la Gat și s‐a întors. Și împăratul a trimis și a chemat pe Șimei și i‐a zis: Oare nu te‐am pus eu să juri pe Domnul și ți‐am mărturisit zicând: Să știi negreșit că în ziua când vei ieși și te vei duce încoace și încolo, vei muri? Și tu mi‐ai spus: Bun este cuvântul pe care l‐am auzit. Pentru ce dar n‐ai păzit jurământul Domnului și porunca pe care ți‐am poruncit‐o? Și împăratul a zis lui Șimei: Cunoști tot răul pe care știe inima ta că l‐ai făcut lui David, tatăl meu: și Domnul să întoarcă răul tău pe capul tău, și împăratul Solomon să fie binecuvântat și scaunul de domnie al lui David să fie întărit înaintea Domnului în veac. Și împăratul a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, și el a ieșit și s‐a aruncat asupra lui și a murit. Și împărăția s‐a întărit în mâna lui Solomon. Și Solomon s‐a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului, și a luat pe fiica lui Faraon și a adus‐o în cetatea lui David, până să sfârșească de zidit casa sa și casa Domnului și zidul Ierusalimului de jur împrejur. Dar poporul jertfea pe înălțimi, căci nu era zidită o casă numelui Domnului până în zilele acelea. Și Solomon iubea pe Domnul umblând în așezămintele lui David, tatăl său, numai că jertfea și ardea tămâie pe înălțimi. Și împăratul s‐a dus la Gabaon ca să jertfească acolo căci aceasta era înălțimea cea mare. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe acest altar. Domnul s‐a arătat lui Solomon la Gabaon într‐un vis de noapte. Și Dumnezeu a zis: Cere ce să‐ți dau. Și Solomon a zis: Tu ai arătat mare îndurare robului tău David tatăl meu, după cum el a umblat înaintea ta în adevăr și în dreptate și în întregime de inimă cu tine și i‐ai păstrat această mare îndurare și i‐ai dat un fiu, care șade pe scaunul său de domnie ca astăzi. Și acum, Doamne Dumnezeul meu, tu ai făcut pe robul tău împărat în locul lui David, tatăl meu, și eu sunt un copil mic, nu știu nici să ies nici să intru. Și robul tău este în mijlocul poporului tău pe care l‐ai ales, un popor mare care nu se poate socoti nici număra de mulțime. Deci dă robului tău o inimă care aude, ca să jude ce pe poporul tău, ca să deosebească între bine și rău; căci cine poate judeca pe poporul tău acesta așa de mare? Și cuvântul a fost bun în ochii Domnului că Solomon a cerut acest lucru. Și Dumnezeu i‐a zis: Pentru că ai cerut acest lucru și n‐ai cerut pentru tine zile multe și n‐ai cerut pentru tine bogății și n‐ai cerut viața vrăjmașilor tăi, ci ai cerut pentru tine cunoștință ca să asculți judecata, iată am făcut după cuvântul tău; ți‐am dat o inimă înțeleaptă și care aude încât n‐a fost asemenea ție înaintea ta și nu se va scula asemenea ție după tine. Și ți‐am dat și ce n‐ai cerut: bogății și slavă, încât nu va fi nimeni asemenea ție între împărați în toate zilele tale. Și dacă vei umbla în căile mele, păzind așezămintele și poruncile mele, cum a umblat David, tatăl tău, atunci îți voi lungi zilele tale. Și Solomon s‐a deșteptat și iată a fost un vis. Și a venit la Ierusalim și a stătut înaintea chivotului legământului Domnului și a adus arderi de tot și a adus jertfe de pace și a făcut un ospăț tuturor slujitorilor săi. Atunci, două femei curve au venit la împărat și au stătut înaintea lui. Și una din femei a zis: Rogu‐mă, domnul meu! Eu și femeia aceasta locuiam într‐o casă și eu am născut cu ea în casă. Și a fost așa: a treia zi după ce am născut, a născut și această femeie. Și eram împreună; niciun străin nu era cu noi în casă; numai noi amândouă eram în casă. Și fiul acestei femei a murit noaptea pentru că s‐a culcat pe el. Și ea s‐a sculat la miezul nopții și a luat pe fiul meu de lângă mine, când roaba ta dormia și l‐a culcat la sânul său și pe fiul ei, care era mort l‐a culcat la sânul meu. Și m‐am sculat dimineața să alăptez pe fiul meu și iată era mort! Și m‐am uitat la el dimineața și iată nu era fiul meu pe care‐l născusem. Și femeia cealaltă a zis: Ba nu, căci fiul meu este cel viu și fiul tău este cel mort. Și aceea zicea: Ba nu, căci fiul tău este cel mort și fiul meu este cel viu. Așa vorbeau ele înaintea împăratului. Și împăratul a zis: Una zice: Acesta cel viu este fiul meu și cel mort este fiul tău și cealaltă zice: Ba nu; căci cel mort este fiul tău și cel viu este fiul meu. Și împăratul a zis: Aduceți‐mi o sabie. Și au adus o sabie înaintea împăratului. Și împăratul a zis: Tăiați pe copilul cel viu și dați jumătate uneia și jumătate celeilalte. Și femeia, al căreia era fiul cel viu, a vorbit împăratului, căci i se tulburaseră măruntaiele pentru fiul ei și a zis: Rogu‐te, domnul meu, dă‐i ei copilul cel viu și nu‐l omorî nicidecum. Și cealaltă a zis: Să nu fie nici al meu, nici al tău, tăiați‐l în două. Și împăratul a răspuns și a zis: Dați‐i ei copilul cel viu și nu‐l omorâți, căci ea este mama lui. Și tot Israelul a auzit de judecata pe care o judecase împăratul și s‐au temut de împărat, căci au văzul că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el ca să facă judecată. Și împăratul Solomon era împărat peste tot Israelul. Și aceștia sunt mai marii pe care‐i avea: Azaria, fiul lui Țadoc, preotul; Elihoref și Ahia, fii ai lui Șișa, scriitori; Iosafat, fiul lui Ahilud, scriitor de cronici; și Benaia, fiul lui Iehoiada, era peste oaste; și Țadoc și Abiatar erau preoți: și Azaria, fiul lui Natan, era peste dregători; și Zabud, fiul lui Natan, era slujbaș de stat, prieten al împăratului; și Ahișar, era peste casă; și Adoniram, fiul lui Abda, era peste dări. Și Solomon avea doisprezece dregători peste tot Israelul și ei aduceau bucate împăratului și casei sale: fiecare avea să aducă aceste bucate o lună pe an. Și acestea sunt numele lor: Ben‐Hur, peste muntele Efraim; Ben‐Decher, peste Macaț și peste Șaalbim și Bet‐Șemeș și Elon‐Bet‐Hanan; Ben‐Hesed, peste Arubot; și el avea Socoul și tot pământul Hefier; Ben‐Abinadab, peste tot cuprinsul Dorului; Tafat, fiica lui Solomon, îi era nevastă; Baana, fiul lui Ahilud, peste Taanac și Meghido și tot Bet‐Șeanul, care este lângă Țartan, sub Izreel, de la Bet‐Șean, până la Abel‐Mehola, până dincolo de Iocmeam; Ben‐Gheber peste Ramot‐Galaad; el avea târgurile lui Iair, fiul lui Manase, care sunt în Galaad; el avea ținutul Argob care este în Basan, șaizeci de cetăți mari, cu ziduri și zăvoare de aramă; Ahinadab, fiul lui Ido, peste Mahanaim; Ahimaaț peste Neftali și el luase de nevastă pe Basmat, fiica lui Solomon; Baana, fiul lui Hușai, peste Așer și Bealot; Iosafat, fiul lui Paruah, peste Isahar; Șimei, fiul lui Ela, peste Beniamin; Gheber, fiul lui Uri, peste țara Galaad, țara lui Sihon, împăratul amoriților, și a lui Og, împăratul Basanului, căci numai el era dregător în această țară. Iuda și Israel erau mulți ca nisipul care este lângă mare, în mulțime, mâncând și bând și desfătându‐se. Și Solomon a stăpânit peste toate împărățiile de la Râu până la țara filistenilor și până la hotarul Egiptului. Ei au adus daruri și au slujit lui Solomon în toate zilele vieții sale. Și pâinea lui Solomon pentru o zi era: treizeci de cori de floarea făinii și șaizeci cori de făină, zece boi îngrășați și douăzeci de boi pășunați și o sută de oi, afară de cerbi și de căprioare și de ciute și de păsări îngrășate. Căci stăpânea peste tot dincoace de Râu; de la Tifsah până la Gaza, peste toți împărații de dincoace de Râu. Și avea pace pretutindeni împrejurul lui. Și Iuda și Israel au locuit la adăpost, fiecare sub via sa și sub smochinul său de la Dan până la Beer‐Șeba, în toate zilele lui Solomon. Și Solomon avea patruzeci de mii de grajduri de cai pentru carele sale și douăsprezece mii de călăreți. Și dregătorii aceia aduceau bucate împăratului Solomon și tuturor care veneau la masa împăratului Solomon, fiecare pe luna sa; nu lăsau să fie vreo lipsă. Și aduceau orz și paie pentru cai și armăsari iuți în locul unde se aflau dregătorii, fiecare după însărcinarea sa. Și Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune și foarte mare lărgime de inimă ca nisipul care este pe țărmul mării. Și înțelepciunea lui Solomon a întrecut înțelepciunea tuturor copiilor răsăritului și toată înțelepciunea Egiptului. Și era mai înțelept decât toți oamenii, decât Etan Ezrahitul și decât Heman și Calcol și Darda, fiii lui Mahol. Și vestea lui era de jur împrejur între toate neamurile. Și a rostit trei mii de proverbe și cântările lui au fost o mie și cinci. Și a vorbit despre copaci, de la cedrul care este în Liban, până la isopul care răsare din zid: și a vorbit despre dobitoace și despre păsări și despre tot ce se târăște și despre pești. Și de la toate popoarele veneau să audă înțelepciunea lui Solomon, de la toți împărații pământului care auziseră de înțelepciunea lui. Și Hiram, împăratul Tirului, a trimis pe slujitorii săi la Solomon. căci auzise că‐l unseseră împărat în locul tatălui său; căci Hiram iubise pe David în toate zilele. Și Solomon a trimis la Hiram zicând: Știi că David, tatăl meu, n‐a putut să zidească o casă numelui Domnului Dumnezeului său din pricina războiului cu care l‐au înconjurat, până ce Domnul i‐a pus sub talpa picioarelor sale. Și acum Domnul Dumnezeul meu mi‐a dat odihnă de jur împrejur: nu este niciun potrivnic, nicio întâmplare rea. Și iată am hotărât să zidesc o casă numelui Domnului Dumnezeului meu, după cum a vorbit Domnul lui David, tatăl meu, zicând: Fiul tău, pe care‐l voi pune în locul tău pe scaunul tău de domnie, el va zidi o casă numelui meu. Și acum porunca este să‐mi taie cedri din Liban și slujitorii mei vor fi împreună cu slujitorii tăi și‐ți voi da plată pentru slujitorii tăi după toate cele ce‐mi vei zice, căci știi că între noi nu este cine să se priceapă să taie lemne ca sidonienii. Și a fost așa: cum a auzit Hiram cuvintele lui Solomon, s‐a bucurat mult și a zis: Binecuvântat fie Domnul astăzi, care a dat lui David un fiu înțelept peste acest popor mare. Și Hiram a trimis la Solomon, zicând: Am auzit pentru ce ai trimis la mine; îți voi face toată dorința cu privire la lemnele de cedru și cu privire la lemnele de chiparos. Slujitorii mei le vor pogorî din Liban la mare și le voi pune pe mare în plute până la locul ce‐mi vei hotărî și le voi desface acolo și le vei lua. Și să‐mi faci și tu dorința mea dând pâine casei mele. Și Hiram a dat lui Solomon lemne de cedru și lemne de chiparos, după dorința lui. Și Solomon a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori de grâu pentru hrana casei lui și douăzeci de cori de untdelemn pisat. Atât a dat Solomon lui Hiram an de an. Și Domnul a dat lui Solomon înțelepciune, cum îi zisese. Și era pace între Hiram și Solomon: și au făcut legământ amândoi. Și împăratul Solomon a ridicat oameni de corvoadă din tot Israelul și oamenii de corvoadă au fost treizeci de mii de bărbați. Și i‐a trimis în Liban pe rând câte zece mii pe lună; o lună erau în Liban și două luni acasă și Adoniram era peste oamenii de corvoadă. Și Solomon avea șaptezeci de mii de purtători de sarcini și optzeci de mii de cioplitori în munți, afară de mai marii lui Solomon care erau peste lucru, trei mii trei sute care cârmuiau poporul care lucra la lucru. Și împăratul a poruncit și au adus pietre mari, pietre de preț, pietre cioplite ca să facă temelia casei. Și zidarii lui Solomon și zidarii lui Hiram și ghibliții le‐au cioplit și au pregătit lemnul și pietrele pentru zidirea casei. Și a fost așa: în anul patru sute optzeci de la ieșirea copiilor lui Israel din țara Egiptului, în anul al patrulea al domniei lui Solomon peste Israel, în luna ziv, care este luna a doua, a început Solomon a zidi casa Domnului. Și casa pe care a zidit‐o împăratul Solomon Domnului avea lungimea de șaizeci de coți și lățimea de douăzeci și înălțimea de treizeci de coți. Și pridvorul dinaintea templului casei avea lungimea de douăzeci de coți după lățimea casei, și lățimea de zece coți înaintea casei. Și a făcut la casă ferestre largi înăuntru și strâmte în afară. Și a zidit pe zidul casei caturi de jur împrejur pe zidurile casei de jur împrejurul templului și părții dinapoi; și a făcut odăi lăturalnice de jur împrejur. Lățimea catului de jos era de cinci coți și lățimea celui din mijloc de șase coți și lățimea celui de al treilea de șapte coți; căci pe din afara casei a făcut arcade strâmte de jur împrejur ca nimic să nu fie prins în zidurile casei. Și casa, când a fost zidită, era zidită din piatră pregătită în totul mai înainte de a fi adusă și nu s‐a auzit nici ciocan, nici secure, nici o unealtă de fier, în casă, când a fost zidită. Intrarea odăilor lăturalnice de la mijloc era în latura dreaptă a casei și se suiau la catul de mijloc pe o scară cotită și de la cel din mijloc la al treilea. Și a zidit casa și a sfârșit‐o și a acoperit casa cu grinzi și cu șiruri de cedru. Și a zidit caturile împrejurul întregii case de cinci coți înălțime și erau prinse de casă prin lemnele de cedru. Și cuvântul Domnului a fost către Solomon zicând: Cât despre casa aceasta pe care o zidești, dacă vei umbla în așezămintele mele și vei face judecățile mele și vei păzi toate poruncile mele, umblând în ele, voi întări cu tine cuvântul meu pe care l‐am vorbit lui David, tatăl tău. Și voi locui în mijlocul copiilor lui Israel și nu voi părăsi pe poporul meu Israel. Și Solomon a zidit casa și a sfârșit‐o. Și a zidit pereții casei pe dinăuntru cu scânduri de cedru; de la pardoseala casei până la pereții tavanului i‐a îmbrăcat cu lemn pe dinăuntru și a îmbrăcat pardoseala casei cu scânduri de chiparos. Și a zidit cu scânduri de cedru cei douăzeci de coți în fundul casei de la pardoseală și ziduri și i‐a zidit pe dinăuntru, ca să fie partea dinapoi, Sfânta Sfintelor. Și casa, adică templul, dinainte era de patruzeci de coți. Și cedrul care îmbrăca și casa pe dinăuntru era cu săpături de colocinți și flori pe jumătate deschise; totul era cedru, piatră nu se vedea. Și a gătit partea dinapoi în mijlocul casei înăuntru ca să pună acolo chivotul legământului Domnului. Și partea dinapoi înăuntru avea douăzeci de coți lungime și douăzeci de coți lățime și douăzeci de coți înălțime: și a acoperit‐o cu aur curat și a acoperit și altarul cu cedru. Și Solomon a acoperit casa pe dinăuntru cu aur curat și a întins lanțuri de aur dinaintea părții dinapoi și l‐a acoperit cu aur. Și a acoperit cu aur toată casa până ce a fost sfârșită toată casa; a acoperit cu aur și tot altarul care ținea de partea dinapoi. Și a făcut în partea dinapoi doi heruvimi de lemn de măslin de zece coți înălțime. Și o aripă a heruvimului era de cinci coți și cealaltă aripă a heruvimului de cinci coți: erau zece coți de la vârful unei aripi până la vârful celeilalte aripi. Și celălalt heruvim era de zece coți; amândoi heruvimii erau de aceeași măsură și în același chip. Înălțimea unui heruvim era de zece coți, tot așa și a celuilalt heruvim. Și a pus heruvimii în mijlocul casei dinăuntru și aripile heruvimilor erau întinse, așa că aripa unuia atingea peretele și aripa celuilalt heruvim atingea celălalt perete. Și aripile lor se atingeau aripă de aripă în mijlocul casei. Și a acoperit heruvimii cu aur. Și pe toți pereții casei de jur împrejur a săpat chipuri săpate de heruvimi și de finici și de flori pe jumătate deschise pe dinăuntru și pe dinafară. Și pardoseala casei a acoperit‐o cu aur pe dinăuntru și pe dinafară. Și la intrarea părții dinapoi a făcut uși de lemn de măslin: pragul de sus și ușiorii ușilor erau a cincea parte din zid. Cele două uși erau din lemn de măslin și a săpat pe ele săpături de heruvimi și finici și flori jumătate deschise și le‐a acoperit cu aur și a întins aurul peste heruvimi și peste finici. Și a făcut și la intrarea templului ușiori de lemn de măslin din a patra parte a zidului. Și amândouă ușile erau de lemn de chiparos: cele două bucăți ale unei uși erau canaturi și celelalte două bucăți ale ușii a doua crau canaturi. Și a săpat pe ele heruvimi și finici și flori pe jumătate deschise și le‐a îmbrăcat cu aur potrivit bine peste săpături. Și a zidit curtea dinăuntru cu trei rânduri de piatră cioplită și un rând de grinzi de cedru. În anul al patrulea, luna ziv, s‐a pus temeliile casei Domnului. Și în anul al unsprezecelea, în luna bul, care este luna a opta, s‐a sfârșit casa, în toate părțile ei și după toată fățuiala ei. Și a zidit‐o în șapte ani. Și Solomon și‐a zidit casa sa în treisprezece ani și și‐a sfârșit toată casa. Și a zidit casa Pădurea Libanului. Lungimea ei era de o sută de coți și lățimea ei de cincizeci de coți și înălțimea ei de treizeci de coți, pe patru șiruri de stâlpi de cedru, cu grinzi de cedru peste stâlpi. Și a fost acoperită cu cedru deasupra odăilor care erau pe patruzeci și cinci de stâlpi, cincisprezece într‐un șir. Și erau trei șiruri de grinzi de‐a curmeziș și o fereastră în dreptul unei ferestre în trei șiruri. Și toate ușile și ușiorii erau pătrate în bârne și o fereastră era în dreptul unei ferestre în trei șiruri. Și a făcut pridvorul de stâlpi; lungimea lui era de cincizeci de coți și lățimea lui de treizeci de coți; și pridvorul era înaintea lor și stâlpi și grinzi înaintea lor. Și a făcut pridvorul pentru scaunul de domnie unde judeca, pridvorul judecății; și era acoperit cu cedru de la pardoseală la pardoseală. Și casa sa unde a locuit avea o altă curte înăuntrul pridvorului care era de aceeași lucrare. Și a mai făcut o casă ca pridvorul acesta pentru fata lui Faraon, pe care o luase Solomon de nevastă. Toate acestea erau de pietre scumpe, pietre cioplite după măsură, ferestruite cu ferestrăul pe dinăuntru și pe dinafară, din temelie până la strașină și pe dinafară până la curtea cea mare. Și temeliile erau de pietre scumpe, pietre mari, pietre de zece coți și pietre de opt coți. Și pe deasupra erau pietre scumpe, pietre cioplite după măsuri și lemn de cedru. Și curtea cea mare de jur împrejur avea trei șiruri de pietre cioplite și un șir de grinzi de cedru și așa era și curtea dinăuntru a casei Domnului și pridvorul casei. Și împăratul Solomon a trimis și a adus pe Hiram din Tir. El era fiul unei femei văduve din seminția lui Neftali și tatăl lui era un bărbat din Tir, arămar: și era plin de înțelepciune și de pricepere și de cunoștință ca să facă orice feluri de lucrări în aramă. Și el a venit la împăratul Solomon și i‐a făcut toată lucrarea. Și a turnat cei doi stâlpi de aramă, înălțimea unui stâlp era de optsprezece coți: și un fir de doisprezece coți înconjura pe al doilea stâlp. Și a făcut două coperișuri de aramă turnată de pus pe vârfurile stâlpilor; înălțimea unui coperiș era de cinci coți și înălțimea celuilalt coperiș de cinci coți. Și rețele de înlănțuituri, împletituri de lanțuri pentru coperișurile care erau pe vârful stâlpilor, șapte pentru un coperiș și șapte pentru celălalt coperiș. Și a făcut stâlpii și două șiruri de rodii împrejurul rețelei deasupra, ca să acopere coperișurile care erau pe vârful stâlpilor; așa a făcut și pentru al doilea coperiș. Și coperișurile care erau pe vârful stâlpilor în pridvor erau lucrătură de crin, de patru coți. Și coperișurile de pe cei doi stâlpi deasupra, lângă pântecele care era dincolo de rețele, aveau două sute de rodii în șiruri de jur împrejur pe celălalt coperiș. Și a așezat stâlpii în pridvorul templului; și a așezat stâlpul de la dreapta și i‐a pus numele Iachin și a așezat stâlpul de la stânga și i‐a pus numele Boaz. Și pe coperișul stâlpilor erau lucrături de crin; și lucrul stâlpilor s‐a sfârșit. Și a făcut marea turnată de zece coți de la margine la margine, rotundă împrejur; și înălțimea ei era de cinci coți: și un fir de treizeci de coți o înconjura împrejur. Și sub marginea ei de jur împrejur o încingeau colocinți, zece la un cot; înconjurând marea de jur împrejur erau două șiruri de colocinți, turnați dintr‐o singură turnătură în ea. Sta pe doisprezece boi, trei priveau către miazănoapte, și trei priveau către apus, și trei priveau către miazăzi, și trei priveau către răsărit: și marea era deasupra lor și toate părțile dinapoi ale lor erau în lăuntru. Și grosimea ei era de un lat de mână; și marginea ei era ca lucrarea marginii unui potir, ca floarea de crin: și încăpea două mii de baturi. Și a făcut cele zece picioare de aramă; lungimea unui picior era de patru coți și lățimea lui de patru coți și înălțimea lui de trei coți. Și lucrătura picioarelor era aceasta: aveau pervaze și pervazele erau între încheieturi. Și pe pervazele care erau între încheieturi erau lei, boi și heruvimi; și deasupra încheieturilor era un picior; și dedesubtul leilor și boilor erau ghirlande făcute să spânzure. Și fiecare picior avea patru roți de aramă și osii de aramă; și pe cele patru unghiuri ale lui erau umărari; și sub spălător erau umărari turnați în desul fiecărei ghirlande. Și gura ei dinăuntrul coperișului și până deasupra era de un cot; și gura ei era rotundă ca lucrarea piciorului de un cot și jumătate; și pe deasupra gurii ei erau săpături și pervazele lor erau pătrate, nu rotunde. Și sub pervaze erau cele patru roți; și osiile roților erau în picior: și înălțimea unei roți era de un cot și o jumătate de cot. Și lucrătura roților era ca lucrătura roților de car; osiile lor și obezile lor și spițele lor și butucii lor, erau toate turnate. Și erau patru umărari la cele patru unghiuri ale unui picior; umărarii erau trași din piciorul însuș. Și în vârful piciorului era o înălțime rotundă împrejur de o jumătate de cot: și deasupra piciorului mâinile și pervazele lui erau dintr‐o bucată. Și pe plăcile laturilor ei și pe pervazele ei a săpat heruvimi, lei și finici, după locul gol pe fiecare: și ghirlande de jur împrejur. În felul acesta a făcut cele zece picioare: toate aveau o turnătură, o măsură, o înfățișare. Și a făcut zece spălătoare de aramă; și într‐un spălător încăpea patruzeci de baturi: și fiecare spălător era de patru coți; pe fiecare din cele zece picioare era un spălător. Și a pus picioarele, cinci în latura dreaptă a casei și cinci în latura stângă a casei: și a pus marea în latura dreaptă a casei spre răsărit, în partea de miazăzi. Și Hiram a făcut spălători și lopeți și farfurii. Și Hiram a sfârșit facerea tuturor lucrurilor pe care le‐a făcut pentru împăratul Solomon pentru casa Domnului: doi stâlpi și gămăliile coperișurilor care erau pe vârful celor doi stâlpi; și cele două rețele ca să acopere cele două gămălii ale coperișurilor care erau pe vârful stâlpilor; și cele patru sute de rodii pentru cele două rețele, două șiruri de rodii pentru o rețea, ca să acopere cele două gămălii ale coperișurilor care erau pe stâlpi; și cele zece picioare, și cele zece spălătoare pe picioare; și o mare și cei doisprezece boi de sub mare: și oalele și lopețile și farfuriile. Și toate aceste lucruri pe care le‐a făcut Hiram împăratului Solomon pentru casa Domnului erau de aramă lustruită. Împăratul le‐a turnat în Șesul Iordanului, în pământ humos între Sucot și Țartan. Și Solomon a lăsat toate vasele necumpănite, căci erau foarte multe și greutatea aramei nu se putea socoti. Și Solomon a făcut toate vasele care erau în casa Domnului: altarul de aur și masa de aur pe care erau pâinile punerii înainte. Și sfeșnicele de aur curat, cinci la dreapta și cinci la stânga, înaintea părții dinapoi; și florile și candelele și mucările de aur; și mucările și cuțitele și farfuriile și lingurile și cădelnițele de aur curat; și țâțânele de aur de la ușile casei dinăuntru ale Sfintei Sfintelor și de la ușile casei, ale templului. Și toată lucrarea pe care a făcut‐o împăratul Solomon pentru casa Domnului s‐a sfârșit. Și Solomon a adus în ea toate lucrurile închinate de David, tatăl său: argintul și aurul și vasele și le‐a pus în vistieriile casei Domnului. Și Solomon a adunat pe bătrânii lui Israel și pe toți capii semințiilor, pe mai marii părintești ai copiilor lui Israel, la împăratul Solomon la Ierusalim, ca să aducă chivotul legământului Domnului din cetatea lui David, adică Sionul. Și toți bărbații lui Israel s‐au adunat la împăratul Solomon la sărbătoarea din luna etanim, care este luna a șaptea. Și toți bătrânii lui Israel au venit și preoții au ridicat chivotul. Și au adus chivotul Domnului și cortul întâlnirii și toate vasele sfinte care erau în cort: preoții și leviții le‐au adus. Și împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel care era adunată la el împreună cu el înaintea chivotului au jertfit oi și boi care nu se puteau socoti nici număra de mulțime. Și preoții au adus chivotul legământului Domnului la locul său, în partea dinapoi a casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor. Căci heruvimii își întindeau aripile peste locul chivotului, și heruvimii acopereau chivotul și pârghiile lui pe deasupra. Și pârghiile erau așa de lungi încât capetele pârghiilor se vedeau din Sfânta, dinaintea părții dinapoi, dar de afară nu se vedeau. Și sunt acolo până în ziua de astăzi. În chivot nu era nimic decât cele două table de piatră pe care le pusese Moise acolo în Horeb, când Domnul a făcut legământ cu copiii lui Israel când au ieșit din țara Egiptului. Și a fost așa: când ieșeau preoții din Sfânta, norul a umplut casa Domnului. Și preoții n‐au putut să stea să‐și facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umplea casa Domnului. Atunci Solomon a zis: Domnul a zis că va locui în întuneric gros. Eu ți‐am zidit în adevăr o casă de locuință pentru tine, un loc ca să locuiești în veci. Și împăratul și‐a întors fața și a binecuvântat toată obștea lui Israel și toată obștea lui Israel sta în picioare. Și a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura sa lui David, tatăl meu, și a îndeplinit cu mâna sa zicând: Din ziua în care am scos pe poporul meu Israel din Egipt, n‐am ales dintre toate semințiile lui Israel nicio cetate în care să se zidească o casă, ca să fie numele meu acolo, ci am ales pe David ca să fie peste poporul meu Israel. Și David, tatăl meu, a avut pe inimă să zidească o casă numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. Și Domnul a zis lui David, tatăl meu: Fiindcă ai avut pe inimă să zidești o casă numelui meu, bine ai făcut că ai avut aceasta pe inimă. Dar să nu zidești tu casa, ci fiul tău care va ieși din coapsele tale, el să zidească o casă numelui meu. Și Domnul a împlinit cuvântul său, pe care l‐a vorbit și m‐am ridicat eu în locul lui David, tatăl meu, și șed pe scaunul de domnie al lui Israel, cum a făgăduit Domnul, și am zidit casa numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. Și am însemnat acolo un loc pentru chivotul în care este legământul Domnului, pe care l‐a făcut cu părinții noștri când i‐a scos din țara Egiptului. Și Solomon a stătut înaintea altarului Domnului înaintea întregii obști a lui Israel și și‐a întins mâinile spre ceruri. Și a zis: Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu asemenea ție în ceruri sus și pe pământ jos, tu, care păzești legământul și îndurarea față de robii tăi care umblă înaintea ta din toată inima lor. Tu care ai ținut față de robul tău David, tatăl meu, ce i‐ai spus; tu ai vorbit cu gura ta și ai îndeplinit cu mâna ta, ca astăzi. Și acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, ține față de robul tău David, tatăl meu, ce i‐ai spus, zicând: Nu‐ți va lipsi bărbat înaintea mea care să șadă pe scaunul de domnie al lui Israel; numai de vor lua aminte fiii tai la calea lor ca să umble înaintea mea cum ai umblat tu înaintea mea. Și acum, Dumezeul lui Israel, te rog, să se adeverească cuvintele tale pe care le‐ai vorbit robului tău David, tatăl meu. Dar oare cu adevărat va locui Dumnezeu pe pământ? Iată, cerurile și cerurile cerurilor nu te încap; cu cât mai puțin casa aceasta pe care am zidit‐o eu! Totuși privește la rugăciunea robului tău și la cererea sa, Doamne Dumnezeul meu, ca să auzi strigarea și rugăciunea cu care se roagă robul tău înaintea ta astăzi. Fie ochii tăi deschiși peste casa aceasta noaptea și ziua, peste lecul de care ai zis: Numele meu va fi acolo! ca să auzi rugăciunea cu care se roagă robul tău în locul acesta. Și ascultă cererea robului tău și a poporului tău Israel cu care se vor ruga spre locul acesta și ascultă‐i din locul locuinței tale din ceruri și ascultă și iartă. Dacă va păcătui vreun om împotriva aproapelui său și se va pune peste el un jurământ, și‐l va face să jure și jurământul va veni înaintea altarului tău în casa aceasta: atunci ascultă din ceruri, și lucrează și judecă pe robii tăi, osândind pe cel rău, ca să întorci calea lui peste capul lui și îndreptățind pe cel drept ca să‐i faci după dreptatea lui. Când va fi bătut poporul tău înaintea vrăjmașului, pentru că au păcătuit împotriva ta, și se vor întoarce la tine și vor mărturisi numele tău și se vor ruga și‐ți vor face cererea lor în casa aceasta: atunci auzi din ceruri și iartă păcatul poporului tău Israel și adu‐i din nou în țara, pe care ai dat‐o părinților lor. Când se va închide cerul și nu va fi ploaie pentru că au păcătuit împotriva ta, dacă se vor ruga spre locul acesta și vor mărturisi numele tău și se vor întoarce de la păcatul lor, pentru că i‐ai necăjit; atunci auzi din ceruri și iartă păcatul robilor tăi și al poporului tău Israel, învățându‐i calea cea bună pe care trebuie să umble, și dă ploaie peste țara ta pe care ai dat‐o poporului tău de moștenire. Dacă va fi foamete în țară, dacă va fi ciumă, dacă va fi arsură în grâu, pălitură, lăcuste, omizi; dacă‐i va împresura vrăjmașul lor în cetăți în țara porților lor, orice rană, orice boală va fi: Orice rugăciune, orice cerere care va fi făcută de vreun om sau de tot poporul tău Israel când își vor recunoaște fiecare rana inimii sale și își vor întinde mâinile către casa aceasta, atunci auzi din ceruri, din locul locuinței tale, și iartă, și lucrează, și dă fiecăruia după toate căile lui a căror inimă vei cunoaște (căci tu, numai tu, cunoști inimile tuturor copiilor oamenilor), ca să se teamă de tine în toate zilele cât vor trăi pe fața pământului pe care l‐ai dat părinților noștri. Și pe străinul care nu este din poporul tău Israel, dar vine dintr‐o țară depărtată pentru numele tău, căci vor auzi de numele tău cel mare și de mâna ta cea tare și de brațul tău cel întins, și vor veni și se vor ruga spre casa aceasta, auzi din ceruri, locul locuinței tale, și fă tot pentru ce strigă străinul către tine, ca toate popoarele pământului să cunoască numele tău și să se teamă de tine, ca și poporul tău Israel, și să cunoască ei că numele tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit‐o eu. Când poporul tău va ieși la război împotriva vrăjmașului său pe calea pe care îl vei trimite și se va ruga Domnului spre cetatea, pe care ai ales‐o tu și casa pe care ai zidit‐o numelui tău, atunci auzi din ceruri rugăciunea și cererea lui și fă dreptate. Când vor păcătui împotriva ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, și te vei mânia pe ei, și‐i vei da înaintea vrăjmașului, și îi vor duce prinși în țara vrăjmașului, departe sau aproape; și dacă vor intra în inimile lor în țara unde au fost duși prinși și se vor întoarce și‐ți vor face cerere în țara acelora care i‐au dus prinși, zicând: Am păcătuit, am făcut nelegiuire, am lucrat cu răutate! și se vor întoarce la tine din toată inima lor și din tot sufletul lor, în țara vrăjmașilor lor care i‐au dus prinși, și se vor ruga ție către țara lor pe care ai dat‐o părinților lor, către cetatea pe care ai ales‐o și către casa pe care am zidit‐o numelui tău, atunci auzi din ceruri, locul locuinței tale, rugăciunea lor și cererea lor, și fă‐le dreptate și iartă pe poporul tău ce au păcătuit împotriva ta și toate călcările lor de lege, pe care le‐au săvârșit împotriva ta, și dă‐le să afle îndurare înaintea celor ce i‐au dus prinși, ca să se îndure de ei. Căci ei sunt poporul tău și moștenirea ta, pe care l‐ai scos din Egipt din mijlocul cuptorului de fier. Fie ochii tăi deschiși la cererea robului tău și la cererea poporului tău Israel ca să‐i auzi în toate strigările lor către tine. Căci tu i‐ai deosebit dintre toate popoarele pământului ca să fie moștenirea ta, după cum ai vorbit prin Moise, robul tău, când ai scos pe părinții noștri din Egipt, Doamne Dumnezeule. Și a fost așa: când a sfârșit Solomon de rugat toată rugăciunea și cererea aceasta către Domnul, s‐a sculat dinaintea altarului Domnului unde era îngenunchiat pe genunchii săi cu mâinile întinse către cer, și a stătut în picioare și a binecuvântat cu glas tare toată obștea lui Israel zicând: Binecuvântat să fie Domnul care a dat odihnă poporului său Israel, după toate cele ce a vorbit; n‐a căzut niciun cuvânt din toate cuvintele bune pe care le‐a vorbit prin Moise, robul său. Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi cum a fost cu părinții noștri! Să nu ne lase și să nu ne părăsească ci să ne plece inimile spre el ca să umblăm în toate căile lui și să păzim toate poruncile lui și așezămintele lui și judecățile lui pe care le‐a poruncit părinților noștri! Și aceste cuvinte ale mele cu care am făcut cererea mea înaintea Domnului, să fie ziua și noaptea aproape înaintea Domnului Dumnezeului nostru ca să facă dreptate robului său, și dreptate poporului său Israel, după lucrul fiecărei zile în ziua ei; ca să cunoască toate popoarele pământului că Domnul, el este Dumnezeu și nu este altul, și ca inima voastră să fie desăvârșită către Domnul Dumnezeul nostru ca să umblați în așeză nintele lui și să păziți poruncile lui, ca în ziua aceasta. Și împăratul și tot Israelul cu el au jertfit jertfe înaintea Domnului. Și Solomon a jertfit ca jertfă de pace pe care a jertfit‐o Domnului: douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi. Și împăratul și toți copiii lui Israel au sfințit casa Domnului. În aceeaș zi împăratul a sfințit mijlocul curții care era în fața casei Domnului, căci acolo a adus arderea de tot și darul de mâncare și grăsimea jertfelor de pace, fiindcă altarul de aramă care era înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderea de tot și darul de mâncare și grăsimea jertfelor de pace. Și în vremea aceea Solomon și tot Israelul cu el, o obște mare, de la intrarea Hamatului până la râul Egiptului, au făcut sărbătoarea înaintea Domnului Dumnezeului nostru, șapte zile și șapte zile, patrusprezece zile. În ziua a opta a dat drumul poporului. Și au binecuvântat pe împărat și s‐au dus la corturile lor, bucuroși și voioși pentru tot binele pe care‐l făcuse Domnul lui David, robul său și lui Israel, poporul său. Și a fost așa: când a sfârșit Solomon de zidit casa Domnului și casa împăratului și toată dorința lui Solomon pe care a voit s‐o facă, Domnul s‐a arătat lui Solomon a doua oară, cum i se arătase în Gabaon. Și Domnul i‐a zis: Am auzit rugăciunea ta și cererea ta cu care te‐ai rugat înaintea mea; am sfințit casa aceasta pe care ai zidit‐o ca să pun acolo numele meu în veac; și ochii mei și inima mea vor fi totdeauna acolo. Și tu, dacă vei umbla înaintea mea, cum a umblat David, tatăl tău, în întregimea inimii și în dreptate, ca să faci după toate cele ce ți‐am poruncit, și vei păzi așezămintele mele și judecățile mele, atunci voi întări scaunul de domnie al împărăției tale peste Israel în veac, cum am vorbit lui David, tatăl tău, zicând: Nu‐ți va lipsi bărbat pe scaunul de domnie al lui Israel. Dacă vă veți abate de pe urma mea, voi și copiii voștri, și nu veți păzi poruncile mele, așezămintele mele pe care vi le‐am pus înainte, ci veți merge și veți sluji altor dumnezei și vă veți închina lor, voi stârpi pe Israel de pe fața pământului pe care l‐am dat lor; și casa aceasta, pe care am sfințit‐o numelui meu, voi arunca‐o de la fața mea, și Israel va fi de pomină și de batjocură între toate popoarele. Și casa aceasta, cât de înaltă este, oricine va trece pe lângă ea va rămânea încremenit și va șuiera și va zice: Pentru ce a făcut Domnul așa țării acesteia? Și vor zice: Fiindcă au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor care a scos pe părinții lor din țara Egiptului și s‐au lipit de alți dumnezei și li s‐au închinat și le‐au slujit, pentru aceasta a adus Domnul asupra lor tot răul acesta. Și a fost așa: după trecere de douăzeci de ani, când a zidit Solomon cele două case: casa Domnului și casa împăratului; (și Hiram, împăratul Tirului, ajutase pe Solomon cu lemn de cedru și cu lemne de chiparos și cu aur după toată dorința lui), împăratul Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăți în țara Galileei. Și Hiram a ieșit din Tir să vadă cetățile pe care i le dăduse Solomon și nu i‐au plăcut. Și a zis: Ce sunt cetățile acestea pe care mi le‐ai dat, fratele meu? Și le‐a numit țara Cabul până în ziua aceasta. Și Hiram a trimis împăratului o sută douăzeci de talanți de aur. Și aceasta este pricina pentru care împăratul Solomon a pus oameni de corvoadă să zidească și casa Domnului și casa sa și Milo și zidul Ierusalimului și Hațorul și Meghidoul și Ghezerul. Faraon, împăratul Egiptului, se suise și luase Ghezerul și‐l arsese cu foc și ucisese pe cananiții care locuiau în cetate și o dăduse zestre fiicei sale, nevasta lui Solomon. Și Solomon a zidit Ghezerul și Bet‐Horonul de jos, și Baalatul și Tadmorul în pustie, în țară, și toate cetățile pentru provizii pe care le avea Solomon și cetățile pentru care și cetățile pentru călărime și orice a dorit Solomon să zidească în Ierusalim și pe Liban și în toată țara stăpânirii sale. Tot poporul rămas din amoriți și hetiți și fereziți și heviți și iebusiți care nu erau din copiii lui Israel: copiii lor care rămăseseră în țară după ei, pe care nu‐i putuseră nimici copiii lui Israel, din ci, Solomon a luat oameni de corvoadă de robi până în ziua de astăzi. Dar din copiii lui Israel Solomon n‐a făcut robi, căci ei erau bărbați de război și slujitori ai săi și mai marii săi și căpitanii săi și mai mari ai carelor sale și călăreții săi. Aceștia erau priveghetorii mai mari care erau peste lucrul lui Solomon: cinci sute cincizeci, care cârmuiau peste poporul care lucra la lucru. Și fiica lui Faraon s‐a suit din cetatea lui David în casa sa pe care o zidise Solomon pentru ea: atunci a zidit Milo. Și Solomon aducea de trei ori pe an arderi de tot și jertfe de pace pe altarul pe care‐l zidise Domnului și ardea tămâie pe cel ce era înaintea Domnului. Și a sfârșit casa. Și împăratul Solomon a făcut o flotă de corăbii la Ețion‐Gheber care este lângă Elot, pe țărmul Mării Roșii în țara Edomului. Și Hiram a trimis în flota de corăbii cu slujitorii lui Solomon pe slujitorii săi marinari care cunoșteau marea. Și au venit la Ofir și au luat de acolo patru sute douăzeci de talanți de aur și i‐au adus la împăratul Solomon. Și împărăteasa din Seba a auzit de vestea lui Solomon cu privire la numele Domnului și a venit să‐l încerce prin întrebări grele. Și a venit la Ierusalim cu un alai foarte mare, cu cămile încărcate cu mirodenii și aur foarte mult și pietre scumpe. Și a venit la Solomon și a vorbit cu el despre tot ce era în inima ei. Și Solomon i‐a tâlcuit toate întrebările ei; n‐a fost un lucru ascuns împăratului pe care să nu i‐l fi tâlcuit. Și împărăteasa din Seba a văzut toată înțelepciunea lui Solomon și casa pe care o zidise, și mâncarea mesei lui și ținuta slujitorilor lui și rânduiala slujbei casnicilor săi și veșmintele lor și paharnicii lui și suișul lui, pe care se suia la casa Domnului, și n‐a mai fost duh în ea. Și a zis împăratului: Adevărat era cuvântul pe care l‐am auzit în țara mea despre lucrurile tale și despre înțelepciunea ta. Dar n‐am crezut acele cuvinte până am venit și au văzut ochii mei și iată, nici jumătate nu mi s‐a spus: tu întreci în înțelepciune și bunătate vestea pe care am auzit‐o. Ferice de oamenii tăi, ferice de acești slujitori ai tăi, care stau necurmat înaintea ta și ascultă înțelepciunea ta. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău, că și‐a găsit plăcerea în tine, ca să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel. Fiindcă Domnul iubea pe Israel în veac, de aceea te‐a făcut pe tine împărat ca să faci judecată și dreptate. Și ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanți de aur și mirodenii foarte multe și pietre scumpe; n‐au mai venit atâtea mirozne ca cele pe care le‐a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon. Chiar și flota de corăbii a lui Hiram care aducea aur de la Ofir a adus de la Ofir și mare câtime de lemne de almughim și pietre scumpe. Și împăratul a făcut din lemnele de almughim îngrădiri la casa Domnului și la casa împăratului și harfe și psalteri pentru cântăreți; astfel de lemn de almughim n‐a venit și nu s‐a văzut până în ziua de astăzi. Și împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba toată dorința ei, ce a cerut pe lângă ce i‐a dat din dărnicia împăratului Solomon. Și s‐a întors și s‐a dus în țara ei, ea și slujitorii ei. Și greutatea aurului care venea într‐un an la Solomon era de șase sute șaizeci și șase de talanți de aur, afară de ce venea de la negustorii cei mari și de la mărfurile negustorilor celor mici și de la toți împărații Arabiei și de la cârmuitorii țării. Și împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi de aur bătut, a pus șașe sute de sicli de aur pe un scut; și trei sute de scuturi mici de aur bătut, a pus trei mine de aur pe un scut; și împăratul le‐a pus în casa Pădurea Libanului. Și împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeș și l‐a acoperit cu aur foarte curat. Scaunul de domnie avea șase trepte și vârful scaunului de domnie era rotund pe dinapoia sa; și erau răzămători de o parte și de alta în locul de șezut și doi lei stăteau la răzămători. Și pe cele șase trepte stăteau doisprezece lei de o parte și de alta: așa ceva nu se făcuse în nici o împărăție. Și toate vasele de băut ale împăratului Solomon erau de aur, și toate vasele casei Pădurea Libanului erau de aur curat; nimic nu era de argint căci el se socotea drept nimic în zilele lui Solomon. Căci împăratul avea pe mare o flotă de corăbii de la Tars cu flota de corăbii a lui Hiram: flota de corăbii din Tars venea odată la trei ani aducând aur și argint, fildeș și maimuțe și păuni. Și împăratul Solomon a fost mai mare în avere și în înțelepciune decât toți împărații pământului. Și tot pământul căuta fața lui Solomon ca să audă înțelepciunea lui, pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. Și își aducea fiecare din ei darul său: vase de argint și vase de aur și veșminte și armături și mirodenii și cai și catâri, o câtime pe fiecare an. Și Solomon a adunat care și călăreți și a avut o mie patru sute de care și douăsprezece mii de călăreți și i‐a așezat în cetățile pentru care și cu împăratul în Ierusalim. Și împăratul a făcut argintul în Ierusalim ca pietrele și cedrii ca sicomorii care sunt în vale, în mulțime. Și caii pe care‐i avea Solomon erau aduși din Egipt și negustorii împăratului îi primeau în grămezi; fiecare grămadă cu preț. Și un car se suia și ieșea din Egipt pentru șase sute de sicli de argint și un cal pentru o sută cincizeci; și așa aduceau prin mâna lor pentru toți împărații hetiților și pentru împărații Siriei. Și împăratul Solomon a iubit multe femei străine pe lângă fata lui Faraon: femei de moabiți, amoniți, edomiți, sidonieni, hetiți, din popoarele despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: Să nu intrați la ele și ele să nu intre la voi; ele v‐ar abate negreșit inima după dumnezii lor. Solomon s‐a lipit de ele din iubire. Și avea șapte sute de neveste domnițe și trei sute de țiitoare și nevestele lui i‐au abătut inima. Și a fost așa: când a îmbătrânit Solomon, nevestele lui i‐au abătut inima după alți dumnezei și inima lui n‐a fost desăvârșită cu Domnul Dumnezeul său, ca inima lui David, tatăl său. Și Solomon a umblat după Astartea, zeița sidonienilor, și după Milcom, urâciunea amoniților. Și Solomon a făcut rău înaintea Domnului și n‐a umblat deplin după Domnul ca David, tatăl său. Atunci Solomon a zidit o înălțime lui Chemoș, urâciunea Moabului, pe dealul care este în fața Ierusalimului, și lui Moloh, urâciunea copiilor lui Amon. Și așa a făcut pentru toate nevestele sale străine care ardeau tămâie și jertfeau dumnezeilor lor. Și Domnul s‐a mâniat pe Solomon fiindcă i se abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel, care i se arătase de două ori, și‐i poruncise cu privire la lucrul acesta să nu meargă nicidecum după alți dumnezei dar n‐a păzit ce‐i poruncise Domnul. Și Domnul a zis lui Solomon: Fiindcă ai făcut aceasta și n‐ai ținut legământul meu și așezămintele mele pe care ți le‐am poruncit, voi rupe negreșit împărăția de la tine și o voi da slujitorului tău. Dar n‐o voi face în zilele tale, pentru David, tatăl tău: o voi rupe din mâna fiului tău. Numai, nu voi rupe toată împărăția: voi da o seminție fiului tău, pentru David, robul meu, și pentru Ierusalim pe care l‐am ales. Și Domnul a ridicat un potrivnic lui Solomon, pe Hadad, Edomitul; el era din sămânța împăratului în Edom. Și a fost așa: Când era David în Edom și Ioab, mai marele oastei, se suise să înmormânteze pe cei uciși și lovise orice parte bărbătească în Edom; (căci șase luni a șezut acolo Ioab cu tot Israelul până a stârpit toată partea bărbătească din Edom), atunci Hadad a fugit, el și câțiva edomiți din slujitorii tatălui său cu el, ca să meargă în Egipt; Hadad era încă un copil mic. Și s‐au sculat din Madian și au venit la Paran și au luat cu ei oameni din Paran și au venit în Egipt la Faraon, împăratul Egiptului, care i‐a dat o casă și i‐a rânduit merinde și i‐a dat pământ. Și Hadad a aflat mare trecere în ochii lui Faraon și el i‐a dat de nevastă pe sora nevestei sale, pe sora împărătesei Tahpenes. Și sora Tahpenesei i‐a născut pe Ghenubat, fiul său; și Tahpenes l‐a înțărcat în casa lui Faraon și Ghenubat era în casa lui Faraon între fiii lui Faraon. Și Hadad a auzit în Egipt că David a adormit cu părinții săi și că Ioab, mai marele oastei, a murit și Hadad a zis lui Faraon: Dă‐mi drumul să mă duc în țara mea. Și Faraon i‐a zis: Dar ce‐ți lipsește la mine de, iată, dorești să te duci în țara ta? Și el a zis: Nimic; dar oricum, dă‐mi drumul. Și Dumnezeu i‐a mai ridicat un potrivnic, pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la domnul său Hadadezer, împăratul din Țoba. Și el a adunat la sine bărbați și s‐a făcut mai marele unei cete când a ucis David pe cei din Țoba; și au mers la Damasc și au locuit acolo și au domnit la Damasc. Și el a fost potrivnic lui Israel în toate zilele lui Solomon, pe lângă răul pe care l‐a făcut Hadad: și s‐a necăjit pe Israel și a domnit în Siria. Și Ieroboam, fiul lui Nebat, un Efratit din Țereda, slujitorul lui Solomon, și numele mamei sale era Țerua, o femeie văduvă, și‐a ridicat și el mâna împotriva împăratului. Și acesta a fost cuvântul pentru care și‐a ridicat el mâna împotriva împăratului: Solomon zidea Milo și înfunda spărtura cetății lui David, tatăl său. Și bărbatul Ieroboam era tare și viteaz. Și Solomon a văzut pe tânăr că era muncitor și l‐a pus peste toată sarcina casei lui Iosif. Și a fost așa: în vremea aceea, Ieroboam a ieșit din Ierusalim și prorocul Ahia, Silonitul, l‐a aflat pe cale, și era învelit cu un veșmânt nou și erau numai ei amândoi pe câmp. Și Ahia a apucat veșmântul cel nou, care era pe el, și l‐a rupt în douăsprezece bucăți. Și a zis lui Ieroboam: Ia‐ți zece bucăți, căci așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată voi rupe împărăția din mâna lui Solomon și‐ți voi da zece seminții; dar el va avea o seminție pentru robul meu David și pentru Ierusalim, cetatea pe care am ales‐o din toate semințiile lui Israel. Fiindcă m‐au părăsit și s‐au închinat Astarteei, zeița sidonienilor, lui Chemoș, dumnezeul moabiților, lui Milcom, dumnezeul copiilor lui Amon, și n‐au umblat în căile mele, ca să facă ce este drept în ochii mei, și păzind așezămintele mele și judecățile mele, ca David, tatăl său. Dar nu voi lua toată împărăția din mâna lui, căci îl voi ținea domn în toate zilele vieții lui, pentru David, robul meu, pe care l‐am ales, fiindcă a păzit poruncile mele și așezămintele mele. Dar voi lua împărăția din mâna fiului său și ți‐o voi da ție, adică zece seminții. Iar fiului său îi voi da o seminție ca David, robul meu, să aibă pururea o lumină înaintea mea în Ierusalim, cetatea pe care mi‐am ales‐o ca să‐mi pun numele acolo. Și te voi lua și vei domni peste tot ce‐ți va dori sufletul și vei fi împărat peste Israel. Și va fi așa: dacă vei asculta de tot ce‐ți voi porunci și vei umbla în căile mele, și vei face ce este drept în ochii mei, păzind așezămintele mele și poruncile mele, cum a făcut David, robul meu, atunci voi fi cu tine, și‐ți voi zidi o casă statornică, cum am zidit lui David și‐ți voi da ție pe Israel. Și voi smeri sămânța lui David din pricina aceasta dar nu pentru totdeauna. Și Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam. Și Ieroboam s‐a sculat și a fugit în Egipt la Șișac, împăratul Egiptului, și a fost în Egipt până la moartea lui Solomon. Și celelalte fapte ale lui Solomon și tot ce a făcut el și înțelepciunea lui, oare nu sunt scrise în Cartea Faptelor lui Solomon? Și zilele cât a domnit Solomon în Ierusalim peste tot Israelul au fost patruzeci de ani. Și Solomon a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat în cetatea lui David, tatăl său, și Roboam, fiul său, a domnit în locul său. Și Roboam s‐a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să‐l facă împărat. Și a fost așa: când a auzit Ieroboam, fiul lui Nebat, el era încă în Egipt, căci fugise de fața împăratului Solomon, și Ieroboam locuia în Egipt, au trimis și l‐au chemat și Ieroboam și toată obștea lui Israel au venit și au vorbit lui Roboam, zicând: Tatăl tău ne‐a îngreuiat jugul și acum tu ușurează robia aspră a tatălui tău și jugul lui cel greu pe care l‐a pus asupra noastră; și îți vom sluji. Și el le‐a zis: Duceți‐vă încă trei zile și întoarceți‐vă la mine. Și poporul s‐a dus. Și împăratul Roboam s‐a sfătuit cu bătrânii care stătuseră înaintea lui Solomon, tatăl său, pe când trăia el, zicând: Cum sfătuiți voi să răspund poporului acestuia? Și ei i‐au vorbit, zicând: Dacă vei fi astăzi un slujitor al poporului acestuia și le vei sluji și le vei răspunde și le vei vorbi cuvinte bune, ei vor fi slujitorii tăi în veac. Dar el a părăsit sfatul bătrânilor, pe care i l‐au dat și s‐a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el, care stăteau înaintea lui. Și le‐a zis: Cum sfătuiți voi să răspundem poporului acestuia care mi‐a vorbit, zicând: Ușurează jugul, pe care l‐a pus tatăl tău asupra noastră? Și tinerii, care crescuseră cu el, i‐au vorbit zicând: Așa să zici poporului acestuia care ți‐a vorbit, zicând: Tatăl tău ne‐a îngreuiat jugul dar tu ușurează‐ni‐l; așa să le zici: Degetul meu cel mic este mai gros decât coapsele tatălui meu. Și acum dacă tatăl meu a pus asupra voastră un jug greu, eu voi adăuga la jugul vostru: tatăl meu v‐a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane. Și Ieroboam și tot poporul au venit la Roboam a treia zi cum spusese împăratul, zicând: Întoarceți‐vă la mine a treia zi. Și împăratul a răspuns aspru poporului și a părăsit sfatul bătrânilor pe care i‐l dăduseră. Și le‐a vorbit după sfatul tinerilor, zicând: Tatăl meu va îngreuiat jugul, dar eu voi adăuga la jugul vostru; tatăl meu v‐a pedepsit cu bice dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane. Și împăratul n‐a ascultat de popor, căci fusese rânduit de la Demnul, ca să se adeverească cuvântul său pe care‐l vorbise Domnul prin Ahia, Silonitul, lui Ieroboam, fiul lui Nebat. Și tot Israelul a văzut că împăratul nu i‐a ascultat și poporul a răspuns împăratului zicând: Ce parte avem noi în David? N‐avem nici o moștenire în fiul lui Isai; la corturile tale, Israele. Acum, vezi de casa ta, Davide. Și Israel s‐a dus la corturile sale. Cât pentru copiii lui Israel, care locuiau în cetățile lui Iuda, Roboam a domnit peste ei. Și împăratul Roboam a trimis pe Adoram, care era peste oamenii de corvoadă și tot Israelul l‐a ucis cu pietre și a murit. Și împăratul Roboam s‐a grăbit să se suie în carul său ca să fugă la Ierusalim. Și Israel s‐a răzvrătit împotriva casei lui David până în ziua de astăzi. Și a fost așa: Când a auzit tot Israelul că Ieroboam s‐a întors, au trimis și l‐au chemat la adunare și l‐au făcut împărat peste tot Israelul; nimeni n‐a urmat casa lui David, decât singură seminția lui Iuda. Și Roboam a venit la Ierusalim și a adunat toată casa lui Iuda și seminția lui Beniamin: o sută optzeci de mii de oameni luptători aleși ca să se lupte cu casa lui Israel și să aducă împărăția iarăși la Roboam, fiul lui Solomon. Și cuvântul lui Dumnezeu a fost către Șemaia, omul lui Dumnezeu, zicând: Vorbește lui Roboam, fiul lui Solomon, împăratul lui Iuda, și la toată casa lui Iuda și Beniamin, și celuilalt popor zicând: Așa zice Domnul: Nu vă suiți și nu vă luptați cu frații voștri, copiii lui Israel. Întorceți‐vă fiecare om la casa lui, căci de la mine este lucrul acesta. Și au ascultat de cuvântul Domnului și s‐au întors să plece, după cuvântul Domnului. Și Ieroboam a zidit Sihemul în ținutul muntos al lui Efraim și a locuit în el și a ieșit de acolo și a zidit Penuelul. Și Ieroboam a zis în inima sa: Acum împărăția se va întoarce la casa lui David. Dacă poporul acesta se va sui să aducă jertfe în casa Domnului în Ierusalim, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, și mă vor ucide și se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda. Și împăratul s‐a sfătuit și a făcut doi viței de aur. Și le‐a zis: Prea mult este pentru voi să vă suiți în Ierusalim: iată dumnezeii tăi, Israele, care te‐au scos din țara Egiptului. Și a pus pe unul în Betel, și pe altul l‐a pus în Dan. Și lucrul acesta a fost un păcat; și poporul a mers până la Dan, să se închine înaintea unuia. Și a făcut o casă de înălțimi și a pus preoți din toate marginile poporului care nu erau din fiii lui Levi. Și Ieroboam a așezat o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care era în Iuda, și a jertfit pe altar. Așa a făcut în Betel jertfind vițeiilor pe care‐i făcuse și a așezat în Betel preoți ai înălțimilor pe care le făcuse el. Și a jertfit pe altarul pe care‐l făcuse în Betel, în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, în luna pe care a născocit‐o din inima sa și a făcut‐o sărbătoare pentru copiii lui Israel și a jertfit pe altar, arzând tămâie. Și iată un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel prin cuvântul Domnului și Ieroboam stătea lângă altar ca să ardă tămâie. Și a strigat împotriva altarului prin cuvântul Domnului și a zis: Altarule, altarule! Așa zice Domnul: Iată un fiu se va naște casei lui David; numele lui va fi Iosia și va jertfi deasupra ta pe preoții înălțimilor, care ard tămâie peste tine și se vor arde peste tine oase de oameni. Și în ziua aceea a dat un semn, zicând: Acesta este semnul că Domnul a vorbit: Iată, altarul se va despica și cenușa de pe el se va vărsa. Și a fost așa: când a auzit împăratul cuvântul omului lui Dumnezeu, pe care l‐a strigat împotriva altarului din Betel, Ieroboam și‐a întins mâna de pe altar, zicând: Prindeți‐l. Și i s‐a uscat mâna pe care o întinsese împotriva lui și n‐a putut s‐o întoarcă la sine. Și altarul s‐a despicat și cenușa de pe altar a fost vărsată, după semnul pe care‐l dăduse omul lui Dumnezeu prin cuvântul Domnului. Și împăratul a răspuns și a zis omului lui Dumnezeu: Cere, te rog, Domnului Dumnezeului tău și roagă‐l pentru mine ca să mi se întoarcă mâna la mine. Și omul lui Dumnezeu a cerut Domnului și mâna împăratului s‐a întors la sine și s‐a făcut ca mai înainte. Și împăratul a zis omului lui Dumnezeu: Vino cu mine acasă și răcorește‐te și‐ți voi da un dar. Și omul lui Dumnezeu a zis împăratului: De mi‐ai da și jumătate din casa ta, nu voi intra cu tine, nici nu voi mânca pâine, nici nu voi bea apă în locul acesta. Căci așa mi s‐a poruncit prin cuvântul Domnului, zicând: Să nu mănânci pâine și să nu bei apă și să nu te întorci pe calea pe care ai mers. Și a plecat pe altă cale și nu s‐a întors pe calea pe care venise la Betel. Și în Betel locuia un proroc bătrân și fiii săi au venit și i‐au spus toate faptele pe care le făcuse omul lui Dumnezeu în ziua aceea în Betel; au spus tatălui lor și cuvintele pe care le vorbise împăratului. Și tatăl lor le‐a zis: Pe ce cale a plecat? Și fiii săi văzuseră pe ce cale plecase omul lui Dumnezeu care venise din Iuda. Și a zis fiilor săi: Pune‐ți‐mi șaua pe măgar. Și i‐au pus șaua pe măgar. Și a încălecat pe el. Și s‐a dus pe urma omului lui Dumnezeu și l‐a aflat șezând sub un stejar și i‐a zis: Tu ești omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda? Și el a zis: Eu sunt. Și i‐a zis: Vino cu mine acasă și mănâncă pâine. Și el a zis: Nu pot să mă întore cu tine, nici să mă duc cu tine și nu voi mânca pâine nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta. Căci mi s‐a zis prin cuvântul Domnului: Să nu mănânci pâine și să nu bei apă acolo; plecând, să nu te întorci pe calea pe care ai mers. Și el i‐a zis: Și eu sunt proroc ca tine și un înger mi‐a vorbit prin cuvântul Domnului, zicând: Întoarce‐l cu tine în casa ta ca să mănânce pâine și să bea apă. Îl mințea. Și s‐a întors cu el și a mâncat pâine în casa lui și a băut apă. Și a fost așa: pe când ședeau la masă, cuvântul Domnului a fost către prorocul care‐l întorsese. Și a strigat către omul lui Dumnezeu care venise din Iuda zicând: Așa zice Domnul: Fiindcă n‐ai ascultat de gura Domnului și n‐ai păzit porunca pe care ți‐o poruncise Domnul Dumnezeul tău, ci te‐ai întors și ai mâncat pâine și ai băut apă în locul de care ți‐a zis: Să nu mănânci pâine și să nu bei apă! trupul tău nu va intra în mormântul părinților tăi. Și a fost așa: după ce a mâncat pâine și a băut, a pus șaua pe măgar pentru el, pentru prorocul pe care‐l întorsese. Și a plecat. Și un leu l‐a găsit pe cale și l‐a omorât; și trupul său a fost aruncat pe cale și măgarul stătea lângă el și leul stătea și el lângă trup. Și iată au trecut niște bărbați și au văzut trupul aruncat pe cale și leul stând lângă trup și au venit și au spus în cetate unde locuia prorocul cel bătrân. Și prorocul care‐l întorsese din cale a auzit și a zis: Este omul lui Dumnezeu care n‐a ascultat de gura Domnului, pentru aceasta Domnul l‐a dat leului care l‐a sfâșiat și l‐a omorât, după cuvântul Domnului pe care i‐l vorbise. Și a vorbit fiilor săi, zicând: Puneți‐mi șaua pe măgar! Și au pus șaua. Și s‐a dus și a aflat trupul aruncat în cale și măgarul și leul stând lângă trup. Leul nu mâncase trupul, nici nu sfâșiase măgarul. Și prorocul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu și l‐a pus pe măgar și l‐a dus înapoi și prorocul cel bătrân a intrat în cetate ca să bocească și să‐l înmormânteze. Și a pus trupul aceluia în mormântul său și l‐a bocit: Vai, fratele meu! Și după ce l‐a înmormântat, a vorbit fiilor săi zicând: Când voi muri, să mă înmormântați în mormântul unde a fost înmormântat omul lui Dumnezeu; puneți‐mi oasele lângă oasele lui. Căci cuvântul pe care l‐a strigat el prin cuvântul Domnului împotriva altarului din Betel și împotriva tuturor caselor înălțimilor, care sunt în cetățile Samariei, se va împlini negreșit. După acest lucru Ieroboam nu s‐a întors din calea lui cea rea, ci a făcut iarăși din toate marginile poporului preoți pentru înălțimi; pe cine voia îl sfințea și se făcea preot al înălțimilor. Și prin acest lucru a fost păcat asupra casei lui Ieroboam, ca s‐o stârpească și s‐o nimicească de pe fața pământului. În vremea aceea s‐a îmbolnăvit Abiia, fiul lui Ieroboam. Și Ieroboam a zis nevestei sale: Te rog, scoală‐te și schimbă‐ți veșmintele și să nu se știe că ești nevasta lui Ieroboam. Și mergi la Silo: iată, acolo este Ahia, prorocul, care mi‐a spus că voi fi împărat peste poporul acesta. Și ia în mâna ta zece pâini și turte și un vas cu miere și du‐te la el: el îți va spune ce are să se întâmple copilului. Și nevasta lui Ieroboam a făcut așa și s‐a sculat și s‐a dus la Silo și a venit în casa lui Ahia. Și Ahia nu putea să vadă, căci ochii i se întunecaseră din pricina vârstei. Și Domnul a zis lui Ahia: Iată nevasta lui Ieroboam vine să te întrebe despre fiul său, căci este bolnav; și vei vorbi așa și așa, căci va fi așa: când va intra se va preface că este alta. Și a fost așa: cum a auzit Ahia vuietul picioarelor ei, pe când intra pe ușă a zis: Intră, nevasta lui Ieroboam! Pentru ce te prefaci că ești alta? Căci sunt trimis la tine cu ceva aspru. Mergi, spune lui Ieroboam: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Fiindcă te‐am înălțat din mijlocul poporului și te‐am pus domn peste poporul meu Israel, și am rupt împărăția de la casa lui David și am dat‐o ție și n‐ai fost ca robul meu David, care a păzit poruncile mele și care m‐a urmat cu toată inima sa, făcând numai ce este drept în ochii mei, ci ai făcut rău mai mult decât toți câți au fost înaintea ta, și ai mers și ți‐ai făcut alți dumnezei și chipuri turnate spre a mă mânia și m‐ai aruncat dinapoia ta; pentru aceasta, iată voi aduce rău asupra casei lui Ieroboam și voi stârpi din Ieroboam pe orice suflet de parte bărbătească, pe cel închis și pe cel slobod din Israel, și voi mătura cu desăvârșire în urma casei lui Ieroboam, cum mătură cineva gunoiul până se duce tot. Pe cel ce va muri în cetate din Ieroboam, câinii îl vor mânca, și pe cel ce va muri în câmp îl vor mânca păsările cerului, căci Domnul a vorbit. Și tu, scoală‐te, du‐te la casa ta; când vor intra picioarele tale în cetate, copilul va muri. Și tot Israelul îl va boci și‐l vor înmormânta, căci numai el din Ieroboam va intra în mormânt; căci în el din Ieroboam s‐a aflat ceva bun înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel. Și Domnul își va ridica un împărat peste Israel care va stârpi casa lui Ieroboam în ziua aceea; și ce? chiar acum. Și Domnul va lovi pe Israel cum se clatină trestia în apă și va dezrădăcina pe Israel din această țară bună pe care a dat‐o părinților lor și‐i va împrăștia dincolo de Râu, fiindcă și‐au făcut Astartee, mâniind pe Domnul. Și va părăsi pe Israel pentru păcatele lui Ieroboam care a păcătuit și a tras pe Israel în păcat. Și nevasta lui Ieroboam s‐a sculat, și s‐a dus și a venit la Tirța; cum a venit la pragul ușii, copilul a murit. Și l‐au înmormântat și tot Israelul l‐a bocit după cuvântul Domnului pe care‐l vorbise prin robul său Ahia, prorocul. Și celelalte fapte ale lui Ieroboam, cum s‐a luptat și cum a domnit, iată sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel. Și zilele cât a domnit Ieroboam au fost douăzeci și doi de ani și a adormit cu părinții săi și în locul său a domnit Nadab, fiul său. Și Roboam, fiul lui Solomon, a domnit peste Iuda. Roboam era de patruzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit șaptesprezece ani în Ierusalim, cetatea, pe care și‐a ales‐o Domnul ca să‐și pună numele acolo. Și numele mamei lui era Naama, Amonita. Și Iuda a făcut rău înaintea Domnului; și i‐au întărâtat gelozia prin păcatele lor cu care au păcătuit mai mult decât tot ce făcuseră părinții lor. Și și‐au zidit și înălțimi și stâlpi și Astartee, pe orice deal înalt și sub orice copac verde. Și erau și sodomiți în țară. Au făcut după toate urâciunile neamurilor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel. Și a fost așa: în anul al cincilea al împăratului Roboam, Șișac, împăratul Egiptului, s‐a suit împotriva Ierusalimului. și a luat vistieriile casei Domnului și vistieriile casei împăratului: a luat tot și a luat toate scuturile de aur pe care le făcuse Solomon. Și împăratul Roboam a făcut în locul lor scuturi de aramă și le‐a dat în mâinile mai marilor alergătorilor, care păzeau ușa casei împăratului. Și a fost așa: oricând intra împăratul în casa Domnului, alergătorii le purtau și le aduceau iarăși în odaia alergătorilor. Și celelalte fapte ale lui Roboam, și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și a fost război între Roboam și Ieroboam în toate zilele. Și Roboam a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat cu părinții săi în cetatea lui David. Și numele mamei lui era Naama, Amonita. Și în locul său a domnit Abiam, fiul său. Și în al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a început să domnească Abiam. El a domnit trei ani în Ierusalim și numele mamei lui era Maaca, fiica lui Abisalom. Și a umblat în toate păcatele tatălui său pe care le făcuse înaintea lui și inima lui n‐a fost desăvârșită cu Domnul Dumnezeul lui, ca inima lui David, tatăl său. Dar pentru David, Domnul Dumnezeul său i‐a dat o candelă în Ierusalim, înălțând pe fiul său după el și întărind Ierusalimul. Fiindcă David făcuse ce era drept în ochii Domnului și nu se abătuse în toate zilele vieții sale de la tot ce îi poruncise el, afară de fapta lui Urie, Hetitul. Și între Roboam și Ieroboam a fost război, în toate zilele vieții lui. Și celelalte fapte ale lui Abiam și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și a fost război între Abiam și Ieroboam. Și Abiam a adormit cu părinții săi și l‐au înmormântat în cetatea lui David, și în locul său a domnit Asa, fiul său. Și în anul al douăzecilea al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească Asa peste Iuda. Și el a domnit patruzeci și unu de ani în Ierusalim și numele mamei lui era Maaca, fiica lui Abisalom. Și Asa a făcut ce este drept în ochii Domnului ca și David, tatăl său. Și a alungat din țară pe sodomiți și a îndepărtat toți idolii, pe care‐i făcuse tatăl său. Chiar și pe mamă‐sa Maaca, a îndepărtat‐o să nu fie împărăteasă, fiindcă făcuse un idol Astarteei. Și Asa i‐a tăiat idolul și l‐a ars în valea Chedron. Dar înălțimile n‐au fost îndepărtate; totuși inima lui Asa a fost desăvârșită cu Domnul în toate zilele sale. Și a adus în casa Domnului lucrurile pe care le sfințise tatăl său și lucrurile pe care le sfințise el însuș: argint și aur și vase. Și între Asa și Baeșa, împăratul lui Israel, a fost război în toate zilele lor. Și Baeșa, împăratul lui Israel, s‐a suit împotriva lui Iuda și a zidit Rama, ca să nu lase pe nimeni să iasă sau să intre la Asa, împăratul lui Iuda. Și Asa a luat tot argintul și aurul, care rămăseseră în vistieriile casei Domnului și în vistieriile casei împăratului și le‐a dat în mâna slujitorilor săi, și împăratul Asa i‐a trimis la Ben‐Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia în Damasc, zicând: Este un legământ între mine și tine, între tatăl meu și tatăl tău; iată, îți trimit un dar de argint și aur; mergi, rupe legământul tău cu Baeșa, împăratul lui Israel, ca să plece de la mine. Și Ben‐Hadad a ascultat pe împăratul Asa și a trimis pe mai marii oștirilor sale împotriva cetăților lui Israel și au bătut Iionul și Danul și Abel‐Bet‐Maaca și tot Chinerotul, împreună cu toată țara lui Neftali. Și a fost a șa: cum a auzit Baeșa, s‐a oprit de la zidirea Ramei și a locuit în Tirța. Și împăratul Asa a chemat pe tot Iuda: nimeni n‐a fost cruțat; și au ridicat de la Rama pietrele și lemnele cu care zidise Baeșa, și împăratul Asa a zidit cu ele Gheba lui Beniamin și Mițpa. Și toate celelalte fapte ale lui Asa și toată puterea lui și tot ce a făcut și cetățile ce a zidit, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Totuși la vremea bătrâneții sale s‐a îmbolnăvit de picioare. Și Asa a adormit cu părinții săi, și a fost înmormântat cu părinții săi în cetatea lui David, tatăl său; și în locul său a domnit Iosafat, fiul său. Și Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, și a domnit peste Israel doi ani. Și a făcut rău în ochii Domnului și a umblat în calea tatălui său și în păcatul lui prin care a tras pe Israel în păcat. Și Baeșa, fiul lui Ahia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui, și Baeșa l‐a bătut în Ghibetonul care era al filistenilor, când Nadab și tot Israelul împresurau Ghibetonul. Și Baeșa l‐a ucis în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, și a domnit în locul său. Și a fost a șa: cum s‐a făcut împărat, a stârpit toată casa lui Ieroboam și n‐a lăsat lui Ieroboam nimic care sufla până ce l‐a nimicit, după cuvântul pe care‐l vorbise Domnul prin robul său Ahia, Silonitul, pentru păcatele lui Ieroboam, cu care păcătuise și prin care trăsese pe Israel în păcat, prin mânia cu care mâniase pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Și celelalte fapte ale lui Nadab și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? Și între Asa și Baeșa, împăratul lui Israel, a fost război în toate zilele lor. În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Baeșa, fiul lui Ahia, peste tot Israelul în Tirța, și a domnit douăzeci și patru de ani. Și a făcut rău în ochii Domnului și a umblat în calea lui Ieroboam și în păcatele lui, prin care trăsese pe Israel în păcat. Și cuvântul Domnului a fost către Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeșa, zicând: Fiindcă te‐am ridicat din țărână și te‐am pus domn peste poporul meu Israel, și ai umblat în calea lui Ieroboam și ai tras pe poporul meu Israel în păcat, mâniindu‐mă prin păcatele lor, iată voi mătura cu desăvârșire pe Baeșa și casa lui, și voi face casa ta ca și casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat. Cine din Baeșa va muri în cetate, câinii îl vor mânca; și cine din ai lui va muri în câmp, îl vor mânca păsările cerurilor. Și celelalte fapte ale lui Baeșa și ce a făcut și puterea sa, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? Și Baeșa a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat în Tirța, și în locul său a domnit Ela, fiul său. Și cuvântul Domnului a fost prin Iehu, prorocul, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeșa și împotriva casei lui, pentru tot răul pe care‐l făcuse în ochii Domnului, mâniindu‐l, prin lucrarea mâinilor sale, fiind ca și casa lui Ieroboam; și pentru că l‐a lovit. În anul al douăzeci și șaselea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească în Tirța, Ela, fiul lui Baeșa, și a domnit doi ani peste Israel. Și slujitorul său Zimri, mai marele jumătății carelor lui, a uneltit împotriva sa, și el era în Tirța bând și îmbătându‐se în casa lui Arța, care era economul casei sale în Tirța. Și Zimri a intrat, l‐a lovit și l‐a ucis, în anul al douăzeci și șaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, și a domnit în locul său. Și a fost așa: când a început să domnească, îndată ce a șezut pe scaunul său de domnie, a lovit toată casa lui Baeșa; nu i‐a lăsat niciun suflet de parte bărbătească, nici din rude, nici din prietenii lui. Și Zimri a stârpit toată casa lui Baeșa, după cuvântul Domnului pe care‐l vorbise împotriva lui Baeșa prin Iehu, prorocul, pentru toate păcatele lui Baeșa și păcatele lui Ela, fiul său, cu care păcătuiseră, și prin care trăseseră pe Israel în păcat, mâniind pe Domnul Dumnezeul lui Israel, cu deșertăciunile lor. Și celelalte fapte ale lui Ela și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? În anul al douăzeci și șaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a domnit Zimri șapte zile în Tirța. Și poporul tăbărâse împotriva Ghibetonului, care era al filistenilor. Și poporul care se afla în tabără a auzit, zicându‐se: Zimri a uneltit și chiar a lovit pe împărat. Și în ziua aceea în tabără tot Israelul a făcut pe Omri, mai marele oastei, împărat peste Israel. Și Omri s‐a suit de la Ghibeton și tot Israelul cu el și au împresurat Tirța. Și a fost așa: când a văzut Zimri că cetatea fusese luată, a intrat în întăritura casei împăratului și a ars cu foc casa împăratului peste el și a murit pentru păcatele sale cu care păcătuise, făcând rău în ochii Domnului, fiindcă umblase în calea lui Ieroboam și în păcatul lui, pe care‐l făptuise trăgând pe Israel în păcat. Și celelalte fapte ale lui Zimri și uneltirea lui pe care a făcut‐o, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? Atunci poporul lui Israel s‐a despărțit în două părți: jumătatea poporului a urmat pe Tibni, fiul lui Ghinat, ca să‐l facă împărat și jumătate a urmat pe Omri. Dar poporul care a urmat pe Omri, a răpus pe poporul care urma pe Tibni, fiul lui Ghinat, și Tibni a murit și Omri a domnit. În anul al treizeci și unulea al lui Asa, împăratul Iuda, a început să domnească Omri peste Israel și a domnit doisprezece ani. În Tirța a domnit șase ani. Și a cumpărat de la Șemer dealul Samariei cu doi talanți de argint și a zidit pe deal și a pus numele cetății pe care o zidise Samaria, după numele lui Șemer, stăpânul dealului. Și Omri a făcut rău în ochii Domnului, și a făcut mai rău decât toți care au fost înaintea lui. Și a umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și în păcatele lui, prin care trăsese pe Israel în păcat, și au mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel cu deșertăciunile lor. Și celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut și puterea lui pe care a arătat‐o, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? Și Omri a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat în Samaria, și în locul său a domnit Ahab, fiul său. Și Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în anul al treizeci și optulea al lui Asa, împăratul lui Iuda; și Ahab, fiul lui Omri, a domnit peste Israel în Samaria douăzeci și doi de ani. Și Ahab, fiul lui Omri, a făcut rău în ochii Domnului mai mult decât toți cei ce au fost înaintea lui. Și a fost a șa: ca și cum i‐ar fi fost puțin lucru să umble în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a luat de nevastă pe Izabela, fiica lui Etbaal, împăratul sidonienilor, și a mers și a slujit lui Baal și s‐a închinat înaintea lui, și a ridicat un altar lui Baal înăuntrul casei lui Baal, pe care a zidit‐o în Samaria. Și Ahab a făcut o Astartee; și Ahab a făcut și mai mult ca să mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel decât toți împărații lui Israel, care au fost înaintea lui. În zilele lui Hiel din Betel, a zidit Ierihonul, i‐a pus temelia pe Abiram, întâiul său născut, și i‐a pus porțile pe Segub, cel mai mic al său, după cuvântul pe care îl vorbise Domnul prin Iosua, fiul lui Nun. Și Ilie, Tișbitul, din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea căruia stau, că nu va fi în anii aceștia nici rouă nici ploaie, decât numai prin cuvântul meu. Și cuvântul Domnului a fost către el, zicând: Du‐te de aici și apucă spre răsărit și ascunde‐te lângă pârâul Cherit, care este în fața Iordanului. Și va fi așa: vei bea din pârâu și am poruncit corbilor să te hrănească acolo. Și s‐a dus și a făcut după cuvântul Domnului; s‐a dus și a șezut lângă pârâul Cherit, care este în fața Iordanului. Și corbii îi aduceau dimineața pâine și carne și seara pâine și carne și bea din pârâu. Și a fost așa: după câteva zile, pârâul a secat, fiindcă nu era ploaie în țară. Și cuvântul Domnului a fost către el, zicând: Scoală‐te, du‐te la Sarepta Sidonului, și locuiește acolo, căci iată am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească. Și s‐a sculat și s‐a dus la Sarepta. Și a venit la intrarea cetății, și iată acolo era o femeie văduvă strângând vreascuri. Și a strigat către ea și a zis: Adu‐mi, rogu‐te, puțină apă în vas, ca să beau. Și ea s‐a dus să aducă. Și el a strigat la ea și a zis: Adu‐mi, te rog, o bucată de pâine în mâna ta. Și ea a zis: Viu este Domnul Dumnezeul tău, că n‐am o bucată de pâine coaptă, decât un pumn de făină într‐o vadră și puțin untdelemn într‐un ulcior; și iată strâng două lemnișoare, ca să intru și s‐o pregătesc pentru mine și pentru fiul meu, și o vom mânca și vom muri. Și Ilie i‐a zis: Nu te teme; mergi, fă după cuvântul tău, dar fă mai întâi o mică turtă pentru mine și adumi‐o și apoi fă și pentru tine și pentru fiul tău. Căci așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Oala cu făină nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina, până în ziua când Domnul va trimite ploaie pe fața pământului. Și a mers și a făcut după cuvântul lui Ilie, și a mâncat ea și el și casa ei multe zile. Făina din oală n‐a scăzut și untdelemnul din ulcior nu s‐a împuținat, după cuvântul Domnului, pe care‐l vorbise prin Ilie. Și a fost așa: după aceste lucruri, fiul femeii, stăpâna casei, s‐a îmbolnăvit și boala lui a fost grea, așa că n‐a mai rămas suflare în el. Și ea a zis lui Ilie: Ce am eu a face cu tine om al lui Dumnezeu? Ai venit la mine să chemi în amintire nelegiuirea mea și să omori pe fiul meu? Și el i‐a zis: Dă‐mi pe fiul tău. Și l‐a luat din sânul ei și l‐a suit în odaia de sus, unde locuia el, și l‐a culcat pe patul său. Și a strigat către Domnul și a zis: Doamne, Dumnezeul meu! Oare și tu ai adus rău peste văduva, la care stau vremelnic, ca să omori pe fiul ei? Și s‐a întins de trei ori peste copil și a strigat către Domnul și a zis: Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă, te rog, sufletul copilului acestuia în el! Și Domnul a auzit glasul lui Ilie; și a întors sufletul copilului în el și a trăit. Și Ilie a luat pe copil și l‐a pogorât din odaia de sus în casă și l‐a dat mamei sale. Și Ilie a zis: Vezi, fiul tău trăiește! Și femeia a zis lui Ilie: Acum din aceasta cunosc că ești un om al lui Dumnezeu că cuvântul Domnului în gura ta este adevărul. Și a fost așa: după multe zile cuvântul Domnului a fost către Ilie, în anul al treilea, zicând: Du‐te, arată‐te lui Ahab și voi trimite ploaie pe fața pământului. Și Ilie s‐a dus să se arate lui Ahab. Și era foamete mare în Samaria. Și Ahab a chemat pe Obadia care era peste casa sa. Și Obadia se temea mult de Domnul. Și a fost așa: când Izabela a stârpit pe prorocii Domnului, Obadia a luat o sută de proroci și i‐a ascuns câte cincizeci într‐o peșteră și i‐a hrănit cu pâine și apă. Și Ahab a zis lui Obadia: Cutreieră țara la toate izvoarele de apă și la toate râurile; poate vom afla iarbă ca să păstrăm viața cailor și a catârilor ca să nu ne pierdem dobitoacele. Și și‐au împărțit țara s‐o cutreiere. Ahab a mers pe o cale singur și Obadia a mers pe altă cale singur. Și pe când mergea Obadia pe cale, iată l‐a întâmpinat Ilie, și el l‐a cunoscut și a căzut pe fața sa și a zis: Tu ești cu adevărat domnul meu Ilie? Și el i‐a zis: Eu sunt; du‐te, zi domnului tău: Iată Ilie! Și el a zis: Ce am păcătuit eu ca să dai pe robul tău în mâna lui Ahab să mă omoare? Viu este Domnul Dumnezeul tău, de este neam sau împărăție unde să nu fi trimis domnul meu să te caute. Și când ziceau: Nu este! el punea împărăția sau neamul să jure că nu te‐au aflat. Și acum tu zici: Mergi, zi domnului tău: Iată Ilie! Și va fi așa: eu voi pleca de la tine și Duhul Domnului te va duce nu știu unde și voi veni și voi spune lui Ahab și el nu te va afla și mă va omorî. Și eu, robul tău, mă tem de Domnul din tinerețea mea. Oare nu s‐a spus domnului meu ce am făcut când a ucis Izabela pe prorocii Domnului, cum am ascuns o sută de bărbați din prorocii Domnului, câte cincizeci într‐o peșteră, și i‐am hrănit cu pâine și apă? Și acum zici: Du‐te, spune domnului tău: Iată, Ilie! Și el mă va omorî. Și Ilie a zis: Viu este Domnul oștirilor, înaintea căruia stau, că astăzi mă voi arăta lui, negreșit. Și Obadia a plecat spre întâmpinarea lui Ahab și i‐a spus. Și Ahab a mers spre întâmpinarea lui Ilie. Și a fost așa: Când a văzut Ahab pe Ilie, Ahab i‐a zis: Tu ești tulburătorul lui Israel? Și el a zis: Eu n‐am tulburat pe Israel, ci tu și casa tatălui tău, pentru că ați părăsit poruncile Domnului și ați umblat după Baali. Și acum trimite, adună la mine pe tot Israelul pe muntele Carmel, și pe cei patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal, și pe cei patru sute de proroci ai Astarteelor, care mănâncă la masa Izabelei. Și Ahab a trimis la toți copiii lui Israel și a adunat pe proroci pe muntele Carmel. Și Ilie s‐a apropiat de tot poporul și a zis: Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați‐l pe el; și dacă Baal, urmați‐l pe el. Și poporul nu i‐a răspuns un cuvânt. Și Ilie a zis poporului: Numai eu am rămas proroc al Domnului, și prorocii lui Baal sunt patru sute cincizeci de bărbați. Să ni se dea doi junci și ei să‐și aleagă un junc pentru ei și să‐l taie bucăți și să‐l pună pe lemne și să nu pună foc; și eu voi pregăti celălalt junc și‐l voi pune pe lemne și nu voi pune foc. Și să chemați numele dumnezeilor voștri și eu voi chema numele Domnului, și dumnezeul care v‐a răspunde cu foc, acela să fie Dumnezeu. Și tot poporul a răspuns și a zis: Bun este cuvântul. Și Ilie a zis prorocilor lui Baal: Alegeți‐vă un junc și pregătiți‐l întâi voi, căci sunteți mulți, și chemați numele dumnezeului vostru și să nu puneți foc. Și au luat juncul care li s‐a dat și l‐au pregătit și au chemat numele lui Baal de dimineață până la amiază, zicând: Ascultă‐ne, Baale! Dar n‐a fost nici glas, nici ascultare. Și săreau împrejurul altarului pe care‐l făcuseră. Și a fost așa: la amiază Ilie și‐a bătut joc de ei și a zis: Strigați cu glas tare, căci este dumnezeu, căci cugetă, sau s‐a dus laoparte, sau este în călătorie, poate doarme și se va trezi. Și au strigat cu glas tare și și‐au făcut tăieturi după datina lor cu săbii și sulițe, până a țâșnit sângele peste ei. Și a fost așa: când a trecut miezul zilei, au prorocit până la aducerea darului de mâncare, dar n‐a fost nici glas, nici ascultare, nici luare aminte. Atunci Ilie a zis către tot poporul: Apropiați‐vă de mine. Și tot poporul s‐a apropiat de el. Și a dres altarul Domnului, care era sfărâmat. Și Ilie a luat douăsprezece pietre după numărul semințiilor fiilor lui Iacov, către care a fost cuvântul Domnului, zicând: Israel va fi numele tău. Și cu pietrele a zidit un altar în numele Domnului, și a făcut un șanț în jurul altarului, după lărgimea a două măsuri de sămânță. Și a așezat lemnele și a tăiat în bucăți juncul și l‐a pus pe lemne și a zis: Umpleți patru vedre cu apă și vărsați‐le peste arderea de tot și peste lemne. Și a zis: Faceți a doua oară! Și au făcut a doua oară. Și a zis: Faceți a treia oară. Și au făcut a treia oară. Și apa curgea împrejurul altarului și a umplut și șanțul cu apă. Și a fost așa: când se aducea darul de mâncare, Ilie, prorocul, s‐a apropiat și a zis: Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Israel, să fie știut astăzi că tu ești Dumnezeu în Israel, și eu sunt slujitorul tău și după cuvântul tău am făcut toate aceste lucruri. Răspunde‐mi, Doamne, răspunde‐mi, și să cunoască poporul acesta că tu, Doamne, ești Dumnezeu, și tu le‐ai întors inima înapoi. Și a căzut foc de la Domnul și a mistuit arderea de tot și lemnele și pietrele și țârâna, și a sub apa care era în șunț. Și tot poporul a văzut și au căzut pe fețele lor și au zis: Domnul, el este Dumnezeu! Domnul, el este Dumnezeu! Și Ilie le‐a zis: Prindeți pe prorocii lui Baal; niciunul din ei să nu scape! Și i‐au prins și Ilie i‐a pogorât la pârâul Chison, și i‐a junghiat acolo. Și Ilie a zis lui Ahab: Suie‐te, mănâncă și bea, căci este un vuiet de mare ploaie. Și Ahab s‐a suit să mănânce și să bea. Și Ilie s‐a suit în vârful Carmelului și s‐a plecat la pământ și și‐a pus fața între genunchi. Și a zis tânărului său: Suie‐te, te rog, uită‐te spre mare. Și s‐a suit și s‐a uitat și a zis: Nu este nimic. Și el a zis: Mergi iarăși de șapte ori. Și a fost așa: a șaptea oară a zis: Iată un nor mic ca o mână de om se ridică din mare! Și el a zis: Suie‐te, zi lui Ahab: Înhamă și pogoară‐te, ca să nu te oprească ploaia. Și a fost așa: între acestea cerul s‐a întunecat de nori și vânt și a fost o ploaie mare. Și Ahab s‐a suit în carul său și s‐a dus la Izreel. Și mâna Domnului a fost peste Ilie și și‐a încins coapsele și a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel. Și Ahab a istorisit Izabelei tot ce făcuse Ilie și totul, cum omorâse cu sabia pe toți prorocii. Și Izabela a trimis un sol la Ilie zicând: Așa să‐mi facă dumnezeii și încă mai mult dacă mâine pe vremea aceasta nu voi pune sufletul tău ca sufletul unuia dintre ei. Și când a văzut el, s‐a sculat și s‐a dus pentru viața sa, și a venit la Beer‐Șeba care este a lui Iuda și a lăsat acolo pe tânărul său. Și s‐a dus în pustie cale de o zi, și a venit și a șezut sub un ienupăr și își dorea moartea sufletului său și a zis: Destul! Acum, Doamne, ia‐mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei. Și s‐a culcat și a adormit sub ienupăr. Și iată un înger l‐a atins și i‐a zis: Scoală‐te, mănâncă! Și s‐a uitat și iată la capul său era o azimă coaptă pe pietre fierbinți și un ulcior cu apă. Și a mâncat și a băut și s‐a culcat iarăși. Și îngerul Domnului s‐a întors a doua oară și l‐a atins și a zis: Scoală‐te, mănâncă! Căci calea ta este foarte lungă. Și s‐a sculat și a mâncat și a băut și în puterea mâncării aceleia a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la Horeb, muntele lui Dumnezeu. Și acolo a intrat într‐o peșteră și a mas acolo. Și iată cuvântul Domnului a fost către el și i‐a zis: Ce faci aici, Ilie? Și el a zis: Am fost foarte gelos pentru Domnul Dumnezeul oștirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul tău, au dărâmat altarele tale și au ucis cu sabia pe prorocii tăi și am rămas eu singur și caută să‐mi ia viața. Și el a zis: Ieși și stai pe munte înaintea Domnului. Și iată Domnul a trecut, și un vânt mare și puternic despica munții și sfărâma stâncile înaintea Domnului; Domnul nu era în vânt. Și după vânt, un cutremur de pământ: Domnul nu era în cutremurul de pământ. Și după cutremurul de pământ, foc; Domnul nu era în foc. Și după foc, un glas de șopot încet. Și a fost așa: cum a auzit Ilie, și‐a acoperit fața în manta și a ieșit și a stătut la intrarea peșterii. Și iată un glas către el zicând: Ce faci aici, Ilie? Și el a zis: Am fost foarte gelos pentru Domnul Dumnezeul oștirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul tău, au dărâmat altarele tale și au ucis cu sabia pe prorocii tăi și am rămas eu, eu singur, și caută să‐mi ia viața. Și Domnul i‐a zis: Mergi, întoarce‐te pe calea ta către pustia Damascului și când vei veni, să ungi pe Hazael împărat peste Siria. Și pe Iehu, fiul lui Nimși, îl vei unge împărat peste Israel și pe Elisei, fiul lui Șafat, de la Abel‐Mehola, îl vei unge proroc în locul tău. Și va fi așa: cel ce va scăpa de sabia lui Hazael, îl va ucide Iehu și cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va ucide Elisei. Și mi‐am oprit în Israel șapte mii, toți genunchii care nu s‐au plecat înaintea lui Baal și toate gurile care nu l‐au sărutat. Și s‐a dus de acolo și a aflat pe Elisei, fiul lui Șafat, și el ara cu douăsprezece juguri înaintea lui și era cu al douăsprezecelea. Și Ilie a trecut pe lângă el și și‐a aruncat mantaua peste el. Și el a lăsat boii și a alergat după Ilie și a zis: Te rog, să sărut pe tatăl meu și pe mama mea, și te voi urma. Și el i‐a zis: Du‐te, întoarce‐te: căci ce ți‐am făcut? Și s‐a întors de la el și a luat o pereche de boi și i‐a jertfit și cu uneltele boilor a fiert carnea lor și a dat‐o poporului și au mâncat‐o. Și s‐a sculat și a mers după Ilie și i‐a slujit. Și Ben‐Hadad, împăratul Siriei, și‐a adunat toată oastea și cu el erau treizeci și doi de împărați și cai și care. Și s‐a suit și a împresurat Samaria și s‐a luptat împotriva ei. Și a trimis soli în cetate la Ahab, împăratul lui Israel, și i‐a zis: Așa zice Ben‐Hadad: Argintul tău și aurul tău este al meu și nevestele tale și copiii tăi cei mai frumoși sunt ai mei. Și împăratul lui Israel a răspuns și a zis: După cuvântul tău, domnul meu, împărate, al tău sunt eu și tot ce am. Și solii s‐au întors și au zis: Așa vorbește Ben‐Hadad zicând: Am trimis la tine în adevăr zicând: Să‐mi dai argintul tău și aurul tău, nevestele tale și copiii tăi: Dar mâine la ceasul acesta voi trimite pe slujitorii mei la tine și vor cerceta casa ta și casele slujitorilor tăi și va fi așa: orice va fi plăcut în ochii tăi vor pune în mâinile lor și vor lua. Și împăratul lui Israel a chemat pe toți bătrânii țării și a zis: Să știți, vă rog, și vedeți cum caută acesta răul, căci a trimis la mine pentru nevestele mele și pentru copiii mei și pentru argintul meu și pentru aurul meu și nu i‐am oprit. Și toți bătrânii și tot poporul i‐au zis: Să n‐asculți și să nu te învoiești. Și el a zis solilor lui Ben‐Hadad: Spuneți domnului meu împăratul: Pentru tot ce ai trimis la slujitorul tău la început voi face, dar acest lucru nu pot să‐l fac. Și solii au mers și i‐au adus vorbă iarăși. Și Ben‐Hadad a trimis la el și a zis: Așa să‐mi facă dumnezeii și încă mai mult, dacă va ajunge țărâna Samariei să umple mâna întregului popor care stă la picioarele mele. Și împăratul lui Israel a răspuns și a zis: Spuneți‐i: Cel ce se încinge să nu se mândrească întocmai ca cel ce se descinge. Și a fost așa: Când Ben‐Hadad a auzit cuvântul acesta, se afla bând cu împărații săi în colibi și a zis slujitorilor săi: Înșirați‐vă. Și s‐au înșirat împotriva cetății. Și iată un proroc s‐a apropiat de Ahab, împăratul lui Israel, zicând: Așa zice Domnul: Ai văzut toată mulțimea aceasta mare? Iată o voi da în mâna ta astăzi și vei cunoaște că eu sunt Domnul. Și Ahab a zis: Prin cine? Și el a zis: Așa zice Domnul: Prin tinerii mai marilor peste ținuturi. Și el a zis: Cine va începe bătaia? Și el a zis: Tu. Și a numărat pe tinerii mai marilor peste ținuturi și au fost două sute treizeci și doi; și după ei a numărat pe tot poporul, pe toți copiii lui Israel, șapte mii. Și au ieșit la amiază. Și Ben‐Hadad bea și se îmbăta în colibe, el și împărații, cei treizeci și doi de împărați, care‐l ajutau. Și tinerii mai marilor peste ținuturi au ieșit cei dintâi și Ben‐Hadad a trimis și i‐au spus zicând: Au ieșit niște bărbați din Samaria. Și el a zis: Dacă au ieșit pentru pace, prindeți‐i vii și dacă au ieșit pentru război, prindeți‐i vii. Și acești tineri ai mai marilor peste ținuturi au ieșit din cetate și oastea care‐i urma. Și au lovit fiecare pe omul său și sirienii au fugit și Israel i‐a urmărit și Ben‐Hadad împăratul Siriei a scăpat pe un cal cu călăreții. Și împăratul lui Israel a ieșit și a lovit călăreții și carele și a bătut pe sirieni cu măcel mare. Și prorocul s‐a apropiat de împăratul lui Israel și i‐a zis: Du‐te, întărește‐te și cunoaște și vezi ce vei face, căci la întoarcerea anului împăratul Siriei se va sui împotriva ta. Și slujitorii împăratului Siriei i‐au zis: Dumnezeii lor sunt dumnezei ai munților, pentru aceasta au fost mai tari decât noi, dar cu adevărat dacă ne vom lupta cu ei în podiș negreșit vom fi noi mai tari decât ei. Și fă lucrul acesta: Scoate pe împărați pe fiecare din locul său și pune în locul lor dregători. Și numără‐ți oștirea care a căzut de la tine, cal în loc de cal și car în loc de car; și să ne luptăm cu ei în podiș și vom fi mai tari decât ei; și a ascultat de glasul lor și a făcut așa. Și a fost așa: la întoarcerea anului Ben‐Hadad a numărat pe sirieni și s‐a suit la Afec să se lupte cu Israel. Și copiii lui Israel au fost numărați și aprovizionați și s‐au dus împotriva lor și copiii lui Israel au tăbărât în fața lor ca două turme mici de capre și sirienii umpleau țara. Și omul lui Dumnezeu s‐a apropiat și a vorbit împăratului lui Israel și a zis: Așa zice Domnul: Fiindcă sirienii au zis: Domnul este un dumnezeu al munților și nu un dumnezeu al văilor, voi da în mâna ta toată această mare mulțime și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Și au tăbărât unii în fața altora șapte zile. Și a fost așa: în ziua a șaptea a început lupta și copiii lui Israel au bătut din sirieni o sută de mii de pedeștri într‐o singură zi. Și cei rămași au fugit la Afec în cetate și a căzut zidul peste douăzeci și șapte de mii de bărbați din cei rămași. Și Ben‐Hadad a fugit și a intrat în cetate în odaia cea mai dinăuntru. Și slujitorii săi i‐au zis: Iată am auzit că împărații casei lui Israel sunt împărați miloși; să ne punem, rogu‐te, saci peste coapse și funii pe capete și să ieșim înaintea împăratului lui Israel; poate îți va lăsa sufletul să trăiască. Și s‐au încins cu saci peste coapsele lor și cu funii pe capetele lor și au venit la împăratul lui Israel și au zis: Slujitorul tău Ben‐Hadad zice: Te rog, lasă‐mi sufletul meu să trăiască. Și el a zis: Mai trăiește el? Este fratele meu. Și bărbații au socotit‐o semn bun și s‐au grăbit să‐l facă să întărească dacă era de la el și au zis: Fratele tău Ben‐Hadad! Și Ahab a zis: Duceți‐vă, aduceți‐l. Și Ben‐Hadad a ieșit la el și l‐a suit în carul său. Și Ben‐Hadad i‐a zis: Voi înapoia cetățile pe care le‐a luat tatăl meu de la tatăl tău și‐ți vei face ulițe în Damasc, cum a făcut tatăl meu în Samaria. Și eu, a zis Ahab, te voi lăsa să pleci cu acest legământ. Și a făcut legământ cu el și l‐a lăsat să plece. Și un bărbat din fiii prorocilor a zis aproapelui său prin cuvântul Domnului: Lovește‐mă, te rog. Dar bărbatul n‐a voit să‐l lovească. Atunci i‐a zis: Fiindcă n‐ai ascultat de glasul Domnului, iată când vei ieși de la mine, un leu te va lovi. Și a ieșit de la el și l‐a aflat un leu și l‐a lovit. Și a aflat pe alt om și i‐a zis: Lovește‐mă, te rog. Și omul l‐a lovit și l‐a rănit. Și prorocul s‐a dus și a stat în calea împăratului și s‐a prefăcut că e altul cu o mahramă pe ochii săi. Și când trecea împăratul, a strigat către împărat și a zis: Slujitorul tău a ieșit în mijlocul luptei și iată un om s‐a abătut și a adus la mine pe un om și a zis: Păzește pe omul acesta; dacă va lipsi cumva, atunci viața ta va fi pentru viața lui sau îmi vei cântări un talant de argint. Și pe când slujitorul tău făcea ceva încoace și încolo, s‐a dus. Și împăratul lui Israel i‐a zis: Așa este judecata ta; tu însuți ai hotărât‐o. Și el s‐a grăbit și și‐a ridicat mahrama de la ochi și împăratul lui Israel l‐a cunoscut că era din proroci. Și i‐a zis: Așa zice Domnul: Fiindcă ai dat drumul din mână omului pe care‐l hotărâsem pierii, viața ta va fi pentru viața lui și poporul tău pentru poporul său. Și împăratul lui Israel s‐a dus acasă trist și necăjit și a venit în Samaria. Și a fost așa: după aceste lucruri Nabot, Izreelitul, avea o vie în Izreel care era lângă palatul lui Ahab, împăratul Samariei. Și Ahab a vorbit lui Nabot, zicând: Dă‐mi mie via ta ca să‐mi fie grădină de verdețuri, căci este aproape de casa mea și‐ți voi da pentru ea o vie mai bună decât ea sau dacă este mai bine în ochii tăi, îți voi da prețul ei în argint. Și Nabot a zis lui Ahab: Să mă ferească Domnul să‐ți dau moștenirea părinților mei. Și Ahab a intrat în casă trist și necăjit din pricina cuvântului pe care i‐l vorbise Nabot, Izreelitul, căci zisese: Nu‐ți voi da moștenirea părinților mei. Și s‐a culcat pe patul său și și‐a întors fața și n‐a mâncat pâine. Și Izabela nevastă‐sa a venit la el și i‐a zis: Pentru ce este trist duhul tău și nu mănânci pâine? Și el i‐a zis: Pentru că am vorbit lui Nabot Izreelitul și i‐am zis: Dă‐mi mie via ta pe argint sau, dacă‐ți place, îți voi da o vie în locul ei. Și el a zis: Nu‐ți voi da via mea. Și Izabela nevastă‐sa i‐a zis: Oare domnești tu acum peste Israel? Scoală‐te, mănâncă pâine și inima fie‐ți veselă, eu îți voi da via lui Nabot Izreelitul. Și a scris o epistolă în numele lui Ahab și a pecetluit‐o cu pecetea lui și a trimis epistola la bătrânii și la dregătorii care erau în cetatea lui, care locuiau cu Nabot. Și a scris în epistolă zicând: Vestiți un post și puneți pe Nabot în capul poporului; Și puneți doi oameni, fii ai lui Belial, înaintea lui și să mărturisească împotriva lui, zicând: Tu ai blestemat pe Dumnezeu și pe împărat. Și scoateți‐l și ucideți‐l cu pietre și să moară. Și bărbații cetății sale, bătrânii și dregătorii care locuiau în cetatea lui, au făcut cum a trimis Izabela la ei, cum era scris în epistola pe care le‐o trimisese ea: Au vestit un post și au pus pe Nabot în capul poporului. Și doi oameni, fii ai lui Belial, au intrat și au șezut înaintea lui și oamenii lui Belial au mărturisit împotriva lui, împotriva lui Nabot, înaintea poporului, zicând: Nabot a hulit pe Dumnezeu și pe împărat. Și l‐au scos din cetate și l‐au ucis cu pietre și a murit. Și au trimis la Izabela zicând: Nabot a fost ucis cu pietre și a murit. Și a fost așa: Cum a auzit Izabela că Nabot fusese ucis cu pietre și a murit, Izabela a zis lui Ahab: Scoală‐te, stăpânește via lui Nabot Izreelitul care n‐a vrut să ți‐o dea pe argint, căci Nabot nu mai trăiește ci a murit. Și a fost așa: Cum a auzit Ahab că murise Nabot, Ahab s‐a sculat și s‐a pogorât în via lui Nabot, Izreelitul, ca s‐o stăpânească. Și cuvântul Domnului a fost către Ilie, Tișbitul, zicând: Scoală‐te, pogoară‐te spre întâmpinarea lui Ahab, împăratul lui Israel care este în Samaria; iată este în via lui Nabot unde s‐a pogorât ca s‐o ia în stăpânire! Și‐i vei vorbi zicând: Așa zice Domnul: Ai ucis și ai și luat în stăpânire? Și‐i vei vorbi zicând: Așa zice Domnul: În locul unde au lins câinii sângele lui Nabot vor linge câinii sângele tău; da, pe al tău. Și Ahab a zis lui Ilie: M‐ai aflat, vrăjmașul meu? Și el a zis: Te‐am aflat pentru că te‐ai vândut ca să faci rău în ochii Domnului. Iată, voi aduce rău peste tine și voi mătura cu desăvârșire în urma ta, și voi stârpi din Ahab pe orice suflet de parte bărbătească, și pe cel închis și pe cel slobod în Israel Și voi face casa ta ca și casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat, ca și casa lui Baeșa, fiul lui Ahia, pentru mânia cu care m‐ai mâniat, și ai tras pe Israel în păcat. Și chiar despre Izabela Domnul a vorbit zicând: Cânii vor mânca pe Izabela lângă zidul de la Izreel. Cine va muri din Ahab în cetate câinii îl vor mânca și cine va muri în câmp păsările cerurilor îl vor mânca. (Cu adevărat nu fusese nimeni ca Ahab, care s‐a vândut ca să facă rău în ochii Domnului, după cum îl întărâta Izabela nevastă‐sa. Și a lucrat foarte urâcios umblând după idoli, după tot ce au făcut amoriții pe care îi alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel). Și a fost așa: cum a auzit Ahab cuvintele acestea, și‐a sfâșiat hainele și și‐a pus sac pe carne și a postit și s‐a culcat în sac și umbla încet. Și cuvântul Domnului a fost către Ilie Tișbitul zicând: Vezi cum s‐a smerit Ahab înaintea mea? Pentru că s‐a smerit înaintea mea, nu voi aduce răul în zilele sale; în zilele fiului său voi aduce răul peste casa sa. Și au rămas trei ani fără război între Siria și Israel. Și a fost așa: în anul al treilea Iosafat, împăratul lui Iuda, s‐a pogorât la împăratul lui Israel. Și împăratul lui Israel a zis slujitorilor săi: Știți că Ramot‐Galaadul este al nostru și noi tăcem și nu‐l luăm din mâna împăratului Siriei? Și a zis lui Iosafat: Vei merge cu mine la luptă pentru Ramot‐Galaad? Și Iosafat a zis împăratului lui Israel: Eu sunt ca și tine, poporul meu ca poporul tău și caii mei ca și caii tăi. Și Iosafat a zis împăratului lui Israel: Întreabă, te rog, astăzi cuvântul Domnului. Și împăratul lui Israel a adunat pe proroci, ca la patru sute de bărbați, și le‐a zis: Să merg împotriva Ramot‐Galaadului la luptă sau să mă las? Și ei au zis: Suie‐te și Domnul îl va la în mâna împăratului. Și Iosafat a zis: Nu mai este aici vreun proroc al Domnului ca să‐l întrebăm? Și împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: Mai este un bărbat, Mica, fiul lui Imla, prin care putem să întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, căci nu prorocește bine despre mine, ci rău. Și Iosafat a zis: Să nu zică așa împăratul. Și împăratul lui Israel a chemat un slujbaș și a zis: Adu repede pe Mica, fiul lui Imla. Și împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, au șezut fiecare pe scaunul său de domnie îmbrăcați în hainele lor, în arie la intrarea porții Samariei și toți prorocii proroceau înaintea Lor. Și Zedechia, fiul lui Chenaana, și‐a făcut coarne de fier și a zis: Așa zice Domnul: Cu acestea vei împunge pe sirieni până îi vei nimici. Și toți prorocii au prorocit așa zicând: Suie‐te la Ramot‐Galaad, și izbutește, căci Domnul îl va da în mâna împăratului. Și solul care se dusese să cheme pe Mica i‐a vorbit zicând: Iată cuvintele prorocilor toate cu o gură spun bine pentru împărat; fie și cuvântul tău, te rog, ca și cuvântul unuia dintre ei și vorbește bine. Și Mica a zis: Viu este Domnul, ce‐mi va zice Domnul aceea voi vorbi. Și a venit la împărat. Și împăratul i‐a zis: Mica, să mergem la Ramot‐Galaad la luptă sau să ne lăsăm? Și el i‐a zis: Suie‐te și izbutește, căci Domnul îl dă în mâna împăratului. Și împăratul i‐a zis: De câte ori să te jur ca să nu‐mi spui decât adevărul în numele Domnului? Și Mica a zis: Am văzut pe tot Israelul împrăștiat pe munți ca oile care n‐au păstor. Și Domnul a zis: Aceștia n‐au domn; să se întoarcă fiecare în pace la casa sa. Și împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: Nu ți‐am spus că nu prorocește bine despre mine ci rău? Și Mica a zis: Ascultă deci cuvântul Domnului: Am văzut pe Domnul șezând pe scaunul său de domnie și toată oștirea cerurilor stând împrejurul lui, la dreapta lui și la stânga lui. Și Domnul a zis: Cine va amăgi pe Ahab ca să se suie și să cadă în Ramot‐Galaad? Și unul zicea așa și altul așa. Și un duh a ieșit și a stătut înaintea Domnului și a zis: Eu îl voi amăgi. Și Domnul i‐a zis: Cu ce? Și el a zis: voi ieși și voi fi un duh mincinos în gura tuturor prorocilor lui. Și Domnul a zis: Îl vei amăgi și vei și izbuti: ieși și fă așa. Și acum iată Domnul a pus un duh mincinos în gura tuturor acestor proroci ai tăi și Domnul a vorbit rău de tine. Și Zedechia, fiul lui Chenaana, s‐a apropiat și a lovit pe Mica peste față și a zis: Pe ce cale a trecut Duhul Domnului de la mine ca să‐ți vorbească ție? Și Mica a zis: Iată vei vedea în ziua aceea când vei intra în odaia dinăuntru ca să te ascunzi. Și împăratul lui Israel a zis: Ia pe Mica și du‐l înapoi la Amon, mai marele cetății, și la Ioas, fiul împăratului. Și zi: Așa zice împăratul: puneți pe acesta în închisoare și hrăniți‐l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace. Și Mica a zis: Dacă cu adevărat te vei întoarce în pace, Domnul n‐a vorbit prin mine. Și a zis: Ascultați, toate popoarele! Și împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, s‐au suit la Ramot‐Galaad. Și împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: Eu îmi voi schimba hainele și voi intra în luptă, iar tu îmbracă‐ți hainele tale. Și împăratul lui Israel și‐a schimbat hainele și a plecat la luptă. Și împăratul Siriei poruncise celor treizeci și doi de mai mari ai carelor sale, zicând: Nu vă luptați nici cu cel mic nici cu cel mare, ci numai cu împăratul lui Israel. Și a fost așa: cum au văzut mai marii carelor pe Iosafat, au zis: Negreșit acesta este împăratul lui Israel. Și s‐au abătut să se lupte împotriva lui și Iosafat a strigat. Și a fost așa: când au văzut mai marii carelor că nu era împăratul lui Israel, s‐au întors de la el. Și un om a tras din arc în nevinovăția lui și a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Și el a zis celui ce mâna carul său: Întoarce‐ți mâna și scoate‐mă din tabără, căci sunt rănit. Și lupta s‐a făcut tot mai crâncenă în ziua aceea și împăratul a stătut în carul său în fața sirienilor și către seară a murit; și sângele curgea din rană în fundul carului. Și pe la apusul soarelui s‐a făcut o strigare în tabără zicând: Fiecare om la cetatea sa, și fiecare om la pământul său. Și împăratul a murit și a fost dus la Samaria și au înmormântat pe împărat în Samaria. Și au spălat carul în iazul Samariei. Și câinii au lins sângele său, unde se scăldau curvele: după cuvântul Domnului pe care‐l vorbise. Și celelalte fapte ale lui Ahab și tot ce a făcut și casa de fildeș pe care a zidit‐o și toate cetățile pe care le‐a zidit, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? Și Ahab a adormit cu părinții săi și în locul său a domnit Ahazia, fiul său. Și Iosafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al lui Ahab, împăratul lui Israel. Iosafat era de treizeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit douăzeci și cinci de ani la Ierusalim; și numele mamei lui era Azuba, fiica lui Șilhi. Și el a umblat în toată calea lui Asa, tatăl său; și nu s‐a depărtat de la ea făcând ce este drept în ochii Domnului. Dar înălțimile n‐au fost îndepărtate: poporul încă jertfea și ardea tămâie pe înălțimi. Și Iosafat a fost în pace cu împăratul lui Israel. Și celelalte fapte ale lui Iosafat și puterea sa pe care a arătat‐o și cum s‐a luptat, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și a stârpit din țară rămășița sodomiților care rămăsese din zilele lui Asa, tatăl său. Și nu era împărat în Edom: domnia un dregător. Iosafat a făcut și corăbii din Tars ca să meargă la Ofir pentru aur; dar n‐au mers, căci corăbiile s‐au sfărâmat în Ețion‐Gheber. Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, a zis lui Iosafat: Să meargă slujitorii mei cu slujitorii tăi în corăbii. Dar Iosafat n‐a voit. Și Iosafat a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat cu părinții săi în cetatea lui David, tatăl său; și în locul său a domnit Ioram, fiul său. Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în anul al șaptesprezecelea al lui Iosafat, împăratul lui Iuda, și a domnit doi ani peste Israel. Și el a făcut rău în ochii Domnului și a umblat în calea tatălui său și în calea mamei sale și în calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care trăsese pe Israel în păcat. Și a slujit lui Baal și i s‐a închinat și a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel după toate cele ce făcuse tatăl său. Și după moartea lui Ahab, Moab s‐a răsculat împotriva lui Israel. Și Ahazia a căzut printre îngrădirile din odaia lui de sus care era în Samaria și s‐a îmbolnăvit și a trimis soli, zicându‐le: Duceți‐vă, întrebați pe Baal‐Zebub, dumnezeul Ecronului, dacă mă voi ridica din boala aceasta. Și îngerul Domnului a zis lui Ilie, Tișbitul: Scoală‐te, suie‐te spre întâmpinarea solilor împăratului Samariei și zi‐le: Oare pentru că nu este Dumnezeu în Israel mergeți să întrebați pe Baal‐Zebub, dumnezeul Ecronului? Pentru aceea așa zice Domnul: Nu te vei pogorî din patul în care te‐ai suit ci vei muri negreșit. Și Ilie a plecat. Și solii s‐au întors la el și el le‐a zis: De ce v‐ați întors? Și ei i‐au zis: Un om s‐a suit spre întâmpinarea noastră și ne‐a zis: Mergeți, întoarceți‐vă la împăratul care v‐a trimis și ziceți‐i: Așa zice Domnul: Oare pentru că nu este Dumnezeu în Israel trimiți să întrebe pe Baal‐Zebub, dumnezeul Ecronului? Deci nu te vei pogorî din patul în care te‐ai suit ci vei muri negreșit. Și el le‐a zis: Ce fel de om era cel care s‐a suit spre întâmpinarea voastră și v‐a spus cuvintele acestea? Și ei i‐au zis: Un om păros și încins la coapse cu un brâu de piele. Și el a zis: Este Ilie Tișbitul. Și a trimis la el pe un mai mare peste cincizeci, cu cei cincizeci ai săi. Și s‐a suit la el și iată ședea pe vârful muntelui. Și i‐a zis: Om al lui Dumnezeu, împăratul a zis: Pogoară‐te. Și Ilie a răspuns și a zis mai marelui peste cincizeci: Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din ceruri și să te mistuie pe tine și pe cei cincizeci ai tăi. Și s‐a pogorât foc din ceruri și l‐a mistuit pe el și pe cei cincizeci ai lui. Și iarăși a trimis Ahazia la el pe alt mai mare peste cincizeci cu cei cincizeci ai săi. Și el a vorbit și i‐a zis: Om al lui Dumnezeu, așa zice împăratul: grăbește să te pogori. Și Ilie a răspuns și i‐a zis: Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din ceruri și să te mistuie pe tine și pe cei cincizeci ai tăi. Și s‐a pogorât foc de la Dumnezeu din ceruri și l‐a mistuit pe el și pe cei cincizeci ai lui. Și a trimis iarăși pe un mai mare peste a treia ceată de cincizeci cu cei cincizeci ai săi. Și al treilea mai mare peste cincizeci s‐a suit și a venit și a îngenunchiat înaintea lui Ilie, l‐a rugat, și i‐a zis: Om al lui Dumnezeu, să aibă preț, te rog, înaintea ochilor tăi sufletul meu și sufletul acestor cincizeci slujitori ai tăi. Iată, s‐a pogorât foc din ceruri și a mistuit pe cei doi mai mari dintâi peste cincizeci și pe cincizecile lor și acum să aibă preț sufletul meu înaintea ochilor tăi. Și îngerul Domnului a zis lui Ilie: Pogoară‐te cu el, nu te teme de el. Și s‐a sculat și s‐a pogorât cu el la împărat. Și i‐a zis: Așa zice Domnul: Fiindcă ai trimis soli să întrebe pe Baal‐Zebub, dumnezeul Ecronului, (oare pentru că nu este Dumnezeu în Israel?) ca să întrebi cuvântul lui, pentru aceasta nu te vei pogorî din patul în care te‐ai suit ci vei muri negreșit. Și el a murit după cuvântul Domnului pe care i‐l vorbise Ilie. Și în locul său a domnit Ioram, în al doilea an al lui Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda, căci el n‐avea fiu. Și celelalte fapte ale lui Ahazia, ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? Și a fost așa: când a voit Domnul să ridice pe Ilie la ceruri într‐un vârtej de vânt, Ilie a mers cu Elisei de la Ghilgal. Și Ilie a zis lui Elisei: Șezi aici, te rog, căci Domnul m‐a trimis la Betel. Și Elisei a zis: Viu este Domnul și viu este sufletul tău de te voi lăsa. Și s‐au pogorât la Betel. Și fiii prorocilor care erau în Betel au ieșit la Elisei și i‐au zis: Știi că Domnul astăzi va răpi pe domnul tău deasupra capului tău? Și el a zis: Da, știu, tăceți. Și Ilie i‐a zis: Elisei, șezi aici, te rog, căci Domnul m‐a trimis la Ierihon. Și el a zis: Viu este Domnul și viu este sufletul tău de te voi lăsa. Și au venit la Ierihon. Și fiii prorocilor care erau în Ierihon s‐au apropiat de Elisei și i‐au zis: Știi că Domnul astăzi va răpi pe domnul tău deasupra capului tău? Și el a zis: Da, știu: tăceți. Și Ilie i‐a zis: Șezi aici, te rog, căci Domnul m‐a trimis la Iordan. Și el a zis: Viu este Domnul și viu este sufletul tău de te voi lăsa. Și au mers amândoi. Și cincizeci de bărbați din fiii prorocilor au mers și au stătut în față departe și ei amândoi au stătut lângă Iordan. Și Ilie și‐a luat mantaua și a îndoit‐o și a lovit apele și s‐au despărțit într‐o parte și într‐alta și au trecut amândoi pe uscat. Și a fost așa: după ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: Cere ce să‐ți fac mai înainte de a fi răpit de la tine. Și Elisei a zis: Să fie, te rog, o îndoită parte a duhului tău peste mine. Și el a zis: Greu lucru ai cerut: dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, așa îți va fi; iar de nu, nu va fi. Și a fost așa: pe când încă mergeau ei și vorbeau, iată un car de foc și cai de foc și i‐au despărțit pe amândoi și Ilie s‐a suit la ceruri într‐un vârtej de vânt. Și Elisei l‐a văzut și a strigat: Tatăl meu, tatăl meu, carul lui Israel și călăreții lui! Și nu l‐a mai văzut. Și și‐a apucat hainele și le‐a sfâșiat în două bucăți. Și a ridicat mantaua lui Ilie care căzuse de peste el și s‐a întors și a stătut pe țărmul Iordanului. Și a luat mantaua lui Ilie care căzuse de peste el și a lovit apele și a zis: Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie? Și a lovit și el apele și s‐au despărțit într‐o parte și într‐alta. Și Elisei a trecut. Și fiii prorocilor care erau în fața Ierihonului l‐au văzut și au zis: Duhul lui Ilie se odihnește peste Elisei. Și au venit spre întâmpinarea lui și s‐au plecat până la pământ înaintea lui. Și i‐au zis: Iată acum cu slujitorii tăi sunt cincizeci de bărbați viteji; te rog, să meargă ei și să caute pe domnul tău; poate Duhul Domnului l‐a ridicat și l‐a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale. Și el a zis: Nu trimiteți. Și l‐au silit până s‐a rușinat și a zis: Trimiteți. Au trimis deci cincizeci de bărbați și l‐au căutat trei zile dar nu l‐au aflat. Și s‐au întors la el (el stătea acum în Ierihon) și le‐a zis: Oare nu v‐am spus: Să nu mergeți? Și bărbații cetății au zis lui Elisei: Iată, te rugăm, așezarea cetății este bună, cum vede domnul meu, dar apele sunt rele și pământul sterp. Și el a zis: Aduceți‐mi un vas nou și puneți sare în el. Și i‐au adus. Și a ieșit la izvorul apelor și a aruncat sarea acolo și a zis: Așa zice Domnul: Am vindecat apele acestea; nu va mai fi din ele nici moarte nici stărpiciune. Și apele s‐au vindecat până în ziua de astăzi, după cuvântul lui Elisei pe care‐l vorbise. Și de acolo s‐a suit la Betel. Și pe când se suia pe drum, au ieșit din cetate niște băieți mici și râdeau de el și ziceau: Suie‐te, pleșuvule! Suie‐te, pleșuvule! Și el s‐a întors și s‐a uitat la ei și i‐a blestemat în numele Domnului. Și doi urși au ieșit din pădure și au sfășiat din ei patruzeci și doi de băieți. Și de acolo s‐a dus la muntele Carmel și de acolo s‐a întors la Samaria. Și Ioram fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în anul al optsprezecelea al lui Iosafat, împăratul lui Iuda, și a domnit doisprezece ani. Și a făcut rău în ochii Domnului, dar nu ca tatăl său și ca mama sa și a depărtat stâlpul lui Baal pe care‐l făcuse tatăl său. Totuși s‐a lipit de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a tras pe Israel în păcat; nu s‐a depărtat de la ele. Și Meșa, împăratul Moabului, avea turme și a dat împăratului lui Israel o sută de mii de miei și o sută de mii de berbeci cu lâna. Și a fost așa: după ce a murit Ahab, împăratul Moabului s‐a răsculat împotriva împăratului lui Israel. Și împăratul Ioram a ieșit din Samaria în vremea aceea și a numărat tot Israelul. Și s‐a dus și a trimis la Iosafat, împăratul lui Iuda, zicând: Împăratul Moabului s‐a răsculat împotriva mea: vrei să mergi cu mine la război împotriva Moabului? Și el a zis: Mă voi sui; eu ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca și caii tăi. Și a zis: Pe ce cale ne vom sui? Și el a zis: Pe calea pustiei Edomului. Și împăratul lui Israel și împăratul lui Iuda și împăratul Edomului au pornit și au cutreierat cale de șapte zile. Și nu era apă pentru tabără și pentru vitele care îi urmau. Și împăratul lui Israel a zis: Vai, Domnul a chemat pe acești trei împărați împreună ca să‐i dea în mâna Moabului. Și Iosafat a zis: Oare nu este aici un proroc al Domnului ca să întrebăm pe Domnul prin el? Și unul din slujitorii împăratului lui Israel a răspuns și a zis: Este aici Elisei, fiul lui Șafat, care turna apă pe mâinile lui Ilie. Și Iosafat a zis: Cuvântul Domnului este cu el. Și împăratul lui Israel și Iosafat și împăratul Edomului s‐au pogorât la el. Și Elisei a zis împăratului lui Israel: Ce am eu a face cu tine? Du‐te la prorocii tatălui tău și la prorocii mamei tale. Și împăratul lui Israel i‐a zis: Nu, căci Domnul a chemat pe acești trei împărați împreună ca să‐i dea în mâna Moabului. Și Elisei a zis: Viu este Domnul oștirilor, înaintea căruia stau, hotărât, că de n‐aș căuta la fața lui Iosafat, împăratul lui Iuda, n‐aș voi să mă uit la tine nici să te văd. Și acum aduceți‐mi un cântăreț cu harfa. Și a fost așa: pe când cânta cântărețul din harfă, mâna Domnului a fost peste el. Și a zis: Așa zice Domnul: Faceți în valea aceasta groapă lângă groapă. Căci așa zice Domnul: Nu veți vedea vânt și nu veți vedea ploaie și valea aceasta tot se va umplea de apă și veți bea voi și turmele voastre și vitele voastre. Și aceasta este mic în ochii Domnului: el va da în mâna voastră și pe Moab. Și veți bate orice cetate întărită și orice cetate aleasă și veți tăia orice copac bun și veți astupa toate izvoarele de apă și veți strica cu pietre orice ogor. Și a fost așa: dimineața, pe când se aducea darul de mâncare, iată a venit apă de pe calea Edomului și pământul s‐a umplut de apă. Și toți moabiții au auzit că toți împărații se suiseră să se lupte cu ei și au adunat pe toți cei ce se încingeau cu brâu și mai mari și au stătut la hotar. Și s‐au sculat dis de dimineață și soarele a răsărit peste apă și moabiții au văzut în față apele roșii ca sângele. Și au zis: Este sânge. Împărații aceștia sunt nimiciți cu desăvârșire și s‐au lovit unul pe altul; și acum la pradă, moabe! Și când au venit la tabăra lui Israel, israeliții s‐au ridicat și au bătut pe moabiți și ei au fugit dinaintea lor și au intrat și au bătut pe Moab. Și au sfărâmat cetățile și a aruncat fiecare om piatra sa pe orice ogor bun și l‐au umplut și au astupat orice izvor de apă și au tăiat orice copac bun, până n‐au lăsat decât pietre în Chir‐Hareset și prăștiașii l‐au înconjurat și l‐au bătut. Și împăratul Moabului a văzut că lupta era prea crâncenă pentru el și a luat cu sine șapte sute de bărbați care trăgeau săbiile, ca să răzbată până la împăratul Edomului, dar n‐au putut. Și a luat pe fiul său întâi născut care era să domnească în locul său și l‐a adus ardere de tot pe zid. Și a fost mare mânie împotriva lui Israel; și au plecat de la el și s‐au întors la țara lor. Și o femeie din femeiele fiilor prorocilor a strigat către Elisei, zicând: Slujitorul tău bărbatul meu a murit și știi că slujitorul tău se temea de Domnul. Și a venit creditorul să‐mi ia pe amândoi copiii ca să fie robi. Și Elisei i‐a zis: Ce să fac pentru tine? Spune‐mi ce ai în casă? Și ea a zis: Roaba ta n‐are nimic în casă decât un vas cu untdelemn. Și el a zis: Mergi, împrumută‐ți vase de afară de la toți vecinii tăi, vase goale; să nu împrumuți puține. Și intră și închide ușa după tine și după fiii tăi și varsă în toate vasele acelea și cele umplute dă‐le la o parte. Și ea s‐a dus de la el și a închis ușa după sine și după fiii săi: ei îi aduceau vasele și ea turna. Și a fost așa: după ce au fost umplute vasele, ea a zis fiului său: Mai adu‐mi un vas. Și el i‐a zis: Nu mai este niciun vas. Și untdelemnul s‐a oprit. Și ea a venit și a spus omului lui Dumnezeu. Și el a zis: Mergi, vinde untdelemnul și plătește‐ți datoria și din ce va rămânea trăiește tu și fiii tăi. Și a fost așa: într‐una din zile Elisei a trecut pe la Sunem, unde era o femeie cuprinsă și ea l‐a silit să mănânce pâine. Și a fost așa: ori de câte ori trecea el, se abătea acolo să mănânce pâine. Și ea a zis bărbatului ei: Iată cunosc acum că acesta este un om sfânt al lui Dumnezeu care trece totdeauna pe la noi. Să‐i facem, te rog, o odaie mică de sus pe zid și să‐i punem acolo un pat și o masă și un scaun și un sfeșnic. Și va fi așa: când va veni pe la noi, se va abate acolo. Și a fost așa: într‐una din zile a venit pe acolo și s‐a abătut în odaia de sus și s‐a culcat acolo. Și a zis lui Ghehazi, tânărul său: Cheamă pe Sunamita aceasta. Și a chemat‐o, și ea a stătut înaintea lui. Și el i‐a zis: Zi‐i: Iată, tu ai îngrijit de noi cu toată grija aceasta; ce este de făcut pentru tine? Vrei să se vorbească pentru tine împăratului sau mai marelui peste oaste? Și ea a zis: Eu locuiesc în mijlocul poporului meu. Și el a zis: Ce este de făcut deci pentru ea? Și Ghehazi a zis: Cu adevărat n‐are fiu și bărbatul ei este bătrân. Și Elisei a zis: Cheamă‐o! Și el a chemat‐o și ea a stătut la ușă. Și el i‐ a zis: La anul viitor pe vremea aceasta, vei îmbrățișa un fiu. Și ea a zis: Nu, domnul meu, om al lui Dumnezeu! Nu minți roabei tale. Și femeia a zămislit și a născut un fiu la vremea aceea, în anul viitor, cum îi spusese Elisei. Și copilul s‐a făcut mare. Și a fost așa: într‐o zi a ieșit la tatăl său la secerători. Și a zis tatălui său: Capul meu, capul meu! Și el a zis tânărului său: Du‐l la mamă‐sa. Și l‐a luat și l‐a dus la mamă‐sa și a șezut pe genunchii ei până la amiază și a murit. Și ea s‐a suit și l‐a culcat pe patul omului lui Dumnezeu și a închis ușa după el și a ieșit. Și a chemat la sine pe bărbatul său și a zis: Trimete‐mi, te rog, unul din tineri și una din măgărițe și voi alerga la omul lui Dumnezeu și mă voi întoarce. Și el a zis: Pentru ce te duci astăzi la el? Nu este nici lună nouă, nici sabat. Și ea a zis: Pace! Și a înșeuat măgărița și a zis tânărului său: Mână, și mergi înainte; să nu mă încetinești din călărit până nu‐ți voi zice. Și s‐a dus și a venit la omul lui Dumnezeu în muntele Carmel. Și a fost așa: Cum a văzut‐o omul lui Dumnezeu de departe, a zis lui Ghehazi tânărul său: Iată Sunamita! Acum, te rog, aleargă spre întâmpinarea ei și zi‐i: Ești bine? Este bine bărbatul tău? Bine copilul tău? Și ea a zis: Bine. Și ea a venit la omul lui Dumnezeu în munte și i‐a cuprins picioarele și Ghehazi s‐a apropiat ca s‐o îndepărteze. Dar omul lui Dumnezeu a zis: Lasă‐o, căci sufletul ei este amărât în ea și Domnul mi‐a ascuns și nu mi‐a spus. Și ea a zis: Am cerut eu oare un fiu de la domnul meu? Oare n‐am zis: Nu mă amăgi? Și el a zis lui Ghehazi: Încinge‐ți coapsele și ia toiagul meu în mâna ta și mergi pe calea ta. Dacă vei întâmpina vreun om să nu‐i urezi de bine și dacă‐ți va ura de bine, să nu‐i răspunzi și pune toiagul meu pe fața copilului. Și mama copilului a zis: Viu este Domnul și viu este sufletul tău de te voi lăsa. Și el s‐a sculat și a urmat‐o. Și Ghehazi a trecut înaintea lor și a pus toiagul pe fața copilului, dar n‐a fost nici glas, nici luare aminte. Și s‐a întors spre întâmpinarea lui Elisei și i‐a spus zicând: Nu s‐a deșteptat copilul. Și Elisei a intrat în casă și iată copilul era mort, întins pe patul său. Și a intrat și a închis ușa după ei amândoi și s‐a rugat Domnului. Și s‐a suit și s‐a culcat peste copil și și‐a pus gura pe gura lui și ochii pe ochii lui și mâinile pe mâinile lui și s‐a plecat peste copil și carnea copilului s‐a încălzit. Și s‐a întors și a umblat prin casă când încoace când încolo și s‐a suit și s‐a plecat peste el. Și copilul a strănutat de șapte ori și copilul și‐a deschis ochii. Și Elisei a chemat pe Ghehazi și i‐ a zis: Cheamă pe Sunamita aceasta. Și el a chemat‐o, și ea a intrat la el. Și el a zis: Ia‐ți fiul! Și ea a venit și a căzut la picioarele lui și s‐a plecat la pământ și și‐a luat fiul și a ieșit. Și Elisei s‐a întors la Ghilgal. Și era foamete în țară și fiii prorocilor ședeau înaintea lui. Și a zis tânărului său: Pune oala cea mare și fierbe fiertură pentru fiii prorocilor. Și a ieșit unul la câmp să culeagă verdețuri și a aflat o viță sălbatică și a strâns de pe ea colocinți sălbatici și și‐a umplut haina și a venit și i‐a turnat în oala de fiertură: căci nu‐i cunoșteau. Și au turnat oamenilor să mănânce. Și a fost așa: cum au mâncat din fiertură, au strigat și au zis: Om al lui Dumnezeu, este moarte în oală. Și nu puteau să mănânce din ea. Și el a zis: Aduceți făină. Și a aruncat‐o în oală și a zis: Turnați poporului să mănânce. Și nu era nimic rău în oală. Și a venit un om de la Baal‐Șalișa și a adus omului lui Dumnezeu pâine din pârga sa, douăzeci de pâini de orz și spice proaspete de grâu în sacul său. Și a zis: Dă poporului să mănânce. Și slujitorul său a zis: Cum să pun aceasta înaintea a o sută de oameni? Și el a zis: Dă poporului să mănânce, căci așa zice Domnul: Vor mânca și va mai rămânea. Și a pus înaintea lor și au mâncat și au lăsat o rămășiță, după cuvântul Domnului. Și Naaman, mai marele peste oastea împăratului Siriei, era un bărbat mare înaintea domnului său și prețuit; căci prin el Domnul dăduse mântuire Siriei; și era bărbat viteaz dar lepros. Și sirienii ieșiseră în cete, și aduseseră roabă o copilă mică din țara lui Israel; și ea era înaintea nevestei lui Naaman. Și ea a zis doamnei sale: O, de ar fi domnul meu înaintea prorocului din Samaria, atunci l‐ar vindeca de lepra sa. Și s‐a dus unul și a spus domnului său zicând: Așa și așa a zis copila care este din țara lui Israel. Și împăratul Siriei a zis: Du‐te și voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel. Și s‐a dus și a luat în mâna sa zece talanți de argint și șase mii de bucăți de aur și zece rânduri de haine. Și a dus epistola împăratului lui Israel, zicând: Și acum îndată ce va veni această epistolă la tine, iată, am trimis pe slujitorul meu Naaman la tine să‐l vindeci de lepra lui. Și a fost așa: cum a citit împăratul lui Israel epistola, și‐a sfâșiat hainele și a zis: Oare sunt Dumnezeu, ca să omor sau să înviez, de trimite acesta la mine să vindec un om de lepra sa? Luați seama deci, vă rog, și vedeți cum caută pricină împotriva mea. Și a fost așa: când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel și‐a sfâșiat hainele, a trimis la împărat zicând: Pentru ce ți‐ai sfâșiat hainele? Să vie el acum la mine și va cunoaște că este un proroc în Israel. Și Naaman a venit cu caii săi și cu carul său și a stătut la ușa casei lui Elisei. Și Elisei a trimis la el pe un sol zicând: Mergi și spală‐te de șapte ori în Iordan și carnea ta va veni iarăși la tine și fii curat. Și Naaman s‐a mâniat și a plecat și a zis: Iată, eu gândeam: Va ieși negreșit la mine și va sta și va chema numele Domnului Dumnezeului său și își va legăna mâna pe loc și va vindeca pe cel lepros. Oare Abana și Parpar, râurile Damascului, nu sunt mai bune decât toate apele lui Israel? Nu voi putea oare să mă spăl în ele și să fiu curat? Și s‐a întors și a plecat cu mânie. Și slujitorii săi s‐au apropiat și i‐au vorbit și au zis: Tatăl meu, dacă ți‐ar fi zis prorocul vreun lucru mare, oare nu l‐ai fi făcut? Cu cât mai mult, când îți zice: Spală‐te și fii curat? Și s‐a pogorât și s‐a afundat de șapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu. Și carnea lui s‐a făcut iarăși ca și carnea unui copil mic și a fost curat. Și s‐a întors la omul lui Dumnezeu, el și toată ceata lui, și a venit și a stătut înaintea lui și a zis: Iată acum cunosc că nu este Dumnezeu în tot pământul, decât în Israel și acum primește, te rog, un dar de la slujitorul tău. Și el a zis: Viu este Domnul înaintea căruia stau de voi primi! Și l‐a silit să primească, dar n‐a voit. Și Naaman a zis: Dacă nu, te rog, să se dea slujitorului tău din pământul acesta o sarcină de doi catâri; căci slujitorul tău nu va mai face de acum ardere de tot și jertfă altor dumnezei, ci Domnului. În lucrul acesta să ierte Domnul pe slujitorul tău: când domnul meu intră în casa lui Rimon ca să se închine acolo și se sprijinește de mâna mea și eu mă închin în casa lui Rimon: Domnul să ierte pe slujitorul tău, te rog, în lucrul acesta, când mă închin eu însumi în casa lui Rimon. Și el i‐a zis: Mergi în pace. Și s‐a dus de la el o bucată de drum. Și Ghehazi, tânărul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis: Iată domnul meu a cruțat pe Naaman, sirianul, și n‐a luat din mâinile lui ce a adus; viu este Domnul, voi alerga după el și voi lua ceva de la el. Și Ghehazi a alergat după Naaman. Și când l‐a văzut Naaman alergând după el, a sărit din car spre întâmpinarea lui și a zis: Pace? Și el a zis: Pace. Domnul meu m‐a trimis zicând: Iată, au venit la mine tocmai acum din ținutul muntos al lui Efraim doi tineri din fiii prorocilor; dă‐le, te rog, un talant de argint și două rânduri de haine. Și Naaman a zis: Învoiește‐te să iei doi talanți. Și l‐a silit și a legat doi talanți de argint în doi saci cu două rânduri de haine și le‐a pus pe doi din tinerii săi și le‐au purtat înaintea lui. Și când a venit la deal, le‐a luat din mâna lor și le‐a strâns în casă și a dat drumul oamenilor și s‐au dus. Și a intrat și a stătut înaintea domnului său. Și Elisei i‐a zis: Dincotro, Ghehazi? Și el a zis: Slujitorul tău n‐a fost nicăieri. Și Elisei i‐a zis: Oare n‐a mers inima mea cu tine când s‐a întors omul din carul său spre întâmpinarea ta? Este oare vreme de luat argint și de primit haine și măslini și vii și oi și boi și robi și roabe? Lepra lui Naaman se va lipi de tine și de sămânța ta în veac. Și Ghehazi a ieșit dinaintea lui lepros, alb ca zăpada. Și fiii prorocilor au zis lui Elisei: Iată acum locul în care locuim înaintea ta este prea strâmt pentru noi. Să mergem, te rog, la Iordan și să luăm de acolo fiecare câte o grindă și să ne facem acolo un loc unde să locuim. Și el a zis: Duceți‐vă. Și unul a zis: Primește, rogu‐te, să mergi cu slujitorii tăi. Și el a zis: Voi merge. Și a mers cu ei. Și au venit la Iordan și au tăiat copacii. Și a fost așa: pe când tăia unul o grindă, a căzut fierul în apă și a strigat și a zis: Vai, domnul meu, și era împrumutat. Și omul lui Dumnezeu a zis: Unde a căzut? Și i‐a arătat locul. Și a tăiat un lemn și l‐a aruncat acolo și a făcut fierul să plutească. Și a zis: Ridică‐l la tine. Și și‐a întins mâna și l‐a luat. Și împăratul Siriei făcea război împotriva lui Israel și s‐a sfătuit cu slujitorii săi zicând: În cutare și în cutare loc va fi tabăra mea. Și omul lui Dumnezeu a trimis la împăratul lui Israel zicând: Păzește‐te să nu treci prin locul acela, căci sirienii s‐au coborât acolo. Și împăratul lui Israel a trimis la locul pe care‐i spusese omul lui Dumnezeu și‐l înștiințase și a stat păzit acolo nu odată, nici de două ori. Și inima împăratului Siriei s‐a tulburat de lucrul acesta și a chemat pe slujitorii săi și le‐a zis: Nu‐mi veți arăta oare cine din noi este pentru împăratul lui Israel? Și unul din slujitorii lui a zis: Nu, domnul meu, împărate: ci Elisei, prorocul, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le vorbești tu în odaia ta de dormit. Și el a zis: Mergeți și vedeți unde este și voi trimite să‐l prind. Și i s‐a spus zicând: Iată este în Dotan. Și a trimis acolo cai și care și oaste mare și au venit noaptea și au înconjurat cetatea. Și slujitorul omului lui Dumnezeu s‐a sculat de dimineață și a ieșit și iată o oaste înconjurase cetatea cu cai și cu care. Și slujitorul său i‐a zis: Vai, domnul meu, ce vom face? Și el a zis: Nu te teme, căci mai mulți sunt cei ce sunt cu noi decât cei ce sunt cu ei. Și Elisei s‐a rugat și a zis: Doamne, deschide‐i, te rog, ochii să vadă. Și Domnul a deschis ochii tânărului și a văzut și iată muntele era plin de cai și de care de foc împrejurul lui Elisei. Și s‐au pogorât la el; și Elisei s‐a rugat Domnului și a zis: Lovește, te rog, neamul acesta cu orbire. Și i‐a lovit cu orbire după cuvântul lui Elisei. Și Elisei le‐a zis: Nu este aceasta calea nici aceasta cetatea. Urmați‐mă și vă voi duce la omul pe care‐l căutați. Și i‐a dus la Samaria. Și a fost așa: Când au intrat în Samaria, Elisei a zis: Doamne, deschide ochii acestora ca să vadă. Și Domnul le‐a deschis ochii și au văzut și iată erau în mijlocul Samariei. Și când i‐a văzut împăratul lui Israel, a zis lui Elisei: Să lovesc, să lovesc, tatăl meu? Și el a zis: Să nu lovești: vrei să lovești pe aceia pe care i‐ai luat prinși cu sabia ta și cu arcul tău? Pune‐le pâine și apă înainte să mănânce și să bea și să meargă la domnul lor. Și le‐a făcut un ospăț mare și au mâncat și au băut și le‐a dat drumul și s‐au dus la domnul lor. Și cetele Siriei n‐au mai venit în țara lui Israel. Și a fost așa: După aceasta Ben‐Hadad, împăratul Siriei, și‐a adunat toată oastea și s‐a suit și a împresurat Samaria. Și era foamete mare în Samaria; și iată, au împresurat‐o până s‐a vândut un cap de măgar cu optzeci de arginți și un sfiert de cab de găinaț de porumbel cu cinci arginți. Și a fost așa: Pe când trecea împăratul lui Israel pe zid, o femeie a strigat la el zicând: Mântuiește‐mă, domnul meu, împărate! Și el a zis: Dacă Domnul nu te mântuiește, de unde să te mântuiesc eu? De la arie ori de la teasc? Și împăratul i‐a zis: Ce ai? Și ea a zis: Femeia aceasta mi‐a zis: Dă pe fiul tău să‐l mâncăm astăzi și mâine vom mânca pe fiul meu. Și noi am fiert pe fiul meu și l‐am mâncat. Și a doua zi i‐am zis: Dă pe fiul tău să‐l mâncăm! Dar ea a ascuns pe fiul său. Și a fost așa: Când a auzit împăratul cuvintele femeii, și‐a sfâșiat hainele și trecea pe zid și poporul privea și iată un sac era înlăuntru pe carnea lui. Și a zis: Așa să‐mi facă Dumnezeu și încă mai mult dacă va sta capul lui Elisei, fiul lui Șafat, pe el astăzi. Și Elisei ședea în casa sa și bătrânii ședeau cu el. Și împăratul a trimis un bărbat înaintea sa. Mai înainte de a veni la el solul, Elisei a zis bătrânilor: Vedeți cum acest fiu de ucigaș a trimis să‐mi ia capul? Vedeți când va veni trimisul, închideți ușa și opriți‐l cu ușa. Oare nu este sunetul picioarelor domnului său înapoia sa? Și pe când încă vorbea cu ei, iată solul s‐a pogorât la el. Și împăratul a zis: Iată de la Domnul este răul acesta; de ce să mai aștept pe Domnul? Și Elisei a zis: Ascultați cuvântul Domnului. Așa zice Domnul: Mâine, pe vremea aceasta, în poarta Samariei măsura de floarea făinii se va vinde cu un siclu și două măsuri de orz cu un siclu. Și căpetenia, pe mâna căreia se rezema împăratul, a răspuns omului lui Dumnezeu și a zis: Iată, dacă ar face Domnul ferestre în ceruri, ar fi oare lucrul acesta? Și el a zis: Iată vei vedea cu ochii tăi, dar nu vei mânca din ea. Și erau patru bărbați leproși la intrarea porții. Și au zis unul către altul: De ce ședem aici până vom muri? Dacă vom zice: Să intrăm în cetate! Foametea e în cetate și vom muri acolo; și dacă vom ședea aici, vom muri. Și acum veniți să cădem pe tabăra sirienilor: dacă ne vor lăsa vii, vom trăi și dacă ne vor omorî, vom muri. Și s‐au sculat în amurg ca să meargă la tabăra sirienilor; și au venit la capătul taberei sirienilor și, iată, nu era niciun om acolo. Căci Domnul făcuse să se audă în tabăra sirienilor un vuiet de care, un tropot de cai și zarvă de oaste mare și au zis unul către altul: Iată împăratul lui Israel a tocmit pe împărații hetiților și pe împărații egiptenilor ca să vină asupra noastră. Și s‐au sculat și au fugit în amurg și au lăsat corturile lor și caii lor și măgarii lor și tabăra, cum era, și au fugit ca să‐și scape viața. Și acești leproși au venit la capătul taberei, și au intrat într‐un cort și au mâncat și au băut și au luat de acolo argint și aur și haine și s‐au dus și le‐au ascuns. Și s‐au întors și au intrat în alt cort și au luat de acolo și s‐au dus și au ascuns. Și au zis unul către altul: Nu facem bine; ziua aceasta este o zi de veste bună și noi tăcem: dacă vom zăbovi până la lumina dimineții ne va afla nelegiuirea; și acum veniți să mergem și să spunem casei împăratului. Și au venit și au strigat către portarii cetății și le‐au spus zicând: Am venit la tabăra dirienilor și iată nu era nimeni acolo, nici glas de om, ci caii legați și măgarii legați și corturile cum erau. Și portarii au strigat și au spus înăuntrul casei împăratului. Și împăratul s‐a sculat noaptea și a zis slujitorilor săi: Să vă spun ce ne‐au făcut sirienii. Ei știu că suntem flămânzi și au ieșit din tabără ca să se ascundă în câmp, zicând: Când vor ieși din cetate, îi vom prinde de vii și vom intra în cetate. Și unul din slujitorii lui a răspuns și a zis: Să ia cineva, te rog, cinci din caii rămași, care au rămas în cetate, (iată, ei sunt ca toată mulțimea lui Israel, ce a rămas în ea: iată, sunt ca toată mulțimea israeliților care au pierit); și să‐i trimitem și să vedem. Și au luat două care cu caii lor și împăratul a trimis după tabăra sirienilor zicând: Mergeți și vedeți. Și au mers pe urma lor până la Iordan și iată toată calea era plină de hainele și de vasele pe care le aruncaseră sirienii în graba lor. Și solii s‐au întors și au spus împăratului. Și poporul a ieșit și a prădat tabăra sirienilor și măsura de floarea făinii s‐a vândut cu un siclu și două măsuri de orz cu un siclu, după cuvântul Domnului. Și împăratul a pus mai mare peste poartă pe căpetenia pe mâna căruia se rezema și l‐a călcat poporul în poartă și a murit, după cum zisese omul lui Dumnezeu, cum a zis când se pogorâse împăratul la el. Și a fost așa: cum vorbise omul lui Dumnezeu către împărat zicând: Două măsuri de orz se vor vinde cu un siclu și măsura de floarea făinii cu un siclu, mâine pe vremea aceasta în poarta Samariei. Și căpetenia aceea răspunsese omului lui Dumnezeu, și zisese: Iată dacă va face Domnul ferestre în ceruri, ar fi oare lucrul acesta? Și el a zis: Iată vei vedea cu ochii tăi, dar nu vei mânca din ea. Și așa i s‐a întâmplat, căci l‐a călcat poporul în poartă și a murit. Și Elisei vorbise femeii pe al cărei copil îl înviase zicând: Scoală‐te și du‐te tu și casa ta și stai vremelnic unde vei putea sta vremelnic, căci Domnul a chemat o foamete și va și veni asupra țării șapte ani. Și femeia s‐a sculat și a făcut după cuvântul omului lui Dumnezeu și s‐a dus ea și casa ei și a stat vremelnic șapte ani în țara filistenilor. Și a fost așa: la sfârșitul celor șapte ani femeia s‐a întors din țara filistenilor și a ieșit să strige către împărat pentru casa ei și pentru țarina ei. Și împăratul vorbea cu Ghehazi, tânărul omului lui Dumnezeu, zicând: Spune‐mi, te rog, toate lucrurile cele mari pe care le‐a făcut Elisei. Și a fost așa: Pe când istorisea el împăratului cum înviase pe un mort, iată femeia, pe al cărei fiu îl înviase, a strigat către împărat pentru casa sa și pentru țarina sa. Și Ghehazi a zis: Domnul meu împărate, aceasta este femeia și acesta este fiul ei pe care l‐a înviat Elisei. Și împăratul a întrebat pe femeie și ea i‐a spus. Și împăratul i‐a dat un dregător, zicând: Întoarce‐i tot ce era al ei și tot venitul țarinei ei din ziua în care a părăsit țara până acum. Și Elisei a venit la Damasc. Și Ben‐Hadad, împăratul Siriei, era bolnav. Și i s‐a spus zicând: Omul lui Dumnezeu a venit aici. Și împăratul a zis lui Hazael: Ia un dar în mâna ta și mergi spre întâmpinarea omului lui Dumnezeu și întreabă prin el pe Domnul, zicând: Mă voi ridica din boala aceasta? Și Hazael s‐a dus spre întâmpinarea lui și a luat în mâna sa un dar din orice lucru bun al Damascului, o încărcătură de patruzeci de cămile; și a venit și a stătut înaintea lui și a zis: Fiul tău Ben‐Hadad, împăratul Siriei, m‐a trimis la tine, zicând: Mă voi ridica din boala aceasta? Și Elisei i‐a zis: Du‐te, spune‐i: Cu adevărat te vei ridica! Dar Domnul mi‐a arătat că va muri negreșit. Și și‐a ațintit fața spre el și a pironit‐o până s‐a rușinat; și omul lui Dumnezeu a plâns. Și Hazael a zis: De ce plânge domnul meu? Și el a zis: Pentru că știu răul pe care‐l vei face copiilor lui Israel: vei pune foc întăriturilor lor și vei ucide pe tinerii lor cu sabia și vei strivi pe pruncii lor și vei spinteca pe femeile lor însărcinate. Și Hazael a zis: Dar ce este slujitorul tău un câine ca să facă acest lucru mare? Și Elisei a zis: Domnul mi‐a arătat că vei fi împărat peste Siria. Și el a plecat de la Elisei și a venit la domnul său care i‐a zis: Ce ți‐a spus Elisei? Și el a zis: Mi‐a spus: Cu adevărat te vei ridica. Și a fost așa: a doua zi a luat învălitoarea, a muiat‐o în apă și a întins‐o peste fața lui și a murit: și în locul lui a domnit Hazael. Și în anul al cincilea al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, pe când domnia Iosafat peste Iuda, a început să domnească Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda. El era de treizeci și doi de ani când a început să domnească și a domnit opt ani în Ierusalim. Și a umblat în calea împăraților lui Israel, cum făcea casa lui Ahab, căci fata lui Ahab îi era nevastă și a făcut rău în ochii Domnului. Dar Domnul n‐a voit să stârpească pe Iuda, pentru David, robul său, cum îi zisese că‐i va da o candelă lui și fiilor săi în toate zilele. În zilele lui, Edomul s‐a rupt de sub mâna lui Iuda și și‐au pus un împărat peste ei. Și Ioram a trecut la Țair și toate carele cu el și s‐a sculat noaptea și a bătut pe Edomiții, care erau în jurul său și pe mai marii carelor și poporul a fugit la corturile sale. Și Edomul s‐a rupt de sub mâna lui Iuda până în ziua de astăzi. Libna s‐a rupt pe aceeași vreme. Și celelalte fapte ale lui Ioram și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și Ioram a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat cu părinții săi în cetatea lui David; și în locul său a domnit Ahazia, fiul său. În anul al doisprezecelea al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda. Ahazia era de douăzeci și doi de ani când a început să domnească și a domnit un an în Ierusalim. Și numele mamei sale era Atalia, fiica lui Omri, împăratul lui Israel. Și el a umblat în calea casei lui Ahab și a făcut rău în ochii Domnului ca și casa lui Ahab, căci era ginerele casei lui Ahab. Și a mers cu Ioram, fiul lui Ahab la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot‐Galaad; și Sirienii au rănit pe Ioram. Și împăratul Ioram s‐a întors să se vinde ce în Izreel de rănile pe care i le făcuseră Sirienii în Rama când se lupta cu Hazael, împăratul Siriei. Și Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s‐a pogorât în Izreel să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, căci era bolnav. Și Elisei, prorocul, a chemat pe unul din fiii prorocilor și i‐a zis: Încinge‐ți coapsele și ia în mâna ta acest vas cu untdelemn și du‐te la Ramot‐Galaad. Și când vei veni acolo, uită‐te acolo după Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși, și intră și ridică‐l din mijlocul fraților săi și du‐l în odaia dinăuntru. Și ia vasul cu untdelemn și varsă‐l pe capul său și zi: Așa zice Domnul: Te‐am uns împărat peste Israel. Și deschide ușa și fugi și nu întârzia. Și tânărul, tânărul proroc s‐a dus la Ramot‐Galaad. Și a intrat și iată mai marii oastei ședeau. Și el a zis: Am un cuvânt către tine, mai mare! Și Iehu a zis: Către care din noi toți? Și el a zis: Către tine, mai mare. Și s‐a sculat și a intrat în casă și a turnat untdelemnul pe capul lui și i‐a zis: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Te‐am uns împărat peste poporul Domnului, peste Israel. Și vei lovi casa lui Ahab, domnul tău, și voi răzbuna sângele robilor mei, al prorocilor, și sângele tuturor slujitorilor Domnului din mâna Izabelei. Căci toată casa lui Ahab va fi pierdută și voi nimici din Ahab orice suflet de parte bărbătească și pe cel închis și pe cel slobod din Israel. Și voi face casa lui Ahab ca și casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și ca și casa lui Baeșa, fiul lui Ahia. Și pe Izabela câinii o vor mânca în țarina din Izreel și nimeni n‐o va înmormânta. Și a deschis ușa și a fugit. Și Iehu a ieșit la slujitorii domnului său. Și unul i‐a zis: Pace? Pentru ce a venit la tine nebunul acesta? Și el le‐a zis: Cunoașteți pe om și gândul său. Și au zis: Neadevăr; spune‐ne nouă, te rugăm. Și el a zis: Așa și așa mi‐a vorbit, zicând: Așa zice Domnul: Te‐am uns împărat peste Israel. Atunci s‐au grăbit și și‐au luat fiecare haina sa și le‐au pus sub el, pe treptele goale, și au suflat în trâmbiță și au zis: Iehu este împărat. Și Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși, a uneltit împotriva lui Ioram. Și Ioram păzea Ramot‐Galaadul, el și tot Israelul din pricina lui Hazael, împăratul Siriei. Și împăratul Ioram s‐a întors în Izreel să se vinde ce de rănile pe care i le făcuseră sirienii când se lupta împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Și Iehu a zis: Dacă este voia voastră, să nu scape niciun fugar din cetate, ca să meargă să spună în Izreel. Și Iehu s‐a suit în car și s‐a dus la Izreel căci Ioram zăcea acolo. Și Ahazia, împăratul lui Iuda, se pogorâse să vadă pe Ioram. Și paznicul sta pe turnul din Izreel și a văzut ceata lui Iehu venind și a zis: Văd o ceată. Și Ioram a zis: Ia un călăreț și trimite‐l spre întâmpinarea lor și să zică: Pace? Și s‐a dus unul călare spre întâmpinarea lui și a zis: Pace? Și Iehu a zis: Ce‐ți pasă ție de pace? Întoarce‐te înapoia mea. Și paznicul a spus zicând: Solul a mers la ei, dar nu se întoarce. Și a trimis pe un al doilea călare și a venit la ei și a zis: Așa zice împăratul: Pace? Și Iehu a zis: Ce‐ți pasă ție de pace? Întoarce‐te înapoia mea. Și paznicul a spus zicând: El a venit la ei și nu se întoarce. Și mânarea este ca mânarea lui Iehu, fiul lui Nimși, căci mână furios. Și Ioram a zis: Înhămați! Și au înhămat la carul său. Și Ioram, împăratul lui Israel, și Ahazia, împăratul lui Iuda, au ieșit fiecare în carul său și s‐au dus spre întâmpinarea lui Iehu și l‐au aflat la țarina lui Nabot, Izreelitul. Și a fost așa: Cum a văzut Ioram pe Iehu, a zis: Pace, Iehu? Și el a zis: Ce pace, câtă vreme curviile mamei tale Izabela și vrăjitoriile ei sunt așa de multe? Și Ioram și‐a întors mâna și a fugit și a zis lui Ahazia: Vânzare, Ahazia! Și Iehu a luat arcul în mână și a lovit pe Ioram între brațe și săgeata i‐a trecut prin inimă și a căzut în carul său. Și Iehu a zis către Bidcar, căpetenia sa: Ia‐l, și aruncă‐l în țarina lui Nabot, Izreelitul. Căci adu‐ți aminte, când eu și tu mergeam împreună călări în urma lui Ahab, tatăl său, că Domnul l‐a împovărat cu sarcina aceasta: Da, am văzut ieri sângele lui Nabot și sângele fiilor săi, zice Domnul, și‐ți voi răsplăti în ogorul acesta, zice Domnul. Și acum ridică‐l, aruncă‐l în ogor, după cuvântul Domnului. Și Ahazia, împăratul lui Iuda, cum a văzut, a fugit pe calea casei din grădină. Și Iehu l‐a urmărit și a zis: Loviți‐l și pe el în car. Era la suișul Gur, care este lângă Ibleam. Și el a fugit la Meghido și a murit acolo. Și slujitorii săi l‐au dus în car la Ierusalim și l‐au înmormântat în mormântul său cu părinții săi, în cetatea lui David. Și în anul al unsprezecelea al lui Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească Ahazia peste Iuda. Și Iehu a venit în Izreel. Și Izabela a auzit și și‐a uns sprâncenele și și‐a împodobit capul și s‐a uitat prin fereastră. Și Iehu a intrat pe poartă și ea a zis: Pace, Zimri, cel ce a ucis pe domnul său? Și el și‐a ridicat fața spre fereastră și a zis: Cine este cu mine? Cine? Și doi sau trei dregători s‐au uitat la el. Și el a zis: Aruncați‐o jos. Și au aruncat‐o jos și ceva din sângele ei s‐a stropit pe zid și pe cai și a călcat‐o cu picioarele. Și el a intrat și a mâncat și a băut și a zis: Duceți‐vă acum, vedeți pe blestemata aceea și înmormântați‐o, căci este fată de împărat. Și s‐au dus s‐o înmormânteze, dar n‐au aflat din ea decât țeasta capului, picioarele și palmele mâinilor. Și el a zis: Acesta este cuvântul Domnului pe care l‐a vorbit prin robul său Ilie, Tișbitul, zicând: Câinii vor mânca în ogorul din Izreel carnea Izabelei, și trupul Izabelei va fi ca gunoiul pe fața câmpului, în ogorul din Izreel, încât nu vor putea zice: Aceasta este Izabela. Și Ahab avea șaptezeci de fii în Samaria. Și Iehu a scris epistole și a trimis la Samaria la mai marii din Izreel, la bătrâni și la crescătorii fiilor lui Ahab zicând: Și acum, îndată ce va veni această epistolă la voi, fiindcă fiii domnului vostru sunt cu voi și care și cai și o cetate întărită și arme sunt cu voi, vedeți care din fiii domnului vostru este mai bun și mai vrednic și puneți‐l pe scaunul de domnie al tatălui său și luptați pentru casa domnului vostru. Și ei s‐au spăimântat foarte mult și au zis: Iată cei doi împărați n‐au putut sta înaintea lui și cum vom sta noi? Și mai marele casei și mai marele cetății și bătrânii și crescătorii au trimis la Iehu, zicând: Suntem robii tăi și vom face orice ne vei zice: nu vom pune pe nimeni împărat; fă ce este bine în ochii tăi! Și le‐a scris o a doua epistolă, zicând: Dacă sunteți ai mei și dacă ascultați de glasul meu, luați capetele oamenilor, ale fiilor domnului vostru, și veniți la mine la Izreel mâine pe vremea aceasta. Și fiii împăratului, șaptezeci de oameni, erau cu mai marii cetății care‐i creșteau. Și a fost așa: cum a venit epistola la ei, au luat pe fiii împăratului și au tăiat pe cei șaptezeci de oameni și le‐au pus capetele în coșuri și le‐au trimis lui la Izreel. Și a venit un sol și i‐a spus zicând: Au adus capetele fiilor împăratului. Și el a zis: Faceți‐le două grămezi la intrarea porții până dimineață. Și a fost așa: dimineața a ieșit și a stat și a zis către tot poporul: Voi sunteți drepți! Iată eu am uneltit împotriva domnului meu și l‐am ucis, dar pe toți aceștia cine i‐a lovit? Să știți acum că nu va cădea pe pământ nimic din cuvântul Domnului pe care l‐a vorbit Domnul împotriva casei lui Ahab, căci Domnul a făcut ce a zis prin robul său Ilie. Și Iehu a ucis pe toți câți rămăseseră din casa lui Ahab în Izreel și pe toți oamenii cei mari ai săi și pe cunoștințele lui și pe preoții săi, până ce n‐a lăsat nicio rămășiță. Și s‐a sculat și a plecat și a venit la Samaria. Și pe drum la locul de întâlnire al unor păstori, Iehu a întâlnit pe frații lui Ahazia, împăratul lui Iuda, și a zis: Cine sunteți voi? Și ei au zis: Suntem frații lui Ahazia și ne‐am pogorât să urăm de bine fiilor împăratului și fiilor împărătesei. Și el a zis: prindeți‐i vii. Și i‐au prins vii, și i‐au junghiat la puțul locului de întâlnire al păstorilor, patruzeci și doi de oameni; n‐au lăsat niciunul dintre ei. Și a plecat de acolo și a aflat pe Ionadab, fiul lui Recab, venind spre întâmpinarea lui; și l‐a binecuvântat și i‐a zis: Este dreaptă inima ta, cum este inima mea cu inima ta? Și Ionadab a zis: Este. Dacă este, dă‐mi mâna. Și i‐a dat mâna și l‐a suit în car. Și a zis: Vino cu mine și vezi râvna mea pentru Domnul. Și l‐a suit în carul său. Și a venit la Samaria și a ucis pe toți cei rămași din Ahab în Samaria, până l‐a stârpit, după cuvântul Domnului pe care‐l vorbise către Ilie. Și Iehu a adunat pe tot poporul și le‐a zis: Ahab a slujit lui Baal puțin: Iehu îi va sluji mult. Și acum chemați‐mi pe toți prorocii lui Baal, pe toți slujitorii lui și pe toți preoții lui; să nu lipsească nimeni, căci am o mare jertfă pentru Baal; oricine va lipsi nu va trăi. Dar Iehu a făcut aceasta cu înșelăciune ca să piardă pe slujitorii lui Baal. Și Iehu a zis: Sfințiți o adunare de sărbătoare pentru Baal. Și au vestit‐o. Și Iehu a trimis în tot Israelul și au venit toți slujitorii lui Baal încât n‐a rămas nimeni care să nu vină. Și au intrat în casa lui Baal și casa lui Baal s‐a umplut de la un capăt până la celălalt. Și el a zis celui ce era peste veșmântărie: Scoate veșminte pentru toți slujitorii lui Baal. Și le‐a scos veșminte. Și Iehu și Ionadab, fiul lui Recab, au intrat în casa lui Baal și Iehu a zis slujitorilor lui Baal: Cercetați și vedeți să nu fie aici cu voi nimeni dintre slujitorii Domnului, ci numai slujitorii lui Baal. Și au intrat să aducă jertfe și arderi de tot. Și Iehu a pus afară optzeci de bărbați și a zis: Cine va lăsa să scape vreunul din oamenii pe care i‐am adus în mâinile voastre, viața sa va fi pentru viața lui. Și a fost așa: cum au sfârșit de adus arderea de tot, Iehu a zis alergătorilor și căpeteniilor: Intrați și loviți‐i: niciunul să nu iasă. Și i‐au lovit cu ascuțișul sabiei și alergătorii și căpeteniile i‐au aruncat afară. Și s‐au dus la cetatea casei lui Baal. Și au scos stâlpii idolești ai casei lui Baal și i‐au ars. Și au sfărâmat idolul lui Baal și au dărâmat casa lui Baal și au făcut‐o o casă de gunoi până în ziua de astăzi. Așa a stârpit Iehu pe Baal din Israel. Totuși Iehu nu s‐a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a tras pe Israel în păcat: de la vițeii de aur care erau în Betel și care erau în Dan. Și Domnul a zis lui Iehu: Fiindcă ai făcut bine lucrând ce este drept în ochii mei și ai făcut casei lui Ahab după toate cele ce erau în inima mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel. Dar Iehu n‐a luat aminte să umble cu toată inima sa în legea Domnului Dumnezeului lui Israel; nu s‐a depărtat de păcatele lui Ieroboam cu care a tras pe Israel în păcat. În zilele acelea Domnul a început să rupă din Israel. Și Hazael i‐a bătut în toate hotarele lui Israel: de la Iordan spre răsărit, toată țara Galaadului, pe gadiți și pe rubeniți și pe manasiți, de la Aroer care este pe râul Arnon, Galaad și Basan. Și celelalte fapte ale lui Iehu și tot ce a făcut și toată puterea lui oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? Și Iehu a adormit cu părinții săi și l‐au înmormântat în Samaria; și în locul său a domnit Ioahaz, fiul său. Și zilele cât a domnit Iehu peste Israel în Samaria au fost douăzeci și opt de ani. Și Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei murise și s‐a sculat și a pierdut toată sămânța împărătească. Dar Ioșeba, fata împăratului Ioram, sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, și l‐a furat din mijlocul fiilor împăratului, care au fost omorâți, și l‐a pus pe el și pe doica sa în odaia paturilor; l‐au ascuns de Atalia și n‐a fost omorât. Și el a fost ascuns șase ani cu ea în casa Domnului. Și peste țară a domnit Atalia. Și în anul al șaptelea Iehoiada a trimis și a luat pe mai marii peste o sută ai cariților și ai alergătorilor și i‐a adus la sine în casa Domnului și a făcut legământ cu ei și i‐a pus să jure în casa Domnului și le‐a arătat pe fiul împăratului. Și le‐a poruncit zicând: Acesta este lucrul pe care‐l veți face: o treime din voi care veți veni în ziua sabatului, veți păzi straja casei împărătești. Și o treime va fi la poarta Sur și o treime la poarta dinapoia alergătorilor, și veți păzi straja casei spre apărare. Și cele două cete dintre voi, toți cei ce ies în ziua sabatului, vor păzi straja casei Domnului lângă împărat. Și veți înconjura pe împărat de jur împrejur, fiecare cu armele sale în mână și cel ce va intra în șiruri să fie omorât; și veți fi cu împăratul când va ieși și când va intra. Și mai marii peste o sută au făcut după toate cele ce le‐a poruncit Iehoiada, preotul. Și au luat fiecare pe oamenii săi pe cei ce aveau să intre în ziua sabatului cu cei ce ieșeau în ziua sabatului și au venit la Iehoiada, preotul. Și preotul a dat mai marilor peste sute sulițele și scuturile împăratului David care erau în casa Domnului. Și alergătorii au stătut fiecare cu armele sale în mână împrejurul împăratului, de la latura dreaptă a casei până la latura stângă spre altar și spre casă. Și a scos pe fiul împăratului și i‐a pus cununa și i‐a dat mărturia și l‐au făcut împărat și l‐au uns și au bătut din palme și au zis: Trăiască împăratul! Și Atalia a auzit glasul alergătorilor și poporului și a venit la popor în casa Domnului. Și s‐a uitat și iată împăratul stătea lângă stâlp după datină și mai marii și trâmbițașii lângă împărat și tot poporul țării se bucura și sufla din trâmbiță. Și Atalia și‐a sfâșiat hainele și a strigat: Vânzare, vânzare! Și Iehoiada, preotul, a poruncit mai marilor peste sute care erau puși peste oaste și le‐a zis: Scoateți‐o din șiruri și ucideți cu sabia pe cine o va urma. Căci preotul a zis să n‐o ucidă înăuntrul casei Domnului. Și i‐au făcut loc și ea s‐a dus pe calea pe care intrau caii la casa împăratului și acolo a fost ucisă. Și Iehoiada a făcut un legământ între Domnul și împărat și popor, că vor fi poporul Domnului; și între împărat și popor. Și tot poporul țării a intrat în casa lui Baal și a dărâmat‐o; a sfărâmat cu totul altarele lui și chipurile lui și a omorât pe Matan, preotul lui Baal, înaintea altarelor. Și preotul a așezat paznici peste casa Domnului. Și a luat pe mai marii peste sute ai cariților și ai alergătorilor și tot poporul țării și au pogorât pe împărat din casa Domnului și au venit la casa împăratului pe calea porții alergătorilor. Și a șezut pe scaunul de domnie al împăraților. Și tot poporul țării s‐a bucurat și cetatea era liniștită. Și pe Atalia o omorâseră cu sabia lângă casa împăratului. Ioas era de șapte ani când a început să domnească. În anul al șaptelea al lui Iehu a început să domnească Ioas; și Ioas a domnit patruzeci de ani în Ierusalim; și numele mamei sale era Tibia din Beer‐Șeba. Și Ioas a făcut ce este drept în ochii Domnului în toate zilele în care l‐a învățat Iehoiada, preotul. Totuși înălțimile n‐au fost îndepărtate: poporul încă jertfea și ardea tămâie pe înălțimi. Și Ioas a zis preoților: Toți banii lucrurilor sfințite care se aduc în casa Domnului, banii fiecăruia ce trece prin numărătoare, banii sufletelor după puterea fiecăruia, și toți banii pe care îi vine în inima fiecăruia să‐i aducă în casa Domnului. să‐i ia preoții, fiecare de la cunoscutul său și să dreagă spărturile casei ori unde s‐ar afla spărturi. Și a fost așa: în anul al douăzeci și treilea al împăratului Ioas preoții încă nu dreseseră spărturile casei. Și împăratul Ioas a chemat pe Iehoiada, preotul, și pe preoți și le‐a zis: Pentru ce n‐ați dres spărturile casei? Și acum să nu luați banii de la cunoscuții voștri, ci să‐i dați pentru spărturile casei. Și preoții s‐au învoit să nu ia bani de la popor și să nu dreagă spărturile casei. Și Iehoiada, preotul, a luat o ladă și a făcut o gaură în capacul ei și a pus‐o lângă altar la dreapta intrării în casa Domnului și preoții, care păzeau pragul puneau în ea toți banii aduși în casa Domnului. Și a fost așa: când vedeau că erau mulți bani în ladă, scriitorul împăratului și marele preot se suiau și legau în saci și numărau banii ce se aflau în casa Domnului. Și dădeau banii care erau cântăriți în mâinile acelora care făceau lucrul, care erau puși peste casa Domnului și ei îi împărțeau tâmplarilor și zidarilor, care lucrau la casa Domnului și zidarilor și cioplitorilor de piatră și pentru cumpărat lemne și piatră cioplită ca să dreagă spărturile casei Domnului și pentru tot ce se cheltuia pentru casă ca s‐o dreagă. Dar din banii care erau aduși în casa Domnului nu s‐au făcut pentru casa Domnului străchini de argint, mucări, farfurii, trâmbițe, nici un vas de aur sau vas de argint. Ci îi dădeau lucrătorilor și dregeau casa Domnului. Și nu cereau socoteală de la oamenii în ale căror mâini dădeau banii ca să‐i împărțească lucrătorilor, căci lucrau cu credincioșie. Banii jertfelor pentru vină și banii jertfelor pentru păcat nu se aduceau în casa Domnului: erau ai preoților. Atunci Hazael, împăratul Siriei, s‐a suit și s‐a luptat împotriva Gatului și l‐a luat. Și Hazael și‐a întors fața ca să se suie împotriva Ierusalimului. Și Ioas, împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile sfințite pe care le închinaseră Iosafat, Ioram și Ahazia, părinții săi, împărații lui Iuda, și lucrurile pe care le închinase el însuși și tot aurul care s‐a găsit în vistieriile casei Domnului și în casa împăratului, și le‐a trimis lui Hazael, împăratul Siriei; și el a plecat de la Ierusalim. Și celelalte fapte ale lui Ioas și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și slujitorii lui s‐au sculat și au făcut o uneltire și au ucis pe Ioas în casa Milo la pogorâșul lui Sila. Și Iozacar, fiul lui Șimeat, și Iozabad, fiul lui Șomer, slujitorii săi, l‐au lovit și a murit. Și l‐au înmormântat cu părinții săi în cetatea lui David; și în locul său a domnit Amația, fiul său. În anul al douăzeci și treilea al lui Ioas, fiul lui Ahazia împăratul lui Iuda, a început să domnească Ioahaz, fiul lui Iehu, peste Israel în Samaria și a domnit șaptesprezece ani. Și a făcut rău în ochii Domnului și a urmat păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a tras pe Israel în păcat; nu s‐a depărtat de ele. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Israel și i‐a dat în mâna lui Hazael, împăratul Siriei, și în mâna lui Ben‐Hadad, fiul lui Hazael, în toate zilele lor. Și Ioahaz s‐a rugat Domnului și Domnul l‐a ascultat, căci a văzut apăsarea lui Israel; pentru că împăratul Siriei îi apăsa. Și Domnul a dat lui Israel un mântuitor și au ieșit de sub mâna sirienilor și copiii lui Israel au locuit în corturile lor ca mai înainte. Totuși nu s‐au depărtat de păcatele casei lui Ieroboam, cu care a tras pe Israel în păcat: au umblat în ele și Astartea sta încă în Samaria. Căci nu lăsase lui Ioahaz din popor decât cincizeci de călăreți, zece care și zece mii de pedeștri, căci împăratul Siriei îi pierduse și‐i făcuse ca praful călcat în picioare. Și celelalte fapte ale lui Ioahaz și tot ce a făcut și puterea lui, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? Și Ioahaz a adormit cu părinții săi și l‐au înmormântat în Samaria și în locul său a domnit Ioas, fiul său. În anul al treizeci și șaptelea al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ioas, fiul lui Ioahaz, peste Israel în Samaria, și a domnit șaisprezece ani. Și a făcut rău în ochii Domnului; nu s‐a depărtat de toate păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a tras pe Israel în păcat; a umblat în ele. Și celelalte fapte ale lui Ioas și tot ce a făcut și puterea lui, cum s‐a luptat cu Amația, împăratul lui Iuda, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și Ioas a adormit cu părinții săi; și Ieroboam a șezut pe scaunul său de domnie și Ioas a fost înmormântat în Samaria cu împărații lui Israel. Și Elisei s‐a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Și Ioas, împăratul lui Israel s‐a pogorât la el și a plâns pe fața lui și a zis: Tatăl meu! Tatăl meu! Carul lui Israel și călăreții lui! Și Elisei i‐a zis: Ia un arc și săgeți. Și a luat un arc și săgeți. Și a zis împăratului lui Israel: Pune‐ți mâna pe arc. Și a pus mâna. Și Elisei și‐a pus mâinile sale pe mâinile împăratului. Și a zis: Deschide fereastra dinspre răsărit. Și a deschis‐o. Și Elisei a zis: Săgetează. Și a săgetat. Și a zis: Săgeata mântuirii Domnului, săgeata mântuirii de Siria: și vei bate pe sirieni la Afec, până îi vei nimici. Și a zis: Ia săgeți. Și a luat. Și a zis împăratului lui Israel: Lovește în pământ. Și a lovit de trei ori și s‐a oprit. Și omul lui Dumnezeu s‐a mâniat pe el și a zis: Trebuia să fi lovit de cinci sau șase ori: atunci ai fi bătut pe sirieni până i‐ai fi nimicit, dar acum vei bate de trei ori pe Sirieni. Și Elisei a murit și l‐au înmormântat. Și la începutul anului au năvălit în țară cete de Moabiți. Și a fost așa: pe când înmormântau pe un om, iată au văzut o ceată și au aruncat pe om în mormântul lui Elisei și omul s‐a pogorât și s‐a atins de oasele lui Elisei și a înviat și a stat pe picioarele sale. Și Hazael, împăratul Siriei, a apăsat pe Israel în toate zilele lui Ioahaz. Și Domnului i s‐a făcut milă și s‐a îndurat de ei și s‐a îndreptat spre ei, pentru legământul său cu Avraam, Isaac și Iacov, și n‐a voit să‐i stârpească și nu i‐a aruncat de la fața sa până acum. Și Hazael, împăratul Siriei, a murit și în locul său a domnit Ben‐Hadad, fiul său. Și Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat iarăși din mâna lui Ben‐Hadad, fiul lui Hazael, cetățile pe care le luase el cu război din mâna lui Ioahaz, tatăl său. Ioas i‐a bătut de trei ori și a luat înapoi cetățile lui Israel. În anul al doilea al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda. El era de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Ioadan din Ierusalim. Și a făcut ce era drept în ochii Domnului, dar nu ca David, tatăl său; a făcut după toate cele ce făcuse Ioas, tatăl său. Totuși înălțimile n‐au fost îndepărtate; poporul jertfea încă și aducea tămâie pe înălțimi. Și a fost așa: când s‐a întărit împărăția în mâna lui a ucis pe slujitorii săi care uciseseră pe împăratul, tatăl său. Dar pe copiii ucigașilor nu i‐a ucis: după cum este scris în cartea legii lui Moise în care Domnul a poruncit zicând: Părinții să nu fie omorâți pentru copii, nici copiii să nu fie omorâți pentru părinți, ci fiecare să fie omorât pentru păcatul său. El a bătut zece mii din Edom în Valea‐Sării și a luat Sela cu război și i‐a pus numele Iocteel până în ziua de astăzi. Atunci Amația a trimis soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, zicând: Vino să ne privim în față. Și Ioas, împăratul lui Israel, a trimis la Amația, împăratul lui Iuda, zicând: Spinul din Liban a trimis la cedrul din Liban zicând: Dă pe fata ta de nevastă fiului meu. Și o fiară din Liban a trecut și a călcat spinul. În adevăr ai bătut pe Edom și ți s‐a înălțat inima; slăvește‐te și rămâi în casa ta; pentru ce să stârnești un rău de care vei cădea tu și Iuda cu tine? Dar Amația n‐a ascultat. Și Ioas, împăratul lui Israel, s‐a suit și s‐au privit în față, el și Amația, împăratul lui Iuda, în Bet‐Șemeșul lui Iuda. Și Iuda a fost bătut de Israel și a fugit fiecare la cortul său. Și Ioas, împăratul lui Israel, a prins pe Amația, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia, în Bet‐Șemeș și a venit la Ierusalim și a sfărâmat zidul Ierusalimului de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului, patru sute de coți. Și a luat tot aurul și argintul și toate vasele care se aflau în casa Domnului și în vistieriile casei împăratului și ostatici și s‐a întors în Samaria. Și celelalte fapte ale lui Ioas ce a făcut și puterea lui, și cum s‐a luptat cu Amația, împăratul lui Iuda, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? Și Ioas a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat în Samaria cu împărații lui Israel și în locul său a domnit Ieroboam, fiul său. Și Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel. Și celelalte fapte ale lui Amația oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și au uneltit împotriva lui în Ierusalim, și a fugit la Lachis și au trimis după el la Lachis și l‐au omorât acolo. Și l‐au adus pe cai și a fost înmormântat cu părinții săi în Ierusalim în cetatea lui David. Și tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria, care era de șaisprezece ani, și l‐a făcut împărat în locul tatălui său Amația. El a zidit Elatul și l‐a adus înapoi lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinții săi. În anul al cincisprezecelea al lui Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească în Samaria Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, și a domnit patruzeci și unu de ani. Și a făcut rău în ochii Domnului; nu s‐a depărtat de la toate păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a tras pe Israel în păcat. El a luat îndărăt hotarul lui Israel de la intrarea Hamatului, până la marea câmpiei, după cuvântul Domnului Dumnezeului lui Israel, pe care‐l vorbise prin robul său Iona, prorocul, fiul lui Amitai, care era din Gat‐Hefier. Căci Domnul a văzut strâmtorarea lui Israel că era foarte amară, căci nu era nici închis nici slobod și nici nu era cine să mântuiască pe Israel. Și Domnul nu zisese că va șterge de sub ceruri numele lui Israel și i‐a mântuit prin mâna lui Ieroboam, fiul lui Ioas. Și celelalte fapte ale lui Ieroboam și tot ce a făcut și puterea lui și cum s‐a luptat și cum a luat înapoi Damascul și Hamatul lui Iuda pentru Israel, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și Ieroboam a adormit cu părinții săi, cu împărații lui Israel, și în locul său a domnit Zaharia, fiul său. În anul al douăzeci și șaptelea al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească Azaria, fiul lui Amația, împăratul lui Iuda. Era de șaisprezece ani când a început să domnească și a domnit cincizeci și doi de ani în Ierusalim. Și numele mamei sale era Iecolia, din Ierusalim. Și a făcut ce era drept în ochii Domnului, după toate cele ce făcuse Amația, tatăl său. Totuși înălțimile n‐au fost îndepărtate; poporul încă jertfea și ardea tămâie pe înălțimi. Și Domnul a lovit pe împărat și a fost lepros până în ziua morții sale și a locuit într‐o casă deosebită. Și Iotam, fiul împăratului, era peste casă judecând poporul țării. Și celelalte fapte ale lui Azaria și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și Azaria a adormit cu părinții săi și l‐au înmormântat cu părinții săi în cetatea lui David; și în locul său a domnit Iotam, fiul său. În anul al treizeci și optulea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească în Samaria peste Israel Zaharia, fiul lui Ieroboam, și a domnit șase luni. Și a făcut rău în ochii Domnului, cum făcuseră părinții lui; nu s‐a depărtat de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a tras pe Israel în păcat. Și Șalum, fiul lui Iabeș, a uneltit împotriva lui și l‐a lovit în fața poporului și l‐a omorât și a domnit în locul său. Și celelalte fapte ale lui Zaharia, iată sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel. Acesta a fost cuvântul Domnului pe care‐l vorbise lui Iehu, zicând: Fiii tăi vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel până la al patrulea neam. Și așa s‐a și întâmplat. Și Șalum, fiul lui Iabeș, a început să domnească în anul al treizeci și nouălea al lui Ozia, împăratul lui Iuda, și a domnit o lună de zile în Samaria. Și Menahem, fiul lui Gadi, s‐a suit de la Tirța, și a venit la Samaria și a lovit pe Șalum, fiul lui Iabeș în Samaria, și l‐a ucis și a domnit în locul său. Și celelalte fapte ale lui Șalum și uneltirea pe care a făcut‐o, iată, sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel. Atunci Menahem a bătut Tifsahul și pe toți cei ce erau în el și hotarele lui de la Tirța, pentru că nu i‐au deschis; și l‐a bătut și a spintecat toate femeile din el care erau însărcinate. În anul al treizeci și nouălea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească Menahem, fiul lui Gadi, peste Israel, și a domnit zece ani în Samaria. Și a făcut rău în ochii Domnului; nu s‐a depărtat în toate zilele lui de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a tras pe Israel în păcat. Pul, împăratul Asiriei, a venit asupra țării și Menahem a dat lui Pul o mie de talanți de argint ca mâna lui să fie cu el, să întărească împărăția în mâna sa. Și Menahem a scos argintul din Israel, de la toți cei puternici în avere, cincizeci de sicli de argint de la fiecare om, ca să dea împăratului Asiriei. Și împăratul Asiriei s‐a întors și n‐a stat acolo în țară. Și celelalte fapte ale lui Menahem și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? Și Menahem a adormit cu părinții săi și în locul său a domnit Pecahia, fiul său. În anul al cincizecilea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească Pecahia, fiul lui Menahem, peste Israel în Samaria și a domnit doi ani. Și a făcut rău în ochii Domnului; nu s‐a depărtat de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a tras pe Israel în păcat. Și căpetenia sa, Pecah, fiul lui Remalia, a uneltit împotriva sa și l‐a lovit în Samaria, în cetățuia casei împărătești, cu Argob și Arie, și cu el erau cincizeci de bărbați dintre galaadiți: și l‐a ucis și a domnit în locul său. Și celelalte fapte ale lui Pecahia și tot ce a făcut, iată, sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel. În anul al cincizeci și doilea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească Pecah, fiul lui Remalia, peste Israel în Samaria, și a domnit douăzeci de ani. Și a făcut rău în ochii Domnului; nu s‐a depărtat de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a tras pe Israel în păcat. În zilele lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat‐Pileser, împăratul Asiriei, și a luat Iionul și Abel‐Bet‐Maaca și Ianoahul și Chedeșul și Hațorul și Galaadul și Galileea, toată țara lui Neftali, și i‐a dus prinși în Asiria. Și Osea, fiul lui Ela, a făcut o uneltire împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, și l‐a lovit și l‐a ucis și a domnit în locul său, în anul al douăzecilea al lui Iotam, fiul lui Ozia. Și celelalte fapte ale lui Pecah și tot ce a făcut, iată sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel. În anul al doilea al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început să domnească Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda. El era de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim. Și numele mamei sale era Ierușa, fata lui Țadoc. Și a făcut ce era drept în ochii Domnului: a făcut după toate cele ce făcuse Ozia, tatăl său. Totuși înălțimile n‐au fost îndepărtate; poporul încă jertfea și ardea tămâie pe înălțimi. El a zidit poarta de sus a casei Domnului. Și celelalte fapte ale lui Iotam și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? În zilele acelea Domnul a început să trimită asupra lui Iuda pe Rețin, împăratul Siriei și pe Pecah, fiul lui Remalia. Și Iotam a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat cu părinții săi în cetatea lui David, tatăl său. Și în locul său a domnit Ahaz, fiul său. În anul al șaptesprezecelea al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda. Ahaz era de douăzeci de ani, când s‐a făcut împărat și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim, dar n‐a făcut ce era drept în ochii Domnului Dumnezeului său, ca David, tatăl său. Ci a umblat în calea împăraților lui Israel și a trecut chiar pe fiul său prin foc, după urâciunile popoarelor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel. Și jertfea și ardea tămâie pe înălțimi și pe dealuri și sub orice copac verde. Atunci Rețin, împăratul Siriei, și Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s‐au suit cu război împotriva Ierusalimului și au împresurat pe Ahaz, dar n‐au putut să‐l înfrângă. În vremea aceea, Rețin, împăratul Siriei, a luat înapoi Elatul pentru Siria și a alungat pe iudeii din Elat și sirienii au venit la Elat și au locuit acolo până în ziua de astăzi. Și Ahaz a trimis soli la Tiglat‐Pileser, împăratul Asiriei, zicând: Eu sunt slujitorul tău și fiul tău: suie‐te și mântuiește‐mă din mâna împăratului Siriei și din mâna împăratului lui Israel, care s‐au sculat împotriva mea. Și Ahaz a luat argintul și aurul care se aflau în casa Domnului și în vistieriile casei împăratului și le‐a trimis dar împăratului Asiriei. Și împăratul Asiriei l‐a ascultat: și împăratul Asiriei s‐a suit împotriva Damascului și l‐a luat și i‐a strămutat locuitorii la Chir și pe Rețin l‐a ucis. Și împăratul Ahaz s‐a dus la Damasc spre întâmpinarea lui Tiglat‐Pileser, împăratul Asiriei și a văzut altarul care era în Damasc. Și împăratul Ahaz a trimis lui Urie, preotul, chipul altarului și înfățișarea lui după toată lucrătura lui. Și Urie, preotul, a zidit un altar după toate cele ce trimisese împăratul Ahaz din Damasc. Așa l‐a făcut Urie, preotul, până a venit împăratul Ahaz din Damasc. Și împăratul a venit din Damasc și împăratul a văzut altarul și împăratul s‐a apropiat de altar și a jertfit pe el. Și a făcut să fumege arderea sa de tot și darul său de mâncare, și a vărsat darul său de băutură și a stropit pe altar sângele jertfelor sale de pace. Și a mutat altarul de aramă care era înaintea Domnului, din fața casei, dintre altarul său și casa Domnului și l‐a pus alături de altarul său la miazănoapte. Și împăratul Ahaz a poruncit lui Urie, preotul, zicând: Să faci să fumege pe altarul cel mare arderea de tot de dimineață și darul de mâncare de seară și arderea de tot a împăratului și darul său de mâncare și arderea de tot a întregului popor al țării și darul său de mâncare și darurile sale de băutură; și să stropești peste el tot sângele arderii de tot și tot sângele jertfelor; și altarul de aramă să fie pentru mine ca să cer sfat. Și Urie, preotul, a făcut după toate cele ce a poruncit împăratul Ahaz. Și împăratul Ahaz a tăiat pervazele picioarelor și a îndepărtat de pe ele spălătoarele și a coborât marea de pe boii de aramă care erau dedesubtul ei și a pus‐o pe un așternut de piatră. Și cărărușa acoperită pentru sabat pe care o zidiseră în casă, și intrarea împăratului de afară le‐a abătut din casa Domnului din pricina împăratului Asiriei. Și celelalte fapte ale lui Ahaz, ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și Ahaz a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat cu părinții săi în cetatea lui David; și în locul său a domnit Ezechia, fiul său. În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească Osea, fiul lui Ela, în Samaria peste Israel; a domnit nouă ani. Și a făcut rău în ochii Domnului, dar nu ca împărații lui Israel, care fuseseră înainte de el. Împotriva lui s‐a suit Salmanasar, împăratul Asiriei; și Osea a ajuns slujitorul lui și i‐a adus daruri. Dar împăratul Asiriei a aflat că Osea făcea uneltire căci trimisese soli la So, împăratul Egiptului și n‐a trimis dar împăratului Asiriei ca în fiecare an. Și împăratul Asiriei l‐a închis și l‐a legat în închisoare. Și împăratul Asiriei a alergat prin toată țara și s‐a suit împotriva Samariei și a împresurat‐o trei ani. În anul al nouălea al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria și a strămutat pe Israel în Asiria și i‐a așezat în Halah și la Habor, pe râul Gozan, și în cetățile Mezilor. Și a fost așa pentru că copiii lui Israel păcătuiseră împotriva Domnului Dumnezeului lor care‐i scosese din țara Egiptului de sub mâna lui Faraon, împăratul Egiptului și s‐au temut de alți dumnezei și au umblat în așezămintele neamurilor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel și ale împăraților lui Israel pe care le făcuseră ei. Și copiii lui Israel au făcut în ascuns lucruri care nu erau drepte împotriva Domnului Dumnezelui lor și și‐au zidit înălțimi în toate cetățile lor de la turnul paznicilor până la cetatea întărită, și și‐au ridicat stâlpi și Astartee pe orice deal înalt și sub orice copac verde, și acolo au ars tămâie pe toate înălțimile ca popoarele pe care le alungase Domnul dinaintea lor și au făcut lucruri rele ca să mânie pe Domnul, și au slujit idolilor despre care Domnul le zisese: Să nu faceți lucrul acesta. Și Domnul a mărturisit împotriva lui Israel și împotriva lui Iuda prin toți prorocii, toți văzătorii, zicând: Întoarceți‐vă de la căile voastre cele rele și păziți poruncile mele, așezămintele mele, după toată legea pe care am poruncit‐o părinților voștri și pe care v‐am trimis‐o prin robii mei, prorocii. Dar n‐au ascultat și și‐au întărit grumajii, ca grumazul părinților lor, care n‐au crezut în Domnul Dumnezeul lor, și au lepădat așezămintele lui și legământul lui pe care‐l făcuse cu părinții lor și mărturiile lui pe care le mărturisise lor și au umblat după deșertăciune și s‐au făcut deșerți și au mers după neamurile care erau în jurul lor despre care Domnul le poruncise să nu facă și ei ca ele, și au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor și și‐au făcut chipuri turnate, doi viței și au făcut o Astartee și s‐au închinat la toată oștirea cerurilor și au slujit lui Baal și au trecut pe fiii lor și pe fiicele lor prin foc și s‐au dedat la ghicire și la descântece și s‐au vândut să facă rău în ochii Domnului ca să‐l mânie. Și Domnul s‐a mâniat foarte mult pe Israel și i‐a depărtat de la fața sa; n‐a rămas decât numai seminția lui Iuda. Și nici Iuda n‐a păzit poruncile Domnului Dumnezeului său, ci au umblat în așezămintele lui Israel pe care le făcuseră. Și Domnul a lepădat toată sămânța lui Israel și i‐a smerit și i‐a dat în mâna prădătorilor până i‐a lepădat de la fața sa. Căci Israel s‐a rupt de la casa lui David și a făcut împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, și Ieroboam a abătut cu sila pe Israel de pe urma Domnului și l‐a tras în păcat mare. Și copiii lui Israel au umblat în toate păcatele lui Ieroboam pe care le‐a făcut; nu s‐au depărtat de la ele până ce Domnul a îndepărtat pe Israel de la fața sa, cum a zis prin toți slujitorii săi, prorocii, și Israel a fost strămutat din țara lor în Asiria până în ziua de astăzi. Și împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon și de la Cuta și de la Ava și de la Hamat și de la Sefarvaim, și i‐a așezat în cetățile Samariei în locul copiilor lui Israel și au luat în stăpânire Samaria și au locuit în cetățile ei. Și a fost așa: la începutul locuirii lor acolo, nu se temeau de Domnul și Domnul a trimis lei între ei, care‐i omorau. Și au vorbit împăratului Asiriei zicând: Neamurile pe care le‐ai strămutat și le‐ai așezat în cetățile Samariei nu cunosc datina dumnezeului țării și el a trimis lei printre ei și iată îi ucid, fiindcă nu cunosc datina dumnezeului țării. Și împăratul Asiriei a poruncit zicând: Duceți acolo pe unul din preoții, pe care i‐ați luat de acolo și ei să meargă și să locuiască acolo și el să‐i învețe datina Dumnezeului țării. Și unul din preoții pe care‐i strămutaseră din Samaria a venit și a locuit în Betel și i‐a învățat cum să se teamă de Domnul. Și fiecare neam și‐a făcut dumnezeii săi și i‐a pus în casele înălțimilor, pe care le făcuseră samaritenii, fiecare neam în cetățile unde locuia. Și bărbații din Babilon au făcut pe Sucot‐Benot și bărbații din Cut au făcut pe Nergal și bărbații din Hamat au făcut pe Așima și aviții au făcut pe Nibhaz și Tartac și sefarviții au ars pe copiii lor în foc lui Adramelec și lui Anamelec, dumnezeii sefarviților. Și s‐au temut de Domnul și și‐au făcut din toate marginile lor preoți ai înălțimilor care jertfeau pentru ei în casele înălțimilor, s‐au temut de Domnul și au slujit dumnezeilor lor după datina neamurilor de unde fuseseră strămutați. Până în ziua de astăzi ei fac după datinele lor de mai înainte: nu se tem de Domnul și nici nu fac după așezămintele lor și după judecățile lor și nici după legea și porunca, pe care a poruncit‐o Domnul copiilor lui Iacov, pe care l‐a numit Israel. Și Domnul făcuse legământ cu ei și le poruncise zicând: Să nu vă temeți de alți dumnezei și să nu vă închinați înaintea lor, nici să nu le slujiți lor, nici să nu le jertfiți; ci numai de Domnul, care v‐a scos din țara Egiptului cu putere mare și cu braț întins, de el să vă temeți și lui să vă închinați și lui să‐i jertfiți. Și așezămintele, judecățile și legea și porunca pe care le‐a scris pentru voi, să luați seama să le faceți în toate zilele; și să nu vă temeți de alți dumnezei. Și să nu uitați legământul pe care l‐am făcut cu voi și să nu vă temeți de alți dumnezei; ci să vă temeți de Domnul Dumnezeul vostru și el vă va scăpa din mâna tuturor vrăjmașilor voștri. Și n‐au ascultat ci au făcut după datina lor de mai înainte. Și neamurile acestea se temeau de Domnul și slujeau chipurilor lor cioplite și copiii lor și copiii copiilor lor: cum au făcut părinții lor așa fac ei până în ziua de astăzi. Și a fost așa: în anul al treilea al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda. Era de douăzeci și cinci de ani când s‐a făcut împărat și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Abi, fata lui Zaharia. Și a făcut ce era drept în ochii Domnului, după toate cele ce făcuse David, tatăl său. El a îndepărtat înălțimile și a dărâmat stâlpii și a tăiat Astarteele și a sfărâmat șarpele de aramă, pe care‐l făcuse Moise, căci până în zilele acelea copiii lui Israel ardeau tămâie la el; și l‐a numit Nehuștan. El s‐a încrezut în Domnul Dumnezeul lui Israel și n‐a fost după el asemenea lui între toți împărații lui Iuda și nici între cei care fuseseră mai înainte de el. Și s‐a lipit de Domnul și nu s‐a depărtat de pe urma lui și a păzit poruncile lui pe care le poruncise lui Moise Domnul. Și Domnul a fost cu el; propășia oriîncotro ieșea și s‐a răsculat împotriva împăratului Asiriei și nu i‐a slujit. El a bătut pe filisteni până la Gaza și hotarele ei de la turnul paznicilor până la cetatea întărită. Și a fost așa: în al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al șaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s‐a suit împotriva Samariei și a împresurat‐o. Și după trecere de trei ani a luat‐o; în al șaselea an al lui Ezechia, care este al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel, Samaria a fost luată. Și împăratul Asiriei a strămutat pe Israel în Asiria și i‐a așezat în Halah și la Hobor, pe râul Gozan și în cetățile Mezilor, pentru că n‐au ascultat de glasul Domnului Dumnezeului lor și au călcat legământul său, tot ce poruncise Moise, robul Domnului, și n‐au ascultat nici n‐au făcut. Și în al patrusprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s‐a suit împotriva tuturor cetăților întărite ale lui Iuda și le‐a luat. Și Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimis la împăratul Asiriei în Lachis, zicând: Am păcătuit, retrage‐te de la mine; orice vei pune asupră‐mi voi purta. Și împăratul Asiriei a pus asupra lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanți de argint și treizeci de talanți de aur. Și Ezechia i‐a dat tot argintul care s‐a aflat în casa Domnului și în vistieriile casei împăratului. În vremea aceea Ezechia a tăiat aurul de pe ușile casei Domnului și de pe ușiorii pe care îi acoperise Ezechia, împăratul lui Iuda, și l‐a dat împăratului Asiriei. Și împăratul Asiriei a trimis din Lachis pe Tartan și pe Rab‐Saris și pe Rabșache împotriva împăratului Ezechia cu putere mare la Ierusalim. Și s‐au suit și au venit la Ierusalim. Și s‐au suit și au venit și au stătut lângă canalul de apă al iazului de sus, care este pe calea cea mare a țarinei albitorului. Și au chemat pe împărat. Și Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă și Șebna scriitorul și Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul de cronici, au ieșit la ei. Și Rabșache le‐a zis: Spuneți, vă rog, lui Ezechia: Așa zice împăratul cel mare, împăratul Asiriei: Ce este încrederea aceasta cu care te încrezi? Tu zici, dar sunt vorbe de buze: Este sfat și putere pentru război. Dar în cine te încrezi de te‐ai răsculat împotriva mea? Și acum iată, te încrezi în toiagul acela de trestie frântă, în Egipt, pe care dacă se va rezema cineva, își va înțepa mâna și o va străpunge: Așa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el. Iar dacă‐mi vei zice: Ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru! Oare nu este el acela ale cărui înălțimi și altare le îndepărtase Ezechia zicând lui Iuda și Ierusalimului: Să vă închinați înaintea acestui altar în Ierusalim? Și acum, dă ostatici domnului meu împăratul Asiriei și îți voi da două mii de cai, dacă poți să încaleci călăreți pe ei. Și cum vei întoarce îndărăt fața unui căpitan dintre cei mai mici slujitori ai domnului meu? Și‐ți pui încrederea în Egipt pentru care și călăreți! Și acum oare fără Domnul m‐am suit eu împotriva locului acestuia ca să‐l stric? Domnul mi‐a zis: Suie‐te împotriva țării acesteia și strică‐o. Și Eliachim, fiul lui Hilchia, și Șebna și Ioah au zis lui Rabșache: Te rugăm, vorbește slujitorilor tăi în limba siriană căci o înțelegem și nu vorbi cu noi în limba iudeilor în urechile poporului care este pe zid. Și Rabșache le‐a zis: Oare către domnul tău și către tine m‐a trimis domnul meu să vorbesc cuvintele acestea? Oare nu către bărbații care șed pe zid ca să‐și mănânce balega și să‐și bea chiar udul cu voi? Și Rabșache a stătut și a strigat cu glas tare în limba iudeilor, și a vorbit, zicând: Ascultați cuvântul împăratului celui mare, al împăratului Asiriei! Așa zice împăratul: Să nu vă înșele Ezechia căci nu va putea să vă scape din mâna lui. Și să nu vă facă Ezechia să vă puneți încrederea în Domnul zicând: Domnul ne va scăpa negreșit și cetatea aceasta nu va fi dată în mâna împăratului Asiriei. N‐ascultați de Ezechia căci așa zice împăratul Asiriei: Faceți binecuvântare cu mine și ieșiți la mine și mâncați fiecare din vița sa de vie și fiecare din smochinul său și beți fiecare din apele puțului său până voi veni și vă voi lua într‐o țară ca țara voastră, țară de grâu și must, țară de pâine și vin, țară de măslini și de miere, ca să trăiți și să nu muriți; și n‐ascultați de Ezechia când vă înduplecă zicând: Domnul ne va scăpa. A scăpat oare vreunul din dumnezeii neamurilor țara lui din mâna împăratului Asiriei? Unde sunt dumnezeii Hamatului și ai Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, ai Henei și ai Ivei? Oare au scăpat ei Samaria din mâna mea? Cine sunt aceia dintre toți dumnezeii țărilor care au scăpat țara lor din mâna mea ca Domnul să scape Ierusalimul din mâna mea? Și poporul a tăcut și nu i‐a răspuns niciun cuvânt căci porunca împăratului era: Nu‐i răspundeți. Și Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă, și Șebna, scriitorul, și Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul de cronici, au venit la Ezechia cu hainele sfâșiate și i‐au spus cuvintele lui Rabșache. Și a fost așa: când a auzit împăratul Ezechia, și‐a sfâșiat hainele și s‐a acoperit eu sac și a intrat în casa Domnului. Și a trimis pe Eliachim care era peste casă și pe Șebna, scriitorul, și pe bătrânii preoților, acoperiți cu saci, la Isaia, prorocul, fiul lui Amoț. Și i‐au zis: Așa zice Ezechia: Ziua aceasta este o zi de strâmtorare, de certare și de ocară; căci pruncii au ajuns până la naștere și nu este putere ca să nască. Poate va auzi Domnul Dumnezeul tău toate cuvintele lui Rabșache, pe care l‐a trimis împăratul Asiriei, domnul său, să ocărască pe Dumnezeul cel viu și va certa cuvintele pe care le‐a auzit Domnul Dumnezeul tău. Înalță deci o rugăciune pentru rămășița care a rămas. Și slujitorii împăratului Ezechia au venit la Isaia. Și Isaia le‐a zis: Așa veți zice domnului vostru: Așa zice Domnul: Nu te teme de cuvintele pe care le‐ai auzit, cu care m‐au hulit slujitorii împăratului Asiriei. Iată voi pune un duh în el și va auzi o știre și se va întoarce în țara sa și‐l voi face să cadă de sabie în țara sa. Și Rabșache s‐a întors și a aflat pe împăratul Asiriei luptându‐se împotriva Libnei, căci auzise că plecase din Lachis. Și a auzit zicându‐se despre Tirhaca, împăratul Etiopiei: Iată a ieșit să se lupte cu tine! și a trimis iarăși soli la Ezechia zicând: Așa veți spune lui Ezechia, împăratul lui Iuda, zicând: Dumnezeul tău, în care te încrezi, să nu te înșele, zicând: Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei. Iată ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor pe care le‐au nimicit cu desăvârșire și oare tu vei fi scăpat? Oare i‐au scăpat dumnezeii neamurilor pe care le‐au nimicit părinții mei: Gozanul și Haranul și Rețeful și pe copiii Edenului care erau în Telasar? Unde e împăratul Hamatului și împăratul Arpadului și împăratul cetății Sefarvaimului, al Henei și al Ivei? Și Ezechia a luat epistola din mâna solilor și a citit‐o; și Ezechia s‐a suit în casa Domnului și a întins‐o înaintea Domnului. Și Ezechia s‐a rugat înaintea Domnului și a zis: Doamne Dumnezeul lui Israel, care șezi între heruvimi, tu singur ești Dumnezeu al tuturor împăraților pământului; tu ai făcut cerurile și pământul: Pleacă‐ți urechea, Doamne, și ascultă: deschide‐ți, Doamne, ochii și vezi și auzi cuvintele lui Sanherib cu care a trimis să ocărască pe Dumnezeul cel viu. Cu adevărat, Doamne, împărații Asiriei au pustiit neamurile și țările lor și au aruncat pe dumnezeii lor în foc pentru că nu erau dumnezei ci lucrarea mâinilor oamenilor, lemne și piatră: pentru aceasta i‐au pierdut. Și acum, Doamne Dumnezeul nostru, mântuiește‐ne, rogu‐te, din mâna lui ca să cunoască toate împărățiile pământului că tu, Doamne, ești Dumnezeu, tu singur. Și Isaia, fiul lui Amoț, a trimis la Ezechia, zicând: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Ce te‐ai rugat mie cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei, am auzit Acesta este cuvântul pe care l‐a vorbit Domnul împotriva lui: Fecioara, fiica Sionului, te disprețuiește și râde de tine; fiica Ierusalimului clatină din cap după tine. Pe cine ai ocărît și ai hulit tu? Și împotriva cui ți‐ai înălțat tu glasul și ți‐ai ridicat ochii sus? Împotriva Sfântului lui Israel! Prin solii tăi ai ocărît pe Domnul și ai zis: M‐am suit cu mulțimea carelor mele pe înălțimea muntelui, pe coastele Libanului și voi tăia cedrii săi cei înalți, pinii săi cei aleși; și voi intra până la locuințele sale cele mai îndepărtate, în pădurea câmpului său roditor. Am săpat și am băut ape străine, și am secat cu talpa picioarelor mele toate râurile Egiptului. N‐ai auzit că de demult am făcut‐o, din zile vechi am întocmit‐o? Acum am împlinit‐o, ca tu să fii cel ce preface cetățile întărite în grămezi de dărâmături. Și locuitorii lor au slăbit și s‐au înspăimântat și s‐au rușinat; au fost ca iarba câmpului, ca verdeața, ca iarba de pe acoperișuri și ca grâul pârlit înainte de înspicare. Dar cunosc șederea ta și ieșirea ta și intrarea ta și înfuriarea ta împotriva mea. Fiindcă înfuriarea ta împotriva mea și mândria ta au ajuns la urechile mele, de aceea îți voi pune veriga mea în nări și zăbalele mele în buze și te voi întoarce pe calea pe care ai venit. Și acesta îți va fi semnul: anul acesta veți mânca orice crește singur de la sine și al doilea an orice va răsări din acestea și al treilea an să semănați, să secerați și să sădiți vii și să mâncați rodul lor. Și cei scăpați ai casei lui Iuda, care rămân, iarăși vor prinde rădăcină dedesubt și vor da rod deasupra. Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță și din muntele Sion cei ce vor scăpa. Râvna Domnului va face aceasta. Pentru aceasta așa zice Domnul despre împăratul Asiriei: Nu va intra în cetatea aceasta nici nu va săgeta în ea o săgeată; nici nu va veni înaintea ei cu scutul nici nu va ridica șanț împotriva ei. Se va întoarce pe calea pe care a venit și nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul. Și voi apăra cetatea aceasta ca s‐o mântuiesc, pentru mine și pentru robul meu David. Și a fost așa: în noaptea aceea îngerul Domnului a ieșit și a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci și cinci de mii. Și când s‐au sculat dimineața, iată toți erau trupuri moarte. Și Sanherib, împăratul Asiriei, a plecat și s‐a dus și s‐a întors și a locuit în Ninive. Și a fost așa: pe când se închina în casa lui Nisroc, dumnezeul său. Adramelec și Șarețer, fiii săi, l‐au lovit cu sabia și au fugit în țara Ararat. Și în locul său a domnit Esar‐Hadon, fiul său. În zilele acelea Ezechia s‐a îmbolnăvit de moarte. Și Isaia, prorocul, fiul lui Amoț, a venit și i‐a zis: Așa zice Domnul: Rânduiește‐ți casa căci vei muri și nu vei trăi. Și el și‐a întors fața la perete și s‐a rugat Domnului zicând: Acum, Doamne, adu‐ți aminte, te rog, că am umblat înaintea ta în adevăr și cu o inimă desăvârșită și am făcut ce este bine în ochii tăi. Și Ezechia a plâns cu plângere mare. Și a fost așa: mai înainte de a ieși Isaia în cetatea de mijloc, cuvântul Domnului a fost către el zicând: Întoarce‐te și zi lui Ezechia, domnul poporului meu: Așa zice Domnul Dumnezeul lui David, tatăl tău: Am auzit rugăciunea ta, am văzut lacrimile tale; iată te voi vindeca; a treia zi te vei sui în casa Domnului. Și voi adăuga cincisprezece ani la zilele tale și te voi scăpa pe tine și cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei și voi apăra cetatea aceasta pentru mine și pentru robul meu David. Și Isaia a zis: Luați o turtă de smochine. Și au luat și au pus‐o la umflătură și s‐a însănătoșit. Și Ezechia a zis lui Isaia: Care este semnul că Domnul mă va vindeca și că a treia zi mă voi sui în casa Domnului? Și Isaia a zis: Acesta îți va fi semnul de la Domnul că Domnul va face lucrul pe care l‐a vorbit: să treacă umbra zece trepte înainte sau să se întoarcă zece trepte înapoi? Și Ezechia a zis: Este ușor să se pogoare umbra zece trepte; nu; ci să se întoarcă umbra zece trepte înapoi. Și Isaia, prorocul, a strigat către Domnul și a întors înapoi umbra cu zece trepte, care se pogorâse pe treptele lui Ahaz. În vremea aceea Berodac‐Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o epistolă și un dar lui Ezechia căci auzise că Ezechia fusese bolnav. Și Ezechia i‐a ascultat și le‐a arătat toată casa lucrurilor sale scumpe: argintul și aurul și mirodeniile și untdelemnurile de preț și casa sa de arme și tot ce șe afla în vistieriile sale; n‐a fost nimic în casa lui, nici în împărăția lui să nu le fi arătat Ezechia. Și Isaia, prorocul, a venit la împăratul Ezechia și i‐a zis: Ce au zis oamenii aceștia? Și de unde au venit la tine? Și Ezechia a zis: Au venit dintr‐o țară depărtată, de la Babilon. Și el a zis: Ce au văzut în casa ta? Și Ezechia a zis: Au văzut tot ce este în casa mea; nu este nimic în vistieriile mele pe care să nu li‐l fi arătat. Și Isaia a zis lui Ezechia: Ascultă cuvântul Domnului: Iată, vin zile în care tot ce este în casa ta și ce au adunat părinții tăi până în ziua de astăzi va fi dus la Babilon; nu va rămânea nimic, zice Domnul. Și vor lua din fiii tăi, care vor ieși din tine, pe care‐i vei naște, și vor fi fameni în palatul Babilonului. Și Ezechia a zis lui Isaia: Cuvântul Domnului pe care l‐ai vorbit este bun. Și a zis: Nu este așa? Numai dacă va fi pace și adevăr în zilele mele! Și celelalte fapte ale lui Ezechia și toată puterea lui și cum a făcut iazul și canalul de apă și a adus apa în cetate, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și Ezechia a adormit cu părinții săi și în locul său a domnit Manase, fiul său. Manase era de doisprezece ani când a început să domnească și a domnit cincizeci și cinci de ani în Ierusalim; și numele mamei lui era Hefțiba. Și a făcut rău în ochii Domnului, ca urâciunile neamurilor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel. Și a zidit iarăși înălțimile pe care le pierduse Ezechia, tatăl său, și a ridicat altare lui Baal și a făcut o Astartee, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel, și s‐a închinat la toată oștirea cerurilor și le‐a slujit. Și a zidit altare în casa Domnului despre care Domnul zisese: În Ierusalim îmi voi pune numele meu. Și a zidit altare la toată oștirea cerurilor în cele două curți ale casei Domnului. Și a trecut pe fiul său prin foc și prezicea vremurile și întrebuința descântece și a făcut vrăjitori și pe cei ce chemau duhurile morților: a făcut rău peste măsură în ochii Domnului, ca să‐l mânie. Și a pus chipul cioplit al Astarteei pe care‐l făcuse, în casa, de care Domnul zisese lui David și lui Solomon, fiul său: În casa aceasta și în Ierusalim, pe care l‐am ales din toate semințiile lui Israel, voi pune numele meu în veac, și nu voi mai muta piciorul lui Israel din țara, pe care am dat‐o părinților lor; numai dacă vor căuta să facă după toate cele ce le‐am poruncit și după toată legea pe care le‐a dat‐o robul meu Moise. Dar n‐au ascultat și Manase i‐a ademenit ca să facă rău mai mult decât neamurile pe care le‐a stârpit Domnul dinaintea copiilor lui Israel. Și Domnul a vorbit prin slujitorii săi prorocii zicând: Fiindcă Manase, împăratul lui Iuda, a făcut urâciunile acestea și a făcut rău mai mult decât tot ce au făcut amoriții, care au fost înainte de el și a tras și pe Iuda în păcat cu idolii săi; de aceea așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce rău asupra Ierusalimului și asupra lui Iuda încât oricine va auzi de ele îi vor țiui amândouă urechile. Și voi întinde peste Ierusalim frânghia Samariei și cumpăna casei lui Ahab și voi șterge Ierusalimul cum șterge cineva urciorul, ștergându‐l și răsturnându‐l cu gura în jos. Și voi părăsi rămășița moștenirii mele și‐i voi da în mâna vrăjmașilor lor și vor ajunge de jaf și de prada vrăjmașilor lor. Pentru că au făcut rău în ochii mei și m‐au întărâtat din ziua în care au ieșit părinții lor din Egipt până în ziua de astăzi. Și Manase a vărsat și foarte mult sânge nevinovat până a umplut Ierusalimul de la un capăt la celălalt, afară de păcatul său prin care a tras pe Iuda în păcat făcând rău în ochii Domnului. Și celelalte fapte ale lui Manase și tot ce a făcut și păcatul său cu care a păcătuit, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și Manase a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat în grădina casei sale, în grădina lui Uza. Și în locul său a domnit Amon, fiul său. Amon era de douăzeci și doi de ani când a început să domnească și a domnit doi ani în Ierusalim; și numele mamei lui era Meșulemet, fiica lui Haruț din Iotba. Și a făcut rău în ochii Domnului, cum făcuse Manase, tatăl său. Și a umblat în toate căile, în care umblase tatăl său și a slujit idolilor, cărora slujise tatăl său și s‐a închinat înaintea lor și a părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților săi și n‐a umblat în calea Domnului. Și slujitorii lui Amon au uneltit împotriva lui și au ucis pe împărat în casa sa. Dar poporul țării a omorât pe toți cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon și poporul țării a făcut împărat în locul său pe Iosia, fiul său. Și celelalte fapte ale lui Amon, ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și l‐au înmormântat în mormântul său în grădina lui Uza. Și în locul său a domnit Iosia, fiul său. Iosia era de opt ani când s‐a făcut împărat și a domnit treizeci și unu de ani în Ierusalim: și numele mamei lui era Iedida, fata lui Adaia din Boțcat. Și a făcut ce era drept în ochii Domnului și a umblat în toate căile lui David, tatăl său, și nu s‐a abătut nici la dreapta nici la stânga. Și a fost așa: în anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimis la casa Domnului pe Șafan, fiul lui Ațalia, fiul lui Meșulam, scriitorul, zicând: Suie‐te la Hilchia, marele preot, și să se strângă argintul intrat în casa Domnului pe care l‐au adunat ușierii de la popor. și să‐l dea în mâna lucrătorilor care sunt peste casa Domnului și ei să‐l dea lucrătorilor la casa Domnului ca să dreagă spărturile casei: tâmplarilor și zidarilor și pietrarilor și ca să cumpere lemne și pietre cioplite ca să dreagă casa. Dar nu li se cerea socoteală de argintul ce se da în mâna lor căci lucrau cu credincioșie. Și Hilchia, marele preot, a zis lui Șafan, scriitorul: Am aflat cartea legii în casa Domnului. Și Hilchia a dat lui Șafan cartea și a citit‐o. Și Șafan, scriitorul, a venit la împărat și a adus împăratului cuvânt și a zis: Slujitorii tăi au vărsat tot argintul ce se afla în casă și l‐au dat în mâna lucrătorilor care sunt peste casa Domnului. Și Șafan, scriitorul, a spus împăratului zicând: Hilchia, preotul, mi‐a dat o carte. Și Șafan a citit‐o înaintea împăratului. Și a fost așa: cum a auzit împăratul cuvintele cărții legii, și‐a sfâșiat hainele. Și împăratul a poruncit lui Hilchia, preotul, și lui Ahicam, fiul lui Șafan, și lui Achor, fiul lui Mica, și lui Șafan, scriitorul, și lui Asaia, slujitorul împăratului, zicând: Duceți‐vă, întrebați pe Domnul pentru mine și pentru popor și pentru tot Iuda cu privire la cuvintele cărții acesteia care s‐a aflat; căci mare este mânia Domnului care s‐a aprins împotriva noastră pentru că părinții noștri n‐au ascultat de cuvintele cărții acesteia ca să facă după toate cele ce sunt scrise pentru noi. Și Hilchia, preotul, și Ahicam și Acbor și Șafan și Asaia s‐au dus la Hulda, prorocița, nevasta lui Șalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, păzitorul hainelor și ea locuia în Ierusalim în mahalaua a doua; și au vorbit cu ea. Și ea le‐a zis: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Spuneți omului care v‐a trimis la mine: Așa zice Domnul: Iată voi aduce rău asupra locului acestuia și asupra locuitorilor lui, toate cuvintele cărții, pe care le‐a citit împăratul lui Iuda. Fiindcă m‐au părăsit și au ars tămâie la alți dumnezei și m‐au întărâtat la mânie prin toată lucrarea mâinilor lor; mânia mea s‐a aprins împotriva locului acestuia și nu se va stinge. Iar împăratului lui Iuda care v‐a trimis să întrebați pe Domnul, așa să‐i spuneți: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe care le‐ai auzit: Fiindcă ți s‐a muiat inima și te‐ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am vorbit împotriva locului acestuia și împotriva locuitorilor lui că vor ajunge o pustiire și un blestem și ți‐ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea mea, te‐am ascultat și eu, zice Domnul. De aceea, iată te voi adăuga la părinții tăi și vei fi strâns în mormântul tău în pace și ochii tăi nu vor vedea tot răul pe care‐l voi aduce asupra locului acestuia. Și au dus iarăși cuvânt împăratului. Și împăratul a trimis și au adunat la el pe toți bătrânii lui Iuda și ai Ierusalimului. Și împăratul s‐a suit în casa Domnului și toți bărbații lui Iuda și toți locuitorii Ierusalimului cu el și preoții și prorocii și tot poporul de la mic până la mare: și a citit în urechile lor toate cuvintele cărții legământului care se aflase în casa Domnului. Și împăratul a stătut lângă stâlp și a făcut un legământ înaintea Domnului că va umbla după Domnul și va păzi poruncile lui și mărturiile lui și așezămintele lui, din toată inima și din tot sufletul, ca să întărească cuvintele legământului acestuia care sunt scrise în cartea aceasta. Și tot poporul a stătut în acest legământ. Și împăratul a poruncit lui Hilchia, marele preot, și preoților din rândul al doilea și ușierilor să scoată din templul Domnului toate vasele care fuseseră făcute pentru Baal și pentru Astartea și pentru toată oștirea cerurilor și le‐a ars afară din Ierusalim în câmpiile Chedronului și au adus cenușa lor la Betel. Și a desființat pe preoții închinători la idoli pe care îi rânduiseră împărații lui Iuda să ardă tămâie pe înălțimi în cetățile lui Iuda și în împrejurimile Ierusalimului și pe cei ce ardeau tămâie lui Baal, soarelui și lunii și zodiilor și la toată oștirea cerurilor. Și a scos Astartea din casa Domnului afară din Ierusalim la pârâul Chedron și a ars‐o la pârâul Chedron și a prefăcut‐o în pulbere și a aruncat pulberea pe mormintele copiilor poporului. Și a dărâmat casele sodomiților care erau în casa Domnului unde femeile țeseau case pentru Astartea. Și a adus pe toți preoții din cetățile lui Iuda și a spurcat înălțimile unde arseseră tămâie preoții, de la Gheba până la Beer‐Șeba și a dărâmat înălțimile porților care crau la intrarea porții lui Iosua, mai marele cetății, cele de la stânga drumului la poarta cetății. Totuși, preoții înălțimilor nu se suiau la altarul Domnului în Ierusalim ci mâncau azime între frații lor. Și a spurcat Tofetul care este în valea copiilor lui Hinom, ca nimeni să nu poată trece prin foc pe fiul său sau pe fata sa lui Moloh. Și a desființat caii pe care‐i rânduiseră împărații lui Iuda soarelui, la intrarea casei Domnului, lângă odaia lui Netan‐Melec, dregătorul, care era în Parvarim și a ars cu foc carele soarelui. Și împăratul a dărâmat altarele care erau pe acoperișul odăii de sus a lui Ahaz pe care le făcuseră împărații lui Iuda și altarele pe care le făcuse Manase în cele două curți ale casei Domnului și le‐a sfărâmat de acolo și le‐a aruncat pulberea în părâul Chedron. Și împăratul a spurcat înălțimile care erau în fața Ierusalimului, care erau în dreapta Muntelui stricăciunii pe care le zidise Solomon, împăratul lui Israel, pentru Astartea, urâciunea sidonienilor, și pentru Chemoș, urâciunea moabiților, și pentru Milcom, urâciunea copiilor lui Amon. Și a sfărâmat stâlpii și a tăiat Astarteele și a umplut locurile lor cu oase de oameni. Chiar și altarul care era în Betel, înălțimea pe care o făcuse Ieroboam, fiul lui Nebat, care a tras pe Israel în păcat, și altarul și înălțimea le‐a dărâmat și a ars înălțimea, a prefăcut‐o în pulbere și a ars Astartea. Și Iosia s‐a întors și a văzut mormintele care erau acolo pe munte și a trimis și a luat oasele din morminte și le‐a ars pe altar și l‐a spurcat, după cuvântul Domnului, pe care‐l strigase omul lui Dumnezeu, care a strigat cuvintele acestea. Și a zis: Ce piatră de mormânt este ceea ce văd? Și bărbații cetății i‐au spus: Mormântul omului lui Dumnezeu care venea din Iuda și a strigat aceste lucruri pe care le‐ai făcut cu altarul din Betel. Și a zis: Lăsați‐l; să nu‐i miște nimeni oasele. Și au lăsat în pace oasele lui ca și oasele prorocului care ieșise din Samaria. Și Iosia a îndepărtat și toate casele înălțimilor care erau în cetățile Samariei, pe care le făcuseră împărații lui Israel ca să întărâte pe Domnul și a făcut cu ele întocmai cum făcuse în Betel. Și a jertfit pe altare pe toți preoții înălțimilor care erau acolo și a ars deasupra lor oase de oameni. Și s‐a întors la Ierusalim. Și împăratul a poruncit la tot poporul, zicând: Faceți Paștile pentru Domnul Dumnezeul vostru, cum este scris în cartea aceasta a legământului. Căci nu se făcuseră astfel de Paști din zilele judecătorilor care au judecat pe Israel și în toate zilele împăraților lui Israel și împăraților lui Iuda. Dar în anul al optsprezecelea al împăratului Iosia s‐au făcut Paștile acestea pentru Domnul în Ierusalim. Și Iosia a stârpit și pe cei ce cheamă duhurile morților și pe vrăjitori și pe terafimii și idolii și toate urâciunile care se vedeau în țara lui Iuda și în Ierusalim ca să se împlinească cuvintele legii, care erau scrise în cartea pe care o aflase Hilchia, preotul, în casa Domnului. Și n‐a fost mai înainte de el vreun împărat asemenea lui care să se fi întors la Domnul din toată inima sa, din tot sufletul său și din toată puterea sa, după toată legea lui Moise, nici după el nu s‐a sculat asemenea lui. Totuși, Domnul nu s‐a întors din iuțimea mâniei celei mari cu care se aprinsese mânia lui împotriva lui Iuda pentru toate întărâtările cu care îl întărâtase Manase. Și Domnul a zis: Voi îndepărta și pe Iuda de la fața mea cum am îndepărtat pe Israel și voi lepăda cetatea aceasta Ierusalimul pe care l‐am ales și casa de care zisesem: Numele meu va fi acolo. Și celelalte fapte ale lui Iosia și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? În zilele sale Faraon‐Neco, împăratul Egiptului, s‐a suit împotriva Asiriei la râul Eufrat. Și împăratul Iosia a mers împotriva lui dar acela, cum l‐a văzut, l‐a omorât în Meghido. Și slujitorii lui l‐au dus mort în car de la Meghido și l‐au adus la Ierusalim și l‐au înmormântat în mormântul său. Și poporul țării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, și l‐au uns și l‐au făcut împărat în locul tatălui său. Ioahaz era de douăzeci și trei de ani când a început să domnească și a domnit trei luni la Ierusalim. Și numele mamei lui era Hamutal, fata lui Ieremia din Libna. Și a făcut rău în ochii Domnului, după toate cele ce făcuseră părinții săi. Și Faraon‐Neco l‐a legat la Ribla, în țara Hamatului ca să nu domnească în Ierusalim și a pus asupra țării un bir de o sută de talanți de argint și de un talant de aur. Și Faraon‐Neco a făcut pe Eliachim, fiul lui Iosia, împărat în locul lui Iosia, tatăl său, și i‐a schimbat numele în Ioiachim iar pe Ioahaz l‐a luat și l‐a dus în Egipt și a murit acolo. Și Ioiachim a dat lui Faraon argintul și aurul dar a pus bir asupra țării ca să dea bani după porunca lui Faraon: a scos argintul și aurul de la poporul țării, de la fiecare după prețuirea lui ca să‐l dea lui Faraon‐Neco. Ioiachim era de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Zebuda, fata lui Pedaia din Ruma. Și a făcut rău în ochii Domnului după toate cele ce făcuseră părinții săi. În zilele lui s‐a suit Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și Ioiachim a fost slujitorul lui trei ani; apoi s‐a întors și s‐a răsculat împotriva lui. Și Domnul a trimis împotriva lui cetele haldeilor și cetele sirienilor și cetele moabiților și cetele copiilor lui Amon și le‐a trimis împotriva lui Iuda ca să‐l piardă, după cuvântul Domnului pe care‐l vorbise prin robii săi prorocii. Cu adevărat aceasta s‐a întâmplat după porunca Domnului împotriva lui Iuda ca să‐l îndepărteze de la fața sa pentru păcatele lui Manase, după toate cele ce făcuse el, și pentru sângele nevinovat pe care‐l vărsase, căci umpluse Ierusalimul de sânge nevinovat și Domnul n‐a voit să‐l ierte. Și celelalte fapte ale lui Ioiachim și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? Și Ioiachim a adormit cu părinții săi și în locul său a domnit Ioiachin, fiul său. Și împăratul Egiptului n‐a mai ieșit din țara sa căci împăratul Babilonului a luat tot ce era al împăratului Egiptului de la pârâul Egiptului până la râul Eufrat. Ioiachin era de optsprezece ani, când a început să domnească și a domnit trei luni în Ierusalim. Și numele mamei lui era Nehușta, fata lui Elnatan din Ierusalim. Și a făcut rău în ochii Domnului după toate cele ce făcuse tatăl său. În vremea aceea slujitorii lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s‐au suit împotriva Ierusalimului și cetatea a fost împresurată. Și Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva cetății și slujitorii lui o împresurau. Și Ioiachin, împăratul lui Iuda, a ieșit la împăratul Babilonului, el și mama lui și slujitorii lui și mai marii lui și dregătorii lui și împăratul Babilonului l‐a luat în anul al optulea al domniei sale. Și a scos de acolo toate vistieriile casei Domnului și vistieriile casei împăratului și a sfărâmat toate vasele de aur pe care le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în templul Domnului, după cum zisese Domnul. Și a strămutat tot Ierusalimul și pe toți mai marii și pe toți bărbații de arme, zece mii de prinși, și pe toți tâmplarii și fierarii; n‐a rămas decât partea cea mai săracă a poporului țării. Și a strămutat la Babilon pe Ioiachin și pe mama împăratului și pe nevestele împăratului și pe dregătorii lui și pe puternicii țării: i‐a dus prinși din Ierusalim în Babilon, și pe toți vitejii, șapte mii, și pe tâmplari și pe fierari, o mie, pe toți cei puternici și deprinși la luptă, și împăratul Babilonului i‐a strămutat la Babilon. Și împăratul Babilonului a făcut împărat în locul lui, pe Matania, fratele tatălui său, și i‐a schimbat numele în Zedechia. Zedechia era de douăzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Hamutal, fata lui Ieremia din Libna. Și a făcut rău în ochii Domnului, după toate cele ce făcuse Ioiachim. Căci din pricină că mânia Domnului a fost împotriva Ierusalimului și împotriva lui Iuda, până i‐a aruncat de la fața sa, Zedechia s‐a răsculat împotriva împăratului Babilonului. Și a fost așa: în anul al nouălea al domniei sale, în luna a zecea, în a zecea a lunii, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, el și toată oastea lui a venit împotriva Ierusalimului și a tăbărât împotriva lui; și au zidit întărituri împotriva lui de jur‐împrejur. Și cetatea a fost împresurată până în anul al unsprezecelea al împăratului Zedechia. Și în a noua a lunii a patra foametea a crescut în cetate și nu era pâine pentru poporul țării. Și s‐a făcut o spărtură în cetate și toți bărbații de război au fugit noaptea pe calea porții dintre cele două ziduri care era lângă grădina împăratului: și haldeii erau împrejurul cetății; și au apucat calea câmpiei. Și oastea haldeilor a urmărit pe împărat și l‐a ajuns în șesurile Ierihonului și toată oastea lui s‐a împrăștiat de la el. Și au luat pe împărat și l‐au dus la împăratul Babilonului la Ribla și au rostit o judecată asupra lui. Și au junghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui și au scos ochii lui Zedechia și l‐au legat cu lanțuri de aramă și l‐au dus în Babilon. Și în luna a cincea, în a șaptea a lunii, (era în anul al nouăsprezecelea al împăratului Nebucadnețar, împăratul Babilonului), Nebuzaradan, capul gărzii, slujitorul împăratului Babilonului, a venit la Ierusalim și a ars casa Domnului și casa împăratului și toate casele din Ierusalim și a ars cu foc toate casele mari. Și toată oastea haldeilor, care era cu capul gărzii, a dărâmat zidurile Ierusalimului de jur‐împrejur. Și rămășița poporului care rămăsese în cetate și pe fugarii care fugiseră la împăratul Babilonului și rămășița mulțimii Nebuzaradan, capul gărzii, i‐a strămutat. Dar capul gărzii a lăsat din săracii țării ca vieri și plugari. Și haldeii au sfărâmat stâlpii de aramă care erau în casa Domnului și picioarele și marea de aramă care era în casa Domnului și au luat arama lor la Babilon. Au luat și oalele și lopețile și mucările și lingurile și toate vasele de aramă cu care se făcea slujba. Și capul gărzii a luat și tămâietorile și farfuriile, ce era de aur în aur și ce era de argint în argint. Cei doi stâlpi, marea și picioarele pe care le făcuse Solomon pentru casa Domnului; arama tuturor vaselor acestora nu era de cumpănit. Înălțimea unui stâlp era de optsprezece coți și coperișul de deasupra era de aramă și înălțimea coperișului era de trei coți și rodiile pe coperiș de jur‐împrejur erau rețele, toate de aramă. Și tot așa pentru al doilea stâlp cu rețeaua. Și capul gărzii a luat pe Seraia, cel dintâi preot și pe Țefania, al doilea preot, și pe cei trei ușieri. Și a luat din cetate un dregător care era pus peste bărbații de război și cinci bărbați din cei ce erau înaintea împăratului, care se aflau în cetate, și pe scriitorul mai marelui oastei, care scria la oaste pe poporul țării și șaizeci de bărbați ai poporului țării care se aflau în cetate. Și Nebuzaradan, capul gărzii, i‐a luat și i‐a dus la împăratul Babilonului la Ribla. Și împăratul Babilonului i‐a lovit și i‐a omorât la Ribla în țara Hamatului. Și Iuda a fost strămutat din țara sa. Și cât despre poporul care rămăsese în țara lui Iuda, pe care îl lăsase Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a așezat peste ei pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan. Și toți mai marii oștirilor, ei și bărbații lor, au auzit că împăratul Babilonului a așezat pe Ghedalia și au venit la Ghedalia în Mițpa: Ismael, fiul lui Netania, și Iohanan, fiul lui Careah, și Seraia, fiul lui Tanhumet, Netofatitul, și Iaazania, fiul unui Maacatit, ei și bărbații lor. Și Ghedalia le‐a jurat lor și bărbaților lor și le‐a zis: Nu vă temeți să fiți slujitorii haldeilor; locuiți în țară și slujiți împăratului Babilonului și vă va fi bine. Și a fost așa: în luna a șaptea Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, din sămânța împărătească, a venit și zece bărbați cu el și a lovit pe Ghedalia, și a murit și pe iudeii și haldeii care erau cu el în Mițpa. Și tot poporul, de la mic până la mare, și mai marii oștirilor s‐au sculat și au venit în Egipt, căci se temeau de haldei. Și a fost așa: în anul al treizeci și șaptelea al strămutării lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăsprezecea lună, la douăzeci și șapte ale lunii, Evil‐Merodac, împăratul Babilonului, în anul când a început să domnească, a înălțat din închisoare capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda. Și i‐a vorbit cu bunăvoință și a pus scaunul lui deasupra scaunului împăraților, care erau cu el în Babilon. Și i‐a schimbat hainele de închisoare și el a mâncat pâine înaintea lui totdeauna în toate zilele vieții sale. Și hrana lui era hrană necurmată, dată lui de împărat pe fiecare zi, în toate zilele vieții sale. Adam, Set, Enoș, Chenan, Mahalaleel, Iered, Enoh, Metușelah, Lemec, Noe, Sem, Ham și Iafet. Fiii lui Iafet: Gomer și Magog și Madai și Iavan și Tubal și Meșec și Tiras. Și fiii lui Gomer: Așchenaz și Difat și Togarma. Și fiii lui Iavan: Elișa și Tarsisa, Chitim și Rodanim. Fiii lui Ham: Cuș și Mițraim, Put și Canaan. Și fiii lui Cuș: Saba și Havila și Sabta și Raema și Sabteca. Și fiii lui Raema: Seba și Dedan. Și Cuș a născut pe Nimrod: el a început să fie puternic pe pământ. Și Mițraim a născut pe ludimi și pe ananimi și pe lehabimi și pe naftuhimi, și pe patrusimi și pe casluhimi, din care au ieșit filistenii, și pe caftorimi. Și Canaan a născut pe Sidon, întâiul născut al său, și pe Het, și pe iebusit și pe amorit și pe ghirgasit, și pe hevit și pe archit și pe sinit, și pe arvadit și pe țemarit și pe hamatit. Fiii lui Sem: Elam și Asur și Arpacșad și Lud și Aram și Uț și Hul și Gheter și Meșec. Și Arpacșad a născut pe Șelah și Șelah a născut pe Heber. Și lui Heber i s‐au născut doi fii: numele unuia era Peleg, căci în zilele lui s‐a împărțit pământul și numele fratelui său era Ioctan. Și Ioctan a născut pe Almodad și pe Șelef și pe Hațarmavet și pe Ierah, și pe Hadoram și pe Uzal și pe Dicla, și pe Ebal și pe Abimael și pe Seba, și pe Ofir și pe Havila și pe Iobab. Toți aceștia au fost fiii lui Ioctan. Sem, Arpacșad, Șelah, Heber, Peleg, Rehu, Serug, Nahor, Terah, Avram, adică Avraam. Fiii lui Avraam: Isaac și Ismael. Acestea sunt neamurile lor: întâiul născut al lui Ismael, Nebaiot și Chedar și Adbeel și Mibsam; Mișma și Duma, Masa, Hadad și Tema, Ietur, Nafiș și Chedma. Aceștia sunt fiii lui Ismael. Și fiii Cheturei, țiitoarea lui Avraam: ea a născut pe Zimran și pe Iocșan și pe Medan și pe Madian și pe Ișbac și pe Șuah. Și fiii lui Iocșan: Seba și Dedan. Și fiii lui Madian: Efa și Efier și Enoh și Abida și Eldaa. Toți aceștia au fost fiii Cheturei. Și Avraam a născut pe Isaac. Fiii lui Isaac au fost: Esau și Israel. Fiii lui Esau: Elifaz, Reuel și Ieuș și Iaelam și Core. Fiii lui Elifaz: Teman și Omar, Țefi și Gaetam, Chenaz și Timna și Amalec. Fiii lui Reuel: Nahat, Zerah, Șama și Miza. Și fiii lui Seir: Lotan și Șobal și Tibeon și Ana și Dișon și Ețer și Dișan. Și fiii lui Lotan: Hori și Homam; și sora lui Lotan: Timna. Fiii lui Șobal: Alian și Manahat și Ebal, Șefi și Onam. Și fiii lui Țibeon: Aia și Ana. Fiii lui Ana: Dișon. Și fiii lui Dișon: Hamran și Eșban și Itran și Cheran. Fiii lui Ețer: Bilhan și Zaavan, Iaacan. Fiii lui Dișan: Uț și Aran. Și aceștia sunt împărații care au domnit în țara Edomului înainte de a domni un împărat peste copiii lui Israel: Bela, fiul lui Beor; și numele cetății sale era Dinhaba. Și Bela a murit și în locul său a domnit Iobab, fiul lui Zerah, din Boțra. Și Iobab a murit și în locul său a domnit Hușam din țara temaniților. Și Hușam a murit și în locul său a domnit Hadad, fiul lui Bedad, care a bătut pe Madian în câmpiile Moabului; și numele cetății sale era Avit. Și Hadad a murit și în locul său a domnit Samla din Masreca. Și Samla a murit și în locul său a domnit Saul din Rehobot pe Râu. Și Saul a murit și în locul său a domnit Baal‐Hanan, fiul lui Acbor. Și Baal‐Hanan a murit și în locul său a domnit Hadad; și numele cetății sale era Pahi și numele nevestei sale era Mehetabeel, fata Matredei, fata lui Mezahab. Și Hadad a murit. Și domnitorii lui Edom au fost: domnitorul Timna, domnitorul Alia, domnitorul Ietet, domnitorul Oholibama, domnitorul Ela, domnitorul Pinon, domnitorul Chenaz, domnitorul Teman, domnitorul Mibțar, domnitorul Magdiel, domnitorul Iram. Aceștia au fost domnitorii Edomului. Aceștia sunt fiii lui Israel: Ruben, Simeon, Levi și Iuda, Isahar și Zabulon, Dan, Iosif și Beniamin, Neftali, Gad și Așer. Fiii lui Iuda: Er și Onan și Șela; acești trei i s‐au născut din fata Șuei, Cananita. Și Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău în ochii Domnului și l‐a ucis. Și Tamar, nora lui, i‐a născut pe Pereț și Zerah. Toți fiii lui Iuda erau cinci. Fiii lui Pereț: Hețron și Hamul. Și fiii lui Zerah: Zimri și Etan și Heman și Calcol și Dara; de toți cinci. Și fiii lui Carmi: Acar, care a tulburat pe Israel, și a păcătuit în lucrul sortit nimicirii. Și fiii lui Etan: Azaria. Și fiii lui Hețron, care i s‐au născut: Ierahmeel și Ram și Chelubai. Și Ram a născut pe Aminadab și Aminadab a născut pe Nahșon, capul fiilor lui Iuda, și Nahșon a născut pe Salma și Salma a născut pe Boaz și Boaz a născut pe Obed și Obed a născut pe Isai și Isai a născut pe întâiul său născut, pe Eliab, și pe Abinadab, al doilea, și pe Șimea, al treilea; pe Netaneel, al patrulea; pe Radai, al cincilea; pe Oțem, al șaselea; pe David, al șaptelea. Și surorile lor erau: Țeruia și Abigail. Și fiii Țeruiei: Abișai și loab și Asael, trei. Și Abigail a născut pe Amasa; și tatăl lui Amasa a fost Ieter, Ismaelitul. Și Caleb, fiul lui Hețron, a născut copii cu nevasta sa Azuba și cu Ieriot; și aceștia sunt fiii lor: Ieșer și Sobab și Ardon. Și Azuba a murit și Caleb și‐a luat pe Efrat și ea i‐a născut pe Hur. Și Hur a născut pe Uri și Uri a născut pe Bețaleel. Și Hețron a intrat după aceasta la fata lui Machir, tatăl lui Galaad, și a luat‐o, când era el de șaizeci de ani; și ea i‐a născut pe Segub. Și Segub a născut pe Iair și el a avut douăzeci și trei de cetăți în țara Galaadului. Și Gheșur și Aram au luat târgurile lui Iair de la ei cu Chenatul și cetățile lui, șaizeci de cetăți. Toți aceștia au fost fiii lui Machir, tatăl lui Galaad. Și după moartea lui Hețron la Caleb‐Efrata, Abia, nevasta lui Hețron, i‐a mai născut pe Așhur, tatăl lui Tecoa. Și fiii lui Ierahmeel, întâiulnăscut al lui Hețron, au fost: Ram, întâiul născut și Buna și Oren și Oțem din Ahia. Și Ierahmeel a avut o altă nevastă și numele ei era Atara: ea a fost mama lui Onam. Și fiii lui Ram, întâiul născut al lui Ierahmeel, au fost: Maaț și Iamin și Echer. Și fiii lui Onam au fost: Șamai și Iada. Și fiii lui Șamai: Nadab și Abișur. Și numele nevestei lui Abișur era Abihail; și ea i‐a născut pe Ahban și Molid. Și fiii lui Nadab: Seled și Apaim; și Seled a murit fără copii. Și fiii lui Apaim: Ișei; și fiii lui Ișei: Șeșan; și fiii lui Șeșan: Ahlai. Și fiii lui Iada, fratele lui Șamai: Ieter și Ionatan. Și Ieter a murit fără copii. Și fiii lui Ionatan: Pelet și Zaza. Aceștia au fost fiii lui Ierahmeel. Și Șeșan n‐a avut fii ci fete. Și Șeșan avea un slujitor egiptean, al cărui nume era Iarha. Și Șeșan a dat pe fata sa de nevastă lui Iarha, slujitorul său, și ea i‐a născut pe Atai. Și Atai a născut pe Natan și Natan a născut pe Zabad; și Zabad a născut pe Eflal și Eflal a născut pe Obed; și Obed a născut pe Iehu și Iehu a născut pe Azaria; și Azaria a născut pe Haleț și Haleț a născut pe Elasa; și Elasa a născut pe Sismai și Sismai a născut pe Șalum; și Șalum a născut pe Iecamia și Iecamia a născut pe Elișama. Și fiii lui Caleb, fratele lui Ierahmeel, au fost: Meșa, întâiu‐născut al său, el este tatăl lui Zif, și fiii lui Mareșa, tatăl lui Hebron. Și fiii lui Hebron: Core și Tapuah și Rechem și Șema. Și Șema a născut pe Raham, tatăl lui Iorcheam; și Rechem a născut pe Șamai. Și fiul lui Șamai a fost Maon; și Maon a fost tatăl lui Bet‐Tur. Și Efa, țiitoarea lui Caleb, a născut pe Haran și Moța și Gazez. Și Haran a născut pe Gazez. Și fiii lui Iahdai au fost: Reghem și Iotam și Gheșan și Pelet și Efa și Șaaf. Tiitoarea lui Caleb, Maaca, a născut pe Șeber și Tirhana. Și a născut și pe Șaaf, tatăl lui Madmana, pe Șeva, tatăl lui Macbena și tatăl lui Ghibea. Și fiica lui Caleb a fost Acsa. Aceștia sunt fiii lui Caleb: fiul lui Hur, întâiul născut al Efratei: Șobal, tatăl lui Chiriat‐Iearim; Salma, tatăl lui Betleem; Haref, tatăl lui Bet‐Gader. Și fiii lui Șobal, tatăl lui Chiriat‐Iearim, au fost: Haroe și Hați Harmenuhot. Și familiile lui Chiriat‐Iearim au fost: ietriții și putiții și șumatiții și mișraiții; din ei au ieșit țoreatiții și eștaoliții. Fiii lui Salma: Betleem și netofatiții, Atrot‐Bet‐Ioab și hați‐hamanahtiții, țoreiții. Și familiile cărturarilor care locuiau în Iaebeț: tireatiții, șimeatiții, sucatiții. Aceștia sunt cheniții, care au ieșit din Hamat, tatăl casei lui Recab. Și aceștia sunt fiii lui David, care i s‐au născut în Hebron; întâiul născut, Amnon, din Ahinoam, Izreelita; al doilea, Daniel, din Abigail, Carmelita; al treilea, Absalom, fiul Maachei, fiica lui Talmai, împăratul din Gheșur; al patrulea, Adonia, fiul Haghitei; al cincilea, Șefatia, din Abital: al șaselea, Itream, din Egla, nevasta lui. Șase i s‐au născut în Hebron și acolo a domnit șapte ani și șase luni; și a domnit treizeci și trei de ani în Ierusalim. Și aceștia i s‐au născut în Ierusalim: Șimea și Șobab și Natan și Solomon, patru, din Bat‐Șua, fata lui Amiel; și Ibhar și Elișama și Elifelet și Noga și Nefeg și Iafia și Elișama și Eliada și Elifelet, nouă. Toți erau fiii lui David, afară de fiii țiitoarelor; și Tamar era sora lor. Și fiul lui Solomon: Roboam; Ahia, fiul său; Asa, fiul său; Iosafat, fiul său; Ioram, fiul său; Ahazia, fiul său; Ioas, fiul său; Amația, fiul său; Azaria, fiul său; Iotam, fiul său; Ahaz, fiul său; Ezechia, fiul său; Manase, fiul său; Amon, fiul său; Iosia, fiul său; Și fiii lui Iosia: întâiul născut, Iohanan; al doilea, Ioiachim; al treilea, Zedechia; al patrulea, Șalum. Și fiii lui Ioiachim: Ieconia, fiul său; Zedechia, fiul său. Și fiii lui Ieconia: Asir; Șealtiel, fiul său. Și Malchiram și Pedaia și Șenațar, Iecamia, Hoșama și Nedabia. Și fiii lui Pedaia: Zorobabel și Șimei. Și fiii lui Zorobabel: Meșulam și Hanania și Șelomit, sora lor; și Hașuba și Ohel și Berechia și Hasadia, Iușab‐Hesed, cinci. Și fiii lui Hanania: Pelatia și Isaia; fiii lui Refaia, fiii lui Arnan, fiii lui Obadia, fiii lui Șecania. Și fiii lui Șecania: Șemaia. Și fiii lui Șemaia: Hatuș și Igheal și Bariah și Nearia și Șafat, șase. Și fiii lui Nearia: Elioenai și Ezechia și Azricam, trei. Și fiii lui Elioenai: Hodavia și Eliașib și Pelaia și Acub și Iohanan și Delaia și Anani, șapte. Fiii lui Iuda: Pereț, Hețron și Carmi și Hur și Șobal. Și Reaia, fiul lui Șobal, a născut pe Iahat; și Iahat a născut pe Ahumai și Lahad. Acestea sunt familiile Țoreatiților. Și aceștia sunt din tatăl lui Etam: Izreel și Ișma și Idbaș; și numele sorei lor era Hațelelponi; și Penuel, tatăl lui Ghedor; și Ezer, tatăl lui Hușa. Aceștia sunt fiii lui Hur, întâiul născut al Efratei, tatăl lui Betleem. Și Așhur, tatăl lui Tecoa, a avut două neveste: Helea și Naara. Și Naara i‐a născut pe Ahuzam și Hefier și Temeni și Ahaștari. Aceștia sunt fiii Naarei. Și fiii Heleei sunt: Țeret și Țohar și Etnan. Și Coț a născut pe Anub și Hațobeba și familiile lui Aharhel, fiul lui Harum. Și Iaebeț a fost mai prețuit decât frații săi și mama sa i‐a pus numele Iaebeț, zicând: Căci l‐am născut cu durere. Și Iaebeț a chemat pe Dumnezeul lui Israel zicând: O, de m‐ai binecuvânta mult și mi‐ai întinde hotarul și mâna ta ar fi cu mine și m‐ai feri de rău ca să fiu fără durere! Și Dumnezeu a făcut să‐i vină ce ceruse. Și Chelub, fratele lui Șuha, a născut pe Mechir; el a fost tatăl lui Eșton. Și Eșton a născut pe Bet‐Rafa și Paseah și Techina, tatăl cetății lui Nahaș. Aceștia sunt bărbații din Reca. Și fiii lui Chenaz: Otniel și Seraia. Și fiii lui Otniel: Hatat. Și Meonotai a născut pe Ofra; și Seraia a născut pe Ioab, tatăl văii tâmplarilor, căci erau tâmplari. Și fiii lui Caleb, fiul lui Iefune: Iru, Ela și Naam; și fiii lui Ela; și Chenaz. Și fiii lui Iehaleleel: Zif și Zifa, Tiria și Asareel. Și fiii lui Ezra: Ieter și Mered și Efier și Ialon; și ea a zămislit pe Miriam și Șamai și Ișbah, tatăl lui Eștemoa. Și nevastă‐sa, Iudeica, a născut pe Iered, tatăl lui Ghedor și pe Heber, tatăl lui Soco, și pe Iecutiel, tatăl lui Zanoah. Aceștia sunt fiii Bitiei, fiica lui Faraon, pe care a luat‐o Mered. Și fiii nevestei lui Hodia, sora lui Naham, au fost tatăl lui Chehila, Garmitul și Eștemoa, Maacatitul. Și fiii lui Simon: Amnon și Rina, Benhanan și Tilon. Și fiii lui Ișei: Zohet și Ben‐Zohet. Fiii lui Șela, fiul lui Iuda: Er, tatăl lui Leca și Laeda, tatăl lui Mareșa și familiile casei lucrătorilor de pânză din casa lui Așbea, și Iochim și bărbații din Cozeba și Ioas și Saraf, care au domnit peste Moab și Iașubi‐Lehem. Și acestea sunt lucruri vechi. Aceștia erau olari și oameni care locuiau în livezi și în lunci: locuiau acolo la împărat pentru lucrul lui. Fiii lui Simeon: Nemuel și Iamin, Iarib, Zerah, Saul; Șalum, fiul său; Mibsam, fiul său; Mișma, fiul său. Și fiii lui Mișma: Hamuel, fiul său; Zacur, fiul său; Șimei, fiul său. Și Șimei a avut șaisprezece fii și șase fete, dar frații lui n‐au avut mulți fii și toate familiile lor nu s‐au înmulțit ca fiii lui Iuda. Și au locuit la Beer‐Șeba și la Molada și la Hațar‐Șual și la Bilha și la Ețem și la Tolad și la Betuel și la Horma și la Țiclag și la Bet‐Marcabot și la Hațar Susim și la Bet‐Birei și la Șaaraim. Acestea au fost cetățile lor până s‐a făcut David împărat. Și satele lor erau: Etam și Ain, Rimon și Tochen și Așan, cinci cetăți și toate satele lor care erau în jurul acestor cetăți până la Baal. Acestea sunt locuințele lor și spița neamului lor. Și Meșobab și Iamlec și Ioșa, fiul lui Amația; și Ioel și Iehu, fiul lui Ioșibia, fiul lui Seraia, fiul lui Asiel; și Elioenai și Iaacoba și Ieșohaia și Asaia și Adiel și Iesimiel și Benaia; și Ziza, fiul lui Șifei, fiul lui Alon, fiul lui Iedaia, fiul lui Șimri, fiul lui Șemaia. Aceștia pomeniți pe nume au fost capi ai familiilor lor: și casele lor părintești s‐au înmulțit mult. Și au mers la intrarea Ghedorului, până spre răsăritul văii, să caute pășune pentru turmele lor. Și au găsit o pășune grasă și bună și pământ întins larg și liniștit și rodnic, căci cei ce au locuit mai înainte acolo erau de la Ham. Și aceștia scriși pe nume au venit în zilele lui Ezechia, împăratul lui Iuda, și au lovit corturile lor și pe maoniți care se găseau acolo și i‐au nimicit cu desăvârșire până în ziua de astăzi și au locuit în locul lor; căci acolo erau pășuni pentru turmele lor. Și din ei, din fiii lui Simeon, cinci sute de bărbați s‐au dus la muntele Seir, având în capul lor pe Pelatia și Nearia și Refaia și Uziel, fiii lui Ișei. Și au bătut rămășița amaleciților care scăpaseră și au locuit acolo până în ziua de astăzi. Și fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, căci el era întâiul născut, dar fiindcă pângărise patul tatălui său, dreptul său de naștere a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel; dar spița neamului său nu este scrisă după dreptul de naștere, căci Iuda a avut întâietatea între frații săi și din el este povățuitorul, dar dreptul de întâia‐naștere a fost al lui Iosif. Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Enoh și Palu, Hețron și Carmi. Fiii lui Ioel: Șemaia, fiul său; Gog, fiul său; Șimei, fiul său; Mica, fiul său; Reaia, fiul său; Baal, fiul său; Beera, fiul său, pe care l‐a dus prins Tiglat‐Pilneser, împăratul Asiriei; el era căpetenia rubeniților. Și frații lui după familiile lor, cum sunt înscriși în cartea spițelor de neam a neamurilor lor, erau: cel dintâi Ieiel și Zaharia; și Bela, fiul lui Azaz, fiul lui Șema, fiul lui Ioel, el locuia la Aroer, și până la Nebo și Baal‐Meon. Și a locuit la răsărit până la intrarea pustiei de lângă râul Eufrat, căci turmele lor se înmulțiseră în țara Galaad. Și în zilele lui Saul au făcut război împotriva hagareniților, și aceștia au căzut prin mâna lor și au locuit în corturile lor în tot răsăritul Galaadului. Și fiii lui Gad au locuit în fața lor, în țara Basanului până la Salca; Ioel era capul și Șafam al doilea și Iaenai și Șafat în Basan. Și frații lor după casele părinților lor: Micael și Meșulam și Șeba și Iorai și Iaecan și Zia și Eber, șapte. Aceștia erau fiii lui Abihail, fiul lui Huri, fiul lui Iaroah, fiul lui Galaad, fiul lui Micael, fiul lui Ieșișai, fiul lui Iahdo, fiul lui Buz. Ahi, fiul lui Abdiel, fiul lui Guni, era capul casei lor părintești. Și au locuit în Galaad, în Basan și în cetățile lui și în toate împrejurimile Saronului, până la ieșirile lor. Toți au fost scriși după spița neamului, în zilele lui Iotam, împăratul lui Iuda, și în zilele lui Ieroboam, împăratul lui Israel. Fiii lui Ruben și gadiții și jumătatea seminției lui Manase, dintre bărbații luptători care purtau scut și sabie și trăgeau cu arc și cunoșteau războiul, erau patruzeci și patru de mii șapte sute șaizeci, în stare să iasă la război. Și au făcut război cu hagareniții, cu Ietur și Nafiș și Nodab. Și au fost ajutați împotriva lor, și Hagareniții au fost dați în mâna lor și toți câți erau cu ei; căci au strigat către Dumnezeu în luptă și a fost înduplecat de ei, fiindcă se încrezuseră în el. Și au luat turmele lor: din cămilele lor cincizeci de mii și din oi două sute cincizeci de mii și din măgari două mii; și suflete de oameni o sută de mii. Căci mulți au căzut omorâți, căci lupta era de la Dumnezeu. Și au locuit în locul lor până la strămutare. Și copiii jumătății seminției lui Manase au locuit în țară, de la Basan până la Baal‐Hermon și Senir și muntele Hermon. Și aceștia erau capii caselor lor părintești: Efier și Ișei și Eliel și Azriel și Ieremia și Hodavia și Iahdiel, bărbați puternici și viteji, bărbați de nume, capi ai caselor lor părintești. Și au păcătuit împotriva Dumnezeului părinților lor și au curvit după dumnezeii popoarelor țării pe care le stârpise Dumnezeu dinaintea lor. Și Dumnezeul lui Israel a deșteptat duhul lui Pul, împăratul Asiriei, și duhul lui Tiglat‐Pilneser, împăratul Asiriei, și a strămutat pe rubeniți și pe gadiți și jumătate din seminția lui Manase și i‐a dus la Halah și la Habor și la Hara și la râul Gozan, până în ziua de astăzi. Fiii lui Levi: Gherșom, Chehat și Merari. Și fiii lui Chehat: Amram, Ițehar, Hebron și Uziel. Și fiii lui Amram: Aaron și Moise și Maria. Și fiii lui Aaron: Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar. Eleazar a născut pe Fineas. Fineas a născut pe Abișua și Abișua a născut pe Buchi și Buchi a născut pe Uzi și Uzi a născut pe Zerahia și Zerahia a născut pe Meraiot și Meraiot a născut pe Amaria și Amaria a născut pe Ahitub și Ahitub a născut pe Țadoc și Țadoc a născut pe Ahimaaț și Ahimaaț a născut pe Azaria și Azaria a născut pe Iohanan și Iohanan a născut pe Azaria; el este acela care făcea slujba de preot în casa pe care a zidit‐o Solomon în Ierusalim; și Azaria a născut pe Amaria și Amaria a născut pe Ahitub și Ahitub a născut pe Țadoc și Țadoc a născut pe Șalum și Șalum a născut pe Hilchia și Hilchia a născut pe Azaria și Azaria a născut pe Seraia și Seraia a născut pe Iehoțadac. Și Iehoțadac s‐a dus în robie când Domnul a strămutat pe Iuda și pe Ierusalim, prin mâna lui Nebucadnețar. Fiii lui Levi: Gherșom, Chehat și Merari. Și acestea sunt numele fiilor lui Gherșom: Libni și Șimei. Și fiii lui Chehat: Amram, Ițehar și Hebron și Uziel. Fiii lui Merari: Mahli și Muși. Și acestea sunt familiile lui Levi după părinții lor: de la Gherșom: Libni, fiul său; Iahat, fiul său; Zima, fiul său; Ioah, fiul său; Ido, fiul său; Zerah, fiul său; Ieatrai, fiul său; Fiii lui Chehat: Aminadab, fiul său; Core, fiul său; Asir, fiul său; Elcana, fiul său și Ebiasaf, fiul său, și Asir, fiul său, Tahat, fiul său; Uriel, fiul său; Ozia, fiul său și Saul, fiul său. Și fiii lui Elcana: Amasai și Ahimot. Elcana, fiii lui Elcana: Țofai, fiul său, și Nahat, fiul său. Eliab, fiul său: Ieroham, fiul său; Elcana, fiul său. Și fiii lui Samuel: întâiul născut Vașni și Abia. Fiii lui Merari: Mahli, Libni, fiul său; Șimei, fiul său; Uza, fiul său. Șimea, fiul său; Haghia, fiul său; Asaia, fiul său. Și aceștia sunt aceia pe care i‐a pus David peste slujba cântării în casa Domnului, după ce chivotul avea odihnă. Și slujeau înaintea locașului cortului întâlnirii cu cântare, până a zidit Solomon casa Domnului în Ierusalim și stăteau acolo după rânduiala așezată pentru slujbă. Și aceștia sunt cei ce stăteau și fiii lor. Din fiii chehatiților: Heman, cântărețul, fiul lui Ioel, fiul lui Samuel, fiul lui Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Eliel, fiul lui Toah, fiul lui Țuf, fiul lui Elcana, fiul lui Mahat, fiul lui Amasai, fiul lui Elcana, fiul lui Ioel, fiul lui Azaria, fiul lui Țefania, fiul lui Tahat, fiul lui Asir, fiul lui Ebiasaf, fiul lui Core, fiul lui Ițehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, fiul lui Israel. Și fratele său Asaf, care stătea la dreapta lui: Asaf, fiul lui Berechia, fiul lui Șimea, fiul lui Micael, fiul lui Baaseia, fiul lui Malchia, fiul lui Etni, fiul lui Zerah, fiul lui Adaia, fiul lui Etan, fiul lui Zima, fiul lui Șimei, fiul lui Iahat, fiul lui Gherșom, fiul lui Levi. Și fiii lui Merari, frații lor, la stânga: Etan, fiul lui Chiși, fiul lui Abdi, fiul lui Maluc, fiul lui Hașabia, fiul lui Amația, fiul lui Hilchia, fiul lui Amți, fiul lui Bani, fiul lui Șemer, fiul lui Mahli, fiul lui Muși, fiul lui Merari, fiul lui Levi. Și frații lor, Leviții, au fost dați pentru toată slujba locașului casei lui Dumnezeu. Și Aaron și fiii săi ardeau tămâie pe altarul arderii de tot și pe altarul tămâierii pentru toată slujba sfintei sfintelor și ca să facă ispășire pentru Israel, după toate cele ce poruncise Moise, robul lui Dumnezeu. Și aceștia erau fiii lui Aaron: Eleazar, fiul său; Fineas, fiul său; Abișua, fiul său; Buchi, fiul său; Uzi, fiul său; Zerahia, fiul său; Meraiot, fiul său; Amaria, fiul său; Ahitub, fiul său; Țadoc, fiul său; Ahimaaț, fiul său; Și acestea sunt locuințele lor, după tăbărârile lor, în hotarele lor. Pentru fiii lui Aaron, din familia chehatiților, căci al lor a fost sorțul. Și le‐au dat Hebronul în țara lui Iuda și împrejurimile sale; dar câmpiile cetății și satele ei le‐au dat lui Caleb, fiul lui Iefune. Și fiilor lui Aaron au dat cetățile de scăpare: Hebronul și Libna și împrejurimile sale și Iatirul și Eștemoa și împrejurimile sale, și Hilenul și împrejurimile sale și Debirul și împrejurimile sale, și Așanul și împrejurimile sale și Bet‐Șemeșul și împrejurimile sale. Și din seminția lui Beniamin: Gheba și împrejurimile sale, Alemetul și împrejurimile sale, și Anatotul și împrejurimile sale. Toate cetățile lor: treisprezece cetăți, după familiile lor. Și fiilor lui Chehat care mai rămăseseră li s‐au dat prin sorț din familiile seminției, din jumătatea seminției, jumătatea lui Manase, zece cetăți. Și fiilor lui Gherșom, după familiile lor, din seminția lui Isahar și din seminția lui Așer și din seminția lui Neftali și din seminția lui Manase în Basan, treisprezece cetăți. Fiilor lui Merari, prin sorț, după familiile lor, din seminția lui Ruben și din seminția lui Gad și din seminția lui Zabulon, douăsprezece cetăți. Și copiii lui Israel au dat leviților cetățile și împrejurimile lor. Și au dat prin sorți din seminția copiilor lui Iuda și din seminția copiilor lui Simeon și din seminția copiilor lui Beniamin aceste cetăți, care au fost numite pe nume. Și unii din familiile copiilor lui Chehat aveau cetățile hotarului lor din seminția lui Efraim. Și le‐au dat cetățile de scăpare: Sihemul și împrejurimile sale în ținutul muntos al lui Efraim și Ghezerul și împrejurimile sale și locmeamul și împrejurimile sale și Bet‐Horonul și împrejurimile sale și Aialonul și împrejurimile sale și Gat‐Rimonul și împrejurimile sale. Și din jumătatea seminției lui Manase: Anerul și împrejurimile sale și Bileamul și împrejurimile sale, pentru familiile celorlalți fii ai lui Chehat. Fiilor lui Gherșom s‐au dat din familia jumătății seminției lui Manase: Golanul în Basan și împrejurimile sale și Aștarotul și împrejurimile sale. Și din seminția lui Isahar: Chedeșul și împrejurimile sale, Dobratul și împrejurimile sale. Ramotul și împrejurimile sale și Anemul și împrejurimile sale. Și din seminția lui Așer: Mașalul și împrejurimile sale, Abdonul și împrejurimile sale, și Hucocul și împrejurimile sale și Rehobul și împrejurimile sale. Și din seminția lui Neftali: Chedeșul în Galileea și împrejurimile sale, Hamonul și împrejurimile sale și Chiriataimul și împrejurimile sale. Celorlalți leviți, fii ai lui Merari au dat din seminția lui Zabulon: Rimonoul și împrejurimile sale, Taborul și împrejurimile sale. Și dincolo de Iordan, în fața Ierihonului, la răsăritul Iordanului, din seminția lui Ruben: Bețerul în pustie și împrejurimile sale și Iahța și împrejurimile sale și Chedemotul și împrejurimile sale și Mefaatul și împrejurimile sale. Și din seminția lui Gad: Ramotul în Galaad și împrejurimile sale și Mahanaimul și împrejurimile sale Și Hesbonul și împrejurimile sale și Iaezerul și împrejurimile sale. Și fiii lui Isahar: Tola, Pua, Iașub și Șimron, patru. Și fiii lui Tola: Uzi și Refaia și Ieriel și Iahmai și Ibsam și Samuel, capii caselor lor părintești, ai lui Tola, bărbați viteji în neamurile lor; numărul lor în zilele lui David era douăzeci și două de mii șase sute. Și fiii lui Uzi: Izrahia. Și fiii lui Izrahia: Micael și Obadia și Ioel, Ișia, cinci; toți capi. Și cu ei, după neamurile lor, după casele lor părintești, erau cete de război pentru luptă treizeci și șase de mii, căci aveau multe neveste și fii. Și frații lor dintre toate familiile lui Isahar, bărbați viteji, scriși în cartea nașterilor, de toți optzeci și șapte de mii. Ai lui Beniamin: Bela și Becher și Iediael, trei. Și fiii lui Bela: Ețbon și Uzi și Uziel și Ierimot și Iri, cinci capi ai caselor părintești, bărbați viteji; și au fost scriși în cartea nașterilor, douăzeci și două de mii treizeci și patru. Și fiii lui Becher: Zemira și Ioaș și Eliezer și Elioenai și Omri și Ieremot și Abia și Anatot și Alamet. Toți aceștia erau fiii lui Becher. Și cei scriși în cartea nașterilor lor, capi ai caselor lor părintești, bărbați viteji, douăzeci de mii două sute. Și fiii lui Iediael: Bilhan. Și fiii lui Bilhan: Ieuș și Beniamin și Ehud și Chenaana și Zetan și Tarsis și Ahișahar. Toți aceștia erau fiii lui Iediael, după capii părinților lor, bărbați viteji, șaptesprezece mii două sute, buni să iasă în oaste la luptă. Și Șupim și Hupim, fiii lui Ir‐Hușim, fiii lui Aher. Fiii lui Neftali: Iahțiel și Guni și Iețer și Șalum, fiii Bilhei. Fiii lui Manase: Asriel, pe care l‐a născut ea. Și țiitoarea sa Siriana a născut pe Machir, tatăl lui Galaad. Și Machir a luat de nevastă pe sora lui Hupim și a lui Șupim, și numele sorei sale era Maaca și numele celui de al doilea fiu era Țelofhad; și Țelofhad avea fete. Și Maaca, nevasta lui Machir, a născut un fiu și i‐a pus numele Pereș. Și numele fratelui său era Șereș și fiii săi erau Ulam și Rechem. Și fiii lui Ulam: Bedan. Aceștia erau fiii lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase. Și sora sa Hamolechet a născut pe Ișhod și Abiezer și Mahla. Și fiii lui Șemida erau: Ahian și Șihem și Lichi și Aniam. Și fiii lui Efraim: Șutelah; și Bered, fiul său; și Tahat, fiul său; și Eleada, fiul său; și Tahat, fiul său; și Zabad, fiul său; și Șutelah, fiul său; și Ezer și Elead. Și bărbații din Gat, care se născuseră în țară i‐au ucis, căci se pogorîseră să le ia turmele. Și Efraim, tatăl lor, a jelit multe zile și frații lui au venit ca să‐l mângâie. Și a intrat la nevasta sa și ea a zămislit și a născut un fiu și el i‐a pus numele Beria, căci era nenorocire în casa sa. Și fiica sa era Șeera și ea a zidit Bet‐Horonul de jos și Bet‐Horonul de sus și Uzen‐Șeera. Și Refah era fiul său; și Reșef și Telah, fiul său; și Iahan, fiul său. Laedan, fiul său; Amihud, fiul său; Elișama, fiul său; Nun, fiul său; Iosua, fiul său. Și stăpânirile și locuințele lor erau: Betel și cetățile sale și spre răsărit Naaranul și spre apus Ghezerul și cetățile sale și Sihemul și cetățile sale, până la Gaza și cetățile sale. Și în mâinile fiilor lui Manase: Bet‐Șeanul și cetățile sale, Taanacul și cetățile sale, Meghidoul și cetățile sale, Dorul și cetățile sale. Copiii lui Iosif, fiul lui Israel, au locuit în acestea. Fiii lui Așer: Imna și Ișva și Ișvi și Beria; Serah, sora lor. Și fiii lui Beria: Heber și Malchiel; el este tatăl lui Birzavit. Și Heber a născut pe Iaflet și Șomer și Hotam și pe Șua, sora lor. Și fiii lui Iaflet: Pasac și Bimhal și Așvat. Aceștia sunt fiii lui Iaflet. Și fiii lui Șamer: Ahi și Rohega și Huba și Aram. Și fiii lui Helem, fratele său: Țofah și Imna și Șeleș și Amal. Fiii lui Țofah: Suah și Harnefier și Șual și Beri și Imra, Bețer și Hod și Șama și Șilșa și Itran și Beera. Și fiii lui Ieter: Iefune și Pispa și Ara. Și fiii lui Ula: Arah și Haniel și Riția. Toți aceștia erau copiii lui Așer, capi ai caselor părintești, aleși, bărbați viteji, capi ai mai marilor. Și numărul lor după cartea nașterilor lor, scriși ca buni pentru slujbă la luptă, a fost douăzeci și șase mii de oameni. Și Beniamin a născut pe Bela, întâiul născut al său, pe Așbel, al doilea, Ahrah, al treilea, Noha, al patrulea, Rafa, al cincilea. Și Bela a avut fii: Adar și Ghera și Abihud și Abișua și Naaman și Ahoah și Ghera și Șefufan și Huram. Și aceștia erau fiii lui Ehud, aceștia erau capii caselor părintești ai locuitorilor din Gheba și i‐au strămutat la Manahat: adică Naaman și Ahia și Ghera. El i‐a strămutat și a născut pe Uza și Ahihud. Și Șaharaim a născut copii în țara Moabului după ce a lăsat pe Hușim și Baara, nevestele sale. Și a născut din Hodeș, nevasta sa, pe Iobab și Țibia și Meșa și Malcam, și Ieuț și Șochia și Mirma. Aceștia erau fiii lui, capii caselor părintești. Și din Hușim a născut pe Abitub și Elpaal. Și fiii lui Elpaal: Eber și Mișeam și Șemer care a zidit Onoul și Lodul și cetățile lor și Beria și Șema, care erau capii caselor părintești ai locuitorilor din Aialon; ei au alungat pe locuitorii Gatului. Și Ahio, Șașac și Ieremot și Zebadia și Arad și Eder și Micael și Ișfa și Ioha, fiii lui Beria. Și Zebadia și Meșulam și Hizchi și Heber și Ișmerai și Izlia și Iobab erau fiii lui Elpaal. Și Iachim și Zicri și Zabdi și Elienai și Țiltai și Eliel și Adaia și Beraia și Șimrat erau fiii lui Șimei. Și Ișpan și Eber și Eliel și Abdon și Zicri și Hanan și Hanania și Elam și Antotia și Ifdeia și Penuel erau fiii lui Șașac și Șamșerai și Șeharia și Atalia și Iaareșia și Elia și Zicri erau fiii lui Ieroham. Aceștia erau capi ai caselor părintești în neamurile lor, capi; ei au locuit în Ierusalim. Și în Gabaon a locuit tatăl lui Gabaon și numele nevestei sale era Maaca. Și întâiul născut al său era Abdon și Țur și Chis și Baal și Nadab și Ghedor și Ahio și Zecher. Și Miclot a născut pe Șimea. Și aceștia au locuit în fața fraților lor cu frații lor la Ierusalim. Și Ner a născut pe Chis; și Chis a născut pe Saul; și Saul a născut pe Ionatan și Malchi‐Șua și Abinadab și Eșbaal. Și fiul lui Ionatan era Merib‐Baal și Merib‐Baal a născut pe Mica. Și fiii lui Mica erau: Piton și Melec și Taerea și Ahaz. Și Ahaz a născut pe Iehoada; și Iehoada a născut pe Alemet și Azmavet și Zimri; și Zimri a născut pe Moța; și Moța a născut pe Binea; Rafa era fiul său; Eleasa, fiul său; Ațel, fiul său. Și Ațel a avut șase fii și acestea sunt numele lor: Azricam, Bocru și Ismael și Șearia și Obadia și Hanan. Toți aceștia erau fiii lui Ațel. Și fiii lui Eșec, fratele său, erau: Ulam, întâiul născut al său, Ieuș, al doilea, Elifelet, al treilea. Și fiii lui Ulam erau bărbați viteji, arcași. Și au avut mulți fii și nepoți: o sută cincizeci. Toți aceștia erau din fiii lui Beniamin. Și tot Israelul a fost scris după cărțile neamurilor și iată sunt scriși în cartea împăraților lui Israel. Și Iuda a fost dus la Babilon pentru păcatele sale. Și locuitorii care au fost întâi în stăpânirile lor, în cetățile lor, erau: israeliții, preoții, leviți și netiniții. Și la Ierusalim au locuit din copiii lui Iuda și din copiii lui Beniamin și din copiii lui Efraim și Manase: Utai, fiul lui Amihud, fiul lui Omri, fiul lui Imri, fiul lui Bani, din copiii lui Pereț, fiul lui Iuda. Și din Șiloniți: Asaia, întâiul născut, și fiii săi. Și din fiii lui Zerah: Ieuel și frații lor, șase sute nouăzeci. Și din fiii lui Beniamin: Salu, fiul lui Meșulam, fiul lui Hodavia, fiul lui Asenua și Ibneia, fiul lui Ieroham, și Ela, fiul lui Uzi, fiul lui Micri și Meșulam, fiul lui Șefatia, fiul lui Reuel, fiul lui Ibnia, și frații lor, după neamurile lor: nouă sute cincizeci și șapte. Toți acești bărbați erau capi părintești în casele lor părintești: Și din preoți: Iedaeia și Iehoiarib și Iachin și Azaria, fiul lui Hilchia, fiul lui Meșulam, fiul lui Țadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, mai marele casei lui Dumnezeu, și Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pașhur, fiul lui Malchia și Maesai, fiul lui Adiel, fiul lui Iahzera, fiul lui Meșulam, fiul lui Meșilemit, fiul lui Imer, și frații lor, capi ai caselor lor părintești: o mie șapte sute șaizeci bărbați destoinici pentru lucrul slujbei casei lui Dumnezeu. Și din leviți: Șemaia, fiul lui Hașub, fiul lui Azricam, fiul lui Hașabia, dintre fiii lui Merari, și Bacbacar, Hereș și Galal și Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zicri, fiul lui Asaf, și Obadia, fiul lui Șemaia, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun, și Berechia, fiul lui Asa, fiul lui Elcana, care locuia în satele Netofatiților. Și ușierii: Șalum și Acub și Talmon și Ahiman și frații lor; Șalum era capul. Și până atunci au fost la poarta împăratului spre răsărit: erau ușierii taberei copiilor lui Levi. Și Șalum, fiul lui Core, fiul lui Ebiasaf, fiul lui Core, și frații săi din casa tatălui său, coreiții erau peste lucrul slujbei, și păzitorii pragurilor cortului și părinții lor erau peste tabăra Domnului, erau păzitorii intrării. Și Fineas, fiul lui Eleazar, a fost mai înainte mai mare peste ei; Domnul era cu el. Zaharia, fiul lui Meșelemia, era ușier la intrarea cortului întâlnirii. Toți aceștia, care au fost aleși ca să fie ușieri la praguri, erau două sute doisprezece. Aceștia au fost scriși după cartea neamurilor în satele lor; David și Samuel, văzătorul, îi așezaseră în slujba lor. Ei și copiii lor erau la porțile casei Domnului, casa cortului, ca să păzească. Ușierii erau spre cele patru vânturi, spre răsărit, spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi. Și frații lor în satele lor veneau după șapte zile, din când în când să stea cu ei. Căci în slujba lor, acești patru erau ușieri mai mari: erau Leviți și erau peste cămările și vistieriile casei lui Dumnezeu. Și ei mâneau împrejurul casei lui Dumnezeu, căci a lor era paza și ei aveau cheia ei în fiecare dimineață. Și unii din ei erau puși peste vasele de slujbă: căci ei le aduceau înăuntru după număr și le scoteau după număr. Și unii din ei erau puși peste vasele, peste toate uneltele sfinte și peste floarea făinii și peste vin și untdelemn și tămâie și mirodenii. Și unii din fiii preoților pregăteau mirul din mirodenii. Și Matitia din leviți, întâiul născut al lui Șalum, Coreitul, era în slujbă peste ce se făcea în tigăi. Și alții dintre fiii chehatiților, frații lor, erau peste pâinile de pus în șiruri, ca să le pregătească în fiecare sabat. Și aceștia erau cântăreții, copiii părinților leviților și ei ședeau în odăi, fără slujbă, căci erau întrebuințați în lucrul lor, ziua și noaptea. Aceștia sunt capii caselor părintești ai leviților, după cărțile neamurilor lor; capii aceștia au locuit în Ierusalim. Și în Gabaon a locuit tatăl lui Gabaon, Ieiel; și numele nevestei sale era Maaca. Și fiul său întâiul născut era Abdon și Țur și Chis și Baal și Ner și Nadab, și Ghedor și Ahio și Zaharia și Miclot. Și Miclot a născut pe Șimeam. Și ei au locuit în fața fraților lor, cu frații lor în Ierusalim. Și Ner a născut pe Chis și Chis a născut pe Saul și Saul a născut pe Ionatan și Malchi‐Șua și Abinadab și Eșbaal. Și fiul lui Ionatan era Merib‐Baal și Merib‐Baal a născut pe Mica. Și fiii lui Mica: Piton și Melec și Tahrea și Aha. Și Ahaz a născut pe Iaera și Iaera a născut pe Alemet și Azmavet și Zimri și Zimri a născut pe Moța și Moța a născut pe Binea și Rafaia fiul său; Eleasa, fiul său; Ațel, fiul său. Și Ațel avea șase fii și acestea sunt numele lor: Azricam, Bocru și Ismael și Șearia și Obadia și Hanan. Aceștia sunt fiii lui Ațel. Și filistenii s‐au luptat cu Israel și bărbații lui Israel au fugit dinaintea filistenilor și au căzut uciși pe muntele Ghilboa. Și filistenii au urmărit pe Saul și pe fiii lui și filistenii au lovit pe Ionatan și pe Abinadab și pe Malchi‐Șua, fiii lui Saul. Și lupta s‐a îndârjit în jurul lui Saul și l‐au ajuns arcașii și a fost îngrozit de arcași. Și Saul a zis purtătorului său de arme: Trage‐ți sabia și străpunge‐mă cu ea ca să nu vină acești netăiați împrejur și să‐și bată joc de mine. Dar purtătorul său de arme n‐a voit căci se temea mult. Atunci Saul a luat sabia și s‐a aruncat în ea. Și purtătorul său de arme a văzut că Saul era mort și s‐a aruncat și el în sabia sa și a murit. Și Saul a murit și cei trei fii ai săi și toată casa lui a murit împreună. Și toți bărbații lui Israel, care erau în vale, au văzut că fugeau și că Saul și fiii săi au murit; și au părăsit cetățile lor, și au fugit. Și filistenii au venit și au locuit în ele. Și a fost așa: a doua zi filistenii au venit să dezbrace pe cei uciși și au găsit pe Saul și fiii săi căzuți pe muntele Ghilboa. Și l‐au dezbrăcat și i‐au luat capul și armele și au trimis în țara filistenilor de jur împrejur să dea de știre idolilor lor și poporului. Și i‐au pus armele în casa dumnezeilor lor și i‐au pironit capul în templul lui Dagon. Și toți din Iabes‐Galaad au auzit tot ce făcuseră filistenii lui Saul. Și toți bărbații viteji s‐au sculat și au luat trupul lui Saul și trupurile fiilor săi și le‐au adus la Iabes și au înmormântat oasele lor sub stejarul din Iabes și au postit șapte zile. Și Saul a murit pentru necredincioșia sa, pe care o săvârșise împotriva Domnului din pricina cuvântului Domnului pe care nu l‐a ținut și pentru că întrebase pe una care cheamă duhurile morților ca să ia sfat și n‐a întrebat pe Domnul; de aceea l‐a omorât și a mutat împărăția asupra lui David, fiul lui Isai. Și tot Israelul s‐a adunat la David în Hebron, zicând: Iată suntem osul tău și carnea ta. Și chiar și mai înainte, când era Saul împărat, tu erai acela care scoteai și aduceai pe Israel. Și Domnul Dumnezeul tău ți‐a zis: Tu să paști pe poporul meu Israel și tu să fii domn peste poporul meu Israel. Și toți bătrânii lui Israel au venit la împărat în Hebron și David a făcut legământ cu ei în Hebron înaintea Domnului și au uns pe David împărat peste Israel, după cuvântul Domnului prin Samuel. Și David a plecat cu tot Israelul la Ierusalim, adică Iebus și acolo erau iebusiții, locuitorii țării. Și locuitorii din Iebus au zis lui David: Nu vei intra aici. Dar David a luat cetățuia Sion, adică cetatea lui David. Și David a zis: Cel ce va bate mai întâi pe iebusiți, va fi cap și mai mare. Și Ioab, fiul Țeruiei, s‐a suit cel dintâi și s‐a făcut cap. Și David a locuit în cetățuie; de aceea au numit‐o cetatea lui David. Și a zidit cetatea de jur împrejur, adică de la Milo de jur împrejur și Ioab a dres rămășița cetății. Și David se făcea tot mai mare și mai mare și Domnul oștirilor era cu el. Și aceștia sunt capii vitejilor pe care‐i avea David, care s‐au arătat tari cu el, în împărăția sa, cu tot Israelul, ca să‐l facă împărat după cuvântul Domnului despre Israel. Și acesta este numărul vitejilor pe care‐i avea David: Iașobeam, fiul lui Hacmoni, capul celor treizeci; el și‐a învârtit sulița împotriva a trei sute, uciși dintr‐o dată. Și după el, Eleazar, fiul lui Dodo, Ahohitul; el era unul dintre cei trei viteji. El a fost cu David la Pas‐Damim, unde s‐au adunat filistenii la luptă și era o țarină plină cu orz. Și poporul a fugit dinaintea filistenilor. Și au stătut în mijlocul țarinei și au apărat‐o și au bătut pe filisteni. Și Domnul i‐a mântuit cu o mare mântuire. Și trei din cei treizeci de capi s‐au pogorât la stâncă la David în peștera Adulam și oastea filistenilor era tăbărâtă în valea Refaim. Și David era atunci în întăritură și straja filistenilor era atunci în Betleem. Și David a poftit și a zis: O, de‐mi va da cineva apă de băut din fântâna din Betleem, care este la poartă! Și cei trei au năvălit prin tabăra filistenilor și au scos apă din fântâna Betleem care este la poartă și au luat și au adus la David. Dar David n‐a voit s‐o bea, ci a vărsat‐o ca dar de băutură Domnului. Și a zis: Să mă ferească Dumnezeul meu să fac aceasta! Oare voi bea eu sângele acestor oameni cu viețile lor? Căci cu viețile lor au adus‐o. Și n‐a voit s‐o bea. Acestea au făcut cei trei viteji. Și Abișai, fratele lui Ioab, era capul celor trei. Și el și‐a învârtit sulița împotriva a trei sute și i‐a ucis, și a avut un nume între cei trei. Din cei trei el a fost mai prețuit decât cei doi și a fost mai marele lor, dar n‐a ajuns pe cei dintâi trei. Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui bărbat viteaz din Cabțeel care făcuse fapte mari a ucis doi lei ai Moabului: și s‐a pogorât și a ucis un leu într‐o groapă într‐o zi pe zăpadă. Și a ucis pe egiptean, un bărbat de statură mare, de cinci coți de înalt. Și în mâna egipteanului era o suliță ca sulul țesătorului și s‐a pogorât la el cu un toiag și a smuls sulița din mâna egipteanului și l‐a ucis cu chiar sulița sa. Aceasta a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, și a avut un nume între cei trei viteji. Iată el a fost mai prețuit decât cei treizeci dar n‐a ajuns la cei trei. Și David l‐a pus peste garda sa. Și vitejii oștirilor erau: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem, Șamot, Haroritul; Heleț, Palonitul; Ira, fiul lui Icheș, Tecoitul; Abiezer, Anatotitul; Sibecai, Hușatitul; Ilai, Ahohitul; Maharai, Netofatitul; Heled, fiul lui Baana, Netofatitul; Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea copiilor lui Beniamin; Benaia, Piratonitul; Hurai, din Nahale‐Gaaș; Abiel, Arbatitul; Azmavet, Baharumitul; Eliahba, Șaalbonitul; Bene‐Hașem, Ghizonitul; Ionatan, fiul lui Șaghe, Hararitul; Ahiam, fiul lui Sacar, Hararitul; Elifal, fiul lui Ur; Hefier, Mecheratitul; Ahia, Palonitul; Hețro, Carmelitul; Naarai, fiul lui Ezbai; Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri; Telec, Amonitul; Nahrai, Berotitul, purtătorul de arme al lui Ioab, fiul Țeruiei; Ira, Ieteritul; Gareb, Ieteritul; Urie, Hetitul; Zabad, fiul lui Ahlai; Adina, fiul lui Șiza, Rubenitul, căpitan al Rubeniților, și cu el treizeci. Hanan, fiul lui Maaca; Iosafat, Mitnitul; Ozia, Aștarotitul; Șama și Iehiel, fiii lui Hotam, Aroeritul; Iediael, fiul lui Șimri; și Ioha, fratele său, Tițitul; Eliel, Mahavimitul; Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam și Itma, Moabitul, Eliel și Obed și Iaasiel, Mețobaitul. Și aceștia sunt cei care au venit la David în Țiclag, pe când se ținea încă închis de fața lui Saul, fiul lui Chis, și erau între vitejii care‐l ajutau în luptă! Erau înarmați cu arcuri și cu dreapta și cu stânga aruncau pietre și săgetau din arc. Ei erau din frații lui Saul din Beniamin, capul era Ahiezer și Ioas, fiii lui Șemaa, Ghibeatitul; Ieziel și Pelet, fiii lui Azmavet; și Beraca și Iehu, Anatotitul; și Ișmaia, Gabaonitul, un viteaz din cei treizeci, și el era peste cei treizeci; și Ieremia și Iahaziel și Iohanan și Iozabad, Ghederatitul, Eluzai și Ierimot și Bealia și Șemaria și Șefatia, Harofitul; Elcana și Ișia și Azareel și Ioezer și Iașobeam, coreiți; și Ioela și Zebadia, fiii lui Ieroham din Ghedor. Și din gadiți s‐au despărțit la David în întăritură în pustie, viteji din oaste, bărbați deprinși la luptă, înzestrați cu scut și cu sulițe și fețele lor erau ca fețele de lei și erau iuți ca și căprioarele pe munți; Ezer, capul; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea; Mișmana, al patrulea; Ieremia, al cincilea; Atai, al șaselea; Eliel, al șaptelea; Iohanan, al optulea; Elzabad, al nouălea; Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea. Aceștia erau din fiii lui Gad, capi ai oastei; cel mai mic era peste o sută și cel mai mare peste o mie de bărbați. Aceștia sunt cei ce au trecut peste Iordan în luna întâi, când a ieșit peste malurile lui și au pus pe fugă pe toți cei din văi spre răsărit și spre apus. Și au venit din copiii lui Beniamin și Iuda, în întăritură la David. Și David a ieșit în întâmpinarea lor și a răspuns și le‐a zis: Dacă veniți la mine cu pace ca să mă ajutați, inima mea va fi unită cu voi; dar dacă veniți ca să mă dați vrăjmașilor mei deși nu este niciun rău în mâinile mele, să vadă Dumnezeul părinților noștri și să mustre. Și Duhul a îmbrăcat pe Amasai, capul celor treizeci și a zis: Ai tăi suntem, Davide, și cu tine, fiu al lui Isai! Pace, pace ție și pace ajutătorilor tăi, căci Dumnezeul tău te ajută. Și David i‐a primit și i‐a făcut capi de cete. Și unii din Manase au trecut la David, când venea cu filistenii împotriva lui Saul la luptă, dar nu l‐au ajutat pentru că domnii filistenilor, ținând sfat, îl trimiseseră, zicând: El va trece la Saul, domnul său, cu capetele noastre. Și când mergea la Țiclag, au trecut la el din Manase: Adnah și Iozabad și Iediael și Micael și Iozabad și Elihu și Țiltai, capi peste miile din Manase. Și ei au ajutat pe David împotriva cetei: căci toți erau viteji și erau mai mari în oaste. Căci din zi în zi veneau la David ca să‐l ajute până a fost o tabără mare, ca tabăra lui Dumnezeu. Și acesta este numărul bărbaților înarmați de luptă care au venit la David în Hebron, ca să mute împărăția lui Saul asupra lui, după porunca Domnului. Copiii lui Iuda care purtau scut și suliță erau șase mii opt sute, înarmați pentru luptă. Din copiii lui Simeon, voinici, viteji la luptă, șapte mii o sută. Din copiii lui Levi, patru mii șase sute. Și Iehoiada era mai marele lui Aaron și cu el erau trei mii șapte sute. Și Țadoc, tânăr, voinic și viteaz și casa tatălui său, douăzeci și doi mai mari. Și din copiii lui Beniamin, frații lui Saul, trei mii; dar până atunci cea mai mare parte din ei ținea cu casa lui Saul. Și din copiii lui Efraim, douăzeci de mii opt sute de bărbați voinici, viteji cu nume în casele părinților lor. Și din jumătatea seminției lui Manase, optsprezece mii, care fuseseră numiți pe nume, ca să vină și să facă pe David împărat. Și din copiii lui Isahar, care aveau priceperea vremurilor ca să știe ce trebuia să facă Israel, capii lor erau două sute și toți frații lor erau sub porunca lor. Din Zabulon, care ieșeau la oaste, înarmați pentru luptă cu tot felul de arme de război, cincizeci de mii, ținându‐și șirul lor, nu cu inimă împărțită. Și din Neftali o mie de mai mari, și cu ei treizeci și șapte de mii cu scuturi și sulițe. Și din daniți, înarmați de luptă, douăzeci și opt de mii șase sute. Și din Așer cei ce ieșeau la oaste și ca să se înșiruie de bătaie, patruzeci de mii. Și din cei de dincolo de Iordan, din rubeniți și din gadiți și din jumătatea seminției lui Manase, cu tot felul de arme de război pentru luptă, o sută douăzeci de mii. Toți aceștia, oameni de război, ținându‐și șirurile de bătaie, au venit cu o inimă desăvârșită la Hebron ca să facă pe David împărat peste tot Israelul. Și toată rămășița lui Israel era o inimă ca să facă împărat pe David. Și au fost acolo cu David trei zile și au mâncat și au băut, căci frații lor pregătiseră pentru ei. Și cei ce erau aproape de ei până la Isahar, Zabulon și Neftali au adus pâine pe măgari și pe cămile și pe catâri și pe boi și provizii de mâncare, turte de smochine și ciorchine de struguri și vin și untdelemn și boi și oi în mulțime; căci era bucurie în Israel. Și David s‐a sfătuit cu mai marii peste mii și peste sute, cu fiecare povățuitor. Și David a zis către toată obștea lui Israel: Dacă vi se pare bine și este de la Domnul Dumnezeul nostru, să trimitem peste tot, de jur împrejur, la frații noștri care au rămas în toate țările lui Israel și cu ei la preoți și la leviții care sunt în cetățile lor și împrejurimile lor, ca să se adune la noi. Și să aducem iarăși chivotul Dumnezeului nostru la noi, căci nu l‐am întrebat în zilele lui Saul. Și toată obștea a zis că așa să facă; căci lucrul era drept în ochii întregului popor. Și David a adunat tot Israelul de la Șihor în Egipt până la intrarea Hamatului, ca să aducă chivotul lui Dumnezeu de la Chiriat‐Iearim. Și David și tot Israelul s‐a suit la Baala, la Chiriat‐Iearim, care este în Iuda, ca să suie acolo chivotul lui Dumnezeu, al Domnului care șade între heruvimi, care se cheamă după numele său. Și au suit chivotul lui Dumnezeu pe un car nou din casa lui Abinadab. Și Uza și Ahio mânau carul. Și David și tot Israelul cântau înaintea Domnului cu toată puterea lor cu cântece și cu harfe și cu psalteri, cu timpane și cu chimvale și cu trâmbițe. Și au venit la aria lui Chidon și Uza a întins mâna ca să apuce chivotul, căci boii să poticniseră. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Uza și l‐a lovit, pentru că își întinsese mâna spre chivot și a murit acolo înaintea lui Dumnezeu. Și David s‐a scârbit pentru că Domnul făcuse o spărtură în Uza și a numit acel loc Pereț‐Uza, până în ziua de astăzi. Și David s‐a temut de Dumnezeu în ziua aceea zicând: Cum voi duce chivotul lui Dumnezeu la mine? Și David n‐a tras chivotul la sine în cetatea lui David, ci l‐a abătut în casa lui Obed‐Edom Gatitul. Și chivotul lui Dumnezeu a rămas trei luni cu familia lui Obed‐Edom în casa lui. Și Domnul a binecuvântat casa lui Obed‐Edom și tot ce era al lui. Și Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli la David și lemn de cedri și pietrari și tâmplari să‐i zidească o casă. Și David a cunoscut că Domnul îl întărise împărat peste Israel, căci împărăția sa era foarte înălțată din pricina poporului său Israel. Și David și‐a mai luat neveste în Ierusalim și David a mai născut fii și fete. Și acestea sunt numele copiilor săi, care i s‐au născut la Ierusalim: Șamua și Șobab, Natan și Solomon, și Ibhar și Elișua și Elfelet și Noga și Nefeg și Iafia și Elișama și Beeliada și Elifelet. Și filistenii au auzit că David fusese uns împărat peste tot Israelul și toți filistenii s‐au suit să caute pe David. Și David a auzit și le‐a ieșit în întâmpinare. Și filistenii au venit și s‐au întins în valea Refaim. Și David a întrebat pe Dumnezeu zicând: Să mă sui împotriva filistenilor și îi vei da în mâna mea? Și Domnul i‐a zis: Suie‐te, și‐i voi da în mâna ta. Și s‐au suit la Baal‐Perațim și David i‐a bătut acolo. Și David a zis: Dumnezeu a rupt pe vrăjmașii mei prin mâna mea ca o rupere de apă. De aceea au pus numele locului aceluia: Baal‐Perațim. Și și‐au lăsat acolo dumnezeii lor și David a poruncit și i‐au ars cu foc. Și filistenii s‐au întins din nou în vale. Și David a întrebat iarăși pe Dumnezeu. Și Dumnezeu i‐a zis: Nu te sui după ei; întoarce‐te în jurul lor și mergi asupra lor în dreptul duzilor. Și va fi așa: când vei auzi un foșnet de pași în vârful duzilor, atunci să ieși la luptă, căci Dumnezeu a ieșit înaintea ta ca să bată tabăra filistenilor. Și David a făcut cum îi poruncise Dumnezeu și au bătut tabăra filistenilor de la Gabaon până la Ghezer. Și numele lui David a ieșit în toate țările și Domnul a pus spaima de el peste toate neamurile. Și David și‐a făcut case în cetatea lui David și a pregătit un loc pentru chivotul lui Dumnezeu și a întins un cort pentru el. Și David a zis: Nimeni să nu poarte chivotul lui Dumnezeu decât leviții, căci pe ei i‐a ales Domnul să poarte chivotul lui Dumnezeu și să‐i slujească în veac. Și David a adunat tot Israelul la Ierusalim ca să suie chivotul Domnului la locul său pe care i‐l pregătise. Și David a adunat pe fiii lui Aaron și pe leviți. Din fiii lui Chehat: Uriel, mai marele, și frații lui, o sută douăzeci. Din fiii lui Merari: Asaia, mai marele, și frații lui, două sute douăzeci. Din fiii lui Gherșom: Ioel, mai marele, și frații lui, o sută treizeci. Din fiii lui Elițafan: Șemaia, mai marele, și frații lui, două sute. Din fiii lui Hebron: Eliel, mai marele, și frații lui optzeci. Din fiii lui Uziel: Aminadab, mai marele, și frații lui, o sută doisprezece. Și David a chemat pe Țadoc și Abiatar, preoții, și pe leviții: Uriel, Asaia, și Ioel, Șemaia și Eliel și Aminadab; și le‐a zis: Voi sunteți capii caselor părintești ale leviților; sfințiți‐vă pe voi și pe frații voștri și suiți chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel în locul pe care i l‐am pregătit. Căci, fiindcă n‐ați făcut aceasta întâia dată, de aceea a făcut Domnul Dumnezeul nostru o spărtură peste noi, căci nu l‐am căutat după rânduială. Și preoții și leviții s‐au sfințit ca să suie chivotul Domnului Dumnezeul lui Israel. Și copiii leviților au purtat chivotul lui Dumnezeu pe umerii lor cu pârghiile pe ei, cum poruncise Moise, după cuvântul Domnului. Și David a vorbit mai marilor leviților să așeze pe frații lor, cântăreții, cu instrumente de cântare, cu psalteri, cu harfe și cu chimvale și să sune tare, ridicându‐și glasul cu bucurie. Și leviții au așezat pe Heman, fiul lui Ioel; și din frații lui pe Asaf, fiul lui Berechia; și din fiii lui Merari, frații lor, pe Etan, fiul lui Cușaia; și cu ei de a doua treaptă, pe frații lor: Zaharia, Ben și Iaaziel și Șemiramot și Iehiel și Uni, Eliab și Banaia și Maaseia și Matitia și Elifele și Micneia și Obed‐Edom și Ieiel, ușierii. Și cântăreții Heman, Asaf și Etan, ca să sune tare cu chimvale de aramă; și Zaharia și Aziel și Șemiramot și Iehiel și Uni și Eliab și Maaseia și Benaia, cu harfe pe Alamot; și Matitia și Elifele și Micneia și Obed‐Edom și Ieiel și Azazia, cu harfe pe Șeminit, să cârmuiască cântarea. Și Chenania, mai marele peste cântări al leviților, dădea învățătura în cântare, căci era iscusit. Și Berechia și Elcana erau ușierii chivotului. Și Șebania și Iosafat și Netaneel și Amasai și Zaharia și Benaia și Eliezer, preoții, suflau în trâmbițe înaintea chivotului lui Dumnezeu. Și Obed‐Edom și Iehia erau ușierii chivotului. Și David și bătrânii lui Israel și mai marii peste mii au mers ca să suie chivotul legământului Domnului din casa lui Obed‐Edom cu bucurie. Și a fost așa: când Dumnezeu a ajutat pe leviții care purtau chivotul legământului Domnului au jertfit șapte viței și șapte berbeci. Și David era îmbrăcat cu un veșmânt de in subțire și toți leviții care purtau chivotul și cântăreții și Chenania, mai marele peste cântări al cântăreților, și David avea pe el un efod de in. Și tot Israelul suia chivotul legământului Domnului cu strigăte de bucurie și în sunetul cornurilor și cu trâmbițe și cu chimvale, făcând să răsune psalteri și harfe. Și a fost așa: când a venit chivotul legământului Domnului în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, s‐a uitat pe fereastră și a văzut pe împăratul David jucând și cântând din instrumente, și l‐a disprețuit în inima ei. Și au adus chivotul lui Dumnezeu și l‐au pus în mijlocul cortului pe care îl întinsese David pentru el și au adus arderi de tot și jertfe de pace înaintea lui Dumnezeu. Și când a sfârșit David aducerea arderilor de tot și a jertfelor de pace, a binecuvântat poporul în numele Domnului. Și a împărțit la toți din Israel, bărbați și femei, fiecăruia o turtă de pâine și o bucată de carne și o turtă de stafide. Și a așezat înaintea chivotului Domnului pe unii din leviți să facă slujba și să aducă aminte și să mărească și să laude pe Domnul Dumnezeul lui Israel: Asaf, capul și Zaharia, al doilea după el; Ieiel și Șemiramot și Iehiel și Matitia și Eliab și Benaia și Obed‐Edom și Ieiel, cu instrumente, cu psalteri și cu harfe; și Asaf făcea să răsune chimvale. Și Benaia și Iahaziel, preoții, erau necontenit cu trâmbițe înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu. Și în ziua aceea a rânduit David pentru întâia dată să laude pe Domnul prin mâna lui Asaf și frații lui. Lăudați pe Domnul, chemați numele lui. Faceți cunoscut printre popoare faptele lui. Cântați‐i, cântați‐i cântări. Vorbiți de toate lucrările lui minunate. Slăviți‐vă în numele său cel sfânt. Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul. Căutați pe Domnul și puterea sa, căutați totdeauna fața sa. Aduceți‐vă aminte de lucrările minunate ale sale pe care le‐a făcut, de minunile sale și de judecățile gurii sale. Voi, sămânța lui Israel, slujitorul său, voi copii ai lui Iacov, aleșii săi! El este Domnul Dumnezeul nostru, judecățile sale sunt în tot pământul. Aduceți‐vă aminte de legământul său în veac, de cuvântul pe care l‐a poruncit la o mie de neamuri, pe care l‐a făcut cu Avraam și de jurământul său către Isaac. Și l‐a întărit lui Iacov ca așezământ, lui Israel ca legământ veșnic. zicând: Ție îți voi da țara Canaan, funia moștenirii voastre. Când erați puțini oameni la număr, da foarte puțini și străini de loc în ea. Și mergeau de la neam la neam și de la o împărăție la un alt popor. El n‐a îngăduit nimănui să‐i apese și a mustrat împărați pentru ei. Zicând: Nu vă atingeți de unșii mei și nu faceți niciun rău prorocilor mei! Cântați Domnului, tot pământul; vestiți din zi în zi mântuirea sa! Spuneți prin popoare slava sa, printre toate neamurile lucrările sale minunate! Căci mare este Domnul și foarte vrednic de laudă, și înfricoșat mai mult decât toți dumnezeii. Căci toți dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar Domnul a făcut cerurile. Strălucire și măreție sunt înaintea lui, putere și bucurii în locul său. Dați Domnului, voi familii de popoare, dați Domnului slavă și putere! Dați Domnului slavă numelui său, aduceți un dar și veniți înaintea lui. Închinați‐vă Domnului în podoabă sfântă, tremurați înaintea lui tot pământul! Lumea s‐a întărit și nu se va clătina. Să se bucure cerurile și să se veselească pământul și să se spună printre neamuri: Domnul împărățește! Mugească marea și plinătatea ei; să se bucure câmpul și tot ce este în el. Atunci copacii pădurii vor chiui înaintea Domnului, căci vine să judece pământul. Lăudați pe Domnul căci este bun, căci în veac este îndurarea lui. Și ziceți: Mântuiește‐ne, Dumnezeul mântuirii noastre, și adună‐ne și scapă‐ne dintre neamuri, ca să lăudăm numele tău cel sfânt și să ne slăvim în lauda ta. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel din veșnicie în veșnicie. Și tot poporul a zis: Amin! și au lăudat pe Domnul. Și David a lăsat acolo înaintea chivotului legământului Domnului pe Asaf și pe frații lui, ca să slujească înaintea chivotului necurmat, cum cerea lucrul fiecărei zile, și pe Obed‐Edom și pe frații lor în număr de șaizeci și opt; și pe Obed‐Edom, fiul lui Iedutun și pe Hosa, ca ușieri; și pe Țadoc preotul și pe frații lui preoții, înaintea locașului Domnului, în înălțimea care era la Gabaon, ca să aducă Domnului arderi de tot pe altarul arderii de tot necurmat, dimineața și seara, și după toate cele ce sunt scrise în legea Domnului, pe care a poruncit‐o lui Israel. Și cu ei Heman și Iedutun și ceilalți care erau aleși, care au fost numiți pe nume, ca să laude pe Domnul, căci în veac este îndurarea lui. Și cu ei Heman și Iedutun cu trâmbițe și chimvale, pentru cei ce aveau să sune tare, și cu instrumentele de cântare ale lui Dumnezeu. Și fiii lui Iedutun erau la ușă. Și tot poporul s‐a dus fiecare la casa sa: și David s‐a întors să‐și binecuvânteze casa. Și a fost așa: pe când locuia David în casa sa, David a zis lui Natan, prorocul: Iată eu locuiesc într‐o casă de cedri și chivotul legământului Domnului sub covoare! Și Natan a zis lui David: Fă tot ce este în inima ta, căci Dumnezeu este cu tine. Și a fost așa: în aceeași noapte cuvântul lui Dumnezeu a fost către Natan, zicând: Mergi și spune lui David, slujitorul meu: Așa zice Domnul: Să nu‐mi zidești tu o casă de locuit; căci n‐am locuit într‐o casă din ziua în care am scos pe Israel până astăzi, ci am fost din cort în cort și din locaș în locaș. Pretutindeni unde am umblat cu tot Israelul, am vorbit eu oare vreun cuvânt către vreunul din judecătorii lui Israel, cărora le poruncisem să pască pe poporul meu zicând: De ce nu‐mi zidiți o casă de cedri? Și acum așa să zici slujitorului meu David: Așa zice Domnul oștirilor: Te‐am luat de la staule, dinapoia oilor, ca să fii domn peste poporul meu Israel. Și am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers și am stârpit dinaintea ta pe toți vrăjmașii tăi; și ți‐am făcut un nume asemenea numelui celor mari care sunt pe pământ. Și voi rândui poporului meu Israel un loc și‐i voi sădi ca să locuiască în locul lor și să nu mai fie mutați; și copiii răutății nu‐l vor mai pustii ca la început și din ziua în care am poruncit judecători peste poporul meu Israel. Și voi supune pe toți vrăjmașii tăi; și îți spun că Domnul îți va zidi o casă. Și va fi așa: când ți se vor împlini zilele și te vei duce la părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine, care va fi din fiii tăi și voi întări împărăția sa. El îmi va zidi o casă și îi voi întări scaunul de domnie în veac. Eu îi voi fi tată și el îmi va fi fiu; și nu voi îndepărta de la el îndurarea mea, cum am îndepărtat‐o de la cel ce a fost înainte de tine. Și‐l voi așeza în casa mea și în împărăția mea în veac și scaunul său de domnie va fi întemeiat în veac. Natan a vorbit așa lui David, după toate aceste cuvinte și după toată această vedenie. Și împăratul David a intrat și a șezut înaintea Domnului și a zis: Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este casa mea că m‐ai făcut să ajung până aici? Și aceasta a fost puțin în ochii tăi, Dumnezeule, și ai vorbit de casa slujitorului tău pentru multă vreme în viitor și m‐ai privit după starea unui om foarte înălțat, Doamne Dumnezeule! Ce să‐ți mai zică David pentru slava slujitorului tău! Doamne, pentru slujitorul tău și după inima ta ai făcut toată această mărime și ai făcut cunoscut toate aceste lucruri mari. Doamne, nimeni nu este ca tine și nu este Dumnezeu afară de tine, după toate cele ce am auzit cu urechile noastre. Și cine este ca poporul tău Israel, singurul neam pe pământ, pe care s‐a dus Dumnezeu ca să‐l răscumpere, ca să fie un popor al lui, ca să‐ți faci un nume prin mărime și înfricoșare, alungând neamurile dinaintea poporului tău pe care l‐ai răscumpărat din Egipt? Și ai pus pe poporul tău Israel ca popor al tău în veac; și tu, Doamne, te‐ai făcut Dumnezeul lor. Și acum Doamne, cuvântul pe care l‐ai vorbit despre slujitorul tău și despre casa lui, să stea statornic în veac și fă cum ai zis! Și să fie statornic și numele tău și să fie mărit în veac zicându‐se: Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel este Dumnezeu pentru Israel. Și casa lui David, slujitorul tău, să fie întemeiată înaintea ta. Căci tu, Dumnezeul meu, tu ai descoperit urechii slujitorului tău că‐i vei zidi o casă; de aceea a găsit slujitorul tău să se roage înaintea ta. Și acum, Doamne, tu ești Dumnezeu și ai făgăduit bunătatea aceasta slujitorului tău. Și acum binevoiește și binecuvântează casa slujitorului tău, ca să fie în veac înaintea ta; căci tu, Doamne, ai binecuvântat‐o și va fi binecuvântată în veac. Și a fost așa: după aceasta David a bătut pe filisteni și i‐a supus și a luat Gatul și cetățile sale din mâna filistenilor. Și a bătut pe Moab și moabiții au fost slujitori lui David și au adus daruri. Și David a bătut pe Hadarezer, împăratul din Țoba, la Hamat, când mergea să‐și întemeieze domnia la râul Eufrat. Și David i‐a luat o mie de care și șapte mii de călăreți și douăzeci de mii de oameni pedeștri. Și David a tăiat vinele tuturor cailor de care, dar a păstrat din ei pentru o sută de care. Și sirienii din Damasc au venit să ajute pe Hadarezer, împăratul din Țoba, și David a lovit din sirieni douăzeci și două de mii de oameni. Și David a pus străji în Siria Damascului și sirienii s‐au făcut slujitori lui David și au adus daruri. Și Domnul mântuia pe David oriunde se ducea. Și David a luat scuturile de aur care erau pe slujitorii lui Hadarezer și le‐a adus la Ierusalim. Și din Tibhat și din Cun, cetăți ale lui Hadarezer, David a luat foarte multă aramă. Din ea a făcut Solomon marea de aramă și stâlpii și vasele de aramă. Și Tohu, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oastea lui Hadarezer, împăratul din Toba, și a trimis pe Hadoram, fiul său, la împăratul David să‐l întrebe de sănătate și să‐l binecuvânteze pentru că s‐a luptat cu Hadarezer și l‐a bătut; căci Tohu era în război cu Hadarezer; și avea cu el tot felul de vase de aur și argint și aramă. Și pe ele împăratul David le‐a sfințit Domnului, cu argintul și aurul pe care‐l luase de la toate neamurile: de la Edom și de la Moab și de la copiii lui Amon și de la filisteni și de la Amalec. Și Abișai, fiul Țeruiei, a bătut în Valea‐Sării, optsprezece mii din Edom. Și a pus străji în Edom și toți edomiții s‐au făcut slujitori lui David. Și Domnul mântuia pe David oriunde se ducea. Și David a domnit peste tot Israelul și făcea judecată și dreptate la tot poporul său. Și Ioab, fiul Țeruiei, era peste oștire și Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor de cronici. Și Țadoc, fiul lui Ahitub, și Abimelec, fiul lui Abiatar, erau preoți; și Șavșa era scriitor; și Benaia, fiul lui Iehoiada, era peste cheretiți și peletiți; și fiii lui David erau cei dintâi la îndemâna împăratului. Și a fost așa: după aceasta a murit Nahaș, împăratul copiilor lui Amon, și fiul său a domnit în locul său. David a zis: Voi face îndurare lui Hanun, fiul lui Nahaș, pentru că tatăl său mi‐a făcut îndurare. Și David a trimis soli să‐l mângâie pentru tatăl său. Și slujitorii lui David au venit în țara copiilor lui Amon, la Hanun, să‐l mângâie. Și mai marii copiilor lui Amon au zis lui Hanun: Socotești tu în ochii tăi că David a trimis la tine mângâietori, ca să cinstească pe tatăl tău? Oare n‐au venit slujitorii săi la tine ca să cerceteze țara și s‐o surpe și s‐o iscodească? Și Hanun a luat pe slujitorii lui David și i‐a ras și le‐a tăiat veșmintele pe jumătate, până la șezut, și le‐a dat drumul. Și unii s‐au dus și au spus lui David despre bărbați; și a trimis în întâmpinarea lor, căci bărbații erau foarte rușinați. Și împăratul a zis: Rămâneți în Ierihon până vă vor crește bărbile și apoi întoarceți‐vă. Și copiii lui Amon au văzut că erau în miros rău la David; și Hanun și copiii lui Amon au trimis o mie de talanți de argint spre a‐și tocmi care și călăreți, din Mesopotamia și din Siria‐Maaca și din Țoba. Și au tocmit treizeci și două de mii de care și pe împăratul din Maaca și poporul său; și au venit și au tăbărât înaintea Madebei. Și copiii lui Amon s‐au adunat din cetățile lor și au venit la luptă. Și David a auzit și a trimis pe Ioab și toată oastea celor viteji. Și copiii lui Amon au ieșit și s‐au rânduit de bătaie la intrarea cetății; și împărații care veniseră erau deosebi pe câmp. Și Ioab a văzut că fața luptei era împotriva lui și din fața și din dos; și a ales din toți aleșii lui Israel și i‐a rânduit împotriva sirienilor; și rămășița poporului a dat‐o în mâna lui Abișai, fratele său, și s‐au rânduit împotriva copiilor lui Amon. Și a zis: Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, mă vei ajuta tu; iar dacă copiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, te voi ajuta eu. Fii tare și să ne arătăm bărbați pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru; și Domnul să facă ce va fi bine în ochii săi. Și Ioab și poporul care era cu el s‐au apropiat în fața sirienilor la luptă; și ei au fugit dinaintea lui. Și când au văzut copiii lui Amon că sirienii fugeau, au fugit și ei dinaintea lui Abișai, fratele său, și au intrat în cetate. Și Ioab a venit la Ierusalim. Și când au văzut sirienii, că sunt bătuți înaintea lui Israel, au trimis soli și au scos pe sirienii care erau dincolo de Râu; și Șofah, mai marele oastei lui Hadarezer, era în fruntea lor. Și s‐a spus lui David și a adunat tot Israelul și a trecut Iordanul și a venit peste ei și s‐a rânduit de bătaie împotriva lor. Și David s‐a rânduit de bătaie împotriva sirienilor; și s‐au luptat cu el. Și sirienii au fugit dinaintea lui Israel; și David a ucis din Sirieni oamenii de la șapte mii de care și patruzeci de mii de pedeștri și a ucis pe Șofah, mai marele oastei. Și slujitorii lui Hadarezer au văzut că erau bătuți înaintea lui Israel, și au făcut pace cu David și s‐au făcut slujitorii lui. Și sirienii n‐au mai voit să ajute pe copiii lui Amon. Și a fost așa: pe vremea întoarcerii anului, pe vremea când ies împărații, Ioab a scos oastea și a pustiit țara copiilor lui Amon; și a venit și a împresurat Raba; iar David a rămas în Ierusalim. Și Ioab a bătut Raba și a surpat‐o. Și David a luat cununa de pe capul împăratului lor (și a găsit‐o în greutate de un talant de aur și în ea erau pietre scumpe) și a fost pusă pe capul lui David; și a scos foarte multă pradă din cetate. Și a scos poporul din ea, și l‐a ferestruit cu ferestraie și cu securi de fier și cu topoare. Și așa a făcut David tuturor cetăților copiilor lui Amon. Și David și tot poporul s‐a întors. Și a fost așa: după aceasta s‐a iscat război în Ghezer cu filistenii; atunci Sibecai, Hușatitul, a bătut pe Sipai, din fiii lui Rafa: și au fost smeriți. Și a mai fost o luptă cu filistenii. Și Elhanan, fiul lui Iair, a bătut pe Lahmi, fratele lui Goliat, Gatitul, și coada suliței sale era ca sulul unui țesător. Și a mai fost o luptă în Gat; și a fost un bărbat de mare statură care avea șase degete la mâini și șase la picioare, douăzeci și patru; și el se născuse lui Rafa. Și el a batjocorit pe Israel; și Ionatan, fiul lui Șimea, fratele lui David l‐a ucis. Aceștia s‐au născut lui Rafa în Gat și au căzut prin mâna lui David și prin mâna slujitorilor săi. Și Satana s‐a sculat împotriva lui Israel și a ațâțat pe David să numere pe Israel. Și David a zis lui Ioab și mai marilor poporului: Mergeți, numărați pe Israel de la Beer‐Șeba până la Dan; și aduceți‐mi numărul lor ca să‐l cunosc. Și Ioab a zis: Domnul să adauge la poporul său oricât de mulți, de o sută ori pe cât este! Domnul meu împărate, oare nu sunt ei toți slujitorii domnului meu? Pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce să vină o vină asupra lui Israel? Dar cuvântul împăratului a rămas tare împotriva lui Ioab. Și Ioab a plecat și a mers prin tot Israelul și a venit la Ierusalim. Și Ioab a dat lui David numărul poporului numărat. Și toți din Israel erau o mie de mii și o sută de mii de bărbați care trăgeau sabia: și din Iuda patru sute șaptezeci de mii de bărbați care trăgeau sabia. Dar pe Levi și Beniamin nu‐i numărase între ei, căci cuvântul împăratului era urât lui Ioab. Și acest lucru a fost rău în ochii lui Dumnezeu și a lovit pe Israel. Și David a zis lui Dumnezeu: Am păcătuit mult că am făcut lucrul acesta. Și acum, te rog, fă să treacă păcatul slujitorului tău, căci am lucrat foarte nebunește. Și Domnul a vorbit lui Gad, văzătorul lui David, zicând: Du‐te și vorbește lui David zicând: Așa zice Domnul: Trei lucruri îți pun înainte: alege unul din ele și ți‐l voi face. Și Gad a venit la David și i‐a zis: Așa zice Domnul: Alege‐ți: sau trei ani de foamete, sau trei luni să fii nimicit dinaintea potrivnicilor tăi și să te ajungă sabia vrăjmașilor tăi, sau trei zile sabia Domnului și ciuma în țară și îngerul Domnului prăpădind în toate hotarele lui Israel. Și acum vezi ce cuvânt să duc aceluia care m‐a trimis! Și David a zis lui Gad: Sunt în mare strâmtorare: să cad, te rog, în mâna Domnului; căci îndurările lui sunt foarte mari; dar să nu cad în mâna omului! Și Domnul a trimis ciumă peste Israel și au căzut șaptezeci de mii de bărbați din Israel. Și Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalim, ca să‐l prăpădească. Și pe când prăpădea el, Domnul a văzut și s‐a căit de răul acela și a zis îngerului care prăpădea: Destul! Trage‐ți mâna acum. Și îngerul Domnului sta lângă aria lui Ornan, Iebusitul. Și David și‐a ridicat ochii și a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ și între ceruri și sabia trasă în mâna sa întinsă peste Ierusalim. Și David și bătrânii au căzut pe fețele lor, înveliți cu sac. Și David a zis lui Dumnezeu: Oare nu eu am poruncit să se numere poporul? Eu sunt acela care am păcătuit și am făcut rău, dar aceste oi ce au făcut? Rogu‐te, să fie mâna ta, Doamne Dumnezeul meu, peste mine și peste casa tatălui meu, dar nu peste poporul tău ca să fie loviți. Și îngerul Domnului a zis lui Gad să spună lui David ca David să se suie și să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, Iebusitul. Și David s‐a suit după cuvântul lui Gad, pe care‐l vorbise în numele Domnului. Și Ornan s‐a întors și a văzut pe înger; și cei patru fii ai săi care erau cu el s‐au ascuns. Și Ornan treiera grâu. Și David a venit la Ornan; și Ornan s‐a uitat și a văzut pe David și a ieșit din arie și s‐a plecat lui David cu fața la pământ. Și David a zis lui Ornan: Dă‐mi locul ariei să zidesc în ea un altar Domnului. Să mi‐l dai pe argint deplin și să înceteze rana de la popor. Și Ornan a zis lui David: Iați‐l și facă domnul meu, împăratul, ce este bine în ochii lui. Vezi dau boii pentru ardere de tot și carele de treierat pentru lemne și grâul pentru darul de mâncare; toate le dau. Și împăratul David a zis lui Ornan: Nu, ci‐l voi cumpăra negreșit pe argint deplin, căci nu voi lua ce este al tău pentru Domnul, ca să aduc o ardere de tot care să nu coste. Și David a dat lui Ornan pentru loc șase sute de sicli de aur în greutate. Și David a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi de tot și jertfe de pace și a chemat pe Domnul; și i‐a răspuns prin foc din ceruri pe altarul arderii de tot. Și Domnul a vorbit îngerului și și‐a vârît sabia iarăși în teacă. În vremea aceea, când a văzut David că Domnul îi răspunsese în aria lui Ornan, Iebusitul, a jertfit acolo. Și locașul Domnului, pe care‐l făcuse Moise în pustie, și altarul arderii de tot erau pe vremea aceea în înălțime la Gabaon. Dar David n‐a putut să se ducă înaintea lui ca să întrebe pe Dumnezeu, căci era îngrozit de sabia îngerului Domnului. Și David a zis: Aceasta este casa Domnului Dumnezeu și acesta este altarul arderii de tot pentru Israel. Și David a poruncit să adune pe străinii de loc care erau în țara lui Israel; și a pus cioplitori de pietre care să taie pietre cioplite spre a zidi casa lui Dumnezeu. Și David a pregătit fier mult pentru cuie la aripile porților și pentru scoabe; și aramă multă, fără măsură; și lemne de cedru fără număr, căci sidonienii și tirienii au adus lui David o mulțime de lemne de cedru. Și David a zis: Solomon, fiul meu, este tânăr și plăpând și casa care se va zidi Domnului trebuie să fie foarte mare în faimă și frumusețe în toate țările; voi face pregătire deci pentru ea. Și David a pregătit din belșug înaintea morții lui. Și a chemat pe Solomon, fiul său, și i‐a poruncit să zidească el casa Domnului, Dumnezeul lui Israel. Și David a zis lui Solomon: Fiul meu, a fost în inima mea să zidesc o casă numelui Domnului Dumnezeului meu. Dar cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Tu ai vărsat sânge mult și ai purtat războaie mari: să nu zidești o casă numelui meu, căci tu ai vărsat mult sânge pe pământ înaintea mea. Iată, ți se va naște un fiu, care va fi un om de odihnă; și‐i voi da odihnă înaintea tuturor vrăjmașilor săi de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon și în zilele lui voi da pace și liniște lui Israel. El va zidi o casă numelui meu; și îmi va fi fiu și eu îi voi fi tată; și eu voi întări scaunul de domnie al împărăției lui peste Israel în veac. Acum, fiul meu, Domnul să fie cu tine ca să propășești și să zidești o casă Domnului Dumnezeului tău, cum a zis el despre tine. Numai să‐ți dea Domnul înțelepciune și pricepere și să te pună peste Israel să păzești legea Domnului Dumnezeului tău. Atunci vei propăși, dacă vei lua seama să faci așezămintele și judecățile pe care le‐a poruncit Domnul lui Moise pentru Israel. Întărește‐te și îmbărbătează‐te! Nu te teme și nu te spăimânta! Și iată, în truda mea, am pregătit pentru casa Domnului o sută de mii de talanți de aur și de o mie de ori o mie de talanți de argint; și aramă și fier fără măsură, căci este foarte mult; și am pregătit lemne și pietre și tu vei mai adăuga la ele. Și cu tine sunt mulți lucrători: cioplitori de pietre și pietrari și tâmplari și meșteșugari iscusiți în tot felul de lucru. Aur, argint și aramă și fier este fără număr. Scoală‐te și lucrează și Domnul să fie cu tine. Și David a poruncit tuturor mai marilor lui Israel să ajute pe Solomon, fiul său, zicând: Oare nu este Domnul Dumnezeul vostru cu voi? Și oare nu v‐a dat el odihnă de jur împrejur? Căci a dat în mâna mea pe locuitorii țării și țara este supusă înaintea Domnului și înaintea poporului său. Acum puneți‐vă inima și sufletul să caute pe Domnul Dumnezeul vostru. Și sculați‐vă și zidiți locașul sfințit al Domnului Dumnezeu, ca să aduceți chivotul legământului lui Dumnezeu și uneltele sfinte ale lui Dumnezeu în casa care este de zidit numelui Domnului. Și David era bătrân și sătul de zile și a făcut pe Solomon, fiul său, împărat peste Israel. Și a adunat pe toți mai marii lui Israel și pe preoți și pe leviți. Și leviții au fost numărați de la treizeci de ani și mai sus: și numărul lor era, după capetele lor, bărbat după bărbat, treizeci și opt de mii. Din aceștia, douăzeci și patru de mii aveau să aibă privegherea peste lucrul casei Domnului și șase mii crau dregători și judecători: și patru mii erau ușieri; și patru mii lăudau pe Domnul din instrumente, pe care le‐am făcut eu, a zis David, pentru laudă. Și David i‐a împărțit în cete după fiii lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari. Dintre gherșoniți: Laedan și Șimei. Fiii lui Laedan: capul Iehiel și Zetam și Ioel, trei. Fiii lui Șimei: Șelomit și Haziel și Haran, trei. Aceștia erau capii caselor părintești ai lui Laedan. Și fiii lui Șimei: Iahat, Zina și Ieuș și Beria. Aceștia erau cei patru fii ai lui Șimei. Și Iahat era capul și Zina al doilea; și Ieuș și Beria n‐au avut mulți fii, pentru aceea s‐au numărat drept o casă părintească. Fiii lui Chehat: Amram, Ițehar, Hebron și Uziel, patru. Fiii lui Amram: Aaron și Moise. Și Aaron a fost deosebit, ca să fie sfințit ca preasfânt, el și fiii lui în veac, să ardă tămâie înaintea Domnului, să‐i slujească și să binecuvânteze în numele său în veac. Și Moise, omul lui Dumnezeu, fiii lui s‐au numit între seminția lui Levi. Și fiii lui Moise: Gherșom și Eliezer. Fiii lui Gherșom: Șebuel capul. Și fiii lui Eliezer: Rehabia capul. Și Eliezer n‐avea alți fii. Și fiii lui Rehabia erau foarte mulți. Fiii lui Ițehar: Șelomit capul. Fiii lui Hebron: Ieria capul, Amaria al doilea, Iahaziel al treilea, și Icameam al patrulea. Fiii lui Uziel: Mica era capul și Ișia al doilea. Fiii lui Merari: Mahli și Muși. Fiii lui Mahli: Eleazar și Chis. Și Eleazar a murit și n‐avea fii, ci fiice: și le‐au luat de neveste fiii lui Chis, frații lor. Fiii lui Mu și: Mahli și Eder și Ieremot, trei. Aceștia sunt fiii lui Levi, după casele lor părintești, părinții capi, după cum s‐au numărat, după numărul numelor, după capetele lor, care făceau lucrul slujbei casei Domnului de la douăzeci de ani și mai sus. Căci David a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel a dat odihnă poporului său și va locui în Ierusalim în veac. Și leviții nu vor mai purta locașul, nici vreuna din uneltele sale pentru slujba sa. Căci după cuvintele din urmă ale lui David a fost această numărare a fiilor lui Levi, de la douăzeci de ani și mai sus. Căci locul lor era să fie la îndemâna fiilor lui Aaron pentru slujba casei Domnului, peste curți și peste cămări și peste curățirea tuturor lucrurilor sfinte și lucrul slujbei casei lui Dumnezeu: și pentru pâinile de pus în șiruri și pentru floarea făinii pentru darul de mâncare și pentru turtele fără aluat și pentru cele coapte în tigăi și pentru cele muiate cu unt delemn și pentru orice măsură și greutate și ca să stea în fiecare dimineață să mulțumească și să laude pe Domnul, și tot așa seara; și pentru toate arderile de tot aduse Domnului în zilele de sabat la lunile noi și la sărbători, după număr, după orânduirea lor, necurmat înaintea Domnului; și ei țineau paza cortului întâlnirii și paza sfântului locaș, și paza fiilor lui Aaron, frații lor, pentru slujba casei Domnului. Și cetele fiilor lui Aaron: Fiii lui Aaron: Nadab și Abihu și Eleazar și Itamar. Și Nadab și Abihu au murit înaintea tatălui lor și n‐aveau fii; și Eleazar și Itamar făceau slujba de preoți. Și David i‐a împărțit, adică pe Țadoc, din fiii lui Eleazar și pe Ahimelec din fiii lui Itamar, după rânduiala lor în slujba lor. Și s‐au găsit mai mulți capi dintre fiii lui Eleazar decât între fiii lui Itamar și au fost împărțiți așa: din fiii lui Eleazar, șaisprezece capi ai caselor părintești și din fiii lui Itamar opt, după casele lor părintești. Au fost împărțiți prin sorț, unul cu altul, căci mai marii locașului sfânt și mai marii casei lui Dumnezeu erau din fiii lui Eleazar și din fiii lui Itamar. Și Șemaia, fiul lui Netaneel, cărturarul, unul din Leviți, i‐a scris înaintea împăratului și a mai marilor și a lui Țadoc preotul și a lui Ahimelec, fiul lui Abiatar, și a capilor părintești ai preoților și ai leviților: o casă părintească era luată pentru Eleazar și una luată pentru Itamar. Și sorțul întâi a ieșit pentru Iehoiarib; pentru Iedaia, al doilea; al treilea pentru Harim, al patrulea pentru Seorim; al cincilea pentru Malchia, al șaselea pentru Miiamin; al șaptelea pentru Hacoț, al optulea pentru Abia; al nouălea pentru Iosua, al zecelea pentru Șecania; al unsprezecelea pentru Eliașib, al doisprezecelea pentru Iachim; al treisprezecelea pentru Hupa, al patrusprezecelea pentru Ieșebeab; al cincisprezecelea pentru Bilga, al șaisprezecelea pentru Imer; al șaptesprezecelea pentru Hezir, al optsprezecelea pentru Hapițeț; al nouăsprezecelea pentru Petahia, al douăzecilea pentru Ezechiel; al douăzeci și unulea pentru Iachin, al douăzeci și doilea pentru Gamul; al douăzeci și treilea pentru Delaia, al douăzeci și patrulea pentru Maazia. Și aceasta era împărțirea lor în slujba lor, ca să vină în casa Domnului, după orânduirea lor prin Aaron, tatăl lor, cum îi poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel. Și ceilalți fii ai lui Levi: din fiii lui Amram: Șubael; din fiii lui Șubael, Iehdia. Din Rehabia, din fiii lui Rehabia: Ișia, capul. Din Ițehariți, Șelomot; din fiii lui Șelomol, Iahat. Și fiii lui Hebron: Ieria întâiul; Amaria al doilea; Iahaziel al treilea; Iecameam al patrulea. Fiii lui Uziel: Mica; din fiii lui Mica, Șamir; fratele lui Mica, Ișia; din fiii lui Ișia, Zaharia. Fiii lui Merari: Mahli și Muși; fiii lui Iaazia, fiul său. Fiii lui Merari: din Iaazia, fiul său: Șoham și Zacur, și Ibri; Din Mahli: Eleazar; și el n‐avea fii. Din Chis: Fiii lui Chis: Ierah meel. Și fiii lui Muși: Mahli și Eder și Ierimot. Aceștia sunt fiii Leviților, după casele lor părintești. Și aceștia au aruncat sorț ca și frații lor fiii lui Aaron înaintea împăratului David și a lui Țadoc și a lui Ahimelec și capilor părintești ai preoților și ai Leviților, capul părintesc ca și fratele său cel mai mic. Și David și mai marii oastei au deosebit pentru slujbă din fiii lui Asaf și ai lui Heman și ai lui Iedutun, pe cei care să prorocească cu harfe și cu psalteri și cu chimvale. Și numărul oamenilor întrebuințați la slujba lor era: din fiii lui Asaf: Zacur și Iosif și Netania și Așareela, fiii lui Asaf, sub mâna lui Asaf, care prorocia sub mâna împăratului. Din Iedutun, fiii lui Iedutun: Ghedalia și Țeri și Isai și Hașabia și Matitia și Șimei, șase, sub mâna tatălui lor Iedutun, care prorocia cu harfa, ca să laude și să mărească pe Domnul. Din Heman, fiii lui Heman: Buchia, Matania, Uziel, Șebuel și Ierimot, Hanania, Hanani, Eliata, Ghidalti și Romamti‐Ezer, Ioșbecașa, Maloti, Hotir, Mahaziot: toți aceștia erau fiii lui Heman, văzătorul împăratului, în cuvintele lui Dumnezeu, ca să înalțe cornul; și Dumnezeu a dat lui Heman patrusprezece fii și trei fiice. Toți aceștia erau sub mâna părinților lor, Asaf și Iedutun și Heman, la cântare în casa Domnului, cu chimvale, psalteri și harfe, pentru slujba casei lui Dumnezeu, sub mâna împăratului. Și numărul lor, cu frații lor care erau învățați în cântarea Domnului, toți încercați, erau două sute optzeci și opt. Și au aruncat sorți, unul cu altul, pentru însărcinările lor, cel mic ca și cel mare, învățătorul și învățăcelul. Și întâiul sorț a ieșit pentru Asaf lui Iosif; Ghedalia al doilea; el și frații săi și fiii săi erau doisprezece. Al treilea Zacur, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al patrulea Ițeri, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al cincilea, Netania, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al șaselea, Buchia, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al șaptelea, Iesareela, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al optulea, Isaia, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al nouălea, Matania, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al zecelea, Șimei, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al unsprezecelea, Azareel, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al doisprezecelea, Hașabia, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al treisprezecelea, Șubael, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al patrusprezecelea, Matitia, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al cincisprezecelea, Ieremot, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al șaisprezecelea, Hanania, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al șaptesprezecelea, Ioșbecașa, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al optsprezecelea, Hanani, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al nouăsprezecelea, Maloti, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al douăzecilea, Eliata, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al douăzeci și unulea, Hotir, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al douăzeci și doilea, Ghidalti, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al douăzeci și treilea, Mahaziot, fiii săi și frații săi, doisprezece. Al douăzeci și patrulea Romamti‐Ezer, fiii săi și frații săi, doisprezece. Cetele ușierilor. Dintre coreiți: Meșelemia, fiul lui Core, din fiii lui Asaf. Și Meșelemia a avut fii: Zaharia, întâiul născut; Iediael, al doilea; Zebadia, al treilea; Iatniel, al patrulea; Elam, al cincilea; Iohanan, al șaselea; Elioenai, al șaptelea. Și fiii lui Obed‐Edom: Șemaia, întâiul născut; Iozabad, al doilea; loah, al treilea; Sacar, al patrulea; Netaneel, al cincilea; Amiel, al șaselea; Isahar, al șaptelea; Peultai, al optulea; căci Dumnezeu l‐a binecuvântat. Și lui Șemaia, fiul său, i s‐au născut fii care au cârmuit în casa tatălui lor, căci erau bărbăți viteji. Fiii lui Șemaia: Otni și Refael și Obed. Elzabad și frații săi, oameni voinici, Elihu și Semaia. Toți aceștia erau din fiii lui Obed‐Edom: și fiii lor și frații lor, bărbați voinici, puternici pentru slujbă, șaizeci și doi din Obed‐Edom. Fiii și frații lui Meșelemia, oameni voinici, optsprezece. Și Hosa, dintre fiii lui Merari, a avut fii: Șimri, capul, deși nu era întâiul născut, dar tatăl său l‐a pus cap. Hilchia, al doilea; Tebalia, al treilea; Zaharia, al patrulea; toți fiii și frații lui Hosa, treisprezece. Dintre aceștia erau cetele ușierilor ale capilor lor bărbătești, având sarcini împreună cu frații lor, pentru facerea slujbei în casa Domnului. Și au aruncat sorți, cel mic ca și cel mare, după casele lor părintești, pentru fiecare poartă. Și sorțul dinspre răsărit a căzut pe Șelemia. Și au aruncat sorți pentru Zaharia, fiul său, sfetnic înțelept; și sorțul său a ieșit spre miazănoapte; pentru Obed‐Edom spre miazăzi și pentru fiii săi casa de merinde. Pentru Șupim și Hosa spre apus, cu poarta Șalechet, la calea suișului, o strajă în fața altei străji. Spre răsărit erau șase Leviți, spre miazănoapte patru pe zi, spre miazăzi patru pe zi și în casa de merinde doi, doi. Lângă Parbar, spre apus, patru pe cale, doi lângă Parbar. Acestea sunt cetele ușierilor din fiii coreiților și din fiii lui Merari. Și leviții: Ahia era peste vistieriile casei lui Dumnezeu și peste vistieriile lucrurilor sfințite. Fiii lui Laedan, fiii gherșoniților lui Laedan, capii părintești ai lui Laedan, Gherșonitul, erau: Iehieli. Fiii lui Iehieli: Zetam și Ioel, fratele său, peste vistieriile casei Domnului. Din amramiți, din ițehariți, din hebroniți, din uzieliți… Și Șebuel, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, era mai mare peste vistierii. Și frații săi din Eliezer: Rehabia, fiul său, și Isaia, fiul său, și Ioram, fiul său, și Zicri, fiul său, și Șelomit, fiul său. Acest Șelomit și frații săi erau peste toate vistieriile lucrurilor sfințite, pe care le sfințiseră împăratul David și capii părintești, mai marii peste mii și peste sute, și mai marii oastei. Le sfințiseră din războaie și din prăzi, ca să întrețină casa Domnului. Și tot ce sfințise Samuel, văzătorul, și Saul fiul lui Chis, și Abner, fiul lui Ner, și Ioab, fiul Țeruiei: tot ce era sfințit, era sub mâna lui Șelomit și a fraților săi. Din ițehariți: Chenania și fiii săi erau pentru treburile dinafară peste Israel ca dregători și judecători. Din hebroniți: Hașabia și frații săi, o mie șapte sute de bărbați voinici puși peste Israel dincoace de Iordan spre apus pentru toate treburile Domnului și pentru slujba împăratului. Din hebroniți, Ieria era capul hebroniților după neamurile lor, după părinți. În al patruzecilea an al domniei lui David au fost căutați și s‐au găsit între ei la Iaezer în Galaad bărbați voinici. Și frații săi, bărbați voinici, erau două mii șapte sute, capi părintești; și împăratul David i‐a pus peste rubeniți și gadiți și jumătatea seminției lui Manase, pentru toate treburile lui Dumnezeu și pentru treburile împăratului. Și copiii lui Israel după numărul lor, capii părintești și mai marii peste mii și sute, și dregătorii lor, slujeau împăratului, în toate treburile cetelor lor, care intrau și ieșeau din lună în lună în toate lunile anului; fiecare ceată avea douăzeci și patru de mii. Peste ceata întâi pentru luna întâi era Iașobeam, fiul lui Zabdiel; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. El era din fiii lui Pereț, capul tuturor mai marilor oastei pentru luna întâi. Și peste ceata pentru luna a doua era Dodai, Ahohitul; și în ceata sa era Miclot, cârmuitor; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. Al treilea mai mare al oastei pentru luna a treia era Benaia, fiul lui Iehoiada, preotul, capul; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. Acest Benaia era un viteaz din cei treizeci și peste cei treizeci; și în ceata sa era Amizadab, fiul său. Al patrulea, pentru luna a patra, era Asael, fratele lui Ioab; și Zebadia, fiul său, după el: și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. Al cincilea, pentru luna a cincea, era mai marele Șamehut, Izrahitul; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. Al șaselea, pentru luna a șasea era Ira, fiul lui Icheș, Tecoitul: și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. Al șaptelea, pentru luna a șaptea, era Heleț, Pelonitul, din copiii lui Efraim; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. Al optulea, pentru luna a opta, era Sibecai, Hușatitul, din Zerahiți; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. Al nouălea, pentru luna a noua, era Abiezer, Anatotitul, din Beniaminiți; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. Al zecelea, pentru luna a zecea, era Maharai, Netofatitul, din Zerahiți, și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. Al unsprezecelea, pentru luna a unsprezecea, era Benaia, Piratonitul, din copiii lui Efraim; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. Al doisprezecelea, pentru luna a douăsprezecea, era Heldai, Netofatitul, de la Otniel; și în ceata sa erau douăzeci și patru de mii. Și peste semințiile lui Israel erau: pentru rubeniți era mai mare Eliezer, fiul lui Zicri; pentru simeoniți: Șefatia, fiul lui Maaca; pentru leviți: Hașabia, fiul lui Chemuel; pentru aaroniți: Țadoc; pentru Iuda: Elihu, din frații lui David; pentru Isahar: Omri, fiul lui Micael; pentru Zabulon: Ișemaia, fiul lui Obadia; pentru Neftali: Ierimot, fiul lui Azriel; pentru fiii lui Efraim: Hosea, fiul lui Azazia; pentru jumătatea seminției lui Manase: Ioel, fiul lui Pedaia; pentru jumătatea seminției lui Manase în Galaad; Ido, fiul lui Zaharia; pentru Beniamin: Iaasiel, fiul lui Abner; pentru Dan: Azareel, fiul lui Ieroham. Aceștia sunt mai marii semințiilor lui Israel. Și David n‐a pus numărul lor de la douăzeci ani și mai jos, căci Domnul zisese că va înmulți pe Israel ca stelele cerului. Ioab, fiul Țeruiei, a început să numere, dar n‐a sfârșit; și pentru aceasta a fost mânia Domnului peste Israel și numărul n‐a fost pus în istoria cronicilor împăratului David. Și peste vistieriile împăratului era Azmavet, fiul lui Adiel; și peste vistieriile din câmp, din cetăți, din sate și din turnuri, era Ionatan, fiul lui Ozia. Și peste lucrătorii câmpului la aratul ogorului era Ezri, fiul lui Chelub. Și peste vii era Șimei, Ramatitul; și peste vistieriile de vin din vii era Zabdi, Șefamitul. Și peste măslini și sicomorii care erau în vale era Baal‐Hanan, Ghederitul; și peste vistieriile de untdelemn, Ioaș. Și peste boii care pășteau în Saron era Șitrai, Saronitul; și peste boii care erau în văi era Șafat, fiul lui Adlai. Și peste cămile era Obil, Ismaelitul, și peste măgari Iehdia, Meronotitul. Și peste oi era Iaziz, Hagarenitul. Toți aceștia erau mai mari peste avutul împăratului David. Și Ionatan, unchiul lui David, era sfetnic, bărbat înțelept și cărturar; și Iehiel, fiul lui Hacmoni, era cu fiii împăratului. Și Ahitofel era sfetnicul împăratului și Hușai, Architul, era prietenul împăratului. Și după Ahitofel erau Iehoiada, fiul lui Benaia, și Abiatar; și mai marele oastei împăratului era Ioab. Și David a adunat la Ierusalim pe toți mai marii lui Israel, pe mai marii semințiilor și pe mai marii cetelor care slujeau împăratului și pe mai marii peste mii și pe mai marii peste sute și pe mai marii peste tot avutul și peste toate turmele împăratului și peste fiii săi, împreună cu dregătorii și cu cei viteji și pe toți bărbații voinici. Și David împăratul a stătut în picioare și a zis: Ascultați‐mă, frații mei și poporul meu! A fost în inima mea să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului și pentru așternutul picioarelor Dumnezeului nostru; și am făcut pregătiri pentru zidire. Dar Dumnezeu mi‐a zis: Să nu zidești o casă numelui meu, căci ești om de război și ai vărsat sânge. Domnul Dumnezeul lui Israel m‐a ales pe mine din toată casa tatălui meu, ca să fiu împărat peste Israel în veac; căci pe Iuda l‐a ales domnitor; și din casa lui Iuda, casa tatălui meu, și dintre fiii tatălui meu a găsit plăcere în mine ca să mă facă împărat peste tot Israelul. Și dintre toți fiii mei, (căci Domnul mi‐a dat mulți fii) a ales pe Solomon, fiul meu, ca să șadă pe scaunul de domnie al împărăției Domnului peste Israel. Și mi‐a zis: Solomon, fiul tău, va zidi casa mea și curțile mele, căci mi l‐am ales fiu și eu îi voi fi tată. Și voi întări împărăția lui în veac, dacă va fi statornic să facă poruncile mele și judecățile mele, ca astăzi. Și acum în ochii întregului Israel, obștea Domnului, și înaintea urechilor Dumnezeului nostru: păziți și căutați toate poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți țara cea bună și s‐o lăsați moștenire copiilor voștri după voi în veac. Și tu, Solomon, fiul meu, cunoaște pe Dumnezeul părintelui tău și slujește‐i cu inimă desăvârșită și cu suflet voitor; căci Domnul cercetează toate inimile și înțelege toate închipuirile gândurilor. Dacă‐l vei căuta, el va fi găsit de tine; dar dacă‐l vei părăsi, și el te va lepăda în veac. Ia seama acum că Domnul te‐a ales ca să zidești o casă pentru locașul sfințit. Întărește‐te și lucrează. Și David a dat lui Solomon, fiul său, chipul pridvorului templului și al caselor sale și al vistieriilor sale și al odăilor sale de sus și al odăilor sale dinăuntru și al casei scaunului îndurării și chipul a tot ce era în el, prin Duhul, pentru curțile casei Domnului și pentru toate odăile de jur împrejur, pentru vistieriile casei lui Dumnezeu și pentru vistieriile lucrurilor sfințite și pentru cetele preoților și ale leviților și pentru toată lucrarea slujbei casei Domnului și pentru toate uneltele de slujbă în casa Domnului: și aur în greutate pentru lucrurile de aur, pentru toate uneltele fiecărui fel de slujbă; și argint pentru toate uneltele de argint, după greutate, pentru toate uneltele fiecărui fel de slujbă; și greutatea sfeșnicelor de aur și a candelelor de aur, după greutatea fiecărui sfeșnic și a candelelor sale: și pentru sfeșnicele de argint, argint după greutate pentru sfeșnic și pentru candelele sale, după întrebuințarea fiecărui sfeșnic: și aur după greutate pentru mesele pâinilor de pus în șiruri, pentru fiecare masă; și argint pentru mesele de argint: și aur curat pentru furculițe și farfurii și cești: și pentru lighenușele de aur după greutate, pentru fiecare lighenuș: și argint pentru lighenușele de argint, după greutate, pentru fiecare lighenuș; și pentru altarul tămâiei aur curat după greutate; și chipul carului heruvimilor de aur care întindeau aripile lor și acopereau chivotul legământului Domnului. Totul, a zis David, toată lucrarea chipului, m‐a făcut Domnul s‐o pricep în scris, prin mâna lui peste mine. Și David a zis lui Solomon, fiul său: Întărește‐te și îmbărbătează‐te și lucrează; nu te teme și nu te spăimânta! Căci Domnul, Dumnezeul meu, este cu tine. El nu te va lăsa, nici nu te va părăsi până nu se va sfârși tot lucrul pentru slujba casei Domnului. Și iată aici cetele preoților și ale leviților pentru toată slujba casei lui Dumnezeu: și cu tine sunt, în tot felul de lucruri, tot felul de oameni binevoitori și iscusiți în tot felul de lucrări: și mai marii și tot poporul sunt la toate cuvintele tale. Și împăratul David a zis către întreaga obște: Solomon, fiul meu, singurul pe care l‐a ales Dumnezeu, este tânăr și plăpând și lucrul este mare: căci palatul nu este pentru oameni ci pentru Domnul Dumnezeu. Și am pregătit după toată puterea mea pentru casa Dumnezeului meu: aur pentru cele de aur și argint pentru cele de argint și aramă pentru cele de aramă, fier pentru cele de fier și lemn pentru cele de lemn; pietre de onix și pietre de legat, pietre scânteitoare și de felurite colori și tot felul de pietre scumpe și pietre de marmoră, în mulțime. Și încă, fiindcă mi‐am pus plăcerea în casa Dumnezeului meu, și având o vistierie a mea de aur și de argint, dau pentru casa Dumnezeului meu pe lângă tot ce am pregătit pentru casa locașului sfânt, trei mii de talanți de aur din aurul de Ofir și șapte mii de talanți de argint curățit pentru îmbrăcarea pereților caselor: aur pentru cele de aur și argint pentru cele de argint și pentru tot felul de lucrare făcută de mâinile meșteșugarilor. Și cine este gata să‐și umple mâna astăzi pentru Domnul? Și mai marii părintești și mai marii semințiilor lui Israel și mai marii peste mii și peste sute și mai marii peste avutul împăratului au adus de bunăvoie și au dat pentru lucrul casei lui Dumnezeu cinci mii de talanți de aur și zece mii de darici, și zece mii de talanți de argint și optsprezece mii de talanți de aramă și o sută de mii de talanți de fier. Și la cine s‐au găsit pietre scumpe a dat la visteria casei Domnului, sub mâna lui Iehiel, Gherșonitul. Și poporul s‐a bucurat pentru că aduseseră de bunăvoie, căci dăruiau de bunăvoie cu o inimă desăvârșită Domnului; și David împăratul s‐a bucurat și el cu mare bucurie. Și David a binecuvântat pe Domnul în ochii întregii obști și David a zis: Binecuvântat să fii, Doamne Dumnezeul tatălui nostru Israel, din veac în veac. A ta, Doamne, este mărimea și puterea și slava și biruința și măreția; căci tot ce este în ceruri și pe pământ este al tău; a ta, Doamne, este împărăția, și tu ești înălțat drept Cap peste toate. Și averile și slava sunt de la tine și tu cârmuiești peste toate; și în mâna ta este tărie și putere; și în mâna ta este să faci mare și să dai tărie tuturor. Și acum, Dumnezeul nostru, îți mulțumim și lăudăm numele tău cel slăvit. Dar cine sunt eu și ce este poporul meu, ca să putem dărui de bună voie în felul acesta? Căci totul este de la tine și noi ți‐am dat din mâna ta. Căci noi suntem străini de loc înaintea ta și oaspeți, ca toți părinții noștri; zilele noastre pe pământ sunt ca o umbră și nu este nicio nădejde. Doamne Dumnezeul nostru, toată această grămadă, pe care am pregătit‐o spre a‐ți zidi o casă pentru numele tău cel sfânt, este din mâna ta și totul este al tău. Și știu, Dumnezeul meu, și că tu cerci inima și îți place neprihănirea și în neprihănirea inimii mele am dăruit de bună voie toate acestea; și am văzut cu bucurie pe poporul tău care se află aici, dăruindu‐ți de bună voie. Doamne, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și lui Israel, părinții noștri, păstrează în veac aceasta, ca închipuire a gândurilor inimii poporului tău și îndreaptă‐le inimile spre tine. Și dă lui Solomon, fiul meu, o inimă desăvârșită, ca să păzească poruncile tale, mărturiile tale și așezămintele tale și să facă totul și să zidească palatul pentru care am făcut pregătire. Și David a zis către toată obștea: Binecuvântați pe Domnul Dumnezeul vostru. Și toată obștea a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul părinților lor și și‐au plecat capetele și s‐au închinat Domnului și împăratului. Și a doua zi după aceea au jertfit jertfe Domnului și au adus arderi de tot Domnului: o mie de tauri, o mie de berbeci, o mie de miei, cu darurile lor de băutură, și mulțime de jertfe, pentru tot Israelul. Și au mâncat și au băut înaintea Domnului în ziua aceea cu mare bucurie. Și au făcut împărat a doua oară pe Solomon, fiul lui David, și l‐au uns Domnului să fie domn, și pe Țadoc să fie preot. Și Solomon a șezut pe scaunul de domnie al Domnului ca împărat în locul lui David, tatăl său, și a propășit; și tot Israelul l‐a ascultat. Și toți mai marii și vitejii și de asemenea toți fiii împăratului David au dat mâna lui Solomon împăratul. Și Domnul a mărit nespus pe Solomon în ochii întregului Israel, și a dăruit peste el strălucire împărătească așa cum n‐a avut niciun împărat peste Israel mai înainte de el. Și David, fiul lui Isai, a domnit peste tot Israelul. Și zilele cât a domnit el peste Israel au fost patruzeci de ani. La Hebron a domnit șapte ani și la Ierusalim a domnit treizeci și trei. Și a murit la bună bătrânețe, sătul de zile, de avere și de slavă; și Solomon, fiul său, s‐a făcut împărat în locul său. Și faptele lui David împăratul, cele dintâi și cele de pe urmă, iată sunt scrise în cuvintele lui Samuel văzătorul și în cuvintele lui Natan, prorocul, și în cuvintele lui Gad, văzătorul, cu toată domnia lui și cu puterea lui și cu vremurile care au trecut peste el și peste Israel și peste toate împărățiile țărilor. Și Solomon, fiul lui David, s‐a întărit în împărăția sa și Domnul Dumnezeul său era cu el și l‐a mărit nespus. Și Solomon a vorbit către tot Israelul, către mai marii peste mii și peste sute și către judecători și către toți domnii întregului Israel, capi părintești. Și Solomon și toată obștea cu el s‐au dus la înălțimea care era la Gabaon, căci acolo era cortul întâlnirii lui Dumnezeu pe care‐l făcuse Moise, slujitorul Domnului, în pustie. Dar David suise chivotul lui Dumnezeu de la Chiriat‐Iearim în locul pe care i‐l pregătise David, căci îi întinsese un cort la Ierusalim. Și altarul de aramă pe care‐l făcuse Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, era acolo înaintea locașului Domnului; și Solomon și obștea l‐au căutat. Și Solomon s‐a suit acolo înaintea Domnului pe altarul de aramă care era înaintea cortului întâlnirii și a adus o mie de arderi de tot pe el. În aceeași noapte Dumnezeu s‐a arătat lui Solomon și i‐a zis: Cere ce să‐ți dau. Și Solomon a zis lui Dumnezeu: Tu ai arătat mare îndurare lui David, tatăl meu, și m‐ai făcut împărat în locul său. Acum Doamne, Dumnezeule, fă să se întărească cuvântul tău către David, tatăl meu, căci m‐ai făcut împărat peste un popor foarte numeros, ca pulberea pământului. Dă‐mi acum înțelepciune și cunoștință, ca să pot ieși și intra înaintea acestui popor, căci cine poate judeca pe acest popor mare al tău? Și Dumnezeu a zis lui Solomon: Pentru că aceasta este în inima ta, și n‐ai cerut avuție, bogății, cinste, nici viața celor ce te urăsc, și n‐ai cerut zile multe, ci ți‐ai cerut înțelepciune și cunoștință ca să poți judeca poporul meu peste care te‐am făcut împărat: înțelepciune și cunoștință îți sunt date și îți voi da avuție, bogății și cinste, asemenea cărora n‐au avut împărații care au fost înainte de tine și niciunul după tine nu va avea asemenea. Și Solomon a venit de la înălțimea din Gabaon la Ierusalim înaintea cortului întâlnirii și a domnit peste Israel. Și Solomon a adunat care și călăreți; și avea o mie patru sute de care și douăsprezece mii de călăreți; și i‐a așezat în cetățile pentru care și cu împăratul la Ierusalim. Și împăratul a făcut argintul și aurul în Ierusalim ca pietrele, și cedrii ca sicomorii care sunt în vale, în mulțime. Și caii pe care‐i avea Solomon erau aduși din Egipt; negustorii împăratului îi primeau in cete, fiecare ceată cu un preț. Și suiau și aduceau din Egipt un car pentru șase sute sicli de argint și un cal pentru o sută cincizeci. Și așa au adus prin mâinile lor pentru toți împărații hetiților și pentru împărații Siriei. Și Solomon a hotărât să zidească o casă numelui Domnului și o casă pentru împărăția sa. Și Solomon a numărat șaptezeci de mii de oameni să poarte sarcinile și optzeci de mii de cioplitori pe munte și trei mii șase sute ca să privegheze peste ei. Și Solomon a trimis la Hiram, împăratul Tirului, zicând: Cum ai făcut lui David, tatăl meu, și i‐ai trimis cedri să‐și zidească o casă, pentru ca să locuiască în ea, fă și mie. Iată zidesc o casă numelui Domnului Dumnezeului meu ca să i‐o sfințese să ard înaintea lui tămâie mirositoare și pentru așezarea necurmată a pâinilor și pentru arderile de tot de dimineață și de seară, și la sabate și la lunile noi și la sărbătorile Domnului Dumnezeului nostru. Aceasta este în veac pentru Israel. Și casa pe care o voi zidi este mare: căci Dumnezeul nostru este mai mare decât toți dumnezeii. Dar cine‐i poate zidi o casă? Căci cerurile și cerurile cerurilor nu‐l pot cuprinde; și cine sunt eu să‐i zidesc o casă, decât numai ca să ard tămâie înaintea lui? Și acum trimite‐mi un bărbat iscusit să lucreze în aur și în argint și în aramă și în fier și în purpură și în cârmezin și albastru și care să știe să facă săpături, ca să stea cu bărbații iscusiți care sunt la mine în Iuda și in Ierusalim, pe care i‐a pregătit David, tatăl meu. Și trimite‐mi și lemn de cedru, de chiparos și de algumim, din Liban; căci știu că slujitorii tăi se pricep la tăiatul lemnelor în Liban. Și iată, slujitorii mei vor fi cu slujitorii tăi. Și să‐mi pregătească lemn mult, căci casa pe care o zidesc va fi mare și minunată. Și iată, voi da tăietorilor, slujitorilor tăi, care vor tăia lemnul, douăzeci de mii de cori de grâu treierat și douăzeci de mii de cori de orz și douăzeci de mii de baturi de vin și douăzeci de mii de baturi de untdelemn. Și Hiram, împăratul Tirului, a zis în scrisoarea pe care a trimis‐o lui Solomon: Fiindcă Domnul a iubit pe poporul său te‐a făcut împărat peste ei. Și Hiram a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care a făcut cerurile și pământul, care a dat împăratului David un fiu înțelept, priceput și cu minte, care va zidi o casă Domnului și o casă pentru împărăția sa. Și acum, îți trimit un bărbat iscusit și cu minte, pe Huram‐Abi, fiul unei femei din fiicele lui Dan și tatăl lui era un bărbat din Tir, priceput să lucreze în aur și în argint, în aramă, în fier, în piatră și în lemn, în purpură, în albastru și în in subțire și în cârmezin și să facă tot felul de săpătură și pentru născocirea a tot felul de planuri ce i se vor da, cu oamenii tăi iscusiți și cu oamenii iscusiți ai domnului meu David, tatăl tău. Și acum, domnul meu să trimeată slujitorilor săi grâul și orzul, untdelemnul și vinul de care a vorbit. Și vom tăia lemn din Liban după toată trebuința ta și ți‐l vom aduce în plute pe mare la Iafo și‐l vei sui la Ierusalim. Și Solomon a numărat pe toți străinii care erau în țara lui Israel, după numărătoarea cu care‐i numărase David, tatăl său, și s‐au găsit o sută cincizeci și trei de mii sase sute. Și a pus șaptezeci de mii din ei să fie purtători de sarcini și optzeci de mii cioplitori în munți și trei mii șase sute priveghetori care să țină pe popor la lucru. Și Solomon a început a zidi casa Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, unde se arătase Domnul tatălui său David, în locul pe care‐l pregătise David în aria lui Ornan, Iebusitul. Și a început să zidească în a doua zi a lunii a doua, în al patrulea an al domniei sale. Și acestea au fost temeliile lui Solomon pentru zidirea casei lui Dumnezeu: lungimea în coți după măsura dintâi era de șaizeci de coți și lărgimea douăzeci de coți. Și pridvorul care era înainte, lungimea lui era după lărgimea casei, de douăzeci de coți, și înălțimea o sută douăzeci de coți. Și a acoperit‐o pe dinăuntru cu aur curat. Și casa cea mare a îmbrăcat‐o cu lemn de chiparos, pe care l‐a îmbrăcat cu aur curat și a pus peste el finici și lanțuri. Și a îmbrăcat casa cu pietre scumpe spre frumusețe și aurul era aur din Parvaim. Și a îmbrăcat cu aur casa, grinzile, pragul și pereții ei și ușile ei și a săpat heruvimi pe pereți. Și a făcut casa sfintei sfintelor: lungimea ei, după lărgimea casei, douăzeci de coți, și lărgimea ei douăzeci de coți; și a îmbrăcat‐o cu aur bun, șase sute de talanți. Și greutatea cuielor era de cincizeci de sicli de aur. Și a îmbrăcat cu aur odăile de sus. Și în casa sfintei sfintelor a făcut doi heruvimi, lucru de săpător, și i‐au îmbrăcat cu aur. Și aripile heruvimilor erau de douăzeci de coți lungime; o aripă a unuia de cinci coți, atingea peretele casei, și cealaltă aripă de cinci coți atingea aripa celuilalt heruvim. Și aripa celuilalt heruvim, de cinci coți, atingea peretele casei și aripa cealaltă de cinci coți se lipea de aripa celuilalt heruvim. Aripile acestor heruvimi se în‐tindeau douăzeci de coți: și stăteau pe picioarele lor și fețele lor erau spre casă. Și a făcut perdeaua de albastru și de purpură și de cârmezin și de in subțire și a făcut heruvimi pe ea. Și a mai făcut înaintea casei doi stâlpi înalți de treizeci și cinci de coți, și coperișul care era pe creștetul fiecăruia din ei era de cinci coți. Și a făcut lanțuri în partea dinapoi și le‐a pus pe capetele stâlpilor; și a făcut o sută de rodii și le‐a pus pe lanțuri. Și a așezat stâlpii înaintea templului, unul la dreapta și unul la stânga; și a pus numele celui din dreapta Iachin și numele celui din stânga Boaz. Și a făcut un altar de aramă de douăzeci de coți lungime, douăzeci de coți lățime și zece coți înălțime. Și a făcut marea turnată, de zece coți de la margine la margine, rotundă de jur împrejur și de cinci coți înălțime; și un fir de treizeci de coți o înconjura. Și supt ea era o asemănare de boi de jur împrejur înconjurând‐o; zece la un cot înconjurau marea de jur împrejur; două rânduri de boi erau turnați dintr‐o turnătură cu ea. Ea sta pe doisprezece boi: trei priveau spre miazănoapte și trei priveau spre apus și trei priveau spre miazăzi și trei priveau spre răsărit: și marea era pe ei și toate părțile dinapoi ale lor erau înăuntru. Și grosimea ei era de un lat de mână; și marginea ei făcută ca lucrul marginii unei cești, ca floarea de crin; trei mii de bați încăpeau în ea. Și a făcut zece spălătoare și a pus cinci la dreapta și cinci la stânga, pentru spălarea în ele; spălau în ele cele ce pregăteau pentru arderea de tot: și marea era pentru preoți, ca să se spele în ea. Și a făcut zece sfeșnice de aur, după rânduiala privitoare la ele; și le‐a pus în templu, cinci la dreapta și cinci la stânga. Și a făcut zece mese și le‐a pus în templu, cinci la dreapta și cinci la stânga, și a făcut o sută de farfurii de aur. Și a făcut curtea preoților și curtea cea mare și uși spre curte și a îmbrăcat ușile lor cu aramă. Și marea a pus‐o în partea dreaptă, către răsărit, spre miazăzi. Și Hiram a făcut oalele și lopețile și farfuriile. Și Hiram a sfârșit de făcut lucrul pe care l‐a făcut pentru împăratul Solomon în casa lui Dumnezeu: doi stâlpi și gămăliile și coperișurile care erau pe capul celor doi stâlpi; și cele două rețele ca să acopere cele două gămălii ale coperișurilor care erau pe capul stâlpilor; și cele patru sute de rodii pentru cele două rețele; două rânduri de rodii pentru o rețea, ca să acopere cele două gămălii ale coperișurilor care erau pe stâlpi. Și a făcut picioarele și a făcut spălătoarele de pe picioare; marea și cei doisprezece boi de sub ea. Și oalele și lopețile și furculițele și toate uneltele lor Huram‐Abi le‐a făcut împăratului Solomon pentru casa Domnului din aramă lustruită. Împăratul le‐a turnat în șesul Iordanului, în pământul cleios dintre Sucot și Țereda. Și Solomon a făcut toate aceste unelte foarte multe, căci nu s‐a cercetat greutatea aramei. Și Solomon a făcut toate uneltele care erau în casa lui Dumnezeu: altarul de aur și mesele pe care era pâinea punerii înainte; și sfeșnicele și candelele lor ca să ardă, după rânduială, înaintea părții dinapoi, de aur curat; și florile și candelele și mucările de aur, și aur desăvârșit; și mucările și farfuriile și lingurile și cădelnițele de aur curat: și intrarea casei, ușile sale dinăuntru pentru sfânta sfintelor și ușile casei, ale templului, erau de aur. Și tot lucrul pe care‐l făcuse Solomon pentru casa Domnului s‐a sfârșit. Și Solomon a adus în ea toate lucrurile pe care le sfințise David, tatăl său; și argintul și aurul și toate uneltele le‐a pus în vistieriile casei lui Dumnezeu. Atunci Solomon a adunat la Ierusalim pe bătrânii lui Israel și pe toți capii semințiilor, pe mai marii părinților copiilor lui Israel, ca să aducă chivotul legământului Domnului din cetatea lui David, adică Sionul. Și toți bărbații lui Israel s‐au adunat la împărat la sărbătoarea care era în luna a șaptea. Și toți bătrânii lui Israel au venit: și leviții au ridicat chivotul. Și au adus chivotul și cortul întâlnirii și toate uneltele sfinte care erau în cort; preoții, leviții le‐au adus. Și împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel care se adunase la el înaintea chivotului au jertfit oi și boi care nu se puteau număra, nici socoti de mulțime. Și preoții au adus chivotul legământului Domnului la locul său în partea dinapoi a casei, în sfânta sfintelor, sub aripile heruvimilor. Și heruvimii întindeau aripile peste locul chivotului, și heruvimii acopereau chivotul și pârghiile lui deasupra. Și pârghiile erau așa de lungi că se vedeau capetele pârghiilor, afară din chivot, înaintea părții dinapoi, dar nu se vedeau dinafară. Și sunt acolo până în ziua de astăzi. Nu era nimic în chivot decât cele două table, pe care le‐a pus Moise acolo pe Horeb, unde a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel când au ieșit din Egipt. Și a fost așa: când ieșeau preoții din sfânta, (căci toți preoții care erau de față se sfințiseră, căci n‐au mai păzit cetele. și leviții, care erau cântăreții ei toți, Asaf și Heman și Iedutun și fiii lor și frații lor, înveșmântați în in subțire, au stătut cu chimvale și psalteri și harfe la capătul de răsărit al altarului, și cu ei o sută douăzeci de preoți care suflau din trâmbițe:) a fost așa: când trâmbițașii și cântăreții au fost ca un singur om, ca să facă să se audă un singur glas în laudă și mulțumire Domnului și când și‐au ridicat glasul cu trâmbițe și chimvale și instrumente de muzică și lăudau pe Domnul zicând: Căci este bun, căci în veac ține îndurarea lui! atunci casa, casa Domnului s‐a umplut cu un nor. Și preoții n‐au putut sta să slujească din pricina norului, căci slava Domnului umpluse casa lui Dumnezeu. Atunci Solomon a zis: Domnul a zis că va locui în întuneric adânc. Dar eu ți‐am zidit o casă de locuit și un loc ca să locuești în veac. Și împăratul și‐a întors fața și a binecuvântat toată obștea lui Israel; și toată obștea lui Israel stătea în picioare. Și a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a vorbit cu gura sa lui David, tatăl meu, și a împlinit cu mâna sa cuvântul său, zicând: Din ziua în care am scos pe poporul meu din țara Egiptului, n‐am ales dintre toate semințiile lui Israel nici o cetate în care să se zidească o casă, pentru ca să fie numele meu acolo; și n‐am ales niciun bărbat să fie domn peste poporul meu Israel. Ci am ales Ierusalimul, ca numele meu să fie acolo și am ales pe David, ca să fie peste poporul meu Israel. Și era în inima lui David, tatăl meu, să zidească o casă numelui Domnului Dumnzeului lui Israel. Dar Domnul a zis lui David, tatăl meu: Fiindcă era în inima ta să zidești o casă numelui meu, bine ai făcut că este în inima ta; dar nu tu să zidești casa; ci fiul tău, care va ieși din coapsele tale, el să zidească o casă numelui meu. Și Domnul a împlinit cuvântul său pe care‐l vorbise și eu m‐am ridicat în locul lui David, tatăl meu, și șed pe scaunul de domnie al lui Israel, cum a zis Domnul, și am zidit o casă numelui Domnului Dumnezeului lui Israel; și am pus acolo chivotul în care este legământul Domnului, pe care l‐a făcut cu copiii lui Israel. Și a stătut înaintea altarului Domnului, în fața întregii obști a lui Israel, și și‐a întins mâinile. Căci Solomon făcuse o treaptă de aramă și o așezase în mijlocul curții, de cinci coți lungime și cinci coți lățime și trei coți înălțime; și a stat pe ea și a îngenunchiat în genunchi înaintea întregii obști a lui Israel și și‐a întins mâinile spre ceruri. Și a zis: Doamne Dumnezeul lui Israel! nu este Dumnezeu asemenea ție în ceruri și pe pământ; tu care păstrezi legământul și îndurarea către slujitorii tăi, care umblă înaintea ta din toată inima lor; care ai ținut slujitorul tău David, tatăl meu, ce i‐ai vorbit; ai vorbit cu gura ta și ai îndeplinit cu mâna ta, ca în ziua de astăzi. Și acum Doamne Dumnezeul lui Israel, ține față de slujitorul tău David, tatăl meu, ce i‐ai făgăduit când ai zis: Nu va lipsi din tine bărbat în ochii mei care să șadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai dacă vor lua aminte fiii tăi la calea lor să umble în legea mea, cum ai umblat tu înaintea mea. Și acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, să se întărească cuvântul tău pe care l‐ai vorbit slujitorului tău David. Dar oare cu adevărat va locui Dumnezeu cu omul pe pământ? Iată, cerurile și cerurile cerurilor nu te încap, cu cât mai puțin casa aceasta pe care am zidit‐o eu! Totuși privește la rugăciunea slujitorului tău și la cererea lui, Doamne Dumnezeul meu, ca să auzi strigarea și rugăciunea cu care se roagă slujitorul tău înaintea ta; ca să fie ochii tăi deschiși zi și noapte peste casa aceasta, peste locul în care ai zis să pui numele tău acolo: ca să auzi rugăciunea cu care se roagă slujitorul tău în locul acesta. Și ascultă cererile slujitorului tău și ale poporului tău Israel cu care se vor ruga spre locul acesta și ascultă‐i din locul locuinței tale, din ceruri și ascultă și iartă. Dacă va păcătui vreunul împotriva aproapelui său și i se va pune un jurământ să‐l facă să jure, și jurământul va veni înaintea altarului tău în casa aceasta: atunci ascultă din ceruri și lucrează și judecă pe slujitorii tăi, răsplătind celui rău, ca să întorci peste capul lui fapta lui; și îndreptând pe cel drept, ca să‐i faci după dreptatea lui. Și când poporul tău Israel va fi lovit de tot înaintea vrăjmașului, pentru că au păcătuit împotriva ta, și se vor întoarce și vor mărturisi numele tău și se vor ruga și vor face cereri înaintea ta, în casa aceasta; atunci auzi din ceruri și iartă păcatul poporului tău Israel și adu‐i iarăși în țara, pe care le‐ai dat‐o lor și părinților lor. Când se vor închide cerurile și nu va fi ploaie, pentru că au păcătuit împotriva ta: dacă se vor ruga spre locul acesta și vor mărturisi numele tău și se vor întoarce de la păcatul lor, pentru că i‐ai mâhnit: atunci ascultă din ceruri și iartă păcatul slujitorilor tăi și al poporului tău Israel, învățându‐i calea cea bună pe care să umble, și dă ploaie pe pământul tău pe care l‐ai dat poporului tău de moștenire. Dacă va fi foamete în țară, dacă va fi ciumă, dacă va fi arsură în grâu sau pălitură, lăcustă sau omidă, dacă vrăjmașii lor îi vor împresura în țara porților lor, orice rană și boală ar fi, orice rugăciune și orice cerere se va face de vreun om, sau de întregul tău popor Israel, când își va cunoaște fiecare rana și durerea sa, și își va întinde mâinile spre casa aceasta; atunci auzi din ceruri, locul locuinței tale, și iartă și dă fiecăruia după toate căile lui, tu care cunoști inima lui; (căci tu, numai tu, cunoști inimile copiilor oamenilor;) ca să se teamă de tine, să umble în căile tale, în toate zilele cât vor trăi, în țara, pe care ai dat‐o părinților noștri. Și pe străinul care nu este din poporul tău Israel, dar va veni dintr‐o țară depărtată, pentru numele tău cel mare și mâna ta cea tare și brațul tău cel întins, când vor veni și se vor ruga către casa aceasta, atunci auzi din ceruri, locul locuinței tale și fă potrivit cu tot pentru ce va striga străinul către tine; ca toate popoarele pământului să cunoască numele tău și să se teamă de tine, ca și poporul tău Israel, și să cunoască toți că această casă, pe care am zidit‐o eu, se numește după numele tău. Când poporul tău va ieși la luptă împotriva vrăjmașilor săi, pe calea pe care‐l vei trimite, și se vor ruga ție spre cetatea aceasta pe care ai ales‐o și spre casa pe care am zidit‐o numelui tău: atunci ascultă din ceruri rugăciunea lor și cererea lor, fă‐le dreptate. Când vor păcătui împotriva ta, (căci nu este om care să nu păcătuiască), și te vei mânia pe ei și‐i vei da înaintea vrăjmașului, și cei ce‐i vor prinde îi vor duce prinși într‐o țară departe sau aproape; și dacă vor lua la inimă în țara unde au fost duși prinși și se vor întoarce și îți vor face cerere în țara robiei lor, zicând: Am păcătuit, am făcut nelegiuire și am lucrat rău: și se vor întoarce la tine din toată inima lor și din tot sufletul lor în țara robiei lor, unde i‐au dus prinși, și se vor ruga spre țara lor, pe care ai dat‐o părinților lor, și spre cetatea pe care ai ales‐o și spre casa pe care am zidit‐o numelui tău: atunci ascultă din ceruri, locul locuinței tale, rugăciunea lor și cererea lor și fă‐le dreptate și iartă poporului tău ce au păcătuit împotriva ta. Și acum, Dumnezeul meu, să fie deschi și ochii tăi și fie urechile tale cu luare aminte la rugăciunea din locul acesta! Și acum, scoală‐te, Doamne Dumnezeule, vino la locul tău de odihnă, tu și chivotul puterii tale: preoții tăi, Doamne Dumnezeule, să fie îmbrăcați cu mântuire și sfinții tăi să se bucure în bunătate. Doamne Dumnezeule, nu întoarce fața unsului tău: adu‐ți aminte de îndurările tale către David, slujitorul tău. Și după ce a sfârșit Solomon de rugat, s‐a pogorât foc din ceruri și a mistuit arderea de tot și jertfele și slava Domnului a umplut casa. Și preoții n‐au putut intra în casa Domnului pentru că slava Domnului umpluse casa Domnului. Și toți copiii lui Israel au văzut pogorându‐se pe casă focul și slava Domnului; și s‐au plecat cu fața la pământ până la pardoseala pietrei și s‐au închinat și au lăudat pe Domnul zicând: Căci este bun, căci în veac ține îndurarea lui! Și împăratul și tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului. Și împăratul Solomon a jertfit o jertfă de douăzeci și două de mii de boi și de o sută douăzeci de mii de oi. Și împăratul și tot poporul au sfințit casa lui Dumnezeu. Și preoții au stătut la sarcinile lor; și leviții cu instrumentele de muzică ale Domnului, pe care le făcuse David împăratul, ca să laude pe Domnul: Căci în veac ține îndurarea lui! când lăuda David prin mâna lor; și preoții suflau în trâmbițe în dreptul lor și tot Israelul stătea acolo. Și Solomon a sfințit mijlocul curții care era înaintea casei Domnului; căci acolo a adus arderile de tot și grăsimea jertfelor de pace, pentru că altarul de aramă pe care‐l făcuse Solomon nu putea cuprinde arderile de tot și darurile de mâncare și grăsimea. În vremea aceea Solomon a făcut sărbătoarea șapte zile și tot Israelul cu el, o obște foarte mare, de la intrarea Hamatului până la pârâul Egiptului. Și în ziua a opta au ținut o adunare de sărbătoare, căci sfințirea altarului au făcut‐o șapte zile și sărbătoarea șapte zile. Și în ziua a douăzeci și treia a lunii a șaptea a dat drumul poporului la corturile lor, bucuroși și veseli cu inima pentru bunătatea pe care o făcuse Domnul lui David și lui Solomon și poporului său Israel. Și Solomon a sfârșit casa Domnului și casa împăratului: și tot ce a fost în inima lui Solomon să facă în casa Domnului și în casa sa, a izbândit. Atunci Domnul s‐a arătat lui Solomon noaptea și i‐a zis: Am auzit rugăciunea ta și mi‐am ales locul acesta drept casă de jertfă. Dacă voi închide cerurile și nu va fi ploaie și dacă voi porunci lăcustelor să mănânce țara și dacă voi trimite ciumă în poporul meu; și poporul meu care este numit după numele meu se va smeri și se va ruga și va căuta fața mea și se va întoarce de la căile lui cele rele: atunci voi auzi din ceruri și le voi ierta păcatul și le voi vindeca țara. Și ochii mei vor fi deschiși și urechile mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea din locul acesta. Și acum am ales și am sfințit casa aceasta, ca numele meu să fie acolo în veac: și ochii mei și inima mea vor fi acolo în toate zilele. Și tu, dacă vei umbla înaintea mea cum a umblat David, tatăl tău, ca să faci tot ce ți‐am poruncit și vei ținea așezămintele mele și judecățile mele, atunci voi întări scaunul de domnie al împărăției tale, după legământul încheiat cu David, tatăl tău, zicând: Nu va lipsi din tine bărbat care să domnească în Israel. Dar dacă vă veți abate și veți părăsi așezămintele mele și poruncile mele pe care le‐am pus înaintea voastră și veți merge și veți sluji altor dumnezei și vă veți închina lor, atunci îi voi smulge din rădăcină din țara mea pe care le‐am dat‐o; și această casă, pe care am sfințit‐o numelui meu, o voi arunca de la fața mea și o voi face de pomină și de râs între toate popoarele. Și casa aceasta, cât este de înaltă, oricine va trece pe lângă ea va rămânea încremenit și va zice: Pentru ce a făcut Domnul așa țării acesteia și casei acesteia? Și vor zice: Fiindcă au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, care i‐a scos din țara Egiptului, și s‐au lipit de alți dumnezei și s‐au închinat lor și le‐au slujit: de aceea a adus tot răul acesta asupra lor. Și a fost asa: la sfârșitul a douăzeci de ani, când a zidit Solomon casa Domnului și casa sa, Solomon a zidit cetățile pe care le dăduse Hiram lui Solomon, și a pus pe copiii lui Israel să locuiască în ele. Și Solomon s‐a dus la Hamat‐Toba și a cuprins‐o. Și a zidit Tadmorul în pustie și toate cetățile pentru merinde, pe care le‐a zidit în Hamat. Și a zidit Bet‐Horonul de sus și și Bet‐Horonul de jos, cetăți întărite cu ziduri, porți și zăvoare, și Baalatul, și toate cetățile pentru merinde pe care le avea Solomon, și toate cetățile pentru care, și cetățile pentru călăreți, și tot ce a dorit. Solomon să zidească în Ierusalim și pe Liban și în toată țara stăpânirii sale. Tot poporul care rămăsese din hetiții și amoriții și fereziții și heviții și iebusiții, care nu erau din Israel, copiii lor care rămăseseră în țară după ei, pe care nu‐i nimiciseră copiii lui Israel, asupra lor Solomon a pus o dare de oameni de muncă, până în ziua de astăzi. Dar din copiii lui Israel Solomon n‐a făcut robi pentru lucrul său, ci ei erau bărbați de război, și mai mari ai căpeteniilor sale și mai mari peste carele sale și călăreții săi. Și aceștia erau mai marii priveghetorilor pe care îi avea împăratul Solomon: două sute cincizeci, care aveau putere peste popor. Și Solomon a adus pe fiica lui Faraon din cetatea lui David, la casa pe care o zidise pentru ea, căci a zis: Nevasta mea nu va locui în casa lui David, împăratul lui Israel, căci locurile în care a intrat chivotul Domnului sunt sfinte. Atunci Solomon a adus Domnului arderi de tot pe altarul Domnului, pe care‐l zidise înaintea pridvorului, după cum cerea datoria fiecărei zile, jertfind după porunca lui Moise, la sabate și la lunile noi și la sărbători, de trei ori pe an: la sărbătoarea azimilor, la sărbătoarea săptămânilor și la sărbătoarea colibelor. Și a așezat după rânduiala lui David, tatăl său, cetele preoților pentru slujba lor și pe leviți pentru sarcinile lor, ca să laude, și să slujească înaintea preoților, după cum cerea trebuința fiecărei zile: și pe ușieri, după cetele lor, la fiecare poartă, căci așa era porunca lui David, omul lui Dumnezeu. Și nu s‐au abătut de la porunca împăratului către preoți și leviți cu privire la orice lucru sau cu privire la vistierii. Și tot lucrul lui Solomon a fost pregătit până în ziua întemeierii casei Domnului și până la sfârșirea ei. Casa Domnului a fost sfârșită. Atunci Solomon s‐a dus la Ețion‐Gheber și la Elot pe țărmul mării în țara Edomului. Și Hiram i‐a trimis prin slujitorii săi, corăbii și slujitori, care cunoșteau marea și s‐au dus cu slujitorii lui Solomon la Ofir și au luat de acolo patru sute cincizeci de talanți de aur și i‐au adus la împăratul Solomon. Și împărăteasa din Seba a auzit de vestea lui Solomon și a venit la Ierusalim ca să încerce pe Solomon prin întrebări grele, cu un alai foarte mare, și cu cămile încărcate cu mirodenii și aur foarte mult și pietre scumpe. Și a venit la Solomon și a vorbit cu el de tot ce era în inima ei. Și Solomon i‐a lămurit toate cuvintele: și n‐a fost nimic ascuns lui Solomon pe care să nu i‐l fi lămurit. Și împărăteasa din Seba a văzut înțelepciunea lui Solomon și casa pe care o zidise, și bucatele mesei lui și ținuta slujitorilor lui, și rânduiala slujbei slugilor sale și veșmintele lor, și paharnicii lui și veșmintele lor, și suișul pe care se suia la casa Domnului, și n‐a mai fost duh în ea. Și a zis împăratului: Cuvântul pe care l‐am auzit în țara mea despre lucrurile tale și despre înțelepciunea ta a fost adevărul, dar n‐am crezut cuvintele lor până am venit și au văzut ochii mei: și, iată, nu mi s‐a spus nici jumătate din mărimea înțelepciunii tale: tu întreci vestea ce am auzit. Fericiți sunt oamenii tăi și fiericiți acești slujitori ai tăi, care stau pururea înaintea ta și aud înțelepciunea ta! Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul tău, care și‐a găsit plăcerea în tine, ca să te pună pe scaunul său de domnie, ca să fii împărat pentru Domnul Dumnezeul tău! Fiindcă Dumnezeul tău a iubit pe Israel, spre a‐i statornici în veac, de aceea te‐a făcut împărat peste ei ca să faci judecată și dreptate. Și ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanți de aur și foarte multe mirodenii și pietre scumpe: și n‐au fost asemenea mirozne ca cele ce a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon. Și slujitorii lui Hiram si slujitorii lui Solomon, care au adus aur din Ofir, au adus și lemn de algumim și pietre scumpe. Și împăratul a făcut din lemnul de algumim trepte la casa Domnului și la casa împăratului și harfe și psalteri pentru cântăreți. Și nu se văzuse așa ceva înainte în țara lui Iuda. Și împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba toată dorința ei, tot ce a cerut, afară de ce adusese ea împăratului. Și s‐a întors și s‐a dus în țara ei, ea și slujitorii ei. Și greutatea aurului care venea la Solomon pe un an era șase sute șaizeci și șase de talanți de aur, afară de ce aduceau neguțătorii cei mari și neguțătorii cei mici și ce aduceau lui Solomon toți împărații Arabiei și dregătorii țării, în aur și argint. Și împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi de aur bătut: a pus șase sute de sicli de aur bătut pe un scut; și a a făcut trei sute de scuturi mici de aur bătut: a pus trei sute de sicli de aur pe un scut. Și împăratul le‐a pus în casa Pădurea Libanului. Și împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeș și l‐a acoperit cu aur curat. Scaunul de domnie avea șase trepte și un așternut pentru picioare, de aur, țintuit de scaunul de domnie, și răzămători de o parte și de alta a scaunului de ședere și doi lei stăteau lângă răzămători. Și doisprezece lei de o parte și de alta stăteau pe cele șase trepte. Așa ceva nu s‐a făcut în nicio împărăție. Și toate vasele de băut ale împăratului Solomon erau de aur și toate vasele casei Pădurea Libanului erau de aur curățit: argintul se socotea drept nimic în zilele lui Solomon. Căci corăbiile împăratului se duceau la Tarsis cu slujitorii lui Hiram: odată în trei ani veneau corăbiile de la Tarsis și aduceau aur și argint, fildeș și maimuțe și păuni. Și împăratul Solomon a fost mai mare în avere și în înțelepciune decât toți împărații pământului. Și toți împărații pământului căutau fața lui Solomon, ca să audă înțelepciunea lui, pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. Și își aduceau fiecare darul său: vase de argint și vase de aur și veșminte, armătură și mirodenii, cai și catâri, o parte an de an. Și Solomon avea patru mii de grajduri pentru cai și care, și douăsprezece mii de călăreți; și i‐a așezat în cetățile pentru care și cu împăratul la Ierusalim. Și el stăpânea peste toți împărații de la Râu până în țara filistenilor și până la hotarul Egiptului. Și împăratul a făcut argintul în Ierusalim ca pietrele și cedrii ca sicomorii care sunt în vale, în mulțime. Și aduceau cai lui Solomon din Egipt și din toate țările. Și celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintâi și cele de pe urmă, oare nu sunt scrise în cuvintele lui Natan, prorocul, și în prorocia lui Ahia, Silonitul, și în vedeniile lui Ido, văzătorul, despre Ieroboam, fiul lui Nebat? Și Solomon a domnit în Ierusalim peste tot Israelul patruzeci de ani. Și Solomon a adormit cu părinții săi și l‐au înmormântat în cetatea lui David, tatăl său. Și Roboam, fiul său, a domnit în locul său. Și Roboam s‐a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să‐l facă împărat. Și a fost așa cum a auzit Ieroboam, fiul lui Nebat, (și el era în Egipt, unde fugise de fața împăratului Solomon) Ieroboam s‐a întors din Egipt. Și au trimis și l‐au chemat; și Ieroboam și tot Israelul au venit și au vorbit lui Roboam, zicând: Tatăl tău ne‐a îngreuiat jugul: și tu ușurează acum robia cea aspră a tatălui tău și jugul său cel greu, pe care l‐a pus asupra noastră, și‐ți vom sluji. Și el le‐a zis: Încă trei zile și întoarceți‐vă la mine. Și poporul a plecat. Și împăratul Roboam s‐a sfătuit cu bătrânii care stătuseră înaintea lui Solomon, tatăl său, pe când încă trăia el, zicând: Cum sfătuiți voi să răspund poporului acestuia? Și ei i‐au vorbit, zicând: Dacă vei fi bun cu poporul acesta și le vei fi pe plac și le vei vorbi cuvinte bune, ei vor fi slujitorii tăi în toate zilele. Dar el a părăsit sfatul bătrânilor pe care i l‐au dat și s‐a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el, care stăteau înaintea lui. Și le‐a zis: Ce sfătuiți voi să răspundem poporului acestuia care mi‐a vorbit, zicând: Ușurează jugul pe care l‐a pus tatăl tău asupra noastră? Și tinerii, care crescuseră cu el, i‐au vorbit zicând: Așa vei zice poporului acestuia care ți‐a vorbit, zicând: Tatăl tău ne‐a îngreuiat jugul, și tu ușurează‐ni‐l! așa să le zici: Degetul meu cel mic este mai gros decât coapsele tatălui meu. Și acum dacă tatăl meu a pus asupra voastră un jug greu, eu voi adăuga la jugul vostru; tatăl meu v‐a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioane. Și a treia zi Ieroboam și tot poporul a venit la Roboam, cum poruncise împăratul, zicând: Întoarceți‐vă la mine a treia zi. Și împăratul le‐a răspuns aspru; și împăratul Roboam a părăsit sfatul bătrânilor și le‐a vorbit după sfatul tinerilor zicând: Tatăl meu v‐a îngreuiat jugul, dar eu voi adăuga la el; tatăl meu v‐a pedepsit cu bice, dar eu ră voi pedepsi cu scorpioane. Și împăratul n‐a ascultat pe popor; căci așa a fost dat de la Dumnezeu, ca Domnul să întărească cuvântul său, pe care‐l vorbise prin Ahia, Silonitul, lui Ieroboam, fiul lui Nebat. Și tot Israelul a văzut că împăratul nu i‐a ascultat și poporul a răspuns împăratului, zicând: Ce parte avem noi în David? Și nici o moștenire în fiul lui Isai: fiecare la corturile voastre, Israele! Acum vezi‐ți de casa ta, Davide! Și tot Israelul s‐a dus la corturile sale. Și copiii lui Israel care locuiau în cetățile lui Iuda, Roboam, a domnit peste ei. Și împăratul Roboam a trimis pe Hadoram, care era peste dări, și copiii lui Israel l‐au împroșcat cu pietre și a murit. Și împăratul Roboam s‐a grăbit să se suie în car, ca să fugă la Ierusalim. Și Israel s‐a rupt de la casa lui David până în ziua de astăzi. Și Roboam a venit la Ierusalim și a adunat casa lui Iuda și Beniamin, o sută optzeci de mii de bărbați, oameni aleși, buni de luptă, să se lupte cu Israel, ca să aducă împărăția iarăși la Roboam. Dar cuvântul Domnului a fost către Șemaia, omul lui Dumnezeu, zicând: Vorbește lui Roboam, fiul lui Solomon, împăratul lui Iuda, și la tot Israelul din Iuda și Beniamin, zicând: Așa zice Domnul: Nu vă suiți, nici nu vă luptați cu frații voștri: întoarceți‐vă fiecare la casa sa, căci lucrul acesta este de la mine. Și au ascultat de cuvintele Domnului și s‐au întors și n‐au mers împotriva lui Ieroboam. Și Roboam a locuit în Ierusalim și a zidit cetăți de apărare în Iuda. Și a zidit Betleemul și Etamul și Tecoa, Bet‐Țurul și Socoul și Adulamul și Gatul și Mareșa și Ziful, și Adoraimul și Lachisul, Azeca, și Țorea și Aialonul și Hebronul, care sunt în Iuda și în Beniamin, cetăți întărite. Și a întărit întăriturile și a pus în ele căpitani, și vistierii de bucate și de untdelemn și vin. Și în fiecare cetate a pus scuturi și sulițe și le‐a făcut foarte tari. Și Iuda și Beniaminul erau ai lui. Și preoții și leviții care erau în tot Israelul s‐au unit cu el din tot hotarul lor. Căci leviții au lăsat împrejurimile lor și stăpânirile lor și au venit la Iuda și la Ierusalim: pentru că Ieroboam și fiii săi îi lepădaseră din slujba preoției Domnului și el își așezase preoți pentru înălțimi și pentru țapii și pentru vițeii pe care‐i făcuse. Și după ei, din toate semințiile lui Israel, aceia care își puneau inima să caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel, au venit la Ierusalim să jertfească Domnului Dumnezeului părinților lor. Și ei au întărit împărăția lui Iuda și au făcut tare pe Roboam, fiul lui Solomon, trei ani: căci trei ani au umblat în calea lui David și Solomon. Și Roboam și‐a luat de nevastă pe Mahalat, fiica lui Ierimot, fiul lui David și al Abihailei, fiica lui Eliab, fiul lui Isai. Și ea i‐a născut fii: pe Ieuș și pe Șemaria și pe Zaham. Și după ea a luat pe Maaca, fiica lui Absalom; și ea i‐a născut pe Abia și pe Atai și pe Ziza și pe Șelomit. Și Roboam a iubit pe Maaca, fiica lui Absalom, mai mult decât pe toate nevestele sale și țiitoarele sale: (căci a luat optsprezece neveste și șaizeci de țiitoare și a născut douăzeci și opt de fii și șaizeci de fete). Și Roboam a pus cap pe Abia fiul Maachei ca să fie cârmuitor între frații săi, căci voia să‐l facă împărat. Și a lucrat cu minte, și a împărțit pe toți fiii săi în toate ogoarele lui Iuda si Beniamin, în toate cetătiile întărite: și le‐a dat hrană foarte multă. Și le‐a căutat multe neveste. Și a fost așa: când s‐a întărit împărăția lui Roboam și el s‐a făcut tare, a părăsit legea Domnului și tot Israelul cu el. Și a fost așa: în anul al cincilea al împăratului Roboam, Șișac, împăratul Egiptului, s‐a suit împotriva Ierusalimului pentru că păcătuiseră împotriva Domnului, cu o mie două sute de care și șaizeci de mii de călăreți. Și poporul care ieșea cu el din Egipt era fără număr: libieni, suchieni și etiopieni. Și a luat cetățile întărite care erau ale lui Iuda și a venit până la Ierusalim. Și Șemaia, prorocul, a venit la Roboam și la mai marii lui Iuda care se adunaseră la Ierusalim din pricina lui Șișac și le‐a zis: Așa zice Domnul: Voi m‐ați părăsit și de aceea v‐am părăsit și eu în mâna lui Șișac. Și mai marii lui Israel și împăratul s‐au smerit și au zis: Domnul este drept. Și Domnul a văzut că s‐au smerit și cuvântul Domnului a fost către Șemaia, zicând: S‐au smerit: nu‐i voi pierde, ci le voi da o mică izbăvire, și mânia mea nu se va vărsa peste Ierusalim prin mâna lui Șișac. Dar vor fi slujitorii lui, ca să cunoască slujba mea și slujba împărățiilor țărilor. Și Șișac, împăratul Egiptului, s‐a suit împotriva Ierusalimului și a luat vistieriile casei Domnului și vistieriile casei împăratului: a luat totul; și a luat scuturile de aur pe care le făcuse Solomon. Și împăratul Roboam a făcut în locul lor scuturi de aramă, și le‐a dat în mâinile mai marilor alergătorilor care păzeau intrarea casei împăratului. Și a fost așa: oricând intra împăratul în casa Domnului, alergătorii veneau și le luau și iarăși le aduceau în odaia alergătorilor. Și când s‐a smerit el, mânia Domnului s‐a întors de la el și nu l‐a pierdut cu totul: chiar și în Iuda erau lucruri bune. Și împăratul Roboam s‐a întărit în Ierusalim și a domnit; căci Roboam era de patruzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit șaptesprezece ani în Ierusalim, în cetatea pe care a ales‐o Domnul din toate semințiile lui Israel, ca să‐și pună numele acolo. Și numele mamei lui era Naama, Amonita. Și a făcut rău, căci nu și‐a îndreptat inima să caute pe Domnul. Și faptele lui Roboam, cele dintâi și cele de pe urmă, oare nu sunt scrise în cuvintele lui Șemaia, prorocul, și ale lui Ido, văzătorul, după felul spițelor de neam? Și între Roboam și Ieroboam a fost război în toate zilele. Și Roboam a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat în cetatea lui David. Și Abia, fiul său, a domnit în locul său. În anul al optsprezecelea al împăratului Ieroboam a început să domnească Abia peste Iuda. El a domnit trei ani în Ierusalim; și numele mamei lui era Micaia, fiica lui Uriel, din Ghibea. Și a fost război între Abia și Ieroboam. Și Abia a început războiul cu o oaste de viteji de război de patru sute de mii de bărbați aleși și Ieroboam s‐a rânduit de bătaie împotriva lui, cu opt sute de mii de oameni ale și, bărbați viteji. Și Abia a stătut pe muntele Țemaraim, care este pe muntele lui Efraim, și a zis: Ascultați‐mă, Ieroboame și tot Israelul! Oare nu trebuie să știți, că Domnul Dumnezeul lui Israel a dat lui David împărăția peste Israel în veac, lui și fiilor lui, printr‐un legământ de sare? Dar Ieroboam, fiul lui Nebat, slujitorul lui Solomon, fiul lui David, s‐a sculat și s‐a răsculat împotriva domnului său. Și oameni netrebnici, fii ai lui Belial, s‐au adunat la el și s‐au întărit împotriva lui Roboam, fiul lui Solomon, și Roboam era tânăr și slab la inimă și nu s‐a arătat tare împotriva lor. Și acum gândiți că vă veți arăta tari împotriva împărăției Domnului în mâna fiilor lui David; și sunteți o mulțime mare și aveți cu voi vițeii de aur pe care vi i‐a făcut Ieroboam dumnezei. Oare n‐ați izgonit voi pe preoții Domnului, pe fiii lui Aaron și pe leviți, și v‐ați făcut preoți ca popoarele țărilor? Oricine vine cu un vițel tânăr și cu șapte berbeci ca să se sfințească, se face preot a ceiace nu este dumnezeu. Cât pentru noi, Domnul este Dumnezeul nostru, și nu l‐am părăsit; și preoții, care slujesc Domnului sunt fiii lui Aaron, și leviții sunt la lucrul lor: și ei fac să fumege Domnului în fiecare dimineață și în fiecare seară arderile de tot și tămâie mirositoare: și pâinile sunt puse în șir pe masa cea curată și sfeșnicul de aur cu candelele sale, ca să ardă în fiecare seară; căci noi păzim cele de păzit ale Domnului Dumnezeului nostru, dar voi l‐ați părăsit. Și, iată, în cap cu noi este Dumnezeu, și preoții săi și trâmbițele răsunătoare care să sune de alarmă împotriva voastră. Copii ai lui Israel, nu vă luptați cu Domnul Dumnezeul părinților voștri, căci nu veți izbândi. Dar Ieroboam a pus o pândă care să vină pe din dosul lor: și ei erau în fața lui Iuda și pânda în dosul lor. Și Iuda s‐a uitat înapoi și, iată, lupta era din față și din dos: și au strigat către Domnul, și preoții au suflat din trâmbițe. Și bărbații din Iuda au strigat; și a fost așa: când bărbații lui Iuda au strigat, Dumnezeu a lovit pe Ieroboam și pe tot Israelul înaintea lui Abia și Iuda. Și copiii lui Israel au fugit dinaintea lui Iuda: și Dumnezeu i‐a dat în mâna lor. Și Abia și poporul său i‐au ucis cu ucidere mare: și au căzut morți din Israel cinci sute de mii de bărbați aleși. Și copiii lui Israel au fost smeriți în vremea aceea și copiii lui Iuda s‐au întărit, pentru că s‐au bizuit pe Domnul Dumnezeul părinților lor. Și Abia a urmărit pe Ieroboam și i‐a luat cetățile: Betelul cu cetățile sale și Ieșana cu cetățile sale și Efronul cu cetățile sale. Și Ieroboam nu și‐a mai căpătat puterea în zilele lui Abia: și Domnul l‐a lovit și a murit. Și Abia s‐a întărit și și‐a luat patrusprezece neveste, și a făcut douăzeci și doi de fii și șaisprezece fete. Și celelalte fapte ale lui Abia și căile sale și vorbele sale sunt scrise în tâlcuirea prorocului Ido. Și Abia a adormit cu părinții săi și l‐au înmormânta în cetatea lui David. Și Asa, fiul său, a domnit în locul său. În zilele lui țara a avut liniște zece ani. Și Asa a făcut ce era bun și drept în ochii Domnului Dumnezeului său: Căci a depărtat altarele străine și înălțimile și a sfărâmat stâlpii și a tăiat Astarteele; și a poruncit lui Iuda să caute pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, și să împlinească legea și porunca. Și a depărtat înălțimile și chipurile soarelui din toate cetățile lui Iuda: și împărăția a avut liniște înaintea lui. Și a zidit cetăți întărite în Iuda, căci țara avea liniște și n‐a avut niciun război în acești ani: pentru că Domnul îi dăduse odihnă. Și a zis lui Iuda: Să zidim aceste cetăți și să le înconjurăm cu ziduri și turnuri, porți și zăvoare. Țara este încă înaintea noastră pentru că am căutat pe Domnul Dumnezeul nostru; l‐am căutat și ne‐a dat odihnă de jur împrejur. Și au zidit și au propășit. Și Asa avea o oaste care purta scuturi și sulițe, din Iuda trei sute de mii și din Beniamin, care purtau scuturi și întindeau arcul, două sute optzeci de mii; toți aceștia erau bărbați viteji. Și Zerah, Etiopeanul, a ieșit împotriva lor cu o oaste de o mie de mii și trei sute de care; și a venit la Mareșa. Și Asa a ieșit înaintea lui și s‐au rânduit de bătaie în valea Țefata, lângă Mareșa. Și Asa a strigat către Domnul Dumnezeul său și a zis: Doamne, nimic nu‐ți este a ajuta pe cel puternic sau pe cel fără putere. Ajută‐ne Doamne Dumnezeul nostru, căci pe tine ne rezemăm și în numele tău am venit împotriva acestei mulțimi. Doamne, tu ești Dumnezeul nostru: să nu biruie omul împotriva ta. Și Domnul a lovit pe etiopieni înaintea lui Asa și înaintea lui Iuda, și etiopienii au fugit. Și Asa și poporul care era cu el i‐au urmărit până la Gherar; și au căzut așa de mulți din etiopieni că nu și‐au mai căpătat puterea; și au fost zdrobiți înaintea Domnului și înaintea oștirii sale. Și au luat o mulțime de pradă. Și au bătut toate cetățile dimprejurul Gherarului, căci spaima Domnului era peste ei: și au prădat toate cetățile, căci era pradă multă în ele. Și au lovit și corturile de vite și au luat multe oi și cămile, și s‐au întors la Ierusalim. Și Duhul lui Dumnezeu a fost peste Azaria, fiul lui Oded. Și el a ieșit înaintea lui Asa și i‐a zis: Ascultați‐mă, tu Asa și tot Iuda și Beniaminul: Domnul este cu voi când sunteți cu el; și dacă‐l veți căuta, el va fi găsit de voi; dar dacă‐l veți părăsi, vă va părăsi. Și multe zile Israel a fost fără adevăratul Dumnezeu și fără un preot învățător și fără lege. Dar în strâmtorarea lor s‐au întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel și l‐au căutat și el a fost găsit de ei. Și în acele vremuri nu era pace pentru cel ce ieșea și pentru cel ce intra, ci erau mari tulburări între toți locuitorii țărilor. Și un neam era sfărâmat de alt neam și o cetate de altă cetate; căci Dumnezeu îi tulbura cu tot felul de strâmtorări. Dar voi întăriți‐vă și să nu vă slăbească mâinile: căci este o răsplătire pentru lucrul vostru. Și când a auzit Asa aceste cuvinte și prorocia lui Oded, prorocul, s‐a îmbărbătat și a depărtat urâciunile din toată țara lui Iuda și Beniamin și din cetățile, pe care le luase din ținutul muntos al lui Efraim, și a înnoit altarul Domnului care era înaintea pridvorului Domnului. Și a adunat pe tot Iuda și Beniaminul, și cu ei pe străinii din Efraim și din Manase și din Simeon; căci mulți din Israel trecuseră la el când au văzut că Domnul Dumnezeul său era cu el. Și s‐au adunat la Ierusalim în luna a treia, a anului al cincisprezecelea al domniei lui Asa. Și au jertfit Domnului în ziua aceea, din prada pe care o aduseseră, șapte sute de boi și șapte mii de oi. Și au intrat în legământ ca să caute pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, cu toată inima lor și cu tot sufletul lor, și ca oricine n‐ar căuta pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, să fie omorât de la mic până la mare, de la bărbat până la femeie. Și au jurat Domnului cu glas tare și cu strigăt de bucurie și cu trâmbițe și cu buciume. Și tot Iuda s‐a bucurat de jurământ: căci juraseră cu toată inima lor și l‐au căutat cu toată dorința lor; și el a fost găsit de ei: și Domnul le‐a dat odihnă de jur împrejur. Și chiar pe Maaca, mama lui, Asa împăratul, a depărtat‐o, să nu fie împărăteasă, fiindcă făcuse un idol pentru Astarteea; și Asa i‐a tăiat idolul și l‐a sfărâmat și l‐a ars în valea Chedron. Dar înălțimile n‐au fost îndepărtate din Israel: totuși inima lui Asa a fost desăvârșită în toate zilele sale. Și a adus în casa lui Dumnezeu lucrurile pe care le sfințise tatăl său și lucrurile pe care le sfințise el însuș: argint și aur și unelte. Și n‐a fost nici un război până la al treizeci și cincilea an al domniei lui Asa. În anul al treizeci și șaselea al domniei lui Asa, Baeșa împăratul lui Israel s‐a suit împotriva lui Iuda și a zidit Rama, ca să nu lase pe nimeni să iasă sau să intre la Asa, împăratul lui Iuda. Și Asa a scos argint și aur din vistieriile casei Domnului și ale casei împăratului și a trimis la Ben‐Hadad, împăratul Siriei, care locuia la Damasc, zicând: Este un legământ între mine și tine, și între tatăl meu și tatăl tău; iată, îți trimit argint și aur: mergi, desfă legământul tău cu Baeșa, împăratul lui Israel, ca să plece de la mine. Și Ben‐Hadad a ascultat pe împăratul Asa și a trimis pe mai marii oștirilor sale împotriva cetăților lui Israel; și au bătut Iionul și Danul și Abel‐Maimul și toate casele de merinde ale cetăților lui Neftali. Și a fost așa: cum a auzit Baeșa, s‐a oprit de la zidirea Ramei și a pus capăt lucrului său. Și Asa, împăratul, a luat pe tot Iuda și au ridicat de la Rama pietrele și lemnele ei, cu care zidise Baeșa, și a zidit cu ele Gheba și Mițpa. Și în vremea aceea, Hanani, văzătorul, a venit la Asa, împăratul lui Iuda, și i‐a zis: Fiindcă te‐ai rezemat pe împăratul Siriei și nu te‐ai rezemat pe Domnul Dumnezeul tău, pentru aceea oastea împăratului Siriei ți‐a scăpat din mână. Oare nu erau etiopienii și libienii o oaste mare cu multe care și călăreți? Dar fiindcă te‐ai rezemat pe Domnul, el i‐a dat în mâna ta. Căci ochii Domnului cutreieră peste tot pământul, ca să se arate tare pentru cei cu inima desăvârșită față de el. Ai lucrat nebunește în aceasta, căci de acum înainte vei avea războaie. Și Asa s‐a mâniat pe văzător și l‐a pus în închisoare, căci era înfuriat pe el pentru aceasta. Și în vremea aceea Asa a apăsat pe unii din popor. Și iată, faptele lui Asa, cele dintâi și cele de pe urmă, iată, sunt scrise în cartea împăraților lui Iuda și Israel. În al treizeci și nouălea an al domniei sale Asa s‐a îmbolnăvit de picioare; și boala lui s‐a întețit mult: dar în boala sa n‐a căutat pe Domnul, ci pe doftori. Și Asa a adormit cu părinții săi și a murit în anul al patruzeci și unulea al domniei sale. Și l‐au înmormântat în mormântul său, pe care și‐l săpase în cetatea lui David, și l‐au culcat pe un așternut umplut cu mirodenii și felurite mirosne, pregătite după meșteșugul făcătorului de mir: și i‐au făcut o ardere foarte mare. Iosafat, fiul său, a domnit în locul său și s‐a întărit împotriva lui Israel. Și a așezat oaste în toate cetățile întărite ale lui Iuda, și a pus străji în țara lui Iuda și în cetățile lui Efraim, pe care le luase Asa tatăl său. Și Domnul a fost cu Iosafat, căci umblase în căile lui dintâi ale lui David, tatăl său, și n‐a căutat pe Baali, ci a căutat pe Dumnezeul tatălui său, și a umblat în poruncile sale și nu după faptele lui Israel. De aceea Domnul a întărit împărăția în mâna lui și tot Iuda a adus daruri lui Iosafat și a avul avere și cinste multă. Și inima lui s‐a întărit în căile Domnului: și a depărtat chiar și înălțimile și Astarteele din Iuda. Și în al treilea an al domniei sale a trimis pe mai marii săi: pe Ben‐Hail și pe Obadia și pe Zaharia și pe Netaneel și pe Mica, să‐i învețe în cetățile lui Iuda; și cu ei pe leviți: pe Șemaia, și pe Netania și pe Zebadia și pe Asael și pe Șemiramot și pe Ionatan și pe Adonia și pe Tobia și pe Tob‐Adonia, leviții; și cu ei pe Elișama și pe Ioram, preoții. Și‐i învățau în Iuda și aveau cu ei cartea legii Domnului; și au mers prin toate cetățile lui Iuda și‐i învățau în popor. Și teama Domnului a fost peste toate împărățiile țărilor care erau împrejurul lui Iuda, și nu s‐au luptat cu Iosafat. Și unii dintre filisteni au adus daruri și argint ca dare lui Iosafat. Și arabii i‐au adus oi: șapte mii șapte sute de berbeci și șapte mii șapte sute de țapi. Și Iosafat s‐a făcut tot mai mare; și a zidit cetățui în Iuda și case de merinde pentru cetăți. Și a avut multe lucrări în cetățile lui Iuda; și oameni de război tari și viteji în Ierusalim. Și aceasta este numărătoarea lor după casele lor părintești: Din Iuda mai mari peste mii: Adna, capul, și cu ei trei sute de mii de bărbați viteji. Și după el era Iohanan, mai marele, și cu el două sute optzeci de mii. Și după el era Amasia, fiul lui Zicri, care se dăduse de bună voie Domnului; și cu el două sute de mii de bărbați viteji. Și din Beniamin: Eliada, bărbat viteaz, și cu el două sute de mii de bărbați înarmați cu arc și scut. Și după el Iozabad și cu el o sută optzeci de mii gata de război. Aceștia erau cei ce slujeau împăratului, afară de aceia pe care îi pusese împăratul în cetățile întărite prin tot Iuda. Și Iosafat a avut averi și cinste multă și s‐a încuscrit cu Ahab. Și după trecere de câțiva ani s‐a pogorât la Ahab în Samaria. Și Ahab i‐a junghiat lui și poporului care era cu el, oi și boi mulți. Și a stăruit de el să se suie împotriva Ramot‐Galaadului. Și Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: Vrei să mergi cu mine la Ramot‐Galaad? Și el i‐a zis: Eu sunt ca tine și poporul meu ca poporul tău; și voi fi cu tine în război. Și Iosafat a zis împăratului lui Israel: Întreabă, te‐rog, astăzi cuvântul Domnului. Și împăratul lui Israel a adunat pe proroci, patru sute de bărbați, și le‐a zis: Să mergem la luptă împotriva Ramot‐Galaadului sau să mă opresc? Și ei au zis: Suie‐te și Dumnezeu îl va da în mâna împăratului. Și Iosafat a zis: Oare nu mai este aici vreun proroc al Domnului ca să‐l întrebăm? Și împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: Mai este un bărbat prin care putem să întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc căci niciodată nu prorocește bine despre mine, ci totdeauna rău: acesta este Mica, fiul lui Imla. Și Iosafat a zis: Să nu zică așa împăratul. Și împăratul lui Israel a chemat pe un dregător și a zis: Adu degrab pe Mica, fiul lui Imla. Și împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, au șezut fiecare pe scaunul său de domnie îmbrăcați cu hainele lor, și au șezut într‐o arie la intrarea porții Samariei și toți prorocii proroceau înaintea lor. Și Zedechia, fiul lui Chenaana, și‐a făcut coarne de fier și a zis: Așa zice Domnul: Cu acestea vei împunge pe sirieni până îi vei nimici. Și toți prorocii au prorocit așa zicând: Suie‐te la Ramot‐Galaad și izbândește, căci Domnul îl va da în mâna împăratului. Și solul care se dusese să cheme pe Mica, i‐a vorbit zicând: Iată, cuvintele prorocilor toate cu o gură spun bine împăratului, rogu‐te dar, fie cuvântul tău ca al unuia dintre ei și vorbește bine. Și Mica a zis: Viu este Domnul, ce‐mi va zice Dumnezeul meu aceea voi vorbi. Și a venit la împărat. Și împăratul i‐a zis: Mica, să mergem la luptă împotriva Ramot‐Galaadului sau să ne oprim? Și el a zis: Suiți‐vă și izbândiți. Și vor fi dați în mâinile voastre. Și împăratul i‐a zis; De câte ori să te jur ca să nu‐mi spui decât adevărul în numele Domnului? Și Mica a zis: Am văzut pe tot Israelul împrăștiat pe munți ca oile care n‐au păstor. Și Domnul a zis: Aceștia n‐au domn; să se întoarcă fiecare în pace la casa lui. Și împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: Nu ți‐am spus că nu va proroci bine despre mine, ci rău? Și Mica a zis: Ascultați deci cuvântul Domnului: Am văzut pe Domnul șezând pe scaunul său de domnie și toată oștirea cerurilor stând la dreapta lui și la stânga lui. Și Domnul a zis: Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie și să cadă în Ramot‐Galaad? Și unul vorbea așa și altul vorbea așa. Și a ieșit un duh și a stătut înaintea Domnului și a zis: Eu îl voi amăgi. Și Domnul i‐a zis: Cu ce? Și el a zis: Voi ieși și voi fi un duh mincinos în gura tuturor prorocilor lui. Și el a zis: Îl vei amăgi și vei și izbuti: ieși și fă așa. Și acum iată Domnul a pus un duh mincinos în gura acestor proroci ai tăi și Domnul a vorbit rău de tine. Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s‐a apropiat și a lovit pe Mica peste obraz și a zis: Pe ce cale a trecut Duhul Domnului de la mine ca să vorbească cu tine? Și Mica a zis: Iată vei vedea în ziua aceea, când vei intra în odaia dinăuntru ca să te ascunzi. Și împăratul lui Israel a zis: Luați pe Mica și duceți‐l înapoi la Amon, mai marele cetății, și la Ioas, fiul împăratului. Și să zice ți: Așa zice împăratul: Puneți pe acesta în închisoare și hrăniți‐l cu pâinea întristării și cu apa întristării, până mă voi întoarce în pace. Si Mica a zis: Dacă în adevăr te vei întoarce în pace, Domnul n‐a vorbit prin mine. Și el a zis: Ascultați, toate popoarele! Și împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, s‐au suit la Ramot‐Galaad. Și împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: Eu îmi voi schimba hainele și voi intra în luptă; iar tu îmbracă‐ți hainele tale! Și împăratul lui Israel și‐a schimbat hainele; și au plecat la luptă. Iar împăratul Siriei poruncise mai marilor carelor sale zicând: Nu vă luptați nici cu cel mic nici cu cel mare, ci numai cu împăratul lui Israel. Și a fost așa: cum au văzut mai marii carelor pe Iosafat, au zis: Acesta este împăratul lui Israel! Și l‐au împresurat să se lupte împotriva lui. Și Iosafat a strigat și Domnul l‐a ajutat și Dumnezeu i‐a întors de la el. Și a fost așa: când au văzut mai marii carelor că nu era împăratul lui Israel, s‐au întors de la el. Și un om a tras cu arcul în nevinovăția lui și a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Și Ahab a zis celui ce mâna carul său: Întoarce‐ți mâna și scoate‐mă din tabără, căci sunt rănit. Și lupta s‐a făcut tot mai crâncenă în ziua aceea; și împăratul lui Israel a stătut în car împotriva sirienilor până seara și pe la apusul soarelui a murit. Și Iosafat, împăratul lui Iuda, s‐a întors în pace la casa sa la Ierusalim. Și Iehu, fiul lui Hanani, văzătorul, a ieșit înaintea lui și a zis împăratului Iosafat: Să ajuți tu pe cel rău și să iubești pe cei ce urăsc pe Domnul? De aceea este mânie de la Domnul peste tine. Totuși se găsesc lucruri bune în tine, fiindcă ai îndepărtat Astarteele din țară și ți‐ai pus inima să caute pe Dumnezeu. Și Iosafat a locuit în Ierusalim și a ieșit iarăși printre popor de la Beer‐Șeba până la muntele lui Efraim, și i‐a întors iarăși la Domnul Dumnezeul părinților lor. Și a așezat judecători în țară în toate cetățile întărite din Iuda, cetate după cetate. Și a zis judecătorilor: Vedeți ce faceți! Căci nu judecați pentru om, ci pentru Domnul care este cu voi în lucrul judecății. Și acum temerea de Domnul să fie peste voi, luați seama ce faceți, căci la Domnul Dumnezeul nostru nu este nici o nelegiuire, nici căutare la față, nici primire de daruri. Și chiar în Ierusalim Iosafat a așezat leviți și preoți și capi părintești din Israel pentru judecata Domnului și pentru pricini. Și s‐au întors înapoi la Ierusalim. Și le‐a poruncit zicând: Așa să faceți în frica Domnului, cu credindincioșie și inimă desăvărșită. Și orice neînțelegere va veni înaintea voastră de la frații voștri care locuiesc în cetățile lor, între sânge și sânge, între lege și poruncă, între așezământ și judecăți, să‐i învățați să nu se facă vinovați înaintea Domnului, ca să vină mânia lui peste voi și peste frații voștri. Faceți aceasta și nu veți fi vinovați. Și iată, Amaria, marele preot, este peste voi în toate treburile Domnului și Zebadia, fiul lui Ismael, domnitorul peste casa lui Iuda, în toate treburile împăratului: și leviții sunt dregători înaintea voastră. Întăriți‐vă și lucrați și Domnul va fi cu cel bun. Și a fost așa: după aceasta copiii lui Moab și copiii lui Amon și cu ei unii din maoniți au venit cu război împotriva lui Iosafat. Și au venit și au spus lui Iosafat zicând: O mare mulțime de dincolo de mare, din Siria, vine împotriva ta; și iată, sunt la Hațaton‐Tamar adică En‐Ghedi. Și Iosafat s‐a temut și și‐a îndreptat fața să caute pe Domnul; și a vestit un post prin tot Iuda. Și Iuda s‐a adunat să caute ajutor de la Domnul: și chiar din toate cetățile lui Iuda au venit să caute pe Domnul. Și Iosafat a stătut în adunarea lui Iuda și a Ierusalimului, în casa Domnului, înaintea pridvorului celui nou: și a zis: Doamne Dumnezeul părinților noștri! Oare nu ești tu Dumnezeu în ceruri? Și nu ești tu cel ce domnești peste toate împărățiile neamurilor? Și tăria și puterea este în mâna ta și nimeni nuți se poate împotrivi. N‐ai alungat tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii acestei țări dinaintea poporului tău Israel și ai dat‐o seminței lui Avraam, prietenul tău în veac? Și au locuit în ea și ți‐au zidit un locaș sfințit pentru numele tău, zicând: Dacă va veni rău peste noi, sabie, judecată sau ciumă, sau foamete, și vom sta înaintea acestei case și înaintea feței tale, (căci numele tău este în această casă,) și vom striga la tine în strâmtorarea noastră, atunci ne vei asculta și ne vei mântui. Și acum iată, copiii lui Amon și Moabul și cei de pe muntele Seir, pe la care n‐ai îngăduit lui Israel să intre când au ieșit dințara Egiptului, căci s‐au abătut de la ei și nu i‐au nimicit: iată ne răsplătesc, venind să ne gonească din stăpânirea ta, pe care ne‐ai dat‐o s‐o moștenim. Dumnezeul nostru, oare nu‐i vei judeca tu? Căci n‐avem nicio putere înaintea acestei mari mulțimi care vine împotriva noastră, și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt spre tine. Și tot Iuda stătea înaintea Domnului cu pruncii lor, nevestele lor și copiii lor. Și Duhul Domnului a fost în mijlocul obștei peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, un levit din fiii lui Asaf. Și a zis: Luați aminte, tot Iuda și voi locuitori ai Ierusalimului și tu împărate Iosafat! Așa zice Domnul: Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea acestei mari mulțimi, căci lupta nu este a voastră ci a lui Dumnezeu. Mâine pogorâți‐vă împotriva lor. Iată se vor sui pe suișul Țiț și‐i veți întâlni la capătul văii în dreptul pustiei lui Ieruel. Nu voi veți avea să vă luptați în treaba aceasta; înfățișați‐vă, stați și vedeți izbăvirea Domnului care este cu voi, Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați; ieșiți mâine înaintea lor și Domnul va fi cu voi Și Iosafat și‐a plecat fața la pământ: și tot Iuda și locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea Domnului ca să se închine Domnului. Și leviții, dintre copiii chehatiților și din copiii coreiților, s‐au sculat să laude pe Domnul Dumnezeul lui Israel cu glas tare și mare. Și s‐au sculat dis de dimineață și au ieșit spre pustia Tecoa; și când ieșeau, Iosafat a stătut și a zis: Ascultați‐mă Iuda și voi locuitori ai Ierusalimului! Credeți în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; credeți pe prorocii lui și veți izbândi. Și s‐a sfătuit cu poporul și a așezat cântăreți pentru Domnul și pe cei ce lăudau în podoabă sfântă, și când ieșeau înaintea oștilor înarmate, ziceau: Lăudați pe Domnul, căci în veac ține îndurarea sa. Și în clipa când începeau cântarea de biruință și lauda, Domnul a pus pânda și împotriva copiilor lui Amon și lui Moab și ai muntelui Seir, care veniseră împotriva lui Iuda, și au fost bătuți. Și copiii lui Amon și Moab s‐au sculat împotriva locuitorilor muntelui Seir ca să‐i stârpească și să‐i nimicească: și când au sfârșit cu locuitorii de la Seir, s‐au ajutat să se nimicească unul pe altul. Și Iuda a venit până la turnul de straja pustiei; și s‐au uitat spre mulțime, și iată, erau trupuri moarte căzute pe pământ și niciunul nu scăpase. Și Iosafat și poporul său au venit să jăfuiască prada lor, și au găsit printre ei o mulțime de bogății și trupuri moarte și vase scumpe și au strâns până n‐au mai putut duce: și trei zile au prădat prada, era multă. Și a patra zi s‐au adunat în valea Beraca, căci acolo au binecuvântat pe Domnul; pentru aceea au pus numele acestui loc: Valea Beraca, până în ziua de astăzi. Și toți bărbații din Iuda și din Ierusalim, și Iosafat în fruntea lor, s‐au întors și au venit iarăși în Ierusalim cu bucurie, căci Domnul le dăduse bucurie asupra vrăjmașilor lor. Și au venit la Ierusalim la casa Domnului cu psalteri și harfe și trâmbițe. Și teama de Dumnezeu a fost peste toate împărățiile țărilor, când au auzit că Domnul se lupta cu vrăjmașii lui Israel. Și împărăția lui Iosafat a fost liniștită și Dumnezeul său i‐a dat odihnă de jur împrejur. Și Iosafat a domnit peste Iuda. Era de treizeci și cinci de ani când a început să domnească, și a domnit douăzeci și cinci de ani în Ierusalim; și numele mamei lui era Azuba, fiica lui Șilhi. Și el a umblat în calea lui Asa, tatăl său, și nu s‐a abătut din ea, ci a făcut ce este drept în ochii Domnului. Dar înălțimile n‐au fost îndepărtate și poporul încă nu‐și îndreptase inima spre Dumnezeul părinților lor. Și celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi și cele de pe urmă, iată, sunt scrise în cuvintele lui Iehu, fiul lui Hanani, care sunt cuprinse în cartea împăraților lui Israel. Și după aceasta Iosafat, împăratul lui Iuda, s‐a unit cu Ahazia, împăratul lui Israel, care lucra cu răutate. Și s‐a unit cu el ca să facă corăbii să meargă la Tarsis și au făcut corăbii la Ețion‐Gheber. Și Eliezer, fiul lui Dodava, de la Mareșa, a prorocit împotriva lui Iosafat, zicând: Fiindca te‐ai unit cu Ahazia, Domnul a rupt lucrările tale. Și corăbiile au fost sfărâmate și n‐au putut merge la Tarsis. Și Iosafat, a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat lângă părinții săi în cetatea lui David. Și Ioram, fiul său, a domnit în locul său. Și avea frați, fii ai lui Iosafat: Azaria și Iehiel și Zaharia și Azaria și Micael și Șefatia; toți aceștia erau fiii lui Iosafat, împăratul lui Israel. Și tatăl lor le dăduse daruri multe de argint și aur și de lucruri scumpe, afară de cetăți întărite în Iuda, dar împărăția a dat‐o lui Ioram, căci el era întâiul născut. Și Ioram s‐a ridicat peste împărăția tatălui său, și s‐a întărit și a ucis cu sabia pe toți frații săi și chiar și din mai marii lui Israel. Ioram era de treizeci și doi de ani când a început să domnească; și a domnit opt ani la Ierusalim. Și a umblat în calea împăraților lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab: și a făcut rău în ochii Domnului. Dar Domnul n‐a voit să piardă casa lui David, pentru legământul pe care‐l făcuse cu David, și după cum zisese că îi va da o candelă lui și fiilor lui în toate zilele. În zilele lui s‐a rupt Edomul de sub mâna lui Iuda și și‐au pus împărat peste ei. Și Ioram a trecut cu mai marii săi și toate carele cu el: și s‐a sculat noaptea și a bătut pe edomiți, care‐l înconjuraseră, și pe mai marii carelor. Dar Edomul s‐a rupt de sub mâna lui Iuda până în ziua de astăzi. Atunci Libna s‐a rupt de sub mâna lui, căci părăsise pe Domnul Dumnezeul părinților săi. Și a făcut înălțimi pe munții lui Iuda, și a tras pe locuitorii Ierusalimului în curvie, și a amăgit pe Iuda. Și i‐a venit o scrisoare de la Ilie, prorocul, zicând: Așa zice Domnul Dumnezeul lui David, tatăl tău: Fiindcă n‐ai umblat în căile lui Iosafat, tatăl tău, și în căile lui Asa, împăratul lui Iuda, ci ai umblat în căile împăraților lui Israel și ai tras pe Iuda și pe locuitorii Ierusalimului în curvie, ca și curviile casei lui Ahab, și ai ucis pe frații tăi, casa tatălui tău, care erau mai buni decât tine: iată, Domnul va lovi cu o mare lovitură pe poporul tău și pe copiii tăi și pe nevestele tale și toată averea ta și pe tine însuți cu o boală mare, cu o boală de măruntaie, până ce de boală vor cădea măruntaiele din tine, zi de zi. Și Domnul a stârnit împotriva lui Ioram duhul filistenilor și al arabilor care erau lângă etiopieni. Și s‐au suit împotriva lui Iuda și au năvălit asupra lui și au dus cu ei toată averea ce se afla în casa împăratului și pe fiii lui și nevestele lui, încât nu i‐a rămas niciun fiu, afară de Ioahaz, cel mai tânăr din fiii săi. Și după toate acestea, Domnul l‐a lovit în măruntaiele sale cu o boală fără leac. Și a fost așa: din zi în zi și pe vremea când se sfârșea anul al doilea, i‐au căzut măruntaiele de boală și a murit în suferințe cumplite. Și poporul său nu i‐a făcut ardere ca arderea părinților săi. El era de treizeci și doi de ani când a început să domnească și a domnit opt ani la Ierusalim. Și a murit fără să fi fost dorit și l‐au înmormântat în cetatea lui David, dar nu în mormântul împăraților. Și locuitorii Ierusalimului au făcut împărat în locul său pe Ahazia, fiul său cel mai tânăr, căci ceata care venise cu arabii în tabără ucisese pe toți cei mai mari de vârstă. Și Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s‐a făcut împărat. Ahazia era de patruzeci și doi de ani când a început să domnească și a domnit un an în Ierusalim. Si numele mamei lui era Atalia, fiica lui Omri. Și el a umblat în căile casei lui Ahab, căci mama lui îi era sfătuitoare la facerea răului. Și a făcut rău în ochii Domnului ca și casa lui Ahab, căci ei erau sfătuitorii lui după moartea tatălui său, spre pieirea lui. El a umblat după sfatul lor și a mers cu Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, la luptă împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot‐Galaad: și sirienii au bătut pe Ioram. Și s‐a întors să se vinde ce la Izreel de rănile pe care i le făcuseră la Rama când se lupta cu Hazael, împăratul Siriei. Și Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s‐a pogorât la Izreel, ca să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, căci era bolnav. Și pierzarea lui Ahazia a fost de la Dumnezeu, întrucât a venit la Ioram: căci cum a venit, a ieșit cu Ioram împotriva lui Iehu, fiul lui Nim și, pe care îl unsese Domnul spre a stârpi casa lui Ahab. Și a fost așa: când a făcut Iehu judecată asupra casei lui Ahab, a găsit pe mai marii lui Iuda și pe fiii fraților lui Ahazia, care slujeau la Ahazia, și i‐a ucis. Și a căutat pe Ahazia, și l‐au prins (căci se ascunsese în Samaria,) și l‐au adus la Iehu și l‐au ucis; și l‐au înmormântat, căci au zis: El este fiul lui Iosafat care a căutat pe Domnul cu toată inima sa. Și în casa lui Ahazia n‐a fost niciunul, care să poată ținea împărăția. Și Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei era mort și s‐a sculat și a stârpit toată sămânța împărătească a casei lui Iuda. Dar Ioșabeat, fata împăratului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, și l‐a furat din mijlocul fiilor împăratului care fuseseră uciși și l‐a pus pe el și pe doica lui în odaia paturilor. Și Ioșabeat, fata împăratului Ioram, nevasta lui Iehoiada, preotul, (căci era sora lui Ahazia,) l‐a ascuns dinaintea Ataliei și ea nu l‐a omorât. Și a fost ascuns cu ei în casa lui Dumnezeu șase ani. Și Atalia a domnit peste țară. Și în anul al șaptelea Iehoiada s‐a întărit și a făcut învoială cu mai marii peste sute, Azaria, fiul lui Ieroham și Ismael, fiul lui Iohanan, și Azaria, fiul lui Obed, Maaseia, fiul lui Adaia, și Elișafat, fiul lui Zicri. Și au mers prin Iuda și au adunat pe leviții din toate cetățile lui Iuda și pe capii părintești din Israel și au venit la Ierusalim. Și toată obștea a făcut legământ cu împăratul în casa lui Dumnezeu. Și le‐a zis: Iată, fiul împăratului va domni, cum a zis Domnul fiilor lui David. Acesta este lucrul pe care‐l veți face: o treime din voi, care intră în ziua sabatului din preoți și din leviți, să fie ușieri; și o treime să fie la casa împăratului; și o treime la poarta temeliei; și tot poporul să fie în curțile casei Domnului. Dar nimeni să nu intre în casa Domnului decât preoții și aceia din leviți care fac slujba; ei să intre căci sunt sfinți: dar tot poporul să păzească cele de păzit ale Domnului. Și leviții să înconjoare pe împărat de jur împrejur, fiecare cu armele sale în mână; și cine va intra în casă să fie omorât: și voi să fiți cu împăratul când intră și când iese. Și leviții și tot Iuda au făcut după toate cele ce poruncise Iehoiada, preotul; și au luat fiecare oamenii săi, pe cei ce erau să intre în ziua sabatului și pe cei ce aveau să iasă în ziua sabatului, căci Iehoiada, preotul, nu dăduse drumul cetelor. Și Iehoiada, preotul, a dat mai marilor peste sute sulițele și pavezele și scuturile împăratului David care erau în casa lui Dumnezeu. Și a pus tot poporul, pe fiecare cu sulița sa în mână, de la partea dreaptă a casei până la partea stângă a casei, spre altar și casă, de jur împrejur lângă împărat. Și au scos pe fiul împăratului și au pus cununa pe el și i‐au dat mărturia și l‐au făcut împărat. Și Iehoiada și fiii săi l‐au uns și au zis: Trăiască împăratul! Și Atalia a auzit vuietul poporului care alerga și lăuda pe împărat și a venit la popor în casa Domnului. Și s‐a uitat și, iată, împăratul stătea lângă stâlpul său la intrare, și mai marii și trâmbițele erau lângă împărat; și tot poporul țării se bucura și suna din trâmbițe; și cântăreții cu instrumente de muzică și ei cântau cârmuiau cântarea de laudă. Și Atalia și‐a rupt hainele și a zis: Vânzare! Vânzare! Și Iehoiada, preotul, a scos pe mai marii peste sute care erau puși peste oaste și le‐a zis: Scoateți‐o din șiruri și oricine o va urma, să fie ucis cu sabia. Căci preotul zisese: Să n‐o omorâți în casa Domnului. Și i‐au făcut drum și a trecut prin intrarea porții cailor la casa împăratului: și au omorât‐o acolo. Și Iehoiada a făcut un legământ între sine și tot poporul și împărat ca să‐fie poporul Domnului. Și tot poporul a intrat în casa lui Baal și au dărâmat‐o și i‐au sfărâmat altarele și chipurile și au ucis pe Matan, preotul lui Baal, înaintea altarelor. Și Iehoiada a rânduit dregătoriile casei Domnului sub mâna preoților, leviților, pe care îi pusese David în cete peste casa Domnului, ca să aducă arderile de tot ale Domnului cum este scris în legea lui Moise, cu bucurie și cu cântări după rânduiala lui David. Și a pus pe ușieri la porțile casei Domnului ca să nu intre niciun om necurat prin vreun lucru. Și a luat pe mai marii peste sute și pe cei măreți și pe dregătorii poporului și pe tot poporulțării, și a pogorât pe împărat din casa Domnului și au intrat prin poarta de sus în casa împăratului și au pus pe împărat pe scaunul de domnie al împărăției. Și tot poporulțării s‐a bucurat și cetatea era liniștită și pe Atalia o uciseseră cu sabia. Ioas era deșapte ani când a început să domnească și a domnit patruzeci de ani în Ierusalim; și numele mamei lui era Țibia de la Beer‐Șeba. Și Ioas a făcut ce este drept în ochii Domnului în toate zilele lui Iehoiada, preotul. Și Iehoiada i‐a luat două neveste și el a născut fii și fete. Și a fost așa: după aceasta Ioas a avut pe inimă a înnoi casa Domnului. Și a adunat pe preoți și leviți și le‐a zis: Ieșiți în cetățile lui Iuda și strângeți bani de la tot Israelul pentru dregerea casei Dumnezeului vostru, din an în an; și grăbiți lucrul. Dar leviții n‐au grăbit. Și împăratul a chemat pe Iehoiada, capul, și i‐a zis: Pentru ce n‐ai cerut de la leviți să aducă din Iuda și din Ierusalim darea lui Moise, slujitorul Domnului, și a obștei lui Israel pentru cortul mărturiei? Căci fiii Ataliei, celei rele, sfărâmaseră casa lui Dumnezeu și întrebuințaseră lucrurile sfințite ale casei Domnului pentru Baali. Și împăratul a poruncit și au făcut o ladă și au pus‐o afară lângă poarta casei Domnului, și au vestit prin Iuda și Ierusalim să aducă Domnului darea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, pusă peste Israel în pustie. Și toți mai marii și tot poporul s‐au bucurat și au adus și au aruncat în ladă, până au sfârșit. Și a fost așa: la vremea când era adusă lada la locul de slujbă al împăratului prin mâna leviților, și când vedeau că era mult argint în ea, veneau scriitorul împăratului și dregătorul marelui preot și goliau lada și o luau și o duceau înapoi la locul ei. Așa făceau zi de zi și au strâns mult argint. Și împăratul și Iehoiada îl dădeau celor ce făceau lucrul slujbei casei Domnului; și ei tocmiau cioplitori de pietre și tâmplari spre a înoi casa Domnului și lucrători în fier și în aramă pentru dregerea casei Domnului. Și lucrătorii lucrau, și dregerea înainta în lucru prin mâna lor și au ridicat casa lui Dumnezeu după măsura ei și au întărit‐o. Și după ce au sfârșit, au adus argintul rămas înaintea împăratului și lui Iehoiada. Și au făcut din el vase pentru casa Domnului, unelte pentru slujbă și pentru jertfire și linguri și unelte de aur și de argint. Și au adus în casa Domnului arderi de tot necurmat în toate zilele lui Iehoiada. Și Iehoiada a ajuns bătrân și sătul de zile și a murit; era de o sută treizeci de ani când a murit. Și a fost înmormântat în cetatea lui David lângă împărați, căci făcuse bine în Israel și pentru Dumnezeu și pentru casa sa. Și după moartea lui Iehoiada mai marii lui Iuda au venit și s‐au plecat împăratului; atunci împăratul i‐a ascultat. Și au părăsit casa Domnului Dumnezeul părinților lor și au slujit Astarteelor și idolilor: și a venit mânie peste Iuda și Ierusalim pentru această vină a lor. Și Domnul a trimis pe proroci la ei să‐i întoarcă la el; și au mărturisit împotriva lor, dar n‐au plecat urechea. Și Duhul lui Dumnezeu a îmbrăcat pe Zaharia, fiul lui Iehoiada, preotul, și el a stătut sus deasupra poporului și le‐a zis: Așa zice Dumnezeu: Pentru ce călcați poruncile Domnului? Nu veți izbândi: fiindcă ați părăsit pe Domnul, și el v‐a părăsit. Și au uneltit împotriva lui și l‐au împroșcat cu pietre, după porunca împăratului în curtea casei Domnului. Și împăratul Ioas nu și‐a adus aminte de bunătatea pe care i‐o făcuse Iehoiada, tatăl lui Zaharia, ci a ucis pe fiul lui. Și când a murit el, a zis: Să vadă Domnul și să ceară. Și a fost așa: după trecerea anului, oastea Siriei s‐a suit împotriva lui Ioas: și au intrat în Iuda și Ierusalim și au stârpit pe toți mai marii poporului din popor, și au trimis toată prada lor la împăratul Damascului. Căci oastea sirienilor a venit cu o mică ceată de oameni, dar Domnul a dat în mâna lor o oaste foarte mare, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinților lor. Astfel sirienii au făcut judecăți asupra lui Ioas. Și după ce au plecat de la ei, (căci l‐au lăsat în boli grele,) slujitorii săi au uneltit împotriva lui, pentru sângele fiilor lui Iehoiada, preotul, și l‐au ucis pe patul său și a murit: și l‐au înmormântat în cetatea lui David, dar nu l‐au înmormântat în mormântul împăraților. Și aceștia sunt cei ce au uneltit împotriva lui: Zabad, fiul Șimeatei, Amonita, și Iozabad, fiul Șimritei, Moabita. Cât pentru fiii lui și mărimea sarcinilor puse asupra lui și întemeierea casei lui Dumnezeu, iată acestea sunt scrise în tâlcuirea cărții împăraților. Și Amația, fiul său, a domnit în locul său. Amația era de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească; și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Ioadan din Ierusalim. Și el a făcut ce era drept în ochii Domnului, dar nu cu o inimă desăvârșită. Și a fost așa: când i s‐a întărit împărăția, a ucis pe slujitorii lui care uciseseră pe împăratul, tatăl său. Dar pe copiii lor nu i‐a ucis, ci a făcut cum este scris în lege în cartea lui Moise, unde Domnul a poruncit, zicând: Părinții să nu moară pentru copii și nici copiii să nu moară pentru părinți, ci fiecare să moară pentru păcatul său. Și Amația a adunat pe Iuda și i‐a rânduit după casele lor părintești, după mai marii peste mii și mai marii peste sute, prin tot Iuda și Beniaminul: și i‐a numărat de la douăzeci de ani și mai sus și i‐a găsit: trei sute de mii de bărbați ale și, în stare să iasă la oaste, care puteau mânui sulița și scutul. Și a tocmit din Israel o sută de mii de bărbați viteji cu o sută de talanți de argint. Și un om al lui Dumnezeu a venit la el zicând: Împărate, să nu meargă cu tine oastea lui Israel; căci Domnul nu este cu Israel, cu toți copiii lui Efraim. Dar dacă vrei să mergi, fă‐o; întărește‐te la luptă: Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmașilor, căci Dumnezeu are puterea să ajute și să doboare. Și Amația a zis omului lui Dumnezeu: Dar ce vom face cu cei o sută de talanți pe care i‐am dat cetei lui Israel? Și omul lui Dumnezeu a zis: Domnul poate să‐ți dea mai mult decât aceasta. Atunci Amația i‐a deosebit, adică ceata care venise la el din Efraim, ca să se ducă iarăși acasă. Și mânia lor s‐a aprins foarte mult împotriva lui Iuda și s‐au întors în mare mânie la locul lor. Și Amația s‐a întărit și și‐a scos poporul și a mers în Valea‐Sării și a bătut zece mii din copiii lui Seir. Și copiii lui Iuda au luat prinși zece mii vii, și i‐au dus pe vârful stâncii și i‐au aruncat de pe vârful stâncii și toți au fost zdrobiți. Dar fiii cetei pe care o trimisese Amația înapoi, ca să nu meargă cu el la luptă, au căzut peste cetățile lui Iuda, de la Samaria până la Bet‐Horon, și au bătut din ei trei mii de inși și au luat o mare pradă. Și a fost așa: când s‐a întors Amația de la măcelărirea edomiților, a adus pe dumnezeii copiilor lui Seir și i‐a așezat dumnezei ai săi, și s‐a plecat înaintea lor și le‐a ars tămâie. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Amația, și i‐a trimis un proroc care i‐a zis: Pentru ce cauți pe dumnezeii poporului care n‐au izbăvit pe poporul lor din mâna ta? Și a fost așa: pe când vorbea cu el, împăratul i‐a zis: Ai fost făcut tu sfetnicul împăratului? Încetează, pentru ce să fii lovit? Atunci prorocul a încetat și a zis: Cunosc că Dumnezeu a hotărât să te piardă pentru că ai făcut aceasta și n‐ai ascultat de sfatul meu. Și Amația, împăratul lui Iuda, s‐a sfătuit și a trimis la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, zicând: Vino să ne privim în față! Și Ioas, împăratul lui Israel, a trimis la Amația, împăratul lui Iuda, zicând: Spinul care este în Liban a trimis la cedrul care este în Liban, zicând: Dă pe fata ta de nevastă fiului meu. Și a trecut o fiară care este în Liban și a călcat spinul. Tu zici: Iată ai bătut Edomul și inima ta te‐a înălțat ca să te lauzi. Rămâi acum acasă! De ce să te cerți cu răul, ca să cazi tu și Iuda cu tine? Dar Amația n‐a ascultat, căci era de la Dumnezeu să‐i dea în mâna vrăjmașului fiindcă au căutat pe dumnezeii Edomului. Și Ioas, împăratul lui Israel, s‐a suit și s‐au privit în față, el și Amația, împăratul lui Iuda, la Bet‐Șemeșul care este în Iuda. Și Iuda a fost bătut înaintea lui Israel și au fugit fiecare la cortul său. Și Ioas, împăratul lui Israel, a prins pe Amația, împăratul lui Iuda, pe fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz, în Bet‐Șemeș, și l‐a dus la Ierusalim și a dărâmat zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului, patru sute de coți. Și a luat tot aurul și argintul și toate vasele care s‐au aflat în casa lui Dumnezeu la Obed‐Edom și vistieriile casei împăratului și ostatici și s‐a întors la Samaria. Și Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel. Și celelalte fapte ale lui Amația, cele dintâi și cele de pe urmă, oare nu sunt scrise în cartea împăraților lui Iuda și Israel? Și din vremea când Amația s‐a abătut de pe urma Domnului, au făcut o uneltire împotriva lui în Ierusalim și el a fugit la Lachis: și au trimis după el la Lachis și l‐au ucis acolo. Și l‐au adus pe cai și l‐au înmormântat cu părinții săi în cetatea lui Iuda. Și tot poporul lui Iuda a luat pe Ozia, care era de șaisprezece ani și l‐a făcut împărat în locul tatălui său Amația. El a zidit Elotul și l‐a adus înapoi lui Iuda după ce a adormit împăratul cu părinții săi. Ozia era de șaisprezece ani când a început să domnească și a domnit cincizeci și doi de ani în Ierusalim; și numele mamei lui era Iecolia din Ierusalim. Și el a făcut ce este drept în ochii Domnului, după toate cele ce făcuse Amația, tatăl său. Și a căutat pe Dumnezeu, în zilele lui Zaharia, care avea pricepere în vedeniile lui Dumnezeu: și în zilele cât a căutat pe Domnul, Dumnezeu l‐a făcut să propășească. Și a ieșit și s‐a luptat cu filistenii și a sfărâmat zidul Gatului și zidul Iabnei și zidul Asdodului și a zidit cetăți în Asdod și între filisteni. Și Dumnezeu l‐a ajutat împotriva filistenilor și împotriva arabilor care locuiau în Gur‐Baal și împotriva maoniților. Și amoniții au dat lui Ozia daruri: și numele lui s‐a răspândit până la intrarea Egiptului, căci se întărise foarte mult. Și Ozia a zidit turnuri în Ierusalim, în poarta unghiului și în poarta văii și în unghiu și le‐a întărit. Și a zidit turnuri în pustie și a săpat multe fântâni, căci avea turme mari atât în șes cât și în podiș, și plugari și vieri pe munți și în Carmel; căci iubea plugăria. Și Ozia avea o oaste de luptători, care ieșeau la război în cete, după numărul numărătorii lor prin mâna lui Ieiel, cărturarul, și prin Maaseia, căpitenia, sub mâna lui Hanania, unul din mai marii împăratului. Tot numărul capilor părintești ai bărbaților viteji era două mii șase sute. Și sub mâna lor era tăria unei oștiri de trei sute șapte mii cinci sute, care făceau război cu mare putere ca să ajute pe împărat împotriva vrăjmașului. Și Ozia a pregătit pentru ei, pentru toată oastea, scuturi și lănci și coifuri și platoșe și arcuri și pietre de praștie. Și a făcut în Ierusalim mașini, iscodite de oameni iscusiți, care să fie pe turnurile și turnurile de la colțuri ca să arunce săgeți și pietre mari. Și numele lui s‐a răspândit departe, căci a fost ajutat minunat până s‐a întărit. Dar după ce s‐a întărit, i s‐a înălțat inima până la stricăciune, și a păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său, căci a mers în templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâiei. Și Azaria, preotul, a intrat după el și cu el optzeci de bărbați viteji, preoți ai Domnului. Și s‐au împotrivit lui Ozia, împăratul, și i‐au zis: Nu este pentru tine, Ozia, să arzi tămâie înaintea Domnului, ci pentru preoți, fiii lui Aaron, care sunt sfințiți să ardă tămâie. Ieși din locașul sfințit, căci ai păcătuit și nu va fi spre cinstea ta de la Domnul Dumnezeu. Și Ozia s‐a mâniat. Și în mâna lui era tămâietoarea ca să ardă tămâie. Și pe când se mânia pe preoți a răsărit pe fruntea lui lepra înaintea ochilor preoților, în casa Domnului, lângă altarul tămâiei. Și Azaria, marele preot, și toți preoții s‐au uitat la el, și iată era lepros pe fruntea lui, și l‐au aruncat repede de acolo și chiar el s‐a grăbit să iasă, fiindcă Domnul îl lovise. Și Ozia, împăratul, a fost lepros până în ziua morții sale și a locuit lepros într‐o casă deosebită, căci a fost îndepărtat din casa Domnului. Și Iotam, fiul său, era peste casa împăratului și judeca poporulțării. Și celelalte fapte ale lui Ozia, cele dintăi și cele de pe urmă, le‐a scris Isaia, fiul lui Amoț, prorocul. Și Ozia a adormit cu părinții săi; și l‐au înmormântat cu părinții săi pe ogorul de înmormântare al împăraților, căci au zis: Este lepros. Și Iotam, fiul său, a domnit în locul său. Iotam era de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim; și numele mamei lui era Ierușa, fiica lui Țadoc. Și el a făcut ce este drept în ochii Domnului, după toate cele ce făcuse Ozia, tatăl său; numai că n‐a intrat în templul Domnului. Și poporul se strica tot mai mult. El a zidit poarta de sus a casei Domnului și a zidit mult pe zidul Ofel. Și a zidit cetăți înținutul muntos al lui Iuda și a zidit cetățui și turnuri în păduri. Și s‐a luptat cu împăratul copiilor lui Amon și i‐a biruit. Și copiii lui Amon i‐au dat în același an o sută de talanți de argint și zece mii de cori de grâu și zece mii de orz. Aceasta i‐au dat copiii lui Amon și în al doilea și în al treilea an. Și Iotam a ajuns tare, fiindcă și‐a rânduit căile înaintea Domnului Dumnezeului său. Și celelalte fapte ale lui Iotam și toate războaiele sale și căile sale, iată, sunt scrise în cartea împăraților lui Israel și Iuda. El era de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim. Și Iotam a adormit cu părinții săi și l‐au înmormântat în cetatea lui David. Și Ahaz, fiul său, a domnit în locul său. Ahaz era de douăzeci de ani când a început să domnească și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim. Și n‐a făcut ce era drept în ochii Domnului, ca David, tatăl său, ci a umblat pe căile împăraților lui Israel și chiar a făcut chipuri turnate Baalilor; și a ars tămâie în valea fiului lui Hinom și a trecut pe copiii săi prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel. Și a jertfit și a ars tămâie pe înălțimi și pe dealuri și sub orice copac verde. De aceea Domnul Dumnezeul său l‐a dat în mâna împăratului Siriei; și l‐au lovit și au luat de la ei mulți prinși și i‐au dus la Damasc. Ba a fost dat și în mâna împăratului lui Israel și el l‐a lovit cu mare lovire. Căci Pecah, fiul lui Remalia, a ucis în Iuda o sută douăzeci de mii într‐o zi, toți bărbați viteji, fiindcă părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinților lor. Și Zicri, un viteaz din Efraim, a omorât pe Maaseia, fiul împăratului, și pe Azricam, mai marele casei, și pe Elcana, al doilea după împărat. Și copiii lui Israel au luat prinși de la frații lor două sute de mii de femei, fii și fete, și au luat mare pradă de la ei și au adus prada la Samaria. Dar era acolo un proroc al Domnului, al cărui nume era Oded. Și el a ieșit înaintea oastei care venea la Samaria și le‐a zis: Iată, fiindcă Domnul Dumnezeul părinților voștri s‐a mâniat pe Iuda, i‐a dat în mâna voastră, și voi i‐ați ucis cu o furie care ajunge până la ceruri, și acum socotiți să vă supuneți pe copiii lui Iuda și ai Ierusalimului ca robi și roabe? Oare nu sunt cu voi, chiar cu voi, vini ale voastre înșivă împotriva Domnului Dumnezeului vostru? Și acum ascultați‐mă și trimiteți înapoi pe prinșii pe care i‐ați prins de la frații voștri, căci mânia cea mare a Domnului este asupra voastră. Și câțiva bărbați dintre capii copiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meșilemot, și Ezechia, fiul lui Șalum, și Amasa, fiul lui Hadlai, s‐au sculat împotriva celor ce veneau din luptă și le‐au zis: Să nu aduceți aici pe prinși: căci la vina noastră împotriva Domnului voi vă gândiți să mai adăugați la păcatele noastre și la vinile noastre: căci vina noastră este mare și mânie mare este asupra lui Israel. Și ostașii au lăsat pe cei prinși și prada înaintea mai marilor și întregii obști. Și bărbații, care au fost numiți pe nume, s‐au sculat și au luat pe cei prinși, și pe toți care erau goi i‐au îmbrăcat din pradă și i‐au îmbrăcat și i‐au încălțat și le‐au dat de mâncat și de băut și i‐au uns, și au dus pe toți care erau slabi pe măgari și i‐au dus la Ierihon, cetatea finicilor, la frații lor. Și s‐au întors la Samaria. În vremea aceea împăratul Ahaz a trimis la împărații Siriei ca să‐l ajute. Și edomiții iarăși au venit și au bătut pe Iuda și au luat prinși. Și filistenii au năvălit asupra cetăților din șes și de la miazăzi ale lui Iuda, și au luat Bet‐Șemeșul și Aialonul și Ghederotul și Socoul și cetățile sale și Timna și cetățile sale și Ghimzoul și cetățile sale: și au locuit acolo. Și Domnul a smerit pe Iuda, pentru Ahaz, împăratul lui Israel, căci a făcut curvie în Iuda și a păcătuit foarte mult împotriva Domnului. Și Tilgat‐Pilneser, împăratul Asiriei, a venit la el și l‐a strâmtorat și nu l‐a ajutat. Căci Ahaz a jăfuit casa Domnului și casa împăratului și mai marilor, și a dat jaful împăratului Asiriei, dar el nu l‐a ajutat. Și în vremea strâmtorării sale a păcătuit și mai mult împotriva Domnului, acest împărat Ahaz! Căci a jertfit dumnezeilor din Damasc care‐l bătuseră și a zis: Fiindcă dumnezeii împăraților Siriei îi ajută, le voi jertfi și mă vor ajuta. Dar ei au fost căderea lui și a întregului Israel. Și Ahaz a strâns uneltele casei lui Dumnezeu, a tăiat în bucăți uneltele casei lui Dumnezeu și a închis ușile casei Domnului și și‐a făcut altare în fiecare colț al Ierusalimului. Și în fiecare cetate a lui Iuda a făcut înălțimi ca să ardă tămâie altor dumnezei și a întărâtat mânia Domnului Dumnezeul părinților săi. Și celelalte fapte ale lui și toate căile sale, cele dintâi și cele de pe urmă, iată sunt scrise în cartea împăraților lui Iuda și Israel. Și Ahaz a adormit cu părinții săi și l‐au înmormântat în cetate, în Ierusalim; dar nu l‐au adus în mormintele împăraților lui Israel. Și Ezechia, fiul său, a domnit în locul său. Ezechia a început să domnească pe când era de douăzeci și cinci de ani și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim; și numele mamei lui era Abia, fiica lui Zaharia. Și el a făcut ce era drept în ochii Domnului, după toate cele ce făcuse David, tatăl său. În anul întâi al domniei sale, în luna întâia, a deschis ușile casei Domnului și le‐a dres. Și a adus înăuntru pe preoți și leviți și i‐a adunat în locul deschis spre răsărit și le‐a zis: Ascultați‐mă, leviților: sfințiți‐vă acum și sfințiți casa Domnului Dumnezeului părinților voștri și scoateți necurățenia din sfântul locaș. Căci părinții noștri au păcătuit și au făcut rău în ochii Domnului Dumnezeului nostru și l‐au părăsit, și și‐au întors fața de la locașul Domnului și și‐au întors spatele. Ba, au închis ușile pridvorului și au stins candelele și n‐au ars tămâie, nici n‐au adus arderi de tot Dumnezeului lui Israel în sfântul locaș. Și mânia Domnului a fost peste Iuda și Ierusalim și i‐a dat la pribegie și spaimă și șuierat, cum vedeți cu ochii voștri. Și iată, părinții noștri au căzut de sabie, și fiii noștri și fetele noastre și nevestele noastre sunt în robie pentru aceasta. Acum este în inima mea să fac un legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel ca să se întoarcă de la noi aprinderea mâniei sale. Fiii mei, nu fiți nepăsători; căci pe voi v‐a ales Domnul să stați înaintea lui, să‐i slujiți și să fiți slujitorii săi și să ardeți tămâie. Și s‐au sculat leviții: Mahat, fiul lui Amasai, și Ioel, fiul lui Azaria, dintre fiii Chehatiților; și dintre fiii lui Merari: Chis, fiul lui Abdi, și Azaria, fiul lui Iehaleleel; și dintre Gherșoniți: Ioah, fiul lui Zima, și Eden, fiul lui Ioah; și dintre fiii lui Elițafan: Șimri și Ieiel; și dintre fiii lui Asaf: Zaharia și Matania; și dintre fiii lui Heman: Iehiel, și Șimei; și dintre fiii lui Iedutun: Șemaia și Uziel. Și au adunat pe frații lor și s‐au sfințit și au mers după porunca împăratului prin cuvintele Domnului, ca să curețe casa Domnului. Și preoții au intrat înăuntrul casei Domnului s‐o curețe, și au scos toată necurățenia pe care au găsit‐o în templul Domnului în curtea casei Domnului. Și leviții au luat‐o s‐o scoată afară la pârâul Chedron. Și au început a sfinți în întâia zi a lunii întâi și în ziua a opta a lunii au venit la pridvorul Domnului; și au sfințit casa Domnului în opt zile și în ziua a șaisprezecea a lunii întâia sfârșiseră. Și au intrat la împăratul Ezechia și au zis: Am curățit toată casa Domnului și altarul arderii de tot și toate uneltele sale și masa pâinilor de punere înainte și toate uneltele sale. Și am gătit și sfințit toate uneltele pe care le aruncase împăratul Ahaz în domnia sa, în păcătuirea sa, și iată sunt înaintea altarului Domnului. Și Ezechia, împăratul, s‐a sculat de dimineață și a adunat pe mai marii cetății și s‐a suit la casa Domnului. Și au adus șapte boi și șapte berbeci și șapte miei și șapte țapi ca jertfă de păcat, pentru împărăție și pentru locașul sfințit și pentru Iuda. Și a poruncit copiilor lui Aaron, preoților, să‐i aducă pe altarul Domnului. Și au junghiat boii, și preoții au luat sângele și l‐au stropit peste altar, și au junghiat berbecii și au stropit sângele peste altar, și au junghiat mieii și austropit sângele peste altar. Și au apropiatțapii jertfei pentru păcat înaintea împăratului și a obștei și și‐au pus mâinile peste ei; și preoții i‐au junghiat și au făcut curățire de păcat cu sângele lor pe altar ca să facă ispășire pentru tot Israelul, căci pentru tot Israelul, a zis împăratul, este arderea de tot și jertfa pentru păcat. Și a pus pe leviți în casa Domnului cu chimvale, cu psalteri și cu harfe, după porunca lui David și a lui Gad, văzătorul împăratului, și a lui Natan, prorocul; căci porunca era de la Domnul prin prorocii săi. Și leviții au stătut cu instrumentele lui David și preoții cu trâmbițele. Și Ezechia a poruncit să se aducă arderea de tot pe altar. Și în clipa când a început arderea de tot, a început cântarea Domnului și trâmbițele împreună cu instrumentele lui David, împăratul lui Israel. Și toată obștea s‐a închinat, și cântăreții au cântat și trâmbițașii au sunat; toate acestea auținut până s‐a sfârșit arderea de tot. Și când au sfârșit de adus arderea de tot, împăratul și toți câți se aflau cu el s‐au plecat la pământ și s‐au închinat. Și împăratul Ezechia și mai marii au poruncit leviților să laude pe Domnul cu cuvintele lui David și ale lui Asaf, văzătorul. Și au lăudat cu bucurie și s‐au plecat și s‐au închinat. Și Ezechia a răspuns și a zis: Acum v‐ați sfințit pentru Domnul; apropiați‐vă și aduceți jertfe și daruri de mulțumire în casa Domnului! Și obștea a adus jertfe și daruri de mulțumire; și toți care erau cu inima binevoitoare au adus arderi de tot. Și numărul arderilor de tot pe care l‐a adus obștea era: șaptezeci de boi, o sută de berbeci, două sute de miei: toate acestea erau ca ardere de tot pentru Domnul. Și lucrurile sfinte erau: șase sute de boi și trei mii de oi. Dar erau prea puțini preoți și n‐au putut jupui toate arderile de tot: și frații lor leviții i‐au ajutat până s‐a sfârșit lucrul și până s‐au sfințit preoții, căci leviții erau mai drepți la inimă ca să se sfințească decât preoții. Și erau foarte multe arderi de tot, cu grăsimea jertfelor de pace și cu darurile de băutură pentru arderea de tot. Și slujba casei Domnului a fost așezată iarăși. Și Ezechia și tot poporul s‐au bucurat că Dumnezeu pregătise pe popor, căci lucrul s‐a făcut pe neașteptate. Și Ezechia a trimis la tot Israelul și Iuda și a scris epistole și lui Efraim și Manase, să vină la casa Domnului la Ierusalim să facă paștele Domnului Dumnezeul lui Israel. Și împăratul s‐a sfătuit cu mai marii săi și cu toată obștea în Ierusalim să facă paștele în luna a doua. Căci n‐au putut să le facă la vremea aceea, pentru că nu se sfințiseră destui preoți și poporul nu se adunase încă la Ierusalim. Și lucrul a fost drept în ochii împăratului și în ochii obștii întregi. Și au hotărât să facă o strigare în tot Israelul de la Beer‐Șeba până la Dan ca să vină să facă paștele Domnului Dumnezeul lui Israel, la Ierusalim: căci de mult nu le făcuseră cum era scris. Și alergătorii au mers cu scrisorile din mâna împăratului și mai marilor săi în tot Israelul și Iuda și după porunca împăratului ziceau: Copii ai lui Israel, întoarceți‐vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel și el se va întoarce la rămășița ce a scăpat din voi din mâna împăraților Asiriei. Și nu fiți ca părinții voștri și ca frații voștri care au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului părinților lor, așa că i‐a dat pustiirii, cum vedeți. Și nu vă întăriți grumajii ca părinții voștri; dați mâna Domnului și veniți la locașul său sfințit, pe care l‐a sfințit în veci și slujiți Domnului Dumnezeului vostru, ca să se întoarcă de la voi aprinderea mâniei sale. Căci, dacă vă veți întoarce la Domnul, frații voștri și copiii voștri vor afla compătimire înaintea celor ce i‐au luat prinși și se vor întoarce în țara aceasta: căci Domnul Dumnezeul vostru este milos și îndurător și nu‐și va întoarce fața de la voi, dacă vă veți întoarce la el. Și alergătorii au trecut din cetate în cetate, prin țara lui Efraim și Manase, până la Zabulon: dar au râs de ei și și‐au bătut joc de ei. Totuși unii bărbați din Așer și din Manase și din Zabulon s‐au smerit și au venit la Ierusalim. Și mâna lui Dumnezeu a fost peste Iuda și le‐a dat aceeași inimă ca să facă porunca împăratului și a mai marilor, după cuvântul Domnului. Și s‐a adunat mult popor la Ierusalim să facă sărbătoarea azimilor în luna a doua, o foarte mare obște. Și s‐au sculat și au îndepărtat altarele care erau în Ierusalim și au îndepărtat toate altarele tămâiei și le‐au aruncat în pârâul Chedron. Și au junghiat paștele la patrusprezece ale lunii a doua și preoții și leviții s‐au rușinat și s‐au sfințit și au adus arderile de tot în casa Domnului. Și au stătut în locul lor, după datina lor, după legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. Preoții au stropit sângele luat din mâna leviților. Căci erau mulți în obște care nu se sfințiseră; pentru aceea leviții au luat asupra lor junghierea paștelor pentru oricine nu era curat, ca să‐i sfințească Domnului. Căci o mulțime din popor, mulți din Efraim și din Manase, din Isahar și din Zabulon, nu se curățiseră și au mâncat paștele altfel decât era scris. Dar Ezechia s‐a rugat pentru ei zicând: Domnul care este bun să ierte fiecăruia, care și‐a îndreptat inima să caute pe Dumnezeu, Domnul Dumnezeul părinților săi, deși nu este curățit după curățirea sfântului locaș. Și Domnul a asculat pe Ezechia și a vindecat pe popor. Și copiii lui Israel care se aflau în Ierusalim au făcut sărbătoarea azimilor șapte zile cu bucurie mare: și leviții și preoții lăudau pe Domnul, zi de zi, cântând cu instrumente de laudă Domnului. Și Ezechia a vorbit la inima tuturor leviților care aveau pricepere în cunoștința bună a Domnului; și au mâncat jertfele de sărbătoare în cele șapte zile, aducând jertfe de pace și înălțând pe Domnul Dumnezeul părinților lor. Și toată obștea s‐a sfătuit să facă alte șapte zile: și au făcut cele șapte zile cu bucurie. Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, a dat obștei ca dar ridicat o mie de boi și șapte mii de oi; și mai marii au dat obștei o mie de boi și zece mii de oi; și un mare număr de preoți s‐au sfințit. Și toată obștea lui Iuda s‐a bucurat și preoții și leviții și toată obștea care venise din Israel, și străinii de loc care veniseră din țara lui Israel și care locuiau în Iuda. Și a fost mare bucurie în Ierusalim; căci din zilele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu fusese așa ceva în Ierusalim. Și preoții și leviții s‐au sculat și au binecuvântat pe popor: și glasul lor a fost auzit și rugăciunea lor s‐a suit până la locuința sa cea sfântă în ceruri. Și când s‐au sfârșit toate acestea, tot Israelul, câți erau de față, au ieșit prin cetățile lui luda și au sfărâmat stâlpii și au tăiat Astarteele și au surpat înălțimile și altarele în tot Iuda și Beniaminul și în Efraim și Manase, până le‐au nimicit pe toate. Și toți copiii lui Israel s‐au întors fiecare la stăpânirea sa în cetățile lor. Și Ezechia a așezat cetele preoților și leviților după cetele lor, pe fiecare după slujba sa, preoții ca și leviții pentru arderi de tot și pentru jertfe de pace, ca să slujească și să mulțumească și să laude în porțile taberelor Domnului. Și a hotărât partea împăratului din averea sa pentru arderile de tot: pentru arderile de tot de dimineață și de seară și pentru arderile de tot ale sabatelor și ale lunilor noi și ale sărbătorilor, după cum este scris în legea Domnului. Și a poruncit poporului care locuia în Ierusalim să dea partea preoților și leviților, ca să se întărească în legea Domnului. Și cum a ieșit porunca, copiii lui Israel au dat în mulțime cele dintâi roade de grâu, must și untdelemn și miere și din tot venitul câmpului și au adus zeciuială din toate în mulțime. Și copiii lui Israel și ai lui Iuda, care locuiau în cetățile lui Iuda, au adus și ei zeciuiala din boi și oi și zeciuiala din lucrurile sfinte care erau sfințite Domnului Dumnezeul lor și le‐a pus grămezi, grămezi. În luna a treia au început șă pună grămezile și în luna așaptea le‐au sfârșit. Și Ezechia și mai marii au venit și au văzut grămezile și au binecuvântat pe Domnul și pe poporul său Israel. Și Ezechia a întrebat pe preoți și pe leviți despre grămezi. Și Azaria, marele preot din casa lui Țadoc, i‐a vorbit și a zis: De când au început să aducă darurile ridicate în casa Domnului, am mâncat și ne‐am îndestulat și am mai lăsat o mulțime: căci Domnul a binecuvântat pe poporul său și ce a rămas este grămada aceasta mare. Și Ezechia a poruncit să gătească niște cămări în casa Domnului și au gătit. Și au adus darurile ridicate și zeciuielile și lucrurile sfințite, cu credincioșie: și Conania, Levitul, era mai mare peste ele și Șimei, fratele său, era al doilea. Și Iehiel și Azazia și Nahat și Asael și Ierimot și Iozabad și Eliel și Ismachia și Mahat și Benaia, erau priveghetori sub mâna lui Conania și Șimei, fratele său, după porunca lui Ezechia, împăratul, și a lui Azaria, mai marele casei lui Dumnezeu. Și Core, fiul lui Imna, Levitul, ușierul dinspre răsărit, era peste darurile de bunăvoie ale lui Dumnezeu, ca să împartă darurile ridicate ale Domnului și lucrurile prea sfinte. Și sub mâna lui erau Eden și Miniamin și Iosua și Șemaia și Amaria și Șecania, în cetățile preoților, cu îndatorirea să dea fraților lor după cete, celui mai mare ca și celui mai mic; afară de cei de partea bărbătească scriși în cartea neamurilor, de trei ani și mai sus, toți care intrau în casa Domnului, după trebuința fiecărei zile, pentru slujba lor în însărcinările lor și după cetele lor; și a preoților scriși după casele lor părintești și a leviților, de la douăzeci de ani și mai sus, în însărcinările lor, după cetele lor; și a tuturor pruncilor lor, nevestelor lor și fiilor lor și fetelor lor, toată obștea celor scriși; căci în credincioșia lor s‐au sfințit în sfințenie. Și pentru fiii lui Aaron, preoții, care erau în câmpiile împrejurimilor cetăților lor, erau în fiecare cetate bărbăți numiți pe nume ca să dea părți tuturor celor de partea bărbătească dintre preoți și tuturor celor scriși în cartea neamurilor dintre leviți. Și Ezechia a făcut așa în tot luda și a făcut ce este bun și drept și adevărat înaintea Domnului Dumnezeului său. Și în fiecare lucru pe care l‐a început în slujba casei lui Dumnezeu și în lege și în porunci, ca să caute pe Dumnezeul său, a lucrat cu toată inima sa și a propășit. După aceste lucruri și această credincioșie, Sanherib, împăratul Asiriei, a venit și a intrat în Iuda și a tăbărât împotriva cetăților întărite și s‐a hotărât să le spargă. Și când a văzut Ezechia că venea Sanherib și că țintea să se lupte împotriva Ierusalimului, s‐a sfătuit cu mai marii săi și cu vitejii săi să astupe izvoarele de apă care erau afară din cetate și ei l‐au ajutat. Și s‐a strâns popor mult și au astupat toate izvoarele și pârâul care curge prin mijlocul țării zicând: Pentru ce să vină împărații Asiriei și să găsească apă multă? Și s‐a întărit și a zidit tot zidul care era stricat și l‐a înălțat până la turnuri, și pe dinafară un alt zid, și a întărit Milo din cetatea lui David și a făcut o mulțime de săgeți și scuturi. Și a pus mai mari de război peste popor și i‐a adunat la sine în locul deschis la poarta cetății și le‐a vorbit la inimă, zicând: Fiți tari și îmbărbătați‐vă; nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea împăratului Asiriei, nici de toată mulțimea care este cu el, căci cu noi sunt mai mulți decât cu el. Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru ca să ne ajute și să lupte luptele noastre. Și poporul s‐a rezemat pe cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda. După aceasta Sanherib, împăratul Asiriei, a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, (dar el însuși era înaintea Lachisului și toată puterea lui cu el), la Ezechia, împăratul lui Iuda, și la tot Iuda, care era în Ierusalim zicând: Așa zice Sanherib, împăratul Asiriei: În ce vă încredeți voi de stați împresurați în Ierusalim? Oare nu vă înduplecă Ezechia ca să vă dea morții prin foamete și sete zicând: Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna împăratului Asiriei? Oare nu același Ezechia a depărtat înălțimile sale și altarele sale și a poruncit lui Iuda și Ierusalimului zicând: Înaintea unui singur altar să vă închinați și pe el să ardeți tămâie? Nu știți ce am făcut eu și părinții mei tuturor popoarelor țărilor? Au putut să scape oare în vreun fel dumnezeii neamurilor țărilor țara lor din mâna mea? Care dintre toți dumnezeii acelor neamuri, pe care le‐au pierdut cu desăvârșire părinții mei, a putut scăpa pe poporul său din mâna mea, ca să vă poată scăpa Dumnezeul vostru din mâna mea? Și acum să nu vă înșele Ezechia și să nu vă înduplece în chipul acesta. Și să nu‐l credeți! Căci niciun dumnezeu al vreunui neam sau împărății n‐a putut scăpa pe poporul său din mâna mea și din mâna părinților mei: cu cât mai puțin vă va scăpa Dumnezeul vostru din mâna mea? Și mai mult au vorbit slujitorii săi împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva lui Ezechia, slujitorul său. Și a scris o epistolă ca să batjocorească pe Domnul Dumnezeul lui Israel și să vorbească împotriva lui zicând: După cum dumnezeii neamurilor țărilor n‐au scăpat pe poporul lor din mâna mea, tot așa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va scăpa pe poporul său din mâna mea. Și au strigat cu glas tare în limba iudaică poporului din Ierusalim, care era pe zid, ca să‐i înspăimânte și să‐i tulbure ca să poată lua cetatea. Și au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrul mâinilor omului. Și din pricina aceasta Ezechia împăratul, și Isaia, fiul lui Amoț prorocul, s‐au rugat și au strigat către ceruri. Și Domnul a trimis un înger care a nimicit pe toți bărbații viteji și pe căpetenii și pe mai marii din tabăra împăratului Asiriei. Și s‐a întors în țara sa cu rușinea feței. Și a intrat în casa dumnezeului său și cei ce ieșiseră din măruntaiele sale l‐au făcut să cadă acolo cu sabia. Și Domnul a mântuit pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor și i‐a apărat de jur împrejur. Și mulți au adus daruri Domnului la Ierusalim și lucruri scumpe lui Ezechia, împăratul lui Iuda: și după aceea a fost mărit în ochii tuturor popoarelor. În zilele acelea Ezechia s‐a îmbolnăvit de moarte; și s‐a rugat Domnului și el i‐a vorbit și i‐a dat un semn. Dar Ezechia n‐a răsplătit după bunătatea făcută lui căci i s‐a înălțat inima; și a fost mânie peste el și peste Iuda și Ierusalim. Și Ezechia s‐a smerit pentru înălțarea inimii sale, el și locuitorii Ierusalimului, și mânia Domnului n‐a venit peste ei în zilele lui Ezechia. Și Ezechia a avut foarte multe bogății și cinste: și și‐a făcut vistierii pentru argint și pentru aur și pentru pietre scumpe și pentru mirodenii și pentru scuturi și pentru tot felul de unelte de preț. și case de merinde pentru venitul grâului și mustului și untdelemnului și staule pentru tot felul de vite și turme în staule. Și și‐a făcut cetăți și averi de turme și cirezi în mulțime: căci Dumnezeu îi dăduse avere foarte multă. Și același Ezechia a astupat gura de sus a apelor Ghihon și a adus‐o drept în jos pe la partea dinspre apus a cetății lui David. Și Ezechia a propășit în toate lucrările sale. Numai în privința solilor mai marilor din Babilon, care au trimis la el să întrebe despre minunea care fusese înțară, Dumnezeu l‐a părăsit ca să‐l încerce și să cunoască tot ce era în inima lui. Și celelalte fapte ale lui Ezechia și lucrările sale cele evlavioase, iată, sunt scrise în vedenia lui Isaia, prorocul, fiul lui Amoț, în cartea împăraților lui luda și a lui Israel. Și Ezechia a adormit cu părinții săi și l‐au înmormântat în cel mai înalt loc din mormintele fiilor lui David; și la moartea lui tot Iuda și locuitorii Ierusalimului l‐au cinstit. Și Manase, fiul său, a domnit în locul său. Manase era de doisprezece ani când a început să domnească și a domnit cincizeci și cinci de ani în Ierusalim. Și a făcut rău în ochii Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel. Și a zidit iarăși înălțimile pe care le sfărâmase Ezechia, tatăl său, și a ridicat altare pentru Baal și a făcut Astartee și s‐a închinat înaintea întregii oștiri a cerurilor și le‐a slujit. Și a zidit altare în casa Domnului despre care Domnul zisese: În Ierusalim va fi numele meu în veac. Și a zidit altare la toată oștirea cerurilor în amândouă curțile casei Domnului. Și a trecut pe copiii săi prin foc în valea fiului lui Hinom: și a întrebuințat descântece și ghicire și fermecătorie și a rânduit pe cei ce cheamă duhurile morților și vrăjitori: a făcut rău peste măsură în ochii Domnului, întărâtându‐l la mânie. Și a pus chipul cioplit al idolului pe care‐l făcuse în casa lui Dumnezeu despre care Dumnezeu zisese lui David și lui Solomon, fiul său: În această casă și în Ierusalim, pe care l‐am ales din toate semințiile lui Israel, voi pune numele meu în veac, și nu voi mai strămuta piciorul lui Israel din țara pe care am dat‐o părinților voștri, numai dacă vor lua seama să facă tot ce le‐am poruncit prin Moise, după toată legea și așezămintele și judecățile. Și Manase a ademenit pe Iuda și pe locuitorii Ierusalimului ca să facă mai mult rău decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. Și Domnul a vorbit lui Manase și poporului său, dar n‐au voit să asculte. Și Domnul a adus peste ei pe mai marii oastei împăratului Asiriei, și au luat pe Manase cu lanțuri și l‐au legat cu lanțuri de aramă și l‐au dus la Babilon. Și când era în strâmtorare, s‐a rugat Domnului Dumnezeului său și s‐a smerit mult înaintea Dumnezeului părinților săi. Și s‐a rugat lui. Și el a fost înduplecat de el și a auzit cererea lui și l‐a dus înapoi la Ierusalim în împărăția sa. Și Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu. Și după aceasta a zidit zidul dinafară al cetății lui David, pe partea despre apus spre Ghihon, în vale, până la intrarea porții peștilor, și l‐a dus împrejurul lui Ofel și l‐a făcut foarte înalt; și a pus mai mari de război în toate cetățile întărite ale lui Iuda. Și a depărtat pe dumnezeii străini și idolul din casa Domnului și toate altarele pe care le zidise pe muntele casei Domnului și în Ierusalim, și i‐a aruncat afară din cetate. Și a dres altarul Domnului și a jertfit pe el jertfe de pace și de mulțumire, și a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel. Și poporul tot jertfea pe înălțimi, dar numai Domnului Dumnezeului lor. Și celelalte fapte ale lui Manase și rugăciunea sa către Dumnezeul său și cuvintele văzătorilor care i‐au vorbit în numele Domnului Dumnezeul lui Israel, iată sunt scrise în faptele împăraților lui Israel. Și rugăciunea sa și cum Dumnezeu a fost înduplecat de el și toate păcatele sale și necredincioșiile sale și locurile în care a zidit înălțimi și a așezat Astartee și chipuri cioplite, înainte de a fi smerit, iată sunt scrise în cuvintele lui Hozai. Și Manase a adormit cu părinții săi și l‐au înmormântat în casa lui. Și Amon, fiul său, a domnit în locul său. Amon era de douăzeci și doi de ani când a început să domnească și a domnit doi ani în Ierusalim. Și a făcut rău în ochii Domnului, cum făcuse Manase, tatăl său; și Amon a jertfit tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse Manase, tatăl său, și le‐a slujit. Și nu s‐a smerit înaintea Domnului, cum se smerise Manase, tatăl său; căci el, Amon, a înmulțit vina. Și slujitorii săi au uneltit împotriva lui și l‐au ucis în casa sa. Dar poporul țării a lovit pe toți care uneltiseră împotriva împăratului Amon; și poporul țării a făcut pe Iosia, fiul său, împărat în locul său. Iosia era de opt ani când a început să domnească și a domnit treizeci și unu de ani în Ierusalim. Și a făcut ce era drept în ochii Domnului și a umblat în căile lui David, tatăl său, și nu s‐a abătut la dreapta sau la stânga. Și în anul al optulea al domniei sale, fiind încă tânăr, a început să caute pe Dumnezeul lui David, tatăl său. Și în al doisprezecelea an a început să curețe Iuda și Ierusalimul de înălțimi și de Astartee și de chipuri cioplite și turnate. Și au sfărâmat înaintea feței lui altarele Baalilor; și el a tăiat stâlpii soarelui care erau sus deasupra lor; și a sfărâmat în bucăți Astarteele și chipurile cioplite și turnate și le‐a prefăcut în pulbere, și au presărat‐o pe mormintele acelora care le jertfiseră. Și a ars oasele preoților deasupra altarelor lor și a curățit Iuda și Ierusalimul. Și a făcut așa în cetățile lui Manase și Efraim și Simeon până la Neftali, în dărâmăturile lor de jur împrejur, și a sfărâmat altarele și a făcut bucăți și a prefăcut în pulbere Astarteele și chipurile cioplite și a tăiat toți stâlpii soarelui în toată țara lui Israel, și s‐a întors la Ierusalim. Și în al optsprezecelea an al domniei sale, când a curățit țara și casa, a trimis pe Șafan, fiul lui Ațalia, și pe Maaseia, mai marele cetății, și pe Ioah, fiul lui Ioahaz, scriitorul cronicilor, ca să dreagă casa Domnului Dumnezeului său. Și au venit la Hilchia, marele preot, și au dat argintul care se adusese în casa lui Dumnezeu, pe care‐l strânseseră leviții, ușierii, din mâna lui Manase și a lui Efraim și de la toată rămășița lui Israel și de la tot Iuda și Beniaminul și de la locuitorii Ierusalimului. Și l‐au dat în mâna lucrătorilor care aveau privegherea în casa Domnului; și aceștia l‐au dat lucrătorilor care lucrau în casa Domnului, spre întocmirea și dregerea casei. L‐au dat tâmplarilor și pietrarilor ca să cumpere pietre cioplite și lemn pentru legături și să facă grinzi pentru casele pe care le stricaseră împărații lui Iuda. Și oamenii au făcut lucrul cu credincioșie. Și peste ei erau rânduiți Iahat și Obadia, Leviți, dintre fiii lui Merari; și Zaharia și Meșulam, dintre fiii chehatiților, ca să grăbească: și toți leviții care erau destoinici să cânte din instrumentele de muzică. Și ei erau peste purtătorii de sarcini și îndemnau pe toți cei ce făceau lucrul în orice fel de slujbă; și cărturari și dregători și ușieri erau dintre leviți. Și pe când scoteau argintul care fusese adus în casa Domnului, Hilchia, preotul, a găsit cartea legii Domnului dată prin mâna lui Moise. Și Hilchia a răspuns și a zis lui Șafan, scriitorul: Am găsit cartea legii în casa Domnului! Și Hilchia a dat lui Șafan cartea. Și Șafan a adus cartea la împărat; și a adus și vorbă înapoi împăratului zicând: Tot ce s‐a dat în mâna slujitorilor tăi, ei fac; și au vărsat argintul care s‐a găsit în casa Domnului și l‐au dat în mâna priveghetorilor și în mâna lucrătorilor. Și Șafan, scriitorul, a spus împăratului zicând: Hilchia, preotul, mi‐a dat o carte. Și Șafan a citit în ea înaintea împăratului. Și a fost așa: când a auzit împăratul cuvintele legii, și‐a sfâșiat hainele. Și împăratul a poruncit lui Hilchia și lui Ahicam, fiul lui Șafan, și lui Abdon, fiul lui Mica, și lui Șafan, scriitorul, și lui Asaia, slujitorul împăratului, zicând: Mergeți, întrebați pe Domnul pentru mine și pentru rămășița din Israel și din Iuda în privința cuvintelor cărții care s‐a găsit: căci mare este mânia Domnului care s‐a vărsat peste noi, fiindcă părinții noștri n‐au ținut cuvântul Domnului ca să facă după toate cele scrise în această carte. Și Hilchia și oamenii împăratului s‐au dus la Hulda, prorocița, nevasta lui Șalum, fiul lui Tochehat, fiul lui Hasra, păzitorul hainelor; (și ea locuia la Ierusalim, în despărțirea Mișne;) și i‐au vorbit potrivit cu acestea. Și ea le‐a zis: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Spuneți bărbatului care v‐a trimis la mine: Așa zice Domnul! Iată voi aduce rău peste acest loc și peste locuitorii săi: toate blestemele care sunt scrise în cartea care s‐a citit înaintea împăratului lui Iuda; fiindcă m‐au părăsit și au ars tămâie altor dumnezei ca să mă întărâte la mânie prin toate lucrările mâinilor lor; și mânia mea s‐a vărsat peste acest loc și nu se va stinge. Dar împăratului lui Iuda, care v‐a trimis să întrebați pe Domnul, să‐i zice ți așa: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel cu privire la cuvintele pe care le‐ai auzit: Fiindcă inima ta a fost simțitoare, și te‐ai smerit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele sale împotriva locului acestuia și împotriva locuitorilor săi, și fiindcă te‐ai smerit înaintea mea și ți‐ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea mea, te‐am auzit și eu, zice Domnul. Iată te voi adăuga la părinții tăi și vei fi strâns în mormântul tău în pace, și nu‐ți vor vedea ochii tot răul pe care‐l voi aduce peste acest loc și peste locuitorii săi. Și au adus vorbă împăratului. Și împăratul a trimis și a adunat pe toți bătrânii din Iuda și din Ierusalim. Și împăratul s‐a suit la casa Domnului și toți bărbații din Iuda și locuitorii Ierusalimului și preoții și Leviții și tot poporul, de la mare până la mic: și a citit înaintea urechilor lor toate cuvintele cărții legământului care se găsise în casa Domnului. Și împăratul a stătut la locul său și a făcut un legământ înaintea Domnului, ca să umble după Domnul și sățină poruncile sale și mărturiile sale și așezămintele sale, cu toată inima sa și cu tot sufletul său, și să împlinească cuvintele legământului care erau scrise în această carte. Și a făcut ca toți care se găseau în Ierusalim și în Beniamin să stea în el: și locuitorii Ierusalimului au făcut după legământul lui Dumnezeu, Dumnezeul părinților lor. Și Iosia a depărtat toate urâciunile din toate țările care erau ale copiilor lui Israel și a făcut pe toți care se aflau în Israel să slujească Domnului Dumnezeului lor. În toate zilele lui nu s‐au abătut de la Domnul Dumnezeul părinților lor. Și Iosia a făcut paștele pentru Domnul în Ierusalim și au înjunghiat paștele în a patrusprezecea zi a lunii întâi. Și a așezat pe preoți în însărcinările lor și i‐a îmbărbătat la slujba casei Domnului. Și a zis leviților care învățau pe tot Israelul, care erau sfinți Domnului: Puneți chivotul sfânt în casa pe care a zidit‐o Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel: să nu mai fie sarcină pe umerii voștri. Acum slujiți Domnului Dumnezeului vostru și poporului său Israel. Și pregătiți‐vă după casele voastre părintești, după cetele voastre, după scrierea lui David, împăratul lui Israel, și după scrierea lui Solomon, fiul său. Și stați în locul sfânt după cetele caselor părintești ale fraților voștri, ale copiilor poporului, și după cetele caselor părintești ale leviților. Și junghiați paștele și sfințiți‐vă și pregătiți le pentru frații voștri, ca să facă după cuvântul Domnului prin Moise. Și Iosia a dat copiilor poporului din turmă, miei și iezi, în număr de treizeci de mii, toate pentru darurile de paști, tuturor care erau de față, și trei mii de boi: aceștia erau luați din averea împăratului. Și mai marii săi au dat de bunăvoie poporului, preoților și leviților. Și Hilchia și Zaharia și Iehiel, capii casei lui Dumnezeu, au dat preoților pentru darurile de paște două mii șase sute de miei și trei sute de boi. Și Conania și Șemaia și Netaneel, frații săi, și Hașabia și Ieiel și Iozabad, mai marii leviților, au dat leviților pentru darurile de paște cinci mii de miei și cinci sute de boi. Și s‐a pregătit slujba și preoții s‐au așezat la locul lor și leviții în cetele lor, după porunca împăratului. Și au junghiat paștele și preoții au stropit sângele, pe care‐l luau din mâinile lor, și leviții jupuiau. Și au pus deoparte arderile de tot, ca să le dea cetelor caselor părintești ale copiilor poporului, ca să le aducă Domnului, după cum este scris în cartea lui Moise; și tot așa au făcut cu boii. Și au fript paștele la foc, după rânduială: și pe cele sfinte le‐au fiert în oale și căldări și tigăi și le‐au dus repede tuturor copiilor poporului. Și după aceasta au pregătit pentru ei înșiși și pentru preoți; căci preoții, fiii lui Aaron, erau prinși până în noapte cu aducerea arderilor de tot și a grăsimilor; și așa leviții au pregătit pentru ei înșiși și pentru preoți, fiii lui Aaron. Și cântăreții, fiii lui Asaf, erau la locul lor, după porunca lui David și a lui Asaf și a lui Heman și a lui Iedutun, văzătorul împăratului, și ușierii la fiecare poartă: n‐au avut nevoie să se depărteze de slujba lor, căci frații lor leviții pregăteau pentru ei. Și toată slujba Domnului s‐a pregătit în ziua aceea, ca să facă paștele și să aducă arderi de tot pe altarul Domnului, după porunca împăratului Iosia. Și copiii lui Israel care erau de față au făcut paștele în vremea aceea și sărbătoarea azimilor șapte zile. Și n‐au fost paști ca acestea prăznuite în Israel din zilele lui Samuel, prorocul; și niciun împărat al lui Israel nu prăznuise paști cum le‐a prăznuit Iosia și preoții și leviții, și tot Iuda și Israelul, care erau de față, și locuitorii Ierusalimului. În al optsprezecelea an al domniei lui Iosia au fost prăznuite paștele acestea. După toate acestea, după ce Iosia a întocmit casa, Neco, împăratul Egiptului, s‐a suit să se lupte împotriva Carchemișului, la Eufrat: și Iosia i‐a ieșit în întâmpinare. Și Neco i‐a trimis soli, zicând: Ce este între mine și tine, împărate al lui Iuda? Nu vin acum împotriva ta, ci împotriva casei cu care sunt în război, și Dumnezeu mi‐a zis să mă grăbesc. Lasă‐te de a te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te prăpădească. Și Iosia nu și‐a întors fața de la el, ci și‐a schimbat hainele ca să se lupte cu el; și n‐a ascultat cuvintele lui Neco care veneau din gura lui Dumnezeu. Și s‐a dus să se lupte în valea Meghido. Și săgetătorii au tras asupra împăratului Iosia și împăratul a zis slujitorilor săi: Luați‐mă, căci sunt greu rănit. Și slujitorii săi l‐au luat din car și l‐au pus pe al doilea car al său și l‐au dus la Ierusalim. Și a murit și a fost înmormântat în mormintele părinților săi și tot Iuda și Ierusalimul au jelit pe Iosia. Și Ieremia a cântat plângeri pentru Iosia și toți cântăreții și cântărețele au vorbit în plângerile lor de Iosia, până în ziua de astăzi și le‐au făcut datină în Israel: și iată, ele sunt scrise în plângeri. Și celelalte fapte ale lui Iosia și lucrările sale cele evlavioase după cele ce sunt scrise în legea Domnului și faptele sale cele dintâi și cele de pe urmă, iată sunt scrise în cartea împăraților lui Israel și Iuda. Și poporul țării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, și l‐a făcut împărat în Ierusalim în locul tatălui său. Ioahaz era de douăzeci și trei de ani când a început să domnească și a domnit trei luni în Ierusalim. Și împăratul Egiptului l‐a dat jos în Ierusalim și a pus peste țară un bir de o sută de talanți de argint și un talant de aur. Și împăratul Egiptului a făcut pe Eliachim, fratele său, împărat peste Iuda și Ierusalim și i‐a schimbat numele în Ioiachim. Și Neco a luat pe Ioahaz, fratele său, și l‐a dus în Egipt. Ioiachim era de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim; și a făcut rău în ochii Domnului Dumnezeului său. Împotriva lui s‐a suit Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și l‐a legat cu lanțuri de aramă ca să‐l ducă la Babilon. Și Nebucadnețar a dus și vasele casei Domnului la Babilon și le‐a pus în templul său în Babilon. Și celelalte fapte ale lui Ioiachim și urâciunile sale pe care le‐a făcut și ce s‐a găsit în el, iată, sunt scrise în cartea împăraților lui Israel și Iuda. Și Ioiachin, fiul său, a domnit în locul său. Ioiachin era de opt ani când a început să domnească și a domnit trei luni și zece zile în Ierusalim. Și a făcut rău în ochii Domnului. Și după trecerea anului împăratul Nebucadnețar a trimis și l‐a adus la Babilon, împreună cu uneltele de preț ale casei Domnului, și a făcut pe Zedechia, fratele său, împărat peste Iuda și Ierusalim. Zedechia era de douăzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Și a făcut rău în ochii Domnului Dumnezeului său, nu s‐a smerit înaintea lui Ieremia, prorocul, care vorbea după gura Domnului. Și s‐a răsculat împotriva împăratului Nebucadnețar care‐l pusese să jure pe Dumnezeu; și și‐a înțepenit grumazul și și‐a învârtoșat inima ca să nu se întoarcă la Domnul Dumnezeul lui Israel. Toți mai marii preoților și poporul și‐au înmulțit mult păcatele, după toate urâciunile neamurilor; și au spurcat casa Domnului pe care o sfințise el la Ierusalim. Și Domnul Dumnezeul părinților lor a trimis prin solii săi la ei, sculându‐se de dimineață și trimițând, căci i se făcea milă de poporul său și de locașul său de locuit. Dar ei batjocoreau pe solii lui Dumnezeu și disprețuiau cuvintele lui și râdeau de prorocii lui, până a izbucnit mânia Domnului împotriva poporului său și n‐a mai fost vindecare. Și a făcut să se suie împotriva lor împăratul haldeilor și el a ucis pe tinerii lor cu sabia în casa locașului lor sfințit; și n‐a avut milă nici de tânăr, nici de fecioară, nici de bătrân, nici de cel încovoiat de bătrânețe: pe toți i‐a dat în mâna lui. Și toate uneltele casei lui Dumnezeu, mari și mici, vistieriile casei Domnului și vistieriile împăratului și ale mai marilor săi, totul a dus la Babilon. Și au ars casa lui Dumnezeu și au surpat zidul Ierusalimului și au ars cu foc toate palatele lui și au nimicit toate uneltele lui scumpe. Și a strămutat la Babilon pe cei ce mai rămăseseră de sabie și au fost slujitori lui și fiilor lui până la domnia împărăției perșilor. Ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce țara se va bucura de sabatele sale. Căci în toate zilele pustiirii sale a ținut un sabat până s‐au împlinit șaptezeci de ani. Și în anul întâi al lui Cir, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a deșteptat duhul lui Cir, împăratul Persiei; și el a făcut o strigare în toată împărăția sa încă și în scris, zicând: Așa zice Cir, împăratul Persiei: Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi‐a dat toate împărățiile pământului și mi‐a poruncit să‐i zidesc o casă la Ierusalim, care este în Iuda. Oricine dintre voi este din poporul său, Domnul Dumnezeul său să fie cu el, și să se suie! Și în anul întâi al lui Cir, împăratul Persiei, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a deșteptat duhul lui Cir, împăratul Persiei, și el a făcut o strigare în toată împărăția sa încă și în scris, zicând: Așa zice Cir, împăratul Persiei: Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi‐a dat toate împărățiile pământului și mi‐a poruncit să‐i zidesc o casă la Ierusalim, care este în Iuda. Oricine dintre voi este din poporul său, Dumnezeul său să fie cu el, și să se suie la Ierusalim care este în Iuda, și să zidească și casa Domnului Dumnezeului lui Israel (El este Dumnezeu), care este în Ierusalim. Și oricine a rămas în orice loc unde stă vremelnic, oamenii locului să‐l ajute cu argint și cu aur și cu avere și cu vite, pe lângă darurile de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim. Atunci capii părintești ai lui Iuda și ai lui Beniamin și preoții și leviții, toți aceia al căror duh îl deșteptase Dumnezeu, s‐au sculat ca să se suie să zidească ei casa Domnului care este în Ierusalim. Și toți care erau împrejurul lor le‐au întărit mâinile cu vase de argint, cu aur, cu avere și cu vite și lucruri de preț, pe lângă tot ce aduceau de bunăvoie. Și împăratul Cir a scos vasele casei Domnului, pe care le scosese Nebucadnețar din Ierusalim și le pusese în casa dumnezeului său. Și Cir, împăratul Persiei, le‐a scos prin mâna lui Mitredat, vistiernicul, și le‐a numărat lui Șeșbațar, mai marele lui Iuda. Și acesta este numărul lor: treizeci de blide de aur, o mie de blide de argint, douăzeci și nouă de cuțite, treizeci de potire de aur, patru sute zece potire de argint de al doilea rând și o mie de alte vase. Toate vasele de aur și de argint erau cinci mii patru sute. Șeșbațar a suit toate acestea când au făcut să se suie din Babilon la Ierusalim cei strămutați. Și aceștia sunt copiii ținutului care s‐au suit din robie, din aceia care fuseseră strămutați, pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i‐a strămutat la Babilon și care s‐au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare în cetatea sa; care au venit cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Seraia, Reelaia, Mardoheu, Bilșan, Mispar, Bigvai, Rehum, Baana. Numărul bărbaților poporului lui Israel: Copiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi; copiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi; copiii lui Arah, șapte sute șaptezeci și cinci; copiii lui Pahat‐Moab, din copiii lui Iosua și ai lui Ioab, două mii opt sute doisprezece; copiii lui Elam, o mie două sute cincizeci și patru; copiii lui Zatu, nouă sute patruzeci și cinci; copiii lui Zacai, șapte sute șase zeci; copiii lui Bani, șase sute patruzeci și doi; copiii lui Bebai, șase sute douăzeci și trei; copiii lui Azgad, o mie două sute douăzeci și doi; copiii lui Adonicam, șase sute șaizeci și șase; copiii lui Bigvai, două mii cincizeci și șase; copiii lui Adin, patru sute cinci zeci și patru; copiii lui Ater, din Ezechia: nouăzeci și opt; copiii lui Bețai, trei sute douăzeci și trei; copiii lui Iora, o sută doisprezece; copiii lui Hașum, două sute douăzeci și trei; copiii lui Ghibar, nouăzeci și cinci; copiii Betleemului, o sută douăzeci și trei; bărbații din Netofa, cincizeci și șase; bărbații din Anatot, o sută douăzeci și opt; copiii lui Azmavet, patruzeci și doi; copiii Chiriat‐Arimului, ai Chefirei și ai Beerotului, șapte sute patruzeci și trei; copiii Ramei și ai Ghebei, șase sute douăzeci și unul; bărbații din Micmas, o sută douăzeci și doi; bărbații din Betel și din Ai, două sute douăzeci și trei; copiii lui Nebo, cincizeci și doi; copiii lui Magbiș, o sută cincizeci și șase; copiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci și patru; copiii lui Harim, trei sute douăzeci; copiii lui Lod, Hadid și Ono, șapte sute douăzeci și cinci; copiii Ierihonului, trei sute patruzeci și cinci; copiii lui Senaa, trei mii șase sute treizeci. Preoții: copiii lui Iedaeia, din casa lui Iosua, nouă sute șaptezeci și trei; copiii lui Imer, o mie cincizeci și doi; copiii lui Pașhur, o mie două sute patruzeci și șapte; copiii lui Harim, o mie șaptesprezece. Leviții: copiii lui Iosua și ai lui Cadmiel, din copiii lui Hodavia, șaptezeci și patru. Cântăreții: Copiii lui Asaf, o sută douăzeci și opt. Copiii ușierilor: Copiii lui Șalum, copiii lui Ater, copiii lui Talmon, copiii lui Acub, copiii lui Hatita, copiii lui Șobai, cu toți o sută treizeci și nouă. netinimii: copiii lui Țiha, copiii lui Hasufa, copiii lui Tabaot, copiii lui Cheros, copiii lui Siaha, copiii lui Padon, copiii lui Lebana, copiii lui Hagaba, copiii lui Acub, copiii lui Hagab, copiii lui Șamlai, copiii lui Hanan, copiii lui Ghidel, copiii lui Gahar, copiii lui Reaia, copiii lui Rețin, copiii lui Necoda, copiii lui Gazam, copiii lui Uza, copiii lui Paseah, copiii lui Besai, copiii lui Asna, copiii lui Mehunim, copiii lui Nefusim, copiii lui Bacbuc, copiii lui Hacufa, copiii lui Harhur, copiii lui Bațlut, copiii lui Mehida, copiii lui Harșa, copiii lui Barcos, copiii lui Sisera, copiii lui Tamah, copiii lui Nețiah, copiii lui Hatifa. Copiii slujitorilor lui Solomon: copiii lui Sotai, copiii lui Sofieret, copiii lui Peruda, copiii lui Iaala, copiii lui Darcon, copiii lui Ghidel, copiii lui Șefatia, copiii lui Hatil, copiii lui Pocheret‐Hațebaim, copiii lui Ami. Toți netinimii și copiii slujitorilor lui Solomon, trei sute nouăzeci și doi. Și aceștia sunt cei ce s‐au suit de la Tel‐Melah, Tel‐Harșa, Cherub‐Adan și Imer dar nu și‐au putut arăta casa părintească și sămânța că ar fi din Israel: Copiii lui Delaia, copiii lui Tobia, copiii lui Necoda, șase sute cincizeci și doi, și dintre copiii preoților: copiii lui Habaia, copiii lui Hacoț, copiii lui Barzilai, care a luat de nevastă pe o fată a lui Barzilai Galaaditul și se numea după numele lor. Aceștia și‐au căutat însemnarea în cartea nașterilor lor, dar n‐au găsit‐o; de aceea au fost alungați din preoție ca întinați. Și Tirșata le‐a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până nu se va ridica un preot cu Urim și Tumim. Toată obștea împreună era patruzeci și două de mii trei sute șaizeci, fără slujitorii lor și slujitoarele lor, din care erau șapte mii trei sute treizeci și șapte. Și aveau două sute de cântăreți și cântărețe. Caii lor erau șapte sute treizeci și șase; catârii lor, două sute patruzeci și cinci; cămilele lor, patru sute treizeci și cinci; măgarii lor, șase mii șapte sute douăzeci. Și unii din capii părintești, când au venit la casa Domnului care este în Ierusalim, au adus daruri de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu ca s‐o ridice la locul ei; au dat la vistieria lucrului după putința lor, șaizeci și unu de mii de darici de aur și cinci mii de mine de argint și o sută de cămăși preoțești. Și preoții și leviții și unii din popor și cântăreții și ușierii și netinimii au locuit în cetățile lor și tot Israelul în cetățile lor. Și când a venit luna a șaptea și copiii lui Israel erau în cetăți, poporul s‐a adunat ca un singur om la Ierusalim. Atunci Iosua, fiul lui Ioțadac, și frații săi preoții și Zorobabel, fiul lui Șealtiel, și frații săi s‐au sculat și au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, după cum este scris în legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. Și au pus altarul pe piciorul său, căci le era groază de popoarele țărilor: și au adus pe el arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineață și de seară. Și au făcut sărbătoarea corturilor, după cum este scris, și au adus arderi de tot, zi cu zi după număr, după datină, după trebuința fiecărei zile; și după aceea arderea de tot necurmată și cea de la lunile noi și cea de la toate sărbătorile Domnului care erau sfințite, și de la fiecine care aducea un dar de bunăvoie Domnului. Din ziua întâi a lunii a șaptea au început să aducă arderi de tot Domnului. Dar temelia templului Domnului nu se pusese încă. Și au dat argint cioplitorilor de pietre și tâmplarilor; și mâncare și băutură și untdelemn sidonienilor și tirienilor, ca să aducă din Liban lemne de cedru pe mare la Iafo, după învoirea pe care o aveau de la Cir, împăratul Persiei. Și în anul al doilea al venirii lor la casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, au început Zorobabel, fiul lui Șealtiel, și Iosua, fiul lui Ioțadac, și ceilalți frați ai lor, preoții și leviții și toți care ieșiseră din robie la Ierusalim; și au rânduit pe leviții de douăzeci de ani și mai sus să aibă privegherea peste lucrul casei Domnului. Atunci Iosua cu fiii săi și frații săi, Cadmiel și fiii săi, fiii lui Iuda, au stătut ca unul ca să privegheze peste lucrători în casa lui Dumnezeu: și fiii lui Henadad, fiii lor și frații lor, leviții. Și pe când zidarii puneau temelia templului Domnului, au așezat pe preoți în îmbrăcămintea lor cu trâmbițe și pe leviți, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, împăratul lui Israel. Și au cântat răspunzându‐și unii altora, lăudând și mulțumind Domnului zicând: Căci este bun, căci în veac ține îndurarea lui față de Israel. Și tot poporul a strigat cu strigare mare, ca să laude pe Domnul, pentru că puneau temelia casei Domnului. Dar mulți dintre preoți și leviți și capii părintești, bătrânii care văzuseră casa dintâi, plângeau cu glas tare când se punea temelia acestei case înaintea ochilor lor; și mulți își înălțau glasul cu strigare de bucurie: și poporul nu putea deosebi glasul strigătului de bucurie de glasul de plângere al poporului: căci poporul înălța o strigare de bucurie și strigarea se auzea de departe. Și potrivnicii lui Iuda și ai lui Beniamin au auzit că copiii robiei zidesc un templu Domnului Dumnezeului lui Israel. Și s‐au apropiat de Zorobabel și de capii părintești și le‐au zis: Lăsați‐ne să zidim cu voi: căci căutăm ca și voi pe Dumnezeul vostru și îi jertfim din zilele lui Esar‐Hadon, împăratul Asiriei, care ne‐a adus aici. Dar Zorobabel și Iosua și ceilalți capi părintești ai lui Israel le‐au zis: Voi n‐aveți nimic a face cu noi, ca să zidiți o casă Dumnezeului nostru, ci noi singuri vom zidi Domnului Dumnezeului lui Israel, cum ne‐a poruncit împăratul Cir, împăratul Persiei. Atunci poporul țării a slăbit mâinile poporului lui Iuda și i‐a tulburat la zidire. Și au tocmit sfetnici împotriva lor, ca să le zădărnicească sfatul în toate zilele lui Cir, împăratul Persiei, până la domnia lui Dariu, împăratul Persiei. Și sub domnia lui Asuerus, la începutul domniei sale, au scris o pâră împotriva locuitorilor lui Iuda și ai Ierusalimului. Și în zilele lui Artaxerxe, Bișlam, Mitredat, Tabeel și ceilalți tovarăși ai lor au scris lui Artaxerxe, împăratul Persiei; și scrierea epistolei era cu slovă siriană și tălmăcită în limba siriană: Rehum, cancelarul, și Șimșai, scriitorul, au scris o epistolă împotriva Ierusalimului către Artaxerxe împăratul, în felul următor. Atunci au scris Rehum cancelarul, și Șimșai scriitorul, și ceilalți tovarăși ai lor, diniții și arfarsatachiții, tarpeliții, afarasiții, erechiții, babilonenii, susanchiții, dehaiții, elamiții, și celelalte neamuri pe care le‐a strămutat marele și alesul Osnapar, și le‐a pus în cetățile Samariei și celelalte ținuturi de dincoace de râu și așa mai departe… Acesta este cuprinsul epistolei pe care au trimis‐o lui Artaxerxe, împăratul: Slujitorii tăi, bărbați de dincoace de râu, și așa mai departe… Știut să fie împăratului că iudeii care s‐au suit de la tine la noi au venit la Ierusalim; ei zidesc cetatea cea răzvrătitoare și rea și au sfârșit zidurile și au dres temeliile. Deși știut să fie împăratului că dacă se va zidi cetatea aceasta și se vor sfârși zidurile, nu vor mai da bir, vamă și drumuri, și la urmă va fi spre paguba împăraților. Și fiindcă noi sărăm cu sarea palatului și nu șade bine să vedem paguba împăratului, pentru aceea am trimis și am adus la cunoștința împăratului; ca să se caute în cartea cronicilor părinților tăi: și vei găsi în cartea cronicilor și vei ști că cetatea aceasta este cetatea răzvrătitoare și vătămătoare împăraților și țărilor, și că din vremuri vechi au făcut răzvrătire în ea: pentru aceea a fost nimicită această cetate. Facem cunoscut împăratului că dacă se va zidi această cetate și se vor sfârși zidurile ei, tu prin aceasta nu vei avea parte dincoace de râu. Atunci împăratul a trimis un răspuns lui Rehum, cancelarul, Șimșai, scriitorul, și celorlalți tovarăși ai lor, care locuiau în Samaria și celelalte ținuturi dincolo de râu: Pace, și așa mai departe. Epistola pe care ne‐ați trimis‐o a fost citită lămurit înaintea mea. Și am dat poruncă și s‐a căutat și s‐a găsit că această cetate din vechime s‐a ridicat împotriva împăraților și s‐a făcut în ea răscoală și răzvrătire. Și au fost împărați puternici peste Ierusalim, care au domnit peste tot ținutul dincolo de râu; și li s‐a plătit bir, vamă și drumuri. Deci dați poruncă să oprească pe acești oameni și cetatea aceasta să nu fie zidită până se va da poruncă de mine. Și luați aminte, să nu vă abateți de la aceasta: de ce să crească răul spre pagubă împăraților? Atunci când s‐a citit cuprinsul epistolei lui Artaxerxe, împăratul, înaintea lui Rehum și Șimșai scriitorul, și a tovarășilor lor, s‐au suit în grabă la Ierusalim la iudei și i‐au oprit cu silă și cu putere. Atunci lucrul casei lui Dumnezeu care este la Ierusalim a încetat și s‐a oprit până în anul al doilea al domniei lui Dariu, împăratul Persiei. Atunci prorocii, Hagai, prorocul, și Zaharia, fiul lui Ido, au prorocit iudeilor care erau în Iuda și Ierusalim în numele Dumnezeului lui Israel. Atunci Zorobabel, fiul lui Șealtiel, și Iosua, fiul lui Ioțadac, s‐au sculat și au început a zidi casa lui Dumnezeu care este la Ierusalim; și cu ei erau prorocii lui Dumnezeu care îi ajutau. În vremea aceea Tatnai, dregătorul de dincoace de râu, și Șetar‐Boznai și tovarășii lor au venit la ei și le‐au zis așa: Cine v‐a dat poruncă să zidiți această casă și să sfârșiți zidul acesta? Atunci noi le‐am spus astfel: Cari sunt numele bărbaților care zidesc această zidire? Dar ochiul Dumnezeului lor era asupra bătrânilor iudeilor; și nu i‐au oprit până ce lucrul a venit la Dariu; și atunci au răspuns prin epistolă despre aceasta. Cuprinsul epistolei pe care Tatnai, dregătorul de dincoace de râu, și Șetar‐Boznai și tovarășii săi afarsachiții, care erau dincoace de râu, au trimis‐o către Dariu împăratul. Ei i‐au trimis o epistolă și în ea era scris așa: Lui Dariu, împăratul, toată pacea! Știut să fie împăratului că noi am mers în ținutul lui Iuda la casa Dumnezeului celui mare, care se zidește cu pietre mari, și se pune lemn în pereți, și lucrul acesta sporește cu sârguință și propășește în mâna lor. Atunci noi am întrebat pe acei bătrâni și le‐am zis așa: Cine v‐a dat poruncă să zidiți casa aceasta și să sfârșiți zidul acesta? I‐am întrebat și de numele lor ca să‐ți spunem, ca să scriem numele bărbaților care sunt în fruntea lor. Și ne‐au dat răspuns, zicând: Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerului și al pământului și zidim casa care s‐a zidit acum mulți ani; și un mare împărat al lui Israel a zidit‐o și a sfârșit‐o. Dar după ce părinții noștri au mâniat pe Dumnezeul cerurilor, el i‐a dat în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, haldeianul și el a nimicit casa aceasta și a strămutat poporul la Babilon. Dar în anul întâi al lui Cir, împăratul Babilonului, Cir împăratul a dat poruncă să zidească această casă a lui Dumnezeu. Și chiar și vasele de aur și argint ale casei lui Dumnezeu, pe care le scosese Nebucadnețar din Templul care era la Ierusalim și le adusese în templul din Babilon, pe acelea le‐a scos împăratul Cir din templul din Babilon, și au fost date unuia cu numele Șeșbațar, pe care‐l pusese dregător; și i‐a zis: Ia aceste vase, mergi, du‐le în Templul care este la Ierusalim, și casa lui Dumnezeu să fie zidită pe locul ei. Atunci acel Șeșbațar a venit, a pus temelia casei lui Dumnezeu care este la Ierusalim; și de atunci până acum se zidește și nu s‐a sfârșit. Și acum, dacă se pare bine împăratului, să se caute în casa vistieriei împăratului, care este acolo în Babilon, dacă este așa că s‐a dat poruncă de împăratul Cir să se zidească această casă a lui Dumnezeu la Ierusalim; și binevoiască împăratul a ne trimite plăcerea sa asupra acestui lucru. Atunci împăratul Dariu a dat poruncă și s‐a căutat în casa sulurilor de cărți, unde se păstrau vistieriile în Babilon. Și s‐a găsit în Ahmeta, în palatul care este în ținutul Media, un sul și în el era scrisă această aducere aminte: În anul întâi al împăratului Cir, împăratul Cir a dat poruncă pentru casa lui Dumnezeu la Ierusalim: Să se zidească acea casă pe locul unde se aduc jertfe și temeliile ei să fie puse trainic, înălțimea ei să fie de șaizeci de coți, lățimea ei de șaizeci de coți, cu trei rânduri de pietre mari și un rând de lemn nou: și cheltuelile să se dea de casa împăratului. Și vasele de aur și argint ale casei lui Dumnezeu, pe care le‐a scos Nebucadnețar din Templul care este în Ierusalim și le‐a adus la Babilon, să se dea înapoi și să fie aduse iarăși în Templul care este în Ierusalim, la locul lor, și să le pui în casa lui Dumnezeu. Deci depărtați‐vă de acolo, tu, Tatnai, dregătorul de dincolo de râu, Șetar‐Boznai și tovarășii voștri, care sunteți dincolo de râu. Lăsați să se facă lucrul acestei case a lui Dumnezeu; dregătorul iudeilor și bătrânii iudeilor să zidească această casă a lui Dumnezeu pe locul ei. Dau și poruncă ce să faceți bătrânilor iudeilor pentru zidirea acestei case a lui Dumnezeu și anume: din bunurile împăratului, din darea de dincolo de râu, să se dea bărbaților acelora îndată cheltuelile, ca să nu fie împiedicați. Și de ce au trebuință, junci și berbeci și miei pentru arderile de tot pentru Dumnezeul cerurilor, grâu, sare, vin și untdelemn, după cuvântul preoților care sunt în Ierusalim, să li se dea zi cu zi, fără greș: ca să aducă tămâie Dumnezeului cerurilor și să se roage pentru viața împăratului și a fiilor săi. Dau și poruncă pentru ca oricine va schimba acest cuvânt să i se scoată din casă o grindă și el să fie ridicat și spânzurat pe ea, și casa lui să fie făcută o grămadă de gunoi din pricina aceasta. Și Dumnezeul care a pus numele său să locuiască acolo, să răstoarne orice împărat și popor care va întinde mâna să schimbe și să nimicească această casă a lui Dumnezeu, care este în Ierusalim. Eu, Dariu, am dat poruncă să fie făcută cu grăbire. Atunci Tatnai, dregătorul de dincoace de râu, Șetar‐Boznai și tovarășii lor, au făcut în grabă după cum trimisese poruncă împăratul Dariu. Și bătrânii iudeilor au zidit și au propășit prin prorocirea lui Hagai, prorocul, și a lui Zaharia, fiul lui Ido. Și au zidit și au sfârșit, după porunca Dumnezeului lui Israel și după porunca lui Cir și Dariu și a lui Artaxerxe, împăratul Persiei. Și casa aceasta s‐a sfârșit, în ziua a treia a lunii Adar, care era în anul al șaselea al domniei împăratului Dariu. Și copiii lui Israel, preoții și leviții și ceilalți copii ai robiei au făcut sfințirea casei acesteia a lui Dumnezeu cu bucurie. Și au adus la sfințirea acestei case a lui Dumnezeu o sută de boi, două sute de berbeci, patru sute de miei; și ca jertfă pentru păcat pentru tot Israelul: doisprezece țapi, după numărul semințiilor lui Israel. Și au pus pe preoți după cetele lor și pe leviți în împărțirile lor, pentru slujba lui Dumnezeu care este la Ierusalim: după cum este scris în cartea lui Moise. Și copiii robiei au făcut paștele în a patrusprezecea zi a lunii întâi. Căci preoții și leviții se curățiseră ca unul singur, toți erau curați: și au junghiat paștele pentru toți copiii robiei și pentru frații lor, preoții, și pentru ei înșiși. Și copiii lui Israel care se întorseseră din robie au mâncat cu ei, și toți care se despărțiseră la ei de necurățenia neamurilor țării, ca să caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel, și au prăznuit sărbătoarea azimilor șapte zile cu bucurie: căci Domnul îi bucurase și întorsese inima împăratului Asiriei spre ei, ca să le întărească mâinile în lucrul casei lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel. Și după aceste lucruri, sub domnia lui Artaxerxe, împăratul Persiei, Ezra, fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia, fiul lui Șalum, fiul lui Țadoc, fiul lui Ahitub, fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot, fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi, fiul lui Abișua, fiul lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele preot, acest Ezra s‐a suit din Babilon: el era cărturar iscusit în legea lui Moise, pe care o dăduse Domnul Dumnezeul lui Israel. Și împăratul i‐a împlinit toată cererea, căci mâna Domnului Dumnezeului său era peste el. Și un număr dintre copiii lui Israel și dintre preoți și leviți și cântăreți și ușieri și netinimi s‐au suit la Ierusalim în anul al șaptelea al lui Artaxerxe, împăratul. Și a venit la Ierusalim în luna a cincea, care era în anul al șaptelea al împăratului. Căci în ziua întâi a lunii întâi a început a se sui din Babilon și în ziua întâi a lunii a cincea a venit la Ierusalim, căci mâna cea bună a Dumnezeului său era peste el. Căci Ezra își pusese inima să caute legea Domnului și s‐o facă și să învețe în Israel așezămintele și judecățile. Și acesta este cuprinsul epistolei pe care a dat‐o Artaxerxe lui Ezra preotul, cărturarul, cărturar al cuvintelor poruncilor Domnului și al așezămintelor lui pentru Israel: Artaxerxe, împăratul împăraților, către Ezra preotul, cărturar desăvârșit în legea Dumnezeului cerurilor, și așa mai departe. Dau poruncă de la mine ca toți cei din împărăția mea care vor să meargă de bunăvoie la Ierusalim, din poporul lui Israel și din preoții lor și din leviți, să meargă cu tine. Pentru că tu ești trimis de împărat și de cei șapte sfetnici ai lui să cercetezi despre Iuda și Ierusalim, după legea Dumnezeului tău, care este în mâna ta; și să duci argintul și aurul pe care l‐a dat împăratul și sfetnicii lui de bunăvoie Dumnezeului lui Israel, a cărui locuință este la Ierusalim, și tot argintul și aurul pe care‐l vei găsi în tot ținutul Babilonului, pe lângă darul de bunăvoie al poporului și preoților, care dau de bunăvoie pentru casa Domnului lor care este la Ierusalim; de aceea să cumperi îndată cu argintul acesta viței, berbeci, miei, cu darurile lor de mâncare și cu darurile lor de băutură și să le aduci pe altarul casei Dumnezeului vostru, care este în Ierusalim. Și orice se va părea bine, ție și fraților tăi, să faceți cu rămășița argintului și a aurului, faceți după voia Dumnezeului vostru. Și vasele care ți s‐au dat pentru slujba casei Dumnezeului tău, pune‐le înaintea Dumnezeului din Ierusalim. Și orice va mai fi de trebuință pentru casa Dumnezeului tău, ce vei avea prilej să dăruiești, dăruiește din casa vistieriei împăratului. Și eu, Artaxerxe, împăratul, dau poruncă tuturor vistiernicilor care sunt dincolo de râu ca orice va cere de la voi Ezra preotul și cărturarul în legea Dumnezeului cerurilor, să se facă cu grăbire, până la o sută de talanți de argint și o sută cori de grâu și o sută de baturi de vin și o sută de baturi de untdelemn și sare fără măsură. Orice este poruncit de Dumnezeul cerurilor, să se facă întocmai pentru casa Dumnezeului cerurilor, căci de ce să fie mânie peste împărăția împăratului și a fiilor săi? Și vă facem știut că asupra tuturor preoților și leviților, cântăreților, ușierilor, netinimilor și slujitorilor acestei case a lui Dumnezeu nu va fi drept să puneți bir, vamă și drumuri. Și tu, Ezra, pune după înțelepciunea Dumnezeului tău, care este în mâna ta, judecători și dregători care să jude ce tot poporul care este dincolo de râu, pe toți care cunosc legile Dumnezeului tău; și învățați pe cel ce nu le cunoaște. Și oricine nu va face legea Dumnezeului tău și legea împăratului, să se facă îndată judecată asupra lui, prin moarte sau prin surghiun, sau prin luarea averilor sau prin închisoare. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul părinților noștri, care a pus una ca aceasta în inima împăratului, ca să înfrumusețeze casa Domnului care este la Ierusalim; și și‐a întins îndurarea asupra mea înaintea împăratului și a slujitorilor săi și a tuturor mai marilor puternici ai împăratului. Și m‐am întărit, căci mâna Domnului Dumnezeului meu era peste mine și am adunat din Israel oameni de frunte ca să se suie cu mine. Și aceștia sunt capii părintești și aceasta este cartea nașterii celor ce s‐au suit cu mine din Babilon, sub domnia lui Artaxerxe, împăratul: din fiii lui Fineas, Gerșom; din fiii lui Itamar, Daniel; din fiii lui David, Hatuș; din fiii lui Șecania, din fiii lui Pareoș, Zaharia; și cu el o sută cincizeci de bărbați scriși în cartea nașterilor; din fiii lui Pahat‐Moab: Elioenai, fiul lui Zerahia; și cu el două sute de bărbați; din fiii lui Șecania, fiul lui Iahaziel; și cu el trei sute de bărbați; și din fiii lui Adin, Ebed, fiul lui Ionatan; și cu el cincizeci de bărbați; și din fiii lui Elam, Isaia, fiul Ataliei; și cu el șaptezeci de bărbați; și din fiii lui Șefatia, Zebadia, fiul lui Micael; și cu el optzeci de bărbați. Din fiii lui Ioab: Obadia, fiul lui Iehiel; și cu el două sute optsprezece bărbați; și din fiii lui Șelomit, fiul lui Iosifia; și cu el o sută șaizeci de bărbați; și din fiii lui Bebai, Zaharia, fiul lui Bebai; și cu el douăzeci și opt de bărbați; și din fiii lui Azgad, Iohanan, fiul lui Hacatan; și cu el o sută zece bărbați; și din fiii lui Adonicam care erau pe urmă; și numele lor erau acestea: Elifelet, Ieiel și Șemaia, și cu ei șaizeci de bărbați; și din fiii lui Bigvai, Utai și Zabud; și cu ei șaptezeci de bărbați. Și i‐am adunat la râul care curge la Ahava și am tăbărât acolo trei zile; și eu am căutat între popor și între preoți și n‐am găsit pe niciunul din fiii lui Levi. Și am trimis la Eliezer, la Ariel, la Șemaia și la Elnatan și la Iarib și la Elnatan și la Natan și la Zaharia și la Meșulam, capii; și la Ioiarib și la Elnatan, bărbați cu pricepere; și i‐am trimis la Ido, capul, la locul Casifia; și am pus în gura lor cuvintele pe care să le spună lui Ido și fraților săi, netinimii, la locul Casifia, ca să ne aducă slujitori pentru casa Dumnezeului nostru. Și ne‐au adus, căci mâna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi, pe un bărbat cu pricepere din fiii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel; și pe Șerebia, și pe fiii săi și pe frații săi, optsprezece; și pe Hașabia și cu el pe Isaia, din fiii lui Merari, pe frații săi și pe fiii lor, douăzeci; și dintre netinimii pe care îi dăduse David și mai marii pentru slujba leviților, două sute douăzeci de netinimi; toți au fost numiți pe nume. Și am vestit acolo la râul Ahava un post ca să ne smerim înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la el cale dreaptă pentru noi, pentru copiii noștri și pentru tot avutul nostru. Căci mi‐era rușine să cer de la împărat o ceată de ostași și călăreți ca să ne ajute pe cale împotriva vrăjmașului, fiindcă vorbiserăm împăratului zicând: Mâna Dumnezeului nostru este peste toți care‐l caută spre bine; dar puterea și mânia lui este împotriva tuturor care‐l părăsesc. Și am postit și am rugat pe Dumnezeul nostru pentru aceasta și el ne‐a ascultat. Și am despărțit doisprezece dintre mai marii preoților: pe Șerebia, pe Hașabia, și cu ei zece dintre frații lor; și le‐am cumpănit argintul și aurul și vasele, darul ridicat pentru casa Dumnezeului nostru, pe care l‐au dăruit împăratul și sfetnicii săi și mai marii săi și tot Israelul care era de față. Și am cumpănit în mâna lor șase sute cincizeci de talanți de argint și vase de argint o sută de talanți și de aur o sută de talanți. Și douăzeci de lighienușe de aur de o mie de darici și două vase de aramă lucitoare, scumpă ca aurul. Și le‐am zis: Voi sunteți sfinți pentru Domnul și vasele sunt sfinte; și argintul și aurul sunt darul de bunăvoie pentru Domnul Dumnezeul părinților voștri. Vegheați și păziți‐le până le veți cumpăni înaintea mai marilor preoților și leviților și mai marilor capi părintești ai lui Israel la Ierusalim, în cămările casei Domnului. Preoții și leviții au luat după greutate argintul și aurul și vasele, ca să le ducă la Ierusalim în casa Dumnezeului nostru. Și noi am plecat de la râul Ahava în a douăzecea zi a lunii întâia, ca să mergem la Ierusalim: și mâna Dumnezeului nostru era peste noi și ne‐a scăpat din mâna vrăjmașului și a celor ce pândeau pe cale. Și am venit la Ierusalim și am rămas acolo trei zile. Și în ziua a patra argintul și aurul și vasele au fost cumpănite în casa Dumnezeului nostru în mâna lui Meremot, fiul lui Urie, preotul; și cu el era Eleazar, fiul lui Fineas, și cu ei Iozabad, fiul lui Iosua, și Noadia, fiul lui Binui, leviții; după numărul și greutatea tuturor; și în vremea aceea toată greutatea a fost scrisă. Copiii strămutării care ieșiseră din robie au adus arderi de tot Dumnezeului lui Israel doisprezece viței pentru tot Israelul, nouăzeci și șapte de berbeci, șaptezeci și șapte de miei, doisprezece țapi, ca jertiă pentru păcat: toate ca ardere de tot Domnului. Și au dat poruncile împăratului satrapilor împăratului și dregătorilor de dincoace de râu. Și au sprijinit pe popor și casa lui Dumnezeu. Și după ce s‐au sfârșit acestea, mai marii s‐au apropiat de mine zicând: Poporul lui Israel și preoții și leviții nu s‐au despărțit de popoarele țărilor, făcând după urâciunile lor, ale cananiților, ale hetiților, ale fereziților, ale iebusiților, ale amoniților, ale moabiților, ale egiptenilor și ale amoriților, căci au luat din fetele lor pentru ei înșiși și pentru fiii lor și au amestecat sămânța sfântă cu popoarele țărilor; și mâna mai marilor și a căpeteniilor a fost cea dintâi în necredincioșia aceasta. Și când am auzit acest lucru, mi‐am sfâșiat haina și mantaua și mi‐am smuls perii capului și barba și am șezut jos uimit. Și s‐a adunat la mine fiecine care tremura de cuvintele Dumnezeului lui Israel pentru necredincioșia celor din robie; și eu am șezut jos uimit până la jertfa de seară. Și la jertfa de seară m‐am sculat din smerirea mea și cu haina mea și cu mantaua mea sfâșiate am căzut în genunchi și mi‐am întins mâinile către Domnul Dumnezeul meu. Și am zis: Dumnezeul meu! Îmi este rușine și roșesc să‐mi ridic fața către tine, Dumnezeul meu; căci nelegiuirile noastre s‐au înmulțit peste capul nostru și vina noastră a crescut până la ceruri. Din zilele părinților noștri am fost în mare vină până în ziua de astăzi; și pentru nelegiuirile noastre am fost dați noi, împărații noștri, preoții noștri, în mâna împăraților țărilor, sabiei și robiei și prăzii, și în rușinea feței, ca astăzi. Și acum puțintel s‐a îndurat Domnul Dumnezeul nostru ca să ne lase o rămășiță să scape și să ne dea un cui în locul său cel sfânt, ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne dea puțină înviorare în robia noastră; căci suntem robi; dar Dumnezeul nostru nu ne‐a părăsit în robia noastră, ci ne‐a dat îndurare înaintea împăraților Persiei, dându‐ne înviorare ca să ridicăm casa Dumnezeului nostru și să dregem dărâmăturile, și dându‐ne ziduri în Iuda și în Ierusalim. Și acum ce să zicem noi, Dumnezeul nostru, după aceasta? Căci am părăsit poruncile tale, pe care le‐ai poruncit prin mâna slujitorilor tăi, prorocii, zicând: Țara la care mergeți ca s‐o stăpâniți este o țară necurată prin necurăția popoarelor țărilor, prin urâciunile lor cu care au umplut‐o de la un capăt până la celălalt prin întinăciunile lor. Voi, deci, să nu dați fetele voastre fiilor lor și să nu luați fetele lor pentru fiii voștri, și în veac să nu căutați pacea sau binele lor, ca să fiți tari și să mâncați binele țării și s‐o lăsați de moștenire fiilor voștri în veac. Și după toate cele ce au venit asupra noastră pentru faptele noastre cele rele și pentru vina noastră cea mare, pentru că tu, Dumnezeul nostru, ne‐ai pedepsit mai puțin decât după nelegiuirile noastre și ne‐ai dat o rămășiță ca aceasta: oare să călcăm iarăși poruncile tale și să ne încuscrim cu popoarele acestor urâciuni? Nu te vei mânia oare pe noi până la nimicire, așa că nu va fi nicio rămășiță și nici unul care să scape? Doamne Dumnezeul lui Israel, tu ești drept, căci noi suntem o rămășiță care a scăpat ca astăzi. Iată, suntem înaintea ta în vina noastră; căci nimeni nu poate sta înaintea ta pentru aceasta. Și pe când se ruga Ezra și mărturisea plângând și întins jos înaintea casei lui Dumnezeu, s‐au adunat la el din Israel o foarte mare obște de bărbați și femei și copii: căci poporul plângea foarte mult. Și Șecania, fiul lui Iehiel, din fiii lui Elam, a răspuns și a zis lui Ezra: Noi am fost necredincioși împotriva Dumnezeului nostru și am luat femei străine din popoarele țării, dar totuși este o nădejde pentru Israel în aceasta. Și acum să facem legământ cu Dumnezeul nostru că vom scoate toate nevestele și pe cei ce s‐au născut din ele, după sfatul domnului meu și al acelora care tremură de poruncile Dumnezeului nostru, și facă‐se după lege. Scoală‐te, căci a ta este treaba și noi vom fi cu tine. Îmbărbătează‐te și lucrează. Și Ezra s‐a sculat și a pus să jure pe mai marii preoților, ai leviților și ai întregului Israel, că vor face după cuvântul acesta. Și au jurat. Și Ezra s‐a sculat dinaintea casei lui Dumnezeu și a mers în odaia lui Iohanan, fiul lui Eliașib, și a intrat acolo și n‐a mâncat pâine și n‐a băut apă: căci se jelea pentru necredincioșiile celor din robie. Și au strigat în Iuda și în Ierusalim către toți copiii robiei ca să se adune la Ierusalim, și că averea oricui nu va veni până în trei zile după sfatul mai marilor și al bătrânilor, va fi blestemată și el va fi izgonit din obștea celor din robie. Atunci toți bărbații din Iuda și din Beniamin s‐au adunat la Ierusalim în trei zile. Era în luna a noua, în a douăzecea zi a lunii. Și tot poporul ședea pe locul deschis înaintea casei lui Dumnezeu, tremurând pentru treaba aceasta și din pricina ploilor. Și Ezra, preotul, s‐a sculat și le‐a zis: Ați fost necredincioși și ați luat femei străine ca să măriți vina lui Israel. Și acum faceți o mărturisire Domnului Dumnezeului părinților voștri și faceți plăcerea lui și despărțiți‐vă de popoarele țării și de femeile străine. Și toată obștea a răspuns și a zis cu glas tare: Cum ai zis, așa trebuie să facem. Dar poporul este mult și este o vreme de ploaie mare și nu putem sta afară, și nici nu este lucru de o zi sau două: căci suntem mulți care am fost necredincioși în treaba aceasta. Deci să stea mai marii noștri pentru toată obștea, și toți câți au luat femei străine în cetățile noastre să vină la vremuri hotărâte, și cu ei bătrânii fiecărei cetăți și judecătorii ei, până se va întoarce de la noi aprinderea mâniei Dumnezeului nostru în privința aceasta. Singuri Ionatan, fiul lui Asael și Iahzia, fiul lui Ticva, au făcut sfat împotriva acestui lucru și Meșulam și Șabtai, levitul, i‐au ajutat. Și copiii robiei au făcut așa. Și Ezra preotul și unii din bărbații capi părintești au fost despărțiți după casele lor părintești și toți pe nume. Și au șezut jos în ziua întâi a lunii a zecea, ca să cerceteze lucrul. Și în ziua întâi din luna întâi au sfârșit cu toți bărbații care luaseră neveste străine. Și dintre fiii preoților s‐au găsit unii care luaseră neveste străine: dintre fiii lui Iosua, fiul lui Ioțadac, și frații săi: Maaseia și Eliezer și Iarib și Ghedalia. Și ei și‐au dat mâna că vor îndepărta pe nevestele lor și au adus un berbece din turmă ca jertfă pentru vina lor. Și dintre copiii lui Imer: Hanani și Zebadia. Și dintre copiii lui Harim: Maaseia și Ilie și Șemaia și Iehiel și Ozia. Și dintre copiii lui Pașhur: Elioenai, Maaseia, Ismael, Netaneel, Iozabad și Eleasa. Și dintre leviți: Iozabad și Șimei și Chelaia (adică Chelita), Petahia, Iuda și Eliezer. Și dintre cântăreți: Eliașib: și dintre ușieri: Șalum și Telem și Uri. Și din Israel: dintre copiii lui Pareoș: Ramia și Izia și Malchia și Miamin și Eleazar și Malchia și Benaia; și dintre copiii lui Elam: Matania, Zaharia și Iehiel și Abdi și Ieremot și Ilie; și dintre copiii lui Zatu: Elioenai, Eliașib, Matania și Ieremot și Zabad și Aziza; și dintre copiii lui Bebai: Iohanan, Hanania, Zabai, Atlai; și dintre copiii lui Bani: Meșulam, Maluc și Adaia, Iașub și Șeal și Ramot; și dintre copiii lui Pahat‐Moab: Adna și Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Bețaleel și Binui și Manase; și dintre copiii lui Harim: Eliezer, Ișia, Malchia, Șemaia, Simeon, Beniamin, Maluc, Șemaria; dintre copiii lui Hașum: Matnai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase, Șimei; dintre copiii lui Bani: Maadai, Amram și Uel, Benaia, Bedia, Cheluhu, Vania, Meremot, Eliașib, Matania, Matnai și Iaasai, și Bani și Binui, Șimei, și Șelemia și Natan și Adaia, Macnadbai, Șașai, Șarai, Azareel și Șelemia, Șemaria, Șalum, Amaria, Iosif; dintre copiii lui Nebo: Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai și Ioel, Benai. Toți aceștia luaseră neveste străine: și erau între ei neveste de la care aveau copii. Cuvintele lui Neemia, fiul lui Hacalia. Și a fost așa: În luna Chișleu, în anul al douăzecilea, când eram în Susa, capitala, a venit Hanani, unul din frații mei, el și bărbații din Iuda; și i‐am întrebat despre iudeii cei scăpați, care rămăseseră din robie și despre Ierusalim. Și ei mi‐au zis: Rămășița ce a rămas din robie acolo în țară este în necaz mare și ocară: și zidul Ierusalimului este dărâmat și porțile lui sunt arse cu foc. Și a fost așa: Cum am auzit cuvintele acestea, am șezut și am plâns și m‐am jelit câteva zile; și am postit și m‐am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor. Și am zis: Rogu‐te, Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul cel mare și înfricoșat, care păzește legământul și îndurarea față de cei ce‐l iubesc și păzesc poruncile lui: Rogu‐te, fie urechea ta cu luare aminte și ochii tăi deschiși, ca să audă rugăciunea robului tău, cu care în vremea aceasta mă rog înaintea ta, zi și noapte, pentru copiii lui Israel, robii tăi, și mărturisesc păcatele copiilor lui Israel cu care au păcătuit împotriva ta: eu și casa tatălui meu am păcătuit. Am lucrat foarte rău împotriva ta și n‐am păzit așezămintele, poruncile și judecățile pe care le‐ai poruncit robului tău Moise. Adu‐ți aminte, rogu‐te, de cuvântul pe care l‐ai poruncit robului tău Moise zicând: Dacă veți lucra cu necredincioșie, vă voi împrăștia printre popoare; dar dacă vă veți întoarce la mine și veți păzi poruncile mele și le veți face, chiar dacă ar fi aruncați unii dintre voi până la marginea cea mai depărtată a cerurilor, și de acolo îi voi aduna și‐i voi aduce în locul pe care l‐am ales ca să fac să locuiască numele meu acolo. Și aceștia sunt robii tăi și poporul tău, pe care l‐ai răscumpărat cu puterea ta cea mare și cu mâna ta cea tare. Rogu‐te, Doamne, fie urechea ta cu luare aminte la rugăciunea robului tău și la rugăciunea robilor tăi, cărora le place să se teamă de numele tău: și fă, rogu‐te, să propășească robul tău în ziua aceasta și dă‐i să afle milă înaintea bărbatului acestuia. (Și eram paharnicul împăratului). Și a fost așa: în luna Nisan, în anul al douăzecilea al lui Artaxerxe împăratul, era vin înaintea lui; și am luat vin și am dat împăratului. Și nu fusesem trist înaintea lui. Și împăratul mi‐a zis: Pentru ce este tristă fața ta, deși nu ești bolnav? Aceasta nu este decât întristare de inimă. Atunci m‐am temut foarte mult. Și am zis împăratului: Să trăiască împăratul în veac: de ce să nu fie tristă fața mea, când cetatea, locul mormintelor părinților mei, este pustiită și porțile ei sunt mistuite de foc? Și împăratul mi‐a zis: Ce voiești să‐mi ceri? Deci m‐am rugat la Dumnezeul cerurilor. Și am zis împăratului: Dacă va plăcea împăratului și dacă slujitorul tău a aflat har înaintea ta, trimite‐mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s‐o zidesc. Și împăratul mi‐a zis (șezând lângă el și împărăteasa): Cât de lungă va fi călătoria ta? Și când te vei întoarce? Și împăratul a binevoit să mă trimită și i‐am hotărât o vreme. Și am zis împăratului: Dacă va plăcea împăratului, să mi se dea epistole către dregătorii de dincolo de rău ca să mă petreacă până voi sosi în Iuda, și o epistolă către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să‐mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuiei care ține de casă și pentru zidul cetății și pentru casa în care voi intra. Și împăratul mi‐a încuviințat, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. Și am venit la dregătorii de dincolo de râu și le‐am dat epistolele împăratului. Și împăratul trimisese cu mine mai mari peste oaste și călăreți. Și când a auzit Sanbalat horonitul și Tobia slujitorul, amonitul, s‐au supărat foarte tare că a venit un om să caute binele copiilor lui Israel. Și am venit la Ierusalim și am fost acolo trei zile. Și m‐am sculat noaptea, eu și câțiva bărbați cu mine; și n‐am spus nimărui ce pusese Dumnezeul meu în inima mea ca să fac pentru Ierusalim; și nu era alt dobitoc cu mine decât dobitocul pe care călăream. Și am ieșit noaptea pe poarta văii în fața fântânii zmeului și la poarta gunoiului, și am văzut zidurile Ierusalimului care erau dărâmate și porțile lui mistuite de foc. Și am trecut la poarta fântânii și la iazul împăratului: și nu era loc pe unde să treacă dobitocul de sub mine. Și m‐am suit noaptea prin vale și am văzut zidul; și m‐am întors și am intrat pe poarta văii și m‐am înapoiat. Și dregătorii nu știau unde mersesem, nici ce făcusem, căci nu spusesem încă iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici celorlalți care făceau lucrul. Și le‐am zis: Vedeți starea cea rea în care ne aflăm, cum Ierusalimul este pustiit și porțile lui arse de foc: veniți și să zidim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de ocară. Și le‐am spus cum fusese mâna Dumnezeului meu bună peste mine și încă și cuvintele împăratului pe care le vorbise către mine. Și ei au zis: Să ne sculăm și să zidim. Și și‐au întărit mâinile pentru bine. Și Sanbalat horonitul și Tobia slujitorul, amonitul, și Gheșem arabul au auzit și au râs de noi și ne‐au disprețuit și au zis: Ce este lucrul acesta pe care‐l faceți? Voiți să vă sculați împotriva împăratului? Și le‐am răspuns și le‐am zis: Dumnezeul cerurilor ne va face să propășim; și noi, robii săi, ne vom scula și vom zidi; dar voi n‐aveți nici parte, nici drept, nici amintire în Ierusalim. Și Eliașib, marele preot, și frații săi, preoții, s‐au sculat și au zidit poarta oilor. Au sfințit‐o și i‐au pus ușile și au sfințit până la turnul Mea, până la turnul lui Hananeel. Și lângă el au zidit bărbații din Ierihon; și lângă el a zidit Zacur, fiul lui Imri. Și poarta peștilor au zidit‐o fiii lui Senaa, i‐au pus grinzile și i‐au pus ușile și încuietorile și zăvoarele. Și lângă ei a dres Meromot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoț; și lângă ei a dres Meșulam, fiul lui Berechia, fiul lui Meșezabeel; și lângă ei a dres Țadoc, fiul lui Baana. Și lângă ei au dres tecoiții; dar cei măreți ai lor nu și‐au pus grumazul la lucrul Domnului lor. Și poarta cea veche au dres‐o Ioiada, fiul lui Paseah și Meșulam, fiul lui Besodia; ei i‐au pus grinzile și i‐au pus ușile și încuietorile și zăvoarele. Și lângă ei au dres Melatia, gabaonitul, și Iadon, meronotitul, bărbații din Gabaon și Mițpa, până la scaunul dregătorului de dincolo de râu. Lângă el a dres Uziel, fiul lui Harhaia, dintre argintari; și lângă el a dres Hanania, fiul făcătorilor de mir; și au întărit Ierusalimul până la zidul cel lat. Și lângă ei a dres Refaia, fiul lui Hur, mai marele peste jumătate din ținutul Ierusalimului. Și lângă ei a dres Iedaia, fiul lui Harumaf, pe dinaintea casei sale; și lângă el a dres Hatuș, fiul lui Hașabnia. Malchia fiul lui Harim și Hașub, fiul lui Pahat‐Moab, au dres cealaltă bucată și turnul cuptoarelor. Și lângă el a dres Șalum fiul lui Haloheș, mai marele peste jumătate din ținutul Ierusalimului, el și fiicele sale. Poarta văii au dres‐o Hanun și locuitorii din Zanoah; ei au zidit‐o și i‐au pus ușile și i‐au făcut o mie de coți de zid până la poarta gunoiului. Și poarta gunoiului a dres‐o Malchia, fiul lui Recab, mai marele peste ținutul Bet‐Hacheremului; el a zidit‐o și i‐a pus ușile, încuietorile și zăvoarele. Și poarta fântânii a dres‐o Șalun, fiul lui Col‐Hoze, mai marele peste ținutul Mițpa; el a zidit‐o și a acoperit‐o și i‐a pus ușile, încuietorile și zăvoarele; a făcut și zidul iazului Siloe lângă grădina împăratului și până la treptele de pogorâre din cetatea lui David. După el a dres Neemia, fiul lui Azbuc, mai marele peste jumătate din ținutul Bet‐Țur, până în fața mormintelor lui David și până la iazul care a fost făcut și până la casa celor tari. După el au dres leviții: Rehum, fiul lui Bani. Lângă el a dres Hașabia, mai marele peste ținutul Cheila, pentru ținutul său. După el au dres frații lor: Bavai, fiul lui Henadad, mai marele peste jumătate din ținutul Cheila. Și lângă el Ezer, fiul lui Iosua, mai marele peste Mițpa, a dres o a doua bucată în dreptul suișului, la casa armelor din unghi. După el Baruc, fiul lui Zabai, a dres cu râvnă cealaltă bucată, din unghi până la intrarea casei lui Eliașib, marele preot. După el a dres Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoț, o altă bucată, de la poarta casei lui Eliașib, până la sfârșitul casei lui Eliașib. Și după el au dres preoții, bărbații Câmpiei. După ei au dres Beniamin și Hașub în fața caselor lor. După ei a dres Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, lângă casa sa. După el Binui, fiul lui Henadad, a dres o altă bucată, de la casa lui Azaria, până la cotitură și până la unghi. Palal, fiul lui Uzai, a dres înaintea cotiturii și a turnului înalt care iese din casa împăratului, care era lângă curtea închisorii; după el a dres Pedaia, fiul lui Pareoș. (Și netinimii locuiau în Ofel, până dinaintea porții apelor spre răsărit și până la turnul care iese afară.) După el tecoiții au dres o altă bucată, în dreptul turnului celui mare ce iese în afară, până la zidul lui Ofel. Preoții au dres deasupra porții cailor, fiecare dinaintea casei sale. După ei Țadoc, fiul lui Imer, a dres pe dinaintea casei sale. Și după el a dres Șemaia, fiul lui Șecania, păzitorul porții de răsărit. După el Hanania, fiul lui Șelemia și Hanun, al șaselea fiu al lui Țalaf, au dres o altă bucată; după el Meșulam, fiul lui Berechia, a dres pe dinaintea cămării sale. După el Malchia, fiul argintarului, a dres până la locul netinimilor și al negustorilor, pe dinaintea porții Mifcad și până la suișul unghiului. Și între suișul unghiului și poarta oilor au dres argintarii și negustorii. Și a fost așa: când a auzit Sanbalat că zidim zidul, s‐a mâniat și s‐a aprins foarte tare și a râs de iudei. Și a vorbit înaintea fraților săi și a oastei Samariei și a zis: Ce fac acești iudei neputincioși? Oare vor fi lăsați să urmeze? Oare vor aduce jertfe? Oare vor sfârși într‐o zi? Vor face ei să învieze pietrele din grămezi de moloz și încă arse? Și Tobia, amonitul, era lângă el și a zis: De altfel ceea ce zidesc ei, un șacal de s‐ar sui, le‐ar dărâma zidul de piatră. Auzi, Dumnezeul nostru! căci suntem disprețuiți: și întoarce‐le ocara asupra capului lor și dă‐i spre pradă în țara robiei. Și nu le acoperi nelegiuirea și păcatul lor să nu se șteargă dinaintea ta, căci au necăjit pe cei ce zidesc. Dar am zidit zidul și tot zidul a fost încheiat până la jumătatea lui, căci poporul avea inimă să lucreze. Și a fost așa: când au auzit Sanbalat și Tobia și arabii și amoniții și asdodiții că zidurile Ierusalimului se dreg și că spărturile încep să se astupe, s‐au mâniat foarte tare. Și s‐au jurat toți împreună să vină să se lupte împotriva Ierusalimului și să‐i facă stricăciune. Dar ne‐am rugat Dumnezeului nostru și am pus strajă împotriva lor zi și noapte de teama lor. Și Iuda a zis: Puterea purtătorilor de poveri slăbește și este mult moloz, nu putem să zidim zidul. Și potrivnicii noștri au zis: Nu vor ști, nici nu vor vedea, până vom veni în mijlocul lor și‐i vom ucide și vom face să înceteze lucrul. Și a fost așa: când au venit iudeii, care locuiau lângă ei, ne‐au spus de zece ori din toate locurile: Întoarceți‐vă la noi. Și am pus în locurile cele mai de jos dinapoia zidului, în locurile deschise, pe popor, după familiile lor, cu săbiile lor, sulițele lor și arcurile lor. Și m‐am uitat și m‐am sculat și am zis mai marilor și dregătorilor și celuilalt popor: Nu vă temeți de ei; aduceți‐vă aminte de Domnul, care este mare și înfricoșat și luptați‐vă pentru frații voștri, fiii voștri și fetele voastre, nevestele voastre și casele voastre. Și a fost așa: când au auzit vrăjmașii noștri că ne era cunoscut și că Dumnezeu zădărnicise sfatul lor, ne‐am întors cu toții la zid, fiecare la lucrul său. Și a fost așa: din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau la lucru și jumătate din ei țineau sulițele și scuturile și arcurile și platoșele și dinapoia lor erau mai marii întregii case a lui Iuda. Și cei ce zideau zidul și cei ce purtau poverile și cei ce încărcau, cu o mână lucrau la lucru și cu cealaltă mână țineau arma. Și zidarii își aveau fiecare sabia încinsă peste coapsele sale și zideau. Și cel ce sufla din trâmbiță era lângă mine. Și am zis mai marilor și dregătorilor și celuilalt popor: Lucrul este mare și lat și noi împrăștiați pe zid, departe unul de altul. În ce loc veți auzi sunetul trâmbiței, într‐acolo să vă adunați la noi; Dumnezeul nostru se va lupta pentru noi. Și lucram la lucru: și jumătate din ei țineau sulițele din zorii zilei până la ieșirea stelelor. Și în vremea aceea am zis poporului: Fiecare cu tânărul său să mâie noaptea în mijlocul Ierusalimului, ca noaptea să ne fie de pază și ziua la lucru. Și nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă care mă urmau, nu ne‐am dezbrăcat de hainele noastre; fiecare își avea arma mergând la apă. Și a fost o strigare mare în popor și între nevestele lor împotriva iudeilor, frații lor. Și erau unii care ziceau: Noi, fiii noștri și fetele noastre suntem mulți și cerem grâu, ca să mâncăm și să trăim. Și erau unii care ziceau: Noi am pus zălog țarinile noastre și viile noastre și casele noastre ca să luăm grâu la foamete. Și erau unii care ziceau: Noi ne‐am împrumutat cu argint pe țarinile noastre și viile noastre pentru birul împăratului. Și acum carnea noastră este ca și carnea fraților noștri, copiii noștri ca și copiii lor: și iată ducem în robie pe fiii noștri și pe fetele noastre ca să fie slujitori și unele din fetele noastre chiar sunt duse în robie și nu este în puterea mâinilor noastre să le răscumpărăm, căci țarinile și viile noastre sunt ale altora. Și m‐am mâniat foarte mult când am auzit strigarea lor și cuvintele acestea. Și m‐am sfătuit în inima mea și am mustrat pe mai mari și pe dregători și le‐am zis: Voi luați camătă fiecare de la fratele său. Și am chemat împotriva lor o adunare mare. Și le‐am zis: Noi, după puterea noastră, am răscumpărat pe frații noștri iudei care erau vânduți neamurilor; și voi înșivă să vindeți pe frații voștri? Sau să ne fie ei vânduți? Iar ei au tăcut și n‐au găsit un cuvânt de zis. Și am zis: Lucrul pe care‐l faceți nu este bun. Oare nu trebuie să umblați în frica Dumnezeului nostru ca să nu fim de ocară neamurilor, vrăjmașii noștri? Și eu, frații mei și slujitorii mei, de asemenea i‐am împrumutat cu argint și grâu pe camătă. Să lăsăm, vă rog, camăta aceasta. Întoarceți‐le, rogu‐vă, chiar astăzi țarinile, viile, măslinii și casele lor și o sutime din argintul și din grâul, din mustul și din untdelemnul, pe care l‐ați cerut de la ei. Și au zis: Vom întoarce și nu vom cere nimic de la ei; vom face cum zici. Și am chemat pe preoți și i‐am pus să jure că vor face după cuvântul acesta. Am scuturat și poalele hainei mele și am zis: Așa să scuture Dumnezeu pe orice om din casa sa și din munca sa care nu va împlini cuvântul acesta, așa să fie scuturat și golit. Și toată obștea a zis: Amin! Și au lăudat pe Domnul. Și poporul a făcut după cuvântul acesta. Și din ziua în care am fost pus dregător al lor, în țara lui Iuda, de la anul al douăzecilea până la anul al treizeci și doilea al împăratului Artaxerxe, doisprezece ani, eu și frații mei n‐am mâncat pâine de dregător. Dar dregătorii de mai înainte, care au fost înainte de mine, împovărau poporul și luau de la el pâine și vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar și slujitorii lor domneau peste popor. Dar eu n‐am făcut astfel, căci mă temeam de Dumnezeu. Și m‐am ținut de lucrul zidului acestuia și n‐am cumpărat țarini: și toți slujitorii mei erau adunați acolo la lucru. Și chiar la masa mea erau o sută cincizeci de bărbați din iudei și din dregători, afară de cei ce veneau la noi de la popoarele care erau în jurul nostru. Și ceea ce se pregătea în fiecare zi era: un bou și șase oi alese; și păsări se pregăteau pentru mine; și o dată la zece zile era o mulțime de tot felul de vin. Și cu toate acestea n‐am cerut pâinea de dregător, căci era grea robie asupra poporului acestuia. Adu‐ți aminte pentru mine, Dumnezeul meu, spre bine, de tot ce am făcut pentru poporul acesta. Și a fost așa: când au auzit Sanbalat și Tobia și Gheșem, arabul, și ceilalți vrăjmași ai noștri că eu zideam zidul și că nu mai rămăsese spărtură în el (deși în vremea aceea ușile încă nu le pusesem la porți), Sanbalat și Gheșem au trimis la mine, zicând: Vino să ne întâlnim împreună în satele din șesul Ono. Dar ei cugetau să‐mi facă rău. Și le‐am trimis soli, zicând: Eu fac un lucru mare și nu pot să mă pogor. De ce să înceteze lucrul, lasându‐l și pogorându‐mă la voi? Și au trimis la mine de patru ori în chipul acesta și le‐am răspuns în felul acesta. Și Sanbalat a trimis la mine pe tânărul său, în chipul acesta, a cincea oară, cu o epistolă deschisă în mâna sa, în care era scris: S‐a auzit între neamuri și Gașmu zice că tu și iudeii cugetați să vă răsculați, de aceea zidești zidul: și, după aceste vorbe, tu vei ajunge împăratul lor. Și ai pus și proroci ca să strige cu privire la tine la Ierusalim, zicând: Este un împărat în Iuda! Și acum se va da de știre împăratului după cuvintele acestea; vino deci acum să ne sfătuim împreună. Și am trimis la el zicând: Nu este niciunul din lucrurile pe care le spui, ci le născocești din inima ta. Căci toți voiau să ne înspăimânte zicând: Le vor slăbi mâinile de la lucru și nu se va face. Și acum, Dumnezeule, întărește‐mi mâinile! Și am venit la casa lui Șemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel, care se închisese. Și el a zis: Să ne întâlnim împreună în casa lui Dumnezeu înăuntrul Templului și să închidem ușile Templului, căci ei vin să te ucidă: da, noaptea vin să te ucidă. Și am zis: Un om ca mine să fugă? Și cine fiind ca mine va intra în Templu și să trăiască? Nu voi intra! Și am cunoscut și iată nu‐l trimisese Dumnezeu, căci el rostea prorocia aceasta împotriva mea: și Tobia și Sanbalat îl tocmiseră. De aceea era tocmit ca să mă înspăimânte, și să fac așa și să păcătuesc și să aibă cu ce să‐mi scoată nume rău, ca să mă ocărască. Adu‐ți aminte, Dumnezeul meu, de Tobia și Sanbalat după faptele lor și de prorocița Noadia și de ceilalți proroci care voiau să mă înspăimânte. Și zidul s‐a sfârșit în a douăzeci și cincea zi a lunii Elul, în cincizeci și două de zile. Și a fost așa: când au auzit toți vrăjmașii noștri, toate neamurile care erau în jurul nostru s‐au temut și au scăzut foarte mult în ochii lor: și au cunoscut că lucrul acesta era făcut de la Dumnezeul nostru. Și în zilele acelea mai marii lui Iuda au trimis multe epistole lui Tobia și cele de la Tobia veneau la ei. Căci erau mulți în Iuda legați cu el prin jurământ, căci era ginere al lui Șecania, fiul lui Arah, și Iohanan, fiul său, luase pe fata lui Meșulam, fiul lui Berechia. Ba încă vorbeau înaintea mea și de binefacerile lui și‐i spuneau cuvintele mele. Și Tobia trimitea epistole ca să mă înspăimânte. Și a fost așa: după ce s‐a zidit zidul și au așezat ușile, au fost puși ușierii și cântăreții și leviții. Și am dat lui Hanani, fratele meu, și lui Hanania, mai marele peste cetățuie, însărcinare asupra Ierusalimului: căci el era om credincios și se temea de Dumnezeu mai mult decât mulți. Și le‐am zis: Să nu deschidă porțile Ierusalimului până va arde soarele; și pe când erau ei încă acolo, porțile să fie prinse bine și să pună paznici din locuitorii Ierusalimului, fiecare la straja sa și fiecare dinaintea casei sale. Și cetatea era largă și mare, dar poporul puțin în ea și casele nu erau zidite. Și Dumnezeul meu mi‐a pus în inimă să adun pe cei mari și pe dregători și pe popor ca să‐i scriu în cartea nașterilor. Și am aflat cartea nașterilor acelora care se suiseră mai întâi și am aflat scris în ea: Aceștia sunt fiii ținutului, care s‐au suit din robie din cei ce fuseseră strămutați, pe care i‐a strămutat Nebucadnețar împăratul Babilonului și care s‐au întors la Ierusalim și în Iuda fiecare la cetatea sa; care au venit cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaților poporului Israel era: copiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi; copiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi; copiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi; copiii lui Pahat‐Moab, din copiii lui Iosua și ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece; copiii lui Elam, o mie două sute cincizeci și patru; copiii lui Zatu, opt sute patruzeci și cinci; copiii lui Zacai, șapte sute șaizeci; copiii lui Binui, șase sute patruzeci și opt; copiii lui Bebai, șase sute douăzeci și opt; copiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci și doi; copiii lui Adonicam, șase sute șaizeci și șapte; copiii lui Bigvai, două mii șaizeci și șapte; copiii lui Adin, șase sute cincizeci și cinci; copiii lui Ater, de la Ezechia, nouăzeci și opt; copiii lui Hașum, trei sute douăzeci și opt; copiii lui Bețai, trei sute douăzeci și patru; copiii lui Harif, o sută doisprezece; copiii lui Gabaon, nouăzeci și cinci; bărbații din Betleem și Netofa, o sută optzeci și opt; bărbații de la Anatot, o sută douăzeci și opt; bărbații din Bet‐Azmavet, patruzeci și doi; bărbații din Chiriat‐Iearim, din Chefira și din Beerot, șapte sute patruzeci și trei; bărbații din Rama și Gheba, șase sute douăzeci și unu; bărbații din Micmas, o sută douăzeci și doi; bărbații din Betel și Ai, o sută douăzeci și trei; bărbații celuilalt Nebo, cincizeci și doi; copiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci și patru; copiii lui Harim, trei sute douăzeci; copiii Ierihonului, trei sute patruzeci și cinci; copiii lui Lod, lui Hadid și lui Ono, șapte sute douăzeci și unu; copiii lui Senaa, trei mii nouă sute treizeci. Preoții: Copiii lui Iedaia, din casa lui Iosua, nouă sute șaptezeci și trei; copiii lui Imer, o mie cincizeci și doi; copiii lui Pașhur, o mie două sute patruzeci și șapte: copiii lui Harim, o mie șaptesprezece. Leviții: Copiii lui Iosua, din Cadmiel, din copiii lui Hodva, șaptezeci și patru. Cântăreții: Copiii lui Asaf, o sută patruzeci și opt. Ușierii: Copiii lui Șalum, copiii lui Ater, copiii lui Talmon, copiii lui Acub, copiii lui Hatita, copiii lui Șobai, o sută treizeci și opt. Netinimii: copiii lui Țiha, copiii lui Hasufa, copiii lui Tabaot; copiii lui Cheros, copiii lui Sia, copiii lui Padon: copiii lui Lebana, copiii lui Hagaba, copiii lui Salmai; copiii lui Hanan, copiii lui Ghidel, copiii lui Gahar; copiii lui Reaia, copiii lui Rețin, copiii lui Necoda, copiii lui Gazam, copiii lui Uza, copiii lui Paseah; copiii lui Besai, copiii lui Mehunim, copiii lui Nefișim; copiii lui Bacbuc, copiii lui Hacufa, copiii lui Harhur; copiii lui Bațlit, copiii lui Mehida, copiii lui Harșa; copiii lui Barcos, copiii lui Sisera, copiii lui Tamah; copiii lui Nețiah, copiii lui Hatifa; copiii slujitorilor lui Solomon: copiii lui Sotai, copiii lui Sofieret, copiii lui Perida; copiii lui Iaala, copiii lui Darcon, copiii lui Ghidel; copiii lui Șefatia, copiii lui Hatil, copiii lui Pocheret‐Hațebaim, copiii lui Amon. Toți netinimii și copiii slujitorilor lui Solomon, trei sute nouăzeci și doi. Și aceștia sunt aceia care s‐au suit de la Tel‐Melah și Tel‐Harșa, Cherub‐Adon și Imer: dar nu și‐au putut arăta casa părintească, nici sămânța, dacă erau din Israel: copiii lui Delaia, copiii lui Tobia, copiii lui Necoda, șase sute patruzeci și doi. Și dintre preoți: copiii lui Hobaia, copiii lui Hacoț, copiii lui Barzilai, care și‐a luat nevasta din fetele lui Barzilai galaaditul și s‐a numit după numele lor. Aceștia și‐au căutat cartea nașterilor, dar nu s‐a găsit; pentru aceea au fost îndepărtați ca întinați din preoție. Și Tirșata le‐a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte până nu se va ridica preotul cu Urim și Tumim. Toată obștea împreună era patruzeci și două de mii trei sute șaizeci, afară de slujitorii lor și de slunicele lor, din care erau șapte mii trei sute treizeci și șapte: și printre ei aveau două sute patruzeci și cinci de cântăreți și cântărețe. Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri; patru sute treizeci și cinci de cămile și șase mii șapte sute douăzeci de măgari. Și unii din capii părintești au dăruit pentru lucru. Tirșata a dăruit vistieriei o mie de darici de aur, cincizeci de străchini, cinci sute treizeci de cămăși preoțești. Și din capii părintești au dăruit la vistieria lucrului douăzeci de mii de darici de aur și două mii două sute de mine de argint. Și ce a dăruit celălalt popor a fost douăzeci de mii de darici de aur și două mii de mine de argint și șaizeci și șapte de cămăși preoțești. Și preoții și leviții și ușierii și cântăreții și unii din popor și netinimii și tot Israelul au locuit în cetățile lor. Și când a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor. Atunci tot poporul s‐a adunat ca un singur om în locul deschis care era dinaintea porții apelor; și au vorbit lui Ezra, cărturarul, să aducă cartea legii lui Moise, pe care o poruncise Domnul lui Israel. Și Ezra, preotul, a adus obștei legea înaintea bărbaților și femeilor și tuturor care puteau auzi cu înțelegere, în întâia zi a lunii a șaptea. Și a citit în ea înaintea pieței care era înaintea porții apelor, de dimineață până la amiază înaintea bărbaților și femeilor și a celor care puteau înțelege. Și urechile întregului popor erau la cartea legii. Și Ezra, cărturarul, sta pe o înălțime de lemn, pe care o făcuseră înadins: și lângă el stăteau: Matitia și Șema și Anaia și Urie și Hilchia și Maaseia, la dreapta lui; și la stânga lui: Pedaia și Mișael și Malchia și Hașum și Hașbadana, Zaharia și Meșulam. Și Ezra a deschis cartea în ochii întregului popor (căci era mai sus decât tot poporul), și când a deschis‐o, tot poporul s‐a sculat. Și Ezra a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, și tot poporul a răspuns: Amin, amin! ridicând mâinile, și și‐au plecat capetele, și s‐au închinat Domnului cu fețele la pământ. Și Iosua și Bani și Șerebia, Iamin, Acub, Șabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia și leviții lămureau poporului legea și poporul sta la locul său. Și au citit lămurit din carte în legea lui Dumnezeu, și dădeau înțelesul și lămureau cele citite. Și Neemia, care era Tirșata, și Ezra preotul, cărturarul, și leviții care lămureau poporului, au zis către tot poporul: Ziua aceasta este sfântă pentru Domnul Dumnezeul vostru, nu jeliți, nici nu plângeți. Căci tot poprul plângea, când au auzit cuvintele legii. Și le‐a zis: Mergeți pe calea voastră, mâncați ce este gras și beți ce este dulce și trimiteți părți la cei ce n‐au nimic pregătit; căci ziua aceasta este sfântă Domnului nostru; și nu vă întristați, căci bucuria Domnului este tăria voastră. Și leviții au liniștit tot poporul zicând: Tăceți! Căci ziua aceasta este sfântă, și nu vă întristați. Și tot poporul s‐a dus pe calea lor, ca să mănânce și să bea și să trimită părți și să facă o bucurie mare, pentru că înțeleseseră cuvintele care li se spuseseră. Și a doua zi capii părintești din tot poporul, preoții și leviții, s‐au adunat la Ezra, cărturarul, ca să ia aminte la cuvintele legii. Și au aflat scris în legea pe care o poruncise Domnul prin Moise, că copiii lui Israel să locuiască în colibe la sărbătoarea lunii a șaptea, și să vestească și să strige în toate cetățile lor și la Ierusalim zicând: Ieșiți la munte și luați ramuri de măslin și ramuri de măslin sălbatic și ramuri de mirt și ramuri de finici și ramuri de copaci tufoși, ca să faceți colibi, după cum este scris. Și poporul a ieșit și a adus și și‐au făcut colibi, fiecare pe acoperișul casei sale și în curțile sale și în curțile casei lui Dumnezeu și în piața porții apelor și în piața porții lui Efraim. Și toată obștea celor ce se întorseseră din robie și‐au făcut colibi: căci din zilele lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceca, copiii lui Israel nu făcuseră așa. Și a fost foarte mare bucurie. Și zi de zi, din ziua întâi până în ziua de pe urmă, a citit în cartea legii lui Dumnezeu. Și au făcut sărbătoarea șapte zile; și a opta zi a fost o adunare de sărbătoare, după rânduială. Și în ziua a douăzeci și patra a acestei luni, copiii lui Israel s‐au adunat cu post și cu saci și pământ peste ei. Și sămânța lui Israel s‐a despărțit de toți străinii și au stătut și au mărturisit păcatele lor și nelegiuirile părinților lor. Și s‐au sculat pe locul lor și au citit în cartea legii Domnului Dumnezeului lor, a patra parte din zi; și altă a patra parte au mărturisit și s‐au închinat Domnului Dumnezeului lor. Și s‐au sculat pe înălțime, dintre leviți: Iosua și Bani, Cadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani și au strigat cu glas tare către Domnul Dumnezeul lor. Și leviții: Iosua și Cadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia an zis: Sculați‐vă, binecuvântați pe Domnul Dumnezeul vostru din veac în veac: și binecuvântat să fie numele slavei tale care este înălțat peste orice binecuvântare și lauda. Tu singur ești Domnul, tu singur; tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, pământul și tot ce este în el, mările și tot ce este în ele, și tu faci să trăiască toate; și ție ți se închină oștirea cerurilor. Tu ești același, Doamne Dumnezeule, care ai ales pe Avram și l‐ai scos din Urul haldeilor și i‐ai pus numele Avraam; și i‐ai aflat inima credincioasă înaintea ta și ai făcut cu el un legământ că‐i vei da țara cananitului, a hetitului, a amoritului, a ferezitului, a iebusitului și a ghirgasitului, că o vei da seminței sale, și ai împlinit cuvintele tale, căci ești drept. Și ai văzut strâmtorarea părinților noștri în Egipt și ai auzit strigarea lor la Marea‐Roșie; și ai arătat semne și minuni asupra lui Faraon și asupra tuturor slujitorilor săi și asupra întregului popor al țării sale, căci ai cunoscut că s‐au semețit împotriva lor și ți‐ai făcut un nume, ca astăzi. Și ai despicat marea înaintea lor și au trecut pe uscat prin mijlocul mării; și ai aruncat pe urmăritorii lor în adâncuri ca o piatră în ape puternice. Și i‐ai călăuzit ziua printr‐un stâlp de nor și noaptea printr‐un stâlp de foc, ca să le luminezi calea pe care aveau să meargă. Și te‐ai pogorât pe muntele Sinai și ai vorbit cu ei din ceruri și le‐ai dat judecăți drepte și legi adevărate, așezăminte bune și porunci: și le‐ai făcut cunoscut sabatul tău cel sfânt și le‐ai dat porunci și așezăminte și legi prin mâna lui Moise, robul tău: și le‐ai dat pâine din ceruri pentru foamea lor și le‐ai scos apă din stâncă pentru setea lor; și le‐ai poruncit să intre ca să stăpânească țara pentru care ți‐ai ridicat mâna ta că le‐o vei da. Dar ei și părinții noștri s‐au semețit și și‐au înțepenit grumazul și n‐au ascultat de poruncile tale, și n‐au voit s‐asculte și nu și‐au adus aminte de minunile tale, pe care le‐ai făcut cu ei, ci și‐au înțepenit grumazul și în răzvrătirea lor și‐au pus un cap ca să se întoarcă în robia lor: dar tu ești un Dumnezeu al iertării, milos și îndurător, încet la mânie și plin de bunătate, și nu i‐ai părăsit. Chiar când și‐au făcut un vițel turnat și au zis: Acesta este Dumnezeul tău care te‐a scos din Egipt! și au făcut mare întărâtare; totuși tu în milele tale cele multe nu i‐ai părăsit în pustie: stâlpul de nor nu s‐a depărtat de peste ei ziua ca să‐i călăuzească în cale; nici stâlpul de foc noaptea ca să le lumineze calea pe care aveau să meargă. Și le‐ai dat și Duhul tău cel bun spre a‐i înțelepți, și nu le‐ai oprit mana ta de la gură și le‐ai dat apă pentru setea lor. Și i‐ai hrănit patruzeci de ani în pustie; nimic nu le‐a lipsit; veșmintele nu li s‐au învechit și picioarele nu li s‐au umflat. Și le‐ai dat împărății și popoare și i‐ai împărțit în laturi și au luat în stăpânire țara lui Sihon și țara împăratului Hesbonului și țara lui Og, împăratul Basanului. Și ai înmulțit pe copiii lor ca stelele cerurilor și i‐ai adus în țara despre care ai zis părinților lor să intre ca s‐o ia în stăpânire. Și copiii au intrat și au stăpânit țara și ai supus înaintea lor pe locuitorii țării, pe cananiți, și i‐ai dat în mâinile lor pe ei, pe împărații lor și pe popoarele țării, ca să facă cu ei după voia lor. Și au luat cetăți tari și pământ gras, și au luat în stăpânire case pline cu toate bunătățile, puțuri săpate, vie și grădini de măslini și pomi roditori cu prisosință: și au mâncat și s‐au săturat și s‐au îngrășat și s‐au desfătat prin marea ta bunătate. Dar s‐au răzvrătit și s‐au răsculat împotriva ta, și au aruncat legea ta înapoia spatelor lor, și au ucis pe prorocii tăi care au mărturisit împotriva lor ca să‐i întoarcă la tine și au făcut mari întărâtări. Și i‐ai dat în mâna asupritorilor lor și i‐au asuprit: și în vremea strâmtorării lor au strigat către tine și i‐ai auzit din ceruri și după milele tale cele multe le‐ai dat mântuitori care i‐au mântuit din mâna asupritorilor lor. Dar îndată ce aflau odihnă, iarăși făceau rău înaintea ta: și‐i lăsai în mâna vrăjmașilor lor și‐i stăpâneau; și iarăși strigau către tine și‐i auzeai din ceruri și de multe ori i‐ai scăpat după milele tale. Și ai mărturisit împotriva lor ca să‐i întorci la legea ta, dar s‐au semețit și n‐au ascultat poruncile tale, ci au păcătuit împotriva judecăților tale, (pe care dacă le va face omul, va trăi prin ele), și au avut un umăr îndărătnic și și‐au învârtoșat grumazul și n‐au ascultat. Și mulți ani i‐ai îngăduit și ai mărturisit împotriva lor prin Duhul tău, prin prorocii tăi; dar n‐au plecat urechea și i‐ai dat în mâna popoarelor țărilor. Dar pentru milele tale cele multe nu i‐ai nimicit, nici nu i‐ai părăsit, căci ești un Dumnezeu milos și îndurător. Și acum Dumnezeul nostru, Dumnezeul cel mare, cel puternic și cel înfricoșat, care păzești legământul și îndurarea, să nu se pară mică înaintea ta toată tulburarea care a venit asupra noastră, asupra împăraților noștri, mai marilor noștri și preoților noștri și prorocilor noștri și părinților noștri și întregului tău popor, din zilele împăraților Asiriei până în ziua de astăzi. Dar tu ești drept în tot ce a venit asupra noastră, căci ai făcut după adevăr și noi am păcătuit. Și împărații noștri, mai marii noștri, preoții noștri și părinții noștri n‐au împlinit legea ta și n‐au dat ascultare poruncilor tale și mărturiilor tale cu care ai mărturisit împotriva lor. Și nu ți‐au slujit în împărăția lor și în marea ta bunătate pe care le‐ai dat‐o și în țara cea lată și grasă ce le‐ai dat‐o și nici nu s‐au întors de la faptele lor cele rele. Iată suntem robi în ziua aceasta, și țara pe care ai dat‐o părinților noștri ca să mănânce rodul și bunătățile ei, iată suntem robi în ea. Și ea dă venit mare împăraților pe care i‐ai pus asupra noastră pentru păcatele noastre: și ei domnesc peste trupurile noastre și peste vitele noastre după placul lor și noi suntem în strâmtorare mare. Și pentru toate acestea, noi facem un legământ statornic și‐l scriem; și mai marii noștri, leviții noștri și preoții noștri sunt la pecetluire. Și cei ce au pecetluit au fost: Neemia, Tirșata, fiul lui Hacalia, și Zedechia; Seraia, Azaria, Ieremia. Pașhur, Amaria, Malchia; Hatuș, Șebania, Maluc; Harim, Meremot, Obadia; Daniel, Ghineton, Baruc; Meșulam, Abia, Miiamin; Maazia, Bilgai, Șemaia: aceștia au fost preoții. Și leviții: Iosua, fiul lui Azania, Binui din fiii lui Henadad, Cadmiel; și frații lor: Șebania, Hodia, Chelita, Pelaia, Hanan; Mica, Rehob, Hașabia; Zacur, Șerebia, Șebania; Hodia, Bani și Beninu. Capii poporului: Pareoș, Pahat‐Moab, Elam, Zatu, Bani; Buni, Azgad, Bebai; Adonia, Bigvai, Adin; Ater, Ezechia, Azur; Hodia, Hașum, Bețai; Harif, Anatot, Nebai; Magpiaș, Meșulam, Hezir; Meșezabeel, Țadoc, Iadua; Pelatia, Hanan, Anaia; Hosea, Hanania, Hașub; Haloheș, Pilha, Șobec; Rehum, Hașabna, Maaseia; Ahia, Hanan, Anan; Maluc, Harim și Baana. Și celălalt popor, preoții, leviții, ușierii, cântăreții, netinimii și toți care s‐au despărțit de popoarele țărilor la legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii lor și fetele lor, oricine avea cunoștință și pricepere, s‐au lipit de frații lor, cei măreți, și au intrat în blestem și în jurământ că vor umbla în legea lui Dumnezeu, care a fost dată prin mâna lui Moise, robul lui Dumnezeu, și că vor păzi și vor face toate poruncile Domnului Dumnezeului nostru și judecățile lui și așezămintele lui; și că nu vom da fetele noastre popoarelor țării și nu vom lua fetele lor pentru fiii noștri: și că dacă popoarele țării vor aduce mărfuri și orice fel de grâu ca să vândă în ziua sabatului, nu vom cumpăra de la ei în sabat și în vreo zi sfântă; și vom lăsa pământul nearat în anul al șaptelea și vom lăsa orice datorie, pentru care și‐au dat mâna. Și ne‐am îndatorat, dând mâna fiecare, să ne însărcinăm în fiecare an cu o treime de siclu pentru slujba casei Dumnezeului nostru; pentru pâinile punerii înainte și pentru darul de mâncare necurmat și pentru arderea de tot necurmată a sabatelor, a lunilor noi, a sărbătorilor și pentru cele sfinte și pentru jertfele pentru păcat spre a face ispășire pentru Israel și pentru orice lucru al casei Dumnezeului nostru. Și am aruncat sorți între preoți, leviți și popor, pentru darul lemnelor de adus în casa Dumnezeului nostru după casele noastre părintești, la vremuri hotărâte, din an în an, ca să ardă pe altarul Domnului Dumnezeului nostru, după cum este scris în lege; și să aducem din an în an în casa Domnului pârga pământului nostru și pârga tuturor roadelor din toți pomii și pe întâii născuți ai fiilor noștri și ai vitelor noastre, după cum este scris în lege, și să aducem întâii născuți ai boilor noștri și ai turmelor noastre la casa Dumnezeului nostru, preoților care slujesc în casa Dumnezeului nostru, și să aducem pârga frământăturii noastre și darurile noastre ridicate și rodul oricărui fel de pomi, must și untdelemn, preoților, la cămările casei Dumnezeului nostru; și zeciuielile ogorului nostru leviților, ca leviții să ia zeciuielile din toate cetățile arăturii noastre. Și preotul, fiul lui Aaron, va fi cu leviții, când leviții vor lua zeciuielile: și leviții vor aduce zeciuiala zeciuielilor în casa Dumnezeului nostru, în cămări în casa vistieriei. Căci copiii lui Israel și copiii lui Levi vor aduce darurile ridicate din grâu, din must și din untdelemn, în cămările unde sunt uneltele locașului sfințit și preoții care slujesc și ușierii și cântăreții: și nu vom părăsi casa Dumnezeului nostru. Și mai marii poporului locuiau în Ierusalim: și celălalt popor a aruncat sorți ca să aducă pe unul din zece să locuiască în Ierusalim, cetatea sfântă, și nouă părți în celelalte cetăți. Și poporul a binecuvântat pe toți oamenii care s‐au înfățișat de bunăvoie să locuiască în Ierusalim. Și aceștia sunt capii ținutului care au locuit în Ierusalim; dar în cetățile lui Iuda a locuit fiecare la moșia sa în cetățile lor: Israel, preoții și leviții și netinimii și copiii slujitorilor lui Solomon. Și în Ierusalim au locuit unii din copiii lui Iuda și din copiii lui Beniamin. Din copiii lui Iuda: Ataia, fiul lui Ozia, fiul lui Zaharia, fiul lui Amaria, fiul lui Șefatia, fiul lui Mahalaleel, din copiii lui Pereț; și Maaseia, fiul lui Baruc, fiul lui Col‐Hoze, fiul lui Hazaia, fiul lui Adaia, fiul lui Ioiarib, fiul lui Zaharia, fiul Șilonitului. Toți copiii lui Pereț, care au locuit în Ierusalim, erau patru sute șaizeci și opt de bărbați viteji. Și aceștia sunt copiii lui Beniamin: Salu, fiul lui Meșulam, fiul lui Ioed, fiul lui Pedaia, fiul lui Colaia, fiul lui Maaseia, fiul lui Itiel, fiul lui Isaia. Și cu el: Gabai, Salai, nouă sute douăzeci și opt. Și Ioel, fiul lui Zicri, era priveghetorul lor: și Iuda, fiul lui Senua, era al doilea asupra cetății. Dintre preoți: Iedaia, fiul lui Ioiarib, Iachin, Seraia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meșulam, fiul lui Țadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, capul casei lui Dumnezeu. Și frații lor care făceau slujba casei erau opt sute douăzeci și doi; și Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pelalia, fiul lui Amți, fiul lui Zaharia, fiul lui Pașhur, fiul lui Malchia, și frații lui, capii părintești: două sute patruzeci și doi; și Amașai, fiul lui Azareel, fiul lui Ahzai, fiul lui Meșilemot, fiul lui Imer, și frații lor, bărbați viteji, o sută douăzeci și opt; și priveghetorul lor era Zabdiel, fiul lui Ghedolim. Și din leviți: Șemaia, fiul lui Hașub, fiul lui Azricam, fiul lui Hașabia, fiul lui Buni; și Șabetai și Iozabad, dintre capii leviților, erau asupra lucrărilor de afară ale casei lui Dumnezeu; și Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zabdi, fiul lui Asaf, era întâiul ca să înceapă mulțumirile în rugăciune, și Bachuchia al doilea între frații săi; și Abda, fiul lui Șamua, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun. Toți leviții în sfânta cetate erau două sute optzeci și patru. Și ușierii, Acub, Talmon, și frații lor, care păzeau la porți, erau o sută șaptezeci și doi. Și rămășița lui Israel, a preoților, a leviților, erau în toate cetățile lui Iuda, fiecare în moștenirea sa. Și netinimii locuiau în Ofel și Țiha și Ghișpa erau peste netinimi. Și priveghetorul leviților în Ierusalim era Uzi, fiul lui Bani, fiul lui Hașabia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, din fiii lui Asaf, cântăreții, pentru slujba casei lui Dumnezeu. Căci era o poruncă a împăratului pentru ei și o porție hotărâtă pe fiecare zi pentru cântăreți. Și Petahia, fiul lui Meșezabeel, dintre copiii lui Zerah, fiul lui Iuda, era la îndemâna împăratului pentru toate treburile privitoare la popor. Și cât pentru satele cu câmpiile lor, unii din copiii lui Iuda au locuit în Chiriat‐Arba și satele sale, și în Dibon și satele sale, și în Iecabțeel și satele sale; și în Ieșua și în Molada și în Bet‐Palet; și în Hațar‐Șual și în Beer‐Șeba și satele sale; și în Țiclag și în Mecona și în satele sale; și în En‐Rimon și în Țorea și în Iarmut; Zanoah, Adulam și satele lor, Lachis și câmpiile sale, Azeca și satele sale. Și au tăbărât de la Beer‐Șeba până la valea lui Hinom. Și copiii lui Beniamin au locuit de la Gheba până în Micmas și Aia și Betel și satele lor; în Anatot, Nob, Hanania; Hațor, Rama, Ghitaim; Hadid, Țeboim, Nebalat; Lod și Ono, valea meșteșugarilor. Și din leviți, unele cete în Iuda au fost unite la Beniamin. Și aceștia sunt preoții și leviții care s‐au suit cu Zorobabel fiul lui Șealtiel și Iosua: Seraia, Ieremia, Ezra: Amaria, Maluc, Hatuș; Șecania, Rehum, Meremot; Ido, Ghinetoi, Abia, Miiamin, Maadia, Bilga; Șemaia și Ioiarib, Iedaia; Salu, Amoc, Hilchia, Iedaia. Aceștia erau capii preoților și ai fraților lor în zilele lui Iosua. Și leviții: Iosua, Binui, Cadmiel, Șerebia, Iuda și Matania, care era asupra cântărilor, el și frații lui. Și Bacbuchia și Uni, frații lor, erau în față cu ei după slujbele lor. Și Iosua a născut pe Ioiachim și Ioiachim a născut pe Eliașib și Eliașib a născut pe Ioiada, și Ioiada a născut pe Ionatan și Ionatan a născut pe Iadua. Și în zilele lui Ioiachim erau preoți, capi părintești: al lui Seraia, Meraia; al lui Ieremia, Hanania; al lui Ezra, Meșulam; al lui Amaria, Iohanan; al lui Meluchi, Ionatan; al lui Șebania, Iosif; al lui Harim, Adna; al lui Meraiot, Helcai; al lui Ido, Zaharia; al lui Ghineton, Meșulam; al lui Abia, Zicri; al lui Miniamin, al lui Moadia, Piltai; al lui Bilga, Șamua; al lui Șemaia, Ionatan; și al lui Ioiarib, Matnai; al lui Iedaia, Uzi; al lui Salai, Calai; al lui Amoc, Eber; al lui Hilchia, Hașabia; al lui Iedaia, Netaneel. Leviții în zilele lui Eliașib, Ioiada, Iohanan și Iadua, au fost scriși capi părintești: și preoții, sub domnia lui Dariu, Persanul. Fiii lui Levi, capi părintești, au fost scriși în Cartea Cronicilor până în zilele lui Iohanan, fiul lui Eliașib. Și capii leviților: Hașabia, Șerebia și Iosua fiul lui Cadmiel, și frații lor în față cu ei, ca să laude și să aducă mulțumire după porunca lui David, omul lui Dumnezeu, rând pe rând. Matania, Bacbuchia, Obadia, Meșulam, Talmon și Acub au fost ușieri, făcând de pază la casele de merinde ale porților. Ei au fost în zilele lui Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioțadac și în zilele lui Neemia dregătorul și ale preotului Ezra, cărturarul. Și la sfințirea zidului Ierusalimului au căutat pe leviți din toate locurile lor, ca să‐i aducă la Ierusalim să facă sfințirea cu bucurie, cu mulțumiri și cântări cu chimvale, psalteri și harfe. Și fiii cântăreților s‐au adunat și din ținutul din jurul Ierusalimului și din satele netofatiților, chiar și din casa Ghilgalului și din câmpiile Ghebei și Azmavet; căci cântăreții își zidiseră sate în jurul Ierusalimului. Și preoții și leviții s‐au curățit și au curățit pe popor și porțile și zidul. Și am suit pe mai marii lui Iuda pe zid și am rânduit două mari cete care mulțumeau și mergeau: una mergea la dreapta, pe zidul dinspre poarta gunoiului: și în urma lor mergea Hosea și jumătate din mai marii lui Iuda, și Azaria, Ezra și Meșulam, Iuda și Beniamin și Șemaia și Ieremia, și unii din fiii preoților cu trâmbițe: Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Șemaia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf; și frații săi: Șemaia și Azareel, Milalai, Ghilalai, Maai, Netaneel și Iuda, Hanani, cu instrumentele de muzică ale lui David, omul lui Dumnezeu; și Ezra, cărturarul, era înaintea lor. Și la poarta fântânii și drept în fața lor s‐au suit pe treptele cetății lui David, pe ridicătura zidului deasupra casei lui David, până la poarta apelor dinspre răsărit. Și cealaltă ceată a cântăreților mergea pe cealaltă parte și eu și jumătate din popor în urma lor pe zidul de dincolo de turnul cuptoarelor până la zidul cel lat; și pe deasupra porții lui Efraim și pe deasupra porții celei vechi și pe deasupra porții peștilor și a turnului lui Hananeel și a turnului Mea, până la poarta oilor: și au stat la poarta închisorii. Și amândouă cetele celor ce mulțumeau au stat în casa lui Dumnezeu, și eu și jumătate din dregători cu mine; și preoții: Eliachim, Maaseia, Miniamin, Mica, Elioenai, Zaharia, Hanania cu trâmbițe; și Maaseia și Șemaia, și Eleazar și Uzi și Iohanan și Malchia și Elam și Ezer. Și cântăreții și‐au înălțat glasul cu Izrahia priveghetorul lor. Și au adus jertfe mari în ziua aceea și s‐au bucurat, căci Dumnezeu îi făcuse să se bucure cu bucurie mare. Și chiar femeile și copiii s‐au bucurat. Și bucuria Ierusalimului se auzea până departe. Și în ziua aceea au fost rânduiți oameni asupra cămărilor vistieriilor pentru darurile ridicate, pentru pârgă și pentru zeciueli, ca să adune în ele din țarinile cetăților părțile hotărâte de lege pentru preoții și de leviți, căci Iuda se bucura de preoții și de leviții care stăteau acolo. Și păzeau cele de păzit ale Dumnezeului lor și cele de păzit ale curățirii, ca și cântăreții și ușierii după porunca lui David și a lui Solomon fiului său. Căci odinioară în zilele lui David și ale lui Asaf, era un cap peste cântăreți și peste cântările de laudă și mulțumirile pentru Dumnezeu. Și în zilele lui Zorobabel și în zilele lui Neemia tot Israelul a dat părțile cântăreților și ușierilor pe fiecare zi și sfințiau pentru Levi ți și leviții sfințiau pentru fiii lui Aaron. În ziua aceea au citit în cartea lui Moise în urechile poporului; și s‐a aflat scris în ea că amonitul și moabitul să nu intre în obștea lui Dumnezeu în veac; pentru că n‐au întâmpinat pe fiii lui Israel cu pâine și cu apă și au tocmit pe Balaam împotriva lor ca să‐i blesteme: dar Dumnezeul nostru a întors blestemul în binecuvântare. Și a fost așa: cum au auzit legea, au despărțit din Israel toată amestecătura de popor. Și înainte de aceasta Eliașib preotul, care era peste cămările casei Dumnezeului nostru, rudă cu Tobia, făcuse pentru el o cămară mare, unde mai înainte puneau darurile de mâncare, tămâia și vasele și zeciuielile de grâu, de must și de untdelemn, care erau poruncite pentru leviți și cântăreți și ușieri, și darurile ridicate ale preoților. Și la toate acestea eu nu eram în Ierusalim; căci în anul al treizeci și doilea al lui Artaxerxe împăratul Babilonului, am venit la împărat și după câteva zile m‐am cerut de la împărat: și am venit la Ierusalim și am văzut răul pe care‐l făcuse Eliașib pentru Tobia, făcându‐i o cămară în curțile casei lui Dumnezeu. Și m‐a mâhnit mult și am aruncat afară din cămară toate lucrurile de casă ale lui Tobia. Și am poruncit și au curățit cămările: și am adus iarăși acolo vasele casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare și tămâia. Și am aflat că părțile leviților nu li se dăduseră și că leviții și cântăreții care făceau slujba fugiseră fiecare la țarina sa. Și m‐am certat cu dregătorii și le‐am zis: Pentru ce este părăsită casa lui Dumnezeu? Și i‐am adunat și i‐am pus la locul lor. Și tot Iuda a început să aducă zeciuiala de grâu și de must și de untdelemn în vistierii. Și am făcut vistiernici peste vistierii pe Șelemia, preotul și pe Țadoc, cărturarul, și dintre leviți, pe Pedaia: și sub ei pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania; căci erau socotiți credincioși și însărcinarea lor era să împartă fraților lor. Adu‐ți aminte de mine, Dumnezeul meu, pentru aceasta și nu șterge faptele mele evlavioase pe care le‐am făcut pentru casa Dumnezeului meu și pentru cele de păzit ale ei. În zilele acelea am văzut în Iuda pe unii care călcau la teasc în sabat și aduceau snopi și‐i încărcau pe măgari, și vin, struguri și smochine, și orice fel de sarcini și le aduceau la Ierusalim în ziua sabatului: și am mărturisit împotriva lor în ziua când vindeau bucate. Și bărbați din Tir locuiau acolo și aduceau pești și tot felul de marfă și o vindeau în sabat la copiii lui Iuda și în Ierusalim. Și m‐am certat cu mai marii lui Iuda și le‐am zis: Ce este această faptă rea pe care o faceți, întinând ziua sabatului? Oare n‐au făcut astfel părinții voștri și n‐a adus Dumnezeul nostru tot răul acesta asupra noastră și asupra cetății acesteia? Și veți aduce mai multă mânie asupra lui Israel întinând sabatul. Și a fost așa: când a început să fie întuneric în porțile Ierusalimului înainte de sabat, am poruncit să se închidă porțile și am poruncit să nu se deschidă până după sabat. Și la porți am așezat din tinerii mei ca să nu se aducă nicio greutate în ziua sabatului. Și neguțătorii și vânzătorii de orice marfă au mas noaptea afară din Ierusalim odată și de două ori. Și am mărturisit împotriva lor și le‐am zis: Pentru ce mâneți noaptea înaintea zidului? Dacă veți mai face așa voi pune mâna pe voi. Din vremea aceea n‐au mai venit în sabat. Și am poruncit leviților să se curățească și să vină și să păzească porțile, ca să sfințească ziua sabatului. Adu‐ți aminte, Dumnezeul meu, și despre aceasta pentru mine și cruță‐mă după mărimea îndurării tale! În zilele acelea am mai văzut că iudeii făcuseră să locuiască cu ei femei din Asdod, din Amon și din Moab. Și copiii lor vorbeau jumătate limba Asdodului și nu știau să vorbească limba iudeilor, ci după limba unui popor sau altul. Și m‐am certat cu ei și i‐am blestemat și am bătut pe unii din ei și le‐am smuls părul și i‐am pus să jure pe Dumnezeu: Să nu dați fetele voastre fiilor lor și să nu luați din fetele lor pentru fiii voștri sau pentru voi înșivă. Oare n‐a păcătuit Solomon împăratul lui Israel în acestea? Totuși între multe neamuri nu era împărat asemenea lui și a fost iubit de Dumnezeul său și Dumnezeu l‐a pus împărat peste tot Israelul: dar și pe el l‐au tras în păcat femeile străine. Și să ascultăm noi de voi ca să faceți tot acest rău mare să fiți necredincioși Dumnezeului nostru, luând femei străine? Și unul din fiii lui Ioiada, fiul lui Eliașib, marele preot, era ginere lui Sanbalat, Horonitul, și l‐am alungat dinaintea mea. Adu‐ți aminte de ei, Dumnezeul meu, căci au întinat preoția și legământul preoției și al leviților. Și i‐am curățit de toți străinii și am așezat cetele preoților și ale leviților, pe fiecare în slujba sa; și pentru darul de lemne la vremuri hotărâte și pentru cele dintâi roade. Adu‐ți aminte de mine Dumnezeul meu, spre bine. Și a fost așa: În zilele lui Ahașveroș (acest Ahașveroș a domnit de la India până la Etiopia peste o sută douăzeci și șapte de ținuturi), în zilele acelea împăratul Ahașveroș a șezut pe scaunul de domnie al împărăției sale, care era în capitala Susa, și în anul al treilea al domniei sale a făcut un ospăț tuturor mai marilor săi și slujitorilor săi; puterea Persiei și a Mediei, aleșii și mai marii ținuturilor erau înaintea lui, când și‐a arătat el bogățiile slăvite ale împărăției sale și fala măreției lui strălucitoare multe zile: o sută optzeci de zile; și când s‐au sfârșit zilele acestea, împăratul a făcut un ospăț poporului întreg care se afla în capitala Susa, de la mare până la mic, șapte zile în curtea grădinii palatului domnesc; erau covoare albe, verzi și albastre întinse pe funii de in subțire și de purpură, pe verigi de argint și pe stâlpi de marmură: paturile erau de aur și de argint pe o podea de marmură roșie și albă și galbenă și marmură neagră. Și le dădeau să bea în vase de aur (și vasele erau deosebite unul de altul), și vin împărătesc cu prisosință, după cum îi da mâna împăratului. Și se bea după poruncă: nimeni nu era silit, căci așa rânduise împăratul tuturor iconomilor casei sale să facă după plăcerea fiecăruia. Și Vasti, împărăteasa, a făcut și ea un ospăț femeilor în casa domnească a împăratului Ahașveroș. În ziua a șaptea, când inima împăratului era veselă de vin, a poruncit lui Mehuman, lui Bizta, lui Harbona, lui Bigta și lui Abagta, lui Zetar și lui Carcas, celor șapte fameni care slujeau înaintea împăratului Ahașveroș, să aducă pe împărăteasa Vasti înaintea împăratului cu cununa domnească pentru ca să arate frumuseța ei popoarelor și mai marilor: căci era frumoasă de văzut. Dar împărăteasa Vasti n‐a voit să vină la cuvântul împăratului trimis prin fameni, și împăratul s‐a mâniat foarte mult și furia lui ardea în el. Și împăratul a zis înțelepților, care cunoșteau vremile (căci așa era felul împăratului cu toți cei ce știau legea și judecata; și lângă el erau: Carșena, Șetar, Admata, Tarsis, Meres, Marsena, Memucan, cei șapte mai mari ai Persiei și ai Mediei, care vedeau fața împăratului și ședeau cei dintâi în împărăție): Ce să facem împărătesei Vasti după lege, pentru că n‐a făcut cuvântul împăratului Ahașveroș trimis prin fameni? Și Memucan a zis înaintea împăratului și a mai marilor: Împărăteasa Vasti n‐a nedreptățit numai pe împărat, ci și pe toți mai marii și pe toate popoarele care sunt în ținuturile împăratului Ahașveroș. Căci fapta împărătesei se va răspândi și între toate femeile și își vor disprețui bărbații în ochii lor când vor zice: Împăratul Ahașveroș a poruncit să se aducă înaintea sa împărăteasa Vasti și ea n‐a venit. Și astăzi crăiesele Persiei și ale Mediei care au auzit de fapta împărătăsei vor vorbi la fel tuturor mai marilor împăratului; și va fi dispreț și mânie mare. Dacă este plăcut împăratului, să iasă o hotărâre domnească de la el și să se scrie în legile Perșilor și ale Mezilor, ca să nu treacă: să nu mai vină Vasti înaintea împăratului Ahașveroș; și împăratul să dea starea ei de împărăteasă alteia mai bună decât ea. Și când se va auzi hotărârea împăratului, pe care o va face, în toată împărăția sa (căci este mare), toate nevestele vor da cinste bărbaților lor, de la cel mai mare până la cel mai mic. Și cuvântul a plăcut împăratului și mai marilor și împăratul a făcut după sfatul lui Memucan. Și a trimis scrisori în toate ținuturile împăratului, în fiecare ținut după scrierea sa și la fiecare popor după limba sa: ca fiecare bărbat să fie domn în casa sa și să vorbească după limba poporului său. După aceste lucruri, când s‐a potolit mânia împăratului Ahașveroș, și‐a adus aminte de Vasti și ce făcuse ea și ce se hotărâse împotriva ei. Atunci slujitorii împăratului care‐i slujeau au zis: Să se caute pentru împărat fecioare tinere, frumoase la chip. Și împăratul să așeze dregători în toate ținuturile împărăției sale și să adune în capitala Susa, la casa femeilor, pe toate fecioarele tinere frumoase la chip, sub paza lui Hegai, famenul împăratului, păzitorul femeilor, și să li se dea lucrurile pentru curățire. Și tânăra care va plăcea împăratului să fie împărăteasă în locul Vastii. Și cuvântul a fost bun în ochii împăratului. Și așa a făcut. Era un bărbat iudeu în capitala Susa. Și numele lui era Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Șimei, fiul lui Chis, beniaminitul, care fusese dus prins din Ierusalim cu cei prinși și duși cu Ieconia, împăratul lui Iuda, pe care îi dusese prinși Nebucadnețar, împăratul Babilonului. Și el creștea pe Hadasa (adică Estera), fiica unchiului său, căci ea n‐avea nici tată, nici mamă, și fata era frumoasă la chip și plăcută la vedere. Și Mardoheu, după moartea tatălui său și mamei sale, a înfiat‐o. Și a fost așa: când s‐a auzit cuvântul împăratului și hotărârea lui și când se adunaseră în capitala Susa multe fecioare sub paza lui Hegai, a fost adusă și Estera în casa împăratului sub paza lui Hegai, păzitorul femeilor. Și fecioara i‐a plăcut și a aflat har înaintea lui; și el s‐a grăbit să‐i dea lucrurile pentru curățirea ei și părțile ei și să‐i dea cele șapte tinere, alese din casa împăratului: și a strămutat‐o pe ea și pe tinerele ei în partea cea mai bună din casa femeilor. Estera nu și‐a arătat poporul său și nașterea sa, căci Mardoheu îi poruncise să nu le arate. Și în fiecare zi Mardoheu se plimba pe dinaintea curței casei femeilor ca să știe cum se află Estera și ce se face cu ea. Și când venea rândul fiecărei fecioare să intre la împăratul Ahașveroș, după ce i se făcea douăsprezece luni după rânduiala pentru femei, (căci așa se împlineau zilele curățirii lor: șase luni cu untdelemn de mir și șase luni cu mirodenii și cu lucruri pentru curățirea femeilor; și așa fecioara intra la împărat) și tot ce cerea i se da ca să ia cu sine din casa femeilor în casa împăratului. Seara intra și dimineața se întorcea în a doua casă a femeilor, sub paza lui Șaașgaz, famen al împăratului, păzitor al țiitoarelor: și nu mai intra la împărat decât dacă avea plăcere împăratul de ea și o chema pe nume. Și când a venit rândul Esterei, fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o înfiase, să intre la împărat, ea n‐a cerut nimic decât ce rânduise Hegai, famen al împăratului, păzitorul femeilor. Și Estera afla har în ochii tuturor care o vedeau. Și Estera a fost dusă la împăratul Ahașveroș în casa lui domnească, în luna a zecea, adică luna Tebet, în al șaptelea an al domniei sale. Și împăratul a iubit pe Estera mai mult decât pe toate femeile, și ea a aflat har și îndurare înaintea lui mai mult decât toate fecioarele; și el i‐a pus cununa împărătească pe cap și a făcut‐o împărăteasă în locul Vastei. Și împăratul a făcut un ospăț mare la toți mai marii săi și la slujitorii săi, ospățul Esterei; și a dat o ușurare ținuturilor și a dat daruri după mâna împăratului. Și când au fost strânse fecioarele pentru a doua oară, Mardoheu ședea la poarta împăratului. Estera nu‐și arătase nașterea, nici poporul, cum îi poruncise Mardoheu: și Estera făcea ce zicea Mardoheu, ca și atunci când era crescută la el. În zilele acelea, pe când Mardoheu ședea la poarta împăratului, doi din famenii împăratului, Bigtan și Tereș, din păzitorii pragului, s‐au aprins de mânie și au căutat să pună mâna pe împăratul Ahașveroș. Și lucrul a fost cunoscut lui Mardoheu și l‐a spus Esterei, împărăteasa, și Estera l‐a spus împăratului în numele lui Mardoheu. Și luându‐se în cercetare lucrul, s‐a aflat întocmai și amândoi au fost spânzurați pe un lemn: și s‐a scris în Cartea Cronicilor înaintea împăratului. După aceste lucruri, împăratul Ahașveroș a mărit pe Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, și l‐a înălțat și i‐a pus scaunul mai sus de toți mai marii care erau cu el. Și toți slujitorii împăratului care erau la poarta împăratului se plecau și se așterneau înaintea lui Haman: căci așa poruncise împăratul pentru el. Dar Mardoheu nu se pleca și nu se așternea. Atunci slujitorii împăratului care erau la poarta împăratului au zis lui Mardoheu: Pentru ce calci porunca împăratului? Și a fost așa: pe când îi vorbeau ei zi de zi și el nu‐i asculta, au spus lui Haman să vadă dacă cuvintele lui Mardoheu vor sta: căci le spusese că este iudeu. Și Haman a văzut că Mardoheu nu se pleacă și nu se așterne înaintea lui și Haman s‐a umplut de mânie; dar a crezut de disprețuit în ochii săi să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese poporul lui Mardoheu; și Haman a căutat să nimicească pe toți iudeii care erau în toată împărăția lui Ahașveroș, pe poporul lui Mardoheu. În luna întâi, care este luna Nisan, în anul al doisprezecelea al împăratului Ahașveroș au aruncat Pur, adică sorțul, înaintea lui Haman, din zi în zi și din lună în lună, până la luna a douăsprezecea, adică luna Adar. Și Haman a zis împăratului Ahașveroș: Este un popor împrăștiat și risipit printre popoarele din toate ținuturile împărăției tale și legile lor se deosebesc de ale oricărui popor; și ei nu țin legile împăratului; și nu este în folosul împăratului să‐i sufere. Dacă place împăratului, să se scrie porunca să fie nimiciți: și eu voi cumpăni zece mii de talanți de argint în mâinile celor însărcinați cu treburile împăratului, ca să‐i aducă în vistieriile împăratului. Și împăratul și‐a scos inelul din mână și l‐a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, vrăjmașul iudeilor. Și împăratul a zis lui Haman: Argintul îți este dat ție și poporul de asemenea, ca să faci cu ei ce va fi bun în ochii tăi. Și cărturarii împăratului au fost chemați în ziua a treisprezecea a lunii întâi și s‐a scris după toate cele ce a poruncit Haman satrapilor împăratului și dregătorilor care erau peste fiecare ținut și mai marilor fiecărui popor; fiecărui ținut după scrierea sa și fiecărui popor după limba sa; s‐a scris în numele împăratului Ahașveroș și s‐a pecetluit cu inelul împăratului. Și s‐au trimis scrisorile prin alergători în toate ținuturile împăratului, ca să nimicească, să omoare și să piardă pe toți iudeii, tineri și bătrâni, copii și femei, într‐aceeași zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, și să le prade averile. O copie de pe scrisoare, ca hotărârea să fie vestită în fiecare ținut, a fost vestită către toate popoarele, ca să fie gata în ziua aceea. Alergătorii au ieșit grăbiți de porunca împăratului și hotărârea a fost dată în capitala Susa. Și împăratul și Haman au șezut să bea, dar cetatea Susa era încremenită. Și Mardoheu a știut tot ce se făcuse și Mardoheu și‐a sfâșiat hainele și s‐a îmbrăcat în sac cu cenușă și a ieșit în mijlocul cetății și a strigat tare și amar. Și a venit înaintea porții împăratului: căci nimeni nu putea intra în poarta împăratului îmbrăcat în sac. Și în orice ținut unde venea porunca împăratului și hotărârea sa, era jale mare între iudei și post și plângere și strigăt și mulți s‐au culcat în sac și cenușă. Și tinerele Esterei și famenii ei au venit și i‐au spus. Și împărăteasa s‐a mâhnit foarte mult și a trimis haine să îmbrace pe Mardoheu și să ia sacul de pe el, dar el n‐a primit. Atunci Estera a chemat pe Hatac, unul din famenii împăratului care era rânduit în slujba ei, și l‐a trimis la Mardoheu să afle ce este și pentru ce. Și Hatac a ieșit la Mardoheu în piața cetății, care era în fața porții împăratului. Și Mardoheu i‐a spus despre tot ce i se întâmplase și de suma de bani pe care făgăduise Haman că o va cumpăni în vistieriile împăratului pentru iudei ca să‐i piardă. Și i‐a dat o copie de pe scrisoarea hotărârii care fusese dată în Susa pentru nimicirea lor, ca s‐o arate Esterei și să‐i facă cunoscut totul, și să‐i poruncească să intre la împărat să‐l roage și să stăruiască la el pentru poporul ei. Și Hatac a venit și a spus Esterei cuvintele lui Mardoheu. Atunci Estera a vorbit lui Hatac și l‐a trimis la Mardoheu zicând: Toți slujitorii împăratului și tot poporul ținuturilor împăratului știu că orice bărbat sau femeie care ar intra la împărat în curtea dinăuntru, fără a fi chemat, este o lege pentru el să fie omorât, afară de acela căruia îi va întinde împăratul toiagul de domnie de aur ca să trăiască: și eu de treizeci de zile n‐am fost chemată să intru la împărat. Și au spus lui Mardoheu cuvintele Esterei. Atunci Mardoheu a spus să răspundă Esterei: Nu‐ți închipui în inima ta că tu vei scăpa în casa împăratului mai mult decât toți iudeii: căci dacă tu vei tăcea de tot la vremea aceasta, va veni de aiurea ușurare și izbăvire iudeilor, iar tu și casa tatălui tău veți fi pierduți. Și cine știe dacă n‐ai venit la împărăție tocmai pentru o vreme ca aceasta? Atunci Estera le‐a zis să răspundă lui Mardoheu: Mergi, adună pe toți iudeii care se află în Susa și postiți pentru mine și să nu mâncați și să nu beți trei zile, noaptea și ziua: și eu și tinerele mele vom posti de asemenea și voi intra astfel la împărat, ceea ce nu este după lege: și dacă voi fi pierdută, voi fi pierdută. Și Mardoheu s‐a dus și a făcut după toate cele ce‐i poruncise Estera. Și a fost așa: a treia zi Estera s‐a îmbrăcat cu haina de împărăteasă și a stat în curtea dinăuntrul casei împăratului, în dreptul casei împăratului: și împăratul ședea pe scaunul său de împărat în casa împărătească în fața intrării casei. Și a fost așa: cum a văzut împăratul pe împărăteasa Estera stând în curte, ea a aflat har în ochii săi și împăratul a întins Esterei toiagul de aur care era în mâna sa și Estera s‐a apropiat și a atins vârful toiagului. Și împăratul i‐a zis: Ce vrei, împărăteasă Estero, și care‐ți este cererea? Chiar până la jumătatea împărăției mele ți se va da. Și Estera a zis: Dacă găsește bine împăratul, să vină împăratul și Haman astăzi la ospățul pe care l‐am pregătit pentru el. Și împăratul a zis: Grăbiți și chemați pe Haman, ca să se facă după cuvântul Esterei. Și împăratul și Haman au venit la ospățul pe care‐l pregătise Estera. Și la ospățul de vin împăratul a zis către Estera: Care‐ți este rugămintea? Ea îți va fi îngăduită. Și care‐ți este cererea? Chiar până la jumătatea împărăției mele ți se va face. Și Estera a răspuns și a zis: Rugămintea și cererea mea este: Dacă am aflat har în ochii împăratului și dacă va găsi bine împăratul să facă rugămintea mea și să‐mi îndeplinească cererea, să vină împăratul și Haman la ospățul pe care‐l voi pregăti pentru ei, și mâine voi face după cuvântul împăratului. Și Haman a ieșit în ziua aceea voios și vesel cu inima; dar când a văzut Haman pe Mardoheu în poarta împăratului, că nu s‐a sculat, nici nu s‐a mișcat pentru el, s‐a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu. Dar Haman s‐a stăpânit și a intrat în casa sa; și a trimis și a chemat pe prietenii săi și pe Zereș, nevastă‐sa. Și Haman le‐a vorbit de slava averilor sale și de mulțimea copiilor săi și cum l‐a mărit împăratul și cum l‐a înălțat mai presus de toți mai marii și slujitorii împăratului. Și Haman a zis: Chiar împărăteasa Estera n‐a chemat împreună cu împăratul la ospățul pe care l‐a pregătit decât pe mine; și încă și mâine sunt chemat la ea împreună cu împăratul. Dar toate acestea nu‐mi vor folosi câtă vreme voi vedea pe Mardoheu, iudeul, șezând la poarta împăratului. Și i‐au zis Zereș, nevastă‐sa, și toți prietenii săi: Să se facă un lemn înalt de cincizeci de coți și mâine vorbește împăratului ca Mardoheu să fie spânzurat pe el; apoi du‐te voios cu împăratul la ospăț. Și lucrul a fost bun în ochii lui Haman; și a făcut lemnul. În noaptea aceea a fugit somnul de la împărat. Și a poruncit să fie adusă cartea de amintiri a cronicilor și au fost citite înaintea împăratului. Și s‐a aflat scris că Mardoheu spusese de Bigtan și Tereș, doi din famenii împăratului, dintre păzitorii pragului, care căutaseră să pună mâna pe împăratul Ahașveroș. Și împăratul a zis: Ce cinste și vrednicie s‐a făcut lui Mardoheu pentru aceasta? Și tinerii care slujeau împăratului au zis: Nimic nu i s‐a făcut. Și împăratul a zis: Cine este în curte? Și Haman venise în curtea dinafară a casei împăratului ca să vorbească împăratului să spânzure pe Mardoheu pe lemnul pe care‐l pregătise pentru el. Și tinerii împăratului i‐au zis: Iată Haman stă în curte! Și împăratul a zis: Să intre. Și Haman a intrat. Și împăratul i‐a zis: Ce să se facă omului pe care îi place împăratului să‐l cinstească? Și Haman cugeta în inima sa: Pe cine îi place împăratului să cinstească mai mult decât pe mine? Și Haman a răspuns împăratului: Pentru omul pe care îi place împăratului să‐l cinstească, să se aducă veșmântul împărătesc cu care se îmbracă împăratul și calul pe care călărește împăratul și pe capul căruia se pune cununa împărătească: și să se dea veșmântul și calul în mâna unuia dintre mai marii cei mai de frunte ai împăratului și el să îmbrace pe omul pe care îi place împăratului să‐l cinstească, și să‐l ducă pe cal pe ulițele cetății și să se strige înaintea lui: Așa se va face omului pe care‐i place împăratului să‐l cinstească. Și împăratul a zis lui Haman; Grăbește‐te, ia veșmântul și calul, cum ai zis, și fă așa lui Mardoheu, iudeul, care șade în poarta împăratului; să nu lipsească nimic din tot ce ai zis. Și Haman a luat veșmântul și calul și a îmbrăcat pe Mardoheu și l‐a dus călare pe ulițele cetății strigând înaintea lui: Așa se va face omului pe care îi place împăratului să‐l cinstească. Și Mardoheu s‐a întors la poarta împăratului, iar Haman s‐a dus în grabă la casa sa jelind și cu capul acoperit. Și Haman a spus Zereșei, nevastă‐sa, și tuturor prietenilor săi tot ce i se întâmplase. Și înțelepții săi și Zereș, nevastă‐sa, i‐au zis: Dacă Mardoheu, înaintea căruia ai început a cădea, este din sămânța iudeilor, nu‐l vei putea birui, ci vei cădea înaintea lui. Pe când vorbeau cu el, au venit famenii împăratului și s‐au grăbit să aducă pe Haman la ospățul pe care‐l pregătise Estera. Și împăratul și Haman au venit să bea cu împărăteasa Estera. Și împăratul a zis iarăși către Estera a doua zi la ospățul de vin: Care‐ți este rugămintea, împărăteasă Estero? Și ea îți va fi îngăduită; și care‐ți este cererea? Chiar până la jumătatea împărăției se va face. Și împărăteasa Estera a răspuns și a zis: Dacă am aflat har în ochii tăi, o împărate, și dacă va găsi bine împăratul, să mi se dea viața mea la rugămintea mea și poporului meu la cererea mea: Căci suntem vânduți, eu și poporul meu, spre nimicire, ucidere și pierzare. Dar dacă am fi fost vânduți ca robi și roabe, mi‐aș fi ținut limba, cu toate că potrivnicul n‐ar putea înlocui împăratului pierderea. Și împăratul Ahașveroș a vorbit și a zis împărătesei Estera: Cine este și unde este acela care și‐a umplut inima să facă așa? Și Estera a zis: Protivnicul și vrăjmașul este acest rău Haman. Și Haman s‐a înspăimântat înaintea împăratului și a împărătesei. Și împăratul s‐a sculat de la ospățul de vin în urgia sa și s‐a dus în grădina împăratului; dar Haman a stat să‐și ceară viața de la împărăteasa Estera, căci a văzut că răul era hotărât de împărat împotriva lui. Și împăratul s‐a întors din grădina palatului în casa ospățului de vin și Haman căzuse pe patul pe care era Estera. Și împăratul a zis: Oare va sili el și pe împărăteasă în fața mea în casă? Și cum a ieșit vorba din gura împăratului au acoperit fața lui Haman. Și Harbona, unul din fameni, a zis înaintea împăratului: Iată și lemnul înalt de cincizeci de coți, pe care‐l făcuse Haman pentru Mardoheu, care a vorbit bine pentru împărat, este în casa lui Haman! Și împăratul a zis: Spânzurați‐l pe el. Și au spânzurat pe Haman pe lemnul pe care‐l pregătise pentru Mardoheu. Și mânia împăratului s‐a potolit. În ziua aceea împăratul Ahașveroș a dat împărătesei Estera casa lui Haman, vrăjmașul iudeilor. Și Mardoheu a venit înaintea împăraratului, căci Estera îi spusese ce‐i era el. Și împăratul și‐a scos inelul pe care‐l luase de la Haman și l‐a dat lui Mardoheu. Și Estera a pus pe Mardoheu peste casa lui Haman. Și Estera a vorbit iarăși înaintea împăratului și a căzut la picioarele lui și l‐a rugat cu lacrimi să înlăture răutatea lui Haman, agaghitul, și uneltirea pe care o uneltise împotriva iudeilor. Și împăratul a întins Esterei toiagul de aur. Și Estera s‐a sculat și a stat înaintea împăratului și a zis: Dacă va găsi bine împăratul și dacă am aflat har înaintea lui și lucrul este drept înaintea împăratului și eu sunt plăcută în ochii lui, să se scrie ca să se întoarcă scrisorile uneltite de Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, pe care le‐a scris ca să piardă pe iudeii care sunt în toate ținuturile împăratului: Căci cum aș putea vedea răul ce ar veni peste poporul meu? Sau cum aș putea vedea nimicirea neamului meu? Și împăratul Ahașveroș a zis împărătesei Estera și lui Mardoheu, iudeul: Iată am dat Esterei casa lui Haman și l‐am spânzurat pe lemn pentru că și‐a întins mâna împotriva iudeilor. Deci scrieți pentru iudei, cum vi se va părea bine în numele împăratului și pecetluiți cu inelul împăratului. Căci o scrisoare care este scrisă în numele împăratului și pecetluită cu inelul împăratului nu poate fi desființată. Și cărturarii împăratului au fost chemați în vremea aceea, în luna a treia, care este luna Sivan, în a douăzeci și treia zi a lunii; și s‐a scris după toate cele ce a poruncit Mardoheu către iudei și către satrapi și dregători și mai marii ținuturilor care sunt de la India până la Etiopia, o sută douăzeci și șapte de ținuturi, la fiecare ținut după scrierea sa și la fiecare popor după limba sa și către iudei după scrierea lor și după limba lor. Și Mardoheu a scris scrisori în numele împăratului Ahașveroș și a pecetluit cu inelul împăratului; și a trimis scrisori prin alergători călări, care călăreau pe cai iuți și pe cai de sânge ridicați în herghelii: prin ele împăratul învoia iudeilor care erau în orice cetate să se adune și să‐și apere viața și să piardă, să omoare și să nimicească orice putere a poporului și a ținutului ce i‐ar privi ca vrăjmași, pe ei, copiii și femeile, și să prădeze averile lor, într‐o zi în toate ținuturile împăratului Ahașveroș, adică în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, care este luna Adar. Pentru ca hotărârea să se facă cunoscută în fiecare ținut, o copie de pe scrisoare s‐a strigat către toate popoarele, ca iudeii să fie gata în ziua aceea să‐și răzbune pe vrăjmașii lor. Și alergătorii au ieșit călărind pe cai iuți și pe cai de sânge, grăbiți și siliți de porunca împăratului. Și hotărârea s‐a strigat în capitala Susa. Și Mardoheu a ieșit dinaintea împăratului în veșmânt împărătesc albastru și alb și cu cunună mare de aur și mantie de in subțire și de purpură: și cetatea Susa striga de bucurie și se veselea. Și pentru iudei era lumină și veselie și bucurie și cinste. Și în orice ținut și cetate unde venea porunca împăratului și hotărârea sa, era bucurie și veselie pentru iudei, un ospăț și o zi de sărbătoare. Și mulți din popoarele țării s‐au făcut iudei, căci căzuse peste ei frica de iudei. Și în luna a douăsprezecea, care este luna Adar, în ziua a treisprezecea a lunii, când porunca împăratului și hotărârea sa erau aproape să fie îndeplinite, în ziua în care vrăjmașii iudeilor nădăjduiau să aibă putere asupra lor (dar s‐a întors lucrul dimpotrivă, că iudeii au avut putere asupra celor ce‐i urau), iudeii s‐au adunat în cetățile lor, în toate ținuturile împăratului Ahașveroș, ca să pună mâna pe cei ce căutau nenorocirea lor. Și nimeni n‐a putut să le stea înainte, căci frica de ei căzuse peste toate popoarele. Și toți mai marii ținuturilor și satrapii și dregătorii și cei ce făceau treburile împăratului au ajutat pe iudei, căci frica de Mardoheu căzuse peste ei. Căci Mardoheu era mare în casa împăratului și vestea lui străbătuse în toate ținuturile, căci omul Mardoheu mergea mărindu‐se. Și iudeii au lovit pe toți vrăjmașii lor cu lovitură de sabie și cu ucidere și cu nimicire și au făcut cu vrăjmașii lor după voia lor. Și în capitala Susa iudeii au ucis și au prăpădit cinci sute de bărbați. Și au ucis pe Parșandata și Dalfon și Aspata și pe Porata și Adalia și Aridata și pe Parmașta și Arizai și Aridai și Vaiezata, pe cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, asupritorul iudeilor, dar n‐au pus mâna pe pradă. Și în acea zi au adus înaintea împăratului numărul celor uciși în capitala Susa. Și împăratul a zis către Estera, împărăteasa: În capitala Susa, iudeii au ucis și prăpădit cinci sute de bărbați și pe cei zece fii ai lui Haman: ce au făcut în celelalte ținuturi ale împăratului? Și care‐ți este rugămintea ta? Ea îți va fi îngăduită. Și care‐ți este cererea? Și ți se va face. Și Estera a zis: Dacă va găsi bine împăratul, să se învoiască iudeilor care sunt în Susa să facă și mâine după hotărârea de astăzi și să spânzure pe cei zece fii ai lui Haman pe lemn. Și împăratul a zis: Să se facă așa. Și s‐a strigat hotărârea în Susa, și au spânzurat pe cei zece fii ai lui Haman. Și iudeii care erau în Susa s‐au adunat și în ziua a patrusprezecea a lunii Adar și au ucis trei sute de bărbați în Susa; dar n‐au pus mâna pe pradă. Și ceilalți iudei care erau în ținuturile împăratului s‐au adunat și și‐au apărat viața și au avut odihnă din partea vrăjmașilor lor și au ucis din vrăjmașii lor șaptezeci și cinci de mii; dar n‐au pus mâna pe pradă. Aceasta s‐a întâmplat în ziua a treisprezecea a lunii Adar; și în ziua a patrusprezecea a lunii s‐au odihnit și au făcut‐o zi de ospăț și de veselie. Și iudeii care erau în Susa s‐au adunat în a treisprezecea zi a lunii și în a patrusprezecea zi și în ziua a cincisprezecea s‐au odihnit și au făcut‐o zi de ospăț și de bucurie. Pentru aceasta iudeii din sate, care locuiesc în cetăți neîntărite, fac a patrusprezecea zi a lunii Adar zi de bucurie și ospăț și zi bună și de trimiteri de porții unul altuia. Și Mardoheu a scris lucrurile acestea și a trimis scrisori către toți iudeii care erau în toate ținuturile împăratului Ahașveroș, celor de aproape și celor de departe, ca să le poruncească să păzească ziua a patrusprezecea a lunii Adar și ziua a cincisprezecea a ei, pe fiecare an, ca zile în care iudeii s‐au odihnit din partea vrăjmașilor lor și luna în care durerea lor s‐a prefăcut în bucurie și jelirea în zi bună: ca să le facă zile de ospătare și de veselie și de trimitere de porții unul altuia și de daruri celor nevoiași. Și iudeii au primit să facă ceea ce au început și ceea ce le‐a scris Mardoheu. Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, asupritorul tuturor iudeilor, uneltise împotriva iudeilor ca să‐i piardă și aruncase Pur, adică sorțul, ca să‐i piardă și să‐i nimicească. Și când a venit Estera înaintea împăratului, el a poruncit prin epistole să se întoarcă asupra capului său uneltirea lui cea rea, pe care o uneltise împotriva iudeilor, și el și fiii lui să fie spânzurați pe lemn. Pentru aceasta au numit zilele acestea Purim, de la numele Pur. De aceea, pentru toate cuvintele scrisorii acesteia și ce au văzut ei în lucrul acesta și ceea ce venise peste ei, iudeii au poruncit și au luat asupra lor și asupra seminței lor și asupra tuturor celor ce s‐au unit cu ei, așa ca să nu se treacă să păzească aceste două zile, după scrierea lor și după vremea lor hotărâtă în fiecare an; și zilele acestea să se amintească și să se păzească în orice neam, în orice familie, în orice ținut și în orice cetate, și zilele acestea Purim să nu lipsească din mijlocul iudeilor și să nu piară amintirea lor din sămânța lor. Și Estera împărăteasa, fata lui Abihail și Mardoheu, iudeul, au scris cu toată stăruința ca să întărească această a doua scrisoare pentru Purim. Și au trimis scrisori către toți iudeii în cele o sută douăzeci și șapte de ținuturi ale împărăției lui Ahașveroș, cu cuvinte de pace și de adevăr, ca să întărească zilele acestea Purim la vremurile lor hotărâte cum le‐au poruncit Mardoheu, iudeul și Estera împărăteasa și cum și le‐au poruncit pentru ei și sămânța lor cu prilejul posturilor și strigătului lor. Și porunca Esterei a întărit lucrurile acestea ale Purimului și s‐a scris în carte. Și împăratul Ahașveroș a pus o dare asupra țării și ostroavelor mării. Și toate faptele puterii lui și ale tăriei lui și zugrăvirea deplină a mărimii lui Mardoheu, la care l‐a ridicat împăratul, oare nu sunt scrise în cartea cronicilor împăraților Mediei și ai Persiei? Căci Mardoheu, iudeul, era cel dintâi după împăratul Ahașveroș și mare între iudei și primit de mulțimea fraților săi; el căutase binele poporului său și vorbise de pace pentru toată sămânța sa. Era un bărbat în țara Uț și numele lui era Iov; și bărbatul acesta era desăvârșit și drept și temător de Dumnezeu și se ferea de rău. Și i s‐au născut șapte fii și trei fete. Și averea lui era șapte mii de oi și trei mii de cămile și cinci sute de perechi de boi și cinci sute de măgărițe și o mulțime mare de slugi: și bărbatul acesta era mai mare decât toți copiii răsăritului. Și fiii lui mergeau unul la altul și făceau ospăț în casa fiecăruia la ziua sa; și trimiteau și chemau pe cele trei surori ale lor să mănânce și să bea cu ei. Și era așa: când treceau zilele ospătării, Iov trimitea și‐i sfințea: și se scula dis de dimineață și aducea arderi de tot, după numărul tuturor, căci Iov zicea: Poate că fiii mei au păcătuit și au blestemat pe Dumnezeu în inima lor. Așa făcea Iov întruna. Și a fost așa: în ziua când fiii lui Dumnezeu au venit să se înfățișeze înaintea Domnului a venit și Satana printre ei. Și Domnul a zis Satanei: De unde vii? Și Satana a răspuns Domnului și a zis: Din cutreierarea pământului și umblarea pe el. Și Domnul a zis Satanei: Te‐ai uitat tu la robul meu Iov, că nu este nimeni ca el pe pământ, bărbat desăvârșit și drept, temător de Dumnezeu și care se ferește de rău? Și Satana a răspuns Domnului și a zis: Oare în zadar se teme Iov de Dumnezeu? Oare nu l‐ai îngrădit pe el și casa lui și tot ce este al lui de jur împrejur? I‐ai binecuvântat lucrul mâinilor și i‐ai înmulțit averea în țară. Dar ia întinde‐ți acum mâna și atinge tot ce este al lui și te va blestema în față. Și Domnul a zis Satanei: Iată tot ce este al lui este în mâna ta; numai nu întinde mâna asupra lui însuși. Și Satana a ieșit din fața Domnului. Și a fost așa: într‐o zi fiii lui și fetele lui mâncau și beau vin în casa fratelui lor întâi născut. Și a venit un sol la Iov și a zis: Boii arau și măgărițele pășteau lângă ei, și sabeenii s‐au aruncat asupra lor și i‐au luat și au ucis pe tineri cu ascuțișul sabiei; și numai eu, eu singur am scăpat ca să‐ți spun. Pe când vorbea încă el, a venit altul și a zis: Focul lui Dumnezeu a căzut din cer și a ars oile și pe tineri și i‐a mistuit și numai eu, eu singur am scăpat ca să‐ți spun. Pe când încă vorbea el, a venit un altul și a zis: Haldeii au făcut trei cete, și s‐au aruncat asupra cămilelor și le‐au luat și au ucis pe tineri cu ascuțișul sabiei; și numai eu, eu singur am scăpat ca să‐ți spun. Pe când încă vorbea el, a mai venit un altul și a zis: Fiii tăi și fetele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor întâi născut, și iată a venit un vânt mare de peste pustie și a lovit cele patru colțuri ale casei și ea a căzut peste tineri și au murit; și numai eu, eu singur am scăpat ca să‐ți spun. Și Iov s‐a sculat și și‐a rupt mantaua și și‐a ras capul și a căzut la pământ și s‐a închinat. Și a zis: Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce acolo: Domnul a dat și Domnul a luat; binecuvântat fie numele Domnului! În toate acestea Iov n‐a păcătuit și n‐a învinuit pe Dumnezeu nebunește. Și a fost așa: în ziua când au venit fiii lui Dumnezeu să se înfățișeze înaintea Domnului a venit și Satana între ei, să se înfățișeze înaintea Domnului. Și Domnul a zis Satanei: De unde vii? Și Satana a răspuns Domnului și a zis: Din cutreierarea pământului și din umblarea pe el. Și Domnul a zis Satanei: Te‐ai uitat la robul meu Iov că nimeni nu este ca el pe pământ, bărbat desăvârșit și drept, temător de Dumnezeu și care se ferește de rău? Și rămâne statornic în desăvârșirea sa deși m‐ai îmboldit împotriva lui ca să‐l înghit fără pricină. Și Satana a răspuns Domnului și a zis: Piele pentru piele; da, tot ce are omul va da pentru viața sa. Dar cu adevărat întinde‐ți mâna acum și atinge‐te de osul lui și de carnea lui și te va blestema în față! Și Domnul a zis Satanei: Iată, este în mâna ta, numai cruță‐i viața. Și Satana a ieșit din fața Domnului și a lovit pe Iov cu bube rele de la talpa piciorului până la creștet. Și el a luat un ciob să se scarpine cu el și a șezut în cenușă. Și nevastă‐sa i‐a zis: Tot ești statornic în desăvârșirea ta? Blestemă pe Dumnezeu, și mori! Dar el i‐a zis: Vorbești cum ar vorbi una din cele fără minte. Ce? Am primit de la Dumnezeu binele, și răul să nu‐l primim? În toate acestea Iov n‐a păcătuit cu buzele sale. Și trei prieteni ai lui Iov au auzit de tot răul acesta care venise peste el și au venit fiecare din locul său: Elifaz, Temanitul și Bildad Șuahitul și Țofar Naamatitul; și s‐au vorbit între ei să vină să‐l compătimească și să‐l mângâie. Și și‐au ridicat ochii de departe și nu l‐au cunoscut; și și‐au înălțat glasul și au plâns. Și și‐au rupt fiecare mantaua și și‐au presărat pulbere peste capete spre ceruri. Și au șezut jos cu el pe pământ șapte zile și șapte nopți și niciunul nu i‐a vorbit un cuvânt, căci vedeau că mâhnirea lui era foarte mare. După aceasta Iov și‐a deschis gura și și‐a blestemat ziua. Și Iov a răspuns și a zis: Pierdută să fie ziua în care m‐am născut și noaptea care a zis: S‐a zămislit un copil de parte bărbătească! Ziua aceea să fie întuneric; să n‐o caute Dumnezeu de sus, și să nu lumineze lumina peste ea! Întunericul și umbra morții s‐o ceară; un nor să locuiască peste ea; tot ce întunecă ziua s‐o înspăimânte! Noaptea aceea să dea negura peste ea; să nu se bucure între zilele anului, să nu vină în numărul lunilor! Iată, noaptea aceea să fie stearpă; niciun glas bucuros să nu vină în ea! S‐o blesteme cei ce blestemă ziua, cei ce sunt gata să deștepte Leviatanul! Să se întunece stelele amurgului ei; să aștepte lumină și să nu fie, nici să nu vadă genele zorilor! Pentru că n‐a închis ușile pântecelui mamei mele, și n‐a ascuns necazul dinaintea ochilor mei. De ce n‐am murit în pântece? De ce nu mi‐am dat duhul când am ieșit din pântece? Pentru ce m‐au primit genunchii? Și pentru ce țâțele, ca să sug? Căci acum aș zăcea și aș fi liniștit; aș dormi și aș avea odihnă: cu împărații și sfetnicii pământului, care și‐au zidit locuri pustii; sau cu mai marii care aveau aur și își umpleau casele cu argint: sau ca o naștere timpurie ascunsă, n‐aș mai fi fost, ca pruncii care n‐au văzut lumina! Acolo cei răi încetează de a tulbura și cei istoviți se odihnesc. Acolo cei prinși sunt ușurați cu toții, n‐aud glasul celui ce‐i îmboldește. Cei mici și cei mari sunt acolo, și robul e slobod de domnul său. Pentru ce se dă lumină celui în necaz și viață celor amărâți la suflet, care așteaptă moartea și nu vine și sapă după ea mai mult decât ca după comori ascunse; care se bucură foarte mult și se veselesc când găsesc mormântul? Pentru ce se dă lumină omului căruia îi este ascunsă calea sa și pe care Dumnezeu l‐a îngrădit? Căci suspinul meu vine înaintea pâinii mele și răcnetele mele se varsă ca apele. Căci de ce m‐am temut aceea a venit peste mine și de ce m‐am înspăimântat aceea m‐a ajuns. N‐am pace, n‐am liniște, n‐am odihnă și vine necaz. Și Elifaz Temanitul a răspuns și a zis: Dacă s‐ar încerca un cuvânt către tine, oare te vei mâhni? Dar cine se poate opri de a vorbi? Iată, tu ai învățat pe mulți și ai întărit mâinile slabe. Cuvintele tale au ridicat pe cel ce se poticnea și ai întărit genunchii ce se plecau: Și acum nenorocirea a venit peste tine și ești mâhnit, te atinge pe tine și ești tulburat! Oare n‐a fost frica de Dumnezeu încrederea ta și desăvârșirea căilor tale, nădejdea ta? Adu‐ți aminte, rogu‐te, cine a fost pierdut fiind nevinovat? Și unde au fost stârpiți drepții? După cum am văzut eu, cei ce ară nelegiuirea și seamănă tulburarea, aceia o seceră. Sunt pierduți de suflarea lui Dumnezeu și de strănutatul nărilor lui sunt mistuiți. Mugetul leului și glasul leului înfuriat și dinții leilor tineri sunt zdrobiți. Leul bătrân se pierde din lipsă de pradă și puii leoaicei se împrăștie. Un cuvânt s‐a furișat până la mine și urechea mea i‐a prins șoapta. În gânduri din vedenii de noapte, când cade somnul adânc peste oameni, teamă a venit peste mine și cutremur și a făcut să mi se înfioare toate oasele. Și un duh a trecut pe dinaintea feței mele; mi s‐a zbârlit părul pe trup. El a stat liniștit, dar nu i‐am cunoscut fața. Un chip era înaintea ochilor mei și am auzit un susur încet și un glas zicând: Oare va fi omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Va fi omul mai curat decât Cel ce l‐a făcut? Iată, El nu se încrede în slujitorii săi și învinuiește pe îngerii săi de prostie: Cu cât mai mult pe cei ce locuiesc în case de lut, cu temelia în țărână, care sunt striviți înaintea moliei? De dimineața până seara sunt sfărâmați, sunt pierduți în veac fără să se ia aminte la ei. Nu este smulsă oare funia cortului lor în ei? Mor, și nu în înțelepciune! Strigă acum! Este oare cine să‐ți răspundă? Și la care din sfinți te vei îndrepta? Căci mânia ucide pe nebun și pizma omoară pe cel prost. Am văzut pe nebun prinzând rădăcină, dar pe dată i‐am blestemat locuința. Copiii săi sunt departe de adăpost și sunt striviți la poartă, și nu este cine să‐i scape; secerișul său, flămândul îl mănâncă și‐l scoate chiar și din spini: și lațul îi înghite averile. Căci amărăciunea nu răsare din pulbere și necazul nu încolțește din pământ. Căci omul se naște pentru necaz, precum scântile zboară în sus. Dar eu cu adevărat voi căuta pe Dumnezeu și înaintea lui Dumnezeu îmi voi spune pricina: Care face lucruri mari și nepătrunse, lucruri minunate fără număr: care dă ploaie pe fața pământului și trimite ape peste fața câmpurilor; care înalță pe cei smeriți; și cei ce duc jale sunt ridicați la adăpost. El risipește planurile celor vicleni, și mâinile lor nu îndeplinesc sfatul lor. El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor, și sfatul celor șireți este răsturnat. Ziua îi întâmpină întunericul și la amiază bâjbâiesc ca noaptea. Dar el mântuiește pe cel nevoiaș de sabie, din gura lor, și din mâna celui puternic. Și astfel săracul are nădejde și nedreptatea amuțește. Iată, fericit este omul pe care îl ceartă Dumnezeu: deci nu disprețui mustrarea Celui Atotputernic. Căci el rănește și el leagă; el lovește și mâinile lui vindecă. În șase strâmtorări el te va scăpa; și în șapte răul nu te va atinge. În foamete el te va răscumpăra din moarte și în război din puterea sabiei. Vei fi ascuns de biciul limbii; și nu te vei teme de pustiire când vine. Vei râde de pustiire și de foamete și nu te vei teme de fiarele pământului. Căci vei fi în legământ cu pietrele câmpului și fiarele câmpului vor fi în pace cu tine. Și vei ști că al tău cort va fi în pace și‐ți vei cerceta staulele și nimic nu va lipsi. Și vei ști că sămânța ta va fi mare și odrasla ta ca iarba pământului. Vei intra copt în mormânt, ca snopul de grâu strâns la vremea sa. Iată, am cercetat aceasta și așa este, o auzi și cunoaște pentru tine însuți. Și Iov a răspuns și a zis: O, de s‐ar cumpăni supărarea mea, și de s‐ar pune în cumpănă nenorocirea mea! Căci acum ar cântări mai mult decât nisipul mărilor: de aceea cuvintele mele sunt pripite. Căci săgețile Celui Atotputernic sunt în mine și duhul meu bea din otrava lor; spaimele lui Dumnezeu se înșiruiesc la luptă împotriva mea. Oare zbiară măgarul sălbatic lângă verdeață? Sau mugește boul lângă nutrețul său? Ce este fără gust se poate mânca oare fără sare? Sau este vreun gust în albușul unui ou? Ce nu voia să atingă sufletul meu este ca pâinea dezgustului meu. O, de mi s‐ar împlini cererea și de mi‐ar da Dumnezeu dorința mea! De ar plăcea lui Dumnezeu să mă sfărâme; să‐și slăbească mâna și să mă stârpească! Atunci aș avea încaltea o mângâiere; și în durerea care nu mă cruță m‐aș bucura că nu m‐am lepădat de cuvintele Celui Sfânt. Ce este tăria mea ca să aștept și ce este sfârșitul meu ca să fiu răbdător? Este oare tăria mea tăria pietrelor? Este oare carnea mea de aramă? Nu sunt oare fără ajutor în mine și orice înțelepciune este izgonită de la mine? Celui gata să leșine se cuvine îndurare de la prietenul său: altfel va părăsi teama de Cel Atotputernic. Frații mei m‐au înșelat ca un pârâu, ca matca pâraielor ce trec, care se înnegresc de gheață în care se ascunde zăpada. În vremea când se strâng, seacă: cum le lovește căldura, se scurg din locul lor: șerpuiesc pe cărările cursului lor, se suie în pustie și se pierd. Caravanele din Tema le căutau cu privirea, călătorii din Seba le așteptau; dar au fost rușinați de încrederea lor, au venit acolo și au roșit. Așa și voi sunteți nimic, ați văzut o spaimă și v‐ați îngrozit. Am zis eu oare: Dați‐mi, și faceți‐mi daruri din avutul vostru, și izbăviți‐mă din mâna asupritorului și răscumpărați‐mă din mâna celor grozavi? Învățați‐mă și voi tăcea; și făceți‐mă să înțeleg în ce mă înșel. Cât de tari sunt cuvintele drepte! Dar mustră mustrarea voastră? Oare vă închipuiți că mustrați cuvintele? Și cuvintele unui deznădăjduit sunt pentru vânt? Vă aruncați chiar asupra orfanului, săpați groapă prietenului vostru. Și acum dacă vreți priviți‐mă. Vă voi minți oare în față? Întoarceți‐vă, vă rog; să nu fie nedreptate; da, întoarceți‐vă iarăși, dreptatea mea este aici. Este oare nelegiuire pe limba mea? Oare să nu poată cerul gurii mele deosebi răutatea? Oare n‐are omul o viață de luptă pe pământ? Și nu sunt zilele lui ca zilele unui simbriaș? Cum dorește robul după umbră și cum își așteaptă simbriașul simbria, așa mi s‐au dat luni de amăgire, și mi s‐au numărat nopți de trudă. Dacă mă culc, zic: când mă voi scula și își va încheia noaptea măsura? Și sunt sătul de frământări până în zorile zilei. Carnea îmi este acoperită de viermi și de coji de pământ, îmi crapă pielea și face puroi. Zilele mele trec mai repede decât suveica țesătorului și se sfârșesc fără nădejde. Ah, adu‐ți aminte că viața mea este o suflare; ochiul meu nu va mai vedea binele. Ochiul celui ce mă privește nu mă va mai vedea; ochii tăi vor fi peste mine și nu voi mai fi. Norul se împrăștie și trece; așa și cel ce se pogoară în Șeol nu se mai scoală. Nu se mai întoarce la casa sa, și locul său nu‐l mai cunoaște. De aceea nu‐mi voi mai stăpâni gura; voi vorbi în strâmtorarea duhului meu, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu. Oare sunt o mare, sau un balaur de mare, de pui străji în jurul meu? Dacă zic: Mă va mângâia patul meu, culcușul meu îmi va alina durerea: atunci mă înspăimânți prin visuri, mă îngrozești cu vedenii; și sufletul meu alege sugrumarea, și mai bine moartea decât oasele mele! M‐am scârbit; nu voi trăi în veac! Lasă‐mă, căci zilele mele sunt o suflare! Ce este omul de‐l mărești și‐ți pui inima pe el, și‐l cercetezi în fiecare dimineață și‐l încerci la fiecare clipă? Pentru ce nu‐ți abați ochii de la mine și nu mă lași liniștit până îmi voi înghiți scuipatul? Am păcătuit: ce ți‐am făcut? Păzitorule de oameni, de ce m‐ai făcut să fiu ținta loviturilor tale, de‐mi sunt o povară mie însumi? Și pentru ce nu‐mi ierți păcatul meu și nu faci să treacă nelegiuirea mea? Căci acum mă voi culca în pulbere și mă vei căuta și nu voi mai fi. Și Bildad, Șuhitul, a răspuns și a zis: Până când vei vorbi aceste lucruri, și vor fi cuvintele gurii tale un vânt puternic? Oare va răsturna Dumnezeu dreptul? Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea? Dacă copiii tăi au păcătuit împotriva lui, i‐a dat în mâna păcatului lor; dar tu, dacă vei căuta stăruitor pe Dumnezeu și vei face cerere Celui Atotputernic, dacă ești curat și drept, negreșit el se va deștepta pentru tine și va ferici locuința dreptății tale. Și începutul tău a fost mic, dar sfârșitul tău va fi foarte mare. Căci întreabă, te rog, neamul trecut și ia aminte la cercetările părinților lor; (căci noi suntem de ieri și n‐avem cunoștință. Căci zilele noastre pe pământ sunt o umbră). Oare nu te vor învăța ei, nu‐ți vor spune ei și vor scoate cuvinte din inimile lor? Odrăslește papura unde nu e baltă? Crește trestia fără apă? Încă în verdeața ei, fără să fie smulsă, se usucă înaintea oricărei ierbi. Așa sunt cărările tuturor celor ce uită pe Dumnezeu; și așteptarea celui nelegiuit va fi pierdută. Nădejdea lui se va curma și încrederea lui va fi ca o casă de păianjen: se va rezema de casa sa și ea nu va sta; se va ține de ea și ea nu va rămâne. Este verde înaintea soarelui și ramura lui se întinde peste grădina sa; rădăcinile sale se împletesc într‐o grămadă de pietre, vede locașul pietrelor; dacă‐l va scoate din locul său, acesta îl va tăgădui: Nu te‐am văzut niciodată. Iată, aceasta este bucuria căilor sale; și din pulbere vor odrăsli alții. Iată, Dumnezeu nu va disprețui pe omul desăvârșit și nu va sprijini mâinile celor răi: și‐ți va umple gura cu râs, și buzele cu cântări de bucurie. Cei ce te urăsc vor fi îmbrăcați cu rușine și cortul celor răi nu va mai fi. Și Iov a răspuns și a zis: Cu adevărat, știu că așa este. Dar cum va fi omul drept înaintea lui Dumnezeu? Dacă‐i place să se certe cu el, din o mie la nici una nu‐i va răspunde. El este înțelept la inimă și tare în putere: cine s‐a împietrit împotriva lui și a rămas în pace? El strămută munții și ei nu știu că el îi răstoarnă în mânia sa; El zguduie pământul din locul său și se cutremură stâlpii; el vorbește soarelui și el nu răsare și pecetluiește stelele; numai el întinde cerurile și pășește pe înălțimile mării; el face Ursul mare, Orionul și Pleiadele și cămările de la miazăzi; el face lucruri mari de nepătruns și minuni fără număr. Iată el vine pe lângă mine și nu‐l văd și trece pe lângă mine și nu‐l zăresc. Iată el răpește; cine‐l va abate? Cine‐i va zice: Ce faci? Dumnezeu nu‐și retrage mânia: sub el se pleacă cei ce dau ajutor mândriei. Cu cât mai puțin să‐i răspund eu, și să‐mi aleg cuvintele cu el! Chiar dacă aș fi drept, nu i‐aș răspunde; aș cere îndurare judecătorului meu! Dacă aș striga și mi‐ar răspunde, tot n‐aș crede că și‐a plecat urechea la glasul meu; — el care mă zdrobește în furtună și îmi înmulțește rănile fără cuvânt; care nu mă lasă să răsuflu, căci mă satură de amărăciuni. Dacă este vorba de putere, iată, el este puternic; și dacă este vorba de judecată, cine mă va apăra? Dacă m‐aș îndreptăți, gura mea m‐ar osândi; dacă aș fi drept, el m‐ar arăta stricat. Dacă aș fi desăvârșit nu m‐aș uita la sufletul meu, mi‐aș disprețui viața! Totuna este; de aceea am zis: El mistuie pe cel desăvârșit și pe cel rău. Dacă biciul ucide deodată, el își râde de încercarea celui nevinovat. Pământul este dat în mâna celui rău: el acoperă fața judecătorilor săi. Dacă nu el, cine oare? Acum zilele mele trec mai repede decât un alergător; ele fug, nu văd binele; trec iuți ca și corăbiile de trestie, ca vulturul care se repede asupra prăzii. Dacă zic: Îmi voi uita plângerea, mă voi lăsa de fața mea tristă și mă voi lumina! Atunci mă înspăimântă toate chinurile mele: știu că nu mă vei ține nevinovat. Fie, sunt rău: pentru ce să mă ostenesc în zădar? Dacă mă spăl cu apă de zăpadă și‐mi curățesc mâinile cu leșie, și‐atunci mă vei afunda în groapă; chiar hainele mele mă vor urî. Căci el nu este un om ca mine, ca să‐i răspund, ca să venim împreună la judecată. Nu este între noi un mijlocitor care să‐și pună mâna peste amândoi. Să‐și depărteze nuiaua de peste mine și să nu mă tulbure spaima lui. Atunci voi vorbi și nu mă voi teme de el. Dar nu este așa cu mine. Mi s‐a dezgustat sufletul de viață; voi da curs slobod plângerii mele; voi vorbi în amărăciunea sufletului meu. Voi zice lui Dumnezeu: Nu mă osândi; fă‐mă să știu pentru ce te cerți cu mine. Oare îți place să apeși, să disprețuiești munca mâinilor tale și să strălucești peste sfatul celor răi? Ai ochi de carne? Vezi tu cum vede omul muritor? Sunt zilele tale ca zilele unui muritor? și anii tăi ca zilele omului? de întrebi de nelegiuirea mea și‐mi cercetezi păcatul, când știi că nu sunt un rău și că nimeni nu scapă din mâna ta? Mâinile tale m‐au fățuit și m‐au întocmit de jur‐împrejur într‐un tot și tu mă înghiți! Adu‐ți aminte, te rog, că tu m‐ai fățuit ca lutul: și mă vei preface tu iarăși în pulbere? Oare nu m‐ai muls tu ca laptele și m‐ai închegat ca pe un caș? M‐ai îmbrăcat cu piele și carne, m‐ai împletit cu oase și cu vine, mi‐ai dat viață și îndurare și îngrijirile tale mi‐au păzit duhul. Și aceste lucruri ascundeai în inima ta: știu că acesta era în tine. Dacă am păcătuit, m‐ai și pândit și nu mă vei socoti nevinovat de nelegiuirea mea. Dacă am făcut răutate, vai de mine! Dacă am mers drept, totuși nu mi‐aș ridica eu capul, sătul cum sunt de dispreț și văzându‐mi ticăloșia. Și ea crește: mă urmărești ca un leu și‐ți arăți iarăși minunile tale în mine. Îți înnoiești martorii împotriva mea, și‐ți înmulțești furia împotriva mea. Schimbări și o vreme de luptă este peste mine. Și pentru ce m‐ai scos din pântece? Mi‐aș fi dat duhul și ochiul nu m‐ar fi văzut! Aș fi fost ca și cum n‐aș fi fost; din pântece m‐ar fi dus în mormânt! Oare nu sunt zilele mele puține? Să înceteze, să se îndepărteze și mă voi lumina puțin, înainte de a mă duce ca să nu mă mai întorc, în țara întunericului și a umbrei morții; țară întunecoasă ca întunericul gros al umbrei morții și unde nu este nicio rânduială și unde luminarea este ca întuneric gros. Și Țofar Naamatitul a răspuns și a zis: Să nu capete răspuns mulțimea de cuvinte? Și să fie îndreptățit limbutul? Au doară să amuțească lăudăroșiile tale pe oameni? Au doară îți vei bate joc tu și nimeni să nu te rușineze? Căci ai zis: Învățătura mea este curată și sunt fără pată în ochii tăi. Dar cu adevărat de ar vorbi Dumnezeu și și‐ar deschide buzele împotriva ta; și ți‐ar descoperi tainele înțelepciunii! Căci el este felurit în pricepere și să știi că Dumnezeu face să ți se uite nelegiuirea. Poți tu să pătrunzi adâncurile lui Dumnezeu? Să descoperi în chip desăvârșit pe Cel Atotputernic? Ele sunt înălțimile cerurilor: ce vei face? Mai adânci decât Șeolul: ce vei ști tu? Măsura sa este mai lungă decât pământul și mai lată decât marea! Dacă trece și închide și cheamă o adunare de judecată, cine‐l va opri? Căci el cunoaște pe oamenii deșerți și vede nelegiuire chiar dacă nu ia seama la ea. Dar omul cel deșert va căpăta pricepere când mânzul unui măgar sălbatic se va naște om. Dacă‐ți vei îndrepta inima și‐ți vei întinde mâinile spre el; dacă este nelegiuire în mâna ta îndepărtează‐o și nu lăsa nedreptatea să locuiască în corturile tale; atunci îți vei ridica fața fără pată; da, vei fi tare și nu te vei teme: căci îți vei uita ticăloșia; și îți vei aduce aminte de ea ca de apele strecurate: și viața ta va fi mai senină decât miazăziua; chiar dacă va fi întuneric, va fi ca dimineața. Și vei avea încredere pentru că va fi nădejde; și vei cerceta totul și vei dormi fără temere. Te vei culca și nimeni nu te va înspăimânta și mulți vor căuta fața ta. Dar ochii celor răi se vor topi; scăparea va pieri de la ei și nădejdea lor va fi să‐și dea duhul. Și Iov a răspuns și a zis: Cu adevărat voi sunteți poporul și cu voi va muri înțelepciunea! Am și eu minte ca voi și nu sunt mai prejos decât voi. Și cine nu știe lucrurile acestea? Sunt ca unul care este batjocura aproapelui său, care am chemat pe Dumnezeu și a răspuns: cel drept, cel desăvârșit este de batjocură! Cel ce este gata să se poticnească cu piciorul este o lampă disprețuită în gândul celui ce stă bine. Corturile hoților propășesc și cei ce întărâtă pe Dumnezeu sunt la adăpost, ei în a căror mână Dumnezeu aduce belșug. Dar cu adevărat întreabă, te rog, pe dobitoace și te vor învăța și păsările cerurilor și îți vor spune: sau vorbește pământului și te va învăța și peștii mării îți vor istorisi. Cine nu cunoaște în toate acestea că le‐a făcut mâna Domnului, în a cărui mână este sufletul oricărei vietăți și suflarea oricărui om? Oare nu încearcă urechea cuvintele cum gustă cerul gurii bucatele? La bătrâni este înțelepciunea și în lungimea zilelor priceperea. La el este înțelepciunea și tăria; la el sfatul și priceperea. Iată, el surpă și nu se zidește iarăși, închide pe om și nu i se va deschide. Iată, el oprește apele și ele seacă; el le dă drumul și ele răstoarnă pământul. La el este puterea și înțelepciunea; al lui este rătăcitul și rătăcitorul. El duce sfetnici ca pradă și face nebuni pe judecători. El dezleagă legătura împăraților și le leagă coapsele cu un brâu. El duce pe preoți ca pradă și răstoarnă pe cei puternici. El ia vorbirea celor încrezuți și ia mintea bătrânilor. El varsă dispreț peste mai mari și slăbește brâul celor puternici. El descoperă adâncimile întunericului și aduce la lumină umbra morții. El înmulțește neamurile și le pierde. El răzlățește neamurile și le duce prinse. El ia priceperea de la capii poporului pământului și‐i lasă să rătăcească într‐o pustie fără căi. Ei bâjbăie prin întuneric fără lumină și‐i lasă să se clatine întocmai ca un bețiv. Iată, pe toate mi le‐a văzut ochiul, urechea mea a auzit și a înțeles. Ce știți voi știu și eu: nu sunt mai prejos decât voi. Dar cu adevărat vreau să vorbesc cu Cel Atotputernic și doresc să mă judec cu Dumnezeu. Dar cu adevărat voi sunteți născocitori de minciuni, toți sunteți doctori nefolositori. O, de ați fi tăcut de tot! Și aceasta ar fi fost înțelepciunea voastră! Ascultați acum apărarea mea și luați seama la dovezile buzelor mele! Voiți oare să vorbiți nedrept pentru Dumnezeu și să spuneți neadevăr pentru el? Vreți să căutați la fața lui? Să vă certați pentru Dumnezeu? Bine va fi, dacă vă va cerceta el? Vreți să‐l amăgiți cum amăgește cineva pe om? El vă va mustra negreșit, dacă în ascuns căutați la față. Oare vă înspăimântă mărirea sa? Și nu cade peste voi temerea de el? Spusele voastre vestite sunt proverbe de cenușă și apărările voastre sunt apărări de lut. Tăceți, lăsați‐mă, și voi vorbi și să vină peste mine orice. De ce mi‐aș lua carnea în dinți și mi‐aș pune viața în mână? Iată, chiar de mă va omorî, tot m‐aș încrede în el. Dar îmi voi apăra căile înaintea lui. Și aceasta va fi mântuirea mea, că un om nelegiuit nu va veni înaintea feței sale. Ascultați cu luare aminte cuvântul meu și vorbirea mea să intre în urechile voastre! Iată, acum mi‐am rânduit pricina, știu că voi fi îndreptățit. Cine este cel ce se ceartă cu mine? Căci dacă voi tăcea acum, mi‐aș da duhul. Numai două lucruri nu‐mi face și nu mă voi ascunde dinaintea feței tale: Depărtează‐ți mâna de la mine și să nu mă înspăimânte spaima ta. Atunci cheamă și voi răspunde. Sau lasă‐mă să vorbesc și să‐mi răspunzi. Câte sunt nelegiuirile și păcatele mele? Fă‐mă să cunosc greșeala mea și păcatul meu! Pentru ce îți ascunzi fața și mă ții drept vrăjmașul tău? Vrei să înspăimânți o frunză mânată de vânt și să urmărești miriștea uscată? Căci scrii lucruri amare împotriva mea și mă faci să moștenesc nelegiuirile tinerețelor mele. Îmi pui picioarele în butuci și însemni toate cărările mele; tragi o linie în jurul tălpilor picioarelor mele. Și cel pe care‐l urmărește el este ca mucegaiul care se trece, ca o haină pe care a mâncat‐o molia. Omul născut din femeie este de puține zile și plin de necaz. Răsare ca o floare și se taie; el fuge ca umbra și nu rămâne. Și tu îți deschizi ochii asupra unuia ca acesta și mă tragi la judecată cu tine? Cine poate scoate un lucru curat din unul necurat! Nimeni! Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă numărul lunilor lui este în mâna ta și i‐ai pus margini peste care să nu treacă: Ia‐ți privirea de la el ca să se odihnească, până își va sfârși ziua ca un simbriaș. Căci pentru copac este nădejde; dacă va fi tăiat, va odrăsli iarăși și mlădița lui nu va înceta. Chiar dacă‐i îmbătrânește rădăcina în pământ și‐i piere trunchiul în țărână, totuși la mirosul apei va înmuguri și va da ramuri ca un sad tânăr; dar omul moare și rămâne întins; da, omul își dă duhul și unde este? Apele se duc din lac și râul seacă și se usucă: așa și omul se culcă și nu se mai scoală; cât vor fi cerurile nu se vor deștepta și nu se vor scula din somnul lor. O, de m‐ai ascunde în Șeol, de m‐ai ține în taină până‐ți va trece mânia! de mi‐ai rândui o vreme hotărâtă și ți‐ai aduce aminte de mine! Dacă moare omul, va învia el? În toate zilele luptei mele aș aștepta până mi‐ar veni schimbarea. M‐ai chema și ți‐aș răspunde: ai dori de lucrul mâinilor tale. Dar acum îmi numeri pașii; nu pândești tu păcatul meu? Călcarea mea de lege este pecetluită într‐un sac și cu adevărat îmi îngrămădești nelegiuirea. Dar un munte care se prăbușește se preface în pulbere și stânca se mută din locul ei; apele rod pietrele, valurile lor spală pulberea pământului; așa pierzi tu nădejdea omului. Îl biruiești în veac și trece; îi schimbi fața și‐i dai drumul. Fiii săi ajung în cinste și el nu știe; sunt coborâți și el nu află de ei. Carnea lui suferă numai pentru el însuși și sufletul lui se va jeli numai pentru sine. Și Elifaz Temanitul a răspuns și a zis: Va răspunde oare înțeleptul cu cunoștință de vânt și își va umfla pântecele cu vânt de răsărit? Să se apere el cu cuvinte care nu ajută nimic și cu vorbe care nu folosesc nicidecum? Hotărât nimicești temerea de Dumnezeu și împuținezi cugetarea înaintea lui Dumnezeu. Căci gura ta îți arată nelegiuirea ta și ai ales limba celor vicleni. Gura ta te osândește și nu eu și buzele tale mărturisesc împotriva ta. Oare tu ești omul care s‐a născut întâi? Și tu ai fost născut înaintea dealurilor? Ai auzit tu sfatul tainic al lui Dumnezeu? Și mărginești tu înțelepciunea la tine însuți? Ce știi tu și noi nu știm? Ce înțelegi tu și nu este în noi? Între noi sunt și cei cu perii albi și bătrâni mai bogați în zile decât tatăl tău. Mângâierile lui Dumnezeu sunt oare prea puțin pentru tine, și cuvântul care este blând către tine? Cum te ia inima ta la vale și cum îți clipesc ochii, de‐ți întorci duhul împotriva lui Dumnezeu și scoți asemenea cuvinte din gura ta? Ce este omul ca să fie curat și cel născut din femeie ca să fie drept? Iată, el nu se încrede în sfinții săi și cerurile nu sunt curate în ochii săi; cu cât mai puțin unul care este urâcios și stricat, omul, care bea nelegiuirea ca apa! Te voi învăța, ascultă‐mă: și îți voi spune ce am văzut, ce au spus înțelepții de la părinții lor și n‐au ascuns; — lor singuri li s‐a dat pământul și în mijlocul lor n‐a străbătut niciun străin. — Omul rău în toate zilele sale este în dureri de naștere și puțini ani sunt păstrați pentru cel asupritor. Glasul spaimelor este în urechile sale; în mijlocul păcii sosește peste el pustiitorul: el nu crede că se va întoarce din întuneric și este asteptat de sabie; rătăcește încoace și încolo după pâine zicând: unde‐i? Știe că lângă el o zi de întuneric este pregătită; necazul și strâmtorarea îl înspăimântă: îl cuprind ca un împărat înarmat la luptă. Căci și‐a întins mâna împotriva lui Dumnezeu și se ridică împotriva Celui Atotputernic; aleargă împotriva lui cu gâtul întins, cu părțile groase ale scuturilor sale. Căci și‐a acoperit fața cu grăsimea, și și‐a pus osânză pe coapse. Și va locui în cetăți pustiite, în case nelocuite, care sunt gata să ajungă grămezi de pietre. El nu se va îmbogăți și avutul său nu va ține și averile sale nu se vor lăți pe pământ. Nu va ieși din întuneric, flacăra îi va usca mlădițele și va pieri la suflarea gurii Sale. Să nu se încreadă în deșertăciune, amăgindu‐se, căci deșertăciunea îi va fi răsplata. Se va împlini înainte de ziua sa și ramura sa nu va înverzi. Își va scutura strugurii necopți ca un butuc de vie și își va lepăda floarea ca măslinul. Căci adunarea celui nelegiuit va fi neroditoare și focul va mistui corturile mituirii. Ei zămislesc nenorocirea și nasc nelegiuirea și pântecele lor pregătește înșelăciune. Și Iov a răspuns și a zis: Am auzit multe de acestea. Sunteți toți niște mângâietori supărători. Vor avea oare sfârșit vorbele de vânt? Și ce te îmboldește să răspunzi? Și eu aș putea vorbi ca voi: dacă ar fi sufletul vostru în locul sufletului meu, aș putea lega împreună cuvinte împotriva voastră și aș clătina din cap la voi. Dar v‐aș îmbărbăta cu gura mea și mângâierea buzelor mele v‐ar alina durerea. Dacă vorbesc nu mi se alină durerea și dacă încetez se depărtează ea oare de mine? Dar acum m‐a sleit… mi‐ai pustiit toată adunarea. M‐ai strâns, e o mărturie, și slăbiciunea mea se ridică împotriva mea și mărturisește în față împotriva mea. Mânia lui mă sfâșie, mă urmărește; el scrâșnește din dinți la mine; potrivnicul meu își ascute ochii împotriva mea. Ei își deschid gura împotriva mea; îmi lovesc obrajii cu dispreț, se adună împreună împotriva mea. Dumnezeu m‐a dat celor nelegiuiți și m‐a aruncat în mâinile celor răi. Eram în pace și m‐a frânt în două; m‐a apucat de ceafă și m‐a sfărâmat, și m‐a ridicat ca să fiu țintă. Arcașii săi m‐au înconjurat. El îmi despică rărunchii și nu mă cruță, îmi varsă fierea pe pământ. Mă frânge cu frântură după frântură, aleargă peste mine ca un viteaz. Mi‐am cusut un sac pe piele și mi‐am pus cornul în pulbere. Fața mea este roșie de plâns și pe genele mele este umbra morții, deși în mâinile mele nu este asuprire și rugăciunea mea este curată. Pământule, nu‐mi acoperi sângele și să nu mai fie loc pentru țipătul meu! Și acum, iată, martorul meu este în ceruri și cel ce mărturisește pentru mine este în locurile înălțate. Prietenii mei își râd de mine: dar ochiul meu varsă lacrămi către Dumnezeu. Ah, că nu este un mijlocitor pentru om la Dumnezeu, și pentru un fiu al omului față de aproapele său! Căci trec anii al căror număr îl poți număra, și eu plec pe o cale de unde nu mă voi întoarce. Mi se frânge duhul, mi se sting zilele: mormintele sunt pentru mine. Oare nu sunt batjocoritori în juru‐mi și nu locuiesc oare ochii mei în mijlocul jignirilor lor? Pune, te rog, chezășie; dă‐mi un zălog la tine: cine va da mâini cu mine? Căci le‐ai ascuns inima de pricepere: pentru aceea nu‐i vei înălța. Cine dă pe prieteni la pradă i se vor topi ochii copiilor. Și m‐a făcut de pomină popoarelor și am ajuns ca un scuipat în față. Și mi se întunecă ochiul de întristare și toate mădularele mele sunt ca o umbră. Cei drepți se vor uimi de aceasta și cel nevinovat se va aprinde împotriva celui nelegiuit. Dar cel drept își va ține calea și cel cu mâinile curate va crește în putere. Dar cu adevărat voi toți, vă rog, veniți iar: și nu voi găsi un singur om înțelept între voi. Zilele mele au trecut, mi‐au nimicit planurile, chiar averile inimii mele. Ei prefac noaptea în zi: își închipuie lumina aproape în fața întunericului! Dacă aștept, Șeolul îmi este casa; îmi aștern culcușul în întuneric; strig gropii: Tu ești tatăl meu! Viermelui: Tu ești mama mea și sora mea! Unde‐mi este atunci nădejdea? Da, nădejdea mea cine o va vedea? Se va pogorî la zăvoarele Șeolului, când vom avea totodată odihnă în pulbere. Și Bildad, Șuahitul, a răspuns și a zis: Până când veți vâna vorbe? Luați seama și apoi vom vorbi. Pentru ce suntem socotiți ca dobitoci și suntem proști în ochii voștri? Tu care singur te sfâșii în mânia ta, să se părăsească oare pământul pentru tine și să se strămute stânca din locul ei? Da, lumina celui rău se va stinge și flacăra focului său nu va luci. Lumina se va întuneca în cortul său și candela sa se va stinge deasupra sa. Pașii puterii lui se vor strâmta și chiar sfatul său îl va răsturna. Căci este aruncat în cursă de chiar picioarele sale și umblă pe ochiuri de rețea. Îl apucă lațul de călcâi, îl prinde mreaja. Capcana lui este ascunsă în pământ și prinzătoarea lui pe cale. Îl îngrozesc spaimele de orice parte și se țin de călcâiele lui. Puterea lui este mușcată de foame și nenorocirea stă gata la coasta lui. Întâiul născut al morții va mânca mădularele trupului său, îi va mânca mădularele. Va fi smuls din cortul lui în care se încredea, și‐l va aduce la împăratul spaimelor. Ce nu este al lui va locui în cortul lui, vor presăra pucioasă pe locuința lui. Jos i se vor usca rădăcinile și sus i se vor tăia ramurile. Pomenirea lui se va pierde de pe pământ și nu va avea nume pe fața uliței. Va fi împins din lumină la întuneric și va fi gonit din lume. Nu‐i va rămâne în poporul său nici fiu, nici nepot, nici vreo rămășiță unde stătea vremelnic. Cei ce vor veni pe urmă se vor uimi de ziua lui, după cum cei ce au fost înaintea lui au fost apucați de groază. Da, așa sunt locuințele celui nelegiuit, și acesta este locul celui ce nu cunoaște pe Dumnezeu. Și Iov a răspuns și a zis: Până când îmi veți necăji sufletul și mă veți zdrumica cu cuvinte? M‐ați înfruntat de zece ori până acum: și nu vă e rușine să vă purtați aspru cu mine. Și dacă cu adevărat am greșit, greșeala mea rămâne cu mine. Iar dacă vă măriți cu adevărat împotriva mea și dovediți ocara împotriva mea: să știți acum că Dumnezeu m‐a răsturnat, și m‐a înconjurat cu mreaja sa. Iată strig de nedreptate și nu sunt auzit; strig după ajutor și nu este judecată. Mi‐a îngrădit calea să nu pot trece și a pus întuneric pe cărările mele. M‐a dezbrăcat de slava mea și mi‐a luat cununa de pe cap. M‐a sfărămat de toate părțile și pier. Mi‐a smuls nădejdea ca pe un copac. Și‐a aprins mânia împotriva mea și mă privește ca pe unul din potrivnicii săi. Cetele sale înaintează împreună și își fac drum împotriva mea și tăbărăsc în jurul cortului meu. A depărtat pe frații mei de mine și a înstrăinat pe cunoscuții mei de mine. Rudele mele m‐au lăsat și prietenii mei de aproape m‐au uitat. Cei ce stau în casa mea și slujnicile mele mă privesc ca pe un străin: în ochii lor sunt un om de afară. Chem pe slujitorul meu și nu răspunde: îl rog cu gura mea. Suflarea mea este ciudată nevestei mele și mirosul meu urât copiilor pântecelui mamei mele. Chiar și copiii mă disprețuiesc; mă scol și ei vorbesc împotriva mea. Toți oamenii sfatului meu mă urăsc; și cei pe care i‐am iubit s‐au întors împotriva mea. Mi se lipește osul de piele și carne și am scăpat doar cu pielea dinților mei. Îndurați‐vă de mine, îndurați‐vă de mine, prietenii mei! Căci m‐a atins mâna lui Dumnezeu. Pentru ce mă prigoniți ca Dumnezeu și nu vă săturați de carnea mea? O, de ar fi scrise acum cuvintele mele! O, de ar fi săpate în carte! De ar fi săpate cu condei de fier și plumb, în stâncă în veac! Dar știu că Răscumpărătorul meu trăiește și la urmă el se va scula pe țărână. Și după ce această piele a mea va fi nimicită, atunci fără carnea mea voi vedea pe Dumnezeu: Pe care eu, eu îl voi vedea de partea mea și ochii mei îl vor privi și nu ai altuia. Mi se topesc rănunchii înăuntrul meu. Dacă veți zice: cum îl vom prigoni? și să se găsească în mine rădăcina lucrului; temeți‐vă de sabie: căci mânia aduce pedepsele sabiei ca să știți că este o judecată. Și Țofar Naamatitul a răspuns și a zis: De aceea îmi răspund gândurile, tocmai din pricina grabei care este în mine. Am auzit o mustrare care mă face de rușine și duhul priceperii mele îmi răspunde. Nu știi aceasta din vechime de când a fost pus omul pe pământ, că biruința celui rău este scurtă și bucuria celor nelegiuiți doar pentru o clipă? Chiar dacă înălțimea sa s‐ar ridica până la ceruri și capul său ar atinge norii, el tot va fi pierdut în veac ca gunoiul său: cei ce l‐au văzut vor zice: Unde este? Va zbura ca un vis și nu se va găsi. Da, va fugi ca o vedenie a nopții. Ochiul care l‐a văzut nu‐l va mai vedea; și locul său nu‐l va mai zări. Copiii săi vor căuta bunăvoința celor săraci și mâinile sale vor înapoia averea sa. Oasele sale sunt pline de tinereța sa, dar se va odihni cu el în țărână. Deși răutatea e dulce în gura sa, deși o ascunde sub limba sa, deși o cruță și n‐o lasă, ci o ține încă sub cerul gurii sale, totuși hrana sa se va preface în măruntaiele sale: fiere de aspidă va fi înăuntrul său. A înghițit bogății și iarăși le va vărsa: Dumnezeu le va arunca din pântecele lui. Va suge otravă de aspidă și limba năpârcii îl va ucide. Nu se va desfăta în pâraie, râuri curgătoare de miere și unt! Va da înapoi ce a câștigat prin muncă și nu‐l va înghiți. Va întoarce după prețul său și nu se va bucura de el. Fiindcă a apăsat și a părăsit pe săraci; a luat cu sila o casă și n‐o va zidi. Fiindcă n‐a cunoscut liniște în pântecele său, nu va scăpa nimic din ce‐i era mai scump. Nimic n‐a fost lăsat fără să‐l fi mâncat; pentru aceea bunăstarea sa nu va ține. Va fi lipsit în plină îndestulare și mâna fiecăruia care este în nevoie va veni peste el. Când să‐și umple pântecele, Dumnezeu va arunca asupra lui aprinderea mâniei sale și o va ploua peste el în mâncarea lui. Va fugi dinaintea armei de fier și‐l va străpunge arcul de aramă. Trage săgeata și‐i iese din trup: da, oțelul scânteietor îi iese din fiere; spaimele sunt peste el. Tot întunericul este păstrat pentru vistieriile lui: un foc nesuflat de om îl va mistui: va mistui ce a rămas în cortul lui. Cerurile îi vor descoperi nelegiuirea și pământul se va ridica împotriva lui. Venitul casei sale se va îndepărta, va curge în ziua mâniei Sale. Aceasta este partea omului rău de la Dumnezeu și moștenirea hotărâtă pentru el de la Dumnezeu. Și Iov a răspuns și a zis: Luați aminte la cuvântul meu! Și aceasta să vă fie mângâierile! Îngăduiți‐mă și voi vorbi și eu; și după ce voi vorbi, batjocoriți înainte! Oare către vreun om este tânguirea mea? Și pentru ce să nu fiu nerăbdător? Uitați‐vă la mine și uimiți‐vă și puneți‐vă mâna la gură! Da, chiar când îmi aduc aminte mă tulbur și îmi apucă groaza carnea! Pentru ce trăiesc cei răi, îmbătrânesc, da, sporesc în putere? Sămânța lor este întărită cu ei în ochii lor și odrasla lor înaintea ochilor lor. Casele lor sunt în pace, fără teamă și nuiaua lui Dumnezeu nu este peste ei. Taurul lor se prăsește și nu dă greș; vaca lor fată și nu leapădă vițelul. Ei își răspândesc pruncii ca pe o turmă și copiii lor joacă. Ei își înalță glasul cu timpane și harfă și se bucură la răsunetul buciumului; își petrec zilele în fericire și într‐o clipă se pogoară în Șeol. Și totuși au zis lui Dumnezeu: Depărtează‐te de la noi; căci nu dorim cunoștința căilor tale! Ce este Cel Atotputernic ca să‐i slujim? Și ce ne folosește dacă ne vom ruga lui? Iată, nu este oare fericirea lor în mâna lor? Departe de mine sfatul celor răi! De câte ori se stinge candela celor răi și vine nenorocirea asupra lor și le împarte Dumnezeu dureri în mânia sa, și ei sunt ca miriștea în fața vântului și ca pleava spulberată de furtună? Voi ziceți: Dumnezeu păstrează nelegiuirea lui pentru copiii lui. Să‐i răsplătească lui însuși ca s‐o simtă. Ochii lui înșiși să‐i vadă pieirea și să bea singur din mânia Celui Atotputernic! Căci ce‐i pasă lui de casa lui după el când este tăiat numărul lunilor sale la mijloc? Va învăța cineva pe Dumnezeu cunoștință când judecă el pe cei ce sunt sus? Unul moare în plinătatea puterii sale, cu totul fericit și liniștit; țâțele sale sunt pline de lapte și măduva oaselor sale este udată. Și altul moare în amărăciunea sufletului și nu gustă niciodată din bine. Sunt culcați deopotrivă în pulbere și‐i acoperă viermele. Iată eu vă cunosc gândurile și planurile cu care mă nedreptățiți. Căci ziceți: Unde este casa asupritorului și unde este cortul în care locuiau cei răi? N‐ați întrebat pe cei ce trec pe cale? Și nu cunoașteți semnele lor? Că omul rău este păstrat pentru ziua nenorocirii? Că sunt duși la ziua mâniei? Cine‐i va spune calea în față? Și cine‐i va răsplăti ce a făcut? Îl duc afară la groapă și veghează asupra mormântului său. Bulgării din vale îi vor fi dulci, trage după sine pe toți oamenii și au fost fără număr înaintea lui. Și cum mă mângâiați cu deșertăciuni? În răspunsurile voastre rămâne doar neadevăr. Și Elifaz Temanitul a răspuns și a zis: Poate omul să fie de folos lui Dumnezeu? Negreșit, omul înțelept sieși își folosește. Este oare vreo plăcere pentru Cel Atotputernic că ești drept? Sau este un câștig pentru el că îți faci desăvârșite căile tale? Oare pentru frica ta de el se ceartă cu tine și intră cu tine la judecată? Oare nu este mare răutatea ta și fără capăt nelegiuirile tale? Căci ai luat zălog fără temei de la fratele tău și ai despuiat de hainele lor pe cei goi. N‐ai dat apă de băut celui ostenit și ai oprit pâinea de la cel flămând. Dar omul cu braț puternic, al lui era pământul; și cel cu vază a locuit în el. Ai dat afară pe văduve fără nimic și brațele orfanilor au fost frânte. Pentru aceasta sunt curse în jurul tău și te tulbură spaimă neașteptată sau întuneric de nu vezi, și te acoperă mulțime de ape. Oare nu este Dumnezeu în înălțimea cerurilor? Și privește vârful stelelor cât sunt de înalte! Și zici: Ce știe Dumnezeu? Poate să jude ce el prin întuneric gros? Norii groși sunt o învelitoare pentru el, că nu vede; și el cutreieră bolta cerului. Voiești să ții calea cea veche pe care au călcat oamenii nelegiuirii? care au fost smulși înainte de vreme, a căror temelie a fost vărsată ca șuvoiul: care au zis lui Dumnezeu: Depărtează‐te de noi! Și ce ne poate face Cel Atotputernic? Totuși el le‐a umplut casele cu bunătăți: dar departe de mine sfatul celor răi! Drepții văd și se bucură și cel nevinovat râde de ei: zicând: Negreșit, cei ce se ridicau împotriva noastră sunt stârpiți și rămășița lor a mistuit‐o focul. Împacă‐te cu el, te rog, și fii în pace: și prin aceasta îți va veni fericirea. Primește, rogu‐te, învățătura din gura lui și pune cuvintele lui în inima ta. Dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, vei fi zidit, dacă vei depărta nedreptatea din corturile tale. Pune aurul tău în pulbere, și aurul din Ofir în prundul pâraielor și Cel Atotputernic va fi aurul tău și argintul tău strălucitor. Căci atunci te vei desfăta în Cel Atotputernic și‐ți vei ridica fața către Dumnezeu. Te vei ruga către el și el te va auzi; și‐ți vei plăti juruințele. Vei hotărî un lucru și îți va izbuti și va luci lumină pe căile tale. Când vor fi scoborâte, vei zice: În sus! Și el va mântui pe cel cu ochii plecați. El va scăpa chiar pe cel ce nu va fi nevinovat; el va fi scăpat prin curățenia mâinilor tale. Și Iov a răspuns și a zis: Și astăzi plângerea mea este amară: mâna care apăsa pe mâna mea este mai grea decât oftatul meu! O, de aș ști unde să‐l găsesc și să vin chiar la scaunul său! Mi‐aș așterne pricina mea dreaptă înaintea lui și mi‐aș umple gura cu dovezi! Aș ști cuvintele pe care mi le‐ar răspunde și aș înțelege ce mi‐ar spune. Oare s‐ar certa el cu mine în mărimea puterii lui? Nu, ci ar lua aminte la mine. Acolo, cel drept s‐ar judeca cu el și aș scăpa pentru totdeauna de judecătorul meu. Iată, merg înainte, dar el nu este acolo și înapoi, dar nu‐l zăresc; la stânga, când lucrează, dar nu‐l văd; se ascunde la dreapta și nu‐l descopăr. Dar el cunoaște calea mea; după ce mă va încerca, voi ieși ca aurul. Piciorul meu s‐a ținut de pașii lui; am păzit calea lui și nu m‐am abătut. Nu m‐am dat înapoi de la porunca buzelor lui; am strâns cuvintele gurii sale mai mult decât hrana mea trebuitoare. Dar el are un gând și cine‐l poate întoarce? Ce‐i dorește sufletul aceea face. Căci el împlinește ce este hotărât pentru mine și multe lucruri ca acestea sunt la el. De aceea mă tulbur înaintea lui; când cuget, mă înspăimânt de el. Căci Dumnezeu mi‐a topit inima și Cel Atotputernic m‐a tulburat. Pentru că n‐am fost stârpit dinaintea întunericului, nici n‐a ascuns întunecimea de fața mea. Pentru ce nu sunt strânse vremurile la Cel Atotputernic? Și pentru ce nu văd zilele lui cei ce‐l cunosc? Unii strămută semnele de hotar; răpesc turme și le pasc; gonesc măgarul orfanilor și iau zălog boul văduvei; abat pe cei nevoiași din cale și săracii pământului se ascund. Iată, ca măgarii sălbatici în pustie, ei ies la lucrul lor, căutând cu sârguință prada; pustia le dă mâncare pentru copiii lor; ei taie nutrețul lor de pe câmp și strâng boabele din culesul viei celui rău; zac toată noaptea goi, fără îmbrăcăminte și n‐au învelitoare împotriva frigului; sunt muiați de ploile repezi ale munților și din lipsă de adăpost îmbrățișează stânca. Smulg pe orfan de la țâță și iau zălog de la sărac; aceștia umblă goi, fără îmbrăcăminte și fiind flămânzi cară snopii; fac untdelemn înăuntrul zidurilor acestor oameni, le calcă teascul și suferă de sete. Gem oamenii din cetăți și sufletul celor răniți strigă: și Dumnezeu nu o privește ca nebunie. Alții sunt vrăjmașii luminii, nu cunosc căile ei și nu rămân pe cărările ei. Ucigașul se scoală cu lumina, omoară pe cel sărac și nevoiaș, și noaptea iese ca un hoț. Și ochiul preacurvarului pândește amurgul zicând: Niciun ochi nu mă va vedea: și își învălește fața. Pe întuneric sparg casele; ziua se închid înăuntru; nu cunosc lumina; căci dimineața este ca umbra morții pentru ei, căci cunosc spaimele umbrei morții. Ei sunt iuți pe fața apelor; partea lor este blestemată pe pământ și nu se întorc pe calea viilor. Seceta și căldura iau cu putere apele de zăpadă; așa și Șeolul pe cei ce au păcătuit. Pântecele îl va uita; viermele se va ospăta dulce cu el; nu va mai fi pomenit: și nedreptatea va fi frântă ca un copac. El mănâncă pe cea stearpă care nu naște și nu face bine văduvei. Ba chiar pe cei puternici îi trage cu puterea sa; se scoală și nimeni nu este sigur de viață. Și lor le dă Dumnezeu liniște și se odihnesc pe ea și ochii săi sunt asupra căilor lor. Sunt înălțați; încă o clipă și nu mai sunt; cad, sunt luați ca toți ceilalți; sunt tăiați ca vârful spicelor. Și dacă nu este așa acum, cine mă va da de minciună și va face cuvântul meu de nimic? Și Bildad Șuahitul a răspuns și a zis: Domnia și temerea sunt la el. El face pace în înălțimile sale. Se pot număra oare oștile lui? Și peste cine nu răsare lumina lui? Cum deci va putea omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Și cum va fi curat cel născut din femeie? Iată nici chiar luna nu luminează și nici stelele nu sunt curate în ochii săi: Cu cât mai puțin omul, care este un vierme și fiul omului care este o râmă! Și Iov a răspuns și a zis: Cum ai ajutat tu pe cel fără putere și cum ai mântuit brațul celui fără tărie! Cum ai dat sfat celui fără înțelepciune și ai arătat din belșug cunoștința sănătoasă? Cui ai rostit tu vorbe? Și a cui suflare a ieșit din tine? Umbrele tremură sub ape și sub locuitorii lor. Șeolul este gol înaintea lui și Pierzarea fără acoperiș. El întinde miazănoaptea asupra golului, spânzură pământul pe nimic. El leagă apele în norii săi cei groși și norul nu se rupe sub ele. El acoperă fața scaunului său de domnie și întinde norul său peste el. El a tras un hotar peste fața apelor, până la hotarele luminii și întunericului. Stâlpii cerurilor se cutremură și se înspăimântă la mustrarea lui. Prin tăria sa tulbură marea și prin priceperea sa sfărâmă pe Rahab. Prin Duhul său cerurile sunt o frumusețe; mâna sa a străpuns șarpele cel iute. Iată, acestea sunt doar marginile căilor sale și ce șoaptă mică auzim despre el! Și tunetul tăriei sale cine‐l poate înțelege? Și Iov și‐a urmat pilda și a zis: Viu este Dumnezeu care mi‐a înlăturat dreptul și Cel Atotputernic care mi‐a amărât sufletul: Cât este încă suflare în mine și duhul lui Dumnezeu în nările mele, buzele mele nu vor vorbi nedreptate, nici limba mea nu va spune înșelăciune. Departe de mine să vă îndreptățesc! Până voi muri nu voi da laoparte nevinovăția mea de la mine; țin tare la dreptatea mea și n‐o las; inima mea nu mă va osândi în niciuna din zilele mele. Fie vrăjmașul meu ca cel rău și cel ce se scoală împotriva mea ca cel nedrept! Căci care este nădejdea celui nelegiuit deși capătă câștig, când îi ia Dumnezeu sufletul? Oare va asculta Dumnezeu strigătul lui, când va veni strâmtorarea peste el? Se va desfăta el în Cel Atotputernic și va chema el pe Dumnezeu în toate vremurile? Vă voi învăța cu privire la mâna lui Dumnezeu; nu vă voi ascunde ceea ce este la Cel Atotputernic. Iată, toți ați văzut; de ce deci ați ajuns cu totul deșerți? Aceasta este partea omului celui rău de la Dumnezeu și partea de moștenire a apăsătorilor pe care o primesc de la Cel Atotputernic: Dacă i se înmulțesc copiii, este pentru sabie și odraslele lui nu se vor sătura de pâine. Rămășița lui va fi înmormântată în moarte și văduvele lui nu se vor boci. Chiar de va îngrămădi argint ca pulberea și va pregăti veșminte ca lutul; el le va pregăti, dar dreptul le va îmbrăca și cel nevinovat va împărți argintul. El zidește o casă ca molia și ca o colibă pe care o face paznicul viilor. Se culcă bogat, dar nu va fi adăugat; își deschide ochii și nu este. Îl ajung spaimele ca apele. O furtună îl fură noaptea. Îl ridică vântul de răsărit și pleacă și‐l mătură din locul său. Căci Dumnezeu aruncă săgeți asupra lui și nu‐l cruță; ar vrea să fugă din mâna lui. Oamenii vor bate din palme la el și îl vor șuiera din locul său. Negreșit este o vână pentru argint și un loc pentru aur pe unde‐l strecoară. Fierul se scoate din pământ și arama este topită din piatră. Omul pune capăt întunericului și cercetează până la marginea cea mai depărtată pietrele întunericului des și a umbrei morții. El sapă o fântână departe de cei ce locuiesc; sunt uitați de picior; se agață departe de oameni, se clatină încoace și încolo. Pământul, din el iese pâinea și dedesubt este întors ca de foc. Pietrele lui sunt locul safirului și are pulbere de aur. E o cărare pe care șoimul n‐o cunoaște și ochiul vulturului n‐a văzut‐o. Fiii mândriei n‐au călcat‐o și leul fioros n‐a trecut pe ea. Omul își întinde mâna pe stânca de cremene, răstoarnă munții din rădăcinile lor. Taie canale între stânci și ochiul său vede orice lucru de preț. Stăvilește râurile ca să nu picure și scoate la lumină lucrul ascuns. Dar unde se va afla înțelepciunea? Și unde este locul priceperii? Omul nu‐i cunoaște prețul și nu se află în pământul celor vii. Adâncul zice: Nu este în mine. Și marea zice: Nu este la mine. Nu se poate căpăta pentru aur și nici argintul nu se cumpănește drept preț pentru ea. Ea nu se schimbă pe aurul din Ofir, pe onixul cel de preț, nici pe safir. Aurul și sticla nu se pot asemăna cu ea; nu se schimbă pe scumpeturi de aur ales. Nici nu se va face pomenire de mărgean și de cristal; da, prețul înțelepciunii este mai pe sus de rubine. Topazul Etiopiei nu se va asemăna cu ea și nu se va cumpăni cu aurul curat. De unde vine deci înțelepciunea? Și unde este locul priceperii? Întrucât este ascunsă de ochii tuturor celor vii și tăinuită de păsările cerurilor. Pierzarea și moartea zic: am auzit vestea ei cu urechile noastre. Dumnezeu îi pricepe calea și‐i cunoaște locul. Căci el se uită până la marginile pământului și vede sub toate cerurile. Când a dat o greutate vântului și când a măsurat apele cu măsură, când a făcut o lege ploii și o cale fulgerului tunetului: atunci a văzut‐o și a spus‐o; a statornicit‐o și a cercetat‐o. Și a zis omului: Iată, frica Domnului, aceasta este înțelepciune și ferirea de rău este pricepere! Și Iov și‐a urmat pilda și a zis: O, de aș fi ca în lunile trecute și în zilele când veghea Dumnezeu asupra mea; când candela lui lucea asupra capului meu și umblam cu lumina lui prin întuneric; cum eram în zilele toamnei mele, când prietenia lui Dumnezeu era peste cortul meu; când Cel Atotputernic era încă cu mine și copiii mei în jurul meu; când pașii mei erau spălați cu unt și stânca îmi vărsa pâraie de untdelemn! Când ieșeam la poartă la cetate, când îmi pregăteam scaunul în uliță, tinerii mă vedeau și se ascundeau și bătrânii se sculau și stăteau în picioare; mai marii își opreau vorba și își puneau mâna pe gură; glasul fruntașilor amuțea și limba li se lipea de cerul gurii. Căci urechea mă auzea și mă binecuvânta și ochiul mă vedea și mărturisea pentru mine; căci scăpam pe săracii care strigau și pe orfanul care era fără ajutor. Binecuvântarea celui ce era să fie pierdut venea peste mine și inima văduvei o făceam să cânte de bucurie. Mă îmbrăcam cu dreptatea și ea mă înveșmânta ca o manta și cunună în judecata mea. Orbului îi eram ochi și ologului picior; celor nevoiași le eram tată și cercetam pricina celui necunoscut. Și sfărâmam dinții mari ai celui nedrept și smulgeam prada din dinții lui. Și ziceam: Voi muri lângă cuibul meu și îmi voi înmulți zilele ca nisipul. Rădăcina mea este deschisă la ape, și roua stă toată noaptea pe ramura mea. Slava mea este proaspătă în mine și arcul meu se înnoiește în mâna mea. Oamenii mă ascultau și așteptau și tăceau să audă sfatul meu. După cuvintele mele nu mai vorbeau și cuvintele mele picurau asupra lor. Și mă așteptau ca pe ploaie și își deschideau gura larg ca la ploaia târzie. Când le zâmbeam nu credeau și nu tulburau lumina feței mele. Alegeam drumul lor și ședeam în capul lor și locuiam ca un împărat în mijlocul oștirii, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc. Dar acum râd de mine cei ce sunt mai tineri decât mine, pe ai căror părinți nu‐i socoteam vrednici să fie puși alături cu câinii turmei mele. Și la ce mi‐ar fi folosit puterea mâinilor lor? oameni din care s‐a pierdut vlaga. Sfrijiți de lipsă și foame, ei rod în ogoarele uscate, de mult sleite și pustiite. Ei smulg loboda prin tufișuri și rădăcinile de ienupăr sunt pâinea lor! Sunt alungați din mijlocul oamenilor; strigă după ei ca după un hoț. Locuiesc în văi înspăimântătoare, în găurile pământului și ale stâncilor. Zbiară în tufișuri și se strâng sub mărăcini: Copii ai celor fără minte, da, copii ai oamenilor de niciun nume au fost biciuiți din țară. Și acum eu am ajuns cântecul lor și de vorba lor. Mă urăsc, stau departe de mine și nu se sfiesc să mă scuipe în față. Căci el mi‐a dezlegat chinga și m‐a mâhnit și ei au aruncat frâul înaintea mea. O ploditură se ridică la dreapta mea; îmi împing laoparte picioarele și își pregătesc împotriva mea căile de pierzare; îmi strică și cărarea și‐mi pregătesc nenorocirea, oameni care n‐au niciun ajutor; ei vin ca printr‐o spărtură mare, se rostogolesc cu vuiet asupra mea. Spaimele se întorc peste mine, îmi spulberă cinstea ca vântul și fericirea mea a trecut ca norul. Și acum mi se varsă sufletul peste mine: m‐au apucat zile de întristare. Noaptea îmi sunt străpunse oasele din mine și durerile ce mă rod n‐au astâmpăr; mi s‐a schimbat haina prin puterea lor cea mare; mă strâng ca gulerul cămășii mele. El m‐a aruncat în noroi și am ajuns ca pulberea și cenușa. Strig către tine și nu‐mi răspunzi; stau și te uiți la mine! Te‐ai făcut nemilos cu mine; mă prigonești cu tăria mânii tale. Mă ridici pe vânt, mă faci să călăresc pe el, și mă topești în furtună. Căci știu că mă duci la moarte și la casa hotărâtă tuturor celor vii. Totuși, nu‐și întinde oare cineva mâna în căderea sa? Sau nu strigă după ajutor în nenorocirea sa? Oare n‐am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu era întristat sufletul meu pentru cel nevoiaș? Așteptam bine și a venit răul; așteptam lumina și a venit întunericul. Îmi fierb măruntaiele și nu se odihnesc; zile de întristare au venit peste mine. Umblu înnegrit, dar nu de soare; mă scol în adunare și strig după ajutor. Sunt frate cu șacalii și tovarăș cu struții. Mi s‐a înnegrit pielea și a căzut de pe mine și mi s‐au ars oasele de arșiță. De aceea harfa mea s‐a prefăcut în jale și cavalul meu în glasul celor ce plâng. Am făcut legământ cu ochii mei! Deci cum m‐aș fi uitat la o fecioară? Căci care este partea de la Dumnezeu de sus și moștenirea de la Cel Atotputernic din înălțime? Oare nu este nenorocire pentru cel nedrept și prăpăd pentru lucrătorii nelegiuirii? Oare nu vede el căile mele și nu‐mi numără el toți pașii? Dacă am umblat cu neadevăr și mi s‐a grăbit piciorul să înșele, să fiu cumpănit în cumpăna dreaptă și Dumnezeu va cunoaște nevinovăția mea! Dacă mi s‐a abătut pasul din cale și mi‐a umblat inima după ochii mei și dacă s‐a lipit vreo pată de mâinile mele: atunci eu să semăn și altul să mănânce; și venitul ogorului meu să fie dezrădăcinat. Dacă mi‐a fost amăgită inima spre vreo femeie și am pândit la ușa aproapelui meu: atunci nevasta mea să macine pentru un altul și alții să se plece peste ea! Căci ar fi o faptă de rușine; da, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători: Căci este un foc care mistuie până la pierzare și ar dezrădăcina tot venitul meu. Dacă aș fi nesocotit pricina slujitorului meu sau a slujnicii mele când se certau cu mine: ce voi face când se va scula Dumnezeu? Și când cercetează el ce voi răspunde? Cel ce m‐a făcut pe mine în pântece nu l‐a făcut oare și pe el? Și nu ne‐a pregătit unul și același în pântece? Dacă am oprit pe săraci de la dorința lor sau am lăsat să lâncezească ochii văduvei; dacă mi‐am mâncat singur bucata și n‐a mâncat și orfanul din ea; da, din tinerețea mea el a crescut la mine ca la un tată; și din pântecele mamei mele am călăuzit pe văduvă;… dacă am văzut pe cineva pierzându‐se din lipsă de îmbrăcăminte și că cel nevoiaș n‐avea învelitoare; dacă nu m‐au binecuvântat coapsele lui și dacă n‐a fost încălzit cu lâna oilor mele; dacă mi‐am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că vedeam ajutorul meu la poartă: atunci să‐mi cadă umărul din spată și să mi se rupă brațul din os. Căci nenorocirea de la Dumnezeu mi‐era o groază și înaintea măreției lui nu puteam nimic. Dacă mi‐am făcut aurul nădejdea mea, sau dacă am zis aurului celui mai curat: Tu ești încrederea mea! Dacă m‐am bucurat pentru că averea îmi era mare, pentru că mâna mea câștigase mult; dacă m‐am uitat la soare când lumina și la lună umblând în strălucire; și inima mea s‐a înșelat în ascuns și gura mea a sărutat mâna mea; și aceasta ar fi o nelegiuire de pedepsit de judecători, căci aș fi mințit Dumnezeului care este sus;… dacă m‐am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura și m‐am înălțat când l‐a găsit răul, (da, n‐am dat voie cerului gurii mele să păcătuiască, cerând cu blestem sufletul lui;) dacă n‐au zis oamenii cortului meu: Cine poate găsi vreunul care nu s‐a săturat din carnea lui! Străinul deloc n‐a mas pe uliță, ci am deschis călătorului ușile mele; dacă mi‐am acoperit ca Adam fărădelegile mele, ascunzându‐mi în sân nelegiuirea mea; pentru că mă temeam de marea mulțime și mă îngrozea disprețul familiilor, așa că am tăcut și n‐am ieșit afară din ușă. — O, de aș avea pe cineva să mă audă! (Iată iscălitura mea! Să‐mi răspundă Cel Atotputernic;) și să am cartea pe care a scris‐o potrivnicul meu. Negreșit, aș purta‐o pe umărul meu, mi‐aș lega‐o ca o cunună. I‐aș spune numărul pașilor mei; ca un domn m‐aș apropia de el. Dacă strigă împotriva mea ogorul meu și dacă plâng brazdele lui împreună; dacă i‐am mâncat roada lui fără plată și dacă am făcut pe stăpânii lui să‐și piardă sufletul; să‐mi răsară spini în loc de grâu și neghină în loc de orz! Cuvintele lui Iov s‐au sfârșit. Și acești trei bărbați au încetat să răspundă lui Iov, căci el era drept în ochii săi. Atunci s‐a aprins mânia lui Elihu fiul lui Baracheel, Buzitul, din familia lui Ram: mânia lui s‐a aprins împotriva lui Iov fiindcă se îndreptățea pe sine mai degrabă decât pe Dumnezeu. Mânia lui s‐a aprins și împotriva celor trei prieteni ai săi pentru că nu găseau ce să răspundă și totuși osândeau pe Iov. Și Elihu a așteptat pe Iov cu cuvintele, căci ei erau mai bătrâni în zile decât el. Și Elihu a văzut că nu era răspuns în gura celor trei bărbați și mânia lui s‐a aprins. Și Elihu fiul lui Baracheel, Buzitul, a răspuns și a zis: Eu sunt tânăr de zile și voi foarte bătrâni. De aceea m‐am temut și m‐am ferit să vă spun părerea mea. Am zis: Să vorbească zilele și mulțimea anilor să ne învețe înțelepciunea. Dar este un duh în om și suflarea Celui Atotputernic le dă pricepere. Nu cei mari sunt înțelepți și nu cei bătrâni înțeleg judecata! Drept aceea am zis: Ascultați‐mă; îmi voi spune și eu părerea. Iată am așteptat cuvintele voastre; am plecat urechea la dovezile voastre în timp ce ați cercetat ce să spuneți. Da, am luat seama la voi și, iată, nimeni din voi n‐a fost care să fi încredințat pe Iov sau care să fi răspuns cuvintelor lui. Să nu ziceți: Am găsit înțelepciune; Dumnezeu îl poate birui, nu omul; căci nu și‐a îndreptat cuvintele spre mine și eu nu‐i voi răspunde cu cuvintele voastre. Ei sunt uimiți, nu mai răspund; cuvântul s‐a depărtat de ei. Și voi aștepta oare pentru că ei nu mai vorbesc, pentru că stau liniștiți și nu mai răspund? Voi răspunde și eu din parte‐mi, îmi voi spune și eu părerea. Căci sunt plin de cuvinte, mă silește duhul înăuntrul meu. Iată, pântecele meu este ca vinul care n‐are răsuflătoare; gata să plesnească întocmai ca niște burdufuri noi. Voi vorbi și mă voi ușura; îmi voi deschide buzele și voi răspunde. Vă rog, nu voi căuta fața niciunuia și nu voi linguși pe niciunul. Căci nu știu linguși: altfel într‐o clipeală m‐ar lua Făcătorul meu! Dar cu adevărat, Iov, rogu‐te, ascultă vorbele mele și pleacă urechea la toate cuvintele mele. Iată, acum mi‐am deschis gura; limba a vorbit în cerul gurii mele. Cuvintele mele vor arăta dreptatea inimii mele și buzele mele vor mărturisi deschis ce știu ele. Duhul lui Dumnezeu m‐a făcut și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață. Răspunde‐mi dacă poți; rânduiește‐te înaintea mea, fii gata! Iată, eu sunt înaintea lui Dumnezeu ca și tine: și eu sunt făcut din lut. Iată, frica de mine nu te va înspăimânta, nici greutatea mea nu va apăsa peste tine. Da, ai vorbit în auzul meu și am auzit glasul cuvintelor tale, zicând: Sunt curat, fără călcare de lege; sunt nevinovat și nu este nicio nelegiuire în mine. Iată, el găsește prilejuri împotriva mea și mă socoate vrăjmaș al său. Îmi pune picioarele în butuci, îmi pândește toate cărările. Iată, îți voi răspunde, în aceasta nu ești drept; căci Dumnezeu este mai mare decât omul. De ce te lupți împotriva lui? Căci el nu dă seamă de niciuna din faptele sale. Căci Dumnezeu vorbește o dată și de două ori, deși omul nu ia seamă. Într‐un vis, într‐o vedenie de noapte, când cade somn adânc peste oameni, în ațipiri pe pat, atunci descoperă urechile oamenilor și le pecetluiește învățătura, ca să întoarcă pe om de la gândul său și să ascundă mândria de la om; el îi oprește sufletul de la groapă și viața de la pieirea prin sabie. El este mustrat și cu durere pe patul său și cu luptă necurmată în oasele lui: și vieții sale îi e greață de pâine; și sufletului său de mâncarea aleasă. Îi piere carnea de nu se vede; și oasele lui care nu se vedeau, se arată. Da, sufletul său se apropie de groapă și viața lui de pierzători. Dacă se află pentru el un înger, un tâlcuitor, unul din o mie ca să arate omului ce este drept pentru el; el se îndură de el și zice: Scapă‐l să nu se pogoare în groapă, am găsit un preț de răscumpărare. Carnea lui va fi mai fragedă decât a unui copil; el se întoarce la zilele tinereței sale. Se roagă lui Dumnezeu și Dumnezeu îi este binevoitor; și îi vede fața cu veselie și Dumnezeu întoarce omului dreptatea sa. Cântă înaintea oamenilor și zice: Am păcătuit și am sucit ce era drept și nu mi‐a răsplătit. El mi‐a răscumpărat sufletul ca să nu meargă în groapă și viața mea va vedea lumina. Iată, toate acestea le face Dumnezeu de două, de trei ori, cu omul, ca să‐i abată sufletul de la groapă, ca să fie luminat cu lumina celor vii. Ia aminte, Iov, ascultă‐mă! Taci și voi vorbi. Dacă ai ceva de spus, răspunde‐mi: vorbește, căci doresc să te îndreptățesc. Dacă nu, ascultă‐mă, taci și te voi învăța înțelepciune. Și Elihu a răspuns și a zis: Ascultați, înțelepților, cuvintele mele; și voi care aveți cunoștință plecați urechea! Căci urechea încearcă cuvintele cum gustă cerul gurii bucatele. Să alegem pentru noi ce este drept și să cunoaștem între noi ce este bun! Căci Iov a zis: Sunt drept și Dumnezeu mi‐a luat dreptul: cu tot dreptul meu, sunt socotit mincinos! Rana mea este fără leac, deși sunt fără călcare de lege. Care om ca Iov bea batjocura ca apa? Care se însoțește cu lucrătorii nelegiuirii și umblă cu oamenii cei răi! Căci a zis: Nimic nu folosește omului că se desfătează în Dumnezeu. Deci, ascultați‐mă, voi bărbați ai priceperii: departe de Dumnezeu să facă răutate și de Cel Atotputernic să săvârșească nelegiuirea. Căci fapta omului i‐o va da și va face pe fiecare om să afle după căile sale. Da, cu adevărat, Dumnezeu nu va face rău și Cel Atotputernic nu va suci judecata. Cine i‐a dat stăpânire asupra pământului? Și cine a pus toată lumea sub el? Dacă își pune inima pe om și va strânge la sine duhul și suflarea lui, toată carnea va pieri și omul se va întoarce în pulbere. Dacă ai pricepere acum, ascultă aceasta: Pleacă urechea la glasul cuvintelor mele! Va domni oare cel ce urăște dreptatea? Și vei osândi oare pe Cel Atotdrept? Se cuvine să zici unui împărat: Belial? Sau domnilor: Răilor! Cu cât mai puțin celui ce nu caută la fața mai marilor și nu privește pe bogat mai mult decât pe sărac! Căci toți sunt lucrarea mâinilor sale. Într‐o clipă ei mor; la miezul nopții poporul se zguduie și trece și cei puternici sunt luați fără mână de om. Căci ochii lui sunt asupra căilor omului și vede toți pașii lui. Nu este nici întuneric, nici umbră a morții, unde să se ascundă lucrătorii nelegiuirii. Căci el nu se gândește mult la om, ca să‐l aducă la judecată înaintea lui Dumnezeu. El fărâmă în bucăți pe cei puternici, fără cercetare și așază pe alții în locul lor. De aceea ia cunoștință de faptele lor și‐i răstoarnă noaptea și sunt sfărâmați. Îi lovește ca pe oamenii răi în fața privitorilor. Fiindcă s‐au abătut de pe urma lui și n‐au băgat în seamă toate căile sale: ca să facă să vină înaintea lui strigarea săracului și el a auzit strigarea celor necăjiți. Când dă el liniște, cine va osândi? Și când își ascunde el fața, cine‐l poate vedea? Fie că o face unui popor, fie unui singur om, deopotrivă: Ca să nu domnească omul nelegiuit și să înlăture cursele de la popor. Căci a zis oare cineva lui Dumnezeu: Am suferit, nu voi mai face rău. Ce nu văd, învață‐mă; dacă am făcut nelegiuire, nu voi mai face? Fi‐va răsplata lui după gândurile tale, ca s‐o lepezi? Căci tu trebuie să alegi și nu eu: spune deci ce știi! Bărbații cu pricepere îmi vor zice, da, orice om înțelept care mă aude: Iov vorbește fără cunoștință și cuvintele lui sunt fără înțelepciune. O, de ar fi Iov încercat până la capăt, căci a răspuns ca oamenii nelegiuiți. Căci adaugă răzvrătire la păcatul lui; bate din palme între noi și își înmulțește cuvintele împotriva lui Dumnezeu. Și Elihu a răspuns și a zis: Socotești tu că e dreptul tău acesta când zici: Sunt mai drept decât Dumnezeu, când zici: Ce‐ți folosește ea? Ce voi câștiga mai mult decât dacă aș fi păcătuit? Îți voi răspunde, ție și tovarășilor tăi cu tine. Uită‐te spre ceruri și vezi! Și privește norii care sunt mai înalți decât tine! Dacă ai păcătuit, ce faci împotriva lui? Și dacă ți se vor înmulți călcările de lege, ce‐i faci? Dacă ești drept, ce‐i dai lui? Sau ce primește el din mâna ta? Răutatea ta poate vătăma pe un om ca tine și dreptatea ta poate folosi fiului omului. Ei strigă de mulțimea apăsărilor, strigă după ajutor din pricina brațului celor puternici. Dar niciunul nu zice: Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care dă cântece noaptea, care ne învață mai mult decât pe vitele pământului și ne face mai înțelepți decât pe păsările cerurilor? Ei strigă acolo dar nimeni nu răspunde, din pricina mândriei oamenilor răi. Da, Dumnezeu nu va asculta deșertăciunea și Cel Atotputernic nu va căuta la ea. Cu cât mai puțin când zici că nu te uiți la el, pricina ta este înaintea lui și îl aștepți! Dar acum, fiindcă n‐a cercetat în mânia sa pe dată, nu cunoaște el multa lui semeție? Și Iov își deschide gura cu deșertăciune și îngrămădește la cuvinte fără cunoștință. Și Elihu a urmat și a zis: Așteaptă puțin și îți voi arăta, căci mai am încă cuvinte pentru Dumnezeu. Îmi voi lua cunoștința de departe și voi da dreptate Făcătorului meu. Căci în adevăr cuvintele mele nu sunt neadevărate; unul care este desăvârșit în cunoștință este cu tine. Iată, Dumnezeu este puternic și nu disprețuiește pe nimeni; este mare în tăria inimii. El nu păstrează viața celui rău, dar celor necăjiți le dă dreptul lor. El nu‐și trage ochii de la cel drept și acesta este cu împărații pe scaunul de domnie și îi spune să șadă în veac și sunt înălțați. Și când sunt ferecați cu lanțuri și prinși în funiile întristării, le arată lucrarea lor și greșelile lor cu care s‐au semețit. Le deschide și urechea spre învățătură și le zice să se întoarcă de la nelegiuire. Dacă ascultă și‐i slujesc, își vor trece zilele în fericire și anii în plăcere. Dar dacă n‐ascultă, vor pieri de sabie și vor muri fără cunoștință. Da, cei ce sunt nelegiuiți în inimă îngrămădesc mânie: nu strigă după ajutor când îi ferecă el. Sufletul lor moare în tinerețe și viața lor piere între cei necurați. El scapă pe cel necăjit în necazul său, și‐i deschide urechea în apăsare. Da, te‐ar fi scos și pe tine din gura apăsării la loc larg unde nu este strâmtoare și ce este pe masa ta ar fi plin de grăsime. Dar tu ești plin de judecata celui rău; judecata și dreptatea te apucă. Fiindcă este mânie, păzește‐te să nu te ridici prin pedeapsă și un mare preț de răscumpărare nu te va face să scapi de ea. Îți vor ajunge oare bogățiile tale ca să nu fii în necaz, sau toate încordările puterii? Nu dori noaptea, când popoarele se suie la locul lor. Păzește‐te, nu privi nelegiuirea: căci aceasta ai ales mai bine decât necazul. Iată, Dumnezeu lucrează cu măreție în puterea sa; cine este învățat ca el? Cine i‐a poruncit calea sa? Și cine zice: Tu ai făcut nedreptate? Adu‐ți aminte să înalți lucrarea lui pe care au cântat‐o oamenii. Toți oamenii o privesc; omul o vede de departe. Iată, Dumnezeu este mare și nu‐l cunoaștem. Numărul anilor săi este de nepătruns. Căci el trage în sus picăturile de apă, ele strecoară ploaia care ține de aburul său: pe care cerurile o toarnă, o picură asupra oamenilor din belșug. Da, poate pricepe cineva desfășurarea norilor, bubuitul cortului său? Iată, el întinde în juru‐i lumina sa și acoperă fundul mării. Căci prin aceasta judecă pe popoare, dă de mâncare din belșug. El își acoperă mâinile cu fulgerul și‐i poruncește să lovească semnul. Vuietul său îl vestește. Chiar și vitele îi prevestesc apropierea. Din pricina aceasta și inima mea tremură și se mișcă din locul ei. Ascultați vuietul glasului său și bubuitul ce iese din gura lui! Îl trimite prin toate cerurile și fulgerul lui până la marginile pământului. După el un glas mugește, tună cu glasul măreției sale și nu le oprește când se aude glasul său. Dumnezeu tună în chip minunat cu glasul său. El face lucruri mari pe care nu le putem cuprinde. Căci zice zăpezii: Cazi cu găleata pe pământ! Așa și ploii și ploilor cu șuvoi ale puterii sale. El pecetluiește mâna fiecărui om, ca toți oamenii pe care i‐a făcut să cunoască lucrarea sa. Atunci fiarele intră în culcușuri și rămân în peșterile lor. Din cămara de la miazăzi vine furtuna și din vânturile de la miazănoapte frigul. Prin suflarea lui Dumnezeu se dă gheața și lățimea apelor se strânge. Da, el încarcă norii cei groși cu umezeală, împrăștie norul fulgerului său: și este întors de jur împrejur sub călăuza sa, ca să facă orice le poruncește el peste fața pământului, fie că‐l face să vină spre mustrare, sau pentru țara sa, sau spre îndurare. Ascultă aceasta Iov: stai liniștit și pleacă urechea la lucrurile minunate ale lui Dumnezeu! Oare știi tu cum își pune Dumnezeu porunca peste ei și face să strălucească fulgerul său din norul său? Oare cunoști tu cumpănirile norilor, lucrările minunate ale celui ce este desăvârșit în cunoștință? Cum ți se încălzesc hainele, când dă odihnă pământului prin vântul de miazăzi? Poți tu întinde ca el cerurile care sunt tari ca o oglindă turnată? Învață‐ne, ce să‐i spunem? Nu putem rândui vorbirea din pricina întunericului nostru. I se va spune oare că voi vorbi? Sau ar dori oare omul să fie înghițit? Și acum oamenii nu văd lumina lucitoare care este în ceruri, dar trece vântul și le curăță. De la miazănoapte ne vine strălucirea de aur: o măreție înspăimântătoare este asupra lui Dumnezeu! Pe Cel Atotputernic nu‐l găsim. El este măreț în putere și în judecată și plin de dreptate, el nu va apăsa. De aceea oamenii se tem de el: El nu se uită la niciunul din cei înțelepți la inimă. Și Domnul a răspuns lui Iov din vârtejul de vânt și a zis: Cine este acesta care întunecă sfatul prin cuvinte fără cunoștință? Încinge acum coapsele ca un bărbat; căci te voi întreba și să‐mi spui! Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune dacă ai pricepere! Cine i‐a hotărât măsurile, dacă știi? Sau cine a întins sfoara peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i‐a pus piatra din unghi, când stelele dimineții cântau împreună și toți fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie? Și cine a închis marea cu porți când a spart ca și când ar fi ieșit din pântece? Când am făcut norii veșmântul ei și întunericul fașă pentru ea, și i‐am tras hotarul meu și am pus zăvoare și porți și am zis: Până aici să vii și nu mai departe și aici se va opri mândria valurilor tale? Ai poruncit tu dimineții de când zilele tale? Ai făcut zorile să‐și cunoască locul lor, ca să apuce de capetele pământului să fie scuturați cei răi de pe el? El se schimbă ca lutul sub pecete și toate ies ca un veșmânt și li se ia lumina celor răi și brațul înalt este frânt. Ai intrat tu în izvoarele mării? Sau ai umblat tu pe fundurile adâncului? Ți s‐au descoperit oare porțile morții? Sau ai văzut tu porțile umbrei morții? Ai cuprins tu lățimea pământului? Spune, dacă știi toate. Unde este calea către locașul luminii? Și unde este locuința întunericului? Ca să le iei la marginea lor și să deosebești cărările către casa lor? Tu cunoști, căci atunci erai născut și numărul zilelor tale este mare! Ai intrat tu în vistieriile zăpezii și ai văzut tu vistieriile grindinei pe care le‐am păstrat pentru vremea strâmtorării, pentru ziua de luptă și de război? Pe ce cale se împarte lumina sau se împrăștie vântul de răsărit peste pământ? Cine a descoperit un canal pentru șuvoaiele de apă și calea fulgerului tunetului, ca să plouă peste un pământ unde nu este nimic; peste pustiul unde nu este niciun om; ca să sature pământul pustiu și uscat și să facă să răsară iarbă fragedă? Are ploaia tată? Sau cine a născut picăturile de rouă? Din al cui pântece a ieșit gheața? Sau bruma cerului cine a născut‐o? Apele se ascund și se fac piatră și fața adâncului se leagă. Poți să legi ciorchina Pleiadelor? Sau să dezlegi legăturile Orionului? Poți să faci tu să iasă semnul zodiacului la vremea sa? Sau poți tu să povățuiești Ursa Mare cu fiii săi? Cunoști tu așezămintele cerurilor? Poți tu să întărești domnia lor pe pământ? Poți tu să‐ți ridici glasul către nori ca să te acopere mulțimea apei? Poți tu să trimiți fulgerele ca să plece și să‐ți zică: Iată‐ne? Cine a pus înțelepciune în rărunchi? Sau cine a dat pricepere minții? Cine numără norii prin înțelepciune? Și cine poate face să se verse burdufurile cerurilor, când se adună pulbere și se îngroașă și bulgării se prind împreună? Tu oare vânezi prada pentru leoaică? Sau potolești foamea leilor tineri când stau culcați în vizuinile lor și așteaptă pândind în culcuș? Cine dă corbului hrana sa, când puii săi strigă către Dumnezeu și rătăcesc din lipsă de mâncare? Știi tu vremea când nasc caprele sălbatice ale stâncilor? Poți să vezi tu fătatul cerboaicelor? Poți tu să numeri lunile pe care le împlinesc? Sau știi tu vremea fătatului lor? Ele se pleacă, își fată puii, își ușurează durerile. Puii lor se întăresc, cresc în câmp deschis; ies și nu se mai întorc. Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic? Și cine a dezlegat legăturile măgarului iute, căruia i‐am dat pustia drept casă și pământul sărat drept locuință? El își râde de vuietul cetății și n‐aude strigarea vizitiului. Șirul munților este pășunea sa și caută orice verdeață. Oare îți va lucra bivolul sălbatic de bunăvoie? Sau va rămâne el la ieslea ta? Poți tu să legi la brazdă bivolul sălbatic cu funia lui? Va grăpa el văile în urma ta? Te vei încrede tu în el fiindcă puterea lui este mare? Și‐i vei lăsa tu lui munca ta? Te vei lăsa tu pe el pentru căratul seminței tale și va strânge el grâul din aria tu? Aripa struțoaicei se clatină cu mândrie, dar sunt ele oare penele și penișul berzei? Căci ea își lasă ouăle pe pământ și le încălzește în țărînă, și uită că piciorul le poate strivi și că fiarele câmpului le pot călca. Este aspră cu puii săi ca și cum n‐ar fi ai ei; chiar dacă i‐ar fi deșartă osteneala, este fără frică. Pentru că Dumnezeu a făcut‐o să uite înțelepciunea și nu i‐a dat pricepere. Când se ridică în înălțime, râde de cal și de călărețul său. Tu ai dat oare putere calului? Tu i‐ai îmbrăcat gâtul cu coama care se clatină? Tu l‐ai făcut să sară ca lăcusta? Slava nechezatului său este grozavă. Scurmă pământul în vale și se bucură de puterea sa; se repede asupra celor înarmați. Își râde de frică și nu se înspăimântă; nu dă îndărăt înaintea sabiei. Șuieră săgeata împotriva lui, sulița și lancea lucitoare. Mănâncă pământul cu furie și mânie și n‐are astâmpăr când sună glasul trâmbiței. Ori de câte ori sună trâmbița, el zice: Ha! ha! și miroase lupta de departe, tunetul mai marilor și strigătul. Oare prin înțelepciunea ta zboară coroiul și își întinde aripile către miazăzi? Oare din porunca ta se ridică vulturul și își face cuibul pe înălțime? El locuiește pe stânci și mâne acolo în dintele stâncilor și pe locuri tari. De acolo pândește prada; ochii săi o văd de departe. Puii săi de asemenea sorb sânge și unde sunt cei uciși, acolo este și el. Și Domnul a răspuns și a zis lui Iov: Cel ce pălăvrăgește se va certa oare cu Cel Atotputernic? Cel ce mustră pe Dumnezeu să răspundă! Atunci Iov a răspuns Domnului și a zis: Iată, sunt prea mic; ce să‐ți răspund? Îmi pun mâna la gură! Am vorbit odată și nu voi răspunde; ba de două ori, dar nu voi mai adăuga. Atunci Domnul a răspuns lui Iov din vârtejul de vânt și a zis: Încinge‐ți acum coapsele ca un bărbat. Eu te voi întreba și tu spune‐mi! Vrei oare să‐mi frângi judecata? Vrei să mă osândești ca să fii îndreptățit? Sau ai tu braț ca al lui Dumnezeu? Și poți tu să tuni cu un glas ca el? Împodobește‐te acum cu măreție și vrednicie; și îmbracă‐te cu cinste și strălucire! Varsă‐ți valurile mâniei și privește pe toți cei mândri și coboară‐i. Privește pe toți cei mândri și smerește‐i; și calcă pe cei răi unde stau. Ascunde‐i pe toți în pulbere, leagă‐le fețele într‐un loc ascuns! Atunci voi mărturisi și eu despre tine că dreapta ta poate să te mântuiască. Iată hipopotamul pe care l‐am făcut cu tine; mănâncă iarbă ca un bou. Vezi, puterea lui este în coapsele lui și tăria lui este în mușchii pântecelui lui. El își mișcă coada ca un cedru și vinele coapselor lui sunt întrețesute. Oasele lui sunt țevi de aramă și mădularele lui drugi de fier. El este începutul căilor lui Dumnezeu: Făcătorul său i‐a dat sabia sa. Da, munții îi aduc hrană, unde se joacă toate fiarele câmpului. Se culcă sub desișul lotusului în culcușul trestiei și mocirlei. Desișurile lotusului îl acoperă cu umbra lor, sălciile pârâului îl înconjoară. Iată, dacă se umflă râul, el nu tremură: stă liniștit chiar dacă Iordanul s‐ar umfla până la gura lui. Îl va lua cineva când stă de veghe sau să‐i străpungă nasul cu capcana? Poți tu să tragi Leviatanul cu o undiță? Sau să‐i apeși în jos limba cu o funie? Poți tu să pui o papură în nările lui? Sau să‐i străpungi falca cu cârligul? Îți va face el multe cereri? Sau îți va vorbi el vorbe blânde? Va face el legământ cu tine ca să‐l iei slujitor în veac? Te vei juca tu cu el ca și cu o pasăre? Sau îl vei lega tu pentru copilele tale? Vor face cetele de pescari negustorie cu el? Îl vor împărți oare între negustori? Îi vei umple tu pielea cu țepușe de fier sau capul cu ostia pescarilor? Pune‐ți mâna pe el: ține minte lupta și nu mai face așa. Iată, nădejdea lui este în zădar. Nu va fi aruncat jos cineva oare numai la privirea lui? Nimeni nu este îndrăzneț ca să‐l întărâte. Deci cine va putea sta înaintea mea? Cine mi‐a dat întâi ca să‐i plătesc înapoi? Tot sub toate cerurile este al meu! Nu voi tăcea cu privire la mădularele lui, nici cu privire la puterea lui cea tare, nici cu privire la frumusețea armăturii sale. Cine poate dezveli fața veșmântului său? Cine va veni înăuntrul frâului său îndoit? Cine poate deschide ușile feței lui? De jur împrejurul dinților lui este groază. Rândurile zalelor lui sunt mândria lui, închise împreună ca și cu o pecete strânsă. Se țin una de alta așa că aerul nu le străbate. Sunt lipite una de alta, sunt prinse împreună și nu se desprind. Strănuturile lui fac să lucească lumină și ochii lui sunt ca geana zorilor. Din gura lui izbucnesc flăcări și sar scântei de foc. Din nările lui iese fum ca dintr‐o oală fierbinte și din papura ce arde. Suflarea lui aprinde cărbuni și o flacără iese din gura lui. În grumazul lui locuiește tăria și groaza joacă înaintea lui. Mușchii lui cărnoși sunt lipiți împreună, stau ca turnați pe el, nu se pot clinti. Inima lui este tare ca o piatră; da, tare ca piatra stătătoare de moară. Când se ridică el, vitejii se tem, își ies din fire de spaimă. Caută cineva a‐l lovi cu sabie, ea nu‐l prinde; nici sulița, nici săgeata, nici pavăza. Pentru el fierul este pai și arama lemn putred. Săgeata nu‐l face să fugă; pietrele praștiilor se prefac în pleavă înainte‐i. Ghioaga este pleavă pentru el și râde de zgomotul suliței. Părțile de dedesubt ale lui sunt ca țesuturi ascuțite; parcă întinde o grapă în noroi. Face să clocotească adâncul ca o oală și face marea ca o oală de unsoare! El face să strălucească o cărare după el; adâncul pare cărunt de bătrânețe. Nimic nu i se aseamănă pe pământ: este făcut fără frică. Privește orice este înalt: este împărat peste toți fiii mândriei. Atunci Iov a răspuns Domnului și a zis: Știu că poți face toate și că nicio hotărâre a ta nu se poate opri. Cine este acela care ascunde sfatul fără cunoștință? De aceea am rostit ce nu înțelegeam, lucruri prea minunate pentru mine, pe care nu le cunoșteam. Ascultă, te rog, și voi vorbi. Te voi întreba și spune‐mi! Auzisem de tine, cu auzul urechilor mele, dar acum ochiul meu te vede. De aceea mi‐e scârbă de mine și mă pocăiesc în pulbere și cenușă. Și a fost așa: după ce a vorbit Domnul aceste cuvinte către Iov, Domnul a zis lui Elifaz Temanitul: Mânia mea s‐a aprins împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, căci n‐ați vorbit lucrul care este drept de mine, ca robul meu Iov. Și acum luați‐vă șapte tauri și șapte berbeci și mergeți la robul meu Iov și aduceți o ardere de tot pentru voi și robul meu Iov se va ruga pentru voi, căci pe el îl voi primi, ca să nu vă fac după nebunia voastră; căci n‐ați vorbit de mine lucrul care este drept, ca robul meu Iov. Și Elifaz Temanitul și Bildad Șuahitul, Țofar Naamatitul, s‐au dus și au făcut cum le zisese Domnul: și Domnul a primit pe Iov. Și Domnul a întors robia lui Iov când s‐a rugat pentru prietenii săi și Domnul a dat îndoit lui Iov ce avusese înainte. Și au venit la el toți frații săi și toate surorile lui și toți cei ce fuseseră din cunoscuții săi mai înainte și au mâncat pâine cu el în casa lui și l‐au compătimit și l‐au mângâiat de tot răul pe care‐l adusese Domnul peste el: și i‐a dat fiecare câte un chesita și fiecare un inel de aur. Și Domnul a binecuvântat mai mult sfârșitul lui Iov decât începutul lui: și a avut patrusprezece mii de oi și șase mii de cămile; și o mie de perechi de boi, și o mie de măgărițe. Și a avut șapte fii și trei fete. Și a pus numele uneia Iemina și numele celei de a doua Cheția și numele celei de a treia Cheren‐Hapuc. Și în toată țara nu se aflau femei așa de frumoase ca fetele lui Iov: și tatăl lor le‐a dat o moștenire între frații lor. Și Iov a trăit după aceasta o sută patruzeci de ani și a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi, patru neamuri. Și Iov a murit bătrân și sătul de zile. Ferice de bărbatul care nu umblă în sfatul celor răi și nu stă pe calea păcătoșilor și nu șade în scaunul batjocoritorilor. Ci plăcerea lui este în Legea Domnului și cugetă în Legea lui zi și noapte. Și el va fi ca un pom sădit lângă pâraie de ape, care își dă rodul la vremea sa și a cărui frunză nu se veștejește și tot ce face va propăși. Nu așa sunt cei răi: ci sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. De aceea cei răi nu se vor putea ține la judecată, nici păcătoșii în obștea drepților. Căci Domnul cunoaște calea drepților, dar calea celor răi se va pierde. De ce se îmbulzesc cu zarvă neamurile și popoarele cugetă deșertăciune? Împărații pământului se scoală și mai marii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului său zicând: Să rupem legăturile lor și să lepădăm de la noi funiile lor. Cel ce locuiește în ceruri va râde, Domnul își va bate joc de ei. Atunci le va vorbi în mânia sa și‐i va înspăimânta în aprinderea sa. Și eu am uns pe împăratul meu peste Sion, muntele sfințeniei mele. Voi vesti hotărârea: Domnul mi‐a zis: Tu ești Fiul meu, astăzi te‐am născut. Cere de la mine și‐ți voi da neamurile drept moștenire și marginile pământului drept stăpânire. Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier, le vei sfărâma ca vasele olarului. Și acum înțelepțiți‐vă împăraților, învățați‐vă, judecători ai pământului. Slujiți Domnului cu frică și bucurați‐vă cu cutremur! Sărutați pe Fiul, ca să nu se mânie și să fiți pierduți pe cale, căci mânia lui se va aprinde curând. Ferice de toți care își pun încrederea în el. Doamne, cât de mulți sunt potrivnicii mei! Mulți se scoală împotriva mea. Mulți zic despre sufletul meu: pentru el nu este mântuire în Dumnezeu.. Dar tu, Doamne, ești scut în jurul meu, slava mea și cel ce înalță capul meu. Cu glasul meu strig către Domnul și el îmi va răspunde din muntele sfințeniei sale.. M‐am culcat și am dormit; m‐am deșteptat, căci Domnul mă sprijină. Nu mă voi teme de zecile de mii ale poporului, care s‐au înșiruit împotriva mea, de jur împrejur. Scoală‐te, Doamne; mântuiește‐mă, Dumnezeul meu, căci tu ai bătut peste fălci pe toți vrăjmașii mei; ai zdrobit dinții celor răi. A Domnului este mântuirea: Binecuvântarea ta fie peste poporul tău.. Răspunde‐mi când strig, Dumnezeul dreptății mele! M‐ai scos la loc larg în strâmtorare. Îndură‐te de mine și auzi rugăciunea mea! Fii ai oamenilor! Până când va fi spre batjocură slava mea? Până când veți iubi deșertăciunea și veți căuta minciuna?. Dar să știți că Domnul și‐a ales pe cel cuvios; Domnul va auzi când voi striga către el. Cutremurați‐vă și nu păcătuiți, cugetați în inimile voastre pe patul vostru și tăceți.. Jertfiți jerfe de dreptate și încredeți‐vă în Domnul. Mulți zic: Cine ne va arăta vreun bine? Înalță peste noi lumina feței tale, Doamne! Tu ai pus veselie în inima mea mai mult decât în vremea când grâul și mustul lor erau în belșug. Mă voi culca și voi dormi în pace, căci numai tu, Doamne, mă faci să locuiesc la adăpost. Pleacă urechea, Doamne, la cuvintele mele și ia aminte la cugetarea mea. Ascultă glasul strigării mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu, căci mă rog ție. Doamne, dimineața vei auzi glasul meu; dimineața mă voi îndrepta spre tine și te voi aștepta. Căci tu nu ești un Dumnezeu căruia să‐i placă răutatea. Cel rău nu va locui cu tine. Cei trufași nu vor sta înaintea ochilor tăi. Tu urăști pe toți lucrătorii nelegiuirii. Tu vei pierde pe cei ce vorbesc minciuni: Domnul urăște pe bărbatul de sânge și înșelător. Dar eu, în mulțimea îndurării tale, voi intra în casa ta, mă voi închina spre Templul sfințeniei tale în frica ta. Doamne, povățuiește‐mă în dreptatea ta din pricina vrăjmașilor mei. Netezește calea ta înaintea mea. Căci nu este credincioșie în gura lor; lăuntrul lor este însăși stricăciunea. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; cu limba lor lingușesc. Pedepsește‐i, Dumnezeule, să cadă prin sfaturile lor; izgonește‐i în mulțimea fărădelegilor lor, căci s‐au răsculat împotriva ta. Și toți cei ce își pun încrederea în tine se vor bucura, se vor veseli în veac, căci tu îi aperi; și cei ce iubesc numele tău se vor bucura în tine. Căci tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, îl vei acoperi cu bunavoință ca și cu un scut. Doamne, nu mă mustra în mânia ta și nu mă pedepsi în urgia ta. Îndură‐te de mine, Doamne, căci sunt veștejit. Vindecă‐mă, Doamne, căci mi s‐au tulburat oasele. Sufletul meu este foarte tulburat și el: și tu, Doamne, până când? Întoarce‐te, Doamne, izbăvește‐mi sufletul; mântuiește‐mă, pentru îndurarea ta. Căci în moarte nu este aducere aminte de tine. În Șeol cine îți va aduce mulțumiri? Sunt trudit de suspinarea mea; în fiecare noapte îmi scald patul, îmi moi așternutul cu lacrimile mele. Ochiul meu se topește de mâhnire; îmbătrânește din pricina tuturor potrivnicilor mei. Depărtați‐vă de la mine, toți lucrătorii nelegiurii! Căci Domnul a auzit glasul plângerii mele. Domnul a auzit cererea mea; Domnul primește rugăciunea mea. Toți vrăjmașii mei se vor rușina și vor fi foarte tulburați; vor da înapoi, într‐o clipă vor fi rușinați. Doamne Dumnezeul meu, în tine mi‐am pus încrederea; mântuiește‐mă de toți cei ce mă urmăresc și izbăvește‐mă; Ca să nu‐mi sfâșie ca un leu sufletul, făcându‐l bucăți, fără să fie cine să izbăvească. Doamne Dumnezeul meu, dacă am făcut aceasta; dacă este nelegiuire în mâinile mele; dacă am răsplătit cu rău celui ce era în pace cu mine (da, am scăpat pe cel ce îmi era potrivnic, fără cuvânt) să‐mi urmărească vrăjmașul sufletul și să‐l ajungă; da, să calce la pământ viața mea și să‐mi pună slava în pulbere.. Scoală‐te, Doamne, în mânia ta înalță‐te împotriva furiei potrivnicilor mei, trezește‐te pentru mine: tu ai poruncit judecată. Și adunarea popoarelor te va înconjura; și deasupra lor întoarce‐te pe înălțime. Domnul judecă popoarele; judecă‐mă, Doamne, după dreptatea mea și după neprihănirea mea care este în mine. Oh, pune capăt răutății celor răi și întărește pe cel drept: Tu care cerci inimile și rărunchii, Dumnezeule drepte. Scutul meu este la Dumnezeu care mântuiește pe cei drepți la inimă. Dumnezeu este un judecător drept și un Dumnezeu care se mânie în fiecare zi. Dacă cel rău nu se întoarce, Dumnezeu își va ascuți sabia, își încordează arcul și l‐a pregătit. Și i‐a pregătit armele morții, își face săgețile arzătoare. Iată, el se muncește cu nelegiuire, da, a zămislit răutate și a născut neadevăr. A săpat o groapă și a adâncit‐o și a căzut în groapa pe care a făcut‐o. Răutatea lui se va întoarce peste capul său însuși și asuprirea lui se va pogorî pe chiar creștetul lui. Eu voi lăuda pe Domnul după dreptatea lui și voi cânta laudă numelui Domnului Cel Preaînalt. Doamne, Domnul nostru, cât de minunat este numele tău în tot pământul; Tu, care ai pus slava ta deasupra cerurilor! Din gura pruncilor și a sugaririlor ai întemeiat laudă, din pricina potrivnicilor tăi, ca să amuțești pe vrăjmaș și pe răzbunător. Când privesc cerurile tale, lucrarea degetelor tale, luna și stelele pe care le‐ai așezat: Ce este omul, ca să‐ți amintești de el și fiul omului, ca să‐l cercetezi pe el? L‐ai făcut cu puțin mai mic decât îngerii și l‐ai încununat cu slavă și cinste. L‐ai făcut să domnească peste lucrul mâinilor tale; toate le‐ai pus sub picioarele lui: toate oile și boii, toate, ba și fiarele câmpului; păsările cerurilor și peștii mării, tot ce străbate cărările mărilor. Doamne, Domnul nostru, cât de minunat este numele tău în tot pământul! Voi lăuda pe Domnul cu toată inima mea; voi spune toate lucrările tale minunate. Mă voi bucura și mă voi veseli în tine; voi cânta laudă numelui tău, Preaînalte, Când se vor da înapoi vrăjmașii mei, se vor poticni și vor fi pierduți înaintea feței tale. Căci tu mi‐ai apărat dreptul și pricina mea. Tu șezi pe scaunul de domnie ca judecător drept. Ai mustrat popoarele, ai pierdut pe cei răi, le‐ai șters numele în veci de veci. O, vrăjmașule, pustiirile s‐au sfârșit în veac. Tu ai dărâmat cetățile lor, până și pomenirea li s‐a pierdut. Dar Domnul șade pe scaunul de domnie în veac. El și‐a pus scaunul său de domnie pentru judecată și va judeca lumea cu dreptate, va face judecată popoarelor cu neprihănire. Și Domnul va fi un turn înalt pentru cel apăsat, un turn înalt la vreme de strâmtorare. Și cei ce cunosc numele tău se vor încrede în tine; căci nu părăsești pe cei ce te caută, Doamne! Cântați laude Domnului care locuiește în Sion; spuneți între popoare faptele sale! Căci el, care face cercetare pentru sânge, își aduce aminte de ei; nu uită strigarea celor săraci. Îndură‐te de mine, Doamne! Privește întristarea mea pe care o rabd din partea celor ce mă urăsc, ridicându‐mă din porțile morții: ca să spun toată lauda ta în porțile fiicei Sionului. Mă voi bucura în mântuirea ta. Neamurile s‐au cufundat în groapa pe care au făcut‐o; piciorul lor s‐a prins în cursa pe care au ascuns‐o. Domnul s‐a făcut cunoscut, a făcut judecată; cel rău este prins în laț în chiar lucrul mâinilor sale. (Higaion), Cei răi se vor întoarce în Șeol; toate neamurile care uită pe Dumnezeu. Căci cel nevoiaș nu va fi uitat pentru totdeauna: nădejdea celor săraci nu va fi pierdută în veac. Scoală‐te, Doamne! să nu biruie omul; neamurile să fie judecate înaintea feței tale. Pune frică în ei, Doamne! ca să știe neamurile că sunt oameni! De ce, Doamne, stai departe? De ce te ascunzi în vremuri de strâmtorare? Cel rău în mândria sa urmărește aprig pe cel sărac. Ei vor fi prinși în cursele pe care le‐au urzit! Căci cel rău se fălește cu dorința sufletului său și binecuvântă pe cel lacom, el disprețuiește pe Domnul. Cel rău în trufia feței lui zice: El nu cercetează. Toate gândurile lui sunt: Nu este Dumnezeu. Căile lui izbândesc în orice vreme; judecățile tale sunt prea înalte ca să fie înaintea lui. Cât despre toți potrivnicii lui, el suflă împotriva lor. El zice în inima sa: Nu voi fi clătinat: din neam în neam nu voi fi în nenorocire. Gura lui este plină de blestem și de înșelăciune și de apăsare; sub limba lui este răutate și nelegiuire. El șade în locuri de pândă prin sate, ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice. Ochii lui pândesc pe cel fără ajutor. Stă la pândă în loc dosnic ca un leu în culcușul lui. Pândește ca să prindă pe cel sărac. Prinde pe cel sărac trăgându‐l în cursa sa. Se tupilează, se pleacă și cei fără ajutor cad sub cele tari ale lui. El zice în inima sa: Dumnezeu a dat; își ascunde fața, nu va vedea niciodată. Scoală‐te, Doamne! Dumnezeule, ridică‐ți mâna! Nu uita pe cei săraci. Pentru ce defaimă cel rău pe Dumnezeu? El zice în inima sa: Tu nu vei cerceta. Tu ai văzut, căci privești nenorocirea și necazul ca să le iei în mâna ta. Ție ți se încredințează cel fără ajutor: Tu ai fost ajutorul orfanului. Sfărâmă brațul celui rău și cât pentru cel rău, cercetează răutatea lui până nu vei găsi niciuna. Domnul este Împărat în veci de veci. Neamurile sunt pierdute din țara sa. Doamne! Tu ai auzit dorința celor blânzi; tu le vei pregăti inima, tu vei face urechea ta să audă: ca să faci judecată celui orfan și celui apăsat, ca să nu mai bage groază omul care este din pământ. În Domnul îmi pun încrederea: Cum ziceți sufletului meu: Fugi la munții voștri ca o pasăre? Căci iată, cei răi îndoaie arcul, își pregătesc săgeata pe coardă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepți la inimă. Dacă se surpă temeliile, ce poate să facă dreptul? Domnul este în templul sfințeniei sale, Domnul are scaunul lui de domnie în ceruri. Ochii săi privesc, pleoapele sale cearcă pe copiii oamenilor. Domnul cearcă pe cel drept, dar pe cel rău și pe cel ce iubește asuprirea, sufletul său îl urăște. El va ploua lațuri peste cei răi; foc și pucioasă și un vânt dogoritor va fi partea paharului lor. Căci Domnul este drept, iubește dreptatea. Cei neprihăniți îi vor vedea fața. Mântuiește, Doamne, căci se duce omul cuvios, căci cei credincioși se sfârșesc dintre copiii oamenilor. Ei vorbesc neadevăr fiecare cu semenul său: vorbesc cu buză lingușitoare și cu inimă fățarnică. Domnul va stârpi toate buzele lingușitoare, limba care vorbește lucruri mari, care au zis: Vom birui cu limba noastră; buzele noastre sunt cu noi: cine ne este domn? Pentru apăsarea săracilor, pentru suspinul celor nevoiași, acum mă voi scula, zice Domnul, voi pune la adăpost pe cel la care se umflă ei. Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, argint curățit în cuptor de pământ, curățit de șapte ori. Tu, Doamne, îi vei păzi, îi vei apăra de neamul acesta în veac. Cei răi umblă pretutindeni când este înălțată mișelia între copiii oamenilor. Până când, Doamne, mă vei uita în veac? Până când îți vei ascunde fața de mine? Până când voi lua sfat în sufletul meu, cu durere în inimă toată ziua? Până când se va înălța vrăjmașul meu peste mine? Privește și răspunde‐mi, Doamne Dumnezeul meu! Luminează‐mi ochii, ca să nu dorm somnul morții; ca să nu zică vrăjmașul meu: L‐am biruit; ca să nu se bucure potrivnicii mei când mă clatin. Iar eu m‐am încrezut în îndurarea ta. Inima mea se va bucura în mântuirea ta. Voi cânta Domnului, căci mi‐a făcut bine. Nebunul a zis în inima sa: Nu este Dumnezeu! S‐au stricat, au făcut lucruri urâcioase: nu este niciunul care să facă binele. Domnul s‐a uitat din ceruri peste copiii oamenilor să vadă dacă este vreunul care să înțeleagă, care să caute pe Dumnezeu. Toți s‐au abătut, toți s‐au stricat de tot; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Oare n‐au pricepere toți lucrătorii nelegiuirii, care mănâncă pe poporul meu cum mănâncă pâine și nu cheamă pe Domnul? Acolo erau ei în teamă mare, căci Dumnezeu este în neamul celui drept. Ați rușinat sfatul celui sărac, pentru că Domnul este scăparea sa. O, de ar ieși din Sion mântuirea lui Israel! Când va întoarce Domnul robia poporului său, Iacov se va bucura, Israel se va veseli. Doamne, cine va sta vremelnic în cortul tău? Cine va locui în muntele sfințeniei tale? Cel ce umblă în neprihănire și face dreptate și vorbește adevăr în inima sa. El nu clevetește cu limba sa, nu face rău prietenului său și n‐aduce ocară asupra semenului său. În ochii lui cel vrednic de dispreț este nesocotit, dar cinstește pe cei ce se tem de Domnul. El jură spre pagubă și nu schimbă. El nu‐și dă banii cu camătă și nu ia dar împotriva celui nevinovat. Cel ce face acestea în veac nu se va clătina. Păzește‐mă Dumnezeule, căci în tine îmi pun încrederea. Eu zic Domnului: Tu ești Domnul meu! N‐am niciun bine afară de tine. Cât despre sfinții care sunt pe pământ, ei sunt cei măreți în care îmi este toată desfătarea. Durerile celor ce dau daruri pentru un alt dumnezeu se vor înmulți; eu nu voi aduce darurile lor de băutură de sânge și nu voi lua numele lor pe buzele mele. Domnul este partea moștenirii mele și a paharului meu. Tu îmi sprijinești sorțul. Frânghiile de măsurat mi‐au căzut în locuri plăcute; da, plăcută mi‐i moștenirea. Voi binecuvânta pe Domnul, care mi‐a dat sfat; da, chiar și noaptea mă învață rărunchii mei. Pururea am pus pe Domnul înaintea mea: pentru că este la dreapta mea, nu mă voi clătina. De aceea mi se bucură inima și se veselește slava mea, și chiar carnea mea va locui în liniște. Căci nu vei lăsa Șeolului șufletul meu, nici nu vei lăsa pe sfântul tău să vază putrezirea. Îmi vei arăta cărarea vieții: înaintea feței tale este săturare de bucurie; la dreapta ta sunt desfătări necurmate. Ascultă dreptatea, Doamne, ia aminte la strigarea mea; pleacă urechea la rugăciunea mea din buze fără viclenie. Să iasă dreptul meu dinaintea ta. Ochii tăi să vadă dreptatea. Tu mi‐ai cercat inima; m‐ai cercetat noaptea; m‐ai încercat în curățitor și n‐ai aflat nimic: gândul meu nu trece dincolo de vorba mea. În faptele oamenilor, după cuvântul buzelor tale, m‐am ferit de căile celui asupritor. Pașii mei s‐au ținut tari pe cărările tale, picioarele mele n‐au alunecat. Te‐am chemat Dumnezeule, căci îmi vei răspunde. Pleacă‐ți urechea spre mine, auzi cuvântul meu. Arată îndurarea ta cea minunată, tu, care mântuiești cu dreapta ta pe cei ce își pun încrederea în tine de cei ce se ridică împotriva lor. Păzește‐mă ca lumina ochiului, ascunde‐mă sub umbra aripilor tale de cei răi care mă asupresc, vrăjmașii mei de moarte, care mă înconjoară. Sunt închiși în grăsimea lor: cu gura lor vorbesc cu semeție. Acum ne‐au înconjurat în pașii noștri; își pun ochii ca să ne întindă la pământ. El este asemenea unui leu lacom de pradă și ca un pui de leu pândind în locuri dosnice. Scoală‐te, Doamne, ia‐i înainte, doboară‐l; scapă‐mi sufletul de cel rău cu sabia ta; scapă‐mă de oameni prin mâna ta, Doamne, de oamenii lumii a căror parte este în viața aceasta și al căror pântece îl umpli cu comoara ta. Ei sunt sătui de copii și prisosul averii lor îl lasă pruncilor lor. Dar eu voi privi fața ta în dreptate: când mă voi deștepta, mă voi sătura de chipul tău. Te iubesc Doamne, tăria mea. Domnul este stânca mea și cetățuia mea și izbăvitorul meu; Dumnezeul meu, stânca mea, în el îmi voi pune încrederea; scutul meu și cornul mântuirii mele, turnul meu cel înalt! Voi chema pe Domnul care este vrednic de lăudat și voi fi mântuit de vrăjmașii mei. M‐au înconjurat legăturile morții și m‐au înspăimântat șuvoaiele lui Belial, m‐au învăluit legăturile Șeolului; au venit peste mine lațurile morții. În strâmtorarea mea am chemat pe Domnul și am strigat către Dumzeul meu. El a auzit din templul său glasul meu și strigătul meu a venit înaintea lui la urechile sale. Atunci pământul s‐a zguduit și s‐a cutremurat și temeliile munților s‐au mișcat și s‐au clătinat, pentru că se mâniase. Se ridica fum din nările lui și foc mistuia din gura lui; cărbuni ardeau din ea. Și el a plecat cerurile și s‐a pogorât și un întuneric gros era sub picioarele sale. Călărea pe un heruvim și zbura; da, plutea pe aripile vântului. A făcut întunericul ascunzătoarea lui, cortul lui împrejurul lui, întuneric de ape, nori deși ai cerurilor. Din strălucirea care era înaintea lui treceau norii săi cei deși, grindină și cărbuni de foc. Și Domnul a tunat în ceruri și Cel Preaînalt a făcut să‐i răsune glasul: grindină și cărbuni de foc. Și‐a aruncat săgețile și i‐a împrăștiat; da, fulgere multe și i‐a risipit. Atunci fundurile apelor s‐au arătat și temeliile lumii s‐au descoperit de certarea ta, Doamne, de vuietul suflării nărilor tale! El și‐a întins mâna din înălțime, m‐a apucat, m‐a scos din ape mari. El m‐a scăpat de puternicul meu vrăjmaș și de cei ce mă urau, căci erau prea tari pentru mine. Au venit peste mine în ziua necazului meu, dar Domnul a fost sprijinul meu și m‐a scos la loc larg. M‐a scăpat pentru că i‐a plăcut de mine. Domnul mi‐a răsplătit după dreptatea mea, mi‐a întors după curățenia mâinilor mele. Căci am păzit căile Domnului și nu m‐am depărtat cu răutate de Dumnezeul meu. Căci toate judecățile lui au fost înaintea mea și așezămintele lui nu le‐am depărtat de la mine. Și am fost desăvârșit înaintea lui și m‐am păzit de nelegiuirea mea. De aceea Domnul mi‐a răsplătit după dreptatea mea, după curățenia mâinilor mele înaintea ochilor săi. Cu cel milos te vei arăta milos, cu bărbatul desăvârșit te vei arăta desăvârșit. Cu cel curat te vei arăta curat, și cu cel strâmb te vei arăta strâmb. Căci vei mântui poporul necăjit și vei coborî ochii trufași. Căci tu vei lumina candela mea: Domnul Dumnezeul meu va lumina întunericul meu. Căci cu tine alerg asupra unei cete și cu Dumnezeul meu sar peste un zid. Dumnezeu, calea lui este desăvârșită; cuvântul Domnului este încercat, el este un scut pentru toți care își pun încrederea în el. Căci cine este Dumnezeu afară de Domnul? Și cine este o stâncă afară de Dumnezeul nostru, Dumnezeul care mă încinge cu putere și‐mi face desăvârșită calea mea? El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor și mă pune pe înălțimile mele. El îmi deprinde mâinile la război și brațele mele întind arcul de aramă. Și tu mi‐ai dat scutul mântuirii tale și dreapta ta m‐a sprijinit și bunătatea ta m‐a făcut mare. Tu mi‐ai lărgit pașii sub mine și nu mi‐au alunecat gleznele. Voi urmări pe vrăjmașii mei și‐i voi ajunge și nu mă voi întoarce până nu vor fi nimiciți. Îi voi sfărâma ca să nu se mai ridice; vor cădea sub picioarele mele. Căci tu m‐ai încins cu putere spre luptă; ai plecat sub mine pe cei ce se ridicau împotriva mea. Și ai făcut pe vrăjmașii mei să‐și întoarcă spatele la mine; și am nimicit pe cei ce mă urăsc. Ei au strigat, dar nu era nici un mântuitor: au strigat către Domnul dar nu le‐a răspuns. Și i‐am tocat ca pulberea înaintea vântului, i‐am vărsat ca noroiul de pe ulițe. Tu m‐ai izbăvit din certele poporului; m‐ai pus cap neamurilor: un popor pe care nu‐l cunoșteam îmi va sluji. Cum vor auzi de mine, mă vor asculta: fiii străinilor mă lingușesc. Fiii străinilor se vor veșteji și vor ieși tremurând din locurile lor închise. Viu este Domnul și binecuvântată să fie stânca mea și înălțat să fie Dumnezeul mântuirii mele: Dumnezeul, care mă răzbună și îmi supune popoarele sub mine. El mă scapă de vrăjmașii mei; da, tu m‐ai înălțat mai presus de cei ce se ridică împotriva mea, mă izbăvești de omul asupritor. De aceea, Doamne, îți voi aduce mulțumiri între neamuri și voi cânta laude numelui tău. El dă mari izbăviri împăratului său și arată îndurare unsului său, lui David și seminței sale în veac. Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea arată lucrarea mâinilor sale. O zi vestește alteia cuvântul și o noapte îl face cunoscut altei nopți; fără grai și fără cuvinte; totuși glasul lor se aude. Sfoara lor se întinde prin tot pământul și graiul lor până la marginile lumii. În ele a așezat un cort soarelui. El iese ca un mire din odaia sa de nuntă și ca un viteaz se bucură să alerge în calea sa. Iese de la o margine a cerurilor și ocolește până la cealaltă margine: și nimic nu se ascunde de căldura sa. Legea Domnului este desăvârșită, ea înviorează sufletul. Mărturia Domnului este trainică: ea înțelepțește pe cei neștiutori. Așezămintele Domnului sunt drepte: ele înveselesc inima. Porunca Domnului este curată: ea luminează ochii. Frica de Domnul este curată, ea rămâne în veac. Judecățile Domnului sunt adevărate, ele sunt toate drepte. Ele sunt mai de dorit decât aurul: da, decât mult aur curat; mai dulci decât mierea și decât picăturile fagurului. Și robul tău este învățat de ele; în păzirea lor este mare răsplată. Cine își cunoaște greșelile din neștiință? Curățește‐mă de cele ascunse. Ferește pe robul tău și de păcate de mândrie, să nu pună ele stăpânire pe mine: atunci voi fi fără vină și curat de mari păcate. Fie plăcute cuvintele gurii mele și cugetarea inimii mele înaintea ta, o, Doamne, stânca mea și răscumpărătorul meu! Domnul să‐ți răspundă în ziua strâmtorării! Numele Dumnezeului lui Iacov să te ocrotească! Să‐ți trimită ajutor din locașul sfânt și să te sprijinească din Sion! Să‐și aducă aminte de toate darurile tale de mâncare și să primească arderea de tot a ta!. Să‐ți dea după inima ta și să‐ți împlinească tot sfatul tău! Ne vom bucura de mântuirea ta și în numele Dumnezeului nostru vom ridica steagurile noastre. Domnul să împlinească toate cererile tale. Acum cunosc că Domnul mântuiește pe unsul său; el îi va răspunde din cerurile sfințeniei sale cu tăria mântuitoare a dreptei sale. Unii se încred în care și unii în cai: dar noi ne vom încrede în numele Domnului Dumnezeului nostru. Ei s‐au plecat și au căzut; dar noi suntem sculați și stăm drept. Mântuiește, Doamne! Să ne răspundă Împăratul în ziua când vom chema. Doamne, împăratul se va bucura de puterea ta și mult se va veseli de mântuirea ta! Tu i‐ai dat dorința inimii lui și n‐ai oprit cererea buzelor lui. Căci îl întâmpini cu binecuvântările bunătății; pui pe capul lui o cunună de aur. A cerut viața de la tine, i‐ai dat‐o — lungime de zile în veci de veci! Slava lui este mare prin mântuirea ta; l‐ai îmbrăcat cu strălucire și măreție. Căci l‐ai pus drept binecuvântări în veci, l‐ai veselit cu bucurie înaintea ta. Căci împăratul se încrede în Domnul și prin îndurarea Celui Preaînalt nu se va clătina. Mâna ta va ajunge pe toți vrăjmașii tăi: dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc. Îi vei face ca un cuptor de foc la vremea stării tale de față: Domnul îi va înghiți în urgia sa și focul îi va mistui. Le vei pierde rodul de pe pământ și sămânța lor dintre copiii oamenilor. Căci au uneltit rău împotriva ta: au născocit un plan, dar nu‐l pot împlini. Căci îi vei face să întoarcă spatele, când îți vei găti funiile arcului tău împotriva feței lor. Fii înălțat, Doamne, în puterea ta și vom cânta și vom lăuda puterea ta! Dumnezeul meu! Dumnezeul meu, pentru ce m‐ai părăsit? Pentru ce ești departe de mântuirea mea, departe de cuvintele geamătului meu? Dumnezeul meu, strig ziua și nu‐mi răspunzi; și noaptea și n‐am odihnă! Dar tu ești sfânt, tu care locuiești în mijlocul laudelor lui Israel. Părinții noștri s‐au încrezut în tine: s‐au încrezut și tu i‐ai izbăvit. Au strigat către tine și au fost izbăviți; s‐au încrezut în tine și n‐au fost rușinați. Dar eu sunt un vierme și nu un om; ocara oamenilor și disprețuitul poporului. Toți cei ce mă văd își bat joc de mine: își deschid gura, clatină din cap zicând: Se încrede în Domnul: să‐l scape, să‐l izbăvească, fiindcă are plăcere de el! Dar tu ești cel ce m‐ai scos din pântecele mamei, tu m‐ai făcut să mă încred de la țâțele mamei mele. Asupra ta am fost aruncat din pântece; tu ești Dumnezeul meu din pântecele mamei mele. Nu te depărta de la mine, căci strâmtorarea este aproape, căci nu este nimeni să ajute. M‐au înconjurat tauri mulți; puternici tauri din Basan m‐au împresurat. Și‐au deschis gura împotriva mea, ca un leu ce sfâșie și mugește. Sunt vărsat ca apa și mi‐au ieșit toate oasele din încheieturi; inima mea este ca ceara, s‐a topit în măruntaiele mele. Mi‐a secat puterea ca un ciob și mi s‐a lipit limba de cerul gurii; și m‐ai adus în țărâna morții. Căci niște câini m‐au înconjurat: o adunare de făcători de rele m‐a cuprins; mi‐au străpuns mâinile și picioarele. Îmi pot număra toate oasele: se uită la mine și mă privesc. Își împart hainele mele între ei și pentru cămașa mea aruncă sorți. Dar tu, Doamne, nu te depărta! O, tu, tăria mea, grăbește‐te să‐mi ajuți! Izbăvește‐mi sufletul de sabie; pe singurul meu din laba câinelui. Mântuiește‐mă din gura leului. Da, mi‐ai răspuns din coarnele bivolului. Voi spune numele tău fraților mei: te voi lăuda în mijlocul obștei. Cei ce vă temeți de Domnul, lăudați‐l! Toată sămânța lui Iacov, slăviți‐l și temeți‐vă de el, toată sămânța lui Israel! Căci n‐a disprețuit și nici n‐a urât apăsarea celui întristat; nici nu și‐a ascuns fața de la el; ci când a strigat către el, a auzit. De la tine vine lauda mea în obștea cea mare; voi îndeplini juruințele înaintea celor ce se tem de el. Cei blânzi vor mânca și se vor sătura. Cei ce‐l caută vor lăuda pe Domnul. Inima voastră va trăi în veac. Toate marginile pământului își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul; și toate familiile neamurilor se vor închina înaintea ta. Căci împărăția este a Domnului și el domnește între neamuri. Toți cei grași ai pământului vor mânca și se vor închina: toți cei ce se coboară în țărână se vor pleca înaintea lui, chiar și cel ce nu‐și poate ține sufletul viu. O sămânță îi va sluji; se va spune despre Domnul și neamului care va veni. Vor veni și vor spune dreptatea sa unui popor ce se va naște… că el a făcut‐o. Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic. El mă face să mă odihnesc în pășuni verzi: mă duce la ape de odihnă. Îmi înviorează sufletul. El mă călăuzește pe cărările dreptății pentru numele său. Chiar de aș umbla prin valea umbrei morții, nu mă voi teme de niciun rău, căci tu ești cu mine. Toiagul tău și nuiaua ta mă mângâie. Tu gătești masa înaintea mea în fața vrăjmașilor mei; mi‐ai uns capul cu untdelemn; paharul meu este plin peste măsură. Da, bunătatea și îndurarea mă vor urma în toate zilele vieții mele; și voi locui în casa Domnului zile îndelungate. Al Domnului este pământul și plinătatea lui; lumea și cei ce locuiesc în ea. Căci el l‐a întemeiat pe mări și l‐a întărit pe râuri. Cine se va sui în muntele Domnului? Și cine va sta în locul sfințeniei sale? Cel ce are mâinile curate și cel curat la inimă; cel ce nu și‐a ridicat sufletul la deșertăciune și n‐a jurat cu viclenie. El va lua binecuvântare de la Domnul și dreptate de la Dumnezeul mântuirii lui. Acesta este neamul celor ce‐l caută, care caută fața ta, o, Dumnezeul lui Iacov.. Ridicați‐vă, porți, capetele; ridicați‐vă, porți veșnice: și va intra Împăratul slavei. Cine este acest Împărat al slavei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel puternic în război. Ridicați‐vă, porților, capetele; ridicați‐le, porți veșnice: și va intra Împăratul slavei. Cine este acest Împărat al slavei? Domnul oștirilor, el este Împăratul slavei.. La tine, Doamne, îmi înalț sufletul. Dumnezeul meu, în tine m‐am încrezut! Nu lăsa să fiu rușinat. Să nu se laude vrăjmașii mei asupra mea. Da, niciunul din cei ce nădăjduiesc în tine nu va fi rușinat. Rușinați vor fi cei ce viclenesc fără cuvânt. Arată‐mi căile tale, Doamne, învață‐mă cărările tale. Călăuzește‐mă în adevărul tău și învață‐mă. Căci tu ești Dumnezeul mântuirii mele; în tine nădăjduiesc toată ziua. Adu‐ți aminte, Doamne, de îndurările tale și de bunătatea ta; căci ele au fost din veci. Nu‐ți aduce aminte de păcatele tinerețelor mele și de abaterile mele. După îndurarea ta adu‐ți aminte de mine, pentru bunătatea ta, Doamne! Domnul este bun și drept; de aceea el va arăta păcătoșilor calea. El călăuzește pe cei smeriți în dreptate și învață pe cei smeriți calea lui. Toate cărările Domnului sunt îndurare și adevăr pentru cei ce păzesc legământul său și mărturiile sale. Pentru numele tău, Doamne, iartă‐mi nelegiuirea, căci este mare. Cine este omul care se teme de Domnul? Lui îi arată el calea pe care s‐o aleagă. Sufletul său va locui în bunătăți și sămânța sa va moșteni pământul. Taina Domnului este cu cei ce se tem de el și el le va arăta legământul său. Ochii mei sunt pururea către Domnul; căci el îmi scoate picioarele din cursă. Întoarce‐te spre mine și îndură‐te de mine, căci sunt singur și întristat. Necazurile inimii mele se lățesc; scoate‐mă din strâmtorarea mea. Privește întristarea mea și munca mea și iartă‐mi toate păcatele. Privește pe vrăjmașii mei, căci sunt mulți și mă urăsc cu o ură turbată. Păzește‐mi sufletul și izbăvește‐mă; nu lăsa să fiu rușinat, căci îmi pun încrederea în tine. Neprihănirea și dreptatea să mă păzească, fiindcă nădăjduiesc în tine. Răscumpără, Dumnezeule, pe Israel din toate strâmtorările lui. Judecă‐mă, Doamne, căci am umblat în neprihănirea mea și în Domnul m‐am încrezut: nu mă voi clătina! Cercetează‐mă, Doamne, și cearcă‐mă, curățește‐mi rărunchii și inima. Căci bunătatea ta este înaintea ochilor mei și am umblat în adevărul tău. N‐am șezut cu oamenii deșerți și nu voi umbla cu cei vicleni. Urăsc obștea făcătorilor de rele și nu voi ședea cu cei nelegiuiți. Îmi voi spăla mâinile în nevinovăție; și voi înconjura altarul tău, Doamne! Ca să fac să se audă glasul mulțumirii și să spun toate lucrările tale minunate. Doamne, iubesc locașul casei tale și locul locașului slavei tale. Nu‐mi răpi sufletul cu păcătoșii, nici viața cu oamenii de sânge, în ale căror mâini este răutate și dreapta lor este plină de mituiri. Dar eu voi umbla în neprihănirea mea; răscumpără‐mă și îndură‐te de mine. Piciorul meu stă pe un loc neted; voi binecuvânta pe Domnul în obști. Domnul este lumina mea și mântuirea mea; de cine să mă tem? Domnul este tăria vieții mele; de cine să mă înfricoșez? Când au venit peste mine făcătorii de rele ca să‐mi mănânce carnea, apăsătorii mei și potrivnicii mei, ei s‐au poticnit și au căzut. Chiar dacă ar tăbărî împotriva mea o oaste, inima mea nu se va teme, chiar război dacă s‐ar ridica împotriva mea, și atunci voi avea încredere. Un lucru am cerut Domnului, acesta îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, ca să văd frumusețea Domnului și să întreb în templul său. Căci el mă va ascunde în coliba sa în ziua necazului; el mă va ascunde în ascunzătoarea cortului său; el mă va înălța pe stâncă. Și acum capul mi se va înălța mai presus de vrăjmașii mei din jurul meu și voi aduce în cortul său jertfe de bucurie; voi cânta, da, voi cânta laude Domnului. Auzi, Doamne, strig cu glasul meu, îndură‐te de mine și răspunde‐mi. Inima mea a zis pentru tine: Căutați fața mea! Voi căuta fața ta, Doamne! Nu‐ți ascunde fața de mine, nu lepăda în mânie pe robul tău. Tu ai fost ajutorul meu; nu mă lăsa, nici nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele! Căci tatăl meu și mama mea m‐au părăsit, dar Domnul mă va primi. Învață‐mă, Doamne, calea ta și du‐mă pe cărarea cea dreaptă din pricina vrăjmașilor mei. Nu mă lăsa în voia potrivnicilor mei, căci martori mincinoși se ridică împotriva mea și cei ce nu răsuflă decât asuprire. O! Dacă n‐aș fi crezut că voi vedea bunătatea Domnului în pământul celor vii!… Nădăjduiește în Domnul, întărește‐te și să ți se îmbărbăteze inima; da, nădăjduiește în Domnul! Doamne, către tine voi striga. Stânca mea, să nu taci de la mine. Ca nu cumva tăcând față de mine, să mă asemăn cu cei ce se pogoară în groapă. Auzi glasul cererilor mele, când strig către tine, când îmi ridic mâinile către locul dinapoi al locașului sfințeniei tale. Nu mă răpi cu cei răi și cu lucrătorii nelegiuirii, care vorbesc pace cu semenii lor și răutatea este în inimile lor. Dă‐le după lucrul lor și după răutatea faptelor lor; dă‐le după lucrarea mâinilor lor; dă‐le ce li se cuvine. Pentru că nu iau aminte la lucrările Domnului, nici la lucrarea mâinilor sale, el îi va surpa și nu‐i va zidi. Binecuvântat să fie Domnul pentru că a auzit glasul cererilor mele. Domnul este tăria mea și scutul meu; în el mi s‐a încrezut inima și am fost ajutat; de aceea inima mi se veselește mult și‐l voi lăuda cu cântarea mea. Domnul este tăria poporului său și el este cetățuia izbăvirilor unsului său. Mântuiește poporul tău și binecuvântă moștenirea ta, paște‐i și înalță‐i în veac. Dați Domnului, fiii celor puternici, dați Domnului slavă și putere! Dați Domnului slava cuvenită numelui său; închinați‐vă înaintea Domnului în podoaba sfințeniei! Glasul Domnului este peste ape; Dumnezeul slavei tună, Domnul pe ape mari. Glasul Domnului este puternic; glasul Domnului este plin de măreție. Glasul Domnului sfărâmă cedrii, da, Domnul sfărâmă cedrii Libanului, și‐i face să sară în sus ca un vițel, pe Liban și pe Sirion ca pe un zimbru tânăr. Glasul Domnului varsă flacări de foc. Glasul Domnului cutremură pustia; Domnul cutremură pustia Cades. Glasul Domnului face cerboaicele să nască și dezgolește pădurile; și în templul său totul zice: Slavă! Domnul a șezut ca împărat peste Potop. Da, Domnul șade ca împărat în veac. Domnul va da putere poporului său, Domnul va binecuvânta pe poporul său cu pace. Te voi înălța, Doamne, căci m‐ai ridicat și n‐ai lăsat pe potrivnicii mei să se bucure de mine. O, Doamne Dumnezeul meu, am strigat către tine și m‐ai vindecat! Doamne, tu mi‐ai scos sufletul din Șeol; tu m‐ai păstrat viu ca să nu mă cobor în groapă! Cântați laudă Domnului, sfinții săi, și aduceți mulțumiri pomenirii lui sfinte. Căci mânia sa ține numai o clipă, o viață bunăvoința sa. Plânsul poate intra să mâie seara, iar dimineața vine bucuria. Dar eu am zis în liniștea mea: Nu mă voi clătina în veac. Tu, Doamne, prin bunăvoința ta ai făcut muntele meu să stea tare… ți‐ai ascuns fața: am fost tulburat. Am strigat către tine, Doamne, și am făcut Domnului cererea mea. Ce folos este în sângele meu, dacă mă voi pogorî în groapă? Oare te va lăuda pulberea? Va spune ea adevărul tău? Auzi, Doamne, și îndură‐te de mine, Doamne, fii ajutorul meu! Tu mi‐ai schimbat jalea în joc; mi‐ai dezlegat sacul și m‐ai încins cu bucurie, ca slava mea să‐ți cânte și să nu tacă; Doamne Dumnezeul meu, în veac te voi preamări! În tine, Doamne, îmi pun încrederea, nu mă lăsa să fiu rușinat niciodată. Izbăvește‐mă în dreptatea ta. Pleacă‐ți urechea spre mine. Izbăvește‐mă degrabă; fii pentru mine o stâncă tare, o cetățuie ca să mă mântuiești. Căci tu ești stânca mea și cetățuia mea. De aceea, pentru numele tău povățuiește‐mă și călăuzește‐mă. Scoate‐mă din cursa pe care mi‐au întins‐o în ascuns, căci tu ești tăria mea. În mâna ta îmi încredințez duhul. Tu m‐ai răscumpărat, Doamne Dumnezeul adevărului! Urăsc pe cei ce privesc la deșertăciuni mincinoase și mă încred în Domnul. Mă voi veseli și mă voi bucura de îndurarea ta; căci ai văzut întristarea mea, ai cunoscut sufletul meu în strâmtorări, și nu m‐ai închis în mâna vrăjmașului; mi‐ai pus piciorul în loc larg. Îndură‐te de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare; mi se topește ochiul de întristare, da, sufletul meu și trupul meu. Căci viața mi se trece în necaz și anii în suspin. Mi se duce puterea din pricina nelegiuirii mele și oasele mi se topesc. Din pricina tuturor potrivnicilor mei am ajuns de ocară; da, vecinilor mei chiar foarte mult, și spaima cunoscuților mei. Cei ce m‐au văzut afară au fugit dinaintea mea. Sunt uitat ca un mort din inima lor; sunt ca un vas sfărâmat. Căci am auzit defăimarea multora, — spaimă de toate părțile! — căci s‐au sfătuit împreună împotriva mea, cugetau să‐mi ia viața. Dar eu m‐am încrezut în tine, Doamne, am zis: Tu ești Dumnezeul meu. Vremurile mele sunt în mâna ta; izbăvește‐mă din mâna vrăjmașilor mei și de cei ce mă prigonesc. Fă să lumineze fața ta peste robul tău; mântuiește‐mă în bunătatea ta. Doamne, nu mă lăsa să fiu rușinat, căci pe tine te‐am chemat. Cei răi să fie rușinați, să tacă în Șeol. Să amuțească buzele mincinoase, care vorbesc împotriva dreptului cu nerușinare, cu mândrie și dispreț! O! cât de mare este bunătatea ta pe care ai păstrat‐o pentru cei ce se tem de tine, pe care o arăți celor ce își pun încrederea în tine înaintea fiilor oamenilor! Tu îi vei ascunde la adăpostul feței tale de uneltirile omului. Tu îi vei ține ascunși într‐un cort de cearta limbilor. Binecuvântat fie Domnul, căci mi‐a arătat bunătatea sa minunată într‐o cetate tare. Și eu în graba mea am zis: Sunt stârpit dinaintea ochilor tăi. Dar ai auzit glasul cererilor mele, când am strigat către tine. Iubiți pe Domnul, toți sfinții săi! Domnul păzește pe cei credincioși și răsplătește cu prisos celui ce lucrează cu mândrie. Întăriți‐vă și să vi se îmbărbăteze inima, toți cei ce așteptați pe Domnul. Ferice de cel cu păcatul iertat și cu păcatul acoperit. Ferice de omul căruia Domnul nu‐i socotește nelegiuirea și în al cărui duh nu este viclenie. Când tăceam, mi se topeau oasele de geamătul meu toată ziua. Căci zi și noapte mâna ta era grea asupra mea: Vlaga mea se prefăcuse în uscăciune de vară. Ți‐am făcut cunoscut păcatul meu și n‐am acoperit nelegiuirea mea; am zis: Voi mărturisi abaterile mele Domnului; și ai iertat nelegiuirea păcatului meu. Pentru aceasta oricine este evlavios să se roage ție la vremea când poți fi găsit. Cu adevărat, dacă va vărsa potop de ape mari, pe el nu‐l vor ajunge. Tu ești ascunzătoarea mea, tu mă vei păzi de necaz, tu mă vei înconjura cu cântări de izbăvire.. Eu te voi învăța și‐ți voi arăta calea pe care să mergi: Te voi sfătui cu ochiul meu peste tine. Nu fiți ca un cal sau ca un catâr, care n‐au pricepere, a căror podoabă este frâul și zăbala ca să‐i înfrâneze să nu se apropie de tine. Cel rău are parte de multe dureri, dar pe cel ce se încrede în Domnul îl va înconjura îndurarea. Bucurați‐vă în Domnul și veseliți‐vă, drepților! Și strigați de bucurie, toți cei drepți la inimă. Bucurați‐vă, drepților, în Domnul. Celor drepți le stă bine lauda. Mulțumiți Domnului cu harfă, cântați‐i laude din psalteriul cu zece strune. Cântați‐i o cântare nouă, cântați‐i cu măiestrie, cu strigăt tare. Căci cuvântul Domnului este drept și toată lucrarea sa este cu credincioșie. El iubește dreptatea și judecata, pământul este plin de bunătatea Domnului. Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului și toată oștirea lor prin suflarea gurii sale. El adună grămadă apele mării, și pune adâncurile în vistierii. Tot pământul să se teamă de Domnul. Toți locuitorii lumii să se înspăimânte de el. Căci el a zis și s‐a făcut, a poruncit și a fost acolo. Domnul nimicește sfatul neamurilor, zădărnicește gândurile popoarelor. Sfatul Domnului rămâne în veac, gândurile inimii sale din neam în neam. Ferice de neamul al cărui Dumnezeu este Domnul, poporul pe care și l‐a ales de moștenire! Domnul privește din ceruri, vede pe toți copiii oamenilor. Din locul locuinței sale se uită peste toți locuitorii pământului: El, care întocmește inima tuturor, el, care privește toate faptele lor. Niciun împărat nu este mântuit prin mulțimea unei oștiri. Viteazul nu este izbăvit prin putere mare. Calul este zadarnic pentru scăpare și prin marea sa putere nu va scăpa pe nimeni. Iată, ochiul Domnului este peste cei ce se tem de el, peste cei ce nădăjduiesc în îndurarea sa, ca să le scape sufletul de la moarte și să‐i țină vii în foamete. Sufletul nostru a așteptat pe Domnul: El este ajutorul nostru și scutul nostru. Căci ni se va bucura inima în el pentru că ne‐am încrezut în sfântul său nume. Fie îndurarea ta, Doamne, peste noi, după cum am nădăjduit noi în tine. Voi binecuvânta pe Domnul în toate vremile, lauda lui va fi pururea în gura mea. Sufletul meu se va lăuda în Domnul, cei blânzi vor auzi și se vor bucura. Măriți pe Domnul cu mine și să înălțăm împreună numele său! Am căutat pe Domnul și mi‐a răspuns și m‐a scăpat de toate temerile mele. Ei au privit spre el și au fost luminați și nu le‐au roșit fețele. Săracul acesta a strigat și Domnul l‐a auzit și l‐a mântuit din toate strâmtorările lui. Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de el și‐i scapă. Gustați și vedeți că bun este Domnul! Ferice de bărbatul care se încrede în el! O, temeți‐vă de Domnul, voi, sfinții săi, căci nimic nu lipsește celor ce se tem de el. Leii tineri duc lipsă și flămânzesc, dar cei ce caută pe Domnul nu vor duce lipsă de niciun bine. Veniți, copiilor, ascultați‐mă, vă voi învăța frica Domnului. Cine este omul care dorește viață, iubește zile multe, ca să vadă binele? Ferește‐ți limba de rău și buzele de a vorbi viclenie. Depărtează‐te de rău și fă binele, caută pacea și urmărește‐o. Ochii Domnului sunt spre cei drepți și urechile lui spre strigarea lor. Fața Domnului este împotriva celor ce fac rău, ca să le piardă pomenirea de pe pământ. Drepții au strigat și Domnul a auzit și i‐a scăpat din toate strâmtorările lor. Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită și mântuiește pe cei cu duhul înfrânt. Multe sunt necazurile dreptului, dar din toate îl scapă Domnul. El îi păzește toate oasele, niciunul din ele nu se frânge. Pe cel rău îl ucide răul și cei ce urăsc pe cel drept vor fi osândiți. Domnul răscumpără viața robilor săi; și niciunul din cei ce își pun încrederea în el nu va fi osândit. Ceartă‐te, Doamne, cu cei ce se ceartă cu mine, luptă‐te cu cei ce se luptă cu mine. Ia pavăza și scutul și scoală‐te în ajutorul meu. Întinde sulița și închide calea celor ce mă urmăresc. Zi sufletului meu: Eu sunt mântuirea ta. Să fie rușinați și înfruntați cei ce caută sufletul meu. Să fie dați înapoi și făcuți de rușine cei ce plănuiesc vătămarea mea. Să fie ca pleava înaintea vântului și îngerul Domnului să‐i urmărească. Calea lor să fie întuneric și locuri lunecoase și să‐i gonească îngerul Domnului. Căci fără cuvânt și‐au pregătit în taină lațul pentru mine, fără cuvânt au săpat o groapă sufletului meu. Să vină prăpădul peste el pe neașteptate și să‐l prindă lațul său pe care l‐a întins. Să cadă în el spre prăpădul său. Și sufletul meu se va veseli în Domnul, se va bucura de mântuirea lui. Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine este ca tine, care scapi pe cel nevoiaș de cel ce este prea tare pentru el, da, pe cel sărac și pe cel nevoiaș de prădătorul său? Martori nedrepți se scoală, mă întreabă de cele ce nu știu. Îmi răsplătesc rău pentru bine, văduvind sufletul meu. Iar eu, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu un sac; îmi amăram sufletul cu post și rugăciunea mea se întorcea în sânul meu. M‐am purtat ca și cu prietenul sau fratele meu, m‐am plecat jelind ca unul care jelește pe mamă‐sa. Dar ei s‐au bucurat de șchiopătarea mea și s‐au adunat: oameni de nimic s‐au adunat împotriva mea și n‐am știut. M‐au sfâșiat și n‐au încetat: ca niște batjocoritori de rând la ospețe au scrâșnit cu dinții împotriva mea. Doamne, până când vei privi? Scapă‐mi sufletul din stricăciunile lor, pe singurul meu de puii leului! Îți voi aduce mulțumiri în obștea cea mare, te voi lăuda în popor mult. Să nu se bucure de mine cei ce pe nedrept sunt vrăjmașii mei, să nu‐și facă cu ochiul cei ce mă urăsc fără temei. Căci ei nu vorbesc pace; ci cugetă cuvinte amăgitoare împotriva celor ce sunt liniștiți în țară. Da, și‐au deschis gura larg împotriva mea. Au zis: Ha, ha! Ochiul nostru a văzut. Ai văzut, Doamne, nu tăcea: Doamne, nu te depărta de la mine! Trezește‐te și deșteaptă‐te pentru judecata mea, Dumnezeul meu și Domnul meu, pentru pricina mea! Judecă‐mă după dreptatea ta, Doamne Dumnezeul meu; și să nu se bucure ei de mine. Să nu zică în inima lor: Ha, asta e dorința noastră. Să nu zică: L‐am înghițit! Să se rușineze și să roșească împreună cei ce se bucură de vătămarea mea. Să se îmbrace cu rușine și ocară cei ce fac pe marii împotriva mea. Să strige de bucurie și să se veselească cei ce au plăcere de dreptatea mea și să zică pururea: Mărit să fie Domnul, care are plăcere de pacea robului său! Și limba mea va vorbi de dreptatea ta, de lauda ta toată ziua. Fărădelegea celui rău zice în inima mea: Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor săi. Căci el se măgulește în ochii săi că‐și va ajunge nedreptatea și va urî. Cuvintele gurii sale sunt nelegiuire și înșelăciune. A încetat de a fi înțelept, de a face bine. Urzește nelegiuire pe patul său. Se așază pe o cale care nu este bună, nu‐i e scârbă de rău. Doamne, bunătatea ta este în ceruri; credincioșia ta ajunge până la nori. Dreptatea ta este ca munții lui Dumnezeu; judecățile tale sunt un mare adânc. Doamne, tu păstrezi pe om și pe dobitoc. Cât de scumpă este bunătatea ta, Dumnezeule! De aceea copiii oamenilor își pun încrederea sub umbra aripilor tale. Ei se vor sătura din belșug din grăsimea casei tale și‐i vei face să bea din râul desfătărilor tale. Căci la tine este izvorul vieții; în lumina ta vom vedea lumină. Urmează cu bunătatea ta către cei ce te cunosc și cu dreptatea ta către cei drepți la inimă! Să nu vină împotriva mea piciorul mândriei și să mă alunge mâna celor răi. Acolo au căzut lucrătorii nelegiuirii; sunt răsturnați și nu vor putea să se scoale. Nu te aprinde din pricina făcătorilor de rele, nici nu pizmui pe cei ce lucrează nedreptate. Căci curând vor fi cosiți ca iarba și se vor veșteji ca iarba verde. Încrede‐te în Domnul și fă binele; locuiește în țară și hrănește‐te cu credincioșia. Desfătează‐te în Domnul și el îți va da cererile inimii tale. Încredințează Domnului calea ta și încrede‐te în el și el va lucra. Și va face să iasă dreptatea ta ca lumina și judecata ta ca miazăziua. Taci înaintea Domnului și așteaptă‐l cu răbdare: Nu te aprinde din pricina celui ce sporește în calea sa, din pricina omului care aduce la îndeplinire planuri rele. Lasă‐te de mânie și părăsește furia. Nu te aprinde, aceasta te duce numai la facerea răului. Căci făcătorii de rele vor fi stârpiți, dar cei ce nădăjduiesc spre Domnul vor moșteni pământul. Căci încă puțin și cel rău nu va mai fi; da, îi vei căuta locul și nu va fi. Dar cei blânzi vor moșteni pământul și se vor desfăta în belșug de pace. Cel rău urzește înpotriva celui drept și scrâșnește din dinți la el. Domnul va râde de el, căci vede că vine ziua lui. Cei răi au scos sabia și și‐au întins arcul, ca să doboare pe cel necăjit și nevoiaș, ca să junghie pe cei ce umblă pe calea dreaptă. Sabia lor va intra în inima lor și arcurile lor se vor sfărâma. Mai bun este puținul celui drept, decât prisosul multor răi. Căci brațele celor răi se vor sfărâma, dar Domnul sprijină pe cei drepți. Domnul știe zilele celor fără prihană și moștenirea lor va fi în veac. Ei nu vor fi rușinați la vremea răului și se vor sătura în zilele foametei. Dar cei răi vor fi pierduți și vrăjmașii Domnului vor fi ca grăsimea mieilor; se vor stinge, ca fumul se vor stinge. Cel rău ia cu împrumut și nu plătește; dar dreptul este îndurător și dă. Căci cei binecuvântați de el vor moșteni pământul și cei blestemați de el vor fi stârpiți. Pașii omului sunt întăriți de Domnul și se desfată în calea lui. Chiar dacă va cădea, nu se va prăbuși, căci Domnul îi sprijină mâna. Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n‐am văzut pe cel drept părăsit, sau sămânța lui cerșind pâine. Toată ziua este îndurător și dă cu împrumut și sămânța lui va fi binecuvântată. Depărtează‐te de rău și fă binele și rămâi în veci. Căci Domnul iubește judecata și nu va părăsi pe sfinții săi: în veac vor fi păstrați; dar sămânța celui rău se va stârpi. Cei drepți vor moșteni pământul și vor locui în el în veac. Gura dreptului grăiește înțelepciune și limba lui vorbește judecată. Legea Dumnezeului său este în inima sa, pașii lui nu vor aluneca. Cel rău pândește pe cel drept și caută să‐l ucidă. Domnul nu‐l va lăsa în mâna lui și nu‐l va osândi când îl vor judeca. Așteaptă pe Domnul și păzește calea lui și el te va înălța ca să stăpânești pământul; vei vedea stârpirea celor răi. Am văzut pe cel rău în mare putere și întinzându‐se ca un copac verde în pământul său de naștere: dar am trecut și iată, n‐a mai fost; și l‐am căutat și nu s‐a aflat. Ia seamă la cel desăvârșit și caută la cel drept, căci sfârșitul acelui om este pace. Dar călcătorii de lege vor fi stârpiți împreună; sfârșitul celor răi este că vor fi nimiciți. Dar mântuirea celor drepți este de la Domnul. El este tăria lor la vreme de strâmtorare. Și Domnul îi va ajuta și‐i va scăpa; îi va scăpa de cei răi; și‐i va mântui, căci se încred în el. Doamne, nu mă mustra în mânia ta și nici nu mă pedepsi în urgia ta. Căci săgețile tale s‐au înfipt în mine și mâna ta apasă asupra mea. Nimic nu este sănătos în carnea mea de iuțimea ta; nici liniște în casele mele de păcatul meu. Căci nelegiuirile mele au trecut peste capul meu; ca o sarcină grea sunt prea grele pentru mine. Rănile mele miros rău, curg, din pricina nebuniei mele. Sunt încovoiat și gârbovit peste măsură, toată ziua umblu în jale. Căci coapsele mele sunt pline de arsură și nu este nimic sănătos în carnea mea. Sunt sleit, zdrobit peste măsură, răcnesc de neliniștea inimii mele. O, Doamne, înaintea ta este tot dorul meu și suspinul meu nu este ascuns de tine. Inima îmi bate tare, m‐a părăsit puterea și lumina ochilor mei, nici ea nu este cu mine. Iubiții mei și prietenii mei stau departe de rana mea și rudele mele s‐au așezat departe. Căci cei ce caută sufletul meu mi‐au întins curse, și cei ce caută nenorocirea mea vorbesc lucruri pierzătoare și cugetă planuri toată ziua. Dar eu, ca un surd, n‐aud și sunt ca un mut ce nu‐și deschide gura. Da, sunt ca un om care n‐aude și în a cărui gură nu sunt mustrări. Căci în tine, Doamne, nădăjduiesc: Tu vei răspunde, Doamne Dumnezeul meu! Căci am zis: Să nu se bucure ei de mine! Când mi‐alunecă piciorul, ei se înalță împotriva mea. Căci sunt aproape să cad și durerea mea este pururea înaintea mea. Căci îmi voi mărturisi nelegiuirea, mă voi întrista de păcatul meu. Dar vrăjmașii mei sunt plini de viață, sunt tari, și cei ce pe nedrept mă urăsc s‐au înmulțit. Și cei ce răsplătesc cu rău pentru bine îmi sunt potrivnici pentru că urmez binele. Nu mă părăsi, Doamne! Dumnezeul meu, nu te depărta de mine. Grăbește‐te să‐mi ajuți, Doamne, mântuirea mea. Am zis: Voi lua seamă la căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea; voi pune frâu gurii mele, cât va fi cel rău înaintea mea. Am amuțit în tăcere. Am tăcut chiar și de la bine și durerea mea s‐a ațâțat. Inima mea ardea înăuntrul meu, ardea focul cugetând eu. Atunci am vorbit cu limba mea. Fă‐mi cunoscut, Doamne, sfârșitul meu și măsura zilelor mele, câtă este; să știu ce sfărâmicios sunt. Iată, mi‐ai făcut zilele cât un lat de mână. Vremea vieții mele este o nimica înaintea ta. Cu adevărat orice om este o suflare, chiar cel ce stă tare.. Da, omul umblă ca o umbră, se neliniștește cu adevărat în zadar, îngrămădește avuții și nu știe cine le va strânge. Și acum, Doamne, ce aștept eu? Nădejdea mea este în tine! Izbăvește‐mă de toate fărădelegile mele; nu mă face de ocara nebunului. Am fost mut, nu mi‐am deschis gura, căci tu ai făcut aceasta. Depărtează lovitura de la mine, pier de lovirea mâinii tale. Când mustri pe om și‐l pedepsești pentru nelegiuire, tu faci să se ducă frumusețea lui ca molia. Da, orice om este o suflare.. Auzi‐mi rugăciunea, Doamne, și pleacă urechea la strigarea mea; nu fi surd la lacrimile mele, căci sunt un străin la tine, un pribeag, ca toți părinții mei. Ia‐ți privirea de la mine și mă voi întări, mai înainte de a mă duce de aici și să nu mai fiu. Am așteptat cu răbdare pe Domnul și el s‐a plecat spre mine și mi‐a auzit strigarea. El m‐a scos din groapa pieirii, din noroiul mocirlos; și mi‐a pus picioarele pe o stâncă și mi‐a întărit pașii. Și mi‐a pus în gură o cântare nouă, lauda Dumnezeului nostru. Mulți vor vedea și se vor teme și se vor încrede în Domnul. Ferice de bărbatul care și‐a pus încrederea în Domnul și nu se îndreaptă spre cei îngâmfați și spre cei ce se abat la minciuni. Doamne Dumnezeul meu, tu ai înmulțit lucrările tale minunate și gândurile tale către noi nu se pot înșirui înaintea ta. Dacă aș spune și aș vorbi de ele, sunt mai multe decât se pot număra. Nu ți‐a plăcut jertfă și dar de mâncare: mi‐ai străpuns urechile, n‐ai cerut ardere de tot și jertfă pentru păcat. Atunci am zis: Iată, vin; în sulul cărții este scris despre mine. Desfătarea mea, Dumnezeul meu, este să fac plăcerea ta, și Legea ta este înăuntrul inimii mele. Am vestit dreptatea în obștea cea mare. Iată, nu‐mi voi opri buzele, Doamne, tu știi. N‐am ascuns dreptatea ta în inima mea, am spus credincioșia ta și mântuirea ta. N‐am ascuns bunătatea ta și adevărul tău de obștea cea mare. Nu‐ți opri, Doamne, milele de la mine; bunătatea și adevărul tău să mă păzească pururea. Căci m‐au înconjurat rele fără număr, nelegiuirile mele m‐au ajuns, de nu pot privi în sus. Sunt mai multe decât perii capului meu și inima m‐a părăsit. O, binevoiește, Doamne, să mă izbăvești! Doamne, grăbește‐te în ajutorul meu! Să se rușineze și să roșească împreună cei ce‐mi caută sufletul ca să‐l piardă; să fie dați înapoi și să fie dați de rușine cei ce doresc nenorocirea mea. Să fie pustiiți din pricina rușinii lor cei ce‐mi zic: Ha! Ha! Să se bucure și să se veselească în tine toți cei ce te caută, cei ce iubesc mântuirea ta să zică pururea: Mărit fie Domnul! Da, eu sunt sărac și nevoiaș: Domnul se gândește la mine. Tu ești ajutorul meu și izbăvitorul meu, Dumnezeul meu, nu zăbovi! Ferice de cel ce înțelege pe sărac. Domnul îl va izbăvi în ziua răului. Domnul îl va păstra și‐l va ține viu: și va fi binecuvântat pe pământ și nu‐l vei da în voia vrăjmașilor săi. Domnul îl va sprijini pe patul zăcerii; tu îi primenești tot patul în boala sa. Am zis: Doamne, ai milă de mine, vindecă sufletul meu, căci am păcătuit împotriva ta. Vrăjmașii mei vorbesc rău de mine zicând: Când va muri și i se va pierde numele? Și când vine unul să mă vadă, vorbește neadevăruri, inima sa își adună nelegiuire… iese afară și o spune. Cei ce mă urăsc șoptesc împreună împotriva mea, cugetă rău împotriva mea. O boală rea, zic ei, se ține de el și acum că zace, nu se va mai ridica! Chiar și omul cu care eram în pace, în care mă încredeam, care mânca din pâinea mea, și‐a ridicat călcâiul împotriva mea. Dar tu, Doamne, ai milă de mine și ridică‐mă ca să le răsplătesc! În aceasta voi cunoaște că ai plăcere de mine, că vrăjmașul meu nu se va veseli de mine. Dar pe mine tu mă ții în neprihănirea mea și mă pui înaintea feței tale în veac. Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie! Amin și amin. Cum dorește cerbul după izvoarele de apă, așa dorește sufletul meu dună tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când voi veni și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? Lacrimile mele au fost pâinea mea zi și noapte, când mi se zicea toată ziua: Unde este Dumnezeul tău? Îmi aduceam aminte de aceste lucruri și‐mi vărsam sufletul în mine: cum mergeam cu gloata, cum mă duceam cu ei la casa lui Dumnezeu, cu glas de bucurie și de laudă, o mulțime în sărbătoare. Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu? Și de ce ești neliniștit înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu; căci încă îl voi lăuda pentru mântuirea feței sale. Dumnezeul meu, sufletul meu este mâhnit înăuntrul meu, de aceea îmi aduc aminte de tine din țara Iordanului și a Hermonului, din muntele Mițear. Adânc cheamă pe adânc la vuietul căderilor tale de apă, toate valurile tale și talazurile tale au trecut peste mine. Ziua, Domnul va porunci îndurarea sa și noaptea cântarea lui va fi cu mine, rugăciunea mea către Dumnezeul vieții mele. Voi zice către Dumnezeu, stânca mea: Pentru ce m‐ai uitat? De ce umblu în jale sub apăsarea vrăjmașului? Protivnicii mei mă ocărăsc ca o sabie în oasele mele, zicându‐mi toată ziua: Unde este Dumnezeul tău? Pentru ce ești mâhnit suflete al meu? Și de ce ești neliniștit înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu; căci încă îl voi lăuda: pe el, mântuirea feței mele și Dumnezeul meu! Judecă‐mă, Dumnezeule, și apără‐mi pricina împotriva unui neam necuvios; izbăvește‐mă de omul vicleniei și al nedreptății. Căci tu ești Dumnezeul tăriei mele, pentru ce m‐ai lepădat? De ce umblu în jale sub apăsarea vrăjmașului? Trimite lumina ta și adevărul tău; ele să mă povățuiască; ele să mă ducă la muntele sfințeniei tale și la locașurile tale. Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeu, veselia bucuriei mele: și te voi lăuda din harfă, Dumnezeule, Dumnezeul meu! Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu? Și de ce ești neliniștit înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci încă îl voi lăuda, pe el, mântuirea feței mele și Dumnezeul meu! Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, părinții noștri ne‐au spus lucrarea pe care ai făcut‐o în zilele lor, în zilele de demult. Tu prin mâna ta ai alungat neamuri și i‐ai sădit pe ei; ai asuprit popoare și i‐ai lățit pe ei. Căci nu prin sabia lor au luat ei țara în stăpânire și nu brațul lor i‐a mântuit, ci dreapta ta și brațul tău și lumina feței tale, pentru că le‐ai fost binevoitor. Tu ești Împăratul meu, Dumnezeule! Poruncește izbăviri pentru Iacov. Prin tine vom doborî pe potrivnicii noștri, în numele tău vom călca în picioare pe cei ce se scoală împotriva noastră. Căci nu în arcul meu mă voi încrede și sabia mea nu mă va mântui; ci tu ne‐ai mântuit de potrivnicii noștri și ai rușinat pe cei ce ne urăsc. În Dumnezeu ne lăudăm toată ziua, și numele tău îl vom mări în veac.. Dar tu ne‐ai lepădat și ne‐ai rușinat și nu ieși cu oștirile noastre. Ne‐ai făcut să dăm înapoi dinaintea potrivnicului: și cei ce ne urăsc își fac prada. Ne‐ai dat ca niște oi spre mâncare și ne‐ai împrăștiat între neamuri. Ai vândut pe nimic pe poporul tău și n‐ai suit prețul lor. Ne‐ai făcut de ocara vecinilor noștri, de râsul și de batjocura celor ce sunt împrejurul nostru. Ne‐ai făcut de pricină între neamuri, de clătinare cu capul între popoare. Toată ziua rușinarea mea este înaintea mea și mi s‐a acoperit fața de rușine din pricina glasului ocărâtorului și batjocoritorului, din pricina vrăjmașului și răzbunătorului. Toate acestea au venit peste noi; dar noi nu te‐am uitat, nici n‐am fost necredincioși legământului tău. Inima noastră nu s‐a întors înapoi și pașii noștri nu s‐au abătut din calea ta, deși ne‐ai zdrobit în locuința șacalilor și ne‐ai acoperit cu umbra morții. Dacă am fi uitat numele Dumnezeului nostru și dacă ne‐am fi întins mâinile către un dumnezeu străin: oare n‐ar cerceta Dumnezeu aceasta? Căci el cunoaște tainele inimii. Da, toată ziua suntem uciși pentru tine; suntem socotiți ca oi pentru junghiere. Scoală‐te! Pentru ce dormi, Doamne? Deșteaptă‐te, nu ne lepăda pentru totdeauna. Pentru ce îți ascunzi fața și uiți întristarea și apăsarea noastră? Căci sufletul nostru este încovoiat în pulbere, pântecele nostru este lipit de pământ. Scoală‐te în ajutorul nostru și răscumpără‐ne, pentru îndurarea ta. Inima mea clocotește cu un cuvânt bun. Voi spune ce am întocmit pentru împărat. Limba mea este condeiul unui scriitor iscusit! Tu ești mai frumos decât copiii oamenilor. Harul este turnat pe buzele tale: de aceea Dumnezeu te‐a binecuvântat în veac. Încinge‐ți, viteazule, sabia ta la coapsa ta, — slava ta și strălucirea ta. Pornește fericit în strălucirea ta și înaintează în carul tău pentru adevăr și blândețe și dreptate; și dreapta ta te va învăța lucruri înfricoșate! Săgețile tale sunt ascuțite; — popoarele cad sub pașii tăi; — cad în inimile vrăjmașilor împăratului. Scaunul tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci. Toiagul împărăției tale este un toiag de dreptate. Tu ai iubit dreptatea și ai urât răutatea, de aceea Dumnezeu, Dumnezeul tău te‐a uns cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe tovarășii tăi. Toate hainele tale miros a smirnă și aloe și casie. Instrumente cu coarde te‐au veselit din palate de fildeș. Fete de împărat sunt între cele alese ale tale; împărăteasa stă la dreapta ta în aur de Ofir. Ascultă, fiică, și vezi și pleacă‐ți urechea și uită poporul tău și casa tatălui tău! Și împăratul îți va pofti frumusețea, căci el este Domnul tău și închină‐te lui. Și fiica Tirului va veni cu un dar. Cei bogați din popor vor căuta bunăvoința ta. Fata împăratului înăuntrul palatului este slava însăși: veșmântul ei este de lucrătură cu aur. Va fi adusă la împărat în haine de broderie: fecioarele, tovarășele ei care o urmează, vor fi aduse la tine. Vor fi aduse cu bucurie și veselie, vor intra în palatul împăratului. În locul părinților tăi vor fi copiii tăi, îi vei pune mai mari peste tot pământul. Voi face să ți se pomenească numele din neam în neam; de aceea popoarele te vor lăuda în veci de veci. Dumnezeu este adăpostul și puterea noastră, ajutor ușor de găsit în strâmtorări. De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s‐ar răsturna pământul și dacă s‐ar zgudui munții în inima mărilor; chiar dacă apele mării ar vui și ar spumega și munții ar tremura de umflarea ei.. Este un râu ale cărui pâraie înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaș al locuințelor Celui Preaînalt. Dumnezeu este în mijlocul ei; ea nu se va clătina. Dumnezeu o va ajuta în zorile dimineții. Neamurile au vuit, împărățiile s‐au clătinat. El a făcut să răsune glasul său, pământul s‐a topit. Domnul oștirilor este cu noi; Dumnezeul lui Iacov este cetățuia noastră înaltă.. Veniți, priviți faptele Domnului, ce pustiiri a făcut pe pământ! El a pus capăt războaielor până la marginile pământului; rupe arcul și taie sulița în două, arde carele cu foc. Opriți‐vă și cunoașteți că eu sunt Dumnezeu; voi fi înălțat între neamuri, voi fi înălțat pe pământ! Domnul oștirilor este cu noi; Dumnezeul lui Iacov este cetățuia noastră cea înaltă.. Bateți din palme, toate popoarele, strigați lui Dumnezeu cu glas de biruință. Căci Domnul Cel Preaînalt este înfricoșat; El este un Împărat mare peste tot pământul. El supune popoare sub noi și neamurile sub picioarele noastre. El ne‐a ales moștenirea noastră, slava lui Iacov pe care l‐a iubit.. Dumnezeu s‐a suit în mijlocul strigătelor de bucurie, Domnul în mijlocul glasului de trâmbiță. Cântați laude lui Dumnezeu, cântați laude: cântați Împăratului nostru, cântați laude. Căci Dumnezeu este Împărat peste tot pământul. Cântați laude cu pricepere. Dumnezeu împărățește peste popoare: Dumnezeu șade pe scaunul de domnie al sfințeniei lui. Domnii popoarelor s‐au adunat cu poporul Dumnezeului lui Avraam, căci scuturile pământului sunt ale lui Dumnezeu: El este foarte înălțat. Domnul este mare și vrednic de laudă în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele sfințeniei sale. Muntele Sion este frumos în înălțime, bucuria întregului pământ, în laturile dinspre miazănoapte, cetatea marelui Împărat. Dumnezeu în palatele ei este cunoscut ca o cetățuie înaltă. Căci iată, împărații s‐au adunat, au trecut împreună. Au văzut‐o și s‐au uimit; s‐au tulburat, au fugit încremeniți. I‐a apucat un tremur acolo; o durere, ca a unei femei în facere. Cu vântul de răsărit ai sfărâmat corăbiile Tarsisului. Cum am auzit noi, așa am văzut în cetatea Domnului oștirilor, în cetatea Dumnezeului nostru: Dumnezeu o va întări în veac.. Ne‐am gândit, Dumnezeule, la îndurarea ta, în mijlocul templului tău. Cum este numele tău, Dumnezeule, așa este lauda ta până la marginile pământului. Dreapta ta este plină de dreptate. Să se veselească muntele Sion, să se bucure fiicele lui Iuda pentru judecățile tale. Înconjurați Sionul și ocoliți‐l: numărați‐i turnurile. Luați seama la întăriturile sale, priviți‐i palatele, ca să istorisiți neamului viitor. Căci acest Dumnezeu este Dumnezeul nostru în veac și pe veci: el ne va fi călăuză până la moarte. Auziți aceasta, toate popoarele; plecați urechea, toți locuitorii lumii, mic și mare, bogat și nevoiaș împreună. Gura mea va vorbi înțelepciune și cugetarea inimii mele va fi cu pricepere. Îmi voi pleca urechea la pildă; îmi voi descoperi cu harfă știința mea adâncă. Pentru ce să mă tem în zilele răului, când mă înconjoară nelegiuirea celor ce se țin de călcâiele mele? Ei se încred în avuția lor și se fălesc cu mulțimea bogățiilor lor. Niciunul nu poate răscumpăra pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu prețul răscumpărării lui (căci răscumpărarea sufletului lor este scumpă și în veac nu se va face), ca să trăiască în veac și să nu vadă putrezirea. Căci va vedea că oamenii înțelepți mor; nebunul și prostul deopotrivă pier și lasă altora averea lor. Gândul lor lăuntric este că vor sta în veac casele lor și locuințele lor din neam în neam: numesc cu numele lor pământurile lor. Totuși omul în cinste nu rămâne: este asemenea dobitoacelor care pier. Această cale a lor este nebunia lor: și cei ce vin după ei se desfată în spusele lor.. Sunt puși ca o turmă în Șeol: moartea îi va paște și cei drepți vor domni peste ei dimineața; și frumusețea lor o va mânca Șeolul, ca să nu mai aibă niciun locaș. Dar Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu din mâna Șeolului: căci mă va primi.. Nu te teme când se îmbogățește cineva, când se înmulțește slava casei lui. Căci nu va lua nimic la moartea sa; slava lui nu se va pogorî după el. Cu toate că și‐a binecuvântat sufletul în viața sa și oamenii te laudă când îți faci bine, se va duce la neamul părinților săi; nu vor vedea lumina în veac. Omul în cinste și fără pricepere este asemenea dobitoacelor care pier. Dumnezeu, chiar Dumnezeu, Domnul, a vorbit și a chemat pământul de la răsăritul soarelui până la apusul lui. Dumnezeu a strălucit din Sion, desăvârșirea frumuseții. Dumnezeul nostru va veni și nu va tăcea. Focul va mistui înaintea lui și în jurul lui va fi un vifor cumplit. El va chema cerurile de sus și pământul, ca să jude ce pe poporul său: Adunați‐mi pe sfinții mei, care au făcut legământ cu mine prin jertfă. Și cerurile vor vesti dreptatea lui, căci Dumnezeu însuși este cel ce judecă.. Ascultă, poporul meu, și voi vorbi; Israele, și‐ți voi mărturisi. Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău. Nu te voi mustra pentru jertfele tale, nici pentru arderile de tot ale tale, care sunt pururea înaintea mea. Nu voi lua niciun taur din casa ta, nici țapi din staulele tale. Căci toate fiarele pădurii sunt ale mele și vitele pe o mie de dealuri. Cunosc toate păsările munților și tot ce se mișcă pe câmp este al meu. Dacă aș fi flămând, nu ți‐aș spune ție, căci a mea este lumea și plinătatea ei. Să mănânc eu carnea taurilor și să beau sângele țapilor? Adu lui Dumnezeu jertfa de mulțumire și plătește Celui Preaînalt juruințele tale. Și cheamă‐mă în ziua strâmtorării: te voi izbăvi și mă vei slăvi. Dar celui rău Dumnezeu îi zice: Ce ai tu să vestești așezămintele mele și să iei în gura ta legământul meu? Căci urăști mustrarea și arunci cuvintele mele înapoia ta. Când vedeai un hoț, te învoiai cu el și partea ta era cu preacurvarii. Ai dat drumul gurii tale la rău și limba ta urzește vicleșug. Tu șezi și vorbești împotriva fratelui tău, înnegrești pe fiul mamei tale. Ai făcut acestea și am tăcut. Socoteai că eu sunt ca tine: dar te voi mustra și ți le voi pune înaintea ochilor. Luați seama deci la aceasta, voi care uitați pe Dumnezeu! Ca să nu vă sfâșii și să nu fie cine să vă scape: Oricine aduce jertfă de mulțumire mă proslăvește și celui ce își rânduiește calea îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu. Ai milă de mine, Dumnezeule, după bunătatea ta! După mulțimea îndurărilor tale șterge fărădelegile mele. Spală‐mă de tot de nelegiuirea mea și curățește‐mă de păcatul meu. Căci îmi cunosc fărădelegea și păcatul meu este pururea înaintea mea. Împotriva ta, numai a ta, am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea ta; ca să fii îndreptățit când vorbești și să fii curat când judeci. Iată, am fost născut în nelegiuire și mama mea m‐a zămislit în păcat. Iată, îți place adevărul în omul dinăuntru și mă vei face să cunosc înțelepciunea ta în ascunsul inimii mele. Curățește‐mă cu isop și voi fi curat, spală‐mă și voi fi mai alb decât zăpada. Dă auzului meu bucurie și veselie, ca să se bucure oasele pe care le‐ai zdrobit. Ascunde‐ți fața de păcatele mele și șterge toate fărădelegile mele. Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, și înnoiește un duh statornic înăuntrul meu. Nu mă lepăda de la fața ta și nu lua Duhul tău cel Sfânt de la mine. Dă‐mi iarăși bucuria mântuirii tale și sprijină‐mă cu un duh voitor. Atunci voi învăța pe cei fărădelege căile tale și cei păcătoși se vor întoarce la tine. Scapă‐mă de vinovăția de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele, și limba mea va cânta tare dreptatea ta. Doamne, deschide‐mi buzele și gura mea va vesti lauda ta. Căci nu‐ți place jertfa, altfel aș da‐o: n‐ai plăcere de ardere de tot. Jertfele lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; o inimă înfrântă și zdrobită nu vei disprețui, Dumnezeule! Fă bine în bunăvoința ta Sionului, zidește zidurile Ierusalimului. Atunci îți vor plăcea jertfele de dreptate, arderea de tot și arderea de tot întreagă. Atunci vor aduce pe altarul tău viței. Pentru ce te fălești cu răul, puternice? Îndurarea lui Dumnezeu ține toată ziua. Limba ta născocește răutate, ca un brici ascuțit lucrând viclenie. Tu iubești răul mai mult decât binele, minciuna mai mult decât a vorbi dreptatea. Tu iubești toate cuvintele nimicitoare, limbă vicleană! De aceea Dumnezeu te va sfărâma pentru totdeauna, te va ridica și te va smulge din cortul tău și te va dezrădăcina din pământul celor vii. Cei drepți vor vedea și se vor teme și vor râde de el zicând: Iată omul care nu lua pe Dumnezeu de tărie a sa, ci s‐a încrezut în mulțimea bogăției sale și s‐a întărit prin răutatea sa. Dar eu sunt un măslin verde în casa lui Dumnezeu; mă voi încrede în îndurarea lui Dumnezeu în veci de veci. Te voi lăuda în veac pentru că ai lucrat și voi nădăjdui în numele tău înaintea sfinților, căci este bun. Nebunul zice în inima sa: Nu este Dumnezeu. S‐au stricat și au făcut nelegiuire urâcioasă. Nu este niciunul care să facă binele. Dumnezeu a privit din ceruri peste copiii oamenilor să vadă dacă este vreunul care să priceapă, care caută pe Dumnezeu. Fiecare din ei s‐a abătut, s‐au stricat de tot. Nu este niciunul care să facă binele, nici unul măcar. Oare n‐au cunoștință lucrătorii nelegiuirii care mănâncă pe poporul meu cum mănâncă pâine și nu cheamă pe Dumnezeu? Atunci i‐a apucat mare frică fără să fi fost pricină de frică: căci Dumnezeu a risipit oasele celui ce tăbărăște împotriva ta. I‐ai făcut de rușine, pentru că Dumnezeu i‐a lepădat. O, de ar ieși din Sion mântuirile lui Israel! Când va întoarce Dumnezeu robia poporului său, se va bucura Iacov, și Israel se va veseli. Mântuiește‐mă, Dumnezeule, prin numele tău și fă‐mi dreptate prin puterea ta. Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, pleacă urechea la cuvintele gurii mele. Căci străini s‐au sculat împotriva mea și oameni cumpliți îmi caută viața; ei n‐au pus pe Dumnezeu înaintea lor. Iată, Dumnezeu este ajutorul meu: Domnul este între cei ce sprijină sufletul meu. El va întoarce răul asupra vrăjmașilor mei. Nimicește‐i după adevărul tău. Îți voi jerfi cu jertfă de bunăvoie. Voi lăuda numele tău, Doamne, căci este bun. Căci el m‐a izbăvit din orice strâmtorare și ochiul meu și‐a văzut dorința asupra vrăjmașilor mei. Pleacă urechea, Dumnezeule, la rugăciunea mea și nu te ascunde de cererea mea! Ascultă‐mă și răspunde‐mi; rătăcesc în plângerea mea și gem de glasul vrăjmașului, de apăsarea celui rău; căci ei aruncă nelegiuire peste mine și mă prigonesc cu mânie. Mi se sbate inima înăuntru și spaime de moarte au căzut peste mine. Frică și cutremur au venit peste mine și fior de groază m‐a acoperit. Și am zis: O, de aș avea aripi ca de un porumbel! Aș zbura și m‐aș odihni. Iată, aș zbura departe, aș mânea în pustie. M‐aș grăbi să scap dinaintea vântului aprig, dinaintea furtunii. Înghite‐i, Doamne, împarte‐le limba lor, căci am văzut asuprire și ceartă în cetate. Zi și noapte ei îi dau ocol pe ziduri și nelegiuirea și nenorocirea sunt în mijlocul ei. Răutatea este în mijlocul ei și apăsarea și vicleșugul nu se depărtează din ulițele ei. Căci nu un vrăjmaș m‐a batjocorit: aș fi suferit; nu cel ce mă urăște s‐a mărit împotriva mea, m‐aș fi ascuns de el. Ci tu, un om deopotrivă mie, cel mai de aproape al meu și prietenul meu. Noi am avut dulci destăinuiri împreună! Am mers cu gloata la casa lui Dumnezeu. Să‐i apuce moartea! Să se coboare de vii în Șeol! Căci este răutate în locuința lor în mijlocul lor. Dar eu voi chema pe Dumnezeu și Domnul mă va mântui. Seara și dimineața și la amiază mă voi plânge și mă voi tângui și el va auzi glasul meu. El a răscumpărat în pace sufletul meu din lupta care era împotriva mea, căci mulți au fost asupra mea. Dumnezeu va auzi și le va răspunde, el care rămâne din vechime: pentru că nu este nicio schimbare în ei și nu se tem de Dumnezeu. El și‐a întins mâinile împotriva celor ce erau în pace cu el, a pângărit legământul său. Gura lui era alunecoasă ca untul, dar inima sa era război, cuvintele sale erau mai moi decât untdelemnul, dar erau săbii scoase. Aruncă asupra Domnului sarcina ta și el te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel drept. Ci tu, Dumnezeule, îi vei coborî în adâncul pieirii. Bărbați de sânge și amăgitori, nu vor trăi jumătate din zilele lor. Dar eu mă voi încrede în tine. Îndură‐te de mine, Dumnezeule! Căci omul ar vrea să mă înghită. Toată ziua mă asuprește luptându‐se. Toată ziua vrăjmașii mei ar vrea să mă înghită, căci mulți sunt cei ce se luptă cu mine cu trufie. În ziua când mă voi teme, mă voi încrede în tine. În Dumnezeu voi lăuda cuvântul său; m‐am încrezut în Dumnezeu, nu mă voi teme, ce‐mi poate face carnea? Toată ziua ei îmi sucesc cuvintele, toate gândurile lor sunt împotriva mea spre rău. Se adună, se ascund, îmi urmăresc pașii, căci pândesc sufletul meu. Vor scăpa ei prin nelegiuirea lor? În mânie prăbușește popoarele, Dumnezeule! Tu numeri umbletele mele rătăcitoare. Pune lacrimile mele în burduful tău. Oare nu sunt ele în cartea ta? Atunci vrăjmașii mei vor da înapoi în ziua când voi chema: aceasta o știu, căci Dumnezeu este pentru mine. În Dumnezeu voi lăuda cuvântul său. În Domnul voi lăuda cuvântul său. În Dumnezeu mi‐am pus încrederea, nu mă voi teme; ce‐mi poate face omul? Juruințele tale sunt asupra mea, Dumnezeule, îți voi aduce jertfe de mulțumire, căci mi‐ai izbăvit sufletul de la moarte: oare nu mi‐ai ferit picioarele de prăbușire, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii? Îndură‐te de mine, Dumnezeule, îndură‐te de mine, căci în tine caută adăpost sufletul meu; da, sub umbra aripilor tale caut adăpost, până va trece prăpădul. Voi striga către Dumnezeul Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care îmi împlinește toate. El va trimite din ceruri și mă va mântui. El a acoperit cu ocară pe cel ce se umflă la mine Dumnezeu va trimite îndurarea sa și adevărul său. Sufletul meu este între lei. Eu zac printre cei ce suflă flacări, fiii oamenilor, ai căror dinți sunt sulițe și săgeți și limba lor sabie ascuțită. Fii înălțat mai presus de ceruri, Dumnezeule! Slava ta fie peste tot pământul. Ei au pregătit un laț pașilor mei, sufletul meu s‐a încovoiat; au săpat o groapă înaintea mea; au căzut ei în mijlocul ei. Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare: voi cânta, da, voi cânta laude. Deșteaptă‐te, slava mea; deșteaptă‐te, psalteriu și harfă! Eu însumi voi deștepta zorile. Îți voi aduce mulțumiri printre popoare, Dumnezeule, voi cânta laude între neamuri. Căci îndurarea ta este mare până la ceruri și adevărul tău până la nori. Fii înălțat mai presus de ceruri, Dumnezeule! Slava ta fie peste tot pământul! Cu adevărat tace dreptatea? O vorbiți voi? Judecați voi cu drept, fii ai oamenilor? Da, în inimă lucrați răutate, cumpăniți silnicia mâinilor voastre pe pământ. Cei răi se abat din pântece. Îndată ce s‐au născut, ei rătăcesc vorbind minciuni. Otrava lor este ca otrava de șarpe, ei sunt ca aspida surdă, care își astupă urechea; ce n‐ascultă de glasul fermecătorilor, de al vrăjitorului celui mai iscusit. Dumnezeule, sfărâmă‐le dinții în gură, zdrobește dinții cei mari ai leilor celor tineri, Doamne! Să se topească ei ca apele care se scurg; când își țintește săgețile, să fie ca tocite. Să piară ca melcul care se topește și trece; ca nașterea înainte de vreme a femeii, care n‐a văzut soarele. Mai înainte ca oalele voastre să simtă spinii, verzi sau arzând, îi va lua vârtejul. Cel drept se va bucura când va vedea răzbunarea. Își va spăla picioarele în sângele celui rău. Și oamenii vor zice: Da, este un rod pentru cel drept. Da, este un Dumnezeu care judecă pământul. Scapă‐mă de vrăjmașii mei, Dumnezeul meu! Pune‐mă la adăpost de cei ce se scoală împotriva mea. Scapă‐mă de lucrătorii nelegiuirii și mântuiește‐mă de bărbații de sânge. Căci, iată, îmi pândesc sufletul; cei puternici se adună împotriva mea fără ca eu să fi făcut vreo fărădelege sau vreun păcat, Doamne! Ei aleargă și se pregătesc fără să fiu de vină, deșteaptă‐te să mă întâmpini și privește. Tu, Doamne, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, scoală‐te să cercetezi toate neamurile. Nu te îndura de niciunul din urzitorii nelegiuirii. Ei se întorc seara, urlă ca niște câini și înconjoară cetatea. Iată, varsă cu gura lor, săbii sunt pe buzele lor, căci ei zic: Cine aude? Dar tu, Doamne, vei râde de ei, îți vei bate joc de toate neamurile. Puterea mea… voi lua seama la tine, căci Dumnezeu este turnul meu cel înalt. Dumnezeul îndurării mele mă va întâmpina, Dumnezeu mă va face să‐mi văd dorința asupra vrăjmașilor mei. Nu‐i ucide, ca să nu uite poporul meu; fă‐i să rătăcească prin puterea ta și prăbușește‐i, o, Doamne, scutul nostru! Pentru păcatul gurii lor, — cuvântul buzelor lor, — să fie prinși în mândria lor și pentru blestemul și minciuna ce vorbesc! Nimicește‐i cu mânie, nimicește‐i ca să nu mai fie; și să știe că Dumnezeu domnește în Iacov până la marginile pământului. Și seara se întorc, urlă ca niște câini și înconjură cetatea. Merg din loc în loc după mâncare și stau toată noaptea, chiar dacă nu se satură. Dar eu voi cânta puterea ta; și dimineața voi lăuda tare îndurarea ta, căci tu mi‐ai fost turnul cel înalt și adăpost în ziua strâmtorării mele. Ție, puterea mea, îți voi cânta laude, căci Dumnezeu este turnul meu cel înalt, Dumnezeul îndurării mele. Dumnezeule, ne‐ai lepădat și ne‐ai risipit, te‐ai mâniat; întoarce‐ne iarăși. Ai cutremurat pământul, l‐ai despicat; vindecă spărturile, căci se clatină. Ai arătat poporului tău lucruri aspre, ne‐ai adăpat cu vin amețitor. Ai dat un steag celor ce se tem de tine, ca să‐l desfășoare pentru adevăr, ca să fie scăpați iubiții tăi. Mântuiește cu dreapta ta și răspunde‐ne! Dumnezeu a vorbit în sfințenia sa. Mă voi veseli, voi împărți Sihemul și voi măsura valea Sucotului. Al meu este Galaadul și al meu Manase, și Efraimul este apărarea capului meu, Iuda legiuitorul meu. Moabul este ligheanul meu, asupra Edomului îmi voi arunca încălțămintea; Filistio, strigă tare din pricina mea! Cine mă va duce la cetatea cea tare? Cine m‐a dus la Edom? Oare nu tu, Dumnezeule, care ne‐ai lepădat? Și nu ieși, Dumnezeule, cu oștirile noastre. Dă‐ne ajutor împotriva potrivnicului, căci mântuirea care vine de la om este zadarnică. Cu Dumnezeu vom face lucruri vitejești, căci el va călca în picioare pe potrivnicii noștri. Auzi, Dumnezeule, strigarea mea, ia seamă la rugăciunea mea! De la marginea pământului voi striga către tine, cu inima mâhnită de tot. Du‐mă pe stânca ce este prea înaltă pentru mine. Căci tu ai fost un adăpost pentru mine, un turn tare înaintea vrăjmașului. Voi sta ca oaspete în cortul tău în veac, mă voi adăposti sub scutul aripilor tale. Căci tu, Dumnezeule, ai auzit juruințele mele; mi‐ai dat moștenirea celor ce se tem de numele tău. Vei adăuga zile la zilele împăratului. Anii săi vor fi ca neamuri și neamuri. El va locui înaintea lui Dumnezeu în veac. Poruncește ca bunătatea și adevărul să‐l păzească. Și voi cânta laudă numelui tău în veac, ca zi cu zi să‐mi împlinesc juruințele mele. Numai în Dumnezeu este liniștit sufletul meu; de la el este mântuirea mea. Numai el este stânca mea și mântuirea mea, turnul meu cel înalt, nu mă voi clătina mult. Până când vă veți repezi asupra unui om? Îl veți prăbuși oare toți ca pe un perete plecat, sau ca pe un zid gata să se surpe? Ei se sfătuiesc numai să‐l răstoarne din înălțimea sa; se desfată în minciuni; cu gura binecuvântă și înăuntru blestemă. Dar tu, suflete al meu, liniștește‐te în Dumnezeu; căci de la el este așteptarea mea. Numai el este stânca mea și mântuirea mea, turnul meu cel înalt; nu mă voi clătina. La Dumnezeu este mântuirea mea și slava mea; stânca puterii mele și adăpostul meu este în Dumnezeu. Poporule, — încredeți‐vă în el în toate vremurile; vărsați‐vă inima înaintea lui; Dumnezeu este adăpostul nostru. Cei de jos sunt numai o suflare, cei de sus sunt o minciună; puși în cumpănă toți sunt mai ușori decât o suflare. Nu vă încredeți în apăsare și nu vă puneți nădejdea deșartă în răpire. Dacă sporește bogăția, nu vă alipiți inima de ea. O dată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit aceasta: că puterea este a lui Dumnezeu. Și a ta, Doamne, este îndurarea, căci tu răsplătești fiecărui om după fapta lui. Dumnezeule, tu ești Dumnezeul meu, pe tine te voi căuta în zori de zi; sufletul meu însetează după tine, carnea mea lâncezește după tine, într‐un pământ sec și uscat, fără apă. Așa te‐am privit în sfântul locaș, ca să văd puterea ta și slava ta. Căci bunătatea ta este mai bună decât viața; buzele mele te vor lăuda. Așa te voi binecuvânta cât voi trăi, îmi voi ridica mâinile în numele tău. Sufletul meu se va sătura de măduvă și grăsime și gura mea te va lăuda cu buze de bucurie. Când îmi aduc aminte de tine în patul meu, cuget la tine în vegherile nopții. Căci tu ai fost ajutorul meu și în umbra aripilor tale mă voi veseli. Sufletul meu te urmează de aproape. Dreapta ta mă sprijină. Dar cei ce caută sufletul meu, ca să‐l piardă, vor intra în părțile de jos ale pământului. Vor fi dați în puterea sabiei, vor fi partea șacalilor. Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu; oricine se jură pe el se va făli; căci gura celor ce vorbesc minciuni va fi astupată. Auzi, Dumnezeule, glasul meu în plângerea mea. Păzește‐mi viața de spaima vrăjmașului. Ascunde‐mă de sfatul tainic al făcătorilor de rele, de gloata lucrătorilor nelegiuirii, care și‐au ascuțit limba ca o sabie și și‐au țintit săgețile, — cuvintele amare: ca să săgeteze în locuri ascunse pe cel desăvârșit, de odată îl săgetează și nu se tem. Se îmbărbătează într‐un lucru rău, pun la cale ca să întindă curse în ascuns, ei zic: Cine va vedea? Urzesc nelegiuiri: Îl avem gata, zic ei; planul este urzit! Lăuntrul și inima fiecăruia sunt adânci. Dar Dumnezeu îi va lovi cu săgeata, deodată vor fi loviți. Prin limbile lor sunt făcuți să cadă unul peste altul; toți cei ce‐i văd vor fugi. Și toți oamenii se vor teme și vor spune fapta lui Dumnezeu și vor privi cu înțelepciune lucrarea sa. Cel drept se va bucura în Domnul și își va pune încrederea în el; și toți cei drepți la inimă se vor făli. Pe tine te așteaptă laudă în tăcere, Dumnezeule, în Sion ți se va plăti juruința. Tu, cel ce auzi rugăciunea, la tine va veni orice carne. Mă biruie nelegiurile; vei ierta abaterile noastre. Ferice de acela pe care‐l alegi tu și‐l lași să se apropie ca să locuiască în curțile tale. Ne vom sătura de bunătatea casei tale, templul tău cel sfânt! Ne vei răspunde prin lucruri înfricoșate cu dreptate, Dumnezeul mântuirii noastre; tu, încrederea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt departe pe mare; care prin tăria lui întărește munții, încins cu putere; care potolește urletul mărilor, urletul valurilor lor și zarva popoarelor. Și cei ce locuiesc la marginile pământului se tem de semnele tale. Tu faci să se bucure ieșirile dimineții și ale serii; cercetezi pământul, îl adăpi și‐l umpli de bogății. Râul lui Dumnezeu este plin de apă. Tu le pregătești grâul, după ce ai pregătit pământul; îi adăpi brazdele, îi netezești bulgării, îl moi cu ploaie, îi binecuvântezi răsădurile. Încununezi anul cu bunătatea ta și cărările tale picură grăsime. Picură peste pășunile pustiei și dealurile se încing cu bucurie. Pășunile se îmbracă cu turme și văile se înveselesc în grâu, strigă de bucurie și cântă. Strigați de bucurie lui Dumnezeu, tot pământul. Cântați slava numelui său, faceți lauda lui slăvită. Ziceți lui Dumnezeu: Cât de înfricoșate sunt faptele tale! De mărimea puterii tale vrăjmașii tăi te lingușesc. Tot pământul ți se va închina și‐ți va cânta, vor cânta numele tău. Veniți și vedeți lucrările lui Dumnezeu. El este înfricoșat în faptele sale față de copiii oamenilor. A prefăcut marea în uscat, au trecut prin râu cu piciorul; acolo ne‐am bucurat de el. El domnește prin puterea sa în veac, ochii săi privesc neamurile, ca să nu se înalțe cei răzvrătitori. Binecuvântați, popoarelor, pe Dumnezeul nostru și faceți să se audă glasul laudei sale. El, care ține sufletul nostru în viață și nu lasă să ni se clatine piciorul. Căci tu, Dumnezeule, ne‐ai cercat; ne‐ai încercat, cum se încearcă argintul. Ne‐ai dus în laț, ai pus o sarcină grea pe coapsele noastre. Ai lăsat pe oameni să încalece pe capul nostru; am trecut prin foc și prin apă și ne‐ai scos la belșug. Voi intra în casa ta cu arderi de tot, îți voi plăti juruințele mele, pe care mi le‐au rostit buzele și mi le‐a vorbit gura în strâmtorarea mea. Îți voi aduce arderi de tot de grăsimi cu tămâie de berbeci; îți voi jertfi tauri cu țapi. Veniți și ascultați toți cei ce vă temeți de Dumnezeu și voi spune ce a făcut el sufletului meu. Am strigat cu gura mea către el și a fost înălțat cu limba mea. Dacă m‐aș fi uitat la nelegiuire în inima mea, Domnul n‐ar fi auzit: dar cu adevărat Dumnezeu a auzit, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care n‐a întors rugăciunea mea și n‐a îndepărtat îndurarea sa de la mine. Dumnezeu să se îndure de noi și să ne binecuvânteze, să facă să lucească fața sa peste noi. Ca să se cunoască pe pământ calea ta, mântuirea ta între toate neamurile. Să te laude popoarele, Dumnezeule, să te laude toate popoarele! Să se bucure neamurile și să cânte de bucurie, căci vei judeca popoarele cu dreptate și vei povățui neamurile pe pământ. Să te laude popoarele, Dumnezeule, să te laude toate popoarele! Pământul și‐a dat venitul: Dumnezeu, Dumnezeul nostru ne va binecuvânta. Dumnezeu ne va binecuvânta și toate marginile pământului se vor teme de el. Să se scoale Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii săi și să fugă dinaintea lui cei ce‐l urăsc! Cum se risipește fumul, așa să‐i risipești, cum se topește ceara înaintea focului, așa să piară cei răi dinaintea lui Dumnezeu! Dar cei drepți să se bucure; să salte înaintea lui Dumnezeu și să se veselească cu bucurie. Cântați lui Dumnezeu, cântați laude numelui său; faceți o cale celui ce călărește prin pustie; numele lui este IAH; și bucurați‐vă înaintea lui. Dumnezeu în sfânta sa locuință este tatăl orfanilor și judecătorul văduvelor. Dumnezeu face pe cei singuratici să locuiască într‐o familie, scoate pe cei încătușați la fericire; dar cei răzvrătitori locuiesc într‐un pământ sterp. Dumnezeule, când ai ieșit înaintea poporului tău, când ai pășit prin pustie, s‐a cutremurat pământul, chiar cerurile au picurat înaintea lui Dumnezeu: chiar și Sinaiul a tremurat înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel. Dumnezeule, tu ai trimis ploaie îmbelșugată și când a fost slabă moștenirea ta, ai întărit‐o. Turma ta a locuit în ea; tu ai pregătit în bunătatea ta, pentru cei săraci, Dumnezeule! Domnul dă cuvântul; femeile care aduc vești bune sunt o mare oștire. Împărați de oștiri fug, ei fug: și cea care rămâne acasă împarte prada. Când vă culcați în staule, este ca aripile unui porumbel, acoperite cu argint și penele sale cu aur galben. Când a împrăștiat Cel Atotputernic pe împărați în țară, parcă ningea în Țalmon. Un munte al lui Dumnezeu este muntele Basanului; un munte cu piscuri multe este muntele Basanului. Pentru ce, munților cu piscuri multe, priviți cu pizmă la muntele pe care l‐a dorit Dumnezeu ca locuință a sa? Da, Domnul va locui în el în veac. Carele lui Dumnezeu sunt douăzeci de mii, mii peste mii; Domnul este în mijlocul lor, ca în Sinai, în locașul sfânt. Te‐ai suit la înălțime, ai luat robia roabă; ai primit printre oameni daruri, da, chiar pentru cei răzvrătiți; ca Domnul Dumnezeu să locuiască cu ei. Binecuvântat să fie Domnul, care zi cu zi ne poartă povara, Dumnezeu care este mântuirea noastră. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al izbăvirilor și a Domnului Dumnezeu este scăparea de la moarte. Dar Dumnezeu va sfărâma capul vrăjmașilor săi, creștetul păros al celui ce umblă încă în vinile sale. Domnul a zis: Îi voi aduce înapoi din Basan, îi voi aduce înapoi din adâncurile mării; ca să‐ți înmoi piciorul în sânge, ca limba câinilor tăi să‐și aibă partea din vrăjmașii tăi. Ei au văzut umbletele tale, Dumnezeule, umbletele Dumnezeului meu, Împăratul meu, în locașul sfânt. Cântăreții au mers înainte, cântăreții din instrumente cu coarde în urmă, în mijlocul fecioarelor care cântă din timpane. Binecuvântați în obști pe Dumnezeu, pe Domnul, voi cei din izvorul lui Israel. Acolo este Beniamin, cel mic, domnul lor, mai marii lui Iuda și ceata lor, mai marii lui Zabulon, mai marii lui Neftali. Dumnezeul tău a poruncit puterea ta; întărește, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi. Din pricina templului tău la Ierusalim împărații îți vor aduce daruri. Mustră fiara trestiilor, adunarea taurilor cu vițeii popoarelor; fiecare se supune cu bucăți de argint. Risipește popoarele care se desfată în război. Mai marii vor ieși din Egipt; Etiopia se va grăbi să întindă mâinile spre Dumnezeu. Cântați lui Dumnezeu, împărății ale pământului, cântați laude Domnului; Lui care călărește pe cerurile cerurilor, care sunt din vechime! Iată, el face să răsune glasul său, un glas puternic. Dați putere lui Dumnezeu, măreția lui este peste Israel și puterea lui în nori. Dumnezeule, înfricoșat ești din sfintele tale locașuri: Dumnezeul lui Israel, el dă putere și tărie poporului său. Binecuvântat să fie Dumnezeu! Mântuiește‐mă, Dumnezeule! Căci mi‐au pătruns apele până la suflet. Mă afund în noroi adânc, unde nu este loc de stat. Am intrat în adâncimile apelor, mă năpădește șuvoiul. Sunt obosit de strigarea mea, mi s‐a uscat gâtlejul, îmi slăbesc ochii așteptând pe Dumnezeul meu. Cei ce mă urăsc fără cuvânt sunt mai mulți decât perii capului meu, cei ce caută să mă piardă, fiindu‐mi pe nedrept vrăjmași, sunt tari. Ce n‐am răpit am dat înapoi. Dumnezeule, tu știi nebunia mea și vinile mele nu sunt ascunse de tine. Să nu se rușineze prin mine cei ce așteaptă spre tine, Doamne Dumnezeul oștirilor! Să nu fie dați de ocară prin mine cei ce te caută pe tine, Dumnezeul lui Israel! Căci pentru tine am suferit ocară; rușinea mi‐a acoperit fața. Am ajuns un străin fraților mei și un străin copiilor mamei mele. Căci râvna casei tale m‐a mâncat și ocările celor ce te ocărăsc pe tine au căzut peste mine. Și am plâns, sufletul meu a postit și aceasta a fost spre ocara mea. Și când mi‐am făcut sacul veșmânt, le‐am ajuns de pomină. Cei ce șed în poartă vorbesc de mine și sunt cântecul bețivilor. Dar rugăciunea mea este către tine, Doamne, la vremea potrivită: Dumnezeule, în mulțimea îndurării tale, răspunde‐mi cu adevărul mântuirii tale. Scoate‐mă din noroi și să nu mă afund: să scap de cei ce mă urăsc și din adâncimile apelor. Să nu mă năpădească potopul apelor și să nu mă înghită adâncul și să nu‐și închidă groapa gura asupra mea. Răspunde‐mi, Doamne, căci îndurarea ta este bună, întoarce‐te spre mine după mulțimea milelor tale. Și nu‐ți ascunde fața de robul tău, căci sunt în strâmtorare, răspunde‐mi degrabă! Apropie‐te de sufletul meu și răscumpără‐l. Răscumpără‐mă, din pricina vrăjmașilor mei. Tu cunoști ocara mea și rușinea mea și disprețul meu; potrivnicii mei sunt toți înaintea ta. Ocara mi‐a frânt inima și sunt copleșit de apăsare; și am așteptat compătimire, dar nu era și mângâietori, dar n‐am aflat. Mi‐au dat și fiere de mâncare și în setea mea m‐au adăpat cu oțet. Masa lor să li se prefacă în cursă înaintea lor și propășirea lor în laț. Să li se întunece ochii ca să nu vadă și fă pururea să li se clatine coapsele. Varsă‐ți urgia peste ei și să‐i ajungă aprinderea mâniei tale! Pustia să le fie tăbărârea; în corturile lor să nu fie niciun locuitor. Căci ei urmăresc pe cel ce l‐ai lovit tu și vorbesc de durerea celor răniți de tine. Adaugă nelegiuire la nelegiuirea lor și să nu intre în dreptatea ta! Să fie șterși din cartea vieții și să nu fie scriși cu cei drepți! Dar eu sunt necăjit și în durere: mântuirea ta, Dumnezeule, să mă suie la înălțime. Voi lăuda numele lui Dumnezeu cu o cântare și‐l voi mări cu mulțumiri. Și va fi mai plăcut Domnului decât un bou sau un taur cu coarne și copite. Cei blânzi au văzut și se bucură; cei ce căutați pe Dumnezeu, să vă trăiască inima, căci Domnul aude pe cei nevoiași și nu disprețuiește pe cei încătușați ai săi. Să‐l laude cerurile și pământul, mările și tot ce se mișcă în ele. Căci Dumnezeu va mântui Sionul și va zidi cetățile lui Iuda și vor locui acolo și vor stăpâni. Și sămânța robilor săi le va moșteni și cei ce iubesc numele lui vor locui în ele. Dumnezeule, grăbește spre izbăvirea mea; grăbește, Doamne, în ajutorul meu! Să se rușineze și se roșească cei ce caută sufletul meu. Să se întoarcă înapoi plini de ocară cei ce‐mi doresc nefericirea. Să se întoarcă îndărăt de rușinea lor cei ce zic: Ha! Ha! Să se bucure și să se veselească în tine toți cei ce te caută; și cei ce iubesc mântuirea ta să zică pururea: Preamărit să fie Dumnezeu! Dar eu sunt necăjit și nevoiaș, Dumnezeule, grăbește‐te spre mine; tu ești ajutorul meu și izbăvitorul meu; Doamne, nu zăbovi! În tine Doamne, îmi pun încrederea; să nu fiu rușinat niciodată. Izbăvește‐mă în dreptatea ta și scapă‐mă; pleacă‐ți urechea spre mine și mântuiește‐mă. Fii pentru mine o stâncă de locuință la care să alerg necurmat. Tu ai dat poruncă pentru mântuirea mea, căci tu ești stânca mea și cetățuia mea. Scapă‐mă, Dumnezeul meu, din mâna celui rău, din mâna celui nedrept și asupritor. Căci tu ești nădejdea mea, Doamne Dumnezeule, tu ești încrederea mea din tinerețea mea. De tine am fost sprijinit din pântece: tu m‐ai scos din măruntaiele mamei mele. Despre tine va fi pururea lauda mea. Sunt ca o minune pentru mulți; dar tu ești scăparea mea cea tare. Gura mea se va umple de lauda ta și de slava ta toată ziua. Nu mă lepăda la vremea bătrâneții, nu mă părăsi când îmi slăbește puterea. Căci vrăjmașii mei vorbesc despre mine și cei ce‐mi pândesc sufletul se sfătuiesc între ei, zicând: L‐a părăsit Dumnezeu, urmăriți‐l și apucați‐l, căci nu este cine să‐l izbăvească. Dumnezeule, nu fi departe de mine; Dumnezeul meu, grăbește‐te în ajutorul meu! Să se rușineze și să se piardă cei ce sunt împotriva sufletului meu; să fie acoperiți cu ocară și rușine cei ce‐mi caută nenorocirea. Dar eu voi nădăjdui pururea și te voi lăuda tot mai mult. Gura mea va spune toată ziua dreptatea ta și mântuirea ta; căci nu știu numărul lor. Voi veni cu faptele cele puternice ale Domnului Dumnezeu; voi pomeni dreptatea ta, numai a ta. Dumnezeule, tu m‐ai învățat din tinerețea mea și până acum am vestit lucrările tale minunate. Și chiar până la bătrânețe și căruntețe, Dumnezeule, nu mă părăsi, până voi vesti brațul tău neamului viitor, tăria ta tuturor celor ce vor veni. Și dreptatea ta este foarte înaltă, Dumnezeule, care ai făcut lucruri mari; Dumnezeule, cine este ca tine? Tu, care ne‐ai făcut să vedem strâmtorări multe și grele, iarăși ne vei însufleți și iarăși ne vei scoate din adâncimile pământului. Vei înmulți mărimea mea și te vei întoarce și mă vei mângâia. Și iarăși te voi lăuda cu psalteriul, voi lăuda adevărul tău, Dumnezeul meu, îți voi cânta laude cu harfa, Sfântul lui Israel! Buzele mele și sufletul meu pe care l‐ai răscumpărat se vor veseli când voi cânta laudele tale. Și limba mea va vorbi toată ziua de dreptatea ta, căci sunt rușinați, căci sunt roșiți cei ce‐mi caută nenorocirea. Dumnezeule, dă judecățile tale împăratului și dreptatea ta fiului împăratului. El va judeca pe poporul tău cu dreptate și pe săracii tăi cu judecată. Munții vor aduce pace poporului și dealurile prin dreptate. El va judeca pe săracii poporului; va mântui pe copiii celui nevoiaș și va sfărâma pe cel apăsător. Se vor teme de tine cât vor fi soarele și luna, din neam în neam. El se va coborî ca ploaia pe iarba cosită, ca șuvoiul de ploaie care adapă pământul. În zilele lui va înflori cel drept și va fi belșug de pace, până nu va mai fi luna. Și va domni de la mare până la mare și de la Râu până la marginile pământului. Înaintea lui se vor pleca locuitorii din pustie și vrăjmașii săi vor linge țărâna. Împărații Tarsisului și ai ostroavelor vor aduce daruri, împărații din Seba și Saba vor plăti bir. Da, toți împărații se vor pleca înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji; căci el va scăpa pe cel nevoiaș care strigă și pe cel necăjit care n‐are niciun ajutor. Va cruța pe sărac și pe nevoiaș și va mântui sufletele celor nevoiași. Va răscumpăra sufletul lor de apăsare și asuprire și sângele lor va fi scump în ochii săi. Și ei vor trăi; și lui i se va da din aurul Sebei și se vor ruga pentru el necurmat; și îl vor binecuvânta toată ziua. Va fi belșug de grâu pe pământ pe vârful munților; rodul lor se va legăna ca Libanul și cei din cetate vor înflori ca iarba pământului. Numele lui va fi în veac; numele lui va dăinui cât soarele și se vor binecuvânta unii pe alții în el; toate neamurile îl vor ferici. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, care singur face lucruri minunate! Și binecuvântat să fie slăvitul său nume în veac; și să se umple de slavă tot pământul lui! Amin și amin! Rugăciunile lui David, fiul lui Isai, s‐au sfârșit. Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inimă curată. Dar mie mai că mi s‐au clătinat picioarele; puțin a lipsit să‐mi alunece pașii. Căci pizmuiam pe cei trufași, văzând fericirea celor răi. Căci n‐au niciun chin în moartea lor și puterea lor stă bine. Ei nu sunt în necazul oamenilor și nu sunt loviți ca oamenii. De aceea podoaba gâtului lor este mândria, asuprirea îi învelește ca un veșmânt. Li se bulbucă ochii de grăsime, au mai mult decât le dorește inima. Batjocoresc și vorbesc cu răutate de asuprire, vorbesc de sus. Își pun gura în ceruri și limba le cutreieră pământul. Pentru aceea poporul său se întoarce spre el și ape din belșug se storc din ei. Și ei zic: Cum știe Dumnezeu și are cunoștință Cel Preaînalt? Iată, aceștia sunt cei răi; și fiind totdeauna fără grijă, își adună avuție. Da, în zadar mi‐am curățit inima și mi‐am spălat mâinile în nevinovăție; căci am fost chinuit toată ziua și pedepsit în fiecare dimineață. Dacă aș fi zis: Voi vorbi așa; iată, aș fi fost necredincios către neamul copiilor tăi. Totuși m‐am gândit să înțeleg aceasta, dar a fost o grea muncă în ochii mei, până am intrat în locașul sfințit al lui Dumnezeu și am văzut sfârșitul lor. Cu adevărat îi pui în locuri lunecoase, îi prăbușești în dărâmături. Cum sunt pustiiți într‐o clipă, s‐au sfârșit pierduți de spaime! Ca un vis la deșteptare, Doamne, le vei disprețui chipul la trezirea ta. Căci mi se frământa inima și mă junghia în rărunchi. Eram prost, nu știam, eram înaintea ta ca un dobitoc. Totuși sunt pururea cu tine; tu mi‐ai apucat dreapta. Mă vei călăuzi prin sfatul tău și după aceea mă vei primi în slavă. Pe cine am în ceruri? Și nu doresc pe nimeni pe pământ afară de tine. Carnea mea și inima mea se topesc: dar Dumnezeu este stânca inimii mele și partea mea în veac. Căci iată cei ce sunt departe de tine vor fi pierduți. Tu ai nimicit pe oricine care curvește de la tine. Dar pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu. Mi‐am pus încrederea în Domnul Dumnezeu ca să spun toate faptele tale. Dumnezeule, pentru ce ne‐ai lepădat în veac? Pentru ce fumegă mânia ta împotriva oilor pășunii tale? Adu‐ți aminte de adunarea ta, pe care ai câștigat‐o din vechime, pe care ai răscumpărat‐o ca să fie seminția moștenirii tale, și de muntele Sion în care ai locuit. Ridică‐ți picioarele spre pustiirile veșnice, tot răul pe care l‐a făcut vrăjmașul în sfântul tău locaș. Protivnicii au răcnit în mijlocul locurilor de adunare; au ridicat semnele lor drept semne. Păreau niște oameni care au ridicat în sus securile într‐un desiș de copaci. Și acum îi sfărâmă de tot săpăturile cu topoare și ciocane. Au pus foc locașului tău sfințit; au pângărit până la pământ locuința numelui tău. Au zis în inima lor: Să‐i prăpădim de tot. Au ars toate locurile de adunare ale lui Dumnezeu în țară. Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este niciun proroc și printre noi nu este nimeni care să știe până când. Până când, Dumnezeule, va ocărî potrivnicul? Va huli vrăjmașul numele tău în veac? Pentru ce‐ți tragi mâna și dreapta ta? Scoate‐o din sânul tău și nimicește‐i. Totuși Dumnezeu este Împăratul meu din vechime, care a făcut mântuire în mijlocul pământului. Ai despicat marea prin puterea ta; ai sfărâmat capetele balaurilor în ape. Ai zdrobit capetele Leviatanului, l‐ai dat de mâncare poporului care locuiește în pustie. Ai rupt izvor și pârâu, ai secat râuri pururea curgătoare. A ta este ziua și a ta este noaptea. Tu ai pregătit lumina și soarele. Tu ai așezat toate marginile pământului. Tu ai făcut vara și iarna. Adu‐ți aminte, Doamne, de aceasta, că vrăjmașul a ocărât, și un popor nebun a hulit numele tău. Nu da fiarei sălbatice turturica ta; nu uita pentru totdeauna ceata celor necăjiți ai tăi. Ține seamă de legământ, căci locurile întunecoase ale pământului s‐au umplut de locuințele asupririi. Să nu se întoarcă rușinat cel asuprit; cel necăjit și nevoiaș să laude numele tău. Scoală‐te, Dumnezeule, apără‐ți pricina ta, adu‐ți aminte cât de nebunește te ocărăște omul nebun toată ziua. Nu uita glasul potrivnicilor tăi: zarva celor ce se scoală împotriva ta se suie pururea. Îți mulțumim, Dumnezeule, îți mulțumim; căci numele tău este aproape: lucrările tale minunate o spun. Când îmi voi lua vreme cuvenită, voi judeca cu dreptate. Pământul este topit și toți locuitorii lui; eu i‐am întocmit stâlpii. Am zis celor trufași: Nu vă trufiți; și celor răi: Nu înălțați cornul! Nu vă înălțați cornul în sus; nu vorbiți obraznic cu gâtul dârz! Căci nu de la răsărit, nici de la apus, și nici din pustie nu vine înălțare! Căci Dumnezeu este judecătorul: El coboară pe unul și înalță pe altul. Căci în mâna Domnului este un potir și vinul spumegă; e plin de amestecătură și toarnă din el: da, toți cei răi de pe pământ vor suge din el drojdiile și vor bea. Dar eu pururea voi istorisi, voi cânta laude Dumnezeului lui Iacov. Voi tăia toate coarnele celor răi; dar coarnele celor drepți vor fi înălțate. Dumnezeu este cunoscut în Iuda, numele lui este mare în Israel; și coliba sa este în Salem și locul său de locuit în Sion. Acolo a sfărâmat fulgerele arcului, scutul și sabia și lupta. Tu ești mai slăvit, mai măreț decât munții de pradă. Cei tari la inimă au fost despuiați, au dormit somnul lor și nimeni din viteji nu și‐a găsit mâinile. De mustrarea ta, Dumnezeul lui Iacov, carul și calul sunt aruncați în somn de moarte. Tu, tu ești de temut; și cine poate sta înaintea ta, când te mânii? Ai făcut să se audă judecata din ceruri; pământul s‐a temut și a tăcut, când s‐a sculat Dumnezeu la judecată, să mântuiască pe toți cei blânzi de pe pământ. Căci mânia omului te va lăuda și te vei încinge cu rămășița mâniei. Faceți juruință și plătiți‐o Domnului Dumnezeului vostru. Toți cei ce sunt împrejurul lui să aducă daruri celui de temut. El va tăia duhul domnilor: El este înfricoșat pentru împărații pământului. Îmi voi îndrepta glasul către Dumnezeu și voi striga cu glasul meu către Dumnezeu și el va pleca urechea la mine. În ziua strâmtorării mele am căutat pe Domnul. Mâna mea era întinsă noaptea și nu înceta; sufletul meu nu voia să fie mângâiat. Mi‐aduceam aminte de Dumnezeu și suspinam, cugetam și duhul meu era copleșit. Tu ții deschise pleoapele ochilor mei, sunt plin de tulburare și nu pot vorbi. Mă gândesc la zilele din vechime, la anii vremilor de demult. Îmi aduc aminte de cântarea mea noaptea, cuget în inima mea și duhul meu cercetează cu sârguință. Oare va lepăda Domnul pentru totdeauna? Și nu va mai fi el binevoitor? A încetat îndurarea sa pentru totdeauna? S‐a isprăvit cuvântul său din neam în neam? A uitat Dumnezeu să fie îndurător? Sau și‐a închis el milele în mânie? Și ziceam: Aceasta‐i slăbiciunea mea; dar îmi voi aduce aminte de anii dreptei Celui Preaînalt. Voi pomeni faptele Domnului, căci îmi voi aduce aminte de minunile tale din vechime. Și voi cugeta asupra tuturor faptelor tale și mă voi gândi asupra lucrărilor tale. Dumnezeule, calea ta este în sfântul locaș; ce dumnezeu este mare ca Dumnezeu? Tu ești Dumnezeul care faci minuni. Tu ai arătat puterea ta printre popoare. Ai răscumpărat cu brațul tău pe poporul tău, pe fiii lui Iacov și ai lui Iosif. Apele te‐au văzut, Dumnezeule, apele te‐au văzut și s‐au înfricoșat; da, adâncurile au tremurat. Norii au turnat apă; cerurile au făcut să răsune un glas și săgețile tale au zburat încoace și încolo. Glasul tunetului tău era în vârtej; fulgerele luminau lumea, pământul s‐a cutremurat și s‐a zguduit. Calea ta era în mare și cărările tale în apele mari și urmele tale nu s‐au cunoscut. Ai călăuzit pe poporul tău ca pe o turmă prin mâna lui Moise și Aaron. Ascultă, poporul meu, Legea mea; plecați‐vă urechile la cuvintele gurii mele. Voi deschide gura în pildă, voi rosti lucruri ascunse de demult: Ce am auzit și am cunoscut și ne‐au spus părinții noștri. Nu le vom ascunde de copiii lor, vom istorisi laudele Domnului neamului care va veni și puterea lui și lucrările lui minunate pe care le‐a făcut. Căci el a așezat o mărturie în Iacov și a pus o lege în Israel, pe care a poruncit părinților noștri să le facă cunoscut copiilor lor, ca neamul care va veni, copiii care se vor naște, să le cunoască și să se scoale și să spună copiilor lor; și să‐și pună nădejdea în Dumnezeu și să nu uite faptele lui Dumnezeu, ci să păzească poruncile lui. Și să nu fie ca părinții lor, un neam îndărătnic și răzvrătitor, un neam care nu și‐a pregătit inima și al cărui duh n‐a fost statornic cu Dumnezeu. Copiii lui Efraim, arcași înarmați, au dat îndărăt în ziua luptei. N‐au ținut legământul lui Dumnezeu și n‐au voit să umble în Legea lui, și au uitat faptele sale și lucrările sale minunate pe care li le arătase. A făcut lucruri minunate în ochii părinților lor în țara Egiptului, în câmpia Țoanului. A despicat marea și i‐a trecut prin ea; și a făcut să stea apele ca o grămadă; și i‐a călăuzit ziua cu un nor și toată noaptea cu o lumină de foc. A despicat stânci în pustie și i‐a adăpat din belșug ca din adâncuri; și a scos izvoare din stâncă și a făcut să curgă în jos ape ca râuri. Totuși ei au mers înainte păcătuind împotriva lui, răsculându‐se împotriva Celui Preaînalt în pustie. Și au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după pofta lor. Și au vorbit împotriva lui Dumnezeu; au zis: Poate oare Dumnezeu să pregătească o masă în pustie? Iată, el a lovit stânca și au țâșnit apele și s‐au vărsat șiroaie. Poate el oare să dea și pâine, sau să facă rost de carne pentru poporul său? De aceea Domnul a auzit și s‐a mâniat și un foc s‐a aprins împotriva lui Iacov și urgie s‐a ridicat împotriva lui Israel. Pentru că n‐au crezut în Dumnezeu și nu s‐au încrezut în mântuirea lui. Totuși el a poruncit norilor de sus și a deschis ușile cerurilor. Și a plouat peste ei mană să mănânce și le‐a dat grâu din ceruri. Omul a mâncat pâinea celor puternici; le‐a trimis hrană pe îndestulate. El a pornit în ceruri vântul de răsărit și prin puterea sa a adus vântul de miazăzi; și a plouat carne peste ei și păsări înaripate ca nisipul mărilor; și le‐a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, în jurul locuințelor lor. Ei au mâncat și s‐au săturat bine și le‐a împlinit pofta. Nu se abătuseră încă de la pofta lor, mâncarea lor era încă în gurile lor, când mânia lui Dumnezeu s‐a ridicat împotriva lor și a ucis pe cei mai grași ai lor și a doborât pe aleșii lui Israel. Cu toate acestea ei tot au păcătuit și n‐au crezut în lucrările lui minunate. Și el a lăsat să le piară zilele ca suflarea și anii cu spaimă. Când îi ucidea, atunci îl căutau și se întorceau și căutau pe Dumnezeu de dimineață. Și își aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor și Dumnezeu Cel Preaînalt, răscumpărătorul lor. Dar îl lingușeau cu gura lor și îl mințeau cu limba lor. Căci inima lor nu era tare față de el și n‐au fost statornici în legământul său. Dar el a fost milos, a iertat nelegiuirea și nu i‐a pierdut, ci de multe ori și‐a întors mânia, și nu și‐a trezit toată urgia. Și și‐a adus aminte că erau carne: un vânt ce trece și nu se mai întoarce. De câte ori s‐au răzvrătit împotriva lui în pustie și l‐au amărât în pustietate! Și s‐au întors iar și au ispitit pe Dumnezeu și au întărâtat pe Sfântul lui Israel! Nu și‐au adus aminte de mâna lui, de ziua când i‐a răscumpărat de la asupritor. Cum a pus semnele sale în Egipt și minunile sale în câmpia Țoanului și le‐a prefăcut râurile în sânge, și șuvoaiele lor, că n‐au putut bea. A trimis între ei roiuri de muște, care i‐au mâncat și broaște care i‐au prăpădit. Și a dat roadele lor omizii și munca lor lăcustei. Le‐a bătut cu grindină viile și sicomorii cu ploaie de piatră; și a dat și vitele lor grindinei și turmele lor fulgerelor. A aruncat asupra lor aprinderea mâniei sale, urgie și furie și strâmtorare, o trimitere de îngeri ai nenorocirii. A netezit o cale mâniei sale; nu le‐a cruțat sufletul de la moarte, ci a dat viața lor ciumei; și a bătut pe toți întâii născuți în Egipt, începutul puterii lor în corturile lui Ham. Și a pornit pe poporul său ca pe oi, și i‐a dus în pustie ca pe o turmă; și i‐a dus la adăpost, așa că erau fără frică: și marea a acoperit pe vrăjmașii lor. Și i‐a adus în sfântul său hotar, acest munte, dobândit cu dreapta sa. Și a alungat și neamurile dinaintea lor, și le‐a împărțit lor cu sfoara de moștenire, și a făcut ca semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor. Dar au ispitit și au întărâtat pe Dumnezeu Cel Preaînalt, și n‐au păzit mărturiile sale, ci au dat înapoi, și s‐au făcut necredincioși ca și părinții lor; s‐au întors la o parte ca un arc amăgitor. Și l‐au mâniat cu înălțimile lor, și l‐au întărâtat la gelozie cu chipurile lor cioplite. Dumnezeu a auzit și s‐a mâniat, și i‐a fost foarte scârbă de Israel. Și a părăsit locașul din Silo, cortul pe care‐l pusese între oameni; și a dat puterea sa în robie și slava sa în mâna potrivnicului. Și a dat sabiei pe poporul său și s‐a mâniat foarte mult pe moștenirea sa. Focul a mistuit pe tinerii săi și fecioarele sale n‐au fost lăudate în cântare de nuntă. Preoții săi au căzut de sabie și văduvele lor n‐au plâns. Atunci Domnul s‐a deșteptat ca din somn, ca un viteaz care strigă de vin, și a lovit pe potrivnicii săi pe dinapoi și i‐a dat spre ocară veșnică. Și a lepădat cortul lui Iosif și n‐a ales seminția lui Efraim; ci a ales seminția lui Iuda, muntele Sion, pe care l‐a iubit. Și‐a zidit locașul său sfințit ca înălțimile, ca pământul pe care l‐a întemeiat în veac. Și a ales pe David, slujitorul său, și l‐a luat de la staulele oilor. L‐a adus de pe urma oilor care alăptau, ca să pască pe Iacov, poporul său, și pe Israel moștenirea sa. Și el i‐a păstorit după neprihănirea inimii sale și i‐a călăuzit cu iscusința mâinilor sale. Dumnezeule, neamurile au intrat în moștenirea ta, au întinat sfântul tău templu, au prefăcut Ierusalimul în dărâmături. Au dat trupurile moarte ale robilor tăi mâncare păsărilor cerurilor, carnea sfinților tăi fiarelor pământului. Le‐au vărsat sângele ca apa în jurul Ierusalimului; și n‐a fost cine să‐i înmormânteze. Am ajuns de ocară vecinilor noștri, de râs și de batjocură celor ce sunt în jurul nostru. Până când, Doamne? Te vei mânia oare în veac? Oare va arde râvna ta ca focul? Varsă‐ți mânia peste neamuri care nu te‐au cunoscut, și peste împărățiile care nu cheamă numele tău. Căci au înghițit pe Iacov și i‐au pustiit locuința. Nu‐ți aduce aminte împotriva noastră de nelegiuirile strămoșilor noștri; să ne întâmpine repede îndurările tale, căci suntem foarte înjosiți. Ajută‐ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava numelui tău: și scapă‐ne și iartă‐ne păcatele, pentru numele tău. Pentru ce să zică neamurile: Unde este Dumnezeul lor? Între neamuri, înaintea ochilor noștri, facă‐se cunoscută răzbunarea sângelui vărsat al robilor tăi. Să vină înaintea ta suspinul celui încătușat; păzește prin puterea ta cea mare pe copiii morții; și întoarce vecinilor noștri de șapte ori în sânul lor ocara cu care te‐au ocărât, Doamne! Și noi, poporul tău și oile pășunii tale, îți vom mulțumi în veac; vom vesti lauda ta din neam în neam. Păstor al lui Israel, pleacă urechea! Tu, cel ce povățuești pe Iosif ca pe o turmă; tu cel ce șezi pe heruvimi, fă să lucească strălucirea ta. Deșteaptă‐ți puterea înaintea lui Efraim și Beniamin și Manase, și vino să ne mântuiești. Dumnezeule! Întoarce‐ne iarăși și fă să lucească fața ta și vom fi mântuiți. Doamne, Dumnezeul oștirilor! Până când va fumega mânia ta împotriva rugăciunii poporului tău? I‐ai hrănit cu pâine de lacrimi și i‐ai adăpat cu lacrimi cu măsură plină. Ne‐ai pus de ceartă vecinilor noștri și vrăjmașii noștri râd între ei. Dumnezeul oștirilor! Întoarce‐ne iarăși; și fă să lucească fața ta și vom fi mântuiți. Tu ai scos un butuc de vie din Egipt: ai izgonit neamurile și l‐ai sădit. Ai făcut loc înaintea lui, și a prins rădăcină adâncă, și a umplut țara. Munții s‐au acoperit de umbra lui și ramurile lui erau ca cedrii lui Dumnezeu. Și‐a întins vițele până la mare și odraslele sale până la Râu. Pentru ce i‐ai surpat gardurile, de‐l smulg toți trecătorii de pe drum? Mistrețul din pădure îl râmă și fiara câmpului îl paște. Dumnezeul oștirilor, rugămu‐te, întoarce‐te, caută din ceruri și vezi și cercetează via aceasta, și sadul pe care l‐a sădit dreapta ta, și mlădița pe care ți‐ai întărit‐o. Este arsă de foc, tăiată; sunt pierduți de mustrarea feței tale. Fie mâna ta pe bărbatul dreptei tale, pe fiul omului pe care ți l‐ai întărit. Și nu ne vom întoarce îndărăt de la tine; însuflețește‐ne și vom chema numele tău. Doamne Dumnezeul oștirilor! Întoarce‐ne iarăși. Fă să lucească fața ta și vom fi mântuiți. Cântați tare lui Dumnezeu, puterea noastră; strigați de bucurie Dumnezeului lui Iacov. Înălțați o cântare, bateți timpana, harfa cea plăcută cu psalteriul împreună. Suflați din trâmbiță la lună nouă, la lună plină, în ziua noastră de sărbătoare. Căci este un așezământ pentru Israel, o orânduire a Dumnezeului lui Iacov. El a pus‐o drept mărturie în Iosif când a ieșit peste țara Egiptului, unde am auzit o limbă pe care n‐am cunoscut‐o. Am depărtat umărul său de sub sarcină, mâinile sale au fost scutite de coșniță. Ai strigat în strâmtorare și te‐am izbăvit; ți‐am răspuns în locul ascuns al tunetului; te‐am cercat la apele Meriba. Ascultă, poporul meu, și îți voi mărturisi: De m‐ai asculta, Israele! Nu va fi în tine niciun dumnezeu străin; și nu te vei închina vreunui dumnezeu străin. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te‐am scos din țara Egiptului. Deschide‐ți gura larg și o voi umple. Dar poporul meu n‐a ascultat de glasul meu și Israel nu m‐a voit. De aceea i‐am dat în învârtoșarea inimii lor; au umblat după sfaturile lor. O, de m‐ar asculta poporul meu! De ar umbla Israel în căile mele! Îndată aș supune pe vrăjmașii lor și mi‐aș întoarce mâna împotriva apăsătorilor lor. Cei ce urăsc pe Domnul l‐ar linguși, dar zilele lor ar ține în veac. El i‐ar hrăni din grăsimea grâului și te‐aș fi săturat cu miere din stâncă. Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu. El judecă în mijlocul dumnezeilor. Până când veți judeca strâmb și veți căuta la fața celor răi? Judecați pe sărac și pe orfan, faceți dreptate celui apăsat și celui sărman. Scăpați pe cel sărac și pe cel nevoiaș; izbăviți‐i din mâna celor răi. Ei nu cunosc, nici nu înțeleg; umblă în întuneric; toate temeliile pământului se clatină. Am zis: Sunteți dumnezei și toți sunteți fii ai Celui Preaînalt. Dar veți muri ca omul și veți cădea ca unul din mai mari. Scoală‐te, Dumnezeule! Judecă pământul; căci tu vei moșteni toate neamurile. Dumnezeule! Nu tăcea. Nu tăcea și nu te odihni, Dumnezeule! Căci iată, vrăjmașii tăi fac zarvă și cei ce te urăsc au înălțat capul. Urzesc planuri viclene împotriva poporului tău și se sfătuiesc împotriva celor ascunși ai tăi. Ei au zis: Venițiși să‐i stârpim, să nu mai fie un neam și să nu se mai pomenească numele lui Israel. Căci s‐au sfătuit împreună cu o inimă: fac legăminte împotriva ta. Corturile Edomului și ismaeliții; Moabul și hagareniții; Ghebal și Amon și Amalec, filistia cu locuitorii Tirului. Chiar și Asiria s‐a unit cu ei; ei sunt un braț pentru copiii lui Lot. Fă‐le ca Madianului, ca lui Sisera, ca lui Iabin la pârâul Chison, care au pierit în En‐Dor, care i‐au făcut ca gunoiul pământului. Fă pe domnii lor ca pe Oreb și Zeeb; pe toți urmașii lor, ca pe Zebah și Țalmuna. Căci au zis: Să luăm în stăpânire pentru noi locuințele lui Dumnezeu. Dumnezeul meu! Fă‐i ca vârtejul, ca miriștea înaintea vântului; ca focul care mistuie pădurea și ca flacăra care aprinde munții; așa urmărește‐i cu furtuna ta și înspăimântă‐i cu vijelia ta. Umple‐le fețele cu rușine, ca să caute numele tău, Doamne! Să se rușineze și să fie tulburați pentru totdeauna; să roșească și să fie pierduți. Și să cunoască ei că tu, al cărui nume este Domnul, numai tu ești Cel Preaînalt peste tot pământul. Cât de plăcute sunt locașurile tale, Doamne al oștirilor! Sufletul meu dorește, chiar lâncezește după curțile Domnului. Inima mea și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu. Da, vrabia și‐a aflat o casă și rândunica un cuib unde își pune puii… Altarele tale, Doamne al oștirilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu! Ferice de cei ce locuiesc în casa ta; ei încă te vor lăuda!. Ferice de bărbatul a cărui tărie este în tine, în a cărui inimă sunt drumurile făcute! Trecând prin Valea Plângerii, ei o prefac într‐un loc de izvoare; da, ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere, se arată înaintea lui Dumnezeu în Sion. Doamne, Dumnezeul oștirilor, auzi rugăciunea mea; pleacă urechea, Dumnezeul lui Iacov! Privește, Dumnezeule, scutul nostru! Și uită‐te la fața unsului tău. Căci mai bună este o zi în curțile tale, decât o mie aiurea. Mai bucuros stau la pragul casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutății. Căci Domnul Dumnezeu este un soare și un scut; Domnul va da har și slavă, nu va opri niciun bine de la cei ce umblă în neprihănire. Doamne al oștirilor, ferice de bărbatul care se încrede în tine. Doamne! Tu ai fost binevoitor țării tale. Ai adus îndărăt robia lui Iacov. Ai iertat nelegiuirea poporului tău, ai acoperit toate păcatele lor. Ți‐ai tras îndărăt toată urgia, te‐ai întors de la aprinderea mâniei tale. Întoarce‐ne iarăși, Dumnezeul mântuirii noastre, și fă să înceteze mânia ta față de noi. Oare în veac te vei mânia pe noi? Îți vei lungi oare mânia din neam în neam? Oare nu ne vei însufleți iarăși, ca poporul tău să se bucure în tine? Arată‐ne, Doamne, îndurarea ta și dă‐ne mântuirea ta. Voi auzi ce va vorbi Dumnezeu, Domnul, căci va vorbi pace poporului său și sfinților săi, dar ei să nu se mai întoarcă la nebunie. Da, mântuirea sa este aproape de cei ce se tem de el, pentru ca slava să locuiască în țara noastră. Îndurarea și adevărul s‐au întâmpinat; dreptatea și pacea s‐au sărutat. Adevărul răsare din pământ; și dreptatea a privit din ceruri; și Domnul va da ce este bine, și țara noastră își va da rodul. Dreptatea va merge înaintea lui și va face numele pașilor săi o cale de umblat. Pleacă‐ți, Doamne, urechea, răspunde‐mi, căci sunt sărac și nevoiaș. Păzește‐mi sufletul, căci sunt cuvios. Mântuiește, Dumnezeul meu, pe robul tău care se încrede în tine. Îndură‐te de mine, Doamne, căci către tine strig toată ziua. Veselește sufletul robului tău, căci către tine, Doamne, îmi ridic sufletul. Căci tu, Doamne, ești bun și iertător, bogat în îndurare către toți cei ce te cheamă. Pleacă urechea, Doamne, la rugăciunea mea și ia aminte la glasul cererilor mele. În ziua strâmtorării mele te voi chema, căci îmi vei răspunde. Nimeni nu este ca tine între dumnezei, Doamne! Și nimic ca faptele tale. Toate neamurile pe care le‐ai făcut vor veni și se vor închina înaintea ta, Doamne! Și vor slăvi numele tău. Căci tu ești mare și faci lucruri minunate. Numai tu ești Dumnezeu. Învață‐mă calea ta, Doamne! Voi umbla în adevărul tău. Unește‐mi inima ca să se teamă de numele tău. Te voi lăuda, Doamne Dumnezeul meu, din toată inima mea; și voi slăvi numele tău în veci. Căci îndurarea ta față de mine este mare și mi‐ai izbăvit sufletul din Șeolul cel mai de jos. Dumnezeule! Cei îngâmfați s‐au sculat împotriva mea și adunarea asupritorilor au căutat sufletul meu și nu te‐au pus înaintea lor. Dar tu, Doamne, ești un Dumnezeu îndurător și milos, încet la mânie și bogat în îndurare și adevăr. Întoarce‐te spre mine și îndură‐te de mine. Dă tăria ta robului tău și mântuiește pe fiul roabei tale. Arată‐mi un semn spre bine, ca să‐l vadă cei ce mă urăsc și să se rușineze, pentru că tu, Doamne, m‐ai ajutat și m‐ai mângâiat. Temelia lui este în munți de sfințenie. Domnul iubește porțile Sionului mai mult decât toate locuințele lui Iacov. Lucruri slăvite se spun despre tine, cetate a lui Dumnezeu. Voi pomeni Egiptul și Babilonul printre cei ce mă cunosc. Iată Filistia și Tirul cu Etiopia: acesta acolo s‐a născut. Și despre Sion se va zice: Acesta și acela s‐au născut în el. Și însuși Cel Preaînalt îl va întări. Domnul va număra când va scrie popoarele: Acesta s‐a născut acolo. Cântăreții și jucătorii vor zice: Toate izvoarele mele sunt în tine. Doamne Dumnezeul mântuirii mele, zi și noapte am strigat înaintea ta. Să intre rugăciunea mea înaintea ta. Pleacă‐ți urechea la strigarea mea. Căci sufletul meu este sătul de rele și viața mea se apropie de Șeol. Sunt socotit cu cei ce se coboară în groapă, sunt ca un om care n‐are putere. Întins între morți, ca cei uciși care zac în mormânt, de care nu‐ți mai aduci aminte și care sunt tăiați de sub mâna ta. M‐ai pus în groapa cea mai de jos, în locuri întunecoase, în adâncimi. Mânia ta zace greu asupra mea și m‐ai apăsat cu toate valurile tale. Ai depărtat pe cunoscuții mei de la mine; m‐ai făcut o urâciune lor: sunt închis și nu pot ieși. Ochiul meu lâncezește de întristare. Te‐am chemat, Doamne, în fiecare zi; mi‐am întins mâinile către tine. Oare morților le vei arăta o minune? Se vor scula oare umbrele și te vor lăuda? Vor spune oare în mormânt bunătatea ta? Credincioșia ta în Pierzare? Se va cunoaște oare în întuneric minunea ta și dreptatea ta în țara uitării? Și eu, Doamne, am strigat către tine, și rugăciunea mea te va întâmpina dimineața. Pentru ce, Doamne, îmi lepezi sufletul? De ce îți ascunzi fața de mine? Din tinerețe sunt necăjit și aproape să‐mi dau duhul; sufăr spaimele tale și nu știu unde sunt. Mâniile tale au trecut peste mine, înfricoșările tale m‐au prăpădit: m‐au înconjurat ca o apă toată ziua; m‐au cuprins de tot. Ai depărtat de la mine pe prieteni și tovarăși, cunoscuții mei sunt întuneric. Voi cânta în veac îndurările Domnului, voi face cunoscut din neam în neam credincioșia ta cu gura mea. Căci am zis: Îndurarea va fi zidită în veac. Chiar în ceruri vei întări credincioșia ta. Am făcut legământ cu alesul meu, am jurat lui David, robul meu. Îți voi întări sămânța în veac și îți voi zidi din neam în neam scaunul de domnie. Și cerurile vor lăuda minunea ta, Doamne, și credincioșia ta în obștea sfinților. Căci cine seamănă cu Domnul în ceruri? Cine este asemenea Domnului între fiii celor puternici? Dumnezeu este mult de temut în sfatul sfinților și înfricoșat pentru toți cei din jurul lui: Doamne Dumnezeul oștirilor, cine este puternic ca tine, Doamne? Și credincioșia ta este în jurul tău. Tu stăpânești îngâmfarea mării; când se ridică valurile ei, tu le potolești. Tu ai sfărâmat Egiptul ca pe unul care e ucis, ai risipit pe vrăjmașii tăi cu brațul tăriei tale. Ale tale sunt cerurile, al tău este și pământul; lumea și plinătatea ei, tu le‐ai întemeiat. Miazănoaptea și miazăziua tu le‐ai făcut; Taborul și Hermonul se bucură în numele tău. Tu ai un braț de putere: mâna ta este tare, dreapta ta înaltă. Dreptatea și judecata sunt temeliile scaunului tău de domnie; îndurarea și adevărul merg înaintea feței tale. Ferice de poporul care cunoaște strigătul de bucurie: ei umblă în lumina feței tale, Doamne! Ei se bucură în numele tău toată ziua, și se înalță în dreptatea ta. Căci tu ești slava puterii lor și în bunăvoința ta se va înălța cornul nostru. Căci Domnul este scutul nostru și Sfântul lui Israel Împăratul nostru. Atunci ai vorbit în vedenie despre sfântul tău și ai zis: Am pus ajutor peste un viteaz, am înălțat pe unul ales din popor. Am aflat pe David, robul meu; l‐am uns cu untdelemnul meu cel sfânt. Cu el mâna mea va fi cu tărie, și brațul meu îl va întări. Niciun vrăjmaș nu‐l va strâmtora și fiul răutății nu‐l va apăsa. Ci voi sfărâma pe potrivnicii săi înaintea feței lui și voi bate pe cei ce‐l urăsc. Și credincioșia mea și îndurarea mea vor fi cu el și prin numele meu cornul său se va înălța. Voi pune mâna lui pe mare și dreapta lui pe râuri. El va striga către mine: Tu ești Tatăl meu, Dumnezeul meu și stânca mântuirii mele! Și eu îl voi face cel întâi născut, cel mai înalt din împărații pământului. Îi voi păstra îndurarea mea în veac și legământul meu va fi statornic cu el. Voi face sămânța lui să țină în veac și scaunul său de domnie ca zilele cerurilor. Dacă copiii săi vor părăsi Legea mea și nu vor umbla în judecățile mele, dacă vor pângări așezămintele mele și nu vor păzi poruncile mele, atunci voi cerceta abaterea lor cu un toiag și nelegiuirea lor cu bătăi, dar nu‐mi voi lua cu totul îndurarea de la el, nici nu voi dezminți credincioșia mea. Legământul meu nu‐l voi pângări, nici nu voi schimba lucrul care a ieșit din buzele mele. O dată am jurat pe sfințenia mea; nu voi minți lui David. Sămânța lui va ține în veac și șcaunul lui de domnie ca soarele înaintea mea. Va fi întărit în veac ca luna și ca martorul credincios în ceruri. Dar tu ai lepădat și ți‐a fost scârbă, te‐ai mâniat pe unsul tău. Ai lepădat legământul robului tău, i‐ai pângărit cununa până la pământ. I‐ai surpat toate îngrădirile, i‐ai prefăcut întăriturile în dărâmături. Îl jefuiesc toți trecătorii de pe drum, a ajuns de ocară vecinilor săi. Ai înălțat dreapta asupritorilor lui, ai veselit pe toți vrăjmașii lui. Da, ai întors ascuțișul sabiei lui și nu l‐ai făcut să stea la luptă. Ai pus capăt strălucirii lui și ai aruncat scaunul lui de domnie la pământ. I‐ai scurtat zilele tinereții, l‐ai acoperit cu rușine. Până când, Doamne, te vei ascunde în veac, până când va arde mânia ta ca focul? Adu‐ți aminte ce scurtă este vremea mea, pentru ce deșertăciune ai făcut pe toți copiii oamenilor! Care om trăiește și nu va vedea moartea? Oare va scăpa el sufletul său din mâna Șeolului? Unde sunt, Doamne, îndurările tale cele de mai înainte, pe care le‐ai jurat lui David în credincioșia ta? Adu‐ți aminte, Doamne, de ocara robilor tăi, pe care o port în sânul meu de la toate popoarele puternice, cu care au ocărât vrăjmașii tăi, Doamne, cu care au ocărât urmele unsului tău. Binecuvântat fie Domnul în veci. Amin și amin. Doamne, tu ai fost locul nostru de locuit din neam în neam. Mai înainte de a se fi născut munții și să fi dat naștere pământului și lumii, din veci până în veci, tu ești Dumnezeu! Tu prefaci în țărână pe om și zici: Întoarceți‐vă, copii ai oamenilor. Căci o mie de ani în ochii tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut și ca o strajă de noapte. Îi iei ca un șuvoi; sunt ca un somn, — dimineața sunt ca iarba care crește. Dimineața înflorește și crește; seara se taie și se veștejește! Căci suntem mistuiți prin mânia ta, tulburați de urgia ta. Ai pus nelegiuirile noastre înaintea ta, păcatele noastre ascunse în lumina feței tale. Căci toate zilele noastre trec în mânia ta; ne sfârșim anii cu un oftat. Zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani, sau la cei în putere optzeci de ani; totuși mândria lor este muncă și durere; căci se duc iute și noi zburăm. Cine cunoaște puterea mâniei tale și mânia ta după temerea de tine? Învață‐ne să ne numărăm zilele ca să căpătăm o inimă înțeleaptă. Întoarce‐te, Doamne! Până când? Și căiește‐te cu privire la robii tăi. Satură‐ne dimineața de îndurarea ta, ca să ne bucurăm și să ne veselim în toate zilele noastre. Bucură‐ne după zilele în care ne‐ai apăsat și după anii în care am văzut răul. Să se arate robilor tăi lucrarea ta și slava ta peste copiii lor. Și bunăvoința Domnului, Dumnezeului nostru, să fie peste noi; și întărește lucrul mâinilor noastre peste noi; da, lucrul mâinilor noastre întărește‐l. Cel ce locuiește în locul ascuns al Celui Preaînalt va rămâne sub umbra Celui Atotputernic. Voi zice despre Domnul: El este adăpostul meu și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred. Căci el te va scăpa din lațul păsărarului și de ciuma de moarte. El te va acoperi cu penele sale și sub aripile sale te vei adăposti. Adevărul său este scutul tău și pavăza ta. Nu te vei teme de groază de noapte, nici de săgeata care zboară ziua, de ciuma care umblă în întuneric, de pieirea care pustiește la amiază. O mie vor cădea alături de tine și zece mii la dreapta ta: dar de tine nu se va apropia. Numai vei privi cu ochii tăi și vei vedea răsplătirea celor răi. Pentru că ai zis: Domnul este adăpostul meu și ai făcut pe Cel Preaînalt locuința ta, niciun rău nu ți se va întâmpla și nicio rană nu se va apropia de cortul tău. Căci el va porunci îngerilor săi pentru tine ca să te păzească în toate căile tale; ei te vor purta pe mâini, ca să nu‐ți lovești piciorul de piatră. Vei umbla peste leu și năpârcă, vei călca în picioare leul tânăr și balaurul. Fiindcă și‐a pus iubirea în mine, de aceea îl voi izbăvi; îl voi pune pe înălțime, pentru că a cunoscut numele meu. Mă va chema și îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi scăpa și‐l voi cinsti. Îl voi sătura cu lungime de zile și‐i voi arăta mântuirea mea. Bine este a mulțumi Domnului și a cânta laude numelui tău, Preaînalte, a vesti dimineața bunătatea ta și noaptea credincioșia ta, pe instrument cu zece strune și pe psalteriu, pe higaion cu harfă. Căci tu, Doamne, m‐ai desfătat prin lucrul tău; mă voi bucura de lucrările mâinilor tale. Cât de mari sunt lucrările tale, Doamne! Gândurile tale sunt foarte adânci. Omul prost nu cunoaște și nebunul nu înțelege aceasta. Când cei răi răsar ca iarba și înfloresc toți lucrătorii nelegiuirii, este ca să fie stârpiți pentru totdeauna. Dar tu, Doamne, ești înălțat în veci! Căci iată, vrăjmașii tăi, Doamne, căci iată, vrăjmașii tăi vor fi pierduți; toți lucrătorii nelegiuirii vor fi risipiți. Dar tu vei înălța cornul meu ca pe al bivolului; eu sunt uns cu untdelemn proaspăt. Și ochiul meu își va vedea dorința asupra vrăjmașilor mei și urechea mea o va auzi despre făcătorii de rele care se scoală împotriva mea. Dreptul va înflori ca finicul, va crește ca cedrul pe Liban: cei sădiți în casa Domnului vor înflori în curțile Dumnezeului nostru. La bătrânețe vor rodi încă, vor fi plini de suc și verdeață, ca să arate că Domnul este drept; el este stânca mea și nu este nicio nedreptate în el. Domnul împărățește; este îmbrăcat cu măreție; Domnul s‐a îmbrăcat cu tărie, s‐a încins cu ea: da, lumea este întărită și nu se va clătina. Scaunul tău de domnie este întărit din veșnicie: Tu ești din veșnicie. Râurile au înălțat, Doamne, râurile și‐au înălțat glasul; râurile și‐au înălțat valurile ce urlă. Domnul în locurile înalte este mai măreț decât glasul apelor mari, decât valurile mărețe ale mării. Mărturiile tale sunt foarte trainice; casei tale, Doamne, se cuvine sfințenie în lungime de zile. Doamne, Dumnezeul răzbunărilor, tu, Dumnezeul răzbunărilor, fă să lucească strălucirea ta! Înalță‐te judecător al pământului, răsplătește celor mândri fapta lor. Până când cei răi, Doamne, până când vor birui cei răi? Rostesc, vorbesc cu îngâmfare; toți lucrătorii nelegiuirii se laudă, calcă pe poporul tău, Doamne, și apasă moștenirea ta, surgrumă pe văduvă și pe străin de loc și ucid pe orfan. Și zic: Nu vede Domnul și nu va lua aminte Dumnezeul lui Iacov. Înțelegeți, voi cei proști din popor! Și, nebunilor, când vă veți înțelepți? Cel ce a sădit urechea oare nu va auzi? Cel ce a făcut ochiul oare nu va vedea? Cel ce învață neamurile oare nu va pedepsi, el, care învață pe oameni cunoștința? Domnul cunoaște gândurile omului că sunt deșertăciune. Ferice de bărbatul pe care‐l pedepsești tu, Doamne, și‐l înveți din Legea ta, ca să‐i dai odihnă de zilele rele, până se va săpa groapa celui rău. Căci Domnul nu va lăsa pe poporul său și nu va părăsi moștenirea sa. Căci judecata se va întoarce la dreptate și toți cei drepți la inimă o vor urma. Cine se va scula pentru mine împotriva făcătorilor de rele? Cine se va înfățișa pentru mine împotriva lucrătorilor nelegiuirii? Dacă n‐ar fi fost Domnul ajutorul meu, puțin și sufletul meu ar fi locuit în tăcere. Când am zis: Mi‐alunecă piciorul! Îndurarea ta, Doamne, m‐a sprijinit. În mulțimea gândurilor înăuntrul meu, mângâierile tale mi‐au desfătat sufletul. Oare va fi unit cu tine scaunul de domnie al nelegiuirii, care face din apăsare o lege? Ei se adună ceată împotriva sufletului celui drept și osândesc sângele nevinovat. Dar Domnul a fost turnul meu înalt și Dumnezeul meu, stânca mea de adăpost. El va întoarce nelegiuirea lor asupra lor și îi va stârpi în nelegiuirea lor: Domnul Dumnezeul nostru îi va stârpi. Veniți să cântăm Domnului, să strigăm cu bucurie stâncii mântuirii noastre! Să venim cu laudă înaintea lui, să‐i strigăm cu cântări de bucurie în psalmi. Căci Domnul este un Dumnezeu mare și un Împărat mare mai presus de toți dumnezeii. În mâna lui sunt locurile adânci ale pământului și ale lui sunt înălțimile munților. A lui este marea și el a făcut‐o; și mâinile lui au făcut uscatul. Veniți să ne închinăm și să ne plecăm, să îngenunchem înaintea Domnului, Făcătorul nostru. Căci el este Dumnezeul nostru și noi suntem poporul pășunii sale și turma mâinii sale. Astăzi, dacă auziți glasul lui, nu vă învârtoșați inima, ca la Meriba, ca în ziua de la Masa în pustie, unde părinții voștri m‐au ispitit, m‐au încercat și au văzut lucrarea mea. Patruzeci de ani m‐am scârbit de neamul acesta și am zis: Sunt un popor cu inima rătăcită și n‐au cunoscut căile mele. De aceea am jurat în mânia mea: De vor intra ei în odihna mea! Cântați Domnului o cântare nouă, cântați Domnului, tot pământul! Cântați Domnului, binecuvântați numele lui; vestiți mântuirea lui zi cu zi! Spuneți între neamuri slava lui, între toate popoarele lucrările sale minunate! Căci Domnul este mare și vrednic de lăudat; el este de temut mai presus de toți dumnezeii. Căci toți dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar Domnul a făcut cerurile. Slava și strălucirea sunt înaintea lui, tăria și frumusețea în locașul său sfințit. Dați Domnului, voi, familiile popoarelor, dați Domnului slavă și putere! Dați Domnului slava cuvenită numelui său, aduceți un dar de mâncare și intrați în curțile sale! Închinați‐vă Domnului în podoabă sfântă, tremurați înaintea lui, tot pământul! Spuneți între neamuri, Domnul împărățește, de aceea lumea este întărită, nu se va clătina. El va judeca popoarele cu dreptate. Să se bucure cerurile și să se veselească pământul, să mugească marea și tot ce o umple! Să se bucure câmpia și tot ce este pe ea; atunci toți copacii pădurii vor cânta de bucurie înaintea Domnului, căci vine; căci vine să jude ce pământul. El va judeca lumea cu dreptate și popoarele după credincioșia sa. Domnul împărățește! Să se veselească pământul! Să se bucure ostroavele cele multe! Nori și negură sunt în jurul lui; dreptatea și judecata sunt temelia scaunului său de domnie. Foc merge înaintea lui și mistuie pe potrivnicii săi de jur împrejur. Fulgerele sale au luminat lumea, pământul a văzut și s‐a cutremurat. Munții s‐au topit ca ceara înaintea Domnului, înaintea Domnului întregului pământ. Cerurile spun dreptatea lui și toate popoarele au văzut slava lui. Să se rușineze toți cei ce slujesc la chipuri cioplite, care se fălesc cu idoli. Închinați‐vă lui, toți dumnezeii! Sionul a auzit și s‐a bucurat și fiicele lui Iuda s‐au veselit de judecățile tale, Doamne! Căci tu, Doamne, tu ești Cel Preaînalt peste tot pământul, tu ești preaînălțat peste toți dumnezeii. Voi, cei ce iubiți pe Domnul, urâți răul! El păzește sufletele sfinților săi; îi scapă din mâna celor răi. Lumina este semănată pentru cel drept și bucuria pentru cei neprihăniți la inimă. Bucurați‐vă, drepților, în Domnul și lăudați pomenirea sfințeniei sale. Cântați Domnului o cântare nouă, căci a făcut lucruri minunate. Dreapta sa și brațul sfințeniei sale au lucrat mântuire pentru el. Domnul și‐a arătat mântuirea, și‐a descoperit dreptatea înaintea ochilor popoarelor. Și‐a adus aminte de îndurarea sa și de credincioșia sa către casa lui Israel. Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru. Strigați de bucurie către Domnul, tot pământul! Chiuiți și strigați de biruință și cântați laude. Cântați laude Domnului cu harfa, cu harfa și cu cântec din gură! Cu trâmbițe și sunete din corn cântați de bucurie înaintea Împăratului, Domnul. Să mugească marea și tot ce o umple; lumea și cei ce locuiesc în ea. Să bată din palme râurile, munții să cânte de bucurie împreună înaintea Domnului! Căci el vine să jude ce pământul. El va judeca lumea cu dreptate și popoarele cu nepărtinire. Domnul împărățește: Să tremure popoarele! El șade între heruvimi; să se clatine pământul! Domnul este mare în Sion și înălțat peste toate popoarele. Să laude numele tău cel mare și înfricoșat: — este sfânt — Și puterea împăratului iubește dreptatea; tu întemeiezi dreptatea, tu faci judecată și dreptate în Iacov. Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și închinați‐vă înaintea așternutului picioarelor sale; — el este sfânt! Moise și Aaron dintre preoții săi și Samuel dintre cei ce cheamă numele său, au strigat către Domnul și el le‐a răspuns. Le‐a vorbit în stâlpul de nor; ei au păzit mărturiile sale și așezământul pe care li‐l dăduse. Doamne Dumnezeul nostru! Tu le‐ai răspuns, tu ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător, deși răzbunător al faptelor lor. Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și închinați‐vă în muntele sfințeniei lui! Căci Domnul Dumnezeul nostru este sfânt. Strigați de bucurie către Domnul, tot pământul! Slujiți Domnului cu bucurie! Veniți înaintea lui cu cântări de biruință! Să știți că Domnul este Dumnezeu. El ne‐a făcut și ai lui suntem. Noi suntem poporul său și turma pășunii sale. Intrați în porțile lui cu mulțumiri, în curțile sale cu laude. Mulțumiți‐i și binecuvântați numele său. Căci Domnul este bun; îndurarea lui ține în veac și credincioșia lui din neam în neam. Voi cânta îndurarea și judecata; ție, Doamne, îți voi cânta laude. Mă voi purta cu înțelepciune pe o cale desăvârșită: O, când vei veni la mine? — Voi umbla în curăția inimii mele înăuntrul casei mele. Nu voi pune înaintea ochilor mei niciun lucru al lui Belial; urăsc lucrul celor ce se abat; nu se va lipi de mine. Inima îndărătnicită se va depărta de mine, nu voi cunoaște răul. Voi stârpi pe cel ce vorbește de rău într‐ascuns pe aproapele său; nu voi suferi pe cel ce are ochii mândri și o inimă îngâmfată. Ochii mei vor fi peste cei credincioși ai țării, ca ei să locuiască cu mine. Cel ce umblă pe o cale desăvârșită, acela îmi va sluji. Cel ce lucrează vicleșug nu va locui înăuntrul casei mele; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea ochilor mei. În fiecare dimineață voi stârpi pe toți cei răi ai țării, ca să nimicesc pe toți lucrătorii nelegiuirii din cetatea Domnului. Doamne, auzi‐mi rugăciunea și strigarea mea să vină până la tine. Nu‐ți ascunde fața de mine în ziua necazului meu. Pleacă‐ți urechea spre mine; răspunde‐mi degrabă în ziua când strig. Căci zilele mele pier ca fumul și oasele mele ard ca un tăciune. Inima mea este lovită și veștejită ca iarba; căci am uitat să‐mi mănânc pâinea. Mi se lipesc oasele de carne, de glasul geamătului meu. Am ajuns ca un pelican din pustie, sunt ca huhurezul în locuri pustii. Veghez și sunt ca o vrabie singuratică pe acoperiș. Vrăjmașii mei mă ocărăsc toată ziua; cei ce se înfurie împotriva mea blestemă pe mine. Căci am mâncat cenușă ca pâine și mi‐am amestecat băutura cu lacrimi, de mânia ta și urgia ta; căci m‐ai ridicat și m‐ai azvârlit. Zilele mele sunt ca o umbră întinsă și mă usuc ca iarba. Dar tu, Doamne, vei rămâne în veac și pomenirea ta din neam în neam. Tu te vei scula și vei avea milă de Sion, căci este vremea să te înduri de el, căci a venit vremea hotărâtă. Căci robilor tăi le place de pietrele sale și se îndură de pulberea lui. Și neamurile se vor teme de numele Domnului și toți împărații pământului de slava ta. Căci Domnul a zidit Sionul, s‐a arătat în slava sa. El s‐a uitat la rugăciunea celui lipsit și n‐a disprețuit rugăciunea lor. Aceasta se va scrie pentru neamul care va veni: și un popor care va fi făcut va lăuda pe Domnul. Căci a privit de la înălțimea sfântului său locaș; Domnul s‐a uitat din ceruri pe pământ, ca să audă suspinul celui încătușat, ca să dea drumul copiilor morții; ca ei să vestească numele Domnului în Sion și lauda lui în Ierusalim, când se vor aduna împreună popoarele și împărățiile ca să slujească Domnului. El mi‐a slăbit puterea pe cale; mi‐a scurtat zilele. Am zis: Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele. Anii tăi sunt din neam în neam. Ai întemeiat pământul din vechime și cerurile sunt lucrul mâinilor tale. Ele vor fi pierdute, dar tu vei rămâne și toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca o îmbrăcăminte și se vor schimba; dar tu ești același și anii tăi nu se vor sfârși. Copiii robilor tăi vor rămâne și sămânța lor se va întări înaintea ta. Binecuvântă, suflete al meu, pe Domnul! Și tot ce este înăuntrul meu să binecuvânteze numele cel sfânt al său. Binecuvântă, suflete al meu, pe Domnul și nu uita toate binefacerile lui: cel ce iartă toate nelegiuirile tale; cel ce vindecă toate bolile tale; cel ce răscumpără din groapă viața ta; cel ce te încununează cu milă și îndurări; cel ce umple de bunătăți bătrâneța ta și tinerețea ta se înnoiește ca vulturul. Domnul face dreptăți și judecăți tuturor celor apăsați. El a făcut cunoscute căile sale lui Moise, faptele sale copiilor lui Israel. Domnul este îndurător și milostiv; încet la mânie și plin de îndurare. El nu va mustra în veac; nici nu‐și va ține mânia în veac. Nu ne‐a făcut după păcatele noastre, nici nu ne‐a răsplătit după nelegiuirile noastre. Căci pe cât sunt de înalte cerurile peste pământ așa s‐a înălțat îndurarea lui față de cei ce se tem de el. Pe cât este de departe răsăritul de apus așa a depărtat el de la noi abaterile noastre. Cum are milă tatăl de copiii săi așa are milă Domnul de cei ce se tem de el. Căci cunoaște întocmirea noastră; își aduce aminte că suntem țărână. Omul — zilele lui sunt ca iarba; înflorește ca floarea câmpului. Căci trece vântul peste ea și s‐a dus și locul său n‐o mai cunoaște. Dar îndurarea Domnului este din veci și în veci peste cei ce se tem de el și dreptatea lui peste copiii copiilor, pentru cei ce păzesc legământul său și își aduc aminte de poruncile lui ca să le facă. Domnul și‐a întărit în ceruri scaunul său de domnie și împărăția sa domnește peste toate. Binecuvântați pe Domnul, voi, îngerii săi, care sunteți tari în putere, care faceți cuvântul lui, ascultând de glasul cuvântului său! Binecuvântați pe Domnul, toate oștirile lui, slujitorii lui, care faceți voia lui! Binecuvântați pe Domnul toate lucrările lui, în toate locurile stăpânirii lui! Binecuvântă, suflete al meu, pe Domnul! Binecuvântă, suflete al meu, pe Domnul! Doamne Dumnezeul meu, tu ești foarte mare; tu ești îmbrăcat în măreție și strălucire! Cel ce se învelește cu lumina ca și cu o manta, cel ce întinde cerurile ca un covor! Cel ce pune bârnele cămărilor lui în ape; cel ce face norii carul său; cel ce umblă pe aripile vântului; cel ce face pe îngerii săi vânturi; și pe slujitorii săi flacări de foc. A întemeiat pământul pe picioarele sale; în veac nu se va clătina. L‐ai acoperit cu adâncul ca și cu un veșmânt; apele stăteau peste munți. La mustrarea ta au fugit, la glasul tunetului tău s‐au grăbit să fugă (munții s‐au ridicat, văile s‐au plecat) spre locul pe care li‐l așezasei tu. Ai pus o margine peste care nu vor trece; nu se vor mai întoarce ca să acopere pământul. El trimite izvoare în văi; ele curg printre munți. Ele adapă toate fiarele câmpurilor, măgarii sălbatici își potolesc setea. Lângă ele locuiesc păsările cerului; ele fac să le răsune glasul între ramuri. El adapă munții din cămările sale; pământul se satură cu rodul lucrărilor tale. El face să încolțească iarbă pentru vită și verdeață pentru trebuința omului, făcând să iasă pâine din pământ, și vinul care veselește inima omului; și face să‐i strălucească fața cu untdelemn și cu pâinea întărește inima omului. Copacii Domnului se satură; cedrii Libanului, pe care i‐a sădit, unde își fac păsările cuiburile lor, berzei îi sunt locuință pinii. Munții cei înalți sunt pentru țapi sălbatici; stâncile sunt adăpost pentru iepuri. El a făcut luna pentru vremuri; soarele își cunoaște apusul. Tu faci întuneric și este noapte în care se mișcă fiarele pădurii. Puii de leu mugesc după pradă și își caută hrana de la Dumnezeu. Soarele răsare: se retrag și se culcă în vizuinile lor. Omul iese la lucrul său și la munca sa până seara. Doamne! Cât de multe sunt lucrările tale! Toate le‐ai făcut cu înțelepciune. Plin este pământul de bogățiile tale. Marea aceasta întinsă și largă: în ea mișună vietăți fără număr, mici și mari. Acolo se plimbă corăbiile și Leviatanul acela pe care l‐ai întocmit, ca să se joace în ea. Toate te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme. Le dai, adună; îți deschizi mâna, se satură de bunuri. Îți ascunzi fața, se tulbură, le iei suflarea, pier și se întorc în țărână. Trimiți duhul tău: sunt zidite din nou și înnoiești fața pământului. Slava Domnului va fi în veci: Domnul se va bucura de lucrările sale! El privește spre pământ și se cutremură; atinge munții și fumegă. Voi cânta Domnului toată viața mea, voi cânta laudă Dumnezeului meu cât voi fi. Fie‐i plăcută cugetarea mea! Eu mă voi bucura în Domnul. Păcătoșii se vor sfârși de pe pământ și cei răi nu vor mai fi! Suflete al meu, binecuvântă pe Domnul! Lăudați pe Domnul! Măriți pe Domnul, chemați numele lui! Faceți cunoscut între popoare faptele lui! Cântați‐i, cântați‐i laude! Gândiți‐vă la toate lucrările lui minunate. Slăviți‐vă în sfântul său nume! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul! Căutați pe Domnul și puterea lui; căutați pururea fața lui. Aduceți‐vă aminte de lucrările lui minunate pe care le‐a făcut și de semnele lui și de judecățile gurii sale. Voi, sămânța lui Avraam, robul său, copiii lui Iacov, aleșii săi! Domnul este Dumnezeul nostru, judecățile sale sunt în tot pământul. El și‐a adus aminte de legământul său în veci, de cuvântul pe care l‐a poruncit pentru o mie de neamuri; legământul pe care l‐a făcut cu Avraam și l‐a jurat lui Isaac, și pe care l‐a întărit lui Iacov ca așezământ, lui Israel ca legământ veșnic, zicând: Ție îți voi da țara Canaanului; sorțul moștenirii voastre; când erau un mic număr de oameni, foarte puțini și străini de loc acolo; și au mers de la neam la neam, de la împărăție la alt popor. El n‐a lăsat pe nimeni să‐i apese și a mustrat împărați pentru ei, zicând: Nu vă atingeți de unșii mei și nu faceți niciun rău prorocilor mei. Și a chemat foametea în țară; a frânt tot toiagul pâinii. A trimis un bărbat înaintea lor: Iosif a fost vândut ca rob. I‐au strâns picioarele în butuci; sufletul său a intrat în fiare, până la vremea când s‐a împlinit cuvântul său: cuvântul Domnului l‐a cercat. Împăratul a trimis și i‐a dat drumul; stăpânitorul popoarelor l‐a lăsat slobod. L‐a pus domn peste casa sa și stăpân peste toate avuțiile sale, ca să lege pe mai marii săi după voia sa și să înțelepțească pe bătrânii săi. Israel a venit în Egipt și Iacov a stat vremelnic în țara lui Ham. Și el a înmulțit mult pe poporul său, și l‐a făcut mai tare decât potrivnicii săi. Le‐a întors inima ca să urască pe poporul său — să urzească împotriva robilor săi. A trimis pe Moise, robul său, și pe Aaron, pe care‐l alesese. Ei au pus între ei semnele lui și minuni în țara lui Ham. El a trimis întunecime și s‐a făcut întuneric; și nu s‐au răsculat împotriva cuvântului său. Le‐a prefăcut apele în sânge și le‐a omorât peștii. Țara lor mișuna de broaște, până în cămările împăraților lor. El a vorbit și au venit roiuri de muște și păduchi în toate hotarele lor. În loc de ploaie le‐a dat grindină, și flacără de foc în țara lor. Și le‐a bătut viile și smochinii și a sfărâmat copacii hotarelor lor. A vorbit și a venit lăcusta și omizi fără număr. Și au mâncat orice verdeață din țara lor și au înghițit rodul țarinei lor. Și a bătut pe orice întâi născut în țara lor, începutul a toată puterea lor. Și i‐a scos cu argint și cu aur și nu era niciunul slab în semințiile sale. Egiptul s‐a bucurat de plecarea lor, căci frica de ei căzuse peste ei. El a întins un nor drept acoperământ și un foc ca să lumineze noaptea. Au cerut și a adus prepelițe și i‐a săturat cu pâine din ceruri. A deschis stânca și au țâșnit ape; au curs ca un râu în locuri uscate. Căci și‐a adus aminte de cuvântul său cel sfânt, și de Avraam, robul său. Și a scos pe poporul său cu bucurie și pe aleșii săi în cântări de veselie. Și le‐a dat țările neamurilor și au stăpânit munca popoarelor, ca să păzească așezămintele lui și să țină legile lui. Lăudați pe Domnul. Lăudați pe Domnul! Mulțumiți Domnului, căci este bun, căci îndurarea lui ține în veac! Cine poate spune faptele cele puternice ale Domnului, sau să facă să răsune toată lauda sa? Ferice de cei ce țin judecata și de cel ce face dreptate în toată vremea. Adu‐ți aminte de mine, Doamne, în bunăvoința ta față de poporul tău. Cercetează‐mă cu mântuirea ta, ca să văd fericirea aleșilor tăi, să mă bucur de bucuria neamului tău și să mă laud cu moștenirea ta! Noi am păcătuit cu părinții noștri, am săvârșit nelegiuire, am lucrat cu răutate. Părinții noștri n‐au înțeles lucrurile tale minunate în Egipt; nu și‐au adus aminte de mulțimea îndurărilor tale, ci s‐au răsculat la mare, la Marea Roșie. Totuși el i‐a mântuit pentru numele său, ca să facă cunoscut puterea sa. Și a mustrat Marea Roșie și a secat; și i‐a trecut prin adâncuri ca printr‐un pustiu. Și i‐a mântuit din mâna celui ce‐i ura și i‐a răscumpărat din mâna vrăjmașului. Și apele au acoperit pe potrivnicii lor; niciunul din ei n‐a rămas. Atunci au crezut cuvintele sale, au cântat lauda sa. Curând au uitat faptele sale, n‐au așteptat sfatul său. Ci au poftit cu poftă în pustie și au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. Și el le‐a dat cererea lor, dar a trimis uscăciune în sufletul lor. Au pizmuit pe Moise în tabără și pe Aaron, sfântul Domnului. Pământul s‐a deschis și a înghițit pe Datan și a acoperit ceata lui Abiram. Și s‐a aprins un foc în ceata lor și flacări au mistuit pe cei răi. Au făcut un vițel în Horeb și s‐au închinat la un chip turnat. Și au schimbat slava lor cu asemănarea unui bou care mănâncă iarbă. Au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor care făcuse lucruri mari în Egipt, lucrări minunate în țara lui Ham, și lucruri înfricoșate la Marea Roșie. Și a zis că‐i va stârpi dacă n‐ar fi stat Moise, alesul său, la spărtură înaintea lui, ca să abată mânia lui să nu‐i stârpească. Și au disprețuit țara cea plăcută, n‐au crezut în cuvântul său; ci au cârtit în corturile lor și n‐au ascultat de glasul Domnului. Și el și‐a ridicat mâna la ei, că‐i va face să cadă în pustie și că va face să cadă sămânța lor între neamuri și‐i va risipi prin țări. Și s‐au alipit de Baal‐Peor și au mâncat jertfele morților. Și l‐au întărâtat prin faptele lor și a izbucnit o rană peste ei. Atunci Fineas s‐a sculat și a făcut judecată și rana a fost oprită. Și aceasta i s‐a socotit spre dreptate din neam în neam până în veci. L‐au ațâțat la mânie la apele Meriba și a fost rău de ei și de Moise din pricina lor. Căci i‐au ațâțat duhul și el a vorbit nesocotit cu buzele. N‐au stârpit popoarele cum le zisese Domnul; ci s‐au amestecat cu neamurile și au învățat faptele lor; și au slujit idolilor lor și ei le‐au fost o cursă. Și au jertfit dracilor pe fiii lor și pe fetele lor. Și au vărsat sânge nevinovat: sângele fiilor și al fetelor lor; i‐au jertfit idolilor Canaanului și țara a fost pângărită cu sânge. Și s‐au întinat prin faptele lor și au curvit prin apucăturile lor. Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva poporului său și a urât moștenirea sa. Și i‐a dat în mâna neamurilor și cei ce‐i urau au domnit peste ei. Și vrăjmașii lor i‐au apăsat și au fost supuși sub mâna lor. De multe ori i‐a scăpat; dar l‐au întărâtat prin sfatul lor și au fost apăsați prin nelegiuirea lor. Dar el a privit la nevoia lor, când a auzit strigătul lor. Și și‐a adus aminte de legământul său pentru ei și s‐a căit, după mulțimea îndurărilor sale. Și i‐a făcut să afle milă înaintea tuturor celor ce‐i luaseră prinși. Mântuiește‐ne, Doamne, Dumnezeul nostru, și adună‐ne dintre neamuri, ca să mulțumim sfântului tău nume, ca să ne fălim cu lauda ta. Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veci în veci! Și tot poporul să zică: Amin! Lăudați pe Domnul! Mulțumiți Domnului, căci este bun, căci în veac ține îndurarea lui! Așa să zică cei răscumpărați de Domnul, pe care i‐a răscumpărat din mâna potrivnicului; și i‐a adunat din țări, de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la mare. Au rătăcit în pustie pe o cale neumblată, n‐au găsit nicio cetate de locuit. Flămânzi și însetați, sufletul li se sfârșea în ei. Atunci au strigat către Domnul în nevoia lor și el i‐a scăpat din strâmtorările lor. Și i‐a dus pe o cale dreaptă ca să meargă la o cetate de locuit. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui și pentru lucrările lui minunate către copiii oamenilor! Căci a săturat sufletul însetat și a umplut de bunătăți sufletul flămând. Cei ce ședeau în întuneric și în umbra morții, încătușați în apăsare și fier, pentru că se împotriviseră cuvintelor lui Dumnezeu și disprețuiseră sfatul Celui Preaînalt… și el le‐a plecat inima prin muncă; au căzut și nu era cine să le ajute. Atunci au strigat către Domnul în nevoia lor și i‐a mântuit din strâmtorările lor. I‐a scos din întuneric și din umbra morții și le‐a rupt lanțurile. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui și pentru lucrările lui minunate către copiii oamenilor! Căci el a sfărâmat porțile de aramă și a tăiat în două zăvoarele de fier. Nebunii sunt apăsați pentru calea abaterii lor și pentru nelegiuirile lor. Sufletul lor urăște orice mâncare și se apropie de porțile morții. Atunci ei strigă către Domnul în nevoia lor și‐i mântuiește din strâmtorările lor. Trimite cuvântul său și‐i vindecă și‐i scapă din gropile lor. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui și pentru lucrările lui minunate către copiii oamenilor! Și să jertfească jertfe de mulțumire și să vestească faptele lui cu cântare de bucurie. Cei ce se pogoară în corăbii pe mare, care fac negoț în ape mari, aceștia văd faptele Domnului și minunile lui în adânc. Căci el vorbește și se ridică vântul furtunos care înalță valurile ei. Se ridică la ceruri, se pogoară în adâncuri; li se topește sufletul în nevoie. Se clatină și șovăiesc ca un om beat și toată înțelepciunea lor este înghițită. Atunci strigă către Domnul în nevoia lor și‐i scoate din strâmtorările lor. El preface furtuna în liniște și valurile se alină, și ei se bucură că s‐au liniștit. Și el îi aduce la limanul lor dorit. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui și pentru lucrările lui minunate către copiii oamenilor! Să‐l înalțe în obștea poporului și să‐l laude pe scaunul celor bătrâni. El preface râurile în pustie și izvoarele de apă în uscăciune; un pământ roditor, în șes de sare, pentru răutatea locuitorilor lui. El preface pustia în baltă de apă și pământul uscat în izvoare de apă. Și acolo pune să locuiască pe cei flămânzi și ei întemeiază o cetate de locuit. Și seamănă câmpii și sădesc vii, care le aduc rod ca venit. Și el îi binecuvântă și se înmulțesc mult și nu lasă să li se împuțineze vitele… Și sunt împuținați și încovoiați prin apăsare, necaz și întristare: El varsă dispreț asupra mai marilor și îi face să rătăcească în pustia fără căi. Dar el ridică pe cel nevoiaș din apăsare, și‐i face familii ca turme. Cei drepți vor vedea și se vor bucura și orice nelegiuire își va închide gura. Oricine este înțelept să ia seama la aceste lucuri și să priceapă îndurările Domnului. Inima mea este gata, Dumnezeule! Voi cânta, da, voi cânta laude, cu slava mea. Deșteaptă‐te, psalteriu și harfă! Voi deștepta zorile. Îți voi aduce mulțumire între popoare, Doamne! Îți voi cânta laude între neamuri, căci îndurarea ta este mare, mai presus de ceruri și adevărul tău ajunge până la nori. Fii înălțat peste ceruri, Dumnezeule, și slava ta peste tot pământul. Ca iubiții tăi să fie izbăviți, mântuiește cu dreapta ta și răspunde‐ne. Dumnezeu a vorbit în sfințenia sa; mă voi bucura; voi împărți Sihemul și voi măsura valea Sucotului. Al meu este Galaadul, al meu Manase; și Efraim este apărarea capului meu; Iuda este legiuitorul meu. Moabul este ligheanul meu, asupra Edomului îmi voi arunca încălțămintea, asupra Filistiei voi chiui. Cine mă va aduce la cetatea cea tare? Cine mă va duce până la Edom? Oare nu tu, Dumnezeule, care ne‐ai lepădat și nu ieși, Dumnezeule, cu oștirile noastre? Dă‐ne ajutor împotriva potrivnicului, căci mântuirea omului este zadarnică. Cu Dumnezeu vom lucra fapte mărețe și el va călca în picioare pe potrivnicii noștri. Dumnezeul laudei mele, nu tăcea, căci gura celui rău și gura vicleniei s‐au deschis împotriva mea. Au vorbit împotriva mea cu limba minciunii. Și m‐au înconjurat cu cuvinte de ură și s‐au luptat împotriva mea fără cuvânt. Pentru iubirea mea ei sunt potrivnicii mei, dar eu alerg la rugăciune. Și ei mi‐au răsplătit rău pentru bine și cu ură pentru iubirea mea. Pune peste el pe un om rău și un pârâș să stea la dreapta lui. Când va fi judecat, să iasă vinovat și rugăciunea lui să ajungă păcat! Zilele lui să fie puține și slujba lui s‐o ia altul! Copiii lui să fie orfani și nevasta lui văduvă! Copiii săi să rătăcească și să cerșească și să‐și caute pâinea departe de locurile lor pustii. Cămătarul să arunce cursa peste tot ce este al lui și străinii să‐i prade munca! Să nu fie nimeni care să întindă îndurare asupra lui, nimeni să nu fie care să aibă milă de orfanii lui! Să i se stârpească urmașii, să li se șteargă numele în neamul următor! Nelegiuirea părinților lui să fie pomenită înaintea Domnului și păcatul mamei sale să nu se șteargă! Pururea să fie înaintea Domnului, ca să le stârpească pomenirea de pe pământ. Fiindcă nu și‐a adus aminte să arate îndurare, ci a prigonit pe cel sărac și nevoiaș și pe cel cu inimă zdrobită, ca să‐l ucidă. Și a iubit blestemul: să vină peste el! Și nu s‐a desfătat în binecuvântare: să fie departe de el! Și s‐a îmbrăcat cu blestemul ca și cu un veșmânt: să intre în măruntaiele lui ca apa și ca untdelemnul în oasele lui! Să‐i fie ca o haină cu care se învelește și ca o cingătoare cu care se încinge necurmat! Aceasta să fie plata potrivnicilor mei de la Domnul și a celor ce vorbesc de rău împotriva sufletului meu. Dar tu, lucrează pentru mine, Doamne Dumnezeule, pentru numele tău. Pentru că îndurarea ta este bună, scapă‐mă. Căci sunt sărac și nevoiaș și mi‐este rănită inima înăuntrul meu. Mă trec ca o umbră ce se întinde. Sunt aruncat încoace și încolo ca lăcusta. Genunchii mi‐au slăbit de post și carnea mea și‐a pierdut din grăsime. Și am ajuns să fiu de ocara lor. Când mă văd, clatină din cap. Ajută‐mă, Doamne Dumnezeul meu! Mântuiește‐mă, după îndurarea ta, ca să cunoască ei că aceasta este mâna ta, că tu, Doamne, ai făcut‐o. Să blesteme ei, dar tu binecuvântă; când se vor scula ei, să se rușineze și robul tău să se bucure. Protivnicii mei să fie îmbrăcați cu rușine și să se învelească în rușinea lor ca și cu o manta. Eu voi mulțumi mult Domnului cu gura mea; da, îl voi lăuda în mijlocul mulțimii. Căci a stat la dreapta celui nevoiaș ca să‐l mântuiască de cei ce‐i judecă sufletul. Domnul a zis Domnului meu: Șezi la dreapta mea până voi pune pe vrăjmașii tăi așternut picioarelor tale. Domnul va trimite toiagul puterii tale din Sion: domnește în mijlocul vrăjmașilor tăi. Poporul tău se aduce ca daruri de bunăvoie în ziua puterii tale, cu podoabă sfântă. Din sânul zorilor îți va veni roua tinereții tale. Domnul a jurat și nu se va căi: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. Domnul la dreapta ta va sfărâma pe împărați în ziua mâniei sale. El va judeca între neamuri, el va umple locurile cu trupuri moarte; va sfărâma capul peste o mare țară. Va bea din pârâu pe cale, de aceea își va înălța capul. Lăudați pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, în sfatul celor drepți și în adunare. Lucrările Domnului sunt mari, căutate de toți cei ce se desfată în ele. Lucrarea lui este măreție și strălucire și dreptatea sa ține în veac. El a făcut lucrările sale minunate vrednice de aducere aminte; Domnul este milos și plin de îndurare. El a dat o pradă celor ce se tem de el; își va aduce aminte în veac de legământul său. El a arătat poporului său puterea lucrărilor sale, dându‐le moștenirea neamurilor. Lucrările mâinilor sale sunt adevăr și dreptate, toate poruncile sale sunt credincioase. Ele sunt păstrate în veci de veci, făcute adevăr și dreptate. A trimis răscumpărarea poporului său, a poruncit legământul său în veac. Numele lui este sfânt și înfricoșat. Frica Domnului este începutul înțelepciunii. O bună pricepere au toți cei ce o păzesc. Lauda lui ține în veac. Lăudați pe Domnul! Ferice de bărbatul care se teme de Domnul, care se desfată mult în poruncile lui! Sămânța sa va fi puternică pe pământ, neamul celor drepți va fi binecuvântat. Averea și bogățiile sunt în casa sa și dreptatea sa ține în veac. Lumina răsare în întuneric pentru cei drepți. El este milos și îndurător și drept. Ferice de bărbatul care este îndurător și dă cu împrumut. El își va sprijini pricina la judecată. Căci în veac nu se va clătina: pomenirea dreptului va fi veșnică. Nu se va teme de știrea rea. Inima sa este tare, încrezându‐se în Domnul. Inima sa este tare, el nu se va teme, până își va vedea dorința asupra potrivnicilor săi. A împrăștiat, a dat celor nevoiași; dreptatea sa ține în veac. Cornul său se va înălța cu slavă. Cel rău va vedea și se va mâhni. Va scrâșni din dinți și se va topi: dorința celor răi va fi pierdută. Lăudați pe Domnul! Lăudați, voi, robi ai Domnului, lăudați numele Domnului. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac! De la răsăritul soarelui până la apusul lui fie numele Domnului lăudat! Domnul este înalt mai presus de toate neamurile și slava lui este mai presus de ceruri. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, care și‐a așezat locuința în înălțime, care se coboară să privească peste ceruri și peste pământ? El ridică pe cel sărac din țărână și înalță pe cel nevoiaș din gunoi, ca să‐l pună alături cu mai marii, alături cu mai marii poporului său. El face ca femeia stearpă să locuiască într‐o casă ca mama voioasă de copii. Lăudați pe Domnul! Când a ieșit Israel din Egipt, casa lui Iacov din mijlocul unui popor de limbă străină, Iuda a ajuns sfântul său locaș, Israel stăpânirea sa. Marea a văzut și a fugit, Iordanul a fost dat înapoi; munții au sărit ca berbecii, dealurile ca mieii. Ce‐ți este, mare, de fugi? Ție, Iordanule, de te întorci înapoi? Vouă, munților, de săltați ca berbecii? Vouă, dealurilor, ca mieii? Cutremură‐te, pământule, înaintea Dumnezeului lui Iacov, care a prefăcut stânca în baltă de apă, cremenea în izvor de ape. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui tău dă slavă, pentru îndurarea ta și pentru adevărul tău! Pentru ce să zică neamurile: Unde este acum Dumnezeul lor? Dar Dumnezeul nostru este în ceruri; el a făcut orișice i‐a plăcut. Idolii lor sunt argint și aur, lucrul mâinilor oamenilor. Au gură și nu vorbesc; au ochi și nu văd; au urechi și nu aud; au nas și nu miros; au mâini și nu pipăie; au picioare și nu umblă; nu dau niciun sunet prin gâtlejul lor. Cei ce‐i fac vor fi ca ei; da, oricine se încrede în ei. Israele, încrede‐te în Domnul! El este ajutorul lor și scutul lor. Casă a lui Aaron, încredeți‐vă în Domnul! El este ajutorul lor și scutul lor. Cei ce vă temeți de Domnul, încredeți‐vă în Domnul: El este ajutorul lor și scutul lor. Domnul și‐a adus aminte de noi; el va binecuvânta, va binecuvânta casa lui Israel, va binecuvânta casa lui Aaron, va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici și pe cei mari. Domnul va mai adăuga la voi, la voi și la copiii voștri. Binecuvântați sunteți de Domnul care a făcut cerurile și pământul. Cerurile sunt cerurile Domnului și pământul l‐a dat copiilor oamenilor. Nu morții laudă pe Domnul, nici vreunul din cei ce se pogoară în tăcere; ci noi vom binecuvânta pe Domnul de acum și până în veac. Lăudați pe Domnul! Iubesc pe Domnul, căci mi‐a auzit glasul și cererile mele. Pentru că și‐a plecat urechea spre mine, de aceea îl voi chema în toate zilele mele. Legăturile morții mă înconjuraseră și chinurile Șeolului mă apucaseră; am aflat strâmtorare și întristare. Atunci am chemat numele Domnului: Doamne, te rog, scapă‐mi sufletul! Domnul este milos și drept, da, Dumnezeul nostru este îndurător. Domnul păzește pe cei fără vicleșug: eram doborât și m‐a mântuit. Întoarce‐te, suflete al meu, la odihna ta, căci Domnul ți‐a făcut bine. Căci tu mi‐ai scăpat sufletul de moarte, ochii de lacrimi, picioarele de cădere. Voi umbla înaintea Domnului, în pământurile celor vii. Am crezut, de aceea am vorbit: am fost foarte apăsat. Am zis în graba mea: Toți oamenii sunt mincinoși. Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile lui către mine? Voi lua paharul mântuirilor și voi chema numele Domnului. Îmi voi plăti juruințele mele Domnului, da, înaintea întregului său popor. Scumpă este în ochii Domnului moartea sfinților săi. Doamne, cu adevărat, sunt robul tău; sunt robul tău, fiul roabei tale: tu mi‐ai dezlegat legăturile. Ție‐ți voi jertfi o jertfă de mulțumire și voi chema numele Domnului. Îmi voi plăti juruințele mele Domnului, da, înaintea întregului său popor, în curțile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul, toate popoarele, măriți‐l, toate neamurile! Căci îndurarea lui este mare față de noi și adevărul Domnului ține în veac. Lăudați pe Domnul! Mulțumiți Domnului, căci este bun, căci în veac ține îndurarea lui. Și Israel să zică: Căci în veac ține îndurarea lui! Și casa lui Aaron să zică: Căci în veac ține îndurarea lui! Cei ce se tem de Domnul să zică: Căci în veac ține îndurarea lui! În strâmtorarea mea am chemat pe Domnul. Domnul mi‐a răspuns, și m‐a scos la loc larg. Domnul este pentru mine, nu mă voi teme: ce‐mi poate face omul? Domnul este pentru mine între cei ce mă ajută și‐mi voi vedea dorința asupra celor ce mă urăsc. Mai bine este a‐și pune încrederea în Domnul decât a‐și pune încrederea în om. Mai bine este a se încrede în Domnul decât a‐și pune încrederea în cei mari. Toate neamurile m‐au înconjurat, dar le‐am stârpit în numele Domnului. M‐au înconjurat, da, m‐au înconjurat: dar le‐am stârpit în numele Domnului. M‐au înconjurat ca albinele; s‐au stins ca focul de spini; în numele Domnului le‐am stârpit. M‐ai îmbrâncit foarte tare ca să cad, dar Domnul m‐a ajutat. Domnul este tăria mea și cântarea mea; și el a fost mântuirea mea. În corturile celor drepți este glas de biruință și de mântuire: dreapta Domnului face fapte mari. Dreapta Domnului este înălțată, dreapta Domnului face fapte mari. Nu voi muri, ci voi trăi și voi spune faptele Domnului. Domnul m‐a mustrat rău dar nu m‐a dat morții. Deschideți‐mi porțile dreptății; voi intra în ele; voi lăuda pe Domnul. Aceasta este poarta Domnului: cei drepți vor intra prin ea. Îți voi mulțumi căci mi‐ai răspuns și ai fost mântuirea mea. Piatra pe care au lepădat‐o zidarii a ajuns capul unghiului. De la Domnul este aceasta; este minunat în ochii noștri. Aceasta este ziua pe care a făcut‐o Domnul; să ne bucurăm și să ne veselim în ea. Ah, Doamne, mântuiește, te rog! Ah, Doamne, trimite propășire, rogu‐te! Binecuvântat fie cel ce vine în numele Domnului. Noi v‐am binecuvântat din casa Domnului. Domnul este Dumnezeu și ne‐a luminat. Legați jertfa cu funii până la coarnele altarului. Tu ești Dumnezeul meu și îți voi mulțumi. Dumnezeul meu, te voi înălța. Mulțumiți Domnului, căci este bun, căci în veac ține îndurarea lui! Ferice de cei fără prihană în cale, care umblă în Legea Domnului. Ferice de cei ce păzesc mărturiile sale, care‐l caută din toată inima; da, care nu fac nicio nedreptate; ei umblă în căile sale. Tu ne ‐ai poruncit îndrumările tale ca să le păzim cu îngrijire. O, de s‐ar întări căile mele, să păzească așezămintele tale! Atunci nu mă voi rușina când voi lua seama la toate poruncile tale. Îți voi mulțumi în curățenia inimii, când voi învăța judecățile dreptății tale. Voi ține așezămintele tale, nu mă părăsi de tot! Prin ce își va ține tânărul calea sa curată? Luând seama la ea după cuvântul tău. Te‐am căutat cu toată inima mea; nu mă lăsa să rătăcesc de la poruncile tale. Cuvântul tău l‐am ascuns în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva ta. Binecuvântat ești, Doamne! Învață‐mă așezămintele tale. Am istorisit cu buzele mele toate judecățile gurii tale. M‐am bucurat de calea mărturiilor tale ca de toate bogățiile. Voi cugeta la îndrumările tale și voi lua seama la cărările tale. Mă voi desfăta în așezămintele tale, nu voi uita cuvântul tău. Fă bine robului tău și voi trăi și voi păzi cuvântul tău. Deschide‐mi ochii și voi vedea lucrurile minunate care sunt în Legea ta! Sunt un străin de loc pe pământ; nu ascunde poruncile tale de mine! Sufletul meu este zdrobit de dorul judecăților tale în toată vremea. Tu ai mustrat pe cei mândri, cei blestemați, care se rătăcesc de la poruncile tale. Prăvălește de peste mine ocara și disprețul, căci am păzit mărturiile tale. Chiar mai marii au șezut și au vorbit împotriva mea; dar robul tău cugetă la așezămintele tale și mărturiile tale sunt desfătarea mea, sfătuitorii mei. Mi se lipește sufletul meu de țărână, însuflețește‐mă după cuvântul tău. Am spus căile mele și mi‐ai răspuns: învață‐mă așezămintele tale. Fă‐mă să înțeleg calea poruncilor tale și voi cugeta la lucrurile tale minunate. Îmi lăcrimează sufletul de întristare: întărește‐mă după cuvântul tău. Depărtează de la mine calea minciunii și dă‐mi Legea ta, în îndurarea ta. Am ales calea credincioșiei, am pus înaintea mea judecățile tale. Sunt lipit de mărturiile tale: Doamne, nu mă lăsa să fiu rușinat. Voi alerga pe calea poruncilor tale când îmi vei scoate inima la larg. Învață‐mă, Doamne, calea așezămintelor tale și o voi păzi până la sfârșit. Dă‐mi pricepere și voi păzi Legea ta și o voi ține cu toată inima. Fă‐mă să umblu pe cărarea poruncilor tale, căci în ea aflu plăcere. Pleacă‐mi inima la mărturiile tale și nu la lăcomie de bani. Întoarce‐mi ochii de la privirea deșertăciunii și însuflețește‐mă în calea ta. Întărește cuvântul tău robului tău care se ține de frica ta! Depărtează ocara mea de care mă tem, căci judecățile tale sunt bune. Iată, am dorit după îndrumările tale: însuflețește‐mă în dreptatea ta! Și să vină la mine îndurarea ta, Doamne, mântuirea ta, după cuvântul tău! Și voi avea ce răspunde celui ce mă ocărăște, căci mă încred în cuvântul tău. Și nu lua de tot din gura mea cuvântul adevărului, căci am nădăjduit în judecățile tale și voi păzi Legea ta necurmat, în veci de veci. Și voi umbla la larg, căci am căutat îndurările tale. Voi vorbi de mărturiile tale înaintea împăraților și nu mă voi rușina. Și mă voi desfăta în poruncile tale pe care le‐am iubit. Îmi voi ridica mâinile spre poruncile tale pe care le‐am iubit și voi cugeta la așezămintele tale. Adu‐ți aminte de cuvântul către robul tău, prin care m‐ai făcut să nădăjduiesc. Aceasta este mângâerea mea în apăsarea mea: că cuvântul tău m‐a însuflețit. Cei mândri și‐au râs foarte mult de mine; totuși eu nu m‐am abătut de la Legea ta. Mi‐am adus aminte de judecățile tale din veac, Doamne, și m‐am mângâiat. M‐a apucat mânie arzătoare din pricina celor răi care părăsesc Legea ta. Așezămintele tale au fost cântările mele în casa pribegiei mele. Mi‐am adus aminte de numele tău noaptea, Doamne, și am păzit Legea ta. Aceasta mi s‐a întâmplat pentru că am păzit îndrumările tale. Partea mea, Doamne, am zis, este să păzesc cuvintele tale. Am căutat bunăvoința ta din toată inima: îndură‐te de mine, după cuvântul tău. Am cugetat la căile mele și mi‐am întors picioarele spre mărturiile tale. M‐am grăbit și n‐am întârziat să păzesc poruncile tale. Funiile celor răi m‐au înconjurat, dar n‐am uitat Legea ta. Mă voi scula la miezul nopții să‐ți mulțumesc pentru judecățile dreptății tale. Sunt tovarășul tuturor celor ce se tem de tine și al celor ce țin îndrumările tale. Pământul este plin de îndurarea ta, Doamne, învață‐mă așezămintele tale! Tu ai făcut bine robului tău, Doamne, după cuvântul tău. Învață‐mă judecata bună și cunoștința, căci am crezut poruncile tale. Mai înainte de a fi necăjit, am rătăcit; dar acum păzesc cuvântul tău. Tu ești bun și binefăcător: învață‐mă așezămintele tale. Cei mândri au uneltit minciună împotriva mea; voi păzi îndrumările tale cu toată inima. Inima lor este grasă ca seul; dar eu mă desfăt în Legea ta. Este bine pentru mine că am fost smerit ca să învăț așezămintele tale. Mai bună este pentru mine Legea gurii tale decât mii de bucăți de aur și de argint. Mâinile tale m‐au făcut și m‐au întocmit: dă‐mi pricepere și voi învăța poruncile tale. Cei ce se tem de tine mă vor vedea și se vor bucura, pentru că am nădăjduit în cuvântul tău. Știu, Doamne, că judecățile tale sunt dreptate și din credincioșie m‐ai smerit. Fie, te rog, bunătatea ta spre mângâierea mea, după cuvântul tău către robul tău. Să vină la mine milele tale, ca să trăiesc; căci Legea ta este desfătarea mea. Să se rușineze cei mândri, căci au lucrat cu neadevăr față de mine; dar eu cuget la îndrumările tale. Să se întoarcă la mine cei ce se tem de tine și cei ce cunosc mărturiile tale. Fie inima mea fără prihană în așezămintele tale, ca să nu mă rușinez. Mi se sfârșește sufletul după mântuirea ta; dar nădăjduiesc în cuvântul tău. Mi se topesc ochii după cuvântul tău, zicând: Când mă vei mângâia? Căci am ajuns ca un burduf în fum; dar nu uit așezămintele tale. Câte sunt zilele robului tău? Când vei face judecată asupra celor ce mă prigonesc? Cei mândri mi‐au săpat gropi, ceea ce nu e după Legea ta. Toate poruncile tale sunt credincioșie; ei mă prigonesc pe nedrept: ajută‐mă! Puțin a lipsit să mă nimicească pe pământ; dar eu n‐am părăsit poruncile tale. Însuflețește‐mă după bunătatea ta și voi ține mărturia gurii tale. Doamne, cuvântul tău este așezat în ceruri în veac. Credincioșia ta este din neam în neam. Ai întemeiat pământul și el stă. Prin judecățile tale aceste lucruri stau astăzi, căci toate sunt slujitorii tăi. Dacă nu era Legea ta desfătarea mea, aș fi fost pierdut în necazul meu. Niciodată nu voi uita poruncile tale, căci prin ele m‐ai însuflețit. Sunt al tău, mântuiește‐mă; căci am căutat poruncile tale. Cei răi m‐au așteptat ca să mă piardă; dar eu voi lua aminte la mărturiile tale. Am văzut sfârșitul oricărei desăvârșiri; dar porunca ta este foarte întinsă. Cât iubesc Legea ta! Toată ziua ea este cugetarea mea. Poruncile tale mă fac mai înțelept decât pe vrăjmașii mei, căci sunt cu mine în veac. Am mai multă pricepere decât toți învățătorii mei, căci mărturiile tale sunt cugetarea mea. Înțeleg mai mult decât bătrânii, căci am păzit poruncile tale. Mi‐am oprit piciorul de la orice cale rea, ca să păzesc cuvântul tău. Nu m‐am abătut de la judecățile tale, căci tu m‐ai învățat. Cât de dulci sunt cuvintele tale cerului gurii mele! Da, mai dulci gurii mele decât mierea! Prin îndrumările tale mă cumințesc, de aceea urăsc orice cale a minciunii. Cuvântul tău este o candelă pentru piciorul meu și o lumină pentru cărarea mea. M‐am jurat și am ținut, că voi păzi judecățile dreptății tale. Sunt foarte necăjit, Doamne, însuflețește‐mă după cuvântul meu. Primește, te rog, darurile de bunăvoie ale gurii mele, Doamne, și învață‐mă judecățile tale! Sufletul meu este necurmat în mâna mea, dar Legea ta n‐o uit. Cei răi mi‐au întins cursă; dar nu m‐am rătăcit de la poruncile tale. Am luat mărturiile tale ca moștenire în veac, căci ele sunt bucuria inimii mele. Mi‐am plecat inima să împlinesc așezămintele tale în veac, până în sfârșit. Urăsc pe cei cu inima prefăcută, dar iubesc Legea ta. Tu ești ascunzătoarea mea și scutul meu; nădăjduiesc în cuvântul tău. Depărtați‐vă de la mine, făcători de rele, și voi păzi poruncile Dumnezeului meu. Sprijinește‐mă după cuvântul tău ca să trăiesc și nu lăsa să fiu rușinat în nădejdea mea. Sprijinește‐mă și voi fi la adăpost și mă voi uita necurmat spre așezămintele tale. Tu ai nimicit pe toți cei ce se abat de la așezămintele tale, căci viclenia lor este minciună. Ca zgura ai făcut să înceteze toți cei răi de pe pământ; de aceea iubesc mărturiile tale. Carnea mea se înfioară de frica ta și mă tem de judecățile tale. Am făcut judecată și dreptate; nu mă lăsa în puterea apăsătorilor mei. Fii chezășie spre binele robului tău; nu lăsa pe cei mândri să mă apese! Ochii mei se sfârșesc după mântuirea ta și după cuvântul dreptății tale. Fă cu robul tău după îndurarea ta și învață‐mă așezămintele tale. Eu sunt robul tău, dă‐mi pricepere ca să cunosc mărturiile tale. Este vremea pentru Domnul să lucreze: căci ei au stricat Legea ta. De aceea iubesc poruncile tale mai mult decât aurul, da, decât aurul curat. De aceea socotesc drepte toate îndrumările tale privitoare la toate lucrurile; și urăsc orice cale a minciunii. Mărturiile tale sunt minunate, de aceea le păzește sufletul meu. Descoperirea cuvintelor tale luminează, dă pricepere celor fără vicleșug. Mi‐am deschis gura larg și am sorbit; căci am dorit după poruncile tale. Întoarce‐te la mine și îndură‐te de mine, cum obișnuiești către cei ce iubesc numele tău. Întărește‐mi pașii în cuvântul tău și nu lăsa nelegiuirea să domnească peste mine! Răscumpără‐mă din apăsarea omului și voi păzi îndrumările tale! Fă să lucească fața ta peste robul tău și învață‐mă așezămintele tale! Râuri de apă curg din ochii mei, căci nu se păzește Legea ta. Doamne, tu ești drept și judecățile tale sunt drepte. Tu ai poruncit mărturiile tale în dreptate și nespusă credincioșie. Râvna mea m‐a mâncat, căci apăsătorii mei au uitat cuvintele tale. Cuvântul tău este foarte curat și robul tău îl iubește. Sunt mic și disprețuit: nu uit poruncile tale. Dreptatea ta este o dreptate veșnică și Legea ta adevărul. Nevoia și strâmtorarea m‐au apucat: totuși poruncile tale sunt desfătările mele. Dreptatea mărturiilor tale este în veac; dă‐mi pricepere și voi trăi. Am strigat din toată inima mea, răspunde‐mi, Doamne! Voi păzi așezămintele tale. Am strigat către tine, mântuiește‐mă și voi păzi mărturiile tale. Am întrecut zorile dimineții și am strigat: am nădăjduit în cuvântul tău. Ochii mei au întrecut străjile nopții, ca să cuget la cuvântul tău. Auzi glasul meu, după bunătatea ta; Doamne, însuflețește‐mă, după judecățile tale! Cei ce urmăresc răutate se apropie; ei sunt departe de Legea ta. Tu ești aproape, Doamne, și toate poruncile tale sunt adevăr. De mult am cunoscut din mărturiile tale că le‐ai întemeiat în veac. Vezi apăsarea mea și scapă‐mă, căci nu uit Legea ta. Apără‐mi pricina și răscumpără‐mă: însuflețește‐mă, după cuvântul tău. Mântuirea este departe de cei răi, căci nu caută așezămintele tale. Mare este îndurarea ta, Doamne! Însuflețește‐mă, după judecățile tale. Mulți sunt prigonitorii mei și potrivnicii mei; totuși nu m‐am abătut de la mărturiile tale. Am văzut pe vânzători și m‐am mâhnit, căci ei nu păzesc cuvântul tău. Vezi acum cât iubesc eu poruncile tale! Însuflețește‐mă, Doamne, după bunătatea ta. Suma cuvântului tău este adevărul și orice judecată a dreptății tale ține în veac. Mai marii m‐au prigonit fără cuvânt, dar inima mea se înfricoșează înaintea cuvântului tău. Mă bucur de cuvântul tău ca cel ce găsește o pradă mare. Urăsc minciuna și mi‐e scârbă de ea: dar iubesc Legea ta. De șapte ori pe zi te laud pentru judecățile dreptății tale. Mare pace au cei ce iubesc Legea ta și nimic nu‐i face să se poticnească. Am nădăjduit în mântuirea ta, Doamne, și am făcut poruncile tale. Sufletul meu a păzit mărturiile tale și le iubește foarte mult. Am păzit poruncile tale și mărturiile tale; căci toate căile mele sunt înaintea ta. Să se apropie strigătul meu înaintea ta, Doamne! Dă‐mi pricepere, după cuvântul tău! Să vină cererea mea înaintea ta: scapă‐mă după cuvântul tău! Buzele mele vor turna laudă, când mă înveți așezămintele tale. Limba mea va vorbi de cuvântul tău, căci toate poruncile tale sunt dreptate. Fie mâna ta în ajutorul meu, căci am ales îndrumările tale. Am dorit după mântuirea ta, Doamne, și Legea ta este desfătarea mea. Să trăiască sufletul meu și te va lăuda și să mă ajute judecățile tale! Sunt rătăcit, ca o oaie pierdută: caută pe robul tău, căci nu uit poruncile tale. Am chemat pe Domnul în strâmtorarea mea și mi‐a răspuns. Doamne, scapă‐mi sufletul de buza mincinoasă și de limba vicleană! Ce ți se va da ție, ce ți se va adăuga ție, limbă vicleană? Săgețile ascuțite ale unui viteaz, cu cărbuni aprinși de ienupăr. Vai de mine, căci stau vremelnic în Meșec, căci locuiesc în corturile Chedarului! Sufletul meu a locuit foarte mult cu cei ce urăsc pacea. Eu sunt pentru pace; dar când vorbesc eu, ei sunt pentru război. Îmi ridic ochii spre munți: de unde va veni ajutorul meu? Ajutorul meu vine de la Domnul care a făcut cerurile și pământul. El nu va lăsa să ți se clatine piciorul; cel ce te păzește nu doarme. Iată, păzitorul lui Israel nu doarme, nici nu dormitează. Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta peste dreapta ta. Soarele nu te va bate ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îți va păzi sufletul. Domnul îți va păzi ieșirea ta și intrarea ta, de‐acum și până în veac. M‐am bucurat când mi‐au zis: Să mergem la casa Domnului! Picioarele noastre stau în porțile tale, Ierusalime! Ierusalime, care ești zidit ca o cetate bine încheiată, unde se suie semințiile, semințiile Domnului, ca o mărturie pentru Israel, ca să mulțumească numelui Domnului. Căci acolo sunt așezate scaunele de judecată, scaunele de domnie ale casei lui David. Rugați‐vă pentru pacea Ierusalimului: cei ce te iubesc vor propăși. Pace fie înăuntrul zidurilor tale și propășire în palatele tale. Pentru frații și tovarășii mei voi zice: Pace înăuntrul tău. Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru îți voi căuta binele. Către tine îmi ridic ochii, cel ce șezi în ceruri. Iată, ca ochii slugilor către mâna stăpânilor lor, ca ochii unei slujnice către mâna stăpânei sale, așa sunt ochii noștri către Domnul Dumnezeul nostru, până se va îndura de noi. Îndură‐te de noi, Doamne, îndură‐te de noi; căci suntem foarte sătui de dispreț; sufletul nostru este nespus de săturat de batjocura celor fără griji, de disprețul celor mândri. Dacă n‐ar fi fost Domnul pentru noi, oh, să zică Israel, dacă n‐ar fi fost Domnul pentru noi, când s‐au sculat oamenii împotriva noastră, atunci ne‐ar fi înghițit de vii, în aprinderea mâniei lor împotriva noastră. Atunci apele ne‐ar fi copleșit, râul ar fi trecut peste sufletul nostru. Atunci apele umflate ar fi trecut peste sufletul nostru. Binecuvântat fie Domnul, care nu ne‐a dat pradă dinților lor! Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din lațul păsărarilor; lațul s‐a rupt și noi am scăpat. Ajutorul nostru este în numele Domnului, care a făcut cerurile și pământul. Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sion care nu se clatină; el stă în veac. Cum sunt munții în jurul Ierusalimului, așa este Domnul în jurul poporului său, de acum și până în veac. Căci toiagul răutății nu se va odihni pe sorțul celor drepți, ca cei drepți să nu‐și întindă mâinile la nelegiuire. Fă bine, Doamne, celor buni și celor drepți în inimile lor! Iar pe cei ce se abat la căile lor sucite, Domnul îi va face să meargă cu lucrătorii nelegiuirii. Pace fie peste Israel! Când a întors Domnul robia Sionului, eram ca cei ce visează. Atunci gura ne era plină de râs și limba de bucurie. Atunci se zicea între neamuri: Domnul a făcut lucruri mari pentru ei! Domnul a făcut lucruri mari pentru noi: de aceea suntem veseli. Întoarce, Doamne, robia noastră ca pâraiele în țara de miazăzi. Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie. Cel ce se duce plângând pe calea sa, ducând sămânța de semănat, se va întoarce fără îndoială cu bucurie, purtându‐și snopii. De n‐ar zidi Domnul casa, în zadar s‐ar osteni cei ce o zidesc. De n‐ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar veghea păzitorul. În zadar vă sculați de dimineață, vă culcați târziu, mâncați pâinea durerilor: așa dă el somn iubitului său. Iată, copiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplătire. Ca niște săgeți în mâna unui viteaz, așa sunt copiii din tinerețe. Ferice de bărbatul care și‐a umplut tolba cu ele: nu se vor rușina când vor vorbi cu vrăjmașii lor în poartă. Ferice de oricine se teme de Domnul, care umblă în căile lui. Căci vei mânca munca mâinilor tale. Ferice și bine de tine. Nevastă‐ta va fi ca butucul de vie roditor înăuntrul casei tale, copiii tăi ca ramurile de măslini în jurul mesei tale. Iată, așa va fi binecuvântat bărbatul care se teme de Domnul. Domnul să te binecuvânteze din Sion și să vezi binele Ierusalimului în toate zilele vieții tale. Și să vezi pe copiii copiilor tăi. Pace peste Israel! De multe ori m‐au strâmtorat din tinerețea mea — să zică Israel — de multe ori m‐au strâmtorat din tinerețea mea, dar nu m‐au biruit. Plugarii au arat pe spinarea mea, au făcut brazde lungi. Domnul este drept; a tăiat funiile celor răi. Să se rușineze și să dea înapoi toți cei ce urăsc Sionul. Să fie ca iarba de pe acoperișuri, care se usucă înainte de a se smulge, cu care secerătorul nu‐și umple mâna, nici legătorul de snopi brațul, și trecătorii nu spun: Binecuvântarea Domnului fie peste voi! Vă binecuvântăm în numele Domnului! Te‐am chemat din adâncuri, Doamne! Doamne, auzi glasul meu; fie urechile tale cu luare aminte la glasul cererilor mele! Doamne, dacă vei lua aminte la nelegiuiri, Doamne, cine va sta? Dar la tine este iertare, ca să fii temut. Eu aștept pe Domnul; sufletul meu așteaptă și nădăjduiesc în cuvântul său. Sufletul meu așteaptă pe Domnul, mai mult decât așteaptă străjerii dimineața, da, decât așteaptă străjerii dimineața. Nădăjduiește, Israele, în Domnul; căci la Domnul este îndurare și la el este multă răscumpărare. Și el va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui. Doamne, nu mi s‐a îngâmfat inima, nici nu mi s‐au înălțat ochii, nici nu umblu în lucruri mari, nici în lucruri prea minunate pentru mine. Cu adevărat am domolit și am supus tăcerii sufletul meu. Sufletul meu este în mine ca un copil înțărcat lângă mama sa, ca un copil înțărcat. Nădăjduiește, Israele, în Domnul, de acum și până în veac. Adu‐ți aminte, Doamne, de David, de toate necazurile lui; cum a jurat Domnului și a făcut o juruință Puternicului lui Iacov: Nu voi intra în cortul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului meu; nu voi da somn ochilor mei, sau dormitare pleoapelor mele, până voi afla un loc pentru Domnul, locașuri pentru Puternicul lui Iacov. Iată, noi am auzit de el în Efrata, l‐am aflat în câmpiile pădurii. Să intrăm în locașurile lui, să ne închinăm înaintea așternutului picioarelor lui. Scoală‐te, Doamne, la locul tău de odihnă, tu și chivotul puterii tale. Preoții tăi să se îmbrace cu dreptate și sfinții tăi să strige de bucurie. Pentru David, robul tău, nu întoarce fața unsului tău. Domnul a jurat lui David în adevăr; nu se va abate de la aceasta: Voi pune din rodul trupului tău pe scaunul tău de domnie. Dacă copiii tăi vor păzi legământul meu și mărturiile mele, pe care îi voi învăța, copiii lor vor ședea pururea pe scaunul tău de domnie. Căci Domnul a ales Sionul; l‐a dorit ca locuință a sa. Acesta este locul meu de odihnă în veac; aici voi locui, căci l‐am dorit. Voi binecuvânta hrana sa din belșug; voi sătura pe nevoiașii săi de pâine. Și voi îmbrăca pe preoții săi cu mântuire și sfinții săi vor cânta de bucurie. Acolo voi face să înmugurească cornul lui David; am pregătit o candelă unsului meu. Voi îmbrăca pe vrăjmașii săi cu rușine și cununa lui pe el va înflori. Iată, cât de bine și cât de plăcut este ca frații să locuiască împreună în unire! Este ca mirul de preț pe cap, care curge pe barba, pe barba lui Aaron, și se scurge pe marginea hainelor sale; ca roua Hermonului care se pogoară pe munții Sionului; căci acolo a orânduit Domnul binecuvântarea, viață până în veac. Iată, binecuvântați pe Domnul, toți robii Domnului, care stați nopțile în casa Domnului! Ridicați‐vă mâinile către sfântul locaș și binecuvântați pe Domnul! Domnul să te binecuvânteze din Sion, el, care a făcut cerurile și pământul. Lăudați pe Domnul! Lăudați numele Domnului! Lăudați‐l, voi, robii Domnului, voi care stați în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru! Lăudați pe Domnul, căci Domnul este bun, cântați laude numelui său; căci este plăcut. Căci Domnul și‐a ales pe Iacov și pe Israel de stăpânire a sa. Căci știu că Domnul este mare și că Domnul nostru este mai presus de toți dumnezeii. Orice i‐a plăcut, Domnul a făcut în ceruri și pe pământ, în mări și în toate adâncurile; El face să se suie aburii de pe marginile pământului; el face fulgerele pentru ploaie; el scoate vântul din vistieriile sale. El a bătut pe întâii născuți ai Egiptului, de la om până la dobitoc; a trimis semne și minuni în mijlocul tău, Egiptule, împotriva lui Faraon și împotriva tuturor slujitorilor săi. El a bătut neamuri multe și a ucis împărați puternici: pe Sihon, împăratul amoriților și pe Og, împăratul Basanului, și pe toate împărățiile Canaanului, și a dat țara lor de moștenire, de moștenire lui Israel, poporul său. Doamne, numele tău ține în veac; Doamne, pomenirea ta din neam în neam. Căci Domnul va judeca pe poporul său și se va căi pentru robii săi. Idolii neamurilor sunt argint și aur, lucrul mâinilor oamenilor. Au gură și nu vorbesc; au ochi și nu văd; au urechi și nu aud și nicio suflare nu este în gura lor. Cei ce‐i fac sunt ca ei, oricine se încrede în ei. Casă a lui Israel, binecuvântați pe Domnul! Casă a lui Aaron, binecuvântați pe Domnul! Casă a lui Levi, binecuvântați pe Domnul! Cei ce vă temeți de Domnul, binecuvântați pe Domnul! Binecuvântat fie Domnul din Sion, care locuiește în Ierusalim. Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul, căci este bun; căci în veac ține îndurarea lui! Lăudați pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ține îndurarea lui! Lăudați pe Domnul domnilor, căci în veac ține îndurarea lui! Pe cel ce singur face minuni mari, căci în veac ține îndurarea lui! Pe cel ce a făcut cerurile cu înțelepciune, căci în veac ține îndurarea lui! Pe cel ce a întins pământul peste ape, căci în veac ține îndurarea lui! Pe cel ce a făcut luminătorii cei mari, căci în veac ține îndurarea lui! Soarele ca să stăpânească ziua, căci în veac ține îndurarea lui! Luna și stelele ca să stăpânească noaptea, căci în veac ține îndurarea lui! Pe cel ce a bătut Egiptul în întâii născuți ai săi, căci în veac ține îndurarea lui! Și a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ține îndurarea lui! Cu mână tare și cu braț întins, căci în veac ține îndurarea lui! Pe cel ce a împărțit Marea Roșie în două, căci în veac ține îndurarea lui! Și a trecut pe Israel prin mijlocul ei, căci în veac ține îndurarea lui! Și a scuturat pe Faraon și oștirea lui în Marea Roșie, căci în veac ține îndurarea lui! Pe cel ce a povățuit pe poporul său prin pustie, căci în veac ține îndurarea lui! Pe cel ce a bătut împărați mari, căci în veac ține îndurarea lui! Și a ucis împărați măreți, căci în veac ține îndurarea lui! Pe Sihon, împăratul amoriților, căci în veac ține îndurarea lui! Pe Og, împăratul Basanului, căci în veac ține îndurarea lui! Și a dat țara lor spre moștenire, căci în veac ține îndurarea lui! Spre moștenire lui Israel, robul său, căci în veac ține îndurarea lui! Pe cel ce și‐a adus aminte de noi în înjosirea noastră, căci în veac ține îndurarea lui! Și ne‐a scăpat de potrivnicii noștri, căci în veac ține îndurarea lui! Pe cel ce dă hrană la toată carnea, căci în veac ține îndurarea lui! Lăudați pe Domnul cerurilor, căci în veac ține îndurarea lui! La râurile Babilonului, acolo am șezut jos și am plâns, când ne‐am adus aminte de Sion. Pe sălciile din mijlocul lui ne‐am spânzurat harfele. Căci acolo cei ce ne‐au dus robi ne cereau cântări și cei ce ne‐au făcut să gemem ne cereau bucurie, zicând: Cântați‐ne din cântările Sionului. — Cum să cântăm o cântare a Domnului pe un pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, să se uite dreapta mea! Să mi se lipească limba de cerul gurii mele, de nu‐mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune Ierusalimul în capul bucuriei mele. Adu‐ți aminte, Doamne, de copiii Edomului, care în ziua Ierusalimului ziceau: Radeți‐l, radeți‐l, până în temelii. O, fată a Babilonului, cea care ai să fii pustiită, ferice de cel ce‐ți va răsplăti ce ne‐ai făcut. Ferice de acela care va apuca pe pruncii tăi și‐i va zdrobi de stâncă. Te voi lăuda din toată inima mea; îți voi cânta laude înaintea dumnezeilor. Mă voi închina înaintea templului sfințeniei tale și voi lăuda numele tău pentru bunătatea ta și adevărul tău, căci ai mărit cuvântul tău mai presus de tot numele tău. În ziua când am strigat, mi‐ai răspuns; m‐ai îmbărbătat; în sufletul meu era putere. Toți împărații pământului te vor lăuda, Doamne, căci au auzit cuvintele gurii tale; și vor cânta căile Domnului, căci slava Domnului este mare. Căci Domnul este înalt, dar caută spre cel smerit și cunoaște de departe pe cel mândru. Chiar dacă umblu în strâmtorare, tu mă vei însufleți; îți vei întinde mâna împotriva mâniei vrăjmașilor mei și dreapta ta mă va mântui. Domnul va sfârși pentru mine; Doamne, îndurarea ta este în veac; nu părăsi lucrările mâinilor tale. Doamne, tu m‐ai cercetat și mă cunoști; cunoști șederea mea și scularea mea; îmi pricepi gândul de departe. Îmi cercetezi cărarea mea și culcarea mea și cunoști toate căile mele. Căci nu‐mi este încă cuvânt pe limbă și iată, Doamne, tu îl știi în totul. M‐ai împresurat dinapoi și din față și ți‐ai pus mâna peste mine… O cunoștință prea minunată pentru mine; este înaltă, nu pot ajunge până la ea! Unde să mă duc dinaintea duhului tău? Și unde să fug dinaintea feței tale? Dacă mă voi sui în ceruri: tu ești acolo; dacă‐mi fac patul în Șeol: iată tu ești acolo; dacă voi lua aripile zorilor, dacă mă voi așeza la marginile mării, și acolo mâna ta mă va călăuzi și dreapta ta mă va apuca. Dacă voi zice: Da, întunericul mă va acoperi și noaptea va fi lumina din jurul meu: chiar întunericul n‐ar ascunde dinaintea ta și noaptea ar lumina ca ziua, întunericul ar fi ca lumina. Căci tu mi‐ai întocmit rărunchii, m‐ai acoperit în pântecele mamei mele. Te voi lăuda, căci sunt făcut în chip înfricoșat și minunat. Minunate sunt lucrările tale și sufletul meu o știe foarte bine. Oasele mele nu ți‐au fost ascunse, când am fost făcut în ascuns și împletit cu măiestrie în cele mai de jos ale pământului. Ochii tăi au văzut ființa mea neîntocmită și în cartea ta au fost scrise toate mădularele mele, care din zi în zi luau formă (chip), când nu era încă niciunul din ele. Dar cât de scumpe îmi sunt gândurile tale, Dumnezeule! Cât de mare este suma lor! Dacă aș voi să le număr: sunt mai multe la număr decât nisipul. Când mă deștept, sunt tot cu tine. O, de ai ucide, Dumnezeule, pe cel rău! Depărtați‐vă deci de la mine, bărbați de sânge! Căci ei vorbesc cu răutate despre tine și vrăjmașii tăi iau în deșert numele tău. Oare nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce te urăsc? Și nu mi‐e scârbă mie de cei ce se scoală împotriva ta? Îi urăsc cu o ură desăvârșită, au ajuns vrăjmași ai mei. Cercetează‐mă, Dumnezeule, și cunoaște‐mi inima; cearcă‐mă și cunoaște‐mi gândurile. Și vezi dacă este vreo cale rea în mine și du‐mă pe calea cea veșnică. Izbăvește‐mă, Doamne, de omul rău, păzește‐mă de omul aprig, care cugetă răutate în inimă. În fiecare zi ei se unesc pentru război. Și‐au ascuțit limbile ca șarpele; venin de năpârcă este sub buzele lor.. Fereste‐mă, Doamne, de mâinile celui rău, păzește‐mă de omul aprig, care cugetă să‐mi poticnească picioarele. Cei mândri mi‐au ascuns cursă și lațuri, au întins o plasă pe marginea drumului, mi‐au pus capcane.. Am zis Domnului: Tu ești Dumnezeul meu: pleacă urechea, Doamne, la glasul cererilor mele. Domnul Dumnezeu este puterea mântuirii mele! Tu mi‐ai acoperit capul în ziua bătăliei. Nu împlini, Doamne, dorința celui rău, nu lăsa să înainteze planul lui: s‐ar semeți. Cât despre capul celor ce mă împresoară, să‐i acopere răutatea buzelor lor. Cărbuni aprinși să cadă asupra lor, să fie aruncați în foc; în ape adânci, ca să nu se mai scoale. Să nu se întărească omul cu limbă rea pe pământ; răul va goni pe cel aprig până la prăbușire. Știu că Domnul va apăra pricina celui apăsat și dreptatea celor nevoiași. Da, cei drepți vor lăuda numele tău, cei fără prihană vor locui înaintea ta. Doamne, am strigat către tine, grăbește spre mine. Pleacă urechea la glasul meu când strig către tine. Rugăciunea mea să se îndrepte ca tămâia înaintea ta, ridicarea mâinilor mele ca jertfa de seară. Pune, Doamne, o strajă gurii mele; păzește ușa buzelor mele. Nu‐mi abate inima la lucru rău ca să fac fapte de răutate cu oamenii care lucrează nelegiuirea. Și să nu mănânc din mâncările gustoase ale lor. Lovească‐mă cel drept, este bunăvoință; și să mă mustre: este untdelemn pe cap; capul meu nu‐l va lepăda, căci chiar în răutatea lor, rugăciunea mea este pentru ei. Când judecătorii lor sunt prăbușiți de pe stâncă, atunci vor auzi cuvintele mele, căci sunt dulci. Cum se brăzdează și se spintecă pământul, oasele noastre sunt risipite la gura Șeolului. Căci ochii mei sunt spre tine, Doamne Dumnezeule. În tine îmi pun încrederea: nu părăsi sufletul meu. Păzește‐mă de cursa pe care mi‐au întins‐o ei și de capcanele lucrătorilor nelegiuirii. Cei răi să cadă în înseși mrejile lor, iar eu să trec pe lângă ele. Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu fac cerere Domnului. Îmi vărs plângerea înaintea lui. Arăt înaintea lui strâmtorarea mea. Când duhul meu era copleșit în mine, tu îmi cunoșteai cărarea. Pe calea în care umblam, mi‐au ascuns o cursă. Privește la dreapta și vezi: nimeni nu mă cunoaște; scăparea a pierit de la mine, nimeni nu se îngrijește de sufletul meu. Am strigat către tine, Doamne, am zis: Tu ești adăpostul meu, partea mea în pământul celor vii. Ia aminte la strigarea mea, căci sunt foarte apăsat. Scapă‐mă de prigonitorii mei, căci sunt mai tari decât mine. Scoate sufletul meu din temniță, ca să laud numele tău. Mă vor înconjura drepții, pentru că‐mi vei face bine. Doamne, auzi rugăciunea mea, pleacă urechea la cererile mele. Răspunde‐mi în credincioșia ta, în dreptatea ta. Și nu intra în judecată cu robul tău; căci niciun om viu nu poate fi drept înaintea ta. Căci vrăjmașul a prigonit sufletul meu, a călcat la pământ viața mea; m‐a făcut să locuiesc în locuri întunecoase, ca pe cei morți de mult. Și duhul meu este copleșit în mine; inima mea este nemângâiată înăuntrul meu. Mi‐aduc aminte de zilele de demult: cuget la toate faptele tale; mă gândesc la lucrul mâinilor tale. Îmi întind mâinile către tine: sufletul meu însetează după tine ca un pământ însetat.. Răspunde‐mi degrabă, Doamne, mi se topește duhul; nu‐ți ascunde fața de la mine, ca să nu fiu ca cei ce se coboară în groapă. Fă‐mă să aud dimineața bunătatea ta, căci mă încred în tine. Fă‐mi cunoscută calea pe care să umblu, căci la tine îmi înalț sufletul. Scapă‐mă de vrăjmașii mei, Doamne; în tine m‐am ascuns. Învață‐mă să fac voia ta, căci tu ești Dumnezeul meu. Duhul tău cel bun să mă povățuiască într‐o țară dreaptă. Pentru numele tău, Doamne, însuflețește‐mă, în dreptatea ta scoate din strâmtorare sufletul meu. Și în bunătatea ta nimicește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți apăsătorii sufletului meu, căci eu sunt robul tău. Binecuvântat să fie Domnul, stânca mea, care îmi deprinde mâinile la război, degetele la luptă! Bunătatea mea și cetățuia mea, turnul meu cel înalt și izbăvitorul meu, scutul meu, în care îmi pun încrederea, care îmi supune poporul sub mine! Doamne, ce este omul, că iei cunoștință de el, fiul omului, că iei seamă la el? Omul este ca o suflare, zilele lui ca umbra care trece. Doamne, pleacă cerurile tale și coboară‐te; atinge‐te de munți și vor fumega! Aruncă fulgere și risipește‐i. Trimite săgețile tale și învălmășește‐i! Întinde‐ți mâna de sus; izbăvește‐mă și scapă‐mă din apele mari, din mâna fiilor celor străini, a căror gură vorbește deșertăciune și a căror dreaptă este o dreaptă de înșelăciune. Dumnezeule, îți voi cânta o cântare nouă, îți voi cânta laude cu harfa cu zece strune. Tu ești cel ce dai împăraților mântuire, care scapi pe David, robul tău, de sabia vătămătoare. Smulge‐mă și scapă‐mă din mâna fiilor celor străini, a căror gură vorbește deșertăciune și a căror dreaptă este o dreaptă de înșelăciune, ca fiii noștri să fie ca sadurile ce cresc în tinerețea lor și fetele noastre ca pietrele de colț, tăiate după felul unui palat, grânarele noastre pline, dând tot felul de bucate, oile noastre fătând cu miile și cu zecile de mii în pășunile noastre; vacile noastre încărcate cu viței; nicio ruptură și nicio ieșire și nicio strigare în ulițele noastre. O, ferice de poporul căruia îi va merge astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Te voi înălța, Dumnezeul meu, o, Împărate, și voi binecuvânta numele tău în veci de veci. În fiecare zi te voi binecuvânta și voi lăuda numele tău în veci de veci. Mare este Domnul și foarte vrednic de lăudat și mărimea sa nepătrunsă. Un neam va lăuda către altul lucrările tale și va spune faptele tale cele mari. Voi vorbi de strălucirea slavei măreției tale și de lucrările tale minunate. Și oamenii vor vorbi despre puterea faptelor tale înfricoșate și eu voi vorbi de faptele tale cele mari. Vor răspândi pomenirea marii tale bunătăți și vor cânta despre dreptatea ta. Domnul este îndurător și milos, încet la mânie și de mare îndurare. Domnul este bun către toți și îndurările sale sunt peste toate lucrările sale. Toate lucrările tale te vor lăuda, Doamne, și sfinții tăi te vor binecuvânta. Vor vorbi de slava împărăției tale și vor istorisi despre puterea ta; ca să facă cunoscut fiilor oamenilor faptele sale cele mari și strălucirea slăvită a împărăției sale. Împărăția ta este o împărăție veșnică și domnia ta ține în toate neamurile. Domnul sprijină pe toți cei ce cad și îndreaptă pe toți cei încovoiați. Ochii tuturor te așteaptă și le dai hrana la vremea sa. Tu îți deschizi mâna și saturi dorința a tot ce este viu. Domnul este drept în toate căile sale și îndurător în toate lucrările sale. Domnul este aproape de toți cei ce‐l cheamă, de toți cei ce‐l cheamă într‐adevăr. El va împlini dorința celor ce se tem de el, va auzi și strigarea lor și‐i va mântui. Domnul păzește pe toți cei ce‐l iubesc, dar va nimici pe toți cei răi. Gura mea va vorbi lauda Domnului. Și toată carnea să binecuvânteze numele lui cel sfânt în veci de veci! Lăudați pe Domnul! Laudă, suflete al meu, pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi cânta laude Dumnezeului meu cât voi fi. Nu vă încredeți în cei mari, nici în fiul omului, în care nu este mântuire. Suflarea lui iese, se întoarce în pământ; în aceeași zi planurile lui se pierd. Ferice de acela al cărui ajutor este Dumnezeul lui Iacov, a cărui nădejde este în Domnul Dumnezeul său; care a făcut cerurile și pământul, marea și tot ce este în ele; care păstrează adevărul în veac; care face judecată celor apăsați; care dă pâine celor flămânzi! Domnul dezleagă pe cei încătușați. Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiați; Domnul iubește pe cei drepți; Domnul păzește pe cei străini de loc; sprijină pe orfan și pe văduvă, dar sucește calea celor răi. Domnul va împărăți în veac; Dumnezeul tău, Sioane, din neam în neam! Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul, căci este bine să cântăm laude Dumnezeului nostru, căci este plăcut și lauda șade bine. Domnul zidește Ierusalimul, adună pe cei risipiți ai lui Israel. El vindecă pe cei zdrobiți la inimă și le leagă rănile. El numără numărul stelelor, cheamă toate pe nume. Mare este Domnul nostru și mare în putere. Înțelepciunea lui este nemărginită. Domnul sprijină pe cei blânzi, el coboară până la pământ pe cei răi. Cântați Domnului cu mulțumire, cântați laude cu harfa Dumnezeului nostru care acoperă cerurile cu nori, care gătește ploaie pământului, care face să răsară iarbă pe munți, care dă vitelor hrana lor și puilor de corb, când strigă. Nu în puterea calului se desfată el, nu‐i place de fluierele picioarelor omului, Domnului îi place de cei ce se tem de el, de cei ce nădăjduiesc în îndurarea sa. Laudă, Ierusalime, pe Domnul! Laudă pe Dumnezeul tău, Sioane! Căci el a întărit zăvoarele porților tale; el a binecuvântat pe copiii tăi în mijlocul tău. El dă pace în hotarele tale, te satură cu grăsimea grâului. El trimite porunca sa pe pământ, cuvântul său aleargă foarte repede. El dă zăpadă ca lâna, presară bruma ca cenușa. El azvârle gheața sa ca niște bucăți; cine poate sta înaintea gerului său? El trimite cuvântul său și le topește; face să sufle vântul său și apele curg. El face cunoscut cuvântul său lui Iacov, așezămintele și judecățile sale lui Israel. N‐a făcut așa cu niciun neam, și ele n‐au cunoscut judecățile lui. Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul din ceruri! Lăudați‐l în înălțimi! Lăudați‐l, toți îngerii săi! Lăudați‐l, toate oștirile lui! Lăudați‐l, soare și lună! Lăudați‐l, toate stelele luminii! Lăudați‐l, cerurile cerurilor, și voi, ape care sunteți mai presus de ceruri! Să laude numele Domnului, căci el a poruncit și au fost făcute. Și le‐a așezat în veci de veci; le‐a făcut o orânduire care nu va trece. Lăudați pe Domnul de pe pământ, voi, balauri de mare și toate adâncurile! Foc și grindină, zăpadă și abur, furtună care împlinești cuvântul lui! Munți și toate dealurile! Pomi roditori și toți cedrii! Fiare și toate vitele, târâtoare și păsări înaripate! Împărați ai pământului și toate popoarele; mai marii și toți judecătorii pământului! Tineri și fecioare, bătrâni și copii să laude numele Domnului, căci numai numele lui este înălțat. Măreția sa este mai presus de pământ și ceruri. Și el a înălțat cornul poporului său, lauda tuturor sfinților săi, a copiilor lui Israel, popor aproape de el. Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă și lauda lui în adunarea sfinților! Să se bucure Israel de Făcătorul său, copiii Sionului să se veselească de Împăratul lor! Să laude numele lui în joc, să‐i cânte laude cu timpane și cu harfe. Căci Domnul găsește plăcere în poporul său, el va împodobi pe cei blânzi cu mântuire. Să salte sfinții cu slavă, să cânte de bucurie pe paturile lor! Laudele înalte ale lui Dumnezeu să fie în gâtlejul lor și o sabie cu două tăișuri în mâna lor, ca să facă răzbunare asupra neamurilor, pedepse asupra popoarelor; ca să lege pe împărații lor cu lanțuri și pe cei aleși ai lor cu obezi, ca să facă asupra lor judecata care este scrisă! Această cinste o au toți sfinții săi. Lăudați pe Domnul. Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Dumnezeu în sfântul său locaș, lăudați‐l în întinderea puterii lui! Lăudați‐l în faptele sale cele mari! Lăudați‐l după mărirea mărimii sale! Lăudați‐l cu sunet de trâmbiță! Lăudați‐l cu psalterii și harfe! Lăudați‐l cu timpane și joc! Lăudați‐l cu instrumente cu strune și caval! Lăudați‐l cu chimvale răsunătoare, lăudați‐l cu chimvale zăngănitoare! Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul! Proverbele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel: ca să se cunoască înțelepciunea și învățătura, ca să se deosebească cuvintele priceperii: ca să capete învățătura prevederii, dreptății, judecății și nepărtinirii; pentru a da agerime de minte celor proști, cunoștință și cumințenie celui tînăr; să audă înțeleptul și să crească în învățătură, și cel cu pricepere să ajungă la sfaturi sănătoase; și să priceapă un proverb și o vorbire cu tâlc, cuvintele înțelepților și cimiliturile lor. Frica Domnului este începutul cunoștinței; dar nebunii nesocotesc înțelepciunea și învățătura. Ascultă, fiul meu, învățătura tatălui tău și nu părăsi îndrumarea mamei tale. Căci ele vor fi o cunună plăcută pentru capul tău și lanțuri în jurul gâtului tău. Fiul meu, dacă te vor ademeni păcătoșii, nu te învoi. Dacă vor zice: Vino cu noi, să pândim sânge, să întindem curse fără cuvânt celui nevinovat; să‐i înghițim de vii ca Șeolul și întregi ca pe cei ce se coboară în groapă; vom găsi averi scumpe, ne vom umplea casele de pradă; tu vei arunca sorțul tău cu noi, o pungă va fi pentru noi toți: fiul meu, nu umbla pe un drum cu ei, oprește‐ți piciorul de la cărarea lor; căci picioarele lor aleargă la rău și se grăbesc să verse sânge. Căci în zadar se întinde lațul în ochii vreunei înaripate. Și aceștia își pândesc sângele lor înșiși, întind cursă sufletelor lor. Așa sunt cărările oricui este lacom de câștig necinstit: el ia viața stăpânului său. Înțelepciunea strigă tare în uliță; își înalță glasul în locuri largi; strigă la capătul ulițelor zgomotoase, la intrarea porților, își rostește cuvintele în cetate: Până când, proștilor, veți iubi prostia, și până când batjocoritorii se vor desfăta în batjocură și nebunii vor urî cunoștința? Întoarceți‐vă la mustrarea mea: iată, voi vărsa duhul meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele mele. Deoarece am chemat și n‐ați voit să auziți; mi‐am întins mâna și nimeni nu s‐a uitat; ci ați lepădat orice sfat al meu și n‐ați voit mustrarea mea: și eu voi râde în ziua nenorocirii voastre: îmi voi bate joc când va veni frica voastră. Când va năvăli frica voastră ca un vârtej, și nenorocirea voastră va veni ca o furtună, când vor veni peste voi lipsă și strâmtorare; atunci mă vor chema, dar nu voi răspunde; mă vor căuta cu tot dinadinsul, dar nu mă vor afla: căci au urât cunoștința și n‐au ales frica Domnului; n‐au voit sfatul meu, au disprețuit orice mustrare a mea; deci vor mânca rodul căii lor și se vor sătura cu sfaturile lor. Căci abaterea celor proști îi va omorî și nepăsarea nebunilor îi va pierde. Dar oricine mă ascultă pe mine va locui la adăpost și va fi liniștit, fără frică de rău. Fiul meu, dacă vei primi cuvintele mele și vei păstra la tine poruncile mele; dacă‐ți vei pleca urechea la înțelepciune și‐ți vei pleca inima la înțelegere; da, dacă vei striga după pricepere și‐ți vei înălța glasul pentru înțelegere; dacă o vei căuta ca argintul și o vei cerceta ca pe comorile ascunse: atunci vei pricepe frica Domnului și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înțelepciune; din gura lui ies cunoștința și înțelegerea; El păstrează înțelepciune sănătoasă pentru cei drepți, el este scut celor ce umblă în neprihănire; El păzește și cărările judecății și veghează asupra căii sfinților săi. Atunci vei înțelege dreptatea și judecata și nepărtinirea, da, orice cărare bună. Căci înțelepciunea va intra în inima ta și cunoștința va fi plăcută sufletului tău; prevederea va veghea peste tine, înțelegerea te va păzi: ca să te scape de calea celui rău, de omul care vorbește răutăți, de cei ce părăsesc căile neprihănirii ca să umble în căile întunericului, care se bucură să facă rău și se desfată în răutățile celui rău; ale căror cărări sunt sucite și sunt înrăutățiți în cărările lor: ca să te scape de femeia străină, de străina care ademenește cu vorbele ei, care părăsește pe prietenul tinereții sale și uită legământul Dumnezeului său. Căci casa ei se pleacă spre moarte și cărările ei la cei morți. Toți cei ce merg la ea nu se mai întorc și nu ajung pe cărările vieții; ca să umbli pe calea celor buni și să păzești cărările celor drepți! Căci cei cinstiți vor locui în țară și cei fără prihană vor rămâne în ea. Dar cei răi vor fi stârpiți din țară și cei necredincioși vor fi dezrădăcinați din ea. Fiul meu, nu uita îndrumarea mea, și să păzească inima ta poruncile mele; căci îți vor adăuga lungime de zile și ani de viață și pace. Îndurarea și adevărul să nu te părăsească. Leagă‐le în jurul gâtului tău; scrie‐le pe tabla inimii tale! Și vei afla har și bună înțelepciune în ochii lui Dumnezeu și ai omului. Încrede‐te în Domnul din toată inima ta și nu te sprijini pe priceperea ta! În toate căile tale recunoaște‐l și el va face cărările tale drepte. Nu fi înțelept în ochii tăi; teme‐te de Domnul și depărtează‐te de rău. Aceasta va fi sănătate buricului tău și stropire oaselor tale. Cinstește pe Domnul cu avutul tău și cu pârga din tot venitul tău; și grânarele ți se vor umplea cu belșug și teascurile tale vor revărsa mustul. Fiul meu, nu disprețui învățătura Domnului și nici nu te scârbi de mustrarea lui. Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un tată pe fiul în care se desfată. Ferice de omul care află înțelepciune și de omul care capătă înțelegere. Căci câștigarea ei este mai bună decât câștigarea argintului și venitul ei este mai bun decât al aurului curat. Este mai de preț decât rubinele și tot ce poți dori nu se aseamănă cu ea. În dreapta ei este lungime de zile. În stânga ei bogății și cinste. Căile ei sunt căi de plăcere și toate cărările ei sunt pace. Ea este un pom al vieții pentru cei ce o îmbrățișadă și ferice de oricine o ține tare. Domnul a întemeiat pământul prin înțelepciune; a întărit cerurile prin pricepere. Prin cunoștința lui adâncurile s‐au despicat și cerurile picură rouă. Fiul meu, să nu se depărteze acestea dinaintea ochilor tăi. Păzește înțelepciunea sănătoasă și prevederea; și ele vor fi viață pentru sufletul tău și podoabă pentru gâtul tău. Atunci vei merge fără teamă pe calea ta și nu‐ți vei zdrobi piciorul. Când te vei culca, nu te vei teme; da, te vei culca și somnul îți va fi dulce. Nu te teme de spaima năpraznică, nici de pustiirea celor răi, când vine; căci Domnul va fi încrederea ta și‐ți va feri piciorul să fie prins. Nu opri binele de la cel căruia i se cuvine, dacă stă în puterea mâinii tale să‐l faci. Nu zice aproapelui tău: Du‐te și mai vino și îți voi da mâine, când ai ce da. Nu născoci rău împotriva aproapelui tău, deoarece locuiește fără temere cu tine. Nu te certa cu cineva fără cuvânt, dacă nu ți‐a făcut niciun rău. Nu pizmui pe bărbatul aprig și nu alege vreuna din căile sale. Căci cel înrăutățit este o urâciune pentru Domnul, dar prietenia lui este cu cei drepți. Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar el binecuvântează locuința drepților. El cu adevărat își bate joc de batjocoritori, dar dă har celor smeriți. Cei înțelepți vor moșteni slava, dar rușinea va înălța pe cei nebuni. Ascultați, fiilor, învățătura unui tată și luați seama să cunoașteți priceperea. Căci vă dau o bună învățătură; nu părăsiți îndrumarea mea. Căci și eu am fost fiu al tatălui meu, gingaș și singur la mama mea. Și el mă învăța și‐mi zicea: Inima ta să țină cuvintele mele; păzește poruncile mele și trăiește. Dobândește înțelepciune, dobândește pricepere. N‐o uita și nu te abate de la cuvintele gurii mele. N‐o părăsi și te va păzi; iubește‐o și te va ținea. Începutul înțelepciunii este: dobândește înțelepciune și cu tot ce ai dobândit, dobândește pricepere. Înalță‐o și te va ridica, te va duce la cinste dacă o vei îmbrățișa. Ea va da capului tău o împletitură de har, îți va întinde o cunună de slavă. Ascultă, fiul meu, și primește cuvintele mele și anii vieții tale vor fi mulți. Te‐am învățat în calea înțelepciunii, te‐am povățuit pe cărări drepte. Când vei merge, nu ți se vor strâmta pașii; și când vei alerga, nu te vei poticni. Ține‐te de învățătură, nu‐i da drumul! Păzește‐o, căci ea este viața ta! Nu intra pe cărarea celor răi și nu merge pe calea celor înrăutățiți. Ferește‐te de ea, nu trece pe lângă ea, abate‐te de la ea și treci înainte! Căci ei nu dorm dacă n‐au făcut rău și li se ia somnul dacă n‐au făcut pe cineva să cadă. Căci ei mănâncă pâinea răutății și beau vinul asupririlor. Dar cărarea celor drepți este ca lumina zorilor, care luminează tot mai mult până la ziuă deplină. Calea celor răi este ca întunericul; ei nu știu de ce se poticnesc. Fiul meu, ia aminte la cuvintele mele, pleacă‐ți urechea la spusele mele! Să nu se depărteze din ochii tăi, păzește‐le în mijlocul inimii tale! Căci sunt viață pentru cei ce le află și sănătate pentru toată carnea lor. Păzește‐ți inima mai mult decât tot ce păzești, căci din ea sunt ieșirile vieții. Depărtează de la tine strâmbătatea gurii și leapădă de la tine stricăciunea buzelor. Ochii tăi să privească drept înainte și pleoapele tale să se uite drept înaintea ta. Cumpănește calea piciorului tău și toate căile tale să fie bine rânduite. Nu te abate la dreapta, nici la stânga; depărtează‐ți piciorul de rău! Fiul meu, ia seama la înțelepciunea mea; pleacă‐ți urechea la priceperea mea. Ca să fii cu prevedere și buzele tale să păstreze cunoștința. Căci buzele femeii străine picură miere și cerul gurii sale este mai neted decât untdelemnul; dar la urmă ea este amară ca pelinul, ascuțită ca sabia cu două tăișuri. Picioarele sale se coboară la moarte, pașii ei dau în Șeol. Ea nu apucă pe cărarea netedă a vieții, căile ei sunt nestatornice și ea nu le cunoaște. Deci, fiilor, ascultați‐mă și nu vă abateți de la cuvintele gurii mele. Depărtează‐ți calea de lângă ea și nu te apropia de ușa casei ei; ca nu cumva să dai cinstea ta altora și anii tăi celui nemilos; ca să nu se sature străinii de puterea ta și ostenelile tale să fie în casa altuia; și tu să te bocești la sfârșitul tău, când carnea ta și trupul tău vor pieri. Și să zici: O, cât am urât învățătura și inima mea a disprețuit mustrarea, și n‐am ascultat de glasul învățătorilor mei și nu mi‐am plecat urechea la cei ce mă învățau! Eram aproape să cad în tot soiul de rău în mijlocul obștei și adunării. Bea ape din groapa ta și ape curgătoare din puțul tău. Să se risipească izvoarele tale ca pâraiele de apă în ulițe? Să fie numai ale tale nu și ale străinilor cu tine! Izvorul tău să fie binecuvântat și bucură‐te de nevasta tinereții tale. Ca o cerboaică iubită și ca o căprioară plăcută, țâțele ei să te îndestuleze în toate vremile și îmbată‐te totdeauna de iubirea ei. Și de ce ai voi, fiul meu, să te îmbeți de la o străină și să îmbrățișezi sânul alteia? Căci căile omului sunt înaintea ochilor Domnului și el cumpănește toate cărările lui. Pe cel rău înseși nelegiuirile sale îl vor prinde și cu înseși funiile păcatului său va fi ținut. El va muri din lipsă de învățătură și se va rătăci în mărimea nebuniei sale. Fiul meu, dacă te‐ai pus chezășie pentru aproapele tău, dacă ți‐ai bătut palma pentru un străin, ești prins în cursă cu cuvintele gurii tale, ești prins cu cuvintele gurii tale. Fiul meu, fă deci aceasta și izbăvește‐te, căci ai căzut în mâna aproapelui tău: mergi, smerește‐te și silește pe aproapele tău. Nu da somn ochilor tăi, nici ațipire pleoapelor tale. Izbăvește‐te ca o căprioară din mâna vânătorului și ca o pasăre din mâna păsărarului. Mergi la furnică, leneșule, vezi căile ei și fii înțelept. Ea, care neavând căpetenie, priveghetor sau domn, își gătește vara hrana și își adună bucate la seceriș. Până când, leneșule, vei sta culcat? Când te vei scula din somnul tău? Încă puțin somn, puțină ațipire, puțină încrucișare a mâinilor ca să dormi…, și sărăcia ta va veni ca un hoț, și lipsa ta ca un om cu un scut. Cel ce umblă cu gura clevetitoare este un om al lui Belial, un om al nelegiuirii; clipește din ochii săi, vorbește cu picioarele sale, face semne cu degetele sale. În inima lui este răutate, necurmat uneltește răul; seamănă dezbinări. De aceea nenorocirea lui va veni deodată, într‐o clipă va fi lovit fără leac. Domnul urăște aceste șase lucruri, ba, șapte sunt cele ce îi sunt urâciune sufletului său: ochii mândri, limba mincinoasă și mâinile care varsă sânge nevinovat; inima care uneltește planuri nelegiuite, picioarele care sunt grabnice să alerge la rău; martorul mincinos, care răsuflă minciuni și cel ce seamănă dezbinări între frați. Păzește, fiul meu, porunca tatălui tău și nu părăsi îndrumarea mamei tale! Leagă‐le necurmat pe inima ta, prinde‐le în jurul gâtului tău! Când vei merge, te vor povățui; când vei fi culcat, vor veghea asupra ta; și când te vei deștepta, vor vorbi cu tine. Căci porunca este o candelă și îndrumarea este o lumină; și mustrările de învățătură sunt calea vieții: ca să te păzească de femeia rea, de limba lingușitoare a străinei. Nu‐i pofti frumusețea în inima ta și nu lăsa să te prindă cu pleoapele ei. Căci pentru o femeie curvă omul ajunge până la o bucată de pâine și nevasta omului vânează un suflet scump. Oare poate un om să ia foc în sânul său și să nu‐i ardă hainele? Sau poate cineva să umble pe cărbuni aprinși și să nu i se frigă picioarele? Așa și cel ce intră la nevasta aproapelui său: oricine se va atinge de ea nu va fi nevinovat. Oamenii nu disprețuiesc un hoț când fură ca să‐și sature sufletul când îi este foame; dar dacă este prins, va da înapoi înșeptit; toată averea casei sale o va da. Oricine preacurvește cu o nevastă este fără inimă; cel ce o face își pierde sufletul său. Va căpăta rană și dispreț și nu i se va șterge ocara. Căci gelozia este furia bărbatului și nu îl va cruța în ziua răzbunării. Nu se va uita la nici un preț de răscumpărare și nu va rămâne mulțumit, chiar dacă îți vei înmulți darurile. Fiul meu, păzește cuvintele mele și păstrează cu tine poruncile mele! Păzește poruncile mele și trăiește; și păzește îndrumarea mea ca lumina ochiului tău. Înfășoară‐le în jurul degetelor tale, scrie‐le pe tabla inimii tale! Zi înțelepciunii: Ești sora mea! Și cheamă priceperea ruda ta, ca ele să te ferească de femeia străină, de străina care lingușește cu cuvintele ei. Căci la fereastra casei mele am privit prin zăbrelele mele: și am zărit între cei proști, am văzut între fii, pe un tânăr fără pricepere. Trecea pe uliță, pe la colțul ei; și mergea pe drumul spre casa ei; în amurg, în seara zilei, în puterea nopții și în întuneric. Și iată, o femeie i‐a ieșit înainte îmbrăcată ca o curvă și cu inima șireată; bună de gură și fără astâmpăr; picioarele nu‐i stau acasă; când pe ulițe, când pe drumuri și pândește la toate colțurile. Și l‐a apucat și l‐a sărutat și cu fața nerușinată i‐a zis: Am daruri de pace la mine; astăzi mi‐am plătit juruințele. De aceea ți‐am ieșit înainte să‐ți caut cu tot dinadinsul fața și te‐am găsit! Mi‐am împodobit patul cu covoare, cu așternut de pânzeturi de Egipt; mi‐am stropit așternutul cu smirnă, aloe și scorțișoară. Vino să ne îmbătăm cu iubiri până dimineața, să ne desfătăm cu iubiri. Căci gospodarul nu‐i acasă, s‐a dus pe o cale îndelungată, a luat punga cu argint în mână, va veni acasă în ziua de lună plină. Cu multa ei ademenire l‐a prins cu vicleșug; l‐a silit cu lingușirea buzelor ei. El a mers deodată după ea, cum merge boul la junghiere sau ca butucii pentru pedepsirea nebunului; până îi va străpunge săgeata ficatul; cum se grăbește pasărea în laț și nu știe că este în joc viața ei. Și acum, fiilor, ascultați‐mă, și luați aminte la cuvintele gurii mele. Să nu ți se abată inima pe căile ei, să nu te rătăcești în cărările ei. Căci a doborât pe mulți răniți și toți cei uciși de ea au fost o mare oștire. Casa ei este calea spre Șeol, coborând la cămările morții. Oare nu strigă înțelepciunea și nu face priceperea să i se audă glasul? Stă în picioare pe vârful înălțimilor pe drum, la răspântii, strigă tare la porți, la intrarea cetății, la intrarea pe uși: Către voi, bărbaților, strig! Și glasul meu este către fiii oamenilor! Înțelegeți, proștilor, prevederea; și voi, nebunilor, înțelegeți cu inima! Ascultați, căci voi vorbi lucruri mărețe și deschiderea buzelor mele va fi lucruri drepte. Căci cerul gurii mele va spune adevăr și răutatea este o urâciune pentru buzele mele. Toate cuvintele gurii mele sunt cu dreptate, nu este nimic sucit sau strâmb în ele. Toate sunt netede pentru cel ce pricepe, și drepte pentru cei ce află cunoștință. Primiți învățătura mea, și nu argint, și cunoștința mai bine decât aur ales! Căci înțelepciunea este mai bună decât rubine, și toate lucrurile de dorit nu pot să se asemene cu ea. Eu, înțelepciunea, locuiesc cu prevederea și găsesc cunoștința care vine din cugetare. Frica de Domnul este: a urî răul. Eu urăsc mândria și semeția, și calea rea și gura înșelătoare. Al meu este sfatul și cunoștința sănătoasă; eu sunt priceperea; eu am puterea. Prin mine domnesc împărații și cârmuitorii fac dreptate. Prin mine cârmuiesc mai marii și cei mari: toți judecătorii pământului. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc și cei ce mă caută stăruitor mă vor găsi. La mine este averea și cinstea, bunuri statornice și dreptatea. Rodul meu este mai bun decât aurul, da, decât aurul curat, și câștigul meu mai bun decât argintul ales. Eu umblu pe calea dreptății, în mijlocul cărărilor judecății; ca să fac pe cei ce mă iubesc să moștenească bunuri statornice și să le umplu visteriile. Domnul m‐a stăpânit la începutul căii sale, înaintea lucrărilor sale de demult. Din veșnicie am fost unsă, din început, înainte de a fi pământul. Am fost născută când adâncurile nu erau, când nu erau izvoare încărcate cu apă. Mai înainte de a se fi înfipt munții, înaintea dealurilor am fost născută, când încă nu făcuse pământul și câmpiile, nici începutul pulberii lumii. Când gătea cerurile eram acolo; când trăgea un cerc pe fața adâncului, când așeza norii de sus, când se făceau tari fântânile adâncului, când punea asupra mării hotărârea sa, ca apele să nu treacă peste porunca lui, când rânduia temeliile pământului: atunci eram lângă el meșter lucrător și eram zilnic desfătarea sa, veselindu‐mă pururea înaintea feței sale. Și mă veseleam de partea locuită a pământului său, și desfătarea mea era în copiii oamenilor. Și acum, fiilor, ascultați‐mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele! Ascultați învățătura și fiți înțelepți și n‐o lepădați. Ferice de omul care mă aude, veghind zilnic la ușile mele, așteptând la stâlpii ușilor mele. Căci cel ce mă găsește, găsește viața și va dobândi bunăvoința Domnului. Dar cel ce păcătuiește împotriva mea, își face rău sufletului său. Toți cei ce mă urăsc iubesc moartea. Înțelepciunea și‐a zidit casa, a tăiat cei șapte stâlpi ai ei; și‐a junghiat junghierea; și‐a amestecat vinul și și‐a întins masa. Și‐a trimis slujnicele; ea strigă pe cele mai înalte locuri ale cetății: Oricine e prost să se abată încoace! Celui fără pricepere îi zice: Veniți, mâncați din pâinea mea și beți din vinul pe care l‐am amestecat. Lăsați prostia și trăiți, și mergeți pe calea priceperii. Cel ce dojenește pe batjocoritor își dobândește rușine; și cel ce mustră pe cel rău, își dobândește o pată. Nu mustra pe batjocoritor, ca să nu te urască. Mustră pe cel înțelept și te va iubi. Dă învățătură celui înțelept și se va face și mai înțelept; învață pe cel drept și va adăuga învățătura. Frica Domnului este începutul înțelepciunii și cunoștința Celui Sfânt este pricepere. Căci prin mine zilele ți se vor înmulți și ți se vor adăuga ani de viață. Dacă ești înțelept, pentru tine însuți ești înțelept; și dacă ești batjocoritor singur vei suferi. Femeia nebună este bună de gură, ea este proastă și nu știe nimic. Ea se așază la intrarea casei sale, pe scaun, în locurile înalte ale cetății, ca să cheme pe trecătorii de pe drum care merg drept pe căile lor: Cine este prost să se abată încoace! Și celui ce este lipsit de pricepere îi zice: Dulci sunt apele furate și pâinea tăinuită este plăcută! Și el nu știe că acolo sunt umbrele morții, oaspeții ei sunt în adâncurile Șeolului. Un fiu înțelept face veselia tatălui, dar fiul nebun este apăsarea mamei sale. Visteriile răutății nimic nu folosesc, dar dreptatea izbăvește de la moarte. Domnul nu va lăsa să flămânzească sufletul celui drept, dar leapădă pofta celor răi. Cine lucrează cu mâna leneșă, sărăcește. Dar mâna celor harnici îmbogățește. Cine adună vara este un fiu înțelept, dar cel ce doarme la secerat este un fiu aducător de rușine. Pe capul celui drept sunt binecuvântări, dar gura celor răi acoperă asuprire. Pomenirea dreptului va fi spre binecuvântare, dar numele celor răi va putrezi. Cel cu inima înțeleaptă primește porunci, dar cel nebun cu buzele va cădea. Cel ce umblă în neprihănire, umblă la adăpost, dar cel ce își sucește căile, va fi cunoscut. Cel ce face cu ochiul aduce mâhnire, dar cel nebun cu buzele va cădea. Gura dreptului este un izvor de viață, dar gura celor răi acoperă asuprirea. Ura stârnește certuri, dar iubirea acoperă toate abaterile. Înțelepciunea se găsește pe buzele celui cuminte, dar nuiaua este pentru spinarea celui lipsit de minte. Înțelepții păstrează cunoștința, dar gura nebunului este o pieire amenințătoare. Averea bogatului este cetatea sa cea tare; pieirea săracilor este sărăcia lor. Osteneala dreptului duce la viață, iar câștigul celui rău la păcat. Păzirea învățăturii este calea către viață, dar cel ce părăsește mustrarea se rătăcește. Cel ce tăinuește ura are buze mincinoase și cel ce răspândește vorbirea de rău este nebun. În mulțimea vorbelor nu lipsește greșeală; dar cel ce‐și stăpânește buzele lucrează înțelepțește. Limba celui drept este ca argintul ales, inima celor răi este puțin lucru. Buzele dreptului pasc pe mulți, dar nebunii mor din lipsă de minte. Binecuvântarea Domnului îmbogățește și el n‐adaugă nici o durere la ea. Pentru nebun este un joc să facă răutate; și așa este înțelepciunea pentru un om cu pricepere. De ce se teme cel rău i se va întâmpla, dar dorința drepților va fi împlinită. Cum trece vârtejul așa nu mai este cel rău; dar cel drept este o temelie de veci. Ca oțetul pentru dinți și fumul pentru ochi, așa este leneșul pentru cei ce‐l trimit. Frica Domnului adaugă zilele, dar anii celor răi vor fi scurtați. Nădejdea drepților este bucurie, dar așteptarea celor răi se va pierde. Calea Domnului, este o întăritură pentru cel fără prihană, dar este pieire pentru lucrătorii nelegiuirii. Dreptul niciodată nu se va clătina, dar cei răi nu vor locui în țară. Gura dreptului scoate înțelepciune, dar limba îndărătnică va fi tăiată. Buzele celui drept cunosc ce este plăcut, dar gura celor răi este îndărătnicie. Cumpăna amăgitoare este urâciunea Domnului, dar greutatea plină este desfătarea lui. Când vine mândria, vine și rușinea; dar înțelepciunea este cu cei smeriți. Neprihănirea celor cinstiți îi va călăuzi, dar viclenia celor vânzători îi va pierde. Avuția nu folosește în ziua mâniei, dar dreptatea izbăvește de la moarte. Dreptatea celui fără prihană îi va îndrepta calea, dar cel rău va cădea prin chiar răutatea sa. Dreptatea celor cinstiți îi izbăvește, dar cei vânzători vor fi prinși în nelegiuirea lor. Când moare omul rău, i se pierde și așteptarea, și cei ce nădăjduesc în nelegiuire vor fi pierduți. Dreptul este izbăvit din strâmtorare, iar cel rău vine în locul său. Nelegiuitul pierde pe aproapele său cu gura sa; dar cei drepți sunt izbăviți prin cunoștință. Cetatea se bucură de bună starea drepților; dar la pieirea celor răi este bucurie. Cetatea se înalță prin binecuvântarea celor cinstiți, dar se surpă prin gura celor răi. Cel ce disprețuiește pe aproapele său este fără pricepere; dar omul cu pricepere tace. Cine umblă cu vorbe descoperă taine; dar cel cu duh credincios ascunde lucrul. Unde nu este sfat, poporul cade; dar în mulțimea sfetnicilor este adăpost. Cel ce se pune chezaș pentru un străin va fi sfărâmat rău, dar cel ce urăște pe cei ce bat palma este la adăpost. Femeia plăcută capătă cinste și cei puternici capătă averi. Omul milos își face bine sufletului său, dar cel nemilos își chinuiește însășii carnea sa. Cel rău dobândește câștig amăgitor, dar cel ce seamănă dreptate are plată adevărată. Cel ce stăruiește în dreptate va ajunge la viață și cel ce urmărește răul o face spre moartea sa. Cei cu inimă înrăutățită sunt urâciune pentru Domnul, dar cei fără prihană în cale sunt desfătarea lui. Mână în mână cel rău nu va fi socotit nevinovat; dar sămânța celor drepți va fi izbăvită. Femeia frumoasă lipsită de bun simț este ca un inel de aur în râtul porcului. Dorința drepților nu este decât bună, dar așteptarea celor răi este mânie. Unul împarte și se face mai bogat; altul oprește mai mult decât este drept, dar spre lipsa sa. Sufletul care binecuvântează se va îngrășa și cel ce adapă se va adăpa și el. Pe cel ce oprește grâul, îl blestemă poporul; dar binecuvântare va fi pe capul celui ce‐l vinde. Cel ce caută stăruitor binele, caută bunăvoință; dar răul va veni peste cel ce‐l caută stăruitor. Cel ce se încrede în bogățiile sale va cădea, dar cei drepți vor înverzi ca frunza. Cel ce își chinuiește casa va moșteni vânt și nebunul va fi slujitorul celui înțelept cu inima. Roada dreptului este un pom al vieții și cel înțelept câștigă suflete. Iată, dreptului i se va răsplăti pe pământ: cu cât mai mult celui rău și păcătosului! Cel ce iubește povața, iubește cunoștința, dar cel ce urăște mustrarea este prost. Cel bun va afla bunăvoința de la Domnul, dar pe omul uneltitor de rele îl va osândi. Omul nu se va întări prin răutate, dar rădăcina drepților nu se va clătina. Femeia vrednică este cununa bărbatului său, dar cea aducătoare de rușine este ca putregaiul în oasele lui. Gândurile drepților sunt judecată, dar sfaturile celor răi, înșelăciune. Vorbele celor răi sunt o pândire ca să verse sânge, dar gura celor cinstiți îi va scăpa. Cei răi sunt răsturnați și nu mai sunt; dar casa drepților va sta. Omul va fi lăudat după înțelepciunea sa, dar cel cu inima înrăutățită va fi disprețuit. Mai bine cel neînsemnat și cu o slugă, decât cel ce face pe marele și duce lipsă de pâine. Dreptul ține seama de viața dobitocului său, dar măruntaiele celor răi sunt nemiloase. Cel ce își ară ogorul se va sătura de pâine, dar cel ce umblă după deșertăciune este lipsit de pricepere. Cel rău dorește mreaja celor răi, dar rădăcina drepților dă rod. Este o cursă pentru omul rău în greșeala buzelor, dar dreptul va ieși din strâmtorare. Omul se va sătura de bunuri prin rodul gurii și faptele mâinii omului îi vor fi răsplătite. Calea nebunului este dreaptă în ochii săi, dar cel înțelept ascultă sfatul. Necazul nebunului se cunoaște în ziua sa, dar cel cu minte acoperă ocara. Cel ce vorbește adevărul, vestește dreptate, dar martorul mincinos înșelăciune. Unul vorbește cu ușurătate ceea ce este ca împunsăturile de sabie, dar limba înțeleptului este sănătate. Buza adevărului se va întări în veac, dar limba minciunii este numai o clipă. Înșelăciunea este în inima celor ce urzesc răul, dar cei ce sfătuiesc la pace au bucurie. Niciun rău nu se va întâmpla celui drept, dar cei răi se vor umplea de rău. Buzele mincinoase sunt o urâciune Domnului, dar cei ce lucrează după adevăr sunt desfătarea lui. Omul cu minte ascunde cunoștința, dar inima nebunilor vestește nebunia. Mâna celor harnici va cârmui, dar lenevia va plăti bir. Apăsarea în inima omului o face să se plece, dar un cuvânt bun o înveselește. Cel drept povățuiește pe aproapele său, dar calea celor răi îi rătăcește. Leneșul nu frige ce a vânat; dar averea scumpă a omului este pentru cel harnic. Pe cărarea dreptății este viață și pe calea sa nu este moarte. Un fiu înțelept ascultă învățătura tatălui său; dar cel batjocoritor n‐ascultă la mustrare. Omul va mânca bine din roada gurii sale, dar sufletul celor vânzători va mânca asuprire. Cel ce‐și păzește gura, își ține sufletul, dar pieirea este pentru cel ce‐și deschide larg buzele. Sufletul leneșului dorește și n‐are nimic, dar sufletul celor harnici se va îngrășa. Dreptul urăște cuvântul minciunii, dar cel rău se face urâcios și de ocară. Dreptatea păzește pe cel fără prihană în cale, dar răutatea răstoarnă pe păcătos. Cutare face pe bogatul și n‐are nimic; cutare face pe săracul și totuși are avere mare. Prețul de răscumpărare al vieții unuia este averea sa; dar cel lipsit n‐aude amenințare. Lumina drepților arde voioasă, dar candela celor răi se va stinge. Din mândrie vine numai ceartă, dar cu cei ce se lasă sfătuiți este înțelepciune. Averea câștigată cu înșelăciune scade, dar cel ce o adună cu mâna o va înmulți. Așteptarea amânată îmbolnăvește inima, dar dorința împlinită este un pom al vieții. Cine nu bagă în seamă cuvântul, își va atrage pieire; dar cine se teme de poruncă va fi răsplătit. Învățătura înțeleptului este un izvor de viață ca să se ferească de lațurile morții. Buna înțelegere aduce bunăvoință, dar calea celor fără credincioșie este aspră. Orice om chibzuit lucrează cu cunoștință; dar nebunul își dă de gol nebunia. Solul rău va cădea în rău, dar trimisul credincios este sănătate. Sărăcia și rușinea vor lovi pe cel ce leapădă învățătura, dar cel ce ia seama la mustrare va fi cinstit. Dorința împlinită este dulce sufletului, dar pentru nebuni e o urâciune să se depărteze de rău. Cel ce umblă cu înțelepții se face înțelept, dar cel ce se însoțește cu nebunii își va face rău. Răul urmărește pe păcătoși; dar drepților li se va răsplăti binele. Omul bun lasă o moștenire copiilor săi, dar averea păcătosului se păstrează pentru cel drept. Sunt multe bucate în arătura săracilor, dar unii sunt pierduți din lipsă de judecată. Cel ce își cruță nuiaua urăște pe fiul său, dar cel ce‐l iubește, îl ceartă stăruitor. Cel drept mănâncă până la săturarea sufletului său, dar pântecele celor răi va duce lipsă. Orice femeie înțeleaptă își zidește casa, dar nebunia o surpă cu înseși mâinile sale. Cel ce umblă în dreptatea lui se teme de Domnul, dar cel sucit în căile lui îl disprețuiește. În gura nebunului este o nuia de mândrie, dar buzele înțelepților îi păzesc. Unde nu sunt boi, ieslea este curată; dar câștigul mult este prin puterea boului. Martorul credincios nu va minți, dar martorul mincinos spune minciuni. Batjocoritorul caută înțelepciune și n‐o găsește, dar cunoștința este ușoară pentru cel cu minte. Du‐te înaintea unui nebun și nu vei vedea în el buzele cunoștinței. Înțelepciunea celui cuminte este să‐și deosebească însăși calea sa, dar nebunia nebunilor este amăgire. Nebunii glumesc cu păcatul, dar între cei cinstiți este bunăvoință. Inima singură își știe amărăciunea și un străin nu se amestecă în bucuria ei. Casa celor răi va fi răsturnată, dar cortul celor drepți va înflori. E o cale care pare dreaptă omului, dar sfârșitul ei sunt căile morții. Inima este tristă chiar în mijlocul râsului și sfârșitul bucuriei este întristarea. Cel ce dă înapoi cu inima se va sătura de căile lui și omul bun se va sătura de sine însuși. Prostul crede orice vorbă, dar cel cuminte ia seama la pașii săi. Înțeleptul se teme și se depărtează de rău; dar nebunul se îngâmfă și este încrezător. Cel iute la mânie va face nebunie și bărbatul viclean este urât. Cei proști moștenesc nebunie, dar cei cuminți se încunună cu cunoștința. Cel rău se pleacă înaintea celui bun și cei răi la porțile celui drept. Săracul este urât chiar și de aproapele său, dar bogatul are mulți prieteni. Cel ce disprețuiește pe aproapele său păcătuiește, dar cel ce se îndură de cei necăjiți, ferice de el! Oare nu se rătăcesc cei ce urzesc răul? Dar îndurarea și credincioșia sunt pentru cei ce plănuiesc binele. În orice muncă este câștig, dar vorbăria buzelor aduce numai lipsă. Cununa înțelepților este avuția lor, dar nebunia neghiobilor este numai nebunie. Martorul adevărat izbăvește suflete, dar cel ce spune minciuni este amăgire. În frica Domnului este încredere tare și copiii săi vor avea un loc de adăpost. Frica Domnului este un izvor de viață ca să abată pe om de lațurile morții. Slava împăratului este în mulțimea poporului, dar pieirea domnului este în lipsă de popor. Cel încet la mânie este cu multă pricepere, dar cel iute cu duhul înalță nebunia. Inima sănătoasă este viața cărnii, dar pizma este putrezirea oaselor. Cel ce apasă pe sărac batjocorește pe Făcătorul său, dar cel ce se îndură de cel nevoiaș îl cinstește. Cel rău este prăbușit în răutatea sa, dar dreptul va avea încredere la moartea sa. Înțelepciunea se odihnește în inima celui priceput, dar ce este în pieptul nebunului se face cunoscut. Dreptatea înalță un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor. Bunăvoința împăratului este față de slujitorul înțelept, dar mânia sa este asupra celui ce face rușine. Un răspuns blând abate mânia, dar un cuvânt aspru întărâtă aprinderea. Limba înțelepților rostește cunoștință dreaptă, dar gura nebunilor toarnă nebunie. Ochii Domnului sunt în orice loc veghind peste cei răi și peste cei buni. Blândețea limbii este un pom al vieții, dar strâmbătatea în ea este o spărtură a duhului. Nebunul nesocotește învățătura tatălui său, dar cel ce ia aminte la mustrare se face cuminte. În casa dreptului este o mare visterie, dar în venitul celui rău este tulburare. Buzele înțelepților răspândesc cunoștință dar nu așa inima nebunilor. Jertfa celor răi este o urâciune Domnului, dar rugăciunea celor drepți este desfătarea sa. Calea celui rău este o urâciune Domnului, dar el iubește pe cel ce urmărește dreptatea. Grea pedeapsă este pentru cel ce părăsește cărarea; și cel ce urăște mustrarea va muri. Șeolul și Pierzarea sunt înaintea Domnului: cu cât mai mult deci inimile copiilor oamenilor! Batjocoritorul nu iubește să fie mustrat; el nu va merge la cei înțelepți. Inima voioasă înveselește fața, dar prin întristarea inimii se frânge duhul. Inima unui om înțelegător caută cunoștință, dar gura nebunilor paște nebunia. Toate zilele celui apăsat sunt rele, dar o inimă voioasă este un ospăț necurmat. Mai bine este puțin cu frica Domnului, decât o mare comoară și tulburare cu ea. Mai bun este un prânz de verdețuri cu iubire, decât un bou îngrășat și ură cu el. Omul mânios întărâtă cearta, dar cel încet la mânie potolește cearta. Calea leneșului este ca un gard de spini, dar cărarea celor drepți este netezită. Fiul înțelept înveselește pe tată, dar omul nebun disprețuiește pe mamă‐sa. Nebunia este bucurie celui fără minte, dar bărbatul cu pricepere merge drept pe drum. Unde nu este sfat planurile se nimicesc, dar în mulțimea sfetnicilor se întăresc. Omul are bucurie de răspunsul gurii sale și un cuvânt la vremea sa cât de bun este! Calea vieții este în sus pentru cel înțelept ca să se depărteze de Șeolul de jos. Domnul va dezrădăcina casa celor mândri, dar va întări hotarul văduvei. Gândurile rele sunt o urâciune Domnului, dar cuvintele plăcute sunt curate. Cel ce este lacom de câștig își turbură casa, dar cel ce urăște mituirea va trăi. Inima dreptului cumpănește ce să răspundă, dar gura celor răi toarnă lucruri rele. Domnul este departe de cei răi, dar aude rugăciunea celor drepți. Lumina ochilor înveselește inima și știrea bună îngrașă oasele. Urechea care ascultă mustrarea de viață va rămâne între înțelepți. Cel ce leapădă învățătura își urăște sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă minte. Frica Domnului este învățătura înțelepciunii, și smerenia merge înaintea cinstei. Cugetele inimii sunt ale omului, dar răspunsul limbii este de la Domnul. În ochii omului toate căile sale sunt curate, dar Domnul cumpănește duhurile. Prăvălește‐ți treburile tale asupra Domnului și gândurile îți vor fi întărite. Domnul a făcut orice lucru pentru scopul său, chiar și pe cel rău pentru ziua răului. Oricine are o inimă îngâmfată este o urâciune Domnului; hotărât nu va fi socotit nevinovat. Prin îndurare și adevăr se ispășește nelegiuirea și prin frica Domnului oamenii se feresc de rău. Când căile unui om plac Domnului, și pe vrăjmașii săi îi împacă cu el. Mai bine este puțin cu dreptate, decât mari venituri cu nedreptate. Inima omului își plănuiește calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii. O ghicire este pe buzele împăratului; gura sa nu va greși la judecată. Cântarul și cumpăna dreaptă sunt ale Domnului; toate greutățile din sac sunt lucrul său. Este o urâciune pentru împărați să facă nelegiuire căci scaunul de domnie se întărește prin dreptate. Buzele drepte sunt desfătarea împăraților și ei iubesc pe cel ce vorbește drept. Mânia împăratului este ca solii morții, dar omul înțelept o va împăca. În lumina feței împăratului este viață și bunăvoința lui este ca un nor de ploaie târzie. Cu cât este mai bună câștigarea înțelepciunii decât a aurului și câștigarea priceperii mai de ales decât argintul! Calea bătută a celor drepți este să se depărteze de rău: acela își păzește sufletul care ia aminte la calea sa. Mândria merge înaintea pieirii și duhul semeț înaintea căderii. Mai bine să fii cu duh smerit cu cei blânzi decât să împarți prada cu cei mândri. Cel ce ia seama la vorbă va afla binele, și oricine se încrede în Domnul, ferice de el! Cel înțelept cu inima va fi numit cuminte și dulceața buzelor înmulțește învățătura. Priceperea este un izvor de viață pentru cel ce o are, dar învățătura nebunilor este nebunie. Inima înțeleptului îi face gura cuminte și înmulțește învățătura pe buzele lui. Vorbele plăcute sunt fagur de miere, dulci pentru suflet și sănătate pentru oase. Este o cale care se pare dreaptă omului, dar sfârșitul ei sunt căile morții. Sufletul muncitorului pentru el muncește căci îl silește gura. Un om al lui Belial sapă nenorocirea și pe buzele lui este ca un foc arzător. Omul îndărătnic seamănă ceartă și șoptitorul dezbină pe prietenii de aproape. Omul asupritor amăgește pe aproapele său și‐l duce pe o cale care nu este bună. Cel ce își închide ochii este ca să născocească lucruri îndărătnice; cel ce își strânge buzele săvârșește răul. Perii cărunți sunt o cunună de slavă dacă se vor găsi pe calea dreptății. Cel încet la mânie este mai bun decât cel viteaz și cel ce își stăpânește duhul decât cel ce ia o cetate. Sorțul se aruncă în săculeț, dar toată hotărârea lui este de la Domnul. Mai bine este o bucată de pâine uscată și pace decât o casă plină de jertfe, cu ceartă. Sluga înțeleaptă va domni peste fiul aducător de rușine și va avea parte de moștenire între frați. Tigaia de lămurire este pentru argint și cuptorul pentru aur, dar Domnul încearcă inimile. Făcătorul de rele pleacă urechea la buze nelegiuite; și mincinosul pleacă urechea la limba dărăpănării. Cel ce râde de cel sărac ocărăște pe Făcătorul său. Cel ce se bucură de nenorocire nu va fi socotit nevinovat. Cununa bătrânilor sunt copiii copiilor și slava copiilor sunt părinții lor. Limba aleasă nu se potrivește netrebnicului: cu cât mai puțin buzele mincinoase pentru un mai mare. Darul este o piatră scumpă în ochii celui ce‐l primește: ori încotro se îndreaptă, izbutește. Cel ce acoperă greșeala caută iubire, dar cel ce istorisește iarăși un lucru, dezbină pe prieteni de aproape. Mustrarea pătrunde mai adânc în cel ce are pricepere decât o sută de lovituri în cel nebun. Răzvrătirea caută numai răscoală, dar un sol nemilos se va trimite împotriva ei. Mai bine să întâmpine pe om o ursoaică lipsită de puii ei decât un nebun în nebunia lui. Cel ce răsplătește binele cu rău, răul nu se va depărta de casa lui. Începutul certei este ca și când s‐ar da drumul apelor; de aceea părăsește cearta înainte de a se aprinde. Cel ce îndreptățește pe cel rău și cel ce osândește pe cel drept, amândoi sunt deopotrivă o urâciune Domnului. La ce slujește prețul în mâna nebunului ca să‐și cumpere înțelepciune, când îi lipsește mintea? Prietenul iubește în toate vremile și un frate este născut pentru strâmtorare. Un om lipsit de minte bate palma, punându‐se chezaș pentru aproapele său. Cel ce iubește cearta, iubește păcatul; cel ce își face poarta înaltă caută pieire. Cel ce este rău la inimă nu află binele și cel ce are limba sucită cade în nenorocire. Cel ce naște un nebun e spre durerea lui și tatăl unui nebun n‐are nicio bucurie. O inimă veselă dă bună vindecare, dar duhul frânt usucă oasele. Cel rău ia un dar din sân ca să sucească și căile judecății. Înțelepciunea este înaintea feței celui ce are pricepere, dar ochii nebunului sunt la marginile pământului. Fiul nebun este supărarea tatălui său și amărăciunea celei ce l‐a născut. Nu e bine a pedepsi pe cel drept, nici a bate pe cei mari pentru dreptatea lor. Cel ce are cunoștință își înfrânează cuvintele și cel cu sânge rece este un om cu pricepere. Chiar nebunul când tace este socotit înțelept, priceput când își închide buzele. Cel ursuz își caută plăcerea sa, este mânios împotriva oricărei înțelepciuni sănătoase. Celui nebun nu‐i place priceperea ci descoperirea inimii sale. Când vine cel rău vine și disprețul și cu fapta de rușine vine ocara. Cuvintele gurii unui om sunt ape adânci; izvorul înțelepciunii este un râu curgător. Nu este bine să cauți la fața celui rău ca să înfrângi pe cel drept la judecată. Buzele nebunului intră în ceartă și gura lui cheamă loviturile. Gura nebunului este pieirea lui și buzele sale sunt lațul sufletului său. Cuvintele șoptitorului sunt ca mâncărurile alese și se coboară în cămările dinăuntru ale trupului. Cel leneș la lucrul său este frate cu nimicitorul. Numele Domnului este un turn tare: cel drept aleargă în el și este ocrotit. Avuția bogatului îi este cetatea sa cea tare și ca un zid înalt în închipuirea sa. Înainte de pieire inima omului se înalță și smerenia merge înaintea cinstei. Cel ce răspunde înainte de a asculta este o nebunie și o rușine pentru el. Duhul omului îi va sprijini neputința, dar pe un suflet zdrobit cine‐l poate ridica? Inima celui înțelegător câștigă cunoștință și urechea înțelepților caută cunoștință. Darul omului îi face loc și‐l aduce înaintea celor mari. Cel ce este întâi în pricina lui are dreptate, dar vine vecinul său și‐l descoase. Sorțul face să înceteze certurile și dezbină pe cei puternici. Un frate jignit este mai greu de câștigat decât o cetate tare, și certurile acestea sunt ca zăvoarele unei cetățui. Pântecele fiecăruia se satură din rodul gurii sale, din venitul buzelor lui se satură. Moartea și viața sunt în puterea limbii și cel ce o iubește va mânca din rodul său. Cel ce găsește o nevastă a găsit un lucru bun și câștigă bunăvoință de la Domnul. Săracul vorbește cerând, dar bogatul răspunde cu asprime. Un om cu prieteni mulți se va prăpădi, dar este un prieten care se lipește mai strâns decât un frate. Mai mult prețuiește săracul care umblă în neprihănirea sa decât cel cu buze înrăutățite și nebun. Un suflet fără cunoștință nu este bine și cel ce se grăbește cu picioarele pășește greșit. Nebunia omului îi sucește calea și inima lui se aprinde împotriva Domnului. Bogăția adaugă mulți prieteni, dar săracul este despărțit de prietenul său. Martorul mincinos nu va fi socotit nevinovat și cel ce spune minciuni nu va scăpa. Mulți vor căuta bunăvoința celui darnic și oricine este prieten celui ce dă daruri. Toți frații săracului îl urăsc: cu cât mai mult se depărtează de el prietenii săi! El aleargă după ei cu vorbe, dar s‐au dus! Cel ce‐și dobândește minte își iubește sufletul; cel ce păzește priceperea va afla fericirea. Martorul mincinos nu va fi socotit nevinovat și cel ce spune minciuni va fi pierdut. Nebunului nu‐i șade bine răsfățarea; cu cât mai puțin slugii să domnească peste mai mari. Cumințenia omului îl face încet la mânie și slava lui este să treacă cu vederea o greșeală. Mânia împăratului este ca răcnetul leului, dar bunăvoința sa este ca roua pe iarbă. Fiul nebun este nenorocirea tatălui său și certurile nevestei sunt o picătură necurmată. Casa și averea sunt moștenire de la părinți, dar o nevastă cu minte este de la Domnul. Lenea aruncă în somn adânc și sufletul leneș va flămânzi. Cel ce păzește porunca își păzește sufletul; dar cel ce își disprețuiește căile va muri. Cel ce se îndură de sărac împrumută pe Domnul și el îi va plăti înapoi fapta bună. Pedepsește pe fiul tău căci încă este nădejde, dar să nu‐ți pui sufletul ca să‐l omori. Un om de mare mânie își va purta pedeapsa; căci dacă‐l vei izbăvi, va trebui s‐o faci iarăși. Ascultă sfatul și primește învățătura, ca să fii înțelept la sfârșitul tău. Multe sunt gândurile în inima omului, dar hotărârea Domnului, aceea va sta. Ceea ce atrage la un om este bunătatea sa și mai mult prețuiește săracul decât mincinosul. Frica Domnului duce la viață și cel ce o are se va odihni sătul, nu va fi cercetat de rău. Leneșul își îngroapă mâna în strachină și nici măcar n‐o va duce iarăși la gura sa. Bate pe batjocoritor și cel prost se va cuminți; mustră pe cel cu pricepere și el va înțelege cunoștința. Cel ce pradă pe tatăl său și alungă pe mamă‐sa, este un fiu aducător de rușine și de ocară. Încetează, fiul meu, să asculți învățătura care abate de la cuvintele cunoștinței. Un martor al lui Belial își râde de dreptate și gura celor răi înghite nelegiuirea. Judecățile sunt pregătite pentru batjocoritori și loviturile pentru spinarea nebunilor. Vinul este batjocoritor și băutura tare zgomotoasă și cel ce se amețește cu ele nu este înțelept. Spaima de împărat este ca răcnetul leului; cel ce‐l întărâtă la mânie păcătuiește împotriva sufletului său. Este o cinste pentru bărbat să se lase de ceartă, dar orice nebun se aruncă în ea. De teama iernii leneșul nu va ara; de aceea va cerși la seceriș și nu va avea nimic. Sfatul în inima omului este ca o apă adâncă și omul cu pricepere îl scoate afară. Cei mai mulți oameni își vor vesti fiecare bunătatea sa, dar cine va afla pe bărbatul credincios? Cel drept care umblă în neprihănirea sa, ferice de copiii săi după el! Împăratul care șade pe scaunul de domnie al judecății risipește tot răul cu ochii săi. Cine poate zice: Mi‐am curățit inima, sunt curat de păcatul meu? Greutate și greutate, efă și efă, amândouă sunt o urâciune Domnului. Chiar un copil se cunoaște din faptele sale dacă lucrul său va fi curat și dacă va fi drept. Și urechea care aude și ochiul care vede, Domnul le‐a făcut pe amândouă. Nu iubi somnul ca să nu sărăcești; deschide‐ți ochii și vei fi săturat de pâine. Rău! rău! zice cel ce cumpără; dar după ce s‐a dus pe calea sa, se laudă. Este aur și multe rubine, dar buzele cunoștinței sunt o sculă scumpă. Ia‐i haina care este zălog pentru un străin; și ține‐l chezășie din pricina străinilor. Dulce este bărbatului pâinea înșelăciunii, dar după aceea gura lui se va umplea cu prundiș. Planurile se întăresc prin sfătuiri: și fă războiul cu chibzuință înțeleaptă. Vorbitorul de rău descoperă taine, deci nu umbla cu cel ce‐și deschide larg buzele. Cel ce blestemă pe tatăl său sau pe mamă‐sa, candela aceluia se va stinge în negură de întuneric. Moștenirea căpătată cu grabă la început, nu va fi binecuvântată la urmă. Nu zice: Voi răsplăti cu rău! Așteaptă pe Domnul și el te va mântui! Greutate și greutate sunt o urâciune Domnului și cumpăna înșelătoare nu este bună. Pașii omului sunt de la Domnul, și cum își poate înțelege omul calea? Este un laț pentru om să zică cu iuțeală: Este sfânt! Și după juruințe să cerceteze. Împăratul înțelept vântură pe cei răi și aduce roata de treierat peste ei. Duhul omului este candela Domnului cercetând toate cămările inimii. Îndurarea și adevărul ocrotesc pe împărat și prin îndurare își sprijinește scaunul său de domnie. Slava tinerilor este puterea lor și podoaba bătrânilor sunt perii cărunți. Loviturile care rănesc, curăță răul și bătăile curăță cămările dinăuntru ale pântecelui. Inima împăratului este în mâna Domnului ca pâraiele de apă: o îndreaptă încotro vrea. În ochii omului orice cale este dreaptă, dar Domnul cumpănește inimile. A face dreptate și judecată este mai plăcut Domnului decât jertfa. Ochii semeți și inima îngâmfată, adică candela celor răi, este păcat. Gândurile celor harnici duc numai la îndestulare, dar ale celui ce este grăbit numai la lipsă. Câștigarea de visterii cu limba minciunii este un abur mânat încoace și încolo de cei ce caută moartea. Pe cei răi îi mătură asuprirea lor pentru că nu voiesc să facă dreptatea. Calea celui încărcat de vină este foarte sucită, dar munca celui curat este dreaptă. Este mai bine să locuiești în colțul unui acoperiș decât cu o femeie certăreață într‐o casă mare. Sufletul celui rău dorește răul: aproapele său nu află har în ochii lui. Când este pedepsit cel batjocoritor, prostul se face înțelept; și când este învățat cel drept, capătă cunoștință. Cel Drept ia seama la casa celui rău; el prăbușește pe cei răi în nenorocire. Cel ce‐și astupă urechile la strigătul săracului, va striga și el și nu va fi auzit. Darul în ascuns abate mânia și darul în sân furia mare. Este o bucurie pentru cel drept să facă dreptate, dar pentru lucrătorii nelegiuirii este o pierzare. Omul care se rătăcește din calea priceperii se va odihni în obștea umbrelor. Cel ce iubește petrecerea va fi om al lipsei; cel ce iubește vinul și untdelemnul, nu va fi bogat. Cel rău va fi preț de răscumpărare pentru cel drept și vânzătorul va fi în locul celor cinstiți. Mai bine să locuiești într‐un pământ pustiu decât cu o femeie certăreață și supărăcioasă. Visteriile de preț și untdelemnul sunt în locuința înțeleptului, dar omul nebun le înghite. Cel ce urmează dreptatea și îndurarea află viață, dreptate și cinste. Înțeleptul se suie în cetatea celor tari și surpă tăria încrederii lor. Cel ce‐și păzește gura și limba își păzește sufletul de strâmtorări. Mândru, îngâmfat, batjocoritor, este numele celui ce lucrează cu mândrie și îngâmfare. Pe leneș îl ucide pofta lui, căci mâinile lui nu vor să lucreze: poftește și iar poftește toată ziua; dar cel drept dă și nu cruță. Jerfa celor răi este o urâciune: cu cât mai mult când o aduc cu gând rău! Martorul mincinos va fi pierdut, dar omul care aude va vorbi ca pentru totdeauna. Omul rău are o față îndărătnică, dar cel cinstit ia aminte la calea sa. Nicio înțelepciune, nicio pricepere, niciun sfat, nu stă împotriva Domnului. Calul este pregătit pentru ziua de luptă, dar biruința este de la Domnul. Un nume bun este mai de ales decât bogății mari și bunăvoința decât argintul și aurul. Bogatul și săracul se întâlnesc unul cu altul; Domnul i‐a făcut pe toți. Omul chibzuit vede răul și se ascunde, dar cei proști trec înainte și sunt pedepsiți. Răsplata smereniei și a fricii Domnului este: bogății și cinste și viață. Spini și curse sunt în calea celui strâmb; cel ce‐și păzește sufletul se depărtează de ele. Învață pe copil potrivit cu calea sa și când va îmbătrâni nu se va abate de la ea. Bogatul domnește peste săraci și cel ce se împrumută este sluga celui ce‐i împrumută. Cel ce seamănă nedreptate va secera nelegiuire și nuiaua mâniei sale va avea un sfârșit. Ochiul bun va fi binecuvântat căci dă din pâinea sa săracilor. Gonește pe batjocoritor și va pleca ciorovăiala; și cearta și ocara vor înceta. Cel ce iubește curățenia inimii, pe ale cărui buze este har, împăratul va fi prietenul său. Ochii Domnului păstrează pe cel ce are cunoștința, dar răstoarnă cuvintele celui vânzător. Leneșul zice: Este un leu afară, voi fi sugrumat în uliță. Gura femeilor străine este o groapă adâncă, cel pe care se mânie Domnul cade în ea. Nebunia este legată de inima copilului; dar nuiaua de pedeapsă o va scoate din el. Cel ce apasă pe sărac ca să se îmbogățească și cel ce dă celui bogat va duce numai lipsă. Pleacă‐ți urechea și ascultă cuvintele înțelepților și îndreaptă‐ți inima la cunoștința mea. Căci este plăcut dacă le vei păstra înăuntrul tău, dacă se vor întări bine pe buzele tale. Ca încrederea ta să fie în Domnul, astăzi ți le ‐am făcut cunoscut, chiar ție. Oare nu ți‐am scris lucruri minunate în sfaturi și cunoștință, ca să‐ți fac cunoscut temeinicia cuvintelor adevărului, ca să răspunzi cuvinte de adevăr celor ce te trimit? Nu despuia pe sărac pentru că este sărac, nici nu apăsa pe cel necăjit la poartă; căci Domnul le va apăra pricina și va prăda viața celor ce‐i pradă. Nu lega prietenie cu bărbatul mânios și nu merge cu omul furios; ca să nu înveți cărările lui și să nu capeți o cursă pentru sufletul tău. Nu fi dintre cei ce bat palma, sau dintre cei ce sunt chezășii pentru datorii. Dacă n‐ai cu ce plăti, de ce să‐ți ia patul de sub tine? Nu muta piatra de hotar cea veche pe care au pus‐o părinții tăi. Ai văzut tu un bărbat harnic în lucrul său? El va sta înaintea împăraților, nu va sta înaintea celor de jos. Când șezi să mănânci cu un cârmuitor, vezi bine cine este înaintea ta; și pune‐ți un cuțit la gât, dacă ești om lacom. Nu pofti după mâncările lui alese căci sunt pâine amăgitoare. Nu te osteni să dobândești bogății; lasă‐te de înțelepciunea ta. Îți vei pune tu ochii pe ele?… nu mai sunt; căci în adevăr ele își fac aripi și zboară ca un vultur spre ceruri. Nu mânca pâinea celui ce are un ochi rău și nu pofti mâncările lui alese. Căci cum gândește în sufletul său așa este. Mănâncă și bea, îți zice el; dar inima lui nu este cu tine. Bucata ce ai mâncat‐o o vei vărsa și vei pierde vorbele tale dulci. Nu vorbi în urechile nebunului căci va disprețui înțelepciunea vorbelor tale. Nu muta piatra de hotar cea veche și nu intra în câmpul orfanilor. Căci răscumpărătorul lor este puternic. El le va apăra dreptul împotriva ta. Pleacă‐ți inima la învățătură și urechile la cuvintele cunoștinței. Nu opri mustrarea de la copil căci dacă‐l vei bate cu nuiaua nu va muri. Să‐l bați cu nuiaua și‐i vei scăpa sufletul din Șeol. Fiul meu, dacă inima ta va fi înțeleaptă, inima mea se va bucura, da, a mea: și rărunchii mei se vor veseli când buzele tale vor vorbi lucruri drepte. Să nu pizmuiască inima ta pe cei păcătoși, ci fii cu frica Domnului toată ziua. Căci cu adevărat este o răsplată și nădejdea ta nu se va stinge. Ascultă, fiul meu, și fii înțelept și îndreaptă‐ți inima pe cale. Nu fi între băutorii de vin, între mâncăcioșii lacomi de carne. Căci bețivul și lacomul de carne vor sărăci și somnoreala îmbracă în zdrențe pe om. Ascultă pe tatăl tău care te‐a născut și nu disprețui pe mama ta când va îmbătrâni. Cumpără adevărul și nu‐l vinde; da, înțelepciunea și învățătura și priceperea. Tatăl celui drept se va bucura mult și cel ce naște un înțelept va avea bucurie de el. Să aibă bucurie tatăl tău și mama ta și să se bucure aceea care te‐a născut. Fiul meu, dă‐mi inima ta și ochii tăi să se desfăteze în căile mele. Căci curva este o groapă adâncă și femeia străină un puț strâmt. Ea pândește ca un hoț și înmulțește pe cei vânzători printre oameni. Ale cui sunt vaiurile? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt certurile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănile fără pricină? A cui roșeața ochilor? Ale celor ce zăbovesc mult la vin, ale celor ce merg să caute vinul amestecat. Nu te uita la vin când e roșu, când sclipește în pahar și alunecă ușor. La sfârșit ca un șarpe mușcă și înțeapă ca un basilic. Ochii tăi se vor uita la femei străine și inima ta va vorbi prostii. Și vei fi ca cel ce se culcă în mijlocul mării și ca cel ce se culcă pe capătul unui catarg: M‐au bătut,… nu mă doare!… m‐au lovit și nu simt! Când mă voi deștepta? Iarăși îl voi căuta. Nu pizmui pe oamenii răi, nici nu pofti să fii cu ei; căci inima lor cugetă pieire și buzele lor vorbesc nenorocire. Prin înțelepciune se zidește casa și prin pricepere se întărește; și prin cunoștință se umplu cămările cu toate bunătățile scumpe și plăcute. Bărbatul înțelept este puternic și bărbatul de cunoștință întărește puterea. Căci cu sfat înțelept vei face războiul și în mulțimea sfetnicilor este biruința. Înțelepciunea este prea înaltă pentru nebun, el nu‐și va deschide gura la poartă. Cel ce se gândește să facă rău se va numi uneltitor de răutăți. Gândul nebuniei este păcat și batjocoritorul este o urâciune oamenilor. Dacă pierzi curajul în ziua strâmtorării, puterea ta îți este mică. Scapă pe cei ce sunt duși la moarte și oprește pe cei ce merg clătinându‐se spre ucidere. Dacă vei zice: Iată noi n‐am știut aceasta! oare nu va lua seama cel ce cumpănește inimile? Și nu știe cel ce‐ți păstrează sufletul și nu va răsplăti el fiecăruia după fapta sa? Mănâncă, fiul meu, miere, căci este bună; și fagurul este dulce cerului gurii tale. Tot așa cunoaște înțelepciunea pentru sufletul tău; dacă vei afla‐o, va fi o răsplată și nădejdea ta nu se va stinge. O, răule, nu pândi locuința celui drept; nu nimici locul său de odihnă. Căci de șapte ori cade cel drept și iarăși se scoală, dar cei răi se prăbușesc de rău. Când cade vrăjmașul tău, nu te bucura și când este prăbușit, să nu ți se veselească inima: ca să nu vadă Domnul și să fie rău în ochii săi și să‐și întoarcă mânia de la el! Nu te aprinde din pricina făcătorilor de rele, nici nu pizmui pe cei răi; căci pentru cel rău nu va fi viitor. Candela celor răi se va stinge. Teme‐te de Domnul, fiul meu, și de împărat; și nu te însoți cu cei de alt gând. Căci într‐o clipă va răsări nenorocirea lor și pieirea amândorora, cine o cunoaște? Și acestea sunt cuvinte de la cei înțelepți: Nu este bine a căuta la fața oamenilor în judecată. Cel ce zice celui rău: Ești drept! pe acela îl vor blestema popoarele, neamurile îl vor urî. Dar cei ce‐l mustră vor fi plăcuți și o binecuvântare bună va veni peste ei. Cel ce dă un răspuns drept, sărută buzele. Pregătește‐ți afară lucrul și gătește‐ți câmpul și apoi zidește‐ți casa. Nu fi martor fără pricină împotriva aproapelui tău; ai vrea oare să amăgești cu buzele tale? Nu zice: Îi voi face cum mi‐a făcut, voi răsplăti omului după fapta sa. Am trecut pe lângă țarina unui leneș și pe lângă via unui om fără pricepere. Și iată era crescut peste tot cu scai și spinii îi acoperiseră fața și zidul de piatră îi era surpat. Apoi m‐am uitat, am luat la inimă, am văzut și am căpătat învățătură: Încă puțin somn, puțină ațipire, puțină încrucișare a mâinilor pentru dormit, și sărăcia ta va veni ca un hoț și lipsa ta ca un om cu scut. Și acestea sunt proverbe de ale lui Solomon pe care le‐au adunat bărbații lui Ezechia, împăratul lui Iuda. Slava lui Dumnezeu este să ascundă un lucru, dar slava împăraților este să cerceteze un lucru. Cerurile în înălțime și pământul în adâncime și inima împăraților sunt de nepătruns. Scoate zgura din argint și iese un vas pentru argintar; scoate pe cel rău dinaintea împăratului și scaunul său de domnie se va întări în dreptate. Nu te slăvi în fața împăratului și nu sta în locul celor mari; căci mai bine este să ți se zică: Suie‐te mai sus! decât să fii pus mai jos în fața celui mai mare, pe care ți l‐au văzut ochii. Nu ieși în grabă să te judeci, ca nu cumva să nu știi ce să faci la urmă când aproapele tău te‐a făcut de rușine. Desbate pricina cu aproapele tău, dar nu descoperi taina altuia, ca să nu te defaime cel ce‐o aude și numele tău cel rău să nu se depărteze. Mere de aur în coșulețe de argint este cuvântul vorbit la vreme. Cercel de aur și podoabă de aur ales este înțeleptul care mustră pentru urechea ascultătoare. Ca frigul zăpezii în vremea secerișului este solul credincios pentru cei ce‐l trimit; căci răcorește sufletul domnilor săi. Nori și vânt fără ploaie este bărbatul care se fălește cu un dar mincinos. Prin îndelungă răbdare se înduplecă cel ce cârmuiește și limba moale frânge osul. Ai găsit miere? Mănâncă atât cât îți este destul, ca să nu te saturi prea mult de ea și s‐o verși. Pune‐ți rar piciorul în casa aproapelui tău ca să nu se sature de tine și să te urască. Cel ce vorbește mărturie mincinoasă împotriva aproapelui său este un ciocan și o sabie și o săgeată ascuțită. Încrederea la vreme de strâmtorare într‐un necredincios este ca un dinte rupt și un picior ieșit din încheietură. Cel ce cântă cântări unei inimi triste este ca cel ce se dezbracă de haină pe o zi rece și ca oțetul pe silitră. Dacă este flămând cel ce te urăște, dă‐i să mănânce pâine și dacă este însetat dă‐i să bea apă: căci vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui și Domnul îți va răsplăti. Vântul de miazănoapte naște ploi repezi și limba clevetitoare face o față mânioasă. Mai bine este a locui în colțul unui acoperiș decât cu o femeie certăreață într‐o casă mare. O știre bună dintr‐o țară depărtată este ca apele reci pentru un suflet însetat. Dreptul care se clatină înaintea celui rău este ca o fântână tulbure și un izvor spurcat. Nu este bine să mănânci multă miere, tot așa este dureros pentru oameni să‐și caute slava lor. Cel ce nu‐și stăpânește duhul, este ca o cetate surpată și fără ziduri. Ca zăpada vara și ca ploaia la secerat, așa nu șade bine celui nebun slava. Ca vrabia când sare ici și colo, ca rândunica atunci când zboară, așa și blestemul fără pricină: nu se împlinește. Biciul este pentru cal, frâul pentru măgar și nuiaua pentru spinarea nebunilor. Nu răspunde nebunului după nebunia sa ca să nu te faci asemenea lui. Răspunde nebunului după nebunia lui ca să nu fie înțelept în ochii lui. Cel ce trimite o știre prin mâna unui nebun își taie picioarele și bea vătămare. Picioarele ologului sunt slabe, așa este pilda în gura nebunilor. Ca cel ce leagă o piatră în praștie, așa este cel ce dă cinste nebunului. Ca un spin care ajunge în mâna celui beat, așa este pilda în gura nebunilor. Ca arcașul care rănește totul, așa este cel ce‐și tocmește pe nebun și tocmește pe trecători. Cum se întoarce câinele la vărsătura sa, așa și nebunul își tot spune nebunia. Ai văzut pe cineva înțelept în ochii săi? Este mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el. Leneșul zice: Este un leu pe drum! Un leu este în mijlocul ulițelor! Cum se învârtește ușa în țâțânele ei, așa și leneșul în patul său. Leneșul își îngroapă mâna în strachină: îi e greu s‐o ducă iarăși la gură. Leneșul este mai înțelept în ochii săi decât șapte oameni care răspund cu bun simț. Cel ce trece și se aprinde pentru o ceartă ce nu‐i a lui, acela apucă un câine de urechi. Ca nebunul ce aruncă tăciuni de foc, săgeți și moarte, așa este cel ce înșeală pe aproapele său și zice: Oare n‐am glumit? Unde nu sunt lemne, focul se stinge și unde nu este clevetitor, cearta încetează. Ca niște cărbuni pentru jăratic și lemnele pentru foc, așa este un om gata de ceartă pentru aprinderea certei. Cuvintele șoptitorului sunt ca mâncările alese și se coboară în cămările dinăuntru ale pântecelui. Buzele arzătoare și o inimă rea sunt ca argint plin de zgură turnat peste un vas de lut. Cel ce urăște se preface cu buzele și păstrează înșelăciunea înăuntrul său: Când glasul său este plăcut, nu‐l crede, căci șapte urâciuni sunt în inima sa. Ura lui este acoperită de prefăcătorie, dar răutatea lui se va da pe față înaintea obștei. Cel ce sapă o groapă va cădea în ea și cel ce rostogolește o piatră, ea se va întoarce peste el. Limba mincinoasă urăște pe cei pe care i‐a doborât și gura lingușitoare lucrează prăpăd. Nu te lăuda cu ziua de mâine căci nu știi ce va aduce o zi. Altul să te laude iar nu gura ta; străinul, iar nu buzele tale. Grea este piatra, greu este nisipul, dar voioșia celui nebun este mai grea decât amândouă. Mânia este nemiloasă și furia un potop, dar cine poate sta înaintea geloziei? Mai bine o mustrare pe față decât o iubire ascunsă. Rănile unui prieten sunt cu bună credință; dar sărutările vrăjmașului sunt multe. Sufletul sătul calcă în picioare fagurul, dar sufletului flămând orice lucru amar îi este dulce. Ca pasărea care rătăcește din cuibul ei, așa este bărbatul care rătăcește din locul său. Untdelemnul și mireasma veselesc inima: așa și dulceața prietenului care vine dintr‐un sfat din inimă. Nu părăsi pe prietenul tău și pe prietenul tatălui tău și nu intra în casa fratelui tău în ziua nenorocirii tale. Mai bine este un vecin aproape decât un frate departe. Fii înțelept, fiul meu, și înveselește‐mi inima ca să pot da răspuns celui ce mă ocărește. Omul chibzuit vede răul și se ascunde; dar cei proști trec înainte și sunt pedepsiți. Ia‐i haina care a fost chezășuită pentru un străin și ține‐l zălog pentru femeia străină. Cel ce binecuvântează pe prietenul său cu glas tare, sculându‐se de dimineață, i se va socoti blestem. O picurare necurmată în zi de ploaie și o femeie certăreață tot una sunt. Cel ce o va opri, oprește vântul și dreapta sa întâlnește untdelemn. Fierul se ascute cu fier; tot așa și un om ascute fața prietenului său. Cel ce păzește smochinul îi va mânca rodul și cel ce ia seama la domnul său, va fi cinstit. Precum în apă față răspunde la față, așa și inima de om la om. Șeolul și Pierzarea nu se satură și ochii omului nu se satură. Tigaia de lămurire este pentru argint și cuptorul pentru aur; așa și omul pentru gura care‐l laudă. Pe nebun chiar în piuă de‐l vei pisa la un loc cu grăunțele sub pisălog, nu se va duce nebunia din el. Caută să cunoști înfățișarea turmelor tale; și uită‐te bine la cirezile tale. Căci avuția nu este în veac; și ține oare cununa din neam în neam? Fânul se strânge și se arată otava și ierburile din munți se adună. Mieii sunt pentru îmbrăcămintea ta și țapii sunt prețul ogorului; și belșugul de lapte de capre este pentru hrana ta, pentru hrana casei tale și mijloc de trai pentru slujnicele tale. Cel rău fuge când nu‐l urmărește nimeni, dar cei drepți sunt îndrăzneți ca leul. Prin greșeala unei țări mai marii ei sunt mulți, dar printr‐un om cu pricepere și cunoștință i se lungește statornicia. Omul sărac care apasă pe cei lipsiți este ca un șivoi de ploaie care n‐aduce pâine. Cei ce părăsesc legea laudă pe cei răi, dar cei ce păzesc legea se mânie împotriva lor. Oamenii răi nu înțeleg judecata; dar cei ce caută pe Domnul înțeleg toate. Mai bine săracul care umblă în neprihănirea sa decât cel stricat care merge pe două căi și bogat. Cel ce păzește legea este un fiu înțelept, dar cel ce este tovarăș cu cei lacomi face rușine tatălui său. Cel ce își înmulțește averea prin camătă și prin câștig nedrept, o adună pentru cel ce e milos cu cei săraci. Cel ce‐și întoarce urechea ca să n‐audă legea, chiar și rugăciunea lui este o urâciune. Cel ce face pe cei cinstiți să rătăcească pe cale rea, va cădea el însuși în groapa sa, dar cei fără prihană vor moșteni binele. Omul bogat este înțelept în ochii săi, dar săracul care este înțelept îl cercetează. Când biruesc cei drepți, este mare slavă, dar când se scoală cei răi, oamenii se ascund. Cel ce își acoperă abaterile nu va propăși, dar cel ce le mărturisește și le părăsește va căpăta milă. Ferice de omul care totdeauna se teme, dar cel ce‐și învârtoșadă inima va cădea în rău. Leu mugitor și urs flămând este cârmuitorul rău peste un popor sărac. Voievodul lipsit de pricepere este și un mare apăsător; cel ce urăște câștigul necinstit își va lungi zilele. Omul împovărat cu sânge de om va fugi până la groapă: nimeni să nu‐l oprească. Cel ce umblă în neprihănire va fi izbăvit, dar cel stricat umblând pe două căi va cădea deodată. Cel ce își ară țarina se va sătura de pâine, dar cel ce se ia după netrebnici se va sătura de sărăcie. Bărbatul cu credincioșie va prisosi în binecuvântări, dar cel ce se grăbește să se îmbogățească nu va fi nevinovat. Nu este bine a căuta la față, dar pentru o bucată de pâine omul va păcătui. Cel ce are un ochi rău se grăbește după avere și nu știe că lipsa va veni peste el. Cel ce mustră pe un om va afla în urmă mai mult har decât cel ce lingușește cu limba. Cel ce pradă pe tatăl său și pe mamă‐sa și zice: Nu‐i păcat! este tovarăș cu nimicitorul. Cel lacom în suflet ațâță sfada, dar cel ce se încrede în Domnul se va îngrășa. Cel ce se încrede în inima sa este un nebun, dar cel ce umblă cu înțelepciune, acela va fi scăpat. Cel ce dă săracului nu va duce lipsă, dar cel ce își ascunde ochii va fi bogat în blesteme. Când se scoală cei răi, oamenii se ascund; dar când pier ei, drepții se înmulțesc. Omul mustrat des care își înțepenește grumazul, va fi sfărâmat într‐o clipă fără leac. Când se înmulțesc drepții, se bucură poporul; dar când domnește cel rău, geme poporul. Cel ce iubește înțelepciunea înveselește pe tatăl său, dar cel ce este tovarășul curvelor își pierde averea. Împăratul întărește țara prin dreptate, dar cel ce ia daruri o surpă. Omul care lingușește pe aproapele său întinde o mreajă pașilor lui. În fărădelegea celui rău este o cursă, dar cel drept va cânta și se va bucura. Cel drept ia cunoștință de judecata săracilor; cel rău nici nu pricepe cunoștința. Cei batjocoritori pun foc cetății, dar înțelepții abat furia. Cel înțelept când se ceartă cu nebunul, fie că se mânie, fie că râde, n‐are odihnă. Bărbații de sânge urăsc pe cel fără prihană, dar cei cinstiți se îngrijesc de sufletul său. Nebunul își dă afară tot duhul, dar înțeleptul îl oprește, stăpânindu‐l. Când cârmuitorul ascultă de cuvinte mincinoase, toți slujitorii săi sunt răi. Săracul și apăsătorul se întâlnesc, Domnul luminează ochii amândorora. Împăratul care judecă pe săraci cu credincioșie, scaunul lui de domnie se va întări în veac. Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune, dar băiatul lăsat în voia sa aduce rușine mamei sale. Când se înmulțesc cei răi, se înmulțește fărădelegea, dar cei drepți vor vedea căderea lor. Îndreaptă pe fiul tău și el îți va da odihnă și va da desfătare sufletului tău. Unde nu este nici o vedenie, poporul este fără frâu, dar cel ce păzește legea, ferice de el. Cu cuvinte nu se îndreaptă sluga: pricepe în adevăr, dar nu va răspunde. Ai văzut pe cineva grăbit în cuvintele sale? Este mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el. Cel ce își răsfață sluga din tinerețe, la urmă o va avea fiu al casei. Omul mânios ațâță cearta și omul care se aprinde iute prisosește în fărădelege. Trufia omului îl va coborî, dar cel cu duhul smerit va căpăta slavă. Cel ce este părtaș cu hoțul își urăște sufletul; aude blestemul și nu spune. Frica de oameni întinde cursă, dar cel ce se încrede în Domnul va fi pus la adăpost. Mulți caută fața cârmuitorului, dar judecata dreaptă a omului este de la Domnul. Cel rău este o urâciune celor drepți și cel neprihănit în cale este o urâciune celui rău. Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache. Cuvântul zis de acest bărbat către Itiel, către Itiel și către Ucal: Cu adevărat sunt mai tâmpit decât oricine și n‐am mintea omului; și n‐am învățat înțelepciune, nici n‐am cunoștința Celui Sfânt. Cine s‐a suit în ceruri și s‐a coborât? Cine a adunat vântul în pumnii săi? Cine a legat apele într‐o manta? Cine a întărit toate marginile pământului? Care este numele său și care este numele fiului său, dacă știi? Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este curățit. Este un scut pentru cei ce își pun încrederea în el. Nu adăuga la cuvintele lui ca să nu te certe și să fii găsit mincinos. Îți voi cere două lucruri; nu mi le tăgădui înainte de a muri eu! Depărtează de la mine deșertăciunea și cuvântul minciunii; nu‐mi da nici sărăcie nici bogăție; hrănește‐mă cu pâinea cuvenită mie, ca să nu mă satur și să te tăgăduiesc și să zic: Cine este Domnul? sau să ajung sărac și să fur și să iau în deșert numele Dumnezeului meu! Nu clevetiți pe slugă la domnul său ca să nu te blesteme și să fii vinovat. Este un neam care blastămă pe tatăl său și nu binecuvântează pe mamă‐sa. Este un neam care este curat în ochii săi și nu este spălat de mârșăvia sa. Este un neam, o, ce semeț este în ochii săi și înalt în pleoapele sale! Este un neam ai cărui dinți sunt săbii și măselele lui cuțite ca să mănânce pe cei săraci de pe pământ și pe cei nevoiași dintre oameni. Lipitoarea are două fețe țipând: Dă! dă! Trei lucruri sunt care nu se satură, da, patru, care nu zic: Destul! Șeolul și pântecele sterp; pământul care nu este udat de apă și focul care nu zice: Destul! Ochiul care‐și bate joc de tatăl său și disprețuiește să asculte pe mamă‐sa, să‐l scobească corbii din vale și să‐l mănânce puii de vultur! Trei lucruri sunt prea minunate pentru mine și patru pe care nu le cunosc. Calea vulturului în ceruri; calea șarpelui pe stâncă; calea corăbiei în inima mării și calea bărbatului cu o fecioară. Așa este calea femeii preacurve. Ea mănâncă și își șterge gura și zice: N‐am făcut nici o nelegiuire. Sub trei lucruri se clatină pământul și sub patru nu mai poate suferi: Sub o slugă când este împărat și sub un nebun când se satură de hrană; sub o femeie urâtă când se mărită și sub o roabă când moștenește pe stăpână‐sa. Patru lucruri sunt mici pe pământ și sunt înțelepte între înțelepți: furnicile, popor fără putere și care își pregătesc hrana vara; iepurele de casă, popor neputincios, și care își fac casele pe stânci; lăcustele n‐au împărat, totuși toate pornesc în cete; păianjenul, îl apuci cu mâinile și este în palatele împăraților. Trei lucruri sunt care sunt mărețe în pașii lor și patru care merg frumos: leul, cel mai puternic dintre dobitoace, care nu se abate dinaintea niciunuia; calul bine încins la coapse și țapul; și împăratul împotriva căruia nu se poate scula nimeni. Dacă ai lucrat cu nebunie, semețindu‐te, și dacă ai gândit rău, pune‐ți mâna la gură! Căci stoarcerea laptelui scoate untul, și stoarcerea nasului scoate sânge și stoarcerea furiei scoate ceartă. Cuvintele împăratului Lemuel, învățătura pe care l‐a învățat mamă‐sa: Ce, fiul meu? Și ce, fiul pântecelui meu? Și ce, fiul juruințelor mele? Nu da tăria ta femeilor, nici căile tale celor ce strică pe împărați. Nu este pentru împărați, o Lemuele, nu este pentru împărați să bea vin; nici pentru cârmuitori să zică: Unde este băutura tare? Ca nu cumva să bea și să uite hotărârea și să sucească judecata vreunuia din fiii întristării. Dați băutură tare celui ce este gata să fie pierdut și vin celui cu sufletul amărât: el să bea și să‐și uite sărăcia și să nu‐și mai aducă aminte de necazul său. Deschide‐ți gura pentru cel mut, în pricina tuturor fiilor celor părăsiți. Deschide‐ți gura, judecă cu dreptate, și fă dreptate celui sărac și nevoiaș. Cine va găsi o femeie vrednică? Căci prețul ei este cu mult mai presus de rubine. Inima bărbatului ei se încrede în ea și el nu va avea lipsă de pradă. Ea‐i face bine și nu rău în toate zilele vieții ei. Ea caută lână și in și lucrează de bună voie cu mâinile sale. Ea este ca și corăbiile negustorului: își aduce hrana de departe. Ea se scoală când încă‐i noapte și dă de mâncare casei ei și lucrul de peste zi slujnicelor ei. Ea își pune în gând un ogor și‐l cumpără; din munca mâinilor ei sădește o vie. Iși încinge coapsele cu putere și își întărește brațele. Ea vede că este bun câștigul ei; candela ei nu se stinge noaptea. Ea pune mâna pe furcă și palmele ei țin fusul. Ea își întinde palmele săracului; da, își întinde mâinile celui nevoiaș. Ea nu se teme de zăpadă pentru casa ei căci toată casa ei este îmbrăcată cu stacojiu. Singură își face învelitoare de pat; îmbrăcămintea ei este in subțire și purpură. Bărbatul ei este cunoscut la porți, când șade între bătrânii țării. Ea face cămăși de in și le vinde și dă cingători negustorului. Ea este îmbrăcată cu putere și vrednicie și își râde de ziua care vine. Iși deschide gura cu înțelepciune și legea bunătății este pe limba ei. Ea veghează asupra căilor casei ei și nu mănâncă pâinea lenevirii. Copiii ei se scoală și o numesc fericită, bărbatul ei de asemenea și‐o laudă zicând: Multe fete au lucrat cu vrednicie, dar tu le întreci pe toate. Lipiciurile sunt amăgitoare și frumusețea o deșărtăciune; dar femeia care se teme de Domnul, aceea va fi lăudată. Dați‐i din rodul mâinilor ei și s‐o laude faptele ei la porți. Cuvintele Propovăduitorului, fiul lui David, împărat în Ierusalim. Deșertăciunea deșertăciunilor, zice Propovăduitorul, deșertăciunea deșertăciunilor! Totul este deșertăciune! Ce folos are omul din toată truda sa cu care se trudește sub soare? Un neam trece și un neam vine dar pământul rămâne în veac. Soarele răsare și el, și soarele apune și se grăbește la locul său și acolo răsare. Vântul merge spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte: se întoarce necurmat în mersul său și vântul se întoarce iarăși la ocolurile sale. Toate râurile curg în mare și marea nu se umple; la locul unde merg râurile, acolo merg iarăși. Toate lucrurile sunt în trudă, omul nu poate spune. Ochiul nu se satură văzând și urechea nu se umple auzind. Ce a fost aceea va fi; și ce s‐a făcut aceea se va face; și nu este nimic nou sub soare. Este oare ceva de care s‐ar putea zice: Vezi, aceasta este nou! A fost de mult în veacurile care au fost înainte de noi. Nu este nicio aducere aminte de cele trecute: nici nu va fi nicio aducere aminte de cele următoare care vor fi, la cei ce vor fi după aceea. Eu, Propovăduitorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim. Și mi‐am pus inima să cercetez și să adâncesc prin înțelepciune tot ce se face sub ceruri: aceasta e o trudă rea pe care a dat‐o Dumnezeu copiilor oamenilor ca să se chinuiască cu ea. Am văzut toate lucrările care se fac sub soare; și iată totul este deșertăciune și vânare de vânt! Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce este lipsă nu se poate număra. Am vorbit cu inima mea, zicând: lată am ajuns mare și am dobândit înțelepciune mai mult decât toți cei ce au fost înainte de mine peste Ierusalim și inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință. Și mi‐am îndreptat inima ca să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și nesocotința: am aflat că și aceasta este vânare de vânt. Căci în multă înțelepciune este mult amar: și cel ce înmulțește cunoștința, înmulțește durerea. Am zis în inima mea: Vino, acum, te voi încerca cu bucurie; deci, vezi binele! Și iată și aceasta este deșertăciune. Am zis râsului: Nebunie! Și bucuriei: Ce folosești? Am cercetat în inima mea să‐mi desmierd carnea cu vin, în timp ce să‐mi dedau inima la înțelepciune, și să apuc nebunia, până voi vedea ce este bun pentru copiii oamenilor ca să facă sub ceruri în numărul zilelor vieții lor. Mi‐am făcut lucruri mari: mi‐am zidit case; mi‐am sădit vii. Mi‐am făcut grădini și parcuri; și mi‐am sădit pomi în ele din tot felul de roade. Mi‐am făcut iazuri de apă să ud cu ele pădurea care răsare cu pomi. Am cumpărat robi și roabe și am avut robi născuți în casa mea; am avut și mari averi de cirezi și turme, mai mult decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim. Mi‐am adunat și arginți, aur și comoară de împărați și de ținuturi; mi‐am ținut cântăreți și cântărețe și desfătările copiilor oamenilor: o nevastă, și țiitoare. Și am fost mare și mai mare decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; și înțelepciunea mea a rămas cu mine. Și orice mi‐au dorit ochii n‐am oprit de la ei; nu mi‐am oprit inima de la nicio bucurie; căci inima mea s‐a bucurat din toată truda mea și aceasta a fost partea mea din toată truda mea. Și am privit la toate lucrurile pe care le‐au lucrat mâinile mele și la truda cu care m‐am trudit ca să le fac; și iată totul era deșertăciune și vânare de vânt și nu este niciun folos sub soare. Și m‐am întors să privesc înțelepciunea și nebunia și prostia; căci ce va face omul care vine după împărat? Ceea ce s‐a făcut demult! Și am văzut că înțelepciunea cu atât întrece nebunia pe cât întrece lumina întunericul. Înțeleptul își are ochii în cap dar nebunul umblă în întuneric; dar iarăși am cunoscut tot eu că aceeași întâmplare se întâmplă la toți. Și am zis în inima mea: Cum se întâmplă nebunului așa mi se va întâmpla și mie: atunci pentru ce am fost eu deci mai înțelept? Atunci am zis în inima mea: Și aceasta este deșertăciune. Căci nu este aducere aminte în veac de cel înțelept cum nu este de cel nebun; căci totul se va uita de mult în zilele care vor veni. Și cum moare înțeleptul întocmai ca și cel nebun! Și am urât viața; căci fapta care se face sub soare m‐a dezgustat; căci totul este deșertăciune și vânare de vânt. Și am urât toată truda mea cu care m‐am trudit sub soare, fiindcă trebuie s‐o las omului care va fi după mine. Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Totuși el va stăpâni peste toată truda mea cu care m‐am trudit și cu care am fost înțelept sub soare. Și aceasta este deșertăciune. Și am mers până acolo că mi‐am făcut inima să deznădăjduiască de toată truda mea cu care m‐am trudit sub soare. Căci este un om a cărui trudă a fost cu înțelepciune și cu cunoștință și cu iscusință: totuși o lasă unui om care nu s‐a trudit în ea ca partea lui. Și aceasta este deșertăciune și mare rău. Căci ce are omul din toată truda sa și din năzuința inimii sale cu care s‐a trudit sub soare? Căci toate zilele lui sunt dureri și osteneala lui scârbă; nici noaptea inima lui n‐are odihnă. Și aceasta este o deșertăciune. Nu este nimic mai bun pentru om decât să mănânce și să bea și să‐și facă sufletul să vadă bine în lucrul său. Și am văzut că și aceasta era din mâna lui Dumnezeu. Căci cine mănâncă și se desfată mai mult decât mine? Căci Dumnezeu dă unui om care este bun în ochii săi înțelepciune și cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă osteneala de a strânge și a grămădi ca să dea celui ce este bun înaintea lui Dumnezeu. Și aceasta este o deșertăciune și vânare de vânt. Pentru orice este o vreme și pentru orice lucru este o vreme sub ceruri: Vreme de a se naște și vreme de a muri; vreme de a sădi și vreme de a smulge ce este sădit; vreme de a ucide și vreme de a vindeca; vreme de a surpa și vreme de a zidi; vreme de a plânge și vreme de a râde; vreme de a boci și vreme de a juca; vreme de a arunca pietre și vreme de a strânge pietre; vreme de a îmbrățișa și vreme de a se feri de îmbrățișare; vreme de a căuta și vreme de a pierde; vreme de a ținea și vreme de a lepăda; vreme de a rupe și vreme de a coase; vreme de a tăcea și vreme de a vorbi; vreme de a iubi și vreme de a urî; vreme de război și vreme de pace. Ce folos are cel ce lucrează din ceea ce se ostenește? Am văzut truda pe care a dat‐o Dumnezeu copiilor oamenilor ca să se chinuiască cu ea. El a făcut orice lucru frumos la vremea sa: și a pus și veșnicia în inima lor, și totuși omul nu descoperă de la început până la sfârșit lucrul pe care îl face Dumnezeu. Am cunoscut că nu este nimic mai bun pentru ei decât să se bucure și să‐și facă bine în viața lor; și chiar ca fiecare om să mănânce și să bea și să vadă binele în toată osteneala sa, este un dar al lui Dumnezeu. Am cunoscut că tot ce face Dumnezeu va fi în veac; nimic nu se poate adăuga la aceasta și nimic nu i se poate lua; și Dumnezeu o face ca omul să se teamă de el. Ceea ce este a fost demult și ceea ce va fi a fost demult; și Dumnezeu caută ce a fost izgonit. Și am mai văzut sub soare că în locul de judecată, acolo era răutatea; și că în locul dreptății, acolo era răutatea. Am zis în inima mea: Dumnezeu va judeca pe cel drept și pe cel rău, căci este o vreme acolo pentru orice lucru și pentru orice faptă. Am zis în inima mea: Este din pricina copiilor oamenilor ca Dumnezeu să‐i încerce și să vadă ei înșiși că nu sunt decât dobitoace. Căci ce se întâmplă copiilor oamenilor se întâmplă și dobitoacelor; pentru toți este aceeași soartă: cum moare acesta, așa moare și celălalt, și o suflare au toți și omul n‐are nicio întâietate față de dobitoc, căci totul este deșertăciune. Totul merge la același loc, totul este din țărână și totul se întoarce în țărână. Cine cunoaște suflarea copiilor oamenilor dacă se suie ea în sus, și suflarea dobitocului dacă se coboară ea în jos în pământ? Și am văzut că nimic nu este mai bun decât ca omul să se bucure de ce face căci aceasta este partea lui, căci cine‐l va aduce să vadă ce va fi după el? Și m‐am întors și am văzut toate apăsările care se fac sub soare și iată lacrimile celor apăsați și n‐aveau nici un mângâietor! Și puterea era de partea apăsătorilor lor și n‐aveau nici un mângâietor. Și am lăudat pe cei morți, care au murit demult, mai mult decât pe cei vii, care trăiesc încă. Și mai bine decât amândoi este cel ce încă n‐a fost, care n‐a văzut lucrul rău care se face sub soare. Și am văzut toată osteneala și toată iscusința la lucru, că pentru aceasta este pizma unuia împotriva altuia. Și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt. Nebunul își încrucișează mâinile și mănâncă însăși carnea sa. Mai bine un pumn plin cu pace decât amândouă mâinile pline cu osteneală și vânare de vânt. Și m‐am întors și am văzut o deșertăciune sub soare. Este unul singur și fără al doilea și n‐are nici fiu nici frate: totuși munca lui nu are sfârșit și ochiul său nu se satură de bogăție. Și pentru cine, zice el, mă ostenesc eu și‐mi lipsesc sufletul de bine? Și aceasta este o deșertăciune și trudă rea. Mai bine doi decât unul! Căci au bună plată pentru munca lor. Căci de cad, unul va ridica pe semenul său; dar vai de cel ce este singur când cade și nu este cine să‐l ridice! Iarăși, dacă se culcă doi împreună, le este cald; dar unul singur cum se va încălzi? Și dacă ar birui cineva pe unul, cei doi se vor împotrivi; și un fir pus în trei nu se rupe repede. Mai bine un tânăr sărac și înțelept decât un împărat bătrân și nebun, care nu mai știe cum să fie mustrat. Căci a ieșit din închisoare ca să domnească, deși s‐a născut sărac în împărăția sa. Am văzut pe toți cei vii care umblă sub soare, cu copilul, al doilea, care se va scula în locul lui. Nu avea sfârșit tot poporul, toți aceia peste care era el; totuși cei ce vor veni pe urmă nu se vor bucura de el. Cu adevărat și aceasta este o deșertăciune și vânare de vânt. Păzește‐ți piciorul când mergi în casa lui Dumnezeu și apropie‐te mai bine să asculți decât să aduci jertfa nebunilor: căci ei nu știu că fac rău. Nu te pripi cu gura ta și să nu ți se grăbească inima să rostească ceva înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în ceruri și tu pe pământ; pentru aceasta cuvintele tale să fie puține! Căci visul vine din mulțimea lucrului și glasul nebunului din mulțimea cuvintelor. Când juruiești o juruință lui Dumnezeu, nu întârzia s‐o plătești, căci el n‐are plăcere de nebuni; plătește ce ai juruit. Mai bine să nu juruiești decât să juruiești și să nu plătești. Nu învoi gurii tale să‐ți tragă carnea în păcat și nu zice înaintea îngerului: A fost o greșeală din neștiință. Pentru ce să se mânie Dumnezeu de glasul tău și să piardă lucrul mâinilor tale? Căci în mulțimea visurilor sunt deșertăciuni ca și în multe vorbe; dar tu, teme‐te de Dumnezeu. Când vezi apăsarea celui sărac și siluirea judecății și dreptății într‐un ținut, să nu te miri de aceasta; căci Unul mai înalt decât cel înalt privește și sunt alții mai înalți decât ei. Pământul este de folos în toate privințele, chiar împăratul este supus ogorului. Cel ce iubește argintul nu se va sătura de argint; nici cel ce iubește belșugul de venit. Și aceasta este deșertăciune. Când se înmulțesc bunurile, se înmulțesc cei ce le mănâncă; și ce folos are stăpânul lor decât că le privește cu ochii? Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat puțin sau mult; dar pe bogat nu‐l lasă să doarmă îmbelșugarea sa. Este un mare rău pe care l‐am văzut sub soare: adică, bogății păstrate spre răul celui ce le stăpânește; și aceste bogății se pierd printr‐o întâmplare rea; și el a născut un fiu și nu este nimic în mâna lui. Cum a ieșit din pântecele mamei sale, gol se va întoarce cum a venit, și nu va lua nimic din toată osteneala sa ca să ducă în mâna lui. Și acesta este un mare rău că în toate privințele cum a venit așa se duce: și ce folos are el că s‐a ostenit în vânt? Și toate zilele lui mănâncă în întuneric și are multă durere și necaz și supărare. Iată ce am văzut că este bun și frumos pentru cineva: să mănânce și să bea și să vadă binele în toată osteneala cu care se ostenește sub soare, în tot numărul zilelor vieții sale pe care i le‐a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea sa. Și orice om de asemenea căruia i‐a dat Dumnezeu bogăție și bunuri și l‐a făcut stăpân să mănânce din ele și să‐și ia partea și să se bucure de osteneala sa: aceasta este un dar al lui Dumnezeu. Căci nu‐și va aduce aminte mult de zilele vieții sale pentru că Dumnezeu îi răspunde la bucuria inimii sale. Este un rău pe care l‐am văzut sub soare și este des între oameni: Unul căruia îi dă Dumnezeu bogăție, bunuri și cinste și nu lipsește sufletului său nimic din tot ce dorește; dar Dumnezeu nu‐i dă putere să mănânce din ele, ci un străin mănâncă din ele; aceasta este deșertăciune și un mare rău. Dacă ar naște cineva o sută de copii și ar trăi mulți ani și zilele anilor vieții sale ar fi multe, dar nu i s‐ar sătura sufletul de bine și n‐ar avea nici înmormântare, zic: mai bine cel născut înainte de vreme decât el. Căci vine în deșertăciune și pleacă în întuneric și numele său e acoperit cu întuneric. Nici soarele nu l‐a văzut și nu l‐a cunoscut; acesta are odihnă mai degrabă decât acela. Și chiar dacă ar trăi de două ori o mie de ani, tot n‐a văzut nici un bine: oare nu merg toți la același loc? Toată osteneala omului este pentru gura sa și totuși sufletul nu se satură. Căci cu cât este mai mult cel înțelept decât cel nebun? Ce are cel sărac care știe să umble înaintea celor vii? Mai bună este vederea ochilor decât rătăcirea sufletului; și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt. Ceea ce este, de mult i s‐a pus numele; și ce este omul se cunoaște; și nici nu poate să se socotească cu cel ce este mai puternic decât el. Căci sunt multe lucruri care înmulțesc deșertăciunea: ce folos are omul? Căci cine știe ce este bine pentru om în viață, în toate zilele vieții sale deșarte pe care o petrece ca o umbră? Căci cine va spune omului ce va fi după el sub soare? Mai bine un nume bun decât untdelemn de preț și ziua morții decât ziua nașterii. Mai bine să mergi la casa de jale, decât să mergi la casa de ospăț, întrucât aceea este sfârșitul tuturor oamenilor și cel viu o ia la inimă. Mai bună mâhnirea decât râsul, căci prin mâhnirea feței inima se face mai bună. Inima înțeleptului este în casa de jale, dar inima nebunilor în casa de veselie. Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului decât să asculți cântarea nebunilor. Căci ca pârâitul spinilor sub o oală, așa este râsul nebunului: și aceasta este deșertăciune. Cu adevărat apăsarea, chiar și pe înțelept îl scoate din minte și mita pierde inima. Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul său. Mai bun este cel cu duh răbdător decât cel cu duh îngâmfat. Nu te grăbi să te mânii în duhul tău, căci mânia se odihnește în sânul nebunilor. Nu zice: Oare cum se face că zilele trecute erau mai bune decât acestea? Căci nu din înțelepciune întrebi de aceasta. Bună este înțelepciunea ca și moștenirea și de folos celor ce văd soarele. Căci cineva este la umbra înțelepciunii ca la umbra banilor; dar folosul cunoștinței este că înțelepciunea face să trăiască pe cei ce o au. Privește lucrul lui Dumnezeu: căci cine poate face drept ce a făcut el strâmb? Bucură‐te de bine în ziua fericirii și ia seama în ziua nenorocirii: Dumnezeu a pus una în față cu cealaltă ca omul să nu afle nimic din ce va fi după el. Am văzut de toate în zilele deșertăciunii mele; este un om drept care este pierdut în dreptatea sa și este un om rău care își lungește zilele în răutatea sa. Nu fi prea drept și nu te face prea înțelept! Pentru ce să te pierzi pe tine însuți? Nu fi prea rău și nu fi nebun! Pentru ce să mori înainte de vremea ta? Bine este să apuci aceasta și să nu‐ți oprești mâna de la aceea: căci cel ce se teme de Dumnezeu iese din toate. Înțelepciunea întărește pe înțelept mai mult decât zece oameni puternici care sunt într‐o cetate. Cu adevărat nu este nici un om drept pe pământ care să facă binele și să nu păcătuiască. Nu‐ți pune inima la toate vorbele care se vorbesc ca să n‐auzi pe sluga ta blestemându‐te. Căci inima ta știe că și tu ai blestemat de multe ori la fel pe alții. Toate acestea le‐am încercat cu înțelepciune. Am zis: Voi fi înțelept! Dar a fost departe de mine. Ce este, este departe și foarte adânc: cine le poate ajunge? M‐am întors eu și inima mea să cunosc și să cercetez și să caut înțelepciune și pricina lucrurilor, și să cunosc că răutatea este nebunie și prostia este nerozie. Și am aflat ce este mai amar decât moartea: pe femeia a cărei inimă este rețele și lațuri și mâinile ei cătușe; cel ce place lui Dumnezeu va scăpa de ea, dar păcătosul va fi prins de ea. Iată, aceasta am aflat, zice Propovăduitorul, punând una lângă alta ca să aflu o socoteală dreaptă, ceea ce caută încă sufletul meu și n‐am aflat: un bărbat printre o mie am aflat; dar o femeie între toate acestea n‐am aflat. Iată, numai aceasta am aflat: că Dumnezeu a făcut pe om fără prihană, dar ei au căutat tot felul de uneltiri. Cine este ca cel înțelept? Și cine cunoaște înțelesul lucrurilor? Înțelepciunea omului face să‐i strălulucească fața și asprimea feței sale se schimbă. Eu zic: Păzește porunca împăratului și aceasta pentru jurământul lui Dumnezeu. Nu te grăbi să ieși de la fața lui; nu stărui într‐un lucru rău căci el face orice‐i place; căci cuvântul împăratului este putere și cine‐i va zice: Ce faci? Cel ce păzește porunca nu va cunoaște niciun rău și inima celui înțelept cunoaște vremea și judecata. Căci pentru orice plan este vreme și judecată; căci nefericirea omului este mare peste el. Căci nu știe ceea ce va fi, căci cine‐i va spune cum va fi? Nu este om care să fie stăpân pe duh, ca să oprească duhul, și nimeni nu este stăpân pe ziua morții; și nu este nici o scăpare în războiul acesta, și răutatea nu va scăpa pe cei ce o făptuiesc. Am văzut toate acestea și mi‐am îndreptat inima la orice lucru care se face sub soare: este o vreme când un om stăpânește pe altul spre nenorocirea sa însăși. Și am mai văzut pe cei răi înmormântați și intrând în odihnă și cei ce au lucrat drept au plecat de la locul sfânt și au fost uitați în cetate. Și aceasta este deșertăciune. Fiindcă hotărârea pentru fapta rea nu se îndeplinește repede, de aceea inima copiilor oamenilor este plină în ei ca să facă rău. Să facă păcătosul chiar de o sută de ori rău și să‐și lungească zilele, totuși știu că va fi bine de cei ce se tem de Dumnezeu, pentru că se tem de el. Dar nu va fi bine de cel rău și nu‐și va lungi zilele, care sunt ca o umbră, pentru că nu se teme de Dumnezeu. Este o deșertăciune care se face pe pământ: că sunt drepți cărora li se întâmplă după fapta celor răi și sunt răi cărora li se întâmplă după fapta celor drepți. Am zis că și aceasta este deșertăciune. Și am lăudat bucuria, căci nimic nu este mai bun pentru om sub soare decât să mănânce și să bea și să se bucure; căci aceea va rămâne cu el din ostenelele lui în zilele vieții lui pe care i le‐a dat Dumnezeu sub soare. Când mi‐am îndreptat inima să cunosc înțelepciunea și să văd lucrul care se face pe pământ (căci este unul care nu vede somn cu ochii lui nici ziua, nici noaptea): atunci am văzut cu privire la tot lucrul lui Dumnezeu că omul nu poate afla lucrul care se face sub soare, căci oricât s‐ar osteni omul să caute, totuși nu va afla; și chiar dacă va crede cel înțelept că știe, totuși nu va putea afla. Căci toate acestea mi le‐am pus la inimă, ca să cercetez toate acestea: că drepții și înțelepții și faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu: omul nu știe nici iubirea nici ura; totul este înaintea lui. Totul se întâmplă deopotrivă tuturor: o întâmplare celui drept și celui nelegiuit; celui bun și celui curat și celui necurat; celui ce jertfește și celui ce nu jertfește: cum este cel bun așa și cel păcătos, cel ce jură ca și cel ce se teme de jurământ. Acesta este un rău în tot ce se face sub soare, că un lucru se întâmplă la toți: da, și inima copiilor oamenilor este plină de rău, și nebunia este în inima lor cât trăiesc ei și după aceea se duc la cei morți. Căci pentru cel ce este unit cu cei vii este nădejde; căci un câine viu este mai bun decât un leu mort. Căci cei ce trăiesc știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nici o plată, căci pomenirea lor se uită. Și iubirea lor și ura lor și pisma lor acum sunt pierdute și ei nu mai au nici o parte în veac, în tot ce se face sub soare. Mergi pe calea ta, mănâncă‐ți pâinea cu bucurie și bea‐ți vinul cu inima veselă, căci de mult Dumnezeu are plăcere de lucrările tale. Totdeauna hainele să‐ți fie albe și pe cap să nu‐ți lipsească untdelemnul. Bucură‐te de viață cu nevasta pe care o iubești în toate zilele vieții deșertăciunii tale, pe care ți le‐a dat sub soare în toate zilele deșertăciunii tale; căci aceasta este partea ta în viață și în osteneala ta cu care te ostenești sub soare. Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta; căci nu este nici lucru, nici plan, nici cunoștință, nici înțelepciune în Șeol, unde te duci. M‐am întors și am văzut sub soare că alergarea nu este a celor iuți, nici a celor puternici lupta, nici a înțelepților pâinea și nici a celor cuminți bogăția și nici a celor cu cunoștință harul, ci pe toți îi ajunge vremea și întâmplarea. Căci nici omul nu‐și cunoaște vremea sa: ca peștii care se prind într‐o mreajă rea și ca păsările care se prind în laț, ca ei se prind copiii oamenilor în vremea rea când vine fără veste peste ei. Am văzut și această înțelepciune sub soare și a fost mare pentru mine: era o cetate mică și puțini oameni înăuntru; și a venit împotriva ei un împărat mare și a înconjurat‐o și a zidit împotriva ei întăriri mari. Și s‐a găsit în ea un om sărac înțelept și el a scăpat cetatea cu înțelepciunea sa, dar nimeni nu și‐a adus aminte de acest om sărac. Atunci am zis: Mai bună este înțelepciunea decât tăria; totuși înțelepciunea celui sărac este disprețuită și cuvintele lui nu sunt ascultate. Cuvintele înțelepților ascultate în liniște sunt mai bune decât strigătul celui ce cârmuiește între nebuni. Mai bună este înțelepciunea decât armele de război; dar un singur păcătos strică mult bine. Muștele moarte fac să se împuțească și să dospească untdelemnul amestecătorului de mir; tot așa puțină nebunie este mai grea decât înțelepciunea și cinstea. Inima înțeleptului este la dreapta sa dar inima nebunului la stânga sa. Nebunul chiar când umblă pe cale îi lipsește inima și spune fiecăruia că este nebun. Dacă se va ridica împotriva ta duhul cârmuitorului nu‐ți părăsi locul, căci liniștea alină multe greșeli. Este un rău pe care l‐am văzut sub soare ca o greșeală care iese de la cârmuitor: Nebunia pusă în locuri înalte și cei bogați șezând în locuri de jos. Am văzut robi pe cai și pe mai mari călcând pe pământ ca robii. Cel ce sapă groapă va cădea în ea și cel ce găurește zidul îl va mușca șarpele. Cel ce îndepărtează pietre va fi vătamat de ele; cel ce despică lemne se primejduiește cu ele. Dacă fierul este tocit și nu i se ascute tăișul, atunci trebuie să‐și pună omul mai multă putere: dar înțelepciunea este de folos ca să dea izbândă. Dacă mușcă șarpele pentru că nu este descântec, atunci meșterul limbii nu‐i de niciun folos. Cuvintele din gura înțeleptului sunt plăcute; dar buzele nebunului îl înghit pe el însuși. Începutul cuvintelor gurii lui este prostie: iar sfârșitul vorbirii lui este o nebunie pierzătoare. Și nebunul înmulțește vorbele: totuși omul nu știe ce va fi și cine‐i va spune ce va fi după el? Pe nebuni îi ostenește osteneala lor, căci ei nu știu cum să meargă în cetate. Vai de tine, țară, când împăratul tău este copil și mai marii tăi mănâncă dimineața! Ferice de tine, țară, când împăratul tău este fiu de neam ales și mai marii tăi mănâncă la vremea cuvenită pentru tărie, nu pentru beție! De lene se afundă acoperișul și de lenevirea mâinilor picură în casă. Ospățul este pentru râs și vinul înveselește viața, dar argintul răspunde la orice. Nici chiar în gândul tău nu vorbi de rău pe împărat, nici chiar în odăile tale de dormit nu vorbi de rău pe bogat: căci pasărea cerului va duce glasul tău și cea înaripată va spune cuvântul. Aruncă‐ți pâinea pe fața apelor: căci după multe zile o vei afla. Dă o parte la șapte și chiar la opt, căci nu știi ce rău va fi peste pământ. Când norii sunt plini de ploaie, se golesc pe pământ: și când cade copacul spre miazăzi sau spre miazănoapte, în locul unde cade copacul, acolo va rămâne. Cel ce se uită la vânt nu va semăna și cel ce privește la nori, nu va secera. Cum nu știi care este calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele celei însărcinate, tot așa nu știi lucrarea lui Dumnezeu care face totul. Dimineața seamănă‐ți sămânța și seara nu lăsa să ți se odihnească mâna; căci nu știi care va izbândi: aceasta sau aceea, sau dacă amândouă vor fi deopotrivă de bune. Cu adevărat dulce este lumina și plăcut este ochilor să vadă soarele. Deci dacă ar trăi omul mulți ani, să se bucure în ei toți, totuși să‐și aducă aminte de zilele de întuneric, căci vor fi multe: tot ce vine este deșertăciune. Bucură‐te, tinere, în tinerețea ta, și să te veselească inima ta în zilele tinereții tale și umblă în căile inimii tale și în privirea ochilor tăi, dar să știi că pentru toate acestea Dumnezeu te va duce la judecată. Depărtează deci necazul din inima ta și înlătură răul din carnea ta: căci tinerețea și părul negru sunt deșertăciune. Și adu‐ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, înainte ca să vină zilele cele rele și să se apropie anii când vei zice: N‐am plăcere de ei! Înainte ca să se întunece soarele și lumina și luna și stelele și să se întoarcă norii după ploaie. În ziua când păzitorii casei (mâinile) tremură și se încovoaie cei tari (picioarele) și încetează râșnitorii (dinții), fiindcă sunt puțini și cei ce se uită pe ferestre (ochii) se întunecă, și ușile (buzele) se închid înspre uliță, când glasul râșnitorilor slăbește și unul se scoală la glasul păsării, și se pleacă toate fiicele cântării (sunetele); da, se tem de ce este înalt și spaimele sunt pe cale; migdalul e în floare, și lăcusta este o sarcină și capera este fără urmare, căci omul merge spre casa sa veșnică și bocitorii umblă pe ulițe; înainte ca să se slăbească funia de argint și să se sfărâme potirul de aur și să se spargă ulciorul la fântână și să se sfărâme roata la puț; și să se întoarcă pulberea în pământ, cum a fost, și duhul să se întoarcă la Dumnezeu care l‐a dat. Deșertăciunea deșertăciunilor, zice Propovăduitorul, totul este deșertăciune! Și mai mult, pentru că Propovăduitorul a fost înțelept, a mai învățat pe popor cunoștință, și el a cumpănit și căutat și a pus în șir multe proverbe. Propovăduitorul a căutat să găsească cuvinte de desfătare și ceea ce s‐a scris este drept, cuvinte de adevăr. Cuvintele înțelepților sunt ca niște țepuși și adunările de pilde ca niște piroane înfipte: sunt date de un singur păstor. Și pe lângă asta, fiul meu, fii înștiințat: facerea multor cărți n‐are sfârșit și prea multă citire este obosire a trupului. Să ascultăm sfârșitul întregului lucru: Teme‐te de Dumnezeu și păzește poruncile lui! Căci aceasta este totul pentru om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău. Cântarea cântărilor, care este a lui Solomon. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci iubirile tale sunt mai bune decât vinul. Untdelemnurile tale au un miros plăcut. Numele tău este un untdelemn turnat, de aceea te iubesc fecioarele. Trage‐mă: să alergăm după tine! Împăratul m‐a dus în cămările sale. Ne vom veseli și ne vom bucura în tine. Ne vom aduce aminte de iubirile tale mai mult decât de vin; ele te iubesc cu dreptate. Sunt neagră dar plăcută, fete ale Ierusalimului, ca și corturile Chedarului, ca și covoarele lui Solomon. Nu vă uitați la mine căci sunt neagră; căci m‐a privit soarele. Fiii mamei mele s‐au mâniat pe mine: m‐au pus păzitoare peste vii; dar via care este a mea n‐am păzit‐o. Spune‐mi, tu, pe care te iubește sufletul meu, unde‐ți paști turma, unde o odihnești la amiază? Căci de ce să fiu ca una învelită pe lângă turmele tovarășilor tăi? Dacă nu știi tu, cea mai frumoasă dintre femei, ieși pe urmele turmelor și paște‐ți iezii lângă colibele păstorilor! Te aseamăn, scumpa mea, cu o iapă la carele lui Faraon Frumoși sunt obrajii tăi cu împletituri, gâtul tău cu șiruri de pietre scumpe! Îți vom face lănțugele de aur cu stropituri de argint. Când împăratul este Ia masă, nardul meu își răspândește mirosul. Iubitul meu îmi este ca un mănunchi de mir: el va petrece între țâțele mele. Iubitul meu îmi este ca un ciorchine de cofier din viile En‐Ghedi. Iată, frumoasă ești, scumpa mea! Iată, frumoasă ești: ochii tăi sunt porumbei. Iată, frumos și plăcut ești, iubitul meu! Așternutul nostru este verde. Cedrii sunt bârnele caselor noastre, chiparoșii bolțile noastre. Eu sunt un trandafir din Saron, un crin al văilor! Ca crinul între spini este scumpa mea între fete. Ca mărul între copacii pădurii este iubitul meu între fii; m‐am desfătat și am stat jos la umbra lui; dulce este rodul său cerului gurii mele. M‐a adus în casa de vin și iubirea este steagul său peste mine. Întăriți‐mă cu turte de struguri. Răcoriți‐mă cu mere! Căci sunt bolnavă de iubire. Stânga lui este sub capul meu, dreapta sa mă îmbrățișează. Fete ale Ierusalimului, vă jur pe gazelele sau pe căprioarele câmpului, să nu treziți și să nu deșteptați iubirea până‐i va plăcea. Glasul iubitului meu! Iată, vine sărind peste munți, săltând pe dealuri! Iubitul meu este ca o gazelă sau un pui de cerb. Iată, stă în dosul zidului nostru, se uită prin fereastră, privește printre zăbrele. Iubitul meu a vorbit și mi‐a zis: Scoală‐te, scumpa mea, frumoasa mea, și vino! Căci iată, a trecut iarna, ploaia a trecut și s‐a dus: pe pământ se arată florile, vremea cântării a venit și glasul turturicii se aude în țarina noastră: smochinul își umple smochinele de iarnă cu miresme și vițele în floare răspândesc miros. Scoală‐te, scumpa mea, frumoasa mea, și vino! Porumbița mea, care stai în crăpăturile stâncilor, în adânciturile prăpăstiilor, fă‐mă să‐ți văd fața, fă‐mă să‐ți aud glasul; căci glasul tău este dulce și fața ta plăcută. Prindeți‐ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile; căci viile noastre sunt în floare. Iubitul meu este al meu și eu sunt a lui. El își paște turma printre crini. Până la răcoarea zilei și până fug umbrele, întoarce‐te, iubitul meu: fii o gazelă sau un pui de cerb peste munții depărtării. În patul meu, nopțile am căutat pe cel pe care‐l iubește sufletul meu, l‐am căutat dar nu l‐am găsit. Am zis: Mă voi scula acum și voi cutreiera cetatea; voi căuta pe cel pe care‐l iubește sufletul meu în ulițe și drumuri mari. L‐am căutat dar nu l‐am aflat. M‐au aflat păzitorii care umblă prin cetate, le‐am zis: N‐ați văzut pe cel pe care‐l iubește sufletul meu? Abia am trecut de la ei și am aflat pe cel pe care‐l iubește sufletul meu: l‐am apucat și nu l‐am lăsat până l‐am dus în casa mamei mele, în cămara celei ce m‐a zămislit. Fete ale Ierusalimului, vă jur pe gazelele sau pe căprioarele câmpului, să nu treziți și să nu deșteptați iubirea până‐i va plăcea. Cine este acesta care se suie din pustie ca niște stâlpi de fum miresmiți cu smirnă și tămâie, cu toate prafurile negustorilor? Iată, pătașca lui, a lui Solomon! Șaizeci de viteji o înconjoară din cei puternici ai lui Israel. Toți țin sabia, și sunt deprinși la război. Fiecare își are sabia la coapsă din pricina spaimelor nopții. Împăratul Solomon și‐a făcut o leftică din lemnul Libanului. Stâlpii i‐a făcut de argint, răzămătoarea de aur și șezătoarea de purpură; mijlocul a fost pardosit cu iubire de la fetele Ierusalimului. Ieșiți, fetele Sionului, și priviți pe împăratul Solomon cu cununa cu care l‐a încununat mamă‐sa în ziua cununiei lui și în ziua veseliei inimii lui. Iată, frumoasă ești, scumpa mea; iată, frumoasă ești! Ochii tăi după mahrama ta sunt porumbei, părul tău este ca o turmă de capre, pe povârnișurile muntelui Galaad. Dinții tăi sunt ca o turmă de oi tunse care se suie din scăldătoare, care toate au născut gemeni și nu este nici una stearpă între ele. Buzele tale sunt ca firul de stacojiu și gura ta este plăcută; obrajii tăi sunt ca o bucată de rodie după mahrama ta. Gâtul tău este ca turnul lui David, zidit pentru atârnarea armelor. O mie de scuturi atârnă pe el, toate scuturi de viteji. Cele două țâțe ale tale sunt ca doi pui de gemeni ai unei gazele, care pasc între crini. Până la răcoarea zilei și până fug umbrele, voi veni la muntele de smirnă și la dealul de tămâie! Ești frumoasă de tot, scumpa mea; și nu este niciun cusur în tine. Vino cu mine din Liban, mireaso, cu mine din Liban! Vino, privește de pe vârful lui Amana, de pe vârful Senirului și Hermonului, din vizuinile leilor, din munții leoparzilor! Mi‐ai răpit inima, sora mea, mireaso! Mi‐ai răpit inima cu o căutătură a ochilor tăi, cu un lănțișor al gâtului tău! Cât de plăcută e iubirea ta, sora mea, mireasa mea! Cu cât mai bună decât vinul este iubirea ta! Și mirosul untdelemnurilor tale decât toate mirodeniile! Mireaso, buzele tale picură ca fagurii de miere, miere și lapte este sub limba ta și mirosul veșmintelor tale este ca mirosul Libanului. Ești o grădină închisă, sora mea, mireaso! Un izvor închis, o fântână pecetluită. Lăstarele tale sunt o livadă de rodii cu roade de preț: chiparoși și narde, nard și șofran, trestie mirositoare și scorțișoară cu toți tufarii de tămâie, smirnă și aloe, cu toate mirodeniile de căpetenie: Tu ești o fântână din grădini, izvor de ape vii, care curg din Liban. Deșteaptă‐te, vânt de miazănoapte, și vino, vântule de miazăzi! Suflă peste grădina mea ca să‐i curgă mirodeniile! Să vină iubitul meu în grădina sa și să mănânce roadele care‐i sunt de preț. Am venit în grădina mea, sora mea, mireaso! Am smuls smirna mea cu mireasma mea; am mâncat fagurii mei și mierea mea; am băut vinul meu cu laptele meu; mâncați, prieteni, beți și îmbătați‐vă, iubiților! Dormeam, dar inima mea veghea… Este glasul iubitului meu, care bate: Deschide‐mi, sora mea, scumpa mea, porumbița mea, neprihănita mea! Căci capul îmi este plin de rouă, cârlionții de picurăturile nopții. M‐am dezbrăcat de haină, cum să mă îmbrac? Mi‐am spălat picioarele, cum să le întinez? Iubitul meu și‐a întins mâna prin gaura ușii și mi s‐au mișcat măruntaiele pentru el. M‐am sculat să deschid iubitului meu și mâinile mele au picurat smirnă și degetele mele smirna cea plăcută pe mânerul zăvorului. Am deschis iubitului meu dar iubitul meu plecase, se dusese. Îmi ieșise sufletul când vorbea el. L‐am căutat dar nu l‐am aflat; l‐am chemat dar nu mi‐a răspuns. M‐au aflat păzitorii care cutreierau cetatea, m‐au bătut, m‐au rănit; păzitorii zidurilor mi‐au luat mahrama de la mine. Fete ale Ierusalimului, vă jur, dacă veți afla pe iubitul meu,… ce‐i veți spune? Că sunt bolnavă de iubire. Ce este iubitul tău mai mult decât alt iubit, o tu, cea mai frumoasă dintre femei? Ce este iubitul tău mai mult decât un alt iubit, de ne juri astfel? Iubitul meu este alb și rumen, purtător de steag între zece mii. Capul lui este aurul cel mai curat, cârlionții lui sunt stufoși, negri ca corbul; ochii lui sunt ca porumbeii la pâraiele de apă, scăldați în lapte, și puși în ferecături. Obrajii lui sunt ca straturile de mirozne, ca coșulețe de flori mirositoare; buzele lui sunt ca crini ce picură smirna care curge. Mâinile lui sunt ca suluri de aur, ferecate cu hrisoliți. Pântecele lui este ca fildeș strălucitor, acoperit cu safire; picioarele lui sunt ca stâlpi de marmură puși pe postament de aur curat; privirea lui este ca Libanul, măreață ca cedrii; cerul gurii lui este plin de dulceață și toată ființa lui este plăcută. Așa este iubitul meu, așa este prietenul meu, fete ale Ierusalimului! Unde s‐a dus iubitul tău, o, tu, cea mai frumoasă dintre femei? Încotro s‐a abătut iubitul tău? Și îl vom căuta cu tine. Iubitul meu s‐a coborât în grădina sa, la straturile de mirozne, să pască în grădini și să culeagă crini. Eu sunt a iubitului meu și iubitul meu este al meu. El paște turma între crini. Frumoasă ești, iubita mea, ca Tirța, plăcută ca Ierusalimul, cumplită ca cetele cu steaguri! Întoarce‐ți ochii de la mine, căci mă turbură. Părul tău este ca o turmă de capre pe povârnișul Galaadului. Dinții tăi sunt ca o turmă de mioare, care ies din scăldătoare, care toate nasc gemeni și între ele nu este niciuna stearpă. Obrajii tăi sunt ca o bucată de rodie după mahrama ta. Sunt șaizeci de împărătese și optzeci de țiitoare și fecioare fără număr. Porumbița mea, neprihănita mea, este numai una; ea este singură la mamă‐sa, este aleasa celei ce a născut‐o. Fetele au văzut‐o și au fericit‐o; împărătesele și țiitoarele au lăudat‐o: Cine‐i aceasta care se arată ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, cumplită ca cetele cu steaguri? Mă coborîsem în grădina cu alune ca să văd verdeața din vale, să văd dacă a înverzit vița, dacă au înflorit rodiile. Înainte ca să bag de seamă sufletul meu m‐a pus pe carele poporului meu voitor. Întoarce‐te, întoarce‐te, Sulamito! Întoarce‐te, întoarce‐te, să te privim! Pentru ce vă uitați la Sulamita, ca la jocul a două cete? Cât de frumoși sunt pașii tăi cu încălțămintea ta, o, fiică de domn! Rotunjimile coapselor tale sunt ca scumpeturile, lucru de mâini de meșter. Buricul tău este un potir rotunjit, nu‐i lipsește vinul mirositor; pântecele tău este ca o grămadă de grâu, încins cu crini. Cele două țâțe ale tale sunt ca doi pui gemeni de gazelă. Gâtul tău este ca un turn de fildeș; ochii tăi ca iazurile din Hesbon, lângă poarta Bat‐Rabimului; nasul tău este ca turnul Libanului care privește spre Damasc; capul tău pe tine este ca și Carmelul și perii capului tău ca purpura. Împăratul este încătușat de cârlionții tăi! Cât de frumoasă și cât de plăcută ești tu, iubito, în desfătări! Statura ta seamănă cu finicul și țâțele tale cu ciorchinele de struguri. Am zis: Mă voi sui în finic, îi voi apuca ramurile. Fie țâțele tale, în adevăr, ca ciorchinele viței și mirosul nasului tău ca merele; cerul gurii tale ca vinul cel mai bun, care lunecă ușor pentru iubitul meu și se furișadă peste buzele celor ce adorm. Eu sunt a iubitului meu și dorința lui este spre mine. Vino, iubitul meu, să ieșim în câmpii, să mânem în sate! Ne vom scula de dimineață să ne suim la vii, vom vedea dacă a înflorit vița, dacă s‐au deschis florile, și dacă au înflorit rodiile. Acolo îți voi da iubirile mele. Mandragorele răspândesc miros și la ușile noastre sunt tot felul de roade alese, noi și vechi. Iubitul meu, le‐am păstrat pentru tine! O, de ai fi fratele meu, care a sub țâțele mamei mele! Dacă te‐aș găsi afară, te‐aș săruta și nimeni nu m‐ar ținea de rău. Te‐aș duce, te‐aș aduce în casa mamei mele; ea m‐ar învăța: eu te‐aș face să bei vin cu miresme, mustul rodiilor mele. Stânga lui ar fi sub capul meu și dreapta lui m‐ar îmbrățișa! O, fete ale Ierusalimului, vă jur! Să nu treziți și să nu deșteptați iubirea, până‐i va plăcea! Cine‐i aceasta care se suie din pustie, rezemată pe iubitul ei? — Te‐am deșteptat sub măr: acolo te‐a născut mamă‐ta. Acolo te‐a născut cea care te‐a făcut. Pune‐mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău. Căci iubirea este tare ca moartea; gelozia este nemiloasă ca Șeolul, aprinderile ei sunt aprinderi de foc, o flacără a Domnului. Apele mari nu pot stinge iubirea, nici șivoaiele n‐o îneacă. De ar da cineva toată averea casei sale pentru iubire, ar fi doar disprețuit. Avem o soră mică și n‐are țâțe: ce vom face cu sora noastră în ziua când va fi pețită? Dacă ar fi zid, am zidi o locuință de argint pe ea; și dacă ar fi ușă, am închide‐o cu scânduri de cedru. Sunt un zid și țâțele mele sunt ca turnurile. Atunci am fost în ochii săi ca una care a aflat pace. Solomon avea o vie la Baal‐Hamon. A arendat păzitorilor via; fiecare avea să‐i aducă pentru roadele ei o mie de arginți. Via mea, care este a mea, este înaintea mea: Ai tăi, Solomoane, să fie cei o mie de arginți și două sute celor ce‐i păzesc rodul! O, tu, care locuiești în grădini, tovarășii ascultă glasul tău; fă‐mă să‐l aud! Fugi, iubitul meu, și fii ca o gazelă sau ca un pui de cerb pe munții de mirodenii! Vedenia lui Isaia, fiul lui Amoț, pe care a văzut‐o despre Iuda și Ierusalim în zilele lui Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia, împărați ai lui Iuda. Auziți, ceruri și pleacă urechea, pământule! Căci Domnul a vorbit: Am hrănit și am crescut copii și ei s‐au răzvrătit împotriva mea. Boul cunoaște pe stăpânul său și măgarul ieslea domnului său: dar Israel nu cunoaște, poporul meu n‐are pricepere. Ah, neam păcătos, popor încărcat de nelegiuire, sămânță de făcători de rele, copii care se strică! Au părăsit pe Domnul, au disprețuit pe Sfântul lui Israel, s‐au înstrăinat, au dat înapoi. De ce să mai fiți loviți? Veți adăuga răzvrătire! Tot capul este bolnav și toată inima moleșită. De la talpa piciorului până la cap nu este sănătate în el; ci răni și vânătăi și bube deschise: n‐au fost stoarse, nici legate, nici muiate cu untdelemn. Țara voastră este pustiită; cetățile voastre arse de foc; pământul vostru vi‐l mănâncă străinii înaintea ochilor voștri și este pustiit ca răsturnat de străini. Și fata Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într‐un câmp de castraveți, ca o cetate împresurată. Dacă nu ne‐ar fi lăsat Domnul oștirilor o foarte mică rămășiță, am fi fost ca Sodoma, ne‐am fi asemănat cu Gomora. Ascultați cuvântul Domnului, domni ai Sodomei! Plecați urechea la legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! Ce‐mi trebuie mulțimea jertfelor voastre? zice Domnul: Sunt sătul de arderile de tot de berbeci și de grăsimea celor îngrășate și nu am plăcere de sângele taurilor și al mieilor și al țapilor. Când veniți să vă arătați înaintea mea, cine a cerut aceasta din mâna voastră, ca să călcați curțile mele? Nu mai aduceți un dar de deșertăciune. Tămâia îmi este o urâciune; luna nouă și sabatul, chemarea adunărilor, — nu pot suferi nelegiuirea și adunarea de sărbătoare. Lunile voastre cele noi și sărbătorile voastre sufletul meu le urăște, îmi sunt o sarcină. Am obosit purtându‐le. Și când vă veți întinde mâinile, îmi voi ascunde ochii de voi; chiar dacă vă veți înmulți rugăciunea, nu voi auzi: mâinile voastre sunt pline de sânge. Spălați‐vă, curățiți‐vă; depărtați răutatea faptelor voastre dinaintea ochilor mei; încetați să faceți rău. Învățați‐vă să faceți bine; căutați judecata, ușurați pe cel apăsat, faceți judecată orfanului, apărați pricina văduvei. Veniți acum și să ne judecăm, zice Domnul. Dacă vor fi păcatele voastre ca și cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; dacă vor fi roșii ca stacojiul, vor fi ca lâna. Dacă veți voi și veți asculta, veți mânca bunătatea pământului; dar dacă nu veți voi și vă veți răzvrăti, veți fi înghițiți de sabie; căci gura Domnului a vorbit. Cum s‐a făcut curvă cetatea cea credincioasă! Era plină de judecată, dreptatea mânea în ea, iar acum ucigașii. Argintul tău s‐a făcut zgură, vinul tău este amestecat cu apă; mai marii tăi sunt răzvrătitori și tovarăși ai hoților: fiecare iubește daruri și umblă după plăți. Nu fac judecată orfanului și pricina văduvei nu vine până la ei. De aceea Domnul Dumnezeul oștirilor, Puternicul lui Israel, zice: Ah, mă voi ușura pe potrivnicii mei și mă voi răzbuna asupra vrăjmașilor mei. Și‐mi voi întoarce mâna împotriva ta și‐ți voi curăți zgura ca și cu leșie și‐ți voi depărta tot plumbul. Și voi așeza iarăși pe judecătorii tăi ca mai înainte și pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea te vei numi cetatea dreptății, oraș credincios. Sionul va fi răscumpărat prin judecată și cei ce se întorc ai lui prin dreptate. Dar dărâmarea celor fărădelege și a păcătoșilor va fi deodată și cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri. Căci se vor rușina de terebinții pe care i‐ați dorit și vă veți roși de grădinile pe care le‐ați ales. Căci veți fi ca un terebint a cărui frunză se veștejește și ca o grădină care n‐are apă. Și cel tare va fi ca un câlț și lucrul său ca o scânteie și amândoi vor arde împreună și nu‐i va stinge nimeni. Cuvântul pe care l‐a văzut Isaia, fiul lui Amoț, despre Iuda și Ierusalim. Și va fi așa: în zilele de pe urmă muntele casei Domnului va fi întărit în vârful munților și se va înălța peste dealuri; și toate neamurile vor curge la el. Și multe popoare vor merge și vor zice: Veniți și să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov; și el ne va învăța în căile lui și vom umbla în cărările lui. Căci din Sion va ieși legea și cuvântul Domnului din Ierusalim. Și el va judeca între neamuri și va hotărî între multe popoare. Și își vor bate săbiile în fiare de plug și sulițele în cosoare; un neam nu va ridica sabia împotriva unui neam, nici nu vor mai învăța războiul. Casă a lui Iacov, veniți și să umblăm în lumina Domnului! Căci ai părăsit pe poporul tău, pe casa lui Iacov, pentru că s‐au umplut de ceea ce vine din răsărit și fac vrăjitorii ca filistenii și bat palma cu copiii străinilor. Și țara lor este plină de argint și aur și visteriile lor n‐au sfârșit. Și țara lor este plină de cai și carele lor n‐au sfârșit; și țara lor este plină de idoli; se închină la lucrul mâinilor lor, ceea ce au făcut degetele lor. Și omul de rând se pleacă și bărbatul cel mare se smerește: de aceea nu‐i ierta. Intră în stâncă și ascunde‐te în pulbere dinaintea groazei Domnului și dinaintea slavei măreției sale. Ochii cei mândri ai omului vor fi smeriți și trufia bărbaților va fi plecată și Domnul singur va fi înălțat în ziua aceea. Căci va fi o zi a Domnului oștirilor peste oricine este mândru și înalt și peste oricine este falnic, și va fi smerit; și peste toți cedrii Libanului care sunt înalți și falnici și peste toți stejarii din Basan și peste toți munții cei înalți și peste toate dealurile care sunt falnice; și peste orice turn înalt și peste orice zid întărit și peste toate corăbiile Tarsisului și peste toate lucrările de plăcere. Și mândria omului va fi plecată și trufia bărbaților va fi smerită și Domnul singur va fi înălțat în ziua aceea. Și idolii vor pieri de tot; și oamenii vor intra în peșterile stâncilor și în găurile țărânii dinaintea groazei Domnului și dinaintea slavei măreției sale, când se va scula să clatine cu putere pământul. În ziua aceea omul își va arunca idolii de argint și idolii de aur, pe care și i‐a făcut ca să se închine, la cârtițe și la lilieci: ca să intre în găurile stâncilor și în crăpăturile pietrelor dinaintea groazei Domnului și dinaintea slavei măreției lui, când se va scula să clatine cu putere pământul. Isprăviți dar cu omul a cărui suflare este în nările lui, căci ce socoteală se poate ținea de el? Căci, iată, Domnul, Dumnezeul oștirilor îndepărtează din Ierusalim și din Iuda sprijinul și toiagul, tot sprijinul de pâine și tot sprijinul de apă: pe cel viteaz și pe bărbătul de război, pe judecător și pe proroc și pe ghicitor și pe bătrân; și pe mai marele peste cincizeci și pe omul încărcat cu cinste și pe sfetnic și pe cel iscusit între meșteri și pe cel iscusit în descântece. Și le voi da copii drept mai mari ai lor și pruncii vor domni peste ei. Și poporul va fi apăsat, om de om și fiecare de aproapele său. Copilul se va semeți împotriva bătrânului și cel de nimic împotriva celui încărcat de cinste. Când va apuca omul pe fratele său, în casa tatălui său, zicând: Tu ai o manta, fii domnul nostru și dărâmătura aceasta va fi sub mâna ta: El va ridica mâna în ziua aceea zicând: Nu pot să fiu legător de răni, căci în casa mea nu este nici pâine, nici manta. Nu mă veți face domn al poporului. Căci Ierusalimul se poticnește și Iuda cade, pentru că limba lor și faptele lor sunt împotriva Domnului, întărâtând ochii slavei lui. Privirea feței lor mărturisește împotriva lor și ei își spun păcatul ca Sodoma: nu‐l ascund. Vai de sufletul lor! Căci au făcut să vină rău asupra lor înșile. Spuneți celui drept că îi va fi bine căci vor mânca rodul faptelor lor. Vai de cel rău: îi va fi rău. Căci i se va face ce au făcut mâinile lui. Cât pentru poporul meu, copiii sunt apăsătorii săi și femeile domnesc peste el. Poporul meu, cei ce te povățuiesc te rătăcesc și înghit calea cărărilor tale. Domnul se ridică să pârască și stă în picioare să judece popoarele. Domnul va intra în judecată cu bătrânii poporului său și cu mai marii săi: Voi ați mâncat via; prada de la cel sărac este în casele voastre. Ce socotiți de zdrobiți pe poporul meu și râșniți fața săracilor? zice Domnul Dumnezeul oștirilor. Și Domnul a zis: Fiindcă fetele Sionului s‐au mândrit și umblă cu gâtul întins și fac cu ochii și umblă mărunțel și zăngănesc cu verigile de la picioarele lor, de aceea Domnul va pleșuvi creștetul capului fetelor Sionului și Domnul va dezgoli rușinea lor. În ziua aceea Domnul va ridica podoabelor verigilor gleznelor și sorișorii și lunișoarele, cerceii și brățările și mahramele; podoabele de cap și lănțișoarele de la glezne și brâiele și cutiile de parfum și amuletele; inelele și cerceii de nas; veșmintele de sărbători și hainele și mantalele și pungile și hainele străvezii și cămășile subțiri și turbanele și mahramele lungi. Și va fi așa: în loc de miroznă plăcută va fi putreziciune și în loc de cingătoare, o funie; și în loc de păr încrețit, chelie; și în loc de veșmânt larg, sac încins; înfierare în loc de frumusețe. Bărbații tăi vor cădea de sabie și vitejii tăi în război. Și porțile ei vor plânge și vor jeli; și ea va ședea despuiată pe pământ. Și în ziua aceea șapte femei se vor apuca de un singur bărbat, zicând: Vom mânca pâinea noastră și ne vom îmbrăca cu veșmintele noastre, numai să fim numite după numele tău; ridică‐ne ocara! În ziua aceea Odrasla Domnului va fi spre frumusețe și slavă și rodul pământului spre măreție și strălucire pentru cei scăpați ai lui Israel. Și va fi așa: cel ce va rămâne în Sion și cel lăsat în Ierusalim, se va numi sfânt, adică fiecare ce este scris printre cei vii în Ierusalim: după ce va spăla Domnul murdăria fetelor Sionului și va curăți sângele Ierusalimului din mijlocul lui, prin duhul de judecată și prin duhul de ardere. Și Domnul va face peste toată locuința muntelui Sion și peste adunările lui un nor și un fum ziua și lucirea unei flăcări de foc noaptea. Căci peste toată slava va fi o învelitoare. Și ziua va fi o colibă de umbră împotriva căldurii, și adăpost și covercă împotriva vijeliei și ploii. Voi cânta prea iubitului meu o cântare, a iubitului meu despre via sa. Prea Iubitul meu avea o vie pe un deal foarte mănos. Și a săpat‐o și a adunat pietrele și a sădit‐o cu vița cea mai aleasă. Și a zidit un turn în mijlocul ei și a săpat și un teasc în ea; și aștepta să facă struguri buni dar a făcut struguri sălbatici. Și acum, locuitori ai Ierusalimului și bărbați ai lui Iuda, judecați, vă rog, între mine și via mea. Ce mai era de făcut pentru via mea și nu i‐am făcut? De ce, când mă așteptam să facă struguri, a făcut struguri sălbatici? Și acum vă voi spune ce voi face viei mele: îi voi lua gardul și va fi mâncată; îi voi surpa zidul și va fi călcată; și o voi pustii; va fi netăiată și nesăpată și vor ieși în ea scai și spini; și voi porunci și norilor să nu plouă ploaie peste ea. Căci via Domnului oștirilor este casa lui Israel și bărbații lui Iuda sadul desfătării lui. Și el aștepta judecată și iată vărsare de sânge; dreptate și iată un strigăt. Vai de cei ce înșiră casă lângă casă, lipesc câmp de câmp până nu mai este loc și locuiți singuri în mijlocul țării! În urechile mele zice Domnul oștirilor: Cu adevărat multe case vor rămâne pustii, cele mari și frumoase fără locuitori. Căci, zece pogoane de vie vor da un bat și un omer de sămânță va da o efă. Vai de cei ce se scoală de dimineață și aleargă după băutură tare; care zăbovesc până noaptea, până îi înfierbântă vinul! Și harfa și alăuta, timpana și flautul și vinul sunt la ospețele lor, dar la lucrarea Domnului nu se uită și lucrul mâinilor lui nu‐l văd. De aceea poporul meu este dus în robie din lipsă de cunoștință: și fruntașii lui suferă de foame și mulțimea lui se usucă de sete. De aceea Șeolul și‐a lărgit dorința și și‐a deschis gura fără măsură: și slava lor se va coborî în el și mulțimea lor și vuietul lor și tot ce este vesel în ei. Și omul de rând se pleacă și bărbatul cel mare se smerește și ochii celor mândri se smeresc: dar Domnul oștirilor este înălțat prin judecată și Dumnezeu, Sfântul, este sfințit prin dreptate. Atunci mieii vor paște ca pe pășunea lor și călătorii se vor hrăni din locurile pustiite ale celor grași. Vai de cei ce trag nelegiuirea cu funia deșertăciunii și păcatul ca și cu frânghiile de car! Care zic: Să se grăbească să‐și facă iute lucrarea ca s‐o vedem și să se apropie și să vină sfatul Sfântului lui Israel ca să‐l cunoaștem! Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău; care fac întunericul lumină și lumina întuneric, care fac amarul dulce și dulcele amar! Vai de cei înțelepți în ochii lor și cuminți înaintea fețelor lor! Vai de cei ce sunt tari la băut vin și bărbați viteji la amestecarea băuturii tari; care îndreptățesc pe cel rău pentru mită și iau dreptatea celui drept de la el! De aceea, cum mistuie limba de foc miriștea și iarba uscată se afundă în flacără, tot așa rădăcina lor va fi ca putreziciunea și floarea lor se va sui ca praful: fiindcă au lepădat legea Domnului oștirilor și au disprețuit cuvântul Sfântului lui Israel. De aceea mânia Domnului s‐a aprins împotriva poporului său și și‐a întins mâna împotriva lor și i‐a lovit; și se cutremură munții și trupurile lor moarte sunt ca gunoiul în mijlocul ulițelor. Cu toate acestea mânia sa nu se întoarce și mâna lui tot întinsă este. Și va înălța un steag neamurilor de departe și va fluiera unuia de la marginea pământului: și iată, va veni iute, în pripă. Niciunul dintre ei nu va fi obosit, niciunul nu se va poticni; nici unul nu va moțăi și nici nu va dormi; niciunul nu‐și va avea dezlegat brâul coapselor, nici ruptă cureaua încălțămintelor. Săgețile lor sunt ascuțite și toate arcurile lor întinse. Copitele cailor lor vor fi ca cremenea și roatele lor ca un vârtej. Răcnetul lor este ca al leoaicii, răcnesc ca puii de leu; da, sforăie și apucă prada și o duc la adăpost și nu va fi cine să‐i izbăvească. Și în ziua aceea vor mugi împotriva lor ca mugetul mării; și se vor uita pe pământ și iată întuneric și strâmtorare și lumina este întunecată de norii lui. În anul morții împăratului Ozia am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie înalt și ridicat și poalele lui au umplut templul. Serafimii stăteau deasupra lui; fiecare avea șase aripi: cu două își acoperea fața, cu două își acoperea picoarele și cu două zbura. Și striga unul către altul și zicea: Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul oștirilor; tot pământul este plin de slava lui. Și temeliile pragurilor se zguduiau de glasul celui ce striga și casa s‐a umplut de fum. Atunci am zis: Vai de mine! căci sunt pierdut; căci sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; căci ochii mei au văzut pe Împăratul, Domnul oștirilor. Și unul din serafimi a zburat spre mine și avea în mână un cărbune aprins pe care‐l luase cu cleștele de pe altar. Și l‐a atins de gura mea și a zis: Iată, acesta s‐a atins de buzele tale și nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit. Și am auzit glasul Domnului zicând: Pe cine să trimit și cine va merge pentru noi? Și eu am zis: Iată‐mă, trimite‐mă. Și el a zis: Du‐te și spune poporului acestuia: Auzind veți auzi și nu veți înțelege și văzând veți vedea și nu veți cunoaște. Îngrașă inima poporului acestuia și îngreuiază‐i urechile și lipește‐i ochii: ca să nu vadă cu ochii săi și să nu audă cu urechile sale și să nu înțeleagă cu inima sa și să se întoarcă și să fie vindecat. Atunci am zis: Doamne, până când? Și el a zis: Până se vor pustii cetățile, fără locuitori și casele fără oameni și ogorul se va pustii cu totul, și Domnul va îndepărta pe om și vor fi multe locuri pustii în mijlocul țării. Și a zecea parte tot va fi în ea și se va întoarce și va fi păscută, ca terebintul și stejarul a căror tulpină rămâne după tăiere: tulpina sa este sămânța sfântă. Și a fost așa: în zilele lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, Rețin, împăratul Siriei, și Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s‐au suit la Ierusalim să facă război împotriva lui dar n‐au putut să‐l biruie. Și s‐a spus casei lui David, zicând: Siria s‐a unit cu Efraim. Și inima lui și inima poporului său a tremurat cum tremură copacii pădurii înaintea vântului. Atunci Domnul a zis lui Isaia: Ieși acum spre întâmpinarea lui Ahaz, tu și Șear‐Iașub, fiul tău, la marginea canalului de apă al iazului de sus, pe calea țarinei albitorului; și să‐i zici: Ia seama și fii liniștit; nu te teme și să nu ți se înmoaie inima înaintea acestor două cozi de tăciuni fumegători, din pricina aprinderii mâniei lui Rețin și a Siriei și a fiului lui Remalia. Fiindcă Siria, Efraim și fiul lui Remalia au făcut sfat rău împotriva ta, zicând: Să ne suim împotriva lui Iuda și să‐l hărțuim și să facem o spărtură în el pentru noi și să punem împărat în el pe fiul lui Tabeel; așa zice Domnul Dumnezeu: Aceasta nu se va înfăptui, nici nu se va întâmpla; căci capul Siriei este Damascul și capul Damascului Rețin. Și în șaizeci și cinci de ani Efraim va fi sfărâmat și nu va mai fi popor. Și capul lui Efraim este Samaria și capul Samariei este fiul lui Remalia. Dacă nu credeți, cu adevărat nu veți sta. Și Domnul a vorbit iarăși lui Ahaz, zicând: Cere‐ți un semn de la Domnul Dumnezeul tău; cere‐l fie în adâncime fie în înălțime. Și Ahaz a zis: Nu voi cere și nu voi ispiti pe Domnul. Și el a zis: Ascultă dar, casă a lui David: Oare puțin vă este să obosiți pe oameni de obosiți și pe Dumnezeul meu? De aceea Domnul însuși vă va da un semn: Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și‐i va pune numele Emanuel. El va mânca smântână și miere până când va ști să lepede răul și să aleagă binele. Căci înainte de a ști copilul să lepede răul și să aleagă binele, țara celor doi împărați de care ești necăjit, va fi părăsită. Domnul va aduce asupra ta și asupra poporului tău și asupra casei tatălui tău zile care n‐au venit din ziua când s‐a rupt Efraim de la Iuda: pe împăratul Asiriei. Și va fi așa: în ziua aceea Domnul va șuiera muștei care este la marginea râurilor Egiptului și albinei care este în țara Asiriei. Și vor veni și se vor așeza toate în văi pustii și în crăpăturile stâncilor și pe toți mărăcinii și pe toate pășunile. În ziua aceea Domnul va rade cu briciul tocmit de dincolo de Râu, adică cu împăratul Asiriei, capul și părul picioarelor: și va lua și barba. Și va fi așa: în ziua aceea un om va hrăni o juncă și două oi. Și va fi așa: de belșugul laptelui ce vor da, va mânca smântână. Căci oricine rămâne în mijlocul țării va mânca smântână și miere. Și va fi așa: în ziua aceea orice loc, unde erau o mie de vițe pentru o mie de arginți, vor fi spini și scai: Vor veni într‐acolo cu săgeți și cu arcuri, căci toată țara va fi spini și scai. Și toți munții care au fost săpați cu cazmaua, acolo nu vei veni de teamă de spini și scai; și vor fi pentru trimiterea boilor în ei și pentru călcarea oilor pe ei. Și Domnul mi‐a zis: Ia‐ți o tablă mare și scrie pe ea cu condei de om: Pentru Maher‐Șalal, Haș‐Baz. Și mi‐am luat martori credincioși, pe preotul Urie și pe Zaharia, fiul lui Berechia. Și m‐am apropiat de prorociță și ea a zămislit și a născut un fiu. Și Domnul mi‐a zis: Pune‐i numele: Maher‐Șalal‐Haș‐Baz. Căci înainte de a ști copilul să strige: Tatăl meu! și Mamă‐mea! bogățiile Damascului și prada Samariei vor fi duse dinaintea împăratului Asiriei. Și Domnul mi‐a vorbit iarăși, zicând: Fiindcă poporul acesta leapădă apele lin‐curgătoare ale Siloeului și se bucură de Rețin și de fiul lui Remalia, de aceea, iată, Domnul va aduce peste ei apele puternice și multe ale Râului, pe împăratul Asiriei și toată slava lui. Și el se va sui peste toate canalurile lui și va trece peste toate malurile sale. Și va mătura prin Iuda; va năpădi și se va revărsa, va ajunge până la gât. Și întinderea aripilor sale va umplea lărgimea țării tale, Emanuele! Însoțiți‐vă, popoarelor, și fiți zdrobite și plecați urechea, voi toți care locuiți departe de pământ! Încingeți‐vă și fiți zdrobiți! Încingeți‐vă și fiți zdrobiți! Sfătuiți‐vă și se va zădărnici! Vorbiți o vorbă și nu va sta, căci cu noi este Dumnezeu. Căci așa mi‐a vorbit Domnul cu mână tare și m‐a învățat să nu umblu în calea poporului acestuia, zicând: Să nu numiți Uneltire, pe tot ce numește poporul acesta Uneltire. Și nu vă temeți de teama lui, nici nu vă înfricoșați. Pe Domnul oștirilor, pe el să‐l sfințiți; și el să fie temerea voastră și el să fie înfricoșarea voastră. Și el va fi locașul sfințit și piatra de poticnire și stâncă de zdruncinare pentru amândouă casele lui Israel, cursă și laț pentru locuitorii Ierusalimului. Și mulți din ei se vor poticni de ea și vor cădea și vor fi sfărâmați și vor da în cursă și vor fi prinși. Leagă mărturia, pecetluiește legea între ucenicii mei. Și eu voi aștepta pe Domnul care își ascunde fața de casa lui Iacov și voi nădăjdui în el. Iată, eu și copiii pe care mi i‐a dat Domnul, suntem semne și minuni în Israel de la Domnul oștirilor care locuiește pe muntele Sion. Și când vă vor zice: Întrebați pe cei ce cheamă duhurile morților și pe ghicitorii care ciripesc și îngână… Să nu întrebe un popor pe Dumnezeul său? Să meargă ei la cei morți pentru cei vii? La lege și la mărturie! Dacă nu vorbesc după cuvântul acesta, nu este niciun revărsat de ziuă pentru ei. Și vă vor cutreiera greu apăsați și flămânzi. Și va fi așa: când vor flămânzi, se vor aprinde și vor blestema pe împăratul lor și pe Dumnezeul lor și vor privi în sus; și se vor uita la pământ și iată, strâmtorare și întuneric, întunecare de neliniște și vor fi izgoniți în întuneric gros. Totuși nu va fi întuneric pentru țara care era în neliniște. În vremea dintâi a adus ocară peste Zabulon și țara lui Neftali dar în vremea din urmă a făcut slăvită calea mării dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, cei ce ședeau în țara umbrei morții, peste ei a strălucit lumina. Tu ai înmulțit neamul, i‐ai mărit bucuria: se bucură înaintea ta cu bucuria secerișului, cum se bucură când împart prada. Căci ai sfărâmat jugul sarcinii sale și toiagul de pe umărul său, nuiaua apăsătorului său, ca în ziua Madianului. Căci toată cizma omului încălțat cu cizma în învălmășeală și veșmintele tăvălite în sânge, vor fi pentru ars și mâncarea focului. Căci un copil ni s‐a născut, un fiu ni s‐a dat și domnia va fi pe umărul său; și‐i vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu Puternic, Tatăl Veșniciei, Domn al păcii. Creșterea domniei lui și a păcii nu va avea sfârșit, pe scaunul de domnie al lui David și în împărăția sa, ca s‐o întărească și s‐o sprijinească cu judecată și cu dreptate de acum și până în veac. Râvna Domnului oștirilor va face aceasta. Domnul a trimis un cuvânt în Iacov și a căzut asupra lui Israel. Și tot poporul va cunoaște, chiar Efraim și locuitorul Samariei, care zic în mândria și trufia inimii: Cărămizile au căzut dar vom zidi cu pietre cioplite; sicomorii s‐au tăiat dar îi vom înlocui cu cedrii. De aceea Domnul va ridica pe potrivnicii lui Rețin împotriva lui și va întărâta pe vrăjmașii săi: pe Sirieni din față și pe filisteni dinapoi și vor înghiți pe Israel cu gura deschisă. Cu toate acestea mânia sa nu se întoarce, mâna sa tot întinsă este. Dar poporul nu s‐a întors la cel ce l‐a lovit și n‐a căutat pe Domnul oștirilor. De aceea Domnul va stârpi din Israel capul și coada, finicul și papura într‐o singură zi. Bătrânul și fruntașul, el este capul; și prorocul care învață minciuni, el este coada. Căci povățuitorii poporului acestuia îl rătăcesc și cei ce sunt povățuiți de ei sunt înghițiți. De aceea Domnul nu se va bucura de tinerii lui și nu se va îndura de orfanii săi și de văduvele sale. Căci fiecare este un fățarnic și făcător de rele și orice gură vorbește nebunie. Cu toate acestea mânia sa nu se întoarce și mâna sa tot întinsă este. Căci răutatea arde ca focul, mistuie scai și spini și aprinde desișurile pădurii și se înalță rotocol într‐un stâlp de fum. De mânia Domnului oștirilor este arsă țara și poporul este mâncarea focului: nimeni nu cruță pe fratele său. Și se răpește în dreapta și este flămând, și mănâncă la stânga și nu se satură. Mănâncă fiecare carnea brațului său: Manase pe Efraim și Efraim pe Manase și amândoi împreună împotriva lui Iuda. Cu toate acestea mânia sa nu se întoarce și mâna sa tot întinsă este. Vai de cei ce hotărăsc hotărârile nelegiuite și de scriitorii care scriu apăsarea ca să depărteze pe sărac de la judecată și să răpească dreptul celor necăjiți ai poporului meu, ca văduvele să fie prada lor și să despoaie pe orfani! Și ce veți face în ziua cercetării și în pieirea năprăznică ce va veni de departe? La cine veți fugi după ajutor și unde vă veți lăsa slava? Doar se vor pleca sub cei prinși și vor cădea sub cei uciși. Cu toate acestea mânia sa nu se întoarce și mâna sa tot întinsă este. Ah, Asirianul, nuiaua mâniei mele! Și toiagul care este în mâna lui este urgia mea. Îl voi trimite împotriva unui neam fățarnic și îi voi da porunci împotriva poporului mâniei mele ca să prade prăzi și să răpească răpiri și să‐i calce ca noroiul de pe ulițe. Dar el nu cugetă așa și inima lui nu se gândește astfel; ci în inima lui este să nimicească și să stârpească nu puține neamuri. Căci zice: Oare nu toți mai marii mei sunt împărați? Oare nu este Calnoul ca și Carchemișul? Oare nu este Hamatul ca și Arpadul? Oare nu este Samaria ca și Damascul? După cum mâna mea a ajuns împărățiile idolilor și chipurile lor cioplite erau mai multe decât ale Ierusalimului și ale Samariei, cum am făcut Samariei și idolilor săi, oare nu tot astfel voi face Ierusalimului și chipurilor sale? Și va fi așa: după ce Domnul va împlini tot lucrul său peste muntele Sion și peste Ierusalim, voi pedepsi rodul îngâmfării inimii împăratului Asiriei și slava ochilor săi semeți. Fiindcă a zis: Prin puterea mâinii mele am făcut‐o și prin înțelepciunea mea căci am pricepere; și am strămutat hotarele popoarelor și le‐am prădat comorile și am surpat, ca un puternic, pe cei ce șed pe scaune de domnie; și mâna mea a ajuns ca pe un cuib, bogăția popoarelor, și cum strânge cineva ouăle părăsite, așa am strâns eu tot pământul și n‐a fost nimeni care să bată din aripă, sau să‐și deschidă gura sau să cârâiască. Oare se va făli securea împotriva celui ce taie cu ea? Se va mândri fierăstrăul împotriva celui ce‐l mișcă? Ca și când toiagul ar mișca pe cei ce‐l ridică! Ca și când bățul ar ridica pe cel ce nu este lemn. De aceea Domnul Dumnezeul oștirilor va trimite slăbire printre cei grași ai săi și sub slava lui va aprinde o ardere, ca arderea focului: Și lumina lui Israel va fi un foc și Sfântul său o flacără; și va aprinde și va înghiți spinii săi și scaii săi într‐o singură zi, și va mistui slava pădurii sale și a mănoasei sale câmpii, suflet și carne; și vor fi ca un bolnav care piere. Și rămășița copacilor pădurii sale va fi puțină: un copil îi va putea scrie. Și va fi așa: în ziua aceea rămășița lui Israel și cei scăpați ai casei lui Iacov nu se vor mai rezema pe cel ce i‐a lovit ci se vor rezema pe Domnul, Sfântul lui Israel, în adevăr. Rămășița se va întoarce, rămășița lui Iacov, la Dumnezeul cel puternic. Căci chiar dacă ar fi poporul tău Israel ca nisipul mării, numai o rămășiță din el se va întoarce; nimicirea hotărâtă se va vărsa în dreptate: Căci Domnul Dumnezeul oștirilor va face în mijlocul țării întregi o nimicire, da, și hotărâtă. De aceea așa zice Domnul Dumnezeul oștirilor: Nu te teme, poporul meu, care locuiești în Sion, de Asirian. El te va lovi cu toiag și va ridica bățul său asupra ta în felul Egiptului. Căci încă foarte puțin și urgia va fi împlinită și mânia mea spre nimicirea lor. Și Domnul oștirilor va stârni un bici împotriva lui, ca în bătaia Madianului la stânca Oreb. Și toiagul său va fi peste mare și‐l va înălța în felul Egiptului. Și va fi așa: în ziua aceea sarcina sa se va depărta de pe umărul tău și jugul său de pe grumazul tău și jugul se va sfărâma de mult untdelemn. El a venit la Aiat, a trecut prin Migron, își lasă calabalâcul în Micmaș. Au trecut trecătoarea; își fac popasul în Gheba; Rama se cutremură, Ghibea lui Saul a fugit. Înalță‐ți glasul, fiică a Galimului! Ascultă, Laiso! Sărmane Anatot! Madmena fuge; locuitorii Ghebimului fug la adăpost, chiar azi se va opri în Nob. El își clatină mâna la muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului… Iată, Domnul Dumnezeul oștirilor taie ramurile cu groază și cei înalți la statură vor fi tăiați și cei semeți se vor smeri și va face luminiș în desimea pădurii cu fierul și Libanul va cădea prin unul măreț. Și o odraslă va ieși din tulpina lui Isai și o ramură va rodi din rădăcinile lui. Și Duhul Domnului se va odihni peste el, duhul înțelepciunii și al priceperii, duhul sfatului și al puterii, duhul cunoștinței și al temerii de Domnul. Și plăcerea lui va fi temerea de Domnul și nu va judeca după părerea ochilor săi, nici nu va hotărî după auzul urechilor sale. Ci va judeca pe cei săraci cu dreptate și va hotărî drept pentru cei blânzi ai pământului și va lovi pământul cu nuiaua gurii sale și va ucide pe cel rău cu suflarea buzelor sale. Și dreptatea va fi brâul rărunchilor săi și credincioșia brâul coapselor sale. Și lupul va locui cu mielul și leopardul se va culca cu iedul; și vițelul și puiul de leu și vitele îngrășate la un loc și le va mâna un copil. Și vaca și ursoaica vor paște; puii lor se vor culca împreună: și leul va mânca paie ca boul, și pruncul sugător se va juca la gaura năpârcii și copilul înțercat își va băga mâna în vizuina basiliscului. Nu vor vătăma, nici nu vor nimici pe tot muntele meu cel sfânt. Căci pământul va fi plin de cunoștința Domnului, cum acopăr apele marea. Și în ziua aceea va fi așa: rădăcina lui Isai care va sta ca steag al popoarelor, neamurile o vor căuta și locul său de odihnă va fi slavă. Și va fi așa: în ziua aceea Domnul iarăși își va întinde mâna, a doua oară, ca să dobândească rămășița poporului său, care va fi rămas de la Asiria și de la Egipt, și de la Patros și de la Cuș și de la Elam și de la Șinear, și de la Hamat și de la ostroavele mării. Și va înălța un steag neamurilor și va aduna pe cei izgoniți ai lui Israel și va strânge pe cei risipiți ai lui Iuda din cele patru colțuri ale pământului. Și pisma lui Efraim se va depărta și necazul lui Iuda va înceta; Efraim nu va pismui pe Iuda și Iuda nu va asupri pe Efraim. Și vor zbura pe umărul filistenilor în jos, către apus. Vor prăda împreună pe copiii răsăritului; își vor întinde mâna asupra Edomului și Moabului și copiii lui Amon vor asculta de ei. Și Domnul va seca limba mării Egiptului și își va clătina mâna asupra Râului cu vântul său cel arzător și‐l va lovi în șapte pâraie și va face pe oameni să treacă peste el cu încălțămintea uscată. Și va fi o cale pentru rămășița poporului său, care va fi rămas de la Asiria, cum a fost pentru Israel în ziua când s‐a suit din țara Egiptului. Și în ziua aceea vei zice: Îți voi mulțumi, Doamne! Căci deși te‐ai mâniat pe mine, mânia ta s‐a abătut și m‐ai mângâiat. Iată, Dumnezeu este mântuirea mea; mă voi încrede în el și nu mă voi teme. Căci Domnul Dumnezeu este tăria și cântarea mea și el s‐a făcut mântuirea mea. De aceea veți scoate cu veselie apă din izvoarele mântuirii. Și în ziua aceea veți zice: Mulțumiți Domnului, chemați numele lui, spuneți faptele lui între popoare, pomeniți cu slavă că numele lui este înălțat. Cântați Domnului căci a făcut fapte mari. Aceasta este cunoscută în tot pământul! Strigă și chiuie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel. Sarcina Babilonului, pe care a văzut‐o Isaia, fiul lui Amoț. Ridicați un steag pe muntele pleșuv! Înălțați glasul spre ei, faceți cu mâna, ca să intre în porțile celor aleși. Am poruncit sfinților mei, da, am chemat pentru mânia mea pe vitejii mei, pe cei ce se bucură în măreția mea. Glas de mulțime pe munți, ca de mare popor, glas de vuiet al împărățiilor popoarelor adunate împreună! Domnul oștirilor cercetează oastea de luptă. Ei vin dintr‐o țară depărtată, de la marginea cerurilor, Domnul și uneltele mâniei sale ca să strice toată țara. Urlați, căci ziua Domnului este aproape; va veni ca o dărăpănare de la Cel Atotputernic. De aceea toate mâinile vor slăbi și orice inimă de om se va topi și se vor înspăimânta: îi vor apuca dureri și chinuri, se vor suci ca o femeie în facere; vor încremeni unul la altul, fețele lor vor fi fețe de flăcări. Iată, ziua Domnului vine nemiloasă cu urgie și cu aprinderea mâniei, ca să pustiască pământul și va stârpi de pe el pe păcătoși. Căci stelele cerurilor și orionii lor nu‐și vor da lumina lor, soarele se va întuneca în răsăritul său și luna nu‐și va răspândi lumina. Și voi pedepsi lumea pentru răutatea ei și pe cei răi pentru nelegiuirea lor. Și voi face să înceteze trufia celor semeți și voi smeri îngâmfarea celor aprigi. Voi face pe bărbat mai scump decât aurul curat, și pe om decât aurul de Ofir. De aceea voi cutremura cerurile și pământul va fi clătinat din locul său de urgia Domnului oștirilor și în ziua aprinderii mâniei lui. Și va fi așa: ca o căprioară urmărită și ca o turmă pe care n‐o adună nimeni, fiecare se va întoarce la poporul său și fiecare va fugi în țara sa. Toți cei ce vor fi găsiți, vor fi străpunși și toți cei uniți cu ei vor cădea de sabie. Și pruncii lor vor fi zdrobiți înaintea ochilor lor, casele lor prădate și nevestele lor siluite. Iată, voi stârni împotriva lor pe Mezi, care nu se uită la argint și n‐au plăcere de aur. Și arcurile lor vor doborî pe tineri și nu vor avea milă de rodul pântecelui. Ochiul lor nu va cruța pe copii. Și Babilonul, slava împărățiilor, fala mândriei Haldeilor, va fi ca atunci când a nimicit Dumnezeu Sodoma și Gomora. În veac nu va fi locuit și nu va locui nimeni în el din neam în neam. Și Arabul nu‐și va întinde acolo cortul, nici păstorii nu‐și vor culca turmele acolo. Ci fiarele pustiei se vor culca acolo și bufnițele vor umplea casele lor. Acolo vor locui struții și caprele păroase vor juca acolo. Și șacalii vor urla unul la altul în palatele lor și câinii sălbatici în castelele plăcute. Și vremea lui este aproape să vină și zilele lui nu se vor lungi. Căci Domnul va avea milă de Iacov și iarăși va alege pe Israel și‐i va așeza în odihnă în țara lor și străinul de loc se va însoți cu ei și se vor lipi de casa lui Iacov. Și popoarele îi vor lua și‐i vor aduce la locul lor și casa lui Israel îi va stăpâni în țara Domnului, ca slugi și slujnice. Și vor lua robi pe cei ce i‐au robit și vor stăpâni peste apăsătorii lor. Și va fi așa: în ziua când Domnul îți va da odihnă de necazul tău și de tulburarea ta și de robia grea la care ai fost supus vei rosti acest cuvânt cu tâlc asupra împăratului Babilonului și vei zice: Cum a încetat apăsătorul, a încetat stoarcerea. Domnul a sfărâmat toiagul celor răi, toiagul de domnie al cârmuitorilor! Cel ce lovea popoare în urgie, cu o lovitură necurmată; cel ce cârmuia în mânie peste neamuri, cu o prigonire fără contenire! Tot pământul se odihnește, este liniștit: ei izbucnesc în strigăt de bucurie. Chiar și chiparoșii și cedrii Libanului se bucură de tine zicând: De când ești coborât tu; niciun tăietor nu s‐a suit împotriva noastră! Șeolul de desubt se mișcă pentru tine ca să te întâmpine la venirea ta. Pentru tine a deșteptat umbrele, pe toți mai marii pământului; a sculat de pe scaunele lor de domnie pe toți împărații neamurilor. Toți aceștia vor răspunde și‐ți vor zice: Și tu ai ajuns neputincios ca noi? și tu ai ajuns ca noi? Fala ta s‐a coborât în Șeol și sunetul harpelor tale. Molia este așternută sub tine și viermii te acopăr. Cum ai căzut din cer, luceafărule, fiu al zorilor! Ești aruncat la pământ, tu, cel ce călcai popoarele! Și tu ziceai în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi înălța scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi ședea pe muntele adunării în fundul miazănoaptei. Mă voi sui peste înălțimile norilor, voi fi asemenea Celui Prea Înalt. Dar vei fi coborât în Șeol, în fundul gropii! Cei ce te vor vedea se vor uita țintă la tine, te vor privi, zicând: Acesta este omul care a făcut să se cutremure pământul, care făcea să se clatine împărății, care a prefăcut lumea într‐o pustie și‐i nimicea cetățile, care nu dădea drumul acasă prinșilor săi? Toți împărații neamurilor, da, toți stau culcați în slavă, fiecare în casa lui. Dar tu ești azvârlit afară din mormânt, ca o ramură urâcioasă, acoperit cu cei uciși, cu cei străpunși de sabie, care se coboară la pietrele gropii, ca un trup mort călcat sub picior. Nu te vei uni cu ei în înmormântare căci ți‐ai pustiit țara, ți‐ai ucis poporul. Sămânța făcătorilor de rele nu se va pomeni în veac. Pregătiți junghierea copiilor lui, pentru nelegiuirea părinților lor ca să nu se scoale și să stăpânească pământul, nici să umple fața lumii cu cetăți. Și eu mă voi scula împotriva lor, zice Domnul oștirilor, și voi stârpi din Babilon numele și rămășița, pe fiu și pe nepot, zice Domnul. Și‐l voi face o stăpânire a ariciului și bălți de apă și‐l voi mătura cu mătura nimicirii, zice Domnul oștirilor. Domnul oștirilor a jurat, zicând: Da, cum am gândit, așa se va face și cum am hotărât, așa va rămâne: că voi sfărâma pe Asirian în țara mea și‐l voi călca în picioare pe munții mei și jugul lui se va depărta de pe ei și sarcina lui se va depărta de pe umerii săi. Acesta este sfatul pe care l‐am hotărât cu privire la tot pământul și aceasta este mâna care este întinsă asupra tuturor neamurilor. Căci Domnul oștirilor a hotărât și cine va zădărnici? Și mâna lui este întinsă și cine o va întoarce? În anul în care a murit împăratul Ahaz, a fost această sarcină. Nu te bucura, toată Filistia, pentru că s‐a sfărâmat nuiaua care te‐a lovit. Căci din rădăcina șarpelui va ieși o năpârcă și rodul său va fi un șarpe zburător de foc. Si întâii născuți ai săracilor vor paște și cei nevoiași se vor culca la adăpost, dar voi omorî rădăcina ta cu foamete și rămășița ta va fi ucisă. Urlă, poartă! Țipă, cetate! Toată Filistia, ești topită, căci un fum vine de la miazănoapte și niciun om nu este răzleț de cetele sale. Și ce se va răspunde solilor neamului? Că Domnul a întemeiat Sionul și săracii poporului său își vor pune încrederea în el. Sarcina Moabului. Căci noaptea este pustiit Arul Moabului și prăpădit; căci noaptea este pustiit Chirul Moabului și este prăpădit!… S‐au suit la Bait și la Dibon, la înălțimi, ca să plângă. Moabul urlă pentru Nebo și pentru Medeba; pe toate capetele lor este chelie, orice barbă este tăiată. În ulițele lor se încing cu sac, fiecare urlă pe acoperișurile lor și în ulițele lor, topindu‐se de plâns. Și Hesbonul se vaită și Elealeul; glasul lor se aude până la Iahaț. De aceea cei înarmați ai Moabului se bocesc: îi tremură sufletul în el. Inima mea jelește pentru Moab; mai marii lor fug până la Țoar, până la Eglat‐Șelișia: căci la suișul Luhitului se suie plângând, căci în calea Horonaimului înalță strigare de nimicire. Căci apele Nimrimului vor fi pustii, căci iarba s‐a veștejit, verdeața s‐a dus, nu mai este nimic verde. De aceea belșugul pe care l‐au câștigat și ceea ce au păstrat, duc la pârâul sălciilor. Căci strigarea înconjură hotarele Moabului; urletul său este până la Eglaim și urletul său până la Beer‐Elim. Căci apele Dimonului sunt pline de sânge: căci voi pune și mai mult asupra Dimonului: un leu asupra celor scăpați din Moab și asupra rămășiței țării. Trimiteți mieii domnitorului țării de la Sela care este spre pustie, la muntele fiicei Sionului! Și va fi așa: ca pasărea care se rătăcește, ca un cuib risipit, așa vor fi și fiicele Moabului la vadurile Arnonului: Sfătuiește‐te, fă dreptate; fă‐ți umbra ca noaptea în amiaza zilei; ascunde pe cei goniți, nu da pe față pe fugari. Cei goniți ai mei să rămână la tine, Moab; tu să le fii adăpost de fața pustiitorului; căci asupritorul este nimicit, a încetat pustiirea; încălcătorul este prăpădit din țară. Și un scaun de domnie va fi întărit prin îndurare: și în cortul lui David va ședea pe el, în adevăr, unul care judecă și caută judecata și se grăbește să facă dreptate. Noi am auzit de îngâmfarea Moabului, (este foarte mândru), de mândria lui și de îngâmfarea lui și de mânia lui: lăudăroșiile lui sunt zadarnice. De aceea Moabul va urla pentru Moab. Fiecare din ei vor urla, vor boci pentru turtele de struguri ale Chir‐Haresetului, foarte întristați. Căci câmpiile Hesbonului sunt veștejite și via Sibmei. Stăpânii neamurilor i‐au nimicit sadurile cele mai alese: ajungeau până la Iaezer, rătăceau prin pustie; ramurile ei se întindeau, treceau marea. De aceea voi plânge cu plânsul Iaezerului via Sibmei; te voi uda cu lacrimile mele, Hesbonule și Elealeule, căci un strigăt a căzut asupra roadelor tale de vară și asupra secerișului tău. Și bucuria și veselia s‐a luat din câmpia cea mănoasă și în vii nu se va cânta, nici nu se va chiui. Călcătorii nu vor călca vin în linuri: am făcut să înceteze strigătul de la cules. De aceea măruntaiele mele sună ca o harpă pentru Moab și lăuntrul meu pentru Chir‐Hares. Și va fi așa: când se va înfățișa Moabul și se va obosi pe înălțimi și va intra în locașul său sfințit ca să se roage, nu va izbuti. Acesta este cuvântul pe care l‐a vorbit Domnul despre Moab de atunci. Și acum Domnul vorbește, zicând: În trei ani, ca anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită cu toată acea mare mulțime; și rămășița va fi puțină, micșorată, nebăgată în seamă. Sarcina Damascului. Iată, Damascul încetează de a fi o cetate și va fi o grămadă de dărâmături. Cetățile Aroerului sunt părăsite: vor fi pentru turme; și se vor culca și nimeni nu le va speria. Și cetățuia va înceta din Efraim și împărăția din Damasc și rămășița Siriei: vor fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oștirilor. Și va fi așa: în ziua aceea slava lui Iacov se va subția și grăsimea cărnii sale va slăbi. Și va fi ca secerătorul care strânge grâul și seceră spicele cu brațul său; da, va fi ca cel ce adună spice în valea Refaimului. Dar vor rămâne în ea după cules, ca la bătutul măslinului: două, trei boabe sus pe vârful pomului; patru, cinci pe crengile sale roditoare, zice Domnul Dumnezeul lui Israel. În ziua aceea omul va privi, spre Făcătorul său și ochii lui se vor uita la Sfântul lui Israel. Și nu va privi la altare, lucrul mâinilor sale, nici nu se va uita la ce au făcut degetele sale, nici la Astartee, nici la chipurile soarelui. În ziua aceea cetățile sale întărite vor fi ca locurile părăginite dintr‐o pădure și ca vârful muntelui pe care l‐au părăsit ei în fața copiilor lui Israel. Și va fi o pustiire. Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale și nu ți‐ai adus aminte de stânca puterii tale. De aceea sădești saduri plăcute și le pui cu lăstari străini. În ziua sădirii tale le îngrădești și dimineața faci să‐ți înflorească sămânța; dar secerișul fuge în ziua durerii și întristării deznădăjduite. Ah! vuiet de multe popoare! Vuiesc ca vuietul mărilor și mugetul neamurilor! Mugesc ca mugetul apelor mari. Neamurile mugesc ca mugetul multor ape: dar El le va mustra și vor fugi departe. Vor fi gonite ca pleava munților înaintea vântului și ca vârtejul de pulbere înaintea furtunii. Către seară, iată tulburare; înainte de dimineață nu sunt. Aceasta este partea celor ce ne prădează și sorțul celor ce ne jefuiesc. Ah, țară care umbrești cu aripi, care ești dincolo de râurile Etiopiei, care trimiți împuterniciți pe mare și în corăbii de papir pe ape zicând: Mergeți, soli iuți, la un neam înalt și neted, la un popor groaznic de la început încolo; la un neam care măsoară cu frânghie și calcă în picioare, pe a cărui țară o împart râurile. Voi toți locuitorii lumii și locuitorii de pe pământ, când se va înălța steagul pe munți, vedeți, și când se va sufla din trâmbiță, auziți! Căci așa mi‐a zis Domnul: Mă voi odihni și voi privi în locuința mea, ca o arșiță curată la lumina soarelui, ca norul de rouă în arșița secerișului. Căci înainte de seceriș, când a trecut floarea și floarea se face aguridă, el va tăia mlădițele cu cosoarele și va lua și va tăia ramurile de viță, care se întind. Vor fi lăsate împreună păsărilor răpitoare ale munților și fiarelor pământului ca să văreze peste ele păsările răpitoare și să ierneze peste ele toate fiarele pământului. În vremea aceea se va aduce un dar Domnului oștirilor de la un popor înalt și neted, de la poporul cel groaznic din început încolo, un neam care măsoară cu frânghie și calcă în picioare, pe a cărui țară o împart râurile, la locul numelui Domnului oștirilor, la muntele Sion. Sarcina Egiptului. Iată, Domnul călărește pe un nor iute și vine în Egipt. Și idolii Egiptului se clatină înaintea lui și inima Egiptului se va topi în mijlocul lui. Și voi ațâța pe Egipteni împotriva Egiptenilor și se vor bate, fiecare împotriva fratelui său și fiecare împotriva aproapelui său: cetate cu cetate și împărăție cu împărăție. Și duhul Egiptului va pieri în mijlocul său și‐i voi înghiți sfatul: și vor căuta pe idoli și fermecători și pe cei ce cheamă duhurile morților și pe ghicitori. Și voi da pe Egipteni în mâna unui domn nemilos și un împărat aspru va domni peste ei, zice Domnul Dumnezeul oștirilor. Și apele vor seca din mare și râul va pieri și se va usca. Și râurile vor puți și canalele Egiptului se vor deșerta și se vor usca, trestia și papura se vor veșteji. Livezile de lângă Nil, pe malurile Nilului, și orice este semănat lângă Nil se va usca, se va spulbera și nu va mai fi. Și pescarii se vor boci, toți cei ce aruncă undița în Nil vor jeli și cei ce întind mreje pe fața apelor vor lâncezi. Și cei ce lucrează inul pieptănat și cei ce țes bumbac vor fi rușinați. Și stâlpii săi vor fi sfărâmați, toți cei ce fac bălți de pește vor fi cu sufletul întristat. Mai marii Țoanului au ajuns nebuni de tot, sfatul celor mai înțelepți sfetnici ai lui Faraon s‐a prostit. Cum ziceți lui Faraon: Eu sunt fiul înțelepților, fiul vechilor împărați? Unde sunt deci înțelepții tăi? Să‐ți spună acum și să știe ce a hotărât Domnul oștirilor asupra Egiptului! Mai marii Țoanului au înebunit, mai marii Nofului sunt amăgiți și cei ce sunt pietrele din unghiul semințiilor sale au rătăcit Egiptul. Domnul a turnat un duh de stricăciune în mijlocul său și au rătăcit Egiptul în fiecare faptă a sa, cum se clatină un om beat în vărsătura sa. Și nu va fi nicio lucrare pentru Egipt, pe care s‐o poată face capul sau coada, ramura de finic sau papura. În ziua aceea Egiptul va fi ca femeile și va tremura și se va teme de clătinarea mâniei Domnului oștirilor pe care o clatină asupra lui. Și țara lui Iuda va fi spaima Egiptenilor. Oricui i se va pomeni de ea, se va înfricoșa din pricina sfatului Domnului oștirilor pe care l‐a hotărât împotriva lui. În ziua aceea vor fi cinci cetăți în țara Egiptului, vorbind limba Canaanului și jurând pe Domnul oștirilor. Una se va numi: Cetatea Pieirii. În ziua aceea va fi un altar pentru Domnul în mijlocul țării Egiptului și un stâlp la hotarul lui pentru Domnul: Și va fi drept semn și mărturie pentru Domnul oștirilor în țara Egiptului. Căci vor striga către Domnul din pricina apăsătorilor și le va trimite un mântuitor și apărător care‐i va izbăvi. Și Domnul se va face cunoscut Egiptenilor și Egiptenii vor cunoaște pe Domnul în ziua aceea: și se vor închina cu jertfă și dar de mâncare și vor jurui juruință Domnului și o vor împlini. Și Domnul va lovi Egiptul; va lovi și va vindeca; și se vor întoarce la Domnul și el se va lăsa înduplecat de ei și‐i va vindeca. În ziua aceea va fi o cale mare de la Egipt la Asiria și Asirianul va veni în Egipt și Egipteanul în Asiria: și Egiptul se va închina cu Asiria. În ziua aceea Israel va fi al treilea cu Egiptul și cu Asiria, o binecuvântare în mijlocul pământului, căci Domnul oștirilor îi va binecuvânta, zicând: Binecuvântat Egiptul, poporul meu, și Asiria, lucrarea mâinilor mele, și Israel, moștenirea mea. În anul când a venit Tartan în Asdod, când l‐a trimis Sargon, împăratul Asiriei, și s‐a luptat împotriva Asdodului și l‐a luat, în vremea aceea Domnul a vorbit prin Isaia, fiul lui Amoț, zicând: Du‐te, și desleagă‐ți sacul de la coapse și scoate‐ți încălțămintea din picior. Și el a făcut așa, umblând gol și desculț. Și Domnul a zis: Cum a umblat robul meu Isaia gol și desculț, trei ani, drept semn și minune cu privire la Egipt și cu privire la Etiopia; așa va duce împăratul Asiriei pe prinșii Egiptului și pe surghiuniții Etiopiei, tineri și bătrâni, goi și desculți, și cu șezutul gol spre rușinea Egiptului. Și se vor înspăimânta și se vor rușina de Etiopia, încrederea lor, și de Egipt, slava lor. Și locuitorii acestui țărm vor zice în ziua aceea: Iată, așa este încrederea noastră la care am fugit după ajutor ca să fim izbăviți de împăratul Asiriei; și noi, cum vom scăpa? Sarcina pustiei mării. Cum mătură vârtejurile în Miazăzi, așa vine el din pustie, dintr‐o țară groaznică. Aspră vedenie mi s‐a descoperit: vânzătorul lucrează cu vânzare și prădătorul prădează. Suie‐te, Elame! Impresoară, Medio! Am făcut să înceteze toată suspinarea lui. De aceea coapsele mi s‐au umplut de durere, m‐au apucat chinuri ca chinurile unei femei în facere. Sunt plecat în jos de nu pot auzi; sunt tulburat de nu pot vedea. Inima îmi bate, groaza mă înspăimântă: amurgul desfătării mele mi s‐a schimbat în tremur. Ei pregătesc masa, pândesc, mănâncă, beau: Sculați‐vă, mai marilor, ungeți scutul! Căci așa mi‐a zis Domnul: Du‐te, pune un păzitor să spună ce a văzut. Și a văzut care, călăreți, câte doi, un car cu măgari, un car cu cămile. Și a ascultat cu luare aminte, cu multă băgare de seamă. Și a strigat ca un leu: Doamne, stau mereu la turnul de strajă ziua și sunt pus de strajă toate nopțile. Și iată, vine un car cu oameni, călăreți câte doi! Și el a răspuns și a zis: A căzut Babilonul! Și toate chipurile cioplite ale dumnezeilor săi sunt sfărâmate la pământ. O, treieratul meu, și rodul ariei mele! Ceea ce am auzit de la Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, v‐am spus. Sarcina Dumei. Cineva strigă către mine din Seir: Păzitorule, cât este din noapte? Păzitorule, cât este din noapte? Păzitorul a zis: Vine dimineața și noaptea. Dacă voiți să întrebați, întrebați; întoarceți‐vă, veniți. Sarcina împotriva Arabiei. În pădurea Arabiei veți mânea noaptea, caravane ale Dedaniților! Aduceți apă în întâmpinarea celui însetat. Locuitorii țării Tema ies cu pâinea lor înaintea celui fugar. Căci ei fug înaintea sabiei, înaintea sabiei scoase și înaintea arcului întins și înaintea greutății războiului. Căci așa mi‐a zis Domnul: Într‐un an, după anii unui simbriaș, va pieri toată slava Chedarului. Și rămășița numărului arcașilor celor puternici ai copiilor Chedarului se va împuțina. Căci Domnul Dumnezeul lui Israel a vorbit. Sarcina văii vedeniei. Ce‐ți este, de te sui toată pe acoperișuri? Tu, cea plină de vuiet, cetate zgomotoasă, cetate voioasă! Oamenii uciși ai tăi nu sunt uciși de sabie, nici n‐au murit în luptă. Toți mai marii tăi au fugit împreună, sunt luați legați fără arc. Toți cei ce se află în tine sunt legați cu toții; ei fugeau în depărtare. De aceea am zis: Priviți încolo de la mine, să plâng cu amar. Nu vă grăbiți să mă mângâiați pentru pierderea fiicei poporului meu. Căci este o zi de tulburare și de strivire și de încurcătură de la Domnul Dumnezeul oștirilor în valea vedeniei; o surpare a zidurilor și o strigare spre munți. Și Elamul poartă tolba cu care de bărbați și de călăreți și Chirul dezvelește scutul. Și va fi așa: văile tale cele mai alese se vor umplea de care și călăreții se vor așeza în șir la poartă. Și el ridică mahrama lui Iuda și te‐ai uitat în ziua aceea la armele din casa pădurii. Și ați văzut că spărturile cetății lui David sunt multe și ați adunat apele iazului de jos. Și ați numărat casele Ierusalimului și ați stricat casele ca să întăriți zidul. Și ați făcut un șanț între cele donă ziduri pentru apele iazului celui vechi, dar nu v‐ați uitat la făcătorul său, nici nu v‐ați uitat la cel ce din vechime l‐a întocmit. Și în ziua aceea Domnul Dumnezeul oștirilor a chemat la plâns și la bocet și la pleșuvie și la încingere cu sac. Și iată, bucuria și veselia, înjunghierea boilor și tăierea oilor, mâncarea cărnii și băutul vinului: Să mâncăm și să bem căci mâine vom muri. Și s‐a descoperit în urechile mele de la Domnul oștirilor: Cu adevărat nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până la moartea voastră, zice Domnul Dumnezeul oștirilor. Așa zice Domnul Dumnezeul oștirilor: Du‐te, intră la economul acela, la Șebna care este mai mare peste casă și zi: Ce faci aici? Și pe cine ai aici de ți‐ai săpat aici un mormânt ca cel ce‐și sapă mormântul sus, tăindu‐și în stâncă o locuință pentru sine? Iată, Domnul te va arunca cu puterea unui om puternic și te va face rotocol. Te va învârti ca pe un ghem și te va asvârli ca pe o minge într‐o țară largă. Acolo vei muri și acolo vor fi carele slavei tale, tu, rușinea casei domnului tău. Și te voi alunga din slujba ta și el te va smulge din starea ta. Și va fi așa: în ziua aceea voi chema pe robul meu Eliachim, fiul lui Hilchia, și‐l voi îmbrăca cu cămașa ta, și‐l voi întări cu cingătoarea ta și voi da domnia ta în mâna lui și el va fi un tată locuitorilor Ierusalimului și casei lui Iuda. Și voi pune pe umărul său cheia casei lui David și va deschide și nimeni nu va închide și va închide și nimeni nu va deschide. Și‐l voi întări ca pe un cui într‐un loc tare și va fi ca un scaun de domnie de slavă pentru casa tatălui său. Și vor atârna pe el toată slava casei tatălui său, pe urmașii și vlăstarele sale, toate vasele cele mici, de la potire până la ulcioare. În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, cuiul care a fost înțepenit în locul tare va fi îndepărtat și va fi tăiat și va cădea și sarcina care este deasupra lui va fi stârpită; căci Domnul a vorbit. Sarcina Tirului. Urlați, corăbii ale Tarsisului, căci este pustiit, așa că nu mai este în el nici casă, nici intrare! Din țara Chitim li se descoperă. Amuțiți, locuitori ai țărmului, pe care te‐au umplut negustorii Sidonului, care trec pe fața mării. Și pe ape mari sămânța Șihorului, secerișul Nilului, era venitul său; și el era târgul neamurilor. Rușinează‐te, Sidoane! Căci marea a vorbit, Cetățuia mării, zicând: N‐am avut dureri de facere, nici n‐am născut, nici n‐am hrănit tineri, nici n‐am crescut fecioare. Când va veni știrea în Egipt, vor tremura de știrea despre Tir. Treceți la Tarsis! Urlați, locuitori ai țărmului! Oare aceasta este cetatea voastră cea veselă, a cărei obârșie este din zilele vechi? Picioarele ei o vor duce să locuiască departe! Cine a hotărât aceasta împotriva Tirului care împărțea cununi, ai cărui negustori erau mai mari și ai cărui târgoveți erau cei mai de seamă ai pământului? Domnul oștirilor a hotărât aceasta ca să întineze mândria oricărei slave, ca să înjosească pe toți cei mai de seamă ai pământului. Răspândește‐te peste țara ta, ca Nilul, fată a Tarsisului: cingătoare nu mai este! El și‐a întins mâna asupra mării, a clătinat împărățiile, Domnul a dat poruncă în privința Canaanului să‐i strice întăriturile. Și a zis: Nu te vei mai bucura, fecioară apăsată, fată a Sidonului. Scoală‐te, treci la Chitim, nici acolo nu vei avea odihnă. Iată țara Haldeilor! Poporul acesta nu mai este. Asirianul l‐a întemeiat pentru cei ce locuiesc în pustie; au ridicat turnurile lui, au surpat palatele lui, l‐au prefăcut în dărâmături. Urlați, corăbii ale Tarsisului. Căci vi s‐a pustiit cetățuia. Și va fi așa: în ziua aceea Tirul va fi uitat șaptezeci de ani, cât zilele unui împărat. Și la sfârșitul celor șaptezeci de ani îi va fi Tirului ca în cântarea despre curvă. Ia o harpă, umblă prin cetate, curvă uitată! Cântă dulce, cântă cântări multe ca să‐și aducă aminte de tine. Și va fi așa: la sfârșitul celor șaptezeci de ani Domnul va cerceta Tirul și el se va întoarce la simbria sa și va curvi cu toate împărățiile lumii de pe fața pământului. Și marfa sa și simbria sa vor fi sfinte pentru Domnul: nu se va păstra și nu se va strânge; căci marfa sa va fi pentru cei ce locuiesc înaintea Domnului, ca să mănânce și să se sature și să aibă veșminte trainice. Iată! Domnul golește pământul și‐l pustiește și răstoarnă și risipește pe locuitorii lui! Și va fi poporului ca și preotului, slujitorului ca și domnului său, slujnicei ca și doamnei sale, cumpărătorului ca și vânzătorului, celui ce împrumută ca și celui împrumutat, cămătarului ca și datornicului. Țara va fi golită de tot și pustiită de tot. Căci Domnul a vorbit cuvântul acesta. Pământul jelește și se veștejește; lumea lâncezește și se veștejește; poporul trufaș al țării lâncezește. Și pământul este pângărit sub locuitorii săi: căci au călcat legile, au schimbat așezământul, au rupt legământul cel veșnic. Pentru aceasta blestemul înghite pământul și locuitorii din el sunt socotiți vinovați; pentru aceasta locuitorii pământului sunt arși și au rămas puțini oameni. Mustul jelește, via lâncezește, toți cei ce erau cu inima voioasă suspină. Veselia timpanelor încetează, vuietul celor ce se veselesc se sfârșește, bucuria harfei încetează. Nu beau vin cu un cântec: băutura tare este amară celor ce o beau. Cetatea pustie este sfărâmată; fiecare casă este închisă că nimeni nu intră în ea. În ulițe este o strigare pentru vin. Orice bucurie este întunecată, veselia țării s‐a dus în robie. Pustiirea rămâne în cetate și poarta este lovită cu o dărâmătură, căci așa va fi în mijlocul pământului: între popoare, ca scuturatul unui măslin, ca strângerea boabelor după sfârșitul culesului viei. Aceștia își vor înălța glasul, vor chiui; pentru măreția Domnului vor striga tare de la mare. De aceea slăviți pe Domnul în răsărit, numele Domnului Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării. De la marginea pământului noi am auzit cântări: Slavă celui Drept. Și eu am zis: Vai, mă sting! Mă sting! Vai de mine! Vânzătorii s‐au purtat ca vânzători; da, vânzătorii s‐au purtat ca foarte vânzători. Groaza și groapa și cursa sunt asupra ta, locuitor al țării. Și va fi așa: cel ce fuge de vuietul fricii va cădea în groapă și cel ce se ridică din mijlocul gropii se va prinde în cursă: căci ferestrele cerurilor de sus sunt deschise și temeliile pământului se clatină. Pământul este sfărâmat, pământul se desface, pământul este zguduit cu putere. Pământul se clatină încoace și încolo ca cel beat și se mișcă încoace și încolo ca o colibă de noapte; și abaterea lui este grea peste el și cade și nu se mai ridică. Și va fi așa: în ziua aceea Domnul va pedepsi oștirea celor înalți în înălțime și pe împărații pământului de pe pământ. Și vor fi strânși ca adunarea celor întemnițați pentru groapă și vor fi închiși în închisoare și după multe zile vor fi cercetați. Și luna va roși și soarele se va rușina. Căci Domnul oștirilor va împărăți pe muntele Sion și în Ierusalim și înaintea bătrânilor săi în slavă. Doamne, tu ești Dumnezeul meu; te voi înălța; voi lăuda numele tău căci ai făcut lucruri minunate, adică sfaturi de demult în credincioșie și adevăr. Căci ai făcut din cetate o movilă, din cetatea întărită o dărâmătură, un palat al străinilor ca să nu fie cetate, niciodată nu se va zidi. De aceea poporul cel puternic te va slăvi, cetatea de neamuri îngrozitoare se va teme de tine. Căci tu ai fost o cetățuie celui sărac, o cetățuie celui nevoiaș în strâmtorarea lui, un loc de scăpare de furtună, o umbră împotriva arșiței. Căci suflarea celor groaznici a fost ca furtuna pentru un zid. Ca arșița în uscăciune vei supune zarva străinilor: ca arșița de umbra norului, așa va fi smerită cântarea celor groaznici. Și Domnul oștirilor va face pe acest munte tuturor popoarelor un ospăț de mâncări grase, ospăț de vinuri pe drojdii, de mâncări grase, pline de măduvă, de vinuri bine limpezite de drojdii. Și va înghiți în muntele acesta învelitoarea care învelește toate popoarele și mahrama care acoperă toate neamurile. El a înghițit moartea pe veci. Și Domnul Dumnezeu va șterge lacrimile de pe toate fețele și va depărta ocara poporului său de pe tot pământul. Căci Domnul a vorbit. Și în ziua aceea se va zice: Iată, acesta este Dumnezeul nostru; l‐am așteptat și ne va mântui. Acesta este Domnul: l‐am așteptat, ne vom bucura și ne vom desfăta în mântuirea lui. Căci mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta și Moabul va fi călcat sub el, cum se calcă paiele în bălegar. Și își va întinde mâinile în mijlocul lui, cum le întinde înotătorul ca să înoate și va coborî mândria lui cu meșteșugurile mâinilor lui. Și va pleca cetățuia înaltă a zidurilor tale, o va coborî, o va arunca la pământ, în țărână. În ziua aceea în țara lui Iuda se va cânta cântarea aceasta: Avem o Cetate tare; mântuirea va fi pusă drept ziduri și întărituri. Deschideți porțile și va intra neamul cel drept, care păzește credincioșia. Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijinește pe tine, căci se încrede în tine. Încredeți‐vă în Domnul pururea: căci în Domnul Dumnezeu este o stâncă veșnică. Căci el coboară pe cei ce locuiesc în înălțime, el pleacă cetatea cea înălțată, o pleacă până la pământ și o aruncă în pulbere. Piciorul o va călca, picioarele celor necăjiți și pașii celor săraci. Calea dreptului este neprihănire. Tu, cel neprihănit, netezești calea dreptului. Da, în calea judecăților tale, Doamne, te‐am așteptat: dorința sufletului nostru este după numele tău și după amintirea ta. Sufletul meu te dorește noaptea; da, duhul meu înăuntrul meu te caută de timpuriu, căci, când judecățile tale sunt pe pământ, locuitorii lumii învață dreptatea. Dacă se va face îndurare celui rău, nu învață dreptatea; în pământul dreptății el va nedreptăți și nu se va uita la măreția Domnului. Mâna ta, Doamne, este înălțată, ei n‐o văd; dar vor vedea râvna ta pentru poporul tău și vor fi rușinați; da, focul va mistui pe potrivnicii tăi. Doamne, tu vei porunci pace pentru noi, căci ai săvârșit toate lucrurile noastre pentru noi. Doamne Dumnezeul nostru, alți domni afară de tine au domnit peste noi; dar numai prin tine vom pomeni numele tău. Ei sunt morți: nu vor trăi. Sunt umbră, nu se vor scula, căci i‐ai cercetat și i‐ai stârpit și le‐ai pierdut toată pomenirea. Ai înmulțit neamul, Doamne, ai înmulțit neamul: tu ești slăvit. Ai lărgit toate marginile țării. Doamne, în strâmtorare te‐au căutat, și‐au vărsat în șoaptă rugăciunea când pedeapsa ta era asupra lor. Ca o femeie însărcinată, aproape de facere, în dureri de facere, care strigă în durerile sale, așa am fost noi înaintea ta, Doamne. Am fost însărcinați, am fost în dureri de facere; am născut oarecum vânt; n‐am făcut izbăvire pe pământ și locuitorii lumii n‐au căzut. Morții tăi vor trăi, trupurile mele moarte se vor scula. Treziți‐vă și cântați, locuitori ai pulberii! Căci roua ta este ca roua ierburilor și pământul va arunca afară umbrele. Vino, poporul meu, intră în cămările tale și închide‐ți ușile după tine. Ascunde‐te pentru puțină vreme, până va trece mânia. Căci, iată, Domnul iese din locul său ca să cerceteze nelegiuirea locuitorilor pământului în ei și pământul va descoperi sângele său și nu va mai acoperi pe ucișii săi. În ziua aceea Domnul va pedepsi cu sabia sa cea grea și mare și tare pe Leviatan, pe șarpele cel iute, da, pe Leviatan, pe șarpele cel inelat și va ucide pe balaurul din mare. În ziua aceea va fi o vie de vin curat; cântați despre ea: Eu, Domnul, o păzesc, o voi uda în orice clipă, ca nimeni să n‐o vatăme și o voi păzi noaptea și ziua. Urgie nu este în mine. O, de s‐ar lupta spinii și scaii cu mine! M‐aș repezi împotriva lor, i‐aș arde pe toți. Sau să se apuce de tăria mea; să facă pace cu mine; da, să facă pace cu mine! În viitor Iacov va prinde rădăcină, Israel va îmboboci și va înflori și va umplea fața lumii cu roadă. Oare l‐a lovit pe el cum a lovit pe cei ce l‐au lovit pe el? Sau el este ucis cu uciderea celor uciși de el? Cu măsură te‐ai certat cu ea când i‐ai dat drumul: el a îndepărtat‐o cu vântul său puternic, în ziua vântului de răsărit. Deci cu aceasta se va ispăși nelegiuirea lui Iacov și aceasta este tot rodul îndepărtării păcatului său: când va face toate pietrele altarului ca pietrele de var care sunt fărâmate bucăți, Astarteele și chipurile soarelui nu se vor mai ridica. Căci cetatea cea întărită este singuratică, o locuință lăsată și părăsită ca o pustie. Acolo va paște vițelul și acolo se va culca și va mânca ramurile ei. Când ramurile ei se vor usca, se vor rupe. Femeile vor veni și le vor pune pe foc. Căci este un popor fără pricepere. De aceea Făcătorul său nu va avea milă de el și Cel ce l‐a întocmit nu se va îndura de el. Și va fi așa: în ziua aceea Domnul va bate roadele de la cursul Râului până la părâul Egiptului și veți fi adunați unul câte unul, copii ai lui Israel. Și va fi așa: în ziua aceea se va sufla din trâmbița cea mare și vor veni cei gata să fie pierduți în țara Asiriei și cei lepădați în țara Egiptului și se vor închina înaintea Domnului, pe muntele cel sfânt, la Ierusalim. Vai de cununa de mândrie a bețivilor lui Efraim și de floarea ce se veștejește a podoabei lui slăvite care este pe capul văii grase a celor doborîți de vin! Iată, Domnul are unul tare și puternic, ca o ploaie de grindină, o furtună stricăcioasă; ca o furtună de ape puternice care năpădesc, o va surpa la pământ cu mâna. Cununa de mândrie a bețivilor lui Efraim va fi călcată în picioare: și floarea veștejită a podoabei lui slăvite, care este pe capul văii grase va fi ca o smochină timpurie înaintea verii: de îndată ce o vede cineva, abia este în mână sa și o înghite. În ziua aceea Domnul oștirilor va fi o cunună de slavă și o cunună împărătească de frumusețe pentru rămășița poporului său și un duh de judecată pentru cel ce șade la judecată și tărie celor ce dau înapoi lupta la poartă. Dar și aceștia se rătăcesc de vin și se clatină de băutura tare. Preotul și prorocul s‐au rătăcit de băutura tare. Sunt înghițiți de vin, se clatină de băutura tare; se rătăcesc în vedenie, s‐au poticnit în judecată. Căci toate mesele sunt pline de vărsătură scârboasă; nu este niciun loc curat. Pe cine să învețe el cunoștința? Și pe cine să facă el să înțeleagă solia? Oare pe cei înțercați de la lapte și opriți de la țâțe? Căci este poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, orânduire peste orânduire, orânduire peste orânduire, puțin aici, puțin acolo. Căci prin buze gângave și printr‐o limbă străină va vorbi acestui popor căruia i‐a zis: Aceasta este odihna! Dați odihnă celui ostenit. Și aceasta este răcorirea! Dar ei n‐au voit să asculte. De aceea cuvântul Domnului va fi către ei: Poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, orânduire peste orânduire, orânduire peste orânduire, puțin aici, puțin acolo, ca să umble și să cadă pe dinapoi și să se sfărâme și să cadă în cursă și să se prindă. Pentru aceasta ascultați cuvântul Domnului, oameni batjocoritori, care cârmuiți poporul acesta care este în Ierusalim! Pentru că ați zis: Noi am făcut legământ cu moartea și am făcut învoială cu Șeolul, când va trece biciul revărsării nu va veni la noi, căci ne‐am făcut minciunile locul nostru de scăpare și ne‐am ascuns sub neadevăr. Pentru aceasta așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră cercată, o piatră scumpă din unghi, o temelie puternică: cel ce crede nu se va grăbi! Și voi pune judecata în linie și dreptatea în cumpănă. Și grindina va mătura locul de scăpare al minciunilor și apele vor năpădi locul de ascundere. Și legământul vostru cu moartea va fi desființat și învoiala voastră cu Șeolul nu va sta; când va trece biciul revărsării, veți fi călcați de el. Oridecâteori va trece, vă va lua. Căci dimineață după dimineață va trece, zi și noapte; și va fi o groază numai să auzi știrea. Căci patul e prea scurt ca să te întinzi și învelitoarea prea îngustă ca să te înfășori în ea. Căci Domnul se va scula ca pe muntele Perațim, se va mânia ca în valea Gabaonului ca să‐și facă lucrarea sa, lucrarea sa ciudată și să îndeplinească fapta sa, fapta sa ciudată. Și acum nu fiți batjocoritori, ca legăturile voastre să nu se facă mai tari. Căci am auzit de la Domnul Dumnezeul oștirilor o nimicire și ea este hotărâtă peste toată țara. Plecați urechea și auziți glasul meu, ascultați și auziți cuvântul meu! Oare ară plugarul în toate zilele, ca să semene? Oare necontenit își brăzdează și grăpează el țarina? Oare după ce i‐a netezit fața, nu va arunca el măzăriche și nu va presăra el chimenul și va pune grâul în rânduri și orzul la locul său și alacul în hotarul său? Căci Dumnezeul său îl îndrumă în judecată și ‐l învață. Căci măzărichea nu se treieră în leasă și roata carului nu se învârtește asupra chimenului, ci măzărichea se bate cu bățul și chimenul cu nuiaua. Grâul se mărunțește pentru pâine, căci treierând nu vrea să‐l treiere necontenit; nu‐l mărunțește gonind pe deasupra roatele carului și cailor săi. Și aceasta iese de la Domnul oștirilor. El este minunat în sfat, mare în înțelepciune. Vai de Ariel, de Ariel, cetatea unde a tăbărât David! Adăugați an la an; să se întoarcă sărbătorile în cerc: atunci voi strâmtora Arielul și va fi durere și întristare și‐mi va fi ca un Ariel. Și voi tăbărî împotriva ta de jur împrejur și te voi împresura cu străji și voi ridica întărituri împotriva ta. Și vei fi coborât și vei vorbi din pământ și vorba ta va fi slabă din pulbere, și glasul tău va fi ca al celui ce cheamă duhurile morților din pământ, și vorba ta va fi o șoaptă din țărână. Și mulțimea vrăjmașilor tăi va fi ca pulberea măruntă și mulțimea celor groaznici ca pleava care trece: și va fi într‐o clipă, deodată. Va fi cercetată de Domnul oștirilor, cu tunet și cu cutremur și cu vuiet mare, cu vifor și furtună și flacără de foc mistuitor. Și mulțimea tuturor neamurilor care se luptă împotriva Arielului, toți care se vor lupta împotriva lui, împotriva întăririlor lui și‐l vor strâmtora, vor fi ca visul unei vedenii de noapte. Și va fi ca flămândul care visează, și iată, mănâncă și se deșteaptă și sufletul lui este gol. Sau ca cel însetat care visează și iată, bea; și se deșteaptă și iată este leșinat, și sufletul lui lihnit: așa va fi mulțimea tuturor neamurilor, care luptă împotriva muntelui Sion. Înmărmuriți și înlemniți, orbiți‐vă și fiți orbi! Sunt beți, dar nu de vin; se clatină, dar nu de băutură tare. Căci Domnul a vărsat asupra voastră un duh de somn adânc și v‐a închis ochii; pe proroci și capii voștri, pe văzători, i‐a învelit. Și orice vedenie a ajuns pentru voi ca cuvintele unei cărți care este pecetluită, pe care o dai cuiva care știe să citească, zicând: Citește aceasta, rogu‐te. Și el zice: Nu pot, căci este pecetluită. Și dai cartea celui ce nu știe să citească, zicând: Citește aceasta, rogu‐te. Și el zice: Nu știu să citesc. Și Domnul a zis: Fiindcă poporul acesta se apropie de mine cu gura lui și mă cinstește cu buzele lui, dar inima lui este departe de mine și frica lui de mine este o poruncă învățată de oameni: de aceea, iată voi începe să fac lucruri minunate cu poporul acesta, minunate și strașnice: și înțelepciunea înțelepților lui va fi pierdută și priceperea celor pricepuți ai lui se va ascunde. Vai de cei ce‐și ascund planul adânc, departe de Domnul și faptele lor sunt în întuneric și zic: Cine ne vede? Și cine ne cunoaște? O, stricăciunea voastră!… Fi‐va oare socotit olarul ca lutul ca să zică lucrul făcut despre cel ce l‐a făcut: Nu el m‐a făcut? Sau va zice lucrul întocmit despre cel ce l‐a întocmit: El n‐are nicio pricepere? Oare nu este încă foarte puțină vreme și Libanul se va schimba într‐o câmpie roditoare și câmpia roditoare va fi socotită ca o pădure? Și în ziua aceea surzii vor auzi cuvintele cărții și ochii orbilor vor vedea din întunecime și din întuneric; și cei blânzi își vor înmulți bucuria în Domnul și cei nevoiași între oameni se vor desfăta în Sfântul lui Israel. Căci cel groaznic se va sfârși și cel batjocoritor va înceta și toți cei ce veghează pentru nelegiuire vor fi stârpiți, cei ce socot vinovat pe om pentru un cuvânt și pun cursă celui ce mustră la poartă și abat pe cel drept prin lucruri de nimic. De aceea așa zice Domnul, care a răscumpărat pe Avraam, despre casa lui Iacov: Iacov nu se va rușina de acum și fața lui nu se va îngălbeni de acum. Căci, când va vedea pe copiii săi, lucrarea mâinilor mele, în mijlocul lui, vor sfinți numele meu și vor sfinți pe Sfântul lui Iacov și se vor teme de Dumnezeul lui Israel. Și cei rătăciți cu duhul vor cunoaște priceperea și cei neascultători vor învăța învățătură. Vai de copiii răzvrătitori, zice Domnul, care iau sfat dar nu de la mine; și care fac legăminte dar nu prin duhul meu, ca să grămădească păcat peste păcat; care se duc și se coboară în Egipt și n‐au întrebat gura mea; ca să se întărească cu tăria lui Faraon și să‐și pună încrederea în umbra Egiptului! De aceea tăria lui Faraon va fi rușinea voastră și încrederea în umbra Egiptului, ocara voastră. Căci mai marii lor au fost la Toan și solii lor au venit la Hanes. Toți se vor rușina de un popor care nu le folosește, care nu sunt niciun ajutor, niciun folos, ci o rușine și o ocară. Sarcina dobitoacelor de la miazăzi. Prin țara întristării și strâmtorării, de unde vine leoaica și leul, năpârca și șarpele zburător cel văpăios, ei își duc avuțiile pe umerii măgarilor și visteriile pe ghebul cămilelor la un popor care nu le va folosi. Căci Egiptul ajută în zadar și fără folos. De aceea am numit‐o: Îndrăzneală care nu face nimic. Acum du‐te, scrie aceasta înaintea lor pe o tablă, sapă‐o într‐o carte ca să fie pentru zilele viitoare în veci de veci. Căci acesta este un popor răzvrătitor, copii mincinoși, copii care nu vor să audă legea Domnului, care zic către văzători: Nu vedeți! Și către proroci: Nu ne prorociți lucruri drepte, vorbiți‐ne lucruri plăcute, prorociți înșelăciuni. Depărtați‐vă din cale, dați‐vă în lături din cărare, faceți să înceteze dinaintea noastră Sfântul lui Israel. De aceea așa zice Sfântul lui Israel: Fiindcă nesocotiți cuvântul acesta și vă încredeți în apăsare și îndărătnicie și vă rezemați pe ele, de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca o spărtură gata să cadă, ca o umflătură într‐un zid înalt a cărui prăbușire va veni deodată, într‐o clipă. Și‐l va sfărâma cum se sfărâmă vasul olarului care se sfărâmă fără milă și nu se mai găsește niciun ciob în sfărâmăturile lui cu care să se ia foc din vatră sau să se scoată apă din puț. Căci așa zice Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: În întoarcere și odihnă veți fi mântuiți, în liniște și încredere va fi puterea voastră: dar n‐ați voit. Și ați zis: Nu, ci vom fugi pe cai. De aceea veți fugi. Și: Vom încăleca pe cai iuți. De aceea cei ce vă vor urmări vor fi iuți. O mie vor fugi la amenințarea unuia; veți fugi la amenințarea a cinci: până când veți rămâne ca o prăjină pe vârful unui munte și ca un steag pe un deal. Și de aceea Domnul va aștepta să aibă milă de voi, și de aceea va fi înălțat ca să se îndure de voi, căci Domnul este un Dumnezeu al judecății. Ferice de toți cei ce‐l așteaptă. Căci poporul va locui în Sion, la Ierusalim. Nu vei mai plânge; el se va îndura mult de tine la glasul strigării tale: cum va auzi, îți va răspunde. Și Domnul vă va da pâinea strâmtorării și apa apăsării; totuși învățătorii tăi nu se vor mai ascunde ci ochii tăi vor vedea pe învățătorii tăi. Și când vă veți abate la dreapta și când vă veți abate la stânga, urechile tale vor auzi un cuvânt înapoia ta zicând: Aceasta este calea, umblați în ea. Și veți pângări poleiala chipurilor voastre de argint și pojghița chipurilor voastre turnate de aur; le vei arunca departe ca pe o zdreanță necurată: Afară! îi vei zice. Și el va da ploaia seminței tale cu care îți vei semăna țarina și pâine, venitul ogorului, și va fi grasă și bogată. În ziua aceea vitele tale vor paște în pășuni întinse. Și boii și măgarii care lucrează pământul vor mânca nutreț sărat, vânturat cu lopata și cu vânturătorul. Și pe orice munte înalt și pe orice deal ridicat vor fi pâraie și râuri de apă în ziua măcelului celui mare, când vor cădea turnurile. Și lumina lunei va fi ca lumina soarelui și lumina soarelui va fi de șapte ori pe atâta, ca lumina a șapte zile, în ziua în care Domnul va lega spărtura poporului său și va vindeca rana loviturii sale. Iată, numele Domnului vine de departe arzând cu mânia lui, și într‐un fum ce se ridică gros. Buzele lui sunt pline de furie și limba lui este ca focul mistuitor. Și suflarea lui este ca râul ce se varsă, care ajunge chiar până la grumaz ca să cearnă neamurile cu sita pieirii și să pună un frâu al rătăcirii în fălcile popoarelor. Dar pentru voi va fi o cântare ca în noaptea sărbătoririi unei serbări și bucurie de inimă ca a unuia care merge cu un fluier ca să vină la muntele Domnului, la Stânca lui Israel. Și Domnul va face să se audă măreția glasului său și va arăta coborârea brațului său cu aprindere de urgie și cu flacără de foc mistuitor, cu vijelie și furtună și pietre de grindină. Căci prin glasul Domnului Asirianul va fi dărâmat: îl va bate cu toiagul. Și orice lovitură a toiagului hotărât pe care‐l va pune Domnul asupra sa, va fi cu timpane și harfe: și în lupte se va lupta cu ei cu vuietul brațului. Căci Tofetul este de mult pregătit; da, este pregătit pentru împărat; el l‐a făcut adânc și lat. Rugul său are foc și lemn mult: suflarea Domnului îl aprinde ca pe un râu de pucioasă. Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor și se reazemă pe cai și se încred în care pentru că sunt multe și în călăreți pentru că sunt foarte puternici și nu se uită la Sfântul lui Israel, nici nu caută pe Domnul. Și totuși el este înțelept și va aduce răul și nu‐și întoarce cuvintele și se va scula împotriva casei făcătorilor de rele și împotriva ajutorului lucrătorilor nelegiuirii. Și Egiptenii sunt oameni și nu Dumnezeu și caii lor carne și nu duh. Și Domnul își va întinde mâna și cel ce ajută se va poticni și cel ce este ajutat va cădea și amândoi vor pieri împreună, Căci așa mi‐a zis Domnul: După cum leul sau puiul de leu răcnește asupra prăzii sale, când s‐a adunat împotriva lui o mulțime de păstori, nu se teme de glasul lor, nici nu se supune înaintea strigării lor: tot așa Domnul oștirilor se va coborî să se lupte pe muntele Sion și pe dealurile lui. Ca păsările cu aripile întinse, așa va acoperi Domnul oștirilor Ierusalimul; va acoperi și îl va izbăvi, va trece peste el și‐l va scăpa. Întoarceți‐vă la acela, de la care v‐ați abătut atât de mult, copii ai lui Israel! Căci în ziua aceea, fiecare își va lepăda idolii de argint și idolii de aur pe care vi i‐au făcut mâinile voastre pentru păcat. Și Asirianul va cădea de sabie, nu de om; și o sabie nu de oameni îl va sfâșia. Și va fugi de sabie și tinerii lui vor fi birnici. Și stânca lui va trece de teamă și mai marii lui se vor spăimânta de steag, zice Domnul, al cărui foc este în Sion și cuptorul său în Ierusalim. Iată, un împărat va domni cu dreptate și mai marii vor cârmui cu judecată. Și un om va fi ca un loc de ascuns împotriva vântului și un loc de adăpost împotriva furtunii; ca pâraiele de apă într‐un loc uscat, ca umbra unei stânci mari pe un pământ însetat. Și ochii celor ce văd nu vor fi întunecați și urechile celor ce aud vor fi ascultătoare; și inima celor pripiți va pricepe cunoștința și limba gângavilor va fi gata să vorbească lămurit. Prostul nu se va mai numi ales, zgârcitul nu se va mai numi darnic. Căci prostul va vorbi prostii și inima lui va lucra nelegiuirea, făptuind răutate și rostind rătăcire împotriva Domnului, ca să lase gol sufletul celui flămând și să facă să lipsească băutura celui însetat. Și uneltele zgârcitului sunt rele: el cugetă viclenii ca să piardă pe cei blânzi cu cuvinte mincinoase, chiar când cel nevoiaș vorbește drept. Dar cel ales cugetă lucruri alese și va sta în lucruri alese. Sculați‐vă, femei fără grijă, și auziți glasul meu! Voi, fete încrezătoare, plecați urechea la vorbirea mea: După zile, peste un an, veți fi neliniștite, voi cele nepăsătoare: căci culesul va pieri, seceratul nu va veni. Tremurați, voi, femei fără grijă! Tulburați‐vă, cele nepăsătoare! Dezbrăcați‐vă și dezgoliți‐vă și încingeți‐vă coapsele cu sac. Ele își vor bate țâțele plângând câmpiile cele plăcute, viile cele roditoare. Pe pământul poporului meu vor răsări spini și scai, da, pe toate casele de bucurie în cetatea cea veselă. Căci palatul va fi părăsit, cetatea zgomotoasă va fi lăsată; dealul și turnul de veghere vor fi peșteri în veci, o bucurie pentru măgarii sălbatici, pășune turmelor: până când Duhul se va vărsa de sus asupra noastră și pustia se va preface în câmpie roditoare și câmpia roditoare se va socoti pădure. Atunci judecata va locui în pustie și dreptatea va locui în câmpia cea roditoare. Și lucrarea dreptății va fi pace și rodul dreptății liniște și încredere în veac. Și poporul meu va locui într‐o locuință pacinică și în locuințe liniștite și în locuri de odihnă fără grijă. Și va cădea grindină, coborându‐se asupra pădurii și cetatea va fi coborâtă jos. Ferice de voi care semănați lângă toate apele și dați drumul picioarelor boului și măgarului. Vai de tine, prădătorule, care n‐ai fost prădat! Și ai vândut și n‐ai fost vândut! Când vei înceta de prădat, vei fi prădat; și când vei sfârși de vândut, vei fi vândut. Doamne, îndură‐te de noi: pe tine te‐am așteptat. Fii brațul lor în toate diminețile și mântuirea noastră în vreme de strâmtorare! La glasul zarvei popoarele au fugit, la înălțarea ta neamurile s‐au împrăștiat. Și prada voastră va fi strânsă cum strânge omida și cum sar lăcustele, așa vor sări ei peste ea. Domnul este înălțat; căci el locuiește în înălțime: el a umplut Sionul cu judecată și dreptate. Și el va fi statornicia vremurilor tale, belșug de mântuire, înțelepciune și cunoștință. Frica Domnului este visteria lui. Iată, vitejii lor strigă afară: solii păcii plâng cu amar. Căile sunt pustii; călătorul încetează. El a rupt legământul, a disprețuit cetățile, nesocotește pe om. Țara jelește, lâncezește; Libanul se rușinează, veștejește: Saronul a ajuns o pustie și Basanul și Carmelul s‐au scuturat. Acum mă voi scula, zice Domnul; acum mă voi înălța, acum mă voi ridica! Veți zămisli pleavă, veți naște miriște: suflarea voastră este un foc care vă va mistui. Și popoarele vor fi ca varul în aprinderea cuptorului, ca spinii tăiați care se ard în foc. Voi, cei de departe, auziți ce am făcut! Și voi, cei de aproape, recunoașteți puterea mea! Păcătoșii în Sion se înfricoșează. Tremur a apucat pe cei nelegiuiți: cine dintre noi va locui cu focul mistuitor? Cine dintre noi va locui cu flăcări veșnice? Cel ce umblă în dreptate și vorbește dreptate; cel ce disprețuiește câștigul din asupriri, cel ce își scutură mâinile ca să nu ia mită, cel ce își astupă urechile ca să n‐audă de sânge și își închide ochii ca să nu vadă răul: acela va locui pe înălțime, cetățuile stâncilor vor fi scăparea sa, pâinea lui i se va da, apele lui vor fi trainice. Ochii tăi vor vedea pe împărat în frumusețea lui: vor privi țara întinzându‐se departe. Inima ta va cugeta la groază: Unde este scriitorul? Unde este cumpănitorul? Unde este numărătorul turnurilor? Nu vei mai vedea pe poporul cel sălbatic, pe poporul cu limbă adâncă pe care n‐o poți înțelege, cu limba gângavă pe care n‐o pricepi. Privește Sionul, cetatea sărbătorilor noastre: ochii tăi vor vedea Ierusalimul, locuință liniștită, cort care nu va fi îndepărtat. Drugii lui nu se vor trage niciodată și niciuna din funiile lui nu se va rupe; ci acolo Domnul cel măreț va fi cu noi, un loc de râuri și șivoaie late: acolo nu vor intra corăbii cu vâsle, nici nu va trece pe acolo o corabie măreață. Căci Domnul este judecătorul nostru, Domnul este legiuitorul nostru, Domnul este împăratul nostru; el ne va mântui. Funiile tale s‐au slăbit, nu mai întăresc piciorul catargului lor, nu pot întinde pânzele; apoi se împarte prada unui jaf mare; ologii iau prada. Și locuitorul nu va zice: Sunt bolnav. Poporului care locuiește în el i se va ierta nelegiuirea. Apropiați‐vă, neamuri, ca să auziți; și ascultați popoare. Să audă pământul și toată plinătatea lui, lumea și tot ce iese din ea! Căci mânia Domnului este împotriva tuturor neamurilor și urgia lui împotriva tuturor oștirilor lor; le‐a nimicit cu desăvârșire, le‐a dat măcelului. Și ucișii lor vor fi aruncați și putoarea lor se va ridica din trupurile lor moarte și munții se vor topi de sângele lor. Și toată oștirea cerurilor se va desface și cerurile se vor înfășura ca un sul: și toată oștirea lor va cădea cum cade frunza de viță și ca ceea ce cade din smochin. Căci sabia mea s‐a îmbătat în ceruri. Iată, se va coborî asupra Edomului și asupra poporului blestemului meu, la judecată. Sabia Domnului este plină de sânge, s‐a îngrășat cu grăsime, cu sângele mieilor și al țapilor, cu grăsimea rărunchilor berbecilor: căci Domnul are o jertfă în Boțra și o mare junghiere în țara Edomului. Și bivolii se vor coborî cu ei și boii și taurii și pământul lor se va adăpa cu sânge și țărâna lor se va îngrășa cu grăsime. Căci este ziua răzbunării Domnului, anul răsplătirilor pentru pricina Sionului. Și râurile Edomului se vor preface în smoală și țărâna lui în pucioasă; și țara lui se va face smoală care arde. Nu se va stinge nici noaptea nici ziua. Fumul ei se va sui în veac, va rămâne pustie din neam în neam. Nimeni nu va trece prin ea în veci de veci. Și pelicanul și ariciul o vor stăpâni și bufnița și corbul vor locui în ea. Și el va întinde peste ea funia pustiirii și cumpăna deșertării. Fruntașii săi, care să vestească împărăția, niciunul nu este acolo și toți mai marii ei vor fi o nimica. Și spinii vor răsări în palatele ei, urzici și scai în cetățuile ei și ea va fi locașul șacalilor, curtea struților. Și fiarele pustiei se vor întâlni cu câinii sălbatici, și țapul sălbatic va striga la tovarășul său. În ea se va adăposti și năluca nopții și își va găsi un loc de odihnă. Acolo va cuibări șarpele de noapte și va oua și va cloci și își va aduna puii sub umbra sa. Acolo se vor strânge vulturii unul cu altul. Căutați în cartea Domnului și citiți: niciuna din acestea nu va lipsi, niciuna nu va avea să caute pe cealaltă. Căci gura mea a poruncit și Duhul său le‐a adunat. Căci el însuși le‐a aruncat sorțul și mâna lui le‐a împărțit țara cu funia: o vor stăpâni în veac, vor locui în ea din neam în neam. Pustia și uscatul se vor bucura și pustietatea se va veseli și va înflori ca trandafirul. Va înflori din belșug și se va veseli, da, cu bucurie și chiuit; i se va da slava Libanului, măreția Carmelului și a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreția Dumnezeului nostru. Imputerniciți mâinile slabe și întăriți genunchii șovăitori! Spuneți celor ce sunt slabi de inimă: Fiți tari, nu vă temeți. Iată Dumnezeul vostru. Vine răzbunarea, răsplătirea lui Dumnezeu! El vine și vă mântuiește. Atunci ochii orbilor se vor deschide și urechile surzilor se vor destupa. Atunci ologul va sări ca cerbul și limba mutului va cânta: căci în pustie vor țâșni ape și râuri în pustietate. Și nisipul lucitor se va preface în baltă și pământul însetat în izvoare de apă; în locuința șacalilor, unde se culcă ei, va fi iarbă cu trestii și papură. Și acolo va fi un drum și o cale și se va numi Calea Sfințeniei. Cel necurat nu va trece prin ea, ci va fi pentru ei. Cei ce merg pe calea aceasta, chiar și nebunii, nu se vor rătăci. Leu nu va fi acolo, nici fiară răpitoare nu se va sui pe el, nu se vor afla acolo, ci cei răscumpărați vor umbla pe el. Și cei răscumpărați ai Domnului se vor întoarce și vor veni cu cântări de bucurie în Sion; și bucurie veșnică va fi pe capul lor: vor dobândi veselie și bucurie și durerea și suspinul vor fugi. Și a fost așa: în anul al patrusprezecelea al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s‐a suit împotriva tuturor cetăților întărite ale lui Iuda și le‐a luat. Și împăratul Asiriei a trimis pe Rabșache din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia cu putere mare. Și el a stat lângă canalul de apă al iazului de sus pe drumul mare al țarinei nălbitorului. Și Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă și Șebna, cărturarul și Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul de cronici, au ieșit la el. Și Rabșache le‐a zis: Spuneți lui Ezechia: Așa zice împăratul cel mare, împăratul Asiriei: Care este încrederea aceasta în care te încrezi? Eu zic (nu sunt decât vorbe de buze): Sfatul și puterea sunt aici pentru război. Acum în cine te încrezi de te‐ai răsculat împotriva mea? Iată, te încrezi în toiagul acelei trestii frânte, în Egipt, pe care de se va rezema cineva, îi va înțepa mâna și o va străpunge: așa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el. Și dacă‐mi vei zice: Ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru! Oare nu este el acela ale cărui înălțimi și altare le‐a depărtat Ezechia, zicând lui Iuda și Ierusalimului: Vă veți închina înaintea acestui altar? Și acum, te rog, fă o învoială cu domnul meu, împăratul Asiriei, și îți voi da două mii de cai, dacă poți din partea ta să pui călăreți pe ei. Și cum vei întoarce tu fața unui căpitan dintre cei mai mici din slujitorii domnului meu? Și te vei încrede în Egipt pentru care și călăreți! Și acum oare fără Domnul m‐am suit eu împotriva țării acesteia ca s‐o stric? Domnul mi‐a zis: Suie‐te împotriva țării acesteia și strică‐o. Atunci Eliachim și Șebna și Ioah au zis lui Rabșache: Te rugăm, vorbește slujitorilor tăi în limba siriană, căci o înțelegem și nu ne vorbi în limba iudaică, în urechile poporului care este pe zid. Dar Rabșache a zis: Oare la domnul tău și la tine m‐a trimis domnul meu să vorbesc cuvintele acestea? Oare nu m‐a trimis el la bărbații care șed pe zid ca să‐și mănânce balega și să‐și bea chiar udul cu voi? Atunci Rabșache a stat și a strigat cu glas tare în limba iudaică și a zis: Ascultați cuvintele împăratului celui mare, împăratul Asiriei! Așa zice împăratul: Să nu vă înșele Ezechia; căci nu va putea să vă scape. Și să nu vă facă Ezechia să vă încredeți în Domnul, zicând: Domnul ne va scăpa; cetatea aceasta nu va fi dată în mâna împăratului Asiriei. N‐ascultați de Ezechia; căci așa zice împăratul Asiriei: Faceți o binecuvântare cu mine și ieșiți la mine și mâncați fiecare din vița sa și fiecare din smochinul său și beți fiecare apele fântânii sale; până voi veni și vă voi lua într‐o țară ca țara voastră, țara grâului și a mustului, țara pâinii și viilor. Să nu vă înduplece Ezechia, zicând: Domnul ne va scăpa. Oare a scăpat vreunul din dumnezeii neamurilor țara sa din mâna împăratului Asiriei? Unde sunt dumnezeii Hamatului și ai Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului? Și au scăpat ei Samaria din mâna mea? Cine dintre toți dumnezeii țărilor acelora a scăpat țara sa din mâna mea, ca Domnul să scape Ierusalimul din mâna mea? Dar ei au tăcut și nu i‐au răspuns un cuvânt: căci porunca împăratului era, zicând: Nu‐i răspundeți. Și Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă și Șebna, cărturarul, și Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul cronicilor, au venit la Ezechia cu hainele lor sfâșiate și i‐au spus cuvintele lui Rabșache. Și a fost așa: când a auzit împăratul Ezechia, și‐a rupt hainele și s‐a acoperit cu un sac și a intrat în casa Domnului. Și a trimis pe Eliachim, care era peste casă și pe Șebna, cărturarul, și pe bătrânii preoților acoperiți cu saci, la Isaia, prorocul, fiul lui Amoț. Și i‐au zis: Așa zice Ezechia: Ziua aceasta este o zi de strâmtorare și de mustrare și de batjocură: căci pruncii au ajuns până la naștere și nu este putere ca să nască. Poate va auzi Domnul Dumnezeul tău cuvintele lui Rabșache, pe care l‐a trimis împăratul Asiriei, domnul său, să ocărască pe Dumnezeul cel viu și va mustra cuvintele pe care le‐a auzit Domnul Dumnezeul tău. De aceea înalță‐ți rugăciunea pentru rămășița ce a rămas. Și slujitorii împăratului Ezechia au venit la Isaia. Și Isaia le‐a zis: Așa veți zice domnului vostru: Așa zice Domnul: Nu te teme de cuvintele ce le‐ai auzit cu care m‐au hulit slujitorii împăratului Asiriei. Iată, voi pune un duh în el și va auzi o știre și se va întoarce în țara sa și‐l voi face să cadă de sabie în țara sa. Și Rabșache s‐a întors și a aflat pe împăratul Asiriei luptându‐se împotriva Libnei; căci auzise că plecase din Lachis. Și a auzit zicându‐se despre Tirhaca, împăratul Etiopiei: A ieșit să facă război cu tine. Și când a auzit aceasta, a trimis soli la Ezechia, zicând: Așa să vorbiți lui Ezechia, împăratul lui Iuda, zicând: Dumnezeul tău în care te încrezi să nu te înșele zicând: Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei. Iată ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor pe care le‐au stricat cu desăvârșire; și oare tu vei fi izbăvit? Oare dumnezeii neamurilor lor pe care le‐au stricat părinții mei le‐au scăpat ei: Gozanul și Haranul și Rețeful și pe copiii Edenului din Telasar? Unde este împăratul Hamatului și împăratul Arpadului și împăratul cetăților Sefarvaim, Hena și Iva? Și Ezechia a luat epistola din mâna solilor și a citit‐o și Ezechia s‐a suit în casa Domnului și a întins‐o înaintea Domnului. Și Ezechia s‐a rugat Domnului zicând: Doamne al oștirilor, Dumnezeul lui Israel, care șezi între heruvimi, tu singur ești Dumnezeul tuturor împărățiilor pământului: tu ai făcut cerurile și pământul. Doamne, pleacă‐ți urechea și ascultă; deschide‐ți, Doamne, ochii și vezi; și ascultă toate cuvintele lui Sanherib, care a trimis să ocărască pe Dumnezeul cel viu. În adevăr, Doamne, împărații Asiriei au pustiit toate țările și pământurile lor și au aruncat în foc pe dumnezeii lor căci nu erau dumnezei ci lucrul mâinilor oamenilor, lemn și piatră; și le‐au prăpădit. Și acum, Doamne Dumnezeul nostru, mântuiește‐ne din mâna lui ca să cunoască toate împărățiile pământului că tu ește Domnul, tu singur. Atunci Isaia, fiul lui Amoț, a trimis la Ezechia, zicând: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Cu privire la ce te‐ai rugat mie asupra lui Sanherib, împăratul Asiriei, acesta este cuvântul pe care l‐a vorbit Domnul împotriva lui: Fecioara, fiica Sionului, te disprețuiește, râde de tine în batjocură; fiica Ierusalimului clatină din cap la tine. Pe cine ai ocărît și ai hulit tu? Și împotriva cui ai înălțat glasul și ți‐ai ridicat ochii sus? Împotriva Sfântului lui Israel. Ai ocărît pe Domnul prin slujitorii tăi și ai zis: Cu mulțimea carelor mele m‐am suit pe înălțimea munților, pe coastele Libanului; și voi tăia cedrii săi cei înalți, chiparoșii săi cei aleși și voi intra în înălțimile sale cele mai îndepărtate în pădurea câmpiei sale roditoare. Eu am săpat și am băut apă și cu talpa picioarelor mele am secat toate râurile Egiptului. N‐ai auzit că demult am făcut aceasta, că din zile străvechi am întocmit‐o? Acum am împlinit‐o ca tu să prefaci cetățile întărite în grămezi de dărâmături. De aceea au slăbit locuitorii lor, s‐au înspăimântat și s‐au rușinat. Au fost ca iarba câmpului și ca verdeața, ca iarba de pe acoperișuri și ca grâul pârlit înainte de înspicare. Dar cunosc șederea ta și ieșirea ta și intrarea ta și furia ta împotriva mea. Fiindcă furia ta împotriva mea și mândria ta s‐au suit la urechile mele, de aceea voi pune veriga mea în nasul tău și zăbala mea în buzele tale și te voi întoarce pe calea pe care ai venit. Și aceasta îți va fi semnul: anul acesta se va mânca orice crește singur de la sine și în al doilea an orice va răsări din aceasta, dar în al treilea an, semănați și secerați și sădiți vii și mâncați rodul lor. Și rămășița care a scăpat din casa lui Iuda, iarăși va prinde rădăcină dedesubt și va da rod deasupra. Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță și din muntele Sion cei ce vor scăpa: râvna Domnului oștirilor va face aceasta. Pentru aceasta așa zice Domnul despre împăratul Asiriei: Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va săgeta acolo o săgeată, nici nu va veni înaintea ei cu scutul, nici nu va ridica șanț împotriva ei. Pe calea pe care a venit pe aceea se va întoarce și nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul. Căci voi apăra cetatea aceasta ca s‐o mântuiesc, pentru mine și pentru robul meu David. Și îngerul Domnului a ieșit și a lovit o sută optzeci și cinci de mii în tabăra asirienilor. Și când s‐au sculat dis de dimineață, iată toți erau trupuri moarte. Și Sanherib, împăratul Asiriei, a plecat și s‐a dus și s‐a întors; și a locuit în Ninive. Și a fost așa: pe când se închina în casa lui Nisroc, dumnezeul său, Adramelec și Șarețer, fiii săi, l‐au lovit cu sabia și au scăpat în țara Ararat. Și în locul său a domnit Esar Hadon, fiul său. În zilele acelea Ezechia s‐a îmbolnăvit de moarte. Și Isaia, prorocul, fiul lui Amoț, a venit la el și i‐a zis: Așa zice Domnul: Pune‐ți casa în rânduială căci vei muri și nu vei trăi. Și Ezechia și‐a întors fața la perete și s‐a rugat Domnului și a zis: O, Doamne, te rog, adu‐ți aminte cum am umblat înaintea ta în adevăr și cu inima desăvârșită și am făcut ce este bine în ochii tăi. Și Ezechia a plâns cu plângere mare. Atunci cuvântul Domnului a fost către Isaia, zicând: Mergi și zi lui Ezechia: Așa zice Domnul Dumnezeul lui David, tatăl tău: ți‐am auzit rugăciunea, ți‐am văzut lacrimile; iată voi adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Și te voi scăpa pe tine și cetatea aceasta din mâna împăratului Asiriei și voi apăra cetatea aceasta. Și acesta îți va fi semnul de la Domnul că Domnul va face lucrul acesta pe care l‐a vorbit. Iată, voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor care s‐a coborât cu soarele pe cadranul lui Ahaz. Și soarele s‐a întors zece trepte pe cadranul pe care se coborîse. Scrierea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, când s‐a îmbolnăvit și s‐a vindecat de boala sa: Am zis: La amiaza zilelor mele mă voi duce la porțile Șeolului: sunt lipsit de rămășița anilor mei. Am zis: Nu voi vedea pe Domnul, pe Domnul în pământul celor vii. Nu voi mai vedea pe om cu locuitorii lumii. Locuința mea s‐a mutat și este luată de la mine ca un cort de păstor: Mi‐am făcut viața sul ca un țesător; el mă va tăia din ițe; din zi până în noapte îmi poți pune capăt. Mi‐am stăpânit sufletul până dimineață; ca un leu așa îmi sfărâmă toate oasele. Din zi până în noapte îmi poți pune capăt. Ca rândunica sau cocorul, așa ciripiam; mă văitam ca turturica. Ochii mei lâncezeau privind în sus: Doamne, sunt în strâmtorare, fii tu chezășie pentru mine. Ce să zic? El mi‐a vorbit și a făcut; voi merge încet toți anii mei în amărăciunea sufletului meu. Doamne, prin aceste lucruri trăiesc oamenii și în toate acestea este viața duhului meu; și tu m‐ai întremat și m‐ai făcut să trăiesc. Iată, în loc de pace am avut amărăciune peste amărăciune; dar mi‐ai iubit sufletul și l‐ai scos din groapa pieirii; căci ai aruncat înapoia spatelui tău toate păcatele mele. Căci nu Șeolul te va lăuda, nici moartea nu te va mări; cei ce se coboară în groapă nu nădăjduiesc în adevărul tău. Cel ce trăiește, cel ce trăiește, te va lăuda, ca mine în ziua aceasta; tatăl va face cunoscut copiilor adevărul tău. Domnul este gata să mă mântuiască. De aceea vom cânta din instrumente cu coarde în toate zilele vieții noastre, în casa Domnului. Și Isaia zisese: Să ia ei o turtă de smochine și s‐o pună drept oblojeală pe umflătură și se va vindeca. Și Ezechia zisese: Care este semnul că mă voi sui în casa Domnului? În vremea aceea Merodac‐Baladan, împăratul Babilonului, a trimis epistole și un dar lui Ezechia, căci auzise că fusese bolnav și se vindecase. Și Ezechia s‐a bucurat de ei și le‐a arătat casa lucrurilor sale de preț: argintul și aurul și mirodeniile și untdelemnul de preț și toată casa lui de arme și tot ce se afla în visteriile sale; n‐a fost nimic în casa lui nici în împărăția sa pe care să nu li‐l fi arătat Ezechia. Atunci Isaia, prorocul, a venit la împăratul Ezechia și i‐a zis: Ce au spus oamenii aceștia? Și de unde au venit la tine? Și Ezechia a zis: Au venit la mine dintr‐o țară depărtată, de la Babilon. Și el a zis: Ce au văzut în casa ta? Și Ezechia a răspuns: Au văzut tot ce este în casa mea; nimic nu este în visteriile mele pe care să nu li‐l fi arătat eu. Atunci Isaia a zis lui Ezechia: Ascultă cuvântul Domnului oștirilor: Iată vin zile când tot ce este în casa ta și ce au adunat părinții tăi până în ziua de astăzi va fi dus la Babilon: nu va rămâne nimic, zice Domnul. Și vor lua din fiii tăi, care vor ieși din tine, pe care‐i vei naște și vor fi fameni în palatul împăratului Babilonului. Și Ezechia a zis lui Isaia: Cuvântul Domnului pe care l‐ai vorbit este bun. Și a zis: Căci va fi pace și adevăr în zilele mele. Mângâiați, mângâiați pe poporul meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiți la inima Ierusalimului, și strigați către el, că suferința lui s‐a împlinit, că nelegiuirea lui a fost iertată, că a căpătat din mâna Domnului îndoit pentru toate păcatele lui. Glasul unuia care strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, faceți drept un drum mare în pustie pentru Dumnezeul nostru. Orice vale va fi înălțată și orice munte și deal va fi coborât; și ce este strâmb se va face drept și locurile gronțuroase se vor netezi. Și slava Domnului se va descoperi și orice carne o va vedea împreună. Căci gura Domnului a vorbit. Glasul unuia zice: Strigă. Și unul zice: Ce să strig? Toată carnea este iarbă și toată frumusețea ei este ca floarea câmpului. Iarba se usucă, floarea se veștejește, pentru că suflarea Domnului suflă peste ea. Cu adevărat poporul este iarbă. Iarba se usucă, floarea se veștejește, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac. Tu cel ce aduci știri bune Sionului, suie‐te pe un munte înalt; tu cel ce aduci știri bune Ierusalimului, înalță glasul tău cu putere; înalță‐l, nu te teme; spune cetăților lui Iuda: Iată Dumnezeul vostru! Iată Domnul Dumnezeu va veni ca un puternic și brațul său va stăpâni pentru el. Iată, plata lui este cu el și răsplătirea lui înaintea lui. El își va paște turma ca un păstor, va strânge mieii în brațul său și‐i va purta în sânul său; el va mâna blând pe cele ce dau să sugă. Cine a măsurat apele în golul mâinii sale și a măsurat cerurile cu palma și a cuprins într‐o măsură țărâna pământului și a cântărit munții cu cântarul și dealurile cu cumpăna? Cine a îndreptat Duhul Domnului și l‐a învățat ca sfetnic al său? Cu cine s‐a sfătuit și i‐a dat pricepere și l‐a învățat cărarea judecății și l‐a învățat cunoștința și i‐a arătat calea priceperii? Iată, neamurile sunt socotite ca o picătură din vadră și ca praful din cumpănă; iată el ridică ostroavele ca un bob de praf. Și Libanul nu este îndeajuns pentru ars, nici dobitoacele lui nu sunt destule pentru o ardere de tot. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea sa; sunt socotite de el mai puțin decât nimicul și decât deșertăciunea. Cu cine dar veți asemăna pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare îl veți asemăna? Meșterul toarnă un chip cioplit și aurarul îl îmbracă cu aur și‐ i toarnă lanțuri de argint. Cel prea sărac pentru darul acesta, alege un lemn care nu putrezește; își caută un meșter iscusit ca să facă un chip cioplit, care să nu se clatine. Nu cunoașteți? N‐ați auzit? Nu vi s‐a spus de la început? N‐ați înțeles de când cu temeliile pământului? El este cel ce șade deasupra cercului pământului și locuitorii lui sunt ca lăcustele; cel ce întinde cerurile ca o pânză ușoară și le lățește ca un cort pentru locuință; cel ce preface în nimic pe domni, care face o deșertăciune pe judecătorii pământului. De abia s‐au sădit, de abia s‐au semănat, de abia li s‐a înrădăcinat tulpina în pământ și el suflă peste ei și se usucă și îi smulge vârtejul ca pe o miriște. Cu cine dar mă veți asemăna, sau voi fi deopotrivă, zice Cel Sfânt. Ridicați‐vă ochii în sus și vedeți! Cine a făcut acestea, scoțând oștirea lor după număr? El cheamă toate pe nume; înaintea mărimii puterii lui și a tăriei puterii lui nimic nu lipsește. De ce zici, Iacove, și vorbești, Israele: Calea mea este ascunsă de Domnul și judecata mea este nesocotită de Dumnezeul meu? Nu cunoști? N‐ai auzit că Dumnezeul cel veșnic, Domnul, Făcătorul marginilor pământului, nu ostenește, nici nu obosește? Priceperea lui nu se poate cuprinde. El dă tărie celui ostenit și crește puterea celui neputincios. Chiar copiii se vor osteni și vor obosi și chiar tinerii se vor poticni; dar cei ce așteaptă pe Domnul își înoiesc puterea; se vor înălța cu aripi ca vulturii; vor alerga și nu vor obosi; vor umbla și nu vor osteni. Tăceți înaintea mea, ostroave, și popoarele să‐și înoiască puterea. Să se apropie și să vorbească. Să ne apropiem împreună la judecată! Cine a sculat de la răsărit pe cel pe care‐l însoțește dreptatea pas cu pas? El dă neamurile înaintea lui și‐l face să domnească peste împărați. El le dă ca praful sabiei sale, ca miriștea mânată de vânt arcului său. El îi urmărește și trece înainte la adăpost pe o cale pe care nu mersese cu picioarele. Cine a lucrat și a făcut‐o, chemând neamurile de la început? Eu, Domnul, cel dintâi și eu sunt Același cu cei din urmă. Ostroavele au văzut și se tem. Marginile pământului se cutremură: se apropie și vin. Ei ajută fiecare pe aproapele său și fiecare zice fratelui său: Fii cu inimă! Și lemnarul îmbărbătează pe argintar și cel ce bate cu ciocanul pe cel ce bate pe nicovală, zicând de îmbinare: Este bun… Și‐l întărește cu cuie ca să nu se clatine. Dar tu, Israele, robul meu, Iacove, pe care te‐am ales, sămânța lui Avraam, prietenul meu; tu, pe care te‐am luat de la marginile pământului și te‐am chemat de la capetele lui și ți‐am zis: Tu ești robul meu; te‐am ales și nu te‐am lepădat. Nu te teme căci eu sunt cu tine. Nu te înspăimânta căci eu sunt Dumnezeul tău. Eu te voi întări și te voi ajuta și te voi sprijini cu dreapta dreptății mele. Iată, toți cei ce s‐au aprins împotriva ta se vor rușina și vor roși; cei ce se luptă cu tine vor fi ca o nimica și vor fi pierduți. Îi vei căuta și nu‐i vei găsi pe cei ce se ceartă cu tine. Cei ce se războiesc împotriva ta vor fi ca o nimica și ca un lucru de nimic. Căci eu, Domnul Dumnezeul tău, îți voi ținea dreapta, zicându‐ți: Nu te teme, eu te voi ajuta. Nu te teme, vierme Iacov, și voi bărbați ai lui Israel! Eu te voi ajuta, zice Domnul și Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel. Iată, te‐am făcut o treierătoare ascuțită, nouă cu dinți: tu vei treiera munții și‐i vei mărunți și vei face dealurile ca pleava. Ii vei vântura și‐i va lua vântul și‐i va risipi vârtejul, iar tu te vei bucura în Domnul, te vei slăvi în Sfântul lui Israel. Săracii și nevoiașii caută apă și nu este și li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, le voi răspunde. Eu, Dumnezeul lui Israel, nu‐i voi părăsi. Voi deschide râuri pe înălțimi goale și fântâni în mijlocul văilor. Voi face pustia o baltă de apă și pământul uscat izvoare de apă. Voi sădi în pustie cedrul, salcâmul, mirul și măslinul. Voi pune în pustie chiparosul, pinul și bradul împreună. Ca să vadă și să cunoască și să priceapă și să înțeleagă împreună, că mâna Domnului a întocmit aceasta și Sfântul lui Israel a făcut‐o. Aduceți pricina voastră, zice Domnul; apropiați‐vă cu dovezile voastre, zice Împăratul lui Iacov. Să le scoată și să ne spună ce se va întâmpla. Spuneți cele ce au fost mai înainte ca să le punem la inimă și să le cunoaștem sfârșitul; sau să auzim cele viitoare. Spuneți cele ce se vor întâmpla pe urmă, ca să cunoaștem că sunteți dumnezei. Da, faceți bine sau faceți rău, ca să ne mirăm și să vedem împreună. Iată, sunteți nimic și lucrul vostru este de nimic; cel ce vă alege este urâciune. Am sculat pe unul de la miazănoapte și a venit de la soare răsare, pe unul care cheamă numele meu și pășește peste domni ca peste lut și cum calcă olarul lutul. Cine a spus‐o de la început ca să cunoaștem? Și mai înainte de vreme ca să zicem: El este drept! Da, nu este nimeni care să spună; da, nu este nimeni care să vestească; da, nu este nimeni care să audă cuvintele voastre. Eu, cel dintâi, zic Sionului: Iată, iată‐le! Și voi da Ierusalimului pe unul care aduce veste bună. Și mă uit și nu este nimeni; — da, între ei, — și nu este niciun sfetnic care să răspundă un cuvânt când îi întreb. Iată, toți sunt deșertăciune, lucrurile lor sunt nimic; chipurile cioplite ale lor sunt vânt și deșertăciune. Iată, robul meu pe care‐l sprijin, alesul meu în care mi se desfată sufletul. Am pus Duhul meu peste el. El va răspândi judecata între neamuri. Nu va striga, nici nu va ridica glasul, nici nu‐l va face să se audă pe uliță. Nu va sfărâma trestia zdrobită și nu va stinge mucul care fumegă. Va răspândi judecata după adevăr. Nu va obosi, nici nu va deznădăjdui până va pune judecata pe pământ; și ostroavele vor aștepta legea lui. Așa zice Dumnezeu Domnul, cel ce a făcut cerurile și le‐a întins, cel ce a lățit pământul și ce iese din el, cel ce dă suflare poporului de pe el și duh celor ce umblă pe el: Eu, Domnul, te‐am chemat în dreptate și‐ți voi sprijini mâna și te voi păstra și te voi face legământ al poporului, lumina neamurilor, ca să deschizi ochii celor orbi, ca să scoți din închisoare pe cei legați și pe cei ce șed în întuneric în închisoare. Eu sunt Domnul; acesta este numele meu și nu voi da slava mea altuia, nici lauda mea chipurilor cioplite. Iată, cele dintâi s‐au împlinit și vă spun lucruri noi. Înainte ca să se arate, vă voi spune despre ele. Cântați Domnului o cântare nouă, lauda lui de la marginea pământului, cei ce vă coborâți pe mare și tot ce este în ea, ostroavele și locuitorii lor. Pustia și cetățile ei să‐și ridice glasul, satele în care locuiește Chedarul. Să cânte locuitorii stâncii, să chiuiască din vârful munților. Să dea slavă Domnului și să spună lauda lui în ostroave. Domnul va ieși ca un viteaz, va stârni gelozia ca un luptător; va striga, da, va chiui, va lucra cu putere împotriva vrăjmașilor săi. Multă vreme am tăcut; am stat în tăcere, m‐am stăpânit! Acuma voi striga, ca femeia în facere; voi sfărâma și voi înghiți deodată. Voi pustii munți și dealuri și voi usca toate ierburile lor și voi preface râurile în ostroave și voi usca bălțile. Și voi duce pe orbi pe o cale pe care n‐o cunosc; îi voi îndrepta pe cărări pe care nu le cunosc, voi face întunericul lumină înaintea lor și cele strâmbe drepte. Acestea le voi face și nu voi părăsi. Se vor întoarce înapoi, se vor rușina cei ce se încred în chipuri cioplite, cei ce zic chipurilor turnate: Voi sunteți dumnezeii noștri. Auziți, surzilor! Și priviți orbilor, ca să vedeți. Cine este orb afară de robul meu? Sau surd ca solul meu pe care l‐am trimis? Cine este orb ca cel în care m‐am încrezut? Și orb ca robul Domnului? Vezi multe dar nu iei seama. Urechile lui sunt deschise dar n‐aude. Domnul s‐a desfătat în el, pentru dreptatea sa; a mărit legea și a făcut‐o vrednică de cinste. Dar acesta este un popor jefuit și prădat. Toți sunt prinși în găuri și ascunși în închisori; sunt de pradă și nimeni nu‐i izbăvește, de jaf și nimeni nu zice: Dă înapoi. Care din voi va pleca urechea la aceasta, va asculta și va auzi pentru viitor? Cine a dat pe Iacov jafului și pe Israel prădătorilor? Oare nu Domnul împotriva căruia noi am păcătuit? Și n‐au voit să umble în căile lui și n‐au ascultat de legea lui. De aceea el a vărsat asupra lui aprinderea mâniei sale și puterea luptei. L‐a aprins de jur împrejur dar el n‐a cunoscut; și l‐a ars dar el n‐a luat la inimă. Și acum, așa zice Domnul, cel ce te‐a făcut, Iacove, și cel ce te‐a întocmit, Israele: Nu te teme: căci eu te‐am răscumpărat, te‐am chemat pe nume; al meu ești. Când vei trece prin ape, voi fi cu tine; și prin râuri, nu te vor acoperi: când vei umbla prin foc, nu vei fi ars; și flacăra nu te va mistui. Căci eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău. Am dat Egiptul ca prețul tău de răscumpărare, Etiopia și Saba în locul tău. Fiindcă ai fost scump în ochii mei, ai fost vrednic de cinste și te‐am iubit, de aceea voi da oameni pentru tine și popoare pentru viața ta. Nu te teme căci eu sunt cu tine. Îți voi aduce sămânța de la răsărit și te voi aduna de la apus. Voi zice miazănoaptei: Dă! Și miazăzilei: Nu opri: adu pe fiii mei de departe și pe fetele mele de la marginea pământului, pe oricine se cheamă cu numele meu, pe cel ce l‐am făcut pentru slava mea, pe care l‐am întocmit și l‐am făcut. Scoate pe poporul cel orb, care are ochi și pe cel surd, care are urechi. Să se adune toate neamurile și să se strângă popoarele! Care dintre ele poate spune aceasta, sau ne face să auzim cele de mai înainte? Să‐și aducă martorii lor, ca să se îndreptățească; sau să audă și să zică: Este adevăr! Voi sunteți martorii mei, zice Domnul, voi și robul meu, pe care l‐am ales: ca să cunoașteți și sa mă credeți și să înțelegeți că eu sunt Același. Înainte de mine n‐a fost întocmit niciun Dumnezeu, nici după mine nu va fi. Eu, eu sunt Domnul și afară de mine nu este mântuitor. Eu am spus și am mântuit și am arătat când niciun dumnezeu străin nu era încă între voi; și voi sunteți martorii mei, zice Domnul, că eu sunt Dumnezeu. Da, de când a fost zi, eu sunt Același, și nu este cine să scape din mâna mea: Voi lucra și cine va împiedeca? Așa zice Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel: Pentru voi am trimis la Babilon și voi coborî pe toți ai lor ca fugari, chiar pe Haldei al căror strigăt se aude în corăbii. Eu sunt Domnul, Sfântul vostru, Ziditorul lui Israel, Împăratul vostru. Așa zice Domnul, care face o cale în mare și o cărare în apele cele puternice, care scoate carul și calul, oștirea și pe cei tari; sunt culcați jos împreună, nu se vor scula; se trec, s‐au stins ca mucul. Nu vă aduceți aminte de cele de mai înainte și nu vă gândiți la cele din vechime. Iată, eu fac un lucru nou: acum se va ivi; nu‐l veți cunoaște? Voi face un drum în pustie și râuri în pustietate. Fiara câmpului mă va slăvi, șacalii și struții, căci voi da ape în pustie și râuri în pustietate: ca să adăp poporul meu, pe alesul meu. Mi‐am întocmit pe poporul acesta; ei vor vesti lauda mea. Dar tu, Iacove, nu m‐ai chemat, căci te‐ai obosit de mine, Israele. Nu mi‐ai adus mieii arderilor de tot ale tale, nici nu m‐ai slăvit cu jertfele tale. Eu nu te‐am îngreuiat cu un dar de mâncare, nici nu te‐am obosit cu tămâie. Tu n‐ai cumpărat pentru mine cu argint trestie mirositoare, nici nu m‐ai îndestulat cu grăsimea jertfelor tale; ci m‐ai îngreuiat cu păcatele tale, m‐ai obosit cu nelegiuirile tale. Eu, eu sunt cel ce‐ți șterge fărădelegile, pentru mine, și nu‐mi voi mai aduce aminte de păcatele tale. Adu‐mi aminte să ne judecăm împreună. Vorbește tu însuți, ca să te îndreptățești. Cel dintâi tată al tău a păcătuit și tâlcuitorii tăi s‐au răzvrătit împotriva mea. De aceea eu am pângărit pe mai marii sfântului locaș și am dat pe Iacov blestemului și pe Israel ocării. Și acum, ascultă, Iacove, robul meu, și tu, Israele, pe care te‐am ales: Așa zice Domnul care te‐a făcut și te‐a întocmit din pântece, cel ce te ajută: Nu te teme, robul meu, Iacov, și tu, Ieșurun, pe care te‐am ales. Căci voi turna apă pe cel ce este însetat și râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul meu peste sămânța ta și binecuvântarea mea peste urmașii tăi: Și vor răsări printre iarbă ca sălciile lângă pâraiele de apă. Unul va zice: Eu sunt al Domnului. Și altul se va numi cu numele lui Iacov. Și un altul va scrie cu mâna sa: Al Domnului! Și se va numi cu numele lui Israel. Așa zice Domnul, Împăratul lui Israel, și Răscumpărătorul lui, Domnul oștirilor: Eu sunt cel dintâi și eu sunt cel din urmă și afară de mine nu este Dumnezeu. Și cine ca mine va chema și va spune, și o va înșira pentru mine, de când am rânduit pe poporul cel vechi? Să spună ei lucrurile viitoare și cele ce se vor întâmpla. Nu te teme nici nu te înspăimânta! Oare nu te‐am înștiințat eu de atunci și n‐am spus? Și voi sunteți martorii mei. Este oare alt Dumnezeu afară de mine? Da, nu este nicio Stâncă: eu nu cunosc niciuna. Ceice întocmesc un chip cioplit, toți sunt deșertăciune și lucrurile în care se desfată nu folosesc; ei înșiși sunt martorii lor, că nu văd, nici nu cunosc, ca să se rușineze. Cine a întocmit un dumnezeu sau un chip cioplit turnat, care nu este de niciun folos? Iată, toți tovarășii lui vor fi rușinați și meșterii lui sunt doar oameni. Să se adune toți împreună, să se scoale: se vor teme, se vor rușina împreună. Fierarul are un foarfece și lucrează cu cărbuni și‐l fățuiește cu ciocanele și‐l lucrează cu brațul său cel tare; dar e flămând și tăria lui slăbește; nu bea apă și obosește. Lemnarul întinde dreptarul, îl înseamnă cu condeiul, îl netezește cu linia, îl înseamnă cu compasul și‐l face după chipul unui om, după frumusețea de om ca să locuiască într‐o casă. Iși taie cedrii, își ia un gorun și un stejar, și‐l întărește pentru sine din copacii pădurii: sădește un brad și ploaia îl face să crească. Și va sluji omului la ars și ia din el și se încălzește; da, îl aprinde și coace pâine: și face și un dumnezeu și i se închină. Îl face chip cioplit și cade jos înaintea lui! O parte din el o arde în foc; cu o parte din el mănâncă apoi carne; frige friptură și se satură și se încălzește și zice: Aha, m‐am încălzit, am văzut focul. Și cu rămășița din el face un dumnezeu, chiar chipul său cioplit; cade jos înaintea lui, și i se închină, și i se roagă și zice: Scapă‐mă, căci tu ești dumnezeul meu! Ei nu cunosc și nu înțeleg: căci El le‐a tencuit ochii ca să nu vadă și inimile ca să nu înțeleagă. Și niciunul n‐o ia la inimă, nici nu este cunoștință și înțelegere ca să zică: Am ars o parte din el în foc, și am și copt pâine pe cărbunii lui; am fript carne și am mâncat‐o: și cu rămășița din el să fac o urâciune? Să cad jos la un butuc de lemn? Paște cenușă: o inimă amăgită l‐a rătăcit ca să nu‐și poată scăpa sufletul, nici să zică: Oare nu este o minciună în dreapta mea? Ține minte acestea, Iacove și Israele, căci tu ești robul meu. Eu te‐am întocmit; tu ești robul meu Israele; nu vei fi uitat de mine. Eu am șters fărădelegile tale, ca un nor gros și ca pe un nor, păcatele tale. Întoarce‐te la mine, căci eu te‐am răscumpărat. Cântați, ceruri, căci Domnul a făcut aceasta. Strigați, locurile de jos ale pământului! Izbucniți în cântare de bucurie, voi munților, pădurilor și orice copac din ele! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov și se va slăvi în Israel. Așa zice Domnul, Răscumpărătorul tău, și cel ce te‐a întocmit din pântece: Eu sunt Domnul, care a făcut toate; care singur a întins cerurile, care prin mine însumi am lățit pământul; care zădărnicește semnele mincinoșilor și face pe ghicitori nebuni, care întoarce înapoi pe cei înțelepți și le prostește cunoștința; care întărește cuvântul robului său și împlinește sfatul solilor săi; care zice Ierusalimului: Vei fi locuit! Și cetăților lui Iuda: Veți fi zidite și le voi ridica dărâmăturile; care zice adâncului: Usucă‐te și‐ți voi seca râurile; care zice despre Cir: El este păstorul meu și el va îndeplini toată plăcerea mea. Și care zice Ierusalimului: Vei fi zidit. Și templului: Ți se vor pune temeliile. Așa zice Domnul către unsul său, către Cir, a cărui dreaptă am ținut‐o ca să supun popoarele înaintea lui și voi dezlega coapsele împăraților ca să deschid ușile înaintea lui și porțile nu se vor închide: Voi merge înaintea ta și voi netezi locurile ridicate: voi sfărâma ușile de aramă, și voi tăia în două zăvoarele de fier; și‐ți voi da visteriile întunericului și avuțiile ascunse ale locurilor tainice ca să cunoști că eu, Domnul, care te chem pe nume, sunt Dumnezeul lui Israel. Pentru Iacov, robul meu, și Israel, alesul meu, te‐am chemat pe numele tău, te‐am numit cu drag, deși nu m‐ai cunoscut. Eu sunt Domnul și nu este altul. Afară de mine nu este Dumnezeu. Eu te‐am încins deși nu m‐ai cunoscut; ca să cunoască cei de la răsăritul soarelui și de la apus că nu este altul afară de mine. Eu sunt Domnul și nu este altul. Eu întocmesc lumina și fac întunericul, eu fac pacea și fac răul: eu Domnul fac toate acestea. Picurați de sus, ceruri! Și norii să verse dreptatea! Să se deschidă pământul și să nască mântuirea și cu ea să răsară dreptatea împreună! Eu, Domnul, am făcut. Vai de cel ce se ceartă cu Făcătorul său! Un hârb între hârburile țărânii! Va zice lutul oare către cel ce‐l întocmește: Ce faci? Sau făptura ta: El n‐are mâini? Vai de cel ce zice tatălui său: Ce naști? Sau către femeie: Cu ce ești în dureri? Așa zice Domnul, Sfântul lui Israel și Făcătorul său: Întrebați‐mă de cele viitoare: de fiii mei și porunciți‐mi despre lucrul mâinilor mele. Eu am întocmit pământul și am făcut pe om pe el. Eu, chiar mâinile mele au întins cerurile și am poruncit să fie toată oștirea lor. Eu l‐am sculat în dreptate și voi face toate căile lui drepte. El va zidi cetatea mea și va da drumul prinșilor mei, nu pentru preț nici pentru plată, zice Domnul oștirilor. Așa zice Domnul: Bogăția Egiptului și marfa Etiopiei și a Sabeenilor, bărbați de statură, vor trece la tine și vor fi ale tale; vor merge după tine; vor trece în lanțuri și ți se vor pleca, și îți vor face cerere, zicând: Cu adevărat în tine este Dumnezeu și nu este altul, nu este alt Dumnezeu! Cu adevărat tu ești un Dumnezeu care te ascunzi, o Dumnezeul lui Israel, Mântuitorul!… Se vor rușina și vor roși cu toții, vor ajunge de rușine împreună, făcătorii de idoli. Dar Israel va fi mântuit de Domnul cu o mântuire veșnică. Nu vă veți rușina nici nu veți roși în veci de veci. Căci așa zice Domnul care a făcut cerurile, Dumnezeu însuși care a întocmit pământul și l‐a făcut și l‐a întemeiat. Nu l‐a făcut pustiu, ci l‐a întocmit ca să fie locuit: eu sunt Domnul și nu este altul. N‐am vorbit în ascuns, în vreun loc întunecos al pământului. N‐am zis seminței lui Iacov: Căutați‐mă în zadar. Eu, Domnul, vorbesc dreptate, spun lucruri care sunt drepte. Adunați‐vă și veniți! Apropiați‐vă împreună, voi cei scăpați ai neamurilor! Sunt fără pricepere cei ce poartă lemnul chipului lor cioplit și se roagă la un dumnezeu care nu‐i poate mântui. Spuneți și aduceți‐i încoace; da, să se sfătuiască împreună. Cine a arătat aceasta din vechime? Cine a spus‐o de mult? Oare nu eu, Domnul? Și nu este alt Dumnezeu afară de mine: un Dumnezeu drept și un mântuitor; nu este altul afară de mine. Priviți la mine și fiți mântuiți toate marginile pământului! Căci eu sunt Dumnezeu și nu este altul. Pe mine însumi m‐am jurat, cuvântul a ieșit din gura mea în dreptate și nu se va întoarce: că orice genunchi se va pleca înaintea mea și orice limbă va jura și se va zice de mine: Numai în Domnul este dreptate și putere. La el vor veni și toți cei ce se aprind împotriva lui se vor rușina. În Domnul va fi îndreptățită și se va slăvi toată sămânța lui Israel. Bel s‐a plecat, Nebo s‐a încovoiat. Idolii lor sunt pe dobitoace și pe vite. Lucrurile pe care le purtați sunt încărcate, sunt o sarcină pentru dobitocul ostenit. Ele se încovoaie, se pleacă jos împreună: n‐au putut scăpa sarcina și ele înșile sunt duse în prinsoare. Ascultați‐mă, casă a lui Iacov, și toată rămășița casei lui Israel, care ați fost purtați de mine din pântece și care ați fost purtați din sân: Până la bătrânețe eu sunt Același și până la peri cărunți eu vă voi purta. Eu v‐am făcut și eu vă voi duce; da, vă voi purta și vă voi scăpa. Cu cine mă veți asemăna și mă veți face deopotrivă, sau mă veți pune alături ca să fim deopotrivă? — Ei varsă aur din sac și cântăresc argint în cumpănă; tocmesc un argintar și el îi face un dumnezeu: ei cad jos și se închină. Îl ridică pe umeri, îl poartă și‐l așază la locul său și el stă acolo. Nu se mișcă din locul său și dacă strigă cineva către el, nu răspunde, nu‐l mântuiește din strâmtorare. Aduceți‐vă aminte de aceasta și arătați‐vă bărbați. Luați la inimă, voi cei fărădelege. Aduceți‐vă aminte de cele de mai înainte, din vechime, căci eu sunt Dumnezeu și nu este altul; Eu sunt Dumnezeu și nu este nimeni asemenea mie! Care din început spun sfârșitul și din vremuri străvechi cele nefăcute încă, zicând: Sfatul meu va sta și voi face toată plăcerea mea, chemând pasărea răpitoare de la răsărit, pe bărbatul sfatului meu dintr‐o țară depărtată. Da, am vorbit și o voi împlini, am cugetat‐o și o voi și face. Ascultați‐mă, voi cei tari la inimă, cei depărtați de dreptate! Eu apropii dreptatea mea; nu va fi departe și mântuirea mea nu va întârzia. Și voi da mântuire în Sion și lui Israel slava mea. Coboară‐te și șezi în țărână, fecioară, fată a Babilonului! Șezi pe pământ, fără scaun de domnie, fată a Haldeilor! Căci nu te vei mai numi plăpândă și gingașă. Ia râșnița și râșnește făină! Ridică‐ți mahrama, suflecă‐ți poalele! Dezgolește‐ți șoldul, treci râurile! Goliciunea ta se va dezgoli, da, rușinea ta se va vedea. Voi face răzbunare și nu voi cruța pe nimeni. Răscumpărătorul nostru, Domnul oștirilor este numele lui, Sfântul lui Israel. Șezi tăcând și intră în întuneric, fată a Haldeilor! Căci nu te vei mai numi Doamna împărățiilor. M‐am mâniat pe poporul meu, am pângărit moștenirea mea și i‐am dat în mâna ta; tu nu le‐ai arătat îndurare. Ai îngreuiat foarte mult jugul tău asupra bătrânului și ai zis: Voi fi doamnă în veac. N‐ai luat aceste lucruri în inima ta, nici nu ți‐ai adus aminte de sfârșitul lor. Acum dar ascultă aceasta, tu cea dedată plăcerilor, care locuiești fără grijă, care zici în inima ta: Eu sunt și nu este alta afară de mine. Nu voi ședea văduvă și nu voi cunoaște pierderea de copii. Dar amândouă acestea vor veni asupra ta într‐o clipă, într‐o singură zi: pierderea de copii și văduvia. Vor veni peste tine în plinătatea lor cu toată mulțimea farmecelor tale cu tot marele număr al descântecelor tale. Căci te‐ai încrezut în răutatea ta. Ai zis: Nu mă vede nimeni. Înțelepciunea ta și cunoștința ta te‐au amăgit și ai zis în inima ta: Eu sunt și nu este alta afară de mine! De aceea va veni răul peste tine, nu vei ști de unde se ridică; și va cădea peste tine nevoia pe care n‐o vei îndepărta și pustiirea pe care n‐ai bănuit‐o va veni peste tine deodată. Stai acum cu descântecele tale și cu mulțimea farmecelor tale, cu care te‐ai muncit din tinerețea ta. Poate vei trage vreun folos din ele, poate vei băga groază. Ești obosită de mulțimea sfaturilor tale. Să se scoale acum și să te mântuiască cei ce împart cerurile, privitorii stelelor, care prezic după lunile noi cele ce vor veni peste tine! Iată, vor fi ca miriștea: focul îi va arde. Nu vor putea să se izbăvească de sub puterea flăcării: nu va fi cărbune la care să se încălzească, nici foc ca să stea înaintea lui. Așa îți vor fi aceia cu care te‐ai ostenit, cu care ai negustorit din tinerețea ta. Fiecare se va trage la o parte, nu este nimeni să te mântuiască. Ascultați aceasta, casă a lui Iacov, care sunteți chemați cu numele lui Israel și ieșiți din apele lui Iuda, care jurați pe numele Domnului și mărturisiți pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici în dreptate. Căci ei sunt numiți după cetatea sfântă și se reazemă pe Dumnezeul lui Israel: Domnul oștirilor este numele lui. Am spus de atunci cele dinainte și au ieșit din gura mea și le‐am făcut să fie auzite. Le‐am făcut pe neașteptate și s‐au întâmplat. Pentru că știam că ești îndărătnic și grumazul tău este vână de fier și fruntea ta de aramă. De aceea ți le‐am spus de atunci, înainte ca să se întâmple, te‐am făcut să le auzi, ca să nu zici: Idolul meu le‐a făcut și chipul meu cioplit și chipul meu turnat le‐au poruncit. Tu ai auzit, vezi toate acestea și nu le veți mărturisi voi oare? Te‐am făcut să auzi lucruri noi din vremea aceasta și lucruri ascunse pe care nu le știai. Acum sunt făcute și nu de demult și înaintea zilei acesteia nu le‐ai auzit ca să nu zici: Iată le știam! Da, n‐ai auzit, nici n‐ai știut, nici nu ți s‐a deschis urechea de demult; căci știam că totdeauna te vei purta cu necredincioșie și din pântece te‐ai numit neascultător. Pentru numele meu îmi voi amâna mânia și pentru lauda mea mă stăpânesc cu privire la tine, ca să nu te stârpesc. Iată, te‐am topit dar nu ca argintul; te‐am ales în cuptorul strâmtorării. Pentru mine, pentru mine o voi face; căci cum să fie pângărit numele meu? Și nu voi da altuia slava mea. Ascultă‐mă, Iacove, și tu, Israele, cel chemat al meu. Eu sunt Același: eu sunt cel dintâi și eu sunt cel din urmă. Da, mâna mea a întemeiat pământul și dreapta mea a întins cerurile: când le chem, se scoală împreună. Adunați‐vă toți și ascultați: care din ei a spus acestea? Acela pe care l‐a iubit Domnul va împlini plăcerea lui asupra Babilonului și brațul său va fi peste Haldei. Eu, eu am vorbit; da, eu l‐am chemat; eu l‐am adus și calea sa va propăși. Apropiați‐vă de mine, ascultați aceasta: n‐am vorbit în ascuns de la început; din vremea când a fost, acolo sunt eu; și acum m‐a trimis Domnul și Duhul său. Așa zice Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, cel ce te învață spre folos, cel ce te călăuzește pe calea pe care să mergi. O! dacă ai fi ascultat de poruncile mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și dreptatea ta ca valurile mării. Și sămânța ta ar fi fost ca nisipul și urmașii măruntaielor tale ca prundișul ei. Nu li s‐ar fi stârpit numele, nici nu s‐ar fi șters dinaintea mea! Ieșiți din Babilon, fugiți de la Haldei! Cu glas de cântare, spuneți, faceți să se audă aceasta, răspândiți‐o până la marginea pământului. Spuneți: Domnul a răscumpărat pe robul său Iacov! Și ei n‐au însetat când îi povățuia prin pustiuri; a făcut să le curgă ape din stâncă; da, a despicat stânca și apele au țâșnit. Nu este pace pentru cei răi, zice Domnul. Ascultați‐mă, ostroave! Și auziți popoare îndepărtate! Domnul m‐a chemat din pântece; din măruntaiele mamei mele a pomenit de numele meu și mi‐a făcut gura ca o sabie ascuțită. M‐a ascuns sub umbra mâinii sale și m‐a făcut o săgeată poleită; m‐a ascuns în tolba sa. Și mi‐a zis: Tu ești robul meu, Israele, în care mă voi slăvi. Și eu am zis: În zadar m‐am ostenit, mi‐am cheltuit puterea pentru nimic și fără folos; totuși judecata mea este la Domnul și răsplătirea mea la Dumnezeul meu. Și acum, zice Domnul, care m‐a întocmit din pântece ca să fiu robul lui, ca să întorc la el pe Iacov: deși Israel nu este strâns, voi fi slăvit în ochii Domnului și Dumnezeul meu va fi puterea mea. Da, el zice: Este puțin să fii robul meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să întorci pe cei păstrați ai lui Israel; te voi da și ca lumină neamurilor ca să fii mântuirea mea, până la marginea pământului. Așa zice Domnul, Răscumpărătorul lui Israel, Sfântul său, celui pe care omul îl disprețuiește, celui pe care‐l urăște neamul slujitorului domnilor: Impărații vor vedea și se vor scula; mai marii, și ți se vor închina; pentru Domnul, care este credincios, Sfântul lui Israel, care te‐a ales. Așa zice Domnul: În vremea primirii ți‐am răspuns și în ziua mântuirii te‐am ajutat. Și te voi păzi și te voi da ca legământ poporului ca să întocmești țara, ca să‐i faci să moștenească moștenirile pustiite, zicând celor închiși: Ieșiți! Celor ce sunt în întuneric: Arătați‐vă! Vor paște pe căi și pășunea lor va fi pe toate înălțimile goale. Nu vor flămânzi nici nu vor înseta, nici nu‐i va lovi arșița nici soarele: căci cel ce are milă de ei îi va povățui și călăuzi pe lângă izvoarele de apă. Și voi face toți munții mei o cale și drumurile mele se vor înălța. Iată, aceștia vor veni de departe: și iată aceștia de la miazănoapte și de la apus și aceștia din țara Sinim! Chiuiți ceruri și bucură‐te, pământule și izbucniți în cântări, munților. Căci Domnul a mângăiat pe poporul său și va avea milă de cei strâmtorați ai săi. Și Sionul a zis: Domnul m‐a părăsit și Domnul m‐a uitat. Poate o femeie să uite pe sugătorul ei ca să n‐aibă milă de fiul pântecelui ei? Chiar de vor uita acestea, eu nu te voi uita. Iată, te‐am săpat pe palmele mâinilor mele. Zidurile tale sunt necurmat înaintea mea! Fiii tăi se grăbesc și cei ce te‐au surpat și te‐au pustiit vor ieși de la tine. Ridică‐ți în jur ochii tăi și vezi! Toți aceștia se adună împreună și vin către tine! Viu sunt eu, zice Domnul, te vei îmbrăca cu toți ca și cu o podoabă și te vei încinge cu ei ca o mireasă. Căci cât despre locurile tale pustii și ținuturile pustiite ale tale și țara ta care a fost stricată, vei fi acum prea strâmt pentru locuitori și cei ce te înghițeau vor fi departe. Copiii lipsei tale de copii vor zice la urechile tale: Locul este prea strâmt pentru mine; dă‐mi loc să locuiesc. Atunci vei zice în inima ta: Cine mi‐a născut pe aceștia, căci eram lipsită de copii și pustiită și surghiunită și izgonită? Și cine a crescut pe aceștia? Iată rămăsesem singură; aceștia unde erau? Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, îmi voi înălța mâna către neamuri și voi ridica steagul meu către popoare și vor aduce pe fiii tăi în sân și vor aduce pe fetele tale pe umăr. Și împărații vor fi crescătorii tăi și împărătesele lor doicele tale: se vor pleca cu fețele la pământ înaintea ta și vor linge țărâna picioarelor tale! Și vei cunoaște că eu sunt Domnul; și cei ce mă așteaptă nu se vor rușina. Se va lua oare prada de la cel tare? Și vor scăpa oare cei prinși pe drept? Căci așa zice Domnul: Chiar și cei prinși ai celui tare vor fi luați și prada celui groaznic va fi izbăvită: și mă voi certa cu cei ce se ceartă cu tine și voi mântui pe copiii tăi. Și pe cei ce te‐au apăsat îi voi hrăni cu însăși carnea lor și se vor îmbăta cu însuși sângele lor, ca de must. Și va cunoaște orice carne că eu, Domnul, sunt Mântuitorul tău și Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov. Așa zice Domnul: Unde este cartea de despărțire a mamei voastre cu care am lăsat‐o? Sau cine este acela dintre împrumutătorii mei la care v‐am vândut? Iată pentru nelegiuirile voastre ați fost vânduți și pentru fărădelegile voastre este lăsată mama voastră! Pentru ce am venit și nu era nimeni? Am chemat și nu era nimeni ca să răspundă? S‐a scurtat oare mâna mea încât nu poate răscumpăra, sau n‐am putere să izbăvesc? Iată eu cu mustrarea mea usuc marea, prefac râurile în pustie. Peștii lor se împut fiindcă nu e apă și mor de sete. Eu îmbrac cerurile cu întuneric și le fac sacul drept înveliș. Domnul Dumnezeu mi‐a dat limba ucenicului ca să știu cum să ajut cu un cuvânt pe cel obosit. El îmi deșteaptă dimineață după dimineață, îmi deșteaptă urechea ca să ascult, ca un ucenic. Domnul Dumnezeu mi‐a deschis urechea și n‐am fost răzvrătitor, nu m‐am dat înapoi. Mi‐am dat spatele celor ce mă băteau și fălcile celor ce smulgeau părul. Nu mi‐am ascuns fața de batjocură și scuipat. Căci Domnul Dumnezeu mă va ajuta. De aceea nu m‐am rușinat; de aceea mi‐am făcut fața ca o cremene și știu că nu voi fi rușinat. Cel ce mă îndreptățește este aproape; cine se va judeca cu mine? Să stăm împreună. Care este potrivnicul meu? Să se apropie de mine! Iată, Domnul Dumnezeu mă va ajuta! Cine mă va osândi? Iată toți se vor învechi ca o haină; îi va mânca molia. Cine se teme de Domnul între voi și ascultă de glasul robului său? Cel ce umblă în întuneric și n‐are lumină să se încreadă în numele Domnului și să se rezeme pe Dumnezeul său. Iată, voi toți, cei ce ațâțați focul și vă înconjurați cu tăciuni, umblați în lumina focului vostru și între tăciunii pe care i‐ați aprins. Aceasta veți avea din mâna mea: veți zăcea în durere. Ascultați‐mă voi cei ce urmăriți dreptatea, cei ce căutați pe Domnul. Priviți la stânca din care sunteți ciopliți și la gaura gropii din care ați fost săpați. Priviți la Avraam, tatăl vostru, și la Sara, care v‐a născut. Căci eu l‐am chemat când era singur și l‐am binecuvântat și l‐am înmulțit. Căci Domnul a mângâiat Sionul, a mângâiat toate locurile pustiite ale lui: și va face pustia lui ca Edenul și pustietatea lui ca grădina Domnului; bucurie și veselie se vor afla în el, mulțumiri și glas de cântare. Ascultă‐mă, poporul meu, și pleacă urechea, neamul meu! Căci o lege va ieși de la mine și voi pune judecata mea ca lumină popoarelor. Dreptatea mea este aproape; mântuirea mea a ieșit și brațele mele vor judeca popoarele; ostroavele mă vor aștepta și se vor încrede în brațul meu. Ridicați‐vă ochii la ceruri și priviți pe pământ jos. Căci cerurile vor pieri ca fumul și pământul se va învechi ca o haină și cei ce locuiesc în el vor muri la fel: dar mântuirea mea va fi în veac și dreptatea mea nu se va desființa. Ascultați‐mă voi care cunoașteți dreptatea, popor în inima căruia este legea mea; nu vă temeți de ocara oamenilor și nu vă înspăimântați de batjocurile lor. Căci îi va mânca molia ca pe o haină și‐i va mânca viermele ca pe lână: dar dreptatea mea va fi în veac și mântuirea mea din neam în neam. Deșteaptă‐te, deșteaptă‐te, îmbracă‐te cu putere, braț al Domnului! Deșteaptă‐te ca în zilele din vechime, ca în neamurile veacurilor trecute! Oare nu tu ai tăiat Raabul în bucăți, ai străpuns balaurul? Oare nu tu ai uscat marea, apele adâncului celui mare, ai făcut adâncurile mării cale de trecut pentru cei răscumpărați? Astfel cei răscumpărați ai Domnului se vor întoarce și vor veni cu cântare de bucurie în Sion. Și bucurie veșnică va fi pe capetele lor; vor dobândi veselie și bucurie și întristarea și suspinul vor fugi. Eu, eu sunt mângâietorul vostru: cine ești tu că te temi de un om care va muri și de fiul omului care va ajunge ca iarba; și uiți pe Domnul, Făcătorul tău, care a întins cerurile și a întemeiat pământul și te temi în toate zilele de urgia apăsătorului, când pregătește să te piardă? Și unde este urgia apăsătorului? Cel surghiunit va fi dezlegat curând și nu va muri în groapă, nici nu‐i va lipsi pâinea. Căci eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care stârnesc marea și fac să‐i vuiască valurile; Domnul oștirilor este numele lui. Și am pus cuvintele mele în gura ta și te‐am acoperit cu umbra mâinii mele ca să sădesc cerurile și să întemeiez pământul și să zic Sionului: Tu ești poporul meu. Deșteaptă‐te, deșteaptă‐te, scoală‐te, Ierusalime, care ai băut din mâna Domnului paharul mâniei sale. Ai băut, ai golit potirul cel mare al amețelii: nu este cine s‐o călăuzească din toți fiii săi pe care i‐a născut, din toți fiii săi pe care i‐a crescut, nu este niciunul care s‐o ia de mână. Aceste două lucruri au venit asupra ta; cine te va plânge? Dărăpănarea și sfărâmarea și foametea și sabia; cum să te mângâi? Fiii tăi au leșinat, zac la capul tuturor ulițelor, ca un taur sălbatic în laț: sunt plini de mânia Domnului, de mustrarea Dumnezeului tău. Deci ascultă acum aceasta, tu cel întristat și îmbătat, dar nu de vin: Așa zice Domnul, Stăpânul tău și Dumnezeul tău care apără pricina poporului său: Iată, am luat din mâna ta paharul amețelii, potirul cel mare al urgiei mele; nu‐l vei mai bea iarăși: și‐l voi pune în mâna apăsătorilor tăi, care au zis sufletului tău: Pleacă‐te ca să trecem; și ți‐ai făcut trupul una cu pământul și ca o uliță pentru cei ce treceau. Deșteaptă‐te, deșteaptă‐te, îmbracă‐te cu puterea ta, Sioane; îmbracă‐ți hainele cele frumoase, Ierusalime, cetate sfântă. Căci de acum încolo nu va mai intra la tine cel netăiat împrejur și cel necurat. Scutură‐ți țărâna! Ridică‐te, șezi pe scaun, Ierusalime! Dezleagă‐ți legăturile de la grumazul tău, fiică prinsă a Sionului! Căci așa zice Domnul: Ați fost vânduți pe nimic și veți fi răscumpărați fără argint. Căci așa zice Domnul: Poporul meu s‐a coborât la început în Egipt, ca să stea vremelnic acolo și Asiria i‐a apăsat fără cuvânt. Și acum ce fac eu aici, zice Domnul, când poporul meu a fost luat pe nimic? Cei ce‐i stăpânesc îi fac să urle, zice Domnul, și numele meu este blestemat necurmat, toată ziua. De aceea poporul meu va cunoaște numele meu, va cunoaște în ziua aceea, că eu însumi sunt cel ce zice: Iată‐mă. Cât de frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, care aduce vești bune de bine, care vestește mântuirea, care zice Sionului: Dumnezeul tău împărățește! Glasul străjerilor tăi! Ei înalță glasul, cântă cu toții; căci vor vedea ochi către ochi când se va întoarce Domnul în Sion. Săltați de bucurie, cântați tare împreună, locuri pustii ale Ierusalimului. Căci Domnul mângâie pe poporul său, a răscumpărat Ierusalimul. Domnul și‐a dezgolit sfântul său braț înaintea ochilor tuturor neamurilor și toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru. Plecați, plecați, ieșiți de acolo! Nu vă atingeți de ce este necurat! Ieșiți din mijlocul ei! Curățiți‐vă, cei ce purtați vasele Domnului! Căci nu veți ieși cu iuțeală, nici nu veți merge cu fugă. Căci Domnul va merge înaintea voastră și Dumnezeul lui Israel va fi coada oștirii voastre. Iată, robul meu va lucra cu înțelepciune; se va ridica și se va înălța și va fi foarte înalt! Precum mulți erau uimiți de tine (fața lui era așa de schimonosită, mai mult decât orice om, și chipul lui mai mult decât fiii oamenilor), așa va uimi multe neamuri; împărații își vor astupa gurile la el; căci vor vedea ceea ce nu li se spusese și vor înțelege ceea ce încă nu auziseră. Cine a crezut vestirea noastră? Și cui s‐a descoperit brațul Domnului? Căci el a crescut înaintea lui ca o odraslă fragedă și ca o rădăcină dintr‐un pământ uscat. N‐are nici chip, nici frumusețe; și când îl vedem nu este nicio frumusețe ca să‐l dorim. El a fost disprețuit și lepădat de oameni. Omul durerilor și cunoscut cu suferința și ca unul de care își ascund oamenii fețele a fost disprețuit și nu l‐am prețuit. Negreșit, el a purtat suferințele noastre și s‐a împovărat cu durerile noastre: totuși noi l‐am socotit lovit, bătut de Dumnezeu și chinuit. Dar el a fost rănit pentru fărădelegile noastre, a fost zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa păcii noastre era asupra lui și prin rănile lui suntem vindecați. Noi toți ne‐am rătăcit ca oile, ne‐am întors fiecare la calea sa și Domnul a descărcat asupra lui nelegiuirea noastră, a tuturor. El a fost apăsat și chinuit dar nu și‐a deschis gura. Ca un miel dus la junghiere și ca o oaie care este mută înaintea celor ce o tund, așa nu și‐a deschis gura. El a fost răpit de la apăsare și de la judecată; și neamul lui, cine dintre ei s‐a gândit că a fost stârpit din pământul celor vii pentru fărădelegea poporului meu căruia i se datora lovitura? Și i‐au pus mormântul cu cei răi și a fost cu cel bogat în moartea lui, măcar că nu făcuse nicio asuprire și nu era niciun vicleșug în gura lui. Totuși a plăcut Domnului să‐l lovească; l‐a supus la suferință. După ce va aduce sufletul său jertfă pentru vină, el va vedea o sămânță, își va lungi zilele și plăcerea Domnului va propăși în mâna lui. Va vedea din chinul sufletului său și se va sătura. Prin cunoștința lui robul meu cel drept va învăța pe mulți în dreptate și va purta nelegiuirile lor. De aceea îi voi da o parte cu cei mari și va împărți prada cu cei puternici, pentru că și‐a turnat sufletul la moarte și a fost numărat cu cei fărădelege și a purtat păcatele multora și a mijlocit pentru cei fărădelege. Bucură‐te, cea stearpă, tu care nu nășteai! Izbucnește în cântare de bucurie și chiuie, tu care n‐aveai dureri de facere! Căci mai mulți sunt copiii celei părăsite decât copiii celei măritate, zice Domnul. Lărgește‐ți locul cortului și să întindă ei covoarele locuințelor tale: nu cruța; lungește‐ți funiile și întărește‐ți țărușii. Căci te vei întinde la dreapta și la stânga și sămânța ta va stăpâni neamurile și va face să fie locuite cetățile pustiite. Nu te teme căci nu te vei rușina, nici nu vei roși; căci nu vei fi dată de rușine. Căci vei uita rușinea tinereții tale și nu‐ți vei mai aduce aminte de ocara văduviei tale. Căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul oștirilor este numele lui și Sfântul lui Israel este Răscumpărătorul tău. El se va numi Dumnezeul întregului pământ. Căci Domnul te‐a chemat ca pe o nevastă părăsită și întristată în duh și ca pe o nevastă din tinerețe, care a fost lepădată, zice Dumnezeul tău. Te‐am părăsit pentru o scurtă clipă, dar te voi aduna cu mari îndurări. În vărsarea mâniei mi‐am ascuns fața de tine pentru o clipă, dar mă voi îndura de tine cu îndurare veșnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Căci aceasta‐mi este ca apele lui Noe, când am jurat că apele lui Noe nu vor mai trece asupra pământului: așa am jurat că nu mă voi mai mânia pe tine, nici nu te voi mai mustra. Căci munții se vor muta și dealurile se vor clătina, dar mila mea nu se va muta de la tine, nici legământul meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, cel ce se îndură de tine. O, strâmtorato, bătuto de furtună și nemângâiato! Iată, voi pune pietrele tale în culori frumoase și voi pune temeliile tale cu safire; și voi face crestele tale de rubine și porțile tale de nestemate și toate hotarele tale de pietre scumpe. Și toți copiii tăi vor fi ucenicii Domnului și pacea copiilor tăi va fi mare. Vei fi întărită în dreptate, vei fi departe de apăsare căci nu te vei teme; și de groază, căci nu se va apropia de tine. Iată, se vor aduna împreună, dar nu de la mine: oricine se va aduna împreună împotriva ta, va cădea din pricina ta. Iată eu am făcut pe fierar, care suflă în cărbunii de foc și scoate o unealtă pentru lucrul său. Și eu am făcut pe pustiitor ca să nimicească. Nicio armă gătită împotriva ta nu va propăși și orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moștenirea robilor Domnului și dreptatea lor de la mine, zice Domnul. O, voi, toți cei însetați, veniți la ape și cei ce n‐aveți argint, veniți, cumpărați și mâncați. Da, veniți, cumpărați vin și lapte fără argint și fără preț. De ce cumpăniți argintul pentru ceea ce nu este pâine? Și osteneala voastră pentru ceea ce nu satură? Ascultați‐mă cu luare aminte și mâncați ce este bun și să se desfăteze sufletul în grăsime. Plecați‐vă urechea și veniți la mine; ascultați și sufletul vostru va trăi; și voi face un legământ veșnic cu voi, îndurările cele adevărate ale lui David. Iată l‐am dat ca martor popoarelor, domn și căpetenie popoarelor. Iată vei chema un neam pe care nu l‐ai cunoscut; și un neam care nu te cunoștea va alerga la tine pentru Domnul Dumnezeul tău și pentru Sfântul lui Israel; căci te‐a slăvit. Căutați pe Domnul cât se poate afla, chemați‐l cât este aproape. Să‐și părăsească omul nelegiuit calea sa și cel nedrept gândurile sale și să se întoarcă la Domnul și el va avea milă de el și la Dumnezeul nostru, căci va ierta din belșug. Căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre căile mele, zice Domnul. Ci cu cât sunt mai înalte cerurile decât pământul, așa sunt căile mele mai înalte decât căile voastre și gândurile mele decât gândurile voastre. Căci precum se coboară ploaia și zăpada din ceruri și nu se întoarce acolo, ci udă pământul și‐l face să rodească și să odrăslească și dă sămânță celui ce seamănă și pâine celui ce mănâncă: așa va fi cuvântul meu care iese din gura mea: nu se va întoarce la mine gol, ci va face ce‐mi place și va propăși în lucrul la care l‐am trimis. Căci veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace. Munții și dealurile vor izbucni în cântări înaintea voastră și toți copacii câmpului vor bate în mâini. În locul spinului va răsări chiparosul și în locul urzicii va răsări mirtul. Și aceasta va fi pentru Domnul un nume, un semn în veac, care nu se va stinge. Așa zice Domnul: Păziți judecata, și faceți dreptatea, căci mântuirea mea este aproape să vină și dreptatea mea să se descopere. Ferice de bărbatul care face aceasta și de fiul omului, care ține tare de ea; care păzește sabatul ca să nu‐l pângărească și își păzește mâna ca să nu facă niciun rău. Și fiul străinului care s‐a lipit de Domnul, să nu vorbească, zicând: Domnul m‐a despărțit cu totul de poporul său. Nici famenul să nu zică: Iată eu sunt un copac uscat. Căci așa zice Domnul: Famenilor care păzesc sabatele mele și aleg lucrurile plăcute mie și țin tare la legământul meu: le voi da în casa mea și înăuntrul zidurilor mele un loc și un nume mai bun decât al fiilor și al fiicelor. Le voi da un nume veșnic care nu se va stinge. Și fiii străinului care se lipsesc de Domnul ca să‐i slujească și să iubească numele Domnului, ca să fie slujitorii lui, fiecare ce păzește sabatul ca să nu‐l pângărească și se ține tare de legământul meu, îi voi aduce și pe ei la sfântul meu munte și‐i voi desfăta în casa mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi bine primite pe altarul meu, căci casa mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele. Domnul Dumnezeu care adună pe cei izgoniți ai lui Israel zice: Voi aduna încă și pe alții la el, la cei adunați ai lui. Veniți să mâncați, toate fiarele câmpului, da, toate fiarele pădurii! Păzitorii săi sunt orbi, toți sunt fără cunoștință. Toți sunt câini muți care nu pot să latre, visează, stau tolăniți, le place să adoarmă: da, câinii sunt lacomi, nu cunosc sațul. Și aceștia sunt păstori care nu înțeleg: toți se întorc la calea lor, fiecare la câștigul său, până la cel din urmă din ei. Veniți, zic ei, voi aduce vin și ne vom îmbăta cu băutură tare și ziua de mâine va fi ca ziua aceasta, mare peste măsură. Se pierde dreptul și nimeni nu ia la inimă; și bărbații miloși sunt răpiți și nimeni nu ia aminte că cel drept este răpit dinaintea răului. El intră în pace; ei se odihnesc în paturile lor, oricine care umblă în dreptatea lui. Dar apropiați‐vă încoace, voi fiii vrăjitoarei, sămânță a preacurvarului și a curvei! De cine vă bateți voi joc? Împotriva cui lărgiți voi gura, și scoateți limba? Oare nu sunteți voi copii ai fărădelegii, sămânță a minciunii, care vă aprindeți între idoli sub orice copac verde, care înjunghiați pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor? Partea ta este între pietrele netede ale râului; ele, ele sunt sorțul tău și lor le‐ai turnat o jertfă de băutură, ai adus un dar de mâncare. Să fiu eu potolit cu privire la acestea? Ți‐ai pus patul pe munte înalt și ridicat și acolo te‐ai suit ca să aduci jertfă. Și ți‐ai pus amintirea în dosul ușilor și al ușiorilor. Căci te‐ai dezgolit altuia decât mine și te‐ai suit și ți‐ai lărgit patul și ai făcut legământ cu ei. Ai iubit patul lor, le‐ai văzut goliciunea. Și te‐ai dus la împărat cu untdelemn și ți‐ai înmulțit mirurile și ți‐ai trimis solii departe și te‐ai înjosit până la Șeol. Ai ostenit de lungimea căii tale; totuși n‐ai zis: E în zadar! Ai aflat o înviorare a puterii tale, de aceea n‐ai fost bolnav. Și de cine te‐ai sfiit sau te‐ai temut de ai mințit și nu ți‐ai adus aminte de mine, nici n‐ai luat la inimă? Oare n‐am tăcut eu încă de mult și nu te‐ai temut de mine? Îți voi spune dreptatea ta și faptele tale; și ele nu‐ți vor folosi. Când vei striga, să te scape cei adunați de tine! Dar îi va lua vântul pe toți, o suflare îi va răpi pe toți. Dar cel ce își pune încrederea în mine va moșteni țara și va stăpâni sfântul meu munte. Și se va zice: Înălțați, înălțați, pregătiți calea, scoateți afară piedicile din calea poporului meu. Căci așa zice Cel Prea Înalt și Înălțat, care locuiește în veșnicie, și Numele căruia este Sfântul: Eu locuiesc în loc înalt și sfânt și cu cel ce este cu duhul zdrobit și smerit, ca să însuflețesc duhul celor smeriți și să însuflețesc inima celor zdrobiți. Căci nu mă voi certa în veac nici nu mă voi mânia totdeauna; căci ar lipsi duhul dinaintea mea și suflările pe care le‐am făcut. M‐am mâniat pentru nelegiuirea zgârceniei sale și l‐am lovit. M‐am ascuns și m‐am mâniat și el a urmat cu darea înapoi în calea inimii sale. I‐am văzut căile și‐l voi vindeca. Îl voi călăuzi și‐i voi da iarăși mângâieri, lui și celor ce jelesc ai lui. Eu fac rodul buzelor. Pace, pace celui de departe și celui de aproape, zice Domnul, și‐l voi vindeca. Dar cei răi sunt ca marea tulburată, care nu se poate liniști și valurile ei aruncă afară noroi și murdărie. Nu este pace pentru cei răi, zice Dumnezeul meu. Strigă cu tot gâtlejul, nu cruța, înalță‐ți glasul ca o trâmbiță și spune poporului meu fărădelegea lui și casei lui Iacov păcatele sale. Totuși ei mă caută în toate zilele și le place să știe căile mele, ca un neam care a făcut dreptate și n‐a părăsit orânduirea Dumnezeului său. Ei cer de la mine judecăți de dreptate, le place să se apropie de Dumnezeu. De ce am postit noi, zic ei, și tu nu vezi? De ce ne‐am întristat sufletul și tu nu iei cunoștință? Iată, în zilele postului vostru vă găsiți plăcerea voastră și stoarceți toate muncile voastre! Iată, postiți pentru ceartă și sfadă și ca să bateți cu pumnul răutății. Nu postiți astăzi ca să se audă sus glasul vostru. Oare acesta este postul pe care l‐am ales eu? O zi ca să‐și chinuiască omul sufletul, să‐și plece capul ca papura și să‐și aștearnă sac și cenușă? Vei numi aceasta post și zi bine primită Domnului? Oare nu este acesta postul pe care l‐am ales: să dezlegi lanțurile răutății, să desfaci legăturile jugului și să lași slobozi pe cei apăsați și să sfărâmați orice jug? Oare nu este ca să împarți pâinea ta celui flămând și să aduci în casa ta pe săracii izgoniți? Când vezi pe cel gol, să‐l îmbraci și să nu te ascunzi de însăși carnea ta? Atunci lumina ta va răsări ca zorile și sănătatea ta va crește iute; și dreptatea ta va merge înaintea ta; slava Domnului va fi coada oștirii tale. Atunci vei chema și Domnul va răspunde; vei striga și el va zice: Iată‐mă! Dacă vei depărta din mijlocul tău jugul, arătarea cu degetul și vorbirea nelegiuirii și îți vei întinde sufletul către cel flămând, și vei sătura sufletul întristat: atunci lumina ta va răsări în întuneric și întunecimea ta va fi ca miazăziua: și Domnul te va călăuzi necurmat și‐ți va sătura sufletul în secetă și‐ți va întări oasele și vei fi ca o grădină udată și ca un izvor de apă ale cărui ape nu lipsesc. Și cei ce ies din tine vor zidi locurile pustii cele vechi; vei ridica temeliile din neam în neam; te vei numi: Cel ce drege spărturile, Cel ce așază iarăși cărările de locuit în ele. Dacă‐ți vei trage piciorul din sabat, nefăcându‐ți plăcerea ta în ziua mea sfântă: și vei numi sabatul desfătare, sfânt, cinstit al Domnului, și‐l vei cinsti nefăcându‐ți căile tale, nici urmându‐ți plăcerea ta, nici vorbind vorbe deșerte: atunci te vei desfăta în Domnul și te voi face să călărești pe înălțimile pământului și te voi face să guști moștenirea tatălui tău Iacov. Căci gura Domnului a vorbit. Iată, mâna Domnului nu s‐a scurtat ca să nu poată mântui, nici urechea lui nu s‐a îngreuiat ca să nu poată auzi. Ci nelegiuirile voastre au pus o despărțire între voi și Dumnezeul vostru și păcatele voastre au ascuns fața lui de la voi ca să n‐audă. Căci mâinile vă sunt pângărite cu sânge și degetele cu nelegiuire. Buzele voastre vorbesc minciuni, limba voastră șoptește nedreptate. Nimeni nu strigă după dreptate, nimeni nu se judecă în adevăr. Se încred în deșertăciune și vorbesc minciuni, zămislesc răutate și nasc nelegiuire. Clocesc ouă de șarpe și țes pânză de păianjen; cine mănâncă din ouălele lor moare și dacă se calcă unul, iese o năpârcă. Țesăturile lor nu se vor face haine, nici nu se vor acoperi cu lucrările lor. Lucrările lor sunt lucrări de nelegiuire și fapta asupririi este în mâinile lor. Picioarele lor aleargă la rău și se grăbesc să verse sânge nevinovat. Gândurile lor sunt gândurile nelegiuirii, pustiirea și nimicirea sunt în cărările lor. Ei nu cunosc calea păcii și nu este dreptate în pașii lor, și‐au sucit cărările. Cel ce umblă în ele nu cunoaște pace. De aceea judecata este departe de noi și dreptatea nu ne ajunge; așteptăm lumină și iată întuneric; lucirea, dar umblăm în întunecime. Pipăim zidul ca orbii, da, pipăim ca cei ce n‐au ochi. În amiază ne poticnim ca în amurg, suntem ca morții printre cei sănătoși. Toți mormăim ca urșii și ne văităm ca porumbeii; așteptăm judecata și nu este; mântuirea și ea este departe de noi. Căci fărădelegile noastre s‐au înmulțit înaintea ta și păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră. Căci fărădelegile noastre sunt cu noi și cunoaștem nelegiuirile noastre. Am păcătuit și am tăgăduit pe Domnul și ne‐am depărtat de pe urma Dumnezeului nostru. Am vorbit apăsare și neascultare. Am zămislit și am rostit din inimă cuvinte de minciună. Și judecata s‐a întors înapoi și dreptatea stă departe. Căci adevărul s‐a poticnit pe uliță și dreptatea nu poate să intre. Da, lipsește adevărul; și cel ce se depărtează de rău se face de pradă. Și Domnul a văzut și a fost rău în ochii săi că nu era judecată. Și a văzut că nu era niciun om și s‐a mirat că nu era niciun mijlocitor: de aceea brațul său însuși i‐a adus mântuire și dreptatea lui, ea l‐a sprijinit. Și s‐a îmbrăcat cu dreptatea ca și cu o pavăză și pe cap cu coiful mântuirii, și s‐a îmbrăcat cu hainele răzbunării, ca îmbrăcăminte, și s‐a înfășurat cu râvna ca într‐o manta. După faptele lor așa va răsplăti: urgie potrivnicilor săi, răsplată vrăjmașilor săi: va da răsplată ostroavelor. Și se vor teme de numele Domnului de la apus și de slava lui de la răsăritul soarelui. Când potrivnicul va năvăli ca un potop, Duhul Domnului va ridica un steag împotriva lui. Și Răscumpărătorul va veni în Sion și la cei ce se vor întoarce de la fărădelegile în Iacov, zice Domnul. Și cât pentru mine, acesta este legământul meu cu ei, zice Domnul: Duhul meu care este peste tine și cuvintele mele pe care le‐am pus în gura ta nu se vor depărta din gura ta, nici din gura seminței tale, nici din gura seminței seminței tale, zice Domnul, de acum și până în veac. Scoală‐te, luminează! Căci lumina ta a venit și slava Domnului a răsărit peste tine. Căci, iată, întuneric va acoperi pământul, și întuneric des pe popoare. Dar Domnul va răsări peste tine și slava lui se va vedea peste tine. Și neamurile vor veni la lumina ta și împărații la strălucirea răsăririi tale. Ridică‐ți ochii împrejur și vezi! Toți se adună împreună, vin la tine: fiii tăi vor veni de departe și fiicele tale vor fi purtate pe braț. Atunci vei vedea și te vei lumina, și‐ți va bate inima și se va lărgi; căci plinătatea mării se va întoarce la tine, bogățiile neamurilor vor veni la tine. Mulțime de cămile te vor acoperi, cămile tinere din Madian și Efa. Toți cei de la Seba vor veni, vor aduce aur și tămâie și vor vesti laudele Domnului. Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine. Berbecii Nebaiotului îți vor sluji: se vor sui pe altarul meu și vor fi bine primiți și eu voi slăvi casa slavei mele. Cine sunt aceștia care zboară, ca un nor și ca porumbeii în porumbarele lor? Da, ostroavele mă vor aștepta și mai întâi corăbiile din Tarsis, ca să aducă pe fiii tăi de departe, argintul lor și aurul lor cu ei, pentru numele Domnului Dumnezeului tău și pentru Sfântul lui Israel, căci te‐a slăvit. Și fiii celor străini îți vor zidi zidurile și împărații lor îți vor sluji. Căci în mânia mea te‐am lovit, dar în bunăvoința mea m‐am îndurat de tine. Și porțile tale vor fi deschise necurmat: nu se vor închide zi și noapte ca să aducă la tine bogățiile neamurilor și pe împărații lor luați prinși. Căci neamul și împărăția care nu‐ți vor sluji, vor fi pierdute și neamurile acelea vor fi pustiite cu desăvârșire. Slava Libanului va veni la tine, chiparosul, pinul și bradul împreună, ca să împodobească locul locașului meu sfințit și voi slăvi locul picioarelor mele. Și fiii celor ce te‐au strâmtorat vor veni, plecându‐se ție; și toți cei ce te‐au disprețuit se vor pleca la tălpile picioarelor tale și te vor numi Cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel. Și de unde ai fost părăsită și urâtă, încât nimeni nu trecea prin tine, te voi face o mărire veșnică, o bucurie din neam în neam. Și vei suge laptele neamurilor, și vei suge țâțele împăraților și vei cunoaște că eu, Domnul, sunt Mântuitorul tău și Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov. În loc de aramă voi aduce aur și în loc de fier voi aduce argint și în loc de lemn aramă și în loc de pietre fier. Și voi face pe dregătorii tăi pace și pe judecătorii tăi dreptate. Nu se va mai auzi asuprirea în pământul tău, pustiirea și nimicirea în hotarele tale. Ci vei numi zidurile tale: Mântuire și porțile tale: Laudă. Soarele nu va mai fi lumina ta ziua, nici luna nu te va mai lumina prin lucire, ci Domnul îți va fi lumină veșnică și Dumnezeul tău slava ta. Soarele tău nu va mai apune, nici luna ta nu se va trage înapoi. Căci Domnul va fi lumina ta veșnică și zilele jelirii tale vor fi sfârșite. Și poporul tău, — ei toți vor fi drepți: vor stăpâni pământul în veac, odrasla sădirii mele, lucrul mâinilor mele, ca să fiu proslăvit. Cel mic se va face o mie și cel puțin un neam tare. Eu, Domnul, o voi grăbi la vremea sa. Duhul Domnului Dumnezeu este peste mine, fiindcă Domnul m‐a uns ca să aduc o veste bună celor blânzi. M‐a trimis să leg rănile celor zdrobiți la inimă; să vestesc slobozenie celor prinși și deschiderea închisorii celor încătușați. Să vestesc anul îndurării Domnului și ziua răzbunării Dumnezeului nostru; ca să mângăi pe toți cei ce jelesc; ca să pun și să dau celor ce jelesc în Sion podoaba în locul cenușei, untdelemnul bucuriei în locul jelirii, veșmântul laudei în locul duhului de îngreunare: ca să se numească: Terebinți ai dreptății, sădirea Domnului, ca el să fie slăvit. Și vor zidi dărâmăturile de demult; vor ridica pustiirile de mai înainte și vor drege cetățile pustiite, locurile pustii din neam în neam. Și străinii vor sta și vor pășuna turmele voastre. Și fiii străinilor vor fi plugarii voștri și vierii voștri, iar voi vă veți numi: Preoți ai Domnului; oamenii vă vor chema: Slujitori ai Dumnezeului nostru. Veți mânca bogățiile neamurilor și vă veți făli în slava lor. În locul rușinii voastre veți avea îndoită cinste și în locul ocării se vor bucura de partea lor. De aceea în țara lor vor stăpâni îndoit; vor avea o bucurie veșnică. Căci eu, Domnul, iubesc judecata, urăsc răpirea cu nelegiuirea și le voi da plata în adevăr și voi face cu ei un legământ veșnic. Și sămânța lor va fi cunoscută între neamuri și urmașii lor între popoare. Toți cei ce‐i vor vedea îi vor cunoaște, că sunt sămânța pe care a binecuvântat‐o Domnul. Mă voi bucura mult în Domnul, mi se va veseli sufletul în Dumnezeul meu; căci m‐a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m‐a învelit cu mantia dreptății, ca un mire, care‐și pune podoabele și ca o mireasă, care se împodobește cu sculele ei. Căci precum pământul face să răsară lăstarul său, și precum grădina face să crească sămănăturile sale, tot așa Domnul Dumnezeu va face dreptatea și lauda să răsară înaintea tuturor neamurilor. Pentru Sion nu voi tăcea și pentru Ierusalim nu mă voi odihni până când dreptatea sa va ieși ca lucirea luminii și mântuirea sa ca făclia care arde. Și neamurile vor vedea dreptatea ta și toți împărații slava ta. Și vei fi numit cu un nume nou, pe care‐l va hotărî gura Domnului. Și vei fi o cunună de frumusețe în mâna Domnului și o cunună împărătească în mâna Dumnezeului tău. Nu te vei mai numi: Părăsită. Nici țara ta nu se va mai numi: Pustiită. Ci te vei numi: Plăcerea mea este în ea. Și țara ta: Măritată. Căci Domnul are plăcere în tine și țara ta va fi măritată. Căci cum se însoară tânărul cu o fecioară, așa se vor însura fiii tăi cu tine și cu bucuria mirelui de mireasă se va bucura Dumnezeul tău de tine. Pe zidurile tale, Ierusalime, am așezat păzitori; niciodată nu vor tăcea, zi și noapte: voi care vă aduceți aminte de Domnul nu tăceți și nu‐i dați odihnă până când va întemeia și până va face Ierusalimul o laudă pe pământ. Domnul a jurat pe dreapta sa și pe brațul tăriei sale: Da, nu voi mai da grâul tău hrană vrăjmașilor tăi; și fiii străinului nu vor bea mustul tău, pentru care te‐ai ostenit. Ci cei ce l‐au adunat îl vor mânca și vor lăuda pe Domnul și cei ce l‐au cules îl vor bea în curțile sfântului meu locaș. Treceți, treceți prin porți! Pregătiți calea poporului! Înălțați, înălțați drumul! Scoateți afară pietrele! Înălțați un steag popoarelor! Iată Domnul a vestit până la marginea pământului: Spuneți fiicei Sionului: Iată mântuirea ta vine; iată plata lui este cu el și răsplătirea lui înaintea lui! Și‐i vor numi: Poporul sfânt, Răscumpărații Domnului. Și tu te vei numi: Căutată, Cetate nepărăsită. Cine este acesta care vine din Edom, cu veșminte roșii din Boțra? Acesta care este slăvit în haina sa, mergând în mărimea puterii sale? Eu cel ce vorbesc în dreptate, puternic ca să mântuiesc. De ce ești roș în haina ta și hainele tale ca ale celui ce calcă în teasc? Am călcat singur în teasc și nimeni din popoare nu era cu mine; da, le‐am călcat în mânia mea și i‐am strivit în furia mea; și sângele lor este stropit pe hainele mele și mi‐am mânjit toată îmbrăcămintea. Căci ziua răzbunării era în inima mea și venise anul celor răscumpărați ai mei. Și m‐am uitat și nu era nimeni să ajute și m‐am mirat că nu era cine să sprijine: de aceea brațul meu mi‐a adus mântuire și urgia mea m‐a sprijinit. Și am călcat popoarele în mânia mea și le‐am îmbătat în urgia mea și le‐am vărsat sângele pe pământ. Voi aminti îndurările Domnului și laudele Domnului, după toate cele ce a dăruit asupra noastră Domnul și bunătatea cea mare către casa lui Israel, pe care le‐a făcut‐o după milele sale și după mulțimea îndurărilor sale. Căci a zis: Cu adevărat ei sunt poporul meu, copii care nu vor amăgi. Și el a fost Mântuitorul lor. În toată strâmtorarea lor el a fost strâmtorat și Îngerul feței lui i‐a mântuit: în dragostea sa și în mila sa i‐a răscumpărat și i‐a ridicat și i‐a purtat în toate zilele din vechime. Dar ei s‐au răzvrătit și au supărat pe sfântul său Duh: de aceea el s‐a schimbat în vrăjmaș al lor și el însuși a luptat împotriva lor. Dar și‐a adus aminte de zilele din vechime, de Moise și de poporul său zicând: Unde este cel ce i‐a scos din mare cu păstorii turmei sale? Unde este cel ce a pus pe sfântul său Duh în mijlocul lor; care a făcut ca brațul său slăvit să meargă la dreapta lui Moise, — care a despicat apele înaintea lor, ca să‐și facă un nume veșnic, care i‐a călăuzit prin adâncuri, ca un cal în pustie și nu s‐au poticnit? Cum se coboară o vită în vale, așa le‐a dat odihnă Duhul Domnului. Așa ai povățuit tu pe poporul tău, ca să‐ți faci un nume slăvit. Privește din ceruri și vezi din locuința sfințeniei și slavei tale! Unde este râvna ta și puterea ta, fiorul măruntaielor tale și milele tale duioase? S‐au oprit ele față de mine? Căci tu ești Tatăl nostru chiar dacă nu ne știe Avraam și Israel nu ne cunoaște. Tu, Doamne, ești Tatăl nostru; numele tău este din veșnicie: Răscumpărătorul nostru. De ce, Doamne, ne‐ai lăsat să rătăcim de la căile tale și ne‐ai învârtoșat inima de la teama ta? Întoarce‐te pentru slujitorii tăi semințiile moștenirii tale. Poporul tău cel sfânt a stăpânit puțină vreme; potrivnicii noștri au călcat în picioare locașul tău sfințit. Am ajuns ca aceia peste care niciodată n‐ai domnit, care nu s‐au numit după numele tău. Ah, de ai despica cerurile, de te‐ai coborî, de s‐ar topi munții înaintea ta, cum aprinde focul vreascurile și cum face focul să clocotească apa: ca să faci numele tău cunoscut potrivnicilor tăi, să tremure neamurile înaintea ta! Când făceai lucrurile înfricoșate pe care nu le așteptam, te‐ai coborât, munții s‐au topit înaintea ta. Căci din veac n‐au auzit, nici n‐au prins cu urechea, nici ochiul n‐a văzut un Dumnezeu afară de tine, care să lucreze pentru cel ce‐l așteaptă. Tu întâmpini pe cel ce se bucură să facă dreptate, care‐și aduce aminte de tine în căile tale. Iată, te‐ai mâniat și noi am păcătuit; de mult am fost în ele și vom fi noi oare mântuiți? Căci ne‐am făcut toți ca ceva necurat și toate dreptățile noastre sunt ca și hainele celei ce are la fire: și toți ne veștejim ca frunza și nelegiuirile noastre ne‐au luat ca vântul. Și nu este nimeni care cheamă numele tău, care se trezește ca să te cuprindă. Căci ți‐ai ascuns fața de noi și ne‐ai topit prin nelegiuirile noastre. Și acum, Doamne, tu ești Tatăl nostru. Noi suntem lutul și tu olarul nostru și noi toți suntem lucrul mâinilor tale. Nu te mânia prea tare, Doamne, nici nu‐ți aduce aminte în veac de nelegiuire. Iată, vezi, te rugăm, noi suntem toți poporul tău. Sfintele tale cetăți s‐au prefăcut într‐o pustie, Sionul este o pustie, Ierusalimul o pustietate. Sfânta și frumoasa noastră casă, unde te‐au lăudat părinții noștri este arsă cu foc și toate lucrurile noastre de preț sunt pustiite. Te vei opri, tu, oare în fața acestor lucruri, Doamne? Vei tăcea tu și ne vei strâmtora de tot? Sunt căutat de cei ce nu întrebau de mine; sunt aflat de cei ce nu mă căutau. Am zis: Iată‐mă, iată‐mă, unui neam care nu se numea după numele meu. Mi‐am întins mâinile toată ziua unui popor răzvrătitor, care umblă pe o cale care nu e bună, după gândurile lor: un popor care mă întărâtă necurmat la mânie în față; care jertfește în grădini și arde tămâie pe cărămizi; care șade între morminte și înoptează în locuri ascunse, mâncând carne de porc și în vasele sale este zeamă de lucruri urâcioase; care zice: Stai departe, nu te apropia de mine, căci sunt mai sfânt decât tine. Aceștia sunt fum în nările mele, foc ce arde toată ziua. Iată este scris înaintea mea: Nu voi tăcea ci voi răsplăti, da, le voi răsplăti în sân nelegiuirile voastre, zice Domnul, și nelegiuirile părinților voștri împreună, care au ars tămâie pe munți și m‐au hulit pe dealuri: de aceea le voi măsura în sânuri fapta lor cea dintâi. Așa zice Domnul: Ca atunci când se află must în strugure și se zice: Nu‐l strica, căci este o binecuvântare în el: așa voi face pentru slujitorii mei ca să nu‐i pierd pe toți. Și voi scoate o sămânță din Iacov și un stăpânitor al munților mei din Iuda. Și aleșii mei vor stăpâni țara și slujitorii mei vor locui acolo. Și Saronul va fi stâna turmelor și valea lui Acor loc de culcare pentru cirezi, pentru poporul meu care m‐a căutat. Dar pe voi, care părăsiți pe Domnul, care uitați muntele meu cel sfânt, care pregătiți o masă Norocului și turnați vin amestecat Soartei, vă voi sorti sabiei și toți vă veți pleca la junghiere. Pentru că am chemat și n‐ați răspuns, am vorbit și n‐ați auzit, ci ați făcut ce era rău în ochii mei și ați ales ce nu mi‐a plăcut. Deci, așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, slujitorii mei vor mânca, dar voi veți flămânzi. Iată, slujitorii mei vor bea, dar voi veți înseta. Iată, slujitorii mei se vor bucura, dar voi vă veți rușina. Iată, slujitorii mei vor cânta tare în veselia inimii, dar voi veți striga în durerea inimii și veți urla de zdrobirea duhului. Și veți lăsa numele vostru la aleșii mei drept blestem, căci Domnul Dumnezeu te va omorî; și va numi pe slujitorii săi cu alt nume: așa că cine se va binecuvânta pe sine pe pământ, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, și cine se va jura pe pământ, se va jura pe Dumnezeul adevărului: pentru că strâmtorările de mai înainte vor fi uitate și vor fi ascunse de ochii mei. Căci iată, eu fac ceruri noi și un pământ nou; și nu‐și vor mai aduce aminte de cele de mai înainte nici nu se vor mai sui la inimă. Ci vă veți bucura și vă veți veseli în veac în ceea ce fac eu: căci iată, eu fac Ierusalimul o bucurie și pe poporul său o desfătare. Și mă voi bucura de Ierusalim și mă voi veseli de poporul meu și nu se va mai auzi în el glas de plângere nici glas de strigare. Nu va mai fi acolo prunc de zile, nici bătrân care să nu‐și împlinească zilele. Căci copilul va muri în vârstă de o sută de ani și păcătosul de o sută de ani va fi blestemat. Și vor zidi case și le vor locui; și vor sădi vii și le vor mânca rodul. Nu vor zidi ei și altul să locuiască; nu vor sădi ei și altul să mănânce. Căci zilele poporului meu vor fi ca zilele copacului și aleșii mei vor gusta multă vreme lucrul mâinilor lor. Nu vor munci în zadar, nici nu vor naște spre groază, căci ei sunt sămânța celor binecuvântați ai Domnului și urmașii lor cu ei. Și va fi așa: înainte de a chema ei, voi răspunde și încă vorbind ei, voi auzi. Lupul și mielul vor paște împreună și leul va mânca paie ca boul: și pâinea șarpelui va fi țărâna. Nu vor vătăma, nici nu vor strica în tot sfântul meu munte, zice Domnul. Așa zice Domnul: Cerurile sunt scaunul meu de domnie și pământul așternutul picioarelor mele. Ce casă îmi veți zidi? Și ce loc va fi pentru odihna mea? Mâna mea a făcut toate aceste lucruri și astfel toate acestea au fost, zice Domnul. Dar la acest om mă voi uita: la cel necăjit și zdrobit în duh și care tremură de cuvântul meu. Cel ce înjunghie un bou este ca cel ce ucide un om; cel ce jertfește un miel, ca cel ce taie gâtul unui câine; cel ce aduce un dar de mâncare, ca cel ce aduce sânge de porc; cel ce face o aducere aminte de tămâie, ca cel ce binecuvântează pe un idol. Da, ei și‐au ales căile lor și sufletul li se desfată în urâciunile lor, așa și eu voi alege amăgirile lor și voi aduce asupra lor temerile lor; pentru că am chemat și nimeni n‐a răspuns, am vorbit și n‐au auzit, ci au făcut ce era rău în ochii mei și au ales lucrul de care n‐aveam plăcere. Ascultați cuvântul Domnului, voi cei ce tremurați de cuvântul său: Frații voștri, care vă urăsc și vă leapădă pentru numele meu, au zis: Fie slăvit Domnul și să vedem bucuria voastră! Dar se vor rușina. Un glas de vuiet din cetate! Un glas din templu! Un glas al Domnului care răsplătește vrăjmașilor săi! Mai înainte de a suferi dureri de naștere, a născut; înainte de a‐i veni durerile s‐a ușurat de băiat. Cine a auzit așa ceva? Cine a văzut asemenea lucruri? Poate o țară să se nască într‐o zi? Se va naște un neam deodată? Căci Sionul îndată ce a avut durerea de facere, a și născut pe copiii săi. Oare voi deschide pântecele și nu voi face să se nască? zice Domnul. Oare voi aduce până la naștere și voi închide pântecele? zice Dumnezeul tău. Bucurați‐vă cu Ierusalimul și veseliți‐vă de el, toți cei ce‐l iubiți. Bucurați‐vă de bucurie cu el toți cei ce au jelit pentru el. Căci veți suge și vă veți sătura din țâțele mângâierilor lui. Căci veți suge și vă veți desfăta din plinătatea slavei lui. Căci așa zice Domnul: Iată, voi întinde peste el pacea ca un râu și slava neamurilor ca un pârâu ce se varsă; și veți suge din el, veți fi purtați pe coaste și veți fi desmierdați pe genunchi. Ca unul pe care‐l mângâie mamă‐sa, așa vă voi mângâia și veți fi mângâiați în Ierusalim. Și veți vedea și vi se va bucura inima și oasele voastre vor înflori ca iarba. Și mâna Domnului se va face cunoscută în slujitorii săi și își va vărsa mânia asupra vrăjmașilor lui. Căci iată Domnul va veni cu foc și carele lui sunt ca un vârtej ca să dea urgia sa cu furie și mustrarea sa cu flacără de foc. Căci Domnul va intra la judecată cu orice carne cu focul și cu sabia lui și mulți vor fi cei uciși de Domnul. Cei ce se sfințesc și se curăță în grădini, după unul în mijloc, care mănâncă și carne de porc și urâciune și șoareci, vor pieri împreună, zice Domnul. Căci eu le cunosc faptele și gândurile… Vine vremea când voi aduna toate neamurile și limbile și ele vor veni și vor vedea slava mea. Și voi pune un semn între ei și pe cei scăpați din ei îi voi trimite la neamuri: la Tarsis, la Pul și la Lud, care întind arcul; la Tubal și la Iavan, la ostroavele depărtate, care n‐au auzit faima mea, nici n‐au văzut slava mea: și vor spune slava mea între neamuri. Și vor aduce pe toți frații voștri din toate neamurile, ca un dar de mâncare la Domnul, pe cai și în care și în căruțe acoperite, și pe catâri și pe dromaderi, la sfântul meu munte, la Ierusalim, zice Domnul, cum aduc copiii lui Israel un dar de mâncare în vas curat în casa Domnului. Și voi lua din ei ca preoți și Leviți, zice Domnul. Căci, precum cerurile cele noi și pământul cel nou pe care le voi face vor rămâne înaintea mea, zice Domnul, așa va rămâne sămânța voastră și numele vostru. Și va fi așa: de la lună nouă la lună nouă și de la sabat la sabat, orice carne va veni să se închine înaintea mea, zice Domnul. Și vor ieși și vor privi trupurile moarte ale oamenilor care s‐au răzvrătit împotriva mea. Căci viermele lor nu va muri, nici focul lor nu se va stinge; și vor fi o scârbă pentru orice carne. Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, din preoții care erau în Anatot în țara lui Beniamin: către care a fost cuvântul Domnului în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, în anul al treisprezecelea al domniei lui. Și a fost și în zilele lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la sfârșitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la strămutarea Ierusalimului în robie, în luna a cincea. Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Mai înainte de a te întocmi în pântece, te‐am cunoscut; și mai înainte de a ieși tu din pântece, te‐am sfințit te‐am pus proroc neamurilor. Si eu am zis: Vai, Doamne Dumnezeule! Iată, eu nu știu să vorbesc, căci sunt un copil. Și Domnul mi‐a zis: Nu zice: Sunt un copil. Căci vei merge la oricine te voi trimite și vei vorbi orice îți voi porunci. Nu te teme de ei, căci eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul. Atunci Domnul și‐a întins mâna și mi‐a atins gura; și Domnul mi‐a zis: Iată, am pus cuvintele mele în gura ta. Vezi, astăzi te‐am pus peste popoare și peste împărăți ca să smulgi și să strici, și să pierzi și să surpi, și să zidești și să sădești. Și cuvântul Domnului a fost iarăși către mine, zicând: Ce vezi, Ieremio? Și am zis: Văd un toiag de migdal. Și Domnul mi‐a zis: Bine ai văzut; căci eu veghez peste cuvântul meu ca să‐l împlinesc. Și cuvântul Domnului a fost către mine a doua oară, zicând: Ce vezi? Și am zis: Văd un cazan fierbând și fața îi este spre miazănoapte. Și Domnul mi‐a zis: De la miazănoapte se va deschide răul peste toți locuitorii țării. Căci iată voi chema toate familiile împărățiilor de la miazănoapte, zice Domnul, și vor veni și își vor pune fiecare scaunul său de domnie la intrarea porților Ierusalimului și împrejurul tuturor zidurilor și împotriva tuturor cetăților lui Iuda. Și voi vesti judecățile mele împotriva lor pentru toată răutatea lor. Fiindcă m‐au părăsit și au ars tămâie altor dumnezei și s‐au închinat înaintea lucrărilor mâinilor lor. Tu, deci, încinge‐ți coapsele și scoală‐te, și vorbește‐le tot ce‐ți voi porunci. Nu te teme de ei, ca să nu te fac să te înspăimânți înaintea lor. Căci, iată, eu te‐am făcut astăzi o cetate întărită și un stâlp de fier, și ziduri de aramă împotriva țării întregi; împotriva împăraților lui Iuda și împotriva mai marilor lui, împotriva preoților lui și împotriva poporului țării. Și se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; căci eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te scap. Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Du‐te și strigă în urechile Ierusalimului, zicând: Așa zice Domnul: Mi‐aduc aminte pentru tine, de bunătatea tinereții tale, de iubirea logodirii tale, când ai venit după mine în pustie, într‐un pământ nesemănat. Israel era sfânt pentru Domnul, pârga venitului său. Toți cei ce‐l înghit vor fi vinovați: va veni răul peste ei, zice Domnul. Ascultați cuvântul Domnului, casă a lui Iacov, și toate familiile casei lui Israel: Așa zice Domnul: Ce nedreptate au aflat în mine părinții voștri de s‐au depărtat de mine, și au umblat după deșertăciune și s‐au făcut deșerți? Și n‐au zis: Unde este Domnul care ne‐a scos din țara Egiptului, care ne‐a povățuit prin pustie, printr‐un pământ de pustiuri și gropi, printr‐un pământ de secetă și al umbrei morții, printr‐un pământ prin care nu trecuse niciun om și unde nimeni nu locuise? Și v‐am adus într‐un pământ roditor, ca să mâncați rodul lui și bunătatea lui; și ați intrat și ați necurățit pământul meu și ați prefăcut moștenirea mea în urâciune. Preoții n‐au zis: Unde este Domnul? Și cei ce mânuiau legea nu m‐au cunoscut: și păstorii s‐au răsculat împotriva mea și prorocii au prorocit prin Baal și au umblat după lucruri fără folos. Pentru aceasta mă voi certa cu voi, zice Domnul, și mă voi certa cu copiii copiilor voștri. Căci treceți în ostroavele Chitim și vedeți; și trimiteți la Chedar, și luați seama bine și vedeți dacă a fost asa ceva. A schimbat vreun neam dumnezeii săi? Și ei nu sunt dumnezei; dar poporul meu a schimbat slava sa cu ceea ce este fără folos. Mirați‐vă, ceruri, de aceasta și înfiorați‐vă; uimiți‐vă foarte mult, zice Domnul. Căci poporul meu a făcut două rele: M‐au părăsit pe mine, izvorul apelor vii și și‐au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă. Oare este Israel un rob? Este el un rob născut în casă? De ce a ajuns pradă? Puii de leu au răcnit împotriva lui; și‐au ridicat glasul și i‐au făcut țara pustie. Cetățile sale sunt arse, fără locuitor. Chiar și copiii Nofului și ai Tahpanesului au păscut pe creștetul capului tău. Oare nu singur ți‐ai făcut aceasta, părăsind pe Domnul Dumnezeul tău în vremea când el te povățuia pe cale? Și acum ce ai a face tu pe calea Egiptului ca să bei apele Șihorului? Și ce ai a face pe calea Asiriei ca să bei apele Râului? Răutatea ta te va pedepsi și dările tale înapoi te vor mustra. Cunoaște dar și vezi că este rău și amar că ai părăsit pe Domnul Dumnezeul tău și că frica mea nu este în tine, zice Domnul Dumnezeul oștirilor. Căci de demult ți‐ai sfărâmat jugul și ți‐ai rupt legăturile și ai zis: Nu voi sluji. Căci pe orice deal înalt și sub orice copac verde te‐ai plecat, ai curvit. Și eu, eu te sădisem viță aleasă, sămânță cu totul bună. Cum, deci, te‐ai prefăcut înaintea mea într‐o coardă de viță străină? Căci chiar dacă te vei spăla cu leșie și vei lua săpun mult, totuși nelegiuirea ta este însemnată înaintea mea, zice Domnul Dumnezeu. Cum zici: Nu sunt întinat, nu m‐am dus după Baali? Vezi‐ți calea în vale, recunoaște ce ai făcut, dromaderă iute, încrucișându‐și toate căile; măgăriță sălbatică deprinsă cu pustia, care în dorința ei trage pe nas vântul. În aprinderea ei cine o abate? Toți câți o caută nu se vor osteni: o vor afla în luna ei. Ferește‐ți piciorul să nu fie desculț și gâtul tău de la sete. Dar tu ai zis: În zadar; nu, căci am iubit pe străini și voi merge după ei. Cum se rușinează hoțul când este prins, așa se va rușina casa lui Israel; ei, împărații lor, mai marii lor și preoții lor și prorocii lor, care zic lemnului: Tu ești tatăl meu. Și pietrei: Tu m‐ai născut. Căci și‐au întors spatele la mine și nu fața; dar în vremea necazului lor vor zice: Scoală‐te și mântuiește‐ne! Dar unde sunt dumnezeii tăi pe care ți i‐ai făcut? Să se scoale ei, dacă pot să te mântuiască la vremea necazului tău: căci ca numărul cetăților tale sunt dumnezeii tăi, o, Iuda! Pentru ce vă certați cu mine? Toți v‐ați răsculat împotriva mea, zice Domnul. În zadar am lovit pe copiii voștri: n‐au primit nicio îndreptare. Sabia voastră a mâncat pe prorocii voștri, ca un leu pierzător. O, neam, vedeți cuvântul Domnului: Oare am fost eu o pustie pentru Israel sau un pământ de întuneric gros? De ce zice poporul meu: Suntem stăpâni, nu vom mai veni la tine? Oare își uită fecioara podoabele, sau mireasa găteala? Dar poporul meu m‐a uitat de zile fără număr. Cât de iscusită ești pe calea ta, ca să cauți iubire! De aceea chiar pe femeile rele le‐ai învățat căile tale. Și în poalele tale s‐a aflat sângele sufletelor nevoiașilor nevinovați pe care nu i‐ai prins spărgând zidul, ci s‐a găsit pentru toate acestea. Totuși zici: Sunt nevinovată; da, mânia lui se va întoarce de la mine. Iată, voi intra la judecată cu tine, fiindcă zici: N‐am păcătuit. De ce alergi atât de mult și‐ți schimbi calea? Te vei rușina și de Egipt cum te‐ai rușinat de Asiria. Da, vei ieși de aici cu mâinile pe cap; căci Domnul a lepădat pe cei în care te încrezi și nu vei propăși cu ei. Ei zic: Dacă cineva își lasă nevasta și ea se duce de la el și se face a altui bărbat, se va mai întoarce el la ea? Oare n‐ar fi țara aceea cu totul necurată? Dar tu ai curvit cu mulți ibovnici: totuși, întoarce‐te la mine, zice Domnul. Ridică‐ți ochii spre înălțimile goale și vezi: unde nu te‐ai necinstit? Le‐ai ținut calea ca arabul în pustie și ai pângărit țara cu curviile tale și cu răutatea ta. De aceea s‐au oprit ploile și n‐a fost ploaie târzie; dar ai avut frunte de curvă, nu voiai să‐ți fie rușine. Nu vrei să mai strigi de acum către mine: Tatăl meu, tu ești călăuza tinereții mele? Oare își va ține el mânia în veac? O va păstra el până în veci? Iată, așa ai vorbit și ai făcut lucruri rele, cât ai putut. Și Domnul mi‐a zis în zilele împăratului Iosia: Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S‐a suit pe orice munte înalt și sub orice copac verde și acolo a curvit. Și am zis după ce a făcut toate aceste lucruri: Se va întoarce la mine. Dar nu s‐a întors. Și a văzut și soră‐sa cea vânzătoare, Iuda. Și am văzut, când, pentru această pricină în care preacurvise necredincioasa Israel, am lăsat‐o și i‐am dat carte de despărțire, totuși vânzătoarea Iuda, soră‐sa, nu s‐a temut, ci s‐a dus și a curvit și ea. Și a fost așa: prin nesocotința curviei ei țara a fost pângărită și a preacurvit cu pietre și cu lemne. Și cu toate acestea, Iuda, soră‐sa cea vânzătoare, nu s‐a întors la mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie, zice Domnul. Și Domnul mi‐a zis: Necredincioasa Israel s‐a arătat înaintea mea mai dreaptă decât vânzătoarea Iuda. Mergi și vestește cuvintele acestea spre miazănoapte și zi: Întoarce‐te, necredincioaso Israel, zice Domnul: nu‐mi voi posomorî fața peste voi, căci sunt milos, zice Domnul; nu voi ține mânia pentru totdeauna. Numai recunoaște‐ți nelegiuirea, că ai păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului tău și ți‐ai întors căile încoace și încolo la străini, sub orice copac verde și n‐ați ascultat de glasul meu, zice Domnul. Întoarceți‐vă, fii neascultători, zice Domnul. Căci sunt un soț pentru voi și vă voi lua unul dintr‐o cetate și doi dintr‐o familie și vă voi aduce la Sion. Și vă voi da păstori după inima mea și vă vor paște cu cunoștință și pricepere. Și va fi așa: când vă veți înmulți și veți crește în țară, în zilele acelea, zice Domnul, nu vor mai zice: Chivotul legământului Domnului! Nici nu li se va sui în inimă, nici nu‐și vor aduce aminte de el, nici nu‐l vor cerceta, nici nu se va mai face. În vremea aceea vor numi Ierusalimul: Scaunul de domnie al Domnului. Și toate neamurile se vor aduna la el, la numele Domnului, la Ierusalim și nu vor mai umbla după îndărătnicia inimii lor rele. În zilele acelea casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel și vor veni împreună din țara de la miazănoapte în țara pe care am dat‐o de moștenire părinților voștri. Dar eu am zis: Cum să te pun între copii și să‐ți dau țara cea plăcută, moștenirea cea bună a oștilor neamurilor? Și am zis: Mă vei numi: Tatăl meu; și nu te vei întoarce dinapoia mea. Cu adevărat, precum o nevastă este necredincioasă și pleacă de la bărbatul său, așa v‐ați făcut necredincioși voi mie, casă a lui Israel, zice Domnul. Un glas s‐a auzit pe înălțimile goale, plângeri și cereri ale copiilor lui Israel; căci și‐au sucit calea, au uitat pe Domnul Dumnezeul lor. Întoarceți‐vă, copii neascultători; voi vindeca neascultările voastre… Iată, noi venim la tine, căci tu ești Domnul Dumnezeul nostru. Cu adevărat, în zadar se nădăjduiește în dealuri și în mulțimea munților. Cu adevărat, în Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel. Dar rușinea a mâncat munca părinților noștri din tinerețea noastră; turmele lor și cirezile lor, pe fiii lor și pe fetele lor. Să zăcem în rușinea noastră și să ne acopere necinstea noastră; căci am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului nostru, noi și părinții noștri, din tinerețea noastră până în ziua de astăzi și n‐am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru. Israele, dacă te vei întoarce, zice Domnul, dacă te vei întoarce la mine și dacă vei depărta dinaintea mea urâciunile tale, nu vei mai rătăci. Și vei jura: Viu este Domnul: în adevăr, în iudecată și în dreptate. Și neamurile se vor binecuvânta în el și se vor slăvi în el. Căci așa zice Domnul către bărbații lui Iuda și ai Ierusalimului: Desfundați‐vă un pământ nou și nu semănați între spini! Tăiați‐vă împrejur Domnului și depărtați prepuțurile inimii voastre, bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia mea ca un foc și să ardă și să nu fie nimeni s‐o stângă, din pricina răutății faptelor voastre. Spuneți în Iuda și vestiți în Ierusalim și ziceți și suflați în trâmbiță în țară, strigați cu glas tare și ziceți: Strângeți‐vă și să intrăm în cetățile întărite! Înălțați un steag spre Sion. Fugiți, nu stați! Căci eu aduc răul de la miazănoapte și pieire mare. Leul s‐a ridicat din tufarul său și pierzătorul neamurilor este pe drumul său; a ieșit din locul său ca să‐ți prefacă țara în pustie; cetățile tale vor fi pustiite, fără locuitor. De aceea, încingeți‐vă cu saci, plângeți și urlați: căci mânia cea înfocată a Domnului nu s‐a întors înapoi de la noi. Și va fi așa: în ziua aceea, zice Domnul, inima împăratului și inima mai marilor se va pierde și preoții se vor uimi și prorocii vor încremeni. Și am zis: Vai, Doamne Dumnezeule! Da, ai amăgit mult pe poporul acesta și Ierusalimul, zicând: Veți avea pace!, deoarece sabia ajunge până la suflet. În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului: Un vânt arzător suflă de pe locurile înalte din pustie, pe calea fiicei poporului meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe. Un vânt puternic vine din acestea pentru mine. Și acum voi rosti judecăți împotriva lor. Iată, el se va înălța ca norii și carele lui vor fi ca un vârtej; caii lui sunt mai iuți decât vulturii. Vai de noi, căci suntem pustiiți. Ierusalime, spală‐ți inima de răutate, ca să fii mântuit. Până când vor locui gândurile tale nelegiuite înăuntrul tău? Căci un glas spune de la Dan și vestește răul din ținutul muntos al lui Efraim. Pomeniți neamurilor; iată, vestiți împotriva Ierusalimului: Vin străjerii dintr‐o țară îndepărtată și își înalță glasul împotriva cetăților lui Iuda. Sunt în jurul său ca păzitorii de țarine; pentru că s‐a răsculat împotriva mea, zice Domnul. Calea ta și faptele tale ți‐au adus acestea. Acesta este răutatea ta, da, este amară, da, ajunge până la inima ta. Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Sunt în chin! Oh, pereții inimii mele! Inima mea vuiește în mine; nu pot să tac. Căci auzi, suflete al meu, sunetul trâmbiței, alarma de război. Prăpăd peste prăpăd se strigă; căci toată țara este pustiită: deodată s‐au pustiit corturile mele, covoarele mele într‐o clipă. Până când voi vedea steagul și voi auzi sunetul trâmbiței? Căci poporul meu este nebun, ei nu mă cunosc. Sunt copii fără minte și n‐au pricepere. Sunt înțelepți să facă răul, dar n‐au cunoștință să facă binele. M‐am uitat la pământ și iată era pustiu și gol, și la ceruri, și n‐aveau lumină! M‐am uitat la munți, și iată tremurau și toate dealurile se zguduiau cu putere. M‐am uitat și iată nu era niciun om și toate păsările cerurilor fugiseră. M‐am uitat și iată câmpul roditor era o pustie și toate cetățile lui erau surpate înaintea Domnului și dinaintea aprinderii mâniei lui! Căci așa zice Domnul: Toată țara va fi o pustie; dar nu voi nimici cu totul. De aceea pământul se va jeli și cerurile de deasupra vor fi negre; pentru că eu am vorbit, am hotărât și nu‐mi va părea rău, nici nu mă voi întoarce de la aceasta. Fiecare cetate fuge de vuietul călăreților și al arcașilor; ei intră în tufari și se agață pe stânci: fiecare cetate este părăsită și niciun om nu locuiește în ea. Și tu, cea pustiită, ce vei face? Chiar dacă te vei îmbrăca cu cârmâz, chiar dacă te vei împodobi cu podoabe de aur, dacă‐ți vei zgârâia ochii cu boială, în zadar te vei împodobi: ibovnicii tăi te disprețuiesc, caută viața ta. Căci am auzit un glas ca al unei femei în facere, strâmtorare ca a celei ce naște pe întâiul său născut, glasul fiicei Sionului care suspină, își întinde mâinile zicând: Vai de mine acum! Căci mi se stinge sufletul dinaintea ucigașilor. Cutreierați ulițele Ierusalimului și vedeți acum și cunoașteți și căutați în piețele lui dacă puteți afla un om, dacă este vreunul care să facă dreptatea, care să caute adevănul! Cu adevărat, ei jură mincinos. Și dacă ei zic: Viu este Domnul! Cu adevărat jură mincinos. Doamne, oare nu sunt ochii tăi asupra adevărului? Tu i‐ai lovit, dar nu i‐a durut; i‐ai nimicit, dar n‐au voit să se îndrepte; și‐au făcut fețele mai tari decât stânca, n‐au voit să se întoarcă. Atunci am zis: Hotărât, aceștia sunt ticăloși, sunt proști; căci ei nu cunosc calea Domnului, nici judecata Dumnezeului lor. Mă voi duce la cei mari și le voi vorbi. Căci ei cunosc calea Domnului, judecata Dumnezeului lor. Dar aceștia au sfărâmat cu totul jugul și au rupt legăturile. De aceea leul din pădure îi va lovi, lupul serilor îi va pustii, pardosul le va pândi cetățile: oricine iese din ele va fi sfâșiat: căci fărădelegile lor s‐au înmulțit și abaterile lor s‐au mărit. Cum să te iert? Copiii tăi m‐au părăsit și jură pe cei ce nu sunt dumnezei. I‐am îndestulat și au preacurvit și s‐au adunat în cete la casa curvei. Cai bine hrăniți, ei aleargă încoace și încolo, nechează fiecare după nevasta aproapelui său. Să nu‐i cercetez eu pentru acestea, zice Domnul, și să nu se răzbune sufletul meu pe un neam ca acesta? Suiți‐vă pe zidurile lui și sfărâmați; dar să nu nimiciți cu totul. Smulgeți‐i ramurile, căci nu sunt ale Domnului. Căci casa lui Israel și casa lui Iuda s‐au purtat cu necredincioșie împotriva mea, zice Domnul. S‐au lepădat de Domnul și au zis: El nu este, și nu va veni rău asupra noastră, nici nu vom vedea sabie, nici foamete. Și prorocii se vor face vânt și cuvântul Domnului nu este în ei: așa li se va face. De aceea, așa zice Domnul Dumnezeul oștirilor: Fiindcă vorbiți acest cuvânt, iată, voi face vorbele mele foc în gura ta și pe poporul acesta lemn, și‐i va mistui. Iată, aduc asupra voastră un neam de departe, casă a lui Israel, zice Domnul, un neam puternic, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n‐o cunoști, nici nu înțelegi ce zice. Tolba lui este ca un mormânt deschis; toți sunt viteji. Și‐ți vor mânca secerișul și pâinea, vor mânca pe fiii tăi și pe fetele tale, vor mânca turmele tale și cirezile tale, vor mânca viile tale și smochinii tăi, vor nimici cu sabie cetățile tale cele întărite în care te încredeai. Dar chiar în zilele acelea, zice Domnul, nu vă voi nimici de tot. Și va fi așa: când veți zice: Pentru ce ne‐a făcut Domnul Dumnezeul nostru toate acestea? Atunci le vei zice: Precum m‐ați părăsit și ați slujit la dumnezei străini în țara voastră, așa veți sluji unor străini într‐o țară care nu este a voastră. Spuneți aceasta în casa lui Iacov și vestiți în Iuda, zicând: Ascultați acum acestea, o, popor nebun și fără inimă, care aveți ochi și nu vedeți, care aveți urechi și n‐auziți. Oare nu vă temeți de mine, zice Domnul, și nu tremurați înaintea mea, care am pus nisipul hotar mării, printr‐o poruncă necurmată, și nu se va trece peste ea? Valurile ei se muncesc, dar nu biruiesc și mugesc, dar nu‐l pot trece. Dar acest popor are o inimă răzvrătită și îndărătnică. S‐au abătut și s‐au dus. Și nu zic în inima lor: Să ne temem acum de Domnul Dumnezeul nostru, care dă ploaie timpurie și târzie la vremea sa, care ne păzește săptămânile hotărâte ale secerișului. Nelegiuirile voastre au îndepărtat aceste lucruri și păcatele voastre au oprit de la voi ce este bun. Căci în poporul meu se află oameni răi: ei stau la pândă cum se pleacă păsărarii; așază o capcană, prind pe oameni. Ca o cușcă plină de păsări, așa și casele lor sunt pline de înșelăciune: de aceea s‐au mărit și s‐au îmbogățit. S‐au îngrășat, lucesc, da, întrec măsura în răutate; nu judecă pricina, pricina orfanului, ca să propășească; nici dreptul nevoiașilor nu‐l judecă. Să nu cercetez eu pentru aceste lucruri, zice Domnul, și să nu se răzbune sufletul meu pe un popor ca acesta? Ceva înspăimântător și cumplit se săvârșește în țară: prorocii prorocesc minciună și preoții domnesc cu ajutorul lor: și poporul meu iubește aceasta. Și ce veți face la sfârșit? Copii ai lui Beniamin, fugiți din mijlocul Ierusalimului și trâmbițați în Tecoa și ridicați un semn de foc în Bet‐Hacherem: căci răul se arata de la miazănoapte și un prăpăd mare. Voi stârpi pe cea frumoasă și gingașă, pe fata Sionului. Păstorii și turmele lor vor veni la ea; își vor așeza corturile împotriva ei, în jur; vor paște fiecare în locul lui. Pregătiți războiul împotriva ei. Sculați‐vă și să ne suim la amiază. Vai de noi, căci ziua s‐a plecat, căci se întind umbrele de seară. Sculați‐vă și să ne suim noaptea și să‐i dărâmăm palatele. Căci așa a zis Domnul oștirilor: Tăiați copaci și faceți un val împotriva Ierusalimului. Aceasta este cetatea de cercetat. Este plină de apăsare în mijlocul ei. Cum își varsă fântâna apa, așa își varsă ea răutatea: asuprire și prăpăd se aud în ea; înaintea feței mele sunt necurmat lovitură și rană. Ia învățătură, Ierusalime, ca nu cumva să mi se înstrăineze sufletul de tine, ca nu cumva să te fac o pustie, o țară nelocuită. Așa zice Domnul oștirilor: Vor culege în totul, ca pe o vie, rămășița lui Israel. Pune iar mâna, ca și culegătorul la coșuri! Cui să‐i vorbesc și să‐i mărturisesc ca să mă asculte ei? Iată, urechea le este netăiată împrejur și nu pot s‐audă: iată, cuvântul Domnului le este o ocară, n‐au plăcere de el. De aceea sunt plin de mânia Domnului; sunt obosit de a o ține. Vars‐o asupra pruncilor pe uliță și asupra adunării tinerilor; căci și bărbatul și nevasta vor fi luați și bătrânul și cel sătul de zile. Și casele lor vor trece în mâna altora, cu țarinele și nevestele împreună, căci îmi voi întinde mâna împotriva locuitorilor țării, zice Domnul. Căci de la cel mai mic al lor până la cel mai mare al lor, fiecare s‐a dedat la lăcomie de bani; și de la proroc până la preot, fiecare lucrează cu înșelăciune. Și au vindecat cu ușurătate spărtura fiicei poporului meu, zicând: Pace, pace! Și nu este pace. Oare s‐au rușinat ei că au făcut urâciune? Nu, nicidecum nu s‐au rușinat, nici nu cunosc ce este să roșească. De aceea vor cădea între cei ce cad; la vremea când îi voi cerceta, se vor poticni, zice Domnul. Așa zice Domnul: Stați pe căi și vedeți și întrebați de cărările cele vechi, care este calea cea bună și umblați pe ea, și veți afla odihnă pentru sufletele voastre. Dar ei au zis: Nu voim să umblăm pe ea. Am pus încă și păzitori peste voi, zicând: Ascultați sunetul trâmbiței. Dar ei au zis: Nu voim să ascultăm. De aceea, auziți, neamurilor, și cunoaște, o, adunare, ce este între ei. Auzi, pământule! Iată, voi aduce rău asupra poporului acestuia, rodul gândurilor lor; căci n‐au ascultat de cuvintele mele și cât despre legea mea, au lepădat‐o. La ce vine la mine tămâie din Seba și trestia mirositoare dintr‐o țară depărată? Ardeile de tot ale voastre nu‐mi sunt bine primite și jertfele voastre nu‐mi plac. De aceea așa zice Domnul: Iată, voi pune pietre de poticnire înaintea poporului acestuia și părinții și fiii se vor poticni de ele, vecinul și prietenul lui se vor pierde. Așa zice Domnul: Iată, vine un popor din țara de la miazănoapte și un neam mare va fi trezit de la marginea pământului. Ei apucă arcul și sulița; sunt haini și fără milă; glasul lor urlă ca marea; și călăresc pe cai, fiecare înșirat ca un bărbat pentru luptă, împotriva ta, fiică a Sionului. Noi le‐am auzit vestea: mâinile ne‐au slăbit, strâmtorarea ne‐a cuprins și chin ca al unei femei în facere. Nu ieșiți la câmp, nici nu umblați pe cale; căci sabia vrăjmașului, groaza este în orice parte. Fată a poporului meu, încinge‐te cu sac și tăvălește‐te în cenușă; fă‐ți o jelire ca pentru un singur fiu, o plângere foarte amară; căci pustiitorul va veni deodată asupra noastră. Te‐am pus în mijlocul poporului meu ca un topitor și un turn, ca să cunoști și să le cercetezi calea. Toți sunt neascultători între neascultători, umblă cu clevetiri; sunt aramă și fier; sunt stricați cu toții. Foalele suflă tare; plumbul este mistuit de foc; în zadar topesc și iar topesc, căci cei răi nu sunt despărțiți; se vor numi argint lepădat, căci Domnul i‐a lepădat. Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia, zicând: Stai în poarta casei Domnului și strigă acolo cuvântul acesta și zi: Auziți cuvântul Domnului, toți din Iuda, care intrați prin porțile acestea ca să vă închinați înaintea Domnului. Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Îndreptați‐vă căile și faptele și vă voi lăsa să locuiți în locul acesta. Nu vă încredeți în cuvinte de minciună, zicând: Templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului sunt acestea! Căci dacă vă veți îndrepta într‐adevăr căile și faptele, dacă veți face cu adevărat judecată între om și aproapele său; dacă nu veți asupri pe străinul de loc, pe orfan și pe văduvă și nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta și nu veți umbla după dumnezei străini spre paguba voastră, atunci vă voi lăsa să locuiți în locul acesta, în țara pe care am dat‐o părinților voștri, în veci și pe veci. Iată, vă încredeți în cuvinte de minciună care nu folosesc. Ce? Furați, ucideți, preacurviți, jurați strâmb, ardeți tămâie lui Baal și mergeți după alți dumnezei pe care nu‐i cunoașteți… și apoi veniți și stați înaintea mea în casa aceasta, care se numește după numele meu și ziceți: Suntem scăpați!, ca să faceți toate aceste urâciuni? Oare casa aceasta care se numește după numele meu este în ochii voștri o peșteră de tâlhari? Iată, eu însumi am văzut, zice Domnul. Dar duceți‐vă acum la locul meu care era în Silo, unde am pus să locuiască numele meu la început, și vedeți ce i‐am făcut, pentru răutatea poporului meu Israel! Și acum, fiindcă ați făcut toate aceste fapte, zice Domnul, și v‐am vorbit, sculându‐mă de dimineață și vorbind, și n‐ați auzit, și v‐am chemat și n‐ați răspuns: pentru aceasta voi face casei care se numește după numele meu, în care vă încredeți, și locului pe care vi l‐am dat vouă și părinților voștri, cum am făcut lui Silo. Și vă voi izgoni dinaintea feței mele, cum am izgonit pe toți frații voștri, pe toată sămânța lui Efraim. De aceea, nu te ruga pentru poporul acesta și nu ridica nici strigăt sau rugăciune pentru el, nici nu mijloci către mine, căci nu te voi asculta. Nu vezi ce fac ei în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului? Copiii strâng lemne și părinții aprind focul și femeile frământă aluatul ca să facă turte împărătesei cerurilor și să verse daruri de băutură dumnezeilor străini, ca să mă întărâte la mânie. Oare pe mine mă întărâtă ei la mânie? zice Domnul. Oare nu pe ei înșiși, spre rușinea fețelor lor? De aceea, așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, mânia mea și furia mea se va vărsa asupra locului acestuia, asupra omului și asupra dobitocului, asupra copacilor câmpului și asupra roadelor pământului; și vor arde și nu se vor stinge. Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Adăugați arderile de tot ale voastre la jertfele voastre și mâncați carne. Căci n‐am vorbit despre arderi de tot și jertfe cu părinții voștri, nici nu le‐am poruncit în ziua în care i‐am scos din țara Egiptului. Ci le‐am poruncit cuvântul acesta, zicând: Ascultați de glasul meu și eu vă voi fi Dumnezeu și voi îmi veți fi popor: și umblați pe toată calea pe care v‐o poruncesc, ca să vă fie bine. Dar n‐au ascultat și nu și‐au plecat urechea, ci au umblat după sfaturile lor și după învârtoșarea inimii lor rele; și au dat înapoi și nu înainte. Din ziua în care au ieșit părinții voștri din țara Egiptului până în ziua de astăzi v‐am trimis pe toți slujitorii mei, pe proroci, sculându‐mă în fiecare zi de dimineață și trimițându‐i. Dar nu m‐au ascultat și nu și‐au plecat urechea și și‐au întărit grumazul, au făcut mai rău decât părinții lor. Și tu le vei vorbi toate aceste cuvinte, dar nu te vor asculta; și vei striga la ei, dar nu‐ți vor răspunde. Și le vei zice: Acesta este neamul care n‐a ascultat de glasul Domnului Dumnezeului său și care n‐a primit îndreptarea; adevărul s‐a pierdut și s‐a stins din gura lor. Tunde‐ți părul, Ierusalime, și leapădă‐l, și înalță un bocet pe înălțimile goale! Căci Domnul a lepădat și a părăsit neamul mâniei sale. Căci copiii lui Iuda au făcut rău înaintea mea, zice Domnul. Și‐au pus urâciunile lor în casa care se numește după numele meu, ca s‐o necurățească. Și au zidit înălțimile Tofetului care este în valea fiului lui Hinom, ca să ardă pe fiii lor și pe fetele lor în foc, ceea ce n‐am poruncit și nu mi s‐a suit la inimă. De aceea, iată vin zile, zice Domnul, când nu se va mai numi Tofet și Valea fiului lui Hinom, ci Valea Măcelului; și vor înmormânta în Tofet până nu va mai fi loc. Și trupurile moarte ale acestui popor vor fi hrana păsărilor cerurilor și fiarelor pământului și nu va fi cine să le sperie. Și voi face să înceteze din cetățile lui Iuda și din ulițele Ierusalimului glasul bucuriei și glasul veseliei, glasul mirelui și glasul miresei. Căci țara va ajunge o pustie. În vremea aceea, zice Domnul, vor scoate oasele împăraților lui Iuda și oasele mai marilor lui și oasele preoților și oasele prorocilor și oasele locuitorilor Ierusalimului, din mormintele lor. Și le vor întinde în fața soarelui și în fața lunii și în fața întregii oști a cerurilor pe care le‐au iubit și cărora le‐au slujit și după care au umblat și pe care le‐au căutat și cărora li s‐au închinat. Nu vor fi adunate și nu vor fi înmormântate; vor fi gunoi pe fața pământului. Și toată rămășița va alege mai bine moartea decât viața, cei ce vor rămâne din această familie rea, care vor rămâne în toate locurile unde i‐am alungat, zice Domnul oștirilor. Și iarăși să le zici: Așa zice Domnul: Oare vor cădea oamenii și nu se vor scula? Se va abate cineva și nu se întoarce? De ce, deci, poporul acesta al Ierusalimului s‐a abătut cu o abatere necurmată? Ei țin tare la înșelăciune, nu voiesc să se întoarcă. Am ascultat și am auzit: nu vorbesc drept. Nimeni nu se căiește de răutatea sa zicând: Ce am făcut? Fiecare se întoarce la alergătura sa ca un cal care se năpustește în luptă. Chiar și barza în ceruri își cunoaște vremile; și turturica și rândunica și cocostârcul își păzesc vremea venirii lor; dar poporul meu nu cunoaște legea Domnului. Cum ziceți: Suntem înțelepți și Legea Domnului este cu noi? Dar iată, pana mincinoasă a cărturarilor a lucrat cu neadevăr. Înțelepții sunt rușinați, se înspăimântă și sunt prinși. Iată, ei au disprețuit cuvântul Domnului și ce înțelepciune este în ei? De aceea voi da nevestele lor altora, țarinele lor, celor ce le vor stăpâni; căci fiecare, de la cel mai mic până la cel mai mare, este dedat la lăcomie de bani; de la proroc până la preot, fiecare lucrează înșelăciune. Și au vindecat cu ușurătate rana fiicei poporului meu, zicând: Pace! Pace! Și nu era pace. Oare s‐au rușinat ei când au făcut urâciune? Nu, nicidecum nu s‐au rușinat și nu cunosc ce este roșirea. De aceea vor cădea printre cei ce cad; la vremea cercetării lor vor cădea, zice Domnul. Îi voi mistui cu totul, zice Domnul: Nu vor fi struguri în viță, nici smochine pe smochini; și frunza se va veșteji; și le‐am dat celor ce vor trece peste ei. De ce ședem liniștiți? Adunați‐vă și să intrăm în cetățile întărite și să tăcem acolo. Căci Domnul Dumnezeul nostru ne‐a adus la tăcere și ne‐a dat să bem apă de fiere. Căci am păcătuit împotriva Domnului. Am așteptat pace, dar nu este niciun bine. Vreme de vindecare și iată, spaimă! Sforăitul cailor lui se aude de la Dan: tot pământul tremură de sunetul nechezatului celor puternici ai lui; și au venit și au mâncat țara și tot ce este în ea, cetatea și locuitorii ei. Căci iată, voi trimite între voi șerpi, năpârci, pe care nu vor fi descântece și vă vor mușca, zice Domnul. O, mângâierea mea în întristarea mea! Îmi bolește inima în mine. Iată glasul strigătului fiicei poporului meu dintr‐o țară foarte depărtată: Oare nu este Domnul în Sion? Nu este Împăratul lui în el? De ce m‐au întărâtat prin chipurile lor cioplite, prin deșertăciuni străine? A trecut secerișul, s‐a sfârșit vara și nu suntem mântuiți. Sunt zdrobit de zdrobirea fiicei poporului meu; merg jelind; m‐a cuprins spaima! Oare nu este leac alinător în Galaad? Oare nu este acolo vreun doctor? De ce nu se face vindecarea fiicei poporului meu? Ah, de mi‐ar fi capul ape și ochii izvor de lacrimi, ca să plâng zi și noapte pe ucișii fiicei poporului meu! O, de aș avea un loc de poposire pentru călătorii în pustie, ca să las pe poporul meu și să mă duc de la el! Căci toți sunt preacurvari, o adunare de oameni vânzători! Și își întind limba, arcul lor de minciună, și sunt viteji în țară, dar nu pentru adevăr, căci merg din rău în rău și pe mine nu mă cunosc, zice Domnul. Păziți‐vă fiecare de aproapele său și nu vă încredeți în niciun frate. Căci fiecare frate numai înșală și orice prieten umblă cu clevetiri. Și înșală fiecare pe aproapele său și nu vorbesc adevărul; și își deprind limba să vorbească minciuni, se ostenesc să facă nelegiuire. Locuința ta este în mijlocul înșelăciunii; de înșelăciune nu voiesc să mă cunoască, zice Domnul. De aceea, așa zice Domnul oștirilor: Iată, îi voi topi și‐i voi cerca; căci ce să fac pentru fiica poporului meu? Limba lor este o săgeată ucigătoare; vorbește amăgire, fiecare vorbește aproapelui său de pace cu gura, dar în inimă îl pândește. Să nu‐i cercetez eu pentru aceste lucruri? zice Domnul: să nu‐și răzbune sufletul meu pe un neam ca acesta? Pentru munți voi ridica o plângere și o jelanie și pentru pășunile pustiei o bocire. Căci sunt arse încât niciun om nu trece prin ele și nu se aude glasul vitelor. Păsările cerurilor și dobitoacele au fugit, s‐au dus. Și voi face Ierusalimul grămezi, o locuință de șacali, și voi face cetățile lui Iuda o pustie fără locuitori. Cine este omul înțelept, ca să înțeleagă aceasta? Și către cine a vorbit gura Domnului ca s‐o spună? Pentru ce este pierdută țara, arsă ca o pustie, încât nimeni nu trece prin ea? Și Domnul a zis: Pentru că au părăsit legea mea, pe care le‐am pus‐o înainte, și n‐au ascultat de glasul meu, nici n‐au umblat după el. Ci au umblat după învârtoșarea inimii lor și după Baali, cum i‐au învățat părinții lor. De aceea, așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi hrăni pe acest popor cu pelin și‐i voi adăpa cu apă de fiere, și‐i voi împrăștia printre neamurile pe care nici ei, nici părinții lor nu le‐au cunoscut. Și voi trimite sabia în urma lor până când îi voi nimici. Așa zice Domnul oștirilor: Vedeți și chemați plângătoarele ca să vină. Și trimiteți după femeile iscusite ca să vină. Și să se grăbească și să ridice plângere pentru noi, ca să ne curgă ochii de lacrimi, și pleoapele noastre să izvorască ape. Căci un glas de jale se aude din Sion: Cât suntem de prădați! Foarte rușinați! Căci am părăsit țara; căci ne‐au surpat locuințele. Ascultați deci, femeilor, cuvântul Domnului, și să primească urechea voastră cuvântul gurii sale și învățați pe fiicele voastre plângere și fiecare pe vecina sa cântarea de jale. Căci moartea s‐a suit prin ferestrele noastre, a intrat în palatele noastre ca să stârpească pe prunci din uliță și pe tineri din drumuri largi. Vorbește: Așa zice Domnul: Da, trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca gunoiul pe ogorul deschis și ca snopul în urma secerătorului și nimeni nu‐i va aduna. Așa zice Domnul: Să nu se laude înțeleptul cu înțelepciunea sa și să nu se laude cel puternic cu puterea sa; să nu se laude bogatul cu bogăția sa; ci cel ce se laudă să se laude cu aceasta, că înțelege și mă cunoaște că eu sunt Domnul care face îndurare, judecată și dreptate pe pământ, căci în aceasta mă desfătez, zice Domnul. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi cerceta pe toți care sunt tăiați împrejur în netăierea lor împrejur; pe Egipt, pe Iuda și pe Edom, pe copiii lui Amon și pe Moab, și pe toți care își taie laturile părului lor, care locuiesc în pustie. Căci toate neamurile sunt netăiate împrejur și toată casa lui Israel este netăiată împrejur la inimă. Ascultați cuvântul pe care vi‐l vorbește Domnul, casă a lui Israel! Așa zice Domnul: Nu învățați calea neamurilor și nu vă înspăimântați de semnele cerurilor. Căci neamurile se înspăimântă de ele. Căci așezămintele neamurilor sunt deșertăciune. Căci unul taie un copac din pădure, mâini de meșter îl lucrează cu securea. Îl împodobesc cu argint și cu aur, îl întăresc cu cuie și cu ciocane ca să nu se miște. Ei sunt ca un stâlp de finic lucrat în strung, dar nu vorbesc. Sunt duși, căci nu pot merge. Nu vă temeți de ei, căci nu pot să facă rău și nici nu este în ei să facă bine. Nimeni nu este asemenea ție, Doamne! Tu ești mare și numele tău este mare în putere. Cine să nu se teamă de tine, Împărate al neamurilor! Căci ție ți se cuvine. Căci între toți înțelepții neamurilor și în toate împărățiile lor nu este nimeni asemenea ție. Ci cu toții sunt proști și nebuni, învățătura idolilor este doar un trunchi. Argintul ciocănit în plăci se aduce din Tarsis și aurul din Ufaz, lucru de meșter și de mâini de argintar. Veșmântul lor este albastru și purpuriu: toate sunt lucruri lucrate de oameni iscusiți. Dar Domnul este Dumnezeu în adevăr, el este Dumnezeul cel viu și Împăratul veșniciei. De mânia lui se cutremură pământul și neamurile nu pot să poarte urgia lui. Așa le veți zice: Dumnezeii care n‐au făcut cerurile și pământul, aceștia vor fi pierduți de pe fața pământului și de sub ceruri. El a făcut pământul cu puterea sa, a întemeiat lumea cu înțelepciunea sa și a întins cerurile cu priceperea sa. Când face să răsune glasul său, este o mulțime de ape în ceruri și face să se suie norii de la marginile pământului; el face fulgere pentru ploaie și scoate vântul din vistieriile sale. Orice om ajunge dobitoc lipsit de cunoștință; orice argintar rămâne rușinat de chipul său cioplit. Căci chipul său turnat este o minciună și nu este nicio suflare în el. Sunt deșertăciune, lucru de amăgire: la vremea cercetării lor vor fi pierduți. Partea lui Iacov nu este ca ei, căci El este cel ce a întocmit toate și Israel este toiagul moștenirii lui. Numele lui este Domnul oștirilor. Strânge‐ți lucrurile tale din țară, tu, care locuiești în împresurare! Căci așa zice Domnul: Iată, de astă dată voi asvârli pe locuitorii țării și‐i voi strâmtora ca să‐i găsească. Vai de mine, de rana mea! Lovitura mea este grea și am zis: Da, aceasta‐i durerea mea și o voi suferi. Cortul meu s‐a pustiit și toate funiile mele s‐au rupt. Copiii mei au ieșit de la mine și nu sunt, nu este cine să‐mi mai întindă cortul și să‐mi ridice covoarele. Căci păstorii s‐au îndobitocit și n‐au căutat pe Domnul. Pentru aceasta n‐au propășit și toată turma lor s‐a risipit. Un glas de zvon, iată, vine, și o mișcare mare din țara de la miazănoapte, ca să prefacă cetățile lui Iuda într‐o pustie, într‐o locuință de șacali. Doamne, cunosc că nu în om este calea sa; nu este în omul care umblă ca să‐și îndrepte pașii săi. Doamne, pedepsește‐mă, dar cu judecată; nu în mânia ta, ca să nu mă nimicești. Varsă‐ți mânia asupra neamurilor care nu te cunosc și asupra familiilor care nu cheamă numele tău. Căci au mâncat pe Iacov, da, l‐au mâncat, l‐au nimicit și i‐au pustiit locuința. Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia, zicând: Ascultați cuvintele legământului acestuia și vorbiți bărbaților lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului. Și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Blestemat să fie omul care n‐ascultă de cuvintele legământului acestuia, pe care l‐am poruncit părinților voștri în ziua când i‐am scos din țara Egiptului, din cuptorul de fier, zicând: Ascultați de glasul meu și faceți‐le după toate cele ce vă poruncesc. Așa îmi veți fi popor și eu vă voi fi Dumnezeu: ca să întăresc jurământul pe care l‐am jurat părinților voștri ca să le dau o țară în care curge lapte și miere, ca în ziua de astăzi. Și eu am răspuns și am zis: Amin, Doamne. Și Domnul mi‐a zis: Vestește toate cuvintele acestea în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului, zicând: Ascultați cuvintele legământului acestuia și faceți‐le. Căci am mărturisit cu tot dinadinsul părinților voștri, în ziua când i‐am scos din țara Egiptului până în ziua de astăzi, sculându‐mă de dimineață și mărturisind, zicând: Ascultați glasul meu. Dar n‐au auzit și nu și‐au plecat urechea, ci au umblat fiecare după învârtoșarea inimii lor rele: de aceea am adus asupra lor toate cuvintele legământului acestuia, pe care le‐am poruncit să le facă și n‐au făcut. Și Domnul mi‐a zis: Între bărbații lui Iuda și între locuitorii Ierusalimului este o uneltire. S‐au întors înapoi la fărădelegile strămoșilor lor, care n‐au voit să audă cuvintele mele și au umblat după alți dumnezei ca să le slujească. Casa lui Israel și casa lui Iuda au rupt legământul meu pe care l‐am făcut cu părinții lor. De aceea așa zice Domnul: Iată voi aduce peste ei un rău de care nu vor putea scăpa și vor striga către mine, dar nu‐i voi asculta. Atunci cetățile lui Iuda și locuitorii Ierusalimului vor merge și vor striga către dumnezeii cărora le‐au ars tămâie, dar ei nu vor putea să‐i mântuiască deloc la vremea răului lor. Căci după numărul cetăților tale sunt dumnezeii tăi, o, Iuda! Și după numărul ulițelor Ierusalimului ați ridicat altare Rușinii, altare de ars tămâie lui Baal. Și tu nu te ruga pentru poporul acesta, nici nu ridica strigăt, nici rugăciune pentru ei. Căci nu voi asculta în vremea când vor striga către mine din răul lor. Ce are de făcut iubitul meu în casa mea când cei mai mulți își săvârșesc destrăbălarea lor și s‐a luat de la tine carnea cea sfântă? Când faci răul, atunci te bucuri. Domnul ți‐a pus numele: Măslin pururea verde, frumos, cu roade plăcute: cu glas de mare vuiet a aprins focul peste el și ramurile lui s‐au rupt. Căci Domnul oștirilor, care te‐a sădit, a rostit rău împotriva ta, pentru răul casei lui Israel și al casei lui Iuda, pe care și l‐au făcut întărâtându‐mă la mânie, arzând tămâie lui Baal. Și Domnul mi‐a dat cunoștință și cunosc; atunci mi‐ai arătat faptele lor. Dar eu eram ca un miel dezmierdat, dus la junghiere. Și n‐am știut că au uneltit uneltiri împotriva mea, zicând: Să nimicim pomul și rodul lui și să‐l stârpim din pământul celor vii, ca să nu i se mai pomenească numele. Dar, o, Doamne al oștirilor, cel ce judeci drept, cel ce cerci rărunchii și inima, voi vedea răzbunarea ta asupra lor: căci ție ți‐am descoperit pricina mea. De aceea așa zice Domnul despre bărbații din Anatot, care caută viața ta, zicând: Să nu prorocești în numele Domnului ca să nu mori de mâna noastră. De aceea așa zice Domnul oștirilor: Iată, îi voi cerceta. Tinerii vor muri de sabie, fiii lor și fetele lor vor muri de foamete; și nu va fi nicio rămășiță din ei; căci voi aduce rău peste bărbații din Anatot, în anul cercetării lor. Doamne, tu ești drept când mă judec cu tine. Totuși voi vorbi cu tine de judecăți. De ce propășește calea răilor și sunt fericiți toți cei ce se poartă în totul cu necredincioșie? I‐ai sădit și au prins rădăcină: cresc și încă dau și rod. Ești aproape în gura lor, dar departe de rărunchii lor. Dar tu, Doamne, mă cunoști. M‐ai văzut și mi‐ai cercat inima față de tine. Trage‐i ca pe niște oi pentru junghiere și pune‐i deoparte pentru ziua junghierii! Până când va jeli țara și se vor usca ierburile de pe toată câmpia? De răutatea locuitorilor ei pier vitele și păsările. Căci ei zic: El nu va vedea sfârșitul nostru. Dacă ai fugit cu cei pedeștri și te‐au obosit, atunci cum te vei întrece cu caii? Și dacă ești încrezător într‐o țară de pace, ce vei face la umflarea Iordanului? Căci și frații tăi și casa tatălui tău și ei s‐au purtat cu necredincioșie față de tine, da, au strigat tare după tine. Nu‐i crede, chiar dacă‐ți vor vorbi bine. Mi‐am părăsit casa, mi‐am lepădat moștenirea, am dat pe iubita sufletului meu în mâinile vrăjmașilor săi. Moștenirea mea s‐a făcut pentru mine ca un leu în pădure; și‐a ridicat glasul împotriva mea: de aceea am urât‐o. Moștenirea mea este pentru mine o pasăre răpitoare pestriță. Sunt păsări răpitoare împotriva ei în jurul ei? Mergeți, adunați toate fiarele câmpului, aduceți‐le să mănânce. Mulți păstori au stricat via mea, au călcat în picioare partea mea, au prefăcut partea mea plăcută într‐o pustie goală. Au prefăcut‐o într‐o pustietate; pustiită, ea jelește la mine: toată țara s‐a pustiit, căci nimeni n‐o ia la inimă. Pe toate înălțimile goale în pustie au venit prădători. Căci sabia Domnului mistuie de la o margine a țării până la cealaltă: nicio carne n‐are pace. Au semănat grâu și au secerat spini; s‐au ostenit și n‐au niciun folos. Rușinați‐vă deci de veniturile voastre, din pricina aprinderii mâniei Domnului. Așa zice Domnul împotriva tuturor vecinilor mei celor răi, care se ating de moștenirea pe care am dat‐o poporului meu Israel s‐o moștenească: Iată îi voi smulge din țara lor și voi smulge casa lui Israel din mijlocul lor. Și va fi așa: după ce îi voi smulge, mă voi întoarce și voi avea milă de ei și‐i voi aduce înapoi pe fiecare la moștenirea sa și pe fiecare la țara sa. Și va fi așa: dacă vor învăța cu tot dinadinsul căile poporului meu, ca să jure pe numele meu: Viu este Domnul! cum au învățat pe poporul meu să jure pe Baal, atunci vor fi zidiți în mijlocul poporului meu. Și dacă nu vor asculta, voi smulge cu desăvârșire acest neam și‐l voi pierde, zice Domnul. Așa mi‐a zis Domnul: Du‐te și cumpără‐ți un brâu de in și pune‐l pe coapsele tale, dar să nu‐l moi în apă. Și am cumpărat un brâu după cuvântul Domnului și l‐am pus peste coapsele mele. Și cuvântul Domnului a fost către mine a doua oară, zicând: Ia brâul pe care l‐ai cumpărat, care este pe coapsele tale, și scoală‐te, mergi la Eufrat și ascunde‐l acolo în crăpătura stâncii. Deci m‐am dus și l‐am ascuns lângă Eufrat, cum mi‐a poruncit Domnul. Și a fost așa: după trecere de multe zile Domnul mi‐a zis: Scoală‐te, mergi la Eufrat și ia de acolo brâul pe care ți‐am poruncit să‐l ascunzi acolo. Și m‐am dus la Eufrat și am săpat și am luat brâul din locul în care‐l ascunsesem; și iată brâul era stricat și nu era bun de nimic. Atunci cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Așa zice Domnul: Astfel voi strica mândria lui Iuda și mândria cea mare a Ierusalimului. Acest popor rău care nu voiește să asculte de cuvintele mele, ci umblă după învârtoșarea inimii lor și merg după alți dumnezei ca să le slujească și să li se închine, vor fi ca brâul acesta care nu este bun de nimic. Căci cum este lipit brâul de coapsele omului, așa am lipit și eu de mine toată casa lui Israel și toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să‐mi fie popor și nume și laudă și slavă; dar n‐au voit să audă. De aceea le vei vorbi cuvântul acesta: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Orice burduf se va umple cu vin. Și îți vor zice: Oare nu știm noi că orice burduf se va umple cu vin? Atunci le vei zice: Așa zice Domnul: Iată, voi umple de beție pe toți locuitorii țării acesteia și pe împărații care șed pe scaunul de domnie al lui David și pe preoții și pe prorocii și pe toți locuitorii Ierusalimului. Și‐i voi izbi unii de alții, pe părinți și pe copii împreună, zice Domnul. Nu mă voi îndura, nici nu voi cruța, nici nu voi avea milă ca să nu‐i nimicesc. Auziți și plecați urechea, nu vă îngâmfați; căci Domnul a vorbit. Dați slavă Domnului Dumnezeului vostru, mai înainte de a aduce întunericul și mai înainte de a vi se poticni picioarele pe munții amurgului. Și veți aștepta lumina, dar el o va schimba în umbră de moarte, o va preface în întuneric des. Și dacă nu veți auzi, sufletul meu va plânge în locuri ascunse pentru mândria voastră și ochiul meu va plânge amar și va vărsa lacrimi pentru că turma Domnului s‐a dus în robie. Spune împăratului și împărătesei: Smeriți‐vă, ședeți jos, căci turbanele capetelor voastre au căzut, cununa slavei voastre. Cetățile de la miazăzi sunt închise și nu este cine să deschidă. Tot Iuda este dus prins, este dus prins cu totul. Ridicați‐vă ochii și uitați‐vă la cei ce vin de la miazănoapte. Unde este turma dată ție, frumoasa ta turmă? Ce vei zice când va pune cap peste tine pe acei pe care i‐ai învățat să‐ți fie prieteni de aproape? Oare nu te vor apuca dureri ca pe o femeie în facere? Și dacă vei zice în inima ta: De ce au venit aceste lucruri peste mine? Pentru mărimea nelegiuirii tale ți s‐au descoperit poalele și ți s‐au siluit călcâiele. Poate etiopianul să‐și schimbe pielea sau leopardul petele? Atunci puteți și voi să faceți bine, voi, care sunteți deprinși să faceți rău. De aceea îi voi împrăștia ca pe pleava care se duce de vântul pustiei. Acesta este sorțul tău, partea măsurată ție de la mine, zice Domnul; căci m‐ai uitat și te‐ai încrezut în minciună. De aceea îți voi întoarce și eu poalele peste cap și ți se va vedea rușinea. Am văzut urâciunile tale: preacurviile tale și nechezările tale, destrăbălarea curviei tale pe dealuri, pe câmp. Vai de tine, Ierusalime! Nu vei fi curățit… cât va mai fi? Cuvântul Domnului care a fost către Ieremia despre secetă. Iuda jelește și porțile lui lâncezesc; șed în negru pe pământ și strigătul Ierusalimului se suie. Și cei măreți ai lor trimit pe cei mici ai lor după apă; vin la gropi, nu găsesc apă; se întorc cu vasele goale. Se rușinează, roșesc și își învelesc capetele. Căci pământul a crăpat pentru că n‐a fost ploaie pe pământ, plugarii s‐au rușinat, își învelesc capetele. Chiar cerboaica fată pe câmp și își părăsește puii, căci nu este iarbă; și măgarii sălbatici stau pe înălțimile goale, trag vântul pe nări ca șacalii, le slăbesc ochii pentru că nu este iarbă. Doamne, deși nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru numele tău; căci multe sunt abaterile noastre. Am păcătuit împotriva ta. Tu, nădejdea lui Israel, Mântuitorul său la vreme de strâmtorare, de ce să fii tu ca un străin de loc în țară și ca un călător care se abate să mâie noaptea? De ce să fii ca un om uimit, ca un viteaz care nu poate mântui? Totuși tu, Doamne, ești în mijlocul nostru și noi ne numim după numele tău; nu ne lăsa. Așa zice Domnul către poporul acesta: Așa au iubit ei să rătăcească, nu și‐au oprit picioarele; de aceea Domnul n‐are plăcere de ei. Acum își va aduce aminte de nelegiuirea lor și le va cerceta păcatele. Și Domnul mi‐a zis: Nu te ruga pentru poporul acesta, pentru binele lor. Dacă vor posti, nu le voi auzi strigarea. Și dacă vor aduce o ardere de tot și un dar de mâncare, nu le voi primi; căci îi voi nimici prin sabie și prin foamete și prin ciumă. Atunci eu am zis: Vai, Doamne Dumnezeule! Iată prorocii le zic: Nu veți vedea sabie, nici nu veți avea foamete; căci vă voi da pace adevărată în locul acesta. Și Domnul mi‐a zis: Prorocii prorocesc minciună în numele meu. Eu nu i‐am trimis, nici nu le‐am poruncit, nici nu le‐am vorbit. Ei vă prorocesc o vedenie mincinoasă și ghicire și un lucru de nimic și înșelăciunea inimii lor. De aceea așa zice Domnul despre prorocii care prorocesc în numele meu și nu eu i‐am trimis și care zic: Nu va fi sabie și foamete în țara aceasta. Prin sabie și foamete vor fi nimiciți prorocii aceștia. Și poporul căruia îi prorocesc ei va fi aruncat pe ulițele Ierusalimului înaintea foametei și a sabiei și nu va fi cine să‐i înmormânteze pe ei, pe nevestele lor și pe fiii lor și pe fiicele lor: căci voi vărsa răutatea lor peste ei. Și să le spui cuvântul acesta: Ochii mei varsă lacrimi noaptea și ziua și nu încetează. Căci fecioara, fiica poporului meu, este zdrobită cu zdrobire mare și cu o lovitură foarte grea. Dacă ies în câmp, iată, cei uciși de sabie! Și dacă intru în cetate, iată, cei ce pier de bolile foametei! Căci și prorocul și preotul cutreieră țara și n‐au cunoștință. Ai lepădat tu oare cu totul pe Iuda? Îi este greață sufletului tău de Sion? De ce ne‐ai lovit și nu este nicio vindecare pentru noi? Am așteptat pace și n‐a venit niciun bine; și o vreme de vindecare și iată groază! Ne cunoaștem, Doamne, răutatea noastră, nelegiuirea părinților noștri, căci am păcătuit împotriva ta. Pentru numele tău nu ne disprețui, nu lăsa de batjocură scaunul de domnie al slavei tale. Adu‐ți aminte, nu rupe legământul tău cu noi. Oare sunt între deșertăciunile popoarelor vreunii care să dea ploaie? Sau pot oare cerurile să dea ploaie? Oare nu tu, o, Doamne Dumnezeul nostru? De aceea noi nădăjduim în tine, căci tu ai făcut toate acestea. Și Domnul mi‐a zis: Chiar Moise și Samuel dacă ar sta înaintea mea, totuși sufletul meu n‐ar fi pentru poporul acesta. Alungă‐i de la fața mea și să iasă. Și va fi așa: dacă‐ți vor zice: Încotro să ieșim? Atunci le vei spune: Așa zice Domnul: Cei pentru moarte, la moarte, și cei pentru sabie, la sabie, și cei pentru foamete, la foamete, și cei pentru robie, la robie. Căci îi voi cerceta cu patru feluri de pedepse, zice Domnul: sabie ca să ucidă și câini ca să sfâșie, păsările cerurilor și fiarele pământului, ca să mănânce și să strice. Și‐i voi da ca să fie mânați încoace și încolo între toate împărățiile pământului, pentru Manase, fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, pentru ceea ce a făcut în Ierusalim. Căci cui îi va fi milă de tine, Ierusalime? Sau cine va jeli pentru tine? Și cine se va abate să te întrebe de sănătate? Tu m‐ai lepădat, zice Domnul, ai mers înapoi; de aceea eu mi‐am întins mâna împotriva ta și te voi strica; sunt sătul de a mă pocăi. Și i‐am vânturat cu lopata în porțile țării, i‐am lipsit de copii, am pierdut pe poporul meu; nu s‐au întors de la căile lor. Văduvele lor mi s‐au înmulțit mai mult decât nisipul mărilor; am adus asupra lor, împotriva mamei tinerilor, un prădător la amiază; am făcut să cadă asupra lor deodată neliniște și groază. Cea care născuse șapte lâncezește; își dă sufletul, îi apune soarele când este încă ziuă; s‐a rușinat și a roșit. Și rămășița lor o voi da sabiei înaintea vrăjmașilor lor, zice Domnul. Vai de mine, mama mea, că m‐ai născut bărbat de ceartă și bărbat de sfadă țării întregi! N‐am dat cu împrumut, nici nu m‐am împrumutat; totuși fiecare din ei mă blestemă. Domnul a zis: Cu adevărat te voi izbăvi pentru bine; cu adevărat voi face ca vrăjmașul să‐ți facă cerere la vremea răului și la vremea strâmtorării. Oare se va frânge fierul? Fierul de la miazănoapte și arama? Avutul tău și vistieriile tale le voi da pradă fără să le fac prețul, și aceasta pentru toate păcatele tale și în toate hotarele tale. Și‐i voi face să treacă cu vrăjmașii tăi într‐o țară pe care n‐o cunoști; căci un foc s‐a aprins în mânia mea; și va arde împotriva voastră. Tu, Doamne, știi! Adu‐ți aminte de mine și cercetează‐mă și răzbună‐mă de prigonitorii mei; în îndelunga ta răbdare nu mă lua; cunoaște că pentru tine sufăr ocară. Cuvintele tale au fost găsite și eu le‐am mâncat și cuvintele tale au fost pentru mine bucuria și veselia inimii mele! Căci mă numesc după numele tău, Doamne Dumnezeul oștirilor! N‐am șezut în adunarea celor veseli, nici nu m‐am veselit. Am șezut singur din pricina mâniei tale, căci m‐ai umplut de mânie. De ce este necurmată durerea mea și rana mea de nevindecat? Nu vrea să se vindece. Oare vei fi pentru mine ca izvorul cel amăgitor, ca apele care nu țin? De aceea așa zice Domnul: Dacă te vei întoarce, te voi aduce iarăși și vei sta înaintea mea. Și dacă vei scoate ce este de preț din ce este fără preț, vei fi ca gura mea. Ei să se întoarcă la tine, dar tu să nu te întorci la ei. Și te voi face un zid tare de aramă pentru acest popor și se vor lupta cu tine, dar nu te vor birui: căci eu sunt cu tine ca să te mântuiesc și să te scap, zice Domnul. Da, te voi scăpa din mâna celor răi și te voi răscumpăra din pumnul celor grozavi. Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Să nu‐ți iei nevastă și să n‐ai fii nici fete în locul acesta. Căci așa zice Domnul despre fiii și fetele născuți în acest loc și despre mamele lor care i‐au născut și despre părinții lor care‐i nasc în țara aceasta: Vor muri de morți chinuitoare; nu vor fi plânși, nici nu vor fi înmormântați; vor fi ca gunoiul pe fața ogorului, și vor fi nimiciți de sabie și de foamete și trupurile lor vor fi hrană păsărilor cerurilor și fiarelor pământului. Căci așa zice Domnul: Nu intra în casă de jale, nici nu te duce să bocești sau să plângi pentru ei. Căci mi‐am tras pacea de la poporul acesta, îndurarea și mila mea, zice Domnul. Și cei mari și cei mici vor muri în țara aceasta: nu vor fi înmormântați și nu‐i vor plânge și nu‐și vor face tăieturi, nici nu se vor pleșuvi pentru ei, nici nu vor frânge pâine pentru ei în jale, ca să‐i mângâie pentru cel mort; nici nu‐i vor adăpa cu paharul mângâierilor pentru tatăl lor sau pentru mama lor. Și să nu intri într‐o casă de ospăț ca să șezi cu ei mâncând și bând. Căci așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi face să înceteze din locul acesta, înaintea ochilor voștri și în zilele voastre, glasul bucuriei și glasul veseliei, glasul de mire și glasul de mireasă. Și va fi așa: când vei spune poporului acestuia toate cuvintele acestea și‐ți vor zice: De ce a rostit Domnul tot răul acesta mare împotriva noastră și care este nelegiuirea noastră și care este păcatul nostru cu care am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului nostru? Atunci să le zici: Pentru că părinții voștri m‐au părăsit, zice Domnul, și au umblat după alți dumnezei și le‐au slujit și li s‐au închinat și pe mine m‐au părăsit și n‐au păzit legea mea. Și voi, voi ați făcut și mai rău decât părinții voștri; și iată, fiecare umblă după învârtoșarea inimii sale rele, ca să n‐asculte de mine; de aceea vă voi arunca din țara aceasta într‐o țară pe care n‐o cunoașteți nici voi, nici părinții voștri. Și acolo veți sluji altor dumnezei zi și noapte, căci nu vă voi arăta nicio bunăvoință. De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din țara Egiptului! Ci: Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din țara de la miazănoapte și din toate țările unde i‐a alungat. Căci îi voi aduce iarăși în țara lor pe care am dat‐o părinților lor. Iată, voi trimite după pescari mulți, zice Domnul, și îi vor pescui; și după aceea voi trimite după vânători mulți și ei îi vor vâna de pe orice munte și de pe orice deal și din crăpăturile stâncilor. Căci ochii mei sunt asupra tuturor căilor lor, nu sunt ascunse de la fața mea, nici fărădelegea lor nu este ascunsă dinaintea ochilor mei. Dar mai întâi le voi răsplăti îndoit fărădelegea și păcatul, pentru că mi‐au pângărit țara cu leșurile lucrurilor lor spurcate și mi‐au umplut moștenirea mea cu urâciunile lor. Doamne, puterea mea și cetățuia mea și scăparea mea în zi de strâmtorare! La tine vor veni neamurile de la marginile pământului și vor zice: Cu adevărat, părinții noștri au moștenit minciuni, deșertăciune și lucruri fără folos. Oare își va face omul dumnezei care nu sunt dumnezei? De aceea iată, îi voi face să cunoască de astădată, îi voi face să cunoască mâna mea și puterea mea și vor cunoaște că numele meu este Domnul. Păcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fier, cu o muchie de diamant: este săpat pe tăblița inimii lor și pe coarnele altarelor voastre; pe când copiii lor își aduc aminte de altarele lor și de Astarteele lor de lângă copacii verzi pe dealurile înalte. O, muntele meu în câmp! Voi da prăzii avutul tău, toate vistieriile tale, și înălțimile tale, pentru păcatul din toate hotarele tale. Și tu, de la tine însuți, te vei lăsa de moștenirea ta pe care ți‐am dat‐o; și te voi face să slujești vrăjmașilor tăi în țara pe care n‐o cunoști, căci ați aprins un foc în mânia mea și va arde în veac. Așa zice Domnul: Blestemat este omul care se încrede în om și face carnea brațul său și a cărui inimă se depărtează de Domnul. Căci va fi ca un tamarisc în pustie și nu va vedea venirea binelui; ci va locui locurile uscate în pustie, un pământ sărat și nelocuit. Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul și a cărui încredere este Domnul. Căci va fi ca un copac sădit lângă ape și care își întinde rădăcinile lângă râu și nu se teme de venirea arșiței, ci frunza lui va fi verde și nu se va îngrijora în anul de secetă și nici nu va înceta să dea rod. Inima este înșelătoare mai mult decât toate lucrurile și nespus de stricată: cine poate s‐o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima, cerc rărunchii, ca să dau fiecăruia după căile sale, după rodul faptelor sale. Cum stă potârnichea pe ouă pe care nu le‐a făcut, așa este cel ce adună bogății pe nedrept: le va lăsa în mijlocul zilelor sale și la sfârșitul său va fi un nebun. Locul locașului nostru sfințit este un scaun de domnie pe înălțime de la început. Doamne, nădejdea lui Israel, toți cei ce te părăsesc se vor rușina. Cei ce se depărtează de la mine vor fi scriși în țărână pentru că au părăsit pe Domnul, izvorul apelor vii. Vindecă‐mă, Doamne, și voi fi vindecat. Mântuiește‐mă și voi fi mântuit, căci tu ești lauda mea. Iată, aceștia îmi zic: Unde este cuvântul Domnului? Să vină acum! Dar eu nu m‐am grăbit să nu fiu ca un păstor după tine, nici n‐am dorit ziua rea. Tu știi. Ce a ieșit din buzele mele era înaintea feței tale. Nu‐mi fi spaimă: tu ești adăpostul meu în ziua răului! Să se rușineze cei ce mă prigonesc, dar eu să nu mă rușinez; să se înspăimânte ei, dar eu să nu mă înspăimânt. Adu asupra lor ziua răului și zdrobește‐i cu o zdrobire îndoită. Așa mi‐a zis Domnul: Mergi și stai în poarta copiilor poporului, prin care intră și prin care ies împărații lui Iuda, și în toate porțile Ierusalimului. Și zi‐le: Auziți cuvântul Domnului, împărați ai lui Iuda și tot Iuda și toți locuitorii Ierusalimului care intrați prin porțile acestea. Așa zice Domnul: Luați seama la sufletele voastre și nu purtați nicio sarcină în ziua sabatului și n‐aduceți nimic prin porțile Ierusalimului. Și nu scoateți nicio sarcină din casele voastre în ziua sabatului și nu faceți nicio muncă; ci sfințiți ziua sabatului, cum am poruncit părinților voștri. Dar ei n‐au ascultat, nici nu și‐au plecat urechea, ci și‐au întărit grumazul ca să n‐audă și să nu primească învățătură. Și va fi așa: dacă mă veți asculta, zice Domnul, ca să n‐aduceți nicio sarcină prin porțile cetății acesteia în ziua sabatului și să sfințiți ziua sabatului nefăcând niciun lucru în ea: atunci vor intra prin porțile cetății acesteia împărați și mai mari, șezând pe scaunul de domnie al lui David, călărind în care și pe cai, ei și mai marii lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului: și cetatea aceasta va fi locuită în veac. Și vor veni din cetățile lui Iuda și din împrejurimile Ierusalimului și din țara lui Beniamin și de la șes și din ținutul muntos și de la miazăzi aducând arderi de tot și jertfe și daruri de mâncare și tămâie și aducând jertfe de mulțumire la casa Domnului. Dar dacă nu mă veți asculta ca să sfințiți ziua sabatului și să nu purtați sarcină și să nu intrați prin porțile Ierusalimului în ziua sabatului, atunci voi aprinde un foc în porțile lui și va mistui palatele Ierusalimului și nu se va stinge. Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia zicând: Scoală‐te și coboară‐te la casa olarului și acolo te voi face să auzi cuvintele mele. Atunci m‐am coborât la casa olarului și iată, el lucra pe roate. Și vasul pe care‐l făcea s‐a stricat ca lutul în mâna olarului și l‐a făcut iarăși un alt vas, așa cum s‐a părut bine în ochii olarului să facă. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Casă a lui Israel! Oare nu pot eu să fac cu voi ca acest olar? zice Domnul. Iată, ca lutul în mâna olarului, așa sunteți voi în mâna mea, casă a lui Israel. În clipa când vorbesc despre un neam și despre o împărăție, că voi smulge și voi surpa și‐l voi pierde: dacă acel neam de care am vorbit se va întoarce de la răutatea lui, mă voi căi de răul pe care m‐am gândit să‐i fac. Și în clipa când vorbesc despre un neam sau despre o împărăție, că voi zidi și‐l voi sădi: dacă va face rău înaintea mea și nu va asculta de glasul meu, atunci mă voi căi de binele pe care am zis că‐l voi face. Și acum vorbește bărbaților lui luda și locuitorilor Ierusalimului zicând: Așa zice Domnul: Iată, pregătesc un rău împotriva voastră și plănuiesc un plan împotriva voastră: Întoarceți‐vă deci fiecare de la calea sa cea rea și îndreptați‐vă căile și faptele. Dar ei zic: În zadar; căci vom umbla după planurile noastre și fiecare va face după învârtoșarea inimii sale celei rele. De aceea așa zice Domnul: Întrebați acum printre neamuri: Cine a auzit astfel de lucruri? Fecioara lui Israel a făcut un lucru foarte grozav! Va înceta oare zăpada Libanului din stânca ogorului? Sau se vor usca oare apele cele reci care curg în jos de departe? Căci poporul meu m‐a uitat: au ars tămâie deșertăciunii și i‐au făcut să se poticnească pe căile lor, pe cărările cele vechi, ca să umble pe cărările unui drum nebătut, ca să facă țara lor o mirare și o fluierare necurmată: oricine care va trece prin ea va fi uimit și va clătina din cap. Și‐i voi împrăștia dinaintea vrăjmașului ca și cu un vânt de răsărit; le voi arăta spatele și nu fața în ziua nenorocirii lor. Și ei au zis: Veniți și să facem uneltiri împotriva lui Ieremia. Căci legea nu se va pierde de la preot, nici sfatul de la înțelept, nici cuvântul de la proroc. Veniți și să‐l lovim cu limba și să nu luăm seama la niciunul din cuvintele lui! Ia seama la mine, Doamne, și auzi glasul celor ce se ceartă cu mine. Oare cu rău se va răsplăti binele? Căci au săpat o groapă pentru sufletul meu. Adu‐ți aminte cum am stat înaintea ta ca să vorbesc bine pentru ei, ca să întorc mânia ta de la ei. De aceea dă pe copiii lor foametei și pe ei dă‐i puterii sabiei; și nevestele lor să fie lipsite de copii și văduve; și bărbații lor să fie uciși de moarte, tinerii lor să fie bătuți de sabie în luptă. Să se audă un strigăt din casele lor când vei aduce cete deodată asupra lor, căci au săpat o groapă ca să mă prindă și au ascuns curse picioarelor mele. Și tu, Doamne, cunoști tot sfatul lor împotriva mea, pentru uciderea mea. Nu le ierta nelegiuirea și nu le șterge păcatul dinaintea ta; ci să fie făcuți să se poticnească înaintea ta. Lucrează împotriva lor la vremea mâniei tale. Așa zice Domnul: Du‐te și cumpără un vas de lut de olar și ia câțiva din bătrânii poporului și din bătrânii preoților și ieși în Valea fiului lui Hinom, care este la intrarea porții olarilor, și vestește acolo cuvintele pe care ți le voi spune. Și zi: Ascultați cuvântul Domnului, împărați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului! Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra locului acestuia un rău de care oricine va auzi îi vor țiui urechile. Pentru că m‐au părăsit și au înstrăinat locul acesta și au ars tămâie în el altor dumnezei pe care nu‐i cunoscuseră, nici ei, nici părinții lor, nici împărații lui Iuda și au umplut locul acesta de sângele celor nevinovați. Și au zidit înălțimi lui Baal ca să ardă pe copiii lor în foc, ca arderi de tot lui Baal, ceea ce n‐am poruncit, nici n‐am vorbit și nici în inimă nu mi s‐a suit. De aceea iată vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici Valea fiului lui Hinom, ci Valea Măcelului. Și voi goli în locul acesta sfatul lui Iuda și al Ierusalimului; și‐i voi face să cadă de sabie înaintea vrăjmașilor lor și de mâna celor ce le caută viața; și trupurile lor moarte le voi da ca mâncare păsărilor cerurilor și fiarelor pământului. Și voi face această cetate o mirare și o fluierare: oricine va trece pe lângă ea va rămâne uimit și va fluiera pentru toate rănile ei. Și‐i voi face să mănânce carnea fiilor lor și carnea fetelor lor și va mânca fiecare carnea prietenului său în împresurarea și în strâmtorarea cu care îi vor strâmtora vrăjmașii lor și cei ce le caută viața. Și să spargi vasul înaintea ochilor oamenilor care vor merge cu tine și să le zici: Așa zice Domnul oștirilor: Așa voi sparge pe acest popor și această cetate, cum sparge cineva vasul olarului care nu se mai poate drege. Și vor înmormânta în Tofet până nu va fi loc de înmormântare. Așa voi face locului acestuia, zice Domnul, și locuitorilor lui și voi face cetatea aceasta ca Tofetul. Și casele Ierusalimului și casele împăraților lui Iuda vor fi necurate ca locul Tofetului, toate casele pe acoperișul cărora au ars tămâie întregii oștiri a cerurilor și au turnat daruri de băutură altor dumnezei. Și Ieremia s‐a întors din Tofet, unde îl trimisese Domnul să prorocească, și a stat în curtea casei Domnului și a zis către tot poporul: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra cetății și asupra tuturor cetăților ei tot răul pe care l‐am vorbit împotriva ei, căci și‐au întărit grumajii, neascultând cuvintele mele. Și Pașhur, fiul lui Imer, preotul (și el era povățuitor în casa Domnului), a auzit pe Ieremia prorocind lucrurile acestea. Și Pașhur a lovit pe Ieremia, prorocul, și l‐a pus în butucii care erau la poarta de sus a lui Beniamin în casa Domnului. Și a fost așa: a doua zi Pașhur a scos pe Ieremia din butuci și Ieremia i‐a zis: Domnul nu ți‐a pus numele Pașhur, ci Magor‐Misabib. Căci așa zice Domnul: Iată, te voi face o spaimă ție și tuturor prietenilor tăi: și vor cădea de sabia vrăjmașilor lor și ochii tăi vor vedea aceasta: și voi da pe tot Iuda în mâna împăratului Babilonului și el îi va duce prin și la Babilon și‐i va lovi cu sabia. Și voi da toată averea cetății acesteia și toate câștigurile ei și toate cele de preț ale ei și toate vistieriile împăraților lui Iuda în mâna vrăjmașilor lor și‐i vor prăda și‐i vor lua și‐i vor duce la Babilon. Și tu, Pașhur, și toți cei ce locuiesc în casa ta, veți merge în robie; și tu vei veni la Babilon și acolo vei muri și te vor înmormânta acolo pe tine și pe toți prietenii tăi cărora le‐ai prorocit minciună. Doamne, m‐ai înduplecat și am fost înduplecat: tu ești mai tare decât mine și ai biruit. Am ajuns de râs toată ziua. Fiecare mă batjocorește. Căci ori de câte ori vorbesc țip; vestesc asuprire și pradă. Căci cuvântul Domnului mi s‐a făcut o ocară și o batjocură toată ziua. Și dacă am zis: Nu voi pomeni de El, nici nu voi mai vorbi în numele lui. Atunci în inima mea este ca un foc aprins închis în oasele mele; și am ostenit purtându‐l și nu mai pot. Căci am auzit ocară de la mulți: frică din toate părțile: Pârâți; și‐l vom pârî! Toți cei mai de‐aproape ai mei pândesc poticnirea mea zicând: Poate va fi înduplecat și‐l vom birui și ne vom răzbuna pe el. Dar Domnul este cu mine, ca un viteaz cumplit. De aceea prigonitorii mei se vor poticni și nu vor birui: se vor rușina mult, căci n‐au izbutit, cu o rușine veșnică ce nu se va uita! Și tu, Doamne al oștirilor, care încerci pe cel drept, care vezi rărunchii și inima, fă‐mă să văd răzbunarea ta împotriva lor. Căci ție ți‐am descoperit pricina mea. Cântați Domnului, lăudați pe Domnul, căci a scăpat sufletul celui nevoiaș din mâna făcătorilor de rele. Blestemată fie ziua în care m‐am născut; să nu fie binecuvântată ziua în care m‐a născut mama mea. Blestemat fie omul care a dat de știre tatălui meu, zicând: Ți s‐a născut un copil! bucurându‐l foarte mult. Și omul acela să fie ca cetățile pe care le‐a surpat Domnul și nu s‐a căit: și să audă dimineața un strigăt și la amiază un chiot, pentru că nu m‐a ucis din pântece și așa mama mea mi‐ar fi fost mormântul și pântecele ei pururea mare! De ce am ieșit din pântece ca să văd osteneală și întristare, ca să mi se sfârșească zilele în rușine? Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia când a trimis la el împăratul Zedechia pe Pașhur, fiul lui Malchia, și pe Țefania, fiul lui Maaseia preotul, zicând: Întreabă, rogu‐te, pe Domnul pentru noi; căci Nebucadnețar, împăratul Babilonului, face război împotriva noastră; poate că Domnul va lucra pentru noi după toate lucrările sale minunate, ca să se suie el de la noi. Și Ieremia le‐a zis: Așa să spuneți lui Zedechia: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată, voi întoarce înapoi armele de război care sunt în mâinile voastre, cu care vă luptați dinafară de ziduri împotriva împăratului Babilonului și împotriva haldeilor care vă împresoară și le voi strânge în mijlocul cetății acesteia. Și mă voi lupta eu însumi împotriva voastră cu mână întinsă și cu braț puternic și cu mânie și cu furie și cu aprindere mare. Și voi lovi pe locuitorii cetății acesteia, om și vită, și vor muri de o ciumă mare. Și după aceea, zice Domnul, voi da pe Zedechia, împăratul lui Iuda, pe slujitorii săi și pe popor și pe cei ce vor fi rămași în cetatea aceasta, din ciumă, sabie și foamete, în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și în mâna vrăjmașilor lor și în mâna celor ce le caută viața; și el îi va lovi cu ascuțișul sabiei: nu‐i va cruța, nici nu va avea milă și nici nu se va îndura. Și să zici poporului acestuia: Așa zice Domnul: Iată, vă pun înainte calea vieții și calea morții. Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri de sabie, de foamete și de ciumă; dar cine va ieși și va trece la haldeii care vă împresoară va trăi și viața lui îi va fi drept pradă. Căci mi‐am pus fața împotriva cetății acesteia spre rău și nu spre bine, zice Domnul: va fi dată în mâna împăratului Babilonului și o va arde cu foc. Și despre casa împăratului lui Iuda, ascultați cuvântul Domnului: Casă a lui David, așa zice Domnul: Judecați cu dreptate dimineața și scăpați pe cel prădat din mâna apăsătorului, ca nu cumva să izbucnească mânia mea ca un foc și să ardă fără să fie cine să stingă, pentru răutatea faptelor voastre. Iată, sunt împotriva ta, locuitoare a văii, stânca șesului, zice Domnul; voi care ziceți: Cine se va coborî împotriva noastră și cine va intra în locuințele noastre? Și vă voi cerceta după roada faptelor voastre, zice Domnul, și voi aprinde un foc în pădurile sale și va mistui toate împrejurimile sale. Așa zice Domnul: Pogoară‐te la casa împăratului lui Iuda și vorbește acolo cuvântul acesta și zi: Ascultă cuvântul Domnului, împărat al lui Iuda, care șezi pe scaunul de domnie al lui David, tu și slujitorii tăi și poporul tău care intrați prin porțile acestea. Așa zice Domnul: Faceți judecată și dreptate și scăpați pe cel prădat din mâna apăsătorului și nu nedreptățiți, nici nu asupriți pe străinul de loc, pe orfan și pe văduvă și nu vărsați în locul acesta sânge nevinovat. Căci dacă veți face aceasta cu adevărat, atunci vor intra prin porțile casei acesteia împărați care șed în locul lui David pe scaunul său de domnie, călărind în care și pe cai, — el și slujitorii lui și poporul lui. Dar dacă nu veți asculta cuvintele acestea, m‐am jurat pe mine însumi, zice Domnul, că această casă va ajunge pustie. Căci așa zice Domnul despre casa împăratului lui Iuda: Tu îmi ești un Galaad, vârful Libanului; totuși cu adevărat te voi face o pustie și cetăți nelocuite. Și voi hărăzi pierzători împotriva ta, pe fiecare cu armele sale, și‐ți vor tăia cedrii cei aleși și‐i vor arunca în foc. Și multe neamuri vor trece pe dinaintea acestei cetăți și vor zice fiecare către aproapele său: De ce a făcut Domnul astfel acestei cetăți mari? Atunci vor zice: Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor și s‐au închinat la alți dumnezei și le‐au slujit. Nu plângeți pe cel mort și nu‐l jeliți. Dar plângeți, plângeți pe cel ce se duce. Căci nu se va mai întoarce și nu va mai vedea țara nașterii sale. Căci așa zice Domnul despre Șalum, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, care domnea în locul lui Iosia, tatăl său, care a ieșit din locul acesta: Nu se va mai întoarce aici. Căci va muri în locul unde l‐au dus prins și nu va mai vedea țara aceasta. Vai de cel ce își zidește casa prin nedreptate și cămările pe nedrept, care se slujește de aproapele său fără plată și nu‐i dă plata sa; care zice: Îmi voi zidi o casă largă și cămări încăpătoare! și își taie ferestre; și este căptușită cu cedru și este vopsită cu roș. Oare vei domni tu fiindcă te întreci cu cedrul? Oare nu mânca și bea tatăl tău și făcea judecată și dreptate? Și‐i mergea bine. El judeca pricina săracului și nevoiașului și‐i mergea bine. Oare nu era aceasta a mă cunoaște? zice Domnul. Dar ochii tăi și inima ta nu sunt decât la zgârcenia ta și la sângele celui nevinovat ca să‐l verse, și la apăsare și la asuprire ca s‐o facă. De aceea așa zice Domnul despre Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: Nu‐l vor plânge zicând: Vai, fratele meu! Sau: Vai, sora mea! Nu‐l vor plânge, zicând: Vai, domnule! Sau: Vai, slava sa! Va fi înmormântat cu înmormântare de măgar, târât și aruncat dincolo de porțile Ierusalimului. Suie‐te în Liban și strigă; ridică‐ți glasul în Basan și strigă din Abarim: căci toți iubiții tăi sunt sfărâmați. Am vorbit către tine în propășirea ta. Tu ai zis: Nu vreau să ascult. Aceasta a fost calea ta din tinerețea ta, că n‐ai ascultat de glasul meu. Vântul va paște pe toți păstorii tăi și iubiții tăi vor merge în robie; cu adevărat atunci te vei rușina și vei roși pentru toată răutatea ta. Tu, care locuiești în Liban, care îți faci cuibul în cedri, cât de vrednic de îndurare ai să fii, când vor veni durerile asupra ta, chinul, ca al unei femei în facere! Viu sunt eu, zice Domnul, chiar dacă acest Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi o pecete pe mâna mea cea dreaptă, și de acolo te‐aș smulge. Și te voi da în mâna celor ce‐ți caută viața și în mâna acelora de ale căror fețe te temi, în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și în mâna haldeilor. Și te voi arunca pe tine și pe mama ta care te‐a născut într‐o țară străină, în care nu v‐ați născut: și veți muri acolo. Și în țara unde își înalță sufletul ca să se întoarcă, nu se vor întoarce acolo. Este oare acest om, Ieconia, un vas disprețuit și sfărâmat, este el un vas în care nu este nicio desfătare? De ce sunt asvârliți, el și sămânța lui, și sunt aruncați într‐o țară pe care n‐o cunosc? O, țară, țară, țară, ascultă cuvântul Domnului! Așa zice Domnul: Scrieți pe omul acesta fără copii, ca un om care nu va propăși în zilele lui. Căci din sămânța lui nu va propăși niciun om care să șadă pe scaunul de domnie al lui David și să domnească în Iuda. Vai de păstorii care pierd și risipesc oile pășunii mele, zice Domnul. De aceea, așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel despre păstorii care păstoresc pe poporul meu: Voi ați împrăștiat oile mele și le‐ați alungat și nu le‐ați cercetat: Iată, voi cerceta în voi răutatea faptelor voastre, zice Domnul. Și voi aduna rămășița oilor mele din toate țările unde le‐am alungat și le voi aduce iarăși la staulele lor și vor crește și se vor înmulți. Și voi ridica păstori peste ele care le vor păstori. Și nu se vor mai teme, nici nu se vor înspăimânta și niciuna nu va lipsi, zice Domnul. Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o odraslă dreaptă, și va domni ca împărat și va lucra înțelepțește și va face judecată și dreptate pe pământ. În zilele sale Iuda va fi mântuit și Israel va locui la adăpost. Și acesta este numele lui cu care se va numi: Domnul, Dreptatea noastră. De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu vor mai zice: Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din țara Egiptului. Ci: Viu este Domnul care a scos și care a adus înapoi sămânța casei lui Israel din țara de la miazănoapte și din toate țările unde‐i alungasem; și vor locui în țara lor. Despre proroci: Mi se sfărâmă inima în mine, îmi tremură toate oasele. Sunt ca un om beat și ca un om biruit de vin din pricina Domnului și din pricina cuvintelor sfințeniei lui. Căci țara este plină de preacurvari; căci țara jelește din pricina blestemelor. Pășunile pustiei s‐au uscat și alergarea lor este răutate și puterea lor este cu nedreptate. Căci și prorocul și preotul sunt nelegiuiți. Chiar și în casa mea am aflat răutatea lor, zice Domnul. De aceea calea lor va fi pentru ei ca lunecușurile în întuneric. Vor fi împinși și vor cădea pe ea. Căci voi aduce rău asupra lor, anul cercetării lor, zice Domnul. Și am văzut nebunie în prorocii Samariei: au prorocit pe Baal și au rătăcit pe poporul meu Israel. Și în prorocii Ierusalimului am văzut un lucru înfricoșat: preacurvesc și umblă în minciună și întăresc mâinile făcătorilor de rele încât niciunul nu se întoarce de la răutatea sa. Toți au ajuns înaintea mea ca Sodoma și locuitorii lui ca Gomora. De aceea așa zice Domnul oștirilor despre proroci: Iată, îi voi hrăni cu pelin și‐i voi adăpa cu apă de fiere. Căci de la prorocii Ierusalimului a ieșit nelegiuirea în toată țara. Așa zice Domnul oștirilor: N‐ascultați cuvintele prorocilor care vă prorocesc: ei vă duc la deșertăciune; vorbesc o vedenie a inimii lor și nu din gura Domnului. Ei zic necurmat celor ce mă disprețuiesc: Domnul a zis: Veți avea pace. Și zic oricui umblă în învârtoșarea inimii sale: Nu va veni răul asupra voastră. Căci cine a stat în sfatul Domnului ca să fi priceput și să fi auzit cuvântul său? Cine a luat seama la cuvantul său și l‐a auzit? Iată, furtuna Domnului, furia lui iese și un vârtej puternic va învălui capul celor răi. Mânia Domnului nu se va întoarce până nu va face și până nu va întări gândurile inimii sale: la sfârșitul zilelor veți înțelege lămurit. Eu n‐am trimis pe acești proroci, totuși au alergat; nu le‐am vorbit, totuși prorocesc. Dar dacă ar fi stat în sfatul meu și ar fi făcut pe poporul meu să audă cuvintele mele, atunci i‐ar fi întors de la calea lor cea rea și de la răutatea faptelor lor. Oare sunt eu un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, și nu sunt un Dumnezeu de departe? Oare se ascunde cineva în locuri ascunse ca să nu‐l văd? zice Domnul. Oare nu umplu eu cerurile și pământul? zice Domnul. Am auzit ce zic prorocii care prorocesc minciună în numele meu, zicând: Am visat! Am visat! Până când va fi aceasta în inimile prorocilor care prorocesc minciuna și care sunt proroci ai înșelăciunii inimii lor? Ei se gândesc să facă pe poporul meu să uite numele meu prin visurile lor, pe care le spune fiecare aproapelui său: cum au uitat părinții lor numele meu pentru Baal. Prorocul care visează să‐și spună visul; și cel ce are cuvântul meu să vorbească cuvântul meu cu credincioșie. Ce este pleava pentru grâu? zice Domnul. Oare nu este cuvântul meu ca un foc, zice Domnul, și ca un ciocan care sfărâmă stânca? De aceea, iată, eu sunt împotriva prorocilor, zice Domnul, care fură cuvintele mele, fiecare de la aproapele său. Iată, eu sunt împotriva prorocilor, zice Domnul, care își iau limbile lor și zic: El a zis. Iată, sunt împotriva celor ce prorocesc visuri mincinoase, zice Domnul, și care le spun și rătăcesc pe poporul meu cu minciunile lor și cu lăudăroșia lor. Și eu nu i‐am trimis, nici nu le‐am poruncit, și ei nu folosesc deloc poporului acestuia, zice Domnul. Și dacă poporul acesta, sau un proroc, sau un preot, te vor întreba, zicând: Care este sarcina Domnului? Atunci le vei zice: Ce sarcină? Vă voi lepăda, zice Domnul. Și prorocul și preotul și poporul care va zice: Sarcina Domnului! Voi pedepsi pe omul acela și casa lui. Așa să ziceți fiecare către aproapele său și fiecare către fratele său: Ce a răspuns Domnul? Și: Ce a vorbit Domnul? Și să nu mai pomeniți de sarcina Domnului. Căci cuvântul fiecăruia va fi sarcina sa. Căci ați sucit cuvintele Dumnezeului celui viu, ale Domnului oștirilor, Dumnezeul nostru. Așa să zici prorocului: Ce ți‐a răspuns Domnul? Și: Ce a vorbit Domnul? Dar fiindcă ziceți: Sarcina Domnului! de aceea așa zice Domnul: Fiindcă spuneți cuvântul acesta: Sarcina Domnului! și eu am trimis la voi zicând: Să nu ziceți: Sarcina Domnului! de aceea iată, vă voi uita cu desăvârșire și vă voi lepăda departe de la fața mea, pe voi și cetatea pe care v‐am dat‐o vouă și părinților voștri. Și voi aduce asupra voastră o ocară veșnică și o rușine veșnică ce nu se va uita. Domnul m‐a făcut să văd și iată două coșuri de smochine puse înaintea templului Domnului, după ce strămutase Nebucadnețar, împăratul Babilonului, din Ierusalim pe Ieconia fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, pe mai marii lui Iuda, pe tâmplari și pe fierari, și‐i dusese la Babilon. Un coș avea smochine foarte bune, ca smochinele dintâi coapte; și celălalt coș avea smochine foarte rele, care de rele ce erau nu puteau fi mâncate. Și Domnul mi‐a zis: Ce vezi, Ieremio? Și eu am zis: Smochine; smochinele cele bune, foarte bune; și cele rele, foarte rele, care nu pot fi mâncate de rele de sunt. Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Ca aceste smochine bune, așa voi privi pe cei strămutați din Iuda, pe care i‐am trimis din locul acesta în țara haldeilor, spre bine. Căci îmi voi pune ochii asupra lor spre bine și‐i voi aduce iarăși în țara aceasta și‐i voi zidi și nu‐i voi surpa și‐i voi sădi și nu‐i voi dezrădăcina. Și le voi da o inimă ca să mă cunoască ei că eu sunt Domnul. Și ei îmi vor fi popor și eu le voi fi Dumnezeu. Căci se vor întoarce la mine cu toată inima lor. Și ca smochinele cele rele care nu pot fi mâncate de rele ce sunt, așa zice Domnul, așa voi face pe Zedechia, împăratul lui Iuda, și pe mai marii lui și rămășița Ierusalimului care rămâne în țara aceasta și pe cei ce locuiesc în țara Egiptului. Și îi voi da să fie mânați încoace și încolo între toate împărățiile pământului, spre rău, ca să fie o ocară și de pomină, de râs și de blestem, în toate locurile unde îi voi alunga. Și voi trimite între ei sabia, foametea și ciuma, până vor fi nimiciți din țara pe care le‐am dat‐o lor și părinților lor. Cuvântul care a fost către Ieremia despre tot poporul lui Iuda, în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, care a fost anul întâi al lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, pe care l‐a vorbit Ieremia prorocul către tot poporul lui Iuda și către toți locuitorii Ierusalimului, zicând: Din anul al treisprezecelea al lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, până în ziua aceasta, acești douăzeci și trei de ani, cuvântul Domnului a fost către mine și v‐am vorbit, sculându‐mă de dimineață și vorbind, dar n‐ați ascultat. Și Domnul a trimis la voi pe toți slujitorii săi, pe proroci, sculându‐se de dimineață și trimițând; dar n‐ați ascultat, nici nu v‐ați plecat urechea ca să auziți, când ziceau ei: Întoarceți‐vă fiecare de la calea sa cea rea și de la răutatea faptelor voastre și locuiți în țara pe care v‐a dat‐o Domnul vouă și părinților voștri din veci și pe veci. Și nu mergeți după alți dumnezei ca să le slujiți și să vă închinați lor; și nu mă întărâtați prin lucrul mâinilor voastre și nu vă voi face niciun rău. Dar n‐ați ascultat de mine, zice Domnul, și m‐ați întărâtat cu lucrul mâinilor voastre, spre paguba voastră. De aceea, așa zice Domnul oștirilor: Fiindcă n‐ați ascultat de cuvintele mele, iată, voi trimite și voi lua toate familiile de la miazănoapte, zice Domnul, și voi trimite la Nebucadnețar, împăratul Babilonului, robul meu, și le voi aduce împotriva țării acesteia și împotriva locuitorilor ei și împotriva tuturor neamurilor acestora de jur împrejur; și le voi nimici și le voi face de mirare și de șuierat și pustiiri veșnice. Și voi face să se piardă de la ei glasul bucuriei și glasul veseliei, glasul de mire și glasul de mireasă, vuietul pietrelor de moară și lumina de candelă. Și toată țara aceasta va ajunge o pustie, o mirare, și neamurile acestea vor sluji împăratului Babilonului șaptezeci de ani. Și va fi așa: la împlinirea celor șaptezeci de ani voi pedepsi pe împăratul Babilonului și pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirea lor; și pe țara haldeilor; și o voi face pustietăți veșnice. Și voi aduce asupra țării aceleia toate cuvintele mele pe care le‐am rostit împotriva ei, tot ce este scris în cartea aceasta, pe care a prorocit‐o Ieremia împotriva tuturor neamurilor. Căci multe neamuri și împărați mari vor face robi și din ei; și le voi răsplăti după faptele lor și după lucrul mâinilor lor. Căci așa mi‐a zis Domnul Dumnezeul lui Israel: Ia acest potir de vin al mâniei din mâna mea și adapă cu el pe toate neamurile la care te voi trimite. Și vor bea și vor fi amețite și vor înnebuni de sabia pe care o voi trimite între ele. Atunci am luat potirul din mâna Domnului și am adăpat toate neamurile la care m‐a trimis Domnul: adică Ierusalimul și cetățile lui Iuda și pe împărații lui și pe mai marii lui, ca să‐i facă pustii, o mirare, o fluierare și un blestem, ca astăzi, pe Faraon, împăratul Egiptului, și pe slujitorii lui și pe mai marii lui și pe tot poporul său; și pe tot poporul cel amestecat și pe toți împărații țării Uț și pe toți împărații țării filistenilor și Ascalonul și Gaza și Ecronul și rămășița Asdodului; Edomul și Moabul și pe copiii lui Amon; și pe toți împărații Tirului și pe toți împărații Sidonului și pe împărații ostroavelor care sunt dincolo de mare; Dedanul și Tema și Buzul și pe toți cei ce au laturile părului tăiate; și pe toți împărații Arabiei și pe toți împărații poporului amestecat care locuiesc în pustie; și pe toți împărații Zimrei, și pe toți împărații Elamului, și pe toți împărații mezilor; și pe toți împărații de la miazănoapte, departe și aproape, unul cu altul; și pe toate împărățiile țărilor care sunt pe fața pământului; și împăratul Șeșacului va bea după ei. Și le vei zice: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Beți și îmbătați‐vă și vărsați și cădeți și nu vă mai sculați de sabia pe care o voi trimite între voi. Și va fi așa: dacă nu vor voi să ia potirul din mâna ta ca să bea, atunci să le zici: Așa zice Domnul oștirilor: Veți bea negreșit. Căci iată, eu încep să aduc răul asupra cetății care se numește după numele meu, și să fiți voi oare cu totul nepedepsiți? Nu veți fi nepedepsiți: căci eu voi chema sabia asupra tuturor locuitorilor pământului, zice Domnul oștirilor: Și tu prorocește‐le toate cuvintele acestea și zi‐le: Domnul va răcni din înălțime și va face să răsune glasul lui din locuința lui cea sfântă; va răcni puternic împotriva staulului său, va da un chiot ca cei ce calcă în teasc, împotriva tuturor locuitorilor pământului. Vuietul va veni până la marginea pământului; căci Domnul se socotește cu neamurile, va intra la judecată cu orice carne; pe cei răi îi va da sabiei, zice Domnul. Așa zice Domnul oștirilor: Iată, răul va ieși de la neam la neam și o furtună mare se va ridica de la marginile pământului. Și în ziua aceea cei uciși de Domnul vor fi de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului: nu vor fi plânși, nici strânși, nici înmormântați: vor fi gunoi pe fața ogorului. Urlați, păstorilor, și strigați! Și tăvăliți‐vă, voi cei măreți ai turmei! Căci s‐au împlinit zilele junghierii voastre și ale împrăștierii voastre și veți cădea ca un vas de preț. Și se va pierde fuga de la păstori și scăparea de la cei măreți ai turmei. Un glas de strigare al păstorului și un urlet al celor măreți ai turmei! Căci Domnul pustiește pășunea lor și staulele cele pașnice amuțesc de aprinderea mâniei Domnului. El și‐a părăsit tufarul ca un leu, căci țara lor a ajuns o pustietate înaintea furiei apăsătoare și înaintea aprinderii mâniei sale. La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, cuvântul acesta a fost de la Domnul, zicând: Așa zice Domnul: Stai în curtea casei Domnului și vorbește tuturor cetăților lui Iuda care vin să se închine în casa Domnului toate cuvintele pe care ți le voi porunci să le vorbești lor; nu lăsa niciun cuvânt. Poate că vor auzi și se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea, și mă voi căi de răul pe care am de gând să li‐l fac pentru răutatea faptelor lor. Și să le zici: Așa zice Domnul: Dacă nu mă veți asculta ca să umblați în legea mea pe care v‐am pus‐o înainte, ca să ascultați de cuvintele slujitorilor mei, prorocii, pe care i‐am trimis la voi, sculându‐mă de dimineață și trimițându‐i, dar n‐ați ascultat, voi face casa aceasta ca Silo, și cetatea aceasta o voi face un blestem tuturor neamurilor pământului. Și preoții și prorocii și tot poporul au auzit pe Ieremia vorbind cuvintele acestea în casa Domnului. Și a fost așa: Ieremia a încetat de vorbit tot ce‐i poruncise Domnul să vorbească la tot poporul și preoții și prorocii și tot poporul l‐a prins, zicând: Vei muri. Pentru ce ai prorocit în numele Domnului, zicând: Casa aceasta va fi ca Silo și cetatea aceasta va fi pustiită, fără locuitor? Și tot poporul s‐a adunat împotriva lui Ieremia în casa Domnului. Și mai marii lui Iuda au auzit aceste lucruri și s‐au suit din casa împăratului la casa Domnului și au șezut la intrarea porții celei noi a casei Domnului. Și preoții și prorocii au vorbit către mai mari și către tot poporul, zicând: Omul acesta este vrednic de moarte căci a prorocit împotriva cetății acesteia, cum ați auzit voi cu urechile voastre. Atunci Ieremia a vorbit către toți mai marii și către tot poporul, zicând: Domnul m‐a trimis să prorocesc împotriva casei acesteia și împotriva cetății acesteia toate cuvintele pe care le‐ați auzit. Și acum îndreptați‐vă căile și faptele și ascultați de glasul Domnului Dumnezeului vostru; și Domnul se va căi de răul pe care l‐a rostit împotriva voastră. Dar eu, iată, eu sunt în mâna voastră; faceți cu mine cum este bine și drept în ochii voștri. Numai să știți negreșit că dacă mă veți omorî, veți aduce sânge nevinovat asupra voastră și asupra cetății acesteia și asupra locuitorilor ei; căci cu adevărat Domnul m‐a trimis la voi ca să vorbesc toate cuvintele acestea în urechile voastre. Atunci mai marii și tot poporul au zis către preoți și către proroci: Omul acesta nu este vrednic de moarte, căci ne‐a vorbit în numele Domnului Dumnezeului nostru. Și unii din bătrânii țării s‐au ridicat și au vorbit către toată obștea poporului, zicând: Mica, Moraștitul, a prorocit în zilele lui Ezechia, împăratul lui Iuda, și a vorbit către tot poporul lui Iuda, zicând: Așa zice Domnul oștirilor: Sionul va fi arat ca un ogor și Ierusalimul va ajunge grămezi de pietre și muntele Casei ca locurile înalte ale unei păduri. Oare l‐a omorât Ezechia, împăratul lui Iuda, și tot Iuda? Oare nu s‐a temut el de Domnul și a cerut bunăvoința Domnului și Domnul s‐a căit de răul pe care‐l rostise împotriva lor? Și noi am face un rău mare împotriva sufletelor noastre. Și a mai fost un om care a prorocit în numele Domnului: Urie, fiul lui Șemaia, din Chiriat‐Iearim; și el a prorocit împotriva cetății acesteia și împotriva țării acesteia, după toate cuvintele lui Ieremia. Și împăratul Ioiachim și toți vitejii lui și toți mai marii au auzit cuvintele lui și împăratul a căutat să‐l omoare; dar Urie a auzit și s‐a temut și a fugit și s‐a dus în Egipt. Și împăratul Ioiachim a trimis oameni în Egipt: pe Elnatan, fiul lui Acbor, și pe niște bărbați cu el, în Egipt. Și ei au scos pe Urie din Egipt și l‐au adus la împăratul Ioiachim și el l‐a ucis cu sabia și i‐a aruncat trupul său mort în mormintele copiilor poporului. Dar mâna lui Ahicam, fiul lui Șafan, a fost cu Ieremia ca să nu‐l dea în mâna poporului ca să‐l omoare. La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost acest cuvânt de la Domnul către Ieremia, zicând: Așa îmi zice Domnul: Fă‐ți legături și juguri și pune‐le pe grumazul tău și trimite‐le împăratului Edomului și împăratului Moabului și împăratului copiilor lui Amon și împăratului Tirului și împăratului Sidonului prin mâna solilor care vin la Ierusalim la Zedechia, împăratul lui Iuda. Și poruncește‐le să zică domnilor lor: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Așa să ziceți domnilor voștri: Eu am făcut pământul, pe om și dobitoc care sunt pe fața pământului, cu puterea mea cea mare și cu brațul meu cel întins; și l‐am dat cui a fost drept în ochii mei. Și acum am dat toate aceste țări în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, robul meu, și i‐am dat și chiar fiarele câmpului ca să‐i slujească. Și toate neamurile îi vor sluji lui și fiului său și fiului fiului său, până când va veni și vremea țării sale; și atunci neamuri multe și împărați mari îl vor face robul lor. Și va fi așa: pe neamul și împăratul care nu va sluji acestui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și care nu‐și va pune grumazul sub jugul împăratului Babilonului, pe neamul acela îl voi cerceta, zice Domnul, cu sabia și cu foametea și cu ciuma, până când îi voi nimici prin mâna lui. Dar voi nu ascultați de prorocii voștri, nici de ghicitorii voștri, nici de visătorii voștri, nici de prezicătorii voștri de vreme, nici de vrăjitorii voștri care vă vorbesc zicând: Nu veți sluji împăratului Babilonului. Căci ei vă prorocesc minciună ca să vă strămute din țara voastră și ca eu să vă alung și să vă pierdeți. Dar pe neamul care își va pune grumazul sub jugul împăratului Babilonului și‐i va sluji, îl voi lăsa să rămână încă în țara sa, zice Domnul; și o vor lucra și vor locui în ea. Și am vorbit lui Zedechia, împăratul lui Iuda, după toate cuvintele acestea, zicând: Puneți‐vă grumajii sub jugul împăratului Babilonului și slujiți‐i lui și poporului său și trăiți. De ce să muriți, tu și poporul tău, de sabie, de foamete și de ciumă, cum a vorbit Domnul despre neamul care nu va sluji împăratului Babilonului? Și n‐ascultați de cuvintele prorocilor care vă vorbesc, zicând: Nu veți sluji împăratului Babilonului! căci ei vă prorocesc minciună. Căci eu nu i‐am trimis, zice Domnul, totuși ei prorocesc minciună în numele meu ca să vă alung și ca să vă pierdeți, voi și prorocii care vă prorocesc. Și am vorbit și prorocilor și la tot poporul acesta, zicând: Așa zice Domnul: N‐ascultați de cuvintele prorocilor voștri care vă prorocesc zicând: Iată vasele casei Domnului se vor aduce îndărăt acum în curând din Babilon, căci ei vă prorocesc minciună. Nu‐i ascultați: slujiți împăratului Babilonului și trăiți; de ce să ajungă această cetate o pustie? Dar dacă ei sunt proroci și dacă cuvântul Domnului este cu ei, să se roage acum Domnului oștirilor, ca să nu fie duse la Babilon vasele care au rămas în casa Domnului și în casa împăratului lui Iuda și în Ierusalim. Căci așa zice Domnul oștirilor despre stâlpii și despre marea și despre picioarele și despre celelalte vase care au rămas în cetatea aceasta, pe care nu le‐a luat Nebucadnețar, împăratul Babilonului, când a strămutat din Ierusalim în Babilon pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, și pe toți fruntașii lui Iuda și ai Ierusalimului: Da, așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, despre vasele care au rămas în casa Domnului și în casa împăratului lui Iuda și în Ierusalim: Ele vor fi duse la Babilon și vor fi acolo până în ziua când le voi cerceta eu, zice Domnul, și când le voi sui iarăși și le voi aduce îndărăt în locul acesta. Și a fost așa: în acelaș an, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în anul al patrulea, în luna a cincea, Hanania, fiul lui Azur, prorocul care era în Gabaon, mi‐a vorbit în casa Domnului, înaintea preoților și întregului popor, zicând: Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, zicând: Am sfărâmat jugul împăratului Babilonului. Încă doi ani de zile și voi aduce îndărăt în locul acesta toate vasele casei Domnului pe care le‐a luat Nebucadnețar, împăratul Babilonului, din locul acesta și le‐a dus la Babilon. Și voi aduce îndărăt în locul acesta pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, și pe toți prinșii lui Iuda care s‐au dus în Babilon, zice Domnul, căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului. Și Ieremia, prorocul, a vorbit prorocului Hanania, înaintea preoților și înaintea întregului popor, care stăteau în casa Domnului. Și Ieremia prorocul a zis: Amin. Așa să facă Domnul. Domnul să împlinească cuvintele tale pe care le‐ai prorocit, ca să aducă îndărăt din Babilon în locul acesta vasele casei Domnului și pe toți cei strămutați. Dar, rogu‐te, ascultă cuvântul acesta pe care‐l vorbesc în urechile tale și în urechile întregului popor: Prorocii care au fost înainte de mine și înainte de tine din vechime au prorocit și ei împotriva multor țări și împotriva multor împărății mari, despre război și despre rău și despre ciumă. Prorocul care prorocește de pace, când cuvântul prorocului se va întâmpla, atunci prorocul va fi cunoscut că în adevăr Domnul l‐a trimis. Atunci Hanania, prorocul, a luat jugul de pe grumazul prorocului Ieremia și l‐a sfărâmat. Și Hanania a vorbit înaintea întregului popor, zicând: Așa zice Domnul: Încă doi ani de zile și așa voi sfărâma jugul lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, de pe grumazul tuturor neamurilor. Și prorocul Ieremia s‐a dus pe calea sa. Și cuvântul Domnului a fost către Ieremia după ce sfărâmase Hanania, prorocul, jugul de pe grumazul prorocului Ieremia, zicând: Du‐te și spune lui Hanania, zicând: Așa zice Domnul: Tu ai sfărâmat jugul de lemn: și în locul lui ai făcut juguri de fier. Căci așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Am pus un jug de fier pe grumazul tuturor acestor neamuri ca să slujească lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului; și‐i vor sluji: și i‐am dat și fiarele câmpului. Atunci Ieremia, prorocul, a zis lui Hanania, prorocul: Ascultă, rogu‐te, Hanania: Nu te‐a trimis Domnul, ci tu faci pe poporul acesta să se încreadă în minciună. De aceea așa zice Domnul: Iată, te voi arunca de pe fața pământului: anul acesta vei muri, căci ai vorbit răscoală împotriva Domnului. Și prorocul Hanania a murit în anul acela, în luna a șaptea. Și acestea sunt cuvintele scrisorii pe care a trimis‐o Ieremia, prorocul, din Ierusalim către rămășița bătrânilor strămutați și către preoții și către prorocii și către tot poporul pe care îl luase prins Nebucadnețar din Ierusalim în Babilon: (după ce Ieconia, împăratul și împărăteasa și famenii și mai marii lui Iuda și ai Ierusalimului, și meșteșugarii și fierarii plecaseră din Ierusalim:) prin mâna lui Eleasa, fiul lui Șafan, și Ghemaria, fiul lui Hilchia (pe care Zedechia, împăratul lui Iuda, îi trimisese în Babilon la Nebucadnețar, împăratul Babilonului), zicând: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, către toți cei prinși pe care i‐am strămutat din Ierusalim în Babilon: Zidiți case și locuiți în ele și sădiți grădini și mâncați‐le rodul. Luați neveste și nașteți fii și fete și luați neveste pentru fiii voștri și dați pe fetele voastre după bărbați ca să nască fii și fete și înmulțiți‐vă acolo și nu vă împuținați. Și căutați pacea cetății în care v‐am strămutat și rugați‐vă Domnului pentru ea, căci în pacea ei veți avea pace. Căci așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Să nu vă înșele prorocii voștri care sunt în mijlocul vostru și ghicitorii voștri și nu ascultați de visurile voastre pe care le faceți să se viseze. Căci ei vă prorocesc minciună în numele meu: eu nu i‐am trimis, zice Domnul. Căci așa zice Domnul: După ce se vor împlini șaptezeci de ani pentru Babilon, vă voi cerceta și voi împlini față de voi cuvântul meu cel bun, făcându‐vă să vă întoarceți în locul acesta. Căci eu cunosc, zice Domnul, gândurile pe care le gândesc eu pentru voi, gânduri de pace și nu de rău, ca să vă dau un sfârșit și o nădejde. Și mă veți chema și veți merge și vă veți ruga mie și vă voi asculta. Și mă veți căuta și mă veți afla, căci mă veți căuta din toată inima voastră, și voi fi aflat de voi, zice Domnul. Și voi întoarce robia voastră și vă voi aduna din toate neamurile și din toate locurile unde v‐am alungat, zice Domnul; și vă voi aduce iarăși în locul de unde v‐am strămutat. Pentru că ați zis: Domnul ne‐a sculat proroci în Babilon: Căci așa zice Domnul despre împăratul care șade pe scaunul de domnie al lui David și despre tot poporul care locuiește în cetatea aceasta, frații voștri care n‐au mers cu voi în robie: Așa zice Domnul oștirilor: Iată, voi trimite împotriva lor sabia, foametea și ciuma și‐i voi face ca smochinele stricate care, de rele ce sunt, nu pot fi mâncate. Și‐i voi urmări cu sabie, cu foamete și cu ciumă; și‐i voi da să fie izgoniți încoace și încolo în toate împărățiile pământului, ca să fie de blestem și de groază și de fluierare și de ocară între toate neamurile unde îi voi alunga; pentru că n‐au ascultat de cuvintele mele, zice Domnul, cu care am trimis la ei pe slujitorii mei, prorocii, sculându‐mă de dimineață și trimițându‐i; și n‐ați ascultat, zice Domnul. Ascultați deci cuvântul Domnului, voi, toți cei strămutați, pe care i‐am trimis din Ierusalim la Babilon: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, despre Ahab, fiul lui Colaia, și despre Zedechia, fiul lui Maaseia, care vă prorocesc minciună în numele meu: Iată, îi voi da în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și‐i va lovi înaintea ochilor voștri. Și din ei se va face un blestem de toți cei strămutați ai lui Iuda, care sunt în Babilon, zicând: Domnul să te facă pe tine ca pe Zedechia și ca pe Ahab, pe care i‐a fript în foc împăratul Babilonului! Pentru că au făcut nebunie în Israel și au preacurvit cu nevestele aproapelui lor și au vorbit cuvinte de minciună în numele meu, ceea ce nu le‐am poruncit; și eu sunt cel ce știu și sunt martor, zice Domnul. Și vei vorbi lui Șemaia, Nehelamitul, zicând: Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, zicând: Fiindcă ai trimis scrisori în numele tău către tot poporul care este în Ierusalim și către Țefania, fiul lui Maaseia, preotul, și către toți preoții, zicând: Domnul te‐a pus preot în locul lui Iehoiada, preotul, ca să fiți priveghetori în casa Domnului peste orice om care este nebun și se face singur proroc, să‐l pui în butuci și în lanțuri de gât. Și acum de ce n‐ai mustrat pe Ieremia din Anatot care vă prorocește? Fiindcă el a trimis la noi în Babilon, zicând: Robia va fi lungă; zidiți case și locuiți‐le și sădiți grădini și mâncați‐le rodul. Și Țefania, preotul, a citit scrisoarea aceasta în urechile prorocului Ieremia. Atunci cuvântul Domnului a fost către Ieremia, zicând: Trimite la toți cei strămutați, zicând: Așa zice Domnul despre Șemaia, Nehelamitul: Fiindcă Șemaia v‐a prorocit și eu nu l‐am trimis și v‐a făcut să vă încredeți în minciună, de aceea așa zice Domnul: Iată, voi pedepsi pe Șemaia Nehelamitul, și sămânța sa; nu va avea niciun om care să locuiască printre poporul acesta, nici nu va vedea binele pe care‐l voi face poporului meu, zice Domnul; pentru că a vorbit răscoală împotriva Domnului. Cuvântul care a fost către Ieremia de la Domnul, zicând: Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel, zicând: Scrie‐ți în carte toate cuvintele pe care ți le‐am vorbit. Căci, iată, vin zile, zice Domnul, când voi întoarce robia poporului meu, pe Israel și Iuda, zice Domnul; și‐i voi întoarce în țara pe care am dat‐o părinților lor și o vor stăpâni. Și acestea sunt cuvintele pe care le‐a vorbit Domnul despre Israel și despre Iuda. Căci așa zice Domnul: Noi am auzit un glas de tremur, este frică și nu pace. Întrebați acum și vedeți dacă are bărbatul dureri de facere? De ce văd pe orice bărbat cu mâinile pe coapse ca o femeie în facere și toate fețele îngălbenite? Vai, căci mare este ziua aceea. Niciuna nu este asemenea ei. Este vremea strâmtorării lui Iacov, dar el va fi mântuit din ea. Și va fi așa: În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, voi sfărâma jugul său de pe grumazul tău și‐ți voi rupe legăturile și străinii nu‐l vor mai face robul lor. Ci vor sluji Domnului Dunezeului lor și lui David, împăratul lor, pe care li‐l voi scula. Și tu, robul meu Iacov, nu te teme, zice Domnul; nici nu te înspăimânta, Israele; căci iată, te voi mântui de departe, și sămânța ta din țara robiei lor. Și Iacov se va întoarce și va fi în odihnă și liniștit și nimeni nu‐l va înspăimânta. Căci eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te mântuiesc; căci voi nimici pe toate neamurile unde te‐am împrăștiat; dar pe tine nu te voi nimici, ci te voi mustra cu judecată și nu te voi lăsa cu totul nepedepsit. Căci așa zice Domnul: Lovitura ta este fără vindecare și rana ta este dureroasă. Nu este cine să‐ți apere dreptul ca să‐ți lege rana; pentru tine nu sunt leacuri de tămăduire. Toți iubiții tăi te‐au uitat: nu te caută. Căci te‐am lovit cu o lovitură de vrăjmaș, cu o pedeapsă de om nemilos, pentru mărimea nelegiuirii tale: pentru că păcatele tale s‐au înmulțit. De ce strigi pentru lovitura ta? Durerea ta este fără vindecare; ți‐am făcut acestea pentru mărimea nelegiuirii tale, pentru că păcatele tale s‐au înmulțit. De aceea toți cei ce te mănâncă vor fi mâncați; și toți vrăjmașii tăi, da, toți, vor merge în robie și cei ce te despoaie vor fi despuiați, și toți cei ce te pradă, îi voi da la pradă. Căci voi pune o oblojeală pe tine și te voi vindeca de rănile tale, zice Domnul; căci te‐au numit: Cel izgonit, zicând: Acesta este Sionul, de care nu întreabă nimeni. Așa zice Domnul: Iată, voi întoarce robia corturilor lui Iacov și voi avea milă de locuințele lui și cetatea se va zidi pe dealul ei și palatul va fi locuit după obiceiul său. Și din ei va ieși mulțumire și glasul celor ce se bucură. Și‐i voi înmulți și nu se vor împuțina și‐i voi slăvi și nu vor fi împuținați. Și copiii lor vor fi ca mai înainte și adunarea lor se va întări înaintea mea și voi pedepsi pe toți apăsătorii lor. Și cel măreț al lor va fi dintre ei și cârmuitorul lor va ieși din mijlocul lor, și‐l voi apropia și el se va apropia de mine. Căci cine este cel ce‐și ia inima zălog ca să se apropie de mine? zice Domnul. Și voi îmi veți fi popor și eu vă voi fi Dumnezeu. Iată, furtuna Domnului, furia sa, a ieșit, un vârtej care mătură; se va învălui peste capul celor răi. Aprinderea mâniei Domnului nu se va întoarce până nu va face și nu va împlini cugetele inimii sale: în zilele de apoi o veți înțelege. În vremea aceea, zice Domnul, eu voi fi Dumnezeul tuturor familiilor lui Israel și ei îmi vor fi popor. Așa zice Domnul: Poporul cel scăpat de sabie a aflat har în pustie: Israel, când a mers ca să‐i dau odihnă. Domnul mi s‐a arătat de demult zicând: Da, te‐am iubit cu o iubire veșnică; de aceea te‐am atras cu îndurare. Te voi zidi iarăși și vei fi zidită, fecioară a lui Israel! Te vei împodobi iarăși cu timpanele tale și vei ieși în jocurile celor ce se veselesc. Vei sădi iarăși vii pe munții Samariei: săditorii vor sădi și vor mânca rod. Căci va fi o zi când păzitorii vor striga pe muntele lui Efraim: Sculați‐vă și să ne suim la Sion, la Domnul Dumnezeul nostru! Căci așa zice Domnul: Cântați cu bucurie pentru Iacov și chiuiți în fruntea neamurilor; vestiți, lăudați și ziceți: Mântuiește, Doamne, poporul tău, pe rămășița lui Israel. Iată, îi voi aduce din țara de la miazănoapte și‐i voi aduna de la marginile pământului și cu ei și pe orb și pe șchiop, pe femeia însărcinată și pe cea care este în dureri de naștere: o adunare mare se va întoarce aici. Vor veni cu plâns și‐i voi aduce cu cereri; îi voi face să umble pe lângă pâraiele de apă, pe o cale dreaptă în care nu se vor poticni. Căci eu voi fi tată lui Israel și Efraim va fi întâiul meu născut. Ascultați, neamuri, cuvântul Domnului! Și vestiți‐l în ostroave depărtate și ziceți: Cel ce a împrăștiat pe Israel iarăși îl va aduna și‐l va păzi ca păstorul pe turma sa. Căci Domnul a izbăvit pe Iacov și l‐a răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el. Și vor veni și vor cânta pe înălțimea Sionului și vor curge împreună la bunătatea Domnului, la grâu, la must și la untdelemn, la cei tineri din turmă și din cireadă și sufletul lor va fi ca o grădină udată și nu vor mai lâncezi deloc. Atunci fecioara se va bucura în joc și cu ea tinerii și bătrânii. Căci le voi schimba jalea în bucurie și‐i voi mângâia și‐i voi veseli din întristarea lor. Și voi sătura sufletul preoților cu grăsime și poporul meu se va sătura de bunătatea mea, zice Domnul. Așa zice Domnul: Un glas s‐a auzit în Rama, bocet și plângere amară: Rahela plângând pe copiii săi; nu voiește să fie mângâiată pentru copiii ei, căci nu sunt. Așa zice Domnul: Oprește‐ți glasul de la plâns și ochii de la lacrimi: Căci este o răsplată pentru fapta ta, zice Domnul; și se vor întoarce din țara vrăjmașului. Și este nădejde pentru sfârșitul tău, zice Domnul, și copiii tăi se vor întoarce la hotarul lor. Am auzit cu adevărat pe Efraim plângându‐se: Tu m‐ai mustrat și am fost mustrat, ca un junc nedeprins la jug. Întoarce‐mă, și mă voi întoarce, căci tu ești Domnul Dumnezeul meu! Și cu adevărat, după ce m‐am întors, m‐am căit; și după ce m‐am cunoscut, mi‐am lovit coapsa. M‐am rușinat și am roșit; căci am purtat ocara tinereții mele. Îmi este oare Efraim un fiu scump? Este el un copil de desfătări? Căci ori de câte ori vorbesc împotriva lui, necurmat îmi tot aduc aminte de el. De aceea mi se mișcă măruntaiele pentru el. Voi avea milă de el negreșit, zice Domnul. Pune‐ți semne pe cale, fă‐ți stâlpi de pietre; pune‐ți inima spre calea cea bătută, calea pe care te‐ai dus: Întoarce‐te, fecioară a lui Israel, întoarce‐te la aceste cetăți ale tale. Până când vei rătăci, fiică neascultătoare? Căci Domnul a făcut un lucru nou pe pământ: femeia va peți pe bărbat. Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Vor zice iarăși cuvântul acesta în țara lui Iuda și în cetățile lui când voi întoarce robia lor: Domnul să te binecuvânteze, locuință a dreptății, munte de sfințenie. Și Iuda va locui în el și în toate cetățile lui împreună, plugarii și cei ce pornesc cu turmele. Căci am săturat orice suflet obosit și am îndestulat pe orice suflet întristat. La acestea m‐am deșteptat și m‐am uitat și somnul mi‐a fost dulce. Iată vin zile, zice Domnul, când voi semăna casa lui Israel și casa lui Iuda cu sămânță de om și cu sămânță de vită. Și va fi așa: precum am vegheat asupra lor ca să dezrădăcinez și să sfărâm și să surp și să pierd și să întristez, așa voi veghea asupra lor ca să zidesc și să sădesc, zice Domnul. În zilele acelea nu vor mai zice: Părinții au mâncat aguridă și copiilor li s‐au strepezit dinții. Căci fiecare va muri pentru nelegiuirea sa, orice om care va mânca aguridă, dinții lui se vor strepezi. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia un legământ nou cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda: nu ca legământul pe care l‐am făcut cu părinții lor în ziua când i‐am luat de mână ca să‐i scot din țara Egiptului, legământ al meu pe care l‐au rupt, deși eu eram un bărbat pentru ei, zice Domnul. Căci acesta este legământul pe care‐l voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune legea mea înăuntrul lor și o voi scrie în inima lor. Și le voi fi Dumnezeu și ei îmi vor fi popor. Și nu vor mai învăța fiecare pe aproapele său și fiecare pe fratele său, zicând: Cunoașteți pe Domnul. Căci toți mă vor cunoaște, de la cel mai mic al lor până la cel mai mare al lor, zice Domnul. Căci le voi ierta nelegiuirea lor și nu‐mi voi mai aduce aminte de păcatul lor. Așa zice Domnul care dă soarele spre lumină ziua, așezămintele lunii și ale stelelor spre lumină noaptea: care stârnește marea, ca valurile ei să mugească, Domnul oștirilor este numele lui: Dacă aceste așezăminte vor pieri dinaintea mea, zice Domnul, atunci sămânța lui Israel va înceta de a fi neam înaintea mea în veac. Așa zice Domnul: Dacă se pot măsura cerurile sus și se pot cerceta temeliile pământului jos, atunci și eu voi lepăda toată sămânța lui Israel, pentru tot ce au făcut, zice Domnul. Iată, vin zile, zice Domnul, când cetatea se va zidi pentru Domnul, de la turnul lui Hananeel până la poarta din unghi. Și frânghia de măsură va trece încă prin dreptul ei până la dealul Gareb și se va întoarce spre Goat. Și toată valea trupurilor moarte și a cenușii și toate ogoarele până la pârâul Chedron, până la unghiul porții cailor spre răsărit, vor fi sfinte pentru Domnul: nu se vor mai smulge, nici nu se vor mai surpa în veac. Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia în anul al zecelea al lui Zedechia, împăratul lui Iuda: anul acela era al optsprezecelea al lui Nebucadnețar. Și oastea împăratului Babilonului împresura atunci Ierusalimul și Ieremia prorocul era închis în curtea închisorii care era în casa împăratului lui Iuda. Căci Zedechia, împăratul lui Iuda, îl închisese, zicând: Pentru ce prorocești și zici: Așa zice Domnul: Iată, voi da cetatea aceasta în mâna împăratului Babilonului și o va lua și Zedechia, împăratul lui Iuda, nu va scăpa din mâna haldeilor, ci va fi dat în mâna împăratului Babilonului și va vorbi cu el gură către gură și ochii săi vor vedea ochii lui, și el va duce pe Zedechia la Babilon și va fi acolo până când îl voi cerceta, zice Domnul: și chiar dacă vă veți lupta cu haldeii, nu veți birui. Și Ieremia a zis: Cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Iată, Hanameel, fiul lui Șalum, unchiul tău, va veni la tine, zicând: Cumpără‐ți ogorul meu care este în Anatot: căci tu ai dreptul de răscumpărare ca să‐l cumperi. Și Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine în curtea închisorii, după cuvântul Domnului și mi‐a zis: Cumpără, rogu‐te, ogorul meu care este în Anatot, care este în țara lui Beniamin, căci tu ai dreptul de moștenire și a ta este răscumpărarea; cumpără‐l pentru tine. Atunci am cunoscut că acesta era cuvântul Domnului. Și am cumpărat de la Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul care este în Anatot și i‐am cumpănit banii, șaptesprezece sicli de argint. Și am iscălit zapisul și l‐am pecetluit și am luat martori și am cumpănit banii în cumpănă. Și am luat zapisul de cumpărare, pe cel care era pecetluit după lege și obicei, și pe cel care era deschis. Și am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, de față cu Hanameel, fiul unchiului meu, și de față cu martorii care au iscălit zapisul de cumpărare, de față cu toți iudeii care ședeau în curtea închisorii. Și am poruncit lui Baruc de față cu ei, zicând: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Ia aceste zapise, zapisul acesta de cumpărare, cel pecetluit și cel deschis, și pune‐le într‐un vas de lut ca să rămână multe zile. Căci așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iarăși se vor cumpăra case și ogoare și vii în țara aceasta. Și după ce am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, m‐am rugat Domnului, zicând: Vai, Doamne Dumnezeule! Iată, tu ai făcut cerurile și pământul cu puterea ta cea mare și cu brațul tău întins; pentru tine nimic nu este prea greu: Tu, care arăți îndurare la mii și răsplătești nelegiuirea părinților în sânul copiilor lor după ei, tu, Dumnezeul cel mare, cel puternic, Domnul oștirilor este numele lui; mare în sfat și puternic în faptă: ai cărui ochi sunt deschiși asupra tuturor căilor copiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile sale și după rodul faptelor sale; care ai făcut semne și minuni în țara Egiptului, până în ziua aceasta și în Israel și printre oameni; și ți‐ai făcut un nume ca în ziua de astăzi, și ai scos poporul tău Israel din țara Egiptului cu semne și cu minuni și cu mână tare și cu braț întins și cu groază mare; și le‐ai dat țara aceasta, pe care ai jurat părinților lor că le‐o vei da, țară în care curge lapte și miere; și au intrat și au stăpânit‐o, dar n‐au ascultat de glasul tău, nici n‐au umblat în legea ta; n‐au făcut nimic din tot ce le‐ai poruncit să facă; așa că ai adus asupra lor tot răul acesta; iată, șanțurile au ajuns până la cetate ca s‐o ia și cetatea este dată în mâna haldeilor care se luptă împotriva ei prin sabie și foamete și ciumă: și ce ai vorbit s‐a împlinit; și iată, tu vezi aceasta; și tu, Doamne Dumnezeule, mi‐ai zis: Cumpără‐ți ogorul cu bani și ia martori… când totuși cetatea este dată în mâna haldeilor! Atunci cuvântul Domnului a fost către Ieremia, zicând: Iată, eu sunt Domnul Dumnezeul a toată carnea; este oare ceva prea greu pentru mine? De aceea, așa zice Domnul: Iată, dau cetatea aceasta în mâna haldeilor și în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și el o va lua. Și haldeii care luptă împotriva cetății acesteia vor veni și vor pune foc cetății acesteia și o vor arde pe ea și casele pe acoperișurile cărora au adus tămâie lui Baal și au vărsat daruri de băutură altor dumnezei ca să mă întărâte. Căci copiii lui Israel și copiii lui Iuda au făcut numai rău în ochii mei din tinerețea lor; căci copiii lui Israel numai m‐au întărâtat cu lucrul mâinilor lor, zice Domnul. Căci cetatea aceasta mi‐a fost spre mânie și spre urgie din ziua în care au zidit‐o până în ziua aceasta, ca s‐o îndepărtez dinaintea feței mele, pentru tot răul copiilor lui Israel și al copiilor lui Iuda pe care l‐au făcut ca să mă întărâte ei, împărații lor, mai marii lor, preoții lor și prorocii lor și bărbații lui Iuda și locuitorii Ierusalimului. Și și‐au întors spatele spre mine și nu fața; și deși i‐am învățat, sculându‐mă de dimineață și învățându‐i, n‐au ascultat ca să primească învățătură. Și au pus urâciunile lor în casa care se numește după numele meu, ca s‐o necurățească. Și au zidit înălțimile lui Baal, care sunt în Valea fiului lui Hinom, ca să treacă prin foc lui Moloh pe fiii lor și pe fetele lor, ceea ce nu le‐am poruncit, nici în inimă nu mi s‐a suit, ca ei să facă urâciunea aceasta să tragă pe Iuda în păcat. Și acum deci așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel despre cetatea aceasta de care voi ziceți: S‐a dat în mâna împăratului Babilonului prin sabie și prin foamete și prin ciumă: Iată, îi voi aduna din toate țările unde i‐am alungat în mânia mea și în furia mea și în aprindere mare: și‐i voi întoarce în locul acesta și‐i voi face să locuiască în liniște. Și ei îmi vor fi popor și eu le voi fi Dumnezeu. Și le voi da o inimă și o cale ca să se teamă de mine în toate zilele, pentru binele lor și al copiilor lor după ei. Și voi face cu ei un legământ veșnic că nu mă voi întoarce îndărăt de la ei, făcându‐le bine; și voi pune frica mea în inima lor, ca să nu se abată de la mine. Da, mă voi bucura de ei ca să le fac bine și‐i voi sădi în țara aceasta într‐adevăr cu toată inima mea și cu tot sufletul meu. Căci așa zice Domnul: Precum am adus asupra poporului acestuia tot răul acesta mare, așa voi aduce asupra lor tot binele pe care l‐am vorbit cu privire la ei. Și se vor cumpăra ogoare în țara aceasta despre care ziceți: Este pustie, fără om și fără vită, este dată în mâna haldeilor. Oamenii vor cumpăra ogoare pentru argint și vor iscăli zapise și le vor pecetlui și vor lua martori în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului și în cetățile lui Iuda, în cetațile ținutului muntos și în cetățile șesului și în cetățile dinspre miazănoapte; căci voi întoarce robia lor, zice Domnul. Și cuvântul Domnului a fost a doua oară către Ieremia, pe când era închis în curtea închisorii, zicând: Așa zice Domnul care face aceasta, Domnul care o întocmește ca s‐o întărească, Domnul este numele lui: Strigă către mine și‐ți voi răspunde și‐ți voi arăta lucruri mari și neajunse, pe care nu le cunoști. Căci așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel despre casele cetății acesteia și despre casele împăraților lui Iuda, care sunt sfărâmate de șanțuri și de sabie: Ei vin să se lupte cu haldeii, dar vin ca să le umple cu trupurile moarte ale oamenilor pe care i‐am lovit în mânia mea și în aprinderea mea și pentru toată răutatea cărora mi‐am ascuns fața de cetatea aceasta. Iată, îi voi da o legătură a rănii și leacuri și‐i voi vindeca; și le voi descoperi belșug de pace și adevăr. Și voi întoarce robia lui Iuda și robia lui Israel, și‐i voi zidi ca la început. Și‐i voi curăți de toată nelegiuirea lor cu care au păcătuit împotriva mea și le voi ierta toate nelegiuirile cu care au păcătuit împotriva mea și prin care s‐au răzvrătit împotriva mea. Și această cetate îmi va fi un nume de bucurie, de laudă și de slavă înaintea tuturor neamurilor pământului care vor auzi tot binele pe care li‐l fac. Și se vor teme și se vor cutremura de tot binele și de toată pacea pe care i‐o aduc. Așa zice Domnul: Iarăși se va auzi în locul acesta, de care ziceți: Este pustiu, fără om și fără vită! în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului, care sunt pustii, fără om și fără locuitor și fără dobitoc, glas de bucurie și glas de veselie, glas de mire și glas de mireasă, glasul celor ce zic: Mulțumiți Domnului oștirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ține îndurarea lui! și al celor ce aduc jertfe de mulțumire în casa Domnului. Căci voi întoarce robia țării ca la început, zice Domnul. Așa zice Domnul oștirilor: În locul acesta, care este pustiu, fără om și fără vită, și în toate cetățile lui, iarăși va fi o locuință de păstori, care vor face să poposească turmele. În cetățile ținutului muntos și în cetățile șesului și în cetățile de la miazăzi și în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului și în cetățile lui Iuda vor trece iarăși turmele pe sub mâinile celui ce le numără, zice Domnul. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l‐am vorbit despre casa lui Israel și despre casa lui Iuda. În zilele acelea și în vremea aceea voi face să răsară lui David o Odraslă de dreptate și va face judecată și dreptate în țară. În zilele acelea Iuda va fi mântuit și Ierusalimul va locui în liniște: și acesta este numele cu care se va numi: Domnul, Dreptatea noastră. Căci așa zice Domnul: Nu va lipsi din David bărbat care să șadă pe scaunul de domnie al casei lui Israel, nici dintre preoți, leviți, nu va lipsi un bărbat înaintea mea ca să aducă arderi de tot și să facă să fumege daruri de mâncare și să facă jertfe în toate zilele. Și cuvântul Domnului a fost către Ieremia, zicând: Așa zice Domnul: Dacă puteți să rupeți legământul meu cu privire la ziuă și legământul meu cu privire la noapte, așa ca ziua și noaptea să nu fie la vremea lor, atunci se va rupe și legământul meu cu David, robul meu, ca să n‐aibă fiu să domnească pe scaunul său de domnie și cu leviții, preoții, slujitorii mei. Precum oștirea cerurilor nu se poate număra, nici nisipul mării măsura, așa voi înmulți sămânța lui David, robul meu, și pe leviții care‐mi slujesc. Și cuvântul Domnului a fost către Ieremia, zicând: Oare n‐ai luat seamă ce a vorbit poporul acesta, zicând: Cele două familii pe care le‐a ales Domnul, le‐a lepădat? Așa disprețuiesc ei pe poporul meu încât nu mai este un neam înaintea lor. Așa zice Domnul: Dacă legământul meu cu privire la ziuă și noapte nu stă, dacă n‐am întemeiat așezămintele cerurilor și pământului, atunci voi lepăda și sămânța lui Iacov și a lui David, robul meu, încât să nu iau din sămânța lui domni peste sămânța lui Avraam, Isaac și Iacov; căci voi întoarce robia lor și mă voi îndura de ei. Cuvântul care a fost către Ieremia de la Domnul, când Nebucadnețar, împăratul Babilonului și toată oastea lui și toate împărățiile pământului care erau sub stăpânirea mâinii sale și toate popoarele se luptau împotriva Ierusalimului și împotriva tuturor cetăților sale, zicând: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Mergi și vorbește lui Zedechia, împăratul lui Iuda, și spune‐i: Așa zice Domnul: Iată, voi da cetatea aceasta în mâna împăratului Babilonului și o va arde cu foc. Și tu nu vei scăpa din mâna lui, ci vei fi prins și vei fi dat în mâna lui și ochii tăi vor vedea ochii împăratului Babilonului și gura ta va vorbi cu gura lui și vei merge la Babilon. Totuși, ascultă cuvântul Domnului, Zedechia, împărat al lui Iuda. Așa zice Domnul despre tine: Nu vei muri de sabie; vei muri în pace; și cu arderile părinților tăi, împăraților de mai înainte, care au fost mai înainte de tine, așa îți vor face o ardere și te vor plânge, zicând: Vai, domnule! Căci eu am vorbit cuvântul, zice Domnul. Și prorocul Ieremia a vorbit toate cuvintele acestea către Zedechia, împăratul lui Iuda, în Ierusalim. Și oastea împăratului Babilonului se lupta împotriva Ierusalimului și împotriva tuturor cetăților lui Iuda care rămăseseră, împotriva Lachisului și împotriva Azechei, căci aceste cetăți întărite rămăseseră neluate din cetățile lui Iuda. Cuvântul care a fost către Ieremia de la Domnul, după ce împăratul Zedechia făcuse legământ cu tot poporul care era în Ierusalim ca să le vestească slobozenie; ca fiecare să lase slobod pe robul său și fiecare pe roaba sa, evreu sau evreică, pentru ca nimeni să nu facă robi din ei, din vreun iudeu, fratele său. Și toți mai marii și tot poporul, care intrase în legământ, au ascultat, ca fiecare să lase slobod pe robul său și fiecare pe roaba sa, ca să nu‐i mai facă robi: au ascultat și i‐au lăsat. Dar după aceea s‐au întors și au adus îndărăt pe robii și roabele pe care‐i lăsaseră slobozi și i‐au silit să fie robi și roabe. De aceea cuvântul Domnului a fost către Ieremia de la Domnul, zicând: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Am făcut legământ cu părinții voștri în ziua când i‐am scos din țara Egiptului, din casa robiei, zicând: După trecere de șapte ani să lăsați fiecare pe fratele său evreu care s‐a vândut ție și ți‐a slujit șase ani: să‐l lași slobod de la tine. Dar părinții voștri nu m‐au ascultat, nici nu și‐au plecat urechea. Și voi, voi v‐ați întors în ziua aceasta și ați făcut ce este drept înaintea mea, vestind fiecare slobozenia aproapelui său: și ați făcut legământ înaintea mea în casa care se numește după numele meu, dar v‐ați întors și ați pângărit numele meu și ați adus îndărăt fiecare pe robul său și fiecare pe roaba sa, pe care i‐ați lăsat slobozi la voia lor și i‐ați silit ca să fie robi și roabe. De aceea așa zice Domnul: Voi nu m‐ați ascultat ca să vestiți fiecare slobozenie fratelui său și fiecare aproapelui său: iată, zice Domnul, eu vestesc asupra voastră slobozenia sabiei, ciumei și foametei, și vă voi da să fiți mânați încoace și încolo între toate împărățiile pământului. Și voi da pe oamenii care au călcat legământul meu, care n‐au împlinit cuvintele legământului pe care l‐au făcut înaintea mea (vițelul pe care l‐au tăiat în două și au trecut printre bucățile lui), pe mai marii lui Iuda și pe mai marii Ierusalimului, pe fameni și pe preoți și pe tot poporul țării care a trecut printre bucățile vițelului; îi voi da în mâna vrăjmașului lor și în mâna celor ce le caută viața: și trupurile lor moarte vor fi ca mâncare păsărilor cerurilor și fiarelor pământului. Și voi da pe Zedechia, împăratul lui Iuda, și pe mai marii lui, în mâna vrăjmașilor lor și în mâna celor ce le caută viața și în mâna oștii împăratului Babilonului care s‐au suit de la voi. Iată, eu poruncesc, zice Domnul, și‐i voi aduce iarăși la cetatea aceasta și vor lupta împotriva ei și o vor lua și o vor arde cu foc și voi face cetățile lui Iuda o pustie fără locuitor. Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia în zilele lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, zicând: Du‐te la casa recabiților și vorbește cu ei și adu‐i în casa Domnului în una din cămări și dă‐le vin să bea. Și am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habazinia, și pe frații săi și pe toți fiii săi și pe toată casa recabiților și i‐am adus în casa Domnului, în cămara fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, care era aproape de cămara mai marilor, care era asupra cămării lui Maaseia, fiul lui Șalum, păzitorul pragului. Și am pus înaintea fiilor casei recabiților vase pline de vin și potire și le‐am zis: Beți vin! Dar ei au zis: Nu vom bea vin, căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne‐a poruncit, zicând: Să nu beți vin nici voi, nici fiii voștri în veac; nici să zidiți casă, nici să semănați sămânță, nici să sădiți vie, nici să le aveți; ci să locuiți în corturi în toate zilele voastre, ca să trăiți multe zile pe fața pământului unde stați. Și noi am ascultat de glasul lui Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, în tot ce ne‐a poruncit, ca să nu bem vin în toate zilele noastre, noi, nevestele noastre, fiii noștri și fetele noastre; și să nu ne zidim case ca să le locuim; și nici n‐avem vie sau țarină sau sămânță, ci am locuit în corturi și am ascultat și am făcut după toate cele ce ne‐a poruncit Ionadab, tatăl nostru. Și a fost așa: când s‐a suit Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în țară, am zis: Veniți și să mergem în Ierusalim dinaintea oștii haldeilor și dinaintea oștii Sirienilor! Și așa locuim în Ierusalim. Și cuvântul Domnului a fost către Ieremia, zicând: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Mergi și zi oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului: Oare nu veți primi învățătură ca să ascultați de cuvintele mele? zice Domnul. Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, pe care le‐a poruncit fiilor săi, să nu bea vin, se îndeplinesc, și până în ziua de astăzi ei nu beau, căci au ascultat de porunca tatălui lor. Dar eu v‐am vorbit sculându‐mă de dimineață și vorbind și nu m‐ați ascultat. Și am trimis la voi pe toți slujitorii mei, pe proroci, sculându‐mă de dimineață, și trimițându‐i, zicând: Întoarceți‐vă acum fiecare de la calea sa cea rea și îndreptați‐vă faptele și nu mergeți după alți dumnezei ca să le slujiți, și veți locui în țara pe care v‐am dat‐o vouă și părinților voștri! Dar nu v‐ați plecat urechea și nu m‐ați ascultat. Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, au îndeplinit porunca tatălui lor pe care le‐a poruncit‐o, dar poporul acesta nu m‐a ascultat. De aceea așa zice Domnul Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra lui Iuda și asupra tuturor locuitorilor Ierusalimului tot răul pe care l‐am rostit împotriva lor; pentru că le‐am vorbit, dar n‐au ascultat și am strigat către ei, dar n‐au răspuns. Și Ieremia a zis casei recabiților: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Fiindcă ați ascultat de porunca lui Ionadab, tatăl vostru, și ați păzit toate poruncile lui și ați făcut după toate cele ce v‐a poruncit el, de aceea așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Nu va lipsi lui Ionadab, fiul lui Recab, bărbat care să stea înaintea mea în toate zilele. Și a fost așa: în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost către Ieremia cuvântul acesta de la Domnul, zicând: Ia‐ți un sul de carte și scrie în el toate cuvintele pe care ți le‐am vorbit împotriva lui Israel și împotriva lui Iuda și împotriva tuturor neamurilor, din ziua când ți‐am vorbit, din zilele lui Iosia, până în ziua aceasta. Poate că va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i‐l fac, ca să se întoarcă fiecare de la calea sa cea rea și ca să le iert nelegiuirea și păcatul. Și Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; și Baruc a scris în sulul de carte din gura lui Ieremia toate cuvintele Domnului pe care i le‐a vorbit. Și Ieremia a poruncit lui Baruc, zicând: Eu sunt închis, nu pot să intru în casa Domnului; dar intră tu și citește de pe sulul pe care l‐ai scris din gura mea, cuvintele Domnului în urechile poporului în casa Domnului în ziua de post; și să le citești și în urechile întregului Iuda care vin din cetățile lor. Poate că cererea lor va cădea înaintea Domnului și se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea; căci mare este mânia și furia pe care a rostit‐o Domnul împotriva acestui popor. Și Baruc, fiul lui Neriia, a făcut după toate cele ce‐i poruncise Ieremia, prorocul, citind de pe carte cuvintele Domnului în casa Domnului. Și a fost așa: în anul al cincilea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, au vestit un post înaintea Domnului pentru tot poporul din Ierusalim și pentru tot poporul care venea din cetățile lui Iuda la Ierusalim. Și Baruc a citit de pe carte cuvintele lui Ieremia în casa Domnului, în cămara lui Ghemaria, fiul lui Șafan, cărturarul, în curtea de sus, la intrarea porții celei noi a casei Domnului, în urechile întregului popor. Și Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Șafan, a auzit toate cuvintele Domnului din carte și s‐a coborât la casa împăratului în cămara cărturarului și, iată, toți mai marii ședeau acolo: Elișama, cărturarul, Delaia, fiul lui Șemaia, și Elnatan, fiul lui Acbor, și Ghemaria, fiul lui Șafan, și Zedechia, fiul lui Hanania și toți mai marii. Atunci Mica le‐a spus toate cuvintele pe care le‐a auzit când citea Baruc în carte în urechile poporului. Și toți mai marii au trimis la Baruc pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Șelemia, fiul lui Cuși, zicând: Ia în mâna ta sulul în care ai citit în urechile poporului și vino. Și Baruc, fiul lui Neriia, a luat sulul în mână și a venit la ei. Și ei i‐au zis: Acum șezi și citește‐l în urechile noastre. Și Baruc a citit în urechile lor. Și a fost așa: cum au auzit ei toate cuvintele s‐au uitat înspăimântați unul la altul și au zis lui Baruc: Vom spune împăratului toate cuvintele acestea. Și au întrebat pe Baruc, zicând: Spune‐ne acum: Cum ai scris toate cuvintele acestea din gura lui? Atunci Baruc le‐a zis: El mi‐a spus cu gura toate cuvintele acestea și eu scriam cu cerneală în carte. Și mai marii au zis lui Baruc: Du‐te, ascunde‐te, tu și Ieremia, și să nu știe nimeni unde sunteți. Și au intrat la împărat în curte, dar au lăsat sulul în cămara lui Elișama, cărturarul; și au spus toate cuvintele în urechile împăratului. Și împăratul a trimis pe Iehudi să ia sulul și l‐a luat din cămara lui Elișama, cărturarul. Și Iehudi l‐a citit în urechile împăratului și în urechile tuturor mai marilor care stăteau lângă împărat. Și împăratul ședea în casa de iarnă, în luna a noua: și înaintea lui era un foc în vatră arzând. Și a fost așa: când Iehudi citea trei sau patru fețe, împăratul le tăia cu cuțitul cărturarului și le arunca în focul care era în vatră, până când a fost mistuit tot sulul în focul care era în vatră. Și nu s‐au înspăimântat, nici nu și‐au sfâșiat hainele, nici împăratul, nici vreunul din slujitorii lui care auziseră cuvintele acestea. Ba încă Elnatan și Delaia și Ghemaria se rugaseră de împărat ca să nu ardă sulul, dar el nu i‐a ascultat. Și împăratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul împăratului, și lui Seraia, fiul lui Azriel, și lui Șelemia, fiul lui Abdeel, să prindă pe Baruc, cărturarul și pe Ieremia, prorocul: dar Domnul i‐a ascuns. Și cuvântul Domnului a fost către Ieremia, după ce a ars împăratul sulul și cuvintele pe care le‐a scris Baruc din gura lui Ieremia, zicând: Ia‐ți din nou un alt sul și scrie în el toate cuvintele de mai înainte, care au fost în sulul dintâi pe care l‐a ars Ioiachim, împăratul lui Iuda. Și să spui despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: Așa zice Domnul: Tu ai ars sulul acesta, zicând: De ce ai scris în el, zicând: Împăratul Babilonului va veni și va nimici țara aceasta și va stârpi din ea pe om și dobitoc? De aceea, așa zice Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: Nu va avea pe nimeni care să șadă pe scaunul de domnie al lui David; și trupul lui mort va fi lepădat ziua la căldură și noaptea la frig. Și voi cerceta nelegiuirea lui în el și în sămânța lui și în slujitorii lui: și voi aduce asupra lor și asupra locuitorilor Ierusalimului și asupra bărbaților lui Iuda tot răul pe care l‐am rostit împotriva lor și n‐au ascultat. Atunci Ieremia a luat un alt sul și l‐a dat lui Baruc, fiul lui Neriia, cărturarul, și el a scris în el din gura lui Ieremia toate cuvintele cărții pe care o arsese în foc Ioiachim, împăratul lui Iuda; și s‐au mai adăugat la ele multe cuvinte asemănătoare. Și Zedechia, fiul lui Iosia, s‐a făcut împărat în locul lui Conia, fiul lui Ioiachim, pe care îl făcuse împărat Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în țara lui Iuda. Dar nici el, nici slujitorii lui, nici poporul țării, n‐au ascultat cuvintele Domnului pe care le vorbise prin Ieremia, prorocul. Și împăratul Zedechia a trimis pe Iucal, fiul lui Șelemia, și pe Țefania, fiul lui Maaseia, preotul, la prorocul Ieremia, zicând: Roagă‐te Domnului Dumnezeului nostru pentru noi. Și Ieremia intra și ieșea printre popor, căci nu‐l puseseră încă în închisoare. Și oastea lui Faraon ieșise din Egipt și haldeii care împresurau Ierusalimul au auzit de știrea lor și s‐au suit de la Ierusalim. Și cuvântul Domnului a fost către Ieremia, prorocul, zicând: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Așa să spuneți împăratului lui Iuda care v‐a trimis la mine să mă întrebați: Iată, oastea lui Faraon, care a ieșit în ajutorul vostru, se va întoarce în Egipt în țara sa. Și haldeii vor veni iarăși și vor lupta împotriva cetății acesteia și o vor lua și o vor arde cu foc. Așa zice Domnul: Nu vă înșelați, zicând: haldeii s‐au dus de la noi: căci nu s‐au dus. Căci chiar dacă ați fi bătut toată oastea haldeilor care se luptă împotriva voastră și ar fi rămas din ei numai bărbați răniți, totuși ei s‐ar scula fiecare în cortul său și ar arde cetatea aceasta cu foc. Și a fost așa: când s‐a suit oastea haldeilor de la Ierusalim de frica oștii lui Faraon, Ieremia a ieșit din Ierusalim ca să se ducă în țara lui Beniamin să‐și ia partea sa în mijlocul poporului. Și a ajuns în poarta lui Beniamin și acolo era o căpetenie a străjii și numele lui era Ireia, fiul lui Șelemia, fiul lui Hanania. Și el a prins pe Ieremia prorocul, zicând: Tu treci la haldei. Atunci Ieremia a zis: Minciună; nu trec la haldei. Dar nu l‐a ascultat. Și Ireia a apucat pe Ieremia și l‐a dus la mai mari. Și mai marii s‐au mâniat pe Ieremia și l‐au bătut și l‐au pus în închisoare în casa lui Ionatan, cărturarul; căci din ea făcuseră o temniță. Ieremia a intrat în casa gropii și în gropi și Ieremia a rămas acolo multe zile. Și Zedechia, împăratul, a trimis și l‐a scos. Și împăratul l‐a întrebat în ascuns în casa sa și a zis: Este vreun cuvânt de la Domnul? Și Ieremia a zis: Este. Și a adăugat: Vei fi dat în mâna împăratului Babilonului. Și Ieremia a zis împăratului Zedechia: Ce am greșit eu înaintea ta sau înaintea slujitorilor tăi sau înaintea poporului acestuia de m‐ați pus în închisoare? Și unde sunt prorocii voștri care v‐au prorocit zicând: Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră și împotriva țării acesteia? De aceea ascultă acum, rogu‐te, domnul meu împărate: să cadă înaintea ta, rogu‐te, cererea mea și nu mă trimite iarăși în casa lui Ionatan, cărturarul, ca nu cumva să mor acolo. Atunci împăratul Zedechia a poruncit și au închis pe Ieremia în curtea închisorii și‐i dădeau acolo în fiecare zi o pâine din ulița brutarilor, până când s‐a sfârșit toată pâinea din cetate. Și Ieremia a rămas în curtea închisorii. Și Șefatia, fiul lui Matan, și Ghedalia, fiul lui Pașhur, și Iucal, fiul lui Șelemia, și Pașhur, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele pe care le vorbise Ieremia la tot poporul, zicând: Așa zice Domnul: Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri de sabie, de foamete și de ciumă; dar cine va ieși la haldei va trăi și viața lui îi va fi ca pradă și va trăi. Așa zice Domnul: Cetatea aceasta va fi dată în mâinile oștii împăratului Babilonului și el o va lua. Atunci mai marii au zis împăratului: Să fie omorât, rugămu‐te, omul acesta, căci de ce să se slăbească mâinile bărbaților de război care au rămas în cetatea aceasta și mâinile întregului popor, vorbindu‐le astfel de cuvinte? Căci omul acesta nu caută binele poporului acestuia, ci răul. Și Zedechia, împăratul, a zis: Iată‐l în mâna voastră; căci împăratul nu poate nimic împotriva voastră. Atunci au luat pe Ieremia și l‐au aruncat în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care era în curtea închisorii, și au coborât pe Ieremia cu frânghii. Și în groapă nu era apă, ci noroi, și Ieremia s‐a afundat în noroi. Și Ebed‐Melec, etiopianul, un famen care era în casa împăratului, a auzit că au pus pe Ieremia în groapă; împăratul ședea atunci în poarta lui Beniamin. Și Ebed‐Melec a ieșit din casa împăratului și a vorbit împăratului, zicând: Domnul meu, împărate, oamenii aceștia au făcut rău în tot ce au făcut prorocului Ieremia, pe care l‐au aruncat în groapă; și va muri de foamete în locul unde este, căci nu mai este pâine în cetate. Și împăratul a poruncit lui Ebed‐Melec, etiopianul, zicând: Ia de aici treizeci de oameni cu tine și scoate pe prorocul Ieremia din groapă mai înainte de a muri. Și Ebed‐Melec a luat pe oameni sub porunca lui și a intrat în casa împăratului dedesubtul vistieriei și a luat de acolo zdrențe vechi și petece rupte și le‐a coborât cu funii în groapă la Ieremia. Și Ebed‐Melec, etiopianul, a zis lui Ieremia: Pune, te rog, aceste zdrențe vechi și petecele cele rupte sub subțioarele tale, sub funii. Și Ieremia a făcut așa. Și au tras pe Ieremia cu funiile și l‐au scos din groapă; și Ieremia a rămas în curtea închisorii. Și Zedechia, împăratul, a trimis și au adus pe Ieremia prorocul la el în intrarea a treia care este în casa Domnului; și împăratul a zis lui Ieremia: Am să te întreb ceva; nu ascunde nimic de mine. Atunci Ieremia a zis lui Zedechia: Dacă‐ți voi spune, oare nu mă vei omorî? Și dacă te voi sfătui, nu mă vei asculta. Și Zedechia, împăratul, a jurat în ascuns lui Ieremia, zicând: Viu este Domnul, care ne‐a făcut acest suflet, că nu te voi omorî, nici nu te voi da în mâna oamenilor acestora care‐ți caută viața. Și Ieremia a zis lui Zedechia: Așa zice Domnul Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Dacă vei ieși de bunăvoie la mai marii împăratului Babilonului, sufletul tău va trăi și cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc și vei trăi tu și casa ta. Dar dacă nu vei ieși la mai marii împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile haldeilor și o vor arde cu foc și nu vei scăpa din mâna lor. Și Zedechia împăratul a zis lui Ieremia: Mă tem de iudeii care au trecut la haldei, ca nu cumva să mă dea în mâna lor și să‐și bată joc de mine. Dar Ieremia a zis: Nu te vor da. Ascultă, te rog, glasul Domnului, în cele ce‐ți vorbesc și‐ți va fi bine și sufletul tău va trăi. Dar dacă nu vei voi să ieși, acesta este cuvântul pe care mi l‐a arătat Domnul: Iată, toate nevestele care au rămas în casa împăratului lui Iuda vor fi scoase la mai marii împăratului Babilonului și ele vor zice: Prietenii tăi de aproape te‐au înșelat și te‐au biruit: dar când picioarele ți s‐au afundat în noroi, au dat înapoi. Și vor scoate pe toate nevestele tale și pe toți copiii tăi la haldei și nu vei scăpa din mâna lor; căci vei fi luat de împăratul Babilonului și vei face să fie arsă cetatea aceasta cu foc. Atunci Zedechia a zis lui Ieremia: Să nu știe nimeni cuvintele acestea și nu vei muri. Și dacă vor auzi mai marii că am vorbit cu tine și vor veni la tine și‐ți vor zice: Spune‐ne ce ai zis împăratului, nu ascunde de noi și nu te vom omorî; și ce ți‐a zis împăratul? Atunci să le spui: Eu mi‐am înfățișat cererea înaintea împăratului ca să nu mă facă să mă întorc în casa lui Ionatan să mor acolo. Și toți mai marii au venit la Ieremia și l‐au întrebat și el le‐a spus după toate aceste cuvinte pe care i le poruncise împăratul. Și au plecat în liniște de la el, căci lucrul nu se făcuse cunoscut. Și Ieremia a rămas în curtea închisorii până în ziua când a fost luat Ierusalimul. Și a fost așa: când a fost luat Ierusalimul, în anul al nouălea al lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în luna a zecea, a venit Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și toată oastea lui împotriva Ierusalimului și l‐au împresurat. În anul al unsprezecelea al lui Zedechia, în luna a patra, la nouă ale lunii, s‐a spart cetatea. Și toți mai marii împăratului Babilonului au intrat și au șezut în poarta de mijloc: Nergal‐Șarețer, Samgar‐Nebu, Sarsechim, mai marele famenilor, Nergal‐Șarețer, mai marele magilor, și ceilalți mai mari ai împăratului Babilonului. Și a fost așa: cum i‐au văzut Zedechia, împăratul lui Iuda, și toți bărbații de război au fugit și au ieșit noaptea din cetate pe calea grădinii împăratului, prin poarta dintre cele două ziduri: și el a luat drumul pe șes. Dar oastea haldeilor i‐a urmărit și au ajuns pe Zedechia în șesurile din Ierihon, l‐au prins și l‐au suit la Nebucadnețar, împăratul Babilonului, la Ribla în țara Hamatului și el a rostit o judecată asupra lui. Și împăratul Babilonului a tăiat pe fiii lui Zedechia în Ribla înaintea ochilor lui și împăratul Babilonului a tăiat pe toți mai marii lui Iuda. Și a scos ochii lui Zedechia și l‐a legat cu două lanțuri de aramă ca să‐l ducă în Babilon. Și haldeii au ars cu foc casa împăratului și casele poporului și au surpat zidurile Ierusalimului. Dar rămășița poporului care rămăsese în cetate și pe cei ce trecuseră la el, rămășița poporului care rămăsese, Nebuzaradan, capul gărzii, a dus‐o prinsă în Babilon. Dar din popor, pe cei săraci care n‐aveau nimic, Nebuzaradan, capul gărzii domnești, i‐a lăsat în țara lui Iuda și le‐a dat vii și țarine în ziua aceea. Și Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a dat poruncă lui Nebuzaradan, capul gărzii domnești, despre Ieremia, zicând: Ia pe acesta și pune ochii pe el și nu‐i face niciun rău; ci cum îți va zice, așa să‐i faci. Și au trimis Nebuzaradan, capul gărzii domnești, și Nebușazban, mai marele famenilor, și Nergal‐Șarețer, mai marele magilor, și toți mai marii împăratului Babilonului, au trimis și au luat pe Ieremia din curtea închisorii și l‐au dat lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, ca să‐l ducă acasă. Și a locuit în mijlocul poporului. Și cuvântul Domnului a fost către Ieremia pe când era închis în curtea închisorii, zicând: Du‐te și vorbește lui Ebed‐Melec, etiopianul, zicând: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce cuvintele mele asupra cetății acesteia spre rău și nu spre bine și se vor întâmpla înaintea feței tale în ziua aceea. Și pe tine te voi scăpa în ziua aceea, zice Domnul, și nu vei fi dat în mâna oamenilor de care te temi. Căci te voi scăpa și nu vei cădea de sabie, ci viața ta îți va fi drept pradă, căci te‐ai încrezut în mine, zice Domnul. Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia după ce Nebuzaradan, capul gărzii domnești, îi dăduse drumul din Rama, când îl luase legat în lanțuri printre toți cei strămutați din Ierusalim și din Iuda, care fuseseră strămutați în Babilon. Și capul gărzii domnești a luat pe Ieremia și i‐a zis: Domnul Dumnezeul tău a rostit răul acesta asupra locului acestuia și Domnul a adus și a făcut precum a zis: pentru că ați păcătuit împotriva Domnului și n‐ați ascultat de glasul lui, pentru aceasta a venit lucrul acesta asupra voastră. Și acum iată, te dezleg în ziua aceasta de lanțurile care sunt pe mâinile tale. Dacă este bine în ochii tăi să vii cu mine la Babilon, vino și voi avea ochii asupra ta; dar dacă este rău în ochii tăi să vii cu mine la Babilon, lasă‐te. Vezi, toată țara este înaintea ta! Unde este bine și drept în ochii tăi să mergi, acolo mergi. Și pe când încă nu se întorsese, i‐a zis: Întoarce‐te deci la Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, pe care l‐a pus împăratul Babilonului peste cetățile lui Iuda, și locuiește cu el în mijlocul poporului; sau du‐te unde este drept în ochii tăi să mergi. Și capul gărzii domnești i‐a dat merinde și un dar și i‐a dat drumul. Și Ieremia s‐a dus la Ghedalia, fiul lui Ahicam, în Mițpa, și a locuit cu el printre poporul care rămăsese în țară. Și toți mai marii oștirilor care erau în câmpii, ei și bărbații lor, au auzit că împăratul Babilonului pusese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, peste țară și că‐i încredințase bărbați și neveste și copii și dintre săracii țării pe cei care nu fuseseră strămutați în Babilon. Atunci au venit la Ghedalia la Mițpa, Ismael, fiul lui Netania, și Iohanan și Ionatan, fiii lui Careah, și Seraia, fiul lui Tanhumet, și fiii lui Efai, Netofatitul, și Iezania, fiul unui Maacatit, ei și bărbații lor. Și Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, le‐a jurat lor și bărbaților lor, zicând: Nu vă temeți să slujiți haldeilor; locuiți în țară și slujiți împăratului Babilonului și vă va fi bine. Și eu iată, voi locui în Mițpa ca să stau înaintea haldeilor care vor veni la noi: dar voi strângeți vin și roade de vară și untdelemn și puneți în vasele voastre și locuiți în cetățile voastre pe care le stăpâniți. Tot așa și toți iudeii care erau în Moab și între copiii lui Amon și în Edom și care erau în toate țările au auzit că împăratul Babilonului lăsase o rămășiță în Iuda și că peste ei pusese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan; și toți iudeii s‐au întors din toate locurile unde fuseseră izgoniți și au venit în țara lui Iuda, la Ghedalia, la Mițpa, și au strâns vin și roade de vară foarte multe. Și Iohanan, fiul lui Careah, și toți mai marii oștirilor care erau în câmpii au venit la Ghedalia la Mițpa, și i‐au zis: Știi cu adevărat că Baalis, împăratul copiilor lui Amon, a trimis pe Ismael, fiul lui Netania, ca să te omoare? Dar Ghedalia, fiul lui Ahicam, nu i‐a crezut. Și Iohanan, fiul lui Careah, a vorbit în ascuns lui Ghedalia în Mițpa, zicând: Să mă duc, rogu‐te, și voi lovi pe Ismael, fiul lui Netania, și nimeni nu va ști: de ce să‐ți ia el viața și să fie împrăștiați toți cei din Iuda care sunt adunați în jurul tău și să se piardă rămășița lui Iuda? Dar Ghedalia, fiul lui Ahicam, a zis lui Iohanan, fiul lui Careah: Să nu faci lucrul acesta; căci vorbești neadevăr despre Ismael. Și a fost așa: în luna a șaptea Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, din sămânța împărătească și unul din mai marii împăratului, și zece bărbați cu el, au venit la Ghedalia, fiul lui Ahicam, în Mițpa și au mâncat împreună acolo pâine în Mițpa. Atunci Ismael, fiul lui Netania, și cei zece bărbați care erau cu el, s‐au sculat și au lovit cu sabia pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan și au omorât pe acela pe care îl pusese împăratul Babilonului peste țară. Și Ismael a omorât pe toți iudeii care erau cu el, cu Ghedalia, în Mițpa și pe haldeii care se aflau acolo, bărbații de război. Și a fost așa: a doua zi după ce a omorât pe Ghedalia, și nimeni nu știa, au venit niște bărbați din Sihem, din Silo și din Samaria, optzeci de bărbați, având bărbile rase și hainele sfâșiate și cu tăieturi, cu daruri de mâncare și tămâie în mâna lor, ca să le aducă în casa Domnului. Și Ismael, fiul lui Netania, a ieșit spre întâmpinarea lor în Mițpa și plângea mergând. Și a fost așa: când i‐a întâlnit, le‐a zis: Veniți la Ghedalia, fiul lui Ahicam. Și a fost așa: când au intrat în mijlocul cetății, Ismael, fiul lui Netania, el și bărbații care erau cu el, i‐a ucis și i‐a aruncat în mijlocul gropii. Dar s‐au aflat între ei zece bărbați care au zis lui Ismael: Nu ne omorî, căci avem ascunse în câmp cămări de grâu, de orz, de untdelemn și de miere. Deci i‐a lăsat și nu i‐a ucis între frații lor. Și groapa în care a aruncat Ismael toate trupurile moarte ale oamenilor pe care‐i ucisese alături de Ghedalia era aceea pe care o făcuse împăratul Asa de frica lui Baeșa, împăratul lui Israel; pe aceasta Ismael, fiul lui Netania, a umplut‐o cu cei uciși. Și Ismael a dus prinsă toată rămășița poporului care era în Mițpa, pe fetele împăratului și pe tot poporul care rămăsese în Mițpa, pe care Nebuzaradan, capul gărzii domnești, îi încredințase lui Ghedalia, fiul lui Ahicam; și Ismael, fiul lui Netania, i‐a dus prinși și a plecat ca să treacă la copiii lui Amon. Și Iohanan, fiul lui Careah, și toți mai marii oștirilor care erau cu el au auzit de tot răul pe care‐l făcuse Ismael, fiul lui Netania, și au luat pe toți oamenii și s‐au dus să se lupte cu Ismael, fiul lui Netania, și l‐au aflat aproape de apele cele mari care sunt în Gabaon. Și a fost așa: cum a văzut tot poporul care era cu Ismael pe Iohanan, fiul lui Careah, și pe toți mai marii oștirilor care erau cu el, s‐au bucurat. Și tot poporul pe care‐l dusese prins Ismael din Mițpa, s‐a întors și a venit înapoi și s‐a dus la Iohanan, fiul lui Careah. Dar Ismael, fiul lui Netania, a scăpat de Iohanan cu opt oameni și s‐a dus la copiii lui Amon. Și Iohanan, fiul lui Careah, și toți mai marii oștirilor care erau cu el au luat pe toată rămășița poporului pe care au adus‐o înapoi de la Ismael, fiul lui Netania, din Mițpa, după ce ucisese el pe Ghedalia, fiul lui Ahicam: adică pe bărbații de război și pe femei și pe copii și pe fameni, pe care i‐au adus înapoi din Gabaon și s‐au dus și au locuit în Gherut‐Chimham care este lângă Betleem ca să se ducă în Egipt, din pricina haldeilor; căci se temeau de ei pentru că Ismael, fiul lui Netania, ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, pe care îl pusese împăratul Babilonului peste țară. Atunci toți mai marii oștirilor și Iohanan, fiul lui Careah, și Iezania, fiul lui Hosea, și tot poporul, de la mic până la mare s‐au apropiat și au zis lui Ieremia, prorocul: Să cadă, rugămu‐ne, cererea noastră înaintea ta și roagă‐te Domnului Dumnezeului tău pentru noi și pentru toată rămășița aceasta; căci din mulți am rămas puțini, precum ne văd ochii tăi; ca Domnul Dumnezeul tău să ne arate calea pe care să umblăm și lucrul pe care să‐l facem. Atunci Ieremia, prorocul, le‐a zis: V‐am auzit; iată, mă voi ruga Domnului Dumnezeului vostru după cuvintele voastre. Și va fi așa: orice cuvânt vă va răspunde Domnul, vă voi spune; nu voi ascunde nimic de voi. Și au zis lui Ieremia: Domnul să fie între noi martor adevărat și credincios dacă nu vom face după toate cuvintele pentru care te va trimite Domnul Dumnezeul tău la noi. Fie bine, fie rău, vom asculta de glasul Domnului Dumnezeului nostru la care te trimitem, ca să ne fie bine dacă vom asculta de glasul Domnului Dumnezeului nostru. Și a fost așa: după zece zile cuvântul Domnului a fost către Ieremia. Atunci a chemat pe Iohanan, fiul lui Careah, și pe toți mai marii oștilor care erau cu el și pe tot poporul, de la mic până la mare și le‐a zis: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel la care m‐ați trimis să înfățișez cererea voastră înaintea lui: Dacă veți locui încă în țara aceasta, vă voi zidi și nu vă voi surpa și vă voi sădi și nu vă voi smulge; căci mă căiesc de răul pe care vi l‐am făcut. Nu vă temeți de împărațul Babilonului de care vă temeți; nu vă temeți de el, zice Domnul; căci voi fi cu voi ca să vă mântuiesc și să vă scap din mâna lui. Și vă voi da milă, ca el să aibă milă de voi și să vă întoarcă în țara voastră. Dar dacă veți zice: Nu voim să locuim în țara aceasta, așa ca să n‐ascultați de glasul Domnului Dumnezeului vostru, zicând: Nu, ci vom merge în țara Egiptului unde nu vom vedea război, nici nu vom auzi glas de trâmbiță, nici nu vom avea foamete de pâine și vom locui acolo. Și acum ascultați deci cuvântul Domnului, voi, rămășiță din Iuda: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Dacă vă veți îndrepta cu adevărat fețele ca să intrați în Egipt și să vă duceți ca să stați vremelnic acolo, va fi așa: sabia de care vă temeți vă va ajunge acolo, în țara Egiptului, și foametea de care vă înspăimântați vă va urmări acolo în Egipt și veți muri acolo. Și va fi așa: toți oamenii care și‐au îndreptat fețele ca să se ducă în Egipt să stea vremelnic acolo vor muri de sabie, de foamete și de ciumă; și nimeni din ei nu va rămâne, nici nu va scăpa de răul pe care‐l voi aduce asupra lor. Căci așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Precum mânia mea și aprinderea mea s‐au vărsat asupra locuitorilor Ierusalimului, așa se va vărsa mânia mea asupra voastră, când veți intra în Egipt; și veți fi de blestem și de uimire și de afurisenie și de ocară și nu veți mai vedea locul acesta. Domnul a zis către voi, rămășiță din Iuda: Nu vă duceți în Egipt. Să știți bine că astăzi v‐am mărturisit. Căci v‐ați înșelat singuri în sufletele voastre când m‐ați trimis la Domnul Dumnezeul vostru, zicând: Roagă‐te Domnului Dumnezeului nostru pentru noi și spune‐ne după toate cele ce va zice Domnul Dumnezeul nostru și vom face. Și astăzi v‐am spus, dar n‐ați ascultat de glasul Domnului Dumnezeului vostru în nimic de cele pentru care m‐a trimis el la voi. Și acum să știți bine că veți muri de sabie, de foamete și de ciumă, în locul unde doriți să mergeți ca să stați vremelnic. Și a fost așa: când a încetat Ieremia de vorbit către tot poporul toate cuvintele Domnului Dumnezeului lor, cu care îl trimisese Domnul Dumnezeul lor la ei, toate cuvintele acestea, a fost așa: Azaria, fiul lui Hosea, și Iohanan, fiul lui Careah, și toți bărbații cei semeți au vorbit zicând lui Ieremia: Vorbești neadevăr! Domnul Dumnezeul nostru nu te‐a trimis să zici: Nu vă duceți în Egipt ca să stați vremelnic acolo. Ci Baruc, fiul lui Neriia, te pune împotriva noastră ca să ne dai în mâna haldeilor să ne omoare și să ne ducă prinși în Babilon. Deci Iohanan, fiul lui Careah, și toți mai marii oștirilor și tot poporul n‐au ascultat de glasul Domnului ca să locuiască în țara lui Iuda. Ci Iohanan, fiul lui Careah, și toți mai marii oștirilor au luat pe toată rămășița lui Iuda care se întorsese de la toate neamurile unde fuseseră izgoniți ca să stea vremelnic în țara lui Iuda; pe bărbați și pe femei și pe copii și pe fetele împăratului și pe orice suflet pe care îl lăsase Nebuzaradan, capul gărzii domnești, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, și pe Baruc, fiul lui Neriia; și au intrat în țara Egiptului, căci n‐au ascultat de glasul Domnului. Și au venit până la Tahpanes. Atunci cuvântul Domnului a fost către Ieremia în Tahpanes, zicând: Ia în mână niște pietre mari și ascunde‐le înaintea ochilor bărbaților lui Iuda în lutul cuptorului de cărămizi care este la intrarea casei lui Faraon în Tahpanes înaintea bărbaților lui Iuda și zi‐le: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi trimite și voi lua pe Nebucadnețar, împăratul Babilonului, robul meu, și voi pune scaunul său de domnie deasupra acestor pietre pe care le‐am ascuns și își va întinde cortul împărătesc deasupra lor. Și va veni și va lovi țara Egiptului: pe cei pentru moarte la moarte, pe cei pentru robie, la robie și pe cei pentru sabie, sabiei. Și voi aprinde un foc în casele dumnezeilor Egiptului și le va arde și pe ei îi va duce robi și se va îmbrăca cu țara Egiptului cum se îmbracă păstorul cu haina sa și va ieși de acolo în pace. Și va sfărâma stâlpii din Bet‐Șemeș care este în țara Egiptului și va arde cu foc casele dumnezeilor Egiptului. Cuvântul care a fost către leremia despre toți iudeii care locuiau în țara Egiptului, care locuiau la Migdol și la Tahpanes și la Nof și în țara Patros, zicând: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Ați văzut tot răul pe care l‐am adus asupra Ierusalimului și asupra tuturor cetăților lui Iuda; și iată, astăzi sunt o pustie și niciun om nu locuiește în ele, pentru răutatea lor pe care au făcut‐o, întărâtându‐mă, ducându‐se să ardă tămâie și să slujească altor dumnezei pe care nu i‐au cunoscut, nici ei, nici voi, nici părinții voștri. Și am trimis la voi pe toți robii mei, pe proroci, sculându‐mă de dimineață și trimițându‐i zicând: Nu faceți această urâciune pe care o urăsc. Dar n‐au ascultat, nici nu și‐au plecat urechea, ca să se întoarcă de la răutatea lor ca să nu ardă tămâie altor dumnezei. De aceea aprinderea mea și mânia mea s‐a vărsat și s‐a aprins în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului și au ajuns o pustie și o pustietate ca în ziua aceasta. Și acum așa zice Domnul Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: De ce faceți acest rău mare împotriva sufletului vostru ca să se stârpească dintre voi, din mijlocul lui Iuda, bărbat și femeie, copil și prunc, ca să nu vi se lase nicio rămășiță, întărâtându‐mă cu lucrările mâinilor voastre, arzând tămâie altor dumnezei în țara Egiptului unde ați venit să stați vremelnic, ca să fiți stârpiți și să ajungeți de blestem și de ocară printre toate neamurile pământului? Oare ați uitat răutățile părinților voștri și răutatea împăraților lui Iuda și răutatea nevestelor lor și răutatea voastră și răutatea nevestelor voastre, pe care au făcut‐o în țara lui Iuda și în ulițele Ierusalimului? Nu s‐au smerit nici până în ziua de astăzi, nici nu s‐au temut, nici n‐au umblat în legea mea și în așezămintele mele, pe care le‐am pus înaintea voastră și înaintea părinților voștri. De aceea așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, îmi voi pune fața împotriva voastră spre rău și ca să stârpesc pe tot Iuda. Și voi lua rămășița lui Iuda care și‐a îndreptat fețele ca să intre în țara Egiptului, să stea vremelnic acolo, și vor fi nimiciți toți: vor cădea în țara Egiptului; vor fi nimiciți de sabie, de foamete, de la mic până la mare: vor muri de sabie și de foamete și vor fi de blestem, de groază și de afurisenie și de ocară. Și voi pedepsi pe cei ce locuiesc în țara Egiptului, cum am pedepsit Ierusalimul prin sabie, prin foamete și prin ciumă. Și nimeni din rămășița lui Iuda care a intrat în țara Egiptului ca să stea vremelnic acolo nu va scăpa, nici nu va rămâne ca să se întoarcă în țara lui Iuda unde dorește sufletul lor să se întoarcă să locuiască acolo; căci nu se vor întoarce decât cei ce vor scăpa. Atunci toți bărbații care știau că nevestele lor au ars tămâie altor dumnezei și toate femeile care erau de față, o adunare mare, tot poporul care locuia în țara Egiptului, în Patros, a răspuns lui Ieremia, zicând: Nu te vom asculta în ce privește cuvântul pe care ni l‐ai vorbit în numele Domnului, ci vom face orice cuvânt care a ieșit din gura noastră, arzând tămâie împărătesei cerurilor și turnându‐i daruri de băutură, cum am făcut noi și părinții noștri, împărații noștri și mai marii noștri, în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului; căci atunci aveam belșug de pâine și eram bine și n‐am văzut niciun rău. Dar de când am încetat să ardem tămâie împărătesei cerurilor și să‐i turnăm daruri de băutură, am dus lipsă de toate și am fost nimiciți de sabie și de foamete. Și când ardeam tămâie împărătesei cerurilor și‐i turnam daruri de băutură, oare fără bărbații noștri îi făceam noi turte ca să ne închinăm ei și‐i turnam daruri de băutură? Atunci Ieremia a zis către tot poporul, către bărbați și către femei și către tot poporul care‐i dăduse acest răspuns, zicând: Oare nu de tămâia pe care ați ars‐o în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului, voi și părinții voștri, împărații voștri și mai marii voștri și poporul țării, și‐a adus aminte Domnul și i s‐a suit la inimă? Și Domnul n‐a mai putut să vă sufere pentru răutatea faptelor voastre, pentru urâciunile ce ați făcut și țara voastră a ajuns pustie și de groază și de blestem, fără locuitor ca astăzi. Pentru că ați ars tămâie și pentru că ați păcătuit împotriva Domnului și n‐ați ascultat de glasul Domnului și n‐ați umblat în legea lui și în așezămintele lui și în mărturiile lui, de aceea a venit peste voi răul acesta, ca astăzi. Și Ieremia a zis către tot poporul și către toate femeile: Ascultați cuvântul Domnului, tot Iuda, care sunteți în țara Egiptului! Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, zicând: Voi și nevestele voastre ați vorbit cu gurile voastre și ați și împlinit cu mâinile voastre ce ați zis: Vom împlini juruințele noastre pe care le‐am juruit ca să ardem tămâie împărătesei cerurilor și să‐i turnăm daruri de băutură. Împliniți deci juruințele voastre și faceți în totul juruințele voastre. Deci ascultați cuvântul Domnului, tot Iuda, care locuiți în țara Egiptului: Iată, am jurat pe numele meu cel mare, zice Domnul, că numele meu nu va mai fi chemat în gura niciunui om din Iuda în toată țara Egiptului, zicând: Viu este Domnul! Iată, voi veghea asupra lor spre rău și nu spre bine; și toți bărbații lui Iuda care sunt în țara Egiptului vor fi nimiciți de sabie și de foamete până vor pieri cu totul. Și cei ce vor scăpa de sabie, puțini la număr, se vor întoarce din țara Egiptului în țara lui Iuda și toată rămășița lui Iuda care a venit în țara Egiptului ca să stea vremelnic acolo vor cunoaște al cui cuvânt va sta, al meu sau al lor. Și acesta vă va fi semnul, zice Domnul, că vă voi pedepsi în locul acesta ca să cunoașteți că cuvintele mele vor sta negreșit împotriva voastră spre rău. Așa zice Domnul: Iată, voi da pe Faraon Hofra, împăratul Egiptului, în mâna vrăjmașilor săi și în mâna celor ce‐i caută viața, cum am dat pe Zedechia, împăratul lui Iuda, în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, vrăjmașul său și care‐i căuta viața. Cuvântul pe care l‐a vorbit Ieremia prorocul lui Baruc, fiul lui Neriia, când a scris cuvintele acestea în carte din gura lui Ieremia, în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, zicând: Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel despre tine, Baruc: Tu ai zis: Vai de mine! Căci Domnul a adăugat întristare la durerea mea; am ostenit de suspinarea mea și nu aflu odihnă. Așa să‐i zici: Așa zice Domnul: Iată, ce am zidit voi surpa și ce am sădit voi smulge, adică toată țara aceasta. Și cauți tu oare pentru tine lucruri mari? Nu le căuta! Căci, iată, voi aduce rău peste toată carnea, zice Domnul, dar ție îți voi da viața ta ca pradă, în toate locurile unde vei merge. Cuvântul Domnului care a fost către Ieremia prorocul despre neamuri. Despre Egipt, despre oastea lui Faraon Neco, împăratul Egiptului, care era lângă râul Eufrat la Carchemiș, pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a bătut‐o în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda. Pregătiți scutul și pavăza și apropiați‐vă de luptă! Înhămați caii și încălecați, călăreților! Înșirați‐vă cu coifuri! Ascuțiți sulițele, îmbrăcați zalele!… De ce îi văd înspăimântați, dând dosul? Și de ce vitejii lor sunt doborâți și fug și nu se uită înapoi? Frica este în toate părțile, zice Domnul. Cel iute să nu fugă și cel viteaz să nu scape! Spre miazănoapte, chiar lângă râul Eufrat, s‐au poticnit și au căzut. Cine este acesta care se suie ca Nilul, ale cărui ape se rostogolesc ca râurile? Egiptul se suie ca Nilul și apele lui se rostogolesc ca râurile. Și zice: Mă voi sui, voi acoperi pământul, voi nimici cetățile și pe locuitorii lor! Suiți‐vă, cailor și mânați cu furie, carelor! Și să iasă vitejii: Cuș și Put, care mânuiesc scutul și ludimii care mânuiesc și întind arcul! Căci ziua aceasta este ziua Domnului Dumnezeului oștirilor, o zi de răzbunare ca să‐și răzbune pe potrivnicii săi: și sabia va mânca și se va sătura și se va îmbăta de sângele lor. Căci Domnul Dumnezeul oștirilor are o jertfă în țara dinspre miazănoapte, lângă râul Eufrat. Suie‐te în Galaad și ia leac alinător, fecioară, fiică a Egiptului. În zadar înmulțești leacurile: nu este vindecare pentru tine. Neamurile au auzit de rușinea ta și strigătul tău a umplut pământul. Căci omul viteaz s‐a poticnit de cel viteaz, amândoi au căzut împreună. Cuvântul pe care l‐a vorbit Domnul lui Ieremia prorocul despre venirea lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, ca să lovească țara Egiptului. Spuneți în Egipt și dați de știre în Migdol și dați de știre în Nof și în Taphanes. Ziceți: Înșiră‐te și pregătește‐te, căci sabia a mâncat împrejurul tău. De ce sunt măturați cei puternici ai tăi? N‐au stat, căci Domnul i‐a răsturnat. El a făcut pe mulți să se poticnească, da, au căzut unul peste altul; și au zis: Sculați‐vă și să ne întoarcem la poporul nostru și la țara nașterii noastre, dinaintea sabiei apăsătoare. Ei au strigat acolo: Faraon, împăratul Egiptului, este doar un vuiet; a lăsat să treacă vremea hotărâtă. Viu sunt eu, zice Împăratul al cărui nume este Domnul oștirilor, ca Taborul între munți și Carmelul lângă mare, așa va veni. Locuitoare, fată a Egiptului, pregătește‐ți uneltele pentru robie, căci Noful va fi o pustie și va fi ars, fără locuitor. Egiptul este o juncă foarte frumoasă! Dar vine pieirea, vine de la miazănoapte! Și simbriașii lui în mijlocul lui sunt ca vițeii îngrășați. Căci și ei s‐au întors îndărăt, au fugit cu toții, n‐au stat. Căci a venit peste ei ziua nenorocirii lor, vremea cercetării lor. Vuietul său va merge ca un șarpe; căci vor merge cu o oaste și vor veni cu securi împotriva lui, ca tăietorii de lemne. Îi vor tăia pădurea, zice Domnul, deși este de nepătruns, căci sunt mai mulți decât lăcustele și sunt fără număr. Fiica Egiptului este rușinată, este dată în mâna poporului de la miazănoapte. Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, zice: Iată, voi pedepsi pe Amon din No și pe Faraon și Egiptul și pe dumnezeii săi și pe împărații săi; da, pe Faraon și pe cei ce se încred în el; și‐i voi da în mâna celor ce le caută viața și în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și în mâna slujitorilor lui și apoi va fi locuit ca în zilele de demult, zice Domnul. Dar tu, robul meu Iacov, nu te teme, nici nu te înspăimânta, Israele! Căci iată, te voi mântui de departe și sămânța ta din țara robiei sale și Iacov se va întoarce și va avea odihnă și liniște și nimeni nu‐l va înspăimânta. Nu te teme, robul meu Iacov! Căci eu sunt cu tine, zice Domnul. Căci voi nimici de tot toate neamurile unde te‐am izgonit, dar pe tine nu te voi nimici de tot, ci te voi mustra cu judecată și nu te voi socoti deloc nevinovat. Cuvântul Domnului care a fost către Ieremia prorocul despre filisteni, mai înainte ca Faraon să fi lovit Gaza. Așa zice Domnul: Iată, se ridică ape de la miazănoapte și se vor face un potop și va năpădi țara și tot ce este în ea, cetatea și locuitorii săi: și oamenii vor striga și toți locuitorii țării vor urla de tropăitul copitelor celor puternici ai săi, de uruitul carelor sale, de scârțâitul roților sale. Părinții nu se vor uita înapoi după copiii lor de slăbiciunea mâinilor, din pricina zilei care vine să nimicească pe toți filistenii, să stârpească din Tir și din Sidon orice ajutor care rămâne. Căci Domnul va nimici pe filisteni, rămășița ostrovului Caftor. Peste Gaza a venit pleșuvia; Ascalonul este stârpit cu rămășița văii lor!… Până când îți vei face tăieturi? Ah, sabie a Domnului, până când nu vei fi liniștită? Întră în teaca ta, odihnește‐te și fii liniștită. Cum să fii liniștită când Domnul ți‐a dat o poruncă împotriva Ascalonului și împotriva țărmului mării? — într‐acolo a rânduit‐o. Despre Moab: Așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Vai de Nebo, căci este prădat; Chiriataimul este rușinat, este luat; Misgabul este rușinat și înspăimântat! S‐a dus slava Moabului; în Hesbon au gândit rău împotriva lui: Veniți și să‐l stârpim, ca să nu mai fie un neam! Și tu, Madmenule, vei fi nimicit, sabia te va urmări. Un glas de strigăt din Horonaim: Dărăpănare și nimicire mare! Moabul este prăpădit! Micuții săi au scos un strigăt. Căci la suișul Luhitului se va înălța plâns peste plâns; căci la coborâșul Horonaimului se aude neliniștea strigătului de nimicire. Fugiți, scăpați‐vă viețile și fiți ca un despuiat în pustie! Căci pentru că te‐ai încrezut în lucrările tale și în vistieriile tale, vei fi luat și tu: și Chemoș va ieși în robie, preoții săi și mai marii săi împreună. Și pustiitorul va veni în fiecare cetate și nicio cetate nu va scăpa; și valea va fi pierdută și podișul va fi nimicit, cum a vorbit Domnul. Dați aripi Moabului ca să zboare și să fugă! Căci cetățile sale se vor preface într‐o pustie, fără locuitor. Blestemat fie cel ce face cu nepăsare lucrul Domnului și blestemat fie cel ce își trage sabia de la sânge. Din tinerețea sa Moabul a fost liniștit și a stat nemișcat pe drojdiile sale. N‐a fost turnat din vas în vas, nici nu s‐a dus în robie. De aceea gustul său a rămas în el și mirosul său nu s‐a schimbat. De aceea, iată vin zile, zice Domnul, când voi trimite la el pritocitori și‐l vor pritoci; și‐i vor goli vasele și‐i vor strica borcanele. Și Moabul se va rușina de Chemoș cum s‐a rușinat casa lui Israel de Betel, încrederea lor. Cum ziceți: Suntem viteji și bărbați voinici pentru război? Moabul este pustiit și cetățile lui s‐au suit în fum, tinerii lui cei aleși s‐au coborât la junghiere, zice Împăratul al cărui nume este Domnul oștirilor. Nenorocirea Moabului este aproape să vină și apăsarea lui se grăbește mult. Toți cei ce‐l înconjurați, jeliți‐l! Și toți cei ce cunoașteți numele lui, ziceți: Cum s‐a sfărâmat toiagul cel puternic, nuiaua cea frumoasă! Pogoară‐te din slavă și șezi în secetă, locuitoare, fiică a Dibonului. Căci prădătorul Moabului se suie împotriva ta, ți‐a sfărâmat întăririle. Stai lângă cale și veghează, locuitoare a Aroerului! Întreabă pe fugar și pe cea scăpată. Zi: Ce s‐a făcut? S‐a rușinat Moabul, căci este surpat; urlați și strigați. Spuneți în Arnon că Moabul este pustiit. Și a venit judecata asupra țării podișului, asupra Holonului și asupra Iahațului și asupra Mefaatului, și asupra Dibonului și asupra Neboului și asupra Bet‐Diblataimului, și asupra Chiriataimului și asupra Bet‐Gamului și asupra Bet‐Meonului și asupra Cheriiotului și asupra Boțrei și asupra tuturor cetăților țării Moabului de departe și de aproape. S‐a tăiat cornul Moabului și s‐a frânt brațul său, zice Domnul. Îmbătați‐l! Căci s‐a semețit împotriva Domnului; și Moabul se va tăvăli în vărsătura sa și va ajunge și el de râs. Căci nu ți‐a fost Israel de batjocură? A fost el oare printre hoți, de clătinai din cap ori de câte ori vorbeai de el? Lăsați cetățile și locuiți în stânci, locuitori ai Moabului, și fiți ca porumbelul care își face cuibul pe laturile gurii prăpăstiei. Noi am auzit de fudulia Moabului, (este foarte mândru), înfumurarea lui și semeția lui și mândria lui și îngâmfarea inimii lui! Cunosc mânia sa, zice Domnul; lăudăroșiile lui sunt zadarnice: ei nu fac cum spun. De aceea voi urla pentru Moab și voi striga pentru tot Moabul; se vor jeli pentru bărbații din Chir‐Heres. O, vie din Sibma, voi plânge pentru tine mai mult decât am plâns pentru Iaezer. Curpenii tăi au trecut peste mare, au ajuns până la marea Iaezerului. Jefuitorul a căzut asupra roadelor tale de vară și asupra culesului tău. A pierit bucuria și veselia din câmpul cel mănos și din țara Moabului și am făcut să lipsească vinul din teasc. Nu vor mai călca cu chiuit; chiuitul nu va fi chiuit! Din pricina strigătului de la Hesbon până la Eleale. Până la Iahaț și‐au ridicat glasul, de la Țoar până la Horonaim, până la Eglat‐Șelișia. Căci și apele Nimrimului vor ajunge pustii. Și voi face să înceteze din Moab, zice Domnul, cel ce jertfește pe înălțimi și cel ce arde tămâie dumnezeilor săi. De aceea îmi sună inima pentru Moab ca fluierele și îmi sună inima ca fluierele pentru bărbații din Chir‐Heres. Pentru că belșugul pe care l‐a câștigat este pierdut. Căci orice cap este chel și orice barbă rasă; pe toate mâinile sunt tăieturi și pe coapse saci. Pe toate acoperișurile Moabului și pe ulițele lui este numai bocet. Căci am sfărâmat Moabul ca pe un vas în care nu e nicio plăcere, zice Domnul. Ei urlă: Cât e de sfărâmat! Cum a întors Moabul spatele cu rușine! Și Moabul va fi de râs și de groază pentru toți cei ce‐l înconjoară. Căci așa zice Domnul: Iată, va zbura ca un vultur și își va întinde aripile asupra Moabului. Cheriotul este luat și întăriturile sunt cuprinse și inima vitejilor Moabului va fi în ziua aceea ca inima unei femei în facere. Și Moabul va fi prăpădit, ca să nu mai fie un popor, pentru că s‐a semețit împotriva Domnului. Frică și groapă și cursă vor fi asupra ta, locuitor al Moabului, zice Domnul. Cel ce va fugi de frică va cădea în groapă și cel ce va ieși din groapă va fi prins în cursă. Căci eu voi aduce asupra lui, asupra Moabului, anul cercetării lui, zice Domnul. Fugarii stau fără putere la umbra Hesbonului; căci un foc a izbucnit din Hesbon și o flacără din mijlocul Sihonului și a mistuit colțul Moabului și creștetul capului fiilor zarvei. Vai de tine, Moabe! Poporul din Chemoș este pierdut. Căci fiii tăi sunt duși în robie și fiicele tale sunt roabe. Totuși, voi întoarce robia Moabului în zilele de pe urmă, zice Domnul. Până aici este judecata Moabului. Despre copiii lui Amon. Așa zice Domnul: Oare n‐are Israel fii? N‐are el moștenitor? De ce moștenește Malcom Gadul și poporul său locuiește în cetățile lui? De aceea, iată vin zile, zice Domnul, când voi face să se audă un strigăt de război în Raba copiilor lui Amon și va ajunge o grămadă pustie și cetățile ei vor fi arse cu foc și Israel va stăpâni pe cei ce l‐au stăpânit pe el, zice Domnul. Urlă, Hesboane! Căci Aiul este pustiit. Strigați, fiice ale Rabei! Încingeți‐vă cu sac. Jeliți și umblați încoace și încolo înăuntrul îngrădirilor! Căci Malcom se va duce în robie cu preoții și cu mai marii săi. De ce te fălești cu văile? Valea ta se va scurge, fiică neascultătoare, care se încrede în vistieriile sale, zicând: Cine va veni împotriva mea? Iată, voi aduce asupra ta frică, zice Domnul Dumnezeul oștirilor, de la toți cei ce sunt împrejurul tău. Și veți fi izgoniți fiecare drept înaintea sa și nimeni nu va aduna pe fugari. Dar după aceea voi întoarce robia copiilor lui Amon, zice Domnul. Despre Edom. Așa zice Domnul oștirilor: Oare nu mai este înțelepciune in Teman? S‐a pierdut sfatul de la cei cuminți? Li s‐a dus înțelepciunea lor? Fugiți, locuitori ai Dedanului! Întoarceți‐vă înapoi, locuiți în gropi adânci! Căci voi aduce nenorocirea lui Esau asupra lui, vremea când îl voi cerceta. Dacă ar fi venit culegătorii de struguri la tine, oare nu ți‐ar fi lăsat boabe de cules? Dacă ți‐ar veni hoții noaptea, ar strica numai până s‐ar îndestula. Dar eu am dezgolit pe Esau, am descoperit locurile sale ascunse și nu se va putea ascunde. Sămânța sa este pustiită și frații săi și vecinii săi: și el nu este. Lasă pe orfanii tăi, eu îi voi ține vii și văduvele tale să se încreadă în mine. Căci așa zice Domnul: Iată, aceia a căror judecată nu era să bea din pahar, vor bea negreșit. Și tu, în adevăr, tu să fii nepedepsit deloc? Nu vei fi nepedepsit, ci vei bea negreșit. Căci m‐am jurat pe mine însumi, zice Domnul, că Boțra va ajunge o groază, o ocară, o pustie și un blestem și toate cetățile ei vor fi pustii necurmate. Am auzit o știre de la Domnul și un sol este trimis între neamuri: Adunați‐vă și veniți împotriva lui și sculați‐vă la luptă! Căci iată, te‐am făcut mic între neamuri, disprețuit între oameni. Grozăvirea ta, mândria inimii tale te‐au amăgit, tu, care locuiești în crăpăturile stâncilor, care ții înălțimea dealului. Chiar de‐ți vei face cuibul înalt ca vulturul, de acolo te voi coborî, zice Domnul. Și Edomul va fi o groază, oricine va trece pe lângă el se va îngrozi și va fluiera pentru toate rănile lui. Ca în surparea Sodomei și Gomorei și cetăților vecine, zice Domnul, niciun om nu va locui acolo, nici fiu de om nu va sta vremelnic acolo. Iată, el se va sui ca un leu din umflarea Iordanului împotriva locuinței tari; căci deodată îl voi face să fugă de acolo și oricine este un om ales îl voi pune peste el. Căci cine este ca mine? Și cine‐mi va hotărî vremea? Și cine este păstorul care să stea înaintea mea? De aceea, ascultați sfatul Domnului, pe care l‐a făcut împotriva Edomului și gândurile lui pe care le‐a gândit împotriva locuitorilor Temanului: De nu‐i vor trage cei mici ai turmei! De nu va pustii staulele lor peste ei. Se zguduie pământul de sunetul căderii lor: este un strigăt și glasul lui se aude până la Marea Roșie. Iată, se va sui și va zbura ca un vultur și își va întinde aripile împotriva Boțrei. Și în ziua aceea inima vitejilor Edomului va fi ca inima unei femei în facere. Despre Damasc. Hamatul și Arpadul s‐au rușinat, căci au auzit o știre rea, sunt topiți. Lângă mare este tulburare, nu poate sta liniștită. Damascul a slăbit, se întoarce să fugă și l‐a apucat groază, l‐au apucat strâmtorarea și durerea ca pe o femeie în facere. Cum n‐a fost lăsată cetatea de laudă, cetatea bucuriei mele? De aceea tinerii săi vor cădea pe ulițele ei și toți bărbații de război vor amuți în ziua aceea, zice Domnul oștirilor. Și voi aprinde un foc în zidul Damascului și va mistui palatele lui Ben Hadad. Despre Chedar și despre împărățiile Hațorului pe care le‐a bătut Nebucadnețar, împăratul Babilonului. Așa zice Domnul: Sculați‐vă și suiți‐vă la Chedar și jefuiți pe copiii răsăritului! Le vor lua corturile și turmele, le vor lua covoarele și toate vasele și cămilele. Și vor striga către ei: Groază din toate părțile. Fugiți, duceți‐vă departe, locuiți în gropi adânci, locuitori ai Hațorului, zice Domnul. Căci Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a făcut un plan împotriva voastră și a născocit un gând împotriva voastră. Sculați‐vă, suiți‐vă împotriva neamului liniștit, care locuiește la adăpost, zice Domnul, care n‐are nici porți, nici zăvoare; ei locuiesc singuri. Și cămilele lor vor fi de pradă și mulțimea vitelor lor de jaf: și voi împrăștia în toate vânturile pe cei ce au colțurile părului tăiate și le voi aduce nenorocirea din toate părțile lor, zice Domnul. Și Hațorul va fi un locaș al șacalilor, o pustie în veac. Omul nu va locul acolo și nici fiu de om nu va sta vremelnic în el. Cuvântul Domnului care a fost către Ieremia, prorocul, despre Elam, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, zicând: Așa zice Domnul oștirilor: Iată, voi frânge arcul Elamului, începutul puterii lor. Și voi aduce asupra Elamului cele patru vânturi de la cele patru capete ale cerurilor și‐i voi împrăștia spre toate aceste vânturi. Și nu va fi niciun neam la care să nu vină cei izgoniți ai Elamului. Și voi face să se îngrozească Elamul dinaintea vrăjmașilor lor și dinaintea celor ce le caută viața. Și voi aduce rău asupra lor, aprinderea mâniei mele, zice Domnul. Și voi trimite sabia după ei până când îi voi nimici. Și voi pune scaunul meu de domnie în Elam și voi pierde de acolo pe împărat și pe mai mari, zice Domnul. Dar va fi așa: în zilele de pe urmă voi întoarce robia Elamului, zice Domnul. Cuvântul pe care l‐a vorbit Domnul asupra Babilonului, asupra țării haldeilor, prin Ieremia, prorocul. Spuneți între popoare, dați de știre și ridicați steagul! Dați de știre, nu ascundeți! Ziceți: Babilonul este luat! Bel este rușinat, Merodacul este sfărâmat! Idolii săi s‐au rușinat, chipurile sale s‐au sfărâmat! Căci un neam se suie de la miazănoapte împotriva lui, care va face țara sa pustie și nimeni nu va locui în ea. De la om până la vită au fugit, s‐au dus. În zilele acelea și în vremea aceea, zice Domnul, copiii lui Israel vor veni, ei și copiii lui Iuda împreună, vor merge pe cale plângând și vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor. Vor întreba de calea Sionului cu fețele într‐acolo, zicând: Veniți și să ne lipim de Domnul cu un legământ veșnic care nu se va uita. Poporul meu a fost o turmă de oi pierdute; păstorii lor i‐au rătăcit, i‐au abătut pe munți. Au mers de pe munte pe deal și au uitat locul de odihnă. Toți câți i‐au găsit i‐au mâncat și potrivnicii lor au zis: Nu suntem vinovați, căci au păcătuit împotriva Domnului, locuința dreptății, împotriva Domnului, nădejdea părinților lor. Fugiți din mijlocul Babilonului și ieșiți din țara haldeilor! Și fiți ca țapii înaintea turmei! Căci iată, voi scula și voi face să se suie împotriva Babilonului o adunătură de neamuri mari din țara de la miazănoapte: și se vor înșira împotriva lui și va fi luat de acolo. Săgețile lor vor fi ca ale viteazului iscusit: niciuna nu se va întoarce goală. Și Haldeea va fi o pradă: toți prădătorii ei se vor îndestula, zice Domnul. Căci v‐ați bucurat, căci v‐ați veselit, prădători ai moștenirii mele; căci ați zburdat ca junca în iarbă și ați nechezat ca cei puternici. Mama voastră se va rușina foarte mult, cea care v‐a născut va fi acoperită de ocară. Iată, va fi cea mai de pe urmă între neamuri, o pustie, un pământ sterp și o pustietate. Din pricina mâniei Domnului va fi nelocuită, va fi cu totul pustie. Oricine va trece pe lângă Babilon va fi uimit și va fluiera pentru toate rănile lui. Înșirați‐vă împotriva Babilonului de jur împrejur, toți cei ce întindeți arcurile! Trageți cu săgeata asupra lui, nu cruțați săgețile! Căci a păcătuit împotriva Domnului. Chiuiți împotriva lui de jur împrejur: El și‐a dat mâna, întăriturile sale cad, zidurile sale se surpă. Căci aceasta‐i răzbunarea Domnului. Răzbunați‐vă pe el. Faceți‐i cum a făcut și el. Stârpiți din Babilon pe semănător și pe cel ce mânuiește secera la vremea secerișului! Dinaintea sabiei asupritoare să se întoarcă fiecare la poporul său și să fugă fiecare la țara sa. Israel este o oaie gonită. Leii l‐au izgonit. Mai întâi l‐a mâncat împăratul Asiriei și la urmă acest Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i‐a sfărâmat oasele. De aceea așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului și țara sa cum am pedepsit pe împăratul Asiriei. Și voi întoarce pe Israel la pășunea sa și va paște pe Carmel și pe Basan și sufletul lui se va îndestula pe muntele lui Efraim și în Galaad. În zilele acelea și în vremea aceea, zice Domnul, nelegiuirea lui Israel se va căuta și nu va fi și păcatele lui Iuda, și nu se vor afla. Căci voi ierta pe cei ce‐i voi lăsa rămășiță. Suie‐te împotriva țării îndoitei răsculări, împotriva ei și împotriva locuitorilor țării cercetării. Pustiește și nimicește în urmă‐le, zice Domnul, și fă întocmai cum ți‐am poruncit. Un glas de luptă este în țară și nimicire mare! Cum s‐a rupt și s‐a sfărâmat ciocanul întregului pământ! Cum a ajuns Babilonul de groază printre neamuri! Ți‐am întins o cursă și te‐ai prins, Babilonule, fără să prinzi de veste; ești aflat și ești prins. Căci te‐ai luptat împotriva Domnului. Domnul și‐a deschis vistieria și a scos armele mâniei sale; căci Domnul Dumnezeul oștirilor are o lucrare în țara haldeilor. Veniți împotriva lui din orice parte; deschideți‐i grânarele. Puneți‐l în grămezi ca snopii și nimiciți‐l și să nu‐i rămână nicio rămășiță! Junghiați‐i toți taurii; să se pogoare la junghiere! Vai de ei! Căci le‐a venit ziua, vremea cercetării lor. Glasul fugarilor și al celor scăpați din țara Babilonului ca să vestească în Sion răzbunarea Domnului Dumnezeului nostru, răzbunarea templului său! Chemați împreună arcașii împotriva Babilonului, toți cei ce încordează arcul: tăbărâți împotriva lui de jur împrejur! Să nu scape nimeni din el. Răsplătiți‐i după fapta sa, faceți‐i după toate cele ce a făcut. Căci s‐a semețit împotriva Domnului, împotriva Sfântului lui Israel. De aceea tinerii săi vor cădea pe ulițe și toți bărbații săi de război vor fi nimiciți în ziua aceea, zice Domnul. Iată, eu sunt împotriva ta, semeție, zice Domnul Dumnezeul oștirilor. Căci ți‐a venit ziua, vremea ca să te cercetez. Și semeția se va poticni și va cădea și nimeni nu o va ridica. Și voi aprinde un foc în cetățile sale și va arde toate împrejurimile sale. Așa zice Domnul oștirilor: Copiii lui Israel și copiii lui Iuda au fost apăsați împreună: și toți cei ce i‐au luat robi i‐au ținut strâns: n‐au voit să le dea drumul. Răscumpărătorul lor este puternic; numele lui este Domnul oștirilor. El le va apăra pricina ca să dea odihnă țării și va tulbura pe locuitorii Babilonului. O sabie este asupra haldeilor, zice Domnul, și asupra locuitorilor Babilonului și asupra mai marilor săi și asupra înțelepților săi! O sabie este asupra lăudăroșilor ca să înnebunească! O sabie este asupra vitejilor săi și se vor înspăimânta! O sabie este asupra cailor săi și asupra carelor sale și asupra amestecăturii lui care este în mijlocul lui și vor ajunge ca femeile! O sabie este asupra vistieriilor lui și vor fi jefuite! Uscăciune este asupra apelor sale și se vor usca! Căci este o țară de chipuri cioplite și sunt nebuni după grozăvii. De aceea fiarele sălbatice ale pustiei și șacalii vor locui acolo și struții vor locui în el și în veac nu va mai fi locuit: și nu va fi locuit din neam în neam. Așa cum a surpat Dumnezeu Sodoma și Gomora și cetățile lor vecine, zice Domnul, așa niciun om nu va locui acolo, niciun fiu de om nu va sta vremelnic în el. Iată, un popor vine de la miazănoapte și un neam mare și împărați mulți se vor scula de la marginile pământului! Ei apucă arcul și sulița, sunt nemiloși, fără milă, glasul lor mugește ca marea și încalecă pe cai, înșirați, fiecare, ca un bărbat de luptă împotriva ta, fiică a Babilonului. Împăratul Babilonului a auzit știrea lor și mâinile sale s‐au moleșit: l‐a cuprins strâmtorare și dureri ca ale unei femei în facere. Iată, se va sui ca un leu din umflarea Iordanului împotriva locuinței tari: dar deodată îl voi face să fugă de la el. Și oricine este un om ales îl voi pune peste el. Căci cine este ca mine? Și cine îmi va hotărî vremea? Și cine este păstorul care să stea înaintea mea? De aceea ascultați sfatul Domnului pe care l‐a făcut împotriva Babilonului și gândurile lui pe care le‐a gândit împotriva țării haldeilor: De nu‐i vor trage cei mici ai turmei! De nu le va pustii staulele lor peste ei! Se zguduie pământul de vuietul luării Babilonului și strigătul lor s‐a auzit între neamuri. Așa zice Domnul: Iată, voi scula un vânt nimicitor împotriva Babilonului și împotriva celor ce locuiesc în inima împotrivitorilor mei. Și voi trimite la Babilon străini care‐l vor vântura și‐i vor goli țara. Căci în ziua necazului vor fi împotriva lui de jur împrejur! Să‐și întindă arcașul arcul împotriva celui ce‐l întinde și împotriva celui ce se îngâmfă în ziua sa! Nu cruțați pe tinerii săi. Nimiciți‐i toată oastea. Și vor cădea uciși în țara haldeilor și străpunși pe ulițele sale. Căci Israel nu este părăsit, nici Iuda de Dumnezeul său, de Domnul oștirilor, deși țara lor este plină de vină împotriva Sfântului lui Israel. Fugiți din mijlocul Babilonului și scăpați‐vă fiecare viața; nu fiți pierduți în nelegiuirea lui, căci aceasta este vremea răzbunării Domnului. El îi va da o răsplată. Babilonul a fost un potir de aur în mâna Domnului, care îmbăta tot pământul. Din vinul lui au băut neamurile. De aceea neamurile au înnebunit. Deodată a căzut Babilonul și s‐a prăbușit! Urlați asupra lui! Luați leac alinător pentru durerea lui, poate că se va vindeca. Am căutat să vindecăm Babilonul, dar nu s‐a vindecat. Părăsiți‐l, să ne ducem fiecare la țara sa! Căci judecata lui ajunge până la ceruri și se înalță până la nori. Domnul a scos dreptățile noastre: veniți și să spunem în Sion fapta Domnului Dumnezeului nostru. Ascuțiți săgețile, apucați pavezele! Domnul a deșteptat duhul împăraților mezilor, pentru că gândul său este împotriva Babilonului ca să‐l nimicească. Căci este răzbunarea Domnului, răzbunarea templului său. Ridicați un steag împotriva zidurilor Babilonului, întăriți paza, puneți străjeri, pregătiți pândași! Căci Domnul a gândit și a făcut ce a vorbit împotriva locuitorilor Babilonului. O, tu, cel ce locuiești pe ape multe, bogat în vistierii, ți‐a venit sfârșitul, măsura lăcomiei tale. Domnul oștirilor s‐a jurat pe sine, zicând: De nu te voi umple de oameni ca de lăcuste și de nu vor ridica un strigăt de război împotriva ta. El a făcut pământul cu puterea sa, a întemeiat lumea cu înțelepciunea sa și a întins cerurile cu priceperea sa. La sunetul glasului său este un vuiet de ape în ceruri și el ridică nori de la marginea pământului; el face fulgerele pentru ploaie și scoate vântul din vistieriile sale. Orice om a ajuns dobitoc și n‐are nicio cunoștință; orice argintar este rușinat de chipul său cioplit. Căci chipul său turnat este o minciună și nu este nicio suflare în ele. Ele sunt deșertăciune, lucru de amăgire; la vremea cercetării lor se vor pierde. Partea lui Iacov nu este ca ele. Căci El este cel ce a întocmit toate lucrurile și Israel este seminția moștenirii lui: numele lui este Domnul oștirilor. Tu ești ciocanul meu și armele de război: și prin tine voi sfărâma neamurile și prin tine voi strica împărățiile. Și prin tine voi sfărâma calul și pe călărețul său; și prin tine voi sfărâma carul și pe cârmuitorul lui; și prin tine voi sfărâma pe bărbat și pe femeie; și prin tine voi sfărâma pe bătrân și pe tânăr; și prin tine voi sfărâma pe fecior și pe fecioară; și prin tine voi sfărâma pe păstor și turma sa; și prin tine voi sfărâma pe plugar și perechea lui de boi; și prin tine voi sfărâma pe cârmuitori și căpetenii. Și voi răsplăti Babilonului și tuturor locuitorilor Haldeei tot răul pe care l‐au făcut în Sion, înaintea ochilor voștri, zice Domnul. Iată, sunt împotriva ta, munte nimicitor, zice Domnul, care nimicești tot pământul. Îmi voi întinde mâna împotriva ta și te voi prăvăli de pe stânci și te voi face un munte ars. Și nu se va lua din tine piatră de unghi, nici piatră de temelii, căci vei fi pustiiri veșnice, zice Domnul. Ridicați un steag în țară, sunați din trâmbiță între neamuri, pregătiți neamurile împotriva lui, chemați împotriva lui împărățiile Araratului, ale Miniului și ale Așchenazului! Puneți împotriva lui o căpetenie. Faceți să înainteze caii ca lăcustele zbârlite! Pregătiți împotriva lui neamurile, pe împărații Mediei, pe căpitanii lor și pe căpeteniile lor și toată țara stăpânirii lor. Și țara se cutremură și este în chin de naștere! Căci planurile Domnului împotriva Babilonului se împlinesc ca să prefacă pământul Babilonului în pustie fără locuitor. Vitejii Babilonului au încetat să se bată. Ei stau în întărituri, le‐a pierit puterea, sunt ca femeile; locuințele lor ard, s‐au rupt zăvoarele lor. Alergător întâmpină pe alergător și vestitor întâmpină pe vestitor ca să spună împăratului Babilonului că cetatea lui este luată de la capăt la capăt și trecătorile sunt luate și au ars cu foc bălțile și bărbații de război s‐au îngrozit. Căci așa zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Fiica Babilonului este ca o arie la vremea când se calcă. Încă puțin și va veni vremea secerișului său. Nebucadnețar, împăratul Babilonului, m‐a mâncat, m‐a nimicit, m‐a făcut un vas gol, m‐a înghițit ca un balaur, și‐a umplut pântecele cu desfătările mele, m‐a alungat. Asuprirea mea și carnea mea să fie asupra Babilonului, va zice locuitoarea Sionului. Și: Sângele meu să fie asupra locuitorilor din Haldeea, va zice Ierusalimul. De aceea așa zice Domnul: Iată, voi lua în mână pricina ta și voi răzbuna răzbunarea ta și‐i voi usca marea și‐i voi seca izvorul. Și Babilonul va fi grămezi, un locaș al șacalilor, de groază și de fluierare, fără locuitor. Vor răcni toți ca leii tineri, vor striga ca puii de leu. Când vor fi înfierbântați, le voi pregăti băutura și‐i voi îmbăta ca să se înveselească și să doarmă un somn veșnic și să nu se mai deștepte, zice Domnul. Îi voi coborî ca pe miei la junghiere, ca pe berbeci și țapi. Cum s‐a luat Șeșacul! Și cum s‐a prins fala întregului pământ! Cum a ajuns Babilonul de groază printre neamuri! Marea s‐a înălțat peste Babilon, s‐a acoperit de mulțimea valurilor ei. Cetățile sale au ajuns o pustie, un pământ sec și o pustietate, un pământ în care nu locuiește niciun om și nici fiu de om nu trece prin el. Și voi pedepsi pe Bel în Babilon și voi scoate din gura lui ce a înghițit. Și popoarele nu se vor mai îngrămădi la el și zidul Babilonului va cădea. Ieșiți din mijlocul lui, poporul meu! Și mântuiți‐vă fiecare sufletul de aprinderea mâniei Domnului! Ca nu cumva să vi se moaie inima și să vă temeți de zvonul care se va auzi pe pământ; căci va veni un zvon într‐un an și după aceea alt zvon la anul și va fi asuprire pe pământ, domn împotriva altui domn. De aceea iată, vin zile și voi face judecată asupra chipurilor cioplite ale Babilonului și toată țara lui va fi rușinată și toți ucișii lui vor cădea în mijlocul lui. Și cerurile și pământul și tot ce este în ele vor cânta de bucurie asupra Babilonului. Căci pustiitorii vor veni împotriva lui de la miazănoapte, zice Domnul. După cum Babilonul a făcut să cadă ucișii lui Israel, tot așa vor cădea la Babilon ucișii întregului pământ. Voi, cei scăpați de sabie, fugiți! Nu stați! Aduceți‐vă aminte de departe de Domnul și să se suie Ierusalimul în inima voastră. Suntem rușinați, căci am auzit ocări; rușinea ne‐a acoperit fețele; căci străinii au intrat în locașurile sfințite ale casei Domnului. De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, și îmi voi face judecată asupra chipurilor sale cioplite și în toată țara sa vor geme cei răniți de moarte. Să se înalțe Babilonul până la ceruri și să‐și întărească înălțimea tăriei sale: totuși, de la mine va veni un pustiitor împotriva lui, zice Domnul. Un glas de strigare din Babilon și prăpăd mare din țara haldeilor! Căci Domnul pustiește Babilonul și a pierdut din mijlocul său glasul cel mare. Și valurile lor mugesc ca niște ape mari, se aude vuietul glasului lor. Căci pustiitorul a venit împotriva lui, împotriva Babilonului, și vitejii săi sunt prinși, arcurile lor s‐au frânt. Căci Domnul Dumnezeul răsplătirilor le răsplătește. Și voi îmbăta pe mai marii săi și pe înțelepții săi și pe dregătorii săi și pe căpeteniile sale și pe vitejii săi și vor dormi somnul de veci și nu se vor deștepta, zice Împăratul, numele lui este Domnul oștirilor. Așa zice Domnul oștirilor: Zidul cel lat al Babilonului va fi ras cu desăvârșire și porțile lui cele înalte vor fi arse cu foc; și popoarele se vor osteni pentru deșertăciune și neamurile pentru foc și vor fi obosite. Cuvântul pe care l‐a poruncit Ieremia prorocul lui Seraia, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, când a mers la Babilon cu Zedechia, împăratul lui Iuda, în anul al patrulea al domniei sale; iar Seraia era cel mai mare cămăraș. Și Ieremia a scris într‐o carte tot răul care era să vină asupra Babilonului: toate aceste cuvinte care sunt scrise împotriva Babilonului. Și Ieremia a zis lui Seraia: Când vei veni la Babilon, vezi și citește toate cuvintele acestea. Și să zici: Doamne, tu ai vorbit împotriva locului acestuia că‐l vei nimici așa încât să nu fie locuitor în el de la om până la dobitoc, ci să fie o pustie veșnică. Și va fi așa: când vei sfârși de citit cartea aceasta, să legi de ea o piatră și s‐o arunci în mijlocul Eufratului. Și să zici: Așa se va cufunda Babilonul și nu se va scula din răul pe care‐l voi aduce asupra lui: și vor fi obosiți. Până aici sunt cuvintele lui Ieremia. Zedechia era de douăzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Și numele mamei sale era Hamutal, fata lui Ieremia din Libna. Și el a făcut ce este rău în ochii Domnului în totul cum făcuse Ioiachim. Căci, pentru că mânia Domnului a fost împotriva Ierusalimului și a lui Iuda ca să‐i alunge de la fața sa, Zedechia s‐a răsculat împotriva împăratului Babilonului. Și a fost așa: în anul al nouălea al domniei sale, în luna a zecea, în ziua a zecea a lunii, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit, el și toată oastea lui, împotriva Ierusalimului și au tăbărât împotriva lui și au ridicat o întăritură împotriva lui de jur împrejur. Și cetatea a fost împresurată până în anul al unsprezecelea al împăratului Zedechia. În a noua zi a lunii a patra s‐a întărit foametea în cetate și nu era pâine pentru poporul țării. Atunci s‐a făcut o spărtură în cetate și toți bărbații de război au fugit și au ieșit din cetate noaptea pe calea porții care era între cele două ziduri, aproape de grădina împăratului; (și haldeii erau împrejurul cetății) și au apucat pe calea șesului. Și oastea haldeilor a urmărit pe împărat și a ajuns pe Zedechia în șesurile Ierihonului și toată oastea lui s‐a împrăștiat de la el. Atunci au prins pe împărat și l‐au dus la împăratul Babilonului în Ribla, în țara Hamatului, și a rostit judecată asupra lui. Și împăratul Babilonului a junghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor săi și a junghiat în Ribla și pe toți mai marii lui Iuda. Și a scos ochii lui Zedechia și l‐a legat cu lanțuri de aramă și împăratul Babilonului l‐a dus în Babilon și l‐a pus în închisoare până în ziua morții sale. Și în luna a cincea, la zece ale lunii, în anul al nouăsprezecelea al lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit la Ierusalim Nebuzaradan, capul gărzii domnești, care stătea înaintea împăratului Babilonului. Și a ars casa Domnului și casa împăratului și toate casele din Ierusalim și a ars cu foc toate casele mari. Și toată oastea haldeilor care era cu capul gărzii domnești a dărâmat toate zidurile Ierusalimului de jur împrejur. Și Nebuzaradan, capul gărzii domnești, a strămutat pe cei mai săraci ai poporului și rămășița poporului care rămăsese în cetate și pe fugarii care trecuseră la împăratul Babilonului și pe rămășița mulțimii. Dar din săracii țării, Nebuzaradan, capul gărzii domnești, a lăsat ca să fie lucrători de vie și lucrători de pământ. Și haldeii au sfărâmat stâlpii de aramă care erau înaintea casei Domnului și picioarele și marea de aramă care era în casa Domnului și au dus toată arama lor în Babilon. Au luat și oalele și lopețile și mucările și farfuriile și lingurile și toate vasele de aramă cu care se făcea slujba. Și capul gărzii domnești a luat și strachinile și tămâietorile și farfuriile și oalele și sfeșnicele și lingurile și vasele și tot ce era de aur în aur și ce era de argint în argint. Cei doi stâlpi, marea singură și cei doisprezece boi de aramă care erau în loc de picioare, pe care‐i făcuse împăratul Solomon pentru casa Domnului: pentru arama tuturor vaselor acestora nu era greutate. Și cât pentru stâlpi, înălțimea unui stâlp era de optsprezece coți și un fir de doisprezece coți îl cuprindea; și grosimea lui era de patru degete; era găunos. Și deasupra era un căpătâi de aramă și înălțimea unui căpătâi era de cinci coți; și era o rețea și rodii de jur împrejurul căpătâiului, totul de aramă; și la fel pentru stâlpul al doilea și rodii. Și erau nouăzeci și șase de rodii spre cele patru vânturi: toate rodiile din jurul unei rețele erau o sută. Și capul gărzii a luat pe Seraia, întâiul preot, și pe Țefania, al doilea preot, și pe cei trei păzitori ai pragului. Și a luat din cetate un famen care avea privegherea asupra bărbaților de război și șapte bărbați din cei ce vedeau fața împăratului, care se aflau în cetate, și pe scriitorul mai marelui oștii, care scria la oaste pe poporul țării, și șaizeci de bărbați din poporul țării care se aflau în cetate. Și Nebuzaradan, capul gărzii domnești, i‐a luat și i‐a dus la împăratul Babilonului, în Ribla. Și împăratul Babilonului i‐a lovit și i‐a omorât în Ribla în țara Hamatului. Și Iuda a fost strămutat de pe fața țării sale. Acesta este poporul pe care l‐a strămutat Nebucadnețar în anul al șaptelea, trei mii douăzeci și trei de iudei, în anul al optsprezecelea al lui Nebucadnețar, a strămutat din Ierusalim opt sute treizeci și două de suflete. În anul al douăzeci și treilea al lui Nebucadnețar, Nebuzaradan, capul gărzii, a strămutat dintre iudei șapte sute patruzeci și cinci de suflete; toate sufletele au fost patru mii șase sute. Și a fost așa: în anul al treizeci și șaptelea al strămutării lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăsprezecea lună, la douăzeci și cinci ale lunii, Evil‐Merodac, împăratul Babilonului, în anul când a început să domnească, a înălțat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, și l‐a scos din închisoare. Și i‐a vorbit cu bunăvoință și a pus scaunul său de domnie deasupra scaunului de domnie al împăraților care erau cu el în Babilon. Și i‐a schimbat hainele de închisoare și el a mâncat pâine înaintea lui necurmat în toate zilele vieții sale. Și hrana lui i s‐a dat hrană necurmată din partea împăratului Babilonului, zi de zi, până la ziua morții lui, în toate zilele vieții sale. Cum șade singuratică cetatea cea plină de popoare! A ajuns ca o văduvă, care era mare între neamuri! Cea care era doamnă printre ținuturi a ajuns birnică! Plânge amarnic noaptea și lacrimile ei sunt pe obrajii ei; din toți iubiții ei nu este unul care s‐o mângâie. Toți prietenii ei s‐au purtat cu necredincioșie cu ea; i s‐au făcut vrăjmași. Iuda s‐a dus în robie pentru suferință și mare robie. El locuiește printre neamuri, nu află odihnă. Toți prigonitorii lui l‐au ajuns în strâmtori. Căile Sionului jelesc, căci nu este nimeni să vină la sărbătoarea măreață. Toate porțile lui sunt pustiite; preoții săi suspină, fecioarele sale sunt întristate, el însuși este în amărăciune. Protivnicii săi sunt în cap, vrăjmașii săi propășesc. Căci Domnul l‐a întristat pentru mulțimea fărădelegilor sale. Pruncii săi s‐au dus în robie înaintea potrivnicului. Și toată mărirea ei s‐a depărtat de la fiica Sionului. Mai marii săi sunt ca cerbii care nu află pășune și s‐au dus fără putere înaintea celui ce‐i gonește. Ierusalimul în zilele suferinței și ticăloșiei lui își aduce aminte de toate lucrurile sale plăcute care erau în zilele de demult. Când a căzut poporul său în mâna protivnicului și nu era cine să‐i ajute, potrivnicii l‐au văzut și au râs de pieirea lui. Ierusalimul a păcătuit greu. De aceea este ca un lucru necurat. Toți câți l‐au cinstit îl disprețuiesc, căci i‐au văzut goliciunea și el însuși suspină și se întoarce înapoi. Necurăția lui era în poalele lui. Nu și‐a adus aminte de sfârșitul său; de aceea s‐a înjosit uimitor; nu este cine să‐l mângâie: Vezi, o, Doamne, mâhnirea mea, căci vrăjmașul s‐a înălțat. Vrăjmașul și‐a întins mâna peste toate lucrurile plăcute ale lui: căci el a văzut intrând în locașul său sfințit neamuri de care tu porunciseși să nu intre în obștea ta. Tot poporul său suspină; caută pâine; și‐au dat lucrurile lor plăcute pentru hrană, ca să prindă la suflet. Vezi, Doamne, și privește, căci am ajuns de disprețuit. Oare nu este nimic pentru voi toți care treceți? Priviți și vedeți dacă este durere ca durerea mea care mi s‐a făcut, cu care m‐a întristat Domnul în ziua aprinderii mâniei sale. El a trimis din înălțime foc în oasele mele și le‐a cuprins; a întins o mreajă picioarelor mele, m‐a întors înapoi; m‐a făcut nemângâiat și bolnav toată ziua. Jugul fărădelegilor mele este legat de mâna sa; s‐au împletit împreună, s‐au suit pe grumazul meu; a făcut ca puterea mea să se poticnească. Domnul m‐a dat în mâinile lor din care nu pot să mă ridic. Domnul a răsturnat pe toți puternicii mei în mijlocul meu; a chemat asupra mea o adunare care să sfărâme pe tinerii mei. Domnul a călcat în teasc pe fecioara, fiica lui Iuda. Pentru aceste lucruri plâng; ochiul meu, ochiul meu curge cu apă; căci mângâietorul care să‐mi răcorească sufletul este departe de mine. Copiii mei sunt nemângâiați, căci vrăjmașul a biruit. Sionul își întinde mâinile și nu este cine să‐l mângâie. Domnul a poruncit despre Iacov ca cei ce sunt împrejurul lui să fie vrăjmașii lui: Ierusalimul este între ei ca un lucru necurat. Domnul este drept, căci m‐am răzvrătit împotriva poruncii sale. Ascultați, vă rog, toate popoarele, și vedeți durerea mea! Fecioarele mele și tinerii mei s‐au dus în robie. Am chemat pe iubiții mei: ei m‐au amăgit. Preoții mei și bătrânii mei și‐au dat duhul în cetate când și‐au căutat hrană ca să prindă la suflet. Vezi, Doamne, căci sunt în strâmtorare; îmi ard măruntaiele. Mi se întoarce inima în mine, căci m‐am răzvrătit: afară sabia m‐a lipsit de copii; înăuntru este ca moartea. M‐au auzit suspinând: nu este cine să mă mângâie. Toți vrăjmașii mei au auzit de nenorocirea mea, se bucură că ai făcut‐o. Tu vei face să vină ziua pe care ai vestit‐o și ei vor fi ca mine. Să vină înaintea ta toată răutatea lor și fă‐le cum mi‐ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele. Căci suspinele mele sunt multe și inima îmi este bolnavă. Cum a acoperit Domnul cu mânia sa cu nor pe fiica Sionului! A aruncat din ceruri pe pământ frumusețea lui Israel și nu și‐a adus aminte în ziua mâniei sale de așternutul picioarelor sale! Domnul a înghițit toate locuințele lui Iacov și n‐a cruțat. A surpat în mânia sa cetățuile fiicei lui Iuda; le‐a aruncat la pământ, a pângărit împărăția și pe mai marii săi. În aprinderea mâniei a tăiat orice corn al lui Israel: și‐a tras înapoi dreapta dinaintea vrăjmașului și a ars în Iacov ca para focului: mistuie de jur împrejur. Și‐a întins arcul ca un vrăjmaș, a stat cu dreapta sa ca un potrivnic și a ucis tot ce era plăcut ochiului în cortul fiicei Sionului. Și‐a vărsat mânia ca un foc. Domnul a fost ca un vrăjmaș, a înghițit pe Israel; i‐a înghițit toate palatele, i‐a dărâmat cetățuile și a înmulțit fiicei lui Iuda suspinul și geamătul. A răsturnat locașul său ca pe al unei grădini, a stricat locul adunării sale. Domnul a făcut să se uite în Sion ziua de sărbătoare și sabatul și în urgia mâniei sale a disprețuit pe împărat și pe preot. Domnul a lepădat altarul său, a urât locașul său sfințit; a dat în mâna vrăjmașului zidurile palatelor sale; ei au scos strigăte în casa Domnului ca în zi de adunare de sărbătoare. Domnul și‐a pus de gând să strice zidul fiicei Sionului; a întins funia, nu și‐a tras mâna de la înghițire; și a făcut să jelească zidul dinafară și zidul dinăuntru: amândouă lâncezesc. Porțile lui s‐au cufundat în pământ; i‐a pierdut și i‐a sfărâmat zăvoarele; împăratul său și mai marii săi sunt între neamuri unde legea nu este; și prorocii lui nu găsesc vedenie de la Domnul. Bătrânii fiicei Sionului șed la pământ, tac; și‐au presărat cenușă pe cap, sunt încinși cu saci. Fecioarele Ierusalimului își pleacă și ele capul la pământ. Ochii mi se mistuie în lacrimi, măruntaiele îmi ard, ficatul mi s‐a vărsat pe pământ de prăpădirea fiicei poporului meu. Căci copiii și sugarii au leșinat în ulițele cetății. Ei zic către mamele lor: Unde este grâul și vinul?, leșinând în ulițele cetății ca cei greu răniți și vărsându‐și sufletul în sânul mamelor lor. Ce mărturie să‐ți aduc? Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului? Cu cine să te alătur, ca să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci spărtura ta este mare, ca marea: cine te va vindeca? Prorocii tăi au văzut pentru tine deșertăciune și nebunie și nu ți‐au descoperit nelegiuirea ca să‐ți întoarcă robia. Ci au văzut pentru tine cuvinte de deșertăciune și de amăgire. Toți trecătorii bat din palme la tine, șuieră și clatină din cap la fiica Ierusalimului zicând: Aceasta‐i cetatea de care se zicea: Desăvârșită în frumusețe, Bucuria întregului pământ? Toți vrăjmașii tăi și‐au deschis gura larg împotriva ta, șuieră și scrâșnesc din dinți zicând: Am înghițit‐o, da, aceasta‐i ziua pe care am așteptat‐o! Am aflat‐o, am văzut‐o! Domnul a făcut ce și‐a pus de gând; a împlinit cuvântul său pe care l‐a poruncit din zile de demult. A răsturnat și n‐a cruțat și a făcut ca vrăjmașul să se bucure de tine; a înălțat cornul potrivnicilor tăi. Inima lor a strigat către Domnul: O, zid al fiicei Sionului, varsă lacrimi zi și noapte ca un pârâu; nu‐ți da odihnă, să nu înceteze lumina ochilor tăi! Scoală‐te, strigă noaptea la începutul străjilor; varsă‐ți inima ca apa înaintea feței Domnului. Ridică‐ți mâinile spre el pentru viața pruncilor tăi care leșină de foame la colțul tuturor ulițelor. Vezi, Doamne, și privește cui ai făcut astfel! Să mănânce oare femeile rodul lor, pe pruncii pe care‐i poartă în brațe? Să fie uciși în locașul sfințit al Domnului preotul și prorocul? Copilul și bătrânul zac la pământ pe ulițe, fecioarele mele și tinerii mei au căzut de sabie. I‐ai ucis în ziua mâniei tale, ai junghiat și n‐ai cruțat. Ai chemat spaimele mele din toate părțile ca într‐o zi de adunare de sărbătoare și nimeni n‐a scăpat, nici n‐a rămas în ziua mâniei Domnului. Pe cei ce i‐am purtat în brațe și i‐am crescut i‐a nimicit vrăjmașul meu. Eu sunt omul care a văzut suferința sub nuiaua mâniei sale. El m‐a povățuit și m‐a făcut să umblu în întuneric și nu în lumină; cu adevărat, împotriva mea își întoarce mâna iarăși și iarăși toată ziua. El mi‐a învechit carnea și pielea; mi‐a sfărâmat oasele. A zidit împotriva mea și m‐a înconjurat cu fiere și chin. M‐a pus în locuri întunecoase, ca pe cei morți de demult. M‐a îngrădit ca să nu ies, mi‐a îngreuiat lanțul. Da, când strig și cer ajutor, el îmi închide rugăciunea. Mi‐a îngrădit căile cu pietre cioplite, mi‐a strâmbat cărările. El este pentru mine ca un urs la pândă, ca un leu în locuri ascunse. Mi‐a abătut căile și m‐a sfâșiat; m‐a făcut pustiu. Și‐a întins arcul și m‐a pus țintă săgeții. A înfipt săgețile tolbei sale în rărunchii mei. Am ajuns de râs la tot poporul meu și cântecul lor toată ziua. M‐a săturat de amărăciune, m‐a adăpat cu pelin. Mi‐a zdrobit și dinții cu pietre din prund; m‐a acoperit cu cenușă. Și mi‐ai depărtat sufletul de pace, am uitat fericirea. Și am zis: Mi s‐a pierdut încrederea și așteptarea mea de la Domnul. Adu‐ți aminte de strâmtorarea mea și de mâhnirea mea, pelinul și otrava! Sufletul meu își aduce aminte de ele încă și este încovoiat înăuntrul meu. — De aceasta îmi aduc aminte în inimă, de aceea am nădejde: sunt îndurările Domnului că n‐am fost stinși de tot, căci milele sale nu s‐au istovit. Ele sunt noi în fiecare dimineață; mare este credincioșia ta! Domnul este partea mea, zice sufletul meu; de aceea voi nădăjdui în el. Domnul este bun pentru cei ce‐l așteaptă, pentru sufletul care‐l caută. Bine este ca omul să nădăjduiască și să aștepte în liniște mântuirea Domnului. Bine este pentru om să poarte jugul în tinerețea sa, să șadă singur și să tacă, pentru că l‐a pus peste el. Să‐și pună gura în țărână; poate este nădejde. Să‐și dea obrazul celui ce‐l lovește, să se sature de ocară. Căci Domnul nu va lepăda în veac; căci deși întristează, totuși va avea milă, după mulțimea îndurărilor sale. Căci nu strâmtorează bucuros, nici nu întristează pe copiii oamenilor. Să fie călcați în picioare toți cei încătușați ai pământului, să se abată dreptul omului înaintea feței Celui Preaînalt, să se sucească dreptul unui om, nu vede oare Domnul? Cine zice și se face, când Domnul nu poruncește? Oare răul și binele nu ies din gura Celui Preaînalt? De ce deci se plânge omul cel viu, omul pentru pedeapsa păcatelor sale? Să ne cercetăm căile noastre și să le cercăm și să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălțăm inima cu mâinile la Dumnezeu în ceruri: Am păcătuit, ne‐am răzvrătit; tu n‐ai iertat. Te‐ai învelit cu mânia și ne‐ai urmărit; ai omorât, n‐ai avut milă. Te‐ai învelit cu un nor ca să nu străbată la tine rugăciunea. Ne‐ai făcut ca un gunoi și lepădătură în mijlocul popoarelor. Toți vrăjmașii noștri și‐au deschis gura larg împotriva noastră. Frica și groapa au venit peste noi, pustiirea și nimicirea. Ochiul meu varsă râuri de apă pentru nimicirea fiicei poporului meu. Ochiul meu lăcrimează și nu se oprește și n‐are odihnă, până când Domnul se va uita și va privi din ceruri. Ochiul meu îmi întristează sufletul pentru toate fiicele cetății mele. Cei ce sunt vrăjmașii mei fără cuvânt m‐au urmărit aprig ca pe o pasăre. Mi‐au pierdut viața în temniță și au aruncat o piatră peste mine. S‐au vărsat ape peste capul meu. Am zis: Sunt pierdut! Eu am chemat numele tău, Doamne, din temnița cea mai adâncă. Tu ai auzit glasul meu; nu‐ți ascunde urechea de suspinarea mea, de strigarea mea. Te‐ai apropiat în ziua când te‐am chemat. Ai zis: Nu te teme. Doamne, tu ai apărat pricinile sufletului meu; mi‐ai răscumpărat viața. Doamne, ai văzut nedreptatea mea; judecă‐mi pricina. Ai văzut toată răzbunarea lor, toate uneltirile lor împotriva mea, ai auzit, Doamne, ocara lor și toate uneltirile lor împotriva mea, buzele celor ce s‐au sculat împotriva mea și închipuirea lor împotriva mea toată ziua. Privește când șed și când se scoală ei; eu sunt cântecul lor. Răsplătește‐le, Doamne, după lucrul mâinilor lor. Dă‐le o învelitoare de inimă, blestemul lor asupra‐le! Urmărește‐i cu mânie și stârpește‐i de sub cerurile Domnului. Cum s‐a întunecat aurul! Cum s‐a schimbat aurul cel mai ales! Pietrele sfântului locaș sunt vărsate la capul fiecărei ulițe! Fiii cei scumpi ai Sionului care pot fi cumpăniți cu aurul cel mai curat, cum sunt socotiți ca vasele de lut, lucrul mâinilor olarului! Chiar și șacalii apleacă țâțele și își alăptează puii; fiica poporului meu a ajuns nemiloasă ca struții din pustie. Limba sugarului se lipește de cerul gurii sale de sete. Pruncii cer pâine și nimeni nu le‐o rupe. Cei ce mâncau bucate alese sunt nemângâiați pe ulițe. Cei crescuți pe cârmâziu îmbrățișează grămezile de gunoi. Căci nelegiuirea fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost surpată într‐o clipă și n‐au fost puse mâini peste ea. Voievozii ei erau mai curați decât zăpada, mai albi decât laptele, mai rumeni la trup decât rubinele, lucirea lor era ca de safir; fața lor este mai neagră decât negreala; nu se mai cunosc pe uliță. Pielea li s‐a lipit de oase, s‐a uscat, a ajuns ca lemnul. Cei uciși de sabie sunt mai bine decât cei uciși de foame, căci aceștia se scurg străpunși de lipsa roadelor câmpului. Mâinile femeilor miloase au fiert pe copiii lor. Ei le‐au fost mâncarea în prăpădul fiicei poporului meu! Domnul și‐a îndestulat mânia, și‐a vărsat aprinderea mâniei sale și a aprins un foc în Sion care i‐a mistuit temeliile. Împărații pământului și toți locuitorii lumii n‐au crezut că potrivnicul și vrăjmașul va intra în porțile Ierusalimului. Aceasta este pentru păcatele prorocilor săi, pentru nelegiuirile preoților săi care au vărsat sângele celor drepți în mijlocul lui. Ei rătăcesc ca orbii în ulițe, sunt mânjiți cu sânge, încât oamenii nu pot să se atingă de veșmintele lor. Plecați, necuraților! strigau către ei: Plecați, plecați! Nu vă atingeți!… Când fugeau și rătăceau oamenii ziceau între neamuri: Nu vor mai sta vremelnic aici. Fața Domnului i‐a împrăștiat, el nu se va mai uita la ei. N‐au căutat la fața preoților, n‐au avut bunăvoință față de cei bătrâni. Ochii noștri încă lâncezesc după ajutorul nostru zadarnic. În vegherea noastră am vegheat pentru un neam care nu putea să ne mântuiască. Ei ne vânează pașii ca să nu umblăm pe ulițele noastre. Ni s‐a apropiat sfârșitul, ni s‐au împlinit zilele; căci ne‐a venit sfârșitul. Urmăritorii noștri sunt mai iuți decât vulturii cerurilor; ne‐au urmărit prin munți, ne‐au pândit în pustie. Suflarea nărilor noastre, unsul Domnului, s‐a prins în gropile lor, despre care ziceam: Vom trăi sub umbra lui între neamuri. Bucură‐te și veselește‐te, fiică a Edomului, care locuiești în țara Uț! Va trece și la tine potirul; te vei îmbăta și te vei dezgoli. Pedeapsa nelegiuirii tale s‐a împlinit, fiică a Sionului, el nu te va mai strămuta; el îți va cerceta nelegiuirea, fiică a Edomului, îți va descoperi păcatele. Adu‐ți aminte, Doamne, ce a venit peste noi. Privește și vezi ocara noastră. Moștenirea noastră s‐a întors la alții, casele noastre la străini. Suntem orfani și fără tată, mamele noastre sunt văduve. Am băut apa noastră pe bani. Lemnul nostru ne vine pe preț. Urmăritorii noștri sunt pe grumajii noștri. Ne ostenim, n‐avem odihnă. Am dat mâna egiptenilor și asirienilor ca să ne îndestulăm de pâine. Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt și noi am purtat nelegiuirile lor. Slugile stăpânesc peste noi; nu este cine să ne scape din mâna lor. Ne câștigăm pâinea cu primejdia vieților noastre, de teama sabiei pustiei. Pielea noastră este neagră ca un cuptor de aprinderea foamei. Au răpit femeile în Sion, fecioarele în cetățile lui Iuda. Mai marii au fost spânzurați de mâna lor. Fețele bătrânilor n‐au fost cinstite, tinerii au purtat pietrele de moară și copiii s‐au poticnit sub lemne. Bătrânii au încetat de la poartă, tinerii de la muzica lor. A încetat bucuria inimii noastre: jocul nostru s‐a prefăcut în jale. Cununa a căzut de pe capul nostru. Vai de noi, căci am păcătuit! Pentru aceasta ne este bolnavă inima, pentru aceasta ni s‐au întunecat ochii, pentru muntele Sionului care este pustiu. Umblă șacalii pe el. Doamne, tu rămâi în veac. Scaunul tău de domnie este din neam în neam. De ce ne uiți pentru totdeauna și ne părăsești atâta vreme? Întoarce‐ne, Doamne, la tine și ne vom întoarce; înnoiește‐ne zilele ca mai înainte. Dar ne‐ai lepădat cu totul: te‐ai mâniat foarte mult pe noi. Și a fost așa: în anul al treizecilea, în luna a patra, la cinci ale lunii, pe când eram în robie lângă râul Chebar, s‐au deschis cerurile și am văzut vedenii de la Dumnezeu. În ziua a cincea a lunii, care era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin, cuvântul Domnului a fost către Ezechiel, preotul, fiul lui Buzi, în țara haldeilor, lângă râul Chebar; și mâna Domnului a fost acolo asupra lui. Și am văzut și iată un vârtej de vânt venea de la miazănoapte, un nor mare și un foc înlănțuindu‐se; și în jurul lui era o strălucire și din mijlocul lui parcă ar fi fost aramă lucitoare din mijlocul focului. Și din mijlocul lui ieșea asemănarea a patru făpturi vii. Și aceasta era înfățișarea lor: aveau asemănare de om. Și fiecare avea patru fețe și fiecare din ele avea patru aripi. Și picioarele lor erau picioare drepte; și talpa picioarelor lor era ca talpa copitei vițelului și scânteiau ca arama strălucitoare. Și aveau mâini de om sub aripile lor la cele patru laturi ale lor; și toate patru aveau fețe și aripi. Aripile lor erau prinse una de alta; nu se întorceau când mergeau; fiecare mergea drept înainte. Cât pentru asemănarea fețelor lor, aveau fața de om; și toate patru aveau fața de leu la dreapta; și toate patru aveau fața de bou la stânga; toate patru aveau și o față de vultur. Și fețele lor și aripile lor erau despărțite sus; două aripi la fiecare erau prinse una de alta și două le acopereau trupurile. Și mergeau fiecare drept înainte; mergeau încotro avea duhul să meargă; nu se întorceau când mergeau. Cât despre asemănarea făpturilor vii, înfățișarea lor era asemenea cărbunilor de foc aprinși, ca înfățișarea făcliilor; focul se suia și se cobora printre făpturile vii și focul strălucea și din foc ieșeau fulgere. Și făpturile vii alergau și se întorceau ca înfățișarea unei brazde de fulger. Și am văzut făpturile vii și iată, era o roată pe pământ lângă făpturile vii, pentru fiecare din cele patru fețe ale lor. Înfățișarea roatelor și lucrul lor era ca de hrisolit; și toate patru aveau o singură asemănare; și înfățișarea lor și lucrul lor erau ca și cum ar fi o roată în mijlocul unei roți. Când mergeau, mergeau pe cele patru laturi ale lor: nu se învârteau când mergeau. Iar obezile lor erau înalte și îngrozitoare; și toate patru aveau obezile lor pline de ochi de jur împrejur. Și când mergeau făpturile vii, mergeau și roatele lângă ele: și când făpturile vii se înălțau de la pământ, se înălțau și roatele. Ori încotro avea duhul să meargă, ele mergeau; într‐acolo avea duhul să meargă; și roatele se înălțau lângă ele; căci duhul făpturilor vii era în roți. Când mergeau acelea, mergeau și acestea; și când stăteau acelea, stăteau și acestea; și când acelea se înălțau de la pământ, roatele se înălțau lângă ele; căci duhul făpturilor vii era în roți. Și deasupra capului făpturii vii era asemănarea unei întinderi ca cristalul îngrozitor de privit, întinsă peste capetele lor deasupra. Și dedesubtul întinderii aripile lor erau drepte, una către cealaltă: fiecare avea două care acopereau de partea asta și fiecare avea două care acopereau de partea ceea, trupurile lor. Și când mergeau, am auzit vuietul aripilor lor, ca vuietul de ape mari, ca glasul celui Atotputernic, un vuiet de zarvă ca vuietul unei oștiri; când stăteau, își lăsau aripile în jos. Și un glas era deasupra întinderii care era peste capetele lor: când stăteau, își lăsau aripile în jos. Și deasupra întinderii care era peste capetele lor era asemănarea unui scaun de domnie ca înfățișarea unei pietre de safir: și pe asemănarea scaunului de domnie era o asemănare ca înfățișarea unui om deasupra lui pe el. Și am văzut parcă era aramă lucitoare, ca înfățișarea unui foc, înăuntrul ei, de jur împrejur, de la înfățișarea coapselor lui și în sus; și de la înfățișarea coapselor lui și în jos am văzut ca înfățișarea unui foc; și era o strălucire de jur împrejur. Ca înfățișarea curcubeului care este în nor pe o zi de ploaie, așa era înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Aceasta era înfățișarea asemănării slavei Domnului. Și când am văzut‐o, am căzut pe fața mea și am auzit un glas al unuia care vorbea. Și el mi‐a zis: Fiu al omului, stai pe picioarele tale și voi vorbi cu tine. Și când a vorbit cu mine, Duhul a intrat în mine și m‐a pus pe picioarele mele și am auzit pe cel ce vorbea cu mine. Și mi‐a zis: Fiu al omului, eu te trimit la copiii lui Israel, la neamuri care sunt răsculătoare, care s‐au răsculat împotriva mea: ei și părinții lor mi‐au fost neascultători până în ziua de astăzi. Și copiii sunt obraznici și cu inimă îndărătnică. Eu te trimit le ei și le vei zice: Așa zice Domnul Dumnezeu: Și ei, fie că vor asculta, fie că se vor lăsa, (căci sunt o casă răsculătoare,) vor ști totuși că a fost un proroc între ei. Și tu, fiu al omului, nu te teme de ei și nu te înspăimânta de cuvintele lor, deși ai cu tine pălămide și spini și locuiești între scorpii; nu te teme de cuvintele lor, nici nu te înspăimânta de fețele lor, căci sunt o casă răsculătoare. Și să le spui cuvintele mele, fie că vor asculta, fie că se vor lăsa; căci sunt foarte răsculători. Dar tu, fiu al omului, ascultă ce‐ți zic: Nu fi răsculător ca această casă răsculătoare; deschide‐ți gura și mănâncă ce‐ți dau. Și m‐am uitat și iată o mână întinsă spre mine; și iată în ea era un sul de carte. Și l‐a desfășurat înaintea mea și era scris pe dinăuntru și pe dinapoi; și în el erau scrise bociri și plângere și văitare. Și el mi‐a zis: Fiu al omului, mănâncă ce găsești; mănâncă acest sul și mergi și vorbește casei lui Israel. Deci mi‐am deschis gura și m‐a făcut să mănânc sulul. Și mi‐a zis: Fiu al omului, fă să mănânce pântecele tău și umple‐ți măruntaiele cu acest sul pe care ți‐l dau. Atunci l‐am mâncat și a fost în gura mea dulce ca mierea. Și mi‐a zis: Fiu al omului, mergi, du‐te la casa lui Israel și vorbește‐le cu cuvintele mele. Căci nu ești trimis la un popor adânc la buze și greu la limbă, ci la casa lui Israel; nu la popoare multe, adânci la buze și grele la limbă, ale căror cuvinte nu le înțelegi. Cu adevărat, dacă te‐aș trimite la ele, te‐ar asculta. Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte; căci pe mine nu voiesc să mă asculte; căci toată casa lui Israel sunt cu frunte tare și cu inimă îndărătnică. Iată, ți‐am făcut fața tare împotriva fețelor lor și fruntea tare împotriva frunților lor. Și ți‐am făcut fruntea ca un diamant, mai tare decât cremenea; nu te teme de ei și nu te înspăimânta de fața lor, deși sunt o casă răsculătoare. Și mi‐a zis: Fiu al omului, toate cuvintele mele pe care ți le voi vorbi, ia‐le în inima ta și ascultă‐le cu urechile tale. Și mergi, du‐te la cei din robie, la copiii poporului tău, și vorbește‐le și spune‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu; fie că te vor asculta, fie că se vor lăsa. Și Duhul m‐a ridicat și am auzit înapoia mea glasul unui mare vâjâit zicând: Binecuvântată fie slava Domnului din locul său. Și am auzit vuietul aripilor făpturilor vii care se atingeau una de alta și duruitul roatelor lângă ele și vuiet de mare vâjâit. Și Duhul m‐a ridicat și m‐a luat și am mers în amărăciune, în aprinderea duhului meu și mâna Domnului era tare peste mine. Atunci am venit la cei din robie la Tel‐Abib, care locuiau lângă râul Chebar, și am șezut acolo unde ședeau ei, îngrozit, acolo în mijlocul lor, șapte zile. Și a fost așa: la sfârșitul celor șapte zile cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, te‐am făcut păzitor peste casa lui Israel; deci auzi cuvântul din gura mea și înștiințează‐i din partea mea. Când zic celui rău: Vei muri! și nu‐l vei înștiința și nu vei vorbi ca să înștiințezi pe cel rău de la calea sa rea ca să‐și mântuiască viața, cel rău va muri în nelegiuirea sa; dar sângele său îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel rău și nu se va întoarce de la răutatea sa și de la calea sa cea rea, el va muri în nelegiuirea sa, dar tu ți‐ai scăpat sufletul. Și dacă cel drept se va abate de la dreptatea sa și va face nelegiuire și voi pune o piatră de poticnire înaintea lui, va muri; pentru că nu l‐ai înștiințat, va muri în păcatul său și faptele sale drepte pe care le‐a făcut nu se vor aminti; dar sângele său îl voi cere din mâna ta. Și dacă vei înștiința pe cel drept ca să nu păcătuiască și cel drept nu va păcătui, el va trăi neapărat pentru că a primit înștiințarea; și tu ți‐ai scăpat sufletul. Și mâna Domnului a fost acolo peste mine și mi‐a zis: Scoală‐te, ieși în vale și voi vorbi acolo cu tine. Și m‐am sculat și am ieșit în vale; și iată slava Domnului stătea acolo ca slava pe care o văzusem lângă râul Chebar; și am căzut pe fața mea. Atunci Duhul a intrat în mine și m‐a pus pe picioarele mele și mi‐a vorbit și mi‐a zis: Mergi, închide‐te înăuntrul casei tale. Și tu, fiu al omului, iată, vor pune funii asupra ta și te vor lega cu ele; și să nu ieși între ei. Și‐ți voi lipi limba de cerul gurii și vei fi mut și nu vei fi pentru ei un om mustrător; căci sunt o casă răsculătoare. Dar când voi vorbi cu tine, îți voi deschide gura și le vei zice: Așa zice Domnul Dumnezeu: Cel ce aude să audă și cel ce se lasă, să se lase; căci sunt o casă răsculătoare. Și tu, fiu al omului, ia‐ți o cărămidă și pune‐o înaintea ta și zugrăvește pe ea o cetate, Ierusalimul. Și pune o împresurare împotriva ei și zidește întărituri împotriva ei și ridică un meterez împotriva ei și pune tabere împotriva ei și ridică berbeci împotriva ei de jur împrejur. Și ia‐ți o placă de fier și pune‐o ca un zid de fier între tine și cetate și îndreaptă‐ți fața împotriva ei și va fi împresurată și o vei împresura: aceasta va fi un semn pentru casa lui Israel. Și culcă‐te pe coasta stângă și pune nelegiuirea casei lui Israel peste ea; după numărul zilelor cât vei sta culcat pe coasta aceasta, vei purta nelegiuirea lor. Căci eu am pus peste tine anii nelegiuirii lor, după numărul zilelor, adică trei sute nouăzeci de zile; și vei purta nelegiuirea casei lui Israel. Și după ce vei împlini pe acestea, să te culci a doua oară pe coasta dreaptă și vei purta nelegiuirea lui Iuda patruzeci de zile. Ți‐am pus o zi pentru fiecare an. Și‐ți vei întoarce fața spre împresurarea Ierusalimului; și brațul tău va fi gol și vei proroci împotriva lui. Și iată, am pus funii peste tine și nu te vei întoarce de pe o coastă pe alta până nu vei împlini zilele împresurării. Și ia‐ți grâu și orz și bob și linte și mei și alac și să le pui într‐un vas, și să‐ți faci din ele pâine după numărul zilelor cât vei sta culcat pe coasta ta; vei mânca din ele trei sute nouăzeci de zile. Și mâncarea ce vei mânca va fi cu greutate, douăzeci de sicli pe zi; o vei mânca din când în când. Și apa o vei bea cu măsură, o șesime de hin; o vei bea din când în când. Și o vei mânca, turtă de orz, și o vei coace în lepădătura ieșită din om înaintea ochilor lor. Și Domnul a zis: Așa își vor mânca copiii lui Israel pâinea, necurată, între neamurile unde îi voi izgoni. Și am zis: Vai, Doamne Dumnezeule, iată, sufletul meu nu s‐a spurcat: căci din tinerețea mea până acum n‐am mâncat mortăciune sau sfâșiat de fiare și nici carne de urâciune n‐a intrat în gura mea. Atunci el mi‐a zis: Vezi, ți‐am dat balegă de bou în loc de lepădătura omului și‐ți vei coace pâinea pe ea. Și mi‐a zis: Fiu al omului, iată, voi sfărâma în Ierusalim toiagul pâinii și vor mânca pâinea cu cumpănă și cu îngrijorare și vor bea apa cu măsură și cu spaimă, pentru că vor duce lipsă de pâine și de apă și se vor înspăimânta și unii și alții și vor pieri în nelegiuirea lor. Și tu, fiu al omului, ia‐ți un cuțit ascuțit, (să‐ți iei un brici de bărbier) și trece‐l pe capul tău și pe barba ta; și ia o cumpănă cu talgere și împarte perii: o treime s‐o arzi în foc în mijlocul cetății, când se vor împlini zilele împresurării, și o treime s‐o iei și s‐o tai cu cuțitul împrejur; și o treime s‐o împrăștii în vânt: și voi scoate o sabie după ei. Și să iei puțini din ei și să‐i legi în poalele tale. Și din aceștia să mai iei și să‐i arunci în mijlocul focului și să‐i arzi în foc: din ei va ieși un foc împotriva întregii case a lui Israel. Așa zice Domnul Dumnezeu: Acesta este Ierusalimul. L‐am pus în mijlocul neamurilor și în jurul lui sunt țări. Și s‐a răsculat împotriva judecăților mele, în răutatea lui, mai mult decât neamurile și împotriva așezămintelor mele mai mult decât țările care sunt în jurul său. Căci au lepădat judecățile mele și n‐au umblat în așezămintele mele. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că v‐ați înfuriat mai mult decât neamurile care sunt în jurul vostru, pentru că n‐ați umblat în așezămintele mele și n‐ați făcut judecățile mele și nici după datinele neamurilor care sunt în jurul vostru n‐ați făcut: de aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, și eu sunt împotriva ta și voi face judecăți în mijlocul tău, în ochii neamurilor. Și voi face în tine ce n‐am mai făcut și nu voi mai face asemenea pentru toate urâciunile tale. De aceea părinții vor mânca pe fii în mijlocul tău și fiii vor mânca pe părinți; și voi face judecăți asupra ta și voi împrăștia în toate vânturile rămășița ta. De aceea, viu sunt eu, zice Domnul, fiindcă ai pângărit locașul meu sfințit cu toate lucrurile tale urâte și cu toate urâciunile tale, și eu te voi împuțina și ochiul meu nu va cruța și nici nu mă voi îndura. O treime din voi va muri de ciumă și va pieri de foamete în mijlocul tău și o treime va cădea de sabie în jurul tău și o treime o voi împrăștia în toate vânturile și voi scoate sabia după ei. Și mânia mea se va împlini și‐mi voi odihni furia pe ei și mă voi mângâia; și vor cunoaște că eu, Domnul, am vorbit în râvna mea, când îmi voi împlini mânia asupra lor. Și te voi face o pustie și de ocară între neamurile care sunt în jurul tău, în ochii oricărui trecător. Și va fi de ocară și de batjocură, de învățătură și de groază neamurilor care sunt în jurul tău, când voi face judecăți asupra ta, în mânie și aprindere și în mustrări de furie. Eu, Domnul, am vorbit. Când voi trimite printre ei săgețile cele rele ale foametei, care vor fi pentru nimicire, pe care le voi trimite ca să vă nimicească, voi grămădi foametea asupra voastră și vă voi sfărâma toiagul pâinii. Și voi trimite asupra voastră foamete și fiare rele, care te vor lipsi de copii, și ciuma și sângele vor trece prin tine și voi aduce sabia asupra ta. Eu, Domnul, am vorbit. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, îndreaptă‐ți fața împotriva munților lui Israel și prorocește împotriva lor, și zi: Munți ai lui Israel, ascultați cuvântul Domnului Dumnezeu. Așa zice Domnul Dumnezeu către munți și către dealuri, către pâraie și către văi: Iată, eu voi aduce asupra voastră sabia și voi nimici înălțimile voastre. Și altarele voastre vor fi pustiite și stâlpii voștri ai soarelui vor fi sfărâmați și voi face ca cei uciși ai voștri să cadă înaintea idolilor voștri. Și voi pune trupurile moarte ale copiilor lui Israel înaintea idolilor lor și voi împrăștia osemintele voastre în jurul altarelor voastre. În toate locuințele voastre cetățile vor ajunge pustietăți și înălțimile vor fi pustiite, așa că altarele voastre vor fi părăsite și pustii și idolii voștri vor fi sfărâmați și vor înceta și stâlpii voștri ai soarelui vor fi tăiați și lucrările voastre vor fi șterse. Și cei uciși vor cădea în mijlocul vostru și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Dar voi lăsa o rămășiță întrucât veți avea unii dintre voi care vor scăpa de sabie între neamuri, când veți fi împrăștiați prin țări. Și cei scăpați ai voștri își vor aduce aminte de mine între neamurile unde vor fi duși robi când le voi zdrobi inima preacurvă care s‐a abătut de la mine și ochii lor care curvesc după idolii lor; și le va fi scârbă de ei înșiși din pricina nelegiuirilor pe care le‐au făcut prin toate urâciunile lor. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Nu în zadar am zis că le voi face acest rău. Așa zice Domnul Dumnezeu: Bate cu mâna și lovește cu piciorul și zi: Vai! pentru toate urâciunile cele rele ale casei lui Israel! Căci vor cădea de sabie, de foamete și de ciumă. Cel ce este departe va muri de ciumă și cel ce este aproape va cădea de sabie și cel ce va fi cruțat și va fi împresurat va muri de foamete: și îmi voi împlini furia asupra lor. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul, când cei uciși ai lor vor fi în mijlocul idolilor lor în jurul altarelor lor, pe orice deal înalt, pe toate vârfurile munților și sub orice copac verde și sub orice terebint stufos, în locuri unde aduceau miresme plăcute tuturor idolilor lor. Și‐mi voi întinde mâna asupra lor și voi preface țara într‐o pustie și va fi mai pustie decât pustia Dibla, în toate locuințele lor: și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Și tu, fiu al omului, așa zice Domnul Dumnezeu către țara lui Israel: Un sfârșit! Vine sfârșitul peste cele patru colțuri ale țării. Acum sfârșitul este asupra ta și voi trimite mânia mea asupra ta și te voi judeca după căile tale și voi aduce asupra ta toate urâciunile tale. Și ochiul meu nu se va îndura de tine și nu voi cruța; ci voi aduce căile tale asupra ta și urâciunile tale vor fi în mijlocul tău; și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Așa zice Domnul Dumnezeu: Un rău! Un rău singur! Iată, a venit! A venit sfârșitul! A venit sfârșitul! Se trezește împotriva ta; iată, vine! Ți‐a venit rândul, locuitor al țării! A venit vremea, s‐a apropiat ziua — învălmășeala, și nu strigătul de bucurie pe munți. Acum îndată îmi voi vărsa furia asupra ta și voi împlini mânia mea împotriva ta și te voi judeca după căile tale și voi aduce asupra ta toate urâciunile tale. Și ochiul meu nu se va îndura și nu te voi cruța și îți voi răsplăti după căile tale și urâciunile tale vor fi în mijlocul tău; și veți cunoaște că eu sunt Domnul care lovesc. Iată ziua, iată vine! Soarta a ieșit! Toiagul a înflorit, semeția a odrăslit! Asuprirea s‐a înălțat ca să fie un toiag al fărădelegii! Nu rămâne nimic din ei, nici din mulțimea lor, nici din belșugul lor de bunuri, nici nu va fi strălucire în mijlocul lor. A venit vremea, s‐a apropiat ziua! Să nu se bucure cel ce cumpără și să nu se jelească cel ce vinde! Căci este o mânie peste toată mulțimea sa. Căci cel ce vinde nu va intra în stăpânirea a ceea ce a vândut, chiar dacă va fi în viață între cei vii. Căci vedenia este cu privire la toată mulțimea sa, nu se va întoarce și nimeni nu se va întări prin nelegiuirea vieții sale. Ei au suflat din trâmbiță și au pregătit totul dar nimeni nu merge la luptă, pentru că mânia mea este peste toată mulțimea sa zgomotoasă. Afară este sabie și înăuntru ciumă și foamete. Cel ce este la câmp va muri de sabie și pe cel ce este în cetate îl vor mânca foametea și ciuma. Dar fugarii lor vor scăpa și vor fi pe munți ca porumbeii văilor, văitându‐se toți, fiecare pentru nelegiuirea sa. Toate mâinile vor slăbi și toți genunchii vor fi slabi ca apa. Se vor încinge cu saci și‐i va acoperi groaza. Rușine va fi pe toate fețele și pleșuvie pe toate capetele lor. Își vor lepăda argintul pe ulițe și aurul lor va fi ca o necurăție. Argintul și aurul lor nu va putea să‐i scape în ziua mâniei Domnului. Nu le vor sătura sufletele și nu le vor umple măruntaiele. Căci aceasta a fost piatra de poticnire a nelegiuirii lor. Și frumusețea podoabei sale a pus‐o în măreție; dar ei au făcut chipurile urâciunilor lor și lucrurile lor urâte. De aceea și eu le‐am făcut‐o ca o necurăție. Și am dat‐o de jaf în mâinile străinilor și de pradă celor răi ai pământului și o vor pângări. Și‐mi voi întoarce fața de la ei și vor pângări locul meu ascuns și tâlharii vor intra în el și‐l vor pângări. Fă lanțul, căci țara este plină de judecată de sânge și cetatea este plină de asuprire. De aceea voi aduce pe cele mai rele dintre neamuri și le vor stăpâni casele și voi face să înceteze semeția celor puternici și sfintele lor locuri vor fi pângărite. Nimicirea vine! Vor căuta pace, dar nu va fi. Va veni nenorocire peste nenorocire și va fi știre peste știre și vor cere o vedenie de proroc; dar legea se va pierde de la preot și sfatul de la cei bătrâni. Împăratul va jeli și mai marele se va îmbrăca cu spaima și mâinile poporului țării vor tremura: le voi face după calea lor și‐i voi judeca după judecățile lor; și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și a fost așa: în anul al șaselea, în luna a șasea, în ziua a cincea a lunii, pe când ședeam în casa mea și bătrânii lui Iuda ședeau înaintea mea, mâna Domnului Dumnezeu a căzut acolo peste mine. Și am privit și iată o asemănare ca înfățișarea focului! De la înfățișarea coapselor lui în jos foc și de la coapsele lui în sus era ca înfățișarea unei străluciri, ca vederea aramei lucitoare. Și el a întins chipul unei mâini și m‐a apucat de zulufii capului meu și Duhul m‐a ridicat între pământ și cer și m‐a adus în vedeniile lui Dumnezeu la Ierusalim, la ușa porții dinăuntru care privește spre miazănoapte, unde era scaunul idolului geloziei care întărâtă la gelozie. Și iată, slava Dumnezeului lui Israel era acolo după vedenia pe care o văzusem în vale. Atunci mi‐a zis: Fiu al omului, ridică‐ți ochii spre calea dinspre miazănoapte. Și mi‐am ridicat ochii spre calea dinspre miazănoapte și iată, spre miazănoapte de poarta altarului era idolul acesta al geloziei la intrare. Și el mi‐a zis: Fiu al omului, vezi ce fac ei? Urâciunile cele mari pe care le face casa lui Israel acolo ca să mă depărtez de locașul meu sfințit? Dar vei vedea și alte urâciuni mari. Și m‐a adus în poarta curții și am văzut și iată o gaură în perete! Atunci mi‐a zis: Fiu al omului, sapă în perete. Și am săpat în perete și iată o ușă. Și mi‐a zis: Intră și vezi urâciunile cele rele pe care le fac ei aici. Și am intrat și am văzut: și iată toate chipurile de târâtoare și de dobitoace urâcioase și toți idolii casei lui Israel zugrăviți pe perete de jur împrejur. Și șaptezeci de bărbați din bătrânii casei lui Israel stăteau înaintea lor și în mijlocul lor sta Iaazania, fiul lui Șafan: fiecare bărbat cu tămâietoarea în mână și mirosul norului de tămâie se suia în sus. Atunci mi‐a zis: Fiu al omului, ai văzut ce fac la întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare bărbat în cămările sale de chipuri? Căci ei zic: Nu ne vede Domnul! Domnul a părăsit țara. Și mi‐a zis: Dar vei vedea și alte urâciuni mari pe care le fac. Și m‐a adus la intrarea porții casei Domnului care era spre miazănoapte; și iată acolo ședeau femeile plângând pentru Tamuz. Atunci mi‐a zis: Ai văzut, fiu al omului? Vei vedea alte urâciuni și mai mari decât acestea. Și m‐a adus în curtea dinăuntru a casei Domnului: și iată în ușa templului Domnului, între pridvor și altar, ca la douăzeci și cinci de bărbați cu spatele lor spre templul Domnului și fețele lor spre răsărit: și se închinau soarelui spre răsărit. Atunci mi‐a zis: Ai văzut, fiu al omului? Oare este mic lucru pentru casa lui Iuda că fac urâciunile pe care le fac aici? Căci au umplut țara de asuprire și s‐au întors iarăși ca să mă mânie: și iată, ei pun ramura în nările lor! De aceea și eu voi lucra cu furie; ochiul meu nu va cruța, nici nu mă voi îndura, și când vor striga în urechile mele cu glas tare, nu‐i voi asculta. Atunci a strigat în urechile mele cu glas tare, zicând: Apropiați‐vă, voi, priveghetorii cetății, fiecare cu arma sa de nimicire în mână. Și iată, șase bărbați veneau de pe calea porții de sus, care este spre miazănoapte, fiecare cu arma sa de măcel în mână; și un om în mijlocul lor îmbrăcat în in, cu o călimară de scriitor la coapse. Și au intrat și au stat aproape de altarul de aramă. Și slava Dumnezeului lui Israel se înălțase de la heruvimul deasupra căruia era, la pragul casei: și el a strigat la bărbatul îmbrăcat în in, care avea călimara de scriitor la coapse. Și Domnul i‐a zis: Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe frunțile bărbaților care gem și strigă pentru toate urâciunile care se fac în mijlocul lui. Și celorlalți le‐a zis în urechile mele: Treceți în urma lui prin cetate și loviți; să nu cruțe ochiul vostru și nici să nu vă îndurați. Ucideți până la nimicire pe bătrâni, tineri și fecioare și prunci și femei; dar nu vă apropiați de vreun om pe care este semnul; și începeți de la locașul meu sfințit. Și au început de la bărbații cei bătrâni care erau înaintea casei. Și le‐a zis: Pângăriți casa și umpleți curțile cu cei uciși: Ieșiti! Și au ieșit și au lovit în cetate. Și a fost așa: pe când loveau ei și eu rămăsesem singur, am căzut pe fața mea și am strigat și am zis: Vai, Doamne Dumnezeule! Vei nimici oare toată rămășița lui Israel vărsându‐ți mânia asupra Ierusalimului? Atunci mi‐a zis: Nelegiuirea casei lui Israel și a lui Iuda este foarte mare și țara este plină de sânge și cetatea plină de stricăciune. Căci ei zic: Domnul a părăsit țara și Domnul nu vede. Și cât pentru mine și ochiul meu, nu va cruța și nici nu mă voi îndura de ei; dar voi aduce calea lor peste capul lor. Și iată, bărbatul îmbrăcat în in, care avea călimara la coapsele sale, a spus lucrul zicând: Am făcut cum mi‐ai poruncit. Atunci am văzut și iată pe bolta care era peste capul heruvimilor se vedea deasupra lor ca o piatră de safir, ca înfățișarea asemănării unui scaun de domnie. Și el a vorbit bărbatului îmbrăcat în in și i‐a zis: Intră între vârtejul roatelor de sub heruvim și umple‐ți palma mâinilor cu cărbuni de foc dintre heruvimi și împrăștie‐i peste cetate. Și a intrat înaintea ochilor mei. Și heruvimii stăteau la dreapta casei când a intrat omul, și norul umplea curtea dinăuntru. Și slava Domnului s‐a înălțat de la heruvim peste pragul casei și casa s‐a umplut de nor și curtea s‐a umplut de strălucirea slavei Domnului. Și vuietul aripilor heruvimilor se auzea până în curtea dinafară, ca glasul lui Dumnezeu Celui Atotputernic, când vorbește. Și a fost așa: când a poruncit bărbatului îmbrăcat în in zicând: Ia foc dintre vârtejul roatelor dintre heruvimi, el a intrat și a stat lângă o roată. Și heruvimul și‐a întins mâna între heruvimi către focul care era între heruvimi și a luat din el și l‐a pus în mâinile celui îmbrăcat în inși el l‐a luat și a ieșit. Și s‐a văzut un chip de mână de om în heruvimi sub aripile lor. Și am văzut și iată patru roți lângă heruvimi: o roată lângă un heruvim și o altă roată lângă celălalt heruvim și înfățișarea roților era ca o piatră de hrisolit. Și cât pentru înfățișarea lor, toate patru aveau o singură asemănare, ca și când o roată era în mijlocul unei roți. Când mergeau, mergeau pe toate patru laturile lor; când mergeau, nu se învârteau; ci spre locul încotro se uita capul, mergeau după el; nu se învârteau când mergeau. Și tot trupul lor și spatele lor și mâinile lor și aripile lor și roatele, toate patru roatele lor, erau pline de ochi de jur împrejur. Și roatelor li s‐a strigat în auzul meu: Vârtej! Și fiecare avea patru fețe: fața dintâi era față de heruvim și a doua față era față de om: și a treia față de leu și a patra față de vultur. Și heruvimii s‐au înălțat. Aceasta este făptura vie pe care o văzusem lângă râul Chebar. Și când mergeau heruvimii, mergeau și roatele lângă ei; și când își ridicau heruvimii aripile ca să se înalțe de la pământ, roatele nu se întorceau de lângă ei. Când stăteau ei, acestea stăteau; și când se înălțau ei, acestea se înălțau cu ei: căci duhul făpturii vii era în roți. Și slava Domnului a plecat de deasupra pragului casei și a stat deasupra heruvimilor. Și heruvimii și‐au ridicat aripile și s‐au înălțat de la pământ în ochii mei când au ieșit; și roatele erau lângă ei; și au stat în ușa porții dinspre răsăritul casei Domnului; și slava Dumnezeului lui Israel era peste ei deasupra. Aceasta era făptura vie pe care o văzusem sub Dumnezeul lui Israel lângă râul Chebar; și am cunoscut că erau heruvimi. Fiecare avea patru fețe și fiecare patru aripi; și asemănarea mâinilor de om era sub aripile lor. Și cât pentru asemănarea fețelor lor, erau fețele pe care le‐am văzut lângă râul Chebar, înfățișarea lor și ei înșiși; mergeau fiecare drept înainte. Și Duhul m‐a ridicat și m‐a adus în poarta dinspre răsărit a casei Domnului, care privește spre răsărit; și iată, în ușa porții douăzeci și cinci de bărbați; și am văzut în mijlocul lor pe Iaazania, fiul lui Azur, și pe Pelatia, fiul lui Benaia, mai mari ai poporului. Și el mi‐a zis: Fiu al omului, aceștia sunt oamenii care uneltesc nelegiuire și dau sfat rău în cetatea aceasta: care zic: Nu este aproape vremea ca să zidim case, această cetate este cazanul și noi carnea. De aceea prorocește împotriva lor, prorocește, fiu al omului! Și Duhul Domnului a căzut asupra mea și mi‐a zis: Vorbește: Așa zice Domnul: Așa ați zis, casă a lui Israel! Și știu lucrurile care vă vin în minte! Ați înmulțit pe cei uciși ai voștri în cetatea aceasta și ați umplut ulițele ei cu cei uciși. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Ucișii voștri pe care i‐ați pus în mijlocul ei, ei sunt carnea și această cetate este cazanul; dar voi veți fi scoși din mijlocul ei. V‐ați temut de sabie și voi aduce sabie peste voi, zice Domnul Dumnezeu. Și vă voi scoate din mijlocul ei și vă voi da în mâinile străinilor și voi împlini judecăți între voi. Veți cădea de sabie; vă voi judeca în hotarele lui Israel și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Această cetate nu va fi cazanul vostru, nici voi nu veți fi carnea în mijlocul ei, vă voi judeca în hotarele lui Israel. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul: căci n‐ați umblat în așezămintele mele și n‐ați făcut judecățile mele ci ați făcut după datinele neamurilor care sunt în jurul vostru. Și a fost așa: pe când proroceam, a murit Pelatia, fiul lui Benaia. Și am căzut pe fața mea și am strigat cu glas tare și am zis: Vai, Doamne Dumnezeule, oare vei nimici cu totul rămășița lui Israel? Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, frații tăi, frații tăi, bărbații rudeniei tale și toată casa lui Israel, ei toți sunt aceia către care au zis locuitorii Ierusalimului: Depărtați‐vă de la Domnul; nouă ni s‐a dat țara aceasta spre stăpânire. De aceea zi: Așa zice Domnul Dumnezeu: Deși i‐am depărtat departe între neamuri și deși i‐am împrăștiat prințări, totuși le voi fi un locaș sfințit pentru puțin timp înțările unde au venit. De aceea, zi: Așa zice Domnul Dumnezeu: Vă voi aduna dintre popoare și vă voi strânge din țările în care sunteți împrăștiați și vă voi da țara lui Israel. Și vor veni acolo și vor depărta din ea toate lucrurile urâte și toate urâciunile ei. Și le voi da o singură inimă. Și voi pune în voi un duh nou și voi lua inima de piatră din carnea lor și le voi da o inimă de carne; ca să umble în așezămintele mele și să păzească judecățile mele și să le facă. Și‐mi vor fi popor și eu le voi fi Dumnezeu. Dar cât pentru aceia a căror inimă umblă după inima lucrurilor lor urâte și după urâciunile lor, le voi răsplăti calea lor asupra capetelor lor, zice Domnul Dumnezeu. Atunci heruvimii și‐au ridicat aripile și roatele erau lângă ei și slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor. Și slava Domnului s‐a suit din mijlocul cetății și a stat pe muntele care este pe partea de răsărit a cetății. Și Duhul m‐a ridicat și m‐a adus în vedenie prin Duhul lui Dumnezeu în Haldea, la cei din robie; și vedenia pe care am văzut‐o s‐a suit de la mine. Atunci am vorbit celor din robie toate lucrurile pe care mi le arătase Domnul. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, tu locuiești în mijlocul unei case răsculătoare; ei au ochi să vadă și nu văd; au urechi să audă și nu aud; căci sunt o casă răsculătoare. De aceea, fiu al omului, pregătește‐ți uneltele de robie și du‐te rob ziua înaintea ochilor lor; și să te duci rob înaintea ochilor lor dintr‐un loc într‐alt loc; poate că vor vedea, deși sunt o casă răsculătoare. Și scoate‐ți uneltele ziua înaintea ochilor lor, ca unelte de robie, și ieși tu însuți seara înaintea ochilor lor ca cei ce ies în robie. Sapă prin zid înaintea ochilor lor și scoate‐le pe acolo. Du‐le pe umăr înaintea ochilor lor, scoate‐le pe întuneric, acoperă‐ți fața și să nu vezi pământul, căci te‐am pus semn casei lui Israel. Și am făcut așa cum mi se poruncise: mi‐am scos afară uneltele ziua, ca pe uneltele de robie, și seara am săpat prin zid cu mâna mea; le‐am scos pe întuneric și le‐am dus pe umăr înaintea ochilor lor. Și dimineața cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Fiu al omului, oare nu ți‐a zis casa lui Israel, casa răsculătoare: Ce faci? Zi‐le: așa zice Domnul Dumnezeu: Sarcina aceasta privește pe domnitorul din Ierusalim și pe toată casa lui Israel care este în mijlocul lor. Zi: Eu sunt semnul vostru. Cum am făcut eu, așa li se va face și lor. Vor merge în surghiun, în robie. Și domnitorul care este în mijlocul lor le va duce pe umăr pe întuneric și va ieși. Vor săpa prin zid ca să le scoată prin el. Își va acoperi fața ca să nu vadă pământul cu ochii. Și îmi voi întinde mreaja peste el și se va prinde în cursa mea și‐l voi duce la Babilon, în țara haldeilor, dar n‐o va vedea, deși va muri acolo. Și voi împrăștia în toate vânturile pe toți cei ce‐l înconjoară ca să‐l ajute și toate cetele lui și voi scoate sabia după ei. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul când îi voi împrăștia printre neamuri și‐i voi presăra prin țări. Dar voi lăsa puțini oameni din ei de sabie, de foamete și de ciumă, ca să spună toate urâciunile lor între neamurile unde vor veni și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Fiu al omului, mănâncă‐ți pâinea cu cutremur și bea‐ți apa cu frică și cu neliniște. Și zi poporului țării: Așa zice Domnul Dumnezeu despre locuitorii Ierusalimului și țara lui Israel: Își vor mânca pâinea cu neliniște și își vor bea apa cu groază, pentru că țara lor va fi lăsată pustie de plinătatea sa, pentru asuprirea tuturor celor ce locuiesc în ea. Și cetățile care sunt locuite vor fi pustiite și țara va fi o pustie și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, ce este proverbul pe care‐l aveți în țara lui Israel, zicând: Zilele se lungesc și orice vedenie este pierdută? Spune‐le deci: Așa zice Domnul Dumnezeu: Voi face să înceteze proverbul acesta și nu‐l vor mai întrebuința în Israel ca proverb. Ci zi‐le: Se apropie zilele și cuvântul oricărei vedenii. Căci nu va mai fi nicio vedenie deșartă, nici ghicire lingușitoare în casa lui Israel. Căci eu, Domnul, voi vorbi și cuvântul pe care‐l voi spune eu se va face și nu va mai întârzia. Căci în zilele voastre, o, casă răsculătoare, voi vorbi cuvântul și‐l voi împlini, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, iată cei din casa lui Israel zic: Vedenia pe care o vede el este pentru zile multe și prorocește de vremuri depărtate. De aceea zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Niciunul din cuvintele mele nu va fi amânat, ci cuvântul pe care l‐am vorbit se va face, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, prorocește împotriva prorocilor lui Israel care prorocesc și zi celor ce prorocesc din inima lor: Ascultați cuvântul Domnului! Așa zice Domnul Dumnezeu: Vai de prorocii nebuni care umblă după duhul lor și n‐au văzut nimic! Israele, prorocii tăi sunt ca șacalii în locuri pustii. Nu v‐ați suit în spărturi, nici n‐ați ridicat zidul în jurul casei lui Israel ca să stea la luptă în ziua Domnului. Au văzut deșertăciune și ghiciri mincinoase acei ce zic: Domnul zice! și Domnul nu i‐a trimis. Și au făcut pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvântul lor. Oare n‐ați văzut o vedenie deșartă și n‐ați vorbit ghicire mincinoasă când ziceți: Domnul zice! și eu n‐am vorbit nicidecum? De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că vorbiți deșertăciune și vedeți minciuni, de aceea iată, sunt împotriva voastră, zice Domnul Dumnezeu. Și mâna mea va fi împotriva prorocilor care văd deșertăciune și ghicesc minciuni. Ei nu vor fi în sfătuirea poporului meu și nu vor fi scriși în cartea casei lui Israel și nu vor intra în țara lui Israel. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeu. Pentru că da, pentru că au amăgit pe poporul meu, zicând: Pace! și nu este pace. Și unul zidește un zid și iată alții îl tencuiesc cu albeală. Spune celor ce l‐au tencuit cu albeală că va cădea. Va fi o ploaie ce va turna și voi, pietre mari de grindină, veți cădea și un vânt cu vifor îl va rupe. Și iată, după ce zidul va fi căzut, oare nu vi se va zice: Unde este albeala cu care ați tencuit? De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Îl voi rupe cu un vânt cu vifor în mânia mea și în furia mea va fi o ploaie ce va turna și în aprinderea mea pietre de grindină ca să‐l nimicească. Și voi surpa zidul pe care l‐ați tencuit cu albeală și‐l voi doborî la pământ și i se vor descoperi temeliile și va cădea și veți fi nimiciți în mijlocul lui. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Și îmi voi împlini mânia asupra zidului și asupra celor ce l‐au tencuit cu albeală. Și vă voi zice: Zidul nu mai este, nici cei ce l‐au tencuit, adică prorocii lui Israel care prorocesc despre Ierusalim și cei ce văd o vedenie de pace pentru el și nu este pace, zice Domnul Dumnezeu. Și tu, fiu al omului, îndreaptă‐ți fața împotriva fiicelor poporului tău care prorocesc din inima lor și prorocește împotriva lor, și zi: Așa zice Domnul Dumnezeu: Vai de femeile care cos perne pentru încheieturile mâinilor și fac mahrame pentru capetele de orice mărime ca să vâneze suflete! Oare veți vâna voi sufletele poporului meu și vă veți păstra în viață sufletele voastre? M‐ați pângărit în poporul meu pentru mâini pline de orz și pentru bucăți de pâine, ca să ucideți sufletele care n‐ar trebui să moară și să păstrați vii sufletele care n‐ar trebui să trăiască, mințind pe poporul meu care ascultă minciuni. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, eu sunt împotriva pernelor voastre cu care vânați sufletele ca să le faceți să zboare, și le voi rupe din brațele voastre; și voi lăsa sufletele să fugă, sufletele pe care le vânați ca să le faceți să zboare. Și voi rupe mahramele voastre și voi scăpa pe poporul meu din mâna voastră și ei nu vor mai fi în mâna voastră ca să fie vânați. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Pentru că ați întristat cu minciună inima celui drept pe care eu nu l‐am întristat și ați întărit mâinile celui rău, ca să nu se întoarcă de la calea sa cea rea ca să‐și mântuiască viața: de aceea nu veți mai vedea deșertăciune și nu veți mai ghici ghiciri și voi scăpa pe poporul meu din mâna voastră. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Și unii din bătrânii lui Israel au venit la mine și au șezut înaintea mea. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, bărbații aceștia și‐au ridicat idolii în inima lor și și‐au pus înaintea feței lor piatra de poticnire a nelegiuirii lor: să fiu eu întrebat de ei? De aceea vorbește‐le și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Orice om din casa lui Israel care își va ridica idoli în inima sa și va pune piatra de poticnire a nelegiuirii sale înaintea feței sale și va veni la proroc, eu, Domnul, îi voi răspunde în aceasta, după mulțimea idolilor săi: ca să prind casa lui Israel în însăși inima sa, căci toți s‐au înstrăinat de la mine prin idolii lor. De aceea zi casei lui Israel: Așa zice Domnul Dumnezeu: Întoarceți‐vă și abateți‐vă de la idolii voștri și întoarceți‐vă fețele de la toate urâciunile voastre. Căci orice om din casa lui Israel și dintre străinii de loc care stau vremelnic în Israel care se va despărți de mine și își va ridica idolii în inimă și va pune piatra de poticnire a nelegiuirii sale înaintea feței sale și va veni la proroc ca să mă întrebe prin el, eu, Domnul, îi voi răspunde prin mine. Și îmi voi pune fața împotriva omului aceluia și‐l voi face de groază, un semn, și de pomină. și‐l voi stârpi din mijlocul poporului meu; și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Și dacă prorocul va fi amăgit și va vorbi un cuvânt, eu, Domnul, am amăgit pe prorocul acela: și‐mi voi întinde mâna împotriva lui și‐l voi nimici din mijlocul poporului meu Israel. Și vor purta nelegiuirea lor; nelegiuirea prorocului va fi ca nelegiuirea celui ce întreabă; pentru ca să nu se mai abată de la mine casa lui Israel și să nu se mai facă necurați cu toate fărădelegile lor. Și ei îmi vor fi popor și eu le voi fi Dumnezeu, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, când o țară va păcătui împotriva mea lucrând necredincioșie și‐mi voi întinde mâna asupra ei și voi sfărâma toiagul pâinii ei și voi trimite asupra ei foametea și voi stârpi și om și dobitoc din ea, chiar dacă ar fi în ea acești trei bărbați, Noe, Daniel și Iov, ei și‐ar scăpa numai sufletele lor prin dreptatea lor, zice Domnul Dumnezeu. Dacă voi face să treacă prin țară fiare rele și o vor lipsi de popor și va ajunge pustie încât nimeni să nu poată trece prin ea din pricina fiarelor, chiar dacă ar fi acești trei bărbați în ea, viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, ei n‐ar scăpa nici pe fii, nici pe fete: numai ei ar fi scăpați și țara va fi o pustie. Sau dacă voi aduce sabia asupra țării aceleia și voi zice: Sabie, treci prin țară. Și voi stârpi din ea pe om și dobitoc, și ar fi acești trei bărbați în ea, viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, ei n‐ar scăpa nici pe fii, nici pe fete, ci numai ei înșiși ar fi scăpați. Sau dacă voi trimite ciumă în țara aceea și îmi voi vărsa asupra ei mânia în sânge ca să stârpesc din ea pe om și dobitoc, și ar fi în ea Noe, Daniel și Iov, viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, ei n‐ar scăpa nici pe fiu, nici pe fată; numai sufletul lor însuși l‐ar scăpa prin dreptatea lor. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: Cu cât mai mult, când voi trimite asupra Ierusalimului cele patru judecăți cumplite ale mele: sabia și foametea și fiarele rele și ciuma, ca să stârpesc din el pe om și dobitoc! Dar iată, vor rămâne în el cei ce scapă, care vor fi scoși din el: fii și fete. Iată, ei vor ieși la voi și veți vedea calea lor și faptele lor; și veți fi mângâiați pentru răul pe care l‐am adus asupra Ierusalimului cu privire la tot ce am adus asupra lui. Și ei vă vor mângâia când veți vedea calea lor și faptele lor; și veți cunoaște că nu fără cuvânt am făcut tot ce am făcut în el, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, ce este lemnul de viță mai mult decât alt lemn, mlădița de viță care este între copacii pădurii? Oare se va lua din el lemn ca să se facă vreun lucru? Oare vor lua ei din el un cârlig, ca să atârne în el vreo unealtă? Iată, se dă focului spre mâncare: focul îi mănâncă amândouă capetele și mijlocul i se pârlește; oare este el bun pentru vreun lucru? Iată, când era întreg nu s‐a făcut niciun lucru din el; cu cât mai puțin se va mai face vreun lucru din el când l‐a mâncat focul și este pârlit! De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Ca lemnul de viță între copacii pădurii, pe care l‐am dat spre mâncare focului, așa voi da pe locuitorii Ierusalimului. Și îmi voi îndrepta fața împotriva lor: vor ieși din foc, dar focul îi va mânca. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul când îmi voi îndrepta fața împotriva lor și voi preface țara într‐o pustie, căci au făptuit fărădelege, zice Domnul Dumnezeu. Iarăși cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, fă cunoscut Ierusalimului urâciunile sale și zi: Așa zice Domnul Dumnezeu către Ierusalim: Obârșia ta și nașterea ta este din țara canaanitului. Tatăl tău a fost amorit și mamă‐ta era hetită. Și la nașterea ta, în ziua în care te‐ai născut, nu ți s‐a tăiat buricul și n‐ai fost scăldată în apă spre curățire; n‐ai fost sărată cu sare; și n‐ai fost înfășată în scutece. Niciun ochi nu s‐a îndurat de tine să‐ți facă ceva din acestea, să aibă milă de tine. Ci ai fost aruncată pe câmp deschis, de scârbă către tine în ziua în care te‐ai născut. Și eu am trecut pe lângă tine și te‐am văzut tăvălită în sângele tău și ți‐am zis în sângele tău: Trăiește! Da, ți‐am zis în sângele tău: Trăiește! Te‐am făcut mii de mii ca iarba câmpului. Și ai crescut și te‐ai mărit și ai ajuns la podoaba podoabelor. Ți s‐au ridicat țâțele și ți‐a crescut părul, dar erai goală și fără veșminte. Și am trecut pe lângă tine și te‐am văzut și iată, vârsta ta era vârsta dragostelor. Și mi‐am întins poalele peste tine și ți‐am acoperit goliciunea și m‐am jurat ție și am intrat în legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu; și ai ajuns a mea. Și te‐am scăldat în apă și ți‐am spălat de tot sângele de pe tine și te‐am uns cu untdelemn. Și te‐am îmbrăcat cu lucru de broderie și te‐am încălțat cu piele de vițel de mare și te‐am încins cu in subțire și te‐am acoperit cu mătase. Și te‐am împodobit cu scule și ți‐am pus brățări pe mâini și o salbă pe grumaz. Și ți‐am pus un inel în nări și cercei în urechi și o cunună frumoasă pe cap. Și ai fost împodobită cu aur și argint și veșmintele tale erau de in subțire și de mătase și lucru de broderie. Ai mâncat floarea făinii și miere și untdelemn și te‐ai făcut foarte, foarte frumoasă, și ai ajuns la împărăție. Și numele tău a străbătut între neamuri pentru frumusețea ta. Căci era desăvârșită prin podoabele mele pe care le‐am pus pe tine, zice Domnul Dumnezeu. Dar tu te‐ai încrezut în frumusețea ta și ai curvit din pricina numelui tău și ți‐ai vărsat curviile la orice trecător; a lui erai. Și ai luat din hainele tale și ți‐ai făcut înălțimi împestrițate și ai curvit pe ele, cum nu s‐a întâmplat și nu va mai fi. Și ți‐ai luat sculele cele mărețe din aurul și din argintul meu, pe care ți l‐am dat, și ți‐ai făcut chipuri de bărbați și ai curvit cu ele. Și ți‐ai luat hainele brodate și le‐ai acoperit și ai pus înaintea lor untdelemnul meu și tămâia mea. Și pâinea mea pe care ți‐am dat‐o, floarea făinii și untdelemnul și mierea cu care te‐am hrănit, le‐ai pus înaintea lor spre miros plăcut. Așa a fost, zice Domnul Dumnezeu. Și ai luat pe fiii tăi și pe fiicele tale pe care mi i‐ai născut și i‐ai jertfit lor spre mâncare. Oare prea puțin lucru erau curviile tale de ai junghiat și pe copiii mei și i‐ai dat ca să‐i treci prin foc pentru ele? Și în toate urâciunile tale și curviile tale nu ți‐ai adus aminte de zilele tinereții tale, când erai goală și fără veșminte, când te tăvăleai în sângele tău. Și a fost așa: după toată răutatea ta (vai, vai de tine! zice Domnul Dumnezeu), ți‐ai zidit bolte și ți‐ai făcut o înălțime la fiecare uliță; ți‐ai zidit înălțimea ta la capul fiecărui drum și ți‐ai făcut frumusețea o urâciune și ți‐ai deschis picioarele la orice trecător și ți‐ai înmulțit curviile. Și ai curvit cu fiii Egiptului, vecinii tăi cei mari la carne; și ți‐ai înmulțit curvia ca să mă mânii. De aceea iată, mi‐am întins mâna peste tine și ți‐am împuținat porția ta hotărâtă și te‐am dat în voia celor ce te urau, fiicelor filistenilor, care se rușinează de calea ta destrăbălată. Ai curvit și cu asirienii. Căci erai nesățioasă; da, ai curvit cu ei și tot nu te‐ai săturat. Și ți‐ai înmulțit curvia în țara Canaanului până la Haldea și nici cu aceasta nu te‐ai săturat. Cât de slabă îți este inima, zice Domnul Dumnezeu, de faci toate acestea, lucru de cea mai nerușinată curvă, întrucât îți zidești bolți la capul fiecărui drum și‐ți faci înălțime în fiecare uliță. Și nici ca o curvă n‐ai fost, căci disprețuiești plata. O, nevastă preacurvă, care ia pe străini în locul bărbatului ei! Tuturor curvelor li se dau daruri; dar tu îți dai darurile tale tuturor iubiților tăi și‐i dăruiai cu daruri ca să intre la tine din toate părțile pentru curviile tale. Și tu ești altfel decât alte femei în curviile tale întrucât nimeni nu s‐a luat după tine să curvească; ci tu dai plată și nu ți se dă plată; deci ești cu totul altfel. De aceea, ascultă, curvă, cuvântul Domnului. Așa zice Domnul Dumnezeu: Fiindcă arama ta a fost vărsată și goliciunea ta descoperită prin curviile tale cu iubiții tăi și cu toți idolii urâciunilor tale și pentru sângele copiilor tăi pe care i‐ai dat lor, de aceea, iată, voi aduna pe toți iubiții tăi cu care te‐ai dezmierdat și pe toți câți i‐ai iubit împreună cu toți aceia pe care i‐ai urât. Îi voi aduna împotriva ta de jur împrejur și‐ți voi descoperi goliciunea înaintea lor și‐ți vor vedea toată goliciunea. Și te voi judeca cu judecățile femeilor care preacurvesc și varsă sânge; și voi aduce asupra ta sângele mâniei și al geloziei! Și te voi da în mâna lor: și‐ți vor dărâma bolțile și‐ți vor nimici înălțimile și te vor dezbrăca de hainele tale și‐ți vor lua sculele cele mărețe: și te vor lăsa goală și fără veșminte. Și vor aduce o adunătură împotriva ta și te vor ucide cu pietre și te vor străpunge cu săbiile lor. Și‐ți vor arde casele cu foc și vor îndeplini judecăți asupra ta înaintea multor femei; și te voi face să încetezi de a fi curvă și nici nu vei mai da plată. Și‐mi voi potoli mânia împotriva ta și gelozia mea se va depărta de la tine și mă voi liniști și nu mă voi mai mânia. Pentru că nu ți‐ai adus aminte de zilele tinereții tale, ci m‐ai ațâțat prin toate aceste lucruri: de aceea iată și eu voi aduce calea ta asupra capului tău, zice Domnul Dumnezeu, și nu vei mai face destrăbălarea aceasta alături de toate urâciunile tale. Iată, oricine care se slujește de proverbe va vorbi în proverb împotriva ta, zicând: Cum este mama, așa și fata ei. Tu ești fata mamei tale, care s‐a scârbit de bărbatul ei și de copiii săi și ești sora surorilor tale, care s‐au scârbit de bărbații lor și de copiii lor. Mama voastră a fost hetită și tatăl vostru amorit și soră‐ta cea mare este Samaria care locuiește la stânga ta, ea și fetele ei; și soră‐ta cea mai tânără care locuiește la dreapta ta este Sodoma și fetele ei. Și n‐ai umblat în căile lor și n‐ai făcut după urâciunile lor: ci, ca și cum ar fi fost prea puțin, ai fost mai stricată decât ele în toate căile tale. Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu: sora ta Sodoma n‐a făcut nici ea și nici fetele ei cum ai făcut tu și fetele tale. Iată, aceasta a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: îngâmfare, îndestularea de pâine și lipsă de grijă era în ea și în fețele ei; și n‐a întărit mâna celui sărac și nevoiaș. Și s‐au îngâmfat și au făcut urâciune înaintea mea. Și când am văzut aceasta, le‐am luat. Și Samaria n‐a păcătuit nici cu jumătate din păcatele tale. Ci ți‐ai înmulțit urâciunile mai mult decât ele și ai îndreptățit pe surorile tale prin toate urâciunile tale pe care le‐ai făcut. Și tu, poartă‐ți rușinea ta însuți, întrucât ai judecat pe surorile tale; prin păcatele tale pe care le‐ai făcut mai urâcioase decât ele, ele sunt mai drepte decât tine. Deci rușinează‐te și tu și poartă‐ți rușinea, căci ai îndreptățit pe surorile tale. Și voi întoarce iarăși robia lor, robia Sodomei și a fetelor sale și robia Samariei și a fetelor ei și robia robiei tale în mijlocul lor; ca să‐ți porți rușinea și să te rușinezi pentru tot ce ai făcut, întrucât le ești o mângâiere. Și surorile tale, Sodoma și fetele ei, se vor întoarce în starea lor de mai înainte și Samaria și fetele ei se vor întoarce la starea lor de mai înainte; și tu și fetele tale vă veți întoarce la starea voastră de mai înainte. Căci Sodoma, sora ta, n‐a fost pomenită de gura ta în ziua îngâmfării tale, mai înainte de a se fi descoperit răutatea ta, ca pe vremea ocării fetelor Siriei și a tuturor celor ce o înconjoară, fetele filistenilor care te disprețuiesc de jur împrejur. Ți‐ai purtat destrăbălarea și urâciunile, zice Domnul. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: Îți voi face și eu cum ai făcut tu, care ai disprețuit jurământul și ai călcat legământul. Totuși îmi voi aduce aminte de legământul meu cu tine, în zilele tinereții tale; și îți voi întări un legământ de veci. Atunci îți vei aduce aminte de căile tale și te vei rușina când vei primi pe surorile tale cele mai mari și pe cele mai mici; și ți le voi da ca fiice, dar nu prin legământul tău. Și voi întări legământul meu cu tine și vei cunoaște că eu sunt Domnul; ca să‐ți aduci aminte și să te rușinezi și să nu‐ți mai deschizi gura de rușine când îți voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, pune o cimilitură și spune o pildă casei lui Israel. Și zi: Așa zice Domnul: Un vultur mare cu aripi mari, pene lungi, plin de pene pestrițe, a venit în Liban și a luat ramura cea mai de sus din cedru. A rupt vârful vlăstarelor lui și l‐a dus într‐o țară de negoț: l‐a pus într‐o țară de negustori. Și a luat din sămânța țării și a sădit‐o într‐o țarină de semănătură. A pus‐o lângă ape multe, a sădit‐o ca pe o salcie. Și ea a crescut și s‐a făcut butuc de vie care s‐a întins, dar mic; așa că vițele sale se îndreptau spre el și rădăcinile sale erau sub el; și a ajuns un butuc de vie și a făcut vițe și a dat butași. Și mai era un vultur mare cu aripi mari și pene multe. Și iată, acest butuc de vie și‐a plecat rădăcinile spre el și și‐a întins vițele spre el din straturile sădirii sale, ca s‐o adape. Era sădită în ogor bun, lângă ape multe, ca să facă vițe și să dea rod ca să ajungă o vie de slavă. Zi: Așa zice Domnul Dumnezeu: Va izbuti? Oare nu‐i va smulge el rădăcinile și nu‐i va tăia rodul ca să se usuce? Toate frunzele odraslelor sale se vor usca și nu printr‐un braț mare sau popor mult va fi scoasă din rădăcinile ei. Și iată, este sădită! Oare va izbuti? Oare nu se va usca de tot când se va atinge de ea vântul de răsărit? Se va usca în straturile unde a crescut. Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Zi acum casei celei răzvrătitoare: Nu știți ce înseamnă acestea? Zi‐le: Iată, împăratul Babilonului a venit în Ierusalim și a luat pe împăratul lui și pe mai marii lui și i‐a adus cu sine în Babilon. Și a luat pe unul din sămânța împărătească și a făcut legământ cu el și l‐a pus să jure și a luat cu sine pe puternicii țării; ca împărăția să fie coborâtă și să nu se ridice; ci să păzească legământul său și să stea. Dar el s‐a răsculat împotriva lui trimițându‐și solii în Egipt ca să‐i dea cai și popor mult. Va izbuti oare? Va scăpa oare cel ce face acestea? Va călca el legământul și să scape? Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, dacă nu va muri el în locul împăratului, care l‐a pus împărat, al cărui jurământ l‐a disprețuit și al cărui legământ l‐a călcat în mijlocul Babilonului. Și Faraon cu oastea lui puternică și cu mulțimea lui cea mare nu va face nimic pentru el în război când vor înălța metereze și va zidi întăriri ca să stârpească multe suflete. Căci a disprețuit jurământul și a călcat legământul și iată și‐a dat mâna și totuși a făcut toate aceste lucruri: nu va scăpa. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Viu sunt eu, de nu voi aduce pe capul lui jurământul meu pe care l‐a disprețuit și legământul meu pe care l‐a călcat. Și îmi voi întinde mreaja asupra lui și va fi prins în cursa mea; și‐l voi aduce la Babilon și mă voi judeca cu el acolo pentru necredincioșia lui cu care mi‐a fost necredincios. Și toți fugarii lui și toate cetele lui vor cădea de sabie și cei rămași vor fi împrăștiați în toate vânturile. Și veți cunoaște că eu, Domnul, am vorbit. Așa zice Domnul Dumnezeu: Și voi lua din ramura cea mai de sus a cedrului celui înalt și o voi sădi; voi tăia din vârful mlădițelor lui cele tinere una fragedă și o voi sădi pe un munte înalt și ridicat; o voi sădi pe muntele cel înalt al lui Israel. Și va face mlădițe, va da rod și se va face un cedru măreț; și sub el vor locui toate păsările de orice aripă; vor locui la umbra ramurilor sale. Și toți copacii câmpului vor cunoaște că eu, Domnul, am coborât copacul cel înalt, am înălțat copacul cel de jos, am uscat copacul cel verde și am făcut să înflorească copacul cel uscat. Eu, Domnul, am vorbit și am făcut. Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Ce voiți voi care spuneți în țara lui Israel proverbul acesta: Părinții au mâncat aguridă și copiilor li s‐au strepezit dinții? Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, de veți mai întrebuința voi proverbul acesta în Israel! Iată, toate sufletele sunt ale mele; precum sufletul tatălui, așa și sufletul fiului este al meu: sufletul care păcătuiește acela va muri. Și dacă un om este drept și face judecată și dreptate: și n‐a mâncat pe munți și nu și‐a ridicat ochii la idolii casei lui Israel și n‐a pângărit pe nevasta aproapelui său și nu s‐a apropiat de o femeie care este în despărțirea ei și n‐a înșelat pe nimeni; a întors datornicului zălogul său, n‐a făcut nicio răpire, a dat pâinea sa celui flămând și a îmbrăcat cu haină pe cel gol; n‐a dat cu camătă și n‐a luat mai mult decât a dat, și‐a oprit mâna de la nedreptate, a făcut judecată dreaptă între om și om, a umblat în așezămintele mele și a păzit judecățile mele ca să lucreze cu credincioșie: el este drept; va trăi negreșit, zice Domnul Dumnezeu. Și dacă naște un fiu care este asupritor, vărsător de sânge și face vreunul din aceste lucruri, și nu face niciuna din acele datorii; ci a mâncat și pe munți și a pângărit pe nevasta aproapelui său, și a înșelat pe sărac și nevoiaș, a făcut răpire, n‐a întors zălogul și și‐a ridicat ochii la idoli, a făcut urâciune; a dat cu camătă și a luat mai mult decât a dat: va trăi el oare? Nu va trăi: a făcut toate urâciunile acestea; va muri: sângele său va fi asupra lui. Dar iată, dacă naște un fiu care vede toate păcatele tatălui său pe care le‐a făcut și se teme și nu face unele ca acestea: care n‐a mâncat pe munți și nu și‐a ridicat ochii la idolii casei lui Israel, n‐a pângărit pe nevasta aproapelui său și n‐a înșelat pe nimeni, n‐a luat zălog și n‐a făcut răpire, ci a dat pâinea sa celui flămând și a acoperit cu o haină pe cel gol, care și‐a oprit mâna de la cel sărac și n‐a luat camătă sau mai mult decât a dat, a făcut judecățile mele, a umblat în așezămintele mele: el nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său: va trăi negreșit. Dar tatăl său, fiindcă a apăsat foarte mult, a făcut răpire de la fratele său și a făcut în mijlocul poporului său ce nu era bine: iată, el va muri în nelegiuirea sa. Și voi ziceți: Ce? De ce nu poartă fiul nelegiuirea tatălui? Dacă fiul a făcut judecată și dreptate și a păzit toate așezămintele mele și le‐a făcut, el va trăi negreșit. Sufletul care păcătuiește, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui, nici tatăl nu va purta nelegiuirea fiului: dreptatea celui drept va fi asupra lui și răutatea celui rău va fi asupra lui. Dar dacă cel rău se va întoarce de la toate păcatele sale pe care le‐a făcut și va păzi toate așezămintele mele și va face judecată și dreptate, va trăi negreșit, nu va muri. Niciuna din fărădelegile lui pe care le‐a făcut nu i se vor aminti împotriva lui; va trăi în dreptatea lui pe care a făcut‐o. Oare îmi place mie de moartea celui rău? zice Domnul Dumnezeu. Oare nu de întoarcerea lui de la calea lui ca să trăiască? Și când cel drept se va abate de la dreptatea lui și va făptui nelegiuirea și va face după toate urâciunile pe care le face cel rău, va trăi el oare? Niciuna din faptele lui drepte pe care le‐a făcut nu se va aminti; în necredincioșia lui pe care a lucrat‐o și în păcatul lui cu care a păcătuit, în ele va muri. Și voi ziceți: Calea Domnului nu este dreaptă. Ascultă acum, casă a lui Israel: Oare calea mea nu este dreaptă? Oare nu căile voastre sunt nedrepte? Când cel drept se abate de la dreptatea sa și face nelegiuire și moare pentru ea, va muri în nelegiuirea sa pe care a făcut‐o. Și când cel rău se abate de la răutatea sa pe care a făcut‐o și face judecată și dreptate, el își va ține sufletul în viață. Fiindcă ia seama și se abate de la toate fărădelegile sale pe care le‐a făcut, va trăi, nu va muri. Dar casa lui Israel zice: Calea Domnului nu este dreaptă! O, casă a lui Israel, oare calea mea nu este dreaptă? Oare nu căile voastre sunt nedrepte? De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile sale, casă a lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceți‐vă și abateți‐vă de la toate fărădelegile voastre și nelegiuirea nu vă va fi o piatră de poticnire. Lepădați de la voi toate fărădelegile voastre pe care le‐ați făcut și faceți‐vă o inimă nouă și un duh nou; căci pentru ce vreți să muriți, casă a lui Israel? Căci eu n‐am plăcere de moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu, de aceea întoarceți‐vă și trăiți. Iar tu ridică plângere pentru mai marii lui Israel și zi: Ce a fost mamă‐ta? O leoaică. Ședea culcată între lei, și‐a crescut puii în mijlocul puilor de leu. Și a crescut pe unul din puii săi. El s‐a făcut leuț și s‐a deprins să apuce prada, a mâncat oameni. Și neamurile au auzit despre el și l‐au prins în groapa lor și l‐au adus cu verigi de nas în țara Egiptului. Și când a văzut ea că a așteptat și nădejdea ei i s‐a pierdut, a luat un alt pui și l‐a făcut leuț. Și el se suia și se cobora cu leii; s‐a făcut leuț și s‐a deprins să apuce prada; a mâncat oameni. Și le‐a cunoscut palatele și le‐a pustiit cetățile și țara și toată plinătatea ei a fost pustiită de mugetul răcnetului său. Atunci neamurile s‐au pus împotriva lui din țările din jur și i‐au întins mrejele lor: el a fost prins în groapa lor. Și l‐au pus în cușcă cu verigi de nas și l‐au adus înaintea împăratului Babilonului; l‐au adus într‐o cetățuie ca să nu i se mai audă glasul pe munții lui Israel. Mamă‐ta era ca un butuc de vie, în sângele tău, sădită lângă ape; era roditoare și plină de mlădițe de mulțimea apelor. Și avea nuiele tari ca toiegele de domnie ale celor ce domnesc. Și tulpina lui se înălța între mlădițele tufoase și se vedea prin înălțimea ei, prin mulțimea ramurilor ei. Dar a fost smulsă cu furie, a fost aruncată la pământ și vântul de răsărit i‐a uscat roadele, nuielele cele tari s‐au rupt, s‐au uscat; le‐a mistuit focul. Și acum este sădită în pustie într‐un pământ sec și uscat. Și a ieșit foc din nuielele ramurilor sale, i‐a mistuit rodul și nu este în ea nicio nuia tare ca să fie toiag de domnie pentru domnire. Aceasta‐i o plângere și va fi ca plângere. Și a fost așa: în anul al șaptelea, în luna a cincea, la zece ale lunii, unii din bătrânii lui Israel au venit să întrebe pe Domnul și au șezut înaintea mea. Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Fiu al omului, vorbește bătrânilor lui Israel și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Ați venit să mă întrebați? Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, de voi fi întrebat de voi! Îi vei judeca tu, îi vei judeca tu, fiu al omului? Fă‐le cunoscut urâciunile părinților lor. Și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: În ziua când am ales pe Israel și mi‐am ridicat mâna spre sămânța casei lui Iacov și m‐am făcut cunoscut lor în țara Egiptului, când mi‐am ridicat mâna spre ei zicând: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru! În ziua aceea mi‐am înălțat mâna spre ei că‐i voi duce din țara Egiptului, într‐o țară pe care mi‐am aruncat ochii pentru ei, în care curge lapte și miere, care este slava tuturor țărilor. Și le‐am zis: Lepădați fiecare urâciunile ochilor voștri și nu vă spurcați cu idolii Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Dar ei s‐au răsculat împotriva mea și n‐au voit să mă asculte. Niciunul din ei n‐a lepădat urâciunile ochilor săi și n‐a părăsit idolii Egiptului. Atunci am zis: Îmi voi vărsa furia asupra lor ca să‐mi împlinesc mânia asupra lor în mijlocul țării Egiptului. Dar am lucrat pentru numele meu, ca să nu se pângărească înaintea neamurilor între care erau, înaintea cărora m‐am făcut cunoscut lor; am lucrat, scoțându‐i din țara Egiptului. Și i‐am scos din țara Egiptului și i‐am adus în pustie și le‐am dat așezămintele mele și le‐am făcut cunoscut judecățile mele, pe care dacă le va face omul va trăi prin ele. Și le‐am dat încă și sabatele mele ca să fie un semn între mine și ei ca să cunoască ei că eu sunt Domnul care‐i sfințește. Dar casa lui Israel s‐a răsculat împotriva mea în pustie: n‐au umblat în așezămintele mele și au disprețuit judecățile mele pe care dacă le va face omul, va trăi prin ele. Și au pângărit foarte mult sabatele mele. Atunci am zis: Îmi voi vărsa mânia asupra lor în pustie ca să‐i nimicesc. Dar am lucrat pentru numele meu, ca să nu fie pângărit înaintea neamurilor înaintea cărora i‐am scos. Și iată, mi‐am ridicat mâna spre ei în pustie că nu‐i voi aduce în țara pe care le‐am dat‐o, în care curge lapte și miere, care este slava tuturor țărilor; pentru că au lepădat judecățile mele și n‐au umblat în așezămintele mele și au pângărit sabatele mele. Căci inima lor umbla după idolii lor. Dar ochiul meu i‐a cruțat ca să nu‐i stric și nu i‐am nimicit în pustie. Și am zis copiilor lor în pustie: Nu umblați în așezămintele părinților voștri și nu păziți judecățile lor și nu vă spurcați cu idolii lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; umblați în așezămintele mele și păziți judecățile mele și faceți‐le. Și sfințiți sabatele mele și ele să fie un semn între mine și voi, ca să cunoașteți că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Dar copiii s‐au sculat împotriva mea, n‐au umblat în așezămintele mele și n‐au păzit judecățile mele ca să le facă, pe care dacă le va face omul, va trăi prin ele; au pângărit sabatele mele. Și am zis: Îmi voi vărsa furia asupra lor ca să‐mi împlinesc mânia împotriva lor în pustie. Dar mi‐am oprit mâna și am lucrat pentru numele meu, ca să nu fie pângărit înaintea neamurilor înaintea cărora îi scosesem. Mi‐am ridicat iară și mâna spre ei în pustie că îi voi împrăștia printre neamuri și‐i voi risipi prin țări; pentru că n‐au făcut judecățile mele și au lepădat așezămintele mele și au pângărit sabatele mele și ochii lor au fost după idolii părinților lor. Și le‐am dat și eu așezăminte care nu erau bune și judecăți prin care să nu trăiască. Și i‐am lăsat să se spurce cu înseși darurile lor, întrucât au trecut prin foc pe toți cei ce deschid pântecele ca să‐i pustiesc, ca să cunoască ei că eu sunt Domnul. De aceea, fiu al omului, vorbește casei lui Israel și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Și în aceasta m‐au hulit părinții voștri, fiindcă au lucrat cu necredincioșie împotriva mea. După ce i‐am dus în țara pentru care îmi ridicasem mâna mea că le‐o voi da, au văzut orice înălțime și orice copac tufos și și‐au jertfit acolo jertfele și acolo și‐au pus întărâtarea darului lor și acolo și‐au făcut mirosul lor cel plăcut și acolo și‐au turnat darurile lor de băutură. Atunci le‐am zis: Ce este înălțimea la care mergeți? Și i s‐a pus numele Bama până astăzi. De aceea zi casei lui Israel: Așa zice Domnul Dumnezeu: Vă spurcați oare după căile părinților voștri și curviți după urâciunile lor? Și când aduceți darurile voastre, când treceți pe fiii voștri prin foc, vă spurcați oare cu toți idolii voștri până astăzi? Și eu să fiu întrebat de voi, casă a lui Israel? Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, de voi mai fi întrebat de voi. Și ce vi se suie în gând nu va fi, când ziceți: Vom fi ca neamurile, ca familiile țărilor, slujind lemnului și pietrei. Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, de nu voi domni peste voi cu mână puternică și cu braț întins și cu mânie vărsată. Și de nu vă voi scoate dintre popoare și nu vă voi aduna din țările unde sunteți împrăștiați, cu mână puternică și cu braț întins și cu mânie vărsată, și de nu vă voi aduce în pustia popoarelor și acolo voi intra la judecată cu voi față în față! Cum am intrat la judecată cu părinții voștri în pustia țării Egiptului, așa voi intra la judecată cu voi, zice Domnul Dumnezeu. Și vă voi trece pe sub toiag și vă voi aduce în legătura legământului. Și voi curăți dintre voi pe cei răsculători și pe cei ce se fac vinovați împotriva mea; îi voi scoate din țara în care stau ei vremelnic și nu vor intra în țara lui Israel. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Și voi, casă a lui Israel, așa zice Domnul Dumnezeu: Mergeți, slujiți fiecare idolilor săi și de acum înainte, dacă niciunul din voi nu voiți să mă ascultați! Dar nu veți mai pângări numele meu cel sfânt cu darurile voastre și cu idolii voștri. Căci în muntele meu cel sfânt, în muntele înălțimii lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, acolo îmi va sluji toată casa lui Israel în țară; acolo îi voi primi și acolo voi cere darurile voastre ridicate și pârga darurilor voastre cu toate lucrurile sfinte ale voastre. Vă voi primi ca un miros plăcut când vă voi scoate dintre popoare și vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați și voi fi sfințit în voi înaintea neamurilor. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul când vă voi aduce în țara lui Israel, în țara pentru care mi‐am ridicat mâna că o voi da părinților voștri. Și acolo vă veți aduce aminte de căile voastre și de toate faptele cu care v‐ați spurcat. Și vă veți scârbi de voi înșivă pentru toate relele pe care le‐ați făcut. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul când vă voi face pentru numele meu, nu după căile voastre cele rele, nici după faptele voastre cele stricate, casă a lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, pune‐ți fața spre miazăzi și picură cuvântul tău împotriva miazăzilei și prorocește împotriva pădurii din câmpul de miazăzi. Și zi pădurii de la miazăzi: Ascultă cuvântul Domnului! Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi aprinde un foc în tine și va mistui în tine orice copac verde și orice copac uscat. Flacăra arzătoare nu se va stinge și toate fețele de la miazăzi și până la miazănoapte vor fi arse de ea. Și toată carnea va vedea, că eu, Domnul, am aprins‐o. Nu se va stinge. Atunci am zis: Vai, Doamne Dumnezeule! Ei zic despre mine: Oare nu vorbește el pilde? Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, pune‐ți fața împotriva Ierusalimului și picură cuvântul tău împotriva locurilor sfinte și prorocește împotriva țării lui Israel. Și zi țării lui Israel: Așa zice Domnul: Iată, eu sunt împotriva ta și‐mi voi scoate sabia din teacă și voi stârpi din tine pe cel drept și pe cel rău. Fiindcă voi stârpi din tine pe cel drept și pe cel rău, de aceea sabia mea va ieși din teacă împotriva a toată carnea de la miazăzi și până la miazănoapte. Și va cunoaște toată carnea că eu, Domnul, mi‐am scos sabia din teacă; ea nu se va mai întoarce. Suspină deci, fiu al omului, până ți se vor sparge rărunchii și suspină cu amar înaintea ochilor lor. Și va fi așa: când îți vor zice: De ce suspini? Vei zice: Din pricina știrii; căci vine; și orice inimă se va topi și toate mâinile se vor muia și orice duh va lâncezi și toți genunchii se vor topi ca apa. Iată, vine și se va face, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, prorocește și zi: Așa zice Domnul: Zi: O sabie, o sabie se ascute și se oțelește. Se ascute spre junghiere, se oțelește ca să lucească întocmai ca fulgerul. Sau să ne bucurăm zicând: Toiagul fiului meu disprețuește orice lemn? Și el a dat‐o să fie oțelită ca să fie luată în mână. Sabia s‐a ascuțit și s‐a oțelit ca să fie pusă în mâna celui ce va ucide. Strigă și vaită‐te, fiu al omului! Căci ea va fi împotriva poporului meu, va fi împotriva tuturor mai marilor lui Israel; ei sunt dați sabiei cu poporul meu. De aceea bate‐te peste șold. Căci este o încercare și ce, dacă toiagul disprețuitor nu va mai fi, zice Domnul Dumnezeu. Și tu, fiu al omului, prorocește și lovește cu o mână în cealaltă și să se îndoaie sabia a treia oară; este sabia celor răniți de moarte; este sabia celui mare care e rănit de moarte, care intră în cămările lor. Am pus sabia amenințătoare împotriva tuturor porților lor, ca să li se topească inima și să li se înmulțească poticnirile. Vai, este făcută ca fulgerul, este ascuțită pentru ucidere. Întărește‐te, mergi la dreapta, întoarce‐te, mergi la stânga, ori încotro ți se îndreaptă fața. Și eu voi bate cu o mână în cealaltă și‐mi voi potoli mânia: Eu, Domnul, am vorbit. Și cuvântul Domnului a fost către mine iarăși zicând: Și tu, fiu al omului, fă‐ți două căi ca să vină sabia împăratului Babilonului. Amândouă vor ieși dintr‐o singură țară. Și fă o mână arătătoare, fă‐o la capul căii cetății. Fă o cale ca să vină prin ea sabia la Raba copiilor lui Amon și la Iuda în Ierusalimul cel întărit. Căci împăratul Babilonului a stat la răspântia căii, la capul amândoror căilor ca să‐i dea cu bobii. El a scuturat săgețile încoace și încolo, a întrebat pe terafimi, s‐a uitat la ficat. În dreapta lui era sorțul pentru Ierusalim ca să îndrepte berbecii de dărâmare, să deschidă gura pentru măcel, să ridice glasul de alarmă, să îndrepte berbecii de dărâmare împotriva porților, să ridice metereze, să zidească turnuri de împresurare. Și aceasta va fi o ghicire deșartă în ochii acelora care le‐au jurat jurăminte, dar el aduce aminte de nelegiuire ca să fie prinși. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că faceți să fie amintită nelegiuirea voastră, întrucât fărădelegile voastre sunt descoperite, așa că în toate faptele voastre se vădesc păcatele voastre; pentru că sunteți aduși în amintire, veți fi prinși cu mâna. Și tu, domn nelegiuit rănit de moarte, al lui Israel, a cărui zi a venit, la vremea nelegiuirii sfârșitului, așa zice Domnul Dumnezeu: Scoateți mitra și luați cununa! Aceasta nu va mai fi aceeași. Înalță ce este smerit și smerește ce este înălțat. Răsturnare, răsturnare, răsturnare: și nu va fi până nu va veni acela al cărui este dreptul, și lui o voi da. Și tu, fiu al omului, prorocește și zi: Așa zice Domnul Dumnezeu despre copiii lui Amon și despre ocara lor. Și zi: Sabia, sabia este scoasă, oțelită pentru măcel ca să nimicească, pentru ca să fie ca fulgerul, pe când ei văd pentru tine deșertăciune, pe când ei îți ghicesc minciuni, ca să te pună pe grumajii celor răi care sunt răniți de moarte, cărora le‐a venit ziua la vremea nelegiuirii sfârșitului. Fă‐o să se întoarcă în teaca ei. În locul unde ai fost făcut, în țara obârșiei tale te voi judeca. Și voi vărsa asupra ta mânia mea; voi sufla asupra ta cu focul aprinderii mele și te voi da în mână de oameni dobitoci, meșteri în nimicire. Vei fi hrană focului. Sângele tău va fi în mijlocul țării și nu‐și vor mai aduce aminte de tine. Căci eu, Domnul, am vorbit. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Și tu, fiu al omului, oare vei judeca, vei judeca tu cetatea sângeroasă? Deci fă‐i cunoscut toate urâciunile ei. Și să zici: Așa zice Domnul Dumnezeu: Cetate care varsă sânge în mijlocul ei, ca să‐i vină vremea ei și care face idoli împotriva ei însăși, ca să se spurce! Te‐ai făcut vinovată prin sângele pe care l‐ai vărsat, te‐ai spurcat cu idolii tăi pe care i‐ai făcut și ți‐ai apropiat zilele și ai ajuns până la anii tăi. De aceea te‐am făcut de ocară neamurilor și de batjocură tuturor țărilor. Cei ce sunt aproape și cei ce sunt departe de tine își vor bate joc de tine, cea spurcată cu numele, plină de tulburare. Iată, mai marii lui Israel au fost în tine ca să verse sânge, fiecare după brațul său. În tine au disprețuit ei pe tată și mamă; în mijlocul tău au făcut asuprire străinului de loc; în tine au năpăstuit pe orfan și pe văduvă. Tu mi‐ai disprețuit lucrurile cele sfinte și mi‐ai pângărit sabatele. În tine au fost bărbați vorbitori de rău ca să verse sânge; și în tine au mâncat pe munți; în mijlocul tău au făcut destrăbălare; în tine au descoperit goliciunea tatălui lor; în tine au înjosit pe cea care era necurată în despărțirea ei. Și unul a făcut urâciuni cu nevasta aproapelui său; și celălalt a spurcat cu curvie pe noră‐sa; și un altul a înjosit în tine pe soră‐sa, pe fiica tatălui său. În tine au luat mită pentru vărsare de sânge; ai luat camătă și mai mult decât ai dat și ai câștigat cu lăcomie de la aproapele tău prin apăsare, și m‐ai uitat, zice Domnul Dumnezeu. Și iată, am bătut din mâna mea la câștigul tău necinstit pe care l‐ai făcut și la sângele tău care a fost în mijlocul tău. Poate inima ta să se țină, sau pot fi tari mâinile tale în zilele în care voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul, am vorbit și voi și face. Și te voi împrăștia printre neamuri și te voi risipi prin țări și voi mistui necurăția ta din tine. Și te vei pângări în tine însuți înaintea neamurilor și vei cunoaște că eu sunt Domnul. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, casa lui Israel a ajuns pentru mine ca o zgură; toți sunt aramă și cositor și fier și plumb în mijlocul topitorului; sunt zgură de argint. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că toți ați ajuns zgură, de aceea iată, vă voi aduna în mijlocul Ierusalimului. Precum se adună argintul și arama și fierul și plumbul și cositorul în mijlocul topitorului ca să sufle focul asupra lor și să le topească, așa vă voi aduna în mânia mea și în aprinderea mea și vă voi pune acolo și vă voi topi. Da, vă voi aduna și voi sufla asupra voastră cu focul mâniei mele și vă veți topi în mijlocul lui. Cum se topește argintul în mijlocul topitorului, așa vă veți topi în mijlocul lui și veți cunoaște că eu, Domnul, mi‐am vărsat mânia asupra voastră. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, zi‐i: Tu ești o țară care nu s‐a curățit și peste care n‐a plouat în ziua mâniei. Este o uneltire de prorocii lui în mijlocul său, ca un leu care răcnește sfâșiind prada; au înghițit suflete, au luat comoară și lucruri de preț, au înmulțit văduvele lui în mijlocul lui. Preoții lui au silit legea mea și au pângărit lucrurile mele cele sfinte. N‐au făcut deosebire între sfânt și de rând și n‐au făcut deosebire între curat și necurat și și‐au ascuns ochii de la sabatele mele și m‐au pângărit între ei. Mai marii lui sunt în mijlocul lui ca niște lupi ce sfâșie prada, ca să verse sânge și să piardă suflete, ca să câștige câștig necinstit. Și prorocii lui i‐au tencuit cu albeală, văzând vedenii deșarte și ghicindu‐le minciuni zicând: Așa zice Domnul Dumnezeu! și Domnul n‐a vorbit. Poporul țării a făcut apăsări și a săvârșit răpire; da, au înșelat pe cel sărac și pe cel nevoiaș și au asuprit fără drept pe cel străin de loc. Și am căutat între ei un bărbat care să dreagă zidul și să stea în spărtură înaintea mea pentru țară ca să n‐o stric, dar n‐am aflat niciunul. De aceea mi‐am vărsat mânia asupra lor; i‐am mistuit cu focul mâniei mele, am adus calea lor asupra capetelor lor, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, erau două femei, fete ale aceleiași mame. Și au curvit în Egipt, au curvit în tinerețea lor. Acolo le‐au fost strânse țâțele și acolo a fost atins sânul fecioriei lor. Și numele lor erau: Ohola, cea mai mare, și Oholiba, sora ei. Și au ajuns ale mele și au născut fii și fiice. Și numele lor: Samaria este Ohola și Ierusalimul Oholiba. Și Ohola a curvit când era a mea. Și era nebună după iubiții ei, după asirieni, vecinii săi, care erau îmbrăcați în material albastru, dregători și cârmuitori, toți tineri plăcuți, călăreți, călărind pe cai. Și și‐a dăruit curviile peste ei care erau toți cei mai aleși ai Asiriei. Și înnebunea după oricine, s‐a spurcat cu toți idolii lor. Nici nu și‐a părăsit curviile din Egipt. Căci în tinerețea ei s‐au culcat cu ea și au atins sânul fecioriei ei și si‐au vărsat curvia peste ea. De aceea am dat‐o în mâna iubiților săi, în mâna asirienilor, după care înnebunea. Aceștia i‐au descoperit goliciunea, au luat pe fiii săi și pe fetele sale și pe ea au ucis‐o cu sabia; și a ajuns de nume între femei; căci au făcut judecăți asupra ei. Și când a văzut aceasta, soră‐sa Oholiba, în nebunia ei s‐a stricat și mai mult decât ea și în curviile ei mai mult decât soră‐sa în curvii. A înnebunit după vecinii asirieni, dregători și cârmuitori foarte frumos îmbrăcați, călăreți, călărind pe cai, toți tineri plăcuți. Și am văzut că s‐a spurcat; amândouă au apucat un singur drum. Și ea își înmulțise curviile, căci văzuse bărbați zugrăviți pe perete, chipuri de ale haldeilor, zugrăviți cu roșu, încinși cu brâie peste coapse, întrecându‐se în podoabe vopsite pe capetele lor, toți domni la privire, după asemănarea babilonienilor în Haldea, țara nașterii lor. Și când i‐a văzut cu ochii ei, a înnebunit după ei și a trimis soli după ei în Haldea. Și babilonienii au venit la ea în patul de iubire și au spurcat‐o cu curvia lor și ea s‐a spurcat cu ei și sufletul ei s‐a înstrăinat de ei. Și și‐a descoperit curviile și și‐a descoperit goliciunea; atunci mi s‐a înstrăinat sufletul de ea cum mi se înstrăinase sufletul de soră‐sa. Totuși ea și‐a înmulțit curviile, aducându‐și aminte de zilele tinereții ei, când curvea în țara Egiptului. Și ea a înnebunit după ibovnicii ei, a căror carne este ca și carnea de măgari și a căror curgere este ca și curgerea de armăsari. Și ți‐ai adus aminte de destrăbălarea tinereții tale, când se atingeau egiptenii de sânul tău, pentru țâțele tinereții tale. De aceea, Oholibo, așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi scula împotriva ta pe iubiții tăi, de care ți s‐a înstrăinat sufletul, și‐i voi aduce împotriva ta din toate părțile: pe babilonieni și pe toți haldeii, Pecodul și Șoa și Coa și pe toți asirienii cu ei, toți tineri plăcuți, dregători și cârmuitori, fruntași și oameni de nume, toți călărind pe cai. Și vor veni împotriva ta cu arme, care și căruțe și cu adunare de popoare; se vor înșirui împotriva ta cu scut și pavăză și coif și le voi da judecata și te vor judeca după judecățile lor. Și îmi voi pune gelozia împotriva ta și se vor purta cu tine cu furie. Îți vor tăia nasul și urechile și rămășița ta va cădea de sabie. Vor lua pe fiii tăi și pe fiicele tale și rămășița ta va fi mistuită în foc. Te vor dezbrăca și de hainele tale și‐ți vor lua sculele tale cele de preț. Și voi face să înceteze din tine destrăbălarea ta și curvia ta din țara Egiptului; așa că nu‐ți vei ridica ochii la ei și nu‐ți vei mai aduce aminte de Egipt. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, te voi da în mâna acelora pe care‐i urăști, în mâna acelora de care ți s‐a înstrăinat sufletul. Și se vor purta cu tine cu ură și‐ți vor lua toată osteneala și te vor lăsa goală și fără veșminte și ți se va descoperi goliciunea desfrânărilor tale, destrăbălarea ta și curviile tale. Acestea ți se vor face căci ai curvit după neamuri, căci te‐ai spurcat cu idolii lor. Ai umblat în calea surorii tale, de aceea voi pune potirul ei în mâna ta. Așa zice Domnul Dumnezeu: Vei bea potirul surorii tale, care este adânc și larg; vei fi de râs și de batjocură: căci cuprinde mult. Te vei umple de beție și de întristare, cu potirul de groază și pustiire, cu potirul surorii tale Samaria. Da, îl vei bea și‐l vei suge, îi vei roade hârburile și‐ți vei rupe țâțele. Căci eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că m‐ai uitat și m‐ai aruncat înapoia spatelui tău, de aceea poartă‐ți și tu destrăbălarea și curviile tale. Și Domnul mi‐a zis: Fiu al omului, oare vei judeca tu pe Ohola și pe Oholiba? Deci fă‐le cunoscut urâciunile lor. Căci au preacurvit și este sânge pe mâinile lor și au preacurvit cu idolii lor și pe fiii lor pe care mi i‐au născut i‐au trecut prin foc ca să fie mâncați. Mi‐au făcut și aceasta: au spurcat și locașul meu sfințit, în aceeași zi, și mi‐au pângărit sabatele. Căci când au junghiat pe copiii lor idolilor lor, au intrat în aceeași zi în locașul meu sfințit ca să‐l pângărească. Și iată, așa au făcut în mijlocul casei mele. Da, au trimis chiar după bărbați care vin dedeparte, la care a fost trimis un sol și iată au venit. Pentru ei te‐ai scăldat, ți‐ai vopsit ochii și te‐ai înfrumusețat cu podoabe. Și ai sezut pe un pat măreț și înaintea lui masa era gata pe care ai pus tămâia mea și untdelemnul meu. Și glas de mulțime veselă era cu ea și la mulțimea oamenilor au fost aduși bețivi din pustie și le‐au pus brățări pe mâini și cununi frumoase pe capete. Atunci am zis despre cea îmbătrânită în preacurvii: Acum vor mai curvi oare cu ea și ea cu ei? Și ei au intrat la ea cum intră la o femeie curvă; așa au intrat la Ohola și la Oholiba, femeile cele destrăbălate. Și bărbați drepți le vor judeca cu judecata preacurvelor și cu judecata femeilor care varsă sânge. Căci sunt preacurve și este sânge în mâinile lor. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: Voi aduce o adunare împotriva lor și le voi da să fie mânate încoace și încolo și prădate. Și adunarea le va ucide cu pietre și le va tăia cu săbiile lor, vor ucide pe fiii lor și pe fiicele lor și le vor arde casele cu foc. Și voi face să înceteze destrăbălarea din țară, ca să se învețe toate femeile să nu facă după destrăbălarea voastră. Și vor pune destrăbălarea voastră asupra voastră și veți purta păcatele idolilor voștri. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeu. Iarăși în anul al nouălea, în luna a zecea, la zece ale lunii, cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, scrie‐ți numele zilei, al zilei acesteia: în această zi se apropie împăratul Babilonului împotriva Ierusalimului. Și pune o pildă înaintea casei răzvrătitoare și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Pune oala, pune‐o și toarnă și apa în ea. Strânge în ea bucățile ei, toate bucățile cele bune, șoldul și umărul; umple‐o cu oase alese, ia și din cele mai alese ale turmei și sub oală fă o grămadă de lemne pentru oase. Fă‐o să clocotească și să fiarbă oasele în ea. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Vai de cetatea de sânge, de oala a cărei rugină este în ea și a cărei rugină nu se dezlipește! Scoate‐i bucățile una după alta; să nu se arunce sorț asupra ei. Căci sângele ei este în mijlocul ei: l‐a pus pe stâncă uscată, nu l‐a vărsat pe pământ ca să‐l acopere cu țărână. Ca să ațâțe mânia spre a face răzbunare am pus sângele ei pe stânca uscată ca să nu fie acoperit. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Vai de cetatea de sânge! Și‐i voi mări rugul. Îngrămădește lemne, aprinde focul, mistuie carnea, mestecă bine și să ardă oasele. Pune‐o goală pe cărbuni ca să se înfierbânte și arama ei să ardă ca să i se topească necurăția în ea, ca să i se ducă rugina. Ea s‐a trudit cu osteneala și rugina ei cea mare nu iese din ea; rugina ei nu iese cu foc. În murdăria ta este destrăbălare: căci te‐am curățit și nu te‐ai curățit. Nu te vei mai curăți de murdăria ta, până voi face să mi se odihnească mânia asupra ta. Eu, Domnul, am zis: Va fi și eu o voi face; nu mă voi întoarce, nu voi cruța, nici nu mă voi căi. Te voi judeca după căile tale și după faptele tale, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, iată voi lua de la tine plăcerea ochilor tăi cu o lovitură. Totuși să nu bocești și să nu plângi și să nu‐ți curgă lacrimile. Suspină în tăcere, nu face jelire pentru morți, leagă‐ți podoaba pe cap și pune‐ți încălțămintele în picioare și nu‐ți acoperi buzele și nu mânca pâinea oamenilor. Și am vorbit poporului dimineața și seara mi‐a murit nevasta. Și dimineața am făcut cum mi se poruncise. Și poporul mi‐a zis: Oare nu ne vei spune ce sunt pentru noi aceste lucruri pe care le faci? Atunci le‐am zis: Cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Spune casei lui Israel: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi pângări locașul meu sfințit, fala puterii voastre, plăcerea ochilor voștri și dorința sufletului vostru! Și fiii voștri și fiicele voastre pe care i‐ați lăsat în urmă vor cădea de sabie. Și veți face cum am făcut eu: nu vă veți acoperi buzele și nu veți mânca pâinea oamenilor. Și podoabele voastre vor fi pe capetele voastre și încălțămintele voastre în picioarele voastre. Nu veți boci, nici nu veți plânge, ci veți lâncezi în nelegiuirile voastre și veți geme unul la altul. Și Ezechiel vă va fi un semn: după toate cele ce a făcut el veți face și voi. Când va veni aceasta, veți cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeu. Și tu, fiu al omului, în ziua când voi lua de la ei puterea lor, bucuria slavei lor, plăcerea ochilor lor și dorința sufletului lor: pe fiii lor și pe fiicele lor, în ziua aceea nu va veni oare la tine cel ce scapă, ca să te facă să auzi aceasta cu urechile tale? În ziua aceea gura ta se va deschide către cel scăpat și vei vorbi și nu vei mai fi mut: și vei fi un semn pentru ei și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, pune‐ți fața împotriva copiilor lui Amon și prorocește împotriva lor. Și spune copiilor lui Amon: Ascultați cuvântul Domnului Dumnezeu. Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ai zis: Ha! Ha! împotriva locașului meu sfințit când a fost pângărit și împotriva țării lui Israel când a fost pustiită și împotriva casei lui Iuda când s‐a dus în robie, de aceea iată, te voi da în stăpânire copiilor răsăritului și ei își vor așeza taberele în tine și își vor face locuințele în tine. Îți vor mânca roadele și îți vor bea laptele. Și voi face din Raba un staul de cămile și din copiii lui Amon o stână de oi. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ai bătut în mâini și ai dat din picior și te‐ai bucurat cu toată ciuda sufletului tău de țara lui Israel: de aceea iată, îmi voi întinde mâna asupra ta și te voi da de pradă neamurilor și te voi stârpi dintre popoare și te voi pierde dintre țări; te voi nimici și vei cunoaște că eu sunt Domnul. Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că Moabul și Seirul zic: Iată, casa lui Iuda este ca toate neamurile! de aceea iată, voi deschide latura Moabului dinspre cetăți, dinspre cetățile lui care sunt la hotarele lui, slava țării: Bet‐Ieșimot, Baal‐Meon și Chiriataim, copiilor răsăritului împotriva copiilor lui Amon. Și le voi da lor în stăpânire ca să nu se mai pomenească de copiii lui Amon între neamuri. Și voi face judecăți asupra Moabului și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că Edomul s‐a purtat cu răzbunare împotriva casei lui Iuda și s‐a făcut foarte vinovat și s‐a răzbunat pe ei, de aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Îmi voi întinde mâna asupra Edomului și voi stârpi din el om și dobitoc și‐l voi preface într‐o pustie: și de la Teman și până la Dedan vor cădea de sabie. Și îmi voi împlini răzbunarea mea asupra Edomului prin mâna poporului meu Israel și vor face în Edom după mânia mea și după furia mea. Și vor cunoaște răzbunarea mea, zice Domnul Dumnezeu. Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că filistenii s‐au purtat cu răzbunare și s‐au răzbunat cu ciudă în suflet ca să nimicească cu vrăjmășie veche, de aceea așa zice omnul Dumnezeu: Iată, îmi voi întinde mâna asupra filistenilor și voi stârpi pe cheretiți și voi pierde rămășița malului mării. Și voi face răzbunare mare asupra lor cu mustrări furioase. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul când voi pune răzbunarea mea asupra lor. Și a fost așa: în anul al unsprezecelea, în ziua întâi a lunii, cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, pentru că Tirul a zis împotriva Ierusalimului: Ha, ha! s‐a sfărâmat poarta popoarelor! s‐a întors la mine; eu mă voi umple, căci ea a ajuns pustie! De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, sunt împotriva ta, Tirule! Și voi ridica multe neamuri împotriva ta, cum își ridică marea valurile. Și vor strica zidurile Tirului și‐i vor surpa turnurile. Și‐i voi rade pulberea de pe el, și‐l voi face o stâncă seacă. Va fi un loc pentru întinderea mrejelor în mijlocul mării. Căci eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu. Și va ajunge de prada neamurilor. Și fiicele sale care sunt în câmp vor fi ucise de sabie; și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi aduce împotriva Tirului pe Nebucadnețar, împăratul Babilonului, împăratul împăraților de la miazănoapte, cu cai și cu care și cu călăreți și gloată și mult popor. El va ucide cu sabia pe fiicele tale în câmp și va face întăriri împotriva ta și va ridica metereze împotriva ta și va înălța pavăza împotriva ta. Și va pune berbeci de dărâmare împotriva zidurilor tale și‐ți va surpa turnurile cu săbiile sale. Pulberea de la mulțimea cailor săi te va acoperi; zidurile tale vor tremura de vuietul călăreților și al roatelor și al carelor, când va intra prin porțile tale cum intră oamenii într‐o cetate în care s‐a făcut o spărtură. Îți va călca toate ulițele cu copitele cailor lui; va omorî pe poporul tău cu sabia și stâlpii tăi cei tari vor fi trântiți la pământ. Și‐ți vor prăda avuțiile și‐ți vor răpi mărfurile și‐ți vor dărâma zidurile și‐ți vor nimici casele tale cele frumoase; și‐ți vor pune pietrele și lemnele și pulberea în mijlocul apelor. Și voi face să înceteze vuietul cântărilor tale și nu se va mai auzi sunetul harfelor tale. Și te voi face o stâncă seacă; vei fi un loc pentru întinderea mrejelor; nu vei mai fi zidit. Căci eu, Domnul, am vorbit, zice Domnul Dumnezeu. Așa zice Domnul Dumnezeu către Tir: Oare nu vor tremura ostroavele la vuietul căderii tale când vor geme răniții, când se va face ucidere în mijlocul tău? Atunci toți mai marii mării se vor coborî de pe scaunele lor de domnie și se vor dezbrăca de mantiile lor și se vor dezbrăca de hainele lor cele bogate: se vor îmbrăca cu cutremur, vor ședea la pământ și vor tremura în orice clipă și se vor îngrozi de tine. Și vor ridica o plângere pentru tine și‐ți vor zice: Cum ai fost pierdut tu care erai locuit de marinari, cetate cu nume, care erai tare pe mare, ea și locuitorii ei, care insuflau groaza de ei tuturor celor ce locuiesc în ea. Acum ostroavele vor tremura în ziua căderii tale și ostroavele care sunt în mare vor fi încremenite de ziua plecării tale. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: Când te voi face o cetate pustie ca pe cetățile care nu sunt locuite, când voi aduce asupra ta adâncul și te vor acoperi apele cele mari, atunci te voi coborî cu cei ce se coboară în groapă la poporul străvechi și te voi face să locuiești în părțile cele mai de jos ale pământului, în locuri pustii din vechime, cu cei ce se coboară în groapă, ca să nu mai fii locuit și voi pune slava în pământul celor vii. Te voi face spaime și nu vei mai fi; și vei fi căutat și nu vei mai fi aflat în veac, zice Domnul Dumnezeu. Cuvântul Domnului a fost iarăși către mine zicând: Și tu, fiu al omului, ridică o plângere pentru Tir. Și zi Tirului: Tu, cel ce șezi la intrările mării și faci negoț cu popoarele în multe ostroave, așa zice Domnul Dumnezeu: Tirule, tu ai zis: Eu sunt desăvârșit în frumusețe. Hotarele tale sunt în inima mărilor, ziditorii tăi ți‐au desăvârșit frumusețea. Au zidit toate laturile corăbiilor tale de chiparoși din Senir, au luat cedri din Liban ca să‐ți facă și catargurile. Din stejarii Basanului ți‐au făcut vâslele; laițele tale le‐au făcut din fildeș, încadrate în tisă din ostroavele Chitimului. Pânzele tale erau din in subțire cu lucru brodat din Egipt și‐ți erau ca steag: cortul tău era albastru și purpuriu din ostroavele Elișei. Locuitorii Sidonului și ai Arvadului erau vâslașii tăi, înțelepții tăi erau în tine, Tirule, ei erau cârmacii tăi. Bătrânii Ghebalului și înțelepții lui erau cei ce‐ți dregeau spărturile; toate corăbiile mării și marinarii lor erau în tine spre a face negoț cu tine. Persia și Lud și Put erau în oastea ta, bărbații tăi de război; ei spânzurau în tine pavăza și coiful; îți dădeau strălucire! Bărbații Arvadului cu oastea ta erau pe zidurile tale de jur împrejur și gamadimii pe turnurile tale; își spânzurau pavezele pe zidurile tale de jur împrejur; îți desăvârșeau frumusețea. Tarsisul făcea negoț cu tine cu tot felul de avuții: veneau la târgul tău cu argint, fier, cositor și plumb. Iavanul, Tubalul și Meșecul erau negustorii tăi: făceau negoț cu tine cu oameni și vase de aramă. Cei din casa Togarmei aduceau la târgul tău cai și călăreți și catâri. Bărbații Dedanului erau negustorii tăi; multe ostroave erau târgul mâinii tale, aduceau la tine coarne de fildeș și abanos în schimb. Siria făcea negoț cu tine cu mulțimea lucrurilor făcute de tine: cu smarald, purpură și broderie și in subțire și mărgean și rubine veneau la târgul tău. Iuda și țara lui Israel erau negustorii tăi, veneau la târgul tău cu grâu de Minit și turte dulci și miere și untdelemn și leac alinător. Damascul făcea negoț cu tine cu mulțimea lucrurilor făcute de tine, cu tot felul de avuții, cu vinul de Helbon și lână albă. Vedanul și Iavanul din Uzal veneau la târgurile tale cu fier lucrat, casie și trestie mirositoare: făceau negoț cu tine. Dedanul făcea negoț cu tine cu învelitorile de preț pentru care. Arabia și toți mai marii Chedarului erau negustorii mâinii tale, care făceau negoț cu tine cu miei și berbeci și țapi. Negustorii din Seba și din Raema făceau negoț cu tine, veneau la târgul tău cu mirodenie de căpetenie și cu tot felul de pietre scumpe și aur. Haranul și Canehul și Edenul, negustorii Sebei, ai lui Asur și Chilmadului făceau negoț cu tine. Făceau negoț cu tine cu haine scumpe, cu veșminte în material albastru și brodate și cu lăzi de stofe bogate legate cu funii și făcute din cedru, printre marfa ta. Corăbiile Tarsisului erau caravanele tale pentru negoțul tău; și erai umplut și erai încărcat cu mare cinste în inima mărilor. Vâslașii tăi te‐au adus în ape mari; vântul de răsărit te‐a sfărâmat în inima mărilor. Avuțiile tale și târgurile tale, negoțul tău și marinarii tăi și cârmacii tăi, cei ce‐ți dregeau spărturile și cei ce făceau negoț cu tine și toți bărbații tăi de război care sunt în tine și toată mulțimea din tine vor cădea în inima mării în ziua căderii tale. Locurile deschise se vor zgudui la vuietul strigătului cârmacilor tăi. Și toți vâslașii, marinarii și toți cârmacii mării se vor coborî din corăbiile lor; vor sta pe pământ și vor face să se audă glasul lor asupra ta și vor striga cu amar și își vor presăra pulbere pe capete, se vor tăvăli în cenușă. Și se vor face pleșuvi de tot pentru tine și se vor încinge cu sac și te vor plânge cu amărăciune de suflet, cu plângere amară. Și în vaietul lor vor ridica plângere pentru tine și te vor plânge, zicând: Cine este ca Tirul, care a amuțit în mijlocul mării? Când mărfurile tale treceau mările, săturai popoare multe; cu mulțimea averilor tale și a negoțului tău ai îmbogățit pe împărații pământului. În vremea când ai fost sfărâmat de mări, în adâncurile apelor, negoțul tău și toată mulțimea ta a căzut în mijlocul tău. Toți locuitorii ostroavelor se îngrozesc de tine și împărații lor se înfioară, li se turbură fața. Negustorii dintre popoare fluieră la tine; ai ajuns o groază și în veac nu vei mai fi. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, vorbește către domnul Tirului: Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ți s‐a înălțat inima și ai zis: Eu sunt Dumnezeu și șed pe scaunul lui Dumnezeu, în inima mărilor; și ești om și nu Dumnezeu, și‐ți pui inima ca inima lui Dumnezeu, iată, ești mai înțelept decât Daniel! Nicio taină nu este întunecată pentru tine; cu înțelepciunea ta și cu mintea ta ți‐ai făcut avere și ți‐ai adunat aur și argint în vistieriile tale; cu înțelepciunea ta cea mare ți‐ai înmulțit bogățiile cu negoțul tău și ți‐ai înălțat inima de bogățiile tale; de aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ți‐ai pus inima ca inima lui Dumnezeu, de aceea iată, voi aduce asupra ta pe străini, pe cele grozave dintre neamuri, și își vor scoate săbiile împotriva frumuseții înțelepciunii tale și‐ți vor pângări strălucirea. Te vor coborî în groapă și vei muri de moartea celor uciși în inima mărilor. Oare vei mai zice tu înaintea celui ce te va ucide: Sunt Dumnezeu? Dar ești om și nu Dumnezeu în mâna celui ce te străpunge. Vei muri de moartea celor netăiați împrejur, de mâna străinilor. Căci eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, înalță o plângere asupra împăratului Tirului și spune‐i: Așa zice Domnul Dumnezeu: Tu pecetluiai măsura desăvârșirii, erai plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe. Ai fost în Eden, grădina lui Dumnezeu; te acoperea orice piatră scumpă: sardonixul, topazul și diamantul, hrisolitul, onixul și iaspisul, safirul, smaraldul, rubinul roșu aprins și aurul. Măiestria tobelor tale și a flautelor erau în tine; în ziua când ai fost făcut erau pregătite. Erai un heruvim uns care acoperă și te‐am pus așa: erai pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu; umblai prin mijlocul pietrelor de foc. Erai desăvârșit în căile tale, din ziua când ai fost făcut până când s‐a aflat nedreptate în tine. De belșugul negoțului tău ți‐ai umplut mijlocul cu asuprire și ai păcătuit; de aceea te‐am aruncat ca spurcat de pe muntele lui Dumnezeu; și te‐am pierdut din mijlocul pietrelor de foc, heruvim care acoperi. Ți s‐a înălțat inima de frumusețea ta; ți‐ai stricat înțelepciunea prin strălucirea ta; te‐am aruncat la pământ, te‐am dat înaintea împăraților ca să te privească. Prin mulțimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoțului tău, ți‐ai pângărit locașurile tale sfințite; de aceea am scos un foc din mijlocul tău, te‐a mistuit și te‐am prefăcut în cenușă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toți câți te cunosc între popoare se îngrozesc de tine; ai ajuns o groază și în veac nu vei mai fi. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, pune‐ți fața către Sidon și prorocește împotriva lui și spune: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, sunt împotriva ta, Sidonule, și voi fi slăvit în mijlocul tău. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul când voi face judecăți în el și mă voi sfinți în el. Și voi trimite în el ciumă și sânge pe ulițele lui și cei răniți de moarte vor cădea în mijlocul său de sabia ce va fi asupra lui din toate părțile. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și nu va mai fi pentru casa lui Israel niciun spin înțepător și niciun scai aducător de dureri printre cei ce erau în jurul lor și‐i disprețuiau. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeu. Așa zice Domnul Dumnezeu: Când voi aduna casa lui Israel dintre popoarele între care sunt împrăștiați și voi fi sfințit în ei înaintea neamurilor, atunci vor locui în țara lor pe care am dat‐o robului meu Iacov. Vor locui în ea la adăpost și vor zidi case și vor sădi vii; și vor locui la adăpost când îmi voi săvârși judecățile asupra tuturor celor de primprejur care‐i disprețuiau. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeul lor. În anul al zecelea, în luna a zecea, la douăsprezecea ale lunii, cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, pune‐ți fața împotriva lui Faraon, împăratul Egiptului, și prorocește împotriva lui și împotriva întregului Egipt. Vorbește și spune: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, sunt împotriva ta, Faraoane, împărat al Egiptului, balaurul cel mare care șade culcat în mijlocul râurilor sale, care zice: Râul meu este al meu și pentru mine l‐am făcut. Și‐ți voi pune verigi în fălci și voi lipi de solzii tăi peștii râului tău și te voi scoate din mijlocul râurilor tale și toți peștii râurilor tale se vor lipi de solzii tăi. Și te voi arunca în pustie pe tine și pe toți peștii râurilor tale. Vei cădea pe fața câmpului, nu vei fi adunat, nici nu vei fi strâns. Te voi da spre mâncare fiarelor pământului și păsărilor cerurilor. Și toți locuitorii Egiptului vor cunoaște că eu sunt Domnul, pentru că au fost un toiag de trestie pentru casa lui Israel. Când s‐au agățat cu mâna de tine, te‐ai rupt și le‐ai rupt tot umărul. Și când s‐au rezemat de tine, te‐ai rupt și ai făcut să le tremure coapsele. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi aduce sabie asupra ta și voi stârpi din tine pe om și dobitoc. Și țara Egiptului va fi o pustie și o pustietate. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Pentru că a zis: Râul este al meu și eu l‐am făcut. De aceea iată, sunt împotriva ta și împotriva râurilor tale. Și voi face țara Egiptului pustiuri de pustietăți, de la Migdol până la Siene și până la hotarul Etiopiei. Nici picior de om nu va trece prin el, nici picior de vită nu va trece prin el și nici nu va fi locuit patruzeci de ani. Și voi face țara Egiptului o pustie în mijlocul țărilor care sunt pustiite și cetățile lui vor fi prefăcute într‐o pustie în mijlocul cetăților pustiite, patruzeci de ani. Și voi împrăștia pe egipteni între neamuri și‐i voi risipi prin țări. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: La sfârșitul celor patruzeci de ani voi aduna pe egipteni dintre popoarele între care au fost împrăștiați; și voi întoarce robia Egiptului și‐i voi aduce iarăși în țara Patros, în țara obârșiei lor; și acolo vor fi o împărăție smerită. Va fi cea mai smerită dințre împărății și nu se va mai înălța peste neamuri; și‐i voi micșora ca să nu mai domnească peste neamuri. Și el nu va mai fi încrederea casei lui Israel, amintindu‐i nelegiuirea când se întorceau să se uite după ei: și vor cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeu. Și a fost așa: în anul al douăzeci și șaptelea, în luna întâi, la întâi ale lunii, cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a făcut ca oastea sa să slujească slujbă grea împotriva Tirului; orice cap a fost făcut pleșuv și orice umăr a fost jupuit, dar n‐a luat plată de la Tir nici el, nici oastea lui, pentru slujba cu care a slujit împotriva lui. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi da țara Egiptului lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului; și el îi va lua mulțimea și‐i va răpi prada și‐l va jefui; și aceasta va fi plata oștii lui. I‐am dat țara Egiptului ca plată a sa pentru care a slujit, pentru că a lucrat pentru mine, zice Domnul Dumnezeu. În ziua aceea voi face să înflorească și cornul casei lui Israel și‐ți voi da o deschidere de gură în mijlocul lor. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, prorocește și zi: Așa zice Domnul Dumnezeu: Văitați‐vă: Vai de ziua! Căci ziua este aproape, da, ziua Domnului este aproape; va fi o zi de nori, o vreme a neamurilor. Și o sabie va veni asupra Egiptului și neliniște mare va fi în Etiopia când vor cădea în Egipt cei răniți de moarte; și mulțimea lui va fi luată și temeliile lui vor fi surpate. Etiopia și Put și Lud și tot poporul amestecat și Cubul și copiii țării care este în legământ vor cădea cu ei de sabie. Așa zice Domnul: Vor cădea și cei ce sprijină pe Egipt și îngâmfarea puterii sale se va coborî. De la Migdol până la Siene vor cădea în el de sabie, zice Domnul Dumnezeu. Și vor fi pustiiți în mijlocul țărilor pustiite și cetățile lui vor fi în mijlocul cetăților pustiite. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul când voi pune foc în Egipt și când vor fi sfărâmați toți cei ce‐l ajutau. În ziua aceea vor ieși de la mine soli în corăbii ca să înspăimânte Etiopia cea fără grijă și neliniște mare va veni asupra lor ca în ziua Egiptului. Căci iată, vine! Așa zice Domnul Dumnezeu: Voi face să înceteze și mulțimea Egiptului prin mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului. El și poporul său cu el, cei groaznici dintre neamuri vor fi aduși să strice țara și își vor scoate săbiile împotriva Egiptului și vor umple țara de uciși. Și voi seca râurile și voi vinde țara în mâinile celor răi și voi pustii țara și tot ce este în ea prin mâna străinilor. Eu, Domnul, am vorbit. Așa zice Domnul Dumnezeu: Voi pierde și idolii și voi face să înceteze chipurile din Nof și nu va mai fi domn din țara Egiptului: și voi pune frică în țara Egiptului! Și voi pustii Patrosul și voi pune foc în Țoan și voi săvârși judecăți în No! Și îmi voi vărsa mânia asupra Sinului, cetățuia Egiptului, și voi stârpi mulțimea din No. Și voi pune foc în Egipt. Chinul va cuprinde Sinul, Noul se va despica și la Nof vor fi vrăjmași ziua. Tinerii Avenului și ai Pi‐Besetului vor cădea de sabie și aceste cetăți se vor duce în robie. Și în Tahpanes se va întuneca ziua când voi sfărâma acolo jugurile Egiptului și mândria puterii lui va înceta în el; un nor îl va acoperi și fiicele lui se vor duce în robie. Și voi săvârși judecăți asupra Egiptului și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și a fost așa: în anul al unsprezecelea, în luna întâi, la șapte ale lunii, cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, am sfărâmat brațul lui Faraon, împăratul Egiptului. Și iată, nu i s‐au făcut legături ca să‐i pună leacuri, înfășurându‐se cu legături ca să‐l facă tare să țină sabia. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, sunt împotriva lui Faraon, împăratul Egiptului, și‐i voi frânge brațele, pe cel tare și pe cel frânt, și voi face să cadă sabia din mâna lui. Și voi împrăștia pe egipteni între neamuri și‐i voi risipi prin țări. Și voi întări brațele împăratului Babilonului și voi pune sabia mea în mâna lui; și voi sfărâma brațele lui Faraon și va suspina înaintea lui cu suspinele celui rănit de moarte. Și voi întări brațele împăratului Babilonului și brațele lui Faraon vor cădea și vor cunoaște că eu sunt Domnul, când voi pune sabia mea în mâna împăratului Babilonului și o va întinde asupra țării Egiptului. Și voi împrăștia pe egipteni între neamuri și‐i voi risipi prin țări. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și a fost așa: în anul al unsprezecelea, în luna a treia, la întâi ale lunii, cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, spune lui Faraon, împăratul Egiptului, și mulțimii sale: Cu cine te asemeni în mărimea ta? Iată, asirianul era un cedru din Liban cu crengi frumoase și pâlcuri umbritoare și de statură înaltă; și vârful său era în mijlocul ramurilor stufoase. Apele îl hrăneau, adâncul îl făcea să crească, râurile sale curgeau în jurul sădirii lui și își trimitea pâraiele la toți copacii câmpului; de aceea înălțimea lui s‐a ridicat mai presus de toți copacii câmpului și crengile i s‐au înmulțit și ramurile i s‐au lungit întinzându‐se de mulțimea apelor. Toate păsările cerurilor își făceau cuibul în ramurile lui; și toate fiarele câmpului fătau sub crăcile lui și sub umbra lui ședeau toate neamurile cele mari. Și era frumos în mărimea lui și în lungimea crăcilor lui; căci rădăcina lui era lângă ape mari. Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu‐l puteau ascunde; chiparoșii nu se asemănau cu crăcile lui și platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu‐i semăna în frumusețe. L‐am făcut frumos prin mulțimea ramurilor lui și toți copacii Edenului care erau în grădina lui Dumnezeu îl pizmuiau. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că te‐ai înălțat în statură… și el și‐a pus vârful în mijlocul crengilor stufoase și și‐a înălțat inima în înălțarea sa: îl voi da în mâna celui tare dintre neamuri care se va purta cu el după plac: l‐am alungat pentru răutatea lui. Și străinii, cele grozave dintre neamuri, l‐au tăiat și l‐au părăsit; crăcile lui au căzut pe munți și în toate văile și ramurile lui s‐au rupt de toate pâraiele pământului. Și toate popoarele pământului s‐au coborât de la umbra lui și l‐au părăsit. Toate păsările cerurilor șed pe el, cel căzut, și toate fiarele câmpului sunt pe ramurile lui, ca niciunul din copacii de lângă ape să nu se înalțe în statura sa și să nu‐și pună vârful în mijlocul ramurilor stufoase și ca niciunul din cei ce erau adăpați de ape să nu se ridice în înălțimea sa. Căci toți sunt dați morții, în cele mai de jos ale pământului, în mijlocul copiilor oamenilor, cu cei ce se coboară în groapă. Așa zice Domnul Dumnezeu: În ziua când s‐a coborât în Șeol, am făcut să‐l jelească. Am acoperit adâncul pentru el și am oprit râurile lui și apele cele mari s‐au oprit. Și am făcut ca Libanul să fie în jale pentru el și toți copacii câmpului s‐au lâncezit pentru el. Am făcut să se zguduie neamurile de vuietul căderii sale, când l‐am coborât în Șeol cu cei ce se coboară în groapă. Și toți copacii Edenului, cei aleși și cei buni ai Libanului, toți câți sunt adăpați de ape, s‐au mângâiat în părțile cele mai de jos ale pământului! Și s‐au coborât și ei cu el în Șeol la cei uciși de sabie și care erau brațul lui, care locuiau sub umbra lui, în mijlocul neamurilor. Cu cine te asemeni deci tu în slavă și în mărime între copacii Edenului? Totuși, te vei coborî cu copacii Edenului în părțile mai de jos ale pământului; te vei culca în mijlocul celor netăiați împrejur, cu cei uciși de sabie. Acesta este Faraon și toată mulțimea lui, zice Domnul Dumnezeu. Și a fost așa: în anul al doisprezecelea, în luna a douăsprezecea, la întâi ale lunii, cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, ridică plângere pentru Faraon, împăratul Egiptului, și zi‐i: Te asemănai între neamuri cu leul tânăr și erai ca balaurul în mări; și porneai în râurile tale și tulburai apele cu picioarele tale și le noroiai râurile. Așa zice Domnul Dumnezeu: De aceea îmi voi întinde mrejele peste tine cu o gloată de multe popoare și te vor trage în lațul meu. Și te voi arunca pe pământ, te voi azvârli pe fața câmpului și voi face să stea pe tine toate păsările cerurilor și voi sătura cu tine fiarele întregului pământ. Și‐ți voi pune carnea pe munți și voi umple văile cu grămada ta. Și voi adăpa cu sângele tău țara în care înoți până la munți și pâraiele se vor umple de tine. Și când te voi stinge, voi acoperi cerurile și‐i voi întuneca stelele. Voi acoperi soarele cu un nor și luna nu va luci cu lumina sa. Voi face să se întunece peste tine toți luminătorii de lumină ai cerurilor și voi pune întuneric peste țara ta, zice Domnul Dumnezeu. Și voi tulbura inima multor popoare când voi aduce sfărâmarea ta între neamuri în țările pe care nu le‐ai cunoscut. Și voi face ca multe popoare să se îngrozească de tine și împăraților lor li se va zbârli părul de tine când îmi voi învârti sabia înaintea lor. Și vor tremura în orice clipă, fiecare pentru viața lui, în ziua căderii tale. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: Sabia împăratului Babilonului va veni asupra ta. Voi face să cadă mulțimea ta prin săbiile celor viteji, toți sunt cei cumpliți ai neamurilor. Și vor răsturna mândria Egiptului și toată mulțimea lui va fi nimicită. Și voi pierde toate vitele lui de lângă apele cele mari și nici picior de om nu le va mai tulbura și nici copite de vite nu le vor mai tulbura. Atunci voi face să se liniștească apele lor și voi face râurile lor să curgă ca untdelemnul, zice Domnul Dumnezeu. Când voi face țara Egiptului pustie și ținutul va fi lăsat pustiu de plinătatea sa, când voi lovi pe toți cei ce locuiesc în el, atunci vor cunoaște că eu sunt Domnul. Aceasta este plângerea cu care vor plânge; fiicele neamurilor se vor boci cu ea: se vor boci cu ea pentru Egipt și pentru toată mulțimea lui, zice Domnul Dumnezeu. Și a fost așa: în anul al doisprezecelea, în ziua a cincisprezecea a lunii, cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, suspină pentru mulțimea Egiptului și aruncă‐i jos, pe el și pe fetele neamurilor mărețe, în părțile cele mai de jos ale pământului cu cei ce se coboară în groapă. Pe cine întreci tu în frumusețe? Pogoară‐te și culcă‐te între cei netăiați împrejur! Vor cădea în mijlocul celor uciși de sabie: este dat sabiei! Trageți‐l la o parte pe el și toată mulțimea lui. Cei puternici dintre viteji îi vor vorbi din mijlocul Șeolului cu cei ce l‐au ajutat. S‐au coborât și s‐au culcat, netăiați împrejur, uciși de sabie. Acolo este asirianul și toată ceata lui; mormintele lui sunt în juru‐i; toți uciși, căzuți de sabie. Mormintele lor sunt puse în laturile gropii și ceata lui este împrejurul mormântului său; toți sunt uciși, căzuți de sabie, ei, care răspândeau groaza în pământul celor vii. Acolo este Elamul și toată mulțimea lui în jurul mormântului său, toți uciși, căzuți de sabie, coborâți netăiați împrejur în cele de jos ale pământului, ei, care răspândeau groaza de ei în pământul celor vii. Și totuși și‐au purtat rușinea cu cei coborâți în groapă. I s‐a pus un pat în mijlocul celor uciși cu toată mulțimea sa. Mormintele lor sunt în juru‐i, toți netăiați împrejur, uciși de sabie; deși groaza de ei era răspândită în pământul celor vii; și și‐au purtat rușinea cu cei coborâți în groapă; el este pus în mijlocul celor uciși. Acolo este Meșec, Tubal și toată mulțimea lor, mormintele lor sunt în jurul lor, toți netăiați împrejur, uciși de sabie, deși groaza de ei era răspândită în pământul celor vii. Și ei nu s‐au culcat cu cei viteji, căzuți dintre cei netăiați împrejur, care s‐au coborât în Șeol cu armele lor de război și ale căror săbii sunt puse sub capetele lor și ale căror nelegiuiri sunt pe oasele lor, deși ei erau groaza celor puternici în pământul celor vii. Și tu vei fi sfărâmat în mijlocul celor netăiați împrejur și te vei culca cu cei uciși de sabie. Acolo este Edomul, împărații săi și toți mai marii săi, care în puterea lor sunt puși cu cei uciși de sabie; s‐au culcat cu cei netăiați împrejur și cu cei ce se coboară în groapă. Acolo sunt unșii de la miazănoapte, ei toți și toți sidonienii care s‐au coborât cu cei uciși, rușinați de groaza ce răspândeau prin puterea lor, și s‐au culcat netăiați împrejur cu cei uciși de sabie și își poartă rușinea cu cei ce se coboară în groapă. Faraon îi va vedea și se va mângâia pentru toată mulțimea lui: da, Faraon și toată oastea lui, cei uciși de sabie, zice Domnul Dumnezeu. Căci am răspândit groaza de el în pământul celor vii; și el se va culca în mijlocul celor netăiați împrejur cu cei uciși de săbie, da, Faraon și toată mulțimea lui, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, vorbește copiilor poporului tău și zi‐le: Când voi aduce sabia asupra vreunei țări și poporul țării va lua un om oarecare din mijlocul său și‐l va pune păzitor și el va vedea sabia venind asupra țării și va sufla din trâmbiță și va înștiința pe popor; și cineva aude glasul trâmbiței și nu se lasă înștiințat și vine sabia și‐l va răpi, sângele lui va fi pe capul lui: a auzit glasul trâmbiței și nu s‐a ferit: sângele lui va fi asupra lui. Dacă s‐ar fi lăsat înștiințat, și‐ar fi scăpat sufletul. Dar dacă păzitorul vede că vine sabia și nu suflă din trâmbiță și poporul nu va fi înștiințat și va veni sabia și va răpi pe vreunul din ei, este răpit pentru nelegiuirea sa; dar sângele său îl voi cere din mâna păzitorului. Și tu, fiu al omului, te‐am pus păzitor peste casa lui Israel. Ascultă deci cuvântul din gura mea și înștiințează‐i din partea mea. Când zic celui rău: Răule, vei muri negreșit! Și nu vei vorbi ca să înștiințezi pe cel rău de la calea sa, acest rău va muri pentru nelegiuirea sa, dar sângele său îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înștiința pe cel rău de calea sa ca să se întoarcă de la ea și nu se va întoarce de la calea sa, va muri în nelegiuirea sa, dar tu îți vei scăpa sufletul. Și tu, fiu al omului, spune casei lui Israel: Voi așa vorbiți și ziceți: Fărădelegile noastre și păcatele noastre sunt asupra noastră și pierim pentru ele, cum să trăim deci? Zi‐le: Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, n‐am nicio plăcere în moartea celui rău, ci cel rău să se întoarcă de la calea sa și să trăiască. Întoarceți‐vă, întoarceți‐vă de la căile voastre rele! Căci de ce vreți să muriți, casă a lui Israel? Și tu, fiu al omului, spune copiilor poporului tău: Dreptatea celui drept nu‐l va scăpa în ziua fărădelegii lui; și cât pentru răutatea celui rău, el nu se va poticni din pricina ei în ziua în care se va întoarce de la răutatea sa; nici cel drept nu va trăi prin ea în ziua în care va păcătui. Când zic celui drept că va trăi și el se încrede în dreptatea sa și face nedreptate, niciuna din faptele lui drepte nu se va aminti, ci va muri în nedreptatea lui pe care a făcut‐o. Și când zic celui rău: Vei muri! și se întoarce de la păcatul său și face judecată și dreptate: dacă cel rău va înapoia zălogul, va întoarce lucrul răpit, va umbla în așezămintele vieții, nefăcând ce este nedrept: va trăi negreșit, nu va muri. Niciunul din păcatele pe care le‐a făcut nu se va aminti împotriva lui; a făcut judecată și dreptate: va trăi negreșit. Totuși, copiii poporului tău zic: Calea Domnului nu este dreaptă! Dar calea lor nu este dreaptă. Când cel drept se întoarce de la dreptatea lui și face nedreptate, va muri în ea. Și când cel rău se întoarce de la răutatea sa și face judecată și dreptate, va trăi în ele. Totuși voi ziceți: Calea Domnului nu este dreaptă. Casă a lui Israel, vă voi judeca pe fiecare după căile sale. Și a fost așa: în anul al doisprezecelea al strămutării noastre, în luna a zecea, la cinci ale lunii, a venit la mine unul care scăpase din Ierusalim, zicând: Cetatea este bătută. Și mâna Domnului a fost asupra mea seara, mai înainte de a veni cel ce scăpase, și mi‐a deschis gura înainte de a veni el la mine dimineața; și mi s‐a deschis gura și n‐am mai fost mut. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, cei ce locuiesc în acele locuri pustii, în țara lui Israel, vorbesc zicând: Avraam a fost unul singur și a moștenit țara aceasta și noi suntem mulți; țara ni s‐a dat spre stăpânire. De aceea, spune‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Voi mâncați cu sânge și vă ridicați ochii spre idolii voștri și vărsați sânge: și să stăpâniți țara? Vă bizuiți pe sabia voastră, faceți urâciune și pângăriți fiecare pe nevasta aproapelui său și să stăpâniți țara? Așa să le spui: Așa zice Domnul Dumnezeu: Viu sunt eu, dacă nu vor cădea de sabie cei ce sunt în locuri pustii și dacă nu voi da spre mâncare fiarelor pe cel ce este în câmp deschis și dacă nu vor muri de ciumă cei ce sunt în întărituri și în peșteri. Și voi face țara o pustie și o groază și mândria puterii ei va înceta și munții lui Israel vor fi pustiiți, așa că nimeni nu va trece prin ei. Atunci vor cunoaște că eu sunt Domnul, când voi face țara o pustie și o groază pentru toate urâciunile pe care le‐au făcut. Și tu, fiu al omului, copiii poporului tău vorbesc de tine pe la ziduri și din pragurile caselor și vorbesc unul către altul, fiecare către fratele său, zicând: Veniți, vă rog, și auziți cuvântul care a ieșit de la Domnul. Și vin către tine cum vine poporul și înaintea ta stau ca poporul meu și ascultă cuvintele tale, dar nu le fac; căci cu gura lor arată multă iubire, dar inima lor umblă după câștig nedrept. Și iată, tu ești pentru ei ca o cântare foarte plăcută a unuia cu glas plăcut, care cântă bine din instrument; și ei ascultă cuvintele tale, dar nu le fac. Și când se va întâmpla aceasta (iată, vine), atunci vor cunoaște că a fost un proroc în mijlocul lor. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, prorocește împotriva păstorilor lui Israel, prorocește și spune‐le lor, păstorilor: Așa zice Domnul Dumnezeu: Vai de păstorii lui Israel care se pasc pe ei înșiși! Oare n‐ar trebui păstorii să pască turma? Voi mâncați grăsimea și vă îmbrăcați cu lâna; junghiați pe cele îngrășate, dar turma n‐o pașteți. Cele slabe n‐ați întărit și ce era bolnav n‐ați vindecat și ce era frânt n‐ați legat și ce era fugărit n‐ați adus înapoi și nici n‐ați căutat ce era pierdut, ci le‐ați stăpânit cu silă și asprime. Și ele s‐au împrăștiat, căci nu era păstor; și au ajuns de mâncare tuturor fiarelor câmpului și s‐au împrăștiat. Oile mele au rătăcit prin toți munții și pe orice deal înalt: da, oile mele s‐au împrăștiat pe toată fața pământului și n‐a fost cine să cerceteze și să le caute. De aceea ascultați, păstorilor, cuvântul Domnului: Viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu: Cu adevărat, fiindcă oile mele au ajuns de pradă și oile mele au ajuns de mâncare oricărei fiare a câmpului, fiindcă nu era păstor și păstorii mei nu căutau oile mele, ci păstorii se pășteau pe sine și nu pășteau oile mele; de aceea ascultați, păstorilor, cuvântul Domnului; Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, sunt împotriva păstorilor! Și voi cere oile mele din mânia lor, și‐i voi face să înceteze de a paște oile și păstorii nu se vor mai paște pe ei înșiși: și voi scăpa din gura lor oile mele și nu le vor mai fi de mâncare. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, eu însumi, chiar eu voi cerceta oile mele și le voi căuta. Ca păstorul care își caută turma în ziua când este printre oile sale cele împrăștiate, așa voi căuta eu oile mele și le voi scăpa din toate locurile în care s‐au împrăștiat, în ziua noroasă și întunecoasă. Și le voi scoate dintre popoare și le voi aduna dintre țări și le voi aduce în țara lor și le voi paște pe munții lui Israel, lângă râuri și în toate locurile locuite ale țării. Le voi paște în pășune bună și stâna lor va fi pe munții înălțimii lui Israel. Acolo se vor odihni în staul bun și vor paște în pășuni grase pe munții lui Israel. Eu însumi voi paște oile mele și le voi face să se odihnească, zice Domnul Dumnezeu. Voi căuta pe cea pierdută și voi întoarce pe cea fugărită și voi lega pe cea frântă și voi întări pe cea bolnavă; dar voi nimici pe cea grasă și pe cea tare; le voi paște cu judecată. Și voi, turma mea, — așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi judeca între oaie, între berbeci și țapi. Oare puțin lucru este pentru voi că ați mâncat pășunea cea bună, iar rămășița pășunii voastre ați călcat‐o în picioare și că ați băut ape de lac, iar pe cealaltă o tulburați cu picioarele? Și oile mele mănâncă ce ați călcat voi cu picioarele voastre și beau ce ați tulburat voi cu picioarele voastre! De aceea, așa le zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi judeca între oaia cea grasă și oaia cea slabă. Pentru că împungeți din coaste și din umeri și împungeți cu coarnele voastre pe toate cele slabe până le risipiți afară, de aceea eu voi mântui oile mele și nu vor mai fi de pradă și voi judeca între oaie și oaie. Și voi ridica un păstor peste ele și el le va paște, pe robul meu David. El le va paște și le va fi păstor. Eu, Domnul, le voi fi Dumnezeu, și robul meu David va fi domn în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit. Și voi face legământ de pace cu ele și voi face să înceteze din țară fiarele rele și vor locui la adăpost în pustie și vor dormi în păduri. Și voi face pe acestea și împrejurimile dealului meu o binecuvântare și voi face să cadă ploaia la vremea ei; vor fi ploi de binecuvântare. Și copacul câmpului își va da rodul și pământul își va da venitul și vor fi la adăpost în țara lor și vor cunoaște că eu sunt Domnul, când voi sfărâma legăturile jugului lor și‐i voi scăpa din mâinile celor ce i‐au ținut în robie. Și nu vor mai fi de pradă neamurilor și fiarele pământului nu‐i vor mânca, ci vor locui la adăpost și nimeni nu‐i va înspăimânta. Și le voi ridica o odraslă cu nume și nu vor mai fi mistuiți de foame în țară și nu vor mai purta rușinea neamurilor. Și vor cunoaște că eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ei și ei, casa lui Israel, sunt poporul meu, zice Domnul Dumnezeu. Și voi, oile mele, oile pășunii mele, sunteți oameni și eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, pune‐ți fața împotriva muntelui Seir și prorocește împotriva lui și spune‐i: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, munte al Seirului, eu sunt împotriva ta și‐mi voi întinde mâna asupra ta și te voi face o pustie și o groază. Voi pustii cetățile tale și vei fi o pustie. Și vei cunoaște că eu sunt Domnul. Pentru că din vechime ai purtat ură și ai dat sabiei pe copiii lui Israel în vremea nenorocirii lor, în vremea nelegiuirii sfârșitului; de aceea viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, că te voi pregăti pentru sânge și sângele te va urmări. Fiindcă n‐ai urât sângele, de aceea sângele te va goni. Și voi face muntele Seir o pustie, o groază, și voi stârpi din el pe cel ce iese și pe cel ce se întoarce. Și‐i voi umple munții de ucișii lui și cei uciși de sabie vor cădea în dealurile tale și în văile tale și în toate râurile tale. Te voi face pustietăți veșnice și cetățile tale nu vor fi locuite: și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Pentru că ai zis: Aceste două neamuri și aceste două țări vor fi ale mele și noi le vom stăpâni, deși Domnul era acolo: de aceea viu sunt eu, zice Domnul Dumnezeu, voi face după mânia ta și după pizma ta, cum ai făcut tu din ură împotriva lor; și mă voi face cunoscut între ei când te voi judeca. Și vei cunoaște că eu, Domnul, am auzit toate ocările pe care le‐ai rostit împotriva munților lui Israel, zicând: Au ajuns pustii, ne sunt dați spre mâncare. Și v‐ați mărit împotriva mea cu gurile voastre și v‐ați înmulțit cuvintele împotriva mea; și eu am auzit. Așa zice Domnul Dumnezeu: Când tot pământul se va bucura, pe tine te voi face o pustie. Cum te‐ai bucurat de moștenirea casei lui Israel, fiindcă se pustiise, așa‐ți voi face: vei ajunge o pustie, munte al Seirului și tot Edomul, da, tot, și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și tu, fiu al omului, prorocește munților lui Israel și zi: Munți ai lui Israel, ascultați cuvântul Domnului! Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că vrăjmașul a zis de voi: Ha, ha! și: Înălțimile cele veșnice au ajuns în stăpânirea noastră! De aceea prorocește și spune: Așa zice Domnul Dumnezeu: Fiindcă, da, fiindcă v‐au făcut pustii și v‐au înghițit din fiecare parte ca să fiți stăpânirea rămășiței neamurilor și sunteți luați pe buzele limbii și de ocara poporului: de aceea, munți ai lui Israel, ascultați cuvântul Domnului Dumnezeu: Așa zice Domnul Dumnezeu munților și dealurilor, râurilor și văilor, dărâmăturilor pustiite și cetăților părăsite care au ajuns de pradă și de batjocură rămășiței neamurilor care sunt primprejur; de aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Cu adevărat în focul geloziei mele am vorbit împotriva rămășiței neamurilor și împotriva întregului Edom, care și‐au însușit țara mea ca stăpânire cu bucuria întregii lor inimi, cu ciudă de suflet, ca s‐o jefuiască cu jaf. De aceea prorocește despre țara lui Israel și spune munților și dealurilor, râurilor și văilor: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, am vorbit în gelozia mea și în mânia mea: Pentru că ați purtat rușinea neamurilor; de aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Mi‐am ridicat mâna zicând: De nu își vor purta neamurile care sunt în jurul vostru rușinea lor! Și voi, munți ai lui Israel, veți da crengi și veți face roade pentru poporul meu Israel. Căci vor veni curând. Căci iată, eu sunt pentru voi și mă voi întoarce la voi și veți fi lucrați și semănați. Și voi înmulți oamenii în voi, toată casa lui Israel, toată. Și cetățile vor fi locuite și locurile pustii vor fi zidite. Și voi înmulți în voi pe om și vită și se vor înmulți și se vor prăsi și vă voi face să fiți locuiți ca mai înainte și vă voi face mai mult bine decât la începuturile voastre și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Da, voi face să umble în voi oameni, poporul meu Israel. Și te vor stăpâni și vei fi moștenirea lor și de acum nu‐i vei mai lipsi de copii. Așa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ei vă zic: Tu, țară, mănânci pe oameni și stârpești neamul tău! De aceea nu vei mai mânca oameni, nici nu vei mai stârpi neamul tău, zice Domnul Dumnezeu, și nu te voi mai face să auzi rușinea neamurilor. Și nu vei mai purta ocara popoarelor și nu vei mai face să cadă neamul tău, zice Domnul Dumnezeu. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, casa lui Israel locuia în țara sa și au pângărit‐o prin calea lor și prin faptele lor. Calea lor a fost înaintea mea ca necurăția unei femei în despărțirea lunilor ei. Și mi‐am vărsat mânia asupra lor pentru sângele pe care l‐au vărsat pe pământ și pentru că l‐au pângărit cu idolii lor. Și i‐am risipit între neamuri și au fost împrăștiați prin țări: i‐am judecat după calea lor și după faptele lor. Și au venit la neamurile în mijlocul cărora au mers și au pângărit numele meu cel sfânt. Căci se zicea despre ei: Aceștia sunt poporul Domnului și au ieșit din țara sa. Dar m‐am îndurat pentru numele meu cel sfânt pe care l‐a pângărit casa lui Israel între neamurile la care s‐au dus. De aceea spune casei lui Israel: Așa zice Domnul Dumnezeu: Nu pentru voi, casă a lui Israel, fac aceasta, ci pentru numele meu cel sfânt, pe care l‐ați pângărit între neamurile la care v‐ați dus. Și voi sfinți numele meu cel mare care a fost pângărit între neamuri, pe care l‐ați pângărit în mijlocul lor. Și neamurile vor cunoaște că eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfințit în voi înaintea ochilor lor. Căci vă voi lua dintre neamuri și vă voi aduna din toate țările și vă voi aduce în țara voastră. Și voi stropi peste voi apă curată și veți fi curăți. Vă voi curăți de toate necurățiile voastre și de toți idolii voștri. Și vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; și voi lua din carnea voastră inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Și voi pune în voi duhul meu și vă voi face să umblați în așezămintele mele și să păziți judecățile mele și să le faceți. Și veți locui în țara pe care am dat‐o părinților voștri și‐mi veți fi popor și eu vă voi fi Dumnezeu. Și vă voi mântui din toate necurățiile voastre și voi chema grâul și‐l voi înmulți și nu voi pune foamete peste voi. Și voi înmulți rodul pomilor și venitul câmpului, ca să nu mai purtați ocara foametei între neamuri. Atunci vă veți aduce aminte de căile voastre cele rele și de faptele voastre cele rele și vă veți scârbi de voi înșivă pentru nelegiuirile voastre și pentru urâciunile voastre. Nu pentru voi fac aceasta, zice Domnul Dumnezeu, să vă fie știut. Rușinați‐vă și roșiți pentru căile voastre, casă a lui Israel! Așa zice Domnul Dumnezeu: În ziua când vă voi curăți de toate nelegiuirile voastre, voi face și cetățile să fie locuite și dărâmăturile să fie zidite. Și pământul pustiu va fi lucrat, de unde era un pustiu în ochii oricărui trecător. Și vor zice: Pământul acesta care a fost pustiu a ajuns ca grădina Edenului și cetățile cele dărâmate și pustiite și surpate sunt întărite și locuite. Atunci neamurile care vor rămâne în jurul vostru vor cunoaște că eu, Domnul, zidesc locurile surpate și sădesc ce era pustiit: Eu, Domnul, am vorbit și voi face. Așa zice Domnul Dumnezeu: Și încă voi fi căutat de casa lui Israel ca să le fac aceasta: îi voi înmulți în oameni ca pe o turmă. Ca turma cea sfântă, ca turma Ierusalimului în sărbătorile lui, așa vor fi pline de turme de oameni cetățile cele pustiite. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și mâna Domnului a fost asupra mea și Domnul m‐a scos în Duh și m‐a pus jos în mijlocul unei văi și era plină de oase. Și m‐a făcut să trec pe lângă ele de jur împrejur și iată, erau foarte multe pe fața văii și iată, erau foarte uscate. Și mi‐a zis: Fiu al omului, oare vor trăi oasele acestea? Și am zis: Doamne Dumnezeule, tu știi. Iarăși mi‐a zis: Prorocește oaselor acestora și spune‐le: Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului! Așa zice Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată, voi face să intre suflare în voi și veți trăi. Și voi pune vine pe voi și voi face să crească și carne pe voi și vă voi acoperi cu piele și voi pune suflare în voi și veți trăi: și veți cunoaște că eu sunt Domnul. Și am prorocit cum mi se poruncise: și când am prorocit, a fost un vuiet și iată un foșnet și oasele s‐au împreunat la loc, os la osul său. Și am văzut și iată au crescut vine și carne pe ele și pielea le‐a acoperit deasupra; dar nu era suflare în ele. Atunci el mi‐a zis: Prorocește suflării, prorocește, fiu al omului, și zi suflării: Așa zice Domnul Dumnezeu: Vino din cele patru vânturi, suflare, și suflă asupra acestor uciși ca să trăiască. Și am prorocit cum mi se poruncise și a intrat suflarea în ele; și au trăit, și au stat pe picioarele lor, o oaste foarte, foarte mare. Atunci mi‐a zis: Fiu al omului, aceste oase sunt toată casa lui Israel. Iată, ei zic: Ni s‐au uscat oasele și ni s‐a pierdut nădejdea; suntem stârpiți. De aceea prorocește și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, vă voi deschide mormintele și vă voi scoate din mormintele voastre, o, poporul meu, și vă voi aduce în țara lui Israel. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul când vă voi deschide mormintele și vă voi scoate din mormintele voastre, popor al meu. Și voi pune suflarea mea în voi și veți trăi și vă voi așeza în țara voastră și veți cunoaște că eu, Domnul, am vorbit și am și făcut, zice Domnul. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Și tu, fiu al omului, ia‐ți un toiag și scrie pe el: Pentru Iuda și pentru copiii lui Israel, tovarășii săi. Și ia‐ți un alt toiag și scrie pe el: Pentru Iosif, toiagul lui Efraim, și pentru toată casa lui Israel, tovarășii săi. Și împreunează‐le unul cu altul într‐un toiag, ca să fie un singur toiag în mâna ta. Și când îți vor vorbi copiii poporului tău zicând: Oare nu ne vei spune ce sunt acestea? Spune‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi lua toiagul lui Iosif, care este în mâna lui Efraim, și semințiile lui Israel, tovarășii săi, și‐i voi pune cu acesta, adică cu toiagul lui Iuda, și‐i voi face un singur toiag și vor fi unul singur în mâna mea. Și toiegele pe care ai scris vor fi înaintea ochilor lor în mâna ta. Și zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi lua pe copiii lui Israel dintre neamurile unde s‐au dus și‐i voi aduna din orice parte, și‐i voi aduce în țara lor. Și‐i voi face un singur neam în țară pe munții lui Israel și un singur împărat va domni peste toți și nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi despărțiți în două împărății. Și nu se vor mai spurca cu idolii lor, nici cu lucrurile lor urâcioase, nici cu vreuna din fărădelegile lor, și‐i voi mântui din toate locuințele lor în care au păcătuit și‐i voi curăți și îmi vor fi popor și eu le voi fi Dumnezeu. Și David, robul meu, va fi împărat peste ei. Și toți vor avea un singur păstor și vor umbla în judecățile mele și vor păzi așezămintele mele și le vor face. Și vor locui în țara pe care am dat‐o robului meu Iacov, unde au locuit părinții voștri; și vor locui în ea, ei și copiii lor și copiii copiilor lor, în veac. Și David, robul meu, le va fi domn în veac. Și voi face cu ei un legământ de pace, va fi un legământ veșnic cu ei. Și‐i voi așeza și‐i voi înmulți și voi pune locașul meu sfințit în mijlocul lor în veac. Și locașul meu va fi peste ei și eu le voi fi Dumnezeu și ei îmi vor fi popor. Și neamurile vor cunoaște că eu, Domnul, sunt cel ce sfințesc pe Israel, când locașul meu sfințit va fi în mijlocul lor în veac. Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: Fiu al omului, pune‐ți fața împotriva lui Gog, țara lui Magog, domn peste Roș, Meșec și Tubal și prorocește împotriva lui. Și zi: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, sunt împotriva ta, o Gog, capul Roșului, Meșecului și Tubalului! Și te voi întoarce și‐ți voi pune verigi în fălci și te voi scoate pe tine și toată oastea ta, cai și călăreți, toți îmbrăcați cu armătura întreagă, o gloată mare cu scuturi și paveze, care toți mânuiesc sabia: pe Persia, Cuș și Put cu ei; toți cu scut și coif: Gomerul și toate cetele lui; casa Togarmei din fundul miazănopții și toate cetele sale, multe popoare cu tine. Fii gata, da, pregătește‐te, tu și toată mulțimea adunată la tine și fii căpetenia lor! După multe zile vei fi cercetat, la sfârșitul anilor vei intra în țara care este adusă înapoi de la sabie și adunată dintre multe popoare, pe munții lui Israel care au fost o pustie necurmată, la cei ce sunt scoși dintre popoare și locuiesc toți la adăpost. Și te vei sui, vei veni ca o furtună, vei fi ca un nor ca să acopere țara, tu și toate cetele tale și multe popoare cu tine. Așa zice Domnul Dumnezeu: Va fi așa: în ziua aceea îți vor veni lucruri în minte și vei gândi un gând rău. Și vei zice: Mă voi sui la țara cetăților deschise; voi merge la cei ce sunt liniștiți, care locuiesc la adăpost, toți locuind fără ziduri și care n‐au nici zăvoare, nici porți, ca să iei jaf și să iei pradă, ca să‐ți întorci mâna împotriva locurilor pustii care sunt locuite acum și împotriva poporului adunat dintre neamuri care și‐a câștigat vite și bunuri, care locuiește în mijlocul țării. Seba și Dedanul și neguțătorii Tarsisului și toți leii lor cei tineri îți vor zice: Oare ai venit să iei jaf? Ți‐ai adunat mulțimea ca să iei pradă? Ca să răpești argint și aur, ca să iei vite și bunuri, ca să iei pradă mare? De aceea, fiu al omului, prorocește și zi lui Gog: Așa zice Domnul Dumnezeu: În ziua aceea când poporul meu Israel va locui la adăpost, oare nu vei ști tu? Și vei veni din locul tău din fundul miazănopții, tu și multe popoare cu tine, toți călărind pe cai, o gloată mare și o oaste puternică. Și te vei sui împotriva poporului meu Israel ca un nor, acoperind țara. Aceasta va fi la sfârșitul zilelor și te voi aduce împotriva țării mele ca să mă cunoască neamurile când voi fi sfințit în tine, o, Gog, înaintea ochilor lor. Așa zice Domnul Dumnezeu: Oare nu ești tu acela de care am vorbit în zilele de mai înainte prin slujitorii mei robii lui Israel, care au prorocit în zilele acelea, ani de zile, că te voi aduce împotriva lor? Și va fi așa: în ziua aceea, în ziua când Gog va veni împotriva țării lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, mânia mea se va sui în nările mele. Căci în gelozia mea, în focul mâniei mele am vorbit: da, în ziua aceea va fi un cutremur mare în țara lui Israel. Așa încât peștii mării și păsările cerurilor și fiarele câmpului și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ și toată omenimea de pe fața pământului se vor cutremura înaintea mea. Și munții se vor prăbuși, locurile pripurii se vor surpa, orice zid va cădea la pământ. Și voi chema sabie împotriva lui în toți munții mei, zice Domnul Dumnezeu. Sabia oricărui om va fi împotriva fratelui său. Și voi intra la judecată cu el prin ciumă și sânge. Și voi ploua asupra lui și asupra cetelor sale și asupra popoarelor celor multe care sunt cu el, o ploaie potopitoare cu mare grindină de piatră, cu foc și cu pucioasă. Și mă voi mări și mă voi sfinți și mă voi face cunoscut în ochii multor neamuri. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și tu, fiu al omului, prorocește împotriva lui Gog și zi: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, eu sunt împotriva ta, Gog, domn al Roșului, al Meșecului și al Tubalului! Și te voi întoarce și te voi duce și te voi sui din fundul miazănopții și te voi aduce în munții lui Israel. Și‐ți voi lovi arcul din stânga ta și voi face să‐ți cadă săgețile din dreapta ta. Vei cădea în munții lui Israel, tu și toate cetele tale și toate popoarele care sunt cu tine. Te voi da spre mâncare păsărilor răpitoare de orice aripă și fiarelor câmpului. Vei cădea în câmp deschis, căci eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu. Și voi trimite un foc asupra Magogului și între cei ce locuiesc la adăpost în ostroave: și vor cunoaște că eu sunt Domnul. Și voi face cunoscut numele meu cel sfânt în mijlocul poporului meu Israel și nu voi mai lăsa să fie pângărit numele meu cel sfânt. Și neamurile vor cunoaște că eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel. Iată, vine și se va face, zice Domnul Dumnezeu. Aceasta este ziua de care am vorbit. Și cei ce locuiesc în cetățile lui Israel vor ieși și vor aprinde un foc și vor arde arme și scuturi și paveze și arcuri și săgeți și ciomege și sulițe; și șapte ani vor face focuri cu ele. Așa că nu se va lua niciun lemn din câmp și nici nu vor tăia din păduri, căci vor hrăni focul cu armele. Și vor prăda pe cei ce i‐au prădat și vor jefui pe cei ce i‐au jefuit, zice Domnul Dumnezeu. Și va fi așa: în ziua aceea voi da lui Gog un loc de înmormântare acolo în Israel, valea celor ce trec spre răsăritul mării; și va împiedica pe trecători și acolo vor înmormânta pe Gog și pe toată mulțimea lui și o vor numi Valea lui Hamon‐Gog. Și șapte luni îi va înmormânta casa lui Israel ca să curețe țara. Da, tot poporul țării îi va înmormânta și va fi un nume pentru ei în ziua în care voi fi slăvit, zice Domnul Dumnezeu. Și vor despărți oameni care să nu facă altceva decât să cutreiere țara și care împreună cu trecătorii să înmormânteze pe cei rămași pe fața țării, ca s‐o curețe: după sfârșitul celor șapte luni vor cerceta. Și trecătorii vor trece prin țară și când vreunul va vedea un os de om, va zidi un semn lângă el până îl vor înmormânta groparii în Valea Hamon‐Gog. Și chiar numele unei cetăți va fi Hamona. Așa vor curăți țara. Și tu, fiu al omului, așa zice Domnul Dumnezeu: Vorbește păsărilor de orice aripă și tuturor fiarelor câmpului: Adunați‐vă și veniți, strângeți‐vă din toate părțile la jertfa mea pe care o jertfesc pentru voi, o jertfă mare pe munții lui Israel, ca să mâncați carne și să beți sânge! Să mâncați carnea celor viteji și să beți sângele domnilor pământului — a berbecilor, a mieilor și a țapilor, a taurilor, toate vite îngrășate ale Basanului. Și veți mânca grăsime până vă veți sătura și veți bea sânge până vă veți îmbăta din jertfa mea pe care o jertfesc pentru voi. Și vă veți sătura la masa mea de cai și călăreți, de viteji și de tot felul de oameni de război, zice Domnul Dumnezeu. Și voi pune slava mea între neamuri și toate neamurile vor vedea judecata mea pe care o voi face și mâna mea pe care o voi pune peste ele. Și casa lui Israel va cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeul lor, din ziua aceea și de atunci înainte. Și neamurile vor cunoaște că ea, casa lui Israel, s‐a dus în robie pentru nelegiuirea sa, pentru că mi‐au fost necredincioși și mi‐am ascuns fața de ei și i‐am dat în mâna vrăjmașilor lor și au căzut cu toții de sabie. Le‐am făcut după necurățiile lor și după fărădelegile lor și mi‐am ascuns fața de ei. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Acum voi întoarce robia lui Iacov și mă voi îndura de toată casa lui Israel și voi fi gelos pentru numele meu cel sfânt. Și își vor purta rușinea și toate necredincioșiile cu care mi‐au fost necredincioși, când vor locui la adăpost în țara lor și nimeni nu‐i va înspăimânta, când îi voi întoarce dintre popoare și‐i voi aduna din țările vrăjmașilor lor. Și voi fi sfințit în ei înaintea ochilor multor neamuri. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeul lor, pentru că i‐am dus în robie între neamuri și i‐am adunat în țara lor. Și nu voi mai lăsa acolo pe niciunul din ei. Și nu‐mi voi mai ascunde fața dinaintea lor, căci am vărsat Duhul meu asupra casei lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. În anul al douăzeci și cincilea al strămutării noastre, la începutul anului, la zece ale lunii, în anul al patrusprezecelea după baterea cetății, tocmai în ziua aceea mâna Domnului a fost asupra mea și m‐a dus acolo. M‐a adus în vedeniile lui Dumnezeu în țara lui Israel și m‐a pus pe un munte foarte înalt; și pe el era ca o clădire de cetate în partea de miazăzi. Și m‐a dus acolo și iată un om a cărui înfățișare era ca înfățișarea aramei. Și în mâna lui era o sfoară de in și o trestie de măsurat și stătea în poartă. Și omul mi‐a zis: Fiu al omului, privește cu ochii și ascultă cu urechile și îndreaptă‐ți inima spre tot ce‐ți voi arăta. Căci ai fost adus aici ca să ți le arăt. Spune casei lui Israel tot ce vezi. Și iată, pe dinafara casei de jur împrejur era un zid și în mâna omului era o trestie de măsurat de șase coți, de un cot și o palmă fiecare. Și a măsurat lărgimea clădirii, o trestie, și înălțimea, o trestie. Și a venit la poarta care privește spre răsărit și s‐a suit pe treptele ei și a măsurat pragul porții, o trestie în lățime; și pragul celălalt, o trestie în lățime. Și fiecare cămară era lungă de o trestie și lată de o trestie; și între cămări erau cinci coți; și pragul porții de lângă pridvorul porții dinăuntru era de o trestie. Și a măsurat pridvorul porții dinăuntru și era de o trestie. Și a măsurat pridvorul porții, opt coți, și stâlpii ei, doi coți, și pridvorul porții era pe dinăuntru. Și cămările porții dinspre răsărit erau trei dincoace și trei dincolo; și toate trei erau de aceeași măsură; și stâlpii aveau aceeași măsură de o parte și de alta. Și a măsurat lărgimea intrării porții, zece coți, și lungimea porții, treisprezece coți. Și înaintea cămărilor era o deschizătură de un cot de o parte, și de cealaltă parte o deschizătură de un cot; și fiecare cămară era de șase coți de o parte și de șase coți de cealaltă parte. Și a măsurat poarta de la acoperișul unei cămări până la acoperișul celeilalte; lățimea ei era de douăzeci și cinci de coți și era o ușă în fața altei uși. Și a făcut stâlpii de șaizeci de coți și lângă stâlpi era curtea de jur împrejurul porții. Și începând dinaintea porții de la intrare până înaintea pridvorului porții dinăuntru erau cincizeci de coți. Și la cămări erau ferestre îngrădite și la stâlpii lor, pe dinăuntru porții de jur împrejur; și tot așa era și la brâiele stâlpilor; și erau ferestre pe dinăuntru de jur împrejur, și pe stâlpi erau finici. Atunci m‐a dus în curtea dinafară; și iată chilii și un caldarâm așternut în curte de jur împrejur; erau treizeci de chilii pe caldarâm. Și caldarâmul era pe laturile porților, de‐a lungul porților, adică caldarâmul de jos. Atunci a măsurat lățimea începând dinaintea porții de jos până în fața curții dinăuntru, pe dinafară, o sută de coți spre răsărit și spre miazănoapte. Și a măsurat poarta curții dinafară care privește spre miazănoapte, lungimea ei și lățimea ei. Și cămările ei erau trei dincoace și trei dincolo; și stâlpii ei și brâiele lor erau după măsura porții întâi; lungimea ei era de cincizeci de coți și lățimea de douăzeci și cinci de coți. Și ferestrele sale și brâiele sale și finicii săi erau după măsura porții care privește spre răsărit; și se suiau la ea pe șapte trepte; și brâiele lor erau înaintea lor. Și poarta curții dinăuntru era în fața porții dinspre miazănoapte și dinspre răsărit; și a măsurat de la poartă la poartă o sută de coți. Și m‐a dus spre miazăzi; și iată, o poartă spre miazăzi; și a măsurat stâlpii ei și brâiele ei, după aceleași măsuri. Și la ea erau ferestre și la brâiele ei de jur împrejur, ca celelalte ferestre: lungimea era de cincizeci de coți și lățimea de douăzeci și cinci de coți. Și erau șapte trepte de suit pe ele și brâiele ei erau înaintea lor; și avea finici pe stâlpii ei, unul dincoace și altul dincolo. Și era o poartă în curtea dinăuntru spre miazăzi; și a măsurat de la poartă la poartă spre miazăzi o sută de coți. Atunci m‐a dus în curtea dinăuntru prin poarta dinspre miazăzi; și a măsurat poarta dinspre miazăzi după aceleași măsuri. Și cămările ei și stâlpii ei și brâiele ei erau după acelea și măsuri; și la ea erau ferestre și la brâiele ei de jur împrejur: lungimea era de cincizeci de coți și lățimea de douăzeci și cinci de coți. Și erau brâie de jur împrejur: lungimea era de douăzeci și cinci de coți și lățimea de cinci coți. Și brâiele ei erau spre curtea dinafară; și erau finici pe stâlpii ei; și suișul ei avea opt trepte. Și m‐a dus în curtea dinăuntru, dinspre răsărit; și a măsurat poarta după aceleași măsuri; și cămările ei și stâlpii ei și brâiele ei după aceleași măsuri; și la ea erau ferestre și la brâiele ei de jur împrejur: și lungimea era de cincizeci de coți și lățimea de douăzeci și cinci de coți. Și brâiele ei erau spre curtea dinafară și erau finici pe stâlpii ei, de o parte și de cealaltă; și suișul ei avea opt trepte. Și m‐a dus la poarta dinspre miazănoapte și a măsurat‐o după aceleași măsuri: cămările ei, stâlpii ei și brâiele ei; și avea ferestre de jur împrejur; și lungimea era de cincizeci de coți și lățimea de douăzeci și cinci de coți. Și stâlpii ei erau spre curtea dinafară; și pe stâlpii ei erau finici de o parte și de cealaltă; și suișul ei avea opt trepte. Și era o chilie a cărei intrare era la stâlpii porților unde spălau arderile de tot. Și în pridvorul porții erau două mese de o parte și două mese de altă parte, pentru junghierea pe ele a arderii de tot și a jertfei pentru păcat și a jertfei pentru vină. Și la latura dinafară, cum te sui la intrarea porții dinspre miazănoapte, erau două mese; și la latura cealaltă, lângă pridvorul porții, erau două mese. Erau patru mese de o parte și patru mese de cealaltă parte, la latura porții; erau opt mese deasupra cărora se junghia jertfele; și erau patru mese pentru arderea de tot de piatră cioplită, lungi de un cot și jumătate și late de un cot și jumătate și înalte de un cot; pe ele puneau uneltele cu care junghiau arderea de tot și jertfele. Și pe dinăuntru erau pervazuri late de o palmă, puse de jur împrejur; și pe mese se punea carnea jertfelor. Și în partea dinafară a porții dinăuntru erau chiliile cântăreților, în curtea dinăuntru care era pe latura porții dinspre miazănoapte; și fața lor era spre miazăzi: una era la latura porții dinspre răsărit care avea fața spre miazănoapte. Și el mi‐a zis: Chilia aceasta care privește spre miazăzi este pentru preoții care păzesc cele de păzit ale casei. Și chilia care privește spre miazănoapte este pentru preoții care păzesc cele de păzit ale altarului. Aceștia sunt fiii lui Țadoc între fiii lui Levi, care se apropie de Domnul ca să‐i facă slujba. Și a măsurat curtea: lungimea de o sută de coți și lățimea de o sută de coți, pătrată; și altarul era dinaintea casei. Atunci m‐a dus în pridvorul casei și a măsurat stâlpul pridvorului, cinci coți de o parte și cinci coți de cealaltă parte; și lățimea porții era de trei coți pe o parte și de trei coți pe cealaltă parte. Lungimea pridvorului era de douăzeci de coți și lățimea de unsprezece coți; și se suiau pe el pe trepte: și erau stâlpi lângă stâlpi, unul de o parte și altul de cealaltă parte. Și m‐a dus în templu și a măsurat stâlpii, șase coți în lățime pe o parte și șase coți în lățime pe cealaltă parte, care era lățimea cortului. Și lățimea intrării era de zece coți și canaturile intrării de cinci coți de o parte și de cinci coți de cealaltă parte; și a măsurat lungimea lui, patruzeci de coți, și lățimea lui, douăzeci de coți. Și a intrat înăuntru și a măsurat stâlpul intrării, doi coți, și intrarea, șase coți, și lățimea intrării, șapte coți. Și înaintea templului a măsurat lungimea lui, douăzeci de coți și lățimea lui douăzeci de coți. Și mi‐a zis: Aceasta este Sfânta Sfintelor. Și a măsurat zidul casei, șase coți: și lărgimea fiecărei cămări de pe laturi din jurul casei din toate părțile, patru coți. Și cămările de pe laturi erau în trei caturi, cămară peste cămară și de treizeci de ori; și ele erau așezate în zidul pe care‐l avea casa de jur împrejur spre cămările de pe laturi, ca să se reazeme pe el; dar ele nu se rezemau pe zidul casei. Și la cămările de pe laturi era o lărgire și mergea întorcându‐se tot mai sus, căci înconjurul casei mergea tot mai sus de jur împrejurul casei; de aceea lărgimea casei era mai largă în sus și astfel partea de jos suia la partea de sus prin partea de mijloc. Și am mai văzut la casă o înălțime de jur împrejur: temeliile cămărilor de pe laturi erau de o trestie întreagă de șase coți mari. Lărgimea zidului cămărilor de pe laturile dinafară era de cinci coți ca și ce era lăsat gol de‐a lungul clădirii cămărilor de pe laturile dinăuntru. Și între chilii era o lărgime de douăzeci de coți de jur împrejurul casei. Și ușile cămărilor de pe laturi erau în locul gol, o ușă spre miazănoapte și o ușă spre miazăzi; și lărgimea locului gol era de cinci coți de jur împrejur. Și clădirea care era în fața locului despărțit spre apus era largă de șaptezeci de coți; și zidul clădirii era gros de cinci coți de jur împrejur și lung de nouăzeci de coți. Și a măsurat casa, o sută de coți lungime; și locul despărțit și clădirea și zidurile sale erau lungi de o sută de coți. Și lățimea feței casei și a locului despărțit spre răsărit, o sută de coți. Și a măsurat lungimea clădirii din fața locului despărțit care era dinapoia ei și coridoarele ei de pe o parte și de pe alta, o sută de coți; și templul dinăuntru și pridvoarele curții, pragurile și ferestrele îngrădite și coridoarele de primprejur din cele trei rânduri ale lor din fața pragului, toate căptușite cu lemn de jur împrejur și de la pământ până la ferestre (și ferestrele erau acoperite), până deasupra ușii și până la casa dinăuntru și dinafară și tot zidul de jur împrejur, pe dinăuntru și pe dinafară, după măsuri. Și era făcut cu heruvimi și finici; și un finic era între heruvim și heruvim; și fiecare heruvim avea două fețe: o față de om spre finicul dintr‐o parte și o față de leu tânăr spre finicul din cealaltă parte; și așa era făcută toată casa de jur împrejur. De la pământ până deasupra ușii erau făcuți heruvimi și finici, făcuți pe zidul templului. Ușiorii ușii templului erau pătrați ca și cei din fața sfântului locaș, aveau aceiași înfățișare. Altarul de lemn era înalt de trei coți și lungimea lui era de doi coți; și coarnele lui și masa lui și laturile lui erau de lemn. Și mi‐a zis: Aceasta este masa care este înaintea Domnului. Și templul și sfântul locaș aveau două uși. Și canaturile aveau fiecare două pături care se întorceau una peste cealaltă; două pături la un canat și două pături la celălalt. Și erau făcuți pe ele, pe ușile templului, heruvimi și finici, cum erau făcuți pe ziduri; și în fața pridvorului de afară erau grinzi groase. Și erau ferestre îngrădite și finici de o parte și de cealaltă pe laturile pridvorului: așa erau cămările de pe laturile casei și pragurile. Și m‐a scos în curtea de afară pe drumul de către miazănoapte și m‐a adus în cămara care era în fața locului despărțit și care era în fața clădirii spre miazănoapte. În fața lungimii care era de o sută de coți, intrarea era spre miazănoapte și lățimea era de cincizeci de coți. În dreptul celor douăzeci de coți ai curții dinăuntru și în dreptul caldarâmului curții dinafară era coridor lângă coridor în al treilea cat. Și în fața cămărilor era o trecătoare de zece coți lățime în lăuntru, un drum de un cot; și ușile lor erau spre miazănoapte. Și cămările de sus erau mai strâmte: căci coridoarele luau din acestea mai mult decât cele de jos și cele din mijloc în clădire. Căci erau în trei caturi și n‐aveau stâlpi ca stâlpii curților; de aceea cel de sus era mai îngust decât cel mai de jos și cel din mijloc de la pământ. Și era un zid pe dinafară în latura cămărilor spre curtea dinafară în fața cămărilor; lungimea lui era de cincizeci de coți, căci lungimea cămărilor care erau în curtea dinafară era de cincizeci de coți; și iată, în fața templului erau o sută de coți. Și dedesubtul cămărilor acestora era intrarea dinspre răsărit, cum mergi în ele de la curtea dinafară. În grosimea zidului curții dinspre răsărit, în fața locului despărțit și în fața clădirii erau cămări. Și drumul înaintea lor era ca înfățișarea drumului cămărilor care erau spre miazănoapte; după lungimea lor așa era lățimea lor; și toate ieșirile lor erau după întocmirile lor și după ușile lor. Și potrivit cu ușile cămărilor care erau spre miazăzi, era o ușă la capul drumului, adică a drumului de‐a dreptul în fața zidului dinspre răsărit, cum intri în ele. Atunci mi‐a zis: Cămările dinspre miazănoapte și cămările dinspre miazăzi, care sunt în fața locului despărțit, sunt cămările sfinte, unde preoții care sunt aproape de Domnul vor mânca cele prea sfinte: acolo vor pune cele prea sfinte și darul de mâncare și jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină; căci locul este sfânt. Când vor intra preoții, nu vor ieși din locul sfânt în curtea de afară; dar își vor pune acolo hainele în care slujesc; căci sunt sfinte; și se vor îmbrăca cu alte haine și se vor apropia de ceea ce este pentru popor. Și când a sfârșit de măsurat casa dinăuntru, m‐a scos pe calea porții a cărei față este spre răsărit și a măsurat‐o de jur împrejur. A măsurat latura dinspre răsărit cu trestia de măsurat de jur împrejur, cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat de jur împrejur. A măsurat pe latura dinspre miazănoapte, cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat, de jur împrejur. A măsurat pe latura dinspre miazăzi cinci sute de trestii cu trestia de măsurat. S‐a întors spre latura dinspre apus și a măsurat cinci sute de trestii cu trestia de măsurat. A măsurat‐o spre cele patru laturi: avea un zid de jur împrejur, lungimea de cinci sute și lărgimea de cinci sute, ca să facă despărțire între ce era sfânt și ce nu era sfânt. După aceea m‐a dus la poartă, adică la poarta care privește spre răsărit. Și iată, slava Dumnezeului lui Israel venea de pe drumul dinspre răsărit; și glasul său era ca glas de ape mari; și pământul strălucea de slava lui. Și înfățișarea vedeniei pe care am văzut‐o era ca vedenia pe care am văzut‐o când am venit să sfărâm cetatea. Și vedeniile erau ca vedenia pe care am văzut‐o la râul Chebar: și am căzut peste fața mea. Și slava Domnului a intrat în casă pe drumul porții a cărei față era spre răsărit. Și Duhul m‐a ridicat și m‐a dus în curtea dinăuntru și, iată, slava Domnului umplea casa. Și am auzit pe unul vorbindu‐mi din casă și un om sta lângă mine. Și el mi‐a zis: Fiu al omului, acesta este locul scaunului meu de domnie și locul tălpilor picioarelor mele, unde voi locui în mijlocul copiilor lui Israel în veac. Și casa lui Israel nu va mai pângări numele meu cel sfânt, nici ei, nici împărații lor, cu curvia lor și cu trupurile moarte ale împăraților lor pe înălțimile lor, punând pragul lor lângă pragul meu și ușiorul lor lângă ușiorul meu, și numai un zid între mine și ei, și au pângărit numele meu cel sfânt cu urâciunile pe care le‐au făcut; și eu i‐am mistuit în mânia mea. Acum să depărteze de la mine curvia lor și trupurile moarte ale împăraților lor și voi locui în mijlocul lor în veac. Tu, fiu al omului, arată casei lui Israel casa, pentru ca să se rușineze de nelegiuirile lor și să‐i măsoare întocmirea. Și dacă se vor rușina de tot ce au făcut, fă‐le cunoscut forma casei și întocmirea ei și ieșirile ei și intrările ei și toate formele ei și toate așezămintele ei, da, toate formele ei și toate legile ei. Și scrie înaintea lor ca să păzească toată forma ei și toate așezămintele ei și să le facă. Aceasta este legea casei: Pe vârful muntelui, tot hotarul ei de jur împrejur este preasfânt. Iată aceasta este legea casei. Și acestea sunt măsurile altarului în coți: (cotul de un cot și o palmă;) sânul de un cot și lărgimea de un cot; și marginea lui de pe muchia lui de jur împrejur de o palmă; și acesta va fi umărul altarului. Și de la sânul dinspre pământ până la pervazul cel mai de jos vor fi doi coți și lățimea de un cot; și de la pervazul cel mai mic până la pervazul cel mai mare vor fi patru coți și lățimea de un cot. Și altarul de sus va fi de patru coți și de la vatra lui Dumnezeu în sus vor fi patru coarne. Și vatra lui Dumnezeu va fi de doisprezece coți de lungă, doisprezece de lată, pătrată în cele patru laturi ale ei. Și pervazul va fi de patrusprezece în lung pe patrusprezece în lat din cele patru laturi ale lui; și cingătoarea lui de jur împrejur de o jumătate de cot; și sânul lui de jur împrejur de un cot; și treptele lor vor privi spre răsărit. Și mi‐a zis: Fiu al omului, așa zice Domnul Dumnezeu: Acestea sunt orânduirile altarului în ziua în care‐l vor face ca să aducă pe el arderi de tot și să stropească cu sânge pe el. Și vei da preoților, leviților, care sunt din sămânța lui Țadoc, care se apropie de mine ca să‐mi slujească, zice Domnul Dumnezeu, un vițel ca jertfă pentru păcat. Și vei lua din sângele lui și vei pune pe cele patru coarne ale lui și pe cele patru unghiuri ale pervazului și pe margine de jur împrejur: astfel îl vei curăți și vei face ispășire pentru el. Și vei lua vițelul jertfei pentru păcat și‐l vor arde în locul hotărât al casei, afară din locașul sfințit. Și în ziua a doua vei aduce ca jertfă pentru păcat un țap din capre fără cusur, și vor curăți altarul, cum au curățit cu vițelul. Și când vei sfârși curățirea lui, vei aduce un vițel fără cusur și un berbec din turmă fără cusur. Și‐i vei aduce înaintea Domnului și preoții vor arunca sare pe ei și‐i vor aduce arderi de tot Domnului. Șapte zile vei pregăti în fiecare zi un țap ca jertfă pentru păcat; și vor aduce un vițel și un berbec din turmă fără cusur. Șapte zile vor face ispășire pentru altar și‐l vor curăți și‐l vor sfinți. Și după ce se vor isprăvi zilele acestea, va fi așa: de la ziua a opta și mai departe preoții vor aduce pe altar arderile de tot ale voastre și jertfele voastre de pace și vă voi primi, zice Domnul Dumnezeu. Atunci m‐a dus înapoi pe drumul către poarta dinafară a locașului sfințit care privește spre răsărit și ea era închisă. Și Domnul mi‐a zis: Poarta aceasta va fi închisă; nu se va deschide și nimeni nu va intra pe ea; căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea, de aceea va fi închisă. Cât pentru domnitor, domnitorul va ședea jos în ea ca să mănânce pâine înaintea Domnului; el va intra pe drumul pridvorului porții și va ieși tot pe drumul ei. Și m‐a dus pe drumul porții de miazănoapte în fața casei; și am văzut și iată slava Domnului umplea casa Domnului: și am căzut peste fața mea. Și Domnul mi‐a zis: Fiu al omului, pune‐ți inima și uită‐te cu ochii și ascultă cu urechile tale toate câte îți voi spune despre toate așezămintele casei Domnului și despre toate legile ei; și pune‐ți inima la intrarea casei cu fiecare ieșire a locașului sfințit. Și să zici celor răzvrătitori, adică casei lui Israel: Așa zice Domnul Dumnezeu: Ajungă‐vă urâciunile voastre, casă a lui Israel, că ați adus străini, netăiați împrejur la inimă și netăiați împrejur în carne, ca să fie în locașul meu sfințit și să‐l pângărească, adică casa mea, când îmi aduceți pâinea mea, grăsimea și sângele; și ei au călcat legământul meu prin toate urâciunile voastre. Și n‐ați păzit cele de păzit ale lucrurilor mele sfinte; ci v‐ați pus păzitori ai celor de păzit în locașul meu sfințit. Așa zice Domnul Dumnezeu: Niciun străin, netăiat împrejur la inimă și netăiat împrejur în carne, nu va intra în locașul meu sfințit din toți străinii care vor fi între copiii lui Israel. Ci leviții care s‐au depărtat de la mine când Israel rătăcea, rătăcind de la mine după idolii lor, vor purta nelegiuirea lor. Totuși, vor fi slujitori în locașul meu sfințit, paznici la porțile casei și vor face slujbă în casă: ei vor junghia pentru popor arderea de tot și jertfa și vor sta înaintea lor ca să le slujească. Pentru că ei le‐au slujit înaintea idolilor lor și au fost o pricină de poticnire de nelegiuire pentru casa lui Israel; de aceea mi‐am ridicat mâna împotriva lor, zice Domnul Dumnezeu, și vor purta nelegiuirea lor. Și nu se vor apropia de mine ca să‐mi fie preoți și nu se vor apropia de nimic din cele sfinte ale mele, din cele prea sfinte; ci își vor purta rușinea și urâciunile pe care le‐au făcut. Totuși îi voi pune să păzească cele de păzit ale casei, pentru toată slujba ei și pentru tot ce se va face în ea. Dar preoții, leviții, fiii lui Țadoc, care au păzit cele de păzit ale locașului meu sfințit când copiii lui Israel s‐au rătăcit de la mine, ei se vor apropia de mine ca să‐mi slujească și vor sta înaintea mea ca să‐mi aducă grăsimea și sângele, zice Domnul Dumnezeu. Ei vor intra în locașul meu sfințit și se vor apropia de masa mea ca să‐mi slujească și vor păzi cele de păzit ale mele. Și va fi așa: când vor intra în porțile curții dinăuntru, se vor îmbrăca cu haine de in; și nu va fi lână pe ei când vor sluji în porțile curții dinăuntru și în casă. Vor avea pe capetele lor podoabe de in și pe coapsele lor izmene de in; nu se vor încinge cu ce aduce sudoare. Și când vor ieși în curtea de afară, adică în curtea de afară la popor, se vor dezbrăca de hainele lor cu care au slujit și le vor pune în chiliile sfinte și se vor îmbrăca cu alte haine, ca să nu sfințească poporul cu hainele lor. Și nu‐și vor rade capetele și nici nu vor lăsa zulufii să crească lungi: numai cât își vor tunde capetele. Și niciun preot nu va bea vin când va intra în curtea dinăuntru. Și nu‐și vor lua de neveste pe văduvă sau pe cea despărțită, ci vor lua fecioare din sămânța casei lui Israel sau o văduvă care este văduvă de preot. Și vor învăța pe poporul meu deosebirea între sfânt și spurcat și‐i vor face să deosebească între necurat și curat. Și în certuri vor sta să judece; vor judeca după judecățile mele: și vor păzi legile mele și așezămintele mele în toate sărbătorile mele și vor sfinți sabatele mele. Și nu vor intra la niciun om mort ca să se spurce; numai pentru tată sau pentru mamă sau pentru fiu sau pentru fiică, pentru frate sau pentru soră nemăritată se vor putea spurca. Și după ce se va curăți, îi vor număra șapte zile. Și în ziua când va intra în sfântul locaș, în curtea dinăuntru, ca să slujească în sfântul locaș, își va aduce jertfa sa pentru păcat, zice Domnul Dumnezeu. Și aceasta le va fi moștenirea: Eu sunt moștenirea lor: și nu le veți da nicio stăpânire în Israel; eu sunt stăpânirea lor. Vor mânca darul de mâncare și jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină; și orice lucru sfințit ca să fie nimicit în Israel va fi al lor. Și cel dintâi din toată pârga tuturor roadelor și orice dar ridicat din orice, din toate darurile ridicate ale voastre, vor fi ale preoților; și cea dintâi din frământătura voastră o veți da preotului ca să facă să se odihnească binecuvântarea peste casa voastră. Preoții nu vor mânca din vreo mortăciune sau din ceva sfâșiat, fie pasăre, fie vită. Și când veți împărți prin sorț țara spre moștenire, veți aduce un dar ridicat pentru Domnul, o parte sfântă din țară; lungimea va fi o lungime de douăzeci și cinci de mii de trestii și lățimea de zece mii. Aceasta va fi sfântă în toate hotarele sale de jur împrejur. Din aceasta vor fi pentru sfântul locaș cinci sute în lung și cinci sute în lat, un pătrat de jur împrejur; și cincizeci de coți de jur împrejur pentru împrejurimile lui. Și din această măsură să măsori o lungime de douăzeci și cinci de mii și o lățime de zece mii: și în ea va fi sfântul locaș, sfânta sfintelor. Aceasta este partea sfântă din țară; va fi pentru preoții care fac slujba locașului sfințit, care se apropie să slujească Domnului; și va fi un loc pentru casele lor și un loc sfânt pentru locașul sfințit. Și douăzeci și cinci de mii în lungime și zece mii în lățime vor fi pentru leviții care fac slujba casei, ca stăpânire a lor pentru ei, pentru douăzeci de chilii. Și veți da stăpânirea cetății cinci mii în lățime și douăzeci și cinci de mii în lungime, de‐a lungul darului ridicat cel sfânt: aceasta va fi pentru toată casa lui Israel. Și ce va fi pentru domnitor va fi de o parte și de cealaltă a darului ridicat sfânt și a stăpânirii cetății, în fața darului ridicat sfânt și în fața stăpânirii cetății, de la apus spre apus și de la răsărit spre răsărit: și în lung va fi cât fața uneia din părți de la hotarul dinspre apus până la hotarul dinspre răsărit. Va fi ca moșie a lui spre stăpânire în Israel: și domnitorii mei nu vor mai asupri pe poporul meu: ci vor lăsa țara casei lui Israel după semințiile lor. Așa zice Domnul Dumnezeu: Ajungă‐vă, domnitori ai lui Israel! Depărtați asuprirea și răpirea și faceți judecată și dreptate: ridicați izgonirile voastre deasupra poporului meu, zice Domnul Dumnezeu. Să aveți cumpene drepte și efă dreaptă și bat drept. Efa și batul să fie de o măsură încât batul să cuprindă o zecime dintr‐un omer și efa o zecime dintr‐un omer; măsura lor să fie după omer. Și siclul să fie de douăzeci de ghere; manehul vostru să fie de douăzeci de sicli, de douăzeci și cinci de sicli, de cincisprezece sicli. Acesta este darul ridicat pe care‐l veți aduce: o șesime de efă dintr‐un omer de grâu și să dați o șesime de efă dintr‐un omer de orz. Și partea hotărâtă de untdelemn, a batului de untdelemn, va fi o zecime de bat pentru un cor, adică zece baturi într‐un omer; căci zece baturi sunt un omer. Și din turmă o oaie din două sute, din cele mai adăpate pășuni ale lui Israel, ca dar de mâncare și ca ardere de tot și ca jertfe de pace, spre a face ispășire pentru ei, zice Domnul Dumnezeu. Tot poporul țării va da acest dar ridicat celui ce va fi domnitor în Israel. Și sarcina domnitorului va fi să dea arderile de tot și darul de mâncare și darurile de băutură la sărbători și la luni noi și la sabate, în toate sărbătorile casei lui Israel; el să pregătească jertfa pentru păcat și darul de mâncare și arderea de tot și jertfa de pace, ca să facă ispășire pentru casa lui Israel. Așa zice Domnul Dumnezeu: În luna întâi, la întâi ale lunii, vei lua un vițel fără cusur și vei curăți locașul sfințit. Și preotul va lua din sângele jertfei pentru păcat și‐l va pune pe ușiorii casei și pe cele patru unghiuri ale pervazului altarului și pe ușiorii porții curții dinăuntru. Așa vei face în ziua a șaptea a lunii pentru oricine a păcătuit din neștiință și pentru cel neștiutor și veți face ispășire pentru casă. În luna întâi, la a patrusprezecea zi a lunii, vor fi paștele voastre, sărbătoare de șapte zile; să se mănânce azimă. Și în ziua aceea domnitorul să pregătească pentru sine și pentru tot poporul țării un vițel ca jertfă pentru păcat. Și în cele șapte zile ale sărbătorii să pregătească o ardere de tot pentru Domnul: șapte tauri și șapte berbeci fără cusur în fiecare zi în cele șapte zile și în fiecare zi un țap ca jertfă pentru păcat. Și să pregătească drept dar de mâncare o efă pentru taur și o efă pentru berbec și un hin de untdelemn de efă. În luna a șaptea, în ziua a cincisprezecea a lunii, la sărbătoare, să pregătească șapte zile aceleași pentru jertfa pentru păcat, pentru arderea de tot și pentru darul de mâncare și pentru untdelemn. Așa zice Domnul Dumnezeu: Poarta curții dinăuntru, care privește spre răsărit, să fie închisă în cele șase zile de lucru; dar în ziua sabatului să fie deschisă și în ziua de lună nouă să fie deschisă. Și domnitorul să intre prin drumul pridvorului porții dinafară și să stea lângă ușiorul porții și preoții să pregătească arderea sa de tot și jertfele sale de pace și el să se închine pe pragul porții și să iasă; dar poarta să nu se închidă până seara. Și poporul țării să se închine în intrarea porții acesteia înaintea Domnului la sabate și la luni noi. Iar arderea de tot pe care o va aduce Domnului domnitorul în ziua sabatului, să fie: șase miei fără cusur și un berbec fără cusur. Și darul de mâncare să fie o efă pentru berbec; și darul de mâncare pentru miei să fie cât îi va da mâna; și un hin de untdelemn pentru o efă. Și în ziua lunii noi să fie un vițel fără cusur și șase miei și un berbec: să fie fără cusur. Și să pregătească un dar de mâncare, o efă pentru taur și o efă pentru berbec și pentru miei, după cât îi va da mâna, și un hin de untdelemn pentru o efă. Și când va intra domnitorul, să intre pe drumul pridvorului porții și să iasă pe drumul ei. Și când poporul țării va intra înaintea Domnului la sărbători, cel ce va intra pe drumul porții de la miazănoapte ca să se închine să iasă pe drumul porții de la miazăzi; și cel ce va intra pe drumul porții de miazăzi să iasă pe drumul porții de miazănoapte; să nu se întoarcă pe drumul pe care a intrat, ci să iasă drept înainte. Și domnitorul, când va intra poporul, să intre în mijlocul lor; și când vor ieși ei, să iasă și el. Și la sărbători și la praznice darul de mâncare să fie o efă pentru taur și o efă pentru berbec; și pentru miei, cât îi va da mâna; și un hin de untdelemn pentru o efă. Și când domnitorul va aduce o ardere de tot de bunăvoie sau o jertfă de pace de bunăvoie Domnului, să i se deschidă poarta care privește spre răsărit și să aducă arderea de tot și jertfele sale de pace, cum a făcut în ziua sabatului, și apoi să iasă și după ieșirea lui să se închidă poarta. Și să pregătești în fiecare zi un miel de un an fără cusur ca ardere de tot pentru Domnul; să‐l aduci dimineață după dimineață. Și să aduci cu el un dar de mâncare în fiecare dimineață o șesime dintr‐o efă și din untdelemn o treime dintr‐un hin, ca să moi floarea de făină: un dar de mâncare Domnului necurmat, printr‐un așezământ veșnic. Așa să se aducă mielul și darul de mâncare și untdelemnul în fiecare dimineață, ca ardere de tot necurmată. Așa zice Domnul Dumnezeu: Dacă domnitorul va dărui un dar unuia din fiii săi, va fi moștenirea sa pentru fiii săi, va fi stăpânirea lor prin moștenire. Dar dacă va dărui un dar din moștenirea sa unuia din slujitorii săi, va fi al lui până în anul slobozeniei; atunci se va întoarce la domnitor, dar moștenirea sa va fi a fiilor săi. Și domnitorul să nu ia din moștenirea poporului ca să‐i izgonească prin apăsare din stăpânirea lor: să dea moștenire fiilor săi din stăpânirea sa, ca să nu se risipească poporul meu, fiecare om din stăpânirea sa. Apoi m‐a dus prin intrarea care este alături cu poarta în chiliile sfinte ale preoților care priveau spre miazănoapte și iată acolo era un loc în fund spre apus. Și mi‐a zis: Acesta este locul unde vor fierbe preoții jertfa pentru vină și jertfa pentru păcat, unde vor coace darul de mâncare, ca să nu le scoată în curtea de afară ca să sfințească pe popor. Și m‐a scos în curtea de afară și m‐a făcut să trec prin cele patru unghiuri ale curții; și iată, în fiecare unghi al curții era o curte. În cele patru unghiuri ale curții erau curți îngrădite, lungi de patruzeci de coți și largi de treizeci; aceste patru în unghiuri erau de aceeași măsură. Și era câte un rând de clădiri în jurul lor, în jurul acestor patru, și erau clădite bucătării dedesubtul rândurilor de jur împrejur. Atunci mi‐a zis: Acestea sunt casele bucătăriilor unde vor fierbe jertfele poporului cei ce fac slujba casei. Și m‐a dus iarăși la ușa casei și iată ieșeau ape de sub pragul casei dinspre răsărit; căci fața casei era spre răsărit. Și apele curgeau pe dedesubt de la latura dreaptă a casei spre miazăzi de altar. Și m‐a scos pe drumul porții dinspre miazănoapte și m‐a dus împrejur pe drumul dinafară până la poarta dinafară pe drumul porții care privește spre răsărit și iată, apele curgeau din latura dreaptă. Și omul care avea măsura în mână a ieșit spre răsărit și a măsurat o mie de coți și m‐a trecut prin ape și apele erau până la glezne. Iarăși a măsurat o mie și m‐a trecut prin ape; apele erau până la genunchi. Iarăși a măsurat o mie și m‐a trecut prin ape; apele erau până la coapse. După aceasta a măsurat o mie; și era un râu prin care nu puteam să trec: căci apele erau ridicate, ape de înotat, un râu prin care nu se putea trece. Și mi‐a zis: Ai văzut, fiu al omului? Atunci m‐a adus și m‐a întors la malul râului. Când m‐am întors, iată, pe malul râului erau foarte mulți pomi pe o parte și pe cealaltă parte. Atunci mi‐a zis: Apele acestea merg spre ținutul dinspre răsărit și se coboară în șes și se varsă în mare și când se vor vărsa în mare, apele se vor vindeca. Și va fi așa: Orice suflet viu care mișună ori pe unde va curge râul îndoit, va trăi; și va fi o mulțime foarte mare de pești; căci pe acolo vor curge apele acestea și apele mării se vor vindeca; și totul va trăi pe unde va curge râul. Și va fi așa: pescarii vor sta lângă el; de la En‐Ghedi până la En‐Eglaim va fi un loc pentru întins mrejele; peștele lor va fi după soiurile lor ca peștele mării celei mari, foarte, foarte mult. Dar mlaștinile ei și iazurile ei nu se vor vindeca; vor fi date pentru sare. Și lângă râu, pe malul său, pe o parte și pe cealaltă parte, vor crește tot felul de pomi pentru hrană; frunzele lor nu se vor veșteji și rodul lor nu va lipsi; în fiecare lună va coace un rod nou căci apele lui ies din locașul sfințit: și rodul lor va fi pentru hrană și frunza lor pentru vindecare. Așa zice Domnul Dumnezeu: Acesta va fi hotarul între care veți da țara de moștenire după cele douăsprezece seminții ale lui Israel: Iosif va avea două părți. Și o veți moșteni unul ca și altul, căci mi‐am ridicat mâna că o voi da părinților voștri: și țara aceasta vă va cădea de moștenire prin sorț. Și acesta va fi hotarul țării: în latura dinspre miazănoapte, de la marea cea mare, pe drumul Hetlonului până la intrarea Țedadului; Hamatul Berota, Sibraimul, care este între hotarul Damascului și hotarul Hamatului; Hațer‐Haticonul, care este lângă hotarul Havranului. Și hotarul de la mare va fi Hațar‐Enon la hotarul Damascului și spre miazănoapte este hotarul Hamat. Aceasta este latura dinspre miazănoapte. Și latura dinspre răsărit: veți măsura dintre Havran și Damasc și Galaad și țara lui Israel de‐a lungul Iordanului de la hotar până la marea de la răsărit; aceasta este latura dinspre răsărit. Și latura dinspre miazăzi, spre miazăzi: de la Tamar până la apele certei Cadesului, lângă pârâul Egiptului până la marea cea mare. Aceasta este latura dinspre miazăzi spre miazăzi. Și latura dinspre apus va fi marea cea mare, de la hotar până în dreptul intrării Hamatului. Aceasta este latura dinspre apus. Și vă veți împărți țara aceasta între semințiile lui Israel. Și va fi așa: veți împărți prin sorț spre moștenire vouă și străinilor de loc care stau vremelnic în mijlocul vostru, care vor naște fii în mijlocul vostru; și ei vă vor fi ca și un pământean între copiii lui Israel; ei vor moșteni cu voi prin sorț în mijlocul semințiilor lui Israel. Și va fi așa: în seminția în care va sta vremelnic străinul de loc, în ea să‐i dați moștenirea sa, zice Domnul Dumnezeu. Și acestea sunt numele semințiilor. De la marginea de miazănoapte în lungul drumului Hetlonului la intrarea Hamatului, Hațar‐Enon, la hotarul Damascului spre miazănoapte lângă Hamat; și vor avea laturile lor la răsărit și apus: o parte lui Dan. Și lângă hotarul lui Dan, de la latura de răsărit până la latura de apus: o parte lui Așer. Și lângă hotarul lui Așer, de la latura de răsărit până la latura de apus, o parte lui Neftali. Și lângă hotarul lui Neftali, de la latura de răsărit până la latura de apus, o parte lui Manase. Și lângă hotarul lui Manase, de la latura de răsărit până la latura de apus, o parte lui Efraim. Și lângă hotarul lui Efraim, de la latura de răsărit până la latura de apus, o parte lui Ruben. Și lângă hotarul lui Ruben, de la latura de răsărit până la latura de apus, o parte lui Iuda. Și lângă hotarul lui Iuda, de la latura de apus până la latura de răsărit, va fi darul ridicat pe care‐l veți aduce, douăzeci și cinci de mii de trestii în lățime și în lungime ca una din părți de la latura de răsărit până la latura de apus; și locașul sfințit va fi în mijlocul său. Darul ridicat pe care‐l veți aduce Domnului va fi de douăzeci și cinci de mii de trestii în lungime și de zece mii în lățime. Și aceasta va fi pentru ei, pentru preoți, darul ridicat cel sfânt; spre miazănoapte douăzeci și cinci de mii în lung și spre apus zece mii în lat și spre răsărit zece mii în lat și spre miazăzi douăzeci și cinci de mii în lung: și locașul sfințit al Domnului va fi în mijlocul său. Va fi pentru preoții care sunt sfințiți din fiii lui Țadoc, care au păzit cele de păzit ale mele și nu s‐au rătăcit în rătăcirea copiilor lui Israel, cum s‐au rătăcit leviții. Și acest dar ridicat din darul ridicat al țării le va fi preasfânt, lângă hotarul leviților. Și în dreptul hotarului preoților leviții vor avea douăzeci și cinci de mii în lung și zece mii în lat; toată lungimea va fi de douăzeci și cinci de mii și lățimea de zece mii. Și nu vor vinde din ea, nici n‐o vor schimba, nici nu vor înstrăina pârga pământului, căci este sfântă pentru Domnul. Și cele cinci mii ce rămân în lat în dreptul celor douăzeci și cinci de mii vor fi un loc de rând pentru cetate, pentru locuințe și pentru împrejurimi: și cetatea va fi în mijlocul său. Și acestea vor fi măsurile sale: latura de miazănoapte, patru mii cinci sute și latura de miazăzi, patru mii cinci sute și latura de răsărit patru mii cinci sute și latura de apus patru mii cinci sute. Și împrejurimile cetății spre miazănoapte vor fi două sute cincizeci și spre miazăzi două sute cincizeci și spre răsărit două sute cincizeci și spre apus două sute cincizeci. Și rămășița din lungime de‐a lungul darului ridicat cel sfânt va fi zece mii spre răsărit și zece mii spre apus: va fi de‐a lungul darului ridicat cel sfânt; și venitul lui va fi pentru pâinea celor ce slujesc cetății. Și cei ce slujesc cetății din toate semințiile lui Israel îl vor lucra. Tot darul ridicat cel sfânt va fi de douăzeci și cinci de mii pe douăzeci și cinci de mii; veți aduce darul ridicat cel sfânt cu stăpânirea cetății, un pătrat. Și rămășita va fi pentru domnitor, de o parte și de cealaltă parte a darului ridicat celui sfânt și a stăpânirii cetății, în fața celor douăzeci și cinci de mii ale darului ridicat cel sfânt spre hotarul de răsărit și la apus în fața celor douăzeci și cinci de mii spre hotarul de apus în dreptul părților celorlalte: va fi a domnitorului: și darul ridicat cel sfânt și locașul sfințit al casei va fi în mijlocul lui. Și de la stăpânirea leviților și de la stăpânirea cetății, în mijlocul a ceea ce va fi al domnitorului, între hotarul lui Iuda și hotarul lui Beniamin, va fi pentru domnitor. Și cât pentru celelalte seminții: de la latura de răsărit până la latura de apus, va fi partea lui Beniamin. Și lângă hotarul lui Beniamin, de la latura de răsărit până la latura de apus, partea lui Simeon. Și lângă hotarul lui Simeon, de la latura de răsărit până la latura de apus, partea lui Isahar. Și lângă hotarul lui Isahar, de la latura de răsărit până la latura de apus, partea lui Zabulon. Și lângă hotarul lui Zabulon, de la latura de răsărit până la latura de apus, partea lui Gad. Și lângă hotarul lui Gad, până la latura de miazăzi spre miazăzi, hotarul va fi de la Tamar până la apele certei Cadesului, lângă pârâul Egiptului până la marea cea mare. Aceasta este țara pe care o veți împărți prin sorț semințiilor lui Israel spre moștenire și acestea sunt părțile lor, zice Domnul Dumnezeu. Și acestea sunt ieșirile cetății. Pe latura de miazănoapte, patru mii cinci sute de trestii după măsură. Și porțile cetății vor fi după numele semințiilor lui Israel: trei porți spre miazănoapte: o poartă a lui Ruben, o poartă a lui Iuda, o poartă a lui Levi. Și la latura de răsărit, patru mii cinci sute de trestii și trei porți: o poartă a lui Iosif, o poartă a lui Beniamin, o poartă a lui Dan. Și la latura de miazăzi, patru mii cinci sute de trestii după măsură, și trei porți: o poartă a lui Simeon, o poartă a lui Isahar, o poartă a lui Zabulon. Și la latura de apus, patru mii cinci sute de trestii; și porțile lor, trei: o poartă a lui Gad, o poartă a lui Așer, o poartă a lui Neftali. De jur împrejur erau optsprezece mii de coți. Și numele cetății din ziua aceea va fi: DOMNUL ESTE ACOLO. În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit la Ierusalim și l‐a împresurat. Și Domnul a dat în mâna sa pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, și parte din vasele casei lui Dumnezeu, și el le‐a dus în țara Șinear, în casa dumnezeului său, și a dus vasele în casa vistieriei dumnezeului său. Și împăratul a zis lui Așpenaz, capul famenilor săi, să aducă din copiii lui Israel și din sămânța împăratului și dintre cei de neam tineri în care să nu fie cusur și frumoși la față și iscusiți în toată înțelepciunea și să aibă cunoștință și pricepând știința și care să fie în stare să stea în palatul împăratului: și să‐i învețe cartea și limba haldeilor. Și împăratul le‐a rânduit o parte zilnică din mâncărurile alese ale împăratului și din vinul pe care‐l bea el, ca să‐i hrănească trei ani și la sfârșitul lor să poată sta înaintea împăratului. Și între aceștia erau din copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. Și mai marele famenilor le‐a pus nume; lui Daniel i‐a pus numele Beltșatar și lui Hanania Șadrac, și lui Mișael Meșac, și lui Azaria Abed‐Nego. Dar Daniel și‐a pus în inimă să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care‐l bea el și a cerut de la mai marele famenilor să nu se spurce. Și Dumnezeu a făcut ca Daniel să afle har și milă înaintea mai marelui famenilor. Și mai marele famenilor a zis lui Daniel: Mă tem de domnul meu împăratul, care v‐a rânduit mâncarea și băutura, căci de ce să vadă el fețele voastre mai triste decât ale tinerilor care sunt de vârsta voastră? Și ați face vinovat capul meu înaintea împăratului. Atunci Daniel a zis îngrijitorului pe care îl rânduise mai marele famenilor peste Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: Cearcă, rogu‐te, pe slujitorii tăi zece zile și să ni se dea să mâncăm zarzavaturi și să bem apă; și să fie văzute fețele noastre înaintea ta, și fața tinerilor care mănâncă din bucatele alese ale împăratului, și fă cu slujitorii tăi după cum vei vedea. Și i‐a ascultat în lucrul acesta, și i‐a cercat zece zile. Și la sfârșitul celor zece zile, fețele lor s‐au văzut mai frumoase și mai grase la carne decât toți tinerii care mâncau bucatele alese ale împăratului. Deci îngrijitorul a luat mâncarea lor aleasă și vinul ce trebuia să‐l bea și le‐a dat zarzavaturi. Și acestor patru tineri Dumnezeu le‐a dat cunoștință și iscusință în toată învățătura și înțelepciunea: și Daniel a avut pricepere în toate vedeniile și visurile. Și la sfârșitul zilelor pe care le poruncise împăratul pentru aducerea lor, mai marele famenilor i‐a dus înaintea lui Nebucadnețar. Și împăratul a vorbit cu ei: și printre toți nu s‐a aflat niciunul asemenea lui Daniel, lui Hanania, lui Mișael și lui Azaria, și au stat înaintea împăratului. Și în orice lucru de înțelepciune și de pricepere de care i‐a întrebat împăratul, i‐a aflat înzecit mai buni decât pe toți cărturarii și descântătorii care erau în toată împărăția sa. Și Daniel a fost acolo până la anul întâi al împăratului Cir. În anul al doilea al domniei lui Nebucadnețar, Nebucadnețar a visat visuri și duhul i s‐a tulburat și somnul a fugit de la el. Atunci împăratul a poruncit să cheme pe cărturari și pe descântători și pe vrăjitori și pe haldei, ca să spună împăratului visurile sale. Și au venit și au stat înaintea împăratului. Și împăratul le‐a zis: Am visat un vis și duhul meu este tulburat să cunoască visul. Atunci haldeii au vorbit împăratului în limba aramaică: Împărate, să trăiești în veac! Spune slujitorilor tăi visul și vom arăta tălmăcirea. Împăratul a răspuns și a zis haldeilor: Lucrul a ieșit din mine, dacă nu‐mi veți face cunoscut visul și tălmăcirea lui veți fi făcuți bucăți și casele voastre vor fi făcute grămadă de gunoi. Dar dacă‐mi veți arăta visul și tălmăcirea lui, veți lua de la mine daruri și răsplătiri și mare cinste, deci arătați‐mi visul și tălmăcirea lui. Ei au răspuns a doua oară și au zis: Să spună împăratul visul către slujitorii săi și vom arăta tălmăcirea. Împăratul a răspuns și a zis: Cu adevărat știu că vreți să câștigați vremea, fiindcă vedeți că lucrul a ieșit de la mine. Dar dacă nu‐mi veți face cunoscut visul, o singură hotărâre este pentru voi; căci ați pregătit să spuneți înaintea mea cuvinte mincinoase și stricate, până se va schimba vremea: spuneți‐mi deci visul și voi cunoaște că puteți să‐mi arătați tălmăcirea lui. Haldeii au răspuns înaintea împăratului și au zis: Nu este niciun om pe pământ care să poată arăta lucrul împăratului, căci nu este niciun împărat, domn sau cârmuitor care să fi cerut un astfel de lucru de la vreun cărturar sau descântător sau haldeu. Căci lucrul pe care‐l cere împăratul este rar și nu este nimeni în stare să‐l arate împăratului, decât dumnezeii a căror locuință nu este cu carnea. Pentru aceasta împăratul s‐a mâniat și s‐a înfuriat foarte mult și a poruncit să piardă pe toți înțelepții Babilonului. Și a ieșit hotărârea ca să omoare pe înțelepți. Și au căutat pe Daniel și pe tovarășii săi ca să‐i omoare. Atunci Daniel a răspuns cu sfat și cu înțelepciune lui Arioc, capul gărzii domnești, care ieșise să omoare pe înțelepții Babilonului. A răspuns și a zis lui Arioc, capul gărzii împăratului: Pentru ce această hotărâre grăbită din partea împăratului? Atunci Arioc a făcut cunoscut lui Daniel lucrul. Și Daniel a intrat și a cerut de la împărat ca să‐i dea vreme și el va da împăratului tălmăcirea. Atunci Daniel s‐a dus în casa sa și a făcut cunoscut lucrul lui Hanania, Mișael și Azaria, tovarășii săi, ca să ceară îndurare de la Dumnezeul cerurilor cu privire la taina aceasta, ca să nu fie pierduți Daniel și tovarășii săi cu ceilalți înțelepți ai Babilonului. Atunci taina a fost descoperită lui Daniel într‐o vedenie de noapte. Atunci Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor. Daniel a răspuns și a zis: Fie binecuvântat numele lui Dumnezeu în veci de veci; căci a lui este înțelepciunea și puterea. Și el schimbă vremurile și soroacele. El dă jos pe împărați și ridică pe împărați. El dă înțelepților înțelepciune și celor cu pricepere cunoștință. El descoperă cele adânci și ascunse. El cunoaște ce este în întuneric și lumina locuiește cu el. Ție, Dumnezeul părinților mei, îți mulțumesc și te laud, tu, care mi‐ai dat înțelepciune și putere și mi‐ai făcut cunoscut ce am cerut noi de la tine: căci ne‐ai făcut cunoscut lucrul împăratului. Deci Daniel a intrat la Arioc, pe care îl rânduise împăratul să piardă pe înțelepții Babilonului; a intrat și i‐a zis: Nu pierde pe înțelepții Babilonului; du‐mă înaintea împăratului și eu voi arăta împăratului tălmăcirea. Atunci Arioc a dus cu grabă pe Daniel înaintea împăratului și i‐a vorbit așa: Am aflat un bărbat din copiii robiei lui Iuda care va face cunoscut împăratului tălmăcirea. Și împăratul a răspuns și a zis lui Daniel al cărui nume era Beltșațar: Ești tu în stare să‐mi faci cunoscut visul pe care l‐am văzut și tălmăcirea lui? Daniel a răspuns în fața împăratului și a zis: Taina pe care a cerut‐o împăratul nu pot s‐o arate împăratului înțelepții, descântătorii, cărturarii și ghicitorii. Dar este un Dumnezeu în ceruri care descoperă tainele și face cunoscut împăratului Nebucadnețar ce are să fie la sfârșitul zilelor. Visul tău și vedeniile capului tău pe patul tău sunt acestea: Ție, împărate, pe patul tău, ți‐au venit în minte gândurile ce are să fie după acestea; și descoperitorul tainelor ți‐a făcut cunoscut ce are să se întâmple. Și mie taina aceasta mi s‐a descoperit nu printr‐o înțelepciune pe care o am eu mai mult decât orice viețuitor, ci ca să se facă cunoscut împăratului tălmăcirea și ca să cunoști gândurile inimii tale. Tu, împărate, vedeai și iată un chip mare, chipul acesta era foarte mare și strălucirea lui era măreață. El sta înaintea ta și înfățișarea lui era grozavă. Capul acestui chip era de aur curat, pieptul și brațele lui erau de argint, pântecele și coapsele lui erau de aramă. Fluierele lui de fier, picioarele lui parte de fier și parte de lut. Tu priveai până s‐a desfăcut o piatră, nu de mâini, care a lovit chipul peste picioarele de fier și de lut și le‐a sfărâmat. Atunci fierul, lutul, arama, argintul și aurul s‐au zdrumicat la un loc și s‐au făcut ca pleava din arie vara; și vântul le‐a spulberat și nu s‐a aflat niciun loc pentru ele. Și piatra care a lovit chipul s‐a făcut un munte mare și a umplut tot pământul. Acesta este visul; și vom spune înaintea împăratului tălmăcirea. Tu, împărate, ești împăratul împăraților, căruia Dumnezeul cerurilor ți‐a dat împărăția, puterea, tăria și slava. Și oriunde locuiesc copiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerurilor le‐a dat în mâna ta și te‐a așezat domn peste toate acestea. Tu ești capul de aur. Și după tine se va ridica o altă împărăție mai prejos decât tine și o altă a treia împărăție de aramă care va domni peste tot pământul. Și a patra împărăție va fi tare ca fierul; căci după cum fierul sfărâmă și mărunțește toate și ca fierul care zdrumică toate acestea, așa va sfărâma el și va zdrumica. Și după cum ai văzut picioarele și degetele parte de lut de olar și parte de fier, împărăția va fi împărțită, dar va fi încă în ea din puterea fierului, după cum ai văzut fierul amestecat cu lut gras. Și după cum degetele picioarelor erau parte de fier și parte de lut, tot așa împărăția va fi în parte tare și în parte sfărâmicioasă. Și după cum ai văzut fierul amestecat cu lut gras, se vor amesteca cu sămânța oamenilor, dar nu se vor lipi unul de altul, după cum fierul nu se amestecă cu lutul. Și în zilele împăraților acestora Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită în veac și domnia ei nu va trece la alt popor, ci ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, dar ea va sta în veac. Și după cum ai văzut că din munte s‐a desfăcut o piatră fără mâini și a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul și aurul, Dumnezeul cel mare a făcut cunoscut împăratului ce are să fie după aceasta. Și visul este în adevăr și tălmăcirea lui sigură. Atunci împăratul Nebucadnețar a căzut pe fața sa și s‐a închinat înaintea lui Daniel și a poruncit să i se aducă o jertfă de mâncare și mirosuri plăcute. Împăratul a răspuns și a zis lui Daniel: Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților și un descoperitor al tainelor, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta. Atunci împăratul a mărit pe Daniel, i‐a dat multe daruri mari și l‐a pus cârmuitor peste tot ținutul Babilonului și capul dregătorilor peste toți înțelepții Babilonului. Și Daniel a cerut de la împărat și el a pus pe Șadrac, Meșac și Abed‐Nego peste treburile ținutului Babilonului. Și Daniel era în poarta împăratului. Împăratul Nebucadnețar a făcut un chip de aur; înălțimea lui era de șaizeci de coți și lățimea lui de șase coți; l‐a înălțat în câmpia Dura, în ținutul Babilonului. Și împăratul Nebucadnețar a trimis să adune pe satrapi, dregători și cârmuitori, judecători, vistiernici, sfetnici, legiuitori și pe toți mai marii ținuturilor, să vină la sfințirea chipului pe care‐l înălțase împăratul Nebucadnețar. Atunci satrapii, dregătorii și cârmuitorii, judecătorii, vistiernicii, sfetnicii, legiuitorii și toți mai marii ținuturilor s‐au adunat la sfințirea chipului pe care‐l înălțase împăratul Nebucadnețar și au stat înaintea chipului pe care‐l înălțase Nebucadnețar. Și crainicul a strigat tare: Popoarelor, neamurilor și limbilor, vi se poruncește: Când veți auzi sunetul cornului, al naiului, al harfei, al alăutei, al psalteriului, al cimpoiului și orice fel de muzică, să cădeți și să vă închinați chipului de aur pe care l‐a înălțat împăratul Nebucadnețar. Și cel ce nu va cădea și nu se va închina va fi aruncat în același ceas în cuptorul care arde cu foc. De aceea, la vremea aceea când au auzit toate popoarele sunetul cornului, al naiului, al harfei, al alăutei, al psalteriului și a tot felul de muzică, toate popoarele, neamurile și limbile au căzut și s‐au închinat chipului de aur pe care‐l înălțase împăratul Nebucadnețar. De aceea în vremea aceea oarecare haldei s‐au apropiat și au pârât pe iudei. Ei au răspuns și au zis împăratului Nebucadnețar: Împărate, să trăiești în veac! Tu, împărate, ai dat hotărâre ca orice om care va auzi sunetul cornului, al naiului, al harfei, al alăutei, al psalteriului și al cimpoiului și a tot felul de muzică să cadă și să se închine chipului de aur. Și oricine nu va cădea și se va închina, să fie aruncat în cuptorul care arde cu foc. Sunt câțiva bărbați iudei pe care i‐ai pus peste treburile ținutului Babilonului: Șadrac, Meșac și Abed‐Nego. Acești oameni, împărate, n‐au ținut seamă de tine; ei nu slujesc dumnezeilor tăi și nu se închină chipului de aur pe care l‐ai înălțat. Atunci Nebucadnețar cu mânie și urgie a poruncit să aducă pe Șadrac, Meșac și Abed‐Nego. Atunci au adus pe oamenii aceștia înaintea împăratului. Nebucadnețar a răspuns și le‐a zis: Oare înadins Șadrac, Meșac și Abed‐Nego nu slujiți voi dumnezeilor mei și nu vă închinați chipului de aur pe care l‐am înălțat? Acum, dacă sunteți gata la vremea când veți auzi sunetul cornului, al naiului, al harfei, al alăutei, al psalteriului, al cimpoiului și a tot felul de muzică, să cădeți și să vă închinați chipului pe care l‐am făcut, bine; iar dacă nu vă veți închina, veți fi aruncați în același ceas în cuptorul care arde cu foc; și cine este dumnezeul acela care vă va scăpa din mâinile mele? Șadrac, Meșac și Abed‐Nego au răspuns și au zis împăratului: O, Nebucadnețar, noi n‐avem nevoie să‐ți răspundem asupra acestui lucru. Dacă este așa, Dumnezeul nostru căruia îi slujim poate să ne scape din cuptorul care arde cu foc și ne va scăpa din mâna ta, împărate! Și dacă nu, știut să‐ți fie, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nu ne vom închina chipului de aur pe care l‐ai înălțat. Atunci Nebucadnețar s‐a umplut de mânie și i s‐a schimbat chipul feței împotriva lui Șadrac, Meșac și Abed‐Nego: de aceea a vorbit și a poruncit să înfierbânte cuptorul înșeptit mai mult decât se obișnuia să fie înfierbântat. Și a poruncit celor mai puternici care erau în oastea sa să lege pe Șadrac, Meșac și Abed‐Nego și să‐i arunce în cuptorul care ardea cu foc. Atunci bărbații aceștia au fost legați cu pulpanele lor, tunicile lor și mantalele lor și cu veșmintele lor și au fost aruncați în cuptorul care ardea cu foc. Și fiindcă porunca împăratului fusese aspră și cuptorul se înfierbântase foarte mult, para focului a omorât pe bărbații aceia care ridicaseră pe Șadrac, Meșac și Abed‐Nego. Și acești trei bărbați, Șadrac, Meșac și Abed‐Nego, au căzut legați în mijlocul cuptorului care ardea cu foc. Atunci împăratul Nebucadnețar s‐a uimit și s‐a sculat în grabă, a vorbit și a zis sfetnicilor săi: Oare n‐am aruncat noi în foc trei bărbați legați? Ei au răspuns și au zis împăratului: Adevărat, împărate! El a răspuns și a zis: Iată, văd patru bărbați dezlegați umblând în mijlocul focului și n‐au nicio vătămare: și înfățișarea celui de‐al patrulea este ca a unui fiu de dumnezei. Atunci Nebucadnețar s‐a apropiat de gura cuptorului care ardea cu foc, a vorbit și a zis: Șadrac, Meșac și Abed‐Nego, slujitorii Dumnezeului Celui Preaînalt, ieșiți și veniți. Atunci Șadrac, Meșac și Abed‐Nego au ieșit din mijlocul focului. Și satrapii, dregătorii și cârmuitorii și sfetnicii împăratului s‐au adunat și au văzut pe bărbații aceștia peste trupurile cărora focul n‐avusese nicio putere și niciun păr din capul lor nu se pârlise și pulpanele lor nu se schimbaseră, nici miros de foc nu trecuse peste ei. Nebucadnețar a vorbit și a zis: Binecuvântat fie Dumnezeul lui Șadrac, al lui Meșac și al lui Abed‐Nego, care a trimis pe îngerul său și a scăpat pe slujitorii săi care s‐au încrezut în el și au schimbat cuvântul împăratului și și‐au dat trupurile ca să nu slujească și nici să se închine vreunui dumnezeu decât Dumnezeului lor. De aceea hotărăsc ca în orice popor, neam și limbă, cel ce va vorbi rău împotriva Dumnezeului lui Șadrac, al lui Meșac și al lui Abed‐Nego să se facă bucăți și casa lui să fie făcută o grămadă de gunoi, căci nu este un alt Dumnezeu care să poată scăpa astfel. Atunci împăratul a înaintat pe Șadrac, Meșac și Abed‐Nego în ținutul Babilonului. Nebucadnețar, împăratul tuturor popoarelor, neamurilor și limbilor care locuiesc pe tot pământul: pacea să vi se înmulțească. Mi‐a plăcut să vă arăt semnele și minunile pe care le‐a făcut Dumnezeul Cel Preaînalt față de mine. Cât sunt de mari semnele lui! Și cât de puternice sunt minunile lui! Împărăția lui este o împărăție veșnică și domnia lui din neam în neam. Eu, Nebucadnețar, eram liniștit în casa mea și înfloream în palatul meu. Am văzut un vis care m‐a înfricoșat; și gândurile în patul meu și vedeniile capului meu m‐au tulburat. De aceea am dat o hotărâre să se aducă înaintea mea toți înțelepții Babilonului ca să‐mi facă cunoscut tălmăcirea visului. Atunci au intrat cărturarii, descântătorii, haldeii și fermecătorii și am spus visul înaintea lor, dar nu mi‐au arătat tălmăcirea lui. Dar la urmă a intrat înaintea mea Daniel, al cărui nume este Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și în care este duhul dumnezeilor celor sfinți; și am pus înaintea lui visul zicând: Beltșațare, capul cărturarilor, fiindcă știu că duhul dumnezeilor sfinți este în tine și nicio taină nu‐ți este prea grea, spune‐mi vedeniile visului meu pe care l‐am văzut și tălmăcirea lui. Iată vedeniile capului meu pe patul meu: Priveam și iată un copac în mijlocul pământului și înălțimea lui era mare. Copacul a crescut și s‐a întărit și înălțimea lui ajungea până la ceruri și se vedea până la marginile întregului pământ. Frunzele lui erau frumoase și roadele lui îmbelșugate și în el era mâncare pentru toți; fiarele câmpului găseau umbră sub el și păsările cerurilor locuiau în ramurile lui și toată carnea se hrănea din el. Am văzut în vedeniile capului meu pe patul meu și iată un veghetor și un sfânt s‐a coborât din ceruri. A strigat tare și a zis: Tăiați copacul și smulgeți‐i ramurile, scuturați‐i frunzele și risipiți‐i roadele; să fugă fiarele de sub el și păsările de pe ramurile lui. Dar lăsați tulpina cu rădăcinile ei în pământ cu o legătură de fier și de aramă în iarba verde a câmpului și să fie udat cu roua cerurilor și partea lui să fie cu fiarele în iarba pământului. Inima să i se schimbe din inimă de om și să i se dea o inimă de fiară, și să treacă șapte vremuri peste el. Hotărârea aceasta este din porunca veghetorilor și cererea este prin cuvântul sfinților, ca să cunoască cei vii că Cel Preaînalt domnește asupra împărăției oamenilor și o dă oricui vrea și ridică peste ea pe cel mai de jos din oameni. Acest vis l‐am văzut eu, Nebucadnețar, împăratul; și tu, Beltșațare, spune tălmăcirea lui, căci toți înțelepții împărăției mele nu sunt în stare să‐mi arăte tălmăcirea, dar tu ești în stare, căci duhul dumnezeilor sfinți este în tine. Atunci Daniel, al cărui nume este Beltșațar, s‐a îngrozit un ceas și gândurile lui l‐au tulburat. Împăratul a răspuns și a zis: Beltșațare, să nu te tulbure visul și tălmăcirea lui. Beltșațar a răspuns și a zis: Domnul meu, visul să fie pentru cei ce te urăsc și tălmăcirea lui pentru vrăjmașii tăi. Copacul pe care l‐ai văzut crescând și întărindu‐se, a cărui înălțime ajungea până la ceruri și se vedea peste tot pământul, ale cărui frunze erau frumoase și roadele lui îmbelșugate și în care era hrană pentru toți, sub care locuiau fiarele câmpului și pe ramurile căruia își aveau locuința păsările cerurilor, ești tu, împărate, care ai crescut și te‐ai întărit; căci mărimea ta s‐a înălțat și ajunge până la ceruri și domnia ta până la capătul pământului. Și că împăratul a văzut un veghetor și un sfânt coborându‐se din ceruri și zicând: Tăiați copacul și dărâmați‐l, totuși lăsați‐i tulpina rădăcinilor în pământ, cu legături de fier și de aramă în iarba verde a câmpului și să fie scăldat în roua cerurilor și partea sa să fie cu fiarele câmpului până vor trece peste el șapte vremuri; aceasta este tălmăcirea, o, împărate, și aceasta este hotărârea Celui Preaînalt care vine peste domnul meu împăratul. Te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi cu fiarele câmpului și te vor face să mânânci iarba ca boii și te vor scălda cu roua cerurilor și șapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaște că Cel Preaînalt domnește peste împărăția oamenilor și o dă oricui vrea. Și că s‐a poruncit să se lase tulpina rădăcinelor copacului: împărăția ta îți va rămâne ție după ce vei cunoaște că cerurile domnesc. De aceea, împărate, placă‐ți sfatul meu și rupe‐o cu păcatele tale prin dreptate și cu nelegiuirile tale prin îndurare către cei săraci; poate că aceasta îți va lungi pacea. Toate acestea au venit asupra împăratului Nebucadnețar. După trecere de douăsprezece luni, umbla încoace și încolo pe palatul domnesc al Babilonului. Împăratul a vorbit și a zis: Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l‐am zidit eu pentru casa împărăției prin tăria puterii mele și spre slava împărăției mele? Cuvântul era încă în gura împăratului și a căzut un glas din ceruri zicând: Ți se spune, împărate Nebucadnețar: împărăția s‐a depărtat de la tine. Și te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi cu fiarele câmpului; te vor face să mănânci iarbă ca boii și șapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaște că Cel Preaînalt domnește peste împărăția oamenilor și o dă oricui vrea. Și în același ceas s‐a împlinit cuvântul asupra lui Nebucadnețar: și a fost alungat dintre oameni și a mâncat iarbă cu boii și i s‐a scăldat trupul cu roua cerurilor, până i‐au crescut perii ca penele de vultur și unghiile ca ghiarele păsărilor. Și la sfârșitul zilelor eu, Nebucadnețar, mi‐am ridicat ochii către ceruri și priceperea mea s‐a întors la mine și am binecuvântat pe Cel Preaînalt și am lăudat și am cinstit pe Cel ce trăiește în veac, a cărui domnie este o domnie veșnică și a cărui împărăție este din neam în neam. Și toți locuitorii pământului sunt socotiți ca o nimica și el face toate după voința sa în oștirea cerurilor și între locuitorii pământului; și nimeni nu poate să‐i oprească mâna sau să‐i zică: Ce faci? În vremea aceea cunoștința mea s‐a întors la mine; și spre slava împărăției mele, strălucirea mea și măreția mea s‐au întors la mine și sfetnicii mei și cei mai mari ai mei m‐au căutat și am fost pus în împărăția mea și mi s‐a adus o mărire foarte mare. Și acum eu, Nebucadnețar, laud și înalț și cinstesc pe Împăratul cerurilor ale cărui fapte toate sunt adevăr și ale cărui căi sunt judecată, și el poate coborî pe cei ce umblă în mândrie. Împăratul Belșațar a făcut un ospăț mare mai marilor săi, o mie, și a băut vin înaintea celor o mie. Și când gusta vin, Belșațar a poruncit să se aducă vasele de aur și de argint pe care le luase Nebucadnețar, tatăl său, din templul care era la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul și mai marii săi, nevestele sale și țiitoarele sale. Atunci au adus vasele de aur care fuseseră luate din templul casei lui Dumnezeu care era în Ierusalim; și împăratul și mai marii săi, nevestele sale și țiitoarele sale au băut cu ele. Au băut vin și au lăudat pe dumnezeii de aur și de argint, de aramă, de fier, de lemn și de piatră. În același ceas au ieșit niște degete de mână de om și au scris în fața sfeșnicului pe tencuiala zidului palatului împăratului: și împăratul a văzut partea mâinii care scria. Atunci fața împăratului s‐a schimbat și gândurile sale l‐au tulburat și încheieturile coapselor sale s‐au desfăcut și genunchii săi s‐au lovit unul de altul. Împăratul a strigat tare ca să aducă pe cărturari, pe haldei și pe cititorii în stele. Împăratul a vorbit și a zis înțelepților Babilonului: Oricine va citi scrierea aceasta și‐mi va arăta tălmăcirea ei va fi îmbrăcat cu purpură și va fi un lanț de aur pe grumazul său și va fi al treilea domn în împărăție. Atunci au intrat toți înțelepții împăratului, dar n‐au putut să citească scrierea, nici să facă cunoscut împăratului tălmăcirea ei. Atunci împăratul Belșațar s‐a tulburat mult și fața i s‐a schimbat în el și mai marii săi au încremenit. Și împărăteasa, la cuvintele împăratului și ale mai marilor săi, a intrat în casa ospățului și împărăteasa a vorbit și a zis: Împărate, să trăiești în veac! Să nu te tulbure gândurile tale și să nu ți se schimbe fața. Este un om în împărăția ta în care este duhul dumnezeilor sfinți și în zilele tatălui tău s‐a găsit în el lumină și pricepere și înțelepciune ca înțelepciunea dumnezeilor; și împăratul Nebucadnețar, tatăl tău, l‐a pus mai mare peste cărturari, descântători, haldei și cititori în stele. Căci un duh ales și cunoștință și pricepere, tălmăcire de visuri și spunerea celor ascunse și dezlegarea nodurilor s‐au aflat în acel Daniel pe care împăratul l‐a numit Beltșațar. Acum să fie chemat Daniel și‐ți va arăta tălmăcirea. Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a vorbit și a zis lui Daniel: Tu ești acel Daniel dintre copiii robiei lui Iuda pe care i‐a adus împăratul, tatăl meu, din Iudeea? Și am auzit de tine că duhul dumnezeilor este în tine și lumină și pricepere și înțelepciune aleasă s‐a găsit în tine. Și acum înțelepții și descântătorii au fost aduși înaintea mea ca să citească scrierea aceasta și să‐mi facă cunoscut tălmăcirea ei, dar n‐au putut să arate tălmăcirea lucrului. Și am auzit de tine că poți să tălmăcești și să dezlegi nodurile. Și acum, dacă poți să citești scrierea și să‐mi faci cunoscut tălmăcirea ei, vei fi îmbrăcat cu purpură și un lanț de aur va fi pe grumazul tău și vei fi al treilea domn în împărăție. Atunci Daniel a răspuns și a zis înaintea împăratului: Darurile tale să fie ale tale și dă altuia răsplătirile tale; dar eu voi citi împăratului scrierea și‐i voi face cunoscut tălmăcirea. Tu, împărate! Dumnezeul cel Preaînalt a dat lui Nebucadnețar, tatăl tău, împărăție și mărime și slavă și măreție. Și de mărimea ce i‐a dat, toate popoarele, neamurile și limbile tremurau și se temeau înaintea lui; omora pe cine voia și lăsa să trăiască pe cine voia și înălța pe cine voia și smerea pe cine voia. Dar când i s‐a înălțat inima și i s‐a împietrit duhul spre mândrie, a fost aruncat din scaunul de domnie al împărăției sale și i‐au luat slava de la el. Și a fost alungat dintre copiii oamenilor și inima lui s‐a făcut ca a fiarelor și locuința lui era cu măgarii sălbatici; îl hrăneau cu iarbă ca boii și trupul său era scăldat cu roua cerurilor până ce a cunoscut că Dumnezeul Cel Preaînalt domnește peste împărăția oamenilor și pune peste ea pe cine vrea. Și tu, fiul său, Belșațar, nu ți‐ai smerit inima, deși ai știut toate acestea; ci te‐ai înălțat împotriva Domnului cerurilor; și au adus vasele casei sale înaintea ta și ați băut vin din ele, tu și mai marii tăi, nevestele tale și țiitoarele tale, și ai lăudat pe dumnezeii de argint și de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră, care nu văd, nici n‐aud, nici nu cunosc, iar pe Dumnezeu, în mâna căruia este suflarea ta și ale căruia sunt toate căile tale, nu l‐ai slăvit. Atunci s‐a trimis dinaintea lui partea de mână și s‐a scris scrierea aceasta. Și aceasta este scrierea care s‐a scris: Mene, Mene, Techel, Ufarsin. Aceasta este tălmăcirea lucrului: Mene: Dumnezeu a numărat împărăția ta și i‐a pus sfârșit; Techel: ești cumpănit în cumpănă și aflat prea ușor; Peres: împărăția ta s‐a împărțit și s‐a dat mezilor și perșilor. Atunci Belșațar a poruncit și au îmbrăcat pe Daniel cu purpură și au pus un lanț de aur pe grumazul său și s‐a făcut vestire despre el că va fi al treilea domn în împărăție. În noaptea aceea Belșațar, împăratul haldeilor, a fost ucis. Și Dariu Medul, a primit împărăția fiind cam de șaizeci și doi de ani. I‐a plăcut lui Dariu să pună peste împărăție o sută douăzeci de satrapi, care să fie peste toată împărăția. Și peste aceștia trei mai mari dintre care unul era Daniel, cărora să le dea seamă acești satrapi ca să nu se facă nicio pagubă împăratului. Și acest Daniel a întrecut pe mai mari și pe satrapi, căci în el era un duh ales; și împăratul s‐a gândit să‐l pună peste toată împărăția. Atunci mai marii și satrapii au căutat să afle ceva împotriva lui Daniel privitor la împărăție, dar n‐au putut afla nimic, nicio greșeală, căci era credincios și nu se afla în el nici vină, nici greșeală. Atunci oamenii aceștia au zis: Nu vom afla nimic împotriva acestui Daniel, afară doar dacă nu vom afla ceva împotriva lui cu privire la legea Dumnezeului său. Atunci mai marii și satrapii aceștia s‐au adunat grămadă la împărat și i‐au vorbit așa: Împărate Dariu, să trăiești în veac! Toți mai marii împărăției, dregătorii și satrapii, sfetnicii și fruntașii s‐au sfătuit să așeze o orânduire domnească și să dea o aspră oprire, că oricine va face cerere vreunui dumnezeu sau unui om treizeci de zile, decât numai ție, împărate, acela să fie aruncat în groapa leilor. Și acum, împărate, întărește oprirea și iscălește scrierea ca să nu se schimbe, după legea mezilor și a perșilor, care nu se poate desființa. Deci împăratul Dariu a iscălit scrierea și oprirea. Și când a cunoscut Daniel că s‐a iscălit scrierea, a intrat în casa sa (și ferestrele sale erau deschise în odaia sa de sus către Ierusalim), și îngenunchea pe genunchii săi de trei ori pe zi și se ruga și mulțumea Dumnezeului său, cum făcea mai înainte. Atunci oamenii aceia s‐au adunat grămadă și au aflat pe Daniel făcând rugăciune și cereri înaintea Dumnezeului său. Atunci s‐au apropiat și au vorbit înaintea împăratului despre oprirea împăratului: Oare n‐ai iscălit o oprire ca orice om care ar cere ceva vreunui dumnezeu sau unui om treizeci de zile, decât numai ție, împărate, să fie aruncat în groapa leilor? Împăratul a răspuns și a zis: Adevărat este cuvântul, după legea mezilor și a perșilor care nu se poate desființa. Atunci au răspuns și au zis înaintea împăratului: Daniel acela care este din copiii robiei lui Iuda nu ține seamă de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai iscălit‐o, ci își face cererea de trei ori pe zi. Atunci împăratul, când a auzit aceste cuvinte, s‐a mâhnit foarte mult și și‐a pus inima asupra lui Daniel ca să‐l mântuiască: și până la apusul soarelui a lucrat ca să‐l scape. Atunci oamenii aceștia s‐au adunat grămadă la împărat și au zis împăratului: Știi, împărate, că legea mezilor și a perșilor este că nicio oprire sau orânduire pe care o statornicește împăratul nu se poate desființa. Atunci împăratul a poruncit și au adus pe Daniel și l‐au aruncat în groapa leilor. Împăratul a vorbit și a zis lui Daniel: Dumnezeul tău, căruia îi slujești necurmat, el te va scăpa. Și s‐a adus o piatră și s‐a pus pe gura gropii și împăratul a pecetluit‐o cu însăși pecetea sa și cu pecetea fruntașilor săi, ca să nu se schimbe nimic în privința lui Daniel. Atunci împăratul s‐a dus la palatul său și a petrecut noaptea postind și nu i s‐au adus țiitoare și somnul său a fugit de la el. Atunci împăratul s‐a sculat cu lumină în zorile dimineții și s‐a dus în grabă la groapa leilor. Și când s‐a apropiat de groapă, a strigat cu glas plângător pe Daniel: împăratul a vorbit și a zis lui Daniel: Daniele, slujitorul Dumnezeului celui viu! Oare te‐a putut scăpa de lei Dumnezeul tău căruia îi slujești necurmat? Atunci Daniel a vorbit împăratului: Împărate, să trăiești în veac! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul său și a astupat gura leilor încât nu m‐au vătămat; căci s‐a aflat nevinovăție în mine înaintea lui și chiar înaintea ta, împărate, n‐am făcut niciun rău. Atunci împăratul s‐a bucurat foarte mult și a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Și Daniel a fost scos din groapă și nu s‐a aflat nicio vătămare pe el, pentru că crezuse în Dumnezeul său. Și împăratul a poruncit și au adus pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel și i‐au aruncat în groapa leilor, pe ei, pe copiii lor și pe nevestele lor; și mai înainte de a ajunge ei la fundul gropii, leii i‐au apucat și le‐au mărunțit toate oasele. Atunci împăratul Dariu a scris către toate popoarele, neamurile și limbile care locuiesc peste tot pământul: Pacea să vi se înmulțească. Dau o hotărâre, ca în toată întinderea împărăției mele oamenii să tremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniel; căci el este Dumnezeul cel viu și statornic în veac și împărăția lui nu se va sfărâma și domnia lui va fi până la sfârșit. El mântuiește și scapă și face semne și minuni în ceruri și pe pământ, el, care a mântuit pe Daniel din puterea leilor. Și acest Daniel a propășit în domnia lui Dariu și în domnia lui Cir Persanul. În anul întâi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis și vedenii ale capului său pe patul său. Atunci a scris visul și a istorisit lucrurile cele mai însemnate. Daniel a vorbit și a zis: Priveam în vedenia mea de noapte și iată, cele patru vânturi ale cerurilor au năvălit asupra mării celei mari. Și patru fiare mari, deosebite una de alta, s‐au suit din mare. Cea dintâi era ca un leu și avea aripi de vultur; am privit până i s‐au smuls aripile și a fost înălțată de la pământ și făcută să stea pe două picioare ca un om, și i s‐a dat o inimă de om. Și iată, o altă fiară, a doua, asemenea unui urs, și s‐a sculat pe o coastă și avea trei coaste în gura sa, între dinții săi; și i se zicea așa: Scoală‐te, mănâncă multe cărnuri. După aceasta am văzut și iată alta ca un leopard și pe spatele ei avea patru aripi de pasăre; și fiara avea patru capete și i s‐a dat domnia. După aceea am privit în vedeniile de noapte și iată o a patra fiară înspăimântătoare, groaznică și foarte tare și avea dinți mari de fier, mânca și zdrumica și rămășița o călca în picioare și ea era deosebită de toate fiarele care au fost înaintea ei și avea zece coarne. Priveam coarnele și iată, un alt corn mic a ieșit între ele dinaintea căruia trei din coarnele dintâi au fost smulse din rădăcini și iată, în cornul acesta erau ochi ca ochii de om și o gură care vorbea lucruri mari. Am privit până s‐au așezat scaune de domnie și a șezut Cel bătrân de zile; veșmântul lui era alb ca zăpada și perii capului său ca lâna curată; scaunul său de domnie era ca para focului și roatele sale foc arzător. Un râu de foc ieșea și se vărsa dinaintea lui; mii de mii îi slujeau și zece mii de ori zece mii stăteau înaintea lui: judecata s‐a ținut și cărțile s‐au deschis. Am privit atunci pentru glasul cuvintelor mari pe care le vorbea cornul. Am privit până a fost ucisă fiara și trupul ei a fost pierdut și a fost dat focului spre ardere. Cât pentru celelalte fiare, li s‐a ridicat domnia; totuși viețile li s‐au lungit pentru o vreme și un timp. Am văzut în vedeniile de noapte și iată unul ca un fiu de om venea cu norii cerurilor și s‐a suit la Cel bătrân de zile și l‐au apropiat înaintea lui. Și i s‐a dat domnia și slava și împărăția, ca toate popoarele, neamurile și limbile să‐i slujească: domnia lui este o domnie veșnică ce nu va trece și împărăția lui nu va fi sfărâmată. Eu, Daniel, duhul meu a fost întristat înăuntrul trupului meu și vedeniile capului meu m‐au tulburat. M‐am apropiat de unul din aceia care stăteau de față și l‐am întrebat adevărul tuturor acestora. Și el mi‐a spus și mi‐a făcut cunoscut tălmăcirea lucrurilor. Aceste fiare mari, care sunt patru, sunt patru împărați care se vor ridica din pământ. Dar sfinții Celui Preaînalt vor lua împărăția și vor stăpâni împărăția în veac, da, în veci de veci. Atunci am dorit să cunosc adevărul despre fiara a patra care era deosebită de toate celelalte, peste măsură de groaznică, ai cărei dinți erau de fier și unghiile ei de aramă, care mânca, zdrumica și rămășița o călca în picioare; și despre cele zece coarne care erau în capul ei și despre celălalt corn care a ieșit și dinaintea căruia au căzut trei, adică cornul acela care avea ochi și gură care vorbea lucruri mari și a cărui privire era mai groaznică decât a semenilor săi. Am privit și cornul acela a făcut război cu sfinții și i‐a biruit, până a venit Cel bătrân de zile și s‐a dat judecata la sfinții Celui Preaînalt și a sosit timpul și sfinții au luat în stăpânire împărăția. El a zis așa: Fiara a patra va fi a patra împărăție pe pământ care va fi deosebită de toate împărățiile și va sfâșia tot pământul și‐l va călca și‐l va zdrumica. Și cele zece coarne… sunt zece împărați care se vor ridica din împărăția aceasta: și după ei se va ridica altul și el se va deosebi de cei dintâi și va supune trei împărați. Și va vorbi cuvinte împotriva Celui Preaînalt și va urmări pe sfinții Celui Preaînalt și va cugeta să schimbe vremile și legea; și ei vor fi dați în mâna lui până la o vreme și vremuri și jumătate de vreme. Și se va ține judecata și vor lua domnia lui, ca s‐o sfărâme și s‐o piardă până la sfârșit. Și împărăția și domnia și mărimea împărățiilor de sub toate cerurile se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția lui este o împărăție veșnică și toate puterile îi vor sluji și‐l vor asculta. Până aici este sfârșitul lucrului. Cât despre mine, Daniel, gândurile mele m‐au tulburat mult și fața mi s‐a schimbat; dar am păzit lucrul in inima mea. În al treilea an al domniei împăratului Belșațar mi s‐a arătat o vedenie, mie, lui Daniel, după aceea care mi se arătase la început. Și am văzut în vedenie și a fost așa: când am văzut, eram în Susa, palatul care este în ținutul Elam. Și am văzut în vedenie și eram lângă râul Ulai. Și mi‐am ridicat ochii și am văzut și iată, înaintea râului sta un berbec care avea două coarne: și cele două coarne erau înalte și unul era mai înalt decât celălalt și cel mai înalt crescuse cel din urmă. Am văzut berbecul împungând către apus și miazănoapte și miazăzi și nicio fiară nu putea să stea înaintea lui și nu era cine să scape din mâna lui și făcea după voia sa și a ajuns mare. Și luam seama și iată, un țap venea de la apus peste fața întregului pământ și n‐atingea pământul: și țapul avea un corn însemnat între ochii săi. Și a venit la berbecul care avea două coarne, pe care‐l văzusem stând înaintea râului, și s‐a repezit asupra lui în furia puterii sale. Și l‐am văzut apropiindu‐se de berbec și s‐a mâniat pe el și a lovit pe berbec și i‐a frânt amândouă coarnele; și nu era putere în berbec ca să stea înaintea lui; și l‐a aruncat la pământ și a călcat peste el și nu era cine să scape pe berbec din mâna lui. Și țapul a ajuns nespus de mare și când s‐a întărit, i s‐a frânt cornul cel mare și în locul lui au ieșit patru coarne însemnate către cele patru vânturi ale cerurilor. Și dintr‐unul din ele a ieșit un corn mic care a ajuns nespus de mare către miazăzi, către răsărit și către frumusețea pământului. Și s‐a făcut mare până la oștirea cerurilor și a aruncat la pământ o parte din oștire și din stele și a călcat peste ele. Da, s‐a mărit chiar până la mai marele oștirii; și s‐a luat de la el jertfa necurmată și locul locașului său sfințit a fost aruncat jos. Și o vreme de încercare a fost rânduită jertfei necurmate din pricina fărădelegii. Și el a aruncat adevărul la pământ și a lucrat după plac și a izbutit. Și am auzit un sfânt vorbind și un alt sfânt zicea către cel nenumit care vorbea: Până când va fi vedenia despre jertfa necurmată și despre fărădelegea pustiitoare, spre a da sfântul locaș și oștirea să fie călcate în picioare? Și mi‐a zis: Până la două mii trei sute de seri și dimineți; atunci sfântul locaș va fi curățit. Și a fost așa: când eu, Daniel, am văzut vedenia, am căutat priceperea ei și iată, a stat înaintea mea ca înfățișarea unui om. Și am auzit un glas de om între malurile Ulaiului și a strigat și a zis: Gavrile, fă pe acesta să înțeleagă vedenia. Și el s‐a apropiat unde stam; și când a venit, m‐am înfricoșat și am căzut pe fața mea și el mi‐a zis: Pricepe, fiu al omului, căci vedenia este pentru vremea sfârșitului. Și pe când vorbea cu mine, am fost într‐o adâncă amețeală cu fața la pământ. Și m‐a atins și m‐a făcut să stau drept. Și a zis: Iată, te voi face să cunoști ce va fi la sfârșitul mâniei, căci sfârșitul va fi la vremea hotărâtă. Berbecul pe care l‐ai văzut având două coarne sunt împărații Mediei și ai Persiei. Și țapul cel păros este împăratul Greciei; și cornul cel mare care era între ochii săi este cel dintâi împărat. Și că s‐a frânt și au crescut patru în locul său: patru împărății se vor ridica din acest neam, dar nu cu puterea lui. Și în vremea din urmă a împărăției lor, când cei răi vor umple măsura, se va scula un împărat cumplit la față și priceput în uneltiri. Și puterea lui va fi tare, dar nu prin chiar puterea sa; și va strica în chip minunat și va izbuti și va lucra după plac și va nimici pe cei puternici și pe poporul sfinților. Și prin viclenia sa va face să izbutească înșelăciunea în mâna sa și se va semeți în inima sa și va strica pe mulți în pacea lor și se va ridica împotriva mai marelui mai marilor, dar va fi frânt fără mână. Și vedenia despre serile și diminețile care ți s‐a spus este adevărată; dar pecetluiește vedenia, căci este după multe zile. Și eu, Daniel, am leșinat și am fost bolnav câteva zile; apoi m‐am sculat și am făcut lucrurile împăratului. Și eram uimit de vedenie și nu era cine s‐o priceapă. În anul întâi al lui Dariu, fiul lui Ahașveros, din sămânța mezilor, care a domnit peste împărăția haldeilor: în anul dintâi al domniei sale, eu, Daniel, am înțeles din cărți că numărul anilor pentru care fusese cuvântul Domnului către Ieremia prorocul pentru împlinirea pustiirilor Ierusalimului era șaptezeci de ani. Și mi‐am îndreptat fața către Domnul Dumnezeu ca să caut prin rugăciune și cereri cu post și sac și cenușă. Și m‐am rugat Domnului Dumnezeului meu și m‐am mărturisit și am zis: Vai, Doamne Dumnezeul cel mare și înfricoșat, care păstrează legământul și îndurarea către cei ce‐l iubesc și păzesc poruncile sale! Noi am păcătuit și am făcut fărădelege și am făcut nelegiuire și ne‐am răzvrătit abătându‐ne de la poruncile tale și de la judecățile tale. Și n‐am ascultat de slujitorii tăi, prorocii, care au vorbit în numele tău către împărații noștri, mai marii noștri și părinții noștri și către tot poporul țării. A ta, Doamne, este dreptatea, iar nouă rușinea feței, ca în ziua aceasta, bărbaților lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului și întregului Israel, de aproape și de departe, în toate țările unde i‐ai alungat pentru necredincioșia lor cu care au fost necredincioși împotriva ta. Doamne, nouă ne este rușinea feței, împăraților noștri, mai marilor noștri și părinților noștri, fiindcă am păcătuit împotriva ta. La Domnul Dumnezeul nostru sunt îndurări și iertări: căci ne‐am răzvrătit împotriva lui. Și n‐am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru ca să umblăm în legile lui pe care ni le‐a pus înainte prin slujitorii săi, prorocii. Da, tot Israelul a călcat legea ta și s‐a abătut, neascultând de glasul tău. Și s‐a vărsat asupra noastră blestemul și jurământul care este scris în legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu: căci am păcătuit împotriva lui. Și a împlinit cuvintele sale pe care le‐a vorbit împotriva noastră și împotriva judecătorilor noștri care ne‐au judecat, aducând asupra noastră un rău mare, încât nu s‐a întâmplat sub toate cerurile cum s‐a întâmplat asupra Ierusalimului. Cum este scris în legea lui Moise, tot răul acesta a venit asupra noastră; cu toate acestea nu ne‐am rugat Domnului Dumnezeului nostru ca să ne întoarcem de la nelegiuirile noastre și să pricepem adevărul tău. De aceea Domnul a vegheat asupra răului și l‐a adus peste noi; căci Domnul Dumnezeul nostru este drept în toate faptele sale pe care le‐a făcut, și noi n‐am ascultat de glasul său. Și acum, Doamne Dumnezeul nostru care ai scos poporul tău din țara Egiptului cu mână tare și ți‐ai făcut un nume, ca în ziua aceasta, noi am păcătuit, am lucrat nelegiuit. Doamne, după toate dreptățile tale, să se întoarcă, rogu‐te, mânia ta și furia ta de la cetatea ta, Ierusalimul, muntele tău cel sfânt; căci pentru păcatele noastre și pentru nelegiuirile părinților noștri Ierusalimul și poporul tău au ajuns de ocară tuturor celor dimprejurul nostru. Și acum, ascultă, Dumnezeul nostru, rugăciunea robului tău și cererile sale și pentru Domnul, fă să lucească fața ta asupra locașului său sfințit care este pustiit. Pleacă‐ți, Dumnezeul meu, urechea și ascultă; deschide‐ți ochii și vezi pustiirile noastre și cetatea care se numește după numele tău; căci noi n‐aducem rugăciunile noastre înaintea ta pentru dreptățile noastre, ci pentru multele tale îndurări. Doamne, ascultă! Doamne, iartă! Doamne, auzi și lucrează; nu întârzia; pentru tine, Dumnezeul meu, căci cetatea ta și poporul tău se numesc după numele tău. Și pe când vorbeam și mă rugam și‐mi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel și aduceam cererea mea înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu, da, pe când încă vorbeam în rugăciune, bărbatul Gavril, pe care‐l văzusem în vedenie mai înainte, zburând iute, s‐a atins de mine cam pe la ceasul jertfei de seară. Și mi‐a făcut cunoscut și a vorbit cu mine și a zis: Daniele, am ieșit acum ca să‐ți dau înțelepciune și pricepere. La începutul cererilor tale a ieșit cuvântul și am venit să ți‐l spun; căci tu ești foarte mult iubit: de aceea înțelege cuvântul și pricepe vedenia. Șaptezeci de săptămâni s‐au hotărât asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte pentru oprirea fărădelegii și pentru sfârșirea păcatelor și pentru ispășirea nelegiuirii și pentru aducerea dreptății celei veșnice și pentru pecetluirea vedeniei și a prorocului și pentru ungerea Sfintei Sfintelor. Cunoaște deci și înțelege: de la ieșirea cuvântului pentru așezarea din nou și pentru zidirea Ierusalimului și până la Unsul, Domnul, sunt șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni; ulița și șanțul vor fi zidite iarăși și în vremuri de strâmtorare. Și după cele șaizeci și două de săptămâni Unsul va fi stârpit și nu va avea nimic: și poporul domnului care va veni va nimici cetatea și sfântul locaș și sfârșitul ei va fi cu un potop și până la sfârșit va fi război și o hotărâre de pustiiri. Și el va întări un legământ cu mulți o săptămână; și la mijlocul săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare și din pricina aripei urâciunilor, va fi un pustiitor, până ce nimicirea și ce este hotărât se va vărsa asupra celei pustiite. În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, un cuvânt a fost descoperit lui Daniel, al cărui nume se chemă Beltșațar; și cuvântul este adevărat, dar vremea încercării este mare; și el a priceput cuvântul și a înțeles vedenia. În zilele acelea eu, Daniel, am fost în jale trei săptămâni de zile. N‐am mâncat pâine plăcută și carne și vin n‐au intrat în gura mea, nici nu m‐am uns deloc până la împlinirea celor trei săptămâni de zile. Și în ziua douăzeci și patru a lunii întâi, eram la malul râului celui mare, care este Hidechel. Mi‐am ridicat ochii și am văzut și iată, un om îmbrăcat în in și coapsele sale încinse cu aur curat de Ufaz; și trupul său era ca hrisolitul și fața sa ca înfățișarea fulgerului și ochii săi ca făcliile de foc și brațele sale și picioarele sale ca privirea aramei lustruite și glasul cuvintelor sale ca glasul unei mulțimi. Și numai eu, Daniel, am văzut vedenia, ci bărbații care erau cu mine n‐au văzut vedenia, dar o mare zguduire a căzut peste ei și au fugit ca să se ascundă. Și am rămas singur și am văzut această mare vedenie și n‐a rămas putere în mine: căci frumusețea mea s‐a schimbat în sluțenie și nu mi‐a rămas putere. Totuși am auzit glasul cuvintelor sale: și când am auzit glasul cuvintelor sale, am căzut într‐o mare amețeală pe fața mea, cu fața la pământ. Și, iată, o mână s‐a atins de mine și m‐a pus pe genunchii mei și pe palmele mâinilor mele. Și el mi‐a zis: Daniele, bărbat mult iubit, pricepe cuvintele pe care ți le voi vorbi și stai drept, căci sunt trimis acum către tine. Și când a vorbit cu mine cuvântul acesta, am stat tremurând. Atunci mi‐a zis: Nu te teme, Daniele, căci din ziua întâi, de când ți‐ai îndreptat inima spre înțelegere și spre smerirea ta înaintea Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite și eu am venit din pricina cuvintelor tale. Dar mai marele împărăției Persiei mi s‐a împotrivit douăzeci și una de zile și iată, Mihail, unul din mai marii cei mai de seamă, a venit să mă ajute și am rămas acolo cu împărații Persiei. Acum am venit să te fac să înțelegi ce se va întâmpla poporului tău la sfârșitul zilelor: căci vedenia este încă pentru multe zile. Și pe când vorbea el cu mine aceste cuvinte, mi‐am pus fața la pământ și am amuțit. Și iată unul după asemănarea fiilor oamenilor s‐a atins de buzele mele: atunci mi‐am deschis gura și am vorbit și am zis celui ce sta înaintea mea: Domnul meu, din pricina vedeniei au venit dureri asupra mea și nu mi‐a mai rămas putere. Și cum poate slujitorul domnului meu să vorbească cu acest domn al meu? Și cât pentru mine, de acum n‐a rămas în mine nicio putere, nici suflare n‐a rămas în mine. Și iarăși unul ca înfățișarea unui om s‐a atins de mine și m‐a întărit. Și a zis: Nu te teme, bărbat mult iubit; pace ție, fii tare, da, fii tare! Și pe când vorbea cu mine, am fost întărit și am zis: Să vorbească domnul meu, căci m‐ai întărit. Atunci a zis: Știi oare de ce am venit la tine? Și acum mă voi întoarce să mă bat cu mai marele Persiei; și când voi ieși, iată, mai marele Greciei va veni. Dar îți voi da de știre ce este pus în Scriptura adevărului și nu este nimeni care să se întărească cu mine împotriva acestora decât Mihail, mai marele vostru. Și în anul întâi al lui Dariu Medul am stat ca să‐l întăresc și să‐l împuternicesc. Și acum îți voi spune adevărul. Iată, încă trei împărați se vor ridica în Persia și al patrulea se va îmbogăți cu mari bogății, mai mult decât toți; și după ce se va întări prin bogățiile sale, va ridica pe toți împotriva împărăției Greciei. Și se va ridica un împărat viteaz și va domni cu putere mare și va face după voia sa. Și când se va ridica, împărăția sa se va îmbucătăți și se va împărți în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu pentru urmașii săi, nici după domnia cu care a domnit el, căci împărăția sa va fi smulsă pentru alții afară de aceștia. Și împăratul de la miazăzi, care este unul din mai marii săi, se va întări și un altul va fi mai tare decât el și va domni; domnia sa va fi o domnie mare. Și după câțiva ani vor face legătură de rudenie și fiica împăratului de la miazăzi va veni la împăratul de la miazănoapte ca să facă o învoire; dar ea nu va păstra puterea brațului ei și nici el nu va sta, nici brațul lui; dar ea va fi dată, și cei ce au adus‐o, și cel ce a născut‐o, și cel ce o întărea în acele vremuri. Dar un vlăstar din rădăcinile ei se va ridica în locul lui și va veni împotriva oștirii și va năvăli în cetățuia împăratului de la miazănoapte și‐i va bate și‐i va birui. Și va duce prinși în Egipt pe dumnezeii lor cu unșii lor și vasele lor de preț de argint și de aur și va rămâne mai mulți ani decât împăratul de la miazănoapte. Și acesta va intra în împărăția împăratului de la miazăzi, dar se va întoarce în țara sa. Și fiii lui vor fi stârniți și vor aduna o mulțime de oști mari și unul va veni și va potopi și se va revărsa și se va întoarce și va duce războiul până la cetățuia lui. Și împăratul de la miazăzi se va înfuria și va ieși și se va bate cu el, adică cu împăratul de la miazănoapte care va ridica o mulțime mare, dar mulțimea va fi dată în mâna lui. Și după ce va lua mulțimea, inima i se va semeți și va doborî zeci de mii, dar nu va birui. Căci împăratul de la miazănoapte se va întoarce și va ridica o mulțime mai mare decât cea dintâi și va veni la sfârșitul vremurilor de ani cu o oaste mare și cu bogății mari. Și în acele vremuri mulți se vor scula împotriva împăratului de la miazăzi și fiii aprigi ai poporului tău se vor ridica să întărească vedenia, dar vor cădea. Și împăratul de la miazănoapte va veni și va ridica îngrădiri și va lua cetatea întărită: și oștile celui de miazăzi nu se vor împotrivi, nici poporul său ales, căci nu va fi putere de împotrivire. Și cel ce vine împotriva lui va face după voia sa și nu va fi cine să stea înaintea lui și va sta în țara frumuseții și în mâinile sale va fi nimicire. Și își va îndrepta fața ca să vină cu puterea întregii sale împărății și cei drepți cu el și va lucra după plac: și‐i va da fala femeilor, ca s‐o strice, dar ea nu va sta, nici nu va fi pentru el. Apoi își va întoarce fața către ostroave și va cuprinde multe, dar o căpetenie va face pentru el să înceteze ocara adusă de el; da, va face să se întoarcă ocara lui asupra lui. Atunci își va întoarce fața către cetățuile țării sale și se vor poticni și va cădea și nu se va mai afla. Și în locul său se va ridica unul care va face să treacă un strângător de dări prin slava împărăției, dar în puține zile va fi nimicit, nu în urgie, nici în război. Și în locul său se va ridica un om de dispreț căruia nu‐i vor da cinstea împărăției, dar va veni în vreme de pace și va căpăta împărăția prin măguliri. Și oștile cotropitoare vor fi cotropite dinaintea sa și vor fi frânte, chiar și domnul legământului. Și după legătura făcută cu el va întrebuința viclenie și se va sui și va birui cu puțin popor. În vreme de pace va năvăli asupra locurilor celor mai grase ale ținutului și va face ce n‐au făcut părinții săi, nici părinții părinților săi: va risipi între ei prada și răpirea și averea: da, va unelti uneltirile sale împotriva locurilor întărite pentru o vreme. Și își va trezi puterea și curajul împotriva împăratului de la miazăzi cu o oaste mare; și împăratul de la miazăzi se va ridica la război cu o oaste foarte mare și tare, dar nu va sta, căci vor unelti uneltiri împotriva lui. Da, cei ce mănâncă mâncărurile lui alese îl vor frânge, și oastea sa va fi cotropită și mulți vor cădea uciși. Și inimile acestor doi împărați vor cugeta rău și vor vorbi minciuni la aceeași masă, dar aceasta nu va izbuti, căci sfârșitul va fi încă la vremea hotărâtă. Atunci se va întoarce în țara sa cu mari bogății și inima sa va fi împotriva sfântului legământ și va lucra după plac, și se va întoarce în țara sa. La vremea hotărâtă se va întoarce și va veni spre miazăzi, dar această vreme din urmă nu va fi ca cea dintâi. Căci corăbiile Chitimului vor veni împotriva lui și va fi deznădăjduit și se va întoarce și se va înfuria împotriva sfântului legământ și va lucra după plac: el se va întoarce chiar și își va îndrepta luarea aminte la cei ce au părăsit legământul cel sfânt. Și oști vor sta de partea lui și vor pângări locașul sfânt, cetățuia, și vor desființa jertfa necurmată și vor așeza urâciunea pustiirii. Și pe cei ce se poartă rău împotriva legământului îi va strica cu măguliri, dar poporul care cunoaște pe Dumnezeul său va fi tare și va face isprăvi. Și cei ce sunt înțelepți în popor vor învăța pe mulți: totuși vor cădea de sabie și de flacără, de robie și de răpire, multe zile. Și când vor cădea, vor fi ajutați cu puțin ajutor, dar mulți se vor uni cu ei cu lingușiri. Și dintre înțelepți vor cădea unii, ca să fie încercați și curățiți și înălbiți până la vremea sfârșitului, căci aceasta va fi încă pentru vremea hotărâtă. Și împăratul va face după voia sa și se va înălța și se va semeți mai presus de orice dumnezeu și va vorbi lucruri groaznice împotriva Dumnezeului dumnezeilor și va izbuti până ce se va împlini urgia; căci ce este hotărât se va face. Și nu va ține seamă de dumnezeii părinților săi, nici de dorința femeilor, nici nu va ține seamă de vreun dumnezeu oarecare: căci se va semeți mai presus de toți. Dar va cinsti în locul său pe dumnezeul cetățuilor, și un dumnezeu pe care părinții săi nu l‐au cunoscut, îl va cinsti cu aur și argint și cu pietre scumpe și cu lucruri plăcute. Și va lucra împotriva întăriturilor cetățuilor cu ajutorul unui dumnezeu străin: pe cine îl va recunoaște îl va mări cu slava și‐i va face să domnească peste mulți și le va împărți țara drept răsplată. Și la vremea sfârșitului împăratul de la miazăzi se va împunge cu el: și împăratul de la miazănoapte va veni împotriva lui ca un vârtej, cu care și călăreți și cu multe corăbii; și va năvăli în țări și va potopi și se va vărsa. Și va năvăli și în țara frumuseții și multe țări vor fi răsturnate, dar acestea vor scăpa din mâna sa: Edomul și Moabul și fruntașii copiilor lui Amon. El își va întinde mâna și peste țări și țara Egiptului nu va scăpa. Și va avea putere peste comorile de aur și de argint și peste toate lucrurile de preț ale Egiptului: și libienii și etiopienii vor fi pe pașii săi. Dar știri de la răsărit și de la miazănoapte îl vor tulbura: și va ieși cu mânie mare ca să nimicească și să piardă pe mulți. Și își va întinde corturile palatului său între mări și muntele de frumusețe sfântă, totuși va ajunge la sfârșitul său și nu va fi cine să‐l ajute. Și în vremea aceea se va scula Mihail, mai marele cel mare, care stă pentru copiii poporului tău: și va fi o vreme de strâmtorare cum n‐a fost niciodată de când a fost un neam până în vremea aceea. Și în vremea aceea poporul tău va fi scăpat, oricine se va afla scris în carte. Și mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii spre viață veșnică și alții spre rușine și ocară veșnică. Și înțelepții vor străluci ca strălucirea întinderii cerești și cei ce întorc pe mulți la dreptate ca stelele în veci și pe veci. Dar tu, Daniele, ascunde cuvintele și pecetluiește cartea până la vremea sfârșitului. Mulți vor alerga ici‐colea și cunoștința se va înmulți. Atunci eu, Daniel, am privit și iată doi alții stăteau, unul dincoace pe malul râului și unul dincolo pe malul râului. Și unul a zis către bărbatul cel îmbrăcat în in care era deasupra apelor râului: Cât de mult este până la sfârșitul minunilor acestora? Și am auzit pe bărbatul îmbrăcat în in care era deasupra apelor râului și el și‐a îndreptat dreapta și stânga spre ceruri și a jurat pe cel ce este viu în veac că este pentru o vreme, vremuri și o jumătate; și când se va împlini sfărâmarea puterii poporului sfânt, toate acestea se vor săvârși. Și am auzit, dar n‐am înțeles și am zis: Domnul meu, care va fi sfârșitul acestor lucruri? Și el a zis: Du‐te, Daniele, căci cuvintele acestea sunt ascunse și pecetluite până la vremea sfârșitului. Mulți vor fi curățiți și vor fi albiți și vor fi lămuriți, dar cei răi vor lucra cu răutate și nimeni din cei răi nu va înțelege, dar înțelepții vor înțelege. Și din vremea în care jertfa necurmată va fi desființată și se va ridica urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile. Ferice de cel ce așteaptă și ajunge la o mie trei sute treizeci și cinci de zile. Dar tu, du‐te pe drumul tău până la sfârșit: căci te vei odihni și vei sta în sorțul tău, la sfârșitul zilelor. Cuvântul Domnului care a fost către Osea, fiul lui Beeri, în zilele lui Ozia, ale lui Iotam, ale lui Ahaz, ale lui Ezechia, împărați ai lui Iuda, și în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. Începutul cuvântului Domnului prin Osea Și Domnul a zis lui Osea: Mergi, ia‐ți o nevastă de curvii și copiii din curvii, căci țara a curvit în totul de la Domnul. Și el a mers și a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim, și ea a zămislit și i‐a născut un fiu. Și Domnul i‐a zis: Pune‐i numele Izreel; căci încă puțin și voi cerceta vinele de sânge ale Izreelului asupra casei lui Iehu și voi face să înceteze împărăția casei lui Israel. Și va fi așa: în ziua aceea voi frânge arcul lui Israel în valea Izreelului. Și ea a zămislit iar și a născut o fiică. Și Domnul i‐a zis: Pune‐i numele: Lo‐Ruhama, căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel, ca să‐i iert. Dar de casa lui Iuda voi avea milă și‐i voi mântui prin Domnul Dumnezeul lor și nu‐i voi mântui prin arc, nici prin sabie, nici prin luptă, nici prin cai, nici prin călăreți. Și ea a înțărcat pe Lo‐Ruhama și a zămislit și a născut un fiu. Și Domnul a zis: Pune‐i numele Lo‐Ami; căci voi nu‐mi sunteți popor și eu nu voi fi pentru voi. Totuși numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării care nu se poate măsura, nici număra; și va fi așa: în locul unde li s‐a zis: Nu sunteți poporul meu! li se va zice: Sunteți fii ai Dumnezeului celui viu. Și copiii lui Iuda și copiii lui Israel se vor aduna la un loc și își vor pune un singur cap și se vor sui din țară, căci ziua Izreelului va fi mare. Ziceți fraților voștri: Ami; și surorile voastre: Ruhama. Certați‐vă cu mama voastră, certați‐vă! Căci ea nu este nevasta mea și eu nu sunt bărbatul ei; și să depărteze curviile ei dinaintea ei și preacurviile ei dintre țâțele ei. Ca să n‐o dezbrac goală și s‐o pun ca în ziua nașterii sale și s‐o fac ca o pustie și s‐o pun ca un pământ sec și s‐o ucid cu sete. Și nu voi avea milă de copiii ei, căci sunt copiii curviilor. Căci mama lor a curvit, cea care i‐a zămislit a făcut rușine. Căci a zis: Voi merge după iubiții mei, care‐mi dau pâinea mea și apa mea, lâna mea și inul meu, untdelemnul meu și băutura mea. De aceea iată, îți voi îngrădi calea cu spini și o voi zidi cu un zid, ca să nu‐și afle cărările. Și va alerga după iubiții săi și nu‐i va ajunge și‐i va căuta și nu‐i va afla. Și va zice: Voi merge și mă voi întoarce la bărbatul meu cel dintâi, căci mi‐era mai bine atunci decât acum. Căci n‐a cunoscut că eu îi dădeam grâul, mustul și untdelemnul și‐i înmulțeam argintul și aurul: — ei l‐au întrebuințat pentru Baal. De aceea îmi voi lua înapoi grâul la vremea sa și mustul la sorocul său și voi smulge lâna mea și inul meu care i‐ar fi acoperit goliciunea ei. Și acum îi voi descoperi destrăbălarea înaintea iubiților ei și nimeni n‐o va scăpa din mâna mea. Și voi face să înceteze toată veselia ei; sărbătorile ei, lunile cele noi ale ei și sabatele ei și toate serbările ei. Și voi nimici vițele și smochinii de care a zis: Aceștia sunt plățile mele pe care mi le‐au dat iubiții mei! Și le voi face o pădure și fiarele câmpului le vor mânca. Și voi cerceta în ea zilele Baalilor, în care le ardea tămâie și se împodobea cu cerceii săi și cu salbele sale și mergea după iubiții săi, iar pe mine m‐a uitat, zice Domnul. De aceea iată, o voi atrage și o voi duce în pustie și‐i voi vorbi la inimă. Și îi voi da viile ei din ea și valea Acor ca ușă de nădejde și va cânta acolo ca în zilele tinereții sale și ca în ziua suirii sale din țara Egiptului. Și va fi așa: În ziua aceea, zice Domnul, mă vei chema: Iși; și nu mă vei mai chema: Baali. Căci voi depărta numele Baalilor din gura ei și nu vor mai fi pomeniți pe numele lor. Și în ziua aceea voi face legământ pentru ei cu fiarele câmpului și cu păsările cerurilor și târâtoarele pământului. Și voi zdrobi din țară arcul și sabia și războiul și‐i voi face să locuiască la adăpost. Și mi te voi logodi în veac; da, mi te voi logodi în dreptate și în judecată și în bunătate și în îndurări. Și mi te voi logodi în credincioșie și vei cunoaște pe Domnul. Și va fi așa: În ziua aceea voi răspunde, zice Domnul, voi răspunde cerurilor și ele vor răspunde pământului. Și pământul va răspunde grâului și mustului și untdelemnului și acestea vor răspunde Izreelului. Și o voi semăna pentru mine în țară și voi avea milă de care n‐a căpătat milă și voi zice celor ce nu erau poporul meu: Tu ești poporul meu! Și ei vor zice: Dumnezeul meu! Și Domnul mi‐a zis: Mergi iarăși, iubește o femeie iubită de un ibovnic și preacurvă după iubirea Domnului pentru copiii lui Israel, măcar că ei se întorc la dumnezei străini și iubesc colacii de stafide. Și mi‐am cumpărat‐o cu cincisprezece bucăți de argint și cu un omer de orz și cu o jumătate de omer de orz. Și i‐am zis: Să rămâi pentru mine multe zile, să nu curvești și să nu fii a altuia și voi fi și eu pentru tine. Căci copiii lui Israel vor rămâne multe zile fără împărat și fără mai mare și fără jertfă și fără stâlp și fără efod sau terafimi. După aceea copiii lui Israel se vor întoarce și vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor și pe David, împăratul lor și se vor întoarce cu frică la Domnul și la bunătatea lui la sfârșitul zilelor. Ascultați cuvântul Domnului, copii ai lui Israel! Căci Domnul are o ceartă cu locuitorii țării; căci în țară nu este adevăr, nici îndurare, nici cunoștință de Dumnezeu: Jurarea și minciuna și uciderea și furtul și preacurvia s‐au răspândit și sânge se atinge de sânge. Pentru aceasta țara jelește și oricine locuiește în ea va lâncezi cu fiarele câmpului și păsările cerurilor. Da, chiar peștii mării vor fi luați. Dar nimeni să nu se certe și nimeni să nu mustre, căci poporul tău este ca cei ce se ceartă cu preotul. Și tu te vei poticni ziua și cu tine se va poticni și prorocul noaptea; și voi nimici pe mama ta. Poporul meu este nimicit din lipsa de cunoștință. Pentru că ai lepădat cunoștința și eu te voi lepăda ca să nu‐mi fii preot; pentru că ai uitat legea Dumnezeului tău, voi uita și eu pe copiii tăi. Pe cât s‐au înmulțit pe atât au păcătuit împotriva mea: le voi schimba slava în rușine. Ei mănâncă păcatul poporului meu și sufletul lor dorește nelegiuirea lor. Și ca poporul așa va fi și preotul; și voi cerceta căile lor în ei și le voi răsplăti faptele. Și vor mânca și nu se vor sătura; vor curvi și nu se vor înmulți: căci s‐au lăsat de a ține seamă de Domnul. Curvia și vinul și mustul răpesc inima. Poporul meu întreabă lemnele sale și toiagul său le spune: căci duhul curviei i‐a rătăcit și au curvit de la Dumnezeul lor. Ei jertfesc pe vârfurile munților și ard tămâie pe dealuri sub stejar și plop și terebint pentru că umbra lor este bună: de aceea fiicele voastre curvesc și miresele voastre preacurvesc. Nu voi pedepsi pe fiicele voastre pentru curvia lor, nici pe miresele voastre pentru preacurvia lor: căci ei înșiși se trag la o parte cu curvele și jertfesc cu desfrânatele; și poporul fără pricepere va fi răsturnat. Chiar dacă tu, Israele, curvești, totuși Iuda să nu facă fărădelege! Nu veniți la Ghilgal, nici nu vă suiți la Bet‐Aven, nici nu jurați: Viu este Domnul. Căci Israel s‐a îndărătnicit ca o juncană îndărătnică. Și acum Domnul îi va paște ca pe un miel în loc larg! Efraim s‐a lipit de idoli: lăsați‐l. Băutura lor este acră; se dedau cu totul la curvie, cârmuitorii lor iubesc cu aprindere ocara. Vântul l‐a strâns în aripile sale și se vor rușina de jertfele lor. Ascultați aceasta, preoților, și luați aminte, casă a lui Israel! Și pleacă urechea casă a împăratului! Căci asupra voastră este judecata aceasta; căci ați fost un laț la Mițpa și o cursă întinsă pe Tabor. Și răzvrătitorii s‐au cufundat în măcel, dar eu mustru pe toți. Cunosc pe Efraim și Israel nu este ascuns de mine; căci acum, Efraime, tu ai curvit, Israel s‐a pângărit. Faptele lor nu‐i lasă să se întoarcă la Dumnezeul lor; căci duhul curviei este în mijlocul lor și ei nu cunosc pe Domnul. Și mândria lui Israel mărturisește înaintea feței lui: de aceea Israel și Efraim vor cădea prin nelegiuirea lor; ba chiar și Iuda va cădea cu ei. Vor merge cu turmele lor și cu cirezile lor să caute pe Domnul dar nu‐l vor afla; s‐a retras de la ei. S‐au purtat cu necredincioșie împotriva Domnului căci au născut copii străini! Acum luna nouă îi va înghiți cu moștenirile lor. Suflați din corn în Ghibea și din trâmbiță în Rama! Sunați tare în Bet‐Aven. Îndărătul tău, Beniamine! Efraim va fi o pustie în ziua mustrării; am făcut cunoscut între semințiile lui Israel ce este sigur. Mai marii lui Iuda sunt ca cei ce strămută semnele de hotare; voi vărsa urgia mea asupra lor ca apa. Efraim este asuprit, sfărâmat prin judecată. Căci a umblat cu voia sa după poruncă de om. De aceea eu sunt ca molia pentru Efraim și ca putreziciunea pentru casa lui Iuda. Efraim și‐a văzut boala și Iuda rana. Atunci Efraim a mers în Asiria și a trimis la împăratul Iareb; dar el n‐a putut să vă însănătoșească, nici să vă vindece de rana voastră. Căci voi fi ca un leu pentru Efraim și ca un pui de leu pentru casa lui Iuda. Eu, chiar eu, voi sfâșia și mă voi depărta; voi răpi și nu va fi cine să scape. Mă voi duce, mă voi întoarce la locul meu, până vor cunoaște că sunt vinovați și vor căuta fața mea: În strâmtorarea lor mă vor căuta cu tot dinadinsul. Veniți și să ne întoarcem la Domnul: căci el a sfâșiat și el ne va vindeca; el a lovit și el ne va lega rana. După două zile ne va însufleți: a treia zi ne va scula și vom trăi înaintea feței lui. Și vom cunoaște, vom urma a cunoaște pe Domnul; ieșirea lui este sigură ca zorile dimineții și va veni la noi ca ploaia, ca ploaia târzie care adapă pământul. Ce să‐ți fac, Efraime? Ce să‐ți fac, Iudo? căci bunătatea voastră este ca norul de dimineață și trece ca roua de dimineață. De aceea i‐am cioplit prin proroci; i‐am ucis prin cuvintele gurii mele… și judecata mea iese ca lumina. Căci milă voiesc și nu jertfă; și cunoștința de Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. Dar ei au călcat legământul ca Adam; acolo s‐au purtat necredincios cu mine. Galaad este cetatea lucrătorilor nelegiuirii, ea este plină de urme de sânge. Și cum pândește pe cineva o ceată de hoți, așa ucide tagma preoților pe drumul Sihemului, de făptuiesc rușini. Am văzut un lucru de groază în casa lui Israel: acolo este curvia lui Efraim; Israel s‐a pângărit. Și pentru tine, Iudo, este hotărât un seceriș, când voi întoarce robia poporului meu. Când am voit să vindec pe Israel, atunci s‐a descoperit nelegiuirea lui Efraim și răutatea Samariei. Căci ei fac înșelăciune: și hoțul intră și ceata tâlharilor se lățește pe afară. Și ei nu zic în inimile lor că eu țin minte toată nelegiuirea lor. Acum faptele lor îi împresoară; ele sunt înaintea feței mele. Ei desfată pe împărat în răutatea lor și pe cei mari cu minciunile lor. Toți preacurvesc, ca un cuptor aprins al brutarului, care încetează să ațâțe focul după ce a început să frământe aluatul până la dospirea lui. În ziua împăratului nostru, mai marii au slăbit de aprinderea vinului; el a întins mâna sa batjocoritorilor. Căci și‐au apropiat inima ca un cuptor stând la pândă; brutarul lor doarme toată noaptea; dimineața arde ca un foc înflăcărat. Toți sunt aprinși ca un cuptor și sfâșie pe judecătorii lor. Toți împărații lor au căzut; nu este între ei cine să strige către mine. Efraim se amestecă cu popoarele; Efraim este o turtă neîntoarsă. Străinii i‐au mâncat puterea și el nu știe; da, peri albi s‐au ivit ici‐colo pe el și nu știe. Și mândria lui Israel mărturisește înaintea feței sale; și cu toate acestea ei nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor, nici nu‐l caută. Și Efraim este ca o porumbiță proastă, fără pricepere. Ei cheamă Egiptul, merg în Asiria. Când vor merge, îmi voi întinde lațul asupra lor, îi voi doborî ca pe păsările cerurilor, îi voi pedepsi după cum a auzit adunarea lor. Vai de ei! Căci au rătăcit de la mine. Pierzare lor! căci au făcut fărădelege împotriva mea. Și eu voiam să‐i răscumpăr, dar ei vorbesc minciuni împotriva mea. Și n‐au strigat către mine în inima lor, când urlau pe paturile lor: se adună pentru grâu și must; s‐au depărtat de la mine. I‐am deprins în adevăr, le‐am întărit brațele, dar ei cugetă rău împotriva mea. Se întorc, dar nu la Cel Preaînalt; sunt ca un arc amăgitor. Mai marii lor cad de sabie pentru turbarea limbii lor; aceasta va fi batjocura lor în țara Egiptului. Cornul la gura ta! El vine ca un vultur împotriva casei Domnului, pentru că au călcat legământul meu și s‐au răzvrătit împotriva legii mele; vor striga către mine: Dumnezeul meu, te cunoaștem, noi Israel. Israel a lepădat binele, vrăjmașul îl va urmări. Și‐au pus împărați, dar nu prin mine; au făcut domnitori, și eu n‐am știut; și‐au făcut idoli din argintul lor și din aurul lor, ca să fie stârpiți. Samario, vițelul tău te‐a lepădat; mânia mea s‐a aprins împotriva lor; până când nu vor fi în stare de nevinovăție? Căci din Israel este și acesta: un meșter l‐a făcut și nu este Dumnezeu; căci vițelul Samariei se va face fărâme! Căci ei seamănă vânt și vor secera furtună: n‐are un fir de grâu, de‐ar odrăsli, n‐ar da făină; și de ar da poate, străinii o vor înghiți. Israel este înghițit, acum sunt între neamuri ca un vas netrebnic. Căci s‐au suit la Asiria ca un măgar sălbatic, singur; Efraim și‐a tocmit iubiți, da, deși au făcut ei daruri între neamuri, acum îi voi aduna și vor începe să fie strâmtorați sub sarcina împăratului mai marilor. Pentru că Efraim a înmulțit altarele ca să păcătuiască, altarele i‐au fost spre păcătuire. I‐am scris cele zece mii de lucruri ale legii mele, dar sunt socotite ca un lucru străin. Ei junghie carne ca pentru jertfele darurilor mele și o mănâncă; dar Domnul nu se desfată în ele; acum își va aduce aminte de nelegiuirea lor și va cerceta păcatele lor; se vor întoarce în Egipt. Căci Israel a uitat pe Făcătorul său și zidește palate și Iuda a înmulțit cetățile întărite: dar eu voi trimite foc asupra cetăților lor și va mistui palatele lor. Nu te bucura, Israele, cu veselie, ca popoarele; căci ai curvit de la Dumnezeul tău, ai iubit plata de curvă în toate ariile de grâu. Aria și teascul nu‐i vor hrăni și mustul le va lipsi. Nu vor rămâne în țara Domnului, ci Efraim se va întoarce în Egipt și vor mânca ce este necurat în Asiria. Nu vor turna daruri de vin Domnului și jertfele lor nu‐i vor fi plăcute; le vor fi ca pâinea celor ce sunt în durere. Toți cei ce vor mânca din ea se vor pângări, căci pâinea lor va fi pentru sufletul lor; nu va intra în casa Domnului. Ce veți face în ziua de adunare și în ziua sărbătorii Domnului? Căci iată, au plecat din pricina pieirii; totuși Egiptul îi va aduna, Moful îi va înmormânta. Lucrurile lor plăcute de argint le va stăpâni urzica, spini vor fi în corturile lor. Au venit zilele cercetării, au venit zilele răsplătirii: Israel va cunoaște. Prorocul este un nebun, cel însuflat este smintit, din pricina mărimii nelegiuirii tale și a vrăjmășiei celei mari. Efraim era un străjer cu Dumnezeul meu. Prorocul e un laț de păsărar pe toate căile sale, o vrăjmășie în casa Dumnezeului său. S‐au stricat adânc ca în zilele Ghibei. El își va aduce aminte de nelegiuirea lor, le va cerceta păcatele. Am aflat pe Israel ca un strugure în pustie. Am văzut pe părinții voștri, ca întâile roade ale smochinului la început; dar au mers la Baal‐Peor și s‐au despărțit spre rușine și au ajuns de urâciune ca ibovnicul lor. Efraim, slava lor va zbura ca o pasăre: nu va fi nici naștere, nici însărcinare, nici zămislire! Căci chiar de și‐ar crește copiii, totuși îi voi lipsi de ei, ca niciun bărbat să nu rămână; căci vai și de ei, când mă voi depărta de la ei! Efraim, cum am văzut, era ca Tirul sădit în loc plăcut; dar Efraim își va scoate copiii înaintea ucigașului. Dă‐le Doamne!… Ce să dai?… Dă‐le pântece sterp și țâțe seci. Toată răutatea lor este în Ghilgal, căci acolo i‐am urât: pentru răutatea faptelor lor îi voi goni din casa mea; nu‐i voi mai iubi; toți mai marii lor sunt răzvrătitori. Efraim este bătut, rădăcina lor s‐a uscat; nu vor face rod. Și chiar de ar naște, voi omorî rodul iubit al pântecelui lor. Dumnezeul meu i‐a lepădat, căci nu l‐au ascultat și vor rătăci între popoare. Israel este ca o viță buiacă, își aduce roade: după belșugul roadelor sale și‐a înmulțit altarele; după bunătatea pământului său, a făcut stâlpi frumoși. Inima lor este împărțită: acum vor fi găsiți vinovați. El le va răsturna altarele, le va sfărâma stâlpii. Căci acum zic ei: Noi n‐avem împărat, fiindcă nu ne‐am temut de Domnul. Și ce poate face împăratul pentru noi? Vorbesc vorbe deșarte, jură mincinos când fac legăminte. De aceea și judecata răsare ca o cucută în brazdele țarinei. Locuitorii Samariei se vor teme de vițelul din Bet‐Aven; căci poporul său va jeli pentru el și preoții închinători la idoli vor tremura pentru el, pentru slava lui, căci s‐a depărtat din el. Da, el însuși va fi dus în Asiria ca dar împăratului Iareb. Rușinea va cuprinde pe Efraim și Israel se va rușina de sfatul său. Samaria, împăratul său va pieri ca spuma pe fața apei. Și înălțimile din Aven, păcatul lui Israel, vor fi nimicite; spinul și ciulinul vor răsări pe altarele lor și vor zice munților: Acoperiți‐ne! și dealurilor: Cădeți peste noi! Din zilele din Ghibea ai păcătuit, Israele: acolo au stat; lupta împotriva copiilor nelegiuirii nu‐i ajunge în Ghibea. Îi voi mustra după plăcerea mea și popoarele se vor aduna împotriva lor, când vor fi legați pentru cele două nelegiuiri ale lor. Și Efraim este o juncană învățată, care iubește să calce grâul, dar am trecut pe grumazul ei cel frumos. Voi înjuga pe Efraim, Iuda va ara, Iacov va grăpa. Semănați pentru voi înșivă în dreptate, secerați după îndurare; desțeleniți pământul vostru cel înțelenit, căci este vremea să căutați pe Domnul, până va veni și va ploua dreptate peste voi. Ați arat nelegiuire, ați secerat nedreptate; ați mâncat rodul minciunii. Căci te‐ai încrezut în calea ta, în mulțimea vitejilor tăi. De aceea o zarvă se va ridica între popoarele tale și toate cetățuile tale se vor dărâma, cum a dărâmat Șalman Bet‐Arbelul în ziua luptei: mama a fost zdrobită deasupra copiilor. Așa vă va face vouă Betelul pentru răutatea răutății voastre, în zorile dimineții împăratul lui Israel va pieri cu desăvârșire. Când Israel era tânăr, l‐am iubit și am chemat pe fiul meu din Egipt. Pe cât îi chemau prorocii, pe atâta se depărtau de la ei: jertfeau Baalilor și ardeau tămâie chipurilor cioplite. Totuși eu am învățat pe Efraim să umble. Îi luam în brațele mele, dar n‐au cunoscut că voiam să‐i tămăduiesc. I‐am tras cu legături de om, cu funii de iubire. Și le‐am fost ca cei ce ridică jugul de pe grumajii lor și le‐am dat să mănânce încet. El nu se va întoarce în țara Egiptului, ci asirianul va fi împăratul lui, căci n‐au voit să se întoarcă la mine. Și sabia va sta peste cetățile lui și‐i va strica zăvoarele și le va mistui, pentru sfaturile lor. Și poporul meu este pe povârnișul dării înapoi de la mine; deși ei îi cheamă la Cel Preaînalt, nimeni nu‐l va înălța. Cum să te dau, Efraime? Cum să te părăsesc, Israele? Cum să te fac ca Adma? Cum să te pun ca Țeboimul? Inima mea s‐a întors în mine, îndurările mele s‐au aprins împreună. Nu voi îndeplini aprinderea mâniei mele, nu voi mai strica Efraimul, căci eu sunt Dumnezeu și nu om, Cel Sfânt în mijlocul tău și nu voi veni în mânie. Ei vor merge după Domnul, el va răcni ca un leu, căci el va răcni și copiii vor alerga tremurând de la apus. Vor alerga tremurând din Egipt ca o pasăre și ca o porumbiță din țara Asiriei și‐i voi face să locuiască în casele lor, zice Domnul. Efraim mă înconjură cu minciună și casa lui Israel cu înșelăciune; dar Iuda cârmuiește încă cu Dumnezeu și este credincios cu Cel Sfânt. Efraim paște vânt și urmărește vântul de la răsărit; toată ziua înmulțește minciunile și pustiirea; și ei fac legământ cu Asiria și untdelemnul este dus în Egipt. Domnul are o ceartă cu Iuda și va cerceta pe Iacov după căile lui și‐i va răsplăti după faptele lui. În pântece el a apucat călcâiul fratelui său și în tăria sa s‐a luptat cu Dumnezeu. Da, s‐a luptat cu Îngerul și l‐a biruit; el a plâns și i‐a făcut cerere, l‐a aflat în Betel și acolo a vorbit cu noi. Și Domnul Dumnezeul oștirilor, — Domnul este amintirea lui. De aceea întoarce‐te la Dumnezeul tău. Păzește îndurarea și judecata și așteaptă pe Dumnezeul tău necurmat. El este un negustor, în mâna lui sunt cumpene de înșelăciune, iubește să înșele. Și Efraim a zis: Totuși am ajuns bogat, mi‐am dobândit putere: în toate ostenelile mele nu vor găsi în mine nicio nelegiuire care să fie păcat. Dar eu sunt Domnul Dumnezeul tău din țara Egiptului; te voi face iarăși să locuiești în corturi ca în zilele de sărbători mari. Eu am vorbit prorocilor și am înmulțit vedeniile și prin proroci am vorbit în asemănări. Dacă Galaad este nelegiuire, cu adevărat ei sunt deșertăciune. În Ghilgal jertfesc tauri și altarele lor sunt ca grămezi de pietre pe brazdele țarinelor. Și Iacov a fugit în câmpia Aramului și Israel a slujit pentru o nevastă și pentru o nevastă a păzit oi. Și Domnul a suit pe Israel printr‐un proroc din Egipt și printr‐un proroc a fost păstrat. Efraim l‐a întărâtat foarte amar, de aceea și sângele lui va fi lăsat asupra lui și Domnul lui îi va întoarce ocara lui. Când vorbea Efraim, era tremur; se înălța în Israel. Dar a păcătuit prin Baal și a murit. Și acum ei păcătuiesc tot mai mult și și‐au făcut chipuri turnate din argintul lor, idoli după priceperea lor. Toate acestea sunt lucruri de meșter. Ei zic despre ele: Oamenii care jertfesc să sărute vițeii. De aceea vor fi ca norul de dimineață și ca roua de dimineață care trece, ca pleava spulberată cu vârtej din arie și ca fumul din zăbrele. Dar eu sunt Domnul Dumnezeul tău din țara Egiptului și n‐ai cunoscut alt Dumnezeu afară de mine și nu este mântuitor afară de mine. Eu te‐am cunoscut în pustie, în pământul secetei. După pășunea lor s‐au săturat; s‐au săturat și li s‐a înălțat inima. De aceea m‐au uitat. De aceea le voi fi ca un leu; îi voi pândi ca un leopard la drum. Îi voi întâmpina ca o ursoaică lipsită de pui și le voi sfâșia învelitoarea inimii și acolo îi voi înghiți ca o leoaică. Fiarele câmpului îi vor sfâșia. Este pieirea ta, Israele, că ești împotriva mea, împotriva ajutorului tău. Unde este deci împăratul tău ca să te mântuiască în toate cetățile tale? Și judecătorii tăi, de care ai zis: Dă‐mi împărat și mai mari? Ți‐am dat un împărat în mânia mea și l‐am luat în urgia mea. Nelegiuirea lui Efraim este strânsă, păcatul său este păstrat. Dureri de femeie în facere vor veni peste el, este un fiu neînțelept; căci nu era acolo la vremea spargerii nașterii. Îi voi scăpa din mâna Șeolului, îi voi răscumpăra din moarte. Moarte, unde sunt ciumile tale? Șeolule, unde este pieirea ta? Pocăința va fi ascunsă de ochii mei! Deși va fi roditor între frații lui, un vânt de răsărit va veni, vântul Domnului se va ridica din pustie și izvorul lui va usca și fântâna lui va seca; el va prăda vistieria tuturor vaselor de preț. Samaria își va purta vina; căci s‐a răzvrătit împotriva Dumnezeului său. Vor cădea de sabie; pruncii lor sugaci vor fi zdrobiți și femeile lor însărcinate vor fi spintecate. Israele, întoarce‐te la Domnul Dumnezeul tău! Căci ai căzut prin nelegiuirea ta. Luați cuvinte cu voi și întoarceți‐vă la Domnul. Ziceți‐i: Iartă toată nelegiuirea și primește ce este bine și‐ți vom plăti ca viței darul buzelor noastre. Asiria nu ne va mântui; nu vom călări pe cai: și nu vom mai zice către lucrul mâinilor noastre: Dumnezeul nostru! pentru că la tine află îndurare orfanul. Voi vindeca darea lor înapoi, îi voi iubi de bunăvoie! Căci mânia mea s‐a întors de la el. Voi fi pentru Israel ca roua: va înflori ca crinul și își va întări rădăcinile ca Libanul. Ramurile lui se vor întinde și frumusețea lui va fi ca măslinul și mirosul lui ca Libanul. Cei ce șed sub umbra lui se vor întoarce, vor însufleți ca grâul și vor înflori ca vița, faima lor va fi ca a vinului din Liban. Efraim va zice: Ce mai am a face cu idolii? — Eu îl voi auzi și voi privi spre el. — Eu sunt ca un chiparos verde. — Din mine vine rodul tău. Cine este înțelept? El va pricepe aceste lucruri. Și priceput? El le va cunoaște. Căci căile Domnului sunt drepte și cei drepți vor umbla pe ele, dar cei răi vor cădea pe ele. Cuvântul Domnului care a fost către Ioel, fiul lui Petuel. Ascultați aceasta, bătrânilor! Și plecați urechea, voi toți locuitorii țării! S‐a întâmplat oare aceasta în zilele voastre sau chiar în zilele părinților voștri? Spuneți‐o copiilor voștri și copiii voștri să spună copiilor lor și copiii lor la un alt neam: ce a lăsat omida a mâncat lăcusta; și ce a lăsat lăcusta a mâncat forfecarul, și ce a lăsat forfecarul a mâncat mușița. Treziți‐vă, bețivilor, și plângeți și urlați toți băutorii de vin, pentru must, căci s‐a răpit de la gura voastră. Căci un neam s‐a suit asupra țării mele, puternic și fără număr. Dinții lui sunt dinți de leu și are măselele unui leu bătrân. Mi‐a prefăcut via într‐o pustie, smochinul într‐o grămadă de lemn; l‐a jupuit de tot și l‐a aruncat la pământ, ramurile lui au albit. Gemi ca o logodnică încinsă în sac, pentru bărbatul tinereții sale! A încetat darul de mâncare și darul de băutură din casa Domnului; preoții, slujitorii Domnului, se jelesc. Câmpiile sunt pustiite, țarina jelește, căci grâul este pustiit, mustul s‐a uscat, untdelemnul lâncezește. Rușinați‐vă, plugarilor, urlați, vierilor, pentru grâu și pentru orz, căci secerișul câmpurilor este pierdut. Via s‐a uscat și smochinul lâncezește, — rodiul, finicul și mărul; toți copacii câmpului s‐au uscat, căci a încetat bucuria din mijlocul fiilor oamenilor. Încingeți‐vă cu saci și plângeți, preoților. Urlați, slujitori ai altarului! Veniți, petreceți noaptea sub sac, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci darul de mâncare și darul de băutură sunt oprite în casa Dumnezeului vostru. Sfințiți un post, chemați o adunare sfântă, adunați pe bătrâni și pe toți locuitorii țării la casa Domnului Dumnezeului vostru și strigați către Domnul. Vai, pentru ziua aceea! Căci ziua Domnului este aproape și va veni ca o pierzare de la Cel Atotputernic. Oare nu s‐a răpit mâncarea dinaintea ochilor noștri, da, desfătarea și bucuria din casa Dumnezeului nostru? Semințele putrezesc sub bulgării lor; vistieriile sunt pustiite; hambarele surpate căci grâul s‐a uscat. Cum zbiară dobitoacele! Cirezile de boi rătăcesc; căci nu este pășune pentru ele; turmele de oi se chinuiesc. Către tine, Doamne, voi striga: căci focul a mistuit pășunile pustiei și flacăra a ars toți copacii câmpiilor. Chiar și fiarele câmpului strigă la tine, căci au secat curgerile apelor și focul a mistuit pășunile pustiei. Suflați din trâmbiță în Sion și dați alarmă în muntele cel sfânt al meu; să tremure toți locuitorii țării căci vine ziua Domnului, căci se apropie: O zi de întuneric și de întunecime, o zi de nori și de negură deasă, ca zorile lățite pe munți; un popor mare și puternic, asemenea căruia n‐a fost de la început și nici nu va mai fi după el, până în anii neamurilor de neamuri. Focul mistuie înaintea lui și flacăra arde înapoia lui; țara este ca grădina Edenului înaintea lui și înapoia lui pustietatea unei pustii; da, și nimic nu scapă de el. Înfățișarea lor este ca înfățișarea cailor și aleargă ca niște călăreți, sar ca vuietul de care pe vârfurile munților, ca sunetul flăcării de foc, care mistuie miriștea, ca un popor puternic înșirat de bătaie. Dinaintea lor popoarele tremură, toate fețele pălesc Aleargă ca vitejii, se suie pe zid ca bărbații de război, merg fiecare pe calea sa și nu‐și schimbă cărările, și nu se împing unul pe altul. Fiecare merge pe calea sa; se aruncă prin săgeți și nu se rănesc. Sar peste cetate: aleargă pe zid, se suie pe case; intră prin ferestre ca un hoț. Pământul se cutremură înaintea lor, cerurile se zguduie, soarele și luna se întunecă și stelele își trag înapoi lucirea. Și Domnul face să se audă glasul său înaintea oștii sale. Căci tabăra sa este foarte mare; căci cel ce împlinește cuvântul său este puternic; căci ziua Domnului este mare și foarte înfricoșată și cine o poate suferi? Totuși chiar și acum, zice Domnul: Întoarceți‐vă la mine cu toată inima voastră și cu post și cu plângere și cu jale. Și sfâșiați‐vă inima și nu hainele și întoarceți‐vă la Domnul Dumnezeul vostru, căci el este milos și plin de îndurare, încet la mânie și de mare bunătate și se căiește de rău. Cine știe dacă nu se va întoarce și se va căi și va lăsa o binecuvântare pe urmă‐i, un dar de mâncare și un dar de băutură pentru Domnul Dumnezeul vostru? Suflați din trâmbiță în Sion, sfințiți un post, vestiți o adunare sfântă. Adunați poporul, sfințiți obștea, strângeți pe bătrâni; adunați pe copii și pe cei ce sug țâțe, să iasă mirele din cămara sa și mireasa din odăița ei! Să plângă preoții, slujitorii Domnului, între pridvor și altar și să zică: Cruță, Doamne, poporul tău și nu da ocării moștenirea ta, ca să‐i stăpânească neamurile. De ce să se zică între popoare: Unde este Dumnezeul lor? Atunci Domnul va fi gelos de țara sa și va avea milă de poporul său. Și Domnul va răspunde și va zice poporului său: Iată, eu vă trimit grâu și must și untdelemn și vă veți sătura de ele. Și nu vă voi mai face de ocară între neamuri. Și voi depărta de la voi pe cel ce vine de la miazănoapte și‐l voi împinge în țara cea seacă și pustie, cu fața spre marea dinspre răsărit și cu coada oștirii sale spre marea de la apus. Și putoarea sa se va sui și mirosul său cel rău se va sui, căci s‐a înălțat pe sine ca să facă lucruri mari! Nu te teme, țară! Bucură‐te și te veselește! Căci Domnul a făcut lucruri mari. Nu vă temeți dobitoace ale câmpului, căci pășunile pustiei vor încolți, căci copacul își poartă rodul, smochinul și vița își vor da tăria. Și voi, copii ai Sionului, bucurați‐vă și veseliți‐vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci el vă dă ploaie timpurie în dreptate și face să vă cadă ploaia, ploaia timpurie și ploaia târzie, la începutul anotimpului. Și ariile se vor umple de grâu și teascurile se vor vărsa de must și untdelemn. Și vă voi întoarce anii, pe care i‐au mâncat lăcusta, forfecarul și omida și mușița, oastea mea cea mare pe care am trimis‐o între voi. Și veți mânca din destul și vă veți sătura și veți lăuda numele Domnului Dumnezeului vostru, care a lucrat minunat cu voi și poporul meu nu se va rușina în veac. Și veți cunoaște că eu sunt în mijlocul lui Israel și eu Domnul sunt Dumnezeul vostru și nu un altul; și poporul meu nu se va rușina în veac. Și va fi așa: după aceea voi vărsa Duhul meu peste toată carnea. Și fiii voștri și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa visuri, tinerii voștri vor vedea vedenii. Și chiar și peste robi și peste roabe voi vărsa Duhul meu în zilele acelea. Și voi da minuni în ceruri și pe pământ, sânge și foc și stâlpi de fum. Soarele se va schimba în întuneric și luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului cea mare și înfricoșată. Și va fi așa: oricine va chema numele Domnului va fi mântuit. Căci în muntele Sionului și în Ierusalim va fi scăpare, după cum a zis Domnul, și în rămășița, pe care o va chema Domnul. Căci iată în zilele acelea și în vremea aceea când voi întoarce robia lui Iuda și a Ierusalimului, voi aduna toate neamurile și le voi coborî în valea lui Iosafat și voi intra la judecată cu ele acolo pentru poporul meu și moștenirea mea Israel, pe care l‐au împrăștiat între neamuri; și ele și‐au împărțit țara mea. Și au aruncat sorți pentru poporul meu și au dat un băiat pentru o curvă și au vândut o fată pentru vin și au băut. Și voi, ce aveți voi cu mine, tu Tirule, și tu Sidonule, și toate ținuturile Filistiei? Oare voiți să‐mi dați o răsplată? Și dacă voiți să‐mi răsplătiți, iute și repede voi întoarce răsplata voastră asupra capului vostru. Pentru că ați luat argintul meu și aurul meu și ați dus în templele voastre sculele mele cele frumoase. Și ați vândut pe copiii lui Iuda și pe copiii Ierusalimului la fiii Grecilor, ca să‐i îndepărtați de hotarele lor. lată, eu îi voi ridica din locul unde i‐ați vândut și voi întoarce răsplata voastră asupra capului vostru. Și voi vinde pe fiii voștri și pe fiicele voastre în mâna copiilor lui Iuda și‐i vor vinde la Sabeeni, la un neam depărtat, căci Domnul a vorbit. Vestiți aceasta între neamuri! Sfințiți războiul, deșteptați pe viteji! Să se apropie și să se ridice toți bărbații de război. Bateți‐vă fiarele de plug în săbii și cosoarele în sulițe. Cel slab să zică: Sunt tare! Grăbiți și veniți voi, toate neamurile de jur împrejur și adunați‐vă! Acolo răpune pe puternicii tăi, Doamne. Să se scoale popoarele și să se suie în valea lui Iosafat; căci acolo voi ședea ca să judec toate neamurile de jur împrejur. Puneți secerea, căci secerișul este copt. Veniți, coborâți‐vă, căci linul este plin și căzile se varsă, căci răutatea lor este mare. Mulțimi, mulțimi în valea hotărârii! Căci ziua Domnului este aproape în valea hotărârii. Soarele și luna se vor întuneca și stelele își vor trage înapoi lumina. Și Domnul va răcni din Sion și va face să se audă glasul său din Ierusalim. Și cerurile și pământul se vor zgudui și Domnul va fi un adăpost pentru poporul său și cetățuia copiilor lui Israel. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care locuiesc în Sion, muntele cel sfânt al meu. Și Ierusalimul va fi sfânt. Și străinii nu vor mai trece prin el. Și va fi așa: în ziua aceea, munții vor picura must și dealurile vor curge lapte și toate pâraiele lui Iuda vor curge cu ape și un izvor va ieși din casa Domnului și va adăpa valea Sitimului. Egiptul va fi o pustie și Edomul va ajunge o pustietate părăsită pentru asuprirea făcută copiilor lui Iuda, căci au vărsat sânge nevinovat în țara lor. Dar Iuda va rămâne în veac și Ierusalimul din neam în neam. Și voi curăți sângele lor pe care nu l‐am curățit, căci Domnul locuiește în Sion. Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le‐a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, și în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas împăratul lui Israel, doi ani mai înainte de cutremurul de pământ. Și a zis: Domnul va răcni din Sion și va face să se audă glasul său din Ierusalim; și pășunile păstorilor vor jeli și vârful Carmelului se va vesteji. Așa zice Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Damascului și pentru patru nu voi întoarce pedeapsa lui; fiindcă au treierat Galaadul cu treierătoare de fier. Și voi trimite un foc în casa lui Hazael și va mistui palatele lui Ben‐Hadad. Și voi frânge zăvorul Damascului și voi stârpi locuitorul din valea Aven și pe cel ce ține toiagul de domnie din casa Edenului. Și poporul Siriei va fi dus în robie la Chir, zice Domnul. Așa zice Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Gazei și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa ei; fiindcă au dus robi o robie întreagă, dându‐i Edomului. Și voi trimite un foc pe zidul Gazei și‐i va mistui palatele. Și voi stârpi pe locuitorul din Asdod și pe cel ce ține toiagul de domnie din Ascalon; și voi întoarce mâna mea împotriva Ecronului și rămășița filistenilor va fi pierdută, zice Domnul Dumnezeu. Așa zice Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Tirului și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui; fiindcă au trădat Edomului o întreagă robie și nu și‐a adus aminte de legământul frățesc. Și voi trimite un foc peste zidul Tirului și‐i va mistui palatele. Așa zice Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Edomului și pentru patru nu voi întoarce pedeapsa lui; fiindcă a urmărit pe fratele său cu sabia și a lepădat toată mila și mânia lui a sfâșiat necontenit și și‐a ținut urgia în veac. Și voi trimite un foc în Teman și va mistui palatele Boțrei. Așa zice Domnul: Pentru trei fărădelegi ale copiilor lui Amon și pentru patru nu voi întoarce pedeapsa lor; fiindcă au spintecat femeile însărcinate din Galaad ca să‐și lățească hotarul. Și voi aprinde un foc în zidul Rabei și‐i va mistui palatele cu chiot în ziua de bătaie, cu furtună în ziua vârtejului. Și împăratul lor va merge în robie, el și mai marii lui împreună, zice Domnul. Așa zice Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Moabului și pentru patru nu voi întoarce pedeapsa lui; fiindcă a ars oasele împăratului Edomului până la var. Și voi trimite un foc în Moab și va mistui palatele Cheriotului și Moabul va muri cu vuiet, cu chiot și în sunetul trâmbiței. Și voi stârpi pe judecător din mijlocul lui și voi ucide pe toți mai marii lui cu el împreună, zice Domnul. Așa zice Domnul: Pentru trei fărădelegi ale lui Iuda și pentru patru nu voi întoarce pedeapsa lui; fiindcă au disprețuit legea Domnului și n‐au păzit așezămintele lui și i‐au rătăcit minciunile lor după care au umblat părinții lor. Și voi trimite un foc în Iuda și va mistui palatele Ierusalimului. Așa zice Domnul: Pentru trei fărădelegi ale lui Israel și pentru patru nu voi întoarce pedeapsa lui; fiindcă au vândut pe cel drept pentru argint și pe cel nevoiaș pentru o pereche de încălțăminte. poftind după țărâna pământului de pe capul săracilor și abătând calea celor blânzi: și un bărbat și tatăl lui intră la aceeași fată pângărind numele meu cel sfânt. Și se culcă lângă orice altar pe haine luate zălog și în casa Domnezeului lor beau vinul celor osândiți. Totuși eu am nimicit pe amorit dinaintea lor, a cărui înălțime era ca înălțimea codrilor și el tare ca stejarii; totuși am nimicit rodul lui pe deasupra și rădăcinile lui de dedesubt. Și v‐am scos din țara Egiptului și v‐am călăuzit patruzeci de ani în pustie ca să stăpâniți țara amoritului. Și am ridicat din fiii voștri proroci și dintre tinerii voștri Nazirei. Oare nu este așa, copii ai lui Israel? zice Domnul. Dar voi ați dat Nazireilor să bea vin și ați poruncit prorocilor zicând: Nu prorociți. Iată, vă voi apăsa în locul vostru cum apasă o căruță plină de snopi. Și va pieri fuga de la cel iute și cel tare nu‐și va întări puterea și cel viteaz nu‐și va scăpa sufletul. Și cel ce mânuiește arcul nu va sta și cel iute la picior nu va scăpa și cel ce călărește pe cal nu‐și va scăpa sufletul. Și cel ce este inimos între viteji va fugi gol în ziua aceea, zice Domnul. Ascultați cuvântul acesta pe care l‐a vorbit Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel. Împotriva întregii familii pe care am scos‐o din țara Egiptului, zicând: Numai pe voi v‐am cunoscut din toate familiile pământului; de aceea voi cerceta în voi toate nelegiuirile voastre. Pot oare să umble doi împreună dacă nu sunt învoiți? Oare va răcni leul în pădure când n‐are pradă? Va face să se audă glasul său puiul de leu din peștera sa dacă n‐a prins nimic? Poate pasărea să cadă în laț pe pământ când nu este pusă cursa pentru ea? Oare va sări lațul de pe pământ când nu s‐a prins nimic? Oare se va sufla cu trâmbița într‐o cetate și poporul să nu se teamă? Va fi oare un rău peste cetate și să nu‐l fi făcut Domnul? Dar Domnul Dumnezeu nu va face nimic fără să descopere taina sa slujitorilor săi prorocilor. Leul a răcnit, cine nu se va teme? Domnul Dumnezeu a zis: Cine nu va proroci? Vestiți în palatele din Asdod și în palatele din țara Egiptului și ziceți: Adunați‐vă pe munții Samariei și priviți marea învălmășeală din mijlocul ei și asupririle care sunt înlăuntrul ei. Căci nu știu să lucreze drept, zice Domnul, cei ce strâng asuprirea și răpirea în palatele lor. De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Un potrivnic va fi împrejurul țării. Și el îți va pleca puterea și palatele tale vor fi jefuite. Așa zice Domnul: Cum scapă păstorul din gura leului două picioare sau un vârf de ureche, așa vor fi scăpați copiii lui Israel care șed în Samaria în latura patului și pe pernele de mătase ale unui pat. Ascultați și mărturisiți împotriva casei lui Iacov, zice Domnul Dumnezeul oștirilor. Căci în ziua în care voi cerceta fărădelegile lui Israel în el, voi cerceta și altarele din Betel și coarnele altarului vor fi tăiate și vor cădea la pământ. Și voi lovi casa de iarnă cu casa de vară și casele de fildeș vor fi pierdute și casele mari vor lua sfârșit, zice Domnul. Ascultați cuvântul acesta, voi vaci din Basan, care sunteți în muntele Samariei, care apăsați pe cei săraci și sfărâmați pe cei nevoiași, care ziceți către domnii lor: Aduceți și să bem. Domnul Dumnezeul a jurat pe sfințenia sa că iată vor veni zile asupra voastră în care vă vor prinde cu țepușe și pe urmașii voștri cu undițe de pescari. Și veți ieși prin spărturi fiecare drept înaintea sa; și vă veți arunca în Harmon, zice Domnul. Veniți la Betel și faceți fărădelege. Înmulțiți fărădelegea la Ghilgal și aduceți jertfele voastre în fiecare dimineață și zeciuielile voastre la fiecare trei zile. Și aduceți prin ardere o jertfă de mulțumire din ce este cu aluat și vestiți daruri de bunăvoie, dați‐le de știre; căci aceasta vă place, copii ai lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Și v‐am dat și eu curățenie de dinți în toate cetățile voastre și lipsă de pâine în toate locurile voastre; totuși nu v‐ați întors la mine, zice Domnul. Și am oprit și ploaia de la voi când erau numai trei luni până la seceriș și peste o cetate am făcut să ploaie și peste alta n‐am făcut să ploaie; peste o bucată a plouat și bucata peste care n‐a plouat, s‐a uscat. Și două, trei cetăți se duceau la altă cetate ca să bea apă și nu se săturau; totuși nu v‐ați întors la mine, zice Domnul. V‐am bătut cu arsură în grâu și gălbinare, omida a mâncat mulțimea grădinilor voastre și a viilor voastre și a smochinilor voștri și a măslinilor voștri; totuși nu v‐ați întors la mine, zice Domnul. Am trimis între voi ciumă după felul din Egipt; am ucis pe tinerii voștri cu sabia și v‐am luat prinși caii și am ridicat putoarea taberelor voastre până la nările voastre; totuși nu v‐ați întors la mine, zice Domnul. Am răsturnat unii între voi, cum a răsturnat Dumnezeu Sodoma și Gomora și ați fost ca un tăciune smuls din foc; totuși nu v‐ați întors la mine, zice Domnul. De aceea așa îți voi face, Israele, și; fiindcă îți voi face așa, pregătește‐te să întâmpini pe Dumnezeul tău, Israele! Căci iată, cel ce întocmește munții și face vântul și spune omului care este gândul lui, cel ce face zorile întuneric și calcă pe înălțimile pământului, — Domnul Dumnezeul oștirilor este numele lui. Ascultați cuvântul acesta, o plângere pe care o înalț împotriva voastră, casă a lui Israel! A căzut și nu se va mai scula fecioara lui Israel. Este aruncată la pământul ei și nu este cine s‐o scoale. Căci așa zice Domnul Dumnezeu: Cetatea care ieșea cu o mie, va rămâne cu o sută și cea care ieșea cu o sută va rămâne cu zece pentru casa lui Israel. Căci așa zice Domnul către casa lui Israel: Căutați‐mă și veți trăi. Dar nu căutați Betelul și nu mergeți la Ghilgal și nu treceți la Beer‐Șeba, căci Ghilgalul va fi dus în robie și Betelul va ajunge deșertăciune. Căutați pe Domnul și veți trăi; ca să nu izbucnească în casa lui Iosif ca focul și s‐o mistuie și să nu fie nimeni in Betel care să‐l stingă. Voi care prefaceți judecata în pelin și aruncați la pământ dreptatea, căutați pe cel ce a făcut Pleiadele și Orionul, pe cel ce preface umbra morții în dimineață și întunecă ziua cu noaptea, pe cel ce cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului, Domnul este numele lui! El face să izbucnească deodată nimicirea asupra celui tare și aduce nimicirea peste cetățuie. Ei urăsc pe cel ce mustră în poartă și se scârbesc de cel ce vorbește fără prihană. De aceea fiindcă voi călcați pe sărac și luați daruri de grâu de la el: ați zidit case de piatră cioplită și nu veți locui în ele; ați sădit vii plăcute și nu veți bea vinul lor. Căci cunosc că fărădelegile voastre sunt multe și păcatele voastre mari, voi apăsați pe cel drept, luați mită și abateți dreptul celor nevoiași în poartă. De aceea cel cuminte va tăcea în vremea aceasta, căci este o vreme rea. Căutați binele și nu răul, ca să trăiți. Și așa Domnul Dumnezeul oștirilor va fi cu voi, cum ziceți. Urâți răul și iubiți binele și întăriți judecata în poartă: poate, Domnul Dumnezeul oștirilor se va îndura de rămășița lui Iosif. De aceea așa zice Domnul Dumnezeul oștirilor, Domnul: Va fi jelire în toate drumurile și în toate ulițele vor zice: Vai, vai! Și vor chema pe plugar la jelire și vor vesti jelire celor cu meșteșugul bocirii. Și în toate viile va fi jelire, căci voi trece prin mijlocul tău, zice Domnul. Vai de voi care doriți ziua Domnului! De ce folos vă este ziua Domnului? Va fi întuneric și nu lumină, ca și cum ar fugi omul dinaintea leului și l‐ar întâmpina un urs, sau ar intra în casă și și‐ar sprijini mâna de perete și l‐ar mușca un șarpe. Oare nu va fi întuneric ziua Domnului și nu lumină? și chiar întunecime și nicio lucire în ea? Urăsc, disprețuiesc sărbătorile voastre și nu voi mirosi la adunările voastre de sărbătoare. Căci dacă‐mi veți aduce arderi de tot și darurile voastre de mâncare, nu voi primi și nu voi privi la jertfele voastre de pace din cele îngrășate ale voastre. Depărtează de la mine vuietul cântărilor tale și nu voi auzi muzica harfelor tale, ci să curgă judecata ca apele și dreptatea ca un râu potopitor. Oare mi‐ați adus voi jertfe și daruri de mâncare patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel? Da, ați purtat locașul împăratului vostru Sicut și pe Chiun, idolii voștri, steaua dumnezeului vostru, pe care vi l‐ați făcut. De aceea vă voi strămuta dincolo de Damasc, zice Domnul, al cărui nume este Dumnezeul oștirilor. Vai de cei ce sunt fără grijă în Sion și care se încred în muntele Samariei, oameni cu nume între cele dintâi ale neamurilor, la care vine casa lui Israel! Treceți la Calne și vedeți. Și de acolo duceți‐vă la Hamatul cel mare și coborâți‐vă la Gatul filistenilor. Oare sunt ele mai bune decât împărățiile acestea? Ori este hotarul lor mai mare decât hotarul vostru? Voi care depărtați ziua cea rea și faceți să se apropie scaunul asupririi; care vă culcați pe paturi de fildeș și vă întindeți în așternuturile voastre și mâncați mieii grași din turmă și vițeii din mijlocul grajdului; care cântați alene după glasul alăutei, care vă născociți instrumente de muzică întocmai ca David; care beți vinul în farfurii și vă ungeți cu mirurile cele dintâi, dar nu vă întristați de rănile lui Iosif. De aceea acum vor fi duși robi în capul celor duși robi și vor trece ospețele celor ce se întind. Domnul Dumnezeu s‐a jurat pe sufletul său, zice Domnul Dumnezeul oștirilor: Disprețuiesc mândria lui Iacov și‐i urăsc palatele; de aceea voi da cetatea și tot ce este în ea. Și va fi așa: dacă vor rămâne zece oameni într‐o casă, vor muri. Și unchiul cuiva îl va ridica, adică cel ce‐l va arde, ca să scoată oasele din casă și va zice celui ce va fi în părțile dinăuntrul casei: Mai este cineva cu tine? Și el va zice: Nimeni. Atunci va zice: Tăcere. Căci nu putem pomeni numele Domnului. Căci iată, Domnul poruncește și va lovi casa cea mare cu spărturi și casa cea mică cu crăpături. Vor alerga oare cai pe stâncă? Voi ara acolo cu boi? Căci ați schimbat judecata în fiere și rodul dreptății în pelin. Voi, care vă bucurați în lucru de nimic, care ziceți: Oare nu ne‐am luat noi coarne prin puterea noastră? Căci iată, casă a lui Israel, zice Domnul Dumnezeul oștirilor: Voi scula împotriva voastră un neam și vă vor apăsa de la intrarea Hamatului până la pârâul pustiei. Așa mi‐a arătat Domnul Dumnezeu; și iată, a întocmit lăcuste la începutul odrăslirii otăvii; și iată era otava după cosirea împăratului. Și a fost așa: După ce au sfârșit de mâncat iarba țării, am zis: Doamne Dumnezeule, iartă, rogu‐te! Cum va sta Iacov? Căci este mic. Domnul s‐a căit de aceasta. Nu va fi, a zis Domnul. Așa mi‐a arătat Domnul Dumnezeu; și iată, Domnul Dumnezeu a chemat să judece prin foc; și a mistuit adâncul cel mare și a mistuit partea de moștenire. Atunci am zis: Doamne Dumnezeule, încetează, rogu‐te. Cum va sta Iacov? căci este mic. Domnul s‐a căit de aceasta. Nici aceasta nu va fi, a zis Domnul Dumnezeu. Așa mi‐a arătat: și iată, Domnul sta pe un zid făcut la cumpănă cu o cumpănă în mâna sa. Și mi‐a zis Domnul: Ce vezi, Amos? Și am zis: O cumpănă. Și Domnul a zis: Iată, voi pune o cumpănă în mijlocul poporului meu Israel; și nu voi mai trece pe lângă ei. Și înălțimile lui Isaac vor fi pustiite și locașurile sfinte ale lui Israel vor fi lăsate pustii și mă voi ridica cu sabia împotriva casei lui Ieroboam. Atunci Amația, preotul din Betel, a trimis la Ieroboam, împăratul lui Israel, zicând: Amos a uneltit împotriva ta în mijlocul casei lui Israel: țara nu poate suferi toate cuvintele lui. Căci așa zice Amos: Ieroboam va muri de sabie și Israel va merge negreșit în robie din țara sa. Și Amația a zis lui Amos: Văzătorule, mergi, fugi în țara lui Iuda și mănâncă pâinea acolo și prorocește acolo. Dar nu mai proroci în Betel, căci este sfântul locaș al împăratului și este o casă împărătească. Atunci Amos a răspuns și a zis lui Amația: Eu nu eram proroc, nici fiu de proroc, ci eram păstor și strângător de sicomore. Și Domnul m‐a luat din urma turmei și Domnul mi‐a zis: Du‐te prorocește poporului meu Israel. Și acum ascultă cuvântul Domnului. Tu zici: Nu proroci împotriva lui Israel și nu picura cuvântul tău împotriva casei lui Isaac. Deci așa zice Domnul: Nevasta ta va fi o curvă în cetate și fiii tăi și fiicele tale vor cădea de sabie și țara ta va fi împărțită cu funia și tu vei muri într‐o țară care este necurată și Israel va fi strămutat negreșit din țara sa. Așa mi‐a arătat Domnul Dumnezeu: și iată, un coș cu roade de vară. Și a zis: Ce vezi tu, Amos? Și am zis: Un coș cu roade de vară. Atunci Domnul mi‐a zis: A venit sfârșitul asupra poporului meu Israel. Nu voi mai trece pe lângă ei. Și cântările templului vor fi urlete în ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu. Vor fi multe trupuri moarte, le vor arunca în fiecare loc în tăcere. Ascultați aceasta, voi cei ce înghițiți pe cei nevoiași și stârpiți pe cei săraci ai țării, zicând: Când va trece luna nouă ca să vindem bucate? Și sabatul ca să deschidem grânarele? Micșorând efa și mărind siclul și strâmbând cumpenele pentru înșelăciune: ca să cumpărăm cu argint pe cei săraci și pe cei nevoiași pentru o pereche de încălțăminte și să vindem codina de grâu. Domnul s‐a jurat pe slava lui Iacov: De voi uita vreuna din faptele lor în veac! Oare să nu se cutremure țara de aceasta și să nu se jelească oricine care locuiește în ea? Da, se va umfla în totul ca Râul; și se va tulbura și se va cufunda iarăși ca Râul Egiptului. Și va fi așa: În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face ca soarele să apună la amiază și voi întuneca pământul în ziua mare. Și voi preface sărbătorile voastre în jelire și toate cântările voastre în bocire și voi pune sac pe toate coapsele și pleșuvie pe orice cap; și o voi face ca jelirea pentru un singur fiu și sfârșitul său ca o zi de amărăciune. Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în țară; nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci de auzirea cuvintelor Domnului. Și vor merge de la mare până la mare și de la miazănoapte până la răsărit; vor cutreiera încoace și încolo ca să caute cuvântul Domnului și nu‐l vor afla. În ziua aceea fecioarele cele frumoase și tinerii se vor topi de sete. Cei ce jură pe păcatul Samariei și zic: Viu este dumnezeul tău, Dane! și: Vie este calea Beer‐Șebei! chiar ei vor cădea și nu se vor mai scula. Am văzut pe Domnul stând pe altar. Și a zis: Lovește pragul de sus ca să se clatine ușiorii. Și fărâmă‐i pe toți în bucăți peste capul lor al tuturor și voi ucide cu sabia și pe cel din urmă din ei; cel ce fuge din ei nu va scăpa prin fugă, și cel ce scapă din ei nu va fi izbăvit. Chiar dacă vor săpa până în Șeol, de acolo îi va lua mâna mea; și dacă se vor sui până la ceruri, de acolo îi voi coborî. Chiar dacă se vor ascunde pe vârful Carmelului, voi cerceta și‐i voi lua de acolo; și chiar dacă se vor ascunde în fundul mării de ochii mei, de acolo voi porunci șarpelui și‐i va mușca. Și chiar dacă se vor duce în robie înaintea vrăjmașilor lor, de acolo voi porunci sabiei și‐i va omorî. Și‐mi voi pune ochii peste ei spre rău și nu spre bine. Căci Domnul Dumnezeul oștirilor este cel ce atinge țara și ea se topește și toți cei ce locuiesc în ea vor jeli; și se va umfla în totul ca Râul și se va cufunda ca Râul Egiptului. El este cel ce își zidește cămările de sus în ceruri și a întemeiat bolta sa peste pământ; cel ce cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului: Domnul este numele lui. Oare nu‐mi sunteți voi ca copii etiopienilor, voi copii ai lui Israel, zice Domnul? Oare n‐am scos eu pe Israel din țara Egiptului și pe filisteni de la Caftor și pe Sirieni de la Chir? Iată, ochii Domnului Dumnezeu sunt asupra împărăției păcătoase și o voi nimici de pe fața pământului, dar nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul. Căci iată poruncesc și voi scutura casa lui Israel între toate neamurile, cum se scutură grâul în ciur, dar nu va cădea cel mai mic grăunte pe pământ. Toți păcătoșii poporului meu vor muri de sabie, care zic: Nu ne va atinge, nici nu ne va ajunge răul. În ziua aceea voi ridica locașul cel căzut al lui David și‐i voi închide spărturile și voi ridica dărâmăturile și‐l voi zidi ca în zilele din vechime; ca ei să stăpânească rămășița Edomului și a tuturor neamurilor peste care se cheamă numele meu, zice Domnul, care face aceasta. Iată vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător și călcătorul de struguri pe semănătorul de sămânță și munții vor picura must și toate dealurile se vor topi. Și voi întoarce robia poporului meu Israel și vor zidi cetățile pustii și le vor locui; și vor sădi vii și vor bea vinul lor și vor face grădini și vor mânca rodul lor. Și‐i voi sădi în țara lor și nu vor mai fi smulși din țara pe care le‐am dat‐o, zice Domnul Dumnezeul tău. Vedenia lui Obadia. Așa zice Domnul Dumnezeu despre Edom: Noi am auzit o știre de la Domnul și un sol este trimis între neamuri zicând: Sculați‐vă și să ne sculăm cu război împotriva lui! Iată te‐am făcut mic între neamuri. Ești foarte disprețuit. Semeția inimii tale te‐a amăgit, tu care locuiești în crăpăturile stâncii, a cărui locuință este sus; care zice în inima sa: Cine mă va coborî la pământ? Chiar dacă te vei înălța ca vulturul și dacă‐ți vei pune cuibul între stele, de acolo te voi coborî, zice Domnul. Dacă ar fi venit la tine hoți sau tâlhari de noapte, (cât ești de pustiit!) oare n‐ar fi furat ei până ce aveau de ajuns? Dacă ar fi venit la tine culegători de vie, oare n‐ar fi lăsat ei ceva bobițe? Cât de cercetat este Esau! Cum îi sunt căutate comorile! Toți bărbații în legătură cu tine te‐au împins până la hotar; cei ce erau în pace cu tine te‐au amăgit și te‐au biruit; cei ce mânâncă pâinea ta au întins cursă sub tine. Nu este pricepere în el. Oare în ziua aceea, zice Domnul, nu voi pierde eu pe înțelepți din Edom și priceperea de pe muntele lui Esau? Și vitejii tăi, Temane, se vor înspăimânta, ca orice om să fie stârpit prin junghiere din muntele lui Esau. Pentru asuprirea făcută fratelui tău Iacov, te va acoperi rușinea și vei fi stârpit în veac. În ziua în care ai stat de cealaltă parte, în ziua în care străinii i‐au dus prinsă oastea și cei de alt neam au intrat în porțile lui și au aruncat sorțul asupra Ierusalimului și tu ai fost ca unul din ei. Dar nu te uita la ziua fratelui tău în ziua pierderii lui, și nu te bucura împotriva copiilor lui Iuda în ziua pieirii lor, nici nu‐ți deschide larg gura în ziua strâmtorării. Nu intra în poarta poporului meu în ziua dărăpănării lor; nici nu te uita la nenorocirea lor în ziua dărăpănării lor, nici nu pune mâna și tu pe averea lor în ziua dărăpănării lor, și nu sta la răspântii, ca să stârpești pe cei din el care scapă, și nu trăda pe cei rămași ai lui în ziua strâmtorării. Căci ziua Domnului este aproape asupra tuturor neamurilor. Cum ai făcut, ți se va face; răsplata ta se va întoarce asupra capului tău. Căci precum ați băut pe muntele cel sfânt al meu, așa vor bea toate neamurile necurmat, da, vor bea și vor sorbi și vor fi ca și cum nici n‐ar fi fost. Dar pe muntele Sionului va fi scăpare și el va fi sfânt; și casa lui Iacov va stăpâni stăpânirile lor. Și casa lui Iacov va fi un foc și casa lui Iosif o flacără și casa lui Esau miriște, și vor arde între ei și‐i vor mistui; și nu va rămâne niciunul din casa lui Esau. Căci Domnul a vorbit. Și cei de la miazăzi vor stăpâni muntele lui Esau; și cei din șes pe filisteni; da, vor stăpâni câmpia lui Efraim și câmpia Samariei. Și Beniamin va stăpâni Galaadul. Și cei strămutați din oastea copiilor lui Israel vor stăpâni ce era al Cananiților până la Sarepta. Și cei strămutați ai Ierusalimului care erau în Sefarad vor stăpâni cetățile de la miazăzi. Și mântuitori se vor sui pe muntele Sionului ca să judece muntele lui Esau. Și împărăția va fi a Domnului. Și cuvântul Domnului a fost către Iona, fiul lui Amitai, zicând: Scoală‐te, mergi la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei; căci răutatea lor s‐a suit înaintea mea. Dar Iona s‐a sculat, ca să fugă în Tars dinaintea feței Domnului: și s‐a coborât la Iafo și a aflat o corabie mergând la Tars; a plătit plata drumului și s‐a coborât în ea ca să meargă cu ei în Tars dinaintea feței Domnului. Dar Domnul a aruncat un vânt puternic pe mare și a fost o furtună tare pe mare și corabia amenința să fie sfărâmată. Atunci corăbierii s‐au înspăimântat și au strigat fiecare către dumnezeul său și au aruncat în mare mărfurile care erau în corabie ca să fie ușurată de ele. Iar Iona se coborâse în partea de jos a corăbiei și se culcase și dormea greu. Și stăpânul corăbiei s‐a apropiat de el și i‐a zis: Ce faci, tu, care dormi? Scoală‐te, cheamă pe Dumnezeul tău; poate că Dumnezeu își va aduce aminte de noi și nu vom fi pierduți. Și au zis unul către altul: Veniți să aruncăm sorțul, ca să cunoaștem din pricina cui a venit asupra noastră răul acesta. Și au aruncat sorțul și sorțul a căzut pe Iona. Atunci i‐au zis: Spune‐ne din pricina cui a venit asupra noastră răul acesta? Care‐ți este meseria? Și de unde vii? Care este țara ta? Și din ce popor ești? Și el le‐a zis: Eu sunt evreu și mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care a făcut marea și uscatul. Atunci oamenii s‐au înfricoșat cu frică mare și i‐au zis: Ce ai făcut? Căci oamenii știau că fugea dinaintea Domnului căci le spusese. Și i‐au zis: Ce să‐ți facem ca să ni se liniștească marea? Căci marea se înfuria tot mai mult. Și el le‐a zis: Ridicați‐mă și aruncați‐mă în mare și marea vi se va liniști; căci cunosc că din pricina mea a venit asupra voastră această mare furtună. Dar oamenii vâsleau puternic ca să ajungă la uscat și nu puteau căci marea se înfuria tot mai mult asupra lor. Și au strigat către Domnul și au zis: Te rugăm, Doamne, te rugăm, să nu fim pierduți pentru viața omului acestuia și nu pune asupra noastră sânge nevinovat; căci tu, Doamne, ai făcut cum ai voit. Și au ridicat pe Iona și l‐au aruncat în mare și marea s‐a oprit din furia sa. Atunci oamenii s‐au temut de Domnul cu temere mare și au adus o jertfă Domnului și au făcut juruințe. Și Domnul pregătise un pește mare care să înghită pe Iona; și Iona a fost în pântecele peștelui trei zile și trei nopți. Și Iona s‐a rugat Domnului Dumnezeului său din pântecele peștelui, și a zis: Am strigat în strâmtorarea mea către Domnul și el mi‐a răspuns; am strigat din pântecele Șeolului, și tu mi‐ai auzit glasul. Căci m‐ai aruncat în adânc, în inima mărilor și potopul m‐a înconjurat; toate valurile tale și talazurile tale au trecut peste mine. Și am zis: Sunt lepădat dinaintea ochilor tăi; totuși iarăși voi privi spre templul cel sfânt al tău. Apele m‐au împresurat până la suflet; adâncul m‐a înconjurat; papura s‐a împletit împrejurul capului meu. M‐am coborât până la temeliile munților; zăvoarele pământului se trăseseră după mine în veac. Dar tu mi‐ai ridicat viața din groapă, Doamne Dumnezeul meu! Pe când îmi lâncezea sufletul în mine, mi‐am adus aminte de Domnul: și rugăciunea mea a intrat la tine, în templul cel sfânt al tău. Cei ce se uită la deșertăciuni mincinoase își părăsesc îndurarea. Dar eu îți voi jertfi cu glas de mulțumire, voi împlini ce am juruit. Mântuirea este de la Domnul. Și Domnul a poruncit peștelui și a vărsat pe Iona pe uscat. Și cuvântul Domnului a fost către Iona a doua oară, zicând: Scoală‐te, mergi în Ninive, cetatea cea mare și strigă împotriva ei cu strigarea pe care ți‐o voi spune. Și Iona s‐a sculat și a mers la Ninive după cuvântul Domnului. Și Ninive era o cetate foarte mare, pentru cale de trei zile. Și Iona a început să intre în cetate cale de o zi și a strigat și a zis: Încă patruzeci de zile și Ninive va fi răsturnată. Și bărbații din Ninive au crezut pe Dumnezeu și au vestit un post și s‐au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare al lor până la cel mai mic al lor. Căci cuvântul a ajuns la împăratul Ninivei și el s‐a sculat de pe scaunul său de domnie, s‐a dezbrăcat de mantia sa și s‐a acoperit cu un sac și a șezut în cenușă. Și a făcut vestire și a strigat prin Ninive prin hotărârea împăratului și a mai marilor săi, zicând: Nici om, nici dobitoc, cireadă sau turmă să nu guste nimic, nici să nu pască, nici să nu bea apă. Ci și om și dobitoc să se acopere cu saci și să strige tare către Dumnezeu și să se întoarcă fiecare din calea sa cea rea și de la asuprirea care este în mâinile lor. Cine știe, dacă Dumnezeu nu se va întoarce și se va căi și se va întoarce de la aprinderea mâniei sale ca să nu pierim? Și Dumnezeu a văzut faptele lor că s‐au întors de la calea lor cea rea și Dumnezeu s‐a căit de răul pe care zisese că li‐l va face și nu l‐a făcut. Dar Iona s‐a supărat și s‐a aprins de mânie. Și s‐a rugat Domnului și a zis: Te rog, Doamne, oare nu era aceasta zicerea mea, când eram încă în țara mea? De aceea, am căutat să fug în Tars, căci știam, că ești un Dumnezeu milos și îndurător, încet la mânie și plin de îndurare și te căiești de rău. Și acum, Doamne, ia‐mi, te rog, viața de la mine; căci îmi este mai bine să mor decât să trăiesc. Și Domnul a zis: Oare faci bine că te mânii? Și Iona a ieșit din cetate și a șezut spre răsăritul cetății și acolo și‐a făcut o colibă și ședea sub ea la umbră, până să vadă ce are să se întâmple cu cetatea. Și Domnul Dumnezeu a gătit un chicaion și l‐a făcut să crească peste Iona ca să‐i fie ca umbră deasupra capului, ca să‐l scape de întristarea sa. Și Iona s‐a bucurat de chicaion cu mare bucurie. Dar Dumnezeu a pregătit un vierme la revărsatul zorilor dimineții următoare, care a lovit chicaionul și el s‐a uscat. Și a fost așa: Când a răsărit soarele, Dumnezeu a pregătit un vânt de răsărit arzător; și soarele bătea în capul lui Iona și el a leșinat și cerea în sine să moară și a zis: Mai bine îmi este să mor decât să trăiesc. Și Dumnezeu a zis lui Iona: Oare faci bine că te mânii din pricina chicaionului? Și el a zis: Fac bine că mă mânii până la moarte. Și Domnul a zis: Te‐ai îndurat de chicaion pentru care nu te‐ai ostenit, nici nu l‐ai făcut să crească; care într‐o noapte s‐a născut și într‐o noapte a pierit. Și eu nu trebuia să mă îndur de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu deosebi dreapta lor de stânga lor, și multe vite? Cuvântul Domnului care a fost către Mica, Moraștitul, în zilele lui Iotam, ale lui Ahaz și ale lui Ezechia, împărați ai lui Iuda, pe care l‐a văzut despre Samaria și Ierusalim. Ascultați, popoarelor, toate! Auzi, pământule, și plinătatea lui! Și Domnul Dumnezeu să fie martor împotriva voastră, Domnul din templul său cel sfânt. Căci, iată, Domnul iese din locul său și se va coborî și va călca peste înălțimile pământului. Și munții se vor topi sub el și văile vor crăpa ca ceara înaintea focului, ca apele ce curg prin râpă. Toate acestea pentru fărădelegea lui Iacov și pentru păcatele casei lui Israel. Ce este fărădelegea lui Iacov? Oare nu este Samaria? Și ce sunt înălțimile lui Iuda? Oare nu sunt ele Ierusalimul?… De aceea voi face Samaria ca o grămadă pe câmp, și ca sădirile de vie și‐i voi rostogoli pietrele în vale și‐i voi descoperi temeliile. Și toate chipurile ei cioplite vor fi sfărâmate și toate plățile ei vor fi arse cu foc și toți idolii ei îi voi pustii. Căci din plata de curvă i‐a adunat și în plată de curvă se vor întoarce. Pentru aceasta voi plânge și voi urla; voi umbla dezbrăcat și gol; voi face o plângere ca șacalii și o jelire ca struții. Căci rănile sale sunt fără vindecare; căci a venit până la Iuda, ajunge până la poarta poporului meu, până la Ierusalim. Nu spuneți în Gat, nu plângeți; la Bet‐Leafra m‐am rostogolit în țărână. Treci, locuitoare din Șafir, în goliciune și rușine. Locuitoarea din Țaanan n‐a ieșit. Bocirea Bet‐Haețelului va lua de la voi adăpostul său. Căci locuitoarea din Marot așteaptă cu îngrijorare pentru bine, fiindcă un rău s‐a coborât de la Domnul în poarta Ierusalimului. Înhamă‐ți caii cei iuți la car, locuitoare din Lachis. Ea era începutul păcatului fiicei Sionului. Căci fărădelegile lui Israel s‐au aflat în tine. De aceea vei da un dar de despărțire Moreșet‐Gatului; casele din Aczib vor fi o înșelăciune pentru împărații lui Israel. Îți voi aduce încă, locuitoare din Mareșa, pe cel ce te va stăpâni; slava lui Israel va veni până la Adulam. Fă‐te pleșuv și tunde‐te pentru copiii desfătării tale. Lățește‐ți pleșuvirea ca vulturul, căci ei s‐au dus în robie de la tine. Vai de cei ce cugetă nelegiuire și pregătesc răul în paturile lor! Când lucește dimineața o făptuiesc, pentru că este în puterea mâinii lor. Și poftesc țarine și le apucă; și case și le iau: și asupresc pe om și casa sa, pe om și moștenirea sa. De aceea așa zice Domnul: Iată împotriva familiei acesteia născocesc un rău, din care nu vă veți scoate grumazii și nu veți merge cu capul sus; căci este o vreme rea. În ziua aceea vor ridica împotriva voastră un proverb și vor plânge cu plângere bocitoare, zicând: Suntem jefuiți de tot; el schimbă partea de moștenire a poporului meu. Cum mi‐o ia! El împarte țarinile noastre celor răzvrătitori! De aceea nu va fi cine să arunce funia prin sorț pentru tine în obștea Domnului. Nu prorociți! Așa prorocesc ei. Dacă nu vor proroci acestora, ocara nu se va depărta. Se va zice: O, casă a lui Iacov, oare s‐a scurtat Duhul Domnului? Oare acestea sunt faptele sale? Oare cuvintele mele nu fac bine celui ce umblă drept? Dar de curând poporul meu s‐a răsculat ca un vrăjmaș; voi răpiți mantaua de pe veșmânt de la cei ce trec la adăpost ca fugari din război. Voi alungați femeile poporului meu din casele cele plăcute ale lor; voi smulgeți de la copiii lor slava mea pentru totdeauna. Sculați‐vă și plecați! căci aici nu este locul vostru de odihnă, din pricina necurăției care nimicește cu o nimicire grea. Dacă un om umblând în duh de neadevăr, minte zicând: Îți voi proroci de vin și de băutură tare! el va fi prorocul poporului acestuia. Te voi aduna negreșit, Iacove, pe tine și pe toți ai tăi; voi strânge rămășița lui Israel; îi voi pune la un loc ca pe oile din Boțra, ca o turmă în mijlocul pășunii lor. Vor face mare zarvă din pricina mulțimii oamenilor. Cel ce sfărâmă s‐a suit înaintea lor: au sfărâmat și au trecut la poartă și au ieșit pe acolo. Și împăratul lor a trecut înaintea lor și Domnul în capul lor. Și am zis: Ascultați, vă rog, capi ai lui Iacov și mai mari ai casei lui Israel! Oare nu este pentru voi să cunoașteți judecata? Cei ce urâți binele și iubiți răul, cei ce smulgeți pielea lor de pe ei și carnea lor de pe oasele lor; și care mâncați și carnea poporului meu și le jupuiți pielea de pe ei și le sfărâmați oasele și le faceți bucăți ca pentru oală și ca și carnea în căldare. Atunci vor striga către Domnul, dar nu le va răspunde; ba chiar își va ascunde fața de ei în vremea aceea, după cum au făcut rău în faptele lor. Așa zice Domnul despre prorocii care rătăcesc poporul meu, care mușcă cu dinții lor și strigă: Pace! și cine nu pune în gurile lor, pregătesc războiul împotriva lui. De aceea vă va fi noapte și nu veți avea vedenie; și vă va fi întuneric și nu veți proroci; și soarele va apune asupra prorocilor și ziua va fi neagră peste ei. Și văzătorii se vor rușina și ghicitorii vor roși și toți își vor acoperi buzele, căci nu este răspuns de la Dumnezeu. Dar cu adevărat eu prin Duhul Domnului sunt plin de putere și de judecată și de tărie, ca să spun lui Iacov fărădelegea sa și lui Israel păcatul său. Ascultați aceasta, vă rog, capi ai casei lui Iacov, și mai mari ai casei lui Israel, care urâți judecata și suciți toată dreptatea. Ei zidesc Sionul cu sânge și Ierusalimul cu nelegiuire. Capii săi judecă pentru răsplată și preoții săi învață pentru plată și prorocii săi ghicesc pentru argint; totuși se reazemă pe Domnul, zicând: Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nici un rău nu va veni asupra noastră. De aceea pentru vina voastră Sionul va fi arat ca un câmp și Ierusalimul va ajunge grămezi și muntele casei ca înălțimile unei păduri. Și va fi așa: La sfârșitul zilelor de apoi, muntele casei Domnului va fi întemeiat pe vârful munților și se va înălța peste dealuri și popoarele vor curge spre el. Și multe neamuri se vor duce și vor zice: Veniți să ne suim la muntele Domnului și la casa Dumnezeului lui Iacov. Și el ne va învăța căile lui și vom umbla pe cărările lui: căci din Sion va ieși legea și cuvântul Domnului din Ierusalim. Și el va judeca între multe neamuri și va mustra neamuri puternice până departe. Și își vor făuri săbiile în fiare de plug și sulițele în cosoare; un neam nu va ridica sabia împotriva altui neam, nici nu vor mai învăța războiul. Și vor ședea fiecare sub via sa și sub smochinul său și nu va fi cine să‐i înspăimânte; căci gura Domnului oștirilor a vorbit. Căci toate popoarele vor umbla fiecare în numele dumnezeului său, dar noi vom umbla în numele Domnului Dumnezeului nostru în veci și pe veci. În ziua aceea, zice Domnul, voi strânge pe cea care șchiopătează și voi aduna pe cea alungată și pe cea pe care am întristat‐o. Și voi face pe cea șchioapă o rămășiță și pe cea alungată un neam tare. Și Domnul va domni peste ei în muntele Sion de acum și până în veac. Și tu, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, va veni până la tine; da, domnia dintâi va veni, împărăția la fiica Ierusalimului. De ce strigi tare acuma? Oare nu este împărat în tine? S‐a pierdut oare sfătuitorul tău de te‐au cuprins dureri ca pe o femeie în facere? Fii în durere și chinuiește‐te să naști, fiică a Sionului, ca o femeie în facere! Căci acum vei ieși din cetate și vei locui în câmp și vei merge până la Babilon. Acolo vei fi izbăvită, acolo Domnul te va răscumpăra din mâna vrăjmașilor tăi. Și acum multe neamuri s‐au adunat împotriva ta, care zic: Să fie pângărită și ochiul nostru să‐și vadă dorința asupra Sionului. Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nici nu înțeleg sfatul său; căci el i‐a adunat ca pe snopi în arie. Scoală‐te și treieră, fiică a Sionului! Căci voi face cornul tău fier și voi face copitele tale aramă; și vei sfărâma multe popoare și voi sfinți câștigul lor pentru Domnul și averea lor pentru Domnul întregului pământ. Acum strânge‐te în cete, fiică a cetelor! El a pus împresurare împotriva noastră; ei vor lovi pe judecătorul lui Israel cu o vargă peste falcă. (Și tu, Betleeme. Efrata, ești mic între miile lui Iuda, dar din tine îmi va ieși cel ce va fi domn în Israel. Ieșirile căruia sunt din vechime, din zilele veșniciei.) Pentru aceasta îi va lăsa până la vremea când cea care este în dureri va naște, și rămășița fraților săi se va întoarce la copiii lui Israel. Și va sta și va paște turma sa în puterea Domnului, în măreția numelui Domnului Dumnezeului său: și vor rămâne; căci acum el va fi mare până la marginile pământului. Și el va fi pacea noastră; când va veni asirianul în țara noastră și va călca în palatele noastre, atunci vom ridica împotriva lui șapte păstori și opt bărbați unși. Și ei vor pustii țara Asiriei cu sabia și țara lui Nimrod în intrările lui; și ne va scăpa de Asirian, când va veni în țara noastră și când va călca în hotarele noastre. Și rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca roua de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, ce nu întârzie pentru om și nu așteaptă pentru fiii oamenilor. Și rămășița lui Iacov va fi între neamuri, în mijlocul multor popoare, ca un leu între fiarele pădurii, ca un pui de leu între turmele de oi: care, când trece, calcă și sfâșie, și nu este cine să izbăvească. Mâna ta se va înălța asupra apăsătorilor tăi și toți vrăjmașii tăi vor fi stârpiți. Și va fi așa: în ziua aceea, zice Domnul, voi stârpi caii tăi din mijlocul tău și voi pierde carele tale. Și voi nimici toate cetățile țării tale și‐ți voi surpa toate cetățuile. Și voi stârpi fermecătoriile din mâna ta și nu vei mai avea prezicători de vreme. Și‐ți voi stârpi chipurile cioplite și stâlpii din mijlocul tău. Și nu te vei mai închina înaintea făpturii mâinilor tale. Și voi smulge Astarteele tale din mijlocul tău, și‐ți voi nimici cetățile. Și voi face răzbunare cu mânie și cu urgie asupra popoarelor care n‐au ascultat. Ascultați, vă rog, ce zice Domnul: Scoală‐te, apără‐te înaintea munților, și dealurile să‐ți audă glasul!… Ascultați, munților, pricina Domnului și voi temeliile tari ale pământului! Căci Domnul are o pricină cu poporul său, și voiește să se judece cu Israel. Poporul meu, ce ți‐am făcut? Și cu ce te‐am ostenit? Răspunde‐mi! Căci te‐am scos din țara Egiptului, și te‐am răscumpărat din casa de robie și am trimis înaintea ta pe Moise, pe Aaron și pe Maria. Poporul meu, adu‐ți aminte ce a plănuit Balac, împăratul Moabului, și ce i‐a răspuns Balaam, fiul lui Beor, de la Sitim până la Ghilgal, ca să recunoașteți dreptățile Domnului. Cu ce mă voi apropia de Domnul, și mă voi pleca înaintea înaltului Dumnezeu? Oare mă voi apropia de el cu arderi de tot, cu viței de un an? Va avea plăcere Domnul de miile de berbeci, sau de zecile de mii de râuri de untdelemn? Îi voi da eu pe întâiul născut al meu pentru fărădelegea mea, rodul pântecelui meu pentru păcatul sufletului meu? El ți‐a arătat, omule, ce este bine. Și ce cere Domnul de la tine, decât numai să faci ce este drept, să iubești îndurarea și să umbli smerit cu Dumnezeul tău? Glasul Domnului strigă către cetate și cel înțelept privește numele tău. Ascultați nuiaua și pe cel ce a hotărât‐o. Oare mai sunt vistierii de răutate în casa celui rău, și o efă mică blestemată? Oare voi fi curat cu o cumpănă nedreaptă și cu sacul cu greutăți înșelătoare? Pentru că bogații săi sunt plini de asuprire și locuitorii săi spun minciuni și limba lor este înșelătoare în gura lor. De aceea și eu te voi lovi până la rană, te voi pustii pentru păcatele tale. Vei mânca și nu te vei sătura și smerirea ta va fi în mijlocul tău. Vei scoate și nu vei scăpa; și ce vei scăpa, voi da sabiei. Vei semăna, dar nu vei secera; vei călca măsline, dar nu te vei unge cu untdelemn, și cules de vie, dar nu vei bea vin. Căci așezămintele lui Omri sunt păzite și toate lucrările casei lui Ahab și umblați în sfaturile lor; ca să te fac o pustie și pe locuitorii ei o fluierare și veți purta ocara poporului meu. Vai de mine! Căci sunt ca după adunatul roadelor de vară, ca bobițele după culesul strugurilor. Nu este ciorchine de mâncare; sufletul meu dorește smochină trufanda. Cel cuvios este pierdut din țară și nu este niciun neprihănit între oameni. Toți pândesc sânge; fiecare vânează pe fratele său cu o cursă. Amândouă mâinile sunt pentru rău, ca să‐l facă bine. Mai marele cere și judecătorul judecă pentru o răsplată, și cel mare vorbește pofta cea rea a sufletului său: și astfel o împletesc împreună. Cel mai bun dintre ei este ca spinul; cel mai fără prihană este mai rău decât gardul de spini: ziua străjerilor tăi, adică cercetarea ta, a venit; acum va fi tulburarea lor. Nu vă încredeți în prieteni, nu puneți încredere într‐un prieten de aproape; păzește‐ți ușile gurii de cea care doarme în sânul tău. Căci fiul necinstește pe tatăl, fiica se scoală împotriva mamei sale, nora împotriva soacrei sale; vrăjmașii omului sunt oamenii casei sale. Dar eu voi privi spre Domnul, voi aștepta pe Dumnezeul mântuirii mele. Dumnezeul meu mă va auzi. Nu te bucura împotriva mea, vrăjmașa mea. Dacă cad, mă voi scula; dacă șed în întuneric, Domnul va fi lumina mea. Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva lui, până ce‐mi va apăra pricina și va face judecată pentru mine; el mă va scoate la lumină, și voi vedea dreptatea lui. Și vrăjmașa mea va vedea aceasta și o va acoperi rușinea, pe ea care mi‐a zis: Unde este Domnul Dumnezeul tău? Ochii mei o vor vedea; acum ea va fi călcată ca noroiul din uliți. În ziua când zidurile tale vor fi zidite, în acea zi hotărârea va fi îndepărtată. În ziua aceea vor veni la tine de la Asiria și cetățile Egiptului și de la Mazor până la Râu și de la mare până la mare, și de la munte până la munte. Totuși țara va fi pustiită, din vina locuitorilor ei, pentru rodul faptelor lor. Paște cu toiagul tău poporul tău, turma moștenirii tale, care locuiește singuratică în pădure în mijlocul Carmelului: să pască în Basan și Galaad ca în zilele din vechime. Ca în zilele ieșirii tale din țara Egiptului, îi voi arăta lucruri minunate. Neamurile vor vedea și se vor rușina cu toată puterea lor. Vor pune mâna la gură și urechile lor vor fi surzi. Vor linge țărâna ca șarpele; ca târâtoarele pământului vor ieși tremurând din locurile lor închise. Se vor întoarce cu frică la Domnul Dumnezeul nostru și se vor teme de tine. Cine este Dumnezeu asemenea ție, care să ierte nelegiuirea și să treacă cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii sale? El nu‐și ține mânia în veac, căci îi place îndurare. El va avea iarăși milă de noi, va călca in picioare nelegiuirile noastre: și vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării. Vei împlini lui Iacov adevărul, și lui Avraam îndurarea, pe care ai jurat‐o părinților noștri din zilele din vechime. Sarcina Ninivei. Cartea vedeniei lui Naum, Elcoșitul. Domnul este un Dumnezeu gelos și răzbunător. Domnul răzbună și este plin de furie; Domnul se răzbună asupra potrivnicilor săi, și păstrează mânie pentru vrăjmașii săi. Domnul este încet la mânie și mare în putere și nu socotește nevinovat pe cel rău. Domnul, calea lui este în vârtej și furtună și norii sunt pulberea picioarelor lui. El mustră marea și o usucă și seacă toate râurile. Basanul tânjește și Carmelul și floarea Libanului tânjește. Munții se clatină înaintea lui și dealurile se topesc și pământul este ridicat în sus înaintea lui, lumea și toți locuitorii ei. Cine va sta înaintea mâniei sale și cine va rămâne înaintea aprinderii mâniei sale? Furia sa se va vărsa ca focul și stâncile crapă înaintea lui. Domnul este bun, o întăritură în zi de strâmtorare, și cunoaște pe cei ce își pun încrederea în el. Dar cu un potop năpăditor va pune de tot capăt locului său și întunericul va urmări pe vrăjmașii săi. Ce plănuiți împotriva Domnului? El îi va pune capăt de tot; strâmtorarea nu se va ridica a doua oară. Căci deși vor fi împleteciți ca spinii și vor fi beți de beție, vor fi mistuiți ca miriștea uscată cu totul. Din tine a ieșit cel ce plănuiește rău împotriva Domnului, un sfetnic al lui Belial. Așa zice Domnul: Deși ar fi ei în plină tărie și tot așa în număr, totuși vor fi doborâți și el va trece. Și deși te‐am necăjit, nu te voi mai necăji. Și acum voi sfărâma jugul său de pe tine, și‐ți voi rupe legăturile. Și Domnul a dat poruncă despre tine, nu se va mai semăna sămânță din numele tău: voi stârpi din casa dumnezeilor tăi chipul cioplit și chipul turnat. Îți voi pregăti mormântul, căci ești urât. Iată, pe munți picioarele celui ce aduce veste bună, care vestește pacea! Fă‐ți, Iudo, sărbătorile, împlinește juruințele: căci prin tine nu va mai trece Belial, este stârpit cu totul. Cel ce sfărâmă s‐a suit împotriva ta. Păzește‐ți cetățuia, ia seama la drum, încinge‐ți coapsele, întărește‐ți puterea cu tărie. Căci Domnul a adus iarăși slava lui Iacov, ca și slava lui Israel, căci i‐au pustiit pustiitorii și le‐au stricat vițele. Scutul vitejilor săi este făcut roșu, bărbații de război sunt în stacojiu, de focul oțelului fulgeră carele în ziua gătirii sale și sulițele se învârtesc. Carele duruiesc în uliți, se lovesc unul de altul în piețe, înfățișarea lor este ca făcliile, aleargă ca fulgerele. El se gândește la cei măreți ai săi; se poticnesc în mersul lor, se grăbesc spre zid și adăpostul se gătește. Porțile râurilor sunt deschise și palatul se prăbușește!… Și Uzab este descoperită, este dusă și slujnicile ei bocesc cu glas de turturele, și se bat în piepturi. Dar din vremuri vechi Ninive era un lac de apă, totuși ei fug!… Stați! stați! strigă ei. Dar nimeni nu se uită îndărăt. Prădați argintul! Prădați aurul! Comorile sunt fără fund, slava de tot felul de lucruri plăcute. Ea este deșartă și pustiită, stoarsă cu totul! și i se topește inima și‐i tremură genunchii și o durere ascuțită este în toate coapsele și toate fețele lor au îngălbenit. Unde este culcușul leilor și locul unde pășteau puii de lei, unde se plimba leul, leoaica, puiul de leu și nu era cine să‐i înspăimânte? Leul sfâșia îndeajuns pentru puii săi și sugruma pentru leoaicele sale și umplea cu pradă vizuinile sale și cu fiare sfâșiate culcușurile sale. Iată, eu sunt împotriva ta, zice Domnul oștirilor, și voi arde carele sale în fum și pe puii tăi de leu îi va mistui sabia și voi stârpi prada ta de pe pământ și nu se va mai auzi glasul solilor tăi. Vai de cetatea de sânge, plină toată de minciună și asuprire! răpirea n‐o părăsește. Pocnetul bicelor și vuietul uruitului roatelor și tropăitul cailor și hurduitul carelor!… Călărețul care se aruncă și flacăra sabiei și fulgerul suliței și o mulțime de uciși și grămezi de trupuri moarte și trupuri fără sfârșit!… se împiedică de trupurile lor! Din pricina mulțimii curviilor curvei atrăgătoare, fiermecătoarea care vinde neamurile prin curviile ei și familiile prin farmecele ei. Iată eu sunt împotriva ta, zice Domnul oștirilor. Și‐ți voi ridica poalele peste fața ta și voi arăta neamurilor goliciunea ta și împărățiilor rușinea ta. Și voi arunca murdărie urîcioasă asupra ta și te voi înjosi și te voi face de priveliște. Și va fi așa: Toți cei ce te vor vedea vor fugi de tine și vor zice: S‐a pustiit Ninive! Cine o va boci? Unde să‐ți caut mângâietori? Oare ești tu mai bună decât No‐Amon, care locuia pe râuri cu ape în jurul său; a cărei întăritură era marea și al cărei zid era marea? Etiopia și Egiptul erau tăria sa și era fără sfârșit; Putul și libienii erau printre cei care te ajutau. Totuși ea a fost dusă și s‐a dus în robie și pruncii săi au fost zdrumicați la colțurile tuturor ulițelor. S‐a aruncat sorțul peste fruntașii săi și toți cei mari ai săi au fost puși în lanțuri. Și tu te vei îmbăta, te vei ascunde și vei căuta un loc de scăpare dinaintea vrăjmașului. Toate cetățuile tale sunt ca niște smochini cu roadele lor dintâi. Când îi scutură, ele cad în gura celui ce le mănâncă. Iată, poporul tău în mijlocul tău este ca femeile. Porțile țării tale sunt deschise mari înaintea vrăjmașilor tăi, focul îți mistuie zăvoarele. Scoate apă pentru împresurare, întărește‐ți întăririle, calcă pământul și frământă lutul, gătește cuptorul de cărămizi! Acolo focul te va mistui; sabia te va stârpi; te va mistui ca forfecarul: înmulțește‐te ca forfecarul, înmulțește‐te ca lăcusta. Ți‐ai înmulțit negustorii mai mult decât stelele cerurilor: forfecarul se întinde și zboară. Cei încununați ai tăi sunt ca lăcustele și căpitanii tăi ca o ceată de lăcuste, care tăbărăsc în desiș în răcoarea zilei; dar când răsare soarele, zboară și nu se mai cunoaște locul unde au fost. Păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, cei măreți ai tăi sunt culcați acolo, poporul tău este împrăștiat pe munți și nu este cine să‐l strângă. Nu este nicio ușurare pentru rana ta, lovitura ta este foarte rea. Toți câți vor auzi de tine vor bate din palme. Căci peste cine n‐a trecut răutatea ta necurmat? Sarcina, pe care a văzut‐o prorocul Habacuc. Până când, Doamne, voi striga și nu vei auzi? Strig către tine: Asuprire! și nu mântuiești. De ce mă faci să văd nelegiuirea, și te uiți la apăsare? Căci pustiirea și asuprirea sunt înaintea mea: și este ceartă și se ridică gâlceavă. De aceea legea este fără putere și judecata nu iese niciodată. Căci cel rău împleticește pe cel drept: de aceea judecata iese strâmbă. Vedeți între neamuri și priviți și minunați‐vă cu mirare; căci lucrez un lucru în zilele voastre, pe care nu‐l veți crede chiar dacă s‐ar spune. Căci, iată, scol pe haldei, neamul acela amar și iute, care umblă în latul pământului, ca să stăpânească locuințe, care nu sunt ale lor. Sunt înspăimântători și groaznici; din ei iese judecata lor și slava lor. Și caii lor sunt mai iuți decât leoparzii și mai repezi decât lupii de seară; și călăreții lor se aruncă și călăreții lor vin de departe. Ei zboară ca vulturul, care se repede să mănânce. Ei vin cu toții la asuprire: mulțimea fețelor lor caută înainte și adună ca nisipul pe prinși. Da, râde de împărați și mai marii îi sunt de batjocură; râde de orice întărire, căci grămădește pulbere și o ia. Atunci va mătura ca vântul și va trece și se va face vinovat: el a cărui putere este dumnezeul său. Oare nu ești tu, Doamne, din veșnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Noi nu vom muri. Tu, Doamne, l‐ai hotărât la judecată. Și tu, Stâncă, l‐ai hotărât la mustrare. Tu ai ochi prea curați ca să vadă răul și nu te poți uita la răutate. Pentru ce te uiți la cei ce lucrează cu necredincioșie și taci când cel rău înghite pe cel mai drept decât el? Tu faci și pe oameni ca peștii mării, ca târâtoarele care n‐au niciun domn peste ele. El îi scoate pe toți cu undița, îi prinde în mreaja sa și‐i adună în năvodul său: de aceea se bucură și se veselește: De aceea jertfește mrejei sale și arde tămâie năvodului său, căci prin ele partea sa se îngrașă și hrana sa e grasă. Va goli el oare pentru aceasta mreaja sa și va sugruma el într‐una neamurile fără cruțare? Voi sta la straja mea și mă voi așeza pe turn și voi privi să văd ce‐mi va zice și ce să răspund la plângerea mea. Și Domnul mi‐a răspuns și a zis: Scrie vedenia lămurit și sapă‐o pe tăblițe, ca să poată alerga cel ce o citește. Căci vedenia este încă pentru o vreme hotărâtă, dar se grăbește spre sfârșit și nu va minți. Și chiar dacă va întârzia, așteaptă‐o, căci va veni negreșit, nu va lipsi. Iată, sufletul său se îngâmfă, nu este drept înăuntrul său: dar cel drept va trăi prin credința sa. Și mai mult, vinul este înșelător: el este un bărbat mândru și nu se ține acasă, își întinde sufletul ca Șeolul și este nesățios ca moartea; și își adună toate neamurile la el și își îngrămădește toate popoarele la el. Oare nu vor ridica toți aceștia un proverb asupra lui și o ghicitoare batjocoritoare împotriva lui și vor zice: Vai de cel ce îngrămădește ce nu este al lui! Până când? Și cel ce se împovărează cu zăloage! Oare nu se vor ridica deodată cei ce te vor mușca și se vor deștepta cei ce te vor strâmtora și le vei ajunge de pradă? Fiindcă ai prădat multe neamuri, și pe tine te va prăda toată rămășița popoarelor, pentru sângele oamenilor și asuprirea ta asupra țării, cetății și tuturor celor ce locuiesc în ea. Vai de cel ce câștigă câștig rău pentru casa sa, ca să‐și pună cuibul sus, ca să scape de mâna răului! Ți‐ai croit rușinea casei tale prin stârpire de popoare multe, și ai păcătuit împotriva sufletului tău! Căci piatra va striga din perete și ciotul din grindă îi va răspunde. Vai de cel ce zidește o cetate cu sânge, și întărește un oraș cu nedreptate! Iată, oare nu este de la Domnul oștirilor că popoarele se ostenesc pentru foc și neamurile se trudesc pentru nimic? Căci pământul va fi plin de cunoașterea slavei Domnului, cum acopăr apele marea. Vai de cel ce dă de băut aproapelui său, — care‐i torni otrava ta și‐l îmbeți și pe el, ca să te uiți la goliciunea lui. Ești plin de rușine în loc de slavă! Bea și tu și fii ca unul netăiat împrejur: potirul dreptei Domnului se va îndrepta spre tine și va fi o vărsătură de rușine asupra slavei tale. Căci te va acoperi asuprirea ta făcută Libanului și stârpirea fiarelor pe care le înspăimântai, pentru sângele oamenilor și pentru asuprirea făcută țării, cetății și tuturor celor ce locuiesc în ea. Ce folosește chipul cioplit că l‐a săpat făcătorul lui, chipul turnat care învață minciună, ca cel ce l‐a făcut să se încreadă în el și să facă idoli muți? Vai de cel ce zice lemnului: Deșteaptă‐te! Pietrei celei mute: Scoală‐te! Oare îl va învăța? Iată este suflat cu aur și argint și nu este nicio suflare în mijlocul lui. Dar Domnul este în templul său cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea lui! O rugăciune a lui Habacuc, prorocul, pe Șighionot. Doamne, am auzit vestea ta și m‐am temut. Doamne, însuflețește lucrul tău în mijlocul anilor! Fă‐l cunoscut în mijlocul anilor! În mânie adu‐ți aminte de îndurare. Dumnezeu a venit din Teman și Cel Sfânt de pe muntele Paran… (Sela). Slava lui acoperă cerurile și pământul este plin de lauda sa. Strălucirea lui era ca lumina. Coarne ieșeau din mâna sa; și acolo era ascunderea puterii lui. Ciuma mergea înaintea feței sale și o flacără arzătoare ieșea la picioarele sale. El a stat și a măsurat pământul, a privit și a învălmășit popoarele și munții cei veșnici s‐au risipit, dealurile veșnice s‐au afundat, căile lui sunt veșnice. Am văzut corturile Cușanului în durere, covoarele țării Midianului au tremurat. Oare pe râuri s‐a mâniat Domnul? S‐a aprins mânia ta împotriva râurilor, sau aprinderea ta împotriva mării, de ai călărit pe caii tăi, în carele tale de mântuire? Arcul tău s‐a dezgolit, nuielele pedepsitoare jurate după cuvântul tău… (Sela). Ai despicat pământul cu râuri. Munții te‐au văzut și s‐au înfricoșat; șivoaie de apă au trecut. Adâncul a făcut să se audă glasul său și și‐a ridicat mâinile în sus. Soarele și luna s‐au oprit în locuința lor, la lumina săgeților tale, care zburau, la clipirea sulițelor tale strălucitoare. Ai mers cu furie prin țară, ai treierat cu mânie neamurile. Ai ieșit pentru mântuirea poporului tău, pentru mântuirea unsului tău, ai lovit capul din casa celui rău și i‐ai dezvelit temelia până la grumaz. (Sela). Ai străpuns capul căpeteniilor sale cu sulițele sale, au ieșit ca un vârtej să mă risipească și au săltat, ca și cum ar fi voit să înghită pe cel sărman în ascuns. Ai umblat cu caii tăi prin mare, grămada de ape mari. Am auzit și pântecele mi s‐a cutremurat; buzele mele tremurau la glasul tău, mi‐a intrat putrezirea în oase și am tremurat în locul meu, ca să mă odihnesc în ziua strâmtorării, când se va sui năvălitorul împotriva poporului. Căci deși smochinul nu va înflori și nu va fi rod în vițe, va lipsi rodul măslinului și ogoarele nu vor da hrană, turma va fi stârpită din târlă și niciun bou nu va fi în grajduri: totuși eu mă voi bucura în Domnul, mă voi veseli în Dumnezeul mântuirii mele. Domnul Dumnezeu este tăria mea; el face picioarele mele ca ale cerbilor și mă face să umblu pe înălțimile mele. Către mai marele muzicii. Pe instrumentele mele cu coarde. Cuvântul Domnului, care a fost către Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda. Voi mistui cu desăvârșire totul de pe fața pământului, zice Domnul. Voi nimici pe om și dobitoc; voi nimici păsările cerurilor și peștii mării, și pietrele de poticnire cu cei răi; și voi stârpi omenirea de pe fața pământului, zice Domnul. Și îmi voi întinde mâna asupra lui Iuda și asupra tuturor locuitorilor Ierusalimului; și voi stârpi din locul acesta rămășița lui Baal, și numele Chemarimilor cu preoții; și pe cei ce se închină înaintea oștirii cerurilor pe acoperișuri; și pe cei ce se închină și jură Domnului și jură pe el, și jură pe Malcam; și pe cei ce se întorc de la Domnul și nu caută pe Domnul și nu întreabă de el. Taci înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit o jertfă, a sfințit pe cei chemați ai săi. Și va fi așa: În ziua jertfei Domnului voi pedepsi pe mai marii și pe fiii împăratului și pe toți câți se îmbracă în veșminte străine. Și în ziua aceea voi pedepsi pe toți câți sar pragul, care umplu casa domnului lor cu asuprire și înșelăciune. Și în ziua aceea, zice Domnul, va fi glasul unei strigări de la poarta peștilor și un urlet din despărțirea Mișne și un trosnet mare dinspre dealuri. Urlați, locuitori din Macteș, căci tot poporul Canaanului este stârpit, sunt stârpiți toți cei încărcați cu argint. Și va fi așa: În vremea aceea voi cerceta Ierusalimul cu felinare și voi pedepsi pe oamenii care șed în drojdiile lor, care zic în inima lor: Domnul nu va face bine, nici nu va face rău. De aceea averea lor va ajunge de pradă și casele lor o pustie, și vor zidi case și nu le vor locui și vor sădi vii și nu vor bea vinul lor. Ziua cea mare a Domnului este aproape, și se grăbește foarte mult, adică glasul zilei Domnului, viteazul strigă acolo cu amar. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de strâmtorare și de nevoie, o zi de dărăpănare și de pustiire, o zi de întuneric și întunecime, o zi de nor și de negură deasă, o zi de trâmbiță și de alarmă împotriva cetăților întărite și împotriva turnurilor înalte. Și voi aduce strâmtorare peste oameni și vor umbla ca orbii pentru că au păcătuit împotriva Domnului și sângele lor va fi vărsat ca pulberea și carnea lor ca gunoiul. Argintul lor și aurul lor nu‐i va putea scăpa în ziua mâniei Domnului: ci toată țara va fi mistuită de flacăra geloziei sale, căci va face un sfârșit deplin, da, un sfârșit năpraznic, tuturor celor ce locuiesc în țară. Adunați‐vă, da, adunați‐vă, neam fără rușine, înainte de a se naște hotărârea, înainte de a trece ca pleava ziua, înainte de a veni peste voi aprinderea mâniei Domnului, înainte de a veni peste voi ziua mâniei Domnului. Căutați pe Domnul, toți cei blânzi ai pământului, voi care împliniți judecata sa! Căutați dreptatea, căutați blândețea! Poate, veți fi ascunși în ziua mâniei Domnului. Căci Gaza va fi părăsită și Ascalonul va fi o pustie. Asdodul, îl vor izgoni ziua namiaza mare și Ecronul va fi dezrădăcinat. Vai de cei ce locuiți pe malul mării, neam al Cheretiților! Cuvântul Domnului este împotriva voastră, Canaanule, țară a filistenilor! Și te voi pierde așa că nu va fi niciun locuitor. Și malul mării va fi un loc de pășune, cu peșteri pentru păstori și târle de oi. Și malul va fi al rămășiței casei lui Iuda; ei îl vor paște; seara se vor culca în casele Ascalonului; căci Domnul Dumnezeul lor, îi va cerceta și le va întoarce robia. Am auzit ocara Moabului și batjocurile copiilor lui Amon, cu care au batjocorit pe poporul meu și s‐au ridicat cu mândrie împotriva hotarului lor. De aceea, viu sunt eu, zice Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, Moabul va fi ca Sodoma și copiii lui Amon ca Gomora, un loc acoperit cu urzici și ocne de sare și o pustie în veac. Rămășița poporului meu îi va prăda și cei rămași ai neamului meu îi vor moșteni. Iată ce vor avea pentru mândria lor, pentru că au batjocorit pe poporul Domnului oștirilor și s‐au înălțat împotriva lor. Domnul va fi înfricoșat împotriva lor, căci va înflămânzi pe toți dumnezeii pământului; și toate ostroavele se vor închina înaintea lui, fiecare din locul unde este. Și voi, Etiopenilor, veți cădea de sabia mea. Și el își va întinde mâna spre miazănoapte și va pierde pe Asiria; și va preface Ninive într‐o pustietate, într‐un loc sec ca o pustie. Și turme se vor culca în mijlocul ei, toate dobitoacele neamurilor: și pelicanul și ariciul vor petrece noaptea pe capetele stâlpilor săi, glasul păsărilor va cânta la ferestre, pustiirea va fi pe prag, căci a dezgolit tablele de cedru. Aceasta este cetatea care se veselea, care locuia la adăpost, care zicea în inima ei: Eu și niciuna afară de mine! Cum s‐a prefăcut în pustie, în culcuș fiarelor! Oricine va trece pe lângă ea, va fluiera, va scutura mâna. Vai de cea răzvrătitoare, de cea stricată, de cetatea apăsătoare! N‐a ascultat glasul, n‐a primit învățătura, nu s‐a încrezut în Domnul, nu s‐a apropiat de Dumnezeul ei. Mai marii ei în mijlocul ei sunt lei ce răcnesc; judecătorii ei sunt lupi de seară, care nu lasă nimic pe dimineață. Prorocii ei sunt semeți și vânzători. Preoții ei pângăresc sfântul locaș, siluiesc legea. Domnul cel drept este în mijlocul ei, el nu face nicio nedreptate. În fiecare dimineață scoate la lumină judecata sa, el niciodată nu lipsește; dar cel nedrept nu știe de rușine. Am stârpit neamuri, turnurile lor sunt pustiite; le‐am pustiit ulițele încât nimic nu trece. Cetățile lor sunt nimicite încât nu este niciun om, nu este niciun locuitor. Am zis: Teme‐te numai de mine, primește învățătura; astfel locuința ei nu va fi stârpită, oricum aș pedepsi‐o. Dar s‐au sculat de dimineață și și‐au stricat toate faptele lor. De aceea așteptați‐mă, zice Domnul, până în ziua în care mă voi scula la pradă. Căci hotărârea mea este să adun neamurile, să strâng împărățiile, să‐mi vărs furia asupra lor, toată aprinderea mâniei mele; căci tot pământul va fi mistuit de focul geloziei mele. Căci atunci voi schimba buzele popoarelor într‐o buză curată, ca toate să cheme numele Domnului, să‐i slujească cu un singur gând. De dincolo de râurile Etiopiei îmi vor aduce ca dar de mâncare pe rugătorii mei, pe fiica celor împrăștiați ai mei. În ziua aceea nu te vei rușina de toate faptele tale, cu care ai făcut fărădelege împotriva mea. Căci atunci voi depărta din mijlocul tău pe cei ce se veselesc în măreția ta și nu te vei mai semeți pe sfântul meu munte. Și voi lăsa în mijlocul tău un popor necăjit și sărac și își vor pune încrederea în numele Domnului. Rămășița lui Israel nu va lucra nedreptate și nu va vorbi minciuni și în gura lor nu se va afla limbă înșelătoare, ci vor paște și se vor culca și nu va fi cine să‐i înspăimânte. Saltă, fiică a Sionului! Chiuie Israele! Bucură‐te și veselește‐te din toată inima, fiică a Ierusalimului! Domnul a depărtat judecățile tale, a lepădat pe vrăjmașul tău. Împăratul lui Israel, Domnul, este în mijlocul tău: nu vei mai vedea niciun rău! În ziua aceea se va zice Ierusalimului: Nu te teme! Sionului: Să nu‐ți slăbească mâinile! Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, un viteaz care va mântui: el se va bucura cu bucurie de tine; va tăcea în iubirea sa, se va veseli cu cântare de tine. Voi strânge pe cei ce se întristează departe de adunările de sărbătoare, care sunt din tine: ocara era o povară asupra lor. Iată, în vremea aceea, voi pierde pe toți cei ce te apasă: și voi mântui pe cea oloagă și voi aduna pe cea izgonită; și‐i voi face o laudă și un nume în toate țările unde au fost de rușine. În vremea aceea vă voi aduce înapoi, da, în vremea când vă voi strânge, căci vă voi face un nume și o laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi robia voastră înaintea ochilor voștri, zice Domnul. În anul al doilea al împăratului Dariu, în luna a șasea, în ziua întâi a lunii, cuvântul Domnului a fost prin Hagai prorocul, către Zorobabel, fiul lui Șealtiel, dregătorul lui Iuda, și către Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot, zicând: Așa vorbește Domnul oștirilor, zicând: Poporul acesta zice: N‐a venit vremea pentru noi, vremea pentru zidirea casei Domnului. Atunci cuvântul Domnului a fost prin Hagai, prorocul, zicând: Oare pentru voi este vreme să locuiți în case îmbrăcate cu săpături, când casa aceasta este pustie? Și acum așa zice Domnul oștirilor: Puneți‐vă inima asupra căilor voastre. Ați semănat mult și adunați puțin; mâncați, dar nu vă săturați; beți, dar nu vă îndestulați cu băutură; vă îmbrăcați, dar nimănui nu‐i este cald. Și cine câștigă simbrie, o câștigă pentru o pungă găurită. Așa zice Domnul oștirilor: Puneți‐vă inima asupra căilor voastre! Suiți‐vă la munte și aduceți lemne și zidiți casa și voi avea plăcere în ea și voi fi slăvit, zice Domnul. Vă așteptați la mult și iată a fost puțin; și când ați adus acasă, eu l‐am suflat. Pentru ce? zice Domnul oștirilor. Din pricina casei mele care este pustiită și fiecare din voi aleargă pentru casa sa. De aceea din pricina voastră, cerurilor, vă opresc roua și pământul oprește rodul său. Și am chemat seceta peste țară și peste munți și peste grâu, și peste must și peste untdelemn și peste ce aduce pământul, și peste om și peste vite, și peste tot lucrul mâinilor. Atunci Zorobabel, fiul lui Șealtiel, și Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot, și toată rămășița poporului au ascultat de glasul Domnului Dumnezeului lor și de cuvintele lui Hagai, prorocul, după cum l‐a trimis Domnul Dumnezeul lor; și poporul s‐a temut înaintea Domnului. Atunci Hagai, solul Domnului, a vorbit în solia Domnului către popor, zicând: Eu sunt cu voi, zice Domnul. Și Domnul a deșteptat duhul lui Zorobabel, fiul lui Șealtiel, dregătorul lui Iuda, și duhul lui Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot, și duhul celuilalt popor; și au mers și au lucrat la casa Domnului Dumnezeului lor, în ziua a douăzeci și patra a lunii a șasea, în al doilea an al împăratului Dariu. În luna a șaptea, în ziua a douăzeci și una a lunii, cuvântul Domnului a fost prin Hagai, prorocul, zicând: Vorbește acum lui Zorobabel, fiul lui Șealtiel, dregătorul lui Iuda, și lui Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot, și celuilalt popor, zicând: Cine a rămas între voi care a văzut casa aceasta în slava ei dintâi? Și cum o vedeți acum? Oare nu este ea ca o nimica în ochii voștri? Dar acum fii tare, Zorobabel, zice Domnul. Și fii tare, Iosua, fiu al lui Ioțadac, marele preot. Și fii tare tot poporul țării, zice Domnul, și lucrați: Căci eu sunt cu voi, zice Domnul oștirilor. Cuvântul prin care am făcut legământ cu voi, când ați ieșit din Egipt, și Duhul meu, rămân în mijlocul vostru: nu vă temeți. Căci așa zice Domnul oștirilor: Încă o dată, puțină vreme, și voi clătina cerurile și pământul și marea și uscatul. Și voi clătina toate neamurile și dorința tuturor neamurilor va veni și voi umple casa aceasta cu slavă, zice Domnul oștirilor. Al meu este argintul și al meu este aurul, zice Domnul oștirilor. Slava din urmă a casei acesteia va fi mai mare decât cea dintâi, zice Domnul oștirilor; și în acest loc voi pune pacea, zice Domnul oștirilor. În ziua a douăzeci și patra a lunii a noua, în anul al doilea al lui Dariu, cuvântul Domnului a fost prin Hagai, prorocul, zicând: Așa zice Domnul oștirilor: Întreabă acum pe preoți despre lege, zicând: Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfântă și se va atinge cu poala sa de pâine, sau bucate, sau vin, sau untdelemn, sau orice fel de hrană, oare se va sfinți hrana? Și preoții au răspuns și au zis: Nu. Și Hagai a zis: Dacă cineva necurat printr‐un trup mort se va atinge de vreuna din acestea, va fi ea necurată? Și preoții au răspuns și au zis: Va fi necurată. Și Hagai a răspuns și a zis: Așa este acest popor și așa este neamul acesta înaintea mea, zice Domnul; și așa este orice lucru al mâinilor lor: și ceea ce aduc ei acolo este necurat! Și acum, vă rog, luați aminte, în ziua aceasta și de acum încolo, înainte de a se pune piatră pe piatră în templul Domnului. Înainte de a fi acele zile când unul venea la grămada de douăzeci de core și nu erau decât zece; când venea la teasc ca să scoată cincizeci de baturi din cadă și nu erau decât douăzeci. V‐am lovit cu arsură în grâu și cu pălitură și cu grindină în tot lucrul mâinilor voastre: și tot nu v‐ați îndreptat către mine, zice Domnul. Luați aminte, vă rog, din ziua aceasta de acum încolo, de la a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua când s‐a pus temelia templului Domnului, luați aminte! Mai este sămânță în grânar? Da, vița și smochinul și rodiul și măslinul n‐au dat rod; din ziua aceasta vă voi binecuvânta. Și cuvântul Domnului a fost a doua oară către Hagai, la douăzeci și patru ale lunii, zicând: Vorbește lui Zorobabel, dregătorul lui Iuda, zicând: Voi clătina cerurile și pământul; și voi răsturna scaunul de domnie al împărățiilor, și voi sfărâma puterea împărățiilor neamurilor; și voi răsturna carele și călăreții lor; și caii și călăreții lor se vor prăbuși, fiecare de sabia fratelui său. În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, te voi lua, Zorobabel, slujitorul meu, fiul lui Șealtiel, zice Domnul, și te voi face ca un inel de pecetluire: Căci eu te‐am ales, zice Domnul oștirilor. În luna a opta, în anul al doilea al lui Dariu, cuvântul Domnului a fost către Zaharia, prorocul, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând: Domnul s‐a mâniat pe părinții voștri cu mânie mare, de aceea le vei zice: Așa zice Domnul oștirilor: Întoarceți‐vă la mine, zice Domnul oștirilor și eu mă voi întoarce la voi, zice Domnul oștirilor. Nu fiți ca părinții voștri, la care au strigat prorocii de mai înainte, zicând: Așa zice Domnul oștirilor: Întoarceți‐vă acum de la căile voastre cele rele și de la faptele voastre cele rele; dar n‐au auzit, nici n‐au ascultat de mine, zice Domnul. Părinții voștri, unde sunt? Și prorocii, oare trăiesc ei în veac? Dar cuvintele mele și așezămintele mele pe care le‐am poruncit slujitorilor mei, prorocilor, n‐au ajuns ele oare pe părinții voștri? Și ei s‐au întors și au zis: Cum a gândit să ne facă Domnul oștirilor, după căile noastre și după faptele noastre, așa ne‐a făcut. În ziua a douăzeci și patra a lunii a unsprezecea, care este luna Șebat, în anul al doilea al lui Dariu, cuvântul Domnului a fost către Zaharia, prorocul, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând: Am văzut noaptea și iată un bărbat călărea pe un cal roșu și a stat între mirții care erau într‐o vale joasă și în dosul lui erau cai roșii, murgi și albi. Atunci am zis: Ce sunt aceștia, domnul meu? Și îngerul care vorbea cu mine mi‐a zis: Îți voi arăta ce sunt aceștia. Și bărbatul care stătea între mirți a răspuns și a zis: Aceștia sunt aceia pe care i‐a trimis Domnul ca să cutreiere pământul. Și au răspuns Îngerului Domnului care stătea între mirți și au zis: Noi am cutreierat pământul și iată tot pământul este în pace și liniște. Atunci Îngerul Domnului a răspuns și a zis: Doamne al oștirilor, până când nu te vei îndura de Ierusalim și de cetățile lui Iuda pe care te‐ai mâniat șaptezeci de ani? Și Domnul a răspuns îngerului care vorbea cu mine cu cuvinte bune, cuvinte mângâietoare. Și îngerul care vorbea cu mine mi‐a zis: Strigă și zi: Așa zice Domnul oștirilor: Sunt gelos pentru Ierusalim și pentru Sion cu mare gelozie, și m‐am mâniat cu mânie mare pe neamurile care sunt liniștite: căci eu m‐am mâniat numai puțin și ei au ajutat răului. De aceea așa zice Domnul: M‐am întors cu îndurare spre Ierusalim; casa mea va fi zidită în el, zice Domnul oștirilor, și funia de măsurat se va întinde peste Ierusalim. Și iarăși strigă și zi: Așa zice Domnul oștirilor: Cetățile mele iarăși se vor vărsa de propășire și Domnul iarăși va mângâia Sionul și iarăși va alege Ierusalimul. Și mi‐am ridicat ochii și am văzut și iată patru coarne. Și am zis îngerului care vorbea cu mine: Ce sunt acestea? Și mi‐a zis: Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel și Ierusalimul. Și Domnul mi‐a arătat patru fierari. Atunci am zis: Ce vin aceștia să facă? Și el a vorbit zicând: Acelea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, încât nimeni nu și‐a ridicat capul: dar aceștia au venit să le înspăimânte ca să dea jos coarnele neamurilor care au înălțat cornul împotriva țării lui Iuda ca s‐o risipească. Și mi‐am ridicat ochii și am văzut și iată un bărbat și în mâna lui era o funie de măsurat. Atunci am zis: Unde mergi? Și el mi‐a zis: Să măsor Ierusalimul ca să văd câtă‐i este lățimea și câtă‐i este lungimea. Și iată îngerul care vorbea cu mine a ieșit și un alt înger i‐a ieșit înainte, și i‐a zis: Aleargă, vorbește tânărului acestuia zicând: Ierusalimul va fi locuit ca sate fără ziduri, pentru mulțimea oamenilor și a vitelor din el. Căci eu, zice Domnul, îi voi fi un zid de foc de jur împrejur și voi fi slava în mijlocul lui. Ho! Ho! fugiți din țara de la miazănoapte, zice Domnul, căci eu v‐am risipit, ca cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul. Ho! scapă Sioane, tu, care locuiești cu fiica Babilonului! Căci așa zice Domnul oștirilor: După slavă m‐a trimis el la neamurile care v‐au prădat. Căci cine se atinge de voi, se atinge de lumina ochiului său. Căci, iată îmi voi scutura mâna peste ei și vor ajunge de pradă celor ce le slujeau; și veți cunoaște că Domnul oștirilor m‐a trimis. Cântă și bucură‐te, fiică a Sionului, căci iată, eu vin și voi locui în mijlocul tău, zice Domnul. Și multe neamuri se vor lipi de Domnul în ziua aceea, și‐mi vor fi popor. Și eu voi locui în mijlocul tău și vei cunoaște că Domnul oștirilor m‐a trimis la tine. Și Domnul va moșteni pe Iuda ca partea sa de moștenire în țara sfântă și va alege iarăși Ierusalimul. Toată carnea să tacă înaintea Domnului, căci el s‐a sculat din locuința sa cea sfântă. Și mi‐a arătat pe Iosua, marele preot, stând înaintea Îngerului Domnului și Satana sta la dreapta sa ca să i se împotrivească. Și Domnul a zis către Satana: Domnul să te certe, Satano! Da, să te certe Domnul care a ales Ierusalimul. Oare nu este acesta un tăciune smuls din foc? Și Iosua era îmbrăcat cu haine murdare și sta înaintea Îngerului. Și el a luat cuvântul și a vorbit către cei ce stăteau înaintea sa, zicând: Luați de pe el hainele murdare! Și lui i‐a zis: Iată, am făcut să se ducă de pe tine nelegiuirea ta și te îmbrac cu haine de sărbătoare. Și a zis: Puneți‐i o mitră curată pe cap. Și i‐au pus o mitră curată pe cap și l‐au îmbrăcat în haine; și Îngerul Domnului era de față. Și Îngerul Domnului a mărturisit lui Iosua, zicând: Așa zice Domnul oștirilor: Dacă vei umbla pe căile mele și dacă vei păzi cele de păzit ale mele, atunci vei judeca și tu casa mea și vei păzi curțile mele și‐ți voi da un loc de intrare între aceștia care stau de față. Deci ascultă, Iosua, marele preot, tu și tovarășii tăi care șed înaintea ta! Căci ei sunt oameni care sunt ca semne. Căci iată, voi aduce pe Slujitorul meu, Odrasla! Căci, iată, piatra, pe care am pus‐o înaintea lui Iosua; pe o singură piatră sunt șapte ochi. Iată, eu îi voi săpa săpătura, zice Domnul oștirilor, și într‐o singură zi voi depărta fărădelegea acestei țări. În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, veți chema fiecare pe aproapele său sub butucul de vie și sub smochin. Și îngerul care vorbea cu mine s‐a întors și m‐a deșteptat, ca pe omul care este deșteptat din somn. Și mi‐a zis: Ce vezi? Și am zis: Văd și iată, un sfeșnic cu totul de aur, și în vârful lui un potir și cele șapte candele ale lui pe el; sunt șapte țevi pentru fiecare din candelele care sunt la vârful lui: și doi măslini lângă el, unul la dreapta potirului, și altul la stânga lui. Și am răspuns și am spus îngerului care vorbea cu mine, zicând: Domnul meu, ce sunt acestea? Și îngerul care vorbea cu mine a răspuns, și mi‐a zis: Nu știi ce sunt acestea? Și am zis: Nu, domnul meu! Și el a răspuns și mi‐a vorbit, zicând: Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, zicând: Nu prin putere și nu prin tărie, ci prin Duhul meu, zice Domnul oștirilor. Cine ești tu, munte mare? Înaintea lui Zorobabel vei fi un șes: și el va scoate piatra cea mai înaltă cu strigările: Îndurare, îndurare pentru el. Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Mâinile lui Zorobabel au întemeiat casa aceasta și mâinile lui o vor sfârși și vei cunoaște că Domnul oștirilor m‐a trimis la voi. Căci cine a disprețuit ziua lucrurilor mici? Căci acești șapte se vor bucura când vor vedea cumpăna în mâna lui Zorobabel; aceștia sunt ochii Domnului care cutreieră tot pământul. Atunci am răspuns și i‐am zis: Ce sunt acești doi măslini din dreapta și din stânga sfeșnicului? Și am răspuns a doua oară, și i‐am zis: Ce sunt aceste două ramuri de măslin, care stau lângă cele două țevi de aur, care varsă untdelemnul auriu din ele însele? Și el mi‐a răspuns zicând: Nu știi ce sunt acestea? Și am zis: Nu, domnul meu. Atunci a zis: Acestea sunt cei doi unși care stau lângă Domnul întregului pământ. Și iarăși mi‐am ridicat ochii și am văzut și iată un sul care zbura. Și mi‐a zis: Ce vezi? Și am zis: Văd un sul zburând; lungimea lui este de douăzeci de coți și lățimea lui de zece coți. Atunci mi‐a zis: Acesta este blestemul care iese peste toată fața pământului, căci orice hoț va fi prăpădit, după cum este scris pe o parte; și oricine jură va fi prăpădit după cum este scris pe cealaltă parte. Îl voi scoate, zice Domnul oștirilor, și va veni în casa hoțului și în casa celui ce jură mincinos în numele meu: și va rămâne în mijlocul casei sale și o va mistui cu lemnele și cu pietrele ei. Atunci îngerul care vorbea cu mine a ieșit și mi‐a zis: Ridică acum ochii și vezi: Ce este aceasta ce iese? Și am zis: Ce este aceasta? Și el a zis: Aceasta este efa care iese. Și a mai zis: Aceasta este înfățișarea lor în tot pământul: Și iată s‐a ridicat un talant de plumb și o femeie ședea în mijlocul efei. Și el a zis: Aceasta este nelegiuirea. Și a aruncat‐o în mijlocul efei; și a aruncat bucata de plumb peste gura efei. Atunci mi‐am ridicat ochii și am văzut și, iată, au ieșit două femei, și vântul era sub aripile lor, și ele aveau aripi ca aripile berzei: și au ridicat efa între pământ și ceruri. Atunci am zis îngerului care vorbea cu mine: Unde duc acestea efa? Și el mi‐a zis: Ca să‐i zidească o casă în țara Șinearului: și acolo va fi așezată și pusă pe temelia sa. Și mi‐am ridicat ochii iarăși și am văzut și iată patru care ieșeau dintre doi munți și munții erau munți de aramă. La carul întâi erau cai roșii și la al doilea car cai negri; și la al treilea car cai albi și la al patrulea car cai pagi și vânjoși. Atunci am răspuns și am zis îngerului care vorbea cu mine: Ce sunt aceștia, domnul meu? Și îngerul a răspuns și mi‐a zis: Aceștia sunt cele patru vânturi ale cerurilor care ies de acolo unde stăteau înaintea Domnului întregului pământ. Carul ai cărui sunt caii cei negri iese spre țara de la miazănoapte; și cei albi ies după ei și cei pagi merg spre țara de la miazăzi. Și cei vânjoși ies și caută să meargă și să cutreiere pământul. Și el a zis: Mergeți, cutreierați pământul. Și au cutreierat pământul. Atunci a strigat la mine și mi‐a vorbit, zicând: Vezi aceștia care merg spre țara de la miazănoapte, mi‐au potolit duhul în țara de la miazănoapte. Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Ia de la cei din strămutare, de la Heldai, de la Tobia și de la Iedaia și vino în aceeași zi și intră în casa lui Iosia, fiul lui Țefania, unde au venit din Babilon. Da, ia de la ei argint și aur și fă cununi și pune‐le pe capul lui Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot. Și vorbește‐i zicând: Așa vorbește Domnul oștirilor, zicând: Iată bărbatul, al cărui nume este Odrasla! Și el va odrăsli din locul lui și va zidi templul Domnului. Da, va zidi templul Domnului și va purta slava Domnului și va ședea și va domni pe scaunul său de domnie; și va fi preot pe scaunul său de domnie și sfatul de pace va fi între ei amândoi. Și cununile vor fi pentru Helem și pentru Tobia și pentru Iedaia și pentru Hen, fiul lui Țefania, spre amintire în templul Domnului. Și cei ce sunt departe vor veni și vor zidi templul Domnului și veți cunoaște că Domnul oștirilor m‐a trimis la voi. Și va fi așa dacă veți asculta de glasul Domnului Dumnezeului vostru. Și a fost așa: în anul al patrulea al lui Dariu împăratul, cuvântul Domnului a fost către Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, adică în luna Chisleu, când cei din Betel trimiseseră pe Șarețer și pe Reghem‐Melec și pe oamenii lui să facă cerere Domnului și să vorbească preoților care erau în casa Domnului oștirilor și prorocilor, zicând: Să plâng oare în luna a cincea, despărțindu‐mă cum am făcut de atâția ani? Atunci cuvântul Domnului oștirilor a fost către mine, zicând: Vorbește către tot poporul țării și către preoți, zicând: Când ați postit și ați bocit în luna a cincea și în luna a șaptea în acești șaptezeci de ani, oare cu adevărat pentru mine, chiar pentru mine ați postit? Și când ați mâncat și când ați băut, oare nu erați voi cei ce mâncau și beau? Oare nu acestea sunt cuvintele pe care le‐a strigat Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era locuit în pace și cetățile sale din jurul său, și partea de miazăzi și câmpia erau locuite? Și cuvântul Domnului a fost către Zaharia, zicând: Așa vorbește Domnul oștirilor, zicând: Judecați judecată adevărată și arătați îndurare și milă unul altuia. Și nu apăsați pe văduvă și pe orfan, pe străinul de loc și pe cel necăjit! Și nu cugetați rău în inima voastră, unul împotriva fratelui său. Dar ei n‐au voit să asculte și au întors un umăr răzvrătitor; și și‐au astupat urechile ca să n‐audă. Da, și‐au făcut inima ca diamantul, ca să n‐asculte legea și cuvintele pe care le‐a trimis Domnul oștirilor prin Duhul său, prin prorocii de mai înainte. De aceea a fost o mânie mare de la Domnul oștirilor. Și a fost așa: precum el striga și ei n‐au vrut s‐audă, tot așa ei vor striga și nu‐i voi auzi, zice Domnul oștirilor. Și‐i voi risipi, ca prin un vârtej de vânt, între toate neamurile pe care nu le cunoșteau. Și țara a fost pustie în urma lor, așa că nimeni nu trecea prin ea, nici nu se întorcea din ea: căci au făcut pustie țara dorită. Și cuvântul Domnului oștirilor a fost către mine, zicând: Așa zice Domnul oștirilor: Sunt gelos pentru Sion, cu gelozie mare și sunt gelos pentru el cu mare furie. Așa zice Domnul: M‐am întors în Sion și voi locui în mijlocul Ierusalimului și Ierusalimul se va numi: Cetatea Adevărului; și muntele Domnului oștirilor: Muntele cel sfânt. Așa zice Domnul oștirilor: Bărbați bătrâni și femei bătrâne vor ședea iarăși în ulițele Ierusalimului, fiecare cu toiagul său în mâna sa de mulțimea zilelor. Și ulițele cetății vor fi pline de băieți și de fete, jucându‐se în ulițele ei. Așa zice Domnul oștirilor: Dacă va fi de mirare aceasta în ochii rămășiței poporului acestuia din zilele acestea, oare va fi de mirare și în ochii mei? zice Domnul oștirilor. Așa zice Domnul oștirilor: Iată, voi mântui poporul meu din țara de la răsărit și din țara de la apus. Și‐i voi aduce și vor locui în mijlocul Ierusalimului; și ei îmi vor fi popor și eu le voi fi Dumnezeu, în adevăr și în dreptate. Așa zice Domnul oștirilor: Mâinile voastre să fie tari, voi care auziți în zilele acestea aceste cuvinte prin gura prorocilor, care erau în ziua când s‐a pus temelia casei Domnului, ca să se zidească templul. Căci înainte de acele zile nu era plată pentru om, nici plată pentru vită; și nu era pace pentru cel ce ieșea sau cel ce intra din pricina vrăjmașului: căci dădeam drumul tuturor oamenilor fiecare împotriva aproapelui său. Dar acum nu voi fi către rămășița poporului acestuia ca în zilele de mai înainte, zice Domnul oștirilor. Căci sămânța va propăși, butucul de vie își va da rodul și pământul își va da venitul și cerurile își vor da roua; și toate acestea le voi da în stăpânirea poporului acestuia. Și va fi așa: Precum ați fost un blestem între neamuri, casă a lui Iuda și casă a lui Israel, tot așa vă voi mântui și veți fi o binecuvântare! Nu vă temeți, ci mâinile voastre să fie tari! Căci așa zice Domnul oștirilor: Precum am gândit să vă fac rău, când mă mâniau părinții voștri, zice Domnul oștirilor, și nu m‐am căit; tot așa am gândit în zilele acestea să fac bine Ierusalimului și casei lui Iuda. Nu vă temeți! Acestea sunt lucrurile pe care să le faceți: Vorbiți adevăr fiecare cu aproapele său; judecați adevărul și judecata păcii în porțile voastre. Și nu gândiți rău în inimile voastre, fiecare împotriva aproapelui său și nu iubiți jurământul mincinos. Căci toate acestea sunt cele ce urăsc eu, zice Domnul. Și cuvântul Domnului oștirilor a fost către mine, zicând: Așa zice Domnul oștirilor: Postul lunii a patra și postul lunii a cincea și postul lunii a șaptea și postul lunii a zecea vor fi pentru casa lui Iuda bucurie și veselie și adunări voioase. Deci iubiți adevărul și pacea. Așa zice Domnul oștirilor: Vor mai veni iarăși popoare și locuitori ai multor cetăți. Și locuitorii unei cetăți vor merge la alta zicând: Să mergem repede să facem cerere Domnului și să căutăm pe Domnul oștirilor: voi merge și eu. Da, multe popoare și neamuri puternice vor veni să caute pe Domnul oștirilor în Ierusalim și să facă cerere Domnului. Așa zice Domnul oștirilor: În zilele acelea vor apuca zece bărbați, din toate limbile neamurilor, vor apuca poala celui ce este iudeu, zicând: Vom merge împreună cu voi, căci noi am auzit că Dumnezeu este cu voi. Sarcina cuvântului Domnului în țara Hadracului și se va odihni peste Damasc. Căci Domnul are un ochi asupra oamenilor și asupra tuturor semințiilor lui Israel: și asupra Hamatului care se mărginește cu el, asupra Tirului și Sidonului, deși este foarte înțelept. Și Tirul și‐a zidit o întărire și și‐a îngrămădit argint ca pulberea și aur ales ca noroiul ulițelor. Iată, Domnul va pune stăpânire pe el și va lovi puterea sa în mare și va fi mistuit de foc. Ascalonul va vedea aceasta și se va teme, Gaza de asemenea și se va chinui mult și Ecronul, căci așteptarea sa va fi dată de rușine: și împăratul va pieri din Gaza și Ascalonul nu va fi locuit. Și în Asdod va locui o corcitură și voi nimici mândria filistenilor. Și voi lua sângele lui din gura lui și urâciunile lui dintre dinții lui; și cel ce va rămâne va fi și el al Dumnezeului nostru și va fi ca un domnitor în Iuda și Ecronul ca un iebusit. Și voi tăbărî în jurul casei mele, împotriva oștii, ca nimeni să nu treacă sau să se întoarcă: și asupritorul nu va mai trece peste ei; căci acum am văzut cu ochii mei. Bucură‐te foarte mult, fiică a Sionului, și veselește‐te, fiică a Ierusalimului. Iată, împăratul tău vine la tine, drept și având mântuire: smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, fiu de măgăriță. Și voi stârpi carul din Efraim și calul din Ierusalim, și arcul războiului va fi stârpit; și el va vorbi neamurilor pace: și domnia lui va fi de la mare până la mare și de la râu până la marginile pământului. Cât pentru tine, prin sângele legământului tău am dat drumul celor încătușați ai tăi din groapa în care nu este apă. Întoarceți‐vă la întăritură, voi cei încătușați cu nădejde! Da, astăzi o spun, îți voi răsplăti îndoit. Căci mi‐am întins pe Iuda, am umplut arcul cu Efraim; și voi deștepta pe fiii tăi, Sioane, împotriva fiilor tăi, Grecio, și te voi face ca o sabie de viteaz. Și Domnul va fi văzut deasupra lor și săgeata sa va ieși ca fulgerul: și Domnul Dumnezeu va sufla din trâmbiță și va umbla în vârtejurile de miazăzi. Domnul oștirilor îi va apăra și vor înghiți și vor călca pietrele de praștie; și vor bea și vor vui ca de vin: și se vor umple ca o farfurie, ca și colțurile altarului. Și Domnul Dumnezeul lor îi va mântui în ziua aceea ca turma poporului său, căci vor fi ca pietrele unei cununi ridicate peste țara sa. Căci cât de mare este bunătatea sa și cât de mare frumusețea sa! Grâul va face pe tineri să înflorească și mustul pe fecioare. Cereți de la Domnul ploaie la vremea ploii târzii. Domnul va face fulgere și el le va da ploaie îmbelșugată: fiecăruia verdeață în câmpul său. Căci terafimii au vorbit deșertăciune și ghicitorii au văzut minciună și au spus visuri mincinoase; ei mângâie în deșert. De aceea merg pe calea lor ca o turmă, sunt în nevoie, căci n‐au păstor. Mânia mea s‐a aprins împotriva păstorilor și voi pedepsi pe țapi! Căci Domnul oștirilor a cercetat turma sa casa lui Iuda, și‐i va face ca și calul său cel măreț în luptă. Din el va ieși piatra unghiului, din el cuiul, din el arcul de luptă, din el orice cârmuitor. Și vor fi ca vitejii care calcă noroiul ulițelor în luptă; și se vor lupta, căci Domnul este cu ei: și călăreții pe cai vor fi rușinați. Și voi întări casa lui Iuda și voi mântui casa lui Iosif și‐i voi aduce înapoi, căci voi avea milă de ei și vor fi ca și cum nu i‐aș fi lepădat: căci eu sunt Domnul Dumnezeul lor și‐i voi auzi. Și Efraim va fi ca un viteaz și inima li se va bucura ca de vin: da, copiii lor vor vedea aceasta și se vor bucura; inima le va fi voioasă în Domnul. Le voi fluiera și‐i voi aduna, căci eu i‐am răscumpărat. Și se vor înmulți cum se înmulțeau. Și‐i voi semăna între popoare și își vor aduce aminte de mine în țări depărtate: și vor trăi cu copiii lor și se vor întoarce. Și‐i voi aduce iarăși din țara Egiptului și‐i voi aduna din Asiria și‐i voi duce în țara Galaadului și Liban și nu se va găsi loc pentru ei. Și el va trece prin marea strâmtorării, și va lovi valurile în mare, și toate adâncurile Nilului se vor usca: și mândria Asiriei va fi coborâtă și toiagul de domnie al Egiptului se va depărta. Și‐i voi face tari în Domnul și vor umbla în numele lui, în sus și în jos, zice Domnul. Deschide‐ți, Libanule, porțile ca să‐ți mistuie focul cedrii! Urlă, chiparosule! căci a căzut cedrul, căci cei măreți sunt despuiați. Urlați, stejari ai Basanului! căci s‐a dat jos pădurea cea nestrăbătută. Un glas de urlet al păstorilor! — căci slava lor s‐a despuiat; un glas de răcnet de pui de lei! — căci mândria Iordanului s‐a despuiat. Așa zice Domnul Dumnezeul meu: Paște turma de junghiere; pe care le junghie stăpânii lor și nu se socotesc vinovați; și cei ce le vând zic: Binecuvântat fie Domnul, căci m‐am îmbogățit! Și păstorii lor nu le cruță. Căci nu voi mai cruța pe locuitorii țării, zice Domnul. Și iată, voi da pe oameni, pe fiecare în mâna aproapelui său și în mâna împăratului său: și vor zdrumica țara, și nu‐i voi izbăvi din mâna lor. Și am păscut turma de junghiere, în adevăr pe cei săraci din turmă! Și mi‐am luat două toiege; pe unul l‐am numit Frumusețe, și pe celălalt l‐am numit Legături; și pășteam turma. Și într‐o lună am nimicit trei păstori; căci sufletul meu era chinuit cu ei și s‐a dezgustat și sufletul lor de mine. Atunci am zis: Nu vă voi mai paște! Ce moare să moară și ce piere să piară și cele ce vor rămâne să‐și mănânce carnea una alteia. Și mi‐am luat toiagul Frumusețe, și l‐am frânt, ca să rup legământul meu pe care l‐am făcut cu toate popoarele. Și s‐a și rupt în ziua aceea: și astfel cei săraci ai turmei care luau seamă la mine au cunoscut că acesta era cuvântul Domnului. Și le‐am zis: Dacă este bine în ochii voștri, dați‐mi plată; iar dacă nu, lăsați. Și mi‐au cumpănit pentru plata mea treizeci de arginți. Și Domnul mi‐a zis: Aruncă‐l olarului: un preț frumos cu care am fost prețuit de ei! Și am luat cei treizeci de arginți și i‐am aruncat olarului, în casa Domnului. Atunci mi‐am frânt toiagul al doilea, Legături, ca să rup înfrățirea între Iuda și Israel. Și Domnul mi‐a zis: Ia‐ți și uneltele unui păstor nebun. Căci iată voi ridica un păstor în țară, care nu va cerceta pe cei gata să piară, nici nu va căuta pe cei risipiți; nu va tămădui pe cei răniți și nu va paște ce este sănătos, ci va mânca și carnea celor îngrășate și le va rupe copitele în bucăți. Vai de păstorul netrebnic care părăsește turma! Sabia va fi peste brațul său și peste ochiul său cel drept; brațul său se va usca de tot și ochiul său cel drept va fi întunecat de tot. Sarcina Cuvântului Domnului despre Israel. Așa zice Domnul care întinde cerurile și pune temelia pământului și întocmește duhul omului înăuntrul său: Iată, voi face Ierusalimul un potir de amețire pentru toate popoarele de jur împrejur, și el va fi chiar și împotriva lui Iuda la împresurarea împotriva Ierusalimului. Și va fi așa: În ziua aceea voi face Ierusalimul o piatră împovărătoare pentru toate popoarele. Toți câți se vor împovăra cu ea vor fi răniți; și toate neamurile pământului vor fi adunate împotriva lui. În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi orice cal cu groază și pe călărețul său cu nebunie. Și‐mi voi deschide ochii peste casa lui Iuda și voi lovi cu orbire orice cal al popoarelor. Și domnitorii lui Iuda vor zice în inima lor: Locuitorii Ierusalimului vor fi tăria mea prin Domnul oștirilor, Dumnezeul lor. În ziua aceea voi face pe domnitorii lui Iuda ca o vatră de foc între lemn și ca o făclie de foc în snopi; și vor mistui pe toate popoarele de jur împrejur la dreapta și la stânga și Ierusalimul va locui iarăși în locul său, în Ierusalim. Și Domnul va mântui corturile lui Iuda întâi, ca slava casei lui David și slava locuitorilor Ierusalimului să nu se ridice peste Iuda. În ziua aceea Domnul va apăra pe locuitorii Ierusalimului; și cel ce se poticnește între ei va fi în ziua aceea ca David; și casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor. Și va fi așa: În ziua aceea voi căuta să stârpesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului. Și voi vărsa peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului duhul harului și al cererii; și vor privi spre mine pe care l‐au străpuns: și vor boci după el, cum bocește cineva după singurul lui fiu, și vor avea amărăciune pentru el, ca cineva care are amărăciune după întâiul născut al său. În ziua aceea va fi plângere mare în Ierusalim, ca plângerea din Hadadrimon în valea Meghidonului. Și țara va boci, fiecare familie deosebit; familia casei lui David deosebit și nevestele lor deosebit; familia casei lui Natan deosebit și nevestele lor deosebit; familia casei lui Levi deosebit și nevestele lor deosebit; familia Șimeiților deosebit și nevestele lor deosebit. Și toate celelalte familii fiecare familie deosebit și nevestele lor deosebit. În ziua aceea se va deschide un izvor casei lui David și locuitorilor Ierusalimului pentru păcat și pentru necurăție. Și va fi așa: În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, voi stârpi din țară numele idolilor și ei nu vor mai fi amintiți: și voi scoate de asemenea din țară pe prorocii și duhul necurat. Și va fi așa: dacă va mai proroci cineva, tatăl său și mamă‐sa care l‐au născut îi vor zice: Nu vei trăi! căci vorbești minciuni în numele Domnului. Și tatăl său și mamă‐sa, ei care l‐au născut, îl vor străpunge când va proroci. Și va fi așa: În ziua aceea prorocii se vor rușina fiecare de vedenia sa, când va proroci; și nu se vor mai îmbrăca în manta de păr ca să înșele: — dar el va zice: Nu sunt proroc, sunt lucrător de pământ; căci un om m‐a cumpărat din tinerețea mea. Și i se va zice: Ce răni sunt acestea de pe mâinile tale? Atunci el va răspunde: Acelea cu care am fost rănit în casa prietenilor mei. Deșteaptă‐te, sabie, împotriva păstorului meu și împotriva bărbatului care este tovarășul meu, zice Domnul oștirilor; lovește păstorul și oile se vor risipi; și‐mi voi întoarce mâna către cei mici. Și va fi așa: În toată țara, zice Domnul, două părți din ea se vor stârpi și vor muri, dar a treia parte va rămâne în ea. Și voi duce a treia parte în foc și o voi lămuri cum se lămurește argintul și o voi cerca așa cum se cearcă aurul. Ei vor chema numele meu și eu voi răspunde. Eu voi zice: Acesta este poporul meu. Și ei vor zice: Domnul este Dumnezeul meu. Iată, vine o zi a Domnului și prada ta va fi împărțită în mijlocul tău. Căci voi aduna toate neamurile la luptă împotriva Ierusalimului; și cetatea va fi luată și casele vor fi jefuite și femeile vor fi răpite: și jumătate din cetate va merge în robie, și rămășița poporului nu va fi stârpită din cetate. Atunci Domnul va ieși și va lupta cu neamurile acelea cum s‐a luptat în ziua de bătaie. Și picioarele sale vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este înaintea Ierusalimului spre răsărit. Și muntele Măslinilor se va despica în mijlocul său spre răsărit și spre apus și va fi o vale foarte mare și jumătate din munte se va strămuta spre miazănoapte și jumătate din el spre miazăzi. Și voi veți fugi prin valea munților mei, căci valea munților se va întinde până la Ațel: și veți fugi, cum ați fugit dinaintea cutremurului de pământ în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda. Și Domnul Dumnezeu meu va veni și toți sfinții cu tine. Și va fi așa: În ziua aceea nu va fi lumină, cei strălucitori se vor da înapoi. Dar ea va fi o zi deosebită, cunoscută Domnului, nu zi și nu noapte; și va fi așa: la vremea serii va fi lumină. Și va fi așa: În ziua accea vor ieși ape vii din Ierusalim; jumătate din ele spre marea de răsărit și jumătate din ele spre marea de apus: va fi și vara și iarna. Și Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea va fi un singur Domn și numai numele lui unul singur. Toată țara se va face ca Araba, de la Gheba până la Rimon, spre miazăzi de Ierusalim; și Ierusalimul va fi înălțat și va locui pe locul său, de la poarta lui Beniamin până la locul porții întâi, până la poarta unghiului și de la turnul lui Hananeel până la teascurile împăratului. Și oameni vor locui în el și nu va mai fi blestem, ci Ierusalimul va locui la adăpost. Și aceasta va fi rana cu care va lovi Domnul pe toate popoarele care s‐au luptat împotriva Ierusalimului: carnea le va pieri stând ei încă în picioare și ochii le vor pieri în găurile lor și limba le va pieri în gură. Și va fi așa: În ziua aceea va fi o tulburare mare de la Domnul între ei; și vor apuca fiecare mâna aproapelui său, și mâna lui se va ridica împotriva mâinii aproapelui său. Și Iuda se va lupta și el la Ierusalim; și vor fi adunate toate bogățiile tuturor neamurilor de primprejur, aur și argint și haine în mare mulțime. Și așa va fi rana calului, catârului, cămilei și măgarului și a tuturor vitelor care vor fi în acele tabere, ca rana aceasta. Și va fi așa: Toți câți vor rămâne din toate neamurile, care au venit împotriva Ierusalimului, se vor sui din an în an, ca să se închine Împăratului, Domnul oștirilor, și să facă sărbătoarea colibelor. Și va fi așa: Cine nu se va sui la Ierusalim din toate familiile pământului ca să se închine Împăratului, Domnul oștirilor, peste ei nu va fi ploaie. Și dacă familia Egiptului nu se va sui și nu va veni, nici peste ei nu va fi, ci va fi rana cu care va lovi Domnul neamurile care nu se vor sui să facă sărbătoarea colibelor. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului și pedeapsa tuturor neamurilor care nu se vor sui să facă sărbătoarea colibelor. În ziua aceea va fi pe zurgălăii cailor: Sfinte pentru Domnul! Și oalele în casa Domnului vor fi ca farfuriile înaintea altarului. Da, orice oală în Ierusalim și în Iuda va fi sfântă pentru Domnul oștirilor. Și toți cei ce jertfesc vor veni și vor lua din ele și vor fierbe în ele: și în ziua aceea nu va mai fi niciun canaanit în casa Domnului oștirilor. Sarcina Cuvântului Domnului către Israel prin Maleahi. Eu v‐am iubit, zice Domnul; totuși voi ziceți: În ce ne‐ai iubit? Oare nu era Esau fratele lui Iacov? zice Domnul: totuși eu am iubit pe Iacov, dar am urât pe Esau, și am făcut munții săi o pustie și moștenirea sa am dat‐o șacalilor pustiei. Când va zice Edomul: Suntem sfărâmați, dar vom zidi iarăși locurile dărâmate! așa zice Domnul oștirilor: ei vor zidi dar eu voi surpa. Și oamenii‐i vor numi: Ținutul nelegiuirii! și: Poporul împotriva căruia Domnul s‐a mâniat în veac. Și ochii voștri vor vedea și veți zice: Mare este Domnul dincolo de hotarul lui Israel! Fiul cinstește pe tatăl său și slujitorul pe domnul său. Dar dacă eu sunt tată, unde este cinstea mea? Și dacă sunt domn, unde este frica de mine? zice Domnul oștirilor, către voi, preoților, care disprețuiți numele meu. Și ziceți: În ce am disprețuit numele tău? Voi apropiați pâine spurcată pe altarul meu și ziceți: Prin ce te‐am spurcat? Prin aceea că ziceți: Masa Domnului este de disprețuit! Și când aduceți pe cea oarbă ca jertfă, oare nu este rău? Și când aduceți pe cea oloagă și bolnavă, oare nu este rău? Ia du‐o dregătorului tău: va avea el plăcere oare de tine? sau te va primi el? zice Domnul oștirilor. Și acum, vă rog, rugați pe Dumnezeu, ca să se îndure de noi: aceasta s‐a făcut din mâna voastră. Va primi el pe vreunul din voi? zice Domnul oștirilor. Cine este între voi care să închidă ușile? Atunci n‐ați aprinde focul în zadar pe altarul meu! N‐am plăcere de voi, zice Domnul oștirilor, și nici nu voi primi un dar de mâncare din mâna voastră. Căci de la răsăritul soarelui și până la apusul său numele meu va fi mare între neamuri, și în orice loc se va aduce tămâie numelui meu și un dar de mâncare curat. Căci numele meu va fi mare între neamuri, zice Domnul oștirilor. Dar voi îl pângăriți, zicând: Masa Domnului este spurcată, și rodul său, mâncarea sa, de disprețuit! Și mai ziceți: Iată, ce trudă! și ați suflat deasupra, zice Domnul oștirilor, și ați adus ce era luat cu sila, și cea oloagă și cea bolnavă; așa aduceți darul! Și eu să le primesc din mâna voastră? zice Domnul. Dar blestemat fie înșelătorul care are o parte bărbătească în turma sa și juruiește și jertfește Domnului ce este stricat! Căci eu sunt un împărat mare, zice Domnul oștirilor, și numele meu este înfricoșat între neamuri. Și acum, o, voi preoților, porunca aceasta este pentru voi. Dacă nu veți asculta și dacă nu veți lua la inimă ca să dați slavă numelui meu, zice Domnul oștirilor, atunci voi trimite blestemul peste voi și voi blestema binecuvântările voastre. Da, cu adevărat le‐am și blestemat, fiindcă nu luați la inimă. Iată, voi certa sămânța voastră și voi presăra baligă pe fețele voastre, adică baliga jertfelor voastre; și veți fi luați cu ea! Și veți cunoaște că eu v‐am trimis această poruncă pentru ca legământul meu să fie cu Levi, zice Domnul oștirilor. Legământul meu de viață și de pace era cu el. Și le‐am dat lui ca să se teamă și s‐a temut de mine și a tremurat înaintea numelui meu. Legea adevărului era în gura lui și nedreptate nu se afla pe buzele lui: a umblat în pace și neprihănire cu mine, și a întors pe mulți de la nelegiuire. Căci buzele preotului trebuie să păzească cunoștința și din gura lui să se caute legea, căci el este trimisul Domnului oștirilor. Dar voi v‐ați abătut din cale și pe mulți ați făcut să se poticnească în lege. Ați stricat legământul lui Levi, zice Domnul oștirilor. De aceea v‐am făcut de disprețuit și înjosiți înaintea întregului popor, fiindcă n‐ați păzit căile mele, ci ați căutat la fața oamenilor în ce privește legea. Oare, nu toți avem un singur Tată? Oare nu ne‐a făcut același Dumnezeu? De ce dar ne purtăm cu viclenie, fiecare împotriva fratelui său, pângărind legământul părinților noștri? Iuda s‐a purtat necredincios, și în Israel și în Ierusalim se face urâciune, căci Iuda a pângărit sfințenia Domnului, pe care o iubește și a luat în căsătorie pe fiica unui dumnezeu străin. Domnul va stârpi pe bărbatul, care face acestea, pe cel ce deșteaptă și pe cel ce răspunde, din corturile lui Iacov, și pe cel ce aduce un dar Domnului oștirilor. Și aceasta iarăși faceți: Voi acoperiți altarul Domnului cu lacrimi, cu plângeri și cu oftări, așa că el nu se mai uită la dar și nu‐l primește cu bunăvoință din mâna voastră. Totuși ziceți: De ce? Pentru că Domnul a fost martor între tine și nevasta tinereții tale, către care te‐ai purtat cu viclenie, deși ea este tovarășa ta și nevasta legământului tău. Și nu i‐a făcut el unul singur? Totuși el avea rămășița Duhului. Și de ce unul singur? El căuta o sămânță de la Dumnezeu. Deci luați seama la duhul vostru și nu te purta cu viclenie împotriva nevestei tinereții tale. Căci eu urăsc despărțirea, zice Domnul Dumnezeul lui Israel, și pe cel ce își acoperă veșmântul cu asuprire, zice Domnul oștirilor: deci luați seama la duhul vostru și nu vă purtați cu viclenie. Voi osteniți pe Domnul cu vorbele voastre și ziceți: Cu ce l‐am ostenit? Cu aceea, că ziceți: Oricine face răul este bun în ochii Domnului și de ei are plăcere. Sau: Unde este Dumnezeul judecății? Iată trimit pe solul meu și el va pregăti calea înaintea mea: și Domnul pe care‐l căutați va veni deodată la templul său și Îngerul legământului de care aveți plăcere, iată, vine, zice Domnul oștirilor. Dar cine va suferi ziua venirii lui și cine va sta când se va arăta? Căci el este ca focul topitorului și ca leșia albitorilor: și el va ședea ca acela care topește și curățește argintul și va curăți pe fiii lui Levi și‐i va lămuri ca aurul și argintul și vor aduce Domnului daruri în dreptate. Atunci darul lui Iuda și al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele din vechime și ca în anii de mai înainte. Și mă voi apropia de voi în judecată; și voi fi un martor iute împotriva fermecătorilor și împotriva preacurvarilor și împotriva celor ce jură mincinos, și împotriva celor ce apasă pe simbriaș în plata lui, pe văduvă și orfan, și care sucesc dreptul străinului de loc și nu se tem de mine, zice Domnul oștirilor. Căci eu, Domnul, nu mă schimb; de aceea voi, copii ai lui Iacov, nu sunteți nimiciți. Din zilele părinților voștri voi v‐ați abătut de la așezămintele mele și nu le‐ați păzit. Întoarceți‐vă la mine și eu mă voi întoarce la voi, zice Domnul oștirilor. Dar voi ziceți: În ce să ne întoarcem? Oare va înșela omul pe Dumnezeu? Totuși voi mă înșelați și ziceți: În ce te înșelăm? În zeciuieli și în darurile ridicate. Sunteți blestemați cu blestem; căci mă înșelați, voi, neamul acesta întreg! Aduceți toată zeciuiala în casa vistieriei, ca să fie hrană în casa mea și cercați‐mă prin aceasta, zice Domnul oștirilor, dacă nu vă voi deschide ferestrele cerurilor și nu voi vărsa peste voi binecuvântarea până nu va fi destul loc. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mânâncă, pentru ca să nu vă strice rodul pământului, ca să nu vă mai fie neroditoare vița în câmp, zice Domnul oștirilor. Și toate neamurile vă vor ferici, căci veți fi o țară de desfătări, zice Domnul oștirilor. Cuvintele voastre s‐au înăsprit împotriva mea, zice Domnul. Totuși ziceți: Ce am vorbit împotriva ta? Voi ziceți: În zadar slujește cineva lui Dumnezeu: și ce câștig este că am păzit cele de păzit ale lui și că am umblat în jale înaintea Domnului oștirilor? Și acum fericim pe cei mândri; și cei ce lucrează răutatea sunt zidiți; da, ei chiar ispitesc pe Dumnezeu și scapă. Atunci cei ce se temeau de Domnul vorbeau unul cu altul: și Domnul asculta și auzea; și o carte de amintire a fost scrisă înaintea lui pentru cei ce se temeau de Domnul și se gândeau la numele lui. Și ei vor fi ai mei, comoara mea deosebită, zice Domnul oștirilor, în ziua pe care o fac. Și‐i voi cruța, cum cruță bărbatul pe fiul său care‐i slujește. Atunci vă veți întoarce și veți deosebi între cel drept și cel rău, între cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu slujește. Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor; și toți cei mândri și toți cei ce lucrează răutatea vor fi miriște: și ziua care vine îi va arde, zice Domnul oștirilor. Și nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Ci vouă, care vă temeți de numele meu, vă va răsări soarele dreptății cu vindecarea în aripile sale; și veți ieși și veți propăși ca vițeii de îngrășat. Și veți călca pe cei răi, căci ei vor fi cenușă sub tălpile picioarelor voastre în ziua pe care o fac, zice Domnul oștirilor. Aduceți‐vă aminte de legea lui Moise, robul meu, pe care i‐am poruncit‐o în Horeb pentru tot Israelul, de așezăminte și judecăți. Iată, eu vă trimit pe Ilie, prorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare și înfricoșată. Și el va întoarce inima părinților către copii și inima copiilor către părinți, ca să nu vin să lovesc țara cu blestem. Cartea neamului lui Isus Hristos, fiu al lui David, fiu al lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, iar Isaac a născut pe Iacov, iar Iacov a născut pe Iuda și pe frații lui; iar Iuda a născut pe Fares și pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom, iar Esrom a născut pe Aram; iar Aram a născut pe Aminadab, iar Aminadab a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon; iar Salmon a născut pe Boaz din Rahab, iar Boaz a născut pe Obed, din Rut, iar Obed a născut pe Iese; iar Iese a născut pe David împăratul, iar David împăratul a născut pe Solomon din văduva lui Urie; iar Solomon a născut pe Roboam, iar Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa; iar Asa a născut pe Iosafat, iar Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia; iar Ozia a născut pe Ioatam, iar Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia; iar Ezechia a născut pe Manase, iar Manase a născut pe Amon, iar Amon a născut pe Iosia; iar Iosia a născut pe Iehonia și pe frații lui, pe vremea strămutării în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon Iehonia a născut pe Salatiel, iar Salatiel a născut pe Zorobabel. Iar Zorobabel a născut pe Abiud, iar Abiud a născut pe Eliachim, iar Eliachim a născut pe Azor; iar Azor a născut pe Sadoc, iar Sadoc a născut pe Achim, iar Achim a născut pe Eliud; iar Eliud a născut pe Eleazar, iar Eleazar a născut pe Matan, iar Matan a născut pe Iacov; iar Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care s‐a născut Isus care se cheamă Hristos. Deci toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri; și de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa. Când era logodită mama sa Maria cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreună, ea s‐a aflat având în pântece din Duhul Sfânt. Dar Iosif, bărbatul ei, fiind un om drept și nevoind s‐o dea în vileag, și‐a pus de gând s‐o lase în ascuns. Dar pe când cugeta el acestea, iată un înger al Domnului i s‐a arătat în vis, zicând: Iosife, fiu al lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce s‐a zămislit în ea este din Duhul Sfânt. Și ea va naște un fiu și‐i vei pune numele Isus, căci el va mântui pe poporul său de păcatele lor. Iar toate acestea s‐au făcut ca să se împlinească ce s‐a spus de Domnul prin prorocul care zice: Iată fecioara va avea în pântece și va naște un fiu, și‐i vor pune numele Emanuil, care este tălmăcit: Dumnezeu este cu noi. Și după ce s‐a deșteptat Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului și a luat la el pe nevasta sa. Și n‐a cunoscut‐o până ce ea a născut un fiu: și el i‐a pus numele Isus. Și după ce s‐a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele lui Irod împăratul, iată niște magi de la răsărit au venit la Ierusalim, zicând: Unde este cel ce s‐a născut Împărat al iudeilor? Căci i‐am văzut steaua în răsărit și am venit să ne închinăm lui. Și când a auzit aceasta împăratul Irod, s‐a tulburat și tot Ierusalimul cu el. Și adunând împreună pe toți mai marii preoților și cărturarii poporului, a cercetat de la ei unde era să se nască Hristosul. Și ei i‐au zis: În Betleemul din Iudeea căci așa este scris prin prorocul: Și tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nicidecum nu ești cel mai mic între povățuitorii lui Iuda: căci din tine va ieși un povățuitor, care va paște pe poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat de la ei cu de‐amănuntul în ce vreme s‐a arătat steaua. Și i‐a trimis la Betleem și a zis: Duceți‐vă, cercetați cu de‐amănuntul despre prunc și când îl veți afla, dați‐mi de știre ca să vin și eu să mă închin lui. Și ei, ascultând pe împăratul, au plecat. Și iată steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor până a venit și a stat deasupra unde era pruncul. Și când au văzut steaua, s‐au bucurat cu bucurie foarte mare. Și au venit în casă și au văzut pe prunc cu Maria, mama lui, și au căzut jos și i s‐au închinat. Și deschizându‐și vistieriile, i‐au adus daruri: aur și tămâie și smirnă. Și fiind înștiințați de Dumnezeu prin vis să nu se întoarcă la Irod, s‐au dus pe altă cale în țara lor. Și când au plecat, iată un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală‐te, ia pruncul și pe mama lui și fugi în Egipt și fii acolo până îți voi spune: căci Irod are să caute pe prunc ca să‐l piardă. Și s‐a sculat și a luat pe prunc și pe mama lui noaptea și a plecat în Egipt. Și a fost acolo până la moartea lui Irod: ca să se împlinească ce s‐a spus de Domnul prin prorocul care zice: Am chemat pe fiul meu din Egipt. Atunci Irod, când a văzut că a fost luat în râs de magi, s‐a mâniat foarte tare și a trimis și a ucis pe toți copiii de parte bărbătească care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de la doi ani și mai jos, după vremea pe care o aflase cu de‐amănuntul de la magi. Atunci s‐a împlinit ce s‐a spus prin Ieremia prorocul care zice: Un glas s‐a auzit în Rama, plângere și tânguire multă: Rahela plângând pe copiii ei și nu voia să fie mângâiată pentru că nu sunt. Și după ce a murit Irod, iată, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt, zicând: Scoală‐te, ia pruncul și pe mama lui și du‐te în țara lui Israel, căci au murit cei ce căutau sufletul pruncului. Iar el s‐a sculat și a luat pruncul și pe mama lui și a intrat în țara lui Israel. Dar când a auzit că Arhelau domnește peste Iudeea în locul tatălui său Irod, s‐a temut să plece acolo; și fiind înștiințat de Dumnezeu în vis, s‐a dus în părțile Galileei. Și a venit și s‐a așezat într‐o cetate zisă Nazaret, ca să se împlinească ce s‐a spus prin proroci că se va chema Nazarinean. Și în zilele acelea vine Ioan Botezătorul propovăduind în pustia Iudeei, zicând: Pocăiți‐vă, căci s‐a apropiat Împărăția Cerurilor. Căci acesta este cel spus prin Isaia prorocul care zice: Glasul unuia care strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, faceți‐i drepte cărările. Și acest Ioan își avea îmbrăcămintea de peri de cămilă și o cingătoare de piele împrejurul coapselor sale, iar hrana lui era lăcuste și miere sălbatică. Atunci Ierusalimul și toată Iudeea și toată împrejurimea Iordanului ieșeau la el, și erau botezați de el în râul Iordan mărturisindu‐și păcatele. Dar când a văzut pe mulți dintre farisei și saduchei venind la botezul lui, le‐a zis: Pui de năpârci, cine v‐a înștiințat să fugiți de urgia viitoare? Faceți deci rod vrednic de pocăință. Și nu gândiți să ziceți în voi înșivă: Avem pe Avraam ca tată! căci vă spun că Dumnezeu poate din pietrele acestea să scoale copii lui Avraam. Și chiar acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun se taie și se aruncă în foc. Eu, în adevăr, vă botez în apă spre pocăință, dar cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să‐i duc încălțămintea; el vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc; a cărui lopată este în mâna lui și își va curăți în totul aria și își va aduna grâul în grânar, iar pleava o va arde în foc nestins. Atunci vine Isus din Galileea la Iordan către Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan îl oprea zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de tine și tu vii la mine? Și răspunzând Isus, i‐a zis: Lasă acum, căci așa ni se cade, să împlinim orice dreptate. Atunci îl lasă. Și după ce a fost botezat Isus, îndată a ieșit din apă și iată i s‐au deschis cerurile și a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându‐se ca un porumbel și venind peste el. Și iată un glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi‐am găsit plăcerea. Atunci Isus a fost dus în pustie de Duhul, ca să fie ispitit de diavolul. Și după ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, la urmă a flămânzit. Și ispititorul s‐a apropiat și i‐a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Dar el a răspuns și a zis: Este scris: Nu numai cu pâine va trăi omul ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Atunci diavolul îl ia în sfânta cetate și‐l pune pe aripa Templului și‐i zice: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă‐te jos; căci este scris: Va porunci îngerilor săi pentru tine și ei te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să‐ți izbești piciorul de o piatră. Isus i‐a zis: Iarăși este scris: Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău. Iarăși diavolul îl ia într‐un munte foarte înalt și‐i arată toate împărățiile lumii și slava lor și‐i zice: Toate acestea ți le voi da ție, dacă vei cădea jos și te vei închina mie. Atunci Isus îi zice: Pleacă, Satano, căci este scris: Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai lui să‐i slujești. Atunci diavolul îl lasă; și iată, îngeri s‐au apropiat și‐i slujeau. Și când a auzit că Ioan a fost dat prins, a plecat în Galileea. Și părăsind Nazaretul, a venit și a locuit în Capernaum, care este lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ce s‐a zis prin Isaia prorocul care zice: Țara lui Zabulon și țara lui Neftali, pe calea mării, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor, poporul care ședea în întuneric a văzut o lumină mare și celor ce ședeau în ținutul și în umbra morții le‐a răsărit lumina. De atunci Isus a început să propovăduiască și să zică: Pocăiți‐vă, căci s‐a apropiat Împărăția Cerurilor. Și pe când umbla pe lângă marea Galileei, a văzut doi frați, pe Simon zis Petru și pe Andrei, fratele lui, aruncând o mreajă în mare, căci erau pescari. Și le zice: Veniți după mine, și vă voi face pescari de oameni. Iar ei îndată au lăsat mrejile și l‐au urmat. Și mergând de acolo înainte, a văzut pe alți doi frați, pe Iacov al lui Zebedei și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zebedei, tatăl lor, cârpindu‐și mrejile, și i‐a chemat. Iar ei îndată au lăsat corabia și pe tatăl lor și l‐au urmat. Și Isus străbătea toată Galileea, învățându‐i în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor. Și s‐a răspândit știrea despre el în toată Siria, și au adus la el pe toți care le era rău, cuprinși de felurite boli și chinuri și pe îndrăciți și lunatici și slăbănogi, și i‐a vindecat. Și l‐au urmat gloate multe din Galileea și Decapole și Ierusalim și Iudeea și de dincolo de Iordan. Și văzând gloatele, s‐a suit în munte, și după ce a șezut jos, ucenicii săi au venit la el. Și și‐a deschis gura și‐i învăța zicând: Fericiți sunt cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți sunt cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați. Fericiți sunt cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul. Fericiți sunt cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, căci ei vor fi săturați. Fericiți sunt cei milostivi, căci ei vor fi miluiți. Fericiți sunt cei curați cu inima, căci ei vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți sunt făcătorii de pace, căci ei se vor chema fii ai lui Dumnezeu. Fericiți sunt cei prigoniți pentru dreptate, căci a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți sunteți când vă vor batjocori și vă vor prigoni și vor zice împotriva voastră orice rău, mințind, din pricina mea. Bucurați‐vă și veseliți‐vă, căci răsplata voastră este mare în ceruri; căci așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. Voi sunteți sarea pământului; dar dacă sarea și‐a pierdut gustul, prin ce se va săra? De nimic nu mai este bună, decât să fie aruncată afară și să fie călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate așezată deasupra muntelui. Nici nu aprind ei o făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor ce sunt în casă. Tot așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. Să nu socotiți că am venit să stric legea sau prorocii; n‐am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, până va trece cerul și pământul, o iotă sau o frântură de slovă nu va trece nicidecum din lege, până se vor împlini toate. Deci cine va desființa una din aceste porunci foarte mici și va învăța așa pe oameni, se va chema cel mai mic în Împărăția Cerurilor; dar cine le va face și va învăța pe alții, acela se va chema mare în Împărăția Cerurilor. Căci vă spun că dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Ați auzit că s‐a zis celor de demult: Să nu ucizi; iar cine va ucide va fi supus judecății. Dar eu vă spun că oricine care se mânie pe fratele său va fi supus judecății, iar cine va zice fratelui său: Raca! va fi supus sinedriului. Iar cine va zice: Nebunule! va fi supus la gheena focului. Deci dacă ți‐ai aduce darul la altar și acolo ți‐ai aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă‐ți darul acolo, înaintea altarului, și mergi întâi, împacă‐te cu fratele tău și apoi vino și adu‐ți darul. Învoiește‐te cu protivnicul tău repede, până ești pe cale cu el, ca nu cumva protivnicul tău să te dea judecătorului și judecătorul să te dea slujitorului, și vei fi aruncat în temniță. Adevărat îți spun, nu vei ieși nicidecum de acolo până nu vei da cel din urmă bănuț. Ați auzit că s‐a zis: Să nu preacurvești. Dar eu vă spun că oricine care se uită la femeie ca s‐o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui. Dar dacă ochiul tău cel drept te face să te poticnești, scoate‐l afară și aruncă‐l de la tine; căci îți este de folos să piară unul din mădularele tale și nu tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. Și dacă mâna ta cea dreaptă te face să te poticnești, taie‐o și aruncă‐o de la tine; căci îți este de folos să piară unul din mădularele tale și nu tot trupul tău să se ducă în gheenă. S‐a zis: Cine își va lăsa nevasta, să‐i dea o carte de despărțire. Dar eu vă spun că oricine care își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, o face să preacurvească, și cine va lua pe cea lăsată preacurvește. Iarăși ați auzit că s‐a zis celor de demult: Să nu juri strâmb, ci să împlinești Domnului jurămintele tale. Dar eu vă spun: Nu jurați nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este așternutul picioarelor lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Nici pe capul tău nu jura, pentru că nu poți face un singur păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Da, da; nu, nu; iar ce este peste acestea este de la cel rău. Ați auzit că s‐a zis: Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Dar eu vă spun: Nu vă împotriviți celui rău, ci oricine te lovește peste falca ta cea dreaptă, întoarce‐i și pe cealaltă. Și celui ce voiește să se judece cu tine și să‐ți ia haina, lasă‐i și mantaua. Și oricine te va sili să mergi o milă, du‐te cu el două. Celui ce cere de la tine dă‐i și de la cel ce voiește să se împrumute de la tine nu te abate. Ați auzit că s‐a zis: Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău. Dar eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri și rugați‐vă pentru cei ce vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru cel din ceruri; pentru că el face să răsară soarele său peste cei răi și cei buni, și trimite ploaie peste cei drepți și cei nedrepți. Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată aveți? Nu fac oare și vameșii același lucru? Și dacă îmbrățișați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult decât alții? Oare nu fac și cei dintre Neamuri același lucru? Voi, deci, fiți desăvârșiți, cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit. Luați aminte să nu faceți dreptatea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altfel n‐aveți răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. Deci când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și în ulițe, ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun: își iau răsplata. Dar tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie în ascuns și Tatăl tău care vede în ascuns îți va răsplăti. Și când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii; căci ei iubesc să se roage stând în sinagogi și în colțurile ulițelor ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun, își iau răsplata. Dar tu, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa ta, roagă‐te Tatălui tău care este în ascuns și Tatăl tău care vede în ascuns îți va răsplăti. Și când vă rugați, nu spuneți întruna aceleași vorbe, ca cei dintre Neamuri; căci li se pare că în vorbirea lor multă vor fi ascultați. Deci nu vă asemănați lor, căci știe Tatăl vostru de ce aveți trebuință, mai înainte de a‐i cere voi. Deci voi așa rugați‐vă: Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească‐se numele tău; vie împărăția ta, facă‐se voia ta precum în cer, așa și pe pământ; pâinea noastră cea de toate zilele dă‐ne‐o nouă astăzi; și ne iartă nouă datoriile noastre cum și noi am iertat datornicilor noștri; și nu ne duce în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Căci a ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin. Căci dacă iertați oamenilor greșelile lor, vă va ierta și vouă Tatăl vostru cel ceresc. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Iar când postiți, nu fiți ca fățarnicii, posomorâți; căci își schimonosesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, își iau răsplata. Dar tu, când postești, unge‐ți capul și spală‐ți fața, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns: și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina strică și unde hoții sparg și fură. Ci adunați‐vă comori în cer, unde nici molia nici rugina nu strică și unde hoții nu sparg, nici nu fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. Candela trupului este ochiul. Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi plin de lumină. Dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Deci dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare este întunericul! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau se va ține de unul și va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați pentru sufletul vostru, ce să mâncați sau ce să beți, nici pentru trupul vostru, cu ce să vă îmbrăcați. Oare sufletul nu este mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea? Uitați‐vă bine la păsările cerului că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în grânare și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește; oare nu sunteți voi de mai mare preț decât ele? Și cine dintre voi, îngrijorându‐se, poate adăuga un singur cot la înălțimea sa? Și ce vă îngrijorați pentru îmbrăcăminte? Uitați‐vă cu băgare de seamă la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc nici nu torc. Totuși, vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, nu se îmbrăca așa ca unul din aceștia. Dar dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba câmpului, care este astăzi și mâine se aruncă în cuptor, oare nu vă va îmbrăca el cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci nu vă îngrijorați zicând: Ce să mâncăm, sau ce să bem sau cu ce să ne îmbrăcăm? Căci toate acestea Neamurile le caută; căci știe Tatăl vostru cel ceresc că aveți trebuință de toate acestea. Căutați, dar, mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga. Deci nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de sine; ajunge zilei răutatea ei. Nu judecați ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați veți fi judecați și cu ce măsură măsurați vi se va măsura. Și de ce vezi paiul care este în ochiul fratelui tău și nu zărești bârna din ochiul tău? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă‐mă să scot paiul din ochiul tău! și iată bârna este în ochiul tău. Fățarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea lămurit să scoți paiul din ochiul fratelui tău. Nu dați ce este sfânt câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă sfâșie și pe voi. Cereți și vi se va da, căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă și cine caută află și celui ce bate se va deschide. Sau cine este omul dintre voi care, dacă‐i va cere fiul său o pâine, să‐i dea o piatră? Sau dacă va cere un pește, să‐i dea un șarpe? Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune la copiii voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care‐i cer. Toate, deci, câte ați voi să vă facă oamenii, așa faceți‐le și voi lor, căci aceasta este legea și prorocii. Intrați pe poarta cea strâmtă, pentru că largă este poarta și lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei ce intră pe ea. Pentru că strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află. Feriți‐vă de proroci mincinoși, care vin la voi în îmbrăcăminte de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște; oare se culeg struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Un pom bun nu poate aduce roade rele, niciun pom rău aduce roade bune. Orice pom care nu face rod bun se taie și se aruncă în foc. De aceea după roadele lor îi veți cunoaște. Nu oricine care îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu care este în ceruri. Mulți îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, n‐am prorocit noi în numele tău și n‐am scos noi afară draci în numele tău și n‐am făcut noi multe puteri în numele tău? Și atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v‐am cunoscut; depărtați‐vă de la mine, cei ce lucrați fărădelegea. Deci, oricine care aude aceste cuvinte ale mele și le face va fi asemănat cu un bărbat cu minte care și‐a clădit casa pe stâncă. Și s‐a pogorât ploaia și au venit râurile și au suflat vânturile și au bătut în casa aceea și n‐a căzut: căci era întemeiată pe stâncă. Și oricine care aude aceste cuvinte ale mele și nu le face va fi asemănat cu un bărbat fără minte care și‐a clădit casa pe nisip. Și s‐a pogorât ploaia și au venit râurile și au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și a căzut: și căderea ei a fost mare. Și a fost așa: Când a sfârșit Isus cuvintele acestea, gloatele au rămas uimite de învățătura lui. Căci îi învăța ca având putere, iar nu ca înșiși cărturarii lor. Și după ce s‐a pogorât de pe munte, l‐au urmat gloate multe. Și iată, un lepros s‐a apropiat de el și i s‐a închinat zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești. Și Isus a întins mâna și l‐a atins, zicând: Voiesc, fii curățit. Și îndată lepra lui a fost curățită. Și Isus îi zice: Vezi să nu spui la nimeni, ci mergi, arată‐te preotului și adu darul pe care l‐a rânduit Moise, spre mărturie lor. Și când a intrat în Capernaum, s‐a apropiat de el un sutaș, rugându‐l și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă slăbănog, chinuindu‐se cumplit. Și îi zice: Voi veni și‐l voi însănătoși. Și sutașul a răspuns și a zis: Doamne, nu sunt vrednic ca să intri sub acoperișul meu, ci zi numai cu un cuvânt și sluga mea se va tămădui. Căci și eu sunt un om sub stăpânire, având sub mine însumi ostași, și zic acestuia: Du‐te. Și se duce. Și altuia: Vino. Și vine. Și robului meu: Fă aceasta. Și face. Și când a auzit Isus, s‐a mirat și a zis celor ce‐l urmau: Adevărat vă spun: n‐am găsit nici în Israel atâta credință. Dar vă spun că mulți vor veni de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam și Isaac și Iacov în Împărăția Cerurilor, iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară: acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Și Isus a zis sutașului: Du‐te, fie‐ți cum ai crezut. Și sluga s‐a tămăduit în ceasul acela. Și când a venit Isus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând acolo și prinsă de friguri. Și i‐a atins mâna și au lăsat‐o frigurile. Și ea s‐a sculat și‐i slujea. Și când s‐a făcut seară, i‐au adus mulți îndrăciți și a scos afară duhurile prin cuvânt și a tămăduit pe toți care erau bolnavi, ca să împlinească ce s‐a zis prin Isaia prorocul, care zice: El însușii a luat slăbiciunile noastre și a purtat bolile noastre. Și când a văzut Isus gloate multe împrejurul său a poruncit să treacă dincolo. Și unul, un cărturar, s‐a apropiat și i‐a zis: Învățătorule, te voi urma oriunde vei merge. Și Isus îi zice: Vulpile au vizuini și păsările cerului au locuințe, dar Fiul omului n‐are unde să‐și plece capul. Și un altul dintre ucenici i‐a zis: Doamne, dă‐mi voie mai întâi să mă duc și să îngrop pe tatăl meu. Dar Isus îi zice: Urmează‐mă și lasă morții să‐și îngroape pe morții lor. Și când a intrat în corabie, ucenicii lui l‐au urmat. Și iată s‐a făcut o furtună cumplită pe mare, încât corabia se acoperea de valuri: iar el dormea. Și s‐au apropiat de el și l‐au deșteptat, zicând: Doamne, scapă‐ne; pierim! Și el le zice: De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor? Atunci s‐a sculat, a certat vânturile și marea și s‐a făcut o liniște mare. Și oamenii s‐au mirat zicând: Ce fel de om este acesta, că și vânturile și marea îl ascultă? Și când a venit el dincolo, în ținutul Gadarenilor, l‐au întâmpinat doi îndrăciți, ieșind din morminte, foarte înfuriați, încât nimeni nu putea trece pe calea aceea. Și iată, au strigat zicând: Ce avem noi cu tine, Isuse, Fiu al lui Dumnezeu? Ai venit aici ca să ne chinuiești mai înainte de vreme? Și departe de ei era o turmă de porci mulți, păscând. Și dracii îl rugau zicând: Dacă ne scoți afară, trimite‐ne în turma de porci. Și el le‐a zis: Mergeți. Iar ei au ieșit și s‐au dus în turma de porci. Și iată, toată turma s‐a repezit de pe râpă în mare și a pierit în ape. Iar cei ce îi pășteau au fugit și s‐au dus în cetate și au spus toate și cele întâmplate cu îndrăciții. Și iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus. Și când l‐au văzut, l‐au rugat să treacă din hotarele lor. Și intrând în corabie, a trecut dincoace și a venit în cetatea sa. Și iată i‐au adus pe un slăbănog zăcând pe pat. Și Isus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule, iertate‐ți sunt păcatele. Și iată, unii dintre cărturari au zis în ei înșiși: Omul acesta hulește. Dar Isus, știind gândurile lor, a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne, a zice: Iertate‐ți sunt păcatele! sau a zice: Scoală‐te și umblă? Dar ca să știți că are putere Fiul omului pe pământ să ierte păcatele, (atunci zice slăbănogului): Scoală‐te, ridică‐ți patul și mergi la casa ta. Și s‐a sculat și s‐a dus la casa lui. Iar gloatele când au văzut, s‐au temut și au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere. Și pe când trecea Isus de acolo, a văzut pe un om șezând la vamă, numit Matei. Și‐i zice: Urmează‐mă. Și el s‐a sculat și l‐a urmat. Și a fost așa; când ședea el la masă în casă, iată, mulți vameși și păcătoși au venit și au șezut la masă cu Isus și cu ucenicii lui. Și când au văzut fariseii, ziceau ucenicilor lui: Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și păcătoșii? Iar când a auzit Isus, a zis: Cei ce sunt sănătoși n‐au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Duceți‐vă, dar, și învățați ce însemnează: Milă voiesc, iar nu jertfă. Căci n‐am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși. Atunci vin la el ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi și fariseii postim des, iar ucenicii tăi nu postesc? Și Isus le‐a zis: Nu cumva pot fiii odăii de nuntă să se întristeze câtă vreme este mirele cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti. Dar nimeni nu pune o bucată de postav nou la un veșmânt vechi, căci umplutura lui rupe din veșmânt și se face mai rea ruptură. Nici nu pun vin nou în burdufuri vechi; altfel burdufurile se sparg și vinul se varsă și burdufurile se nimicesc; ci pun vin nou în burdufuri noi și amândouă se păstrează împreună. Pe când le vorbea acestea, iată unul, un mai mare, a venit la el și i s‐a închinat zicând: Fiica mea a murit acum; ci vino și pune‐ți mâna peste ea și va trăi. Și Isus s‐a sculat și l‐a urmat, precum și ucenicii lui. Și iată, o femeie cu o scurgere de sânge de doisprezece ani s‐a apropiat de el pe dinapoi și i‐a atins ciucurele veșmântului. Căci zicea în sine: Numai de‐i voi atinge veșmântul, voi fi tămăduită. Dar Isus întorcându‐se și văzând‐o a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te‐a tămăduit. Și femeia a fost tămăduită din ceasul acela. Și când a venit Isus la casa mai marelui și a văzut pe cântătorii din fluier și gloata făcând zarvă, a zis: Depărtați‐vă: căci fata n‐a murit, ci doarme. Și își râdeau de el. Și când a fost dată afară gloata, el a intrat, i‐a apucat mâna și copila s‐a sculat. Și a ieșit vestea aceasta peste tot ținutul acela. Și pe când trecea Isus de acolo, l‐au urmat doi orbi strigând și zicând: Ai milă de noi, Fiu al lui David. Și când a intrat el în casă, orbii s‐au apropiat de el. Și Isus le zice: Credeți că pot face aceasta? Ei îi zic: Da, Doamne. Atunci le‐a atins ochii, zicând: Fie‐vă după credința voastră. Și li s‐au deschis ochii. Și Isus le‐a poruncit aspru zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Dar când au ieșit, au răspândit vestea despre el în tot ținutul acela. Și pe când plecau ei afară, iată i‐au adus un om mut îndrăcit. Și după ce a fost scos dracul afară, mutul a vorbit. Și gloatele s‐au minunat, zicând: Niciodată nu s‐a arătat așa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: El scoate afară pe draci prin mai marele dracilor. Și Isus străbătea toate cetățile și satele, învățându‐i în sinagogile lor și propovăduind evanghelia împărăției și vindecând orice boală și orice slăbiciune. Iar când a văzut gloatele, i s‐a făcut milă de ele, pentru că erau leșinate și risipite ca niște oi neavând păstor. Atunci zice ucenicilor săi: Secerișul în adevăr este mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați‐vă, deci, Domnului secerișului ca să scoată lucrători la secerișul său. Și a chemat la sine pe cei doisprezece ucenici ai săi și le‐a dat putere peste duhurile necurate ca să le scoată afară și să tămăduiască orice boală și orice slăbiciune. Iar numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi Simon, zis Petru, și Andrei, fratele lui, Iacov al lui Zebedei și Ioan, fratele lui, Filip și Bartolomeu, Toma și Matei vameșul, Iacov al lui Alfeu și Levi, numit Tadeu. Simon Cananitul și Iuda Iscarioteanul, care l‐a și dat prins. Isus a trimis pe acești doisprezece și le‐a poruncit, zicând: Nu mergeți pe calea Neamurilor și nu intrați în nicio cetate de samariteni; ci mergeți mai degrabă la oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar când mergeți, propovăduiți, zicând: S‐a apropiat împărăția cerurilor. Tămăduiți pe cei neputincioși, sculați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți‐i afară pe draci; în dar ați luat, în dar dați. Nu câștigați aur, nici argint, nici aramă la cingătorile voastre, nici traistă pentru cale, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiag; căci vrednic este lucrătorul de hrana sa. Și în orice cetate sau sat veți intra, cercetați cine este vrednic în el și rămâneți acolo până când veți ieși. Iar când intrați în casă, urați‐i de bine. Și dacă este casa vrednică, pacea voastră să vie peste ea; iar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. Și cine nu vă va primi, nici nu va asculta cuvintele voastre, când ieșiți din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat vă spun, mai ușor va fi pământului Sodomei și Gomorei în ziua judecății decât cetății aceleia. Iată, eu vă trimit ca niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Dar feriți‐vă de oameni; căci vă vor da în sinedrii și vă vor biciui în sinagogile lor. Și veți fi duși înaintea stăpânitorilor și împăraților pentru mine, spre mărturie lor și Neamurilor. Iar când vă vor da, nu vă îngrijorați cum sau ce să vorbiți, căci vi se va da în acel ceas ce să vorbiți. Căci nu voi sunteți cei ce vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este cel ce vorbește în voi. Și frate va da pe frate la moarte și tatăl pe copilul său: și copiii se vor scula împotriva părinților și‐i vor omorî. Și veți fi urâți de toți pentru numele meu; dar cine rabdă până în sfârșit, acela va fi mântuit. Și când vă prigonesc în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă; căci adevărat vă spun, nu veți sfârși cetățile lui Israel până va veni Fiul omului. Ucenicul nu este mai presus de învățătorul său, nici robul mai presus de domnul său. Destul este ucenicului să fie ca învățătorul său, și robului să fie ca domnul său. Dacă pe domnul casei l‐au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi așa pe casnicii lui. Deci nu vă temeți de ei, căci nimic nu este acoperit care nu va fi descoperit și ascuns care nu va fi cunoscut. Ce vă zic eu la întuneric, spuneți la lumină și ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case. Și nu vă temeți de cei ce ucid trupul dar sufletul nu‐l pot ucide: ci temeți‐vă mai degrabă de acela care poate să piardă și sufletul și trupul în gheenă. Oare nu se vând două vrăbii pentru un ban? Și niciuna din ele nu va cădea pe pământ fără Tatăl vostru. Chiar și perii capului vostru, toți sunt numărați. Deci nu vă temeți, voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii. Deci oricine care va mărturisi pentru mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și eu pentru el înaintea Tatălui meu care este în ceruri. Dar oricine mă va tăgădui pe mine înaintea oamenilor, îl voi tăgădui și eu pe el înaintea Tatălui meu care este în ceruri. Nu socotiți că am venit să arunc pace pe pământ; n‐am venit să arunc pace, ci sabie. Căci am venit să învrăjbesc pe om cu tatăl său și pe fiică cu mamă‐sa și pe noră cu soacra ei. Și vrăjmași ai omului sunt casnicii lui. Cine iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe mine, nu este vrednic de mine; și cine iubește pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe mine, nu este vrednic de mine. Și oricine nu‐și ia crucea sa și nu mă urmează, nu este vrednic de mine. Cine își află viața, o va pierde și cine își pierde viața pentru mine, o va afla. Cine vă primește pe voi, pe mine mă primește și cine mă primește pe mine, primește pe cel ce m‐a trimis pe mine. Cine primește un proroc în nume de proroc, va lua răsplată de proroc și cine primește pe un drept în nume de drept, va lua răsplata unui drept. Și cine va adăpa pe unul din acești mici numai cu un pahar de apă rece în nume de ucenic, adevărat vă spun, nu‐și va pierde răsplata nicidecum. Și a fost așa: când a sfârșit Isus de dat învățături celor doisprezece ucenici ai săi, a trecut de acolo ca să‐i învețe și să propovăduiască în cetățile lor. Iar Ioan, când a auzit în temniță faptele lui Hristos, a trimis prin ucenicii săi și i‐a zis: Tu ești cel ce vine sau să așteptăm pe altul? Și Isus a răspuns și le‐a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce auziți și vedeți: orbii își capătă vederea și șchiopii umblă, leproșii se curățesc și surzii aud, morții se scoală și săracilor li se vestește Evanghelia; și fericit este cine nu va găsi un prilej de poticnire în mine. Iar pe când plecau ei, a început Isus să vorbească gloatelor despre Ioan: Ce ați ieșit în pustie să priviți? O trestie clătinându‐se de vânt? Dar ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în veșminte moi? Iată, cei ce poartă cele moi sunt în casele împăraților. Dar pentru ce ați ieșit? Să vedeți un proroc? Da, vă spun, și mai mult decât un proroc. Acesta este cel despre care s‐a scris: Iată, eu trimit înaintea feței tale pe solul meu, care va pregăti calea ta înaintea ta. Adevărat vă spun, între cei născuți de femei nu s‐a sculat unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Dar cine este mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el. Și din zilele lui Ioan Botezătorul până acum Împărăția Cerurilor se ia cu năvală și cei ce dau năvală, o apucă. Căci toți prorocii și legea au prorocit până la Ioan. Și dacă voiți să primiți, el este Ilie care are să vină. Cine are urechi, să audă. Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea unor copii care stau în târguri și strigă către ceilalți și zic: V‐am cântat din fluier și n‐ați jucat: v‐am cântat de jale și nu v‐ați bătut în piept. Căci Ioan a venit nici mâncând nici bând și ei zic: Are drac. Fiul omului a venit mâncând și bând și ei zic: Iată un om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor. Și înțelepciunea este îndreptățită din faptele ei. Atunci a început să mustre cetățile în care se făcuseră cele mai multe puteri ale lui, pentru că nu s‐au pocăit. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Pentru că dacă s‐ar fi făcut în Tir și Sidon puterile care au fost făcute în voi, de mult s‐ar fi pocăit în sac și cenușă. Dar vă spun, va fi mai ușor Tirului și Sidonului în ziua judecății decât vouă. Și tu, Capernaume, vei fi înălțat până la cer? Până la Hades vei fi pogorât. Pentru că dacă s‐ar fi făcut în Sodoma puterile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas până astăzi. Dar vă spun că va fi mai ușor pământului Sodomei în ziua judecății decât ție. În vremea aceea Isus a răspuns și a zis: Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de înțelepți și pricepuți și le‐ai descoperit pruncilor. Da, Tată, pentru că așa a fost bună‐plăcere înaintea ta. Toate mi‐au fost date de Tatăl meu și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu‐l cunoaște deplin cineva decât Fiul și acela căruia va voi Fiul să i‐ l descopere. Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la mine, pentru că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este bun și sarcina mea este ușoară. În vremea aceea Isus a mers în Sabat prin semănături și ucenicii săi au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. Iar fariseii, când au văzut, i‐au zis: Iată, ucenicii tăi fac ce nu se cade să facă în Sabat. Dar el le‐a zis: N‐ați citit ce a făcut David, când a flămânzit, el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile punerii înainte, ceea ce nu i se cădea să mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n‐ați citit în lege, că în ziua Sabatului preoții în Templu pângăresc Sabatul și sunt fără vină? Dar vă spun că aici este ceva mai mare decât Templul. Dar dacă ați fi știut ce este: Milă voiesc, iar nu jertfă! n‐ați fi osândit pe cei fără vină. Căci Fiul omului este domn al Sabatului. Și a trecut de acolo și a venit în sinagoga lor. Și iată un om având o mână uscată. Și l‐au întrebat zicând: Se cade a tămădui în ziua Sabatului? Ca să‐l învinuiască. Iar el le‐a zis: Ce om va fi între voi care va avea o singură oaie și dacă va cădea ea în groapă, în ziua Sabatului, n‐o va apuca și o va scoate afară? Cât de mult deci se deosebește un om de o oaie! De aceea se cade a face bine în ziua Sabatului. Atunci zice omului: Întinde‐ți mâna. Și el a întins‐o și s‐a făcut sănătoasă ca cealaltă. Dar fariseii au ieșit și s‐au sfătuit împotriva lui cum să‐l piardă. Dar Isus cunoscând, s‐a depărtat de acolo. Și l‐au urmat mulți și i‐a tămăduit pe toți. Și le‐a poruncit aspru să nu‐l dea pe față, ca să se împlinească ce s‐a spus prin Isaia prorocul, care zice: Iată robul meu pe care l‐am ales, iubitul meu în care sufletul meu și‐a găsit plăcerea; voi pune Duhul meu peste el și va vesti judecată Neamurilor. Nu se va certa, nici nu va striga, nici nu‐i va auzi cineva glasul pe ulițe. Nu va frânge trestia zdrobită și nu va stinge o feștilă ce face fum, până va scoate judecata la biruință. Și Neamurile vor nădăjdui în numele lui. Atunci i s‐a adus un îndrăcit orb și mut. Și l‐a tămăduit, încât mutul vorbea și vedea. Și toate gloatele se mirau și ziceau: Nu cumva este acesta Fiul lui David? Iar fariseii, când au auzit aceasta, ziceau: Acesta nu scoate afară dracii, decât prin Beelzebul, mai marele dracilor. Dar Isus, cunoscându‐le gândurile, le‐a zis: Orice împărăție dezbinată împotriva sa însăși este pustiită și orice cetate sau casă dezbinată împotriva sa însăși, nu va sta. Și dacă Satana scoate afară pe Satana, el este dezbinat împotriva lui însușii; deci cum va sta împărăția lui? Și dacă eu scot afară pe draci prin Beelzebul, fiii voștri prin cine‐i scot afară? De aceea, ei vor fi judecătorii voștri. Iar dacă eu scot afară pe draci prin Duhul lui Dumnezeu, atunci împărăția lui Dumnezeu a ajuns peste voi. Sau cum poate cineva să intre în casa celui tare și să‐i răpească sculele, dacă nu va lega mai întâi pe cel tare? Și atunci îi va prăda casa. Cine nu este cu mine, este împotriva mea și cine nu strânge cu mine, risipește. De aceea vă spun: Orice păcat și hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu va fi iertată. Și oricine va vorbi un cuvânt împotriva Fiului omului, îi va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu‐i va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. Sau faceți pomul bun și rodul lui bun, sau faceți pomul stricat și rodul lui stricat. Căci din rod se cunoaște pomul. Pui de năpârci, cum puteți vorbi cele bune, răi fiind? Căci din prisosul inimii vorbește gura. Omul bun din comoara lui bună scoate afară lucruri bune și omul rău din comoara lui rea scoate afară lucruri rele. Dar vă spun că de orice vorbă nefolositoare pe care o vor rosti oamenii, vor da socoteală de ea în ziua judecății. Căci din cuvintele tale vei fi îndreptățit și din cuvintele tale vei fi osândit. Atunci unii dintre cărturari și farisei i‐au răspuns zicând: Învățătorule, voim să vedem un semn de la tine. Iar el le‐a răspuns și le‐a zis: Un neam rău și preacurvar cere un semn și nu i se va da semn, decât semnul lui Iona prorocul. Căci după cum Iona a fost în pântecele chitului trei zile și trei nopți, astfel va fi Fiul omului trei zile și trei nopți în inima pământului. Bărbații din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta și‐l vor osândi, pentru că ei s‐au pocăit la propovăduirea lui Iona și iată aici este mai mult decât Iona. Împărăteasa de la miazăzi se va ridica la judecată cu neamul acesta și‐l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului să asculte înțelepciunea lui Solomon și iată aici este mai mult decât Solomon. Iar când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și nu găsește. Atunci zice: Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieșit. Și când vine, o află goală, măturată și gătită. Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și intră și locuiesc acolo. Și starea din urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi. Așa va fi și cu acest neam rău. Pe când vorbea el încă gloatelor, iată mama și frații lui stăteau afară, căutând să‐i vorbească. Și cineva i‐a zis: Iată mama ta și frații tăi stau afară căutând să‐ți vorbească. Dar el a răspuns și a zis celui ce‐i spunea: Cine este mama mea și cine sunt frații mei? Și și‐a întins mâna spre ucenicii săi și a zis: Iată mama mea și frații mei. Căci oricine va face voia Tatălui meu care este în ceruri, acela îmi este frate și soră și mamă. În ziua aceea Isus a ieșit din casă și ședea lângă mare. Și gloate multe s‐au adunat la el, încât el a intrat într‐o corabie ca să șadă și toată gloata stătea pe țărm. Și le‐a vorbit multe în pilde, zicând: Iată a ieșit semănătorul să semene. Și pe când semăna el, unele semințe au căzut lângă cale și au venit păsările și le‐au mâncat. Iar altele au căzut pe locuri stâncoase, unde n‐aveau pământ mult și îndată au răsărit pentru că n‐aveau adâncime de pământ. Iar după ce a răsărit soarele, au fost arse de arșiță și pentru că n‐aveau rădăcină, s‐au uscat. Iar altele au căzut peste spini și spinii au crescut și le‐au înăbușit. Iar altele au căzut peste pământul cel bun și au dat rod una o sută, alta șaizeci și alta treizeci. Cine are urechi, să audă. Și ucenicii s‐au apropiat și i‐au zis: Pentru ce le vorbești în pilde? Iar el a răspuns și le‐a zis: Vouă vi s‐a dat să cunoașteți tainele împărăției cerurilor, dar lor nu li s‐a dat. Căci cine are i se va da și va avea de prisos, iar cine n‐are, chiar și ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că văzând, nu văd și auzind, nu aud, nici nu pricep. Și în ei se împlinește prorocia lui Isaia care zice: Cu auzul veți auzi dar nu veți înțelege și văzând veți vedea dar nu veți cunoaște. Căci inima acestui popor s‐a îngroșat și au auzit greu cu urechile și și‐au închis ochii ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și să înțeleagă cu inima și să se întoarcă și să‐i vindec. Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. Căci adevărat vă spun că mulți proroci și drepți au dorit să vadă ce vedeți voi și n‐au văzut și să audă ce auziți voi și n‐au auzit. Voi deci, ascultați pilda semănătorului. Când aude cineva cuvântul împărăției și nu‐l înțelege, atunci vine cel rău și răpește ce este semănat în inima lui; acesta este cel semănat lângă cale. Iar cel semănat pe locuri stâncoase, acesta este cel ce aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie. Dar n‐are rădăcină în sine, ci este până la o vreme și când se face un necaz sau prigonire pentru cuvânt, îndată se poticnește. Iar cel semănat în spini, acesta este cel ce aude cuvântul și grija veacului și înșelăciunea bogăției înăbușă cuvântul și se face neroditor. Iar cel semănat pe pământul bun, acesta este cel ce aude cuvântul și înțelege, care și rodește și face unul o sută, altul șaizeci și altul treizeci. Le‐a pus înainte altă pildă, zicând: Împărăția cerurilor a fost făcută asemenea cu un om care a semănat sămânță bună în țarina sa. Dar pe când dormeau oamenii a venit vrăjmașul lui și a semănat neghină între grâu și a plecat. Iar când a crescut paiul și a făcut rod, atunci s‐a arătat și neghina. Și robii stăpânului casei au venit și i‐au zis: Domnule, oare n‐ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghina? Iar el le‐a zis: Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Și robii îi zic: Voiești deci să ne ducem s‐o culegem? Dar el le zice: Nu, ca nu cumva culegând neghina să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați să crească amândouă împreună, până la seceriș și la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Culegeți întâi neghina și legați‐o snopi ca să fie arsă de tot, iar grâul strângeți‐l în grânarul meu. Le‐a pus înainte altă pildă zicând: Împărăția cerurilor este asemenea unui grăunte de muștar pe care un om l‐a luat și l‐a semănat în țarina sa: care, în adevăr, este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut, este mai mare decât ierburile și se face copac, încât păsările cerului vin și locuiesc în ramurile lui. Le‐a vorbit altă pildă: Împărăția cerurilor este asemenea cu un aluat pe care o femeie l‐a luat și l‐a ascuns în trei măsuri de făină până s‐a dospit tot. Isus a vorbit toate acestea gloatelor în pilde și fără pildă nu le vorbea nimic, ca să se împlinească ce s‐a spus prin prorocul care zice: Îmi voi deschide gura în pilde, voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii. Atunci a lăsat gloatele și s‐a dus în casa sa. Și ucenicii lui s‐au apropiat de el zicând: Deslușește‐ne pilda cu neghina țarinei. Și el a răspuns și a zis: Cel ce seamănă sămânța cea bună este Fiul omului; iar țarina este lumea; iar sămânța cea bună, aceștia sunt fiii împărăției, iar neghina sunt fiii celui rău. Și vrăjmașul care a semănat‐o este diavolul, iar secerișul este sfârșitul veacului și secerătorii sunt îngerii. După cum deci neghina se alege și se arde în foc, astfel va fi la sfârșitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii săi și ei vor culege din împărăția lui toate prilejurile de poticnire și pe cei ce fac fărădelegea. Și‐i vor arunca în cuptorul de foc: acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Atunci drepții vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să audă. Împărăția cerurilor este asemenea unei comori ascunse în țarină, pe care un om a găsit‐o și a ascuns‐o și de bucuria ei se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. Împărăția cerurilor este iarăși asemenea unui negustor care caută mărgăritare bune. Și găsind un mărgăritar de mult preț, s‐a dus și a vândut tot ce avea și l‐a cumpărat. Împărăția cerurilor este iarăși asemenea unui năvod aruncat în mare și care a adunat pești de tot felul. Și când s‐a umplut, l‐au tras pe țărm și au șezut jos și au adunat ce era bun în vase, iar ce era rău au aruncat afară. Astfel va fi la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți, și‐i vor arunca în cuptorul de foc: acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Ați înțeles toate acestea? Îi zic: Da, Doamne. Și el le‐a zis: De aceea, orice cărturar care a fost făcut ucenic al împărăției cerurilor este asemenea unui om, stăpân al casei, care scoate afară din comoara sa lucruri noi și vechi. Și a fost așa: Când a sfârșit Isus pildele acestea, s‐a dus de acolo. Și venind în patria sa, îi învăța în sinagoga lor, încât stăteau uimiți și ziceau: De unde are omul acesta înțelepciunea aceasta și puterile? Nu este el fiul tâmplarului? Nu se numește oare mama lui Maria și frații săi Iacov și Iosif și Simon și Iuda? Și surorile lui nu sunt oare toate la noi? Deci de unde are el toate acestea? Și găseau în el un prilej de poticnire. Dar Isus le‐a zis: Un proroc nu este disprețuit decât în patria și casa sa. Și n‐a făcut acolo multe puteri, din pricina necredinței lor. În vremea aceea Irod tetrarhul a auzit vestea despre Isus și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s‐a sculat dintre cei morți și de aceea lucrează puterile în el. Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase și‐l pusese în temniță pentru Irodiada, nevasta lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea: Nu ți se cuvine s‐o ai pe ea. Și voind să‐l omoare, se temea de gloată pentru că îl socoteau ca pe un proroc. Dar când a fost ziua nașterii lui Irod, fiica Irodiadei a jucat în mijlocul tuturora și a plăcut lui Irod. De aici a făgăduit cu jurământ să‐i dea orice ar cere. Iar ea, împinsă de mamă‐sa: Dă‐mi, zice, aici pe blid capul lui Ioan Botezătorul. Și împăratul s‐a întristat, dar pentru jurăminte și pentru cei ce ședeau împreună cu el la masă a poruncit să i‐l dea. Și a trimis și a tăiat capul lui Ioan în temniță. Și capul lui a fost adus pe blid și a fost dat fetei și ea l‐a dus mamei sale. Și ucenicii lui au venit și au luat trupul mort și l‐au înmormântat și au venit și au dat de știre lui Isus. Și când a auzit Isus, s‐a depărtat de acolo într‐o corabie într‐un loc pustiu la o parte. Și când au auzit gloatele, l‐au urmat pe jos din cetăți. Și a ieșit și a văzut gloată multă și i s‐a făcut milă de ei și a tămăduit pe bolnavii lor. Și când s‐a făcut seară, ucenicii s‐au apropiat de el zicând: Locul este pustiu și ceasul a trecut acum; dă drumul gloatelor ca să se ducă în sate să‐și cumpere de mâncare. Dar Isus le‐a zis: N‐au trebuință să se ducă; dați‐le voi să mănânce. Și ei îi zic: N‐avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și le‐a zis: Aduceți‐mi‐i aici. Și a poruncit ca gloatele să șadă pe iarbă: și a luat cele cinci pâini și cei doi pești și uitându‐se spre cer a binecuvântat și a frânt și a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii gloatelor. Și toți au mâncat și s‐au săturat și au strâns prisosul de fărâmituri douăsprezece coșuri pline. Și cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și copii. Și îndată a silit pe ucenicii săi să intre în corabie și să treacă înaintea lui de cealaltă parte până va da drumul gloatelor. Și după ce a dat drumul gloatelor, s‐a suit în munte la o parte ca să se roage. Și când s‐a făcut seară, era singur acolo. Iar corabia era acum în mijlocul mării, muncindu‐se de valuri deoarece vântul era potrivnic. Și la a patra strajă din noapte a venit la ei umblând pe mare. Și când l‐au văzut ucenicii umblând pe mare, s‐au înspăimântat, zicând: Este o nălucă. Și de frică au strigat. Dar Isus îndată le‐a vorbit zicând: Îndrăzniți, eu sunt; nu vă temeți. Și Petru i‐a răspuns și a zis: Doamne, dacă ești tu, poruncește să vin la tine pe ape. Și el a zis: Vino. Și Petru s‐a pogorât din corabie și umbla pe ape ca să vină la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s‐a temut și începând să se afunde, a strigat zicând: Doamne, scapă‐mă. Și îndată Isus a întins mâna, l‐a apucat, și‐i zice: Puțin credinciosule, pentru ce te‐ai îndoit? Și când s‐au suit în corabie, a stat vântul. Și cei din corabie au venit și s‐au închinat înaintea lui zicând: Adevărat ești Fiul lui Dumnezeu. Și după ce au trecut dincolo, au venit în ținutul Ghenezaretului. Și când l‐au cunoscut oamenii locului aceluia, au trimis în tot ținutul acela și i‐au adus pe toți cei bolnavi; și‐l rugau ca numai să‐i atingă ciucurii veșmântului. Și toți câți s‐au atins, au fost scăpați cu desăvârșire. Atunci cărturarii și fariseii din Ierusalim vin la Isus zicând: Pentru ce ucenicii tăi calcă datina bătrânilor? Căci nu‐și spală mâinile când mănâncă pâine. Iar el a răspuns și le‐a zis: Pentru ce călcați și voi porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră? Căci Dumnezeu a zis: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta; și: Cine vorbește de rău pe tată sau pe mamă să moară negreșit. Iar voi ziceți: Cine va zice tatălui său sau mamei sale: Orice ai putea folosi de la mine este dăruit lui Dumnezeu! — nu va cinsti nicidecum pe tatăl său sau pe mamă‐sa. Și ați nimicit Cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră. Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi zicând: Poporul acesta mă cinstește cu buzele lui, dar inima lor este departe de mine. Dar în zadar mă cinstesc ei învățând ca învățături porunci omenești. Și a chemat la sine gloata și le‐a zis: Ascultați și înțelegeți: Nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om. Atunci ucenicii s‐au apropiat și‐i au zis: Știi că fariseii când au auzit cuvântul acesta, au găsit un prilej de poticnire? Iar el a răspuns și a zis: Orice sad pe care nu l‐a sădit Tatăl meu cel ceresc va fi desrădăcinat. Lăsați‐i; sunt călăuze oarbe de orbi; dar dacă un orb călăuzește pe un orb, amândoi vor cădea în groapă. Și Petru a răspuns și i‐a zis: Deslușește‐ne pilda. Dar el a zis: Și voi sunteți încă fără pricepere? Nu înțelegeți că orice intră în gură se duce în pântece și se aruncă în hazna? Dar cele ce pornesc din gură ies din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies gânduri rele, omoruri, preacurvii, curvii, furturi, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt cele ce spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om. Și Isus a ieșit de acolo și s‐a dus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și iată o femeie canaaneancă a ieșit din laturile acelea și a strigat zicând: Ai milă de mine, Doamne, Fiu al lui David; fiica mea este muncită rău de un drac. Dar el nu i‐a răspuns un cuvânt. Și ucenicii săi s‐au apropiat și‐l rugau zicând: Dă‐i drumul, pentru că strigă după noi. Dar el a răspuns și a zis: Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel. Dar ea a venit și s‐a închinat lui zicând: Doamne, ajută‐mi. Și el a răspuns și a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s‐o arunci la căței. Iar ea a zis: Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci Isus a răspuns și i‐a zis: O, femeie, mare este credința ta, fie‐ți cum voiești. Și fiica ei s‐a tămăduit din ceasul acela. Și Isus a trecut de acolo și a venit lângă marea Galileei și s‐a suit în munte și a șezut acolo. Și gloate multe au venit la el având cu ei șchiopi, orbi, muți, strâmbi și alți mulți, și i‐au aruncat la picioarele lui și el i‐a tămăduit. Încât gloata s‐a minunat văzând pe muți vorbind, pe strâmbi sănătoși, pe șchiopi umblând și pe orbi văzând: și au slăvit pe Dumnezeul lui Israel. Iar Isus a chemat la sine pe ucenicii săi și a zis: Îmi este milă de gloată, pentru că de acum trei zile stăruiesc lângă mine și n‐au ce să mănânce. Și nu vreau să le dau drumul nemâncate, ca nu cumva să leșine pe drum. Și ucenicii îi zic: De unde să avem noi în pustie atâtea pâini încât să săturăm atâta gloată? Și Isus le zice: Câte pâini aveți? Iar ei au zis: Șapte și puțini peștișori. Și a poruncit gloatei să șadă jos pe pământ. Și a luat cele șapte pâini și pești, a mulțumit și a frânt și a dat ucenicilor, iar ucenicii gloatelor. Și au mâncat toți și s‐au săturat și au luat prisosul de fărâmituri, șapte coșnițe pline. Iar cei ce au mâncat erau patru mii de bărbați afară de femei și copii. Și după ce a dat drumul gloatelor, s‐a suit în corabie și a venit în hotarele Magadanei. Și fariseii și saducheii s‐au apropiat și ispitindu‐l au cerut de la el să le arate un semn din cer. Dar el a răspuns și le‐a zis: Când se face seară, ziceți: Va fi senin, pentru că cerul este roșu. Și dimineața: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roșu posomorât. Fața cerului știți s‐o deosebiți, dar semnele vremurilor nu puteți deosebi? Un neam rău și preacurvar cere un semn și nu i se va da semn afară de semnul lui Iona. Și i‐a lăsat și a plecat. Și ucenicii au venit în cealaltă parte și uitaseră să ia pâini. Iar Isus le‐a zis: Vedeți și fieriți‐vă de aluatul fariseilor și al saducheilor. Și ei se gândeau în ei înșiși zicând: N‐am luat pâini. Și Isus cunoscând a zis: Ce vă gândiți în voi înșivă, puțin credincioșilor, că n‐aveți pâini? Nu pricepeți încă, nici nu vă aduceți aminte de cele cinci pâini ale celor cinci mii și câte coșuri ați luat? Nici de cele șapte pâini ale celor patru mii și câte coșnițe ați luat? Cum nu pricepeți că nu despre pâini v‐am zis? Ci fieriți‐vă de aluatul fariseilor și al saducheilor. Atunci au înțeles că nu le‐a zis să se ferească de aluatul pâinilor, ci de învățătura fariseilor și a saducheilor. Și când a venit Isus în părțile Cezareei lui Filip, a întrebat pe ucenicii săi, zicând: Cine zic oamenii că este Fiul omului? Iar ei au zis: Unii zic: Ioan Botezătorul; alții: Ilie. Iar alții: Ieremia sau unul dintre proroci. El le zice: Dar voi, cine ziceți că sunt eu? Și Simon Petru a răspuns și a zis: Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu. Și Isus a răspuns și i‐a zis: Fericit ești Simone, fiul lui Iona, căci carnea și sângele nu ți‐au descoperit‐o, ci Tatăl meu cel din ceruri. Și eu de asemenea îți zic că tu ești Petru și pe această stâncă voi zidi biserica mea și porțile Hadesului nu o vor birui. Îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri. Atunci a poruncit ucenicilor să nu spună nimărui că el este Hristosul. De atunci Isus a început să arate ucenicilor săi că el trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe de la bătrâni și de la mai marii preoților și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze. Și Petru l‐a luat deoparte și a început să‐l certe, zicând: Dumnezeu să‐ți fie milostiv, Doamne; nicidecum nu va fi pentru tine aceasta. Dar el s‐a întors și a zis lui Petru: Mergi înapoia mea, Satano; tu îmi ești o piatră de poticnire, pentru că nu gândești cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Atunci Isus a zis ucenicilor săi: Dacă voiește cineva să vină după mine, să se lepede de sine și să‐și ia crucea și să mă urmeze. Căci cine va voi să‐și mântuiască viața, o va pierde; dar cine își va pierde viața pentru mine, o va afla. Căci ce va folosi omul dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său și‐l va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui său cu îngerii săi și atunci va răsplăti fiecăruia după fapta sa. Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta nicidecum moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în împărăția lui. Și după șase zile Isus ia cu sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și‐i duce într‐un munte înalt la o parte. Și s‐a schimbat la față înaintea lor și fața lui a strălucit ca soarele, iar veșmintele lui s‐au făcut albe ca lumina. Și iată Moise și Ilie li s‐au arătat vorbind împreună cu el. Și Petru a răspuns și a zis lui Isus: Doamne, este bine să fim aici. Dacă voiești, voi face aici trei colibe, ție una și lui Moise una și lui Ilie una. Pe când vorbea el încă, iată, un nor luminos i‐a umbrit, și iată un glas din nor zicând: Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi‐am găsit plăcerea; ascultați de el. Și când au auzit ucenicii, au căzut pe fața lor și s‐au temut foarte mult. Și Isus s‐a apropiat, i‐a atins și a zis: Sculați‐vă și nu vă temeți. Iar ei ridicându‐și ochii n‐au văzut pe nimeni decât numai pe Isus. Și pe când se pogorau din munte Isus le‐a poruncit zicând: Să nu spuneți nimănui vedenia până se va scula Fiul omului din morți. Și ucenicii l‐au întrebat zicând: Pentru ce zic deci cărturarii că trebuie să vină întâi Ilie? Iar el a răspuns și a zis: Ilie vine într‐adevăr și va întocmi iarăși toate. Dar eu vă spun că Ilie a și venit și nu l‐au cunoscut, ci au făcut cu el tot ce au voit. Astfel și Fiul omului are să sufere de la ei. Atunci au înțeles ucenicii că le vorbea despre Ioan Botezătorul. Și pe când veneau spre gloată s‐a apropiat de el un om care a îngenuncheat la el și a zis: Doamne, fie‐ți milă de fiul meu pentru că este lunatic și suferă rău. Căci de multe ori cade în foc și de multe ori în apă. Și l‐am adus la ucenicii tăi și n‐au putut să‐l tămăduiască. Iar Isus a răspuns și a zis: O, neam necredincios și sucit, până când voi fi cu voi? Până când vă voi îngădui? Aduceți‐mi‐l aici. Și Isus l‐a certat și dracul a ieșit de la el și băiatul a fost tămăduit din ceasul acela. Atunci ucenicii s‐au apropiat de Isus la o parte și au zis: Pentru ce noi n‐am putut să‐l scoatem afară? Iar el le zice: Pentru necredința voastră. Căci adevărat vă spun, dacă ați avea credință ca un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută‐te de aici colo! și se va muta și nimic nu vă va fi cu neputință. Dar acest soi nu iese decât cu rugăciune și post. Și pe când locuiau ei în Galileea, Isus le‐a zis: Fiul omului are să fie dat în mâinile oamenilor; și‐l vor omorî și a treia zi va învia. Și ei s‐au întristat foarte mult. Și când au venit în Capernaum, cei ce iau cele două drahme s‐au apropiat de Petru și au zis: Învățătorul vostru nu plătește cele două drahme? El zice: Da. Și când a intrat în casă, Isus i‐a luat înainte zicând: Ce ți se pare, Simone? Impărații pământului de la cine iau vamă sau dare? De la fiii lor sau de la străini? Și el zice: De la străini. Isus i‐a zis: Așadar fiii sunt scutiți. Dar ca să nu‐i facem să se poticnească, du‐te la mare, aruncă o undiță și ia peștele care se va sui întâi, și după ce‐i vei deschide gura, vei afla un statir: ia‐l și dă‐l lor pentru mine și pentru tine. În ceasul acela ucenicii s‐au apropiat de Isus zicând: Cine este deci mai mare în Împărăția Cerurilor? Și el a chemat la sine pe un copilaș, l‐a pus în mijlocul lor, și a zis: Adevărat vă spun, dacă nu vă veți întoarce și veți fi ca copilașii, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Oricine deci se va smeri pe sine ca acest copilaș, acela este mai mare în Împărăția Cerurilor. Și cine va primi pe un astfel de copilaș în numele meu, pe mine mă primește. Iar cine va face să se poticnească unul singur din acești micuți care cred în mine, i‐ar fi de folos să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. Vai de lume din pricina prilejurilor de poticnire. Căci trebuie să vină prilejuri de poticnire, dar vai de omul prin care vine prilejul de poticnire. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te face să te poticnești, taie‐le și aruncă‐le de la tine; este bine pentru tine să intri în viață ciung sau șchiop decât având două mâini sau două picioare să fii aruncat în focul cel veșnic. Și dacă ochiul tău te face să te poticnești, scoate‐l și aruncă‐l de la tine; este bine pentru tine să intri în viață cu un ochi decât având doi ochi să fii aruncat în gheena focului. Vedeți să nu disprețuiți pe unul singur din acești micuți. Căci vă spun că îngerii lor în ceruri totdeauna privesc fața Tatălui meu care este în ceruri. Căci Fiul omului a venit ca să mântuiască ce era pierdut. Ce vi se pare? Dacă un om are o sută de oi și se rătăcește una dintre ele, oare nu lasă el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și pleacă și caută pe cea rătăcită? Și dacă se întâmplă s‐o afle, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci și nouă nerătăcite. Tot așa nu este voia Tatălui vostru care este în ceruri să piară unul singur din acești micuți. Iar dacă va păcătui fratele tău împotriva ta, mergi, dovedește‐i vina între tine și el singur. Dacă va asculta de tine, ai câștigat pe fratele tău. Dar dacă nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca prin gura a doi sau trei martori să fie statornicită orice vorbă. Și dacă nu va asculta de ei, spune bisericii; iar dacă nu va asculta nici de biserică, să‐ți fie ca cel dintre Neamuri și vameșul. Adevărat vă spun, câte veți lega pe pământ vor fi legate în cer și câte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate în cer. Iarăși vă spun că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra oricărui lucru ce vor cere, li se va face de la Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor. Atunci Petru s‐a apropiat și i‐a zis: Doamne, de câte ori va păcătui față de mine fratele meu și‐i voi ierta? Până de șapte ori? Isus îi zice: Nu‐ți zic până de șapte ori ci până de șaptezeci de ori șapte. De aceea Împărăția Cerurilor este asemănată cu un împărat care a voit să facă socoteala cu robii săi. Și când a început să facă socoteala, i s‐a adus unul care‐i datora zece mii de talanți. Dar fiindcă n‐avea cu ce să plătească, domnul său a poruncit să fie vândut el și nevasta lui și copiii și tot ce are și să se plătească datoria. Deci robul a căzut la picioarele lui și i s‐a închinat zicând: Doamne, îngăduiește‐mă și‐ți voi plăti tot. Și domnul acelui rob având milă i‐a dat drumul și i‐a iertat împrumutul. Și robul acela a ieșit și a găsit pe unul dintre cei împreună robi cu el, care‐i datora o sută de dinari și a pus mâna pe el și‐l strângea de gât zicând: Plătește dacă ești dator. Deci cel împreună rob cu el a căzut jos și l‐a rugat zicând: Îngăduește‐mă și‐ți voi plăti. Iar el nu voia: ci s‐a dus și l‐a aruncat în temniță până va plăti ce era dator. Deci cei împreună robi cu el, când au văzut cele întâmplate, s‐au întristat foarte mult și au venit și au spus domnului lor cu de‐amănuntul toate cele petrecute. Atunci domnul său l‐a chemat la sine și‐i zice: Rob rău, ți‐am iertat toată datoria aceea fiindcă m‐ai rugat. Oare nu se cădea ca și tu să ai milă de cel împreună rob cu tine după cum și eu am avut milă de tine? Și domnul său s‐a mâniat și l‐a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce era dator. Astfel vă va face și tatăl meu cel ceresc dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimile voastre. Și a fost așa: când a sfârșit Isus cuvintele acestea, a trecut din Galileea și a venit în hotarele Iudeei pe dincolo de Iordan. Și l‐au urmat gloate multe și i‐a tămăduit acolo. Și fariseii au venit la el ispitindu‐l și zicând: Oare se cade omului să‐și lase nevasta pentru orice pricină? Iar el a răspuns și a zis: N‐ați citit că cel ce i‐a făcut de la început i‐a făcut parte bărbătească și parte femeiască? Și a zis: De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mamă‐sa și se va lipi de nevastă‐sa și cei doi vor fi o singură carne, încât nu mai sunt doi, ci o singură carne. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă. Ei îi zic: Pentru ce deci a rânduit Moise să dea o carte de despărțire și s‐o lase? El le zice: Fiindcă Moise pentru învârtoșarea inimii voastre v‐a dat voie să vă lăsați nevestele, dar de la început n‐a fost așa. Iar eu vă spun că oricine își va lăsa nevasta, afară de curvie, și se va însura cu alta, preacurvește; și cine s‐a însurat cu cea lăsată, preacurvește. Ucenicii îi zic: Dacă astfel este pricina omului cu nevasta, nu este de folos a se însura. Iar el le‐a zis: Nu toți cuprind cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat. Căci sunt fameni care au fost născuți așa din pântecele mamei lor și sunt fameni care au fost făcuți fameni de oameni și sunt fameni care singuri s‐au făcut fameni pentru Împărăția Cerurilor; cine poate cuprinde să cuprindă. Atunci au fost aduși copilași la el ca să‐și pună mâinile peste ei și să se roage, iar ucenicii i‐au certat. Dar Isus le‐a zis: Lăsați copilașii și nu‐i opriți să vină la mine, căci Împărăția Cerurilor este a unora ca aceștia. Și a pus mâinile peste ei și s‐a dus de acolo. Și iată unul a venit la el și a zis: Învățătorule, ce lucru bun să fac ca să am viață veșnică? Și el i‐a zis: Ce mă întrebi despre ce este bun? Unul singur este Cel bun; dar dacă voiești să intri în viață, păzește poruncile. El îi zice: Care? Iar Isus a zis: Să nu omori, să nu preacurvești, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta; și: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Tânărul îi zice: Toate acestea le‐am păzit; ce‐mi lipsește? Isus i‐a zis: Dacă voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde‐ți ce ai și dă la săraci și vei avea comoară în ceruri și vino, urmează‐mă. Dar tânărul, când a auzit cuvântul, a plecat întristat căci avea multe avuții. Și Isus a zis ucenicilor săi: Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăția Cerurilor. Și iarăși vă spun că mai lesne este să treacă o cămilă printr‐o ureche de ac decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Și când au auzit, ucenicii s‐au înfiorat foarte tare zicând: Cine dar poate fi mântuit? Și Isus, uitându‐se la ei, le‐a zis: La oameni aceasta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință. Atunci Petru a răspuns și i‐a zis: Iată noi am lăsat toate și ți‐am urmat; deci ce vom avea noi? Și Isus le‐a zis: Adevărat vă spun că voi care m‐ați urmat, la nașterea din nou, când Fiul omului va ședea pe scaunul de domnie al slavei sale, veți ședea și voi pe douăsprezece scaune de domnie, judecând pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine care a lăsat case sau frați sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau țarini pentru numele meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică. Dar mulți dintâi vor fi cei din urmă și cei din urmă vor fi cei dintâi. Căci Împărăția Cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis de dimineață ca să tocmească lucrători în via sa. Și după ce s‐a învoit cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i‐a trimis în via sa. Și a ieșit pe la al treilea ceas și a văzut pe alții stând în piață fără lucru. Și acelora le‐a zis: Mergeți și voi în vie și vă voi da ce este cu dreptul. Și ei au plecat. Și a ieșit iarăși pe la al șaselea și al nouălea ceas și a făcut tot așa. Și pe la al unsprezecelea ceas a ieșit și a găsit pe alții stând acolo și le zice: Pentru ce stați aici toată ziua fără lucru? Ei îi zic: Pentru că nimeni nu ne‐a tocmit. El le zice: Mergeți și voi în vie. Și când s‐a făcut seară, domnul viei zice îngrijitorului său: Cheamă pe lucrători și dă plata, începând de la cei de pe urmă până la cei dintâi. Și când au venit cei de pe la ceasul al unsprezecelea, au primit fiecare câte un dinar. Și când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult, dar au primit și ei câte un dinar. Și când l‐au primit, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceștia din urmă au muncit numai un ceas și i‐ai făcut deopotrivă cu noi care am purtat greutatea zilei și arșița. Dar el a răspuns și a zis unuia dintre ei: Prietene, nu te nedreptățesc: oare nu te‐ai învoit cu mine cu un dinar? Ia‐ți al tău și pleacă. Dar vreau să dau acestuia din urmă ca și ție. Nu mi se cade să fac ce vreau cu ale mele? Ori este ochiul tău rău pentru că eu sunt bun? Astfel cei din urmă vor fi întâi și cei dintâi pe urmă. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși. Și pe când se suia Isus la Ierusalim, a luat la o parte pe cei doisprezece ucenici și le‐a zis pe cale: Iată ne suim la Ierusalim și Fiul omului va fi dat mai marilor preoților și cărturarilor și‐l vor osândi la moarte. Și‐l vor da Neamurilor ca să‐l batjocorească și să‐l biciuiască și să‐l răstignească și a treia zi va învia. Atunci mama fiilor lui Zebedei s‐a apropiat de el cu fiii ei, închinându‐se lui și cerând ceva de la el. Iar el i‐a zis: Ce voiești? Ea îi zice: Zi ca acești doi fii ai mei să șadă unul la dreapta ta și unul la stânga ta în împărăția ta. Și Isus a răspuns și a zis: Nu știți ce cereți. Oare puteți bea paharul pe care am să‐l beau eu? Ei îi zic: Putem. El le zice: Într‐adevăr veți bea paharul meu: dar a ședea la dreapta mea și la stânga mea nu este al meu să dau aceasta ci se va da celor pentru care a fost pregătit de Tatăl meu. Și când au auzit cei zece s‐au supărat mult pe cei doi frați. Iar Isus i‐a chemat la sine și a zis: Știți că mai marii Neamurilor domnesc peste ei și cei mari stăpânesc asupra lor. Nu va fi așa între voi; ci cel ce ar voi să fie mai mare între voi, va fi slujitorul vostru. Și cel ce ar voi să fie întâi între voi, va fi robul vostru; după cum Fiul omului n‐a venit ca să i se slujească, ci ca să slujească și să‐și dea viața preț de răscumpărare pentru mulți. Și pe când ieșeau ei din Ierihon, l‐a urmat gloată multă. Și iată doi orbi care ședeau lângă cale, când au auzit că trece Isus, au strigat zicând: Fie‐ți milă de noi, Doamne, Fiu al lui David. Iar gloata i‐a certat ca să tacă dar ei strigau și mai mult zicând: Fie‐ți milă de noi, Doamne, Fiu al lui David. Și Isus a stat, i‐a chemat și a zis: Ce voiți să vă fac? Ei îi zic: Doamne, să ni se deschidă ochii. Și Isus, făcându‐i‐se milă, le‐a atins ochii și îndată au căpătat vederea și l‐au urmat. Și când s‐au apropiat de Ierusalim și au venit la Betfaghe la muntele Măslinilor, atunci Isus a trimis pe doi ucenici, zicându‐le: Mergeți în satul dinaintea voastră și îndată veți afla o măgăriță legată și un măgăruș cu ea; dezlegați‐i și aduceți‐mi‐i. Și dacă cineva v‐ar zice ceva, veți spune: Domnul are trebuință de ei. Și îndată îi va trimite. Iar aceasta s‐a făcut ca să se împlinească ce s‐a spus prin prorocul care zice: Spuneți fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe o măgăriță și pe un măgăruș, mânzul celei de sub jug. Și ucenicii s‐au dus și au făcut cum le poruncise Isus. Au adus măgărița și măgărușul și au pus pe ei veșmintele lor și el s‐a așezat deasupra. Iar partea cea mai mare a gloatei și‐a așternut veșmintele pe cale iar alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale. Și gloatele care mergeau înaintea lui și cele care veneau după el strigau zicând: Osana Fiul lui David, binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului, Osana în cele prea înalte. Și când a intrat în Ierusalim, toată cetatea a fost mișcată zicând: Cine este acesta? Iar gloatele ziceau: Acesta este prorocul, Isus, din Nazaretul Galileei. Și Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu și a scos afară pe toți care vindeau și cumpărau în Templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbeii, și le zice: Este scris: Casa mea se va chema o casă de rugăciune, iar voi o faceți o peșteră de tâlhari. Și orbi și șchiopi au venit la el în Templu și el i‐a tămăduit. Iar când au văzut mai marii preoților și cărturarii faptele minunate pe care le făcuse și pe copiii care strigau în Templu și ziceau: Osana Fiul lui David! s‐au umplut de mâinie. Și i‐au zis: Auzi ce zic aceștia? Iar Isus le zice: Da; oare n‐ați citit niciodată: Din gura pruncilor și a sugarilor tu ai întocmit lauda? Și i‐a lăsat și a ieșit afară din cetate la Betania și a rămas noaptea acolo. Iar dimineața pe când se întorcea în cetate, a flămânzit. Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el și n‐a găsit nimic în el decât numai frunze. Și‐i zice: De‐acum înainte să nu se facă rod din tine în veac. Și smochinul s‐a uscat îndată. Și când au văzut ucenicii, s‐au mirat zicând: Cum s‐a uscat smochinul îndată? Dar Isus a răspuns și le‐a zis: Adevărat vă spun, dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s‐a făcut cu smochinul, ci chiar dacă veți zice muntelui acestuia: Ridică‐te și aruncă‐te în mare! se va face. Și toate câte veți cere în rugăciune, crezând, veți primi. Și când a venit el în Templu, mai marii preoților și bătrânii poporului s‐au apropiat de el pe când îi învăța, zicând: Cu ce putere faci aceste lucruri? Și cine ți‐a dat puterea aceasta? Iar Isus a răspuns și le‐a zis: Vă voi întreba și eu un cuvânt, pe care dacă mi‐l spuneți, și eu vă voi spune cu ce putere fac acestea. Botezul lui Ioan de unde era? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau în sine zicând: Dacă zicem: Din cer! ne va zice: Pentru ce, dar, nu l‐ați crezut? Iar dacă zicem: De la oameni! ne temem de gloată, căci toți țin pe Ioan drept proroc. Și au răspuns lui Isus și au zis: Nu știm. Le‐a zis și el: Nici eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. Dar ce vi se pare? Un om avea doi copii și a venit la cel dintâi și a zis: Copile, du‐te azi, lucrează în vie. Și el a răspuns și a zis: Nu vreau. În urmă însă, părându‐i rău, s‐a dus. Și a venit la cel de al doilea și a zis tot așa. Și el a răspuns și a zis: Eu, domnule, mă duc! dar nu s‐a dus. Care din acești doi a făcut voia tatălui? Ei zic: Cel dintâi. Isus le zice: Adevărat vă spun că vameșii și curvele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptății și nu l‐ați crezut, iar vameșii și curvele l‐au crezut; iar voi când ați văzut, nici nu v‐a părut rău în urmă ca să‐l credeți. Ascultați o altă pildă. Era un om stăpân de casă, care a sădit o vie și a împrejmuit‐o cu gard și a săpat un teasc în ea și a clădit un turn și a arendat‐o unor vieri iar el s‐a dus din țară. Iar când s‐a apropiat vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri ca să ia roadele lui. Și vierii au luat pe robii lui și pe unul l‐au bătut, iar pe altul l‐au omorât, iar pe altul l‐au ucis cu pietre. Iarăși a trimis pe alți robi, mai mulți decât cei dintâi: și le‐au făcut tot așa. În urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor sfii de fiul meu. Dar vierii când au văzut pe fiul, au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să‐l omorâm și să avem noi moștenirea lui. Și l‐au luat și l‐au scos afară din vie și l‐au omorât. Când va veni deci domnul viei, ce va face vierilor acelora? Ei îi zic: Pe cei răi cu rău îi va pierde și via o va arenda altor vieri, care să dea roadele la vremile lor. Isus le zice: N‐ați citit niciodată în scripturi: Piatra pe care au lepădat‐o ziditorii, aceea a fost făcută cap de unghi; aceasta a fost de la Domnul și este minunată în ochii noștri? De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată neamului care face roadele ei. Și cine va cădea pe piatra aceasta va fi sfărâmat, iar pe acela pe care va cădea ea, îl va spulbera. Și când au auzit mai marii preoților și fariseii pildele lui, au cunoscut că vorbește despre ei, și căutau să pună mâna pe el, dar s‐au temut de gloate fiindcă îl țineau drept proroc. Și Isus a răspuns și le‐a vorbit iarăși în pilde zicând: Împărăția cerurilor a fost asemănată cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe robii săi ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei nu voiau să vină. A trimis iarăși alți robi zicând: Spuneți celor poftiți: Iată am gătit prânzul meu; boii mei și cele îngrășate ale mele sunt înjunghiate și toate sunt gata; veniți la nuntă. Dar ei nu le‐a păsat și au plecat unul la holda sa și altul la negustoria sa. Iar ceilalți au pus mâna pe robii săi, i‐au înfruntat rușinos și i‐au omorât. Iar împăratul s‐a umplut de mânie și a trimis oștile sale și a nimicit pe ucigași și le‐a ars cetatea. Atunci zice robilor săi: Nunta este gata dar cei poftiți n‐au fost vrednici. Mergeți deci pe la ieșirile drumurilor și pe câți îi veți găsi poftiți‐i la nuntă. Și robii aceia au ieșit la drumuri și au strâns pe toți pe care i‐au aflat, și răi și buni, și s‐a umplut nunta de cei ce ședeau la masă. Iar când a intrat împăratul să privească pe cei ce ședeau la masă, a văzut acolo un om neîmbrăcat în haină de nuntă. Și‐i zice: Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă? Iar el a amuțit. Atunci împăratul a zis slujitorilor: Legați‐i picioarele și mâinile și aruncați‐l în întunericul de afară: acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați dar puțini aleși. Atunci fariseii s‐au dus și s‐au sfătuit cum să‐l prindă în cuvânt. Și trimit la el pe ucenicii lor cu irodianii zicând: Învățătorule, știm că esti iubitor de adevăr și înveți pe alții calea lui Dumnezeu în adevăr și nu‐ți pasă de nimeni, pentru că nu te uiți la fața oamenilor. Spune‐ne deci, ce ți se pare? Se cuvine a da bir Cezarului sau nu? Dar Isus, cunoscându‐le răutatea, a zis: Ce mă ispitiți, fățarnicilor? Arătați‐mi banul pentru bir. Și i‐au adus un dinar. Și le zice: Al cui este chipul acesta și scrierea? Ei zic: Al Cezarului. Atunci le zice: Dați deci Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Și când au auzit aceasta, s‐au mirat și l‐au lăsat și au plecat. În ziua aceea au venit la el saducheii care zic că nu este înviere și l‐au întrebat zicând: Învățătorule, Moise a zis: Dacă va muri cineva neavând copii, fratele său va lua pe nevasta lui și va ridica sămânță fratelui său. Și erau la noi șapte frați. Și cel dintâi s‐a însurat și a murit și neavând sămânță a lăsat pe nevasta sa fratelui său. Asemenea și al doilea și al treilea, până la al șaptelea. Iar la urma tuturor a murit și femeia. La înviere, deci, a cărui dintre cei șapte va fi ea nevastă? Căci toți au avut‐o. Dar Isus a răspuns și le‐a zis: Vă rătăciți, neștiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morților, oare n‐ați citit ce vi s‐a spus de Dumnezeu zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov? Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al viilor. Și când au auzit, gloatele au rămas uimite de învățătura lui. Dar fariseii, când au auzit că a închis gura saducheilor, s‐au adunat la un loc, și unul dintre ei, învățător de lege, l‐a întrebat, ispitindu‐l: Învățătorule, care este porunca cea mare în lege? Iar el i‐a zis: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este porunca cea mare și cea dintâi. Iar a doua asemenea ei este: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci atârnă toată legea și prorocii. Și pe când erau adunați la un loc fariseii, Isus i‐a întrebat, zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui fiu este? Ei îi zic: Al lui David. El le zice: Cum, deci, David, în Duh, îl numește Domn, zicând: Domnul a zis Domnului meu: Șezi la dreapta mea până voi pune pe vrăjmașii tăi sub picioarele tale? Deci, dacă David îl numește Domn, cum este el fiul lui? Și nimeni nu putea să‐i răspundă un cuvânt, nici n‐a îndrăznit cineva din ziua aceea să‐i mai pună întrebări. Atunci Isus a vorbit gloatelor și ucenicilor săi, zicând: Cărturarii și fariseii șed pe scaunul lui Moise. Deci toate câte vă zic ei, faceți și păziți‐ le, dar nu faceți după faptele lor, căci ei zic și nu fac. Da, ei leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, iar ei cu degetul lor nu voiesc să le miște. Dar toate faptele lor le fac ca să fie priviți de oameni: căci își lățesc filacteriile și își măresc ciucurii veșmintelor lor. Și iubesc cel dintâi loc la ospețe și cele dintâi scaune în sinagogi. și îmbrățișările în piețe și să fie numiți de oameni: Rabi! Dar voi să nu fiți numiți Rabi: căci unul singur este dascălul vostru: Hristosul; iar voi toți sunteți frați. Și să nu numiți pe nimeni tatăl vostru pe pământ, căci unul singur este Tatăl vostru, cel ceresc. Nici nu vă numiți învățători, căci unul este învățătorul vostru: Hristosul. Iar cine este mai mare între voi va fi slujitorul vostru. Iar oricine se va înălța pe sine va fi smerit și oricine se va smeri pe sine va fi înălțat. Dar vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! pentru că închideți Împărăția Cerurilor înaintea oamenilor; căci voi nu intrați, nici pe cei ce intră nu‐i lăsați să intre. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! pentru că mâncați casele văduvelor și de ochii lumii vă rugați rugăciuni lungi; pentru aceasta veți lua mai multă osândă. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! pentru că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un singur prozelit, și când s‐a făcut așa, îl faceți un fiu al gheenei îndoit decât voi. Vai de voi, povățuitori orbi, care ziceți: Cine va jura pe Templu, nu este nimic; dar cine va jura pe aurul Templului, este dator. Nebuni și orbi! căci ce este mai mare? Aurul sau Templul care sfințește aurul? Și: Cine va jura pe altar, nu este nimic; dar cine va jura pe darul care este deasupra lui, este dator. Orbilor! căci ce este mai mare? Darul sau altarul care sfințește darul? Deci cine a jurat pe altar, jură pe el și pe toate cele ce sunt deasupra lui. Și cine a jurat pe Templu, jură pe el și pe cel ce locuiește în el. Și cine a jurat pe cer jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu și pe cel ce stă pe el. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! pentru că dați zeciuială din izmă și mărar și chimen și ați lăsat cele mai giele ale legii: judecata și mila și credința: pe acestea trebuia să le faceți și pe acelea să nu le lăsați nefăcute. Povățuitori orbi, care strecurați țânțarul, dar înghițiți cămila! Vai de voi, cărturari și farisei, fățarnici! pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare. Fariseu orb, curăță întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, ca și partea lui dinafară să fie curată. Vai de voi, cărturari și farisei, fățarnici! pentru că semănați cu mormintele văruite care pe dinafară se arată frumoase, iar înăuntru sunt pline de oase de morți și de orice necurățenie. Astfel și voi pe dinafară vă arătați drepți oamenilor, iar pe dinăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege. Vai de voi, cărturari și farisei, fățarnici! pentru că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți monumentele drepților, și ziceți: Dacă am fi fost noi în zilele părinților noștri, n‐am fi fost părtași cu ei la sângele prorocilor. Încât vă mărturisiți singuri că sunteți fii ai celor ce au omorât pe proroci. Și voi, umpleți măsura părinților voștri! Șerpi, pui de năpârci! cum veți fugi de judecata gheenei? De aceea, iată, eu trimit la voi proroci și înțelepți și cărturari. Pe unii din ei îi veți omorî și‐i veți răstigni și pe unii din ei îi veți biciui în sinagogile voastre și‐i veți prigoni din cetate în cetate; ca să vină asupra voastră orice sânge drept vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel cel drept până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l‐ați omorât între Templu și altar. Adevărat vă spun, toate acestea vor veni asupra neamului acestuia. Ierusalime, Ierusalime, cetatea care omoară pe proroci și ucide cu pietre pe cei trimiși la sine! De câte ori am voit să strâng pe copiii tăi cum strânge găina puii săi sub aripile sale și n‐ați voit! Iată vi se lasă casa pustie. Căci vă spun, nu mă veți mai vedea de acum, până când veți zice: Binecuvântat este cel ce vine în Numele Domnului. Și Isus a ieșit de la Templu și mergea; și ucenicii săi s‐au apropiat de el ca să‐i arate zidurile Templului. Iar el a răspuns și le‐a zis: Nu vedeți voi toate acestea? Adevărat vă spun, nu va fi lăsată aici piatră pe piatră care nu va fi desfăcută. Și pe când ședea el pe muntele Măslinilor, ucenicii au venit la el la o parte zicând: Spune‐ne când vor fi acestea și care este semnul venirii tale și al sfârșitului veacului? Și Isus a răspuns și le‐a zis: Luați seama să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele meu zicând: Eu sunt Hristosul! și vor amăgi pe mulți. Și veți auzi de războaie și zvonuri de războaie, vedeți să nu vă înspăimântați, căci, aceste lucruri trebuie să fie dar nu este încă sfârșitul. Căci se va scula neam peste neam și împărăție peste împărăție și vor fi foamete și cutremure pe alocuri. Iar toate acestea vor fi începutul durerilor. Atunci vă vor da la necaz și vă vor omorî și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele meu. Și atunci mulți se vor poticni și se vor da unii pe alții și se vor urî unii pe alții. Și mulți proroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți; și de înmulțirea fărădelegii iubirea multora se va răci. Dar cine rabdă până la sfârșit, acela va fi mântuit. Și această Evanghelie a împărăției va fi propovăduită în tot pământul locuit, spre mărturie la toate neamurile și atunci va veni sfârșitul. Deci când veți vedea urâciunea pustiirii cea spusă prin Daniel prorocul stând în locul sfânt (cine citește să înțeleagă), atunci cei ce sunt în Iudeea să fugă în munți, cine este pe acoperiș să nu se pogoare ca să ia cele din casa lui, și cine este în câmp să nu se întoarcă înapoi ca să‐și ia veșmântul. Dar vai de cele ce au în pântece și de cele ce dau țâță în acele zile! Și rugați‐vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici în Sabat: Căci atunci va fi un necaz mare cum n‐a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi. Și dacă n‐ar fi fost scurtate acele zile, n‐ar fi fost mântuită nicio carne, dar pentru cei aleși zilele acelea vor fi scurtate. Atunci dacă vă va zice cineva: Iată aici este Hristosul. Sau: Colo! să nu credeți. Căci se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni încât să amăgească, dacă este cu putință, și pe cei aleși. Iată v‐am spus dinainte. Deci dacă vă vor zice: Iată este în pustie! nu ieșiți. Iată este în cămăruțe! nu credeți. Căci cum iese fulgerul de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi venirea Fiului omului. Orișiunde este stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după necazul acelor zile, soarele va fi întunecat și luna nu‐și va da lucirea și stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor vor fi zguduite. Și atunci se va arăta semnul Fiului omului în cer: și atunci se vor jeli toate semințiile pământului și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și slavă multă. Și va trimite pe îngerii săi cu sunet mare de trâmbiță și vor strânge pe aleșii lui din cele patru vânturi, de la cea mai depărtată margine a cerurilor până la cealaltă margine a lor. Iar de la smochin învățați pilda lui. Când ramura lui este fragedă și dă frunze, cunoașteți că vara este aproape. Astfel și voi, când veți vedea toate acestea, să cunoașteți că el este aproape, lângă uși. Adevărat vă spun, nu va trece neamul acesta până când vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece nicidecum. Iar despre ziua aceea și despre ceas nu știe nimeni, nici îngerii cerurilor, nici Fiul, decât numai Tatăl. Și cum erau zilele lui Noe așa va fi venirea Fiului omului. Căci cum erau în zilele acelea dinainte de potop, mâncând și bând, însurându‐se și măritându‐se, până în ziua când a intrat Noe în corabie, și n‐au știut până a venit potopul și i‐a luat pe toți, așa va fi venirea Fiului omului. Atunci doi vor fi în câmp: unul este luat și unul este lăsat. Două vor râșni la moară: una este luată și una este lăsată. Deci vegheați, pentru că nu știți în care zi vine Domnul vostru. Dar cunoașteți aceasta că, dacă ar fi știut stăpânul casei în care strajă vine hoțul, ar fi vegheat și n‐ar fi lăsat să i se sape casa. De aceea și voi fiți gata pentru că în ceasul în care nu gândiți vine Fiul omului. Cine este, dar, robul credincios și cuminte pe care l‐a pus domnul său peste slugărimea sa ca să le dea de mâncare la vreme hotărâtă? Fericit este robul acela pe care când va veni domnul său îl va găsi făcând astfel. Adevărat vă spun că îl va pune peste toate avuțiile sale. Dar dacă acel rob rău va zice în inima sa: Domnul meu zăbovește! Și va începe să bată pe cei împreună robi cu el și va mânca și bea cu bețivii, domnul acelui rob va veni într‐o zi în care el n‐așteaptă și în ceasul în care nu știe, și‐l va despica în două și‐i va pune partea cu fățarnicii; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Atunci Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și‐au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Și cinci din ele erau nechibzuite, iar cinci cu minte. Căci cele nechibzuite, când și‐au luat candelele, n‐au luat untdelemn cu ele. Iar cele cu minte au luat untdelemn în vasele lor cu candelele lor. Și pe când zăbovea mirele, au ațipit toate și au adormit. Iar la miezul nopții s‐a făcut o strigare: Iată mirele, ieșiți‐i în întâmpinare. Atunci toate acele fecioare s‐au deșteptat și și‐au gătit candelele. Și cele nechibzuite au zis celor cu minte: Dați‐ne din untdelemnul vostru pentru că ni se sting candelele. Dar cele cu minte au răspuns zicând: Nu: că poate nu ne va fi îndeajuns și nouă și vouă. Duceți‐vă mai bine la cei ce vând și cumpărați‐vă. Și pe când se duceau ele să cumpere, a venit mirele și cele gata au intrat cu el la nuntă și s‐a închis ușa. În urmă vin și celelalte fecioare zicând: Doamne, Doamne, deschide‐ne. Dar el a răspuns și a zis: Adevărat vă spun, nu vă cunosc. Vegheați, deci, pentru că nu știți ziua, nici ceasul. Căci este ca un om care a plecat din țară și a chemat pe robii săi și le‐a dat avuțiile sale. Și unuia i‐a dat cinci talanți, iar altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea sa deosebită și a plecat din țară. Îndată cel ce luase cei cinci talanți s‐a dus și a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. Tot așa cel ce luase cei doi a câștigat alți doi. Dar cel ce luase unul, a plecat, a săpat în pământ și a ascuns argintul domnului său. După multă vreme vine domnul robilor acelora și le face socoteala. Și cel ce luase cei cinci talanți s‐a apropiat și a adus alți cinci talanți zicând: Doamne, mi‐ai încredințat cinci talanți; iată, am câștigat alți cinci talanți. Domnul său i‐a zis: Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios peste puține, te voi pune peste multe; intră în bucuria domnului tău. Și cel ce luase cei doi talanți s‐a apropiat și el și a zis: Doamne, mi‐ai încredințat doi talanți; iată, am câștigat alți doi talanți. Domnul său i‐a zis: Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios peste puține, te voi pune peste multe; intră în bucuria domnului tău. Și cel ce luase un talant s‐a apropiat și el și a zis: Doamne, te‐am știut că ești un om aspru, seceri unde n‐ai semănat și strângi de unde n‐ai împrăștiat, și m‐am temut și am plecat și ți‐am ascuns talantul în pământ: iată ai al tău. Și domnul său a răspuns și i‐a zis: Rob rău și leneș, știai că secer unde n‐am semănat și strâng de unde n‐am împrăștiat; deci trebuia ca tu să fi pus argintul meu la schimbători și când aș fi venit aș fi luat înapoi al meu cu dobândă. Luați deci de la el talantul și dați‐l celui ce are cei zece talanți. Căci celui ce are i se va da și‐i va prisosi, iar de la cel ce n‐are i se va lua și ce are. Și pe robul nefolositor aruncați‐l în întunericul de afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Iar când va veni Fiul omului în slava sa și toți îngerii cu el, atunci va ședea pe scaunul de domnie al slavei sale, și toate neamurile vor fi adunate înaintea lui și le va despărți pe unele de altele, cum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta sa: Veniți binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și mi‐ați dat să mănânc; am fost însetat și mi‐ați dat să beau; am fost străin și m‐ați luat la voi; gol și m‐ați îmbrăcat; am fost bolnav și m‐ați căutat; am fost în temniță și ați venit la mine. Atunci drepții îi vor răspunde zicând: Doamne, când te‐am văzut flămând și ți‐am dat de mâncare sau însetat și ți‐am dat să bei? Și când te‐am văzut străin și te‐am luat la noi? sau gol și te‐am îmbrăcat? Și când te‐am văzut bolnav sau în temniță și am venit la tine? Și Împăratul va răspunde și le va zice: Adevărat vă spun, întrucât ați făcut unuia din acești frați ai mei, foarte mici, mie mi‐ați făcut. Atunci va zice și celor de la stânga: Duceți‐vă de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic, cel gătit diavolului și îngerilor săi. Căci am fost flămând și nu mi‐ați dat să mănânc; am fost însetat și nu mi‐ați dat să beau; am fost străin și nu m‐ați luat la voi; gol și nu m‐ați îmbrăcat; bolnav și în temniță și nu m‐ați căutat. Atunci vor răspunde și ei zicând: Doamne, când te‐am văzut flămând ori însetat ori străin ori gol ori bolnav, ori în temniță și nu ți‐am slujit? Atunci le va răspunde zicând: Adevărat vă spun, întrucât n‐ați făcut unuia din aceștia foarte mici, nici mie nu mi‐ați făcut. Și aceștia se vor duce la pedeapsă veșnică, iar drepții la viață veșnică. Și a fost așa: când a sfârșit Isus toate cuvintele acestea, a zis ucenicilor săi: Știți că peste două zile sunt Paștile și Fiul omului este dat ca să fie răstignit. Atunci mai marii preoților și bătrânii poporului s‐au adunat în curtea marelui preot numit Caiafa, și s‐au sfătuit împreună ca să pună mâna pe Isus prin viclenie și să‐l omoare. Dar ziceau: Nu în sărbătoare, ca să nu se facă tulburare în popor. Iar pe când era Isus în Betania în casa lui Simon leprosul, a venit la el o femeie având un alabastru cu mir foarte scump și l‐a turnat pe capul lui când ședea la masă. Iar când au văzut ucenicii, s‐au mâhnit adânc zicând: La ce pierderea aceasta? Căci acest mir se putea vinde cu mult și să se dea săracilor. Dar Isus cunoscând, le‐a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci a făcut un lucru bun față de mine. Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe mine nu mă aveți întotdeauna. Căci ea turnând mirul acesta pe trupul meu, a făcut‐o spre înmormântarea mea. Adevărat vă spun, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta în toată lumea, se va vorbi și despre ce a făcut femeia aceasta spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, cel zis Iuda Iscarioteanul, s‐a dus la mai marii preoților și a zis: Ce voiți să‐mi dați și eu vi‐l voi da prins? Iar ei i‐au cumpănit treizeci de arginți. Și de atunci căuta vreme nimerită ca să‐l dea prins. Iar în cea dintâi zi a azimilor ucenicii au venit la Isus zicând: Unde voiești să‐ți gătim ca să mănânci Paștile? Și el a zis: Mergeți în cetate la cutare și spuneți‐i: Învățătorul zice: Vremea mea este aproape; la tine fac Paștile cu ucenicii mei. Și ucenicii au făcut cum le poruncise Isus și au gătit Paștile. Iar când s‐a făcut seară, s‐a așezat la masă cu cei doisprezece ucenici. Și pe când mâncau, el le‐a zis: Adevărat vă spun că unul din voi mă va da prins. Și ei s‐au întristat foarte mult și au început să‐i zică fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar el a răspuns și a zis: Cel ce a muiat cu mine mâna în blid, acesta mă va da prins. Într‐adevăr Fiul omului se duce după cum este scris despre el, dar vai de omul acela prin care este dat prins Fiul omului: ar fi bine pentru el dacă nu s‐ar fi născut omul acela. Și Iuda care l‐a dat prins a răspuns și a zis: Nu cumva sunt eu, Rabi? El îi zice: Tu ai zis. Și pe când mâncau ei, Isus a luat pâine și a binecuvântat și a frânt‐o și a dat ucenicilor și a zis: Luați, mâncați; acesta este trupul meu. Și a luat un pahar și a mulțumit și le‐a dat zicând: Beți din el toți. Căci acesta este sângele meu, al legământului celui nou, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor. Dar vă spun că de acum nu voi mai bea nicidecum din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui meu. Și după ce au cântat lăudări, au ieșit la muntele Măslinilor. Atunci Isus le zice: Voi toți veți avea în mine un prilej de poticnire în noaptea aceasta. Căci este scris: Voi bate păstorul și oile turmei se vor împrăștia. Dar după ce voi fi sculat, voi merge înainte de voi în Galileea. Iar Petru a răspuns și a zis: Dacă toți vor avea prilej de poticnire în tine, eu niciodată nu voi avea prilej de poticnire. Isus i‐a zis: Adevărat îți spun că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori mă vei tăgădui. Petru îi zice: Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu tine, nicidecum nu te voi tăgădui. Și toți ucenicii au zis la fel. Atunci Isus vine cu ei la un loc îngrădit zis Ghetsimani și zice ucenicilor săi: Ședeți aici până mă voi duce acolo și mă voi ruga. Și a luat cu sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să se întristeze și să se tulbure adânc. Atunci le zice: Sufletul meu este foarte întristat, până la moarte; rămâneți aici și vegheați cu mine. Și a mers puțin mai înainte și a căzut pe fața sa și s‐a rugat zicând: Tatăl meu, dacă este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu cum voiesc eu, ci cum voiești tu. Și vine la ucenici și‐i află dormind și zice lui Petru: Așa, n‐ați fost în stare să vegheați un ceas cu mine? Vegheați și rugați‐vă ca să nu intrați în ispită. Într‐adevăr duhul este fără preget dar carnea este neputincioasă. Iarăși a mers a doua oară și se ruga zicând: Tatăl meu, dacă nu este cu putință să treacă acesta ca să nu‐l beau, facă‐se voia ta. Și a venit iarăși și i‐a aflat dormind, căci ochii le erau îngreuiați. Și i‐a lăsat iarăși și a mers și s‐a rugat a treia oară zicând același cuvânt. Atunci vine la ucenici și le zice: Dormiți de acum și odihniți‐vă. Iată s‐a apropiat ceasul și Fiul omului este dat în mâinile păcătoșilor. Sculați‐vă, să mergem; iată, s‐a apropiat cel ce mă dă prins. Și pe când vorbea el încă, iată Iuda, unul din cei doisprezece, și cu el gloată multă cu săbii și ciomege, a venit de la mai marii preoților și bătrânii poporului. Iar cel ce‐l dădea prins le dăduse un semn zicând: Pe care‐l voi săruta, acela este, apucați‐l. Și îndată s‐a apropiat de Isus și a zis: Bucură‐te, Rabi. Și l‐a sărutat mult. Iar Isus i‐a zis: Prietene, pentru ce ai venit, fă. Atunci ei s‐au apropiat, au pus mâinile pe Isus și l‐au apucat. Și iată, unul din cei ce erau cu Isus a întins mâna, și‐a tras sabia și a lovit pe robul marelui preot și i‐a tăiat urechea. Atunci Isus îi zice: Întoarce sabia ta la locul ei, căci toți care iau sabie de sabie vor pieri. Sau ți se pare că nu pot ruga pe Tatăl meu și‐mi va pune în rând chiar acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum vor fi împlinite scripturile, că așa trebuie să fie? În acel ceas Isus a zis gloatelor: Ați ieșit ca la un tâlhar cu săbii și ciomege să mă prindeți? În fiecare zi ședeam în Templu învățând și nu m‐ați apucat. Dar toate acestea s‐au făcut ca să fie împlinite scripturile prorocilor. Atunci toți ucenicii l‐au lăsat și au fugit. Iar cei ce apucaseră pe Isus l‐au dus la Caiafa, marele preot, unde erau adunați împreună cărturarii și bătrânii. Dar Petru îl urma de departe până la curtea marelui preot și a intrat înăuntru și ședea cu slujitorii să vadă sfârșitul. Iar mai marii preoților și bătrânii, tot sinedriul, căutau o mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să‐l omoare. Și n‐au găsit, deși veniseră mulți martori mincinoși. În urmă au venit doi, și au zis: Acesta a zis: Pot dărâma Templul lui Dumnezeu și în trei zile să‐l zidesc. Și marele preot s‐a sculat și i‐a zis: Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva ta? Dar Isus tăcea. Și marele preot i‐a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Isus îi zice: Tu ai zis. Dar vă spun: de acum veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului. Atunci marele preot și‐a sfâșiat veșmintele, zicând: A hulit. Ce mai avem trebuință de martori? Iată acum ați auzit hula. Ce vi se pare? Ei au răspuns și au zis: Este vinovat de moarte. Atunci l‐au scuipat în față și l‐au pălmuit, iar alții l‐au bătut, zicând: Prorocește‐ne, Hristoase, cine este cel ce te‐a lovit? Iar Petru ședea afară în curte. Și o slujnică a venit la el zicând: Și tu erai cu Isus Galileeanul. Iar el a tăgăduit înaintea tuturor zicând: Nu știu ce zici. Și a ieșit la poartă și l‐a văzut alta și zice celor de acolo: Și acesta era cu Isus Nazarineanul. Și iarăși a tăgăduit cu jurământ: Nu știu pe omul acesta. Iar peste puțin, cei ce stăteau acolo au venit și au zis lui Petru: Cu adevărat și tu ești dintre ei căci și vorbirea ta te dă pe față. Atunci a început să se blesteme și să jure: Nu știu pe omul acesta. Și îndată a cântat cocoșul. Și Petru și‐a adus aminte de cuvântul lui Isus care zisese: Mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori mă vei tăgădui. Și a ieșit afară și a plâns cu amar. Iar când s‐a făcut dimineață toți mai marii preoților și bătrânii poporului s‐au sfătuit împotriva Iui Isus ca să‐l omoare. Și după ce l‐au legat, l‐au dus și l‐au dat în mâinile lui Pilat dregătorul. Atunci Iuda, care îl dăduse prins, când a văzut că a fost osândit, i‐a părut rău și a adus înapoi cei treizeci de arginți la mai marii preoților și bătrâni, zicând: Am păcătuit dând sânge nevinovat. Iar ei au zis. Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea. Și el a aruncat arginții în Templu, s‐a depărtat și a plecat și s‐a spânzurat. Și mai marii preoților au luat arginții și au zis: Nu se cuvine să‐i aruncăm în cutia pentru daruri, deoarece sunt preț de sânge. Și s‐au sfătuit și au cumpărat din ei țarina olarului pentru înmormântarea străinilor. De aceea țarina aceea a fost numită țarina sângelui, până în ziua de azi. Atunci s‐a împlinit ce fusese spus prin Ieremia prorocul care zice: Și au luat cei treizeci de arginți, prețul celui prețuit, pe care l‐au prețuit unii din copiii lui Israel; și i‐au dat pentru țarina olarului, după cum mi‐a poruncit Domnul. Iar Isus sta înaintea dregătorului. Și dregătorul l‐a întrebat zicând: Ești tu Împăratul iudeilor? Iar Isus a zis: Tu zici. Și când era învinuit de mai marii preoților și bătrâni, nimic nu răspundea. Atunci Pilat îi zice: N‐auzi câte mărturisesc ei împotriva ta? Și el nu i‐a răspuns la niciun singur cuvânt, încât dregătorul se mira foarte mult. Iar la sărbătoare dregătorul avea obiceiul să dea pentru gloată drumul la un închis pe care‐l voiau ei. Și aveau atunci pe un întemnițat vestit, zis Baraba. Pe când erau adunați ei deci împreună, Pilat le‐a zis: La care voiți să‐i dau drumul pentru voi? Lui Baraba, sau lui Isus care se zice Hristos? Căci știa că din pizmă îl dăduseră. Și pe când ședea el pe scaunul de judecător, nevastă‐sa a trimis la el zicând: N‐avea nimic a face cu acel drept, căci am sufierit multe azi în vis pentru el. Dar mai marii preoților și bătrânii au îndemnat gloatele ca să ceară pe Baraba, iar pe Isus să‐l piardă. Și dregătorul a răspuns și le‐a zis: La care din cei doi voiți să‐i dau drumul pentru voi? Și ei au zis: Lui Baraba. Pilat le zice: Ce voi face deci cu Isus care se zice Hristos? Ei toți zic: Să fie răstignit. Și el a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai mult strigau zicând: Să fie răstignit. Și când a văzut Pilat că nu folosește nimic, ci se face mai mare tulburare, a luat apă, și‐a spălat mâinile înaintea gloatei zicând: Sunt nevinovat de sângele acestui drept: voi veți vedea. Și tot poporul a răspuns și a zis: Sângele lui fie asupra noastră și asupra copiilor noștri. Atunci a dat pentru ei drumul lui Baraba iar pe Isus l‐a biciuit și l‐a dat ca să fie răstignit. Atunci ostașii dregătorului au luat cu ei pe Isus în pretoriu și au adunat lângă el toată ceata ostașilor. Și l‐au dezbrăcat și i‐au pus o manta stacojie. Și au împletit o cunună de spini și au pus‐o pe capul lui și o trestie în dreapta lui și au îngenuncheat înaintea lui și l‐au luat în râs zicând: Bucură‐te, Împărate al iudeilor! Și au scuipat pe el și au luat trestia și‐l băteau peste cap. Și după ce au râs de el, l‐au dezbrăcat de manta, l‐au îmbrăcat cu hainele lui și l‐au dus ca să‐l răstignească. Și pe când ieșeau afară, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l‐au silit ca să‐i ducă crucea. Și când au venit la un loc zis Golgota, adică Locul căpățânii, i‐au dat să bea vin amestecat cu fiere; și când a gustat n‐a vrut să bea. Și după ce l‐au răstignit, au împărțit între ei hainele lui, aruncând sorț. Și au șezut jos și‐l păzeau acolo. Și au pus deasupra capului său vina sa scrisă: ACESTA ESTE ISUS ÎMPĂRATUL IUDEILOR. Atunci sunt răstigniți împreună cu el doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga. Și trecătorii îl huleau clătinându‐și capetele și zicând: Tu, cel ce dărâmi Templul și‐l zidești în trei zile, mântuiește‐te pe tine însuți. Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, pogoară‐te de pe cruce. Asemenea și mai marii preoților îl luau în râs, cu cărturarii și bătrânii și ziceau: Pe alții a mântuit, pe sine nu se poate mântui. Este Împăratul lui Israel: să se pogoare acum de pe cruce și vom crede în el. S‐a încrezut în Dumnezeu: să‐l scape acum dacă‐l voiește. Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu. Aceeași ocară îi aruncau și tâlharii care au fost răstigniți împreună cu el. Iar de la al șaselea ceas s‐a făcut întuneric peste tot pământul până la al nouălea ceas. Iar pe la al nouălea ceas Isus a strigat cu glas mare zicând: Eli, Eli, Lama Sabactani? adică: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m‐ai părăsit? Și unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit, ziceau: Pe Ilie îl cheamă acesta. Și îndată unul dintre ei a alergat și a luat un burete și l‐a umplut de oțet și l‐a pus într‐o trestie și i‐a dat să bea. Iar ceilalți ziceau: Lasă să vedem dacă vine Ilie să‐l mântuiască. Și Isus a strigat iarăși cu glas mare și și‐a dat duhul. Și iată perdeaua Templului s‐a rupt în două de sus și până jos și pământul s‐a cutremurat și pietrele s‐au despicat, și mormintele s‐au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s‐au sculat. Și au ieșit din morminte după învierea lui și au intrat în sfânta cetate și s‐au arătat multora. Dar sutașul și cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ și cele ce se făcuseră, s‐au temut foarte mult zicând: Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu. Și erau acolo privind de departe multe femei care urmaseră pe Isus din Galileea slujindu‐i, între care era Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și Iose, și mama fiilor lui Zebedei. Iar când s‐a făcut seară, a venit un om bogat din Arimatea, cu numele Iosif, care era și el ucenic al lui Isus. Acesta s‐a dus la Pilat și a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să fie dat trupul. Și Iosif a luat trupul, l‐a înfășurat într‐o pânză curată de in, și l‐a pus în mormântul său nou pe care‐l săpase în stâncă și a prăvălit o piatră mare la ușa mormântului și a plecat. Și Maria Magdalena era acolo și cealaltă Marie, stând în fața mormântului. Iar a doua zi care este după Pregătire, mai marii preoților și fariseii s‐au adunat împreună la Pilat, zicând: Domnule, ne‐am adus aminte că amăgitorul acela, pe când era încă viu, a zis: După trei zile mă scol. De aceea poruncește ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii să‐l fure și să zică poporului: S‐a sculat dintre cei morți. Și rătăcirea din urmă va fi mai rea decât cea dintâi. Și Pilat le‐a zis: Aveți o pază. Plecați, întăriți cum știți. Iar ei au plecat și au întărit mormântul cu pază după ce au pecetluit piatra. Iar târziu în ziua Sabatului, când se lumina de ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să privească mormântul. Și iată, s‐a făcut un mare cutremur de pământ, căci un înger al Domnului s‐a pogorât din cer și a venit și a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Și de teama lui păzitorii s‐au cutremurat și au fost ca morți. Și îngerul a răspuns și a zis femeilor: Nu vă temeți, căci știu că voi căutați pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici, căci s‐a sculat, după cum a zis; veniți, vedeți locul unde era pus Domnul. Și duceți‐vă repede și spuneți ucenicilor lui: S‐a sculat dintre cei morți și iată merge înainte de voi în Galileea: acolo îl veți vedea. Iată v‐am spus. Și au plecat repede de la mormânt cu teamă și cu bucurie mare și au alergat să vestească ucenicilor lui. Și iată Isus le‐a întâmpinat zicând: Bucurați‐vă. Iar ele s‐au apropiat și i‐au apucat picioarele și i s‐au închinat. Atunci Isus le zice: Nu vă temeți; duceți‐vă, vestiți fraților mei ca să plece în Galileea și acolo mă vor vedea. Și pe când se duceau ele, iată unii din pază au venit în cetate și au vestit mai marilor preoților toate cele întâmplate. Și după ce s‐au adunat împreună cu bătrânii și s‐au sfătuit, au dat arginți destui ostașilor, zicând: Spuneți: Ucenicii lui au venit noaptea și l‐au furat, pe când dormeam noi. Și dacă se va auzi aceasta la dregător, îl vom îndupleca și vă vom face fără grijă. Și ei au luat arginții și au făcut cum au fost învățați. Și s‐a răspândit vorba aceasta între iudei până în ziua de azi. Iar cei unsprezece ucenici s‐au dus în Galileea, în muntele unde le rânduise Isus. Și când l‐au văzut, i s‐au închinat, iar unii s‐au îndoit. Și Isus s‐a apropiat și le‐a vorbit zicând: Orice putere mi s‐a dat în cer și pe pământ. Mergeți deci și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‐i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Învățându‐i să păzească toate câte v‐am poruncit. Și iată eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, după cum este scris în Isaia prorocul: Iată eu trimit înaintea feței tale pe solul meu, care va pregăti calea ta. Glasul unuia care strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, faceți‐i drepte cărările. Ioan a venit botezând în pustie și propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Și tot ținutul Iudeei și toți cei din Ierusalim ieșeau la el și erau botezați de el în râul Iordan, mărturisindu‐și păcatele. Și Ioan era îmbrăcat cu peri de cămilă și cu o cingătoare de piele împrejurul coapselor sale și mânca lăcuste și miere sălbatică. Și propovăduia zicând: După mine vine cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să‐i dezleg cureaua încălțămintelor lui. Eu v‐am botezat cu apă, dar el vă va boteza cu Duhul Sfânt. Și a fost așa: În zilele acelea Isus a venit de la Nazaretul Galileei și a fost botezat de Ioan în Iordan. Și îndată, cum a ieșit din apă, a văzut cerurile desfăcute și pe Duhul pogorându‐se peste el ca un porumbel. Și s‐a făcut un glas din ceruri: Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi‐am găsit plăcerea. Și îndată Duhul îl mână afară în pustie, și a fost în pustie patruzeci de zile ispitit de Satana. Și era cu fiarele și îngerii îi slujeau. Iar după ce a fost prins Ioan, Isus a venit în Galileea propovăduind Evanghelia lui Dumnezeu și zicând: S‐a împlinit vremea și s‐a apropiat Împărăția lui Dumnezeu; pocăiți‐vă și credeți în Evanghelie. Și trecând pe lângă marea Galileei, a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând o mreajă în mare, căci erau pescari. Și Isus le‐a zis: Veniți după mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și îndată au lăsat mrejile și l‐au urmat. Și mergând puțin înainte, au văzut pe Iacov al lui Zebedei și pe Ioan, fratele lui, și ei erau în corabie cârpind mrejile. Și îndată i‐a chemat și au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie împreună cu cei tocmiți și s‐au dus după el. Și ei merg în Capernaum și îndată în ziua Sabatului el a intrat în sinagogă și‐i învăța. Și erau uimiți de învățătura lui, căci îi învăța ca unul care are putere, iar nu ca și cărturarii. Și îndată era în sinagoga lor un om cu un duh necurat și striga tare, zicând: Ce avem noi cu tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești; Sfântul lui Dumnezeu. Și Isus l‐a certat zicând: Tacă‐ți gura și ieși afară din el. Și duhul necurat, după ce l‐a scuturat și a strigat cu glas mare, a ieșit din el. Și toți s‐au uimit încât se întrebau împreună între ei, zicând: Ce este aceasta? O învățătură nouă! El poruncește cu putere chiar duhurilor necurate și ele ascultă de el. Și îndată a ieșit știrea despre el pretutindeni în toată împrejurimea Galileei. Și îndată ieșind din sinagogă, au venit la casa lui Simon și Andrei cu Iacov și Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea acolo prinsă de friguri și îndată îi vorbesc despre ea. Și s‐a apropiat și a ridicat‐o apucând‐o de mână și au lăsat‐o frigurile și ea le slujea. Și când s‐a făcut seară, când a apus soarele, aduceau la el pe toți care erau bolnavi și pe îndrăciți. Și toată cetatea era adunată la ușă. Și a tămăduit pe mulți care sufereau de felurite boli și a scos afară mulți draci și nu lăsa pe draci să vorbească, fiindcă îl cunoșteau că este Hristosul. Și a doua zi dimineața, foarte de noapte, s‐a sculat și a ieșit și s‐a dus într‐un loc pustiu și se ruga acolo. Și Simon și cei împreună cu el l‐au urmărit. Și l‐au aflat. Și‐i spun: Toți te caută. Și el le zice: Să mergem altundeva în târgurile învecinate ca să propovăduiesc și acolo, căci pentru aceasta am ieșit. Și s‐a dus în sinagogile lor în toată Galileea, propovăduind și scoțând afară dracii. Și un lepros vine la el, rugându‐l și îngenunchind și zicându‐i: Dacă voiești, poți să mă curățești. Și făcându‐i‐se milă, a întins mâna și l‐a atins și a zis: Voiesc, fii curățit. Și îndată lepra s‐a depărtat de la el și a fost curățit. Și i‐a poruncit cu asprime și îndată l‐a scos afară, și i‐a zis: Vezi, nu spune nimărui nimic, ci du‐te, arată‐te preotului și du pentru curățirea ta cele ce a rânduit Moise spre mărturie lor. Dar el a ieșit și a început să vestească multe și să răspândească vorba, încât Isus nu mai putea intra pe față în cetate, ci era afară în locuri pustii și veneau la el din toate părțile. Și când a intrat iarăși în Capernaum după câteva zile, s‐a auzit că este în casă. Și s‐au adunat mulți împreună, încât nu mai era loc pentru ei nici spre ușă. Și el le vorbea cuvântul. Și vin aducând la el pe un slăbănog purtat de patru inși. Și neputând să se apropie de el, din princina gloatei, au descoperit acoperișul unde era și după ce au scobit, au lăsat în jos patul pe care zăcea slăbănogul. Și Isus, văzându‐le credința, zice slăbănogului: Copile, iertate‐ți sunt păcatele. Și erau acolo unii dintre cărturari șezând și gândind în inimile lor: Pentru ce vorbește acesta astfel? Hulește: cine poate ierta păcatele decât numai unul, Dumnezeu? Și îndată Isus, cunoscând cu duhul său că gândesc astfel în ei înșiși, le zice: Pentru ce gândiți aceasta în inimile voastre? Ce este mai lesne, a zice slăbănogului: Iertate‐ți sunt păcatele! sau a zice: Scoală‐te și ia‐ți patul și umblă? Dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcate (zice slăbănogului): Ție‐ți zic, scoală‐te, ia‐ți patul și mergi la casa ta. Și s‐a sculat și îndată a luat patul și a ieșit înaintea tuturor, încât toți erau uimiți și slăveau pe Dumnezeu zicând: Niciodată n‐am văzut așa ceva. Și a ieșit iar lângă mare și toată gloata venea la el și‐i învăța. Și pe când trecea, a văzut pe Levi al lui Alfeu stând la vamă și‐i zice: Urmează‐mă. Și el s‐a sculat și l‐a urmat. Și a fost așa: El ședea la masă în casa lui și mulți vameși și păcătoși ședeau la masă cu Isus și cu ucenicii lui, căci erau mulți și‐l urmau. Și cărturarii fariseilor, când au văzut că mânca cu vameșii și păcătoșii, ziceau ucenicilor lui: Mânâncă și bea cu vameșii și păcătoșii. Și auzind Isus, le zice: Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. N‐am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși. Și ucenicii lui Ioan și fariseii posteau. Și vin și‐i zic: Pentru ce ucenicii lui Ioan și ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii tăi nu postesc? Și Isus le‐a zis: Nu cumva pot fiii odăii de nuntă să postească atunci când este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei nu pot posti. Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti în ziua aceea. Nimeni nu coase o bucată de postav nou la un veșmânt vechi; altfel umplutura nouă a celui vechi rupe din acesta și se face o spărtură mai rea. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul va sparge burdufurile și vinul se pierde și burdufurile: ci pun vin nou în burdufuri noi. Și a fost așa: El trecea în ziua Sabatului prin semănături și ucenicii lui au început să‐și facă drum smulgând spicele de grâu. Și fariseii îi ziceau: Vezi, pentru ce fac ei în ziua Sabatului ce nu se cade? Și el le‐a zis: Oare n‐ați citit niciodată ce a făcut David când a avut trebuință și a flămânzit el și cei cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, când era mare preot Abiatar, și a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cade să le mănânce decât numai preoții și a dat și celor ce erau cu el? Și le‐a zis: Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru Sabat: Așa că Fiul omului este Domn și al Sabatului. Și a intrat iar în sinagogă și acolo era un om care avea mâna uscată. Și‐l pândeau să vadă dacă îl tămăduiește în ziua Sabatului, ca să‐l învinuiască. Și zice omului care avea mâna uscată: Scoală‐te în mijloc. Și le zice: Se cuvine în ziua Sabatului a face bine sau a face rău? a mântui un suflet sau a omorî? Iar ei tăceau. Și după ce i‐a privit împrejur cu mânie, întristându‐se de învârtoșarea inimii lor, zice omului: Întinde‐ți mâna. Și a întins‐o și mâna lui s‐a făcut sănătoasă. Și fariseii au ieșit și îndată s‐au sfătuit cu irodianii împotriva lui, cum să‐l piardă. Și Isus cu ucenicii săi s‐a depărtat spre mare și l‐a urmat o mulțime mare din Galileea și din Iudeea, și din Ierusalim și din Idumea și de dincolo de Iordan și dimprejurul Tirului și Sidonului, o mulțime mare, auzind tot ce făcea, a venit la el. Și el a zis ucenicilor săi să‐i fie la îndemână o luntre din pricina gloatei ca să nu‐l strâmtoreze. Căci tămăduise mulți; încât toți câți aveau răni năvăleau spre el ca să‐l atingă. Și duhurile necurate, când îl zăreau, cădeau înaintea lui și strigau zicând: Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Și le poruncea mult, ca să nu‐l dea pe față. Și se suie în munte și cheamă la sine pe cine a voit el însuși. Și au venit la el. Și a făcut doisprezece ca să fie cu el și ca să‐i trimită să propovăduiască, și să aibă putere să scoată afară draci. Și a făcut doisprezece și lui Simon i‐a dat numele Petru; și pe Iacov al lui Zebedei și pe Ioan fratele lui Iacov și le‐a dat numele Boanerghes adică: Fii ai tunetului; și pe Andrei și pe Filip și pe Bartolomeu și pe Matei și pe Toma și pe Iacov al lui Alfeu și pe Tadeu și pe Simon Cananitul, și pe Iuda Iscarioteanul care l‐a și dat prins. Și vin în casă. Și iarăși se adună împreună gloata încât nu puteau nici să mănânce pâine. Și când au auzit, ai săi au venit ca să‐l apuce, căci ziceau: Și‐a ieșit din fire. Și cărturarii care se pogorâseră de la Ierusalim ziceau: Are pe Beelzebul; și: Scoate afară pe draci prin domnul dracilor. Și i‐a chemat la sine și le‐a zis în pilde: Cum poate Satana să scoată afară pe Satana? Și dacă o împărăție se va dezbina împotriva sa însăși, împărăția aceea nu poate sta. Și dacă o casă se va dezbina împotriva sa însăși, casa aceea nu va putea sta. Și dacă Satana s‐a sculat împotriva sa însuși și s‐a dezbinat, nu poate sta, ci ia sfârșit. Dar nimeni nu poate să intre în casa celui tare și să răpească sculele lui, dacă nu va lega mai întâi pe cel tare și atunci îi va prăda casa. Adevărat vă spun că toate păcatele vor fi iertate fiilor oamenilor și hulele cu care vor huli; dar cine va huli împotriva Duhului Sfănt n‐are iertare în veac, ci va fi vinovat de un păcat veșnic. Pentru că ziceau: Are duh necurat. Și mama lui și frații lui vin și, stând afară, au trimis la el să‐l cheme. Și gloata ședea împrejurul lui: Și‐i zic: Iată mama ta și frații tăi, afară, te caută. Și el le răspunde și zice: Cine este mama mea și frații mei? Și, privind în jur la cei ce ședeau împrejurul lui, zice: Iată mama mea și frații mei. Căci cine va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele meu și soră și mamă. Și a început iarăși să‐i învețe lângă mare. Și foarte multă gloată s‐a adunat la el încât el a intrat în corabie ca să șadă în mare și toată gloata era lângă mare pe pământ. Și‐i învăța multe în pilde și în învățătura sa le zicea: Ascultați. Iată, a ieșit semănătorul să semene. Și a fost așa: Când semăna, una a căzut lângă cale și au venit păsările și au mâncat‐o. Și alta a căzut pe loc stâncos, unde n‐avea pământ mult și îndată a răsărit, pentru că n‐avea adâncime de pământ. Și când a răsărit soarele, a fost arsă de arșiță și, pentru că n‐avea rădăcină, s‐a uscat. Și alta a căzut între spini și spinii au crescut și au înecat‐o, și n‐a dat rod. Și altele au căzut pe pământul cel bun și au dat rod înălțându‐se și crescând și au adus: una treizeci și alta șaizeci și alta o sută. Și a zis: Cine are urechi de auzit, să audă. Și când a fost singur, cei ce erau pe lângă el, împreună cu cei doisprezece, l‐au întrebat despre pilde. Și le‐a zis: Vouă vă este dată taina Împărăției lui Dumnezeu, iar pentru cei de afară toate se fac în pilde, ca văzând să vadă și să nu zărească și auzind să audă și să nu priceapă, ca nu cumva să se întoarcă și să li se ierte păcatele. Și le zice: Nu știți pilda aceasta? Și cum veți cunoaște toate pildele? Semănătorul seamănă cuvântul. Iar aceștia sunt cei de lângă cale unde se seamănă cuvântul; și când au auzit, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în ei. Și aceștia de asemenea sunt cei semănați pe loc stâncos care, când au auzit cuvântul, îndată îl primesc cu bucurie. Și n‐au rădăcină în sine, ci sunt până la o vreme; apoi când se face o strâmtorare sau prigonire pentru cuvânt, îndată se poticnesc. Și alții sunt cei semănați între spini; aceștia sunt cei ce au auzit cuvântul, și grijile veacului și amăgirea avuției și poftele de altele intrând îneacă cuvântul și se face neroditor. Și cei ce sunt semănați pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul și‐l primesc și fac rod: unul treizeci și unul șaizeci și unul o sută. Și le‐a zis: Nu cumva este adusă candela ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe față, nici n‐a fost ceva ascuns decât ca să vină la arătare. Dacă cineva are urechi de auzit să audă. Și le‐a zis: Luați seama ce auziți. Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va da mai mult. Căci cine are i se va da și cine n‐are, i se va lua și ce are. Și a zis: Așa este Împărăția lui Dumnezeu, cum aruncă un om sămânța pe pământ, și doarme și se scoală noaptea și ziua și sămânța răsare și crește, el însuși nu știe cum. Pământul aduce rod de la sine, mai întâi firul verde, apoi spicul, apoi grâul deplin în spic. Iar când rodul este copt, îndată trimite secerea, căci a sosit secerișul. Și a zis: Cum să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu sau în ce pildă s‐o punem? Este ca un grăunte de muștar care, când se seamănă pe pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ. Dar când s‐a semănat, crește și se face mai mare decât toate ierburile și face ramuri mari încât păsările cerului pot locui sub umbra lui. Și le vorbea cuvântul în multe pilde de felul acesta, după cum puteau să audă. Și fără pildă nu le vorbea; dar la o parte lămurea toate ucenicilor săi. Și în ziua aceea făcându‐se seară, le zice: Să trecem dincolo. Și lăsând ei gloata, îl iau cu ei cum era în corabie: și erau alte corăbii cu el. Și se face o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât acum era să se umple corabia. Și el era în partea din urmă a corăbiei dormind pe căpătâi; și‐l deșteaptă și‐i zic: Învățătorule, nu‐ți este grijă că pierim? Și s‐a sculat și a certat vântul și a zis mării: Taci, fii liniștită. Și vântul s‐a potolit și s‐a făcut o liniște mare. Și le‐a zis: Pentru ce sunteți așa fricoși? Cum n‐aveți credință? Și s‐au temut cu temere mare și ziceau între ei: Cine este dar acesta că și vântul și marea ascultă de el? Și au venit dincolo de mare în ținutul Gadarenilor. Și când a ieșit din corabie, îndată a ieșit înaintea lui din morminte un om cu un duh necurat, care își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să‐l lege nici chiar cu un lanț. Pentru că de multe ori fusese legat cu obezi și cu lanțuri, dar lanțurile fuseseră rupte de el și obezile sfărâmate în bucăți și nimeni n‐avea putere să‐l îmblânzească. Și totdeauna noaptea și ziua era în morminte și în munți strigând și lovindu‐se cu pietre. Și când a văzut pe Isus de departe, a alergat și i s‐a închinat. Și strigând cu glas mare, zice: Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu, nu mă munci. Căci îi zicea: Ieși din om, duh necurat. Și l‐a întrebat: Care‐ți este numele? Și el îi zice: Numele meu este Legiune, căci suntem mulți. Și l‐a rugat mult ca să nu‐i trimită afară din ținut. Și acolo lângă munte era o turmă mare de porci păscând. Și l‐au rugat zicând: Trimite‐ne în porci ca să intrăm în ei. Și le‐a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci și turma s‐a repezit de pe râpă în mare, ca la două mii, și s‐au înecat în mare. Și cei ce‐i pășteau au fugit și au vestit în cetate și la țară. Și au venit să vadă ce s‐a întâmplat. Și vin la Isus și văd pe îndrăcitul, care avusese legiunea, stând îmbrăcat și întreg la minte și s‐au temut. Și cei ce văzuseră le‐au istorisit cum se întâmplase cu îndrăcitul și despre porci. Și au început să‐l roage să plece din hotarele lor. Și pe când intra el în corabie, cel ce fusese îndrăcit l‐a rugat să fie cu el. Și nu l‐a lăsat, ci‐i zice: Du‐te în casa ta la ai tăi și vestește‐le tot ce ți‐a făcut Domnul și cum a avut milă de tine. Și a plecat și a început să vestească în Decapole tot ce‐i făcuse Isus; și toți se mirau. Și când a trecut Isus în corabie iarăși dincolo, s‐a adunat multă gloată la el și era lângă mare. Și vine unul din mai marii sinagogei, cu numele Iair. Și văzându‐l, cade la picioarele lui, și‐l roagă mult zicând: Fetița mea este pe moarte, te rog, să vii să pui mâinile peste ea ca să fie scăpată și să trăiască. Și a plecat cu el și gloată multă l‐a urmat și‐l îmbulzea. Și o femeie care avea o scurgere de sânge de doisprezece ani, și suferise multe de la mulți doctori și cheltuise tot ce avea și nu folosise nimic ci mergea spre mai rău, când a auzit cele despre Isus, a venit în gloată pe dinapoi, și i‐a atins veșmântul. Căci zicea: Dacă‐i voi atinge numai veșmintele, voi fi scăpată. Și îndată izvorul sângelui ei a fost secat și ea a simțit în trup că este vindecată de rană. Și îndată Isus, cunoscând în sine că o putere ieșise din el, s‐a întors în gloată și a zis: Cine mi‐a atins veșmintele? Și ucenicii săi i‐au zis: Vezi gloata care te îmbulzește și zici: Cine m‐a atins? Și s‐a uitat împrejur să vadă pe cea care făcuse aceasta. Iar femeia, temându‐se și tremurând, știind ce i se întâmplase, a venit și a căzut înaintea lui și i‐a spus tot adevărul. Iar el i‐a zis: Fiică, credința ta te‐a scăpat, du‐te în pace și fii sănătoasă de rana ta. Pe când vorbea el încă, vin unii de la mai marele sinagogei zicând: Fiica ta a murit, pentru ce mai superi pe Învățătorul? Iar Isus, neluând în seamă cuvântul vorbit, zice mai marelui sinagogei: Nu te teme, crede numai. Și n‐a lăsat pe nimeni să‐l urmeze, decât pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov. Și vin la casa mai marelui sinagogei și vede zarvă și pe cei ce plângeau și se văitau mult. Și când a intrat, le zice: Pentru ce faceți zarvă și plângeți? Copila n‐a murit, ci doarme. Și ei îl luau în râs. Și dând afară pe toți, ia cu sine pe tatăl copilei și pe mama și pe cei împreună cu el, și intră unde era copila. Și apucând mâna copilei, îi zice: Talita cumi, adică tălmăcit: Fetițo, îți zic, scoală‐te. Și îndată fetița s‐a sculat și a umblat, căci era de doisprezece ani. Și s‐au uimit îndată cu mare uimire. Și le‐a poruncit mult ca nimeni să nu știe aceasta. Și a zis să i se dea să mănânce. Și a ieșit de acolo și vine în patria sa și ucenicii lui îl urmează. Și când a fost Sabatul a început să‐i învețe în sinagogă, și mulți auzindu‐l au rămas uimiți zicând: De unde are omul acesta acestea, și ce este înțelepciunea dată lui și de unde puterile de felul acesta care se fac prin mâinile lui? Oare nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei, și fratele lui Iacov și Iose și Iuda și Simon? Și nu sunt surorile lui aici la noi? Și găseau în el un prilej de poticnire. Și Isus Ie‐a zis: Un proroc nu este disprețuit decât în patria lui și între rudele lui și în casa lui. Și nu putea face acolo nicio putere, decât a pus mâinile peste puțini bolnavi și i‐a tămăduit. Și s‐a mirat de necredința lor. Și umbla prin satele dimprejur învățăndu‐i. Și a chemat la sine pe cei doisprezece și a început să‐i trimită câte doi și le‐a dat putere asupra duhurilor necurate. Și le‐a poruncit să nu ia nimic pe cale decât numai un toiag, nici pâine, nici traistă, nici aramă la cingătoare, ci să fie încălțați cu sandale: și, a zis el, nu îmbrăcați două haine. Și le‐a zis: Oriunde veți intra în casă, rămâneți acolo, până când veți ieși de acolo. Și orice loc care nu vă va primi, nici nu vor asculta de voi, când ieșiți de acolo, scuturați țărâna de sub picioarele voastre spre mărturie pentru ei. Și ei au ieșit și au propovăduit ca oamenii să se pocăiască. Și scoteau afară mulți draci și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și‐i tămăduiau. Și împăratul Irod a auzit vorbind de el, căci numele lui se făcuse cunoscut. Și zicea: Ioan Botezătorul s‐a sculat dintre cei morți și de aceea lucrează puterile în el. Iar alții ziceau: Este Ilie. Iar alții ziceau: Este un proroc, ca unul din proroci. Și când a auzit Irod, zicea: Ioan al cărui cap l‐am tăiat, el s‐a sculat. Căci Irod însuși trimisese și pusese mâna pe Ioan și‐l legase în închisoare pentru Irodiada, nevasta lui Filip, fratele său, fiindcă se însurase cu ea. Căci Ioan zicea lui Irod: Nu ți se cade să ai pe nevasta fratelui tău. Iar Irodiada avea ură pe el și voia să‐l omoare dar nu putea. Căci Irod se temea de Ioan, știindu‐l bărbat drept și sfânt, și‐l ocrotea. Și când îl asculta, sta mult pe gânduri și‐l asculta cu plăcere. Și a fost o zi nimerită, când Irod de ziua nașterii sale a făcut un ospăț celor mai mari ai săi și căpitanilor și fruntașilor Galileei. Și când a intrat fata Irodiadei și a jucat, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau împreună cu el la masă. Iar împăratul a zis fetei: Cere‐mi orice voiești și‐ți voi da. Și i‐a jurat: Orice vei cere de la mine, îți voi da până la jumătate din împărăția mea. Și ea a ieșit și a zis mamei sale: Ce să cer? Iar ea a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Și a intrat îndată cu grabă la împăratul și a cerut zicând: Voiesc ca să‐mi dai numaidecât pe blid capul lui Ioan Botezătorul. Și împăratul s‐a întristat foarte mult, dar pentru jurăminte și pentru cei ce ședeau la masă n‐a voit s‐o înlăture. Și îndată împăratul a trimis pe un ostaș din garda sa și i‐a poruncit să aducă el capul lui. Și a plecat și i‐a tăiat capul în închisoare și i‐a adus capul pe blid și l‐a dat fetei iar fata l‐a dat mamei sale. Și când au auzit aceasta ucenicii lui, au venit și au luat trupul lui mort și l‐au pus în mormânt. Și apostolii se strâng la Isus și i‐au istorisit ce făcuseră și învățaseră. Și le zice: Veniți voi înșivă la o parte într‐un loc pustiu și odihniți‐vă puțin. Căci erau mulți care veneau și se duceau și n‐aveau vreme potrivită nici să mănânce. Și au plecat în corabie spre un loc pustiu la o parte. Și mulți i‐au văzut ducându‐se și i‐au cunoscut și au alergat acolo pe jos din toate cetățile și au sosit înaintea lor. Și Isus a ieșit și a văzut multă gloată și i s‐a făcut milă de ei, căci erau ca niște oi neavând păstor și a început să‐i învețe multe. Și fiindcă acum ceasul ajunsese târziu, ucenicii săi s‐au apropiat de el și ziceau: Locul este pustiu și ceasul este târziu acum. Dă‐le drumul ca să se ducă în locurile dimprejur și în sate să‐și cumpere ce să mănânce. Iar el a răspuns și le‐a zis: Dați‐le voi să mănânce. Și ei îi zic: Să ne ducem să cumpărăm de două sute de dinari pâini și să le dăm să mănânce? Iar el le zice: Câte pâini aveți? Duceți‐vă de vedeți. Și ei când au știut, zic: Cinci și doi pești. Și le‐a poruncit să‐i pună pe toți să șadă mese‐mese pe iarbă verde. Și au șezut cete‐cete, câte o sută și câte cincizeci. Și a luat cele cinci pâini și cei doi pești și uitându‐se spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și a dat ucenicilor ca să le pună înainte și pe cei doi pești i‐a împărțit la toți. Și au mâncat toți și s‐au săturat. Și au luat fărâmituri douăsprezece coșuri umplute și rămășițe de la pești. Și cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați. Și îndată a silit pe ucenicii săi să intre în corabie și să treacă înaintea lui de cealaltă parte spre Betsaida până dă drumul gloatei. Și după ce s‐a despărțit de ei, a plecat pe munte să se roage. Și când s‐a făcut seară, corabia era în mijlocul mării și el singur pe pământ. Și văzându‐i muncindu‐se cu vâslirea, căci vântul le era protivnic, pe la a patra strajă din noapte vine la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei. Iar ei când l‐au văzut umblând pe mare, li s‐a părut că este o nălucă și au strigat tare, căci toți l‐au văzut și s‐au înspăimântat. Dar el îndată a vorbit cu ei și le zice: Îndrăzniți, eu sunt; nu vă temeți. Și s‐a suit la ei în corabie și vântul s‐a potolit. Și erau nespus de uimiți în ei înșiși. Căci nu pricepuseră după pâini ci inima le era împietrită. Și după ce au trecut dincolo, au venit pe pământul Ghenezaret, și au tras la mal. Și când au ieșit din corabie, îndată l‐au cunoscut, și au cutreierat tot ținutul acela și au început să aducă bolnavi pe paturi, unde auzeau că este el. Și oriunde intra în sate sau cetăți sau locuri, puneau pe cei neputincioși în piețe, și‐l rugau ca ei să‐i atingă ciucurele veșmântului; și câți îl atingeau, erau scăpați. Și se adună la el fariseii și unii dintre cărturarii veniți de la Ierusalim. Și când au văzut pe unii dintre ucenicii lui că mănâncă pâinile cu mâini necurate, adică nespălate — Căci fariseii și toți iudeii, dacă nu‐și spală mâinile cu îngrijire, nu mănâncă, ținând datina bătrânilor. Și când vin de la târg, dacă nu se îmbăiază, nu mănâncă; și sunt alte multe pe care le‐au primit să le țină: spălările prin afundare a paharelor și ulcioarelor și vaselor de aramă și paturilor. — Și fariseii și cărturarii l‐au întrebat: Pentru ce nu umblă ucenicii tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâinea cu mâini necurate? Iar el le‐a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, cum este scris: Acest popor mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de mine; și în zadar mă cinstesc ei învățând ca învățături, porunci de oameni. Voi lăsați porunca lui Dumnezeu și țineți datina oamenilor. Și le‐a zis: Bine mai desființați porunca lui Dumnezeu ca să păstrați datina voastră. Căci Moise a zis: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta; și: Cine vorbește de rău pe tată sau pe mamă să moară negreșit. Iar voi ziceți: Dacă un om va zice tatălui său sau mamei sale: Orice ai fi putut folosi de la mine este Corban, adică dăruit lui Dumnezeu; nu‐l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său sau mama sa; desființând Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră pe care ați dat‐o: și faceți multe de felul acestora. Și a chemat la sine iarăși gloata și le‐a zis: Ascultați‐mă toți și înțelegeți, nu este nimic dinafară de om care intrând în el poate să‐l spurce: ci cele ce ies din om sunt cele ce spurcă pe om. Dacă are cineva urechi de auzit să audă. Și când a intrat în casă de la gloată, ucenicii lui l‐au întrebat despre pildă. Și el le zice: Astfel și voi sunteți fără pricepere? Nu înțelegeți că orice intră de afară în om nu poate să‐l spurce, căci nu intră în inima lui ci în pântece și iese afară în hazna; aceasta a zis, curățind toate bucatele? Și a zis: Ce iese din om aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, curvii, furturi, omoruri, preacurvii, lăcomii de bani, răutăți, înșelăciuni, desfrânări, un ochi rău, hulă, trufie, nebunia. Toate relele acestea ies dinăuntru și spurcă pe om. Și s‐a sculat de acolo și a plecat în hotarele Tirului și Sidonului. Și a intrat intr‐o casă și voia ca nimeni să nu știe. Și n‐a putut să fie ascuns. Ci îndată o femeie, a cărei fată avea un duh necurat, auzind despre el, a venit și a căzut la picioarele lui. Și femeia era o grecoaică, de neam sirofeniciană. Și l‐a rugat să scoată pe dracul din fata ei. Și el i‐a zis: Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s‐o arunci la căței. Dar ea a răspuns și‐i zice: Da, Doamne, dar și cățeii de sub masă mănâncă din fărâmiturile copiilor. Și i‐a zis: Pentru acest cuvânt du‐te, dracul a ieșit din fiica ta. Și a plecat la casa ei și a aflat copila culcată în pat și dracul ieșit. Și a ieșit iarăși din hotarele Tirului și a venit prin Sidon la marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Și‐i aduc pe un surd și mut și‐l roagă să‐și pună mâna peste el. Și l‐a luat din gloată la o parte și i‐a pus degetele în urechi și a scuipat și i‐a atins limba. Și privind spre cer, a suspinat și‐i zice: Efata; adică, Deschide‐te. Și i s‐au deschis urechile și îndată s‐a dezlegat legătura limbii și vorbea deslușit. Și le‐a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât le poruncea cu atât mai mult vesteau. Și se mirau peste măsură zicând: Toate le‐a făcut bine și face pe surzi să audă și pe muți să vorbească. În zilele acelea când iarăși era gloată multă și n‐aveau ce să mănânce, Isus a chemat la sine pe ucenicii săi și le zice: Îmi este milă de gloată căci de acum trei zile stăruie lângă mine și n‐au ce să mănânce. Și dacă le voi da drumul nemâncați la casele lor, vor leșina pe drum și unii din ei au venit de departe. Și ucenicii săi i‐au răspuns: De unde va putea cineva să sature pe oamenii aceștia cu pâini aici în pustie? Și i‐a întrebat: Câte pâini aveți? Iar ei au zis: Șapte. Și poruncește gloatei să șadă jos pe pământ. Și a luat cele șapte pâini și după ce a mulțumit a frânt și a dat ucenicilor săi ca să le pună înaintea lor și ei au pus înaintea gloatei. Și aveau puțini peștișori. Și după ce i‐a binecuvântat, a poruncit să‐i pună și pe aceștia înaintea lor. Și au mâncat și s‐au săturat. Și au luat din prisosurile de fărâmituri șapte coșnițe. Iar ei erau ca la patru mii. Și le‐a dat drumul. Și a intrat îndată în corabie cu ucenicii săi și a venit în părțile Dalmanutei. Și fariseii au ieșit și au început a se prici cu el cerând de la el un semn din cer, ca să‐l ispitească. Și suspinând adânc în duhul său, zice: Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun: Neamului acestuia nu i se va da un semn. Și i‐a lăsat și a intrat iarăși în corabie și a plecat dincolo. Și ei au uitat să ia pâini și n‐aveau decât o pâine cu ei în corabie. Și le‐a poruncit zicând: Luați aminte, feriți‐vă de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod. Și se gândeau unii către alții zicând: N‐avem pâini. Și Isus știind, le zice: Ce vă gândiți că n‐aveți pâini? Nu pricepeți nici nu înțelegeți? Aveți inima împietrită? Având ochi nu vedeți și având urechi n‐auziți? Și nu vă aduceți aminte, când am frânt cele cinci pâini la cele cinci mii, câte coșuri pline cu fărâmituri ați luat? Ei îi zic: Douăsprezece. Și când am frânt cele șapte la cele patru mii, câte coșnițe umplute cu fărâmituri ați luat? Și ei zic: Șapte. Și le‐a zis: Nu înțelegeți încă? Și vin la Betsaida. Și‐i aduc pe un orb și‐l roagă să‐l atingă. Și a luat de mână pe orb și l‐a scos afară din sat; și după ce a scuipat în ochii lui și a pus mâinile pe el, l‐a întrebat: Zărești ceva? Și el s‐a uitat în sus și a zis: Zăresc oameni, căci îi văd ca niște copaci umblând. Apoi iarăși i‐a pus Isus mâinile pe ochi și a văzut bine și a fost adus la starea de mai înainte și vedea toate în depărtare lămurit. Și l‐a trimis la casa lui zicând: Nu intra în sat și nu spune cuiva în sat. Și Isus a ieșit, și ucenicii săi, în satele Cezareei lui Filip. Și pe cale a întrebat pe ucenicii săi zicându‐le: Cine zic oamenii că sunt eu? Iar ei i‐au spus zicând: Ioan Botezătorul. Și alții: Ilie. Iar alții: Unul din proroci. Și el i‐a întrebat: Dar voi cine ziceți că sunt eu? Și Petru răspunde și‐i zice: Tu ești Hristosul. Și le‐a poruncit să nu spună nimănui aceasta despre el. Și a început să‐i învețe că trebuie ca Fiul omului să sufere multe și să fie lepădat de bătrâni și de mai marii preoților și de cărturari și să fie omorât și după trei zile să învieze. Și vorbea cuvântul pe față. Și Petru l‐a luat la sine și a început să‐l certe. Iar el, întorcându‐se și văzând pe ucenicii săi, a certat pe Petru și zice: Mergi înapoia mea, Satano, căci nu gândești cele ale lui Dumnezeu ci cele ale oamenilor. Și a chemat la sine gloata împreună cu ucenicii săi și le‐a zis: Oricine voiește să vie după mine, să se lepede de sine însuși și să‐și ia crucea și să mă urmeze. Căci cine va voi să‐și mântuiască viața, o va pierde, dar cine își va pierde viața pentru mine și pentru Evanghelie, o va mântui. Căci ce folosește ca omul să câștige lumea întreagă și să‐și piardă sufletul? Căci ce ar da omul în schimb pentru sufletul său? Căci cine se va rușina de mine și de cuvintele mele în acest neam preacurvar și păcătos, și Fiul omului se va rușina de el când va veni în slava Tatălui său cu sfinții îngeri. Și le‐a zis: Adevărat vă spun că sunt unii aici din cei de față care nu vor gusta moarte până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venită în putere. Și după șase zile, Isus ia cu sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și‐i duce într‐un munte înalt singuri la o parte. Și s‐a schimbat la față înaintea lor, și veșmintele lui s‐au făcut strălucitoare, foarte albe, cum nu poate înălbi un înălbitor pe pământ astfel. Și Ilie li s‐a arătat împreună cu Moise și vorbeau împreună cu Isus. Și Petru răspunde și zice lui Isus: Rabi, este bine ca să fim aici și să facem trei colibe, ție una și lui Moise una și lui Ilie una. Căci nu știa ce să răspundă, căci erau plini de spaimă. Și s‐a făcut un nor umbrindu‐i și a fost un glas din nor: Acesta este Fiul meu cel iubit; ascultați de el. Și deodată când au privit împrejur, n‐au văzut pe nimeni decât numai pe Isus singur cu ei. Și pe când se pogorau din munte, le‐a poruncit să nu istorisească la nimeni cele ce au văzut decât când va fi înviat Fiul omului dintre cei morți. Și ei au ținut cuvântul în sine cercetând împreună între ei ce este a învia dintre cei morți. Și‐l întrebau zicând: Cărturarii zic că trebuie să vină întâi Ilie. Iar el le‐a zis: Ilie da, vine întâi și întocmește iarăși toate. Și cum este scris despre Fiul omului că trebuie să sufere multe și să fie socotit drept nimic? Dar eu vă zic că Ilie a și venit și au făcut cu el tot ce au voit, după cum este scris despre el. Și când au venit la ucenici, au văzut gloată multă împrejurul lor și niște cărturari pricindu‐se împreună cu el. Și îndată toată gloata, când l‐a văzut, a rămas uimită și alergând spre el, îi urau de bine. Și i‐a întrebat: Ce vă priciți cu ei? Și unul din gloată i‐a răspuns: Învățătorule, am adus la tine pe fiul meu care are un duh mut. Și oriunde îl apucă îl rupe și face spumă și scrâșnește din dinți și se usucă. Și am zis ucenicilor tăi să‐l scoată afară, dar n‐au fost în stare. Iar el le răspunde și zice: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi îngădui? Aduceți‐l la mine. Și l‐au adus la el. Și când l‐a văzut, duhul îndată l‐a scuturat tare și copilul a căzut la pământ și se zvârcolea făcând spumă. Și Isus a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i‐a venit aceasta? Iar el a zis: Din copilărie. Și de multe ori l‐a aruncat chiar în foc și în apă, ca să‐l piardă; dar dacă poți ceva, ajută‐ne, fie‐ți milă de noi. Și Isus i‐a zis: Dacă poți! Toate sunt cu putință celui ce crede. Îndată tatăl copilului a strigat și a zis: Cred, ajută necredinței mele. Iar când a văzut Isus că aleargă gloata, a certat duhul necurat zicându‐i: Duh mut și surd, eu îți poruncesc, ieși afară din el și să nu mai intri în el. Și strigând și zguduindu‐l mult, a ieșit afară. Și copilul a fost ca mort, încât mulți ziceau: A murit. Dar Isus i‐a apucat mâna și l‐a ridicat și s‐a sculat. Și când a intrat în casă, ucenicii lui l‐au întrebat la o parte: Pentru ce noi n‐am putut să‐l scoatem afară? Și le‐a zis: Acest soi prin nimic nu poate ieși afară decât prin rugăciune și post. Și au ieșit de acolo și treceau prin Galileea și nu voia să știe cineva. Căci învăța pe ucenicii săi și le zicea că Fiul omului se dă în mâinile oamenilor și‐l vor omorî și când va fi omorât, după trei zile va învia. Dar ei nu înțelegeau graiul și se temeau să‐l întrebe. Și au venit la Capernaum. Și când era în casă, i‐a întrebat: Ce vă chibzuiați pe cale? Dar ei tăceau; căci pe cale se chibzuiseră între ei cine să fie mai mare. Și a șezut jos și a chemat pe cei doisprezece și le zice: Dacă voiește vreunul să fie întâi, va fi cel din urmă din toți și slujitor al tuturor. Și a luat un copilaș și l‐a pus în mijlocul lor și după ce l‐a îmbrățișat, le‐a zis: Oricine va primi pe unul din astfel de copilași în numele meu, mă primește pe mine; și oricine mă primește pe mine, nu mă primește pe mine, ci pe cel ce m‐a trimis pe mine. Ioan i‐a zis: Învățătorule, noi am văzut pe unul care scoate afară draci în numele tău, și l‐am oprit, pentru că nu ne urma. Iar Isus i‐a zis: Nu‐l opriți; căci nu este nimeni care va face o putere în numele meu și va putea numaidecât să vorbească rău de mine. Căci cine nu este împotriva noastră, este pentru noi; căci oricine vă va da să beți un pahar de apă în numele meu pentru că sunteți ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu‐și va pierde răsplata. Și cine va face să se poticnească pe unul din acești micuți care cred în mine, mai bine este pentru el dacă se pune împrejurul gâtului lui o piatră de moară învârtită de un măgar și este aruncat în mare. Și dacă mâna ta te va face să te poticnești, tai‐o: este bine pentru tine să intri în viață ciung decât având cele două mâini să te duci în gheenă, în focul nestins, acolo unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și dacă piciorul tău te face să te poticnești, taie‐l: este bine pentru tine să intri în viață șchiop decât având cele două picioare să fii aruncat în gheenă, în focul nestins, acolo unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și dacă ochil tău te face să te poticnești, dă‐l afară; este mai bine pentru tine să intri cu un ochi în Împărăția lui Dumnezeu, decât având doi ochi să fii aruncat în gheena focului, acolo unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Căci fiecare va fi sărat cu foc, și orice jertfă va fi sărată cu sare. Sarea este bună; dar dacă sarea se face nesărătoare, cu ce o veți drege? Aveți sare în voi înșivă și aveți pace unii cu alții. Și sculându‐se de acolo, vine în hotarul Iudeei și pe dincolo de Iordan și iarăși se strâng gloate la el. Și după cum obișnuia, iarăși îi învăța. Și fariseii s‐au apropiat de el și ca să‐l ispitească îl întrebau: Se cade bărbatului să‐și lase nevasta? Iar el a răspuns și le‐a zis: Ce v‐a poruncit Moise? Iar ei au zis: Moise a dat voie să‐i scrie o carte de despărțire și s‐o lase. Și Isus le‐a zis: Pentru învârtoșirea inimii voastre v‐a scris el această poruncă, dar de la începutul zidirii i‐a făcut parte bărbătească și parte femeiască. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevastă‐sa. Și cei doi vor fi o singură carne, încât nu mai sunt doi, ci o singură carne. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă. Și în casă ucenicii iarăși l‐au întrebat despre aceasta. Și el le zice: Oricine își va lăsa nevasta și se va însura cu alta, preacurvește față de ea. Și dacă ea își va lăsa bărbatul și se va mărita cu altul, preacurvește. Și aduceau la el copilași ca să‐i atingă, iar ucenicii îi certau. Și când a văzut Isus, s‐a mâhnit adânc și le‐a zis: Lăsați copilașii să vină la mine, nu‐i opriți: Căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. Adevărat vă spun, oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nu va intra în ea. Și i‐a luat în brațe și i‐a binecuvântat, punându‐și mâinile peste ei. Și pe când ieșea el pe cale, a alergat unul la el și a îngenuncheat înaintea lui și l‐a întrebat: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Isus i‐a zis: Ce mă numești bun? Nimeni nu este bun decât numai unul: Dumnezeu. Știi poruncile: Nu omorî, nu preacurvi, nu fura, nu mărturisi mincinos, nu nedreptăți, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Iar el i‐a zis: Învățătorule, toate acestea le‐am păzit din tinereța mea. Și Isus, uitându‐se la el, l‐a iubit și i‐a zis: Una îți lipsește: Du‐te, vinde tot ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în cer: și vino urmează‐mă. Iar el s‐a mâhnit de cuvânt și a plecat întristat, căci avea avuții multe. Și Isus s‐a uitat împrejur și zice ucenicilor săi: Cât de greu vor intra cei ce au avuții în Împărăția lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele lui. Dar Isus răspunde iarăși și le zice: Copii, cât de greu este să intre în Împărăția lui Dumnezeu cei ce se încred în avuții! Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei s‐au înfiorat peste măsură zicând către ei înșiși: Și cine poate fi mântuit? Isus, uitându‐se la ei, zice: La oameni este cu neputință, dar nu la Dumnezeu; căci toate sunt cu putință la Dumnezeu. Și Petru a început să‐i zică: Iată noi am lăsat toate și te‐am urmat. Isus a zis: Adevărat vă spun nu este nimeni care a lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau țarini pentru mine și pentru Evanghelie, care nu va lua însutit acum, in vremea aceasta, case și frați și surori și mame și copii și țarini, cu prigoniri; și în veacul viitor, viață veșnică. Dar mulți dintâi vor fi în urmă, și cei din urmă vor fi întâi. Și erau pe cale suindu‐se la Ierusalim. Și Isus mergea înaintea lor și erau uimiți, iar cei ce urmau se temeau. Și a luat la sine iarăși pe cei doisprezece și a început să le spună cele ce aveau să i se întâmple, zicând: Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul omului va fi dat mai marilor preoților și cărturarilor și‐l vor osândi la moarte și‐l vor da în mâna Neamurilor și‐l vor batjocuri și‐l vor scuipa și‐l vor biciui și‐l vor omorî, dar după trei zile va învia. Și Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, vin la el zicându‐i: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce‐ți vom cere. Iar el le‐a zis: Ce voiți să vă fac? Iar ei i‐au zis: Dă‐ne să ședem unul la dreapta ta și altul la stânga ta în slava ta. Dar Isus le‐a zis: Nu știți ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care‐l beau eu sau să fiți botezați cu botezul cu care mă botez eu? Și ei i‐au zis: Putem. Iar Isus le‐a zis: Paharul pe care‐l beau eu îl veți bea și cu botezul cu care mă botez eu veți fi botezați. Dar a ședea la dreapta mea sau la stânga mea nu este al meu a da, ci se va da celor pentru care s‐a pregătit. Și când au auzit cei zece, au început să se mânie mult pe Iacov și pe Ioan. Și Isus, chemându‐i la sine, le zice: Știți că cei ce sunt socotiți că stăpânesc peste Neamuri, domnesc peste ele și cei mari ai lor întrebuințează puterea asupra lor. Dar între voi nu este așa, ci care ar voi să fie mare între voi, va fi slujitorul vostru, și care ar voi să fie întâi între voi, va fi robul tuturor. Căci în adevăr Fiul omului n‐a venit ca să i se slujească, ci ca să slujească și să‐și dea sufletul preț de răscumpărare pentru mulți. Și ei vin la Ierihon. Și pe când pornea el de la Ierihon cu ucenicii lui și o gloată mare, fiul lui Timeu, Bartimeu, un orb cerșetor, ședea lângă cale. Și când a auzit că este Isus din Nazaret, a început să strige și să zică: Fiu al lui David, Isuse, fie‐ți milă de mine. Și mulți îl certau ca să tacă. Dar el striga mult mai tare: Fiu al lui David, fie‐ți milă de mine. Și Isus a stat și a zis: Chemați‐l. Și ei cheamă pe orb zicându‐i: Îndrăznește, scoală, te cheamă. Iar el, aruncându‐și la o parte veșmântul, a sărit în sus și a venit la Isus. Și Isus a răspuns și i‐a zis: Ce voiești să‐ți fac? Iar orbul i‐a zis: Rabuni, să‐mi capăt vederea. Și Isus i‐a zis: Du‐te; credința ta te‐a scăpat. Și îndată și‐a căpătat vederea și l‐a urmat pe cale. Și când se apropie ei de Ierusalim, la Betfaghe și Betania, spre muntele Măslinilor, trimite pe doi dintre ucenicii săi și le zice: Mergeți în satul care este înaintea voastră și îndată când veți intra în el, veți afla un măgăruș legat pe care n‐a șezut încă nimeni dintre oameni. Dezlegați‐l și aduceți‐l. Și dacă v‐ar zice cineva: Pentru ce faceți aceasta? Spuneți: Domnul are trebuință de el. Și‐l va trimite îndată înapoi aici. Și au plecat și au aflat un măgăruș legat la ușă afară la drumul larg și‐l dezleagă. Și unii din cei ce stăteau acolo le‐au zis: Ce faceți de dezlegați măgărușul? Iar ei le‐au spus cum a zis Isus și i‐au lăsat să plece. Și aduc măgărușul la Isus și își pun veșmintele pe el și a șezut pe el. Și mulți și‐au așternut veșmintele pe cale; iar alții frunziș pe care‐l tăiaseră din țarini. Și cei ce mergeau înainte și cei ce veneau în urmă strigau: Osana. Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului. Binecuvântată este împărăția care vine, a tatălui nostru David. Osana în cele preaînalte. Și a intrat în Ierusalim în Templu. Și când a privit de jur împrejur la toate, fiind acum pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi când au ieșit din Betania, a flămânzit. Și văzând de departe un smochin având frunze, s‐a apropiat să vadă dacă poate va găsi ceva în el. Și când a venit la el, n‐a găsit nimic decât frunze, căci nu era vremea smochinelor. Și a răspuns și i‐a zis: De‐acum înainte nimeni să nu mănânce rod din tine în veac. Și ucenicii lui au auzit aceasta. Și vin la Ierusalim. Și el a intrat în Templu și a început să scoată afară pe cei ce vindeau și pe cei ce cumpărau în Templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei. Și nu îngăduia să ducă cineva vreun vas în Templu. Și‐i învăța și le zicea: Oare nu este scris: Casa mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate Neamurile? Iar voi ați făcut‐o o peșteră de tâlhari. Și mai marii preoților și cărturarii au auzit și căutau cum să‐l piardă, căci se temeau de el, căci toată gloata era uimită de învățătura lui. Și când se făcea seară, ieșea afară din cetate. Și pe când treceau ei dimineața, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându‐și aminte, îi zice: Rabi, iată smochinul pe care l‐ai blestemat s‐a uscat. Și Isus răspunzând le zice: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat vă spun că oricine va zice muntelui acestuia: Ridică‐te și aruncă‐te în mare! și nu se va îndoi în inima sa, ci va crede că ce zice se va face, va avea. De aceea vă spun, tot ce veți cere, rugându‐vă, credeți că ați luat și veți avea. Și când stați de vă rugați, iertați, dacă aveți ceva împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre. Iar dacă nu iertați, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu va ierta greșelile voastre. Și ei vin iarăși la Ierusalim. Și pe când umbla el în Templu, mai marii preoților și cărturarii și bătrânii vin la el. Și i‐au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine ți‐a dat puterea aceasta ca să faci acestea? Iar Isus le‐a zis: Vă voi întreba și eu un cuvânt și răspundeți‐mi; și vă voi spune cu ce putere fac acestea. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeți‐mi. Și se chibzuiau în sine zicând: Dacă vom zice: Din cer; va zice: Pentru ce nu l‐ați crezut? Dar să zicem: De la oameni? Se temeau de gloată, căci toți țineau într‐adevăr pe Ioan că era proroc. Și răspund lui Isus și zic: Nu știm. Și Isus le zice: Nici eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. Și a început să le vorbească în pilde. Un om a sădit o vie și a împrejmuit‐o cu gard și a săpat o groapă pentru teasc și a zidit un turn și a arendat‐o vierilor, iar el a plecat din țară. Și la vreme a trimis la vieri un rob ca să ia de la vieri din roadele viei. Și ei l‐au luat și l‐au bătut și l‐au trimis înapoi fără nimic. Și iarăși a trimis la ei pe alt rob. Și pe acela l‐au rănit la cap și l‐au necinstit. Și a trimis pe altul; și l‐au omorât și pe acela; și pe mulți alții, pe unii bătându‐i, iar pe alții omorându‐i. Avea încă unul singur, un fiu iubit. L‐a trimis cel din urmă la vieri zicând: Se vor sfii de fiul meu. Dar vierii aceia au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să‐l omorâm și moștenirea va fi a noastră. Și l‐au luat și l‐au omorât și l‐au scos afară din vie. Ce va face domnul viei? Va veni și va pierde pe vieri și va da via la alții. Oare n‐ați citit nici scriptura aceasta: Piatra pe care au lepădat‐o ziditorii, aceea a fost făcută cap de unghi. Aceasta a fost de la Domnui și este minunată în ochii noștri? Și căutau să pună mâna pe el și s‐au temut de gloată; căci au cunoscut că pentru ei spusese pilda aceasta. Și l‐au lăsat și au plecat. Și trimit la el pe unii dintre farisei și irodiani, ca să‐l prindă în cuvânt. Și venind îi zic: Învățătorule, știm că ești iubitor de adevăr și nu‐ți pasă de nimeni; căci nu te uiți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu: Se cade a da bir Cezarului, sau nu? Să dăm sau să nu dăm? Dar el, cunoscându‐le fățărnicia, le‐a zis: Ce mă ispitiți? Aduceți‐mi un dinar ca să văd. Iar ei au adus. Și le zice: Al cui este chipul acesta și scrierea? Iar ei i‐au zis: Al Cezarului. Iar Isus le‐a zis: Dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului, și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Și se mirau mult de el. Și vin la el saducheii, care zic că nu este înviere. Și‐l întrebau zicând: Învățătorule, Moise ne‐a scris că dacă va muri fratele cuiva și va lăsa o nevastă și nu va lăsa copil, fratele său să ia pe nevasta lui și să ridice sămânță fratelui său. Erau șapte frați. Și cel dintâi a luat o nevastă și murind n‐a lăsat sămânță. Și a luat‐o al doilea și a murit nelăsând sămânță; și al treilea tot așa. Și cei șapte n‐au lăsat urmaș. La urma tuturor a murit și femeia. La înviere când vor învia, a cărui dintre ei va fi nevastă? Căci cei șapte au avut‐o de nevastă. Isus le‐a zis: Oare nu pentru aceasta vă rătăciți voi că nu știți scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci când vor învia dintre cei morți, nici nu se însoară nici nu se mărită; ci sunt ca îngerii în ceruri. Iar despre morți că se scoală, n‐ați citit în cartea lui Moise, cu privire la Rug, cum i‐a spus Dumnezeu zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov? El nu este Dumnezeul morților, ci al viilor. Mult vă rătăciți. Și unul dintre cărturari s‐a apropiat și i‐a auzit pricindu‐se între ei și știind că le‐a răspuns bine, l‐a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Isus a răspuns: Întâia este: Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul este unul singur. Și: Iubește pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din tot cugetul tău și din toată puterea ta. Iată porunca dintâi. A doua este aceasta: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea. Și cărturarul i‐a zis: Bine, învățătorule, adevărat ai zis că este unul singur și nu este altul afară de el. Și a‐l iubi din toată inima și din toată priceperea și din toată puterea și a iubi pe aproapele său ca pe sine însuși este mai mult decât toate arderile de tot și jertfele. Și Isus când a auzit că a răspuns cuminte, i‐a zis: Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să‐l întrebe. Și răspunzând Isus, zicea pe când învăța în Templu: Cum zic cărturarii că Hristosul este fiu al lui David? Însuși David îi zice prin Duhul Sfânt: Domnul a zis Domnului meu: Șezi la dreapta mea până voi pune pe vrăjmașii tăi sub picioarele tale. Însuși David îl numește Domn; și de unde este fiu al lui? Și gloata cea multă îl asculta cu bucurie. Și în învățătura sa zicea: Feriți‐vă de cărturarii care doresc să umble în veșminte lungi și să primească urări de bine în piețe și cele dintâi scaune în sinagogi și cele dintâi scaune la ospețe: care mănâncă cu desăvârșire casele văduvelor, și de ochii lumii se roagă mult, aceștia vor lua mai multă osândă. Și ședea în fața cutiei pentru daruri și privea cum gloata aruncă bani de aramă în cutia pentru daruri; și mulți bogați aruncau mult. Și a venit o singură văduvă săracă și a aruncat două leptale, adică un codrant. Și a chemat la sine pe ucenicii săi și le‐a zis: Adevărat vă spun că văduva aceasta, care este săracă, a aruncat mai mult decât toți care aruncă în cutia pentru daruri. Căci toți au aruncat din ce le prisosește, iar aceasta din lipsa ei a aruncat tot ce avea, tot din ce trăiește. Și pe când pleca el din Templu, unul din ucenicii săi îi zice: Învățătorule, vezi ce fel de pietre și ce fel de zidiri! Și Isus i‐a zis: Vezi aceste zidiri mari? Nu va fi lăsată aici piatră peste piatră care să nu fie desfăcută. Și pe când ședea pe muntele Măslinilor în fața Templului, Petru și Iacov și Ioan și Andrei îl întrebau la o parte: Spune‐ne când vor fi acestea și care va fi semnul când au să se împlinească toate acestea? Iar Isus a început să le zică: Luați seama să nu vă amăgească cineva. Mulți vor veni în numele meu zicând: Eu sunt! și vor amăgi pe mulți. Iar când veți auzi despre războaie și zvonuri de războaie, nu vă înspăimântați; căci aceste lucruri trebuie să fie; dar nu este încă sfârșitul. Căci se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție; vor fi cutremure de pământ pe alocuri; va fi foamete; acestea vor fi începutul durerilor. Dar voi luați seama la voi înșivă: căci vă vor da în sinedrii și veți fi bătuți în sinagogi și veți sta înaintea stăpânitorilor și împăraților pentru mine, spre mărturie pentru ei. Și trebuie propovăduită întâi Evanghelia la toate Neamurile. Și când vă duc la judecată cei ce vă dau, nu vă îngrijorați mai dinainte ce să vorbiți, ci vorbiți ce vă va fi dat în acel ceas, căci nu voi sunteți cei ce vorbiți, ci Duhul Sfânt. Și frate va da pe frate la moarte și tată pe copilul său; și copiii se vor scula asupra părinților și‐i vor omorî. Și veți fi urâți de toți pentru numele meu, dar cel ce rabdă până la sfârșit, acela va fi mântuit. Dar când veți vedea urâciunea pustiirii stând unde nu trebuie (cine citește să înțeleagă), atunci cei ce sunt în Iudeea să fugă la munți. Iar cel ce este pe casă să nu se pogoare, nici să nu intre ca să ia ceva din casa lui. Și cel ce este la câmp să nu se întoarcă înapoi ca să‐și ia veșmântul. Dar vai de cele ce au în pântece și de cele ce dau țâță în zilele acelea! Și rugați‐vă ca să nu fie iarna. Căci zilele acelea vor fi necaz, așa cum n‐a fost asemenea de la începutul zidirii pe care a zidit‐o Dumnezeu, până acum, și nici nu va mai fi. Și dacă n‐ar fi scurtat Domnul zilele, n‐ar scăpa nici o carne, dar pentru cei aleși, pe care i‐a ales, a scurtat zilele. Și atunci dacă vă zice cineva: Iată, aici este Hristosul! Iată colo! nu credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor face semne și minuni ca să ducă în rătăcire, dacă este cu putință, pe cei aleși. Dar voi luați seama; iată, v‐am spus toate dinainte. Ci în zilele acelea, după necazul acela, soarele va fi întunecaț și luna nu‐și va da lucirea. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri vor fi zguduite. Și atunci vor vedea pe Fiul omului venind în nori cu putere multă și slavă. Și atunci va trimite pe îngeri și va aduna pe aleșii săi din cele patru vânturi, de la cea mai îndepărtată margine a pământului până la cea mai îndepărtată margine a cerului. Iar de la smochin învățați pilda lui. Când ramura lui este fragedă și dă frunze, cunoașteți că vara este aproape. Astfel și voi, când veti vedea făcându‐se acestea, cunoașteți că el este aproape, la uși. Adevărat vă spun că nu va trece neamul aceșta, până când vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea sau ceasul acela, nimeni nu știe, nici îngerii în cer, nici Fiul, afară de Tatăl. Luați seama, privegheați și rugați‐vă; căci nu știți când este vremea nimerită. Este ca un om care se duce din țară, își lasă casa și dă robilor săi putere, fiecăruia lucrul lui; și a poruncit portarului să vegheze. Deci vegheați, căci nu știți când vine domnul casei, sau seara sau la miezul nopții sau la cântatul cocoșului sau dimineața; ca nu cumva venind pe neașteptate, să vă afle dormind. Iar ce zic vouă, zic tuturor: Vegheați. Și după două zile erau Paștile și azimile; și mai marii preoților și cărturarii căutau cum să pună mâna pe el prin viclenie ca să‐l omoare. Căci ziceau: Nu în sărbătoare, ca să nu fie turburare de popor. Și când era în Betania, în casa lui Simon leprosul, pe când ședea la masă, a venit o femeie având un alabastru plin cu mir de nard adevărat, foarte scump; și a spart alabastrul și l‐a turnat pe capul lui. Și erau unii acolo care s‐au mâhnit adânc în ei, și ziceau: Pentru ce s‐a făcut această pierdere de mir? Căci acest mir se putea vinde cu peste trei sute de dinari și să se dea săracilor. Și cârteau împotriva ei. Iar Isus a zis: Lăsați‐o; pentru ce‐i faceți supărare? Ea a făcut un lucru bun față de mine. Căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi și puteți să le faceți bine când voiți, dar pe mine nu mă aveți totdeauna. Ea a făcut ce a putut; a apucat înainte să‐mi ungă trupul pentru înmormântare. Adevărat vă spun, oriunde va fi propovăduită Evanghelia, în toată lumea se va spune și ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea ei. Și Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, a plecat la mai marii preoților ca să‐l dea lor. Iar ei, când au auzit, s‐au bucurat și au făgăduit să‐i dea argint. Și el căuta cum să‐l dea la vreme nimerită. Și în ziua dintâi a azimilor, când înjunghiau Paștile, ucenicii săi îi zic: Unde voiești să ne ducem să‐ți pregătim ca să mănânci Paștile? Și el trimite pe doi dintre ucenicii săi și le zice: Duceți‐vă în cetate și vă va ieși înainte un om ducând un vas de pământ cu apă, urmați‐l și unde va intra spuneți stăpânului casei: Învățătorul zice: Unde este odaia mea de oaspeți, unde să mănânc Paștile cu ucenicii mei? Și el însuși vă va arăta o odaie mare sus gătită cu așternut și acolo pregătiți‐ne. Și ucenicii au ieșit și au venit în cetate și au găsit cum le spusese el și au pregătit Paștile. Și când s‐a făcut seară, vine cu cei doisprezece. Și pe când ședeau ei la masă și mâncau, Isus a zis: Adevărat vă spun că unul din voi, care mănâncă cu mine, mă va da prins. Ei au început a se întrista și a‐i zice unul câte unul: Nu cumva sunt eu? Iar el le‐a zis: Este unul din cei doisprezece, cel care întinge cu mine în blid. Căci Fiul omului se duce după cum este scris despre el, dar vai de omul acela prin care este dat prins Fiul omului! Bine i‐ar fi dacă nu s‐ar fi născut omul acela. Și pe când mâncau, el a luat o pâine și după ce a binecuvântat, a frânt‐o și le‐a dat și a zis: Luați, acesta este trupul meu. Și a luat paharul și după ce a mulțumit, le‐a dat și au băut toți din el. Și le‐a zis: Acesta este sângele meu, al legământului celui nou, care se varsă pentru mulți. Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu. Și după ce au cântat lăudări, au ieșit la muntele Măslinilor. Și Isus le zice: Toți veți avea prilej de poticnire, căci este scris: Voi bate păstorul și oile se vor împrăștia. Dar după ce mă voi scula, voi merge înainte de voi în Galileea. Iar Petru i‐a zis: Chiar dacă toți vor avea prilej de poticnire, totuși eu nu. Și Isus îi zice: Adevărat îți spun că tu azi în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoșul, mă vei tăgădui de trei ori. Iar Petru și mai tare zicea: Dacă ar trebui să mor cu tine, nu te voi tăgădui. Și toți ziceau la fel. Și vin la un loc îngrădit al cărui nume este Ghetsimani. Și zice ucenicilor săi: Ședeți aici până mă voi ruga. Și ia cu sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan. Și a început să se întristeze și să se tulbure adânc. Și le zice: Sufletul meu este foarte întristat până la moarte. Rămâneți aici și vegheați. Și mergând puțin mai înainte, a căzut la pământ, și s‐a rugat ca, dacă este cu putință, să treacă de la el ceasul. Și zicea: Ava, Tată, toate îți sunt cu putință, dă la o parte acest pahar de la mine, însă nu ce voiesc eu, dar ce voiești tu. Și vine și‐i află dormind și zice lui Petru: Simone, dormi? N‐ai fost în stare să veghezi un ceas? Vegheați și rugați‐vă, ca să nu intrați în ispită. Într‐adevăr duhul este fără preget, dar carnea este neputincioasă. Și iar a plecat și s‐a rugat zicând același cuvânt. Și iarăși a venit și i‐a găsit dormind, căci ochii le erau cu totul îngreuiați și nu știau ce să‐i răspundă. Și vine a treia oară și le zice: Dormiți de acum și odihniți‐vă; este destul; a venit ceasul, iată Fiul omului este dat în mâinile păcătoșilor. Sculați‐vă, să mergem, iată s‐a apropiat cel ce mă dă prins. Și îndată pe când vorbea el încă, vine Iuda, unul din cei doisprezece, și cu el o gloată cu săbii și ciomege, de la mai marii preoților și de la cărturari și de la bătrâni. Și cel ce avea să‐l dea prins le dăduse un semn învoit zicând: Pe care îl voi săruta, acela este; apucați‐l și duceți‐l cu pază bună. Și când a venit, îndată s‐a apropiat de el și zice: Rabi! Și l‐a sărutat mult. Iar ei au pus mâinile pe el și l‐au apucat. Iar unul din cei ce stăteau lângă el a tras sabia și a lovit pe robul marelui preot și i‐a tăiat urechea. Și Isus a răspuns și le‐a zis: Ați ieșit ca la un tâlhar cu săbii și ciomege să mă prindeți? În fiecare zi eram la voi învățându‐vă în Templu și nu m‐ați apucat. Dar aceasta se face ca să se împlinească scripturile. Și toți l‐au lăsat și au fugit. Și un tânăr oarecare îl urma, având aruncată pe el o învelitoare de in, pe trupul gol; și ei îl apucă. Dar el a lăsat învelitoarea de in și a fugit gol. Și au dus pe Isus la marele preot. Și toți mai marii preoților și bătrânii și cărturarii se adună lângă el. Și Petru l‐a urmat de departe până înăuntru în curtea marelui preot și ședea împreună cu slujitorii și se încălzea la lumina focului. Iar mai marii preoților și tot Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus, ca să‐l omoare și nu aflau. Căci mulți mărturiseau mincinos împotriva lui și mărturiile lor nu se potriveau. Și unii s‐au sculat și mărturiseau mincinos împotriva lui zicând: Noi l‐am auzit zicând: Eu voi dărâma Templul acesta care este făcut de mâini și în trei zile voi zidi altul nefăcut de mâini. Și nici așa nu se potrivea mărturia lor. Și marele preot s‐a sculat în mijloc și a întrebat pe Isus zicând: Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva ta? Dar el tăcea și n‐a răspuns nimic. Marele preot iarăși l‐a întrebat și‐i zice: Tu ești Hristosul, Fiul celui Binecuvântat? Iar Isus a zis: Eu sunt: și veți vedea pe Fiul omului stând la dreapta puterii și venind cu norii cerului. Iar marele preot și‐a sfâșiat hainele și zice: Ce mai avem trebuință de martori? Ați auzit hula, ce vi se pare? Iar ei toți l‐au osândit că este vinovat de moarte. Și unii au început să‐l scuipe și să‐i acopere fața și să‐l pălmuiască și să‐i zică: Proorocește! Și slujitorii l‐au primit în bătăi. Și pe când era Petru jos în curte, vine una dintre slujnicile marelui preot, și văzând pe Petru încălzindu‐se, se uită la el și zice: Și tu erai cu Nazarineanul, cu Isus. Dar el a tăgăduit zicând: Nici nu știu, nici nu înțeleg ce zici. Și a ieșit afară în curtea dinainte. Și a cântat cocoșul. Și slujnica l‐a văzut și a început să zică iarăși celor ce stăteau acolo: Acesta este unul dintre ei. Dar el iar a tăgăduit. Și peste puțin cei ce stăteau acolo au zis iarăși lui Petru: Cu adevărat ești unul dintre ei; căci ești și Galileean. Iar el a început să blesteme și să se jure: Nu știu pe omul acesta de care vorbiți. Și îndată cocoșul a cântat a doua oară. Și Petru și‐a adus aminte de cuvântul cum îi zisese Isus: Mai înainte de a cânta cocoșul de două ori mă vei tăgădui de trei ori. Și gândindu‐se la aceasta, plângea. Și îndată dimineața mai marii preoților cu bătrânii și cărturarii și tot sinedriul au ținut sfat și au legat pe Isus și l‐au dus și l‐au dat lui Pilat. Și Pilat l‐a întrebat: Ești tu Împăratul iudeilor? Iar el răspunzându‐i zice: Tu zici. Și mai marii preoților îl învinuiau de multe. Iar Pilat iarăși l‐a întrebat zicând: Nu răspunzi nimic? Iată de câte te învinuiesc ei. Iar Isus n‐a mai răspuns nimic încât Pilat se mira. Iar la sărbătoare le dădea drumul la un închis pe care‐l cereau de la el. Și era unul numit Baraba închis împreună cu cei răsculați care făcuseră un omor în răscoală. Și gloata s‐a suit și a început să‐i ceară să facă cum le făcea întotdeauna. Iar Pilat a răspuns zicându‐le: Voiți să vă dau drumul Împăratului iudeilor? Căci cunoștea că mai marii preoților din pizmă îl dăduseră prins. Dar mai marii preoților au ațâțat gloata ca să le dea drumul mai bine lui Baraba. Iar Pilat a răspuns iarăși și le‐a zis: Dar ce voiți să fac eu cu cel pe care îl numiți Împăratul iudeilor? Și ei iarăși au strigat: Răstignește‐l. Iar Pilat le zicea: Dar ce rău a făcut? Dar ei mai tare au strigat: Răstignește‐l. Iar Pilat voind să facă pe plac gloatei, a dat drumul lui Baraba pentru ei și pe Isus, după ce l‐a biciuit, l‐a dat ca să fie răstignit. Și ostașii l‐au dus înăuntru în curte care este Pretoriul și au chemat împreună toată ceata. Și l‐au îmbrăcat în purpură și împletind o cunună de spini, i‐au pus‐o pe el. Și au început să‐i ureze: Bucură‐te, Împărate al iudeilor. Și‐i băteau capul cu o trestie și‐l scuipau și punându‐se în genunchi i se închinau. Și după ce au râs de el, l‐au dezbrăcat de purpură și l‐au îmbrăcat cu hainele lui. Și l‐au dus afară ca să‐l răstignească. Și silesc pe un trecător care venea de la câmp, pe Simon din Cirene, tatăl lui Alexandru și al lui Ruf, să meargă cu ei ca să‐i ducă crucea. Și‐l duc pe locul Golgota, adică tălmăcit: Locul căpățânii. Și‐i dădeau vin dres cu smirnă, dar n‐a luat. Și‐l răstignesc și‐i împart hainele aruncând sorț pe ele, cine ce să ia. Și era ceasul al treilea când l‐au răstignit. Și scrierea vinei lui era scrisă deasupra: ÎMPĂRATUL IUDEILOR. Și împreună cu el răstignesc doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga lui. Și s‐a împlinit scriptura care zice: Și a fost socotit cu cei fărădelege. Și trecătorii îl huleau clătinându‐și capetele și zicând: Ua, cel ce dărâmi Templul și‐l zidești în trei zile. Mântuiește‐te pe tine însuți, pogorându‐te de pe cruce. Asemenea și mai marii preoților luându‐l în râs între ei cu cărturarii ziceau: Pe alții a mântuit, pe sine nu se poate mântui. Hristosul, Împăratul lui Israel, să se pogoare acum de pe cruce ca să vedem și să credem. Și cei răstigniți împreună cu el îl ocărau. Și când a fost ceasul al șaselea s‐a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Și la ceasul al nouălea Isus a strigat cu glas mare: Eloi, Eloi, Lama Sabactani? adică tălmăcit: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m‐ai părăsit. Și unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit ziceau: Iată cheamă pe Ilie. Și a alergat unul și umplând un burete cu oțet l‐a pus într‐o trestie și i‐a dat să bea zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie să‐l ia jos. Și Isus a scos un glas mare și și‐a dat duhul. Și perdeaua Templului a fost ruptă în două de sus până jos. Și când a văzut sutașul care era acolo înaintea lui că așa și‐a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu. Și erau și femei privind de departe, între care și Maria Magdalena și Maria mama lui Iacov cel mic și a lui Iose, și Salome, care când era el în Galileea, îl urmau și‐i slujeau și alte multe femei care s‐au suit cu ei la Ierusalim. Și când s‐a făcut acum seara, pentru că era Pregătirea, adică ziua înainte de Sabat, a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic de bună stare, care și el aștepta Împărăția lui Dumnezeu. Și el a îndrăznit și a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Isus. Și Pilat s‐a mirat că era mort acum, și chemând la sine pe sutaș l‐a întrebat dacă a murit de curând. Și când a aflat de la sutaș, a dăruit trupul mort lui Iosif. Și el a cumpărat pânză de in și l‐a luat jos și l‐a înfășurat în pânza de in și l‐a pus în mormânt, care era săpat dintr‐o stâncă și a prăvălit o piatră pe ușa mormântului. Și Maria Magdalena și Maria mama lui Iose priveau unde este pus. Și după ce a trecut Sabatul, Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov, și Salome, au cumpărat miresme ca să vină și să‐l ungă. Și foarte de dimineață în ziua întâi a săptămânii ele vin la mormânt când răsărise soarele. Și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli piatra din ușa mormântului? Și uitându‐se în sus, zăresc că piatra este prăvălită, căci era foarte mare. Și intrând în mormânt, au văzut pe un tânăr stând la dreapta, învelit în veșmânt alb, și s‐au înspăimântat. Și el le zice: Nu vă înspăimântați; căutați pe Isus Nazarineanul cel răstignit; s‐a sculat, nu este aici. Iată locul unde l‐au pus! Dar duceți‐vă, spuneți ucenicilor săi și lui Petru că merge înainte de voi în Galileea; acolo îl veți vedea, după cum v‐a zis. Și au ieșit și au fugit de la mormânt; căci le‐a cuprins tremur și uimire și n‐au spus nimănui nimic, căci se temeau. Iar după ce a înviat de dimineață în ziua întâi a săptămânii, s‐a arătat mai întâi Mariei Magdalenei din care scosese șapte draci. Ea s‐a dus și a vestit celor ce fuseseră cu el, care se tânguiau și plângeau. Și ei, când au auzit că trăiește și a fost văzut de ea, n‐au crezut. Și după acestea s‐a arătat în altă înfățișare la doi dintre ei care umblau, ducându‐se la câmp. Și ei s‐au dus și au vestit la ceilalți, dar nici pe ei nu i‐au crezut. Iar după aceea s‐a arătat celor unsprezece, pe când ședeau la masă și i‐a mustrat pentru necredința lor și învârtoșarea de inimă, pentru că n‐au crezut pe cei ce l‐au văzut după ce se sculase. Și le‐a zis: Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cine va crede și va fi botezat va fi mântuit; iar cine nu va crede va fi osândit. Și aceste semne vor urma pe cei ce vor crede: în numele meu vor scoate afară draci, vor vorbi în limbi noi, vor ridica șerpi în mâinile lor și dacă vor bea ceva de moarte nu‐i va vătăma deloc. Vor pune mâinile pe bolnavi și se vor face bine. Domnul Isus, deci, după ce a vorbit cu ei, a fost luat în cer, și a șezut la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au ieșit și au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând cu ei și întărind cuvântul prin semnele care urmau. Amin. Deoarece mulți au pus mâna să alcătuiască o istorisire despre faptele crezute deplin între noi, după cum ni le ‐au încredințat cei ce de la început au fost martori cu ochii și slujitori ai cuvântului, mi s‐a părut și mie bine, după ce am urmărit cu de‐amănuntul toate de la început, să ți‐ le scriu pe rând, preaalesule Teofile, ca să cunoști lămurit temeinicia cuvintelor în care ai fost învățat. În zilele lui Irod, împăratul Iudeei, era un preot oarecare cu numele Zaharia, din ceata lui Abia; și el avea o nevastă dintre fiicele lui Aaron, și numele ei era Elisaveta. Și amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând în toate poruncile și hotărârile Domnului fără vină. Și n‐aveau copil deoarece Elisaveta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor. Și a fost așa: Pe când slujea el ca preot în rândul cetei sale înaintea lui Dumnezeu, după obiceiul preoției, i‐a căzut sorțul ca să tămâieze după ce a intrat în Templul Domnului. Și toată mulțimea poporului se ruga afară în ceasul tămâiei. Și un înger al Domnului i s‐a arătat stând la dreapta altarului tămâiei. Și Zaharia s‐a tulburat când l ‐a văzut și a căzut teamă peste el. Dar îngerul i‐a zis: Nu te teme, Zahario: pentru că cererea ta a fost ascultată și nevastă‐ta Elisaveta îți va naște un fiu și‐i vei pune numele Ioan. Și vei avea bucurie și veselie și mulți se vor bucura de nașterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului și nu va bea vin și băutură tare și va fi plin de Duhul Sfânt chiar din pântecele mamei sale. Și va întoarce pe mulți din copiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor. Și el va merge înaintea lui în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea drepților; ca să gătească Domnului un popor bine pregătit pentru el. Și Zaharia a zis îngerului: După ce voi cunoaște aceasta? Căci eu sunt bătrân și nevastă‐mea înaintată în zilele ei. Și îngerul a răspuns și i‐a zis: Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu și am fost trimis să‐ți vorbesc și să‐ți aduc aceste vești bune. Și iată, vei fi fără grai și neputând să vorbești, până în ziua când vor fi acestea, pentru că n‐ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor potrivită. Și poporul aștepta pe Zaharia și se mirau de întârzierea lui în Templu. Dar după ce a ieșit, nu putea să le vorbească și au cunoscut că văzuse o vedenie în Templu. Și le făcea semne și a rămas mut. Și a fost așa: Când s‐au împlinit zilele slujbei lui, a plecat la casa lui. Și după aceste zile Elisaveta, nevasta lui, a zămislit și s‐a ascuns cinci luni, zicând: Astfel mi‐a făcut Domnul în zilele în care s‐a uitat la mine ca să ridice ocara mea dintre oameni. Dar în luna a șasea îngerul Gavril a fost trimis de la Dumnezeu într‐o cetate a Galileei cu numele Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat cu numele Iosif, din casa lui David; și numele fecioarei era Maria. Și îngerul a intrat la ea și a zis: Bucură‐te, cea căreia i s‐a făcut mare har; Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Dar ea s‐a tulburat de cuvântul lui și se gândea în sine ce fel de urare să fie aceasta. Și îngerul i‐a zis: Nu te teme, Mario, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată, vei zămisli în pântece și vei naște un fiu și‐i vei pune numele Isus. El va fi mare și se va chema Fiul Celui Preaînalt: și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al lui David, tatăl său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veac și Împărăția lui nu va avea sfârșit. Și Maria a zis îngerului: Cum va fi aceasta, pentru că eu nu cunosc bărbat? Și îngerul a răspuns și i‐a zis: Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri: de aceea și ce se va naște se va chema sfânt, Fiul lui Dumnezeu. Și iată, Elisaveta, rudenia ta, și ea a zămislit un fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, care se numea stearpă: Căci nicio vorbă de la Dumnezeu nu va fi fără putere. Și Maria a zis: Iată roaba Domnului; fie‐mi după cuvântul tău. Și îngerul a plecat de la ea. Și Maria s‐a sculat în zilele acelea și s‐a dus cu grabă în ținutul muntos, într‐o cetate a lui Iuda, și a intrat în casa lui Zaharia și a urat Elisavetei. Și a fost așa: Când a auzit Elisaveta urarea Mariei, i‐a săltat pruncul în pântece; și Elisaveta s‐a umplut de Duhul Sfânt, și a strigat cu glas mare și a zis: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Și de unde pentru mine aceasta, ca să vină la mine mama Domnului meu? Căci iată, cum a venit glasul urării tale în urechile mele, pruncul mi‐a săltat cu bucurie în pântece. Și fericită este cea care a crezut, căci va fi o împlinire a celor vorbite ei de Domnul. Și Maria a zis: Sufletul meu mărește pe Domnul, și duhul meu s‐a bucurat de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Căci a căutat spre smerenia roabei sale, căci iată, de acum toate neamurile mă vor ferici. Căci Cel puternic mi‐a făcut mari lucruri și numele lui este sfânt. Și mila lui este în neamuri și neamuri peste cei ce se tem de el. A arătat tărie cu brațul său, a risipit pe cei mândri în gândul inimii lor. A dat jos pe cei puternici de pe scaunul lor de domnie și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i‐a umplut de bunătăți și pe cei bogați i‐a scos afară fără nimic. A sprijinit pe Israel, sluijtorul său, ca să‐și aducă aminte de milă, precum a vorbit către părinții noștri, față de Avraam și seminței lui în veac. Și Maria a rămas cu ea ca la trei luni și s‐a întors acasă. Și Elisavetei i s‐a împlinit vremea să nască și a născut un fiu. Și cei dimprejur și rudele ei au auzit că Domnul și‐a mărit îndurarea față de ea și se bucurau cu ea. Și a fost așa: În ziua a opta au venit să taie împrejur pe copil și voiau să‐l cheme după numele tatălui său Zaharia. Și mama lui a răspuns și a zis: Nu,, ci se va chema Ioan. Și i‐au zis: Nimeni nu este din rudenia ta care se cheamă cu acest nume. Și făceau semne tatălui său cum ar voi să fie chemat. Și a cerut o tăbliță de scris, și a scris zicând: Ioan este numele lui. Și toți s‐au mirat. Și i s‐a deschis gura îndată și limba lui s‐a dezlegat și vorbea binecuvântând pe Dumnezeu. Și a fost teamă peste toți cei ce locuiau împrejurul lor: și toate graiurile acestea erau vorbite de unii la alții în tot ținutul muntos al Iudeei. Și toți care le‐au auzit, le puneau în inima lor zicând: Ce va fi, dar, copilul acesta? Căci mâna Domnului era cu el. Și Zaharia, tatăl său, s‐a umplut de Duhul Sfânt și a prorocit zicând: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel pentru că a cercetat și a făcut răscumpărare pentru poporul său, și ne‐a ridicat un corn de mântuire în casa lui David, slujitorul său, (precum a vorbit prin gura sfinților proroci ai săi care au fost din veac), mântuire de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc; ca să facă milă cu părinții noștri și să‐și aducă aminte de legământul său cel sfânt, de jurământul pe care l‐a jurat lui Avraam tatăl nostru, ca să ne dea ca, după ce vom fi scăpați din mâna vrăjmașilor noștri, să‐i slujim fără temere, în sfințenie și dreptate înaintea lui, în toate zilele noastre. Dar și tu, copile, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt, căci vei merge înaintea feței Domnului ca să‐i pregătești căile, ca să dai cunoștința mântuirii poporului său, în iertarea păcatelor lor, prin mila duioasă a Dumnezeului nostru, cu care ne‐a cercetat Răsăritul din înălțime, ca să lumineze peste cei ce șed în întuneric și în umbra morții; ca să ne îndrepte picioarele pe calea păcii. Iar copilul creștea și se întărea în duh și era în pustii până în ziua arătării sale către Israel. Și a fost așa: În zilele acelea a ieșit o poruncă de la Cezarul August ca să se înscrie tot pământul locuit. Aceasta a fost cea dintâi înscriere făcută pe când era Quirinius dregător al Siriei. Și toți se duceau ca să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Și s‐a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, la cetatea lui David, care se numește Betleem, pentru că el era din casa și familia lui David; ca să se înscrie cu Maria, care era logodită cu el, ea fiind grea. Și a fost așa: Pe când erau ei acolo, s‐au împlinit zilele ca să nască ea. Și a născut pe fiul ei întâi născut și l‐a înfășat în scutece și l‐a culcat într‐o iesle, pentru că nu era loc pentru ei în casa de poposire. Și în acel ținut erau niște păstori stând afară în câmp și păzind strajă noaptea la turma lor. Și un înger al Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor și ei s‐au temut cu teamă mare. Și îngerul le‐a zis: Nu vă temeți căci iată, vă aduc o veste bună de bucurie mare care va fi la tot poporul. Căci vi s‐a născut astăzi în cetatea lui David un Mântuitor care este Hristos Domnul. Și acesta vă este semnul: Veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într‐o iesle. Și deodată a fost cu îngerul o mulțime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă lui Dumnezeu în cele preaînalte și pe pământ pace, în oameni bună plăcere. Și a fost așa: când s‐au dus îngerii de la ei în cer, păstorii au zis unii către alții: Să mergem dar până la Betleem și să vedem vorba aceasta care s‐a întâmplat pe care ne‐a făcut‐o cunoscut Domnul. Și au venit grăbindu‐se și au găsit pe Maria și pe Iosif și pe prunc culcat in iesle. Și când l‐au văzut, au făcut cunoscut vorba care li se spusese despre copilul acesta. Și toți cei ce au auzit se mirau de cele vorbite lor de către păstori. Dar Maria păstra toate vorbele acestea, cumpănindu‐le în inima ei. Și păstorii s‐au întors slăvind și lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră și văzuseră, întocmai cum li se vorbise. Și când s‐au împlinit opt zile ca să‐l taie împrejur, i‐au și pus numele ISUS, nume care a fost pus de înger mai înainte de a fi el zămislit în pântece. Și când s‐au împlinit zilele curățirii lor, după legea lui Moise, l‐au adus la Ierusalim ca să‐l înfățișeze Domnului, (după cum este scris în legea Domnului: Orice parte bărbătească ce deschide pântecele se va chema sfânt pentru Domnul), și să dea jertfă după ceea ce este spus în legea Domnului: O pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Și iată, era un om în Ierusalim, numele lui era Simeon. Și omul acesta era drept și evlavios, așteptând mângăierea lui Israel: și Duhul Sfânt era peste el. Și i se dăduse știre de Duhul Sfânt să nu vadă moarte înainte de a vedea pe Hristosul Domnului. Și el a venit în Duhul la Templu și când au adus părinții pe copilul Isus ca să facă pentru el după datina legii, atunci el l‐a primit în brațe și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum slobozește în pace pe robul tău, Stăpâne, după vorba ta; căci ochii mei au văzut mântuirea ta, pe care ai pregătit‐o în fața tuturor popoarelor: o lumină pentru descoperirea Neamurilor și slava poporului tău Israel. Și tatăl lui și mama lui erau uimiți de cele ce erau vorbite despre el. Și Simeon i‐a binecuvântat și a zis către Maria, mama lui: Iată, acest copil este pus pentru căderea și ridicarea multora în Israel și ca un semn împotriva căruia se va vorbi. Dar și sufletul tău îl va străpunge o sabie ca să fie descoperite gândurile din multe inimi. Și era Ana, o prorociță, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer (ea era înaintată în zile multe, și trăise cu bărbat șapte ani de la fecioria ei și fusese văduvă până la optzeci și patru de ani), care nu se depărta de la Templu slujind lui Dumnezeu cu posturi și cereri noaptea și ziua. Și suindu‐se în același ceas mărturisea pe Dumnezeu și vorbea despre el la toți care așteptau răscumpărarea în Ierusalim. Și când au săvârșit toate cele după legea Domnului, s‐au întors în Galileea în cetatea lor Nazaret. Și copilul creștea și se întărea umplându‐se de înțelepciune: și harul lui Dumnezeu era peste el. Și părinții lui se duceau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paștelui. Și când a fost de doisprezece ani, s‐au suit după datina sărbătorii. Și după ce au împlinit zilele, pe când se întorceau ei, băiatul Isus a rămas în Ierusalim și părinții lui n‐au știut. Dar socotind că este în ceata de călători, au venit cale de o zi și‐l căutau printre rude și cunoscuți. Și fiindcă nu l‐au aflat, s‐au întors la Ierusalim căutându‐l. Și a fost așa: după trei zile, l‐au găsit în Templu șezând în mijlocul învățătorilor și ascultându‐i și întrebându‐i: Și toți care‐l auzeau erau uimiți de priceperea și de răspunsurile lui. Și când l‐au văzut, au rămas mirați și mama lui i‐a zis: Copile, pentru ce ne‐ai făcut așa? Iată tatăl tău și eu, necăjiți, te căutam. Și el le‐a zis: Cum se face că m‐ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în cele ale Tatălui meu? Și ei n‐au priceput vorba pe care le‐a spus‐o. Și el s‐a pogorât cu ei și a venit la Nazaret; și le era supus. Și mama lui păstra toate vorbele acestea în inima ei. Și Isus înainta în înțelepciune și statură și în har la Dumnezeu și la oameni. Iar în anul al cincisprezecelea al dregătoriei lui Tiberiu Cezar, fiind dregător al Iudeei Ponțiu Pilat, și tetrarh al Galileei Irod, iar Filip, fratele lui, tetrarh al Ituriei și al ținutului Trahonitei și Lisania tetrarh al Abilenei, când erau mari preoți Ana și Caiafa, Cuvântul lui Dumnezeu a fost către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Și el a venit în tot ținutul din împrejurimile Iordanului propovăduind botezul pocăinței pentru iertarea păcatelor, cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia prorocul: Glasul unuia care strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui. Orice vale va fi umplută și orice munte și orice deal va fi scoborât și cele strâmbe se vor face drepte și cele zgronțuroase căi netede și orice carne va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Deci zicea gloatelor care ieșeau ca să fie botezate de el: Pui de năpârci, cine v‐a înștiințat să fugiți de urgia viitoare? Faceți deci roade vrednice de pocăință, și nu începeți a zice în voi înșivă: Avem tată pe Avraam. Căci vă spun că Dumnezeu poate din pietrele acestea să scoale copii lui Avraam. Și chiar acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc. Și gloatele îl întrebau zicând: Ce să facem deci? Și el a răspuns și le zicea: Cine are două cămăși să împartă celui ce n‐are și cine are de mâncare să facă la fel. Și au venit și vameși ca să fie botezați și i‐au zis: Învățătorule, ce să facem? Și el le‐a zis: Nu stoarceți nimic mai mult peste ce vă este hotărât. Și cei ce slujesc în oaste de asemenea îl întrebau zicând: Și noi ce să facem? Și el le‐a zis: Nu asupriți pe nimeni, nu năpăstuiți pe nimeni și fiți mulțumiți cu lefurile voastre. Iar pe când poporul era în așteptare și toți cugetau în inimile lor despre Ioan, nu cumva ar fi el Hristosul, Ioan a răspuns zicând tuturor: Eu în adevăr vă botez cu apă, dar vine cel ce este mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să‐i dezleg cureaua încălțămintelor: el vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc; a cărui lopată este în mâna lui, ca să‐și curețe cu totul aria și să strângă grâul în grânarul lui; iar pleava o va arde în foc nestins. Deci multe altele îndemnând, vestea poporului Evanghelia. Iar tetrarhul Irod, fiind mustrat de el pentru Irodiada, nevasta fratelui său, și pentru toate relele pe care le făcuse Irod, a adăugat la toate și aceasta, că a închis pe Ioan în închisoare. Și a fost așa: când a fost botezat tot poporul și fiind botezat și Isus și rugându‐se, cerul s‐a deschis și Duhul Sfânt s‐a pogorât în chip trupesc, ca un porumbel, peste el, și s‐a făcut un glas din cer: Tu ești Fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc plăcerea. Și Isus însuși, când a început a propovădui era ca de treizeci de ani, fiind, după cum se socotea, fiu al lui Iosif, al lui Eli, al lui Matat, al lui Levi, al lui Melhi, al lui Ianai, al lui Iosif, al lui Matatia, al lui Amos, al lui Naum, al lui Esli, al lui Nagai, al lui Maat, al lui Matatia, al lui Semei, al lui Ioseh, al lui Ioda, al lui Ioanan, al lui Resa, al lui Zorobabel, al lui Salatiel, al lui Neri, al lui Melhi, al lui Adi, al lui Cosam, al lui Elmadam, al lui Er, al lui Isus, al lui Eliezer, al lui Iorim, al lui Matat, al lui Levi, al lui Simeon, al lui Iuda, al lui Iosif, al lui Ionam, al lui Eliachim, al lui Melea, al lui Mena, al lui Matata, al lui Natan, al lui David, al lui Iese, al lui Iobed, al lui Boaz, al lui Salmon, al lui Naason, al lui Aminadab, al lui Admin, al lui Arni, al lui Ezrom, al lui Fares, al lui Iuda, al lui Iacov, al lui Isaac, al lui Avraam, al lui Tara, al lui Nahor, al lui Seruh, al lui Ragau, al lui Falec, al lui Eber, al lui Sala, al lui Cainam, al lui Arfaxad, al lui Sem, al lui Noe, al lui Lameh, al lui Matusala, al lui Enoh, al lui Iared, al lui Maleleel, al lui Cainan, al lui Enos, al lui Set, al lui Adam, al lui Dumnezeu. Iar Isus, plin de Duhul Sfânt, s‐a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie, fiind ispitit de diavolul patruzeci de zile. Și n‐a mâncat nimic în acele zile; și când s‐au împlinit ele, a flămânzit. Și diavolul i‐a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi pietrei acesteia să se facă pâine. Și Isus i‐a răspuns: Este scris: Nu numai cu pâine va trăi omul,, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu. Și l‐a dus în sus și i‐a arătat într‐o clipeală de vreme toate împărățiile pământului locuit. Și diavolul i‐a zis: Ție îți voi da toată stăpânirea aceasta și slava lor: pentru că mie mi‐a fost dată și o dau cui voiesc. Deci dacă te vei închina înaintea mea, toată va fi a ta. Și Isus a răspuns și i‐a zis: Este scris: Să te închini Domnului Dumnezeului tău și numai lui să‐i slujești. Și l‐a dus la Ierusalim și l‐a pus pe aripa Templului și i‐a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă‐te jos de aici. Căci este scris: Va porunci îngerilor săi pentru tine ca să te păzească. Și: Te vor ridica pe mâinile lor ca nu cumva să‐ți izbești piciorul de o piatră. Și Isus a răspuns și i‐a zis: Este zis: Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău. Și după ce a sfârșit orice ispită, diavolul s‐a depărtat de la el până la o vreme nimerită. Și Isus s‐a întors în puterea Duhului în Galileea și a ieșit vestea despre el în tot ținutul de primprejur. Și el îi învăța în sinagogile lor, fiind slăvit de toți. Și a venit la Nazaret unde fusese crescut; și, după obiceiul său, a intrat în sinagogă în ziua Sabatului și s‐a sculat să citească. Și i s‐a dat cartea prorocului Isaia și a deschis cartea și a găsit locul unde era scris: Duhul Domnului este peste mine, pentru că m‐a uns ca să propovăduiesc Evanghelia săracilor, m‐a trimis să vestesc iertare celor în robie, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor zdrobiți, să vestesc anul plăcut al Domnului. Și a închis cartea, și a dat‐o îndărăt slujitorului și a șezut jos: și ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți la el. Și a început să le zică: Astăzi scriptura aceasta s‐a împlinit în urechile voastre. Și toți mărturiseau pentru el și se mirau de cuvintele de har care ieșeau din gura lui. Și ziceau: Oare nu este acesta fiul lui Iosif? Și el a zis: Negreșit, îmi veți spune pilda aceasta: Doctore, vindecă‐te pe tine însuți: fă și aici în patria ta ce am auzit că s‐a făcut în Capernaum. Și a zis: Adevărat vă spun că niciun proroc nu este primit în patria sa. Dar cu adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când a fost închis cerul trei ani și șase luni, încât s‐a făcut o foamete mare peste toată țara, și la niciuna din ele n‐a fost trimis Ilie decât la o femeie văduvă din Sarepta în țara Sidonului. Și mulți leproși erau în Israel pe vremea lui Elisei prorocul, și niciunul din ei n‐a fost curățit decât Naaman Sirianul. Și toți s‐au umplut de furie în sinagogă când au auzit aceste lucruri. Și s‐au sculat și l‐au scos afară din cetate, și l‐au dus până la sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor ca să‐l răpeadă în jos. Iar el a trecut prin mijlocul lor și s‐a dus. Și s‐a pogorât la Capernaum, cetate a Galileei. Și‐i învăța în ziua Sabatului. Și erau uimiți de învățătura lui căci cuvântul lui era cu putere. Și în sinagogă era un om care avea un duh de drac necurat. Și a strigat cu glas mare: Ah, ce avem noi cu tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu. Și Isus l‐a certat zicând: Tacă‐ți gura și ieși afară din el. Și după ce dracul l‐a aruncat în mijlocul tuturor, a ieșit afară din el, nevătămându‐l cu nimic. Și a fost frică peste toți și vorbeau unii cu alții între ei zicând: Ce este cuvântul acesta? Pentru că poruncește duhurilor necurate cu stăpânire și putere și ies afară. Și ieșea vestea despre el în orice loc din împrejurime. Și s‐a sculat din sinagogă și a venit în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era prinsă de friguri mari și l‐au rugat pentru ea. Și stând plecat asupra ei, a certat frigurile și ele au lăsat‐o, iar ea s‐a sculat degrabă și le slujea. Și când apunea soarele, toți câți aveau bolnavi de felurite boli i‐au adus la el, iar el a pus mâinile peste fiecare dintre ei și i‐a tămăduit. Și din mulți ieșeau și draci strigând și zicând: Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Și‐i certa și nu‐i lăsa să vorbească pentru că știau că el era Hristosul. Și când s‐a făcut ziuă a ieșit și s‐a dus într‐un loc pustiu. Și gloatele îl căutau și au venit până la el. Și‐l țineau ca să nu plece de la ele. Iar el le‐a zis: Trebuie să vestesc și în alte cetăți Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. Și propovăduia în sinagogile Galileei. Și a fost așa: pe când gloata se îndesa spre el și asculta Cuvântul lui Dumnezeu și el sta lângă lacul Ghenezaret, atunci a văzut două corăbii stând lângă lac, iar pescarii se dăduseră jos din ele și spălau mrejile. Și a intrat într‐una din corăbii, care era a lui Simon, și l‐a rugat ca să mâne puțin de la uscat și a șezut jos și învăța gloatele din corabie. Și când a încetat de vorbit, a zis lui Simon: Mână la adânc și lăsați‐vă în jos mrejile pentru pescuire. Și Simon a răspuns și a zis: Învățătorule, toată noaptea ne‐am ostenit și n‐am prins nimic, dar la vorba ta, voi lăsa în jos mrejile. Și după ce au făcut aceasta, au prins o mulțime mare de pești. Și li se rupeau mrejile. Și au făcut semn tovarășilor lor care erau în cealaltă corabie ca să vină și să le ajute și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât ele se afundau. Și când a văzut aceasta Simon Petru, a căzut la genunchii lui Isus zicând: Depărtează‐te de la mine, Doamne, pentru că sunt un om păcătos. Căci îl cuprinsese frică, pe el și pe toți cei ce erau cu el, de pescuitul peștilor pe care‐i prinseseră. Asemenea și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zebedei, care erau părtași cu Simon. Și Isus a zis lui Simon: Nu te teme; de acum vei prinde vii oameni. Și au tras corăbiile la uscat, și au lăsat toate și l‐au urmat. Și a fost așa: pe când era el într‐una din cetăți, iată un bărbat plin de lepră. Și când a văzut pe Isus, a căzut pe față și l‐a rugat zicând: Doamne, dacă voiești poți să mă curățești. Și el a întins mâna și l‐a atins zicând: Voiesc, fii curățit. Și îndată lepra a plecat de la el. Și i‐a poruncit să nu spună la nimeni: ci pleacă și arată‐te preotului și adu pentru curățirea ta după cum a orânduit Moise, spre mărturie pentru ei. Dar cuvântul despre el străbătea și mai mult și se adunau laolaltă gloate multe să asculte și să fie tămăduite de neputințele lor. Iar el se trăgea deoparte în pustii și se ruga. Și a fost așa: într‐una din zilele acestea el îi învăța și fariseii și învățătorii de lege, care veniseră din orice sat al Galileei și al Iudeei și din Ierusalim, ședeau jos și puterea Domnului era cu el ca să tămăduiască. Și iată, niște bărbați aducând în pat pe un om care era slăbănog și căutau să‐l ducă înăuntru și să‐l pună înaintea lui. Și negăsind pe unde să‐l ducă înăuntru din pricina gloatei, s‐au suit pe acoperiș și l‐au lăsat în jos printre cărămizi cu pătuțul, în mijloc, înaintea lui Isus. Și când le‐a văzut credința, a zis: Omule, iertate‐ți sunt păcatele. Și cărturarii și fariseii au început să cugete zicând: Cine este acesta care vorbește hule? Cine poate ierta păcatele, decât singur Dumnezeu? Dar Isus, cunoscându‐le cugetările, a răspuns și le‐a zis: Ce cugetați în inimile voastre? Ce este mai lesne, a zice: Iertate‐ți sunt păcatele! sau a zice: Scoală și umblă? Dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ție îți zic: Scoală‐te și ridică‐ți patul și du‐te la casa ta. Și îndată s‐a sculat înaintea lor și a luat patul pe care zăcea și s‐a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Și a cuprins uimire pe toți și slăveau pe Dumnezeu și s‐au umplut de frică zicând: Am văzut lucruri ciudate astăzi. Și după acestea a ieșit și a zărit pe un vameș, cu numele Levi, șezând la vamă. Și i‐a zis: Urmează‐mă. Și el a lăsat toate și s‐a sculat și l‐a urmat. Și Levi i‐a făcut un ospăț mare în casa sa. Și era multă gloată de vameși și alții care ședeau la masă cu ei. Și fariseii și cărturarii lor cârteau către ucenicii lui zicând: Pentru ce mâncați și beți cu vameșii și păcătoșii? Și Isus a răspuns și le‐a zis: N‐au trebuință de doctor cei sănătoși, ci cei ce sunt bolnavi. N‐am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe păcătoși. Iar ei i‐au zis: Ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac cereri, asemenea și ai fariseilor; dar ai tăi mănâncă și beau. Și Isus le‐a zis: Nu cumva puteți face pe fiii odăii de nuntă să postească pe când este mirele cu ei? Dar vor veni zilele când și mirele va fi luat de la ei, atunci vor posti în acele zile. Și le‐a spus și o pildă: Nimeni nu rupe un petec de la un veșmânt nou și‐l pune la un veșmânt vechi; altminterea va rupe pe cel nou și nici petecul de la cel nou nu se va potrivi cu cel vechi. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminterea, vinul nou va sparge burdufurile și el se va vărsa și burdufurile vor pieri. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi. Și nimeni după ce a băut vin vechi, nu voiește vin nou, căci zice: Cel vechi este mai bun. Și a fost așa: într‐un Sabat trecea prin holde și ucenicii lui smulgeau spice și mâncau, frecându‐le cu mâinile. Și unii din farisei au zis: Pentru ce faceți ce nu se cade a face în Sabat? Și Isus a răspuns și le‐a zis: Nici aceasta n‐ați citit, ce a făcut David când a flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a luat și a mâncat pâinile punerii înainte și a dat și celor cu el, pe care nu se cade să le mănânce decât numai preoții? Și le zicea: Fiul omului este Domn și al Sabatului. Și a fost așa: în alt Sabat a intrat în sinagogă și‐i învăța. Și acolo era un om. Și mâna lui dreaptă era uscată. Și cărturarii și fariseii îl pândeau dacă tămăduiește în Sabat, ca să găsească de ce să‐l învinuiască. Iar el le știa gândurile și a zis omului care avea mâna uscată: Scoală‐te și stai în mijloc. Și el s‐a sculat și a stat. Și Isus le‐a zis: Vă întreb: se cade în Sabat a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a‐l pierde? Și s‐a uitat împrejur peste toți și i‐a zis: Întinde‐ți mâna. Iar el a făcut așa și mâna i s‐a făcut sănătoasă. Iar ei s‐au umplut de furie și vorbeau unii către alții între ei ce să facă lui Isus. Și a fost așa: în zilele acelea el a ieșit la munte ca să se roage; și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Și când s‐a făcut ziuă a chemat la sine pe ucenicii săi și a ales dintre ei doisprezece pe care i‐a numit și apostoli: pe Simon pe care l‐a numit și Petru și pe Andrei, fratele lui, și pe Iacov și Ioan și pe Filip și Bartolomeu, și pe Matei și Toma și pe Iacov al lui Alfeu și pe Simon numit Zilotul, și pe Iuda al lui Iacov, și pe Iuda Iscarioteanul, care s‐a făcut și vânzător. Și după ce s‐a pogorât cu ei, a stat pe un loc șes precum și gloată multă de ucenici ai săi și o mulțime mare de popor din toată Iudeea și Ierusalim și de pe marginea mării Tirului și Sidonului, care veniseră să‐l asculte și să fie vindecați de bolile lor. Și cei bântuiți de duhuri necurate erau tămăduiți. Și toată gloata căuta să‐l atingă pentru că o putere ieșea din el și‐i vindeca pe toți. Și el și‐a ridicat ochii spre ucenicii săi și zicea: Fericiți sunteți voi cei săraci, pentru că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu. Fericiți sunteți voi cei flămânzi acum, pentru că veți fi săturați. Fericiți sunteți voi, cei ce plângeți acum, pentru că veți râde. Fericiți sunteți voi când vă vor urî oamenii și când vă vor despărți dintre ei și vă vor ocărî și vor lepăda numele vostru ca rău din pricina Fiului omului. Bucurați‐vă în ziua aceea și săltați de bucurie, căci iată, răsplata voastră este mare în cer; căci la fel făceau părinții lor cu prorocii. Dar vai de voi, bogaților, pentru că vă luați mângăierea! Vai de voi care sunteți sătui acum, pentru că veți flămânzi! Vai de voi care râdeți acum, pentru că vă veți întrista și veți plânge! Vai de voi, când toți oamenii vor vorbi bine de voi! Căci la fel făceau părinții lor cu prorocii mincinoși. Dar vă zic vouă care ascultați: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine la cei ce vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă bleastămă, rugați‐vă pentru cei ce vă necăjesc rău. Celui ce te lovește peste un obraz, dă‐i și pe celălalt și de la cel ce îți ia mantaua nu opri și cămașa. Dă oricui cere de la tine și de la cel ce‐ți ia ale tale nu le cere înapoi. Și cum voiți să vă facă oamenii, faceți‐le și voi lor la fel. Și dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce fel de mulțumire aveți? Căci și păcătoșii iubesc pe cei ce‐i iubesc pe ei. Și dacă faceți bine la cei ce vă fac bine, ce mulțumire aveți? Căci și păcătoșii fac același lucru. Și dacă împrumutați pe acei de la care nădăjduiți să luați, ce mulțumire aveți? Căci și păcătoșii împrumută păcătoșilor ca să primească înapoi deopotrivă. Însă iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut și nu nădăjduiți nimic înapoi, și răsplata voastră va fi mare și veți fi fii ai Celui Preaînalt: pentru că el este bun către cei nemulțumitori și răi. Fiți deci miloși cum și Tatăl vostru este milos. Și nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; lăsați slobozi și veți fi lăsați slobozi. Dați și vi se va da: o măsură bună, îndesată, clătinată și vărsându‐se pe deasupra vor da în sânul vostru. Căci cu ce măsură măsurați vi se va măsura înapoi. Și le‐a spus și o pildă: Nu cumva poate un orb să călăuzească pe un orb? Oare nu vor cădea amândoi în groapă? Ucenicul nu este mai presus de învățătorul său: ci fiecare când este adus la desăvârșire, va fi ca învățătorul său. Și pentru ce vezi paiul care este în ochiul fratelui tău și nu zărești bârna care este în ochiul tău? Sau cum poți zice fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul care este în ochiul tău, și nu vezi tu însuți bârna care este în ochiul tău? Fățarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea lămurit să scoți paiul care este în ochiul fratelui tău. Căci nu este pom bun care să facă rod putred, nici iarăși pom putred care să facă rod bun. Căci fiecare pom se cunoaște din rodul lui însuși; căci nu se culeg smochine din spini, nici nu adună struguri din mărăcini. Omul bun din comoara bună a inimii sale pune înainte ce este bun și cel rău din comoara cea rea pune înainte ce este rău: căci din prisosul inimii vorbește gura lui. Și pentru ce mă numiți: Doamne, Doamne! și nu faceți cele ce zic eu? Vă voi arăta cu cine este asemenea oricine care vine la mine și ascultă de cuvintele mele și le face: Este asemenea cu un om care zidește o casă, care a săpat și a adâncit și a pus temelia pe stâncă; și s‐a făcut o vărsare de ape, râul s‐a năpustit spre casa aceea și n‐a putut s‐o clatine, pentru că fusese bine zidită. Iar cine a ascultat și n‐a făcut este asemenea cu un om care a zidit o casă pe pământ fără temelie, spre care s‐a năpustit râul și îndată a căzut și dărâmarea acelei case a fost mare. Și după ce a sfârșit toate vorbele sale în urechile poporului, a intrat în Capernaum. Și robul unui sutaș era bolnav și era să moară. Și‐i era scump. Și când a auzit pe Isus, a trimis la el pe bătrâni de ai iudeilor, rugându‐l să vină să scape pe robul lui. Iar ei, când au venit la Isus, l‐au rugat stăruitor, zicând: Este vrednic să‐i faci aceasta; căci iubește neamul nostru și el însuși ne‐a zidit sinagoga. Și Isus mergea cu ei. Și când era acum nu departe de casă, sutașul a trimis la el pe prieteni zicându‐i: Doamne, nu te osteni; căci nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu. De aceea nu m‐am socotit vrednic pe mine însumi ca să vin la tine, ci zi cu un cuvânt și se va tămădui băiatul meu. Căci și eu sunt un om pus sub stăpânire, având sub mine ostași. Și zic acestuia: Du‐te! și se duce. Și altuia: Vino! și vine. Și robului meu: Fă aceasta! și face. Și când a auzit Isus acestea, s‐a minunat de el și s‐a întors și a zis gloatei care‐l urma: Vă spun că nici chiar în Israel n‐am găsit atâta credință. Și trimișii când s‐au întors acasă, au aflat pe rob sănătos. Și a fost așa: după aceea Isus s‐a dus într‐o cetate numită Nain. Și cu el mergeau ucenicii lui și gloată multă. Și când s‐a apropiat de poarta cetății, iată aduceau afară un mort, singurul fiu la mama lui, și ea era văduvă. Și era destulă gloată din cetate. Și când a văzut‐o Domnul, i s‐a făcut milă de ea și i‐a zis: Nu plânge. Și s‐a apropiat și s‐a atins de sicriu și cei ce‐l purtau au stat. Și el a zis: Tinere, îți zic, scoală‐te. Și mortul s‐a ridicat în sus și a început să vorbească. Și l‐a dat mamei lui. Și i‐a cuprins frica pe toți și slăveau pe Dumnezeu zicând: Prooroc mare s‐a ridicat între noi. Și: Dumnezeu a cercetat pe poporul său. Și a ieșit cuvântul acesta despre el în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și ucenicii lui Ioan i‐au dus știre despre toate acestea. Și Ioan a chemat la sine pe doi din ucenicii săi și i‐a trimis la Domnul zicând: Tu ești cel ce vine, sau să așteptăm pe altul? Și când au venit la el bărbații, au zis: Ioan Botezătorul ne‐a trimis la tine zicând: Tu ești cel ce vine sau să așteptăm pe altul? În ceasul acela el a vindecat pe mulți de boli și de răni și de duhuri rele și la mulți orbi le‐a dăruit să vadă. Și Isus a răspuns și le‐a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan ce ați văzut și auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc și surzii aud, morții se scoală, săracilor se vestește Evanghelia. Și fericit este cine nu se va poticni în mine. Și după ce au plecat trimișii lui Ioan, a început să spună către gloate despre Ioan: Ce ați ieșit în pustie să vedeți? O trestie clătinându‐se de vânt? Ci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în veșminte moi? Iată, cei ce sunt în veșminte alese și trăiesc în desfătare sunt în casele împărătești. Ci ce ați ieșit să vedeți? Un proroc? Da, vă spun, și mai mult decât un proroc. Acesta este cel despre care s‐a scris: Iată eu trimit pe solul meu înaintea feței tale, care‐ți va pregăti calea înaintea ta. Vă spun, dintre cei născuți de femei, nu este nimeni mai mare decât Ioan: totuși cine este mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el. Și când a auzit tot poporul și vameșii, au îndreptățit pe Dumnezeu, fiind botezați cu botezul lui Ioan. Dar fariseii și învățătorii de lege au desființat pentru ei înșiși hotărârea lui Dumnezeu, nefiind botezați de el. Cu cine deci voi asemăna pe oamenii acestui neam? Și cu cine sunt ei asemenea? Sunt asemenea copiilor care șed în piață și strigă unii către alții și zic: V‐am cântat din fluier și n‐ați jucat; v‐am cântat de jale și n‐ați plâns. Căci Ioan Botezătorul a venit nici mâncând pâine, nici bând vin, și ziceți: Are drac. Fiul omului a venit mâncând și bând și ziceți: Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor! Și înțelepciunea a fost îndreptățită de toți copiii ei. Și unul din farisei îl ruga să mănânce cu el. Și a intrat în casa fariseului și a șezut la masă. Și iată o femeie în cetate care era o păcătoasă; și când a știut că el șade la masă în casa fariseului, a adus cu ea un vas de alabastru plin cu mir. Și stând dinapoi lângă picioarele lui și plângând, a început să‐i ude cu lacrimi picioarele și le‐a șters cu părul capului ei și‐i săruta mult picioarele și le ungea cu mir. Și când a văzut fariseul care‐l chemase, a vorbit în sine, zicând: Omul acesta dacă ar fi un proroc, ar cunoaște cine și ce fel este femeia aceasta care îl atinge; pentru că este o păcătoasă. Și Isus a răspuns și i‐a zis: Simone, am să‐ți spun ceva. Și el zice: Spune Învățătorule. Un cămătar avea doi datornici; unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Neavând ei cu ce să plătească, i‐a iertat pe amândoi. Care deci dintre amândoi îl va iubi mai mult? Simon a răspuns și a zis: Socot că acela căruia i‐a iertat mai mult. Iar el i‐a zis: Drept ai judecat. Și întorcându‐se către femeie, a zis lui Simon: Vezi tu pe această femeie? Eu am intrat în casa ta, și tu nu mi‐ai dat apă pentru picioarele mele, iar ea mi‐a spălat picioarele cu lacrimile ei și le‐a șters cu părul ei. Tu nu mi‐ai dat sărutare, iar ea de când am intrat n‐a încetat să‐mi sărute mult picioarele. Tu nu mi‐ai uns capul cu untdelemn, iar ea mi‐a uns picioarele cu mir. Pentru aceea îți spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, pentru că a iubit mult; iar cui i se iartă puțin, iubește puțin. Și ei i‐a zis: Iertate‐ți sunt păcatele. Și cei ce ședeau la masă cu el, au început să zică în ei înșiși: Cine este acesta care iartă și păcatele? Iar el a zis către femeie: Credința ta te‐a mântuit; du‐te în pace. Și a fost așa: după aceea el călătorea din cetate în cetate și din sat în sat propovăduind și vestind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Și cei doisprezece erau cu el; și de asemenea oarecare femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele și de boli: Maria care se numește Magdalena, din care ieșiseră șapte draci, și Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, și Susana și multe altele, care îi slujeau din averea lor. Și când s‐a adunat laolaltă gloată multă și din cei ce ieșeau la el din fiecare cetate, le‐a spus în pildă: A ieșit semănătorul să‐și samene sămânța. Și când semăna el, una a căzut lângă cale și a fost călcată în picioare și păsările cerului au mâncat‐o. Și alta a căzut jos pe stâncă și a crescut și s‐a uscat pentru că n‐avea umezeală. Și alta a căzut în mijlocul spinilor și spinii au crescut cu ea și au înăbușit‐o. Și alta a căzut pe pământul cel bun și a crescut și a făcut rod însutit. Pe când zicea acestea a strigat: Cine are urechi de auzit să audă. Și ucenicii săi îl întrebau ce să fie pilda aceasta. Iar el a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți în pilde: ca văzând să nu vadă și auzind să nu priceapă. Iar pilda este aceasta: Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Și cele de lângă cale sunt cei ce au auzit cuvântul; apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva crezând să fie mântuiți. Iar cele de pe stâncă sunt cei ce când au auzit, primesc cu bucurie cuvântul; și aceștia n‐au rădăcină, ci cred pentru o vreme și la vreme de ispită se leapădă. Iar ce a căzut între spini, aceștia sunt cei ce au auzit, și urmându‐și calea, sunt înăbușiți de grijă și de bogăție și de plăcerile vieți acesteia și nu fac rod deplin. Și cea în pământul cel bun aceștia sunt cei ce după ce au auzit cuvântul, îl țin într‐o inimă curată și bună și rodesc în răbdare. Și nimeni după ce a aprins candela, n‐o acoperă cu un vas sau o pune sub pat, ci o pune în sfeșnic ca cei ce intră să vadă lumina. Căci nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe față; nici ceva tainic care să nu fie cunoscut și să nu vie la arătare. Deci luați seama cum auziți, căci cine are i se va da, și cine n‐are i se va lua și ce i se pare că are. Și mama și frații lui au veni la el și nu puteau să se întâlnească cu el din pricina mulțimii. Și i s‐a dat de știre: Mama ta și frații tăi stau afară voind să te vadă. Iar el a răspuns și le‐a zis: Mama mea și frații mei sunt cei ce ascultă și fac Cuvântul lui Dumnezeu. Și a fost așa: într‐una din zile a intrat într‐o corabie el și ucenicii săi; și le‐a zis: Să trecem dincolo de lac. Și au plecat. Și pe când mergeau pe apă, el a adormit. Și s‐a lăsat pe lac o furtună de vânt și ei se umpleau cu apă și erau în primejdie. Și au venit la el și l‐au deșteptat zicând: Stăpâne, Stăpâne, pierim. Iar el s‐a deșteptat și a certat vântul și valul apei: și au încetat și s‐a făcut liniște. Și le‐a zis: Unde vă este credința? Și ei s‐au temut și s‐au mirat, zicând unii către alții: Cine este oare acesta, că poruncește și vânturilor și apei și ele ascultă de el? Și au venit la uscat în ținutul Gherghesenilor, care este în față dincolo de Galileea. Și când a ieșit la uscat, l‐a întâmpinat un bărbat oarecare din cetate care avea draci. Și multă vreme nu se îmbrăcase cu haină și nu rămânea în casă, ci în morminte. Și când a văzut pe Isus, a răcnit și a căzut jos înaintea lui și a zis cu glas mare: Ce ai cu mine Isuse, Fiu al Dumnezeului Celui Preaînalt? Rogu‐te nu mă munci. Căci Isus poruncea duhului necurat să iasă din om. Căci de multă vreme îl târâse cu el și omul era păzit legat cu cătușe și în obezi și rupând legăturile era mânat de dracul în pustii. Și Isus l‐a întrebat zicând: Care‐ți este numele? Iar el a zis: Legiune! pentru că mulți draci intraseră în el. Și‐l rugau ca să nu le poruncească să plece în adânc. Și era acolo o turmă de porci mulți păscând în munte. Și l‐au rugat ca să le dea voie să intre în ei. Și le‐a dat voie. Și dracii au ieșit din om și au intrat în porci și turma s‐a repezit de pe râpă în lac și s‐au înecat. Iar când au văzut cei ce îi pășteau ce s‐a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și la țară. Și au ieșit să vadă ce s‐a întâmplat. Și au venit la Isus și au găsit pe omul din care ieșiseră dracii, șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte, la picioarele lui Isus și s‐au temut. Și cei ce văzuseră acestea le‐au spus cum fusese scăpat cel îndrăcit. Și toată mulțimea ținutului din împrejurimea Gherghesenilor l‐a rugat ca să plece de la ei, pentru că îi cuprinsese frică mare, iar el a intrat în corabie și s‐a întors. Și bărbatul din care ieșiseră dracii îl ruga ca să fie cu el, dar el i‐a dat drumul zicând: Întoarce‐te la casa ta și istorisește tot ce ți‐a făcut Dumnezeu. Și a plecat, propovăduind prin toată cetatea tot ce‐i făcuse Isus. Și când s‐a întors Isus, gloata l‐a primit bine, căci toți îl așteptau. Și iată a venit un bărbat al cărui nume era Iair. Și el era mai mare al sinagogei. Și a căzut la picioarele lui Isus și l‐a rugat ca să intre în casa lui, pentru că avea o singură fată ca de doisprezece ani și era pe moarte. Și pe când mergea el, gloatele îl înghesuiau. Și o femeie având o scurgere de sânge de doisprezece ani, care cheltuise cu doctorii toată averea ei și n‐a putut fi tămăduită de nimeni, s‐a apropiat pe dinapoi și a atins ciucurele veșmântului său și îndată a stat scurgerea sângelui ei. Și Isus a zis: Cine este cel ce m‐a atins? Și fiindcă toți tăgăduiau, Petru a zis și cei împreună cu el: Stăpâne, gloatele te împresoară și te strâmtorează și zici: Cine m‐a atins? Și Isus a zis: M‐a atins cineva, căci am cunoscut o putere ieșită de la mine. Iar când a văzut femeia că n‐a rămas ascunsă, a venit tremurând și a căzut jos înaintea lui și a spus înaintea poporului întreg pricina pentru care îl atinsese și cum fusese tămăduită îndată. Și el i‐a zis: Fiică, credința ta te‐a mântuit; du‐te în pace. Pe când vorbea el încă, vine cineva de la mai marele sinagogei zicând: A murit fiica ta; nu mai supăra pe Învățătorul. Iar Isus când a auzit i‐a răspuns: Nu te teme, crede numai și va fi scăpată. Și după ce a venit la casă, n‐a lăsat pe nimeni să intre cu el decât pe Petru și pe Ioan și pe Iacov și pe tatăl copilei și pe mama ei. Și toți plângeau și o jeleau. Iar el a zis: Nu plângeți; căci n‐a murit, ci doarme. Și ei îl luau în râs, căci știau că murise. Iar el i‐a apucat mâna și a strigat zicând: Copilă, scoală‐te. Și duhul ei s‐a întors în ea, și s‐a sculat îndată. Și a poruncit să i se dea să mănânce. Și părinții ei au rămas uimiți: iar el le‐a poruncit să nu spună nimănui ce se făcuse. Și a chemat la sine pe cei doisprezece și le‐a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să tămăduiască boli. Și i‐a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să vindece pe bolnavi. Și le‐a zis: Nu luați nimic pe cale, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint; nici să n‐aveți două haine. Și in orice casă veți intra, rămâneți acolo, și de acolo plecați. Și câți nu vă primesc, când veți pleca din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre spre mărturie împotriva lor. Iar ei au plecat și umblau din sat în sat vestind Evaghelia și tămăduind pretutindeni. Și Irod tetrarhul a auzit vorbind despre toate cele ce se făceau și era în nedumerire despre ce se spunea de unii că Ioan s‐a sculat dintre cei morți, iar de alții că s‐a arătat Ilie; iar de alții că s‐a sculat un proroc oarecare din cei vechi. Iar Irod a zis: Lui Ioan i‐am tăiat capul; dar cine este acesta despre care aud astfel de lucruri? Și căuta să‐l vadă. Și când s‐au întors apostolii, i‐au spus cele ce au făcut. Și el i‐a luat cu sine și s‐a dus la o parte la o cetate numită Betsaida. Și gloatele când au aflat l‐au urmat și el i‐a primit bine și le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și vindeca pe cei ce aveau trebuință de tămăduire. Iar ziua a început să se plece și cei doisprezece au venit la el și i‐au zis: Dă drumul gloatei ca să se ducă în satele și în locurile dimprejur și să poposească și să‐și găsească merinde, pentru că aici suntem într‐un loc pustiu. Iar el le‐a zis: Dați‐le voi să mănânce. Iar ei au zis: N‐avem mai mult decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă ne‐am duce și am cumpăra de mâncare la tot poporul acesta. Și erau ca la cinci mii de bărbați. Iar el a zis ucenicilor săi: Așezați‐i la masă în cete de câte cincizeci. Și au făcut astfel și i‐au așezat pe toți la masă. Iar el a luat cele cinci pâini și cei doi pești și s‐a uitat spre cer și le‐a binecuvântat și a frânt și a dat ucenicilor ca să dea la gloată. Și toți au mâncat și s‐au săturat și s‐a luat ce le‐a rămas din fărâmituri, douăsprezece coșuri. Și a fost așa: când se ruga el singur, ucenicii erau cu el. Și i‐a întrebat zicând: Cine zic gloatele că sunt eu? Iar ei au răspuns și au zis: Ioan Botezătorul. Iar alții zic: Ilie. Iar alții că s‐a sculat un proroc oarecare dintre cei vechi. Și le‐a zis: Dar voi cine ziceți că sunt eu? Și Petru a răspuns și a zis: Hristosul lui Dumnezeu. Și le‐a vorbit stăruitor și le ‐a poruncit să nu spună aceasta la nimeni, zicând: Trebuie ca Fiul omului să sufere multe și să fie lepădat de bătrâni și de mai marii preoților și cărturari și să fie omorât și a treia zi să învie. Și zicea tuturor: Dacă voiește cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuși și să‐și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze. Căci cine va voi să‐și mântuiască viața, o va pierde; dar cine își va pierde viața pentru mine, acela o va mântui. Căci ce folosește unui om de câștigă lumea întreagă și se pierde pe sine însuși sau se păgubește? Căci cine se va rușina de mine și de cuvintele mele, de acela se va rușina Fiul omului când va veni în slava sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Și vă spun cu adevărat: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta deloc moarte până vor vedea Împărăția lui Dumnezeu. Și a fost așa: ca la opt zile după cuvintele acestea, a luat cu sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacov și s‐a suit în munte ca să se roage. Și pe când se ruga, chipul feței lui s‐a făcut altul și îmbrăcămintea lui albă, strălucind. Și iată, vorbeau cu el doi bărbați, care erau Moise și Ilie, care s‐au arătat în slavă și spuneau despre moartea sa pe care avea s‐o împlinească în Ierusalim. Iar Petru și cei cu el erau îngreuiați de somn; iar când s‐au deșteptat bine, au văzut slava lui și pe cei doi bărbați care stăteau cu el. Și a fost așa: pe când se despărțeau ei de el, Petru a zis lui Isus: Stăpâne, este bine să fim aici și să facem trei colibe, una ție și una lui Moise și una lui Ilie. Căci nu știa ce vorbește. Și pe când zicea el acestea, s‐a făcut un nor și i‐a umbrit și s‐au înspăimântat când au intrat în nor. Și s‐a făcut un glas din nor zicând: Acesta este Fiul meu, cel ales, ascultați de el. Și când se făcea glasul, Isus s‐a aflat singur. Și ei au tăcut și n‐au spus în acele zile nimănui nimic din cele ce văzuseră. Și a fost așa: în ziua următoare când s‐au coborât de pe munte, l‐a întâmpinat gloată multă. Și iată un bărbat din gloată a strigat zicând: Învățătorule, te rog, uită‐te spre fiul meu pentru că îl am numai pe el. Și iată, un duh îl apucă și deodată strigă și‐l sfâșie cu spumă și abia se depărtează de la el după ce l‐a zdrobit. Și m‐am rugat de ucenicii tăi ca să‐l scoată afară, dar n‐au putut. Și Isus a răspuns și a zis: O neam necredincios și sucit, până când voi fi la voi și vă voi îngădui? Adu aici pe fiul tău. Și pe când venea el încă, l‐a sfâșiat dracul și l‐a zguduit tare. Dar Isus a certat duhul necurat și a tămăduit pe băiat și l‐a dat înapoi tatălui său. Și toți au rămas uimiți de mărimea lui Dumnezeu. Dar pe când toți se minunau de toate câte făcea, el a zis ucenicilor săi: Puneți‐vă în urechi cuvintele acestea: căci Fiul omului are să fie dat în mâinile oamenilor. Dar ei nu înțelegeau graiul acesta și era ascuns de ei, ca să nu‐l priceapă: și se temeau să‐l întrebe despre graiul acesta. Și a intrat o gândire în ei, adică cine dintre ei ar fi mai mare. Iar Isus, cunoscând gândirea inimii lor, a luat un copilaș și l‐a pus lângă sine și le‐a zis: Oricine va primi pe acest copilaș în numele meu, mă primește pe mine și oricine mă va primi pe mine, primește pe cel ce m‐a trimis pe mine; căci cine este mai mic între voi toți, acela este mare. Și Ioan a răspuns și a zis: Stăpâne, am văzut pe unul scoțând draci în numele tău și l‐am oprit, pentru că nu urmează cu noi. Și Isus i‐a zis: Nu‐ l opriți, căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Și a fost așa: când erau pe împlinite zilele înălțării sale, și‐a îndreptat fața hotărât ca să meargă la Ierusalim. Și a trimis soli înaintea feței sale. Și ei s‐au dus și au intrat într‐un sat de samariteni ca să gătească pentru el. Și nu l‐au primit pentru că fața lui era îndreptată ca să meargă spre Ierusalim. Și când au văzut aceasta ucenicii săi Iacov și Ioan, au zis: Doamne, voiești să zicem ca să se pogoare foc din cer și să‐i mistuiască precum a făcut și Ilie? Iar el s‐a întors și i‐a certat și a zis: Nu știți ce fel de duh sunteți; căci Fiul omului n‐a venit să piardă suflete de oameni, ci să‐i mântuiască. Și s‐au dus într‐alt sat. Și pe când mergeau pe cale, unul i‐a zis: Te voi urma oriunde vei merge. Și Isus i‐a zis: Vulpile au vizuini și păsările cerului au locuințe, dar Fiul omului n‐are unde să‐și plece capul. Și a zis către un altul: Urmează‐mă. Iar el a zis: Doamne, dă‐mi voie întâi să mă duc să îngrop pe tatăl meu. Dar Isus i‐a zis: Lasă morții să‐și îngroape morții lor, iar tu du‐te și vestește în toate părțile Împărăția lui Dumnezeu. Și un altul de asemenea a zis: Te voi urma, Doamne, dar întâi dă‐mi voie să‐mi iau rămas bun de la cei ce sunt în casa mea. Dar Isus i‐a zis: Nimeni care și‐a pus mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu. Iar după acestea Domnul a rânduit pe alți șaptezeci și i‐a trimis câte doi înaintea feței sale în orice cetate și loc în care avea să vină el însuși. Și le zicea: Secerișul este mare dar lucrătorii sunt puțini; rugați‐vă deci de Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul său. Duceți‐vă; iată, vă trimit ca niște miei în mijlocul lupilor. Nu purtați pungă, nici traistă, nici încălțăminte: și nu îmbrățișați pe nimeni pe cale. Și în orice casă veți intra, ziceți întâi: Pace casei acesteia! Și dacă este acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni asupra lui, iar de nu, se va întoarce la voi. Și rămâneți în aceeași casă mâncând și bând cele ce sunt la ei; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutați din casă în casă. Și în orice cetate intrați și vă primesc ei, mâncați cele ce vă sunt puse înainte. Și tămăduiți pe cei bolnavi în ea și spuneți‐le: Împărăția lui Dumnezeu s‐a apropiat de voi. Dar în orice cetate veți intra și nu vă primesc ei, ieșiți în ulițele ei și ziceți: Chiar praful din cetatea voastră ce s‐a lipit de picioarele noastre, noi îl scuturăm împotriva voastră. Însă cunoașteți aceasta că Împărăția lui Dumnezeu s‐a apropiat. Vă spun că în ziua aceea va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea. Vai de tine Horazine! vai de tine Betsaido! Pentru că dacă s‐ar fi făcut în Tir și Sidon puterile care au fost făcute în voi, demult s‐ar fi pocăit șezând în sac și cenușă. Însă va fi mai ușor Tirului și Sidonului la judecată decât vouă. Și tu, Capernaume, oare vei fi ridicat până la cer? Până la Hades vei fi pogorât. Cine ascultă de voi, ascultă de mine; și cine vă leapădă pe voi, mă leapădă pe mine; și cine mă leapădă pe mine, leapădă pe cel ce m‐a trimis pe mine. Și cei șaptezeci s‐au întors cu bucurie zicând: Doamne, chiar și dracii ni se supun în numele tău. Și el le‐a zis: Am zărit pe Satana căzând ca un fulger din cer. Iată, v‐am dat stăpânire să călcați peste șerpi și scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma nicidecum. Însă nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se supun, ci bucurați‐vă că numele voastre sunt scrise în ceruri. În același ceas s‐a veselit în Sfântul Duh și a zis: Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de înțelepți și pricepuți și le‐ai descoperit pruncilor; da, Tată, pentru că așa a fost bună plăcerea înaintea ta. Toate mi‐au fost date de Tatăl meu: și nimeni nu cunoaște cine este Fiul decât numai Tatăl și cine este Tatăl decât numai Fiul și acela căruia ar voi Fiul să i‐ l descopere. Și întorcându‐se către ucenici, a zis la o parte: Fericiți sunt ochii care văd cele ce vedeți voi. Căci vă spun că mulți proroci și împărați au voit să vadă ce vedeți voi și n‐au văzut și să audă ce auziți voi și n‐au auzit. Și iată, un învățător de lege oarecare s‐a sculat și l‐a ispitit, și a zis: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Și el i‐a zis: Ce este scris în lege? Cum citești? Și el a răspuns și a zis: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Și el i‐a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta și vei trăi. Iar el, voind să se îndreptățească, a zis lui Isus: Și cine este aproapele meu? Și dând răspuns, Isus a zis: Un om se pogora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, care l‐au dezbrăcat și i‐au făcut răni și au plecat lăsându‐l jumătate mort. Și din întâmplare un preot oarecare se pogora pe calea aceea și când l‐a văzut, a trecut înainte pe cealaltă parte. Asemenea și un Levit, când a venit la acel loc și l‐a văzut, a trecut înainte pe cealaltă parte. Iar un samaritean oarecare mergea pe cale și a venit la el și când l‐a văzut, i s‐a făcut milă și s‐a apropiat de el și i‐a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin și l‐a pus pe dobitocul său și l‐a adus la o casă de poposire și a purtat grijă de el. Și a doua zi dimineața, a scos doi dinari și i‐a dat gazdei și a zis: Poartă grijă de el și ce vei mai cheltui, îți voi da înapoi când mă voi întoarce. Care dintre acești trei ți se pare că s‐a făcut aproapele celui ce a căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel ce și‐a făcut milă cu el. Și Isus i‐a zis: Du‐te și fă și tu asemenea. Iar pe când mergeau ei pe calea lor, a intrat într‐un sat. Și o femeie cu numele Marta l‐a primit în casa ei. Și ea avea o soră numită Maria, care și ea ședea jos la picioarele Domnului și asculta cuvântul lui. Iar Marta era prinsă la o parte de multă slujire. Și a venit la el deodată și a zis: Doamne, nu‐ți pasă că sora mea m‐a lăsat singură să slujesc? Zi‐i deci să pună mâna cu mine. Și Domnul a răspuns și i‐a zis: Marto, Marto, pentru multe te îngrijorezi și te tulburi tu, dar un singur lucru este de trebuință; căci Maria și‐a ales partea cea bună, care nu va fi luată de la ea. Și a fost așa: pe când se ruga el într‐un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii săi i‐a zis: Doamne, învață‐ne să ne rugăm cum a învățat și Ioan pe ucenicii săi. Și el le‐a zis: Când vă rugați, ziceți: Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească‐se numele tău; vie Împărăția ta; facă‐se voia ta precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă‐ne‐o nouă în fiecare zi. Și iartă‐ne păcatele noastre, căci și noi iertăm oricui ne datorează. Și nu ne duce în ispită, ci izbăvește‐ne de cel rău. Și le‐a zis: Cine dintre voi va avea un prieten și se va duce la el la miezul nopții și‐i va zice: Prietene, împrumută‐mi trei pâini pentru că a venit un prieten al meu de pe drum la mine și n‐am ce să‐i pun înainte?… Și acela dinăuntru va răspunde și va zice: Nu mă da de osteneală; acum ușa este închisă și copiii mei sunt cu mine în pat; nu pot să mă scol să‐ți dau. Vă spun: chiar dacă nu se va scula și‐i va da pentru că‐i este prieten, totuși pentru îndrăzneala lui se va scula și‐i va da orice are trebuință. Și eu vă spun: Cereți și vi se va da, căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide. Căci oricine cere ia și cine caută află și celui ce bate i se va deschide. Și de la care dintre voi, care este tată, va cere fiul său pâine și‐i va da o piatră? Sau va cere un pește și‐i va da un șarpe în loc de pește? Sau va cere un ou și‐i va da o scorpie? Dacă deci voi, răi fiind, știți să dați daruri bune la copiii voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din cer va da Duhul Sfânt celor ce‐l cer de la el. Și scotea un drac și acesta era mut. Și a fost așa: când a ieșit dracul, mutul a vorbit și gloatele se minunau. Iar unii dintre ei au zis: El scoate afară pe draci cu Beelzebul, domnul dracilor. Și alții îl ispiteau și cereau de la el un semn din cer. Iar el le știa gândurile și le‐a zis: Orice împărăție dezbinată împotriva ei însăși este pustiită și casă cade peste casă. Și dacă și Satana s‐a dezbinat împotriva sa însuși, cum va sta împărăția lui? Pentru că ziceți că eu scot afară pe draci cu Beelzebul. Iar dacă eu scot afară pe draci cu Beelzebul, fiii voștri cu cine‐i scot afară? De aceea ei vor fi judecătorii voștri. Iar dacă eu scot afară dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăția lui Dumnezeu a ajuns deci peste voi. Când cel tare, deplin înarmat, își păzește curtea, averile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el va veni asupra lui și‐l va birui, îi ia toată armura în care se încrezuse și împarte prăzile lui. Cine nu este cu mine este împotriva mea și cine nu strânge cu mine, risipește. Când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă. Și fiindcă nu găsește, zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit. Și când vine, o găsește măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și ele intră și locuiesc acolo: și cele de pe urmă ale omului aceluia se fac mai rele decât cele dintâi. Și a fost așa: pe când zicea el acestea, o femeie din gloată a ridicat glasul și i‐a zis: Fericit este pântecele care te‐a purtat și țâțele pe care le‐ai supt. Iar el a zis: Mai bine fericiți cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și‐l păzesc. Iar când s‐au adunat gloate cu grămada, a început să zică: Neamul acesta este un neam rău; cere un semn și nu i se va da un semn decât semnul lui Iona. Căci după cum Iona a fost un semn pentru niniviteni, astfel va fi și Fiul omului pentru neamul acesta. Împărăteasa de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbații acestui neam și‐i va osândi: pentru că ea a venit de la marginile pământului să asculte înțelepciunea lui Solomon; și iată aici este mai mult decât Solomon. Bărbații din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta și‐l vor osândi: pentru că ei s‐au pocăit la propovăduirea lui Iona și iată aici este mai mult decât Iona. Nimeni n‐aprinde candela și o pune în ascunzătoare, nici sub obroc, ci în sfeșnic, ca cei ce intră să vadă lucirea. Candela trupului tău este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, tot trupul tău este și el plin de lumină; iar când este rău, și trupul tău este plin de întuneric. Ia seama deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric. Dacă deci tot trupul tău este plin de lumină, neavând vreo parte întunecată, el va fi plin de lumină, tot ca și când te luminează candela cu raza sa. Iar pe când vorbea el, un fariseu l‐a rugat ca să prânzească la el. Și a intrat și a șezut la masă. Iar când a văzut aceasta fariseul, s‐a mirat că nu s‐a scăldat întâi înainte de prânz. Și Domnul i‐a zis: Acum, voi fariseii curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire și de răutate. Nebunilor, oare cel ce a făcut ce este afară n‐a făcut și ce este înăuntru? Însă dați milostenie cele dinăuntru și iată toate vă sunt curate. Dar vai de voi fariseilor! pentru că dați zeciuială din izmă și rută și orice iarbă, și lăsați la o parte judecata și iubirea de Dumnezeu: dar pe acestea trebuia să le faceți și pe acelea să nu le lăsați la o parte. Vai de voi fariseilor! pentru că iubiți cel dintâi scaun în sinagogi și îmbrățișările în piețe. Vai de voi! Pentru că sunteți ca mormintele care nu se arată și oamenii care umblă pe deasupra nu știu aceasta. Și unul dintre învățătorii de lege a răspuns și i‐a zis: Învățătorule, zicând acestea ne înfrunți și pe noi rușinos. Iar el a zis: Vai și de voi, învățătorilor de lege! pentru că însărcinați pe oameni cu sarcini anevoie de purtat și voi înșivă nici cu unul din degetele voastre nu atingeți sarcinele. Vai de voi! pentru că zidiți mormintele prorocilor iar părinții voștri i‐au omorât! Deci dar sunteți martori și încuviințați faptele părinților voștri pentru că ei i‐au omorât, iar voi le zidiți mormintele. De aceea și înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: Voi trimite la ei proroci și apostoli și pe unii din ei îi vor omorî și‐i vor prigoni. Ca să fie cerut înapoi de la neamul acesta sângele tuturor prorocilor care a fost vărsat de la întemeierea lumii, de la sângele lui Abel, până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar și casă; da, vă spun, el va fi cerut înapoi de la neamul acesta. Vai de voi, învățătorilor de lege! pentru că ați luat cheia cunoștinței; voi înșivă n‐ați intrat și pe cei ce intrau i‐ați oprit. Și când a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să‐l silească tare și să‐l facă să vorbească de mai multe, și‐l pândeau ca să prindă ceva din gura lui. În vremea aceea, când s‐au adunat zecimi de mii de gloată încât se călcau unii pe alții, el a început a vorbi întâi către ucenicii săi: Feriți‐vă de aluatul fariseilor care este fățărnicie. Și nimic nu este acoperit de toate părțile care nu va fi descoperit: și ascuns care nu va fi cunoscut. De aceea câte ați zis la întuneric vor fi auzite la lumină și ce ați vorbit la ureche în cămăruțe vor fi vestite de pe acoperișul caselor. Și vă spun vouă, prietenii mei: Nu vă temeți de cei ce omoară trupul și după acestea nu mai au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeți: temeți‐vă de acela care, după ce a omorât, are putere să arunce în gheenă. Da, vă spun, de acesta temeți‐vă. Oare nu se vând cinci vrăbii pentru doi bani? Și niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Ci și perii capului vostru toți sunt numărați. Nu vă temeți: voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii. Și vă spun: Oricine va mărturisi pentru mine înaintea oamenilor și Fiul omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Dar cine mă va tăgădui înaintea oamenilor va fi tăgăduit înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Și oricine va zice un cuvânt împotriva Fiului omului, i se va ierta, iar celui ce va huli împotriva Sfântului Duh nu i se va ierta. Și când vă duc înaintea sinagogilor și dregătorilor și stăpânirilor, nu vă îngrijorați cum sau ce veți zice; căci Sfântul Duh vă va învăța chiar în acel ceas cele ce trebuie să spuneți. Iar unul din gloată i‐a zis: Învățătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea. Iar el i‐a zis: Omule cine m‐a pus judecător sau împărțitor peste voi? Și le‐a zis: Luați aminte și păziți‐vă de orice lăcomie de bani, pentru că nu în belșugul cuiva stă viața lui din lucrurile pe care le are. Și le‐a spus o pildă zicând: Țarina unui om bogat a rodit bine. Și se gândea în sine zicând: Ce voi face, pentru că n‐am unde să‐mi strâng roadele? Și a zis: Aceasta voi face: îmi voi dărâma grânarele și le voi zidi mai mari și voi strânge acolo toate roadele mele și bunurile mele. Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunuri puse pentru mulți ani; odihnește‐te, mănâncă, bea, veselește‐te. Dar Dumnezeu i‐a zis: Nebunule! chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul, iar cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa este cel ce adună comoară pentru sine însuși și nu se îmbogățește pentru Dumnezeu. Și a zis către ucenicii săi: De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați pentru suflet ce să mâncați, nici pentru trup cu ce să vă îmbrăcați. Sufletul este mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea. Priviți bine corbii, că nici nu seamănă, nici nu seceră, care n‐au cămară, nici grânar și Dumnezeu îi hrănește: cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările! Și cine dintre voi îngrijorându‐se poate adăuga la vârsta sa un cot? Dacă deci nu puteți face nici ce este cel mai neînsemnat lucru, pentru ce vă îngrijorați de celelalte? Priviți bine crinii cum cresc: nici nu torc, nici nu țes: totuși vă spun: Nici Solomon în toată slava lui nu s‐a îmbrăcat ca unul din aceștia. Iar dacă așa îmbracă Dumnezeu iarba în câmp, care este azi și mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca pe voi, puțin credincioșilor! Și nu căutați ce să mâncați și ce să beți și nu fiți frământați. Căci toate acestea le caută stăruitor neamurile lumii; iar Tatăl vostru știe că aveți trebuință de acestea. Însă căutați Împărăția lui și acestea vi se vor adăuga. Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea Împărăția. Vindeți tot ce aveți și dați milostenie; faceți‐vă pungi care nu învechesc, o comoară nesleită în ceruri, unde hoțul nu se apropie, nici molia nu strică. Căci unde este comoara voastră acolo va fi și inima voastră. Coapsele să vă fie încinse și candelele aprinse. Și voi fiți asemenea oamenilor care așteaptă pe domnul lor când se va întoarce de la nuntă, ca dacă va veni și va bate la ușă, să‐i deschidă îndată. Fericiți sunt robii aceia pe care când va veni domnul îi va găsi veghind. Adevărat vă spun că se va încinge și‐i va pune la masă și va trece alături și le va sluji. Și dacă va veni în a doua strajă, și în a treia, și‐i va găsi astfel, fericiți sunt robii aceia. Cunoașteți dar aceasta c, dacă ar fi știut stăpânul casei în ce ceas vine hoțul, ar fi vegheat și n‐ar fi lăsat să‐i sape casa. Și voi fiți gata: pentru că Fiul omului vine în ceasul în care nu gândiți. Și Petru a zis: Doamne, către noi zici această pildă, sau și către toți? Și Domnul a zis: Cine este dar economul credincios și cuminte, pe care‐l va pune domnul peste slugărimea sa ca să le dea porția de mâncare la vremea cuvenită? Fericit este robul acela pe care, când va veni domnul lui îl va găsi făcând astfel. Cu adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuția sa. Iar dacă robul acela va zice în inima sa: Domnul meu zăbovește să vină! și va începe să bată pe slugi și pe slujnice și să mănânce și să bea și să se îmbete, domnul robului aceluia va veni în ziua în care el n‐așteaptă și în ceasul când nu știe și‐l va despica în două și‐i va pune partea cu necredincioșii. Și robul acela care a știut voia domnului său și n‐a pregătit sau n‐a făcut după voia lui va fi bătut cu multe lovituri. Iar cel ce n‐a știut‐o și a făcut fapte vrednice de lovituri, va fi bătut cu puține lovituri. Și oricui i s‐a dat mult, i se va cere mult: și cui i s‐a încredințat mult, îi vor cere mai mult. Am venit să arunc un foc pe pământ și ce voiesc dacă s‐a și aprins? Dar am un botez cu care să fiu botezat și cât de strâmtorat sunt până când se va îndeplini! Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun: Nu; ci mai degrabă dezbinare. Căci de acum cinci vor fi dezbinați într‐o casă, trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Vor fi dezbinați: tată împotriva fiului și fiu împotriva tatălui, mamă împotriva fiicei și fiică împotriva mamei sale, soacră împotriva norei sale și noră împotriva soacrei sale. Și zicea și gloatelor: Când vedeți un nor ridicându‐se la apus, îndată ziceți: Vine ploaie mare! și așa este. Și când vedeți suflând vântul de la miazăzi, ziceți: Va fi căldură mare! și este. Fățarnicilor, fața pământului și a cerului știți să le cercetați; dar vremea aceasta cum nu știți s‐o cercetați? Și pentru ce nu judecați și de la voi înșivă ce este drept? Căci pe când mergi cu protivnicul tău la dregător, dă‐ți osteneală pe cale să te desfaci de el, ca nu cumva să te târască la judecător și judecătorul să te dea chinuitorului și chinuitorul să te arunce în temniță. Îți spun: Nu vei ieși de acolo până nu vei plăti și cel din urmă bănuț. Și în aceeași vreme erau de față unii care i‐au adus știre despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu jertfele lor. Și Isus a răspuns și le‐a zis: Vi se pare oare că galileenii aceștia au fost mai păcătoși decât toți galileenii pentru că au sufierit acestea? Eu vă spun: Nu; ci dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel. Sau acei optsprezece peste care a căzut turnul în Siloam și i‐a omorât, vi se pare oare că ei au fost mai datornici decât toți oamenii care locuiesc în Ierusalim? Eu vă spun: Nu; ci dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri tot așa. Și a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin sădit în via sa. Și a venit și a căutat rod în el și n‐a găsit. Și a zis către vier: Iată, trei ani de când vin și caut rod în acest smochin și nu găsesc; taie‐l; pentru ce prinde și pământul fără folos? Iar el răspunzând îi zice: Doamne, lasă‐l și anul acesta, până când voi săpa împrejurul lui și‐l voi gunoi. Și dacă va face rod în viitor, bine; iar dacă nu, îl vei tăia. Și‐i învăța într‐una din sinagogi în Sabat. Și iată o femeie care avea un duh de neputință de optsprezece ani și era gârbovită și nu putea nicidecum să se ridice în sus. Și când a văzut‐o Isus, a chemat‐o și i‐a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta. Și a pus mâinile peste ea și îndată s‐a îndreptat în sus și slăvea pe Dumnezeu. Iar mai marele sinagogei, mâniindu‐se că Isus tămăduise în Sabat, a răspuns și zicea gloatei: Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul: deci veniți și tămăduiți‐vă în ele și nu în ziua Sabatului. Dar Domnul i‐a răspuns și a zis: Fățarnicilor, fiecare dintre voi în Sabat oare nu‐și dezleagă boul său sau măgarul său de la iesle și‐l duce și‐l adapă? Iar această femeie care este o fiică a lui Avraam pe care Satana o legase, iată de optsprezece ani, nu trebuia să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului? Și pe când zicea el acestea, potivnicii lui se rușinau toți și toată gloata se bucura de toate lucrurile slăvite care erau făcute de el. Deci zicea: Cu ce este asemenea Împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi asemăna? Este asemenea unui grăunte de muștar pe care un om l‐a luat și l‐a aruncat în grădina sa și a crescut și s‐a făcut copac și păsările cerului au locuit în ramurile lui. Și iarăși a zis: Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Este asemenea unui aluat pe care o femeie l‐a luat și l‐a ascuns în trei măsuri de făină până s‐a dospit tot. Și umbla din cetate în cetate și din sat în sat învățându‐i și călătorind la Ierusalim. Și un oarecare i‐a zis: Doamne, oare puțini să fie cei ce sunt mântuiți? Și el le‐a zis: Luptați‐vă ca să intrați pe poarta cea strâmtă; căci mulți, vă spun, vor căuta să intre și nu vor putea. Îndată ce stăpânul casei se va scula și va închide ușa și veți începe să stați afară și să bateți la ușă zicând: Doamne, deschide‐ne! și răspunzând el vă va zice: Nu vă știu de unde sunteți! Atunci veți începe să ziceți: Noi am mâncat și am băut înaintea ta și ne‐ai învățat în ulițele noastre. Și el va zice: Vă spun: Nu vă știu de unde sunteți; depărtați‐vă de la mine voi toți lucrători ai nedreptății. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților, când veți vedea pe Avraam și pe Isaac și pe Iacov și pe toți prorocii în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi scoși afară. Și vor veni de la răsărit și de la apus și de la miazănoapte și de la miazăzi și vor sta la masă în Împărăția lui Dumnezeu. Și iată sunt de cei din urmă care vor fi cei dintâi și sunt de cei dintâi care vor fi cei din urmă. În același ceas niște farisei s‐au apropiat zicându‐i: Ieși și pleacă de aici pentru că Irod voiește să te omoare. Și el le‐a zis: Duceți‐vă și spuneți vulpii acesteia: Iată eu scot afară draci și săvârșesc tămăduiri astăzi și mâine și a treia zi sfârșesc. Însă trebuie ca să călătoresc astăzi și mâine și în ziua cea următoare pentru că nu se poate să piară un proroc afară din Ierusalim. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am voit să adun pe copiii tăi după cum își adună pasărea puii sub aripi și n‐ați voit. Iată vi se lasă casa pustie. Și vă spun: Nu mă veți vedea până când veți zice: Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului. Și a fost așa: când a intrat în casa unuia dintre mai marii fariseilor într‐un Sabat, ca să mănânce pâine, ei îl pândeau. Și iată, un om bolnav de dropică era înaintea lui. Și Isus răspunzând a vorbit către învățătorii de lege și farisei, zicând: Se cuvine oare în Sabat a tămădui sau nu? Iar ei au tăcut. Și l‐a apucat și l‐a tămăduit și i‐a dat drumul. Și le‐a zis: Al cărui măgar sau bou dintre voi va cădea în puț și nu‐l va trage în sus îndată în ziua Sabatului? Și n‐au fost în stare să răspundă la acestea. Și a spus o pildă către cei chemați, după ce a luat seama cum își alegeau cele dintâi locuri. Și le‐a zis: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza la masă în cel dintâi loc, ca nu cumva altul mai de cinste decât tine să fie chemat de el și cel ce te‐a chemat pe tine și pe el să vină să‐ți zică: Dă acestuia locul. Și atunci vei începe cu rușine să iei cel din urmă loc. Ci când vei fi chemat, du‐te și așază‐te în cel din urmă loc ca dacă va veni cel ce te‐a chemat să‐ți zică: Prietene, mută‐te mai în sus. Atunci vei avea slavă înaintea tuturor celor ce stau cu tine la masă. Pentru că oricine se înalță pe sine va fi smerit; și cine se smerește pe sine va fi înălțat. Și zicea și celui ce‐l chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva și ei să te cheme iar și să ai răsplată. Ci când faci ospăț, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi. Și fericit vei fi, pentru că ei n‐au cu ce să‐ți răsplătească: căci ți se va răsplăti la învierea drepților. Și când a auzit acestea, unul dintre cei ce ședeau împreună cu el la masă i‐a zis: Fericit este cel ce va mânca pâine în Împărăția lui Dumnezeu. Iar el i‐a zis: Un om a făcut o cină mare și a chemat pe mulți. Și a trimis pe robul său la ceasul cinei să zică celor chemați: Veniți, căci acum sunt gata. Și unul după altul au început toți să ceară iertare. Cel dintâi i‐a zis: Am cumpărat o țarină și am trebuință să mă duc s‐o văd; te rog, iartă‐mă. Și altul a zis: Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să‐i încerc; te rog, iartă‐mă. Și altul a zis: M‐am însurat și de aceea nu pot veni. Și robul a venit și a vestit domnului său acestea. Atunci stăpânul casei s‐a mâniat și a zis robului său: Ieși îndată în ulițele și cărările cetății și adu aici pe săraci și schilozi și orbi și șchiopi. Și robul a zis: Doamne, s‐a făcut ce ai poruncit și mai este loc. Și domnul a zis către rob: Ieși la drumuri și la garduri și silește‐i să intre, ca să‐mi fie plină casa. Căci vă spun că niciunul din acei bărbați care au fost chemați nu va gusta din cina mea. Și gloate multe mergeau împreună cu el; și s‐a întors și le‐a zis: Dacă vine cineva la mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe nevastă și pe copii și pe frați și pe surori și chiar și sufletul său însuși, nu poate fi ucenic al meu. Oricine nu‐și poartă crucea sa însuși și vine după mine, nu poate să fie ucenic al meu. Căci cine dintre voi voind să zidească un turn nu stă întâi și socotește cheltuiala dacă are pentru isprăvire? Ca nu cumva după ce a pus o temelie și nu este în stare să sfârșească, toți privitorii să înceapă a‐l lua în râs, zicând: Omul acesta a început să zidească și n‐a fost în stare să sfârșească. Sau care împărat, dacă merge să se bată în război cu alt împărat, nu stă întâi să se sfătuiască dacă poate să întâmpine cu zece mii pe cel ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar dacă nu, pe când e el încă departe, trimite soli și se roagă pentru cele de pace. Astfel deci, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, nu poate să fie ucenic al meu. Sarea, deci, este bună; dar dacă și sarea se strică, cu ce va fi îndreptată? Nu este potrivită nici pentru pământ, nici pentru gunoi: oamenii o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă. Și toți vameșii și păcătoșii se apropiau de el ca să‐l asculte. Și fariseii și cărturarii cârteau zicând: Omul acesta primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei. Iar el le‐a spus pilda aceasta zicând: Care om dintre voi având o sută de oi și pierzând una din ele nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până când o va găsi? Și când a găsit‐o, o pune pe umerii săi, bucurându‐se. Și după ce a venit în casă, cheamă pe prietenii și pe vecinii săi, zicându‐le: Bucurați‐vă împreună cu mine pentru că mi‐am găsit oaia cea pierdută. Vă spun că astfel va fi bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, mai mult decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care n‐au trebuință de pocăință. Sau care femeie având zece drahme, dacă va pierde o singură drahmă, nu aprinde oare o candelă și mătură casa și caută cu grijă până când o va găsi? Și după ce a găsit‐o, cheamă pe prietenele și vecinele sale, zicând: Bucurați‐vă împreună cu mine pentru că am găsit drahma pe care am pierdut‐o. Astfel, vă spun, se face bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește. Și a zis: Un om oarecare avea doi fii. Și cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: Tată, dă‐mi partea de avuție ce mi se cade. Și el le‐a împărțit averea sa. Și nu după multe zile, fiul mai tânăr a strâns toate și s‐a dus într‐o țară depărtată și acolo și‐a risipit avuția, trăind destrămat. Iar după ce a cheltuit toate, s‐a făcut o foamete mare prin țara aceea și el a început să fie în lipsă. Și s‐a dus și s‐a lipit de unul din cetățenii țării aceleia și el l‐a trimis la ogoarele sale să pască porcii. Și dorea să‐și umple pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii și nimeni nu i le da. Dar când și‐a venit în sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu au prisos de pâine iar eu pier aici de foame! Mă voi scula și voi merge la tatăl meu și‐i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău: fă‐mă ca pe unul din argații tăi. Și s‐a sculat și a venit la tatăl său. Și când era el încă departe, l‐a văzut tatăl său și i s‐a făcut milă și a alergat și a căzut pe grumazul lui și l‐a sărutat mult. Și fiul i‐a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta: nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Și tatăl a zis către robii săi: Aduceți repede veșmântul lung, cel dintâi, și îmbrăcați‐l cu el și puneți‐i un inel în mână și încălțăminte în picioare. Și aduceți vițelul cel îngrășat și înjunghiați‐l, și să mâncăm și să ne veselim: pentru că acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și s‐a aflat. Și au început să se veselească. Iar fiul său mai mare era la câmp; și când a venit, s‐a apropiat de casă și a auzit muzică și jocuri. Și a chemat la sine pe una din slugi și a întrebat ce să fie acestea. Și el i‐a zis: Fratele tău a venit și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l‐a primit sănătos și bine. Dar el s‐a mâniat și nu voia să intre; și tatăl său a ieșit și‐l ruga. Iar el a răspuns și a zis tatălui său: Iată, de atâția ani îți robesc și niciodată n‐am călcat o poruncă a ta: și totuși mie niciodată nu mi‐ai dat un iezișor ca să mă veselesc cu prietenii mei. Iar când a venit acest fiu al tău care ți‐a mâncat averea cu curvele, ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat. Și el i‐a zis: Copile, tu întotdeauna ești cu mine și toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm pentru că fratele tău acesta era mort și a înviat, era pierdut și s‐a aflat. Și zicea și către ucenici: Era un om bogat care avea un econom; și acesta a fost învinuit la el că‐i risipea averea. Și l‐a chemat și i‐a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă socoteală de economia ta, căci nu mai poți fi econom. Iar economul a zis în sine: Ce am să fac pentru că domnul meu îmi ia economia? Să sap nu sunt în stare; să cerșesc îmi este rușine. Știu ce voi face, ca atunci când voi fi dat afară din economie să mă primească în casele lor. Și a chemat la sine, câte unul, pe fiecare din datornicii domnului său și a zis celui dintâi: Cât ești dator domnului meu? Și el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iar el i‐a zis: Primește‐ți înscrisul și șezi și scrie degrab cincizeci. Apoi a zis celuilalt: Dar tu cât ești dator? Și el a zis: O sută de măsuri de grâu. Iar el i‐a zis: Primește‐ți înscrisul și scrie optzeci. Și domnul său a lăudat pe economul nedreptății fiindcă făcuse cu minte; pentru că fiii veacului acestuia sunt mai cu minte față de neamul lor însuși, decât fiii luminii. Și eu vă spun: Faceți‐vă prieteni din Mamona nedreptății; ca atunci când va înceta el, ei să vă primească în corturile veșnice. Cel ce este credincios în foarte puțin este credincios și în mult: și cel ce este nedrept în foarte puțin, este nedrept și în mult. Dacă deci n‐ați fost credincioși în Mamona nedreptății, cine vă va încredința adevăratele bogății? Și dacă n‐ați fost credincioși în ceea ce este al altuia, cine vă va da ce este al vostru? Nicio slugă de casă nu poate sluji la doi domni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt sau se va ține de unul și va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. Și fariseii care erau iubitori de argint auzeau toate acestea și‐l luau în bătaie de joc. Și le‐a zis: Voi sunteți cei ce vă îndreptățiți pe voi înșivă înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile: pentru că ce este înălțat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Legea și prorocii au fost până la Ioan; de atunci Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se vestește și fiecare pătrunde în ea prin silă. Dar mai lesne este să treacă cerul și pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din lege. Oricine își lasă nevasta și se însoară cu alta preacurvește și cine se însoară cu cea lăsată de bărbat preacurvește. Și era un om bogat și se îmbrăca în purpură și in subțire, veselindu‐se strălucit în fiecare zi. Și un sărac cu numele Lazăr fusese aruncat la poarta lui, plin de bube. Și dorea să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Ci și câinii veneau și‐i lingeau bubele. Și a fost așa: săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam și a murit și bogatul și a fost înmormântat. Și în Hades și‐a ridicat ochii, fiind în chinuri, și vede de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Și a strigat și a zis: Tată Avraame, fie‐ți milă de mine și trimite pe Lazăr ca să‐și întingă vârful degetului în apă și să‐mi răcorească limba, fiindcă sunt în dureri în văpaia aceasta. Iar Avraam a zis: Copile, adu‐ți aminte că ți‐ai primit cele bune în viața ta și Lazăr de asemenea cele rele, iar acum el este mângâiat aici iar tu ești în dureri. Și pe lângă toate acestea, între noi și voi este statornicită o prăpastie mare, pentru ca cei ce voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să nu treacă la noi. Și a zis: Te rog deci, tată, să‐l trimiți în casa tatălui meu. Căci am cinci frați, pentru ca să le mărturisească să nu vină și ei în acest loc de chin. Dar Avraam zice: Au pe Moise și pe proroci: să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, tată Avraame, ci dacă se va duce la ei cineva dintre cei morți, se vor pocăi. Iar el i‐a zis: Dacă n‐ascultă de Moise și de proroci, nu vor fi înduplecați nici dacă se va scula cineva dintre cei morți. Și a zis către ucenicii săi: Este peste putință ca să nu vină prilejuri de poticnire, dar vai de acela prin care vin! Este folositor pentru el dacă i se pune o piatră de moară împrejurul gâtului său și este repezit în mare, decât să facă pe unul din acești micuți să se poticnească. Luați aminte la voi înșivă. Dacă va păcătui fratele tău, ceartă‐l; și dacă se va pocăi, iartă‐l. Și dacă de șapte ori pe zi va păcătui față de tine și de șapte ori se va întoarce la tine, zicând: Mă pocăiesc!, să‐l ierți. Și apostolii au zis Domnului: Mărește‐ne credința. Și Domnul a zis: Dacă ați avea credință ca un grăunte de muștar, ați zice acestui dud: Dezrădăcinează‐te și sădește‐te în mare! și v‐ar asculta. Dar cine este acela dintre voi, care având un rob arând sau păscând oile îi va zice, când va veni din câmp: Treci îndată și șezi la masă? Ci oare nu‐i va zice mai degrabă: Gătește să cinez eu și încinge‐te și slujește‐mi până să mănânc și să beau și după aceea mănâncă și bea tu? Nu cumva este îndatorat el robului pentru că a făcut cele ce i s‐au poruncit? Astfel și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, ziceți: Suntem robi nefolositori; am făcut cele ce eram datori să facem. Și a fost așa: pe când mergeau la Ierusalim, el trecea prin mijlocul Samariei și Galileei. Și când a intrat într‐un sat, l‐au întâmpinat zece bărbați leproși care au stat departe. Și ei au ridicat glasul zicând: Isuse, Stăpâne, fie‐ți milă de noi. Și când i‐a văzut, le‐a zis: Duceți‐vă și arătăți‐vă preoților. Și a fost așa: pe când mergeau ei, au fost curățiți. Iar unul dintre ei, când a văzut că a fost vindecat, s‐a întors înapoi slăvind cu glas mare pe Dumnezeu. Și a căzut pe fața sa la picioarele lui, mulțumindu‐i. Și el era un samaritean. Și Isus a răspuns și a zis: Oare n‐au fost curățiți cei zece? Iar cei nouă unde sunt? Nu s‐au găsit alții să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât acesta de alt neam? Și i‐a zis: Scoală‐te și du‐te; credința ta te‐a mântuit. Și fiind întrebat de farisei când vine Împărăția lui Dumnezeu, le‐a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu vine pe văzute. Nici nu vor zice: Iată este aici. Sau: Colo. Căci iată, Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. Și a zis către ucenici: Vor veni zile când veți dori să vedeți una dintre zilele Fiului omului și nu veți vedea. Și vă vor zice: Iată, colo! Iată aici! Nu vă duceți nici nu‐i urmați. Căci ca fulgerul, când fulgeră dintr‐o parte de sub cer și luminează până la cealaltă parte de sub cer, așa va fi Fiul omului în ziua lui. Dar întâi trebuie ca el să sufere multe și să fie lepădat de neamul acesta. Și cum a fost în zilele lui Noe, chiar așa va fi și în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i‐a pierdut pe toți. Tot așa, cum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar în ziua când a ieșit Lot din Sodoma, ploua foc și pucioasă din cer și i‐a pierdut pe toți: în același chip va fi în ziua când se descoperă Fiul omului. În ziua aceea, cine va fi pe înveliș, și sculele lui în casă, să nu se pogoare să le ia și cine este la câmp de asemenea să nu se întoarcă îndărăt. Aduceți‐vă aminte de nevasta lui Lot. Cine va căuta să‐și câștige sufletul, îl va pierde; și cine îl va pierde, îl va păstra în viață. Vă spun: În noaptea aceea vor fi doi pe un singur pat; unul va fi luat și celălalt va fi lăsat. Vor fi două râșnind împreună; una va fi luată, iar cealaltă va fi lăsată. Vor fi doi în câmp; unul va fi luat și celălalt va fi lăsat. Și ei răspunzând îi zic: Unde, Doamne? Iar el le‐a zis: Unde este trupul, acolo vor fi adunați și vulturii. Și le‐a spus o pildă că trebuie să se roage totdeauna și să nu obosească, zicând: Era un judecător într‐o cetate care nu se temea de Dumnezeu și nu se sfia de om. Și era o văduvă în cetatea aceea; și ea venea la el zicând: Răzbună‐mă de protivnicul meu. Și el n‐a voit câtăva vreme, iar după aceea a zis în sine însuși: Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu nici nu mă sfiesc de om, totuși, pentru că văduva aceasta mă necăjește, o voi răzbuna, ca nu cumva în cele din urmă să vină să mă rănească. Și Domnul a zis: Auziți ce zice judecătorul nedreptății! Iar Dumnezeu nu va răzbuna oare pe aleșii săi care strigă către el zi și noapte și rabdă îndelung pentru ei? Eu vă spun că le va face răzbunare în grabă. Însă când va veni Fiul omului, va găsi el oare credință pe pământ? Și a spus și pilda aceasta către unii care erau încredințați despre ei înșiși că sunt drepți și disprețuiau pe ceilalți. Doi oameni s‐au suit în Templu ca să se roage, unul fariseu și celălalt vameș. Fariseul sta și se ruga astfel față de sine: Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, preacurvari sau și ca acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte dobândesc. Iar vameșul stând departe, nu voia să ridice nici ochii spre cer, ci‐și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosul. Vă spun: Acesta s‐a pogorât îndreptățit la casa sa, mai degrabă decât celălalt. Căci oricine care se înalță pe sine va fi smerit, iar cine se smerește pe sine va fi înălțat. Și‐i aduceau și copilași ca să‐i atingă. Iar când au văzut ucenicii, îi certau. Iar Isus i‐a chemat la sine zicând: Lăsați copilașii să vină la mine și nu‐i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. Adevărat vă spun, oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nu va intra în ea. Și un mai mare l‐a întrebat zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Isus i‐a zis: Pentru ce‐mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul singur, Dumnezeu. Știi poruncile: Nu preacurvi, nu omorî, nu fura, nu mărturisi mincinos, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Iar el a zis: Acestea toate le‐am păzit din tinerețe. Iar când a auzit Isus, i‐a zis: Una îți lipsește: vinde tot ce ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri și vino, urmează‐mă. Dar când a auzit el acestea, s‐a întristat tare căci era foarte bogat. Și când l‐a văzut Isus, a zis: Cât de greu vor intra cei ce au avuții în Împărăția lui Dumnezeu! Căci mai lesne este ca o cămilă să intre printr‐o ureche de ac decât un bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar cei ce au auzit au zis: Și cine poate fi mântuit? Iar el a zis: Cele cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu. Și Petru a zis: Iată, noi am lăsat ale noastre și te‐am urmat pe tine. Iar el le‐a zis: Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau nevastă sau frați sau părinți sau copii pentru Împărăția lui Dumnezeu, care să nu ia înmulțit în vremea aceasta și în veacul viitor viața veșnică. Iar după ce a luat la sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată, ne suim la Ierusalim și se vor împlini toate cele scrise prin proroci pentru Fiul omului. Căci va fi dat Neamurilor și va fi luat în râs și va fi înfruntat rușinos și va fi scuipat. Și‐l vor biciui și îl vor omorî, dar a treia zi va învia. Și ei n‐au înțeles nimic din acestea și graiul acesta era ascuns de ei și nu pricepeau cele zise. Și a fost așa: când s‐a apropiat el spre Ierihon, un orb ședea lângă cale cerșind. Și când a auzit gloată trecând, a întrebat ce să fie aceasta. Și i‐au spus că trece Isus din Nazaret. Și el a strigat zicând: Isuse, Fiu al lui David, fie‐ți milă de mine. Și cei ce mergeau înainte îl certau ca să tacă. Iar el și mai tare striga: Fiu al lui David, fie‐ți milă de mine. Iar Isus a stat și a poruncit să fie adus la el. Iar când s‐a apropiat l‐a întrebat: Ce voiești să‐ți fac? Iar el a zis: Doamne, să‐mi capăt vederea. Și Isus i‐a zis: Capătă‐ți vederea; credința ta te‐a mântuit. Și îndată și‐a căpătat vederea și‐l urma slăvind pe Dumnezeu. Și tot poporul când a văzut aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu. Și a intrat și trecea prin Ierihon. Și iată un bărbat numit cu numele Zacheu. Și el era un mai mare peste vameși și era bogat. Și căuta să vadă pe Isus cine este și nu putea de gloată, pentru că era mic de statură. Și a alergat înainte și s‐a suit într‐un sicomor ca să‐l vadă, pentru că pe acolo avea să treacă. Și Isus când a venit la locul acela, s‐a uitat în sus și i‐a zis: Zachee, grăbește‐te să te pogori, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și s‐a grăbit și s‐a pogorât și l‐a primit cu bucurie. Și când au văzut aceasta, toți cârteau între ei, zicând: A intrat să poposească la un om păcătos. Iar Zacheu a stat și a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor; și dacă am năpăstuit pe vreunul cu ceva, dau înapoi împătrit. Iar Isus i‐a zis: Astăzi s‐a făcut mântuire casei acesteia, deoarece și el este un fiu al lui Avraam. Căci Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. Și pe când auzeau ei acestea, el a adăugat și a spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim și lor li se părea că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată. Deci a zis: Un om de neam bun s‐a dus într‐o țară depărtată ca să‐și ia o împărăție și să se întoarcă. Și a chemat zece robi ai săi, le‐a dat zece mine și a zis către ei: Faceți negustorie cu ele până când vin. Iar cetățenii săi îl urau și au trimis o solie după el zicând: Nu voim ca acesta să împărățească peste noi. Și a fost așa: când a venit îndărăt, după ce luase împărăția, a zis să i se cheme robii aceștia cărora le‐a dat argintul, pentru ca să știe cine ce negustorie a făcut. Și cel dintâi a venit zicând: Doamne, mina ta a adus câștig zece mine. Și el i‐a zis: Prea bine, rob bun, pentru că te‐ai arătat credincios în foarte puțin, fii stăpânitor peste zece cetăți. Și al doilea a venit zicând: Mina ta, Doamne, a făcut cinci mine. Iar el a zis și acestuia: Fii și tu peste cinci cetăți. Și celălalt a venit zicând: Doamne, iată mina ta, pe care o aveam pusă la o parte într‐un ștergar: căci mă temeam de tine pentru că ești om aspru, iei ce n‐ai pus și seceri ce n‐ai semănat. El îi zice: Din gura ta te voi judeca, rob rău. Știai că eu sunt om aspru, iau ce n‐am pus și secer ce n‐am semănat. Și pentru ce n‐ai dat argintul meu la masa (schimbătorilor)? Și eu venind l‐aș fi cerut cu dobândă. Și a zis celor ce stăteau de față: Luați‐i mina și dați‐o celui ce are zece mine. Și i‐au zis: Doamne, are zece mine. Vă spun că oricui care are, se va da; iar cel ce n‐are, i se va lua și ce are. Însă pe vrăjmașii aceia ai mei care n‐au voit ca eu să împărățesc peste ei, aduceți‐i aici și înjunghiați‐i înaintea mea. Și după ce a zis acestea, mergea înainte suindu‐se la Ierusalim. Și a fost așa: când s‐a apropiat de Betfaghe și de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenicii săi, zicând: Mergeți în satul care este înainte, în care când veți intra, veți afla un măgăruș legat pe care nimeni dintre oameni n‐a șezut vreodată și dezlegați‐l și aduceți‐l. Și dacă v‐ar întreba cineva: Pentru ce îl dezlegați? Veți spune așa: Domnul are trebuință de el. Și trimișii s‐au dus și au aflat cum le zisese. Iar pe când dezlegau ei măgărușul, stăpânii lui le‐au zis: Ce dezlegați măgărușul? Iar ei au zis: Domnul are trebuință de el. Și l‐au adus la Isus. Și și‐au aruncat veșmintele pe măgăruș și au suit deasupra pe Isus. Iar pe când mergea el, își așterneau veșmintele pe cale. Iar pe când se apropia acum de coborâșul muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor a început să se bucure și să laude cu glas mare pe Dumnezeu pentru toate puterile pe care le văzuseră, zicând: Binecuvântat fie împăratul care vine în numele Domnului: pace în cer și slavă în cele preaînalte. Și oarecare dintre fariseii din gloată au zis către el: Învățătorule, ceartă‐ți ucenicii. Și el a răspuns și a zis: Vă spun că dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga. Și când era aproape, a văzut cetatea și a plâns de ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu în această zi cele pentru pace! Dar acum s‐au ascuns de ochii tăi. Pentru că vor veni zile peste tine și vrăjmașii tăi vor face întăriri împrejurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora de toate părțile. Și te vor surpa de tot pe tine și pe copiii tăi în tine și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră; pentru că n‐ai cunoscut vremea nimerită a cercetării tale. Și când a intrat în Templu, a început să scoată afară pe cei ce vindeau zicându‐le: Este scris: Și casa mea va fi o casă de rugăciune! iar voi ați făcut‐o peșteră de tâlhari. Și‐i învăța în fiecare zi în Templu. Iar mai marii preoților și cărturarii și cei dintâi ai poporului căutau să‐l piardă. Și nu găseau ce să‐i facă; căci tot poporul se ținea de el ascultând. Și a fost așa: într‐una din zile pe când învăța el poporul în Templu și vestea Evanghelia, au venit peste el mai marii preoților și cărturarii cu bătrânii. Și au vorbit zicând către el: Spune‐ne: Cu ce putere faci acestea sau cine este cel ce ți‐a dat această putere? Iar el a răspuns și a zis către ei: Vă voi întreba și eu un cuvânt și spuneți‐mi: Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau către ei înșiși, zicând: Dacă zicem: Din cer! va zice: Pentru ce nu l‐ați crezut? Iar dacă zicem: De la oameni! tot poporul ne va ucide cu pietre căci este încredințat că Ioan este proroc. Și au răspuns că nu știu de unde era. Și Isus le‐a zis: Nici eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. Și a început să spună către popor această pildă: Un om a sădit o vie și a arendat‐o unor vieri și el a plecat din țară pentru multă vreme. Și la vremea cuvenită a trimis la vieri un rob ca să‐i dea din rodul viei. Iar lucrătorii l‐au bătut și l‐au trimis înapoi fără nimic. Și a adaus a trimite pe un alt rob; dar și pe acela l‐au bătut și l‐au necinstit și l‐au trimis înapoi fără nimic. Și a adaus a trimite pe un al treilea: iar ei l‐au rănit și pe acesta și l‐au scos afară. Și domnul viei a zis: Ce să fac? Voi trimite pe fiul meu iubit: poate se vor sfii de el. Iar vierii când l‐au văzut, chibzuiau între ei înșiși zicând: Acesta este moștenitorul; să‐l omorâm, ca moștenirea să fie a noastră. Și l‐au scos afară din vie și l‐au omorât. Deci ce le va face domnul viei? Va veni și va pierde pe vierii aceștia și va da via la alții. Iar ei când au auzit, au zis: Să nu fie așa! Iar el s‐a uitat la ei și a zis: Ce este deci aceasta ce este scris: Piatra pe care au lepădat‐o ziditorii, aceasta a fost făcută cap de unghi? Oricine va cădea pe acea piatră va fi sfărâmat iar pe cel pe care va cădea ea îl va spulbera. Și cărturarii și mai marii preoților au căutat să pună mâinile pe el în acel ceas și s‐au temut de popor căci au cunoscut că pentru ei zisese pilda aceasta. Și după ce l‐au pândit, au trimis oameni puși înadins care se prefăceau că sunt drepți, pentru ca să‐l prindă în cuvânt, ca să‐l dea în mâna stăpânirii și puterii dregătorului. Și l‐au întrebat zicând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți drept și nu cauți la fața cuiva, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu: Se cuvine să dăm Cezarului bir sau nu? Dar el le‐a priceput bine viclenia și a zis către ei: Pentru ce mă ispitiți? Arătați‐mi un ban. Al cui chip și scriere are? Și ei au zis: Ale Cezarului. Și le‐a zis: Atunci dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Și n‐au putut să‐l prindă în vorbă înaintea poporului și s‐au mirat de răspunsul lui și au tăcut. Și au venit la el unii din saduchei, cei care zic că nu este înviere și l‐au întrebat zicând: Învățătorule, Moise ne‐a scris că dacă va muri fratele cuiva având nevastă și el va fi fără copii, fratele său să ia pe nevastă și să ridice sămânță fratelui său. Erau deci șapte frați. Și cel dintâi a luat o nevastă și a murit fără copii. Și a luat‐o al doilea și al treilea. Tot așa și cei șapte n‐au lăsat copii și au murit. În urmă a murit și femeia. Deci femeia la înviere a cărui dintre ei va fi nevastă? Căci cei șapte au avut‐o de nevastă. Și Isus le‐a zis: Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită, dar aceia care vor fi învredniciți să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre cei morți nici nu se însoară nici nu se mărită. Căci nici nu mai pot muri, căci sunt ca îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că se scoală morții chiar Moise a arătat în locul cu privire la Rug, când numește pe Domnul, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. Și el nu este Dumnezeu al morților, ci al viilor: căci toți sunt vii pentru el. Și unii din cărturari au răspuns și au zis: Învățătorule, bine ai zis; Căci nici nu mai îndrăzneau să‐l întrebe nimic. Și a zis către ei: Cum zic ei că Hristosul este fiu al lui David? Căci însuși David zice în cartea Psalmilor: Domnul a zis Domnului meu: Șezi la dreapta mea, până voi pune pe vrăjmașii tăi așternut al picioarelor tale. Deci David îl numește Domn și cum este el fiul său? Și pe când asculta tot poporul, a zis ucenicilor săi: Feriți‐vă de cărturari care vor să umble în veșminte lungi și iubesc îmbrățișările în piețe și cele dintâi scaune în sinagogi și cele dintâi locuri la ospețe, care mănâncă cu desăvârșire casele văduvelor și de ochii lumii se roagă mult: aceștia vor lua mai multă osândă. Și a privit în sus și a văzut pe bogați aruncându‐și darurile în vistierie. Și a văzut pe o văduvă săracă aruncând acolo două leptale. Și a zis: Cu adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât ei toți. Căci toți aceștia au aruncat la daruri din ce le prisosește, iar ea din lipsa ei a aruncat tot avutul ce avea. Și pe când ziceau unii despre Templu că este împodobit cu pietre frumoase și cu daruri făgăduite, a zis: Acestea pe care le priviți, vor veni zile în care nu va fi lăsată piatră pe piatră care nu va fi desfăcută. Și l‐au întrebat zicând: Învățătorule, când deci vor fi acestea? Și care va fi semnul când au să fie acestea? Iar el a zis: Luați seama să nu fiți amăgiți; căci mulți vor veni în numele meu, zicând: Eu sunt. Și: Vremea cuvenită este aproape. Nu vă duceți după ei. Și când veți auzi de războaie și tulburări, nu vă înspăimântați; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârșitul nu este îndată. Apoi le‐a zis: Se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și vor fi mari cutremure de pământ și pe alocuri foamete și molime; și vor fi arătări îngrozitoare și semne mari din cer. Iar înainte de toate acestea își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându‐vă la sinagogi și la închisori, fiind aduși înaintea împăraților și dregătorilor pentru numele meu. Și vi se va întoarce spre mărturie. Puneți‐vă deci în inimi să nu vă frământați mai dinainte cum să vă apărați: Căci eu vă voi da o gură și o înțelepciune, căreia nu vor putea sta împotrivă sau răspunde împotrivă toți protivnicii voștri. Și veți fi dați și de părinți și de frați și de rude și de prieteni și vor omorî dintre voi. Și veți fi urâți de toți pentru numele meu. Și un păr din capul vostru nu va pieri. În răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre. Iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, atunci cunoașteți că pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă în munți și cei din mijlocul ei să plece afară și cei din câmpuri să nu intre în el. Pentru că acestea sunt zile de răzbunare, ca să se împlinească toate cele scrise. Vai de cele ce au în pântece și de cele ce dau țâță în acele zile! căci va fi nevoie mare pe pământ și urgie pentru acest popor. Și vor cădea de tăișul săbiei și vor fi duși robi în toate neamurile: și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până când se vor împlini vremurile neamurilor. Și vor fi semne în soare și lună și stele și pe pământ strâmtorare a neamurilor în nedumerire de urletul mării și al valurilor, în timp ce oamenii își vor da sufletul de teamă și de așteptarea celor ce vin peste pământul locuit, căci puterile cerurilor vor fi zguduite. Și atunci vor vedea pe Fiul omului venind în nor cu putere și slavă multă. Iar când încep să se întâmple acestea, uitați‐vă în sus, și ridicați‐vă capetele pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Și le‐a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii. Când înfrunzesc, acum vedeți de la voi înșivă și cunoașteți că acum vara este aproape. Astfel și voi când veți vedea aceste lucruri întâmplându‐se, cunoașteți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până se vor face toate. Cerul și pământul vor trece: dar cuvintele mele nu vor trece. Dar luați aminte la voi înșivă ca nu cumva inimile voastre să fie îngreuiate de îmbuibare și de beție și de grijile vieții acesteia și ziua aceea să vină peste voi fără veste ca un laț. Căci așa va veni peste toți care locuiesc pe fața întregului pământ. Vegheați dar, rugându‐vă în orice vreme, ca să fiți socotiți vrednici să scăpați de toate acestea care au să fie și să stați înaintea Fiului omului. Și zilele îi învăța în Templu, iar nopțile ieșea și mânea afară în muntele numit al Măslinilor. Și tot poporul se ducea dis‐de‐dimineață la el în Templu ca să‐l asculte. Și se apropia sărbătoarea azimilor care se numește Paști. Și mai marii preoților și cărturarii căutau cum să‐l răpună căci se temeau de popor. Și Satana a intrat în Iuda, care se numește Iscarioteanul, fiind din numărul celor doisprezece. Și el a plecat și a vorbit cu mai marii preoților și cu căpeteniile oastei cum să li‐l dea prins. Și ei s‐au bucurat și s‐au legat să‐i dea argint. Și el s‐a învoit și căuta vreme nimerită ca să‐l dea lor fără știrea gloatei. Și a venit ziua azimilor în care trebuia să fie înjunghiate Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan zicând: Duceți‐vă și pregătiți‐ne Paștile ca să mâncăm. Și ei i‐au zis: Unde voiești să pregătim? Iar el le‐a zis: Iată, când veți intra în cetate, va ieși înaintea voastră un om ducând un vas de pământ cu apă; urmați‐l în casa în care intră. Și veți spune stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este odaia de oaspeți unde să mănânc Paștile cu ucenicii mei? Și el vă va arăta o odaie mare de sus așternută: acolo pregătiți. Și ei s‐au dus și au găsit după cum le spusese și au pregătit Paștile. Și când a venit ceasul, s‐a așezat la masă și apostolii împreună cu el. Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc aceste Paști cu voi înainte de pătimirea mea. Căci vă spun că nu le mai mănânc până când vor fi împlinite în Împărăția lui Dumnezeu. Și a primit un pahar și a mulțumit și a zis: Luați acesta și împărțiți‐l între voi. Căci vă spun, nu voi bea deloc de‐acum din rodul viței până când va veni Împărăția lui Dumnezeu. Și a luat pâine și a mulțumit și a frânt‐o și le‐a dat‐o zicând: Acesta este trupul meu care se dă pentru voi: aceasta faceți spre amintirea mea. Și paharul tot așa, după cinare, zicând: Acest pahar este legământul cel nou în sângele meu care se varsă pentru voi. Însă iată, mâna celui ce mă dă prins este cu mine pe masă. Pentru că Fiul omului se duce după cum a fost hotărât: însă vai de omul acela prin care este dat prins! Și ei au început să cerceteze împreună între ei cine dintre ei ar fi cel ce are să făptuiască aceasta. Și s‐a iscat și o pricire între ei cine din ei este socotit a fi mai mare. Iar el le‐a zis: Împărații Neamurilor domnesc peste ele și cei ce stăpânesc asupra lor se numesc binefăcători. Dar voi nu veți fi așa: ci cel ce este mai mare între voi să fie ca cel mai tânăr și cel ce este căpetenie ca cel ce slujește. Căci cine este mai mare: cel ce șade la masă sau cel ce slujește? Oare nu cel ce șade la masă? Iar eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește. Iar voi sunteți aceia care ați rămas cu mine în ispitele mele. Și eu vă întocmesc o împărăție, după cum mi‐a întocmit‐o mie Tatăl meu, ca să mâncați și să beți la masa mea, în împărăția mea, și veți ședea pe scaune de domnie judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Simone, Simone, iată Satana v‐a cerut pentru sine ca să vă cearnă ca pe grâu. Dar eu am făcut cerere pentru tine ca să nu se întunece credința ta; și tu, când te vei întoarce, întărește pe frații tăi. Iar el i‐a zis: Doamne, cu tine sunt gata să merg și la temniță și la moarte. Iar el a zis: Îți spun, Petre, nu va cânta azi cocoșul, până vei tăgădui de trei ori: că nu mă cunoști. Și le‐a zis: Când v‐am trimis fără pungă și traistă și încălțăminte, ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. Și le‐a zis: Acum dar, cine are o pungă s‐o ia, asemenea și traistă; și cine n‐are, să‐și vândă veșmântul și să cumpere o sabie. Căci vă spun că trebuie să se împlinească în mine aceasta ce este scris: Și a fost socotit cu cei fărădelege. Căci cele despre mine au sfârșit. Iar ei au zis: Doamne, iată două săbii aici. Și el le‐a zis: Este destul. Și a ieșit și s‐a dus după obiceiul său în muntele Măslinilor; și ucenicii l‐au urmat și ei. Și când a fost la locul acela, le‐a zis: Rugați‐vă ca să nu intrați în ispită. Și el s‐a dus la o parte de la ei, ca la o aruncătură de piatră și a îngenuncheat și se ruga, zicând: Tată, dacă voiești, treacă acest pahar de la mine; însă nu voia mea să se facă, ci a ta. Și i s‐a arătat un înger din cer, întărindu‐l. Și fiind în luptă grea, se ruga mai stăruitor. Și sudoarea lui s‐a făcut ca niște picături mari de sânge care cădeau jos la pământ. Și când s‐a sculat de la rugaciune, a venit la ucenici și i‐a găsit adormiți de întristare. Și le‐a zis: Pentru ce dormiți? Sculați‐vă și rugați‐vă ca să nu intrați în ispită. Pe când vorbea el încă, iată o gloată și cel ce se numește Iuda, unul din cei doisprezece, venea înaintea lor și s‐a apropiat de Isus ca să‐l sărute. Iar Isus i‐a zis: Iudo, prin sărutare dai (prins) pe Fiul omului? Iar cei ce erau pe lângă el, când au văzut ce are să fie, au zis: Doamne, să lovim cu sabia? Și unul din ei a lovit pe robul marelui preot și i‐a tăiat urechea dreaptă. Iar Isus a răspuns și a zis: Lăsați, până aici. Și i‐a atins urechea și l‐a vindecat. Și Isus a zis către mai marii preoților și căpeteniile Templului și bătrânii care veniseră la el: Ați ieșit ca la un tâlhar cu săbii și ciomege? În fiecare zi când eram cu voi în Templu n‐ați întins mâinile asupra mea; dar acesta este ceasul vostru și puterea întunericului. Și l‐au prins și l‐au dus și l‐au băgat în casa marelui preot. Iar Petru urma de departe. Și când au aprins un foc în mijlocul curții și s‐au așezat jos împreună, ședea și Petru în mijlocul lor. Și o slujnică văzându‐l stând la lumina focului și uitându‐se țintă la el, a zis: Și acesta era cu el. Iar el a tăgăduit, zicând: Nu‐l știu, femeie. Și peste puțin l‐a văzut altul și a zis: Și tu ești unul dintre ei. Iar Petru a zis: Omule, nu sunt. Și trecând ca un ceas, un altul întărea, zicând: Într‐adevăr și acesta era cu el, căci este și galileean. Iar Petru a zis: Omule, nu știu ce zici. Și îndată, pe când vorbea el încă, a cântat cocoșul. Și Domnul s‐a întors și s‐a uitat la Petru. Și Petru și‐a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese: Mai înainte de a cânta azi cocoșul, mă vei tăgădui de trei ori. Și a ieșit afară și a plâns cu amar. Și bărbații care țineau pe Isus îl luau în râs și‐l băteau. Și‐i acopereau ochii și‐l întrebau zicând: Prorocește: cine este care te‐a lovit? Și multe altele ziceau împotriva lui, hulindu‐l. Și cum s‐a făcut ziuă, bătrânimea poporului, mai marii preoților și cărturarii s‐au adunat laolaltă și l‐au dus la sinedriul lor, zicând: Dacă ești tu Hristosul, spune‐ne. Iar el le‐a zis: Dacă vă voi spune, nu veți crede nicidecum. Și dacă vă voi întreba, nu veți răspunde nicidecum. Iar de‐acum Fiul omului va ședea la dreapta puterii lui Dumnezeu. Și toți au zis: Ești tu deci Fiul lui Dumnezeu? Iar el a zis către ei: Voi înșivă ziceți că sunt. Iar ei au zis: Ce mai avem trebuință de mărturie? Căci noi înșine am auzit din gura lui. Și toată mulțimea lor s‐a sculat și l‐au dus la Pilat. Și au început să‐l învinuiască zicând: Pe acesta l‐am găsit sucind neamul nostru și oprind a da bir Cezarului și zicând că el este Hristosul, un împărat. Iar Pilat l‐a întrebat zicând: Ești tu Împăratul iudeilor? Iar el i‐a răspuns și i‐a zis: Tu zici. Iar Pilat a zis către mai marii preoților și gloate: Nu găsesc nicio vină în acest om. Iar ei și mai mult stăruiau zicând: El întărâtă poporul, învățându‐i prin toată Iudeea și începând de la Galileea până aici. Iar când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă omul este galileean. Și când a înțeles că este de sub stăpânirea lui Irod, l‐a trimis la Irod, care și el era în Ierusalim în aceste zile. Iar Irod, când a văzut pe Isus, s‐a bucurat foarte mult căci de multă vreme dorea să‐l vadă, fiindcă auzise despre el și nădăjduia să vadă vreun semn făcut de el. Și l‐a întrebat în multe cuvinte, dar el nu i‐a răspuns nimic. Iar mai marii preoților și cărturarii stăteau de față învinuindu‐l foarte tare. Și Irod cu ceata sa de ostași l‐au disprețuit și‐l luau în râs și îmbrăcându‐l cu un veșmânt strălucitor, l‐a trimis înapoi la Pilat. Și în acea zi Irod și Pilat s‐au făcut prieteni unul cu altul, căci mai înainte erau în vrăjmășie între ei. Iar Pilat a chemat la sine pe mai marii preoților și pe cei mari și poporul și a zis către ei: Mi‐ați adus pe omul acesta ca pe unul care abate poporul și iată, cercetându‐l înaintea voastră, eu n‐am găsit în omul acesta nicio vină din câte spuneți împotriva lui. Nu, și nici Irod; căci l‐a trimis înapoi la noi și iată nimic vrednic de moarte n‐a fost făptuit de el. Deci eu îl voi pedepsi și‐i voi da drumul. Și la sărbătoare trebuia să le dea drumul la unul. Iar ei au strigat tare cu grămada, zicând: Ia pe acesta și dă drumul pentru noi lui Baraba. El era aruncat în închisoare pentru o răscoală făcută în cetate și pentru un omor. Iar Pilat le‐a vorbit iarăși, voind să dea drumul lui Isus. Dar ei strigau zicând: Răstignește‐l, răstignește‐l. Și a treia oară a zis către ei: Dar ce rău a făcut omul acesta? N‐am găsit nicio vină de moarte în el; deci îl voi pedepsi și‐i voi da drumul. Iar ei stăruiau cerând cu glasuri mari ca el să fie răstignit. Și au fost mai tari glasurile lor. Și Pilat a hotărât să li se facă cererea. Și a dat drumul aceluia care era aruncat în închisoare pentru răscoală și omor, pe care‐l cereau, iar pe Isus l‐a dat în voia lor. Și când îl duceau, au pus mâna pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp și au pus crucea pe el ca s‐o ducă în urma lui Isus. Și îl urma o mulțime mare de popor și de femei, care se băteau în piept și‐l plângeau cu lacrimi. Iar Isus întorcându‐se către ele a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu plângeți de mine, ci plângeți de voi înșivă și de copiii voștri. Pentru că iată vin zile în care vor zice: Ferice de cele sterpe și de pântecele care n‐au născut și de țâțele care n‐au alăptat. Atunci vor începe să zică munților: Cădeți peste noi! și dealurilor: Ascundeți‐ne! Pentru că dacă cu lemnul verde fac ei acestea, ce va fi cu cel uscat? Și erau duși și alți doi făcători de rele ca să fie omorâți cu el. Și când au venit la locul numit Căpățână, l‐au răstignit acolo pe el și pe făcătorii de rele, pe unul la dreapta și pe altul la stânga. Iar Isus zicea: Tată, iartă‐i căci nu știu ce fac. Și împărțind între ei hainele lui, au aruncat sorți. Și poporul stătea privind. Și mai marii îl luau în râs zicând: Pe alții a mântuit; să se mântuiască pe sine însuși, dacă acesta este Hristosul lui Dumnezeu, alesul lui. Și ostașii de asemenea îl batjocoreau venind la el și aducându‐i oțet și zicând: Dacă ești tu Împăratul iudeilor, mântuiește‐te pe tine însuți. Și era și deasupra lui o scriere cu slove grecești, latinești și evreiești: ACESTA ESTE ÎMPĂRATUL IUDEILOR. Iar unul dintre făcătorii de rele care erau pironiți îl hulea zicând: Nu ești tu oare Hristosul? Mântuiește‐te pe tine însuți și pe noi. Iar celălalt răspunzând și cercetându‐l a zis: Oare nu te temi tu de Dumnezeu, pentru că ești în aceeași osândă? Și noi cu dreptul, căci luăm cele vrednice de cele ce am făptuit, dar acesta n‐a făptuit nimic necuvenit. Și zicea: Isuse, adu‐ți aminte de mine când vei veni în împărăția ta. Și el i‐a zis: Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu mine în Rai. Și era acum ca la al șaselea ceas și s‐a făcut întuneric peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Căci soarele s‐a întunecat și perdeaua Templului a fost sfâșiată prin mijloc. Și Isus a strigat cu glas mare și a zis: Tată, în mâinile tale îmi încredințez duhul meu. Și zicând aceasta și‐a dat duhul. Și când a văzut sutașul ce s‐a făcut, slăvea pe Dumnezeu, zicând: Într‐adevăr omul acesta era drept. Și toate gloatele, venite împreună la această priveliște, după ce au privit cele făcute, se întorceau îndărăt bătându‐și piepturile. Și toți cunoscuții lui și femeile care urmau împreună cu el din Galileea, stăteau departe, ca să vadă acestea. Și iată un bărbat cu numele Iosif, fiind sfetnic, bărbat bun și drept, (el nu se învoise cu hotărârea și cu fapta lor), bărbat din Arimatea, o cetate a iudeilor, care aștepta Împărăția lui Dumnezeu. Acesta a venit la Pilat și a cerut trupul lui Isus. Și l‐a luat jos și l‐a înfășurat în pânză de in și l‐a pus într‐un mormânt săpat în piatră unde nu mai fusese pus nimeni. Și era ziua Pregătirii și Sabatul începea în amurg. Și femeile care veniseră cu el din Galileea urmau și au privit mormântul și cum a fost pus trupul lui. Și s‐au întors îndărăt și au pregătit miresme și mir. Și în Sabat s‐au odihnit după poruncă. Iar în ziua întâi a săptămânii, dis‐de‐dimineață, au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră. Și au găsit piatra prăvălită de la mormânt. Și au intrat și n‐au aflat trupul Domnului Isus. Și a fost așa: pe când ele erau în nedumerire despre aceasta, iată doi bărbați au stat lângă ele în veșminte luminând ca fulgerul. Și pe când ele erau speriate și își plecau fețele la pământ, ei au zis către ele: Pentru ce căutați pe cel viu cu cei morți? Nu este aici, ci s‐a sculat. Aduceți‐vă aminte cum v‐a vorbit pe când era încă în Galileea, zicând că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit și a treia zi să învie. Și ele și‐au adus aminte de vorbele lui. Și s‐au întors de la mormânt și au vestit toate acestea la cei unsprezece și la toți ceilalți. Și erau Maria Magdalena și Ioana și Maria, mama lui Iacov și altele cu ele, care ziceau acestea către apostoli. Și vorbele acestea s‐au părut înaintea lor ca un basm și nu le‐au crezut. Dar Petru s‐a sculat și a alergat la mormânt și plecându‐se vede fâșiile de pânză singure: și a plecat acasă minunându‐se de ceea ce se făcuse. Și iată doi dintre ei se duceau în aceeași zi la un sat al cărui nume era Emaus, depărtat de Ierusalim de șaizeci de stadii. Și ei vorbeau unul către altul de toate întâmplările acestea. Și a fost așa: pe când vorbeau ei și cercetau împreună, Isus însuși s‐a apropiat și mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ținuți ca să nu‐l cunoască. Și el a zis către ei: Ce cuvinte sunt acestea pe care le schimbați unul cu altul mergând? Și ei au stat cu fețele amărâte. Și unul din ei, cu numele Cleopa, răspunzând a zis către el: Tu singur stai vremelnic în Ierusalim și nu cunoști cele întâmplate în el în aceste zile? Și el le‐a zis: Care? Iar ei i‐au zis: Cele despre Isus din Nazaret, care a fost bărbat proroc, puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. Și cum mai marii preoților și mai marii noștri l‐au dat la osândă de moarte și l‐au răstignit. Iar noi nădăjduiam că el este cel ce avea să răscumpere pe Israel, dar cu toate acestea astăzi merge pe a treia zi de când s‐au făcut acestea. Ci și unele femei dintr‐ale noastre ne‐au pus în uimire: fiind duse dis‐de‐dimineață la mormânt și negăsind trupul lui, au venit spunând că au văzut și arătare de îngeri care zic că el este viu. Și unii dintre cei ce erau cu noi au plecat la mormânt și au găsit astfel cum au spus și femeile, iar pe el nu l‐au văzut. Și el a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima să credeți în cele ce au vorbit prorocii! Oare nu trebuia ca Hristosul să sufere acestea și să intre în slava sa? Și începând de la Moise și de la toți prorocii, le‐a tâlcuit prin toate scripturile cele despre el. Și s‐au apropiat de satul unde mergeau și el s‐a făcut că merge mai departe. Iar ei au stăruit de el zicând: Rămâi cu noi pentru că este spre seară și ziua aproape s‐a plecat. Și a intrat ca să rămână cu ei. Și a fost așa: pe când stătea el la masă cu ei, a luat pâinea și a binecuvântat‐o și a frânt și le‐a dat. Și li s‐au deschis ochii și l‐au cunoscut; și el s‐a făcut nevăzut de la ei. Și au zis unul către altul: Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe cale și când ne deschidea scripturile? Și s‐au sculat chiar în acel ceas și s‐au întors la Ierusalim și au aflat adunați laolaltă pe cei unsprezece și pe cei împreună cu ei, zicând: Într‐adevăr Domnul s‐a sculat și s‐a arătat lui Simon. Și ei au istorisit cele de pe cale și cum li se făcuse cunoscut la frângerea pâinii. Și pe când vorbeau ei acestea, el însuși a stat în mijlocul lor și le zice: Pace vouă! Iar ei s‐au înspăimântat și s‐au înfricoșat și li se părea că văd un duh. Și el le‐a zis: Pentru ce sunteți tulburați și pentru ce se suie gânduri în inima voastră? Vedeți mâinile mele și picioarele mele că eu însumi sunt; pipăiți‐mă și vedeți; pentru că un duh n‐are carne și oase după cum mă vedeți pe mine că am. Și zicând aceasta le‐a arătat mâinile și picioarele. Iar pe când de bucurie nu credeau încă și se minunau, le‐a zis: Aveți ceva de mâncare aici? Iar ei i‐au dat o bucată de pește fript și dintr‐un fagure de miere. Și a luat‐o înaintea tuturor și a mâncat. Și a zis către ei: Acestea sunt cuvintele mele pe care vi le‐am vorbit când eram încă împreună cu voi că trebuie să fie împlinite toate cele scrise despre mine în legea lui Moise și în proroci și în psalmi. Atunci le‐a deschis mintea să înțeleagă scripturile. Și le‐a zis: Așa este scris că Hristosul să sufere și să învie dintre cei morți a treia zi și să se propovăduiască în numele său pocăință spre iertare de păcate la toate Neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestora. Și iată, eu trimit făgăduința Tatălui meu peste voi, dar voi stați în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus. Și i‐a dus afară până spre Betania și și‐a ridicat mâinile și i‐a binecuvântat. Și a fost așa: pe când îi binecuvânta s‐a despărțit de ei și era dus în sus în cer. Și ei i s‐au închinat și s‐au întors la Ierusalim cu mare bucurie. Și erau neîncetat în Templu binecuvântând pe Dumnezeu. La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au fost făcute prin el și fără el n‐a fost făcut nici măcar ceva care este făcut. În el era viața și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul n‐a biruit‐o. A fost un om trimis de la Dumnezeu; numele său era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit ca să mărturisească despre lumină. Lumina adevărată era cea care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume și lumea a fost făcută prin el și lumea nu l‐a cunoscut. A venit la ale sale și ai săi nu l‐au primit. Iar câți l‐au primit, le‐a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu: celor ce cred în numele lui; care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voie de bărbat, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul s‐a făcut carne și a locuit între noi (și am privit slava lui, slavă ca a singurului născut de la Tatăl), plin de har și de adevăr. Ioan mărturisește despre el și a strigat zicând: Acesta era cel despre care am zis: Cel ce vine după mine a fost înaintea mea, căci era întâi în privința mea. Căci noi toți am luat din plinătatea lui și har peste har. Căci legea a fost dată prin Moise; harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n‐a văzut pe Dumnezeu vreodată; Fiul singur născut, care este în sânul Tatălui, acela l‐a făcut cunoscut. Și aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la el iudeii din Ierusalim pe preoți și leviți ca să‐l întrebe: Tu cine ești? Și a mărturisit și n‐a tăgăduit și a mărturisit: Eu nu sunt Hristosul. Și l‐au întrebat: Ce dar? Ești Ilie? Și zice: Nu sunt. Ești tu prorocul? Și a răspuns: Nu. I‐au zis deci: Cine ești? Ca să dăm răspuns celor ce ne‐au trimis; ce zici tu despre tine însuți? El a zis: Eu sunt glasul unuia care strigă în pustie: Îndreptați calea Domnului, după cum a zis Isaia prorocul. Și erau trimiși de la farisei. Și l‐au întrebat și i‐au zis: De ce botezi dar, dacă tu nu ești Hristosui, nici Ilie, nici prorocul? Ioan le‐a răspuns zicând: Eu botez cu apă: în mijlocul vostru stă acela pe care voi nu‐l știți, cel ce vine după mine, căruia nu sunt vrednic să‐i dezleg cureaua încălțămintei lui. Acestea au fost în Betania dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. A doua zi vede pe Isus venind la el și zice: Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! Acesta este cel despre care am zis: După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, căci era întâi în privința mea. Și eu nu‐l știam, ci ca să fie arătat lui Israel, pentru aceasta am venit eu botezând cu apă. Și Ioan a mărturisit zicând: Am văzut pe Duhul pogorându‐se din cer ca un porumbel și a rămas peste el. Și eu nu‐l știam, ci cel ce m‐a trimis să botez cu apă, acela mi‐a zis: Peste care vei vedea Duhul pogorându‐se și rămânând peste el, acesta este cel ce botează cu Duhul Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu. A doua zi, iarăși sta Ioan și doi dintre ucenicii lui. Și s‐a uitat pe fața lui Isus, care umbla, și zice: Iată Mielul lui Dumnezeu! Și cei doi ucenici l‐au auzit vorbind și au urmat pe Isus. Și Isus s‐a întors și i‐a văzut urmând și le zice: Ce căutați? Iar ei i‐au zis: Rabi, (care tălmăcit inseamnă Învățătorule) unde stai? El le zice: Veniți și veți vedea. Au venit deci și au văzut unde stă și au stat la el în ziua aceea; era pe la ceasul al zecelea. Andrei, fratele lui Simon Petru, era unul dintre cei doi care au auzit de la Ioan și l‐au urmat. Acesta găsește mai întâi pe fratele său Simon și‐i zice: Noi am găsit pe Mesia (adică tălmăcit Hristos). L‐a dus la Isus. Isus s‐a uitat în fața lui și a zis: Tu ești Simon, fiul lui Iona, tu vei fi numit Chifa, (care se tălmăcește Petru). A doua zi a voit să iasă în Galileea și găsește pe Filip și‐i zice: Urmează‐mă. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și Petru. Filip găsește pe Natanael și‐i zice: Noi am găsit pe acela despre care a scris Moise în lege și prorocii, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif. Și Natanael i‐a zis: Poate fi ceva bun din Nazaret? Filip îi zice: Vino și vezi. Isus a văzut pe Natanael venind la el și zice despre el: Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie. Natanael îi zice: De unde mă cunoști? Isus a răspuns și i‐a zis: Mai înainte de a te striga Filip când erai sub smochin te‐am văzut. Natanael i‐a răspuns: Rabi, tu ești Fiul lui Dumnezeu, tu ești Împăratul lui Israel. Isus a răspuns și i‐a zis: Pentru că ți‐am zis că te‐am văzut sub smochin, crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea. Și‐i zice: Adevărat, adevărat vă spun, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu‐se și pogorându‐se peste Fiul omului. Și a treia zi s‐a făcut o nuntă în Cana Galileei și mama lui Isus era acolo. Și a fost chemat și Isus și ucenicii săi la nuntă. Și când a lipsit vinul, mama lui Isus zice către el: N‐au vin. Și Isus îi zice: Ce am eu cu tine, femeie? N‐a venit încă ceasul meu. Mama lui zice slugilor: Faceți orice vă va zice. Și erau acolo șase vase de apă de piatră, puse pentru curățirea iudeilor, încăpând fiecare câte două sau trei măsuri. Isus le zice: Umpleți vasele cu apă. Și le‐au umplut până sus. Și le zice: Scoateți acum și duceți cârmuitorului mesei. Și l‐au dus. Și cum a gustat cârmuitorul mesei apa făcută vin, și nu știa de unde este (iar slugile care scoseseră apa știau), cârmuitorul mesei cheamă pe mire și‐i zice: Orice om pune întâi vinul bun și când au băut bine, atunci pe cel mai prost; tu ai ținut vinul cel bun până acum. Acest început al semnelor l‐a făcut Isus în Cana Galileei și și‐a arătat slava și ucenicii săi au crezut în el. După aceasta s‐a pogorât la Capernaum, el și mama lui și frații lui și ucenicii lui, și au rămas acolo nu multe zile. Și Paștile iudeilor erau aproape și Isus s‐a suit la Ierusalim. Și a găsit șezând în Templu pe cei ce vând boi și oi și porumbei și pe schimbătorii de bani. Și a făcut un bici de împletituri și a scos pe toți afară din Templu și oile și boii și a vărsat banii mărunți ai schimbătorilor și le‐a răsturnat mesele. Și a zis celor ce vindeau porumbei: Ridicați acestea de aici, nu faceți casa Tatălui meu casă de negustorie. Și ucenicii lui și‐au adus aminte că este scris: Râvna casei tale mă va mistui. Deci iudeii au răspuns și i‐au zis: Ce semn ne arăți pentru că faci acestea? Isus a răspuns și le‐a zis: Surpați acest Templu și în trei zile îl voi ridica. Iudeii deci au zis: În patruzeci și șase de ani a fost zidit Templul acesta și tu îl vei ridica în trei zile? Dar el zicea de Templul trupului său. Deci când s‐a sculat dintre cei morți, ucenicii săi și‐au adus aminte că zicea aceasta și au crezut scriptura și cuvântul pe care‐l spusese Isus. Iar când era în Ierusalim la Paști la sărbătoare, mulți au crezut în numele lui, privind semnele lui pe care le făcea. Dar Isus însuși nu se încredea în ei pentru că el cunoștea pe toți și pentru că n‐avea trebuință ca să mărturisească cineva despre om, căci el însuși cunoștea ce era în om. Și între farisei era un om cu numele Nicodim, un mai mare al iudeilor. Acesta a venit la el noaptea și i‐a zis: Rabi, știm că ai venit învățător de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Isus a răspuns și i‐a zis: Adevărat îți spun, dacă nu se va naște cineva din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu. Nicodim îi zice: Cum poate să se nască un om când este bătrân? Nu cumva poate intra a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască. Isus a răspuns: Adevărat, adevărat îți spun, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul, este duh. Nu te mira că ți‐am zis: Trebuie să vă nașteți din nou. Vântul suflă unde voiește și‐i auzi glasul, dar nu știi de unde vine și unde se duce; așa este oricine care este născut din Duhul. Nicodim a răspuns și i‐a zis: Cum pot să fie acestea? Isus a răspuns și i‐a zis: Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști acestea? Adevărat, adevărat îți spun că noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă v‐am spus cele pământești și nu credeți, cum veți crede dacă vă spun cele cerești? Și nimeni nu s‐a suit în cer decât cel ce s‐a pogorât din cer, Fiul omului care este în cer. Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să fie înălțat Fiul omului, pentru ca oricine care crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul său Fiu născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Căci Dumnezeu n‐a trimis pe Fiul în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să fie mântuită prin el. Cine crede în el nu este judecat, cine nu crede a și fost judecat, căci n‐a crezut în numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu. Și aceasta este judecata, că lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina; căci faptele lor erau rele. Căci oricine făptuiește rele, urăște lumina și nu vine la lumină, pentru ca faptele lui să nu fie mustrate. Iar cine face adevărul, vine la lumină, ca faptele lui să se arate, căci sunt săvârșite în Dumnezeu. După acestea Isus și ucenicii săi au venit în țara Iudeei și acolo petrecea vremea cu ei și boteza. Și boteza și Ioan în Enon aproape de Salim, căci erau multe ape acolo și veneau și erau botezați. Căci Ioan nu fusese încă aruncat în temniță. Din partea ucenicilor lui Ioan s‐a făcut deci o întrebare cu un iudeu despre curățire. Și au venit la Ioan și i‐au zis: Rabi, acela care era cu tine dincolo de Iordan, pentru care ai mărturisit tu, iată acesta botează și toți vin la el. Ioan a răspuns și a zis: Un om nu poate să ia nimic dacă nu‐i este dat din cer. Voi înșivă îmi sunteți martori că am spus: Nu sunt eu Hristosul! ci: Sunt trimis înaintea lui. Cine are mireasa este mire; iar prietenul mirelui care stă și‐l ascultă, se bucură cu bucurie de glasul mirelui. Deci această bucurie a mea este împlinită. El trebuie să crească, iar eu să scad. Cine vine de sus este deasupra tuturor; cine este de pe pământ este de pe pământ și vorbește de pe pământ. Cine vine din cer este deasupra tuturor. Ce a văzut și auzit, aceea mărturisește; și nimeni nu primește mărturia lui. Cine a primit mărturia lui, a pecetluit că Dumnezeu este iubitor de adevăr. Căci pe cine a trimis Dumnezeu vorbește vorbele lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna lui. Cine crede în Fiul, are viață veșnică; cine n‐ascultă de Fiul, nu va vedea viață, ci urgia lui Dumnezeu rămâne peste el. Deci când a înțeles Domnul că fariseii au auzit că Isus face și botează mai mulți ucenici decât Ioan, (deși Isus însuși nu boteza, ci ucenicii săi), a lăsat Iudeea și a plecat iar în Galileea. Și trebuia ca el să treacă prin Samaria. Vine deci la o cetate a Samariei numită Sihar, aproape de locul pe care l‐a dat Iacov lui Iosif, fiul său. Și acolo era izvorul lui Iacov. Isus deci fiind ostenit de călătorie, s‐a așezat astfel lângă izvor: era pe la ceasul al șaselea. O femeie din Samaria vine ca să scoată apă. Isus îi zice: Dă‐mi să beau. Căci ucenicii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samariteancă îi zice deci: Cum, tu, fiind iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteancă? (Căci iudeii n‐au a face cu samaritenii). Isus a răspuns și i‐a zis: Dacă ai ști darul lui Dumnezeu și cine este cel ce îți zice: Dă‐mi să beau! ai fi cerut de la el și ți‐ar fi dat apă vie. Femeia îi zice: Doamne, n‐ai nici vas de scos apă și puțul este adânc; de unde ai deci apa cea vie? Nu cumva ești tu mai mare decât tatăl nostru Iacov, care ne‐a dat puțul și el însuși a băut din el și fiii săi și turmele sale? Isus a răspuns și i‐a zis: Oricine care bea din apa aceasta va înseta iarăși. Dar cine va bea din apa pe care i‐o voi da eu, nu va înseta în veac, ci apa pe care i‐o voi da eu se va face în el izvor de apă țâșnind în viața veșnică. Femeia îi zice: Doamne, dă‐mi această apă, ca să nu însetez, nici să nu vin aici să scot apă. Isus îi zice: Du‐te, cheamă pe bărbatul tău și vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N‐am bărbat. Isus îi zice: Bine ai zis că n‐ai bărbat. Căci ai avut cinci bărbați și acum pe care‐l ai nu‐ți este bărbat. Aceasta ai spus adevărat. Femeia îi zice: Doamne, văd că ești proroc. Părinții noștri s‐au închinat în muntele acesta și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie a se închina. Isus îi zice: Crede‐mă, femeie, că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici în muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinați la ce nu știți, noi ne închinăm la ce știm, căci mântuirea este din iudei. Ci vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și adevăr; căci și Tatăl caută astfel de închinători ai lui. Dumnezeu este Duh și cei ce se închină lui trebuie să se închine în duh și adevăr. Femeia îi zice: Știu că vine Mesia, (care se numește Hristos), când va veni acela ne va vesti toate. Isus îi zice: Eu sunt: cel care‐ți vorbesc. Și la aceasta au venit ucenicii săi și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși nimeni n‐a zis: Ce cauți sau ce vorbești cu ea? Deci femeia și‐a lăsat vasul de apă și a plecat în cetate. Și zice oamenilor: Veniți, vedeți un om care mi‐a spus toate câte am făcut; nu cumva acesta este Hristosul? Au ieșit din cetate și veneau spre el. În timpul acesta ucenicii îl rugau zicând: Rabi, mănâncă. Iar el le‐a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n‐o știți. Deci ucenicii ziceau unii către alții: Nu cumva i‐a adus cineva să mănânce? Isus le zice: Mâncarea mea este ca să fac voia celui ce m‐a trimis și să săvârșesc lucrul lui. Nu ziceți voi că sunt încă patru luni și vine secerișul? Iată eu vă zic, ridicați‐vă ochii și priviți semănăturile că sunt albe pentru seceriș. Acum secerătorul primește plată și adună rod spre viață veșnică pentru ca să se bucure împreună și semănătorul și secerătorul. Căci în aceasta este adevărat cuvântul că altul este semănătorul și altul secerătorul. Eu v‐am trimis să secerați ce n‐ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor. Și din cetatea aceea mulți dintre Samariteni au crezut în el pentru cuvântul femeii, care mărturisea: Mi‐a spus toate câte am făcut. Deci când au venit samaritenii la el, îl rugau ca să rămână la ei și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul lui și ziceau femeii: Nu credem numai pentru vorbirea ta, căci noi înșine am auzit și știm că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii. Și după două zile a ieșit de acolo în Galileea. Căci Isus însuși mărturisea că un proroc n‐are cinste în patria lui. Deci când a venit în Galileea, l‐au primit bine galileenii, care văzuseră toate câte le făcuse în Ierusalim la sărbătoare; căci și ei veniseră la sărbătoare. A venit deci iarăși în Cana Galileei, unde făcuse apa vin. Și în Capernaum era un om împărătesc al cărui fiu era bolnav. Când a auzit că Isus venise din Iudeea în Galileea, a plecat la el și l‐a rugat ca să se pogoare și să tămăduiască pe fiul său; căci era să moară. Isus i‐a zis deci: Dacă nu veți vedea semne și minuni, nu veți crede. Omul împărătesc îi zice: Doamne, pogoară‐te mai înainte de a muri copilul meu. Isus îi zice: Du‐te, fiul tău trăiește. Omul s‐a încrezut în cuvântul pe care i‐l zisese Isus și s‐a dus. Și pe când se pogora el acum, robii lui i‐au ieșit înainte zicând că copilul său trăiește. A cercetat deci de la ei despre ceasul în care a fost mai bine. I‐au zis deci: Ieri la ceasul al șaptelea l‐au lăsat frigurile. Deci tatăl a cunoscut că acela era ceasul în care îi zisese Isus: Fiul tău trăiește. Și a crezut el și toată casa lui. Și acesta este iarăși al doilea semn pe care l‐a făcut Isus după ce a venit din Iudeea în Galileea. După acestea era o sărbătoare a iudeilor și Isus s‐a suit la Ierusalim. Și în Ierusalim lângă poarta oilor este o scăldătoare care pe evreiește se numește Betesda, având cinci pridvoare. În acestea zac o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei; căci un înger al Domnului se pogora la vreme nimerită în scăldătoare și tulbura apa; și cel dintâi care intra după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Și era un om acolo care avea treizeci și opt de ani în boala sa. Când l‐a văzut Isus zăcând și cunoscând că acum era de multă vreme bolnav, îi zice: Voiești să fii sănătos? Bolnavul i‐a răspuns: Doamne, n‐am om ca să mă arunce în scăldătoare când a fost tulburată apa; căci pe când vin eu, altul se pogoară înaintea mea. Isus îi zice: Scoală‐te, ia‐ți patul și umblă. Și îndată omul s‐a făcut sănătos și și‐a luat patul și umbla. Și în acea zi era Sabatul. Deci iudeii ziceau celui tămăduit: Este Sabatul și nu‐ți este îngăduit să‐ți iei patul. Iar el le‐a răspuns: Cel ce m‐a făcut sănătos, acela mi‐a zis: Ia‐ți patul și umblă. L‐au întrebat deci: Cine este omul care ți‐a zis: Ia‐ți patul și umblă? Dar cel tămăduit nu știa cine este, căci Isus se dăduse la o parte fiind gloată în acel loc. După acestea Isus îl găsește în Templu. Și i‐a zis: Iată te‐ai făcut sănătos; nu mai păcătui, ca să nu‐ți fie ceva mai rău. Omul a plecat și a spus iudeilor că Isus este cel ce l‐a făcut sănătos. Și pentru aceasta iudeii prigoneau pe Isus fiindcă făcea acestea în Sabat. Dar Isus le‐a răspuns: Tatăl meu până acum lucrează și eu lucrez. Deci pentru aceasta iudeii căutau și mai mult să‐l omoare, căci nu numai că dezlega Sabatul, dar și zicea că Dumnezeu este Tatăl său, făcându‐se pe sine însuși deopotrivă cu Dumnezeu. Deci Isus a răspuns și le‐a zis: Adevărat, adevărat vă spun, Fiul nu poate să facă de la sine însuși nimic decât ce vede pe Tatăl făcând; căci cele ce face el, acestea le face și Fiul întocmai. Căci Tatăl iubește pe Fiul și‐i arată toate câte face și‐i va arăta lucruri mai mari decât acestea ca voi să vă minunați. Căci după cum Tatăl scoală morții și le dă viață, așa și Fiul dă viață la cei la care voiește. Căci Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat‐o Fiului, ca toți să cinstească pe Fiul după cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul nu cinstește pe Tatăl care l‐a trimis. Adevărat, adevărat vă spun, că cine aude cuvântul meu și crede în cel ce m‐a trimis pe mine, are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață. Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul și acum este când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi, vor trăi. Căci după cum Tatăl are viață în sine însuși, astfel a dat și Fiului să aibă viață în sine însuși. Și i‐a dat putere ca să facă judecată, pentru că este Fiu al omului. Nu vă minunați de aceasta, căci vine ceasul când toți care sunt în morminte vor auzi glasul lui. Și cei ce au făcut cele bune vor ieși spre învierea vieții, iar cei ce au făptuit cele rele, spre învierea judecății. Eu nu pot face nimic de la mine însumi; judec după cum aud și judecata mea este dreaptă, căci nu caut voia mea, ci voia celui ce m‐a trimis. Dacă eu mărturisesc despre mine însumi, mărturia mea nu este adevărată. Este altul care mărturisește despre mine și știu că mărturia pe care o mărturisește despre mine este adevărată. Voi ați trimis la Ioan și el a mărturisit pentru adevăr. Dar eu nu iau mărturie de la un om, ci zic acestea ca voi să fiți mântuiți. Acela era candela care arde și luminează și voi ați dorit să vă veseliți pentru o vreme în lumina lui. Dar mărturia pe care o am eu este mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările pe care mi le‐a dat Tatăl ca să le săvârșesc, aceste lucrări pe care le fac mărturisesc despre mine că Tatăl m‐a trimis. Și Tatăl care m‐a trimis, el a mărturisit despre mine. Voi n‐ați auzit glasul lui vreodată, nici n‐ați văzut fața lui. Și n‐aveți cuvântul lui rămânând în voi, căci nu credeți pe acela pe care l‐a trimis el. Cercetați scripturile căci vi se pare că în ele aveți viață veșnică și ele sunt acelea care mărturisesc despre mine. Și nu voiți să veniți la mine ca să aveți viață. Eu nu primesc slavă de la oameni, ci vă cunosc că n‐aveți în voi înșivă iubirea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui meu și nu mă primiți; dacă va veni altul în numele său, pe acesta îl veți primi. Cum puteți crede voi, când primiți slava unii de la alții și nu căutați slava care vine de la singurul Dumnezeu? Să nu vi se pară că eu vă voi învinui la Tatăl; este cine să vă învinuiască, Moise în care v‐ați pus nădejdea. Căci dacă ați crede pe Moise, m‐ați crede și pe mine; căci el a scris despre mine. Iar dacă nu credeți scripturile lui, cum veți crede cuvintele mele? După acestea Isus a plecat dincolo de marea Galileei, care este marea Tiberiadei. Și‐l urma gloată multă, căci vedea semnele pe care le făcea la cei bolnavi. Și Isus s‐a suit în munte și acolo a șezut jos cu ucenicii săi. Și Paștile, sărbătoarea iudeilor, erau aproape. Isus deci, ridicându‐și ochii și văzând că vine spre el gloată multă, zice lui Filip: De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceștia? Iar aceasta zicea ca să‐l încerce, căci el știa ce avea să facă. Filip i‐a răspuns: De două sute de dinari pâini nu le ajung ca să ia fiecare puțin. Unul dintre ucenicii săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, îi zice: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești, dar ce sunt acestea la atâția? Isus a zis: Faceți pe oameni să stea jos la masă. Și era iarbă multă în acel loc. Bărbații au șezut jos deci la masă în număr ca la cinci mii. Isus a luat deci pâinile și după ce a mulțumit, a împărțit celor ce ședeau la masă; asemenea și din pești cât au voit. Iar când s‐au săturat, zice ucenicilor săi: Strângeți fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci le‐au strâns și au umplut douăsprezece coșuri de fărâmituri din cele cinci pâini de orz care au prisosit celor ce au mâncat. Oamenii deci când au văzut semnul pe care l‐a făcut, ziceau: Acesta este cu adevărat prorocul care vine în lume. Isus deci cunoscând că au de gând să vină și să‐l ia cu sila ca să‐l facă împărat, s‐a tras iarăși la o parte în munte el singur. Și când s‐a făcut seară, ucenicii săi s‐au pogorât la mare. Și au intrat în corabie și treceau dincolo de mare la Capernaum. Și se făcuse întuneric acum și Isus încă nu venise la ei. Și marea s‐a întărâtat pentru că sufla un vânt mare. După ce au vâslit deci ca la douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, zăresc pe Isus umblând pe mare și apropiindu‐se de corabie și s‐au temut. Iar el le zice: Eu sunt, nu vă temeți. Voiau deci să‐l ia în corabie și îndată corabia a ajuns la pământul la care mergeau. A doua zi gloata care stătea dincolo de mare a văzut că nu fusese altă corăbioară acolo decât una și că Isus nu intrase în corabie cu ucenicii săi, ci ucenicii lui plecaseră singuri. (Dar alte corăbioare de la Tiberiada veniseră aproape de locul unde mâncaseră pâinea, după ce mulțumise Domnul). Când a văzut deci gloata că Isus nu este acolo, nici ucenicii lui, au intrat în corăbioare și au venit la Capernaum căutând pe Isus. Și când l‐au găsit dincolo de mare, i‐au zis: Rabi, când ai ajuns aici? Isus le‐a răspuns și a zis: Adevărat, adevărat vă spun, mă căutați nu pentru că ați văzut semnele, ci pentru că ați mâncat din pâini și v‐ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viață veșnică, pe care v‐o va da Fiul omului; căci pe el Tatăl, Dumnezeu, l‐a pecetluit. I‐au zis deci: Ce să facem ca să lucrăm lucrările lui Dumnezeu? Isus a răspuns și le‐a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în acela pe care l‐a trimis el. I‐au zis deci: Ce semn faci tu deci ca să vedem și să credem în tine? Ce lucrezi tu? Părinții noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: Le‐a dat să mănânce pâine din cer. Deci Isus le‐a zis: Adevărat, adevărat vă spun, nu Moise v‐a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă dă pâinea adevărată din cer. Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer și dă viață lumii. Au zis deci către el: Doamne, dă‐ne totdeauna această pâine. Isus le‐a zis: Eu sunt pâinea vieții; cine vine la mine nu va flămânzi și cine crede în mine nu va înseta niciodată. Dar v‐am spus că m‐ați și văzut și nu credeți. Tot ce‐mi dă Tatăl va veni la mine și nu voi scoate afară pe cel ce vine la mine. Căci m‐am pogorât din cer nu ca să fac voia mea, ci voia celui ce m‐a trimis. Și aceasta este voia celui ce m‐a trimis, ca să nu pierd nimic din tot ce mi‐a dat, ci să‐l înviez în ziua de apoi. Căci aceasta este voia Tatălui meu ca oricine care vede pe Fiul și crede în el să aibă viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi. Deci iudeii cârteau împotriva lui căci zisese: Eu sunt pâinea care s‐a pogorât din cer. Și ziceau: Nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi știm? Cum zice acum: M‐am pogorât din cer? Isus a răspuns și le‐a zis: Nu cârtiți între voi. Nimeni nu poate veni la mine dacă nu‐l atrage Tatăl care m‐a trimis și eu îl voi învia în ziua de apoi. Este scris în proroci: Și toți vor fi învățați de Dumnezeu. Oricine care a auzit de la Tatăl și a învățat, vine la mine. Nu că a văzut cineva pe Tatăl, afară de cel ce este de la Dumnezeu, acesta a văzut pe Tatăl. Adevărat, adevărat vă spun, cine crede are viață veșnică. Eu sunt pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. Aceasta este pâinea care se pogoară din cer, ca cineva să mănânce din ea și să nu moară. Eu sunt pâinea cea vie care s‐a pogorât din cer; dacă mănâncă cineva din această pâine va trăi în veac; și pâinea pe care eu o voi da este carnea mea pentru viața lumii. Iudeii deci se certau între ei zicând: Cum poate acesta să ne dea carnea lui s‐o mâncăm? Isus deci le‐a zis: Adevărat, adevărat vă spun, dacă nu veți mânca voi carnea Fiului omului și nu veți bea sângele lui, n‐aveți viață în voi inșivă. Cine mănâncă deci carnea mea și bea sângele meu are viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci carnea mea este adevărată mâncare și sângele meu adevărată băutură. Cine mănâncâ deci carnea mea și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el. După cum m‐a trimis pe mine Tatăl care trăiește și eu trăiesc din pricina Tatălui, așa cine mă mănâncă pe mine va trăi și el din pricina mea. Aceasta este pâinea care s‐a pogorât din cer; nu cum au mâncat părinții voștri și au murit; cine mănâncă această pâine va trăi în veac. Acestea le‐a zis în sinagogă pe când îi învăța în Capernaum. Mulți deci dintre ucenicii lui, când au auzit, au zis: Cuvântul acesta este aspru, cine poate să‐l asculte? Și Isus cunoscând în sine însuși că ucenicii săi cârtesc despre aceasta, le‐a zis: Aceasta vă face să vă poticniți? Dar dacă ați vedea pe Fiul omului suindu‐se unde era mai înainte? Duhul este care face viu, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le‐am vorbit eu sunt duh și sunt viață. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Isus știa din început cine sunt care nu cred și cine este care avea să‐l dea prins. Și zicea: Pentru aceasta v‐am spus că nimeni nu poate să vină la mine dacă nu‐i este dat de la Tatăl. De aceea mulți dintre ucenicii săi au plecat îndărăt și nu mai umblau cu el. Isus a zis deci celor doisprezece: Nu voiți să plecați și voi? Simon Petru i‐a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am cunoscut că tu ești Sfântul lui Dumnezeu. Isus le‐a răspuns: Nu v‐am ales eu oare pe voi doisprezece? Și unul dintre voi este un diavol. Iar el vorbea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul: căci acesta avea să‐l dea prins, el, unul dintre cei doisprezece. După acestea Isus umbla în Galileea; căci nu voia să umble în Iudeea, căci iudeii căutau să‐l omoare. Și sărbătoarea iudeilor, înfigerea corturilor, era aproape. Frații lui au zis deci către el: Mută‐te de aici și du‐te în Iudeea pentru ca și ucenicii tăi să vadă lucrările tale pe care le faci. Căci nimeni nu face ceva într‐ascuns și caută el însuși să fie cunoscut pe față. Dacă faci acestea, arată‐te pe tine însuți lumii. Căci nici frații lui nu credeau în el. Isus deci le zice: Vremea mea nu este încă, dar vremea voastră întotdeauna este gata. Lumea nu vă poate urî pe voi; dar pe mine mă urăște, căci eu mărturisesc despre ea, că lucrările ei sunt rele. Suiți‐vă voi la sărbătoare; eu nu mă sui încă la sărbătoarea aceasta, căci vremea mea încă nu s‐a împlinit. Și zicându‐le acestea, a rămas în Galileea. Iar după ce s‐au suit frații săi la sărbătoare, atunci s‐a suit și el, nu pe față, ci ca în ascuns. Iudeii deci îl căutau la sărbătoare și ziceau: Unde este acela? Și era cârtire multă despre el printre gloate. Unii ziceau că este bun; iar alții ziceau: Nu, ci amăgește gloata. Totuși nimeni nu vorbea de el pe față de frica iudeilor. Iar când a fost jumătatea sărbătorii, Isus s‐a suit în Templu și‐i învăța. Iudeii deci se minunau zicând: Cum știe acesta carte fără să fi învățat? Isus deci le‐a răspuns și a zis: Învățătura mea nu este a mea, ci a celui ce m‐a trimis. Dacă voiește cineva să facă voia lui, va cunoaște despre învățătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă eu vorbesc de la mine însumi. Cine vorbește de la sine însuși caută slava sa; iar cine caută slava celui ce l‐a trimis, acesta este adevărat și în el nu este nedreptate. Oare nu v‐a dat Moise legea? Și nimeni dintre voi nu ține legea. De ce căutați să mă omorâți? Gloata a răspuns: Ai drac; cine caută să te omoare? Isus a răspuns și le‐a zis: O singură lucrare am făcut și toți vă minunați. Pentru aceasta Moise v‐a dat tăierea împrejur, (nu că este de la Moise, ci de la părinți) și tăiați împrejur pe om în Sabat. Dacă un om primește tăierea împrejur în Sabat pentru ca să nu fie călcată legea lui Moise, vă mâniați pe mine că am făcut sănătos pe un om întreg în Sabat? Nu judecați după vedere, ci judecați judecată dreaptă. Deci unii dintre cei din Ierusalim ziceau: Nu este oare acesta pe care‐l caută ei ca să‐l omoare? Și iată vorbește pe față și ei nu‐i zic nimic. Nu cumva cei mari au cunoscut cu adevărat că acesta este Hristosul? Dar noi știm pe acesta de unde este; iar când va veni Hristosul, nimeni nu știe de unde este. Isus deci pe când îi învăța în Templu, a strigat și a zis: Mă știți și pe mine și știți de unde sunt; și eu n‐am venit de la mine însumi, ci cel ce m‐a trimis este adevărat și voi nu‐l știți. Eu îl știu, căci de la el sunt și el m‐a trimis. Ei căutau deci ca să‐l prindă, dar nimeni n‐a pus mâna pe el căci nu‐i venise încă ceasul. Și mulți din gloată au crezut în el și ziceau: Hristosul, când va veni, nu cumva va face mai multe semne decât cele pe care le‐a făcut acesta? Fariseii au auzit gloata cârtind acestea despre el și mai marii preoților și fariseii au trimis slujitori ca să‐l prindă. Isus deci le‐a zis: Încă puțină vreme sunt cu voi și mă duc la cel ce m‐a trimis. Mă veți căuta și nu mă veți găsi și unde sunt eu voi nu puteți veni. Deci iudeii au zis între ei înșiși: Unde are să se ducă acesta că nu‐l vom găsi? Nu cumva are să se ducă la cei împrăștiați între greci și să învețe pe greci? Ce este cuvântul acesta pe care l‐a zis: Mă veți căuta și nu mă veți găsi și unde sunt eu voi nu puteți veni? Iar în cea din urmă zi, cea mare a sărbătorii, Isus sttătea și striga zicând: Dacă însetează cineva să vină la mine și să bea. Cine crede în mine, după cum a zis scriptura, din pântecele lui vor curge râuri de apă vie. Dar a zis aceasta despre Duhul pe care aveau să‐l primească cei ce au crezut în el. Căci Duhul nu era încă dat, căci Isus nu fusese încă proslăvit. Deci unii din gloată când au auzit cuvintele acestea, ziceau: Acesta este cu adevărat prorocul. Alții ziceau: Acesta este Hristosul. Iar unii ziceau: Nu cumva din Galileea vine Hristosul? Oare n‐a zis scriptura că Hristosul vine din sămânța lui David și de la Betleem, satul unde era David? Deci s‐a făcut dezbinare în gloată din pricina lui. Și unii dintre ei ar fi voit să‐l prindă dar niciunul n‐a pus mâinile pe el. Slujitorii deci au venit la mai marii preoților și la farisei și aceștia le‐au zis: Pentru ce nu l‐ați adus? Slujitorii au răspuns: Niciodată n‐a vorbit așa un om, cum vorbește omul acesta. Iar fariseii le‐au răspuns deci: Nu cumva și voi ați fost amăgiți? Nu cumva a crezut în el cineva dintre mai mari sau dintre farisei? Dar gloata aceasta, care nu cunoaște legea, sunt blestemați! Nicodim, cel ce venise mai înainte la el, unul din ei, le zice: Oare legea noastră judecă ea pe un om dacă nu va auzi mai întâi de la el și nu va cunoaște ce face? Ei au răspuns și i‐au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu se ridică un proroc. Și fiecare s‐a dus la casa sa. Iar Isus s‐a dus în muntele Măslinilor. Și dis‐de‐dimineață a venit iarăși în Templu și tot poporul venea la el. Și el a șezut jos și‐i învăța. Și cărturarii și fariseii aduc pe o femeie prinsă în preacurvie și punând‐o în mijloc, îi zic: Învățătorule, această femeie a fost prinsă chiar asupra faptului de preacurvie. Și în lege Moise ne‐a poruncit să omorâm cu pietre pe unele ca acestea; tu deci ce zici? Și ziceau aceasta ispitindu‐l, ca să aibă de ce să‐l învinuiască. Iar Isus s‐a plecat jos și scria cu degetul pe pământ. Dar fiindcă îl întrebau neîncetat, s‐a ridicat în sus și a zis către ei: Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Și iarăși s‐a plecat jos și scria cu degetul pe pământ. Iar ei când au auzit și fiind mustrați de cuget, ieșeau unul câte unul, începând de la cei bătrâni până la cei din urmă; și a rămas numai Isus și femeia stând în mijloc. Și Isus s‐a ridicat și nezărind pe nimeni afară de femeie, i‐a zis: Femeie, unde sunt pârâșii aceia ai tăi? Nu te‐a osândit nimeni? Și ea a zis: Nimeni, Doamne. Isus i‐a zis: Nici eu nu te osândesc; du‐te și nu mai păcătui. Isus deci le‐a vorbit iarăși zicând: Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. Fariseii i‐au zis deci: Tu mărturisești despre tine însuți; mărturia ta nu este adevărată. Isus a răspuns și le‐a zis: Chiar dacă eu mărturisesc despre mine însumi, mărturia mea este adevărată, căci știu de unde am venit și unde mă duc. Dar voi nu știți de unde vin sau unde mă duc. Voi judecați după carne; eu nu judec pe nimeni. Și chiar când judec și eu, judecata mea este adevărată, căci eu nu sunt singur, ci eu și Tatăl care m‐a trimis. Și în legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. Eu sunt cel ce mărturisește despre mine însumi și Tatăl care m‐a trimis mărturisește despre mine. Deci îi ziceau: Unde este Tatăl tău? Isus a răspuns: Voi nu mă știți nici pe mine nici pe Tatăl meu; dacă m‐ați ști pe mine, ați ști și pe Tatăl meu. Aceste cuvinte le‐a vorbit lângă cutia pentru daruri pe când îi învăța în Templu; și nimeni nu l‐a prins, căci nu‐i venise încă ceasul. Deci le‐a zis iarăși: Eu mă duc și mă veți căuta și veți muri în păcatul vostru; unde mă duc eu, voi nu puteți veni. Iudeii deci ziceau: Nu cumva se va omorî singur că zice: Unde mă duc eu voi nu puteți veni? Și le‐a zis: Voi sunteți din cele de jos, eu sunt din cele de sus; voi sunteți din lumea aceasta, eu nu sunt din lumea aceasta. V‐am spus deci că veți muri în păcatele voastre; căci dacă nu credeți că eu sunt, veți muri în păcatele voastre. I‐au zis deci: Tu cine ești? Și Isus le‐a zis: Întocmai ceea ce vă și vorbesc de la început. Multe am să zic și să judec despre voi, dar cel ce m‐a trimis pe mine este adevărat; și eu ce am auzit de la el, acestea le vorbesc în lume. Ei n‐au înțeles că le vorbea despre Tatăl. Deci Isus a zis: Când veți înălța pe Fiul omului, atunci veți cunoaște că eu sunt și nu fac nimic de la mine însumi, ci după cum m‐a învățat Tatăl vorbesc acestea. Și cel ce m‐a trimis este împreună cu mine; nu m‐a lăsat singur, căci eu totdeauna fac cele plăcute lui. Pe când vorbea el acestea, mulți au crezut în el. Isus zicea deci către iudeii care crezuseră în el: Dacă rămâneți în cuvântul meu, sunteți cu adevărat ucenicii mei și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va slobozi. Ei i‐au răspuns: Noi suntem sămânța lui Avraam și n‐am fost robi nimănui vreodată; cum zici tu: Veți fi slobozi? Isus le‐a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun că oricine care săvârșește păcatul este rob al păcatului. Și robul nu rămâne în casă în veac; fiul rămâne în veac. Dacă deci Fiul vă va face slobozi, veți fi într‐adevăr slobozi. Știu că sunteți sămânța lui Avraam dar căutați să mă omorâți, căci cuvântul meu nu are loc în voi. Eu vorbesc ce am văzut de la Tatăl și voi deci faceți ce ați auzit de la tatăl vostru. Ei au răspuns și i‐au zis: Tatăl nostru este Avraam. Isus le zice: Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Dar acum căutați să mă omorâți pe mine, un om care v‐am vorbit adevărul, pe care l‐am auzit de la Dumnezeu. Aceasta n‐a făcut‐o Avraam. Voi faceți faptele tatălui vostru. Ei i‐au zis: Noi nu suntem născuți din curvie, un singur Tată avem, pe Dumnezeu. Isus le‐a zis: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, m‐ați iubi; căci eu am ieșit și vin din Dumnezeu; căci n‐am venit de la mine însumi, ci el m‐a trimis. Pentru ce nu înțelegeți vorbirea mea? Pentru că nu puteți auzi cuvântul meu. Voi sunteți din tatăl vostru, diavolul, și voiți să faceți poftele tatălui vostru. El era omorâtor de oameni de la început și n‐a stat în adevăr, căci în el nu este adevăr. Când vorbește minciuna, vorbește din ale sale, căci este mincinos și tatăl ei. Dar eu, fiindcă spun adevărul, nu mă credeți. Cine dintre voi mă dovedește de păcat? Dacă vorbesc adevărul, pentru ce nu mă credeți? Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele din Dumnezeu; pentru aceea voi n‐ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu. Iudeii au răspuns și i‐au zis: Nu zicem noi oare bine că ești samaritean și ai drac? Isus a răspuns: Eu n‐am drac, ci cinstesc pe Tatăl meu și voi mă necinstiți pe mine. Și eu nu caut slava mea, este cine caută și judecă. Adevărat, adevărat vă spun, dacă va păzi cineva cuvântul meu, nu va vedea moartea în veac. Iudeii deci i‐au zis: Acum cunoaștem că ai drac. Avraam a murit și prorocii și tu zici: Dacă va păzi cineva cuvântul meu, nu va gusta moarte în veac. Nu cumva ești tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Și prorocii au murit; cine te faci tu pe tine însuți? Isus a răspuns: Dacă eu mă voi slăvi pe mine însumi, slava mea nu este nimic; Tatăl meu este cel ce mă slăvește, despre care voi ziceți că este Dumnezeul vostru și nu l‐ați cunoscut, dar eu îl cunosc. Și dacă aș zice că nu‐l cunosc, voi fi ca voi, mincinos; dar îl cunosc și păzesc cuvântul lui. Avraam, tatăl vostru, s‐a veselit să vadă ziua mea și a văzut‐o și s‐a bucurat. Iudeii deci i‐au zis: N‐ai încă cincizeci de ani și ai văzut pe Avraam? Isus le‐a zis: Adevărat, adevărat vă spun, mai înainte de a fi fost Avraam, eu sunt. Deci au luat pietre ca să arunce în el; dar Isus s‐a ascuns și a ieșit din Templu. Și pe când trecea, a văzut pe un orb din naștere. Și ucenicii săi l‐au întrebat zicând: Rabi, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, că s‐a născut orb? Isus a răspuns: Nici acesta n‐a păcătuit, nici părinții lui, ci pentru ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Noi trebuie să lucrăm lucrările celui ce m‐a trimis până este ziuă; vine noaptea când nimeni nu poate lucra. Când sunt în lume, sunt lumina lumii. Când a zis acestea, a scuipat jos și a făcut noroi din scuipat și a uns ochii lui cu noroiul și i‐a zis: Du‐te, spală‐te în scăldătoarea Siloam (care se tălmăcește: Trimis). El a plecat deci și s‐a spălat și a venit văzând. Deci vecinii și cei ce‐l vedeau mai înainte că era cerșetor ziceau: Nu este oare acesta cel ce ședea și cerșea? Alții ziceau: Acesta este. Alții ziceau: Nu, ci seamănă cu el. El zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ți s‐au deschis ochii deci? El a răspuns și a zis: Omul care se numește Isus a făcut noroi și mi‐a uns ochii și mi‐a zis: Du‐te la Siloam și spală‐te. Am plecat deci și m‐am spălat și am căpătat vederea. Și i‐au zis: Unde este acela? El zice: Nu știu. Deci duc la farisei pe cel ce era orb altădată. Și era Sabatul în ziua în care a făcut Isus noroiul și i‐a deschis ochii. Deci fariseii iarăși îl întrebau și ei, cum a căpătat vederea. Și el le‐a zis: Mi‐a pus noroi pe ochi și m‐am spălat și văd. Și unii dintre farisei ziceau: Omul acesta nu este de la Dumnezeu, căci nu ține Sabatul. Alții ziceau: Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne? Și era dezbinare între ei. Deci zic orbului iarăși: Ce zici tu despre el, căci ți‐a deschis ochii? Iar el a zis: Este proroc. Iudeii n‐au crezut deci despre el că fusese orb și căpătase vederea, până au chemat pe părinții celui ce își căpătase vederea. Și i‐au întrebat zicând: Acesta este fiul vostru despre care ziceți că s‐a născut orb? Cum deci vede acum? Părinții lui au răspuns și au zis: Știm că acesta este fiul nostru și că s‐a născut orb. Dar cum vede acum, nu știm, sau cine i‐a deschis ochii, noi nu știm; întrebați‐l, este în vârstă, el va vorbi despre sine însuși. Părinții lui au zis acestea pentru că se temeau de iudei; căci iudeii se învoiseră că dacă va mărturisi cineva că el este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă. Pentru aceasta au zis părinții lui: Este în vârstă; întrebați‐l. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i‐au zis: Dă slavă lui Dumnezeu: noi știm că omul acesta este un păcătos. El a răspuns deci: Dacă este un păcătos nu știu; eu una știu, că eram orb și acum văd. I‐au zis deci: Ce ți‐a făcut? Cum ți‐a deschis ochii? El le‐a răspuns: V‐am spus acum și n‐ați auzit; de ce voiți să auziți iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenicii lui? Și l‐au înfruntat aspru și au zis: Tu ești ucenicul aceluia iar noi suntem ucenicii lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar pe acesta nu‐l știm de unde este. Omul a răspuns și le‐a zis: În aceasta dar este minunea, că voi nu știți de unde este și totuși mi‐a deschis ochii. Știm că Dumnezeu n‐ascultă pe păcătoși, ci dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s‐a auzit că a deschis cineva ochii vreunuia născut orb. Dacă acesta n‐ar fi de la Dumnezeu, n‐ar putea face nimic. Ei au răspuns și i‐au zis: Tu ești născut cu totul în păcate și tu ne înveți pe noi? Și l‐au dat afară. Isus a auzit că l‐au dat afară și găsindu‐l a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a zis: Și cine este, Doamne, ca să cred în el? Isus a zis: L‐ai și văzut și cel ce vorbește cu tine este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Și i‐a făcut plecăciune. Și Isus a zis: Eu am venit în această lume spre judecată, ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să fie orbi. Aceia dintre fariseii care erau cu el, au auzit acestea și i‐au zis: Nu cumva și noi suntem orbi? Isus le‐a zis: Dacă ați fi orbi, n‐ați avea păcat; dar acum ziceți: Vedem: păcatul vostru rămâne. Adevărat, adevărat vă spun, cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, acela este un hoț și un tâlhar; iar cine intră pe ușă este păstor al oilor. Acestuia portarul îi deschide și oile aud glasul lui și el își cheamă oile sale pe nume și le duce afară. Și după ce a scos afară pe toate ale sale, merge înaintea lor și oile îl urmează, căci cunosc glasul lui. Dar nu vor urma pe un străin, ci vor fugi de el, căci nu cunosc glasul străinilor. Isus le‐a spus această asemănare. Ei deci n‐au înțeles ce erau ce le vorbea. Isus deci le‐a zis iarăși: Adevărat, adevărat vă spun, eu sunt ușa oilor. Toți câți au venit înainte de mine sunt hoți și tâlhari, dar oile n‐au ascultat de ei. Eu sunt ușa; dacă va intra cineva prin mine, va fi mântuit și va intra și va ieși și va afla pășune. Hoțul nu vine decât să fure și să înjunghie și să piardă; eu am venit ca ele să aibă viața și să aibă de prisos. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune viața pentru oi. Iar cel tocmit și care nu este păstor, ale cărui oi nu sunt ale sale, privește lupul venind și lasă oile și fuge și lupul le răpește și le împrăștie. Fuge căci este tocmit și nu‐i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun și cunosc pe ale mele și ale mele mă cunosc, cum mă cunoaște Tatăl și eu cunosc pe Tatăl; și îmi pun viața pentru oi. Am și alte oi care nu sunt din staulul acesta: trebuie să le aduc și pe acelea și vor asculta de glasul meu și va fi o singură turmă, un singur păstor. Pentru aceasta mă iubește Tatăl, fiindcă îmi pun viața ca iarăși s‐o iau. Nimeni nu o ia de la mine, ci eu o pun de la mine însumi. Am putere ca s‐o pun și am putere ca iarăși s‐o iau. Această poruncă am primit‐o de la Tatăl meu. Iarăși s‐a făcut dezbinare între iudei pentru cuvintele acestea. Iar mulți dintre ei ziceau: Are drac și este nebun; de ce îl ascultați? Alții ziceau: Cuvintele acestea nu sunt de îndrăcit; nu cumva poate deschide un drac ochii orbilor? Și era sărbătoarea sfințirii Templului în Ierusalim; era iarnă. Și Isus se plimba în Templu în pridvorul lui Solomon. Deci iudeii l‐au înconjurat și‐i ziceau: Până când ne scoți sufletul? Dacă ești tu Hristosul, spune‐ne pe față. Isus le‐a răspuns: V‐am spus și nu credeți; lucrările pe care le fac eu în numele Tatălui meu, acestea mărturisesc despre mine. Dar voi nu credeți căci nu sunteți din oile mele. Oile mele ascultă de glasul meu și eu le cunosc și mă urmează. Și eu le dau viață veșnică și în veac nu vor pieri și nimeni nu le va răpi din mâna mea. Tatăl meu, care mi le‐a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui. Eu și Tatăl una suntem. Iudeii au ridicat iarăși pietre ca să‐l omoare cu pietre. Isus le‐a răspuns: V‐am arătat multe lucrări bune de la Tatăl; pentru care din aceste lucrări mă omorâți cu pietre? Iudeii i‐au răspuns: Nu te omorâm cu pietre pentru o lucrare bună, ci pentru hulă și pentru că tu, om fiind, te faci pe tine însuți Dumnezeu. Isus le‐a răspuns: Nu este oare scris în legea voastră: Eu am zis: Sunteți dumnezei? Dacă a numit dumnezei pe aceia către care a fost Cuvântul lui Dumnezeu, (și scriptura nu poate fi desființată), voi ziceți despre acela pe care Tatăl l‐a sfințit și l‐a trimis în lume: Tu hulești! pentru că am zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu? Dacă nu fac lucrările Tatălui meu, nu mă credeți. Dar dacă le fac, chiar dacă nu mă credeți, credeți lucrările, ca să știți și să cunoașteți că Tatăl este în mine și eu în Tatăl. Deci căutau iarăși să‐l prindă, dar el a scăpat din mâna lor. Și a plecat iarăși dincolo de Iordan în Iocul unde era Ioan când boteza întâiași dată și a rămas acolo. Și mulți au venit la el și ziceau: Ioan n‐a făcut niciun semn, dar toate câte a spus Ioan despre acesta erau adevărate. Și mulți au crezut în el acolo. Și era un oarecare om bolnav, Lazăr din Betania, din satul Mariei și al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și i‐a șters picioarele cu părul ei, al cărui frate Lazăr era bolnav. Deci surorile au trimis la el zicând: Doamne, iată, acela pe care‐l iubești este bolnav. Și când a auzit Isus, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea. Și Isus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr. Deci după ce a auzit că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul unde era. Apoi după aceasta zice ucenicilor: Să mergem iarăși în Iudeea. Ucenicii îi zic: Rabi, acum căutau să te omoare cu pietre iudeii și iar te duci acolo? Isus a răspuns: Oare nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se poticnește, căci vede lumina lumii acesteia. Dar dacă umblă cineva noaptea, se poticnește căci lumina nu este în el. A zis acestea și după aceea le zice: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; dar mă duc ca să‐l deștept din somn. Ucenicii deci i‐au zis: Doamne, dacă a adormit, va fi scăpat. Dar Isus vorbise despre moartea lui și ei au socotit că vorbește despre adormirea somnului. Atunci Isus deci le‐a spus pe față: Lazăr a murit. Și mă bucur pentru voi că nu eram acolo ca să credeți; să mergem deci la el. Deci Toma, care se zice Geamăn, a zis celor ce erau ucenici împreună cu el: Să mergem și noi ca să murim cu el. Când a venit deci Isus, l‐a aflat fiind de patru zile în mormânt. Și Betania era aproape de Ierusalim ca la cincisprezece stadii. Și mulți dintre iudei veniseră la Marta și Maria ca să le mângâie pentru fratele lor. Deci Marta, îndată ce a auzit că vine Isus, i‐a ieșit înainte, iar Maria ședea jos în casă. Și Marta a zis către Isus: Doamne, dacă ai fi fost aici, n‐ar fi murit fratele meu. Și chiar acum știu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, îți va da Dumnezeu. Isus îi zice: Fratele tău va învia. Marta îi zice: Știu că va învia la înviere, în ziua de apoi. Isus i‐a zis: Eu sunt învierea și viața. Cine crede în mine va trăi chiar dacă va muri. Și oricine care trăiește și crede în mine, nu va muri în veac; crezi aceasta? Ea îi zice: Da, Doamne; eu am crezut că tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, cel ce vine în lume. Și când a zis aceasta, a plecat și a chemat pe Maria, sora ei, spunând în ascuns: Învățătorul este aici și te cheamă. Iar aceea îndată ce a auzit, se scoală în grabă și vine la el. (Și Isus încă nu venise în sat, ci era încă în locul unde îi ieșise Marta înainte). Deci iudeii, care erau cu ea în casă și o mângâiau, când au văzut că Maria s‐a sculat în grabă și a ieșit, au urmat‐o socotind că se duce la mormânt ca să plângă acolo. Maria deci îndată ce a venit unde era Isus și l‐a văzut, i‐a căzut la picioare zicându‐i: Doamne, dacă ai fi fost aici, nu mi‐ar fi murit fratele. Isus deci, când a văzut‐o plângând și pe iudeii care veniseră împreună cu ea, plângând, a gemut în duhul său și s‐a tulburat și a zis: Unde l‐ați pus? Ei îi zic: Doamne, vino și vezi. Isus a lăcrimat. Deci iudeii ziceau: Iată cum îl iubea! Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea oare acesta, care a deschis ochii orbului, să facă și pe acesta să nu moară? Isus deci gemând iarăși în sine, vine la mormânt; și era o peșteră și era pusă o piatră peste ea. Isus zice: Ridicați piatra. Marta, sora celui mort, îi zice: Doamne, acum miroase rău, căci este a patra zi. Isus îi zice: Nu ți‐am spus că dacă vei crede vei vedea slava lui Dumnezeu? Au ridicat deci piatra. Iar Isus a ridicat ochii în sus și a zis: Tată, îți mulțumesc că m‐ai ascultat. Și eu știam că totdeauna mă asculți; dar am zis pentru gloata ce stă împrejur ca să creadă că tu m‐ai trimis. Și când a zis acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Mortul a ieșit legat la picioare și mâini cu fâșii de pânză și fața lui era înfășurată cu un ștergar. Isus le zice: Deslegați‐l și lăsați‐l să se ducă. Mulți deci dintre iudei, care au venit la Maria și au văzut ce făcuse, au crezut în el. Iar unii dintre ei au plecat la farisei și le‐au spus cele ce făcuse Isus. Deci mai marii preoților și fariseii au adunat sinedriul și ziceau: Ce facem, căci omul acesta face multe semne? Dacă îl lăsăm așa, toți vor crede în el și vor veni romanii și ne vor lua și locul și neamul. Iar unul oarecare din ei, Caiafa, fiind mare preot în anul acela, le‐a zis: Voi nu știți nimic, nici nu cumpăniți cu mintea că vă este de folos ca să moară un singur om pentru popor și să nu piară tot neamul. Și aceasta n‐a zis‐o de la sine însuși, ci fiind mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam și nu numai pentru neam, ci și ca să adune într‐una pe copiii lui Dumnezeu cei împrăștiați. Din ziua aceea deci s‐au sfătuit ca să‐l omoare. Isus deci nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în ținutul aproape de pustie, într‐o cetate numită Efraim, și acolo rămânea cu ucenicii. Și Paștile iudeilor erau aproape și mulți de la țară s‐au suit la Ierusalim mai înainte de Paști ca să se curățească. Căutau deci pe Isus și vorbeau unii cu alții stând în Templu: Ce vi se pare? Că n‐are să vină nicidecum la sărbătoare? Și mai marii preoților și fariseii dăduseră porunci că, dacă știe cineva unde este, să arate, ca să‐l prindă. Isus deci cu șase zile mai înainte de Paști a venit la Betania, unde era Lazăr, pe care îl sculase Isus dintre cei morți. I‐au făcut deci o cină acolo și Marta slujea iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau la masă cu el. Maria deci a luat un litru de mir de nard adevărat foarte scump și a uns picioarele lui Isus și i‐a șters picioarele cu părul ei: și casa s‐a umplut de mirosul mirului. Și Iuda Iscarioteanul, al lui Simon, unul dintre ucenicii lui, care avea să‐l dea prins, zice: Pentru ce nu s‐a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat la săraci? Dar a zis aceasta nu pentru că avea grijă de săraci, ci pentru că era un hoț și având punga, îndepărta cele aruncate în ea. Deci Isus a zis: Las‐o; ea l‐a păstrat pentru ziua înmormântării mele. Căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe mine nu mă aveți totdeauna. Deci gloată multă dintre iudei a aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Isus, ci ca să vadă și pe Lazăr pe care îl sculase dintre cei morți. Și mai marii preoților s‐au sfătuit ca să omoare și pe Lazăr. Căci din pricina lui mulți plecau de la iudei și credeau în Isus. A doua zi gloată multă, care era venită la sărbătoare, când au auzit că Isus vine la Ierusalim, au luat ramuri de finici și i‐au ieșit în întâmpinare și strigau: Osana, binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel. Și Isus, găsind un măgar tânăr, a șezut pe el, după cum este scris: Nu te teme, fiica Sionului, iată Împăratul tău vine șezând pe mânzul măgăriței. Dar ucenicii săi n‐au înțeles acestea la început, ci când a fost proslăvit Isus, atunci și‐au adus aminte că acestea erau scrise pentru el și îi făcuseră acestea. Deci gloata care era cu el mărturisea că a chemat pe Lazăr din mormânt și l‐a sculat dintre cei morți. Pentru aceasta l‐a și întâmpinat gloata, căci a auzit că el făcuse semnul acesta. Deci fariseii au zis între ei înșiși: Vedeți că nu folosiți nimic; iată, lumea a plecat după el. Și erau niște greci dintre cei ce se suie ca să se închine la sărbătoare. Aceștia deci au venit la Filip, care era din Betsaida Galileei, și l‐au rugat, zicând: Domnule, voim să vedem pe Isus. Filip vine și spune lui Andrei: Andrei și Filip vin și spun lui Isus. Iar Isus le răspunde zicând: A venit ceasul ca să fie proslăvit Fiul omului. Adevărat, adevărat vă spun, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu va muri, rămâne numai el, dar dacă va muri, aduce rod mult. Cine își iubește viața, o pierde și cine își urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică. Dacă îmi slujește cineva, să mă urmeze; și unde sunt eu, acolo va fi și slujitorul meu; dacă‐mi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti. Acum sufletul îmi este tulburat și ce să zic? Tată, scapă‐mă din ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit la ceasul acesta. Tată, proslăvește numele tău. Un glas a venit deci din cer: L‐am și proslăvit și iarăși îl voi proslăvi. Deci gloata care sta și a auzit, zicea: A fost tunet. Alții ziceau: Un înger i‐a vorbit. Isus a răspuns și a zis: Nu pentru mine a fost glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Și eu îndată ce voi fi înălțat de pe pământ, voi trage pe toți la mine. Iar aceasta o zicea însemnând cu ce moarte avea să moară. Deci gloata i‐a răspuns: Noi am auzit din lege că Hristosul rămâne în veac și cum zici tu că Fiul omului trebuie să fie înălțat? Cine este acest Fiu al omului? Isus deci le‐a zis: Lumina este între voi încă puțină vreme. Umblați cât aveți lumina, ca să nu vă apuce întunericul; și cine umblă în întuneric nu știe încotro merge. Cât aveți lumina, credeți în lumină, ca să vă faceți fii ai luminii. Isus a vorbit acestea și a plecat și s‐a ascuns de ei. Dar deși făcuse atâtea semne înaintea lor, nu credeau în el, ca să se împlinească cuvântul lui Isaia prorocul pe care l‐a zis: Doamne, cine a crezut ce a auzit de la noi? Și cui a fost descoperit brațul Domnului? De aceea nu puteau crede, căci Isaia a zis iarăși: Le‐a orbit ochii și le‐a învârtoșat inima ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și să nu se întoarcă și eu îi voi vindeca. Isaia a zis acestea pentru că a văzut slava lui și a vorbit despre el. Totuși chiar dintre mai mari mulți au crezut în el, dar din pricina fariseilor nu‐l mărturiseau, ca să nu fie dați afară din sinagogă. Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Și Isus a strigat și a zis: Cine crede în mine, nu crede în mine, ci în cel ce m‐a trimis pe mine. Și cine mă vede pe mine, vede pe cel ce m‐a trimis pe mine. Eu am venit lumină în lume, ca oricine care crede în mine să nu rămână în întuneric. Și dacă va auzi cineva cuvintele mele și nu le va păzi, eu nu‐l judec; căci n‐am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea. Cine mă disprețuește pe mine și nu primește cuvintele mele, are cine să‐l judece: cuvântul pe care l‐am spus, acela îl va judeca în ziua de apoi. Căci eu n‐am vorbit de la mine însumi, ci Tatăl care m‐a trimis, el însuși mi‐a dat poruncă ce să zic și ce să vorbesc. Și știu că porunca lui este viață veșnică. Deci cele ce vorbesc eu, vorbesc așa cum mi‐a spus Tatăl. Iar mai înainte de sărbătoarea Paștilor, Isus, știind că i‐a venit ceasul ca să se mute din lumea aceasta la Tatăl, după ce a iubit pe ai săi, care erau în lume, i‐a iubit până în sfârșit. Și pe când era cină, când diavolul pusese acum în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, să‐l dea prins, Isus, știind că Tatăl îi dăduse toate în mâini și că a ieșit de la Dumnezeu și merge la Dumnezeu, se scoală de la cină și își dezbracă hainele. Și a luat un ștergar și s‐a încins. Apoi toarnă apă în vasul de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. Vine deci la Simon Petru. Acesta îi zice: Doamne, tu îmi speli picioarele? Isus a răspuns și i‐a zis: Ce fac eu tu nu știi acum, dar vei înțelege după acestea. Petru îi zice: În veac nu‐mi vei spăla picioarele. Isus i‐a răspuns: Dacă nu te voi spăla, n‐ai parte cu mine. Simon Petru îi zice: Doamne, nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul. Isus îi zice: Cine s‐a scăldat n‐are trebuință să i se spele decât picioarele, ci este cu totul curat; și voi sunteți curați, dar nu toți. Căci știa pe cel ce avea să‐l dea prins; de aceea a zis: Nu toți sunteți curați. Deci după ce le‐a spălat picioarele și și‐a luat hainele și s‐a așezat iar la masă, le‐a zis: Înțelegeți ce v‐am făcut? Voi mă numiți: Învățătorul și Domnul! și bine ziceți, căci sunt. Deci dacă eu v‐am spălat picioarele, eu, Domnul și Învățătorul, și voi sunteți datori să spălați unii altora picioarele. Căci v‐am dat o pildă ca să faceți și voi cum v‐am făcut eu. Adevărat, adevărat vă spun, nu este rob mai mare decât domnul său nici apostol mai mare decât cel ce l‐a trimis. Dacă știți acestea, fericiți sunteți dacă le veți face. Nu zic despre voi toți; eu știu pe cei pe care i‐am ales; ci ca să fie împlinită scriptura: Cel ce îmi mănâncă pâinea și‐a ridicat călcâiul împotriva mea. De‐acum vă spun mai înainte de a se împlini ca să credeți când se va împlini că eu sunt. Adevărat, adevărat vă spun, cine primește pe oricare îl voi trimite, mă primește pe mine; iar cine mă primește pe mine, primește pe cel ce m‐a trimis pe mine. După ce a vorbit acestea, Isus s‐a tulburat cu duhul și a mărturisit și a zis: Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi mă va da prins. Ucenicii se uitau unii la alții, nedumiriți despre cine zice. Și unul dintre ucenicii săi, pe care‐l iubea Isus, era culcat la masă în sânul lui Isus. Deci Simon Petru îi face semn și‐i zice: Spune‐ ne cine este despre care vorbește. Și acela plecându‐se astfel pe pieptul lui Isus, îi zice: Doamne, cine este? Isus deci răspunde: Este acela pentru care voi întinge îmbucătura și‐i voi da. Deci întinzând îmbucătura, ia și o dă lui Iuda al lui Simon Iscarioteanul. Și după îmbucătură, atunci a intrat Satana în el. Isus deci îi zice: Ce faci, fă mai curând. Și nimeni dintre cei ce ședeau la masă n‐a înțeles pentru ce i‐a zis aceasta. Căci unii socoteau, fiindcă Iuda avea punga, că Isus îi zice: Cumpără cele ce ne trebuie pentru sărbătoare. Sau să dea ceva săracilor. Deci după ce a luat el îmbucătura, a ieșit îndată. Și era noapte. Deci când a ieșit, Isus zice: Acum Fiul omului este proslăvit și Dumnezeu este proslăvit în el. Dacă Dumnezeu este proslăvit în el și Dumnezeu îl va proslăvi în sine însuși și îl va proslăvi îndată. Copilașilor, mai sunt puțin cu voi; mă veți căuta, și, după cum am zis iudeilor: Unde mă duc eu, voi nu puteți veni; așa vă zic acum și vouă. Vă dau o poruncă nouă, ca să vă iubiți unii pe alții, după cum v‐am iubit eu, ca și voi să vă iubiți unii pe alții. În aceasta vor cunoaște toți că‐mi sunteți ucenici, dacă aveți dragoste unii către alții. Simon Petru îi zice: Doamne, unde te duci? Isus a răspuns: Unde mă duc eu, tu nu poți să mă urmezi acum, dar mai în urmă mă vei urma. Petru îi zice: Doamne, pentru ce nu pot să te urmez acum? Îmi voi pune sufletul pentru tine. Isus răspunde: Îți vei pune sufletul pentru mine? Adevărat, adevărat îți spun, nu va cânta cocoșul până nu mă vei tăgădui de trei ori. Să nu vi se tulbure inima; credeți în Dumnezeu, credeți și în mine. În casa Tatălui meu sunt multe locuințe; iar dacă n‐ar fi așa, v‐aș fi spus. Căci mă duc să vă pregătesc un loc. Și dacă mă voi duce și vă voi pregăti un loc, iarăși vin și vă voi lua la mine însumi, pentru ca unde sunt eu, acolo să fiți și voi. Și știți calea unde mă duc eu. Toma îi zice: Doamne, nu știm unde te duci; cum știm calea? Isus îi zice: Eu sunt calea și adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m‐ați fi cunoscut pe mine, ați fi știut și pe Tatăl meu; de acum înainte îl cunoașteți și l‐ați văzut. Filip îi zice: Doamne, arată‐ne pe Tatăl și ne este îndeajuns. Isus îi zice: De atâta vreme sunt cu voi și nu m‐ai cunoscut, Filipe? Cine m‐a văzut pe mine a văzut pe Tatăl; cum zici tu: Arată‐ne pe Tatăl? Nu crezi că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le zic, nu le vorbesc de la mine însumi; ci Tatăl care rămâne în mine face lucrările lui. Credeți‐mă că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine; iar dacă nu, credeți‐mă pentru înseși lucrările. Adevărat, adevărat vă spun, cine crede în mine va face și el lucrările pe care le fac eu și va face mai mari decât acestea, căci eu mă duc la Tatăl. Și orice veți cere în numele meu, voi face, ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva în numele meu, eu îl voi face. Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile mele. Și eu voi ruga pe Tatăl și vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi în veac, pe Duhul adevărului, pe care lumea nu‐l poate primi, pentru că nu‐l vede nici nu‐l cunoaște; voi îl cunoașteți, pentru că rămâne la voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, eu vin la voi. Încă puțin și lumea nu mă mai vede, dar voi mă vedeți pentru că eu trăiesc și voi veți trăi. În ziua aceea veți cunoaște că eu sunt în Tatăl meu și voi în mine și eu în voi. Cine are poruncile mele și le păzește, acela este cel ce mă iubește; iar cine mă iubește pe mine, va fi iubit de Tatăl meu și eu îl voi iubi și mă voi arăta lui. Iuda, nu Iscarioteanul, îi zice: Doamne, și ce s‐a întâmplat că ai de gând să te arăți nouă și nu lumii? Isus a răspuns și i‐a zis: Dacă mă iubește cineva, va păzi cuvântul meu și Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face o locuință la el. Cine nu mă iubește, nu păzește cuvintele mele; și cuvântul pe care‐l auziți nu este al meu, ci al Tatălui care m‐a trimis. V‐am vorbit acestea rămânând încă la voi. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, el vă va învăța tot și vă va aduce aminte tot ce v‐am zis eu. Vă las pacea, vă dau pacea mea; nu vă dau cum dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să se înspăimânte. Ați auzit că v‐am zis: Mă duc și vin la voi. Dacă m‐ați fi iubit, v‐ați fi bucurat că mă duc la Tatăl, fiindcă Tatăl este mai mare decât mine. Și acum v‐am spus mai înainte de a se întâmpla, ca să credeți când se va întâmpla. Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii și n‐are nimic în mine, dar ca să cunoască lumea că iubesc pe Tatăl și fac așa cum mi‐a poruncit Tatăl. Sculați‐vă, să plecăm de aici. Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl meu este vierul. Orice coardă de viță în mine care nu face rod, o taie și pe oricare aduce rod, o curăță ca să aducă mai mult rod. Voi sunteți curați acum pentru cuvântul pe care vi l‐am vorbit. Rămâneți în mine și eu în voi. După cum coarda de viță nu poate aduce rod de la sine însăși dacă nu va rămânea în viță, așa nici voi, dacă nu rămâneți în mine. Eu sunt vița, voi coardele viței. Cine rămâne în mine și eu în el, acesta aduce rod mult, pentru că despărțiți de mine nu puteți face nimic. Dacă nu rămâne cineva în mine, este aruncat afară ca și coarda de viță și se usucă; și ei le strâng și le aruncă în foc și ard. Dacă rămâneți în mine, și cuvintele mele rămân în voi, cereți orice ați voi și vi se va face. În aceasta este proslăvit Tatăl meu, ca să aduceți rod mult și îmi veți fi ucenici. Cum m‐a iubit pe mine Tatăl v‐am iubit și eu pe voi; rămâneți în iubirea mea. Dacă păziți poruncile mele, veți rămânea în iubirea mea, după cum și eu am păzit poruncile Tatălui meu și rămân în iubirea lui. V‐am vorbit acestea ca bucuria mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca mea ca să vă iubiți unii pe alții, cum v‐am iubit eu. Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să‐și pună sufletul pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii mei dacă faceți cele ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face domnul său; v‐am numit prieteni, pentru că v‐am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl meu. Nu voi m‐ați ales pe mine, ci eu v‐am ales pe voi și v‐am pus ca să vă duceți și să aduceți rod și rodul vostru să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl în numele meu să vă dea. Vă poruncesc acestea ca să vă iubiți unii pe alții. Dacă vă urăște lumea, cunoașteți că pe mine m‐a urât mai întâi decât pe voi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci eu v‐am ales din lume, de aceea vă urăște lumea. Aduceți‐vă aminte de cuvântul pe care vi l‐am zis: Robul nu este mai mare decât domnul său. Dacă m‐au prigonit pe mine, vă vor prigoni și pe voi. Dacă au păzit cuvântul meu, vor păzi și pe al vostru. Dar vă vor face toate acestea din pricina numelui meu, pentru că ei nu știu pe cel ce m‐a trimis. Dacă n‐aș fi venit și nu le‐aș fi vorbit, n‐ar avea păcat; dar acum n‐au dezvinovățire pentru păcatul lor. Cine mă urăște pe mine, urăște și pe Tatăl meu. Dacă n‐aș fi făcut între ei lucrările pe care nimeni altul nu le‐a făcut, n‐ar avea păcat; dar acum m‐au și văzut și m‐au urât și pe mine și pe Tatăl meu. Ci ca să se împlinească cuvântul care este scris în legea lor: M‐au urât fără pricină. Când va veni Mângâietorul pe care eu vi‐l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care de la Tatăl purcede, acela va mărturisi despre mine. Și mărturisiți și voi pentru că de la început sunteți cu mine. V‐am vorbit acestea ca să nu vă poticniți. Vă vor da afară din sinagogă; da, vine un ceas când oricine vă omoară să i se pară că aduce jertfă lui Dumnezeu. Și acestea le vor face pentru că n‐au cunoscut pe Tatăl, nici pe mine. Ci v‐am vorbit acestea ca să vă aduceți aminte de ele când va veni ceasul lor, că v‐am spus. Și nu v‐am spus de la început acestea, pentru că eram cu voi. Dar acum mă duc la cel ce m‐a trimis și nimeni din voi nu mă întreabă: Unde te duci? Ci pentru că v‐am vorbit acestea, întristarea v‐a umplut inima. Dar eu vă spun adevărul, este bine pentru voi ca să mă duc. Căci dacă nu mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi; iar dacă mă voi duce, îl voi trimite la voi. Și când va veni el, va încredința lumea de păcat și de dreptate și de judecată. De păcat fiindcă ei nu cred în mine. De dreptate, fiindcă mă duc la Tatăl și nu mă mai vedeți. De judecată, fiindcă domnul lumii acesteia este judecat. Mai am multe să vă spun, dar nu le puteți purta acum. Iar când va veni el, Duhul adevărului, vă va arăta calea spre tot adevărul: căci nu va vorbi de la sine însuși, ci va vorbi tot ce aude și vă va vesti cele viitoare. El mă va proslăvi pe mine, pentru că va lua din al meu și vă va vesti. Tot ce are Tatăl este al meu, de aceea am zis că ia din al meu și vă va vesti. Puțin și nu mă mai vedeți și iar puțin și mă veți vedea. (Pentru că mă duc la Tatăl). Deci unii dintre ucenicii săi au zis unii către alții: Ce este aceasta ce ne zice: Puțin și nu mă vedeți, și iar puțin și mă veți vedea? Și: Pentru că mă duc la Tatăl? Deci ziceau: Ce este acest „puțin” de care vorbește? Nu știm ce spune. Isus a cunoscut că voiau să‐l întrebe și le‐a zis: Cercetați între voi despre aceasta că am zis: Puțin și nu mă vedeți și iar puțin și mă veți vedea? Adevărat, adevărat vă spun că voi veți plânge și vă veți jăli, iar lumea se va bucura; voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va face bucurie. Femeia când naște, are întristare pentru că i‐a venit ceasul, dar când a născut copilul, nu‐și mai aduce aminte de necaz, pentru bucuria că s‐a născut un om în lume. Și voi deci acum aveți întristare; dar iar vă voi vedea și inima voastră se va bucura și nimeni nu va lua de la voi bucuria voastră. Și în ziua aceea nu mă veți întreba nimic. Adevărat, adevărat vă spun, orice veți cere de la Tatăl vă va da în numele meu. Până acum n‐ați cerut nimic în numele meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină. V‐am vorbit acestea în asemănări; vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în asemănări, ci vă voi vesti pe față despre Tatăl. În ziua aceea veți cere în numele meu și nu vă zic că eu voi ruga pe Tatăl pentru voi; căci însuși Tatăl vă iubește, pentru că m‐ați iubit și ați crezut că eu am ieșit de la Dumnezeu. Am ieșit din Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și mă duc la Tatăl. Ucenicii săi îi zic: Iată, acum vorbești pe față și nu spui nicio asemănare. Acum știm că știi toate și n‐ai trebuință să te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu. Isus le‐a răspuns: Acum credeți? Iată vine ceasul și a și venit, ca să fiți risipiți fiecare la ale sale și pe mine să mă lăsați singur; dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu mine. V‐am spus acestea ca să aveți pace în mine. În lume aveți necaz, dar îndrăzniți, eu am biruit lumea. Isus a vorbit acestea și, ridicându‐și ochii spre cer, a zis: Tată, a venit ceasul; proslăvește pe Fiul tău ca Fiul să te proslăvească. După cum i‐ai dat putere peste orice carne, pentru orice i‐ai dat, ca să le dea viață veșnică. Și aceasta este viața veșnică, să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care l‐ai trimis. Eu te‐am proslăvit pe pământ, sfârșind lucrul pe care mi l‐ai dat ca să‐l fac. Și acum proslăvește‐mă tu, Tată, la tine însuți cu slava pe care o aveam la tine mai înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut numele tău oamenilor pe care mi i‐ai dat din lume. Erau ai tăi și mi i‐ai dat mie și au păzit cuvântul tău. Acum au cunoscut că toate câte mi‐ai dat sunt de la tine. Pentru că le‐am dat cuvintele pe care mi le‐ai dat și ei le‐au primit și au cunoscut cu adevărat că am ieșit de la tine și au crezut că tu m‐ai trimis. Eu fac cerere pentru ei; nu fac cerere pentru lume, ci pentru aceia pe care mi i‐ai dat, fiindcă sunt ai tăi. Și toate câte sunt ale mele sunt ale tale, și ale tale sunt ale mele și eu sunt proslăvit în ei. Și eu nu mai sunt în lume și ei sunt în lume și eu vin la tine. Tată sfinte, păstrează în numele tău pe aceia pe care mi i‐ai dat, ca să fie una ca noi. Când eram cu ei, îi păstram în numele tău pe care mi i‐ai dat, și i‐am păzit și niciunul dintre ei n‐a pierit, decât fiul pieirii, pentru ca să fie împlinită scriptura. Acum dar eu vin la tine și vorbesc acestea în lume, ca ei să aibă bucuria mea deplină în ei înșiși. Eu le‐am dat cuvântul tău și lumea i‐a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum eu nu sunt din lume. Nu cer ca să‐i iei din lume, ci ca să‐i păzești de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum eu nu sunt din lume. Sfințește‐i în adevăr; cuvântul tău este adevărul. După cum m‐ai trimis pe mine în lume, i‐am trimis și eu în lume. Și mă sfințesc pe mine însumi pentru ei, pentru ca și ei să fie sfințiți în adevăr. Nu fac cerere numai pentru ei, ci și pentru cei ce cred în mine prin cuvântul lor pentru ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie în noi, ca lumea să creadă că tu m‐ai trimis. Și eu le‐am dat slava pe care mi‐ai dat‐o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una; eu în ei și tu în mine, ca să fie desăvârșiți într‐una, ca să cunoască lumea că tu m‐ai trimis și i‐ai iubit cum m‐ai iubit pe mine. Tată, ce mi‐ai dat voiesc ca unde sunt eu să fie și ei cu mine, ca să privească slava mea pe care mi‐ai dat‐o tu, pentru că m‐ai iubit mai înainte de urzirea lumii. Dreptule Tată, lumea nu te‐a cunoscut, dar eu te‐am cunoscut și aceștia au cunoscut că tu m‐ai trimis. Și le‐am făcut cunoscut numele tău și‐l voi face cunoscut, ca iubirea cu care m‐ai iubit să fie în ei și eu în ei. După ce a zis acestea, Isus a ieșit cu ucenicii săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care a intrat el și ucenicii săi. Și Iuda care avea să‐l dea prins știa de asemenea locul, pentru că adeseori Isus se adunase acolo cu ucenicii săi. Iuda deci după ce a luat ceata de ostași și slujitori din ai mai marilor preoților și ai fariseilor, vine acolo cu făclii și felinare și arme. Isus deci, știind toate ce au să vină peste el, a pășit înainte și le‐a zis: Pe cine căutați? Ei i‐au răspuns: Pe Isus din Nazaret. Isus le zice: Eu sunt. Și Iuda care avea să‐l dea prins era cu ei. Deci când le‐a zis: Eu sunt! s‐au dat înapoi și au căzut la pământ. Deci iarăși i‐a întrebat: Pe cine căutați? Iar ei au zis: Pe Isus din Nazaret. Isus a răspuns: V‐am spus că eu sunt; deci dacă mă căutați pe mine, lăsați pe aceștia să se ducă, pentru ca să se împlinească cuvântul pe care‐l zisese: Din cei pe care mi i‐ai dat n‐am pierdut pe niciunul. Deci Simon Petru având o sabie, a tras‐o și a lovit pe robul marelui preot și i‐a tăiat urechea dreaptă; și numele robului era Malhu. Isus a zis deci lui Petru: Bagă sabia în teacă. Paharul pe care mi l‐a dat Tatăl oare să nu‐l beau? Deci ceata și căpitanul și slujitorii iudeilor au prins pe Isus și l‐au legat. Și l‐au dus întâi la Ana, căci era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. Și Caiafa este cel ce sfătuise pe iudei că este de folos ca să moară un singur om pentru popor. Și Simon Petru urma pe Isus și tot așa celălalt ucenic. Și ucenicul acesta era cunoscut marelui preot și a intrat cu Isus în curtea marelui preot. Iar Petru stătea afară la ușă. Deci ucenicul celălalt, care era cunoscut marelui preot, a ieșit afară și a vorbit portăriței și a dus pe Petru înăuntru. Slujnica portărița zice deci lui Petru: Nu cumva ești și tu dintre ucenicii acestui om? El îi zice: Nu sunt. Și robii și slujitorii după ce făcuseră jăratec, stăteau acolo și se încălzeau pentru că era frig; și stătea și Petru cu ei și se încălzea. Deci marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii lui și despre învățătura lui. Isus i‐a răspuns: Eu am vorbit pe față lumii; totdeauna i‐am învățat în sinagogă și în Templu unde se adună toți iudeii și n‐am vorbit nimic într‐ascuns. De ce mă întrebi? Întreabă pe cei ce au auzit ce le‐am vorbit; iată aceștia știu ce am zis eu. Și când a zis el acestea, unul dintre slujitori fiind de față a dat o palmă lui Isus zicând: Astfel răspunzi tu marelui preot? Isus i‐a răspuns: Dacă am vorbit rău, mărturisește despre rău; iar dacă am vorbit bine, de ce mă bați? Deci Ana l‐a trimis legat la Caiafa, marele preot. Și Simon Petru stătea și se încălzea. Deci i‐au zis: Nu cumva ești și tu dintre ucenicii lui? El a tăgăduit și a zis: Nu sunt. Unul dintre robii marelui preot, fiind rudă cu acela a cărui ureche o tăiase Petru, zice: Nu te‐am văzut eu în grădină cu el? Petru deci iarăși a tăgăduit și îndată a cântat cocoșul. Duc deci pe Isus de la Caiafa în pretoriu; și era dimineață; și ei n‐au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile. Pilat a ieșit deci afară la ei și zice: Ce învinuire aduceți omului acestuia? Ei i‐au răspuns și i‐au zis: Dacă n‐ar fi fost acesta făcător de rele, nu ți l‐am fi dat prins. Deci Pilat le‐a zis: Luați‐l voi și judecați‐l după legea voastră. Și iudeii i‐au zis: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni! Ca să se împlinească cuvântul lui Isus pe care‐l zisese, însemnând cu ce moarte avea să moară. Deci Pilat a ieșit iar în pretoriu și a chemat pe Isus și i‐a zis: Tu ești Împăratul iudeilor? Isus i‐a răspuns: De la tine însuți zici tu aceasta sau alții ți‐au vorbit despre mine? Pilat a răspuns: Nu cumva eu sunt iudeu? Neamul tău și mai marii preoților te‐au dat prins mie. Ce ai făcut? Isus a răspuns: Împărăția mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăția mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii mei ar fi luptat ca să nu fiu dat prins iudeilor; dar acum împărăția mea nu este de aici. Deci Pilat i‐a zis: Ești deci împărat? Isus a răspuns: Tu zici că sunt împărat. Eu pentru aceasta m‐am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc pentru adevăr; oricine care este din adevăr ascultă glasul meu. Pilat îi zice: Ce este adevărul? Și când a zis aceasta, iarăși a ieșit la iudei și le zice: Eu nu găsesc nicio vină în el. Dar voi aveți obiceiul ca la Paști să dau pentru voi drumul la unul; voiți deci să dau drumul pentru voi Împăratului iudeilor? Au strigat deci iarăși zicând: Nu pe acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era un tâlhar. Atunci dar Pilat a luat pe Isus și l‐a biciuit. Și ostașii au împletit o cunună de spini și i‐au pus‐o pe cap și l‐au îmbrăcat cu un veșmânt de purpură. Și veneau la el și ziceau: Bucură‐te, Împăratul iudeilor. Și‐i dădeau palme. Și Pilat a ieșit iarăși afară și le zice: Iată vi‐l aduc afară ca să cunoașteți că nu găsesc nicio vină în el. Deci Isus a ieșit afară, purtând cununa de spini și veșmântul de purpură. Și Pilat le zice: Iată omul. Deci când l‐au văzut mai marii preoților și slujitorii, au strigat zicând: Răstignește‐l, răstignește‐l! Pilat le zice: Luați‐l voi și răstigniți‐l; căci eu nu găsesc vină în el. Iudeii i‐au răspuns: Noi avem o lege și după legea noastră trebuie să moară pentru că s‐a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu. Deci când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s‐a temut. Și a intrat iar în pretoriu și zice lui Isus: De unde ești tu? Dar Isus nu i‐a dat niciun răspuns. Deci Pilat îi zice: Mie nu‐mi vorbești? Nu știi că am putere să‐ți dau drumul și am putere să te răstignesc? Isus i‐a răspuns: N‐ai avea putere asupra mea dacă nu ți‐ar fi fost dată de sus; pentru aceasta cel ce m‐a dat prins ție are mai mare păcat. De atunci Pilat încerca să‐i dea drumul. Iar iudeii strigau zicând: Dacă dai drumul la acesta, nu ești prieten al Cezarului; oricine care se face pe sine împărat este împotriva Cezarului. Deci Pilat, când a auzit cuvintele acestea, a adus afară pe Isus și a șezut pe scaunul de judecător, în locul numit Pardosit cu pietre, iar evreiește Gabata. Și era Pregătirea Paștilor, era ca la al șaselea ceas. Și zice iudeilor: Iată Împăratul vostru. Ei au strigat deci: Ia‐l, ia‐l, răstignește‐l. Pilat le zice: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Mai marii preoților au răspuns: N‐avem împărat decât pe Cezarul. Atunci li l‐a dat ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus. Și purtându‐și el însuși crucea a ieșit la locul numit al Căpățânii, care pe evreiește se numește Golgota, unde l‐au răstignit și împreună cu el alți doi, de o parte și de alta, iar în mijloc pe Isus. Și Pilat a scris și un titlu și l‐a pus pe cruce. Și era scris: ISUS DIN NAZARET ÎMPĂRATUL IUDEILOR. Mulți dintre iudei deci au citit acest titlu, pentru că locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate: și era scris în evreiește, în latinește și în grecește. Deci mai marii preoților iudeilor ziceau lui Pilat: Nu scrie: Împăratul iudeilor! ci că el a zis: Sunt Împărat al iudeilor. Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris. Ostașii deci, după ce au răstignit pe Isus, i‐au luat hainele și au făcut patru părți, fiecărui ostaș o parte, și cămașa. Și cămașa era necusută, țesută de sus peste tot. Au zis deci între ei: Să n‐o sfâșiem, ci să aruncăm sorți pentru ea, a cui va fi. — Ca să se împlinească scriptura: Și‐au împărțit hainele între ei și au aruncat sorți pentru veșmântul meu. — Ostașii deci au făcut acestea. Și lângă crucea lui Isus stăteau mama lui și sora mamei lui, Maria nevasta lui Clopa și Maria Magdalena. Deci Isus, când a văzut pe mama sa și pe ucenicul pe care‐l iubea stând alături, zice mamei sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi zice ucenicului: Iată mama ta! Și din acel ceas ucenicul a luat‐o la sine. După aceasta Isus știind că toate s‐au sfârșit acum, ca să fie împlinită scriptura, a zis: Mi‐este sete. Și acolo era un vas plin cu oțet; deci au pus un burete plin de oțet într‐un isop și l‐au dus la gura lui. Și când a luat Isus oțetul, a zis: S‐a sfârșit! Și a plecat capul și și‐a dat duhul. Deci iudeii, fiindcă era Pregătirea, ca să nu rămână pe cruce trupurile în Sabat, (căci ziua acelui Sabat era mare), au rugat pe Pilat ca să le zdrobească fluierele picioarelor și să fie ridicați. Ostașii deci au venit și au zdrobit celui dintâi fluierele picioarelor și celuilalt împreună răstignit cu el. Dar când au venit la Isus și l‐au văzut că era mort acum, nu i‐au zdrobit fluierele picioarelor ci unul din ostași i‐a străpuns coasta cu o suliță și a ieșit îndată sânge și apă. Și cel ce a văzut a mărturisit și mărturia lui este adevărată și el știe că spune adevărul ca și voi să credeți. Căci acestea s‐au făcut ca să fie împlinită scriptura: Niciun os nu i se va zdrobi. Și iarăși altă scriptură zice: Vor privi spre cel pe care l‐au străpuns. Și după acestea Iosif din Arimatea, fiind ucenic al lui Isus, dar într‐ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Isus, și Pilat i‐a dat voie. A venit deci și a ridicat trupul lui Isus. Și a venit și Nicodim, care venise la el întâia oară noaptea și a adus o amestecătură de smirnă și aloe, ca la o sută de litri. Au luat deci trupul lui Isus și l‐au legat în fâșii de pânză de in cu miresme, după cum au iudeii obiceiul să înmormânteze. Și în locul unde a fost răstignit era o grădină și în grădină un mormânt nou în care nimeni nu fusese pus vreodată. Au pus deci pe Isus acolo din pricina Pregătirii iudeilor pentru că mormântul era aproape. Iar în ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena de dimineață, pe când era încă întuneric, vine la mormânt și vede piatra ridicată de pe mormânt. Aleargă deci și vine la Simon Petru și la celălalt ucenic pe care‐l iubea Isus și le zice: Au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde l‐au pus. Petru și celălalt ucenic au ieșit deci și veneau spre mormânt. Și alergau amândoi împreună; și celălalt ucenic a alergat mai repede înaintea lui Petru și a venit cel dintâi la mormânt. Și plecându‐se, vede fâșiile de pânză jos; totuși n‐a intrat înăuntru. Deci vine Simon Petru urmându‐l și a intrat în mormânt. Și privește fâșiile de pânză jos. Și ștergarul care era pe capul lui nu era jos cu fâșiile de pânză, ci la o parte înfășurat într‐un loc. Atunci deci a intrat și celălalt ucenic, care a venit cel întâi la mormânt, și a văzut și a crezut. Căci încă nu știau scriptura că el trebuie să învie dintre cei morți. Ucenicii au plecat deci iarăși la ei acasă. Dar Maria stătea afară la mormânt plângând. Și pe când plângea, s‐a plecat să se uite în mormânt și zărește doi îngeri îmbrăcați în alb, șezând unul la cap și altul la picioare, unde era pus trupul lui Isus. Și ei îi zic: Femeie, de ce plângi? Ea le zice: Pentru că au luat pe Domnul meu și nu știu unde l‐au pus. Când a zis aceasta, s‐a întors înapoi și zărește pe Isus stând și nu știa că este Isus. Isus îi zice: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea, părându‐i‐se că este grădinarul, îi zice: Domnule, dacă l‐ai dus în altă parte, spune‐mi unde l‐ai pus și eu îl voi ridica. Isus îi zice: Mario. Ea se întoarce și‐i zice în evreiește: Rabuni (adică Învățătorule)! Isus îi zice: Nu mă atinge, căci încă nu m‐am suit la Tatăl meu: dar du‐te la frații mei și spune‐le: Mă sui la Tatăl meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru. Maria Magdalena vine și vestește ucenicilor că a văzut pe Domnul și i‐a zis acestea. Fiind deci seară în ziua aceea, în ziua întâi a săptămânii și când erau încuiate ușile unde erau ucenicii, de frica iudeilor, Isus a venit și a stat în mijloc și le zice: Pace vouă. Și când a zis aceasta, le‐a arătat mâinile și coasta. Ucenicii s‐au bucurat deci când au văzut pe Domnul. Isus le‐a zis deci iarăși: Pace vouă; cum m‐a trimis pe mine Tatăl vă trimit și eu pe voi. Și când a zis aceasta, a suflat asupra lor și le zice: Luați Duh Sfânt. Ale căror păcate le iertați, iertate le sunt; ale căror le țineți, ținute sunt. Dar Toma, unul dintre cei doisprezece, numit Geamăn, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalți ucenici îi ziceau deci: Am văzut pe Domnul. Dar el le‐a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor și nu voi pune degetul meu în locul cuielor și nu voi pune mâna mea în coasta lui, nu voi crede. Și după opt zile iarăși erau înăuntru ucenicii lui și Toma cu ei. Vine Isus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău aici și vezi mâinile mele și adu mâna ta și pune‐o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios. Toma a răspuns și i‐a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Isus îi zice: Pentru că m‐ai văzut ai crezut; fericiți cei ce n‐au văzut și totuși au crezut. Și Isus deci a făcut multe alte semne înaintea ucenicilor săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea sunt scrise ca să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viață în numele lui. După acestea Isus s‐a arătat iarăși ucenicilor la marea Tiberiadei; și s‐a arătat astfel. Erau împreună Simon Petru și Toma numit Geamăn și Natanael cel de la Cana Galileei și ai lui Zebedei și alți doi dintre ucenicii lui. Simon Petru le zice: Mă duc să pescuiesc. Ei îi zic: Venim și noi cu tine. Au ieșit și au intrat în corabie și în noaptea aceea n‐au prins nimic. Și când s‐a făcut dimineață, Isus a stat la țărm; totuși ucenicii nu știau că este Isus. Deci Isus le zice: Copii, nu cumva aveți ceva de mâncare? Ei i‐au răspuns: Nu. Iar el le‐a zis: Aruncați mreaja în partea dreaptă a corabiei și veți afla. Au aruncat deci și nu mai puteau s‐o tragă de mulțimea peștilor. Ucenicul acela pe care‐l iubea Isus zice deci lui Petru: Este Domnul. Deci Simon Petru, când a auzit că este Domnul, și‐a încins haina (căci era gol) și s‐a aruncat în mare. Iar ceilalți ucenici au venit cu corăbioare, (căci nu erau departe de pământ, ci ca la două sute de coți), târând mreaja cu pești. Deci când au ieșit la pământ, văd un foc de jăratic acolo și pește pus pe el și pâine. Isus le zice: Aduceți din peștii pe care i‐ați prins acum. Simon Petru deci s‐a suit și a tras mreaja la pământ, plină de pești mari, o sută cincizeci și trei; și deși erau atât de mulți, mreaja nu s‐a rupt. Isus le zice: Veniți de prânziți. Niciunul dintre ucenici nu îndrăznea să‐l întrebe: Tu cine ești? știind că este Domnul. Isus vine și ia pâinea și le dă, asemenea și peștele. Acum aceasta este a treia oară când s‐a arătat Isus ucenicilor după ce s‐a sculat dintre cei morți. Deci după ce au prânzit, Isus zice lui Simon Petru: Simone al lui Iona, mă iubești tu mai mult decât aceștia? El îi zice: Da, Doamne, tu știi că te iubesc. El îi zice: Paște mielușeii mei. El îi zice iarăși a doua oară: Simone al lui Iona, mă iubești? El îi zice: Da, Doamne, tu știi că te iubesc. El îi zice: Paște oițele mele. Îi zice a treia oară: Simone al lui Iona, mă iubești? Petru s‐a întristat că i‐a zis a treia oară: Mă iubești? Și i‐a zis: Doamne, știi toate, tu cunoști că te iubesc. Isus îi zice: Paște oile mele. Adevărat, adevărat îți spun, când erai mai tânăr te încingeai și umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești. Și a zis aceasta însemnând cu ce fel de moarte va slăvi pe Dumnezeu. Și după ce a zis aceasta, îi zice: Urmează‐mă. Petru, întorcându‐se, zărește venind în urmă pe ucenicul pe care‐l iubea Isus, care se rezemase la cină pe pieptul lui și zisese: Doamne, cine este cel ce te dă prins? Deci văzându‐l Petru, zice lui Isus: Doamne, dar acesta ce va fi cu el? Isus îi zice: Dacă voiesc ca el să rămână până vin, ce te privește? Tu urmează‐mă. Deci a ieșit cuvântul acesta între frați că ucenicul acela nu va muri. Dar Isus nu i‐a zis că nu va muri, ci: Dacă voiesc ca el să rămână până vin, ce te privește? Acesta este ucenicul care mărturisește despre acestea și care a scris acestea și știm că mărturia lui este adevărată. Sunt și alte multe pe care le‐a făcut Isus, care, dacă s‐ar fi scris câte una, nici chiar lumea, mi se pare, n‐ar cuprinde cărțile care s‐ar fi scris. Cea dintâi istorisire am făcut‐o, Teofile, despre toate câte a început Isus să facă și să învețe, până în ziua în care a fost luat sus, după ce prin Duhul Sfânt dăduse porunci apostolilor pe care și i‐a ales, cărora s‐a și înfățișat după pătimirea sa cu multe dovezi netăgăduite, arătându‐li‐se vreme de patruzeci de zile și vorbind cele despre Împărăția lui Dumnezeu. Și pe când era adunat cu ei, le‐a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui, pe care, zicea el, ați auzit‐o de la mine. Pentru că Ioan a botezat cu apă, iar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt nu după multe aceste zile. Deci când erau adunați laolaltă, l‐au întrebat zicând: Doamne, nu cumva în vremea aceasta statornicești iarăși împărăția pentru Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru să știți vremurile sau soroacele pe care Tatăl le‐a pus sub stăpânirea sa. Ci veți lua putere când va veni Duhul Sfânt peste voi și‐mi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului. Și când a zis acestea, a fost ridicat în sus, pe când priveau ei și un nor l‐a luat de la ochii lor. Și pe când se uitau țintă în cer, când se ducea el, iată li s‐au înfățișat și doi bărbați în veșminte albe, care au și zis: Bărbați Galileeni, ce stați uitându‐vă în cer? Acest Isus care a fost luat de la voi în cer va veni așa, în același fel cum l‐ați văzut ducându‐se în cer. Atunci s‐au întors la Ierusalim de la muntele numit Măsliniș, care este aproape de Ierusalim de o cale de sabat. Și când au intrat, s‐au suit în odaia de sus, unde stăteau și Petru și Ioan și Iacov și Andrei, Filip și Toma, Bartolomeu și Matei, Iacov al lui Alfeu și Simon Zelotul și Iuda al lui Iacov. Aceștia toți stăruiau într‐un gând în rugăciune, cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații lui. Și în zilele acestea Petru s‐a sculat în mijlocul fraților și a zis: (și era o gloată ca la o sută douăzeci de nume strânși împreună în acel loc). Bărbați frați, trebuia ca să fie împlinită scriptura pe care a spus‐o mai dinainte Duhul Sfânt prin gura lui David despre Iuda, care s‐a făcut călăuză celor ce au prins pe Isus, fiindcă era numărat între noi și a luat sorțul slujbei acesteia. (Omul acesta deci și‐a dobândit un ogor din plata fărădelegii și căzând cu capul în jos a plesnit prin mijloc și i s‐au vărsat toate măruntaiele. Și a ajuns cunoscut tuturor care locuiesc în Ierusalim, astfel că ogorul acela a fost numit în limba lor Acheldama, adică: Ogorul sângelui.) Căci în cartea Psalmilor este scris: Locuința lui să ajungă pustie și să nu fie cine să locuiască în ea: și: Slujba lui de priveghetor s‐o ia altul. Deci trebuie ca din bărbații care au mers împreună cu noi în orice vreme cât Domnul Isus a intrat și a ieșit între noi, începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care a fost luat de la noi, unul să fie martor al învierii lui împreună cu noi. Și au pus înainte pe doi, pe Iosif numit Barsaba, care a fost numit și Iust, și pe Matia. Și s‐au rugat și au zis: Tu, Doamne, care cunoști inimile tuturor, arată din acești doi pe unul, pe care l‐ai ales ca să ia locul acestei slujbe și apostolii, de la care s‐a abătut Iuda ca să se ducă la locul său. Și le‐au dat sorți și sorțul a căzut pe Matia și a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli. Și pe când se împlinea ziua Cincizecimii, erau toți împreună la un loc. Și s‐a făcut fără veste din cer un sunet ca de vâjâitul unui vânt tare și a umplut toată casa unde ședeau. Și li s‐au arătat limbi ca de foc despărțite și s‐au așezat peste fiecare dintre ei. Și toți s‐au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să rostească. Și erau iudei care ședeau vremelnic în Ierusalim, bărbați evlavioși din orice neam al celor ce sunt sub cer. Și după ce s‐a făcut acest sunet, mulțimea s‐a strâns și s‐a tulburat pentru că fiecare îi auzea vorbind în graiul său însuși. Și toți erau uimiți și se minunau zicând: Iată, oare nu sunt toți aceștia care vorbesc Galileeni? Și cum auzim noi fiecare în graiul nostru în care am fost născuți, Parți și Mezi și Elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și Capadocia, în Pont și Asia, în Frigia și Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei și lângă Cirene și romanii care se află aici vremelnic, iudei și prozeliți, Cretani și Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile mari ale lui Dumnezeu? Și toți erau uimiți și nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? Iar alții, bătându‐și joc, ziceau: Sunt plini de must. Dar Petru stând cu cei unsprezece și‐a ridicat glasul și le‐a rostit: Bărbați iudei și toți care locuiți în Ierusalim, să vă fie cunoscut aceasta și luați în urechi cuvintele mele. Căci aceștia nu sunt beți, cum socotiți voi, căci este numai al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce s‐a zis prin prorocul Ioel: Și va fi așa: în zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul meu peste orice carne și fiii voștri și fiicele voastre vor proroci și tinerii voștri vor vedea vedenii și bătrânii voștri vor visa vise; și anume voi turna peste robii mei și peste roabele mele în zilele acelea din Duhul meu și vor proroci. Și voi da minuni, în cer sus și semne pe pământ jos, sânge și foc și abur de fum. Soarele se va preface în întuneric și luna în sânge mai înainte de a veni ziua Domnului, cea mare și strălucită. Și va fi așa: oricine care va chema numele Domnului va fi mântuit. Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus din Nazaret, bărbat dovedit de la Dumnezeu pentru voi cu puteri și minuni și semne pe care le‐a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți, pe acesta, dat vouă, după sfatul rânduit și cunoștința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi l‐ați pironit prin mâna celor fărădelege și l‐ați omorât, pe care Dumnezeu l‐a înviat după ce a dezlegat durerile morții, pentru că nu era cu putință ca el să fie ținut de ea. Căci David zice despre el: Priveam pe Domnul totdeauna înaintea feței mele; pentru că este la dreapta mea ca să nu fiu clătinat. De aceea inima mi s‐a veselit și limba mi s‐a bucurat; chiar și carnea mea își va pune cortul pe încredere pentru că nu vei lăsa sufletul meu în Hades, nici nu vei da pe Cuviosul tău să vadă putrezirea. Mi‐ai făcut cunoscut căile vieții, mă vei umple de veselie cu fața ta. Bărbați frați, îmi este îngăduit să vă spun pe față despre patriarhul David, că a murit și a fost înmormântat și mormântul lui este între noi până în ziua aceasta. Fiind deci proroc și știind că Dumnezeu i‐a jurat cu jurământ că din rodul coapsei lui va pune unul pe scaunul lui de domnie, văzând aceasta mai dinainte, a vorbit despre învierea lui Hristos, că nici n‐a fost lăsat în Hades, nici carnea lui n‐a văzut putrezire. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, pentru care noi toți suntem martori. Deci fiind înălțat prin dreapta lui Dumnezeu, după ce a primit făgăduința Duhului Sfânt de la Tatăl, a turnat ceea ce vedeți și auziți. Căci David nu s‐a suit în ceruri, ci el însuși zice: Domnul a zis Domnului meu: Șezi la dreapta mea, până voi pune pe vrăjmașii tăi așternut al picioarelor tale. Să știe deci neclintit toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut și Domn și Hristos pe acest Isus pe care voi l‐ați răstignit. Iar când au auzit ei aceasta, au fost străpunși prin inimă și au zis către Petru și ceilalți apostoli: Ce să facem, bărbați frați? Și Petru le‐a zis: Pocăiți‐vă și fiecare dintre voi să fie botezat în numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre și veți primi darul Sfântului Duh. Căci pentru voi este făgăduința și pentru copiii voștri și pentru toți cei în depărtare, pe câți îi va chema la sine Domnul Dumnezeul nostru. Și prin mai multe alte cuvinte mărturisea și‐i îndemna zicând: Scăpați‐vă de acest neam sucit. Deci cei ce au primit cuvântul lui au fost botezați; și în ziua aceea s‐au adăugat la ei ca la trei mii de suflete. Și stăruiau în învățătura apostolilor și în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Și fiecărui suflet i s‐a făcut teamă; și multe minuni și semne se făceau prin apostoli în Ierusalim și era teamă mare peste toți. Și toți credincioșii erau la un loc și aveau toate de obște. Și vindeau averile lor și bunurile și le împărțeau la toți, după cum avea cineva trebuință. Și stăruiau în fiecare zi într‐un gând în Templu; și frângând pâine acasă, își luau hrana cu bucurie și nevinovăție de inimă, lăudând pe Dumnezeu și având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga împreună în fiecare zi pe cei ce erau mântuiți. Iar Petru și Ioan se suiau la Templu, la ceasul rugăciunii, care este al nouălea. Și era purtat un oarecare bărbat, care era olog din pântecele mamei sale, pe care‐l puneau în fiecare zi lângă poarta Templului, numită Frumoasă, spre a cerși milostenie de la cei ce intrau în Templu. El, văzând pe Petru și pe Ioan că aveau de gând să intre în Templu, s‐a rugat să‐i dea milostenie. Și Petru, uitându‐se țintă la el, cu Ioan, a zis: Uită‐te la noi. Și el i‐a privit cu luare aminte așteptând să primească ceva de la ei. Dar Petru a zis: Argint și aur n‐am; dar ce am, aceasta îți dau: în numele lui Isus Hristos din Nazaret, umblă. Și l‐a apucat de mâna dreaptă și l‐a sculat: și îndată i s‐au întărit picioarele și gleznele. Și sărind în sus a stat și a început să umble. Și a intrat cu ei în Templu, umblând și sărind și lăudând pe Dumnezeu. Și tot poporul l‐a văzut umblând și lăudând pe Dumnezeu. Și‐l cunoșteau că el ședea pentru milostenie lângă Poarta Frumoasă a Templului, și s‐au umplut de mirare și uimire, pentru ceea ce i se întâmplase. Și pe când ținea el pe Petru și pe Ioan, tot poporul a alergat la ei în pridvorul numit al lui Solomon, fiind uimiți. Și când a văzut Petru, a răspuns poporului: Bărbați israeliți, de ce vă minunați de acest om sau de ce vă uitați țintă la noi ca și cum cu puterea sau cucernicia noastră am fi făcut ca el să umble? Dumnezeul lui Avraam și lui Isaac și lui Iacov, Dumnezeul părinților noștri, a proslăvit pe Slujitorul său Isus, pe care voi l‐ați dat prins și l‐ați tăgăduit în fața lui Pilat, când acesta a judecat să‐i dea drumul. Dar voi ați tăgăduit pe Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se dăruiască un bărbat ucigaș și ați omorât pe Domnitorul vieții, pe care Dumnezeu l‐a sculat dintre cei morți, pentru care noi suntem martori. Și prin credința în numele lui, a întărit numele lui pe acest om, pe care‐l vedeți și‐l știți, și credința care este prin el i‐a dat sănătatea aceasta întreagă înaintea voastră a tuturor. Și acum, fraților, știu că din neștiință ați făptuit ca și mai marii voștri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel cele ce a vestit mai înainte prin gura tuturor prorocilor, că Hristosul său avea să sufere. Pocăiți‐vă deci și întoarceți‐vă iarăși ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină vremuri de însuflețire de la fața Domnului și să trimită pe Hristos Isus, cel mai dinainte rânduit pentru voi, pe care cerul trebuie să‐l primească până la vremuri de întocmire din nou a tuturor, despre care a vorbit Dumnezeu, prin gura sfinților săi proroci din veac. Moise, da, a zis: Domnul Dumnezeu vă va ridica un Prooroc dintre frații voștri ca mine; să ascultați de el în toate câte va vorbi către voi. Și va fi așa: orice suflet care nu va asculta de prorocul acela va fi nimicit cu desăvârșire din popor. Da, și toți prorocii de la Samuel și cei ce au urmat pe rând, câți au vorbit au și vestit zilele acestea. Voi sunteți fiii prorocilor și ai legământului pe care l‐a făcut Dumnezeu cu părinții voștri, zicând lui Avraam: Și în sămânța ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Dumnezeu înviind pe Slujitorul său, l‐a trimis întâi vouă ca să vă binecuvânteze, întorcându‐vă fiecare de la răutățile voastre. Și pe când vorbeau ei către popor, li s‐au înfățișat preoții și căpitanul Templului și saducheii, foarte îngrijorați pentru că ei învață poporul și vestesc în Isus învierea dintre cei morți. Și au pus mâinile pe ei și i‐au pus sub pază până a doua zi; căci era seară acum. Dar mulți dintre cei ce au auzit cuvântul au crezut, și numărul bărbaților s‐a făcut ca la cinci mii. Și a fost așa: a doua zi mai marii lor și bătrânii și cărturarii au fost adunați în Ierusalim și Ana, marele preot, și Caiafa și Ioan și Alexandru și câți erau din neamul mai marilor preoților. Și după ce i‐au pus în mijloc, au întrebat: Prin ce putere sau prin al cui nume ați făcut voi aceasta? Atunci Petru fiind plin de Duhul Sfânt a zis către ei: Mai mari ai poporului și bătrâni, dacă astăzi suntem cercetați pentru o facere de bine către un om neputincios, prin care acesta a fost scăpat, să vă fie cunoscut vouă tuturor și la tot poporul lui Israel că în numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi l‐ați răstignit, pe care Dumnezeu l‐a sculat dintre cei morți, în el stă acest om de față sănătos înaintea voastră. El este piatra care n‐a fost luată în seamă de voi, ziditorilor, care a fost făcută cap de unghi. Și nu este mântuire în nimeni altul: căci nici nu este sub cer alt nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți. Și când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și Ioan și au înțeles că sunt oameni fără carte și de rând, se mirau și au cunoscut că fuseseră cu Isus. Și privind pe omul cel tămăduit stând cu ei, n‐aveau nimic de zis împotrivă. Și după ce au poruncit ca ei să iasă afară din sinedriu, s‐au sfătuit împreună între ei, zicând: Ce să facem acestor oameni? Căci este știut că s‐a făcut un semn prin ei vădit tuturor locuitorilor din Ierusalim și nu‐l putem tăgădui. Dar ca să nu se răspândească mai departe în popor, să‐i amenințăm ca să nu mai vorbească în numele acesta la niciunul dintre oameni. Și i‐au chemat și le‐au poruncit ca să nu mai vorbească nicidecum, nici să nu‐i mai învețe în numele lui Isus. Dar Petru și Ioan răspunzând, au zis către ei: Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut și auzit. Iar ei după ce i‐au mai amenințat, le‐au dat drumul, neaflând nimic cum să‐i pedepsească, din pricina poporului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse. Căci omul asupra căruia se făcuse acest semn al tămăduirii avea mai mult de patruzeci de ani. Și fiind lăsați să se ducă, au venit la ai lor și au făcut cunoscut tot ce ziseseră către ei mai marii preoților și bătrânii. Iar ei când au auzit, au ridicat într‐un gând glasul către Dumnezeu și au zis: Stăpâne, tu care ai făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt în ele, care prin Duhul Sfânt ai zis, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău: Pentru ce s‐au dezlănțuit Neamurile și popoarele au cugetat cele deșerte? Împărații pământului s‐au înșiruit și stăpânitorii s‐au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Hristosului său. Căci cu adevărat împotriva Slujitorului tău sfânt Isus, pe care l‐ai uns, s‐au adunat în această cetate și Irod și Ponțiu Pilat și Neamurile și popoarele lui Israel, spre a face tot ce mâna ta și sfatul tău au rânduit mai dinainte ca să fie. Și acum, Doamne, privește spre amenințările lor și dă robilor tăi să vorbească cuvântul tău cu toată îndrăzneala întinzându‐ți tu mâna spre tămăduire și spre a se face semne și minuni prin numele sfântului tău Slujitor Isus. Și după ce s‐au rugat, s‐a cutremurat locul unde erau adunați și s‐au umplut toți de Duhul Sfânt și vorbeau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Iar inima și sufletul mulțimii credincioșilor erau una și niciunul nu zicea că ceva din averea sa este al său, ci toate le erau de obște. Și apostolii își dădeau cu multă putere mărturia pentru învierea Domnului Isus și har mare era peste ei toți. Căci nici nu era vreunul care ducea lipsă între ei; căci cei ce stăpâneau locuri sau case le vindeau și aduceau prețurile celor vândute și le puneau la picioarele apostolilor și; se împărțea fiecăruia după cum avea cineva trebuință. Și Iosif, care a fost numit și Barnaba de apostoli, adică tălmăcit: Fiul mângâierii, un levit de neam din Cipru, având un ogor l‐a vândut și a adus suma de bani și a pus‐o la picioarele apostolilor. Iar un bărbat cu numele Anania împreună cu Safira, nevastă‐sa, a vândut averea și a dat la o parte pentru sine, din preț, știind și nevasta, și a adus o parte și a pus‐o la picioarele apostolilor. Și Petru a zis: Anania, pentru ce ți‐a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să dai la o parte pentru tine din prețul ogorului? Dacă‐ți rămânea, nu ți‐ar fi rămas ție? Și după ce a fost vândut nu era oare în puterea ta? Pentru ce ți‐ai pus în inimă fapta aceasta? N‐ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu. Și când a auzit Anania cuvintele acestea, a căzut jos și a murit; și a fost frică mare peste toți care au auzit. Și cei mai tineri s‐au sculat și l‐au ridicat împreună și l‐au dus afară și l‐au înmormântat. Și după o vreme cam de trei ceasuri a intrat și nevasta lui, neștiind ce s‐a întâmplat. Și Petru a răspuns către ea: Spune‐mi dacă cu atâta ați dat ogorul? Iar ea a zis: Da, cu atâta. Și Petru a zis către ea: Pentru ce v‐ați învoit împreună ca să cercați pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au înmormântat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor duce afară. Și ea a căzut îndată la picioarele lui și și‐a dat sufletul; și tinerii au intrat și au găsit‐o moartă și au dus‐o afară și au înmormântat‐o lângă bărbatul ei. Și a fost frică mare peste toată biserica și peste toți care auzeau acestea. Iar prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor; și toți erau cu un gând în pridvorul lui Solomon. Și dintre ceilalți nimeni nu îndrăznea să se lipească de ei, dar poporul îi mărea. Și cei ce credeau în Domnul se adăugau și mai mult, mulțimi de bărbați și de femei. Astfel că scoteau în ulițe pe bolnavi și‐i puneau pe paturi și așternuturi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. Și venea și mulțime din cetățile dimprejurul Ierusalimului, ducând bolnavi și pe cei bântuiți de duhuri necurate și toți erau tămăduiți. Și s‐a sculat marele preot și toți cei împreună cu el care sunt secta saducheilor și s‐au umplut de pizmă și au pus mâinile pe apostoli și i‐au pus în închisoarea obștească. Dar un înger al Domnului a deschis noaptea ușile temniței și i‐a scos afară și a zis: Mergeți și stați și vorbiți poporului în Templu toate cuvintele Vieții acesteia. Și când au auzit aceasta, au intrat în revărsat de zori în Templu și‐i învățau. Și a venit marele preot și cei împreună cu el și au chemat împreună sinedriul și toată bătrânimea copiilor lui Israel și au trimis la închisoare ca să fie aduși. Dar slujitorii care au venit nu i‐au găsit în temniță și s‐au întors și au dat de știre, zicând: Închisoarea am găsit‐o încuiată cu toată tăria și pe păzitori, stând la uși, dar când am deschis n‐am găsit pe nimeni înăuntru. Și când au auzit cuvintele acestea, căpitanul Templului și mai marii preoților erau în nedumerire despre ei, ce să fie aceasta. Și un oarecare a venit și le‐a dat de știre: Iată bărbații pe care i‐ați pus în temniță sunt în Templu și învață poporul. Atunci căpitanul a plecat cu slujitorii și i‐a adus nu cu silă, căci se temeau de popor ca să nu‐i omoare cu pietre. Și când i‐au adus, i‐au pus în sinedriu. Și marele preot i‐a întrebat, zicând: Cu poruncă v‐am poruncit să nu‐i învățați în numele acesta, și iată, ați umplut Ierusalimul de învățătura voastră și voiți să aduceți aspura noastră sângele omului acestuia. Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Dumnezeul părinților noștri a sculat pe Isus, pe care voi l‐ați omorât cu mâinile voastre, atârnându‐l pe un lemn. Pe el Dumnezeu l‐a înălțat prin dreapta sa, Domnitor și Mântuitor, ca să dea pocăință lui Israel și iertare de păcate. Și noi suntem martori ai acestor graiuri, precum și Duhul Sfânt, pe care l‐a dat Dumnezeu celor ce ascultă de el. Iar ei când au auzit aceasta, îi tăia la inimă și se sfătuiau să‐i omoare. Dar un fariseu cu numele Gamaliel, învățător de lege, în cinste la tot poporul, s‐a sculat în sinedriu și a poruncit să dea afară puțin pe oameni și a zis către ei: Bărbați israeliți, luați bine seama cu privire la oamenii aceștia ce aveți de gând să faceți. Căci mai înainte de aceste zile s‐a sculat Teuda, zicând că el însuși este ceva, la care s‐a alăturat un număr de bărbați, ca la patru sute: el a fost omorât și toți câți l‐au ascultat au fost împrăștiați și n‐au ajuns la nimic. După acesta s‐a sculat Iuda Galileeanul în zilele înscrierii și a atras popor după sine. Și el a pierit și toți câți îl ascultau au fost risipiți. Și acum vă spun, stați departe de oamenii aceștia și lăsați‐i, pentru că dacă sfatul acesta sau lucrul acesta este de la oameni, va fi răsturnat; dar dacă este de la Dumnezeu, nu‐i veți putea răsturna; ca nu cumva să fiți aflați și luptând împotriva lui Dumnezeu. Și ei l‐au ascultat și când au chemat la ei pe apostoli, i‐au bătut și le‐au poruncit să nu vorbească în numele lui Isus și le‐au dat drumul. Deci ei au plecat din fața sinedriului, bucurându‐se că s‐au învrednicit să fie disprețuiți pentru Numele. Și în fiecare zi în Templu și acasă nu încetau să‐i învețe și să propovăduiască pe Isus ca Hristosul. Și în aceste zile când s‐au înmulțit ucenicii, s‐a făcut o cârtire din partea eleniștilor împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujba de ajutorare din fiecare zi. Și cei doisprezece au chemat la ei mulțimea ucenicilor și au zis: Nu este plăcut ca noi să părăsim Cuvântul lui Dumnezeu și să slujim la mese. Căutați dar, fraților, dintre voi șapte bărbați cu mărturie, plini de Duhul și de înțelepciune, pe care îi vom pune la această îndatorire. Și noi vom stărui în rugăciune și în slujirea Cuvântului. Și cuvântul a plăcut înaintea întregei mulțimi și au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, și pe Filip și pe Prohor și pe Nicanor și pe Timon și pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia, pe care i‐au pus înaintea apostolilor și după ce s‐au rugat, și‐au pus mâinile peste ei. Și cuvântul lui Dumnezeu sporea și numărul ucenicilor se înmulțea foarte mult în Ierusalim și o mulțime mare de preoți erau ascultători de credință. Iar Ștefan, plin de har și putere, făcea minuni și semne mari în popor. Și unii din sinagoga zisă a Izbăviților și a Cirinenilor și a Alexandrinilor și a celor din Cilicia și Asia s‐au sculat și se întrebau împreună cu Ștefan. Și nu erau în stare să se împotrivească înțelepciunii și Duhului cu care vorbea. Atunci au pus înadins bărbați care ziceau: Noi l‐am auzit vorbind vorbe de hulă împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu. Și au întărâtat poporul și pe bătrâni și pe cărturari și au venit fără veste și l‐au târât cu sila și l‐au dus la sinedriu. Și au pus martori mincinoși zicând: Omul acesta nu încetează de a vorbi vorbe împotriva locului sfânt și a legii. Căci l‐am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma locul acesta și va schimba datinile pe care ni le‐a încredințat Moise. Și uitându‐se țintă la el, toți cei ce ședeau în sinedriu, au văzut fața lui ca o față de înger. Și marele preot a zis: Nu cumva acestea sunt astfel? Iar el a zis: Bărbați, frați și părinți, ascultați. Dumnezeul slavei s‐a arătat tatălui nostru Avraam când era în Mesopotamia mai înainte de a locui în Haran; și a zis către el: Ieși din țara ta și din rudenia ta și mergi în țara pe care ți‐o voi arăta. Atunci a ieșit din țara haldeilor și a locuit în Haran; și de acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l‐a strămutat în țara aceasta în care locuiți voi acum. Și nu i‐a dat în ea moștenire nicio urmă de picior; și a făgăduit că o va da în stăpânire lui și seminței lui după el, pe când n‐avea copil. Și Dumnezeu a vorbit astfel: Sămânța lui va sta vremelnic într‐o țară străină și o vor robi și o vor asupri patru sute de ani. Și pe neamul care îi vor robi îl voi judeca eu, a zis Dumnezeu, și după acestea vor ieși și‐mi vor sluji în acest loc. Și i‐a dat legământul tăierii împrejur; și astfel Avraam a născut pe Isaac și l‐a tăiat împrejur în ziua a opta și Isaac a născut pe Iacov și Iacov pe cei doisprezece patriarhi. Și patriarhii, pizmuind pe Iosif, l‐au vândut pentru Egipt și Dumnezeu era cu el. Și l‐a scos din toate necazurile lui și i‐a dat har și înțelepciune înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, și l‐a făcut dregător peste Egipt și peste toată casa sa. Și a venit o foamete peste tot Egiptul și Canaanul și necaz mare; și părinții noștri nu găseau hrană. Și când a auzit Iacov că în Egipt sunt grâne, a trimis pe părinții noștri întâia oară. Și a doua oară Iosif a fost făcut cunoscut fraților lui și neamul lui Iosif s‐a dat pe față lui Faraon. Și Iosif a trimis și a chemat la sine pe Iacov, tatăl său, și toată rudenia sa, șaptezeci și cinci de suflete. Și Iacov s‐a coborât în Egipt și a murit, el și părinții noștri. Și au fost strămutați la Sihem și puși în mormântul pe care‐l cumpărase Avraam cu preț în argint de la fiii lui Emor în Sihem. Și cu cât se apropia vremea făgăduinței pe care o jurase Dumnezeu lui Avraam, poporul a crescut și s‐a înmulțit în Egipt, până când s‐a sculat un alt împărat peste Egipt, care nu știa pe Iosif. Acesta a întrebuințat meșteșugire împotriva neamului nostru și a asuprit pe părinții noștri spre a‐i face să lepede pe pruncii lor ca să nu fie păstrați în viață. În vremea aceea s‐a născut Moise și era frumos lui Dumnezeu. El a fost crescut trei luni în casa tatălui. Și când a fost lepădat, l‐a ridicat fiica lui Faraon și l‐a crescut ca fiu al ei. Și Moise a fost învățat în orice știință a Egiptenilor și era puternic în cuvintele și faptele lui. Iar când era aproape de patruzeci de ani, i s‐a suit în inimă ca să cerceteze pe frații săi, pe copiii lui Israel. Și văzând pe unul dintre ei nedreptățit, l‐a apărat și a răzbunat pe cel necăjit, omorând pe egiptean. Și el socotea că frații săi înțeleg că Dumnezeu le va da mântuire prin mâna sa; dar ei n‐au înțeles. Și în ziua următoare li s‐a arătat, pe când se băteau, și i‐a îndemnat la pace zicând: Bărbați, voi sunteți frați; pentru ce vă faceți nedreptate unul altuia? Dar cel ce nedreptățea pe aproapele său, l‐a dat înlături zicând: Cine te‐a pus mai mare și judecător peste noi? Nu cumva voiești să mă omori cum ai omorât ieri pe egiptean? La acest cuvânt Moise a fugit și a locuit vremelnic în pământul Madian, unde a născut doi fii. Și după ce s‐au împlinit patruzeci de ani, un înger i s‐a arătat în pustia muntelui Sinai într‐o flacără de foc a unui rug. Și Moise, când a văzut, s‐a minunat de vedenie. Și când s‐a apropiat ca să privească, s‐a făcut un glas al Domnului: Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam și lui Isaac și lui Iacov. Și Moise tremura și n‐a îndrăznit să privească. Și Domnul i‐a zis: Dezleagă‐ți încălțămintea picioarelor; căci locul pe care stai este pământ sfânt. Am văzut cu adevărat asuprirea poporului meu, care este în Egipt, și am auzit suspinul lor și m‐am pogorât să‐i scot; și acum vino, te trimit în Egipt. Pe acest Moise pe care l‐au tăgăduit zicând: Cine te‐a pus mai mare și judecător? Pe acesta l‐a trimis Dumnezeu, ca mai mare și răscumpărător cu mâna îngerului care i s‐a arătat în rug. Acesta i‐a scos afară, făcând minuni și semne în țara Egiptului și în Marea Roșie și în pustie patruzeci de ani. Acesta este Moise, care a zis copiilor lui Israel: Dumnezeu vă va ridica un proroc dintre frații voștri ca mine; (ascultați‐l). Acesta este cel ce a fost în adunare în pustie, cu îngerul care îi vorbea în muntele Sinai și cu părinții noștri: care a primit cuvinte vii ca să ni le dea nouă, căruia n‐au voit părinții noștri să‐i fie ascultători, ci l‐au înlăturat și s‐au întors în inimile lor în Egipt, zicând lui Aaron: Fă‐ne dumnezei care vor merge înaintea noastră; căci Moise acesta care ne‐a scos din pământul Egiptului nu știm ce s‐a făcut. Și au făcut un chip de vițel în acele zile și au adus jertfă idolului și se desfătau în lucrurile mâinilor lor. Dar Dumnezeu s‐a întors și i‐a dat să slujească oștirii cerului, după cum este scris în cartea prorocilor: Nu cumva mi‐ați adus vite înjunghiate și jertfe patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel? Și ați purtat cortul lui Moloh și steaua dumnezeului Remfan, chipurile pe care le‐ați făcut să vă închinați lor; și vă voi strămuta dincolo de Babilon. Părinții noștri aveau cortul mărturiei în pustie, după cum a rânduit cel ce a vorbit lui Moise, ca să‐l facă după chipul pe care‐l văzuse; pe care părinții noștri, la rândul lor, l‐au și adus cu Iosua, când au intrat în stăpânirea Neamurilor pe care le‐a fugărit Dumnezeu de la fața părinților noștri până în zilele lui David; care a aflat har înaintea lui Dumnezeu și a cerut să găsească o locuință pentru Dumnezeul lui Iacov. Și Solomon i‐a zidit o casă. Dar Cel Preaînalt nu locuiește în cele făcute de mâini, după cum zice prorocul: Cerul îmi este scaun de domnie și pământul așternut al picioarelor mele; ce fel de casă îmi veți zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele? Oare nu mâna mea a făcut toate acestea?… Voi cu grumazul înțepenit și netăiați împrejur cu inimile și cu urechile, voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt; cum au fost părinții voștri, așa și voi. Pe care dintre proroci nu i‐au prigonit părinții voștri? Și au și omorât pe cei ce au vestit mai dinainte despre venirea Celui Drept, ai cărui vânzători și omorâtori v‐ați făcut voi acum, voi, care ați primit legea prin rânduieli de îngeri și n‐ați păzit‐o!… Când au auzit ei acestea, îi tăia în inimi și scrâșneau cu dinții împotriva lui. Iar el fiind plin de Duhul Sfânt s‐a uitat țintă în cer și a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu și a zis: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu. Dar ei au strigat cu glas mare și și‐au astupat urechile și s‐au năpustit cu un gând asupra lui: și l‐au scos afară din cetate și‐l omorau cu pietre. Și martorii și‐au pus jos veșmintele la picioarele unui tânăr numit Saul. Și pe când omorau cu pietre pe Ștefan, el chema pe Domnul și zicea: Doamne Isuse, primește duhul meu. Și a îngenuncheat și a strigat cu glas mare: Doamne, nu le pune la socoteală păcatul acesta. Și când a zis aceasta, a adormit. Iar Saul încuviința cu ei omorârea lui. Și în acea zi s‐a făcut prigonire mare împotriva Bisericii care era în Ierusalim; și toți afară de apostoli au fost împrăștiați prin ținuturile Iudeei și Samariei. Și bărbații evlavioși au îngropat pe Ștefan și au făcut jelire mare pentru el. Și Saul pustiia biserica intrând prin case, și târând bărbați și femei, îi dădea prinși la închisoare. Deci cei împrăștiați au străbătut din loc în loc, binevestind cuvântul. Și Filip s‐a pogorât în cetatea Samariei și le‐a propovăduit pe Hristosul. Și gloatele luau aminte cu un gând la cele zise de Filip când au auzit și văzut semnele pe care le făcea. Căci duhuri necurate ieșeau strigând cu glas mare din mulți care le aveau; și mulți slăbănogi și șchiopi au fost tămăduiți. Și s‐a făcut bucurie mare în cetatea aceea. Și era mai înainte în cetate un bărbat cu numele Simon, care făcea vrăjitorie și punea în uimire neamul Samariei, zicând că el însuși este cineva mare, la care toți, de la mic până la mare, luau aminte, zicând: Aceasta este puterea lui Dumnezeu numită Mare. Și luau aminte la el pentru că de multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile sale. Dar când au crezut pe Filip, care vestea evanghelia privitoare la Împărăția lui Dumnezeu și numele lui Isus Hristos, au fost botezați atât bărbați cât și femei. Și însuși Simon a crezut și, fiind botezat, stăruia lângă Filip; și văzând semnele și puterile mari ce se făceau, era uimit. Iar când au auzit apostolii care erau în Ierusalim că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și Ioan, care când au venit, s‐au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu se pogorâse încă peste niciunul dintre ei, ci erau numai botezați în numele Domnului Isus. Atunci au pus mâinile peste ei și au primit Duhul Sfânt. Iar când a văzut Simon că Duhul Sfânt se dă prin punerea mâinilor apostolilor, le‐a adus bani, zicând: Dați‐mi și mie împuternicirea aceasta, ca pe cine voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt. Dar Petru a zis către el: Argintul tău să piară cu tine pentru că ai socotit că darul lui Dumnezeu se dobândește prin bani. Tu n‐ai parte nici sorț în cuvântul acesta, căci inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăiește‐te deci de această răutate a ta și roagă‐te de Domnul, poate îți va ierta gândul inimii tale. Căci văd că ești în amărăciune de fiere și în legătura nedreptății. Și răspunzând Simon, a zis: Rugați‐vă voi către Domnul pentru mine ca nimic să nu vină peste mine din cele ce ați zis. Deci ei, după ce au mărturisit și au vorbit Cuvântul Domnului, s‐au întors la Ierusalim și vesteau evanghelia în multe sate ale Samaritenilor. Și un înger al Domnului a vorbit lui Filip zicând: Scoală‐te și du‐te spre miazăzi pe calea ce pogoară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie. Și s‐a sculat și a plecat. Și iată un bărbat etiopian, un famen, un puternic la Candace, împărăteasa Etiopenilor, care era peste toată vistieria ei, care venise să se închine la Ierusalim; și se întorcea și ședea în carul său și citea pe prorocul Isaia. Și Duhul a zis lui Filip: Apropie‐te și lipește‐te de carul acesta. Și Filip a alergat la el și l‐a auzit citind pe Isaia prorocul și a zis: Înțelegi cele ce citești? Iar el a zis: Cum aș putea, dacă nu mă va călăuzi cineva? Și a rugat pe Filip să se suie și să șadă cu el. Și partea din scriptură pe care o citea era aceasta: A fost adus ca o oaie la junghiere; și fără glas ca un miel înaintea celui ce‐l tunde, așa nu‐și deschide gura. În smerirea lui judecata i‐a fost ridicată; și neamul lui cine‐l va spune? Căci viața lui se ia de pe pământ. Și famenul a răspuns lui Filip și a zis: Rogu‐te, despre cine zice prorocul aceasta? Despre sine însuși sau despre un altul? Și Filip și‐a deschis gura și, începând de la scriptura aceasta, i‐a binevestit pe Isus. Și pe când mergeau pe cale, au venit la o apă. Și famenul zice: Iată apă; ce mă împiedică să fiu botezat? (Și Filip i‐a zis: Dacă crezi din toată inima, îți este îngăduit. Și răspunzând a zis: Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.) Și a poruncit să stea carul și s‐au pogorât amândoi la apă, atât Filip cât și famenul și l‐a botezat. Iar când au ieșit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip și famenul nu l‐a mai văzut căci mergea pe calea sa bucurându‐se. Și Filip a fost aflat în Azot, și străbătând, vestea evanghelia în toate cetățile până a venit la Cesarea. Iar Saul, suflând încă amenințare și omor împotriva ucenicilor Domnului, a venit la marele preot și a cerut de la el scrisori la Damasc, către sinagogi, că dacă va găsi pe vreunii că sunt ai Căii, atât bărbați cât și femei, să‐i aducă legați la Ierusalim. Și pe când călătorea, a fost așa: s‐a apropiat de Damasc și fără veste a strălucit împrejurul lui o lumină din cer. Și a căzut la pământ și a auzit un glas zicându‐i: Saule, Saule, pentru ce mă prigonești? Iar el a zis: Cine ești, Doamne? Iar el a zis: Eu sunt Isus pe care‐l prigonești; (cu greu îți este să calci cu piciorul peste ghimpi. Și tremurând și speriat fiind, zice: Doamne, ce voiești să fac? Și Domnul zice către el:) Ci scoală‐te și intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci. Iar bărbații care mergeau împreună cu el pe cale au stat încremeniți, auzind glasul dar nezărind pe nimeni. Și Saul s‐a sculat de la pământ și când i s‐au deschis ochii, nu vedea nimic; și l‐au dus de mână și l‐au adus în Damasc. Și a fost trei zile fără vedere și n‐a mâncat, nici n‐a băut. Și în Damasc era un ucenic cu numele Anania. Și Domnul i‐a zis într‐o vedenie: Anania! Și el a zis: Iată‐mă, Doamne. Și Domnul a zis către el: Scoală‐te și du‐te pe ulița numită Dreaptă și caută în casa lui Iuda pe unul cu numele Saul din Tars; căci iată se roagă. Și el a văzut în vedenie un bărbat cu numele Anania intrând la el și punând mâinile peste el ca să‐și capete vederea. Dar Anania a răspuns: Doamne, am auzit de la mulți despre bărbatul acesta câte rele a făcut sfinților tăi în Ierusalim. Și aici are împuternicire de la mai marii preoților ca să lege pe toți care cheamă numele tău. Dar Domnul i‐a zis: Du‐te, pentru că acesta îmi este un vas ales, ca să poarte numele meu înaintea Neamurilor și împăraților și copiilor lui Israel. Căci eu îi voi arăta câte trebuie să sufere pentru numele meu. Și Anania a plecat și a intrat în casă; și punându‐și mâinile peste el, a zis: Frate Saule, Domnul Isus, care ți s‐a arătat în calea pe care veneai, m‐a trimis ca iar să‐ți capeți vederea și să fii umplut de Duhul Sfânt. Și îndată au căzut de la ochii lui ca niște solzi și și‐a căpătat vederea și s‐a sculat și a fost botezat. Și a luat mâncare și s‐a întărit. Și a fost câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc. Și îndată a propovăduit în sinagogi pe Isus că el este Fiul lui Dumnezeu. Și toți care‐l auzeau erau uimiți și ziceau: Nu este oare acesta cel ce a nimicit în Ierusalim pe cei ce chemau acest nume? Și pentru aceasta a venit aici ca să‐i ducă legați la mai marii preoților. Iar Saul se întărea și mai mult și punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, întărind că acesta este Hristosul. Și când s‐au împlinit destule zile, iudeii s‐au sfătuit împreună ca să‐l omoare. Dar sfatul lor a fost adus la cunoștința lui Saul. Și ei păzeau porțile zi și noapte ca să‐l omoare. Iar ucenicii l‐au luat noaptea și l‐au pogorât prin zid, lăsându‐l jos într‐o coșniță. Și când a fost la Ierusalim, cerca să se lipească de ucenici; și toți se temeau de el, necrezând că este ucenic. Dar Barnaba l‐a luat cu sine și l‐a dus la apostoli și le‐a istorisit cum pe cale a văzut pe Domnul și că i‐a vorbit și cum în Damasc a propovăduit pe față în numele lui Isus. Și era împreună cu ei în Ierusalim, intrând și ieșind, și propovăduind pe față în numele Domnului. Și vorbea și se întreba cu eleniștii; dar ei umblau ca să‐l omoare. Și când au știut frații, l‐au dus în jos la Cesarea și l‐au trimis la Tars. Deci Biserica prin toată Iudeea și Galileea și Samaria avea pace, zidindu‐se și înaintând în frica Domnului, și prin mângâierea Sfântului Duh se înmulțea. Și a fost așa: pe când trecea Petru prin toate părțile, s‐a pogorât la sfinții care locuiesc în Lida. Și a găsit acolo pe un om, cu numele Enea, de opt ani zăcând în pat, care era slăbănog. Și Petru i‐a zis: Enea, Isus Hristos te vindecă; scoală și fă‐ți patul. Și îndată s‐a sculat. Și toți locuitorii din Lida și Sarona l‐au văzut și s‐au întors la Domnul. Și în Iope era o ucenică cu numele Tabita, care tălmăcit se zice Dorca. Aceasta era plină de fapte bune și de milostenii pe care le făcea. Și a fost așa: în acele zile ea s‐a îmbolnăvit și a murit; și după ce au scăldat‐o, au pus‐o în odaia de sus. Și fiindcă Lida era aproape de Iope, ucenicii când au auzit că Petru este în ea, au trimis doi bărbați la el rugându‐l: Nu pregeta să vii până la noi. Și Petru s‐a sculat și a venit cu ei; și când a sosit, l‐au dus în odaia de sus și i s‐au înfățișat toate văduvele plângând și arătând cămășile și hainele câte le făcea Dorca, pe când era cu ele. Dar Petru i‐a scos pe toți afară și a îngenuncheat și s‐a rugat; și întorcându‐se spre trup, a zis: Tabita, scoală‐te. Și ea și‐a deschis ochii și când a văzut pe Petru, s‐a ridicat în sus. Și el i‐a dat mâna și a sculat‐o în sus; și chemând pe sfinți și pe văduve, le‐a înfățișat‐o vie. Și s‐a făcut cunoscut prin toată Iope și mulți au crezut în Domnul. Și a fost așa: el a rămas destule zile în Iope la un oarecare Simon, un tăbăcar. Și în Cesarea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaș în ceata de ostași numită Italiana, cucernic și temător de Dumnezeu cu toată casa lui, care făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu totdeauna. El a văzut lămurit într‐o vedenie, cam pe la ceasul al nouălea din zi, un înger al lui Dumnezeu intrând la el și zicându‐i: Cornelie. Iar el uitându‐se țintă la el și speriat, a zis: Ce este, Doamne? Și el i‐a zis: Rugăciunile tale și milosteniile tale s‐au suit spre aducere aminte înaintea lui Dumnezeu. Și acum trimite bărbați la Iope și adu pe Simon, care se numește și Petru. El găzduiește la un oarecare Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare. Iar după ce a plecat îngerul care‐i vorbea, el a strigat pe doi dintre casnicii săi și pe un ostaș cucernic dintre cei ce erau mereu pe lângă el și istorisindu‐le toate, i‐a trimis la Iope. Și a doua zi, pe când mergeau ei pe cale și se apropiau de cetate, Petru s‐a suit pe acoperiș, pe la ceasul al șaselea, ca să se roage. Și a flămânzit și voia să mănânce; și pe când găteau ei, a venit peste el o răpire sufletească. Și zărește cerul deschis și un vas pogorându‐se ca o pânză mare lăsată în jos, de patru capete, pe pământ, în care erau toate cele cu patru picioare și târâtoare ale pământului și păsări ale cerului. Și s‐a făcut un glas către el: Scoală‐te, Petre, înjunghie și mănâncă. Iar Petru a zis: Cu niciun chip, Doamne; pentru că niciodată n‐am mâncat ceva spurcat și necurat. Și iarăși a venit un glas a doua oară către el: Ce a curățit Dumnezeu, nu spurca tu. Iar aceasta s‐a făcut până de trei ori și îndată vasul a fost ridicat în sus în cer. Și pe când Petru nu se dumirea în sine ce să fie vedenia pe care a văzut‐o, iată bărbații trimiși de Corneliu, întrebând cu de‐amănuntul de casa lui Simon, au stat la poartă și au strigat și au întrebat dacă Simon numit și Petru găzduiește aici. Dar pe când Petru se gândea în sine despre vedenie, Duhul i‐a zis: Iată, te caută trei bărbați. Deci scoală‐te, pogoară‐te și du‐te împreună cu ei fără să te îndoiești de ceva, pentru că eu i‐am trimis. Și Petru s‐a pogorât la bărbați și a zis: Iată, eu sunt acela pe care‐l căutați; care este pricina pentru care sunteți aici? Iar ei au zis: Corneliu sutașul, bărbat drept și temător de Dumnezeu și cu mărturie de la tot neamul iudeilor, a fost înștiințat de Dumnezeu printr‐un înger sfânt ca să trimită să te cheme la casa lui și să audă cuvinte de la tine. I‐a chemat deci înăuntru și i‐a găzduit. Și a doua zi s‐a sculat și a ieșit cu ei, și unii dintre frații de la Iope au venit cu el. Și a doua zi au intrat în Cesarea; iar Corneliu îi aștepta, după ce chemase pe rudele sale și pe prietenii săi de aproape. Și când a fost să intre Petru, Corneliu i‐a ieșit înainte, i‐a căzut la picioare și s‐a închinat. Dar Petru l‐a ridicat zicând: Scoală‐te; și eu însumi sunt un om. Și pe când vorbea cu el, a intrat și găsește pe mulți care se adunaseră. Și a zis către ei: Voi știți că este neîngăduit unui bărbat iudeu să se lipească sau să vină la unul de alt neam; și totuși mie Dumnezeu mi‐a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat. Și de aceea am venit fără să fac împotrivire când au trimis după mine. Întreb deci: Pentru care cuvânt ați trimis după mine? Și Corneliu a zis: Acum patru zile, până la ceasul acesta, mă rugam în al nouălea ceas în casa mea, și iată un bărbat în veșmânt strălucitor a stat înaintea mea. Și a zis: Cornelie, rugăciunea ți‐a fost ascultată și milosteniile tale au fost aduse aminte înaintea lui Dumnezeu. Trimite deci la Iope și cheamă la tine pe Simon, care se numește și Petru; el găzduiește în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare. Îndată deci am trimis la tine și bine ai făcut că ai venit. Acum deci noi toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu ca să ascultăm toate cele poruncite ție de Domnul. Și Petru a deschis gura și a zis: Cu adevărat înțeleg că Dumnezeu nu caută la față, ci în orice neam, cel ce se teme de el și lucrează dreptate îi este primit. Cuvântul pe care l‐a trimis copiilor lui Israel, binevestind evanghelia păcii prin Isus Hristos (el este Domn al tuturor), voi înșivă știți vorba aceea care s‐a făcut prin toată Iudeea, începând de la Galileea, după botezul pe care l‐a propovăduit Ioan; pe Isus din Nazaret, cum Dumnezeu l‐a uns cu Duhul Sfânt și cu putere; care a umblat din loc în loc, făcând bine și tămăduind pe toți cei asupriți de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu el. Și noi suntem martori pentru toate câte a făcut în țara iudeilor și în Ierusalim; pe care l‐au și omorât atârnându‐l pe lemn. Pe el Dumnezeu l‐a sculat a treia zi și i‐a dat ca să se arate nu la tot poporul, ci nouă martorilor care am fost aleși mai dinainte de Dumnezeu, care am mâncat și am băut împreună cu el după învierea lui dintre cei morți. Și ne‐a poruncit să propovăduim poporului și să dăm mărturie că el este cel rânduit de Dumnezeu Judecător al viilor și al morților. Pentru el mărturisesc toți prorocii că prin numele lui oricine care crede în el primește iertarea păcatelor. Pe când vorbea încă Petru aceste vorbe, Duhul Sfânt a căzut peste toți care ascultau cuvântul. Și credincioșii din tăierea împrejur, cei ce au venit cu Petru, s‐au uimit pentru că darul Sfântului Duh s‐a vărsat și peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a răspuns: Nu cumva poate cineva opri apa ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi? Și a poruncit ca să fie botezați în numele lui Isus Hristos. Atunci l‐au rugat să rămână câteva zile. Și apostolii și frații care erau prin Iudeea au auzit că și Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu. Și când s‐a suit Petru la Ierusalim, cei din tăierea împrejur se întrebau între ei împotriva lui, zicând: Ai intrat la bărbați care n‐au tăierea împrejur și ai mâncat cu ei. Dar Petru a început și le‐a înșiruit toate pe rând zicând: Eu mă rugam în cetatea Iope și am văzut o vedenie într‐o răpire sufletească: un vas pogorându‐se ca o pânză mare, lăsată jos din cer de patru capete și a venit până la mine; în care, când m‐am uitat țintă, deosebeam cu mintea și vedeam cele cu patru picioare ale pământului și fiare și târâtoare și păsările cerului. Și am auzit și un glas zicându‐mi: Scoală‐te, Petre, înjunghie și mănâncă. Dar am zis: Cu niciun chip, Doamne, pentru că n‐a intrat niciodată în gura mea ceva spurcat sau necurat. Dar un glas a răspuns a doua oară din cer: Ce a curățit Dumnezeu, nu spurca tu. Și aceasta s‐a făcut până de trei ori și toate au fost trase iarăși sus în cer. Și iată, deodată trei bărbați s‐au înfățișat la casa în care eram noi, fiind trimiși de la Cesarea la mine. Și Duhul mi‐a zis să mă duc cu ei neîndoindu‐mă de nimic. Și acești șase frați au venit și ei cu mine și am intrat în casa bărbatului. Și ne‐a spus cum a văzut pe înger stând în casa sa și zicând: Trimite la Iope și adu pe Simon care se numește și Petru, care îți va vorbi cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată casa ta. Și când am început eu să vorbesc, Duhul Sfânt a căzut peste ei ca și peste noi la început. Și mi‐am adus aminte de Cuvântul Domnului, cum zicea: Ioan a botezat cu apă dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt. Dacă deci Dumnezeu le‐a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu ca să pot opri pe Dumnezeu? Și când au auzit acestea, s‐au liniștit și au slăvit pe Dumnezeu zicând: Așadar și Neamurilor a dat Dumnezeu pocăință spre viață. Deci cei împrăștiați din pricina necazului făcut în privința lui Ștefan au străbătut până la Fenicia și Cipru și Antiohia, nevorbind nimănui cuvântul decât numai iudeilor. Și unii dintre ei erau bărbați din Cipru și din Cirene, care când au venit în Antiohia, vorbeau și către greci, binevestind pe Domnul Isus. Și mâna Domnului era cu ei și un mare număr au crezut și s‐au întors la Domnul. Și s‐a auzit vorba despre ei la urechile bisericii care este în Ierusalim și au trimis pe Barnaba până la Antiohia, care când a venit și a văzut harul lui Dumnezeu, s‐a bucurat și îndemna pe toți să stăruiască cu hotărâre de inimă în Domnul. Pentru că el era un bărbat bun și plin de Duhul Sfânt și de credință. Și destulă gloată a fost adăugată la Domnul. Și a ieșit la Tars ca să caute pe Saul. Și după ce l‐a găsit, l‐a adus la Antiohia. Și a fost așa: un an întreg ei s‐au adunat împreună cu biserica și au învățat gloată destulă și ucenicii au fost numiți creștini pentru întâia oară în Antiohia. Și în acele zile s‐au pogorât niște proroci de la Ierusalim la Antiohia. Și unul dintre ei cu numele Agab s‐a sculat și a însemnat prin Duhul că are să fie o foamete mare peste tot pământul locuit, care s‐a și făcut sub Claudiu. Și ucenicii, fiecare după cum se înlesnea, au hotărât să trimită un ajutor fraților care locuiesc în Iudeea, ceea ce au și făcut, trimițându‐l bătrânilor prin mâna lui Barnaba și Saul. Și pe vremea aceea Irod împăratul și‐a întins mâinile ca să facă rău la unii din ai bisericii. Și a omorât cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Și când a văzut că place iudeilor, a mai adaus să prindă și pe Petru. Și erau zilele azimilor. Și după ce l‐a prins l‐a pus în temniță și l‐a dat la patru străji de câte patru ostași, ca să‐l păzească, fiind hotărât ca după Paști să‐l aducă sus înaintea poporului. Deci Petru era păzit în temniță și se făcea stăruitor rugăciune către Dumnezeu pentru el din partea bisericii. Și când avea de gând Irod să‐l aducă înainte, în noaptea aceea Petru era culcat între doi ostași, legat cu două lanțuri și păzitorii lângă ușă păzeau temnița. Și iată un înger al Domnului a stat lângă el și o lumină a strălucit în chilie; și el a lovit coasta lui Petru și l‐a deșteptat zicând: Scoală‐te degrabă. Și i‐au căzut jos cătușele din mâini. Și îngerul i‐a zis: Încinge‐te și pune‐ți sandalele în picioare. Și el a făcut așa. Și i‐a zis: Aruncă‐ți haina pe tine și urmează‐mă. Și a ieșit și‐l urma și nu știa că este adevărat ce se face prin înger, ci i se părea că vede o vedenie. Și după ce au trecut cea dintâi strajă și pe a doua, au venit la poarta de fier care duce în cetate, care li s‐a deschis de la sine și au ieșit și au trecut înainte printr‐o uliță. Și îndată îngerul s‐a depărtat de la el. Și Petru când și‐a venit în sine, a zis: Acum știu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul său și m‐a scăpat din mâna lui Irod și din toată așteptarea poporului iudeilor. Și când și‐a dat bine seama, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, care se numește și Marcu, unde erau destui adunați și se rugau. Și când a bătut la ușa porții, a venit o slujnică cu numele Roda să asculte. Și când a cunoscut glasul lui Petru, de bucurie n‐a deschis poarta, ci a alergat înăuntru și a vestit că Petru stă înaintea porții. Iar ei au zis către ea: Ești nebună. Dar ea întărea cu stăruință că așa este. Și ei ziceau: Este îngerul lui. Dar Petru stăruia bătând. Și când au deschis, l‐au văzut și au rămas uimiți. Dar el, făcându‐le semn cu mâna ca să tacă, le‐a istorisit cum Domnul l‐a scos din temniță și a zis: Vestiți acestea lui Iacov și fraților. Și a ieșit și s‐a dus într‐alt loc. Și când s‐a făcut ziuă, era nu puțină tulburare între ostași ce s‐a făcut oare Petru. Și Irod, după ce l‐a căutat cu stăruință și nu l‐a găsit, a cercetat cu de‐amănuntul pe păzitori și a poruncit să fie duși la moarte. Și s‐a pogorât din Iudeea la Cesarea și a zăbovit acolo. Și Irod era în mare vrăjmășie cu tirienii și sidonienii. Dar ei au venit într‐un gând la el și înduplecând pe Blast, care era peste odaia de culcat a împăratului, cereau pace pentru că țara lor se hrănea din cea împărătească. Și într‐o zi hotărâtă, Irod s‐a îmbrăcat în veșmântul împărătesc și a șezut pe scaunul de judecată și cuvânta către ei. Și poporul striga: Glas de Dumnezeu și nu de om. Și îndată l‐a lovit un înger al Domnului pentru că n‐a dat slavă lui Dumnezeu; și a fost mâncat de viermi și și‐a dat sufletul. Iar cuvântul lui Dumnezeu sporea și se înmulțea. Și Barnaba și Saul, după ce și‐au împlinit slujba, s‐au întors din Ierusalim luând cu ei și pe Ioan care era numit și Marcu. Și în Antiohia, în biserica ce era acolo, erau proroci și învățători, Barnaba și Simeon numit Niger și Luciu din Cirene și Manaen, care fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul și Saul. Și pe când slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: Deosebiți‐mi acum pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care mi i‐am chemat. Atunci, după ce au postit și s‐au rugat, și‐au pus mâinile peste ei și le‐au dat drumul. Ei dar fiind trimiși afară de Duhul Sfânt, au venit la Seleucia și de acolo au plecat pe apă la Cipru. Și când au ajuns la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Și aveau slujitor și pe Ioan. Și după ce au străbătut tot ostrovul până la Pafos, au găsit pe un bărbat vrăjitor, un proroc mincinos, un iudeu, al cărui nume era Bar‐Isus, care era cu proconsulul Sergius Paulus, un bărbat priceput. Acesta a chemat la sine pe Barnaba și pe Saul și a căutat cu stăruință să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima vrăjitorul, căci astfel se tălmăcește numele lui, li s‐a împotrivit, încercând să întoarcă cu desăvârșire pe proconsul de la credință. Dar Saul care este chemat și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s‐a uitat țintă la el și a zis: O tu cel plin de orice înșelăciune și de orice răutate, fiu al diavolului, vrăjmaș al oricărei dreptăți, nu încetezi de a strâmba căile cele drepte ale Domnului? Și acum iată mâna Domnului este asupra ta și vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme anumită. Și îndată a căzut peste el negură și întuneric și umblând împrejur, căuta cine să‐l ducă de mână. Atunci proconsulul, când a văzut ce s‐a făcut, a crezut, mirându‐se de învățătura Domnului. Și Pavel și cei cu el au pornit pe mare de la Pafos și au venit la Perga în Pamfilia; și Ioan s‐a despărțit de ei și s‐a întors la Ierusalim. Iar ei străbătând de la Perga, au venit la Antiohia Pisidiei și au intrat în sinagogă în ziua Sabatului și au șezut jos. Și după citirea legii și a prorocilor, mai marii sinagogei au trimis la ei zicând: Bărbați frați, dacă aveți vreun cuvânt de mângâiere pentru popor, vorbiți. Și Pavel s‐a sculat și făcând semn cu mâna a zis: Bărbați israeliți și cei ce vă temeți de Dumnezeu, ascultați. Dumnezeul poporului acestuia Israel și‐a ales pe părinții noștri și a înălțat poporul când au stat vremelnic în țara Egiptului, și i‐a scos cu braț înalt din el. Și vreme cam de patruzeci de ani a suferit apucăturile lor în pustie. Și după ce a nimicit șapte neamuri în țara Canaan, le‐a împărțit lor spre moștenire țara acelora, vreme cam de patru sute cincizeci de ani. Și după acestea le‐a dat judecători până la Samuel prorocul. Și după aceea au cerut un împărat și Dumnezeu le‐a dat pe Saul, fiul lui Chis, bărbat din seminția lui Beniamin, patruzeci de ani. Și după ce l‐a înlăturat, le‐a ridicat ca împărat pe David, căruia i‐a și zis mărturisind: Am găsit pe David, fiul lui Iese, bărbat după inima mea, care va face toate voile mele. Din sămânța acestui om Dumnezeu după făgăduință a adus lui Israel un Mântuitor, pe Isus, după ce Ioan a propovăduit înainte de venirea lui botezul pocăinței la tot poporul lui Israel. Și pe când Ioan își sfârșea alergarea, zicea: Ce socotiți că sunt eu? Nu sunt eu acela; ci iată vine după mine unul căruia nu sunt vrednic să‐i dezleg încălțămintea picioarelor. Bărbați frați, copii ai neamului lui Avraam și cei ce sunt între voi temători de Dumnezeu, nouă ni s‐a trimis cuvântul mântuirii acesteia. Căci cei ce locuiesc în Ierusalim și mai marii lor, fiindcă nu l‐au cunoscut pe el nici glasurile prorocilor care se citesc în fiecare Sabat, le‐au împlinit judecându‐l și deși n‐au găsit nicio vină de moarte în el, totuși au cerut de la Pilat ca el să fie ucis. Și când au săvârșit toate cele scrise despre el, l‐au luat jos de pe lemn și l‐au pus într‐un mormânt. Dar Dumnezeu l‐a sculat dintre cei morți; și el a fost văzut mai multe zile de cei ce s‐au suit împreună cu el din Galileea la Ierusalim, care acum sunt martorii lui la popor. Și noi vă binevestim vouă făgăduința făcută către părinți, că Dumnezeu a împlinit‐o pentru copiii noștri, înviind pe Isus, după cum și este scris în psalmul al doilea: Tu ești Fiul meu, eu astăzi te‐am născut. Dar că l‐a înviat dintre cei morți ca să nu se mai întoarcă la putrezire, a zis astfel: Vă voi da binecuvântările cele cuvioase și de crezut ale lui David. De aceea și în altul zice: Nu vei da pe Cel Cuvios al tău să vadă putrezire. Căci David, după ce a slujit neamului său, prin sfatul lui Dumnezeu, a adormit și a fost adăugat la părinții săi și a văzut putrezire. Dar acela pe care Dumnezeu l‐a sculat n‐a văzut putrezire. Deci să vă fie cunoscut bărbați frați, că prin acesta vi se vestește iertarea păcatelor și prin el oricine crede este îndreptățit de toate de care n‐ați putut fi îndreptățiți prin legea lui Moise. Deci luați aminte să nu vină peste voi ce s‐a zis în proroci: Vedeți, disprețuitorilor, și mirați‐vă, și pieriți, căci eu lucrez o lucrare în zilele voastre, lucrare pe care n‐o veți crede dacă v‐o spune cineva. Și pe când ieșeau ei afară, îi rugau ca să li se vorbească vorbele acestea în Sabatul următor. Și după ce s‐a risipit sinagoga, mulți dintre iudei și dintre prozeliții cucernici au urmat pe Pavel și Barnaba, care vorbind către ei îi îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu. Și în Sabatul viitor mai toată cetatea s‐a adunat să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Dar când au văzut iudeii gloatele, s‐au umplut de pizmă și se împotriveau la cele vorbite de Pavel și huleau. Și Pavel și Barnaba au vorbit cu îndrăzneală și au zis: Era de trebuință ca vouă să vi se vorbească mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu; dar fiindcă îl lepădați și nu vă judecați pe voi înșivă vrednici de viața veșnică, iată ne întoarcem la Neamuri. Căci așa ne‐a poruncit Domnul zicând: Te‐am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să fii spre mântuire până la marginea pământului. Și când au auzit Neamurile, se bucurau și slăveau Cuvântul Domnului și câți erau rânduiți spre viață veșnică au crezut. Și Cuvântul Domnului se împrăștia prin tot ținutul. Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice, pe cele alese și pe bărbații de frunte ai cetății și au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și a lui Barnaba și i‐au scos afară din hotarele lor. Iar ei au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și au venit la Iconia. Și ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt. Și a fost așa: în Iconia au intrat împreună în sinagoga iudeilor și au vorbit astfel încât a crezut o mare mulțime de iudei și greci. Dar iudeii care erau neînduplecați au întărâtat și înrăutățit sufletele Neamurilor împotriva fraților. Deci au rămas destulă vreme acolo vorbind cu îndrăzneală în Domnul, care mărturisea pentru cuvântul harului său, dând să se facă semne și minuni prin mâinile lor. Dar mulțimea cetății s‐a dezbinat și unii erau cu iudeii, iar alții cu apostolii. Și când s‐a făcut o pornire a Neamurilor și a iudeilor cu mai marii lor, ca să‐i înfrunte rușinos și să‐i omoare cu pietre, ei și‐au dat bine seama și au fugit în cetățile Licaoniei, Listra și Derbe și în împrejurime. Și acolo vesteau evanghelia. Și în Listra sta jos un bărbat neputincios de picioare, olog din pântecele mamei lui, care niciodată nu umblase. Acesta asculta pe Pavel vorbind; care uitându‐se țintă la el și văzând că are credință ca să fie vindecat, a zis cu glas tare: Scoală‐te drept pe picioarele tale. Și el a făcut o săritură și umbla. Iar gloatele, când au văzut ce a făcut Pavel, și‐au ridicat glasul în limba licaoniană zicând: Dumnezeii s‐au coborât la noi în asemănarea oamenilor. Și numeau pe Barnaba Jupiter, iar pe Pavel Mercur, fiindcă el mânuia cuvântul. Iar preotul lui Jupiter, al cărui Templu este înaintea cetății, a adus tauri și cununi la porți și voia să înjunghie jertfă cu gloatele. Și când au auzit apostolii Barnaba și Pavel și‐au sfâșiat veșmintele și s‐au repezit în gloată strigând și zicând: Bărbați, pentru ce faceți acestea? Și noi suntem oameni de aceeași fire cu voi și vă aducem vestea bună ca să vă întoarceți de la aceste deșertăciuni la Dumnezeul cel viu care a făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt în ele: care în neamurile trecute a îngăduit toate Neamurile ca să meargă pe căile lor. Totuși nu s‐a lăsat pe sine însuși fără martor, întrucât a lucrat binele și v‐a dat din cer ploi și vremuri roditoare, umplându‐vă inimile de hrană și veselie. Și zicând acestea, abia au oprit gloatele ca să nu le înjunghie jertfă. Dar au sosit niște iudei de la Antiohia și Iconia și după ce au înduplecat gloatele și au aruncat cu pietre în Pavel, îl târau afară din cetate socotind că este mort. Și după ce l‐au înconjurat ucenicii, s‐a sculat și a intrat în cetate. Și a doua zi a ieșit cu Barnaba la Derbe. Și după ce au vestit evanghelia în cetatea aceea și au făcut destui ucenici, s‐au întors la Listra și la Iconia și la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor, îndemnându‐i să stăruiască în credință și că prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Și după ce le‐au rânduit prezbiteri în fiecare biserică și s‐au rugat cu postiri, i‐au încredințat Domnului, în care crezuseră. Și au străbătut Pisidia și au venit la Pamfilia și după ce au vorbit cuvântul în Perga, s‐au pogorât la Atalia, și de acolo au plecat pe apă la Antiohia, de unde fuseseră încredințați harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o săvârșiseră. Și când au ajuns și au adunat biserica, au vestit toate câte făcuse Dumnezeu cu ei și că a deschis Neamurilor o ușă de credință. Și au zăbovit acolo nu puțină vreme cu ucenicii. Și unii s‐au pogorât de la Ierusalim și învățau pe frați zicând: Dacă nu veți fi tăiați împrejur, după datina lui Moise, nu puteți fi mântuiți. Și făcându‐se nu puțină împotrivire și cercetare din partea lui Pavel și Barnaba cu ei, au hotărât frații ca Pavel și Barnaba și alții oarecare dintre ei să se suie la apostoli și prezbiteri la Ierusalim pentru această neînțelegere. Deci ei fiind trimiși de biserică, treceau prin Fenicia și Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor: și făceau mare bucurie la toți frații. Și când au ajuns la Ierusalim, au fost primiți de biserică și apostoli și prezbiteri și au spus toate câte făcuse Dumnezeu cu ei. Și unii din secta fariseilor, care au crezut, s‐au ridicat zicând că trebuie să‐i taie împrejur și să le poruncească să păzească legea lui Moise. Și apostolii și prezbiterii s‐au adunat să vadă despre acest cuvânt. Și după ce s‐a făcut multă cercetare, s‐a sculat Petru și a zis către ei: Bărbați frați, voi știți că din zilele de la început Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca prin gura mea Neamurile să audă cuvântul evangheliei și să creadă. Și Dumnezeu care cunoaște inimile le‐a mărturisit dându‐le Duhul Sfânt ca și nouă, și n‐a făcut nicio deosebire între noi și ei curățindu‐le inimile prin credință. Acum dar de ce ispitiți pe Dumnezeu ca să puneți pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri, nici noi n‐am fost în stare să‐l purtăm? Ci credem că suntem mântuiți prin harul Domnului Isus Hristos în același fel ca ei. Și toată mulțimea a tăcut și ascultau pe Barnaba și pe Pavel istorisind câte semne și minuni făcuse Dumnezeu între Neamuri prin ei. Iar după ce au tăcut ei, Iacov a răspuns zicând: Bărbați frați, asultați‐mă: Simeon a istorisit cum mai întâi Dumnezeu a căutat să ia din Neamuri un popor pentru numele său. Și cu aceasta glăsuiesc împreună cuvintele prorocilor, după cum este scris: După acestea iar mă voi întoarce și voi zidi din nou cortul cel căzut al lui David și voi zidi iarăși cele răsturnate ale lui și‐l voi îndrepta, pentru ca rămășița de oameni să caute pe Domnul și toate Neamurile peste care este chemat numele meu, zice Domnul care face acestea cunoscute din veac. De aceea eu judec să nu supărăm pe aceia dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu, ci să le scriem ca să se ferească de întinăciunile idolilor și de curvie și de ce este sugrumat și de sânge. Căci Moise are din vremuri de demult în fiecare cetate pe cei ce‐l propovăduiesc, fiind citit în sinagogi în fiecare Sabat. Atunci s‐a părut bine apostolilor și prezbiterilor cu toată biserica să aleagă bărbați dintre ei și să trimită la Antiohia cu Pavel și Barnaba, pe Iuda, care se numește Barsaba, și pe Sila, bărbați căpetenii între frați. Și au scris astfel prin mâna lor: Apostolii și prezbiterii și frații către frații celor dintre Neamuri, care sunt la Antiohia și în Siria și în Cilicia, sănătate. Deoarece am auzit că unii dintre noi v‐au tulburat cu cuvinte, răsucindu‐vă sufletele, cărora noi nu le‐am poruncit, ni s‐a părut bine, fiind într‐un gând, să alegem bărbați și să trimitem la voi împreună cu iubiții noștri Barnaba și Pavel, oameni care și‐au pus în joc sufletele pentru numele Domnului nostru Isus Hristos. Am trimis deci pe Iuda și pe Sila și ei înșiși vă vor da de știre prin viu grai aceleași. Căci s‐a părut bine Duhului Sfânt și nouă ca să nu se mai pună peste voi nicio greutate mai mare decât acestea ce sunt de neapărată trebuință: să vă feriți de cele înjunghiate idolilor și de sânge și de cele sugrumate și de curvie, de care dacă vă veți păzi pe voi înșivă cu îngrijire, bine faceți. Fiți sănătoși. Deci când li s‐a dat drumul, s‐au pogorât la Antiohia și strângând mulțimea, le‐au dat scrisoarea. Și după ce au citit‐o, s‐au bucurat de mângâiere. Și Iuda și Sila fiind și ei proroci, au îndemnat prin multe cuvinte pe frați și i‐au întărit. Și după ce au stat câtăva vreme acolo, li s‐a dat drumul în pace de către frați la cei ce i‐au trimis. Iar lui Sila i s‐a părut bine să rămână acolo. Dar Pavel și Barnaba au zăbovit în Antiohia învățându‐i și binevestind Cuvântul lui Dumnezeu împreună și cu alții mulți. Și după câteva zile Pavel a zis către Barnaba: Să ne întoarcem acum să cercetăm pe frați în fiecare cetate în care am vestit Cuvântul Domnului, văzând cum se află. Și Barnaba s‐a hotărât să ia cu ei și pe Ioan, care se numește Marcu. Dar Pavel găsea că este drept să nu ia împreună cu ei pe acela care s‐a despărțit de ei de la Pamfilia și n‐a venit cu ei la lucru. Și s‐a iscat o aprindere încât s‐au despărțit unul de altul și Barnaba a luat cu sine pe Marcu și a plecat pe apă la Cipru. Iar Pavel și‐a ales pe Sila și a ieșit fiind încredințat de frați harului Domnului. Și străbătea prin Siria și Cilicia întărind bisericile. Și a ajuns și la Derbe și Listra. Și iată acolo era un ucenic cu numele Timotei, fiu al unei femei iudeice credincioase, dar al unui tată grec. El avea bună mărturie de la frații care erau în Listra și Iconia. Pe el îl voia Pavel ca să iasă cu el și l‐a luat și l‐a tăiat împrejur din pricina iudeilor care erau în acele locuri; căci știau toți că tatăl lui era grec. Și când treceau prin cetăți, le dădeau să păzească hotărârile judecate de apostolii și prezbiterii care erau în Ierusalim. Deci bisericile erau întărite în credință și sporeau la număr în fiecare zi. Și au trecut prin ținutul Frigiei și Galatiei, fiind opriți de Duhul Sfânt să vorbească cuvântul în Asia. Și când au venit spre Misia, încercau să meargă în Bitinia și Duhul lui Isus nu le‐a îngăduit. Deci trecând pe lângă Misia, s‐au pogorât la Troa. Și noaptea i s‐a arătat lui Pavel o vedenie: un bărbat din Macedonia sta și‐l ruga și zicea: Treci în Macedonia și ajută‐ne. Și când a văzut vedenia, îndată am căutat să ieșim în Macedonia, judecând că Dumnezeu ne‐a chemat să le vestim evanghelia. Deci plecând pe apă din Troa, am mers drept la Samotracia și a doua zi la Neapoli și de acolo la Filipi, care este o cetate a Macedoniei, cea dintâi din ținut, o colonie romană; și am zăbovit în această cetate câteva zile. Și în ziua Sabatului am ieșit afară din poartă la un râu, unde socoteam că este un loc de rugăciune; și am șezut jos și vorbeam femeilor care erau adunate. Și o femeie cu numele Lidia, vânzătoare de purpură din orașul Tiatira, temătoare de Dumnezeu, asculta; a cărei inimă a deschis‐o Domnul ca să ia aminte la cele vorbite de Pavel. Și după ce a fost botezată ea și casa ei, ne‐a rugat zicând: Dacă ați judecat că sunt credincioasă Domnului, intrați în casa mea și rămâneți acolo. Și ne‐a silit. Și a fost așa: pe când ne duceam noi la locul de rugăciune, ne‐a ieșit înainte o slujnică, având un duh al lui Piton, care aducea mult câștig domnilor ei prin ghicire. Ea urmând după Pavel și noi, striga zicând: Acești oameni sunt robi ai Dumnezeului Celui Preaînalt, care vă vestesc calea mântuirii. Și aceasta o făcea multe zile. Dar Pavel, foarte necăjit, s‐a întors și a zis duhului: Îți poruncesc în numele lui Isus Hristos să ieși afară din ea. Și a ieșit afară în ceasul acela. Și când au văzut domnii ei că s‐a dus nădejdea câștigului lor, au apucat pe Pavel și Sila și i‐au târât în târg înaintea mai marilor. Și după ce i‐au adus la căpetenii, au zis: Acești oameni, care sunt iudei, turbură cetatea noastră și vestesc datine pe care nu ne este îngăduit să le primim nici să le facem, noi fiind romani. Și gloata s‐a ridicat împreună împotriva lor și căpeteniile le‐au sfâșiat veșmintele și au poruncit să‐i bată cu nuiele. Și după ce le‐au dat multe lovituri, i‐au aruncat în temniță poruncind păzitorului închisorii să‐i păzească bine. Acesta primind o astfel de poruncă, i‐a aruncat în temnița dinăuntru și le‐a înțepenit picioarele în butuci. Iar pe la miezul nopții Pavel și Sila se rugau și cântau laudă lui Dumnezeu și cei legați îi ascultau cu luare aminte. Și deodată s‐a făcut un cutremur mare de pământ încât s‐au zguduit temeliile închisorii; și îndată toate ușile s‐au deschis și legăturile tuturor s‐au desfăcut. Iar păzitorul închisorii s‐a deșteptat din somn și văzând deschise ușile temniței, și‐a tras sabia și era să‐și răpună viața, socotind că cei legați au fugit afară. Dar Pavel a strigat cu glas mare zicând: Nu‐ți face niciun rău, căci toți suntem aici. Și a cerut lumini și s‐a repezit înăuntru și tremurând de frică a căzut înaintea lui Pavel și Sila și i‐a dus afară și a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? Iar ei au zis: Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit tu și casa ta. Și i‐au vorbit Cuvântul Domnului cu toți care erau în casa lui. Și el i‐a luat la sine în acel ceas al nopții și le‐a spălat rănile și îndată a fost botezat el și toți ai săi. Și i‐a suit la casa sa și a pus masa și s‐a veselit cu toată casa lui, fiindcă crezuse în Dumnezeu. Iar când s‐a făcut ziuă, căpeteniile au trimis pe cei ce purtau nuielele zicând: Dă drumul la oamenii aceia. Și păzitorul închisorii a spus lui Pavel cuvintele acestea zicând: Căpeteniile au trimis ca să vi se dea drumul; acum dar ieșiți afară și mergeți în pace. Dar Pavel a zis către ei: După ce ne‐au bătut în fața lumii, neosândiți, pe noi, oameni care suntem romani, ne‐au aruncat în temniță; și acum ne scot afară pe ascuns? Nu așa, ci să vină ei înșiși să ne scoată afară, Și cei ce purtau nuielele au adus la cunoștința căpeteniilor aceste vorbe; iar ei s‐au temut când au auzit că sunt romani. Și au venit și i‐au îmbunat și i‐au dus afară și‐i rugau să plece din cetate. Și ei au ieșit din temniță și au intrat în casa Lidiei; și când au văzut pe frați, i‐au mângâiat și au ieșit. Și după ce au trecut prin Amfipoli și Apolonia, au venit la Tesalonic unde era o sinagogă a iudeilor. Și după cum era obiceiul său, Pavel a intrat la ei și în trei Sabate a stat de vorbă cu ei din scripturi, descoperind și lămurind că Hristosul trebuia să pătimească și să învie dintre cei morți; și zicând că acest Isus, pe care vi‐l vestesc eu, este Hristosul. Și unii dintre ei au fost înduplecați și s‐au însoțit cu Pavel și Sila și o mulțime mare din grecii cucernici și nu puține dintre femeile de frunte. Dar iudeii pizmuind și luând cu ei pe câțiva bărbați răi din cei de rând și făcând gloată, tulburau cetatea și năvălind la casa lui Iason, căutau să‐i scoată afară la popor. Și fiindcă nu i‐au găsit, târau pe Iason și pe unii frați la mai marii cetății, strigând: Aceștia care au întors toată lumea pe dos, au venit și aici și Iason i‐a primit la sine. Și toți aceștia lucrează împotriva hotărârilor Cezarului, zicând că este un alt împărat, Isus. Și au tulburat gloata și pe mai marii cetății care auzeau acestea. Și după ce au luat chezășie de la Iason și de la ceilalți, le‐au dat drumul. Iar frații îndată au trimis noaptea pe Pavel și pe Sila la Berea, care când au sosit, s‐au dus în sinagoga iudeilor. Aceștia erau mai aleși la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată voioșia, cercetând cu de‐amănuntul scripturile în fiecare zi, dacă acestea ar fi așa. Mulți dintre ei deci au crezut și din femeile grecești de stare bună și dintre bărbați, nu puțini. Dar iudeii din Tesalonic, când au cunoscut că și în Berea a fost vestit de Pavel Cuvântul lui Dumnezeu, au venit și acolo întărâtând și tulburând gloatele. Și atunci frații îndată au trimis pe Pavel ca să se ducă până spre mare și Sila și Timotei au mai rămas acolo. Iar cei ce însoțeau pe Pavel l‐au dus până la Atena; și luând ei poruncă de la el către Sila și Timotei ca să vină cât mai curând la el, au plecat. Și pe când Pavel îi aștepta în Atena, i s‐a întărâtat duhul în sine când a văzut cetatea plină de idoli. Deci a stat de vorbă în sinagogă cu iudeii și cu cei cucernici și în târg în fiecare zi cu cei ce‐l întâlneau. Și unii dintre filosofii epicurieni și dintre filosofii stoici s‐au legat de el. Și alții ziceau: Ce vrea să spună acest semănător de vorbe? Iar alții: Pare că este vestitor de dumnezei străini! pentru că le binevestea pe Isus și învierea. Și l‐au luat cu ei și l‐au dus la Areopag zicând: Putem ști ce este această învățătură nouă care este vorbită de tine? Căci aduci la urechile noastre ceva străin; deci voim să știm ce vor să fie acestea. (Iar toți atenienii și străinii care se află vremelnic acolo nu aveau vreme potrivită pentru nimic altceva, decât să vorbească ceva sau să audă ceva mai nou). Și Pavel a stat în mijlocul Areopagului și a zis: Bărbați atenieni, întru toate vă văd mai religioși. Căci trecând și privind de aproape lucrurile de închinat ale voastre, am găsit și un altar pe care este scris: DUMNEZEULUI NECUNOSCUT. Deci ceea ce voi cinstiți foarte mult, fără să cunoașteți, aceasta vă vestesc eu. Dumnezeu care a făcut lumea și toate cele ce sunt în ea, el fiind Domnul cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omenești, ca având trebuință de ceva, căci el însuși dă tuturor viață și suflare și toate; și a făcut dintr‐un singur sânge orice neam de oameni ca să locuiască peste toată fața pământului, hotărând vremuri rânduite și marginile locuirii lor, ca să caute pe Dumnezeu, doar cel puțin l‐ar pipăi și l‐ar afla, deși nu este departe de fiecare dintre noi. Căci în el viețuim și ne mișcăm și suntem, după cum au zis și unii dintre poeții voștri: Căci și noi suntem din neamul lui. Fiind deci din neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să ne gândim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meșteșugul și născocirea omului! Deci Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de neștiință, dar acum poruncește oamenilor ca toți de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a pus o zi în care va judeca cu dreptate pământul locuit prin bărbatul pe care l‐a rânduit, punând credința la îndemâna tuturor prin aceea că l‐a înviat dintre cei morți…… Și când au auzit ei de învierea morților, unii își băteau joc, iar alții au zis: Te vom mai asculta iarăși despre aceasta. Așa Pavel a ieșit din mijlocul lor. Și unii bărbați s‐au alipit de el și au crezut, între care și Dionisie Areopagitul și o femeie cu numele Damaris și alții cu ei. După acestea a plecat din Atena și a venit la Corint. Și a aflat pe un iudeu cu numele Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia cu Priscila, nevasta lui, căci Claudiu poruncise ca toți iudeii să plece din Roma. Și el a venit la ei. Și fiindcă era de aceeași meserie, a rămas la ei și lucrau; căci erau de meserie făcători de corturi. Și sta de vorbă în sinagogă în fiecare Sabat și căuta să înduplece pe iudei și pe greci. Și când au venit din Macedonia Sila și Timotei, Pavel era cu totul dedat cuvântului, aducând dovezi iudeilor că Isus este Hristosul. Și când ei s‐au împotrivit și huleau, el și‐a scuturat hainele și a zis către ei: Sângele vostru fie peste capul vostru; eu sunt curat; de aici înainte mă voi duce la Neamuri. Și a trecut de acolo și a venit în casa unuia cu numele Titu Iust, cinstitor de Dumnezeu, a cărei casă era lipită cu sinagoga. Și Crisp, mai marele sinagogei, a crezut pe Domnul cu toată casa lui; și mulți dintre corinteni, auzind, au crezut și au fost botezați, Și Domnul a zis noaptea într‐o vedenie lui Pavel: Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, pentru că eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să‐ți facă rău, fiindcă am mult popor în această cetate. Și a șezut acolo un an și șase luni, învățând între ei Cuvântul lui Dumnezeu. Dar pe când Galion era proconsul al Ahaiei, iudeii au pășit într‐un gând împotriva lui Pavel și l‐au dus la scaunul de judecată, zicând: Acesta înduplecă prin cuvinte amăgitoare pe oameni, ca să se închine lui Dumnezeu împotriva legii. Și pe când Pavel era să deschidă gura, Galion a zis către iudei: Dacă ar fi vreo nedreptățire sau vreo faptă rea, iudeilor, după cuvânt v‐aș îngădui. Dar fiindcă sunt neînțelegeri despre un cuvânt și niște nume și despre legea voastră, vedeți voi înșivă; eu nu voiesc să fiu judecător al acestora. Și i‐a gonit de la scaunul de judecată. Și au pus mâna toți pe Sosten, mai marele sinagogei, și‐l băteau înaintea scaunului de judecată. Și lui Galion nu‐i păsa nimic de acestea. Iar Pavel, mai rămânând acolo încă destule zile, și‐a luat rămas bun de la frați și s‐a dus pe apă în Siria și cu el Priscila și Acuila, după ce și‐a tuns capul în Chencrea, căci avea o juruință. Și au ajuns la Efes și pe ei i‐a lăsat acolo, iar el a intrat în sinagogă și a vorbit cu iudeii. Și când l‐au rugat ca să rămână mai multă vreme, el nu s‐a învoit, ci și‐a luat rămas bun de la ei, zicând: (Trebuie numaidecât ca sărbătoarea următoare s‐o fac în Ierusalim.) Dar mă voi întoarce la voi, de va vrea Dumnezeu. Și a plecat pe apă de la Efes. Și după ce s‐a dat jos la Cesarea, s‐a suit și a urat bisericii și s‐a pogorât la Antiohia. Și după ce a stat câtăva vreme acolo, a ieșit și a trecut prin Galatia și Frigia, întărind pe toți ucenicii. Iar un iudeu cu numele Apolo, de neam din Alexandria, bărbat învățat, a venit la Efes și era tare în scripturi. Acesta fusese învățat prin viu graiu în calea Domnului; și fierbând cu duhul, vorbea și‐i învăța cu de‐amănuntul cele despre Isus, deși cunoștea numai botezul lui Ioan. Și el a început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Și când l‐au auzit Priscila și Acuila, l‐au luat la ei și l‐au învățat mai cu de‐amănuntul calea lui Dumnezeu. Și când și‐a pus în gând să treacă în Ahaia, frații l‐au îmbărbătat și au scris către ucenici ca să‐l primească. Și când a venit, a ajutat mult prin har celor care crezuseră. Căci înfunda cu putere pe iudei înaintea lumii, arătând prin scripturi că Isus este Hristosul. Și a fost așa: pe când era Apolo în Corint, Pavel trecând prin părțile de sus, a venit la Efes și a găsit pe unii ucenici. Și le‐a zis: Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut? Iar ei i‐au zis: Dar nici n‐am auzit dacă este Duhul Sfânt. Și a zis: Pentru ce botez ați fost dar botezați? Și ei au zis: Pentru botezul lui Ioan. Și Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinței, zicând poporului ca să creadă în cel ce vine după el, adică în Isus. Și când au auzit, au fost botezați pentru numele Domnului Isus. Și după ce a pus Pavel mâinile asupra lor, Duhul Sfânt a venit peste ei și vorbeau în limbi și proroceau. Și toți erau ca la doisprezece bărbați. Și a intrat în sinagogă și vorbea cu îndrăzneală vreme de trei luni, vorbind cu ei și înduplecându‐i cu privire la cele despre Împărăția lui Dumnezeu. Și deoarece unii erau învârtoșați și nu se înduplecau, vorbind de rău Calea înaintea mulțimii, el s‐a despărțit de ei și a deosebit pe ucenici vorbind în fiecare zi în școala lui Tiran. Și aceasta s‐a făcut vreme de doi ani, încât toți cei ce locuiesc în Asia au auzit Cuvântul Domnului, atât iudei cât și greci. Și Dumnezeu făcea puteri nemaipomenite prin mâinile lui Pavel, încât pe bolnavi erau aduse de la trupul lui și ștergare sau mahrame și bolile se depărtau de la ei și duhurile rele ieșeau afară. Și unii dintre iudeii exorciști care umblă din loc în loc s‐au apucat să numească peste cei ce au duhuri rele numele Domnului Isus zicând: Vă jur pe Isus pe care‐l propovăduiește Pavel. Și erau șapte fii ai unuia Sceva, iudeu, mai mare preot, care făceau aceasta. Și duhul rău a răspuns și le‐a zis: Pe Isus îl cunosc și pe Pavel îl știu; dar voi cine sunteți? Și omul în care era duhul rău a sărit asupra lor și i‐a biruit pe amândoi și a avut putere împotriva lor încât au fugit din casa aceea goi și răniți. Și aceasta a ajuns cunoscut tuturor, iudei și greci, care locuiesc în Efes; și a căzut temere peste ei toți și numele Domnului Isus era mărit. Și mulți dintre cei ce crezuseră veneau, mărturisindu‐și și vestindu‐și faptele. Și destui din cei ce făceau meșteșuguri ciudate au adus cărțile și le ardeau înaintea tuturor și au socotit prețurile lor împreună și au găsit cincizeci de mii de arginți. Așa de puternic sporea și se întărea Cuvântul Domnului. Și după ce s‐au împlinit acestea, Pavel și‐a pus în duh ca, după ce va trece prin Macedonia și Ahaia să se ducă la Ierusalim, zicând: După ce voi fi acolo, trebuie să văd și Roma. Și trimițând în Macedonia pe doi dintre cei ce‐i slujeau, pe Timotei și Erast, el însuși a stat o vreme în Asia. Și cam pe vremea aceea s‐a făcut nu puțină tulburare despre Cale. Căci un oarecare cu numele Dimitrie, un argintar, care făcea temple mici de argint ale Dianei, aducea meșterilor nu puțin câștig. Și i‐a adunat pe aceștia și pe lucrătorii care se îndeletniceau cu unele ca acestea și a zis: Bărbați, știți că din acest câștig ne este traiul. Și vedeți și auziți că nu numai la Efes, ci mai în toată Asia, Pavel acesta a înduplecat și a abătut gloată destulă, zicând că nu sunt dumnezei aceia care sunt făcuți de mâini. Și nu numai această parte ne este în primejdie ca să cadă în dispreț, ci și Templul marii zeițe Diana să fie socotit o nimica și are să fie chiar dată jos din măreția ei, ea pe care toată Asia și tot pământul locuit o cinstește. Și când au auzit ei, s‐au umplut de mânie și strigau zicând: Mare este Diana efesenilor. Și cetatea s‐a umplut de învălmășeală și s‐au năpustit într‐un gând la teatru, răpind cu ei pe Gaiu și Aristarh, macedoneni, împreună călători ai lui Pavel. Și când Pavel și‐a pus în gând să intre în popor, ucenicii nu l‐au lăsat. Și unii dintre căpeteniile Asiei, fiindu‐i prieteni, au trimis la el și‐l rugau să nu se ducă la teatru. Deci unii strigau una, alții altceva; căci adunarea era învălmășită și cei mai mulți nu știau pentru ce se adunaseră laolaltă. Și au făcut pe Alexandru să iasă din gloată, împingându‐l iudeii înainte. Și Alexandru a făcut semn cu mâna și voia să se apere înaintea poporului. Dar când au cunoscut că este iudeu, s‐a făcut un glas din partea tuturor strigând cam două ceasuri: Mare este Diana efesenilor. Și după ce logofătul a potolit gloata, zice: Bărbați efeseni, cine este oare dintre oameni care nu cunoaște că cetatea efesenilor este păzitoarea Templului marii Diane și a chipului căzut de la Jupiter? Deci fiindcă acestea sunt fără cuvânt de împotrivire, se cuvine să fiți liniștiți și să nu faceți nimic în pripă. Căci ați adus aici pe bărbații aceștia care nu sunt nici hoți de cele sfinte, nici hulitori ai zeiței noastre. Deci dacă Dimitrie și meșterii care sunt cu el au cuvânt împotriva cuiva, se țin adunări pentru judecare și sunt proconsuli: să se învinuiască unii pe alții. Iar dacă cereți ceva despre altele, se va lămuri în adunarea legiuită. Căci suntem în primejdie să fim învinuiți pentru răscoala de astăzi; și în privința ei nu vom putea da socoteală de îmbulzeala aceasta. Și după ce a zis acestea, a dat drumul adunării. Și după ce a încetat tulburarea, Pavel trimițând după ucenici și îndemnându‐i, și‐a luat rămas bun de la ei și a ieșit să se ducă în Macedonia. Și după ce a trecut prin părțile acelea și i‐a îndemnat cu mult cuvânt, a venit în Grecia. Și după ce a stat trei luni acolo și făcându‐se o pândă împotriva lui de către iudei, când era să se ducă pe apă în Siria, a fost de părere să se întoarcă prin Macedonia. Și Sopater din Berea, al lui Pir, l‐a însoțit până în Asia; iar dintre tesaloniceni Aristarh și Secund și Gaiu din Derbe și Timotei; iar dintre cei din Asia Tihic și Trofim. Și aceștia s‐au dus înainte și ne‐au așteptat în Troa. Și după zilele azimilor noi am plecat pe apă de la Filipi și în cinci zile am venit la ei în Troa, unde am zăbovit șapte zile. Și în ziua întâi a săptămânii când ne‐am adunat ca să frângem pâinea, Pavel a stat de vorbă cu ei având de gând să plece a doua zi; și a întins cuvântul până la miezul nopții. Și erau destule felinare în odaia de sus, unde eram adunați. Și un tânăr cu numele Eutih ședea pe fereastră cufundat într‐un somn adânc; și pe când Pavel sta de vorbă cu ei mereu înainte, fiind doborât de somn, a căzut jos din al treilea cat și a fost ridicat mort. Iar Pavel s‐a pogorât și a căzut peste el și luându‐l în brațe a zis: Nu vă speriați căci sufletul lui este în el. Și după ce s‐a suit și a frânt pâinea și a gustat și a vorbit cu ei destul, până în zori, astfel a plecat. Iar ei au adus pe băiat viu și s‐au mângâiat nu cu măsură. Și noi plecând înainte la corabie ne‐am dus pe apă la Asos, având de gând să luăm de acolo pe Pavel cu noi; căci astfel rânduise, deoarece el avea să meargă pe jos. Iar când ne‐a întâlnit la Asos, l‐am luat cu noi și am venit la Mitilene. Și de acolo plecând pe apă, am ajuns a doua zi în dreptul Chiosului și în ziua următoare ne‐am atins de Samos și rămânând în Troghilion am venit a doua zi la Milet. Căci Pavel a judecat să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia; căci se grăbea, dacă i‐ar fi cu putință, să fie la Ierusalim în ziua Cincizecimii. Și de la Milet a trimis la Efes și a chemat la el pe prezbiterii bisericii. Și când au venit la el, le‐a zis: Voi știți cum am fost cu voi toată vremea, din ziua întâi de când am călcat în Asia, slujind Domnului cu toată smerenia și cu lacrimi și încercări, care mi s‐au întâmplat în pândirile iudeilor; cum nu m‐am ferit de nimic din cele de folos ca să nu vă vestesc și să vă învăț în fața tuturor și în case, mărturisind atât iudeilor cât și grecilor pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Hristos. Și acum iată, legat în duhul mă duc la Ierusalim, neștiind cele ce au să mi se întâmple acolo, decât numai că Duhul Sfânt îmi mărturisește în fiecare cetate zicând că mă așteaptă legături și necazuri. Dar nu țin nicio socoteală de viața mea, ca scumpă mie însumi, numai să‐mi săvârșesc calea și slujba pe care am luat‐o de la Domnul Isus, spre a mărturisi evanghelia harului lui Dumnezeu. Și acum iată știu că nu‐mi veți mai vedea fața voi toți, printre care am trecut propovăduind Împărăția. De aceea vă mărturisesc în ziua de astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m‐am ferit să vă vestesc tot sfatul lui Dumnezeu. Luați aminte la voi înșivă și la toată turma în care v‐a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți biserica Domnului, pe care și‐a dobândit‐o prin însuși sângele său. Știu că după plecarea mea vor intra între voi lupi grozavi, necruțând turma, și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați vorbind lucruri sucite ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea vegheați, aducându‐vă aminte că trei ani, noapte și zi, n‐am încetat sfătuind cu lacrimi pe fiecare. Și acum vă încredințez Domnului și cuvântului harului său, care poate să vă zidească și să vă dea moștenirea între toți cei sfințiți. N‐am poftit argint sau aur sau îmbrăcăminte de la nimeni. Voi înșivă cunoașteți că aceste mâini au slujit pentru cele trebuincioase mie și celor ce erau cu mine. În toate v‐am dat pildă că ostenindu‐vă astfel trebuie să sprijiniți pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus că el însuși a zis: Ferice este mai mult a da decât a lua. Și când a zis acestea, a îngenuncheat și s‐a rugat cu ei toți. Și a fost destul plâns al tuturor și au căzut pe grumazul lui Pavel și‐l sărutau mult, întristându‐se mai ales pentru cuvântul pe care‐l zisese că n‐au să‐i mai vadă fața. Și l‐au petrecut până la corabie. Și după ce a fost așa, ne‐am smuls de la ei și am plecat pe apă; am ținut drumul drept și am venit la Cos și a doua zi la Rodos și de acolo la Patara. Și găsind un vas care era să treacă în Fenicia, ne‐am suit în el și am plecat pe apă. Și după ce am zărit Cipru, lăsându‐l la stânga mergeam pe apă spre Siria și ne‐am dat jos la Tir: pentru că acolo se descărca vasul de povară. Și după ce am găsit pe ucenici am rămas acolo șapte zile; și aceștia spuneau lui Pavel prin Duhul să nu pună piciorul în Ierusalim. Și a fost așa: am împlinit zilele, am ieșit și am plecat; și ne‐au petrecut toți cu neveste și copii până afară din cetate și îngenunchind pe țărm, ne‐am rugat și ne‐am luat ziua bună unii de la alții și noi ne‐am suit în vas iar ei s‐au întors la ale lor. Și când am sfârșit noi de tot călătoria de la Tir, am ajuns la Ptolemaida; și am urat bun găsit fraților și am rămas cu ei o zi. Și a doua zi am plecat și am venit la Cesarea; și intrând în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei șapte, am rămas la el. Acesta avea patru fiice fecioare care proroceau. Și rămânând noi mai multe zile, s‐a pogorât din Iudeea un proroc oarecare cu numele Agab, și venind la noi și luând cingătoarea lui Pavel, și‐a legat picioarele și mâinile și a zis: Așa zice Duhul Sfânt: Astfel vor lega iudeii în Ierusalim pe bărbatul a cui este cingătoarea aceasta și‐l vor da prins în mâinile Neamurilor. Și când am auzit acestea, noi și cei ce sunt de loc de acolo îl îndemnam ca să nu se suie la Ierusalim. Atunci Pavel a răspuns și a zis: Ce faceți plângând și rupându‐mi inima? Căci eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci și să mor la Ierusalim pentru numele Domnului Isus. Și neînduplecându‐se, ne‐am liniștit zicând: Facă‐se voia Domnului! Iar după aceste zile ne‐am pregătit și ne‐am suit la Ierusalim. Și au venit cu noi și dintre ucenicii de la Cesarea, care ne‐au adus la un oarecare Mnason din Cipru, ucenic vechi, la care am fost găzduiți. Și când am fost noi în Ierusalim, frații ne‐au primit cu bunăvoință. Iar în ziua următoare Pavel a intrat cu noi la Iacov și toți prezbiterii erau acolo. Și după ce le‐a urat de sănătate la toți, istorisea câte una cu de‐amănuntul cele ce a făcut Dumnezeu între Neamuri prin slujba lui. Și ei când au auzit slăveau pe Dumnezeu și i‐au zis: Vezi, frate, câte zecimi de mii sunt între iudei cei ce au crezut și toți sunt plini de râvnă pentru lege. Și au fost puși în cunoștință despre tine că înveți pe toți iudeii care sunt între Neamuri să se lepede de Moise zicând că ei nu trebuie să taie împrejur pe copii nici să umble în datine. Ce este dar? Negreșit vor auzi că ai venit. Deci fă ceea ce‐ți zicem. Avem patru bărbați care au asupra lor o juruință. Ia‐i și curățește‐te cu ei și cheltuește cu ei ca să‐și radă capul și toți vor cunoaște că nu este nimic din ceea ce au fost învățați despre tine, ci că și tu însuți urmezi păzind legea. Iar cât pentru Neamurile care au crezut, noi am trimis scrisoare după ce am judecat, ca ei să se ferească de ceea ce este înjunghiat pentru idoli și de sânge și de ce este sugrumat și de curvie. Atunci Pavel a luat cu el pe bărbați și după ce s‐a curățit cu ei în ziua următoare, a intrat în Templu și a vestit când aveau să se împlinească zilele de curățire, vremea când avea să fie adus darul pentru fiecare dintre ei. Și când erau să se sfârșească cele șapte zile, iudeii din Asia, zărindu‐l în Templu, au întărâtat toată gloata și au pus mâinile pe el, strigând: Bărbați israeliți, dați ajutor; acesta este omul care învață pe toți de pretutindeni împotriva poporului și a legii și a locului acestuia; ba încă a adus și greci în Templu și a spurcat acest loc sfânt. Căci zăriseră mai înainte cu el în cetate pe Trofim efeseanul, despre care socoteau că Pavel l‐a adus în Templu. Și toată cetatea a fost mișcată și poporul a alergat și au apucat pe Pavel și‐l trăgeau afară din Templu și îndată au fost închise ușile. Dar pe când cercau să‐l omoare, s‐a suit vestea la căpitanul cetei de ostași că tot Ierusalimul este întărâtat. Acesta îndată a luat ostași și sutași și a alergat jos la ei; iar ei când au văzut pe căpitan și pe ostași, au încetat să bată pe Pavel. Atunci căpitanul s‐a apropiat și l‐a apucat și a poruncit să fie legat cu două lanțuri și a întrebat cine era și ce a făptuit. Și strigau unii una iar alții alta din gloată; și neputând cunoaște ce este temeinic, din pricina zgomotului, a poruncit să‐l ducă în cetățuie. Și când a fost pe trepte, a fost așa: el a fost purtat de ostași din pricina îndârjirii gloatei; căci mulțimea poporului urma strigând: Ia‐l. Și când era să fie băgat în cetățuie, Pavel zice căpitanului: Îmi este oare îngăduit să‐ți spun ceva? Iar el a zis: Știi grecește? Nu ești tu dar egipteanul care mai înainte de aceste zile a răsculat și a scos în pustie pe cei patru mii de bărbați ucigași? Dar Pavel a zis: Eu sunt om iudeu, din Tarsul din Cilicia, cetățean al unei cetăți nu neînsemnate; te rog dar, dă‐mi voie să vorbesc către popor. Și după ce i‐a dat voie, Pavel, stând pe trepte, a făcut semn cu mâna poporului. Și când s‐a făcut tăcere mare, le‐a vorbit în graiul evreiesc zicând: Bărbați frați și părinți, ascultați‐mi acum apărarea către voi. Și când au auzit că le vorbea în graiul evreiesc, au ținut și mai mult liniște; și a zis: Eu sunt bărbat iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar crescut mare în cetatea aceasta, învățat la picioarele lui Gamaliel după strășnicia legii părintești, fiind plin de râvnă pentru Dumnezeu după cum sunteți și voi toți astăzi. Și am prigonit această Cale până la moarte, legând și dând prinși la închisoare bărbați și femei, după cum îmi este martor și marele preot și toată bătrânimea, de la care am primit și scrisori către frați și m‐am dus la Damasc ca să aduc legați la Ierusalim și pe cei ce erau acolo, pentru ca să fie pedepsiți. Și a fost așa: pe când mergeam eu și mă apropiam de Damasc, pe la amiază fără veste a strălucit din cer o mare lumină împrejurul meu. Și am căzut în locul unde eram și am auzit un glas zicându‐mi: Saule, Saule, pentru ce mă prigonești? Iar eu am răspuns: Cine ești, Doamne? Și el mi‐a zis: Eu sunt Isus din Nazaret, pe care tu‐l prigonești. Și cei ce erau cu mine au zărit într‐adevăr lumina dar n‐au auzit glasul celui ce‐mi vorbea. Și am zis: Ce să fac, Doamne? Iar Domnul mi‐a zis: Scoală‐te și mergi la Damasc; și acolo ți se va vorbi despre toate ce‐ți sunt rânduite ca să faci. Și fiindcă nu vedeam din pricina slavei acelei lumini, fiind dus de mână de cei ce erau cu mine, am venit la Damasc. Și un oarecare Anania, bărbat evlavios după lege, cu mărturie bună de la toți iudeii care locuiesc acolo, a venit la mine și stând aproape mi‐a zis: Frate Saule, capătă‐ți vederea. Și eu chiar în acel ceas m‐am uitat în sus la el. Și el a zis: Dumnezeul părinților noștri te‐a ales ca să cunoști voia lui și să vezi pe Cel Drept și să auzi un glas din gura lui. Căci vei fi martor pentru el la toți oamenii despre cele ce ai văzut și auzit. Și acum ce zăbovești? Scoală‐te, botează‐te și spală‐ți păcatele tale, după ce vei chema numele lui. Și a fost așa: când m‐am întors la Ierusalim și mă rugam în Templu, am fost într‐o răpire sufletească și l‐am văzut zicându‐mi: Grăbește și ieși curând din Ierusalim; pentru că nu‐ți vor primi mărturia despre mine. Și eu am zis: Doamne, ei înșiși știu că puneam în temniță și băteam prin sinagogi pe cei ce cred în tine. Și când se vărsa sângele lui Ștefan, martorul tău, eram și eu însumi de față și încuviințam împreună și păzeam veșmintele celor ce‐l omorau. Și el mi‐a zis: Mergi, căci te voi trimite departe la Neamuri. Și l‐au ascultat până la acest cuvânt și și‐au ridicat glasul zicând: Ia de pe pământ pe unul ca acesta; căci nu se cuvine să trăiască. Și pe când strigau ei și își aruncau jos veșmintele și azvârleau țărână în văzduh, căpitanul a poruncit să fie adus în cetățuie, zicând să‐l cerceteze cu loviri de bici, ca să afle pentru care pricină strigau așa împotriva lui. Dar când l‐au întins pentru bicele de curele, Pavel a zis către sutașul care era de față: Vă este oare îngăduit să bateți cu bice pe un om roman și nejudecat? Și când a auzit sutașul, s‐a dus la căpitan și i‐a spus zicând: Ce ai de gând să faci? Căci omul acesta este roman. Și căpitanul a venit și i‐a zis: Spune‐mi, ești roman? Și el a zis: Da. Și căpitanul a răspuns: Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetățenia aceasta. Și Pavel a zis: Iar eu sunt chiar născut roman. Îndată deci s‐au dat la o parte de la el cei ce aveau să‐l cerceteze; și căpitanul s‐a temut când a cunoscut că este roman și că fusese legat. Dar a doua zi, vrând să cunoască ce este temeinic, pentru ce este învinuit de iudei, l‐a dezlegat și a poruncit ca să se adune mai marii preoților și tot sinedriul și a adus jos pe Pavel și l‐a pus înaintea lor. Și Pavel uitându‐se țintă la sinedriu, a zis: Bărbați frați, eu m‐am purtat cu tot cugetul bun înaintea lui Dumnezeu până în această zi… Iar marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el ca să‐l bată peste gură. Atunci Pavel i‐a zis: Te va bate Dumnezeu, perete văruit: chiar tu șezi să mă judeci după lege și călcând legea poruncești să fiu bătut? Iar cei ce stăteau de față au zis: Pe marele preot al lui Dumnezeu îl înfrunți tu? Și Pavel a zis: Nu știam, fraților, că este mare preot; căci este scris: Nu vorbi de rău pe mai marele poporului tău. Și când a cunoscut Pavel că o parte este de saduchei iar alta de farisei, striga în sinedriu: Bărbați frați, eu sunt fariseu, fiu de farisei; sunt judecat pentru nădejdea și învierea morților. Și după ce a vorbit aceasta, s‐a făcut neînțelegere între farisei și saduchei și mulțimea s‐a dezbinat. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh; iar fariseii le mărturisesc pe amândouă. Și s‐a făcut un strigăt mare și unii dintre cărturarii din partea fariseilor s‐au sculat și se certau zicând: Nu găsim niciun rău în omul acesta; dar dacă i‐a vorbit un duh sau un înger?… Și când s‐a făcut mare neînțelegere, căpitanul temându‐se ca Pavel să nu fie sfâșiat de ei, a poruncit să se pogoare oștirea și să‐l răpească din mijlocul lor și să‐l ducă în cetățuie. Iar în noaptea următoare, Domnul a stat lângă el și a zis: Îndrăznește; căci după cum ai mărturisit cele despre mine la Ierusalim, astfel trebuie să mărturisești și la Roma. Și când s‐a făcut ziuă, iudeii după ce s‐au strâns în ceată, s‐au blestemat zicând că nici să nu mănânce nici să nu bea până când nu omoară pe Pavel. Și erau mai mulți de patruzeci cei ce au făcut acest jurământ împreună. Și au venit la mai marii preoților și la bătrâni și au zis: Ne‐am blestemat cu blestem să nu gustăm nimic până când nu omorâm pe Pavel. Acum dar voi împreună cu sinedriul faceți cunoscut căpitanului ca să‐l aducă jos la voi, ca și cum ați avea de gând să judecați mai cu de‐amănuntul cele despre el; iar noi mai înainte de a se apropia el, suntem gata să‐l răpunem. Dar fiul sorei lui Pavel a auzit de pândirea lor și a venit și a intrat în cetățuie și a spus lui Pavel. Și Pavel a chemat la sine pe unul din sutași și a zis: Du pe acest tânăr la căpitan, căci are să‐i spună ceva. Deci l‐a luat și l‐a dus la căpitan și a zis: Pavel cel închis m‐a chemat la el și m‐a rugat să aduc la tine pe acest tânăr căci are să‐ți vorbească ceva. Și căpitanul l‐a luat de mână și l‐a dus la o parte și a întrebat: Ce este ce ai să‐mi spui? Și el a zis: iudeii s‐au înțeles să te roage ca mâine să aduci jos la sinedriu pe Pavel ca și cum ai avea de gând să judeci mai cu de‐amănuntul despre el. Tu deci nu asculta de ei: căci îl pândesc mai mult de patruzeci de bărbați dintre ei, care s‐au blestemat ca nici să nu mănânce nici să nu bea până când nu‐l vor răpune; și acum ei sunt gata așteptând făgăduința de la tine. Deci căpitanul a dat drumul tânărului poruncindu‐i: Nu spune la nimeni că mi‐ai făcut cunoscut acestea. Și a chemat la sine pe doi dintre sutași și a zis: De la al treilea ceas din noapte aveți gata două sute de ostași să meargă până la Cesarea și șaptezeci de călăreți și două sute de sulițași și le‐a poruncit să aducă dobitoace de povară ca să pună deasupra pe Pavel și să‐l ducă bine la Felix dregătorul. Și a scris o scrisoare care avea acest cuprins: Claudius Lisias, prea alesului dregător Felix, sănătate. Pe bărbatul acesta care a fost prins de iudei și era să fie omorât de ei, când am venit peste ei cu oștire, l‐am scăpat, aflând că este roman. Și voind să cunosc bine vina pentru care‐l pârau, l‐am adus jos la sinedriul lor și l‐am găsit pârât pentru întrebări de ale legii lor dar neavând nicio vină vrednică de moarte sau de legături. Și când mi s‐a adus la cunoștință că va fi o pândă din partea iudeilor împotriva bărbatului, îndată l‐am trimis la tine, poruncind și pârâșilor săi să spună înaintea ta cele ce au împotriva lui. Fii sănătos. Deci ostașii au luat pe Pavel, după cum le fusese poruncit, și l‐au dus noaptea la Antipatrida. Și a doua zi au lăsat pe călăreți să se ducă cu el și s‐au întors în cetățuie; și când au intrat în Cesarea și au dat dregătorului scrisoarea, i‐au înfățișat și pe Pavel. Și după ce a citit‐o, a întrebat din care ținut este și când a înțeles că este din Cilicia: Te voi asculta cu de‐amănuntul, a zis el, când vor veni și pârâșii tăi. Și a poruncit ca să fie păzit în palatul lui Irod. Și după cinci zile marele preot Anania s‐a pogorât cu unii bătrâni și cu un ritor oarecare Tertul; și a făcut plângere dregătorului împotriva lui Pavel. Și când a fost chemat el, Tertul a început să‐l învinuiască zicând: Întrucât avem parte de multă pace prin tine și multe îmbunătățiri s‐au făcut acestui neam prin purtarea ta de grijă, le primim în orice parte și pretutindeni, prea alesule Felix, cu toată mulțumirea. Dar ca să nu te țin mai mult, te rog să ne asculți pe scurt cu bunăvoința ta. Căci am aflat pe bărbatul acesta că e o ciumă și ațâță la răscoală printre toți iudeii care sunt peste tot pământul locuit și este o căpetenie a sectei nazarenilor, care a încercat să spurce și Templul și pe care l‐am apucat și am voit să‐l judecăm după legea noastră dar a venit căpitanul Lisias și l‐a luat cu multă silă din mâinile noastre, poruncind pârâșilor lui să vină înaintea ta; de la care vei putea, însuți cercetând cu scumpătate, să iei cunoștință cu de‐amănuntul despre toate acestea de care‐l învinuim. Și s‐au învoit la învinuire și iudeii zicând că acestea așa sunt. Și după ce i‐a făcut semn dregătorul să vorbească, Pavel a răspuns: Știind că de mulți ani ești judecător al acestui neam, bucuros mă apăr de cele privitoare la mine însumi, căci poți cunoaște bine că nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când m‐am suit ca să mă închin la Ierusalim. Și nici în Templu nu m‐au găsit vorbind către cineva sau făcând răscoală de gloată, nici în sinagogi, nici prin cetate, nici nu pot să‐ți dovedească cele de care mă învinuiesc ei acum. Dar îți mărturisesc aceasta că, potrivit cu Calea pe care ei o numesc sectă, așa slujesc Dumnezeului părinților mei crezând toate cele scrise după lege și în proroci, având nădejde în Dumnezeu, pe care și aceștia înșiși o au, că are să fie o înviere a drepților și a nedrepților. În aceasta și eu însumi mă deprind să am un cuget fără vină față de Dumnezeu și de oameni totdeauna. Și după mai mulți ani am venit ca să fac milostenii față de neamul meu și daruri; în mijlocul cărora m‐au găsit curățit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă: dar erau unii din iudeii din Asia, care ar trebui să fie de față înaintea ta și să mă învinuiască, dacă ar avea ceva împotriva mea. Sau chiar aceștia să spună ce nedreptate au găsit când am stat înaintea sinedriului, decât numai pentru acest singur glas pe care l‐am strigat când am stat între ei: Pentru învierea morților sunt judecat eu astăzi înaintea voastră. Și Felix, pentru că știa mai cu de‐amănuntul cele despre Cale, i‐a amânat zicând: Când se va pogorî căpitanul Lisias, voi hotărî cele ale voastre. Și a poruncit sutașului ca Pavel să fie ținut în pază și să aibă îngăduință și să nu oprească pe nimeni dintre ai lui ca să‐i slujească. Și după câteva zile a venit Felix cu Drusila, nevastă‐sa, care era iudeică, și a trimis după Pavel și l‐a ascultat despre credința în Hristos Isus. Și pe când vorbea el cu ei despre dreptate și înfrânare și despre judecata viitoare, Felix s‐a înfricoșat și a răspuns: Pentru acum du‐te; și când voi avea vreme potrivită, te voi chema la mine. Totodată și nădăjduia că i se vor da bani de Pavel; de aceea și trimitea mai adesea după el și vorbea cu el. Și când s‐au împlinit doi ani, Felix a avut ca urmaș pe Porcius Festus; și voind să‐și capete mulțumire de la iudei, Felix a lăsat pe Pavel închis. Festus deci, după ce a pășit pe ținutul său, la trei zile s‐a suit de la Cesarea la Ierusalim. Și mai marii preoților și fruntașii iudeilor au făcut plângere împotriva lui Pavel. Și‐l rugau, cerând ca un hatâr împotriva lui să trimită să‐l aducă la Ierusalim; făcând o pândă ca să‐l răpună pe cale. Festus deci a răspuns că Pavel este ținut în pază la Cesarea și că el însuși are să plece acolo în curând. Deci care dintre voi, zice el, sunt cu putere, să se pogoare cu mine și dacă este ceva nelalocul său în bărbat, să‐l învinuiască. Și după ce a zăbovit între ei nu mai mult de opt sau zece zile, s‐a pogorât la Cesarea și a doua zi a șezut pe scaunul de judecător și a poruncit să fie adus Pavel. Și când a venit el, iudeii care se pogorâseră de la Ierusalim l‐au înconjurat aducând împotriva lui multe și grele învinuiri, pe care nu puteau să le dovedească, pe când Pavel se apăra: N‐am păcătuit cu nimic, nici față de legea iudeilor, nici față de Templu, nici față de Cesar. Dar Festus, voind să capete mulțumire de la iudei, a răspuns lui Pavel și a zis: Voiești să te pogori la Ierusalim și să fii judecat acolo înaintea mea pentru acestea? Dar Pavel a zis: Eu stau înaintea scaunului de judecător al Cezarului, unde trebuie să fiu judecat; pe iudei cu nimic nu i‐am nedreptățit, după cum și tu mai bine cunoști. Deci, dacă nu sunt în drept și am făptuit ceva vrednic de moarte, nu mă feresc de moarte; iar dacă nu este nimic adevărat din cele pentru care mă învinuiesc aceștia, nimeni nu poate să mă dăruiască lor. Cer să fiu judecat de Cezarul. Atunci Festus, după ce a chibzuit împreună cu cei din sfat, a răspuns: Ai cerut să fii judecat de Cezarul, te vei duce la Cezarul. Și după ce au trecut câteva zile, Agripa împăratul și Berenice au sosit la Cesarea ca să ureze lui Festus bun venit. Și fiindcă au zăbovit acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cele despre Pavel zicând: Este un bărbat lăsat în închisoare de Felix: pentru care, când eram eu la Ierusalim, mai marii preoților și bătrânii iudeilor mi‐au adus plângere, cerând o hotărâre împotriva lui; cărora le‐am răspuns că romanii n‐au obiceiul să dăruiască pe un om mai înainte ca pârâtul să aibă de față pârâșii lui și să aibă prilej de apărare pentru învinuire. Deci după ce au venit ei aici, n‐am făcut nicio amânare și a doua zi am șezut pe scaunul de judecător și am poruncit ca să fie adus bărbatul în privința căruia, când s‐au sculat pârâșii, nu aduceau nicio vină din acele rele pe care le bănuiam eu, ci aveau față de el niște întrebări pentru religia lor și pentru un oarecare Isus mort, despre care Pavel zicea că este viu. Și eu nedumerindu‐mă cum să cercetez despre acestea, întrebam dacă el ar voi să meargă la Ierusalim și să fie judecat acolo pentru acestea. Dar când Pavel a cerut ca să fie ținut pentru hotărârea lui August, am poruncit să fie ținut până‐l voi trimite la Cezarul. Și Agripa a zis lui Festus: Aș vrea și eu însumi să aud pe acest om. Mâine, zice el, îl vei auzi. Deci a doua zi când a venit Agripa și Berenice cu mult alai, au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii și bărbații cei mai aleși ai cetății și Festus a poruncit și a fost adus Pavel. Și Festus a zis: Împărate Agripa și toți bărbații care sunteți de față cu noi, priviți pe acesta despre care toată mulțimea iudeilor în Ierusalim și aici mi‐au adus pâră, strigând că nu trebuie să mai trăiască. Dar eu am înțeles că n‐a făptuit nimic vrednic de moarte și el însuși cerând să fie judecat de Augustul, am hotărât să‐l trimit. Despre care n‐am ceva temeinic să scriu domnului meu. De aceea l‐am adus înaintea voastră și mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca după ce se va face cercetare cu de‐amănuntul, să am ce să scriu. Căci mi se pare fără rost ca trimițând pe un închis, să nu însemn și pricinile împotriva lui. Și Agripa a zis lui Pavel: Îți este îngăduit să vorbești pentru tine însuți. Atunci Pavel a întins mâna și se apăra: În privința tuturor acelora de care sunt învinuit de iudei, împărate Agripa, mă socot pe mine însumi fericit că am să mă apăr astăzi înaintea ta. Mai ales că tu ești cunoscător al tuturor obiceiulrilor și neînțelegerilor dintre iudei; de aceea te rog să mă asculți cu bunăvoință. Deci viețuirea mea în tinerețe, care a fost de la început în neamul meu și în Ierusalim, o știu toți iudeii. Pentru că ei mă cunosc de la început, dacă voiesc să mărturisească; căci eu am viețuit ca fariseu, potrivit cu cea mai strașnică sectă a credinței noastre. Și acum stau aici să fiu judecat pentru nădejdea în făgăduința făcută de Dumnezeu către părinții noștri, la care făgăduință nădăjduiesc să ajungă cele douăsprezece seminții ale noastre, slujind lui Dumnezeu cu stăruință noapte și zi. Și pentru această nădejde sunt învinuit de iudei, împărate! Pentru ce se judecă de necrezut la voi că Dumnezeu scoală morții? Deci eu m‐am gândit în mine însumi că trebuie să lucrez mult împotrivă față de numele lui Isus din Nazaret, ceea ce am și făcut în Ierusalim și am încuiat în temnițe pe mulți dintre sfinți, după ce am luat împuternicirea de la mai marii preoților. Și când erau omorâți, mi‐am dat votul împotriva lor, și pedepsindu‐i de multe ori prin toate sinagogile îi sileam să hulească și înfuriindu‐mă peste măsură împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile de afară. În acestea pe când mă duceam la Damasc cu împuternicire și cu drept de lucrare de la mai marii preoților, în miezul zilei, împărate, am văzut pe cale o lumină din cer, întrecând strălucirea soarelui, strălucind împrejurul meu și al celor ce călătoreau cu mine. Și când am căzut noi toți jos la pământ, eu am auzit un glas zicând către mine în graiul evreiesc: Saule, Saule, pentru ce mă prigonești? Greu îți este să dai cu piciorul împotriva țepușilor. Și eu am zis: Cine ești, Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sunt Isus, pe care tu‐l prigonești. Dar scoală‐te și stai pe picioarele tale; căci pentru aceasta m‐am arătat ție, ca să fii rânduit slujitor și martor atât al celor ce ai văzut cât și al celor pentru care mă voi arăta ție, scăpându‐te din acest popor și dintre Neamuri, la care te trimit, ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină și de la stăpânirea Satanei la Dumnezeu, ca să ia prin credința în mine iertarea păcatelor și un sorț între cei sfințiți. De aceea, împărate Agripa, n‐am fost neascultător vedeniei cerești, ci am vestit mai întâi atât celor din Damasc și celor din Ierusalim și în toată țara Iudeei cât și Neamurilor ca să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, făcând lucruri vrednice de pocăință. Pentru aceasta iudeii m‐au apucat în Templu și încercau să mă omoare. Deci având parte de ajutorul care este de la Dumnezeu, stau până în această zi, mărturisind și la mic și la mare, nezicând nimic decât cele ce au vorbit prorocii și Moise că au să fie; că Hristosul are să fie supus la pătimire și că el cel dintâi din învierea morților are să vestească lumină atât poporului cât și Neamurilor. Și pe când rostea acestea apărându‐se, Festus zice cu glas mare: Ești nebun, Pavele; știința ta multă te dă în nebunie. Dar Pavel zice: Nu sunt nebun, prea alesule Festus, ci rostesc vorbe de adevăr și cuminție. Căci împăratul știe de acestea către care și vorbesc cu îndrăzneală: pentru că sunt încredințat că niciuna din acestea nu este ascunsă de el, fiindcă aceasta nu s‐a petrecut într‐un colț. Împărate Agripa, crezi tu în proroci? Știu că crezi! Și Agripa a zis către Pavel: Cu puțin mă îndupleci ca să mă fac creștin. Iar Pavel a zis: M‐aș ruga lui Dumnezeu, ca fie cu puțin, fie cu mult, nu numai tu, ci și toți care mă ascultă astăzi să fiți astfel cum sunt și eu, afară de aceste legături. Și împăratul s‐a sculat și dregătorul și Berenice și cei ce ședeau cu ei. Și după ce s‐au dat la o parte, vorbeau unii cu alții zicând: omul acesta nu făptuiește nimic vrednic de moarte sau de legături. Și Agripa a zis lui Festus: Omului acestuia putea să i se dea drumul, dacă n‐ar fi cerut să fie judecat de Cezarul. Și când s‐a hotărât ca noi să plecăm pe apă în Italia, au dat pe Pavel și pe alți închiși unui sutaș cu numele Iuliu din ceata Augusta. Și suindu‐se într‐o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe apă la locurile de pe lângă Asia, am pornit pe apă fiind cu noi Aristarh Macedoneanul din Tesalonic. Și în cealaltă zi am ajuns la Sidon. Și Iuliu s‐a purtat omenos cu Pavel și i‐a dat voie să se ducă la prietenii săi ca să capete îngrijire. Și de acolo am pornit pe mare și am mers pe apă pe lângă Cipru pentru că vânturile erau protivnice. Și după ce am trecut marea care este pe lângă Cilicia și Pamfilia, ne‐am pogorât la Mira în Licia. Și acolo sutașul a găsit o corabie din Alexandria, mergând în Italia și ne‐a suit în ea. Și fiindcă multe zile mergeam încet și am ajuns cu anevoie lângă Cnid, deoarece nu ne lăsa vântul să ne apropiem, am mers pe lângă Creta spre Salmona. Și mergând cu greutate pe lângă ea, am venit la un loc numit Limanuri Frumoase, de care era aproape cetatea Lasea. Și trecând multă vreme și călătoria fiind acum primejdioasă, pentru că trecuse și postul acum, Pavel îi îndemna și le zicea: Bărbați, văd că și călătoria are să fie cu mare vătămare și multă pagubă nu numai pentru încărcătură și corabie, ci și pentru sufletele noastre. Dar sutașul asculta mai mult de cârmaci și de stăpânul vasului, decât de cele zise de Pavel. Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au dat sfat să plece pe apă de acolo, dacă ar putea ajunge și să ierneze la Fenix, un liman al Cretei, privind în jos spre vântul de miazăzi‐apus și spre vântul de miazănoapte‐apus. Și când a bătut încet vântul de miazăzi, părându‐li‐se că sunt stăpâni pe ținta lor, au ridicat ancora și mergeau aproape de țărm de‐a lungul Cretei. Dar nu după multă vreme s‐a repezit din ea un vânt furtunos care se numește Eurachilon. Și când a fost răpită corabia cu totul și nu putea să facă față vântului, ne‐am lăsat în voia lui, lăsându‐ne duși. Și alergând pe lângă un ostrov mic numit Clauda, cu anevoie am fost în stare să prindem luntrea, pe care ridicând‐o sus, întrebuințau mijloace de apărare încingând vasul pe dedesubt; și temându‐se să nu dea peste Sirta, au lăsat vetrilele jos și erau mânați astfel. Și fiindcă ne nevoiam mult cu furtuna, a doua zi au început să arunce povara și a treia zi au aruncat cu mâinile lor uneltele corăbiei. Și fiindcă mai multe zile n‐au lucit peste noi nici soare, nici stele și nu mică furtună ne amenința acum, era luată orice nădejde că vom scăpa. Și fiindcă au fost mult fără hrană, atunci Pavel a stat în mijlocul lor și a zis: Bărbați, trebuia să fi ascultat de mine și să nu fi plecat de la Creta, și să fi cruțat această vătămare și pagubă. Și acum vă îndemn să fiți cu inimă bună; căci nicio pierdere de suflet nu va fi dintre voi, afară de a corăbiei. Pentru că în noaptea aceasta a stat lângă mine un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia îi slujesc, zicând: Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și iată Dumnezeu ți‐a dăruit pe toți cei ce călătoresc pe mare cu tine. De aceea, bărbați, fiți cu inimă bună; căci eu cred pe Dumnezeu, că va fi așa după cum mi s‐a vorbit. Dar trebuie să dăm peste un ostrov oarecare. Și când a fost a patrusprezecea noapte, pe când eram mânați încoace și încolo în marea Adriatică, pe la miezul nopții marinarii bănuiau că se apropie de o țară oarecare. Și au lăsat măsura în jos și au găsit douăzeci de stânjeni; și depărtându‐se puțin și lăsând iar măsura în jos, au găsit cincisprezece stânjeni. Și temându‐se ca nu cumva să dăm peste locuri stâncoase, au aruncat patru ancore din partea dinapoi a corăbiei și doreau să se facă ziuă. Și fiindcă marinarii căutau să fugă din corabie și lăsaseră luntrea jos în mare sub cuvânt că ar avea să întindă ancore de la pisc, Pavel a zis sutașului și ostașilor: Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi scăpați. Atunci ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat‐o să cadă. Și până să se facă ziuă, Pavel îndemna pe toți să ia ceva de mâncare zicând: Astăzi este a patrusprezecea zi de când așteptați și stați întruna nemâncați neluând nimic. De aceea vă îndemn să luați ceva de mâncare; căci aceasta este spre scăparea voastră; pentru că un păr nu va pieri din capul niciunuia dintre voi. Și după ce a zis acestea și a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu în fața tuturor și a frânt‐o și a început să mănânce. Atunci toți au fost cu inima bună și au luat și ei de mâncare. Și în corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete. Și după ce s‐au săturat de mâncare, ușurau corabia aruncând afară grâul în mare. Și când s‐a făcut ziuă, nu cunoșteau bine pământul dar zăreau un sân de mare având un țărm, către care s‐au sfătuit, dacă ar putea, să mâne corabia. Și desfăcând ancorele, le‐au lăsat în mare, lăsând totodată în jos legăturile cârmelor și întinzând vetrila din frunte în adierea vântului, țineau spre țărm. Dar dând peste un loc între două mări, au înțepenit vasul și piscul s‐a înfipt și sta neclintit iar partea dinapoia vasului se sfărâma de tăria valurilor. Și sfatul ostașilor a fost ca să omoare pe cei legați, ca nu cumva vreunul să iasă afară în înot și să scape prin fugă. Dar sutașul voind să scape pe Pavel, i‐a împiedicat de la planul lor și a poruncit ca cei ce pot să înoate să se arunce afară cei dintâi și să iasă la pământ și ceilalți care pe scânduri, care pe ceva de ale corăbiei. Și astfel s‐a făcut că toți au fost scăpați la pământ. Și după ce am fost scăpați, atunci am cunoscut că ostrovul se numește Malta. Și barbarii ne arătau nu puțină bunăvoință; căci au aprins un foc și ne‐au luat pe toți la ei din pricina ploii ce era și din pricina frigului. Și când a strâns Pavel o grămadă de uscături și le‐a pus pe foc, o năpârcă a ieșit de căldură și l‐a apucat de mână. Și barbarii, când au văzut jivina atârnată de mâna lui, ziceau unii către alții: Negreșit, omul acesta este un ucigaș, pe care, deși a scăpat din mare, Dreptatea nu l‐a lăsat să trăiască. Deci el a scuturat jivina în foc și n‐a suferit niciun rău. Și ei se așteptau că el are să se umfle sau să cadă deodată mort. Dar după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, s‐au schimbat și ziceau că el este un dumnezeu. Și împrejurul acelui loc erau țarine care erau ale fruntașului ostrovului cu numele Publius, care ne‐a primit și ne‐a ospătat prietenește trei zile. Și a fost așa: tatăl lui Publius zăcea apucat de friguri și urdinare. Pavel a intrat la el și s‐a rugat și punând mâinile peste el, l‐a vindecat. Și când s‐a făcut aceasta, veneau la el și ceilalți din ostrov care erau bolnavi și erau tămăduiți. Aceștia ne‐au și cinstit cu multe cinstiri și când am plecat au pus pe corabie cele pentru trebuințele noastre. Și după trei luni am plecat într‐o corabie din Alexandria cu semnul Cei Doi Gemeni, care iernase în ostrov. Și ajungând la Siracusa, am zăbovit acolo trei zile. De‐acolo am ocolit și am sosit la Regio; și după o zi s‐a stârnit un vânt de miazăzi, a doua zi am venit la Puzole, unde am găsit pe frați și am fost îndemnați să zăbovim la ei șapte zile; și astfel am venit la Roma. Și frații de acolo, când au auzit cele despre noi, au venit spre întâmpinarea noastră până la Forul lui Apiu și la Trei Cârciumi, pe care, când i‐a văzut Pavel, a mulțumit lui Dumnezeu și a prins curaj. Iar când am intrat în Roma, sutașul a dat căpeteniei gărzii pretoriului pe cei legați iar lui Pavel i‐a dat voie să rămână singur cu ostașul care‐l păzea. Și a fost așa: după trei zile el a chemat împreună la sine pe cei ce erau fruntași ai iudeilor; și când au venit ei împreună, el le‐a zis: Eu, bărbați frați, deși n‐am făcut nimic împotriva poporului sau datinelor părintești, totuși am fost dat legat în Ierusalim în mâinile romanilor, care când m‐au cercetat, voiau să‐mi dea drumul pentru că nu era nicio vină de moarte în mine. Dar când iudeii au vorbit împotrivă, am fost nevoit să cer să fiu judecat de Cesarul; nu că aș avea ceva ca să învinuiesc neamul meu. Deci pentru această pricină v‐am chemat ca să vă văd și să vă vorbesc; căci pentru nădejdea lui Israel sunt împresurat cu acest lanț. Iar ei i‐au zis: Noi nici n‐am primit din Iudeea scrisori despre tine, nici n‐a venit vreunul dintre frați și a dat de știre sau a vorbit ceva rău de tine. Dar socotim vrednic să auzim de la tine cele ce gândești; căci despre secta aceasta ne este cunoscut, că pretutindeni se vorbește împotriva ei. Și hotărându‐i o zi, au venit mai mulți la el în casa de poposire, cărora le‐a istorisit adevărul, mărturisind Împărăția lui Dumnezeu și încredințându‐i de dimineață până seara despre Isus, atât din legea lui Moise, cât și din proroci. Și unii erau încredințați de cele spuse, iar alții nu credeau. Și neînvoindu‐se între ei, au plecat, după ce Pavel a zis o vorbă: Bine a vorbit Duhul Sfânt prin Isaia prorocul către părinții voștri zicând: Du‐te la poporul acesta și zi: Cu auzul veți auzi și nu veți înțelege și văzând veți vedea și nu veți cunoaște. Căci inima acestui popor s‐a îngroșat și au auzit greu cu urechile și și‐au închis ochii ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și să înțeleagă cu inima și să se întoarcă și să‐i vindec. Deci să vă fie cunoscut că această mântuire a lui Dumnezeu a fost trimisă Neamurilor și ei vor auzi. Și după ce a zis aceste cuvinte, iudeii au plecat având mare neînțelegere între ei. Și Pavel a rămas doi ani întregi într‐o casă închiriată de el însuși și primea pe toți care veneau la el, propovăduind Împărăția lui Dumnezeu și învățându‐i cele despre Domnul Isus Hristos, cu toată îndrăzneala și fără piedică. Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru evanghelia lui Dumnezeu, pe care a făgăduit‐o mai dinainte prin prorocii săi în Sfintele Scripturi despre Fiul său (născut din sămânța lui David după carne, hotărât Fiu al lui Dumnezeu cu putere, după Duhul de sfințenie, prin învierea morților), Isus Hristos, Domnul nostru, prin care am luat har și apostolie spre ascultarea de credință între toate Neamurile pentru numele său, între care sunteți și voi chemați, să fiți ai lui Isus Hristos: tuturor care sunteți în Roma, iubiți de Dumnezeu, chemați să fiți sfinți: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos. Mai întâi mulțumesc Dumnezeului meu prin Isus Hristos pentru voi toți, fiindcă credința voastră se vestește în toată lumea. Căci martor îmi este Dumnezeu, căruia îi slujesc în duhul meu, în evanghelia Fiului său, că neîncetat fac pomenire de voi, cerând totdeauna în rugăciunile mele, dacă cumva în cele din urmă voi avea parte prin voia lui Dumnezeu să vin la voi. Căci doresc să vă văd ca să vă împărtășesc vreun dar de har duhovnicesc ca să fiți întăriți. Și ca adică să fim mângâiați împreună între voi, fiecare prin credința care este în celălalt, atât a voastră, cât și a mea. Dar nu voiesc să nu știți, fraților, că de multe ori mi‐am pus în gând să vin la voi (și am fost împiedicat până acum) pentru ca să am oarecare rod și între voi ca și între celelalte Neamuri. Sunt un datornic atât grecilor cât și barbarilor, atât înțelepților cât și proștilor. Astfel, întru cât mă privește pe mine, sunt gata să vă vestesc evanghelia și vouă care sunteți în Roma. Căci nu mă rușinez de evanghelie, pentru că este puterea lui Dumnezeu spre mântuire pentru oricine crede, atât pentru iudeu, mai întâi, cât și pentru grec. Pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu din credință pentru credință, după cum este scris: Dreptul va trăi din credință. Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necucernicii și nedreptăți a oamenilor, care țin cu sila adevărul în nedreptate. Pentru că ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este arătat între ei, căci Dumnezeu le‐a arătat. Căci de la facerea lumii ce nu se poate vedea despre el se vede lămurit, căci se pricepe cu mintea prin cele făcute, adică veșnica lui putere și măreție dumnezeiască, pentru ca ei să fie fără cuvânt de apărare. Pentru că, deși au cunoscut pe Dumnezeu, nu l‐au proslăvit ca pe Dumnezeu, nici nu i‐au mulțumit, ci au ajuns deșerți în gândirile lor și inima lor fără pricepere a fost întunecată. Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni și au schimbat slava Dumnezeului nesupus putrezirii cu asemănarea icoanei unui om supus putrezirii și a păsărilor și a dobitoacelor cu patru picioare și a târâtoarelor. De aceea și Dumnezeu i‐a dat prinși în poftele inimilor lor spre necurățenie, ca trupurile lor să fie necinstite între ei înșiși, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și au cinstit și au slujit zidirii în locul Ziditorului, care este binecuvântat în veci. Amin. Pentru aceasta Dumnezeu i‐a dat prinși în patimi de necinste, căci și cele de parte femeiască ale lor au schimbat întrebuințarea firească în cea împotriva firii. Asemenea și cei de parte bărbătească, lăsând întrebuințarea firească a părții femeiești, au fost aprinși în pofta lor între ei, săvârșind rușinea, parte bărbătească în parte bărbătească și primind în ei înșiși răsplata cuvenită a rătăcirii lor. Și după cum n‐au socotit că e bine să aibă pe Dumnezeu în deplină cunoștință, și Dumnezeu i‐a dat la o gândire netrebnică, pentru ca să facă cele ce nu se cuvin; fiind plini de orice nedreptate, de răutate, de lăcomie de bani, de înrăire; umpluți de pizmă, de omor, de ceartă, de înșelăciune, de viclenie, șoptitori, vorbitori de rău, urâtori de Dumnezeu, semeți, îngâmfați, lăudăroși, născocitori de rele, nesupuși părinților, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără iubire firească, fără milă; ca unii care cunoscând bine hotărârea lui Dumnezeu că cei ce făptuiesc unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac aceleași, dar și găsesc plăcere în cei ce le făptuiesc. De aceea ești fără cuvânt de apărare, omule, oricine ai fi tu care judeci; căci în ceea ce judeci pe altul, te osândești pe tine însuți, pentru că tu care judeci făptuiești aceleași lucruri. Dar știm că judecata lui Dumnezeu este după adevăr împotriva celor ce făptuiesc unele ca acestea. Și socotești tu aceasta, omule, care judeci pe cei ce făptuiesc unele ca acestea și care faci aceleași, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau disprețuești tu bogățiile bunătății lui și a îngăduirii și a îndelungii răbdări, necunoscând că bunătatea lui Dumnezeu te duce la pocăință? Dar după învârtoșarea ta și după inima ta nepocăită îți îngrămădești ție însuți o comoară de mânie în ziua de mânie și de descoperire a dreptei judecăți a lui Dumnezeu, care va da fiecăruia după lucrările sale. Celor ce prin stăruința în lucrarea bună caută slavă și cinste și neputrezire: viața veșnică; iar celor ce fac dezbinări și nu se supun adevărului dar sunt supuși nedreptății: mânie și aprindere, necaz și strâmtorare peste orice suflet de om care lucrează cu desăvârșire răul, atât peste al iudeului mai întâi, cât și al grecului. Dar slavă și cinste și pace oricui care lucrează binele, atât iudeului mai întâi, cât și grecului. Căci la Dumnezeu nu este căutare la față. Câți dar au păcătuit fără lege, vor și pieri fără lege; și câți au păcătuit sub lege, vor fi judecați prin lege. Căci nu auzitorii legii sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci făcătorii legii vor fi îndreptățiți. Căci când Neamuri care n‐au legea fac din fire cele ale legii, aceștia neavând legea, își sunt lor înșiși legea, ca unii care dovedesc lucrarea legii scrisă în inimile lor, mărturisindu‐le împreună cugetul lor și gândirile lor unul cu altul învinuind sau apărându‐i: în ziua când Dumnezeu va judeca prin Isus Hristos cele ascunse ale oamenilor după evanghelia mea. Dacă tu dar porți numele de iudeu și te odihnești pe lege și te lauzi în Dumnezeu și cunoști voia lui și încuviințezi pe cele foarte bune, fiind învățat din lege și ai încredere că tu însuți ești călăuză de orbi, lumină celor ce sunt în întuneric, îndreptător al proștilor, învățător al pruncilor, având forma cunoștinței și adevărului în lege; deci tu care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu care propovăduești: Nu fura! furi? Tu care zici: Nu săvârși preacurvie! săvârșești preacurvie? tu care urăști idolii, jefuiești templele? Tu care te lauzi cu legea, necinstești pe Dumnezeu prin călcarea legii? Căci numele lui Dumnezeu este hulit din pricina voastră între Neamuri, după cum este scris. Căci tăierea împrejur folosește într‐adevăr dacă înfăptuiești legea; dar dacă ești călcător de lege, tăierea ta împrejur s‐a făcut netăiere împrejur. Deci dacă netăierea împrejur păzește hotărârile legii, oare netăierea lui împrejur nu va fi socotită ea ca tăiere împrejur? Și cea care din fire este netăiere împrejur și împlinește legea oare nu te va judeca pe tine, care cu slovă și tăierea împrejur ești călcător de lege? Căci iudeu nu este cel pe dinafară, nici tăiere împrejur cea care este pe dinafară în carne: ci iudeu este cel ce este unul în lăuntru și tăierea împrejur este aceea a inimii în duh, iar nu în slovă; a cărui laudă este nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. Deci care este prisosul iudeului, sau care este folosul tăierii împrejur? Mult în orice chip: mai întâi de toate că lor le‐au fost încredințate cuvintele (oracolele) lui Dumnezeu. Căci ce? Dacă unii n‐au crezut, nu cumva necredința lor va desființa credincioșia lui Dumnezeu? Să nu fie așa: ci fie Dumnezeu iubitor de adevăr iar orice om un mincinos, după cum este scris: Ca să fii îndreptățit în cuvintele tale și să biruiești când vei fi judecat. Dar dacă nedreptatea noastră învederează dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu care cercetează cu mânie? (Vorbesc ca un om). Să nu fie așa; căci cum va judeca Dumnezeu lumea? Iar dacă adevărul lui Dumnezeu prin minciuna mea a prisosit spre slava lui, de ce mai sunt și eu judecat ca păcătos? Și de ce să nu facem cele rele ca să vină cele bune, după cum suntem huliți și după cum spun unii că zicem noi? Osânda lor este dreaptă. Ce deci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum; pentru că am învinuit mai înainte atât pe iudei cât și pe greci, că toți sunt sub păcat, după cum este scris: Nu este niciun drept, nu, niciunul măcar; nu este nimeni care înțelege, nu este nimeni care caută stăruitor pe Dumnezeu. Toți s‐au abătut, s‐au făcut împreună nefolositori; nu este nimeni care face bunătate, nu este nici măcar unul. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; cu limbile lor vicleneau; venin de aspide este sub buzele lor. Gura lor este plină de blestem și amărăciune. Picioarele lor sunt iuți ca să verse sânge, dărăpănare și asuprire este în căile lor și n‐au cunoscut calea păcii. Nu este temerea de Dumnezeu înaintea ochilor lor. Știm însă că tot ce zice legea, vorbește celor ce sunt sub lege, ca orice gură să fie astupată și toată lumea să fie vinovată înaintea lui Dumnezeu, pentru că din faptele legii nicio carne nu va fi îndreptățită înaintea lui; căci prin lege vine cunoștința păcatului. Dar acum, fără lege s‐a arătat o dreptate a lui Dumnezeu mărturisită de lege și de proroci, o dreptate a lui Dumnezeu prin credința în Isus Hristos pentru toți și peste toți cei ce cred. Căci nu este deosebire. Căci toți au păcătuit și n‐ajung la slava lui Dumnezeu, fiind îndreptățiți în dar cu harul lui prin răscumpărarea care este în Hristos Isus; pe care Dumnezeu l‐a pus mai dinainte scaun de îndurare, prin credința în sângele lui, ca să arate dreptatea lui, pentru trecerea peste păcatele săvârșite mai înainte, în îngăduirea lui Dumnezeu spre arătarea dreptății lui în vremea de acum, pentru ca el să fie drept și să îndreptățească pe cel ce este din credința lui Isus. Unde este deci lauda? A fost înlăturată. Prin care lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței. Căci noi socotim că omul este îndreptățit prin credință fără faptele legii. Sau Dumnezeu este numai Dumnezeu al iudeilor? Nu și al Neamurilor? Da, și al Neamurilor, deoarece este un singur Dumnezeu care va îndreptăți tăierea împrejur din credință și netăierea împrejur prin credință. Deci desființăm noi legea prin credință? Să nu fie așa; ci statornicim legea. Deci ce vom zice că a aflat după carne Avraam strămoșul nostru? Căci dacă Avraam a fost îndreptățit din fapte, are cuvânt de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice scriptura? Și Avraam a crezut pe Dumnezeu și i s‐a socotit ca dreptate. Însă celui ce face fapte, plata nu i se socotește ca din har, ci ca o datorie. Iar celui ce nu face fapte dar crede în cel ce îndreptățește pe cel nelegiuit, credința lui i se socotește dreptate. După cum și David rostește fericirea omului, căruia Dumnezeu îi socotește dreptate fără fapte: zicând: Fericiți sunt aceia ale căror nelegiuiri au fost iertate și ale căror păcate au fost acoperite. Fericit este bărbatul al cărui păcat nu‐l va socoti Domnul. Fericirea aceasta deci este rostită oare peste tăierea împrejur sau și peste netăierea împrejur? Căci zicem: Lui Avraam credința i s‐a socotit ca dreptate. Deci cum s‐a socotit? Când era el în tăiere împrejur sau în netăiere împrejur? Nu în tăiere împrejur, ci în netăiere împrejur. Și a primit semnul tăierii împrejur ca o pecete a dreptății credinței pe care o avea când era în netăiere împrejur, ca el să fie tatăl tuturor celor ce sunt în netăiere împrejur, dar cred, spre a li se socoti și lor dreptatea și ca să fie tată al tăierii împrejur pentru aceia care nu numai sunt din tăierea împrejur, dar și umblă pe urmele credinței tatălui nostru Avraam pe care o avea când era în netăiere împrejur. Căci nu prin lege a fost făgăduința către Avraam sau către sămânța lui, că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea din credință. Căci dacă cei ce sunt din lege sunt moștenitori, credința este zădărnicită și făgăduința este desființată. Căci legea lucrează mânie; iar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. De aceea ea este din credință ca să fie după har; pentru ca făgăduința să fie temeinică pentru toată sămânța; nu numai pentru cea care este din lege, ci și pentru cea care este din credința lui Avraam, care este tată al nostru al tuturor, (după cum este scris: Te‐am pus tată al multor neamuri) înaintea aceluia pe care l‐a crezut, adică Dumnezeu, care dă viață celor morți și cheamă cele ce nu sunt ca și cum ar fi. El, împotriva nădejdii, a crezut cu nădejde, ca să ajungă tată al multor neamuri după zicerea: Așa va fi sămânța ta. Și nefiind slab în credință, nu s‐a uitat la trupul său însuși, care era ca mort, (fiind cam de o sută de ani), nici la pântecele Sarei care era ca mort, și uitându‐se la făgăduința lui Dumnezeu, n‐a șovăit prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând slavă lui Dumnezeu, și deplin încredințat că, ceea ce a făgăduit este puternic să și facă. De aceea i s‐a și socotit ca dreptate. Și nu s‐a scris numai pentru el că i s‐a socotit; ci și pentru noi cărora ni se va socoti, noi care credem în acela care a sculat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greșelile noastre și a fost sculat pentru îndreptățirea noastră. Deci fiind îndreptățiți din credință, avem pace la Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am avut și intrare prin credință la acest har, în care stăm; și ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Și nu numai așa, ci ne lăudăm și în necazuri, știind că necazul lucrează răbdare, iar răbdarea, încercare și încercarea, nădejde; iar nădejdea nu dă de rușine, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne‐a fost dat. Căci pe când eram noi încă neputincioși, Hristos la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiți. Căci abia dacă va muri cineva pentru un drept; căci pentru cel bun poate ar îndrăzni cineva chiar să moară. Dar Dumnezeu învederează iubirea sa însăși către noi prin aceea că pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Cu mult mai mult deci, fiind îndreptățiți acum în sângele lui, vom fi mântuiți prin el de mânia lui Dumnezeu. Căci dacă, pe când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, mult mai degrabă, fiind împăcați, vom fi mântuiți prin viața lui. Dar nu numai așa, ci ne și lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am luat acum împăcarea. De aceea după cum printr‐un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit: (căci până la lege era păcat în lume, dar păcatul nu se trece în socoteală când nu este lege. Totuși moartea a domnit de la Adam până la Moise și peste cei ce nu păcătuiseră după asemănarea călcării lui Adam, care este un chip al celui ce avea să vină. Însă darul slobod nu este ca greșeala. Căci dacă prin greșeala unuia singur cei mulți au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul slobod a prisosit față de cei mulți prin harul unui singur om, Isus Hristos. Și darul nu este ca printr‐unul singur care a păcătuit: căci judecata a venit de la unul singur spre osândă, iar darul slobod a venit din multe greșeli spre o faptă de îndreptățire. Căci dacă prin greșeala unuia singur moartea a domnit printr‐unul singur, cu mult mai mult cei ce primesc prisosirea harului și a darului dreptății vor domni în viață printr‐unul singur, Isus Hristos). Așadar, după cum printr‐o singură greșeală judecata a fost pentru toți oamenii spre osândă, tot așa și printr‐o singură faptă de dreptate, darul slobod a fost pentru toți oamenii spre o faptă de îndreptățire de viață. Căci după cum prin neascultarea unui singur om cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa și prin neascultarea unuia singur, cei mulți vor fi făcuți drepți. Dar legea a venit pe deasupra ca să se înmulțească greșeala; și unde s‐a înmulțit păcatul, harul a prisosit peste măsură, pentru ca, după cum păcatul a domnit prin moarte, tot așa și harul să domnească prin dreptate spre viață veșnică prin Isus Hristos, Domnul nostru. Ce vom zice dar? Să rămânem în păcat ca să se înmulțească harul? Să nu fie așa. Noi care am murit față de păcat, cum vom mai trăi în el? Sau nu știți că noi toți care am fost botezați pentru Hristos Isus, am fost botezați pentru moartea lui? Deci am fost înmormântați cu el prin botezul pentru moarte, pentru ca după cum Hristos a fost sculat dintre cei morți prin slava Tatălui, așa și noi să umblăm în înnoire de viață. Căci dacă ne‐am făcut o tulpină cu el în asemănarea morții lui, vom fi și în a învierii lui, cunoscând aceasta că omul nostru cel vechi a fost răstignit cu el, ca trupul păcatului să fie desființat pentru ca noi să nu mai fim robi păcatului. Căci cine a murit este îndreptățit de păcat. Și dacă am murit cu Hristos, credem că vom și trăi cu el, știind că Hristos fiind sculat dintre cei morți, nu mai moare; moartea nu mai are stăpânire peste el. Căci în ceea ce a murit, a murit o dată pentru totdeauna față de păcat; iar în ceea ce trăiește, trăiește față de Dumnezeu. Așa și voi, socotiți‐vă pe voi înșivă că sunteți morți față de păcat, dar trăind față de Dumnezeu în Hristos Isus. Deci păcatul să nu domnească în trupul vostru cel muritor ca să ascultați de poftele lui, nici nu înfățișați păcatului mădularele voastre ca arme de nedreptate, ci înfățișați‐vă pe voi înșivă lui Dumnezeu ca vii dintre cei morți și mădularele voastre lui Dumnezeu ca arme de dreptate. Căci păcatul nu va avea stăpânire peste voi; căci nu sunteți sub lege, ci sub har. Ce deci? Să păcătuim pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Să nu fie așa. Nu știți că voi cui vă înfățișați pe voi înșivă robi spre ascultare, sunteți robi ai aceluia de care ascultați, fie ai păcatului pentru moarte, fie ai ascultării pentru dreptate? Dar mulțumită fie lui Dumnezeu că erați robi ai păcatului, dar ați ascultat din inimă de izvodul de învățătură la care ați fost dați. Și fiind făcuți slobozi de păcat, ați fost făcuți robi dreptății. Vorbesc omenește din pricina neputinței cărnii voastre: căci după cum ați înfățișat mădularele voastre roabe necurățeniei și nelegiuirii pentru nelegiuire, tot așa acum înfățișați mădularele voastre roabe dreptății pentru sfințire. Căci când erați robi ai păcatului, erați slobozi în ce privește dreptatea. Deci ce rod aveați atunci în acelea de care acum vă rușinați? Căci sfârșitul acelora este moartea. Dar acum, fiind făcuți slobozi de păcat și fiind făcuți robi lui Dumnezeu, aveți rodul vostru pentru sfințire, iar sfârșitul viață veșnică. Căci plata păcatului este moartea, dar darul slobod al lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru. Sau nu știți, fraților, (căci vorbesc unor cunoscători ai legii), că legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăiește el? Căci femeia sub bărbat este legată prin lege de bărbatul ei cât trăiește el; iar dacă va muri bărbatul, ea este desfăcută de legea bărbatului. Deci dar, câtă vreme trăiește bărbatul, ea se va numi preacurvă dacă va fi a altui bărbat: dar dacă va muri bărbatul, este slobodă de lege, așa că nu este preacurvă, chiar dacă este a altui bărbat. Astfel, frații mei, și voi ați fost făcuți morți față de lege prin trupul lui Hristos, ca să fiți ai altuia, ai celui ce a fost sculat dintre cei morți ca să aducem roade lui Dumnezeu. Căci, când eram în carne, patimile păcatelor care sunt prin lege lucrau în mădularele noastre ca să aducă roade pentru moarte. Dar acum am fost desfăcuți de lege, căci am murit față de aceea în care eram ținuți cu silă, astfel că noi slujim ca robi în înnoirea duhului și nu în vechimea slovei. Ce vom zice dar? Este legea păcat? Să nu fie așa. Ci păcatul nu l‐am cunoscut decât prin lege; căci nu știam pofta dacă nu zicea legea: Nu pofti. Păcatul dar, luând pornire prin poruncă, a lucrat cu desăvârșire în mine orice poftă: căci fără lege păcatul este mort. Și eu odinioară eram viu fără lege, dar când a venit porunca, păcatul iar a înviat și eu am murit; și porunca, cea care era pentru viață, mi s‐a aflat pentru moarte. Căci păcatul, luând pornire prin poruncă, m‐a amăgit de tot și prin ea m‐a omorât. Așa că legea este sfântă și porunca este sfântă și dreaptă și bună. Deci ce era bun mi‐a ajuns moarte? Să nu fie așa. Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi‐a lucrat moarte prin ce era bun, pentru ca păcatul să fie prin poruncă peste măsură de păcătos. Căci știm că legea este duhovnicească: iar eu sunt de carne, vândut sub păcat. Căci ce săvârșesc nu recunosc; căci nu făptuiesc ceea ce voiesc; ci ce urăsc, aceea fac. Iar dacă nu fac ceea ce voiesc, mă învoiesc cu legea că ea este bună. Acum dar nu mai săvârșesc eu aceasta, ci păcatul care locuiește în mine. Căci știu că în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun, căci a voi este în mine, dar a săvârși binele nu. Căci binele pe care‐l voiesc nu‐l fac, ci răul pe care nu‐l voiesc îl făptuiesc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, nu mai săvârșesc eu aceasta, ci păcatul care locuiește în mine. Găsesc deci legea că pentru mine care voiesc să fac binele, răul stă lângă mine. Căci mă bucur în ce privește legea lui Dumnezeu după omul dinăuntru, dar văd o altfel de lege în mădularele mele, luptându‐se împotriva legii minții mele și ducându‐mă în robie sub legea păcatului, care este în mădularele mele. O, ticălos om ce sunt! Cine mă va scăpa de trupul morții acesteia? Mulțumesc lui Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Așadar eu însumi cu mintea slujesc ca rob legii lui Dumnezeu, iar cu carnea legii păcatului. Nu este nicio osândire dar acum pentru cei ce sunt în Isus Hristos. Căci legea Duhului de viață în Hristos Isus m‐a făcut slobod de legea păcatului și a morții. Căci ceea ce era cu neputință legii, întrucât era neputincioasă prin carne, Dumnezeu, trimițând pe însuși Fiul său în asemănare de carne de păcat și pentru păcat, a osândit păcatul în carne, pentru ca cerința legii să fie împlinită în noi, care nu umblăm potrivit cărnii, ci potrivit Duhului. Căci cei ce sunt potriviți cărnii gândesc cele ale cărnii, iar cei ce sunt potriviți Duhului, cele ale Duhului. Căci gândirea cărnii este moarte, iar gândirea Duhului este viață și pace, deoarece gândirea cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu; căci nu se supune legii lui Dumnezeu, căci nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu sunteți în carne, ci în Duhul, dacă într‐adevăr Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Iar dacă n‐are cineva Duhul lui Hristos, acela nu este al lui. Și dacă Hristos este în voi, trupul este mort din pricina păcatului, dar duhul este viață din pricina dreptății. Dacă dar Duhul celui ce a sculat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, cel ce a sculat pe Hristos Isus dintre cei morți va face vii și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului său care locuiește în voi. Deci dar, fraților, suntem datori nu cărnii, ca să trăim potrivit cărnii, căci dacă trăiți potrivit cărnii aveți să muriți; iar dacă prin Duhul faceți să moară faptele trupului, veți trăi. Căci toți câți sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fii ai lui Dumnezeu. Căci n‐ați luat un duh de robie iarăși spre temere, ci ați luat un duh de înfiere, în care strigăm: Ava, Tată. Duhul însuși mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem copii, suntem și moștenitori, moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos, dacă într‐adevăr suferim împreună cu el ca să fim și proslăviți împreună cu el. Căci eu socotesc că suferințele vremii de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava care are să fie descoperită față de noi. Căci dorul stăruitor al zidirii așteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci zidirea a fost supusă deșertăciunii, nu de bunăvoie, ci din pricina aceluia care a supus‐o, în nădejdea că însăși zidirea va fi izbăvită de robia putrezirii pentru slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Căci știm că toată zidirea suspină și este în dureri de naștere până acum. Dar nu numai ea, ci și noi care avem pârga Duhului, și noi chiar suspinăm în noi înșine, așteptând înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci am fost mântuiți în nădejde; dar nădejdea văzută nu este nădejde; căci cine nădăjduiește ceea ce vede? Iar dacă nădăjduim ce nu vedem, îl așteptăm cu stăruință. Și tot astfel și Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre: căci nu știm ce să cerem cum ar trebui, dar Duhul însuși mijlocește pentru noi prin suspinuri de nespus. Iar Cel ce cercetează inimile știe care este gândirea Duhului, fiindcă mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu. Și știm că pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu toate lucrează împreună spre bine, pentru cei ce sunt chemați potrivit cu planul său. Căci pe aceia pe care i‐a cunoscut mai dinainte, i‐a și rânduit mai dinainte să fie asemenea la față cu chipul Fiului său, pentru ca el să fie cel dintâi născut între mulți frați. Iar pe aceia pe care i‐a rânduit mai dinainte, i‐a și chemat: și pe aceia pe care i‐a chemat, i‐a și îndreptățit; și pe aceia pe care i‐a îndreptățit, i‐a și proslăvit. Ce vom zice dar față de acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El care n‐a cruțat pe însuși Fiul său, ci l‐a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui de asemenea toate slobod împreună cu el? Cine va ridica vreo învinuire împotriva aleșilor lui Dumnezeu; Dumnezeu este cel ce îndreptățește. Cine este cel ce va osândi? Hristos Isus este cel ce a murit, și mai mult, care a fost sculat dintre cei morți, care este la dreapta lui Dumnezeu, care și mijlocește pentru noi. Cine ne va despărți de iubirea lui Hristos? Necaz sau strâmtorare sau prigonire sau foamete sau goliciune sau primejdie sau sabie? După cum este scris: Pentru tine suntem omorâți toată ziua, suntem socotiți ca oi de înjunghiere. Ci în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin acela care ne‐a iubit. Căci sunt încredințat că nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălțime, nici adâncime, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul nostru. Spun adevărul în Hristos, nu mint, cugetul meu mărturisește împreună cu mine în Duhul Sfânt, că am mare întristare și neîncetată durere în inima mea. Căci aș putea dori să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru frații mei, rudele mele după carne, care sunt israeliți, care au înfierea și slava și legămintele și darea legii și slujba dumnezeiască și făgăduințele, care au pe părinții și din care este după carne Hristosul, care este peste toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! Dar nu este ca și cum ar fi căzut Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți care sunt din Israel sunt Israel; nici pentru că sunt sămânță a lui Avraam sunt toți copii, ci: În Isaac ți se va numi sămânța. Adică nu copiii cărnii sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca o sămânță. Căci acesta este un cuvânt de făgăduință: Voi veni pe vremea aceasta și Sara va avea un fiu. Și nu numai atât; ci și cu privire la Rebeca zămislind de la unul singur, de la Isaac tatăl nostru: căci deși copiii nu erau încă născuți și nu făptuiseră ceva bine sau rău, pentru ca planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii, să rămână în picioare nu din fapte, ci de la cel ce cheamă, i s‐a zis: Cel mare va sluji ca rob celui mai mic. După cum este scris: Am iubit pe Iacov și am urât pe Esau. Ce vom zice dar? Nu cumva este nedreptate la Dumnezeu? Să nu fie așa. Căci el zice lui Moise: Voi avea milă de oricine am milă și mă voi îndura de oricine mă îndur. Deci dar nu este de la cel ce voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care are milă. Căci scriptura zice lui Faraon: Chiar pentru aceasta te‐am sculat, ca să arăt în tine puterea mea și ca numele meu să fie vestit în tot pământul. Deci dar el are milă de cine voiește și învârtoșează pe cine voiește. Dar îmi vei zice: Pentru ce mai bagă vină? Căci cine se împotrivește voii lui? Dar mai degrabă, omule, cine ești tu care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva va zice plăsmuitura către plăsmuitor: Pentru ce m‐ai făcut astfel? Sau n‐are olarul putere peste lutul lui ca din aceeași frământătură să facă un vas spre cinste, iar altul spre necinste? Ce dacă Dumnezeu, voind să‐și arate mânia și să‐și facă cunoscută puterea, a îngăduit cu multă îndelungă‐răbdare niște vase de mânie întocmite spre pieire, și ca să facă cunoscute bogățiile slavei lui peste niște vase de milă, pe care mai dinainte le‐a pregătit spre slavă, adică, pe noi, pe care ne‐a și chemat, nu numai dintre iudei, ci și dintre Neamuri? După cum zice și în Osea: Voi numi popor al meu pe cel care nu este poporul meu și iubită pe cea care nu este iubită. Și va fi așa: în locul unde li s‐a zis: Voi nu sunteți poporul meu: acolo vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu. Iar Isaia strigă despre Israel: Dacă numărul copiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită. Căci Domnul va face cuvântul său pe pământ, sfârșindu‐l și scurtându‐l. Și după cum a zis mai înainte Isaia: Dacă Domnul Savaot nu ne‐ar fi lăsat o sămânță, am fi fost ca Sodoma și am fi fost asemănați cu Gomora. Ce vom zice dar? Că Neamurile care nu urmăreau dreptatea au aflat dreptatea, dar dreptatea care este din credință; iar Israel, urmărind o lege de dreptate, n‐a ajuns la legea aceea. Pentru ce? Pentru că nu era căutată din credință, ci ca din fapte. S‐au poticnit de piatra de poticnire, după cum este scris: Iată eu pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere: și cine crede în el nu va fi rușinat. Fraților, plăcerea inimii mele și cererea mea către Dumnezeu pentru ei este ca să fie mântuiți. Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu potrivit unei depline cunoștințe. Căci necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să statornicească pe a lor, nu s‐au supus dreptății lui Dumnezeu. Căci Hristos este sfârșitul legii ca dreptate pentru orice credincios. Căci Moise scrie despre dreptatea care este din lege: Omul care va face va trăi prin ea. Iar dreptatea care este din credință zice așa: Nu zice în inima ta: Cine se va sui în cer? (adică să aducă jos pe Hristos.) Sau: Cine se va pogorî în adânc? (adică să scoată afară pe Hristos dintre cei morți.) Dar ce zice ea? Cuvântul este aproape de tine, în gura ta și în inima ta: adică cuvântul credinței pe care o propovăduim. Pentru că dacă vei mărturisi cu gura ta pe Isus ca Domn și vei crede în inima ta că Dumnezeu l‐a sculat dintre cei morți, vei fi mântuit. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire. Căci scriptura zice: Oricine care crede în el nu va fi rușinat. Căci nu este deosebire de iudeu și grec: căci el este Domn al tuturor, bogat pentru toți care‐l cheamă. Căci oricine care va chema numele Domnului va fi mântuit. Dar cum vor chema pe acela în care n‐au crezut? Și cum vor crede în acela despre care n‐au auzit? Și cum vor auzi fără propovăduitor? Și cum vor propovădui dacă nu vor fi trimiși? După cum este scris: Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune! Dar nu toți au ascultat de evanghelie. Căci Isaia zice: Doamne, cine a crezut cele auzite de la noi? Deci credința vine din cele auzite, iar cele auzite prin cuvântul lui Hristos. Dar eu zic: Oare n‐au auzit ei? Da, negreșit: Sunetul lor a ieșit în tot pământul și cuvintele lor până la marginile pământului locuit. Dar eu zic: Oare n‐a cunoscut Israel? Moise cel dintâi zice: Eu vă voi întărâta la gelozie cu aceea ce nu este neam, vă voi ațâța la mânie cu un neam neînțelegător. Iar Isaia îndrăznește și zice: Am fost aflat de cei ce nu mă căutau și m‐am arătat celor ce nu întrebau de mine. Dar despre Israel zice: Toată ziua am întins mâinile către un popor neascultător și împotrivitor cu vorba. Deci zic: Oare a lepădat Dumnezeu pe poporul său? Să nu fie așa. Căci și eu sunt israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin. Dumnezeu n‐a lepădat pe poporul său pe care l‐a cunoscut mai dinainte. Sau nu știți ce zice scriptura despre Ilie, cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel? Doamne, au omorât pe prorocii tăi, au surpat altarele tale din temelie și eu am rămas singur și caută sufletul meu. Dar ce‐i zice răspunsul dumnezeiesc? Mi‐am lăsat șapte mii de bărbați care nu și‐au plecat genunchiul la Baal. Astfel deci și în vremea de acum este o rămășiță potrivit unei alegeri din har. Iar dacă este din har, nu mai este din fapte: altfel harul nu mai este har. Ce deci? Ceea ce caută stăruitor Israel n‐a dobândit, iar alegerea a dobândit aceasta și ceilalți au fost învârtoșați, după cum este scris: Dumnezeu le‐a dat un duh de amorțire, ochi ca să nu vadă și urechi ca să nu audă până în ziua de azi. Și David zice: Masa lor să li se prefacă laț și capcană și piatră de poticnire și răsplată pentru ei. Să li se întunece ochii ca să nu vadă și încovoaie‐le pururea spinarea. Deci zic: Oare s‐au poticnit ei ca să cadă? Să nu fie așa. Ci prin poticnirea lor a venit mântuire pentru Neamuri, ca să‐i facă pe ei geloși. Și dacă poticnirea lor este bogăția lumii și împuținarea lor o bogăție a Neamurilor, cu cât mai mult plinătatea lor? Vouă Neamurilor vă spun. Întrucât deci eu sunt apostol al Neamurilor îmi slăvesc slujba mea, poate cumva voi face geloși pe cei ce sunt carnea mea, și voi mântui pe unii din ei. Căci dacă lepădarea lor este împăcarea lumii, ce va fi primirea lor, dacă nu viață dintre cei morți? Iar dacă pârga este sfântă, așa este și frământătura; și dacă rădăcina este sfântă, așa sunt și ramurile. Și dacă unele dintre ramuri au fost rupte și tu, fiind un măslin sălbatic, ai fost altoit în ele și te‐ai făcut împreună părtaș al rădăcinii și al grăsimii măslinului, nu te lăuda față de ramuri; iar dacă te lauzi, nu tu ții rădăcina, ci rădăcina pe tine. Dar vei zice: Unele ramuri au fost rupte ca să fiu altoit eu. Bine; au fost rupte prin necredința lor, iar tu stai prin credință. Nu gândi lucruri înalte, ci teme‐te. Căci dacă n‐a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine. Deci vezi bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime către cei ce au căzut, iar către tine bunătatea lui Dumnezeu, dacă vei stărui în bunătatea lui; altfel și tu vei fi tăiat. Și chiar ei, dacă nu vor stărui în necredință, vor fi altoiți; căci Dumnezeu este puternic să‐i altoiască iarăși. Căci dacă tu ai fost tăiat din cel ce din fire este un măslin sălbatic și, împotriva firii, ai fost altoit într‐un măslin bun, cu atât mai mult aceștia, care sunt ramurile firești, vor fi altoiți în chiar măslinul lor. Căci nu voiesc să nu știți, fraților, taina aceasta, ca să nu fiți cuminți în ochii voștri înșivă, că pentru Israel s‐a făcut învârtoșare în parte până va intra plinătatea Neamurilor. Și astfel tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: Izbăvitorul va veni din Sion; el va abate nelegiuirile de la Iacov. Și acesta este legământul de la mine pentru ei, când voi înlătura păcatele lor. Negreșit în ce privește evanghelia sunt vrăjmași, pentru voi, dar în ce privește alegerea sunt iubiți, pentru părinții lor. Căci darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău. Căci după cum și voi n‐ați ascultat altădată de Dumnezeu, iar acum ați căpătat milă prin neascultarea lor, astfel și aceștia n‐au ascultat acum, ca prin mila către voi să capete și ei milă acum. Căci Dumnezeu a închis împreună pe toți în neascultare ca să aibă milă de toți. O, adâncime a bogăției și a înțelepciunii și a cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de cu neputință de cercetat sunt judecățile lui și cât de cu neputință de urmărit căile lui! Pentru că cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine s‐a făcut sfetnicul lui? Sau cine i‐a dat întâi lui și i se va da înapoi? Căci toate sunt din el și prin el și pentru el! A lui să fie slava în veci! Amin. Vă îndemn dar, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, ca să înfățișați trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, care este închinarea voastră chibzuită. Și să nu fiți fățuiți ca veacul acesta: ci fiți schimbați prin înnoirea minții voastre, ca să încercați care este voia lui Dumnezeu cea bună și bineplăcută și desăvârșită. Căci prin harul care îmi este dat zic oricui care este între voi să nu gândească despre sine mai sus decât ceea ce trebuie să gândească, ci să gândească așa ca să fie cumpătat, după cum Dumnezeu a împărțit fiecăruia o măsură de credință. Căci după cum într‐un singur trup avem multe mădulare și toate mădularele n‐au aceeași lucrare: astfel noi, cei mulți, suntem un singur trup în Hristos, iar fiecare în parte suntem mădulare unii altora. Având însă deosebite daruri potrivit harului care ne‐a fost dat; fie prorocie, să prorocim după măsura credinței noastre; fie slujbă, să ne vedem de slujbă; fie că cineva este învățător, să‐și vadă de învățătură; fie că cineva este îndemnător, să‐și vadă de îndemnare; cel ce împarte, să împartă cu dărnicie; cel ce cârmuiește, să fie cu sârguință; cel ce face milă, s‐o facă cu voioșie. Iubirea să fie fără fățărnicie. Aveți groază de rău, lipiți‐vă de bine. În iubirea frățească fiți cu dragoste duioasă unii către alții; în cinste: dând întâietate unii altora; în sârguință: fără preget; în duh: fierbinți, slujind Domnului; în nădejde: bucurându‐vă; în necaz: răbdători; în rugăciune: stăruitori cu răbdare; în trebuințele sfinților: părtași; în iubirea de oaspeți: urmărind‐o. Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc; binecuvântați și nu blestemați. Bucurați‐vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng. Gândiți aceeași unii pentru alții. Nu gândiți la cele înalte, ci lăsați‐vă mânați de cele smerite. Nu vă faceți cuminți în ochii voștri înșivă. Nu răsplătiți nimănui rău pentru rău; puneți‐vă în minte cele frumoase înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întrucât vă privește, trăiți în pace cu toți oamenii. Nu vă răzbunați voi înșivă, iubiților, ci dați loc mâniei; căci este scris: A mea este răzbunarea, eu voi răsplăti, zice Domnul. Ci dacă va flămânzi vrăjmașul tău, dă‐i de mâncare; dacă va înseta, dă‐i să bea; căci făcând aceasta vei îngrămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu fi biruit de rău, ci biruiește răul prin bine. Orice suflet să fie supus înaltelor stăpâniri. Căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu, iar cele ce sunt, sunt rânduite de Dumnezeu. Încât, cine nu este supus stăpânirii, se împotrivește întocmirii lui Dumnezeu; iar cei ce se împotrivesc își vor lua o judecată. Căci dregătorii nu sunt o teamă pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Și voiești să nu te temi de stăpânire? Fă binele, și vei avea laudă de la ea. Căci el este slujitorul lui Dumnezeu spre bine pentru tine; iar dacă faci răul, teme‐te; căci nu în zădar poartă sabia: căci el este slujiorul lui Dumnezeu, răzbunător spre mânie pentru cel ce făptuiește răul. De aceea este trebuință ca să fiți supuși nu numai din pricina mâniei, ci și din pricina cugetului. Căci pentru aceasta plătiți și dări; căci ei sunt slujitori ai lui Dumnezeu stăruind tocmai la aceasta. Dați tuturor ce li se datorește: celui cu darea, darea; celui cu vama, vama; celui cu teama, teama; celui cu cinstea, cinstea. Nu datorați nimănui nimic decât a vă iubi unii pe alții; căci cine iubește pe altul a împlinit legea. Căci aceasta: Nu preacurvi, nu omorî, nu fura, nu pofti, și orice altă poruncă este cuprinsă în acest cuvânt, în: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Iubirea nu săvârșește rău aproapelui; iubirea deci este împlinirea legii. Și aceasta, fiindcă știți vremea cuvenită, că acum este ceasul ca să vă sculați din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât când am crezut. Noaptea este foarte înaintată și ziua este aproape. Să lepădăm deci faptele întunericului și să îmbrăcăm armele luminii. Să umblăm cuviincios ca în timpul zilei, nu în ospețe desfătătoare și beții, nu în culcări rușinoase și destrăbălări, nu în ceartă și pizmă. Ci îmbrăcați‐vă cu Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de carne, ca să‐i împliniți poftele. Iar pe cel slab în credință primiți‐l, nu pentru hotărârea întrebărilor îndoielnice. Unul are credință să mănânce de toate, dar cel slab mănâncă verdețuri. Cine mănâncă să nu disprețuiască pe cine nu mănâncă; iar cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă; căci Dumnezeu l‐a primit. Cine ești tu care judeci pe sluga altuia? El stă sau cade față de domnul său; dar va sta, căci Domnul are putere ca să‐l facă să stea. Unul prețuiește o zi mai presus de altă zi, iar altul prețuiește orice zi la fel. Fiecare să fie pe deplin încredințat în mintea sa. Cine ține ziua, o ține pentru Domnul; și cine mănâncă, mănâncă pentru Domnul; căci mulțumește lui Dumnezeu; și cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă și mulțumește lui Dumnezeu. Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Căci și dacă trăim, trăim pentru Domnul și dacă murim, murim pentru Domnul. Deci și dacă trăim și dacă murim, suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit și a înviat, ca să fie Domn și peste morți și peste vii. Tu dar pentru ce judeci pe fratele tău? Sau și tu pentru ce disprețuești pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Căci este scris: Viu sunt eu, zice Domnul, că orice genunchi mi se va pleca și orice limbă va da laudă lui Dumnezeu. Deci dar fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu. Deci să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci mai bine judecați aceasta, ca să nu puneți o piatră de poticnire sau un prilej de cădere înaintea fratelui vostru. Știu și sunt încredințat în Domnul Isus că nimic nu este necurat prin sine însuși, decât pentru cel ce gândește că este ceva necurat, pentru acela este necurat. Căci dacă fratele tău se mâhnește din pricina mâncării, nu mai umbli potrivit iubirii. Nu pierde din pricina mâncării tale pe acela pentru care a murit Hristos. Deci să nu fie hulit binele vostru. Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt. Căci cine slujește ca rob lui Hristos în aceasta, este bineplăcut lui Dumnezeu și încuviințat de oameni. Deci dar să urmărim cele ale păcii și cele ale zidirii între noi. Nu dărâma lucrarea lui Dumnezeu din pricina mâncării. Toate sunt, în adevăr, curate; dar este rău pentru omul care mănâncă poticnindu‐se. Bine este a nu mânca nici carne, nici a bea vin, nici a face ceva, de care se poticnește fratele tău sau se smintește sau este slab. Credința pe care o ai, s‐o ai pentru tine însuți înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cine nu se judecă pe sine însuși în ceea ce încuviințează. Iar cine se îndoiește este osândit dacă mănâncă, pentru că nu mănâncă din credință; și tot ce nu este din credință, este păcat. Și noi cei tari suntem datori ca să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare dintre noi să placă aproapelui său spre bine pentru zidire. Căci și Hristos nu și‐a plăcut sie însuși, ci, după cum este scris: Ocările celor ce te ocărăsc pe tine au căzut asupra mea. Căci toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise spre învățătura noastră, ca prin răbdarea și mângâierea scripturilor să avem nădejde. Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea ca să gândiți aceeași unii cu alții după Hristos Isus, ca într‐un gând și cu o gură să slăviți pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. De aceea primiți‐vă unii pe alții cum v‐a primit Hristos spre slava lui Dumnezeu. Căci zic că Hristos s‐a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească făgăduințele date părinților. Iar Neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru mila lui după cum este scris: Pentru aceasta îți voi da laudă între Neamuri și voi cânta numelui tău. Și iarăși zice: Veseliți‐vă Neamurilor, cu poporul său. Și iarăși: Lăudați, toate Neamurile, pe Domnul, și să‐l laude toate popoarele. Și iarăși Isaia zice: Va fi o rădăcină a lui Iese și va fi unul care se va ridica să cârmuiască peste Neamuri, în el vor nădăjdui Neamurile. Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple de orice bucurie și de pace în a crede, ca să prisosiți în nădejde, prin puterea Duhului Sfânt. Și eu însumi sunt încredințat, frații mei, despre voi că și voi înșivă sunteți plini de bunătate, umpluți cu orice cunoștință, în stare să vă și îndemnați unii pe alții. Și v‐am scris mai cu îndrăzneală în unele părți, ca unul care vă aduc iarăși aminte din pricina harului care mi‐a fost dat de la Dumnezeu, ca să fiu un slujitor rânduit al lui Hristos Isus pentru Neamuri, slujind în jertfă evanghelia lui Dumnezeu pentru ca jertfirea Neamurilor să fie făcută bineprimită, fiind sfințită prin Duhul Sfânt. Deci am cu ce mă lăuda în Hristos Isus în cele privitoare la Dumnezeu. Căci nu voi îndrăzni să vorbesc despre cele ce n‐a lucrat Hristos prin mine pentru ascultarea Neamurilor, prin cuvânt și prin faptă, prin puterea semnelor și minunilor, prin puterea Duhului Sfânt; încât de la Ierusalim și împrejur până în Iliric am îndeplinit propovăduirea evangheliei lui Hristos; căutând însă astfel ca o cinste a mea să vestesc evanghelia nu unde a mai fost numit Hristos, ca să nu zidesc pe temelie străină, ci, după cum este scris: Cei cărora nu li s‐a vestit despre el vor vedea și cei ce n‐au auzit, vor înțelege. De aceea am și fost împiedicat de multe ori ca să vin la voi. Dar acum, nemaiavând vreun loc în aceste ținuturi și de mulți ani având dorința să vin la voi, de îndată ce aș pleca în Spania (căci nădăjduiesc să vă văd trecând pe la voi și să fiu petrecut de voi într‐acolo, după ce mă voi fi bucurat mai întâi puțin de tovărășia voastră) și acum mă duc la Ierusalim slujind sfinților. Căci Macedonia și Ahaia au binevoit să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții care sunt în Ierusalim. Da, au binevoit și le sunt datornici; căci dacă Neamurile au fost făcute părtașe la cele duhovnicești ale lor, le datorează și ele să le slujească în cele ale cărnii. Deci după ce voi săvârși aceasta și le voi pecetlui acest rod, voi pleca în Spania pe la voi. Și știu că venind la voi, voi veni în plinătatea binecuvântării lui Hristos. Vă îndemn dar, fraților, prin Domnul nostru Isus Hristos și prin iubirea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre pentru mine către Dumnezeu, ca să fiu scăpat de neascultătorii din Iudeea și slujirea mea rânduită pentru Ierusalim să fie bineprimită sfinților; ca să vin la voi cu bucurie, prin voia lui Dumnezeu, și să mă odihnesc împreună cu voi. Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi toți. Amin. Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este slujitoare a bisericii, care este în Chencrea, ca s‐o primiți în Domnul cu vrednicia cuvenită sfinților și s‐o ajutorați în orice lucru în care ar avea trebuință de voi; căci și ea a fost de ajutor pentru mulți și chiar pentru mine însumi. Îmbrățișați pe Prisca și pe Acuila, împreună lucrătorii mei în Hristos Isus, care, pentru viața mea, și‐au pus jos grumajii lor înseși, cărora nu numai eu le mulțumesc, ci și toate bisericile Neamurilor. Îmbrățișați și biserica ce este în casa lor. Îmbrățișați pe Epenet, iubitul meu, care este pârga Asiei pentru Hristos. Îmbrățișați pe Maria, ca una care s‐a ostenit mult pentru voi. Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunia, rudele mele și închiși împreună cu mine, care sunt însemnați între apostoli, și care au fost mai înainte de mine în Hristos. Îmbrățișați pe Ampliat, iubitul meu în Domnul. Îmbrățișați pe Urban împreună lucrătorul nostru în Hristos și pe Stache, iubitul meu. Îmbrățișați și pe Apele cel cercat în Hristos. Îmbrățișați pe cei ce sunt dintre ai lui Aristobul. Îmbrățișați pe Ierodion, ruda mea. Îmbrățișați pe cei ce sunt dintre ai lui Narcis, care sunt în Domnul. Îmbrățișați pe Trifena și pe Trifosa, care s‐au ostenit în Domnul. Îmbrățișați pe Persida iubita, ca una care s‐a ostenit mult în Domnul. Îmbrățișați pe Ruf, alesul în Domnul, și pe mama lui și a mea. Îmbrățișați pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermes, pe Patroba, pe Herma și pe frații care sunt împreună cu ei. Îmbrățișați pe Filolog și pe Iulia, pe Nereu și pe sora lui, și pe Olimpa, și pe toți sfinții care sunt împreună cu ei. Îmbrățișați‐vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. Vă îmbrățișează toate bisericile lui Hristos. Și vă îndemn, fraților, să aveți ochiul asupra acelora care fac dezbinări și prilejuri de poticnire împotriva învățăturii pe care ați învățat‐o: și abateți‐vă de la ei. Căci unii ca aceștia nu slujesc Domnului nostru Hristos, ci pântecelor lor înseși și prin vorbe dulci și vorbire frumoasă amăgesc inimile celor fără răutate. Căci ascultarea voastră a ajuns la toți. Mă bucur deci de voi și voiesc ca să fiți înțelepți față de bine și neamestecați față de rău. Iar Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu voi. Vă îmbrățișază Timotei cel împreună lucrător cu mine și Luciu și Iason și Sosipater, rudele mele. Vă îmbrățișez în Domnul, eu Terțiu, care am scris epistola. Vă îmbrățișază Gaiu gazda mea și a întregii biserici. Vă îmbrățișază Erast vistiernicul cetății și Cuart fratele. Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu voi toți. Amin. Iar celui ce poate să vă întărească după evanghelia mea și propovăduirea lui Isus Hristos, după descoperirea tainei ascunse în vremuri veșnice dar acum arătată prin scripturi prorocești după rânduiala veșnicului Dumnezeu, făcută cunoscut între Neamuri spre ascultarea credinței, singurului Dumnezeu înțelept, prin Isus Hristos căruia fie slava în veci. Amin. Pavel chemat să fie apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu și Sosten fratele: Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfințiți în Hristos Isus, sfinți chemați, cu toți cei ce în orice loc cheamă numele Domnului nostru Isus Hristos, Domnul lor și al nostru. Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și Domnul Isus Hristos. Mulțumesc Dumnezeului meu totdeauna în privința voastră pentru harul lui Dumnezeu care v‐a fost dat în Hristos Isus, că în toate ați fost îmbogățiți în el, în orice cuvânt și în orice cunoștință, după cum mărturia lui Hristos a fost întărită în voi, astfel că n‐ați rămas pe urmă în niciun dar, aștepând descoperirea Domnului nostru Isus Hristos. care vă va și întări până la sfârșit ca să fiți de neînvinuit în ziua Domnului nostru Isus Hristos, Dumnezeu, prin care ați fost chemați la părtășia cu Fiul său Isus Hristos, Domnul nostru, este credincios. Vă îndemn, fraților, prin numele Domnului nostru Isus Hristos, ca toți să vorbiți aceeași și să nu fie dezbinări între voi, ci să fiți uniți desăvârșit în același gând și în aceeași părere. Căci mi s‐a arătat despre voi, frații mei, de ai Cloei, că între voi sunt certuri. Și zic aceasta, pentru că fiecare din voi zice: Eu sunt al lui Pavel. Și eu al lui Apolo. Și eu al lui Chifa. Și eu al lui Hristos. Oare Hristosul este împărțit? Nu cumva Pavel a fost răstignit pentru voi, sau ați fost botezați pentru numele lui Pavel? Mulțumesc lui Dumnezeu că n‐am botezat pe niciunul dintre voi, decât pe Crisp și pe Gaiu, ca să nu zică cineva că ați fost botezați pentru numele meu. Am botezat și casa lui Ștefana; încolo nu știu dacă am botezat pe vreun altul. Căci Hristos nu m‐a trimis să botez, ci să vestesc evanghelia: nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu fie făcută zadarnică crucea lui Hristos. Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este o nebunie, dar pentru noi care suntem mântuiți este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: Voi prăpădi înțelepciunea înțelepților și voi nimici priceperea celor pricepuți. Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este certărețul veacului acestuia? Oare n‐a făcut Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii? Căci, deoarece în înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n‐a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciunea ei, Dumnezeu a binevoit prin nebunia lucrului propovăduit să mântuiască pe cei ce cred. Deoarece iudeii cer semne și grecii caută înțelepciune, dar noi propovăduim pe Hristos răstignit, pentru iudei piatră de poticnire, iar pentru Neamuri nebunie, dar pentru cei chemați, atât iudei cât și greci, pe Hristos puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. Căci ce este nebun al lui Dumnezeu este mai înțelept decât oamenii și ce este slab al lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. Căci vedeți chemarea voastră, fraților, că nu sunt mulți înțelepți după carne, nu mulți puternici, nu mulți de neam bun:… Dar Dumnezeu a ales pe cele nebune ale lumii ca să dea de rușine pe înțelepți, și Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii ca să dea de rușine pe cele tari și Dumnezeu a ales pe cele de neam de jos ale lumii și pe cele disprețuite, și pe cele ce nu sunt, ca să desființeze pe cele ce sunt: ca nicio carne să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Și voi din el sunteți în Hristos Isus, care ne‐a fost făcut înțelepciune de la Dumnezeu și dreptate și sfințire și răscumpărare, pentru ca după cum este scris: Cine se laudă să se laude în Domnul. Și eu, când am venit la voi, fraților, n‐am venit cu revărsare de cuvânt sau înțelepciune ca să vă vestesc taina lui Dumnezeu. Căci n‐am judecat să știu ceva între voi decât pe Isus Hristos și pe acesta răstignit. Și eu am fost la voi în slăbiciune și în temere și în multă frică. Și vorbirea mea și lucrul propovăduit de mine nu era în cuvinte înduplecătoare ale înțelepciunii, ci în dovedirea Duhului și a puterii, pentru ca credința voastră să nu fie în înțelepciune omenească, ci în puterea lui Dumnezeu. Și noi vorbim înțelepciune între cei desăvârșiți, dar înțelepciune nu a veacului acestuia, nici a stăpânitorilor veacului acestuia care au să fie desființați. Ci vorbim înțelepciunea lui Dumnezeu într‐o taină care a fost ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit‐o mai înainte de veacuri spre slava noastră; pe care nimeni dintre stăpânitorii veacului acestuia n‐a cunoscut‐o (căci dacă ar fi cunoscut‐o, n‐ar fi răstignit pe Domnul slavei:) Dar după cum este scris: Cele ce ochiul n‐a văzut și urechea n‐a auzit și la inimă de om nu s‐au suit, sunt cele ce a pregătit Dumnezeu celor ce‐l iubesc, dar nouă Dumnezeu ni le‐a descoperit prin Duhul; căci Duhul cercetează toate, chiar și cele adânci ale lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni știe cele ale omului decât duhul omului care este în el? Tot așa nimeni nu cunoaște cele ale lui Dumnezeu decât Duhul lui Dumnezeu. Și noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu, pe care le și vorbim nu în cuvinte învățate de la înțelepciune omenească, ci învățate de la Duhul, unind cele duhovnicești cu cele duhovnicești. Dar omul sufletesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu: căci ele sunt o nebunie pentru el și nu poate să le cunoască, fiindcă se judecă duhovnicește. Iar cel duhovnicesc judecă toate, dar el însuși nu este judecat de nimeni. Căci cine a cunoscut gândul Domnului ca să‐l învețe? Dar noi avem gândul lui Hristos. Și eu, fraților, n‐am putut să vă vorbesc ca unora duhovnicești, ci ca unora firești, ca unor prunci în Hristos. V‐am hrănit cu lapte, nu cu bucate; căci nu le puteați suferi încă. Căci nici acum nu puteți încă. Căci tot firești sunteți. Căci când între voi este gelozie și ceartă și dezbinări, nu sunteți oare firești și umblați după felul omului? Căci când unul zice: Eu sunt al lui Pavel. Iar altul: Eu sunt al lui Apolo, nu sunteți voi oameni? Deci ce este Apolo? Și ce este Pavel? Slujitori prin care ați crezut, și după cum a dat fiecăruia Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădește este ceva, nici cel ce udă, ci Dumnezeu care face să crească. Cel ce sădește și cel ce udă tot una sunt; dar fiecare își va lua răsplata potrivit muncii sale. Căci suntem împreună lucrători ai lui Dumnezeu; voi sunteți pământul arat al lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu care mi‐a fost dat, ca un meșter zidar înțelept eu am pus temelia și altul zidește deasupra. Dar fiecare să ia seama cum zidește deasupra. Căci nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Isus Hristos. Iar dacă cineva zidește deasupra pe temelie aur, argint, pietre de preț, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va arăta: pentru că ziua îl va face cunoscut, căci se descoperă în foc și focul însuși va încerca ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care‐l va zidi deasupra, va rămâne, va lua o răsplată; iar dacă lucrul cuiva va fi ars de tot, el va fi păgubit, dar el însuși va fi mântuit, însă așa ca prin foc. Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă strică cineva Templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt și așa sunteți voi. Nimeni să nu se amăgească pe sine însuși; dacă i se pare cuiva că este înțelept între voi în veacul acesta, să se facă nebun ca să fie înțelept. Căci înțelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. Căci este scris: Cel ce prinde cu mâna pe înțelepți în viclenia lor. Și iarăși: Domnul cunoaște gândurile înțelepților că sunt deșerte. De aceea nimeni să nu se laude în oameni; căci toate sunt ale voastre. Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viață, fie moarte, fie cele de față, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre, iar voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu. Așa să ne socotească pe noi omul: ca slujitori ai lui Hristos și ca economi ai tainelor lui Dumnezeu. Aici însă ce se cere unor economi este ca omul să fie găsit credincios. Dar pentru mine este ceva foarte neînsemnat ca să fiu judecat de voi sau de vreo judecată omenească: da, nici eu nu mă judec pe mine însumi. Căci nu cunosc nimic împotriva mea însumi, dar nu prin aceasta sunt îndreptățit; cel ce mă judecă este Domnul. De aceea nu judecați nimic mai înainte de vreme, până nu va veni Domnul, care va și da la lumină cele ascunse ale întunericului și va face cunoscut sfaturile inimilor: și atunci fiecare își va avea lauda de la Dumnezeu. Dar acestea, fraților, le‐am strămutat la mine însumi și la Apolo pentru voi, ca să învățați în noi să nu treceți peste cele ce sunt scrise, ca să nu vă făliți unul cu câte unul împotriva celuilalt. Căci cine te deosebește? Și ce ai, ce n‐ai primit? Iar dacă ai primit, pentru ce te lauzi ca și cum n‐ai fi primit? Acum sunteți și sătui; acum v‐ați și îmbogățit; fără noi ați și domnit; și dacă ați fi domnit măcar, ca să domnim și noi împreună cu voi! Căci, mi se pare, Dumnezeu ne‐a arătat pe noi apostolii ca pe cei din urmă, ca pe niște osândiți la moarte, pentru că suntem făcuți o priveliște lumii, atât îngerilor, cât și oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; iar voi sunteți cuminți în Hristos! noi suntem neputincioși, iar voi tari! voi în slavă, iar noi în dispreț. Până în ceasul de acum și flămânzim și însetăm și suntem goi și suntem bătuți cu pumnii și suntem fără locuință statornică. Și ne ostenim lucrând cu mâinile noastre; înfruntați, binecuvântăm; prigoniți, suferim. Vorbiți de rău, ne rugăm; am ajuns ca gunoaiele lumii, lepădătura tuturor până acum. Nu ca să vă rușinez scriu acestea, ci mustrându‐vă ca pe copiii mei iubiți. Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, nu aveți însă mulți părinți; căci eu v‐am născut în Hristos Isus prin evanghelie. Deci vă îndemn, luați‐vă după mine. Pentru aceasta chiar v‐am trimis pe Timotei, care este copilul meu iubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos, după cum îi învăț pretutindene în orice biserică. Dar unii s‐au fălit ca și cum n‐aș veni la voi. Dar voi veni în curând la voi, dacă va voi Domnul, și voi cunoaște nu vorba celor ce s‐au fălit, ci puterea lor; căci Împărăția lui Dumnezeu nu este în vorbă, ci în putere. Ce voiți? Să vin la voi cu o nuia, sau cu iubire și un duh de blândețe? Acum se aude peste tot că între voi este curvie, și o astfel de curvie cum nu este nici între Neamuri, încât să aibă cineva pe nevasta tatălui său. Și voi v‐ați fălit și nu v‐ați întristat mai degrabă, ca să fie ridicat din mijlocul vostru cel ce a făptuit lucrul acesta. Căci eu, nefiind de față cu trupul, dar fiind de față cu duhul, am și judecat ca și cum aș fi de față pe cel ce a lucrat astfel aceasta, în numele Domnului nostru Isus, fiind adunați împreună voi și duhul meu, cu puterea Domnului nostru Isus, să dați pe unul ca acesta Satanei spre pieirea cărnii, pentru ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus. Lăudarea voastră nu este bună. Nu știți că puțin aluat dospește toată frământătura? Curățiți bine aluatul cel vechi, ca să fiți o frământătură nouă, după cum sunteți fără aluat. Căci și Paștile noastre Hristos a fost jertfit. De aceea să serbăm nu cu aluat vechi, nici cu aluat de răutate și viclenie, ci cu azimi de curățenie și adevăr. V‐am scris în epistola mea ca să nu vă însoțiți cu curvari, nu deloc cu curvarii lumii acesteia sau cu cei lacomi de bani și cu răpăreți sau cu închinători la idoli, fiindcă atunci trebuie să ieșiți din lume. Ci v‐am scris că dacă vreunul numindu‐se frate este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli, sau batjocoritor, sau bețiv sau răpăreț, să nu vă însoțiți cu unul ca acesta, nici să nu mâncați împreună. Căci ce am eu să judec pe cei de afară? Nu judecați voi oare pe cei dinăuntru? Dar pe cei de afară îi judecă Dumnezeu. Ridicați pe cel rău dintre voi înșivă. Îndrăznește cineva dintre voi, având o treabă împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepți și nu înaintea sfinților? Sau nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și dacă lumea este judecată de voi, sunteți voi oare nevrednici de cele mai neînsemnate judecăți? Nu știți că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele ce țin de viața aceasta! Deci dacă aveți judecăți pentru cele ce țin de viața aceasta, oare puneți judecători pe cei ce sunt disprețuiți în biserică? Spre rușinea voastră zic. Astfel nu este între voi niciunul înțelept, care va putea hotărî între frații săi? Dar frate cu frate se judecă și aceasta la necredincioși! Deci acum este cu totul o greșeală în voi, că aveți judecăți unii cu alții. Pentru ce nu lăsați mai bine să vi se facă nedreptate? Pentru ce nu lăsați mai bine să vi se facă pagubă? Ci voi înșivă faceți nedreptate și pricinuiți pagubă, și aceasta fraților! Sau nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu fiți înșelați; nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malachii, nici cei ce se împreună cu parte bărbătească, nici hoții, nici cei lacomi de bani, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și astfel erați unii! Dar v‐ați spălat, dar ați fost sfințiți, dar ați fost îndreptățiți în numele Domnului Isus Hristos și în Duhul Dumnezeului nostru. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar eu nu voi fi stăpânit de ceva. Mâncările sunt pentru pântece și pântecele pentru mâncări; dar Dumnezeu va desființa și pe acesta și pe acelea. Dar trupul nu este pentru curvie, ci pentru Domnul și Domnul pentru trup. Iar Dumnezeu a sculat și pe Domnul și pe noi ne va scula prin puterea sa. Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Deci voi ridica eu mădularele lui Hristos și le voi face mădulare ale unei curve? Să nu fie așa. Sau nu știți că cel ce se lipește de o curvă este un singur trup cu ea? Căci: Cei doi, zice, vor fi o singură carne, iar cel ce se lipește de Domnul este un singur duh. Fugiți de curvie. Orice păcat pe care îl face un om este afară din trup; dar cel ce curvește păcătuiește împotriva chiar trupului său. Sau nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care este în voi, pe care‐l aveți de la Dumnezeu? Și voi nu sunteți ai voștri înșivă; căci ați fost cumpărați cu preț; slăviți dar pe Dumnezeu în trupul vostru. Iar despre cele ce mi‐ați scris, bine este pentru om să n‐atingă femeie. Dar din pricina curvarilor fiecare bărbat să‐și aibă nevasta sa și fiecare femeie să‐și aibă bărbatul ei. Bărbatul să dea nevestei ce‐i datorește, asemenea și nevasta bărbatului. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul; asemenea și bărbatul nu este stăpân pe trupul lui, ci nevasta. Nu vă lipsiți unul de altul, afară numai dacă este din învoială pentru o vreme cuvenită, ca să vă îndeletniciți cu rugăciunea, și iarăși să fiți la un loc, ca să nu vă ispitească Satana din pricina neînfrânării voastre. Iar aceasta o zic ca îngăduință, nu ca o poruncă. Totuși aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine însumi; dar fiecare are darul său de la Dumnezeu, unul într‐un fel, iar altul într‐altul. Iar celor necăsătoriți și văduvelor le zic: este bine pentru ei dacă vor rămâne ca și mine. Dar dacă nu se înfrânează, să se căsătorească: căci este mai bine să se căsătorească decât să ardă. Iar celor căsătoriti le poruncesc nu eu, ci Domnul: Nevasta să nu se despartă de bărbat (iar și dacă e despărțită să rămână necăsătorită sau să fie împăcată cu bărbatul ei); și bărbatul să nu‐și lase nevasta. Iar celorlalți le zic eu, nu Domnul: Dacă vreun frate are o nevastă necredincioasă și ea se învoiește să locuiească cu el, să n‐o lase. Și dacă vreo femeie are un bărbat necredincios și el se învoiește să locuiească cu ea, să nu‐și lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios este sfințit în nevasta sa și nevasta necredincioasă este sfințită în fratele; altfel copiii voștri ar fi necurați, dar acum sunt sfinți. Totuși dacă necredinciosul se desparte, să se despartă; fratele sau sora nu este robit în unele ca acestea. Ci Dumnezeu ne‐a chemat în pace. Căci ce știi tu, nevastă, dacă vei mântui pe bărbatul tău? Sau ce știi tu bărbate, dacă vei mântui pe nevastă‐ta? Decât numai cum a împărțit fiecăruia Domnul, cum a chemat Dumnezeu pe fiecare, așa să umble. Și așa rânduiesc eu în toate bisericile. A fost cineva chemat tăiat împrejur? Să nu se facă netăiat împrejur. A fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se facă tăiat împrejur. Tăierea împrejur nu este nimic și netăierea împrejur nu este nimic, ci ținerea poruncilor lui Dumnezeu. Fiecare să rămână în chemarea aceea în care a fost chemat. Ai fost chemat rob? Nu‐ți fie grijă; ci și dacă poți să ajungi slobod, folosește‐te mai degrabă. Căci robul chemat în Domnul este un slobozit al Domnului; asemenea și cel slobod care a fost chemat este rob al lui Hristos. Voi ați fost cumpărați cu preț, nu vă faceți robi ai oamenilor. Fraților, fiecare să rămână la Dumnezeu în aceea ce a fost chemat. Iar despre fecioare n‐am poruncă de la Domnul, dar îmi dau o părere ca unul care a căpătat milă de la Domnul ca să fie credincios. Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia de acum, adică este bine pentru om să fie așa cum este. Ești legat cu nevastă? Nu căuta dezlegare. Ești dezlegat de nevastă? Nu căuta nevastă. Dar și dacă te‐ai însura, n‐ai păcătuit; și fecioara dacă se mărită, n‐a păcătuit: dar unii ca aceștia vor avea necaz în carne și eu aș vrea să vă cruț. Dar zic aceasta, fraților, vremea este scurtă de tot: de aici înainte și cei ce au neveste să fie ca și cum n‐ar avea, și cei ce plâng ca și cum n‐ar plânge, și cei ce se bucură ca și cum nu s‐ar bucura, și cei ce cumpără ca și cum n‐ar stăpâni, și cei ce se folosesc de lume ca și cum nu s‐ar folosi din plin; căci înfățișarea lumii acesteia trece. Și voiesc ca să fiți fără griji. Cel neînsurat se îngrijește de cele ale Domnului, cum să placă Domnului; dar cel ce este însurat îngrijește de cele ale lumii, cum să placă nevestei sale. Și este o deosebire și între nevastă și fecioară: cea nemăritată se îngrijește de cele ale Domnului ca să fie sfântă și cu trupul și cu duhul; iar cea care s‐a măritat îngrijește de cele ale lumii, cum să placă bărbatului ei. Și aceasta o zic spre folosul vostru chiar, nu ca să arunc asupra voastră un laț, ci pentru ceea ce este cuviincios și ca să slujiți Domnului fără împărțire. Iar dacă socotește cineva că se poartă urât față de fecioara sa, dacă este trecută de floarea vârstei sale și dacă trebuie să fie astfel, să facă ce voiește; nu păcătuiește — să se căsătorească. Cine stă însă nemișcat în inima sa, neavând nevoie, ci are stăpânire peste voința sa, și a judecat aceasta în inima sa ca să țină pe fecioară‐sa, bine va face. Astfel și cel ce mărită pe fecioară‐sa face bine, și cel ce n‐o mărită mai bine va face. Nevasta este legată câtă vreme trăiește bărbatul ei; iar dacă bărbatul a adormit, este slobodă să se mărite cu cine voiește, numai în Domnul. Dar, după părerea mea, mai fericită este dacă rămâne așa cum este; și mi se pare că și eu am Duhul lui Dumnezeu. Iar despre cele înjunghiate idolilor, știm că toți avem cunoștință. Cunoștința îngâmfă, dar dragostea zidește. Dacă i se pare cuiva că a cunoscut ceva, n‐a cunoscut încă după cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de el. Deci despre mâncarea celor înjunghiate idolilor știm că un idol nu este nimic în lume și că nu este alt Dumnezeu decât numai Unul singur. Căci și dacă sunt așa‐ziși dumnezei fie în cer, fie pe pământ, ca și cum ar fi mulți dumnezei și mulți domni, totuși pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, din care sunt toate și noi pentru el; și un singur Domn, Isus Hristos, prin care sunt toate și noi prin el. Dar nu în toți este cunoștința aceasta; ci unii în cugetul pe care‐l au până acum despre idol mănâncă din ele ca fiind înjunghiate idolului și cugetul lor fiind slab se întinează. Iar o mâncare nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu; nici dacă nu vom mânca, n‐avem lipsă, nici dacă vom mânca, nu prisosim. Luați însă seama ca nu cumva această slobozenie a voastră să fie o piatră de poticnire pentru cei slabi. Căci dacă te va vedea cineva pe tine, care ai cunoștință, șezând la masă în templu de idoli, oare cugetul lui, dacă el este slab, nu va fi îmbărbătat ca să mănânce cele înjunghiate idolului? Căci prin cunoștința ta piere cel slab, fratele pentru care a murit Hristos. Și astfel, păcătuind împotriva fraților și vătămând cugetul lor slab, păcătuiți împotriva lui Hristos. Chiar de aceea, dacă o mâncare face pe fratele meu să se poticnească, nu voi mânca în veac carne, ca să nu fac pe fratele meu să se poticnească. Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N‐am văzut eu oare pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrarea mea în Domnul? Dacă altora nu sunt apostol, totuși măcar vouă vă sunt; căci voi sunteți pecetea apostoliei mele în Domnul. Aceasta este apărarea mea către cei ce mă iau în cercetare. Nu avem noi oare drept să mâncăm și să bem? Nu avem noi oare drept să ducem încoace și încolo o soră ca nevastă, ca și ceilalți apostoli și frați ai Domnului și Chifa? Sau numai eu și Barnaba n‐avem drept să nu lucrăm? Cine slujește vreodată ca ostaș cu plată de la sine însuși? Cine sădește o vie și nu mănâncă rodul ei? Sau cine păstorește o turmă și nu mănâncă din laptele turmei? Vorbesc eu oare acestea ca om sau nu cumva spune și legea acestea? Căci în legea lui Moise este scris: Nu lega gura boului care treieră. Oare de boi îi este grijă lui Dumnezeu? Sau zice înadins pentru noi? Da, căci pentru noi s‐a scris că cel ce ară trebuie să are în nădejde și cel ce treieră, să treiere în nădejdea că va avea parte. Dacă noi v‐am semănat cele duhovnicești, mare lucru este dacă vom secera cele firești ale voastre? Dacă alții au parte de acest drept asupra voastră, nu mai degrabă noi? Dar nu ne‐am folosit de dreptul acesta, ci suferim toate ca să nu punem vreo piedică evangheliei lui Hristos. Nu știți că cei ce lucrează cele sfinte mănâncă din cele din Templu? Cei ce stăruiesc la altar își au partea lor cu altarul? Tot așa a rânduit și Domnul pentru cei ce vestesc evanghelia: să trăiască din evanghelie. Dar eu nu m‐am folosit de nimic din acestea. Și n‐am scris acestea ca să se facă așa cu mine: căci este bine pentru mine mai degrabă să mor, decât să‐mi zădărnicească cineva pricina mea de laudă. Căci dacă vestesc evanghelia, n‐am pricină de laudă; căci o neapărată trebuință este asupra mea, și vai de mine dacă nu vestesc evanghelia. Căci dacă fac aceasta de bunăvoie, am o răsplată; dar dacă nu de bunăvoie, o economie îmi este încredințată. Deci care‐mi este răsplata? Ca vestind evanghelia să fac evanghelia lipsită de cheltuială, ca să nu mă folosesc din plin de dreptul meu în evanghelie. Căci deși sunt slobod față de toți, m‐am făcut pe mine însumi rob tuturor, ca să câștig pe mai mulți. Și m‐am făcut iudeilor ca iudeu, ca să câștig pe iudei; celor de sub lege, ca sub lege, nefiind însumi sub lege, ca să câștig pe cei de sub lege; celor ce n‐au legea, ca neavând eu legea (nu că sunt fără lege față de Dumnezeu, ci supus legii lui Hristos) ca să câștig pe cei fără lege. M‐am făcut slab celor slabi, ca să câștig pe cei slabi; m‐am făcut tuturor toate ca oricum să mântuiesc pe unii. Și fac toate pentru evanghelie ca să mă fac împreună părtaș al ei. Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar unul singur ia premiul? Tot așa alergați ca să‐l dobândiți. Însă orice luptător la joc se înfrânează de toate. Ei deci, ca să ia o cunună putrezitoare, dar noi una neputrezitoare. Eu acum alerg așa nu ca pe neștiute; mă lupt cu pumnul așa, nu ca și cum aș bate văzduhul. Ci‐mi învinețesc trupul cu pumnul și mi‐l târăsc ca pe un rob, ca nu cumva, după ce am fost crainic altora, eu însumi să mă fac neprimit. Căci nu voiesc, fraților, să nu știți că părinții noștri toți erau sub nor și toți au trecut prin mare, și toți au fost botezați pentru Moise în nor și în mare, și toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească, și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr‐o stâncă duhovnicească ce‐i urma, iar stânca era Hristos. Totuși Dumnezeu n‐a avut plăcere în mai mulți dintre ei; căci au fost răsturnați în pustie. Și acestea au fost pilde pentru noi ca să nu fim poftitori de rele, cum au poftit și ei. Și nu fiți închinători la idoli ca unii dintre ei, după cum este scris: Poporul a șezut să mănânce și să bea și s‐au sculat să joace. Nici să nu curvim cum au curvit unii dintre ei și au căzut într‐o singură zi douăzeci și trei de mii. Și să nu ispitim pe Domnul, cum au ispitit unii dintre ei și au pierit de șerpi. Și nu cârtiți, cum au cârtit unii dintre ei și au pierit de pierzătorul. Și acestea li se întâmplau lor ca pilde, dar au fost scrise spre cumințirea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile veacurilor. Încât cui i se pare că stă să ia seama să nu cadă. Nu v‐a apucat nicio ispită care să nu fi fost omenească: dar Dumnezeu este credincios, care nu va îngădui ca să fiți ispitiți peste ce puteți, ci deodată cu ispita va face și ieșirea, ca s‐o puteți răbda. De aceea, iubiții mei, fugiți de închinarea la idoli. Vorbesc ca unor oameni cuminți; judecați voi ce zic. Paharul binecuvântării pe care‐l binecuvântăm, nu este el o părtășie cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea o părtășie cu trupul lui Hristos? Pentru că noi care suntem mulți suntem o singură pâine, un singur trup; căci toți luăm o parte dintr‐o singură pâine. Vedeți pe Israelul după carne; cei ce mănâncă jertfele nu sunt oare părtași cu altarul? Ce spun eu deci? Că ce s‐a înjunghiat pentru idoli este ceva? Sau că idolul este ceva? Ci zic că ce înjunghie Neamurile înjunghie dracilor și nu lui Dumnezeu, și nu voiesc ca voi să vă faceți părtași cu dracii. Nu puteți bea paharul Domnului și paharul dracilor. Nu puteți să luați parte la masa Domnului și la masa dracilor. Sau întărâtăm pe Domnul la gelozie? Nu cumva suntem mai tari decât el? Toate sunt îngăduite, dar nu toate folosesc, toate sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute al său, ci fiecare al altuia. Mâncați orice se vinde în măcelărie, necercetând ceva din pricina cugetului. Căci al Domnului este pământul și plinătatea lui. Dacă vă va chema la un ospăț cineva dintre necredincioși și voiți să vă duceți, mâncați orice vă este pus înainte, necercetând ceva din pricina cugetului. Iar dacă vă zice cineva: Aceasta a fost jertfită! nu mâncați, din pricina aceluia care v‐a înștiințat și din pricina cugetului. Zic însă: cugetul, nu al tău, ci al altuia; căci pentru ce este judecată slobozenia mea de un alt cuget? Dacă eu iau parte cu mulțumire, de ce sunt hulit pentru aceea pentru care eu mulțumesc? De aceea, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți ceva, faceți toate spre slava lui Dumnezeu. Nu dați prilej de poticnire fie iudeilor fie grecilor fie bisericii lui Dumnezeu, după cum și eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu însumi, ci pe al celor mulți ca să fie mântuiți. Luați‐vă după mine, după cum și eu m‐am luat după Hristos. Și vă laud că în toate vă aduceți aminte de mine și țineți datinele după cum vi le‐am încredințat. Dar voiesc să știți că Hristos este capul oricărui bărbat, iar bărbatul este capul femeii și Dumnezeu este capul lui Hristos. Orice bărbat care se roagă sau prorocește având ceva pe cap, necinstește pe capul său. Dar orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul neînvălit, necinstește pe capul ei; căci este tot atâta ca și cum ar fi rasă. Căci dacă o femeie nu se învălește, să se și tundă; iar dacă este rușinos pentru o femeie ca să se tundă sau să se radă, să se învălească. Căci un bărbat în adevăr nu trebuie să‐și învălească el capul, fiindcă este chipul și slava lui Dumnezeu; dar femeia este slava bărbatului. Căci nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat; căci nici n‐a fost făcut bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat; de aceea femeia trebuie să aibă un semn de stăpânire asupra capului ei din pricina îngerilor. Însă nici femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul. Căci după cum femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul prin femeie, iar toate sunt din Dumnezeu. Judecați în voi înșivă: este cuviincios oare ca o femeie să se roage lui Dumnezeu neînvălită? Și nu vă învață chiar firea că un bărbat dacă poartă părul lung îi este o necinste? Dar o femeie dacă poartă părul lung îi este o slavă. Pentru că părul lung îi este dat drept învălitoare. Iar dacă cineva pare că e iubitor de ceartă, noi n‐avem un astfel de obicei și nici bisericile lui Dumnezeu. Poruncind însă aceasta, nu vă laud, pentru că nu veniți împreună spre mai bine, ci spre mai rău. Căci mai întâi de toate, când veniți împreună în adunare aud că sunt dezbinări între voi și în parte o cred. Căci trebuie să fie secte între voi ca să se arate între voi cei încuviințați. Deci când veniți împreună în același loc, nu este cu putință ca să mâncați cina Domnului: Căci când mâncați, fiecare ia mai dinainte cina sa deosebită; și unul este flămând, iar altul este beat. N‐aveți dar case ca să mâncați și să beți? Sau disprețuiți biserica lui Dumnezeu și dați de rușine pe cei ce n‐au? Ce să vă zic? Să vă laud? În aceasta nu vă laud. Căci eu am primit de la Domnul ceea ce v‐am și dat, cum că Domnul Isus în noaptea când era dat prins a luat pâine. Și după ce a mulțumit, a frânt‐o și a zis: Acesta este trupul meu, care este pentru voi, faceți aceasta spre pomenirea mea. Asemenea și paharul după cinare, zicând: Acest pahar este legământul cel nou în sângele meu; faceți aceasta ori de câte ori îl beți, spre pomenirea mea. Pentru că de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul acesta vestiți moartea Domnului până va veni el. Încât cine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat de trupul și sângele Domnului. Dar omul să se cerce pe sine însuși și astfel să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cine mănâncă și bea, își mănâncă și bea judecata dacă nu deosebește trupul. De aceea mulți între voi sunt slabi și bolnavi și destui dorm; dar dacă ne‐am judeca pe noi înșine, n‐am fi judecați; dar când suntem judecați, suntem cumințiți de Domnul ca să nu fim osândiți cu lumea. Încât, frații mei, când veniți împreună ca să mâncați, așteptați‐vă unii pe alții. Iar dacă cineva este flămând, să mănânce acasă; ca să nu veniți împreună spre judecată. Celelalte le voi rândui îndată ce voi veni. Iar despre cele duhovnicești, fraților, nu voiesc să fiți neștiutori. Știți că atunci când erați Neamuri, erați duși spre idolii cei muți, ca și cum ați fi fost mânați. De aceea vă fac cunoscut că nimeni vorbind prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Isus este anatema! Și nimeni nu poate zice: Isus este Domn! decât prin Duhul Sfânt. Sunt însă felurimi de daruri, dar același Duh. Și sunt felurimi de slujbe, dar același Domn. Și sunt felurimi de lucrări, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folos. Căci unuia i se dă prin Duhul un cuvânt de înțelepciune, iar altuia un cuvânt de cunoștiință, după același Duh, altuia credință în același Duh; altuia daruri de tămăduiri în același Duh; altuia lucrări de minuni; altuia prorocie; altuia deosebiri de duhuri; altuia felurite feluri de limbi; altuia tălmăcire de limbi: Toate acestea însă le lucrează unul și același Duh împărțind fiecăruia în parte cum voiește. Căci după cum trupul este unul singur și are multe mădulare și toate mădularele trupului, deși sunt multe, sunt un singur trup, tot așa este și Hristosul. Căci într‐un singur Duh noi toți am fost botezați ca să fim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; și toți am fost adăpați dintr‐un singur Duh. Căci trupul nu este un singur mădular, ci multe. Dacă piciorul va zice: Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup! — nu pentru aceasta nu este din trup. Și dacă urechea va zice: Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup! — nu pentru aceasta nu este din trup. Dacă tot trupul ar fi un ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Și acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare dintre ele, în trup cum a voit el. Și dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Dar acum sunt multe mădulare, dar un singur trup. Și nu poate ochiul să zică mâinii: N‐am trebuință de tine! Sau capul iarăși picioarelor: N‐am trebuință de voi. Ci mult mai degrabă, mădularele trupului care par a fi mai slabe, sunt neapărat trebuitoare, și pe cele ale trupului care ni se par a fi mai de necinste le îmbrăcăm cu mai multă cinste; și cele necuviincioase ale noastre au mai multă bunăcuviință, iar cele cuviincioase ale noastre n‐au trebuință: ci Dumnezeu a întocmit trupul dând mai multă cinste celui căruia îi lipsește, ca să nu fie dezbinare în trup, ci ca mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Și dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună; și dacă este cinstit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. Și voi sunteți trupul lui Hristos și mădularele lui fiecare în parte. Și Dumnezeu a pus pe unii în biserică mai întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învățători, apoi minuni, apoi daruri de tămăduiri, ajutorări, cârmuiri, felurite feluri de limbi. Oare toți sunt apostoli? Oare toți sunt proroci? Oare toți sunt învățători? Oare toți fac minuni? Oare toți au daruri de tămăduiri? Oare toți vorbesc în limbi? Oare toți tălmăcesc? Râvniți însă darurile mai mari. Și vă și arăt o cale neîntrecută. Dacă vorbesc în limbile oamenilor și ale îngerilor, dar n‐am iubire, m‐am făcut aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Și dacă am un dar de prorocie și știu toate tainele și toată cunoștința și dacă am toată credința încât să strămut munți, dar n‐am iubire, nu sunt nimic. Și dacă voi da de mâncare la săraci toată averea mea, și dacă voi da trupul meu ca să fie ars, dar n‐am iubire, nimic nu‐mi folosește. Iubirea este îndelung‐răbdătoare, iubirea este plină de bunătate, iubirea nu pizmuiește, iubirea nu este lăudăroasă, nu se îngâmfă, nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se întărâtă la mânie, nu pune în socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură împreună cu adevărul; suferă toate, crede toate, nădăjduiește toate, rabdă toate. Iubirea niciodată nu piere; dar fie prorocii, ele vor fi desființate; fie limbi, ele vor înceta; fie cunoștință, ea va fi desființată. Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte. Dar când va veni ce este desăvârșit, ce este în parte va fi desființat. Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, îmi dam cu părerea ca un copil; când m‐am făcut bărbat, am desființat cele ale copilului. Căci acum vedem printr‐o oglindă, întunecat; dar atunci față în față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin, după cum și eu am fost cunoscut deplin. Și acum rămân aceste trei: credința, nădejdea, iubirea; iar cea mai mare dintre acestea este iubirea. Urmăriți iubirea și râvniți la cele duhovnicești, dar mai ales să prorociți. Pentru că cine vorbește în limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu înțelege; ci în duhul vorbește taine. Dar cine prorocește vorbește oamenilor zidire și îndemn și mângâiere. Cine vorbește în limbă se zidește pe sine însuși, dar cine prorocește zidește biserica. Doresc ca voi toți să vorbiți în limbi, dar mai mult să prorociți: și cine prorocește este mai mare decât cine vorbește în limbi, afară numai dacă tălmăcește, ca biserica să capete zidire. Și acum, fraților, dacă voi veni la voi vorbind în limbi, ce vă voi folosi, dacă nu vă voi vorbi sau în descoperire sau în cunoștință sau în prorocie sau în învățătură? Chiar cele neînsuflețite când dau un sunet, fie fluier, fie harfă, dacă nu vor da sunetelor o deosebire, cum se va cunoaște ce se cântă cu fluierul sau ce se cântă cu harfa? Căci dacă și trâmbița va da un sunet nelămurit, cine se va pregăti de război? Așa și voi, prin limba voastră, dacă nu veți da un cuvânt lesne de înțeles, cum se va cunoaște ce se vorbește? Căci veți fi ca unii care vorbesc în vânt. Sunt nu știu câte feluri de graiuri în lume și niciunul nu este fără înțeles. Deci dacă nu știu înțelesul graiului, voi fi un barbar pentru cel ce vorbește și cel ce vorbește va fi un barbar pentru mine. Astfel și voi, fiindcă sunteți râvnitori de daruri duhovnicești, căutați ca să aveți prisos pentru zidirea bisericii. De aceea cine vorbește în limbă, să se roage ca să tălmăcească. Căci dacă mă rog în limbă, duhul meu se roagă, iar mintea mea este neroditoare. Ce este deci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea. Fiindcă dacă binecuvântezi cu duhul, cum va zice Amin la mulțumirea ta cel ce ține locul celui de rând, fiindcă nu știe ce zici? Căci tu în adevăr mulțumești bine, dar celălalt nu este zidit. Mulțumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți. Dar în biserică vreau mai bine să vorbesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte în limbă. Fraților, nu fiți copii la minte, ci fiți prunci în privința răutății, dar la minte fiți în plină vârstă. În lege este scris: În alte limbi și prin buze străine voi vorbi poporului acestuia, și nici așa nu mă vor asculta, zice Domnul. Încât limbile sunt ca semn, nu credincioșilor, ci necredincioșilor; iar prorocia este ca semn, nu pentru necredincioși, ci pentru credincioși. Dacă deci biserica întreagă se va aduna în același loc și toți vorbesc în limbi și vor intra de cei de rând sau necredincioși, nu vor zice oare că sunteți nebuni? Iar dacă toți vor proroci, și va intra vreun necredincios sau unul de rând, el este încredințat de toți, el este judecat de toți, cele ascunse ale inimii sale se fac învederate; și așa va cădea pe fața lui și se va închina lui Dumnezeu, vestind: Cu adevărat Dumnezeu este între voi. Ce este deci, fraților? Când veniți împreună, fiecare are un psalm, are o învățătură, are o descoperire, are o limbă, are o tălmăcire. Toate să fie spre zidire. Dacă vorbește cineva în limbă, să fie doi sau cel mult câte trei și pe rând: și unul să tălmăcească. Dar dacă nu este tâlmaci, să tacă în biserică și să‐și vorbească sieși și lui Dumnezeu. Și prorocii să vorbească doi sau trei și ceilalți să judece. Dar dacă se va face o descoperire altuia care stă jos, cel dintâi să tacă. Căci puteți toți să prorociți câte unul, ca toți să se învețe și toți să fie îndemnați. Și duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor. Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii; ca în toate bisericile sfinților. Femeile să tacă în biserici; căci nu li se dă voie să vorbească, ci să fie supuse, după cum zice și legea. Iar dacă voiesc să învețe ceva să întrebe acasă pe bărbații lor; căci este rușine pentru o femeie să vorbească în biserică. Ce? de la voi a ieșit Cuvântul lui Dumnezeu? sau numai la voi a ajuns el? Dacă i se pare cuiva că este proroc sau duhovnicesc, să cunoască bine că cele ce vă scriu sunt o poruncă a Domnului. Dar dacă nu știe cineva, să nu știe. Astfel, frații mei, râvniți prorocirea și nu împiedicați vorbirea în limbi. Dar toate să se facă cu bunăcuviință și cu rânduială. Vă fac cunoscut, fraților, evanghelia pe care v‐am binevestit‐o, pe care ați primit‐o, în care și stați, prin care și sunteți mântuiți, dacă țineți cu tărie cuvântul cu care v‐am binevestit, afară numai dacă în zadar ați crezut. Căci v‐am dat mai întâi ceea ce am și primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre potrivit scripturilor. și că a fost înmormântat și că a înviat a treia zi potrivit scripturilor, și că s‐a arătat lui Chifa, după aceea celor doisprezece. În urmă s‐a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cel mai mulți rămân până acum, iar unii au adormit. După aceea s‐a arătat lui Iacov, în urmă tuturor apostolilor. Iar la urma tuturor, ca unei stârpituri. mi s‐a arătat și mie. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, ca unul care nu sunt destoinic să fiu numit apostol, pentru că am prigonit biserica lui Dumnezeu. Însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt: și harul său față de mine nu s‐a făcut zadarnic, ci am muncit mai mult decât ei toți: dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. Deci fie eu, fie ei, noi așa propovăduim și voi așa ați crezut. Iar dacă se propovăduiește că Hristos a fost sculat dintre cei morți, cum zic unii între voi că nu este o înviere a morților? Iar dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n‐a fost sculat: Iar dacă Hristos n‐a fost sculat, propovăduirea noastră este zadarnică și credința voastră este zadarnică și ea; dar suntem aflați și martori mincinoși ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit împotriva lui Dumnezeu, că a sculat pe Hristos pe care nu l‐a sculat, dacă cu adevărat morții nu se scoală. Căci dacă morții nu se scoală, nici Hristos n‐a fost sculat; și dacă Hristos n‐a fost sculat, zadarnică este credința voastră, sunteți încă în păcatele voastre. Deci și cei adormiți în Hristos sunt pierduți. Dacă numai în viața aceasta am nădăjduit în Hristos, suntem mai de plâns decât toți oamenii. Acum însă Hristos a fost sculat dintre cei morți, pârga celor adormiți. Căci deoarece prin om este moartea, prin om este și învierea morților. Căci după cum în Adam toți mor, astfel și în Hristos toți vor fi făcuți vii. Dar fiecare în ceata sa: pârga este Hristos, apoi cei ce sunt ai lui Hristos la venirea sa, după aceea vine sfârșitul, când el va da lui Dumnezeu și Tatăl Împărăția, când va fi desființat orice domnie și orice stăpânire și putere. Căci trebuie ca el să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii săi sub picioarele sale. Cel din urmă vrăjmaș care va fi desființat este moartea. Căci El a supus toate sub picioarele lui. Iar când zice că toate au fost supuse, este vădit că afară de Cel ce i‐a supus toate. Iar când îi va supune toate, atunci și Fiul însuși va fi supus Celui ce i‐a supus toate, ca Dumnezeu să fie toate în toți. Altfel ce vor face cei ce sunt botezați pentru cei morți? Dacă morții nu se scoală nicidecum, pentru ce mai sunt botezați pentru ei? Pentru ce suntem și noi în primejdie în fiecare ceas? Pe lauda voastră, fraților, pe care o am în Hristos Isus Domnul nostru, eu mor în fiecare zi. Dacă după felul oamenilor m‐am luptat cu fiarele în Efes, care‐mi este folosul? Dacă morții nu se scoală, să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri. Nu vă amăgiți: tovărășiile rele strică obiceiurile bune. Treziți‐vă, cum e drept, și nu păcătuiți; căci unii n‐au nicio cunoștință de Dumnezeu, spre rușinea voastră o spun. Dar va zice cineva: Cum se scoală morții? Și cu ce fel de trup vin ei? Nechibzuitule, tu ce semeni nu este făcut viu dacă nu moare de tot; și ce semeni, nu semeni trupul care are să fie, ci un grăunte gol, cum se nimerește, de grâu sau de ceva din celelalte semințe. Iar Dumnezeu îi dă un trup după cum a voit și fiecăreia dintre semințe trupul ei. Nu orice carne este aceeași carne; ci alta este cea de oameni și alta carnea de dobitoace și alta carnea de păsări și alta de pești. Și sunt și trupuri cerești și trupuri pământești; dar alta este slava celor cerești și alta a celor pământești. Alta este slava soarelui și alta slava lunii și alta slava stelelor; căci stea se deosebește de stea în slavă. Astfel este și învierea morților. Este semănat în putrezire, se scoală în neputrezire; este semănat în necinste, se scoală în slavă; este semănat în slăbiciune, se scoală în putere; este semănat trup sufletesc, se scoală trup duhovnicesc; dacă este un trup sufletesc este și unul duhovnicesc. Astfel și este scris: Cel dintâi om Adam s‐a făcut un suflet viu; cel din urmă Adam, un duh dătător de viață. Dar nu cel duhovnicesc este întâi, ci cel sufletesc, după aceea cel duhovnicesc. Cel dintâi om este din pământ, țărână, al doilea om este din cer. Cum este cel ce este țărână, astfel sunt și cei ce sunt țărână, și cum este cel ceresc astfel sunt și cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui ce este țărână, vom purta și chipul celui ceresc. Însă zic aceasta, fraților: carnea și sângele nu pot să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, nici putrezirea nu moștenește neputrezirea. Iată, vă spun o taină; nu toți vom adormi, dar toți vom fi schimbați, într‐o clipă, într‐o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiță; căci trâmbița va suna și morții se vor scula fără putrezire și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca acest trup supus putrezirii să îmbrace neputrezirea și muritorul acesta să îmbrace nemurirea. Dar când trupul acesta supus putrezirii va îmbrăca neputrezirea și muritorul acesta va îmbrăca nemurirea, atunci se va întâmpla cuvântul care este scris: Moartea a fost înghițită în biruință. Unde îți este, moarte, biruința? Unde îți este, moarte, boldul? Boldul morții este păcatul și puterea păcatului este legea. Dar mulțumită fie lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos. De aceea, frații mei iubiți, fiți nemișcați, neclintiți, prisosind totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul. Cât pentru strângerea de ajutoare care este pentru sfinți, și cum am poruncit bisericilor Galatiei, așa faceți și voi. În ziua întâi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte acasă, strângând după cum i‐ar merge bine, ca să nu se facă strângeri de ajutoare atunci când voi veni. Și când voi sosi la voi, pe cei pe care îi veți găsi buni îi voi trimite cu epistole ca să ducă darul vostru la Ierusalim. Și dacă este vrednic să mă duc și eu, vor merge cu mine. Voi veni însă la voi, când voi trece prin Macedonia; căci trec prin Macedonia și poate voi rămâne la voi sau și voi ierna, ca să mă petreceți unde mă voi duce. Căci nu voiesc să vă văd în treacăt acum; căci nădăjduesc să rămân câtăva vreme la voi, dacă va îngădui Domnul. Voi rămâne însă în Efes până la Cincizecime. Căci mi s‐a deschis o ușă mare și de folos și mulți îmi stau împotrivă. Și dacă va veni Timotei, luați seama ca să fie la voi fără teamă, căci el lucrează lucrul Domnului ca și mine. Deci să nu‐l disprețuiască cineva. Și petreceți‐l în pace ca să vină la mine; căci îl aștept cu frații. Și cât pentru Apolo, fratele, l‐am îndemnat mult ca să vină la voi cu frații; și nu i‐a fost deloc voia ca să vină acum, dar va veni când va avea prilej. Vegheați, stați tari în credință, fiți bărbați, întăriți‐vă. Tot ce faceți să se facă în iubire. Și vă îndemn, fraților — știți casa lui Stefana că este pârga Ahaiei și s‐au rânduit pe ei înșiși spre slujba sfinților — să fiți și voi supuși unora ca aceștia și oricăruia care lucrează împreună și se ostenește. Mă bucur de venirea lui Stefana și Fortunat și Ahaic, căci au împlinit lipsa voastră. Căci mi‐au odihnit duhul meu și al vostru. Deci recunoașteți pe unii ca aceștia. Vă îmbrățișează bisericile Asiei. Vă îmbrățișează mult Acuila și Prisca, în Domnul, împreună cu biserica cea care este în casa lor. Vă îmbrățișează toți frații. Îmbrățișați‐vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. Îmbrățișarea mea cu mâna mea, a lui Pavel. Dacă cineva nu iubește pe Domnul, să fie anatema. Maranata. Harul Domnului Isus Hristos fie cu voi. Iubirea mea este cu voi toți în Hristos Isus. Amin. Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu și Timotei fratele, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și Domnul Isus Hristos. Binecuvântat este Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în tot necazul nostru, ca prin mângâierea cu care suntem mângâiați noi înșine de Dumnezeu să putem mângâia pe cei ce sunt în orice necaz. Pentru că după cum suferințele lui Hristos prisosesc asupra noastră, tot așa prisosește și mângâierea noastră prin Hristos. Și fie că suntem în necaz, este pentru mângâierea și mântuirea voastră; fie că suntem mângâiați, este pentru mângâierea voastră, care lucrează în suferirea cu răbdarea a acelorași suferinți pe care le suferim și noi. Și nădejdea noastră pentru voi este tare, știind că, după cum sunteți părtași ai suferințelor, astfel sunteți și ai mângâierii. Căci nu voim să nu știți, fraților, de necazul nostru care ni s‐a făcut în Asia, că am fost îngreuiați foarte mult, peste puterea noastră, încât deznădăjduisem și de viață. Dar chiar aveam în noi înșine hotărârea morții, ca să nu ne încredem în noi înșine, ci în Dumnezeu care scoală morții: care ne‐a scăpat dintr‐o moarte așa de mare și ne scapă: în care nădăjduim că ne va mai scăpa încă, ajutând și voi împreună cu cererea voastră pentru noi ca pentru darul de har făcut nouă prin multe fețe, să se aducă mulțumiri de mulți pentru noi. Căci lăudarea noastră este aceasta: mărturia cugetului nostru că ne‐am purtat în lume și mai ales către voi în sfințenie și curățenie de la Dumnezeu, nu în înțelepciune firească, ci în harul lui Dumnezeu. Căci nu vă scriem altele decât cele ce citiți sau și recunoașteți și am nădejde că veți recunoaște până la urmă, după cum ne‐ați și recunoscut în parte, că noi suntem pricina voastră de laudă, după cum și voi sunteți a noastră în ziua Domnului nostru Isus. Și în această deplină încredere voiam să vin mai întâi la voi ca să aveți un al doilea har, și să trec pe la voi în Macedonia, și iarăși din Macedonia să vin la voi și să fiu petrecut de voi în Iudeea. Deci când am voit aceasta, nu cumva am lucrat cu ușurință? Sau oare ceea ce vreau, vreau potrivit cărnii ca să fie la mine Da da și Nu nu? Dar Dumnezeu este credincios că cuvântul nostru către voi nu este Da și Nu. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit între voi prin noi, prin mine și Silvan și Timotei, n‐a fost Da și Nu, ci în el este Da. Căci oricâte făgăduințe ale lui Dumnezeu ar fi, în el sunt Da; de aceea și prin el Aminul este spre slava lui Dumnezeu prin noi. Iar cel ce ne întărește împreună cu voi în Hristos și ne‐a uns este Dumnezeu, care ne‐a și pecetluit și ne‐a dat arvuna Duhului în inimile noastre. Eu însă chem pe Dumnezeu martor peste sufletul meu că pentru ca să vă cruț n‐am mai venit la Corint. Nu că avem stăpânire peste credința voastră, ci suntem ajutători ai bucuriei voastre; căci voi stați în credință. Dar am judecat în mine însumi aceasta ca să nu vin iarăși la voi cu întristare. Căci dacă eu vă întristez, cine mai este care mă înveselește dacă nu cel întristat de mine? Și am și scris aceasta, ca nu după ce voi veni să am întristare din partea acelora de care trebuia să mă bucur; având încredere în voi toți că bucuria mea este a voastră a tuturor. Căci v‐am scris cu multă mâhnire și cu strângere de inimă, cu multe lacrimi; nu ca să fiți întristați, ci ca să cunoașteți iubirea pe care o am mai cu prisosință către voi. Dar dacă cineva a pricinuit întristare, nu m‐a întristat pe mine, ci în parte (ca să nu vă îngreuiez) pe voi toți. Destul este pentru unul ca acela pedeapsa aceasta care i s‐a dat de mai mulți, încât voi dimpotrivă este mai bine să‐l iertați și să‐l mângâiați, ca nu cumva unul ca acesta să fie înghițit de o mult prea mare întristare. De aceea vă îndemn să hotărâți iubire în privința lui. Căci pentru aceasta am și scris, ca să cunosc dovedirea voastră, dacă sunteți ascultători în toate. Iar cui îi iertați voi ceva, îi iert, și eu; căci și eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi în fața lui Hristos. Ca să nu dăm câștig Satanei asupra noastră: căci planurile lui nu ne sunt necunoscute. Și când am venit la Troa pentru evanghelia lui Hristos și‐mi era deschisă o ușă în Domnul, n‐am avut liniște în duhul meu, fiindcă n‐am găsit pe Tit, fratele meu, ci după ce mi‐am luat rămas bun de la ei, am ieșit în Macedonia. Mulțumită fie dar lui Dumnezeu, care totdeauna ne duce în carul biruinței sale în Hristos și arată prin noi în orice loc mirosul cunoștiinței lui. Pentru că suntem un bun miros al lui Hristos către Dumnezeu în cei ce sunt mântuiți și în cei ce sunt pierduți, unora miros din moarte spre moarte, iar altora miros din viață spre viață. Și cine este îndestul pentru acestea? Căci noi nu amestecăm ca cei mulți Cuvântul lui Dumnezeu: ci ca din curățenie, ci ca din Dumnezeu vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos. Începem să vă dăm în grijă iarăși de noi înșine? Afară numai dacă avem trebuință, ca unii, de epistole de dare în grijă către voi sau de la voi? Voi sunteți epistola noastră scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii, căci voi sunteți arătați că sunteți o epistolă a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu duhul Dumnezeului celui viu; nu pe tăblițe de piatră, ci pe tăblițe de carne, pe inimi. Și avem o astfel de încredere prin Hristos către Dumnezeu: nu că prin noi înșine suntem destoinici să socotim ceva ca de la noi înșine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu, care ne‐a și făcut destoinici ca slujitori ai unui nou legământ; nu ai slovei, ci ai duhului; căci slova omoară, iar Duhul face viu. (Iar dacă slujba morții săpată în slove pe pietre a venit cu slavă, încât copiii lui Israel nu puteau să‐și ațintească privirea pe fața lui Moise din pricina slavei feței lui, care slavă avea să fie desființată, cum nu va fi cu slavă mult mai mult slujba Duhului? Căci dacă slujba osândei a avut slavă, cu cât mai mult prisosește în slavă slujba dreptății. Căci ceea ce a fost făcut slăvit nici n‐a fost făcut slăvit în această privință, din pricina slavei care întrece cu mult. Căci dacă ceea ce este desființat a venit cu slavă, cu mult mai mult ceea ce rămâne este în slavă. Având deci o astfel de nădejde, ne folosim de multă îndrăzneală. Și nu suntem ca Moise, care își punea mahramă pe față, ca să nu‐și ațintească ochii copiii lui Israel la sfârșitul a ceea ce este desființat. Dar gândurile lor au fost învârtoșate. Căci până în ziua de astăzi aceeași mahramă rămâne nedescoperită la citirea Vechiului Testament, fiindcă în Hristos, mahrama este desființată. Ci până astăzi când este citit Moise, este o mahramă pe inima lor. Dar când vreunul se va întoarce la Domnul, mahrama este luată la o parte.) Iar Domnul este Duhul și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenie. Dar noi toți, privind ca într‐o oglindă, cu fața descoperită slava Domnului, suntem schimbați în același chip din slavă în slavă ca prin Domnul Duhul. De aceea având această slujbă, după cum am căpătat milă, nu leșinăm. Ci am înlăturat de la noi cele rușinoase care se fac în ascuns, neumblând în viclenie, nici amestecând Cuvântul lui Dumnezeu, ci prin arătarea adevărului ne facem cunoscuți pe noi înșine către orice cuget de oameni înaintea lui Dumnezeu. Și chiar dacă și evanghelia noastră este învălită, este învălită în cei pierduți, în care dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile necredincioșilor ca să nu vadă lumina evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Isus ca Domn, iar pe noi înșine ca robii voștri pentru Isus. Fiindcă Dumnezeu, care a zis: Să strălucească lumina din întuneric! el este cel ce a strălucit în inimile noastre spre luminarea cunoașterii slavei lui Dumnezeu în fața lui Isus Hristos. Dar avem comoara aceasta în vase de lut, pentru ca nespusa mărime a puterii să fie de la Dumnezeu și nu de la noi. Suntem apăsați în orice chip, dar nu strâmtorați; aduși în nedumerire, dar nu lipsiți de nădejde; prigoniți, dar nu părăsiți; aruncați jos, dar nu pierduți; totdeauna purtând în trupul nostru omorârea lui Isus, ca și viața lui Isus să fie arătată în trupul nostru. Căci noi cei vii pururea suntem dați la moarte pentru Isus ca și viața lui Isus să fie arătată în carnea noastră cea muritoare. Astfel moartea lucrează în noi, iar viața în voi. Și având același duh de credința, după cum este scris: Am crezut, de aceea am vorbit! și noi credem, de aceea și vorbim; știind că cel ce a sculat pe Domnul Isus ne va scula și pe noi cu Isus și ne va înfățișa împreună cu voi. Căci toate sunt pentru voi, ca harul, fiind înmulțit prin mai mulți, să facă să prisosească mulțumirea spre slava lui Dumnezeu. De aceea nu leșinăm, ci și dacă omul nostru din afară se prăpădește, dar cel dinăuntru al nostru se înnoiește din zi în zi. Căci necazul nostru ușor și de o clipă lucrează pentru noi într‐o măsură mai covârșitoare o greutate veșnică de slavă, în timp ce nu ne îndreptăm privirea la cele ce sunt văzute, ci la cele ce nu sunt văzute; căci cele văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt veșnice. Căci știm că dacă va fi desfăcută casa noastră pământească a cortului, avem în ceruri o clădire de la Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, veșnică. Căci în adevăr în acesta noi suspinăm, dorind să fim îmbrăcați pe deasupra cu locuința noastră cea din cer, dacă într‐adevăr fiind îmbrăcați nu vom fi găsiți goi. Căci în adevăr, ca unii care suntem în acest cort, suspinăm, fiind îngreunați, nu pentru că voim să fim dezbrăcați, ci să fim îmbrăcați pe deasupra, ca ce este muritor să fie înghițit de viață. Iar cel ce ne‐a lucrat chiar pentru aceasta este Dumnezeu, care ne‐a dat arvuna Duhului, având deci îndrăzneală totdeauna și știind că în timp ce suntem acasă în acest trup, suntem departe de Domnul. (Căci umblăm prin credință, nu prin vedere). Și avem îndrăzneală, zic, și ne place mai bine să fim departe de casă din trup și să fim acasă la Domnul. De aceea și căutăm, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă, să‐i fim bineplăcuți. Căci noi toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca fiecare să ia cu sine cele făcute prin trup, potrivit cu ce a făptuit: fie bine, fie rău. Cunoscând deci frica de Domnul, înduplecăm pe oameni, dar lui Dumnezeu îi suntem arătați; și nădăjduiesc că și în cugetele voastre. Nu ne facem cunoscuți vouă iarăși pe noi înșine cine suntem, ci zicem acestea dându‐vă prilej de laudă pentru noi, ca să aveți cu ce să răspundeți celor ce se laudă în înfățișare și nu în inimă. Căci dacă ne‐am ieșit din fire, este pentru Dumnezeu, sau dacă suntem întregi la minte, suntem pentru voi. Căci iubirea lui Hristos ne strânge, întrucât am judecat aceasta, că unul a murit pentru toți; deci toți au murit. Și a murit pentru toți ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru cel ce a murit și s‐a sculat pentru ei. Încât noi de acum nu cunoaștem pe nimeni după carne și chiar dacă am cunoscut pe Hristos după carne, totuși acum nu‐l mai cunoaștem așa. Încât dacă este cineva în Hristos, este o zidire nouă; cele vechi au trecut, iată toate s‐au făcut noi. Dar toate sunt de la Dumnezeu, care ne‐a împăcat cu sine prin Hristos și ne‐a dat slujba împăcării. Că adică Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu sine, netrecându‐le în socoteală greșelile lor și punând în noi cuvântul împăcării. Suntem deci împuterniciți pentru Hristos ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi: vă rugăm, pentru Hristos, împăcați‐vă cu Dumnezeu. Pe cel ce n‐a cunoscut păcat, l‐a făcut păcat pentru noi, ca noi să ne facem dreptatea lui Dumnezeu în el. Și lucrând împreună cu el, vă și îndemnăm, ca să nu fi primit harul lui Dumnezeu în zadar — căci el zice: La vreme plăcută te‐am ascultat și într‐o zi de mântuire te‐am ajutat; iată, acum este vremea bineplăcută; iată, acum este ziua mântuirii — nedând în nimic niciun prilej de poticnire, ca slujba noastră să nu fie defăimată; ci în orice chip făcându‐ne cunoscut pe noi înșine, ca slujitori ai lui Dumnezeu în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temnițe, în tulburări, în osteneli, în vegheri, în posturi, prin curățenie, prin cunoștință, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, prin iubire neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu; prin armele dreptății de la dreapta și de la stânga, prin slavă și înjosire, prin defăimare și laudă; ca amăgitori și totuși iubitori de adevăr; ca necunoscuți și totuși cunoscuți bine; ca murind și iată trăim; ca pedepsiți și nu omorâți; ca întristați, dar totdeauna bucurându‐ne; ca săraci, dar îmbogățind pe mulți; ca neavând nimic și stăpânind toate. Gura noastră este deschisă către voi, corintenilor, inima noastră este lărgită. Voi nu sunteți la strâmtoare în noi, dar sunteți la strâmtoare în măruntaiele voastre. Și ca răsplată dreaptă (vorbesc ca unor copii ai mei), lărgiți‐vă și voi. Nu trageți cu necredincioșii într‐un jug nepotrivit; căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce părtășie are lumina cu întunericul? Și care este învoirea lui Hristos cu Belial, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Și ce potrivire are Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, după cum a zis Dumnezeu: Voi locui între ei și voi umbla între ei și eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul meu. De aceea ieșiți din mijlocul lor și fiți deosebiți, zice Domnul, și n‐atingeți nimic necurat; și eu vă voi primi la mine, și vă voi fi Tată, și voi îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic. Având deci aceste făgăduințe, iubiților, să ne curățim pe noi înșine de orice întinăciune a cărnii și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica de Dumnezeu. Faceți‐ne loc, n‐am nedreptățit pe nimeni, n‐am stricat pe nimeni, n‐am înșelat pe nimeni; n‐o spun ca să vă ostenesc, căci am zis mai înainte că sunteți în inimile noastre spre a muri împreună și a trăi împreună. Am multă îndrăzneală față de voi, am multă pricină de laudă pentru voi; sunt plin de mângâiere, sunt covârșit de bucurie cu toată întristarea noastră. Căci și după ce am venit în Macedonia, carnea noastră n‐a avut liniște, ci am fost zdrobiți în orice chip: din afară erau lupte, dinăuntru erau temeri. Dar Dumnezeu care mângâie pe cei smeriți ne‐a mângâiat prin venirea lui Tit. Și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost mângâiat el la voi, când ne‐a spus dorul vostru, lăcrimarea voastră, bunăvoința voastră pentru mine, încât m‐am bucurat cu atât mai mult. Fiindcă și dacă v‐am întristat în epistola mea, nu‐mi pare rău; deși mi‐a părut rău, căci văd că epistola aceea v‐a întristat, deși pentru puțină vreme. Acum mă bucur nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că ați fost întristați spre pocăință; căci ați fost întristați după Dumnezeu, ca să nu fiți păgubiți cu nimic de noi. Căci întristarea după Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire de care nu‐ți pare rău; dar întristarea lumii lucrează moarte. Căci iată, chiar această întristare după Dumnezeu, ce sârguință a lucrat în voi, ce dezvinovățire, ce mâhnire, da, ce teamă, ce dorință, ce râvnă, ce răzbunare! În orice chip ați dovedit că voi înșivă sunteți curați în acea faptă. Astfel dar, și dacă v‐am scris, nu v‐am scris pentru cel ce a nedreptățit, nici pentru cel ce a fost nedreptățit, ci ca râvna voastră pentru noi să fie învederată la voi înaintea lui Dumnezeu. De aceea am fost mângâiați. Dar pe lângă mângâierea noastră ne‐am bucurat peste măsură mai mult de bucuria lui Tit, pentru că duhul lui a fost ușurat de voi toți. Pentru că dacă m‐am lăudat lui cu ceva pentru voi, n‐am fost dat de rușine; ci după cum v‐am vorbit toate în adevăr, astfel și lăudarea noastră înaintea lui Tit s‐a aflat că e adevăr. Și măruntaiele lui sunt mai cu prisosință pentru voi, când își aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l‐ați primit cu frică și tremur. Mă bucur că în orice privință pot să mă încred în voi. Și vă facem cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu care a fost dat în bisericile Macedoniei, că în multă încercare de necaz prisosul bucuriei lor și sărăcia lor adâncă a prisosit spre bogăția dărniciei lor. Mărturisesc că au dat după puterea lor și peste puterea lor de bunăvoie, cerându‐ne cu multă stăruință harul acesta și părtășia la slujba față de sfinți. Și aceasta nu numai cum am nădăjduit, ci mai întăi pe ei înșiși s‐au dat Domnului și nouă prin voia lui Dumnezeu. Încât noi am îndemnat pe Tit ca, după cum a început mai înainte, așa să și săvârșească între voi și harul acesta. Ci după cum prisosiți în orice prin credință și prin cuvânt și prin cunoștință și prin orice sârguință și prin iubirea voastră către noi, să prisosiți și în acest har. Nu zic ca o poruncă, ci punând la încercare prin sârguința altora și curăția iubirii voastre. Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că deși era bogat, totuși s‐a făcut sărac pentru voi, ca voi prin sărăcia lui să fiți îmbogățiți. Și îmi dau o părere în aceasta; căci aceasta este de folos pentru voi, ca unii care cei dintâi ați început de acum un an, nu numai să faceți, ci să și voiți. Sfârșiți dar acum și facerea; ca după cum a fost bunăvoința de a voi, astfel să fie și de a sfârși după putința voastră. Căci dacă este bunăvoință, este bineprimit după cât are cineva nu după cât n‐are. Căci nu zic aceasta pentru ca alții să fie ușurați, iar voi împovărați, ci în vremea de acum ca să fiți deopotrivă, prisosul vostru să fie pentru lipsa lor, ca și prisosul lor să fie pentru lipsa voastră, ca să fie o potrivire; după cum este scris: Cine a strâns mult n‐a avut de prisos și cine a strâns puțin n‐a avut lipsă. Dar mulțumită fie lui Dumnezeu care dă aceeași sârguință în inima lui Tit pentru voi. Căci a primit într‐adevăr îndemnul nostru și fiind mai sârguitor a plecat de bunăvoie la voi. Și noi am trimis împreună cu el pe fratele a cărui laudă în evanghelie este prin toate bisericile; dar nu numai așa, ci și a fost ales de biserici ca tovarăș al nostru de călătorie în harul acesta care este slujit de noi spre slava Domnului însuși și ca dovadă de bunăvoința noastră, ferindu‐ne ca să nu ne facă cineva mustrări în această dărnicie slujită de noi; căci ne gândim la cele bune nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor. Am trimis dar împreună cu ei pe fratele nostru, pe care l‐am încercat de multe ori în multe ca fiind sârguitor, dar acum este mult mai sârguitor prin multa încredere ce are în voi. Fie că e vorba de Tit, el este părtașul meu și împreună lucrător cu mine față de voi; fie că e vorba despre frații noștri, ei sunt trimiși ai bisericilor, ei sunt slava lui Hristos. Deci arătați‐le în fața bisericilor dovada iubirii voastre și a laudei noastre pentru voi. Căci despre slujba către sfinți îmi este de prisos să vă scriu; căci știu bunăvoința voastră cu care mă laud pentru voi la macedoneni, că Ahaia este gata de acum un an, și râvna voastră a stârnit pe mai mulți dintre ei. Dar am trimis pe frați ca lauda noastră pentru voi să nu fie zădărnicită în partea aceasta; ca după cum ziceam, să fiți gata, ca nu cumva, când vor veni cu mine macedonenii și vă vor găsi negata, să fim dați de rușine noi, (ca să nu zicem voi) în această încredere. Am socotit deci de neapărată trebuință să îndemn pe frați ca să vină mai înainte la voi și să pregătească mai înainte binecuvântarea voastră făgăduită mai dinainte, ca aceasta să fie gata ca o binecuvântare, nu ca o zgârcenie. Dar zic aceasta: Cine seamănă cu cruțare va și secera cu cruțare; și cine seamănă cu binecuvântări va și secera cu binecuvântări. Fiecare să facă după cum s‐a hotărât în inima sa, nu cu părere de rău sau de silă; căci Dumnezeu iubește pe cel ce dă voios. Și Dumnezeu este puternic ca să facă să prisosească orice har spre voi, pentru ca având totdeauna toată îndestularea în orice, să prisosiți în orice lucru bun, după cum este scris: A risipit, a dat celor nevoiași, dreptatea lui rămâne în veac. Și cel ce face rost de sămânță semănătorului și pâine pentru mâncare, va face rost și va înmulți sămânța voastră pentru semănat și va face să crească roadele dreptății voastre; fiind îmbogățiți în orice pentru orice dărnicie, care lucrează prin noi mulțumire lui Dumnezeu. Căci slujirea acestei slujbe nu numai că umple de tot lipsurile sfinților, dar și prisosește prin multe mulțumiri către Dumnezeu. Căci prin dovada slujirii acesteia pe care o au, ei slăvesc pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care o mărturisiți față de evanghelia lui Hristos și pentru dărnicia darurilor voastre către ei și către toți. Și prin cererile lor pentru voi, au o iubire aprinsă pentru voi din pricina harului lui Dumnezeu, care este peste măsură asupra voastră. Mulțumită fie lui Dumnezeu pentru darul lui de nespus. Iar eu însumi, Pavel, vă îndemn prin blândețea și bunătatea lui Hristos, eu care de față sunt smerit între voi dar în lipsă îndrăznesc către voi: vă rog ca atunci când voi fi de față să nu îndrăznesc cu încrederea cu care socotesc să cutez împotriva unora, care socotesc că noi am umbla potrivit cărnii. Căci deși umblăm în carne, nu ne luptăm potrivit cărnii. Căci armele luptei noastre nu sunt ale cărnii, ci puternice pentru Dumnezeu spre dărâmare de întărituri; dărâmând gândirile și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței de Dumnezeu și robind orice gând spre ascultarea de Hristos; și fiind gata să răzbunăm orice neascultare, când ascultarea voastră va fi făcută deplină. Vă uitați la cele ce sunt în față? Dacă se încrede cineva în sine că este al lui Hristos, să socotească aceasta iarăși în sine însuși, că, după cum este el al lui Hristos așa suntem și noi. Căci și dacă mă voi lăuda ceva mai mult cu puterea noastră (pe care Domnul ne‐a dat‐o spre zidirea voastră și nu spre dărâmarea voastră), nu mă voi rușina: ca să nu par că v‐aș înfricoșa oarecum prin epistolele mele. Căci epistolele sale, zic ei, sunt cu greutate și tari, dar starea de față a trupului său este slabă și cuvântul lui de disprețuit. Unul ca acesta să socotească aceasta, că ce fel suntem cu cuvântul prin epistole, când noi nu suntem de față, așa suntem și în faptă când suntem de față. Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne punem deopotrivă pe noi înșine cu unii dintre aceia care se laudă pe ei înșiși; ci ei măsurându‐se pe ei înșiși și punându‐se deopotrivă pe ei înșiși cu ei înșiși, nu sunt pricepuți. Noi însă nu ne vom lăuda afară din măsura noastră, ci după măsura prăjinii de măsurătoare pe care ne‐a tras‐o nouă Dumnezeul măsurii, ca să ajungem și până la voi. Căci nu ne întindem pe noi înșine prea mult, ca și cum n‐am ajunge la voi, căci și până la voi am ajuns în evanghelia lui Hristos. Nu ne lăudăm afară de măsura noastră, adică în osteneli străine, ci având nădejde, dacă credința voastră crește, să ne lărgim cu prisosință între voi potrivit prăjinii noastre de măsurat, ca să vestim evanghelia în locuri dincolo de voi, și nu ca să ne lăudăm cu cele ce sunt gata înăuntrul prăjinii de măsurat a altora. Iar cine se laudă, să se laude în Domnul. Căci nu cine se laudă pe sine însuși este găsit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă. O, aș vrea să‐mi îngăduiți puțină nebunie Ci îngăduiți‐mi în adevăr! Căci sunt gelos de voi cu o gelozie a lui Dumnezeu, căci v‐am logodit cu un singur bărbat, ca să înfățișez lui Hristos o fecioară curată. Mă tem însă ca nu cumva, după cum șarpele a amăgit pe Eva prin viclenia lui, gândurile voastre să fie stricate de la neîmpărțirea și curățenia către Hristos. Căci negreșit dacă cel ce vine propovăduiește un alt Isus, pe care noi nu l‐am propovăduit, sau dacă primiți un altfel de duh, pe care nu l‐ați primit, sau o altfel de evanghelie, pe care n‐ați primit‐o, l‐ați îngădui bine. Căci socotesc că în nimic nu sunt în urma celor mai de frunte apostoli. Dar deși sunt neînvățat în cuvânt, nu însă în cunoștință, ci în orice noi am arătat aceasta în toate față de voi. Sau am făcut un păcat că am vestit în dar evanghelia lui Dumnezeu, smerindu‐mă pe mine însumi ca voi să fiți înălțați? Am prădat alte biserici luând plată de la ele ca să vă pot sluji vouă, și când am fost de față la voi și am avut lipsă, n‐am fost sarcină nimănui. Căci frații care au venit din Macedonia au umplut măsura lipsurilor mele și în orice m‐am păzit pe mine însumi ca să nu vă cad greu și mă voi păzi. Adevărul lui Hristos este în mine, lăudarea aceasta nu‐mi va fi îngrădită în ținuturile Ahaiei! Pentru ce?… Pentru că nu vă iubesc?… Știe Dumnezeu. Dar ceea ce fac, voi face, ca să tai prilejul celor ce voiesc prilej ca în ceea ce se laudă ei să fie aflați ca și noi. Căci unii ca aceștia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, luând chip de apostoli ai lui Hristos. Și nu este de mirare, căci însuși Satana ia chip de înger al luminii. Nu este deci mare lucru dacă și slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptății, al căror sfârșit va fi după faptele lor. Iarăși zic, să nu creadă cineva că sunt nebun; iar dacă nu, primiți‐mă și ca pe un nebun, ca să mă laud și eu cât de puțin. Ceea ce vorbesc, nu vorbesc după Domnul, ci ca din nebunie în această încredere a lăudării. Deoarece mulți se laudă potrivit cărnii, mă voi lăuda și eu. Căci voi îngăduiți bucuros pe nebuni, voi care sunteți cuminți. Căci îngăduiți dacă vă robește cineva cu sila, dacă vă roade cineva, dacă vă ia banii cineva, dacă se poartă cineva mândru, dacă vă lovește cineva în față. O spun ca o necinste, ca și cum am fi fost slabi! Dar în ce ar îndrăzni cineva (vorbesc în nebunie), îndrăznesc și eu. Sunt ei evrei? Și eu. Sunt ei israeliți? Și eu. Sunt ei sămânță a lui Avraam? Și eu. Sunt ei slujitori ai lui Hristos? (Vorbesc ca un om ieșit din minți:) eu și mai mult! În osteneli, mai mult, în temnițe, peste măsuri, în bătăi, peste măsuri, în morți de multe ori. De la iudei de cinci ori am căpătat patruzeci de lovituri fără una, de trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost împroșcat cu pietre, de trei ori am suferit spargere de vas, o noapte și o zi am fost în adâncul mării; în călătorii de multe ori, în primejdii de râuri, în primejdii de tâlhari, în primejdii din partea neamului meu, în primejdii din partea Neamurilor, în primejdii în cetate, în primejdii în pustietate, în primejdii în mare, în primejdii între frați mincinoși, în osteneală și muncă, în vegheri de multe ori, în foame și sete, în postiri adeseori, în frig și goliciune. Pe lângă cele de afară este ceea ce apasă asupra mea în fiecare zi: grija tuturor bisericilor. Cine este slab, și eu nu sunt slab? Cine este făcut să se poticnească, și eu nu ard? Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele. Dumnezeu și Tatăl Domnului Isus, care este binecuvântat în veci, știe că nu mint. În Damasc căpetenia poporului împăratului Areta păzea cetatea damascenilor ca să mă prindă, și am fost lăsat în jos într‐un coș mare, printr‐o ferestruică, prin zid și am scăpat din mâinile lui. Trebuie să mă laud, măcar că nu este de folos; voi veni însă la vedenii și descoperiri ale Domnului. Știu pe un om în Hristos care acum patrusprezece ani a fost răpit până la al treilea cer (dacă în trup nu știu, sau afară din trup nu știu, Dumnezeu știe). Și știu un astfel de om (dacă în trup sau fără trup nu știu, Dumnezeu știe), că a fost răpit în Rai și a auzit cuvinte de negrăit pe care nu este îngăduit omului să le vorbească. Cu unul ca acesta mă voi lăuda, dar cu mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele. Căci dacă voi voi să mă laud, nu voi fi nebun, căci voi spune adevărul; dar mă feresc, ca să nu mă socotească cineva mai presus de ceea ce mă vede că sunt sau aude de la mine. Și ca să nu mă înalț prea mult din pricina mărimii peste măsură a descoperirilor, mi s‐a dat un țepuș în carne, un înger al Satanei, ca să mă bată cu pumnii pentru ca să nu mă înalț prea mult. De trei ori am rugat pe Domnul pentru aceasta, ca să‐l depărteze de la mine. Și el mi‐a zis: Harul meu îți este îndeajuns, căci puterea mea în slăbiciune se desăvârșește. Foarte bucuros deci mă voi lăuda mai mult cu slăbiciunile mele, ca puterea lui Hristos să locuiască asupra mea. De aceea am plăcere în slăbiciuni, în înfruntări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare. M‐am făcut nebun: voi m‐ați silit. Căci eu trebuia să fiu lăudat de voi: căci în nimic n‐am fost în urma celor mai de frunte apostoli, deși nu sunt nimic. Negreșit, semnele unui apostol au fost lucrate între voi în orice răbdare prin semne și minuni și puteri. Căci în ce ați fost mai prejos față de celelalte biserici, decât numai că eu însumi nu v‐am fost sarcină? Iertați‐mi nedreptatea aceasta. Iată pentru a treia oară sunt gata să vin la voi și nu vă voi fi sarcină; căci nu caut ale voastre, ci pe voi. Căci nu copiii sunt datori să strângă pentru părinții lor, ci părinții pentru copiii lor. Eu însă foarte bucuros voi cheltui și mă voi cheltui de tot pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit oare mai puțin? Fie și așa, dar nu v‐am împovărat eu însumi; ci fiind viclean, v‐am prins cu meșteșug viclean. Nu cumva am tras câștig de la voi prin vreunul din cei pe care i‐am trimis la voi? Am îndemnat pe Tit și am trimis împreună cu el pe fratele: nu cumva Tit a tras câștig de la voi? N‐am umblat noi în același Duh? N‐am umblat noi pe aceleași urme? De mult vi se pare că ne apărăm față de voi. Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos. Dar toate, iubiților, sunt pentru zidirea voastră. Căci mă tem ca nu cumva, după ce voi veni, să vă găsesc nu așa cum voiesc, și să fiu găsit de voi așa cum nu voiți; ca nu cumva să fie ceartă, gelozie, mânie, dezbinări, vorbiri de rău, șoptiri, îngâmfări, turburări. Ca nu cumva după ce voi veni iarăși, să mă smerească Dumnezeul meu față de voi și să plâng pe mulți dintre cei ce au păcătuit mai înainte și nu s‐au pocăit de necurățenia și curvia și destrăbălarea pe care le‐au făptuit. A treia oară vin acum la voi; pe spusa a doi martori și a trei va fi statornicită orice vorbă. Am zis mai înainte când eram de față a doua oară și zic mai dinainte și acum, când nu sunt de față, celor ce au păcătuit și tuturor celorlalți, că dacă voi veni, nu voi cruța. Fiindcă voi căutați o dovadă de Hristos care vorbește în mine și care față de voi nu este slab, ci este puternic între voi: căci a fost răstignit în slăbiciune, dar trăiește prin puterea lui Dumnezeu, căci și noi suntem slabi în el, dar vom trăi împreună cu el prin puterea lui Dumnezeu față de voi. Cercetați‐vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință; cercați‐vă pe voi înșivă. Nu vă cunoașteți în ce vă privește pe voi înșivă că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă în adevăr sunteți dovediți netrebnici. Nădăjduiesc însă că veți cunoaște că noi nu suntem dovediți netrebnici. Și ne rugăm la Dumnezeu ca să nu faceți niciun rău; nu pentru ca să ne arătăm noi dovediți buni, ci pentru ca voi să faceți ce este bine, iar noi să fim ca dovediți netrebnici. Căci nu putem face nimic împotriva adevărului, ci pentru adevăr. Căci ne bucurăm cănd noi suntem slabi iar voi sunteți puternici; pentru aceasta ne și rugăm: desăvârșirea voastră. De aceea, nefiind de față scriu acestea, ca dacă voi fi de față să nu întrebuințez asprime, potrivit puterii pe care mi‐a dat‐o Domnul spre zidire și nu spre surpare. Încolo, fraților, bucurați‐vă, desăvârșiți‐vă; fiți mângâiați; gândiți aceeași, trăiți în pace, și Dumnezeul iubirii și al păcii va fi cu voi. Îmbrățișați‐vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. Vă îmbrățișează toți sfinții. Harul Domnului Isus Hristos și iubirea lui Dumnezeu și părtășia Sfântului Duh fie cu voi toți! Pavel, apostol (nu de la oameni, nici prin om, ci prin Isus Hristos și Dumnezeu Tatăl care l‐a sculat dintre cei morți), și toți frații care sunt împreună cu mine, bisericilor Galatiei: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl și Domnul nostru Isus Hristos, care s‐a dat pe sine însuși pentru păcatele noastre ca să ne scoată afară din veacul de față cel rău, după voia lui Dumnezeu și Tatăl nostru, căruia fie slavă în vecii vecilor! Amin. Mă mir că așa de repede vă mutați de la cel ce v‐a chemat în harul lui Hristos la o altfel de evanghelie, care nu este o altă evanghelie: decât că sunt unii care vă tulbură și voiesc să răstoarne evanghelia lui Hristos. Ci chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti o altă evanghelie decât ceea ce v‐am vestit noi, să fie anatema. Cum am zis mai înainte zic și acum iarăși: Dacă cineva vă vestește o evanghelie alta decât ceea ce ați primit, să fie anatema. Căci oare caut eu acum să câștig pentru mine pe oameni sau pe Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai plăcea oamenilor, n‐aș fi robul lui Hristos. Căci vă fac cunoscut, fraților, că evanghelia care a fost vestită de mine nu este după om. Căci nici n‐am primit‐o, nici n‐am învățat‐o de la om, ci am primit‐o prin descoperirea lui Isus Hristos. Căci ați auzit de purtarea mea altădată în iudaism, că prigoneam peste măsură biserica lui Dumnezeu și o prăpădeam. Și înaintam în iudaism mai mult decât mulți de o vârstă cu mine în neamul meu, fiind cel mai înfocat râvnitor de datinele strămoșilor mei. Dar când a binevoit Dumnezeu, care m‐a pus deoparte din pântecele mamei mele și m‐a chemat prin harul său, să descopere pe Fiul său în mine, ca să‐l vestesc prin Neamuri, de îndată nu m‐am sfătuit cu carnea și sângele, nici nu m‐am suit la Ierusalim la cei ce erau apostoli mai înainte de mine, ci am plecat în Arabia și m‐am întors iarăși la Damasc. Apoi după trei ani m‐am suit la Ierusalim ca să fac cunoștință cu Chifa și am rămas la el cincisprezece zile. Dar n‐am văzut pe altul din apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului. Și în cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint. După aceea am venit în ținuturile Siriei și ale Ciliciei. Și eram încă necunoscut la față bisericilor Iudeii, care sunt în Hristos. Auzeau însă numai că: Prigonitorul nostru de odinioară acum vestește credința pe care o prăpădea odinioară. Și slăveau pe Dumnezeu în mine. Apoi, după patrusprezece ani m‐am suit din nou la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine și pe Tit. Și m‐am suit potrivit unei descoperiri și am pus înaintea lor evanghelia pe care o propovăduiesc între Neamuri, dar de o parte celor însemnați, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Dar nici Tit care era cu mine, fiind grec, n‐a fost silit să fie tăiat împrejur. Și aceasta din pricina fraților mincinoși furișați, care veniseră pe furiș ca să iscodească slobozenia noastră pe care o avem în Hristos Isus, ca să ne robească cu desăvârșire. Acestora niciun ceas măcar nu le‐am intrat în voie cu supunerea, ca adevărul evangheliei să rămână la voi. Iar de la cei ce erau socotiți a fi ceva (orice erau ei odinioară pentru mine nu face nicio deosebire: Dumnezeu nu caută la fața omului) mie însă cei socotiți ceva nu mi‐au adăugat nimic, ci dimpotrivă, după ce au văzut că mie îmi este încredințată evanghelia netăierii împrejur, după cum lui Petru evanghelia tăierii împrejur, (căci cel ce a lucrat în Petru pentru apostolia tăierii împrejur a lucrat și în mine față de Neamuri), și după ce au cunoscut harul care mi‐a fost dat mie, Iacov și Chifa și Ioan, ei care sunt socotiți că sunt stâlpi, mi‐au dat mie și lui Barnaba mâna dreaptă de părtășie ca noi să mergem la Neamuri, iar ei la tăierea împrejur. Cerând numai să ne aducem aminte de săraci tocmai ceea ce m‐am și sârguit să fac. Iar când a venit Chifa la Antiohia, m‐am împotrivit lui în față fiindcă era osândit. Căci mai înainte de a veni unii de la Iacov, mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit, se da la o parte și se deosebea, temându‐se de cei din tăierea împrejur. Și cu el s‐au fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost amăgit prin fățărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, potrivit adevărului evangheliei, am zis lui Chifa înaintea tuturor: Dacă tu, fiind iudeu, trăiești ca Neamurile și nu ca iudeu, cum silești Neamurile să trăiască așa cum trăiesc iudeii? Noi din fire suntem iudei, și nu păcătoși din Neamuri; știind însă că omul nu este îndreptățit din faptele legii ci prin credința în Isus Hristos, chiar noi am crezut în Hristos Isus ca să fim îndreptățiți din credința lui Hristos și nu din faptele legii, pentru că din faptele legii nicio carne nu va fi îndreptățită. Iar dacă noi, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Hristos, am fost aflați și noi înșine păcătoși, oare Hristos este un slujitor al păcatului? Să nu fie așa. Căci dacă zidesc iarăși cele ce am dărâmat, mă învederez pe mine însumi călcător al legii. Căci eu prin lege am murit față de lege ca să trăiesc față de Dumnezeu. Am fost răstignit cu Hristos și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine; iar ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc în credință, credința care este în Fiul lui Dumnezeu, care m‐a iubit și s‐a dat pe sine însuși pentru mine. Nu lepăd harul lui Dumnezeu, căci dacă dreptatea este prin lege, Hristos a murit deci degeaba. O, galateni fără minte! Cine v‐a fiermecat pe voi înaintea ochilor cărora Isus Hristos a fost zugrăvit ca răstignit? Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: din faptele legii ați primit Duhul, sau din auzirea credinței? Așa de fără minte sunteți? După ce ați început în Duhul acum sfârșiți în carne? În zadar ați pătimit atâtea, dacă chiar în zadar! Deci cel ce vă dă Duhul și lucrează minuni între voi o face din faptele legii, sau din auzirea credinței? După cum Avraam a crezut pe Dumnezeu și i s‐a socotit ca dreptate. Cunoașteți deci că cei ce sunt din credință, aceștia sunt fii ai lui Avraam. Și scriptura, văzând mai dinainte că Dumnezeu îndreptățește pe Neamuri din credință, a dat mai dinainte lui Avraam vestea bună zicând: În tine vor fi binecuvântate toate Neamurile. Așa că cei din credință sunt binecuvântați împreună cu credinciosul Avraam. Căci toți câți sunt din faptele legii sunt sub blestem; căci este scris: Blestemat este oricine care nu stăruiește în toate cele scrise în cartea legii ca să le facă. Iar că prin lege nimeni nu este îndreptățit la Dumnezeu, este învederat, fiindcă: Dreptul va trăi din credință. Legea însă nu este din credință, ci zice: Cel ce va face cele ale legii va trăi prin ele. Hristos ne‐a răscumpărat din blestemul legii făcându‐se blestem pentru noi, pentru că este scris: Blestemat este oricine care este atârnat pe lemn! pentru ca binecuvântarea lui Avraam să ajungă la Neamuri în Hristos Isus, ca să luăm prin credință făgăduința Domnului. Fraților, (vorbesc ca un om) nimeni dar nu desființează un legământ întărit al unui om, sau mai adaugă la el. Iar făgăduințele au fost rostite lui Avraam și seminței sale. El nu zice: Și semințelor! ca de multe; ci ca de una singură: Și seminței tale! care este Hristos. Eu dar zic aceasta: un legământ întărit mai înainte de Dumnezeu nu‐l înlătură legea venită după patru sute treizeci de ani, încât să desființeze făgăduința. Căci dacă moștenirea este din lege, nu mai este din făgăduință: dar Dumnezeu a făcut darul lui Avraam prin făgăduință. Ce este cu legea deci? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege până când avea să vină sămânța căreia i s‐a făcut făgăduința; și a fost rânduită prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor. Și mijlocitorul nu este mijlocitor al unuia singur, dar Dumnezeu este unul singur. Este deci legea împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Să nu fie așa. Căci dacă ar fi fost dată o lege ca putând să facă viu, cu adevărat dreptatea ar fi din lege. Dar scriptura a închis toate sub păcat, ca făgăduința să fie dată credincioșilor din credința lui Isus Hristos. Și noi mai înainte de a veni credința eram păziți sub lege, ca închiși pentru credința care avea să fie descoperită. Încât legea s‐a făcut îndrumătorul nostru spre Hristos, ca să fim îndreptățiți din credință. Iar după ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumător. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus. Căci câți dintre voi ați fost botezați pentru Hristos v‐ați îmbrăcat cu Hristos. Nu este nici iudeu, nici grec, nu este nici rob, nici slobod, nu este parte bărbătească și parte femeiască: căci toți sunteți una în Hristos Isus. Iar dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți deci sămânța lui Avraam, moștenitori potrivit făgăduinței. Zic însă: câtă vreme moștenitorul este prunc nu se deosebește întru nimic de rob, deși este domn peste toate, ci este sub epitropi și îngrijitori până la ziua hotărâtă mai înainte de tatăl. Astfel și noi, când eram prunci eram robiți sub începuturile nedesăvârșite ale lumii. Dar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis de la sine pe Fiul său, născut din femeie, născut sub lege, ca să răscumpere pe cei de sub lege, ca să căpătăm înfierea. Și fiindcă sunteți fii, Dumnezeu a trimis de la sine pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: Ava, Tată. Încăt nu mai ești rob, ci fiu; iar dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu. Ci atunci necunoscând pe Dumnezeu, erați robi acelora care din fire nu sunt dumnezei. Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă întoarceți iarăși la începuturile nedesăvârșite, slabe și sărace, cărora iarăși voiți să le fiți robi din nou? Voi păziți zile și luni și vremi hotărâte și ani! Mă tem de voi ca nu cumva să mă fi ostenit în zadar pentru voi. Vă rog, fraților, fiți ca mine, căci și eu sunt ca voi. Nu m‐ați nedreptățit cu nimic. Și știți că din pricina slăbiciunii cărnii v‐am vestit evanghelia întâia oară; și ce era o ispită pentru voi în carnea mea n‐ați disprețuit, nici n‐ați scuipat, ci m‐ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Isus. Unde este deci fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că dacă ar fi fost cu putință v‐ați fi scos ochii voștri și mi i‐ați fi dat mie. Astfel deci m‐am făcut oare vrăjmașul vostru pentru că vă vorbesc adevărul? Ei vă râvnesc nu cu gând bun, ci voiesc să vă despartă ca să râvniți după ei. Este bine să fii râvnitor în ce este bine totdeauna și nu numai când sunt de față la voi. Copilașii mei, pentru care iarăși sunt în dureri de facere până când va lua chip Hristos în voi. Aș vrea să fiu de față la voi chiar acum și să‐mi schimb glasul, căci sunt în nedumerire în privința voastră. Spuneți‐mi voi care voiți să fiți sub lege, nu auziți legea? Căci este scris că Avraam a avut doi fii, pe unul din cea roabă și pe altul din cea slobodă. Și cel din cea roabă a fost născut după carne, iar cel din cea slobodă a fost născut prin făgăduință; care au alt înțeles: căci aceste femei sunt două legăminte, unul de la muntele Sinai, născând spre robie, care este Agar. Și „Agar” este muntele Sinai în Arabia; și ea stă în același rând cu Ierusalimul de acum, căci robește cu fiii săi. Dar Ierusalimul de sus este slobod, ca unul care este mama noastră. Căci este scris: Veselește‐te tu, stearpo, care nu naști; izbucnește în bucurie și strigă tu care n‐ai dureri de facere; pentru că mulți sunt copiii celei singuratice, mai mulți decât ai celei ce are bărbat. Voi însă, fraților, sunteți copii ai făgăduinței ca Isaac. Dar după cum atunci cel ce a fost născut după carne prigonea pe cel născut după Duh, așa este și acum. Dar ce zice scriptura? Dă afară pe roabă și pe fiul ei: căci fiul roabei nu va moșteni cu fiul celei slobode. De aceea, fraților, noi nu suntem copii ai roabei, ci ai celei slobode. Hristos ne‐a slobozit pentru slobozenie. Stați tari deci și nu vă încurcați iarăși în jugul robiei. Iată eu, Pavel, vă zic că dacă veți fi tăiați împrejur, Hristos nu vă va folosi nimic. Și mărturisesc iarăși oricărui om tăiat împrejur că este dator să facă toată legea. Sunteți despărțiți de Hristos voi care voiți să fiți îndreptățiți prin lege, ați căzut din har. Căci noi prin Duhul așteptăm din credință nădejdea dreptății. Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credința care lucrează prin iubire. Voi alergați bine; cine v‐a împiedicat ca să nu vă supuneți adevărului? Înduplecarea aceasta nu este de la cel ce v‐a chemat. Puțin aluat dospește toată frământătura. Eu am încredere în Domnul cu privire la voi că nimic alt nu veți gândi; iar cel ce vă tulbură va purta judecata, oricine ar fi el. Eu dar, fraților, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci dar s‐a desființat piatra de poticnire a crucii. Și dacă s‐ar tăia măcar de tot cei ce vă răscolesc! Căci voi, fraților, ați fost chemați la slobozenie; numai nu întrebuințați slobozenia voastră ca prilej pentru carne, ci slujiți ca robi unii altora prin iubire. Căci toată legea este împlinită într‐un singur cuvânt, în acesta: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Iar dacă vă mușcați unii pe alții și vă mâncați, luați seama să nu fiți mistuiți unii de alții. Ci zic: umblați în Duhul și nu veți împlini pofta cărnii. Căci carnea poftește împotriva Duhului, iar Duhul împotriva cărnii; căci acestea stau împotrivă unul altuia, ca să nu faceți ceea ce ați voi. Dar dacă sunteți mânați de Duhul nu sunteți sub lege. Și faptele cărnii sunt arătate, ca unele care sunt: curvie, necurățenie, destrăbălare, închinare la idoli, fermăcătorie, vrăjmășii, ceartă, gelozie, întărâtări, zavistii, dezbinări, secte, pizmuiri, beții, ospețe desfătătoare și cele asemenea acestora, pe care vi le spun mai înainte, după cum v‐am spus mai înainte, că cei ce făptuiesc unele ca acestea nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Iar roada Duhului este iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, inimă bună, credincioșie, blândețe, înfrânare; împotriva unora ca acestea nu este lege. Și cei ce sunt ai lui Hristos Isus au răstignit carnea împreună cu patimile și poftele ei. Dacă trăim în Duhul să și pășim în Duhul. Să nu fim iubitori de slavă deșartă, întărâtându‐ne unii pe alții, pizmuindu‐ne unii pe alții. Fraților, chiar dacă un om va fi apucat de vreo greșeală, voi care sunteți duhovnicești îndreptați pe unul ca acesta cu duhul blândeței; luând seama asupra ta însuți ca să nu fii ispitit și tu. Purtați greutățile unii altora și astfel împliniți legea lui Hristos. Căci dacă i se pare cuiva că este ceva, deși nu este nimic, se amăgește pe sine însuși. Dar să‐și încerce fiecare fapta sa însuși și atunci va avea cuvânt de laudă numai față de sine și nu față de altul. Căci fiecare își va purta sarcina sa însuși. Dar cel ce ia învățătură în cuvânt să facă parte celui ce dă învățătura de toate bunurile. Nu fiți amăgiți, Dumnezeu nu se lasă luat în râs: căci ce va semăna omul aceea va și secera. Pentru că cel ce seamănă în carnea sa va secera din carne putrezire; iar cel ce seamănă în Duhul va secera din Duhul viață veșnică. Și să nu obosim făcând binele, căci la vremea nimerită vom secera, dacă nu leșinăm. Așa dar, după cum avem vreme nimerită, să facem binele către toți, dar mai ales către cei din casa credinței. Vedeți cu ce slove mari v‐am scris cu însăși mâna mea. Toți câți voiesc să aibă față bună în carne, aceștia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți ei pentru crucea lui Hristos. Căci nici chiar cei tăiați împrejur nu păzesc legea, ci voiesc ca voi să fiți tăiați împrejur ca să se laude ei în carnea voastră. Pentru mine însă departe fie ca să mă laud decât în crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea îmi este răstignită și eu lumii. Căci nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci o zidire nouă. Și câți vor păși după dreptarul acesta, pace fie peste ei și milă, și peste Israelul lui Dumnezeu. De aici înainte nimeni să nu‐mi facă neajunsuri, căci eu port în trupul meu semnele împunsăturilor Domnului Isus. Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu duhul vostru, fraților. Amin. Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, sfinților care sunt în Efes și credincioșilor în Hristos Isus: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos: Binecuvântat fie Dumnezeu și Tată al Domnului nostru Isus Hristos, care ne‐a binecuvântat cu orice binecuvântare duhovnicească în cele cerești în Hristos, după cum ne‐a ales el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără cusur înaintea sa, în dragoste, rânduindu‐ne mai dinainte ca să ne înfieze pentru sine prin Isus Hristos, potrivit bunei plăceri a voii sale, spre lauda slavei harului său cu care ne‐a dăruit în Cel Iubit, în care avem răscumpărarea noastră prin sângele lui, iertarea greșelilor noastre potrivit bogăției harului său, pe care l‐a făcut să prisosească spre noi în orice înțelepciune și pricepere, făcându‐ne cunoscut taina voii sale, după plăcerea sa pe care și‐a pus‐o în gând mai dinainte, pentru economia plinirii vremurilor cuvenite, ca să‐și adune iarăși sub un cap toate în Hristos, cele din ceruri și cele de pe pământ; în el, în care am și fost făcuți moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte după planul celui care lucrează toate potrivit sfatului voii sale, ca să fim spre lauda slavei sale, noi, care am nădăjduit mai înainte în Hristos: în care și voi, auzind cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre, în care și crezând ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt al făgăduinței, care este arvuna moștenirii noastre, pentru răscumpărarea stăpânirii dobândite de Dumnezeu, spre lauda slavei lui. Pentru aceasta și eu, auzind de credința în Domnul Isus care este în voi și de iubirea către toți sfinții, nu încetez să mulțumesc pentru voi făcând pomenire în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și descoperire în cunoașterea deplină a lui, având luminați ochii inimii voastre ca să cunoașteți care este nădejdea chemării lui, care este bogăția slavei moștenirii lui în sfinți, și cât de peste măsură este mărimea puterii lui către noi, care credem, după lucrarea tăriei virtuții lui, pe care a lucrat‐o în Hristos sculându‐l dintre cei morți și așezându‐l la dreapta lui în cele cerești, sus peste orice domnie și stăpânire și putere și domnire și peste orice nume ce se numește, nu numai în veacul acesta ci și în cel viitor. Și i‐a supus toate sub picioarele lui și pe el l‐a dat cap peste toate, bisericii, care este trupul lui, plinătatea celui ce plinește toate în toți. Și pe voi v‐a făcut vii, care erați morți în greșelile și păcatele voastre, în care ați umblat odinioară potrivit veacului lumii acesteia, potrivit domnului puterii văzduhului, duhului care lucrează acum în fiii neascultării; între care și noi toți am petrecut odinioară în poftele cărnii noastre, făcând voile cărnii și ale gândurilor și eram din fire copii ai mâniei ca și ceilalți. Dar Dumnezeu fiind bogat în milă, pentru multa sa iubire cu care ne‐a iubit, chiar când eram noi morți prin greșelile noastre ne‐a făcut vii împreună cu Hristos — prin har sunteți mântuiți — și ne‐a sculat împreună cu el și ne‐a așezat împreună cu el în cele cerești, în Hristos Isus: ca să arate în veacurile care vin bogăția peste măsură a harului său în bunătatea sa față de noi în Hristos Isus. Căci prin har sunteți mântuiți prin credință; și aceasta nu din voi, este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude cineva. Căci noi suntem lucrarea lui, fiind făcuți în Hristos Isus pentru fapte bune pe care Dumnezeu mai dinainte le‐a pregătit, ca să umblăm în ele. De aceea aduceți‐vă aminte că odinioară voi, Neamurile în carne, cei numiți Netăiere împrejur de cea numită Tăiere împrejur, făcută cu mâna în carne, că în vremea aceea erați fără Hristos, înstrăinați de cetățenia lui Israel și străini de legămintele făgăduinței, neavând nădejde și fără Dumnezeu în lume. Acum însă în Hristos Isus voi, care altădată erați departe, v‐ați făcut aproape prin sângele lui Hristos. Căci el este pacea noastră, care a făcut cele două una, și a surpat peretele din mijloc al îngrădirii, după ce a desființat în carnea sa vrăjmășia, adică legea poruncilor care stă în orânduiri, ca să facă în sine însuși pe cei doi să fie un singur om nou, făcând astfel pace, și să împace cu Dumnezeu pe amândoi într‐un singur trup prin cruce, după ce a omorât vrăjmășia prin ea. Și a venit și a vestit pace vouă celor de departe și pace celor de aproape; căci prin el avem amândoi intrarea la Tatăl într‐un singur Duh. Deci dar nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună cetățeni ai sfinților și casnici ai lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind însuși Hristos Isus, în care orice zidire bine împreunată crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul, în care și voi sunteți zidiți împreună ca să fiți o locuință a lui Dumnezeu în Duhul. Pentru aceasta eu, Pavel, întemnițatul lui Hristos Isus pentru voi, Neamurile… (Dacă negreșit ați auzit de economia harului lui Dumnezeu care mi‐a fost dată mie pentru voi, că potrivit unei descoperiri mi s‐a făcut cunoscut taina, cum am scris mai înainte pe scurt, după care puteți, citind, să înțelegeți priceperea mea în taina lui Hristos, care în alte veacuri n‐a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, cum a fost descoperită acum sfinților săi apostoli și proroci prin Duhul, anume că: Neamurile sunt împreună moștenitoare și un trup împreună și împreună părtași ai făgăduinței în Hristos Isus prin evanghelie, al cărei slujitor am fost făcut eu potrivit darului harului lui Dumnezeu, care mi‐a fost dat potrivit cu lucrarea puterii lui. Mie, celui cu mult mai mic decât toți sfinții, mi‐a fost dat harul acesta ca să binevestesc Neamurilor bogățiile de nepătruns ale lui Hristos, și să pun în lumină înaintea tuturor care este economia tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu care a făcut toate. Ca înțelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să fie făcută cunoscut acum prin biserică domniilor și stăpânirilor în cele cerești, după planul veacurilor, pe care l‐a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru, în care avem îndrăzneala și intrarea în deplină încredere prin credința în el. De aceea cer să nu leșinați în necazurile mele pentru voi care sunt slava voastră). Pentru aceasta îmi plec genunchii înaintea Tatălui, din care își trage numele orice familie în ceruri și pe pământ, ca să vă dea, potrivit cu bogățiile slavei lui, să fiți întăriți cu putere prin Duhul lui în ce privește omul din lăuntru, ca Hristos să locuiască prin credință în inimile voastre, ca înrădăcinați și întemeiați în iubire să puteți pe deplin să înțelegeți împreună cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea și adâncimea și înălțimea și să cunoașteți iubirea lui Hristos care întrece cunoștința, ca să fiți plini până la toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar celui ce poate să facă mult mai mult decât toate cele ce cerem sau gândim, potrivit puterii care lucrează în noi, a lui fie slava în biserică și în Hristos Isus în toate neamurile veacului veacurilor! Amin. Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, ca să umblați într‐un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu‐vă unii pe alții în iubire, sârguindu‐vă să păstrați unirea Duhului în legătura păcii. Este un singur trup și un singur Duh, după cum ați și fost chemați pentru o singură nădejde a chemării voastre; un singur Domn, o singură credință, un singur botez; un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este peste toți și prin toți și în toți. Iar fiecăruia dintre noi i s‐a dat harul după măsura darului lui Hristos. De aceea zice: Suindu‐se la înălțime a adus roabă robimea și a dat daruri oamenilor. (Iar acest: „S‐a suit”, ce este decât că s‐a și pogorât în părțile mai de jos ale pământului? Cel ce s‐a pogorât este același care s‐a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate). Și el însuși a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, spre desăvârșirea sfinților, pentru lucrul de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până când toți vom ajunge la unirea credinței și a cunoștinței depline a Fiului lui Dumnezeu, la un bărbat desăvârșit, la măsura de vârstă a plinătății lui Hristos, ca să nu mai fim prunci, bătuți de valuri și duși încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin viclenia lor, în uneltirea rătăcirii; ci, spunând adevărul în iubire, să creștem în toate până la el, care este capul, Hristos, din care tot trupul bine împreunat și bine închegat împreună prin fiecare încheietură de provizie, face potrivit lucrării fiecărei părți, în măsura sa, creșterea trupului spre zidirea sa însuși în iubire. Zic deci aceasta și mărturisesc în Domnul ca să nu mai umblați cum umblă Neamurile în deșertăciunea minții lor, fiind întunecați în gândul lor, înstrăinați de viața lui Dumnezeu, prin neștiința care este în ei, prin învârtoșarea inimii lor, ca unii care fiind lipsiți de simțire s‐au dat pe ei înșiși destrăbălării, ca să lucreze orice necurățenie. Dar voi n‐ați învățat astfel pe Hristos, dacă într‐adevăr l‐ați auzit și ați fost învățați în el, după cum este adevărul în Isus: că ați lepădat în ce privește purtarea vieții de mai înainte pe omul cel vechi, care este supus putrezirii potrivit poftelor înșelăciunii, și sunteți înoiți în duhul minții voastre, și v‐ați îmbrăcat în omul cel nou, care este zidit după Dumnezeu în dreptatea și sfințenia adevărului. De aceea, fiindcă ați lepădat minciuna, vorbiți adevărul fiecare cu aproapele său, pentru că suntem mădulare unii ai altora. Mâniați‐vă și nu păcătuiți; să n‐apună soarele peste întărâtarea voastră, nici nu dați loc diavolului. Cel ce fura să nu mai fure: ci mai degrabă să muncească lucrând cu chiar mâinile sale ce este bine, ca să aibă să dea celui ce are trebuință. Nici un cuvânt stricat să nu iasă din gura voastră, ci dacă este vreunul bun, pentru zidire, după trebuință, ca să dea har celor ce‐l aud. Și nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune și aprindere și mânie și strigare și defăimare să fie înlăturată de la voi împreună cu orice răutate. Și fiți buni unii către alții, îndurători, iertători unii altora după cum și Dumnezeu v‐a iertat în Hristos. Fiți deci următori ai lui Dumnezeu, ca niște copii iubiți, și umblați în iubire, cum și Hristos v‐a iubit și s‐a dat lui Dumnezeu pe sine însuși pentru noi, ca dar și jertfă spre miros de bună mireasmă. Iar curvie și orice necurățenie sau lăcomie de bani nici să nu se numească între voi, cum se cuvine unor sfinți, nici murdărie, nici vorbire neroadă, nici glumă proastă, care nu se cad, ci mai degrabă mulțumire. Căci știți aceasta, că oricare curvar sau necurat sau lacom de bani, care este un închinător la idoli, n‐are moștenire în împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe goale; căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Deci nu vă faceți împreună părtași cu ei. Căci altădată erați întuneric, iar acum lumină în Domnul; umblați ca niște copii ai luminii, (căci rodul luminii stă în orice bunătate și în dreptate și în adevăr), cercând ce este bineplăcut Domnului. Și nu fiți părtași la faptele neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă mustrați‐le. Căci cele făcute în ascuns de ei, este rușinos a le și spune. Dar toate dacă sunt mustrate, sunt arătate de lumină, căci tot ce este arătat este lumină. De aceea zice: Deșteaptă‐te, tu care dormi și scoală‐te din morți și Hristos va luci peste tine. Luați aminte deci cu de‐amănuntul cum umblați, nu ca neînțelepți, ci ca înțelepți, cumpărându‐vă bine vremea nimerită, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiți fără minte, ci înțelegeți care este voia Domnului. Și nu vă îmbătați de vin în care este desfrânare, ci fiți plini de Duhul; vorbind între voi cu psalmi și cântări de laudă și cântări duhovnicești, lăudând și cântând în inima voastră Domnului; mulțumind totdeauna pentru toate lui Dumnezeu și Tatăl, în numele Domnului nostru Isus Hristos, fiind supuși unii altora în frica lui Hristos. Nevestelor fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului, pentru că bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul bisericii, fiind el însuși mântuitorul trupului. Ci după cum biserica este supusă lui Hristos, așa și nevestele sunt supuse bărbaților în orice. Bărbaților, iubiți‐vă nevestele, după cum și Hristos a iubit biserica și s‐a dat pe sine însuși pentru ea, ca s‐o sfințească după ce a curățit‐o prin spălarea de apă prin cuvânt, ca să‐și înfățișeze biserica slăvită, neavând pată sau încrețitură sau ceva de felul acestora, ci să fie sfântă și fără cusur. Astfel sunt datori și bărbații să‐și iubească nevestele ca înseși trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși; căci nimeni nu și‐a urât vreodată carnea sa însăși, ci o hrănește și dezmiardă, ca și Hristosul biserica, fiindcă suntem mădulare ale trupului său, din carnea lui și din oasele lui. Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mamă‐sa și se va lipi de nevastă‐sa și cei doi vor fi o singură carne. Taina aceasta este mare: dar eu zic cu privire la Hristos și cu privire la biserică. Însă și voi, fiecare astfel să‐și iubească nevasta ca pe sine însuși, iar nevasta să se teamă de bărbat. Copiilor, ascultați pe părinții voștri în Domnul; căci aceasta este drept. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, (este întâia poruncă cu făgăduință), ca să‐ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământ. Și voi, taților nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți‐i în mustrarea și cumințirea Domnului. Robilor, ascultați pe domnii voștri după carne, cu temere și tremur în curățenia inimii voastre, ca pe Hristos, nu în slujire de ochi, ca unii care plac oamenilor, ci ca robi ai lui Hristos făcând voia lui Dumnezeu din suflet, slujind cu bunăvoință ca Domnului și nu oamenilor, știind că fiecare, dacă va face ceva bun, îl va lua cu sine de la Domnul, fie rob, fie slobod. Și voi, domnilor, faceți aceleași față de ei, încetând cu amenințarea, știind că Domnul lor și al vostru este în ceruri și la el nu este căutare la față. Încolo, fiți puternici în Domnul și în tăria puterii lui. Îmbrăcați‐vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. Pentru că n‐avem luptă împotriva sângelui și cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva celor duhovnicești ale răutății în locurile cerești. Pentru aceea luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea și, după ce veți fi desființat toate, să stați în picioare. De aceea stați în picioare, după ce v‐ați încins mijlocul cu adevăr și v‐ați îmbrăcat cu platoșa dreptății, și v‐ați încălțat picioarele cu pregătirea evangheliei păcii. În toate mai luând cu voi scutul credinței, prin care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău, și luați coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu: rugându‐vă cu orice rugăciune și cerere prin Duhul în orice vreme potrivită, și veghind la aceasta cu orice stăruință și cerere pentru toți sfinții, și pentru mine, ca să‐mi fie dat cuvânt la deschiderea gurii mele, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina evangheliei, pentru care sunt un împuternicit în lanț, ca să vorbesc cu îndrăzneală în ea, cum trebuie să vorbesc. Iar ca să știți și voi cele ale mele, ce fac, toate vi le va face cunoscut Tihic, iubitul frate și credincios slujitor în Domnul, pe care l‐am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoașteți cele despre noi și să vă mângâie inimile. Pace, fraților, și iubire cu credință de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Isus Hristos. Harul să fie cu toți cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăție. Pavel și Timotei, robi ai lui Hristos Isus, tuturor sfinților în Hristos Isus care sunt în Filipi, cu episcopii și diaconii. Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos. Mulțumesc Dumnezeului meu în orice aducere aminte a mea de voi, în orice cerere a mea pentru voi toți, făcându‐mi totdeauna cu bucurie cererea, pentru părtășia voastră la înaintarea evangheliei din cea dintâi zi până acum, fiind încredințat de aceasta chiar, că cel ce a început în voi o lucrare bună o va sfârși până în ziua lui Isus Hristos: după cum este drept pentru mine ca să gândesc aceasta despre voi toți, pentru că vă am în inima mea, atât în legăturile mele, cât și în apărarea mea și în întărirea evangheliei, voi toți fiind părtași împreună cu mine ai harului. Căci martor îmi este Dumnezeu cât vă doresc pe toți în îndurările lui Hristos Isus. Și mă rog aceasta, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult și mai mult în cunoștință și în orice pricepere, ca să cercați cele ce se deosebesc, ca să fiți limpezi și fără poticneală pentru ziua lui Hristos, fiind plini de roada dreptății, care este prin Isus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu. Voiesc însă să știți, fraților, că cele întâmplate mie s‐au întors mai degrabă spre înaintarea evangheliei, astfel că legăturile mele s‐au arătat ca fiind în Hristos în tot pretoriul și tuturor celorlalți și că cei mai mulți dintre frați, încrezându‐se în Domnul prin legăturile mele, îndrăznesc mai mult să vorbească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. Unii negreșit propovăduiesc pe Hristos și din pizmă și ceartă, iar alții și din bună plăcere. Aceștia o fac însă din iubire, știind că sunt pus pentru apărarea evangheliei, dar ceilalți vestesc pe Hristos din duh de partidă, nu cu gând curat, socotind să stârnească necaz legăturilor mele. Ce dar? Totuși, în orice chip, fie sub cuvânt neadevărat, fie prin adevăr, Hristos este vestit și mă bucur de aceasta și mă voi și bucura. Căci știu că aceasta se va sfârși pentru mine spre mântuire, prin cererea voastră și prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos, potrivit așteptării stăruitoare și nădejdii mele, că nu voi fi dat de rușine în nimic, dar că cu toată îndrăzneala, ca totdeauna, așa și acum Hristos va fi mărit în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte. Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri câștig. Dacă dar a trăi în carne, dacă aceasta va aduce rod din lucrul meu, atunci nu știu ce să aleg. Sunt ținut însă de amândouă: având dorința ca să mă mut și să fiu cu Hristos, căci este cu mult mai bine, totuși a mai rămâne în carne este mai trebuincios pentru voi. Și fiind încredințat de aceasta, știu că voi rămâne și voi rămâne aici cu voi toți pentru înaintarea voastră și bucuria credinței, ca pricina voastră de laudă cu mine să prisosească în Hristos Isus prin venirea mea iarăși la voi. Numai purtați‐vă într‐un chip vrednic de evanghelia lui Hristos, ca fie că voi veni și vă voi vedea, fie că nu sunt de față, să aud cele despre voi, că stați într‐un singur duh, luptându‐vă împreună cu un suflet pentru credința evangheliei, și nesperiindu‐vă în nimic de protivnici: ceea ce este pentru ei o dovadă de pieire, iar pentru voi de mântuire, și aceasta de la Dumnezeu. Pentru că vouă vi s‐a dat harul pentru Hristos, nu numai ca să credeți în el, ci să și suferiți pentru el, având aceeași luptă după cum ați văzut‐o la mine și auziți acum că este în mine. Dacă este deci vreo mângâiere în Hristos, dacă este vreo ușurare de iubire, dacă este vreo părtășie a Duhului, dacă este vreo duioșie și îndurare, împliniți‐mi bucuria ca să gândiți aceeași, având aceeași iubire, cu un suflet, gândind una și aceeași. Nu faceți nimic din duh de partidă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie de gândire, socotindu‐vă unul pe altul mai presus decât pe sine însuși, necăutând fiecare ale sale, ci fiecare și cele ale altora. Gândiți în voi aceasta ce era și în Hristos Isus, care, fiind în formă de Dumnezeu, n‐a socotit ceva de răpit ca să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci s‐a dezbrăcat pe sine însuși, luând formă de rob, făcându‐se în asemănarea oamenilor și în înfățișare fiind aflat ca un om, s‐a smerit pe sine, făcându‐se ascultător până la moarte, moarte însă de cruce. De aceea și Dumnezeu l‐a înălțat foarte sus și i‐a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor cerești și al celor pământești și al celor de sub pământ, și orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn. Astfel dar, iubiții mei, după cum totdeauna ați ascultat, nu numai ca fiind eu de față, ci cu mult mai mult acum în lipsa mea, lucrați cu frică și cutremur mântuirea voastră. Căci Dumnezeu este cel ce lucrează în voi și a voi și a lucra pentru buna sa plăcere. Faceți toate fără cârtiri și fără îndoieli, ca să fiți fără vină și fără răutate, copii ai lui Dumnezeu, fără cusur în mijlocul unui neam strâmb și sucit, între care străluciți ca luminători în lume, având la voi cuvântul vieții, ca pricină de laudă pentru mine, la ziua lui Hristos, că n‐am alergat în zadar, nici nu m‐am ostenit în zadar. Ci și dacă sunt turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa și slujba credinței voastre, mă bucur și mă bucur cu voi toți. Și în același chip bucurați‐vă și voi și bucurați‐vă împreună cu mine. Nădăjduiesc dar în Domnul Isus ca să vă trimit îndată pe Timotei, pentru ca să fiu și eu cu inimă bună după ce voi cunoaște cele despre voi. Căci n‐am pe nimeni de aceeași inimă cu mine, care să se îngrijească în adevăr de cele despre voi; căci toți caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos. Cunoașteți însă încercarea lui, că el a slujit ca un rob împreună cu mine, ca un copil tatălui, pentru evanghelie. Nădăjduiesc deci să‐l trimit îndată ce voi vedea cum se vor întoarce cele despre mine. Am însă încredere în Domnul că și eu voi veni în curând. Am socotit dar de trebuință să trimit la voi pe Epafrodit, fratele și împreună lucrător și împreună ostaș al meu, și trimisul și slujitorul vostru în trebuința mea. Fiindcă vă dorea pe toți și era foarte tulburat pentru că ați auzit că a fost bolnav. Și într‐adevăr a fost bolnav, aproape de moarte; dar Dumnezeu a avut milă de el și nu numai de el, ci și de mine, ca să n‐am întristare peste întristare. Deci l‐am trimis mai în grabă, ca văzându‐l să vă bucurați iarăși și eu să fiu mai neîntristat. Primiți‐l deci în Domnul cu toată bucuria, și aveți în cinste pe unii ca aceștia, fiindcă pentru lucrul lui Hristos a fost aproape de moarte, după ce și‐a pus viața în primejdie, ca să împlinească lipsa voastră în slujirea către mine. Încolo, frații mei, bucurați‐vă în Domnul. Ca să vă scriu aceleași, mie nu‐mi este anevoie, iar vouă vă este de temei. Păziți‐vă de câinii aceia! Păziți‐vă de lucrătorii răi! Păziți‐vă de scrijilătură! Căci noi suntem tăierea împrejur, noi care slujim lui Dumnezeu prin Duhul și ne lăudăm în Hristos Isus și nu ne încredem în carne. Cu toate că eu am de ce să am încredere și în carne. Dacă vreunui altuia i se pare că poate avea încredere în carne, mie mai mult: prin tăiere împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în privința legii, fariseu, în privința râvnei, prigonitor al bisericii, în privința dreptății care este prin lege, fără vină. Dar pe cele ce îmi erau câștiguri le‐am socotit pagubă pentru Hristos. Ci într‐adevăr și socotesc că toate sunt pagubă, pentru înălțimea cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care m‐am păgubit de toate și le socotesc ca gunoaie ca să câștig pe Hristos și să fiu aflat în el nu având ca dreptate a mea pe cea din lege, ci pe cea prin credința în Hristos, dreptatea de la Dumnezeu, pe temeiul credinței, ca să‐l cunosc pe el și puterea învierii lui și părtășia patimilor lui, fiind făcut asemenea morții lui, dacă cumva voi ajunge la învierea cea dintre cei morți. Nu că am și luat premiul sau chiar sunt desăvârșit: însă urmăresc ca să‐l dobândesc după cum am fost dobândit și eu de Hristos Isus. Fraților, eu nu mă socotesc încă pe mine însumi că l‐am dobândit. Dar una fac, uitând cele din urmă, și întinzându‐mă din răsputeri spre cele dinainte, alerg drept la țintă către premiul chemării de sus a lui Dumnezeu în Hristos Isus. Deci toți câți suntem desăvârșiți să gândim aceasta: și dacă gândiți ceva altfel, Dumnezeu vă va descoperi și aceasta. Numai la ceea ce am ajuns să pășim prin aceea. Fraților, fiți împreună următori ai mei și îndreptați‐vă privirea la cei ce umblă așa cum ne aveți pildă pe noi. Căci umblă mulți, pe care de mai multe ori vi‐i spuneam, iar acum spun chiar plângând, că sunt vrăjmașii crucii lui Hristos, al căror sfârșit este pieirea, al căror dumnezeu este pântecele și a căror slavă este în rușinea lor, care gândesc cele pământești. Căci cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va schimba la chip trupul smereniei noastre, făcându‐l asemenea la față cu trupul slavei lui, potrivit lucrării de a putea să‐și supună chiar toate. Încât, frații mei iubiți și doriți, bucuria și cununa mea, așa stați neclintiți în Domnul, iubiților. Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintiche ca să aibă același gând în Domnul. Da, te rog și pe tine, adevărat tovarăș de jug, ajută‐le ca pe unele care au luptat împreună cu mine în evanghelie, împreună și cu Clement și cu ceilalți împreună lucrători ai mei, ale căror nume sunt în cartea vieții. Bucurați‐vă totdeauna în Domnul! Iarăși voi zice: bucurați‐vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice, faceți cunoscut cererile voastre către Dumnezeu prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care este mai presus de orice minte, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus. Încolo, fraților, toate câte sunt adevărate, toate câte sunt de cinste, toate câte sunt drepte, toate câte sunt curate, toate câte sunt foarte de iubit, toate câte sunt bine de auzit, dacă este vreo virtute și dacă este vreo laudă, acestea puneți‐le în minte și cele ce ați învățat și ați luat de la mine și ați auzit și ați văzut la mine, acestea faceți‐le: și Dumnezeul păcii va fi cu voi. M‐am bucurat însă mult în Domnul că acum în sfârșit ați înflorit odată iar ca să vă gândiți la cele pentru mine; pentru care și vă gândeați, dar n‐aveați vreme cu prilej. Nu că zic în vederea lipsei mele; căci am învățat, în cele ce sunt, să fiu mulțumit cu ce am. Știu să fiu smerit și știu să am și de prisos; sunt deprins să fiu în orice și în toate și să fiu sătul și flămând și să am de prisos și să fiu și în lipsă. Toate le pot în cel ce mă întărește, Totuși ați făcut bine făcându‐vă părtași împreună cu mine la necazul meu. Dar știți și voi, filipenilor, că la începutul evangheliei, când am ieșit din Macedonia, nicio biserică n‐a fost în părtășie cu mine în socoteală de dare și primire, decât numai voi singuri. Pentru că și în Tesalonic și odată și de două ori mi‐ați trimis pentru trebuința mea. Nu că eu caut darul vostru; ci caut rodul care prisosește pentru socoteala voastră. Am însă toate din destul și am de prisos; sunt plin după ce am primit de la Epafrodit cele de la voi, un miros de bună mireasmă, o jertfă primită, bineplăcută lui Dumnezeu. Și Dumnezeul meu va împlini orice trebuință a voastră potrivit cu bogățiile lui în slavă în Hristos Isus. Iar lui Dumnezeu și Tatăl nostru fie slava în vecii vecilor! Amin. Îmbrățișați pe oricare sfânt în Hristos Isus. Vă îmbrățișează frații care sunt cu mine. Vă îmbrățișează toți sfinții, dar mai ales cei din casa Cezarului. Harul Domnului Isus Hristos fie cu duhul vostru! Amin. Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, și Timotei fratele: sfinților care sunt în Colose și fraților credincioși în Hristos: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru. Mulțumim lui Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, rugându‐ne totdeauna pentru voi, după ce am auzit de credința voastră în Hristos Isus și de iubirea ce aveți către toți sfinții. pentru nădejdea care vă este păstrată în ceruri, pe care ați auzit‐o mai înainte în cuvântul adevărului evangheliei, care a ajuns până la voi ca și în toată lumea și este aducătoare de rod și crește ca și între voi, din ziua în care ați auzit‐o și ați cunoscut harul lui Dumnezeu în adevăr; după cum ați învățat de la Epafra, iubit rob împreună cu noi, care este pentru voi un credincios slujitor al lui Hristos și care ne‐a încunoștiințat despre iubirea voastră în Duhul. De aceea și noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem ca să fiți umpluți de cunoștință deplină a voii lui în orice înțelepciune și pricepere duhovnicească, pentru ca să umblați în chip vrednic de Domnul ca să‐i plăceți în orice, aducând rod în orice faptă bună și crescând prin cunoștința deplină a lui Dumnezeu, fiind împuterniciți în orice putere potrivit tăriei slavei lui, pentru orice răbdare și îndelungă îngăduință, cu bucurie; mulțumind Tatălui care v‐a făcut destoinici pentru partea sorțului sfinților în lumină; care ne‐a scăpat din stăpânirea întunericului și ne‐a strămutat în împărăția Fiului iubirii sale, în care avem răscumpărarea noastră, iertarea păcatelor noastre; care este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea, pentru că în el au fost făcute toate în ceruri și pe pămant, cele văzute și cele nevăzute, fie scaune de domnii, fie domnii, fie căpetenii, fie stăpâniri. Toate sunt făcute prin el și pentru el, și el este mai înainte de toate și toate stau împreună în el, și el este capul trupului, al bisericii; el este începutul, întâiul născut dintre cei morți, ca să țină cel dintâi loc în toate. Pentru că Tatăl a binevoit ca toată plinătatea să locuiască în el, și prin el să împace toate față de sine, făcând pace prin sângele crucii sale; prin el, fie pe cele de pe pământ, fie pe cele din ceruri. Și pe voi care odinioară erați înstrăinați și vrăjmași în ce privește gândirea voastră în faptele rele v‐a împăcat însă acum în trupul cărnii lui prin moarte, ca să vă înfățișeze sfinți și curați și fără vină înaintea lui: dacă în adevăr rămâneți în credință, întemeiați și întăriți și nu vă lăsați clintiți de la nădejdea evangheliei, pe care ați auzit‐o, care a fost propovăduită la orice făptură ce este sub cer, al cărei slujitor m‐am făcut eu, Pavel. Acum mă bucur în suferințele pentru voi și împlinesc lipsurile necazurilor lui Hristos în carnea mea, pentru trupul lui, care este biserica, al cărei slujtor m‐am făcut, potrivit economiei lui Dumnezeu, ce mi s‐a dat față de voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu, adică taina cea ascunsă din veacuri și din neamuri: dar acum a fost arătată sfinților săi, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri, adică Hristos în voi, nădejdea slavei; pe care noi îl vestim, îndemnând pe oricare om și învățând pe oricare om în orice înțelepciune, ca să înfățișăm pe oricare om desăvârșit în Hristos. Pentru aceasta mă și ostenesc, luptându‐mă potrivit lucrării lui care lucrează în mine cu putere. Căci voiesc să știți cât de mare luptă am pentru voi și cei din Laodicea și pentru toți câți n‐au văzut fața mea în carne, ca să le fie mângâiate inimile, fiind închegați împreună în iubire și pentru orice bogăție a încredințării depline a priceperii, pentru cunoașterea deplină a tainei lui Dumnezeu, a lui Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și cunoștinței. Zic aceasta, ca nimeni să nu vă înșele prin vorbire înduplecătoare. Căci și dacă sunt departe cu carnea, dar cu duhul sunt cu voi, bucurându‐mă și privind rânduiala voastră și statornicia credinței voastre în Hristos. Deci, cum ați primit pe Hristos Isus Domnul, așa umblați în el, înrădăcinați și zidiți în el și întăriți prin credință, după cum ați fost învățați, prisosind în mulțumiri. Luați seama ca nu cumva să fie cineva care vă răpește prin filosofie și amăgire deșartă, potrivit datinei oamenilor, potrivit începuturilor nedesăvârșite ale lumii și nu potrivit lui Hristos. Pentru că în el locuiește toată plinătatea Dumnezeirii, trupește, și sunteți deplini în el, care este capul oricărei domnii și stăpâniri, în care și ați fost tăiați împrejur cu o tăiere împrejur nefăcută de mână, în dezbrăcarea trupului cărnii, în tăierea împrejur a lui Hristos, fiind înmormântați împreună cu el în botez, în care ați fost și sculați împreună cu el prin credința în lucrarea lui Dumnezeu care l‐a sculat dintre cei morți. Și pe voi care erați morți în greșelile voastre în netăierea împrejur a cărnii voastre, pe voi, zic, v‐a făcut vii împreună cu el, după ce ne‐a iertat toate greșelile noastre, după ce a șters zapisul ce era scris de mână împotriva noastră, cu porunci, care ne era protivnic, și l‐a ridicat din mijloc, pironindu‐l pe cruce; dezbrăcând domniile și puterile, le‐a scos la arătare cu îndrăzneală, ieșind biruitor asupra lor prin cruce. Deci să nu vă judece cineva pentru mâncare sau pentru băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, sau de lună nouă sau de Sabat, care sunt o umbră a celor viitoare iar trupul este al lui Hristos. Nimeni să nu vă facă să pierdeți premiul, făcându‐și voia lui însuși în smerenie și închinarea la îngeri, amestecându‐se în cele ce n‐a văzut, fiind îngâmfat în zadar de gândirea cărnii sale, și neținând tare Capul, din care tot trupul luându‐și hrana și bine închegat împreună prin încheieturi și legături, crește cu creșterea lui Dumnezeu. Dacă ați murit cu Hristos față de începuturile nedesăvârșite ale lumii, pentru ce, ca și cum ați trăi în lume, vă supuneți la porunci: Nu pune mâna, nici nu gusta, nici nu atinge! (care toate sunt sortite putrezirii prin întrebuințare) după poruncile și învățăturile oamenilor? Care au în adevăr o înfățișare de înțelepciune, printr‐o închinare de bunăvoie și smerenie și necruțare față de trup, dar nu sunt de niciun preț împotriva mulțumirii cărnii. Deci, dacă ați fost sculați împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde este Hristos, șezând la dreapta lui Dumnezeu. Puneți‐vă mintea la cele de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când se va arăta Hristos, viața noastră, atunci veți fi arătați și voi cu el în slavă. Omorâți deci mădularele voastre cele de pe pământ: curvie, necurățenie, patimă, poftă rea și lăcomie de bani care este închinare la idoli, din pricina cărora vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, între care ați umblat și voi altădată, când trăiați în acestea. Lepădați dar acum și voi toate: mânie, aprindere, răutate, defăimare, vorbire de rușine din gura voastră. Nu vă mințiți unii pe alții, fiindcă v‐ați dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui și v‐ați îmbrăcat cu cel nou care se înnoiește în cunoștință deplină, după chipul celui ce l‐a făcut, unde nu este grec și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, schit, rob, slobod, ci Hristos este totul și în toți. Îmbrăcați‐vă deci, ca aleși ai lui Dumnezeu sfinți și iubiți, cu o inimă de îndurare, cu bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă răbdare, îngăduindu‐vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v‐a iertat, așa și voi. Iar peste toate acestea îmbrăcați‐vă cu iubire, care este legătura desăvârșirii. Și pacea lui Hristos să hotărască în inimile voastre, la care ați și fost chemați într‐un singur trup; și fiți mulțumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască în voi cu bogăție, în orice înțelepciune, învățându‐vă și îndemnându‐vă unii pe alții prin psalmi și cântări de laudă și cântări duhovnicești, cântând în har în inimile voastre lui Dumnezeu. Și orice faceți, în cuvânt sau în lucru, faceți toate în numele Domnului Isus, mulțumind lui Dumnezeu Tatăl prin el. Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri, după cum se cuvine în Domnul. Bărbaților, iubiți‐vă nevestele și nu fiți amărâți împotriva lor. Copiilor, ascultați de părinții voștri în toate; căci aceasta este bineplăcut în Domnul. Taților, nu întărâtați pe copiii voștri, ca să nu fie deznădăjduiți. Robilor, ascultați în toate pe domnii voștri după carne, nu în slujiri de ochi, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci în curățenia inimii, temându‐vă de Domnul. Orice faceți, lucrați din suflet ca pentru Domnul și nu pentru oameni, știind că de la Domnul veți primi răsplata moștenirii. Slujiți ca robi Domnului Hristos. Căci cine face nedreptate va lua cu sine nedreptatea ce a făcut și nu este căutare la față. Domnilor, dați robilor ce este drept și ce este potrivit, știind că și voi aveți un Domn în ceruri. Stăruiți în rugăciune, veghind în ea cu mulțumiri, rugându‐vă totodată și pentru noi ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru cuvânt, ca să vorbim taina lui Hristos, pentru care și sunt legat, ca s‐o fac cunoscut cum trebuie să vorbesc. Umblați în înțelepciune față de cei de afară, cumpărându‐vă vremea nimerită. Cuvântul vostru să fie totdeauna în har dres cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia. Cele despre mine toate vi le va face cunoscut Tihic, iubitul frate și credincios slujitor și rob împreună cu mine în Domnul: pe care l‐am trimis la voi pentru aceasta chiar, ca să cunoașteți cele despre noi și să vă mângâie inimile, împreună cu Onisim, credinciosul și iubitul frate, care este din ai voștri; ei vă vor face cunoscut toate cele de aici. Vă îmbrățișează Aristarh, tovarășul meu de robie și Marcu, nepotul lui Barnaba, (despre care ați primit porunci…, dacă va veni la voi, primiți‐l), și Isus, care se zice Iust, care sunt din tăierea împrejur; aceștia singuri îmi sunt împreună lucrători pentru Împărăția lui Dumnezeu, oameni care mi‐au fost de îmbărbătare. Vă îmbrățișează Epafra, care este din ai voștri, rob al lui Hristos Isus, totdeauna luptându‐se pentru voi în rugăciunile sale ca să stați desăvârșiți și pe deplin încredințați în orice voie a lui Dumnezeu. Căci îi mărturisesc că are multă osteneală pentru voi și pentru cei din Laodicea și cei din Ierapole. Vă îmbrățișează Luca, doctorul iubit, și Dima. Îmbrățișați pe frații din Laodicea și pe Nimfa și biserica cea care este în casa lui. Și când va fi citită la voi epistola, faceți ca să fie citită și în biserica laodiceenilor și să citiți și voi pe cea din Laodicea. Și spuneți lui Arhip: Ia seama la slujba pe care ai luat‐o în Domnul, ca s‐o împlinești. Îmbrățișarea mea este cu însăși mâna mea a lui Pavel. Aduceți‐vă aminte de legăturile mele. Harul să fie cu voi. Pavel și Silvan și Timotei, bisericii tesalonicenilor în Dumnezeu Tatăl și în Domnul Isus Hristos: Har vouă și pace. Mulțumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toți, făcând pomenire de voi în rugăciunile noastre, aducându‐ne aminte neîncetat de lucrul credinței voastre și de osteneala iubirii voastre și de răbdarea nădejdii voastre în Domnul nostru Isus Hristos înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru. Căci știm, frați iubiți de Dumnezeu, alegerea voastră. Pentru că evanghelia noastră n‐a fost față de voi numai în cuvânt, ci și în putere și în Duhul Sfânt și în multă încredințare deplină, după cum și știți ce fel de oameni am fost noi între voi pentru voi. Și voi v‐ați făcut următori ai noștri și ai Domnului, primind cuvântul în mult necaz cu bucuria Duhului Sfânt, încât v‐ați făcut pildă tuturor credincioșilor din Macedonia și din Ahaia. Căci de la voi Cuvântul Domnului a răsunat, nu numai în Macedonia și în Ahaia, ci credința voastră către Dumnezeu a ieșit în orice loc, încât n‐avem trebuință să vorbim ceva. Căci chiar ei vorbesc despre noi ce fel de intrare am avut la voi și cum v‐ați întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat și să așteptați pe Fiul său din ceruri, pe care l‐a sculat dintre cei morți, pe Isus, care ne scapă din mânia ce vine. Căci voi înșivă știți, fraților, că intrarea noastră la voi n‐a fost în zadar. Ci, deși am suferit mai înainte și am fost înfruntați rușinos în Filipi, după cum știți, am luat îndrăzneală în Dumnezeul nostru să vorbim către voi evanghelia lui Dumnezeu cu multă luptă. Căci îndemnarea noastră nu este din rătăcire, nici din necurățenie, nici în înșelăciune; ci, după cum am fost găsiți buni de Dumnezeu ca să ni se încredințeze evanghelia, tot așa vorbim, nu plăcând oamenilor ci lui Dumnezeu, care ne cearcă inimile. Căci niciodată n‐am întrebuințat cuvânt de lingușire, după cum știți, nici cu ascunziș de lăcomie de bani, Dumnezeu este martor, nici căutând slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alții, deși putem să fim cu greutate ca apostoli ai lui Hristos. Ci am fost blânzi în mijlocul vostru, cum dezmiardă o doică pe copiii ei. Astfel, plini de iubire pentru voi, eram bucuroși să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci și sufletele noastre chiar, pentru că vă făcuserăți iubiți nouă. Căci vă aduceți aminte, fraților, de osteneala noastră și de munca noastră: noapte și zi lucrând spre a nu îngreuia pe cineva dintre voi, v‐am propovăduit evanghelia lui Dumnezeu. Voi sunteți martori și Dumnezeu de asemenea, cu câtă sfințenie și dreptate și neprihănire am fost către voi care credeți, după cum știți, îndemnându‐vă și povățuind pe fiecare dintre voi ca un tată pe copiii săi, și mărturisindu‐vă să umblați în chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la împărăția și slava sa. Și pentru aceasta și noi mulțumim lui Dumnezeu neîncetat că atunci când ați primit cuvântul auzit de la noi, care este al lui Dumnezeu, ați primit nu un cuvânt al oamenilor, ci, după cum este cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu, care și lucrează în voi care credeți. Căci voi, fraților, v‐ați făcut următori ai bisericilor lui Dumnezeu care sunt în Iudeea în Hristos Isus: pentru că ați suferit și voi aceleași de la cei de un neam cu voi, ca și ei de la iudei, care au omorât și pe Domnul Isus, și pe prorocii lor, și pe noi ne‐au prigonit și nu sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt protivnici tuturor oamenilor, oprindu‐ne să vorbim Neamurilor ca să fie mântuite, pentru că să umple totdeauna măsura păcatelor lor. Dar mânia a dat peste ei până la capăt. Dar noi, fraților, fiind lipsiți de voi pentru o vreme de un ceas, cu fața, nu cu inima, ne‐am silit și mai mult cu mult dor ca să vă vedem fața. De aceea am voit să venim la voi, eu Pavel, și o dată și de două ori; și ne‐a împiedicat Satana. Căci care este nădejdea noastră sau bucuria sau cununa laudei? Oare nu chiar voi înaintea Domnului nostru Isus la venirea lui? Căci voi sunteți slava și bucuria noastră. De aceea nemaiputând răbda, am găsit bine să rămânem singuri în Atena și am trimis pe Timotei, fratele nostru și slujitor al lui Dumnezeu și împreună lucrător cu noi în evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îmbărbăteze în privința credinței voastre, ca nimeni să nu fie zguduit în necazurile acestea. Căci voi înșivă știți că spre aceasta suntem puși. Căci și când eram la voi vă spuneam mai înainte că avem să fim în necaz, după cum a și fost și știți. De aceea și eu nemaiputând răbda, am trimis ca să cunosc credința voastră, ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul și osteneala noastră să fie în zadar. Acum însă, fiindcă Timotei a venit la noi de la voi și ne‐a adus știri bune despre credința și iubirea voastră și că aveți o bună amintire totdeauna despre noi, dorind să ne vedeți, ca și noi pe voi, de aceea am fost mângâiați, fraților, în privința voastră, în toată nevoia și necazul nostru, prin credința voastră; pentru că acum trăim dacă voi stați tari în Domnul. Pentru că ce mulțumiri putem da în schimb lui Dumnezeu pentru voi, pentru toată bucuria cu care ne bucurăm pentru voi înaintea Dumnezeului nostru, cerând peste măsură, noapte și zi, ca să vă vedem fața și să împlinim lipsurile credinței voastre? Iar însuși Dumnezeu și Tatăl nostru și Domnul nostru Isus să ne netezească drumul spre voi: și pe voi Domnul să vă îmbogățească și să vă facă să prisosiți în iubire unii către alții și către toți, ca și noi către voi, spre a vă întări inimile ca să fie fără vină în sfințenie înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru la venirea Domnului nostru Isus cu toți sfinții săi. Încolo deci, fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Isus, ca, după cum ați primit de la noi cum trebuie să umblați și să plăceți lui Dumnezeu — cum și umblați — să prisosiți și mai mult. Căci știți ce porunci v‐am dat prin Domnul Isus. Căci aceasta este voia lui Dumnezeu, sfințirea voastră, ca să vă feriți de curvie. Fiecare dintre voi să știe să‐și stăpânească vasul său în sfințire și cinste, nu în patimă de poftă ca și Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu treacă marginile și să nu ia mai mult în treabă de la fratele său, pentru că Domnul este răzbunătorul tuturor acestora, după cum v‐am și spus mai înainte și v‐am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne‐a chemat la necurățenie, ci la sfințire. De aceea cel ce disprețuiește, nu disprețuiește pe om, ci pe Dumnezeu care v‐a dat Duhul său Cel Sfânt. Iar despre iubirea frățească n‐aveți trebuință ca să vă scriu; căci voi înșivă sunteți învățați de Dumnezeu ca să vă iubiți unii pe alții. Căci și faceți aceasta către toți frații din Macedonia întreagă. Vă îndemnăm dar, fraților, să prisosiți și mai mult și să aveți ambiția să fiți liniștiți și să lucrați ale voastre și să lucrați cu mâinile voastre, după cum v‐am poruncit, ca să umblați cuviincios față de cei afară și să n‐aveți trebuință de nimeni. Nu voim să nu știți, fraților, despre cei adormiți, ca să nu vă întristați ca și ceilalți care n‐au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, așa și Dumnezeu va aduce împreună cu el pe cei adormiți prin Isus. Căci vă spunem aceasta prin Cuvântul Domnului: că noi cei vii, cei ce rămânem până la venirea Domnului, nu vom întrece nicidecum pe cei adormiți. Pentru că însuși Domnul cu o strigare, cu glasul arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu, se va pogorî din cer; și cei morți în Hristos vor învia întâi. Apoi noi cei vii, cei ce rămânem, vom fi răpiți în nori împreună cu ei spre întâmpinarea Domnului în văzduh: și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. De aceea mângâiați‐vă unii pe alții cu aceste cuvinte. Iar despre vremi și despre soroace, fraților, n‐aveți trebuință să vi se scrie. Căci voi înșivă știți prea bine că ziua Domnului vine așa ca un hoț noaptea. Când zic ei: Pace și liniște! atunci le vine o prăpădenie fără veste, ca durerea de facere celei ce are în pântece; și nu vor scăpa nicidecum. Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, ca ziua aceea să vă apuce ca un hoț. Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei: nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. Deci dar să nu dormim ca ceilalți ci să veghem și să fim treii. Căci cei ce dorm, dorm noaptea; și cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, fiindcă suntem ai zilei, să fim treji, îmbrăcând platoșa credinței și a iubirii și drept coif nădejdea mântuirii. Pentru că Dumnezeu nu ne‐a pus spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu el. De aceea mângâiați‐vă unii pe alții și zidiți‐vă unul pe altul, după cum și faceți. Vă rugăm dar, fraților, să recunoașteți pe cei ce se ostenesc între voi și sunt puși mai mari ai voștri în Domnul și povățuitorii voștri, și să‐i socotiți nespus de sus în iubire pentru lucrul lor. Fiți în pace unii cu alții. Vă îndemnăm dar, fraților, mustrați pe cei fără rânduială, mângâiați pe cei mici la suflet, sprijiniți pe cei slabi, fiți îndelung răbdători către toți. Vedeți să nu răsplătească cineva cuiva rău pentru rău, ci totdeauna urmăriți binele unii către alții și către toți. Bucurați‐vă totdeauna; rugați‐vă neîncetat; mulțumiți în orice; căci aceasta este voia lui Dumnezeu în Hristos Isus pentru voi. Nu stingeți Duhul; nu disprețuiți prorociile; cercați toate; țineți ce este bine; feriți‐vă de orice înfățișare a răului. Și însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească desăvârșit; și întreg duhul vostru și sufletul și trupul să fie păzit fără vină la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este cel ce vă cheamă, care va și face. Fraților, rugați‐vă pentru noi. Îmbrățișați pe toți frații cu o sărutare sfântă. Vă rog fierbinte în Domnul ca epistola să fie citită la toți frații. Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu voi. Pavel și Silvan și Timotei: bisericii tesalonicenilor în Dumnezeu Tatăl nostru și în Domnul Isus Hristos. Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos. Suntem datori să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, după cum se cuvine, pentru că credința voastră crește peste măsură și iubirea fiecăruia dintre voi toți a unora către alții se înmulțește; încât noi înșine ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu pentru răbdarea voastră și credința în toate prigonirile voastre și în necazurile pe care le suferiți; care este o dovadă învederată a dreptei judecăți a lui Dumnezeu, ca voi să fiți învredniciți de Împărăția lui Dumnezeu pentru care și suferiți; dacă cu adevărat este drept la Dumnezeu să dea în schimb necaz celor ce vă necăjesc, și vouă, care sunteți necăjiți, ușurare cu noi, la descoperirea Domnului Isus din cer cu îngerii puterii sale, într‐o văpaie de foc, dând răzbunare celor ce nu cunosc pe Dumnezeu și celor ce nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus, ca unii care vor suferi pedeapsă, adică pieire veșnică de la fața Domnului și de la slava tăriei lui, când va veni ca să fie proslăvit în sfinții săi și să fie privit cu mirare în ziua aceea în toți cei ce au crezut (pentru că mărturia noastră către voi a fost crezută). Pentru aceasta ne și rugăm totdeauna pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă învrednicească de chemarea sa și să împlinească toată bună plăcerea bunătății sale și lucrarea credinței în putere, ca numele Domnului nostru Isus să fie proslăvit în voi și voi în el, potrivit harului Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Hristos. Vă rugăm dar, fraților, pentru venirea Domnului nostru Isus Hristos și adunarea noastră împreună la el, ca să nu vă lăsați clătinați îndată din minte, nici să nu vă înspăimântați nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolă, ca fiind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi chiar de față. Să nu vă amăgească cineva cu niciun chip, pentru că ziua aceea nu va fi până nu va veni mai întâi lepădarea de la credință și nu va fi fost descoperit omul nelegiuirii, fiul pieirii, împotrivitorul și care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau ce este de mare cinste, încât el însuși se așază în Templul lui Dumnezeu, înfățișându‐se pe sine că este Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam acestea? Și acum știți ce‐ l oprește ca să fie descoperit la sorocul său, căci taina nelegiuirii lucrează acum, numai este unul care oprește acum, până va fi luat din mijloc. Și atunci va fi descoperit cel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii sale și‐l va desființa prin arătarea venirii sale, adică pe acela a cărui venire este potrivit lucrării Satanei în orice putere și semne și minuni ale minciunii și în orice amăgire a nedreptății pentru cei ce merg spre pieire, pentru că n‐au primit iubirea adevărului, ca să fie mântuiți. Și de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună, ca să fie judecați toți cei ce n‐au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nedreptate. Iar noi suntem datori să mulțumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi, frați iubiți de Domnul, că Dumnezeu v‐a ales de la început spre mântuire, în sfințirea Duhului și în credința adevărului, la care v‐a și chemat prin evanghelia noastră spre dobândirea slavei Domnului nostru Isus Hristos. Deci dar, fraților, stați tari și țineți bine datinele în care ați fost învățați, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Iar însuși Domnul nostru Isus Hristos și Dumnezeu Tatăl nostru, care ne‐a iubit și ne‐a dat o mângâiere veșnică și o nădejde bună, în har, să vă mângâie inimile și să vă întărească în orice faptă și cuvânt bun. În sfârșit, fraților, rugați‐vă pentru noi ca Cuvântul Domnului să alerge și să fie proslăvit cum este și la voi, și ca să fim scăpați de oamenii necuviincioși și răi; căci nu toți au credința. Dar credincios este Domnul care vă va întări și vă va păzi de cel rău. Și avem încredere în Domnul cu privire la voi, că faceți și veți face cele ce poruncim. Iar Domnul să vă îndrepte inimile spre iubirea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos. Vă poruncim, fraților, în numele Domnului nostru Isus Hristos, să vă feriți de orice frate care umblă fără rânduială și nu după datina pe care a primit‐o de la noi. Căci voi înșivă știți cum trebuie să ne urmați, pentru că n‐am fost fără rânduială între voi, nici n‐am mâncat în dar pâine de la cineva, ci în osteneală și muncă, lucrând noapte și zi, ca să nu îngreuiem pe cineva dintre voi. Nu că n‐avem drept, ci ca să ne dăm pe noi înșine pildă vouă spre a ne urma. Căci chiar când eram la voi v‐am poruncit aceasta: că dacă cineva nu voiește să lucreze, nici să nu mănânce. Căci auzim de unii care umblă fără rânduială între voi, care nu lucrează nimic, ci se amestecă în toate. Dar unora ca aceștia le poruncim și‐ i îndemnăm în Domnul Isus Hristos, ca să lucreze în liniște și să‐și mănânce pâinea lor înșiși. Voi însă, fraților, nu obosiți făcând binele. Iar dacă cineva n‐ascultă de cuvântul nostru prin epistola aceasta, însemnați‐vi‐l; nu vă amestecați cu el, ca să fie rușinat. Și totuși nu‐l socotiți ca pe un vrăjmaș ci povățuiți‐l ca pe un frate. Iar însuși Domnul păcii să vă dea pacea totdeauna în orice loc. Domnul fie cu voi toți. Îmbrățișarea mea cu însăși mâna mea a lui Pavel, care este un semn în orice epistolă: așa scriu. Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu voi toți. Pavel, apostol al lui Hristos Isus, după porunca lui Dumnezeu Mântuitorul nostru și a lui Hristos Isus, nădejdea noastră; lui Timotei, adevăratul meu copil în credință: Har, milă, pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus Domnul nostru! După cum te‐am îndemnat să rămâi în Efes, când plecam în Macedonia, ca să poruncești unora să nu învețe pe alții într‐altfel, nici să nu ia aminte la istorisiri închipuite și la înșirări de neamuri ce n‐au margine, ca unele care pricinuesc mai mult neînțelegeri decât economia lui Dumnezeu care este în credință, așa fac acum. Iar ținta poruncii este iubire din inimă curată și din cuget bun și din credință fără fățărnicie, de la care unii nenimerind ținta, s‐au abătut la vorbire deșartă, voind să fie învățători de lege, nepricepând cu mintea nici cele ce spun, nici cele despre care se rostesc cu încredere. Știm însă că legea este bună dacă se folosește cineva de ea potrivit legii, deoarece știm că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără lege și nesupuși, pentru nelegiuiți și păcătoși, pentru necuvioși și lumești, pentru omorâtori de tată și omorâtori de mamă, pentru omorâtori de oameni, pentru curvari, pentru cei ce se împreună cu parte bărbătească, pentru vânzători de oameni, pentru mincinoși, pentru cei ce jură strâmb, și pentru orice altceva ce este împotriva învățăturii sănătoase, după evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, care mi‐a fost încredințată mie. Mulțumesc celui ce m‐a întărit, adică lui Hristos Isus Domnul nostru, pentru că m‐a socotit credincios, punându‐mă la slujba lui; deși mai înainte eram un hulitor și un prigonitor și un batjocoritor; dar am căpătat milă, căci am făcut‐o neștiind, în necredință. Și harul Domnului nostru a prisosit peste măsură cu credința și iubirea care este în Hristos Isus. Credincios și vrednic de primit este cuvântul că Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Ci pentru aceasta am căpătat milă, ca Isus Hristos să arate în mine mai întâi toată îndelunga sa răbdare, spre pildă acelor ce au să creadă în el, spre viață veșnică. Iar Împăratului veșniciilor, neputrezitorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu fie cinste și slavă în vecii vecilor! Amin. Îți pun înainte această poruncă, copilul meu Timotei, potrivit cu prorociile care au fost mai înainte despre tine, ca prin ele să te lupți lupta cea buna, având credință și un cuget bun, pe care unii aruncându‐l de la ei au suferit spargere de corabie în ce privește credința; dintre care este Imeneu și Alexandru, pe care i‐am dat Satanei, ca să fie învățați să nu hulească. Mai înainte de toate deci îndemn ca să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii; pentru împărați și pentru toți care sunt în stăpâniri înalte, ca să petrecem viață lină și liniștită în orice cucernicie și bunăcuviință. Aceasta este frumos și primit înaintea lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința deplină a adevărului. Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor al lui Dumnezeu și al oamenilor: omul Hristos Isus, care s‐a dat pe sine însuși preț de răscumpărare pentru toți, mărturia arătată la vremurile cuvenite; pentru care eu am fost pus propovăduitor și apostol, (spun adevărul nu mint), un învățător al Neamurilor în credință și adevăr. Vreau deci ca bărbații să se roage în orice loc, ridicând mâini cuvioase, fără mânie și fără gând de ceartă. Asemenea femeile să se gătească cu o îmbrăcăminte cuviincioasă, cu sfială și cumpătare, nu cu împletituri ale părului și cu aur sau mărgăritare sau veșminte foarte scumpe, ci prin fapte bune, cum se cuvine femeilor care mărturisesc că se tem de Dumnezeu. Femeia să ia învățătură în liniște în orice supunere. Dar femeii nu‐i dau voie să învețe pe alții, nici să stăpânească pe bărbat, ci să fie în liniște. Căci Adam a fost plăsmuit întâi, apoi Eva. Și Adam n‐a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, a căzut în călcare de poruncă. Dar ea va fi mântuită prin nașterea de copii, dacă ele rămân în credință și iubire și sfințire cu cumpătare. Credincios este cuvântul: dacă dorește cineva episcopie, bun lucru poftește. Trebuie deci ca episcopul să fie fără niciun fel de vină, bărbat al unei singure neveste, cumpătat, cuminte, vrednic de cinste, primitor de oaspeți, îndemânatic să învețe pe alții, nu dedat vinului, nu deprins să bată, ci blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de argint, chivernisindu‐și bine casa, ținându‐și copiii în supunere, cu toată bunăcuviința. (Dar dacă nu știe cineva să‐și cârmuiască însăși casa sa, cum va purta el grijă de biserica lui Dumnezeu?) Nu de curând venit, ca să nu se umfle de mândrie și să cadă în judecata diavolului. Dar trebuie să aibă și o bună mărturie de la cei de afară, ca să nu cadă în mustrare și în cursa diavolului. Asemenea diaconii trebuie să fie vrednici de cinste, nu cu cuvântul în două feluri, nu dedați la vin mult, nu lacomi de câștig urât, având taina credinței într‐un cuget curat. Dar și aceștia să fie mai întâi cercați, apoi să slujească ei ca diaconi, dacă sunt fără vină. Femeile de asemenea: să fie vrednice de cinste, nu clevetitoare, cumpătate, credincioase în toate. Diaconii să fie bărbați ai unei singure neveste, cârmuindu‐și bine copiii și casele lor. Căci cei ce au slujit bine ca diaconi își dobândesc o treaptă bună și multă îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus. Îți scriu acestea, deși nădăjduiesc să vin la tine mai curând. Iar dacă zăbovesc mult, să știi cum trebuie să se poarte cineva în casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și sprijinul tare al adevărului. Și cu adevărat mare este taina cucerniciei: Cel ce s‐a arătat în carne, a fost îndreptățit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit între Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă. Duhul însă spune lămurit că în vremurile din urmă unii se vor lepăda de credință, luând aminte la duhuri amăgitoare și învățături de draci, care vorbesc minciuni în fățărnicie, înfierați în cugetul lor, ca și cu fierul roșu, oprind căsătorirea și poruncind a se feri de mâncări, pe care Dumnezeu le‐a făcut să fie luate cu mulțumiri de cei credincioși și care au cunoscut pe deplin adevărul. Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat dacă se ia cu mulțumiri; căci este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciune. Supunând fraților acestea, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrănești cu cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat‐o până acum. Dar fierește‐te de basme lumești și băbești. Deprinde‐te însă pe tine însuți la cucernicie. Pentru că deprinderea trupească este de folos la puțin; iar cucernicia este de folos la toate, având făgăduința vieții de acum și a celei viitoare. Credincios și vrednic de toată primirea este cuvântul. Căci pentru aceasta ne ostenim și ne luptăm, pentru că ne‐am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioșilor. Poruncește acestea și învață‐le la alții. Nimeni să nu‐ți disprețuiască tinerețea, ci fă‐te pildă a credincioșilor în cuvânt, în purtare, în iubire, în credință, în curăție. Până vin eu, ia seama la citire, la îndemnare, la învățătură. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ți‐a fost dat prin prorocie cu punerea mâinilor cetei prezbiterilor. Îndeletnicește‐te cu acestea; fii în acestea, ca înaintarea ta să fie arătată tuturor. Ia seama la tine însuți și la învățătura ta. Rămâi în acestea; căci făcând aceasta te vei mântui și pe tine însuți și pe cei ce te ascultă. Nu înfrunta pe un om mai în vârstă, ci îndeamnă‐l ca pe un tată, pe cei mai tineri ca pe frați, pe femeile mai bătrâne ca pe mame, pe cele mai tinere ca pe surori, în orice curăție. Cinstește pe văduvele care sunt într‐adevăr văduve. Dar dacă vreo văduvă are copii sau urmași, ei să se învețe să‐și arate cucernicia mai întâi față de casa lor și să dea răsplătiri părinților lor: căci aceasta este primit înaintea lui Dumnezeu. Iar cea într‐adevăr văduvă și rămasă singură și‐a pus nădejdea în Dumnezeu și stăruiește noapte și zi în cereri și rugăciuni. Dar cea care trăiește în desfătare a murit de vie. Poruncește și acestea ca să fie fără niciun fel de vină. Iar dacă cineva nu poartă grijă de ai săi și mai ales de ai casei sale, a tăgăduit credința și este mai rău decât un necredincios. O văduvă să fie trecută pe listă dacă nu are mai puțin de șaizeci de ani, dacă a fost nevasta unui singur bărbat, dacă are mărturie de fapte bune, dacă a crescut copii, dacă a primit străini ca oaspeți, dacă a spălat picioarele sfinților, dacă a venit în ajutor celor necăjiți, dacă a fost următoare de aproape în orice faptă bună. Dar să nu primești pe văduvele mai tinere: căci când s‐au aprins împotriva lui Hristos, doresc să se mărite, având osândă, fiindcă au lepădat credința cea dintâi. Și totodată se învață și fără lucru, umblând din casă în casă, dar nu numai fără lucru, ci și limbute, și amestecându‐se în toate, vorbind cele ce nu trebuie. Vreau deci ca văduvele cele mai tinere să se mărite, să nască copii, să fie stăpâne de casă, să nu dea protivnicului niciun prilej de înfruntare. Căci unele s‐au și abătut după Satana. Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are văduve, să le vină în ajutor și să nu fie îngreunată biserica, pentru ca să vină în ajutor celor într‐adevăr văduve. Presbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc în cuvânt și în învățătură. Căci scriptura zice: Nu lega gura boului care treieră grâul. Și: Vrednic este lucrătorul de plata sa. Împotriva unui prezbiter nu primi învinuire decât în fața a doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc mustră‐i înaintea tuturor ca și ceilalți să aibă teamă. Te îndemn înaintea lui Dumnezeu și a lui Hristos Isus și a tuturor îngerilor aleși să păzești acestea fără hotărâre mai dinainte, nefăcând nimic cu părtinire. Nu pune mâinile în grabă peste nimeni, nici nu te face părtaș de păcate străine. Păstrează‐te curat pe tine însuți. Nici nu mai bea numai apă, ci folosește‐te de puțin vin pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni. Păcatele unor oameni sunt învederate mai dinainte, mergând înainte spre judecată; iar pe alții de asemeni îi urmează pe urmă. Asemenea și faptele bune sunt învederate mai dinainte, și cele ce sunt într‐altfel nu pot fi ascunse. Toți câți sunt robi sub jug să socotească pe stăpânii lor vrednici de orice cinste, ca numele lui Dumnezeu și învățătura să nu fie hulite. Iar cei ce au stăpâni credincioși, să nu‐i disprețuiască fiindcă sunt frați, ci să le slujească și mai mult, fiindcă cei ce au parte de buna lor lucrare sunt credincioși și iubiți. Învață‐i și îndeamnă acestea. Dacă cineva învață pe alții într‐altfel și nu se ține de cuvintele sănătoase, de cele despre Domnul nostru Isus Hristos și de învățătura potrivit cucerniciei, este îngâmfat, neștiind nimic, ci bolind de cercetări și lupte de cuvinte, din care se naște pizmuire, ceartă, defăimări, bănuieli rele, ciocniri întruna de oameni stricați la minte și lipsiți de adevăr, care socot că cucernicia este un mijloc de câștig. Dar cucernicia cu mulțumire este un mijloc de câștig mare. Căci noi n‐am adus nimic în lume, fiindcă nici nu putem duce ceva afară cu noi. Ci dacă avem hrana de toate zilele și îmbrăcăminte, vom fi mulțumiți cu acestea. Dar cei ce vor să fie bogați cad în ispită și laț și în multe pofte nebune și vătămătoare, care afundă pe oameni în pierzare și pieire. Căci iubirea de argint este o rădăcină a tuturor relelor, pe care unii dorind‐o cu înfocare s‐au rătăcit de la credință și s‐au străpuns cu multe dureri. Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea; și urmărește dreptatea, cucernicia, credința, iubirea, răbdarea, blândețea îngăduitoare. Luptă‐te lupta cea bună a credinței, apucă viața veșnică, la care ai fost chemat și ai mărturisit mărturisirea aceea bună înaintea multor martori. Îți poruncesc înaintea lui Dumnezeu, cel ce a dat viață tuturor și înaintea lui Hristos Isus care a făcut înaintea lui Ponțiu Pilat acea mărturisire bună, ca să ții porunca aceasta fără prihană, fără niciun fel de vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, pe care o va arăta la vremurile sale cuvenite Fericitul și singurul Puternic, Împăratul celor ce împărățesc și Domnul celor ce domnesc, care singur are nemurirea, locuind într‐o lumină de neapropiat, pe care nimeni dintre oameni nu l‐a văzut, nici nu‐l poate vedea! Lui fie cinste și putere veșnică. Amin. Poruncește bogaților în veacul de acum ca să nu gândească despre ei lucruri înalte, nici să aibă încredere în nestatornicia bogățiilor, ci în Dumnezeu care ne dă spre folosire toate cu bogăție, ca să lucreze binele, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să dea, punându‐și la o parte drept comoară o temelie bună pentru viitor, ca să apuce ceea ce este într‐adevăr viața. O, Timotei, păzește ce ți s‐a încredințat, abătându‐te de la vorbirile deșarte lumești și de la împotrivirile științei mincinos numite astfel, pe care unii lăudând‐o n‐au nimerit ținta în ce privește credința. Harul fie cu voi! Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, potrivit făgăduinței vieții care este în Hristos Isus: lui Timotei, iubitul meu copil: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus Domnul nostru. Mulțumesc lui Dumnezeu, căruia îi slujesc din strămoși cu un cuget curat, că fac neîncetat pomenire de tine noapte și zi în rugăciunile mele, dorind să te văd, căci mi‐aduc aminte de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie. Mi‐aduc aminte de credința fără fățărnicie care este în tine, care a locuit mai întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice și sunt încredințat că este și în tine. Pentru această pricină îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne‐a dat un duh de sfială, ci de putere și iubire și cuminție. Deci nu te rușina de mărturia Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul lui, ci suferă răul împreună cu mine pentru evanghelie, potrivit puterii lui Dumnezeu, care ne‐a mântuit și ne‐a chemat cu o chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după planul și harul care ne‐a fost dat în Hristos Isus mai înainte de vremuri veșnice, iar acum ne‐a fost făcut cunoscut prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a desființat moartea și a dat la lumină viața și neputrezirea prin evanghelie, pentru care eu am fost pus propovăduitor și apostol și învățător. Pentru această pricină și sufăr acestea, dar nu mă rușinez; căci știu pe cine am crezut și sunt încredințat că el este puternic să păzească ce i‐am încredințat pentru ziua aceea. Să ai ca izvod de cuvinte sănătoase cele ce ai auzit de la mine în credința și iubirea care este în Hristos Isus. Păstrează frumosul odor încredințat ție, păzește‐l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi. Știi aceasta, că toți cei ce sunt în Asia și‐au întors fața de la mine, dintre care este Figel și Ermogen. Domnul să dea milă casei lui Onisifor; căci de multe ori m‐a însuflețit și nu s‐a rușinat de lanțul meu. Ci, când a fost în Roma, m‐a căutat cu sârguință și m‐a aflat (Domnul să‐i dea să afle milă de la Domnul în ziua aceea). Și tu cunoști mai bine cât a slujit el în Efes. Deci tu, copilul meu, împuternicește‐te în harul care este în Hristos Isus. Și cele ce ai auzit de la mine prin mulți martori, încredințează‐le la oameni credincioși, care vor fi destoinici să învețe și pe alții. Suferă răul împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos Isus. Nimeni slujind ca ostaș nu se încurcă în lucrurile vieții, ca să placă celui ce l‐a scris la oaste. Iar și dacă se luptă cineva la jocuri, nu este încununat dacă nu se va lupta potrivit legii. Plugarul care se ostenește trebuie să se împărtășească el întâi de roade. Înțelege ce zic; căci Domnul îți va da pricepere în toate. Adu‐ți aminte de Isus Hristos sculat dintre cei morți, din sămânța lui David, după evanghelia mea, în care sufăr răul până la legături, ca un făcător de rele, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. Pentru aceasta rabd toate pentru cei aleși, ca și ei să aibă parte de mântuirea care este în Hristos Isus, cu slavă veșnică. Credincios este cuvântul: Căci dacă am murit cu el, vom și trăi cu el; dacă răbdăm, vom și împărăți cu el; dacă îl vom tăgădui, și el ne va tăgădui; dacă îi suntem necredincioși, el rămâne credincios, pentru că nu se poate tăgădui pe sine însuși. Adu‐le aminte de acestea mărturisind înaintea lui Dumnezeu să nu facă luptă de cuvinte, ceea ce nu este de niciun folos, ci spre dărâmarea celor ce ascultă. Silește‐te să te înfățișezi pe tine însuți lui Dumnezeu dovedit bun, un lucrător nedat de rușine, urmând drept cuvântul adevărului. Și ferește‐te de lumeștile vorbiri deșarte; căci ei vor înainta mai departe în necucernicie, și cuvântul lor va roade ca gangrena, dintre care sunt Imeneu și Filet, oameni care n‐au nimerit ținta în ce privește adevărul, zicând că învierea s‐a și făcut și răstoarnă credința unora. Totuși temelia cea tare a lui Dumnezeu stă, având pecetea aceasta: Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai săi! Și: Oricine numește numele Domnului să se depărteze de la nedreptate. Într‐o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut, și unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste. Deci dacă cineva se va curăți pe sine de acestea, va fi un vas spre cinste, sfințit, folositor stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună. Dar fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, iubirea, pacea cu cei ce cheamă numele Domnului din inimă curată. Și ferește‐te de cercetările nechibzuite și lipsite de învățătură, deoarece știi că ele nasc lupte. Și robul Domnului nu trebuie să se lupte, ci să fie blând către toți, îndemânatic să‐i învețe, răbdător de rele, îndreptând cu blândețe pe cei ce se împotrivesc, poate le‐ar da cumva Dumnezeu pocăință spre cunoașterea deplină a adevărului, și să se trezească din lațul diavolului, fiind vânați de el pentru voia lui. Cunoaște însă aceasta, că în zilele din urmă vor veni vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de ei înșiși, iubitori de argint, lăudăroși, îngâmfați, hulitori, nesupuși părinților, nemulțumitori, necuvioși, fără iubire firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, porniți fără chibzuială, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de cucernicie, dar tăgăduind puterea ei; depărtează‐te și de aceștia. Căci dintr‐aceștia sunt cei ce se vâră în case și robesc femeioare încărcate de păcate, mânate de felurite pofte, totdeauna învățând și neputând veni niciodată la cunoștința deplină a adevărului. Și după cum Iane și Iambre s‐au împotrivit lui Moise, așa și aceștia se împotrivesc adevărului, oameni stricați la minte, netrebnici în ce privește credința. Dar nu vor înainta mai mult, căci nebunia lor va fi învederată tuturor, cum a fost și a acelora. Tu însă mi‐ai urmat de aproape învățătura, felul vieții, planul, credința, îndelunga răbdare, iubirea, răbdarea, prigonirile, suferințele, ce fel mi s‐au făcut în Antiohia, în Iconia, în Listra: ce fel de prigoniri am răbdat, și din toate m‐a scăpat Domnul. Și toți care voiesc să trăiască în cucernicie în Hristos Isus vor fi prigoniți. Oamenii răi însă și amăgitori vor înainta spre mai rău ducând în rătăcire și fiind duși în rătăcire. Iar tu rămâi în cele ce ai învățat și ai fost întărit, deoarece știi de la cine le‐ai învățat. Și fiindcă din pruncie cunoști Scripturile sfinte, care pot să te facă înțelept spre mântuire, prin credința care este în Hristos Isus. Orice scriptură este insuflată de Dumnezeu și folositoare spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea care este în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, gătit deplin spre orice lucrare bună. Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu și a lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, atât pe arătarea lui cât și pe împărăția lui: propovăduiește cuvântul, stăruiește la vreme, ne la vreme, mustră, ceartă, îndeamnă cu orice îndelungă răbdare și învățătură. Căci va fi o vreme când nu vor suferi învățătura sănătoasă, ci își vor îngrămădi învățători după poftele lor, fiind gâdilați la auz, și își vor întoarce auzul de la adevăr, și se vor abate la basme. Tu însă fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, împlinește‐ți bine slujba. Căci eu sunt chiar turnat ca o jertfă de băutură și vremea mutării mele este aproape. M‐am luptat lupta cea bună, am sfârșit alergarea, am păzit credința; de acum îmi stă înainte cununa dreptății, pe care mi‐o va da Domnul, dreptul Judecător, în ziua aceea, dar nu numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit arătarea lui. Silește‐te să vii curând la mine. Căci Dima m‐a părăsit, fiindcă a iubit veacul de acum și a plecat la Tesalonic, Crescens în Galatia, Tit în Dalmatia. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu și adu‐l cu tine, căci îmi este folositor pentru slujbă. Pe Tihic l‐am trimis la Efes. Când vii, adu‐mi mantaua pe care am lăsat‐o în Troa la Carp și cărțile, mai ales cele de piele. Alexandru arămarul mi‐a făcut multe rele: Domnul îi va da după faptele lui. Păzește‐te și tu de el; căci tare s‐a împotrivit cuvintelor noastre. În întâia mea apărare nimeni nu mi‐a venit în ajutor, ci toți m‐au părăsit: să nu li se pună în socoteală. Dar Domnul a stat lângă mine și m‐a întărit, ca prin mine să fie vestită pe deplin propovăduirea și să audă toate Neamurile; și am fost scăpat din gura leului. Domnul mă va scăpa de orice lucru rău și mă va mântui până la împărăția lui cea cerească. A lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. Îmbrățișează pe Priscila și Acuila și casa lui Onisifor. Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l‐am lăsat în Milet bolnav. Silește‐te să vii înainte de iarnă. Te îmbrățișează Eubul și Pudens și Linus și Claudia și toți frații. Domnul Isus Hristos fie cu duhul tău! Harul fie cu voi. Pavel, rob al lui Dumnezeu, și apostol al lui Isus Hristos, potrivit credinței aleșilor lui Dumnezeu și cunoștinței depline a adevărului, care este potrivit cucerniciei, pe temeiul nădejdii de viață veșnică, pe care a făgăduit‐o mai înainte de vremuri veșnice Dumnezeu care nu minte, iar la vremurile sale cuvenite a făcut cunoscut cuvântul său în propovăduirea care mi‐a fost încredințată mie, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru; lui Tit, adevăratul meu copil, potrivit credinței de obște: Har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus Mântuitorul nostru! Pentru aceasta te‐am lăsat în Creta, ca să rânduiești mai departe cele rămase neorânduite și să pui în fiecare cetate prezbiteri, cum ți‐am poruncit: dacă este cineva fără vină, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioși, care nu sunt învinuiți de destrăbălare sau nesupuși. Căci episcopul trebuie să fie fără vină, ca econom al lui Dumnezeu, nu plăcând sieși, nu pornit la mânie, nu dedat vinului, nu deprins să bată, nu dedat la câștig urât, ci primitor de oaspeți, iubitor de bine, cuminte, drept, cuvios, înfrânat, ținându‐se de cuvântul credincios, care este potrivit învățăturii, ca să fie în stare atât ca să îndemne în învățătura sănătoasă cât și să mustre pe cei ce vorbesc împotrivă. Căci mulți sunt nesupuși, vorbitori în deșert și amăgitori, mai ales cei din tăierea împrejur, cărora trebuie a le astupa gura, ca unii care dărapănă case întregi, învățând pe alții, pentru câștig rușinos, cele ce nu trebuie. Unul dintre ei, chiar un proroc al lor, a zis: Cretanii sunt totdeauna mincinoși, fiare rele, pântece leneșe. Mărturia aceasta este adevărată. Pentru această pricină mustră‐i aspru, ca să fie sănătoși în credință, să nu ia seama la basme iudaicești și la poruncile unor oameni care își întorc fața de la adevăr. Toate sunt curate pentru cei curați, iar pentru cei necurați și necredincioși nimic nu este curat, ci atât mintea lor cât și cugetul lor este necurat. Ei mărturisesc că cunosc pe Dumnezeu, dar îl tăgăduiesc prin faptele lor, fiind urâcioși, și nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună. Dar tu vorbește cele ce se cuvin învățăturii sănătoase: Ca bătrânii să fie treji, cinstiți, cuminți, sănătoși în credință, în iubire, în răbdare. Ca bătrânele de asemenea să aibă o cuviință sfântă în înfățișare, nu clevetitoare, nici robite de vin mult, învățătoare de bine, ca să deprindă pe cele tinere să fie iubitoare de bărbații lor, iubitoare de copiii lor, să fie cuminți, curate, gospodine bune, supuse bărbaților lor, ca să nu fie hulit Cuvântul lui Dumnezeu. Pe cei mai tineri de asemenea îndeamnă‐i să fie cuminți, arătându‐te pe tine însuți în toate o pildă de fapte bune, de nestricăciune în învățătură, de bună cuviință, de cuvânt sănătos, lipsit de învinuire, pentru ca cel ce este împotrivă să se rușineze, neavând să zică nimic rău despre noi. Îndeamnă pe robi să fie supuși stăpânilor lor în toate, și să le fie bineplăcuți, să nu le întoarcă vorba, să nu dea ceva la o parte pentru ei însiși, ci să arate toată bună credincioșia, ca să împodobească în toate învățătura care este a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Căci harul lui Dumnezeu, aducător de mântuire tuturor oamenilor, s‐a arătat, învățându‐ne ca lepădând necucernicia și poftele lumești, să trăim cu înțelepciune și cu dreptate și cu cucernicie în veacul de acum, așteptând fericita nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos, care s‐a dat pe sine însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice nelegiuire și să‐și curățească un popor ca stăpânire a sa, râvnitor de fapte bune. Vorbește acestea și îndeamnă și mustră cu toată stăpânirea. Nimeni să nu te disprețuiască. Adu‐le aminte să fie supuși stăpânirilor, dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice faptă bună, să nu defaime pe nimeni, să nu fie gâlcevitori, să fie învoitori, arătând orice blândețe către toți oamenii. Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, fiind duși în rătăcire, robi ai poftelor și feluritelor plăceri, petrecând în răutate și pizmuire, urâcioși, urându‐ne unii pe alții. Dar când s‐a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, ne‐a mântuit nu din faptele cele făcute în dreptate, pe care le‐am făcut noi, ci după mila sa, prin baia nașterii de a doua oară și prin înnoirea Duhului Sfânt, pe care l‐a turnat peste noi cu bogăție, prin Isus Hristos Mântuitorul nostru, ca fiind îndreptățiți prin harul lui, să ne facem moștenitori ai vieții veșnice potrivit nădejdii. Credincios este cuvântul și vreau să stăruiești cu tărie asupra acestor,. ca cei ce au crezut pe Dumnezeu să poarte grijă să stea în fruntea faptelor bune. Acestea sunt bune și folositoare pentru oameni. Dar de întrebări prostești și de înșirări de neamuri și de certuri și de lupte despre lege ferește‐te, căci sunt nefolositoare și zadarnice. Ferește‐te de omul dezbinător după întâia și a doua mustrare, pentru că știi că unul ca acesta s‐a abătut de tot și păcătuiește, fiind osândit de sine însuși. Când voi trimite pe Artema la tine sau pe Tihic silește‐te să vii la mine în Nicopoli; căci acolo am hotărât să iernez. Pe Zena învățătorul de lege și pe Apolo trimite‐i înainte în călătoria lor cu sârguință, ca să nu le lipsească nimic. Și să învețe și ai noștri să stea în fruntea faptelor bune pentru trebuințele neapărate, ca să nu fie neroditori. Toți cei ce sunt cu mine te îmbrățișează. Îmbrățișează pe cei ce ne iubesc în credință. Harul să fie cu voi toți! Pavel, întemnițat al lui Hristos Isus și Timotei fratele către Filimon, iubitul și împreună lucrătorul nostru, și Apfiei sora noastră și lui Arhip ostașul nostru împreună cu noi, și bisericii care este în casa ta: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos. Mulțumesc Dumnezeului meu făcând totdeauna pomenire de tine în rugăciunile mele, auzind de iubirea ta și de credința pe care o ai către Domnul Isus și către toți sfinții, ca părtășia credinței tale să se facă lucrătoare pentru Hristos, în recunoașterea deplină a oricărui bine ce este în noi. Căci noi am avut multă bucurie și mângâiere în iubirea ta, fiindcă inimile sfinților au fost răcorite prin tine, frate. De aceea, deși am multă îndrăzneală în Hristos ca să‐ți poruncesc ce se cuvine, totuși te rog pentru iubire mai mult, fiind așa cum sunt eu, Pavel cel bătrân, iar acum și un întemnițat al lui Hristos Isus, te rog pentru copilul meu, pe care l‐am născut în legături, pe Onisim, care altădată îți era nefolositor dar acum mult folositor și ție și mie, pe care ți l‐am trimis înapoi, pe el, adică chiar inima mea: pe care voiam să‐l țin la mine, ca să‐mi slujească în locul tău în legăturile evangheliei, dar n‐am voit să fac nimic fără părerea ta, pentru ca binele de la tine să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie. Căci poate pentru aceasta s‐a despărțit de tine puțină vreme, ca să‐l ai veșnic, de acum nu ca rob, ci mai presus de rob, ca pe un frate iubit, mai ales mie și cu atât mai mult ție și în carne și în Domnul! Deci dacă mă ai părtaș, primește‐l la tine ca pe mine. Iar dacă te‐a nedreptățit în ceva sau îți datorează ceva, pune aceasta în socoteala mea: Eu, Pavel, am scris cu însăși mâna mea, eu voi plăti, ca să nu‐ți zic că chiar tu însuți te datorezi mie. Așa, frate, să trag acest folos de la tine în Domnul; ușurează‐mi inima în Hristos. Având încredere în ascultarea ta, ți‐am scris știind că vei face și mai mult decât cele ce zic. Totodată însă pregătește‐mi și un loc de găzduire; căci nădăjduiesc că prin rugăciunile voastre vă voi fi dăruit. Te îmbrățișează Epafra cel întemnițat împreună cu mine în Hristos Isus. Tot așa și Marcu, Aristarh, Dima, Luca, împreună lucrători cu mine. Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu duhul vostru! Amin. După ce a vorbit de demult în multe părți și în multe chipuri părinților în proroci, la sfârșitul acestor zile Dumnezeu ne‐a vorbit în Fiu, pe care l‐a pus moștenitor al tuturor, prin care a făcut și veșniciile; care fiind strălucirea slavei lui și întipăritura Ființei lui și ținând toate cu cuvântul puterii sale, după ce a făcut curățirea păcatelor, a șezut la dreapta Măreției în cele de sus, fiind făcut cu atât mai bun decât îngerii cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât ei. Căci cărui dintre îngeri a zis vreodată: Tu ești Fiul meu, eu azi te‐am născut? Și iarăși: Eu îi voi fi Tată și el îmi va fi Fiu? Și, când aduce iarăși în pământ locuit pe Întâiul născut, zice: Și toți îngerii lui Dumnezeu să se închine lui. Și despre îngeri zice: Cel ce face pe îngerii săi vânturi și pe slujitorii săi o pară de foc. Iar despre Fiul zice: Scaunul tău de domnie, Dumnezeule, este în veacul veacului, și toiagul dreptății este toiagul împărăției tale. Tu ai iubit dreptatea și ai urât nelegiuirea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul tău te‐a uns cu untdelemn de bucurie mai presus de tovarășii tăi. Și: Tu, Doamne, la început ai întemeiat pământul și cerurile sunt lucrările mâinilor tale; ele vor pieri, dar tu rămâi mereu și toate se vor învechi ca o haină. Și le vei face sul ca pe un veșmânt și vor fi schimbate ca o haină: dar tu ești același și anii tăi nu se vor împuțina. Și despre care dintre îngeri a zis vreodată: Șezi la dreapta mea până voi pune pe vrăjmașii tăi așternut picioarelor tale? Nu sunt ei oare toți duhuri slujitoare trimise spre slujbă pentru cei ce au să moștenească mântuirea? De aceea trebuie să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne strecurăm pe lângă ele. Căci dacă cuvântul vorbit prin îngeri a fost neclintit și orice abatere și neascultare a luat dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la o astfel de mare mântuire, care luându‐și începutul prin aceea că a fost vorbită de Domnul, a fost întărită față de noi de cei ce au auzit, Dumnezeu de asemenea dând mărturie împreună cu ei prin semne și minuni și felurite puteri și prin împărțirile Duhului Sfânt după voia lui. Căci nu îngerilor a supus el pământul locuit care are să vină și despre care vorbim. Dar cineva a mărturisit undeva zicând: Ce este omul ca să‐ți aduci aminte de el? Sau fiul omului că te uiți cu luare aminte spre el? L‐ai făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri, l‐ai încununat cu slavă și cinste și l‐ai pus peste lucrurile mâinilor tale. Ai supus toate sub picioarele lui. Căci prin aceea că i‐a supus toate, n‐a lăsat nimic nesupus lui; acum însă nu vedem încă toate supuse lui. Dar vedem pe Isus, care a fost făcut puțin mai prejos de îngeri, încununat cu slavă și cinste pentru patima morții, pentru ca prin harul lui Dumnezeu să guste moarte pentru fiecare. Căci aceluia pentru care sunt toate și prin care sunt toate, fiindcă duce pe mulți fii la slavă, i se cuvenea să desăvârșească prin patimi pe începătorul mântuirii lor. Căci și cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți, toți sunt dintr‐unul; din care pricină nu se rușinează să‐i numească frați, zicând: Voi vesti numele tău fraților mei, în mijlocul adunării îți voi cânta laudă. Și iarăși: Eu îmi voi pune încrederea în el. Și iarăși: Iată‐mă, eu și copiii pe care mi i‐a dat Dumnezeu. Deci, fiindcă copiii sunt părtași sângelui și cărnii, și el în chip asemănător a luat parte la ele, ca prin moarte să desființeze pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe toți cei ce de frica morții erau ținuți toată viața în robie. Căci negreșit nu de îngeri se îngrijește el, ci de sămânța lui Avraam se îngrijește. De aceea trebuia ca în toate să fie făcut asemenea fraților, ca să fie un mare preot milos și credincios în cele către Dumnezeu, spre a ispăși păcatele poporului. Căci în ceea ce a suferit, fiind el însuși ispitit, poate să ajute celor ce sunt ispitiți. De aceea, frați sfinți, părtași ai chemării cerești, îndreptați‐vă luarea aminte la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, care este credincios celui ce l‐a rânduit cum a fost și Moise în toată casa Lui. Căci el a fost învrednicit de o slavă cu atât mai mare decât Moise, cu cât cel ce a zidit casa are mai multă cinste decât casa. Căci orice casă este zidită de cineva, dar cel ce a zidit toate este Dumnezeu. Și într‐adevăr, Moise a fost credincios în toată casa Lui ca slugă, ca mărturie a celor ce aveau să fie vorbite mai târziu. Hristos însă este ca Fiu peste casa lui însuși, a cărui casă suntem noi, dacă vom ține tare până la sfârșit îndrăzneala și pricina de laudă a nădejdii. De aceea, după cum zice Duhul Sfânt: Astăzi, dacă veți auzi glasul lui, nu vă învârtoșați inimile, ca în întărâtare, în ziua ispitirii în pustie, unde părinții voștri m‐au ispitit prin încercare și au văzut lucrările mele patruzeci de ani. De aceea m‐am mâniat pe neamul acesta și am zis: Ei totdeauna se rătăcesc cu inima și n‐au cunoscut căile mele! Cum am jurat în mânia mea: De vor intra ei în odihna mea! Luați seama, fraților, ca nu cumva să fie în cineva dintre voi o inimă rea de necredință ca să se depărteze de la Dumnezeul cel viu. Ci îndemnați‐vă unii pe alții, în fiecare zi pâna se zice încă: „Astăzi!” ca să nu fie învârtoșat cineva dintre voi prin înșelăciunea păcatului. Căci ne‐am făcut părtași lui Hristos, numai dacă vom ține tare până la sfârșit începutul încrederii. Întrucât se zice: Astăzi dacă veți auzi glasul lui, nu vă învârtoșați inimile ca în întărâtare. Căci cine sunt cei ce au întărâtat după ce au auzit? Ci oare nu toți cei ce ieșiseră din Egipt prin Moise? Și pe cine s‐a mâniat el patruzeci de ani? Oare nu pe cei ce păcătuiseră, ale căror ciolane au căzut în pustie? Și cărora s‐a jurat el că n‐au să intre în odihna lui, dacă nu celor ce n‐au ascultat? Și vedem că n‐au putut să intre din pricina necredinței. Deci fiindcă rămâne încă o făgăduință spre a intra în odihna lui, să ne temem ca nu cumva cineva dintre voi să pară că a rămas în urmă. Căci în adevăr și noi am avut o veste bună propovăduită nouă ca și ei; dar lor cuvântul care a fost auzit nu le‐a folosit, fiindcă n‐a fost amestecat cu credință la cei ce au auzit. Căci noi cei ce am crezut intrăm în acea odihnă, după cum a zis: Cum am jurat în mânia mea: de vor intra ei în odihna mea! deși lucrările erau făcute de la întemeierea lumii. Căci despre ziua a șaptea a zis undeva astfel: Și Dumnezeu s‐a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările lui. Și iarăși în acest loc: De vor intra ei în odihna mea! Deci, fiindcă rămâne încă să intre unii în ea, și cei mai dinainte care au avut propovăduită vestea bună n‐au intrat din pricina neascultării, El hotărăște iar o zi anumită: „Astăzi”, zicând în David după atâta vreme, cum s‐a spus mai înainte: Astăzi dacă veți auzi glasul lui, nu vă învârtoșați inimile. Căci dacă Iosua le‐ar fi dat odihnă, n‐ar fi vorbit el după acestea de altă zi. Deci dar rămâne încă o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Căci cine a intrat în odihnă lui, acela s‐a și odihnit de lucrările sale, ca Dumnezeu de ale lui. Să ne sârguim dar ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă de neascultare. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunzând până la despărțirea sufletului și duhului, încheieturilor și măduvei și judecă cugetele și gândurile inimii. Și nicio făptură nu este nearătată înaintea lui: ci toate sunt goale și dezvelite înaintea ochilor celui cu care avem a face. Având deci un mare preot care a ștrăbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem bine mărturisirea. Căci n‐avem un mare preot care nu poate suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate asemenea nouă, dar fără păcat. Deci să ne apropiem cu îndrăzneală de scaunul de domnie al harului, ca să luăm milă și să aflăm har spre ajutor la vreme de nevoie. Căci orice mare preot, fiind luat dintre oameni, este așezat pentru oameni în cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri și jertfe pentru păcate, care poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăcitori, fiindcă și el însuși este împresurat de slăbiciune. Și din pricina acestei slăbiciuni este dator să aducă pentru păcate, după cum pentru popor, așa și pentru sine. Și nimeni nu‐și ia cinstea aceasta pentru sine, ci dacă este chemat de Dumnezeu după cum a fost și Aaron. Așa și Hristosul nu s‐a slăvit pe sine însuși ca să fie făcut mare preot, ci cel ce i‐a zis: Tu ești Fiul meu, eu azi te‐am născut. După cum zice și în alt loc: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. El în zilele cărnii sale, fiindcă a adus cereri și rugăciuni stăruitoare, cu strigăt tare și lacrimi către acela care putea să‐l mântuiască din moarte, și fiind ascultat pentru evlavia sa, deși era Fiu, totuși a învățat ascultarea din cele ce a pătimit. Și fiind făcut desăvârșit, s‐a făcut tuturor celor ce ascultă de el pricinuitorul mântuirii veșnice; fiind numit de Dumnezeu mare preot după rânduiala lui Melhisedec, despre care avem multe de spus și cu anevoie de lămurit, fiindcă v‐ați făcut zăbavnici cu auzurile. Căci deși din pricina vremii ar fi trebuit să fiți și învățători, aveți trebuință iarăși ca cineva să vă învețe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți trebuință de lapte și nu de hrană tare. Căci cine are parte numai de lapte este neîncercat în cuvântul dreptății, căci este un prunc; iar hrana tare este pentru cei desăvârșiți, care prin obișnuință au simțurile deprinse să deosebească binele și răul. De aceea să lăsăm cuvântul începutului lui Hristos și să înaintăm cu sârguință spre desăvârșire, nepunând iarăși temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, a învățăturii despre botezuri și despre punerea mâinilor și despre învierea morților și despre judecata veșnică. Și aceasta o vom face, dacă va îngădui Dumnezeu. Căci este cu neputință ca cei ce au fost luminați odată și au gustat darul ceresc și s‐au făcut părtași ai Duhului Sfânt și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, și care totuși au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și‐l dau de ocară. Căci pământul care a băut ploaia ce vine adesea peste el și care dă verdeață folositoare acelora pentru care și este lucrat are parte de binecuvântare de la Dumnezeu; dar dacă face spini și pălămidă este lepădat și aproape de blestem și sfârșitul lui este să fie ars. Dar despre voi, iubiților, suntem încredințați de mai bune lucruri și care țin de mântuire, chiar dacă vorbim astfel. Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrul vostru și iubirea pe care ați arătat‐o pentru numele lui, întrucât ați slujit și slujiți sfinților. Dar dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință pentru încrederea deplină a nădejdii până la sfârșit, ca să nu fiți trândavi, ci următori ai celor ce prin credință și îndelungă răbdare moștenesc făgăduințele. Căci Dumnezeu, când a făcut făgăduința lui Avraam, fiindcă n‐avea să jure pe nimeni mai mare, a jurat pe sine însuși, zicând: Cu adevărat binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți. Și astfel, fiindcă a avut îndelungă răbdare, a dobândit făgăduința. Căci oamenii jură pe cel ce este mai mare și jurământul le este sfârșitul oricărui cuvânt de împotrivire spre întărire. În aceasta Dumnezeu voind să arate și mai mult moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea sfatului său, a venit la mijloc cu un jurământ, ca prin două fapte nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să avem puternica mângâiere, noi, care am scăpat ca să apucăm nădejdea pusă înaintea noastră, pe care o avem ca o ancoră neclintită tare a sufletului și care intră până în ceea ce este în lăuntrul perdelei, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut mare preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. Căci acest Melhisedec, împărat al Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam care se întorcea de la tăierea împăraților și l‐a binecuvântat, căruia Avraam i‐a împărțit și zeciuială din toate (însemnează mai întâi Împărat al dreptății, iar apoi și Împărat al Salemului, adică Împărat al păcii, fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început de zile, nici sfârșit al vieții, dar fiind făcut asemenea Fiului lui Dumnezeu), rămâne preot pururea. Vedeți dar cât de mare este acest om, căruia Avraam i‐a dat zeciuială din cele mai bune prăzi, el, patriarhul! Și într‐adevăr cei din fiii lui Levi care primesc preoția au poruncă potrivit legii să ia zeciuieli de la popor, adică de la frații lor, măcar că și aceștia au ieșit din coapsa lui Avraam: iar cel ce nu‐și trage obârșia din ei, prin spiță de neam, a luat zeciuială de la Avraam și a binecuvântat pe cel ce are făgăduințele. Dar fără vreun cuvânt de împotrivire, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. Și aici oameni care mor iau zeciuieli, iar acolo unul care are mărturia că trăiește. Și cum am zice, prin Avraam a dat zeciuială și Levi, care ia zeciuieli: căci era încă în coapsa tatălui său, când l‐a întâmpinat Melhisedec. Deci dar, dacă desăvârșirea era prin preoția levitică, (căci poporul pe temeiul ei a primit legea,) ce trebuință mai era ca să se ridice un altfel de preot după rânduiala lui Melhisedec și care nu se zice după rânduiala lui Aaron? Căci fiind schimbată preoția, este de neapărată trebuință să se facă și o schimbare a legii. Căci acela cu privire la care sunt zise acestea face parte dintr‐o altă seminție din care nimeni n‐a slujit altarului. Pentru că este prea învederat că Domnul nostru a răsărit din Iuda, seminție cu privire la care Moise n‐a zis nimic despre preoți. Și încă aceasta este cu mult mai învederat dacă, după asemănarea lui Melhisedec, se ridică un altfel de preot, care s‐a făcut nu după legea unei porunci ce ține de carne, ci după puterea unei vieți nepieritoare. Căci i se dă mărturia aceasta: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. Căci este desființarea poruncii care a fost mai înainte, din pricina slăbiciunii și a nefolosului ei, (căci legea n‐a dus nimic la desăvârșire) și aducerea peste ea a unei nădejdi mai bune, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Și întrucât aceasta nu se face fără jurământ, căci aceia au fost făcuți preoți fără jurământ, iar acesta cu jurământ, prin cel ce îi zice: Domnul a jurat și nu se va căi: Tu ești preot în veac! Prin chiar aceasta Isus s‐a făcut chezaș al unui legământ cu atât mai bun. Și aceia într‐adevăr erau mai mulți făcuți preoți, pentru că erau împiedicați prin moarte să rămână pururea, dar el, pentru că rămâne în veac, are preoția nestrămutată. De aceea și poate să mântuiască până la desăvârșire pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin el, căci el trăiește totdeauna ca să mijlocească pentru ei. Căci un astfel de mare preot ni se cuvenea nouă, sfânt, fără răutate, fără pată, deosebit de păcătoși și fiind făcut mai înalt decât cerurile, care nu are în fiecare zi neapărată trebuință, ca ceilalți mari preoți, să aducă jertfe mai întâi pentru păcatele sale și apoi pentru ale poporului; căci a făcut aceasta odată pentru totdeauna aducându‐se pe sine însuși. Căci legea pune mari preoți oameni care au slăbiciune, dar cuvântul jurământului care este în urma legii pune pe Fiu, care este făcut desăvârșit pentru veșnicie. Iar ca vârf la cele ce zicem: noi avem un astfel de mare preot, care s‐a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măreției în ceruri, ca slujitor al locurilor sfinte și al cortului adevărat pe care l‐a înfipt Domnul, nu omul. Căci orice mare preot este pus ca să aducă daruri și jertfe; de aceea era de neapărată trebuință ca și acest mare preot să fi avut ceva ce să aducă. Deci dacă ar fi pe pământ, nici n‐ar fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile potrivit legii, care slujesc unei închipuituri și unei umbre a celor cerești, după cum a fost înștiințat Moise de Dumnezeu, când avea să facă cortul; căci: Vezi, zice, să faci toate potrivit pildei ce ți‐a fost arătată pe munte. Acum însă Hristos a dobândit o slujbă cu atât mai deosebită cu cât este și mijlocitor al unui legământ mai bun, care este legiuit pe temeiul unor făgăduințe mai bune. Căci dacă cel dintâi legământ ar fi fost desăvârșit, nu s‐ar fi căutat loc pentru un al doilea. Căci mustrându‐i zice: Iată vin zile, zice Domnul, și voi săvârși un nou legământ pentru casa lui Israel și pentru casa lui Iuda; nu după legământul pe care l‐am făcut cu părinții lor în ziua când i‐am apucat de mână ca să‐i scot din țara Egiptului, pentru că n‐au stăruit în legământul meu și mie nu mi‐a păsat de ei, zice Domnul. Pentru că acesta este legământul pe care‐l voi încheia cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile mele în gândul lor și le voi scrie și pe inima lor și le voi fi Dumnezeu și ei îmi vor fi popor. Și nu vor mai învăța fiecare pe concetățeanul său și fiecare pe fratele său zicând: Cunoaște pe Domnul! pentru că toți mă vor cunoaște de la mic până la mare dintre ei. Pentru că voi fi milostiv cu nedreptățile lor și nu‐mi voi mai aduce deloc aminte de păcatele lor și de fărădelegile lor. Prin aceea că zice un „Nou legământ”, a învechit pe cel dintâi; iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de pieire. Deci și cel dintâi legământ avea întocmiri pentru slujba dumnezeiască și pentru sfântul locaș din lumea aceasta. Căci a fost întocmit un cort, cel dintâi, care se numește Sfânta, în care era sfeșnicul și masa și punerea înainte a pâinilor; iar după perdeaua a doua, cortul care se numește Sfânta sfintelor, având tămâietoarea de aur și chivotul legământului ferecat peste tot cu aur, în care era un vas de aur care avea mana, și toiagul lui Aaron, care odrăslise și tablele legământului. Iar deasupra lui heruvimii slavei umbrind scaunul îndurării; despre acestea nu este acum de vorbit cu de‐amănuntul. Și acestea fiind întocmite astfel, preoții intră totdeauna în întâiul cort, săvârșind slujbele dumnezeiești, iar în al doilea, numai marele preot, o dată pe an, nu fără sânge, pe care‐l aduce pentru sine și pentru greșelile din neștiință ale poporului. Duhul Sfânt învederând aceasta că nu era încă arătată calea Sfintei sfintelor câtă vreme își mai are locul său întâiul cort, care este o asemănare față de vremea de acum, în care se aduc daruri și jertfe care nu pot desăvârși în ce privește cugetul pe cel ce face slujba dumnezeiască, slujbă care stă numai în mâncări și băuturi și felurite spălări, întocmiri ale cărnii, puse până la o vreme de îndreptare. Dar Hristos venit ca mare preot al bunurilor viitoare, prin cortul mai mare și mai desăvârșit, nu făcut de mână, adică nu din aceeași zidire, nici cu sânge de țapi și viței, ci cu sângele său însuși, a intrat odată pentru totdeauna în Sfânta sfintelor, după ce a dobândit o răscumpărare veșnică. Căci dacă sângele de țapi și de tauri și cenușa unei junci cu care se stropește peste cei întinați sfințește pentru curățirea cărnii, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul cel veșnic s‐a adus pe sine însuși fără cusur lui Dumnezeu, va curăți cugetul vostru de faptele moarte ca să slujiți Dumnezeului celui viu? Și pentru aceasta el este mijlocitor al unui legământ nou, încât prin aceea că s‐a făcut o moarte pentru răscumpărarea de abaterile de sub întâiul legământ, cei ce au fost chemați să capete făgăduința moștenirii veșnice. Căci unde este un testament, este de neapărată trebuință ca să fie adusă moartea celui ce l‐a făcut. Pentru că un testament are putere la cei morți, fiindcă niciodată n‐are tărie când trăiește cel ce l‐a făcut. De aceea nici întâiul legământ n‐a fost început fără sânge. Căci, după ce fiecare poruncă, potrivit legii, a fost rostită de Moise către tot poporul, după ce a luat sângele vițeilor și al țapilor, cu apă și lână stacojie și isop, a stropit atât cartea însăși cât și pe tot poporul, zicând: Acesta este sângele legământului pe care vi l‐a poruncit Dumnezeu. Și a stropit de asemenea cu sânge cortul și toate vasele pentru slujba dumnezeiască. Și aproape toate sunt curățite prin sânge potrivit legii, și fără vărsare de sânge nu este iertare. Deci era într‐adevăr de neapărată trebuință ca închipuirile celor ce sunt în ceruri să fie curățite prin acestea, iar înseși cele cerești prin jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristosul a intrat nu într‐o Sfânta sfintelor făcută de mâini, icoană a celor adevărate, ci chiar în cer, ca să se înfățișeze acum pentru noi înaintea feței lui Dumnezeu; nici ca să se aducă de mai multe ori jertfă pe sine însuși, după cum marele preot intră în Sfânta sfintelor în fiecare an, cu sânge străin; fiindcă altfel trebuia să fi pătimit de mai multe ori de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârșitul veacurilor, s‐a arătat o dată pentru desființarea păcatului prin jertfa sa. Și întrucât este hotărât oamenilor să moară o dată, iar după aceea vine judecata, astfel și Hristosul, fiind adus o dată ca să poarte păcatele multora, se va arăta a doua oară, deosebit de păcat, spre mântuire celor ce îl așteaptă. Căci legea, având umbra bunurilor viitoare, nu însăși icoana lucrurilor, nu poate niciodată prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an să desăvârșească pe cei ce se apropie. Fiindcă n‐ar fi încetat ele oare să fie aduse, din pricină că închinătorii fiind curățiți odată n‐ar mai fi avut nicio cunoștință de vină de păcate? Dar astfel în aceste jertfe este în fiecare an o aducere aminte de păcate. Căci este cu neputință ca sângele de tauri și de țapi să ridice păcatele. De aceea când intră în lume zice: N‐ai voit jertfă și dar, ci mi‐ai întocmit un trup; nu ți‐au plăcut arderi de tot și jertfe pentru păcat. Atunci am zis: Iată, eu vin (în sulul cărții este scris despre mine) ca să fac voia ta, Dumnezeule. Zicând mai sus: N‐ai voit și nu ți‐au plăcut jertfe, daruri și arderi de tot și jertfe pentru păcat (care sunt aduse potrivit legii), atunci a zis: Iată eu vin ca să fac voia ta. El desființează deci ce este întâi ca să statornicească ce este a doua oară. Prin această „voie” am fost sfințiți noi prin darul trupului lui Isus Hristos odată pentru totdeauna. Și într‐adevăr oricare preot stă în picioare în fiecare zi slujind și aducând de mai multe ori aceleași jertfe care nu pot niciodată să înlăture cu totul păcatele. Acesta însă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, s‐a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, așteptând de acum înainte până ce vrăjmașii săi vor fi puși așternut picioarelor sale. Căci printr‐un singur dar a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. Dar și Duhul Sfânt ne mărturisește: căci după ce a zis: Acesta este legământul pe care‐l voi întocmi pentru ei, după acele zile, zice Domnul: dând legile mele în inimile lor, le voi scrie și pe gândul lor, adaugă: Și nu‐mi voi mai aduce aminte de păcatele lor și de fărădelegile lor. Unde este deci iertare a acestora, nu mai este dar pentru păcate. Având deci, fraților, îndrăzneală ca să intrăm în Sfânta sfintelor prin sângele lui Isus, pe calea cea nouă și vie pe care a deschis‐o pentru noi prin perdeauă, adică, prin carnea lui, și având un mare preot peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu inimă adevărată, în deplină încredere de credință, fiindcă suntem curățiți în inimile noastre de un cuget rău și fiindcă suntem scăldați cu trupul în apă curată: să ținem cu tărie mărturisirea nădejdii noastre neclintită, căci cel ce a făgăduit este credincios. Și să luăm aminte unii asupra altora, să ne întărâtăm la iubire și fapte bune, nepărăsind strângerea noastră laolaltă, după cum au unii obiceiul, ci îndemnându‐ne unii pe alții, și cu atât mai mult cu cât vedeți apropiindu‐se ziua. Căci dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate, ci o înfricoșătoare așteptare a judecății și iuțimea focului care va mistui pe potrivnici. Cine a disprețuit legea lui Moise moare fără milă pe temeiul a doi sau trei martori. De cât mai rea pedeapsă vi se pare că va fi învrednicit cel ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și a socotit de rând sângele legământului, prin care fusese sfințit, și care a batjocorit pe Duhul harului? Căci știm pe cel ce a zis: A mea este răzbunarea, eu voi răsplăti. Și iarăși: Domnul va judeca pe poporul său. Înfricoșător este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu. Aduceți‐vă dar aminte de zilele de mai înainte, în care, după ce ați fost luminați, ați răbdat o mare luptă de suferințe, fie că ați fost puși spre priveliște prin mustrări și necazuri, fie că v‐ați făcut părtași ai celor ce se aflau astfel. Căci ați suferit împreună cu cei închiși și ați primit cu bucurie răpirea averilor voasțre, cunoscând că aveți pentru voi o avere mai bună și care rămâne. Deci nu dați la o parte îndrăzneala voastră care are o mare răsplătire. Căci aveți trebuință de răbdare ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să luați cu voi făgăduința. Căci încă puțin, foarte puțin, cel ce vine va veni și nu va întârzia; Dar dreptul meu va trăi din credință și dacă dă înapoi, sufletul meu n‐are plăcere în el. Dar noi nu suntem ai dării înapoi spre pieire, ci ai credinței, spre dobândirea sufletului. Iar credința este încredințarea despre cele nădăjduite, o dovadă despre lucrurile ce nu sunt văzute. Căci prin ea au căpătat mărturie bătrânii. Prin credință pricepem că veacurile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu, încât ceea ce este văzut n‐a fost făcut din cele ce se arată. Prin credință Abel a adus lui Dumnezeu o mai bună jertfă decât Cain, prin care a primit mărturia că este drept, Dumnezeu mărturisind în privința darurilor lui; și prin ea el deși a murit vorbește încă. Prin credință Enoh a fost strămutat ca să nu vadă moartea și n‐a fost aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase. Căci mai înainte de strămutarea sa a primit mărturia că a plăcut lui Dumnezeu: Și fără credință nu este cu putință a‐i plăcea; pentru că cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el este și că este răsplătitorul celor ce‐l caută. Prin credință Noe, după ce a fost înștiințat de Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, fiind cuprins de o teamă sfântă, a pregătit o corabie pentru mântuirea casei sale, prin care a osândit lumea și s‐a făcut moștenitor al dreptății, care este potrivit credinței. Prin credință Avraam, fiind chemat, s‐a supus ca să iasă la locul pe care avea să‐l ia ca moștenire și a ieșit neștiind încotro merge. Prin credință a stat vremelnic în țara făgăduinței, ca într‐o țară străină, locuind în corturi, cu Isaac și Iacov, împreună moștenitori cu el ai aceleiași făgăduințe, căci aștepta cetatea care are temelii, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. Prin credință chiar și Sara a primit putere spre întemeiere de sămânță și afară din vremea cuvenită a vârstei, fiindcă a socotit credincios pe cel ce a făgăduit. Pentru aceea și de la unul singur și încă amorțit, au fost născuți oameni în mulțime ca stelele cerului și ca nisipul fără număr care este pe țărmul mării. Aceștia toți au murit în credință, neluând cu ei făgăduințele, ci văzându‐le de departe și urându‐le bun venit și mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. Căci cei ce zic unele ca acestea arată că ei caută cu stăruință o patrie. Și într‐adevăr, dacă aveau în minte pe aceea din care ieșiseră, aveau vreme ca să se întoarcă. Dar acum doresc una mai bună, adică cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu se rușinează de ei ca să fie numit Dumnezeul lor; căci le‐a pregătit o cetate. Prin credință Avraam a adus jertfă pe Isaac, când a fost încercat; și el, care primise cu bucurie făgăduințele, aducea jertfă pe singurul născut, el căruia i s‐a și zis: În Isaac ți se va numi sămânța! Socotind că Dumnezeu este puternic ca să scoale și dintre cei morți; de unde în pildă l‐a și primit înapoi. Prin credință Isaac a binecuvântat pe Iacov și pe Esau, chiar cu privire la cele ce aveau să vină. Prin credință Iacov a binecuvântat, când era să moară, pe fiecare din fiii lui Iosif și s‐a închinat rezemat pe vârful toiagului său. Prin credință Iosif, când i s‐a apropiat sfârșitul, a pomenit despre ieșirea copiilor lui Israel și a dat poruncă în privința oaselor sale. Prin credință Moise, după ce a fost născut, a fost ascuns trei luni de părinții lui, pentru că au văzut că băiatul era frumos și nu s‐au temut de porunca împăratului. Prin credință Moise, când s‐a făcut mare, n‐a primit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, alegând mai bine să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile pentru o vreme ale păcatului, socotind ocara lui Hristos mai mare bogăție decât comorile Egiptului; căci se uita la răsplătire. Prin credință a părăsit Egiptul, netemându‐se de mânia împăratului; căci a stăruit ca văzând pe cel ce nu se vede. Prin credință a făcut Paștile și stropirea sângelui, ca cel ce pierdea pe cei întâi‐născuți să nu atingă pe ai lor. Prin credință au trecut prin Marea Roșie ca pe pământ uscat; pe când egiptenii, făcând încercare cu ea, au fost înghițiți. Prin credință zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate șapte zile. Prin credință Rahav curva n‐a pierit împreună cu cei neascultători, fiindcă primise cu pace pe iscoditori. Și ce să mai zic? Căci nu‐mi va ajunge vremea dacă istorisesc despre Ghedeon, Barac, Samson, Ieftaie, despre David și Samuel și despre proroci, care prin credință au biruit împărății, au lucrat dreptate, au dobândit făgăduințe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișuri de sabie, s‐au împuternicit din slăbiciune, s‐au făcut tari în război, au făcut să plece tabere de străini; femeile au primit prin înviere pe morții lor, iar alții întinși pe roată au fost chinuiți, neprimind răscumpărarea, ca să dobândească o mai bună înviere; iar alții au fost încercați prin batjocuriri și biciuiri, ba încă prin legături și temniță; au fost uciși cu pietre, au fost fierăstruiți, au fost ispitiți, au murit de moarte cu sabia, au umblat încoace și încolo în piei de oaie, în piei de capră; fiind în lipsă, necăjiți, suferind răul, (ei, de care lumea nu era vrednică) au rătăcit în pustii și în munți și în peșteri și în crăpăturile pământului. Și aceștia toți, deși au primit mărturie prin credința lor, n‐au luat cu sine făgăduința, Dumnezeu având în vedere mai dinainte ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu ajungă la desăvârșire fără noi. De aceea și noi, fiindcă avem împrejurul nostru un așa de mare nor de martori, lepădând orice greutate și păcatul ce lesne înfășoară, să alergăm cu stăruință în lupta ce ne stă înainte, privind țintă la Isus, căpetenia și desăvârșirea credinței noastre, care pentru bucuria care stătea înaintea lui a suferit crucea, după ce a disprețuit rușinea, șișade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Căci gândiți‐vă bine la cel ce a suferit în sine o așa de mare împotrivire cu vorba de la cei păcătoși împotriva lui însuși, ca să nu obosiți, leșinând în sufletele voastre. Nu v‐ați împotrivit încă până la sânge luptându‐vă împotriva păcatului. Și ați uitat de tot îndemnul care vă vorbește ca unor fii: Fiul meu, nu socoti puțin lucru înțelepțirea de la Domnul, nici nu leșina când ești mustrat de el. Căci Domnul înțelepțește pe acela pe care‐l iubește și biciuește pe oricare fiu pe care‐l primește la sine. Suferiți spre înțelepțire: Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu fii; căci care fiu este acela pe care nu‐l înțelepțește tatăl? Iar dacă sunteți fără înțelepțire, la care toți s‐au făcut părtași, sunteți dar copii din flori și nu fii. Apoi am avut pe părinții cărnii noastre ca să ne înțelepțească și ne sfiam de ei: oare să nu ne supunem cu mult mai mult Tatălui duhurilor și să trăim? Căci ei ne înțelepțiau pentru puține zile după cum li se părea bine, iar el spre folosul nostru ca să ne împărtășim din sfințenia lui. Orice înțelepțire pentru acum nu pare într‐adevăr că este de bucurie, ci de întristare, dar mai în urmă dă celor deprinși prin ea rodul de pace al dreptății. De aceea îndreptați iar mâinile lăsate în jos și genunchii slăbănogiți și faceți urme drepte pentru picioarele voastre, ca ce esteșchiop să nu se abată ci mai degrabă să fie vindecat. Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul, priveghind ca să nu rămână vreunul în urmă de la harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune crescând în sus, să vă tulbure și să fie molipsiți prin ea cei mulți. Ca nu cumva să fie vreun curvar sau vreun lumesc ca Esau, care pentru o singură mâncareși‐a vândut dreptul de întâinăscut. Căci știți că și mai în urmă când a vrut să moștenească binecuvântarea, a fost lepădat, (căci n‐a aflat loc pentru pocăință), deși o căuta cu lacrimi. Căci nu v‐ați apropiat de un munte care se pipăie și aprins de foc, nici de nor întunecos, nici de întunecime, nici de furtună, nici de sunetul de trâmbiță, nici de glasul de cuvinte, pe care cei ce l‐au auzit au cerut să nu li se mai vorbească; (căci nu puteau suferi ce li se poruncise: Chiar un dobitoc dacă va atinge muntele, va fi omorât cu pietre. Și așa de înfricoșătoare era arătarea, că Moise a zis: Sunt înspăimântat și tremur!), ci v‐ați apropiat de muntele Sion și de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul ceresc și de zecimi de mii de îngeri, de adunarea în sărbătoare și de biserica celor întâi născuți, scriși în ceruri, și de Dumnezeu, Judecătorul tuturor și de duhurile drepților desăvârșiți, și de Isus, mijlocitorul unui nou legământ, și de sângele stropirii care vorbește mai bine decât Abel. Luați seama să nu lepădați pe cel ce vorbește; căci dacă ei n‐au scăpat când au lepădat pe cel ce rostea pe pământ cuvinte dumnezeiești, cu mult mai mult nu vom scăpa noi care ne întoarcem de la cel ce este din cer, al cărui glas a zguduit atunci pământul, iar acum a făgăduit zicând: Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci și cerul. Iar acest „încă o dată” învederează schimbarea celor ce sunt zguduite ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele ce nu sunt zguduite. Pentru aceea, fiindcă primim o Împărăție neclintită, să avem har, prin care să slujim lui Dumnezeu cu bună plăcere, cu evlavie și sfială. Căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor. Iubirea frățească să rămână. Nu uitați iubirea de găzduire, căci prin aceasta unii fără să știe au găzduit îngeri. Aduceți‐vă aminte de cei legați, ca legați împreună cu ei, de cei ce suferă răul ca fiind și voi înșivă în trup. Căsătoria să fie în cinste în toate și patul neîntinat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și preacurvari. Purtarea voastră să fie fără iubire de argint, fiți mulțumiți cu cele ce aveți acum. Căci el însuși a zis: Nu te voi lăsa nicidecum și nu te voi părăsi cu niciun chip. Încât zicem plini de îndrăzneală: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce‐mi va face omul? Aduceți‐vă aminte de povățuitorii voștri care v‐au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, și privind de aproape sfârșitul viețuirii lor, urmați‐le credința. Isus Hristos este același ieri și azi și în veci. Nu fiți purtați încoace și încolo de învățături felurite și străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, din care n‐au avut folos cei ce umblă cu ele. Noi avem un altar de la care n‐au drept să mănânce cei ce slujesc cortului. Căci trupurile acelor dobitoace al căror sânge este dus pentru păcat în Sfânta sfintelor de marele preot sunt arse afară din tabără. Pentru aceea și Isus, ca să sfințească poporul prin sângele său însuși, a pătimit afară din poartă. Deci dar să ieșim la el afară din tabără, suferind ocara lui. Căci n‐avem aici o cetate care să rămână, ci căutăm ca stăruință pe cea viitoare. Prin el deci să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc numele lui. Și nu uitați facerea de bine și dărnicia; căci Dumnezeu găsește plăcere în jertfe de acestea. Ascultați de povățuitorii voștri și supuneți‐vă lor, căci ei veghează pentru sufletele voastre ca unii care dau seamă, ca să facă aceasta cu bucurie și nu suspinând; căci aceasta vă este nefolosilor. Rugați‐vă pentru noi, căci suntem încredințați că avem un cuget bun, fiindcă voim să ne purtăm bine în toate. Și mai mult vă îndemn să faceți aceasta ca să vă fiu înapoiat mai curând. Iar Dumnezeul păcii, care a scos afară dintre cei morți pe marele păstor al oilor prin sângele legământului veșnic, adică pe Domnul nostru Isus, să vă desăvârșească în orice lucrare bună ca să faceți voia lui, făcând în noi ce este bineplăcut înaintea lui, prin Isus Hristos; căruia fie slava în vecii vecilor! Amin. Vă îndemn însă, fraților, îngăduiți cuvântul de îndemn; căci v‐am și scris epistola pe scurt. Să știți că s‐a dat drumul fratelui Timotei, cu care vă voi vedea, dacă vine mai curând. Îmbrățișați pe toți povățuitorii voștri și pe toți sfinții. Vă îmbrățișează cei din Italia. Harul fie cu voi toți! Amin. Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, celor douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere, vă dorește bucurie. Frații mei, socotiți mare bucurie când veți cădea în felurite ispite, știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea să‐și aibă lucrarea desăvârșită, ca să fiți desăvârșiți și întregi, neavând lipsă de nimic. Iar dacă cineva dintre voi are lipsă de înțelepciune, să ceară de la Dumnezeu care dă tuturor cu dărnicie și nu înfruntă, și i se va da. Dar să ceară cu credință, neîndoindu‐se de nimic; căci cine se îndoiește, seamănă cu valul mării mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo. Căci să nu socotească acel om că va lua ceva de la Domnul; este un bărbat îndoielnic, nestatornic în toate căile sale. Iar fratele cel smerit să se laude în înălțarea lui, și bogatul în smerirea lui, pentru că va trece ca o floare a ierbii. Căci a răsărit soarele cu arșița sa și a uscat iarba, și floarea ei a căzut și podoaba feței ei a pierit: așa și bogatul se va vesteji în umbletele sale. Fericit este omul care rabdă ispita, pentru că după ce va fi găsit bun, va lua cununa vieții pe care a făgăduit‐o Domnul celor ce‐l iubesc. Nimeni când este ispitit să nu zică: Sunt ispitit de Dumnezeu. Căci Dumnezeu este neispitit de rele și el nu ispitește pe nimeni. Dar fiecare este ispitit, fiind tras și momit de pofta sa. Apoi pofta, după ce a zămislit, naște păcat; iar păcatul, odată săvârșit, naște moarte. Nu vă rătăciți, frații mei iubiți. Orice dare bună și orice dar desăvârșit se pogoară de sus de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare. El, de bunăvoia sa, ne‐a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim o pârgă a făpturilor sale. Să știți, frații mei iubiți: orice om să fie ager la auzire, încet la vorbire, încet la mânie: căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. De aceea, lepădând orice murdărie și revărsare de răutate, primiți cu blândețe cuvântul sădit, care poate să vă mântuiască sufletele. Fiți dar împlinitori ai cuvântului și nu numai auzitori, înșelându‐vă pe voi înșivă. Pentru că dacă cineva este auzitor al cuvântului și nu împlinitor, el seamănă cu un bărbat care își privește în oglindă fața sa din naștere; căci s‐a privit pe sine și a plecat și a uitat îndată ce fel de om era. Cine s‐a uitat însă de aproape în legea desăvârșită, aceea a slobozeniei, și a stăruit în ea, nefăcându‐se un auzitor uituc, ci un făcător cu fapta, acesta va fi fericit în facerea lui. Dacă i se pare cuiva că este religios în timp ce nu‐și ține limba în frâu, ci își amăgește inima, religia acestui om este deșartă. Religia curată și fără pată la Dumnezeu și Tatăl este aceasta: a cerceta pe orfani și pe văduve în necazul lor și a se păzi pe sine însuși neîntinat de lume. Frații mei, să nu aveți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, cu căutare la fața omului. Căci dacă va intra în sinagoga voastră un bărbat având un inel de aur în deget, în veșmânt strălucitor și va intra și un sărac în veșmânt soios și vă veți uita cu luare aminte spre cel ce poartă veșmântul cel strălucitor și veți zice: Tu șezi aici bine! Și săracului îi veți zice: Tu stai colo sau șezi sub scăunelul picioarelor mele! Oare nu faceți voi o deosebire în voi înșivă și v‐ați făcut judecători cu gânduri rele? Ascultați, frații mei iubiți, oare nu și‐a ales Dumnezeu pe cei săraci față de lume, ca să fie bogați în credință și moștenitori ai împărăției pe care a făgăduit‐o celor ce‐l iubesc? Iar voi ați necinstit pe sărac. Oare nu bogații vă asupresc și vă târăsc înaintea judecătorilor? Nu hulesc ei numele cel bun care a fost chemat peste voi? Dacă într‐adevăr împliniți legea împărătească potrivit scripturii: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți! bine faceți. Dar dacă voi căutați la fața omului, lucrați păcat, fiind dovediți de lege călcători ai ei. Căci cine va păzi toată legea dar va păcătui într‐o singură poruncă, s‐a făcut vinovat de toate. Căci cine a zis: Nu preacurvi, a zis și: Nu omorî; iar dacă nu preacurvești dar omori, te‐ai făcut călcător de lege. Vorbiți așa și faceți așa ca unii care au să fie judecați printr‐o lege a slobozeniei. Căci judecata este fără milă pentru cel ce nu face milă; mila se fălește împotriva judecății. Ce folos este, frații mei, dacă zice cineva că are credință, dar n‐are fapte? Oare îl poate mântui credința? Dacă un frate sau o soră sunt goi și au lipsă de hrana de fiecare zi și cineva dintre voi le va zice: Mergeți în pace, încălziți‐vă și săturați‐vă! dar nu le dați cele trebuincioase trupului, ce folos este? Așa și credința, dacă nu va avea fapte este moartă în sine. Dar va zice cineva: Tu ai credință și eu am fapte. Arată‐mi credința ta fără fapte, și eu îți voi arăta din faptele mele credința mea. Tu crezi că Dumnezeu este unul? Bine faci; și dracii cred și se înfioară! Voiești dar să știi, om deșert, că credința fără fapte este neroditoare? Oare Avraam, tatăl nostru, n‐a fost îndreptățit din fapte, fiindcă a adus jertfă pe altar pe Isaac, fiul său? Vezi că credința lucrează împreună cu faptele lui, și credința a fost făcută desăvârșită din fapte. Și a fost împlinită scriptura care zice: Iar Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s‐a socotit ca dreptate; și a fost numit prieten al lui Dumnezeu. Vedeți că omul este îndreptățit din fapte și nu numai din credință. Dar asemenea și Rahav curva, n‐a fost oare îndreptățită din fapte, fiindcă a primit pe soli și i‐a scos afară pe altă cale? Căci după cum trupul fără duh este mort, așa și credința fără fapte este moartă. Nu fiți mulți învățători, frații mei, știind că vom lua mai mare judecată. Căci toți ne poticnim în multe feluri. Dacă nu se poticnește cineva în cuvânt, acesta este un bărbat desăvârșit, în stare să înfrâneze și tot trupul. Iar dacă punem frânele în gurile cailor ca să ni‐i supunem, ducem după noi și tot trupul lor. Iată chiar corăbiile, deși sunt așa de mari și mânate de vânturi iuți, sunt duse de o cârmă foarte mică încotro voiește pornirea celui ce le cârmuește. Așa și limba, este un mic mădular și se fălește cu lucruri mari. Iată un mic foc ce mare pădure aprinde! Și limba este un foc: lumea nedreptății! Limba este așezată între mădularele noastre, ea mânjește tot trupul și aprinde cu flacără roata nașterii și este aprinsă cu flacări de gheenă. Căci orice fire de fiare și păsări, de târâtoare și de viețuitoare de mare este domolită și a fost domolită de firea omenească, dar limba nimeni dintre oameni nu poate s‐o domolească; este un rău fără odihnă, este plină de otravă aducătoare de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Domnul și Tatăl și cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeași gură iese binecuvântare și blestem. Nu trebuie, frații mei, ca acestea să fie așa. Nu cumva izvorul aruncă din aceeași deschizătură dulce și amară? Oare poate, frații mei, un smochin să facă măsline sau o viță smochine? Nici apa sărată nu poate face apă dulce. Cine este înțelept și înțelegător între voi? Să‐și arate din purtarea bună faptele lui cu blândețe de înțelepciune. Iar dacă aveți gelozie amară și duh de partidă în inima voastră, nu vă făliți și nu mințiți împotriva adevărului. Această înțelepciune nu vine de sus ci este pământească, sufletească, drăcească. Căci unde este gelozie și duh de partidă, acolo este neorânduială și orice luptă rea. Dar înțelepciunea de sus este mai întâi curată, apoi pașnică, învoitoare, ascultătoare, plină de milă și de roade bune, neîndoielnică, fără fățărnicie. Și rodul dreptății este semănat în pace de cei ce fac pace. De unde sunt războaie și de unde lupte între voi? Nu vin oare de aici, din poftele voastre care se oștesc în mădularele voastre? Poftiți și n‐aveți; omorâți și pizmuiți și nu puteți dobândi: vă luptați și vă războiți; și n‐aveți pentru că nu cereți. Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca să cheltuiți în plăcerile voastre. Preacurvelor, nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Deci cine va voi să fie prieten al lumii se face vrăjmaș al lui Dumnezeu. Sau vi se pare că în zadar vorbește scriptura? Oare cu pizmă dorește Duhul pe care l‐a făcut să locuiască în noi? Însă dă un mai mare har. De aceea scriptura zice: Dumnezeu se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți. Supuneți‐vă deci lui Dumnezeu; dar împotriviți‐vă diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați‐vă de Dumnezeu și el se va apropia de voi. Curățiți‐vă mâinile, păcătoșilor, și sfințiți‐vă inimile, cei cu sufletul împărțit. Simțiți durere și întristați‐vă și plângeți; râsul vostru să se prefacă în întristare și bucuria în rușine de voi înșivă. Smeriți‐vă înaintea Domnului și el vă va înălța. Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților. Cine vorbește de rău pe fratele său sau judecă pe fratele său, vorbește de rău legea și judecă legea; iar dacă judeci legea, nu ești făcător al legii, ci judecător. Unul singur este legiuitor și judecător: Cel ce poate să mântuiască și să piardă; dar tu cine ești, care judeci pe aproapele tău? Veniți acum cei ce ziceți: Astăzi sau mâine vom pleca la cetatea cutare și vom face acolo anul și vom face negustorie și vom câștiga. Voi care nu știți cele de mâine. Ce este viața voastră? Căci sunteți un abur care se arată puțin și apoi piere. În loc să ziceți: Dacă va voi Domnul și vom trăi, vom face și aceasta sau aceea. Dar acum vă lăudați cu lăudăroșiile voastre; orice laudă de felul acesta este rea. Deci cine știe să facă bine și nu face, acela are păcat. Veniți acum cei ce sunteți bogați! Plângeți, jelindu‐vă de muncile care vin peste voi. Bogățiile voastre au putrezit și veșmintele voastre au fost mâncate de molii. Aurul și argintul vostru sunt pline de rugină; și rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră și ca focul va mânca trupurile voastre. V‐ați adunat comoară în zilele de apoi! Iată plata lucrătorilor care au secerat țarinele voastre, care este oprită de voi prin înșelătorie, strigă: și strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Sabaot. V‐ați desfătat pe pământ și v‐ați dezmierdat, v‐ați săturat inimile într‐o zi de înjunghiere. Ați osândit, ați omorât pe cel drept; el nu vi se împotrivește. Fiți îndelung răbdători deci, fraților, până la venirea Domnului. Iată plugarul își așteaptă rodul de preț al pământului, fiind îndelung răbdător pentru el, până primește ploaie timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți‐vă inimile pentru că venirea Domnului este aproape. Nu suspinați unii împotriva altora, fraților, ca să nu fiți judecați; iată judecătorul stă înaintea ușilor. Fraților, luați ca pildă de suferință și de îndelungă răbdare pe prorocii care au vorbit în numele Domnului. Iată, fericim pe cei ce au răbdat: ați auzit de răbdarea lui Iov și ați văzut sfârșitul de la Domnul, pentru că Domnul este foarte milos și îndurător. Dar înainte de toate, frații mei, nu jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt jurământ: ci „da” al vostru fie „da”, și „nu” al vostru „nu”, ca să nu cădeți sub judecată. Suferă cineva dintre voi? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte laude. Este cineva bolnav între voi? Să cheme la sine pe prezbiterii bisericii și ei să se roage pentru el, ungându‐l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe bolnav și Domnul îl va scula; și dacă a făcut păcate, i se va ierta. Mărturisiți‐vă deci păcatele unii altora și rugați‐vă unii pentru alții ca să fiți tămăduiți: mult poate cererea dreptului când lucrează. Ilie era un om de aceleași patimi ca noi și s‐a rugat cu rugăciune ca să nu plouă și n‐a plouat pe pământ trei ani și șase luni. Și iarăși s‐a rugat și cerul a dat ploaie și pământul a odrăslit rodul lui. Frații mei, dacă cineva dintre voi se va rătăci de la adevăr și‐l va întoarce cineva, să știe că cel ce a întors pe un păcătos din rătăcirea căii lui va mântui un suflet din moarte și va acoperi o mulțime de păcate. Petru, apostol al lui Isus Hristos, către cei din Împrăștiere în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, care stau vremelnic, aleși după știința de mai înainte a lui Dumnezeu Tatăl, în sfințirea Duhului, pentru ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Har vouă și pacea să fie înmulțită. Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după mare mila sa, ne‐a născut din nou pentru o nădejde vie prin învierea lui Isus Hristos dintre cei morți, pentru o moștenire care nu putrezește și fără pată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru voi, care sunteți păziți prin puterea lui Dumnezeu prin credință pentru o mântuire gata să fie descoperită în vremea de apoi, în care vă veseliți, deși dacă trebuie, sunteți întristați puțin acum în felurite ispite, pentru ca cercarea credinței voastre, mai de preț decât a aurului pieritor, care este totuși cercat prin foc, să fie aflată spre laudă și slavă și cinste la descoperirea lui Isus Hristos: pe care, deși nu l‐ați văzut, îl iubiți; în care, deși nu‐l vedeți acum, dar crezând, vă veseliți cu bucurie de nespus și slăvită, primind sfârșitul credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre. Despre această mântuire, prorocii, care au prorocit despre harul rânduit pentru voi, au căutat cu stăruință și au cercetat cu de‐amănuntul, cercetând ce vreme sau ce fel de vreme arăta Duhul lui Hristos, care era în ei, când mărturisea mai dinainte patimile rânduite pentru Hristos și slavele urmând după acestea. Și le‐a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri, care v‐au fost vestite acum prin cei ce v‐au vestit evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer; la care lucruri îngerii doresc să se uite de aproape. Pentru aceea, încingându‐vă coapsele gândirii voastre, fiți treji și nădăjduiți în chip desăvârșit în harul care vi se va aduce la descoperirea lui Isus Hristos. Ca niște copii ai ascultării, neasemănându‐vă poftelor de mai înainte când erați în neștiința voastră: ci, după cum Cel ce v‐a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în orice purtare a voastră; pentru că scris este: Fiți sfinți pentru că eu sunt sfânt. Și dacă chemați ca Tată pe cel ce fără căutare la față judecă după fapta fiecăruia, purtați‐vă cu temere în timpul vremelniciei voastre, deoarece știți că nu prin cele putrezitoare, argint sau aur, ați fost răscumpărați din purtarea voastră deșartă învățată de la părinți; ci cu sângele scump al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată, cunoscut fiind într‐adevăr mai înainte de întemeierea lumii, dar arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi, care prin el credeți în Dumnezeu, care l‐a sculat dintre cei morți și i‐a dat slavă; astfel încât credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. După ce v‐ați curățit sufletele prin ascultarea adevărului, ca să aveți iubire frățească fără fățărnicie, iubiți‐vă cu căldură din inimă unii pe alții, voi care sunteți născuți din nou, nu dintr‐o sămânță putrezitoare, ci neputrezitoare, prin Cuvântul cel viu și care rămâne al lui Dumnezeu. Pentru că: Orice carne este ca iarba și orice slavă a ei ca floarea ierbii; iarba s‐a uscat și floarea a căzut: Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este cuvântul evangheliei care v‐a fost vestit. Deci, ca unii care ați lepădat orice răutate și orice viclenie și fățărnicie și pizmuiri și orice vorbiri de rău, ca niște prunci născuți de curând, doriți cu înfocare laptele duhovnicesc neprefăcut, ca să creșteți prin el spre mântuire, dacă totuși ați gustat că Domnul este bun; de care apropiindu‐vă ca de piatra cea vie, lepădată în adevăr de oameni, dar aleasă și de preț la Dumnezeu, și voi înșivă ca niște pietre vii, sunteți zidiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Pentru că se cuprinde în scriptură: Iată eu pun în Sion o piatră cap din unghi, aleasă, de preț: și cine crede în el nu va fi rușinat. Deci pentru voi care credeți, ea are prețul acesta; iar pentru cei necredincioși, piatra pe care au lepădat‐o ziditorii, aceasta a fost făcută cap de unghi; și: o piatră de poticnire și o stâncă de cădere, căci ei se poticnesc de cuvânt, fiind neascultători: la aceasta au și fost rânduiți. Dar voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți minunățiile celui ce v‐a chemat din întuneric la lumina lui minunată; voi care altădată nu erați popor, dar acum sunteți popor al lui Dumnezeu, care nu căpătaserăți milă, dar acum ați căpătat milă. Iubiților, vă îndemn, fiindcă sunteți locuitori vremelnici și trecători, să vă feriți de poftele ce țin de carne, ca unele care se războiesc împotriva sufletului, având o purtare bună între Neamuri, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău, ca pe niște făcători de rele, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării pentru faptele voastre bune pe care le privesc. Supuneți‐vă oricărei întocmiri omenești pentru Domnul: fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie dregătorilor, ca trimiși de el spre răzbunarea împotriva făcătorilor de rele și spre lauda făcătorilor de bine. Pentru că așa este voia lui Dumnezeu, ca făcând binele să astupați gura neștiinței oamenilor fără minte; ca fiind slobozi și nu ca și cum ați avea slobozenia drept acoperământ al răutății, ci ca niște robi ai lui Dumnezeu. Cinstiți pe toți oamenii. Iubiți frăția. Temeți‐vă de Dumnezeu. Cinstiți pe împăratul. Voi, slugi de casă, supuneți‐vă cu toată temerea stăpânilor, nu numai celor buni și blânzi, ci și celor suciți. Căci acesta este un har dacă cineva din pricina cugetului față de Dumnezeu suferă întristări, pătimind pe nedrept. Căci ce fel de laudă este dacă veți răbda după ce păcătuiți și sunteți pălmuiți? Ci dacă veți răbda după ce faceți bine și pătimiți, aceasta este un har la Dumnezeu. Căci la aceasta ați fost chemați: pentru că și Hristos a pătimit pentru voi, lăsându‐vă o pildă ca să urmați de aproape urmele lui: Care n‐a făcut păcat, nici nu s‐a aflat viclenie în gura lui, care, fiind înfruntat, nu răspundea prin înfruntări; pătimind, nu amenința, dar se încredința pe sine celui ce judecă drept; care a purtat păcatele noastre în trupul lui pe lemn, ca noi, după ce am murit față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui semne de lovituri ați fost vindecați. Căci vă rătăceați ca niște oi, dar acum v‐ați întors la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre. De asemenea, voi nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri, ca chiar dacă unii n‐ascultă de cuvânt, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, văzând de aproape purtarea voastră curată în temere, a căror podoabă să nu fie cea de afară, a împletirii părului și a punerii de scule de aur sau îmbrăcării de haine, ci să fie omul ascuns al inimii, în podoaba neputrezitoare a unui duh blând și liniștit, care este de mult preț înaintea lui Dumnezeu. Căci astfel se împodobeau altădată și sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându‐se bărbaților lor, după cum Sara asculta de Avraam, numindu‐l domn, ale cărei fete v‐ați făcut, făcând binele și netemându‐vă de nicio frică. Voi, bărbaților, deasemenea, locuiți împreună cu ele după cunoștință, dând cinste vasului femeiesc ca mai slab, ca fiind împreună moștenitoare ale harului vieții, ca să nu fie curmate rugăciunile voastre. În sfârșit, fiți toți de același gând, împreună pătimitori, iubitori de frați, miloși, smeriți; nerăsplătind rău pentru rău sau aspră înfruntare pentru aspră înfruntare, dimpotrivă binecuvântând; pentru că la aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți o binecuvântare. Căci cine voiește să iubească viața și să vadă zile bune să‐și oprească limba de la rău și buzele ca să nu vorbească viclenie; și să se abată de la rău și să facă binele, să caute pacea și s‐o urmărească. Pentru că ochii Domnului sunt peste cei drepți și urechile lui spre cererea lor; dar fața Domnului este împotriva făcătorilor de rele. Și cine este acela care să vă facă rău, dacă sunteți râvnitori de bine? Dar și dacă ați suferi pentru dreptate, fericiți sunteți. Și nu vă temeți de teama lor, nici nu vă tulburați, ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn: fiți gata totdeauna să dați răspuns la oricine vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, însă cu blândețe și cu temere, având un cuget bun, ca în ceea ce sunteți vorbiți de rău să fie dați de rușine cei ce disprețuiesc purtarea voastră bună în Hristos. Căci mai bine este ca să suferiți făcând binele, dacă așa ar vrea voia lui Dumnezeu, decât făcând răul. Pentru că și Hristos a suferit pentru păcate o singură dată, cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu; fiind omorât în carne, dar făcut viu în duh; în care s‐a și dus și a propovăduit duhurilor în închisoare, neascultătoare altădată, când aștepta îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, în zilele lui Noe, pe când se pregătea corabia în care puțini, adică opt suflete, au fost scăpați prin apă; care icoană închipuitoare vă mântuiește acum și pe voi, adică botezul, nu lepădarea necurățeniei cărnii, ci cererea unui cuget bun către Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, care este la dreapta lui Dumnezeu, fiind dus în cer, fiindu‐i supuși îngeri și stăpâniri și puteri. Deci fiindcă Hristos a suferit în carne, înarmați‐vă și voi cu aceeași gândire, pentru că cine a suferit în carne a isprăvit‐o cu păcatul, ca să nu mai trăiască vremea care îi mai rămâne în carne pentru poftele oamenilor, ci pentru voia lui Dumnezeu. Căci destul că în vremea trecută am lucrat în totul voia Neamurilor, când umblam în destrăbălări, în pofte, în nesaț de beții, în ospețe desfătătoare, în petreceri cu băuturi și în închinări la idoli neiertate, în care se miră că nu alergați împreună cu ei la aceeași revărsare de desfrânare, defăimându‐vă; și ei vor da socoteală celui ce este gata să judece pe vii și pe morți. Căci pentru aceasta s‐a vestit evanghelia și celor ce sunt morți, ca să fie judecați potrivit oamenilor, în carne, dar să trăiască în duh potrivit lui Dumnezeu. Dar sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Deci fiți cumpătați și treziți‐vă la rugăciuni, având înainte de toate o iubire fierbinte unii către alții, pentru că iubirea acopere o mulțime de păcate. Fiți primitori de oaspeți unii către alții, fără cârtire, fiecare, după cum a primit un dar, slujindu‐vă cu el între voi, ca buni economi ai harului felurit al lui Dumnezeu. Dacă vorbește cineva, să vorbească așa ca și când ar fi cuvinte ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, slujind ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate Dumnezeu să fie slăvit prin Isus Hristos, căruia îi este slava și stăpânirea în vecii vecilor! Amin. Prea‐iubiților, nu vă mirați de focul aprins între voi, care a venit peste voi spre încercare, ca și cum vi s‐ar întâmpla ceva străin. Ci întrucât aveți parte de suferințele lui Hristos, bucurați‐vă; ca și la descoperirea slavei lui să vă bucurați, veselindu‐vă nespus. Dacă sunteți ocărâți pentru numele lui Hristos, fericiți sunteți, pentru că Duhul slavei și al lui Dumnezeu se odihnește asupra voastră. Căci să nu sufere cineva dintre voi ca omorâtor, sau hoț, sau răufăcător, sau ca amestecându‐se în treburile altora. Iar dacă cineva suferă ca creștin, să nu se rușineze, ci să slăvească pe Dumnezeu în numele acesta. Pentru că este vremea nimerită ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu; și dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârșitul celor ce n‐ascultă de evanghelia lui Dumnezeu? Și dacă dreptul abia este mântuit, unde se va arăta nelegiuitul și păcătosul? Astfel și cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să‐și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor, făcând binele. Deci pe prezbiterii care sunt între voi îi îndemn eu, care sunt împreună prezbiter cu ei și martor al patimilor lui Hristoș și părtaș al slavei ce are să fie descoperită: păstoriți turma lui Dumnezeu care este între voi veghind asupra ei nu cu asuprire, ci de bunăvoie, potrivit lui Dumnezeu, nici pentru un câștig rușinos, ci cu nepregetare, nici ca și cum stăpâniți cu apăsare pe cei dați vouă prin sorți, ci făcându‐vă pilde ale turmei. Și când se va arăta marele Păstor, veți lua cununa de nevestejit a slavei. De asemenea voi cei mai tineri supuneți‐vă prezbiterilor și toți îmbrăcați‐vă unii pe alții cu smerenia, pentru că Dumnezeu se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți. Smeriți‐vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca să vă înalțe la vremea cuvenită, aruncând toată grija voastră pe el, pentru că el îngrijește de voi. Treziți‐vă, privegheați: protivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu care răcnește, căutând pe cine să înghită. Împotriviți‐vă lui întăriți în credință, știind că aceleași suferințe se împlinesc și în frații voștri în lume. Iar Dumnezeul oricărui har, care v‐a chemat la slava lui veșnică în Hristos, după ce veți suferi puțină vreme, el însuși vă va desăvârși, vă va întări, vă va împuternici, vă va întemeia. A lui să fie stăpânirea în vecii vecilor. Amin. V‐am scris puține cuvinte prin Silvan, credinciosul frate, după cum îl socotesc, îndemnând și mărturisind că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta în care stați. Vă îmbrățișează împreună Aleasa care este în Babilon și Marcu, fiul meu. Îmbrățișați‐vă unii pe alții cu o sărutare de iubire. Pace fie vouă tuturor care sunteți în Hristos! Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, celor ce au căpătat o credință deopotrivă de scumpă cu a noastră prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: Har vouă și pacea să fie înmulțită în cunoștința deplină a lui Dumnezeu și a lui Isus Domnul nostru. Întrucât dumnezeiasca lui putere ne‐a dăruit toate cele privitoare la viață și cucernicie, prin cunoștința deplină a celui ce ne‐a chemat prin slava și virtutea sa, prin care ne‐a dăruit făgăduințele de preț și mari, ca prin ele să vă faceți părtași ai firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă; și tocmai pentru aceasta punând din partea voastră orice sârguință, mai adăugați la credința voastră virtutea; iar la virtute cunoștința; iar la cunoștință înfrânarea; iar la înfrânare răbdarea; iar la răbdare cucernicia; iar la cucernicie dragostea frățească; iar la dragostea frățească iubirea. Căci dacă acestea sunt în voi și prisosesc, ele vă fac să nu fiți leneși, nici neroditori în ce privește cunoștința deplină a Domnului nostru Isus Hristos. Căci cine n‐are acestea este orb, scurt la vedere și a uitat curățirea de păcatele sale de altădată. De aceea cu atât mai mult, fraților, sârguiți‐vă să vă întăriți chemarea și alegerea voastră; căci făcând acestea, nu veți greși niciodată. Căci astfel vi se va da cu bogăție intrarea în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Pentru aceea voi îngriji totdeauna să vă aduc aminte de acestea, deși știți și sunteți întăriți în adevărul de față. Și socotesc că este drept, câtă vreme sunt în acest cort, să vă deștept prin aducere aminte, fiindcă știu că lepădarea cortului meu va veni grabnic, după cum mi‐a făcut cunoscut și Domnul nostru Isus Hristos. Dar mă voi sârgui ca după plecarea mea să puteți în orice vreme să vă aduceți aminte de acestea. Căci noi n‐am urmat niște basme închipuite, născocite cu iscusință, când v‐am făcut cunoscut puterea Domnului nostru Isus Hristos și venirea lui, ci am fost martori cu ochii ai măreției lui. Căci el a luat de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, când i s‐a adus acest glas de slava cea măreață: Acesta este Fiul meu cel iubit în care mi‐am găsit plăcerea. Și noi înșine am auzit acest glas adus din cer, pe când eram cu el, pe muntele cel sfânt. Și avem cuvântul prorocesc făcut mai temeinic, la care bine faceți că luați aminte, ca la o candelă strălucitoare într‐un loc pâclos, până să se lumineze de ziuă și să răsară luceafărul dimineții în inimile voastre, știind aceasta mai întâi, că nicio prorocie a scripturii nu se tâlcuiește singură. Căci nicio prorocie n‐a venit vreodată prin voința omului: ci oameni sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit mânați de Duhul Sfânt. Dar au fost și proroci mincinoși în popor, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor băga pe furiș secte de pieire, tăgăduind chiar pe Stăpânul care i‐a răscumpărat, aducând asupra lor o grabnică pieire. Și mulți vor urma după destrăbălările lor; și din pricina lor calea adevărului va fi hulită și în lăcomie de bani vor căuta un câștig de la voi prin cuvântări plăsmuite; dar judecata lor de demult nu întârzie și pieirea lor nu dormitează. Căci dacă n‐a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit ci i‐a aruncat în Tartar și i‐a încredințat ca să fie păstrați în adâncuri de întuneric pentru judecată; și n‐a cruțat lumea veche, ci a păzit pe Noe, al optulea propovăduitor de dreptate, când a adus potopul peste lumea celor necucernici și după ce a prefăcut în cenușă cetățile Sodomei și Gomorei, le‐a osândit printr‐o răsturnare deplină, punându‐le pildă celor ce aveau să fie necucernici; și a scăpat pe dreptul Lot, tare muncit de petrecerea în destrăbălare a celor nelegiuiți; (căci dreptul acesta care locuia între ei prin vedere și auzire își chinuia zi de zi sufletul său drept cu lucrurile lor nelegiuite…). Domnul știe să scape din ispită pe cei cucernici și să păstreze pe nedrepți ca să fie pedepsiți în ziua judecății; și mai ales pe cei ce umblă după carne, în pofta necurăției și disprețuiesc stăpânirea. Îndrăzneți, îngâmfați, ei nu se cutremură hulind slavele, pe când îngerii, fiind mai mari în tărie și putere, n‐aduc înaintea Domnului nicio judecată hulitoare împotriva lor. Aceștia însă, ca niște dobitoace fără minte, născute firește ca să fie prinse și nimicite, hulind în cele ce nu știu, vor fi nimiciți și ei în stricăciunea lor, suferind nedreptate ca răsplată a nedreptății; ei socotesc plăcere desfătarea în timpul zilei, pete și întinăciuni, desmierdându‐se în înșelăciunile lor în timp ce ospătează cu voi, având ochii plini de preacurvie și care nu pot înceta de la păcat, momind sufletele neîntărite; având inima deprinsă la lăcomie de bani, copii ai blestemului; părăsind calea dreaptă, s‐au rătăcit, urmând calea lui Balaam, fiul lui Beor, care a iubit plata nedreptății, dar a fost mustrat pentru călcarea lui de lege: o măgăriță fără glas a grăit cu glas de om și a oprit nebunia prorocului. Aceștia sunt puțuri fără apă și neguri mânate de furtună, pentru care este păstrată întunecimea întunericului. Căci rostind mari umflări de vorbe de deșertăciune, momesc prin poftele cărnii, prin destrăbălările lor pe cei ce de‐abia au fugit de cei ce trăiesc în rătăcire; făgăduindu‐le slobozenia când ei înșiși sunt robi ai stricăciunii; căci de cine este biruit cineva, aceluia îi este rob. Căci dacă, după ce au fugit de necurățeniile lumii prin cunoștința deplină a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, iarăși s‐au încurcat în ele și sunt biruiți, starea lor de pe urmă a ajuns mai rea decât cea dintâi. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut deplin calea dreptății, decât după ce au cunoscut‐o deplin, să se întoarcă de la sfânta poruncă încredințată lor. Li s‐a întâmplat după pilda adevărată: Câinele s‐a întors la vărsătura sa și scroafa spălată, ca să se tăvălească în mocirlă. Vă scriu acum, preaiubiților, această a doua epistolă și în amândouă vă deștept mintea voastră curată spre a vă aduce aminte, ca să vă amintiți de cuvintele vorbite mai înainte de sfinții proroci și de porunca Domnului și Mântuitorului prin apostolii voștri: cunoscând mai întâi aceasta, că în zilele de pe urmă vor veni batjocoritori cu batjocură, umblând potrivit cu înseși poftele lor și zicând: Unde este făgăduința venirii lui? Căci de când au adormit părinții, toate rămân cum erau de la începutul facerii lumii. Căci ei uită aceasta cu voia, că de demult au fost ceruri și un pământ închegat din apă și prin apă, prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin care lumea care era atunci a pierit potopită cu apă. Dar cerurile care sunt acum și pământul au fost păstrate prin același cuvânt pentru foc, fiind ținute pentru ziua judecății și pieirii oamenilor necucernici. Și nu uitați acest lucru, preaiubiților, că o singură zi la Domnul este ca o mie de ani și o mie de ani ca o singură zi. Domnul nu întârzie cu făgăduința, după cum socotesc unii că este întârziere: ci rabdă îndelung pentru voi, nevrând să piară vreunii, ci toți să vină la pocăință. Dar ziua Domnului va veni ca un hoț și în ziua aceea cerurile vor trece cu mare vâjâit, iar stihiile aprinse vor fi desfăcute și pământul și lucrurile care sunt în el vor fi arse de tot. Fiindcă toate acestea deci au să fie desfăcute, ce fel trebuie să fiți voi în purtări sfinte și în cucernicii, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, din pricina căreia cerurile fiind aprinse, vor fi desfăcute și stihiile se vor topi arzând. Dar noi, potrivit făgăduinței lui, așteptăm ceruri noi și pământ nou în care locuiește dreptatea. Pentru aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați acestea, sârguiți‐vă ca să fiți aflați în pace, nepătați și fără vină înaintea lui și socotiți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, după cum v‐a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, potrivit înțelepciunii date lui, ca și în toate epistolele lui, când vorbește în ele despre acestea, în care unele sunt greu de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le întortochează ca și pe celelalte scripturi, spre pieirea lor înșiși. Voi deci, preaiubiților, fiindcă știți acestea mai dinainte, păziți‐vă ca nu cumva, lăsându‐vă duși de rătăcirea celor fărădelege, să cădeți din statornicia voastră. Ci creșteți în harul și cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A lui să fie slava și acum și în ziua veșniciei! Amin. Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și au pipăit mâinile noastre, despre Cuvântul vieții; și viața s‐a arătat și noi am văzut și mărturisim și vă vestim viața cea veșnică, cea care era la Tatăl și ni s‐a arătat; ce am văzut și am auzit vă veștim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul său Isus Hristos. Și scriem acestea, ca bucuria voastră să fie împlinită. Și aceasta este solia pe care am auzit‐o de la el și pe care v‐o vestim: că Dumnezeu este lumină și în el nu este niciun întuneric. Dacă zicem că avem părtășie cu el și umblăm în întuneric, mințim și nu facem adevărul. Iar dacă umblăm în lumină, după cum el însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus, Fiul său, ne curățește de orice păcat. Dacă zicem că n‐avem păcat, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, el este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate. Dacă zicem că n‐am păcătuit, îl facem mincinos și cuvântul lui nu este în noi. Copilașii mei, acestea vi le scriu ca să nu păcătuiți. Și dacă a păcătuit cineva, avem un Avocat la Tatăl, pe Isus Hristos cel drept. Și el însuși este ispășirea pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi. Și prin aceasta cunoaștem că îl cunoaștem, dacă păzim poruncile lui. Cine zice: Îl cunosc! și nu păzește poruncile lui, este un mincinos și adevărul nu este în el. Iar cine păzește cuvântul lui, în el iubirea lui Dumnezeu este cu adevărat desăvârșită. Prin aceasta cunoaștem că suntem în el. Cine zice că rămâne în el, este dator ca și el însuși să umble astfel cum a umblat el. Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care ați avut‐o de la început. Porunca cea veche este cuvântul pe care l‐ați auzit. Iarăși vă scriu o poruncă nouă, ceea ce este adevărat în el și în voi, fiindcă întunericul trece și lumina adevărată strălucește acum. Cine zice că este în lumină și urăște pe fratele său este în întuneric până acum. Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el nu este niciun prilej de poticnire. Iar cine urăște pe fratele său, este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul i‐a orbit ochii. Vă scriu, copilașilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate prin numele lui. Vă scriu, părinților, fiindcă ați cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă ați biruit pe cel rău. Vă scriu, copilașilor, fiindcă că ați cunoscut pe Tatăl. V‐am scris, părinților, fiindcă ați cunoscut pe Cel ce este de la început. V‐am scris, tinerilor, fiindcă sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și ați biruit pe cel rău. Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă iubește cineva lumea, iubirea Tatălui nu este în el. Fiindcă tot ce este în lume, pofta cărnii și pofta ochilor și trufia vieții, nu este de la Tatăl, ci este din lume. Și lumea trece și pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. Copilașilor, este ceasul de pe urmă; și după cum ați auzit că vine antihrist, și acum sunt mulți antihriști, de unde cunoaștem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi; căci dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit ca să se arate că nu toți sunt dintre noi. Și voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și știți toate. Nu v‐am scris fiindcă nu știți adevărul, ci pentru că‐l știți și pentru că orice minciună nu este din adevăr. Cine este mincinosul dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acesta este antihristul, adică cel ce tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Oricine care tăgăduiește pe Fiul n‐are nici pe Tatăl; cine mărturisește pe Fiul are și pe Tatăl. Cât despre voi, ce ați auzit de la început să rămână în voi. Dacă va rămâne în voi ce ați auzit de la început, veți rămâne și voi în Fiul și în Tatăl. Și aceasta este făgăduința pe care el însuși ne‐a făgăduit‐o: viața veșnică. V‐am scris acestea despre cei ce vă amăgesc. Și cât despre voi, ungerea pe care ați primit‐o de la el rămâne în voi și n‐aveți trebuință să vă învețe cineva; ci, după cum ungerea lui vă învață despre toate și este adevărată și nu este o minciună și după cum v‐a învățat ea, rămâneți în el. Și acum, copilașilor, rămâneți în el; ca, atunci când se va arăta el, să avem îndrăzneală și să nu fim dați de rușine de el la venirea lui. Dacă știți că el este drept, cunoașteți și că oricine care face dreptatea este născut din el. Vedeți ce fel de iubire ne‐a dăruit Tatăl, ca să fim numiți copii ai lui Dumnezeu; și suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaște, fiindcă nu l‐a cunoscut pe el. Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu și nu s‐a arătat încă ce vom fi. Știm că atunci când se va arăta el, vom fi asemenea lui; fiindcă îl vom vedea cum este. Și oricine care are nădejdea aceasta în el se curățește, după cum el este curat. Oricine care face păcatul, face și nelegiuire și păcatul este nelegiuire. Și voi știți că el s‐a arătat ca să ridice păcatele; și în el nu este păcat. Oricine care rămâne în el nu păcătuiește; oricine care păcătuiește, nu l‐a văzut, nici nu l‐a cunoscut. Copilașilor, nimeni să nu vă amăgească: cine face dreptatea este drept, după cum și el este drept. Cine face păcatul este din diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuiește. Pentru aceea s‐a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să sfărâme lucrările diavolului. Oricine care este născut din Dumnezeu nu face păcat, pentru că sămânța lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta sunt învederați copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului: oricine care nu face dreptatea nu este din Dumnezeu, nici cine nu iubește pe fratele său. Pentru că aceasta este solia pe care ați auzit‐o de la început, ca să ne iubim unii pe alții. Nu după cum era Cain din cel rău și a ucis pe fratele său. Și pentru ce l‐a ucis? Fiindcă lucrările lui erau rele, iar ale fratelui său drepte. Nu vă mirați, fraților, dacă vă urăște lumea. Noi știm că am trecut din moarte la viață pentru că iubim pe frați: cine nu iubește, rămâne în moarte. Oricine care urăște pe fratele său este omorâtor de oameni; și știți că orice omorâtor de oameni n‐are viață veșnică rămânând în el. Prin aceasta am cunoscut iubirea, pentru că el și‐a pus viața pentru noi; și noi suntem datori să ne punem viețile pentru frați. Iar cine are bunurile lumii și privește pe fratele său care are trebuință și își închide inima de la el, cum rămâne în el iubirea lui Dumnezeu? Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci în faptă și în adevăr. Și prin aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr și ne vom liniști inimile înaintea lui: că dacă ne osândește inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște toate. Preaiubiților, dacă inima noastră nu ne osândește, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Și orice cerem, primim de la el, pentru că păzim poruncile lui și facem cele plăcute înaintea lui. Și aceasta este porunca lui, ca să credem în numele Fiului său Isus Hristos și să ne iubim unii pe alții, după cum ne‐a dat poruncă. Și cine păzește poruncile lui rămâne în el, și el în el; și prin aceasta cunoaștem că el rămâne în noi, prin Duhul pe care ni l‐a dat. Preaiubiților, nu credeți orice duh, ci cercați duhurile dacă sunt din Dumnezeu, fiindcă mulți proroci mincinoși au ieșit în lume. Prin aceasta cunoașteți Duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește pe Isus Hristos venit în carne este din Dumnezeu. Și orice duh care nu mărturisește pe Isus nu este din Dumnezeu și acesta este al lui antihrist, despre care ați auzit că vine și acum chiar este în lume. Voi sunteți din Dumnezeu, copilașilor, și i‐ați biruit, pentru că cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume; pentru aceea vorbesc ca din lume și lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem duhul adevărului și duhul rătăcirii. Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții, pentru că iubirea este din Dumnezeu și oricine care iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește, n‐a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. În aceasta a fost arătată iubirea lui Dumnezeu către noi, că Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul său singurul născut, ca să trăim prin el. În aceasta este iubirea, nu pentru că noi am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că el ne‐a iubit și a trimis pe Fiul său ca să fie ispășirea pentru păcatele noastre. Preaiubiților, dacă Dumnezeu ne‐a iubit astfel și noi suntem datori să ne iubim unii pe alții. Nimeni n‐a văzut pe Dumnezeu vreodată; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi și iubirea lui este desăvârșită în noi. Prin aceasta cunoaștem că rămânem în el, și el în noi, fiindcă ne‐a dat din Duhul lui. Și noi am privit și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii. Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el și el în Dumnezeu. Și noi am cunoscut și am crezut iubirea pe care o are Dumnezeu către noi. Dumnezeu este iubire; și cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el. În aceasta este făcută desăvârșită iubirea cu noi ca să avem îndrăzneală în ziua judecății, căci cum este el așa suntem și noi în lumea aceasta. În iubire nu este temere: ci iubirea desăvârșită aruncă afară temerea, fiindcă temerea are pedeapsă; și cine se teme nu este făcut desăvârșit în iubire. Noi iubim pentru că el cel dintâi ne‐a iubit. Dacă zice cineva: Iubesc pe Dumnezeu, și urăște pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubește pe fratele său pe care l‐a văzut, nu poate iubi pe Dumnezeu pe care nu l‐a văzut. Și avem această poruncă de la el, că cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său. Oricine care crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu, și oricine care iubește pe cel ce a născut, iubește și pe cel născut din el. Prin aceasta cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu, când iubim pe Dumnezeu și facem poruncile lui. Căci iubirea lui Dumnezeu este aceasta: să păzim poruncile lui; și poruncile lui nu sunt grele. Pentru că orice este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră. Cine este cel ce biruiește lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Acesta este cel ce a venit prin apă și sânge, adică Isus Hristos; nu în apă numai, ci în apă și în sânge, și Duhul este cel ce mărturisește, fiindcă Duhul este adevărul. Pentru că sunt trei care mărturisesc: Duhul și apa și sângele; și aceștia trei se învoiesc într‐o singură mărturie. Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, pentru că mărturia lui Dumnezeu este aceasta că a mărturisit despre Fiul său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în sine însuși; cine nu crede pe Dumnezeu, l‐a făcut mincinos, pentru că n‐a crezut în mărturia pe care a mărturisit‐o Dumnezeu despre Fiul său. Și aceasta este mărturia: că Dumnezeu ne‐a dat viața veșnică și această viață este în Fiul său. Cine are pe Fiul, are viața; cine n‐are pe Fiul lui Dumnezeu, n‐are viața. V‐am scris acestea ca să știți că aveți viață veșnică, voi care credeți în numele Fiului lui Dumnezeu. Și aceasta este îndrăzneala pe care o avem la el: că dacă cerem ceva după voia lui, ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă orice cerem, știm că avem cererile pe care le‐am cerut de la el. Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind cu un păcat care nu este spre moarte, va cere și Dumnezeu îi va da viața pentru cei ce nu păcătuiesc spre moarte. Este un păcat spre moarte; nu zic ca să facă cerere pentru păcatul acela. Orice nedreptate este păcat și este un păcat care nu este spre moarte. Știm că oricine care a fost născut din Dumnezeu nu păcătuiește, ci cel ce a fost născut din Dumnezeu se păzește pe sine însuși și cel rău nu‐l atinge. Știm că suntem din Dumnezeu și lumea întreagă zace în cel rău. Și știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne‐a dat pricepere ca să cunoaștem pe Cel adevărat, și suntem în Cel adevărat, adică în Fiul său Isus Hristos; el este adevăratul Dumnezeu și viața veșnică. Copilașilor, păziți‐vă de idoli. Presbiterul către aleasa doamnă și către copiii ei, pe care‐i iubesc în adevăr și nu numai eu, ci și toți cei ce cunosc adevărul, pentru adevărul care rămâne în noi și va fi cu noi în veac. Cu voi va fi har, milă, pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr și în iubire. M‐am bucurat foarte mult că am aflat dintre copiii tăi umblând în adevăr, după cum am primit poruncă de la Tatăl. Și acum, rogu‐te, doamnă, nu ca și cum ți‐aș scrie o poruncă nouă, ci cea pe care am avut‐o de la început, ca să ne iubim unii pe alții. Și aceasta este iubirea, ca să umblăm potrivit cu poruncile lui. Aceasta este porunca, după cum ați auzit‐o de la început, ca să umblați în ea. Pentru că mulți amăgitori au ieșit în lume, care nu mărturisesc pe Isus Hristos venind în carne. Acesta este amăgitorul și antihristul. Luați seama la voi înșivă ca să nu pierdeți cele ce ați lucrat, ci să primiți o răsplată deplină. Oricine care trece înainte și nu rămâne în învățătura lui Hristos, n‐are pe Dumnezeu; cine rămâne în învățătură, acesta are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și n‐aduce învățătura aceasta, nu‐l primiți în casă și nu‐i ziceți: Bun venit. Căci cine‐i zice: Bun venit, se face părtaș cu lucrurile lui cele rele. Având multe să vă scriu, n‐am voit să le scriu pe hârtie și cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi și să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie împlinită. Te îmbrățișează copiii surorii tale alese. Presbiterul către Gaiu, preaiubitul, pe care îl iubesc în adevăr. Preaiubitule, doresc ca să mergi bine în toate și să fii sănătos, după cum merge bine și sufletul tău. Căci m‐am bucurat foarte mult când au venit frații și au mărturisit pentru adevărul tău, după cum umbli în adevăr. Eu n‐am bucurie mai mare decât aceasta, ca să aud că copiii mei umblă în adevăr. Preaiubitule, faci un lucru credincios în orice faci pentru frați și totodată străini, care au mărturisit înaintea bisericii despre iubirea ta: pe care bine vei face să‐i trimiți înainte în călătoria lor într‐un chip vrednic de Dumnezeu. Căci au plecat pentru Numele, neluând nimic de la cei dintre Neamuri. Noi suntem datori deci să primim bine pe unii ca aceștia, ca să ne facem împreună lucrători cu adevărul. Am scris ceva bisericii; dar Diotref, care iubește să aibă întâietatea între ei, nu ne primește. Pentru aceea, dacă voi veni îi voi aduce aminte de lucrurile pe care le face, flecărind de noi cu vorbe rele: și, nemulțumindu‐se cu aceasta, nici el nu primește pe frați și împiedică pe cei ce voiesc și‐i dă afară din biserică. Preaiubitule, nu te lua după rău, ci după bine. Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul n‐a văzut pe Dumnezeu. Lui Dimitrie i s‐a dat bună mărturie de toți și de însuși adevărul; și chiar noi mărturisim și știi că mărturia noastră este adevărată. Multe aveam să‐ți scriu, dar nu voiesc să ți le scriu cu cerneală și condei. Nădăjduiesc însă să te văd în curând și vom vorbi gură către gură. Pace ție. Te îmbrățișează prietenii; îmbrățișează pe prieteni pe nume. Iuda, rob al lui Isus Hristos și frate al lui Iacov: celor chemați, care sunt iubiți în Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Hristos: Milă vouă și pacea și iubirea să fie înmulțite. Preaiubiților, când îmi puneam toată silința să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, am avut nevoie să vă scriu îndemnându‐vă ca să luptați pentru credința încredințată sfinților odată pentru totdeauna. Căci s‐au furișat printre voi unii oameni care de mult sunt scriși mai dinainte pentru această judecată, necucernici, schimbând harul Dumnezeului nostru în destrăbălare și tăgăduind pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos. Voiesc dar să vă aduc aminte, fiindcă știți toate odată pentru totdeauna, că Domnul, după ce a mântuit pe popor din Egipt, în urmă a pierdut pe cei ce n‐au crezut. Și pe îngerii care nu și‐au păzit obârșia, ci și‐au părăsit locuința, i‐a păstrat în veșnice legături sub întuneric pentru judecata zilei celei mari. După cum Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, fiindcă s‐au dat de tot la curvie în același chip ca aceștia și au mers după carne străină, stau înainte ca dovadă, suferind pedeapsa unui foc veșnic. Totuși asemenea și aceștia în visările lor pângăresc carnea și disprețuiesc stăpânirea și hulesc slavele. Dar Mihail arhanghelul, când pricindu‐se cu diavolul se certa pentru trupul lui Moise, nu îndrăznea să aducă o judecată de hulă împotriva lui, ci a zis: Domnul să te certe. Aceștia însă hulesc cele ce nu știu: și se strică în cele ce știu din fire, ca dobitoacele fără minte. Vai de ei! pentru că au umblat în calea lui Cain și s‐au dat cu totul în rătăcirea lui Balaam pentru o plată, și au pierit în împotrivirea cu vorba a lui Core! Aceștia sunt niște stânci ascunse în mesele voastre de iubire, când ospătează cu voi, păstori care se pasc fără teamă pe ei înșiși; nori fără apă, mânați înainte de vânturi; pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați; valuri năbădăioase ale mării, spumegându‐și rușinile lor; stele rătăcitoare, pentru care este păstrată negura întunericului în veac. Dar și Enoh, al șaptelea de la Adam, a prorocit despre aceștia zicând: Iată a venit Domnul cu sfintele sale zecimi de mii, ca să facă judecată împotriva tuturor și să dovedească pe toți necucernicii vinovați de toate lucrările lor de necucernicie pe care le‐au făcut cu necucernicie, și de cuvintele aspre pe care le‐au vorbit împotriva lui păcătoșii necucernici. Aceștia sunt cârtitori, nemulțumiți de soarta lor, deși umblă după poftele lor (și gura lor vorbește cuvinte umflate), deși se uită cu mirare la fețele oamenilor pentru folosul lor. Voi însă, preaiubiților, aduceți‐vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Isus Hristos, cum vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori umblând după poftele lor necucernice. Aceștia sunt cei ce se despart, sufletești, neavând Duhul. Dar voi, preaiubiților, zidindu‐vă pe credința voastră preasfântă, rugându‐vă prin Duhul Sfânt, păstrați‐vă în iubirea lui Dumnezeu, așteptând mila Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică. Și pe unii îndoielnici mustrați‐i, iar pe alții mântuiți‐i smulgându‐i din foc, iar de alții fie‐vă milă cu temere, urând chiar cămașa mânjită de carne. Iar celui ce poate să vă păzească de poticnire și să vă pună înaintea slavei lui desăvârșiți în nespusă bucurie, singurului Dumnezeu Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos Domnul nostru, fie slavă, măreție, tărie și stăpânire mai înainte de tot veacul și acum și în toate veacurile! Amin. Descoperirea lui Isus Hristos, pe care i‐a dat‐o Dumnezeu, ca să arate robilor săi cele ce trebuie să se întâmple în curând: și a trimis și le‐a însemnat prin îngerul său lui Ioan, robul său, care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos, adică despre tot ce a văzut. Fericit este cine citește și cei ce ascultă cuvântul prorociei și păstrează cele scrise în ea; căci vremea este aproape! Ioan, celor șapte biserici care sunt în Asia: Har vouă și pace de la cel ce este și care era și care vine, și de la cele șapte Duhuri care sunt înaintea scaunului de domnie al său, și de la Isus Hristos, martorul credincios, întâiul născut din morți și Domnul împăraților pământului. Celui ce ne iubește și ne‐a spălat de păcatele noastre în sângele său, și ne‐a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său; a lui fie slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin. Iată, vine cu nori, și orice ochi îl va vedea, și cei ce l‐au străpuns; și toate semințiile pământului se vor jeli pentru el. Așa, amin! Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul Dumnezeu, care este și care era și care vine, Cel Atotputernic. Eu, Ioan, fratele vostru și împreună părtaș în necaz și în Împărăție și în răbdare în Isus, am fost în ostrovul numit Patmos pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Isus. Am fost în Duh în ziua Domnului și am auzit în urma mea un glas mare, ca de trâmbiță, zicând: Ce vezi scrie într‐o carte și trimite‐o celor șapte biserici: la Efes și la Smirna și la Pergam și la Tiatira și la Sardes și la Filadelfia și la Laodicea. Și m‐am întors să văd glasul care vorbea cu mine. Și întorcându‐mă, am văzut șapte sfeșnice de aur, și în mijlocul sfeșnicelor unul asemuit cu Fiul omului, îmbrăcat într‐un veșmânt lung până la picioare și încins la piept cu o cingătoare de aur. Iar capul lui și perii lui erau albi ca lâna albă, ca zăpada; și ochii lui erau ca flacăra de foc și picioarele lui asemenea ca arama lucitoare, ca arsă în cuptor; și glasul lui ca un glas de ape multe. Și avea șapte stele în mâna lui dreaptă; și din gura lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri; și înfățișarea lui era cum lucește soarele în puterea sa. Și când l‐am văzut, am căzut la picioarele lui ca mort. Și el și‐a pus mâna dreaptă asupra mea zicând: Nu te teme! Eu sunt cel dintâi și cel din urmă și Cel viu; și am fost mort și iată, sunt viu în vecii vecilor, și am cheile morții și ale Hadesului. Deci scrie cele ce ai văzut și cele ce sunt și cele ce au să fie după acestea. Taina celor șapte stele pe care le‐ai văzut în dreapta mea și cele șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici și cele șapte sfeșnice sunt șapte biserici. Scrie îngerului bisericii din Efes: Acestea zice cel ce ține cele șapte stele în dreapta lui, cel ce umblă în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur: Știu faptele tale și osteneala și răbdarea ta și că nu poți suferi pe cei răi și ai cercat pe cei ce se zic pe sine apostoli și nu sunt și i‐ai aflat mincinoși; și ai răbdare și ai suferit pentru numele meu și n‐ai obosit. Dar am aceasta împotriva ta, că ai părăsit iubirea ta cea dintâi. Deci adu‐ți aminte de unde ai căzut și pocăiește‐te și fă faptele dintâi: iar dacă nu, eu vin la tine și‐ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te vei pocăi. Dar ai aceasta, că urăști faptele nicolaiților, pe care și eu le urăsc. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: Biruitorului îi voi da să mănânce din lemnul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu. Și îngerului bisericii din Smirna scrie: Acestea zice cel dintâi și cel din urmă, care a fost mort și a trăit. Știu necazul tău și sărăcia ta, (dar ești bogat) și hula de la cei ce se zic pe sine că sunt iudei și nu sunt, ci sunt sinagoga Satanei. Nu te teme nicidecum de cele ce ai să pătimești. Iată diavolul are să arunce dintre voi în închisoare ca să fiți încercați și veți avea un necaz zece zile. Fii credincios până la moarte și‐ți voi da cununa vieții. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: Biruitorul nu va fi vătămat nicidecum de moartea a doua. Și îngerului bisericii din Pergam scrie: Aceasta zice cel ce are sabia ascuțită cu două tăișuri. Știu unde locuiești: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei: și ții numele meu și n‐ai tăgăduit credința mea, chiar în zilele lui Antipa, martorul meu credincios, care a fost omorât la voi, unde locuiește Satana. Dar am câteva împotriva ta, fiindcă ai acolo pe unii care țin învățătura lui Balaam, care a învățat pe Balac să arunce o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca ei să mănânce cele înjunghiate idolilor și să curvească. Astfel și tu ai pe unii care țin învățătura nicolaiților la fel. Pocăiește‐te deci; iar dacă nu, vin curând la tine și mă voi război cu ei cu sabia gurii mele. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: Biruitorului îi voi da din mana cea ascunsă, și‐i voi da o pietricică albă și pe pietricică un nume nou scris pe care nimeni nu‐l știe, decât cel care‐l primește. Și îngerului bisericii din Tiatira scrie: Acestea zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii săi ca flacăra de foc și picioarele sale sunt asemenea aramei lucitoare. Știu faptele tale și iubirea ta și credința și slujba și răbdarea, și că faptele tale din urmă sunt mai multe decât cele dintâi. Dar am împotriva ta că îngădui pe femeia Iezabela, care se zice pe sine prorociță; și că învață și rătăcește pe robii mei ca să curvească și să mănânce cele înjunghiate idolilor. Și i‐am dat vreme să se pocăiască și nu voiește să se pocăiască de curvia ei. Iată, o arunc în pat și pe cei ce preacurvesc cu ea, în necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele ei. Și voi omorî negreșit pe copiii ei cu moarte; și toate bisericile vor cunoaște că eu sunt cel ce cercetez rărunchi și inimi; și vă voi da fiecăruia potrivit cu faptele voastre. Dar vouă vă zic, celor rămași în Tiatira câți n‐aveți învățătura aceasta, care n‐ați cunoscut adâncurile Satanei, după cum zic ei: nu pun peste voi altă greutate. Numai țineți ceea ce aveți până voi veni. Și cine biruiește și cine păstrează până la sfârșit faptele mele — lui îi voi da stăpânire peste Neamuri. Și le va păstori cu un toiag de fier, cum sunt sfărâmate vasele de pământ, după cum și eu am primit de la Tatăl meu: Și‐i voi da steaua de dimineață. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul. Și îngerului bisericii din Sardes scrie: Acestea zice cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: Știu faptele tale, că ai nume că trăiești și ești mort. Fii veghetor și întărește pe cele ce rămân, care au să moară; căci n‐am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului meu. Adu‐ți aminte deci cum ai primit și ai auzit și păstrează și pocăiește‐te. Deci dacă nu vei veghea, voi veni ca un hoț și nu vei cunoaște nicidecum în ce ceas voi veni la tine. Dar ai în Sardes puține nume care nu și‐au întinat veșmintele; și vor umbla cu mine în veșminte albe, fiindcă sunt vrednici. Biruitorul va fi îmbrăcat în veșminte albe; și nu‐i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numelui lui înaintea Tatălui meu și înaintea îngerilor săi. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul. Și îngerului bisericii din Filadelfia scrie: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel care are cheia lui David, Cel care deschide și nimeni nu va închide, și care închide și nimeni nu va deschide: Știu faptele tale: iată am pus înaintea ta o ușă deschisă, pe care nimeni nu poate s‐o închidă, fiindcă ai o putere mică și ai păstrat cuvântul meu și n‐ai tăgăduit numele meu. Iată voi da din sinagoga Satanei, dintre cei ce se zic pe sine că sunt iudei și nu sunt, ci mint; iată, îi voi face ca să vină și să se închine înaintea picioarelor tale și să cunoască ei că eu te‐am iubit. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării mele, și eu te voi păzi de ceasul încercării ce are să vină peste tot pământul locuit, ca să încerce pe locuitorii de pe pământ. Eu vin curând. Ține ce ai, ca nimeni să nu‐ți ia cununa. Biruitorul îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului meu și nu va mai ieși afară nicidecum: și voi scrie pe el numele Dumnezeului meu și numele cetății Dumnezeului meu, al noului Ierusalim, care se pogoară din cer de la Dumnezeul meu, și numele meu cel nou. Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul. Și îngerului bisericii din Laodicea scrie: Acestea zice Aminul, Martorul credincios și adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu; Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici fierbinte. O, dacă ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă ești încropit: și nici fierbinte, nici rece, am să te vărs din gura mea. Pentru că zici: Sunt bogat și m‐am îmbogățit și n‐am trebuință de nimic! și nu știi că ești cel ticălos și vrednic de plâns și sărac și orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la mine aur lămurit de foc, ca să fii bogat, și veșminte albe ca să fii îmbrăcat și să nu se arate rușinea goliciunii tale, și alifie de ochi să‐ți ungi ochii ca să vezi. Eu mustru și înțelepțesc pe toți cei ce îi iubesc: deci fii cu râvnă și pocăiește‐te. Iată, eu stau la ușă și bat; dacă va auzi cineva glasul meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu mine. Biruitorul — lui îi voi da să șadă cu mine pe scaunul meu de domnie, după cum și eu am biruit și am șezut cu Tatăl meu pe scaunul său de domnie. Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul. După acestea am văzut și iată o ușă deschisă în cer, și glasul întâi pe care l‐am auzit, un glas ca de trâmbiță, vorbind cu mine, zicând: Suie‐te aici și‐ți voi arăta cele ce trebuie să se întâmple după acestea. Îndată am fost în Duh; și iată un scaun de domnie era pus în cer și pe scaunul de domnie unul șezând. Și Cel ce ședea era la vedere asemenea unei pietre de iaspis și de sardiu; și de jur împrejurul scaunului de domnie era un curcubeu, la vedere asemenea smaraldului. Și de jur împrejurul scaunului de domnie erau douăzeci și patru de scaune de domnie: și pe scaunele de domnie am văzut douăzeci și patru de prezbiteri șezând, îmbrăcați în veșminte albe și pe capetele lor cununi de aur. Și din scaunul de domnie ieșeau fulgere și glasuri și tunete; și erau șapte făclii de foc arzând înaintea scaunului de domnie, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu. Și înaintea scaunului de domnie era ca o mare sticloasă asemenea cristalului și în mijlocul scaunului de domnie și împrejurul scaunului de domnie patru viețuitoare pline de ochi pe dinainte și pe dinapoi. Și întâia viețuitoare era asemenea leului și a doua viețuitoare asemenea vițelului și a treia viețuitoare avea fața ca de om și a patra viețuitoare era asemenea vulturului zburător. Și cele patru viețuitoare, având fiecare din ele câte șase aripi, sunt pline de ochi de jur împrejur și pe dinăuntru: și n‐au odihnă zi și noapte, zicând: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era și care este și care vine. Și când viețuitoarele vor da slavă și cinste și mulțumită celui ce șade pe scaunul de domnie, celui ce trăiește în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de prezbiteri vor cădea înaintea celui ce șade pe scaunul de domnie, și se vor închina celui ce trăiește în vecii vecilor, și vor arunca cununile lor înaintea scaunului de domnie zicând: Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava și cinstea și puterea, pentru că tu ai făcut toate și pentru voia ta erau și au fost făcute. Și am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru și pe dinapoi, pecetluită cu șapte peceți. Și am văzut un înger puternic vestind cu glas mare: Cine este vrednic să deschidă cartea și să‐i desfacă pecețile? Și nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea. Și plângeam mult, pentru că nimeni n‐a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea. Și unul dintre prezbiteri mi‐a zis: Nu plânge. Iată Leul care este din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei. Și am văzut între scaunul de domnie și cele patru viețuitoare și între prezbiteri un Miel stând, ca înjunghiat, având șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. Și a venit și a luat‐o din mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie. Și când a luat cartea, cele patru viețuitoare și cei douăzeci și patru de prezbiteri au căzut înaintea Mielului, având fiecare o harfă și potire de aur pline de tămâie, care sunt rugăciunile sfinților. Și ei cântă o cântare nouă zicând: Vrednic ești tu să iei cartea și să deschizi pecețile ei: fiindcă ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele tău oameni din orice seminție și limbă și popor și neam, și i‐ai făcut Dumnezeului nostru o Împărăție și preoți și vor împărăți pe pământ. Și am văzut și am auzit ca un glas de îngeri mulți, împrejurul scaunului de domnie și al viețuitoarelor și al prezbiterilor; și numărul lor era zecimi de mii de zecimi de mii și mii de mii, zicând cu glas mare: Vrednic este Mielul cel înjunghiat ca să primească puterea și bogății și înțelepciune și tărie și cinste și slavă și laudă. Și pe orice făptură care este în cer și pe pământ și sub pământ și pe mare și pe toate cele din ele, le‐am auzit zicând: Celui ce șade pe scaunul de domnie și Mielului fie lauda și cinstea și slava și stăpânirea în vecii vecilor. Și cele patru viețuitoare ziceau: Amin! Și prezbiterii au căzut jos și s‐au închinat. Și am văzut când a deschis Mielul una din cele șapte peceți și am auzit pe una din cele patru viețuitoare zicând ca și cu un glas de tunet: Vino și uită‐te. Și am văzut și iată un cal alb și cel ce ședea pe el avea un arc și i s‐a dat o cunună; și a ieșit biruitor și ca să biruiască. Și când a deschis pecetea a doua, am auzit pe a doua viețuitoare zicând: Vino și uită‐te. Și a ieșit un alt cal, un cal roșu ca focul, și celui ce ședea pe el i s‐a dat să ia pacea de pe pământ și să se înjunghie unii pe alții și i s‐a dat o sabie mare. Și când a deschis pecetea a treia, am auzit pe a treia viețuitoare zicând: Vino și uită‐te. Și am văzut și iată un cal negru și cel ce ședea pe el avea o cumpănă în mâna sa. Și am auzit ca un glas în mijlocul celor patru viețuitoare zicând: O măsură de grâu pentru un dinar și trei măsuri de orz pentru un dinar! Și nu vătăma untdelemnul și vinul. Și când a deschis pecetea a patra, am auzit glasul viețuitoarei a patra zicând: Vino și uită‐te. Și am văzut și iată un cal gălbui și cel ce ședea deasupra lui avea numele Moartea; și Hadesul urma cu ea; și li s‐a dat stăpânire peste a patra parte a pământului ca să omoare cu sabie și foamete și moarte și prin fiarele pământului. Și când a deschis pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor înjunghiați pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care o aveau. Și au strigat cu glas mare zicând: Până când, Stăpâne sfinte și adevărate, nu judeci și nu răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor de pe pământ? Și li s‐a dat fiecăruia un veșmânt alb și li s‐a zis să se mai odihnească puțină vreme, până să se împlinească și cei împreună robi ai lor și frații lor care au să fie omorâți ca și ei. Și am văzut când a deschis pecetea a șasea și s‐a făcut un cutremur mare de pământ și soarele s‐a făcut negru ca un sac de păr și luna întreagă s‐a făcut ca sângele și stelele cerului au căzut pe pământ, cum își aruncă un smochin, scuturat de vânt mare, smochinele sale iernatice. Și cerul s‐a îndepărtat ca un sul când îl înfășuri; și orice munte și ostrov s‐au mișcat din locurile lor. Și împărații pământului și mai marii și căpitanii și bogații și puternicii și orice rob și slobod s‐au ascuns în peșteri și în stâncile munților. Și zic munților și stâncilor: Cădeți peste noi și ascundeți‐ne de fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului, pentru că a venit ziua cea mare a mâniei lor și cine poate să stea? Și după aceasta am văzut patru îngeri stând la cele patru unghiri ale pământului, ținând cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Și am văzut un alt înger venind de la răsăritul soarelui, având pecetea Dumnezeului celui viu: și a strigat cu glas mare celor patru îngeri cărora li se dăduse să vatăme pământul și marea, zicând: Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii, până vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru pe frunțile lor. Și am auzit numărul celor pecetluiți, o sută patruzeci și patru de mii pecetluiți, din orice seminție a fiilor lui Israel: din seminția lui Iuda douăsprezece mii pecetluiți; din seminția lui Ruben douăsprezece mii; din seminția lui Gad douăsprezece mii; din seminția lui Așer douăsprezece mii; din seminția lui Neftali douăsprezece mii; din seminția lui Manase douăsprezece mii; din seminția lui Simeon douăsprezece mii; din seminția lui Levi douăsprezece mii; din seminția lui Isahar douăsprezece mii; din seminția lui Zabulon douăsprezece mii; din seminția lui Iosif douăsprezece mii; din seminția lui Beniamin douăsprezece mii erau pecetluiți. După acestea am văzut și iată o gloată mare, pe care nimeni nu putea s‐o numere, din orice neam și seminții și popoare și limbi, stând înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în veșminte albe și cu ramuri de finic în mâinile lor. Și ei strigă cu glas mare zicând: Mântuirea este a Dumnezeului nostru care șade pe scaunul de domnie și a Mielului. Și toți îngerii stăteau de jur împrejurul scaunului de domnie și împrejurul prezbiterilor și celor patru viețuitoare; și au căzut pe fețele lor înaintea scaunului de domnie și s‐au închinat lui Dumnezeu, zicând: Amin, lauda și slava și înțelepciunea și mulțumita și cinstea și puterea și tăria sunt ale Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin. Și unul dintre prezbiteri a răspuns zicându‐mi: Aceștia care sunt îmbrăcați în veșminte albe cine sunt și de unde au venit? Și i‐am zis: Domnul meu, tu știi. Și el mi‐a zis: Aceștia sunt cei ce vin din necazul cel mare și și‐au spălat veșmintele lor și le‐au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și‐i slujesc zi și noapte în Templul său: și cel ce șade pe scaunul de domnie își va întinde cortul peste ei. Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu‐i va bate soarele, nici vreo arșiță, pentru că Mielul care este în mijlocul scaunului de domnie va fi Păstorul lor și‐i va călăuzi la izvoarele apelor vieții; și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și când a deschis pecetea a șaptea, s‐a făcut tăcere în cer ca o jumătate de ceas. Și am văzut pe cei șapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu și li s‐au dat șapte trâmbițe. Și un alt înger a venit și a stat la altar, având o tămâietoare de aur; și i s‐a dat tămâie multă ca s‐o dea rugăciunilor tuturor sfinților pe altarul cel de aur înaintea scaunului de domnie. Și fumul tămâiei s‐a suit cu rugăciunile sfinților din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu. Și îngerul a luat tămâietoarea și a umplut‐o din focul altarului și a aruncat‐o pe pământ; și s‐au făcut tunete și glasuri și fulgere și un cutremur de pământ. Și cei șapte îngeri care aveau cele șapte trâmbițe s‐au pregătit să trâmbițeze. Și întâiul a trâmbițat: și s‐a făcut grindină și foc amestecat cu sânge și au fost aruncate pe pământ; și a treia parte din pământ a fost arsă de tot; și a treia parte din copaci a fost arsă de tot, și orice iarbă verde a fost arsă de tot. Și al doilea înger a trâmbițat, și ca un munte mare aprins de foc a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare s‐a făcut sânge. Și a murit a treia parte din făpturile care sunt în mare, care au suflare și a treia parte din corăbii a fost nimicită. Și al treilea înger a trâmbițat, și a căzut din cer o stea mare aprinsă ca o făclie și a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. Și numele stelei se cheamă Pelin. Și a treia parte din ape s‐a prefăcut în pelin și mulți din oameni au murit de ape, fiindcă se făcuseră amare. Și al patrulea înger a trâmbițat și a fost lovită a treia parte din soare și a treia parte din lună și a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor, și ziua să nu lumineze a treia parte a ei și noaptea asemenea. Și am văzut și am auzit un vultur zburând în mijlocul cerului zicând cu glas mare: Vai, vai, vai, de locuitorii de pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiței celor trei îngeri care au să mai trâmbițeze! Și al cincilea înger a trâmbițat; și am văzut o stea căzută din cer pe pământ și i s‐a dat cheia puțului Adâncului. Și a deschis puțul Adâncului și s‐a suit fum din puț, ca fumul unui cuptor mare și soarele și văzduhul au fost întunecate de fumul puțului. Și din fum au ieșit lăcuste pe pământ și li s‐a dat putere cum au putere scorpiile pământului. Și li s‐a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, decât numai pe oameni care n‐au pecetea lui Dumnezeu pe fruntea lor. Și li s‐a dat să nu‐i omoare, ci să fie munciți cinci luni; și muncirea lor este ca muncirea de scorpie când înțeapă pe om. Și în zilele acelea oamenii vor căuta moartea și n‐o vor găsi; și vor dori să moară și moartea fuge de ei. Și asemănarea lăcustelor era asemenea cu caii pregătiți pentru război; și pe capetele lor erau ca niște cununi asemenea aurului și fețele lor erau ca fețe de oameni. Și aveau păr ca părul de femei și dinții lor erau ca dinții de lei. Și aveau platoșe ca platoșe de fier; și vuietul aripilor lor era ca vuietul de care, de cai mulți alergând la război. Și au cozi asemenea scorpiilor și bolduri; și puterea lor este în cozile lor ca să vatăme pe oameni cinci luni. Au peste ei ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreiește are numele Abadon și în grecește are numele Apolion. Vaiul întâi a trecut; iată mai vin două vaiuri după acestea. Și al șaselea înger a trâmbițat, și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu zicând celui al șaselea înger, care are trâmbița: Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legați la râul cel mare, Eufrat. Și cei patru îngeri, care erau pregătiți pentru ceasul și ziua și luna și anul, au fost dezlegați ca să omoare a treia parte din oameni. Și numărul oștilor de călăreți era de douăzeci de mii de zecimi de mii: am auzit numărul lor. Și astfel am văzut caii în vedenie și pe cei ce ședeau pe ei având platoșe ca de foc și de iacint și de pucioasă: și capetele cailor erau ca niște capete de lei și din gurile lor iese foc și fum și pucioasă. De aceste trei răni au fost omorâți a treia parte din oameni, de focul și de fumul și de pucioasa ce iese din gurile lor. Căci puterea cailor este în gura lor și în cozile lor; căci cozile lor sunt asemenea șerpilor, având capete; și cu ele vatămă. Și cei rămași dintre oameni, care n‐au fost omorâți de aceste răni, nu s‐au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine la draci și la idolii cei de aur și de argint și de aramă și de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Și nu s‐au pocăit de omorurile lor, nici de fermecătoriile, nici de curvia, nici de furturile lor. Și am văzut pe un alt înger tare pogorându‐se din cer, înconjurat de un nor; și curcubeul era peste capul lui și fața lui era ca soarele și picioarele lui ca niște stâlpi de foc. Și avea în mâna lui o cărticică deschisă. Și și‐a pus piciorul drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ. Și a strigat cu glas mare, cum răcnește un leu: și când a strigat, cele șapte tunete și‐au spus glasurile lor. Și când au vorbit cele șapte tunete, eram să scriu; și am auzit un glas din cer zicând: Pecetluiește cele ce au spus cele șapte tunete și nu le scrie. Și îngerul pe care l‐am văzut stând pe mare și pe pământ și‐a ridicat mâna dreaptă spre cer și a jurat pe Cel ce trăiește în vecii vecilor, care a făcut cerul și cele ce sunt în el, și pământul și cele ce sunt pe el, și marea și cele ce sunt în ea, că nu va mai fi vreme; ci în zilele glasului îngerului al șaptelea, când are să trâmbițeze, atunci taina lui Dumnezeu este isprăvită, cum a binevestit robilor săi prorocii. Și glasul pe care‐l auzisem din cer, l‐am auzit iarăși vorbind cu mine și zicând: Du‐te, ia cărticica cea deschisă în mâna îngerului care stă pe mare și pe pământ. Și m‐am dus la înger, zicându‐i să‐mi dea cărticica. Și‐mi zice: Ia‐o și mănâncă‐o de tot și‐ți va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea. Și am luat cărticica din mâna îngerului și am mâncat‐o de tot; și a fost în gura mea dulce ca mierea: și când am înghițit‐o, mi s‐a amărât pântecele. Și ei îmi zic: Trebuie iarăși să prorocești despre popoare și despre Neamuri și despre limbi și despre mulți împărați. Și mi s‐a dat o trestie asemenea unei vergi, zicând: Scoală și măsoară Templul lui Dumnezeu și altarul și pe cei ce se închină în el. Și curtea de afară a Templului scoate‐o afară și n‐o măsura, pentru că a fost dată Neamurilor: și vor călca sfânta cetate patruzeci și două de luni. Și voi da celor doi martori ai mei și vor proroci, îmbrăcați în saci, o mie două sute șaizeci de zile. Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului. Și dacă voiește cineva să‐i vatăme, iese foc din gura lor și mistuie pe vrăjmașii lor: și dacă ar voi cineva să‐i vatăme, așa trebuie să fie omorât. Aceștia au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor și au putere peste ape să le schimbe în sânge și să lovească pământul cu orice rană, ori de câte ori vor voi. Și când își vor sfârși mărturia, fiara care se suie din Adânc va face război cu ei și‐i va birui și‐i va omorî. Și trupurile lor moarte vor sta pe ulița cetății celei mari, care duhovnicește se numește Sodoma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul lor. Și cei din popoare și seminții și limbi și Neamuri văd trupurile lor moarte trei zile și jumătate și nu îngăduie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. Și locuitorii de pe pământ se bucură de ei și se veselesc și își trimit daruri unii altora, pentru că acești doi proroci munceau pe locuitorii de pe pământ. Și după acele trei zile și jumătate a intrat în ei duhul de viață din Dumnezeu; și ei au stat pe picioarele lor; și o mare teamă a căzut peste cei ce îi priveau. Și au auzit un glas mare din cer zicându‐le: Suiți‐vă aici. Și s‐au suit în nor spre cer și vrăjmașii lor i‐au privit. Și în acel ceas s‐a făcut un cutremur mare de pământ, și a zecea parte din cetate a căzut; și șapte mii de nume de oameni au fost omorâți în cutremurul de pământ și cei rămași s‐au temut și au dat slavă Dumnezeului cerului. Al doilea Vai a trecut; iată al treilea Vai vine curând. Și al șaptelea înger a trâmbițat; și s‐au făcut multe glasuri în cer zicând: Împărăția lumii a ajuns a Domnului nostru și a Hristosului său și el va împărăți în vecii vecilor. Și cei douăzeci și patru de prezbiteri care șed înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie au căzut pe fețele lor și s‐au închinat lui Dumnezeu, zicând: Îți mulțumim, Doamne Dumnezeule Atotputernice, care ești și care erai, pentru că ai luat puterea ta cea mare și ai intrat în Împărăție. Și Neamurile au fost întărâtate și mânia ta a venit, și vremea celor morți să fie judecați și vremea să dai plata lor robilor tăi prorocilor și sfinților și celor ce se tem de numele tău, celor mici și celor mari, și să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul. Și Templul lui Dumnezeu în cer s‐a deschis și chivotul legământului s‐a arătat în Templul său și s‐au făcut fulgere și glasuri și tunete și un cutremur de pământ și grindină mare. Și un semn mare s‐a văzut în cer; o femeie învelită în soare și luna sub picioarele ei și pe capul ei o cunună de douăsprezece stele, și având în pântece, strigă, fiind în dureri de facere și muncindu‐se să nască. Și un alt semn s‐a văzut în cer; și iată un balaur mare roșu ca focul, având șapte capete și zece coarne și pe capetele lui șapte cununi împărătești. Și coada lui târăște a treia parte din stelele cerului și le aruncă pe pământ. Și balaurul a stat înaintea femeii care are să nască, pentru ca să înghită pe copilul ei când va naște. Și ea a născut un fiu de parte bărbătească și el are să păstorească toate Neamurile cu un toiag de fier; și copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la scaunul său de domnie. Și femeia a fugit în pustie, unde are un loc gătit de la Dumnezeu ca s‐o hrănească acolo o mie două sute șaizeci de zile. Și s‐a făcut un război în cer; Mihail și îngerii lui se războiau cu balaurul. Și balaurul se războia și îngerii lui. Și ei n‐au fost mai tari și locul lor nu s‐a mai aflat în cer. Și a fost aruncat jos balaurul cel mare, șarpele cel din început, care se numește Diavolul și Satana, care rătăcește tot pământul locuit; el a fost aruncat pe pământ și îngerii săi au fost aruncați cu el. Și am auzit un glas mare în cer zicând: Acum a venit mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului său, pentru că învinuitorul fraților noștri, care‐i învinuiește înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte, a fost aruncat jos. Și ei l‐au biruit din pricina sângelui Mielului și din pricina cuvântului mărturiei lor și nu și‐au iubit viața chiar până la moarte. Pentru aceea veseliți‐vă, ceruri, și cei ce locuiți în ele. Vai de pământ și de mare, fiindcă diavolul s‐a pogorât la voi cu mânie mare, știind că are puțină vreme. Și când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit pe femeia care născuse partea bărbătească. Și cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca să zboare în pustie la locul ei, unde este hrănită o vreme și vremuri și jumătate de vreme, departe de fața șarpelui. Și șarpele a aruncat din gura lui apă ca un râu în urma femeii, ca s‐o facă s‐o ia apa. Și pământul a ajutat femeii și pământul și‐a deschis gura și a înghițit râul pe care‐l aruncase balaurul din gura lui. Și balaurul s‐a mâniat pe femeie și a plecat să facă război cu rămășița din sămânța ei, cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus. Și am stat pe nisipul mării. Și am văzut suindu‐se din mare o fiară care avea zece coarne și șapte capete și pe coarnele ei zece cununi împărătești și pe capetele ei nume de hulă. Și fiara pe care am văzut‐o era asemenea unui leopard și picioarele ei ca de urs și gura ei ca o gură de leu. Și balaurul i‐a dat puterea lui și scaunul lui de domnie și o stăpânire mare. Și am văzut unul din capetele ei ca înjunghiat de moarte și rana morții ei fusese vindecată. Și tot pământul se minuna în urma fiarei. Și s‐au închinat balaurului fiindcă a dat fiarei stăpânirea și s‐au închinat fiarei zicând: Cine este asemenea fiarei și cine poate să se războiască cu ea? Și i s‐a dat o gură să vorbească lucruri mari și hule și i s‐a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni. Și și‐a deschis gura în hule împotriva lui Dumnezeu, ca să hulească numele lui și locuința lui și pe cei ce locuiesc în cer. Și i s‐a dat să facă război cu sfinții și să‐i biruiască. Și i s‐a dat stăpânire peste orice seminție și popor și limbă și neam. Și toți locuitorii de pe pământ al căror nume nu este scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului celui înjunghiat, se vor închina ei. Dacă are cineva urechi, să audă! Dacă cineva duce în robie, se duce în robie; dacă va omorî cineva cu sabia, trebuie ca el să fie omorât cu sabia. Aici este răbdarea și credința sfinților. Și am văzut o altă fiară suindu‐se din pământ. Și avea două coarne asemenea unui miel și vorbea ca un balaur. Și ea face toată stăpânirea celei dintâi fiare înaintea ei. Și face ca pământul și locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Și face semne mari, încât face să se pogoare și foc din cer pe pământ înaintea oamenilor. Și rătăcește pe locuitorii de pe pământ din pricina semnelor care i‐au fost date să le facă înaintea fiarei, zicând locuitorilor de pe pământ să facă o icoană fiarei care are rana de sabie și a trăit. Și i s‐a dat să dea duh icoanei fiarei, ca icoana fiarei să și vorbească și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Și face ca la toți, mici și mari și bogați și săraci și slobozi și robi, să li se dea un semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe fruntea lor, ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde afară de cine are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici este înțelepciunea. Cine are priceperea, să socotească numărul fiarei; căci este un număr de om. Și numărul ei este: Șase sute șaizeci și șase. Și am văzut și iată Mielul stând pe muntele Sion și cu el o sută patruzeci și patru de mii având scris pe frunțile lor numele său și numele Tatălui său. Și am auzit un glas din cer ca un glas de ape multe și ca un glas de tunet mare; și glasul pe care l‐am auzit era ca al harfiștilor care cântă cu harfele lor. Și ei cântă o cântare nouă înaintea scaunului de domnie și înaintea celor patru viețuitoare și a prezbiterilor; și nimeni nu putea să învețe cântarea decât cei o sută patruzeci și patru de mii, adică cei răscumpărați de pe pământ. Aceștia sunt cei ce nu s‐au întinat cu femei; căci sunt verguri. Aceștia sunt cei ce urmează pe Mielul oriunde ar merge. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni, ca să fie pârga lui Dumnezeu și a Mielului. Și în gura lor n‐a fost găsită minciună: sunt fără vină. Și am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului, având o evanghelie veșnică, pentru ca să binevestească celor ce șed pe pământ și la orice neam și seminție și limbă și popor. Și zice cu glas mare: Temeți‐vă de Dumnezeu și dați‐i slavă, fiindcă a venit ceasul judecății lui și închinați‐vă Celui ce a făcut cerul și pământul și marea și izvoarele de ape. Și un alt înger, al doilea, a urmat zicând: A căzut, a căzut Babilonul cel mare, care a adăpat toate Neamurile din vinul aprinderii curviei sale. Și un alt înger, al treilea, le‐a urmat zicând cu glas mare: Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește un semn pe fruntea sa sau pe mâna sa, va bea și el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, care este turnat neamestecat în paharul mâniei lui și va fi muncit în foc și pucioasă înaintea îngerilor sfinți și înaintea Mielului. Și fumul muncii lor se suie în sus în veci de veci; și n‐au odihnă nici zi, nici noapte cei ce se închină fiarei și icoanei ei și dacă primește cineva semnul numelui ei. Aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Și am auzit un glas din cer zicând: Scrie: Fericiți sunt morții care mor în Domnul de acum încolo; da, zice Duhul, ca să se odihnească de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează. Și am văzut și iată un nor alb și pe nor șezând Unul asemuit cu Fiul omului, având pe capul lui o cunună de aur și în mâna lui o seceră ascuțită. Și un alt înger a ieșit din Templu, strigând cu glas mare celui ce șade pe nor: Trimite secera ta și seceră; pentru că a venit ceasul să seceri; fiindcă s‐a uscat secerișul pământului. Și cel ce șade pe nor și‐a aruncat secera pe pământ și pământul a fost secerat. Și un alt înger a ieșit din Templul care este în cer, având și el o seceră ascuțită. Și un alt înger având putere asupra focului a ieșit din altar și a strigat cu glas mare celui ce avea secera ascuțită, zicând: Trimete secera ta cea ascuțită și culege strugurii viței pământului, fiindcă borboanele lor sunt deplin coapte. Și îngerul și‐a aruncat secera pe pământ și a cules via pământului și a aruncat‐o în teasc, în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Și teascul a fost călcat afară din cetate și din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor pe o depărtare de o mie șase sute de stadii. Și am văzut în cer un alt semn mare și minunat: șapte îngeri având șapte răni, care sunt cele din urmă fiindcă în ele mânia lui Dumnezeu este sfârșită. Și am văzut ca o mare sticloasă amestecată cu foc și pe biruitorii fiarei și icoanei ei și numărului numelui ei, stând pe marea cea sticloasă, având harfe ale lui Dumnezeu. Și ei cântă cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului, zicând: Mari și minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile tale, Împărate al veșniciilor! Cine nu se va teme, Doamne, și nu va slăvi numele tău? Pentru că tu singur ești sfânt; pentru că toate Neamurile vor veni și se vor închina înaintea ta, pentru că faptele tale drepte au fost arătate. Și după acestea am văzut și s‐a deschis Templul cortului mărturiei în cer. Și cei șapte îngeri care au cele șapte răni au ieșit din Templu, îmbrăcați în in curat strălucitor și încinși împrejurul piepturilor cu cingători de aur. Și una din cele patru viețuitoare a dat celor șapte îngeri șapte potire de aur pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor. Și Templul s‐a umplut de fum din slava lui Dumnezeu și din puterea lui; și nimeni nu putea să intre în Templu până s‐au sfârșit cele șapte răni ale celor șapte îngeri. Și am auzit un glas mare ieșind din Templu, zicând celor șapte îngeri: Mergeți și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu. Și cel dintâi s‐a dus și și‐a vărsat potirul pe pământ; și s‐a făcut o rană rea și pricinuitoare de durere pe oamenii care au semnul fiarei și se închină chipului ei. Și al doilea și‐a vărsat potirul în mare; și ea s‐a făcut sânge ca de om mort: și orice suflet de viață care este în mare a murit. Și al treilea și‐a vărsat potirul în râuri și în izvoarele apelor; și s‐au făcut sânge. Și am auzit pe îngerul apelor zicând: Drept ești tu, care ești și care erai, Sfântule, fiindcă ai judecat astfel. Fiindcă ei au vărsat sângele sfinților și prorocilor și le‐ai dat sânge să bea: sunt vrednici. Și am auzit altarul zicând: Da, Doamne Dumnezeule Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile tale. Și al patrulea și‐a vărsat potirul pe soare și i s‐a dat să dogorească pe oameni cu foc. Și oamenii au fost dogorâți de o arșiță mare: și au hulit numele lui Dumnezeu care are puterea peste rănile acestea și nu s‐au pocăit ca să‐i dea slavă. Și al cincilea și‐a vărsat potirul pe scaunul de domnie al fiarei; și împărăția ei s‐a făcut întunecoasă; și își mușcau limbile de durere. Și au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor și nu s‐au pocăit de faptele lor. Și al șaselea și‐a vărsat potirul peste râul cel mare Eufrat; și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților care vin de la răsăritul soarelui. Și‐am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate ca niște broaște. Căci sunt duhuri de draci, făcătoare de semne, care se duc la împărații întregului pământ locuit ca să‐i adune pentru războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu Celui Atotputernic. (Iată, eu vin ca un hoț; fericit este cine veghează și își păstrează veșmintele, ca să nu umble gol și să se vadă rușinea lui). Și i‐au adunat la locul numit evreiește Armaghedon. Și al șaptelea și‐a vărsat potirul în văzduh și a ieșit din Templu un glas mare de la scaunul de domnie zicând: S‐a făcut. Și s‐au făcut fulgere și glasuri și tunete; și s‐a făcut un mare cutremur de pământ, cum nu s‐a făcut de când a fost omul pe pământ: așa de mare cutremur de pământ, așa de tare! Și cetatea cea mare s‐a făcut în trei părți și cetățile Neamurilor au căzut. Și Babilonul cel mare a fost amintit înaintea lui Dumnezeu, ca să‐i dea paharul vinului aprinderii mâniei lui. Și orice ostrov a fugit și munții n‐au fost aflați. Și o grindină mare, fiecare piatră ca de greutatea unui talant se pogoară din cer peste oameni; și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina rănii grindinii, pentru că rana ei este foarte mare. Și unul din cei șapte îngeri care au cele șapte potire a venit și a vorbit cu mine zicând: Vino, îți voi arăta judecata curvei celei mari care șade pe ape multe, cu care au curvit împărații pământului; și cei ce locuiesc pământul au fost îmbătați de vinul curviei ei. Și m‐a dus în duh într‐o pustie. Și am văzut o femeie șezând pe o fiară de culoare stacojie, plină de nume de hulă, având șapte capete și zece coarne. Și femeia era învelită în purpură și stacojiu și împodobită cu aur și pietre scumpe și mărgăritare, având un potir de aur în mâna ei, plin de urâciuni și necurățeniile curviei ei. Și pe fruntea ei un nume scris: Taină, Babilonul cel mare, mama curvelor și a urâciunilor pământului. Și am văzut femeia îmbătată de sângele sfinților și de sângele martorilor lui Isus. Și când am văzut‐o m‐am minunat minune mare. Și îngerul mi‐a zis: Pentru ce te‐ai minunat? Eu îți voi spune taina femeii și a fiarei care o poartă, care are cele șapte capete și cele zece coarne. Fiara pe care ai văzut‐o era și nu este și are să se suie din Adânc și să meargă la pieire; și cei ce locuiesc pe pământ, al căror nume nu este scris în cartea vieții de la întemeierea lumii, se vor minuna când vor vedea fiara: că era și nu este și va fi de față. (Aici este mintea care are înțelepciune.) Cele șapte capete sunt șapte munți pe care șade femeia. Și sunt și șapte împărați: cei cinci au căzut, unul este, celălalt încă n‐a venit, și când va veni, trebuie să rămână puțină vreme. Și fiara care era și nu este, este și ea însăși al optulea și este dintre cei șapte și merge la pieire. Și cele zece coarne pe care le‐ai văzut sunt zece împărați care n‐au luat încă împărăție, ci primesc stăpânire ca împărați un ceas cu fiara. Aceștia au un singur gând și ei dau fiarei atât puterea, cât și stăpânirea lor. Aceștia se vor război cu Mielul și Mielul îi va birui, pentru că este Domn al domnilor și Împărat al împăraților: și vor birui și cei ce sunt cu el, chemați și aleși și credincioși. Și mi‐a zis: Apele pe care le‐ai văzut unde șade curva sunt popoare și gloate și neamuri și limbi. Și cele zece coarne pe care le‐ai văzut și fiara, aceștia vor urî pe curvă și o vor face pustie și goală și cărnurile ei le vor mânca și o vor arde de tot cu foc. Căci Dumnezeu a pus în inimile lor ca să facă gândul lui și să împlinească un singur gând și să dea fiarei împărăția lor până vor fi împlinite cuvintele lui Dumnezeu. Și femeia pe care ai văzut‐o este cetatea cea mare, care are împărăția peste împărații pământului. După acestea am văzut pogorându‐se din cer un alt înger, având o mare stăpânire și pământul a fost luminat de slava lui. Și a strigat cu glas tare zicând: A căzut, a căzut Babilonul cel mare, și s‐a făcut un loc de locuit al dracilor și o temniță a oricărui duh necurat și o temniță a oricărei păsări necurate și urâte. Pentru că toate Neamurile au băut din vinul aprinderii curviei ei și împărații pământului au curvit cu ea, și negustorii pământului s‐au îmbogățit din puterea desfătării ei. Și am auzit un alt glas din cer zicând: Ieșiți din ea, poporul meu, ca să nu fiți părtași cu păcatele ei și să nu luați din rănile ei: pentru că păcatele ei au ajuns până la cer și Dumnezeu și‐a adus aminte de nedreptățile ei. Dați‐i înapoi cum a dat și ea și îndoiți‐i îndoit, după faptele ei; în paharul în care a amestecat ea, amestecați‐i îndoit. Pe cât s‐a slăvit și s‐a desfătat, atât dați‐i muncire și întristare. Fiindcă zice în inima ei: Șed ca împărăteasă și nu sunt văduvă, și nu voi vedea întristare nicidecum: pentru aceea într‐o singură zi îi vor veni rănile ei, moarte și întristare și foamete; și va fi arsă de tot în foc; pentru că Domnul Dumnezeu care o judecă este tare. Și împărații pământului care au curvit și s‐au desfătat cu ea vor plânge și se vor jeli de ea când vor vedea fumul arderii ei. Stând de departe de teama muncirii ei și zicând: Vai, vai, cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare! pentru că într‐un singur ceas ți‐a venit judecata. Și negustorii pământului plâng și se întristează de ea, pentru că nimeni nu mai cumpără marfa lor: marfă de aur și argint și pietre scumpe și mărgăritare și de in subțire și purpură și mătăsărie și stacojiu și orice lemn bine mirositor și orice vas de fildeș și orice vas din lemn scump și de aramă și fier și marmură și scorțișoară și mirodenii și mirosuri și mir și tămâie și vin și untdelemn și făină de grâu curat și grâu și vite și oi; și marfă de cai și căruțe și robi și suflete de oameni. Și roadele poftei sufletului tău s‐au depărtat de la tine și toate cele alese și strălucite au pierit de la tine și oamenii nu le vor mai afla nicidecum. Negustorii de acestea, care s‐au îmbogățit de la ea, vor sta departe de teama muncirii ei, plângând și întristându‐se, zicând: Vai, vai, cetatea cea mare, cea îmbrăcată în veșmânt de in subțire și purpură și stacojiu și împodobită cu aur și pietre scumpe și mărgăritare! Pentru că într‐un singur ceas a fost pustiită o bogăție așa de mare! Și oricare cârmaci și oricine merge pe apă spre vreun loc și marinarii și cei ce lucrează pe mare, stăteau de departe și, privind fumul arderii ei, strigau zicând: Care cetate este asemenea cu cetatea cea mare? Și și‐au aruncat țărână pe capetele lor și strigau, plângând și întristându‐se, zicând: Vai, vai, cetatea cea mare, în care s‐au îmbogățit din cele de preț ale ei toți cei ce au corăbii pe mare! Fiindcă într‐un singur ceas a fost pustiită! Veselește‐te de ea, cerule, și sfinților și apostolilor și prorocilor, pentru că Dumnezeu v‐a judecat judecata voastră față de ea. Și un înger tare a ridicat o piatră ca o piatră mare de moară și a aruncat‐o în mare zicând: Cu astfel de repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, și nicidecum nu va mai fi aflată. Și glas de harfiști și de cântăreți și de cântători din fluier și de trâmbițași nu va mai fi auzit nicidecum în tine; și uruit de piatră de moară nu va mai fi auzit nicidecum în tine. Și lumină de candelă nu va mai străluci nicidecum în tine și glas de mire și de mireasă nu va mai fi auzit nicidecum în tine, fiindcă negustorii tăi erau mai marii pământului, fiindcă prin fermecătoria ta au fost rătăcite toate Neamurile. Și în ea a fost aflat sângele prorocilor și sfinților și al tuturor celor înjunghiați pe pământ. După acestea am auzit ca un glas mare de gloată multă în cer, zicând: Aliluia! Mântuirea și slava și cinstea și puterea sunt ale Dumnezeului nostru! Pentru că judecățile lui sunt adevărate și drepte; pentru că a judecat pe curva cea mare, care a stricat pământul în curvia ei, și a răzbunat sângele robilor lui din mâna ei. Și au zis a doua oară: Aliluia! Și fumul ei se suie în vecii vecilor. Și cei douăzeci și patru de prezbiteri și cele patru viețuitoare au căzut și s‐au închinat lui Dumnezeu care șade pe scaunul de domnie, zicând: Amin! Aliluia! Și un glas a ieșit din scaunul de domnie zicând: Lăudați pe Dumnezeul nostru, voi toți robii lui și voi care vă temeți de el, cei mici și cei mari. Și am auzit ca un glas de gloată multă și ca un glas de ape multe și ca un glas de tunete tari zicând: Aliluia! pentru că Domnul Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic și‐a luat Împărăția. Să ne bucurăm și să ne veselim și să‐i dăm slavă, fiindcă a venit nunta Mielului și nevasta lui s‐a pregătit. Și i s‐a dat să se îmbrace în veșmânt de in subțire strălucit curat; căci veșmântul de in subțire sunt faptele drepte ale sfinților. Și‐mi zice: Scrie: Fericiți sunt cei chemați la ospățul nunții Mielului. Și îmi zice: Acestea sunt cuvinte adevărate ale lui Dumnezeu. Și am căzut înaintea picioarelor lui ca să mă închin lui. Și‐mi zice: Vezi să n‐o faci; eu sunt împreună rob cu tine și cu frații tăi, care au mărturia lui Isus; închină‐te lui Dumnezeu: căci mărturia lui Isus este duhul prorociei. Și am văzut cerul deschis și iată un cal alb și cel ce șade pe el numit Credincios și Adevărat. Și el judecă și se războiește în dreptate. Și ochii lui sunt o flacără de foc și pe capul lui sunt multe cununi împărătești având un nume scris pe care nimeni nu‐l știe decât numai el. Și este îmbrăcat într‐o haină stropită cu sânge și numele lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. Și oștile care sunt în cer îl urmau pe cai albi, îmbrăcate în haine de in subțire alb curat. Și din gura lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească Neamurile cu ea; și el îi va păstori cu un toiag de fier; și el va călca teascul vinului aprinderii mâniei lui Dumnezeu Cel Atotputernic. Și el are pe haina și pe coapsa lui un nume scris: Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Și am văzut un înger stând în soare; și el a strigat cu glas mare, zicând tuturor păsărilor care zboară în mijlocul cerului: Veniți și adunați‐vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncați cărnuri de împărați și cărnuri de căpitani și cărnuri de puternici și cărnuri de cai și ale celor ce șed pe ei și cărnurile tuturor, slobozi și robi, mici și mari. Și am văzut fiara și pe împărații pământului și oștile lor adunate să facă război cu cel ce șade pe cal și cu oastea lui. Și fiara a fost prinsă, și cu ea prorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele prin care rătăcise pe cei ce au luat semnul fiarei și pe cei ce s‐au închinat icoanei ei; cei doi au fost aruncați vii în iazul de foc care arde cu pucioasă. Și cei rămași au fost omorâți de sabia celui ce șade pe cal, adică sabia care ieșea din gura lui; și toate păsările s‐au săturat de cărnurile lor. Și am văzut un înger pogorându‐se din cer, având cheia Adâncului și un lanț mare în mâna lui. Și a apucat pe balaur, șarpele cel din început, care este Diavolul și Satana, și l‐a legat pentru o mie de ani. Și l‐a aruncat în Adânc și l‐a închis; și a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai rătăcească Neamurile, până se vor sfârși cei o mie de ani; după aceea trebuie ca el să fie dezlegat pentru puțină vreme. Și am văzut scaune de domnie și au șezut pe ele și li s‐a dat judecata, și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul pentru mărturia lui Isus și pentru Cuvântul lui Dumnezeu și cei ce nu se închinaseră fiarei, nici icoanei ei și nu primiseră semnul pe fruntea și pe mâna lor; și au trăit și au împărățit cu Hristos o mie de ani. Cei rămași dintre morți n‐au trăit până vor fi sfârșiți cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericit și sfânt este cine are parte de întâia înviere; asupra lor a doua moarte n‐are stăpânire, ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu el o mie de ani. Și când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat din închisoarea sa. Și va ieși ca să rătăcească Neamurile, care sunt în cele patru unghiri ale pământului, pe Gog și Magog, ca să‐i adune la război, pe ei al căror număr este ca nisipul mării. Și s‐au suit pe fața pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea cea iubită: și s‐a pogorât foc din cer și i‐a mistuit. Și Diavolul care‐i rătăcise a fost aruncat în iazul de foc și pucioasă, unde este atât fiara cât și prorocul mincinos; și vor fi munciți zi și noapte în vecii vecilor. Și am văzut un mare scaun de domnie alb și pe Cel ce ședea deasupra, de la a cărui față au fugit pământul și cerul și n‐a fost aflat loc pentru ele. Și am văzut pe morți, pe cei mari și pe cei mici, stând înaintea scaunului de domnie și au fost deschise cărți; și o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieții; și morții au fost judecați din cele scrise în cărți, după faptele lor. Și marea a dat pe morții care sunt în ea și Moartea și Hadesul au dat pe morții care sunt în ele; și au fost judecați fiecare după faptele lor. Și Moartea și Hadesul au fost aruncate în iazul de foc. Aceasta este moartea a doua, iazul de foc. Și dacă cineva n‐a fost aflat scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc. Și am văzut un cer nou și un pământ nou; căci cerul dintâi și pământul dintâi se duseseră și marea nu mai este. Și am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându‐se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Și am auzit un glas mare din scaunul de domnie zicând: Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și el va locui cu ei și ei vor fi poporul lui și Dumnezeu însuși va fi cu ei și va fi Dumnezeul lor: și va șterge orice lacrimă din ochii lor; și moartea nu va mai fi, nici tânguire, nici strigăt, nici durere nu va mai fi, fiindcă cele dintâi s‐au dus. Și Cel ce șade pe scaunul de domnie a zis: Iată eu fac toate noi. Și zice: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt credincioase și adevărate. Și mi‐a zis: S‐a făcut! Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul. Eu voi da celui însetat din izvorul apei vieții în dar. Biruitorul va moșteni acestea și eu îi voi fi Dumnezeu și el îmi va fi fiu. Iar în privința fricoșilor și necredincioșilor și urâcioșilor și omorâtorilor și curvarilor și fermecătorilor și închinătorilor la idoli și tuturor mincinoșilor, partea lor va fi în iazul care arde cu foc și pucioasă, care este moartea a doua. Și unul din cei șapte îngeri, care au cele șapte potire umplute cu cele din urmă șapte răni, a venit și a vorbit cu mine zicând: Vino aici, îți voi arăta pe mireasa, nevasta Mielului. Și m‐a dus în Duh pe un munte mare și înalt și mi‐a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, pogorându‐se din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu; luminătorul ei era asemenea cu o piatră foarte scumpă, ca piatra de iaspis, sticlind ca cristalul. Ea avea un zid mare și înalt, avea douăsprezece porți, și la porți doisprezece îngeri, și nume scrise deasupra, care sunt ale celor douăsprezece seminții ale copiilor lui Israel. Dinspre răsărit erau trei porți; și dinspre miazănoapte trei porți; și dinspre miazăzi trei porți; și dinspre apus trei porți. Și zidul cetății avea douăsprezece temelii și pe ele douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. Și cel ce vorbea cu mine avea ca măsură o trestie de aur ca să măsoare cetatea și porțile ei și zidul ei. Și cetatea este în patru unghiri și lungimea ei este cât lățimea. Și a măsurat cetatea cu trestie până la douăsprezece mii de stadii: lungimea și lărgimea și înălțimea ei erau deopotrivă. Și a măsurat zidul ei, o sută patruzeci și patru de coți, după măsură de om, adică a îngerului. Și ziditura zidului ei era de iaspis; și cetatea era de aur curat, asemenea cristalului curat. Temeliile zidului cetății erau împodobite cu orice piatră scumpă; întâia temelie era de iaspis, a doua de safir, a treia de halchedon, a patra de smarald, a cincea de sardonix, a șasea de sardiu, a șaptea de hrisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de hrisopraz, a unsprezecea de iacint, a douăsprezecea de ametist. Și cele douăsprezece porți erau douăsprezece mărgăritare; fiecare din porți era dintr‐un singur mărgăritar. Și ulița cetății era de aur curat, ca cristalul străveziu. Și n‐am văzut Templu în ea, pentru că Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic este Templul ei și Mielul. Și cetatea n‐are trebuință de soare, nici de lună ca s‐o lumineze: fiindcă slava lui Dumnezeu a luminat‐o și candela ei este Mielul. Și Neamurile vor umbla prin lumina ei și împărații pământului îi aduc slava lor. Și porțile ei nu sunt închise nicidecum ziua, căci nu va fi noapte acolo. Și‐i vor aduce slava și cinstea Neamurilor. Și nu intră nicidecum în ea nimic de rând, nici cine face urâciune și minciună, ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului. Și mi‐a arătat un râu de apă de viață, curat ca cristalul, ieșind din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. În mijlocul uliței ei și al râului, de o parte și de alta, era pomul vieții, făcând douăsprezece feluri de roduri, dându‐și rodul pe fiecare lună: și frunzele pomului sunt pentru tămăduirea Neamurilor. Și nimic vrednic de blestem nu va mai fi. Și scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului va fi în ea; și robii lui îi vor sluji. Și ei vor vedea fața lui, și numele lui va fi pe frunțile lor. Și nu va mai fi noapte; și n‐au trebuință de lumină de sfeșnic și de lumină de soare, pentru că Domnul Dumnezeu va lumina peste ei și vor împărăți în vecii vecilor. Și mi‐a zis: Aceste cuvinte sunt credincioase și adevărate și Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe îngerul său să arate robilor săi cele ce trebuie să se întâmple în curând. Și iată, eu vin curând. Fericit este cine păstrează cuvintele prorociei cărții acesteia. Și eu, Ioan, sunt cel ce am auzit și am privit acestea. Și când am auzit și am privit, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care‐mi arăta acestea. Și el îmi zice: Vezi să n‐o faci: eu sunt rob împreună cu tine și cu frații tăi prorocii și cu cei ce păstrează cuvintele cărții acesteia; închină‐te lui Dumnezeu. Și‐mi zice: Nu pecetlui cuvintele prorociei cărții acesteia; căci vremea este aproape. Cine face nedreptate, să mai facă nedreptate; și cel ce este mânjit, să mai fie mânjit; și dreptul să mai facă dreptate; și cel sfânt să mai fie sfințit! Iată eu vin curând și răsplata mea este cu mine ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui. Eu sunt Alfa și Omega, cel dintâi și cel din urmă, începutul și sfârșitul. Fericiți sunt cei ce își spală îmbrăcămintea ca să aibă drept la pomul vieții și să intre prin porți în cetate! Afară sunt câinii și fermecătorii și curvarii și omorâtorii și închinătorii la idoli și oricine face și iubește minciuna Eu, Isus, am trimis pe îngerul meu să vă mărturisească acestea în biserici. Eu sunt rădăcina și sămânța lui David, steaua luminoasă, cea de dimineață. Și Duhul și mireasa zic: Vino! Și cine aude să zică: Vino! Și cine însetează să vină: cine dorește, să ia apa vieții în dar. Eu mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei cărții acesteia, că dacă va adăuga cineva la ele, Dumnezeu îi va adăuga rănile scrise în cartea aceasta. Și dacă va scoate cineva ceva din cuvintele cărții prorociei acesteia, Dumnezeu va scoate partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă care sunt scrise în cartea aceasta. Cel ce mărturisește acestea zice: Da: Eu vin curând. Amin! Vino, Doamne Isuse! Harul Domnului Isus Hristos fie cu toți sfinții! Amin.