La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Pământul era pustiu și gol. Peste suprafața adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste fața apelor. Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“. Și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a separat lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina „zi“, iar întunericul l-a numit „noapte“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi. Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere în mijlocul apelor și ea să separe apele de ape!“. Astfel, Dumnezeu a făcut întinderea și a separat apele care sunt sub întindere de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost. Dumnezeu a numit întinderea „ceruri“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a doua. Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub ceruri și să apară uscatul!“. Și așa a fost. Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar apele care au fost adunate, le-a numit „mări“. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să facă rod cu sămânță în ei pe pământ, după felul lor!“. Și așa a fost. Pământul a dat vegetație: plante care fac sămânță, după felul lor, și pomi care fac rod cu sămânță în ei, după felul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia. Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe întinderea cerurilor, care să separe ziua de noapte. Ei să fie acolo pentru semne, pentru anotimpuri, pentru zile și pentru ani și să slujească drept luminători pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ!“. Și așa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. Dumnezeu i-a așezat pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ, să stăpânească ziua și noaptea și să separe lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra. Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de ființe vii și să zboare păsări deasupra pământului, pe suprafața întinderii cerurilor!“. Astfel, Dumnezeu a creat făpturile cele mari din ape, orice ființă vie, care se mișcă și de care mișună apele, după felul ei, și orice pasăre înaripată, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Dumnezeu le-a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor. Să se înmulțească și păsările pe pământ!“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea. Dumnezeu a zis: „Să dea pământul ființe vii, după felul lor: vite, târâtoare și vietăți ale pământului, după felul lor!“. Și așa a fost. Dumnezeu a făcut vietățile pământului, după felul lor, vitele, după felul lor, și orice târâtoare a pământului, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră. Ei să domnească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste orice animal care se târăște pe pământ“. Astfel, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat. Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis: „Fiți roditori și înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l. Domniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vietate care se târăște pe pământ“. Apoi Dumnezeu a zis: „Iată, v-am dat orice plantă care face sămânță și care este pe suprafața întregului pământ și orice pom care are fruct cu sămânță în el. Le veți avea ca hrană. Iar oricărei vietăți a pământului, oricărei păsări a cerului și oricărui animal care se târăște pe pământ, tuturor acestora deci, care au suflare de viață în ele, le-am dat ca hrană orice plantă verde“. Și așa a fost. Dumnezeu S-a uitat la tot ce a făcut și iată că toate erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a șasea. Astfel au fost sfârșite cerurile, pământul și întreaga lor armată. În ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse. El S-a odihnit în ziua a șaptea de toată lucrarea pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ea S-a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut-o în creație. Aceasta este istoria cerurilor și a pământului, când au fost create, în ziua când Domnul Dumnezeu a făcut pământul și cerurile. Pe pământ nu era încă niciun tufiș, iar iarba câmpului nu încolțise încă, pentru că Domnul Dumnezeu nu dăduse ploaie pe pământ și nu era niciun om ca să lucreze pământul, ci un izvor se ridica din pământ și uda toată suprafața pământului. Atunci Domnul Dumnezeu l-a creat pe Adam din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflare de viață, iar Adam a devenit un suflet viu. Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, în est, și l-a pus acolo pe omul pe care îl crease. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni pentru hrană, precum și Pomul Vieții, în mijlocul grădinii, și Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului. Un râu ieșea din Eden ca să ude grădina, iar de acolo se despărțea în patru brațe. Numele celui dintâi este Pișon. El înconjura toată țara Havila, unde este aur. Aurul acelei țări este bun. Acolo se găsesc și bedelion și piatră de onix. Numele celui de-al doilea râu este Ghihon. El înconjura toată țara Cuș. Numele celui de-al treilea râu este Hiddekel. El curge în partea de est a Așurului. Al patrulea râu este Eufratul. Domnul Dumnezeu l-a luat pe Adam și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească. Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Adam, zicând: „Să mănânci, desigur, din orice pom din grădină, dar din Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, sigur vei muri!“. Apoi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca Adam să fie singur. Îi voi face un ajutor potrivit“. Domnul Dumnezeu a creat din pământ fiecare vietate a câmpului și fiecare pasăre a cerului și le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi. Și orice nume pe care Adam îl punea fiecărei ființe vii, acela îi era numele. Adam le-a pus nume tuturor vitelor și păsărilor cerului și fiecărei vietăți a câmpului, însă pentru el nu s-a găsit niciun ajutor potrivit. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste Adam, iar acesta a adormit. El a luat una dintre coastele lui și a închis carnea la locul ei. Și, din coasta pe care a luat-o din Adam, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la Adam. Atunci Adam a zis: „În sfârșit, aceasta este os din oasele mele și carne din carnea mea. Aceasta se va numi «femeie», pentru că a fost luată din bărbat“. De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, iar ei vor fi un singur trup. Omul și soția lui erau amândoi goi și nu le era rușine. Șarpele era mai viclean decât orice vietate a câmpului, pe care o făcuse Domnul Dumnezeu. El i-a zis femeii: ‒ A zis într-adevăr Dumnezeu: „Să nu mâncați din orice pom din grădină“? Femeia i-a răspuns șarpelui: ‒ Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, dar, despre pomul care este în mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el și nici să nu-l atingeți, ca nu cumva să muriți“. Dar șarpele i-a zis femeii: ‒ Sigur nu veți muri! Căci Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul. Când femeia a văzut că pomul era bun pentru hrană, că era o plăcere pentru ochi și că pomul era de dorit ca să facă pe cineva înțelept, a luat din rodul lui și a mâncat. I-a dat și soțului ei, care era cu ea, și a mâncat și el. Atunci li s-au deschis ochii amândurora și au cunoscut că sunt goi. Ei au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut învelitori. Când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea zilei, Adam și soția lui s-au ascuns de fața Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam și i-a zis: ‒ Unde ești? El a răspuns: ‒ Am auzit glasul Tău în grădină, dar mi-a fost teamă pentru că eram gol. De aceea m-am ascuns. El a zis: ‒ Cine ți-a spus că ești gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci? Omul a răspuns: ‒ Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat. Atunci Domnul Dumnezeu i-a zis femeii: ‒ Ce-ai făcut? Femeia a răspuns: ‒ Șarpele m-a înșelat și am mâncat. Domnul Dumnezeu i-a zis șarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat ești tu între toate vitele și între toate vietățile de pe câmp. Vei umbla pe pântec și vei mânca țărână în toate zilele vieții tale. Voi pune dușmănie între tine și femeie, între descendenții tăi și descendenții ei. Descendenții ei îți vor zdrobi capul, iar tu le vei zdrobi călcâiul“. Femeii i-a zis: „Voi face ca durerile nașterii să-ți fie mari; cu durere vei naște copii. Dorința ta va fi împotriva soțului tău, dar el va stăpâni peste tine“. Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat de soția ta și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem, zicând: «Să nu mănânci din el», blestemat este pământul din cauza ta. Cu durere îți vei lua hrana din el în toate zilele vieții tale. Spini și mărăcini îți va da, iar tu vei mânca din plantele câmpului. Cu sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea, până când te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat. Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce“. Adam i-a pus soției sale numele Eva, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii. Domnul Dumnezeu a făcut niște tunici din piele pentru Adam și pentru soția sa și i-a îmbrăcat. Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Iată, omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Acum, să nu cumva să-și întindă mâna și să ia și din Pomul Vieții ca să mănânce și să trăiască veșnic!“. Astfel, Domnul Dumnezeu l-a trimis pe om afară din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat. După ce l-a alungat pe om, a pus în partea de est a grădinii Edenului niște heruvimi și o sabie arzătoare care se rotea, ca să păzească drumul spre Pomul Vieții. Adam s-a culcat cu soția sa, Eva, iar ea a rămas însărcinată și l-a născut pe Cain. Ea a zis: „Am obținut un om cu ajutorul Domnului “. Apoi l-a născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel păstorea turmele, iar Cain lucra pământul. După o vreme, Cain I-a adus Domnului un dar de mâncare din rodul pământului, iar Abel I-a adus și el un dar de mâncare din întâii născuți ai turmei sale și din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel și darul lui de mâncare, însă spre Cain și darul lui de mâncare n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare și i s-a întristat fața. Domnul i-a zis lui Cain: „De ce te-ai mâniat și de ce ți s-a întristat fața? Dacă faci ce este bine, oare nu vei fi primit? Dar dacă nu faci ce este bine, păcatul pândește la ușă. Dorința lui este împotriva ta, dar tu să-l stăpânești“. Cain i-a zis fratelui său, Abel: „Hai să ieșim la câmp!“. În timp ce se aflau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva lui Abel, fratele său, și l-a ucis. Atunci Domnul l-a întrebat pe Cain: ‒ Unde este Abel, fratele tău? El a răspuns: ‒ Nu știu. Sunt eu păzitorul fratelui meu? Domnul a zis: ‒ Ce-ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ către Mine! Acum, tu ești blestemat, alungat de pe pământul care și-a deschis gura ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. Când vei lucra pământul, el nu-ți va mai da recolta. Vei fi fugar și rătăcitor pe pământ. Cain I-a zis Domnului: ‒ Pedeapsa pentru nelegiuirea mea este prea mare ca s-o pot purta. Iată, Tu m-ai alungat azi de pe fața pământului și voi fi ascuns dinaintea feței Tale. Voi fi fugar și rătăcitor pe pământ, și oricine mă va găsi mă va ucide. Domnul i-a zis: ‒ Nicidecum! Dacă cineva îl va ucide pe Cain, acesta va fi răzbunat de șapte ori. Domnul a hotărât un semn pentru Cain, pentru ca oricine îl va găsi să nu-l omoare. Cain a ieșit dinaintea feței Domnului și s-a așezat în țara Nod, la est de Eden. Cain a cunoscut-o pe soția sa, iar ea a rămas însărcinată și l-a născut pe Enoh. Cain a construit o cetate și i-a pus numele Enoh, după numele fiului său. Lui Enoh i s-a născut Irad, iar Irad a fost tatăl lui Mehuiael. Mehuiael a fost tatăl lui Metușael, iar Metușael a fost tatăl lui Lameh. Lameh și-a luat două soții. Numele celei dintâi era Ada, iar numele celei de-a doua era Țila. Ada l-a născut pe Iabal. El a fost tatăl celor care locuiesc în corturi și au turme. Numele fratelui său era Iubal. El a fost tatăl tuturor celor care cântă cu lira și cu fluierul. Țila l-a născut pe Tubal-Cain, cel care a prelucrat tot felul de unelte din bronz și fier. Sora lui Tubal-Cain a fost Naama. Lameh le-a zis soțiilor sale: „Ada și Țila, ascultați-mi glasul! Soții ale lui Lameh, ascultați cu atenție cuvântarea mea! Căci am ucis un om pentru rana mea și un tânăr pentru vânătaia mea. Dacă de șapte ori va fi răzbunat Cain, Lameh va fi răzbunat de șaptezeci și șapte de ori“. Adam a cunoscut-o din nou pe soția sa. Aceasta a născut un fiu căruia i-a pus numele Set, zicând: „Dumnezeu a decis să am un alt urmaș în locul lui Abel, deoarece Abel a fost ucis de Cain“. Lui Set i s-a născut un fiu căruia i-a pus numele Enoș. Atunci au început să cheme Numele Domnului. Aceasta este cartea istoriei lui Adam. În ziua în care l-a creat Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a creat bărbat și femeie. În ziua în care i-a creat, i-a binecuvântat și le-a pus numele de „om“. La vârsta de o sută treizeci de ani, lui Adam i s-a născut un fiu după asemănarea sa, după chipul său, iar el i-a pus numele Set. După nașterea lui Set, Adam a mai trăit opt sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice. Astfel, toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost nouă sute treizeci de ani; apoi a murit. La vârsta de o sută cinci ani, lui Set i s-a născut Enoș. După nașterea lui Enoș, Set a mai trăit opt sute șapte ani și i s-au mai născut fii și fiice. Astfel, toate zilele vieții lui Set au fost nouă sute doisprezece ani; apoi a murit. La vârsta de nouăzeci de ani, lui Enoș i s-a născut Chenan. După nașterea lui Chenan, Enoș a mai trăit opt sute cincisprezece ani și i s-au mai născut fii și fiice. Astfel, toate zilele vieții lui Enoș au fost nouă sute cinci ani; apoi a murit. La vârsta de șaptezeci de ani, lui Chenan i s-a născut Mahalalel. După nașterea lui Mahalalel, Chenan a mai trăit opt sute patruzeci de ani și i s-au mai născut fii și fiice. Astfel, toate zilele vieții lui Chenan au fost nouă sute zece ani; apoi a murit. La vârsta de șaizeci și cinci de ani, lui Mahalalel i s-a născut Iared. După nașterea lui Iared, Mahalalel a mai trăit opt sute treizeci de ani și i s-au mai născut fii și fiice. Astfel, toate zilele vieții lui Mahalalel au fost opt sute nouăzeci și cinci de ani; apoi a murit. La vârsta de o sută șaizeci și doi de ani, lui Iared i s-a născut Enoh. După nașterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice. Astfel, toate zilele vieții lui Iared au fost nouă sute șaizeci și doi de ani; apoi a murit. La vârsta de șaizeci și cinci de ani, lui Enoh i s-a născut Metușelah. După nașterea lui Metușelah, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice. Astfel, toate zilele vieții lui Enoh au fost de trei sute șaizeci și cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu. Apoi n-a mai fost găsit, pentru că l-a luat Dumnezeu. La vârsta de o sută optzeci și șapte de ani, lui Metușelah i s-a născut Lameh. După nașterea lui Lameh, Metușelah a mai trăit șapte sute optzeci și doi de ani și i s-au mai născut fii și fiice. Astfel, toate zilele vieții lui Metușelah au fost nouă sute șaizeci și nouă de ani; apoi a murit. La vârsta de o sută optzeci și doi de ani, lui Lameh i s-a născut un fiu căruia i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia în lucrul și durerea mâinilor noastre, care vin din pământul pe care l-a blestemat Domnul “. După nașterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci și cinci de ani și i s-au mai născut fii și fiice. Astfel, toate zilele vieții lui Lameh au fost șapte sute șaptezeci și șapte de ani; apoi a murit. La vârsta de cinci sute de ani, lui Noe i s-au născut Sem, Ham și Iafet. Când oamenii au început să se înmulțească pe fața pământului și li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase și și-au luat soții dintre acelea pe care le-au ales. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pentru totdeauna în om, pentru că omul este carne păcătoasă; zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani“. Uriașii erau pe pământ în zilele acelea, și chiar și după aceea, când fiii lui Dumnezeu s-au împreunat cu fetele oamenilor și ele le-au născut copii. Aceștia au fost vitejii din vechime, oameni cu renume. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că fiecare înclinație a gândurilor inimii lui era toată ziua numai înspre rău. Domnului I-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ și S-a întristat în inima Lui. Domnul a zis: „Îl voi șterge de pe fața pământului pe omul pe care l-am creat, de la om până la animale, până la târâtoare și până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut“. Dar Noe a găsit bunăvoință înaintea Domnului. Aceasta este istoria lui Noe. Noe a fost un om drept, integru în generația sa. Noe a umblat cu Dumnezeu. Lui Noe i s-au născut trei fii: Sem, Ham și Iafet. Pământul era pervertit înaintea lui Dumnezeu și plin de violență. Dumnezeu S-a uitat spre pământ și iată că acesta era pervertit, căci orice făptură își pervertise calea pe pământ. Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor. Iată, le voi distruge împreună cu pământul. Fă-ți o arcă din lemn de gofer. Să faci în arcă niște încăperi și s-o acoperi cu smoală pe interior și pe exterior. Să o faci astfel: arca să aibă lungimea de trei sute de coți, lățimea – de cincizeci, iar înălțimea – de treizeci. Să faci pentru arcă un acoperiș, pe care să-l termini la un cot deasupra. Să pui la arcă ușa, pe o parte a sa, și să faci trei punți: una jos, a doua la mijloc, iar a treia sus. Iată că Eu voi aduce un potop de apă pe pământ, ca să distrug orice făptură de sub ceruri, care are suflare de viață în ea. Și tot ce este pe pământ va pieri. Dar voi încheia legământul Meu cu tine, iar tu vei intra în arcă împreună cu fiii tăi, cu soția ta și cu soțiile fiilor tăi. Din tot ce este viu, din orice făptură, să aduci în arcă două din fiecare, ca să le ții în viață împreună cu tine. Ele să fie un mascul și o femelă. Să vină la tine înăuntru, ca să le ții în viață, câte două din fiecare fel de păsări, din fiecare fel de animale și din orice târâtoare a pământului, după felul ei. Iar tu, ia cu tine din fiecare fel de hrană care se poate mânca și depoziteaz-o. Aceasta va fi hrana ta și a lor“. Noe a făcut totul așa cum i-a poruncit Dumnezeu; așa a făcut. Apoi Domnul i-a zis lui Noe: „Intră în arcă, tu și toată familia ta, căci te-am văzut drept înaintea Mea în această generație. De asemenea, ia cu tine șapte perechi din toate animalele curate, mascul și femelă, și câte o pereche din animalele necurate, mascul și femelă. Ia câte șapte perechi din păsările cerului, mascul și femelă, ca să le păstrezi vie sămânța pe fața întregului pământ, pentru că, peste șapte zile, voi trimite ploaie pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți și voi șterge de pe fața pământului toate viețuitoarele pe care le-am făcut“. Noe a făcut totul așa cum i-a poruncit Domnul. Noe avea șase sute de ani când au venit apele potopului pe pământ. Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi, din cauza apelor potopului. Dintre animalele curate și dintre animalele necurate, dintre păsări și orice se târăște pe pământ au intrat în arca lui Noe două câte două, mascul și femelă, așa cum i-a poruncit Dumnezeu lui Noe. După șapte zile, au venit pe pământ apele potopului. În anul șase sute al vieții lui Noe, în luna a doua, în a șaptesprezecea zi a lunii, în ziua aceea au țâșnit toate izvoarele marelui adânc și s-au deschis ferestrele cerurilor. Ploaia a căzut pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Noe, fiii săi, Sem, Ham și Iafet, soția sa, precum și cele trei soții ale fiilor săi au intrat în arcă în aceeași zi, ei și orice vietate, după felul ei, orice vită, după felul ei, orice animal care se târăște pe pământ, după felul lui, și orice pasăre, după felul ei – orice zburătoare, orice înaripată. Au venit la Noe în arcă, două câte două, din orice făptură care are suflare de viață în ea. Cele ce au venit erau mascul și femelă din orice făptură. Ele au intrat în arcă, așa cum i-a poruncit Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis arca în urma acestuia. Potopul a durat patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut și au înălțat arca, iar ea s-a ridicat cu mult deasupra pământului. Apele s-au ridicat și au crescut mult pe pământ, iar arca plutea pe ape. Apele s-au ridicat așa de mult pe pământ, încât toți munții înalți de sub cerul întreg au fost acoperiți. Apele s-au ridicat deasupra munților cu cincisprezece coți și, astfel, munții au fost acoperiți. Orice făptură care se mișca pe pământ a pierit: păsări, vite, vietăți, orice animal care mișună pe pământ și orice om. Tot ceea ce avea în nări suflare de duh de viață, din tot ce era pe uscat, a murit. El a șters toate viețuitoarele care erau pe fața pământului, de la om până la animale, târâtoare și păsări ale cerului. Ele au fost șterse de pe pământ. Numai Noe a fost lăsat, precum și cei care erau cu el în arcă. Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile. Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe și de toate vietățile sălbatice și toate animalele care erau cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s-au liniștit. Izvoarele adâncului și ferestrele cerurilor au fost închise, iar ploaia din cer a fost oprită. Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, iar în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararat. Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s-au văzut vârfurile munților. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut-o și a trimis afară un corb, care a ieșit, ducându-se și întorcându-se, până când apele de pe pământ au secat. Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe suprafața pământului au scăzut. Dar porumbelul n-a găsit niciun loc de odihnă pentru picioarele sale și s-a întors la Noe în arcă, deoarece încă mai era apă pe suprafața întregului pământ. Noe și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus la el în arcă. A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul afară din arcă. Porumbelul s-a întors la el seara și iată că în ciocul lui avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a înțeles că apele de pe pământ scăzuseră. A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul, dar acesta nu s-a mai întors la el. În anul șase sute unu, în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea arcei, s-a uitat și iată că suprafața pământului era uscată. În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat. Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Noe, zicând: „Ieși din arcă, tu, împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile acestora. Scoate afară toate vietățile, de orice fel, care sunt cu tine – păsări, animale și orice animal care se târăște pe pământ – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare și să se înmulțească“. Astfel, Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi. De asemenea, orice vietate, orice târâtoare și orice pasăre, tot ce mișună pe pământ, potrivit familiilor lor, au ieșit și ele din arcă. Atunci Noe a construit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le-a adus ca ardere-de-tot pe altar. Domnul a simțit aroma plăcută și a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, căci înclinația inimii lui este rea din tinerețe, și nici nu voi mai distruge toate viețuitoarele, așa cum am făcut-o. Atât timp cât va fi pământul, nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea“. Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe și pe fiii săi și le-a zis: „Fiți roditori, înmulțiți-vă și umpleți pământul! Teama și spaima de voi va fi peste orice vietate de pe pământ, peste orice pasăre a cerului, peste orice se târăște pe pământ și peste toți peștii mării. Ele v-au fost date să le stăpâniți. Tot ce se mișcă și are viață va fi hrana voastră. Așa cum v-am dat plantele verzi, tot așa, acum, vă dau totul. Numai să nu mâncați carne cu viața ei, adică sângele ei. Căci sigur voi cere înapoi sângele vieții voastre. Îl voi cere de la orice vietate. Și voi cere viața omului din mâna omului, din mâna fiecărui frate al său. Dacă varsă cineva sângele omului, și sângele lui va fi vărsat de om; căci după chipul lui Dumnezeu l-a făcut El pe om. Iar voi, fiți roditori și înmulțiți-vă. Răspândiți-vă pe pământ și înmulțiți-vă pe el“. Apoi Dumnezeu le-a vorbit lui Noe și fiilor lui, care erau cu el, zicând: „Iată, Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmașii voștri și cu orice ființă vie care este cu voi – păsări, vite și orice vietate a pământului care este cu voi, toate cele care au ieșit din arcă – cu orice vietate a pământului. Închei legământul Meu cu voi: niciodată nu vor mai fi nimicite toate făpturile de apele unui potop și nu va mai fi un potop care să distrugă pământul“. Dumnezeu a zis: „Acesta este semnul legământului pe care-l fac între Mine și voi și orice ființă vie care este cu voi, de-a lungul generațiilor viitoare: voi pune în nori curcubeul Meu, și el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ. Când voi aduce nori peste pământ, iar curcubeul se va vedea în nori, Îmi voi aminti de legământul Meu cu voi și cu orice ființă vie, de orice trup. Și apele nu vor mai deveni potop, ca să distrugă orice făptură. Când curcubeul va fi în nori, îl voi vedea și Îmi voi aminti de legământul veșnic dintre Dumnezeu și orice ființă vie, de orice trup, care este pe pământ“. Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am încheiat între Mine și orice făptură care este pe pământ“. Fiii lui Noe, care au ieșit din arcă, au fost: Sem, Ham și Iafet. Ham a fost tatăl lui Canaan. Aceștia trei au fost fiii lui Noe și din ei s-au răspândit oameni pe tot pământul. Noe, om al pământului, a început să planteze o vie. El a băut vin, s-a îmbătat și s-a dezbrăcat în cortul său. Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său și le-a spus celor doi frați ai săi care erau afară. Dar Sem și Iafet au luat o haină, și-au pus-o pe umeri, au intrat în cort, mergând cu spatele și au acoperit goliciunea tatălui lor. Fețele lor erau întoarse, astfel încât ei n-au văzut goliciunea tatălui lor. Când Noe s-a trezit din beție și a aflat ce i-a făcut fiul său cel mai tânăr, a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie considerat sclavul sclavilor, de către frații săi“. Apoi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, iar Canaan să fie sclavul acestuia. Fie ca Dumnezeu să mărească teritoriul lui Iafet; el să locuiască în corturile lui Sem, iar Canaan să fie sclavul acestuia“. După potop, Noe a mai trăit trei sute cincizeci de ani. Astfel, Noe a trăit în total nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit. Aceasta este istoria fiilor lui Noe – Sem, Ham și Iafet – și aceștia au fost fiii care li s-au născut după potop. Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meșek și Tiras. Fiii lui Gomer au fost: Așchenaz, Rifat și Togarma. Fiii lui Iavan au fost: Elișa, Tarșiș, Chitim și Rodanim. Din aceștia s-au răspândit, în teritoriile lor, națiunile de pe coastă, fiecare cu limba ei, potrivit clanurilor lor, în națiunile lor. Fiii lui Ham au fost: Cuș, Mițraim, Put și Canaan. Fiii lui Cuș au fost: Seba, Havila, Sabta, Rama și Sabteca. Fiii lui Rama au fost: Șeba și Dedan. Lui Cuș i s-a născut Nimrod. Acesta a început să fie un om viteaz pe pământ. El a fost un vânător viteaz înaintea Domnului. De aceea se spune: „Ca Nimrod, vânător viteaz înaintea Domnului “. El a domnit la început peste Babel, Erec, Akkad și Calne, în țara Șinar. Din acea țară, el s-a dus în Așur și a construit Ninive, Rehobot-Ir, Calah și Resen, care este între Ninive și Calah; aceasta este cetatea cea mare. Din Mițraim provin ludiții, anamiții, lehabiții, naftuhiții, patrusiții, casluhiții și caftoriții; din casluhiți provin filistenii. Lui Canaan i s-au născut: Sidon, întâiul său născut, și Het; din Canaan provin și iebusiții, amoriții, ghirgașiții, hiviții, archiții, siniții, arvadiții, țemariții și hamatiții. După aceea, clanurile canaaniților s-au răspândit, iar granița lor se întindea de la Sidon spre Gherar, până la Gaza și apoi spre Sodoma, Gomora, Adma și Țeboim, până la Lașa. Aceștia au fost urmașii lui Ham, potrivit clanurilor lor, potrivit limbilor lor, în țările și în națiunile lor. I s-au născut fii și lui Sem, fratele mai mare al lui Iafet. Sem a fost tatăl tuturor fiilor lui Eber. Fiii lui Sem au fost: Elam, Așur, Arpahșad, Lud și Aram. Fiii lui Aram au fost: Uț, Hul, Gheter și Maș. Lui Arpahșad i s-a născut Șelah, iar lui Șelah i s-a născut Eber. Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru că în timpul vieții lui a fost împărțit pământul, iar numele fratelui său era Ioktan. Lui Ioktan i s-au născut: Almodad, Șelef, Hațar-Mavet, Iarah, Hadoram, Uzal, Dikla, Obal, Abimael, Șeba, Ofir, Havila și Iobab. Toți aceștia au fost fiii lui Ioktan. Regiunea în care locuiau se întindea de la Meșa spre Sefar, muntele din est. Aceștia au fost urmașii lui Sem, potrivit clanurilor lor, potrivit limbilor lor, în țările lor și potrivit națiunilor lor. Acestea au fost clanurile fiilor lui Noe, potrivit urmașilor lor, în națiunile lor. Din ei s-au răspândit națiunile pe pământ, după potop. Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. Călătorind spre est, oamenii au găsit o câmpie în țara Șinar și au locuit acolo. Atunci fiecare i-a zis semenului său: „Haideți să facem cărămizi și să le ardem bine“. Ei foloseau cărămizi în loc de pietre și smoală în loc de mortar. Apoi au zis: „Haideți! Să ne construim o cetate și un turn cu vârful până la ceruri și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe fața întregului pământ!“. Domnul a coborât să vadă cetatea și turnul pe care le construiau oamenii. Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor, toți au aceeași limbă, iar acesta este doar începutul a ceea ce vor să facă. Nimic din ceea ce și-au propus să facă nu va fi imposibil pentru ei. Haideți! Să coborâm și să le încurcăm acolo limba, astfel încât să nu-și mai înțeleagă limba unii altora“. Astfel, Domnul i-a împrăștiat de acolo pe suprafața întregului pământ, iar ei au încetat să mai construiască cetatea. De aceea cetății i s-a pus numele Babel, pentru că acolo Domnul a încurcat limba întregului pământ și apoi i-a împrăștiat pe suprafața întregului pământ. Aceasta este istoria lui Sem. La vârsta de o sută de ani, la doi ani după potop, lui Sem i s-a născut Arpahșad. După nașterea lui Arpahșad, Sem a mai trăit cinci sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice. La vârsta de treizeci și cinci de ani, lui Arpahșad i s-a născut Șelah. După nașterea lui Șelah, Arpahșad a mai trăit patru sute trei ani și i s-au mai născut fii și fiice. La vârsta de treizeci de ani, lui Șelah i s-a născut Eber. După nașterea lui Eber, Șelah a mai trăit patru sute trei ani și i s-au mai născut fii și fiice. La vârsta de treizeci și patru de ani, lui Eber i s-a născut Peleg. După nașterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani și i s-au mai născut fii și fiice. La vârsta de treizeci de ani, lui Peleg i s-a născut Reu. După nașterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani și i s-au mai născut fii și fiice. La vârsta de treizeci și doi de ani, lui Reu i s-a născut Serug. După nașterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute șapte ani și i s-au mai născut fii și fiice. La vârsta de treizeci de ani, lui Serug i s-a născut Nahor. După nașterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice. La vârsta de douăzeci și nouă de ani, lui Nahor i s-a născut Terah. După nașterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani și i s-au mai născut fii și fiice. La vârsta de șaptezeci de ani, lui Terah i s-au născut Avram, Nahor și Haran. Aceasta este istoria lui Terah. Lui Terah i s-au născut Avram, Nahor și Haran. Lui Haran i s-a născut Lot. Haran a murit înaintea tatălui său, Terah, în țara de origine, în Ur din Caldeea. Avram și Nahor și-au luat soții. Numele soției lui Avram era Sarai, iar numele soției lui Nahor era Milca. Ea era fata lui Haran, tatăl Milcăi și al Iscăi. Sarai nu putea rămâne însărcinată și de aceea nu avea copii. Terah i-a luat pe fiul său Avram și pe nepotul său Lot, fiul lui Haran, precum și pe Sarai, nora sa și soția fiului său Avram, și au ieșit împreună din Ur, din Caldeea, ca să meargă în țara Canaanului. Au ajuns în Haran și au locuit acolo. Terah a trăit două sute cinci ani, apoi a murit în Haran. Domnul îi zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, dintre rudeniile tale și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta! Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; voi face numele tău mare, ca tu să fii o binecuvântare! Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, dar îl voi blestema pe cel ce te va blestema! Prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului!“. Avram a plecat, așa cum îi zisese Domnul, iar Lot a mers împreună cu el. Avram avea șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran. El i-a luat pe Sarai, soția sa, și pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate bunurile pe care le adunaseră și cu slujitorii pe care îi obținuseră în Haran, și au ieșit ca să plece spre țara Canaanului. Și, astfel, ei au ajuns în țara Canaanului. Avram a călătorit prin țară până la locul numit Șechem, până la stejarul lui Moreh. La acea vreme canaaniții erau în țară. Domnul i S-a arătat lui Avram și i-a zis: „Descendentului tău îi voi da această țară!“. Avram a construit acolo un altar Domnului, Care i Se arătase. De acolo a pornit spre munte, la est de Betel, și și-a întins cortul, având Betelul la vest, iar Ai la est. El a construit acolo un altar Domnului și a chemat Numele Domnului. Apoi Avram și-a continuat călătoria, mergând spre Neghev. A venit o foamete în țară și, pentru că foametea era mare, Avram s-a dus în Egipt ca să locuiască acolo pentru o vreme. Pe când se apropia să intre în Egipt, Avram i-a zis soției sale, Sarai: „Iată, știu că ești o femeie frumoasă la înfățișare. Când te vor vedea egiptenii, vor zice: «Aceasta este soția lui». Și pe mine mă vor ucide, iar pe tine te vor lăsa în viață. Prin urmare, spune, te rog, că ești sora mea, ca să-mi meargă bine cu ajutorul tău și sufletul meu să trăiască datorită ție“. Când Avram a intrat în Egipt, egiptenii au văzut că Sarai era foarte frumoasă. Demnitarii lui Faraon au văzut-o și au lăudat-o înaintea lui Faraon. Și, astfel, femeia a fost luată la palatul lui Faraon. Faraon i-a făcut bine lui Avram datorită ei și i-a dat oi, vite, măgari, slujitori, slujitoare, măgărițe și cămile. Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon și familia lui din cauza lui Sarai, soția lui Avram. Atunci Faraon l-a chemat pe Avram și l-a întrebat: „Ce mi-ai făcut? De ce nu mi-ai spus că este soția ta? De ce ai spus: «Ea este sora mea», iar eu am luat-o astfel de soție? Iată-ți aici soția! Ia-o și du-te!“. Faraon le-a dat porunci oamenilor săi cu privire la Avram, iar aceștia l-au alungat, pe el, soția lui și tot ce avea. Avram s-a dus din Egipt în Neghev împreună cu soția lui și cu tot ce avea, iar Lot a mers împreună cu el. Avram era foarte bogat în turme, în argint și în aur. Din Neghev, el a călătorit până la Betel, până la locul în care fusese cortul lui la început, între Betel și Ai, până la locul în care el făcuse un altar mai înainte. Acolo, Avram a chemat Numele Domnului. Lot, care a mers împreună cu Avram, avea și el turme, cirezi și corturi. Dar teritoriul unde locuiau nu le mai ajungea. Aveau atât de multe bunuri, încât nu mai puteau locui împreună. De asemenea, s-a iscat o ceartă între păstorii turmelor lui Avram și păstorii turmelor lui Lot. În vremea aceea canaaniții și periziții locuiau în Canaan. Atunci Avram i-a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine și tine, nici între păstorii mei și păstorii tăi, căci suntem frați. Nu este oare toată țara înaintea ta? Desparte-te de mine, te rog! Dacă tu o iei la stânga, eu o voi lua la dreapta, iar dacă tu o iei la dreapta, eu o voi lua la stânga“. Lot și-a ridicat ochii și a văzut că toată Câmpia Iordanului, până la Țoar, era bine udată, la fel ca grădina Domnului, la fel ca țara Egiptului. Aceasta s-a întâmplat înainte ca Domnul să fi distrus Sodoma și Gomora. Lot și-a ales toată Câmpia Iordanului și a pornit spre est. Astfel, ei s-au despărțit unul de celălalt. Avram a locuit în țara Canaanului, iar Lot a locuit între cetățile câmpiei și și-a așezat cortul aproape de Sodoma. Oamenii din Sodoma erau răi, foarte păcătoși înaintea Domnului. Domnul i-a zis lui Avram, după ce Lot s-a despărțit de el: „Ridică-ți ochii acum și, din locul în care ești, privește spre nord și spre sud, spre est și spre vest, pentru că toată țara pe care o vezi ți-o voi da ție și descendentului tău pentru totdeauna. Îți voi înmulți urmașii ca pulberea pământului, astfel încât, dacă cineva poate număra pulberea pământului, și urmașii tăi vor putea fi numărați. Ridică-te, străbate țara în lung și în lat, pentru că ție ți-o voi da“. Astfel, Avram și-a mutat cortul și a venit să locuiască lângă stejarii lui Mamre, în Hebron, unde a construit un altar Domnului. Pe vremea lui Amrafel, regele Șinarului, a lui Ariok, regele Elasarului, a lui Chedorlaomer, regele Elamului, și a lui Tidal, regele Goyimului, aceștia au pornit la luptă împotriva lui Bera, regele Sodomei, a lui Birșa, regele Gomorei, a lui Șinab, regele Admei, a lui Șemeber, regele Țeboimului, și împotriva regelui Belei (care este Țoarul). Toți aceștia din urmă s-au unit în Valea Sidimului, adică Marea Sărată. Ei îl slujiseră pe Chedorlaomer timp de doisprezece ani, dar în al treisprezecelea an s-au răsculat. În al paisprezecelea an, Chedorlaomer și regii care erau cu el au venit și i-au învins pe refaiți la Aștarot-Karnaim, pe zuziți la Ham, pe emiți la Șave Chiriataim și pe horiți la muntele lor, din Seir până la El-Paran, care este lângă deșert. Apoi s-au întors și au venit la En-Mișpat sau Kadeș, unde au cucerit tot teritoriul amalekiților, precum și pe amoriții care locuiau în Hațațon-Tamar. Atunci regele Sodomei, regele Gomorei, regele Admei, regele Țeboimului și regele Belei (care este Țoarul), au ieșit și s-au pregătit de luptă, în Valea Sidimului, împotriva lui Chedorlaomer, regele Elamului, a lui Tidal, regele Goyimului, a lui Amrafel, regele Șinarului și a lui Ariok, regele Elasarului – patru regi împotriva a cinci. Valea Sidimului era plină de gropi cu smoală. Regii Sodomei și Gomorei au fugit și au căzut în ele, iar cei rămași au fugit înspre dealuri. Cei patru regi au luat toate bunurile Sodomei și Gomorei, precum și toată hrana acestora, și au plecat. Ei l-au luat și pe Lot, fiul fratelui lui Avram, împreună cu bunurile lui, și au plecat (Lot locuia în Sodoma). Un om care a scăpat cu viață a venit și i-a spus acest lucru lui Avram, evreul, care locuia lângă stejarii amoritului Mamre, fratele lui Eșcol și al lui Aner. Aceștia erau aliați cu Avram prin legământ. Când a auzit Avram că nepotul său fusese luat captiv, și-a mobilizat cei trei sute optsprezece oameni instruiți pentru luptă, născuți în casa lui, și i-a urmărit pe regi până la Dan. Apoi și-a împărțit slujitorii în timpul nopții, i-a învins pe regi și i-a urmărit până la Hoba, care este la nord de Damasc. Avram a adus înapoi toate bunurile. L-a adus înapoi și pe nepotul său, Lot, împreună cu toate bunurile lui, precum și pe femei și pe ceilalți oameni. După ce Avram s-a întors de la înfrângerea lui Chedorlaomer și a regilor care erau cu el, regele din Sodoma i-a ieșit în întâmpinare în Valea Șave, adică Valea Regelui. Melchisedek, regele Salemului, a adus pâine și vin. Acesta era preot al Dumnezeului celui Preaînalt. El l-a binecuvântat pe Avram și a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Creatorul cerurilor și al pământului, și binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care i-a dat pe dușmanii tăi în mâinile tale!“. Și Avram i-a dat zeciuială din toate. Apoi regele din Sodoma i-a zis lui Avram: ‒ Dă-mi oamenii și păstrează bunurile pentru tine. Dar Avram i-a răspuns regelui din Sodoma: ‒ Mi-am ridicat mâna și I-am jurat Domnului, Dumnezeul cel Preaînalt, Creatorul cerurilor și al pământului, că nu voi lua nici măcar un fir de ață sau o curea de sandală din ceea ce este al tău, pentru ca să nu spui că l-ai îmbogățit pe Avram. Eu nu voi lua nimic, în afară de ceea ce au mâncat oamenii mei și de partea celor care au mers împreună cu mine – Aner, Eșcol și Mamre. Ei să-și ia partea lor. După toate acestea, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Avram într-o vedenie, zicând: ‒ Avram, nu te teme! Eu sunt scutul tău, răsplata ta cea foarte mare. Avram a zis: ‒ Stăpâne Doamne, ce-mi vei da? Căci mor fără copii, iar moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc! Avram a zis: ‒ Iată că nu mi-ai dat un urmaș, iar moștenitorul meu este unul din casa mea. Dar iată, Cuvântul Domnului a venit la el, zicând: ‒ Nu acesta va fi moștenitorul tău, ci unul care se va naște din tine, el îți va fi moștenitor. Apoi l-a dus afară și i-a zis: ‒ Uită-te la ceruri și numără stelele, dacă poți! El i-a zis: ‒ Așa vor fi urmașii tăi! Avram a crezut în Domnul, și El i-a considerat aceasta dreptate. Domnul i-a zis: ‒ Eu sunt Domnul Care te-am adus din Ur, din Caldeea, ca să-ți dau țara aceasta s-o stăpânești. Avram L-a întrebat: ‒ Stăpâne Doamne, cum voi ști că o voi stăpâni? El i-a răspuns: ‒ Ia pentru Mine o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea și un pui de porumbel. A luat pentru El toate acestea, le-a despicat în două și a așezat fiecare bucată una în fața celeilalte; însă păsările nu le-a despicat. Când păsările de pradă au coborât peste stârvuri, Avram le-a alungat. În timp ce apunea soarele, pe Avram l-a cuprins un somn adânc. Și iată că au venit peste el o groază și un mare întuneric. Atunci El i-a zis lui Avram: „Să știi bine că urmașii tăi vor fi străini într-o țară care nu este a lor, iar oamenii acelei țări îi vor subjuga și îi vor oprima timp de patru sute de ani. Dar pe națiunea căreia îi vor sluji ei ca sclavi, o voi judeca Eu, iar după aceea vor ieși de acolo cu mari bogății. Tu însă vei ajunge la strămoșii tăi în pace; vei fi îngropat după o bătrânețe fericită. Urmașii tăi se vor întoarce aici în a patra generație, pentru că nelegiuirea amoriților nu este încă deplină“. După ce a apus soarele și s-a făcut întuneric beznă, iată că un fum ca de cuptor și o torță aprinsă au trecut printre acele părți de animale. În ziua aceea, Domnul a încheiat un legământ cu Avram, zicând: „Descendentului tău îi dau această țară, de la Râul Egiptului până la Râul cel Mare, râul Eufrat, și anume pe cheniți, pe cheniziți, pe cadmoniți, pe hitiți, pe periziți, pe refaiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe ghirgașiți și pe iebusiți“. Sarai, soția lui Avram, nu-i născuse acestuia copii. Dar ea avea o slujitoare egipteancă, al cărei nume era Agar. Sarai i-a zis lui Avram: „Iată că Domnul m-a oprit să am copii. Intră, te rog, la slujitoarea mea. Poate că voi avea copii cu ajutorul ei“. Avram a ascultat-o pe Sarai. Astfel, după ce Avram a locuit zece ani în țara Canaanului, Sarai, soția lui, a luat-o pe egipteanca Agar, slujitoarea sa, și i-a dat-o soțului ei, Avram, ca să-i fie soție. El a intrat la Agar, iar aceasta a rămas însărcinată. Când a văzut că a rămas însărcinată, Agar a privit-o cu dispreț pe stăpâna sa. Atunci Sarai i-a zis lui Avram: ‒ Fie ca răul care mi se face să fie asupra ta! Ți-am dat-o în brațe pe slujitoarea mea, iar când a văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreț. Domnul să judece între mine și tine! Avram i-a răspuns lui Sarai: ‒ Iată, slujitoarea ta este în mâinile tale. Fă-i cum crezi că este bine! Sarai a asuprit-o pe Agar, iar aceasta a fugit de la ea. Îngerul Domnului a găsit-o în deșert, lângă un izvor, cel de lângă drumul care duce la Șur, și a întrebat-o: ‒ Agar, slujitoarea lui Sarai, de unde vii și unde mergi? Ea a răspuns: ‒ Fug de Sarai, stăpâna mea. Îngerul Domnului i-a zis: ‒ Întoarce-te la stăpâna ta și supune-te ei. Îngerul Domnului i-a zis: ‒ Îți voi înmulți atât de mult urmașii, încât acea mulțime nu va putea fi numărată. Îngerul Domnului i-a zis: ‒ Iată că ești însărcinată și vei naște un fiu. Îi vei pune numele Ismael, pentru că Domnul a auzit despre asuprirea ta. El va fi un măgar sălbatic al omului. Mâna lui va fi împotriva tuturor și mâna tuturor va fi împotriva lui. Și va locui separat de toți frații săi. Agar L-a numit pe Domnul Care i-a vorbit: „Tu ești Dumnezeul Care mă vede“, căci ea a zis: „Oare L-am văzut într-adevăr aici pe Cel Care mă vede?“. De aceea fântâna a fost numită Beer Lahai-Roi. Iată că ea se află între Kadeș și Bered. Agar i-a născut lui Avram un fiu, iar Avram i-a pus numele Ismael fiului său născut de Agar. Avram avea optzeci și șase de ani când Agar i l-a născut pe Ismael. Când Avram avea nouăzeci și nouă de ani, Domnul i S-a arătat și i-a zis: ‒ Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea și fii integru, iar Eu voi încheia legământul Meu între Mine și tine și te voi înmulți foarte mult. Atunci Avram s-a aruncat cu fața la pământ, iar Dumnezeu a vorbit cu el, zicând: ‒ Cât despre Mine, iată care este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor națiuni. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl unei mulțimi de națiuni. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe națiuni din tine, chiar regi vor ieși din tine. Voi încheia un legământ între Mine și tine și urmașii tăi, de-a lungul generațiilor lor, un legământ veșnic, potrivit căruia Eu voi fi Dumnezeul tău și al urmașilor tăi. Îți voi da, ție și urmașilor tăi, țara în care locuiești acum ca străin, toată țara Canaanului, ca proprietate veșnică. Iar Eu voi fi Dumnezeul lor. Apoi Dumnezeu i-a zis lui Avraam: ‒ În ce te privește pe tine, să păzești legământul Meu, tu și urmașii tăi, de-a lungul generațiilor lor. Acesta este legământul Meu pe care trebuie să-l păziți, între Mine și tine și urmașii tăi: fiecare persoană de parte bărbătească dintre voi să fie circumcisă. Să vă circumcideți în carnea prepuțului vostru. Acesta va fi un semn al legământului Meu cu voi. De-a lungul generațiilor voastre, fiecare persoană de parte bărbătească va fi circumcisă când va avea opt zile, fie că este născută în casa ta, fie că ai cumpărat-o cu argint de la vreun străin, care nu este dintre urmașii tăi. Trebuie să fie circumcis atât cel născut în casa ta, cât și cel cumpărat cu argintul tău. Legământul Meu în carnea voastră va fi un legământ veșnic. Orice persoană de parte bărbătească necircumcisă, adică acela care nu este circumcis în carnea prepuțului său, să fie nimicit din poporul său; el a rupt legământul Meu. Dumnezeu i-a zis lui Avraam: ‒ În ce o privește pe Sarai, soția ta, să n-o mai numești Sarai, căci numele ei va fi Sara. Eu o voi binecuvânta și îți voi da un fiu prin ea. O voi binecuvânta, astfel încât ea va deveni mama unor națiuni; chiar regi ai popoarelor vor ieși din ea. Atunci Avraam și-a plecat fața și a râs, zicând în inima lui: „I se poate naște un fiu unui om de o sută de ani? Poate Sara, care este de nouăzeci de ani, să mai nască?“. Apoi Avraam I-a zis lui Dumnezeu: ‒ Aș vrea ca Ismael să trăiască înaintea Ta! Dar Dumnezeu i-a zis: ‒ Cu siguranță soția ta, Sara, îți va naște un fiu căruia să-i pui numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca pe un legământ veșnic cu el și cu urmașii lui. În ceea ce-l privește pe Ismael, te-am auzit: iată, îl voi binecuvânta, îl voi face roditor și îl voi înmulți foarte mult. El va fi tatăl a doisprezece prinți, iar Eu îl voi face o națiune mare. Totuși, legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ți-l va naște Sara la anul, pe vremea aceasta. Când a terminat de vorbit cu Avraam, Dumnezeu S-a înălțat de la el. Avraam i-a luat pe fiul său Ismael, pe toți cei născuți în casa lui și pe toți cei cumpărați cu argintul său, orice persoană de parte bărbătească din casa lui, și le-a circumcis carnea prepuțului chiar în ziua aceea, așa cum îi spusese Dumnezeu. Avraam avea nouăzeci și nouă de ani când a fost circumcis în carnea prepuțului său. Iar fiul său, Ismael, avea treisprezece ani când a fost circumcis în carnea prepuțului său. Avraam și Ismael, fiul său, au fost circumciși chiar în ziua aceea. Au fost circumciși împreună cu el și toți bărbații din casa lui, atât cei născuți în casă, cât și cei cumpărați cu argint de la străini. Domnul i S-a arătat lui Avraam lângă stejarii lui Mamre, pe când acesta stătea la intrarea cortului său, în arșița zilei. Avraam și-a ridicat ochii, s-a uitat și iată că trei bărbați stăteau în apropierea sa. Când i-a văzut, a alergat de la intrarea cortului ca să-i întâmpine și s-a plecat până la pământ. El a zis: ‒ Stăpâne, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, Te rog, nu trece pe lângă slujitorul Tău. Îngăduie să se aducă puțină apă ca să vă puteți spăla picioarele și să vă odihniți sub copac. Iar eu voi aduce o bucată de pâine, ca să vă refaceți puterile, după care puteți merge mai departe, căci de aceea ați trecut pe la slujitorul vostru. Ei i-au răspuns: ‒ Da; fă cum ai spus. Avraam s-a dus repede în cort la Sara și i-a zis: „Ia repede trei măsuri de făină aleasă, frământă niște aluat și fă turte“. Apoi Avraam a alergat la turmă, a luat un vițel a cărui carne era fragedă și bună, i l-a dat unui slujitor, iar acesta s-a grăbit să-l pregătească. Apoi a luat niște iaurt, niște lapte, precum și vițelul pe care îl pregătise și le-a pus înaintea lor. În timp ce aceștia mâncau, Avraam stătea lângă ei, sub copac. Ei l-au întrebat: ‒ Unde este Sara, soția ta? El a răspuns: ‒ Iat-o în cort. Domnul a zis: ‒ La anul, cam în aceeași perioadă, Mă voi întoarce cu siguranță la tine, și Sara, soția ta, va avea un fiu. Sara asculta la intrarea cortului care era în spatele lui. Avraam și Sara erau bătrâni, înaintați în vârstă, iar Sara trecuse de perioada când putea avea copii. Sara a râs în sinea ei, zicând: „După ce am îmbătrânit, să mai am dorință? Soțul meu este, de asemenea, bătrân“. Domnul i-a zis lui Avraam: ‒ De ce a râs Sara, zicând: „Voi avea eu într-adevăr un copil tocmai acum când sunt bătrână?“. Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La timpul potrivit Mă voi întoarce la tine, cam în aceeași perioadă, iar Sara va avea un fiu. Dar Sara a negat, zicând: ‒ Nu am râs! Căci se temea. Însă El a zis: ‒ Ba da! Ai râs! Când s-au ridicat de acolo, bărbații s-au uitat înspre Sodoma, iar Avraam a mers împreună cu ei ca să-i conducă. Dar Domnul a zis: „Să ascund oare de Avraam ceea ce urmează să fac, de vreme ce el va deveni cu adevărat o națiune mare și puternică și prin el vor fi binecuvântate toate națiunile pământului? Căci l-am ales pentru a le porunci copiilor săi și familiei sale după el să țină calea Domnului, împlinind dreptatea și judecata, pentru ca Domnul să-i dea lui Avraam ceea ce i-a promis“. Atunci Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei este într-adevăr mare, iar păcatul lor este într-adevăr foarte grav! Voi coborî să văd dacă au făcut întru totul după strigătul care a ajuns la Mine; iar dacă nu, voi ști“. Acei bărbați s-au întors de acolo și au plecat înspre Sodoma. Dar Avraam a continuat să stea în picioare înaintea Domnului. Avraam s-a apropiat și a zis: ‒ Îl vei spulbera Tu oare și pe cel drept împreună cu cel rău? Poate că în mijlocul cetății sunt cincizeci de oameni drepți. Vei spulbera Tu oare acel loc și nu-l vei ierta chiar dacă sunt cincizeci de oameni drepți în mijlocul cetății? Departe de Tine să faci un astfel de lucru: să-l omori pe cel drept împreună cu cel rău, astfel încât celui drept să i se facă precum celui rău! Departe de Tine lucrul acesta! Oare nu va face dreptate Judecătorul întregului pământ? Domnul a răspuns: ‒ Dacă voi găsi în mijlocul cetății Sodoma cincizeci de oameni drepți, voi ierta tot locul acela datorită lor. Avraam a răspuns și a zis: ‒ Iată-mă îndrăznind să-I vorbesc Stăpânului, eu care nu sunt decât praf și cenușă. Dacă din cei cincizeci de oameni drepți vor lipsi cinci, vei distruge toată cetatea din cauza lipsei celor cinci? El a răspuns: ‒ Dacă voi găsi acolo patruzeci și cinci, n-o voi distruge. Avraam I-a vorbit din nou și a zis: ‒ Poate vor fi găsiți acolo numai patruzeci. El a răspuns: ‒ Datorită celor patruzeci, n-o voi distruge. Avraam a zis: ‒ Să nu Se mânie Stăpânul dacă vorbesc iarăși. Poate vor fi găsiți doar treizeci. Domnul a răspuns: ‒ Dacă voi găsi acolo treizeci, n-o voi distruge. Avraam a zis: ‒ Iată-mă îndrăznind să-I vorbesc Stăpânului. Poate vor fi găsiți acolo doar douăzeci. Domnul a răspuns: ‒ Datorită celor douăzeci, n-o voi distruge. Avraam a zis: ‒ Să nu Se mânie Stăpânul dacă mai vorbesc doar o dată. Poate vor fi găsiți doar zece. El a răspuns: ‒ Datorită celor zece, n -o voi distruge. După ce a terminat de vorbit cu Avraam, Domnul a plecat, iar Avraam s-a întors acasă. Cei doi mesageri au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i-a văzut, s-a ridicat să-i întâmpine și s-a plecat cu fața la pământ. Apoi le-a zis: ‒ Stăpânii mei, iată, întoarceți-vă, vă rog, la casa slujitorului vostru, înnoptați aici și spălați-vă picioarele. Mâine dimineață vă veți scula și vă veți continua drumul. Ei i-au răspuns: ‒ Nu, ci vom înnopta în piață. Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s-au întors la el și au intrat în casa lui. Lot le-a pregătit masa, a copt azime, iar aceștia au mâncat. Dar înainte să se culce ei, toți bărbații din toate colțurile cetății Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa. Ei l-au strigat pe Lot și l-au întrebat: ‒ Unde sunt bărbații care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să ne culcăm cu ei. Lot a ieșit la ei la intrare, a închis ușa după el și a zis: ‒ Vă rog, fraților, nu faceți răul acesta! Iată-le pe cele două fete ale mele, care nu s-au culcat niciodată cu un bărbat. Lăsați-mă, vă rog, să vi le aduc afară, și faceți-le ce vreți. Dar să nu le faceți nimic acestor bărbați, căci ei au venit să se adăpostească la umbra acoperișului meu. Însă ei au zis: ‒ Dă-te la o parte! Apoi au zis: ‒ Omul acesta a venit aici ca străin, iar acum face pe judecătorul! Ei bine, ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot și s-au apropiat să spargă ușa. Dar bărbații dinăuntru și-au întins mâinile, l-au tras pe Lot la ei, în casă, și au încuiat ușa. Iar pe bărbații care erau la ușa casei, atât pe cei tineri, cât și pe cei bătrâni, i-au lovit cu orbire, astfel încât aceștia se chinuiau să găsească ușa. Atunci acei bărbați i-au zis lui Lot: „Cine mai este cu tine aici? Gineri, fii, fiice și pe oricine mai ai în cetate, scoate-i din acest loc! Căci urmează să-l distrugem, deoarece plângerea împotriva acestui popor a ajuns atât de mare înaintea Domnului, încât Domnul ne-a trimis să-l distrugem!“. Atunci Lot a ieșit și le-a spus ginerilor săi, care erau căsătoriți cu fetele sale: „Ridicați-vă și ieșiți din acest loc, pentru că Domnul urmează să distrugă cetatea“. Dar el era, în ochii ginerilor săi, ca unul care glumește. Când s-au ivit zorii, mesagerii l-au grăbit pe Lot, zicând: „Ridică-te și ia-ți soția și pe cele două fete ale tale care se află aici, ca nu cumva să fii spulberat când cetatea va fi pedepsită“. Dar el întârzia. Atunci bărbații aceia i-au apucat de mână, pe el, pe soția lui și pe cele două fete ale sale, i-au scos și i-au lăsat în afara cetății, pentru că Domnului I-a fost milă de el. Imediat ce i-au scos afară, unul dintre ei a zis: ‒ Scapă-ți viața! Nu te uita înapoi și nu te opri nicăieri în câmpie. Scapă la munte, ca nu cumva să fii spulberat. Lot le-a zis: ‒ Nu, Stăpâne, Te rog! Iată, slujitorul Tău a găsit bunăvoință înaintea Ta, și Tu ai arătat o mare îndurare față de mine, salvându-mi viața. Nu pot să fug însă la munte, pentru că dezastrul mă va ajunge din urmă și voi muri. Iată, cetatea aceasta este aproape, ca să fug acolo, și este mică. Te rog, lasă-mă să fug acolo! Nu-i așa că este mică? Astfel, viața îmi va fi salvată. El a zis: ‒ Iată că-ți împlinesc și această cerere și nu voi distruge cetatea despre care ai vorbit. Grăbește-te, fugi acolo, pentru că nu pot face nimic până când nu ajungi acolo. De aceea cetatea a fost numită Țoar. Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Țoar. Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma și peste Gomora sulf și foc din ceruri de la Domnul. Astfel, El a nimicit acele cetăți, toată câmpia, toți locuitorii cetăților, precum și ceea ce creștea pe pământ. Soția lui Lot, care se afla în spatele lui, s-a uitat înapoi și s-a transformat într-un stâlp de sare. Avraam s-a sculat dimineață, s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului și a privit în jos spre Sodoma și Gomora și spre toată regiunea aceea. S-a uitat, și iată că un fum gros, ca fumul unui cuptor, se ridica de pe pământ. Când a distrus Dumnezeu cetățile din câmpie, Și-a adus aminte de Avraam și l-a scos pe Lot din mijlocul nenorocirii, când a nimicit cetățile în care locuise Lot. Apoi Lot a plecat din Țoar și a locuit pe munte împreună cu cele două fete ale sale, pentru că se temea să rămână în Țoar. A locuit într-o peșteră împreună cu cele două fete ale sale. Cea întâi născută i-a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân și nu este niciun bărbat pe pământ care să intre la noi, după obiceiul întregului pământ. Vino să-l facem pe tatăl nostru să bea vin și să ne culcăm cu el, ca să păstrăm descendența familiei prin tatăl nostru“. Astfel, l-au făcut pe tatăl lor să bea vin în noaptea aceea, iar cea întâi născută s-a dus și s-a culcat cu tatăl ei. El n-a știut nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. În ziua următoare, cea întâi născută i-a zis celei mai tinere: „Iată, noaptea trecută m-am culcat eu cu tatăl meu. Hai să-i dăm vin și în noaptea aceasta. Apoi te vei duce și te vei culca și tu cu el, ca să păstrăm descendența familiei prin tatăl nostru“. Ele l-au făcut pe tatăl lor să bea vin și în seara aceea, apoi cea tânără s-a ridicat și s-a culcat cu el. El n-a știut nici când s-a culcat ea, nici când s-a ridicat. Astfel, cele două fete ale lui Lot au rămas însărcinate prin tatăl lor. Cea întâi născută a dat naștere unui fiu, căruia i-a pus numele Moab. El este tatăl moabiților de astăzi. Cea tânără a născut și ea un fiu, căruia i-a pus numele Ben-Ammi. El este tatăl fiilor lui Amon de astăzi. De acolo, Avraam a călătorit spre regiunea Neghev și s-a așezat între Kadeș și Șur. El a locuit ca străin în Gherar. Avraam spunea despre Sara, soția lui: „Este sora mea“. Regele Abimelek din Gherar a trimis după Sara și a luat-o. Dar Dumnezeu a venit la Abimelek noaptea, într-un vis, și i-a zis: ‒ Iată, vei muri din cauza femeii pe care ai luat-o, căci este măritată cu altcineva. Întrucât nu se atinsese de ea, Abimelek a zis: ‒ Stăpâne, vei ucide Tu o națiune dreaptă? Nu mi-a zis el: „Ea este sora mea“? Și ea însăși a zis: „El este fratele meu“. Am făcut acest lucru în curăție de inimă și cu mâini nevinovate. Atunci Dumnezeu i-a zis în vis: ‒ Da, știu că ai făcut acest lucru în curăție de inimă, dar te-am oprit să păcătuiești împotriva Mea. De aceea nu te-am lăsat să te atingi de ea. Acum, dă-i bărbatului soția înapoi! Pentru că este profet, el se va ruga pentru tine și vei trăi. Dar, dacă nu i -o dai înapoi, să știi că vei muri sigur, tu și toți ai tăi. Abimelek s-a sculat dis-de-dimineață, i-a chemat pe toți slujitorii săi, iar când le-a spus toate aceste cuvinte, bărbații s-au temut foarte tare. Atunci Abimelek l-a chemat pe Avraam și i-a zis: ‒ Ce ne-ai făcut? Cu ce am păcătuit împotriva ta ca să aduci un păcat atât de mare asupra mea și asupra regatului meu? Ai făcut față de mine lucruri care n-ar fi trebuit făcute. Abimelek l-a întrebat pe Avraam: ‒ Ce urmăreai când ai făcut acest lucru? Avraam a răspuns: ‒ Mi-am zis: „Sigur nu este teamă de Dumnezeu în locul acesta și mă vor ucide din cauza soției mele“. De altfel, ea este într-adevăr sora mea, fata tatălui meu, dar nu și fata mamei mele, și a devenit soția mea. Când Dumnezeu m-a făcut să părăsesc casa tatălui meu, i-am zis Sarei: „Aceasta este favoarea pe care să mi-o faci: în orice loc în care vom ajunge, să spui despre mine: «El este fratele meu»“. Atunci Abimelek a luat oi și vite, slujitori și slujitoare, i le-a dat lui Avraam și i-a dat-o înapoi și pe Sara, soția lui. Abimelek i-a zis: „Iată, țara mea este înaintea ta! Locuiește unde-ți place!“. Iar Sarei i-a zis: „Iată, i-am dat fratelui tău o mie de arginți. Iată, aceștia sunt o despăgubire pentru toți cei ce sunt cu tine. Înaintea tuturor ești nevinovată“. Atunci Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a vindecat pe Abimelek, pe soția lui, precum și pe slujitoarele lui, așa încât au putut avea copii. Căci Domnul închisese pântecele tuturor femeilor de la curtea lui Abimelek din cauza Sarei, soția lui Avraam. Domnul a cercetat-o pe Sara, așa cum a zis. Domnul a făcut pentru Sara ceea ce promisese. Sara a rămas însărcinată și i-a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe, la vremea despre care îi vorbise Dumnezeu. Avraam i-a pus numele Isaac fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara. Avraam l-a circumcis pe fiul său Isaac, la vârsta de opt zile, așa cum i-a poruncit Dumnezeu. Avraam avea o sută de ani când s-a născut fiul său Isaac. Sara a zis: „Dumnezeu mi-a dat un motiv de râs. Oricine va auzi despre aceasta va râde împreună cu mine“. Apoi a zis: „Cine i-ar fi spus lui Avraam că Sara va alăpta copii? Totuși, i-am născut un fiu la bătrânețe“. Copilul a crescut și a fost înțărcat. În ziua în care Isaac a fost înțărcat, Avraam a dat un ospăț mare. Dar Sara l-a văzut râzând pe fiul egiptencei Agar, pe care aceasta i-l născuse lui Avraam, și i-a zis lui Avraam: „Alung-o pe această sclavă și pe fiul ei, căci fiul acestei sclave nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac!“. Lucrul acesta nu i-a plăcut deloc lui Avraam, deoarece îl avea în vedere pe fiul său. Dar Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Să nu fii tulburat din cauza băiatului și a sclavei tale. Ascult-o pe Sara în tot ce-ți spune, pentru că prin Isaac își vor primi numele descendenții tăi. Cât despre fiul sclavei tale, îl voi face și pe el o națiune, pentru că este copilul tău“. Avraam s-a sculat dimineață, a luat niște pâine și un burduf cu apă și i le-a dat lui Agar, punându-i-le pe umăr; i-a dat și copilul și a trimis-o. Ea a plecat și a rătăcit în deșertul Beer-Șeba. Când apa din burduf s-a terminat, a aruncat copilul sub unul dintre tufișuri și apoi s-a dus și a șezut singură la depărtare, cam până unde zboară o săgeată trasă de arc, căci își zicea: „Să nu văd moartea copilului“. Și, șezând la depărtare, a început să plângă în hohote. Dar Dumnezeu a auzit glasul băiatului. Îngerul lui Dumnezeu a strigat-o din Ceruri pe Agar și i-a zis: „Ce se întâmplă, Agar? Nu te teme, pentru că Dumnezeu a auzit glasul băiatului din locul în care este. Scoală-te, ridică băiatul și ține-l de mână, pentru că voi face din el o națiune mare“. Apoi Dumnezeu i-a deschis ochii, iar ea a văzut o fântână cu apă. S-a dus, a umplut burduful cu apă și i-a dat băiatului să bea. Dumnezeu a fost cu băiatul, iar el a crescut, a locuit în deșert și a ajuns arcaș. A locuit în deșertul Paran, iar mama lui i-a luat o soție din țara Egiptului. În vremea aceea, Abimelek, împreună cu Pihol, comandantul armatei sale, i-au vorbit lui Avraam, zicând: ‒ Dumnezeu este cu tine în tot ceea ce faci. Jură-mi acum pe Dumnezeu că nu mă vei trăda nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe descendenții mei, ci, așa cum eu am arătat îndurare față de tine, tot așa vei arăta și tu față de mine și față de țara în care locuiești ca străin. Avraam i-a răspuns: ‒ Jur! Dar Avraam i s-a plâns lui Abimelek cu privire la o fântână cu apă, pe care slujitorii acestuia o luaseră cu forța. Abimelek i-a răspuns: „Nu știu cine a făcut lucrul acesta. Tu nu mi-ai spus, iar eu nu am auzit despre aceasta decât astăzi“. Atunci Avraam a luat oi și vite și i le-a dat lui Abimelek. Apoi cei doi au încheiat un legământ. Avraam a pus deoparte șapte mielușele din turmă. Abimelek l-a întrebat pe Avraam: ‒ Pentru ce sunt aceste șapte mielușele pe care le-ai pus deoparte? Avraam i-a răspuns: ‒ Primește aceste șapte mielușele ca pe o mărturie din partea mea că eu am săpat această fântână. De aceea locul acela a fost numit Beer-Șeba, pentru că amândoi au depus acolo un jurământ. După ce au încheiat legământul la Beer-Șeba, Abimelek și Pihol, comandantul armatei sale, s-au ridicat și s-au întors în țara filistenilor. Avraam a plantat un tamarisc în Beer-Șeba și a chemat acolo Numele Domnului, Dumnezeul cel Veșnic. El a locuit ca străin în țara filistenilor multă vreme. După toate acestea, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam și i-a zis: ‒ Avraam! El a răspuns: ‒ Iată-mă! Dumnezeu i-a zis: ‒ Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu pe care-l iubești, pe Isaac, du-te în regiunea Moria și jertfește-l acolo ca ardere-de-tot pe unul dintre munții despre care îți voi spune. Avraam s-a sculat dimineață, și-a pus șaua pe măgar, i-a luat pe doi dintre slujitorii săi și pe fiul său Isaac, a tăiat lemne pentru arderea-de-tot, și apoi a plecat spre locul despre care îi vorbise Dumnezeu. A treia zi, Avraam și-a ridicat ochii și a văzut locul de departe. Atunci Avraam le-a zis slujitorilor săi: „Rămâneți aici cu măgarul; eu și băiatul vom merge până acolo, ne vom închina, iar după aceea ne vom întoarce la voi“. Avraam a luat lemnele pentru arderea-de-tot și le-a pus pe umerii fiului său Isaac, iar el a dus focul și cuțitul. Și cei doi au plecat împreună. Isaac i-a zis tatălui său, Avraam: ‒ Tată! El a răspuns: ‒ Iată-mă, fiule. Isaac i-a zis: ‒ Iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea-de-tot? Avraam i-a răspuns: ‒ Dumnezeu Însuși Se va îngriji de mielul pentru arderea-de-tot, fiule. Și cei doi au mers împreună mai departe. Când au ajuns în locul despre care îi spusese Dumnezeu, Avraam a construit acolo un altar și a așezat lemnele pe el. După aceea, l-a legat pe fiul său Isaac și l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi Avraam și-a întins mâna și a luat cuțitul ca să-l înjunghie pe fiul său. Dar Îngerul Domnului l-a strigat din Ceruri și i-a zis: ‒ Avraam! Avraam! El a răspuns: ‒ Iată-mă! Îngerul i-a zis: ‒ Nu pune mâna pe băiat. Nu-i face nimic, pentru că acum știu că te temi de Dumnezeu, întrucât nu l-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine. Avraam și-a ridicat ochii, s-a uitat și iată că înapoia sa era un berbec prins cu coarnele într-un tufiș. S-a dus, a luat berbecul și l-a jertfit ca ardere-de-tot în locul fiului său. Avraam a pus acelui loc numele „ Domnul va purta de grijă“. De aceea se spune și astăzi: „La muntele Domnului, El va purta de grijă“. Îngerul Domnului l-a strigat din Ceruri pentru a doua oară pe Avraam și i-a zis: „Deoarece ai făcut acest lucru și nu l-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, jur pe Mine Însumi“, zice Domnul, „că te voi binecuvânta cu adevărat și-ți voi înmulți foarte mult urmașii, cât stelele cerurilor și cât nisipul de pe țărmul mării. Urmașii tăi vor stăpâni poarta dușmanilor lor, iar prin urmașul tău vor fi binecuvântate toate națiunile pământului, pentru că M-ai ascultat“. Avraam s-a întors la slujitorii săi, iar ei s-au ridicat și au mers împreună cu el la Beer-Șeba. Și Avraam a locuit în Beer-Șeba. După toate acestea, lui Avraam i s-a spus: „Iată, Milca i-a născut și ea copii fratelui tău Nahor: pe Uț, întâiul său născut, pe Buz, fratele acestuia, pe Chemuel, tatăl lui Aram, pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaș, pe Yidlaf și pe Betuel“. Lui Betuel i s-a născut Rebeca. Pe aceștia opt i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam. De asemenea, Reuma, țiitoarea lui, i-a născut pe: Tebah, Gaham, Tahaș și Maaca. Viața Sarei a fost de o sută douăzeci și șapte de ani; aceștia au fost anii vieții Sarei. Ea a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în țara Canaanului, iar Avraam s-a dus s-o jelească pe Sara și s-o plângă. Apoi Avraam s-a ridicat de lângă moarta sa și le-a vorbit fiilor lui Het, zicând: ‒ Eu sunt străin și peregrin printre voi. Dați-mi în mijlocul vostru o proprietate, ca loc de înmormântare, pentru ca să-mi înmormântez moarta dinaintea mea. Fiii lui Het i-au răspuns lui Avraam, zicându-i: ‒ Ascultă-ne, stăpâne! Tu ești un prinț al lui Dumnezeu printre noi. Înmormântează-ți moarta în cel mai bun dintre mormintele noastre. Niciunul dintre noi nu te va opri să-ți înmormântezi moarta în mormântul lui. Avraam s-a ridicat și s-a plecat înaintea poporului țării, a fiilor lui Het. El le-a vorbit, zicând: ‒ Dacă vreți să-mi înmormântez moarta dinaintea mea, atunci ascultați-mă și rugați-l pentru mine pe Efron, fiul lui Țohar, să-mi vândă peștera Mahpela, care este a lui și care se află la marginea terenului său. Să mi-o vândă la un preț întreg, ca loc de înmormântare printre voi. Efron se afla în mijlocul fiilor lui Het. Hititul Efron i-a răspuns lui Avraam în auzul fiilor lui Het, a tuturor celor care veniseră la poarta cetății sale, și i-a zis: ‒ Nu, stăpâne, ascultă-mă! Îți dau terenul și-ți dau și peștera care este pe el. Ți le dau înaintea ochilor fiilor poporului meu. Înmormântează-ți moarta. Atunci Avraam s-a plecat înaintea poporului țării și i-a vorbit lui Efron în auzul poporului țării, zicând: ‒ Dacă vrei, ascultă-mă! Îți voi plăti prețul pentru teren. Primește-l din partea mea, pentru ca să-mi înmormântez moarta acolo. Efron i-a răspuns lui Avraam, zicând: ‒ Stăpâne, ascultă-mă: o bucată de pământ de patru sute de șecheli de argint, ce este aceasta între mine și tine? Înmormântează-ți moarta. Avraam l-a ascultat pe Efron și i-a cântărit prețul pe care acesta l-a menționat în auzul fiilor lui Het: patru sute de șecheli de argint, conform tarifelor comercianților. Astfel, terenul lui Efron din Mahpela, care se afla la est de Mamre (adică terenul, peștera care se afla în el, precum și toți copacii care erau pe teren, pe toată granița lui de jur-împrejur) a trecut în proprietatea lui Avraam prin cumpărare înaintea ochilor fiilor lui Het, a tuturor celor care veniseră la poarta cetății sale. După aceea, Avraam a înmormântat-o pe Sara, soția sa, în peștera de pe terenul din Mahpela, care se afla la est de Mamre, adică Hebron, în țara Canaanului. Astfel, terenul și peștera care se afla pe el au trecut de la fiii lui Het în proprietatea lui Avraam, ca loc de înmormântare. Avraam era acum bătrân, înaintat în vârstă, iar Domnul îl binecuvântase în toate lucrurile. El i-a zis celui mai bătrân slujitor din casa sa, cel care stăpânea peste tot ce era al său: ‒ Pune-ți, te rog, mâna sub coapsa mea și jură-mi pe Domnul, Dumnezeul cerurilor și al pământului, că nu vei lua o soție pentru fiul meu dintre fetele canaaniților, în mijlocul cărora locuiesc, ci te vei duce în țara mea, la rudeniile mele, și de acolo vei lua o soție pentru fiul meu, pentru Isaac. Slujitorul i-a răspuns: ‒ Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze în această țară. Trebuie atunci să-l duc înapoi pe fiul tău în țara din care ai ieșit? Avraam i-a zis: ‒ Ai grijă să nu cumva să-l duci înapoi pe fiul meu acolo! Domnul, Dumnezeul cerurilor, Cel Care m-a scos din casa tatălui meu și dintre rudeniile mele, Care mi-a vorbit și mi-a jurat, zicând: „Descendentului tău îi voi da această țară!“, îl va trimite pe Îngerul Său înaintea ta, iar tu vei lua de acolo o soție pentru fiul meu. Dar dacă femeia nu va dori să te urmeze, vei fi dezlegat de acest jurământ al meu. Numai să nu-l duci pe fiul meu acolo! Slujitorul și-a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, și i-a jurat în legătură cu acest lucru. Slujitorul a luat zece dintre cămilele stăpânului său și a plecat, având la el tot felul de bunuri ale stăpânului său. El s-a ridicat și a plecat în Aram-Naharaim, în cetatea lui Nahor. În timpul serii, timpul când femeile ieșeau să scoată apă, a pus cămilele să se așeze în genunchi, în afara cetății, lângă fântâna cu apă. Apoi a zis: „ Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Te rog, împlinește-mi astăzi dorința și arată-Ți îndurarea față de stăpânul meu, Avraam. Iată, stau lângă acest izvor, iar fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. Fie ca fata căreia îi voi spune: «Te rog, dă-mi să beau din ulciorul tău!» și care îmi va răspunde: «Bea și-ți voi adăpa și cămilele!», să fie cea pe care ai hotărât-o pentru slujitorul Tău, Isaac. Prin aceasta voi cunoaște că ai arătat îndurare față de stăpânul meu“. Nu terminase el încă de vorbit și iată că a ieșit, cu ulciorul ei pe umăr, Rebeca, fata care i se născuse lui Betuel, fiul Milcăi, soția lui Nahor, fratele lui Avraam. Fata era foarte plăcută la înfățișare. Era fecioară și niciun bărbat n-o cunoscuse. Ea a coborât la izvor, și-a umplut ulciorul și apoi s-a suit înapoi. Slujitorul a alergat s-o întâlnească și i-a zis: ‒ Te rog, dă-mi să beau puțină apă din ulciorul tău! Ea a răspuns: ‒ Bea, stăpâne. Și-a coborât repede ulciorul pe mână și i-a dat să bea. După ce a terminat să-i dea de băut, ea a zis: ‒ Voi scoate apă și pentru cămilele tale, până vor termina de băut. A golit repede ulciorul în adăpătoare, a alergat din nou la fântână ca să scoată apă și a scos apă pentru toate cămilele lui. Bărbatul o privea fără să spună nimic, pentru ca să înțeleagă dacă Domnul i-a făcut reușită călătoria sau nu. După ce cămilele au terminat de băut apă, bărbatul a luat un inel de aur, cântărind o jumătate de șechel și două brățări de aur, cântărind zece șecheli, și a zis: ‒ A cui fată ești? Spune-mi, te rog, este loc în casa tatălui tău pentru noi, ca să înnoptăm acolo? Ea i-a răspuns: ‒ Sunt fata lui Betuel, fiul Milcăi, pe care aceasta i l-a născut lui Nahor. Apoi ea i-a zis: ‒ Avem paie și nutreț din belșug, precum și loc de înnoptat. Atunci bărbatul s-a aplecat, s-a închinat Domnului și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, Care nu Și-a îndepărtat îndurarea și credincioșia de la stăpânul meu. În ce mă privește, Domnul m-a condus pe cale până la casa fraților stăpânului meu“. Fata a alergat și a spus aceste lucruri celor din familia mamei ei. Rebeca avea un frate al cărui nume era Laban; acesta a alergat la acel bărbat, la izvor. Imediat ce a văzut inelul și brățările pe mâinile surorii sale și a auzit-o pe sora sa, Rebeca, zicând: „Așa mi-a vorbit bărbatul acela“, s-a dus la acel bărbat și iată că el stătea lângă cămile, la izvor. El i-a zis: „Vino, binecuvântatul Domnului! De ce stai afară când eu am pregătit casa și un loc pentru cămile?“. Bărbatul a intrat în casă, iar el a descărcat lucrurile de pe cămile. Apoi le-a dat cămilelor paie și nutreț și a adus apă pentru spălarea picioarelor bărbatului aceluia și ale oamenilor care erau cu el. I s-a dat să mănânce, dar el a zis: ‒ Nu voi mânca până nu voi spune ce am de spus. Laban i-a zis: ‒ Spune! El a zis: ‒ Eu sunt slujitorul lui Avraam. Domnul l-a binecuvântat mult pe stăpânul meu, iar el a ajuns un om bogat. I-a dat oi și vite, aur și argint, slujitori și slujitoare, cămile și măgari. Sara, soția stăpânului meu, i-a născut acestuia un fiu la bătrânețe, iar el i-a dat lui tot ceea ce are. Stăpânul meu m-a pus să jur, zicând: „Să nu iei pentru fiul meu o soție dintre fetele canaaniților, în a căror țară locuiesc, ci să te duci la familia tatălui meu, la clanul meu, și de acolo să iei o soție pentru fiul meu!“. Eu i-am zis stăpânului meu: „Poate că femeia nu mă va urma“. Dar el mi-a răspuns: „ Domnul, înaintea Căruia am umblat, Își va trimite Îngerul cu tine și-ți va face reușită călătoria, iar tu vei lua o soție pentru fiul meu din clanul meu, din familia tatălui meu. Dar dacă vei merge la clanul meu, iar ei nu ți-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul meu“. Când am ajuns astăzi la izvor, am zis: „ Doamne, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, te rog, dacă mă vei ajuta să reușesc în călătoria pe care o fac, iată, stau lângă acest izvor. Fie ca fecioara care va ieși să scoată apă, căreia îi voi spune: «Te rog, dă-mi să beau puțină apă din ulciorul tău» și care îmi va răspunde: «Bea și voi scoate apă și pentru cămilele tale», să fie soția pe care Domnul a hotărât-o pentru fiul stăpânului meu“. Nu terminasem eu încă de vorbit în inima mea și iată că a ieșit Rebeca cu ulciorul ei pe umăr. Ea a coborât la izvor și a scos apă. Atunci, eu i-am zis: „Te rog, dă-mi să beau!“. Ea și-a coborât repede ulciorul de pe umăr și mi-a răspuns: „Bea și-ți voi adăpa și cămilele“. Eu am băut, iar ea a adăpat și cămilele. După aceea am întrebat-o: „A cui fată ești?“. Ea mi-a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor, pe care Milca i l-a născut acestuia“. Eu i-am pus inelul în nas și brățările pe mâini. Apoi m-am plecat, m-am închinat Domnului și L-am binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, Care m-a condus pe calea cea dreaptă, ca s-o iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul său. Așadar, dacă vreți să arătați îndurare și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți-mi. Dacă nu, spuneți-mi, ca să mă pot îndrepta fie la dreapta, fie la stânga. Atunci Laban și Betuel i-au răspuns, zicând: ‒ Acest lucru vine de la Domnul. Nu-ți putem spune nici rău, nici bine. Iată, Rebeca este înaintea ta! Ia-o și du-te! Ea să fie soția fiului stăpânului tău, așa cum a spus Domnul. Când slujitorul lui Avraam a auzit cuvintele lor, s-a plecat până la pământ înaintea Domnului. Apoi a scos bijuterii de argint și de aur, precum și îmbrăcăminte și i le-a dat Rebecăi. De asemenea, le-a dăruit lucruri prețioase și fratelui, și mamei ei. După aceea, el și bărbații care erau cu el au mâncat, au băut și au înnoptat acolo. Când s-au trezit dimineața, el a zis: ‒ Lăsați-mă să mă întorc la stăpânul meu. Fratele și mama fetei i-au răspuns: ‒ Fata să mai rămână cu noi măcar zece zile. După aceea, va putea pleca. Dar el le-a zis: ‒ Nu mă opriți acum, căci Domnul mi-a făcut reușită călătoria. Lăsați-mă să plec, ca să mă întorc la stăpânul meu. Ei au răspuns: ‒ Să chemăm fata și s-o întrebăm. Au chemat-o pe Rebeca și au întrebat-o: ‒ Vrei să mergi cu acest bărbat? Ea a răspuns: ‒ Da! Voi merge. Și, astfel, au lăsat-o pe sora lor, Rebeca, precum și pe doica ei, să plece împreună cu slujitorul lui Avraam și cu oamenii săi. Ei au binecuvântat-o pe Rebeca și i-au zis: „Sora noastră, fie ca tu să ajungi mama a mii de zeci de mii și fie ca urmașii tăi să stăpânească poarta dușmanilor lor“. Apoi Rebeca și servitoarele ei s-au ridicat, au încălecat pe cămile și au plecat după acel bărbat. Astfel, slujitorul a luat-o pe Rebeca și a plecat. Isaac se întorsese de la Beer Lahai-Roi, pentru că locuia în Neghev. La lăsarea serii, Isaac a ieșit pe câmp ca să mediteze. El și-a ridicat ochii, s-a uitat și iată că veneau niște cămile. Rebeca și-a ridicat și ea ochii, iar când l-a văzut pe Isaac, s-a dat jos de pe cămilă. Ea l-a întrebat pe slujitor și l-a întrebat: ‒ Cine este bărbatul acesta care vine pe câmp să ne întâlnească? Slujitorul a răspuns: ‒ Este stăpânul meu. Ea și-a luat vălul și s-a acoperit. Slujitorul i-a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse. Apoi Isaac a adus-o pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara, și s-a căsătorit cu ea. Ea a devenit soția lui, iar el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac după moartea mamei sale. Avraam își mai luase o soție, al cărei nume era Chetura. Ea i-a născut pe Zimran, Iokșan, Medan, Midian, Ișbak și Șuah. Lui Iokșan i s-au născut Șeba și Dedan. Urmașii lui Dedan au fost: așuriții, letușiții și leumiții. Fiii lui Midian au fost: Efa, Efer, Hanoh, Abida și Eldaa. Toți aceștia au fost urmașii Cheturei. Avraam i-a dat lui Isaac tot ceea ce avea. El le-a oferit daruri fiilor țiitoarelor sale și, în timp ce era încă în viață, i-a trimis de lângă fiul său Isaac spre est, în țara din partea de est. Avraam a trăit o sută șaptezeci și cinci de ani. El și-a dat ultima suflare, murind după o bătrânețe fericită, înaintat în vârstă și sătul de zile. Astfel, el a fost adăugat la poporul său. Fiii săi, Isaac și Ismael, l-au înmormântat în peștera Mahpela de pe terenul lui Efron, fiul hititului Țohar, teren care se află în apropiere de Mamre și pe care Avraam îl cumpărase de la fiii lui Het. Acolo a fost înmormântat Avraam împreună cu Sara, soția lui. După moartea lui Avraam, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Isaac, fiul acestuia. Isaac s-a așezat lângă Beer Lahai-Roi. Aceasta este istoria lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care egipteanca Agar, slujitoarea Sarei, i l-a născut lui Avraam. Acestea au fost numele fiilor lui Ismael, după numele lor, potrivit genealogiilor lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael, Chedar, Adbeel, Mibsam, Mișma, Duma, Massa, Hadad, Tema, Ietur, Nafiș și Chedma. Aceștia au fost fiii lui Ismael și acestea au fost numele celor doisprezece prinți ai triburilor lor, după așezările și taberele lor. Aceștia au fost anii vieții lui Ismael: o sută treizeci și șapte de ani. El și-a dat duhul și a murit, fiind adăugat la poporul său. Ei au locuit de la Havila până la Șur, care este în fața Egiptului, cum mergi spre Așura. El se stabilise separat de toți frații lui. Aceasta este istoria lui Isaac, fiul lui Avraam. Lui Avraam i s-a născut Isaac. Acesta avea patruzeci de ani când s-a căsătorit cu Rebeca, fata arameului Betuel din Padan-Aram și sora arameului Laban. Isaac s-a rugat Domnului pentru soția sa, pentru că nu putea rămâne însărcinată. Domnul l-a ascultat, iar Rebeca, soția lui, a rămas însărcinată. Dar, pentru că fiii ei se băteau în pântecul ei, Rebeca a zis: „Dacă se întâmplă acest lucru, de ce am mai rămas însărcinată?“. Și s-a dus să-L întrebe pe Domnul. Domnul i-a răspuns: „Două națiuni sunt în pântecul tău și două popoare născute din tine se vor despărți. Unul va fi mai puternic decât celălalt și cel mai mare îi va sluji celui mai tânăr“. Când i s-au împlinit zilele să nască, iată că în pântecul Rebecăi erau gemeni. Primul a ieșit roșcat peste tot, ca o manta de păr, și i-au pus numele Esau. După aceea a ieșit fratele său, ținându-se cu mâna de călcâiul lui Esau. De aceea i-au pus numele Iacov. Isaac avea șaizeci de ani când Rebeca i-a născut pe cei doi fii. Când băieții au crescut, Esau a ajuns un vânător priceput, un om al câmpului, dar Iacov era un om liniștit, care locuia în corturi. Isaac l-a îndrăgit pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui, dar Rebeca l-a îndrăgit pe Iacov. Odată, în timp ce Iacov fierbea o ciorbă, Esau a venit de la câmp sleit de puteri. Esau i-a zis lui Iacov: ‒ Dă-mi voie, te rog, să mănânc repede din ciorba aceasta roșiatică, pentru că sunt sleit de puteri. De aceea i s-a pus și numele de Edom. Iacov i-a răspuns: ‒ Vinde-mi mai întâi dreptul tău de întâi născut! Esau a zis: ‒ Iată, sunt pe cale să mor. La ce-mi folosește dreptul de întâi născut? Iacov i-a răspuns: ‒ Jură-mi mai întâi! Esau i-a jurat și i-a vândut lui Iacov dreptul de întâi născut. Apoi Iacov i-a dat lui Esau niște pâine și niște ciorbă de linte. Acesta a mâncat, a băut, apoi s-a ridicat și a plecat. Astfel, Esau și-a desconsiderat dreptul de întâi născut. În țară a venit o foamete, în afară de foametea dinainte, care avusese loc pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelek, regele filistenilor, în Gherar. Domnul i S-a arătat lui Isaac și i-a zis: „Nu te duce în Egipt, ci locuiește în țara despre care îți voi spune. Locuiește în această țară. Eu voi fi cu tine și te voi binecuvânta, pentru că ție și urmașilor tăi vă voi da toate aceste teritorii. Astfel, voi împlini jurământul pe care i l-am făcut tatălui tău, Avraam. Îți voi face urmașii la fel de numeroși precum stelele cerurilor și le voi da toate aceste teritorii. Prin urmașii tăi vor fi binecuvântate toate națiunile pământului, pentru că Avraam a ascultat de glasul Meu și a păzit cererile, poruncile, hotărârile și legile Mele“. Astfel, Isaac a locuit în Gherar. Când oamenii din acel loc îl întrebau despre soția lui, el le răspundea: „Este sora mea!“, deoarece se temea să le spună că este soția lui, crezând că oamenii din acel loc îl vor ucide din cauza Rebecăi, pentru că era plăcută la înfățișare. După ce a stat mai multă vreme acolo, s-a întâmplat că regele Abimelek, regele filistenilor, s-a uitat pe fereastră și iată că Isaac o alinta pe soția sa, Rebeca. Abimelek l-a chemat pe Isaac și a zis: ‒ Iată, sigur ea este soția ta. De ce ai zis: „Ea este sora mea“? Isaac i-a răspuns: ‒ Fiindcă îmi ziceam ca nu cumva să mor din cauza ei. Abimelek a zis: ‒ Ce mi-ai făcut? Ce ușor s-ar fi putut culca vreunul din popor cu soția ta și, astfel, ai fi adus vina asupra noastră! Apoi, Abimelek a poruncit întregului popor, zicând: „Oricine se va atinge de acest om sau de soția lui să fie pedepsit cu moartea“. Isaac a semănat în acea țară și, în același an, a recoltat însutit, pentru că Domnul l-a binecuvântat. El s-a îmbogățit, iar bogăția sa a continuat să crească până când a ajuns foarte bogat. Avea turme de oi, cirezi de vite și mulți servitori și de aceea filistenii îl invidiau. Filistenii au astupat și au umplut cu pământ toate fântânile pe care le săpaseră slujitorii tatălui său, pe vremea tatălui său, Avraam. Atunci Abimelek i-a zis lui Isaac: „Pleacă de la noi, pentru că ai ajuns mult mai puternic decât noi“. Isaac a plecat de acolo, și-a așezat tabăra în Valea Gherar și a locuit acolo. El a săpat din nou fântânile care fuseseră săpate în zilele tatălui său, Avraam, căci filistenii le astupaseră după moartea lui Avraam. Isaac le-a pus acestora aceleași nume pe care tatăl său le pusese înainte. Slujitorii lui Isaac au săpat în vale și au găsit acolo o fântână cu apă proaspătă, dar păstorii din Gherar s-au certat cu păstorii lui Isaac, zicând: „Apa este a noastră“. Isaac a pus fântânii numele Esek, pentru că aceștia s-au certat cu el. Apoi au săpat o altă fântână, dar ei s-au certat și pentru aceasta. El i-a pus numele Sitna. Isaac a plecat de acolo și a săpat o altă fântână, pentru care nu s-au mai certat. El i-a pus numele Rehobot și a zis: „Acum Domnul ne-a făcut loc și vom fi roditori în țară“. De acolo s-a dus la Beer-Șeba, iar în noaptea aceea Domnul i S-a arătat și a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Avraam. Nu te teme, pentru că Eu sunt cu tine. Te voi binecuvânta și-ți voi înmulți urmașii datorită slujitorului Meu Avraam“. Isaac a construit acolo un altar și a chemat Numele Domnului. El și-a întins cortul în acel loc, iar slujitorii săi au săpat acolo o fântână. După aceea, Abimelek a venit la el din Gherar, împreună cu Ahuzat, sfetnicul său, și cu Pihol, comandantul armatei sale. Isaac i-a întrebat: ‒ De ce ați venit la mine, voi care m-ați urât și m-ați alungat de la voi? Ei au răspuns: ‒ Vedem clar că Domnul este cu tine. De aceea zicem: să fie un jurământ între noi, între noi și tine, și să încheiem un legământ cu tine, potrivit căruia nu ne vei face niciun rău, așa cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ți-am făcut numai bine, lăsându-te să pleci în pace. Acum tu ești binecuvântat de Domnul. Isaac le-a dat un ospăț, iar ei au mâncat și au băut. A doua zi, s-au sculat dimineață și au încheiat un legământ. Apoi Isaac i-a lăsat să plece, iar ei au plecat de la el în pace. În aceeași zi, slujitorii lui Isaac au venit și l-au anunțat despre fântâna pe care o săpaseră, zicându-i: „Am dat de apă!“. El i-a pus numele Șiba. De aceea numele cetății a rămas Beer-Șeba până în ziua de azi. La vârsta de patruzeci de ani, Esau s-a căsătorit cu Iudita, fata hititului Beeri, și cu Basmat, fata hititului Elon, însă ele au fost o sursă de amărăciune pentru Isaac și Rebeca. Când Isaac a îmbătrânit și i-au slăbit ochii, nemaiputând să vadă, l-a chemat pe Esau, fiul său cel mare, și i-a zis: ‒ Fiule! El i-a răspuns: ‒ Iată-mă! Isaac i-a zis: ‒ Iată, eu sunt bătrân și nu știu ziua morții mele. Te rog, ia-ți acum armele – tolba cu săgeți și arcul – ieși la câmp și adu-mi vânat! Apoi pregătește-mi o mâncare gustoasă, așa cum îmi place mie, și adu-mi-o să mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri. Rebeca a auzit ce i-a spus Isaac fiului său Esau. Când Esau a plecat la câmp ca să prindă vânat și să-l aducă, Rebeca i-a zis fiului său Iacov: ‒ Iată, l-am auzit pe tatăl tău vorbind cu fratele tău Esau și zicând: „Adu-mi niște vânat și pregătește-mi o mâncare gustoasă ca să mănânc și să te binecuvântez în prezența Domnului, înainte de moartea mea“. De aceea, fiule, ascultă-mă și fă ce-ți poruncesc! Du-te la turmă și ia-mi de acolo doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă, așa cum îi place lui. Apoi o vei aduce tatălui tău ca s-o mănânce, pentru ca el să te binecuvânteze înainte de moartea lui. Dar Iacov i-a răspuns mamei sale, Rebeca: ‒ Iată că fratele meu, Esau, este păros, iar eu am pielea netedă. Dacă tatăl meu mă va atinge, mă va considera un înșelător și voi atrage asupra mea blestemul în locul binecuvântării. Mama sa i-a zis: ‒ Asupra mea să cadă blestemul tău, fiule! Numai ascultă-mi glasul! Du-te și adu-mi iezii! El s-a dus, i-a luat și i-a adus mamei sale, iar mama sa a pregătit o mâncare gustoasă, așa cum îi plăcea tatălui său. După aceea, Rebeca a luat cele mai bune haine ale fiului său cel mare, Esau, pe care le avea acasă, și l-a îmbrăcat cu ele pe Iacov, fiul său cel mic. Ea a pus pieile iezilor pe mâinile lui și pe partea netedă a gâtului său. Apoi a dat în mâna lui Iacov, fiul său, mâncarea gustoasă și pâinea pe care le pregătise. El a venit la tatăl său și a zis: ‒ Tată! El a zis: ‒ Iată-mă! Cine ești, fiule? Iacov i-a zis tatălui său: ‒ Sunt Esau, întâiul tău născut. Am făcut așa cum mi-ai spus. Te rog, ridică-te și vino să mănânci din vânatul meu, ca astfel sufletul tău să mă binecuvânteze! Isaac i-a zis fiului său: ‒ Cum de l-ai găsit așa de repede, fiule? El a răspuns: ‒ Pentru că Domnul, Dumnezeul tău, mi l-a scos în cale. Atunci Isaac i-a zis lui Iacov: ‒ Te rog, apropie-te ca să te simt, fiule! Ești tu oare fiul meu Esau, sau nu? Iacov s-a apropiat de Isaac, tatăl său, care l-a atins și a zis: „Vocea este a lui Iacov, dar mâinile sunt ale lui Esau“. Nu l-a recunoscut, pentru că mâinile lui erau păroase, la fel ca mâinile fratelui său Esau; așa că l-a binecuvântat. Isaac l-a întrebat: ‒ Ești tu într-adevăr fiul meu Esau? Iacov a răspuns: ‒ Da, eu sunt! Atunci Isaac a zis: ‒ Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, pentru ca astfel sufletul meu să te binecuvânteze. Iacov i-a adus mâncarea, iar Isaac a mâncat. I-a adus și vin și a băut. Apoi tatăl său, Isaac, i-a zis: ‒ Te rog, apropie-te și dă-mi sărutare, fiule! El s-a apropiat și l-a sărutat. Isaac a simțit mirosul hainelor lui și l-a binecuvântat, zicând: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul câmpului pe care l-a binecuvântat Domnul. Dumnezeu să-ți dea din roua cerului și din grăsimea pământului; să-ți dea grâne și must din belșug. Popoare să-ți slujească și națiuni să se plece înaintea ta. Stăpânește peste frații tăi, și fiii mamei tale să se plece înaintea ta. Blestemați să fie cei care te vor blestema și binecuvântați să fie cei care te vor binecuvânta!“. Isaac tocmai terminase să-l binecuvânteze pe Iacov, când, imediat după ce Iacov a ieșit dinaintea tatălui său, Isaac, s-a întors de la vânătoare Esau, fratele său. A pregătit și el o mâncare gustoasă și i-a adus-o tatălui său. El i-a zis tatălui său: ‒ Să se ridice tatăl meu și să mănânce din vânatul fiului său, pentru ca astfel sufletul tău să mă binecuvânteze. Tatăl său, Isaac, l-a întrebat: ‒ Tu cine ești? El a răspuns: ‒ Sunt fiul tău cel întâi născut, Esau! Atunci Isaac s-a cutremurat foarte tare și a zis: ‒ Atunci cine a fost cel care a prins vânat și mi l-a adus? Am mâncat din toate, înainte să vii tu, și l-am binecuvântat. Cu siguranță, el va fi binecuvântat. Când a auzit cuvintele tatălui său, Esau a scos un strigăt puternic, plin de amărăciune, și i-a zis tatălui său: ‒ Binecuvântează-mă și pe mine, tată! El i-a răspuns: ‒ Fratele tău a venit cu înșelătorie și ți-a luat binecuvântarea. Esau a zis: ‒ Nu pe bună dreptate se numește el Iacov? M-a înșelat de două ori: mi-a luat dreptul de întâi născut și iată că acum mi-a luat și binecuvântarea. Apoi a zis: ‒ N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine? Isaac i-a răspuns lui Esau și i-a zis: ‒ Iată, l-am pus stăpân peste tine, i-am dat lui ca slujitori pe toți frații săi și i-am oferit grâne și must. Prin urmare, ce mai pot face pentru tine, fiule? Esau i-a zis tatălui său: ‒ Numai o binecuvântare ai, tată? Binecuvântează-mă și pe mine, tată! Apoi Esau a început să plângă în hohote. Tatăl său, Isaac, a răspuns și i-a zis: ‒ Iată, locuința ta va fi departe de grăsimea pământului și de roua cerului de sus. Vei trăi din sabia ta și-i vei sluji fratelui tău; dar când te vei răscula, îi vei zdrobi jugul de pe gâtul tău. Esau l-a urât pe Iacov din cauza binecuvântării pe care i-a dat-o tatăl său. El își zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu se apropie. Apoi îl voi ucide pe fratele meu, Iacov“. Când i s-a spus Rebecăi despre planurile lui Esau, fiul ei cel mare, a trimis după Iacov, fiul cel mic, și i-a zis: „Iată, fratele tău, Esau, se împacă cu gândul că te va ucide. De aceea, fiule, ascultă-mă! Ridică-te, fugi la fratele meu, Laban, în Haran, și stai la el pentru câteva zile, până se va calma furia fratelui tău, până se va liniști mânia lui față de tine și va uita ce i-ai făcut. Apoi voi trimite după tine și te voi lua de acolo. De ce să vă pierd pe amândoi în aceeași zi?“. După aceea, Rebeca i-a zis lui Isaac: „M-am scârbit de viață din cauza acestor fete ale lui Het. Dacă Iacov își va lua o soție ca acestea dintre fetele lui Het, dintre fetele țării, la ce-mi mai este bună viața?“. Isaac l-a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat și i-a poruncit, zicându-i: „Să nu-ți iei o soție dintre fetele lui Canaan. Ridică-te, du-te în Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, și ia-ți de acolo o soție dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale. Dumnezeul cel Atotputernic să te binecuvânteze, să te facă roditor și să te înmulțească, pentru ca să ajungi o mulțime de popoare. El să-ți dea, ție și urmașilor tăi, binecuvântarea promisă lui Avraam, pentru ca să stăpânești țara în care locuiești ca străin, țara pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam“. Astfel, Isaac l-a trimis pe Iacov, iar acesta s-a dus în Padan-Aram, la Laban, fiul arameului Betuel și fratele Rebecăi, mama lui Iacov și a lui Esau. Esau a văzut că Isaac l-a binecuvântat pe Iacov și l-a trimis în Padan-Aram ca să-și ia o soție de acolo și că, atunci când l-a binecuvântat, i-a poruncit, zicând: „Să nu-ți iei o soție dintre fetele lui Canaan“. El a văzut că Iacov i-a ascultat pe tatăl său și pe mama sa și s-a dus în Padan-Aram. Esau a văzut astfel că tatălui său, Isaac, nu-i plăceau fetele lui Canaan. Prin urmare, Esau s-a dus la Ismael și a luat-o de soție pe Mahalat, sora lui Nebaiot și fata lui Ismael, fiul lui Avraam, pe lângă soțiile pe care le avea. Iacov a ieșit din Beer-Șeba și s-a îndreptat spre Haran. A ajuns într-un anumit loc și, pentru că soarele asfințise, a înnoptat acolo. A luat una dintre pietrele locului, și-a pus-o sub cap și s-a culcat în locul acela. El a avut un vis: iată că o scară era rezemată de pământ, iar capătul ei atingea cerurile. Și, iată că îngerii lui Dumnezeu se suiau și coborau pe ea, iar Domnul stătea deasupra ei. El a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău, Avraam, și Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care ești culcat ți-l voi da ție și urmașilor tăi. Urmașii tăi vor fi ca pulberea pământului și te vei întinde spre vest și spre est, spre nord și spre sud. Toate familiile pământului vor fi binecuvântate prin tine și prin urmașii tăi. Iată că Eu sunt cu tine, te voi păzi oriunde vei merge și te voi aduce înapoi în această țară. Nu te voi părăsi până nu voi împlini ceea ce ți-am promis“. Când s-a trezit din somn, Iacov a zis: „Cu siguranță Domnul este în acest loc, iar eu n-am știut!“. El s-a temut și a zis: „Cât de înfricoșător este acest loc! Aceasta nu este altceva decât Casa lui Dumnezeu! Aceasta este poarta cerurilor!“. Iacov s-a sculat dimineața, a luat piatra care fusese sub capul lui, a ridicat-o ca stâlp și a turnat ulei pe vârful ei. El a numit acel loc „Betel“, deși înainte, numele cetății era Luz. Apoi Iacov a făcut un jurământ, zicând: „Dacă Dumnezeu va fi cu mine, dacă mă va păzi în această călătorie pe care o fac și îmi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac, astfel încât mă voi întoarce în pace acasă la tatăl meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu, iar această piatră, pe care am așezat-o ca stâlp, va fi «Casa lui Dumnezeu». Și din tot ceea ce îmi vei da, Îți voi da cu siguranță a zecea parte“. Apoi Iacov și-a continuat călătoria și s-a dus în țara fiilor Estului. El s-a uitat și, iată că pe câmp era o fântână, iar acolo, lângă ea, se odihneau trei turme de oi, căci din acea fântână erau adăpate turmele. Pe gura fântânii era o piatră mare. Când toate turmele erau adunate acolo, păstorii rostogoleau piatra de la gura fântânii și adăpau oile. Apoi puneau piatra înapoi, la locul ei, pe gura fântânii. Iacov i-a întrebat: ‒ Fraților, de unde sunteți? Ei au răspuns: ‒ Din Haran. El i-a întrebat: ‒ Îl cunoașteți pe Laban, nepotul lui Nahor? Ei au zis: ‒ Îl cunoaștem. Iacov i-a întrebat: ‒ Este sănătos? Ei au răspuns: ‒ Este sănătos. Iată, Rahela, fata lui, vine cu oile. Atunci Iacov a zis: ‒ Iată, mai este mult din zi; nu este timpul să fie adunate turmele. Adăpați oile, apoi duceți-vă și pașteți-le iarăși. Ei au răspuns: ‒ Nu putem până când nu se vor aduna toate turmele și păstorii vor rostogoli piatra de pe gura fântânii. Atunci vom adăpa oile. În timp ce vorbea cu ei, a sosit Rahela cu oile tatălui ei, pentru că ea le păstorea. Când a văzut-o pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, și când a văzut turma lui Laban, Iacov s-a apropiat de fântână, a rostogolit piatra de pe gura fântânii și a adăpat oile lui Laban, fratele mamei sale. El a sărutat-o pe Rahela și a plâns. Iacov i-a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei și că este fiul Rebecăi. Atunci ea a alergat și l-a înștiințat pe tatăl ei. Când a auzit vestea despre Iacov, fiul surorii sale, Laban a alergat să-l întâmpine. L-a îmbrățișat, l-a sărutat și l-a adus în casa lui. Iacov i-a istorisit lui Laban toate aceste lucruri. Apoi Laban i-a zis: „Cu siguranță tu ești os din oasele mele și carne din carnea mea!“. Și Iacov a stat la el timp de o lună. După aceea, Laban i-a zis lui Iacov: ‒ Să-mi slujești degeaba doar pentru că ești rudă cu mine? Spune-mi: care să-ți fie plata? Laban avea două fete. Numele celei mari era Lea, iar numele celei mici era Rahela. Ochii Leei erau delicați, însă Rahela era frumoasă la chip și frumoasă la înfățișare. Iacov o iubea pe Rahela, așa că i-a răspuns lui Laban: ‒ Îți voi sluji șapte ani pentru fata ta cea mică, Rahela. Laban a zis: ‒ Mai bine să ți-o dau ție, decât s-o dau altui bărbat. Rămâi la mine! Astfel, Iacov a slujit șapte ani pentru Rahela, dar aceștia i s-au părut ca fiind doar câteva zile, datorită dragostei sale pentru ea. După aceea, Iacov i-a zis lui Laban: „Dă-mi soția, pentru că s-a împlinit vremea să intru la ea!“. Laban i-a adunat pe toți oamenii din acel loc și a dat un ospăț. Seara, a luat-o pe fata sa, Lea, și a adus-o la Iacov, iar el a intrat la ea. Laban i-a dat-o ca slujitoare fetei sale Lea, pe slujitoarea sa Zilpa. Când s-a făcut dimineață, iată că cea de lângă el era Lea. Atunci Iacov i-a zis lui Laban: ‒ Ce mi-ai făcut? Nu ți-am slujit pentru Rahela? De ce m-ai înșelat? Laban a răspuns: ‒ Aici, la noi, nu se obișnuiește să se dea cea mai tânără înaintea celei întâi născute. Împlinește săptămâna cu aceasta. Apoi ți-o vom da și pe cealaltă pentru încă șapte ani de slujire. Iacov a făcut astfel și a împlinit săptămâna cu Lea. Apoi Laban i-a dat-o de soție pe fata sa, Rahela. Laban i-a dat-o ca slujitoare fetei sale Rahela, pe slujitoarea sa Bilha. Iacov a intrat la Rahela și a iubit-o mai mult decât pe Lea. Apoi i-a slujit lui Laban încă șapte ani. Domnul a văzut că Lea nu era iubită și i-a deschis pântecul. Rahela, însă, nu putea rămâne însărcinată. Lea a rămas însărcinată și a născut un fiu căruia i-a pus numele Ruben, deoarece a zis: „ Domnul a văzut într-adevăr suferința mea. Acum, sigur soțul meu mă va iubi“. Ea a rămas din nou însărcinată, a mai născut un fiu și a zis: „Pentru că Domnul a auzit că nu sunt iubită, mi l-a dat și pe acesta!“. De aceea i-a pus numele Simeon. Ea a rămas din nou însărcinată, a mai născut un fiu și a zis: „De data aceasta soțul meu se va atașa de mine, pentru că i-am născut trei fii“. De aceea i-a pus numele Levi. Ea a rămas din nou însărcinată, a mai născut un fiu și a zis: „De data aceasta Îl voi lăuda pe Domnul “. De aceea i-a pus numele Iuda. Apoi a încetat să mai nască. Când Rahela a văzut că ea nu i-a născut niciun copil lui Iacov, a invidiat-o pe sora sa și i-a zis lui Iacov: ‒ Dă-mi copii, altfel voi muri! Iacov s-a mâniat pe Rahela și a zis: ‒ Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, Care te-a oprit să ai rod în pântec? Atunci ea a zis: ‒ Iat-o pe slujitoarea mea, Bilha. Intră la ea, pentru ca să nască pe genunchii mei și să pot avea astfel copii cu ajutorul ei. Astfel, Rahela i-a dat-o de soție lui Iacov pe slujitoarea ei, Bilha, iar Iacov a intrat la ea. Bilha a rămas însărcinată și i-a născut lui Iacov un fiu. Atunci Rahela a zis: „Dumnezeu mi-a făcut dreptate, mi-a auzit glasul și mi-a dat un fiu!“. De aceea i-a pus numele Dan. Bilha, slujitoarea Rahelei, a rămas din nou însărcinată și i-a născut lui Iacov un al doilea fiu. Atunci Rahela a zis: „Cu lupte mari m-am războit cu sora mea și am învins!“. De aceea i-a pus numele Neftali. Când Lea a văzut că a încetat să mai aibă copii, a luat-o pe slujitoarea ei, Zilpa, și i-a dat-o de soție lui Iacov. Zilpa, slujitoarea Leei, i-a născut un fiu lui Iacov. Lea a zis: „Ce noroc!“ și i-a pus numele Gad. Zilpa, slujitoarea Leei, i-a născut lui Iacov un al doilea fiu. Lea a zis: „Cât de fericită sunt, pentru că femeile mă vor numi fericită“. Și i-a pus numele Așer. Pe vremea seceratului grâului, Ruben a plecat la câmp și a găsit niște mandragore. El le-a adus mamei sale Lea. Rahela i-a zis Leei: ‒ Te rog, dă-mi și mie din mandragorele fiului tău. Dar ea i-a răspuns: ‒ Nu-ți ajunge că mi-ai luat bărbatul? Vrei acum să iei și mandragorele fiului meu? Rahela a zis: ‒ Bine, se poate culca cu tine la noapte pentru mandragorele fiului tău. Seara, când Iacov se întorcea de la câmp, Lea i-a ieșit în întâmpinare și a zis: „Trebuie să intri la mine, pentru că te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu“. Astfel, el s-a culcat cu ea în acea noapte. Dumnezeu a ascultat-o pe Lea, iar ea a rămas însărcinată și i-a născut lui Iacov un al cincilea fiu. Lea a zis: „Dumnezeu mi-a dat răsplata, pentru că i-am dat-o soțului meu pe slujitoarea mea“. Și i-a pus numele Isahar. Lea a rămas din nou însărcinată și i-a născut lui Iacov un al șaselea fiu. Ea a zis: „Dumnezeu mi-a oferit un dar prețios. De data aceasta soțul meu mă va onora, pentru că i-am născut șase fii“. Și i-a pus celui din urmă numele Zabulon. După aceea a născut o fată și i-a pus numele Dina. Dumnezeu Și-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o și i-a deschis pântecul. Ea a rămas însărcinată, a născut un fiu și a zis: „Dumnezeu mi-a luat disprețul!“. I-a pus numele Iosif, zicând: „ Domnul să-mi mai adauge un fiu!“. După ce Rahela l-a născut pe Iosif, Iacov i-a zis lui Laban: ‒ Lasă-mă să plec, ca să mă duc la locul meu și în țara mea. Dă-mi soțiile și copiii, pentru care ți-am slujit, și voi pleca; pentru că știi bine slujba pe care am făcut-o pentru tine. Dar Laban i-a răspuns: ‒ Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, te rog să mai rămâi. Am văzut că semnele sunt în favoarea mea și că Domnul m-a binecuvântat datorită ție. Apoi a zis: ‒ Spune-mi ce plată vrei, și ți-o voi da. Atunci Iacov i-a zis: ‒ Știi cum ți-am slujit și cum le-a mers turmelor cu mine, căci puținul pe care-l aveai înainte de venirea mea s-a înmulțit foarte mult. Domnul te-a binecuvântat oriunde m-am dus eu. Acum dar, când voi lucra și pentru familia mea? Laban a întrebat: ‒ Ce să-ți dau? Iacov a răspuns: ‒ Să nu-mi dai nimic. Dacă vei face pentru mine ceea ce-ți spun, voi continua să-ți păstoresc și să-ți păzesc turma: lasă-mă să trec astăzi prin toată turma ta și să iau de acolo orice oaie pestriță și cu pete, tot ce este negru între miei și ceea ce este cu pete și pestriț între capre; aceasta să-mi fie plata! De azi înainte, dreptatea mea va răspunde pentru mine. Când vei veni să-mi vezi plata, tot ceea ce nu va fi cu pete sau pestriț între caprele mele și negru între mieii mei, să fie considerat furat. Laban a zis: ‒ Bine. Fie precum ai spus. În ziua aceea, Laban a luat țapii vărgați și cu pete, toate caprele pestrițe și cu pete (pe toate acelea care aveau alb pe ele) și tot ceea ce era negru între miei și le-a dat în grija fiilor săi. Apoi a pus o distanță de trei zile între el și Iacov, iar Iacov a continuat să păstorească restul turmelor lui Laban. Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan și le-a descojit, astfel încât să se poată vedea lemnul alb al acestora. Apoi, nuielele pe care le descojise le-a pus în jgheaburi, în adăpătorile la care veneau oile să bea, chiar în fața oilor. Când erau în călduri și veneau să bea, oile se împerecheau înaintea nuielelor și fătau miei vărgați, pestriți și cu pete. Iacov a separat acești miei, iar oile lui Laban le-a pus cu fața spre oile negre și pestrițe. El și-a pus deoparte turmele lui și nu le-a amestecat cu cele ale lui Laban. Ori de câte ori oile mai puternice erau în călduri, Iacov punea nuiele înaintea ochilor oilor, în jgheaburi, pentru ca ele să se împerecheze lângă nuiele. Dar când oile erau slabe, nu punea nuiele, astfel încât cele slabe erau pentru Laban, iar cele puternice, pentru Iacov. Acest om s-a îmbogățit foarte mult și avea multe turme, slujitoare și slujitori, cămile și măgari. Iacov a auzit că fiii lui Laban ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru. Din ceea ce era al tatălui nostru și-a strâns el toată această bogăție“. Iacov s-a uitat la fața lui Laban și iată că acesta nu mai era binevoitor cu el, ca înainte. Atunci Domnul i-a zis lui Iacov: „Întoarce-te în țara părinților tăi, la rudeniile tale, iar Eu voi fi cu tine“. Iacov a trimis să le cheme pe Rahela și Lea pe câmp, la turma sa, și le-a zis: ‒ Mă uit la fața tatălui vostru și văd că acesta nu mai este binevoitor cu mine, așa cum era înainte. Dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. Voi știți că i-am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea. Însă tatăl vostru m-a înșelat și mi-a schimbat plata de zece ori. Dar Dumnezeu nu i-a îngăduit să-mi facă rău. Dacă el spunea: „Mieii pestriți vor fi plata ta“, atunci toate oile fătau miei pestriți. Dacă el spunea: „Mieii vărgați vor fi plata ta“, atunci toate oile fătau miei vărgați. Astfel, Dumnezeu a luat turmele tatălui vostru și mi le-a dat mie. Pe vremea când oile erau în călduri, am avut un vis în care am văzut că berbecii care săreau pe oi erau vărgați, pestriți și cu pete. Apoi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: „Iacov!“. Eu I-am răspuns: „Iată-mă!“. El mi-a zis: „Ridică-ți ochii și privește că toți berbecii care sar pe oi sunt vărgați, pestriți și cu pete, căci am văzut tot ce ți-a făcut Laban. Eu sunt Dumnezeul Betelului, unde ai uns un stâlp și Mi-ai făcut un jurământ. Acum ridică-te, ieși din această țară și întoarce-te în țara de origine“. Atunci Rahela și Lea au răspuns și i-au zis: ‒ Mai este oare pentru noi parte și moștenire în casa tatălui nostru? Nu suntem noi oare privite ca niște străine? Căci ne-a vândut și ne-a mâncat și tot argintul. De fapt, toată bogăția pe care Dumnezeu a luat-o de la tatăl nostru ne aparține nouă și copiilor noștri. Prin urmare, fă tot ceea ce ți-a zis Dumnezeu. Iacov s-a ridicat și și-a pus copiii și soțiile pe cămile. El și-a luat toate vitele și toate bunurile pe care le-a adunat – vitele aflate în posesiunea sa, pe care le-a adunat în Padan-Aram – ca să plece la Isaac, tatăl său, în țara Canaanului. În timp ce Laban s-a dus să-și tundă oile, Rahela a furat terafimii care-i aparțineau tatălui ei. Iacov l-a înșelat pe arameul Laban, pentru că nu i-a spus că fuge. Astfel, el a fugit cu tot ce avea. S-a ridicat, a trecut râul și s-a îndreptat spre muntele Ghiladului. După trei zile, lui Laban i s-a spus că Iacov a fugit. Atunci Laban a luat cu el pe frații săi, l-a urmărit pe Iacov cale de șapte zile și l-a ajuns la muntele Ghiladului. Dar Dumnezeu i S-a arătat arameului Laban noaptea într-un vis și i-a zis: „Ai grijă să nu-l ameninți cu nimic pe Iacov!“. Iacov își așezase cortul pe muntele Ghiladului când l-a ajuns Laban, iar acesta și-a așezat tabăra împreună cu frații săi tot acolo. Laban i-a zis lui Iacov: ‒ Ce-ai făcut? Ai furat de la mine și mi-ai dus fetele ca pe niște captive luate cu sabia. De ce ai fugit pe ascuns, ai furat de la mine și nu m-ai înștiințat? Te-aș fi lăsat să pleci cu bucurie și cu cântece de tamburină și liră. Nu m-ai lăsat nici măcar să-mi sărut nepoții și fetele? Te-ai comportat ca un nebun. Am putere să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a vorbit azi noapte, zicând: „Ai grijă să nu-l ameninți cu nimic pe Iacov!“. Acum, tu ai plecat definitiv, pentru că îți era tare dor de familia tatălui tău, dar de ce mi-ai furat dumnezeii? Iacov a răspuns și i-a zis lui Laban: ‒ Am plecat fiindcă m-am temut, căci îmi ziceam ca nu cumva să-ți iei fetele de la mine cu forța. Dar cel la care-ți vei găsi dumnezeii nu va rămâne în viață. În prezența fraților noștri, cercetează dacă ceva de-al tău este la mine și ia-l. Iacov nu știa că Rahela îi furase. Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei și în cortul celor două slujitoare, dar n-a găsit nimic. După ce a ieșit din cortul Leei, a intrat în cortul Rahelei. Rahela luase terafimii, îi pusese sub șaua cămilei și se așezase deasupra lor. Laban a căutat peste tot în cort, dar nu i-a găsit. Rahela i-a zis tatălui său: „Să nu se mânie stăpânul meu pe mine din cauză că nu mă pot ridica înaintea ta, pentru că mi-a venit rânduiala femeilor“. El a căutat, dar nu a găsit terafimii. Atunci Iacov s-a mâniat și l-a certat pe Laban. Iacov a răspuns și i-a zis lui Laban: ‒ Care este fărădelegea mea? Care este păcatul meu, de m-ai urmărit cu atâta înverșunare? Când ai căutat prin toate bunurile mele, ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune-l aici, înaintea fraților mei și înaintea fraților tăi, pentru ca ei să judece între noi doi! Am stat la tine timp de douăzeci de ani. Oile și caprele tale n-au pierdut fătul, iar eu n-am mâncat berbeci din turma ta. Nu ți-am adus niciun animal sfâșiat de sălbăticiuni, ci eu însumi acopeream pierderea. Îl cereai din mâna mea, fie că era furat ziua, fie că era furat noaptea. Sufeream de căldură ziua și de frig noaptea, și nu mai puteam să dorm. Așa am petrecut douăzeci de ani în casa ta. Ți-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale și șase ani pentru turmele tale, dar tu mi-ai schimbat plata de zece ori. Dacă Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam, Cel de Care se teme Isaac, n-ar fi fost cu mine, cu siguranță m-ai fi lăsat acum să plec cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și munca mâinilor mele și te-a mustrat azi noapte. Laban i-a răspuns lui Iacov, zicând: ‒ Fetele sunt fetele mele, copiii sunt copiii mei, turmele sunt turmele mele: tot ce vezi îmi aparține. Dar ce pot face eu astăzi pentru aceste fete ale mele sau pentru copiii lor, pe care i-au născut? Acum, vino să încheiem amândoi un legământ care să fie mărturie între mine și tine. Astfel, Iacov a luat o piatră și a ridicat-o ca stâlp. Iacov le-a zis fraților săi: „Adunați niște pietre!“. Ei au luat niște pietre, le-au făcut morman și au mâncat acolo lângă morman. Laban l-a numit Iegar-Sahaduta, iar Iacov l-a numit Galed. Laban a zis: ‒ Acest morman este astăzi martor între mine și tine. De aceea i s-a pus numele Galed. El a mai fost numit și Mițpa, pentru că Laban a zis: ‒ Domnul să vegheze între mine și tine când suntem departe unul de celălalt. Dacă te vei purta rău cu fetele mele sau dacă îți vei mai lua și alte soții pe lângă fetele mele, ai grijă că, deși acum nu este niciun om cu noi, Dumnezeu este martor între mine și tine. Laban i-a zis lui Iacov: ‒ Iată acest morman și iată stâlpul pe care l-am așezat între mine și tine! Acest morman și stâlpul sunt martori că nu voi trece de acest morman la tine, pentru a-ți face rău, și că nici tu nu vei trece de acest morman și de acest stâlp la mine, pentru a-mi face rău. Fie ca Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor, dumnezeul tatălui lor, să judece între noi. Iacov a jurat pe Cel de Care se temea tatăl său Isaac. Apoi Iacov a adus o jertfă pe munte și i-a invitat pe frații lui să mănânce pâine. După ce au mâncat, au înnoptat pe munte. A doua zi, Laban s-a sculat dimineața, și-a sărutat nepoții și fetele și i-a binecuvântat. Apoi Laban a plecat și s-a întors acasă. Iacov și-a continuat drumul și l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu. Când i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu“. Și a pus acelui loc numele Mahanaim. Iacov a trimis înaintea lui mesageri la fratele său, Esau, în țara Seir, pe teritoriul Edomului. El le-a poruncit, zicând: „Așa să-i spuneți stăpânului meu, Esau: «Așa vorbește slujitorul tău, Iacov: ‘Am locuit cu Laban și am rămas la el până acum. Am boi, măgari, turme, slujitori și slujitoare și am trimis acest mesaj stăpânului meu, ca să găsesc bunăvoință înaintea ta’»“. Mesagerii s-au întors la Iacov, zicând: „Ne-am dus la fratele tău, Esau, iar el vine în întâmpinarea ta cu patru sute de bărbați“. Iacov s-a temut foarte tare și era îngrijorat. A împărțit în două tabere oamenii care erau cu el, turmele, cirezile și cămilele și a zis: „Dacă Esau vine împotriva uneia dintre tabere și o atacă, cealaltă tabără va putea să scape“. Apoi Iacov a zis: „ Doamne, Dumnezeul tatălui meu, Avraam, și Dumnezeul tatălui meu, Isaac, Cel Care mi-ai spus: «Întoarce-te în țara ta, la rudele tale, și-ți voi face bine», sunt nedemn de toată îndurarea și toată credincioșia pe care le-ai arătat față de slujitorul Tău, pentru că am trecut Iordanul doar cu toiagul meu, iar acum am ajuns două tabere. Scapă-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau, deoarece mă tem că va veni și ne va ataca, pe mine, pe mame și pe copii. Totuși, Tu ai zis: «Cu siguranță îți voi face bine și-ți voi face urmașii la fel de numeroși ca nisipul mării, care nu poate fi numărat»“. El a rămas acolo peste noapte și a luat din agoniseala mâinilor lui un dar pentru Esau, fratele său: două sute de capre și douăzeci de țapi, două sute de oi și douăzeci de berbeci, treizeci de cămile care alăptau, împreună cu puii lor, patruzeci de vaci și zece tauri, precum și douăzeci de măgărițe și zece măgari. El le-a dat slujitorilor săi câte o turmă fiecăruia, și le-a zis: „Mergeți înaintea mea și lăsați o distanță între turme“. El i-a poruncit celui dintâi, zicând: „Când îl vei întâlni pe fratele meu, Esau, iar el te va întreba: «Al cui ești? Unde te duci? Și ale cui sunt aceste animale dinaintea ta?», tu să-i răspunzi: «Sunt ale slujitorului tău Iacov. Sunt un dar trimis stăpânului meu Esau. Iată, el însuși vine în urma noastr㻓. Iacov a poruncit celui de-al doilea, celui de-al treilea și tuturor celor care mânau turmele, zicând: „Să-i spuneți același lucru lui Esau, când îl veți întâlni. Spuneți-i, de asemenea: «Iată, slujitorul tău, Iacov, vine în urma noastră!»“, căci își zicea: „Îl voi liniști cu darul pe care-l trimit înaintea mea, iar când îl voi vedea față în față, poate mă va accepta“. Astfel, darul a trecut înaintea lui, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea. În aceeași noapte, Iacov s-a sculat, și-a luat cele două soții, cele două slujitoare și cei unsprezece copii și a trecut vadul Iabok. I-a luat, i-a trecut pârâul, apoi a trecut tot ce avea. Iacov a rămas singur, iar un bărbat s-a luptat cu el până la ivirea zorilor. Când bărbatul acela a văzut că nu-l poate învinge, l-a lovit la încheietura coapsei, astfel încât încheietura coapsei lui Iacov a sărit din locul ei în timp ce se lupta cu El. Apoi a zis: ‒ Lasă-Mă să plec, pentru că se ivesc zorii. Dar Iacov a răspuns: ‒ Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta. Și El l-a întrebat: ‒ Cum te cheamă? El a răspuns: ‒ Iacov. Atunci bărbatul acela i-a zis: ‒ Nu te vei mai numi Iacov, ci Israel, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai învins. Iacov L-a întrebat: ‒ Spune-mi, Te rog, Numele Tău. El i-a răspuns: ‒ De ce Îmi ceri Numele? Și l-a binecuvântat acolo. Iacov a pus acelui loc numele Peniel, zicând: „L-am văzut pe Dumnezeu față în față și totuși am scăpat cu viață“. Răsărea soarele când a plecat Iacov din Peniel, șchiopătând din coapsă. Până în ziua de azi, fiii lui Israel nu mănâncă tendonul de la încheietura coapsei animalelor, deoarece Iacov a fost lovit în tendonul de la încheietura coapsei. Iacov și-a ridicat ochii, s-a uitat și iată că Esau venea cu patru sute de bărbați. Atunci el și-a împărțit copiii între Lea, Rahela și cele două slujitoare. Le-a pus pe cele două slujitoare împreună cu copiii lor în față, apoi pe Lea împreună cu copiii ei, iar la urmă pe Rahela cu Iosif. El însuși a trecut înaintea lor și s-a plecat până la pământ de șapte ori în timp ce se apropia de fratele său. Dar Esau a alergat să-l întâmpine, l-a îmbrățișat, l-a cuprins de gât și l-a sărutat. Și au plâns împreună. Când Esau și-a ridicat ochii și a văzut femeile și copiii, a întrebat: ‒ Cine sunt aceștia care vin în urma ta? Iacov a răspuns: ‒ Sunt copiii pe care Dumnezeu i-a dat cu bunăvoință slujitorului tău. Slujitoarele și copiii lor s-au apropiat și s-au plecat înaintea lui Esau. De asemenea, Lea și copiii ei s-au apropiat și s-au plecat înaintea lui, iar în cele din urmă, Iosif și Rahela s-au apropiat și s-au plecat și ei înaintea lui. Esau a întrebat: ‒ Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o? Iacov a răspuns: ‒ Să găsesc bunăvoință înaintea stăpânului meu. Esau i-a zis: ‒ Eu am destul, frate. Păstrează ce ai pentru tine. Dar Iacov i-a răspuns: ‒ Nu, te rog! Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, primește darul meu, căci, cu adevărat, atunci când ți-am văzut fața, parcă aș fi văzut fața lui Dumnezeu, iar tu ai fost binevoitor cu mine. Te rog, primește binecuvântarea mea, care ți-a fost adusă, căci Dumnezeu Și-a arătat bunăvoința față de mine și am de toate. Astfel, Iacov a insistat, iar Esau a primit. Apoi Esau a zis: ‒ Hai să pornim și să ne continuăm călătoria. Eu voi merge înaintea ta. Însă Iacov i-a răspuns: ‒ Stăpânul meu știe cât de firavi sunt copiii și că am cu mine oi și vite care alăptează. Dacă le mânăm aspru chiar și pentru o singură zi, va muri toată turma. Să meargă, te rog, stăpânul meu înaintea slujitorului său, iar eu voi veni încet, după pasul turmei care este înaintea mea și după pasul copiilor, până voi ajunge la stăpânul meu, în Seir. Esau i-a zis: ‒ Atunci, dă-mi voie să las câțiva dintre oamenii mei cu tine. Iacov a răspuns: ‒ Dar de ce? Îmi este de-ajuns să găsesc bunăvoință înaintea stăpânului meu. În aceeași zi, Esau s-a întors în Seir. Însă Iacov a călătorit spre Sucot unde și-a construit o casă și a făcut adăposturi pentru turmele sale. De aceea i s-a pus acelui loc numele Sucot. Întorcându-se din Padan-Aram, Iacov a ajuns în siguranță în cetatea Șechem, care se află în țara Canaanului, și și-a așezat tabăra înaintea cetății. Cu o sută de chesita, el a cumpărat de la fiii lui Hamor, tatăl lui Șechem, partea de teren pe care și-a întins cortul. Acolo a ridicat un altar și l-a numit El-Elohe-Israel. Dina, fata pe care Lea i-o născuse lui Iacov, a ieșit să le vadă pe fetele țării. Când a văzut-o Șechem, fiul hivitului Hamor, prințul țării, a luat-o, s-a culcat cu ea și, astfel, a dezonorat-o. Sufletul lui s-a alipit de Dina, fata lui Iacov, și a iubit-o pe tânără. El i-a vorbit tinerei pe placul inimii ei. Apoi Șechem i-a vorbit tatălui său, Hamor, zicând: „Ia-mi-o de soție pe această fată!“. Iacov a aflat că Șechem a dezonorat-o pe fata sa Dina, însă, pentru că fiii săi erau cu turmele la câmp, a tăcut până când s-au întors ei. Hamor, tatăl lui Șechem, s-a dus la Iacov să-i vorbească. Când au auzit lucrul acesta, fiii lui Iacov s-au întors de la câmp. Ei s-au supărat și s-au mâniat foarte tare, pentru că Șechem comisese o faptă spurcată în Israel, culcându-se cu fata lui Iacov. Un astfel de lucru nu trebuia făcut. Însă Hamor le-a vorbit, zicând: ‒ Fiul meu, Șechem, s-a îndrăgostit de fata voastră. Vă rog, dați-i-o de soție! Încuscriți-vă cu noi: dați-ne fetele voastre și luați fetele noastre pentru voi. Locuiți împreună cu noi. Întrucât țara este înaintea voastră, locuiți în ea, faceți comerț și cumpărați proprietăți în ea. Șechem le-a zis tatălui și fraților Dinei: ‒ Să găsesc bunăvoință înaintea voastră și vă voi da orice îmi veți cere. Cereți-mi o zestre și un dar cât de mari vreți, iar eu vă voi da orice îmi veți cere. Doar dați-mi fata de soție. Fiii lui Iacov le-au răspuns cu înșelătorie lui Șechem și tatălui său, Hamor, pentru că Șechem o dezonorase pe Dina, sora lor. Ei le-au zis: ‒ Nu putem face acest lucru. Nu putem s-o dăm pe sora noastră unui bărbat necircumcis, pentru că aceasta ar fi o rușine pentru noi. Vom fi de acord numai dacă voi vă veți face ca noi, adică dacă fiecare persoană de parte bărbătească dintre voi va fi circumcisă. Apoi vă vom da fetele noastre și le vom lua pentru noi pe fetele voastre. Vom locui împreună cu voi și vom alcătui un singur popor. Dar dacă nu ne veți asculta ca să vă circumcideți, ne vom lua fata și vom pleca. Cuvintele lor au plăcut lui Hamor și lui Șechem, fiul lui Hamor. Tânărul, care era cel mai respectat în familia tatălui său, n-a întârziat să facă lucrul cerut, pentru că îi plăcea de fata lui Iacov. Astfel, Hamor și fiul său, Șechem, au venit la poarta cetății lor și le-au vorbit oamenilor din cetate, zicând: „Acești oameni sunt pașnici cu noi. Să locuiască în țară și să facă comerț în ea. Iată, țara este suficient de largă pentru ei. Să ne luăm soții dintre fetele lor, iar noi să le dăm lor pe fetele noastre. Ei vor să locuiască împreună cu noi și să alcătuim un singur popor numai dacă fiecare persoană de parte bărbătească dintre noi va fi circumcisă, așa cum ei înșiși sunt circumciși. Nu vor fi atunci vitele, averile și toate animalele lor ale noastre? Numai să fim de acord și să-i lăsăm să locuiască împreună cu noi“. Toți cei care au ieșit la poarta cetății au ascultat de Hamor și de fiul său, Șechem, astfel că toți bărbații care au ieșit la poarta cetății au fost circumciși. A treia zi, în timp ce oamenii sufereau de durere, doi dintre fiii lui Iacov, Simeon și Levi, frații Dinei, și-au luat săbiile, au atacat cetatea care se credea în siguranță și au ucis orice persoană de parte bărbătească. Ei i-au ucis cu sabia pe Hamor și pe fiul său, Șechem, au luat-o pe Dina din casa lui Șechem și au plecat. Fiii lui Iacov s-au năpustit asupra celor înjunghiați și au jefuit cetatea, pentru că o dezonoraseră pe sora lor. Le-au luat turmele, cirezile, măgarii și tot ce era în cetate și pe câmp. Le-au capturat toată bogăția, toți copiii și soțiile și au jefuit tot ce era în case. Atunci Iacov le-a zis lui Simeon și lui Levi: ‒ M-ați nenorocit făcându-mă urât canaaniților și periziților, locuitorii țării. Eu n-am un număr mare de oameni, iar ei se vor strânge împotriva mea și mă vor ataca, astfel încât voi fi nimicit, eu și familia mea. Dar ei au răspuns: ‒ Se cuvenea să se poarte cu sora noastră ca și cu o prostituată? Dumnezeu i-a zis lui Iacov: „Ridică-te, du-te la Betel, locuiește acolo și construiește un altar pentru Dumnezeul Care ți S-a arătat în timp ce fugeai de fratele tău Esau“. Iacov a zis familiei lui și tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtați dumnezeii care sunt în mijlocul vostru, curățiți-vă și schimbați-vă hainele! Să ne ridicăm și să mergem la Betel. Voi construi acolo un altar pentru Dumnezeul Care mi-a răspuns în ziua necazului meu și a fost cu mine pe oriunde am umblat“. Ei i-au dat lui Iacov toți dumnezeii pe care-i aveau în mâini și cerceii pe care-i aveau în urechi. Iacov i-a îngropat sub terebintul care se afla lângă Șechem. Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu a cuprins cetățile din împrejurimi, astfel încât nimeni nu i-a urmărit pe fiii lui Iacov. Iacov a ajuns la Luz, adică Betel, care se află în țara Canaanului, împreună cu toți oamenii care erau cu el. Acolo a construit un altar și a numit acel loc El-Betel, pentru că Dumnezeu Însuși i Se arătase acolo, când fugea de fratele său. Debora, doica Rebecăi, a murit și a fost îngropată sub un stejar, mai jos de Betel. De aceea stejarului i s-a pus numele Alon-Bakut. După ce Iacov s-a întors din Padan-Aram, Dumnezeu i S-a arătat din nou, l-a binecuvântat și i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai numi Iacov, ci numele tău va fi Israel“. Și i-a pus numele Israel. Apoi Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic: fii roditor și înmulțește-te. O națiune și o mulțime de națiuni vor ieși din tine, chiar regi vor ieși dintre urmașii tăi. Țara pe care le-am dat-o lui Avraam și Isaac ți-o voi da ție și urmașilor tăi“. Apoi Dumnezeu S-a înălțat de la el, din locul în care îi vorbise. Iacov a ridicat un stâlp de piatră în locul în care îi vorbise Dumnezeu, a turnat pe stâlp o jertfă de băutură și apoi a turnat și ulei. Iacov a numit locul în care îi vorbise Dumnezeu, Betel. După aceea au plecat din Betel și, înainte de a ajunge la Efrata, pe Rahela au apucat-o durerile nașterii. A avut o naștere grea. Pe când era în durerile nașterii, moașa i-a zis: „Nu te teme, pentru că mai ai un fiu“. În timp ce-și dădea sufletul, pentru că era pe moarte, Rahela i-a pus băiatului numele Ben-Oni; însă tatăl său i-a pus numele Beniamin. Rahela a murit și a fost îngropată pe drumul spre Efrata, adică Betleem. Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei, stâlp care a rămas pe mormântul Rahelei până în ziua de azi. Israel și-a continuat călătoria și apoi și-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder. În timp ce Israel locuia în acea regiune, Ruben s-a dus și s-a culcat cu Bilha, țiitoarea tatălui său. Israel a aflat acest lucru. Iacov avea doisprezece fii. Fiii Leei au fost: Ruben, întâiul născut al lui Iacov; Simeon, Levi, Iuda, Isahar și Zabulon. Fiii Rahelei au fost: Iosif și Beniamin. Fiii Bilhei, slujitoarea Rahelei, au fost: Dan și Neftali. Fiii Zilpei, slujitoarea Leei, au fost: Gad și Așer. Aceștia au fost fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram. Iacov a ajuns la tatăl său, Isaac, în Mamre, lângă Chiriat-Arba, adică Hebron, unde au locuit ca străini Avraam și Isaac. Isaac a trăit o sută optzeci de ani. El și-a dat ultima suflare și, astfel, a murit bătrân și sătul de zile, fiind adăugat la poporul său. Iar Esau și Iacov, fiii săi, l-au înmormântat. Aceasta este istoria lui Esau, adică Edom. Esau și-a luat soții dintre fetele lui Canaan: pe Ada, fata hititului Elon, pe Oholibama, fata lui Ana, fiul hivitului Țivon, și pe Basmat, fata lui Ismael și sora lui Nebaiot. Ada i l-a născut lui Esau pe Elifaz, Basmat i l-a născut pe Reuel, iar Oholibama i-a născut pe Ieuș, pe Ialam și pe Korah. Aceștia au fost fiii lui Esau, care i s-au născut în țara Canaanului. Esau și-a luat soțiile, fiii, fiicele, pe toți slujitorii din casa lui, vitele, toate animalele și averile pe care le-a strâns în țara Canaanului și a plecat de lângă fratele său, Iacov, într-o altă țară, pentru că bunurile lor erau prea multe ca ei să locuiască împreună. Țara în care locuiau nu mai avea loc pentru turmele lor. Astfel, Esau, adică Edom, s-a așezat pe muntele Seir. Aceștia au fost urmașii lui Esau, tatăl edomiților din muntele Seirului. Iată care au fost numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, soția lui Esau; Reuel, fiul Basmatei, soția lui Esau. Fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Țefo, Gatam și Chenaz. Timna era țiitoarea lui Elifaz, fiul lui Esau; ea i l-a născut lui Elifaz pe Amalek. Aceștia au fost nepoții Adei, soția lui Esau. Aceștia au fost fiii lui Reuel: Nahat, Zerah, Șama și Miza. Aceștia au fost nepoții Basmatei, soția lui Esau. Aceștia au fost fiii Oholibamei – soția lui Esau, fata lui Ana și nepoata lui Țivon – pe care i-a născut lui Esau: Ieuș, Ialam și Korah. Iată care au fost căpeteniile fiilor lui Esau: fiii lui Elifaz, întâiul născut al lui Esau, au fost: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Țefo, căpetenia Chenaz, căpetenia Korah, căpetenia Gatam, căpetenia Amalek. Acestea au fost căpeteniile lui Elifaz în Edom; aceștia au fost nepoții Adei. Aceștia au fost fiii lui Reuel, fiul lui Esau: căpetenia Nahat, căpetenia Zerah, căpetenia Șama, căpetenia Miza. Acestea au fost căpeteniile lui Reuel în țara Edomului; aceștia au fost nepoții Basmatei, soția lui Esau. Aceștia au fost fiii Oholibamei, soția lui Esau: căpetenia Ieuș, căpetenia Ialam, căpetenia Korah; acestea au fost căpeteniile Oholibamei, fata lui Ana și soția lui Esau. Aceștia au fost fiii lui Esau, adică Edom, și acestea au fost căpeteniile lor. Aceștia au fost fiii horitului Seir, locuitorii țării: Lotan, Șobal, Țivon, Ana, Dișon, Ețer și Dișan. Acestea au fost căpeteniile horiților, fiii lui Seir, în Edom. Fiii lui Lotan au fost: Hori și Hemam. Sora lui Lotan a fost Timna. Aceștia au fost fiii lui Șobal: Alvan, Manahat, Ebal, Șefo și Onam. Aceștia au fost fiii lui Țivon: Aia și Ana; el este Ana, cel care a găsit izvoarele în deșert, pe când păștea măgarii tatălui său, Țivon. Aceștia au fost copiii lui Ana: Dișon și Oholibama, fata lui Ana. Aceștia au fost fiii lui Dișon: Hemdan, Eșban, Itran și Cheran. Aceștia au fost fiii lui Ețer: Bilhan, Zaavan și Akan. Aceștia au fost fiii lui Dișan: Uț și Aran. Acestea au fost căpeteniile horiților: căpetenia Lotan, căpetenia Șobal, căpetenia Țivon, căpetenia Ana, căpetenia Dișon, căpetenia Ețer și căpetenia Dișan. Acestea au fost căpeteniile horiților, potrivit cetelor lor în țara lui Seir. Regii care au domnit în Edom, înainte ca vreun rege să domnească peste fiii lui Israel, au fost: Bela, fiul lui Beor, a domnit în Edom; numele cetății sale era Dinhaba. Când Bela a murit, Iobab, fiul lui Zerah, din Boțra, a domnit în locul lui. Când Iobab a murit, Hușam, din țara temaniților, a domnit în locul lui. Când Hușam a murit, Hadad, fiul lui Bedad, cel care i-a învins pe midianiți la Moab, a domnit în locul lui. Numele cetății sale era Avit. Când Hadad a murit, Samla, din Masreka, a domnit în locul lui. Când Samla a murit, Saul din Rehobotul de lângă râu a domnit în locul lui. Când Saul a murit, Baal-Hanan, fiul lui Acbor, a domnit în locul lui. Când Baal-Hanan, fiul lui Acbor, a murit, Hadar a domnit în locul lui; numele cetății sale era Pau. Numele soției sale era Mehetabeel, fata lui Matred, fata lui Me-Zahab. Numele căpeteniilor care provin din Esau, după clanurile și regiunile lor, sunt următoarele: căpetenia Timna, căpetenia Alva, căpetenia Ietet, căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon, căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibțar, căpetenia Magdiel și căpetenia Iram. Acestea au fost căpeteniile Edomului, potrivit teritoriilor lor în țara pe care o stăpâneau. Esau a fost tatăl edomiților. Iacov s-a așezat în țara în care a locuit ca străin tatăl său, în țara Canaanului. Aceasta este istoria lui Iacov. La vârsta de șaptesprezece ani, Iosif păștea turma împreună cu frații săi; băiatul acesta era cu fiii Bilhei și ai Zilpei, soțiile tatălui său. Iosif a adus la cunoștința tatălui lor relele pe care aceștia le făceau. Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că era un fiu născut la bătrânețe, și i-a făcut o tunică decorată. Când frații săi au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei, l-au urât pe Iosif și n-au putut să-i vorbească prietenește. Iosif a avut un vis pe care l-a istorisit fraților săi, dar aceștia l-au urât și mai mult. El le-a zis: ‒ Ascultați, vă rog, visul pe care l-am avut! Se făcea că noi legam snopii în mijlocul câmpului. Dar iată că snopul meu s-a ridicat și a stat drept, iar snopii voștri s-au adunat în jurul lui și s-au plecat înaintea snopului meu. Frații săi i-au răspuns: ‒ Doar nu vei domni tu peste noi? Doar nu ne vei stăpâni tu? Și l-au urât și mai mult din cauza viselor și a cuvintelor sale. Iosif a mai avut un vis și l-a istorisit și pe acesta fraților săi. El a zis: ‒ Iată, am mai avut un vis. Se făcea că soarele, luna și unsprezece stele se plecau înaintea mea. Dar când le-a istorisit acest vis tatălui și fraților săi, tatăl său l-a mustrat, zicându-i: ‒ Ce fel de vis este acesta pe care l-ai avut? Oare vom veni eu, mama ta și frații tăi ca să ne plecăm până la pământ înaintea ta? Frații săi l-au invidiat, dar tatăl său a ținut minte acest vis. Frații săi s-au dus să pască turma tatălui lor lângă Șechem. Israel i-a zis lui Iosif: ‒ Știi că frații tăi pasc oile lângă Șechem. Vino, căci vreau să te trimit la ei. El a răspuns: ‒ Iată-mă, sunt gata. Israel i-a zis: ‒ Du-te, vezi dacă frații tăi și turma sunt bine și adu-mi vești. Apoi l-a trimis din Valea Hebron. Când a ajuns la Șechem, l-a găsit un om rătăcind pe câmp și l-a întrebat: ‒ Ce cauți? El a zis: ‒ Îi caut pe frații mei. Spune-mi, te rog, unde pasc ei turma? Omul acela i-a răspuns: ‒ Au plecat de aici, căci i-am auzit zicând: „Să mergem la Dotan“. Iosif s-a dus pe urma fraților săi și i-a găsit la Dotan. Aceștia l-au văzut de departe și, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să-l omoare. Ei și-au zis unul altuia: ‒ Iată că vine „stăpânul viselor“! Haideți acum să-l omorâm și să-l aruncăm într-una dintre aceste gropi. Vom spune că l-a devorat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui. Când a auzit Ruben lucrul acesta, a încercat să-l scape din mâinile lor, zicând: ‒ Să nu-i luăm viața! Apoi Ruben le-a zis: ‒ Să nu vărsați sânge! Aruncați-l în această groapă din deșert, fără să vă întindeți mâna împotriva lui. Spunea aceasta pentru ca să-l scape din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său. Când Iosif a ajuns la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, l-au luat și l-au aruncat într-o groapă. Groapa era goală, fără pic de apă în ea. Apoi s-au așezat să mănânce pâine. Ridicându-și ochii, s-au uitat și iată că o caravană de-a ismaeliților venea din Ghilad. Cămilele lor erau încărcate cu condimente, balsam și smirnă, și mergeau să le ducă în Egipt. Iuda le-a zis fraților săi: „Ce câștigăm dacă ne vom ucide fratele și-i ascundem sângele? Haideți să-l vindem ismaeliților și să nu ne întindem mâna împotriva lui, pentru că este fratele nostru, carne din carnea noastră“. Frații săi au fost de acord. Când s-au apropiat negustorii midianiți, frații săi l-au scos pe Iosif din groapă și l-au vândut ismaeliților cu douăzeci de șecheli de argint. Aceștia l-au dus pe Iosif în Egipt. Ruben s-a întors la groapă și, iată că Iosif nu mai era acolo. El și-a sfâșiat hainele, s-a întors la frații săi și a zis: „Băiatul a dispărut. Ce mă fac?“. Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un țap și au înmuiat tunica în sânge. I-au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta. Vezi dacă nu cumva este tunica fiului tău“. El a recunoscut-o și a zis: „Este tunica fiului meu. L-a devorat o fiară sălbatică. Fără îndoială, Iosif a fost sfâșiat în bucăți “. Atunci Iacov și-a sfâșiat hainele, și-a învelit coapsele cu o pânză de sac și l-a bocit pe fiul său multe zile. Toți fiii săi și toate fiicele sale au venit să-l mângâie, dar el n-a vrut să fie mângâiat, și a zis: „Bocind voi coborî la fiul meu în Locuința Morților“. Așa a plâns tatăl său după el. Midianiții l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, un demnitar al faraonului și comandant al gărzilor. În vremea aceea, Iuda a plecat de la frații săi și s-a stabilit lângă un adulamit pe nume Hira. Iuda a văzut-o acolo pe fata unui canaanit, al cărui nume era Șua, a luat-o de soție și a intrat la ea. Ea a rămas însărcinată și a născut un fiu căruia Iuda i-a pus numele Er. A rămas din nou însărcinată, a mai născut un fiu și i-a pus numele Onan. A născut iarăși un alt fiu și i-a pus numele Șela. Iuda era la Chezib când l-a născut ea. Iuda i-a luat o soție lui Er, întâiul său născut; numele ei era Tamar. Dar Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău în ochii Domnului, astfel că Domnul l-a omorât. Atunci Iuda i-a zis lui Onan: „Intră la soția fratelui tău și împlinește-ți față de ea datoria de cumnat: ridică-i un urmaș fratelui tău“. Dar pentru că știa că urmașul nu va fi al lui, Onan vărsa sămânța pe pământ ori de câte ori intra la soția fratelui său, ca să nu-i dea un urmaș fratelui său. Ceea ce făcea el era rău în ochii Domnului, așa că Domnul l-a omorât și pe el. Atunci Iuda i-a zis nurorii sale, Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va crește fiul meu Șela“. Căci își spunea: „Să nu cumva să moară și acesta, ca frații săi“. Astfel, Tamar s-a întors în casa tatălui ei. Au trecut multe zile, și soția lui Iuda, fata lui Șua, a murit. După ce a fost mângâiat, Iuda s-a dus la Timna împreună cu prietenul său, adulamitul Hira, la cei care-i tundeau oile. Tamarei i s-a spus: „Iată că socrul tău se duce la Timna, ca să-și tundă oile“. Atunci ea și-a schimbat hainele de văduvă și s-a acoperit cu un văl. S-a înfășurat și s-a așezat la intrarea în Enaim, care se află în drum spre Timna, fiindcă văzuse că, deși Șela crescuse, ea nu-i fusese dată de soție. Când Iuda a văzut-o, a crezut că este o prostituată, pentru că avea fața acoperită. El s-a îndreptat spre ea, de-a lungul drumului, și i-a zis: ‒ Lasă-mă, te rog, să intru la tine! Căci nu știa că este nora sa. Ea a întrebat: ‒ Ce-mi vei da, dacă intri la mine? El a răspuns: ‒ Îți voi trimite un ied din turmă. Ea a zis: ‒ Doar dacă îmi dai o garanție până îl vei trimite. El a întrebat: ‒ Ce garanție să-ți dau? Atunci ea a zis: ‒ Sigiliul tău, șnurul tău și toiagul din mâna ta. El i le-a dat și s-a împreunat cu ea, iar ea a rămas însărcinată prin el. După aceea, ea s-a ridicat și a plecat. Apoi și-a dat jos vălul și s-a schimbat în hainele ei de văduvă. Când Iuda a trimis iedul prin prietenul său adulamit, ca să ia garanția de la femeie, acesta n-a mai găsit-o. El i-a întrebat pe oamenii din acel loc, zicând: ‒ Unde este hierodula care stătea lângă drum, la Enaim? Ei au răspuns: ‒ N-a fost nicio hierodulă aici. El s-a întors la Iuda și a zis: ‒ N-am găsit-o. Mai mult, oamenii din acel loc au zis: „N-a fost nicio hierodulă aici“. Iuda a răspuns: ‒ Să păstreze pentru ea ce a luat. Altfel, ne vom face de râs. Iată, eu am trimis acest ied, dar n-ai mai găsit-o. Cam după trei luni, lui Iuda i s-a spus: ‒ Tamar, nora ta, s-a prostituat și iată că a rămas și însărcinată în urma preacurviilor ei. Iuda a zis: ‒ Scoateți-o afară ca să fie arsă. În timp ce era scoasă afară, ea i-a trimis vorbă socrului ei, zicând: „Bărbatul căruia îi aparțin aceste lucruri m-a lăsat însărcinată. Recunoaște, te rog, ale cui sunt sigiliul, șnurul și toiagul“. Iuda le-a recunoscut și a zis: „Ea este mai puțin vinovată decât mine, pentru că nu am dat-o de soție fiului meu Șela“. Și nu s-a mai culcat niciodată cu ea. Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecul ei erau gemeni. În timpul nașterii, unul dintre ei a scos mâna. Moașa i-a apucat mâna și a legat-o cu un fir stacojiu, zicând: „Acesta a ieșit primul“. Dar el și-a tras mâna înapoi și iată că a ieșit fratele său. Atunci ea a zis: „Ce spărtură ai făcut!“. De aceea i s-a pus numele Pereț. După aceea a ieșit fratele său, cel cu firul stacojiu legat la mână, și i s-a pus numele Zerah. Iosif a fost dus în Egipt, iar Potifar, comandant al gărzii și unul dintre demnitarii lui Faraon, l-a cumpărat de la ismaeliții care-l coborâseră acolo. Domnul a fost cu Iosif, astfel încât acesta a prosperat și a locuit în casa stăpânului său, egipteanul. Stăpânul său a văzut că Domnul era cu Iosif și că Domnul îl ajuta să-i prospere în mâini tot ce făcea. Iosif a găsit bunăvoință înaintea acestuia și i-a slujit, iar stăpânul său l-a pus responsabil peste casa lui și i-a dat în grijă tot ce avea. De când Potifar l-a pus responsabil peste casa lui și peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului datorită lui Iosif. Și binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el, atât în casă, cât și pe câmp. Astfel, stăpânul a lăsat în grija lui Iosif tot ce avea și nu se preocupa de nimic, în afară de hrana pe care o mânca. Iosif era frumos la chip și frumos la înfățișare. După toate acestea, soția stăpânului său a pus ochii pe Iosif și a zis: ‒ Culcă-te cu mine! Dar el a refuzat și i-a zis soției stăpânului său: ‒ Iată, pentru că știe că sunt aici, stăpânul meu nu se preocupă de ce este în casă și mi-a dat pe mână tot ce are. Nimeni nu este mai mare decât mine în această casă, iar el nu m-a oprit de la nimic, în afară de tine, pentru că ești soția lui. Deci, cum aș putea să fac un rău așa de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? Deși ea îi vorbea lui Iosif în fiecare zi, el n-a ascultat de ea și n-a vrut să se întindă lângă ea ca să fie cu ea. Într-o zi însă, când Iosif a intrat în casă pentru a-și îndeplini lucrarea și nimeni altcineva dintre oamenii casei nu era acolo, ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!“. Dar el și-a lăsat haina în mâna ei, a fugit și a ieșit afară. Când ea a văzut că și-a lăsat haina în mâna ei și a fugit afară, i-a chemat pe oamenii casei ei și le-a zis: „Vedeți, ne-a adus un evreu ca să-și bată joc de noi. El a intrat la mine ca să se culce cu mine, dar eu am strigat cu glas tare. Când a auzit că îmi ridic glasul și strig, și-a lăsat haina lângă mine, a fugit și a ieșit afară“. Ea i-a ținut haina lângă ea până când a venit stăpânul lui acasă. Apoi a vorbit cu el despre aceste lucruri, zicând: „Sclavul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a intrat la mine ca să-și bată joc de mine. Dar, când am început să strig tare, și-a lăsat haina lângă mine și a fugit afară“. Când a auzit stăpânul său cuvintele soției sale, care spunea: „Așa s-a purtat sclavul tău cu mine!“, s-a mâniat foarte tare. Stăpânul lui Iosif l-a luat și l-a aruncat în închisoare, în locul în care erau închiși deținuții regelui. Și, astfel, a rămas acolo, în închisoare. Dar Domnul a fost cu Iosif, Și-a arătat îndurarea față de el și a făcut să găsească bunăvoință la comandantul închisorii. Comandantul închisorii i-a dat în grija lui Iosif pe toți deținuții care erau în închisoare. Tot ceea ce se făcea acolo, se făcea prin el. Comandantul închisorii nu mai verifica nimic din ceea ce era în grija lui Iosif, pentru că Domnul era cu acesta și îl ajuta să reușească în orice făcea. După toate acestea, paharnicul și brutarul regelui Egiptului au păcătuit împotriva stăpânului lor, regele Egiptului. Faraonul s-a mâniat pe cei doi demnitari ai săi, pe căpetenia paharnicilor și pe căpetenia brutarilor, și i-a pus sub pază în casa comandantului gărzii, în închisoare, în locul în care era închis și Iosif. Comandantul gărzii i-a dat în grija lui Iosif și, astfel, Iosif i-a slujit. Aceștia au rămas sub pază pentru o vreme. Într-o noapte, amândoi, atât paharnicul, cât și brutarul regelui Egiptului, care erau în închisoare, au avut câte un vis, fiecare vis cu semnificația lui. Dimineața, când a venit la ei, Iosif s-a uitat la aceștia și iată că erau tulburați. El i-a întrebat pe demnitarii faraonului, care erau sub pază împreună cu el în casa stăpânului său, și le-a zis: ‒ De ce vă sunt fețele atât de triste astăzi? Ei i-au răspuns: ‒ Am avut niște vise, dar nu este nimeni care să ni le poată interpreta. Atunci Iosif le-a zis: ‒ Oare nu-I aparțin lui Dumnezeu interpretările viselor? Istorisiți-mi-le mie. Căpetenia paharnicilor i-a istorisit visul său lui Iosif și i-a zis: ‒ În visul meu se făcea că înaintea mea era o viță. În viță erau trei ramuri. Imediat după ce a înmugurit, i s-a deschis floarea, iar ciorchinii s-au făcut struguri copți. Paharul faraonului era în mâna mea. Am luat strugurii, i-am stors în pahar și am pus paharul în mâna faraonului. Iosif i-a zis: ‒ Aceasta este interpretarea visului: cele trei ramuri înseamnă trei zile. Peste trei zile, faraonul îți va înălța capul și te va repune în slujbă, iar tu vei pune paharul în mâna sa, așa cum făceai înainte, când erai paharnicul lui. Dar când îți va merge bine, te rog, adu-ți aminte de mine și arată-ți îndurarea față de mine. Amintește-i faraonului de mine și scoate-mă din această închisoare, pentru că am fost luat cu forța din țara evreilor. Și nici chiar aici n-am făcut nimic pentru care să merit să fiu aruncat în închisoare. Când căpetenia brutarilor a văzut că Iosif a dat o interpretare îmbucurătoare, i-a zis: ‒ Și eu eram în visul meu și se făcea că pe capul meu se aflau trei coșuri de pâine. În coșul de deasupra erau tot felul de aluaturi coapte pentru faraon, dar păsările le devorau din coșul de pe capul meu. Iosif i-a răspuns și i-a zis: ‒ Aceasta este interpretarea visului: cele trei coșuri înseamnă trei zile. Peste trei zile, faraonul îți va „înălța“ capul și te va atârna de un copac, iar păsările îți vor devora carnea. A treia zi, faraonul și-a sărbătorit ziua de naștere și le-a dat un ospăț tuturor slujitorilor săi. Dintre slujitorii săi, faraon a înălțat capul căpeteniei paharnicilor și pe al căpeteniei brutarilor. El a reașezat în slujba de paharnic pe căpetenia paharnicilor, care a pus din nou paharul în mâna faraonului, însă pe căpetenia brutarilor l-a atârnat de un copac, întocmai cum le interpretase Iosif. Dar căpetenia paharnicilor nu și-a mai adus aminte de Iosif, ci l-a uitat. După doi ani, faraonul a avut un vis. Se făcea că stătea lângă Nil și iată că din Nil au ieșit șapte vaci frumoase la înfățișare și grase la trup, care pășteau între trestii. Dar iată că după ele au ieșit din Nil alte șapte vaci urâte la înfățișare și cu trupul slab, care s-au așezat lângă celelalte vaci, pe malul Nilului. Vacile urâte la înfățișare și cu trupul slab le-au mâncat pe cele șapte vaci frumoase la înfățișare și grase la trup. Atunci faraonul s-a trezit. Apoi a adormit și a visat a doua oară: se făcea că șapte spice de grâne, grase și bune, creșteau pe același pai. Dar iată că după ele au răsărit șapte spice slabe și arse de vântul de est. Spicele slabe le-au înghițit pe cele șapte spice grase și pline. Atunci faraonul s-a trezit și iată că era doar un vis. Dimineața, duhul îi era tulburat. El a trimis să-i cheme pe toți vrăjitorii Egiptului și pe toți înțelepții lui. Faraonul le-a istorisit visul, dar nimeni n-a putut să i-l interpreteze. Atunci căpetenia paharnicilor i-a vorbit lui Faraon, zicând: „Mi-aduc aminte astăzi de păcatele mele. Faraon s-a mâniat pe slujitorii săi și ne-a pus sub pază, în casa comandantului gărzii, pe mine și pe căpetenia brutarilor. El și cu mine am avut în aceeași noapte câte un vis, fiecare vis cu semnificația lui. Împreună cu noi, se afla acolo și un tânăr evreu, sclav al comandantului gărzii. I-am spus acestuia visele noastre, iar el ni le-a interpretat, dând fiecărui vis semnificația lui. Și s-a întâmplat exact așa cum ni le-a interpretat el: pe mine Faraon m-a reașezat în slujbă, iar pe brutar l-a atârnat de un copac“. Atunci Faraon a trimis să-l cheme pe Iosif, iar el a fost scos repede din închisoare. Iosif s-a ras, și-a schimbat hainele și s-a dus la Faraon. Faraon i-a zis lui Iosif: ‒ Am avut un vis, dar nu este nimeni care să-l poată interpreta. Am auzit că tu poți interpreta un vis imediat ce-l auzi. Iosif i-a răspuns lui Faraon, zicând: ‒ Nu eu! Dumnezeu îi va răspunde favorabil lui Faraon. Atunci Faraon i-a zis lui Iosif: ‒ În visul meu, se făcea că stăteam pe malul Nilului și iată că din Nil au ieșit șapte vaci grase la trup și frumoase la chip, care pășteau între trestii. Dar iată că după ele au ieșit alte șapte vaci, care erau slăbănoage, foarte urâte la chip și cu trupul slab, atât de urâte cum n-am mai văzut niciodată în toată țara Egiptului. Vacile slabe și urâte le-au devorat pe primele șapte vaci grase, dar după ce le-au mâncat, nimeni nu și-ar fi dat seama că au făcut acest lucru, deoarece erau la fel de slăbănoage ca la început. Apoi m-am trezit. Am mai văzut în visul meu că șapte spice de grâne, pline și bune, creșteau pe același pai. Dar iată că după ele au răsărit șapte spice uscate, slabe și arse de vântul de est. Spicele slabe le-au înghițit pe cele șapte spice bune. Le-am spus vrăjitorilor aceste lucruri, dar niciunul nu mi le-a putut explica. Atunci Iosif i-a zis lui Faraon: ‒ Ce a visat Faraon are o singură semnificație. Dumnezeu i-a descoperit ce urmează să facă. Cele șapte vaci bune înseamnă șapte ani, iar cele șapte spice bune înseamnă tot șapte ani; este un singur vis. Cele șapte vaci slabe și urâte, care au ieșit după primele, înseamnă șapte ani, asemenea celor șapte spice goale, arse de vântul de est. Ele înseamnă șapte ani de foamete. Se va întâmpla exact așa cum i-am spus lui Faraon. Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ce urmează să facă. Iată, vor veni șapte ani de mare belșug în toată țara Egiptului. După ei vor veni șapte ani de foamete, astfel încât tot belșugul din țara Egiptului va fi uitat. Foametea va pustii țara. Belșugul nu va mai fi cunoscut în țară din cauza foametei care va urma, pentru că ea va fi foarte mare. Visul i-a fost arătat lui Faraon în două feluri, pentru că acest lucru este hotărât de Dumnezeu, iar Dumnezeu Se va grăbi să-l împlinească. De aceea Faraon să aleagă acum un om priceput și înțelept și să îi dea autoritate peste țara Egiptului. Faraon să pună supraveghetori peste țara Egiptului și să ia o cincime din rodul țării în timpul celor șapte ani de belșug. Ei să strângă toată hrana din acești ani buni care vin, să pună grânele pentru hrana celor din cetăți sub stăpânirea lui Faraon și să le păzească. Hrana aceea va fi o rezervă pentru țară în cei șapte ani de foamete care vor veni peste țara Egiptului, astfel încât țara să nu piară în timpul foametei. Sfatul acesta a plăcut lui Faraon și tuturor slujitorilor săi. Faraon le-a zis slujitorilor săi: „Vom putea găsi noi un om ca acesta, în care să fie Duhul lui Dumnezeu?“. Faraon i-a zis lui Iosif: ‒ Pentru că Dumnezeu ți-a descoperit toate acestea, nu este nimeni la fel de priceput și de înțelept ca tine. Tu vei fi responsabil peste casa mea și tot poporul meu se va supune poruncii tale. Doar în ce privește tronul, eu voi fi mai mare decât tine. Apoi Faraon i-a zis lui Iosif: ‒ Uite, te-am pus peste toată țara Egiptului. Faraon și-a scos inelul cu sigiliu de pe deget și l-a pus pe degetul lui Iosif. L-a îmbrăcat în haine de in subțire și i-a pus un lanț de aur la gât. Apoi l-a pus în carul celui de-al doilea în rang după el și strigau înaintea lui: „Plecați genunchiul!“. Astfel, Faraon i-a dat lui Iosif autoritate peste toată țara Egiptului. Faraon i-a zis lui Iosif: ‒ Eu sunt Faraon, dar fără tine nimeni nu va ridica nici mâna, nici piciorul în toată țara Egiptului. Faraon i-a pus lui Iosif numele Țafnat-Paneah și i-a dat-o de soție pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul din On. Iosif a plecat să cerceteze țara Egiptului. El avea treizeci de ani când a intrat în slujba lui Faraon, regele Egiptului. Iosif a ieșit de la Faraon și a călătorit prin tot Egiptul. În timpul celor șapte ani de belșug, pământul a dat roade din plin. În timpul acestor șapte ani de belșug din țara Egiptului, Iosif a adunat toată hrana și a depozitat-o în cetăți. În fiecare cetate el a depozitat hrana care provenea de pe câmpurile din jur. Astfel, Iosif a strâns foarte multe grâne, ca nisipul mării, încât a încetat să le mai cântărească, deoarece erau foarte multe. Înainte să vină anii de foamete, Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul din On, i-a născut lui Iosif doi fii. Iosif i-a pus întâiului său născut numele Manase, zicând: „ Aceasta pentru că Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele și toată familia tatălui meu“. Celui de-al doilea fiu i-a pus numele Efraim, zicând: „ Aceasta pentru că Dumnezeu m-a făcut roditor în țara suferinței mele“. Cei șapte ani de belșug din țara Egiptului s-au sfârșit și au început șapte ani de foamete, așa cum a zis Iosif. În toate țările era foamete, dar în toată țara Egiptului era hrană. Când toată țara Egiptului a flămânzit, poporul a strigat către Faraon după hrană. Faraon le-a zis tuturor egiptenilor: „Mergeți la Iosif și faceți ce vă va spune el!“. Foametea era pe toată fața pământului. Iosif a deschis toate locurile cu provizii și le-a vândut grâne egiptenilor, deoarece foametea era mare în țara Egiptului. Oameni de pe tot pământul veneau în Egipt la Iosif ca să cumpere grâne, căci foametea era mare pe tot pământul. Când Iacov a aflat că în Egipt se găsesc grâne, le-a zis fiilor săi: „De ce vă uitați unii la alții?“. Și a zis: „Iată, am auzit că în Egipt se găsesc grâne. Duceți-vă în Egipt și cumpărați-ne de acolo grâne, ca să trăim și să nu murim“. Zece dintre frații lui Iosif s-au dus să cumpere grâne din Egipt. Dar Iacov nu l-a trimis și pe Beniamin, fratele lui Iosif, împreună cu frații săi, pentru că se gândea să nu i se întâmple vreo nenorocire. Astfel, pentru că era foamete și în țara Canaanului, fiii lui Israel s-au dus să cumpere grâne din Egipt împreună cu alți oameni care mergeau într-acolo. Iosif era stăpânul țării, cel care vindea grâne întregului popor al țării. Când frații lui Iosif au ajuns la el, s-au plecat cu fața la pământ înaintea lui. Imediat ce și-a văzut frații, Iosif i-a recunoscut, dar s-a comportat ca un străin față de ei și le-a vorbit cu asprime. El i-a întrebat: ‒ De unde veniți? Ei au răspuns: ‒ Din țara Canaanului, ca să cumpărăm mâncare. Iosif i-a recunoscut pe frații săi, dar ei nu l-au recunoscut. Iosif și-a amintit visele pe care le-a avut despre ei și le-a zis: ‒ Voi sunteți spioni și ați venit să vedeți părțile vulnerabile ale țării! Ei au răspuns: ‒ Nu, stăpâne, slujitorii tăi au venit să cumpere mâncare. Toți suntem fiii aceluiași om. Suntem oameni cinstiți. Slujitorii tăi nu sunt spioni. Dar el le-a zis: ‒ Nu-i adevărat, ci voi ați venit să vedeți părțile vulnerabile ale țării. Ei au răspuns: ‒ Noi, slujitorii tăi, suntem doisprezece frați, fiii aceluiași om din țara Canaanului. Iată, cel mai mic este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este. Dar Iosif le-a zis: ‒ Sunteți spioni, așa cum v-am spus! Iată cum veți fi testați: pe viața lui Faraon că nu veți ieși din acest loc decât dacă vine aici fratele vostru mai mic! Trimiteți-l pe unul dintre voi să-l aducă pe fratele vostru, iar ceilalți dintre voi veți fi închiși, pentru ca vorbele voastre să fie puse la încercare și să se vadă dacă spuneți adevărul. Dacă nu, pe viața lui Faraon, sigur sunteți spioni! Și i-a pus sub pază pentru trei zile. A treia zi, Iosif le-a zis: ‒ Faceți acest lucru și veți trăi; eu mă tem de Dumnezeu. Dacă sunteți oameni cinstiți, unul dintre voi să rămână sub pază, iar ceilalți mergeți, duceți grâne familiilor voastre înfometate și aduceți-l la mine pe fratele vostru mai mic. Așa vor fi adeverite cuvintele voastre și nu veți muri. Ei au făcut întocmai. Atunci și-au zis unul altuia: ‒ Cu siguranță suntem vinovați pentru ceea ce i-am făcut fratelui nostru, căci am văzut tulburarea sufletului său când căuta bunăvoința noastră, dar nu l-am ascultat. De aceea a venit peste noi necazul acesta. Ruben le-a răspuns, zicând: ‒ Nu v-am spus eu: „Să nu păcătuiți împotriva băiatului!“? Dar n-ați ascultat. Iată, trebuie să dăm socoteală pentru sângele lui. Ei nu știau că Iosif îi înțelege, pentru că vorbea cu ei printr-un traducător. Iosif a plecat de lângă ei și a plâns. Apoi s-a întors și le-a vorbit din nou. L-a luat pe Simeon și l-a legat înaintea ochilor lor. Apoi a poruncit să li se umple sacii cu grâne, să se pună fiecăruia argintul înapoi în sac și să li se dea provizii pentru călătorie. După ce li s-au făcut aceste lucruri, ei au încărcat grânele pe măgari și au plecat de acolo. Când unul dintre ei și-a deschis sacul ca să dea nutreț măgarului său, în locul în care au înnoptat, și-a văzut argintul. Iată, acesta era la gura sacului său. El le-a zis fraților săi: „Argintul mi-a fost dat înapoi. Iată-l chiar în sacul meu!“. Atunci li s-au înmuiat inimile și și-au zis unul altuia tremurând: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?“. Când au ajuns la tatăl lor, Iacov, în țara Canaanului, i-au istorisit tot ce li se întâmplase, zicând: ‒ Acel om, stăpânul țării, ne-a vorbit aspru și ne-a luat drept spioni ai țării. Dar noi i-am zis: „Suntem oameni cinstiți, nu suntem spioni. Suntem doisprezece frați, fiii aceluiași tată. Unul dintre noi nu mai este, iar cel mai mic este acum cu tatăl nostru în țara Canaanului“. Atunci omul acela, stăpânul țării, ne-a zis: „Iată cum voi ști dacă sunteți oameni cinstiți: lăsați-l pe unul dintre frații voștri, luați grâne pentru familiile voastre înfometate și plecați. Dar aduceți-mi-l pe fratele vostru mai mic și voi ști că nu sunteți spioni, ci oameni cinstiți. Apoi vi-l voi da înapoi pe fratele vostru și veți putea face comerț în țară“. În timp ce-și goleau sacii, iată că punga cu argint a fiecăruia era în sacul lui. Văzând pungile cu argint, ei și tatăl lor s-au temut. Tatăl lor, Iacov, le-a zis: ‒ Voi m-ați lăsat fără copii. Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, și vreți să-l luați și pe Beniamin. Toate acestea sunt împotriva mea! Atunci Ruben i-a vorbit tatălui său, zicând: ‒ Să-i omori pe cei doi fii ai mei, dacă nu ți-l voi aduce înapoi pe Beniamin. Lasă-l în grija mea și ți-l voi aduce înapoi. Dar el a răspuns: ‒ Fiul meu nu va merge cu voi, pentru că fratele său este mort și doar el a mai rămas. Dacă i se va întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceți, cu durere îmi veți coborî capul încărunțit în Locuința Morților. Foametea era mare în țară. Când au terminat de mâncat grânele pe care le aduseseră din Egipt, tatăl lor le-a zis: ‒ Duceți-vă din nou și cumpărați-ne puțină mâncare. Dar Iuda i-a răspuns: ‒ Omul acela ne-a avertizat clar, zicând: „Nu-mi veți mai vedea fața decât dacă fratele vostru va fi cu voi“. Dacă-l vei trimite pe fratele nostru cu noi, vom merge și-ți vom cumpăra mâncare. Dar dacă nu-l vei trimite, nu vom merge, pentru că acel om ne-a zis: „Nu-mi veți mai vedea fața decât dacă fratele vostru va fi cu voi“. Atunci Israel a zis: ‒ De ce v-ați purtat așa de rău cu mine și i-ați spus acelui om că mai aveți un frate? Ei au răspuns: ‒ Omul acela a întrebat direct despre noi și despre familia noastră, zicând: „Mai trăiește tatăl vostru? Mai aveți vreun frate?“. Iar noi i-am răspuns la aceste întrebări. De unde era să știm că ne va zice: „Aduceți-l pe fratele vostru“? Atunci Iuda i-a zis tatălui său, Israel: ‒ Trimite băiatul cu mine. Ne vom ridica și vom pleca, pentru ca noi, tu și copiii noștri să trăim și să nu murim. Eu însumi voi răspunde pentru el; din mâna mea îl vei cere. Dacă nu ți-l voi aduce înapoi și dacă nu-l voi pune înaintea ta, voi fi vinovat înaintea ta pentru totdeauna. Căci, dacă n-am fi întârziat atât, ne-am fi întors de două ori până acum. Atunci Israel, tatăl lor, le-a zis: ‒ Dacă așa trebuie, atunci așa să faceți. Luați în vasele voastre câteva dintre cele mai alese produse ale țării și duceți-i acelui om un dar: puțin balsam, puțină miere, condimente, smirnă, fistic și migdale. Luați cu voi de două ori mai mult argint și duceți înapoi, în mâinile voastre, argintul care a fost pus la gura sacilor voștri. Poate a fost o greșeală. Luați-l și pe fratele vostru, ridicați-vă și întoarceți-vă la omul acela. Dumnezeul cel Atotputernic să-Și arate mila față de voi înaintea acelui om, pentru ca el să-i trimită înapoi pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin. Cât despre mine, dacă trebuie să fiu lipsit de copii, atunci lipsit să fiu. Astfel, frații au luat darul acela și au luat cu ei de două ori mai mult argint, precum și pe Beniamin. Ei s-au ridicat, s-au dus în Egipt și s-au înfățișat înaintea lui Iosif. Când l-a văzut pe Beniamin cu ei, Iosif i-a zis administratorului casei sale: „Adu-i pe oamenii aceștia în casă, taie un animal și pregătește-l, căci vor mânca împreună cu mine la amiază“. Bărbatul a făcut așa cum i-a spus Iosif și i-a adus pe oameni în casa lui Iosif. Dar oamenii aceștia s-au temut, pentru că fuseseră aduși în casa lui Iosif, și au zis: „Am fost aduși înăuntru din cauza argintului care a fost pus în sacii noștri prima dată, pentru ca să se năpustească asupra noastră, să ne ia ca sclavi și să ne ia măgarii“. Ei s-au apropiat de administratorul casei lui Iosif și au vorbit cu el la intrarea în casă. Ei i-au zis: ‒ Stăpâne, noi am mai venit o dată aici să cumpărăm mâncare, dar când am ajuns la locul unde am înnoptat și ne-am deschis sacii, iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui. Așa că l-am adus înapoi. Am mai adus cu noi și alt argint ca să cumpărăm mâncare. Nu știm cine ne-a pus argintul înapoi în saci. El le-a răspuns: ‒ Fiți pe pace, nu vă temeți. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v-a pus o comoară în saci. Eu am primit argintul vostru. Apoi l-a adus la ei și pe Simeon. Administratorul i-a adus pe oameni în casa lui Iosif și le-a dat apă ca să-și spele picioarele și nutreț pentru măgari. Ei au pregătit darul pentru Iosif, care urma să vină la amiază, pentru că au auzit că vor mânca acolo. Când Iosif a venit acasă, ei i-au oferit darul pe care-l aduseseră în casă și s-au plecat până la pământ înaintea lui. El i-a întrebat de sănătate și le-a zis: ‒ Este sănătos bătrânul vostru tată despre care mi-ați vorbit? Mai trăiește? Ei i-au răspuns: ‒ Da, slujitorul tău, tatăl nostru, este sănătos. Mai trăiește. Apoi s-au plecat cu fața la pământ înaintea lui. Când Iosif și-a ridicat ochii și l-a văzut pe fratele său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru mai mic despre care mi-ați vorbit?“. Apoi a zis: „Dumnezeu să-Și arate bunăvoința față de tine, fiule!“. Fiind cuprins de milă la vederea fratelui său, Iosif a ieșit în grabă și a căutat un loc unde să plângă. A intrat într-o cameră și a plâns acolo. După ce și-a spălat fața, a ieșit și, stăpânindu-se, a poruncit: „Aduceți de mâncare!“. Pe el l-au servit separat, pe frații săi, separat, iar pe egiptenii care mâncau împreună cu el, separat, pentru că ei nu puteau mânca împreună cu evreii, aceasta fiind o urâciune pentru egipteni. Frații săi s-au așezat în fața lui, aranjați de la întâiul născut, potrivit cu dreptul lui de întâi născut, până la cel mai tânăr, potrivit cu vârsta lui, și se uitau unii la alții cu mirare. Iosif le-a oferit din porțiile care erau în fața lui, dar porția lui Beniamin era de cinci ori mai mare decât a celorlalți. Ei au băut și s-au veselit împreună cu el. După aceea, Iosif i-a poruncit administratorului casei sale, zicând: „Umple sacii acestor oameni cu mâncare, atât cât pot duce și pune argintul fiecăruia la gura sacului său. Pune paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai mic, împreună cu argintul pentru grâne“. El a făcut așa cum i-a zis Iosif. Dimineață, când s-a luminat, oamenii au fost trimiși spre casă cu măgarii lor. Ei au ieșit din cetate, dar nici nu s-au depărtat bine că Iosif i-a spus administratorului casei sale: „Ridică-te, urmărește-i pe acei oameni, iar când îi vei ajunge, întreabă-i: «De ce ați răsplătit binele cu rău? Nu este acesta paharul din care bea stăpânul meu și pe care îl folosește el pentru ghicire? Rău lucru ați făcut!»“. Când i-a ajuns, le-a spus aceste cuvinte. Ei i-au răspuns: ‒ De ce spune stăpânul nostru aceste cuvinte? Nici gând ca slujitorii tăi să fi făcut acest lucru! Iată, noi ți-am adus înapoi din țara Canaanului argintul pe care l-am găsit la gura sacilor noștri. Cum să fi furat argint sau aur din casa stăpânului tău? Fie ca acela dintre slujitorii tăi, la care va fi găsit paharul, să moară, iar noi să devenim slujitorii stăpânului nostru. El le-a zis: ‒ Fie așa cum ați spus. Cel la care va fi găsit paharul va fi slujitorul meu, dar voi ceilalți veți fi nevinovați. Fiecare și-a dat repede jos sacul și l-a deschis. El a căutat paharul, începând cu cel mai mare și terminând cu cel mai mic, iar acesta a fost găsit în sacul lui Beniamin. Atunci ei și-au sfâșiat hainele. Fiecare și-a încărcat măgarul și s-au întors cu toții în cetate. Iuda și frații săi au intrat în casa lui Iosif, în timp ce acesta era încă acolo, și s-au plecat la pământ înaintea lui. Iosif le-a zis: ‒ Ce înseamnă fapta acesta pe care ați făcut-o? Nu știți că un om ca mine poate ghici? Iuda i-a răspuns: ‒ Ce putem să-i spunem stăpânului nostru? Ce putem zice? Cum să ne dezvinovățim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea slujitorilor tăi. Iată-ne sclavi ai stăpânului nostru, noi și cel la care a fost găsit paharul. Dar el a zis: ‒ Nici gând să fac acest lucru! Cel la care a fost găsit paharul va fi sclavul meu, iar voi duceți-vă în pace la tatăl vostru. Atunci Iuda s-a apropiat de el și a zis: ‒ Ah, stăpâne, te rog, dă-i voie slujitorului tău să-i spună ceva stăpânului meu și să nu te mânii pe slujitorul tău, pentru că tu ești ca Faraon. Stăpânul meu i-a întrebat pe slujitorii săi, zicând: „Aveți un tată sau un frate?“. Noi i-am răspuns stăpânului nostru: „Avem un tată bătrân, și mai este un băiat tânăr, născut la bătrânețea lui. Fratele acestuia este mort. Doar el i-a mai rămas mamei sale, iar tatăl său îl iubește“. Atunci tu le-ai cerut slujitorilor tăi: „Aduceți-l la mine ca să-l văd cu ochii mei“. Noi i-am spus stăpânului nostru: „Băiatul nu-l poate părăsi pe tatăl său. Dacă l-ar părăsi pe tatăl său, acesta ar muri“. Dar tu le-ai zis slujitorilor tăi: „Dacă fratele vostru mai mic nu va veni cu voi, nu-mi veți mai vedea fața“. Când ne-am întors la slujitorul tău, tatăl meu, i-am spus cuvintele stăpânului nostru. Când tatăl nostru ne-a zis: „Duceți-vă înapoi și cumpărați-ne puțină mâncare“, noi i-am răspuns: „Nu putem merge decât dacă va veni cu noi și fratele nostru mai mic, pentru că nu putem să vedem fața acelui om decât dacă fratele nostru mai mic este cu noi“. Atunci slujitorul tău, tatăl meu, ne-a zis: „Voi știți că soția mea a născut doi fii. Unul a plecat de la mine, astfel că am zis: «Sigur a fost sfâșiat de animalele sălbatice». Și nu l-am mai văzut până acum. Dacă mi-l luați și pe acesta și i se întâmplă vreo nenorocire, în suferință îmi veți coborî perii cărunți în Locuința Morților“. De aceea, dacă mă voi întoarce la slujitorul tău, tatăl meu, și băiatul nu va fi cu noi, pentru că sufletul lui este nedezlipit de sufletul acestuia, el va muri când va vedea că băiatul nu este. Iar slujitorii tăi vor coborî cu durere perii cărunți ai slujitorului tău, tatăl nostru, în Locuința Morților. Căci slujitorul tău s-a pus garant la tatăl meu pentru băiat, zicând: „Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, voi fi vinovat înaintea ta, tatăl meu, pentru totdeauna“. Prin urmare, dă-i voie, te rog, slujitorului tău să rămână în locul băiatului, ca slujitor al stăpânului meu, și dă-i voie băiatului să plece împreună cu frații săi. Cum să mă duc înapoi la tatăl meu dacă băiatul nu este cu mine? Să nu văd durerea care va veni asupra tatălui meu! Atunci Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce stăteau lângă el și a strigat: „Să iasă toată lumea afară!“. Astfel, niciunul n-a rămas cu el atunci când Iosif s-a făcut cunoscut fraților săi. Și Iosif a izbucnit în plâns. Atât egiptenii, cât și cei de la curtea lui Faraon au auzit despre lucrul acesta. Iosif le-a zis fraților săi: „Eu sunt Iosif! Mai trăiește tatăl meu?“. Dar frații săi nu i-au putut răspunde, pentru că au rămas înmărmuriți înaintea sa. Atunci Iosif le-a zis fraților săi: „Apropiați-vă de mine, vă rog!“. Ei s-au apropiat de el, iar el a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, cel pe care l-ați vândut în Egipt! Acum, să nu vă întristați și să nu vă mâniați pe voi înșivă pentru că m-ați vândut aici, căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viață. Deoarece foametea durează de doi ani pe pământ și vor mai fi încă cinci ani în care nu se va ara și nu se va secera, Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra o rămășiță pe pământ și pentru a vă salva viețile printr-o mare eliberare. Așadar, nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu. El m-a făcut tată pentru Faraon, stăpân în toată casa lui și domnitor peste toată țara Egiptului. Duceți-vă repede la tatăl meu și spuneți-i: «Așa vorbește fiul tău Iosif: ‘Dumnezeu m-a făcut stăpân peste tot Egiptul. Vino la mine fără întârziere. Vei locui în regiunea Goșen și vei fi aproape de mine, tu, copiii tăi, nepoții tăi, turmele tale, cirezile tale și tot ceea ce este al tău. Acolo îți voi asigura hrana, căci mai sunt încă cinci ani de foamete, pentru ca să nu sărăcești tu, familia ta și tot ce este al tău’». Iată, ochii voștri și ochii fratelui meu Beniamin văd că sunt chiar eu cel care vă vorbește. Să-i spuneți tatălui meu despre toată gloria pe care o am în Egipt și despre tot ce ați văzut. Grăbiți-vă și veniți aici cu tatăl meu“. Apoi l-a îmbrățișat pe fratele său Beniamin și a plâns, în timp ce Beniamin plângea și el pe umărul lui. Iosif i-a sărutat pe toți frații săi și a plâns pe umerii lor. După aceea frații săi au vorbit cu el. S-a auzit vestea, în palatul lui Faraon, că au venit frații lui Iosif. Lucrul acesta i-a plăcut lui Faraon și slujitorilor săi. Faraon i-a zis lui Iosif: „Spune-le fraților tăi: «Să faceți astfel: încărcați-vă animalele și plecați. Duceți-vă în țara Canaanului, luați-vă tatăl și familiile și veniți la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în țara Egiptului și veți mânca grăsimea țării». Ți se poruncește să le mai spui: «Faceți astfel: luați din țara Egiptului niște care pentru copiii și soțiile voastre, luați-l pe tatăl vostru și veniți. Să nu vă pară rău de bunurile voastre, pentru că tot ce este mai bun în Egipt va fi al vostru»“. Fiii lui Israel au făcut întocmai. Iosif le-a dat care, după porunca lui Faraon, și provizii pentru călătorie. Fiecăruia i-a dat câte un rând de haine, dar lui Beniamin i-a dat trei sute de șecheli de argint și cinci rânduri de haine. Tatălui său i-a trimis zece măgari încărcați cu ce era mai bun în Egipt și zece măgărițe încărcate cu grâne, pâine și provizii pentru călătorie. Iosif i-a trimis pe frații săi acasă, iar la plecare le-a zis: „Să nu vă certați pe drum!“. Ei au plecat înapoi din Egipt, au ajuns în țara Canaanului la Iacov, tatăl lor, și l-au înștiințat, zicând: „Iosif trăiește! Chiar el este domnitor peste toată țara Egiptului!“. Însă inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea. Dar când i-au istorisit tot ceea ce le spusese Iosif și când a văzut carele pe care le trimisese Iosif să-l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s-a înviorat. Israel a zis: „Destul! Iosif, fiul meu, este încă viu! Voi merge să-l văd înainte de a muri“. Israel a pornit în călătorie cu tot ce avea, iar când a ajuns la Beer-Șeba, a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. Dumnezeu i-a vorbit lui Israel în vedenii de noapte și i-a zis: ‒ Iacov, Iacov! El a răspuns: ‒ Iată-mă! Dumnezeu a zis: ‒ Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face o națiune mare. Eu Însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt și tot Eu te voi aduce cu siguranță înapoi, iar Iosif îți va închide ochii. Apoi Iacov a plecat din Beer-Șeba. Fiii lui Israel l-au dus pe Iacov, tatăl lor, precum și pe copiii și soțiile lor, în carele pe care Faraon le trimisese să-i aducă. Iacov și toți urmașii lui și-au luat turmele și bunurile, pe care le strânseseră în țara Canaanului, și au venit în Egipt. El i-a adus cu el în Egipt pe fiii săi, pe nepoții săi, pe fetele sale și pe nepoatele sale, adică toți urmașii săi. Acestea sunt numele fiilor lui Israel (Iacov și urmașii săi) care au venit în Egipt: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, și fiii lui Ruben: Hanoh, Palu, Hețron și Carmi. Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin, Țohar și Saul, fiul unei canaanite. Fiii lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari. Fiii lui Iuda: Er, Onan, Șela, Pereț și Zerah; dar Er și Onan au murit în țara Canaanului. Fiii lui Pereț au fost: Hețron și Hamul. Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov și Șimron. Fiii lui Zabulon: Sered, Elon și Iahleel. Aceștia au fost fiii Leei, pe care ea i-a născut lui Iacov în Padan-Aram. Ea îi mai născuse și o fată, pe nume Dina. Toți fiii și fiicele sale au fost în număr de treizeci și trei. Fiii lui Gad: Țifion, Haghi, Șuni, Ețbon, Eri, Arodi și Areli. Fiii lui Așer: Imna, Ișva, Ișvi și Beria. Sora lor a fost Serah. Fiii lui Beria: Heber și Malchiel. Aceștia au fost copiii Zilpei, pe care Laban i-a dat-o fetei sale Lea. Pe aceștia i-a născut ea lui Iacov, fiind în total șaisprezece suflete. Fiii Rahelei, soția lui Iacov: Iosif și Beniamin. În țara Egiptului, lui Iosif i s-au născut Manase și Efraim pe care i i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul din On. Fiii lui Beniamin: Bela, Becher, Așbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roș, Muppim, Huppim și Ard. Aceștia au fost fiii Rahelei, care i s-au născut lui Iacov, fiind în total paisprezece persoane. Fiul lui Dan: Hușim. Fiii lui Neftali: Iahțeel, Guni, Iețer și Șilem. Aceștia au fost copiii Bilhei, pe care Laban i-a dat-o fetei sale Rahela; pe aceștia i-a născut ea lui Iacov, fiind în total șapte persoane. Toți cei care au mers cu Iacov în Egipt, care i se născuseră lui Iacov, în afară de soțiile fiilor săi, erau în total șaizeci și șase de persoane. Lui Iosif i s-au născut doi fii în Egipt. Astfel, toți cei din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau șaptezeci. Iacov l-a trimis pe Iuda înainte la Iosif pentru a afla drumul spre Goșen. Când au ajuns în regiunea Goșen, Iosif și-a pregătit carul și s-a dus să-l întâlnească pe tatăl său Israel acolo. Când a ajuns la el, l-a îmbrățișat și a plâns mult pe umărul lui. Apoi Israel i-a zis lui Iosif: „Acum, după ce ți-am văzut fața, pot să mor, căci ești încă în viață“. Iosif le-a zis fraților săi și familiei tatălui său: „Mă voi duce la Faraon și-i voi istorisi: «Frații mei și familia tatălui meu, care erau în țara Canaanului, au venit la mine. Oamenii aceștia sunt păstori, deoarece cresc vite. Ei și-au adus turmele, cirezile și tot ceea ce au». Când Faraon vă va chema și vă va întreba: «Ce ocupație aveți?», voi să-i răspundeți: «Slujitorii tăi sunt crescători de vite, din tinerețea noastră și până acum, atât noi, cât și părinții noștri». Astfel, veți putea locui în regiunea Goșen, căci oricine paște turmele este o urâciune înaintea egiptenilor“. Iosif s-a dus și l-a anunțat pe Faraon, zicând: „Tatăl meu și frații mei au venit din țara Canaanului cu turmele, cirezile și cu tot ce au. Iată, sunt în regiunea Goșen“. Iosif i-a luat pe cinci dintre frații săi și i-a adus înaintea lui Faraon. Faraon i-a întrebat pe frații acestuia: ‒ Ce ocupație aveți? Ei i-au răspuns lui Faraon: ‒ Slujitorii tăi pasc turmele, așa cum făceau și părinții noștri. Apoi i-au zis lui Faraon: ‒ Noi am venit să locuim ca străini în țară, pentru că foametea este mare în țara Canaanului și nu mai este pășune pentru turmele slujitorilor tăi. Acum, deci, te rugăm, dă-le voie slujitorilor tăi să locuiască în regiunea Goșen. Atunci Faraon i-a vorbit lui Iosif, zicând: ‒ Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. Țara Egiptului este înaintea ta. Așază-i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în regiunea Goșen. Iar dacă știi că între ei se află oameni capabili, pune-i responsabili peste turmele mele. Iosif l-a adus pe tatăl său, Iacov, l-a înfățișat înaintea lui Faraon, iar Iacov l-a binecuvântat pe Faraon. Faraon l-a întrebat pe Iacov: ‒ Câți ani ai? Iacov i-a răspuns lui Faraon: ‒ Anii călătoriei mele sunt o sută treizeci. Zilele anilor vieții mele au fost puține și grele. Ele n-au ajuns zilele anilor vieții părinților mei în timpul călătoriei lor. Apoi Iacov l-a binecuvântat pe Faraon și a plecat dinaintea lui Faraon. Iosif i-a așezat pe tatăl său și pe frații săi în țara Egiptului și le-a dat o moșie în cea mai bună parte a țării, în regiunea Ramses, așa cum poruncise Faraon. Iosif a asigurat hrana tatălui său, a fraților săi și a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor. În toată țara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte mare. Țara Egiptului și țara Canaanului sufereau din cauza foametei. Iosif a adunat tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaanului, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, și l-a adus în palatul lui Faraon. Când s-a terminat argintul din țara Egiptului și din țara Canaanului, toți egiptenii au venit la Iosif, zicând: ‒ Dă-ne hrană! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint? Iosif a răspuns: ‒ Dați-mi vitele voastre, iar eu vă voi da hrană în schimbul vitelor voastre, dacă vi s-a terminat argintul. Ei și-au adus vitele la Iosif, iar Iosif le-a dat hrană în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite și măgarilor. În acel an s-a îngrijit de hrana lor în schimbul tuturor vitelor lor. După ce s-a terminat acel an, au venit la el în anul următor și i-au zis: „Nu putem ascunde stăpânului nostru că nu mai avem argint și că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne-a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile și pământurile noastre. De ce să pierim înaintea ochilor tăi, atât noi, cât și pământurile noastre? Cumpără-ne pe noi și pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi, cu tot cu pământurile noastre, vom deveni sclavi ai lui Faraon. Dă-ne sămânță, ca să trăim și să nu murim, iar țara să nu rămână pustie“. Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toți egiptenii și-au vândut pământurile, deoarece foametea era prea mare pentru ei. Și țara a ajuns a lui Faraon. După aceea, a mutat poporul în cetăți, de la o margine a Egiptului până la cealaltă. Totuși, el n-a cumpărat pământurile preoților, pentru că preoții aveau venit dat de Faraon și trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon. De aceea ei nu și-au vândut pământurile. Apoi Iosif a zis poporului: ‒ Iată, v-am cumpărat astăzi împreună cu pământurile voastre pentru Faraon, iar acum vă dau sămânță să semănați pământul. La vremea roadelor îi veți da lui Faraon a cincea parte. Celelalte patru părți vor fi ale voastre ca sămânță pentru terenuri și ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre și pentru copiii voștri. Ei au răspuns: ‒ Tu ne-ai ținut în viață. Să găsim bunăvoință înaintea stăpânului nostru și vom fi sclavi ai lui Faraon. Astfel, Iosif a făcut din aceasta o hotărâre cu privire la pământul Egiptului, care a rămas până în ziua de azi: a cincea parte este a lui Faraon. Doar pământul preoților n-a devenit a lui Faraon. Israel a locuit în țara Egiptului, în regiunea Goșen. Ei au dobândit proprietăți acolo, au fost roditori și s-au înmulțit foarte mult. Iacov a trăit în țara Egiptului șaptesprezece ani; anii vieții sale au fost o sută patruzeci și șapte. Cu puțin înainte să moară, Iacov l-a chemat pe fiul său Iosif și i-a zis: ‒ Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, te rog, pune-ți mâna sub coapsa mea și poartă-te cu mine cu îndurare și credincioșie. Te rog să nu mă înmormântezi în Egipt, ci, atunci când mă voi culca alături de părinții mei, să mă iei din Egipt și să mă înmormântezi în mormântul lor. El a răspuns: ‒ Voi face așa cum ai spus. Iacov i-a zis: ‒ Jură-mi! Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a închinat sprijinindu-se de capătul patului. După toate acestea, i s-a zis lui Iosif: „Iată, tatăl tău este bolnav“. Atunci acesta i-a luat cu el pe cei doi fii ai săi – pe Manase și pe Efraim. Când i s-a spus lui Iacov: „Iată, fiul tău Iosif a venit la tine“, Israel și-a adunat puterile și s-a ridicat în șezut, pe pat. Iacov i-a zis lui Iosif: ‒ Dumnezeul cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în țara Canaanului, m-a binecuvântat și mi-a zis: „Iată, te voi face roditor și te voi înmulți. Te voi face o mulțime de popoare și voi da țara aceasta urmașilor tăi, ca proprietate veșnică“. Acum, cei doi fii ai tăi, care ți s-au născut în țara Egiptului, vor fi ai mei. Efraim și Manase vor fi ai mei, așa cum sunt Ruben și Simeon. Dar urmașii care ți s-au născut după ei vor fi ai tăi. Ei vor purta numele fraților lor în teritoriul moștenirii lor. După ce m-am întors din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în țara Canaanului, înainte de a ajunge la Efrata. Am îngropat-o acolo, pe drumul spre Efrata, adică Betleem. Când Israel i-a văzut pe fiii lui Iosif, a întrebat: ‒ Cine sunt aceștia? Iosif i-a zis tatălui său: ‒ Sunt fiii mei, pe care mi i-a dat Dumnezeu aici. Israel a zis: ‒ Adu-i, te rog, la mine ca să-i binecuvântez. Ochii lui Israel erau îngreunați de bătrânețe; nu mai putea să vadă bine. Iosif i-a apropiat de Israel pe cei doi fii ai săi, iar acesta i-a sărutat și i-a îmbrățișat. Apoi Israel i-a zis lui Iosif: ‒ Nu mi-am închipuit că o să-ți mai văd fața, dar iată că Dumnezeu m-a ajutat să-ți văd și urmașii. Iosif i-a îndepărtat de lângă genunchii tatălui său și s-a plecat cu fața la pământ. Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim la dreapta sa și la stânga lui Israel, iar pe Manase la stânga sa și la dreapta lui Israel și i-a apropiat de el. Dar Israel, încrucișându-și mâinile, și-a întins mâna dreaptă și a pus-o pe capul lui Efraim, care era mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase, deși el era întâiul născut. El l-a binecuvântat pe Iosif și a zis: ‒ Dumnezeul înaintea Căruia au umblat părinții mei, Avraam și Isaac, Dumnezeul Care a fost Păstorul vieții mele până astăzi, Îngerul Care m-a răscumpărat din orice rău, să-i binecuvânteze pe acești băieți. Ei să fie numiți după numele meu și după numele părinților mei, Avraam și Isaac, și să se înmulțească foarte mult pe pământ. Lui Iosif nu i-a plăcut când a văzut că tatăl său și-a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, și a apucat mâna tatălui său ca s-o mute de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase. Iosif i-a zis tatălui său: ‒ Nu așa, tată! Acesta este întâiul născut. Pe capul lui pune-ți mâna dreaptă. Dar tatăl său a refuzat și a zis: ‒ Știu, fiule, știu! Și el va ajunge un popor, și el va fi mare. Totuși, fratele său mai mic va fi mai mare decât el, iar urmașii lui vor ajunge o mulțime de națiuni. Israel i-a binecuvântat în ziua aceea, zicând: ‒ În numele tău va binecuvânta Israel și va zice: „Dumnezeu să te facă precum Efraim și Manase“. Astfel, el l-a pus pe Efraim înaintea lui Manase. Apoi Israel i-a zis lui Iosif: ‒ Iată, eu sunt pe moarte, dar Dumnezeu va fi cu voi și vă va întoarce în țara părinților voștri. Ție, care ești deasupra fraților tăi, îți dau Șechemul pe care l-am luat cu sabia și cu arcul meu din mâna amoriților. Iacov i-a chemat pe fiii săi și a zis: „Adunați-vă să vă spun ce vi se va întâmpla în zilele de pe urmă. Adunați-vă și ascultați, fiii lui Iacov! Ascultați-l pe tatăl vostru, Israel! Ruben, tu ești întâiul meu născut, puterea și primul rod al vigorii mele, deosebit în demnitate și deosebit în putere. Năvalnic ca apa, tu nu vei mai avea întâietatea, pentru că te-ai suit în patul tatălui tău și, suindu-te în el, l-ai pângărit. Simeon și Levi sunt frați; săbiile lor sunt arme ale violenței. Să nu intre sufletul meu la sfatul lor, să nu se unească gloria mea cu adunarea lor, pentru că în mânia lor au ucis oameni și în plăcerea lor au tăiat tendoanele boilor. Blestemată să fie mânia lor, pentru că este crâncenă, și furia lor, pentru că este nemiloasă. Îi voi risipi în Iacov și îi voi împrăștia în Israel. Iuda, frații tăi te vor lăuda. Mâna ta va fi pe ceafa dușmanilor tăi, iar fiii tatălui tău se vor pleca înaintea ta. Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la pradă, fiule. El se apleacă, se întinde ca un leu, ca o leoaică – cine-l va trezi? Sceptrul nu se va îndepărta de la Iuda, nici toiagul domnitorului de lângă picioarele sale, până va veni Șilo; de El vor asculta popoarele. El își leagă măgarul de viță și mânzul măgăriței lui de cea mai aleasă viță. Își spală hainele în vin și îmbrăcămintea în sângele strugurilor. Ochii îi sunt roșii de vin, iar dinții îi sunt albi de lapte. Zabulon va locui pe coasta mării, va fi un liman pentru corăbii, iar granița lui se va întinde până la Sidon. Isahar este un măgar puternic, care se culcă între două staule. Când va vedea că locul de odihnă este bun și că țara este frumoasă, își va pleca umărul să ducă povara și va ajunge sclav la muncă silnică. Dan îl va judeca pe poporul său, ca una dintre semințiile lui Israel. Dan va fi un șarpe pe drum, o viperă pe cărare, mușcând caii de călcâie, făcând călărețul să cadă pe spate. Aștept ajutorul Tău, Doamne! Pe Gad îl va ataca o ceată jefuitoare, dar și el o va ataca la călcâie. Hrana lui Așer va fi bogată, și el va oferi delicatese împărătești. Neftali este o cerboaică lăsată liberă, care spune cuvinte frumoase. Iosif este o viță roditoare, o viță roditoare lângă un izvor ale cărei ramuri se înalță peste zid. Arcașii l-au atacat fioros, au tras spre el și l-au urât. Totuși, arcul lui a rămas tare, iar brațele mâinilor sale au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov, de Păstorul, Stânca lui Israel, de Dumnezeul tatălui tău, Care te va ajuta, de Cel Atotputernic, Care te va binecuvânta cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările adâncului de jos, cu binecuvântările sânilor și ale pântecului. Binecuvântările tatălui tău sunt mai presus decât binecuvântările celor ce m-au procreat, decât darurile dealurilor veșnice. Acestea să fie pe capul lui Iosif, pe creștetul capului prințului fraților săi. Beniamin este un lup care sfâșie; dimineața el își devorează vânatul, iar seara împarte prada“. Toate acestea sunt cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și acestea sunt cuvintele pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare potrivită. Apoi le-a poruncit și le-a zis: „Eu voi fi adăugat la poporul meu. Înmormântați-mă alături de strămoșii mei, în peștera care se află pe terenul hititului Efron, în peștera care este pe terenul Mahpela, aproape de Mamre, în țara Canaanului. Avraam a cumpărat-o cu tot cu teren de la hititul Efron, ca loc de înmormântare. Acolo au fost înmormântați Avraam și Sara, soția sa, acolo au fost înmormântați Isaac și Rebeca, soția sa, și acolo am înmormântat-o eu pe Lea. Terenul și peștera care se află pe el au fost cumpărate de la fiii lui Het“. Când a terminat de dat porunci fiilor săi, Iacov și-a tras picioarele în pat, și-a dat suflarea și a fost astfel adăugat la poporul său. Atunci Iosif s-a aruncat pe fața tatălui său, a plâns și l-a sărutat. Apoi Iosif le-a poruncit slujitorilor săi doctori să-l îmbălsămeze pe tatăl său, și doctorii l-au îmbălsămat pe Israel. După ce s-au împlinit patruzeci de zile – căci acesta era timpul necesar pentru îmbălsămare – egiptenii l-au jelit șaptezeci de zile. După ce au trecut zilele de jale, Iosif le-a vorbit celor de la curtea lui Faraon, zicând: „Dacă am găsit bunăvoință înaintea voastră, vă rog să-i vorbiți lui Faraon astfel: «Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: ‘Iată, eu sunt pe moarte. Să mă înmormântezi în mormântul meu, pe care mi l-am săpat în țara Canaanului’. De aceea, dă-mi voie, te rog, să mă duc acolo ca să-l înmormântez pe tatăl meu, apoi mă voi întoarce»“. Faraon a zis: „Du-te și înmormântează-l pe tatăl tău, așa cum te-a pus să juri“. Iosif s-a dus să-și înmormânteze tatăl, și împreună cu el au mers toți slujitorii lui Faraon, bătrânii palatului lui și toți bătrânii țării Egiptului, toată familia lui Iosif, frații săi și familia tatălui său. Au lăsat în regiunea Goșen doar copiii, turmele și cirezile lor. Împreună cu el au mers care și călăreți, astfel încât convoiul era foarte mare. Când au ajuns la Aria lui Atad, care se află dincolo de Iordan, au jelit acolo mult și amarnic. Iosif a ținut o perioadă de bocet de șapte zile pentru tatăl său. Când locuitorii țării, canaaniții, au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet pentru Egipt“. De aceea acelui loc i s-a pus numele Abel-Mițraim. El se află dincolo de Iordan. Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el așa cum le-a poruncit acesta. Fiii săi l-au dus în țara Canaanului și l-au înmormântat în peștera de pe terenul Mahpela, la est de Mamre, pe care Avraam a cumpărat-o cu tot cu teren de la hititul Efron, ca loc de înmormântare. După ce l-a înmormântat pe tatăl său, Iosif s-a întors în Egipt, împreună cu frații săi și cu toți cei ce merseseră cu el ca să-și înmormânteze tatăl. Când frații lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, au zis: „Dacă cumva Iosif ne va dușmăni și ne va întoarce pe deplin tot răul pe care i l-am făcut?“. De aceea au trimis să-i spună lui Iosif: „Tatăl tău a poruncit înainte de moarte, zicând: «Așa să-i spuneți lui Iosif: ‘O, iartă, te rog, fărădelegea fraților tăi și păcatul lor, căci ți-au făcut rău!’». Acum, iartă, te rugăm, fărădelegea slujitorilor Dumnezeului tatălui tău!“. Iosif a plâns când i-au spus aceste cuvinte. Frații lui au venit, s-au plecat înaintea lui și au zis: ‒ Iată, suntem slujitorii tăi. Iosif le-a răspuns: ‒ Nu vă temeți, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi ați plănuit împotriva mea ce este rău, dar Dumnezeu a plănuit aceasta spre bine, ca să țină în viață un popor numeros, așa cum face astăzi. Așadar, să nu vă temeți! Eu însumi vă voi asigura hrana, vouă și copiilor voștri. Apoi i-a mângâiat și le-a vorbit pe placul inimii lor. Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său. El a trăit o sută zece ani. Iosif i-a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generație, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuți pe genunchii săi. Apoi Iosif le-a zis fraților săi: „Eu sunt pe moarte, dar Dumnezeu va veni sigur la voi și vă va duce din această țară în țara pe care le-a jurat-o lui Avraam, Isaac și Iacov“. Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci osemintele mele de aici“. Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l-au îmbălsămat, l-au pus într-un sicriu, în Egipt. Acestea sunt numele fiilor lui Israel, care au venit în Egipt împreună cu Iacov și împreună cu familiile lor: Ruben, Simeon, Levi și Iuda, Isahar, Zabulon și Beniamin, Dan și Neftali, Gad și Așer. Toți aceia care i se născuseră lui Iacov erau în număr de șaptezeci. Iosif se afla deja în Egipt. După o vreme, Iosif a murit. Apoi au murit toți frații săi și toată generația aceea. Fiii lui Israel au fost roditori și s-au înmulțit foarte mult. Ei au devenit numeroși și au ajuns puternici, astfel încât țara s-a umplut de ei. Peste Egipt s-a ridicat un nou rege, care nu-l cunoscuse pe Iosif. El a zis poporului său: „Iată că poporul fiilor lui Israel este prea mare și prea puternic pentru noi. Haideți să ne purtăm cu viclenie față de el. Altfel, se va înmulți și, dacă se va întâmpla să fim în război, se va alătura și el dușmanilor noștri, va lupta împotriva noastră și va ieși din țară“. Prin urmare, au pus peste ei stăpânitori, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel, ei au construit pentru Faraon cetățile-hambar Pitom și Ramses. Însă, cu cât erau mai asupriți, cu atât se înmulțeau și se răspândeau mai mult. Egiptenii s-au scârbit de fiii lui Israel. Atunci ei i-au pus pe fiii lui Israel la muncă forțată. Le-au făcut viața amară, punându-i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor și la tot felul de lucrări pe câmp. Orice lucrare pe care o făceau pentru egipteni era foarte grea. Regele Egiptului le-a vorbit moașelor evreilor (numele uneia era Șifra, iar cealaltă se numea Pua) și le-a zis: „Când le veți ajuta pe evreice să nască și le veți vedea pe scaunul de naștere, dacă va fi băiat, să-l omorâți, dar dacă va fi fată, s-o lăsați să trăiască“. Însă moașele s-au temut de Dumnezeu și n-au făcut cum le-a poruncit regele Egiptului, ci au lăsat și băieții să trăiască. Regele Egiptului le-a chemat pe moașe și le-a întrebat: ‒ De ce ați făcut acest lucru și i-ați lăsat și pe băieți să trăiască? Moașele i-au răspuns lui Faraon: ‒ Deoarece femeile evreilor nu sunt ca femeile egiptene. Ele sunt viguroase și nasc înainte ca moașa să ajungă la ele. Dumnezeu le-a făcut bine moașelor, iar poporul s-a înmulțit și a ajuns foarte puternic. Pentru că moașele s-au temut de Dumnezeu, El le-a întemeiat familii. Apoi Faraon a poruncit întregului său popor, zicând: „Să aruncați în Nil orice băiat care li se va naște evreilor! Dar să lăsați în viață orice fată“. Un bărbat din Casa lui Levi s-a dus și a luat de soție o fiică a lui Levi. Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu. Fiindcă a văzut că era frumos, l-a ascuns timp de trei luni. Când nu l-a mai putut ascunde, a luat un coș de papirus, l-a uns cu smoală și rășină, a pus copilul în el și l-a pus între trestii, pe malul râului. Sora lui stătea la distanță, ca să vadă ce se va întâmpla cu el. Fata lui Faraon a coborât la râu să se scalde, iar servitoarele ei se plimbau pe malul râului. Ea a văzut coșul între trestii și a trimis-o pe slujitoarea ei să i-l aducă. Când l-a deschis, a văzut înăuntru copilul; și iată, băiatul plângea. Fetei lui Faraon i s-a făcut milă de el și a zis: „Acesta este unul dintre copiii evreilor“. Atunci sora copilului a întrebat-o pe fata lui Faraon: ‒ Să merg și să chem o doică dintre femeile evreilor ca să alăpteze copilul pentru tine? Fata lui Faraon i-a răspuns: ‒ Du-te. Tânăra s-a dus și a chemat-o pe mama copilului. Fata lui Faraon i-a zis: „Ia acest copil și alăptează-l pentru mine, iar eu îți voi plăti“. Femeia a luat copilul și l-a alăptat. După ce a crescut copilul, ea l-a adus la fata lui Faraon, iar el a devenit fiul acesteia. Și i-a pus numele Moise, zicând: „Fiindcă l-am scos din apă“. În zilele acelea, când crescuse deja, Moise s-a dus la frații săi și s-a uitat la munca lor cea grea. El l-a văzut pe un egiptean bătându-l pe un evreu, unul dintre frații săi. S-a uitat într-o parte și într-alta și, văzând că nu este nimeni, l-a ucis pe egiptean și l-a ascuns în nisip. Când a ieșit a doua zi, iată că doi evrei se băteau. El l-a întrebat pe cel vinovat: ‒ De ce-ți lovești semenul? Acesta i-a răspuns: ‒ Cine te-a pus pe tine conducător și judecător peste noi? Vrei să mă ucizi și pe mine așa cum l-ai ucis pe egiptean? Atunci Moise s-a temut și a zis: „Cu siguranță că acest lucru este cunoscut“. Când a aflat Faraon acest lucru, a căutat să-l ucidă pe Moise, însă Moise a fugit dinaintea lui Faraon. El a locuit în țara Midian și s-a așezat lângă o fântână. Preotul din Midian avea șapte fete. Ele au venit la fântână, au scos apă și au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. Au sosit însă acolo niște păstori care le-au alungat. Moise s-a ridicat, le-a ajutat și le-a adăpat turma. Când s-au întors la tatăl lor, Reuel, acesta le-a întrebat: ‒ Cum se face că ați venit mai repede astăzi? Ele au răspuns: ‒ Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor, ne-a scos apă și ne-a adăpat turma. Atunci el le-a zis fetelor sale: ‒ Și unde este omul acela? Cum de l-ați lăsat acolo? Chemați-l să mănânce pâine. Moise a acceptat să locuiască la acel om, și acesta i-a dat-o de soție pe fata sa Sefora. Ea a născut un fiu, iar Moise i-a pus numele Gherșom, zicând: „Sunt un străin într-o țară străină“. În timpul acelor zile multe, regele Egiptului a murit. Fiii lui Israel suspinau în sclavia lor și strigau, iar strigătul lor după ajutor, din cauza sclaviei, s-a suit până la Dumnezeu. Dumnezeu le-a auzit geamătul și Și-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov. Astfel, Dumnezeu S-a uitat la fiii lui Israel și a aflat despre suferința lor. Moise păștea turma socrului său, Ietro, preotul din Midian. El și-a dus turma dincolo de deșert și a ajuns la Horeb, muntele lui Dumnezeu. Acolo, Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc care ieșea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat și iată că, deși rugul ardea, totuși nu se mistuia. Atunci Moise a zis: „Trebuie să mă apropii ca să văd această priveliște deosebită. Oare de ce nu se mistuie rugul?“. Când Domnul a văzut că s-a apropiat să privească, Dumnezeu l-a chemat din rug și a zis: ‒ Moise, Moise! El a răspuns: ‒ Iată-mă! Dumnezeu a zis: ‒ Nu te apropia de acest loc! Dă-ți jos sandalele din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt! Apoi El a zis: ‒ Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. Moise și-a ascuns fața, căci se temea să se uite la Dumnezeu. Domnul a zis: ‒ Am văzut într-adevăr asuprirea poporului Meu care este în Egipt și i-am auzit strigătul scos din cauza asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. Am coborât să-l eliberez din mâna egiptenilor și să-l duc din țara aceea într-o țară bună și largă, în care curge lapte și miere, în locul în care se află canaaniții, hitiții, amoriții, periziții, hiviții și iebusiții. Iată că strigătul fiilor lui Israel a ajuns până la Mine. Am văzut cum îi asupresc egiptenii. Acum, vino! Te voi trimite la Faraon ca să-Mi scoți din Egipt poporul, pe fiii lui Israel. Moise I-a răspuns lui Dumnezeu: ‒ Cine sunt eu, să merg la Faraon și să-i scot pe fiii lui Israel din Egipt? El a zis: ‒ Eu voi fi cu tine. Acesta va fi semnul pentru tine că Eu te-am trimis: când vei scoate poporul din Egipt, Îi veți sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta. Dar Moise I-a răspuns lui Dumnezeu: ‒ Iată, când voi merge la fiii lui Israel și le voi zice: „Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi“, iar ei mă vor întreba: „Care este Numele Lui?“, ce le voi răspunde? Dumnezeu i-a zis lui Moise: ‒ Eu sunt Cel Ce sunt! Apoi a zis: ‒ Așa să le spui fiilor lui Israel: „ Eu sunt “ m-a trimis la voi. Dumnezeu i-a mai zis lui Moise: ‒ Așa să le spui fiilor lui Israel: „ Domnul, Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pe veci și acesta este o aducere-aminte a Mea din generație în generație“. Du-te, adună-i pe bătrânii lui Israel și spune-le: „ Domnul, Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, mi S-a arătat, zicând: «M-am uitat cu atenție la voi și la ce vi se face în Egipt. Am zis că vă voi scoate de sub asuprirea Egiptului și vă voi duce în țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a periziților, a hiviților și a iebusiților, într-o țară în care curge lapte și miere»“. Ei vor asculta de glasul tău, așa că tu, împreună cu bătrânii lui Israel, veți merge la regele Egiptului și îi veți zice: „ Domnul, Dumnezeul evreilor, S-a întâlnit cu noi. Acum, lasă-ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în deșert, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru“. Totuși, Eu știu că regele Egiptului nu vă va lăsa să plecați decât datorită unei mâini puternice. Eu Îmi voi întinde mâna și voi lovi Egiptul cu toate minunile Mele, pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea regele Egiptului vă va lăsa să plecați. Voi face ca poporul acesta să găsească bunăvoință înaintea egiptenilor în așa fel încât, atunci când veți pleca, să nu plecați cu mâinile goale. Fiecare femeie va cere vecinei ei și oricărei femei care locuiește în casa vecinilor, lucruri de argint, lucruri de aur și îmbrăcăminte. Acestea le veți pune pe fiii și pe fiicele voastre și, astfel, îi veți prăda pe egipteni. Moise a răspuns și a zis: ‒ Iată că nu mă vor crede și nu mă vor asculta, ci vor zice: „Nu ți S-a arătat Domnul!“. Domnul l-a întrebat: ‒ Ce ai în mână? El a răspuns: ‒ Un toiag. Domnul i-a zis: ‒ Aruncă-l la pământ! El l-a aruncat la pământ și acesta s-a transformat într-un șarpe. Moise a fugit dinaintea lui. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: ‒ Întinde-ți mâna și prinde-l de coadă! El și-a întins mâna, l-a prins și acesta s-a transformat în mâna lui într-un toiag. ‒ Așa să faci pentru ca ei să creadă că ți S-a arătat Domnul, Dumnezeul părinților lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. Domnul i-a mai zis: ‒ Bagă-ți mâna în sân! El și-a băgat mâna în sân, iar când a scos-o, iată că mâna lui era leproasă, albă ca zăpada. Apoi Domnul i-a zis: ‒ Bagă-ți mâna înapoi în sân! El și-a băgat mâna înapoi în sân. Când a scos-o din sân, iată că se făcuse iarăși ca restul pielii sale. ‒ Dacă nu te vor crede și nu vor lua în seamă mesajul primului semn, vor crede mesajul următorului semn. Dacă nu vor crede nici aceste două semne și nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din Nil și s-o verși pe pământ. Apa pe care o vei lua din Nil se va transforma în sânge pe pământul uscat. Dar Moise I-a zis Domnului: ‒ Ah, Stăpâne, eu nu sunt un om al cuvintelor, nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când i-ai vorbit slujitorului Tău, căci vorbirea-mi este greoaie, iar limba-mi este încurcată. Atunci Domnul l-a întrebat: ‒ Cine a făcut gura omului? Sau cine îl face mut, sau surd, sau cu vedere, sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Acum, du-te, căci Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce să spui. Însă Moise I-a răspuns: ‒ Ah, Stăpâne, Te rog, trimite pe altcineva! Atunci Domnul S-a mâniat pe Moise și a zis: ‒ Nu este levitul Aaron fratele tău? Știu că el vorbește bine. Iată că vine să te întâlnească, iar când te va vedea, se va bucura în inima lui. Să vorbești cu el și să pui în gura lui aceste cuvinte. Eu voi fi cu gura ta și cu gura lui și vă voi învăța ce să faceți. El va vorbi poporului în locul tău. Îți va sluji drept gură și tu vei fi pentru el asemenea lui Dumnezeu. Să iei în mână toiagul acesta cu care vei face semnele. Moise s-a întors la socrul său, Ietro, și i-a zis: ‒ Te rog, lasă-mă să mă întorc la frații mei, care sunt în Egipt, ca să văd dacă mai trăiesc. Ietro i-a răspuns: ‒ Du-te în pace! Domnul îi spusese lui Moise în Midian: „Întoarce-te în Egipt, pentru că toți cei ce căutau să-ți ia viața au murit“. Moise și-a luat soția și fiii, i-a pus pe măgari și a plecat înapoi spre țara Egiptului. Moise avea în mână toiagul lui Dumnezeu. Domnul i-a zis lui Moise: „Când vei pleca și te vei întoarce în Egipt, vezi să înfăptuiești înaintea lui Faraon toate minunile pe care te-am împuternicit să le faci. Eu îi voi împietri inima și el nu va lăsa poporul să plece. Atunci să-i spui lui Faraon: «Așa vorbește Domnul: ‘Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. Îți spun: lasă-l pe fiul Meu să plece ca să-Mi slujească. Dacă nu vrei să-l lași să plece, iată, îl voi ucide pe întâiul tău născut!’»“. Pe drum, în locul în care au rămas peste noapte, Domnul l-a întâlnit și a vrut să-l omoare. Dar Sefora a luat o piatră ascuțită și a tăiat prepuțul fiului ei. Apoi a atins cu el picioarele lui Moise și a zis: „Tu îmi ești un soț de sânge“. Astfel, El l-a lăsat în pace. Ea a zis atunci: „Un soț de sânge“, din cauza circumciziei. Domnul i-a zis lui Aaron: „Du-te în deșert ca să-l întâlnești pe Moise“. El a plecat și, când a ajuns la muntele lui Dumnezeu, l-a întâlnit pe Moise și l-a sărutat. Moise i-a spus lui Aaron toate cuvintele cu care Domnul l-a trimis și despre toate semnele pe care i le-a poruncit să le facă. Apoi Moise și Aaron s-au dus și i-au adunat pe toți bătrânii fiilor lui Israel. Aaron le-a spus toate cuvintele pe care i le zisese Domnul lui Moise și a făcut semnele înaintea poporului. Poporul a crezut, iar când au auzit că Domnul i-a cercetat pe fiii lui Israel și le-a văzut suferința, s-au plecat la pământ și s-au închinat. După aceea, Moise și Aaron s-au dus la Faraon și i-au zis: ‒ Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Lasă-Mi poporul să plece, ca să țină o sărbătoare pentru Mine în deșert“. Dar Faraon a răspuns: ‒ Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui și să-l las pe Israel să plece? Nu-L cunosc pe Domnul și nu-l voi lăsa pe Israel să plece. Atunci ei au zis: ‒ Dumnezeul evreilor S-a întâlnit cu noi. Lasă-ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în deșert, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, căci altfel El va veni peste noi cu molimă și cu sabie. Dar regele Egiptului le-a zis: ‒ Moise și Aaron, de ce distrageți poporul de la muncă? Întoarceți-vă la treburile voastre! Apoi Faraon a zis: ‒ Iată cât de numeros este acum poporul țării, și voi vreți să-l opriți de la lucru! În aceeași zi, Faraon le-a poruncit asupritorilor poporului și supraveghetorilor acestuia, zicând: „Să nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte! Să se ducă ei înșiși să-și adune paie. Totuși, veți cere de la ei același număr de cărămizi pe care îl făceau înainte. Nu veți scădea nimic din el, căci sunt leneși. De aceea strigă, zicând: «Lasă-ne să plecăm, ca să aducem jertfe Dumnezeului nostru!». Să li se îngreuneze lucrul acestor oameni, ca să se ocupe de el și să nu mai fie distras de cuvinte mincinoase“. Asupritorii poporului și supraveghetorii lui au ieșit și au anunțat poporul, zicând: „Așa vorbește Faraon: «Nu vă mai dau paie. Mergeți voi înșivă și adunați-vă paie de oriunde găsiți, însă să știți că norma voastră nu va fi micșorat㻓. Poporul s-a răspândit prin toată țara Egiptului ca să adune miriște în loc de paie. Asupritorii îi grăbeau, zicând: „Terminați-vă lucrările, norma zilnică, la fel ca atunci când erau paie!“. Supraveghetorii fiilor lui Israel, care fuseseră puși responsabili peste ei de către asupritorii numiți de Faraon, erau bătuți și întrebați: „De ce n-ați terminat ieri și astăzi norma de cărămizi pe care-o făceați înainte?“. Atunci supraveghetorii fiilor lui Israel au venit și s-au plâns lui Faraon, zicând: ‒ De ce te porți așa cu slujitorii tăi? Nu li se mai dau paie slujitorilor tăi și totuși ni se spune: „Faceți cărămizi!“. Iată că slujitorii tăi sunt bătuți, dar vina este a poporului tău. Faraon a răspuns: ‒ Leneșilor! Asta sunteți, niște leneși! De aceea ziceți: „Lasă-ne să plecăm ca să aducem jertfe Domnului “. Și acum, plecați și munciți! Nu vi se vor mai da paie, dar va trebui să faceți același număr de cărămizi. Supraveghetorii fiilor lui Israel și-au dat seama că sunt în necaz când li s-a spus: „Nu vi se va micșora norma zilnică de cărămizi!“. Când au ieșit de la Faraon, s-au întâlnit cu Moise și cu Aaron, care stăteau acolo ca să-i întâmpine. Ei le-au zis: „ Domnul să Se uite la voi și să judece, pentru că ne-ați făcut de nesuferit în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor săi, dându-le sabia în mână ca să ne ucidă“. Atunci Moise s-a întors la Domnul și L-a întrebat: ‒ Stăpâne, de ce ai adus rău peste acest popor? De ce m-ai trimis? De când am venit și i-am vorbit lui Faraon în Numele Tău, el a făcut și mai mult rău poporului, iar Tu nu Ți-ai eliberat nicidecum poporul. Domnul i-a răspuns lui Moise: ‒ Vei vedea acum ce-i voi face lui Faraon. Căci datorită unei mâini puternice, el îi va lăsa să plece; datorită unei mâini puternice, el îi va alunga din țara lui. Dumnezeu i-a vorbit lui Moise și i-a zis: ‒ Eu sunt Domnul. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeul cel Atotputernic, dar cu Numele de „ Domnul “ nu M-am făcut cunoscut lor. Am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau Canaanul, țara în care au locuit ca străini. Tot Eu am auzit geamătul fiilor lui Israel, pe care egiptenii îi țin în sclavie, și Mi-am adus aminte de legământul Meu. De aceea, așa să le spui fiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul și vă voi scoate de sub poverile egiptenilor. Vă voi elibera din sclavia lor. Vă voi răscumpăra cu brațul Meu puternic și cu faptele mărețe ale judecății. Vă voi lua ca popor al Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru. Veți ști că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-a eliberat de sub poverile egiptenilor. Vă voi duce în țara pe care am jurat, cu mâna ridicată, că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, și vă voi da-o în stăpânire. Eu sunt Domnul “. Moise le-a spus aceste cuvinte fiilor lui Israel, dar ei nu le-au luat în seamă din cauza duhului lor descurajat și a sclaviei cumplite în care se aflau. Atunci Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: ‒ Du-te și spune-i lui Faraon, regele Egiptului, să-i lase pe fiii lui Israel să plece din țara sa. Dar Moise a răspuns înaintea Domnului, zicând: ‒ Iată, fiii lui Israel nu m-au ascultat. Cum mă va asculta deci Faraon, pe mine, un vorbitor atât de slab? Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron și le-a dat porunci cu privire la fiii lui Israel și la Faraon, regele Egiptului, pentru a-i putea scoate pe fiii lui Israel din țara Egiptului. Acestea au fost căpeteniile familiilor părinților lor: Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, au fost: Hanoh, Palu, Hețron și Carmi. Acestea au fost clanurile lui Ruben. Fiii lui Simeon au fost: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin, Țohar și Saul, fiul unei canaanite. Acestea au fost clanurile lui Simeon. Acestea au fost numele fiilor lui Levi, potrivit genealogiilor lor: Gherșon, Chehat și Merari. Anii vieții lui Levi au fost de o sută treizeci și șapte de ani. Fiii lui Gherșon au fost: Libni și Șimei, potrivit clanurilor lor. Fiii lui Chehat au fost: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel. Anii vieții lui Chehat au fost de o sută treizeci și trei de ani. Fiii lui Merari au fost: Mahli și Muși. Acestea au fost clanurile lui Levi, potrivit genealogiilor lor. Amram a luat-o de soție pe Iochebed, sora tatălui său. Ea i-a născut lui Amram pe Aaron și pe Moise. Anii vieții lui Amram au fost de o sută treizeci și șapte de ani. Fiii lui Ițhar au fost: Korah, Nefeg și Zicri, iar fiii lui Uziel: Mișael, Elțafan și Sitri. Aaron a luat-o de soție pe Elișeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahșon. Ea i-a născut lui Aaron pe Nadab, pe Abihu, pe Elazar și pe Itamar. Fiii lui Korah au fost: Asir, Elkana și Abiasaf. Acestea au fost clanurile korahiților. Elazar, fiul lui Aaron, a luat-o de soție pe una dintre fetele lui Putiel. Ea i l-a născut pe Fineas. Acestea au fost căpeteniile familiilor leviților, potrivit clanurilor lor. Iar acești Aaron și Moise sunt cei cărora le-a zis Domnul: „Scoateți-i pe fiii lui Israel din țara Egiptului, potrivit cu armatele lor“. Ei sunt cei care i-au zis lui Faraon, regele Egiptului, să-i lase pe fiii lui Israel să plece din Egipt – acești Moise și Aaron. În ziua când i-a vorbit Domnul lui Moise în țara Egiptului, El i-a zis: ‒ Eu sunt Domnul. Spune-i lui Faraon, regele Egiptului, tot ce-ți zic. Însă Moise a răspuns înaintea Domnului: ‒ Dar iată că eu sunt un vorbitor slab. Cum să mă asculte pe mine Faraon? Domnul i-a zis lui Moise: ‒ Vezi că te-am făcut asemenea lui Dumnezeu pentru Faraon, iar fratele tău, Aaron, îți va fi profet. Să-i spui tot ce-ți poruncesc, iar fratele tău, Aaron, să-i spună lui Faraon să-i lase pe fiii lui Israel să iasă din țara sa. Eu însă îi voi împietri inima lui Faraon și Îmi voi înmulți semnele și minunile în țara Egiptului. Când Faraon nu va asculta de voi, Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului și, prin faptele mărețe ale judecății, Îmi voi scoate armatele din țara Egiptului, pe fiii lui Israel, poporul Meu. Și egiptenii vor ști că Eu sunt Domnul, când Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului și îi voi scoate pe fiii lui Israel din mijlocul lor. Moise și Aaron au făcut astfel; ei au făcut întocmai cum le-a poruncit Domnul. Moise avea optzeci de ani și Aaron avea optzeci și trei de ani când i-au vorbit lui Faraon. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: „Când Faraon vă va zice: «Faceți o minune!», atunci să-i spui lui Aaron: «Ia toiagul și aruncă-l înaintea lui Faraon». Și toiagul se va transforma în șarpe“. Moise și Aaron s-au dus la Faraon și au făcut așa cum le-a poruncit Domnul; Aaron a aruncat toiagul înaintea lui Faraon și înaintea slujitorilor săi, iar acesta s-a transformat într-un șarpe. Atunci Faraon i-a chemat pe cei înțelepți și pe vrăjitori, și magicienii Egiptului au făcut la fel prin vrăjitoriile lor. Toți și-au aruncat toiegele și acestea s-au transformat în șerpi, însă toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor. Totuși, inima lui Faraon s-a împietrit, astfel că el nu i-a ascultat pe cei doi, întocmai cum spusese Domnul. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Inima lui Faraon este împietrită. Nu vrea să lase poporul să plece. Du-te dimineață la Faraon și, chiar atunci când el se duce la apă, stai pe malul Nilului ca să-l întâlnești și ia în mână toiagul care s-a transformat în șarpe. Să-i spui astfel: « Domnul, Dumnezeul evreilor, m-a trimis la tine ca să-ți spun: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească în deșert. Dar iată că până acum n-ai ascultat. De aceea, așa vorbește Domnul: Prin aceasta vei cunoaște că Eu sunt Domnul: iată, voi lovi apele Nilului cu toiagul din mâna mea, iar acestea se vor transforma în sânge. Peștii din râu vor muri, râul se va împuți, și egiptenii nu vor mai putea să bea apă din Nil’»“. Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Ia-ți toiagul, întinde-ți mâna peste apele Egiptului – peste râurile lor, peste canalele lor, peste iazurile lor și peste toate bălțile lor – și ele se vor transforma în sânge». Va fi sânge în toată țara Egiptului, chiar și în vasele de lemn și de piatră“. Moise și Aaron au făcut așa cum le-a poruncit Domnul. El a ridicat toiagul și a lovit apa din Nil înaintea ochilor lui Faraon și înaintea ochilor slujitorilor săi. Și toată apa din Nil s-a transformat în sânge. Peștii din Nil au murit și Nilul s-a împuțit, astfel că egiptenii n-au mai putut să bea apă din Nil. Și a fost sânge în toată țara Egiptului. Dar vrăjitorii Egiptului au făcut și ei la fel prin vrăjitoriile lor. Astfel, inima lui Faraon s-a împietrit și el nu i-a ascultat pe Aaron și pe Moise, întocmai cum spusese Domnul. Faraon s-a întors, a intrat în palat, și inima nu i-a fost mișcată de întâmplarea aceasta. Toți egiptenii au săpat de-a lungul Nilului ca să găsească apă de băut, căci nu puteau să bea apă din acest râu. Trecuseră șapte zile de când Domnul lovise Nilul. Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească. Dacă refuzi să-l lași să plece, iată, Eu voi lovi tot teritoriul tău cu broaște. Nilul va mișuna de broaște. Ele se vor sui și vor intra în palatul tău, în dormitorul tău, în patul tău, în casele slujitorilor tăi, ale poporului tău, în cuptoare și în vasele de frământat. Broaștele se vor sui pe tine, pe poporul tău și pe toți slujitorii tăi’»“. Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Întinde-ți mâna cu toiagul tău peste râuri, canale și iazuri, pentru ca broaștele să iasă în țara Egiptului»“. Aaron și-a întins mâna peste apele Egiptului, iar broaștele au ieșit și au acoperit țara Egiptului. Dar vrăjitorii au făcut și ei la fel prin vrăjitoriile lor și au adus broaște în țara Egiptului. După aceea, Faraon i-a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: ‒ Rugați-vă Domnului să ia broaștele de la mine și de la poporul meu și voi lăsa poporul să plece ca să-I aducă jertfe Domnului. Moise i-a răspuns lui Faraon: ‒ Ai onoarea să hotărăști când să mă rog pentru tine, pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău, ca broaștele să fie luate de la tine și din casele tale și să rămână doar în Nil. El a zis: ‒ Mâine. Moise a răspuns: ‒ Fie așa cum spui, ca să știi că nu este nimeni ca Domnul, Dumnezeul nostru. Broaștele se vor depărta de la tine, din casele tale, de la slujitorii tăi și de la poporul tău. Ele vor rămâne doar în Nil. Moise și Aaron au ieșit de la Faraon, și Moise a strigat către Domnul cu privire la broaștele pe care le-a adus peste Faraon. Domnul a făcut așa cum I-a cerut Moise: broaștele au murit în case, în curți și pe câmpuri. Ei le-au adunat grămezi și țara s-a împuțit. Când Faraon a văzut că are răgaz, și-a împietrit inima, întocmai cum spusese Domnul, și nu i-a ascultat. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Întinde-ți toiagul și lovește praful pământului ca el să se transforme în țânțari în toată țara Egiptului»“. Ei au făcut întocmai: Aaron și-a întins mâna cu toiagul, a lovit praful pământului și au venit țânțari peste oameni și peste animale. În toată țara Egiptului praful pământului s-a transformat în țânțari. Vrăjitorii au încercat să facă și ei țânțari prin vrăjitoriile lor, dar n-au putut. Țânțarii se aflau pe oameni și pe animale. Atunci vrăjitorii i-au zis lui Faraon: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!“. Dar inima lui Faraon s-a împietrit și nu i-a ascultat, întocmai cum spusese Domnul. După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dimineață, du-te înaintea lui Faraon, când se duce la apă, și spune-i: «Așa vorbește Domnul: ‘Lasă-Mi poporul să plece, ca să-Mi slujească. Căci, dacă nu-Mi lași poporul să plece, iată, voi trimite roiuri de muște peste tine, peste slujitorii tăi, peste poporul tău și în casele tale: atât casele egiptenilor, cât și țara în care locuiesc aceștia, se vor umple de roiuri de muște. Dar în ziua aceea voi proteja regiunea Goșen, unde locuiește poporul Meu, iar roiurile de muște nu vor ajunge acolo, ca să știi că Eu sunt Domnul în mijlocul țării. Astfel, voi face o deosebire între poporul Meu și poporul tău. Semnul acesta ți se va arăta mâine’»“. Domnul a făcut întocmai, și roiurile de muște au venit în palatul lui Faraon și în casele slujitorilor săi. Și toată țara Egiptului a fost devastată de muște. Atunci Faraon i-a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: ‒ Duceți-vă și aduceți jertfe Dumnezeului vostru în țară. Dar Moise a răspuns: ‒ Nu este bine să facem astfel, căci pentru egipteni este o urâciune să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru. Dacă aducem înaintea ochilor egiptenilor jertfe care pentru ei sunt o urâciune, nu ne vor omorî ei cu pietre? Vom merge cale de trei zile în deșert și vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, așa cum ne va spune. Faraon a zis: ‒ Vă voi lăsa să plecați ca să aduceți jertfe Domnului, Dumnezeul vostru, în deșert, doar dacă nu veți merge prea departe. Rugați-vă pentru mine! Moise i-a răspuns: ‒ Iată, ies de la tine și mă voi ruga Domnului ca mâine să îndepărteze roiurile de muște de la Faraon, de la slujitorii săi și de la poporul său. Numai să înceteze Faraon să ne înșele și să nu lase poporul să plece ca să aducă jertfe Domnului! Moise a ieșit de la Faraon și s-a rugat Domnului. Domnul a făcut așa cum I-a cerut Moise: a îndepărtat roiurile de muște de la Faraon, de la slujitorii săi și din poporul său; n-a rămas nici măcar una. Însă și de data aceasta Faraon și-a împietrit inima și n-a lăsat poporul să plece. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească. Căci, dacă refuzi să-l lași să plece și continui să-l oprești, iată, mâna Domnului va aduce o molimă foarte grea peste vitele tale care sunt pe câmp: peste cai, peste măgari, peste cămile, peste cirezi și peste turme. Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului, pentru ca nimic să nu moară din ce este al fiilor lui Israel’»“. Domnul a hotărât o vreme, zicând: „Mâine Domnul va face acest lucru în țară“. În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar dintre vitele fiilor lui Israel n-a murit niciuna. Faraon a trimis pe cineva să cerceteze și iată că niciuna dintre vitele fiilor lui Israel n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită și tot nu a lăsat poporul să plece. Domnul le-a zis din nou lui Moise și Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise s-o arunce spre cer, sub privirea lui Faraon. Ea se va transforma într-un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale, în toată țara Egiptului“. Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o spre cer și ea a cauzat bube cu puroi pe oameni și pe animale. Vrăjitorii n-au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii. Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon, și acesta nu i-a ascultat, așa cum Domnul îi spusese lui Moise. După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească, căci de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. Căci, dacă Mi-aș fi întins mâna și te-aș fi lovit pe tine și pe poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. Dar te-am ridicat tocmai pentru scopul acesta: ca să-ți arăt puterea Mea și, astfel, Numele Meu să fie proclamat pe întreg pământul. Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu-l lași să plece? Iată, mâine, pe vremea aceasta, voi face să plouă cu o grindină așa de grea, cum n-a mai fost vreodată în Egipt, din ziua când a fost întemeiat și până acum. De aceea trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele tale și tot ce ai pe câmp. Orice om și orice animal care va fi pe câmp și nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el’»“. Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului și-au adăpostit slujitorii și vitele în case, dar cei care nu s-au gândit în inima lor la Cuvântul Domnului și-au lăsat slujitorii și vitele pe câmp. Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste plantele câmpului din țara Egiptului“. Când Moise și-a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ. Domnul a făcut să plouă cu grindină peste țara Egiptului: era grindină și foc scânteind în mijlocul grindinii, o grindină atât de grea, cum n-a mai fost vreodată în toată țara Egiptului de când a devenit ea o națiune. Grindina a distrus tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a distrus toate plantele câmpului și orice copac de pe câmp. Singurul loc în care n-a căzut grindină a fost regiunea Goșen, unde locuiau fiii lui Israel. Faraon și-a trimis slujitorii să-i cheme pe Moise și Aaron și le-a zis: ‒ De data aceasta am păcătuit. Domnul este drept; eu și poporul meu suntem răi. Rugați-vă Domnului, căci ne sunt de ajuns tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă las să plecați; nu mai trebuie să stați. Moise i-a răspuns: ‒ Cum voi ieși din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul. Tunetele vor înceta și nu va mai cădea grindină, ca să știi că pământul este al Domnului. Cât despre tine și slujitorii tăi, știu că nu vă temeți încă de Domnul Dumnezeu. Inul și orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic și inul înflorise, însă grâul și secara albă n-au fost distruse, pentru că erau recolte târzii. Moise a ieșit de la Faraon și din cetate și și-a ridicat mâinile spre Domnul. Atunci tunetele și grindina au încetat, iar ploaia nu s-a mai revărsat pe pământ. Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a păcătuit din nou și și-a împietrit inima, atât el, cât și slujitorii săi. Astfel inima lui Faraon s-a împietrit și nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece, întocmai cum spusese Domnul prin Moise. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima atât lui, cât și slujitorilor săi, ca să fac aceste semne ale Mele în mijlocul lor, iar voi să puteți istorisi în auzul copiilor și al nepoților voștri cât de aspru M-am purtat cu egiptenii și ce semne am făcut în mijlocul lor și, astfel, să știți că Eu sunt Domnul “. Moise și Aaron s-au dus la Faraon și i-au zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smerești înaintea Mea? Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească. Căci, dacă refuzi să-Mi lași poporul să plece, iată, voi aduce mâine lăcuste pe teritoriul tău. Ele vor acoperi întinderea țării și nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor devora tot ce v-a mai rămas după grindină, vor devora orice copac care crește pe câmp și îți vor umple palatele, casele slujitorilor tăi și ale tuturor egiptenilor. Va fi ceva ce nici părinții, nici strămoșii tăi n-au văzut de când sunt ei pe pământ și până în ziua de azi»“. Apoi ei s-au întors și au ieșit de la Faraon. Slujitorii lui Faraon i-au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o capcană pentru noi? Lasă-i pe oamenii aceștia să plece ca să slujească Domnului, Dumnezeul lor. Încă nu înțelegi că Egiptul este ruinat?“. Moise și Aaron au fost aduși înapoi la Faraon și el le-a zis: ‒ Duceți-vă! Slujiți Domnului, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge? Moise i-a răspuns: ‒ Vom merge cu tinerii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre, cu turmele și cirezile noastre, pentru că avem de ținut o sărbătoare în cinstea Domnului. El le-a zis: ‒ Așa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecați, pe voi și pe copiii voștri! Aveți grijă, căci știu că aveți de gând să faceți ceva rău! Nu așa; duceți-vă doar voi, bărbații, și slujiți Domnului, căci aceasta ați cerut. Și au fost alungați dinaintea lui Faraon. După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna peste țara Egiptului, ca să iasă lăcustele peste ea și să devoreze orice plantă din țara Egiptului, tot ce a mai rămas după grindină“. Moise și-a întins toiagul peste țara Egiptului, și Domnul a adus vântul de est peste țară toată ziua aceea și toată noaptea. Când s-a făcut dimineață, vântul de est a adus lăcustele. Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s-au așezat pe întreg teritoriul ei. Era un roi de lăcuste atât de numeros, cum n-a mai fost vreodată și nu va mai fi. Ele au acoperit întreaga țară, și tot pământul s-a înnegrit. Au devorat toate plantele din țară și tot rodul pomilor pe care l-a lăsat grindina. În toată țara Egiptului n-a mai rămas nimic verde, nici copaci și nici plante pe câmp. Faraon i-a chemat repede pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, și împotriva voastră. Iartă-mi păcatul și de data aceasta și rugați-vă Domnului, Dumnezeul vostru, mai ales ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte“. Moise a ieșit de la Faraon și s-a rugat Domnului. Domnul a făcut să sufle dinspre vest un vânt foarte puternic, care a luat lăcustele și le-a aruncat în Marea Roșie. Nicio lăcustă n-a rămas pe întreg teritoriul Egiptului. Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon și acesta nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer și va fi întuneric peste toată țara Egiptului, atât de întuneric, încât să-l poți pipăi“. Moise și-a întins mâna spre cer și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului timp de trei zile. Nu se vedeau unii pe alții și timp de trei zile nu s-a ridicat niciunul din locul în care era. Dar toți fiii lui Israel au avut lumină în locuințele lor. Faraon l-a chemat pe Moise și i-a zis: ‒ Duceți-vă! Slujiți Domnului. Familiile voastre pot merge cu voi, însă turmele și cirezile voastre vor rămâne. Moise a răspuns: ‒ Ne vei da tu în mâini jertfe și arderi-de-tot, pe care să le aducem Domnului, Dumnezeul nostru? Și vitele noastre trebuie să meargă cu noi. Nicio copită nu va rămâne, căci din ele vom lua ca să-I slujim Domnului, Dumnezeul nostru, și până vom ajunge acolo nu știm ce vom folosi ca să-I slujim Domnului. Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon și acesta n-a vrut să-i lase să plece. Apoi Faraon i-a zis: ‒ Pleacă de la mine! Ferește-te să-mi mai vezi fața, pentru că, în ziua în care-mi vei vedea fața, vei muri. Moise i-a răspuns: ‒ Să fie precum ai zis. Nu-ți voi mai vedea fața. Domnul îi zisese lui Moise: „Voi mai aduce încă o urgie peste Faraon și peste Egipt. După aceasta, el vă va lăsa să plecați de aici. Când vă va lăsa să plecați de aici, de fapt el vă va alunga de tot. Spune poporului ca orice om să ceară vecinului său și orice femeie să ceară vecinei ei lucruri de argint și de aur“. Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoință înaintea egiptenilor. Mai mult, Moise a devenit un om foarte însemnat în țara Egiptului, atât în ochii slujitorilor lui Faraon, cât și în ochii poporului. Moise a zis: ‒ Așa vorbește Domnul: „La miezul nopții voi ieși în mijlocul Egiptului. Toți întâii născuți din țara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon care stă pe tron, până la întâiul născut al slujitoarei care învârte la râșniță și până la toți întâii născuți ai vitelor. Apoi va fi un mare strigăt în toată țara Egiptului, așa cum n-a mai fost și nu va mai fi. Dar între fiii lui Israel nici măcar un câine nu va lătra, nici la animale, nici la oameni, ca să știți ce deosebire face Domnul între Egipt și Israel“. Atunci toți acești slujitori ai tăi vor veni la mine și se vor pleca până la pământ înaintea mea, zicând: „Ieși, tu și tot poporul care te urmează!“. După aceea voi ieși. Și, plin de mânie, Moise a ieșit de la Faraon. Domnul i-a zis lui Moise: „Faraon nu vă va asculta, pentru ca minunile Mele să se înmulțească în țara Egiptului“. Moise și Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon, dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon și acesta nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece din țara sa. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron în țara Egiptului, zicând: „Această lună va marca începutul lunilor; ea va fi pentru voi prima lună din an. Să-i spuneți întregii comunități a lui Israel astfel: «În ziua a zecea a acestei luni, să se ia un miel pentru fiecare familie, un miel pentru fiecare casă. Dacă o familie este prea mică pentru a mânca un miel, să-l împartă cu vecinul lor cel mai apropiat, în funcție de numărul persoanelor, iar mielul să fie împărțit în funcție de cât mănâncă fiecare om. Mielul vostru să fie fără cusur: un mascul de un an. Puteți lua un miel sau un ied. Să aveți grijă de el până în ziua a paisprezecea a lunii, apoi întreaga adunare a comunității lui Israel să-l înjunghie între asfințit și întuneric. Să ia din sânge și să-l pună pe cei doi stâlpi și pe pragul de sus al ușilor caselor în care-l vor mânca. Să mănânce carnea în noaptea aceea; s-o mănânce friptă la foc cu azime și cu ierburi amare. Să nu-l mâncați crud sau fiert în apă, ci să fie fript la foc, atât capul, cât și picioarele și măruntaiele. Să nu lăsați nimic din el până dimineață; orice va rămâne până dimineața să fie ars. Să-l mâncați după ce v-ați înfășurat brâul în jurul mijlocului, v-ați pus sandalele în picioare și v-ați luat toiagul în mână. Să-l mâncați în grabă, fiindcă este mielul de Paște al Domnului. Căci, în noaptea aceea, Eu voi trece prin țara Egiptului și voi lovi orice întâi născut din țara Egiptului, atât al oamenilor, cât și al animalelor, și îi voi judeca pe toți dumnezeii Egiptului. Eu sunt Domnul. Sângele va fi un semn pentru voi pe casele în care vă aflați. Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi și nu va fi nicio urgie asupra voastră ca să vă distrugă atunci când voi lovi țara Egiptului. Această zi va fi pentru voi o zi de aducere-aminte: s-o comemorați ca pe o sărbătoare pentru Domnul. S-o comemorați de-a lungul generațiilor voastre, ca pe o hotărâre veșnică. Timp de șapte zile să mâncați azime. Chiar din prima zi să scoateți aluatul din casele voastre, pentru că oricine mănâncă pâine dospită, din prima zi până în a șaptea zi, va fi nimicit din Israel. În prima zi să aveți o adunare sfântă. În ziua a șaptea să aveți, de asemenea, o adunare sfântă. Să nu faceți nicio lucrare atunci, în afară de faptul că veți pregăti mâncare pentru fiecare persoană. Să țineți Sărbătoarea Azimelor, pentru că în aceeași zi am scos armatele voastre din țara Egiptului. Să țineți această zi de-a lungul generațiilor voastre, ca pe o hotărâre veșnică. În prima lună, din seara celei de-a paisprezecea zi până în seara celei de-a douăzeci și una zi, să mâncați azime. Timp de șapte zile să nu fie aluat în casele voastre, pentru că oricine mănâncă ce este dospit va fi nimicit din comunitatea lui Israel, fie că este străin, fie că este băștinaș. Să nu mâncați nimic dospit. Să mâncați azime în toate locuințele voastre»“. Moise i-a chemat pe toți bătrânii lui Israel și le-a zis: „Duceți-vă și luați un miel pentru clanurile voastre și înjunghiați mielul de Paște. Luați un mănunchi de isop, înmuiați-l în sângele care este în vas și ungeți cu el pragul de sus și cei doi stâlpi ai ușii casei voastre. Nimeni să nu iasă în afara ușii casei lui până dimineața, pentru că Domnul va trece să-i lovească pe egipteni. Când va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi stâlpi ai ușii, Domnul va trece pe lângă ușă și nu va da voie Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. Să țineți acest obicei ca pe o hotărâre veșnică, pentru voi și pentru copiii voștri. Când veți intra în țara pe care Domnul v-o va da, așa cum a promis, să țineți acest obicei. Când copiii voștri vă vor întreba: «Ce înseamnă acest obicei pentru voi?», să le răspundeți: «Este jertfa de Paște în cinstea Domnului, pentru că El a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel în Egipt, atunci când i-a lovit pe egipteni și a eliberat familiile noastre»“. Poporul s-a plecat până la pământ și s-a închinat. Apoi fiii lui Israel au plecat și au făcut așa cum le-a poruncit Domnul lui Moise și Aaron; așa au făcut. La miezul nopții, Domnul i-a lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al deținutului, care era în închisoare, și întâiul născut al tuturor vitelor. Când Faraon, slujitorii săi și toți egiptenii s-au sculat noaptea, au fost mari țipete în Egipt, pentru că nu era casă unde să nu fie cineva mort. Faraon i-a chemat pe Moise și pe Aaron în timpul nopții și le-a zis: „Ridicați-vă! Ieșiți din mijlocul poporului meu, voi și fiii lui Israel. Plecați! Slujiți-I Domnului, așa cum ați zis. Luați-vă turmele și cirezile, așa cum ați cerut, plecați și binecuvântați-mă“. Egiptenii grăbeau poporul, ca să-l scoată cât mai repede afară din țară, căci își ziceau: „Vom muri cu toții!“. Poporul și-a luat aluatul înainte ca el să dospească, împreună cu vasele de frământat. Le-au înfășurat în haine și le-au pus pe umeri. Fiii lui Israel au făcut așa cum le-a spus Moise; au cerut egiptenilor lucruri de argint și de aur, precum și îmbrăcăminte. Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoință înaintea egiptenilor și aceștia le-au dat ce-au cerut. Și, astfel, i-au prădat pe egipteni. Fiii lui Israel au călătorit pe jos, din Ramses spre Sucot. Ei erau în jur de șase sute de mii de bărbați care mergeau pe jos, în afară de copii. De asemenea, o mulțime de oameni, din națiuni diferite, au mers împreună cu ei, precum și foarte multe vite, atât turme, cât și cirezi. Au făcut turte din aluatul nedospit pe care l-au adus din Egipt. Aluatul nu era dospit, pentru că atunci când au fost alungați din Egipt n-au putut să întârzie, și nici să-și pregătească provizii. Perioada de ședere a fiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani. La sfârșitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate armatele Domnului au ieșit din țara Egiptului. Pentru că Domnul a vegheat, în noaptea aceea, să-i scoată din țara Egiptului, toți fiii lui Israel, de-a lungul generațiilor lor, trebuie să țină acea noapte de veghe în cinstea Domnului. Domnul le-a zis lui Moise și Aaron: „Aceasta este porunca cu privire la Paște: niciun străin să nu-l mănânce, dar orice sclav cumpărat poate mânca din el după ce a fost circumcis. Peregrinul și zilierul să nu mănânce din el. Să fie mâncat într-o singură casă. Să nu scoateți carnea afară din casă și să nu-i zdrobiți niciunul dintre oase. Paștele să fie ținut de întreaga comunitate a lui Israel. Dacă vreun străin care locuiește la tine va dori să sărbătorească Paștele Domnului, fiecare persoană de parte bărbătească din familia lui să fie circumcisă. Doar după aceea se poate apropia să sărbătorească. El va fi privit ca un băștinaș. Niciun om necircumcis să nu mănânce. Va fi o singură lege atât pentru băștinaș, cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul vostru“. Toți fiii lui Israel au făcut așa cum Domnul le poruncise lui Moise și Aaron; așa au făcut. În ziua aceea, Domnul i-a scos pe fiii lui Israel din țara Egiptului, potrivit cu armatele lor. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Sfințește pentru Mine orice întâi născut, care este băiat, dintre fiii lui Israel. Primul rod al pântecului, atât dintre oameni, cât și dintre animale, este al Meu“. Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din Egipt, din casa sclavilor, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mână tare. Să nu se mănânce pâine dospită. Astăzi ieșiți, în luna abib. Când Domnul te va duce în țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a hiviților și a iebusiților, țară pe care El a jurat strămoșilor tăi că ți-o va da, o țară în care curge lapte și miere, să ții această slujbă în luna aceasta. Șapte zile să mănânci azime, iar în a șaptea zi să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. Timp de șapte zile să se mănânce azime. Să nu se vadă la tine pâine dospită și niciun fel de aluat să nu fie văzut pe întreg teritoriul tău. Să istorisești copilului tău în ziua aceea, zicând: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieșit din Egipt». Să fie pentru tine ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte pe frunte, pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele tale. Căci Domnul te-a scos din Egipt cu mână tare. Să ții această hotărâre la vremea ei, în fiecare an. Când Domnul te va duce în țara canaaniților, așa cum ți-a jurat ție și strămoșilor tăi, și ți-o va da, să închini Domnului pe toți aceia care vor fi primul rod al pântecului. Toți întâii născuți dintre vitele tale să fie ai Domnului și anume fiecare mascul. Dar orice întâi născut al măgăriței să-l răscumperi cu un miel, iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul. De asemenea, să-l răscumperi pe fiecare întâi născut dintre fiii tăi. Iar când fiul tău te va întreba într-o bună zi: «Ce înseamnă aceasta?», tu să-i răspunzi: « Domnul ne-a scos din Egipt, din casa sclavilor, cu mână puternică. Când Faraon s-a încăpățânat să nu ne lase să plecăm, Domnul i-a ucis pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfesc Domnului primul mascul al fiecărui animal și-l răscumpăr pe fiecare întâi născut dintre fiii mei. Aceasta să-ți fie ca un semn pe mână și ca niște bentițe pe frunte, căci Domnul ne-a scos din Egipt cu mână puternic㻓. Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus pe drumul spre țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „Nu cumva, văzând războiul, poporului să-i pară rău și să se întoarcă în Egipt“. Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre deșert, către Marea Roșie. Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru război. Moise a luat cu el osemintele lui Iosif, care-i pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci osemintele mele de aici“. Ei au plecat din Sucot și apoi și-au așezat tabăra la Etam, la marginea deșertului. Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua și într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea. Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopții nu se depărta dinaintea poporului. Apoi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Spune-le fiilor lui Israel să se întoarcă și să-și așeze tabăra lângă Pi-Hahirot, între Migdol și mare, față în față cu Baal-Țefon. Să vă așezați tabăra lângă mare, față în față cu Baal-Țefon. Faraon va zice despre fiii lui Israel: «Rătăcesc fără țintă prin țară, îi înghite deșertul». Eu îi voi împietri inima lui Faraon și el îi va urmări. Însă voi fi glorificat prin Faraon și prin toată armata lui. Egiptenii vor ști astfel că Eu sunt Domnul “. Și ei au făcut întocmai. Când i s-a spus regelui Egiptului că poporul a fugit, inima lui Faraon și a slujitorilor săi s-a întors împotriva poporului și au zis: „Ce-am făcut? Cum de l-am lăsat pe Israel să plece și să nu ne mai slujească?“. Faraon și-a pregătit carul și și-a luat cu el poporul. A luat șase sute de care alese și toate celelalte care ale Egiptului, fiecare cu propria lui căpetenie. Domnul i-a împietrit inima lui Faraon, regele Egiptului, și astfel acesta i-a urmărit pe fiii lui Israel. În acest timp, fiii lui Israel mergeau înainte cu îndrăzneală. Egiptenii i-au urmărit cu toți caii și carele lui Faraon, cu călăreții și armata acestuia. I-au ajuns tocmai când aveau tabăra așezată lângă mare, lângă Pi-Hahirot, față în față cu Baal-Țefon. În timp ce Faraon se apropia, fiii lui Israel și-au ridicat ochii și iată că egiptenii mărșăluiau după ei. Atunci fiii lui Israel s-au temut foarte tare și au strigat către Domnul. Apoi i-au zis lui Moise: ‒ Pentru că nu mai erau morminte în Egipt ne-ai adus să murim în deșert? Ce ne-ai făcut, scoțându-ne din Egipt? Nu tocmai aceasta îți spuneam noi în Egipt, când ziceam: „Lasă-ne să slujim egiptenilor, căci este mai bine pentru noi să slujim egiptenilor decât să murim în deșert“? Dar Moise a zis poporului: ‒ Nu vă temeți, stați fermi și veți vedea eliberarea de care vă va face parte Domnul astăzi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; voi însă, să stați liniștiți. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Spune-le fiilor lui Israel să meargă înainte. Ridică-ți toiagul, întinde-ți mâna spre mare și despic-o, astfel încât fiii lui Israel să treacă prin mijlocul mării ca pe uscat. Iar Eu, iată, voi împietri inimile egiptenilor și aceștia vor merge după ei. Astfel, voi fi glorificat prin Faraon și prin toată armata lui, prin carele și călăreții lui. Egiptenii vor ști că Eu sunt Domnul, atunci când voi fi glorificat prin Faraon, prin carele și prin călăreții lui“. Îngerul lui Dumnezeu, Care mergea înaintea taberei lui Israel, Și-a schimbat locul și a mers în urma lor. Stâlpul de nor s-a ridicat dinaintea lor și a stat în urma lor. El a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel. Noaptea, norul era întunecos într-o parte și luminos în cealaltă. Astfel, cele două tabere nu s-au apropiat una de cealaltă toată noaptea. Apoi Moise și-a întins mâna spre mare. Domnul a pus marea în mișcare printr-un vânt puternic dinspre est, care a despărțit apele și a făcut din mare pământ uscat. Fiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe pământ uscat, apele făcându-se zid la dreapta și la stânga lor. Egiptenii i-au urmărit, și toți caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat după ei în mijlocul mării. Spre dimineață, Domnul S-a uitat, din stâlpul de foc și de nor, spre tabăra egiptenilor și a adus panică în tabăra egiptenilor. Le-a scos roțile de la care și i-a făcut să le mânuiască astfel cu greutate. Atunci egiptenii au zis: „Să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul luptă pentru ei împotriva Egiptului“. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre mare și apele vor veni înapoi peste egipteni, peste carele și peste călăreții lor“. Moise și-a întins mâna spre mare și, înspre dimineață, marea a revenit la adâncimea ei. În timp ce egiptenii fugeau din calea ei, Domnul i-a năpustit pe aceștia în mijlocul mării. Apele s-au întors și au acoperit carele, călăreții și toată armata lui Faraon, care intrase după ei în mijlocul mării. N-a mai rămas între ei nici măcar unul. Însă fiii lui Israel au mers prin mijlocul mării ca pe uscat, apele făcându-se zid la dreapta și la stânga lor. În ziua aceea, Domnul l-a salvat pe Israel din mâna egiptenilor, și Israel i-a văzut pe egipteni morți pe malul mării. Israel a văzut lucrarea măreață pe care a înfăptuit-o Domnul împotriva egiptenilor. Astfel, poporul s-a temut de Domnul și a crezut în Domnul și în slujitorul Său Moise. Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat această cântare Domnului. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci S-a înălțat cu multă glorie. I-a năpustit în mare pe cal și pe călăreț. Domnul este puterea și cântarea mea. El a devenit eliberarea mea. Acesta este Dumnezeul meu și Îl voi lăuda, este Dumnezeul tatălui meu și Îl voi înălța. Domnul este un războinic; Numele Lui este Domnul. El a aruncat în mare carele lui Faraon și armata lui. Căpeteniile lui alese s-au înecat în Marea Roșie. Ape adânci i-au acoperit; au coborât în adâncuri ca o piatră. Dreapta Ta, Doamne, este măreață în putere, dreapta Ta, Doamne, l-a zdrobit pe dușman. Cu măreția maiestății Tale, i-ai doborât pe cei ce s-au ridicat împotriva Ta, Ți-ai dezlănțuit mânia, care i-a ars ca pe o miriște. La suflarea nărilor Tale, apele s-au adunat, puhoaiele de ape s-au ridicat ca un zid, adâncurile s-au închegat în inima mării. Dușmanul își zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge. Voi împărți prada; îmi voi împlini dorința cu privire la ei. Îmi voi scoate sabia și mâna mea va pune stăpânire pe ei». Însă când Tu ai suflat cu suflarea Ta, marea i-a acoperit. S-au afundat ca plumbul, în apele mărețe. Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine, glorios în sfințenie, de temut în cântări de laudă și înfăptuitor de minuni? Ți-ai întins mâna dreaptă, și pământul i-a înghițit. Prin îndurarea Ta ai condus poporul acesta pe care l-ai răscumpărat; prin puterea Ta l-ai călăuzit spre Locuința Ta cea sfântă. Popoarele vor auzi și vor tremura; îi va apuca groaza pe locuitorii Filistiei. Atunci căpeteniile Edomului se vor îngrozi; un cutremur îi va cuprinde pe conducătorii Moabului. Toți locuitorii Canaanului se vor topi de spaimă. Spaima și groaza vor cădea peste ei. Datorită măreției brațului Tău, vor amuți ca o piatră, până va trece poporul Tău, Doamne, până va trece poporul pe care l-ai răscumpărat. Tu îi vei aduce și-i vei planta pe muntele moștenirii Tale, Locul șederii Tale, pe care Tu, Doamne, l-ai făcut, Sfântul Lăcaș, Stăpâne, pe care mâinile Tale l-au întemeiat. Domnul va domni în veci de veci!“. Când caii, carele și călăreții lui Faraon au intrat în mare, Domnul a adus înapoi apele mării peste ei. Însă fiii lui Israel au mers pe pământ uscat prin mijlocul mării. Apoi profetesa Miriam, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână și toate femeile au ieșit după ea, având tamburine și dansând. Miriam le cânta: „Cântați Domnului, căci S-a înălțat cu multă glorie. I-a năpustit în mare pe cal și pe călăreț“. După aceea, Moise l-a condus pe Israel în călătorie de la Marea Roșie și au ieșit înspre deșertul Șur. Ei au mers trei zile prin deșert, fără să găsească apă. Au ajuns la Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara deoarece era amară. De aceea i s-a pus numele Mara. Poporul a protestat împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“. El a strigat către Domnul, și Domnul i-a arătat un copac. Moise a aruncat copacul în apă, și apa s-a făcut dulce. Acolo i-a dat Domnul hotărâri și porunci și acolo l-a pus la încercare. El a zis: „Dacă vei asculta cu atenție glasul Domnului, Dumnezeul tău, dacă vei face ce este drept înaintea ochilor Lui, dacă vei fi atent la poruncile Lui și vei păzi toate hotărârile Lui, nu voi aduce peste tine niciuna dintre bolile pe care le-am adus peste egipteni. Căci Eu sunt Domnul, Care te vindecă“. Au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare și șaptezeci de palmieri. Ei și-au așezat tabăra acolo, lângă ape. Întreaga comunitate a fiilor lui Israel a plecat din Elim și a ajuns în deșertul Sin, care este între Elim și Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua după ieșirea lor din țara Egiptului. În deșert, întreaga comunitate a fiilor lui Israel a protestat împotriva lui Moise și a lui Aaron. Fiii lui Israel le-au zis: „O, dacă am fi fost omorâți de mâna Domnului în țara Egiptului, când stăteam lângă oalele cu carne și mâncam pâine din belșug! Căci ne-ați adus în deșertul acesta ca să faceți să moară de foame toată adunarea aceasta!“. Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Iată, voi face să plouă cu pâine din cer pentru voi. În fiecare zi poporul să iasă și să adune pâine pentru ziua aceea. Îi voi pune la încercare, ca să văd dacă vor trăi sau nu potrivit cu legea Mea. În ziua a șasea să pregătească ce au adunat, într-o cantitate dublă față de ce au adunat în fiecare zi“. Moise și Aaron le-au zis tuturor fiilor lui Israel: „Diseară, veți ști că Domnul v-a scos din țara Egiptului, iar dimineață veți vedea gloria Domnului, pentru că El aude nemulțumirile voastre față de El. Căci ce suntem noi, ca să protestați împotriva noastră?“. Moise a zis: „ Veți ști aceasta când Domnul vă va da carne seara, iar dimineața pâine din belșug, pentru că Domnul a auzit nemulțumirile voastre față de El. Ce suntem noi? Nemulțumirile voastre nu sunt față de noi, ci față de Domnul “. După aceea, Moise i-a zis lui Aaron: „Să-i spui întregii comunități a fiilor lui Israel astfel: «Apropiați-vă de Domnul, căci El a auzit nemulțumirile voastre»“. În timp ce Aaron vorbea întregii comunități a fiilor lui Israel, ei s-au uitat înspre deșert și iată că gloria Domnului s-a arătat în nor. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Am auzit nemulțumirile fiilor lui Israel. De aceea să le spui astfel: «Între asfințit și întuneric o să mâncați carne, iar dimineața vă veți sătura de pâine. Atunci veți ști că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru»“. Seara au venit niște prepelițe care au acoperit tabăra. Dimineața, în jurul taberei, se afla un strat de rouă. Când stratul de rouă s-a ridicat, iată că pe suprafața deșertului au rămas niște boabe mici, ca boabele de gheață pe pământ. Când fiii lui Israel le-au văzut, fiecare i-a zis fratelui său: „Ce este aceasta?“. Căci nu știau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-a dat-o Domnul ca hrană. Domnul a poruncit: «Fiecare dintre voi să adune cât îi trebuie pentru hrană, și anume un omer de fiecare persoană, după numărul celor din cortul lui. Să adunați pentru fiecare persoană din cortul vostru»“. Fiii lui Israel au făcut astfel: unii au adunat mai mult, alții mai puțin. După ce au măsurat-o cu omerul, au văzut că celui ce a adunat mai mult nu i-a rămas în plus, iar cel ce a adunat mai puțin n-a dus lipsă; fiecare om a adunat potrivit cu nevoile lui. Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până dimineața!“. Însă ei nu l-au ascultat pe Moise. Unii au lăsat o parte din ea până dimineața, astfel că aceasta a făcut viermi și s-a împuțit. Moise s-a mâniat pe ei. În fiecare dimineață adunau în funcție de cum aveau nevoie. Când soarele era fierbinte, aceasta se topea. În ziua a șasea au adunat de două ori mai multă pâine, și anume doi omeri de fiecare. Când toți conducătorii comunității au venit și l-au înștiințat pe Moise, acesta le-a zis: „Iată ce a spus Domnul: «Mâine este o zi de odihnă, un Sabat sfânt pentru Domnul. Coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și tot ce vă rămâne păstrați până dimineața»“. Ei au păstrat-o așa cum a poruncit Moise, și ea nu s-a împuțit și n-a făcut viermi. Moise a zis: „Mâncați-o azi, pentru că azi este Sabatul Domnului; azi nu veți găsi pâine pe câmp. S-o adunați timp de șase zile, căci în ziua a șaptea, ziua de Sabat, nu va fi“. În ziua a șaptea însă, unii oameni din popor au ieșit să adune pâine, dar n-au găsit nimic. Domnul i-a zis lui Moise: „Până când veți refuza să păziți poruncile și legile Mele? Vedeți că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă El în a șasea zi pâine pentru două zile. Orice om să rămână acolo unde este. Niciunul să nu iasă din locul său în ziua a șaptea“. Și astfel, în ziua a șaptea poporul s-a odihnit. Casa lui Israel i-a pus numele „mană“. Ea era ca sămânța de coriandru. Era albă, iar la gust era ca o turtă cu miere. Moise a zis: „Acesta este cuvântul pe care l-a poruncit Domnul: «Puneți deoparte un omer plin cu mană, ca să fie păstrat de-a lungul generațiilor voastre, pentru ca ei să vadă pâinea cu care v-am hrănit în deșert, când v-am scos din țara Egiptului»“. Moise i-a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană și așază-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat de-a lungul generațiilor voastre“. Aaron l-a pus înaintea Mărturiei, ca să fie păstrat acolo, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. Fiii lui Israel au mâncat mană timp de patruzeci de ani, până când au ajuns într-o țară locuită. Au mâncat mană până au ajuns la granița cu țara Canaanului. (Un omer este a zecea parte dintr-o efă.) Întreaga comunitate a fiilor lui Israel a plecat din deșertul Sin, călătorind din loc în loc, așa cum le-a poruncit Domnul. Ei și-au așezat tabăra la Refidim, dar acolo nu era apă de băut pentru popor. Atunci poporul s-a certat cu Moise. Ei au zis: ‒ Dă-ne apă să bem! Moise le-a răspuns: ‒ De ce vă certați cu mine? De ce Îl ispitiți pe Domnul? Poporul stătea acolo însetat și protesta împotriva lui Moise. El zicea: ‒ De ce ne-ai scos din Egipt? Ca să ne faci să murim de sete, cu copiii și vitele noastre? Moise a strigat către Domnul, zicând: ‒ Ce să fac cu poporul acesta? Încă puțin și o să mă omoare cu pietre! Domnul i-a răspuns lui Moise: ‒ Treci înaintea poporului și ia cu tine câțiva dintre bătrânii lui Israel. Ia în mână toiagul tău, cu care ai lovit Nilul, și du-te. Iată, Eu voi sta acolo, înaintea ta, la stâncă, în Horeb. Lovește stânca și din ea va ieși apă. Astfel, poporul va putea să bea. Și Moise a făcut așa, sub privirea bătrânilor lui Israel. El a pus acelui loc numele „Masa și Meriba“, pentru că acolo fiii lui Israel s-au certat și L-au ispitit pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul cu noi sau nu?“. După aceea a venit Amalek și s-a luptat cu Israel la Refidim. Moise i-a zis lui Iosua: „Alege câțiva oameni dintre noi și ieși! Luptă-te cu Amalek! Mâine voi sta pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mâna mea“. Iosua a făcut așa cum i-a zis Moise și s-a luptat cu Amalek, în timp ce Moise, Aaron și Hur s-au urcat pe vârful dealului. Atunci când Moise își ținea mâna sus, Israel era mai tare, iar atunci când își lăsa mâna jos, era mai tare Amalek. Când mâinile lui Moise au obosit, au luat o piatră și au pus-o sub el, iar el s-a așezat pe ea. Apoi Aaron și Hur i-au sprijinit mâinile, unul de-o parte, iar altul de cealaltă parte. Și, astfel, mâinile lui au rămas întinse până la apusul soarelui. Iosua l-a învins pe Amalek și pe poporul acestuia cu ascuțișul sabiei. Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta într-o carte ca aducere-aminte și citește-o în auzul lui Iosua, căci voi șterge amintirea lui Amalek de sub ceruri“. Moise a construit un altar și i-a pus numele „ Domnul este steagul meu“, zicând: „Pentru că o mână s-a ridicat spre tronul Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalek din generație în generație“. Ietro, preotul din Midian, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise și pentru poporul Său Israel; a aflat că Domnul l-a scos pe Israel din Egipt. Ietro, socrul lui Moise, a adus-o înapoi pe Sefora, soția lui Moise, care fusese trimisă acasă. I-a adus și pe cei doi fii ai Seforei. Unul se numea Gherșom (căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într-o țară străină“), iar celălalt se numea Eliezer (căci Moise zisese: „Dumnezeul tatălui meu a fost ajutorul meu și m-a scăpat de sabia lui Faraon“). Ietro, socrul lui Moise, a venit în deșertul unde așezase Moise tabăra, lângă muntele lui Dumnezeu, aducându-i cu el pe fiii lui Moise și pe soția acestuia. Ietro i-a trimis vorbă lui Moise, zicându-i: „Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu soția ta și cu cei doi fii ai ei“. Moise a ieșit să-l întâlnească pe socrul său, s-a plecat înaintea lui și l-a sărutat. S-au întrebat unul pe celălalt de sănătate și au intrat în cort. Apoi Moise i-a istorisit socrului său tot ceea ce le-a făcut Domnul lui Faraon și egiptenilor, de dragul lui Israel, toate greutățile care veniseră peste ei pe drum și cum i-a eliberat Domnul. Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care îl făcuse Domnul lui Israel, eliberându-l din mâna egiptenilor. Ietro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Care v-a eliberat din mâna egiptenilor și din mâna lui Faraon, El, Care a eliberat poporul din mâna egiptenilor. Acum știu că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii, căci a fost mai presus de ei chiar în lucrul în care s-au purtat cu aroganță“. Ietro, socrul lui Moise, a adus o ardere-de-tot și jertfe lui Dumnezeu. Aaron a venit cu toți bătrânii lui Israel ca să mănânce împreună cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu. În ziua următoare, Moise s-a așezat să judece poporul, și poporul a stat în jurul lui Moise de dimineața până seara. Când socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, l-a întrebat: ‒ Ce faci tu acolo pentru popor? De ce stai jos singur și tot poporul stă în jurul tău de dimineața până seara? Moise i-a răspuns socrului său: ‒ Pentru că poporul vine la mine să ceară sfatul lui Dumnezeu. Când au vreo problemă, ei vin la mine, iar eu judec între om și semenul său și le fac cunoscute hotărârile și legile lui Dumnezeu. Socrul lui Moise i-a zis: ‒ Ceea ce faci tu nu este bine. Te vei epuiza singur, atât tu, cât și poporul acesta care este cu tine, căci lucrarea este prea grea pentru tine. Nu vei putea s-o faci singur. Acum, ascultă glasul meu: îți voi da un sfat și Dumnezeu va fi cu tine! Stai înaintea lui Dumnezeu pentru popor și adu problemele înaintea lui Dumnezeu. Învață-i hotărârile și legile și arată-le calea pe care trebuie să meargă și lucrarea pe care trebuie s-o facă. Alege din tot poporul bărbați capabili, care se tem de Dumnezeu, bărbați de încredere, care urăsc câștigul nedrept, și numește-i conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci și peste zece oameni. Ei să judece poporul întotdeauna; să aducă înaintea ta orice caz greu, însă cazurile ușoare să le judece ei înșiși. În felul acesta va fi mai ușor pentru tine, și ei vor duce povara împreună cu tine. Dacă vei face lucrul acesta și dacă Dumnezeu îți va porunci așa, vei putea face față poverilor, și tot poporul acesta va merge la locul lui în pace. Moise a ascultat de socrul său și a făcut tot ce zisese el. Moise a ales din tot Israelul bărbați capabili și i-a pus conducători peste popor: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci și peste zece oameni. Ei judecau poporul întotdeauna; cazurile grele i le aduceau lui Moise, iar cele ușoare le judecau ei înșiși. Apoi Moise și-a trimis socrul în drumul lui și acesta a plecat în țara lui. În luna a treia de la ieșirea fiilor lui Israel din țara Egiptului, în aceeași zi, au ajuns în deșertul Sinai. După ce au pornit din Refidim, au intrat în deșertul Sinai și apoi și-au așezat tabăra în deșert. Acolo, Israel și-a așezat tabăra înaintea muntelui. Moise s-a suit la Dumnezeu. Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Așa să vorbești Casei lui Iacov. Iată ce să le spui fiilor lui Israel: «Ați văzut ce le-am făcut egiptenilor, cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus la Mine. De aceea, acum, dacă veți asculta cu atenție de glasul Meu și veți ține legământul Meu, veți fi proprietatea Mea dintre toate popoarele. Deși tot pământul este al Meu, voi Îmi veți fi o împărăție de preoți și o națiune sfântă». Acestea sunt cuvintele pe care să le spui fiilor lui Israel“. Astfel, Moise a venit, i-a chemat pe bătrânii poporului și le-a pus înainte toate cuvintele acestea, pe care i le-a poruncit Domnul. Și tot poporul a răspuns împreună și a zis: „Vom face tot ce a zis Domnul “. Moise a dus înapoi Domnului cuvintele poporului. Domnul i-a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca poporul să audă când vorbesc cu tine și să aibă întotdeauna încredere în tine“. Moise I-a spus Domnului cuvintele poporului. Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la popor și sfințește-i azi și mâine. Să-și spele hainele și să se pregătească pentru a treia zi, pentru că atunci Domnul va coborî pe muntele Sinai sub privirea întregului popor. Să pui de jur împrejur limite pentru popor, zicând: «Aveți grijă să nu urcați pe munte sau să vă atingeți de poalele lui. Oricine se atinge de munte, sigur va fi pedepsit cu moartea». Nici măcar o mână să nu-l atingă. Dacă-l va atinge cineva, să fie omorât cu pietre sau străpuns cu săgeți. Indiferent ce va fi, animal sau om, să nu trăiască! Doar când cornul de berbec va suna prelung, ei să se urce pe munte“. Moise a coborât de pe munte la popor. A sfințit poporul, și ei și-au spălat hainele. El a zis poporului: „Fiți gata pentru a treia zi. Să nu vă apropiați de vreo femeie“. În dimineața celei de-a treia zi au fost tunete și fulgere. Un nor gros acoperea muntele și un sunet de trâmbiță se auzea foarte tare, așa că tot poporul din tabără s-a cutremurat. Moise a scos poporul din tabără ca să-L întâlnească pe Dumnezeu, și au stat la poalele muntelui. Muntele Sinai era acoperit în întregime cu fum, pentru că Domnul a coborât acolo în foc. Fumul se înălța ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremura cu putere. În timp ce trâmbița suna din ce în ce mai tare, Moise vorbea, și glasul lui Dumnezeu îi răspundea. Când a coborât Domnul pe vârful muntelui Sinai, El l-a chemat pe Moise pe vârful muntelui, iar Moise s-a urcat acolo. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: ‒ Coboară și avertizează poporul să nu se năpustească să se uite la Domnul, pentru ca nu cumva să moară mulți dintre ei. Chiar și preoții care se apropie de Domnul trebuie să se sfințească, pentru ca nu cumva Domnul să izbucnească împotriva lor. Moise I-a răspuns Domnului: ‒ Poporul nu are voie să urce pe muntele Sinai, pentru că Tu Însuți ne-ai avertizat, zicând: „Pune limite în jurul muntelui și sfințește-l“. Domnul i-a zis: ‒ Du-te, coboară, apoi suie-te din nou aici împreună cu Aaron, dar nu lăsa nici preoții, nici poporul să se repeadă să se suie la Domnul, ca nu cumva El să izbucnească împotriva lor. Moise a coborât la popor și le-a zis aceste lucruri. Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, zicând: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te-am scos din țara Egiptului, din casa sclavilor. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine! Să nu-ți faci vreun chip cioplit și nici vreo înfățișare a ceea ce este sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele de sub pământ. Să nu te pleci înaintea lor și să nu le slujești, fiindcă Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, Care pedepsesc copiii pentru nelegiuirea părinților lor, până la a treia sau a patra generație a celor ce Mă urăsc și arăt îndurare față de mii de generații ale celor ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele. Să nu folosești nesăbuit Numele Domnului, Dumnezeul tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va folosi nesăbuit Numele Lui. Adu-ți aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfințești! Să lucrezi șase zile și să-ți faci toată lucrarea ta, dar ziua a șaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeul tău. Să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău sau fata ta, nici slujitorul tău, nici slujitoarea ta, nici vitele tale și nici străinul care locuiește în cetatea ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea și tot ce este în ele, dar în ziua a șaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de Sabat și a sfințit-o. Să-ți respecți tatăl și mama, ca să ai viață lungă în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! Să nu furi! Să nu depui mărturie falsă împotriva semenului tău! Să nu poftești casa semenului tău! Să n-o poftești pe soția semenului tău, nici pe slujitorul lui, nici pe slujitoarea lui, nici boul lui, nici măgarul lui și nici vreun alt lucru care este al semenului tău“. Tot poporul vedea tunetele și fulgerele, auzea sunetul trâmbiței și vedea muntele fumegând. Când poporul a văzut, a tremurat de frică și a stat la depărtare. Ei i-au zis lui Moise: ‒ Vorbește tu cu noi și vom asculta. Dar să nu mai vorbească Dumnezeu cu noi, ca nu cumva să murim! Moise a răspuns poporului: ‒ Nu vă temeți, căci Dumnezeu a venit ca să vă pună la încercare și să aveți teama de El înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți. Poporul stătea la depărtare, iar Moise s-a apropiat de negura unde se afla Dumnezeu. Domnul i-a zis lui Moise: „Așa să le vorbești fiilor lui Israel: «Voi înșivă ați văzut că v-am vorbit din Ceruri. Să nu vă faceți dumnezei de argint, pe care să-i puneți alături de Mine, și să nu vă faceți dumnezei de aur. Să-Mi faci un altar de pământ și să aduci pe el arderile tale de tot și jertfele tale de pace, oile tale și vitele tale. În orice loc în care voi face ca Numele Meu să fie amintit, voi veni la tine și te voi binecuvânta. Dacă-Mi vei face un altar de piatră, să nu-l zidești din pietre cioplite, pentru că, atunci când vei pune dalta pe piatră, o vei întina. Să nu te urci pe trepte la altarul Meu, pentru ca să nu ți se descopere goliciunea înaintea lui». Acestea sunt judecățile pe care trebuie să le pui înaintea lor: «Dacă vei cumpăra un sclav evreu, el să te slujească timp de șase ani, iar în al șaptelea an să plece liber, fără să plătească nimic. Dacă a venit singur, va putea să plece singur. Dacă era căsătorit, să plece și soția lui împreună cu el. Dacă stăpânul lui i-a dat o soție, iar ea i-a născut fii sau fiice, soția și copiii ei să rămână ai stăpânului, iar el să plece singur. Dar dacă sclavul va zice: ‘Îmi iubesc stăpânul, soția și copiii și nu doresc să plec ca să fiu liber’, atunci stăpânul lui să-l aducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de ușă sau de tocul ușii și să-i străpungă urechea cu o andrea. Astfel, el îi va sluji pentru totdeauna. Dacă un om își va vinde fata ca slujitoare, ea să nu plece așa cum pleacă sclavii. De asemenea, dacă ea nu-i va mai plăcea stăpânului care a ales-o, acesta trebuie să permită răscumpărarea ei. Nu va avea dreptul s-o vândă unui popor străin, deoarece și-a încălcat angajamentul. Dacă a dat-o fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fetelor. Dacă însă își va lua o altă soție, să nu-i scadă celei dintâi nimic din hrana, îmbrăcămintea și drepturile ei de soție. Dacă nu face aceste trei lucruri pentru ea, atunci ea va putea să plece de la el fără nicio despăgubire, fără să plătească argint. Când cineva lovește un om și acesta moare, să fie pedepsit cu moartea. Dacă n-a stat la pândă ca să-l omoare, ci Dumnezeu a îngăduit să se întâmple aceasta prin mâna lui, îi voi stabili un loc în care să fugă. Însă, dacă un om pune la cale să-l ucidă pe semenul său prin vicleșug, chiar și de la altarul Meu să-l iei ca să fie omorât! Cel ce-și lovește tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea. Cine răpește un om și-l vinde – sau chiar dacă omul este găsit în mâna răpitorului – să fie pedepsit cu moartea. Cel ce-și blestemă tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea. Dacă se vor certa doi oameni, și unul îl va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, iar acesta din urmă nu va muri, ci va fi nevoit să stea la pat, cel care l-a lovit să nu fie pedepsit dacă rănitul va putea să se ridice după o vreme și să umble afară cu ajutorul toiagului său. Va trebui însă să-l despăgubească pe cel rănit pentru inactivitatea lui și să-l îngrijească până când acesta se va vindeca. Dacă un om va lovi cu bățul pe slujitorul său – sau pe slujitoarea sa – iar acesta va muri sub mâna lui, va trebui să fie răzbunat. Dar dacă slujitorul se ridică după o zi sau două, să nu fie răzbunat, căci este argintul stăpânului său. Dacă se vor lupta niște bărbați și vor lovi o femeie însărcinată, iar copiii acesteia se vor naște prematur, fără nicio altă nenorocire, cel vinovat va trebui să plătească așa cum stabilește soțul femeii și să dea potrivit cu ceea ce stabilesc judecătorii. Dar, dacă se va întâmpla vreo nenorocire, vei da viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană și vânătaie pentru vânătaie. Dacă un om va lovi ochiul slujitorului său sau ochiul slujitoarei sale și-l distruge, îi va lăsa să plece liberi ca despăgubire pentru ochi. Dacă va face să cadă un dinte al slujitorului său sau un dinte al slujitoarei sale, îi va lăsa să plece liberi ca despăgubire pentru dinte. Dacă un bou va împunge și va omorî un bărbat sau o femeie, boul să fie omorât cu pietre. Să nu i se mănânce carnea, iar stăpânul boului să fie considerat nevinovat. Dar dacă boul împungea mai dinainte, și stăpânul lui a fost avertizat, însă nu l-a ținut sub pază, boul să fie omorât cu pietre, când va omorî un bărbat sau o femeie, iar stăpânul lui să fie omorât și el. Dacă stăpânului i se va stabili un preț de răscumpărare, să dea tot ce se va stabili pentru răscumpărarea vieții lui. Dacă boul va împunge un băiat sau dacă va împunge o fată, să i se facă stăpânului după aceeași lege. Dacă boul va împunge un slujitor sau o slujitoare, să se dea stăpânului acestora treizeci de șecheli de argint, iar boul să fie omorât cu pietre. Dacă un om descoperă o groapă sau dacă un om sapă o groapă și n-o acoperă, iar un bou sau un măgar cade în ea, stăpânul gropii să-l despăgubească cu argint pe stăpânul animalului mort, iar animalul mort să-i rămână lui. Dacă boul unui om va împunge boul semenului său, iar boul acestuia moare, vor vinde boul viu, vor împărți argintul și vor împărți și boul mort. Sau dacă se știa mai dinainte că boul obișnuia să împungă, și stăpânul lui nu l-a ținut sub pază, atunci stăpânul trebuie să plătească bou pentru bou, iar animalul mort să-i rămână lui. Dacă un om fură un bou sau o oaie și taie animalul sau îl vinde, să dea cinci boi pentru fiecare bou furat și patru oi pentru fiecare oaie. Dacă hoțul este prins spărgând, și el este lovit și moare, cel care l-a lovit nu va fi vinovat de moartea lui. Dar, dacă primește lovitura după răsăritul soarelui, atunci cel care l-a lovit va fi vinovat de moartea sa. Hoțul prins trebuie să plătească întreaga despăgubire. Dacă nu are ce să dea, să fie vândut și, astfel, să plătească pentru furtul lui. Când animalul furat, fie el bou, măgar sau oaie, este găsit viu în mâna hoțului, acesta să plătească dublu. Dacă un om își lasă turma să pască pe un teren sau într-o vie, sau dacă își lasă vitele să facă stricăciuni pe terenul altuia, să dea ca despăgubire din ce are mai bun pe terenul său ori în via sa. Dacă izbucnește un foc care cuprinde spinii și arde grânele adunate în snopi, grânele aflate încă în picioare sau întreg terenul, cel ce a aprins focul să plătească întreaga despăgubire. Dacă un om încredințează semenului său argint sau bunuri spre păstrare, și acestea sunt furate din casa celui din urmă, atunci hoțul, dacă este prins, trebuie să plătească dublu. Dacă hoțul nu este găsit, stăpânul casei să fie adus înaintea lui Dumnezeu, ca să se descopere dacă nu cumva și-a însușit el bunurile semenului său. În orice dispută cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o îmbrăcăminte sau orice altă pierdere despre care una dintre părți spune: ‘Este a mea’, cauza amândurora va fi adusă înaintea lui Dumnezeu. Cel pe care-l va condamna Dumnezeu să plătească dublu semenului său. Dacă cineva îi încredințează semenului său un măgar, un bou, o oaie sau orice alt animal pentru a fi supravegheat, și animalul moare, este rănit sau este capturat fără să vadă cineva, să se facă un jurământ în Numele Domnului între cele două părți. Cel căruia i se încredințase animalul, va mărturisi că n-a pus mâna pe bunurile semenului său. Stăpânul va accepta jurământul și, astfel, celălalt nu va plăti. Dacă animalul a fost furat de la el, trebuie să-i plătească stăpânului despăgubire. Dacă a fost sfâșiat de animale sălbatice, să fie adus ca dovadă; nu va plăti despăgubire pentru animalul sfâșiat. Când cineva împrumută un animal de la semenul său, iar animalul se lovește sau moare în lipsa stăpânului, cel ce l-a împrumutat va trebui să plătească. Dacă stăpânul a fost cu el, nu va trebui să plătească. Dacă animalul a fost închiriat, prețul chiriei va acoperi pierderea. Dacă un om va ademeni o fecioară care nu este logodită și se va culca cu ea, va trebui să-i plătească zestrea și s-o ia de soție. Dacă tatăl ei nu vrea nicidecum să i-o dea de soție, el îi va plăti în argint prețul zestrei unei fecioare. Pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Oricine se culcă cu un animal să fie pedepsit cu moartea. Cel ce aduce jertfe unui dumnezeu, altuia decât Domnului, să fie dat spre nimicire. Să nu-l nedreptățești pe străin și să nu-i faci rău, pentru că și voi ați fost străini în țara Egiptului. Să nu-i asuprești pe văduvă sau pe orfan. Dacă îi tot asuprești, și ei continuă să strige către Mine după ajutor, sigur le voi auzi strigătul. Mânia Mea se va aprinde și vă voi ucide cu sabia. Soțiile voastre vor ajunge văduve, iar copiii voștri, orfani. Dacă împrumuți argint vreunuia din poporul Meu, săracului de lângă tine, să nu te porți cu el ca un cămătar și să nu-i ceri dobândă. Dacă iei haina semenului tău drept garanție, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui, căci este singura lui învelitoare, este mantaua cu care își învelește trupul. Altfel, cu ce se va culca? Dacă semenul tău strigă către Mine, Eu îl voi asculta, căci sunt plin de har. Să nu-L blasfemiezi pe Dumnezeu și să nu-l blestemi pe conducătorul poporului tău. Să nu întârzii să-Mi aduci din plinătatea secerișului tău și din sucul livezii tale. Pe întâiul născut dintre fiii tăi să Mi-l dai Mie. Să faci la fel cu boul tău și cu oaia ta: șapte zile să rămână cu mama sa, iar în a opta zi să Mi-l dai Mie. Să-Mi fiți niște oameni sfinți. Să nu mâncați carne de animal sălbatic care a fost sfâșiat pe câmp, ci s-o aruncați la câini. Să nu răspândești minciuni. Să nu te alături celui rău pentru a fi un martor mincinos. Să nu te iei după mulțime, ca să faci răul. Când depui mărturie la judecată, să nu treci de partea celor mulți ca să pervertești dreptatea, și nici să nu-l favorizezi la judecată pe cel sărac. Dacă întâlnești boul sau măgarul rătăcit al dușmanului tău, trebuie să i-l duci înapoi. Dacă vezi măgarul celui ce te urăște căzut sub povară, să nu-l lași acolo, ci să-l ajuți să o ia de pe el. Să nu încalci dreptatea care i se cuvine săracului la judecată. Ferește-te de acuzații false și nu-l ucide pe cel nevinovat sau pe cel drept, căci Eu nu-l voi considera drept pe cel vinovat. Să nu iei mită, căci mita îi orbește pe cei ce văd clar și pervertește cuvintele celor drepți. Să nu-l asuprești pe străin, căci voi cunoașteți viața străinului, deoarece și voi ați fost străini în țara Egiptului. Timp de șase ani să semeni pământul și să-i aduni rodul, dar în al șaptelea an să-l lași să se odihnească nesemănat, pentru ca săracii din poporul tău să poată mânca, iar ceea ce mai rămâne să fie mâncat de vietățile câmpului. Să faci la fel cu via și cu măslinii. Șase zile să lucrezi, iar în a șaptea zi să te odihnești, pentru ca astfel și boul, și măgarul tău să se poată odihni, precum și fiul slujitoarei tale născut în casa ta, și străinul. Să păziți tot ce v-am spus. Să nu amintiți numele altor dumnezei: să nu fie auzit din gura ta. De trei ori pe an să ții sărbători în cinstea Mea. Să ții Sărbătoarea Azimelor. Așa cum ți-am poruncit, să mănânci azime timp de șapte zile, la vremea hotărâtă, și anume în luna abib, pentru că în luna aceasta ai ieșit din Egipt. Nimeni să nu se înfățișeze înaintea Mea cu mâinile goale. Să ții Sărbătoarea Recoltei, a primelor roade ale muncii tale, din ceea ce ai semănat pe câmp. Să ții Sărbătoarea Culesului la sfârșitul anului, atunci când strângi de pe câmp rodul muncii tale. De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Stăpânului Domn. Să nu aduci sângele jertfei Mele împreună cu pâine dospită, iar grăsimea de la sărbătoarea Mea să nu rămână până dimineața. Primele roade ale pământului să le aduci în Casa Domnului, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale. Iată, trimit un Înger înaintea ta, ca să te păzească pe drum și să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii foarte atent la el și ascultă-I glasul. Nu te răzvrăti împotriva Lui, pentru că nu vă va ierta fărădelegea, căci Numele Meu este în El. Dacă vei asculta cu atenție de glasul Lui și vei face tot ce-ți voi spune, Eu voi fi dușmanul dușmanilor tăi și vrăjmașul vrăjmașilor tăi. Când Îngerul Meu va merge înaintea ta și te va conduce la amoriți, la hitiți, la periziți, la canaaniți, la hiviți și la iebusiți, Eu îi voi nimici, dar tu să nu te pleci înaintea dumnezeilor lor și să nu le slujești. Să nu urmezi faptele lor, ci să-i nimicești cu desăvârșire și să le dărâmi stâlpii sacri. Voi să-I slujiți Domnului, Dumnezeul vostru, iar El îți va binecuvânta pâinea și apele. Voi îndepărta boala din mijlocul tău. Nu va fi nicio femeie în țara ta care să piardă sarcina sau să nu poată rămâne însărcinată. Voi face să fie deplin numărul zilelor vieții tale. Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi trimite panica în toate popoarele la care vei ajunge și voi face ca toți dușmanii tăi să fugă dinaintea ta. Voi trimite înaintea ta viespi care îi vor alunga pe hiviți, pe canaaniți și pe hitiți. Totuși, nu-i voi alunga dinaintea ta într-un singur an, ca nu cumva țara să ajungă o pustietate și vietățile câmpului să se înmulțească împotriva ta. Puțin câte puțin, îi voi alunga dinaintea ta, până vei crește la număr și vei stăpâni țara. Îți voi stabili granițele de la Marea Roșie până la Marea Filistenilor și de la deșert până la râu, căci Eu îi voi da în mâinile tale pe locuitorii țării, și tu îi vei alunga dinaintea ta. Tu însă să nu închei legământ cu ei sau cu dumnezeii lor. Să nu le dai voie să locuiască în țara ta, ca să nu te facă să păcătuiești împotriva Mea, căci, dacă vei sluji dumnezeilor lor, aceasta va fi o capcană pentru tine»“. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Suiți-vă la Domnul, tu, Aaron, Nadab, Abihu și șaptezeci dintre bătrânii lui Israel, și închinați-vă de departe. Doar Moise să se apropie de Domnul. Ceilalți să nu se apropie, iar poporul să nu se suie cu el“. Moise s-a întors și a istorisit poporului toate cuvintele Domnului și toate judecățile. Întreg poporul a răspuns într-un glas și a zis: „Vom face tot ce a zis Domnul!“. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dimineața, a construit un altar la poalele muntelui și a ridicat doisprezece stâlpi pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel. A trimis niște tineri dintre fiii lui Israel, care au adus arderi-de-tot și au înjunghiat tauri ca jertfe de pace în cinstea Domnului. Moise a luat jumătate din cantitatea de sânge și a turnat-o în niște vase, iar cu jumătatea cealaltă a stropit altarul. Apoi a luat Cartea Legământului și a citit-o în auzul poporului. Ei au zis: „Vom face tot ce a spus Domnul și-L vom asculta!“. Atunci Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a încheiat Domnul cu voi pe baza tuturor acestor cuvinte“. După aceea, Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab, Abihu și cu șaptezeci dintre bătrânii lui Israel și L-au văzut cu toții pe Dumnezeul lui Israel. Sub picioarele Lui era ceva ca un fel de lucrare de piatră de safir, asemenea cerului senin. Dumnezeu nu Și-a întins mâna împotriva conducătorilor fiilor lui Israel. Ei L-au văzut pe Dumnezeu și au mâncat și au băut. Domnul i-a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte și rămâi acolo. Îți voi da niște table de piatră cu Legea și poruncile pe care le-am scris spre învățătura lor“. Moise s-a ridicat și, împreună cu Iosua, slujitorul său, s-a urcat pe muntele lui Dumnezeu. El le-a zis bătrânilor: „Așteptați-ne aici până ne vom întoarce la voi. Iată că Aaron și Hur vor rămâne cu voi, așa că, dacă va avea cineva vreo neînțelegere, să meargă la ei“. Moise s-a urcat pe munte, iar norul a acoperit muntele. Gloria Domnului s-a așezat pe muntele Sinai, iar norul l-a acoperit timp de șase zile. În ziua a șaptea, Domnul l-a chemat pe Moise din nor. Înfățișarea gloriei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, sub privirea fiilor lui Israel. Moise a intrat în nor și s-a urcat pe munte. El a rămas acolo timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Spune-le fiilor lui Israel să aducă o contribuție pentru Mine. Să primiți contribuția pentru Mine de la orice om care o va oferi cu dragă inimă. Aceasta este contribuția pe care o veți primi de la ei: aur, argint, bronz, fire de culoare albastră, purpurie și stacojie, fir de in subțire, păr de capră, piei de berbeci, vopsite în roșu, piei trainice, lemn de salcâm, ulei pentru luminat, mirodenii pentru uleiul folosit la ungere și pentru tămâia mirositoare, pietre de onix și pietre pentru efod și pieptar. Să-Mi facă un Lăcaș sfânt, și Eu voi locui în mijlocul lor. Să faceți potrivit cu tot ceea ce-ți arăt despre modelul Tabernaculului și despre modelul tuturor obiectelor lui. Să facă un Chivot din lemn de salcâm. Acesta să aibă lungimea de doi coți și jumătate, iar lățimea și înălțimea de un cot și jumătate. Să-l poleiești cu aur pur pe interior și pe exterior și să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. Să torni patru inele de aur pentru el și să le fixezi la cele patru picioare ale sale, două inele de o parte și două inele de cealaltă parte. Să faci niște drugi din lemn de salcâm și să-i poleiești cu aur. Să introduci drugii prin inelele de pe cele două părți ale Chivotului, ca să poată fi dus cu ajutorul lor. Drugii să rămână în inelele Chivotului și să nu fie scoși din ele. Să pui în Chivot Mărturia pe care ți-o voi da. Apoi să faci un capac al ispășirii din aur pur, lung de doi coți și jumătate și lat de un cot și jumătate. Să faci și doi heruvimi, din aur bătut, la cele două capete ale Capacului ispășirii. Să faci un heruvim la un capăt și un heruvim la celălalt capăt. Să-i faci, la cele două capete ale Capacului ispășirii, dintr-o singură bucată cu el. Heruvimii să fie cu aripile întinse deasupra, umbrind astfel Capacul ispășirii cu aripile lor. Ei să stea față în față; fețele heruvimilor să fie întoarse înspre Capacul ispășirii. Să pui Capacul ispășirii deasupra Chivotului, iar în Chivot să pui Mărturia pe care ți-o voi da. Acolo, deasupra Capacului ispășirii, între cei doi heruvimi care sunt pe Chivotul Mărturiei, mă voi întâlni cu tine și îți voi da toate poruncile pentru fiii lui Israel. Să faci o masă din lemn de salcâm, lungă de doi coți, lată de un cot și înaltă de un cot și jumătate. S-o poleiești cu aur pur și să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. Să-i faci împrejur un pervaz cu lățimea de o palmă și un chenar de aur de jur împrejurul pervazului. Să-i faci patru inele de aur și să le fixezi în cele patru colțuri, în dreptul celor patru picioare ale ei. Inelele care țin drugii folosiți la ducerea mesei să se afle în apropierea pervazului. Să faci drugii pentru ducerea mesei din lemn de salcâm și să-i poleiești cu aur. Să-i faci farfurii și vase pentru tămâie, ulcioare și boluri cu care să torni jertfele de băutură; să le faci din aur pur. Vei pune pe masă pâinea prezentării, ca să fie continuu înaintea Mea. Apoi să faci un sfeșnic din aur pur. Sfeșnicul să fie făcut din metal bătut. Piciorul, arborele, cupele, bobocii și petalele lui să fie dintr-o singură bucată cu el. Din laturile lui să iasă șase ramuri, trei ramuri ale sfeșnicului într-o parte și trei ramuri ale sfeșnicului în cealaltă parte. Să fie făcute trei cupe în formă de floare de migdal, fiecare cu boboc și petale pe o ramură, și trei cupe în formă de floare de migdal, fiecare cu boboc și petale pe o altă ramură. Așa să fie cele șase ramuri care ies din sfeșnic. Pe sfeșnic să fie patru cupe făcute în formă de floare de migdal cu boboci și petale. Să fie un boboc sub primele două ramuri care ies din sfeșnic, un boboc sub următoarele două ramuri care ies din el și un boboc sub ultimele două ramuri care ies din el, potrivit cu cele șase ramuri care ies din sfeșnic. Bobocii și ramurile să fie dintr-o singură bucată cu sfeșnicul. Totul să fie din metal bătut, din aur pur. Să faci șapte candele pentru sfeșnic. Ele să fie fixate deasupra, în așa fel încât să lumineze în față. Atât cleștii pentru cărbuni, cât și tăvițele, să fie din aur pur. Sfeșnicul, cu toate obiectele lui, să fie făcute dintr-un talant de aur pur. Vezi să faci totul după modelul care ți-a fost arătat pe munte! Tabernaculul să-l faci din zece draperii din fir de in subțire răsucit și din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie. Să le brodezi cu heruvimi, lucrați cu măiestrie. Fiecare draperie să fie lungă de douăzeci și opt de coți și lată de patru coți. Toate draperiile să fie de aceeași mărime. Cinci draperii să fie prinse laolaltă, iar celelalte cinci să fie prinse și ele laolaltă. Pe marginea draperiei exterioare din primul set să faci niște butoniere din fir de culoare albastră. La fel să faci și pe marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set. Să faci cincizeci de butoniere pe draperia din primul set și cincizeci de butoniere pe marginea draperiei celui de-al doilea set, astfel încât butonierele să se potrivească unele cu celelalte. Să faci cincizeci de cârlige de aur și să prinzi cu acestea draperiile unele de altele, astfel încât Tabernaculul să alcătuiască un întreg. Să faci și niște draperii din păr de capră pentru acoperișul Tabernaculului; să faci unsprezece astfel de draperii. Fiecare draperie să fie lungă de treizeci de coți și lată de patru coți. Toate cele unsprezece draperii să fie de aceeași mărime. Să prinzi laolaltă cinci dintre draperii, ca să alcătuiască un set, iar cu celelalte șase să faci un alt set. A șasea draperie s-o îndoi în fața cortului. Să faci cincizeci de butoniere pe marginea draperiei exterioare din primul set și cincizeci de butoniere pe marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set. Să faci cincizeci de cârlige de bronz pe care să le introduci prin butoniere și să unești cortul, astfel încât acesta să fie un întreg. Partea care rămâne din draperiile cortului, mai exact jumătatea care rămâne, să atârne în partea din spate a Tabernaculului. Un cot într-o parte și un cot în cealaltă parte, astfel încât, ceea ce mai rămâne din lungimea draperiilor cortului, să atârne peste marginile Tabernaculului, într-o parte și în cealaltă și să îl acopere. Să mai faci pentru cort o învelitoare din piei de berbeci, vopsite în roșu, și o acoperitoare exterioară din piei trainice. Să faci pentru Tabernacul niște scânduri verticale din lemn de salcâm. Lungimea fiecărei scânduri să fie de zece coți, iar lățimea fiecărei scânduri să fie de un cot și jumătate. Fiecare să aibă câte două cepuri prin care să fie îmbinate. Să faci la fel toate scândurile Tabernaculului. Să faci douăzeci de scânduri pentru partea de sud a Tabernaculului. Sub cele douăzeci de scânduri să faci patruzeci de piedestale de argint, din care două să fie sub prima scândură cu cele două cepuri ale ei, și două sub următoarea scândură cu cele două cepuri ale ei. Pentru partea de nord a Tabernaculului să faci douăzeci de scânduri și patruzeci de piedestale de argint, câte două sub fiecare scândură. Pentru partea din spate a Tabernaculului, orientată spre vest, să faci șase scânduri. Apoi să faci încă două scânduri pentru colțurile părții din spate a Tabernaculului. Acestea trebuie făcute din câte două bucăți, unite de sus până jos; în partea de sus trebuie prinse cu un inel de metal. Să faci la fel pentru scândurile din ambele colțuri. Vor fi astfel opt scânduri cu piedestalele lor de argint, în total șaisprezece piedestale, câte două sub fiecare scândură. Să faci apoi drugi din lemn de salcâm, cinci drugi pentru cadrul primei părți a Tabernaculului, cinci pentru cadrul celei de-a doua părți a Tabernaculului și cinci pentru cadrul din spate al Tabernaculului, orientat spre vest. Drugul din centru să treacă prin mijlocul cadrului, de la un capăt la celălalt. Să poleiești cadrul cu aur și să faci din aur inelele care țin drugii poleiți cu aur. Să ridici Tabernaculul după modelul care ți-a fost arătat pe munte. Să faci o draperie din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit, cu heruvimi brodați pe ea cu măiestrie. Să o prinzi pe patru stâlpi din lemn de salcâm, poleiți cu aur, care au cârlige de aur și care sunt fixați pe patru piedestale de argint. Să atârni draperia de cârlige și să aduci Chivotul Mărturiei înăuntru, în spatele draperiei. Draperia va separa Locul Sfânt de Locul Preasfânt. Să pui Capacul ispășirii peste Chivotul Mărturiei în Locul Preasfânt. Să pui masa dincoace de draperie, în partea de nord a Tabernaculului, iar sfeșnicul în partea de sud, față în față cu masa. Pentru intrarea în cort să faci o draperie din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit, lucrată la gherghef. Pentru această draperie să faci cinci stâlpi din lemn de salcâm, pe care să-i poleiești cu aur. Cârligele lor să fie de aur și să torni pentru ei cinci piedestale de bronz. Să faci altarul din lemn de salcâm, lung de cinci coți și lat de cinci coți. Altarul să fie în formă de pătrat, iar înălțimea lui să fie de trei coți. La cele patru colțuri să-i faci niște coarne care să fie din aceeași bucată cu el, apoi să-l poleiești cu bronz. Să-i faci oale pentru cenușa îmbibată de grăsime, lopeți, vase, furculițe și fărașe pentru cărbuni. Toate uneltele lui să le faci din bronz. Să-i faci un grătar din bronz, ca o rețea, și pe el să torni patru inele de bronz, la cele patru colțuri ale sale. Să-l pui sub pervazul altarului, astfel încât grătarul să fie la jumătatea înălțimii altarului. Apoi să faci drugi pentru altar, drugi din lemn de salcâm pe care să-i poleiești cu bronz. Drugii să fie introduși prin inelele de pe laturile altarului, astfel încât acesta să poată fi dus. Altarul să fie făcut din scânduri, gol în interior, așa cum ți-a fost arătat pe munte. Curtea Tabernaculului s-o faci astfel: în partea de sud, pe o lungime de o sută de coți, să pui draperii din fir de in subțire răsucit. Cei douăzeci de stâlpi cu cele douăzeci de piedestale ale lor să fie din bronz, iar cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint. În partea de nord, pe o lungime de o sută de coți, să pui draperiile cu cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de piedestale din bronz ale acestora; cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint. Pe lățimea curții, în partea de vest, să pui draperii pe o lungime de cincizeci de coți, cu cei zece stâlpi ai lor și cele zece piedestale ale acestora. În partea de est, lățimea curții să fie de cincizeci de coți. Draperiile pentru o parte a intrării să se întindă pe o lungime de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei piedestale ale acestora. În cealaltă parte să fie puse draperii pe o lungime de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei piedestale ale acestora. Pentru intrarea curții să fie o draperie lungă de douăzeci de coți, din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie, din fir de in subțire răsucit, lucrată la gherghef, cu cei patru stâlpi ai ei și cele patru piedestale ale acestora. Toți stâlpii de jur împrejurul curții să aibă legăturile și cârligele din argint, iar piedestalele din bronz. Curtea să fie lungă de o sută de coți, lată de cincizeci de coți și înaltă de cinci coți, având draperii din fir de in subțire răsucit și piedestale din bronz. Toate uneltele folosite pentru întreaga slujbă de la Tabernacul, toți țărușii lui și toți țărușii curții să fie din bronz. Să poruncești fiilor lui Israel să-ți aducă pentru luminat ulei pur din măsline presate, ca să ardă în candele și, astfel, sfeșnicul să lumineze continuu. Aaron și fiii lui să-l pregătească în Cortul Întâlnirii, dincoace de draperia care este în fața Mărturiei, ca să ardă înaintea Domnului de seara până dimineața. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru fiii lui Israel, de-a lungul generațiilor lor. Apoi adu-i aproape de tine, dintre fiii lui Israel, pe fratele tău, Aaron, și pe fiii săi, Nadab și Abihu, Elazar și Itamar, ca să-Mi împlinească slujba de preoți. Fratelui tău, Aaron, să-i faci veșminte sfinte, ca să-i dea glorie și frumusețe. Să vorbești cu toți acei oameni înțelepți, pe care i-am umplut cu un duh de înțelepciune, să facă veșmintele lui Aaron, ca să fie sfințit și să-Mi împlinească slujba de preot. Acestea sunt veșmintele pe care le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică țesută, o mitră și un brâu. Atunci când vor face aceste veșminte sfinte pentru fratele tău, Aaron, și pentru fiii săi, ca aceștia să-Mi împlinească slujba de preoți, să folosească aur, fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și fir de in subțire. Să facă un efod din aur, din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit, lucrat cu măiestrie. Acesta să aibă doi umerari prinși la cele două margini ale sale, astfel încât să fie unit cu ei. Brâul efodului, care este prins de el, să fie lucrat la fel și din aceleași materiale: din aur, din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit. Să iei două pietre de onix și să gravezi pe ele numele fiilor lui Israel: șase din numele lor pe o piatră, iar celelalte șase pe cealaltă piatră, în ordinea nașterii lor. Așa cum este lucrătura gravorului pe o piatră sau așa cum este gravura unui sigiliu, tot așa să gravezi pe cele două pietre numele fiilor lui Israel și să fixezi apoi aceste pietre în monturi de aur. Să pui cele două pietre pe umerarii efodului, ca să fie pietre de aducere-aminte pentru fiii lui Israel. Aaron să poarte numele lor înaintea Domnului, pe umerii săi, ca aducere-aminte. Monturile să le faci din aur; să faci și două lănțișoare din aur pur, împletite ca niște funii și să prinzi aceste lănțișoare de monturi. Să faci pieptarul judecății, lucrându-l cu măiestrie. Să-l faci la fel cum ai făcut efodul, din aur, din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit. Să fie în formă de pătrat și să fie făcut din material dublu. Lungimea lui să fie de o palmă, iar lățimea lui să fie tot de o palmă. Să fixezi pe el patru șiruri de pietre: pe primul șir – un sard, un topaz și un smarald, pe al doilea șir – un turcoaz, un safir și un diamant, pe al treilea șir – un iacint, un agat și un ametist, iar pe al patrulea șir – un crisolit, un onix și un jasp. Acestea să fie fixate în monturi de aur. Să aveți douăsprezece pietre cu numele fiilor lui Israel. Pe fiecare dintre acestea să fie gravate, asemenea sigiliilor, numele uneia din cele douăsprezece seminții. Pentru pieptar să faci lănțișoare din aur pur, răsucite ca niște funii; tot pentru pieptar să mai faci două inele din aur și să fixezi ambele inele la cele două margini ale pieptarului. Să treci cele două lănțișoare de aur prin cele două inele de la marginile pieptarului, iar celelalte două capete ale lănțișoarelor să le prinzi în cele două monturi și să le pui peste umerarii efodului, în partea din față. Să mai faci două inele de aur și să le pui la celelalte două margini ale pieptarului, pe partea interioară, în apropierea efodului. Apoi să mai faci încă două inele de aur și să le pui în partea inferioară a umerarilor efodului, la nivelul legăturilor sale, deasupra brâului efodului. Pieptarul cu inelele lui să fie legat de inelele efodului cu o sfoară albastră, astfel încât să fie fixat peste brâul efodului fără să se miște de pe efod. Astfel, atunci când va intra în Locul Sfânt, Aaron va purta numele fiilor lui Israel pe inima sa, fixate pe pieptarul judecății, pentru o aducere-aminte continuă înaintea Domnului. Pe pieptarul judecății să fixezi Urimul și Tumimul. Ele vor fi pe inima lui Aaron atunci când va merge înaintea Domnului. În acest fel, Aaron va purta întotdeauna pe inima sa judecata fiilor lui Israel când va fi înaintea Domnului. Mantia efodului s-o faci în întregime din fir de culoare albastră. Să aibă o deschizătură pentru cap precum deschizătura unei cămăși cu zale, cu un tiv țesut de jur împrejurul ei, ca să nu se rupă. Pe marginea de jos, de jur împrejur, să-i faci rodii din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie, cu clopoței din aur între ele. Să fie câte un clopoțel de aur și o rodie, un clopoțel de aur și o rodie, pe marginea de jos a mantiei, de jur împrejur. Aaron să poarte mantia atunci când va sluji. Când va intra în Locul Sfânt, înaintea Domnului, și când va ieși de acolo, se va auzi sunetul clopoțeilor și, astfel, el nu va muri. Să faci apoi o plăcuță din aur pur și să gravezi pe ea, așa cum se gravează un sigiliu: «Sfânt pentru Domnul ». S-o prinzi de mitră cu o sfoară albastră; ea să se afle în partea din față a mitrei. Să fie pe fruntea lui Aaron, iar Aaron va purta nelegiuirea pentru lucrurile sfinte pe care fiii lui Israel le vor sfinți dintre toate darurile lor sfinte. Să fie întotdeauna pe fruntea sa, pentru ca ei să fie acceptați înaintea Domnului. Să țeși apoi o tunică din fir de in subțire și să faci o mitră tot din fir de in subțire; brâul să fie lucrat la gherghef. Pentru fiii lui Aaron să faci tunici, brâie și scufii, ca să le dea glorie și frumusețe. Să-i îmbraci cu ele pe Aaron, fratele tău, și pe fiii lui, apoi să-i ungi, să-i învestești în slujire și să-i sfințești, pentru a-Mi sluji ca preoți. Să le faci indispensabili de in, ca să le acopere trupul gol, de la mijloc până la coapse. Aaron și fiii lui să le poarte când intră în Cortul Întâlnirii sau în momentul în care se apropie de altar, ca să slujească în Locul Sfânt, așa încât să nu aducă nelegiuire asupra lor și să moară. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru el și pentru urmașii lui. Iată ce vei face pentru a-i sfinți ca să-Mi împlinească slujba de preoți: ia un taur și doi berbeci fără cusur, azime, turte nedospite, amestecate cu ulei și turte subțiri, nedospite, unse cu ulei, făcute din făină de grâu aleasă. Să le pui într-un coș și să le aduci împreună cu taurul și cu cei doi berbeci. Să-i aduci apoi pe Aaron și pe fiii lui la intrarea în Cortul Întâlnirii și să-i speli cu apă. Apoi să iei veșmintele și să-l îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul și cu pieptarul și să-l înfășori cu brâul efodului. Să-i pui mitra pe cap și să fixezi cununa sfântă pe mitră. Să iei uleiul pentru ungere, să i-l torni pe cap și să-l ungi. Apoi să-i aduci și pe fiii lui și să-i îmbraci cu tunicile, să-i încingi cu brâiele, pe Aaron și pe fiii săi, și să le pui scufiile. Preoția va fi a lor printr-o hotărâre veșnică. În acest fel trebuie să-i învestești pe Aaron și pe fiii săi în slujba Mea. Să aduci taurul înaintea Cortului Întâlnirii. Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul taurului și să-l înjunghie înaintea Domnului, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Să iei din sângele taurului și să ungi cu degetul tău coarnele altarului. Apoi să verși restul sângelui la baza altarului. Să iei toată grăsimea de pe măruntaie, membrana ficatului și cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și să le arzi pe altar. Iar carnea taurului, pielea și balega să le arzi în foc, în afara taberei; este o jertfă pentru păcat. Apoi să iei unul dintre berbeci iar Aaron, împreună cu fiii lui, să-și pună mâinile pe capul acestuia. Să înjunghii berbecul, să-i iei sângele și să-l stropești pe altar de jur împrejur. Să tai berbecul în bucăți, să-i speli măruntaiele și picioarele și să le pui lângă celelalte bucăți și lângă cap. Să arzi tot berbecul pe altar; este o ardere-de-tot pentru Domnul, de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. După aceea, să iei al doilea berbec, iar Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul acestuia. Să înjunghii berbecul și să-i iei sângele, după care să ungi lobul urechii drepte a lui Aaron și lobul urechii drepte a fiilor lui, degetul mare al mâinii lor drepte și degetul mare al piciorului lor drept și să stropești restul sângelui pe altar, de jur împrejur. Apoi să iei din sângele de pe altar și din uleiul pentru ungere și să-l stropești pe Aaron și veșmintele lui, precum și pe fiii săi și veșmintele acestora. Astfel, Aaron va fi sfânt, și tot așa vor fi veșmintele lui, fiii lui și veșmintele acestora. Apoi să iei grăsimea berbecului: grăsimea cozii, grăsimea de pe măruntaie, membrana ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și spata dreaptă (pentru că este un berbec pentru învestirea în slujire). Apoi să iei din coșul azimelor, care este înaintea Domnului, o turtă obișnuită, o turtă făcută cu ulei și o turtă subțire, și să le pui pe toate în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor săi, care să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului. Apoi să le iei din mâinile lor și să le arzi pe altar, deasupra arderii-de-tot, ca o aromă plăcută înaintea Domnului; aceasta este o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. Să iei și pieptul berbecului care va sluji la învestirea în slujire a lui Aaron și să-l legeni ca jertfă legănată înaintea Domnului. Aceasta va fi partea ta. Să sfințești pieptul de la jertfa legănată și spata de la contribuție, care au fost legănate și ridicate din berbecul folosit la învestire, din ceea ce este al lui Aaron și al fiilor săi. Ele vor fi ale lui Aaron și ale fiilor săi ca o contribuție din partea fiilor lui Israel. Aceasta să fie o hotărâre veșnică; este o contribuție a fiilor lui Israel din jertfele lor de pace, o contribuție pentru Domnul. Veșmintele sfinte ale lui Aaron să fie date fiilor lui când vor fi unși și sfințiți pentru slujbă. Vor fi purtate de acela care-i va lua locul în slujba preoției. El le va purta șapte zile atunci când va intra în Cortul Întâlnirii ca să slujească în Locul Sfânt. Să iei berbecul folosit la învestirea în slujire și să-i fierbi carnea într-un loc sfânt. Aaron și fiii lui să mănânce carnea berbecului și pâinea din coș, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Doar ei să mănânce hrana prin care s-a făcut ispășirea în vederea învestirii lor în slujire și a sfințirii lor; nimeni altcineva să nu mănânce din ea, deoarece această hrană este sfântă. Dacă până dimineața va mai rămâne ceva din carnea pentru învestirea în slujire sau din pâine, să arzi totul în foc. Să nu fie mâncată, căci este carne sfântă. Acestea sunt poruncile pe care trebuie să le urmezi cu privire la Aaron și la fiii săi. Învestirea în slujire să dureze șapte zile. În fiecare zi să jertfești un taur ca jertfă pentru păcat, în vederea ispășirii. De asemenea, să aduci o jertfă pentru păcat pe altar când vei face ispășire pentru el și să-l ungi pentru a-l sfinți. Șapte zile să faci ispășire pentru altar și să-l sfințești, iar altarul va fi preasfânt. Oricine se va atinge de altar va fi sfânt. Iată ce va trebui să jertfești pe altar continuu, în fiecare zi: doi miei de un an. Un miel să-l jertfești dimineața, iar pe al doilea miel să-l jertfești între asfințit și întuneric. Împreună cu primul miel să aduci și a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă, amestecată cu un sfert de hin de ulei de măsline presate, și o jertfă de băutură dintr-un sfert de hin de vin. Al doilea miel să-l jertfești între asfințit și întuneric și să aduci împreună cu el un dar de mâncare și o jertfă de băutură ca și dimineața. Aceasta este o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Aceasta va fi o ardere-de-tot continuă, care va fi adusă de-a lungul generațiilor voastre la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului. Acolo mă voi întâlni cu voi ca să-ți vorbesc. Tot acolo mă voi întâlni cu fiii lui Israel și locul va fi sfințit de gloria Mea. Voi sfinți Cortul Întâlnirii și altarul. Îi voi sfinți pe Aaron și pe fiii săi ca să fie în slujba Mea ca preoți. Voi locui în mijlocul fiilor lui Israel și Eu voi fi Dumnezeul lor. Ei vor ști că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, Care i-am scos din țara Egiptului ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor. Să faci apoi un altar din lemn de salcâm pe care să arzi tămâie. Lungimea lui să fie de un cot, iar lățimea lui să fie tot de un cot. Să fie în formă de pătrat. Înălțimea lui să fie de doi coți, iar coarnele lui să fie dintr-o bucată cu el. Să poleiești cu aur pur atât partea superioară și părțile laterale ale altarului, cât și coarnele lui. Să-i faci un chenar de aur de jur împrejur și două inele de aur pe care să le fixezi sub chenar, pe ambele părți. Ele vor ține drugii cu care trebuie transportat. Să faci drugii din lemn de salcâm și să-i poleiești cu aur. Să așezi altarul în fața draperiei care este înaintea Chivotului Mărturiei, în fața Capacului ispășirii care este deasupra Mărturiei, unde mă voi întâlni cu tine. Aaron să ardă tămâie mirositoare pe el în fiecare dimineață când pregătește candelele. De asemenea, să ardă tămâie pe el și între asfințit și întuneric, când Aaron va aprinde candelele. Astfel, va fi tot timpul tămâie din partea voastră înaintea Domnului, de-a lungul generațiilor voastre. Să nu aduceți tămâie străină pe el, nici ardere-de-tot, nici dar de mâncare și să nu turnați nicio jertfă de băutură pe el. Doar o dată pe an, Aaron va face ispășire pe coarnele altarului. Această ispășire anuală va trebui făcută cu sângele jertfei pentru ispășirea păcatului. De asemenea, ea va trebui făcută de-a lungul generațiilor voastre. Acesta este un lucru preasfânt înaintea Domnului “. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Când vei face numărătoarea fiilor lui Israel, fiecare va trebui să plătească Domnului, atunci când va fi numărat, un preț de răscumpărare pentru viața lui, pentru ca atunci când vei face numărătoarea nicio urgie să nu vină peste ei. Fiecare dintre cei ce sunt numărați să dea o jumătate de șechel, după șechelul Lăcașului (un șechel este douăzeci de ghere). Această jumătate de șechel va fi o contribuție pentru Domnul. Fiecare dintre cei numărați, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, va oferi o contribuție Domnului. Când veți oferi Domnului contribuția ca să faceți ispășire pentru sufletele voastre, cel bogat să nu dea mai mult, iar cel sărac să nu dea mai puțin de jumătate de șechel. Să primești de la fiii lui Israel argintul pentru ispășire și să-l folosești pentru slujba din Cortul Întâlnirii. Aceasta va fi pentru fiii lui Israel o aducere-aminte înaintea Domnului a prețului de răscumpărare pentru sufletele lor“. După aceea, Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Să faci un lighean din bronz pentru spălat, al cărui piedestal să fie făcut tot din bronz. Să-l așezi între Cortul Întâlnirii și altar și să pui apă în el. Aaron și fiii lui să-și spele mâinile și picioarele cu apa din el. Când vor intra în Cortul Întâlnirii sau când se vor apropia de altar ca să slujească și să aducă Domnului jertfe mistuite de foc, se vor spăla cu apa aceasta ca să nu moară. Își vor spăla mâinile și picioarele ca să nu moară. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru Aaron și urmașii lui de-a lungul generațiilor lor“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ia cele mai fine mirodenii: cinci sute de șecheli de smirnă lichidă, apoi ia jumătate de cantitate, adică două sute cincizeci de șecheli de scorțișoară mirositoare, două sute cincizeci de șecheli de trestie mirositoare, cinci sute de șecheli de casia, măsurați după șechelul Lăcașului, și un hin de ulei de măsline. Să faci din acestea un ulei pentru ungerea sfântă, un amestec parfumat, preparat la fel cum se face parfumul. Acesta va fi uleiul pentru ungerea sfântă. Cu el să ungi Cortul Întâlnirii, Chivotul Mărturiei, masa și obiectele ei, sfeșnicul și obiectele lui, altarul tămâierii, altarul arderilor-de-tot cu toate uneltele lui și ligheanul cu piedestalul său. Să sfințești aceste lucruri pentru ca ele să fie preasfinte. Orice lucru care se va atinge de ele va fi sfânt. Să-i ungi pe Aaron și pe fiii săi și să-i sfințești, pentru a-Mi sluji ca preoți. Iar fiilor lui Israel să le spui: «Acesta va fi uleiul Meu pentru ungerea sfântă, de-a lungul generațiilor voastre. Să nu fie turnat pe trupul vreunui om și să nu faceți altul ca el, după același mod de preparare. El este sfânt, deci să fie sfânt și pentru voi. Oricine va face un astfel de ulei și oricine va unge cu el pe cineva, care nu este preot, să fie nimicit din poporul său»“. Domnul i-a zis lui Moise: „Ia niște mirodenii plăcut mirositoare, precum stactele, onicele și galbanul. Combină câte o parte din fiecare mirodenie cu tămâie curată și prepară un amestec de tămâie, la fel cum se face parfumul: să fie sărată, curată și sfântă. O parte din ea s-o pisezi mărunt și s-o pui înaintea Mărturiei, în Cortul Întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine. Ea să fie preasfântă pentru voi. Când vei face tămâie după acest mod de preparare, să n-o faci pentru voi înșivă, ci s-o privești ca sfântă pentru Domnul. Oricine va face o astfel de tămâie, pentru a o folosi ca parfum, să fie nimicit din poporul său“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Iată că l-am chemat pe nume pe Bețalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda, și l-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, cu înțelepciune, cu pricepere și cunoaștere pentru tot felul de lucrări, ca să creeze proiecte de artă, să prelucreze aurul, argintul și bronzul, să taie și să fixeze pietre, să prelucreze lemnul și să facă tot felul de lucrări. Iată că i l-am dat ca ajutor și pe Oholiab, fiul lui Ahisamah, din seminția lui Dan. Am pus înțelepciune în mintea tuturor celor cu inima înțeleaptă, ca să facă tot ce ți-am poruncit: Cortul Întâlnirii, Chivotul Mărturiei și Capacul ispășirii care este peste el, precum și toate obiectele din cort – masa și obiectele ei, sfeșnicul din aur pur cu toate obiectele lui, altarul tămâierii, altarul arderilor-de-tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piedestalul lui, veșmintele țesute cu măiestrie, veșmintele sfinte ale preotului Aaron, veșmintele fiilor săi pentru slujba de preoți, uleiul pentru ungere și tămâia mirositoare pentru Locul Sfânt. Toate acestea vor trebui să le facă așa cum ți-am poruncit“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Să țineți neapărat Sabaturile Mele, pentru că lucrul acesta este un semn între Mine și voi de-a lungul generațiilor voastre, ca să știți că Eu, Domnul, vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci este sfânt pentru voi. Cel ce îl profanează va fi pedepsit cu moartea. Căci oricine face vreo lucrare în timpul lui va fi nimicit din mijlocul poporului său. Timp de șase zile să-ți faci lucrarea, iar în ziua a șaptea este Sabatul, o zi sfântă de odihnă pentru Domnul. Oricine face vreo lucrare în ziua de Sabat, să fie pedepsit cu moartea. Fiii lui Israel să țină Sabatul, păzindu-l de-a lungul generațiilor lor ca pe un legământ veșnic. Acesta va fi un semn veșnic între Mine și fiii lui Israel, căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a oprit și S-a odihnit»“. Când Dumnezeu a terminat de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale Mărturiei, table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu. Când poporul a văzut că Moise întârzie să coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron și i-a zis: ‒ Ridică-te! Fă-ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s-a întâmplat cu acest Moise, bărbatul care ne-a scos din țara Egiptului. Aaron le-a răspuns: ‒ Scoateți cerceii de aur din urechile soțiilor voastre, ale fiilor voștri și ale fiicelor voastre și aduceți-i la mine! Și toți și-au scos cerceii de aur din urechi și i-au adus la Aaron. El a luat aurul din mâna lor, l-a bătut cu o unealtă și a făcut din el un vițel turnat. Ei au zis: „Israel, aceștia sunt dumnezeii tăi care te-au scos din țara Egiptului!“. Când a văzut Aaron lucrul acesta, a construit un altar înaintea lui și a zis: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului “. A doua zi s-au sculat dis-de-dimineață și au adus arderi-de-tot și jertfe de pace. Poporul s-a așezat să mănânce și să bea, apoi s-a ridicat să se distreze. Domnul i-a zis lui Moise: ‒ Du-te, coboară de pe munte, căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a pervertit. S-au abătut repede de la calea pe care le-am poruncit-o. Și-au făcut un vițel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe și au zis: „Israel, aceștia sunt dumnezeii tăi care te-au scos din țara Egiptului!“. Domnul i-a zis lui Moise: ‒ M-am uitat la acest popor și iată că este un popor încăpățânat. Acum, lasă-Mă! Mânia Mea se va aprinde împotriva lor și-i voi nimici, iar din tine voi face o națiune mare. Dar Moise a stăruit înaintea Domnului, Dumnezeul său, zicând: ‒ Doamne, de ce să se aprindă mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare? De ce să zică egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți și să-i șteargă de pe fața pământului“. Retrage-Ți mânia de la ei și lasă-Te de răul pe care vrei să-l faci poporului Tău. Adu-Ți aminte de Avraam, Isaac și Israel, slujitorii Tăi, cărora le-ai jurat pe Tine Însuți, zicându-le: „Vă voi înmulți urmașii ca stelele cerurilor, și toată această țară, pe care v-am promis-o, o voi da urmașilor voștri, iar ei o vor moșteni pentru totdeauna“. Atunci Domnul a renunțat la răul pe care avea de gând să-l facă poporului Său. Apoi Moise s-a întors și a coborât de pe munte cu cele două table ale Mărturiei în mâini, table care erau scrise pe ambele părți, scrise pe față și pe spate. Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu și scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table. Când Iosua a auzit zgomotul făcut de poporul care striga, i-a zis lui Moise: ‒ Este zgomot de război în tabără. Moise a răspuns: ‒ Nu este strigăt de victorie, nici vaiet de înfrângere. Ce aud eu este glasul unor oameni care cântă. În timp ce se apropia de tabără, Moise a văzut vițelul și dansul. Atunci el s-a mâniat, a aruncat tablele din mâini și le-a sfărâmat de poalele muntelui. A luat vițelul pe care l-au făcut și l-a ars în foc. L-a măcinat până s-a făcut cenușă, apoi a împrăștiat cenușa pe apă și a dat-o fiilor lui Israel s-o bea. Moise i-a zis lui Aaron: ‒ Ce ți-a făcut acest popor, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare? Aaron a răspuns: ‒ Să nu se aprindă mânia stăpânului meu. Tu cunoști poporul acesta și știi că este pornit la rău. Ei mi-au zis: „Fă-ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s-a întâmplat cu acest Moise, bărbatul care ne-a scos din țara Egiptului“. Atunci eu le-am răspuns: „Oricine are aur să-l scoată!“. Ei mi l-au dat, iar eu l-am aruncat în foc și din el a ieșit vițelul acesta. Când a văzut Moise că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu și de batjocură înaintea dușmanilor lui, a stat la intrarea în tabără și a zis: „Cine este de partea Domnului să vină la mine!“. Toți leviții s-au adunat în jurul lui. El le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Fiecare să-și ia sabia! Întoarceți-vă și străbateți tabăra din poartă în poartă, și fiecare să-și omoare fratele, prietenul și vecinul»“. Leviții au făcut așa cum le-a poruncit Moise și aproape trei mii de oameni au căzut în ziua aceea. Apoi Moise le-a zis: „Astăzi v-ați dedicat Domnului, fiecare cu prețul fiului și al fratelui său, aducând binecuvântare peste voi“. În ziua următoare, Moise a zis poporului: „Ați făcut un mare păcat. Acum mă voi sui la Domnul; poate voi reuși să fac ispășire pentru păcatul vostru“. Moise s-a întors la Domnul și a zis: ‒ Ah, poporul acesta a comis un mare păcat, făcându-și dumnezei din aur. Dar acum, dacă dorești, iartă-i păcatul! Dacă nu, Te rog, șterge-mă din Cartea Ta, pe care ai scris-o. Domnul i-a zis lui Moise: ‒ Pe acela care a păcătuit împotriva Mea îl voi șterge din Cartea Mea. Acum du-te și condu poporul spre locul despre care ți-am spus. Iată că Îngerul Meu va merge înaintea ta. Totuși, atunci când va veni ziua pedepsei, îi voi pedepsi pentru păcatul lor. Domnul a lovit poporul pentru ceea ce făcuseră cu vițelul făcut de Aaron. Domnul i-a zis lui Moise: „Pleacă din locul acesta împreună cu poporul pe care l-ai scos din țara Egiptului și du-te spre țara pe care le-am jurat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov că o voi da urmașilor lor. Voi trimite un Înger înaintea ta și îi voi alunga pe canaaniți, pe amoriți, pe hitiți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți. Du-te, deci, spre țara în care curge lapte și miere. Dar Eu nu voi merge împreună cu tine, ca să nu te nimicesc pe drum, căci ești un popor încăpățânat“. Când poporul a auzit aceste cuvinte aspre, a bocit și niciun om nu și-a pus podoabele pe el. Căci Domnul îi zisese lui Moise: „Spune-le fiilor lui Israel: «Voi sunteți un popor încăpățânat. Dacă aș veni în mijlocul tău chiar și numai pentru o clipă, te-aș nimici. Și acum, dă-ți jos podoabele de pe tine! Mă voi gândi ce voi face cu tine»“. Astfel, fiii lui Israel și-au scos podoabele de pe ei, la muntele Horeb. Moise luase un cort și îl întinsese în afara taberei, la depărtare. El l-a numit „cortul întâlnirii“. Oricine-L căuta pe Domnul ieșea la „cortul întâlnirii“, în afara taberei. Când Moise se ducea la cort, tot poporul se ridica în picioare și fiecare stătea la intrarea cortului său, urmărindu-l cu privirea pe Moise până când acesta intra în cort. Când Moise intra în cort, stâlpul de nor cobora și se oprea la intrarea cortului, iar Domnul vorbea cu Moise. Când vedea stâlpul de nor stând la intrarea în cort, tot poporul se ridica și se pleca cu fața la pământ, fiecare la intrarea cortului său. Domnul vorbea cu Moise față în față, așa cum vorbește un om cu prietenul său. Apoi Moise se întorcea în tabără. Însă tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu părăsea cortul. Moise I-a zis Domnului: ‒ Vezi, Tu îmi zici: „Condu poporul acesta!“, dar nu-mi faci cunoscut pe cine vei trimite cu mine, deși mi-ai zis: „Te cunosc pe nume și ai găsit bunăvoință înaintea Mea“. Acum, Te rog, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, descoperă-mi căile Tale, ca să Te cunosc și să continui să găsesc bunăvoință înaintea Ta. Vezi că națiunea aceasta este poporul Tău. El i-a răspuns: ‒ Însăși Prezența Mea va merge și îți voi da odihnă. Moise I-a zis: ‒ Dacă nu va merge Însăși Prezența Ta, nu ne lua de aici! Cum se va ști atunci că eu și poporul Tău am găsit bunăvoință înaintea Ta? Oare nu când mergi Tu cu noi, astfel încât eu și poporul Tău să fim deosebiți de orice alt popor de pe fața pământului? Domnul i-a răspuns lui Moise: ‒ Voi face și ceea ce tocmai ai cerut, căci ai găsit bunăvoință înaintea Mea și te cunosc pe nume. Moise I-a zis: ‒ Te rog, arată-mi gloria Ta. El i-a răspuns: ‒ Voi face să treacă prin fața ta toată bunătatea Mea și voi proclama înaintea ta Numele de „ Domnul “. Eu voi fi binevoitor cu cel ce vreau să fiu binevoitor și voi avea milă de cel ce vreau să am milă. Apoi a zis: ‒ Fața însă nu Mi-o poți vedea, căci omul nu poate să Mă vadă și să mai trăiască. Domnul a zis: ‒ Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Și când va trece gloria Mea, te voi pune într-o cavernă a stâncii și te voi acoperi cu palma Mea în timp ce voi trece. Apoi Îmi voi retrage mâna și Mă vei vedea din spate. Fața Mea însă nu poate fi văzută. Domnul i-a zis lui Moise: „Cioplește-ți două table de piatră, asemenea celor dintâi, căci Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe cele dintâi, pe care le-ai spart. Fii gata mâine dimineață și urcă de dimineață pe muntele Sinai. Să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui. Să nu urce nimeni cu tine și să nu fie nimeni pe tot muntele. De asemenea, să nu pască nici turme, nici cirezi în fața acelui munte“. Moise a cioplit două table de piatră, asemenea celor dintâi, și s-a urcat pe muntele Sinai dimineața, așa cum i-a poruncit Domnul, luând în mână cele două table de piatră. Domnul S-a coborât într-un nor, a stat cu el acolo și a proclamat Numele de „ Domnul “. Domnul a trecut prin fața lui și a strigat: „ Domnul, Domnul Dumnezeu, este milostiv și binevoitor, încet la mânie și plin de îndurare și de credincioșie. El Își păstrează îndurarea față de mii de generații, iertând fărădelegea, nelegiuirea și păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat, ci pedepsește nelegiuirea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație “. Moise s-a plecat repede până la pământ și s-a închinat. Apoi a zis: ‒ Stăpâne, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, Te rog să mergi Tu, Stăpâne, cu noi. Într-adevăr, poporul acesta este încăpățânat, dar iartă-ne nelegiuirea și păcatul și ia-ne ca moștenire a Ta. El i-a răspuns: ‒ Iată, Eu închei un legământ. Voi face minuni în fața întregului tău popor, cum n-au mai fost înfăptuite în nicio țară și în nicio națiune. Tot poporul care este în jurul tău va vedea lucrarea Domnului, căci prin tine voi face lucruri de temut. Fii atent la ceea ce-ți poruncesc azi! Iată, îi voi alunga dinaintea ta pe amoriți, pe canaaniți, pe hitiți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți. Ai grijă să nu cumva să închei legământ cu locuitorii țării în care vei intra, ca să nu fie o capcană pentru tine în mijlocul tău. Dimpotrivă, să le dărâmați altarele, să le zdrobiți stâlpii sacri și să le tăiați așerele. Căci tu nu trebuie să te închini niciunui alt dumnezeu, fiindcă Domnul, al Cărui Nume este Gelos, este un Dumnezeu gelos. Să nu închei legământ cu locuitorii țării, ca nu cumva, atunci când se vor prostitua înaintea dumnezeilor lor și le vor aduce jertfe, cineva să te invite și pe tine și să mănânci din jertfele lui, și ca nu cumva să iei soții dintre fetele lor pentru fiii tăi și, astfel, fetele lor, prostituându-se înaintea dumnezeilor lor, să-i facă și pe fiii tăi să se prostitueze înaintea acestor dumnezei. Să nu-ți faci dumnezei turnați. Să ții Sărbătoarea Azimelor. Șapte zile să mănânci azime, așa cum ți-am poruncit, la timpul hotărât, în luna abib, pentru că în luna abib ai ieșit din Egipt. Primul rod al fiecărui pântec este al Meu. Fiecare mascul din turmele tale, întâii născuți ai vacilor și ai oilor, sunt ai Mei. Întâiul născut al măgăriței să-l răscumperi cu un miel, iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să-i răscumperi pe toți întâii născuți ai fiilor tăi. Nimeni să nu se înfățișeze înaintea Mea cu mâinile goale. Să lucrezi șase zile, iar în a șaptea zi să te odihnești; chiar și în perioada aratului și a secerișului să te odihnești. Să ții Sărbătoarea Săptămânilor, a primelor roade din secerișul grâului, precum și Sărbătoarea Culesului la sfârșitul anului. De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Stăpânului Domn, Dumnezeul lui Israel. Eu voi alunga națiuni dinaintea ta și îți voi extinde granițele. Și nimeni nu-ți va pofti țara când vei veni să te înfățișezi înaintea Domnului, Dumnezeul tău, de trei ori pe an. Să nu aduci sângele jertfei Mele împreună cu pâine dospită, iar jertfa de la Sărbătoarea Paștelui să nu rămână până dimineața. Primele roade ale pământului să le aduci în Casa Domnului, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: ‒ Scrie-ți cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte am încheiat legământ cu tine și cu Israel. Moise a stat acolo cu Domnul timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, timp în care n-a mâncat pâine și n-a băut apă. El a scris pe table cuvintele legământului, Cele Zece Porunci. Moise a coborât de pe muntele Sinai. A coborât de pe munte cu cele două table ale Mărturiei în mână și nu știa că pielea feței sale strălucea pentru că vorbise cu Dumnezeu. Aaron și toți fiii lui Israel s-au uitat la Moise, și iată că pielea feței lui strălucea. Ei se temeau să se apropie de el. Dar Moise i-a chemat, astfel că Aaron și conducătorii comunității s-au întors la el, iar Moise le-a vorbit. După aceea, toți fiii lui Israel s-au apropiat, iar el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul pe muntele Sinai. Când Moise a terminat de vorbit cu ei, și-a așezat un văl pe față. Ori de câte ori mergea Moise înaintea Domnului, ca să vorbească cu El, își lua vălul de pe față, până când era din nou afară. Când ieșea, le spunea fiilor lui Israel ce i s-a poruncit, iar fiii lui Israel vedeau că pielea feței lui Moise strălucea. Apoi Moise își punea din nou vălul pe față, până când intra să vorbească cu Domnul. Moise a convocat toată comunitatea fiilor lui Israel și le-a zis: „Acestea sunt lucrurile pe care a poruncit Domnul să le faceți: șase zile să lucrați, iar ziua a șaptea să fie pentru voi un Sabat sfânt, o zi de odihnă pentru Domnul. Oricine va lucra în ziua aceea să fie omorât. Să nu aprindeți focul în niciuna dintre locuințele voastre în ziua de Sabat“. Moise a vorbit întregii comunități a fiilor lui Israel, zicând: „Acesta este cuvântul pe care l-a poruncit Domnul: luați din mijlocul vostru o contribuție pentru Domnul. Oricine are inima binevoitoare, să aducă Domnului o contribuție: aur, argint, bronz, fire de culoare albastră, purpurie și stacojie, fir de in subțire, păr de capră, piei de berbeci vopsite în roșu, piei trainice, lemn de salcâm, ulei pentru luminat, mirodenii pentru uleiul folosit la ungere și pentru tămâia mirositoare, pietre de onix și pietre pentru efod și pieptar. Toți cei cu inima înțeleaptă să vină și să facă tot ce a poruncit Domnul: Tabernaculul, cu cortul și acoperișul lui, cârligele, scândurile, drugii, stâlpii și piedestalele lui, Chivotul cu drugii lui, Capacul ispășirii și draperia despărțitoare, masa cu drugii și cu toate obiectele ei, pâinea prezentării, sfeșnicul pentru luminat cu obiectele și cu candelele lui, uleiul pentru luminat, altarul tămâierii cu drugii lui, uleiul pentru ungere, tămâia mirositoare, draperia de la intrarea în Tabernacul, altarul arderilor-de-tot cu grătarul de bronz, cu drugii și cu toate uneltele lui, ligheanul cu piedestalul lui, draperiile curții, stâlpii lor și piedestalele acestora, draperia pentru intrarea curții, țărușii Tabernaculului, țărușii curții și funiile lor, veșmintele țesute cu măiestrie, pentru slujirea în Locul Sfânt, veșmintele sfinte ale preotului Aaron și veșmintele fiilor săi pentru slujba de preoți“. Toată comunitatea fiilor lui Israel a ieșit din prezența lui Moise. Apoi au revenit, fiecare cu ce s-a hotărât în inima lui și cu ce l-a îndemnat duhul, și au adus Domnului contribuția pentru lucrarea de la Cortul Întâlnirii, pentru toată slujba lui și pentru veșmintele sfinte. Au venit atât bărbați, cât și femei, toți cei cu o inimă binevoitoare, și au adus inele de nas și cercei, inele și coliere, tot felul de obiecte de aur. Fiecare și-a adus aurul ca o jertfă legănată pentru Domnul. Oricine avea fire de culoare albastră, purpurie și stacojie, fir de in subțire, păr de capră, piei de berbeci vopsite în roșu sau piei trainice, le-a adus. Oricine aducea prin ridicare o contribuție în argint sau bronz, o aducea Domnului drept contribuție. Oricine avea lemn de salcâm, bun pentru orice fel de lucrare din cadrul slujbei, l-a adus. Toate femeile pricepute au tors cu mâinile lor și au adus astfel fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și fir de in subțire. Toate femeile care au hotărât în inima lor, și-au folosit priceperea să toarcă păr de capră. Conducătorii au adus pietre de onix și pietre pentru efod și pieptar, mirodenii, ulei pentru luminat, ulei pentru ungere și pentru tămâia mirositoare. Fiii lui Israel, fiecare bărbat și femeie pe care i-a îndemnat inima să aducă ceva pentru toată lucrarea pe care a poruncit-o Domnul prin Moise să se facă, au adus un dar de bunăvoie pentru Domnul. Apoi Moise le-a zis fiilor lui Israel: „Vedeți că Domnul l-a chemat pe nume pe Bețalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda, și l-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, cu înțelepciune, cu pricepere și cunoaștere pentru tot felul de lucrări, ca să creeze proiecte de artă, să prelucreze aurul, argintul și bronzul, să taie și să fixeze pietre, să prelucreze lemnul și să facă tot felul de lucrări artizanale. Lui i-a fost dată și abilitatea de a-i învăța pe alții, atât lui, cât și lui Oholiab, fiul lui Ahisamah, din seminția lui Dan. El i-a umplut cu înțelepciune, ca să facă tot felul de lucrări, de gravură, de croire, de brodare cu fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și cu fire de in subțire – tot felul de lucrări și de planuri iscusite“. Bețalel, Oholiab și orice bărbat cu inima înțeleaptă, căruia Domnul îi dăduse pricepere și abilitate ca să știe să facă vreo lucrare în vederea construirii Lăcașului, au făcut potrivit cu tot ceea ce a poruncit Domnul. Moise i-a chemat pe Bețalel, pe Oholiab și pe orice bărbat cu inima înțeleaptă, căruia Domnul îi dăduse pricepere în inimă, pe orice bărbat căruia El îi pusese pe inimă să vină ca să facă lucrarea. Ei au luat de la Moise toate contribuțiile pe care fiii lui Israel le aduseseră pentru lucrarea de construire a Lăcașului. Fiindcă ei continuau să aducă daruri de bunăvoie în fiecare dimineață, toți meșterii care făceau lucrările la Lăcaș au lăsat lucrul și i-au vorbit lui Moise, zicând: „Poporul aduce mai mult decât este nevoie pentru lucrarea pe care ne-a poruncit Domnul s-o facem“. Atunci Moise a poruncit să se anunțe în tabără astfel: „Niciun bărbat și nicio femeie să nu mai aducă vreo contribuție pentru Lăcaș“. Astfel, poporul a fost oprit să mai aducă vreo contribuție. Materialul era mai mult decât suficient pentru toată lucrarea pe care o făceau. Toți cei cu inima înțeleaptă, care erau printre lucrători, au făcut Tabernaculul din zece draperii din fir de in subțire răsucit și din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie. Ele erau brodate cu heruvimi, lucrați cu măiestrie. Fiecare draperie era lungă de douăzeci și opt de coți și lată de patru coți. Toate draperiile erau de aceeași mărime. El a prins laolaltă cinci draperii, apoi le-a prins laolaltă și pe celelalte cinci. Pe marginea draperiei exterioare din primul set a făcut niște butoniere din fir de culoare albastră. La fel a făcut și pe marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set. A făcut cincizeci de butoniere pe draperia din primul set și cincizeci de butoniere pe marginea draperiei din cel de-al doilea set, astfel încât butonierele să se potrivească unele cu celelalte. Apoi a făcut cincizeci de cârlige de aur și a prins cu acestea draperiile unele de altele, astfel încât Tabernaculul alcătuia un întreg. A făcut și niște draperii din păr de capră pentru acoperișul Tabernaculului; a făcut unsprezece astfel de draperii. Fiecare draperie era lungă de treizeci de coți și lată de patru coți. Toate cele unsprezece draperii erau de aceeași mărime. A prins laolaltă cinci dintre draperii, ca să alcătuiască un set, iar cu celelalte șase a făcut un alt set. A făcut cincizeci de butoniere pe marginea draperiei exterioare din primul set și cincizeci de butoniere pe marginea draperiei exterioare a celui de-al doilea set. A făcut cincizeci de cârlige de bronz pentru a uni cortul, astfel încât acesta să fie un întreg. A făcut pentru cort o învelitoare din piei de berbeci, vopsite în roșu, și o acoperitoare exterioară din piei trainice. Apoi a făcut pentru Tabernacul niște scânduri verticale din lemn de salcâm. Lungimea fiecărei scânduri era de zece coți, iar lățimea fiecărei scânduri era de un cot și jumătate. Fiecare avea câte două cepuri prin care erau îmbinate. A făcut la fel toate scândurile Tabernaculului. A făcut douăzeci de scânduri pentru partea de sud a Tabernaculului. Sub cele douăzeci de scânduri a făcut patruzeci de piedestale de argint, din care două erau sub prima scândură cu cele două cepuri ale ei, și două sub următoarea scândură cu cele două cepuri ale ei. Pentru partea de nord a Tabernaculului a făcut douăzeci de scânduri și patruzeci de piedestale de argint, câte două sub fiecare scândură. Pentru partea din spate a Tabernaculului, orientată spre vest, a făcut șase scânduri. Apoi a făcut încă două scânduri pentru colțurile părții din spate a Tabernaculului. Fiecare era făcută din câte două bucăți, unite de sus până jos, în partea de sus fiind prinse cu un inel de metal. A făcut la fel pentru scândurile din ambele colțuri. Erau opt scânduri cu piedestalele lor de argint, în total șaisprezece piedestale, câte două sub fiecare scândură. A făcut apoi drugii din lemn de salcâm, cinci drugi pentru cadrul primei părți a Tabernaculului, cinci pentru cadrul celei de-a doua părți a Tabernaculului și cinci pentru cadrul din spate al Tabernaculului, orientat spre vest. Drugul din centru trecea prin mijlocul cadrului, de la un capăt la celălalt. A poleit cadrul cu aur și i-a făcut inele de aur, ca să țină drugii poleiți cu aur. După aceea, a făcut draperia din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit, cu heruvimi brodați pe ea cu măiestrie. A făcut pentru ea patru stâlpi din lemn de salcâm și i-a poleit cu aur. Cârligele stâlpilor erau din aur, iar cele patru piedestale ale lor erau făcute din argint. Pentru intrarea în cort a făcut o draperie din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit, lucrată la gherghef. A făcut pentru ea și cinci stâlpi cu cârlige. Le-a acoperit vârfurile și partea de jos cu aur, iar cele cinci piedestale ale lor erau de bronz. Bețalel a făcut Chivotul din lemn de salcâm. Acesta avea lungimea de doi coți și jumătate, iar lățimea și înălțimea de un cot și jumătate. L-a poleit cu aur pur pe interior și pe exterior și i-a făcut un chenar de aur de jur împrejur. I-a turnat patru inele de aur pentru cele patru picioare, două inele de o parte și două inele de cealaltă parte. A făcut niște drugi din lemn de salcâm și i-a poleit cu aur; a introdus drugii prin inelele de pe cele două părți ale Chivotului, ca să poată fi dus cu ajutorul lor. Apoi a făcut Capacul ispășirii din aur pur, lung de doi coți și jumătate și lat de un cot și jumătate. Au făcut și doi heruvimi, din aur bătut, la cele două capete ale Capacului ispășirii, un heruvim la un capăt și un heruvim la celălalt capăt. I-a făcut, la cele două capete ale Capacului ispășirii, dintr-o singură bucată cu el. Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, umbrind astfel Capacul ispășirii cu aripile lor. Ei stăteau față în față; fețele heruvimilor erau întoarse înspre Capacul ispășirii. De asemenea, a făcut masa din lemn de salcâm, lungă de doi coți, lată de un cot și înaltă de un cot și jumătate. A poleit-o cu aur pur și i-a făcut un chenar de aur de jur împrejur. I-a făcut împrejur un pervaz cu lățimea de o palmă și un chenar de aur de jur împrejurul pervazului. I-a turnat patru inele de aur și le-a fixat în cele patru colțuri, în dreptul celor patru picioare ale ei. Inelele care țineau drugii folosiți la ducerea mesei se aflau în apropierea pervazului. A făcut drugii pentru ducerea mesei din lemn de salcâm și i-a poleit cu aur. A făcut obiectele de pe masă din aur pur: farfuriile, vasele pentru tămâie, ulcioarele și bolurile cu care se toarnă jertfele de băutură. Apoi a făcut sfeșnicul din aur pur. El a făcut sfeșnicul din metal bătut. Piciorul, arborele, cupele, bobocii și petalele lui erau dintr-o singură bucată cu el. Din laturile lui ieșeau șase ramuri, trei ramuri ale sfeșnicului într-o parte și trei ramuri ale sfeșnicului în cealaltă parte. Au fost făcute trei cupe în formă de floare de migdal, fiecare cu boboc și petale pe o ramură, și trei cupe în formă de floare de migdal, fiecare cu boboc și petale pe o altă ramură. Așa au fost făcute toate cele șase ramuri care ies din sfeșnic. Pe sfeșnic erau patru cupe făcute în formă de floare de migdal cu boboci și petale. Era un boboc sub primele două ramuri care ies din sfeșnic, un boboc sub următoarele două ramuri care ies din el și un boboc sub ultimele două ramuri care ies din el, potrivit cu cele șase ramuri care ies din el. Bobocii și ramurile erau dintr-o singură bucată cu sfeșnicul. Totul era făcut din aur bătut, din aur pur. Cele șapte candele, cleștii pentru cărbuni și tăvițele le-a făcut din aur pur. A făcut sfeșnicul, cu toate obiectele lui, dintr-un talant de aur pur. A făcut altarul tămâierii din lemn de salcâm. Lungimea lui era de un cot, iar lățimea lui era tot de un cot. Era în formă de pătrat. Înălțimea lui era de doi coți, iar coarnele lui erau dintr-o bucată cu el. A poleit cu aur pur atât partea superioară și părțile laterale ale altarului, cât și coarnele lui. I-a făcut un chenar de aur de jur împrejur și două inele de aur pe care le-a fixat sub chenar, pe ambele părți. Ele țineau drugii cu care trebuia transportat. Drugii i-a făcut din lemn de salcâm și i-a poleit cu aur. A preparat uleiul pentru ungerea sfântă și tămâia mirositoare, curată, preparată la fel cum se face parfumul. După aceea, a făcut din lemn de salcâm altarul arderilor-de-tot. Altarul era în formă de pătrat, având lungimea și lățimea de cinci coți, iar înălțimea de trei coți. La cele patru colțuri i-a făcut niște coarne, care erau din aceeași bucată cu el, și l-a poleit cu bronz. A făcut și toate uneltele altarului: oalele, lopețile, vasele, furculițele și fărașele pentru cărbuni. Toate uneltele lui le-a făcut din bronz. A făcut pentru altar un grătar din bronz, ca o rețea, pe care l-a pus sub pervaz, la jumătatea înălțimii lui. La cele patru colțuri ale grătarului de bronz, a turnat patru inele care țineau drugii. A făcut drugii din lemn de salcâm și i-a poleit cu bronz. A introdus drugii prin inelele de pe laturile altarului, astfel încât acesta să poată fi dus. Altarul l-a făcut din scânduri, gol în interior. Din oglinzile femeilor care slujeau la intrarea în Cortul Întâlnirii a făcut ligheanul de bronz cu piedestalul lui, făcut tot din bronz. Apoi a făcut curtea: în partea de sud, pe o lungime de o sută de coți, erau draperiile curții, din fir de in subțire răsucit. Cei douăzeci de stâlpi cu cele douăzeci de piedestale ale lor erau din bronz, iar cârligele stâlpilor și legăturile lor erau din argint. În partea de nord, pe o lungime de o sută de coți, au fost puse draperiile cu cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de piedestale de bronz ale acestora; cârligele stâlpilor și legăturile lor erau din argint. În partea de vest au fost puse draperii pe o lungime de cincizeci de coți, cu cei zece stâlpi ai lor și cele zece piedestale ale acestora; cârligele stâlpilor și legăturile lor erau din argint. În partea de est se aflau draperii pe o lungime de cincizeci de coți. Draperiile pentru o parte a intrării se întindeau pe o lungime de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei piedestale ale acestora. În cealaltă parte, la fel. Prin urmare, de fiecare parte a intrării în curte se aflau draperii pe o lungime de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei piedestale ale acestora. Toate draperiile din jurul curții erau din fir de in subțire răsucit. Piedestalele stâlpilor erau din bronz, iar cârligele stâlpilor și legăturile lor erau din argint; chiar și partea de sus a stâlpilor era poleită cu argint; astfel, toți stâlpii curții aveau legături din argint. Draperia de la intrarea curții era din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie, din fir de in subțire răsucit, lucrată la gherghef; era lungă de douăzeci de coți și înaltă de cinci coți, la fel ca draperiile curții. Cei patru stâlpi ai ei și cele patru piedestale ale acestora erau din bronz, iar cârligele și legăturile erau din argint, partea de sus fiind poleită tot cu argint. Toți țărușii Tabernaculului și ai curții, de jur împrejur, erau din bronz. Aceasta este cantitatea materialelor folosite la Tabernacul, la Tabernaculul Mărturiei, numărate după porunca lui Moise, prin lucrarea leviților, sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron. Bețalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda, a făcut tot ceea ce i-a poruncit Domnul lui Moise. Împreună cu el a fost și Oholiab, fiul lui Ahisamah, din seminția lui Dan, cioplitor, proiectant, țesător la gherghef cu fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și cu fir de in subțire. Tot aurul folosit pentru lucrare, la toată construcția Lăcașului, aur adus ca jertfă legănată, a fost de douăzeci și nouă de talanți și șapte sute treizeci de șecheli, măsurați după șechelul Lăcașului. Argintul strâns de la adunare cântărea o sută de talanți și o mie șapte sute șaptezeci și cinci de șecheli, măsurați după șechelul Lăcașului. S-a folosit o beca de fiecare om, adică o jumătate de șechel, măsurat după șechelul Lăcașului, pentru fiecare om numărat la recensământ de la douăzeci de ani în sus, adică șase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni. O sută de talanți de argint au fost folosiți pentru a turna piedestalele Lăcașului și piedestalele curții. O sută de piedestale dintr-o sută de talanți, ceea ce înseamnă că un piedestal a fost făcut dintr-un talant. Din o mie șapte sute șaptezeci și cinci de șecheli au fost făcute cârligele pentru stâlpi, le-au fost poleite vârfurile și le-au fost făcute legăturile. Bronzul dăruit a fost de șaptezeci de talanți și două mii patru sute de șecheli. Cu el au fost făcute piedestalele de la intrarea în Cortul Întâlnirii, altarul de bronz și grătarul lui de bronz cu toate uneltele lui, piedestalele de jur împrejurul curții, piedestalele de la poarta curții, toți țărușii cortului și toți țărușii din jurul curții. Din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie au făcut veșminte țesute cu măiestrie, pentru slujirea în Locul Sfânt, și au făcut veșminte sfinte pentru Aaron, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. A făcut efodul din aur, din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit. Au bătut niște plăci de aur, iar el le-a tăiat în fire subțiri, după care le-a țesut cu firele de culoare albastră, purpurie și stacojie și cu firele de in. Efodul era lucrat cu măiestrie. Au făcut umerarii pentru efod, care se prindeau la cele două margini ale sale, astfel încât acesta era unit cu ei. Brâul efodului, care era prins de el, era lucrat la fel și din aceleași materiale: din aur, din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. Au pregătit pietrele de onix, le-au fixat în monturi de aur și au gravat pe ele numele fiilor lui Israel, așa cum se gravează un sigiliu. El le-a pus pe umerarii efodului ca să fie pietre de aducere-aminte pentru fiii lui Israel, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. Apoi a făcut pieptarul, pe care l-au lucrat cu măiestrie, la fel cum a făcut și efodul: din aur, din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit. Pieptarul era pătrat și era făcut din material dublu. Lungimea lui era de o palmă, iar lățimea lui era tot de o palmă. Au fixat pe el patru șiruri de pietre: pe primul șir – un sard, un topaz și un smarald; pe al doilea șir – un turcoaz, un safir și un diamant; pe al treilea șir – un iacint, un agat și un ametist; iar pe al patrulea șir – un crisolit, un onix și un jasp. Acestea erau fixate în monturi de aur. Erau douăsprezece pietre cu numele fiilor lui Israel. Pe fiecare dintre acestea era gravat, asemenea sigiliilor, numele uneia din cele douăsprezece seminții. Pentru pieptar au făcut lănțișoare din aur pur, răsucite ca niște funii. Au mai făcut și două monturi din aur și două inele din aur, apoi au fixat ambele inele pe cele două margini ale pieptarului. Lănțișoarele de aur le-au trecut prin cele două inele de la marginile pieptarului, iar celelalte două capete ale lănțișoarelor le-au prins în cele două monturi și le-au pus peste umerarii efodului, în partea din față. Au mai făcut două inele de aur și le-au pus la celelalte două margini ale pieptarului, pe partea interioară, în apropierea efodului. Apoi au făcut încă două inele de aur și le-au pus în partea inferioară a umerarilor efodului, la nivelul legăturilor sale, deasupra brâului efodului. Au legat pieptarul cu inelele lui de inelele efodului cu o sfoară albastră, astfel încât să fie fixat peste brâul efodului, fără să se miște de pe efod, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. După aceea, a făcut mantia efodului, țesută în întregime din fir de culoare albastră. Deschizătura mantiei era ca deschizătura unei cămăși cu zale, cu un tiv țesut de jur împrejurul ei, ca să nu se rupă. Pe marginea de jos a mantiei, de jur împrejur, au făcut rodii din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie și din fir de in subțire răsucit. Au făcut și niște clopoței din aur pur pe care i-au pus între rodii, pe marginea de jos a mantiei, de jur împrejur. Erau câte un clopoțel și o rodie, un clopoțel și o rodie pe marginea de jos a mantiei pentru slujire, de jur împrejur, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. Au făcut și tunicile țesute din fir de in subțire pentru Aaron și fiii săi. Mitra și scufiile le-au făcut tot din fir de in subțire, indispensabilii – din fir de in subțire răsucit, iar brâul – din fir de in subțire răsucit și din fire de culoare albastră, purpurie și stacojie, lucrat la gherghef, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. Au făcut apoi și plăcuța de aur pur, cununa sfântă, și au gravat pe ea, așa cum se gravează un sigiliu: „Sfânt pentru Domnul “. Au prins-o sus, de mitră, cu o sfoară albastră, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. În felul acesta a fost încheiată toată lucrarea Tabernaculului, Cortul Întâlnirii. Fiii lui Israel au făcut potrivit cu tot ceea ce îi poruncise Domnul lui Moise; așa au făcut. Apoi au adus Tabernaculul la Moise: cortul cu toate obiectele lui: cârligele, scândurile, drugii, stâlpii și piedestalele lui, învelitoarea din piei de berbeci vopsite în roșu, acoperitoarea din piei trainice, draperia despărțitoare, Chivotul Mărturiei cu drugii lui și cu Capacul ispășirii, masa cu toate obiectele ei, pâinea prezentării, sfeșnicul din aur pur cu candelele și obiectele lui, uleiul pentru luminat, altarul de aur, uleiul pentru ungere, tămâia mirositoare, draperia de la intrarea cortului, altarul de bronz cu grătarul de bronz, cu drugii și cu toate uneltele lui, ligheanul cu piedestalul lui, draperiile curții, stâlpii lor și piedestalele acestora, draperia pentru intrarea curții, funiile, țărușii, toate obiectele pentru slujba de la Tabernacul, de la Cortul Întâlnirii, veșmintele țesute cu măiestrie, pentru slujirea în Locul Sfânt, veșmintele sfinte ale preotului Aaron și veșmintele fiilor săi pentru slujba de preoți. Fiii lui Israel au făcut toată lucrarea potrivit cu tot ceea ce îi poruncise Domnul lui Moise. Moise s-a uitat la toată lucrarea și iată că ei o făcuseră așa cum poruncise Domnul; așa făcuseră. Și Moise i-a binecuvântat. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „În prima zi a lunii întâi să ridici Tabernaculul, Cortul Întâlnirii. Să pui acolo Chivotul Mărturiei și acoperă Chivotul cu draperia. Să duci masa înăuntru și să aranjezi pe ea lucrurile ei. Să aduci sfeșnicul și să-i pui candelele. Altarul de aur pentru tămâiere să-l pui înaintea Chivotului Mărturiei și să atârni draperia de la intrarea în Tabernacul. Să pui altarul arderilor-de-tot înaintea intrării în Tabernacul, în Cortul Întâlnirii, iar ligheanul să-l așezi între Cortul Întâlnirii și altar și să pui apă în el. Să ridici curtea de jur împrejur și să pui draperia la intrarea în curte. Apoi să iei uleiul pentru ungere, să ungi Tabernaculul cu tot ce este în el. Să-l sfințești alături de toate obiectele lui, iar acesta va fi sfânt. Apoi să ungi altarul arderilor-de-tot și toate uneltele lui. Să sfințești altarul, și acesta va fi preasfânt. Să ungi ligheanul cu piedestalul lui și să-l sfințești. După aceea, să-i aduci pe Aaron și pe fiii săi la intrarea în Cortul Întâlnirii și să-i speli cu apă. Să-l îmbraci pe Aaron cu veșmintele sfinte, să-l ungi și să-l sfințești, ca el să-Mi îndeplinească slujba de preot. Să-i aduci și pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunici și să-i ungi așa cum l-ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi îndeplinească slujba de preoți. Ungerea lor le va da dreptul la o preoție veșnică de-a lungul generațiilor lor“. Moise a făcut potrivit cu tot ceea ce i-a poruncit Domnul; așa a făcut. În luna întâi, în anul al doilea, în prima zi a lunii, Tabernaculul a fost ridicat. Moise a ridicat Tabernaculul, i-a pus piedestalele, a așezat scândurile, a așezat drugii și a ridicat stâlpii. Apoi a întins acoperitoarea peste Tabernacul și a așezat acoperitoarea cortului deasupra lui, așa cum îi poruncise Domnul. A luat Mărturia și a pus-o în Chivot, a așezat drugii Chivotului și a pus Capacul ispășirii deasupra Chivotului. A adus Chivotul în Tabernacul, a agățat draperia despărțitoare și a acoperit astfel Chivotul Mărturiei, așa cum îi poruncise Domnul. A așezat masa în Cortul Întâlnirii, în partea de nord a Tabernaculului, dincoace de draperie și a aranjat pe ea pâinea înaintea Domnului, așa cum îi poruncise Domnul. A pus sfeșnicul în Cortul Întâlnirii, față în față cu masa, în partea de sud a Tabernaculului și a așezat candelele înaintea Domnului, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. A pus altarul de aur în Cortul Întâlnirii, înaintea draperiei și a ars tămâie mirositoare pe el, așa cum îi poruncise Domnul. A așezat și draperia de la intrarea în Tabernacul. A pus altarul arderilor-de-tot la intrarea Tabernaculului, Cortul Întâlnirii, și a adus pe el arderea-de-tot și darul de mâncare, așa cum îi poruncise Domnul. A pus ligheanul între Cortul Întâlnirii și altar și a turnat în el apă pentru spălat, apă cu care Moise, Aaron și fiii săi trebuiau să se spele pe mâini și pe picioare. Când intrau în Cortul Întâlnirii și când se apropiau de altar, ei trebuiau să se spele, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise. Apoi a ridicat curtea din jurul Tabernaculului și a altarului și a așezat draperia de la intrarea curții. Și, astfel, Moise a încheiat lucrarea. Atunci norul a acoperit Cortul Întâlnirii și gloria Domnului a umplut Tabernaculul. Moise n-a putut să intre în Cortul Întâlnirii deoarece norul se așezase deasupra lui și gloria Domnului umplea Tabernaculul. În toate călătoriile lor, fiii lui Israel porneau atunci când norul se ridica de deasupra Tabernaculului. Dacă norul nu se ridica, nu porneau până în ziua în care acesta se ridica. Ziua, norul Domnului era deasupra Tabernaculului, iar noaptea, în nor apărea un foc sub privirea întregii Case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor. Domnul l-a chemat pe Moise și i-a vorbit din Cortul Întâlnirii, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când cineva dintre voi aduce Domnului vreo ofrandă, să vă aduceți ofranda dintr-un animal din turmă sau cireadă. Dacă ofranda lui este o ardere-de-tot din cireadă, atunci să aducă un mascul fără cusur. Să-l aducă la intrarea în Cortul Întâlnirii ca să fie plăcut înaintea Domnului. Să-și pună mâna pe capul animalului adus ca ardere-de-tot, și acesta va fi primit în locul lui ca ispășire pentru el. Vițelul să fie înjunghiat înaintea Domnului iar fiii lui Aaron, preoții, să aducă sângele și să-l stropească de jur împrejurul altarului de la intrarea în Cortul Întâlnirii. Arderea-de-tot să fie jupuită și tăiată în bucăți. Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar și să pună lemne în foc. Apoi preoții, fiii lui Aaron, să așeze bucățile, capul și grăsimea pe lemnele puse în focul de pe altar, iar măruntaiele și picioarele să le spele cu apă. Apoi preotul să le ardă pe toate pe altar ca o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Dacă ofranda lui ca ardere-de-tot este din turmă, din miei sau din capre, atunci să aducă un mascul fără cusur. Să-l înjunghie în partea de nord a altarului, înaintea Domnului, iar fiii lui Aaron, preoții, să-i stropească sângele pe altar, de jur împrejur. Preotul să-l taie în bucăți și să așeze bucățile împreună cu capul și grăsimea pe lemnele puse pe focul de pe altar, iar măruntaiele și picioarele să le spele cu apă. Apoi, preotul să le aducă pe toate și să le ardă pe altar. Aceasta este o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Dacă ofranda lui pentru Domnul este o ardere-de-tot din păsări, atunci să-și aducă ofranda din turturele sau din pui de porumbel. Preotul să aducă pasărea lângă altar, să-i desprindă capul și s-o ardă pe altar; sângele ei să-i fie scurs pe o parte a altarului. Apoi, să-i scoată gușa cu ce are în ea și s-o arunce lângă altar, pe partea de est, în locul pentru cenușă. Să-i rupă aripile, fără să le desprindă. După aceea, preotul să ardă pasărea pe altar, pe lemnele de pe foc. Aceasta este o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Când cineva aduce Domnului ca ofrandă un dar de mâncare, ofranda lui să fie din făină aleasă. Să toarne ulei peste ea, să adauge tămâie și s-o aducă preoților, fiilor lui Aaron. Preotul să ia un pumn din făina aleasă și din ulei, precum și toată tămâia, și să le ardă pe altar ca o jertfă de aducere-aminte. Aceasta este o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Ceea ce rămâne din darul de mâncare să fie a lui Aaron și a fiilor săi, ca parte preasfântă a jertfelor mistuite de foc pentru Domnul. Când aduci ca ofrandă un dar de mâncare copt în cuptor, să aduci niște turte nedospite, făcute din făină aleasă, amestecată cu ulei sau niște turte subțiri, unse cu ulei. Dacă ofranda ta este un dar de mâncare pregătit pe grătar, să fie o turtă nedospită, făcută din făină aleasă, amestecată cu ulei. S-o rupi în bucăți și să torni ulei peste ea. Acesta este un dar de mâncare. Dacă ofranda ta este un dar de mâncare pregătit pe grătar, să fie din făină aleasă, amestecată cu ulei. Să aduci Domnului darul de mâncare pregătit din aceste lucruri. Când va fi adus înaintea preotului, acesta să îl pună pe altar. Preotul să ia o parte din darul de mâncare și s-o ardă pe altar ca jertfă de aducere-aminte, o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Ceea ce rămâne din darul de mâncare să fie a lui Aaron și a fiilor săi, ca parte preasfântă a jertfelor mistuite de foc pentru Domnul. Niciunul dintre darurile de mâncare pe care le aduceți Domnului să nu fie făcute din aluat dospit, pentru că nu trebuie să ardeți nimic făcut din aluat dospit sau care conține miere, ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul. Puteți să le aduceți Domnului ca ofrandă a primelor roade, dar să nu fie oferite pe altar ca o aromă plăcută. Orice ofrandă din darurile tale de mâncare s-o sărezi cu sare. Să nu lași să lipsească sarea legământului Dumnezeului tău din darurile tale de mâncare. Să aduci sare la toate darurile tale. Dacă aduci un dar de mâncare Domnului din primele tale roade, să aduci un dar de mâncare din spice proaspete, prăjite la foc și din boabe noi, pisate. Să pui ulei peste ele și să adaugi și tămâie. Acesta este un dar de mâncare. Preotul să ardă boabele pisate și uleiul, împreună cu toată tămâia, ca jertfă de aducere-aminte. Aceasta este o jertfă mistuită de foc în cinstea Domnului. Dacă ofranda cuiva este o jertfă de pace și dacă el o aduce din cireadă, animalul, mascul sau femelă, trebuie să fie fără cusur; așa să fie adus înaintea Domnului. Să pună mâna pe capul ofrandei sale și s-o înjunghie la intrarea în Cortul Întâlnirii, iar preoții, fiii lui Aaron, să stropească sângele pe altar, de jur împrejur. Apoi, din această jertfă de pace, să aducă o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. S-o aducă din grăsimea care acoperă măruntaiele și din toată grăsimea din jurul măruntaielor, din cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și din membrana ficatului, pe care o va desprinde odată cu rinichii. Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii-de-tot care va fi pe lemnele de pe foc, ca o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Dacă ofranda lui, ca jertfă de pace pentru Domnul, este din turmă, să aducă un animal, mascul sau femelă, fără cusur. Dacă aduce ca ofrandă un miel, să-l aducă înaintea Domnului, să-și pună mâna pe capul ofrandei sale și s-o înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii, iar fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar, de jur împrejur. Apoi, din jertfa de pace, să aducă o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. S-o aducă din grăsime – și anume toată grăsimea cozii care va fi desprinsă de la șira spinării, grăsimea de pe măruntaie și toată grăsimea din jurul măruntaielor – din cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și din membrana ficatului, pe care o va desprinde odată cu rinichii. Apoi, preotul să le ardă pe altar. Aceasta este o mâncare adusă ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul. Dacă ofranda lui este o capră, atunci s-o aducă înaintea Domnului, să-și pună mâna pe capul ei și s-o înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii, iar fiii lui Aaron să stropească sângele pe altar, de jur împrejur. Apoi să aducă din ofranda sa o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. S-o aducă din grăsimea de pe măruntaie, din toată grăsimea din jurul măruntaielor, din cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și din membrana ficatului, pe care o va desprinde odată cu rinichii. Apoi preotul să le ardă pe altar ca o jertfă de mâncare mistuită de foc, de o aromă plăcută. Toată grăsimea este a Domnului. Aceasta să fie o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre, în toate locuințele voastre: să nu mâncați grăsimea și să nu mâncați sângele» “. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, care nu trebuie încălcate, și încalcă una dintre ele, dacă cel ce păcătuiește este preotul care a primit ungerea, aducând astfel vină asupra poporului, va trebui să-I aducă Domnului, pentru păcatul comis, un taur fără cusur din cireada sa, ca jertfă pentru păcat. Să aducă taurul la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului, să-și pună mâna pe capul taurului, și taurul să fie înjunghiat acolo, înaintea Domnului. Preotul care a primit ungerea să ia din sângele taurului, să-l aducă în Cortul Întâlnirii, să-și pună degetul în sânge și să-l stropească de șapte ori înaintea Domnului, înaintea draperiei despărțitoare a Lăcașului. Preotul să ungă cu sânge coarnele altarului tămâierii, care este în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului, iar restul sângelui taurului să-l verse la baza altarului arderilor-de-tot, care este la intrarea în Cortul Întâlnirii. Apoi să ia toată grăsimea taurului adus ca jertfă pentru păcat – și anume grăsimea de pe măruntaie și grăsimea din jurul măruntaielor – cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și membrana ficatului, care trebuie desprinsă odată cu rinichii. Preotul să ia aceste părți, așa cum sunt luate de la animalul adus ca jertfă de pace, și să le ardă pe altarul arderilor-de-tot. Dar pielea taurului, toată carnea lui, capul, picioarele, măruntaiele și balega, adică ce a rămas din taur, să le ducă într-un loc curat în afara taberei, acolo unde se aruncă cenușa de la grăsime, și să le ardă într-un foc făcut din lemne. Trebuie să fie arse acolo unde se aruncă cenușă. Dacă toată comunitatea lui Israel va păcătui din greșeală, și lucrul acesta este ascuns de ochii adunării, dacă încalcă una dintre poruncile Domnului, care nu trebuie încălcate, și se face astfel vinovată, când păcatul pe care l-a comis va fi descoperit, adunarea va trebui să aducă drept jertfă pentru păcat un taur din cireadă. Să-l aducă înaintea Cortului Întâlnirii, iar bătrânii comunității să-și pună mâinile pe capul taurului, în prezența Domnului, și taurul să fie înjunghiat acolo, în prezența Domnului. Preotul care a primit ungerea să ia din sângele taurului, să-l ducă în Cortul Întâlnirii, să-și pună degetul în sânge și să stropească cu el de șapte ori înaintea Domnului, în fața draperiei. Apoi să ungă cu sânge coarnele altarului care se află înaintea Domnului, în Cortul Întâlnirii, iar restul sângelui să-l verse la baza altarului arderilor-de-tot, care se află la intrarea în Cortul Întâlnirii. Toată grăsimea taurului s-o ia și s-o ardă pe altar. Acest taur să fie jertfit la fel ca taurul jertfei pentru păcat. Așa să facă preotul ispășire pentru ei și vor fi iertați. Ce rămâne din taur să fie dus în afara taberei și să fie ars, la fel cum s-a ars și ce a rămas din primul taur. Aceasta este o jertfă pentru păcat adusă pentru adunare. Când un conducător va păcătui și va încălca fără voie una dintre poruncile Domnului, Dumnezeul său, porunci care nu trebuie încălcate, și se face astfel vinovat, sau când păcatul pe care l-a comis îi este adus la cunoștință, va trebui să aducă drept ofrandă un țap fără cusur. Să-și pună mâna pe capul țapului și acesta să fie înjunghiat în locul unde se înjunghie arderile-de-tot înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă pentru păcat. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei pentru păcat și să ungă cu el coarnele altarului arderilor-de-tot, iar restul sângelui să-l verse la baza altarului arderilor-de-tot. Apoi să ardă toată grăsimea pe altar, la fel cum se arde grăsimea de la jertfa de pace. Așa să facă preotul ispășire pentru păcatul acestuia și va fi iertat. Dacă vreunul din poporul țării va păcătui fără voie, încălcând una dintre poruncile Domnului, care nu trebuie încălcate, și se face astfel vinovat sau dacă păcatul pe care l-a comis îi este adus la cunoștință, atunci să aducă drept ofrandă, pentru păcatul pe care l-a comis, o iadă fără cusur. Să-și pună mâna pe capul jertfei pentru păcat, și aceasta să fie înjunghiată în locul unde se aduc arderile-de-tot. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei și să ungă cu el coarnele altarului arderilor-de-tot, iar restul sângelui să-l verse la baza altarului. Să ia apoi toată grăsimea, la fel cum se ia grăsimea de la jertfa de pace și s-o ardă pe altar, căci aceasta este de o aromă plăcută Domnului. Așa să facă preotul ispășire pentru omul acela, și va fi iertat. Dacă ofranda pe care o va aduce este un miel ca jertfă pentru păcat, să aducă o femelă fără cusur. Să-și pună mâna pe capul jertfei pentru păcat și aceasta să fie înjunghiată în locul în care sunt înjunghiate arderile-de-tot. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei pentru păcat și să ungă cu el coarnele altarului arderilor-de-tot, iar restul sângelui să-l verse la baza altarului. Să ia apoi toată grăsimea, la fel cum se ia grăsimea de la jertfa de pace și s-o ardă pe altar, deasupra jertfelor mistuite de foc pentru Domnul. Așa să facă preotul ispășire pentru păcatul pe care omul acela l-a comis, și va fi iertat. Dacă cineva va păcătui atunci când, deși aude rostirea jurământului în calitate de martor a ceea ce a văzut sau știe, totuși nu declară nimic, va purta pedeapsa pentru nelegiuirea lui. Sau dacă cineva va atinge vreun lucru necurat, fie cadavrul unei vietăți necurate, fie cadavrul unei vite necurate, fie cadavrul unei târâtoare necurate, și lucrul acesta este ascuns de el, va deveni necurat și va fi vinovat. Sau dacă cineva va atinge vreo necurăție omenească, orice necurăție prin care cineva poate ajunge necurat, și lucrul acesta este ascuns de el, apoi își va da seama, va fi vinovat. Sau dacă cineva va jura, vorbind pripit cu buzele lui, că va face bine sau rău cu privire la orice lucru despre care omul poate vorbi pripit într-un jurământ, și lucrul acesta a fost ascuns de el, apoi își va da seama și se face astfel vinovat de una dintre aceste fapte, așadar, dacă cineva se va face vinovat de una dintre aceste fapte, să mărturisească cum a păcătuit. Apoi să aducă Domnului jertfa pentru vina lui, pentru păcatul pe care l-a comis, o femelă din turmă, fie oaie sau iadă, ca jertfă pentru păcat, iar preotul să facă ispășire pentru păcatul lui. Dacă nu poate aduce o oaie, atunci să aducă Domnului, ca jertfă pentru vina lui, pentru păcatul comis, două turturele sau doi pui de porumbel, una ca jertfă pentru păcat și cealaltă ca ardere-de-tot. Să le dea preotului, iar acesta s-o aducă, mai întâi, pe cea care este pentru jertfa pentru păcat. Să-i frângă capul în dreptul gâtului, dar fără să-l desprindă. Apoi, să stropească o latură a altarului cu o parte din sângele jertfei pentru păcat, iar restul sângelui să-l scurgă la baza altarului. Aceasta este o jertfă pentru păcat. Cea de-a doua turturea s-o ofere ca ardere-de-tot, în conformitate cu reglementările stabilite. Așa să facă preotul ispășire pentru omul acela, pentru păcatul pe care l-a comis, și va fi iertat. Dacă nu poate aduce nici cele două turturele sau doi pui de porumbel, va aduce ca ofrandă, pentru păcatul pe care l-a comis, o jertfă pentru păcat din a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă. Să nu pună nici ulei și nici tămâie pe ea, căci este o jertfă pentru păcat. S-o ducă la preot și preotul să ia un pumn de făină ca jertfă de aducere-aminte și s-o ardă pe altar deasupra jertfelor mistuite de foc pentru Domnul. Aceasta este o jertfă pentru păcat. Așa să facă preotul ispășire pentru oricare din aceste păcate, pe care omul acela le-a comis, și va fi iertat. Ceea ce va mai rămâne din jertfa aceasta să fie a preotului, ca la darul de mâncare»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Dacă cineva va arăta necredincioșie și va păcătui fără voie față de oricare din lucrurile sfinte ale Domnului, atunci să aducă Domnului ca jertfă pentru vină un berbec fără cusur din turmă, a cărui valoare în șecheli de argint să o apreciezi tu după valoarea șechelului Lăcașului. Aceasta este o jertfă pentru vină. El să plătească pentru păcatul comis față de lucrurile sfinte, adăugând încă o a cincea parte din valoarea berbecului, și s-o dea apoi preotului. Preotul să facă ispășire cu berbecul jertfei pentru vină și omul acela va fi iertat. Așadar, dacă cineva va păcătui fără să-și dea seama, făcând împotriva vreuneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute, va fi vinovat și își va purta astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui. Să aducă preotului, ca jertfă pentru vină, un berbec fără cusur din turmă, la aprecierea ta. Preotul să facă ispășire în locul lui pentru greșeala pe care a făcut-o fără să fi știut, și acesta va fi iertat. Aceasta este o jertfă pentru vină. Omul acesta s-a făcut vinovat față de Domnul “. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Dacă cineva dintre voi va păcătui și va arăta necredincioșie față de Domnul, înșelându-l pe semenul său cu privire la un lucru dat lui spre păstrare ori în garanție sau cu privire la un lucru însușit prin jaf, sau asuprindu-l pe semenul său; sau dacă a găsit un lucru pierdut și minte cu privire la el sau dacă face un jurământ fals cu privire la vreunul dintre aceste lucruri pe care le face omul și astfel păcătuiește, deci, dacă va păcătui astfel și, prin urmare, se va face vinovat, să dea înapoi lucrul pe care și l-a însușit prin jaf sau lucrul pe care și l-a însușit prin asuprire, să înapoieze garanția care i-a fost încredințată sau lucrul pierdut pe care l-a găsit sau orice lucru despre care a făcut un jurământ fals. Să-l restituie pe deplin și să mai adauge încă o cincime la valoarea lui. Să-l dea înapoi semenului său, chiar în ziua în care va aduce jertfa de vinovăție. Iar ca jertfă pentru vină să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur din turmă, după aprecierea ta, și să-l dea preotului. Preotul să facă ispășire pentru acesta înaintea Domnului și el va fi iertat de orice păcat pe care l-a comis și de care s-a făcut vinovat“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Iată ce să le poruncești lui Aaron și fiilor săi: «Cu privire la legea arderii-de-tot, aceasta să rămână pe vatra altarului toată noaptea, până dimineața și în felul acesta focul de pe altar să ardă continuu. Preotul să se îmbrace cu veșmintele de in după ce și-a luat indispensabilii pe el. Să ia cenușa arderii-de-tot de pe altar și s-o așeze lângă altar. Apoi să-și scoată veșmintele, să-și ia alte haine și să ducă cenușa într-un loc curat, în afara taberei. Focul de pe altar să continue să ardă și să nu se stingă. În fiecare dimineață, preotul să ardă lemne pe altar, să așeze pe ele arderea-de-tot și să ardă deasupra grăsimea jertfelor de pace. Focul să ardă continuu pe altar și să nu se stingă deloc. Cu privire la legea darului de mâncare, fiii lui Aaron să-l aducă înaintea Domnului, înaintea altarului. Să ia un pumn din făina aleasă și din uleiul pentru darul de mâncare, cu toată tămâia care a fost adăugată la acest dar de mâncare și să le ardă pe altar ca jertfă de aducere-aminte de o aromă plăcută Domnului. Aaron și fiii săi să mănânce ce va mai rămâne din ea; s-o mănânce, sub formă de turte nedospite, într-un loc sfânt; să le mănânce în curtea Cortului Întâlnirii. Să nu fie coapte cu aluat dospit. Aceasta este partea pe care Eu le-am dat-o din jertfele Mele mistuite de foc. Ea este preasfântă, la fel ca jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină. S-o mănânce fiecare persoană de parte bărbătească dintre urmașii lui Aaron. Aceasta este o hotărâre veșnică, de-a lungul generațiilor voastre, cu privire la jertfele mistuite de foc pentru Domnul. Oricine se va atinge de ele va fi sfânt»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Iată care este ofranda pe care Aaron și fiii săi o vor aduce Domnului în ziua în care vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă, ca dar de mâncare continuu, jumătate din ea dimineața și jumătate seara. Să fie făcută cu ulei pe un grătar; s-o aduci frământată bine. Apoi s-o aduci coaptă și tăiată în bucăți, ca dar de mâncare de o aromă plăcută Domnului. Preotul care va fi uns în locul lui Aaron, dintre fiii lui, să-l pregătească în felul acesta ca parte cuvenită Domnului printr-o hotărâre veșnică; să fie ars ca jertfă întreagă. Orice dar de mâncare al unui preot să fie ars ca jertfă întreagă; să nu se mănânce“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le lui Aaron și fiilor săi și spune-le: «Aceasta este legea jertfei pentru păcat: jertfa pentru păcat să fie înjunghiată înaintea Domnului, în locul în care este înjunghiat animalul pentru arderea-de-tot; aceasta este preasfântă. S-o mănânce preotul care aduce jertfa pentru păcat. Să fie mâncată într-un loc sfânt, în curtea Cortului Întâlnirii. Orice se atinge de carnea jertfei va fi sfânt. Dacă va sări sânge pe veșmânt, locul stropit să fie spălat într-un loc sfânt. De asemenea, vasul de pământ în care a fost fiartă jertfa să fie spart, iar dacă a fost fiartă într-un vas de bronz, să fie frecat și limpezit cu apă. Fiecare persoană de parte bărbătească dintre preoți să mănânce din ea. Aceasta este o jertfă preasfântă. Dar să nu se mănânce nicio jertfă pentru păcat din al cărei sânge se va aduce în Cortul Întâlnirii pentru facerea ispășirii în Locul Sfânt, ci aceea să fie arsă în foc. În ce privește legea jertfei pentru vină, aceasta este o jertfă preasfântă. Animalul adus ca jertfă pentru vină să fie înjunghiat în locul în care se înjunghie animalul adus ca ardere-de-tot, după care sângele să-i fie stropit pe altar, de jur împrejur. Apoi să fie adusă ca jertfă toată grăsimea ei – grăsimea cozii și grăsimea de pe măruntaie – cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și membrana ficatului, care va trebui luată odată cu rinichii. Preotul să le ardă pe altar, ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul. Aceasta este o jertfă pentru vină. Fiecare persoană de parte bărbătească dintre preoți să mănânce din ea într-un loc sfânt, căci este o jertfă preasfântă. Ca jertfa pentru vină, așa este și la jertfa pentru păcat, existând aceeași lege pentru amândouă. Ele vor fi ale preotului care face ispășirea. De asemenea, preotul care aduce arderea-de-tot a cuiva, poate păstra pentru sine pielea animalului jertfit ca ardere-de-tot. Orice dar de mâncare copt în cuptor și tot ce este gătit în tigaie sau pe grătar să-i rămână preotului care îl aduce. Dar orice dar de mâncare, amestecat cu ulei sau uscat, să fie al tuturor fiilor lui Aaron, fiecare să primească la fel ca fratele său. Aceasta este legea cu privire la jertfa de pace, pe care cineva o va aduce Domnului: dacă o va aduce drept mulțumire, să aducă alături de jertfa de mulțumire niște turte nedospite, amestecate cu ulei, niște turte subțiri, nedospite, unse cu ulei, și turte din făină aleasă, bine frământată, amestecate cu ulei. Alături de jertfa de pace adusă ca mulțumire, să aducă drept ofrandă și turte de pâine dospită. Din fiecare ofrandă să aducă Domnului câte o turtă drept contribuție. Aceasta va fi a preotului care stropește sângele jertfei de pace. Carnea jertfei de mulțumire din jertfa lui de pace să fie mâncată în ziua în care este adusă ca ofrandă. Să nu se lase nimic din ea până dimineața. Dar dacă ofranda pe care o aduce este în vederea împlinirii unui jurământ sau este un dar de bunăvoie, aceasta să fie mâncată în ziua în care este adusă, iar ce a mai rămas să se mănânce în ziua următoare. Ceea ce va mai rămâne din carnea jertfei până a treia zi să fie ars în foc. Dacă cineva mănâncă din carnea jertfei lui de pace a treia zi, nu va fi acceptată și nu i se va lua în considerare celui ce a adus-o. Este necurată, iar cel ce o mănâncă va purta pedeapsa pentru nelegiuirea lui. Carnea care a fost atinsă de ceva necurat să nu fie mâncată, ci să fie arsă în foc. Însă carnea curată poate fi mâncată de oricine este curat. Cât despre cel care va mânca din carnea jertfei de pace a Domnului când este necurat, acela să fie nimicit din poporul său. Dacă cineva va atinge un lucru necurat, fie vreo necurăție omenească, fie vreun animal necurat sau orice alt lucru spurcat și va mânca apoi din jertfa de pace a Domnului, să fie nimicit din poporul său»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Să nu mâncați grăsime de bou, de oaie sau de capră. Grăsimea de la cadavrul unui animal sau grăsimea unui animal care a fost sfâșiat de animalele sălbatice poate fi folosită la orice altceva, dar nu aveți voie s-o mâncați. Dacă cineva dintre voi va mânca grăsimea unui animal din care a fost adusă o jertfă mistuită de foc pentru Domnul, cel care o va mânca să fie nimicit din poporul său. Să nu mâncați niciun fel de sânge, al vreunei păsări sau al vreunui animal, în niciuna dintre locuințele voastre. Orice persoană care va mânca vreun fel de sânge va fi nimicită din poporul său»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Cel care Îi aduce Domnului o jertfă de pace, să-I ofere Domnului un dar luat chiar din jertfa lui de pace. Cu mâinile lui să aducă jertfele mistuite de foc. Să aducă grăsimea împreună cu pieptul, iar pieptul să fie legănat înaintea Domnului ca o jertfă legănată. Preotul să ardă grăsimea pe altar, iar pieptul să fie al lui Aaron și al fiilor săi. Spata dreaptă de la jertfele voastre de pace s-o dați preotului drept contribuție. Acela dintre fiii lui Aaron care aduce sângele și grăsimea jertfei de pace să oprească spata dreaptă ca parte a lui. Căci Eu am luat de la fiii lui Israel, din jertfele lor de pace, pieptul jertfei legănate și spata adusă drept contribuție și le-am dat preotului Aaron și fiilor săi, de la fiii lui Israel, printr-o hotărâre veșnic㻓. Aceasta este partea lui Aaron și partea fiilor săi din jertfele mistuite de foc pentru Domnul, din ziua în care El i-a adus ca să slujească Domnului ca preoți. Domnul a poruncit ca această parte să le fie dată de către fiii lui Israel, din ziua când El i-a uns. Aceasta este o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor lor. Aceasta este legea cu privire la arderea-de-tot, darul de mâncare, jertfa pentru păcat, jertfa pentru vină, jertfa în vederea învestirii în slujire și jertfa de pace, pe care i-a poruncit-o Domnul lui Moise pe muntele Sinai, atunci când le-a spus fiilor lui Israel să-și aducă jertfele înaintea Domnului, în deșertul Sinai. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ia-i pe Aaron și pe fiii lui, adu veșmintele, uleiul pentru ungere, taurul jertfei pentru păcat, doi berbeci și coșul cu azime și convoacă întreaga adunare la intrarea în Cortul Întâlnirii“. Moise a făcut așa cum i-a poruncit Domnul și, astfel, adunarea s-a strâns la intrarea Cortului Întâlnirii. Moise a zis adunării: „Iată cum a poruncit Domnul să se facă!“. Moise i-a adus pe Aaron și pe fiii săi și i-a spălat cu apă. L-a îmbrăcat pe Aaron cu tunica, i-a înfășurat brâul în jurul mijlocului, l-a îmbrăcat cu mantia, a pus pe el efodul și l-a înfășurat cu brâul efodului, țesut cu măiestrie, legând astfel efodul de el. I-a pus pieptarul, iar în pieptar a pus Urimul și Tumimul. I-a pus mitra pe cap, iar pe mitră, în față, a fixat plăcuța de aur, sfânta cunună, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise. Apoi Moise a luat uleiul pentru ungere și a uns Tabernaculul cu tot ce este în el, sfințindu-l. A stropit din el de șapte ori pe altar, a uns altarul cu toate uneltele lui, precum și ligheanul cu piedestalul lui, ca să sfințească totul. A turnat din uleiul pentru ungere pe capul lui Aaron și l-a uns ca să-l sfințească. Moise i-a adus și pe fiii lui Aaron, i-a îmbrăcat cu tunicile, le-a înfășurat brâiele în jurul mijlocului și le-a pus scufiile, așa cum îi poruncise Domnul. După aceea, a adus taurul jertfei pentru păcat. Aaron și fiii săi și-au pus mâinile pe capul taurului jertfei pentru păcat, după care Moise a înjunghiat taurul, a luat din sânge și a uns cu degetul său coarnele altarului, curățind astfel altarul. Apoi, a vărsat restul sângelui la baza altarului. Așa l-a sfințit, făcând ispășire pentru el. Moise a luat toată grăsimea de pe măruntaie, membrana ficatului și cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și le-a ars pe altar. Resturile taurului, adică pielea, carnea și balega, le-a ars în foc în afara taberei, așa cum îi poruncise Domnul. Apoi, a adus berbecul pentru arderea-de-tot iar Aaron, împreună cu fiii lui, și-au pus mâinile pe capul acestuia. Moise l-a înjunghiat și a stropit sângele pe altar, de jur împrejur. După ce a tăiat berbecul în bucăți, Moise i-a ars capul, bucățile și grăsimea. După ce a spălat cu apă măruntaiele și picioarele, Moise a ars tot berbecul pe altar ca o ardere-de-tot de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul, așa cum îi poruncise El. După aceea, a adus și al doilea berbec, berbecul pentru jertfa în vederea învestirii în slujire, iar Aaron și fiii săi și-au pus mâinile pe capul acestuia. Moise l-a înjunghiat, a luat din sânge și a uns lobul urechii drepte a lui Aaron, degetul mare al mâinii lui drepte și degetul mare al piciorului său drept. Apoi i-a adus pe fiii lui Aaron. Moise le-a uns cu sânge lobul urechii drepte, degetul mare al mâinii drepte și degetul mare al piciorului drept și a stropit restul sângelui pe altar, de jur împrejur. Apoi a luat grăsimea – grăsimea cozii și toată grăsimea de pe măruntaie – membrana ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și spata dreaptă. Din coșul azimelor, care era înaintea Domnului, a luat o turtă obișnuită, o turtă făcută cu ulei și o turtă subțire și le-a pus pe grăsime și pe spata dreaptă. Le-a pus apoi pe toate în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor săi și le-a legănat ca jertfă legănată înaintea Domnului. Apoi Moise le-a luat din mâinile lor și le-a ars pe altar, deasupra arderii-de-tot, ca o jertfă în vederea învestirii în slujire, de o aromă plăcută; aceasta este o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. Moise a luat pieptul și l-a adus ca o jertfă legănată înaintea Domnului. Aceasta a fost partea lui Moise din berbecul folosit la învestirea în slujire, așa cum îi poruncise Domnul. După aceea, Moise a luat din uleiul pentru ungere și din sângele de pe altar, după care l-a stropit pe Aaron și veșmintele sale și, de asemenea, pe fiii săi și veșmintele lor. I-a sfințit astfel pe Aaron și veșmintele lui, pe fiii lui și veșmintele lor. Moise le-a zis lui Aaron și fiilor săi: „Fierbeți carnea la intrarea în Cortul Întâlnirii și mâncați-o acolo împreună cu pâinea din coșul jertfelor folosite la învestirea în slujire, așa cum am poruncit când am zis: «S-o mănânce Aaron și fiii săi», iar ce va mai rămâne din carne și din pâine să fie ars în foc. Să nu ieșiți dincolo de intrarea Cortului Întâlnirii timp de șapte zile, până când se vor împlini zilele învestirii voastre, căci șapte zile va dura învestirea voastră în slujire. Ce s-a făcut astăzi, așa a poruncit Domnul să se facă și de acum încolo ca ispășire pentru voi. Să rămâneți la intrarea Cortului Întâlnirii zi și noapte, timp de șapte zile, și să vă îndepliniți responsabilitatea față de Domnul ca să nu muriți, căci așa mi s-a poruncit“. Aaron și fiii săi au făcut toate lucrurile pe care le-a poruncit Domnul prin Moise. În cea de-a opta zi, Moise i-a chemat pe Aaron, pe fiii săi și pe bătrânii lui Israel. El i-a zis lui Aaron: „Ia-ți un vițel din cireadă, pentru o jertfă pentru păcat, și un berbec fără cusur, pentru o ardere-de-tot, și adu-i înaintea Domnului. Apoi să le vorbești fiilor lui Israel, spunând: «Luați un țap, pentru o jertfă pentru păcat, un vițel și un miel de un an, fără cusur, pentru o ardere-de-tot, un bou și un berbec, pentru o jertfă de pace, ca să-i jertfiți înaintea Domnului, și un dar de mâncare, amestecat cu ulei, căci astăzi vi Se va arăta Domnul »“. Fiii lui Israel au adus înaintea Cortului Întâlnirii ce a poruncit Moise și întreaga adunare s-a apropiat și a stat înaintea Domnului. Moise le-a zis: „Acesta este lucrul pe care vi l-a poruncit Domnul să-l faceți, pentru ca gloria Domnului să vi se arate“. Apoi Moise i-a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar și adu jertfa pentru păcatul tău și arderea ta de tot și fă ispășire pentru tine și pentru popor. Adu și ofranda poporului și fă ispășire pentru ei, așa cum a poruncit Domnul “. Aaron s-a apropiat de altar și a înjunghiat vițelul adus ca jertfă pentru păcat. Acesta era pentru el. Fiii lui Aaron i-au adus sângele, iar el a luat cu degetul din sânge și a uns coarnele altarului. Restul sângelui l-a turnat la baza altarului. Dar grăsimea, rinichii și membrana ficatului de la jertfa pentru păcat le-a ars pe altar, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise. Carnea și pielea le-a ars în afara taberei. Apoi a înjunghiat arderea-de-tot. Fiii lui Aaron i-au adus sângele și el l-a stropit pe altar, de jur împrejur. I-au adus arderea-de-tot tăiată în bucăți, cu tot cu cap, și el le-a ars pe altar. A spălat măruntaiele și picioarele și le-a ars pe altar, deasupra arderii-de-tot. După aceea, Aaron a adus ofranda poporului. A luat țapul care trebuia adus ca jertfă pentru păcatul poporului, l-a înjunghiat, după care l-a adus ca jertfă pentru păcat, ca și pe cea dintâi jertfă. A adus apoi arderea-de-tot și a jertfit-o în conformitate cu reglementările stabilite. A adus darul de mâncare, a luat un pumn de făină din el și a ars-o pe altar, pe lângă arderea-de-tot de dimineață. După aceea, a înjunghiat boul și berbecul ca jertfă de pace pentru popor. Fiii lui Aaron i-au adus sângele și el l-a stropit pe altar, de jur împrejur. I-au adus apoi grăsimea boului și a berbecului: grăsimea cozilor, grăsimea de pe măruntaie, rinichii și grăsimea de pe ei, membranele de pe ficați. Au pus grăsimea deasupra piepților, iar Aaron a ars această grăsime pe altar. După aceea, a legănat piepții și spata dreaptă ca jertfă legănată înaintea Domnului, așa cum a poruncit Moise. Aaron și-a ridicat mâinile spre popor și l-a binecuvântat. Apoi Aaron a coborât din locul în care a adus jertfa pentru păcat, arderea-de-tot și jertfa de pace. Moise și Aaron au intrat în Cortul Întâlnirii, iar când au ieșit, au binecuvântat poporul. Atunci gloria Domnului s-a arătat întregului popor. Un foc a ieșit dinaintea Domnului și a mistuit arderea-de-tot și grăsimea de pe altar. Tot poporul a văzut lucrul acesta, a strigat de bucurie și s-a aruncat cu fața la pământ. Nadab și Abihu, fiii lui Aaron, și-au luat fiecare fărașul pentru cărbuni, au pus foc în el și au pus tămâie pe foc. Astfel, ei au adus foc străin înaintea Domnului, lucru pe care El nu li-l poruncise. Atunci a ieșit un foc dinaintea Domnului, i-a ars și au murit înaintea Domnului. Moise i-a zis lui Aaron: „Aceasta este ceea ce a vrut Domnul să spună atunci când a zis: «În mijlocul celor ce se apropie de Mine Mă voi arăta sfânt și înaintea întregului popor voi fi glorificat» “. Aaron a tăcut. Moise i-a chemat pe Mișael și pe Elțafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, și le-a zis: „Apropiați-vă, luați-i pe frații voștri dinaintea Lăcașului și duceți-i în afara taberei“. Ei au venit și i-au dus pe fiii lui Aaron afară din tabără, îmbrăcați în tunicile lor, așa cum poruncise Moise. După aceea, Moise le-a zis lui Aaron și fiilor săi, Elazar și Itamar: „Să nu vă descoperiți capetele și să nu vă sfâșiați veșmintele, ca nu cumva să muriți și El să Se mânie pe toată adunarea. Lăsați-i pe frații voștri, toată Casa lui Israel, să-i jelească pe cei ce au fost arși de focul Domnului. Să nu ieșiți dincolo de intrarea în Cortul Întâlnirii ca să nu muriți, căci uleiul pentru ungere, uleiul Domnului, este peste voi“. Ei au făcut așa cum le-a poruncit Moise. Domnul i-a vorbit lui Aaron, zicând: „Nici tu și nici fiii tăi să nu beți vin sau băutură tare când veți intra în Cortul Întâlnirii, ca să nu muriți. Aceasta este o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre, ca să faceți deosebire între ce este sfânt și ce este obișnuit, între ce este curat și ce este necurat și să-i învățați pe fiii lui Israel toate hotărârile pe care li le-a dat Domnul prin Moise“. Moise le-a zis lui Aaron și fiilor care i-au mai rămas acestuia, Elazar și Itamar: „Luați darul de mâncare rămas de la jertfele mistuite de foc pentru Domnul și mâncați-l nedospit lângă altar, căci este preasfânt. Să-l mâncați într-un loc sfânt. El este dreptul cuvenit ție și dreptul cuvenit fiilor tăi din jertfele mistuite de foc pentru Domnul, căci așa mi s-a poruncit. Dar pieptul adus prin legănare și spata adusă drept contribuție să le mâncați într-un loc curat, atât tu, cât și fiii tăi și fiicele tale împreună cu tine, căci ele v-au fost date, ca un drept cuvenit ție și ca un drept cuvenit fiilor tăi, din jertfele de pace ale fiilor lui Israel. Spata adusă drept contribuție și pieptul jertfei legănate să fie aduse împreună cu grăsimea jertfelor mistuite de foc și să fie legănate înaintea Domnului ca jertfă legănată; ele vor fi ale tale și ale fiilor tăi printr-o hotărâre veșnică, așa cum a poruncit Domnul “. Apoi Moise a căutat cu atenție țapul jertfei pentru păcat, dar iată că acesta fusese ars. El s-a mâniat pe Elazar și pe Itamar, fiii care-i mai rămăseseră lui Aaron, și le-a zis: „De ce n-ați mâncat jertfa pentru păcat în Lăcaș? Căci aceasta este preasfântă și Dumnezeu v-a dat-o vouă ca să purtați nelegiuirea adunării și să faceți ispășire pentru ei înaintea Domnului. Iată, sângele ei nici n-a fost adus în Locul Sfânt! Trebuia s-o mâncați în Lăcaș, așa cum am poruncit!“. Aaron i-a zis lui Moise: „Iată, ei au adus astăzi jertfa pentru păcatul lor, precum și arderea-de-tot înaintea Domnului și totuși aceste lucruri au venit peste mine. Dacă aș fi mâncat azi jertfa pentru păcat, ar fi fost oare bine în ochii Domnului?“. Când a auzit Moise aceste cuvinte, a fost mulțumit. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron astfel: „Spuneți-le fiilor lui Israel următoarele: «Dintre toate animalele care sunt pe pământ, acestea sunt vietățile pe care să le mâncați: să mâncați orice are copita despicată, unghia despărțită și rumegă printre animale. Dar dintre cele care doar rumegă sau au doar copita despicată, să nu mâncați următoarele: cămila (deși rumegă, nu are copita despicată; să fie pentru voi necurată), viezurele (deși rumegă, nu are unghia despicată; să fie pentru voi necurat), iepurele sălbatic (deși rumegă, nu are unghia despicată; să fie pentru voi necurat) și porcul (deși are copita despicată, nu rumegă; să fie pentru voi necurat). Să nu mâncați din carnea lor și să nu vă atingeți de cadavrele lor; să fie pentru voi necurate. Dintre toate cele care sunt în ape, să le mâncați pe acestea: să mâncați din tot ce are aripioare și solzi și se află în ape – fie în mări, fie în râuri. Tot ce se află în mări sau în râuri, din tot ce mișună în ape sau din orice ființă vie care este în ape, dar nu are aripioare și solzi, să fie pentru voi o spurcăciune. Să fie pentru voi o spurcăciune, să nu le mâncați carnea, iar cadavrele lor să le considerați o spurcăciune. Orice se află în ape și nu are aripioare și solzi să fie o spurcăciune pentru voi. Dintre păsări, să le considerați o spurcăciune pe următoarele (ele să nu fie mâncate pentru că sunt o spurcăciune): vulturul, vulturul pleșuv, acvila, gaia roșie, șoimul, după felul lui, orice corb, după felul lui, struțul, striga, pescărușul, șoimul, după felul lui, cucuveaua, cormoranul, bufnița, ciuful de pădure, ciușul, uliganul pescar, barza, bâtlanul, după felul lui, pupăza și liliacul. Să fie pentru voi o spurcăciune orice insectă înaripată care umblă pe patru picioare. Dar dintre toate insectele înaripate care umblă pe patru picioare, să le mâncați pe acelea care au fluierul picioarelor din spate mai mare, ca să poată sări pe pământ. Astfel, dintre ele, să le mâncați pe acestea: lăcusta Arbe, după felul ei, lăcusta Solam, după felul ei, lăcusta Hargol, după felul ei, și lăcusta Hagab, după felul ei. Însă toate celelalte insecte înaripate care au patru picioare, să fie pentru voi o spurcăciune. Ele vă vor face necurați. Oricine se va atinge de cadavrele lor va fi necurat până seara și oricine va duce părți ale cadavrelor lor să-și spele hainele și va fi necurat până seara. Orice animal care are unghia despicată, dar care nu are copita despărțită sau nu rumegă, să fie pentru voi necurat. Oricine le va atinge va fi necurat. Orice umblă pe labele lui, dintre toate vietățile care umblă pe patru picioare, să fie pentru voi necurat. Oricine se va atinge de cadavrele lor va fi necurat până seara, iar cine le va duce cadavrele să-și spele hainele și va fi necurat până seara. Ele să fie pentru voi necurate. Dintre făpturile care mișună pe pământ, acestea să fie pentru voi necurate: nevăstuica, șoarecele, șopârla cea mare, după felul ei, șopârla cenușie, șopârla ocelată, șopârla de ziduri, șopârla de nisip și cameleonul. Dintre toate făpturile care mișună, acestea să fie pentru voi necurate. Oricine le va atinge când sunt moarte va fi necurat până seara. Orice lucru peste care va cădea vreuna dintre ele, când sunt moarte, va fi necurat, fie vreun lucru din lemn, fie haină sau piele sau sac, fie orice lucru întrebuințat la ceva. Acesta să fie pus în apă, căci va fi necurat până seara; apoi va fi curat. Dacă vreuna dintre ele va cădea într-un vas de pământ, tot ce este în el va fi necurat, iar vasul să fie spart. Orice hrană care se poate mânca, peste care a căzut apă dintr-un astfel de vas, va fi necurat, și orice băutură care poate fi băută dintr-un astfel de vas va fi necurată. Orice lucru peste care va cădea ceva din cadavrul lor va fi necurat. Dacă este vorba despre un cuptor sau o vatră, acestea să fie dărâmate. Ele vor fi necurate și să le considerați necurate. Numai izvoarele sau fântânile care colectează apă vor fi curate. Însă cine se va atinge de cadavrele lor va fi necurat. Dacă va cădea ceva din cadavrele lor pe sămânța folosită la semănat, aceasta va fi curată, dar dacă se turnase deja apă pe sămânță, iar ceva din cadavrele lor cade pe ea, aceasta va fi pentru voi necurată. Dacă moare vreunul dintre animalele pe care le puteți mânca, și cineva se atinge de cadavrul acestuia, el va fi necurat până seara. Cine va mânca din cadavrul lui, să-și spele hainele și va fi necurat până seara. Cei care îi vor duce cadavrul, să-și spele hainele și vor fi necurați până seara. Toate făpturile care mișună pe pământ sunt o spurcăciune. Să nu fie mâncate. Din orice făptură care se târăște pe pântec sau umblă pe patru picioare sau are mai multe picioare, din toate aceste făpturi care mișună pe pământ să nu mâncați, căci sunt o spurcăciune. Să nu deveniți voi înșivă o urâciune, mâncând vreuna dintre aceste făpturi care mișună. Să nu vă pângăriți și să nu vă spurcați cu ele. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! Sfințiți-vă și fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt. Să nu vă pângăriți cu vreun animal care se târăște pe pământ, căci Eu sunt Domnul Care v-am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Deci, fiți sfinți, așa cum Eu sunt sfânt! Aceasta este legea cu privire la animale, păsări, orice ființă vie care se mișcă în ape și orice vietate care mișună pe pământ, ca să faceți deosebire între ce este curat și ce este necurat, între vietățile care pot fi mâncate și vietățile care nu pot fi mâncate»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când o femeie rămâne însărcinată și naște un băiat, va fi considerată necurată timp de șapte zile. Va fi necurată, ca în zilele necurăției ei. În cea de-a opta zi, băiatul să fie circumcis. Femeia va mai rămâne încă treizeci și trei de zile, ca să se curățească de sângele ei. Să nu atingă vreun lucru sfânt și să nu vină în Sfântul Lăcaș până nu se împlinesc zilele curățirii ei. Dacă naște o fată, femeia va fi considerată necurată timp de două săptămâni, precum în zilele necurăției ei. Ea va mai rămâne încă șaizeci și șase de zile, ca să se curățească de sângele ei. Când se vor împlini zilele curățirii ei, pentru un băiat sau pentru o fată, să aducă preotului, la intrarea în Cortul Întâlnirii, un miel de un an pentru arderea-de-tot și un pui de porumbel sau o turturea ca jertfă pentru păcat. Preotul să-l jertfească înaintea Domnului și să facă ispășire pentru ea. Și, astfel ea va fi curățită de scurgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care va da naștere unui băiat sau unei fete. Dacă nu poate aduce un miel, să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca ardere-de-tot și altul ca jertfă pentru păcat, iar preotul să facă ispășire pentru ea; astfel ea va fi curat㻓. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: „Dacă un om are pe pielea trupului său o umflătură, o erupție sau o pată albă, care poate să devină o rană infecțioasă pe pielea trupului său, el trebuie să fie adus la preotul Aaron sau la unul dintre fiii săi, preoții. Preotul să se uite la rana de pe pielea trupului, iar dacă părul din rană s-a făcut alb, și rana este mai adâncă decât pielea trupului său, atunci este o rană infecțioasă. După ce preotul s-a uitat la el, să-l declare necurat. Dar, dacă pata este albă pe pielea trupului său și nu este mai adâncă decât pielea, iar părul nu s-a făcut alb, atunci preotul să-l închidă pe cel ce are rana șapte zile. În a șaptea zi, preotul să se uite la el. Dacă i se va părea că rana a stat pe loc și nu s-a întins pe piele, atunci preotul să-l închidă încă șapte zile. În ziua a șaptea preotul să se uite la el a doua oară, iar dacă rana a mai scăzut și nu s-a întins pe piele, atunci preotul să-l declare curat, căci este doar o erupție. El să-și spele hainele și va fi curat. Dacă erupția se întinde pe piele, după ce omul s-a arătat preotului pentru curățirea lui, el va trebui să vină din nou înaintea preotului. Preotul să se uite, și dacă erupția s-a întins pe piele, preotul să-l declare necurat, căci are o rană infecțioasă. Dacă cineva are o rană infecțioasă, să fie adus la preot. Preotul să se uite, și dacă pe piele este o umflătură albă care a făcut ca și părul să devină alb, iar în umflătură este și o urmă de carne vie, atunci pe pielea trupului acelui om se află o rană infecțioasă veche. Preotul să-l declare necurat; să nu-l închidă, pentru că este necurat. Dar dacă rana infecțioasă erupe pe piele și acoperă toată pielea, din creștet până în tălpi, pretutindeni pe unde se uită preotul, acesta să se uite, iar dacă rana infecțioasă i-a acoperit tot trupul, atunci va trebui să-l declare curat pe cel ce are rana. El este curat deoarece toată rana s-a făcut albă. Dacă însă mai apare vreo urmă de carne vie pe el, va fi necurat. Preotul să se uite la carnea vie și să-l declare necurat. Carnea vie este necurată, pentru că este o rană infecțioasă. Dacă însă carnea cea vie se va schimba și va deveni albă, el trebuie să vină la preot. Preotul să se uite la el, iar dacă rana s-a făcut albă, atunci preotul să-l declare curat pe cel ce are rana. El este curat. Dacă cineva are pe pielea trupului său o bubă care s-a vindecat, iar pe locul unde era buba apare o umflătură albă sau o pată de un alb-roșiatic, omul acela să se arate preotului. Preotul să se uite, iar dacă pata este mai adâncă decât pielea și dacă părul s-a făcut alb, preotul să-l declare necurat; este o rană infecțioasă care a erupt în bubă. Dar, dacă preotul se uită la ea și părul nu este alb, iar pata nu este mai adâncă decât pielea, ci a scăzut, preotul să-l închidă șapte zile. Dacă, în cele din urmă, se întinde pe piele, preotul să-l declare necurat; este o rană infecțioasă. Dar, dacă pata rămâne într-un loc și nu se întinde, atunci este vorba de cicatricea bubei; preotul să-l declare curat. Dacă un om are o arsură pe piele și carnea vie a arsurii devine o pată alb-roșiatică sau albă, preotul să se uite la ea, iar dacă părul de pe pată s-a făcut alb și pata este mai adâncă decât pielea, atunci este o rană infecțioasă care a erupt în arsură. Preotul să-l declare necurat, căci are o rană infecțioasă. Dar dacă preotul vede că nu este păr alb în pată și că ea nu este mai adâncă decât pielea, ci a scăzut, atunci preotul să-l închidă șapte zile. În a șaptea zi, preotul să se uite la el, și dacă pata s-a întins pe piele, atunci preotul să-l declare necurat. Este o rană infecțioasă. Dar dacă pata a rămas pe loc și nu s-a întins pe piele, ci a scăzut, înseamnă că este o umflătură de la arsură. Preotul să-l declare curat, căci este vorba de cicatricea arsurii. Dacă un bărbat sau o femeie are o rană pe cap sau la barbă, preotul să se uite la rană. Dacă este mai adâncă decât pielea, iar părul de pe ea este gălbui și subțire, preotul să-l declare necurat; este o eczemă, o rană infecțioasă a capului sau a bărbii. Dacă preotul vede că rana eczemei nu este mai adâncă decât pielea și nu este păr negru pe ea, atunci preotul să-l închidă timp de șapte zile pe cel ce are eczema. În cea de-a șaptea zi, preotul să se uite la rană. Dacă eczema nu s-a întins, nu are păr gălbui pe ea și nu este mai adâncă decât pielea, atunci omul acela să se radă, dar nu și acolo unde este eczema. Preotul să-l închidă încă șapte zile pe cel ce are eczema. În cea de-a șaptea zi, preotul să se uite la eczemă. Dacă eczema nu s-a întins pe piele și nu este mai adâncă decât pielea, atunci preotul poate să-l declare curat. El să-și spele hainele și va fi curat. Dar dacă se pare că eczema s-a întins pe piele, după ce a fost declarat curat, preotul să se uite la el din nou. Dacă într-adevăr eczema s-a întins pe piele, preotul nu va mai trebui să se uite după păr gălbui; omul acela este necurat. Dacă vede că eczema a stat totuși pe loc și că a crescut păr negru pe ea, înseamnă că eczema s-a vindecat. Omul acela este curat și, prin urmare, preotul să-l declare curat. Dacă un bărbat sau o femeie au pete pe pielea trupului, pete albe, preotul să se uite, iar dacă petele de pe pielea trupului sunt de un alb gălbui, acestea nu sunt decât niște pete care au erupt pe piele; el este curat. Dacă unui om îi cade părul de pe cap, el devine pleșuv, dar este curat. Dacă îi cade părul de pe partea din față a capului, el devine pleșuv, dar este curat. Dar dacă pe partea pleșuvă, în partea din față sau din spate a capului, va apărea o pată de culoare alb-roșiatică, atunci aceasta este o rană infecțioasă. Ea a erupt pe partea pleșuvă, în partea din față sau din spate a capului. Preotul să se uite la el, iar dacă pe partea pleșuvă, în partea din față sau din spate a capului, umflătura rănii este de un alb-roșiatic care seamănă cu rana infecțioasă de pe pielea trupului, atunci el este infectat, este necurat. Preotul să-l declare necurat, căci are o rană pe cap. Cel infectat cu o astfel de rană să poarte haine sfâșiate, să umble cu capul gol, să-și acopere barba și să strige: «Necurat! Necurat!». El va fi necurat atât timp cât are rana; este necurat. Să trăiască singur, iar locuința lui să-i fie în afara taberei. Dacă va apărea o pată infecțioasă pe îmbrăcăminte, pe o haină de lână sau de in, pe o țesătură sau pe firele de in ori de lână, pe o blană sau pe un lucru din piele, dacă pata de pe haină, de pe blană sau de pe vreun lucru din piele, de pe țesătură sau de pe firele pentru țesut, va fi de culoare verzuie sau roșiatică, atunci aceasta este o pată infecțioasă și trebuie arătată preotului. Preotul să se uite la pată și să închidă șapte zile materialul pe care este pata. În ziua a șaptea să se uite la pată, iar dacă aceasta s-a întins pe haină sau în țesătură sau pe firele pentru țesut, pe blană sau pe vreun lucru din piele, atunci este o pată infecțioasă permanentă; lucrul acela este necurat. Să ardă haina, țesătura sau firele de lână ori de in sau orice lucru din piele, pentru că este o infecție permanentă; materialul să fie ars în foc. Dar dacă preotul se uită, și pata nu s-a întins pe haină sau în țesătură sau pe firele pentru țesut sau pe vreun lucru din piele, atunci preotul să poruncească să se spele materialul pe care este pata și să-l închidă încă șapte zile. Preotul să se uite la materialul cu pata după ce acesta a fost spălat. Dacă pata nu și-a schimbat culoarea, chiar dacă pata nu s-a întins, materialul este necurat. Să-l ardeți în foc, căci pata continuă să roadă, fie înăuntru, fie în afară. Însă, dacă preotul vede că pata s-a micșorat după ce a fost spălată, atunci va trebui să o rupă din haină, din țesătură, din firele pentru țesut sau din blană. Dacă apare din nou pe haină sau pe țesătură sau pe firele pentru țesut sau pe vreun lucru din piele, înseamnă că se întinde. Să ardeți în foc lucrul pe care este pata. Dar haina, țesătura, firele pentru țesut sau orice lucru din piele, de pe care pata dispare atunci când o spălați, să fie spălată încă o dată, apoi va fi curată“. Aceasta este legea pentru pata infecțioasă de pe o haină de lână sau in, de pe țesătură, de pe firele pentru țesut sau de pe vreun lucru din piele, pentru a hotărî dacă sunt curate sau necurate. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Iată care este legea cu privire la cel infectat în ziua curățirii lui: să fie adus înaintea preotului. Preotul să iasă din tabără, să se uite, iar dacă cel infectat a fost vindecat de rana infecțioasă, preotul să poruncească să se ia pentru cel ce trebuie curățit două păsări vii și curate, lemn de cedru, fir stacojiu și isop. Preotul să poruncească să fie înjunghiată una dintre păsări într-un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare. Să ia pasărea vie și s-o înmoaie împreună cu lemnul de cedru, firul stacojiu și isopul în sângele păsării care a fost înjunghiată deasupra apei curgătoare. Să-l stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățit de infecție, după care să-l declare curat și să dea drumul păsării vii pe câmp. Cel ce trebuie curățit va trebui să-și spele hainele, să-și radă tot părul și să se scalde în apă; apoi va fi curat. După aceea, va putea să vină în tabără, dar va trebui să stea șapte zile în afara cortului său. În ziua a șaptea, să-și radă tot părul: părul de pe cap, barba și sprâncenele; să-și radă tot părul. Apoi să-și spele hainele, să-și scalde trupul în apă și va fi curat. În ziua a opta, să ia doi miei fără cusur și o mielușea de un an fără cusur, trei zecimi dintr-o efă de făină aleasă, ca dar de mâncare amestecat cu ulei, și un log de ulei. Preotul care face curățirea să-l aducă pe omul care trebuie curățit înaintea Domnului, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Preotul să ia unul dintre miei și să-l aducă jertfă pentru vină, împreună cu logul de ulei; să le legene, înaintea Domnului, ca jertfă legănată. Să înjunghie mielul în locul în care sunt înjunghiate jertfele pentru păcat și arderile-de-tot, adică într-un loc sfânt. La fel ca jertfa pentru vină, și jertfa pentru păcat va fi a preotului, căci acestea sunt preasfinte. Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină și să-l pună pe lobul urechii celui ce trebuie curățit, pe degetul mare al mâinii lui drepte și pe degetul mare al piciorului său drept. Preotul să ia din logul de ulei, să-și toarne în palma stângă, să-și pună degetul mâinii drepte în uleiul din palma mâinii stângi și, cu degetul, să stropească din ulei de șapte ori înaintea Domnului. Din uleiul care-i mai rămâne în palmă, preotul să ungă lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului său drept și, de asemenea, să arunce cu ulei peste sângele jertfei pentru vină. Restul uleiului din palma preotului să fie pus pe capul celui ce trebuie curățit. Apoi preotul să facă ispășire în locul acelui om înaintea Domnului. Preotul să aducă jertfa pentru păcat ca să facă ispășire pentru cel ce trebuie curățit de necurăția sa. La urmă, va trebui să înjunghie arderea-de-tot. Preotul va aduce arderea-de-tot și darul de mâncare pe altar. Așa va face preotul ispășire pentru acel om, și acesta din urmă va fi curat. Dacă este sărac și nu poate aduce toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel ca jertfă pentru vină, jertfă ce trebuie legănată, ca să se facă ispășire pentru el. De asemenea, să mai ia a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă, amestecată cu ulei pentru darul de mâncare și un log de ulei. Să ia și două turturele sau doi pui de porumbel, după cât poate, unul ca jertfă pentru păcat, iar celălalt ca ardere-de-tot. În cea de-a opta zi să le aducă la preot pentru curățirea lui, la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului; preotul să ia mielul jertfei pentru vină și logul de ulei și să le legene, înaintea Domnului, ca jertfă legănată. Apoi să înjunghie mielul jertfei pentru vină și să ia din sângele acestuia ca să ungă lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte și degetul mare al piciorului său drept. După aceea, va trebui ca preotul să-și toarne niște ulei în palma mâinii stângi și, cu degetul de la mâna dreaptă, să stropească cu uleiul din palma sa stângă, de șapte ori înaintea Domnului. Preotul să ungă cu uleiul din palma sa lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului său drept și locul unde a fost pus sângele jertfei pentru vină. Restul uleiului din palmă să-l pună pe capul celui care trebuie curățit și să facă astfel ispășire în locul lui înaintea Domnului. Apoi să aducă una dintre turturele sau unul dintre puii de porumbei, după cum poate, unul ca jertfă pentru păcat și altul ca ardere-de-tot, împreună cu darul de mâncare, iar preotul să facă ispășire înaintea Domnului în locul celui ce se curățește“. Aceasta este legea pentru cel ce are rana infecțioasă și care nu poate aduce jertfele obișnuite pentru curățirea lui. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: „Când veți intra în țara Canaanului, pe care am să v-o dau în stăpânire, dacă voi trimite o pată infecțioasă în vreo casă din țara pe care o veți stăpâni, atunci stăpânul casei să anunțe preotul, zicând: «Mi se pare că este ceva ca o pată în casa mea». Înainte de a merge să cerceteze pata, preotul să poruncească să se scoată tot ce este în casă, ca nu cumva tot ce se află în casă să devină necurat. După aceea, preotul va putea să intre și să cerceteze casa. Să se uite la pată, iar dacă pata de pe zidurile casei are niște gropițe verzui sau roșiatice care par mai adânci decât suprafața peretelui, preotul să iasă până la intrarea casei și să o închidă pentru șapte zile. În a șaptea zi, preotul să vină din nou s-o cerceteze. Dacă pata s-a întins pe zidurile casei, preotul să poruncească să se scoată pietrele atinse de pată și să fie aruncate într-un loc necurat în afara cetății. Apoi să pună să se răzuiască tot interiorul casei și tot ce s-a răzuit să se arunce într-un loc necurat, în afara cetății. După aceea, să se ia alte pietre, să se pună în locul celor scoase și să se tencuiască iarăși casa. Dacă pata apare din nou în casă, după ce au fost scoase pietrele și după ce casa a fost răzuită și tencuită, preotul să meargă încă o dată și s-o cerceteze. Dacă pata s-a întins pe casă, atunci este o pată infecțioasă permanentă; casa este deci necurată. Să dărâme casa – pietrele, lemnul și toată tencuiala – și să le ducă într-un loc necurat în afara cetății. Toți aceia care au intrat în casă în timp ce era închisă, să fie necurați până seara, și toți aceia care au dormit sau au mâncat în casă, să-și spele hainele. Dar, dacă preotul vine și vede că pata nu s-a întins pe casă după ce aceasta a fost tencuită, atunci el s-o declare curată, căci pata s-a dus. Pentru curățirea casei să ia două păsări, lemn de cedru, fir stacojiu, isop și să înjunghie una dintre păsări într-un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare. Să ia lemnul de cedru, isopul, firul stacojiu și pasărea vie, să le înmoaie în sângele păsării înjunghiate, apoi în apa curgătoare și să stropească de șapte ori casa. Să curățească astfel casa cu sângele păsării, cu apă proaspătă, cu pasărea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul și cu firul stacojiu. După aceea, să-i dea drumul păsării celei vii în afara cetății, pe câmp. Astfel va face ispășire pentru casă și ea va fi curată“. Aceasta este legea pentru orice fel de rană infecțioasă, pentru eczemă, pentru infecția de pe haine și de pe case, pentru umflături, erupții și pete. Ea arată când un lucru este necurat sau când un lucru este curat. Aceasta este legea pentru infecții. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: „Vorbiți-le fiilor lui Israel și spuneți-le: «Când un bărbat are o scurgere din trupul său, scurgerea îl face necurat. Din cauza scurgerii lui, el este necurat: indiferent dacă trupul lui lasă scurgerea sau o oprește, el este necurat. Orice pat pe care se va culca el va fi necurat și orice lucru pe care se va așeza va fi necurat. Orice persoană care îi atinge patul trebuie să-și spele hainele și să se scalde în apă; ea va fi necurată până seara. Oricine se așază pe vreun lucru, pe care a stat cel cu scurgerea, să-și spele hainele și să se scalde în apă; el va fi necurat până seara. Cine se atinge de trupul celui cu scurgerea să-și spele hainele și să se scalde în apă; el va fi necurat până seara. Dacă cel cu scurgerea va scuipa pe cineva care este curat, acesta trebuie să-și spele hainele și să se scalde în apă; el va fi necurat până seara. Orice șa pe care va călări cel cu scurgerea va fi necurată. Oricine atinge vreun lucru, care a fost sub el, va fi necurat până seara, iar cel ce duce un astfel de lucru, trebuie să-și spele hainele și să se scalde în apă; el va fi necurat până seara. Oricine va fi atins de cel cu scurgerea, fără ca acesta să-și fi spălat mai înainte mâinile cu apă, trebuie să-și spele hainele și să se scalde în apă; el va fi necurat până seara. Orice vas de pământ care este atins de cel cu scurgerea trebuie să fie spart, iar dacă este un vas de lemn trebuie să fie spălat cu apă. După ce va fi curățit de scurgerea lui – omul acela să numere șapte zile pentru curățirea lui – să-și spele hainele, să-și spele trupul în apă curgătoare și va fi curat. În ziua a opta să ia două turturele sau doi pui de porumbel, să vină înaintea Domnului, la intrarea în Cortul Întâlnirii și să-i dea preotului. Preotul să-i aducă, pe unul ca jertfă pentru păcat și pe celălalt ca ardere-de-tot și, astfel, să facă ispășire pentru el înaintea Domnului, pentru scurgerea lui. Când un bărbat are o scurgere de sămânță, trebuie să-și spele tot trupul cu apă; el va fi necurat până seara. Orice haină sau lucru din piele pe care ajunge sămânța lui trebuie să fie spălate cu apă, și vor fi necurate până seara. Dacă o femeie se culcă cu un bărbat, și acesta are o scurgere de sămânță, amândoi trebuie să se scalde în apă; ei vor fi necurați până seara. Când o femeie are o scurgere de sânge, adică scurgerea periodică din trupul ei, trebuie să rămână șapte zile în necurăția ei. Oricine o atinge va fi necurat până seara. Orice lucru pe care se va culca în timpul necurăției ei va fi necurat și orice lucru pe care se va așeza va fi necurat. Orice persoană care îi atinge patul trebuie să-și spele hainele și să se scalde în apă; ea va fi necurată până seara. Toți aceia care se ating de vreun lucru pe care a șezut ea trebuie să-și spele hainele și să se scalde în apă; ei vor fi necurați până seara. Fie că este vorba de pat sau de orice alt lucru pe care aceasta a șezut, dacă le va atinge cineva, acea persoană va fi necurată până seara. Dacă bărbatul se culcă cu ea și, astfel, necurăția ei ajunge la el, atunci el va fi necurat șapte zile; orice pat în care se va culca va fi necurat. Dacă o femeie are o scurgere de sânge timp de mai multe zile, dar nu la vremea necurăției ei, sau dacă are o scurgere care ține mai mult decât de obicei, ea va trebui să rămână în necurăția ei. La fel ca în zilele necurăției ei, ea va fi necurată. Orice pat în care se va culca în timpul zilelor scurgerii ei să fie considerat la fel ca patul din timpul necurăției ei. Orice lucru pe care se va așeza va fi necurat, la fel ca în timpul necurăției ei. Oricine se va atinge de aceste lucruri va fi necurat; să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara. Dar dacă ea va fi curățită de scurgerea ei, să numere șapte zile și apoi va fi curată. În ziua a opta să ia două turturele sau doi pui de porumbel și să-i aducă la preot, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Preotul să-i aducă, pe unul ca jertfă pentru păcat și pe celălalt ca ardere-de-tot și, astfel, să facă ispășire pentru ea înaintea Domnului, pentru scurgerea necurată». În acest fel trebuie să-i țineți departe pe fiii lui Israel de necurățiile lor, pentru ca ei să nu moară din cauza necurățiilor lor, pângărind Tabernaculul Meu, care este în mijlocul lor“. Aceasta este legea pentru cel care are o scurgere, pentru cel care ajunge necurat prin faptul că are o scurgere de sămânță, pentru cea care are scurgerea ei periodică, pentru orice bărbat sau femeie care au o scurgere și pentru cel ce se culcă cu o femeie care este necurată. Domnul i-a vorbit lui Moise după moartea celor doi fii ai lui Aaron, care au murit atunci când s-au înfățișat înaintea Domnului. Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i fratelui tău, Aaron, să nu intre oricând în Locul Sfânt, dincolo de draperia dinaintea Capacului ispășirii, care este pe Chivot, ca să nu moară. Căci Eu Mă voi arăta în nor, deasupra Capacului ispășirii. Iată cum trebuie să intre Aaron în Locul Sfânt: să ia un taur din turmă ca jertfă pentru păcat și un berbec pentru o ardere-de-tot. Să se îmbrace cu tunica de in sfințită și să-și ia pe el indispensabilii de in. Să-și înfășoare brâul de in în jurul mijlocului și să-și pună mitra de in. Acestea sunt veșminte sfinte. Să se îmbrace cu ele după ce își va spăla trupul în apă. De la adunarea fiilor lui Israel să ia doi țapi pentru o jertfă pentru păcat și un berbec pentru o ardere-de-tot. Aaron să aducă un taur ca jertfă pentru păcatul lui și să facă ispășire pentru el însuși și pentru familia sa. Să ia apoi cei doi țapi și să-i înfățișeze înaintea Domnului, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Aaron să arunce sorții pe cei doi țapi, un sorț pentru Domnul și celălalt sorț pentru Azazel. Aaron să ia țapul care a ieșit la sorți pentru Domnul și să-l aducă drept jertfă pentru păcat, iar țapul care a ieșit la sorți pentru Azazel să fie adus viu înaintea Domnului, ca să fie folosit la ispășire și să i se dea drumul în deșert ca țap de ispășire. Apoi Aaron să aducă taurul ca jertfă pentru păcatul lui și să facă ispășire pentru el și pentru familia lui. Să înjunghie taurul ca jertfă pentru păcatul lui. Să ia un făraș plin cu cărbuni aprinși de pe altarul dinaintea Domnului, doi pumni de tămâie mirositoare, pisată mărunt, să le aducă dincolo de draperie și să pună tămâia pe foc înaintea Domnului, pentru ca norul de tămâie să acopere Capacul ispășirii, care este deasupra Mărturiei și, astfel, să nu moară. Să ia din sângele taurului și să-l stropească cu degetul pe partea de est a Capacului ispășirii, iar în fața Capacului ispășirii să stropească din sânge cu degetul de șapte ori. După aceea, să înjunghie țapul jertfei pentru păcat, care este pentru popor, să aducă sângele dincolo de draperie și să facă cu sângele lui la fel cum a făcut cu sângele taurului; să-l stropească pe Capacul ispășirii și înaintea Capacului ispășirii. Astfel, să facă ispășire pentru Locul Sfânt, din cauza necurățiilor fiilor lui Israel, din cauza fărădelegilor lor și a tuturor păcatelor lor. Așa să facă pentru Cortul Întâlnirii, care este între ei, în mijlocul necurățiilor lor. Nimeni să nu fie în Cortul Întâlnirii din momentul în care el va intra în Locul Sfânt ca să facă ispășire și până când va ieși, atunci când va fi făcut deja ispășire pentru el, pentru familia sa și pentru toată adunarea lui Israel. Apoi să iasă la altarul care este înaintea Domnului și să facă ispășire pentru altar. Să ia din sângele taurului și din sângele țapului și să-l pună pe coarnele altarului de jur-împrejur. Să stropească de șapte ori din sânge pe altar, cu degetul lui, și să-l curățească și să-l sfințească astfel de necurățiile fiilor lui Israel. După ce va termina de făcut ispășirea pentru Locul Sfânt, pentru Cortul Întâlnirii și pentru altar, să aducă țapul cel viu. Aaron să-și pună mâinile pe capul țapului viu și să mărturisească toate nelegiuirile fiilor lui Israel, toate fărădelegile lor și toate păcatele lor, punându-le pe capul țapului și alungându-l pe acesta departe în deșert, printr-un om care va avea această însărcinare. Astfel, țapul va purta asupra lui toate nelegiuirile lor într-un loc pustiu; țapului i se va da drumul în deșert. Apoi Aaron să intre în Cortul Întâlnirii, să se dezbrace de veșmintele de in, cu care se îmbrăcase când intrase în Locul Sfânt, și să le lase acolo. Să-și scalde trupul în apă într-un loc sfânt și să se îmbrace cu veșmintele sale. Apoi să iasă și să jertfească atât arderea-de-tot pentru el, cât și arderea-de-tot pentru popor, făcând ispășire pentru el și pentru popor. Grăsimea jertfei pentru păcat s-o ardă pe altar. Cel ce va da drumul țapului pentru Azazel să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă; apoi să vină în tabără. Taurul jertfei pentru păcat și țapul jertfei pentru păcat, al căror sânge a fost adus pentru a se face ispășire în Locul Sfânt, să fie scoși în afara taberei. Pielea, carnea și balega să le fie arse în foc. Cel care le va arde să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă; după aceea să vină în tabără. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru voi: în a zecea zi a lunii a șaptea să vă smeriți sufletele și să nu faceți nicio lucrare, nici voi, nici băștinașul și nici străinul care locuiește în mijlocul vostru, pentru că, în ziua aceasta, se va face ispășire pentru voi ca să fiți curățiți. Astfel, veți fi curățiți înaintea Domnului de toate păcatele voastre. Este Sabatul, o zi de odihnă pentru voi în care să vă smeriți sufletele; aceasta este o hotărâre veșnică. Preotul care va fi uns și sfințit ca preot în locul tatălui său va trebui să facă ispășire îmbrăcat în veșmintele de in, veșmintele sfinte. Să facă ispășire pentru Locul Preasfânt, să facă ispășire pentru Cortul Întâlnirii și pentru altar, să facă ispășire pentru preoți și pentru tot poporul din adunare. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru voi: să se facă ispășire pentru fiii lui Israel o singură dată pe an, pentru toate păcatele lor“. Și Moise a făcut așa cum i-a poruncit Domnul. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le lui Aaron, fiilor săi și tuturor fiilor lui Israel și să le spui: «Acesta este cuvântul pe care l-a poruncit Domnul: ‘Dacă vreun bărbat din Casa lui Israel înjunghie în tabără sau în afara taberei un bou, un miel sau un țap, în loc să vină cu el la intrarea în Cortul Întâlnirii și să-l aducă drept ofrandă pentru Domnul, înaintea Tabernaculului Domnului, omul acela va fi considerat vinovat de vărsare de sânge. El a vărsat sânge și, prin urmare, va fi nimicit din mijlocul poporului său. De aceea, în loc să-și înjunghie jertfele pe câmp, fiii lui Israel să le aducă Domnului la intrarea în Cortul Întâlnirii, la preot, și să le ofere ca jertfe de pace pentru Domnul. Preotul să stropească sângele pe altarul Domnului, la intrarea în Cortul Întâlnirii, și să ardă grăsimea care va fi de o aromă plăcută Domnului. Să nu-și mai înjunghie astfel jertfele în cinstea țapilor, înaintea cărora se prostituează. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru ei de-a lungul generațiilor lor’». Să le mai spui: «Dacă vreun bărbat din Casa lui Israel sau vreun străin care locuiește în mijlocul vostru aduce o ardere-de-tot sau o altă jertfă, fără să o înfățișeze la intrarea în Cortul Întâlnirii pentru a o jertfi Domnului, omul acela să fie nimicit din poporul său. Dacă vreunul din Casa lui Israel sau vreun străin care locuiește în mijlocul vostru va mânca vreun fel de sânge, Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om care mănâncă sânge și-l voi nimici din poporul său. Căci viața trupului este în sânge. Eu vi l-am dat ca să puteți face ispășire pentru viețile voastre pe altar, căci sângele face ispășire pentru viața cuiva. De aceea le-am zis fiilor lui Israel: ‘Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge, și nici străinul care locuiește în mijlocul vostru să nu mănânce sânge’. Când vreunul dintre fiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lor vânează sau prinde vreo vietate sau vreo pasăre care poate fi mâncată, să-i verse sângele și să-l acopere cu țărână. Căci viața oricărui trup este sângele lui. De aceea le-am zis fiilor lui Israel: ‘Să nu mâncați sângele niciunui trup, pentru că viața oricărui trup este sângele lui. Oricine îl va mânca va fi nimicit’. Orice persoană, fie băștinaș, fie străin, care mănâncă din cadavrul unui animal sau dintr-un animal sfâșiat de sălbăticiuni, să-și spele hainele și să se scalde în apă. El va fi necurat până seara, după care va fi curat. Dar dacă nu și le spală și nu-și scaldă trupul, va purta pedeapsa pentru nelegiuirea lui»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu comiteți faptele care se fac în țara Egiptului, unde ați locuit, și să nu comiteți faptele care se fac în Canaan, țara unde vă duc. Să nu trăiți după obiceiurile lor. Să împliniți legile Mele și să păziți reglementările Mele, urmându-le. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să păziți reglementările Mele și legile Mele, pe care, dacă omul le împlinește va trăi prin ele. Eu sunt Domnul. Nimeni să nu se apropie de ruda lui apropiată ca să-i descopere goliciunea. Eu sunt Domnul. Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale. Să nu-i descoperi goliciunea, pentru că este mama ta. Să nu descoperi goliciunea soției tatălui tău, căci este goliciunea tatălui tău. Să nu descoperi goliciunea surorii tale, fata tatălui tău sau fata mamei tale, care este născută în casa ta sau în afara casei tale. Să nu descoperi goliciunea fetei fiului tău sau a fiicei fetei tale, căci goliciunea lor este goliciunea ta. Să nu descoperi goliciunea fetei soției tatălui tău, născută tatălui tău, pentru că ea este sora ta. Să nu descoperi goliciunea surorii tatălui tău. Ea este ruda tatălui tău. Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, pentru că ea este ruda mamei tale. Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău, adică să nu te apropii de soția lui; îți este mătușă. Să nu descoperi goliciunea nurorii tale. Ea este soția fiului tău; să nu-i descoperi goliciunea. Să nu descoperi goliciunea soției fratelui tău; este goliciunea fratelui tău. Să nu descoperi goliciunea unei femei și a fetei sale și nici să nu iei pe fata fiului ei sau pe fata fiicei sale ca să le descoperi goliciunea, căci ele îți sunt rudenii și lucrul acesta este o desfrânare. Să nu o iei pe sora soției tale ca să-i descoperi goliciunea. Dacă faci lucrul acesta cât timp soția ta mai este încă în viață, îi faci un mare necaz. Să nu te apropii de o femeie ca să-i descoperi goliciunea în timpul necurăției ei. Să nu te culci cu soția semenului tău, pângărindu-te astfel cu ea. Să nu-l dai pe niciunul dintre fiii tăi să fie sacrificat în cinstea lui Moleh și să nu profanezi Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul. Să nu te culci cu un bărbat așa cum te culci cu o femeie; este o urâciune. Să nu te împreunezi cu vreun animal, pângărindu-te cu el. Nici femeia să nu se apropie de un animal ca să se împreuneze cu el; este o perversitate. Să nu vă pângăriți în niciunul dintre aceste feluri, căci prin toate aceste fapte s-au pângărit națiunile pe care le voi alunga dinaintea voastră. Țara a fost pângărită. De aceea am pedepsit-o pentru nelegiuirea ei, astfel încât țara i-a vărsat din gura ei pe locuitorii ei. Voi însă să păziți hotărârile și judecățile Mele. Nici băștinașul și nici străinul care locuiește printre voi să nu comită aceste urâciuni, căci toate aceste urâciuni le-au făcut locuitorii acestei țări, care au fost înainte de voi în ea, și țara a fost astfel pângărită. Dacă și voi veți pângări țara, ea vă va vărsa așa cum le-a vărsat și pe națiunile care au fost înaintea voastră. Căci oricine va face vreuna din toate aceste urâciuni va fi nimicit din mijlocul poporului său. De aceea îndepliniți-vă responsabilitățile față de Mine și nu practicați niciunul dintre aceste obiceiuri urâte care au fost practicate înaintea voastră, ca să nu vă pângăriți cu ele. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește întregii comunități a fiilor lui Israel și spune-le: «Fiți sfinți, pentru că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, sunt sfânt. Fiecare dintre voi să-și respecte mama și tatăl și să țină Sabaturile Mele. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu vă întoarceți spre idoli și să nu vă faceți dumnezei turnați. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Când veți aduce o jertfă de pace pentru Domnul, s-o jertfiți în așa fel încât să fie primită. Să fie mâncată în ziua când o veți jertfi sau în ziua următoare; ce va mai rămâne până a treia zi să fie ars în foc. Dacă se va mânca din ea a treia zi, fapta aceasta va fi o urâciune și, prin urmare, jertfa nu va fi primită. Acela care va mânca din ea va purta pedeapsa pentru nelegiuirea lui pentru că a întinat ceea ce este sfânt pentru Domnul; omul acela să fie nimicit din poporul său. Când veți secera holdele țării voastre, să nu seceri până la marginea terenului tău și să nu aduni spicele rămase după secerișul tău. Să nu aduni ciorchinii de struguri rămași după culesul viei tale și să nu aduni boabele căzute din viță, ci să le lași pentru cel sărac și pentru străin. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Să nu furați, să nu vă purtați cu vicleșug și să nu vă trădați unii pe alții. Să nu jurați fals pe Numele Meu, batjocorind Numele Dumnezeului vostru. Eu sunt Domnul. Să nu-l asuprești pe semenul tău și să nu-l jefuiești. Să nu rămână la tine până dimineața plata zilierului. Să nu-l blestemi pe cel surd și să nu pui o piatră înaintea celui orb, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul. Să nu faceți nicio nedreptate la judecată; să fii imparțial cu cel sărac și să nu-i favorizezi pe cei mari, ci să-l judeci cu dreptate pe semenul tău. Să nu umbli cu bârfe în popor și să nu te atingi de viața semenului tău. Eu sunt Domnul. Să nu-l urăști în inima ta pe fratele tău, ci mustră-l pe semenul tău, ca astfel să nu te împovărezi cu păcat din cauza lui. Să nu te răzbuni și să nu ții dușmănie pe fiii poporului tău, ci să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți. Eu sunt Domnul. Să păziți hotărârile Mele. Să nu împerechezi două vite de rasă diferită. Să nu semeni terenurile cu două feluri de semințe. Să nu porți haine țesute din două feluri de fire. Dacă un om se va culca cu o femeie, o sclavă logodită cu un alt bărbat, care nu fusese încă răscumpărată sau eliberată, să fie pedepsiți amândoi. Să nu fie însă omorâți, pentru că ea nu fusese eliberată. El să aducă Domnului o jertfă pentru vină la intrarea în Cortul Întâlnirii; să aducă un berbec ca jertfă pentru vină. Cu berbecul jertfei pentru vină preotul va face ispășire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a comis și, astfel, păcatul pe care l-a comis îi va fi iertat. Când veți intra în țară și veți planta tot felul de pomi pentru hrană, să priviți roadele lor ca fiind interzise. Timp de trei ani să fie interzise pentru voi; să nu le mâncați. În al patrulea an, toate roadele lor să fie închinate Domnului, spre lauda Lui. În al cincilea an, să mâncați din roadele lor, pentru ca roadele lor să vi se înmulțească. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu mâncați nimic cu sânge. Să nu practicați ghicirea și să nu practicați prezicerea. Să nu vă tundeți părul de pe tâmple și să nu-ți razi colțurile bărbii. Să nu vă faceți tăieturi în carne pentru un mort și să nu vă imprimați niciun semn pe voi. Eu sunt Domnul. Să nu-ți pângărești fata, făcând-o prostituată, pentru ca nu cumva țara să ajungă un loc de prostituție și să se umple de desfrânare. Să țineți Sabaturile Mele și să aveți respect față de Sfântul Meu Lăcaș. Eu sunt Domnul. Să nu vă duceți la cei care întreabă duhurile morților sau la cei care cheamă spiritele. Să nu-i căutați, ca să nu vă pângăriți cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să te ridici înaintea perilor albi și să-l onorezi pe cel bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul. Dacă vreun străin va locui împreună cu voi în țara voastră, să nu-l nedreptățiți. Străinul care locuiește între voi să fie privit ca un băștinaș. Să-l iubiți ca pe voi înșivă, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu faceți nedreptate în ce privește standardele de măsurare a lungimii sau de cântărire a greutății și a cantității. Să aveți talere drepte, greutăți drepte, o efă dreaptă și un hin drept. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-am scos din țara Egiptului. Să păziți toate hotărârile și toate judecățile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul »“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Să le spui fiilor lui Israel: «Dacă vreun om dintre fiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel va da lui Moleh pe unul dintre copiii săi, să fie pedepsit cu moartea. Poporul țării să-l omoare cu pietre. Eu Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moleh pe unul dintre fiii săi, Mi-a întinat Sfântul Lăcaș și a batjocorit Numele Meu cel sfânt. Dacă poporul țării închide ochii față de omul acela, când dă lui Moleh pe unul dintre copiii săi, și nu-l omoară, Eu Însumi Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și împotriva clanului său și-i voi nimici din mijlocul poporului lor, pe el și pe toți cei care se prostituează ca el, care se prostituează înaintea lui Moleh. Dacă se va duce cineva la cei care întreabă duhurile morților sau la cei care cheamă spiritele, ca să se prostitueze, luându-se după ei, Îmi voi întoarce fața împotriva lui și îl voi nimici din poporul său. De aceea sfințiți-vă și fiți sfinți, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să păziți hotărârile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul Care vă sfințește. Dacă un om își va blestema tatăl sau mama, să fie pedepsit cu moartea. Și-a blestemat tatăl sau mama; sângele lui să fie asupra lui. Dacă un bărbat a comis adulter cu soția unui bărbat, dacă a comis adulter cu soția semenului său, atât cel care a comis adulter, cât și cea care a comis adulter să fie omorâți. Dacă un om se va culca cu soția tatălui său, descoperind astfel goliciunea tatălui său, amândoi să fie pedepsiți cu moartea; sângele lor să fie asupra lor. Dacă un om se va culca cu nora sa, amândoi să fie omorâți. Ei au comis o perversitate; prin urmare, sângele lor să fie asupra lor. Dacă un bărbat se va culca cu un alt bărbat la fel cum se culcă cu o femeie, amândoi au comis o urâciune. Trebuie să fie omorâți; sângele lor să fie asupra lor. Dacă un bărbat va lua de soție atât pe fată, cât și pe mama ei, lucrul acesta este o desfrânare. Să fie arși în foc atât el, cât și ele, pentru ca desfrânarea aceasta să nu rămână în mijlocul vostru. Dacă un bărbat se va împreuna cu un animal, atunci atât bărbatul, cât și animalul să fie omorâți. Dacă o femeie se va apropia de un animal și se va împreuna cu el, să ucizi atât femeia, cât și animalul. Trebuie să fie omorâți; sângele lor să fie asupra lor. Dacă un om o va lua pe sora sa, fata tatălui său sau fata mamei sale, și-i va vedea goliciunea, iar ea îi va vedea goliciunea lui, fapta aceasta este o urâciune. Să fie nimiciți amândoi înaintea ochilor fiilor poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii lui și, prin urmare, va purta pedeapsa pentru nelegiuirea lui. Dacă un bărbat se culcă cu o femeie care este în perioada necurăției ei, descoperindu-i astfel goliciunea, dacă el îi descoperă scurgerea și ea își descoperă scurgerea de sânge, amândoi să fie nimiciți din mijlocul poporului lor. Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, nici a surorii tatălui tău, pentru că aceasta ar însemna să descoperi goliciunea unei rude apropiate. Cei vinovați de acest păcat vor purta pedeapsa pentru nelegiuirea lor. Bărbatul care se culcă cu mătușa sa, descoperă goliciunea unchiului său. Ei își vor purta pedeapsa pentru păcatul lor; vor muri fără să aibă copii. Dacă un bărbat o va lua pe soția fratelui său, lucrul acesta este o necurăție, căci a descoperit goliciunea fratelui său; nu vor avea copii. Să păziți toate hotărârile Mele și să împliniți toate legile Mele, pentru ca țara în care vă voi așeza să nu vă verse. Să nu urmați obiceiurile națiunilor pe care le voi alunga dinaintea voastră, căci ele au făcut toate aceste lucruri și Mi-e scârbă de ele. Vouă însă v-am promis că veți moșteni țara lor. Eu Însumi vă voi da în stăpânire o țară în care curge lapte și miere. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-am separat de celelalte popoare. De aceea să faceți deosebire între un animal curat și unul necurat, între o pasăre necurată și una curată, ca să nu vă pângăriți prin animalele, păsările sau vreo vietate care se târăște pe pământ, pe care le-am deosebit pentru voi ca fiind necurate. Voi să-Mi fiți sfinți, pentru că Eu, Domnul, sunt sfânt; Eu v-am separat de celelalte popoare ca să fiți ai Mei. Dacă este printre voi vreun bărbat sau vreo femeie care întreabă duhurile morților sau care cheamă spiritele, trebuie să fie omorâți. Să fie uciși cu pietre, iar sângele lor să fie asupra lor»“. Domnul i-a zis lui Moise: „Vorbește-le preoților, fiii lui Aaron, și spune-le: « Niciun preot să nu se pângărească, atingându-se de vreun mort din poporul său, decât dacă este vorba de rudele lui cele mai apropiate: mama, tatăl, fiul, fata, fratele și sora lui, care, fecioară fiind, încă mai locuiește în casa părintească și n-a avut soț; pentru ea se poate pângări. Dar, ca lider în poporul său, să nu se pângărească, și să nu ajungă astfel necurat. Preoții să nu se radă pe cap, să nu-și taie perciunii și să nu-și facă tăieturi în piele. Să fie sfinți pentru Dumnezeul lor și să nu batjocorească Numele Dumnezeului lor, căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, pâinea Dumnezeului lor; de aceea să fie sfinți. Ei să nu ia în căsătorie o prostituată sau o femeie care s-a pângărit, nici o femeie divorțată de soțul ei. Căci preotul este sfânt pentru Dumnezeul lui. Prin urmare, să-l privești ca sfânt, pentru că el aduce pâinea Dumnezeului vostru. Preotul să fie considerat sfânt de către tine, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Care vă sfințesc. Dacă fata unui preot se pângărește prostituându-se, ea își dezonorează tatăl. Să fie arsă în foc. Cel ce este mare preot între frații săi, pe capul căruia a fost turnat uleiul pentru ungere și care a fost pus deoparte să poarte veșmintele, să nu-și descopere capul și să nu-și sfâșie veșmintele. Să nu se apropie de niciun mort; să nu se pângărească nici chiar pentru tatăl sau mama sa. Să nu iasă din Sfântul Lăcaș și să nu întineze Sfântul Lăcaș al Dumnezeului său, fiindcă el a fost consacrat pentru slujire prin uleiul pentru ungere al Dumnezeului său. Eu sunt Domnul. Să se căsătorească doar cu o fecioară. Să nu se căsătorească cu o văduvă sau cu o femeie divorțată, nici cu o femeie care s-a pângărit, sau cu o prostituată, ci să ia de soție o fecioară din poporul său, ca astfel să nu-și întineze urmașii în poporul său. Căci Eu sunt Domnul Care-l sfințesc»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Spune-i lui Aaron: «Niciun bărbat dintre urmașii tăi, de-a lungul generațiilor lor, care va avea vreun cusur, să nu se apropie să aducă pâinea Dumnezeului său. Niciun bărbat care va avea vreo infirmitate să nu se apropie, niciun bărbat care va fi orb sau șchiop sau cu fața mutilată sau cu vreo parte a corpului mai lungă și niciun bărbat care va avea piciorul rupt sau mâna ruptă sau care va fi cocoșat sau pitic sau cu albeață la ochi sau cu eczemă sau cu râie sau cu boașe zdrobite. Niciun bărbat dintre urmașii preotului Aaron, care va avea vreo infirmitate, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfe mistuite de foc. Are o infirmitate; prin urmare, să nu se apropie ca să aducă pâinea Dumnezeului său. El va putea să mănânce din pâinea Dumnezeului său, atât din cea preasfântă, cât și din cea sfântă. Însă nu va avea voie să se apropie de draperia despărțitoare sau de altar, fiindcă are o infirmitate. Să nu-Mi întineze locurile Mele sfinte, căci Eu sunt Domnul Care le sfințesc»“. Așa le-a vorbit Moise lui Aaron, fiilor acestuia și tuturor fiilor lui Israel. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Spune-le lui Aaron și fiilor săi să aibă respect față de lucrurile sfinte care-Mi sunt închinate de către fiii lui Israel și să nu batjocorească astfel Numele Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul. Să le spui: «De-a lungul generațiilor voastre, dacă vreun bărbat dintre urmașii voștri se va apropia de lucrurile sfinte, pe care fiii lui Israel le închină Domnului, având pe el o necurăție, atunci să fie nimicit dinaintea Mea. Eu sunt Domnul. Niciun bărbat dintre urmașii lui Aaron, care va avea o rană infecțioasă sau care va suferi de vreo scurgere, să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Oricine va atinge vreun lucru care a devenit necurat din cauza unui trup mort sau a unui bărbat care a avut o scurgere de sămânță, oricine va atinge vreun animal care mișună, prin care se poate ajunge necurat, sau vreun om prin care poate ajunge necurat, oricare ar fi necurăția lui, acela care va atinge un astfel de lucru va fi necurat până seara. Să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu-și va spăla trupul cu apă. La asfințitul soarelui va fi curat. După aceea va putea mânca din lucrurile sfinte, căci acestea sunt hrana sa. Să nu mănânce din cadavrul unui animal sau dintr-un animal sfâșiat de sălbăticiuni, ca să nu ajungă necurat. Eu sunt Domnul. Preoții să respecte poruncile Mele, ca să nu se împovăreze cu păcat și să moară din cauză că le-au disprețuit. Eu sunt Domnul Care îi sfințesc. Niciun om care nu este preot să nu mănânce din lucrurile sfinte. Nici peregrinul și nici cel angajat de preot ca zilier să nu mănânce din lucrurile sfinte. Dar dacă preotul își va cumpăra un sclav cu argintul său, acesta va putea să mănânce din ele. De asemenea, cei născuți în casa acestuia vor putea să mănânce din hrana lui. Dacă fata unui preot se va căsători cu un bărbat care nu este preot, ea nu va putea mânca din contribuțiile sfinte. Dar fata unui preot care a rămas văduvă sau care este divorțată neavând copii și care s-a întors în casa tatălui ei ca în tinerețe, va putea să mănânce din hrana tatălui ei. Însă niciun om care nu este preot să nu o mănânce. Dacă un om va mânca din lucrurile sfinte fără să-și dea seama, atunci el va trebui să dea preotului prețul lucrului sfânt și să adauge încă o cincime la el. Preoții să nu întineze lucrurile sfinte pe care fiii lui Israel le aduc Domnului, dându-le voie acestora să mănânce din ele, fiindcă ar aduce asupra lor o nelegiuire de care s-ar face vinovați. Căci Eu sunt Domnul Care îi sfințesc»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le lui Aaron, fiilor săi și tuturor fiilor lui Israel și spune-le: «Toți bărbații din Casa lui Israel sau dintre străinii din Israel care își vor aduce ofranda ca jertfă pentru împlinirea jurămintelor lor sau ca daruri de bunăvoie, pe care ei le aduc Domnului ca ardere-de-tot, să ia un mascul fără cusur dintre vite, oi sau capre, după cum doresc, și să-l jertfească. Să nu aduceți nicio jertfă care are vreo infirmitate, pentru că nu va fi primită de la voi. Când cineva va aduce Domnului o jertfă de pace pentru împlinirea unui jurământ deosebit sau ca dar de bunăvoie, din cireadă sau din turmă, aceasta să fie fără cusur pentru a fi primită. Să nu aibă nicio infirmitate. Cele oarbe, lovite, mutilate, cele care au vreo scurgere, eczeme sau râie să nu le jertfiți Domnului și să nu le puneți pe altar ca jertfe mistuite de foc pentru Domnul. Pentru un dar de bunăvoie veți putea aduce un bou sau un miel care au o parte a trupului mai lungă sau mai scurtă, însă ca jertfă pentru împlinirea unui jurământ, el nu va fi primit. Orice animal care are vreo parte a trupului lovită, zdrobită, sfâșiată sau tăiată să nu-l jertfiți Domnului. Să nu aduceți asemenea jertfe în țara voastră și să nu primiți vreun astfel de animal de la un străin pentru a-l aduce ca hrană Dumnezeului vostru. Fiindcă sunt mutilate și au infirmități, ele nu vor fi primite de la voi»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Când se naște un vițel, un miel sau un ied, aceștia trebuie să rămână șapte zile cu mama lor, după care, începând cu ziua a opta, pot fi primiți ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul. Vaca, oaia sau capra să nu le înjunghiați în aceeași zi cu fătul lor. Când veți aduce o jertfă de mulțumire pentru Domnul, să o jertfiți în așa fel încât să fie primită de la voi. Să fie mâncată în aceeași zi; să nu lăsați nimic din ea până dimineață. Eu sunt Domnul. Să păziți poruncile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul. Să nu batjocoriți Numele Meu cel sfânt, ca să fiu sfințit în mijlocul fiilor lui Israel. Eu sunt Domnul Care vă sfințesc, Eu, Cel Care v-am scos din țara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru: Eu sunt Domnul “. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Acestea sunt sărbătorile Domnului cu ocazia cărora veți vesti adunări sfinte; acestea sunt sărbătorile Mele. Să se lucreze șase zile, dar ziua a șaptea este Sabatul, o zi de odihnă însoțită de o adunare sfântă. Să nu faceți nicio lucrare în această zi: să fie Sabatul Domnului în toate locuințele voastre. Acestea sunt sărbătorile Domnului, adunările sfinte, pe care le veți vesti la vremea lor hotărâtă. În a paisprezecea zi a lunii întâi, între asfințit și întuneric, va fi Paștele Domnului, iar în a cincisprezecea zi a acestei luni va fi Sărbătoarea Azimelor în cinstea Domnului. Timp de șapte zile să mâncați azime. În prima zi să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită. Apoi, timp de șapte zile să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc, iar în ziua a șaptea să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită atunci»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara pe care v-o voi da și veți aduna recolta, să aduceți preotului un snop din primele roade ale secerișului. Să legene snopul înaintea Domnului ca voi să fiți primiți; preotul să-l legene la o zi după Sabat. În ziua când veți legăna snopul, să jertfiți un miel de un an, fără cusur, ca ardere-de-tot pentru Domnul. Să adăugați la el un dar de mâncare din două zecimi dintr-o efă de făină aleasă, amestecată cu ulei, ca jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului și o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin. Să nu mâncați nici pâine, nici spice prăjite, nici boabe, până în ziua aceasta, când veți aduce această ofrandă Dumnezeului vostru: aceasta este o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre în toate locuințele voastre. Din ziua de după Sabat, adică din ziua în care veți aduce snopul ca jertfă legănată, să numărați șapte săptămâni întregi. Să numărați cincizeci de zile până în ziua următoare celui de-al șaptelea Sabat, apoi să aduceți Domnului un nou dar de mâncare. Să aduceți din locuințele voastre două pâini ca jertfă legănată. Să fie făcute din două zecimi de efă de făină aleasă și să fie coapte după ce s-a dospit aluatul. Acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul. Împreună cu pâinile să aduceți, ca ardere-de-tot pentru Domnul, șapte miei de un an, fără cusur, un taur din turmă și doi berbeci. La acestea să adăugați darul de mâncare și jertfele de băutură ca jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat și doi miei de un an ca jertfă de pace. Preotul să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului, împreună cu pâinea adusă din primele roade și cu cei doi miei; ele să fie închinate Domnului și să rămână ale preotului. În aceeași zi, să vestiți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită atunci. Aceasta este o hotărâre veșnică în toate locuințele voastre, de-a lungul generațiilor voastre. Când veți aduna recolta țării voastre, să nu aduni recolta de la marginea terenului și să nu strângi spicele care vor rămâne după secerișul tău. Să le lași pentru cel sărac și pentru străin. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «În prima zi a lunii a șaptea să aveți o zi de odihnă, o aducere-aminte vestită cu sunet de trâmbiță, o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită în timpul ei și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Chiar în a zecea zi a lunii a șaptea să fie Ziua Ispășirii. Atunci să aveți o adunare sfântă, să vă smeriți sufletele și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. Să nu faceți nicio lucrare în ziua aceea, căci este Ziua Ispășirii, când se face ispășire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeul vostru. Acela care nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul său. Pe acela care va face orice fel de lucrare în ziua aceea îl voi nimici din mijlocul poporului său. Să nu faceți nicio lucrare. Aceasta este o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre în toate locurile în care veți locui. Este un Sabat, o zi de odihnă în care să vă smeriți sufletele. Din seara celei de-a noua zi până în seara următoare să țineți Sabatul“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «În a cincisprezecea zi a acestei a șaptea luni să țineți Sărbătoarea Corturilor în cinstea Domnului, timp de șapte zile. În prima zi să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită atunci. Timp de șapte zile să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a opta să aveți o adunare sfântă și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. Este o adunare solemnă; să nu faceți nicio muncă obișnuită atunci. Acestea sunt sărbătorile Domnului, cu ocazia cărora veți vesti adunări sfinte, pentru a aduce Domnului o jertfă mistuită de foc – o ardere-de-tot și un dar de mâncare, o jertfă și jertfe de băutură, fiecare la vremea hotărâtă – în afară de Sabaturile Domnului, în afară de darurile voastre, de toate jurămintele și de toate darurile voastre de bunăvoie pe care le oferiți Domnului. Chiar în a cincisprezecea zi a lunii a șaptea, după ce ați adunat roadele țării, să țineți sărbătoarea Domnului, timp de șapte zile. Atât prima, cât și a opta zi să fie o zi de odihnă. În prima zi să luați fructe din pomii cei grandioși, ramuri de palmier, crengi de pomi stufoși și crengi de sălcii de râu. Să vă bucurați înaintea Domnului, Dumnezeul vostru, timp de șapte zile. În fiecare an să țineți această sărbătoare în cinstea Domnului, timp de șapte zile. Este o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre. S-o țineți în luna a șaptea. Să locuiți în corturi șapte zile. Toți băștinașii din Israel să locuiască în corturi, pentru ca generațiile voastre să știe că Eu i-am făcut pe fiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din țara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru»“. Și, astfel, Moise le-a spus fiilor lui Israel care sunt sărbătorile Domnului. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Poruncește-le fiilor lui Israel să-ți aducă pentru luminat ulei pur din măsline presate, ca să ardă în candele și, astfel, sfeșnicul să lumineze continuu. Aaron să-l pregătească în Cortul Întâlnirii, dincoace de draperia Mărturiei, ca să ardă continuu înaintea Domnului, de seara până dimineața. Aceasta să fie o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre. Să așeze candelele în sfeșnicul de aur pur, ca să fie întotdeauna înaintea Domnului. Să iei făină aleasă și să faci din ea douăsprezece turte. Pentru fiecare turtă să folosești două zecimi dintr-o efă. Să le așezi în două șiruri pe masa de aur pur, câte șase pe fiecare șir, înaintea Domnului. Să pui tămâie curată pe fiecare șir, iar aceasta să fie lângă pâine o aducere-aminte, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. În fiecare zi de Sabat să se aducă mereu această pâine înaintea Domnului, fiind luată de la fiii lui Israel printr-un legământ veșnic. Ea să fie a lui Aaron și a fiilor săi, iar aceștia o vor mânca într-un loc sfânt, căci ea este pentru Aaron o parte preasfântă din jertfele mistuite de foc pentru Domnul. Aceasta este o hotărâre veșnică“. Fiul unei femei israelite și al unui bărbat egiptean a ieșit printre fiii lui Israel. Acest fiu al femeii israelite s-a luat la luptă, în tabără, cu un bărbat israelit. Fiul femeii israelite a blasfemiat Numele și a blestemat. L-au adus la Moise – mama lui se numea Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan – și l-au închis până când avea să le fie arătată hotărârea Domnului. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Scoateți-l în afara taberei pe cel ce a blestemat. Toți aceia care l-au auzit să-și pună mâinile pe capul lui și întreaga adunare să-l omoare cu pietre. Apoi să le vorbești fiilor lui Israel astfel: «Orice bărbat care Îl va blestema pe Dumnezeul lui își va purta pedeapsa pentru păcatul lui. Cine va blasfemia Numele Domnului să fie omorât. Toată adunarea să-l omoare cu pietre. Fie străin, fie băștinaș, când blasfemiază Numele, să fie omorât. Cine va ucide un om să fie pedepsit cu moartea. Cine va omorî un animal va trebui să dea altul în loc: viață pentru viață. Dacă un om va răni pe semenul său, să i se facă așa cum a făcut el: rană pentru rană, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Să i se facă aceeași rană pe care a făcut-o el semenului său. Cel ce va omorî un animal va trebui să dea altul în loc, însă cel ce va ucide un om să fie omorât. Să aveți aceeași lege atât pentru străin, cât și pentru băștinaș, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru»“. Moise le-a vorbit fiilor lui Israel, iar ei l-au scos în afara taberei pe cel ce hulise și l-au omorât cu pietre. Fiii lui Israel au făcut așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise. Domnul i-a vorbit lui Moise pe muntele Sinai, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara pe care v-o dau, pământul să țină un Sabat în cinstea Domnului. Șase ani să-ți semeni terenul și șase ani să-ți tai via și să-i strângi roadele, dar în al șaptelea an să fie un Sabat, o perioadă de odihnă pentru pământ, un Sabat în cinstea Domnului: să nu-ți semeni terenul și să nu-ți tai via. Să nu culegi ce va crește de la sine după seceriș și să nu aduni strugurii viei tale netăiate; să fie un an de odihnă pentru pământ. Ceea ce va da pământul în anul de odihnă să fie pentru voi hrană, atât pentru tine, cât și pentru slujitorul tău sau slujitoarea ta, zilierul, peregrinul care locuiește cu tine, vitele tale și vietățile care sunt în țară. Tot rodul pământului tău să fie pentru hrană. Să numeri șapte sabaturi ale anilor, adică de șapte ori șapte ani. Perioada celor șapte sabaturi ale anilor va fi patruzeci și nouă de ani. Apoi să pui să se sune tare din trâmbiță. În ziua a zecea a lunii a șaptea, în Ziua Ispășirii, să sunați din trâmbiță în toată țara voastră. Să sfințiți cel de-al cincizecilea an și să vestiți în țară eliberarea, pentru toți locuitorii ei. Acesta să fie pentru voi Anul de veselie: fiecare dintre voi să se întoarcă la proprietatea lui și fiecare dintre voi să se întoarcă la clanul lui. Anul al cincizecilea să fie pentru voi Anul de veselie: să nu semănați, să nu culegeți ce crește de la sine după seceriș și să nu culegeți viile netăiate. Acesta este Anul de veselie – să fie sfânt pentru voi; să mâncați doar ce va crește de la sine pe câmp. În acest an de veselie să vă întoarceți, fiecare dintre voi, la proprietatea voastră. Când veți vinde ceva semenului vostru sau când veți cumpăra de la semenul vostru, să nu vă nedreptățiți unul pe altul. Când veți cumpăra de la semenul vostru, să plătiți calculând anii de la Anul de veselie, iar cel care vă va vinde să ceară un preț, ținând cont de anii care mai rămân pentru cules. Dacă anii sunt mulți, atunci să ridici prețul, iar dacă anii sunt puțini, să scazi prețul, pentru că ți se vinde un anumit număr de secerișuri. Să nu vă nedreptățiți unul pe altul, ci să vă temeți de Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să împliniți hotărârile Mele, să păziți legile Mele și să le înfăptuiți, ca să trăiți în siguranță în țară. Țara își va da rodul, iar voi veți mânca din belșug și veți trăi în siguranță în ea. Dacă vă veți întreba: ‘Ce vom mânca în al șaptelea an, de vreme ce nu vom semăna și nu ne vom strânge roadele?’, atunci să știți că Eu vă voi porunci binecuvântarea Mea în al șaselea an într-o asemenea măsură, încât pământul va da roade pentru trei ani. Când veți semăna în al optulea an, veți mânca tot din roadele vechi. Până în al nouălea an, până la noile roade, veți mânca tot din cele vechi. Pământul să nu fie vândut pe veci, pentru că țara este a Mea, iar voi sunteți străini și peregrini înaintea Mea. De aceea, în toată țara pe care o veți stăpâni, să dați dreptul de răscumpărare pentru pământuri. Dacă fratele tău va sărăci și își va vinde o parte din proprietatea lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, adică ruda lui cea mai apropiată, să vină și să răscumpere ceea ce el a vândut. Dacă omul nu are pe nimeni care să răscumpere, dar ajunge el însuși în stare să facă răscumpărarea, atunci să calculeze anii de la vânzare și să dea înapoi cumpărătorului diferența, după care se poate întoarce la proprietatea lui. Dar dacă nu poate să facă răscumpărarea, atunci ceea ce a vândut să rămână la cumpărător până la Anul de veselie. În Anul de veselie cumpărătorul va trebui să iasă din ea și, astfel, el se va putea întoarce la proprietatea lui. Dacă cineva va vinde o casă de locuit, aflată într-o cetate înconjurată cu ziduri, aceasta va putea fi răscumpărată în timp de un an de la vânzare; dreptul de răscumpărare este de un an. Dacă nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, casa din cetatea înconjurată cu ziduri să rămână pentru totdeauna a cumpărătorului, de-a lungul generațiilor lui. Să nu iasă din ea în Anul de veselie. Casele din satele care nu au zid de jur împrejur vor fi considerate la fel ca ogoarele țării. Va exista drept de răscumpărare pentru ele și se va ieși din ele în Anul de veselie. Cât despre cetățile leviților, leviții vor avea pentru totdeauna dreptul de răscumpărare asupra caselor din cetățile lor. Dacă un om cumpără o casă de la leviți, casa care a fost vândută în cetatea lor să fie restituită în Anul de veselie, întrucât casele din cetățile leviților sunt proprietatea lor în mijlocul fiilor lui Israel. Dar ogoarele din jurul cetăților leviților nu pot fi vândute, pentru că sunt proprietatea lor pentru totdeauna. Dacă fratele tău sărăcește și devine dependent de tine, tu să-l sprijini ca și cum ar fi un străin sau un peregrin și el să trăiască împreună cu tine. Să nu iei de la el dobândă sau să faci profit de pe urma lui, ci teme-te de Dumnezeu; fratele tău să trăiască împreună cu tine. Să nu-i împrumuți argint cu dobândă și să nu-i dai mâncare pe camătă. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te-am scos din țara Egiptului ca să-ți dau țara Canaanului și să fiu Dumnezeul tău. Dacă fratele tău sărăcește și ți se vinde, să nu-l pui să facă muncă de sclav. Să rămână la tine ca zilier sau ca peregrin. Să te slujească până la Anul de veselie. Atunci va putea să iasă de la tine împreună cu copiii lui și, astfel, se va putea întoarce la clanul lui și la proprietatea strămoșilor lui. Căci ei sunt slujitorii Mei pe care i-am scos din țara Egiptului. Să nu fie vânduți cum se vând sclavii. Să nu-i stăpânești cu asprime, ci teme-te de Dumnezeul tău. Cât despre slujitorii și slujitoarele pe care poate vrei să îi ai, îi poți cumpăra de la națiunile care sunt în jurul vostru. Poți să-i iei și dintre fiii peregrinilor care vor locui la tine sau dintre cei din clanurile lor care se vor naște în țara voastră; ei pot fi proprietatea voastră. Îi puteți lăsa ca moștenire fiilor voștri după voi, ca să-i aibă în proprietate. Să-i țineți astfel să vă slujească pentru totdeauna. Cât despre frații voștri, fiii lui Israel, niciunul dintre voi să nu stăpânească peste fratele său cu asprime. Dacă un străin sau un peregrin se îmbogățește, iar unul dintre frații voștri sărăcește lângă el și se vinde străinului sau peregrinului sau vreunuia din clanul străinului, după ce s-a vândut, el mai poate fi răscumpărat. Să-l răscumpere unul dintre frații săi. Atât unchiul său, cât și fiul unchiului său sau orice rudă apropiată din clanul lui vor putea să-l răscumpere. Sau, dacă poate, să se răscumpere singur. Să calculeze împreună cu cel ce l-a cumpărat, din anul în care a fost vândut până la Anul de veselie. Prețul vânzării sale să fie potrivit cu numărul anilor, la fel cum ar fi calculate zilele unui zilier. Dacă mai sunt însă mulți ani până la Anul de veselie, în funcție de numărul lor, el va plăti pentru răscumpărarea lui o parte din argintul cu care a fost cumpărat. Dacă mai rămân puțini ani până la Anul de veselie, atunci să le calculeze și să-și plătească răscumpărarea în funcție de acești ani. El va fi pentru cumpărătorul său ca lucrătorul angajat cu anul. Prin urmare, să nu se poarte cu asprime cu el înaintea ochilor tăi. Dacă nu va fi răscumpărat în niciunul dintre aceste feluri, el și fiii lui împreună cu el să plece la Anul de veselie. Căci fiii lui Israel sunt slujitorii Mei. Ei sunt slujitorii Mei pe care i-am scos din țara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu vă faceți idoli și să nu vă ridicați nici chip cioplit, nici stâlpi sacri; să nu așezați chipuri de piatră pe pământul țării voastre, ca să vă închinați înaintea lor, pentru că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să țineți Sabaturile Mele și să aveți respect față de Sfântul Meu Lăcaș. Eu sunt Domnul. Dacă veți urma hotărârile Mele, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, atunci vă voi da ploi la vreme, pământul își va da rodul lui, și pomii câmpului își vor da roadele lor. Secerișul va ține până la culesul viei și culesul viei va ține până la semănat. Veți mânca pâine din belșug și veți trăi în siguranță în țara voastră. Vă voi da pace în țară și, astfel, vă veți culca și nimeni nu vă va înspăimânta. Voi nimici animalele sălbatice din țară și sabia nu va trece prin țara voastră. Veți urmări pe dușmanii voștri și ei vor cădea înaintea voastră loviți de sabie. Cinci dintre voi vor urmări o sută și o sută vor urmări zece mii; dușmanii voștri vor cădea înaintea voastră loviți de sabie. Mă voi întoarce spre voi, vă voi face roditori, vă voi înmulți și Îmi voi ține legământul Meu cu voi. Veți mânca din recolta cea veche și va trebui să scoateți afară recolta cea veche pentru a-i face loc celei noi. Îmi voi așeza Locuința în mijlocul vostru și sufletul Meu nu vă va detesta. Voi umbla printre voi și voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-am scos din țara Egiptului ca să nu mai fiți sclavii lor. Eu am rupt legăturile jugului vostru și v-am făcut să mergeți cu capul ridicat. Dar dacă nu Mă veți asculta și nu veți împlini toate aceste porunci, dacă veți respinge hotărârile Mele și veți detesta legile Mele până într-acolo, încât nu veți mai împlini toate poruncile Mele, ci veți rupe legământul Meu, iată ce vă voi face: voi aduce groaza peste voi. Tifosul și frigurile vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi. Vă veți semăna degeaba sămânța, căci o vor mânca dușmanii voștri. Îmi voi întoarce fața împotriva voastră și veți fi învinși de dușmanii voștri. Cei ce vă urăsc vă vor stăpâni și veți fugi chiar și atunci când nu veți fi urmăriți. Dacă totuși, în pofida acestor lucruri, nu Mă veți asculta, atunci și Eu voi continua să vă pedepsesc de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi zdrobi mândria puterii voastre și vă voi face cerul ca fierul, iar pământul ca bronzul. Vi se va risipi puterea fără rost: pământul vostru nu-și va mai da rodul și pomii din țară nu-și vor mai da roadele. Dacă, și după aceasta, vă veți împotrivi și nu veți dori să ascultați de Mine, atunci vă voi lovi de șapte ori mai mult, potrivit cu păcatele voastre. Voi trimite animalele sălbatice ale câmpului împotriva voastră, care vă vor lăsa fără copii și vă vor nimici vitele. Ele vă vor împuțina și, astfel, drumurile voastre vor rămâne pustii. Dacă nici după aceste pedepse nu vă veți lăsa disciplinați de Mine, ci vă veți împotrivi Mie, atunci Mă voi împotrivi și Eu vouă: vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Voi aduce sabia împotriva voastră, care va răzbuna legământul încălcat. Dacă vă veți aduna în cetățile voastre voi trimite molima printre voi și veți fi dați în mâna dușmanului. Când voi aduce lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor și vă vor da pâinea cu cântarul. Dar, cu toate că o veți mânca, tot nu vă veți sătura. Dacă nici după acestea nu veți asculta de Mine, ci vă veți împotrivi Mie, atunci și Eu, în furia Mea, Mă voi împotrivi vouă. Eu Însumi vă voi pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Vă veți hrăni cu carnea fiilor voștri și a fetelor voastre. Vă voi nimici locurile înalte și vă voi dărâma altarele pentru tămâiere. Cadavrele voastre le voi arunca peste cadavrele idolilor voștri, și sufletul Meu vă va detesta. Vă voi lăsa cetățile pustii, vă voi pustii locurile sfinte și nu-Mi voi mai găsi plăcere în mireasma jertfelor voastre. Vă voi devasta țara, astfel încât dușmanii voștri care vor locui în ea vor rămâne încremeniți. Vă voi împrăștia printre națiuni și voi scoate sabia împotriva voastră. Pământul vostru va ajunge o pustietate, iar cetățile voastre vor ajunge o ruină. Atunci țara se va bucura de Sabaturile ei, în toate zilele în care va rămâne pustie, însă voi veți fi în țara dușmanilor voștri. Țara se va odihni și se va bucura de Sabaturile ei. În toate zilele cât va fi pustie, se va odihni cum nu s-a putut odihni în timpul Sabaturilor voastre, când locuiați în ea. Cât despre aceia dintre voi care vor fi lăsați, voi aduce frica în inimile lor, în țara dușmanilor lor. Chiar și foșnetul unei frunze luate de vânt îi va pune pe fugă. Vor fugi cum fuge cineva de sabie și vor cădea, deși nu va fi niciun urmăritor. Se vor împiedica unii de alții, ca în fața sabiei, deși nu va fi niciun urmăritor. Și nu veți avea nicio putere ca să vă împotriviți dușmanilor voștri. Veți pieri între națiuni, iar țara dușmanilor voștri vă va devora. Aceia dintre voi care vor fi lăsați, vor putrezi în țările dușmanilor voștri din cauza nelegiuirilor lor și vor putrezi și din cauza nelegiuirilor strămoșilor lor. Dar dacă ei își vor mărturisi nelegiuirea lor și nelegiuirea strămoșilor lor, necredincioșia lor, prin care au fost necredincioși față de Mine, precum și împotrivirea lor față de Mine, – păcate din cauza cărora și Eu M-am împotrivit lor și i-am dus în țara dușmanilor lor – dacă inima lor necircumcisă se va smeri și ei vor plăti pentru nelegiuirea lor, atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Isaac și de legământul Meu cu Avraam și Îmi voi aduce aminte de țară. Țara însă va fi părăsită de ei și se va bucura de Sabaturile ei în perioada în care va rămâne pustie, iar ei vor plăti pentru nelegiuirea lor deoarece au respins legile Mele și sufletul lor a detestat hotărârile Mele. Dar, cu toate acestea, chiar și atunci când vor fi în țara dușmanilor lor, nu-i voi respinge și nu-i voi detesta până acolo încât să-i nimicesc și să rup legământul Meu cu ei, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor. De dragul lor, Îmi voi aduce aminte de legământul cu cei dintâi, prin care i-am scos din țara Egiptului, înaintea ochilor națiunilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul »“. Acestea sunt hotărârile, judecățile și legile pe care le-a stabilit Domnul între El și fiii lui Israel la muntele Sinai, prin Moise. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când un om va închina Domnului anumite persoane printr-un jurământ deosebit, să o facă după evaluarea ta. Evaluarea ta, pentru un bărbat de la douăzeci până la șaizeci de ani, să fie o evaluare de cincizeci de șecheli de argint, după șechelul Lăcașului. Dacă este o femeie, evaluarea ta să fie de treizeci de șecheli. Dacă are între cinci și douăzeci de ani, evaluarea ta să fie de douăzeci de șecheli pentru un băiat și de zece șecheli pentru o fată. Dacă are între o lună și cinci ani, evaluarea ta să fie de cinci șecheli de argint pentru un băiat și de trei șecheli de argint pentru o fată. Dacă omul are șaizeci de ani sau mai mult, atunci evaluarea ta pentru un bărbat să fie de cincisprezece șecheli, iar pentru o femeie să fie de zece șecheli. Dacă este prea sărac ca să poată plăti evaluarea ta, să-l înfățișeze înaintea preotului, și preotul să-i facă o altă evaluare. Preotul să facă o evaluare potrivit cu mijloacele pe care le are cel ce a făcut jurământul. Dacă este vorba de un animal care poate fi adus Domnului ca ofrandă, tot ceea ce va fi oferit din el Domnului va fi considerat sfânt. Nu va avea voie să înlocuiască animalul și nici să schimbe unul bun pe altul rău sau unul rău pe altul bun. Dacă un animal este înlocuit cu un altul, atunci și unul, și celălalt vor fi considerați sfinți. Dacă este vorba de un animal necurat, care nu poate fi adus Domnului ca ofrandă, animalul să fie adus înaintea preotului. Preotul să-l evalueze ca să vadă dacă este bun sau rău, iar acesta va rămâne la evaluarea făcută de preot. Dacă vrea să-l răscumpere, să mai adauge o cincime la evaluarea lui. Dacă un om Îi va închina Domnului locuința sa, preotul s-o evalueze ca să vadă dacă este bună sau rea, iar aceasta va rămâne la evaluarea făcută de preot. Dacă cel care și-a închinat locuința vrea s-o răscumpere, să adauge o cincime la evaluarea ei și va fi a lui. Dacă un om Îi va închina Domnului un teren din moșia lui, evaluarea lui să fie făcută ținând cont de sămânța necesară cultivării lui: cincizeci de șecheli de argint la un homer de sămânță de orz. Dacă va închina terenul în Anul de veselie, acesta să rămână la evaluarea ta, dar dacă va închina terenul după Anul de veselie, atunci preotul să-i calculeze prețul în funcție de anii care mai rămân până la următorul an de veselie, după care să-l scadă din evaluarea ta. Dacă cel care închină terenul va dori vreodată să-l răscumpere, atunci să adauge o cincime la prețul evaluării tale, și terenul va fi al lui. Dar dacă nu va dori să-și răscumpere terenul sau dacă îl va vinde altui om, atunci nu va mai putea fi răscumpărat. În Anul de veselie, când terenul va fi restituit, va fi închinat Domnului, ca un teren oferit Lui pe deplin, și va fi proprietatea preotului. Dacă cineva închină Domnului un teren pe care l-a cumpărat, care nu este parte din moșia lui, preotul să calculeze cât trebuie să fie prețul până la Anul de veselie, iar el să plătească în aceeași zi conform evaluării tale, evaluare stabilită pentru un lucru închinat Domnului. În Anul de veselie terenul acela să fie dat înapoi celui de la care fusese cumpărat, din moșia căruia făcea parte. Toate evaluările să fie făcute după șechelul Lăcașului, care are douăzeci de ghere. Însă nimeni nu va putea închina întâiul născut al animalelor, care este deja al Domnului ca întâi născut. Fie bou, fie oaie, este al Domnului. Însă, dacă este un animal necurat, atunci să-l răscumpere după evaluarea ta și să adauge o cincime la ea. Dacă nu va fi răscumpărat, să fie vândut după evaluarea ta. Orice lucru oferit, pe care un om îl oferă pe deplin Domnului din tot ce este al lui, fie om, fie animal, fie vreun teren din moșia lui, nu va putea fi vândut sau răscumpărat. Orice lucru oferit astfel va fi preasfânt pentru Domnul. Orice persoană oferită Domnului, care a fost oferită pe deplin dintre oameni, nu va putea fi răscumpărată. Va trebui să fie omorâtă. Toate zeciuielile din pământ, fie din sămânța pământului, fie din rodul pomilor, sunt ale Domnului. Ele sunt închinate Domnului. Dacă un om va dori să răscumpere ceva din zeciuiala sa, să mai adauge o cincime la ea. Toate zeciuielile din cirezi sau din turme, tot ce va trece pe sub toiagul păstorului să fie închinat Domnului. Să nu se cerceteze dacă animalul este bun sau rău și nici să nu se înlocuiască. Dacă-l va înlocui cineva, atunci ambele animale vor fi sfinte, atât animalul înlocuit, cât și celălalt și nu vor putea fi răscumpărate»“. Acestea sunt poruncile pe care i le-a dat Domnul lui Moise pe muntele Sinai, pentru fiii lui Israel. Domnul i-a vorbit lui Moise în deșertul Sinai, în Cortul Întâlnirii, în prima zi a celei de-a doua luni, în al doilea an după ce au ieșit din țara Egiptului, zicând: „Faceți numărătoarea întregii comunități a fiilor lui Israel, după clanurile lor, după familiile lor, potrivit cu numărul numelor fiecărui bărbat în parte, a fiecăruia din Israel, de la douăzeci de ani în sus, care este în stare să meargă la război. Tu și Aaron să-i numărați potrivit armatelor lor. Să fie cu voi câte un bărbat din fiecare seminție, fiecare – căpetenie a familiei lui. Acestea sunt numele bărbaților care vor fi împreună cu voi: din Ruben: Elițur, fiul lui Ședeur; din Simeon: Șelumiel, fiul lui Țurișadai; din Iuda: Nahșon, fiul lui Aminadab; din Isahar: Netanel, fiul lui Țuar; din Zabulon: Eliab, fiul lui Helon; din fiii lui Iosif – din Efraim: Elișama, fiul lui Amihud; din Manase: Gamaliel, fiul lui Pedahțur; din Beniamin: Abidan, fiul lui Ghidoni; din Dan: Ahiezer, fiul lui Amișadai; din Așer: Paghiel, fiul lui Ocran; din Gad: Eliasaf, fiul lui Deuel; din Neftali: Ahira, fiul lui Enan“. Aceștia au fost cei aleși din adunare, conducătorii semințiilor părinților lor, căpeteniile miilor lui Israel. Moise și Aaron i-au luat pe acești bărbați care fuseseră desemnați pe nume și, în prima zi a celei de-a doua luni, au convocat întreaga comunitate. Ei s-au înscris după clanurile și familiile lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, fiecare în parte, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise. Astfel, el i-a numărat în deșertul Sinai. Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, după generațiile clanurilor și familiilor lor, după numărul numelor fiecăruia în parte, a fiecărui bărbat de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Ruben – au fost patruzeci și șase de mii cinci sute. Fiii lui Simeon, după generațiile clanurilor și familiilor lor, cei numărați după numărul numelor, a fiecărui bărbat de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Simeon – au fost cincizeci și nouă de mii trei sute. Fiii lui Gad, după generațiile clanurilor și familiilor lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Gad – au fost patruzeci și cinci de mii șase sute cincizeci. Fiii lui Iuda, după generațiile clanurilor și familiilor lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Iuda – au fost șaptezeci și patru de mii șase sute. Fiii lui Isahar, după generațiile clanurilor și familiilor lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Isahar – au fost cincizeci și patru de mii patru sute. Fiii lui Zabulon, după generațiile clanurilor și familiilor lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Zabulon – au fost cincizeci și șapte de mii patru sute. Fiii lui Iosif, și anume fiii lui Efraim, după generațiile clanurilor și familiilor lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Efraim – au fost patruzeci de mii cinci sute. Fiii lui Manase, după generațiile clanurilor și familiilor lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Manase – au fost treizeci și două de mii două sute. Fiii lui Beniamin, după generațiile clanurilor și familiilor lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Beniamin – au fost treizeci și cinci de mii patru sute. Fiii lui Dan, după generațiile clanurilor și familiilor lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Dan – au fost șaizeci și două de mii șapte sute. Fiii lui Așer, după generațiile clanurilor și familiilor lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Așer – au fost patruzeci și unu de mii cinci sute. Fiii lui Neftali, după generațiile clanurilor și familiilor lor, după numărul numelor celor de la douăzeci de ani în sus, toți cei în stare să meargă la război – cei numărați din seminția lui Neftali – au fost cincizeci și trei de mii patru sute. Aceștia sunt cei care au fost numărați, pe care Moise și Aaron i-au numărat cu ajutorul conducătorilor lui Israel, cei doisprezece bărbați, câte unul pentru propria lui familie. Deci, toți fiii lui Israel, care au fost numărați potrivit familiilor lor, de la douăzeci de ani în sus, toți cei din Israel în stare să meargă la război, toți cei numărați au fost șase sute trei mii cinci sute cincizeci. Leviții, după seminția părinților lor, n-au fost numărați împreună cu ei. Domnul îi vorbise lui Moise, zicând: „Doar pe seminția lui Levi să n-o numeri și să nu îi ții socoteala în mijlocul fiilor lui Israel, ci să pui leviții responsabili peste Tabernaculul Mărturiei, peste toate obiectele lui și tot ce ține de el. Ei să poarte Tabernaculul și toate obiectele lui, să slujească în el și să-și așeze tabăra în jurul lui. Când va porni Tabernaculul, leviții să-l strângă, iar când Tabernaculul va fi întins, leviții să-l înalțe. Străinul care se va apropia să fie omorât. Fiii lui Israel să se așeze fiecare în tabăra lui, fiecare sub steagul lui, potrivit armatelor lor. Dar leviții să-și așeze tabăra în jurul Tabernaculului Mărturiei, ca să nu izbucnească mânia Mea împotriva comunității fiilor lui Israel. Leviții să aibă responsabilitatea de a păzi Tabernaculul Mărturiei“. Fiii lui Israel au făcut potrivit cu tot ceea ce i-a poruncit Domnul lui Moise; așa au făcut. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: „Fiii lui Israel să-și așeze tabăra în jurul Cortului Întâlnirii, la o oarecare distanță de el, fiecare bărbat lângă steagul lui, alături de însemnele familiei lui. În partea de est, să fie: armatele taberei lui Iuda, lângă steagul lor. Conducătorul fiilor lui Iuda este Nahșon, fiul lui Aminadab, a cărui armată este alcătuită din șaptezeci și patru de mii șase sute. Seminția lui Isahar să-și așeze tabăra lângă ei. Conducătorul fiilor lui Isahar este Netanel, fiul lui Țuar, a cărui armată este alcătuită din cincizeci și patru de mii patru sute. Apoi – seminția lui Zabulon. Conducătorul fiilor lui Zabulon este Eliab, fiul lui Helon, a cărui armată este alcătuită din cincizeci și șapte de mii patru sute. Toți cei numărați din tabăra lui Iuda, potrivit armatelor lor, au fost o sută optzeci și șase de mii patru sute. Ei să pornească primii. În partea de sud, să fie: armatele taberei lui Ruben, lângă steagul lor. Conducătorul fiilor lui Ruben este Elițur, fiul lui Ședeur, a cărui armată este alcătuită din patruzeci și șase de mii cinci sute. Lângă el să-și așeze tabăra seminția lui Simeon. Conducătorul fiilor lui Simeon este Șelumiel, fiul lui Țurișadai, a cărui armată este alcătuită din cincizeci și nouă de mii trei sute. Apoi – seminția lui Gad. Conducătorul fiilor lui Gad este Eliasaf, fiul lui Deuel, a cărui armată este alcătuită din patruzeci și cinci de mii șase sute cincizeci. Toți cei numărați din tabăra lui Ruben, potrivit armatelor lor, au fost o sută cincizeci și unu de mii patru sute cincizeci. Ei să pornească în al doilea rând. Apoi Cortul Întâlnirii să pornească împreună cu tabăra leviților, care este în mijlocul taberelor; ei să pornească în aceeași ordine în care și-au așezat tabăra, fiecare la rând, potrivit steagului lor. În partea de vest, să fie: armatele taberei lui Efraim, lângă steagul lor. Conducătorul fiilor lui Efraim este Elișama, fiul lui Amihud, a cărui armată este alcătuită din patruzeci de mii cinci sute. După el să fie seminția lui Manase. Conducătorul fiilor lui Manase este Gamaliel, fiul lui Pedahțur, a cărui armată este alcătuită din treizeci și două de mii două sute. Apoi – seminția lui Beniamin. Conducătorul fiilor lui Beniamin este Abidan, fiul lui Ghidoni, a cărui armată este alcătuită din treizeci și cinci de mii patru sute. Toți cei numărați din tabăra lui Efraim, potrivit armatelor lor, au fost o sută opt mii o sută. Ei să pornească în al treilea rând. În partea de nord, să fie: armatele taberei lui Dan, lângă steagul lor. Conducătorul fiilor lui Dan este Ahiezer, fiul lui Amișadai, a cărui armată este alcătuită din șaizeci și două de mii șapte sute. Seminția lui Așer să-și așeze tabăra lângă el. Conducătorul fiilor lui Așer este Paghiel, fiul lui Ocran, a cărui armată este alcătuită din patruzeci și unu de mii cinci sute. Apoi – seminția lui Neftali. Conducătorul fiilor lui Neftali este Ahira, fiul lui Enan, a cărui armată este alcătuită din cincizeci și trei de mii patru sute. Toți cei numărați din tabăra lui Dan, potrivit armatelor lor, au fost o sută cincizeci și șapte de mii șase sute. Ei să pornească ultimii, alături de steagurile lor“. Aceasta a fost numărătoarea fiilor lui Israel, potrivit caselor părinților lor; numărul total al celor din tabere, potrivit armatelor lor, a fost de șase sute trei mii cinci sute cincizeci. Leviții nu au fost numărați împreună cu ceilalți fii ai lui Israel, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise. Fiii lui Israel au făcut potrivit cu tot ceea ce i-a poruncit Domnul lui Moise. Ei și-au așezat tabăra potrivit steagurilor lor și au pornit în același fel, fiecare după clanurile și familiile lor. Aceasta este istoria lui Aaron și a lui Moise, de pe vremea când Domnul a vorbit cu Moise pe muntele Sinai. Acestea sunt numele fiilor lui Aaron: Nadab, întâiul născut, Abihu, Elazar și Itamar; acestea sunt numele fiilor lui Aaron, preoții care au primit ungerea, pe care el i-a învestit în slujba preoției. Nadab și Abihu au murit înaintea Domnului în deșertul Sinai, atunci când au adus foc străin înaintea Domnului. Ei n-au avut copii. Elazar și Itamar au slujit ca preoți în prezența lui Aaron, tatăl lor. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Adu aproape seminția lui Levi și pune-o înaintea preotului Aaron ca să-i slujească. Ei să vegheze asupra responsabilităților lui și asupra responsabilităților întregii comunități, înaintea Cortului Întâlnirii, făcând slujba de la Tabernacul. Să vegheze asupra tuturor obiectelor Cortului Întâlnirii și asupra responsabilităților fiilor lui Israel, făcând slujba de la Tabernacul. Să-i încredințezi pe leviți lui Aaron și fiilor săi. Să-i fie încredințați lui cu totul, dintre fiii lui Israel. Să-i pui pe Aaron și pe fiii lui să-și păzească preoția, iar străinul care se va apropia să fie omorât“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Iată că Eu Însumi i-am luat pe leviți din mijlocul fiilor lui Israel, în locul tuturor întâilor născuți care li se nasc fiilor lui Israel. Leviții vor fi ai Mei, pentru că toți întâii născuți sunt ai Mei. În ziua când i-am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, Mi-am sfințit toți întâii născuți din Israel, atât dintre oameni, cât și dintre animale. Ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul “. Domnul i-a vorbit lui Moise în deșertul Sinai, zicând: „Numără-i pe fiii lui Levi după familiile și clanurile lor. Să numeri fiecare persoană de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus“. Moise i-a numărat, după Cuvântul Domnului, așa cum i s-a poruncit. Acestea sunt numele fiilor lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari. Acestea sunt numele fiilor lui Gherșon, potrivit clanurilor lor: Libni și Șimei. Fiii lui Chehat, potrivit clanurilor lor: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel. Iar fiii lui Merari, potrivit clanurilor lor: Mahli și Muși. Acestea sunt clanurile leviților, potrivit familiilor lor. Din Gherșon provin clanul libniților și clanul șimeiților. Acestea alcătuiesc clanurile gherșoniților. Cei ieșiți la numărătoare, după numărul tuturor persoanelor de parte bărbătească, de la o lună în sus, erau șapte mii cinci sute. Clanurile gherșoniților își așezau tabăra în spatele Tabernaculului, în partea de vest. Căpetenia familiilor gherșoniților era Eliasaf, fiul lui Lael. Responsabilitatea fiilor lui Gherșon în Cortul Întâlnirii era să aibă grijă de Tabernacul, de cort cu acoperitoarea lui, de draperia de la intrarea în Cortul Întâlnirii, de draperiile curții, de draperia de la intrarea în curtea dimprejurul Tabernaculului și a altarului și de funii, pentru toată slujba Cortului. Din Chehat provin clanul amramiților, clanul ițhariților, clanul hebroniților și clanul uzieliților; acestea alcătuiesc clanurile chehatiților. După ce au fost numărate toate persoanele de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, s-au găsit opt mii șase sute oameni. Responsabilitatea lor era să aibă grijă de lucrurile Lăcașului. Clanurile chehatiților își așezau tabăra în partea de sud a Tabernaculului. Căpetenia familiilor din clanurile chehatiților era Elițafan, fiul lui Uziel. Responsabilitatea lor era să aibă grijă de Chivot, de masă, de sfeșnic, de altare, de obiectele Lăcașului, cu care preoții își făceau slujba, de draperia despărțitoare și de tot ce era nevoie pentru ea. Căpetenia conducătorilor leviților era Elazar, fiul preotului Aaron. El să-i supravegheze pe cei a căror responsabilitate era să aibă grijă de Lăcaș. Din Merari provin clanul mahliților și clanul mușiților. Acestea alcătuiesc clanurile merariților. Cei ieșiți la numărătoare, după numărul tuturor persoanelor de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, erau șase mii două sute de bărbați. Căpetenia familiilor din clanurile lui Merari era Țuriel, fiul lui Abihail. Ei își așezau tabăra în partea de nord a Tabernaculului. Responsabilitatea fiilor lui Merari era să aibă grijă de scândurile Tabernaculului, de drugii lui, de stâlpii lui, de piedestalele lui, de toate obiectele lui și de toată lucrarea legată de acestea, de stâlpii care erau de jur împrejurul curții, de piedestalele acestora, de țăruși și de funii. Cei care și-au așezat tabăra înaintea Tabernaculului, în partea de est (chiar înaintea Cortului Întâlnirii, spre răsărit) erau Moise, Aaron și fiii lui Aaron. Responsabilitatea lor era să aibă grijă de Sfântul Lăcaș în numele fiilor lui Israel. Orice alt om care se apropia era omorât. Toți leviții care au fost numărați de Moise și Aaron la porunca Domnului, potrivit clanurilor lor, și anume toate persoanele de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci și două de mii. Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Numără-i pe toți întâii născuți ai fiilor lui Israel, dintre persoanele de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, și află numărul lor. Pe leviți să-i iei pentru Mine – Eu sunt Domnul – în locul tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel, iar vitele leviților să le iei în locul tuturor întâilor născuți ai vitelor fiilor lui Israel“. Moise i-a numărat pe toți întâii născuți dintre fiii lui Israel, așa cum i-a poruncit Domnul. Toți întâii născuți dintre persoanele de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, înscriși în conformitate cu numărul lor, au fost douăzeci și două de mii două sute șaptezeci și trei. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ia-i pe leviți în locul tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel, iar turmele leviților în locul turmelor acestora. Leviții vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul. Ca preț de răscumpărare pentru cei două sute șaptezeci și trei dintre întâii născuți ai fiilor lui Israel, care depășesc numărul leviților, să iei cinci șecheli pentru fiecare în parte, după șechelul Lăcașului (un șechel este douăzeci de ghere). Să le dai lui Aaron și fiilor săi argintul cu care sunt răscumpărați cei ce depășesc numărul leviților“. Moise a luat argintul pentru răscumpărare de la cei care depășeau numărul celor răscumpărați de leviți; a luat argintul de la întâii născuți ai fiilor lui Israel: o mie trei sute șaizeci și cinci de șecheli, după șechelul Lăcașului. Moise a dat argintul pentru răscumpărare lui Aaron și fiilor săi, după Cuvântul Domnului, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: „Numărați-i pe fiii lui Chehat separat de ceilalți leviți, după clanurile și familiile lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe oricine poate veni la datorie ca să facă vreo lucrare în Cortul Întâlnirii. Aceasta este slujirea fiilor lui Chehat în Cortul Întâlnirii: vor avea grijă de lucrurile preasfinte. La pornirea taberei, Aaron și fiii săi să intre, să dea jos draperia despărțitoare și să acopere Chivotul Mărturiei cu ea. Să pună deasupra ei o învelitoare din piele trainică și să întindă peste aceasta o acoperitoare în întregime de culoare albastră, apoi să-i pună drugii. Peste masa prezentării să întindă o acoperitoare de culoare albastră și să pună pe ea farfuriile, vasele pentru tămâie, ulcioarele și bolurile pentru jertfele de băutură. Pâinea prezentării să fie pe ea. Să întindă peste acestea o acoperitoare stacojie, iar peste aceasta să pună o învelitoare din piele trainică. Apoi să-i pună mesei drugii. Să ia o învelitoare de culoare albastră și să acopere sfeșnicul pentru luminat cu candelele lui, cleștii lui pentru cărbuni, tăvițele lui și toate vasele pentru ulei folosite la întrebuințarea lui. Să-l pună, cu toate obiectele lui, într-o învelitoare din piele trainică și să-l așeze pe cadrul de lemn folosit la transportul lui. Peste altarul de aur să întindă o acoperitoare de culoare albastră, iar peste aceasta să pună o învelitoare din piele trainică. Apoi să-i pună drugii. Să ia apoi toate uneltele pentru slujbă, cu care ei slujesc în Lăcaș, să le pună într-o acoperitoare de culoare albastră, să le acopere cu o învelitoare din piele trainică și să le pună pe targă. Să ia cenușa de pe altar și să întindă peste altar o acoperitoare de culoare purpurie. Să pună pe el toate uneltele lui, cu care ei slujesc acolo: fărașele pentru cărbuni, furculițele, lopețile, vasele, toate uneltele altarului. Să întindă peste el o învelitoare din piele trainică și să-i pună drugii. După ce Aaron și fiii săi vor termina de acoperit Lăcașul și toate lucrurile Lăcașului, iar tabăra va fi gata de pornire, fiii lui Chehat să vină și să ducă aceste lucruri. Dar să nu atingă niciunul dintre lucrurile sfinte pentru că vor muri. Acestea sunt poverile fiilor lui Chehat în Cortul Întâlnirii. Elazar, fiul preotului Aaron, va fi responsabil de uleiul pentru luminat, de tămâia mirositoare, de darul de mâncare continuu, de uleiul pentru ungere, de tot Tabernaculul cu tot ce este în el, de Lăcaș și de obiectele lui“. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: „Să nu lăsați să fie nimicită din mijlocul leviților seminția clanurilor chehatiților. Iată ce să faceți pentru ei, ca să trăiască și să nu moară atunci când se vor apropia de lucrurile preasfinte: Aaron și fiii lui să vină și să pună pe fiecare la slujba lui și la povara lui. Să nu intre să se uite când lucrurile sfinte sunt învelite, pentru că altfel vor muri“. Apoi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Numără-i și pe fiii lui Gherșon, după familiile părinților lor, după clanurile lor. Să-i numeri, de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani, pe toți aceia care sunt în stare să facă vreo lucrare în Cortul Întâlnirii. Iată care este slujirea în care să fie implicate clanurile gherșoniților, atunci când lucrează și duc poverile: să ducă draperiile Tabernaculului, Cortul Întâlnirii cu învelitoarea lui, acoperitoarea din piei trainice care se pune deasupra, draperia de la intrarea în Cortul Întâlnirii, draperiile curții, draperia de la intrarea pe poarta curții care înconjoară Tabernaculul și altarul, funiile lor și toate obiectele pentru slujba lor. Să slujească potrivit cu tot ceea ce trebuie făcut pentru acestea. Toată slujirea fiilor gherșoniților cu privire la orice povară dată lor și la orice slujbă a lor să fie făcută la porunca lui Aaron și a fiilor săi. Să aibă ca responsabilitate orice povară dată lor. Aceasta este slujirea clanurilor fiilor gherșoniților la Cortul Întâlnirii. Responsabilitatea lor să fie sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron. Cu privire la fiii lui Merari, să-i numeri după clanurile și familiile lor. Să-i numeri de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe oricine vine la datorie ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. Aceasta este responsabilitatea lor cu privire la poverile date lor, potrivit cu toată slujirea lor la Cortul Întâlnirii: scândurile Tabernaculului cu drugii lor, stâlpii, piedestalele, stâlpii curții de jur împrejur, piedestalele lor, țărușii lor și funiile lor, toate obiectele lor și tot ce este nevoie pentru slujba lor. Să menționați pe nume obiectele pentru care au responsabilitatea să le ducă. Aceasta este slujirea clanurilor fiilor lui Merari, toată slujirea lor la Cortul Întâlnirii, sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron“. Moise, Aaron și conducătorii comunității i-au numărat pe fiii lui Chehat, potrivit clanurilor și familiilor lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe oricine putea să vină la datorie, pentru vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. Cei ce au fost numărați potrivit clanurilor lor au fost două mii șapte sute cincizeci de oameni. Aceștia au fost cei numărați din clanurile chehatiților, oricine slujea în Cortul Întâlnirii, pe care Moise și Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată prin Moise. Cei numărați dintre fiii lui Gherșon, potrivit clanurilor lor și potrivit familiilor părinților lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, oricine putea să vină la datorie, pentru vreo lucrare în Cortul Întâlnirii, cei numărați potrivit clanurilor lor și potrivit familiilor părinților lor au fost două mii șase sute treizeci de oameni. Aceștia au fost cei numărați din clanurile fiilor lui Gherșon, oricine slujea în Cortul Întâlnirii, pe care Moise și Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată lui Moise. Cei numărați din clanurile fiilor lui Merari, potrivit clanurilor lor, potrivit familiilor părinților lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, oricine putea veni la datorie, pentru vreo lucrare în Cortul Întâlnirii, cei numărați potrivit clanurilor lor au fost trei mii două sute de oameni. Aceștia au fost cei numărați din clanurile fiilor lui Merari, pe care Moise și Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată prin Moise. Toți cei numărați dintre leviți, pe care Moise, Aaron și conducătorii lui Israel i-au numărat potrivit clanurilor lor și potrivit familiilor părinților lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, oricine venise la Cortul Întâlnirii ca să facă vreo lucrare și să ducă vreo povară, cei numărați au fost opt mii cinci sute optzeci de oameni. El i-a numărat după porunca Domnului, dată prin Moise, pe fiecare potrivit cu slujba lui și cu povara dată lui. Și, astfel, ei au fost numărați de el, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise. Apoi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Poruncește-le fiilor lui Israel să-i scoată afară din tabără pe toți cei care au o rană infecțioasă, pe toți aceia care au vreo scurgere și pe oricine este necurat din cauză că a atins un mort. Să-i scoateți afară, atât pe bărbați, cât și pe femei; să-i scoateți afară din tabără ca nu cumva să pângărească tabăra, căci Eu locuiesc în mijlocul lor“. Fiii lui Israel au făcut întocmai; ei i-au scos afară din tabără. Fiii lui Israel au făcut așa cum îi spusese Domnul lui Moise. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Spune-le fiilor lui Israel: «Când un bărbat sau o femeie comite vreunul dintre păcatele pe care le fac oamenii, fiindu-I astfel necredincios Domnului, acel om este vinovat și trebuie să-și mărturisească păcatul pe care l-a făcut. De asemenea, el trebuie să dea înapoi în întregime prețul pentru paguba făcută, să adauge încă o cincime la acest preț și să îl dea celui pe care l-a păgubit. Dar, dacă omul nu are nicio rudenie față de care să se facă restituirea pentru paguba făcută, atunci restituirea pentru paguba făcută să se întoarcă la Domnul și să fie a preotului, împreună cu berbecul pentru ispășire, cu care el trebuie să facă ispășire pentru acel om. De asemenea, orice contribuție din toate darurile sfinte pe care fiii lui Israel le aduc la preot, să fie a preotului. Darurile sfinte aduse de vreun om îi vor rămâne lui, iar ceea ce-i va da preotului să fie a preotului »“. Apoi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Spune-le fiilor lui Israel: «Dacă soția unui bărbat se abate și îi este necredincioasă, dacă un alt bărbat se culcă cu ea, dar lucrul aceasta este ascuns de ochii soțului ei și, astfel, ea rămâne nedescoperită, cu toate că s-a pângărit, dacă nu există nicio mărturie împotriva ei și n-a fost prinsă în fapt, dacă un duh de gelozie vine peste soțul ei și el începe să fie gelos pe soția lui care s-a pângărit, sau dacă un duh de gelozie vine peste el și el începe să fie gelos pe soția lui, deși ea nu s-a pângărit, atunci bărbatul să-și aducă soția la preot și să aducă jertfa cerută pentru ea: a zecea parte dintr-o efă de făină de orz. Să nu toarne ulei pe ea și să nu pună tămâie, pentru că este un dar de mâncare pentru gelozie, un dar de mâncare pentru aducere-aminte, care amintește o nelegiuire. Apoi preotul s-o apropie și s-o pună să stea înaintea Domnului. Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ. Apoi să ia niște praf de pe podeaua Tabernaculului și să-l pună în apă. Preotul să pună femeia să stea înaintea Domnului, să descopere capul femeii și să-i pună în mâini darul de mâncare pentru aducerea-aminte, care este darul de mâncare pentru gelozie. Preotul să aibă în mână apa amară care aduce blestem. Preotul s-o pună pe femeie să jure și să-i zică: ‘Dacă niciun bărbat nu s-a culcat cu tine și dacă nu te-ai abătut spre necurăție, în timp ce erai sub autoritatea soțului, atunci să nu-ți facă niciun rău aceste ape amare care aduc blestem. Dar dacă te-ai abătut, în timp ce erai sub autoritatea soțului, și dacă te-ai pângărit, iar un bărbat, altul decât soțul tău, s-a culcat cu tine’ (preotul s-o pună pe femeie să jure cu un jurământ al blestemului și preotul să-i spună femeii aceste cuvinte: ) ‘ Domnul să te facă să fii de blestem și de jurământ în mijlocul poporului tău, făcând să ți se lase coapsa și să ți se umfle pântecul. Fie ca această apă, care aduce blestem, să-ți intre în măruntaie și să facă să ți se umfle pântecul și să ți se lase coapsa!’ Și femeia să zică: ‘Amin! Amin!’. Preotul să scrie aceste blesteme pe un sul și să le șteargă apoi cu apă amară. După aceea, să-i dea femeii să bea apa amară care aduce blestem. Apa care aduce blestem va intra în ea și-i va provoca amărăciune. Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să-l legene înaintea Domnului și să-l aducă la altar. Preotul să ia un pumn din darul de mâncare, ca aducere-aminte, și să-l ardă pe altar. Apoi să dea femeii să bea apa. După ce îi va da să bea apa, dacă ea s-a pângărit și i-a fost necredincioasă soțului ei, apa care aduce blestem va intra în ea și îi va provoca amărăciune: pântecul i se va umfla, coapsa i se va lăsa și femeia va fi de blestem în mijlocul poporului ei. Dar dacă femeia nu s-a pângărit și este curată, atunci ea va fi nevinovată și va putea avea copii. Aceasta este legea geloziei, când o femeie, în timp ce este sub autoritatea soțului, se abate și se pângărește, sau când duhul de gelozie vine peste un bărbat, și el începe să fie gelos pe soția lui. Preotul s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului și să-i facă întocmai după legea aceasta. Bărbatul va fi scutit de vină, dar femeia aceea va purta pedeapsa pentru nelegiuirea ei»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când un bărbat sau o femeie face un jurământ deosebit, un jurământ de nazireat, pentru a se dedica Domnului, trebuie să se abțină de la vin și băutură tare. Să nu bea nici oțet făcut din vin, nici oțet făcut din băutură tare, să nu bea nicio băutură făcută din struguri, nici să nu mănânce struguri proaspeți sau uscați. În toate zilele sale de nazireat să nu mănânce nimic care vine din viță, de la sâmburi până la pielița strugurelui. În toate zilele jurământului său de nazireat să nu treacă briciul pe capul lui. El va fi sfânt până se termină perioada pentru care s-a consacrat Domnului. Să-și lase părul să crească în voie. În toate zilele nazireatului său pentru Domnul, să nu se apropie de vreun mort. Să nu se pângărească nici pentru tatăl său, nici pentru mama sa, nici pentru fratele său, nici pentru sora sa, când aceștia vor muri, pentru că semnul consacrării sale lui Dumnezeu este pe capul lui. În toate zilele nazireatului său să fie sfânt pentru Domnul. Dar dacă un om moare pe neașteptate lângă el și, astfel, își pângărește capul sfințit, va trebui să-și radă capul în ziua curățirii lui. Să și-l radă în ziua a șaptea. Apoi, în ziua a opta, să aducă preotului, la intrarea în Cortul Întâlnirii, două turturele sau doi pui de porumbel. Preotul s-o aducă pe una ca jertfă pentru păcat, iar pe cealaltă ca ardere-de-tot și să facă ispășire pentru nazireu cu privire la păcatul făcut din cauza mortului. Apoi, în aceeași zi, nazireul să-și sfințească din nou capul. Să dedice din nou Domnului zilele sale ca nazireu și să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină. De zilele dinainte nu se va ține seama pentru că nazireatul său a fost pângărit. Iată care este legea nazireului în ziua când se vor împlini zilele lui de nazireat: să fie adus la intrarea Cortului Întâlnirii. Să aducă Domnului ofranda sa: un miel de un an, fără cusur, ca ardere-de-tot, o mielușea de un an, fără cusur, ca jertfă pentru păcat, un berbec fără cusur, ca jertfă de pace, un coș cu azime, turte din făină aleasă, amestecată cu ulei, turte subțiri, nedospite, unse cu ulei, împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură. Preotul să le aducă înaintea Domnului, împreună cu jertfa lui pentru păcat și arderea lui de tot. Să aducă berbecul ca jertfă de pace în cinstea Domnului, alături de coșul cu azime. Apoi, preotul să aducă și darul lui de mâncare și jertfa lui de băutură. Nazireul să-și radă, la intrarea Cortului Întâlnirii, capul sfințit, să ia părul capului său care a fost sfințit și să-l pună pe focul care este sub jertfa de pace. Preotul să ia spata dreaptă a berbecului, după ce a fiert-o, precum și o turtă nedospită din coș și o turtă subțire, nedospită, și să le pună în mâinile nazireului, după ce acesta și-a ras capul sfințit. Preotul să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului. Acestea sunt sfinte și aparțin preotului, împreună cu pieptul adus ca jertfă legănată și spata adusă drept contribuție. După aceea nazireul poate să bea vin. Aceasta este legea pentru nazireul care face un jurământ. Așa să-și aducă el ofranda Domnului pentru nazireatul său, în afară de ceea ce poate dărui de la sine. Să facă potrivit cu jurământul pe care l-a făcut, urmând legea nazireatului său»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește lui Aaron și fiilor săi și spune-le: «Așa să-i binecuvântați pe fiii lui Israel. Să le spuneți: ‘ Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să strălucească fața Lui peste tine și să-Și arate bunăvoința față de tine! Domnul să-Și înalțe fața peste tine și să-ți dea pacea!’ Așa să pui Numele Meu peste fiii lui Israel, și Eu îi voi binecuvânta»“. În ziua când a încheiat Moise de înălțat Tabernaculul, el l-a uns și l-a sfințit împreună cu toate lucrurile lui. De asemenea, a uns și a sfințit altarul cu toate uneltele lui. Apoi conducătorii lui Israel, căpeteniile familiilor lor, cei care erau conducătorii semințiilor, având autoritate peste cei numărați, și-au adus ofrandele. Ei și-au adus ofrandele înaintea Domnului: șase care acoperite și doisprezece boi, un car pentru câte doi conducători și un bou pentru fiecare în parte. Le-au adus înaintea Tabernaculului. Atunci Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ia-le de la ei și acestea să fie folosite în slujirea de la Cortul Întâlnirii. Să le dai leviților, fiecăruia după cum cere slujba lui“. Moise a luat carele și boii și le-a dat leviților. Fiilor lui Gherșon le-a dat două care și patru boi, potrivit slujbei lor; fiilor lui Merari le-a dat patru care și opt boi, potrivit slujbei lor, sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron. Fiilor lui Chehat însă nu le-a dat niciunul, pentru că slujba lor era să aibă grijă de lucrurile sfinte care trebuiau duse pe umeri. Conducătorii și-au adus ofrandele pentru consacrarea altarului în ziua când acesta a fost uns. Ei și-au adus ofrandele înaintea altarului. Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Pentru consacrarea altarului, fiecare conducător să-și aducă ofranda în câte o zi“. Cel care și-a adus ofranda în prima zi a fost Nahșon, fiul lui Aminadab, din seminția lui Iuda. Ofranda lui a fost: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare – un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an pentru jertfa de pace. Aceasta a fost ofranda lui Nahșon, fiul lui Aminadab. A doua zi, a adus ofranda Netanel, fiul lui Țuar, conducătorul lui Isahar. El a adus ca ofrandă: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare; un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost ofranda lui Netanel, fiul lui Țuar. A treia zi, a adus ofranda Eliab, fiul lui Helon, conducătorul fiilor lui Zabulon. Ofranda lui a fost: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare; un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost ofranda lui Eliab, fiul lui Helon. În a patra zi, a adus ofranda Elițur, fiul lui Ședeur, conducătorul fiilor lui Ruben. Ofranda lui a fost: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare; un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci și cinci miei de un an. Aceasta a fost ofranda lui Elițur, fiul lui Ședeur. În a cincea zi, a adus ofranda Șelumiel, fiul lui Țurișadai, conducătorul fiilor lui Simeon. Ofranda lui a fost: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare; un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost ofranda lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai. În a șasea zi, a adus ofranda Eliasaf, fiul lui Deuel, conducătorul fiilor lui Gad. Ofranda lui a fost: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare; un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost ofranda lui Eliasaf, fiul lui Deuel. În a șaptea zi, a adus ofranda Elișama, fiul lui Amihud, conducătorul fiilor lui Efraim. Ofranda lui a fost: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare; un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost ofranda lui Elișama, fiul lui Amihud. În a opta zi, a adus ofranda Gamaliel, fiul lui Pedahțur, conducătorul fiilor lui Manase. Ofranda lui a fost: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare; un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost ofranda lui Gamaliel, fiul lui Pedahțur. În a noua zi, a adus ofranda Abidan, fiul lui Ghidoni, conducătorul fiilor lui Beniamin. Ofranda lui a fost: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare; un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost ofranda lui Abidan, fiul lui Ghidoni. În a zecea zi, a adus ofranda Ahiezer, fiul lui Amișadai, conducătorul fiilor lui Dan. Ofranda lui a fost: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare; un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost ofranda lui Ahiezer, fiul lui Amișadai. În a unsprezecea zi, a adus ofranda Paghiel, fiul lui Ocran, conducătorul fiilor lui Așer. Ofranda lui a fost: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare; un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost ofranda lui Paghiel, fiul lui Ocran. În a douăsprezecea zi, a adus ofranda Ahira, fiul lui Enan, conducătorul fiilor lui Neftali. Ofranda lui a fost: o farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și un vas de argint cântărind șaptezeci de șecheli, după șechelul Lăcașului, amândouă pline cu făină aleasă, amestecată cu ulei – acestea erau pentru darul de mâncare; un vas de aur cântărind zece șecheli, plin cu tămâie; un taur, un berbec și un miel de un an pentru arderea-de-tot; un țap ca jertfă pentru păcat, iar pentru jertfa de pace: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Aceasta a fost ofranda lui Ahira, fiul lui Enan. Acestea au fost ofrandele aduse de conducătorii lui Israel pentru consacrarea altarului, în ziua când acesta a fost uns: douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece vase de argint, douăsprezece vase de aur, fiecare farfurie de argint cântărind o sută treizeci de șecheli și fiecare vas cântărind șaptezeci de șecheli – tot argintul acestor obiecte cântărea două mii patru sute de șecheli, după șechelul Lăcașului; douăsprezece vase de aur, pline cu tămâie, cântărind zece șecheli fiecare, potrivit cu șechelul Lăcașului – tot aurul acestor vase cântărea o sută douăzeci de șecheli. Toată turma pentru arderea-de-tot a fost alcătuită din: doisprezece tauri, doisprezece berbeci și doisprezece miei de un an, alături de darul lor de mâncare, și doisprezece țapi ca jertfe pentru păcat. Toată turma pentru jertfa de pace a fost alcătuită din: douăzeci și patru de tauri, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi și șaizeci de miei de un an. Acestea au fost ofrandele pentru consacrarea altarului, după ce a fost uns. Când Moise a intrat în Cortul Întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, el a auzit vocea Lui vorbindu-i dintre cei doi heruvimi, de deasupra Capacului ispășirii, care este pe Chivotul Mărturiei; așa i-a vorbit El. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-i lui Aaron și spune-i: «Când vei așeza candelele, cele șapte candele vor trebui să lumineze în partea din față a sfeșnicului»“. Aaron a făcut întocmai; a așezat candelele în partea din față a sfeșnicului, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise. Sfeșnicul era făcut din aur bătut. De la picior până la petale era din aur bătut. După modelul pe care i-l arătase Domnul lui Moise, așa a făcut el sfeșnicul. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ia-i pe leviți din mijlocul fiilor lui Israel și curățește-i. Iată ce să faci ca să-i curățești: stropește-i cu apa curățirii de păcat, iar ei să-și radă tot trupul cu briciul și să-și spele hainele; așa se vor curăți. Apoi să ia un taur și darul de mâncare făcut din făină aleasă amestecată cu ulei, iar tu să iei un alt taur ca jertfă pentru păcat. Să-i aduci pe leviți înaintea Cortului Întâlnirii și să strângi împreună toată comunitatea fiilor lui Israel. Când îi vei aduce pe leviți înaintea Domnului, fiii lui Israel să-și pună mâinile peste ei. Apoi Aaron îi va înfățișa pe leviți înaintea Domnului ca o jertfă legănată din partea fiilor lui Israel și, astfel, ei vor putea să îndeplinească slujba Domnului. Leviții să-și pună mâinile pe capetele taurilor, după care el să-i jertfească în cinstea Domnului, pe unul ca jertfă pentru păcat, iar pe celălalt ca ardere-de-tot și să facă astfel ispășire pentru leviți. Apoi, să-i pui pe leviți să stea înaintea lui Aaron și a fiilor săi și să-i aduci ca jertfă legănată înaintea Domnului. Așa să-i separi pe leviți de ceilalți fii ai lui Israel și leviții vor fi ai Mei. După ce i-ai curățit și i-ai adus ca jertfă legănată, leviții vor putea intra în Cortul Întâlnirii ca să slujească. Căci ei Îmi sunt dați pe deplin din mijlocul fiilor lui Israel. I-am luat pentru Mine în locul tuturor celor ce sunt primul rod al pântecului, în locul întâilor născuți ai fiilor lui Israel. Toți întâii născuți ai fiilor lui Israel sunt ai Mei, atât dintre oameni, cât și dintre animale. I-am sfințit pentru Mine în ziua în care i-am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului. De aceea i-am luat pe leviți în locul tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel. Eu i-am dat în dar pe leviți lui Aaron și fiilor săi, ca să le slujească fiilor lui Israel în Cortul Întâlnirii și să facă ispășire pentru fiii lui Israel. Astfel, fiii lui Israel nu vor fi loviți de nicio urgie când se vor apropia de Lăcaș“. Moise, Aaron și întreaga comunitate a fiilor lui Israel au făcut întocmai cu leviții. Fiii lui Israel au făcut așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise cu privire la ei. Leviții s-au curățit și apoi și-au spălat hainele. Aaron i-a adus ca jertfă legănată înaintea Domnului și a făcut ispășire pentru ei ca să-i curățească. După aceea, leviții au intrat să slujească în Cortul Întâlnirii înaintea lui Aaron și a fiilor săi. Așa cum îi poruncise Domnul lui Moise cu privire la leviți, așa au făcut cu ei. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Aceasta este o hotărâre în ceea ce-i privește pe leviți: de la vârsta de douăzeci și cinci de ani în sus, fiecare va putea să vină să îndeplinească slujba la Cortul Întâlnirii. Dar la vârsta de cincizeci de ani trebuie să se retragă de la datoria slujbei și să nu mai lucreze. Va putea însă să-i ajute pe frații lui în Cortul Întâlnirii, la îndeplinirea responsabilităților lor, dar nu va putea să îndeplinească vreo slujbă. Așa să faci cu leviții în ce privește responsabilitățile lor“. Domnul i-a vorbit lui Moise în deșertul Sinai, în prima lună a celui de-al doilea an după ce au ieșit din țara Egiptului, zicând: „Fiii lui Israel să țină Paștele la vremea hotărâtă. Să-l țină în a paisprezecea zi a acestei luni, între asfințit și întuneric, la vremea hotărâtă. Să-l țineți potrivit cu toate hotărârile și toate legile date cu privire la el“. Moise le-a spus fiilor lui Israel să țină Paștele. Ei au ținut Paștele în luna întâi, în a paisprezecea zi, între asfințit și întuneric, în deșertul Sinai. Fiii lui Israel au făcut așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise. Au existat însă niște oameni care, fiind necurați din cauză că se atinseseră de un mort, n-au putut ține Paștele în ziua aceea. Ei s-au înfățișat înaintea lui Moise și a lui Aaron în aceeași zi și i-au zis lui Moise: ‒ Noi suntem necurați din cauză că ne-am atins de un mort, dar de ce trebuie să fim împiedicați să aducem ofrandă Domnului la vremea hotărâtă, împreună cu ceilalți fii ai lui Israel? Moise le-a zis: ‒ Așteptați până voi afla ce va porunci Domnul cu privire la voi. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Dacă cineva dintre voi sau din generațiile voastre viitoare va fi necurat din cauză că s-a atins de un mort sau dacă va fi departe în călătorie, va putea totuși să țină Paștele Domnului. Să-l țină în luna a doua, în a paisprezecea zi, între asfințit și întuneric. Să mănânce mielul de Paște cu azime și cu ierburi amare. Să nu lase nimic din el până dimineața și să nu-i zdrobească niciun os. Să țină Paștele în conformitate cu toate poruncile date cu privire la el. Dar dacă cineva, deși este curat, nu-i plecat în călătorie și totuși se abține să țină Paștele, să fie nimicit din poporul lui pentru că n-a adus ofrandă Domnului la vremea hotărâtă. Un astfel de om își va purta pedeapsa pentru păcatul lui. Orice străin care locuiește între voi și dorește să sărbătorească Paștele Domnului, să facă acest lucru potrivit legii Paștelui, ținând cont de poruncile date cu privire la el. Să aveți o singură lege, atât pentru străin, cât și pentru băștinaș»“. În ziua când a fost înălțat Tabernaculul, norul a acoperit Tabernaculul, Cortul Mărturiei. De seara până dimineața era deasupra Tabernaculului, arătând ca un foc. Așa era tot timpul: ziua, norul acoperea Tabernaculul, iar noaptea arăta ca un foc. Când norul se ridica de deasupra Cortului, fiii lui Israel porneau și, în locul unde se oprea norul, acolo își așezau tabăra fiii lui Israel. La porunca Domnului fiii lui Israel porneau, și la porunca Domnului își așezau tabăra. Ei rămâneau în tabără atâtea zile cât norul stătea deasupra Tabernaculului. Când norul rămânea mai multe zile deasupra Tabernaculului, fiii lui Israel își îndeplineau responsabilitatea dată de Domnul și nu porneau. Uneori norul rămânea un număr mai mic de zile deasupra Tabernaculului; la porunca Domnului rămâneau în tabără și la porunca Domnului porneau. Uneori norul rămânea de seara până dimineața, astfel că ei porneau dimineața, când norul se ridica. Dacă norul rămânea o zi și o noapte, ei porneau atunci când se ridica. Dacă norul rămânea deasupra Tabernaculului două zile sau o lună sau mai multe zile, fiii lui Israel rămâneau în tabără și nu porneau. Ei porneau când acesta se ridica. La porunca Domnului își așezau tabăra și la porunca Domnului porneau. Ei își îndeplineau responsabilitatea dată de Domnul, potrivit cu porunca Domnului dată prin Moise. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Fă-ți două trâmbițe din argint. Să le faci din argint bătut și să le folosești pentru convocarea comunității și pentru pornirea taberelor. Când se va suna din ele, toată comunitatea să vină înaintea ta, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Când se va suna doar dintr-una singură, să vină la tine doar conducătorii, căpeteniile miilor lui Israel. Când veți suna alarma, să pornească taberele din partea de est. Când veți suna a doua alarmă, să pornească taberele din partea de sud. Să se sune alarma ori de câte ori pornesc. Când veți convoca adunarea, să sunați, dar să nu sunați ca la alarmă. Fiii lui Aaron, preoții, să sune din trâmbițe. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru voi de-a lungul generațiilor voastre. Când veți merge la război în țara voastră, împotriva dușmanului care vă asuprește, să sunați alarma din trâmbițe și Domnul, Dumnezeul vostru, Își va aduce aminte de voi și veți fi eliberați de dușmanii voștri. De asemenea, în zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre periodice, să sunați din trâmbițe peste arderile voastre de tot și peste jertfele de pace. Ele vor face ca Domnul, Dumnezeul vostru, să-Și aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru“. În al doilea an, în luna a doua, în a douăzecea zi a lunii, norul s-a ridicat de pe Tabernaculul Mărturiei. Atunci fiii lui Israel au pornit din deșertul Sinai în călătoriile lor. Și norul s-a așezat în deșertul Paran. Era pentru prima oară când porneau la porunca Domnului dată prin Moise. Steagul taberei fiilor lui Iuda a pornit primul, potrivit armatelor lor. Peste armata lui Iuda era Nahșon, fiul lui Aminadab. Peste armata seminției fiilor lui Isahar era Netanel, fiul lui Țuar, iar peste armata seminției fiilor lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon. După ce a fost coborât Tabernaculul, fiii lui Gherșon și fiii lui Merari au pornit, ducând Tabernaculul. Apoi, a pornit steagul taberei lui Ruben, potrivit armatelor lor. Peste armata lui Ruben era Elițur, fiul lui Ședeur. Peste seminția fiilor lui Simeon era Șelumiel, fiul lui Țurișadai, iar peste armata seminției fiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Deuel. După aceea au pornit chehatiții, care duceau Sfântul Lăcaș. Tabernaculul fusese pregătit înainte ca ei să sosească. Apoi, a pornit steagul taberei fiilor lui Efraim, potrivit armatelor lor. Peste armata lui Efraim era Elișama, fiul lui Amihud. Peste armata seminției fiilor lui Manase era Gamaliel, fiul lui Pedahțur, iar peste armata seminției fiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghidoni. Apoi, a pornit steagul taberei fiilor lui Dan, care forma ariergarda tuturor taberelor, potrivit armatelor lor. Peste armata lui Dan era Ahiezer, fiul lui Amișadai. Peste armata seminției fiilor lui Așer era Paghiel, fiul lui Ocran, iar peste armata seminției fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan. Aceasta a fost ordinea de marș a fiilor lui Israel, potrivit armatelor lor, când au pornit la drum. Moise i-a zis lui Hobab, fiul midianitului Reuel, socrul lui Moise: ‒ Pornim către locul despre care Domnul a zis: „Vi-l voi da vouă!“. Vino cu noi și-ți vom face bine, căci Domnul i-a promis binele lui Israel. Dar el i-a răspuns: ‒ Nu, eu nu voi merge, ci mă voi întoarce în țara mea și la rudele mele. Moise însă i-a zis: ‒ Te rog, nu ne părăsi, pentru că tu știi unde putem să ne așezăm tabăra în deșert și, astfel, vei fi ca ochii pentru noi. Dacă vei merge cu noi, te vom face părtaș la orice bine pe care ni-l va face Domnul. Și, astfel, ei au pornit de la muntele Domnului și au mers cale de trei zile. Chivotul legământului Domnului a mers înaintea lor cale de trei zile ca să le caute un loc de odihnă. Norul Domnului era peste ei în ziua când au pornit din tabără. Ori de câte ori Chivotul pornea, Moise zicea: „Ridică-Te, Doamne! Dușmanii Tăi să fie împrăștiați și cei ce Te urăsc să fugă dinaintea feței Tale!“. Și când se odihnea, zicea: „Întoarce-Te, Doamne, la mulțimea miilor lui Israel!“. Poporul a început să se plângă în auzul Domnului că-i merge rău. Când Domnul i-a auzit, S-a mâniat foarte tare. Focul Domnului s-a aprins împotriva lor și a ars o parte din marginea taberei. Atunci poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului și focul s-a stins. Acelui loc i s-a pus numele Tabera, pentru că focul Domnului s-a aprins împotriva lor. După aceea, adunătura de oameni care era în mijlocul lor a poftit cu nesaț, astfel că și fiii lui Israel s-au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peștele pe care-l mâncam fără plată în Egipt, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. Acum însă, ni s-a uscat sufletul! Nu mai este nimic înaintea ochilor noștri, decât mana aceasta!“. Mana era ca sămânța de coriandru, iar înfățișarea sa era ca înfățișarea bedelionului. Poporul umbla prin împrejurimi și o aduna, o măcina în râșniță sau o pisa într-o piuă mică, apoi o fierbea în oale și făcea turte din ea. La gust era ca o turtă coaptă cu ulei. Când roua cădea noaptea peste tabără, cădea și mana împreună cu ea. Moise a auzit poporul plângând, fiecare în clanul lui și la intrarea cortului său. Atunci Domnul S-a mâniat foarte tare. Moise a înțeles că ceea ce făceau ei era un lucru rău. Moise i-a zis Domnului: ‒ De ce te-ai purtat atât de rău cu slujitorul Tău? De ce n-am găsit bunăvoință înaintea Ta și ai lăsat asupra mea povara acestui popor? Oare eu am conceput poporul acesta? I-am născut eu ca să-mi spui: „Poartă-i la sân cum poartă o doică un sugar“ înspre țara pe care ai jurat strămoșilor lor că le-o vei da? De unde să iau carne pentru tot poporul acesta? Căci vin și plâng înaintea mea, zicând: „Dă-ne carne să mâncăm!“. Nu pot duce singur acest popor, căci este o povară prea grea pentru mine. Dacă așa Te porți cu mine, Te rog, mai bine omoară-mă! Omoară-mă, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, și nu mă mai lăsa să-mi văd nenorocirea! Domnul i-a zis lui Moise: ‒ Adună la Mine șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, despre care știi că sunt bătrâni ai poporului și supraveghetorii săi. Să-i aduci la Cortul Întâlnirii și să stea în picioare acolo împreună cu tine. Eu Mă voi coborî și îți voi vorbi acolo. Voi lua din Duhul Care este peste tine și-L voi pune peste ei. Ei vor purta povara poporului împreună cu tine și, astfel, n-o vei mai purta singur. Să spui poporului: „Sfințiți-vă pentru ziua de mâine. Veți mânca și carne, pentru că v-ați plâns în auzul Domnului, zicând: «Cine ne va da carne să mâncăm? Ne era mai bine în Egipt». De aceea Domnul vă va da carne și veți mânca. Veți mânca nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile, ci o lună întreagă, până vă va ieși pe nări și vă veți scârbi de ea, pentru că L-ați respins pe Domnul, Care este în mijlocul vostru, și ați plâns înaintea Lui, zicând: «De ce am ieșit oare din Egipt?»“. Dar Moise I-a zis: ‒ În poporul care este cu mine sunt șase sute de mii de bărbați care merg pe jos, și Tu zici: „Le voi da carne să mănânce o lună întreagă!“. Sunt destule turme și cirezi să tăiem? Sunt destui pești în mare să prindem? Domnul i-a răspuns lui Moise: ‒ Este oare mâna Domnului prea scurtă? Vei vedea acum dacă se va împlini sau nu Cuvântul Meu. Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat șaptezeci de bărbați din bătrânii poporului și i-a pus să stea de jur împrejurul Cortului. Apoi Domnul S-a coborât în nor, i-a vorbit lui Moise, a luat din Duhul Care era peste el și L-a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Când Duhul S-a așezat peste ei, au profețit. Dar după aceea n-au mai profețit. În tabără rămăseseră doi oameni: unul se numea Eldad, iar celălalt Medad. Duhul S-a așezat și peste ei. Aceștia erau dintre cei scriși, dar nu ieșiseră la Cort, așa că au profețit în tabără. Un tânăr a alergat și i-a spus lui Moise: ‒ Eldad și Medad profețesc în tabără. Iosua, fiul lui Nun, care-i slujea lui Moise încă din tinerețe, a răspuns și a zis: ‒ Moise, stăpânul meu, oprește-i! Dar Moise i-a răspuns: ‒ Ești gelos pentru mine? Aș vrea ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din profeți și Domnul să-Și pună Duhul Său peste ei! Apoi, Moise s-a întors în tabără împreună cu bătrânii lui Israel. A venit un vânt de la Domnul care a adus prepelițe dinspre mare și le-a făcut să zboare pe lângă tabără, cale de o zi, de o parte și de alta a taberei, la o înălțime de doi coți de la pământ. Toată ziua aceea și toată noaptea și apoi toată ziua următoare, poporul a adunat prepelițe; cel care adunase cel mai puțin avea zece homeri. Ei și le-au întins în jurul taberei. Dar, în timp ce carnea le era încă între dinți, înainte ca ei s-o mestece, Domnul S-a mâniat pe popor și l-a lovit cu o mare urgie. Acelui loc i s-a pus numele Chibrot-Hataava pentru că acolo i-au îngropat pe cei care au poftit. De la Chibrot-Hataava, poporul a călătorit spre Hațerot și s-a oprit acolo. Miriam și Aaron au vorbit împotriva lui Moise din cauza femeii cușite cu care se căsătorise (pentru că el se căsătorise cu o femeie cușită). Ei ziceau: „Oare numai prin Moise a vorbit Domnul? N-a vorbit și prin noi?“. Domnul a auzit ce spuneau. Moise era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe fața pământului. Deodată, Domnul le-a zis lui Moise, lui Aaron și lui Miriam: ‒ Ieșiți toți trei la Cortul Întâlnirii! Și cei trei au ieșit. Atunci Domnul S-a coborât într-un stâlp de nor și i-a chemat pe Aaron și pe Miriam; amândoi au ieșit în față. El le-a zis: ‒ Ascultați cuvintele Mele: când este un profet între voi, Eu, Domnul, Mă fac cunoscut lui în vedenii și îi vorbesc în vise. Nu tot așa este și cu slujitorul Meu Moise; el este credincios în toată casa Mea. Cu el vorbesc gură către gură, clar, nu prin cuvântări enigmatice. El vede înfățișarea Domnului. Cum de nu v-ați temut deci să vorbiți împotriva slujitorului Meu, împotriva lui Moise? Domnul S-a mâniat pe ei și S-a îndepărtat. Când norul s-a îndepărtat de deasupra Cortului Întâlnirii, iată că Miriam avea lepră, ca zăpada. Aaron s-a întors spre Miriam și iată că ea avea lepră. Atunci Aaron i-a zis lui Moise: ‒ Te rog, stăpânul meu, nu pune asupra noastră povara acestui păcat. Ne-am comportat nebunește și am păcătuit. Nu lăsa ca Miriam să fie ca un copil născut mort, a cărui carne este pe jumătate distrusă când iese din pântecul mamei lui. Moise a strigat către Domnul, zicând: ‒ O, Dumnezeule, Te rog, vindec-o! Dar Domnul i-a răspuns lui Moise: ‒ Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în față, n-ar fi fost ea făcută de rușine timp de șapte zile? Să fie deci închisă afară din tabără timp de șapte zile, iar după aceea poate fi primită din nou. Astfel, Miriam a fost închisă în afara taberei timp de șapte zile. Poporul n-a plecat mai departe până ce Miriam n-a fost primită din nou. După aceea, poporul a plecat din Hațerot și și-a așezat tabăra în deșertul Paran. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Trimite niște bărbați să cerceteze țara Canaanului pe care o dau fiilor lui Israel. Din fiecare seminție a părinților lor să trimiți câte un bărbat; toți să fie dintre conducătorii lor“. Moise i-a trimis din deșertul Paran, după porunca Domnului; toți aceștia erau conducători ai fiilor lui Israel. Acestea sunt numele lor: din seminția lui Ruben: Șamua, fiul lui Zacur; din seminția lui Simeon: Șafat, fiul lui Hori; din seminția lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune; din seminția lui Isahar: Igal, fiul lui Iosif; din seminția lui Efraim: Osea, fiul lui Nun; din seminția lui Beniamin: Palti, fiul lui Rafu; din seminția lui Zabulon: Gadiel, fiul lui Sodi; din seminția lui Iosif ( mai exact din seminția lui Manase): Gadi, fiul lui Susi; din seminția lui Dan: Amiel, fiul lui Ghemali; din seminția lui Așer: Setur, fiul lui Mihail; din seminția lui Neftali: Nahbi, fiul lui Vofsi; din seminția lui Gad: Gheuel, fiul lui Machi. Acestea sunt numele bărbaților pe care i-a trimis Moise să cerceteze țara. Moise a schimbat numele lui Osea, fiul lui Nun, în Iosua. Moise i-a trimis să cerceteze țara Canaanului și le-a zis: „Mergeți spre Neghev, urcați muntele și vedeți cum este țara: dacă poporul care locuiește acolo este puternic sau slab, dacă sunt mulți sau puțini, dacă țara în care locuiesc este bună sau rea, dacă cetățile în care locuiesc sunt ca niște tabere sau sunt fortificate, dacă pământul este bogat sau sărac și dacă sunt copaci în țară sau nu. Fiți curajoși și aduceți câteva din roadele țării“. Era pe vremea când începeau să se coacă strugurii. Și, astfel, ei s-au dus și au cercetat țara, începând de la deșertul Țin până la Rehob, lângă Lebo-Hamat. S-au dus spre Neghev și au ajuns la Hebron; acolo erau anachiții Ahiman, Șeșai și Talmai. (Hebronul a fost construit cu șapte ani înaintea cetății Țoan din Egipt). Apoi au ajuns în Valea Eșcol. Acolo au tăiat o ramură de viță cu un singur ciorchine de struguri, după care doi dintre ei l-au dus pe un drug. De asemenea, au luat și niște rodii și smochine. Locul acela a fost numit Valea Eșcol, datorită ciorchinelui pe care fiii lui Israel l-au tăiat de acolo. După patruzeci de zile, s-au întors de la cercetarea țării. Au venit înaintea lui Moise, a lui Aaron și a întregii comunități a fiilor lui Israel, în deșertul Paran, la Kadeș. Ei le-au adus vești, lor și întregii comunități, și le-au arătat roadele țării. I-au istorisit apoi lui Moise și au zis: „Am mers în țara în care ne-ai trimis și, într-adevăr, acolo curge lapte și miere; acesta este rodul ei. Însă locuitorii țării sunt puternici, iar cetățile sunt fortificate și foarte mari. Mai mult, i-am văzut acolo și pe anachiți. Amalekiții locuiesc în regiunea Neghev, hitiții, iebusiții și amoriții locuiesc în munți, iar canaaniții locuiesc lângă mare și de-a lungul Iordanului“. Atunci Caleb a liniștit poporul înaintea lui Moise și a zis: ‒ Haideți să mergem și să luăm în stăpânire țara, căci sigur vom învinge! Dar bărbații care fuseseră cu el au zis: ‒ Nu putem să mergem împotriva acestui popor, fiindcă este mai puternic decât noi. Astfel, ei au adus fiilor lui Israel un raport nefavorabil despre țara pe care au cercetat-o, zicând: „Țara pe care am străbătut-o, ca s-o cercetăm, este o țară care își devorează locuitorii, și toți oamenii pe care i-am văzut în ea sunt înalți. Acolo am văzut uriași (anachiții provin din uriași). Când ne uitam la ei, parcă eram niște lăcuste, și chiar așa păream în ochii lor“. Atunci întreaga adunare a început să strige tare. Și, în noaptea aceea, poporul s-a plâns. Toți fiii lui Israel au protestat împotriva lui Moise și a lui Aaron, și întreaga adunare le-a zis: ‒ O, dacă am fi murit în țara Egiptului sau dacă am fi murit în deșertul acesta! De ce ne aduce Domnul în țara aceasta? Ca să cădem loviți de sabie? Soțiile noastre și copiii noștri vor ajunge pradă. N-ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt? Și fiecare i-a zis semenului său: ‒ Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt! Atunci Moise și Aaron s-au aruncat cu fața la pământ înaintea întregii adunări a comunității fiilor lui Israel. Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei care cercetaseră țara, și-au sfâșiat hainele și au vorbit întregii comunități a fiilor lui Israel, zicând: ‒ Țara pe care am străbătut-o, ca s-o cercetăm, este o țară deosebit de bună. Dacă Domnul Își găsește plăcerea în noi, ne va duce în această țară și ne-o va da nouă; este o țară în care curge lapte și miere. Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul din țară, căci vor fi ca pâinea pentru noi. Protecția le-a fost luată, iar Domnul este cu noi. Nu vă temeți de ei. Dar întreaga adunare zicea să-i omoare cu pietre. Atunci gloria Domnului s-a arătat la Cortul Întâlnirii, înaintea fiilor lui Israel. Domnul i-a zis lui Moise: ‒ Până când Mă va disprețui poporul acesta? Până când nu va crede în Mine, în pofida tuturor semnelor pe care le-am făcut în mijlocul lui? Îl voi lovi cu molimă și-l voi dezmoșteni, iar pe tine te voi face o națiune mai mare și mai puternică decât el. Dar Moise i-a zis Domnului: ‒ Egiptenii vor auzi lucrul acesta, căci prin puterea Ta ai scos acest popor din mijlocul lor, și-l vor spune locuitorilor acestei țări. Ei au auzit că Tu, Doamne, ești în mijlocul acestui popor, că Tu, Doamne, ești văzut de ei față în față, că norul Tău stă deasupra lor și că mergi înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, iar noaptea într-un stâlp de foc. Dacă omori acest popor ca pe un singur om, atunci națiunile care au auzit despre faima Ta vor zice: „Pentru că Domnul n-a putut să ducă acest popor în țara pe care le-o jurase, de aceea i-a omorât în deșert“. Te rog, lasă acum ca puterea Stăpânului să se arate în măreția ei, după cum ai promis, zicând: „ Domnul este încet la mânie și plin de îndurare, iertând nelegiuirea și fărădelegea, dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat, ci pedepsește nelegiuirea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație “. Te rog, iartă nelegiuirea acestui popor, potrivit măreției îndurării Tale, așa cum ai iertat acest popor din Egipt până acum. Domnul a zis: ‒ I-am iertat așa cum ai cerut. Dar, cât este de adevărat faptul că Eu sunt viu și că gloria Domnului va umple tot pământul, tot așa niciunul dintre oamenii care au văzut gloria Mea și semnele pe care le-am făcut în Egipt și în deșert și care totuși M-au ispitit de zece ori până acum și n-au ascultat de glasul Meu, nu vor vedea țara pe care am jurat că le-o voi da strămoșilor lor. Niciunul dintre cei care M-au disprețuit nu o va vedea. Dar pentru că slujitorul Meu Caleb a fost călăuzit de un alt duh și M-a urmat pe deplin, îl voi duce în țara în care a fost, iar urmașii lui o vor stăpâni. Amalekiții și canaaniții locuiesc în vale. De aceea, mâine, întoarceți-vă și porniți spre deșert, pe drumul către Marea Roșie. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: „Până când va protesta această adunare rea împotriva Mea? Am auzit nemulțumirile pe care fiii lui Israel le au față de Mine. De aceea spuneți-le: «Viu sunt Eu, zice Domnul, că vă voi face precum ați vorbit în auzul Meu: cadavrele voastre vor zăcea în deșertul acesta. Dintre toți cei de la vârsta de douăzeci de ani în sus, care ați fost numărați și înscriși și care ați protestat împotriva Mea, niciunul nu va intra în țara în care am jurat că vă voi așeza, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun. Pe copiii voștri însă, despre care ați zis că vor ajunge pradă, îi voi duce în țară și, astfel, ei vor cunoaște țara pe care voi ați respins-o. Cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în deșertul acesta. Fiii voștri vor fi păstori în deșert timp de patruzeci de ani și vor purta vina necredincioșiei voastre până când trupurile voastre moarte își vor găsi sfârșitul în deșert. Așa cum ați cercetat țara timp de patruzeci de zile, tot așa, timp de patruzeci de ani, câte un an pentru fiecare zi, veți purta pedeapsa pentru nelegiuirea voastră și, astfel, veți cunoaște respingerea Mea». Eu, Domnul, am vorbit. Cu siguranță așa îi voi face acestei comunități rele care s-a adunat împotriva Mea. În deșertul acesta își vor găsi sfârșitul și aici vor muri“. Bărbații pe care Moise îi trimisese să cerceteze țara și care, atunci când s-au întors, au făcut toată comunitatea să protesteze împotriva lui, aducând un raport nefavorabil despre țară, deci oamenii aceia, care aduseseră un raport nefavorabil despre țară, au murit loviți de o urgie înaintea Domnului. Numai Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas în viață dintre bărbații care se duseseră să cerceteze țara. Când Moise le-a spus aceste cuvinte tuturor fiilor lui Israel, poporul a bocit mult. Ei s-au sculat dimineață și s-au urcat pe vârful muntelui, zicând: ‒ Iată-ne! Ne vom duce spre locul pe care l-a promis Domnul, căci am păcătuit. Dar Moise le-a zis: ‒ De ce încălcați porunca Domnului? Acest plan nu va reuși. Să nu vă duceți, căci Domnul nu este în mijlocul vostru și veți fi învinși de dușmanii voștri. Amalekiții și canaaniții sunt înaintea voastră și veți cădea loviți de sabie. Fiindcă v-ați abătut de la Domnul, El nu va fi cu voi. Ei însă s-au mândrit și s-au urcat pe vârful muntelui, chiar dacă Moise și Chivotul legământului Domnului nu s-au depărtat din mijlocul taberei. Atunci amalekiții și canaaniții care locuiau pe muntele acela au venit, i-au atacat și i-au zdrobit până la Horma. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara în care veți locui, pe care v-o voi da, și veți aduce Domnului o jertfă mistuită de foc – fie o ardere-de-tot, fie o jertfă pentru împlinirea unui jurământ deosebit sau un dar de bunăvoie sau o jertfă cu ocazia sărbătorilor periodice – ca să faceți din cirezile sau turmele voastre o aromă plăcută Domnului, cel care va aduce Domnului ofranda sa va trebui să aducă și un dar de mâncare dintr-o zecime de efă de făină aleasă, amestecată cu un sfert de hin de ulei. Pentru fiecare miel adus ca jertfă sau ca ardere-de-tot, să aducă și un sfert de hin de vin ca jertfă de băutură. Pentru fiecare berbec să aducă și un dar de mâncare din două zecimi de efă de făină aleasă, amestecată cu o treime de hin de ulei, și o jertfă de băutură dintr-o treime de hin de vin, de o aromă plăcută Domnului. Când vor aduce un taur ca jertfă sau ca ardere-de-tot pentru împlinirea unui jurământ deosebit sau ca jertfă de pace în cinstea Domnului, să aducă împreună cu taurul un dar de mâncare din trei zecimi de efă de făină aleasă, amestecată cu o jumătate de hin de ulei și o jertfă de băutură din jumătate de hin de vin ca jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Așa să se facă pentru fiecare bou sau berbec sau pentru fiecare dintre miei sau iezi. Așa să se facă pentru fiecare în parte, oricare ar fi numărul lor. Așa să facă orice băștinaș care își va aduce jertfa mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Dacă vreun străin care locuiește cu voi sau care se naște printre voi de-a lungul generațiilor voastre, va dori să aducă o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului, el va trebui să facă așa cum faceți voi. Să fie o singură hotărâre pentru toată adunarea, atât pentru voi, cât și pentru străinul care locuiește printre voi, o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre. Și voi și străinul veți fi la fel înaintea Domnului. Să fie aceeași lege și aceeași poruncă atât pentru voi, cât și pentru străinul care locuiește cu voi»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara în care vă duc și când veți mânca din pâinea țării, să aduceți Domnului o contribuție prin ridicare. Din prima parte a aluatului să aduceți o turtă drept contribuție ca dar ridicat. S-o aduceți așa cum aduceți o contribuție din aria de treierat. De-a lungul generațiilor voastre, să oferiți Domnului această contribuție din prima parte a aluatului vostru. Dacă păcătuiți din greșeală și nu împliniți toate aceste porunci pe care i le-a spus Domnul lui Moise – tot ce v-a poruncit Domnul prin Moise, din ziua în care Domnul a dat porunci și până mai târziu, de-a lungul generațiilor voastre – deci, dacă întreaga comunitate a păcătuit fără voie, fără să-și dea seama, atunci toată comunitatea să aducă un taur ca ardere-de-tot de o aromă plăcută Domnului, împreună cu un dar de mâncare și cu darul de băutură, în conformitate cu reglementările stabilite, și un țap ca jertfă pentru păcat. Preotul să facă ispășire pentru toată comunitatea fiilor lui Israel și ei vor fi iertați, căci au păcătuit fără voie și și-au adus atât ofranda, adică jertfa mistuită de foc pentru Domnul, cât și jertfa pentru păcat înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-au comis fără voie. Toată comunitatea fiilor lui Israel va fi iertată, atât ei, cât și străinii care locuiesc în mijlocul lor, pentru că tot poporul a păcătuit fără voie. Dacă cineva păcătuiește fără voie, să aducă o capră de un an ca jertfă pentru păcat. Preotul să facă ispășire înaintea Domnului pentru cel care a păcătuit fără voie și după ce va face ispășire pentru el, va fi iertat. Să fie aceeași lege pentru toți aceia care păcătuiesc fără voie, atât pentru băștinașul dintre fiii lui Israel, cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul lor. Însă cel ce păcătuiește cu voie – indiferent dacă este băștinaș sau străin – Îl hulește pe Domnul. Omul acela va trebui să fie nimicit din mijlocul poporului. Fiindcă a disprețuit Cuvântul Domnului și a încălcat porunca Lui, omul acela să fie nimicit pe deplin. Pedeapsa pentru nelegiuire va fi asupra lui»“. În timp ce fiii lui Israel erau în deșert, au găsit un om adunând vreascuri în ziua de Sabat. Cei care-l găsiseră adunând vreascuri l-au adus înaintea lui Moise, a lui Aaron și a întregii comunități. Pentru că încă nu era clar ce trebuie să i se facă, l-au pus sub pază. Domnul i-a zis lui Moise: „Omul acela să fie pedepsit cu moartea. Întreaga adunare să-l omoare cu pietre în afara taberei“. Întreaga adunare l-a dus în afara taberei și l-a omorât cu pietre, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le să-și facă ciucuri la colțurile hainelor, de-a lungul generațiilor lor, și să pună un șnur albastru pe ciucurele de la fiecare colț. Când veți avea ciucurii aceștia, să vă uitați la ei și să vă aduceți aminte de toate poruncile Domnului ca să le puteți împlini. Și, astfel, nu veți mai umbla după poftele inimilor voastre și ale ochilor voștri, după care v-ați luat ca să preacurviți. Așa vă veți aduce aminte să împliniți toate poruncile Mele și veți fi sfinți pentru Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-am scos din țara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru“. Korah, fiul lui Ițhar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, împreună cu Datan și Abiram, fiii lui Eliab, și On, fiul lui Pelet – urmași ai lui Ruben – au luat două sute cincizeci de bărbați dintre fiii lui Israel, conducători ai comunității, dintre cei chemați la sfatul adunării, bărbați cu renume, și s-au ridicat împotriva lui Moise. S-au adunat împotriva lui Moise și a lui Aaron și le-au zis: ‒ Ați mers prea departe! Toată comunitatea este sfântă, fiecare om din adunare, și Domnul este în mijlocul ei. Deci, de ce vă ridicați pe voi înșivă deasupra comunității Domnului? Când a auzit Moise, s-a aruncat cu fața la pământ. Apoi, i-a zis lui Korah și adunării lui: ‒ Mâine dimineață, Domnul va face cunoscut cine este al Său, cine este sfânt și cine are voie să se apropie de El. Cel pe care El l-a ales, acela se va apropia de El. Faceți lucrul acesta: luați fărașe pentru cărbuni, atât tu, Korah, cât și adunarea ta, și mâine puneți în ele foc și tămâie înaintea Domnului. Omul pe care îl alege Domnul va fi cel sfânt. Voi, leviții, ați mers prea departe! Apoi Moise i-a zis lui Korah: ‒ Ascultați, vă rog, fii ai lui Levi! Este prea puțin pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a separat de comunitatea lui Israel, aducându-vă aproape de El ca să îndepliniți slujba de la Tabernaculul Domnului, să stați înaintea comunității și s-o slujiți? El te-a adus aproape de El, atât pe tine, cât și pe toți frații tăi, fiii lui Levi, iar acum vreți și preoția? De aceea, să știi că tu și toată adunarea ta, v-ați strâns împotriva Domnului. Căci cine este Aaron, ca să protestați împotriva lui? Moise a trimis după Datan și Abiram, fiii lui Eliab, dar ei au zis: ‒ Nu vom veni! Este prea puțin că ne-ai scos dintr-o țară în care curge lapte și miere ca să ne omori în deșert, încât vrei să și domnești peste noi? Mai mult, nu ne-ai dus într-o țară în care curge lapte și miere, nici nu ne-ai dat ca moștenire terenuri și vii. Crezi că le poți scoate ochii acestor oameni? Nu vom veni! Moise s-a mâniat foarte tare și I-a zis Domnului: „Nu Te uita la jertfa lor! Nu le-am luat nici măcar un măgar și nu le-am făcut niciun rău niciunuia dintre ei“. După aceea, Moise i-a zis lui Korah: ‒ Tu și toată adunarea ta să vă înfățișați mâine înaintea Domnului – tu, ei și Aaron. Fiecare să-și ia fărașul pentru cărbuni, să pună tămâie în el și să-și pună fărașul înaintea Domnului: vor fi două sute cincizeci de fărașe pentru cărbuni. Atât tu, cât și Aaron să veniți fiecare cu fărașul lui. Și-au luat fiecare fărașele pentru cărbuni, au pus foc și tămâie în ele și au stat la intrarea în Cortul Întâlnirii împreună cu Moise și Aaron. Korah a mobilizat întreaga adunare împotriva lor la intrarea în Cortul Întâlnirii. Atunci gloria Domnului s-a arătat întregii adunări. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: ‒ Separați-vă de această adunare, ca să-i pot nimici într-o clipă. Ei s-au aruncat cu fața la pământ și au zis: ‒ O, Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, dacă va păcătui un singur om, Te vei mânia pe toată adunarea? Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: ‒ Vorbește-i adunării astfel: „Îndepărtați-vă de locuințele lui Korah, Datan și Abiram“. Moise s-a ridicat și s-a dus la Datan și Abiram, iar bătrânii lui Israel au mers după el. El a vorbit adunării, zicând: „Vă rog, îndepărtați-vă de corturile acestor oameni răi și nu atingeți nimic din ce este al lor, ca nu cumva să fiți spulberați din cauza tuturor păcatelor lor“. Ei s-au îndepărtat de corturile lui Korah, Datan și Abiram. Datan și Abiram au ieșit și au stat fiecare la intrarea cortului său împreună cu soțiile, fiii și copilașii lor. Moise le-a zis: „Prin aceasta veți cunoaște că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucrări, căci nu le-am făcut din mintea mea. Dacă aceștia vor muri cum moare orice om sau dacă vor fi pedepsiți cum este pedepsit orice om, înseamnă că nu Domnul m-a trimis. Dar dacă Domnul face ceva complet nou, dacă pământul își deschide gura și-i înghite cu tot ceea ce au, iar ei coboară de vii în Locuința Morților, atunci să știți că oamenii aceștia L-au disprețuit pe Domnul “. Imediat ce a terminat de spus toate aceste cuvinte, pământul de sub ei s-a despicat. Pământul și-a deschis gura și i-a înghițit, atât pe ei și casele lor, cât și pe toți oamenii lui Korah cu toate bunurile lor. Și, astfel, ei și tot ce era al lor au coborât de vii în Locuința Morților. Pământul s-a închis peste ei și au pierit din mijlocul adunării. Auzind strigătul acestora, tot Israelul, care se afla în jurul lor, a început să fugă, căci ziceau: „Să nu cumva să ne înghită pământul!“. Atunci a ieșit un foc de la Domnul și i-a ars pe cei două sute cincizeci de bărbați care au adus tămâie. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Spune-i lui Elazar, fiul preotului Aaron, să ia din foc fărașele pentru cărbuni, pentru că sunt sfinte, și să împrăștie cărbunii la distanță. Din fărașele acestor oameni, care au păcătuit împotriva sufletelor lor, să se facă niște plăci bătute cu care să se acopere altarul, căci ei le-au adus înaintea Domnului și, prin urmare, sunt sfinte. Ele vor fi un semn pentru fiii lui Israel“. Preotul Elazar a luat fărașele de bronz pe care le aduseseră cei arși, le-a bătut și a făcut niște plăci pentru acoperirea altarului. Aceasta este o aducere-aminte pentru fiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este urmaș al lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului, ca să nu i se întâmple ca lui Korah și adunării lui, așa cum îi vorbise Domnul lui Elazar prin Moise. A doua zi, întreaga comunitate a fiilor lui Israel a protestat împotriva lui Moise și a lui Aaron, zicând: „Voi ați omorât poporul Domnului!“. În timp ce adunarea se strânsese împotriva lor, Moise și Aaron s-au întors spre Cortul Întâlnirii. Și, iată că norul l-a acoperit și gloria Domnului s-a arătat. Moise și Aaron au venit înaintea Cortului Întâlnirii și Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ieșiți din mijlocul acestei adunări, ca s-o nimicesc într-o clipă!“. Ei s-au aruncat cu fața la pământ. Moise i-a zis lui Aaron: „Ia-ți fărașul pentru cărbuni, pune în el foc de pe altar, pune tămâie în el și du-te repede la popor ca să faci ispășire pentru el, pentru că a izbucnit mânia dinaintea Domnului; urgia a început“. Aaron a luat fărașul pentru cărbuni, așa cum îi zisese Moise, și a fugit în mijlocul poporului. Și, iată că urgia începuse deja în popor. A tămâiat și a făcut ispășire pentru popor. El s-a așezat între cei morți și cei vii, și urgia s-a oprit. Cei omorâți de urgie au fost paisprezece mii șapte sute, în afară de cei ce muriseră din cauza lui Korah. Aaron s-a întors la Moise, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Urgia se oprise. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și ia de la ei câte un toiag, potrivit caselor părinților lor, adică douăsprezece toiege de la toți conducătorii, potrivit caselor părinților lor. Scrie numele fiecărui om pe toiagul său și scrie numele lui Aaron pe toiagul lui Levi. Să fie câte un toiag de la fiecare căpetenie a familiei lui. Pune-le în Cortul Întâlnirii, înaintea Mărturiei, acolo unde Mă întâlnesc cu voi. Toiagul bărbatului pe care îl voi alege va înflori. Așa voi pune capăt nemulțumirilor fiilor lui Israel față de voi“. Moise le-a vorbit fiilor lui Israel și fiecare dintre conducătorii lor i-a dat toiagul, câte unul de fiecare conducător, potrivit caselor părinților lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era între ale lor. Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în Cortul Mărturiei. A doua zi, Moise a intrat în Cortul Mărturiei și, iată că toiagul lui Aaron, al casei lui Levi, înverzise, înmugurise, înflorise și avea migdale coapte. Atunci, Moise a luat dinaintea Domnului toate toiegele și le-a adus înaintea tuturor fiilor lui Israel. Ei s-au uitat și fiecare și-a luat toiagul. Domnul i-a zis lui Moise: „Pune înapoi toiagul lui Aaron înaintea Mărturiei. Să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiți ca să se pună astfel capăt nemulțumirilor lor față de Mine și să nu moară“. Moise a făcut potrivit cu ceea ce i-a poruncit Domnul; așa a făcut. Fiii lui Israel i-au zis lui Moise: „Iată că murim; pierim, pierim cu toții! Oricine se apropie de Tabernaculul Domnului moare. Vom muri oare toți?“. Domnul i-a zis lui Aaron: „Tu, fiii tăi și casa tatălui tău împreună cu tine veți purta pedeapsa pentru nelegiuire cu privire la Sfântul Lăcaș, dar numai tu și fiii tăi veți purta pedeapsa pentru nelegiuire cu privire la preoție. De asemenea, adu-i aproape de tine pe frații tăi din seminția lui Levi, seminția tatălui tău, ca să ți se alăture și să-ți slujească, în timp ce tu și fiii tăi sunteți înaintea Cortului Mărturiei. Să-și îndeplinească responsabilitățile față de tine și față de tot Cortul. Numai să nu se apropie nici de obiectele Lăcașului, nici de altar, pentru că altfel și ei și tu veți muri. Ei să fie alături de tine și să-și îndeplinească responsabilitățile față de Cortul Întâlnirii, toată slujirea de la Cort. Niciun străin să nu se apropie de voi. Să vă îndepliniți responsabilitatea față de Lăcaș și responsabilitatea față de altar, ca să nu mai fie mânie peste fiii lui Israel. Iată că Eu Însumi i-am luat pe frații voștri leviți din mijlocul fiilor lui Israel. Ei vă sunt dați vouă în dar din partea Domnului ca să îndeplinească slujirea de la Cortul Întâlnirii. Dar tu și fiii tăi împreună cu tine să păziți preoția voastră, având grijă de orice lucru privitor la altar și de tot ce este dincolo de draperie; așa să îndepliniți slujba. Vouă vă dau preoția în dar. Străinul care se va apropia să fie omorât“. Domnul i-a zis lui Aaron: „Iată, ți-am dat responsabilitate peste contribuțiile care-Mi sunt aduse. Toate darurile sfinte ale fiilor lui Israel ți le-am dat ție și fiilor tăi, ca parte a voastră, printr-o hotărâre veșnică. Iată ce va fi al tău din darurile preasfinte, care nu sunt mistuite de foc: orice ofrandă a lor, pe care ei Mi-o aduc din fiecare dar de mâncare, din fiecare jertfă pentru păcat sau din fiecare jertfă pentru vină. Darurile acestea preasfinte să fie ale tale și ale fiilor tăi. Să le mâncați într-un loc preasfânt; fiecare persoană de parte bărbătească să le mănânce. Să fie sfinte pentru voi. Iată ce va mai fi al tău: contribuțiile aduse ca dar din toate jertfele legănate ale fiilor lui Israel. Ți le-am dat ție, fiilor tăi și fiicelor tale printr-o hotărâre veșnică. Oricine va fi curat, în familia ta, să mănânce din ele. Tot ce este mai bun din ulei, din must și din grâne, rodul ales pe care ei îl dau Domnului, ți l-am dat ție. Primele roade din tot ce este în țara lor, pe care le aduc Domnului, să fie ale tale. Cel curat din familia ta va putea să mănânce. Tot ce este pus deoparte în Israel să fie al tău. Întâiul născut al oricărei făpturi pe care ei îl aduc Domnului, fie om sau animal, să fie al tău. Totuși, atât pe întâiul născut al omului, cât și pe întâiul născut al animalelor necurate va trebui să-i răscumperi. Prețul lor de răscumpărare, stabilit pentru cei de la o lună în sus, să fie de cinci șecheli de argint, după șechelul Lăcașului (adică douăzeci de ghere). Dar pe întâiul născut al vacii, al oii sau al caprei să nu-l răscumperi; ei sunt sfinți. Să le stropești sângele pe altar și să le arzi grăsimea ca jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Carnea lor să fie a ta, așa cum este al tău pieptul jertfei legănate și spata dreaptă. Toate contribuțiile sfinte, pe care fiii lui Israel le aduc Domnului prin ridicare, ți le-am dat ție, fiilor tăi și fiicelor tale printr-o hotărâre veșnică. Acesta este un legământ al sării, un legământ veșnic înaintea Domnului, pentru tine și pentru urmașii tăi împreună cu tine“. Apoi Domnul i-a zis lui Aaron: „Să nu ai nicio moștenire în țara lor, să nu ai nicio parte între ei. Eu sunt partea ta și moștenirea ta între fiii lui Israel. Iată, fiilor lui Levi le-am dat ca moștenire orice zeciuială din Israel, pentru slujirea pe care o îndeplinesc, slujirea de la Cortul Întâlnirii. De acum înainte, fiii lui Israel să nu se mai apropie de Cortul Întâlnirii ca să nu se facă vinovați de vreun păcat și să moară. Doar leviții să îndeplinească slujirea de la Cortul Întâlnirii și să poarte pedeapsa pentru nelegiuirea lor. Ei să nu aibă nicio moștenire în mijlocul fiilor lui Israel. Aceasta să fie o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre. Căci zeciuielile fiilor lui Israel, pe care ei le aduc Domnului drept contribuție prin ridicare, le-am dat leviților. De aceea am zis despre ei că nu vor avea nicio moștenire între fiii lui Israel“. După aceea, Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Să le vorbești leviților și să le spui: «Când primiți zeciuiala de la fiii lui Israel, pe care v-am dat-o de la ei ca parte a voastră, să aduceți din ea Domnului o contribuție prin ridicare, o zeciuială din zeciuială. Ea să fie considerată o contribuție din partea voastră, ca și cum ar fi grâne din aria de treierat și abundență de must din presa de struguri. Deci, să aduceți și voi Domnului o contribuție prin ridicare, din toate zeciuielile pe care le primiți de la fiii lui Israel. Să dați preotului Aaron contribuția pe care ați adus-o Domnului din zeciuială. Din toate darurile pe care le primiți, să aduceți prin ridicare fiecare contribuție cuvenită Domnului. Din tot ce este mai bun din ea, să aduceți partea sfințită». Să le mai spui: «Când veți aduce prin ridicare ce este mai bun din ea, să le fie considerată leviților ca venitul de la aria de treierat și ca venitul de la presa de struguri. O puteți mânca în orice loc, voi și familiile voastre, pentru că este plata voastră pentru slujirea în Cortul Întâlnirii. Nu vă veți face vinovați de niciun păcat din cauza ei atunci când veți aduce, prin ridicare, ce este mai bun din ea, și nu veți întina darurile sfinte ale fiilor lui Israel, nici nu veți muri!»“. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: „Aceasta este o hotărâre a Legii pe care a dat-o Domnul: spune-le fiilor lui Israel să aducă o junincă roșie, fără cusur, care să nu aibă nicio infirmitate și care n-a fost pusă încă la jug. Să o dați preotului Elazar; el s-o ducă afară din tabără și cineva s-o înjunghie înaintea lui. Preotul Elazar să ia din sângele ei cu degetul și să stropească de șapte ori înaintea Cortului Întâlnirii. Apoi juninca să fie arsă înaintea ochilor lui; să-i ardă pielea, carnea, sângele și balega. Preotul să ia lemn de cedru, isop și fir stacojiu și să le arunce în focul în care este arsă juninca. Apoi preotul să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă. După aceea poate intra în tabără, dar va rămâne necurat până seara. Cel care arde juninca să-și spele hainele în apă și să-și scalde trupul în apă. El va rămâne necurat până seara. Un om curat să strângă cenușa junincii și s-o așeze într-un loc curat, în afara taberei. Să fie păstrată pentru comunitatea fiilor lui Israel, ca s-o folosească pentru apa de curățire. Este pentru curățirea de păcat. Cel care adună cenușa junincii să-și spele hainele și va fi necurat până seara. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru fiii lui Israel și pentru străinul care locuiește între ei. Cel care atinge trupul mort al cuiva va fi necurat șapte zile. Să se curățească cu apă în ziua a treia și a șaptea, și va fi curat. Dacă nu se va curăți în ziua a treia și în a șaptea, nu va fi curat. Oricine atinge un mort, trupul vreunui om care a murit, și nu se va curăți, pângărește Tabernaculul Domnului. Omul acela să fie nimicit din Israel. Să fie necurat pentru că n-a fost stropit cu apă de curățire. Necurăția lui rămâne asupra lui. Aceasta este legea când un om moare într-un cort: toți aceia care intră în cort și toți aceia care sunt în cort vor fi necurați șapte zile. Și orice vas deschis care nu are capacul pus va fi necurat. Oricine atinge, pe câmp, un om care a fost ucis de sabie sau a murit, sau care atinge osemintele vreunui om sau un mormânt, va fi necurat șapte zile. Pentru cel necurat să se ia din cenușa junincii arse pentru curățirea de păcat și să se pună apă proaspătă peste ea, într-un vas. Un om curat să ia isop, să-l înmoaie în apă și să stropească cortul, toate obiectele acestuia, pe cei care erau acolo și pe cel care s-a atins de osemintele vreunui om sau de vreun om ucis, de vreun om care a murit sau de vreun mormânt. Cel curat să-l stropească pe cel necurat în a treia și a șaptea zi și să-l curățească astfel în a șaptea zi. Apoi cel necurat să-și spele hainele și să se scalde în apă, iar seara va fi curat. Orice om care este necurat și nu se va curăți, să fie nimicit din adunare pentru că a pângărit Sfântul Lăcaș al Domnului. El este necurat deoarece n-a fost stropit cu apa de curățire. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru ei. De asemenea, cel care stropește cu apa de curățire trebuie să-și spele hainele, iar cel care atinge apa de curățire va fi necurat până seara. Orice lucru atins de cineva care este necurat va fi necurat și oricine îl atinge va fi necurat până seara“. Toată comunitatea fiilor lui Israel a ajuns în deșertul Țin în luna întâi. Și poporul s-a stabilit în Kadeș. Acolo a murit și a fost îngropată Miriam. Când n-a mai fost apă pentru adunare, israeliții s-au strâns împotriva lui Moise și a lui Aaron. Poporul s-a certat cu Moise și a zis: ‒ Mai bine am fi murit când au murit semenii noștri înaintea Domnului! De ce ați adus adunarea Domnului în deșertul acesta? Ca să murim aici, atât noi, cât și vitele noastre? De ce ne-ați scos din Egipt să ne aduceți în acest loc rău? Nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viță, nici rodie și nu este nici apă de băut. Moise și Aaron au plecat dinaintea adunării către intrarea în Cortul Întâlnirii și s-au aruncat cu fața la pământ. Atunci li s-a arătat gloria Domnului. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ia toiagul și cheamă adunarea, tu și Aaron, fratele tău. Vorbiți stâncii înaintea ochilor lor, iar aceasta le va da apă din ea. Așa să scoți apă din stâncă pentru ei și să dai adunării și vitelor lor să bea“. Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, așa cum El îi poruncise. Moise și Aaron au convocat adunarea în fața stâncii, iar Moise le-a zis: ‒ Ascultați, răzvrătiților! Să scoatem apă din stânca aceasta pentru voi? Atunci Moise și-a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul lui. A ieșit apă din belșug, astfel că au băut cu toții, atât adunarea, cât și vitele lor. Dar Domnul le-a zis lui Moise și Aaron: „Pentru că nu ați crezut în Mine, ca să arătați sfințenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, nu voi veți duce această adunare în țara pe care i-o dau“. Acestea sunt apele de la Meriba, unde fiii lui Israel s-au certat cu Domnul și prin care El Și-a arătat sfințenia. După aceea, Moise a trimis niște mesageri din Kadeș la regele Edomului: ‒ Așa vorbește fratele tău Israel: tu cunoști toate greutățile prin care am trecut, cum strămoșii noștri s-au dus în Egipt și au locuit acolo multă vreme. Egiptenii ne-au asuprit, pe noi și pe părinții noștri. Dar când am strigat către Domnul, El a auzit glasul nostru și a trimis un Înger Care ne-a scos din Egipt. Iată că suntem la Kadeș, o cetate de la marginea teritoriului tău. Lasă-ne, te rugăm, să trecem prin țara ta. Nu vom trece prin vreun teren agricol sau prin vreo vie, și nu vom bea apă din vreo fântână. Vom merge pe Drumul Regelui, fără să ne abatem la stânga sau la dreapta, până vom trece de teritoriul tău. Dar Edom i-a răspuns: ‒ Să nu treci pe la mine. Altfel, te voi întâmpina cu sabia. Fiii lui Israel i-au zis: ‒ Vom merge pe Drumul cel Mare, iar dacă eu și vitele mele vom bea din apele tale, îți voi da prețul cuvenit. Lasă-mă doar să trec pe jos, nimic altceva. Dar el le-a zis: ‒ Să nu treci! Și Edom a ieșit înaintea lor cu mulți oameni și cu mână tare. Astfel, Edom nu l-a lăsat pe Israel să-i traverseze teritoriul. Și Israel s-a întors de la acesta. Toată comunitatea fiilor lui Israel a pornit din Kadeș și a ajuns la muntele Hor. Domnul le-a vorbit lui Moise și Aaron la muntele Hor, la granița cu țara Edom, zicând: „Aaron va fi adăugat la poporul său, căci el nu va intra în țara pe care o dau fiilor lui Israel, pentru că v-ați răzvrătit împotriva Cuvântului Meu la apele de la Meriba. Ia-l pe Aaron și pe fiul său Elazar, și urcă-i pe muntele Hor. Dezbracă-l pe Aaron de veșmintele lui și îmbracă-l cu ele pe fiul său Elazar, iar Aaron va fi adăugat la poporul său și va muri acolo“. Moise a făcut așa cum i-a poruncit Domnul. Au urcat pe muntele Hor înaintea ochilor întregii adunări. Moise l-a dezbrăcat pe Aaron de veșmintele lui și l-a îmbrăcat cu ele pe fiul său Elazar; Aaron a murit acolo, pe vârful muntelui, iar Moise și Elazar au coborât de pe munte. Când adunarea a văzut că Aaron a murit, toată Casa lui Israel l-a jelit pe Aaron timp de treizeci de zile. Când regele canaanit al Aradului, care locuia în Neghev, a auzit că Israel venea pe drumul spre Atarim, a pornit la luptă împotriva lui Israel și i-a luat captivi pe unii dintre ei. Atunci Israel a făcut un jurământ Domnului și a zis: „Dacă vei da poporul acesta în mâinile noastre, vom da spre nimicire cetățile lor“. Domnul a ascultat glasul lui Israel și i-a dat pe canaaniți în mâinile lor. Israel i-a dat spre nimicire, pe ei și cetățile lor. Acelui loc i s-a pus numele Horma. De la muntele Hor au pornit pe drumul spre Marea Roșie ca să ocolească țara Edomului. Dar poporul și-a pierdut răbdarea pe drum și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „De ce ne-ați scos din Egipt, ca să murim în deșert? Nu mai avem nici pâine, nici apă, și sufletul nostru s-a scârbit de această mâncare mizerabilă!“. Atunci Domnul a trimis împotriva poporului niște șerpi veninoși. Ei i-au mușcat pe cei din popor și mulți oameni din Israel au murit. Poporul a venit la Moise și i-a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă-te Domnului să alunge de la noi acești șerpi“. Moise s-a rugat pentru popor. Domnul i-a zis lui Moise: „Fă un șarpe și atârnă-l pe un stâlp. Oricine este mușcat și va privi spre el va trăi“. Și, astfel, Moise a făcut un șarpe din bronz și l-a pus pe un stâlp. Oricine era mușcat de vreun șarpe, dar privea spre șarpele din bronz, trăia. Fiii lui Israel au plecat și și-au așezat tabăra la Obot. Au pornit din Obot și apoi și-au așezat tabăra la Iye-Abarim, în deșertul dinaintea Moabului, înspre răsăritul soarelui. Au plecat de acolo, și apoi și-au așezat tabăra în Valea Zered. Au plecat de acolo, și apoi și-au așezat tabăra dincolo de pârâul Arnon, care curge prin deșert, ieșind din teritoriul amoriților. Căci Arnonul este granița cu Moabul, granița dintre Moab și amoriți. De aceea se spune în „Cartea Războaielor Domnului “: „…Waheb în Sufa și pârâurile; Arnonul și albiile pârâurilor care se întind înspre așezarea Arului și se reazemă de granița Moabului“. De acolo au plecat spre Beer. La această fântână Domnul i-a zis lui Moise: „Adună poporul laolaltă, și Eu îi voi da apă“. Atunci Israel a cântat cântarea aceasta: „Țâșnește, fântână! Cântați despre ea, despre fântâna pe care au săpat-o prinții, pe care au săpat-o nobilii poporului, nobili cu sceptre și toiege!“. Apoi a plecat din deșert spre Matana, din Matana la Nahaliel, de la Nahaliel la Bamot și de la Bamot în valea din regiunea Moabului, unde, de pe vârful muntelui Pisga, se vede tot deșertul. Israel a trimis mesageri lui Sihon, regele amoriților, zicând: „Lasă-mă să trec prin țara ta! Nu ne vom împrăștia prin câmpii sau prin vii și nu vom bea apă din fântâni. Vom merge doar pe Drumul Regelui până vom traversa teritoriul tău“. Dar Sihon nu l-a lăsat pe Israel să-i traverseze teritoriul, ci și-a mobilizat toți oamenii, a ieșit să lupte împotriva lui Israel în deșert și l-a atacat la Iahaț. Însă Israel l-a trecut prin ascuțișul sabiei și i-a luat în stăpânire țara de la Arnon până la Iabok, până la fiii lui Amon, căci granița fiilor lui Amon era puternică. Israel a cucerit toate cetățile amoriților și a locuit în ele, inclusiv în Heșbon și în toate satele din împrejurimile lui. Heșbonul era cetatea lui Sihon, regele amoriților, care luptase înainte cu fostul rege al moabiților și îi luase toată țara din mână, până la Arnon. De aceea zic poeții: „Veniți la Heșbon! Să fie reconstruit! Să fie fortificată cetatea lui Sihon! Căci un foc a ieșit din Heșbon, o flacără a ieșit din cetatea lui Sihon. Ea a ars Arul Moabului și pe conducătorii înălțimilor Arnonului. Vai de tine, Moab! Ești nimicit, popor al lui Chemoș! A făcut din fiii lui niște fugari și le-a dat pe fetele lui în captivitate lui Sihon, regele amoriților. Noi i-am săgetat, am distrus Heșbonul până la Dibon, i-am devastat până la Nofah, care se întinde până la Medeba“. Astfel Israel a locuit în țara amoriților. După ce Moise a trimis spioni la Iazer, israeliții au cucerit satele din împrejurimi și i-au alungat pe amoriții care locuiau acolo. Apoi s-au întors și au mers pe drumul spre Bașan. Og, regele Bașanului, le-a ieșit înainte, împreună cu toți oamenii lui, ca să se lupte cu ei la Edrei. Domnul i-a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci l-am dat în mâna ta, cu tot cu poporul și țara lui. Să-i faci așa cum i-ai făcut lui Sihon, regele amoriților, care locuia în Heșbon“. Astfel, ei l-au lovit, pe el împreună cu fiii lui și cu tot poporul lui, până ce n-a mai rămas niciun supraviețuitor. Apoi au luat în stăpânire țara lui. Fiii lui Israel au plecat și apoi și-au așezat tabăra în câmpiile Moabului, dincolo de Iordan, în fața Ierihonului. Balak, fiul lui Țipor, a văzut tot ce le făcuse Israel amoriților, iar Moab s-a îngrozit la vederea unui popor așa de mare; Moab s-a scârbit de fiii lui Israel. Atunci moabiții le-au zis bătrânilor Midianului: „Mulțimea aceasta va înghiți tot ce se află în jurul nostru, așa cum mănâncă boul verdeața câmpului“. Balak, fiul lui Țipor, rege al Moabului în vremea aceea, a trimis mesageri să-l cheme pe Balaam, fiul lui Beor, care locuia la Petor, lângă râu, în țara fiilor poporului său. Balak a zis: „Iată, un popor a ieșit din Egipt, a acoperit fața pământului și s-a așezat înaintea mea. Acum, vino, te rog, și blestemă acest popor pentru mine, căci este mai puternic decât mine! Poate că astfel îl voi putea învinge și alunga din țară, căci știu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat, și pe cine blestemi tu este blestemat“. Bătrânii Moabului și bătrânii Midianului au plecat, luând cu ei daruri pentru prezicător. Când au ajuns la Balaam, i-au spus cuvintele lui Balak. Balaam le-a spus: „Rămâneți peste noapte aici și vă voi aduce cuvântul pe care mi-l va spune Domnul “. Astfel, conducătorii Moabului au rămas la Balaam. Dumnezeu a venit la Balaam și i-a zis: ‒ Cine sunt oamenii aceștia care au venit la tine? Balaam I-a răspuns lui Dumnezeu: ‒ Balak, fiul lui Țipor, regele Moabului, i-a trimis la mine să-mi spună: „Iată, un popor a ieșit din Egipt și a acoperit fața pământului. Vino acum și blestemă-l! Poate că astfel îl voi putea învinge și alunga“. Dumnezeu i-a zis lui Balaam: ‒ Să nu mergi cu ei și să nu blestemi acest popor, căci el este binecuvântat. Balaam s-a sculat dimineața și le-a zis conducătorilor lui Balak: ‒ Duceți-vă în țara voastră căci Domnul nu-mi dă voie să vin cu voi. Conducătorii Moabului s-au ridicat, s-au întors la Balak și i-au zis: „Balaam a refuzat să vină cu noi“. Atunci Balak a trimis alți conducători, mai numeroși și mai renumiți decât primii. Aceștia au mers la Balaam și i-au zis: ‒ Așa îți vorbește Balak, fiul lui Țipor: „Te rog, nu lăsa pe nimeni să te împiedice să vii la mine, căci te voi umple de glorie și voi face tot ce-mi vei spune. Vino, te rog, și blestemă acest popor pentru mine!“. Balaam le-a răspuns slujitorilor lui Balak, zicând: ‒ Chiar dacă Balak mi-ar da palatul lui plin cu argint și aur, tot n-aș putea să fac niciun lucru, oricât de mic sau mare, peste porunca Domnului, Dumnezeul meu. Acum, vă rog, rămâneți și voi aici peste noapte ca să aflu ce-mi va mai spune Domnul. În noaptea aceea, Dumnezeu a venit la Balaam și i-a zis: „Dacă oamenii aceștia au venit să te cheme, ridică-te și mergi cu ei, dar să faci doar ce-ți voi porunci Eu“. Dimineața, Balaam s-a sculat, a pus șaua pe măgărița sa și a plecat împreună cu conducătorii Moabului. Atunci Dumnezeu S-a mâniat foarte tare pentru că plecase. Îngerul Domnului S-a așezat în drum ca să i se împotrivească. Balaam era călare pe măgărița lui, iar împreună cu el erau cei doi slujitori ai lui. Când măgărița L-a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia în mână, a părăsit drumul și a luat-o pe câmp. Balaam a lovit măgărița ca s-o aducă din nou pe drum. Atunci Îngerul Domnului S-a așezat pe un drum îngust, între două vii unde erau ziduri de o parte și de alta. Când măgărița L-a văzut pe Îngerul Domnului, s-a înghesuit lângă perete, strângând piciorul lui Balaam. Atunci el a lovit-o din nou. Îngerul Domnului S-a mutat într-un loc strâmt, unde nu era loc să te întorci nici la dreapta, nici la stânga. Când măgărița L-a văzut pe Îngerul Domnului, s-a culcat la pământ sub Balaam. Balaam s-a mâniat și a început s-o lovească cu un băț. Atunci Domnul a deschis gura măgăriței și ea i-a zis lui Balaam: ‒ Ce ți-am făcut de m-ai lovit de trei ori? Balaam i-a răspuns măgăriței: ‒ Pentru că ți-ai bătut joc de mine! Dacă aș avea o sabie în mână, te-aș ucide chiar acum. Măgărița i-a răspuns: ‒ Nu sunt eu măgărița ta, pe care ai călărit din zilele tinereții tale până astăzi? Am eu obiceiul să mă port astfel? El a răspuns: ‒ Nu. Atunci Domnul i-a deschis ochii lui Balaam, și el L-a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă. El s-a închinat cu fața la pământ. Îngerul Domnului l-a întrebat: ‒ De ce ți-ai lovit măgărița de trei ori? Iată, am ieșit ca să-ți stau împotrivă, deoarece calea ta este una nechibzuită înaintea Mea. Măgărița M-a văzut și s-a abătut de trei ori dinaintea Mea. Dacă nu s-ar fi abătut, te-aș fi ucis cu siguranță, dar pe ea aș fi lăsat-o să trăiască. Balaam I-a răspuns Îngerului Domnului: ‒ Am păcătuit, căci n-am știut că stăteai împotriva mea în drum. Dacă ceea ce fac este un lucru rău în ochii Tăi, mă voi întoarce. Îngerul Domnului i-a zis lui Balaam: ‒ Du-te cu oamenii aceștia, dar să le spui doar cuvântul pe care ți-l voi zice Eu. Astfel, Balaam s-a dus împreună cu conducătorii lui Balak. Când Balak a auzit că vine Balaam, i-a ieșit în întâmpinare în cetatea moabită de la granița cu Arnonul, la marginea teritoriului său. Balak i-a zis lui Balaam: ‒ N-am trimis eu oare să te cheme la mine? De ce nu ai venit? Oare nu sunt eu în stare să te umplu de glorie? Balaam i-a răspuns lui Balak: ‒ Iată, am venit la tine. Acum, oare chiar voi putea eu să vorbesc ceva? Trebuie să spun doar cuvântul pe care mi-l va pune Dumnezeu în gură. Balaam a mers cu Balak și au intrat în cetatea Chiriat-Huțot. Balak a înjunghiat vite și oi, și a trimis din ele atât lui Balaam, cât și conducătorilor care erau cu el. A doua zi, Balak l-a luat pe Balaam și l-a urcat pe Bamot-Baal, de unde se putea vedea o parte din popor. Balaam i-a zis lui Balak: „Construiește-mi aici șapte altare și pregătește-mi șapte tauri și șapte berbeci“. Balak a făcut cum spusese Balaam; Balak și Balaam au adus câte un taur și un berbec pe fiecare altar. Apoi Balaam i-a zis lui Balak: „Stai lângă arderea ta de tot, iar eu mă voi îndepărta. Poate că Domnul va veni să mă întâlnească, și orice cuvânt pe care mi-l va arăta, ți-l voi spune“. Și s-a dus într-un loc aflat la o înălțime mai mare. Dumnezeu l-a întâlnit pe Balaam, iar Balaam I-a zis: ‒ Am pregătit șapte altare și pe fiecare am pregătit câte un taur și un berbec. Domnul a pus un cuvânt în gura lui Balaam și i-a zis: ‒ Întoarce-te la Balak și așa să-i vorbești. El s-a întors la Balak și iată că acesta stătea lângă arderea sa de tot împreună cu toți conducătorii Moabului. Atunci Balaam și-a rostit profeția și a zis: „Balak m-a adus din Aram, regele Moabului m-a chemat din munții estului, zicând: «Vino și blestemă-l pe Iacov pentru mine, vino și acuză-l pe Israel!». Cum pot eu să-l blestem pe cel pe care Dumnezeu nu l-a blestemat? Cum pot eu să-l acuz pe cel pe care Domnul nu l-a acuzat? Iată, îl văd de pe vârfurile stâncilor, îl privesc de pe înălțimea dealurilor. Este un popor care locuiește singur, care nu se consideră ca făcând parte dintre națiuni. Cine poate să numere pulberea lui Iacov și să spună numărul unui sfert din Israel? Să moară sufletul meu de moartea celor drepți și sfârșitul meu să fie ca al lor!“. Balak i-a zis lui Balaam: ‒ Ce mi-ai făcut? Eu te-am adus ca să-mi blestemi dușmanii, dar iată că tu îi binecuvântezi din plin! Balaam a răspuns și a zis: ‒ Nu trebuie oare să fiu atent să vorbesc ce-mi pune Domnul în gură? Balak i-a zis: ‒ Vino, te rog, cu mine în alt loc de unde-l poți vedea. Vei vedea doar o parte din el; nu-l vei vedea pe tot. Blestemă-l de acolo pentru mine! Și l-a dus în Câmpia Străjerilor, spre vârful muntelui Pisga. Acolo a construit șapte altare și a adus pe fiecare câte un taur și un berbec. Balaam i-a zis lui Balak: ‒ Rămâi aici, lângă arderea ta de tot, iar eu Îl voi întâlni acolo. Domnul l-a întâlnit pe Balaam și a pus un cuvânt în gura lui. Apoi i-a zis: „Întoarce-te la Balak și așa să-i vorbești“. El s-a întors la Balak și iată că acesta stătea lângă arderea sa de tot împreună cu toți conducătorii Moabului. Balak l-a întrebat: ‒ Ce a spus Domnul? Atunci el și-a rostit profeția și a zis: „Ridică-te, Balak, și ascultă! Fii atent la mine, fiul lui Țipor! Dumnezeu nu este om și nu minte; El nu este ca un fiu al omului care se răzgândește. Vorbește El oare fără să înfăptuiască? Promite El oare fără să împlinească? Iată, am primit poruncă să binecuvântez. El a binecuvântat, și eu nu pot schimba nimic. El nu vede nicio nelegiuire în Iacov; nu vede nicio răutate în Israel. Domnul, Dumnezeul lui, este cu el, iar strigătul Împăratului este în mijlocul lui. Dumnezeu i-a scos din Egipt; ei sunt precum coarnele unui bivol sălbatic. Nu există nicio vrajă împotriva lui Iacov, niciun farmec împotriva lui Israel. Acum se va spune despre Iacov și despre Israel: «Priviți ce a făcut Dumnezeu!». Iată, poporul se ridică precum o leoaică și se înalță ca un leu care nu se odihnește până nu a devorat prada și până nu a băut sângele celor sfâșiați“. Balak i-a zis lui Balaam: ‒ Dacă nu-i blestemi, nici nu-i binecuvânta! Balaam a răspuns și i-a zis lui Balak: ‒ Nu ți-am spus eu: „Tot ce va spune Domnul, aceea voi face“? Atunci Balak i-a zis lui Balaam: ‒ Vino, te rog, ca să te duc într-un alt loc. Poate că lui Dumnezeu îi va plăcea să-i blestemi pentru mine de acolo. Balak l-a dus pe Balaam pe vârful muntelui Peor, de unde se vede deșertul. Balaam i-a zis lui Balak: ‒ Construiește-mi aici șapte altare și pregătește-mi șapte tauri și șapte berbeci. Balak a făcut cum spusese Balaam și a adus pe fiecare altar câte un taur și un berbec. Când Balaam a văzut că Domnului Îi place să-l binecuvânteze pe Israel, n-a mai umblat după farmece ca în celelalte ocazii, ci și-a întors fața spre deșert. Balaam și-a ridicat ochii și l-a văzut pe Israel organizat pe seminții. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste Balaam, iar acesta și-a rostit profeția și a zis: „Rostirea lui Balaam, fiul lui Beor, rostirea celui ai cărui ochi sunt deschiși, rostirea celui care aude spusele lui Dumnezeu, care are o vedenie de la Cel Atotputernic, care cade cu fața la pământ și ai cărui ochi sunt deschiși: «Ce frumoase sunt corturile tale, Iacov, locuințele tale, Israel! Se întind ca niște palmieri, ca niște grădini lângă un râu, ca niște plante de aloe sădite de Domnul, ca niște cedri lângă ape. Apa va curge din gălețile lui și sămânța lui va fi udată de ape mari. Regele lui va fi mai măreț decât Agag și regatul lui va fi înălțat. Dumnezeu l-a scos din Egipt; el este precum coarnele unui bivol sălbatic. Va devora națiunile inamice, le va zdrobi oasele și le va străpunge cu săgețile lui. El se apleacă, se întinde ca un leu, ca o leoaică – cine-l va trezi? Binecuvântat să fie cel care te binecuvântează și blestemat să fie cel care te blestemă!»“. Atunci Balak s-a mâniat pe Balaam. El a bătut din palme și i-a zis lui Balaam: ‒ Eu te-am chemat să-mi blestemi dușmanii, dar iată că tu i-ai binecuvântat de trei ori. Acum fugi acasă! Am zis că te voi umple de glorie, dar iată că Domnul te-a împiedicat s-o primești. Balaam i-a răspuns lui Balak: ‒ Nu le-am spus eu oare mesagerilor tăi, pe care i-ai trimis la mine: „Chiar dacă Balak mi-ar da palatul lui plin cu argint și aur, eu tot n-aș putea să fac nimic de la mine însumi, fie bine, fie rău, dincolo de porunca Domnului, ci voi spune doar ce-mi va zice Domnul “? Și acum, iată, eu mă întorc la poporul meu, dar vino să te avertizez cu privire la ce va face poporul acesta poporului tău, în zilele de pe urmă. Atunci el și-a rostit profeția și a zis: „Rostirea lui Balaam, fiul lui Beor, rostirea celui ai cărui ochi sunt deschiși, rostirea celui care aude spusele lui Dumnezeu, care are cunoașterea Celui Preaînalt, care are o vedenie de la Cel Atotputernic, care cade cu fața la pământ și ai cărui ochi sunt deschiși: «Îl văd, dar nu acum, îl privesc, dar nu de aproape! O stea răsare din Iacov, un sceptru se ridică din Israel. El străpunge colțurile Moabului și capetele tuturor fiilor lui Șet. Edom este luat în stăpânire și cei din Seir, dușmanii lui, sunt luați în stăpânire, dar Israel luptă vitejește. Să conducă cel din Iacov și să-i distrugă pe supraviețuitorii din cetate»“. Când l-a văzut pe Amalek, Balaam și-a rostit profeția și a zis: „Amalek a fost primul dintre națiuni, dar el va fi distrus pentru totdeauna“. Când i-a văzut pe cheniți, și-a rostit profeția și a zis: „Locuința ta este sigură și cuibul tău se află pe o stâncă. Totuși, Cain va fi pustiit. Până când te va lua în captivitate Așur?“. Apoi și-a rostit profeția și a zis: „Vai! Cine va rămâne în viață când Dumnezeu va împlini acestea? Niște corăbii vor veni de pe țărmul Chitimului; ele vor smeri Așurul și vor smeri Eberul, dar și Chitim va fi distrus“. După aceea, Balaam s-a ridicat și s-a întors acasă, iar Balak s-a dus la ale lui. În timp ce Israel locuia în Șitim, poporul a început să preacurvească cu femei moabite. Ele au invitat poporul să ia parte la jertfele oferite dumnezeilor lor și, astfel, poporul a mâncat și s-a închinat înaintea dumnezeilor acestora. Când a văzut că Israel s-a alipit de Baal-Peor, Domnul S-a mâniat foarte tare pe el. Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Ia toate căpeteniile poporului și spânzură-i înaintea Domnului, în fața soarelui, pentru ca Domnul să-Și retragă mânia de la Israel“. Moise le-a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare dintre voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au alipit de Baal-Peor“. Și iată că un bărbat dintre fiii lui Israel a venit și a adus la frații lui o midianită, înaintea ochilor lui Moise și înaintea ochilor întregii comunități a lui Israel, care plângea la intrarea Cortului Întâlnirii. Când preotul Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, a văzut acest lucru, s-a ridicat din mijlocul adunării, a luat o suliță în mână și a intrat după bărbatul israelit în cort. I-a străpuns pe amândoi, atât pe bărbatul israelit, cât și pe femeia aceea, prin pântecul ei. Astfel, urgia împotriva fiilor lui Israel a fost oprită. Cei care au murit în această urgie au fost în număr de douăzeci și patru de mii. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Fineas, fiul lui Elazar, fiul preotului Aaron, a abătut furia Mea de la fiii lui Israel, căci a fost plin de râvnă ca și Mine, în mijlocul lor, și de aceea, în râvna Mea, nu i-am nimicit pe fiii lui Israel. Prin urmare, spune: «Iată, îi dau legământul Meu de pace. Acesta va fi pentru el și pentru urmașii lui un legământ al unei preoții veșnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui și a făcut ispășire pentru fiii lui Israel»“. Numele bărbatului israelit care a fost ucis împreună cu femeia midianită era Zimri, fiul lui Salu, conducătorul unei familii de-a simeoniților. Numele femeii midianite ucise era Cozbi, fata lui Țur, un conducător de clan și de familie midianită. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Pe midianiți să-i priviți ca dușmani și să-i omorâți, căci și ei v-au privit ca pe niște dușmani și v-au înșelat prin vicleniile lor, folosindu-se de Peor și de Cozbi, fata acelui conducător midianit, femeia care a fost ucisă în ziua urgiei cauzate de închinarea înaintea lui Peor“. După această urgie, Domnul le-a vorbit lui Moise și preotului Elazar, fiul lui Aaron, zicând: „Faceți numărătoarea întregii comunități a fiilor lui Israel, potrivit caselor părinților lor, a fiecăruia din Israel, de la douăzeci de ani în sus, care este în stare să meargă la război“. Moise și preotul Elazar au vorbit poporului în câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului, zicând: „Faceți numărătoarea tuturor celor care au peste douăzeci de ani, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise“. Aceștia au fost fiii lui Israel care au ieșit din țara Egiptului: Ruben a fost întâiul născut al lui Israel. Fiii lui Ruben au fost: prin Hanoh, clanul hanohiților; prin Palu, clanul paluiților; prin Hețron, clanul hețroniților; prin Carmi, clanul carmiților. Acestea alcătuiau clanurile rubeniților; au fost numărați patruzeci și trei de mii șapte sute treizeci de bărbați. Fiul lui Palu a fost Eliab. Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan și Abiram. Acest Datan și acest Abiram au făcut parte dintre cei chemați la sfatul adunării și s-au răzvrătit împotriva lui Moise și a lui Aaron împreună cu adunarea lui Korah, atunci când aceasta s-a răzvrătit împotriva Domnului. Pământul și-a deschis gura și i-a înghițit împreună cu Korah, când focul a ars acea adunare, în număr de două sute cincizeci de bărbați. Ei au slujit drept pildă pentru popor. Fiii lui Korah n-au murit atunci. Urmașii lui Simeon, potrivit clanurilor lor, erau: prin Nemuel, clanul nemueliților; prin Iamin, clanul iaminiților; prin Iachin, clanul iachiniților; prin Zerah, clanul zerahiților; prin Saul, clanul sauliților. Acestea alcătuiau clanurile simeoniților; au fost numărați douăzeci și două de mii două sute de bărbați. Urmașii lui Gad, potrivit clanurilor lor, erau: prin Țefon, clanul țefoniților; prin Haghi, clanul haghiților; prin Șuni, clanul șuniților; prin Ozni, clanul ozniților; prin Eri, clanul eriților; prin Arod, clanul arodiților; prin Areli, clanul areliților. Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Gad; au fost numărați patruzeci de mii cinci sute de bărbați. Fiii lui Iuda au fost Er și Onan; dar atât Er, cât și Onan au murit în Canaan. Fiii lui Iuda, potrivit clanurilor lor, erau: prin Șela, clanul șelaniților; prin Pereț, clanul perețiților; prin Zerah, clanul zerahiților. Urmașii lui Pereț au fost: prin Hețron, clanul hețroniților; prin Hamul, clanul hamuliților. Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Iuda; au fost numărați șaptezeci și șase de mii cinci sute de bărbați. Urmașii lui Isahar, potrivit clanurilor lor, erau: prin Tola, clanul tolaiților; prin Puva, clanul puviților; prin Iașub, clanul iașubiților; prin Șimron, clanul șimroniților. Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Isahar; au fost numărați șaizeci și patru de mii trei sute de bărbați. Urmașii lui Zabulon, potrivit clanurilor lor, erau: prin Sered, clanul serediților; prin Elon, clanul eloniților; prin Iahleel, clanul iahleeliților. Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Zabulon; au fost numărați șaizeci de mii cinci sute de bărbați. Urmașii lui Iosif, potrivit clanurilor lor, erau: Manase și Efraim. Urmașii lui Manase au fost: prin Machir, clanul machiriților (Machir a fost tatăl lui Ghilad); prin Ghilad, clanul ghiladiților. Urmașii lui Ghilad au fost: prin Iezer, clanul iezeriților; prin Helek, clanul helekiților; prin Asriel, clanul asrieliților; prin Șechem, clanul șechemiților; prin Șemida, clanul șemidaiților; prin Hefer, clanul heferiților. (Țelofhad, fiul lui Hefer, nu a avut fii; el a avut doar fete, ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța.) Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Manase; au fost numărați cincizeci și două de mii șapte sute de bărbați. Urmașii lui Efraim, potrivit clanurilor lor, au fost: prin Șutelah, clanul șutelahiților; prin Becher, clanul becheriților; prin Tahan, clanul tahaniților. Urmașii lui Șutelah au fost: prin Eran, clanul eraniților. Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Efraim; au fost numărați treizeci și două de mii cinci sute de bărbați. Aceștia au fost urmașii lui Iosif, potrivit clanurilor lor. Urmașii lui Beniamin, potrivit clanurilor lor, erau: prin Bela, clanul belaiților; prin Așbel, clanul așbelaiților; prin Ahiram, clanul ahiramiților; prin Șufam, clanul șufamiților; prin Hufam, clanul hufamiților. Urmașii lui Bela, prin Ard și Naaman, au fost: prin Ard, clanul ardiților; prin Naaman, clanul naamaniților. Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Beniamin; au fost numărați patruzeci și cinci de mii șase sute de bărbați. Fiii lui Dan, potrivit clanurilor lor, erau: prin Șuham, clanul șuhamiților. Acestea erau clanurile lui Dan, potrivit clanurilor lor. Toți cei din clanurile șuhamiților au fost în număr de șaizeci și patru de mii patru sute de bărbați. Urmașii lui Așer, potrivit clanurilor lor, erau: prin Imna, clanul imniților; prin Ișvi, clanul ișviților; prin Beria, clanul beriților; iar prin urmașii lui Beria: prin Heber, clanul heberiților; prin Malchiel, clanul malchieliților. (Numele fetei lui Așer era Serah.) Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Așer; au fost numărați cincizeci și trei de mii patru sute de bărbați. Urmașii lui Neftali, potrivit clanurilor lor, erau: prin Iahțeel, clanul iahțeeliților; prin Guni, clanul guniților; prin Iețer, clanul iețeriților; prin Șilem, clanul șilemiților. Acestea alcătuiau clanurile urmașilor lui Neftali; au fost numărați patruzeci și cinci de mii patru sute de bărbați. Numărul fiilor lui Israel era de șase sute unu mii șapte sute treizeci. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Țara să le fie împărțită acestora ca moștenire, după numărul numelor. Astfel, celor care sunt mai mulți să le dai o moștenire mai mare, iar celor ce sunt mai puțini să le dai o moștenire mai mică. Fiecăruia să i se dea moștenirea, ținându-se cont de numărul lor. Însă țara să fie împărțită prin tragere la sorți. O vor moșteni potrivit numelor semințiilor părinților lor. Moștenirea fiecăruia va fi împărțită între cei mulți și cei puțini, potrivit cu decizia luată prin tragere la sorți“. Iată leviții care au fost numărați potrivit clanurilor lor: prin Gherșon, clanul gherșoniților; prin Chehat, clanul chehatiților; prin Merari, clanul merariților. Alte clanuri ale lui Levi: clanul libniților, clanul hebroniților, clanul mahliților, clanul mușiților, clanul korahiților. (Chehat a fost tatăl lui Amram. Soția lui Amram se numea Iochebed, o urmașă a lui Levi, născută în Egipt. Ea i-a născut lui Amram pe Aaron, pe Moise și pe sora lor, Miriam. Lui Aaron i s-au născut: Nadab și Abihu, Elazar și Itamar. Dar Nadab și Abihu au murit când au adus foc străin înaintea Domnului.) Toți cei de parte bărbătească dintre leviți, care au fost numărați de la vârsta de o lună în sus, erau în număr de douăzeci și trei de mii. Ei nu au fost incluși în numărătoarea fiilor lui Israel, deoarece lor nu li s-a dat moștenire printre fiii lui Israel. Aceștia sunt cei care au fost numărați de Moise și de preotul Elazar. Ei i-au numărat pe fiii lui Israel în câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului. Niciunul dintre aceștia nu luaseră parte la numărătoarea fiilor lui Israel, făcută de Moise și de preotul Aaron în deșertul Sinai. Căci Domnul le spusese: „Sigur vor muri în deșert“. Și niciunul dintre ei n-a mai rămas, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun. Fiicele lui Țelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Ghilad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, aparțineau clanurilor lui Manase, fiul lui Iosif. Numele lor erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța. Ele au stat la intrarea Cortului Întâlnirii înaintea lui Moise, a preotului Elazar, a conducătorilor și a întregii comunități, zicând: „Tatăl nostru a murit în deșert. El nu a făcut parte din adunarea lui Korah, care s-a răzvrătit împotriva Domnului, ci a murit pentru păcatul lui și nu a avut niciun fiu. De ce să dispară numele tatălui nostru din mijlocul clanului său pentru că nu a avut fii? Dați-ne deci și nouă o proprietate în mijlocul fraților tatălui nostru!“. Moise a adus cazul lor înaintea Domnului și Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ce spun fetele lui Țelofhad este drept! Să le dai și lor o proprietate ca moștenire în mijlocul fraților tatălui lor și să treci asupra lor moștenirea tatălui lor. Iar fiilor lui Israel să le spui: «Dacă un om moare și nu are vreun fiu, moștenirea lui să treacă în proprietatea fetei lui. Dacă nu are nicio fată, moștenirea lui să fie dată fraților lui. Dacă nu are frați, moștenirea să fie dată fraților tatălui său. Dacă nici tatăl său nu are frați, moștenirea lui să fie dată în proprietatea rudeniei celei mai apropiate din clanul lui. Aceasta să fie o hotărâre a legii pentru fiii lui Israel, după porunca Domnului dată lui Moise»“. Domnul i-a zis lui Moise: ‒ Urcă-te pe muntele acesta, pe Abarim, ca să vezi țara pe care am dat-o fiilor lui Israel. După ce o vei privi, vei fi adăugat la poporul tău, așa cum a fost adăugat Aaron, fratele tău. Căci, atunci când adunarea a început să se certe, voi v-ați răzvrătit împotriva poruncii Mele, la apele din deșertul Țin, și nu ați arătat sfințenia Mea înaintea ochilor lor. (Acestea au fost apele de la Meribat-Kadeș, în deșertul Țin.) Moise I-a răspuns Domnului, zicând: ‒ Fie ca Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să numească un om peste această comunitate de oameni, care să-i conducă și să-i îndrume, astfel încât comunitatea Domnului să nu fie ca niște oi fără păstor. Domnul i-a zis lui Moise: ‒ Ia-l pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul, și pune-ți mâna peste el. Să-l așezi înaintea preotului Elazar și a întregii comunități și să-i dai porunci în prezența lor. Dă-i din autoritatea ta, pentru ca toată comunitatea fiilor lui Israel să-l asculte. Să stea înaintea preotului Elazar, iar acesta să întrebe pentru el, înaintea Domnului, decizia lui Urim. La porunca lui, Iosua împreună cu toți fiii lui Israel, toată comunitatea, vor trebui să iasă și, la porunca lui, vor trebui să intre. Moise a făcut potrivit poruncii Domnului. L-a luat pe Iosua și l-a pus înaintea preotului Elazar și a întregii comunități. Apoi și-a pus mâinile peste el și l-a împuternicit, așa cum spusese Domnul prin Moise. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Poruncește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Aveți grijă să-Mi aduceți la vremea hotărâtă mâncarea – tot ce este folosit la jertfele mistuite de foc pentru Mine, de o aromă plăcută Mie». Să le mai spui: «Iată jertfa mistuită de foc pe care va trebui s-o aduceți Domnului: doi miei de un an, fără cusur, ca ardere-de-tot continuă, în fiecare zi. Un miel să-l jertfești dimineața, iar pe al doilea miel să-l jertfești între asfințit și întuneric, împreună cu un dar de mâncare: a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă, amestecată cu un sfert de hin de ulei de măsline presate. Aceasta este o ardere-de-tot continuă, instituită la muntele Sinai, de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. Să aduceți și o jertfă de băutură dintr-un sfert de hin pentru fiecare miel jertfit. Această jertfă de băutură tare să fie adusă Domnului în Locul Sfânt. Al doilea miel să-l jertfești între asfințit și întuneric și să aduci împreună cu el un dar de mâncare și o jertfă de băutură, ca și dimineața. Aceasta este o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. În ziua de Sabat, să aduceți doi miei de un an, fără cusur, un dar de mâncare din două zecimi de efă de făină aleasă, amestecată cu ulei și o jertfă de băutură. Aceasta este arderea-de-tot pentru fiecare zi de Sabat, în afară de arderea-de-tot continuă și de jertfa de băutură. La începutul fiecărei luni să aduceți ca ardere-de-tot Domnului doi tauri, un berbec și șapte miei de un an, fără cusur. Împreună cu fiecare taur, să aduceți un dar de mâncare din trei zecimi de efă de făină aleasă, amestecată cu ulei. Alături de berbec, să aduceți un dar de mâncare din două zecimi de efă de făină aleasă, amestecată cu ulei; și alături de fiecare miel, să aduceți un dar de mâncare dintr-o zecime de efă de făină aleasă, amestecată cu ulei. Aceasta este o ardere-de-tot de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. Să aduceți și jertfele de băutură dintr-o jumătate de hin de vin pentru fiecare taur jertfit, o treime de hin pentru berbec și un sfert de hin pentru fiecare miel. Aceasta este arderea-de-tot lunară și trebuie adusă în fiecare lună din an. În afară de arderea-de-tot continuă și jertfa de băutură, să mai aduceți Domnului un țap, ca jertfă pentru păcat. În a paisprezecea zi a lunii întâi va fi Paștele Domnului, iar în a cincisprezecea zi a acestei luni va fi o sărbătoare. Timp de șapte zile să mâncați azime. În prima zi să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită. Să aduceți Domnului ca ardere-de-tot o jertfă mistuită de foc: doi tauri, un berbec și șapte miei de un an, fără cusur. Darul de mâncare să fie adus din făină aleasă, amestecată cu ulei: trei zecimi de efă alături de fiecare taur, două zecimi pentru berbec și o zecime alături de fiecare din cei șapte miei. De asemenea, să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, ca să se facă ispășire pentru voi. Să aduceți acestea în afară de arderea-de-tot de dimineață, care este adusă ca ardere-de-tot continuă. În acest fel să aduceți zilnic, de-a lungul celor șapte zile, hrana necesară pentru jertfa mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. Să fie adusă în afară de arderea-de-tot continuă și de jertfa de băutură. În ziua a șaptea să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită atunci. În ziua primelor roade, când veți aduce Domnului un dar de mâncare din noile roade, în timpul Sărbătorii Săptămânilor, să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită atunci. Să aduceți ca ardere-de-tot, de o aromă plăcută Domnului, doi tauri, un berbec și șapte miei de un an. Darul de mâncare să fie adus din făină aleasă, amestecată cu ulei: trei zecimi de efă alături de fiecare taur, două zecimi pentru berbec și o zecime alături de fiecare din cei șapte miei. De asemenea, să aduceți și un țap, ca să se facă ispășire pentru voi. În afară de arderea-de-tot continuă și de darul ei de mâncare, să aduceți și jertfele lor de băutură; ele să fie fără cusur. În prima zi a lunii a șaptea să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită în timpul ei. Este ziua când veți suna din trâmbiță. Să aduceți o ardere-de-tot de o aromă plăcută Domnului, dintr-un taur, un berbec și șapte miei de un an, fără cusur. Darul de mâncare să fie din făină aleasă, amestecată cu ulei: trei zecimi de efă alături de taur, două zecimi pentru berbec și câte o zecime alături de fiecare miel din cei șapte. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, ca să se facă ispășire pentru voi. Toate acestea să fie aduse în afară de arderea-de-tot lunară, cu darul ei de mâncare, arderea-de-tot continuă, cu darul ei de mâncare și jertfele lor de băutură care au fost stabilite. Aceasta este o jertfă mistuită de foc pentru Domnul, de o aromă plăcută. În a zecea zi a lunii a șaptea să țineți o adunare sfântă. Să vă smeriți sufletele și să nu faceți nicio lucrare. Să aduceți ca ardere-de-tot, de o aromă plăcută Domnului, un taur, un berbec și șapte miei de un an fără cusur. Darul de mâncare să fie adus din făină aleasă, amestecată cu ulei: trei zecimi de efă alături de taur, două zecimi alături de berbec și câte o zecime pentru fiecare din cei șapte miei. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de jertfa de ispășire pentru păcat, arderea-de-tot continuă, darul de mâncare și jertfele de băutură. În a cincisprezecea zi a lunii a șaptea să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită în timpul ei. Să țineți o sărbătoare în cinstea Domnului timp de șapte zile. Să aduceți ca ardere-de-tot o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului, din treisprezece tauri, doi berbeci și paisprezece miei de un an. Aceștia să fie fără cusur. Darul de mâncare să fie adus din făină aleasă, amestecată cu ulei: trei zecimi de efă alături de fiecare din cei treisprezece tauri, două zecimi alături de fiecare din cei doi berbeci și o zecime alături de fiecare din cei paisprezece miei. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea-de-tot continuă, darul de mâncare și jertfa de băutură. A doua zi să aduceți doisprezece tauri, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur. Împreună cu taurii, berbecii și mieii, să aduceți și darul de mâncare și jertfele de băutură, potrivit măsurilor stabilite. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea-de-tot continuă, darul de mâncare și jertfele de băutură. În a treia zi să aduceți unsprezece tauri, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur. Împreună cu taurii, berbecii și mieii, să aduceți și darul de mâncare și jertfele de băutură, potrivit măsurilor stabilite. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea-de-tot continuă, darul de mâncare și jertfa de băutură. În a patra zi să aduceți zece tauri, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur. Împreună cu taurii, berbecii și mieii, să aduceți și darul de mâncare și jertfele de băutură, potrivit măsurilor stabilite. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea-de-tot continuă, darul de mâncare și jertfa de băutură. În a cincea zi să aduceți nouă tauri, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur. Împreună cu taurii, berbecii și mieii, să aduceți și darul de mâncare și jertfele de băutură, potrivit măsurilor stabilite. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea-de-tot continuă, darul de mâncare și jertfa de băutură. În a șasea zi să aduceți opt tauri, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur. Împreună cu taurii, berbecii și mieii, să aduceți și darul de mâncare și jertfele de băutură potrivit măsurilor stabilite. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea-de-tot continuă, darul de mâncare și jertfele de băutură. În a șaptea zi să aduceți șapte tauri, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur. Împreună cu taurii, berbecii și mieii, să aduceți și darul de mâncare și jertfele de băutură, potrivit măsurilor stabilite. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea-de-tot continuă, darul de mâncare și jertfa de băutură. În a opta zi să țineți o adunare. Să nu faceți nicio muncă obișnuită în timpul ei. Să aduceți ca ardere-de-tot o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului, dintr-un taur, un berbec și șapte miei de un an fără cusur. Împreună cu taurul, berbecul și mieii, să aduceți și darul de mâncare și jertfele de băutură, potrivit măsurilor stabilite. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de arderea-de-tot continuă, darul de mâncare și jertfa de băutură. Acestea sunt jertfele pe care trebuie să le aduceți Domnului la sărbătorile stabilite, în afară de jertfele pentru împlinirea unui jurământ și darurile de bunăvoie: arderi-de-tot, daruri de mâncare, jertfe de băutură și jertfe de pace»“. Moise le-a vorbit fiilor lui Israel potrivit cu tot ceea ce i-a poruncit Domnul lui Moise. Moise le-a vorbit căpeteniilor semințiilor fiilor lui Israel, zicând: „Acesta este cuvântul pe care-l poruncește Domnul: «Când un om face un jurământ Domnului sau rostește o promisiune, legându-se printr-o obligație, să nu-și încalce cuvântul! Să facă potrivit cu tot ce i-a ieșit din gură. Când o femeie face un jurământ Domnului și se leagă printr-o obligație, în casa tatălui ei, în tinerețea ei, iar tatăl ei aude de jurământul și de obligația prin care ea s-a legat, dar nu-i spune nimic, atunci toate jurămintele ei vor rămâne valabile și orice obligație prin care ea s-a legat va rămâne valabilă. Dar, dacă tatăl ei îi interzice în ziua când aude despre ele, atunci toate jurămintele și obligațiile prin care ea s-a legat nu vor mai fi valabile. Domnul o va ierta, căci tatăl ei i-a interzis. Dacă ea se va mărita, după ce s-a legat prin jurăminte sau printr-un cuvânt pripit al buzelor ei, și soțul ei aude despre ele, dar nu-i spune nimic în ziua când aude, atunci jurămintele ei vor rămâne valabile, iar obligațiile prin care ea s-a legat vor rămâne valabile. Dar, dacă soțul ei îi interzice în ziua când aude de jurământul ei, prin aceasta el desființează jurământul pe care ea l-a făcut și cuvântul pripit prin care ea s-a legat cu buzele ei. Și Domnul o va ierta. Orice jurământ al unei femei văduve sau divorțate, prin care ea s-a legat, va rămâne valabil împotriva ei. Dacă o femeie jură în casa soțului ei sau se leagă printr-o obligație cu promisiune, iar soțul ei aude de lucrul acesta, dar nu-i spune nimic și nu-i interzice, atunci toate jurămintele pe care ea le-a făcut vor rămâne valabile și orice obligație prin care ea s-a legat va rămâne valabilă. Dar, dacă soțul ei le desființează în ziua când aude despre ele, atunci orice rostire a buzelor ei cu jurământ sau orice obligație prin care s-a legat nu va rămâne valabilă; soțul ei le-a desființat și Domnul o va ierta. Soțul ei poate întări și soțul ei poate desființa orice jurământ și orice promisiune făcută cu obligația de a-și smeri sufletul. Dar, dacă soțul ei nu-i spune nimic timp de mai multe zile, atunci el confirmă toate jurămintele ei sau toate obligațiile care sunt asupra ei. Le confirmă pentru că nu i-a zis nimic în ziua când a auzit despre ele. Totuși, dacă le va desființa mai târziu, atunci el va purta pedeapsa pentru nelegiuirea ei»“. Acestea sunt hotărârile pe care i le-a poruncit Domnul lui Moise cu privire la soț și soția lui și cu privire la tată și fata lui, în tinerețea ei, în casa tatălui ei. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Răzbună-i pe fiii lui Israel împotriva midianiților. După aceea vei fi adăugat la poporul tău“. Moise a vorbit poporului, zicând: „Înarmați câțiva bărbați dintre voi care să meargă la luptă împotriva lui Midian și să aducă răzbunarea Domnului asupra lui. Trimiteți la război câte o mie de bărbați din fiecare seminție a lui Israel“. Astfel, din miile lui Israel, au fost înarmați douăsprezece mii de bărbați, câte o mie din fiecare seminție. Moise i-a trimis la luptă pe acești o mie de bărbați din fiecare seminție, împreună cu preotul Fineas, fiul lui Elazar, care a luat cu el lucrurile sfinte și trâmbițele răsunătoare. Aceștia s-au luptat împotriva Midianului, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise, și au ucis toate persoanele de parte bărbătească. Alături de cei uciși se aflau și cei cinci regi ai Midianului: Evi, Rechem, Țur, Hur și Reba. Au ucis cu sabia și pe Balaam, fiul lui Beor. Fiii lui Israel au capturat femeile midianite și copiii lor, vitele lor, turmele lor și toate celelalte bunuri. Au dat foc tuturor cetăților în care au locuit midianiții, precum și tuturor fortărețelor lor. Au luat toată prada și tot ce au jefuit, atât oameni, cât și animale, și au adus captivii, lucrurile jefuite și prada la Moise, la preotul Elazar și la comunitatea fiilor lui Israel, în tabăra din câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului. Moise, preotul Elazar și toți conducătorii comunității au ieșit să-i întâlnească în afara taberei. Moise s-a mâniat pe conducătorii armatei, pe conducătorii peste mii și conducătorii peste sute care se întorceau din război, și le-a zis: „Cum? Ați lăsat în viață toate femeile? Iată, ele sunt acelea care au urmat sfatul lui Balaam și au fost o cauză de păcătuire a fiilor lui Israel împotriva Domnului, în cele întâmplate la Peor, astfel încât comunitatea Domnului a fost lovită de o urgie. Acum, omorâți orice persoană de parte bărbătească, precum și toate femeile care s-au culcat cu un bărbat, iar pe fetele care nu s-au culcat niciodată cu un bărbat, păstrați-le în viață pentru voi. Apoi, toți aceia dintre voi care ați ucis pe cineva sau ați atins vreun cadavru, trebuie să rămâneți afară din tabără timp de șapte zile. A treia și a șaptea zi trebuie să vă curățiți, atât voi, cât și captivii voștri. De asemenea, să curățiți orice haină și orice lucru făcut din piele, din păr de capră sau din lemn“. Apoi, preotul Elazar le-a zis războinicilor care fuseseră la luptă: „Aceasta este o hotărâre a Legii pe care i-a poruncit-o Domnul lui Moise: Numai aurul, argintul, bronzul, fierul, cositorul, plumbul, orice lucru care rezistă la foc, să-l treceți prin foc, și atunci va fi curat. Dar să fie curățit și cu apa de curățire. Iar tot ce nu rezistă la foc să-l treceți prin apă. A șaptea zi, să vă spălați hainele și veți fi curați. Apoi, veți putea să vă întoarceți în tabără“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Tu, preotul Elazar și căpeteniile familiilor comunității să numărați prada capturată, pe fiecare om sau animal. Împărțiți prada între cei care au mers să lupte și restul comunității. Să aduci Domnului, prin ridicare, un tribut de la războinicii care au mers să lupte: câte unul din cinci sute, atât din oameni, cât și din vite, din măgari sau din oi. Să le luați din jumătatea cuvenită lor și apoi să le dai preotului Elazar, ca o contribuție pentru Domnul. Din jumătatea cuvenită fiilor lui Israel, să iei câte unul din cincizeci, atât din oameni, cât și din vite, din măgari, din oi sau orice alte animale, și apoi să le dai leviților care au obligația să aibă grijă de Tabernaculul Domnului “. Moise și preotul Elazar au făcut așa cum îi poruncise Domnul lui Moise. Prada rămasă din jaful făcut de războinici era de șase sute șaptezeci și cinci de mii de oi, șaptezeci și două de mii de vite, șaizeci și unu de mii de măgari și treizeci și două de mii de femei care nu s-au culcat niciodată cu un bărbat. Jumătatea care alcătuia partea celor ce ieșiseră la război era următoarea: trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi, din care șase sute șaptezeci și cinci de oi erau tribut Domnului; treizeci și șase de mii de boi, din care șaptezeci și doi erau tribut Domnului; treizeci de mii cinci sute de măgari, din care șaizeci și unu erau tribut Domnului; șaisprezece mii de oameni, din care treizeci și doi erau tribut Domnului. Moise a dat acest tribut preotului Elazar, ca o contribuție pentru Domnul, așa cum îi poruncise Domnul lui Moise. Jumătatea care alcătuia partea fiilor lui Israel, pe care Moise a separat-o de cea a ostașilor, adică jumătatea comunității, era de trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi, treizeci și șase de mii de vite, treizeci de mii cinci sute de măgari și șaisprezece mii de oameni. Din jumătatea fiilor lui Israel, Moise a ales câte unul din fiecare cincizeci de oameni și animale, după cum i-a poruncit Domnul și i-a dat leviților care aveau obligația să aibă grijă de Tabernaculul Domnului. Atunci conducătorii armatei, și anume cei peste mii și cei peste sute, s-au dus la Moise și i-au zis: „Slujitorii tăi au numărat războinicii de sub comanda noastră și nu lipsește niciunul. Noi aducem ca ofrandă Domnului tot ce am găsit ca obiect de aur – lănțișoare, brățări, inele, cercei și coliere – ca să facem ispășire pentru sufletele noastre înaintea Domnului “. Moise și preotul Elazar au acceptat de la ei toate aceste obiecte lucrate în aur. Tot aurul pe care conducătorii peste mii și conducătorii peste sute l-au adus Domnului drept contribuție prin ridicare cântărea șaisprezece mii șapte sute cincizeci de șecheli. Fiecare războinic și-a păstrat prada pentru sine. Moise și preotul Elazar au acceptat aurul adus de conducătorii peste mii și conducătorii peste sute și l-au adus în Cortul Întâlnirii ca o aducere-aminte pentru fiii lui Israel înaintea Domnului. Fiii lui Ruben și fiii lui Gad, care aveau foarte multe turme, au văzut că pământurile Iazerului și Ghiladului erau locuri bune pentru vite. Ei au venit la Moise, la preotul Elazar și la conducătorii comunității, zicând: ‒ Atarot, Dibon, Iazer, Nimra, Heșbon, Eleale, Sebam, Nebo și Beon, pe care le-a învins Domnul înaintea comunității lui Israel, sunt o regiune bună pentru vite, iar slujitorii tăi au vite. Apoi au zis: ‒ Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, dă regiunea aceasta în proprietatea slujitorilor tăi și nu ne trece dincolo de Iordan. Moise le-a zis fiilor lui Gad și fiilor lui Ruben: ‒ Frații voștri se pregătesc de război, iar voi vreți să rămâneți aici? De ce vreți să descurajați inima fiilor lui Israel, ca să nu mai treacă în țara pe care le-a dat-o Domnul? Așa au făcut și părinții voștri când i-am trimis din Kadeș-Barnea să cerceteze țara. După ce s-au dus până la Valea Eșcol și au văzut țara, au descurajat inima fiilor lui Israel, ca să nu mai intre în țara pe care le-a dat-o Domnul. Domnul S-a mâniat în ziua aceea și a jurat, zicând: „Pentru că nu M-au urmat din toată inima lor, niciun om peste douăzeci de ani, care a ieșit din Egipt, nu va vedea țara pe care am promis-o prin jurământ lui Avraam, Isaac și Iacov, în afară de Caleb, fiul chenizitului Iefune, și Iosua, fiul lui Nun, căci ei L-au urmat pe Domnul din toată inima“. Atunci Domnul S-a mâniat pe Israel și i-a făcut să rătăcească în deșert timp de patruzeci de ani, până când a pierit toată generația care făcuse ce este rău înaintea ochilor Domnului. Și iată că acum vă ridicați voi, copii de păcătoși, și luați locul părinților voștri ca să aprindeți și mai tare mânia Domnului împotriva lui Israel. Căci, dacă nu-L veți mai urma, El Își va părăsi iarăși poporul în deșert, iar cauza distrugerii lor veți fi voi. Atunci ei s-au apropiat de Moise și i-au zis: ‒ Vom construi aici țarcuri pentru turmele noastre și cetăți pentru copiii noștri. Apoi ne vom înarma în grabă și vom merge înaintea fiilor lui Israel, până îi vom duce la locul lor. În acest timp copiii noștri vor locui în cetăți fortificate pentru a fi protejați de locuitorii țării. Nu ne vom întoarce la familiile noastre înainte ca fiecare dintre fiii lui Israel să-și fi primit moștenirea. Nu vom mai moșteni nimic împreună cu ei dincolo de Iordan, nici mai departe, pentru că moștenirea noastră este la est de Iordan. Moise le-a zis: ‒ Dacă veți face așa, dacă vă veți înarma ca să luptați înaintea Domnului, dacă veți trece cu toți oamenii înarmați dincolo de Iordan, înaintea Domnului, până când El îi va alunga dinaintea Sa pe toți dușmanii Lui, și dacă vă veți întoarce numai după ce țara va fi adusă sub stăpânirea Domnului, atunci veți fi fără vină înaintea Domnului și înaintea lui Israel, iar teritoriul acesta va fi proprietatea voastră înaintea Domnului. Dar, dacă nu veți face așa, atunci veți păcătui înaintea Domnului și puteți fi siguri că păcatul vostru vă va ajunge. Construiți cetăți pentru copiii voștri și țarcuri pentru turmele voastre, dar faceți potrivit cu ce v-a ieșit din gură. Fiii lui Gad și fiii lui Ruben i-au vorbit lui Moise, zicând: ‒ Noi, slujitorii tăi, vom face întocmai după poruncile stăpânului nostru. Copiii și soțiile noastre, turmele și vitele noastre vor rămâne aici în fortificațiile Ghiladului. Dar slujitorii tăi, toți cei înarmați pentru război, vor trece dincolo ca să lupte înaintea Domnului, așa cum zice stăpânul nostru. Atunci Moise a dat porunci, cu privire la ei, preotului Elazar, lui Iosua, fiul lui Nun, și conducătorilor familiilor din semințiile fiilor lui Israel. Moise le-a zis: ‒ Dacă fiii lui Gad și fiii lui Ruben, toți cei înarmați pentru război, vor trece cu voi Iordanul înaintea Domnului și veți supune țara, atunci să le dați Ghiladul în stăpânire. Dar, dacă nu vor trece dincolo înarmați împreună cu voi, atunci să li se dea o proprietate în mijlocul vostru în țara Canaanului. Fiii lui Gad și fiii lui Ruben au răspuns, zicând: ‒ Slujitorii tăi vor face așa cum a spus Domnul. Vom trece înarmați în țara Canaanului înaintea Domnului, iar proprietatea pe care o moștenim să fie de partea aceasta a Iordanului. Atunci Moise a dat fiilor lui Gad, fiilor lui Ruben și uneia din jumătățile seminției lui Manase, fiul lui Iosif, regatul lui Sihon, regele amoriților, și regatul lui Og, regele Bașanului – țara cu cetățile ei, cu teritoriile cetăților țării de jur împrejur. Fiii lui Gad au construit Dibonul, Atarotul, Aroerul, Atrot-Șofanul, Iazerul, Iogbeha, Bet-Nimra și Bet-Haranul, cetăți fortificate, precum și țarcuri pentru turme. Fiii lui Ruben au reconstruit Heșbonul, Eleale, Chiriataim, precum și Nebo și Baal-Meon (aceste nume au fost schimbate) și Sibma. Ei au pus alte nume cetăților pe care le-au construit. Urmașii lui Machir, fiul lui Manase, s-au îndreptat către Ghilad, l-au cucerit și i-au alungat pe amoriții care locuiau acolo. Atunci Moise i-a dat Ghiladul lui Machir, fiul lui Manase, și el a locuit acolo. Iair, urmașul lui Manase, a luat în stăpânire și el câteva așezări și le-a numit Havot-Iair. Nobah a cucerit Chenatul și satele din împrejurimile lui și l-a numit Nobah, după numele lui. Iată popasurile fiilor lui Israel, care au ieșit din țara Egiptului potrivit armatelor lor, sub conducerea lui Moise și Aaron. La porunca Domnului, Moise a scris popasurile din timpul călătoriilor lor. Iată călătoriile lor potrivit popasurilor lor: Ei au pornit din Ramses în luna întâi, în a cincisprezecea zi a lunii întâi. A doua zi după Paște, fiii lui Israel au ieșit cu îndrăzneală sub privirile tuturor egiptenilor, în timp ce egiptenii își înmormântau toți întâii născuți pe care îi lovise Domnul. Domnul adusese judecata chiar și asupra dumnezeilor lor. Fiii lui Israel au pornit din Ramses și apoi și-au așezat tabăra la Sucot. Au pornit din Sucot și apoi și-au așezat tabăra la Etam, care este la marginea deșertului. Au pornit din Etam, s-au întors la Pi-Hahirot care este față în față cu Baal-Țefon și apoi și-au așezat tabăra înaintea Migdolului. Au pornit din Pi-Hahirot, au trecut prin mijlocul mării spre deșert, au călătorit trei zile în deșertul Etam și apoi și-au așezat tabăra la Mara. Au pornit din Mara, s-au dus la Elim, unde erau douăsprezece izvoare și șaptezeci de palmieri și apoi și-au așezat tabăra acolo. Au pornit din Elim și apoi și-au așezat tabăra lângă Marea Roșie. Au pornit de la Marea Roșie și apoi și-au așezat tabăra în deșertul Sin. Au pornit din deșertul Sin și apoi și-au așezat tabăra la Dofka. Au pornit din Dofka și apoi și-au așezat tabăra la Aluș. Au pornit din Aluș și apoi și-au așezat tabăra la Refidim, unde nu s-a găsit apă de băut pentru popor. Au pornit din Refidim și apoi și-au așezat tabăra în deșertul Sinai. Au pornit din deșertul Sinai și apoi și-au așezat tabăra la Chibrot-Hataava. Au pornit din Chibrot-Hataava și apoi și-au așezat tabăra la Hațerot. Au pornit din Hațerot și apoi și-au așezat tabăra la Ritma. Au pornit din Ritma și apoi și-au așezat tabăra la Rimon-Pereț. Au pornit din Rimon-Pereț și apoi și-au așezat tabăra la Libna. Au pornit din Libna și apoi și-au așezat tabăra la Risa. Au pornit din Risa și apoi și-au așezat tabăra la Chehelata. Au pornit din Chehelata și apoi și-au așezat tabăra la muntele Șafer. Au pornit de la muntele Șafer și apoi și-au așezat tabăra la Harada. Au pornit din Harada și apoi și-au așezat tabăra la Makhelot. Au pornit din Makhelot și apoi și-au așezat tabăra la Tahat. Au pornit din Tahat și apoi și-au așezat tabăra la Terah. Au pornit din Terah și apoi și-au așezat tabăra la Mitka. Au pornit din Mitka și apoi și-au așezat tabăra la Hașmona. Au pornit din Hașmona și apoi și-au așezat tabăra la Moserot. Au pornit din Moserot și apoi și-au așezat tabăra la Bene-Iaakan. Au pornit din Bene-Iaakan și apoi și-au așezat tabăra la Hor-Haghidgad. Au pornit din Hor-Haghidgad și apoi și-au așezat tabăra la Iotbata. Au pornit din Iotbata și apoi și-au așezat tabăra la Abrona. Au pornit din Abrona și apoi și-au așezat tabăra la Ețion-Gheber. Au pornit din Ețion-Gheber și apoi și-au așezat tabăra la Kadeș, în deșertul Țin. Au pornit din Kadeș și apoi și-au așezat tabăra la muntele Hor, la granița cu Edomul. La porunca Domnului, preotul Aaron s-a urcat pe muntele Hor, unde a murit în prima zi a lunii a cincea, în al patruzecilea an după ieșirea fiilor lui Israel din țara Egiptului. Aaron era în vârstă de o sută douăzeci și trei de ani când a murit pe muntele Hor. Regele canaanit al Aradului, care locuia în Neghev, în țara Canaanului, a auzit de venirea fiilor lui Israel. Au pornit de la muntele Hor și apoi și-au așezat tabăra la Țalmona. Au pornit din Țalmona și apoi și-au așezat tabăra la Punon. Au pornit din Punon și apoi și-au așezat tabăra la Obot. Au pornit din Obot și apoi și-au așezat tabăra la Iye-Abarim, la granița cu Moabul. Au pornit din Iyim și apoi și-au așezat tabăra la Dibon-Gad. Au pornit din Dibon-Gad și apoi și-au așezat tabăra la Almon-Diblataim. Au pornit din Almon-Diblataim și apoi și-au așezat tabăra în munții Abarimului, înaintea muntelui Nebo. Au pornit de la munții Abarimului și apoi și-au așezat tabăra în câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului. Acolo, în câmpiile Moabului, și-au așezat tabăra de-a lungul Iordanului, de la Bet-Ieșimot la Abel-Șitim. Domnul i-a vorbit lui Moise în câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți trece dincolo de Iordan, în țara Canaanului, să-i alungați pe toți locuitorii țării dinaintea voastră. Să le distrugeți toate chipurile de piatră și toate chipurile turnate și să le nimiciți toate înălțimile. Luați țara în stăpânire și locuiți în ea, căci Eu v-am dat țara aceasta ca s-o stăpâniți. Să împărțiți țara prin tragere la sorți, potrivit clanurilor voastre. Celor ce sunt mai mulți să le dai o moștenire mai mare, iar celor ce sunt mai puțini să le dai o moștenire mai mică. Moștenirea fiecăruia să fie în locul care iese prin tragere la sorți. Să luați în stăpânire țara potrivit semințiilor părinților voștri. Dar, dacă nu-i veți alunga pe locuitorii țării, aceia pe care îi veți lăsa dintre ei vă vor fi spini în ochi și ghimpi în coaste. Ei vă vor dușmăni în țara în care veți locui. Și vă voi face și vouă așa cum am plănuit să le fac lor»“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Poruncește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara Canaanului, aceasta este țara care v-a căzut ca moștenire, țara Canaanului, potrivit granițelor ei: Partea de sud să se întindă de la deșertul Țin până la granița cu Edomul. Astfel, granița voastră de sud va începe de la marginea Mării Sărate spre est, va trece pe la sud de Înălțimea Scorpionului și va continua spre Țin până la sud de Kadeș-Barnea. Apoi va trece prin Hațar-Adar spre Ațmon, unde se va întoarce până la Râul Egiptului și se va sfârși la mare. Granița de vest va fi Marea cea Mare. Aceasta vă va fi granița de vest. Pentru granița de nord, trageți o linie de la Marea cea Mare la muntele Hor, de la muntele Hor la Lebo-Hamat. Apoi granița va ajunge la Țedad, va continua la Zifron și va sfârși la Hațar-Enan. Aceasta să vă fie granița de nord. Pentru granița de est, trageți o linie de la Hațar-Enan la Șefam. Granița va coborî de la Șefam la Ribla, la est de Ayin, și va continua pe marginea de est a mării Chineret. Apoi granița va coborî de-a lungul Iordanului și se va sfârși la Marea Sărată. Aceasta va fi țara voastră, cu granițele ei de jur împrejur»“. Moise le-a poruncit fiilor lui Israel, zicând: „Aceasta este țara pe care o veți lua în stăpânire prin tragere la sorți. Domnul a poruncit să fie dată celor nouă seminții și jumătate, căci seminția urmașilor lui Ruben, potrivit familiilor lor, seminția urmașilor lui Gad, potrivit familiilor lor și jumătate din seminția lui Manase și-au primit moștenirea. Aceste două seminții și jumătate și-au primit moștenirea la est de Iordan, în fața Ierihonului, spre răsărit“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Iată numele bărbaților care trebuie să vă împartă țara: preotul Elazar și Iosua, fiul lui Nun. Să numești împreună cu ei câte un conducător din fiecare seminție, care să-i ajute la împărțirea țării. Iată numele acestor bărbați: Caleb, fiul lui Iefune, din seminția lui Iuda; Samuel, fiul lui Amihud, din seminția lui Simeon; Elidad, fiul lui Chislon, din seminția lui Beniamin; Buchi, fiul lui Iogli, conducător din seminția fiilor lui Dan; Haniel, fiul lui Efod, conducător din seminția lui Manase, fiul lui Iosif; Chemuel, fiul lui Șiftan, conducător din seminția lui Efraim, fiul lui Iosif; Elițafan, fiul lui Parnak, conducător din seminția lui Zabulon; Paltiel, fiul lui Azan, conducător din seminția lui Isahar; Ahihud, fiul lui Șelomi, conducător din seminția lui Așer; Pedahel, fiul lui Amihud, conducător din seminția lui Neftali“. Aceștia sunt cei cărora le-a poruncit Domnul să le împartă fiilor lui Israel moștenirea în țara Canaanului. Domnul i-a vorbit lui Moise în câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului, zicând: „Poruncește-le fiilor lui Israel să dea leviților, din moștenirea pe care o vor avea, niște cetăți în care să poată locui. Să le mai dea și pășuni în jurul acestor cetăți. Cetățile să fie ale lor, ca să locuiască în ele, iar pășunile să fie pentru vitele lor, pentru bunurile lor și pentru toate animalele lor. Pășunile din jurul cetăților pe care le veți da leviților să aibă, începând de la zidul exterior al cetății, o mie de coți de jur-împrejur. În afara cetății să numărați două mii de coți în partea de est, două mii de coți în partea de vest, două mii de coți în partea de nord și două mii de coți în partea de sud, astfel încât cetatea să fie în mijloc. Acestea să fie pășunile lor din jurul cetăților lor. Șase din cetățile pe care le veți da leviților să fie cetăți de refugiu, în care să poată fugi ucigașul. Pe lângă acestea, să le mai dați patruzeci și două de cetăți. Astfel, toate cetățile pe care trebuie să le dați leviților să fie în număr de patruzeci și opt, împreună cu pășunile din jurul lor. Cetățile pe care le veți da, să fie din teritoriul aflat în posesiunea fiilor lui Israel. Cei ce au multe cetăți să dea mai multe, iar cei ce au puține cetăți să dea mai puține. Fiecare seminție să dea leviților din cetățile ei, potrivit cu moștenirea pe care a primit-o“. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți trece Iordanul în țara Canaanului, să alegeți câteva cetăți care să fie locuri de refugiu, unde să poată fugi ucigașul care a omorât fără voie o persoană. Aceste cetăți vor fi locuri de refugiu dinaintea răzbunătorului, astfel încât ucigașul să nu fie omorât înainte de a se înfățișa în fața adunării pentru a fi judecat. Din cetățile pe care le veți da, șase să fie cetăți de refugiu: să le dați trei cetăți de partea aceasta a Iordanului și trei cetăți în țara Canaanului. Acestea vor fi cetăți de refugiu. Aceste șase cetăți să fie locuri de refugiu pentru fiii lui Israel, pentru străini și pentru peregrinii din mijlocul vostru, pentru ca oricine a omorât fără voie o persoană să poată fugi acolo. Dacă un om lovește pe cineva cu un obiect de fier și-l omoară, acel om este un ucigaș; ucigașul să fie pedepsit cu moartea. Dacă cineva are în mână o piatră a cărei lovitură poate cauza moartea și lovește pe cineva omorându-l, acel om este un ucigaș; ucigașul să fie pedepsit cu moartea. Dacă cineva are în mână un obiect de lemn care poate cauza moartea și lovește pe cineva și-l omoară, acel om este un ucigaș; ucigașul să fie pedepsit cu moartea. Răzbunătorul sângelui să-l omoare pe ucigaș; atunci când îl va întâlni, să-l omoare. Dacă cineva împinge cu ură un om sau dacă-l pândește și aruncă cu ceva în el și-l omoară sau dacă, din dușmănie, îl lovește cu pumnul și-l omoară, cel ce l-a lovit să fie pedepsit cu moartea. El este un ucigaș. Răzbunătorul sângelui să-l omoare pe ucigaș când îl întâlnește. Dar, dacă cineva lovește dintr-odată un om, fără dușmănie, sau dacă aruncă cu un obiect în el, fără să-l fi pândit dinainte, sau dacă, fără să-l vadă, aruncă în el cu o piatră care poate cauza moartea și acesta moare, atunci, de vreme ce nu i-a fost dușman și n-a intenționat să-l rănească, adunarea trebuie să judece între el și răzbunătorul sângelui, conform acestor judecăți. Adunarea să elibereze ucigașul din mâna răzbunătorului sângelui și să-l trimită înapoi în cetatea de refugiu în care fugise. El să locuiască acolo până la moartea marelui preot care a fost uns cu ulei sfânt. Dar, dacă ucigașul va ieși vreodată în afara granițelor cetății de refugiu în care a fugit și răzbunătorul sângelui îl găsește în afara cetății de refugiu, atunci răzbunătorul sângelui îl poate omorî pe ucigaș și nu va fi vinovat de omor. Ucigașul trebuie să rămână în cetatea de refugiu până la moartea marelui preot. Numai după moartea marelui preot se poate reîntoarce la proprietatea lui. Acestea vor fi pentru voi reguli pe baza cărora să judecați de-a lungul generațiilor voastre, în toate locurile în care veți locui. Dacă cineva ucide o persoană, ucigașul să fie omorât pe baza mărturiei martorilor. Un singur martor nu este suficient să mărturisească împotriva unei persoane ca să fie omorâtă. Să nu acceptați răscumpărare pentru viața unui ucigaș vinovat de moarte, ci să fie pedepsit cu moartea. Să nu acceptați răscumpărare pentru cel care a fugit într-o cetate de refugiu și să nu-i dați voie să se întoarcă și să locuiască în proprietatea lui înainte de moartea marelui preot. Să nu pângăriți țara în care vă aflați. Sângele pângărește țara și nu se poate face altfel de ispășire pentru pământul peste care a fost vărsat sânge, decât prin sângele celui care l-a vărsat. Să nu pângăriți deci țara în care locuiți și în mijlocul căreia Eu locuiesc, căci Eu, Domnul, locuiesc în mijlocul fiilor lui Israel»“. Căpeteniile familiilor din clanul urmașilor lui Ghilad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, care făceau parte din clanurile urmașilor lui Iosif, au venit și au vorbit înaintea lui Moise și a celorlalți conducători ai familiilor fiilor lui Israel. Ei au zis: ‒ Domnul i-a poruncit stăpânului meu să dea fiilor lui Israel țara ca moștenire prin tragere la sorți. Și stăpânului meu i-a fost poruncit de către Domnul să dea moștenirea fratelui nostru Țelofhad, fetelor lui. Dar dacă ele se mărită cu bărbați din alte seminții ale fiilor lui Israel, atunci moștenirea lor va fi luată din moștenirea seminției noastre și adăugată seminției din care bărbatul face parte. Astfel, o parte din moștenirea noastră ne va fi luată. Și, când va veni Anul de veselie pentru fiii lui Israel, moștenirea lor va fi adăugată seminției în care ele s-au măritat și proprietatea va fi ștearsă astfel din moștenirea seminției strămoșilor noștri. Moise le-a poruncit fiilor lui Israel după cuvântul Domnului și le-a zis: ‒ Ce spune seminția urmașilor lui Iosif este adevărat. Acesta este cuvântul pe care-l poruncește Domnul fetelor lui Țelofhad: „Să se mărite cu cine le place, dar să se mărite într-un clan al seminției tatălui lor. Nicio moștenire a fiilor lui Israel să nu treacă de la o seminție la alta, ci fiecare dintre fiii lui Israel să se țină strâns de moștenirea seminției strămoșilor lui. Orice fată care are o moștenire în oricare din semințiile fiilor lui Israel, să se mărite cu cineva dintr-un clan al seminției tatălui ei, pentru ca fiecare dintre fiii lui Israel să păstreze moștenirea strămoșilor lui. Nicio moștenire nu va trece de la o seminție la alta, ci fiecare din semințiile fiilor lui Israel să-și păstreze moștenirea proprie“. Fiicele lui Țelofhad au făcut după porunca pe care i-a dat-o Domnul lui Moise. Fiicele lui Țelofhad – Mahla, Tirța, Hogla, Milca și Noa – s-au măritat cu verișori din partea tatălui lor. Ele s-au măritat în interiorul clanurilor urmașilor lui Manase, fiul lui Iosif, iar moștenirea lor a rămas în seminția clanului tatălui lor. Acestea sunt poruncile și judecățile pe care le-a dat Domnul fiilor lui Israel, prin Moise, în câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului. Acestea sunt cuvintele rostite de Moise înaintea întregului Israel, în deșertul din partea de est a Iordanului, în Araba, față în față cu Suf, între Paran și Tofel, Laban, Hațerot și Di-Zahab. Distanța de la Horeb până la Kadeș-Barnea este cale de unsprezece zile pe drumul către muntele Seir. În al patruzecilea an, în prima zi a lunii a unsprezecea, Moise le-a spus fiilor lui Israel tot ce i-a poruncit Domnul să le spună. Aceasta a avut loc după ce l-au învins pe Sihon, regele amoriților, care locuia la Heșbon și pe Og, regele Bașanului, care locuia la Aștarot, în Edrei. Dincolo de Iordan, în țara Moabului, Moise a început să explice Legea aceasta, zicând: „ Domnul, Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Horeb și ne-a zis: «Ați locuit destulă vreme pe muntele acesta. Întoarceți-vă și continuați-vă călătoria. Mergeți înspre muntele amoriților și înspre toate vecinătățile lui – în Araba, la munte și în zona deluroasă, în Neghev și pe coasta mării – înspre țara canaaniților și înspre Liban, până la Râul cel Mare, râul Eufrat. Priviți, v-am pus țara înainte! Intrați și luați în stăpânire țara pe care Domnul le-a promis strămoșilor voștri Avraam, Isaac și Iacov că le-o va da lor și descendenților lor». În vremea aceea v-am vorbit, zicând: «Nu sunt în stare să vă port singur. Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulțit și iată-vă astăzi o mulțime ca stelele cerurilor. Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri, să vă înmulțească de o mie de ori și să vă binecuvânteze după cum a promis. Dar cum să port eu de unul singur povara voastră, problemele voastre și certurile voastre? Alegeți din semințiile voastre bărbați înțelepți, pricepuți și cunoscuți, iar eu îi voi numi conducători ai voștri». Voi mi-ați răspuns și ați zis: «Ceea ce ne-ai spus să facem este un lucru bun». Prin urmare, am luat căpetenii din semințiile voastre, bărbați înțelepți și cunoscuți, și i-am pus conducători peste voi: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci, peste zece oameni și supraveghetori peste semințiile voastre. Atunci le-am poruncit judecătorilor voștri, zicând: «Să ascultați neînțelegerile dintre frații voștri și să judecați cu dreptate neînțelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. Să nu favorizați pe nimeni la judecată, ci să-l ascultați pe cel mic la fel ca și pe cel mare. Să nu vă fie teamă de oameni, fiindcă judecata este a lui Dumnezeu; cazurile care sunt prea grele pentru voi să le aduceți la mine ca să le ascult». La vremea aceea, v-am poruncit tot ce aveați de făcut. Am pornit din Horeb și am călătorit prin tot deșertul cel mare și de temut, pe care l-ați văzut, mergând pe drumul către muntele amoriților, așa cum ne poruncise Domnul, Dumnezeul nostru, și am ajuns la Kadeș-Barnea. Atunci eu v-am zis: «Ați ajuns la muntele amoriților, pe care ni-l dă Domnul, Dumnezeul nostru. Iată că Domnul, Dumnezeul vostru, v-a pus țara înainte. Duceți-vă și luați-o în stăpânire, așa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri. Să nu vă temeți și să nu vă înspăimântați». Atunci v-ați apropiat de mine și mi-ați zis: «Să trimitem câțiva bărbați înaintea noastră ca să cerceteze țara și să ne aducă un răspuns cu privire la drumul pe care vom merge și la cetățile în care vom intra». Propunerea voastră mi s-a părut bună. Prin urmare, am ales doisprezece bărbați dintre voi, câte un bărbat din fiecare seminție. Ei au plecat, au urcat muntele, au ajuns în Valea Eșcol și au cercetat țara. Au luat în mâini din roadele țării, ni le-au adus și s-au întors la noi cu următorul mesaj: «Țara pe care ne-o dă Domnul, Dumnezeul nostru, este bună». Dar voi n-ați vrut să mergeți și v-ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeul vostru. V-ați arătat nemulțumitori în corturile voastre și ați zis: «Pentru că ne urăște, de aceea ne-a scos Domnul din țara Egiptului! El vrea să ne dea pe mâna amoriților ca să fim nimiciți. Unde să mergem? Frații noștri ne-au descurajat inima, zicând: ‘Locuitorii țării sunt mai puternici și mai înalți decât noi. Cetățile lor sunt mari, fortificate până la cer. Mai mult, i-am văzut acolo și pe anachiți!’». Dar eu v-am zis: «Nu vă îngroziți și să nu vă temeți de ei. Domnul Dumnezeul vostru, Care merge înaintea voastră, Se va lupta El Însuși pentru voi, tot așa cum a făcut în Egipt, înaintea ochilor voștri. Apoi, în deșert, ați văzut cum Domnul, Dumnezeul vostru, S-a îngrijit de voi asemenea unui părinte care se îngrijește de fiul său, de-a lungul întregului drum pe care l-ați străbătut, până când ați ajuns în acest loc». Cu toate acestea, nu ați crezut în Domnul, Dumnezeul vostru, Care merge înaintea voastră pe drum, într-un stâlp de foc noaptea și într-un nor ziua, ca să vă caute un loc de popas și să vă arate drumul pe care să mergeți. Când a auzit Domnul cuvintele voastre, S-a mâniat și a jurat, zicând: «Niciunul dintre bărbații acestei generații rele nu va vedea țara aceea bună pe care am jurat că o voi da strămoșilor voștri, în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, iar Eu îi voi da, atât lui, cât și fiilor lui, teritoriul pe unde a mers, pentru că L-a urmat din toată inima pe Domnul ». Domnul S-a mâniat și pe mine din cauza voastră și a zis: «Nici tu nu vei intra acolo! Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, el va intra acolo! Încurajează-l, căci el îl va ajuta pe Israel s-o moștenească. Cu privire la copiii voștri, despre care ați zis că vor ajunge prada dușmanilor lor, și la fiii voștri, care azi nu cunosc nici binele, nici răul, ei vor intra în țară. Eu le-o voi da, și ei o vor stăpâni. Cât despre voi, întoarceți-vă și plecați în deșert, pe drumul către Marea Roșie». Voi însă ați răspuns și mi-ați zis: «Am păcătuit împotriva Domnului. Vom merge să luptăm, așa cum ne-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru». Și, astfel, v-ați luat fiecare armele de război și ați crezut că este ușor să vă urcați pe munte. Dar Domnul mi-a zis: «Spune-le: ‘Să nu vă duceți și să nu luptați, căci Eu nu sunt în mijlocul vostru și veți cădea loviți înaintea dușmanilor voștri’». Eu v-am spus, dar nu m-ați ascultat. V-ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului și, cu aroganță, v-ați urcat pe munte. Atunci, amoriții care locuiau pe muntele acela au ieșit să vă atace, v-au urmărit ca albinele și v-au zdrobit din Seir până la Horma. Când v-ați întors, ați plâns înaintea Domnului, dar El nu v-a ascultat glasul și nu v-a luat în seamă. Și așa ați rămas la Kadeș multe zile; multe au fost zilele cât ați locuit acolo. Apoi, ne-am întors și am plecat în deșert, pe drumul către Marea Roșie, după porunca Domnului. Am înconjurat muntele Seir multe zile. Domnul mi-a vorbit, zicând: «Ajunge cât ați înconjurat muntele acesta! Întoarceți-vă spre nord! Poruncește poporului, zicând: ‘Acum veți traversa teritoriul fraților voștri, urmașii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi, dar voi să vă păziți bine. Nu porniți la luptă împotriva lor, căci nu vă voi da nimic din țara lor, nici măcar un loc unde să calce talpa piciorului. Muntele Seir i l-am dat ca moștenire lui Esau. Să cumpărați hrană de la ei cu argint, ca să aveți ce mânca, și să cumpărați apă de la ei cu argint, ca să aveți ce bea’». Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a binecuvântat toată lucrarea mâinilor voastre. El cunoaște călătoria voastră prin deșertul acesta mare. În timpul acestor patruzeci de ani, Domnul, Dumnezeul vostru, a fost cu voi și n-ați dus lipsă de nimic. Și, astfel, am trecut pe lângă frații noștri, urmașii lui Esau, care locuiau în Seir, departe de drumul spre Araba, departe de Elat și de Ețion-Gheber; apoi ne-am întors și am luat-o pe drumul care traversează deșertul Moabului. Domnul mi-a zis: «Să nu asediezi Moabul și să nu pornești la luptă împotriva lui, căci nu-ți voi da nicio moștenire în țara lui, fiindcă am dat Arul ca moștenire fiilor lui Lot». (În trecut aici locuiau emiții, un popor puternic, numeros și de statură înaltă, asemenea anachiților. Ei erau considerați refaiți, ca și anachiții, dar moabiții îi numeau emiți. În Seir au locuit în trecut și horiții, însă urmașii lui Esau i-au alungat, i-au nimicit și au locuit în locul lor, la fel cum a făcut Israel în țara pe care i-a dat-o Domnul ca moștenire.) «Acum ridicați-vă și traversați pârâul Zered!». Și noi am traversat pârâul Zered. Perioada de când am plecat din Kadeș-Barnea și până când am traversat pârâul Zered a fost de treizeci și opt de ani, timp în care toată generația de războinici a pierit din mijlocul taberei, așa cum jurase Domnul. Într-adevăr, mâna Domnului a fost împotriva lor ca să-i nimicească din mijlocul taberei, până când au pierit. După ce au pierit toți războinicii din mijlocul poporului, Domnul mi-a vorbit, zicând: «Astăzi vei traversa granița cu Moabul pe la Ar. Când te vei apropia de fiii lui Amon, să nu-i asediezi și să nu pornești la luptă împotriva lor, căci nu-ți voi da nicio moștenire în țara fiilor lui Amon, fiindcă am dat-o ca moștenire fiilor lui Lot». (Și această țară era considerată ca fiind a refaiților, deoarece refaiții au locuit în ea mai înainte. Amoniții îi numeau zamzumimi. Ei erau un popor puternic, numeros și de statură înaltă, asemenea anachiților. Domnul i-a nimicit dinaintea amoniților, care i-au alungat și au locuit în locul lor. La fel a făcut și pentru fiii lui Esau, care locuiau în Seir, când i-a nimicit pe horiți dinaintea lor. Ei i-au alungat și au locuit în acel loc până în ziua de azi. Tot așa s-a întâmplat și cu aviții care locuiau în satele dimprejurul Gazei. Caftoriții, ieșiți din Caftor, i-au nimicit și au locuit în locul lor.) «Ridicați-vă, plecați și traversați pârâul Arnon. Iată, l-am dat în mâinile tale pe Sihon amoritul, regele Heșbonului, împreună cu țara lui. Pornește! Ia în stăpânire! Provoacă-l la luptă! Din ziua aceasta, voi începe să pun groaza și frica de tine înaintea popoarelor de sub cerul întreg, care, când vor auzi de faima ta, se vor înfiora și vor tremura din cauza ta». Din deșertul Chedemot, am trimis mesageri cu vorbe de pace lui Sihon, regele Heșbonului, zicând: «Lasă-mă să trec prin țara ta! Voi merge numai pe drum și nu mă voi abate nici la dreapta, nici la stânga. Să-mi vinzi, pe argint, hrană, ca să am ce să mănânc, și apă, ca să am ce să beau. Lasă-mă doar să trec prin teritoriul tău pe jos – așa cum m-au lăsat urmașii lui Esau, care locuiesc în Seir, și moabiții care locuiesc în Ar – până când voi traversa Iordanul în țara pe care ne-o dă Domnul, Dumnezeul nostru». Dar Sihon, regele Heșbonului, nu ne-a lăsat să trecem, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, i-a făcut duhul neînduplecat și i-a împietrit inima ca să-l dea în mâinile tale, după cum vezi astăzi. Domnul mi-a zis: «Iată că am început să ți-l dau pe Sihon împreună cu țara lui. Începe să-i iei în stăpânire teritoriul ca să-l moștenești». Când Sihon, împreună cu toți oamenii săi, a ieșit să lupte împotriva noastră la Iahaț, Domnul, Dumnezeul nostru, ni l-a dat în mâini și l-am lovit atât pe el, cât și pe fiii lui și întregul lui popor. Le-am cucerit atunci toate cetățile și am dat spre nimicire tot ce era în ele: bărbați, femei și copii. N-am lăsat niciun supraviețuitor. Numai animalele le-am luat ca pradă pentru noi, precum și bunurile din cetățile pe care le-am capturat. De la Aroer, care este pe malul pârâului Arnon, și de la cetatea care se află în defileu, până la Ghilad, n-a existat nicio cetate prea puternică pentru noi. Domnul, Dumnezeul nostru, ni le-a dat pe toate. Însă de țara fiilor lui Amon, de malurile pârâului Iabok și de cetățile de pe munte nu v-ați apropiat, așa cum a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru. Ne-am întors și am mers pe drumul spre Bașan. Og, regele Bașanului, ne-a ieșit înainte, împreună cu toți oamenii lui, ca să se lupte cu noi la Edrei. Domnul mi-a zis: «Nu te teme de el, căci l-am dat în mâna ta, cu tot cu poporul și țara lui. Să-i faci așa cum i-ai făcut lui Sihon, regele amoriților, care locuia în Heșbon». Domnul, Dumnezeul nostru, l-a dat în mâinile noastre și pe Og, regele Bașanului, împreună cu tot poporul lui. I-am lovit până ce n-a mai rămas niciun supraviețuitor. Am cucerit atunci toate cetățile lui, până când n-a mai rămas niciuna pe care să n-o fi luat de la ei, din cele șaizeci de cetăți de pe întreg teritoriul Argobului, din regatul lui Og din Bașan. Toate aceste cetăți erau fortificate cu ziduri înalte, cu porți și zăvoare; pe lângă acestea mai erau și satele fără ziduri, și ele numeroase. Noi le-am dat spre nimicire cu totul, așa cum îi făcusem și lui Sihon, regele Heșbonului, dând spre nimicire bărbații, femeile și copiii din fiecare cetate. Dar toate animalele și bunurile din cetăți le-am luat ca pradă pentru noi. Astfel, în vremea aceea, am cucerit de la doi regi amoriți teritoriile care sunt în partea de est a Iordanului, de la pârâul Arnon până la muntele Hermon (Hermonul fiind numit Sirion de către sidoniți și Senir de către amoriți), toate cetățile podișului, întreg Ghiladul și tot Bașanul până la Salca și Edrei, cetăți ale regatului lui Og, în Bașan. (Doar Og, regele Bașanului, mai rămăsese din neamul refaiților. Iată că patul lui, un pat de fier, se află la Raba, cetatea fiilor lui Amon. Lungimea lui este de nouă coți și lățimea lui de patru coți, după cotul unui om.) Acesta era teritoriul pe care-l luasem în stăpânire la vremea aceea. Le-am dat rubeniților și gadiților teritoriul dinspre Aroer, de-a lungul pârâului Arnon, precum și jumătate din muntele Ghiladului împreună cu cetățile lui. Partea rămasă din Ghilad, precum și tot Bașanul, regatul lui Og, le-am dat unei jumătăți din seminția lui Manase. (Întreaga regiune a Argobului din Bașan era cunoscută ca țara refaiților. Iair, urmașul lui Manase, a luat în stăpânire întreaga regiune a Argobului până la granița cu gheșuriții și maacatiții, adică Bașan. El a numit acele așezări după numele său, acestea numindu-se până în ziua de azi Havot-Iair.) Iar Ghiladul l-am dat lui Machir. Rubeniților și gadiților le-am dat teritoriul de la Ghilad până la pârâul Arnon, al cărui mijloc ține loc de graniță, și până la pârâul Iabok, care este granița fiilor lui Amon. Le-am dat Araba, care se întinde până la Iordan, din Chineret până la Marea Arabei (Marea Sărată), iar spre est – până la poalele muntelui Pisga. În vremea aceea, v-am poruncit, zicând: « Domnul, Dumnezeul vostru, v-a dat țara aceasta ca s-o stăpâniți. Toți cei puternici să meargă înarmați înaintea fraților lor, fiii lui Israel. Numai soțiile, copiii și vitele voastre – știu că aveți multe vite – să rămână în cetățile pe care vi le-am dat, până când Domnul le va da odihnă fraților voștri asemenea vouă și vor lua și ei în stăpânire țara pe care le-a dat-o Domnul, Dumnezeul vostru, dincolo de Iordan. După aceea vă veți întoarce fiecare la moștenirea pe care v-am dat-o». Tot atunci i-am poruncit lui Iosua, zicând: «Ochii tăi au văzut tot ceea ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, acestor doi regi. Tot așa va face tuturor regatelor împotriva cărora vei merge. Să nu vă temeți de ei, fiindcă Însuși Domnul, Dumnezeul vostru, Se va lupta pentru voi». În perioada aceea am căutat bunăvoința Domnului, zicând: «Stăpâne Doamne, Tu ai început să-i arăți slujitorului Tău măreția Ta și mâna Ta cea tare. Care este oare dumnezeul acela, în ceruri sau pe pământ, care să poată face lucrări ca ale Tale și să aibă o putere ca a Ta? Dă-mi voie, Te rog, să trec și să văd țara cea bună care este dincolo de Iordan, muntele acesta plăcut și Libanul». Dar Domnul S-a mâniat pe mine din cauza voastră și nu m-a ascultat. Domnul mi-a zis: «Destul! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta. Urcă-te pe vârful Pisga, ridică-ți ochii spre vest, spre nord, spre sud și spre est și privește-o cu ochii tăi, pentru că nu vei trece Iordanul acesta. Instruiește-l pe Iosua, încurajează-l și întărește-l, fiindcă el va merge înaintea acestui popor și el îl va ajuta să moștenească țara pe care o vei vedea». Și, astfel, am rămas în valea care este aproape de Bet-Peor. Acum, ascultă, Israel, hotărârile și judecățile pe care vă învăț. Împliniți-le ca să trăiți și să intrați în stăpânirea țării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri. Să nu adăugați nimic la cuvântul pe care vi-l poruncesc eu și să nu desființați nimic din el. Dimpotrivă, să păziți poruncile Domnului, Dumnezeul vostru, așa cum vi le dau eu. Ochii voștri au văzut ceea ce a făcut Domnul din cauza lui Baal-Peor. Domnul, Dumnezeul tău, a nimicit din mijlocul tău toți bărbații care l-au urmat pe Baal-Peor, însă voi, cei care ați stat alipiți de Domnul, Dumnezeul vostru, sunteți cu toții vii astăzi. Iată că v-am învățat hotărârile și judecățile așa cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara în care veți intra s-o luați în stăpânire. Să le păziți și să le împliniți, fiindcă aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea ochilor popoarelor. Ele vor auzi despre toate aceste hotărâri și vor zice: «Într-adevăr națiunea aceasta mare este un popor înțelept și are discernământ!». Oare ce națiune este așa de măreață încât să-și aibă dumnezeii atât de aproape, cum Îl avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? Și care este națiunea aceea așa de măreață, încât să fi avut hotărâri și judecăți tot atât de drepte precum legea aceasta, pe care v-o pun astăzi înainte? Numai ai grijă și veghează cu luare-aminte asupra sufletului tău ca să nu uiți lucrurile pe care le-ai văzut cu ochii tăi și ca ele să nu se depărteze de inima ta, în toate zilele vieții tale. Fă cunoscute aceste lucruri copiilor tăi și copiilor copiilor tăi. Adu-ți aminte de ziua în care ai stat în prezența Domnului, Dumnezeul tău, la Horeb, atunci când Domnul mi-a zis: «Strânge poporul la Mine ca să asculte cuvintele Mele și să învețe astfel, atât ei, cât și copiii lor, să se teamă de Mine în toate zilele pe care le vor trăi pe pământ». Voi v-ați apropiat și ați stat la poalele muntelui. Muntele ardea cu flăcări ce se înălțau până în inima cerurilor. Era întuneric, nori și negură. Domnul v-a vorbit din mijlocul focului. Voi ați auzit sunetul cuvintelor, dar nu ați văzut nicio înfățișare, ci ați auzit doar un glas. El v-a vestit legământul Său, Cele Zece Porunci, pe care v-a poruncit să le urmați și pe care le-a scris pe două table de piatră. În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăț hotărârile și judecățile pe care trebuie să le împliniți în țara pe care o veți stăpâni, după ce veți traversa Iordanul. În ziua când Domnul, Dumnezeul vostru, v-a vorbit la Horeb, din mijlocul focului, n-ați văzut nicio înfățișare. De aceea, vegheați bine asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă pervertiți și să vă faceți un chip cioplit, sau înfățișarea vreunui idol, sau asemănarea unui bărbat sau a unei femei, sau asemănarea unui animal care se târăște pe pământ, sau asemănarea unei păsări care zboară pe cer, sau asemănarea vreunei vietăți care se târăște pe pământ, sau asemănarea vreunui pește care se află în apele de sub pământ. Iar atunci când îți vei ridica ochii spre ceruri și vei vedea soarele, luna și stelele, întreaga armată a cerurilor, să nu te lași amăgit să te închini înaintea lor și să le slujești, căci acestea sunt lucruri care au fost împărțite de Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor popoarelor de sub cerul întreg. Pe voi însă, Domnul v-a luat și v-a scos din cuptorul de fier, din Egipt, ca să fiți poporul moștenirii Lui, cum sunteți astăzi. Domnul S-a mâniat pe mine din cauza voastră și a jurat că nu voi traversa Iordanul și nu voi intra în țara cea bună pe care Domnul, Dumnezeul tău, are să v-o dea ca moștenire. Deci, eu voi muri în țara aceasta și nu voi traversa Iordanul, dar voi îl veți traversa și veți lua în stăpânire țara aceea bună. Așadar, vegheați asupra voastră, ca să nu uitați legământul Domnului, Dumnezeul vostru, pe care El l-a încheiat cu voi, și să nu vă faceți vreun chip cioplit sau vreo înfățișare pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-a poruncit să nu le faci. Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor și un Dumnezeu gelos. Când ți se vor naște copii și nepoți și vei îmbătrâni în țară, dacă vă veți perverti și vă veți face vreun chip cioplit sau vreo înfățișare, dacă veți face ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul vostru, ca să-L mâniați, chem astăzi cerurile și pământul ca martori împotriva voastră, că veți fi nimiciți repede din țara pe care o veți lua în stăpânire după ce veți traversa Iordanul. Nu veți trăi multe zile, ci veți fi nimiciți. Domnul vă va împrăștia printre popoare și nu veți rămâne decât un mic număr de oameni între națiunile la care vă va duce Domnul. Acolo veți sluji unor dumnezei făcuți de mâna omului, din lemn și din piatră, care nu văd și nici nu aud, nu mănâncă și nici nu au miros. Dar, dacă de acolo Îl vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă Îl vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău. În necazul tău, după ce ți se vor fi întâmplat toate aceste lucruri, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, și vei asculta de glasul Lui. Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu milostiv, Care nu te va părăsi și nu te va distruge. El nu va uita legământul pe care l-a încheiat, prin jurământ, cu strămoșii tăi. Întreabă despre zilele dintâi, care au fost înainte de tine, începând cu ziua în care Dumnezeu l-a creat pe om pe pământ. Întreabă de la un capăt al cerurilor până la celălalt capăt al lor. S-a întâmplat vreodată un lucru atât de mare ca acesta sau s-a auzit vreodată așa ceva? A existat vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu, vorbindu-i din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, și să fi rămas în viață? A existat vreodată vreun dumnezeu care să ia o națiune din mijlocul altei națiuni, prin încercări, prin semne și minuni, prin război, cu mână tare, cu braț puternic și cu fapte de temut, mărețe, așa cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt, înaintea ochilor tăi? Ție ți-au fost arătate aceste lucruri ca să știi că Domnul este Dumnezeu și că nu este altul în afară de El. Din ceruri te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te învețe. Pe pământ ți-a arătat focul Lui cel mare, iar tu ai ascultat cuvintele Lui din mijlocul focului. Mai mult, fiindcă i-a iubit pe strămoșii tăi, de aceea i-a ales pe urmașii lor. Apoi te-a scos din Egipt prin prezența și puterea Lui cea mare, ca să alunge dinaintea ta națiuni mai mari și mai puternice decât tine, ca să te aducă în țara pe care ți-a dat-o ca moștenire, după cum vezi astăzi. Să știi astăzi și să păstrezi în inimă faptul că Domnul este Dumnezeu sus în Ceruri și jos pe pământ și că nu este altul. Păzește deci hotărârile și judecățile Lui, pe care ți le dau astăzi, ca să-ți meargă bine, atât ție, cât și urmașilor tăi, și să ai viață lungă în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă pentru totdeauna“. Atunci Moise a pus deoparte trei cetăți la est de Iordan, ca să fugă acolo ucigașul care l-a omorât fără voie pe semenul său, fără să-l fi urât mai dinainte, și să se refugieze într-una dintre aceste cetăți pentru a-și salva viața. Aceste cetăți erau: Bețer, în regiunea de podiș a rubeniților, Ramot, în Ghiladul gadiților, și Golan, în Bașanul manasiților. Aceasta este Legea pe care Moise a așezat-o înaintea fiilor lui Israel. Acestea sunt învățăturile, hotărârile și judecățile pe care Moise le-a spus fiilor lui Israel după ce au ieșit din Egipt, dincolo de Iordan, în vale, față în față cu Bet-Peor, în țara lui Sihon, regele amoriților, care locuia în Heșbon și a fost învins de Moise și de fiii lui Israel după ieșirea lor din Egipt. Ei au luat în stăpânire țara lui și țara lui Og, regele Bașanului, cei doi regi amoriți, care erau la est de Iordan: de la Aroer, care este pe malul pârâului Arnon, până la muntele Sirion (acesta este Hermonul), precum și toată Araba de dincolo de Iordan, din est până la Marea Arabei, lângă poalele muntelui Pisga. Moise a chemat tot Israelul și i-a zis: „Ascultă, Israel, hotărârile și judecățile pe care vi le spun astăzi, în auzul vostru. Învățați-le și vegheați să le împliniți! Domnul, Dumnezeul nostru, a încheiat cu noi un legământ la Horeb. Nu cu strămoșii noștri a încheiat El legământul acesta, ci cu noi, toți cei ce suntem în viață astăzi. Domnul v-a vorbit față în față pe munte, din mijlocul focului. Atunci eu am stat între El și voi, ca să vă vestesc Cuvântul Domnului, deoarece v-a fost teamă de foc și nu v-ați urcat pe munte. Și El a zis astfel: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te-am scos din țara Egiptului, din casa sclavilor. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine! Să nu-ți faci vreun chip cioplit, nici vreo înfățișare a ceea ce este sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele de sub pământ. Să nu te pleci înaintea lor și să nu le slujești, fiindcă Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, Care pedepsesc copiii pentru nelegiuirea părinților lor, până la a treia sau a patra generație a celor ce Mă urăsc și arăt îndurare față de mii de generații ale celor ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele. Să nu folosești nesăbuit Numele Domnului, Dumnezeul tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va folosi nesăbuit Numele Lui. Ține ziua de Sabat, ca s-o sfințești, așa cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău. Să lucrezi șase zile și să-ți faci toată lucrarea ta, dar ziua a șaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeul tău. Să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău sau fata ta, nici slujitorul tău sau slujitoarea ta, nici boul, nici măgarul și niciun alt animal de-al tău, nici străinul care locuiește în cetatea ta, pentru ca slujitorul tău și slujitoarea ta să se odihnească la fel ca tine. Adu-ți aminte că și tu ai fost sclav în țara Egiptului, și Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos de acolo cu mână tare și cu brațul Său puternic. De aceea ți-a poruncit El să păzești ziua de Sabat. Să-ți respecți tatăl și mama, așa cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca să ai viață lungă și să-ți meargă bine în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! Să nu furi! Să nu depui mărturie falsă împotriva semenului tău! Să n-o poftești pe soția semenului tău! Să nu râvnești la casa semenului tău, la pământul lui, nici la slujitorul lui, nici la slujitoarea lui, nici la boul lui, nici la măgarul lui și nici la vreun alt lucru care este al semenului tău». Acestea sunt poruncile pe care le-a rostit Domnul cu glas tare înaintea întregii adunări, pe munte, din mijlocul focului, dintre nori și negură, și nu a mai adăugat nimic. Le-a scris pe două table de piatră și mi le-a dat mie. Când ați auzit glasul din mijlocul întunericului, în timp ce muntele ardea, toate căpeteniile semințiilor voastre și toți bătrânii voștri s-au apropiat de mine și ați zis: «Iată că Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat gloria și măreția Sa și noi am auzit glasul Lui din mijlocul focului. În ziua aceasta, am văzut că Dumnezeu a vorbit omului și omul a rămas totuși în viață. Dar acum, de ce să murim? Focul Lui cel mare ne va arde și ne va omorî dacă vom auzi în continuare glasul Domnului, Dumnezeul nostru. Căci cine este omul acela, care să fi auzit, ca și noi, glasul Dumnezeului celui Viu, vorbind din mijlocul focului, și care totuși să fi rămas în viață? Apropie-te tu și ascultă tot ceea ce-ți va vorbi Domnul, Dumnezeul nostru. Apoi să ne spui tot ceea ce El îți va zice, iar noi vom asculta și vom împlini». Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-ați spus. Atunci Domnul mi-a zis: «Am auzit cuvintele pe care ți le-a spus poporul acesta. Tot ce au vorbit este bine. O, dacă inimile lor ar fi gata să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele în toate zilele, ca să le fie bine pe vecie, lor și fiilor lor! Du-te și spune-le: ‘Întoarceți-vă la corturile voastre’. Tu, însă, rămâi aici cu Mine, ca să-ți dau toate poruncile, hotărârile și judecățile pe care să-i înveți să le împlinească în țara pe care le-o dau în stăpânire». Deci, vegheați ca să faceți așa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu vă abateți nici la dreapta, nici la stânga. Să umblați în ascultare pe calea pe care v-a poruncit-o Domnul, Dumnezeul vostru, ca să trăiți, să fiți fericiți și să aveți viață lungă în țara pe care o veți stăpâni. Acestea sunt poruncile, hotărârile și judecățile pe care Domnul, Dumnezeul vostru, mi-a poruncit să vă învăț să le împliniți în țara pe care o veți stăpâni, ca să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, atât tu, cât și fiii și nepoții tăi, în toate zilele vieții tale, păzind toate hotărârile și poruncile pe care ți le dau, și ca să ai viață lungă. Ascultă, Israel, și veghează să le împlinești, ca să-ți meargă bine și să vă înmulțiți mult, așa cum ți-a promis Domnul, Dumnezeul strămoșilor tăi, în țara în care curge lapte și miere. Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Iar cuvintele acestea, pe care ți le poruncesc astăzi, să le păstrezi în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești despre ele când vei fi acasă sau în călătorie, când te vei culca sau când te vei trezi. Să ți le legi de mână ca semn de aducere-aminte și să-ți fie ca niște bentițe pe frunte. Să le scrii pe tocurile ușilor caselor tale și pe porțile tale. Când Domnul, Dumnezeul tău, te va duce în țara pe care a promis-o prin jurământ părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov, și-ți va da cetăți mari și bune, pe care nu tu le-ai construit, case pline cu tot felul de bunuri, pe care nu tu le-ai umplut, fântâni pe care nu tu le-ai săpat, vii și măslini pe care nu tu i-ai plantat, atunci când vei mânca și te vei sătura, ai grijă să nu cumva să uiți de Domnul, Care te-a scos din țara Egiptului, din casa sclavilor. Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, Lui să-I slujești și în Numele Lui să juri. Să nu vă duceți după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care sunt în jurul vostru, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, Care este în mijlocul tău, este un Dumnezeu gelos, iar mânia Lui s-ar aprinde împotriva ta și te-ar nimici de pe fața pământului. Să nu-L ispitiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, așa cum L-ați ispitit la Masa. Să păziți cu atenție poruncile Domnului, Dumnezeul vostru, învățăturile și hotărârile pe care vi le-a dat. Să faci ce este drept și bine înaintea Domnului, ca să-ți meargă bine și să intri în stăpânirea acelei țări bune pe care El a promis-o, prin jurământ, strămoșilor tăi și, astfel, să-i alungi dinaintea ta pe toți dușmanii tăi, după cum a spus Domnul. Când fiul tău te va întreba într-o zi: «Ce înseamnă aceste învățături, hotărâri și judecăți, pe care vi le-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru?», să-i răspunzi fiului tău astfel: «Noi eram sclavi ai lui Faraon în Egipt, iar Domnul ne-a scos din Egipt cu mână puternică. Înaintea ochilor noștri Domnul a făcut semne, minuni mari și dezastre împotriva Egiptului, împotriva lui Faraon și a întregii lui case. El ne-a scos de acolo ca să ne ducă în țara pe care a promis-o prin jurământ strămoșilor noștri. Domnul ne-a poruncit să împlinim toate aceste hotărâri și să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne fie bine în toate zilele și să ne țină în viață, așa cum a făcut până în ziua aceasta. Iar, dacă vom avea grijă să împlinim toate poruncile acestea înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, așa cum ne-a poruncit El, aceasta va fi dreptate pentru noi». Când Domnul, Dumnezeul tău, te va duce în țara înspre care mergi ca s-o iei în stăpânire și va alunga dinaintea ta multe națiuni – pe hitiți, pe ghirgașiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți, șapte națiuni mai mari și mai puternice decât tine – când Domnul, Dumnezeul tău, ți le va da și le vei învinge, să le dai spre nimicire cu totul. Să nu închei legământ cu ele și să nu arăți bunăvoință față de ele. Să nu te înrudești cu ele, dându-ți fetele tale fiilor lor sau luând pe fetele lor pentru fiii tăi, pentru că i-ar întoarce pe fiii tăi de la Mine și ar sluji altor dumnezei. Atunci mânia Domnului s-ar aprinde împotriva ta și te-ar nimici îndată. Iată însă ce să le faceți: să le dărâmați altarele, să le zdrobiți stâlpii sacri, să le tăiați așerele și să le ardeți în foc chipurile cioplite. Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii poporul Lui, proprietatea Lui, dintre toate popoarele care sunt pe fața pământului. Domnul nu S-a atașat de voi și nu v-a ales pentru că erați mai numeroși decât toate celelalte popoare – căci voi erați cei mai puțini dintre toate popoarele – ci pentru că Domnul vă iubește și a ținut jurământul pe care l-a rostit strămoșilor voștri. De aceea v-a scos Domnul cu mână tare și v-a răscumpărat din casa sclavilor, din mâna lui Faraon, regele Egiptului. Așadar, să știi că Domnul, Dumnezeul tău, este Dumnezeu, Dumnezeul credincios Care Își ține legământul și îndurarea până la a mia generație față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui, dar Care le răsplătește îndată celor ce-L urăsc, distrugându-i. El nu întârzie să-i răsplătească îndată celui ce-L urăște. De aceea păzește poruncile, hotărârile și judecățile pe care ți le dau astăzi să le împlinești. Prin urmare, dacă veți asculta de aceste judecăți, dacă le veți păzi și le veți împlini, atunci Domnul, Dumnezeul tău, Își va păstra față de tine legământul și îndurarea pe care le-a jurat strămoșilor tăi. El te va iubi, te va binecuvânta și te va înmulți. Va binecuvânta rodul pântecului tău și rodul pământului tău, grânele tale, mustul tău și uleiul tău, creșterea cirezilor tale și creșterea turmelor tale în țara pe care a promis părinților tăi că ți-o va da. Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele. La tine nu va exista niciun bărbat care să nu poată avea copii, nicio femeie care să nu poată rămâne însărcinată și niciun animal sterp. Domnul va îndepărta de la tine orice boală și nu te va lovi cu niciuna dintre molimele rele pe care le-ai cunoscut în Egipt, dar va lovi cu ele pe toți cei ce te urăsc. Vei devora toate popoarele pe care ți le dă Domnul, Dumnezeul tău. Ochii tăi să nu privească cu milă spre ele și să nu slujești zeilor lor, fiindcă aceasta va fi o capcană pentru tine. Poate că vei zice în inima ta: «Națiunile acestea sunt mai numeroase decât mine! Cum voi putea să le alung?». Să nu te temi de ele. Adu-ți aminte bine de ceea ce i-a făcut Domnul, Dumnezeul tău, lui Faraon și întregului Egipt, adu-ți aminte de încercările mari pe care ochii tăi le-au văzut, de semnele și de minunile, de mâna tare și de brațul puternic cu care te-a scos Domnul, Dumnezeul tău. Tot așa va face Domnul, Dumnezeul tău, tuturor popoarelor de care te temi. Mai mult, Domnul, Dumnezeul tău, va trimite viespi împotriva lor, până pier cei rămași care se ascund de tine. Să nu te îngrozești de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, Care este în mijlocul tău, este un Dumnezeu mare și de temut. Domnul, Dumnezeul tău, va alunga aceste națiuni dinaintea ta încetul cu încetul. Nu le vei putea nimici repede ca nu cumva să se înmulțească vietățile câmpului împotriva ta. Dar Domnul, Dumnezeul tău, ți le va da în mâna ta și va trimite peste ele o mare panică, până sunt nimicite. El îi va da pe regii lor în mâinile tale și le vei șterge numele de sub ceruri. Nimeni nu va putea să-ți stea împotrivă, până le vei nimici. Să ardeți în foc chipurile cioplite ale zeilor lor. Să nu poftești argintul și aurul de pe ei și să nu le iei pentru tine, ca nu cumva să ajungă o capcană pentru tine, fiindcă acestea sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău. Să nu aduci în casa ta nicio urâciune, ca să nu fii dat spre nimicire ca și ea. Să le detești și să-ți fie scârbă de ele, fiindcă sunt puse deoparte să fie nimicite. Să păziți și să împliniți toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiți, să vă înmulțiți și să intrați în stăpânirea țării pe care Domnul a promis-o strămoșilor voștri. Adu-ți aminte de fiecare drum pe care Domnul, Dumnezeul tău, te-a condus prin deșert în acești patruzeci de ani, ca să te smerească, să te pună la încercare, să cunoască ce este în inima ta și să vadă dacă vei păzi poruncile Lui sau nu. Astfel El te-a smerit, te-a lăsat înfometat și te-a hrănit cu mana despre care nu știai nimic nici tu, nici strămoșii tăi, ca să te învețe că omul nu trăiește doar cu pâine, ci omul trăiește cu orice cuvânt care iese din gura Domnului. Hainele nu ți s-au învechit pe tine, iar picioarele nu ți s-au umflat în acești patruzeci de ani. Să știi deci în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te disciplinează asemenea unui om care își disciplinează fiul. Să păzești poruncile Domnului, Dumnezeul tău, umblând pe căile Lui și temându-te de El. Căci Domnul, Dumnezeul tău, te va duce într-o țară bună, o țară cu râuri de apă, izvoare și pârâuri ce izvorăsc din văi și din munți, o țară cu grâu și cu orz, cu vii, cu smochini și cu rodii, cu măslini și cu miere, o țară unde nu vei duce lipsă de pâine și nu vei duce lipsă de nimic, o țară unde stâncile sunt de fier și din munții căreia vei extrage cuprul. Când vei mânca și te vei sătura, să-L binecuvântezi pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru țara cea bună pe care ți-a dat-o. Ai grijă ca nu cumva să-L uiți pe Domnul, Dumnezeul tău, astfel încât să nu mai păzești poruncile, legile și hotărârile pe care ți le dau astăzi. Când vei mânca și te vei sătura, când vei construi și vei locui în case frumoase, când cirezile și turmele îți vor crește la număr, iar argintul și aurul ți se vor înmulți și tot ce ai va fi din abundență, atunci să nu te mândrești în inima ta și să nu uiți de Domnul, Dumnezeul tău, Care te-a scos din țara Egiptului, din casa sclavilor. El te-a condus prin deșertul cel mare și de temut, cu locuri secetoase, cu șerpi veninoși și scorpioni. El a făcut să izvorască apă dintr-o stâncă de cremene. El ți-a dat să mănânci în deșert mană, de care strămoșii tăi n-au știut, ca să te smerească și să te pună la încercare, iar la urmă să-ți facă bine. Să nu zici în inima ta: «Puterea mea și forța mâinii mele au făcut pentru mine această avere!». Să-ți aduci aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El este Cel Ce-ți dă putere să faci avere, ca să întărească astfel legământul pe care l-a jurat strămoșilor tăi, așa cum se poate vedea în ziua aceasta. Dar, dacă vei uita de Domnul, Dumnezeul tău, și vei merge după alți dumnezei, dacă le vei sluji și te vei închina înaintea lor, depun mărturie împotriva voastră astăzi că sigur veți pieri. Veți pieri la fel ca națiunile pe care le-a nimicit Domnul dinaintea voastră, pentru că nu veți asculta de glasul Domnului, Dumnezeul vostru. Ascultă, Israel! Astăzi vei traversa Iordanul ca să iei în stăpânire națiuni mai mari și mai puternice decât tine, cu cetăți mari și fortificate până la cer, cum sunt anachiții, un popor puternic și de statură înaltă, pe care îi cunoști și despre care ai auzit zicându-se: «Cine poate sta împotriva anachiților?». Dar să știi astăzi că Domnul, Dumnezeul tău, va traversa El Însuși înaintea ta, ca un foc mistuitor. El îi va distruge și-i va smeri înaintea ta, iar tu îi vei alunga și îi vei nimici repede, așa cum ți-a promis Domnul. După ce Domnul, Dumnezeul tău, îi va alunga dinaintea ta, să nu zici în inima ta: «Datorită dreptății mele m-a adus Domnul să stăpânesc țara aceasta!». Căci din cauza răutății acestor națiuni, le va alunga Domnul dinaintea ta. Nu datorită dreptății sau curăției inimii tale vei intra în stăpânirea țării lor, ci din cauza răutății acestor națiuni, Domnul, Dumnezeul tău, le va alunga dinaintea ta, și ca să se împlinească astfel cuvântul pe care Domnul l-a jurat părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov. Să știi, deci, că nu datorită dreptății tale, Domnul, Dumnezeul tău, îți dă în stăpânire această țară bună, căci tu ești un popor încăpățânat. Adu-ți aminte și nu uita cum L-ai provocat la mânie pe Domnul, Dumnezeul tău, în deșert. Ați fost răzvrătiți împotriva Domnului din ziua în care ați ieșit din țara Egiptului, până la sosirea voastră în locul acesta. La Horeb, L-ați provocat pe Domnul la mânie, iar Domnul a fost atât de mânios pe voi încât să vă nimicească. Când m-am urcat pe munte ca să iau tablele de piatră, tablele legământului pe care l-a încheiat Domnul cu voi, am rămas pe munte timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți fără să mănânc pâine și fără să beau apă. Domnul mi-a dat cele două table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu. Pe ele erau toate poruncile pe care vi le-a spus pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării. La sfârșitul celor patruzeci de zile și patruzeci de nopți, Domnul mi-a dat cele două table de piatră, tablele legământului. Domnul mi-a zis: «Ridică-te și coboară repede din acest loc, fiindcă poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s-a pervertit. Repede s-a mai abătut de la calea pe care i-am poruncit-o, turnându-și un idol!». Domnul mi-a vorbit, zicând: «M-am uitat la poporul acesta și iată că este un popor încăpățânat. Lasă-Mă să-i nimicesc și să le șterg numele de sub ceruri, iar din tine o să fac o națiune mai puternică și mai mare decât ei». Eu m-am întors și am coborât de pe munte. Muntele ardea cu foc, iar cele două table ale legământului erau în amândouă mâinile mele. M-am uitat și iată că păcătuiserăți împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, făcându-vă un vițel turnat. Repede v-ați mai abătut de la calea pe care v-o poruncise Domnul! Atunci am luat cele două table și le-am aruncat din mâinile mele, sfărâmându-le sub privirile voastre. M-am aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului, ca mai înainte, timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Nu am mâncat pâine și nu am băut apă, din cauza tuturor păcatelor pe care le-ați comis, făcând ce este rău înaintea ochilor Domnului ca să-L provocați la mânie. La vederea mâniei și furiei Domnului m-am înspăimântat, căci era plin de o așa mânie împotriva voastră, încât era gata să vă nimicească. Dar Domnul m-a ascultat și de data aceasta. De asemenea, Domnul a fost atât de mânios pe Aaron, încât a dorit să-l nimicească, dar m-am rugat atunci și pentru el. Am luat vițelul, păcatul pe care-l făcuserăți, și l-am ars în foc. L-am sfărâmat, măcinându-l bine până s-a făcut cenușă, și am aruncat cenușa în pârâul care curgea din munte. Apoi, la Tabera, la Masa și la Chibrot-Hataava ați provocat iarăși mânia Domnului. Iar când Domnul v-a trimis de la Kadeș-Barnea, zicând: «Duceți-vă și luați în stăpânire țara pe care v-am dat-o!», v-ați împotrivit poruncii Domnului, Dumnezeul vostru. Nu L-ați crezut și n-ați ascultat de glasul Lui. V-ați împotrivit Domnului din ziua în care v-am cunoscut. M-am aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, pentru că Domnul Își propusese să vă nimicească. M-am rugat Domnului și I-am zis: «Stăpâne Doamne, nu distruge poporul Tău, moștenirea Ta, pe care ai răscumpărat-o cu puterea Ta cea mare și ai scos-o din Egipt cu mână tare. Adu-Ți aminte de Avraam, Isaac și Iacov, slujitorii Tăi. Nu privi la încăpățânarea acestui popor, nici la răutatea și la păcatul lui, ca nu cumva țara din care ne-ai scos să spună: ‘Pentru că Domnul nu avea putere să-i ducă în țara pe care le-a promis-o și pentru că îi ura, de aceea i-a scos din Egipt, ca să-i omoare în deșert’. Totuși, ei sunt poporul Tău, moștenirea Ta, pe care ai eliberat-o cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins». În vremea aceea, Domnul mi-a zis: «Cioplește-ți două table de piatră, asemenea celor dintâi, și urcă-te la Mine pe munte. Să faci și un Chivot de lemn. Eu voi scrie pe table cuvintele care erau pe cele dintâi, pe care le-ai spart. Apoi, să le pui în Chivot». Am făcut un Chivot din lemn de salcâm, am cioplit două table de piatră, asemenea celor dintâi, și am urcat pe munte, având în mână cele două table. Domnul a scris pe table ceea ce fusese scris pe primele, Cele Zece Porunci, pe care vi le spusese Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării. Și Domnul mi le-a dat mie. Apoi, m-am întors, coborând de pe munte, și am așezat tablele în Chivotul pe care l-am făcut, după porunca Domnului, și acolo au și rămas. (Fiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaakan la Mosera. Acolo a murit și a fost înmormântat Aaron, iar în locul lui a slujit ca preot Elazar, fiul său. De acolo, au pornit spre Gudgoda, iar de la Gudgoda spre Iotbata, o țară cu râuri de apă. În vremea aceea, Domnul a separat seminția lui Levi, ca să ducă Chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să slujească și să binecuvânteze în Numele Lui. Aceste lucruri le-au făcut până în ziua aceasta. De aceea Levi nu are niciun teritoriu și nicio moștenire împreună cu frații săi. Domnul este moștenirea lui, după cum Domnul, Dumnezeul tău, le-a vorbit.) Am rămas pe munte timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, ca și mai înainte, iar Domnul m-a ascultat și de data aceasta. Domnul n-a mai dorit să vă distrugă. După aceea, Domnul mi-a zis: «Ridică-te și pornește în călătorie în fruntea poporului, ca să intre și să ia în stăpânire țara pe care am promis strămoșilor lor că le-o voi da». Acum, Israel, ce altceva cere Domnul Dumnezeul tău de la tine decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe toate căile Lui, să-L iubești și să-L slujești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău și să păzești poruncile Domnului și hotărârile Lui, pe care eu ți le dau astăzi spre binele tău? Iată, ale Domnului, Dumnezeul tău, sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce este pe el. Totuși, Domnul S-a atașat doar de strămoșii tăi, iubindu-i, și v-a ales pe voi, urmașii lor, dintre toate popoarele, așa cum se vede în ziua de azi. De aceea, circumcideți-vă în inima voastră și nu mai fiți încăpățânați. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor și Stăpânul stăpânilor, Dumnezeul cel mare, puternic și de temut, Care nu ține partea nimănui și nu primește mită, Care face dreptate orfanului și văduvei și-l iubește pe străin, dându-i hrană și îmbrăcăminte. Să-l iubiți pe străin, pentru că și voi ați fost străini în țara Egiptului. Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, și să-I slujești. De El să te alipești și în Numele Lui să juri. El este lauda ta. El este Dumnezeul tău Care a făcut pentru tine aceste lucruri mari și de temut, pe care le-au văzut ochii tăi. Strămoșii tăi s-au dus în Egipt în număr de șaptezeci de suflete, dar acum Domnul, Dumnezeul tău, a făcut din tine o mulțime cât stelele cerurilor. Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, și să împlinești cererile, hotărârile, legile și poruncile Lui tot timpul. Recunoașteți astăzi – căci nu le vorbesc fiilor voștri care n-au cunoscut și n-au văzut – recunoașteți disciplinarea Domnului, Dumnezeul vostru, măreția Lui, mâna Lui tare și brațul Lui puternic, semnele Lui și lucrările pe care le-a înfăptuit în mijlocul Egiptului, în fața lui Faraon, regele Egiptului, și a întregii lui țări, ce a făcut armatei egiptenilor, cailor și carelor lor, când a năpustit peste ei apele Mării Roșii, atunci când aceștia vă urmăreau, și cum Domnul i-a nimicit până în ziua de azi, ce v-a făcut în deșert până să ajungeți în locul acesta, ce le-a făcut lui Datan și Abiram, fiii rubenitului Eliab, când pământul s-a deschis și i-a înghițit împreună cu familiile, corturile și toate viețuitoarele pe care le aveau în mijlocul întregului Israel. Fiindcă ați văzut cu ochii voștri toate aceste lucrări, pe care le-a făcut Domnul, să păziți toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să fiți puternici și să puteți intra în stăpânirea țării spre care veți trece ca s-o moșteniți și ca să aveți viață lungă în țara pe care Domnul a jurat strămoșilor voștri că le-o va da atât lor, cât și urmașilor lor, o țară în care curge lapte și miere. Căci țara în care veți intra pentru a o stăpâni, nu se aseamănă cu țara Egiptului, de unde ați ieșit și pe care ați semănat-o și irigat-o cu piciorul, ca pe o grădină de legume. Țara spre care veți traversa ca s-o luați în stăpânire este o țară cu munți și văi, care adună apă din ploaia cerului, o țară de care se îngrijește Domnul, Dumnezeul vostru. Ochii Domnului, Dumnezeul vostru, veghează continuu asupra ei, de la începutul anului până la sfârșitul lui. Prin urmare, dacă veți asculta cu atenție de poruncile mele, pe care eu vi le dau astăzi, iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul vostru, slujindu-I din toată inima voastră și din tot sufletul vostru, atunci El promite astfel: «Voi da ploaie țării voastre la timpul potrivit, ploaie timpurie și ploaie târzie, ca să-ți poți strânge grânele, mustul și uleiul, și voi da iarbă pe câmp pentru vitele tale. Astfel vei mânca și te vei sătura». Vegheați asupra voastră, ca nu cumva să vă fie amăgită inima și, astfel, să vă abateți ca să slujiți altor dumnezei și să vă închinați lor. Căci atunci mânia Domnului se va aprinde împotriva voastră. El va închide cerul și nu va mai ploua, iar pământul nu își va mai da rodul și veți pieri repede din țara cea bună pe care v-o dă Domnul. Să puneți aceste cuvinte ale mele în inima voastră și în sufletul vostru. Să vi le legați de mână ca semn de aducere-aminte și să vă fie ca niște bentițe pe frunte. Să-i învățați pe copiii voștri, vorbindu-le despre ele când veți fi acasă sau în călătorie, când vă veți culca sau vă veți trezi. Să le scrii pe tocurile ușilor caselor tale și pe porțile tale. Atunci zilele voastre și ale urmașilor voștri în țara aceasta, pe care Domnul a jurat strămoșilor voștri că le-o va da, se vor înmulți cât timp vor exista ceruri deasupra pământului. Dacă veți păzi deci cu grijă toate aceste porunci, pe care eu vi le dau ca să le împliniți, iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul vostru, umblând pe toate căile Lui și alipindu-vă de El, atunci Domnul va alunga toate aceste națiuni dinaintea voastră, iar voi veți stăpâni peste aceste națiuni mai mari și mai puternice decât voi. Orice loc pe care îl va călca piciorul vostru va fi al vostru. Teritoriul vostru se va întinde din deșert până în Liban, de la râu ( adică râul Eufrat) până la marea din vest. Nimeni nu va putea să vi se împotrivească. Domnul, Dumnezeul vostru, va răspândi groază și frică de voi în întreaga țară, oriunde veți merge, după cum v-a promis. Iată, pun astăzi înaintea voastră binecuvântarea și blestemul: binecuvântarea dacă veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeul vostru, pe care eu vi le dau astăzi; blestemul dacă nu veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeul vostru, și vă veți abate de la calea pe care v-am poruncit-o astăzi, ducându-vă după alți dumnezei, pe care nu i-ați cunoscut. Când Domnul, Dumnezeul vostru, vă va conduce în țara pe care o veți stăpâni, să rostiți binecuvântarea pe muntele Garizim, iar blestemul pe muntele Ebal. Nu sunt ei dincolo de Iordan, dincolo de drumul ce duce spre vest, în teritoriul canaaniților care locuiesc în Araba, față în față cu Ghilgal, aproape de stejarii lui Moreh? Când veți traversa Iordanul ca să intrați în stăpânirea țării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, când o veți lua în stăpânire și veți locui în ea, vegheați să împliniți toate hotărârile și judecățile pe care le pun astăzi înaintea voastră. Acestea sunt hotărârile și judecățile pe care să vegheați să le împliniți în țara pe care Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri, v-a dat-o în stăpânire, în toate zilele vieții voastre pe pământ. Să distrugeți complet toate locurile aflate pe munții înalți, pe dealuri și sub orice copac verde, unde națiunile pe care le veți stăpâni slujesc dumnezeilor lor. Să le distrugeți altarele, să le zdrobiți stâlpii sacri și să le ardeți în foc așerele, să dărâmați chipurile cioplite ale dumnezeilor lor și să le nimiciți numele din locurile acelea. Voi să nu vă închinați astfel înaintea Domnului, Dumnezeul vostru, ci să-L căutați în locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul vostru, ca locuință din toate semințiile, ca să-Și așeze Numele acolo. În acel loc să mergeți. Acolo să vă aduceți arderile-de-tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, contribuțiile mâinilor voastre pentru împlinirea jurămintelor, darurile voastre de bunăvoie și întâii născuți din cirezile voastre și din turmele voastre. Acolo, în prezența Domnului, să mâncați și să vă bucurați împreună cu familiile voastre de orice realizare a mâinilor voastre, cu care Domnul, Dumnezeul vostru, vă va fi binecuvântat. Să nu faceți așa cum facem noi astăzi aici, unde fiecare face ce consideră că este drept, deoarece n-ați ajuns încă la locul de odihnă și la moștenirea pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru. Dar, după ce veți traversa Iordanul și vă veți așeza în țara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-a dat-o ca moștenire și după ce vă va da odihnă în mijlocul tuturor dușmanilor din jurul vostru, ca să locuiți în siguranță, atunci va exista un loc pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul vostru, pentru a-Și așeza Numele Lui. Acolo să aduceți tot ceea ce v-am poruncit: arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, contribuțiile mâinilor voastre și toate darurile voastre alese, pe care le veți aduce Domnului pentru împlinirea jurămintelor voastre. Să vă bucurați în prezența Domnului, Dumnezeul vostru, voi, fiii voștri și fiicele voastre, slujitorii voștri și slujitoarele voastre, precum și leviții din cetățile voastre, întrucât aceștia n-au parte de moștenire împreună cu voi. Ai grijă să nu jertfești arderile-de-tot în orice loc pe care îl vei vedea, ci să aduci arderile-de-tot în locul pe care îl va alege Domnul, într-una dintre semințiile tale, și acolo să împlinești tot ceea ce-ți poruncesc. Totuși, după toată dorința sufletului tău, poți să înjunghii și să mănânci carne în cetățile tale, potrivit cu binecuvântarea pe care ți-o va da Domnul, Dumnezeul tău. Atât cei necurați, cât și cei curați, vor putea să mănânce așa cum se mănâncă din gazelă și din cerb. Dar să nu mâncați sângele. Să-l verși pe pământ, ca apa. Nu vei putea să mănânci în cetățile tale zeciuielile din grâne, din must, din ulei, din întâii născuți ai cirezilor și ai turmelor tale, nici din ceea ce aduci pentru împlinirea unui jurământ, nici din darurile de bunăvoie sau din contribuțiile mâinilor tale. Pe acestea să le mănânci în prezența Domnului, Dumnezeul tău, în locul pe care El îl va alege. Să le mănânci atât tu, fiii tăi și fiicele tale, slujitorii tăi și slujitoarele tale, cât și leviții care locuiesc în cetățile tale. Să te bucuri în prezența Domnului, Dumnezeul tău, de orice realizare a mâinilor tale. Ai grijă să nu-l părăsești niciodată pe levit, în toate zilele tale pe pământ. Când Domnul, Dumnezeul tău, îți va extinde granițele, așa cum ți-a promis, și vei zice: «Vreau să mănânc carne!», fiindcă sufletul tău va dori să mănânce carne, să mănânci după toată dorința sufletului tău. Dacă locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, pentru a-Și așeza Numele acolo, va fi prea departe de tine, vei putea să înjunghii, așa cum ți-am poruncit, din cirezile și din turmele tale, pe care El vi le-a dat, și vei putea mânca din ele în cetățile tale, după toată dorința sufletului tău. Numai să le mănânci așa cum se mănâncă gazela și cerbul. Cel necurat și cel curat vor putea mânca și ei. Ai grijă ca nu cumva să mănânci sângele, deoarece sângele este viața; să nu mănânci viața împreună cu carnea. Să nu-l mănânci. Să-l verși pe pământ, ca apa. Să nu-l mănânci, ca să fii fericit, atât tu, cât și urmașii tăi, căci astfel vei înfăptui ce este drept înaintea ochilor Domnului. Însă lucrurile tale sfinte și ceea ce vei aduce pentru împlinirea unui jurământ va trebui să le iei și să le aduci în locul pe care îl va alege Domnul. Să-ți aduci arderea-de-tot, carnea împreună cu sângele, pe altarul Domnului, Dumnezeul tău. Sângele pentru jertfă să fie vărsat pe altarul Domnului, Dumnezeul tău, iar carnea s-o mănânci. Să păzești și să asculți toate aceste cuvinte pe care ți le poruncesc, ca să-ți fie bine pentru totdeauna, atât ție, cât și copiilor tăi, înfăptuind ceea ce este bine și drept înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul tău. Când Domnul, Dumnezeul tău, va zdrobi dinaintea ta națiunile la care vei merge să le stăpânești, le vei alunga și vei locui în țara lor. După ce vor fi nimicite dinaintea ta, ai grijă ca nu cumva să fii împins spre ele și să cercetezi despre dumnezeii lor, zicând: «Cum slujeau aceste națiuni dumnezeilor lor? Și eu vreau să fac la fel!». Tu să nu faci așa față de Domnul, Dumnezeul tău, căci ele făceau pentru dumnezeii lor toate urâciunile pe care le urăște Domnul. Căci ele își ardeau în foc, pentru dumnezeii lor, chiar și fiii și fiicele. Voi însă să vegheați ca să împliniți orice cuvânt pe care vi-l poruncesc. Să nu adăugați nimic la el și să nu înlăturați nimic din el. Dacă se va ridica în mijlocul tău un profet sau un visător de vise, iar acesta îți va da un semn sau o minune, dacă se va împlini semnul sau minunea despre care ți-a vorbit el, zicând: «Să mergem după alți dumnezei» – pe care tu nu-i cunoști – «și să le slujim!», să nu asculți de cuvintele acelui profet sau visător de vise, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să știe dacă Îl iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. Voi să umblați după Domnul, Dumnezeul vostru, de El să vă temeți, poruncile Lui să le păziți, de glasul Lui să ascultați, Lui să-I slujiți și de El să vă alipiți. Acel profet sau visător de vise să fie omorât, căci a vorbit de apostazie împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, Care v-a scos din țara Egiptului și te-a răscumpărat din casa sclavilor, și a vrut să te abată de la calea pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-a poruncit să mergi. Să nimicești astfel răul din mijlocul tău. Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău sau fata ta sau soția de la pieptul tău, sau prietenul tău, care este precum sufletul tău, te va ademeni în secret, zicând: «Să mergem și să slujim altor dumnezei» – pe care nu i-ai cunoscut nici tu și nici strămoșii tăi – dintre dumnezeii popoarelor care sunt în jurul vostru, aproape de tine sau departe de tine, de la o margine a pământului la cealaltă, să nu accepți și să nu-l asculți. Ochii tăi să nu se uite cu milă la el și să nu-l cruți sau să-l ascunzi, ci să-l omori. Tu să fii primul care se ridică împotriva lui ca să-l omoare, și apoi întregul popor. Să-l omori cu pietre, deoarece a căutat să te abată de la Domnul, Dumnezeul tău, Care te-a scos din țara Egiptului, din casa sclavilor. Atunci tot Israelul va auzi și se va teme și nimeni nu va mai face un astfel de rău în mijlocul tău. Dacă într-una dintre cetățile tale, pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți le dă ca să locuiești acolo, vei auzi spunându-se: «Niște oameni de nimic au ieșit din mijlocul tău și i-au înșelat pe locuitorii cetății lor, zicând: ‘Să mergem și să slujim altor dumnezei!’» – pe care voi nu-i cunoașteți – atunci să cercetezi, să cauți și să întrebi cu atenție. Iar dacă este adevărat și se confirmă zvonul că s-a comis urâciunea aceasta în mijlocul tău, atunci să-i treci neapărat prin ascuțișul sabiei pe locuitorii cetății. Nimicește-o prin ascuțișul sabiei, pe ea și tot ce este în ea, inclusiv animalele ei. Să aduni toată prada în mijlocul pieței și să arzi în foc cetatea și toată prada ca jertfă întreagă pentru Domnul, Dumnezeul tău. Să rămână astfel o ruină pentru totdeauna; niciodată să nu mai fie reconstruită. Nimic din lucrurile date spre nimicire să nu se lipească de mâinile tale pentru ca Domnul să Se întoarcă din înverșunarea mâniei Lui. El Își va arăta mila și îndurarea față de tine și te va înmulți, așa cum a jurat strămoșilor tăi, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind toate poruncile Lui, pe care eu ți le dau astăzi, și înfăptuind ce este drept înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul tău. Voi sunteți copiii Domnului, Dumnezeul vostru. Să nu vă faceți tăieturi și să nu vă radeți partea din față a capului pentru un mort, fiindcă voi sunteți un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru. El v-a ales ca să fiți poporul Lui, proprietatea Lui, dintre toate popoarele de pe fața pământului. Să nu mâncați nicio urâciune. Acestea sunt animalele pe care să le mâncați: boul, oaia și capra, cerbul, gazela, căprioara, țapul sălbatic, pigargul, antilopa și oaia sălbatică. Să mâncați orice animal care are copita despicată, unghia despărțită în două și rumegă printre animale. Dar dintre cele care doar rumegă sau au doar copita despicată, să nu mâncați următoarele: cămila, iepurele sălbatic și viezurele, pentru că, deși rumegă, acestea nu au copita despicată. Să fie pentru voi necurate. Porcul, de asemenea, să fie pentru voi necurat, pentru că, deși are copita despicată, nu rumegă. Să nu mâncați din carnea lor și să nu vă atingeți de cadavrele lor. Dintre toate cele care sunt în ape, să mâncați din tot ce are aripioare și solzi, dar din acelea care nu au aripioare și solzi, să nu mâncați. Să fie pentru voi necurate. Să mâncați orice pasăre curată. Păsările pe care să nu le mâncați sunt următoarele: vulturul, vulturul pleșuv, acvila, gaia roșie, șoimul și șorecarul, după felul lui, orice corb, după felul lui, struțul, striga, pescărușul, șoimul, după felul lui, cucuveaua, bufnița și ciuful de pădure, ciușul, uliganul pescar, cormoranul, barza, bâtlanul, după felul lui, pupăza și liliacul. De asemenea, orice insectă înaripată care mișună să fie pentru voi necurată. Să nu le mâncați. Să mâncați orice făptură înaripată curată. Să nu mâncați din niciun cadavru. Să-l dai străinului care este în cetățile tale, ca să-l mănânce, sau să fie vândut unui străin, fiindcă tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui. Să dai neapărat zeciuială din tot ce-ți va produce sămânța, din tot ce-ți va da pământul în fiecare an. Să mănânci înaintea Domnului, Dumnezeul tău, în locul pe care-l va alege ca să-Și așeze Numele acolo, zeciuiala din grânele tale, din mustul tău și din uleiul tău, și întâii născuți din cireada ta și din turma ta, ca să înveți să te temi în toate zilele de Domnul, Dumnezeul tău. Dar dacă, atunci când te va binecuvânta Domnul, drumul pe care-l ai de făcut este prea lung și nu ești în stare să duci zeciuiala deoarece locul unde a ales Domnul, Dumnezeul tău, să-Și pună Numele este prea departe de tine, atunci s-o schimbi în argint, să iei argintul acela în mâini și să te duci în locul pe care l-a ales Domnul, Dumnezeul tău. Acolo să cumperi cu argintul tot ce-ți dorește sufletul: vite, oi, vin sau băutură tare, sau orice altceva vei dori. Să mănânci și să te bucuri acolo, tu și familia ta, în prezența Domnului, Dumnezeul tău. Să nu uiți de levitul care locuiește în cetățile tale, fiindcă el nu are nici teritoriu și nici moștenire în popor. La sfârșitul celui de-al treilea an, să scoți toată zeciuiala din producția acelui an și s-o așezi în cetățile tale. Atunci să vină levitul care nu are teritoriu sau moștenire în popor, străinul, orfanul și văduva din cetățile tale și să mănânce și să se sature, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale. La sfârșitul fiecăror șapte ani să acorzi iertarea datoriilor. Și iertarea datoriilor se va face astfel: orice proprietar care l-a împrumutat pe semenul său va trebui să anuleze împrumutul dat. Să nu-l oblige pe semenul sau pe fratele său să-i plătească, pentru că Domnul a instituit acest timp de iertare a datoriilor. Îl vei putea obliga pe străin să plătească, dar datoria fratelui tău va trebui s-o anulezi. Nu va trebui să existe între voi niciun nevoiaș, deoarece în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă în stăpânire ca s-o moștenești, El te va binecuvânta foarte mult, însă numai dacă vei asculta cu atenție de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind și împlinind toate poruncile acestea, pe care eu ți le dau astăzi. Căci Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta după cum ți-a promis și vei putea împrumuta multor națiuni, dar tu nu vei lua cu împrumut. Vei stăpâni peste multe națiuni, dar nimeni nu va stăpâni peste tine. Dacă va exista printre voi vreun nevoiaș, dintre frații voștri, într-una dintre cetățile voastre, în țara pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, să nu vă împietriți inimile și să nu vă închideți mâna față de fratele vostru nevoiaș. Ci să-ți deschizi mâna ca să-l împrumuți cu tot ceea ce are nevoie. Ai grijă ca nu cumva să fie vreo ticăloșie în inima ta și să spui: « Of, se apropie anul al șaptelea, anul iertării datoriilor!» și ca nu cumva să privești cu ochi rău pe fratele tău nevoiaș și să nu-l împrumuți. Atunci el va striga către Domnul și vei fi vinovat de păcat. Să-i dai cu dărnicie, nu cu părere de rău în inimă, căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, în toate lucrările tale și în orice realizare a mâinilor tale. Întotdeauna vor exista oameni nevoiași în țară. De aceea îți poruncesc: «Să fii darnic față de fratele tău sărac și față de cel nevoiaș din țara ta». Dacă fratele tău, evreu sau evreică, ți se va vinde, să te slujească timp de șase ani, iar în al șaptelea an să-l lași să plece liber de la tine. Când îl vei lăsa să plece liber de la tine, să nu-l trimiți cu mâinile goale. Să-i dai produse din turma ta, din aria ta și din presa ta de struguri, cu care Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvântat. Adu-ți aminte că și tu ai fost sclav în țara Egiptului, iar Domnul, Dumnezeul tău, te-a răscumpărat. De aceea îți dau astăzi porunca aceasta. Dar, dacă el îți va zice: «Nu doresc să plec de la tine», pentru că te iubește pe tine și familia ta și pentru că o duce bine la tine, atunci să iei o andrea și să-i străpungi urechea la ușă. Astfel, el va rămâne slujitorul tău pentru totdeauna. Tot așa să faci și cu slujitoarea ta. Să nu-ți pară rău când o vei lăsa să plece liberă de la tine, deoarece ți-a slujit șase ani, ceea ce face de două ori mai mult decât plata unui lucrător angajat. Iar Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în orice lucrare pe care o vei face. Să închini Domnului, Dumnezeul tău, fiecare întâi născut, mascul, din cireada și din turma ta. Să nu lucrezi cu întâii născuți ai vitelor tale și să nu tunzi întâii născuți ai oilor tale. Să-i mănânci în fiecare an, tu și familia ta, înaintea Domnului, Dumnezeul tău, în locul pe care El îl va alege. Dacă au vreo infirmitate, dacă sunt șchiopi sau orbi sau au alte infirmități trupești, să nu-i jertfești Domnului, Dumnezeul tău. Să-i mănânci în cetățile tale. Amândoi, atât cel necurat, cât și cel curat, vor putea să-i mănânce așa cum se mănâncă o gazelă sau un cerb. Să nu mănânci însă cu sânge, ci să-l verși pe pământ, așa cum faci cu apa. Să ții luna abib și să sărbătorești Paștele Domnului, Dumnezeul tău, pentru că în luna abib Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din Egipt, noaptea. Să jertfești animalul de Paște în cinstea Domnului, Dumnezeul tău, din turmă sau din cireadă, în locul pe care-l va alege ca să-Și așeze Numele acolo. Să nu mănânci pâine dospită, ci, timp de șapte zile, să mănânci azime, pâinea întristării, fiindcă ai ieșit în grabă din țara Egiptului. Așa să faci ca să-ți aduci aminte în toate zilele vieții tale de ziua ieșirii tale din țara Egiptului. Să nu se vadă la tine aluat timp de șapte zile, pe întreg teritoriul tău. Să nu rămână nimic până dimineață din animalul pe care l-ai jertfit în seara primei zile. Nu vei putea să jertfești animalul de Paște în orice cetate pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, ci doar în locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Și așeze Numele acolo. Să jertfești acolo animalul de Paște, seara, la apusul soarelui, la timpul ieșirii tale din Egipt. Să-l prepari și să-l mănânci în locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău. Iar dimineața să te întorci și să te duci la corturile tale. Timp de șase zile să mănânci azime, iar în ziua a șaptea să ai o adunare solemnă în cinstea Domnului, Dumnezeul tău. Să nu faci nicio lucrare atunci. Să numeri șapte săptămâni. De când vei începe seceratul grânelor, să numeri șapte săptămâni. Să ții Sărbătoarea Săptămânilor pentru Domnul, Dumnezeul tău, aducând, cu mâinile tale, daruri de bunăvoie, potrivit cu ceea ce te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău. Să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeul tău, în locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Și așeze Numele acolo, atât tu, fiul tău, fata ta, slujitorul tău, slujitoarea ta, cât și levitul care este în cetățile tale, străinul, orfanul și văduva care sunt în mijlocul tău. Să-ți aduci aminte că și tu ai fost sclav în Egipt și, astfel, să păzești și să împlinești hotărârile acestea. Să ții Sărbătoarea Corturilor timp de șapte zile, după ce-ți vei culege roadele din arie și din presa de struguri. Să te bucuri în timpul sărbătorii tale, atât tu, fiul tău, fata ta, slujitorul tău, slujitoarea ta, cât și levitul, străinul, orfanul și văduva care sunt în cetățile tale. Timp de șapte zile să ții sărbătoarea în cinstea Domnului, Dumnezeul tău, în locul pe care îl va alege El. Căci Domnul, Dumnezeul tău, va binecuvânta toate veniturile tale și toate lucrările mâinilor tale și, astfel, vei fi într-adevăr bucuros. De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Domnului, Dumnezeul tău, în locul pe care îl va alege El: la Sărbătoarea Azimelor, la Sărbătoarea Săptămânilor și la Sărbătoarea Corturilor. Să nu te înfățișezi cu mâinile goale înaintea Domnului. Fiecare să dea după binecuvântarea pe care i-a dat-o Domnul, Dumnezeul tău. Să pui judecători și supraveghetori în toate cetățile pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți le dă după semințiile tale, iar ei să judece poporul cu dreptate. Să nu pervertești judecata: să nu favorizezi pe nimeni și să nu iei mită, căci mita orbește ochii înțelepților și pervertește cuvintele celor drepți. Să urmărești doar dreptatea, ca să trăiești și să stăpânești țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Să nu plantezi niciun copac al Așerei lângă altarul pe care îl vei înălța Domnului, Dumnezeul tău, și să nu ridici nicio piatră sacră care este urâtă de Domnul, Dumnezeul tău. Să nu jertfești Domnului, Dumnezeul tău, niciun bou sau un miel care are vreun cusur sau vreo infirmitate, fiindcă este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău. Dacă se va găsi în mijlocul tău, într-una dintre cetățile tale, pe care ți le dă Domnul, Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul tău, încălcând legământul Lui, și care să meargă să slujească altor dumnezei și să se închine lor – la soare sau la lună, sau la toată armata cerurilor – lucru pe care eu nu l-am poruncit, dacă ai fost înștiințat și ai auzit de lucrul acesta, să cercetezi bine. Iar, dacă este adevărat și se confirmă zvonul că a fost comisă această urâciune în Israel, să-i aduci la porțile cetății pe bărbatul sau pe femeia care au comis această faptă rea și să-i omori cu pietre. Cel vinovat de moarte să fie omorât pe baza mărturiei a doi sau trei martori. Să nu fie omorât pe baza mărturiei unui singur martor. Mâna martorilor să arunce mai întâi cu pietre în el ca să-l omoare, iar pe urmă mâna întregului popor. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău. Dacă ți se va părea prea greu de judecat o cauză cu privire la un omor, la o neînțelegere sau la o lovitură care aduce ceartă în cetățile tale, să te scoli și să te duci la locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău. Să intri la preoții leviți sau la judecătorul care va fi în zilele acelea și să cauți răspuns, iar ei te vor înștiința cu privire la verdictul judecății. Să faci potrivit cu verdictul despre care te vor înștiința în locul pe care îl va alege Domnul și să veghezi să împlinești tot ceea ce te vor învăța. Să faci potrivit cu legea pe care te vor învăța și potrivit cu hotărârea pe care ți-o vor spune. Să nu te abați de la cuvintele pe care ei ți le-au spus, nici la dreapta, nici la stânga. Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul sau de judecătorul care este pus acolo să-L slujească pe Domnul, Dumnezeul tău, omul acela să moară. Să nimicești astfel răul din Israel. Atunci toți din popor vor auzi și se vor teme și nu se vor mai mândri. Atunci când vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, după ce o vei lua în stăpânire, vei locui în ea și vei zice: «Voi pune să domnească peste mine un rege, ca toate națiunile care mă înconjoară», neapărat să-l pui rege peste tine pe acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău. Să pui rege peste tine pe cineva din mijlocul fraților tăi. Nu vei putea să întronezi peste tine un bărbat străin, care nu este fratele tău. De asemenea, să nu-și mărească numărul de cai și să nu întoarcă poporul în Egipt ca să-și mărească numărul de cai, căci Domnul v-a zis: «Să nu vă mai întoarceți niciodată pe drumul acela». Să nu-și ia multe soții, ca să nu i se abată inima, și să nu strângă mult argint și aur. Când se va așeza pe tronul regatului său, să-și scrie pentru sine, pe un sul, o copie a acestei Legi, pe care s-o ia de la preoții leviți. Va trebui s-o aibă cu el și să citească din ea în toate zilele vieții lui, ca să învețe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească toate cuvintele acestei Legi și să împlinească hotărârile acestea. În acest fel, inima lui nu se va înălța mai presus de frații săi și nu se va abate de la poruncile acestea, nici la dreapta, nici la stânga. Astfel, el și fiii lui vor avea viață lungă în regatul lui, în mijlocul lui Israel. Preoții leviți – întreaga seminție a lui Levi – să nu aibă teritoriu sau moștenire împreună cu Israel. Ei se vor hrăni din jertfele mistuite de foc în cinstea Domnului și din moștenirea Lui. Să nu aibă moștenire în mijlocul fraților lui, căci Domnul este moștenirea lui, după cum i-a spus. Acesta va fi dreptul preoților de la popor, de la cei ce aduc o jertfă, fie un bou, fie o oaie: să i se dea preotului spata, fălcile și viscerele. Să-i dai primele roade din grânele tale, din mustul tău și din uleiul tău, și prima lână de la turmele tale. Căci Domnul, Dumnezeul tău, l-a ales pe el și pe urmașii lui, dintre toate semințiile tale, ca să stea și să slujească în Numele Domnului în toate zilele vieții lor. Dacă un levit se va muta din cetatea în care locuiește în Israel și se va duce, după propria-i dorință, într-un alt loc pe care îl va alege Domnul, iar acolo va sluji în Numele Domnului, Dumnezeul lui, asemenea fraților lui leviți, care slujesc acolo în prezența Domnului, să aibă ca hrană o parte egală cu a lor, pe lângă bunurile părintești vândute. Când vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu înveți să practici urâciunile acelor națiuni. Să nu se găsească la tine nimeni care să-și sacrifice fiul sau fata în foc, care să practice divinația, prezicerea, interpretarea semnelor, vrăjitoria, care să lege prin descântece, care să întrebe duhurile morților și care să cheme spiritele sau care să caute pe cei morți, pentru că, oricine practică toate aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului. Căci din cauza acestor urâciuni, le va alunga dinaintea ta Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste națiuni. Tu să fii integru înaintea Domnului, Dumnezeul tău. Căci națiunile acestea, pe care tu le vei alunga, ascultă de cei ce prezic și practică divinația. Ție însă, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ți îngăduie așa ceva. Domnul, Dumnezeul tău, îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un Profet asemenea mie. De El să ascultați! Căci aceasta este ceea ce ai cerut de la Domnul, Dumnezeul tău, la Horeb, în ziua adunării, zicând: «Să nu mai aud glasul Domnului, Dumnezeul meu, și să nu mai văd focul acesta mare ca să nu mor!». Atunci Domnul mi-a zis: «Ceea ce au spus ei este bine. Le voi ridica, din mijlocul fraților lor, un Profet asemenea ție. Voi pune cuvintele Mele în gura Lui, iar El le va vorbi tot ceea ce-I voi porunci. Dacă cineva nu va asculta de cuvintele pe care le va spune în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală. Însă profetul care se va mândri și va îndrăzni să vorbească în Numele Meu un mesaj pe care Eu nu i-am poruncit să-l spună, sau care va vorbi în numele altor dumnezei, acel profet va trebui să moară». Dacă vei zice în inima ta: «Cum vom recunoaște cuvântul pe care nu l-a spus Domnul?». Când ceea ce va spune profetul în Numele Domnului nu va avea loc și nu se va întâmpla, acela va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Profetul a vorbit din mândrie. Să nu-ți fie teamă de el. Când Domnul, Dumnezeul vostru, va zdrobi națiunile din țara pe care El v-o dă, după ce o veți lua în stăpânire și veți locui în cetățile și în casele lor, atunci să puneți deoparte trei cetăți în țara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă în stăpânire. Să construiți drumuri până la ele și să împărțiți teritoriul țării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru, ca moștenire, în trei părți, astfel încât orice ucigaș să se refugieze acolo. Aceasta este porunca privitoare la ucigașul care se va refugia acolo ca să-și scape viața, atunci când îl va omorî fără voie pe semenul său, fără să-i fi fost dușman mai dinainte. De exemplu, dacă un om se va duce la pădure împreună cu semenul lui ca să taie lemne și, ridicând securea cu mâna pentru a tăia lemnul, i se va desprinde fierul securii din mâner și-l va lovi pe semenul său, omorându-l, el va trebui să se refugieze într-una dintre cetățile acestea ca să-și scape viața. Altfel, s-ar putea ca atunci când îl va urmări pe ucigaș, răzbunătorul sângelui, cuprins de mânie, să-l ajungă din urmă, deoarece distanța va fi prea mare, și să-l omoare pe cel ce nu era vinovat de moarte, pentru că nu-l dușmănise mai dinainte pe semenul său. De aceea v-am poruncit să puneți deoparte trei cetăți. Dacă Domnul, Dumnezeul tău, îți va extinde granițele, așa cum a jurat strămoșilor tăi, și îți va da toată țara pe care a promis strămoșilor tăi că ți-o va da, (doar dacă vei fi păzit și împlinit toate poruncile acestea, pe care eu ți le poruncesc astăzi, iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul tău, și umblând întotdeauna pe căile Lui), atunci să adaugi încă trei cetăți la acestea trei, ca să nu fie vărsare de sânge nevinovat în țara ta, pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă ca moștenire și, astfel, să fii vinovat de acest sânge. Dar dacă un om s-a refugiat într-una dintre aceste cetăți după ce, din ură, și-a pândit semenul, s-a aruncat asupra lui, l-a lovit și l-a omorât, atunci bătrânii cetății lui să trimită să-l prindă și să-l dea în mâna răzbunătorului sângelui, ca să moară. Ochiului tău să nu-i fie milă de el, ci să ștergi astfel vina pentru sângele celui nevinovat din Israel, ca să-ți meargă bine. Să nu muți hotarul semenului tău, stabilit de înaintași în moștenirea ta, în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă în stăpânire. Un singur martor nu va fi de ajuns pentru a învinui un om sau pentru a-l dovedi vinovat de vreo nelegiuire sau de vreun păcat. Orice vorbă să fie bazată pe cuvântul a doi sau trei martori. Dacă un martor răuvoitor se va ridica împotriva unui om ca să-l acuze de apostazie, cei doi oameni, între care este cearta, să stea înaintea Domnului și înaintea preoților și a judecătorilor care vor fi în slujbă în zilele acelea. Judecătorii să cerceteze bine, iar dacă martorul este un martor mincinos și a depus o mărturie falsă împotriva fratelui său, atunci să-i faceți ceea ce plănuia el să-i facă fratelui său. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău. Ceilalți vor auzi și se vor teme și nu se va mai face o faptă așa de rea în mijlocul tău. Ochiului tău să nu-i fie milă, ci să ceri viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Când vei porni la război împotriva dușmanilor tăi și vei vedea cai și care și un popor mai numeros decât al tău, să nu te temi de ei, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, Care te-a scos din țara Egiptului, va fi cu tine. Când te vei apropia de momentul începerii luptei, preotul să vină și să vorbească poporului. Să le spună: «Ascultă, Israel! Astăzi porniți la război împotriva dușmanilor voștri. Să nu vi se înmoaie inima, să nu vă temeți, să nu vă înspăimântați și să nu vă îngroziți înaintea lor, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, va merge cu voi ca să lupte pentru voi împotriva dușmanilor voștri și să vă salveze!». Supraveghetorii să vorbească astfel poporului: «Este cineva care și-a construit o casă nouă și nu a dedicat-o? Să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă și s-o dedice un alt om. Cine a plantat o vie și nu s-a bucurat încă de ea? Să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă și un alt om să se bucure de ea. Cine s-a logodit cu o femeie și nu s-a căsătorit cu ea? Să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă și să se căsătorească altul cu ea». După aceea, supraveghetorii să vorbească mai departe poporului: «Cine este fricos sau slab de inimă? Să plece și să se întoarcă acasă, ca să nu înmoaie inima fraților lui ca pe inima lui». După ce supraveghetorii vor termina de vorbit poporului, să pună conducători în fruntea armatei. Când te vei apropia de o cetate, ca să lupți împotriva ei, s-o îndemni la pace. Dacă îți acceptă pacea și îți deschide porțile, atunci tot poporul care se găsește în ea să devină oamenii tăi de corvoadă și să-ți slujească. Dacă nu va face pace cu tine, ci vrea să poarte război cu tine, atunci s-o asediezi. Când Domnul, Dumnezeul tău, o va da în mâna ta, să-i treci prin ascuțișul sabiei pe toți bărbații din ea, iar femeile, copiii, animalele și tot ce va mai fi în cetate, toată prada, să le iei pentru tine. Să mănânci prada luată de la dușmanii tăi, pe care ți-a dat-o Domnul, Dumnezeul tău. Așa să faci cu toate cetățile care sunt la distanță mare de tine și care nu fac parte dintre cetățile națiunilor din apropierea ta. Dar în cetățile acestor popoare, pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți le dă ca moștenire, să nu lași în viață nimic care are suflare. Dimpotrivă, să-i dai spre nimicire cu totul pe hitiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți, după cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca nu cumva să vă învețe și pe voi să faceți toate urâciunile pe care le fac ei pentru dumnezeii lor și să păcătuiți astfel împotriva Domnului, Dumnezeul vostru. Când vei asedia o cetate timp de mai multe zile, fiind în război cu ea pentru a o cuceri, să nu distrugi pomii fructiferi, tăindu-i cu securea. Să mănânci din ei și să nu-i tai, căci este oare pomul de pe câmp un om ca să-l asediezi? Doar copacii care nu fac roade bune de mâncat vor putea fi distruși sau tăiați, ca să poți construi fortificații împotriva cetății care este în război cu tine, până când aceasta va cădea. Dacă în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă în stăpânire vei găsi pe câmp un om ucis și nu știi cine l-a omorât, bătrânii tăi și judecătorii tăi să iasă și să măsoare distanța de la cel ucis până la cetățile din jur. Când se va afla cetatea cea mai apropiată de cel ucis, bătrânii acelei cetăți să ia din turmă o juncană cu care nu s-a lucrat și care n-a tras la jug. Apoi, bătrânii acelei cetăți să coboare juncana într-o vale cu apă curgătoare, care nu a fost lucrată și nici semănată, și să-i frângă gâtul juncanei acolo, în vale. Preoții leviți să se apropie, pentru că pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul vostru, ca să-I slujească, să binecuvânteze în Numele Lui și să decidă cu privire la orice ceartă și la orice rănire. Atunci, toți bătrânii din cetatea aceea cea mai apropiată de cel ucis, să se spele pe mâini în apă, deasupra juncanei căreia i-au frânt gâtul și să declare: «Mâinile noastre nu au vărsat sângele acesta, și ochii noștri nu l-au văzut vărsându-se! Doamne, primește această ispășire pentru poporul Tău Israel, pe care Tu l-ai răscumpărat și nu face vinovat poporul Israel de sângele unui om nevinovat». Și se va face ispășire pentru ei din cauza sângelui vărsat. Așa vei șterge vina pentru sângele nevinovat care este în mijlocul tău, pentru că astfel faci ce este drept înaintea ochilor Domnului. Când vei merge la război împotriva dușmanilor tăi și Domnul, Dumnezeul tău, îi va da în mâna ta și vei lua captivi, dacă printre ei vei vedea o femeie frumoasă la chip și te vei îndrăgosti de ea, vei putea s-o iei de soție. S-o aduci în familia ta. Să se radă pe cap, să-și taie unghiile, să-și schimbe haina pe care o purta când a fost luată captivă, să nu iasă din casă și să-și plângă tatăl și mama timp de o lună. După aceea, să intri la ea; tu să-i fii soț, iar ea să-ți fie soție. Dacă nu-ți va mai plăcea, s-o lași să plece unde dorește. Nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porți cu ea ca și cu o sclavă, pentru că ai dezonorat-o. Dacă un om are două soții și pe una o iubește, iar pe cealaltă n-o mai iubește și are copii de la amândouă, dacă întâiul născut este de la soția pe care n-o iubește, în ziua când va împărți moștenirea între fiii lui, nu va putea da dreptul de întâi născut fiului celei pe care o iubește în defavoarea întâiului său născut care este fiul soției pe care n-o iubește. Dimpotrivă, să recunoască dreptul de întâi născut pentru fiul soției pe care n-o iubește și să-i dea o parte dublă din tot ceea ce are, căci el este primul rod al puterii sale și lui i se cuvine dreptul de întâi născut. Dacă un om are un fiu neascultător și răzvrătit, care nu ascultă de glasul tatălui său, nici de glasul mamei sale, și nu ascultă nici după ce l-au disciplinat, tatăl și mama acestuia să-l ia și să-l aducă la bătrânii cetății lui, la poarta cetății. Să le spună bătrânilor cetății lui astfel: «Acest fiu al nostru este neascultător și răzvrătit! Nu ascultă de noi și este un risipitor și un bețiv». Atunci toți bărbații din cetatea lui să-l omoare cu pietre. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău. Tot Israelul va auzi și se va teme. Dacă un om, care a comis un păcat și a primit o sentință la moarte, a fost omorât și l-ați spânzurat de un copac, să nu-i rămână cadavrul pe lemn toată noaptea, ci neapărat să-l îngropi în aceeași zi, pentru că cel atârnat de lemn este blestemat de Dumnezeu. Să nu pângărești pământul pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-l dă ca moștenire. Dacă vei vedea boul sau oaia fratelui tău rătăcindu-se, să nu fii nepăsător, ci să i le aduci înapoi. Dacă fratele tău nu locuiește aproape de tine sau dacă nu-l cunoști, să iei animalul acasă la tine și să-l păzești până va veni după el. Atunci, să i-l dai înapoi. La fel să faci și cu măgarul, cu haina sau cu orice lucru pierdut de fratele tău, pe care el l-a pierdut, iar tu l-ai găsit; să nu fii nepăsător. Dacă vei vedea măgarul sau boul fratelui tău căzut pe drum, să nu-l ocolești, ci să-l ajuți să se ridice. Femeia să nu se îmbrace cu haine pentru bărbați, iar bărbatul să nu se îmbrace cu îmbrăcăminte pentru femei, fiindcă oricine face acest lucru este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul vostru. Dacă vei găsi un cuib de pasăre lângă drum, într-un copac sau pe câmp, cu pui sau ouă, iar mama șezând peste pui sau peste ouă, să nu iei mama împreună cu puii. Ci să dai drumul mamei și să nu iei decât puii, ca să-ți fie bine și să ai viață lungă. Când vei construi o casă nouă, să faci un parapet pe acoperiș, ca să nu aduci vină de sânge peste casa ta, dacă va cădea cineva de pe ea. Să nu semeni două feluri de semințe în podgoria ta, ca nu cumva să întinezi și rodul seminței pe care ai semănat-o, și rodul viei. Să nu ari cu un bou și cu un măgar înjugați împreună. Să nu te îmbraci cu o haină țesută din fire diferite, cum ar fi lâna și inul țesute împreună. Să faci ciucuri la cele patru colțuri ale mantiei cu care te vei înveli. Dacă un bărbat și-a luat o soție, iar după ce s-a împreunat cu ea, o urăște și îi aduce învinuiri, scoțându-i astfel un nume rău și zicând: «Am luat-o de soție pe femeia aceasta, dar când m-am apropiat de ea, n-am găsit la ea semnele fecioriei», atunci tatăl și mama fetei să ia semnele fecioriei acesteia și să le aducă la bătrânii cetății, la poartă. Tatăl fetei să le spună bătrânilor astfel: «Am dat-o pe fata mea de soție acestui bărbat, dar el o urăște. Iată, el îi aduce învinuiri, zicând: ‘Nu am găsit la fata ta semnele fecioriei’. Însă semnele fecioriei fetei mele sunt acestea!». Și să întindă haina înaintea bătrânilor cetății. Bătrânii acelei cetăți să-l ia atunci pe bărbatul acela și să-l pedepsească. Să-l pună să plătească o sută de șecheli de argint, iar ei să dea acești șecheli tatălui fetei, pentru că a defăimat numele unei fecioare a lui Israel. Ea va rămâne soția lui, iar el nu va putea s-o alunge toată viața lui. Dar, dacă faptul acesta este adevărat, dacă nu s-au găsit la fată semnele fecioriei ei, atunci ei vor trebui s-o aducă la ușa casei tatălui ei ca să fie omorâtă cu pietre de către bărbații cetății, pentru că a comis o spurcăciune în Israel, curvind în casa tatălui ei. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău. Dacă se va găsi un bărbat culcându-se cu o femeie măritată, să fie omorâți amândoi, atât bărbatul care s-a culcat cu femeia, cât și femeia. Astfel, să nimicești răul din Israel. Dacă o fată fecioară este logodită, iar un bărbat o întâlnește în cetate și se culcă cu ea, să-i aduceți împreună la porțile cetății și să-i omorâți cu pietre pe amândoi: pe fată s-o condamnați pentru că nu a strigat în cetate, iar pe bărbat fiindcă a dezonorat-o pe soția semenului său. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău. Dar, dacă bărbatul acela va întâlni pe câmp o fată logodită și o va forța să se culce cu el, atunci doar bărbatul care s-a culcat cu ea să fie omorât. Fetei să nu-i faceți nimic, fiindcă ea nu este vinovată de niciun păcat pentru care merită să fie pedepsită cu moartea. Căci este ca și cum un om se năpustește asupra semenului său și îi ia viața. El a întâlnit-o pe câmp pe fata logodită și, deși ea a strigat, n-a fost nimeni care s-o salveze. Dacă un bărbat întâlnește o fată fecioară nelogodită și o forțează să se culce cu el, apoi sunt descoperiți, bărbatul care s-a culcat cu ea, să plătească tatălui fetei cincizeci de șecheli de argint. Ea să rămână soția lui, pentru că a dezonorat-o, iar el nu va putea s-o alunge toată viața lui. Nimeni să nu o ia de soție pe soția tatălui său și nici să nu descopere învelitoarea tatălui său. Niciun om care este castrat prin zdrobire sau tăiere să nu intre în adunarea Domnului. Bastardul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar cei din a zecea generație a lui să nu intre în adunarea Domnului. Amonitul sau moabitul să nu intre niciodată în adunarea Domnului, nici chiar cei din a zecea generație a lor să nu intre în adunarea Domnului, fiindcă nu v-au întâmpinat cu pâine și cu apă pe drum, la ieșirea voastră din Egipt și l-au plătit pe Balaam, fiul lui Beor, din Petorul Aram-Naharaimului, ca să te blesteme. Dar Domnul, Dumnezeul tău, n-a vrut să-l asculte pe Balaam. Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat pentru tine blestemul în binecuvântare, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, te iubește. Să nu cauți fericirea lor și nici bunăstarea lor, în toate zilele vieții tale, pentru totdeauna. Să nu-l disprețuiești pe edomit, căci este rudă cu tine. Să nu-l disprețuiești pe egiptean, pentru că ai fost străin în țara lui. A treia generație de copii, care li se vor naște, va putea să intre în adunarea Domnului. Când vei ieși cu tabăra împotriva dușmanilor tăi, să te ferești de orice lucru rău. Dacă va fi la tine cineva care nu este curat, din cauza unei întâmplări din timpul nopții, să iasă din tabără și să rămână acolo. Seara să se spele în apă, iar după asfințitul soarelui să se reîntoarcă în tabără. Să ai un loc în afara taberei și acolo să ieși afară. Printre uneltele tale, să ai o lopată. Când vei ședea afară, să sapi cu ea, să te întorci și să-ți acoperi fecalele. Căci Domnul, Dumnezeul tău, merge în mijlocul taberei tale ca să te protejeze și să-i dea pe dușmanii tăi în mâinile tale. Prin urmare, tabăra ta să fie sfântă, astfel încât El să nu vadă vreo goliciune în mijlocul tău și să se întoarcă de la tine. Să nu-l dai înapoi stăpânului său pe sclavul care se va refugia la tine. Să locuiască cu tine, în mijlocul tău, în locul pe care el îl va alege, într-una dintre cetățile tale, acolo unde îi va plăcea. Să nu-l asuprești. Să nu existe printre femeile din Israel nicio hierodulă și să nu existe printre fiii lui Israel niciunul care practică prostituția. Să nu aduci în Casa Domnului, Dumnezeul tău, câștigul unei prostituate sau prețul unui bărbat care se prostituează, ca împlinire a unui jurământ, căci și unul și celălalt sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău. Să nu iei dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru mâncare, pentru nimic care se împrumută cu dobândă. De la străin vei putea lua dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în orice realizare a mâinilor tale, în țara în care vei intra ca s-o stăpânești. Dacă vei face un jurământ Domnului, Dumnezeul tău, să nu întârzii să-l împlinești, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, cu siguranță te va întreba de el și vei fi vinovat de păcat. Dacă te vei feri să faci un jurământ, nu vei păcătui. Să păzești și să împlinești tot ce-ți va ieși de pe buze, deoarece jurământul pe care l-ai făcut Domnului, Dumnezeul tău, cu însăși gura ta, l-ai rostit de bunăvoie. Dacă vei intra în podgoria semenului tău, vei avea voie să mănânci câți struguri dorești, până te vei sătura, dar să nu iei și în coșul tău. Dacă vei intra în holda semenului tău, vei avea voie să culegi cu mâna spice de grâu, dar nu vei avea voie să folosești secera în holda lui. Când un bărbat se va căsători cu o femeie și, la un moment dat, ea nu va mai găsi bunăvoință înaintea lui, deoarece acesta a descoperit ceva rușinos la ea, când el îi va scrie o scrisoare de despărțire, i-o va da în mână și o va alunga din casa lui, iar ea va pleca din casa acestuia și va deveni soția altui bărbat, dacă al doilea soț o urăște, să-i scrie o carte de despărțire, să i-o dea în mână și s-o alunge din casa lui. Dar, dacă cel de-al doilea soț va muri, atunci primul soț, care a alungat-o, nu va mai putea să se recăsătorească cu ea, după ce ea s-a pângărit. Aceasta ar fi o urâciune înaintea Domnului. Să nu aduci vreun păcat asupra țării pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă ca moștenire. Dacă un bărbat și-a luat de curând o soție, să nu meargă la război și să nu se pună asupra lui vreo povară. Timp de un an să fie scutit din cauza familiei și să-și înveselească soția pe care și-a luat-o. Să nu iei drept garanție pietrele de moară – nici piatra de jos, nici piatra de deasupra – deoarece este ca și cum ai lua drept garanție viața cuiva. Dacă se va descoperi că un om l-a furat pe unul dintre frații lui, dintre fiii lui Israel, și l-a tratat ca pe un sclav sau l-a vândut, hoțul acela să moară. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău. Vegheați cu privire la plaga infecțioasă, păzindu-vă bine și făcând tot ce v-au învățat preoții, leviții! Aveți grijă să faceți ce le-am poruncit. Adu-ți aminte ce i-a făcut Domnul, Dumnezeul tău, lui Miriam pe drum, la ieșirea voastră din Egipt. Când vei împrumuta cu ceva pe semenul tău, să nu intri în casa lui ca să iei lucrul stabilit drept garanție. Să stai afară, iar omul pe care l-ai împrumutat să-ți aducă afară lucrul stabilit drept garanție. Dacă omul este sărac, să nu te culci acoperindu-te cu lucrul luat drept garanție de la el. La apusul soarelui să-i dai neapărat înapoi garanția, ca să se culce în haina lui și să te binecuvânteze. Lucrul acesta este considerat dreptate de către Domnul, Dumnezeul tău. Să nu-l asuprești pe zilierul sărac și nevoiaș, fie că este unul dintre frații tăi, fie că este vreun străin care locuiește în regiunea ta, în cetatea ta. Să-i dai plata în fiecare zi înainte de apusul soarelui, pentru că este sărac și sufletul lui o dorește. Altfel, ar striga împotriva ta către Domnul, Dumnezeul tău, și te-ai face vinovat de păcat. Să nu-i omori pe părinți pentru copii și nici pe copii pentru părinți. Fiecare om să fie omorât pentru păcatul lui. Să nu pervertești dreptul străinului sau al orfanului și să nu iei drept garanție haina văduvei. Adu-ți aminte că ai fost sclav în Egipt, iar Domnul, Dumnezeul tău, te-a răscumpărat de acolo. De aceea îți poruncește să împlinești poruncile acestea. Când îți vei secera recolta de pe câmpul tău și vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei. Să rămână pentru străin, pentru orfan și pentru văduvă, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toată lucrarea mâinilor tale. Când îți vei scutura măslinii, să nu mai culegi de pe ramuri ce a rămas în urma ta. Să rămână pentru străin, pentru orfan și pentru văduvă. Când îți vei culege via, să nu mai strângi ce a rămas în urma ta. Să rămână pentru străin, pentru orfan și pentru văduvă. Adu-ți aminte că ai fost sclav în țara Egiptului. De aceea îți poruncesc să împlinești aceste porunci. Când doi oameni se vor certa între ei, să se înfățișeze la judecată și să fie judecați. Să fie considerat drept cel nevinovat, iar cel vinovat să fie condamnat. Dacă cel vinovat merită să fie lovit, judecătorul să pună să-l întindă la pământ ca să fie lovit înaintea lui cu un anumit număr de lovituri, în funcție de vinovăția lui, dar să nu i se dea mai mult de patruzeci de lovituri, pentru ca nu cumva, dându-i-se mai multe lovituri, fratele tău să fie înjosit înaintea ochilor tăi. Să nu legi gura boului când treieră. Dacă frații locuiesc împreună, iar unul dintre ei moare fără să aibă un fiu, soția celui mort să nu se mărite în afara familiei, cu un străin. Fratele soțului ei să intre la ea și s-o ia de soție, împlinindu-și astfel datoria de cumnat față de aceasta. Întâiul născut, pe care ea îl va naște, va purta numele fratelui său mort, ca să nu i se piardă numele în Israel. Dacă bărbatul acesta nu va dori s-o ia de soție pe cumnata sa, atunci ea să meargă la poarta cetății, la bătrâni, și să le spună: «Cumnatul meu refuză să ridice numele fratelui său în Israel. El nu dorește să-și împlinească datoria de cumnat». Bătrânii cetății lui să-l cheme la ei și să-i vorbească. Dacă el insistă și spune: «Nu doresc s-o iau de soție », cumnata lui să se apropie de el înaintea ochilor bătrânilor, să-i scoată sandala din picior, să-l scuipe în față și să-i spună: «Astfel se face bărbatului care nu vrea să ridice un moștenitor fratelui său». Familia lui va fi numită în Israel «familia celui căruia i s-a scos sandala». Dacă doi oameni se vor lupta unul cu celălalt, iar soția unuia dintre ei se va apropia ca să-și scape soțul din mâna celui ce-l lovește și, întinzându-și mâna, îl prinde pe acesta de părțile rușinoase, să-i tai mâna. Să nu-ți fie milă de ea. Să nu ai în sacul tău două greutăți diferite: una mai grea și alta mai ușoară. Să nu ai în casă două unități de măsură diferite: una mai îngustă decât cealaltă. Să ai o greutate adevărată și dreaptă și o unitate de măsură adevărată și dreaptă, ca să ai viață lungă în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Căci oricine face aceste lucruri, oricine comite o nedreptate, este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău. Adu-ți aminte ce ți-au făcut amalekiții pe drum, când ați ieșit din Egipt. Când erai obosit și sleit de puteri, ei te-au întâlnit pe drum și i-au atacat pe toți cei care erau epuizați în urma ta; n-au avut nicio teamă de Dumnezeu. Când Domnul, Dumnezeul tău, îți va da odihnă în mijlocul tuturor dușmanilor din jurul tău, în țara pe care El ți-o dă ca moștenire, ca s-o stăpânești, să ștergi amintirea lui Amalek de sub ceruri. Să nu uiți lucrul acesta. După ce vei intra în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă ca moștenire, după ce o vei lua în stăpânire și te vei așeza în ea, să iei din primele roade ale pământului, din țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă, să le pui într-un coș și să te duci în locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să Își așeze Numele acolo. Să mergi la preotul care va fi în slujbă în zilele acelea și să-i spui: «Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeul tău, că am intrat în țara pe care Domnul a jurat strămoșilor noștri că ne-o va da». Preotul să ia coșul din mâna ta și să-l așeze înaintea altarului Domnului, Dumnezeul tău. Apoi să iei iarăși cuvântul înaintea Domnului, Dumnezeul tău, și să zici: «Tatăl meu era un arameu rătăcitor, care a coborât în Egipt împreună cu puțini oameni. Ei au locuit acolo și au devenit o națiune mare, puternică și numeroasă. Dar egiptenii ne-au asuprit, ne-au făcut să suferim și ne-au supus la munci grele. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul strămoșilor noștri. El ne-a auzit glasul și a văzut suferința, munca grea și asuprirea noastră. Astfel că Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare și cu brațul Său puternic, cu mare teamă, cu semne și cu minuni. El ne-a adus în locul acesta și ne-a dat țara aceasta, țară în care curge lapte și miere. Acum, iată, aduc cele dintâi roade ale pământului, pe care Tu, Doamne, mi le-ai dat». Să-l așezi înaintea Domnului, Dumnezeul tău, și să te închini înaintea Lui. Să te bucuri, atât tu împreună cu familia ta, cât și levitul și străinul care sunt printre voi, de orice lucru bun pe care ți-l va fi dat Domnul, Dumnezeul tău. Când vei termina de luat a zecea parte din toate roadele tale din anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului și văduvei. Ei să mănânce și să se sature în cetatea ta. Să declari înaintea Domnului, Dumnezeul tău, astfel: «Am scos din casa mea partea închinată Domnului și am dat-o levitului, străinului, orfanului și văduvei, potrivit cu toate poruncile pe care mi le-ai poruncit. N-am încălcat niciuna dintre poruncile Tale, nici nu le-am uitat. N-am mâncat nimic din ea în perioada de jale, n-am îndepărtat nimic din ea în timpul necurăției mele și n-am dat nimic din ea pentru cel mort. Am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul meu, și am împlinit tot ceea ce mi-ai poruncit. Privește din Lăcașul Tău cel Sfânt, din Ceruri, și binecuvântează poporul Israel și țara pe care ne-ai dat-o, așa cum ai jurat strămoșilor noștri, țara aceasta în care curge lapte și miere». Astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îți poruncește să împlinești hotărârile și judecățile acestea. Să le păzești și să le împlinești cu toată inima ta și cu tot sufletul tău. Astăzi ai declarat înaintea Domnului că El este Dumnezeul tău și că vei umbla pe căile Lui, vei păzi hotărârile, poruncile și judecățile Lui și vei asculta de glasul Lui. Astăzi, Domnul ți-a declarat că ești poporul Lui, proprietatea Lui, așa cum ți-a promis, iar tu vei păzi toate poruncile Lui. El te va înălța mai presus de toate națiunile pe care le-a făcut și vei avea întâietate în ce privește gloria, renumele și onoarea. Vei fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, așa cum a promis“. Moise și bătrânii lui Israel au poruncit poporului, zicând: „Să păziți toate poruncile pe care vi le dau astăzi. În ziua în care veți traversa Iordanul în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să înalți niște pietre mari și să le dai cu var. Să scrii pe ele toate cuvintele acestei Legi, după ce vei traversa ca să intri în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, țară în care curge lapte și miere, așa cum ți-a spus Domnul, Dumnezeul strămoșilor tăi. Când veți traversa Iordanul, să înălțați pe muntele Ebal aceste pietre despre care vă poruncesc astăzi, și să le tencuiești. Să zidești acolo un altar Domnului, Dumnezeul tău, un altar din pietre, peste care să nu treacă dalta. Să zidești un altar Domnului, Dumnezeul tău, din pietre întregi și să aduci pe el arderi-de-tot pentru Domnul, Dumnezeul tău. Să aduci jertfe de pace, să mănânci acolo și să te bucuri în prezența Domnului, Dumnezeul tău. Să scrii toate cuvintele acestei Legi pe pietrele acestea, gravându-le clar și bine!“. Moise și preoții leviți au vorbit întregului Israel, zicând: „Fă liniște, Israel, și ascultă! În ziua aceasta, tu ai devenit poporul Domnului, Dumnezeul tău. Să asculți de glasul Domnului, Dumnezeul tău, și să împlinești poruncile și hotărârile Lui, pe care ți le dau astăzi!“. În aceeași zi, Moise a poruncit poporului, zicând: „Când veți traversa Iordanul, cei ce vor sta pe muntele Garizim, ca să binecuvânteze poporul, să fie aceștia: Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif și Beniamin. Iar cei ce vor sta pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul, să fie aceștia: Ruben, Gad, Așer, Zabulon, Dan și Neftali. Leviții să rostească și să spună cu glas tare tuturor oamenilor din Israel: «Blestemat este omul care-și face un chip cioplit sau un chip turnat și-l așază într-un loc secret! Căci o astfel de lucrare a mâinilor acelui meșter este o urâciune înaintea Domnului ». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». «Blestemat este cel ce nu-și respectă tatăl și mama!». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». «Blestemat este cel ce mută hotarul semenului său!». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». «Blestemat este cel care-l face pe orb să rătăcească pe drum!». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». «Blestemat este cel ce se atinge de dreptul străinului, al orfanului și al văduvei!». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». «Blestemat este cel ce se culcă cu soția tatălui său, pentru că descoperă învelitoarea tatălui său!». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». «Blestemat este cel ce se culcă cu un animal!». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». «Blestemat este cel ce se culcă cu sora lui, fata tatălui său sau a mamei sale!». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». «Blestemat este cel ce se culcă cu soacra lui!». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». «Blestemat este cel ce îl ucide pe semenul lui pe ascuns!». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». «Blestemat este cel ce ia o mită ca să ucidă o persoană nevinovată!». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». «Blestemat este cel ce nu susține cuvintele acestei Legi, ca să le împlinească!». Și tot poporul să răspundă: «Amin!». Dacă vei asculta cu atenție de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind și împlinind toate poruncile pe care ți le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îți va da întâietate peste toate națiunile pământului. Toate aceste binecuvântări vor veni peste tine și vei avea parte de ele, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeul tău. Vei fi binecuvântat în cetate și vei fi binecuvântat la câmp. Rodul pântecului tău și rodul pământurilor tale, creșterea cirezilor tale și creșterea turmelor tale vor fi binecuvântate. Coșul și covata ta vor fi binecuvântate. Vei fi binecuvântat la venire și vei fi binecuvântat la plecare. Domnul îți va da victorie asupra dușmanilor care se vor ridica împotriva ta. Pe un drum vor ieși împotriva ta, însă pe șapte drumuri vor fugi dinaintea ta. Domnul va face ca binecuvântarea să fie în hambarele tale și peste orice realizare a mâinilor tale, în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Domnul te va face un popor sfânt, așa cum ți-a promis, dacă vei păzi poruncile Lui și vei umbla pe căile Lui. Toate popoarele pământului vor vedea că Numele Domnului este chemat peste tine și se vor teme de tine. Domnul te va copleși cu bunătăți – înmulțind rodul pântecului tău, rodul animalelor tale și al pământului tău – în țara pe care Domnul a jurat strămoșilor tăi că ți-o va da. Domnul îți va deschide vistieria Lui cea bună, cerul, ca să dea pământului tău ploaie la timp și ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale. Vei împrumuta multe națiuni, dar tu nu vei lua cu împrumut. Domnul te va face cap și nu coadă. Vei fi doar în frunte și nu la urmă, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeul tău, pe care ți le dau astăzi ca să le păzești și să le împlinești. Să nu te abați nici la dreapta, nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, mergând după alți dumnezei ca să le slujești. Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind și împlinind toate poruncile și hotărârile pe care ți le dau astăzi, toate aceste blesteme vor veni peste tine și te vor ajunge. Vei fi blestemat în cetate și vei fi blestemat la câmp. Coșul și covata ta vor fi blestemate. Rodul pântecului tău, al pământului tău, al cirezilor tale și al turmelor tale va fi blestemat. Vei fi blestemat la venire și vei fi blestemat la plecare. Domnul va trimite împotriva ta blestemul, neliniștea și mustrarea în mijlocul tuturor lucrurilor pe care le vei face, până când vei fi nimicit și vei pieri repede din cauza faptelor tale rele, pentru care L-ai părăsit. Domnul va trimite peste tine ciuma, până te va nimici din țara în care ai intrat ca s-o stăpânești. El te va lovi cu tifos și cu friguri, cu inflamație și cu febră, cu sabie, cu filoxeră și cu mălură. Ele te vor urmări până vei pieri. Cerul de deasupra capului tău va fi de bronz, iar pământul de sub tine va fi de fier. Domnul va trimite pe pământul tău ploaie de praf și de pulbere. Ea va coborî din cer peste tine până vei fi nimicit. Domnul va face să fii învins înaintea dușmanilor tăi. Pe un drum vei ieși împotriva lor și pe șapte drumuri vei fugi dinaintea lor. Vei fi un motiv de groază pentru toate regatele pământului. Cadavrul tău va fi hrană pentru toate păsările cerului și pentru toate animalele pământului și nu va fi nimeni care să le sperie. Domnul te va lovi cu bubele Egiptului și cu umflături, cu eczeme și cu scabie, de care nu te vei putea vindeca. Domnul te va lovi cu nebunie, cu orbire și cu rătăcire a inimii. Ziua în amiaza mare vei bâjbâi așa cum bâjbâie orbul prin întuneric. Nu vei prospera în nimic din ceea ce vei face. Cu siguranță, în fiecare zi vei fi asuprit și jefuit și nu va fi nimeni care să te salveze. Te vei logodi cu o femeie, dar altul o va lua și se va culca cu ea. Vei construi casă și nu vei locui în ea, vei planta vii și nu te vei bucura de rodul lor. Boul tău va fi înjunghiat înaintea ochilor tăi și nu vei mânca din el. Măgarul tău va fi luat cu forța dinaintea ta și nu ți se va mai da înapoi. Turmele tale vor fi date dușmanilor tăi și nu va fi nimeni care să te salveze. Fiii și fiicele tale vor fi date unui alt popor. Ochii tăi vor privi și vor tânji după ei toată ziua, iar mâinile tale vor fi fără putere. Un popor pe care nu-l cunoști va mânca rodul pământului tău și tot venitul muncii tale; și în toate zilele vei fi doar asuprit și zdrobit. Priveliștea aceasta, pe care o vei vedea zilnic, te va face să înnebunești. Domnul te va lovi cu bube rele la genunchi și la picioare, de care nu vei fi în stare să te vindeci, te va lovi din talpa piciorului până în creștetul capului. Domnul te va duce, atât pe tine, cât și pe regele pe care îl vei pune să domnească peste tine, la o națiune pe care n-ai cunoscut-o, nici tu, nici strămoșii tăi. Acolo vei sluji altor dumnezei, idolilor din lemn și din piatră. Vei fi un motiv de groază, o pildă și un motiv de batjocură printre toate popoarele la care te va duce Domnul. Vei semăna multă sămânță pe câmpurile tale, dar vei recolta puțin, pentru că o vor devora lăcustele. Vei planta vii și le vei lucra, dar nu vei bea și nu vei strânge struguri din ele, pentru că le vor mânca viermii. Vei avea măslini pe întreg teritoriul tău, dar nu te vei unge cu ulei, pentru că măslinele se vor strica. Ți se vor naște fii și fiice, dar nu vor rămâne ai tăi, pentru că vor merge în captivitate. Lăcustele îți vor mânca toți pomii și rodul pământului. Străinul care locuiește în mijlocul tău se va ridica tot mai sus, deasupra ta, iar tu te vei coborî tot mai jos. El te va putea împrumuta, dar tu nu vei fi în stare să-l împrumuți. El va fi cap, iar tu vei fi coadă. Toate aceste blesteme vor veni peste tine, te vor urmări și te vor ajunge din urmă, până te vor nimici, fiindcă nu ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind poruncile și hotărârile pe care ți le-a dat. Ele vor fi pentru totdeauna un semn și o uimire pentru tine și urmașii tăi. Fiindcă nu I-ai slujit Domnului, Dumnezeul tău, în vreme de prosperitate, cu bucurie și cu inimă bună, vei sluji, flămând, însetat și dezbrăcat, dușmanilor tăi, pe care îi va trimite Domnul împotriva ta. El îți va așeza pe gât un jug de fier până când te va nimici. Domnul va aduce de departe o națiune împotriva ta, de la marginile pământului, care se va năpusti asupra ta asemenea vulturului, o națiune a cărei limbă n-o vei înțelege, o națiune cu o înfățișare necruțătoare, care nu va avea respect față de bătrân și nu va arăta bunăvoință față de tânăr. Ea îți va devora rodul animalelor tale și rodul pământului tău, până când vei fi nimicit. Nu îți va lăsa nici grâne, nici vin, nici ulei, nici viței în cirezile tale și nici miei în turmele tale, până te va face să pieri. Îți va asedia toate cetățile, până îți vor cădea zidurile cele înalte și fortificate, în care te-ai încrezut de-a lungul întregii tale țări. Ea te va asedia la toate porțile cetăților tale, în toată țara ta pe care ți-a dat-o Domnul, Dumnezeul tău. Din cauza asediului și a strâmtorării în care te va aduce dușmanul tău, te vei hrăni cu rodul pântecului tău, cu carnea fiilor și a fiicelor tale, pe care ți i-a dat Domnul, Dumnezeul tău. Bărbatul cel mai delicat și mai sensibil dintre ai tăi se va uita cu răutate la fratele lui, la femeia care se odihnește la pieptul lui și la copiii pe care i-a lăsat să trăiască și nu le va da nimic din carnea copiilor cu care se hrănește, pentru că nu-i va mai rămâne nimic din cauza asediului și a strâmtorării în care te va aduce dușmanul tău, în toate cetățile tale. Femeia cea mai delicată și mai sensibilă, care, fiind atât de delicată și de sensibilă, nu știa cum să calce mai fin cu piciorul pe pământ, se va uita cu răutate la bărbatul de la pieptul ei, la fiii și la fiicele ei și nu le va da nimic din resturile ieșite, după naștere, dintre picioarele ei sau din copiii pe care îi va naște, pentru că îi va mânca pe toți pe ascuns, din cauza asediului și a strâmtorării în care te va aduce dușmanul tău, în cetățile tale. Dacă nu vei păzi și nu vei împlini toate cuvintele acestei Legi, scrise în Cartea aceasta, temându-te de acest Nume glorios și de temut – adică de Domnul, Dumnezeul tău – atunci Domnul te va lovi, în chip nemaiauzit, pe tine și pe urmașii tăi, cu plăgi adânci și îndelungate și cu boli grave și prelungite. Va aduce peste tine toate molimele Egiptului, de care ți-a fost frică, iar acestea se vor lipi de tine. Mai mult, Domnul va aduce peste tine, până te va nimici, toate bolile și rănile care nu sunt scrise în această Carte a Legii. După ce ați fost o mulțime precum stelele cerurilor, veți rămâne un mic număr de oameni, fiindcă nu ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul tău. Așa cum Domnul S-a bucurat să-ți facă bine și să te înmulțească, tot așa Domnul Se va bucura să te ruineze și să te nimicească. Și vei fi smuls din țara în care vei intra ca s-o stăpânești. Domnul te va împrăștia printre toate popoarele, de la o margine până la cealaltă a pământului. Acolo vei sluji altor dumnezei, idolilor din lemn și din piatră, pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici strămoșii tăi. Printre aceste națiuni nu vei avea pace și nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa piciorului tău. Acolo Domnul îți va da o inimă tremurândă, niște ochi lâncezi și un suflet întristat. Viața îți va sta atârnată înainte, îți va fi groază noaptea și ziua și nu vei fi sigur de viața ta. Dimineața vei spune: «O, dacă ar veni seara!», iar seara vei spune: «O, dacă ar veni dimineața!», din cauza groazei care îți va umple inima și a lucrurilor pe care ochii tăi le vor vedea. Domnul te va întoarce, cu corăbiile în Egipt, pe drumul despre care îți spusesem: «Să nu-l mai vezi din nou!». Acolo vă veți vinde dușmanilor voștri ca sclavi și sclave, dar nu va fi nimeni să vă cumpere“. Acestea sunt cuvintele legământului pe care Domnul l-a poruncit lui Moise să-l încheie cu fiii lui Israel în țara Moabului, în afara legământului pe care l-a încheiat cu ei la Horeb. Moise i-a chemat pe toți cei din Israel și le-a zis: „Ați văzut tot ce a făcut Domnul înaintea ochilor voștri, în țara Egiptului, lui Faraon, tuturor slujitorilor lui și întregii lui țări: marile încercări pe care ochii tăi le-au văzut, semnele și minunile acelea mari. Dar Domnul nu v-a dat inimă să înțelegeți, nici ochi să vedeți și nici urechi să auziți, până în ziua aceasta. Timp de patruzeci de ani, cât v-am condus prin deșert, hainele de pe voi nu s-au învechit și sandalele din picioarele voastre nu s-au tocit. Pâine n-ați mâncat și n-ați băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoașteți că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Când ați ajuns în locul acesta, Sihon, regele Heșbonului, și Og, regele Bașanului, ne-au ieșit înainte ca să se lupte cu noi, dar noi i-am învins. Le-am luat țara și am dat-o ca moștenire rubeniților, gadiților și unei jumătăți din seminția lui Manase. Să păziți cuvintele acestui legământ și să le împliniți, ca să reușiți în tot ce veți face. Astăzi stați în prezența Domnului, Dumnezeul vostru, voi toți – căpeteniile semințiilor voastre și bătrânii voștri, supraveghetorii voștri împreună cu toți bărbații lui Israel, copiii și soțiile voastre și străinul care este în mijlocul taberei voastre, de la cel ce vă taie lemne, până la cel ce vă scoate apă – ca să intrați în legământ cu Domnul, Dumnezeul vostru, legământ încheiat prin jurământ și pe care Domnul, Dumnezeul vostru, îl face cu voi astăzi. Stați în prezența Lui ca să vă facă astăzi poporul Lui și El să fie Dumnezeul vostru, așa cum v-a promis și așa cum a jurat părinților voștri, Avraam, Isaac și Iacov. Nu numai cu voi închei legământul acesta și jurământul acesta, ci atât cu cei care stau astăzi aici cu noi, înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, cât și cu cei care nu sunt aici cu noi astăzi. Căci voi știți cum am locuit în țara Egiptului și cum am trecut prin mijlocul națiunilor pe unde am fost. Ați văzut spurcăciunile lor și idolii lor din lemn și din piatră, din argint și din aur. Să nu existe printre voi niciun bărbat, nicio femeie, niciun clan și nicio seminție a căror inimă să se întoarcă astăzi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ducându-se să slujească dumnezeilor acestor națiuni. Să nu existe printre voi nicio rădăcină care produce otravă sau pelin, cineva care, după ce aude cuvintele acestui jurământ, se binecuvântează pe el însuși, zicând în inima lui: «Voi avea pace, chiar dacă aș urma încăpățânarea inimii mele». Aceasta va aduce dezastru peste ceea ce este roditor și peste ceea ce este uscat. Domnul nu va dori să-l ierte. Mânia și gelozia Domnului se va aprinde împotriva lui. Toate blestemele scrise în Cartea aceasta vor veni peste el și Domnul îi va șterge numele de sub ceruri. Domnul îl va separa de toate semințiile lui Israel, spre nenorocirea lui, potrivit cu toate blestemele legământului scris în această Carte a Legii. Generația următoare, copiii voștri care se vor ridica după voi și străinul care va veni dintr-o țară îndepărtată, vor vedea nenorocirile care au fost în țara aceasta și urgiile cu care Domnul v-a îndurerat. În toată țara va fi sulf, sare și cenușă. Nimic nu se va semăna, nimic nu va încolți și nicio plantă nu va crește. Va fi la fel ca la distrugerea Sodomei, Gomorei, Admei și Țeboimului, pe care le-a distrus Domnul în mânia și în furia Lui. Toate națiunile vor întreba: ‒ De ce a făcut Domnul astfel țării acesteia? De ce S-a mâniat atât de tare? Și li se va răspunde: ‒ Fiindcă au părăsit legământul Domnului, Dumnezeul strămoșilor lor, pe care l-a încheiat cu ei când i-a scos din țara Egiptului. Ei s-au dus și au slujit altor dumnezei și s-au închinat înaintea lor, dumnezei pe care nu-i cunoșteau și pe care nu li-i dăduse El. De aceea S-a mâniat Domnul pe țara aceasta și a adus astfel peste ei toate blestemele scrise în Cartea aceasta. Domnul i-a smuls din țara lor cu mânie, cu furie și cu mare înverșunare și i-a aruncat într-o altă țară, cum se vede astăzi. Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeul nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale urmașilor noștri pentru totdeauna, ca să împlinim toate cuvintele acestei Legi. Când vor veni peste tine toate aceste lucruri, binecuvântarea și blestemul pe care ți le-am pus înainte, iar tu îți vei aminti din nou de ele în mijlocul tuturor națiunilor între care Domnul, Dumnezeul tău, te va risipi, dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, și vei asculta de glasul Lui din toată inima ta și din tot sufletul tău, atât tu, cât și copiii tăi, potrivit cu tot ceea ce ți-am poruncit astăzi, atunci Domnul, Dumnezeul tău, îi va întoarce acasă pe captivii tăi, va avea milă de tine, te va aduce înapoi și te va strânge dintre toate popoarele în care te-a împrăștiat. Chiar dacă vei fi risipit până la marginea cerurilor, și de acolo Domnul, Dumnezeul tău, te va strânge și te va întoarce. El te va aduce în țara pe care o stăpâneau strămoșii tăi și o vei lua în stăpânire. El îți va face bine și te va înmulți mai mult decât pe strămoșii tăi. Domnul, Dumnezeul tău, va circumcide inima ta și inima urmașilor tăi, ca să-L iubești din toată inima ta și din tot sufletul tău și, astfel, să trăiești. Domnul, Dumnezeul tău, va face ca toate aceste blesteme să vină asupra dușmanilor tăi, care te persecută și asupra celor ce te urăsc. Iar tu te vei întoarce, vei asculta de glasul Domnului și vei împlini toate poruncile pe care eu ți le-am dat astăzi. Atunci Domnul, Dumnezeul tău, te va face să prosperi în toate lucrările mâinilor tale, în rodul pântecului tău, în rodul cirezilor tale și în rodul pământului tău. Domnul Se va bucura din nou de tine, spre fericirea ta, așa cum S-a bucurat de strămoșii tăi, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind poruncile și hotărârile Lui scrise în această Carte a Legii și dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău. Porunca aceasta, pe care ți-o dau astăzi, nu este prea grea pentru tine, nici prea departe de tine. Nu este nici în Cer, ca să zici: «Cine se va sui în Cer pentru noi ca să ne-o aducă și, astfel, s-o auzim și s-o împlinim?». Și nu este nici de partea cealaltă a mării, ca să zici: «Cine va traversa marea ca să ne-o aducă și, astfel, s-o auzim și s-o împlinim?». Dimpotrivă, Cuvântul este foarte aproape de tine; este în gura ta și în inima ta, ca să-l poți împlini. Iată, astăzi îți pun înainte viața și binele, moartea și răul. Pentru că astăzi îți poruncesc să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui și să păzești poruncile, hotărârile și legile Lui. Atunci, vei trăi și te vei înmulți, iar Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în țara în care vei intra ca s-o iei în stăpânire. Dar dacă inima ta se va abate și nu vei asculta, dacă te vei lăsa amăgit să te închini altor dumnezei și să le slujești, vă înștiințez astăzi că veți pieri sigur. Nu veți avea multe zile în țara pentru care tu traversezi Iordanul ca să intri în ea și s-o iei în stăpânire. Chem astăzi cerurile și pământul ca martori împotriva voastră, că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Acum alege viața, ca să trăiești atât tu, cât și urmașii tăi, iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și alipindu-te de El. Căci El este viața ta și lungimea zilelor tale în țara pe care Domnul a jurat părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov, că le-o va da“. Moise s-a dus și a spus următoarele cuvinte înaintea întregului Israel: „Astăzi, eu am o sută douăzeci de ani și nu voi mai putea să vă conduc, iar Domnul mi-a zis: «Tu nu vei traversa Iordanul». Domnul, Dumnezeul tău, va traversa El Însuși înaintea ta, va nimici națiunile acestea dinaintea ta, iar tu le vei stăpâni. Iosua va traversa în fruntea ta, așa cum a vorbit Domnul. Domnul va face cu ele tot așa cum le-a făcut lui Sihon și lui Og, regii amoriți, și țărilor lor, pe care le-a nimicit. Domnul vi le va da vouă, iar voi să faceți potrivit cu toate poruncile pe care vi le-am dat. Fiți tari și curajoși! Să nu vă temeți și să nu vă îngroziți din cauza lor, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, va merge împreună cu tine. El nu te va părăsi și nu te va lăsa“. Moise l-a chemat pe Iosua și i-a vorbit înaintea ochilor întregului Israel: „Fii tare și curajos, pentru că tu vei merge cu poporul acesta în țara pe care Domnul a jurat strămoșilor lor că le-o va da și îi vei conduce la moștenirea lor. Domnul Însuși va merge înaintea ta și va fi cu tine. El nu te va părăsi, nici nu te va uita. Să nu-ți fie teamă și să nu te înspăimânți!“. Moise a scris Legea aceasta și a încredințat-o preoților leviți, care duceau Chivotul legământului Domnului, și tuturor bătrânilor lui Israel. Moise le-a poruncit, zicând: „La fiecare șapte ani, în anul iertării datoriilor, la Sărbătoarea Corturilor, când tot Israelul va veni să se înfățișeze înaintea Domnului, Dumnezeul vostru, în locul pe care El îl va alege, să citiți această Lege înaintea întregului popor, în auzul lor. Să strângeți împreună poporul – bărbații, femeile, copiii și străinul din cetățile voastre – ca să asculte și să învețe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, și să păzească toate cuvintele acestei Legi, împlinindu-le. În acest fel și copiii lor, care nu o cunosc, o vor auzi și vor învăța să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, tot timpul cât veți trăi în țara pentru care treceți Iordanul ca s-o stăpâniți“. Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că se apropie ziua morții tale. Cheamă-l pe Iosua și înfățișați-vă la Cortul Întâlnirii, ca să-l împuternicesc“. Moise și Iosua au venit și s-au înfățișat la Cortul Întâlnirii. Atunci Domnul S-a arătat în Cort într-un stâlp de nor, iar stâlpul de nor s-a oprit la intrarea Cortului. Domnul i-a vorbit lui Moise: „Iată, tu vei adormi alături de strămoșii tăi, iar poporul acesta se va ridica și se va prostitua, ducându-se după dumnezeii străini ai țării în care vor intra. Mă vor părăsi și vor rupe legământul pe care l-am încheiat cu ei. În ziua aceea, Mă voi mânia pe ei și-i voi părăsi; Îmi voi ascunde fața de ei și vor fi nimiciți. Multe rele și necazuri vor veni peste ei și atunci vor începe să se întrebe: «Oare nu ne-au ajuns aceste nenorociri din cauză că Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru?». Iar Eu Îmi voi ascunde fața de ei în ziua aceea, din cauza tuturor faptelor rele pe care le-au comis întorcându-se spre alți dumnezei. Acum scrieți pentru voi cântarea aceasta și învață-i pe fiii lui Israel s-o cânte, pentru ca astfel, cântarea aceasta să fie pentru Mine un martor împotriva fiilor lui Israel. Când îl voi duce în țara unde curge lapte și miere, țară pe care am promis-o strămoșilor lui, și când va mânca, se va sătura și se va îngrășa, el se va întoarce spre alți dumnezei și le va sluji, iar pe Mine Mă va disprețui și va rupe legământul Meu. Iar când va fi lovit cu o mulțime de rele și necazuri, cântarea aceasta va mărturisi împotriva lui, pentru că ea nu va fi uitată de gura urmașilor lui. Căci Eu cunosc înclinația pe care el o are în inimă astăzi, chiar înainte să-l duc în țara pe care i-am jurat-o“. În ziua aceea, Moise a scris cântarea aceasta și i-a învățat pe fiii lui Israel s-o cânte. El i-a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, zicând: „Fii tare și curajos, pentru că tu îi vei duce pe fiii lui Israel în țara pe care le-am promis-o, iar Eu voi fi cu tine“. După ce a terminat Moise de scris cuvintele acestei Legi într-o carte, de la început până la sfârșit, a poruncit leviților care duceau Chivotul legământului Domnului, zicând: „Luați această Carte a Legii și așezați-o lângă Chivotul legământului Domnului, Dumnezeul vostru. Acolo va fi ca martor împotriva ta. Căci eu cunosc răzvrătirea și încăpățânarea ta. Iată, ați fost răzvrătiți față de Domnul până astăzi, cât timp am fost în viață în mijlocul vostru. Cu cât mai mult, deci, după moartea mea! Chemați-i înaintea mea pe toți bătrânii semințiilor voastre și pe toți supraveghetorii voștri! Voi spune în auzul lor aceste cuvinte și voi lua ca martori împotriva lor cerurile și pământul. Fiindcă eu știu că, după moartea mea, sigur vă veți perverti și vă veți abate de la calea pe care v-am poruncit-o. În zilele de pe urmă va veni nenorocirea peste voi dacă veți face ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, mâniindu-L prin lucrarea mâinilor voastre“. Apoi Moise a recitat până la capăt cuvintele acestei cântări, în auzul întregii adunări a lui Israel: Ascultați cu atenție, ceruri, și voi vorbi! Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele! Ca ploaia să cadă învățătura mea și ca roua să curgă cuvintele mele, ca stropii de ploaie pe verdeață și ca aversele pe iarbă. Căci voi proclama Numele Domnului. Recunoașteți măreția Dumnezeului nostru! El este Stânca; lucrarea Lui este desăvârșită, căci toate căile Lui sunt drepte. Dumnezeu este credincios și în El nu este nedreptate. El este drept și cinstit. Poporul I-a fost necredincios. Ei nu mai sunt fiii Lui; au cusur; sunt o generație pervertită și depravată. Așa Îl răsplătești tu pe Domnul, popor nebun și neînțelept? Nu este El Tatăl tău, Care te-a creat? El te-a făcut și te-a întemeiat. Aduceți-vă aminte de zilele din trecut. Gândiți-vă la anii care au trecut din generație în generație. Întreabă-l pe tatăl tău, și el îți va istorisi, pe bătrânii tăi, și ei îți vor spune. Când Cel Preaînalt le-a dat națiunilor moștenirea, când i-a despărțit pe fiii omului, El a stabilit granițele popoarelor în funcție de numărul fiilor lui Israel. Căci partea Domnului este poporul Lui; Iacov este partea Lui de moștenire. El l-a găsit într-o regiune pustie, într-un deșert, o pustietate plină de urlete. L-a înconjurat și S-a îngrijit de el. L-a apărat ca pe lumina ochilor Lui, asemenea vulturului care își scutură cuibul și zboară deasupra puilor, care își deschide aripile, îi ia și-i poartă pe penele lui. Domnul Și-a condus singur poporul și nu era niciun dumnezeu străin alături de El. El l-a urcat pe înălțimile țării și l-a hrănit cu roadele câmpului. L-a hrănit cu miere din stâncă și cu ulei din stânca de cremene, cu iaurtul vitelor și cu laptele oilor, cu grăsimea mieilor, a berbecilor din Bașan și a țapilor, cu grăsimea boabelor de grâu. Și ai băut vin, sângele strugurilor. Ieșurun s-a îngrășat și s-a împotrivit! Te-ai îngrășat, ai devenit greu și mare! El L-a părăsit pe Dumnezeul Care l-a făcut și a disprețuit Stânca mântuirii lui. Ei L-au făcut gelos prin dumnezei străini și L-au mâniat prin urâciuni. Ei au adus jertfe demonilor, nu lui Dumnezeu, unor dumnezei pe care nu-i cunoșteau, dumnezei noi, sosiți de curând, de care strămoșii voștri n-au știut. Ai părăsit Stânca, L-ai părăsit pe Acela Care te-a născut, L-ai uitat pe Dumnezeul Care ți-a dat naștere. Domnul a văzut și i-a disprețuit, din cauză că fiii și fiicele Lui L-au mâniat. „Îmi voi ascunde fața de ei, a zis El, și voi privi la sfârșitul lor, căci sunt o generație pervertită, sunt niște copii necredincioși. M-au provocat la gelozie prin ceea ce nu este Dumnezeu. M-au mâniat prin idolii lor deșerți. De aceea și Eu îi voi provoca la gelozie prin cei ce nu sunt un popor; îi voi mânia printr-o națiune nebună. Căci focul mâniei Mele s-a aprins și va arde până în adâncimea Locuinței Morților. Va distruge pământul împreună cu recoltele lui și va arde temeliile munților. Voi îngrămădi nenorociri peste ei, voi arunca toate săgețile Mele împotriva lor. Vor fi vlăguiți de foamete, mâncați de molimă și distruși cu asprime. Voi trimite împotriva lor colții animalelor sălbatice și veninul târâtoarelor țărânei. Pe stradă, sabia îi va lăsa fără copii, iar în camere vor pieri de groază. Vor pieri atât tânărul, cât și fecioara, atât copilașul, cât și bătrânul. Am zis că îi voi zdrobi și le voi șterge amintirea de printre oameni, dar Mă tem de insultele dușmanilor lor, ca nu cumva aceștia să se amăgească singuri și să zică: «Mâinile noastre au fost puternice, și nu Domnul a făcut toate aceste lucruri!»“. Ei sunt o națiune lipsită de sfat și nu mai există pricepere în ei. Dacă ar fi fost înțelepți, ar fi înțeles aceasta și s-ar fi gândit la sfârșitul lor. Cum ar fi putut unul să urmărească o mie sau doi să pună pe fugă zece mii, dacă nu i-ar fi vândut Stânca lor și dacă Domnul nu i-ar fi dat pe mâna acestora? Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră; chiar și dușmanii noștri înțeleg aceasta. Vița lor este din via Sodomei și din câmpiile Gomorei. Strugurii lor sunt plini de venin, iar ciorchinii sunt amari. Vinul lor este venin de șerpi, veninul cobrelor nemiloase. „Oare nu este păstrat lucrul acesta la Mine? Nu este el pecetluit printre comorile Mele? A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti! Vine vremea când le vor aluneca picioarele, căci ziua distrugerii lor este aproape, și lucrurile pregătite pentru ei își vor grăbi împlinirea“. Căci Domnul Își va judeca poporul, dar va avea milă de slujitorii Săi când va vedea că li s-a dus puterea și că n-a mai rămas nimeni, nici ținut în închisoare, nici liber. „Unde le sunt dumnezeii“, va întreba El, „stânca în care se adăposteau, dumnezeii care se hrăneau cu grăsimea jertfelor lor și care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se ridice ei și să vă ajute! Să vă fie ei un adăpost! Vedeți acum că Eu Însumi sunt El! Nu mai există alt Dumnezeu în afară de Mine. Eu dau la moarte și tot Eu aduc la viață, Eu rănesc și tot Eu vindec și nimeni nu poate elibera din mâna Mea. Îmi ridic mâna spre ceruri și declar: Viu sunt Eu pe vecie, că Îmi voi ascuți fulgerul sabiei Mele și voi începe, cu mâna Mea, să fac judecată. Mă voi răzbuna pe dușmanii Mei și-i voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc. Voi face ca săgețile Mele să se îmbete de sânge, iar sabia Mea va devora carnea. Voi face ca ele să se îmbete de sângele celor uciși și al captivilor, din capetele conducătorilor dușmanului“. Bucurați-vă, națiuni, împreună cu poporul Lui, căci El va răzbuna sângele slujitorilor Săi, Se va răzbuna pe dușmanii Lui și va face ispășire pentru țara și poporul Lui. Deci, Moise a venit împreună cu Iosua, fiul lui Nun, și a rostit toate cuvintele acestei cântări în auzul poporului. Când Moise a terminat de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel, le-a zis: „Puneți-vă la inimă toate cuvintele pe care eu vi le-am rostit astăzi, astfel încât să porunciți copiilor voștri să păzească și să împlinească toate cuvintele acestei Legi. Căci niciun cuvânt nu este lipsit de importanță; ele sunt viața voastră. Prin cuvintele acestea vă veți lungi zilele în țara voastră, pe care o veți stăpâni după ce veți traversa Iordanul“. În aceeași zi, Domnul i-a vorbit lui Moise: „Urcă-te pe muntele Abarim, adică pe muntele Nebo, în țara Moabului, care este înaintea Ierihonului, și privește țara Canaanului pe care Eu o dau lui Israel în stăpânire. Tu vei muri pe muntele pe care te vei urca și vei fi astfel adăugat la poporul tău, tot așa cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor și a fost adăugat la poporul lui, din cauză că ați fost necredincioși față de Mine înaintea fiilor lui Israel, la apele Meribei din Kadeș, în deșertul Țin, unde nu M-ați sfințit în mijlocul fiilor lui Israel. Vei vedea pământul promisiunii de la distanță, dar nu vei intra în țara pe care o dau poporului Israel“. Aceasta este binecuvântarea pe care Moise, omul lui Dumnezeu, a rostit-o pentru fiii lui Israel, înainte de moartea sa. El a zis: „ Domnul a venit din Sinai și a răsărit peste ei din Seir. A strălucit din muntele Paran și a venit din mijlocul zecilor de mii de sfinți. O lege învăpăiată le-a dat cu dreapta Lui. Da, El iubește popoarele! Toți sfinții Tăi sunt în mâna Ta. Ei s-au plecat la picioarele Tale și au primit cuvintele Tale. Moise ne-a dat Legea, moștenirea adunării lui Iacov. El era Împărat peste Ieșurun când se adunau conducătorii poporului împreună cu semințiile lui Israel. Să trăiască Ruben și să nu moară, iar bărbații lui să fie fără număr“. Despre Iuda a zis: „Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda și întoarce-l la poporul lui. El își apără cauza cu propriile sale mâini. Să-i fii un ajutor împotriva dușmanilor lui“. Despre Levi a zis: „Tumim și Urim au fost încredințate bărbatului credincios, pe care l-ai pus la încercare la Masa și l-ai certat la apele Meribei. El a zis despre tatăl său și despre mama sa «Nu i-am văzut!», pe frații lui nu i-a recunoscut, iar de copiii lui n-a dorit să știe, fiindcă a împlinit Cuvântul Tău și a păzit legământul Tău. El îl învață pe Iacov poruncile Tale și pe Israel Legea Ta. El pune tămâie înaintea Ta și jertfe întregi pe altarul Tău. Doamne, binecuvântează puterea lui și primește lucrarea mâinilor lui. Zdrobește coapsele celor ce se ridică împotriva lui și cei ce-l urăsc să nu se mai ridice“. Despre Beniamin a zis: „Preaiubitul Domnului va locui în siguranță lângă El. Domnul îl va proteja tot timpul, și el se va odihni la pieptul Lui“. Despre Iosif a zis: „Pământul lui să fie binecuvântat de Domnul, cu roua îmbelșugată a cerului și cu apele adânci de jos, cu cele mai bune roade ale soarelui și cu cele mai bune recolte ale fiecărei luni, cu înălțimile munților străvechi și cu bunătățile dealurilor veșnice. Cele mai bune daruri ale pământului, belșugul lui și bunăvoința Celui Ce a locuit în rug să vină peste capul lui Iosif, pe creștetul capului său, a celui deosebit de frații săi. El are grandoarea întâiului născut al taurului. Coarnele lui sunt coarnele bivolului sălbatic. Cu ele va împunge popoarele până la capătul pământului. Ele sunt zecile de mii ale lui Efraim și miile lui Manase“. Despre Zabulon a zis: „Bucură-te, Zabulon, atunci când pleci, și tu, Isahar, în corturile tale. Ei vor chema popoarele pe munte și acolo vor oferi jertfele dreptății, căci vor sorbi bogăția mărilor și comorile ascunse în nisip“. Despre Gad a zis: „Binecuvântat să fie cel ce extinde granițele lui Gad! El se odihnește ca leul și sfârtecă brațe și capete. El și-a ales partea cea mai bună, căci acolo era ascunsă partea legiuitorului. El a venit cu căpeteniile poporului, a împlinit dreptatea Domnului și judecățile Lui cu privire la Israel“. Despre Dan a zis: „Dan este un pui de leu care a sărit din Bașan“. Despre Neftali a zis: „Neftali este îndestulat cu bunăvoință și este plin de binecuvântarea Domnului. El va moșteni vestul și sudul“. Despre Așer a zis: „Cel mai binecuvântat dintre fii este Așer. Să fie plăcut fraților lui și să-și înmoaie picioarele în ulei. Zăvoarele porților tale să fie de fier și de bronz, iar puterea ta să țină cât zilele tale. Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Ieșurun, Care străbate călare cerurile ca să te ajute și Care trece pe nori cu măreție. Dumnezeul cel Veșnic este un adăpost, iar sub tine sunt brațele Lui veșnice. El îi va alunga pe dușmani dinaintea ta și va zice: «Nimiciți-i!». Israel va locui singur la adăpost. Izvorul lui Iacov este în țara grânelor și a mustului, unde cerul lasă să cadă roua. Ferice de tine, Israel! Cine este ca tine, un popor eliberat de Domnul? El este scutul și ajutorul tău și sabia ta glorioasă. Dușmanii tăi te vor linguși, iar tu vei călca peste înălțimile lor“. Moise s-a urcat din câmpiile Moabului pe muntele Nebo, pe vârful Pisga, care este înaintea Ierihonului. Domnul i-a arătat întreaga țară, de la Ghilad până la Dan, țara lui Neftali, țara lui Efraim și a lui Manase, toată țara lui Iuda până la marea din vest, Neghevul și toată regiunea din Valea Ierihonului, Cetatea Palmierilor, până la Țoar. Atunci Domnul i-a zis: „Aceasta este țara pe care am promis-o prin jurământ lui Avraam, Isaac și Iacov, zicând: «O voi da descendentului tău!». Te-am lăsat s-o vezi cu ochii tăi, dar nu vei traversa într-acolo“. Moise, slujitorul Domnului, a murit în țara Moabului, după Cuvântul Domnului. El l-a înmormântat în țara Moabului, în valea care este față în față cu Bet-Peor, dar nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi. Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit, însă vederea nu-i slăbise și vigoarea nu-l părăsise. Fiii lui Israel l-au plâns pe Moise în câmpiile Moabului treizeci de zile. Apoi zilele de plâns și de bocet pentru Moise s-au încheiat. Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înțelepciunii, deoarece Moise își pusese mâinile peste el. Fiii lui Israel au ascultat de el și au împlinit ceea ce i-a poruncit Domnul prin Moise. Nu s-a mai ridicat în Israel niciun profet asemenea lui Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut față în față. N-a fost nimeni ca el în ce privește toate semnele și minunile pe care Domnul l-a trimis să le facă în țara Egiptului împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui și împotriva întregii lui țări, și în ce privește toată mâna puternică și toată teama cea mare pe care Moise le-a arătat sub ochii întregului Israel. După moartea lui Moise, slujitorul Domnului, Domnul i-a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, zicând: „Moise, slujitorul Meu, a murit. Acum, deci, ridică-te și traversează Iordanul, tu împreună cu tot poporul acesta, spre țara pe care o dau fiilor lui Israel. Vă voi da orice teritoriu peste care va călca talpa piciorului vostru, întocmai cum i-am promis lui Moise. Teritoriul vostru se va întinde de la deșert până la Liban și de la Râul cel Mare, râul Eufrat, cuprinzând toată țara hitiților, până la Marea cea Mare, în vest. Niciun om nu-ți va putea sta împotrivă cât vei trăi. Cum am fost cu Moise, tot așa voi fi și cu tine! Nu te voi lăsa și nu te voi părăsi! Fii tare și curajos, pentru că tu vei da în stăpânire acestui popor țara pe care am jurat că le-o voi da strămoșilor lor. Fii deci tare și foarte curajos, veghind să împlinești toată Legea pe care ți-a poruncit-o slujitorul Meu Moise. Nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să reușești oriunde vei merge. Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta! Meditează asupra ei zi și noapte, veghind, astfel încât să poți împlini tot ceea ce este scris în ea, căci atunci vei reuși oriunde vei merge și vei prospera! Oare nu ți-am poruncit Eu: «fii tare și curajos!»? Nu te îngrozi și nu te înspăimânta, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine oriunde vei merge!“. Iosua le-a poruncit supraveghetorilor poporului, zicând: „Treceți prin tabără și porunciți poporului, zicând: «Pregătiți-vă provizii, căci peste trei zile veți traversa Iordanul ca să intrați și să cuceriți țara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă ca s-o stăpâniți»“. Iosua le-a zis rubeniților, gadiților și unei jumătăți din seminția lui Manase: ‒ Aduceți-vă aminte ce v-a poruncit Moise, slujitorul Domnului, când a zis: „ Domnul, Dumnezeul vostru, vă dă odihnă și vă dă țara aceasta“. Prin urmare, soțiile voastre, copiii voștri și vitele voastre să rămână în țara pe care v-a dat-o Moise în partea aceasta a Iordanului. Însă toți războinicii viteji să traverseze înarmați înaintea fraților voștri ca să-i ajute, până când Domnul, Dumnezeul vostru, va da odihnă fraților voștri asemenea vouă și până când vor lua și ei în stăpânire țara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, le-o dă. După aceea, vă veți întoarce să stăpâniți țara care v-a fost dată ca moștenire de către Moise, slujitorul Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui. Ei i-au răspuns lui Iosua, zicând: ‒ Vom face tot ceea ce ne-ai poruncit și vom merge oriunde ne vei trimite! Te vom asculta tot așa cum l-am ascultat și pe Moise! Numai să fie acum Domnul, Dumnezeul tău, și cu tine la fel cum a fost cu Moise. Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale și care nu va asculta de toate cuvintele pe care ni le poruncești, va fi omorât. Tu însă fii tare și curajos! După aceea, Iosua, fiul lui Nun, a trimis în secret, din Șitim, doi spioni, zicând: „Duceți-vă să cercetați țara și mai ales Ierihonul!“. Ei au plecat și au intrat în casa unei prostituate numită Rahab, culcându-se acolo. Regelui Ierihonului i s-a zis: „Iată că niște bărbați dintre fiii lui Israel au venit aici, în timpul nopții, ca să cerceteze țara“. Atunci regele Ierihonului a trimis să i se spună prostituatei Rahab: ‒ Scoate-i afară pe bărbații care au venit la tine și au intrat în casa ta, fiindcă au venit să cerceteze întreaga țară! Femeia însă îi luase pe cei doi bărbați și-i ascunsese. Ea a răspuns: ‒ Este adevărat că acei bărbați au venit la mine, dar nu știam de unde sunt. Când s-a făcut noapte și poarta urma să fie închisă, bărbații au ieșit și nu știu unde s-au dus. Urmăriți-i repede și îi veți ajunge! Ea îi urcase pe acoperiș și îi ascunsese printre snopii de in pe care-i avea întinși pe acoperiș. Ei i-au urmărit pe drumul care duce la vadurile Iordanului. După ce au ieșit urmăritorii, poarta s-a închis în urma lor. Înainte să se culce spionii, Rahab s-a urcat la ei pe acoperiș. Ea le-a zis bărbaților: ‒ Știu că Domnul v-a dat țara aceasta. Din cauza voastră a căzut groaza peste noi, iar locuitorii țării sunt topiți de frică. Am auzit cum, la ieșirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roșii și am aflat ce le-ați făcut lui Sihon și lui Og, cei doi regi amoriți care locuiau la est de Iordan, pe care i-ați dat spre nimicire. Când am auzit lucrurile acestea, ni s-au înmuiat inimile și fiecare om și-a pierdut curajul din cauza voastră, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în Ceruri și jos pe pământ! Acum, deci, vă rog, jurați-mi pe Domnul că veți arăta față de familia tatălui meu aceeași bunătate pe care am avut-o eu față de voi. Dați-mi un semn demn de încredere că-i veți lăsa în viață pe tatăl meu, mama mea, frații mei și surorile mele împreună cu tot ce au și că ne veți scăpa sufletele de la moarte. Bărbații i-au răspuns: ‒ Suntem gata să ne dăm viața pentru voi, dacă nu ne vei trăda. Iar atunci când Domnul ne va da țara, îți vom arăta îndurare și credincioșie. Ea i-a coborât atunci pe fereastră cu o frânghie, căci casa ei era parte din zid, ea locuind chiar în zid. Apoi, le-a zis: ‒ Mergeți spre munte, ca să nu vă întâlniți cu cei care vă urmăresc, și ascundeți-vă acolo timp de trei zile, până se vor întoarce. După aceea veți putea să vă continuați drumul. Bărbații i-au spus: ‒ Noi vom fi dezlegați de jurământul acesta, pe care ne-ai pus să-l facem, dacă atunci când vom intra în țară nu vei lega această frânghie din fir stacojiu de fereastra prin care ne-ai coborât și dacă nu vei aduce în casa ta pe tatăl tău, pe mama ta și pe frații tăi, toată familia ta. Dacă cineva va ieși afară, dincolo de porțile casei tale, sângele lui va fi asupra capului său, iar noi vom fi nevinovați. Dar dacă va pune cineva mâna pe vreunul dintre cei ce vor fi în casă cu tine, sângele lui va fi asupra capului nostru. Dacă ne vei trăda, atunci vom fi dezlegați de jurământul acesta, pe care ne-ai pus să-l facem. Ea le-a răspuns: ‒ Să fie precum ați spus! Apoi i-a trimis, și ei au plecat, iar ea a legat frânghia stacojie de fereastră. Ei s-au dus și au ajuns la munte, unde au rămas trei zile, până când s-au întors cei care îi urmăreau și care îi căutaseră de-a lungul întregului drum fără să-i găsească. Apoi, cei doi bărbați s-au întors, au coborât muntele și au traversat Iordanul. Au venit la Iosua, fiul lui Nun, și i-au istorisit tot ce li s-a întâmplat. Ei i-au spus lui Iosua: „Într-adevăr, Domnul a dat în mâinile noastre întreaga țară și toți locuitorii țării tremură înaintea noastră!“. Iosua s-a sculat dimineață și a pornit din Șitim împreună cu toți fiii lui Israel. Au ajuns la Iordan și au înnoptat acolo, înainte de a-l traversa. După trei zile, supraveghetorii au trecut prin mijlocul taberei și au poruncit poporului, zicând: „Când veți vedea Chivotul legământului Domnului, Dumnezeul vostru, dus de preoții leviți, să plecați din locul în care sunteți și să-l urmați. Dar între voi și el să fie o distanță de aproape două mii de coți. Să nu vă apropiați de el, ca să aflați astfel drumul pe care veți merge, căci nu ați mai trecut pe drumul acesta în trecut“. Iosua a zis poporului: „Sfințiți-vă, pentru că mâine Domnul va face lucrări minunate în mijlocul vostru!“. Apoi, Iosua le-a zis preoților: „Luați Chivotul legământului și treceți înaintea poporului!“. Ei l-au luat și au pornit înaintea poporului. Domnul i-a zis lui Iosua: „În această zi voi începe să te înalț în ochii întregului Israel, ca să știe că Eu sunt cu tine tot așa cum am fost și cu Moise. Poruncește-le preoților care duc Chivotul legământului și spune-le: «Când veți ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriți în Iordan!»“. Iosua le-a zis fiilor lui Israel: „Apropiați-vă să ascultați cuvintele Domnului, Dumnezeul vostru!“. Iosua a zis: „Prin aceasta veți cunoaște că Dumnezeul cel Viu este în mijlocul vostru și că va nimici dinaintea voastră pe canaaniți, hitiți, hiviți, periziți, ghirgașiți, amoriți și iebusiți. Iată, Chivotul legământului pe care l-ați încheiat cu Stăpânul întregului pământ traversează Iordanul înaintea voastră. Alegeți acum doisprezece bărbați din semințiile lui Israel, câte un bărbat din fiecare seminție. Când picioarele preoților care duc Chivotul Domnului, Stăpânul întregului pământ, vor intra în apele Iordanului, apele care coboară din amonte se vor separa și se vor opri grămadă“. Poporul a plecat din corturile sale ca să traverseze Iordanul, iar preoții care duceau Chivotul legământului erau înaintea poporului. Când preoții care duceau Chivotul au ajuns la Iordan, iar picioarele lor au atins marginea apelor Iordanului (căci Iordanul inundă ambele maluri pe toată perioada secerișului), apele care curgeau din amonte s-au oprit adunându-se grămadă pe o mare distanță, până la Adam, cetatea din vecinătatea Țortanului, iar cele care coborau în aval spre Marea Arabei (Marea Sărată) s-au scurs de tot. Și, astfel, poporul a traversat ajungând în fața Ierihonului. Preoții care duceau Chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, timp în care tot Israelul îl traversa, până când întregul popor a traversat Iordanul. Când tot poporul a terminat de traversat Iordanul, Domnul i-a vorbit lui Iosua, zicând: „Alegeți doisprezece bărbați din popor, câte un bărbat din fiecare seminție, și porunciți-le: «Luați din mijlocul Iordanului, din locul unde vor sta picioarele preoților, douăsprezece pietre. Duceți-le cu voi și așezați-le în locul în care veți rămâne peste noapte»“. Iosua a chemat doisprezece bărbați, pe care i-a ales dintre fiii lui Israel, câte un bărbat din fiecare seminție, și le-a zis: „Treceți în fața Chivotului Domnului, Dumnezeul vostru, în mijlocul Iordanului și fiecare din voi să ridice pe umeri o piatră, câte una pentru fiecare seminție din Israel. Acestea vor fi un semn în mijlocul vostru. Când fiii voștri vă vor întreba într-o zi: «Ce semnificație au aceste pietre pentru voi?», voi să le istorisiți cum au fost despicate apele Iordanului înaintea Chivotului legământului Domnului, atunci când acesta a traversat Iordanul. Așadar, pietrele acestea să fie pentru totdeauna o aducere-aminte pentru fiii lui Israel“. Fiii lui Israel au făcut așa cum le-a poruncit Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, așa cum i-a spus Domnul lui Iosua, potrivit numărului semințiilor lui Israel, le-au dus în locul în care urmau să înnopteze și le-au așezat acolo. Iosua a ridicat și el douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, pe locul unde au stat picioarele preoților care au dus Chivotul legământului. Ele au rămas acolo până în ziua aceasta. Preoții care duceau Chivotul au stat în mijlocul Iordanului până la împlinirea celor poruncite lui Iosua de către Domnul, cu privire la popor, potrivit cu tot ceea ce i-a poruncit Moise lui Iosua. Și poporul s-a grăbit să traverseze. După ce tot poporul a traversat Iordanul, Chivotul Domnului și preoții au trecut înaintea poporului. Urmașii lui Ruben, ai lui Gad și ai jumătății seminției lui Manase au traversat și ei, pregătiți pentru luptă, în fruntea fiilor lui Israel, așa cum le spusese Moise. Aproape patruzeci de mii de bărbați înarmați au trecut, gata de luptă, înaintea Domnului în câmpiile Ierihonului. În ziua aceea, Domnul l-a înălțat pe Iosua în ochii întregului Israel, și ei s-au temut de el în toate zilele vieții lui, tot așa cum se temuseră și de Moise. Atunci Domnul i-a zis lui Iosua: „Poruncește-le preoților care duc Chivotul Mărturiei să iasă din Iordan“. Iosua le-a poruncit preoților, zicând: „Ieșiți din Iordan!“. Și preoții care duceau Chivotul legământului Domnului au ieșit din mijlocul Iordanului. Când picioarele preoților au atins uscatul, apele Iordanului s-au întors la locul lor și s-au revărsat pe ambele lui maluri, așa cum erau mai înainte. Poporul a ieșit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi și apoi și-a așezat tabăra la Ghilgal, în partea de est a Ierihonului. Cele douăsprezece pietre luate din Iordan au fost așezate de către Iosua la Ghilgal. El le-a zis fiilor lui Israel: „Când urmașii voștri își vor întreba părinții într-o zi, zicând: «Ce semnificație au pietrele acestea?», voi să-i învățați și să le spuneți: «Israel a traversat Iordanul acesta ca pe pământ uscat». Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat apele Iordanului înaintea voastră ca să-l puteți traversa, la fel cum Domnul, Dumnezeul vostru, făcuse la Marea Roșie, când a secat-o înaintea noastră până am traversat-o. Astfel toate popoarele pământului vor cunoaște că mâna Domnului este puternică, iar voi vă veți teme de Domnul, Dumnezeul vostru, în toate zilele“. Când toți regii amoriți din partea de vest a Iordanului și toți regii canaaniți de pe țărm au auzit că Domnul a secat apele Iordanului înaintea fiilor lui Israel până l-am traversat, li s-a înmuiat inima, pierzându-și curajul înaintea fiilor lui Israel. În vremea aceea, Domnul i-a zis lui Iosua: „Fă-ți niște cuțite de cremene și circumcide această a doua generație a fiilor lui Israel!“. Iosua a făcut niște cuțite de cremene și i-a circumcis pe fiii lui Israel la Ghivat-Haaralot. Acesta este motivul pentru care i-a circumcis Iosua: tot poporul care ieșise din Egipt, și anume bărbații, toți războinicii, muriseră în deșert, pe drum, după ieșirea lor din Egipt. Aceștia fuseseră circumciși, dar tot poporul născut în deșert, pe drum, după ieșirea lor din Egipt, nu fusese circumcis. Fiii lui Israel au călătorit patruzeci de ani prin deșert până când a pierit întreaga generație de războinici care ieșise din Egipt și care nu ascultase de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu îi va lăsa să vadă țara despre care Domnul jurase strămoșilor lor că ne-o va da, țară în care curge lapte și miere. În locul acestei generații, El i-a ridicat pe fiii lor, fii pe care i-a circumcis Iosua, căci aceștia erau necircumciși; ei nu fuseseră circumciși în timpul călătoriilor. După ce a terminat de circumcis tot poporul, aceștia au rămas în tabără până s-au vindecat. Domnul i-a zis lui Iosua: „Astăzi am înlăturat de la voi disprețul Egiptului!“. Și au pus acelui loc numele Ghilgal, nume care i-a rămas până în ziua aceasta. Fiii lui Israel și-au așezat tabăra la Ghilgal, în câmpiile Ierihonului, și au sărbătorit Paștele în seara celei de-a paisprezecea zi a lunii. În prima zi după Paște, chiar în acea zi, au mâncat din roadele țării: azime și grăunțe prăjite. Mana a încetat la o zi după ce au mâncat din roadele țării Canaanului, astfel că fiii lui Israel n-au mai avut mană și, din anul acela, s-au hrănit din roadele țării. În timp ce era lângă Ierihon, Iosua și-a ridicat ochii și s-a uitat. Și, iată că un Bărbat stătea înaintea lui, ținând în mână sabia scoasă din teacă. Iosua s-a dus spre El și L-a întrebat: ‒ Ești dintre ai noștri sau dintre dușmanii noștri? El a răspuns: ‒ Nu, ci Eu sunt Căpetenia armatei Domnului. Acum am venit! Iosua s-a aruncat cu fața la pământ înaintea Lui, I s-a închinat și L-a întrebat: ‒ Ce spune Stăpânul meu slujitorului Său? Căpetenia armatei Domnului i-a răspuns lui Iosua: ‒ Dă-ți jos sandalele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt. Și Iosua a făcut întocmai. Ierihonul era închis și fortificat din cauza fiilor lui Israel. Nimeni nu ieșea din el și nimeni nu intra în el. Domnul i-a zis lui Iosua: „Iată că dau în mâna ta Ierihonul, cu regele și războinicii lui viteji. Toți oamenii pregătiți de război să înconjoare cetatea, ocolind-o doar o singură dată. Așa să faceți timp de șase zile. Șapte preoți să ducă înaintea Chivotului șapte trâmbițe din corn de berbec. În ziua a șaptea să înconjurați cetatea de șapte ori, iar preoții să sune din trâmbițe. Când se va suna din trâmbița din corn de berbec, când veți auzi sunetul trâmbiței, tot poporul să scoată strigăte puternice. Atunci zidul cetății va cădea, iar poporul va ataca, fiecare om drept înainte!“. Iosua, fiul lui Nun, a chemat preoții și le-a zis: „Luați Chivotul legământului, iar cei șapte preoți să poarte cele șapte trâmbițe din corn de berbec înaintea Chivotului Domnului “. Apoi a zis poporului: „Porniți și înconjurați cetatea, iar oamenii înarmați să pornească înaintea Chivotului Domnului “. După ce Iosua a vorbit poporului, cei șapte preoți care duceau cele șapte trâmbițe din corn de berbec înaintea Domnului au trecut în față, sunând din trâmbițe, iar Chivotul legământului Domnului venea în urma lor. Oamenii înarmați au trecut în fața preoților care sunau din trâmbițe, iar ariergarda urma Chivotul. În timp ce mergeau, preoții sunau din trâmbițe. Iosua a poruncit poporului, zicând: „Să nu strigați, să nu vi se audă vocile și să nu vă iasă niciun cuvânt din gură, până în ziua când vă voi spune: «Strigați!». Atunci să strigați“. Chivotul Domnului a înconjurat cetatea, ocolind-o doar o dată. Apoi au intrat în tabără și au înnoptat acolo. Iosua s-a sculat dimineața, iar preoții au luat Chivotul Domnului. Cei șapte preoți care duceau cele șapte trâmbițe din corn de berbec înaintea Chivotului Domnului mergeau sunând din trâmbițe. Oamenii înarmați mergeau înaintea lor, iar ariergarda mergea în urma Chivotului Domnului. În timp ce mergeau, se suna din trâmbițe. Au mai înconjurat o dată cetatea și în cea de-a doua zi, după care s-au reîntors în tabără. Așa au făcut timp de șase zile. În ziua a șaptea, s-au sculat dimineața și au înconjurat cetatea în același fel, dar de șapte ori. Doar în ziua aceasta au înconjurat cetatea de șapte ori. A șaptea oară, în timp ce preoții sunau din trâmbițe, Iosua a poruncit poporului: „Strigați, fiindcă Domnul v-a dat cetatea! Cetatea cu tot ce-i în ea să fie dată Domnului spre nimicire. Să rămână în viață doar prostituata Rahab și toți cei ce sunt în casă cu ea, fiindcă a ascuns mesagerii trimiși de noi. Însă aveți grijă să nu luați nimic din ceea ce trebuie dat spre nimicire, pentru ca să nu fiți și voi dați spre nimicire sau să puneți tabăra lui Israel în pericol de nimicire și s-o tulburați. Tot argintul și aurul, precum și toate obiectele din bronz și din fier sunt închinate Domnului și vor intra în vistieria Domnului “. Poporul a scos un strigăt și apoi s-a sunat din trâmbițe. Când poporul a auzit sunetul de trâmbiță, a scos un strigăt puternic de război și zidul s-a prăbușit. Poporul a înaintat în cetate, fiecare om în dreptul său, și a capturat cetatea. Au dat spre nimicire, trecând prin ascuțișul sabiei, tot ce se afla în cetate: bărbat și femeie, tânăr și bătrân, boi, oi și măgari. Iosua le-a poruncit spionilor: „Intrați în casa acelei prostituate și scoateți-o afară împreună cu tot ceea ce-i aparține, după cum i-ați jurat!“. Tinerii spioni au intrat și au scos-o afară pe Rahab, pe tatăl ei, pe mama ei și pe frații ei și pe toți ceilalți ai ei. Ei au scos afară întregul ei clan și i-au așezat în afara taberei lui Israel. Au ars cetatea împreună cu tot ce era în ea, nu însă și argintul, aurul și obiectele din bronz și din fier, care au fost puse în vistieria Casei Domnului. Iosua i-a lăsat în viață pe prostituata Rahab, familia tatălui ei și pe toți cei ai ei. Și, astfel, ea a locuit în mijlocul lui Israel până în ziua aceasta, deoarece a ascuns mesagerii trimiși de Iosua să cerceteze Ierihonul. Cu acea ocazie, Iosua a rostit următorul blestem: „Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va ridica și va reconstrui cetatea aceasta a Ierihonului. Cu prețul întâiului său născut să-i pună temelia și cu prețul celui mai tânăr să-i așeze porțile“. Domnul a fost cu Iosua și faima lui s-a răspândit în toată țara. Fiii lui Israel, însă, au fost necredincioși cu privire la ceea ce trebuia dat spre nimicire. Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda, a luat din ceea ce trebuia dat spre nimicire și, prin urmare, Domnul S-a mâniat foarte tare pe fiii lui Israel. Iosua a trimis câțiva bărbați din Ierihon la Ai, care era lângă Bet-Aven, la est de Betel, zicându-le: ‒ Duceți-vă și cercetați țara! Bărbații s-au dus și au cercetat cetatea Ai. Când s-au întors la Iosua, i-au zis: ‒ Să nu plece tot poporul. Să plece doar două sau trei mii de oameni ca să atace cetatea. Să nu obosești tot poporul acolo, căci sunt puțini oameni în locul acela. Aproape trei mii de bărbați din popor s-au dus acolo, dar au luat-o la fugă dinaintea bărbaților din Ai. Aceștia le-au lovit treizeci și șase de oameni și i-au urmărit din fața porții până la carierele de piatră, omorându-i în vale. Inima poporului s-a înmuiat și s-a făcut ca apa. Iosua și-a sfâșiat hainele și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea Chivotului Domnului, unde a stat astfel până seara, împreună cu bătrânii lui Israel, având cu toții capetele presărate cu țărână. Iosua a zis: ‒ Ah, Stăpâne Doamne, de ce a trebuit să-l faci pe poporul acesta să traverseze Iordanul? Ca să ne dai în mâinile amoriților și să fim distruși? N-ar fi fost mai bine să fi rămas pe malul celălalt al Iordanului? Ah, Stăpâne, ce voi spune după ce Israel a fugit dinaintea dușmanilor săi? Canaaniții și toți locuitorii țării vor afla despre aceasta, ne vor înconjura și ne vor șterge numele de pe pământ. Ce vei face Tu atunci pentru Numele Tău cel mare? Domnul i-a răspuns: ‒ Ridică-te! De ce ești căzut cu fața la pământ? Israel a păcătuit, încălcând legământul pe care i l-am poruncit. Și-au însușit din lucrurile date spre nimicire, au furat, au mințit și le-au pus alături de bunurile lor. Fiii lui Israel nu pot rezista în fața dușmanilor lor. Ei fug dinaintea dușmanilor lor deoarece au fost dați spre nimicire. Nu voi mai fi cu voi decât dacă distrugeți din mijlocul vostru ceea ce trebuie dat spre nimicire. Ridică-te, sfințește poporul și spune-le: „Sfințiți-vă pentru ziua de mâine, fiindcă Domnul, Dumnezeul lui Israel, a descoperit în mijlocul vostru lucruri care trebuiau date spre nimicire. Nu veți putea ține piept dușmanilor voștri, până când nu veți îndepărta din mijlocul vostru lucrurile date spre nimicire. Să vă apropiați dimineață, potrivit semințiilor voastre. Seminția care va fi arătată de Domnul, să se apropie potrivit clanurilor. Clanul care va fi arătat de Domnul, să se apropie potrivit familiilor. Familia care va fi arătată de Domnul, să se apropie potrivit bărbaților. Cel ce va fi arătat lângă lucrurile date spre nimicire, să fie ars în foc, împreună cu tot ceea ce-i aparține, pentru că a încălcat legământul Domnului și a comis, în Israel, o faptă spurcată“. Iosua s-a sculat dimineața, l-a adus pe Israel aproape, potrivit semințiilor lui, și a fost arătată seminția lui Iuda. A adus aproape clanurile lui Iuda și a fost arătat clanul zerahiților. A adus aproape clanul zerahiților, potrivit familiilor lor, și a fost arătat Zabdi. A adus aproape familia acestuia, potrivit bărbaților lor, și a fost arătat Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda. Iosua i-a zis lui Acan: ‒ Fiule, dă glorie Domnului, Dumnezeul lui Israel și laudă-L! Te rog, mărturisește-mi ce ai făcut și nu-mi ascunde nimic! Acan i-a răspuns lui Iosua: ‒ Într-adevăr, eu am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul lui Israel, și iată ce am făcut: am văzut în prada de război o manta frumoasă din Șinar, două sute de șecheli de argint și un obiect de aur în greutate de cincizeci de șecheli. Le-am poftit și le-am luat. Iată, sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar argintul este sub ele. Iosua a trimis niște mesageri, și ei au alergat spre cort. Și, iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui, argintul fiind sub ele. Le-au luat de acolo și le-au adus la Iosua și la toți fiii lui Israel, înfățișându-le înaintea Domnului. Atunci, Iosua și tot Israelul l-au luat pe Acan, fiul lui Zerah, au luat argintul, mantaua, obiectul de aur, pe fiii și pe fiicele lui, vitele, măgarii și oile lui, cortul și tot ce-i aparținea lui și i-au dus în Valea Acor. Iosua i-a zis: „De ce ne-ai tulburat astfel? Și pe tine te va tulbura Domnul în această zi!“. Și tot Israelul l-a omorât cu pietre. Apoi, i-au ars în foc și i-au acoperit cu pietre, ridicând peste ei un morman mare de pietre, care a rămas acolo până în ziua aceasta. Atunci, Domnul Și-a retras mânia. De aceea locul acela a purtat numele Valea Acor până în ziua aceasta. Domnul i-a zis lui Iosua: „Nu te teme și nu te înspăimânta. Adună tot poporul pregătit de război, ridică-te și du-te la Ai! Iată, îl dau în mâna ta pe regele din Ai împreună cu poporul său, cetatea sa și toată țara sa. Să-i faci cetății Ai și regelui ei la fel cum i-ai făcut Ierihonului și regelui său. Totuși, veți putea păstra ca pradă lucrurile de preț și animalele. Pune oameni la pândă în spatele cetății“. Iosua s-a ridicat împreună cu tot poporul pregătit de război ca să meargă împotriva cetății Ai. Iosua a ales treizeci de mii de războinici viteji și i-a trimis în timpul nopții. El le-a poruncit, zicând: „Vedeți să vă puneți la pândă în spatele cetății, astfel încât să nu vă îndepărtați prea mult de cetate și să fiți pregătiți cu toții de luptă. Eu și toți oamenii care sunt cu mine ne vom apropia de cetate, iar când ei vor ieși împotriva noastră, ca și prima dată, noi ne vom retrage dinaintea lor. Ei vor ieși după noi și, astfel, îi vom scoate din cetate. Căci ei vor zice: «Fug dinaintea noastră ca și prima dată!». Când noi vom fugi dinaintea lor, voi să ieșiți de la pândă și să ocupați cetatea, căci Domnul, Dumnezeul vostru, o va da în mâinile voastre. După ce veți cuceri cetatea, să-i dați foc! Să faceți întocmai după Cuvântul Domnului. Fiți cu luare-aminte la ce v-am poruncit!“. Apoi Iosua i-a trimis, iar ei s-au dus și au stat la pândă între Betel și Ai, la vest de cetatea Ai. Iosua însă a rămas peste noapte în mijlocul poporului. Iosua s-a sculat dimineață, a mobilizat poporul și a plecat spre Ai, în fruntea poporului, împreună cu bătrânii lui Israel. Toți oamenii pregătiți de război, care erau cu el, au mers, s-au apropiat de cetate și au ajuns înaintea ei. Ei și-au așezat tabăra la nord de Ai, între ei și Ai existând o vale. Iosua a luat aproape cinci mii de războinici și i-a pus la pândă între Betel și Ai, la vest de cetate. Astfel, ei au așezat poporul: toată tabăra care era la nord de cetate și ariergarda ei la vest de cetate. În noaptea aceea, Iosua a mers în mijlocul văii. Când regele din Ai a văzut lucrul acesta, el și bărbații cetății s-au sculat repede dimineața și au ieșit să-l înfrunte pe Israel în luptă. El și tot poporul lui s-au îndreptat într-un loc anume dinaintea Arabei, fără să știe că în spatele cetății stăteau la pândă oameni împotriva lui. Iosua și tot Israelul s-au prefăcut că sunt învinși și au fugit pe drumul către deșert. Atunci tot poporul care era în Ai a fost chemat să-i urmărească. Ei l-au urmărit pe Iosua și au fost atrași astfel afară din cetate. N-a rămas niciun bărbat în Ai sau în Betel care să nu fi ieșit după Israel. Au lăsat cetatea deschisă și l-au urmărit pe Israel. Atunci Domnul i-a zis lui Iosua: „Îndreaptă spre Ai lancea pe care o ai în mână, căci am să dau cetatea în mâna ta!“. Iosua și-a îndreptat spre cetate lancea pe care o avea în mână. Cei ce stăteau la pândă s-au ridicat repede din locul lor și, imediat ce și-a întins el mâna, au alergat, au intrat în cetate, au capturat-o și s-au grăbit să-i dea foc. Bărbații din Ai s-au întors, s-au uitat și iată că fumul cetății se ridica spre cer. Ei n-au mai fost în stare să scape nici într-o parte, nici într-alta. Poporul care fugea spre deșert s-a întors împotriva urmăritorilor. Iosua și tot Israelul au văzut că cei ce stătuseră la pândă capturaseră cetatea și că se ridica fum din cetate, s-au întors și i-au lovit pe oamenii din Ai. Ceilalți au ieșit și ei din cetate împotriva urmăritorilor, astfel încât Israel i-a prins din două părți și i-a lovit până când i-a nimicit, fără să lase vreun supraviețuitor sau vreun fugar. Pe regele din Ai l-au capturat viu și l-au adus la Iosua. După ce Israel i-a ucis pe toți locuitorii din Ai, în câmpie și în deșertul unde îi urmăriseră, după ce aceștia au căzut cu toții sub ascuțișul sabiei, tot Israelul s-a întors la Ai și a trecut cetatea prin ascuțișul sabiei. Toți cei care au fost omorâți în ziua aceea, bărbați și femei, au fost în număr de douăsprezece mii – toți oamenii din Ai. Iosua nu și-a retras mâna pe care o ținea întinsă cu lancea, până când nu au fost nimiciți toți locuitorii din Ai. Israel a păstrat însă ca pradă animalele și lucrurile de preț din cetate, potrivit poruncii date de Domnul lui Iosua. Iosua a ars cetatea Ai și a făcut din ea, pentru totdeauna, o movilă de moloz, o pustietate; ea a rămas așa până în ziua aceasta. Pe regele din Ai l-a spânzurat de un copac, lăsându-l acolo până seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit să-i coboare cadavrul din copac și să fie aruncat la intrarea porții cetății. Apoi, au ridicat peste el o movilă mare de pietre, care a rămas acolo până în ziua aceasta. Atunci Iosua a construit un altar Domnului, Dumnezeul lui Israel, pe muntele Ebal, așa cum Moise, slujitorul Domnului, le poruncise fiilor lui Israel potrivit cu cele scrise în Cartea Legii lui Moise: un altar din pietre întregi, neatinse de unelte din fier, altar pe care să aducă Domnului arderi-de-tot și jertfe de pace. Acolo, înaintea fiilor lui Israel, Iosua a scris pe pietre o copie a Legii lui Moise. Tot Israelul, bătrânii, supraveghetorii și judecătorii lui stăteau de-o parte și de alta a Chivotului, în fața preoților leviți care duceau Chivotul legământului Domnului. Jumătate din popor, străini sau băștinași, erau așezați în fața muntelui Garizim, iar cealaltă jumătate în fața muntelui Ebal, așa cum poruncise mai înainte Moise, slujitorul Domnului, în scopul binecuvântării poporului Israel. Apoi, Iosua a citit toate cuvintele Legii – binecuvântarea și blestemul – potrivit tuturor celor scrise în Cartea Legii. Nu a existat nicio poruncă din toate cele poruncite de Moise pe care să nu o fi citit Iosua înaintea întregii adunări a lui Israel, inclusiv înaintea femeilor, a copiilor, precum și a străinilor care trăiau în mijlocul lor. Auzind despre aceste lucruri, toți regii care erau în regiunea de vest a Iordanului, la munte, în zona deluroasă, pe întreaga coastă a Mării cea Mare până în dreptul Libanului, și anume regii hitiți, amoriți, canaaniți, periziți, hiviți și iebusiți, s-au aliat ca să lupte împotriva lui Iosua și a lui Israel. Locuitorii din Ghivon însă, când au auzit ce făcuse Iosua cetăților Ierihon și Ai, s-au folosit de vicleșug și au plecat spre israeliți, dându-se drept mesageri. Ei purtau pe măgarii lor saci învechiți și burdufuri vechi de vin, crăpate și peticite. Erau încălțați cu sandale vechi și peticite și purtau pe ei haine învechite, iar toată pâinea pe care o aveau ca provizie era uscată și fărâmițată. Au venit la Iosua în tabăra de la Ghilgal și i-au vorbit astfel lui și bărbaților lui Israel: ‒ Noi am venit dintr-o țară îndepărtată. Încheiați acum un legământ cu noi! Bărbații lui Israel le-au răspuns însă hiviților: ‒ Poate că voi locuiți în mijlocul nostru. Cum să încheiem un legământ cu voi? Ei i-au zis lui Iosua: ‒ Suntem slujitorii tăi! Iosua i-a întrebat: ‒ Cine sunteți și de unde veniți? Ei i-au răspuns: ‒ Slujitorii tăi au venit dintr-o țară foarte îndepărtată, datorită Numelui Domnului, Dumnezeul tău, fiindcă am auzit de faima Lui: tot ceea ce a făcut în Egipt, precum și ce a făcut celor doi regi amoriți care locuiau la est de Iordan, lui Sihon, regele Heșbonului și lui Og, regele Bașanului, care domnea la Aștarot. Bătrânii noștri, împreună cu toți locuitorii țării noastre, ne-au zis: „Luați cu voi provizii pentru călătorie și duceți-vă să vă întâlniți cu ei și să le spuneți: «Suntem slujitorii voștri. Prin urmare, încheiați legământ cu noi!»“. Pâinea aceasta era caldă când am luat-o de acasă, în ziua în care am pornit în călătorie către voi, dar acum iată că este uscată și fărâmițată. Aceste burdufuri de vin au fost odată pline și noi, dar acum iată că sunt crăpate, iar îmbrăcămintea și sandalele ni s-au învechit mult din cauza călătoriei lungi. Bărbații israeliți au luat din proviziile lor și nu L-au mai întrebat pe Domnul. Iosua a făcut pace cu ei și a încheiat cu ei un legământ că-i va lăsa în viață. Conducătorii comunității le-au jurat lucrul acesta. La trei zile după încheierea legământului, au aflat că aceștia sunt vecini cu ei și că locuiesc în mijlocul lor. Astfel, fiii lui Israel au plecat și în a treia zi au ajuns la cetățile acestora: Ghivon, Chefira, Beerot și Chiriat-Iearim. Fiii lui Israel nu i-au putut ataca deoarece conducătorii comunității le juraseră pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. Și întreaga comunitate a protestat împotriva conducătorilor. Toți conducătorii au zis înaintea întregii comunități: „Pentru că le-am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, nu ne mai putem atinge de ei. Iată ce vom face cu ei: îi vom lăsa în viață ca să nu se reverse mânia asupra noastră, din cauza jurământului pe care l-am încheiat cu ei“. Conducătorii le-au zis: „Lăsați-i în viață“. Au fost însă folosiți la tăiat lemne și la scos apă pentru întreaga comunitate, așa cum le spuseseră conducătorii. Iosua i-a chemat pe ghivoniți și le-a zis: ‒ De ce ne-ați înșelat, zicând: „Suntem foarte departe de voi“ când, de fapt, locuiți în mijlocul nostru? Acum sunteți blestemați și niciunul dintre voi nu va înceta să fie sclav. Veți fi tăietori de lemne și veți scoate apă pentru Casa Dumnezeului meu. Ei i-au răspuns lui Iosua, zicând: ‒ Slujitorilor tăi li s-a spus deslușit despre ceea ce Domnul, Dumnezeul tău, i-a poruncit slujitorului Său Moise, și anume să vă dea toată țara și să-i nimicească pe toți locuitorii țării dinaintea voastră. Atunci ne-am temut pentru viețile noastre din cauza voastră și de aceea am făcut lucrul acesta. Și acum, iată-ne în mâinile tale. Fă-ne potrivit cu ceea ce consideri că este bine și drept să faci. Iosua le-a făcut așa cum hotărâse. El i-a eliberat din mâna fiilor lui Israel și, astfel, aceștia nu i-au ucis. Dar, din acea zi, Iosua i-a pus să taie lemne și să scoată apă pentru adunare și pentru altarul Domnului; și așa au făcut până în ziua aceasta, în locul ales de El. Adoni-Țedek, regele Ierusalimului, a auzit că Iosua capturase cetatea Ai și o dăduse spre nimicire, că-i făcuse cetății Ai și regelui ei la fel cum îi făcuse Ierihonului și regelui său și că locuitorii Ghivonului încheiaseră pace cu Israel și erau în mijlocul lor. Atunci ei s-au temut foarte tare, fiindcă Ghivon era o cetate mare, asemenea unei cetăți regale. Era mai mare chiar decât Ai, și toți bărbații ei erau viteji. Adoni-Țedek, regele Ierusalimului, le-a trimis un mesaj lui Hoham, regele Hebronului, lui Piram, regele Iarmutului, lui Iafia, regele Lachișului și lui Debir, regele Eglonului, zicând: „Veniți la mine și ajutați-mă să atac Ghivonul, fiindcă a făcut pace cu Iosua și cu fiii lui Israel“. Cei cinci regi ai amoriților – regele Ierusalimului, regele Hebronului, regele Iarmutului, regele Lachișului și regele Eglonului – s-au adunat și au venit împreună cu toate armatele lor. Ei și-au așezat tabăra lângă Ghivon și au luptat împotriva lui. Bărbații Ghivonului au trimis atunci să-i spună lui Iosua, în tabăra de la Ghilgal: „Nu-i părăsi pe slujitorii tăi! Vino repede la noi și salvează-ne! Ajută-ne, căci toți regii amoriți care locuiesc pe munte s-au adunat împotriva noastră!“. Iosua a plecat din Ghilgal împreună cu tot poporul pregătit de luptă și cu toți războinicii viteji. Domnul i-a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci i-am dat în mâna ta și niciunul nu-ți va putea sta împotrivă!“. După ce au mers toată noaptea din Ghilgal spre Ghivon, Iosua a venit împotriva lor pe neașteptate. Domnul i-a făcut să intre în panică înaintea lui Israel, care i-a provocat o mare înfrângere la Ghivon. El i-a urmărit pe drumul care urcă la Bet-Horon, nimicindu-i pe drum până la Azeka și până la Makkeda. În timp ce fugeau dinaintea lui Israel, pe povârnișul de la Bet-Horon spre Azeka, Domnul a făcut să cadă din cer asupra lor pietre mari de grindină și ei au murit. Cei care au fost nimiciți de pietrele grindinei au fost în număr mai mare decât cei uciși cu sabia de către fiii lui Israel. În ziua în care Domnul i-a dat pe amoriți în mâna fiilor lui Israel, Iosua I-a vorbit Domnului și a zis înaintea lui Israel: „Soare, rămâi nemișcat deasupra Ghivonului și lună, rămâi peste Valea Aialon“. Soarele a rămas nemișcat, iar luna s-a oprit până când poporul s-a răzbunat pe dușmanii lui. Nu este scris lucrul acesta și în „Cartea lui Iașar“? Soarele a rămas nemișcat în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună aproape o zi întreagă. N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după, o zi în care Domnul să fi ascultat de glasul unui om. Căci Domnul lupta pentru Israel. Apoi, Iosua împreună cu tot Israelul s-au întors în tabăra de la Ghilgal. Cei cinci regi însă fugiseră și se ascunseseră într-o peșteră la Makkeda. Când i s-a spus lui Iosua că cei cinci regi au fost găsiți ascunși într-o peșteră la Makkeda, acesta a zis: „Rostogoliți niște pietre mari la gura peșterii și puneți acolo niște oameni ca să-i păzească! Voi însă nu vă opriți, ci continuați să-i urmăriți pe dușmanii voștri și să-i loviți din urmă până îi veți nimici! Nu-i lăsați să intre în cetățile lor, căci Domnul, Dumnezeul vostru, a hotărât să-i dea în mâna voastră“. După ce Iosua și fiii lui Israel le-au provocat o foarte mare înfrângere, până când aceștia au fost nimiciți (supraviețuitorii care au scăpat dintre ei au intrat în cetățile fortificate), tot poporul s-a întors în pace la Iosua în tabără, în Makkeda. Nimeni n-a rostit vreun cuvânt împotriva fiilor lui Israel. Iosua a zis atunci: „Deschideți intrarea peșterii și aduceți-i afară la mine pe cei cinci regi din peșteră!“. Ei au făcut întocmai: i-au adus afară la el pe cei cinci regi din peșteră, și anume pe regele Ierusalimului, pe regele Hebronului, pe regele Iarmutului, pe regele Lachișului și pe regele Eglonului. După ce au fost aduși acești regi înaintea lui Iosua, acesta i-a chemat pe toți bărbații lui Israel și le-a zis conducătorilor oamenilor de război, care merseseră cu el: „Apropiați-vă și puneți-vă picioarele pe gâturile acestor regi!“. Ei s-au apropiat și și-au pus picioarele pe gâturile lor. Iosua le-a zis: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați! Fiți tari și curajoși, fiindcă astfel va face Domnul tuturor dușmanilor voștri împotriva cărora veți lupta“. Apoi Iosua i-a lovit și i-a omorât, după care i-a spânzurat de cinci copaci și i-a lăsat atârnați acolo până seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit să fie dați jos din copaci și să fie aruncați în peștera în care se ascunseseră. La gura peșterii au pus niște pietre mari care au rămas acolo până în ziua aceasta. În acea zi, Iosua a cucerit Makkeda și a trecut-o prin ascuțișul sabiei, pe ea și pe regele ei. A dat spre nimicire orice om care se afla în ea, nelăsând niciun supraviețuitor. I-a făcut regelui din Makkeda la fel cum îi făcuse regelui din Ierihon. Apoi, din Makkeda, Iosua împreună cu tot Israelul au pornit spre Libna și au început lupta împotriva Libnei. Domnul a dat-o și pe ea în mâna lui Israel, împreună cu regele ei. Israel a trecut cetatea și pe oamenii care erau în ea prin ascuțișul sabiei, nelăsând niciun supraviețuitor și i-a făcut regelui ei la fel cum îi făcuse regelui Ierihonului. Din Libna, Iosua împreună cu tot Israelul au pornit spre Lachiș. Ei și-au așezat tabăra în apropierea lui și au început lupta împotriva lui. Domnul a dat Lachișul în mâna lui Israel. El l-a capturat în cea de-a doua zi, trecând prin ascuțișul sabiei toți oamenii care erau în el, la fel cum făcuse în Libna. Atunci Horam, regele Ghezerului, a venit să ajute Lachișul, dar Iosua l-a învins, pe el și poporul lui, fără să lase vreun supraviețuitor. Din Lachiș, Iosua împreună cu tot Israelul au trecut la Eglon. Ei și-au așezat tabăra lângă el și au pornit lupta împotriva lui. L-au capturat în aceeași zi și l-au trecut prin ascuțișul sabiei. În aceeași zi, a dat spre nimicire pe orice om care era în el, la fel cum făcuse în Lachiș. Din Eglon, Iosua împreună cu tot Israelul s-au îndreptat spre Hebron și au luptat împotriva lui. L-au capturat și l-au trecut prin ascuțișul sabiei, pe el, pe regele lui, toate satele dimprejurul lui și pe orice om care era în el. N-a lăsat niciun supraviețuitor, așa cum făcuse în Eglon, și l-a dat spre nimicire pe el și pe orice om care era în el. Apoi Iosua împreună cu tot Israelul s-au întors înspre Debir și au început lupta împotriva lui. L-au capturat și l-au trecut prin ascuțișul sabiei, pe el, pe regele lui și toate satele dimprejurul lui, și au dat spre nimicire orice om care era în el. N-a lăsat niciun supraviețuitor. I-a făcut Debirului și regelui său așa cum i-a făcut Hebronului și așa cum i-a făcut Libnei și regelui ei. Iosua a învins astfel întreaga țară: muntele, Neghevul, zona deluroasă și poalele munților, și pe toți regii lor. N-a lăsat niciun supraviețuitor și a dat spre nimicire orice avea suflare, așa cum poruncise Domnul, Dumnezeul lui Israel. Iosua i-a lovit de la Kadeș-Barnea până la Gaza, în întreaga regiune Goșen și până la Ghivon. Iosua i-a învins pe toți acești regi și a cucerit regatele lor într-o singură campanie, deoarece Domnul, Dumnezeul lui Israel, lupta pentru Israel. Apoi Iosua împreună cu tot Israelul s-au întors în tabăra de la Ghilgal. Când a auzit cele întâmplate, Iabin, regele Hațorului, a trimis mesageri la Iobab, regele Madonului, la regele Șimronului, la regele Acșafului, la regii din regiunea de nord, la munte, în Araba, la sud de Chineret și în zona deluroasă, la Nafot-Dor, în vest, precum și la canaaniții din partea de est și de vest, la amoriți, la hitiți, la periziți, la iebusiții din munte și la hiviții de la poalele Hermonului, în regiunea Mițpa. Aceștia au ieșit cu toate armatele lor, alcătuind o mulțime foarte numeroasă, ca nisipul de pe țărmul mării și având un mare număr de cai și care de luptă. Toți acești regi au hotărât un loc de întâlnire. Ei au venit și și-au așezat tabăra la apele Meromului, ca să se lupte cu Israel. Domnul i-a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci mâine, pe vremea aceasta, îi voi da pe toți la moarte înaintea lui Israel. Cailor să le tai tendoanele, iar carelor de luptă să le dai foc“. Iosua împreună cu tot poporul pregătit de război au venit pe neașteptate împotriva lor, lângă apele Meromului și s-au năpustit asupra lor. Domnul i-a dat în mâna lui Israel, care i-a lovit și i-a urmărit până la Sidonul cel Mare, până la Misrefot-Maim și până în Valea Mițpa, în est. I-a lovit până nu a mai rămas niciun supraviețuitor. Iosua a făcut așa cum îi poruncise Domnul: a tăiat tendoanele cailor și a ars carele de luptă. După aceea, Iosua s-a întors și a cucerit Hațorul, omorându-i regele cu sabia. Odinioară Hațorul era capitala tuturor acestor regate. Au dat spre nimicire orice om care era în el, trecându-l prin ascuțișul sabiei. N-a rămas nimic din ce avea suflare. Apoi a dat foc Hațorului. Iosua a cucerit toate cetățile acestor regi și pe toți regii lor odată cu ele, și le-a trecut prin ascuțișul sabiei, dându-le spre nimicire, așa cum poruncise Moise, slujitorul Domnului. Totuși, Israel n-a ars niciuna dintre cetățile așezate pe coline, în afară de Hațor, care a fost ars de către Iosua. Fiii lui Israel au luat ca pradă pentru ei toate lucrurile de valoare din acele cetăți, precum și toate animalele. Ei au nimicit însă întreaga populație, trecând-o prin ascuțișul sabiei, și nu au lăsat pe nimeni în viață. Iosua a făcut așa cum îi poruncise Domnul lui Moise, slujitorul Său, și așa cum îi poruncise Moise lui Iosua. El nu a lăsat nimic neîmplinit din ceea ce îi poruncise Domnul lui Moise. Iosua a luat astfel toată țara aceasta: muntele, tot Neghevul, toată țara Goșen, zona deluroasă, Araba și muntele lui Israel cu văile lui, de la muntele Halak, care se înalță către Seir, până la Baal-Gad, în Valea Libanului, la poalele muntelui Hermon. I-a prins pe toți regii acestor teritorii, i-a lovit și i-a omorât. Războiul purtat de Iosua împotriva tuturor acestor regi a durat multă vreme. Nu a existat nicio cetate care să fi încheiat pace cu fiii lui Israel, în afară de hiviții care locuiau în Ghivon. Toate celelalte cetăți au fost luate prin luptă. Căci împietrirea inimii lor a fost de la Domnul, astfel încât să-l înfrunte pe Israel în luptă, ca să fie dați spre nimicire și să nu li se arate milă, ci să fie distruși, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise. Tot atunci Iosua i-a atacat și i-a distrus și pe anachiții din munți: din Hebron, din Debir, din Anab, din tot muntele lui Iuda și din tot muntele lui Israel, dându-i spre nimicire împreună cu cetățile lor. N-a rămas niciun anachit în țara fiilor lui Israel, în afară de cei care au rămas în Gaza, Gat și Așdod. Astfel, Iosua a cucerit întreaga țară, potrivit cu tot ceea ce îi spusese Domnul lui Moise. Și Iosua a dat-o ca moștenire lui Israel, potrivit cu părțile alocate fiecăruia, după semințiile lor. Apoi țara s-a odihnit de război. Aceștia sunt regii țării, pe care fiii lui Israel i-au învins și ale căror teritorii le-au luat în stăpânire la est de Iordan, de la pârâul Arnon până la muntele Hermon, precum și toată partea de est a Arabei: Sihon, regele amoriților, locuia la Heșbon. El stăpânea de la Aroer, care se află pe malul pârâului Arnon, de la jumătatea pârâului, peste o jumătate din Ghilad, până la pârâul Iabok, granița fiilor lui Amon. El stăpânea, de asemenea, de la Araba până la Marea Chineret, în est, și până la Marea Arabei (Marea Sărată), tot în est, pe drumul către Bet-Ieșimot, iar în partea de sud până la poalele muntelui Pisga. Og, regele Bașanului, unul dintre ultimii refaiți, locuia atât la Aștarot, cât și la Edrei. El stăpânea peste Hermon, Salca, peste întregul Bașan până la granița cu gheșuriții și cu maacatiții și peste jumătate din Ghilad până la granița cu Sihon, regele Heșbonului. Moise, slujitorul Domnului, împreună cu fiii lui Israel i-au învins, și Moise, slujitorul Domnului, a dat acest teritoriu în stăpânirea rubeniților, gadiților și jumătății seminției lui Manase. Aceștia sunt regii țării, pe care Iosua și fiii lui Israel i-au învins în partea de vest a Iordanului, de la Baal-Gad în Valea Libanului, până la muntele Halak, care se înalță către Seir. Iosua a dat-o ca moștenire semințiilor lui Israel, potrivit cu părțile alocate fiecăruia, în munte, în zona deluroasă, în Araba, la poalele munților, în deșert și în Neghev (teritoriul hitiților, amoriților, canaaniților, periziților, hiviților și iebusiților): regele din Ierihon, unul; regele din Ai, care este lângă Betel, unul; regele din Ierusalim, unul; regele din Hebron, unul; regele din Iarmut, unul; regele din Lachiș, unul; regele din Eglon, unul; regele din Ghezer, unul; regele din Debir, unul; regele din Gheder, unul; regele din Horma, unul; regele din Arad, unul; regele din Libna, unul; regele din Adulam, unul; regele din Makkeda, unul; regele din Betel, unul; regele din Tapuah, unul; regele din Hefer, unul; regele din Afek, unul; regele din Lașaron, unul; regele din Madon, unul; regele din Hațor, unul; regele din Șimron-Meron, unul; regele din Acșaf, unul; regele din Taanah, unul; regele din Meghido, unul; regele din Kedeș, unul; regele din Iokneam, lângă Carmel, unul; regele din Dor (din Nafot-Dor), unul; regele din Goyim, lângă Ghilgal, unul; și regele din Tirța, unul. În total treizeci și unu de regi. Iosua îmbătrânise și era înaintat în vârstă. Atunci, Domnul i-a zis: „Tu ești bătrân și înaintat în vârstă, iar teritoriul care nu a fost luat în stăpânire este foarte mare. Aceasta este țara care mai rămâne: toate teritoriile filistenilor și ale gheșuriților (de la râul Șihor, care este în fața Egiptului, până la granița cu Ekronul, înspre nord, teritoriu care este considerat canaanit și care este al celor cinci domnitori filisteni: din Gaza, din Așdod, din Așchelon, din Gat și din Ekron), precum și ale aviților, înspre sud. De asemenea, toate teritoriile canaaniților, de la Meara sidonienilor, până la Afek, spre granița cu amoriții, apoi teritoriul ghebaliților și întregul Liban înspre est, de la Baal-Gad până la poalele muntelui Hermon și până la Lebo-Hamat cu toți locuitorii de pe munte, din Liban până la Misrefot-Maim, adică toți sidonienii. Eu îi voi alunga dinaintea fiilor lui Israel. Tu însă împarte acest teritoriu ca moștenire lui Israel, așa cum ți-am poruncit. Împarte deci țara ca moștenire celor nouă seminții și unei jumătăți a seminției lui Manase“. Ceilalți, împreună cu rubeniții și gadiții, își primiseră moștenirea pe care le-a dat-o Moise la est de Iordan, întocmai cum le-o împărțise Moise, slujitorul Domnului: S-a extins de la Aroer, care se află pe malul pârâului Arnon și de la cetatea din mijlocul văii, întregul podiș al Medebei, până la Dibon, toate cetățile lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon, până la granița cu fiii lui Amon, Ghiladul, teritoriul gheșurit și maacatit, tot muntele Hermon și tot Bașanul până la Salca, întregul regat al lui Og, în Bașan, care domnea la Aștarot și la Edrei și care era singurul rămas dintre refaiți. Moise i-a învins și i-a alungat. Dar fiii lui Israel nu i-au alungat pe gheșuriții și pe maacatiții din Gheșur și din Maaca, astfel că ei au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua aceasta. Seminția lui Levi nu a primit însă nicio moștenire, deoarece El îi spusese că jertfele mistuite de foc aduse Domnului, Dumnezeul lui Israel, sunt moștenirea ei. Moise dăduse seminției rubeniților, potrivit clanurilor lor, teritoriul de la Aroer, care este pe malul pârâului Arnon și de la cetatea din mijlocul văii, întregul podiș de lângă Medeba, Heșbonul cu toate cetățile dimprejurul lui din podiș, Dibon, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon, Iahaț, Chedemot, Mefaat, Chiriataim, Sibma, Țeret-Șahar, pe muntele văii, Bet-Peor, poalele muntelui Pisga, Bet-Ieșimot, toate cetățile podișului, adică întregul regat al lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon și care fusese învins de Moise, alături de conducătorii Midianului: Evi, Rechem, Țur, Hur și Reba, vasalii lui Sihon, care locuiau în țară. Printre cei care fuseseră uciși cu sabia de fiii lui Israel se afla și Balaam, fiul lui Beor, care practica divinația. Granița teritoriului rubeniților era Iordanul. Cetățile și satele acestea erau moștenirea urmașilor lui Ruben, potrivit clanurilor lor. Moise dăduse seminției lui Gad, adică urmașilor lui Gad, potrivit clanurilor lor, un teritoriu care cuprindea Iazerul, toate cetățile Ghiladului, o jumătate din țara fiilor lui Amon până la Aroer, care este față în față cu Raba, de la Heșbon până la Ramat-Mițpa și Betonim și de la Mahanaim până la granița cu Debirul, iar în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot și Țafon, partea care a mai rămas din teritoriul regelui Sihon al Heșbonului, teritoriu care se află în partea de est a Iordanului, având drept graniță Iordanul până la marginea mării Chineret. Cetățile și satele acestea erau moștenirea urmașilor lui Gad, potrivit clanurilor lor. Moise dăduse jumătății seminției lui Manase, adică unei jumătăți dintre urmașii lui Manase, potrivit clanurilor lor, un teritoriu care cuprindea Mahanaimul, întregul Bașan, întregul regat al regelui Og al Bașanului, și toate așezările lui Iair din Bașan – șaizeci de cetăți. Jumătate din Ghilad, Aștarot și Edrei, cetăți ale regatului lui Og din Bașan fuseseră date urmașilor lui Machir, fiul lui Manase, adică unei jumătăți dintre urmașii lui Machir, potrivit clanurilor lor. Acestea sunt teritoriile pe care le dăduse Moise ca moștenire, când era în câmpiile Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, la est de Ierihon. Moise nu a dat însă nicio moștenire seminției lui Levi; Domnul, Dumnezeul lui Israel, este moștenirea lor, căci așa le-a spus El. Acestea sunt teritoriile primite ca moștenire de către fiii lui Israel în țara Canaanului, teritorii împărțite de preotul Elazar, de Iosua, fiul lui Nun, și de căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel. Moștenirea a fost dată prin tragere la sorți, așa cum poruncise Domnul prin Moise, celor nouă seminții și jumătate. Căci Moise dăduse o moștenire celor două seminții și jumătate de cealaltă parte a Iordanului, însă leviților nu le dăduse nicio moștenire printre ei. Căci urmașii lui Iosif erau două seminții – Manase și Efraim – iar ei nu dăduseră leviților niciun teritoriu în țară, ci doar cetăți pentru locuit, împreună cu pășunile acestora pentru turmele și averile lor. Fiii lui Israel făcuseră așa cum Domnul îi poruncise lui Moise și au împărțit țara. Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal, iar Caleb, fiul chenizitului Iefune, i-a zis: „Tu știi ce i-a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine și despre tine, când eram la Kadeș-Barnea. Eu aveam patruzeci de ani atunci când Moise, slujitorul Domnului, m-a trimis din Kadeș-Barnea să cercetez țara, iar eu i-am adus vești potrivit cu ceea ce era în inima mea. Frații mei, care merseseră împreună cu mine, au descurajat inima poporului, însă eu L-am urmat pe deplin pe Domnul, Dumnezeul meu. În acea zi, Moise mi-a jurat, zicând: «Teritoriul pe unde ai mers va fi moștenirea ta și a urmașilor tăi pentru totdeauna, pentru că ai urmat pe deplin calea Domnului, Dumnezeul tău». Acum, iată că Domnul m-a ținut în viață, așa cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când Domnul i-a spus aceste cuvinte lui Moise, pe vremea când Israel străbătea deșertul, și iată-mă astăzi în vârstă de optzeci și cinci de ani! Sunt la fel de puternic astăzi ca în ziua în care m-a trimis Moise și am tot atâta vigoare cât aveam atunci, pentru a merge la luptă și pentru a vă conduce. Dă-mi deci muntele acesta despre care a vorbit Domnul în ziua aceea! Căci tu însuți ai auzit încă de pe atunci că acolo trăiesc anachiții, iar cetățile sunt înalte și fortificate. Poate că Domnul va fi cu mine și îi voi alunga, așa cum a promis Domnul “. Atunci Iosua l-a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat Hebronul ca moștenire. De aceea Hebronul a rămas moștenirea lui Caleb, fiul chenizitului Iefune, până în ziua aceasta, pentru că L-a urmat pe deplin pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. Înainte, Hebronul se numise Chiriat-Arba; Arba fusese un om cu seamă printre anachiți. După aceea, țara s-a odihnit de război. Teritoriul seminției fiilor lui Iuda, potrivit clanurilor lor, se întindea spre granița cu Edomul în sud, spre marginea de sud a deșertului Țin. Granița lor de sud începea de la marginea Mării Sărate, de la golful din sud, continua prin sudul Înălțimii Scorpionului, traversa deșertul Țin și urca la sud de Kadeș-Barnea, după care traversa Hețronul și urca spre Adar, întorcându-se pe la Karka. Traversa apoi Ațmon, atingea Râul Egiptului și ieșea la marginea mării. Aceasta era granița lor de sud. Granița de est era Marea Sărată până la gura de vărsare a Iordanului. Granița de nord începea de la gura de vărsare a Iordanului în Marea Sărată, urca spre Bet-Hogla, traversa pe la nord de Bet-Araba, trecea pe la Piatra lui Bohan, fiul lui Ruben, urca spre Debir prin Valea Acor, se întorcea spre nord înspre Ghilgal, în dreptul Înălțimii Adumim, care era la sud de pârâu, trecea apoi pe la apele En-Șemeșului și ieșea la En-Roghel. Urca prin Valea Ben-Hinom, la marginea de sud a Iebusului (Ierusalimul), urca spre vârful muntelui care era în partea de vest a Văii Hinom, la marginea de nord a Văii Refaim. Apoi, din vârful muntelui, granița se întindea către izvorul apelor Neftoahului, atingea cetățile muntelui Efron și continua până la Baala (Chiriat-Iearim). Din Baala se întorcea spre vest, înspre muntele Seir, trecea peste versantul nordic al muntelui Iearim (Chesalon), cobora pe la Bet-Șemeș, trecea prin Timna și peste versantul nordic al Ekronului, continua către Șikron, traversa muntele Baala, atingea Iabneelul și ajungea la mare. Granița de vest era țărmul Mării cea Mare. Aceasta era granița fiilor lui Iuda, de jur împrejur, potrivit clanurilor lor. Lui Caleb, fiul lui Iefune, i s-a dat un teritoriu care era în mijlocul fiilor lui Iuda, potrivit celor spuse de Domnul lui Iosua, și anume Chiriat-Arba (Hebron) – Arba fusese tatăl lui Anac. Caleb i-a alungat de acolo pe cei trei urmași ai lui Anac: pe Șeșai, pe Ahiman și pe Talmai, urmașii lui Anac. De acolo, a mărșăluit împotriva locuitorilor Debirului (denumirea anterioară a Debirului a fost Chiriat-Sefer). Caleb a zis: „Aceluia care va ataca și va cuceri Chiriat-Seferul îi voi da de soție pe fata mea Acsa!“. Otniel, fiul lui Chenaz și fratele lui Caleb, a cucerit cetatea, iar Caleb i-a dat-o de soție pe fata lui, Acsa. Odată, venind la Otniel, Acsa l-a îndemnat să-i ceară tatălui ei un teren. Când ea s-a dat jos de pe măgar, Caleb a întrebat-o: ‒ Ce dorești? Ea i-a răspuns: ‒ Dă-mi o binecuvântare, căci mi-ai dat un teritoriu în Neghev. Dăruiește-mi și izvoare de ape! Și, astfel, Caleb i-a dat izvoarele de sus și izvoarele de jos. Iată care este moștenirea seminției fiilor lui Iuda, potrivit clanurilor lor: cetățile care erau în Neghev, la marginea teritoriului seminției fiilor lui Iuda, înspre granița cu Edomul: Kabțeel, Eder, Iagur, China, Dimona, Adada, Kedeș, Hațor, Itnan, Zif, Telem, Bealot, Hațor-Hadata, Cheriot-Hețron (Hațor), Amam, Șema, Molada, Hațar-Gada, Heșmon, Bet-Pelet, Hațar-Șual, Beer-Șeba, Biziotia, Baala, Iyim, Ețem, Eltolad, Chesil, Horma, Țiklag, Madmana, Sansana, Lebaot, Șilhim, Ayin și Rimon – în total douăzeci și nouă de cetăți cu satele dimprejurul lor. Cetățile care erau în zona deluroasă: Eștaol, Țora, Așna, Zanoah, En-Ganim, Tapuah, Enam, Iarmut, Adulam, Soco, Azeka, Șaaraim, Aditaim, Ghedera și Ghederotaim – paisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor. Țenan, Hadașa, Migdal-Gad, Dilan, Mițpa, Iokteel, Lachiș, Boțkat, Eglon, Kabon, Lahmas, Chitliș, Ghederot, Bet-Dagon, Naama și Makkeda – șaisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor. Libna, Eter, Așan, Iefta, Așna, Nețib, Cheila, Aczib, Mareșa – nouă cetăți cu satele dimprejurul lor. Ekron cu cetățile și satele dimprejurul lor, de la Ekron înspre mare, toate așezările din apropierea Așdodului și satele dimprejurul lor, Așdod cu cetățile și satele dimprejurul lor, Gaza cu cetățile și satele dimprejurul lor, până la Râul Egiptului și până la țărmul Mării cea Mare. Cetățile care erau în zona muntoasă: Șamir, Iatir, Soco, Dana, Chiriat-Sana (Debir), Anab, Eștemo, Anim, Goșen, Holon și Ghilo – unsprezece cetăți cu satele dimprejurul lor. Arab, Duma, Eșan, Ianim, Bet-Tapuah, Afeka, Humta, Chiriat-Arba (adică Hebronul) și Țior – nouă cetăți cu satele dimprejurul lor. Maon, Carmel, Zif, Iuta, Izreel, Iokdeam, Zanoah, Cain, Ghiva și Timna – zece cetăți cu satele dimprejurul lor. Halhul, Bet-Țur, Ghedor, Maarat, Bet-Anot și Eltekon – șase cetăți cu satele dimprejurul lor. Chiriat-Baal (adică Chiriat-Iearim) și Raba – două cetăți cu satele dimprejurul lor. Cetățile care erau în deșert: Bet-Araba, Midin, Sehaha, Nibșan, Ir-Hammelah și En-Ghedi – șase cetăți cu satele dimprejurul lor. Fiii lui Iuda nu i-au putut alunga pe iebusiții care locuiau în Ierusalim și, prin urmare, iebusiții au locuit la Ierusalim împreună cu fiii lui Iuda, până în ziua aceasta. Teritoriul urmașilor lui Iosif începea de la Iordan, din dreptul Ierihonului, către apele Ierihonului, în partea de est și urca prin deșert, de la Ierihon către muntele Betelului. Apoi de la Betel continua spre Luz, traversa către granița cu archiții spre Atarot și cobora înspre vest, către teritoriul iafletiților, până la granița cu Bet-Horonul de Jos și până la Ghezer, atingând țărmul mării. Acolo și-au primit moștenirea urmașii lui Iosif – Manase și Efraim. Iată care era teritoriul urmașilor lui Efraim, potrivit clanurilor lor: granița moștenirii lor dinspre est începea de la Atarot-Adar, urca până la Bet-Horonul de Sus și atingea țărmul mării. Din Micmetat, în nord, se întorcea către est, înspre Taanat-Șilo, traversând Ianoah în partea de est. Din Ianoah cobora la Atarot și Naarata, atingând Ierihonul și ajungând la Iordan. Din Tapuah mergea spre vest, înspre pârâul Kana, și atingea țărmul mării. Aceasta era moștenirea seminției efraimiților, potrivit clanurilor lor. Efraimiții mai aveau și un număr de cetăți în teritoriul urmașilor lui Manase, fiecare cetate având satele dimprejurul ei. Ei nu i-au alungat însă pe canaaniții care locuiau la Ghezer și, prin urmare, canaaniții au locuit printre efraimiți până în ziua aceasta, fiind puși la muncă silnică. Teritoriul seminției lui Manase, întâiul născut al lui Iosif, era următorul: lui Machir, întâiul născut al lui Manase și strămoșul ghiladiților, i s-a dat Ghiladul și Bașanul, pentru că el era un războinic. De asemenea, li s-a dat un teritoriu și celorlalți fii ai lui Manase, potrivit clanurilor lor: Abiezer cu fiii lui, Helek cu fiii lui, Asriel cu fiii lui, Șechem cu fiii lui, Hefer cu fiii lui și Șemida cu fiii lui; aceștia erau fiii lui Manase, fiul lui Iosif, potrivit clanurilor lor. Țelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Ghilad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, nu a avut fii, ci doar fiice ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța. Ele s-au înfățișat înaintea preotului Elazar, înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, și înaintea conducătorilor, zicând: „ Domnul i-a poruncit lui Moise să ne fie dată o moștenire în mijlocul rudelor noastre“. Iosua le-a dat o parte de moștenire printre frații tatălui lor, întocmai după porunca Domnului. Teritoriul lui Manase era alcătuit astfel din zece părți, în afară de Ghilad și Bașan, care erau dincolo de Iordan, căci fetele lui Manase primiseră o moștenire printre fiii acestuia, iar teritoriul Ghiladului fusese dat celorlalți fii ai lui Manase. Granița lui Manase se întindea de la Așer până la Micmetat, în partea de est a Șechemului, continuând spre sud până la locuitorii din En-Tapuah. Regiunea Tapuahului aparținea lui Manase, dar Tapuahul de pe granița lui Manase aparținea efraimiților. Granița cobora apoi prin partea de sud a pârâului Kana. Cetățile acestea ale lui Efraim se aflau printre cetățile lui Manase, granița lui Manase trecând pe la nord de pârâu și ajungând apoi la țărmul mării. În sud era teritoriul lui Efraim, iar în nord, cel al lui Manase, ambele având ieșire la mare, granița atingând apoi teritoriul lui Așer în partea de nord și pe cel al lui Isahar în partea de est. Manase mai avea stăpânire în Isahar și în Așer peste Bet-Șan cu satele dimprejurul lui, peste Ibleam cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Dor cu satele dimprejurul lui, precum și peste locuitorii din En-Dor cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Taanah cu satele dimprejurul lui și peste locuitorii din Meghido cu satele dimprejurul lui – cele trei înălțimi. Fiii lui Manase n-au putut însă să ia în stăpânire acele cetăți și, prin urmare, canaaniții au continuat să locuiască în acea regiune. Când fiii lui Israel au devenit destul de puternici, i-au folosit pe canaaniți la muncă silnică, dar de alungat, nu i-au alungat. Fiii lui Iosif l-au întrebat pe Iosua, zicând: ‒ De ce nouă ne-ai dat doar o singură parte și un singur teritoriu ca moștenire? Noi suntem un popor numeros și până acum am fost binecuvântați de Domnul. Iosua le-a răspuns: ‒ Dacă ești un popor atât de numeros, du-te în sus spre pădure și defrișează-ți un loc acolo, în țara periziților și a refaiților, căci muntele lui Efraim este prea îngust pentru tine! Fiii lui Iosif i-au zis: ‒ Muntele nu ne va ajunge și toți canaaniții care locuiesc în vale au care de fier, atât cei din Bet-Șan și din împrejurimi, cât și cei din Valea Izreel! Dar Iosua a răspuns Casei lui Iosif, adică celor din Efraim și din Manase, zicând: ‒ Voi sunteți un popor numeros și foarte puternic. Prin urmare, nu veți avea doar o singură parte, ci veți avea și muntele. Căci veți tăia pădurea, iar marginile ei vor fi ale voastre. Pe canaaniți îi veți alunga, chiar dacă sunt puternici și au care de fier! Întreaga comunitate a fiilor lui Israel s-a strâns la Șilo și au așezat acolo Cortul Întâlnirii, țara aflându-se sub stăpânirea lor. Mai rămăseseră însă șapte seminții ale fiilor lui Israel cărora nu li se dăduse partea de moștenire. Atunci Iosua le-a zis fiilor lui Israel: „Până când mai amânați să luați în stăpânire teritoriul pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri? Alegeți câte trei bărbați din fiecare seminție, iar eu îi voi trimite să străbată țara și să facă o descriere a ei în vederea împărțirii moștenirii, după care se vor întoarce la mine. Veți împărți teritoriul în șapte, dar Iuda va rămâne în teritoriul lui din sud, iar cei din Casa lui Iosif vor rămâne în teritoriul lor din nord. Faceți o descriere a țării împărțite în șapte părți și aduceți-mi-o, iar eu voi trage la sorți pentru voi aici, înaintea Domnului, Dumnezeul nostru. Leviții nu vor avea o parte la fel ca voi, fiindcă moștenirea lor este preoția Domnului, iar Gad, Ruben și jumătate din seminția lui Manase și-au primit moștenirea dincolo de Iordan, teritoriu care le-a fost dat de către Moise, slujitorul Domnului “. Bărbații s-au ridicat și au plecat. Iosua le-a poruncit celor ce s-au dus să descrie țara, zicând: „Duceți-vă, străbateți țara și faceți o descriere a ei. Apoi întoarceți-vă la mine, iar eu voi trage la sorți pentru voi înaintea Domnului, aici, la Șilo“. Bărbații aceia au plecat și au străbătut țara, împărțind-o în șapte părți și scriind pe un sul o descriere a acesteia, potrivit cetăților ei, după care s-au întors la Iosua, în tabăra de la Șilo. Iosua a tras la sorți pentru ei înaintea Domnului, la Șilo, și a împărțit țara acolo între fiii lui Israel, potrivit cu părțile alocate fiecăruia. O parte a revenit seminției fiilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor. Teritoriul lor își avea granițele între teritoriul fiilor lui Iuda și cel al fiilor lui Iosif. Granița lor din nord începea de la Iordan, urca pe la capătul de nord al Ierihonului, continua spre vest prin munți și ajungea în deșertul Bet-Aven. De aici traversa marginea de sud a cetății Luz sau Betel și cobora la Atarot-Adar, dincolo de munte, în partea de sud a Bet-Horonului de Jos. Granița de vest începea de la muntele din partea de sud a Bet-Horonului și se întorcea către sud înspre Chiriat-Baal (adică Chiriat-Iearim), una dintre cetățile fiilor lui Iuda. Aceasta era granița de vest. Granița de sud începea de la marginea Chiriat-Iearimului, în vest, continua până la izvorul de apă de la Neftoah, cobora către marginea muntelui care se află în fața Văii Ben-Hinom, în nordul Văii Refaim, și cobora apoi prin Valea Hinom spre partea de sud a Iebusului până la En-Roghel. Se întorcea înspre nord, atingând En-Șemeș, apoi Ghelilot, care se află în fața Înălțimii Adumim, cobora la Piatra lui Bohan, fiul lui Ruben, continua până la versantul nordic din fața Bet-Arabei și cobora spre Araba, Granița trecea prin partea de nord a cetății Bet-Hogla și atingea golful din partea de nord a Mării Sărate, în dreptul gurii de vărsare a Iordanului. Aceasta era granița de sud. Iordanul era granița din partea de est. Aceasta era moștenirea urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor, cu granițele ei de jur împrejur. Cetățile seminției urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor, erau următoarele: Ierihon, Bet-Hogla, Emek-Kețiț, Bet-Araba, Țemaraim, Betel, Avim, Parah, Ofra, Chefar-Amoni, Ofni și Gheva – douăsprezece cetăți cu satele dimprejurul lor. Ghivon, Rama, Beerot, Mițpa, Chefira, Moța, Rechem, Irpeel, Tarala, Țela, Elef, Iebus sau Ierusalim, Ghiva și Chiriat – paisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor. Aceasta era moștenirea urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor. A doua parte a revenit lui Simeon, adică seminției fiilor lui Simeon, potrivit clanurilor lor, moștenirea acestora fiind în mijlocul moștenirii fiilor lui Iuda. Moștenirea lor cuprindea: Beer-Șeba, Șeba, Molada, Hațar-Șual, Bala, Ețem, Eltolad, Betul, Horma, Țiklag, Bet-Marcabot, Hațar-Susa, Bet-Lebaot și Șaruhen – treisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor. Ayin, Rimon, Eter și Așan – patru cetăți cu satele dimprejur, precum și toate satele din jurul acestor cetăți până la Baalat-Beer sau Ramat-Neghev. Aceasta era moștenirea seminției urmașilor lui Simeon, potrivit clanurilor lor. Moștenirea fiilor lui Simeon a fost luată din teritoriul fiilor lui Iuda, pentru că teritoriul fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei. Așadar, fiii lui Simeon și-au primit moștenirea în mijlocul moștenirii acestora. A treia parte a revenit urmașilor lui Zabulon, potrivit clanurilor lor. Granița moștenirii lor se întindea până la Sarid, urca spre vest către Marala, atingând Dabeșet și pârâul care este în fața Iokneamului. Din Sarid se întorcea spre est, spre răsăritul soarelui, până la granița Chislot-Taborului, ieșind la Dabrat și urcând spre Iafia. De aici, traversa spre est către Gat-Hefer și Et-Kațin, ieșea la Rimon și se întorcea către Nea, după care se întorcea spre nord, către Hanaton, mergând apoi până la Valea Iftahel. Cuprindea douăsprezece cetăți cu satele dimprejur, printre care erau: Katat, Nahalal, Șimron, Idala și Betleem. Aceasta era moștenirea urmașilor lui Zabulon, potrivit clanurilor lor și acestea erau cetățile lor cu satele dimprejur. A patra parte a revenit urmașilor lui Isahar, potrivit clanurilor lor. Teritoriul lor cuprindea: Izreel, Chesulot, Șunem, Hafaraim, Șion, Anaharat, Rabit, Kișion, Ebeț, Remet, En-Ganim, En-Hada și Bet-Pațeț. Granița atingea apoi Taborul, Șahațuma și Bet-Șemeș, ieșind la Iordan. În total erau șaisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor. Aceasta era moștenirea seminției urmașilor lui Isahar, potrivit clanurilor lor, ținând cont de cetățile și satele dimprejurul acestora. A cincea parte a revenit seminției urmașilor lui Așer, potrivit clanurilor lor. Teritoriul lor cuprindea: Helkat, Hali, Beten, Acșaf, Ala-Melek, Amad și Mișal. În partea de vest atingea Carmelul și Șihor-Libnatul, iar în partea de est se întorcea către Bet-Dagon, atingea Zabulon și Valea Iftahel la nord de Bet-Emek și Neiel, ieșind la nord spre Cabul și spre Abdon, Rehob, Hamon și Kana, până la Sidonul cel Mare. Se întorcea apoi către granița cu Rama până la cetatea fortăreței Tyrului și către Hosa, după care atingea țărmul mării în regiunea Aczib. Mai cuprindea și Uma, Afek și Rehob – în total douăzeci și două de cetăți cu satele dimprejurul lor. Cetățile acestea, împreună cu satele dimprejurul lor, erau moștenirea seminției urmașilor lui Așer, potrivit clanurilor lor. A șasea parte a revenit urmașilor lui Neftali, potrivit clanurilor lor. Granița lor începea de la Helef și de la stejarul din Țaananim, trecea pe la Adami-Necheb și Iabneel până la Lakum și ieșea la Iordan, după care se întorcea spre vest prin Aznot-Tabor. De aici continua către Hukok, atingea teritoriul lui Zabulon în sud, pe cel al lui Așer la vest, și de Iuda la Iordan, spre est. Cetățile fortificate erau: Țidim, Țer, Hamat, Rakat, Chineret, Adama, Rama, Hațor, Kedeș, Edrei, En-Hațor, Iron, Migdal-El, Horem, Bet-Anat și Bet-Șemeș – nouăsprezece cetăți cu satele dimprejurul lor. Cetățile acestea, împreună cu satele dimprejurul lor, erau moștenirea seminției urmașilor lui Neftali, potrivit clanurilor lor. A șaptea parte a revenit seminției fiilor lui Dan, potrivit clanurilor lor. Teritoriul moștenirii lor cuprindea: Țora, Eștaol, Ir-Șemeș, Șaalabin, Aialon, Itla, Elon, Timnata, Ekron, Elteke, Ghibeton, Baalat, Iehud, Bene-Berak, Gat-Rimon, Me-Iarkon și Rakon la granița cu Iafo. Însă fiii lui Dan n-au reușit să intre în posesia teritoriului lor. Astfel fiii lui Dan s-au dus să lupte împotriva Leșemului. Au atacat cetatea, au capturat-o, au trecut-o prin ascuțișul sabiei și au ocupat-o. Au locuit în ea și au numit-o Dan, după numele tatălui lor, Dan. Cetățile acestea, împreună cu satele dimprejurul lor, erau moștenirea seminției fiilor lui Dan, potrivit clanurilor lor. După ce au terminat de împărțit țara, potrivit granițelor stabilite, fiii lui Israel i-au dat și lui Iosua, fiul lui Nun, o moștenire printre ei, așa cum poruncise Domnul. I-au dat cetatea pe care el o cerea, adică Timnat-Serah, în muntele lui Efraim. Iosua a construit cetatea din nou și a locuit în ea. Acestea sunt teritoriile pe care preotul Elazar, Iosua, fiul lui Nun, și căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel le-au împărțit ca moștenire prin tragere la sorți, la Șilo, înaintea Domnului, la intrarea Cortului Întâlnirii. Astfel, ei au terminat de împărțit țara. Atunci Domnul i-a vorbit lui Iosua, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Alegeți-vă cetățile de refugiu despre care v-am vorbit prin Moise. Ele vor fi un loc de refugiu pentru ucigașul care va omorî fără voie o persoană (adică din greșeală) și care va vrea să scape de răzbunătorul sângelui. Când se va refugia într-una dintre aceste cetăți, să se oprească la intrarea porții cetății și să vorbească despre situația sa în auzul bătrânilor acelei cetăți. Ei să-l primească în cetate și să-i dea un loc ca să locuiască împreună cu ei. Dacă răzbunătorul sângelui îl va urmări, ei să nu-l dea pe ucigaș în mâinile lui, deoarece l-a ucis fără voie pe semenul său, fără să-l fi urât mai dinainte. Ucigașul să rămână în cetatea aceea până se va înfățișa înaintea comunității ca să fie judecat și până la moartea marelui preot care va fi în slujbă în acea perioadă. Numai atunci se va putea întoarce din cetatea în care fugise în cetatea și în casa lui»“. Ei au pus deoparte Kedeșul, în Galileea, în muntele lui Neftali, Șechemul, în muntele lui Efraim și Chiriat-Arba (Hebron), în muntele lui Iuda. Iar de cealaltă parte a Iordanului, la est de Ierihon, au ales Bețerul, în deșert, în podișul seminției lui Ruben, Ramotul, în Ghilad, pe teritoriul seminției lui Gad, și Golanul, în Bașan, pe teritoriul seminției lui Manase. Acestea erau cetățile alese pentru toți fiii lui Israel și pentru străinii care locuiau în mijlocul lor, pentru ca orice ucigaș, care omora fără voie o persoană, să poată fugi acolo și să nu fie omorât de răzbunătorul sângelui înainte de a se înfățișa în fața comunității. Căpeteniile de familie ale leviților s-au apropiat de preotul Elazar, de Iosua, fiul lui Nun, și de căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel, la Șilo, în țara Canaanului, și le-au vorbit, zicând: „ Domnul a poruncit prin Moise să ni se dea cetăți de locuit și pășuni pentru animalele noastre“. Atunci fiii lui Israel le-au dat leviților, pe teritoriul moștenirii lor, următoarele cetăți cu pășunile din jur, așa cum poruncise Domnul. O parte a ieșit la sorți pentru clanurile chehatiților. Acestor leviți, urmași ai preotului Aaron, li s-au dat, prin tragere la sorți, treisprezece cetăți din seminția lui Iuda, din seminția lui Simeon și din seminția lui Beniamin. Urmașilor lui Chehat, care au mai rămas, li s-au dat, prin tragere la sorți, zece cetăți ale clanurilor din seminția lui Efraim, din seminția lui Dan și din jumătatea seminției lui Manase. Fiilor lui Gherșon li s-au dat, prin tragere la sorți, treisprezece cetăți ale clanurilor din seminția lui Isahar, din seminția lui Așer, din seminția lui Neftali și din jumătatea seminției lui Manase, care ocupa Bașanul. Fiilor lui Merari, potrivit clanurilor lor, li s-au dat douăsprezece cetăți din seminția lui Ruben, din seminția lui Gad și din seminția lui Zabulon. Astfel, fiii lui Israel le-au dat leviților, prin tragere la sorți, cetățile acestea cu pășunile din jur, așa cum poruncise Domnul prin Moise. Din seminția fiilor lui Iuda și din seminția fiilor lui Simeon au dat următoarele cetăți menționate pe nume, cetăți care au revenit urmașilor lui Aaron din clanurile chehatiților (urmașii lui Levi), căci ei au ieșit primii la sorți: le-au dat Chiriat-Arba (Hebron) – Arba fusese tatăl lui Anac – cu pășunile din jur, pe muntele lui Iuda; însă câmpia cetății și satele dimprejurul ei i-au fost date ca proprietate, lui Caleb, fiul lui Iefune. Au dat deci urmașilor preotului Aaron cetatea de refugiu pentru ucigași, Hebronul, cu pășunile din jur, precum și Libna cu pășunile din jur, Iatir cu pășunile din jur, Eștemoa cu pășunile din jur, Holon cu pășunile din jur, Debir cu pășunile din jur, Ayin cu pășunile din jur, Iuta cu pășunile din jur și Bet-Șemeș cu pășunile din jur – nouă cetăți pe teritoriul acestor două seminții; din seminția lui Beniamin le-au dat: Ghivon cu pășunile din jur, Gheva cu pășunile din jur, Anatot cu pășunile din jur și Almon cu pășunile din jur – patru cetăți. Toate cetățile preoților, urmașii lui Aaron, cu pășunile din jurul lor erau în număr de treisprezece. Celorlalți leviți care au mai rămas din clanurile urmașilor lui Chehat, li s-au dat, prin tragere la sorți, cetăți din seminția lui Efraim: Le-au dat Șechem, cetatea de refugiu pentru ucigași, cu pășunile din jur, în muntele lui Efraim, Ghezer cu pășunile din jur, Chibțaim cu pășunile din jur și Bet-Horon cu pășunile din jur – patru cetăți; Din seminția lui Dan le-au dat: Elteke cu pășunile din jur, Ghibeton cu pășunile din jur, Aialon cu pășunile din jur și Gat-Rimon cu pășunile din jur – patru cetăți; Din jumătatea seminției lui Manase le-au dat: Taanah cu pășunile din jur și Gat-Rimon cu pășunile din jur – două cetăți. Toate cetățile date clanurilor care au rămas din urmașii lui Chehat, cu pășunile din jur, erau în număr de zece. Fiilor lui Gherșon, unul dintre clanurile leviților, le-au fost date, din jumătatea seminției lui Manase, următoarele: Golan, cetatea de refugiu pentru ucigași, care era în Bașan, cu pășunile din jur și Be-Eștera, cu pășunile din jur – două cetăți; din seminția lui Isahar le-au dat: Kișion cu pășunile din jur, Dabrat cu pășunile din jur, Iarmut cu pășunile din jur și En-Ganim cu pășunile din jur – patru cetăți; din seminția lui Așer le-au dat: Mișal cu pășunile din jur, Abdon cu pășunile din jur, Helkat cu pășunile din jur și Rehob cu pășunile din jur – patru cetăți; din seminția lui Neftali le-au dat: Kedeș, cetatea de refugiu pentru ucigași, care era în Galileea, cu pășunile din jur, Hamot-Dor cu pășunile din jur și Kartan cu pășunile din jur – trei cetăți. Toate cetățile clanurilor gherșoniților erau în număr de treisprezece, fiecare cetate cu pășunile din jur. Celorlalți leviți care au mai rămas din clanurile urmașilor lui Merari, le-au fost date următoarele: pe teritoriul seminției lui Zabulon le-au dat: Iokneam cu pășunile din jur, Karta cu pășunile din jur, Dimna cu pășunile din jur și Nahalal cu pășunile din jur – patru cetăți; din seminția lui Ruben le-au dat: Bețer cu pășunile din jur, Iahaț cu pășunile din jur, Chedemot cu pășunile din jur și Mefaat cu pășunile din jur – patru cetăți; din seminția lui Gad le-au dat: Ramot, cetatea de refugiu pentru ucigași, care era în Ghilad, cu pășunile din jur, Mahanaim cu pășunile din jur, Heșbon cu pășunile din jur și Iazer cu pășunile din jur – în total patru cetăți. Toate cetățile date clanurilor urmașilor lui Merari, adică clanurilor leviților care mai rămăseseră, erau în număr de douăsprezece. Toate cetățile leviților din mijlocul proprietății fiilor lui Israel, împreună cu pășunile din jur, erau în număr de patruzeci și opt. Fiecare dintre aceste cetăți își avea pășunile ei de jur împrejur; așa era fiecare dintre aceste cetăți. Domnul a dat astfel lui Israel toată țara pe care jurase strămoșilor lor că le-o va da, iar ei au luat-o în stăpânire și au locuit în ea. Domnul le-a dat odihnă din toate părțile, așa cum le jurase strămoșilor lor. Nimeni nu le-a putut sta împotrivă. Domnul i-a dat pe toți dușmanii în mâna lor. Nu a rămas neîmplinit niciunul dintre lucrurile bune pe care le-a promis Domnul Casei lui Israel. Toate s-au împlinit. Atunci Iosua i-a chemat pe rubeniți, pe gadiți și pe jumătate din seminția lui Manase și le-a zis: „Voi ați păzit tot ceea ce v-a poruncit Moise, slujitorul Domnului, și ați ascultat de mine în tot ceea ce v-am poruncit. Nu i-ați părăsit pe frații voștri în această perioadă îndelungată, până în ziua aceasta, ci ați îndeplinit cu grijă responsabilitatea dată de Domnul, Dumnezeul vostru. Și acum, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, le-a dat odihnă fraților voștri, așa cum le-a spus, întoarceți-vă și duceți-vă la corturile voastre, în țara pe care o veți stăpâni, pe care v-a dat-o Moise, slujitorul Domnului, dincolo de Iordan. Însă aveți grijă să împliniți porunca și Legea pe care vi le-a poruncit Moise, slujitorul Domnului: să-L iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblați pe toate căile Lui, să păziți poruncile Lui, să vă alipiți de El și să-L slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru“. Apoi Iosua i-a binecuvântat și i-a trimis în drumul lor. Astfel, ei s-au întors la corturile lor. Unei jumătăți din seminția lui Manase, Moise îi dăduse moștenirea în Bașan, iar celeilalte jumătăți Iosua îi dăduse moștenirea lângă frații lor, în partea de vest a Iordanului. Când Iosua i-a trimis la corturile lor, el i-a binecuvântat și le-a zis: „Întoarceți-vă la corturile voastre cu mulțimea bogățiilor voastre – cu nenumăratele cirezi de vite, cu argintul, cu aurul, cu bronzul, cu fierul și cu îmbrăcămintea voastră numeroasă – și împărțiți apoi și cu ceilalți frați ai voștri prada luată de la dușmani!“. Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase s-au întors și au plecat de la fiii lui Israel, din Șilo, care este în țara Canaanului, ca să se ducă în țara Ghiladului, în țara moștenirii lor, pe care o luaseră în stăpânire potrivit cu porunca Domnului dată prin Moise. Când au ajuns la Ghelilotul Iordanului, în țara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au construit un altar acolo, la Iordan, un altar de o mărime impresionantă. Fiii lui Israel au auzit zicându-se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au construit un altar la intrarea în țara Canaanului, la Ghelilot, lângă Iordan, pe partea fiilor lui Israel“. Când au auzit fiii lui Israel lucrul acesta, întreaga comunitate a fiilor lui Israel s-a mobilizat la Șilo ca să pornească la luptă împotriva lor. Atunci fiii lui Israel l-au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, pe preotul Fineas, fiul lui Elazar, împreună cu zece conducători, câte un conducător de fiecare casă părintească, potrivit cu toate semințiile lui Israel, toți fiind conducători ai caselor lor părintești, între miile lui Israel. Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, și le-au vorbit, zicând: „Așa vorbește întreaga comunitate a Domnului: «Ce înseamnă această necredincioșie pe care ați arătat-o față de Dumnezeul lui Israel și de ce v-ați abătut în această zi de la Domnul, construindu-vă un altar ca să vă răzvrătiți astăzi împotriva Domnului? A fost oare prea neînsemnată pentru noi nelegiuirea de la Peor, de care n-am reușit să ne curățim nici până în ziua aceasta, deși comunitatea Domnului a fost lovită cu urgie? Iar voi vă abateți astăzi de la Domnul? Dacă voi vă răzvrătiți astăzi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia pe întreaga comunitate a lui Israel. Dar dacă țara care este în stăpânirea voastră este necurată, atunci traversați în țara care este posesiunea Domnului, acolo unde este așezat Tabernaculul Domnului, și luați-vă moștenirea printre noi, dar nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă răzvrătiți împotriva noastră, construindu-vă un altar, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru. Când Acan, fiul lui Zerah, a comis o nelegiuire cu privire la ceea ce trebuia dat spre nimicire, oare mânia nu s-a revărsat asupra întregii comunități a lui Israel? Iar el nu a fost singurul care a murit în urma nelegiuirii lui»“. Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au răspuns conducătorilor peste miile lui Israel și au zis: „Dumnezeu, da Dumnezeu, Domnul Dumnezeu, Însuși Dumnezeu, Domnul, El știe și Israel însuși să știe lucrul acesta: dacă este răzvrătire sau nelegiuire în noi față de Domnul, să nu ne cruți astăzi! Dacă ne-am construit un altar ca să ne abatem de la Domnul și ca să aducem pe el arderi-de-tot și daruri de mâncare sau ca să aducem jertfe de pace, atunci Domnul să ne ceară socoteală! Dimpotrivă, am făcut lucrul acesta fiindcă ne-am temut că într-o zi urmașii voștri s-ar putea să le zică urmașilor noștri: «Ce legătură este între voi și Domnul, Dumnezeul lui Israel? Domnul a pus Iordanul ca graniță între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad. Voi nu aveți nicio legătură cu moștenirea Domnului!». Așa că fiii voștri i-ar putea face pe fiii noștri să nu se mai teamă de Domnul. De aceea ne-am hotărât să ne construim un altar, nu pentru arderi-de-tot sau jertfe, ci ca să fie o mărturie între noi și voi, și între generațiile noastre după noi, că dorim să slujim Domnului, în prezența Lui, prin arderile-de-tot, prin darurile de mâncare și prin jertfele de pace. Așadar, urmașii voștri nu le vor putea spune urmașilor noștri: «Voi nu aveți parte de Domnul!». Dacă vreodată ne vor vorbi astfel nouă sau celor din generațiile noastre, ne-am gândit să le răspundem astfel: «Priviți modelul altarului Domnului pe care l-au făcut strămoșii noștri, nu pentru a aduce arderi-de-tot și jertfe, ci pentru a fi o mărturie între noi și voi». Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului și să ne abatem astăzi de la Domnul, construindu-ne un altar pentru arderi-de-tot, daruri de mâncare sau jertfe, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru, care este înaintea Tabernaculului Său!“. Când preotul Fineas, conducătorii comunității și căpeteniile miilor lui Israel care erau cu el, au auzit cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad și fiii lui Manase, au fost mulțumiți. Preotul Fineas, fiul lui Elazar, le-a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad și fiilor lui Manase: „Știm astăzi că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă nu ați comis nelegiuirea aceasta împotriva Domnului și i-ați scăpat astfel pe fiii lui Israel din mâna Domnului!“. Apoi preotul Fineas, fiul lui Elazar, și conducătorii, au plecat de la fiii lui Ruben și de la fiii lui Gad, din țara Ghiladului, s-au întors în țara Canaanului, la fiii lui Israel, și le-au adus un răspuns. Fiii lui Israel au fost mulțumiți cu acest răspuns. Ei l-au binecuvântat pe Dumnezeu și n-au mai vorbit să pornească la război împotriva lor, ca să distrugă țara în care locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad. Fiii lui Ruben și fiii lui Gad au numit altarul „Mărturie“, zicând: „Altarul este o mărturie între noi că Domnul este Dumnezeu“. Trecuse o lungă perioadă de când Domnul dăduse odihnă lui Israel din partea tuturor dușmanilor care-l înconjurau, iar Iosua era bătrân și înaintat în vârstă. Atunci Iosua a chemat tot Israelul – pe bătrânii lui, conducătorii lui, judecătorii lui și supraveghetorii lui – și le-a zis: „Eu sunt bătrân acum și înaintat în vârstă; voi ați văzut ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor acestor națiuni, de dragul vostru, fiindcă Însuși Domnul, Dumnezeul vostru, a luptat pentru voi. Semințiilor voastre le-am dat ca moștenire toate teritoriile acestor națiuni care au mai rămas, începând de la Iordan, toate națiunile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare, în partea de vest. Însuși Domnul, Dumnezeul vostru, le va alunga dinaintea voastră. El le va îndepărta dinaintea voastră, iar voi le veți lua țara în stăpânire, așa cum v-a promis Domnul, Dumnezeul vostru. Adunați-vă toată puterea ca să păziți și să împliniți toate cele scrise în Cartea Legii lui Moise, fără să vă abateți nici la dreapta, nici la stânga, astfel încât să nu vă amestecați cu națiunile acestea, care au rămas printre voi! Să nu amintiți numele dumnezeilor lor și să nu jurați pe numele lor! Să nu le slujiți și să nu vă închinați înaintea lor, ci să vă alipiți de Domnul, Dumnezeul vostru, așa cum ați făcut până în ziua aceasta. Domnul a alungat dinaintea voastră națiuni mari și puternice, astfel că nimeni nu a putut să vă stea împotrivă până în ziua aceasta. Un singur om dintre voi punea pe fugă o mie de dușmani, fiindcă Însuși Domnul, Dumnezeul vostru, lupta pentru voi, așa cum vă promisese. Vegheați deci bine asupra sufletelor voastre, ca să-L iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru. Dar, dacă vă veți abate și vă veți alipi de rămășița acestor națiuni, care au rămas printre voi, dacă vă veți uni cu ele prin căsătorii și veți intra la ele și ele la voi, să știți că Domnul, Dumnezeul vostru, nu va mai alunga aceste națiuni dinaintea voastră. Ele vă vor fi atunci o capcană și un laț, vor fi ca un bici pe spatele vostru și ca niște spini în ochii voștri, până veți pieri din această țară bună, pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul vostru. Iată că astăzi mă duc pe calea întregului pământ. Recunoașteți din toată inima și din tot sufletul vostru că nu a rămas neîmplinită niciuna dintre promisiunile bune pe care vi le-a făcut Domnul, Dumnezeul vostru. Toate s-au împlinit și nu a rămas neîmplinită nici măcar una. Însă așa cum Domnul, Dumnezeul vostru, a împlinit toate promisiunile bune pe care vi le-a făcut, tot așa Domnul va aduce asupra voastră toate lucrurile rele despre care ați fost avertizați, până când veți fi nimiciți din țara aceasta bună, pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul vostru. Dacă veți încălca legământul Domnului, Dumnezeul vostru, pe care El vi l-a poruncit, și vă veți duce să slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor, atunci Domnul Se va mânia pe voi și veți pieri repede din țara cea bună pe care v-a dat-o“. Iosua a adunat toate semințiile lui Israel la Șechem și a chemat bătrânii lui Israel, conducătorii lui, judecătorii lui și supraveghetorii lui, iar aceștia s-au înfățișat înaintea lui Dumnezeu. Atunci Iosua a zis întregului popor: ‒ Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „În vechime, strămoșii voștri, chiar și Terah, tatăl lui Avraam și al lui Nahor, locuiau de cealaltă parte a Râului și slujeau altor dumnezei. Eu l-am luat pe tatăl vostru Avraam de dincolo de Râu, l-am dus prin toată țara Canaanului și i-am înmulțit urmașii: i l-am dat pe Isaac, iar lui Isaac i-am dat pe Iacov și pe Esau. Lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seirului, iar Iacov împreună cu fiii lui s-au dus în Egipt. Apoi i-am trimis pe Moise și pe Aaron și am lovit Egiptul prin ceea ce am făcut în mijlocul lui, după care v-am scos afară. După ce i-am scos pe părinții voștri din Egipt, ați pornit către mare, iar egiptenii i-au urmărit pe părinții voștri cu care de luptă și călăreți, până la Marea Roșie. Atunci ei au strigat către Domnul, iar El a pus întuneric între ei și egipteni, a adus apele mării peste ei și i-a acoperit. Ați văzut cu ochii voștri ce le-am făcut egiptenilor. Apoi ați locuit în deșert o lungă perioadă. V-am dus prin regiunea amoriților care locuiau la est de Iordan. Aceștia au luptat împotriva voastră, însă Eu i-am dat în mâinile voastre și i-am nimicit dinaintea voastră, iar voi le-ați stăpânit țara. Balak, fiul lui Țipor, regele Moabului, s-a pregătit să lupte împotriva lui Israel și l-a chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme, dar Eu nu am vrut să-l ascult pe Balaam și, prin urmare, el v-a binecuvântat. Și, astfel, v-am scăpat din mâinile lui. Apoi ați traversat Iordanul și ați pornit către Ierihon. Au luptat împotriva voastră atât locuitorii Ierihonului, cât și amoriții, periziții, canaaniții, hitiții, ghirgașiții, hiviții și iebusiții, însă Eu i-am dat în mâinile voastre. Am trimis înaintea voastră viespi care i-au alungat pe aceștia dinaintea voastră ca și pe cei doi regi amoriți; ei nu au fost alungați prin sabia sau prin arcul vostru. V-am dat astfel o țară pe care nu voi ați lucrat-o, cetăți pe care nu voi le-ați construit, dar în care locuiți și vii și măslini pe care nu voi i-ați plantat, dar din care mâncați“. Și acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-I cu integritate și cu credincioșie! Îndepărtați dumnezeii cărora le-au slujit strămoșii voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți Domnului! Iar dacă nu doriți să slujiți Domnului, atunci alegeți astăzi cui vreți să slujiți: fie dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, fie dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și familia mea vom sluji Domnului. Poporul a răspuns: ‒ Departe de noi gândul să-L părăsim pe Domnul și să slujim altor dumnezei! Domnul, Dumnezeul nostru, este Cel Care ne-a scos pe noi și pe părinții noștri din țara Egiptului, din casa sclavilor și a înfăptuit înaintea ochilor noștri aceste minuni mari. El ne-a păzit de-a lungul întregului drum pe care l-am străbătut și printre toate popoarele pe unde am călătorit. Domnul a alungat dinaintea noastră toate popoarele, precum și pe amoriții care locuiau în țară. Și noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru. Iosua a zis poporului: ‒ Voi nu veți fi în stare să-I slujiți Domnului, fiindcă El este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos. El nu vă va ierta fărădelegile și păcatele. Căci, dacă Îl veți părăsi pe Domnul și veți sluji dumnezeilor străini, El Se va întoarce împotriva voastră, vă va face rău și vă va nimici, după ce v-a făcut bine. Poporul i-a răspuns lui Iosua: ‒ Nu, ci noi vom sluji Domnului. Iosua le-a zis: ‒ Voi înșivă sunteți martori împotriva voastră că ați ales să slujiți Domnului. Ei i-au răspuns: ‒ Suntem martori. ‒ Atunci îndepărtați dumnezeii care încă se mai găsesc în mijlocul vostru și întoarceți-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel. Și poporul i-a zis lui Iosua: ‒ Vom sluji Domnului, Dumnezeul nostru, și vom asculta de glasul Lui! În acea zi, Iosua a încheiat un legământ cu poporul la Șechem și i-a dat hotărâri și legi. Iosua a scris cuvintele acestea în Cartea Legii lui Dumnezeu. Apoi a luat o piatră mare și a așezat-o acolo, sub terebintul care era lângă Sfântul Lăcaș al Domnului. Iosua a zis întregului popor: ‒ Iată, această piatră va fi un martor împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul. Ea va fi un martor împotriva voastră în cazul în care Îl veți înșela pe Dumnezeul vostru. Apoi Iosua a trimis poporul înapoi, pe fiecare la moștenirea lui. După toate acestea, Iosua, fiul lui Nun, slujitorul Domnului, a murit fiind în vârstă de o sută zece ani. L-au înmormântat pe teritoriul moștenirii lui, la Timnat-Serah, care era în muntele lui Efraim, în partea de nord a muntelui Gaaș. Israel a slujit Domnului în timpul vieții lui Iosua și a bătrânilor care au mai trăit o perioadă după moartea lui Iosua, care cunoscuseră toată lucrarea făcută de Domnul pentru Israel. Osemintele lui Iosif, pe care fiii lui Israel le aduseseră din Egipt, au fost înmormântate la Șechem, pe terenul cumpărat de Iacov de la hamoriți (Hamor era tatăl lui Șechem) pentru o sută de chesita și care era moștenirea urmașilor lui Iosif. Elazar, fiul lui Aaron, a murit și el și a fost înmormântat la Ghiva, care fusese dată fiului său, Fineas, în muntele lui Efraim. După moartea lui Iosua, fiii lui Israel L-au întrebat pe Domnul, zicând: ‒ Care dintre noi să meargă primul împotriva canaaniților ca să se lupte cu ei? Domnul a răspuns: ‒ Iuda să meargă. Iată că am dat țara în mâna lui! Iuda i-a zis lui Simeon, fratele său: ‒ Vino cu mine în teritoriul care mi-a căzut la sorț, ca să ne luptăm împotriva canaaniților, după care voi merge și eu cu tine în teritoriul care ți-a căzut la sorț! Și Simeon s-a dus cu el. Astfel, cei din Iuda s-au dus, iar Domnul i-a dat pe canaaniți și pe periziți în mâinile lor. Ei au ucis la Bezek zece mii de bărbați. Acolo l-au găsit pe Adoni-Bezek, au luptat împotriva lui și i-au învins pe canaaniți și pe periziți. Adoni-Bezek a reușit să scape, dar ei l-au urmărit, l-au prins și i-au tăiat degetele mari de la mâini și de la picioare. Atunci Adoni-Bezek a zis: „Șaptezeci de regi, cu degetele cele mari de la mâini și de la picioare tăiate, au fost folosiți să adune firimituri de sub masa mea! După cum am făcut eu, tot așa mi-a răsplătit și mie Dumnezeu!“. L-au dus la Ierusalim și a murit acolo. Fiii lui Iuda au luptat împotriva Ierusalimului și l-au cucerit. Ei l-au trecut prin ascuțișul sabiei și au dat foc cetății. După aceea, fiii lui Iuda s-au dus să lupte împotriva canaaniților care locuiau la munte, în Neghev și în zona deluroasă. Mai întâi au mărșăluit împotriva canaaniților care locuiau la Hebron (numele Hebronului era atunci Chiriat-Arba). Acolo i-au învins pe Șeșai, pe Ahiman și pe Talmai. De acolo, au mărșăluit împotriva locuitorilor Debirului (denumirea anterioară a Debirului a fost Chiriat-Sefer). Caleb a zis: „Aceluia care va ataca și va cuceri Chiriat-Seferul îi voi da de soție pe fata mea Acsa!“. Otniel, fiul lui Chenaz și fratele mai mic al lui Caleb, a cucerit cetatea, iar Caleb i-a dat-o de soție pe fata lui, Acsa. Odată, venind la Otniel, Acsa l-a îndemnat să-i ceară tatălui ei un teren. Când ea s-a dat jos de pe măgar, Caleb a întrebat-o: ‒ Ce dorești? Ea i-a răspuns: ‒ Dă-mi o binecuvântare, căci mi-ai dat un teritoriu în Neghev. Dăruiește-mi și izvoare de ape. Și, astfel, Caleb i-a dat izvoarele de sus și izvoarele de jos. Fiii chenitului, socrul lui Moise, au plecat din Cetatea Palmierilor, împreună cu fiii lui Iuda, în deșertul lui Iuda, care este situat la sud de Arad. Ei au călătorit și au locuit împreună cu poporul. Apoi Iuda a mărșăluit împreună cu fratele său Simeon și i-au atacat pe canaaniții care locuiau la Țefat. Au dat spre nimicire cetatea și i-au pus numele Horma. De asemenea, Iuda a cucerit Gaza cu teritoriul ei, Așchelon cu teritoriul lui și Ekron cu teritoriul lui. Domnul a fost cu Iuda și acesta a luat în stăpânire muntele, dar nu i-a putut alunga pe locuitorii din câmpie pentru că aveau care de fier. Au dat lui Caleb cetatea Hebron, așa cum spusese Moise, și el i-a alungat de acolo pe cei trei fii ai lui Anac. Fiii lui Beniamin nu i-au alungat pe iebusiții care locuiau în Ierusalim și, astfel, iebusiții au locuit în Ierusalim până în ziua aceasta. Casa lui Iosif a pornit și ea împotriva Betelului, și Domnul a fost cu ei. Când Casa lui Iosif a cercetat Betelul (numele cetății era cândva Luz), spionii au văzut un om ieșind din cetate și i-au zis: „Arată-ne, te rugăm, intrarea în cetate și îți vom arăta îndurare!“. După ce le-a arătat intrarea în cetate, ei au trecut-o prin ascuțișul sabiei, însă pe omul acela împreună cu tot clanul lui l-au lăsat să plece. Omul acela a ajuns în țara hitiților și a construit o cetate căreia i-a pus numele Luz, nume care i-a rămas până în ziua aceasta. Dar cei din Manase nu i-au alungat pe locuitorii din Bet-Șan și pe cei din satele dimprejurul ei, nici pe locuitorii din Taanah și pe cei din satele dimprejurul ei, nici pe locuitorii din Dor, Ibleam și Meghido și nici pe cei din satele dimprejurul lor, astfel încât canaaniții au continuat să locuiască în aceste teritorii. Când Israel a ajuns puternic, el i-a folosit pe canaaniți la muncă silnică, dar nu i-a alungat. Cei din Efraim nu i-au alungat nici ei pe canaaniții care locuiau în Ghezer și, astfel, canaaniții au locuit printre ei. Cei din Zabulon nu i-au alungat pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalol și, prin urmare, canaaniții au locuit printre ei, fiind puși la muncă silnică. Cei din Așer nu i-au alungat nici pe locuitorii din Acco, nici pe locuitorii din Sidon, din Ahlab, din Aczib, din Helba, din Afek și din Rehob. Astfel, așeriții au locuit printre canaaniți, locuitorii acelor teritorii, pentru că nu i-au alungat. Cei din Neftali nu i-au alungat nici pe locuitorii din Bet-Șemeș, nici pe locuitorii din Bet-Anat, ci au locuit printre canaaniți, locuitorii acelor teritorii. Totuși, locuitorii din Bet-Șemeș și din Bet-Anat au fost puși la muncă silnică. Amoriții i-au împins pe fiii lui Dan înspre munte și nu le-au dat voie să coboare la câmpie. Amoriții au continuat să locuiască la muntele Heres, la Aialon și la Șaalbim, dar cei care i-au asuprit au fost cei din Casa lui Iosif, aceștia punându-i la muncă silnică. Teritoriul amoriților se întindea de la Înălțimea Scorpionului până la Sela și în sus. Îngerul Domnului S-a dus din Ghilgal la Bochim și a zis: „Eu v-am scos din Egipt și v-am adus în țara pe care le-am promis-o strămoșilor voștri. Am zis: «Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi. Iar voi să nu încheiați legământ cu locuitorii acestei țări, ci să le dărâmați altarele». Voi însă nu ați ascultat de glasul Meu. Ce-ați făcut? Acum vă spun din nou: «Nu-i voi alunga dinaintea voastră, ci vă vor fi ca niște spini în coaste, iar dumnezeii lor vă vor fi o capcan㻓. După ce Îngerul Domnului le-a zis aceste cuvinte tuturor fiilor lui Israel, poporul și-a ridicat glasul și a plâns. Au pus acelui loc numele Bochim și au adus acolo jertfe Domnului. După ce Iosua a dat drumul poporului, fiii lui Israel au plecat fiecare la moștenirea lui, ca să ia în stăpânire țara. Poporul a slujit Domnului în timpul vieții lui Iosua și a bătrânilor care au mai trăit o perioadă după moartea lui Iosua, care văzuseră toată lucrarea măreață făcută de Domnul pentru Israel. Iosua, fiul lui Nun, slujitorul Domnului, a murit la vârsta de o sută zece ani. L-au înmormântat în teritoriul moștenirii sale, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, la nord de muntele Gaaș. Apoi toată generația aceea a fost adăugată la strămoșii săi, iar după ea s-a ridicat o altă generație care nu-L cunoștea pe Domnul, și nici lucrarea făcută de El pentru Israel. Atunci, fiii lui Israel au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și au slujit baalilor. L-au părăsit pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor, Care i-a scos din țara Egiptului, și s-au dus după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau. S-au închinat înaintea lor și L-au mâniat pe Domnul. Astfel, L-au părăsit pe Domnul și au slujit lui Baal și aștoretelor. Domnul S-a mâniat pe cei din Israel și i-a dat pe mâna unor jefuitori, care i-au prădat. El i-a vândut în mâinile dușmanilor din vecinătate, cărora n-au mai fost în stare să li se împotrivească. Oriunde mergeau la război, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, așa cum le spusese și le jurase El mai demult. Au ajuns astfel într-un mare necaz. Domnul le-a ridicat judecători ca să-i elibereze din mâna jefuitorilor lor. Dar nici de judecătorii lor n-au ascultat, ci s-au prostituat, ducându-se după alți dumnezei și închinându-se lor. S-au abătut repede de la calea pe care umblaseră strămoșii lor, cei care ascultaseră de poruncile Domnului, și nu au făcut ca ei. Când Domnul le ridica judecători, Domnul era cu fiecare judecător și îi elibera din mâna dușmanilor lor în toate zilele judecătorului. Căci Domnului Îi părea rău când le vedea suspinul înaintea celor ce-i persecutau și-i asupreau. Dar după ce murea judecătorul, ei se întorceau iarăși la căile lor și se perverteau mai mult decât strămoșii lor, ducându-se după alți dumnezei, slujindu-le și închinându-se înaintea lor. Și nu renunțau la faptele și la căile lor rele. Atunci Domnul S-a mâniat pe Israel și a zis: „Fiindcă națiunea aceasta a încălcat legământul Meu, pe care-l poruncisem strămoșilor lor, și n-a ascultat de glasul Meu, nu voi mai continua să alung dinaintea lor pe niciuna dintre națiunile lăsate de Iosua când a murit, pentru ca, prin ele, să-l pun la încercare pe Israel și să văd dacă vor păzi sau nu Calea Domnului, umblând pe ea așa cum au făcut strămoșii lor“. Prin urmare, Domnul a lăsat în pace acele națiuni. El nu S-a grăbit să le alunge și nu le-a dat în mâna lui Iosua. Iată care sunt națiunile pe care le-a lăsat Domnul pentru ca, prin ele, să-l pună la încercare pe Israel, pe toți aceia care nu luaseră parte la toate războaiele din Canaan. El a lăsat acele națiuni, doar pentru ca generațiile fiilor lui Israel să cunoască și să învețe războiul, mai ales cei care nu-l cunoscuseră înainte. Așadar, națiunile acestea erau: filistenii cu cei cinci domnitori ai lor, toți canaaniții, sidonienii, hiviții care locuiau pe muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la Lebo-Hamat. Ele au fost folosite pentru a-l pune la încercare pe Israel, astfel încât El să știe dacă vor asculta de poruncile Domnului, pe care El le-a încredințat strămoșilor lor prin Moise. Și, astfel, fiii lui Israel au locuit printre canaaniți, hitiți, amoriți, periziți, hiviți și iebusiți. Le-au luat pe fetele acestora de soții, le-au dat pe fetele lor fiilor acestora și au slujit dumnezeilor lor. Fiii lui Israel au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului. L-au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor, și au slujit baalilor și așerelor. Domnul S-a mâniat pe cei din Israel și i-a vândut în mâna lui Cușan-Rișataim, regele din Aram-Naharaim. Fiii lui Israel i-au slujit lui Cușan-Rișataim timp de opt ani. Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul, iar Domnul le-a ridicat un eliberator, care i-a eliberat: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb. Duhul Domnului a fost peste Otniel și el a judecat Israelul. A mers la război și Domnul l-a dat în mâna lui pe Cușan-Rișataim, regele Aramului. Mâna lui a fost puternică împotriva lui Cușan-Rișataim. Astfel, țara a avut liniște timp de patruzeci de ani. Apoi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit. Fiii lui Israel au făcut din nou ce este rău înaintea ochilor Domnului. Prin urmare, Domnul a consolidat stăpânirea lui Eglon, regele Moabului, asupra lor, pentru că au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului. El i-a chemat pe fiii lui Amon și pe amalekiți să i se alăture și au pornit împreună la război. L-a învins pe Israel și a luat în stăpânire Cetatea Palmierilor. Astfel, fiii lui Israel i-au slujit lui Eglon, regele Moabului, timp de optsprezece ani. Fiii lui Israel au strigat din nou către Domnul și Domnul le-a ridicat un alt eliberator: pe Ehud, fiul beniamitului Ghera, care era stângaci. Fiii lui Israel au trimis, prin el, tributul pentru Eglon, regele Moabului. Ehud și-a făcut o sabie cu două tăișuri, având o lungime de un cot, și a fixat-o sub haină, pe coapsa dreaptă. Apoi a adus tributul înaintea lui Eglon, regele Moabului, care era un bărbat foarte gras. După ce a înmânat tributul, i-a trimis înapoi pe oamenii care aduseseră tributul împreună cu el. După aceea, el însuși a făcut cale întoarsă de la idolii de piatră care erau aproape de Ghilgal și i-a zis lui Eglon: ‒ Maiestate, am un mesaj numai pentru tine! Regele a zis: ‒ Tăcere! Și toți cei ce stăteau în jurul lui au ieșit afară. Ehud s-a apropiat de el. Acesta stătea singur în camera lui de sus cea răcoroasă. Ehud i-a zis: „Am un mesaj din partea lui Dumnezeu pentru tine!“. Regele s-a ridicat de pe tron. Ehud și-a întins mâna stângă, a luat sabia de pe coapsa dreaptă și i-a înfipt-o în pântec. Chiar și mânerul a intrat după lamă. Grăsimea s-a strâns în jurul lamei, căci Ehud nu i-a mai scos sabia din pântec, iar murdăria i-a ieșit afară. Ehud a ieșit prin verandă, a închis după el ușile camerei de sus și a tras zăvorul. După ce a ieșit el, au venit slujitorii regelui, s-au uitat și iată că ușile camerei de sus erau închise cu zăvorul. Ei și-au zis: „Cu siguranță că el își acoperă picioarele în camera răcoroasă!“. Și s-au tot învârtit prin preajmă până când și-au pierdut răbdarea. Văzând că el nu deschide ușile camerei de sus, au luat cheia, au deschis și iată că stăpânul lor zăcea mort pe pământ. În timp ce ei așteptau, Ehud a fugit, a trecut de idolii de piatră și a scăpat în Seira. Imediat ce a ajuns acolo, a sunat din trâmbiță pe muntele lui Efraim. Fiii lui Israel au coborât împreună cu el de pe munte, acesta fiind în fruntea lor. El le-a zis: „Urmați-mă, căci Domnul i-a dat în mâinile voastre pe moabiți, dușmanii voștri!“. Ei au coborât după el, au ocupat vadurile Iordanului, care duc spre Moab și n-au lăsat pe nimeni să treacă. Au ucis atunci în jur de zece mii de moabiți, toți bărbați robuști și bine antrenați. Niciun om nu a scăpat. În ziua aceea, Moabul a fost supus de către Israel și, astfel, țara a avut liniște timp de optzeci de ani. După el a urmat Șamgar, fiul lui Anat. El a ucis șase sute de filisteni cu o țepușă de mânat vite și l-a eliberat astfel pe Israel. După ce a murit Ehud, fiii lui Israel au făcut din nou ce este rău înaintea ochilor Domnului și de aceea Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, regele Canaanului, care domnea în Hațor. Sisera, conducătorul armatei sale, locuia în Haroșet-Goyim. Fiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Sisera avea nouă sute de care de fier și, de douăzeci de ani, îi asuprea puternic. În perioada aceea, în Israel judeca o profetesă pe nume Debora, soția lui Lapidot. Ea locuia sub Palmierul Deborei; acesta se afla între Rama și Betel, în muntele lui Efraim. Fiii lui Israel se duceau la ea pentru judecată. Ea a trimis la Barak, fiul lui Abinoam, să fie chemat din Kedeș în Neftali, și i-a zis: ‒ N-a poruncit Domnul, Dumnezeul lui Israel, astfel: „Du-te, îndreaptă-te spre muntele Tabor și ia cu tine zece mii de bărbați dintre fiii lui Neftali și dintre fiii lui Zabulon? Îl voi atrage pe Sisera, conducătorul armatei lui Iabin, spre tine, la râul Chișon, cu toate carele și armatele lui, și-l voi da în mâinile tale“. Barak i-a răspuns: ‒ Dacă vei merge și tu cu mine, atunci voi merge și eu, dar dacă nu vei merge cu mine, nu voi merge nici eu! Ea i-a zis: ‒ Voi merge sigur cu tine, dar, în felul acesta, gloria nu va fi a ta, căci Domnul îl va da pe Sisera în mâinile unei femei! Apoi Debora s-a ridicat și a plecat cu Barak la Kedeș. Barak i-a chemat la Kedeș pe cei din Zabulon și din Neftali. Zece mii de bărbați l-au urmat, iar Debora a venit, de asemenea, cu el. Chenitul Heber se separase de cheniți, urmașii lui Hobab, socrul lui Moise, și își așezase cortul lângă stejarul din Țaananim, în apropiere de Kedeș. L-au înștiințat pe Sisera că Barak, fiul lui Abinoam, a urcat spre muntele Tabor. Atunci Sisera și-a pus în mișcare toate cele nouă sute de care de fier și tot poporul care era cu el, de la Haroșet-Goyim până la râul Chișon. Debora i-a zis lui Barak: „Ridică-te, căci aceasta este ziua în care a dat Domnul pe Sisera în mâinile tale! Oare n-a ieșit Domnul înaintea ta?“. Barak a coborât de pe muntele Tabor cu cei zece mii de bărbați după el. Prin ascuțișul sabiei, Domnul l-a nimicit pe Sisera dinaintea lui Barak, cu toate carele și cu toată tabăra lui. Sisera s-a dat jos din car și a fugit pe jos. Barak a urmărit carele și tabăra până la Haroșet-Goyim și toată tabăra lui Sisera a căzut sub ascuțișul sabiei. N-a mai rămas nici măcar unul. Sisera însă a reușit să fugă până la cortul Iaelei, soția chenitului Heber, căci între Iabin, regele Hațorului, și familia chenitului Heber era pace. Iael a ieșit să-l întâmpine pe Sisera și i-a zis: ‒ Intră, stăpâne, intră la mine! Nu te teme! Astfel, el a intrat la ea în cort, iar ea l-a ascuns sub o carpetă. El i-a zis: ‒ Te rog, dă-mi să beau puțină apă căci sunt însetat! Ea a deschis un burduf cu lapte, i-a dat să bea și apoi l-a ascuns din nou. El i-a zis: ‒ Stai la intrarea cortului, iar dacă vine vreun om și te întreabă: „Este vreun bărbat aici?“, tu să-i răspunzi: „Nu“. După aceea, Iael, soția lui Heber, a luat un țăruș de-al cortului, a pus mâna pe un ciocan, a intrat pe ascuns în cort și i-a înfipt lui Sisera țărușul în tâmplă, pironindu-l astfel în pământ. Acesta adormise adânc pentru că era epuizat. Și, astfel, el a murit. În timp ce Barak îl urmărea pe Sisera, Iael a ieșit să-l întâmpine și i-a zis: „Vino să ți-l arăt pe omul pe care îl cauți!“. A intrat la ea, și iată că Sisera zăcea mort, cu țărușul înfipt în tâmplă. În ziua aceea, Dumnezeu l-a supus înaintea fiilor lui Israel pe Iabin, regele din Canaan. Și mâna fiilor lui Israel a fost din ce în ce mai puternică împotriva lui Iabin, regele Canaanului, până când l-au nimicit pe Iabin, regele Canaanului. În ziua aceea, Debora și Barak, fiul lui Abinoam, au cântat, zicând: „Când căpeteniile s-au așezat în fruntea lui Israel, poporul a mers de bunăvoie! Binecuvântați-L pe Domnul! Ascultați, regi! Fiți atenți, domnitori! Eu, da eu, voi cânta Domnului, voi cânta spre lauda Domnului, Dumnezeul lui Israel: Doamne, când ai ieșit din Seir, când ai mărșăluit din teritoriul Edomului, pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat și norii au turnat ape! Munții s-au scurs dinaintea Domnului, Cel al Sinaiului, dinaintea Domnului, Dumnezeul lui Israel! Pe vremea lui Șamgar, fiul lui Anat, pe vremea Iaelei, drumurile erau părăsite, și drumeții călătoreau pe căi ocolite. Sătenii din Israel se retrăseseră, nu mai erau, până când m-am ridicat eu, Debora, m-am ridicat ca o mamă în Israel. Când el și-a ales dumnezei noi, războiul era la porți, dar nu se vedea nici scut și nici suliță printre patruzeci de mii în Israel! Inima mea este alături de legiuitorii lui Israel, alături de cei din popor care s-au oferit de bunăvoie. Binecuvântați-L pe Domnul! Voi, cei ce încălecați pe măgărițe albe, cei ce stați pe covoare, cei ce umblați pe drum, cugetați adânc la cântecul arcașilor de lângă adăpătoare. Acolo ei istorisesc faptele drepte ale Domnului, faptele drepte ale sătenilor Lui în Israel. Atunci poporul Domnului a coborât la porți. Trezește-te, trezește-te, Debora! Trezește-te, trezește-te și cântă o cântare! Ridică-te, Barak! Ia-ți captivii, fiu al lui Abinoam! Atunci un supraviețuitor s-a dus la cei măreți; poporul Domnului a venit la mine cu cei viteji. Au venit din Efraim; rădăcina lor este în Amalek. După tine a venit Beniamin, cu poporul tău. Din Machir au venit legiuitorii și din Zabulon, cei care îndrumă cu toiagul scribului. Conducătorii mei din Isahar au fost cu Debora și, precum Isahar, așa și Barak, fiind trimis în urma lui în vale. În teritoriile lui Ruben, însă, s-au sfătuit îndelung! De ce ai rămas printre staule ca să asculți behăitul turmelor? În teritoriile lui Ruben s-au sfătuit îndelung! Ghilad a rămas de cealaltă parte a Iordanului. Iar Dan, de ce a rămas la corăbii? Așer a rămas pe coasta mării și s-a așezat pe limanurile lui. Zabulon este un popor care și-a riscat viața până la moarte; Neftali la fel, pe dealurile țării. Regii au venit și s-au luptat. Regii Canaanului s-au luptat atunci la Taanah, lângă apele Meghido. N-au luat niciun câștig, nici măcar un pic de argint. Stelele din ceruri s-au luptat, s-au luptat din înălțimea căilor lor cu Sisera. Râul Chișon i-a luat, vechiul râu, râul Chișon. O, suflete al meu, mărșăluiește în forță! Atunci copitele cailor au izbit pământul; armăsarii au alergat în galop, în galopul lor răsunător. «Blestemați pe Meroza!», a zis Îngerul Domnului. «Să blestemați amarnic pe locuitorii ei, căci nu au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului împotriva celor măreți». Cea mai binecuvântată femeie este Iael, soția chenitului Heber, cea mai binecuvântată dintre femeile ce locuiesc în corturi. El i-a cerut apă, dar ea i-a dat lapte; într-un pahar măreț i-a adus iaurt. Apoi mâna și-a întins-o spre țăruș, și dreapta ei spre ciocanul lucrătorului; l-a lovit pe Sisera, i-a sfărâmat capul, l-a zdrobit și i-a străpuns tâmpla. El a căzut și s-a ghemuit, la picioarele ei s-a aplecat adânc; a căzut și s-a ghemuit; în locul în care s-a ghemuit, acolo a căzut ucis! Pe fereastră, printre zăbrele, mama lui Sisera se uita și bocea: «De ce întârzie carele lui să vină? De ce rămâne în urmă zgomotul carelor lui?». Prințesele ei înțelepte îi răspund și ea își răspunde singură: «Oare nu își caută și își împart ei prada? O femeie, două femei de fiecare bărbat; pradă de stofă colorată pentru Sisera, pradă de stofă colorată, brodată; câte două stofe colorate, brodate, pentru gâtul prădătorului». Așa să piară toți dușmanii Tăi, Doamne! Dar cei ce-L iubesc să fie ca soarele care răsare în puterea lui!“. Apoi țara a avut liniște timp de patruzeci de ani. Fiii lui Israel au făcut din nou ce este rău înaintea ochilor Domnului și de aceea Domnul i-a dat pe mâna lui Midian timp de șapte ani. Mâna lui Midian a fost puternică împotriva lui Israel. Din cauza lui Midian, fiii lui Israel și-au făcut grote în munți, peșteri și fortărețe. Ori de câte ori semăna Israel, midianiții împreună cu amalekiții și fiii Estului porneau împotriva lui. Ei îi invadau țara și distrugeau roadele pământului până aproape de Gaza. Nu lăsau în Israel nici hrană, nici oi, nici boi și nici măgari, căci ei veneau cu vitele și corturile lor, năvălind ca o mulțime de lăcuste. Ei și cămilele lor erau fără număr și intrau în țară ca s-o distrugă. Israel decăzuse foarte mult din cauza midianiților. Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul. Când au strigat fiii lui Israel către Domnul din cauza lui Midian, Domnul le-a trimis un profet care le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu v-am scos din Egipt, v-am smuls din casa sclavilor și v-am eliberat din mâna egiptenilor și din mâna tuturor celor ce vă asupreau. I-am alungat dinaintea voastră și v-am dat vouă țara lor. V-am spus atunci: ‘Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu vă temeți de dumnezeii amoriților în a căror țară locuiți’. Dar voi n-ați ascultat de glasul Meu»“. După aceea a venit Îngerul Domnului și S-a așezat sub terebintul din Ofra, care era al abiezritului Ioaș. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în presa de struguri, ca să-l ascundă de midianiți. Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: ‒ Domnul este cu tine, viteazule! Ghedeon I-a răspuns: ‒ Ah, Stăpâne, dacă Domnul este cu noi atunci de ce ni s-au întâmplat toate acestea? Și unde sunt toate minunile pe care ni le-au istorisit strămoșii noștri când ziceau: „Nu ne-a scos Domnul din Egipt?“. Dar acum Domnul ne-a părăsit și ne-a dat în mâna midianiților. Domnul S-a întors spre el și i-a zis: ‒ Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și eliberează Israelul din mâna midianiților. Oare nu te trimit Eu? El I-a răspuns: ‒ Ah, Stăpâne, dar cum să-l eliberez eu pe Israel? Iată că familia mea este cea mai mică în Manase, iar eu sunt cel mai tânăr în familia tatălui meu. Atunci Domnul i-a zis: ‒ Vei învinge Midianul ca pe un singur om, pentru că Eu voi fi cu tine. El I-a răspuns: ‒ Te rog, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, atunci înfăptuiește un semn pentru mine ca să știu că într-adevăr Tu ești Cel Ce vorbești cu mine. Te mai rog, nu Te depărta de aici până ce nu mă voi întoarce la Tine ca să-Ți aduc darul meu de mâncare și să Ți-l ofer. El i-a zis: ‒ Voi rămâne până te vei întoarce. Ghedeon a intrat, a gătit un ied, iar dintr-o efă de făină a făcut azime. Carnea a pus-o într-un coș, iar zeama într-un vas. Apoi s-a dus înspre El, sub terebint, și I le-a oferit. Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: ‒ Ia carnea și azimele și pune-le pe stânca aceasta, iar zeama vars-o. El a făcut așa. Îngerul Domnului a întins vârful toiagului care era în mâna Lui și a atins carnea și azimele. Atunci s-a ridicat foc din stâncă și a ars carnea și azimele. Și Îngerul Domnului a plecat dinaintea ochilor lui. Atunci Ghedeon și-a dat seama că fusese Îngerul Domnului și a zis: ‒ Ah, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului față în față! Dar Domnul i-a răspuns: ‒ Pace ție! Nu te teme! Nu vei muri! Ghedeon a construit acolo un altar Domnului și l-a numit „ Domnul este pace“. Altarul mai este încă și astăzi în Ofra, care aparține abiezriților. În aceeași noapte Domnul i-a zis: ‒ Ia cel de-al doilea taur tânăr al tatălui tău și taurul care are șapte ani! Dărâmă altarul închinat de tatăl tău lui Baal și taie stâlpul Așerei care este lângă el. Să zidești apoi un altar potrivit pentru Domnul, Dumnezeul tău, pe vârful acestei înălțimi, să iei al doilea taur și să aduci o ardere-de-tot, folosind stâlpul Așerei pe care-l vei tăia. Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui și a făcut așa cum îi poruncise Domnul, dar fiindcă se temea de familia lui și de oamenii din cetate, a făcut acest lucru noaptea, nu ziua. Când oamenii din cetate s-au sculat dimineață, iată că altarul lui Baal era dărâmat, stâlpul Așerei, care fusese lângă el, era tăiat, iar al doilea taur fusese adus ca ardere-de-tot pe altarul care fusese construit. Atunci fiecare i-a zis semenului său: ‒ Cine a făcut o asemenea faptă? După ce au întrebat și au cercetat li s-a răspuns: ‒ Ghedeon, fiul lui Ioaș, a făcut fapta aceasta. Oamenii din cetate i-au zis lui Ioaș: ‒ Scoate-l afară pe fiul tău ca să moară, pentru că a dărâmat altarul lui Baal și a tăiat stâlpul Așerei de lângă el. Ioaș le-a răspuns tuturor acelora care i-au stat împotrivă: ‒ Oare voi trebuie să-i țineți partea? Voi trebuie să-l apărați? Cine îl va răzbuna pe Baal să fie omorât până dimineață! Dacă este dumnezeu, atunci să se apere singur din cauză că i-a fost dărâmat altarul. În ziua aceea i-au pus lui Ghedeon numele Ierub-Baal, zicând: ‒ Să se certe Baal cu el din cauză că i-a dărâmat altarul. Toți midianiții, amalekiții și fiii Estului s-au aliat, au traversat Iordanul și apoi și-au așezat tabăra în Valea Izreel. Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului și a sunat din trâmbiță. Abiezer a fost chemat să meargă după el. A trimis mesageri prin tot Manase, chemându-l și pe acesta după el. A trimis mesageri în Așer, în Zabulon și în Neftali, și aceștia au venit să-l întâlnească. Ghedeon I-a zis lui Dumnezeu: „Dacă într-adevăr vrei să-l eliberezi pe Israel, folosindu-Te de mine precum ai spus, iată, voi pune o învelitoare de lână în arie. Dacă roua va apărea doar pe lână și tot pământul va rămâne uscat, atunci voi înțelege că vrei să eliberezi Israelul prin mine, precum ai spus“. Și așa s-a și întâmplat. Când s-a sculat a doua zi dimineață, a stors învelitoarea și din ea a curs rouă; a umplut cu apă un vas întreg. Ghedeon I-a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te mânii pe mine, dar voi mai vorbi doar o singură dată. Te rog, îngăduie-mi să mai încerc o dată semnul cu învelitoarea. Fă în așa fel încât numai învelitoarea să rămână uscată, iar tot pământul să fie acoperit cu rouă“. Și Dumnezeu a făcut așa în noaptea aceea: învelitoarea a rămas uscată, iar tot pământul a fost acoperit cu rouă. Ierub-Baal, adică Ghedeon, împreună cu tot poporul care era cu el, s-au sculat dimineață, au plecat și apoi și-au așezat tabăra lângă izvorul Harod. Tabăra lui Midian era la nord de ei, lângă dealul Moreh, în vale. Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Poporul care este cu tine este prea numeros pentru ca Eu să dau Midianul în mâinile lor. S-ar putea ca Israel să se mândrească împotriva Mea și să zică: «Mâna mea m-a eliberat». De aceea, vestește acum poporului următorul mesaj: «Cine este fricos și se teme, să se întoarcă și să se depărteze de muntele Ghiladului!»“. Douăzeci și două de mii de oameni s-au întors și, astfel, au mai rămas zece mii. Domnul i-a zis din nou lui Ghedeon: „Oamenii sunt încă prea mulți. Coboară-i la ape și ți-i voi alege acolo. Acela despre care îți voi spune să meargă cu tine, va merge cu tine și toți aceia despre care îți voi spune să nu meargă cu tine, nu vor merge cu tine“. Ghedeon a coborât poporul la apă și Domnul i-a zis: „Pe cei care vor lipăi apa cu limba, așa cum lipăie câinele, să-i separi de toți aceia care se vor pleca pe genunchi să bea apă!“. Numărul celor care au lipăit apa cu limba a fost de trei sute de bărbați. Restul poporului s-a plecat pe genunchi să bea apă. Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de bărbați care au lipăit din apă cum lipăie câinele, vă voi elibera și-i voi da pe midianiți în mâna ta. Toți ceilalți din popor să plece fiecare acasă“. După ce poporul și-a luat proviziile și trâmbițele în mâini, Ghedeon i-a trimis pe toți bărbații lui Israel acasă, pe fiecare la cortul lui, și i-a ținut doar pe cei trei sute de bărbați. Tabăra lui Midian era în vale, mai jos de tabăra lui Ghedeon. Chiar în noaptea aceea, Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Ridică-te și du-te în tabără, căci am dat-o în mâinile tale. Dacă ți-e teamă s-o ataci, du-te în tabără împreună cu Pura, slujitorul tău, și ascultă ce vorbesc oamenii acolo. Atunci vei prinde curaj și vei ataca tabăra“. Ghedeon împreună cu Pura, slujitorul lui, au înaintat până la avanpostul străjerilor care erau în tabără. Midianiții, amalekiții și fiii Estului erau răspândiți în vale, ca o mulțime de lăcuste. Cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe țărmul mării. Ghedeon a sosit, și iată că un om îi povestea semenului său un vis. El zicea: ‒ Am avut un vis: se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra midianiților. A ajuns până la cort, l-a izbit și acesta a căzut răsturnându-se cu susul în jos. Și, astfel, cortul a fost distrus. Semenul lui a răspuns și a zis: ‒ Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioaș, un bărbat al lui Israel. Dumnezeu i-a dat în mâna lui pe Midian și toată tabăra. După ce a auzit Ghedeon povestirea visului și interpretarea lui, s-a închinat și s-a întors în tabăra lui Israel. El le-a zis: „Ridicați-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Midian“. A împărțit cei trei sute de bărbați în trei cete, a dat fiecăruia câte o trâmbiță și niște ulcioare goale cu torțe în ele, și le-a zis: „Să vă uitați la mine și să faceți la fel! Când o să ajung la capătul taberei, să faceți așa cum voi face eu! Când eu și cei care vor fi cu mine vom suna din trâmbițe, atunci să sunați și voi din trâmbițele voastre, de jur împrejurul întregii tabere, și să ziceți: «Pentru Domnul și pentru Ghedeon!»“. Ghedeon și cei o sută de bărbați care erau cu el au ajuns la capătul taberei la începutul străjii de la miezul nopții, chiar după ce fuseseră puși de gardă alți străjeri. Atunci au sunat din trâmbițe și au spart ulcioarele pe care le aveau în mâini. Cele trei cete au sunat din trâmbițe și au spart ulcioarele. Au apucat torțele cu mâna stângă, în timp ce în mâna dreaptă țineau trâmbițele ca să sune. Apoi au strigat: „Sabia Domnului și sabia lui Ghedeon!“. Fiecare rămăsese la locul lui, în jurul taberei dușmanilor. Atunci toată tabăra a început să alerge; oamenii au început să țipe și s-o ia la fugă. Când au sunat din cele trei sute de trâmbițe, Domnul a făcut ca oamenii care erau în tabără să întoarcă sabia unii împotriva altora. Cei din tabără au fugit către Bet-Șita, înspre Țerera, lângă granița de la Abel-Mehola, în apropiere de Tabat. Bărbații lui Israel din Neftali, din Așer și din întregul Manase au fost chemați să-i urmărească pe midianiți. Ghedeon a trimis mesageri prin tot muntele lui Efraim, zicând: „Duceți-vă, urmăriți-i pe midianiți și capturați-i la apele de lângă Bet-Bara și la Iordan“. Și toți bărbații lui Efraim s-au strâns și au pus stăpânire pe apele de lângă Bet-Bara și pe Iordan. Le-au prins pe cele două căpetenii ale midianiților, pe Oreb și pe Zeeb. Pe Oreb l-au ucis la Țur-Oreb, iar pe Zeeb l-au ucis la Iecheb-Zeeb. După ce i-au urmărit pe midianiți, i-au adus lui Ghedeon capetele lui Oreb și Zeeb dincolo de Iordan. Efraimiții i-au zis lui Ghedeon: ‒ Cum ai putut să te porți astfel cu noi? De ce nu ne-ai chemat și pe noi când te-ai dus să lupți împotriva midianiților? Și au început să se certe foarte tare cu el. El le-a răspuns: ‒ Ce-am făcut eu acum în comparație cu voi? Nu este mai bun culesul ciorchinilor rămași în via lui Efraim decât culesul întregii vii a lui Abiezer? În mâinile voastre i-a dat Dumnezeu pe Oreb și Zeeb, căpeteniile midianiților. Am putut eu oare să fac mai mult decât voi? După ce le-a spus aceste cuvinte, li s-a potolit mânia. Apoi Ghedeon a ajuns la Iordan și l-a traversat împreună cu cei trei sute de bărbați care erau cu el, obosiți, dar încă în urmărirea dușmanului. El le-a zis oamenilor din Sucot: ‒ Dați-le, vă rog, câteva bucăți de pâine oamenilor care sunt cu mine, căci sunt obosiți și suntem încă în urmărirea lui Zebah și Țalmuna, regii Midianului. Căpeteniile din Sucot i-au răspuns: ‒ Sunt deja Zebah și Țalmuna în mâna ta, ca să dăm pâine armatei tale? Ghedeon le-a zis: ‒ Ei bine, după ce Domnul îi va da pe Zebah și pe Țalmuna în mâinile mele, vă voi treiera carnea cu spinii deșertului și cu mărăcini. De acolo s-au dus în Peniel și a cerut același lucru. Oamenii din Peniel i-au răspuns așa cum îi răspunseseră oamenii din Sucot. Atunci el le-a vorbit oamenilor din Peniel, zicând: „Când mă voi întoarce în pace vă voi dărâma turnul acesta!“. Zebah și Țalmuna erau în Karkor, împreună cu ei fiind și tabăra lor, în jur de cincisprezece mii de bărbați, toți cei ce mai rămăseseră din toată tabăra fiilor Estului, căci căzuseră uciși o sută douăzeci de mii de războinici. Ghedeon a luat-o în sus pe drumul celor ce locuiesc în corturi, la est de Nobah și Iogbeha, și a atacat tabăra în timp ce aceasta se credea în siguranță. Zebah și Țalmuna au fugit, dar el i-a urmărit și i-a capturat pe cei doi regi ai Midianului, Zebah și Țalmuna. Și a pus pe fugă toată tabăra. Apoi Ghedeon, fiul lui Ioaș, s-a întors de la luptă prin trecătoarea Heres. A prins un tânăr dintre oamenii din Sucot căruia i-a pus câteva întrebări. Acesta i-a dat în scris numele căpeteniilor și bătrânilor Sucotului. Erau șaptezeci și șapte de bărbați. S-a dus la oamenii din Sucot și le-a zis: „Iată-i pe Zebah și Țalmuna din cauza cărora m-ați batjocorit, zicând: «Sunt deja Zebah și Țalmuna în mâna ta, ca să dăm pâine oamenilor tăi obosiți?»“. I-a luat pe bătrânii cetății, a luat spini din deșert și mărăcini și i-a pedepsit cu ei pe oamenii din Sucot. Apoi a dărâmat turnul din Peniel și i-a ucis pe oamenii cetății. După aceea le-a zis lui Zebah și Țalmuna: ‒ Cum erau bărbații pe care i-ați ucis la Tabor? Ei i-au răspuns: ‒ Erau ca tine. Fiecare era la înfățișare ca un fiu de rege. El le-a zis: ‒ Erau frații mei, fiii mamei mele. Viu este Domnul că dacă i-ați fi lăsat în viață, nu v-aș omorî acum. Și i-a zis lui Ieter, întâiul lui născut: ‒ Ridică-te și omoară-i! Dar tânărul nu a scos sabia pentru că îi era teamă, fiind încă un copil. Atunci Zebah și Țalmuna i-au zis: ‒ De ce nu ne omori tu însuți? Cum este omul așa este și puterea lui! Ghedeon s-a ridicat și i-a omorât pe Zebah și pe Țalmuna, luând apoi lunișoarele care erau la gâtul cămilelor lor. Bărbații lui Israel i-au zis lui Ghedeon: ‒ Stăpânește tu peste noi, tu, fiul tău și fiul fiului tău, căci ne-ai eliberat din mâna lui Midian. Ghedeon le-a răspuns: ‒ Nu eu voi stăpâni peste voi și nici fiul meu nu va stăpâni peste voi, ci Domnul va stăpâni peste voi. Ghedeon le-a zis: ‒ Doresc însă să vă cer ceva: dați-mi fiecare câte un cercel din prada voastră. Dușmanii lor purtaseră cercei de aur, pentru că fuseseră ismaeliți. Ei i-au răspuns: ‒ Desigur, ți-i vom da! Apoi au așternut o învelitoare și fiecare om a aruncat pe ea cerceii luați ca pradă. Greutatea cerceilor de aur pe care i-a cerut a ajuns la o mie șapte sute de șecheli de aur, în afară de lunișoare, ornamente și hainele de purpură pe care le purtau regii Midianului și în afară de lănțișoarele de la gâtul cămilelor lor. Ghedeon a făcut din ei un efod pe care l-a pus în cetatea sa, la Ofra. Tot Israelul s-a prostituat, închinându-se la el acolo. El a devenit o capcană pentru Ghedeon și familia lui. Astfel, Midianul a fost supus înaintea fiilor lui Israel și n-a mai îndrăznit să-și ridice capul. Și țara a avut liniște timp de patruzeci de ani, în timpul vieții lui Ghedeon. Apoi Ierub-Baal, fiul lui Ioaș, s-a retras și a locuit în casa lui. Ghedeon a avut șaptezeci de fii, care i s-au născut de-a lungul vieții, căci a avut multe soții. Țiitoarea lui din Șechem i-a născut și ea un fiu, căruia el i-a pus numele Abimelek. Ghedeon, fiul lui Ioaș, a murit după o bătrânețe fericită și a fost înmormântat în mormântul lui Ioaș, tatăl său, în Ofra abiezriților. După ce a murit Ghedeon, fiii lui Israel s-au întors la păcatele dinainte, prostituându-se înaintea baalilor. Ei l-au înălțat pe Baal-Berit ca dumnezeu al lor. Astfel, fiii lui Israel nu și-au adus aminte de Domnul, Dumnezeul lor, Care îi eliberase din mâna tuturor dușmanilor dimprejur și nici n-au fost loiali familiei lui Ierub-Baal, adică Ghedeon, în pofida binelui pe care el îl făcuse lui Israel. Abimelek, fiul lui Ierub-Baal, s-a dus la Șechem, la frații mamei lui, și le-a vorbit atât lor, cât și întregului clan al familiei tatălui mamei lui, zicând: „Spuneți, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor Șechemului: «Ce este mai bine pentru voi: să stăpânească peste voi șaptezeci de bărbați, toți fii ai lui Ierub-Baal, sau să stăpânească peste voi un singur bărbat? Aduceți-vă aminte că sunt os din oasele voastre și carne din carnea voastră!»“. Frații mamei lui au spus pentru el toate aceste cuvinte în auzul tuturor locuitorilor Șechemului, iar inima lor s-a îndreptat spre Abimelek, căci își ziceau: „Este fratele nostru!“. I-au dat lui Abimelek șaptezeci de șecheli de argint din templul lui Baal-Berit, iar acesta a plătit cu ei niște bărbați de nimic și ticăloși, care au mers după el. Apoi a venit la familia tatălui său, în Ofra, și i-a ucis pe o singură piatră pe frații lui, fii ai lui Ierub-Baal, șaptezeci de bărbați. Însă Iotam, fiul cel mai tânăr al lui Ierub-Baal, a scăpat, căci se ascunsese. După aceea, toți locuitorii Șechemului și toți cei din Bet-Milo s-au strâns laolaltă și au venit să-l facă pe Abimelek rege lângă stejarul monumentului care este în Șechem. Când l-au înștiințat pe Iotam de lucrul acesta, Iotam s-a dus și s-a așezat pe vârful muntelui Garizim. Acolo el și-a ridicat glasul și a strigat, zicând: „Ascultați-mă, locuitori ai Șechemului, ca și Dumnezeu să vă asculte pe voi! Copacii au plecat să ungă un rege peste ei și i-au zis măslinului: «Domnește peste noi!». Dar măslinul le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu uleiul meu, prin care sunt onorați Dumnezeu și oamenii, și să merg să mă legăn peste copaci?». Apoi copacii i-au zis smochinului: «Vino tu și domnește peste noi!». Dar smochinul le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu dulceața mea și roadele mele cele bune și să merg să mă legăn peste copaci?». Atunci copacii i-au zis viței: «Vino tu și domnește peste noi!». Dar vița le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu vinul, care aduce bucurie lui Dumnezeu și oamenilor, și să merg să mă legăn peste copaci?». Atunci toți copacii i-au zis spinului: «Vino tu și domnește peste noi!». Spinul le-a răspuns copacilor: «Dacă vreți cu adevărat să mă ungeți ca rege al vostru, veniți și adăpostiți-vă la umbra mea, dar dacă nu vreți, atunci să iasă foc din spin și să ardă cedrii Libanului!». Oare cu credincioșie și integritate ați lucrat voi când l-ați numit rege pe Abimelek? V-ați purtat voi bine cu Ierub-Baal și familia lui? Și oare i-ați făcut voi după cum merita? Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi, și-a riscat viața și v-a eliberat din mâna lui Midian. Dar voi v-ați ridicat astăzi împotriva familiei tatălui meu și i-ați ucis fiii, șaptezeci de bărbați, pe o singură piatră. Apoi l-ați numit rege peste locuitorii Șechemului pe Abimelek, fiul slujitoarei lui, pentru că este fratele vostru. Dacă ați lucrat astăzi cu credincioșie și integritate față de Ierub-Baal și familia lui, atunci bucurați-vă de Abimelek și el să se bucure de voi! Dar dacă nu, să iasă foc din Abimelek și să-i nimicească pe locuitorii Șechemului și pe cei din Bet-Milo! Și să iasă foc din locuitorii Șechemului și din Bet-Milo ca să-l nimicească pe Abimelek!“. Apoi Iotam a fugit, a scăpat și s-a dus la Beer. Și a locuit acolo, departe de fața lui Abimelek, fratele său. Abimelek domnea peste Israel de trei ani. Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelek și locuitorii Șechemului și, astfel, locuitorii Șechemului l-au trădat pe Abimelek, pentru ca violența comisă față de cei șaptezeci de fii ai lui Ierub-Baal să fie răzbunată, iar sângele lor să fie astfel asupra fratelui lor Abimelek, care i-a ucis, precum și asupra locuitorilor Șechemului, care l-au ajutat pe acesta să-și ucidă frații. Locuitorii Șechemului au pus la pândă pe vârfurile munților niște oameni care-i jefuiau pe drumeții ce treceau pe lângă ei. Abimelek a fost înștiințat de lucrul acesta. Gaal, fiul lui Ebed, a venit împreună cu frații lui și a trecut în Șechem. Locuitorii Șechemului s-au încrezut în el. El și oamenii lui au ieșit la câmp, le-au cules viile, au stors strugurii, apoi au dat un ospăț. Ei au intrat în templul zeului lor, au mâncat, au băut și l-au blestemat pe Abimelek. Gaal, fiul lui Ebed, zicea: „Cine este Abimelek și cine este Șechem ca să-i slujim? Nu este el fiul lui Ierub-Baal și nu este Zebul supraveghetorul lui? Este mai bine să slujiți oamenilor lui Hamor, tatăl lui Șechem. De ce să-i slujim lui Abimelek? Ah, dacă ar pune cineva poporul acesta în mâna mea! L-aș răsturna pe Abimelek!“. Iar despre Abimelek zicea: „Înmulțește-ți armata și ieși!“. Zebul, conducătorul cetății, a auzit cuvintele lui Gaal, fiul lui Ebed, și s-a mâniat. A trimis pe ascuns niște mesageri la Abimelek, zicând: „Iată că Gaal, fiul lui Ebed, împreună cu frații săi au venit la Șechem și răscoală cetatea împotriva ta. Ridică-te noaptea împreună cu poporul care este cu tine și stai la pândă în câmp. Apoi să te scoli dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui, și să te năpustești asupra cetății. Iată că Gaal și poporul care este cu el vor ieși împotriva ta. Să le faci după cum vei putea“. Abimelek și tot poporul care era cu el s-au ridicat noaptea și s-au pus la pândă în patru cete lângă Șechem. Când Gaal, fiul lui Ebed, a ieșit și a stat la intrarea porții cetății, Abimelek și poporul care era cu el au ieșit din ascunzătoare. Când a văzut poporul, Gaal i-a zis lui Zebul: ‒ Iată un popor care coboară dinspre vârfurile munților. Zebul i-a răspuns: ‒ Ceea ce vezi este umbra munților, nu oameni. Însă Gaal a zis din nou: ‒ Iată, chiar este un popor care vine în jos dinspre centrul țării, iar o ceată vine pe drumul dinspre Stejarul prezicătorilor. Atunci Zebul i-a zis: ‒ Unde îți este acum curajul cu care ziceai: „Cine este Abimelek ca să-i slujim?“. Oare nu este acesta poporul pe care l-ai disprețuit? Ieși acum și luptă-te cu el! Gaal a ieșit în fruntea locuitorilor Șechemului și s-a luptat cu Abimelek. Abimelek l-a urmărit, dar acesta a reușit să fugă dinaintea lui. Mulți au căzut răpuși până spre intrarea porții. Apoi Abimelek a rămas în Aruma, iar Zebul i-a alungat pe Gaal și pe frații lui, astfel că n-au mai rămas în Șechem. A doua zi, când poporul a ieșit la câmp, Abimelek a fost înștiințat de lucrul acesta. Și-a luat oamenii, i-a împărțit în trei cete și au stat la pândă în câmp. După ce s-a uitat și a văzut că poporul ieșise din cetate, s-a ridicat împotriva lui și l-a atacat. Abimelek și cetele care erau cu el, au înaintat până la intrarea porții cetății. Două din cete s-au năpustit asupra tuturor celor ce erau în câmp și i-au ucis. Abimelek s-a luptat împotriva cetății toată ziua aceea. După ce a cucerit-o, a ucis poporul care era în ea, a dărâmat cetatea și a împrăștiat sare peste ea. Când au auzit acest lucru, toți locuitorii turnului Șechemului au intrat într-un refugiu din templul lui El-Berit. Abimelek a fost înștiințat că toți locuitorii turnului Șechemului s-au adăpostit acolo. Abimelek și tot poporul care era cu el s-au urcat pe muntele Țalmon. A luat în mână un topor, a tăiat o creangă din copac și a pus-o pe umăr. Apoi le-a zis oamenilor care erau cu el: „Ați văzut ce am făcut eu; faceți și voi la fel!“. Fiecare bărbat din popor a tăiat câte o creangă și l-a urmat pe Abimelek. Au aruncat crengile acelea peste refugiu și i-au dat foc atât lui, cât și oamenilor dinăuntru. Așa au murit toți oamenii din turnul Șechemului, aproape o mie de bărbați și femei. După aceea, Abimelek a înaintat împotriva Tebețului, l-a asediat și l-a cucerit. În mijlocul cetății era un turn fortificat. Locuitorii cetății, bărbați și femei, fugiseră acolo, se încuiaseră înăuntru și se urcaseră pe acoperișul turnului. Abimelek a ajuns până la turn și l-a asediat. Când s-a apropiat de ușa turnului ca să-i dea foc, o femeie a aruncat de pe zid piatra de sus a unei mori, care a căzut pe capul lui Abimelek și i-a crăpat craniul. Atunci el l-a chemat repede pe cel care-i purta armele și i-a zis: „Scoate-ți sabia și omoară-mă, ca nu cumva să se zică despre mine: «L-a ucis o femeie»“. Slujitorul său l-a străpuns, și el a murit. Când oamenii lui Israel au văzut că Abimelek a murit, au plecat fiecare la casele lor. Astfel, Dumnezeu a întors asupra lui Abimelek răul pe care acesta îl făcuse tatălui său atunci când și-a ucis cei șaptezeci de frați. Și tot răul făcut de oamenii Șechemului, Dumnezeu l-a întors asupra capului lor. În acest fel a venit asupra lor blestemul lui Iotam, fiul lui Ierub-Baal. După Abimelek, cel care s-a ridicat să-l elibereze pe Israel a fost Tola, fiul lui Puah, fiul lui Dodo, un bărbat din Isahar. El locuia în Șamir, în muntele lui Efraim. El a judecat Israelul timp de douăzeci și trei de ani. Apoi a murit și a fost îngropat la Șamir. După el s-a ridicat ghiladitul Iair. El a judecat Israelul timp de douăzeci și doi de ani. Acesta avea treizeci de fii care călăreau pe treizeci de măgari; ei aveau treizeci de sate. Până în ziua aceasta, ele sunt numite Havot-Iair și se află pe teritoriul Ghiladului. Iair a murit și a fost îngropat la Kamon. Fiii lui Israel au făcut din nou ce este rău înaintea ochilor Domnului și au slujit baalilor și aștoretelor, dumnezeilor Aramului, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon și dumnezeilor filistenilor. L-au părăsit pe Domnul și nu I-au mai slujit. Atunci Domnul S-a mâniat pe cei din Israel și i-a vândut în mâinile filistenilor și ale fiilor lui Amon. Începând cu acel an, ei i-au zdrobit și i-au asuprit pe fiii lui Israel timp de optsprezece ani – pe toți fiii lui Israel care erau dincolo de Iordan, pe teritoriul amoriților, în Ghilad. Fiii lui Amon au trecut Iordanul ca să lupte împotriva seminției lui Iuda, împotriva seminției lui Beniamin și a Casei lui Efraim. Din această cauză Israel era într-un mare necaz. Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul, zicând: ‒ Am păcătuit împotriva Ta căci Te-am părăsit pe Tine, Dumnezeul nostru, și am slujit baalilor! Domnul le-a zis fiilor lui Israel: ‒ Când egiptenii, amoriții, fiii lui Amon, filistenii, sidonienii, amalekiții și maoniții v-au asuprit și ați strigat către Mine, nu v-am eliberat Eu din mâna lor? Dar voi M-ați părăsit și ați slujit altor dumnezei! De aceea nu vă voi mai elibera! Duceți-vă și strigați la dumnezeii pe care vi i-ați ales! Să vă elibereze ei în vremea necazului vostru! Fiii lui Israel I-au zis Domnului: ‒ Am păcătuit! Fă-ne cum crezi că este bine, numai eliberează-ne astăzi, Te rugăm! Apoi au renunțat la dumnezei și au slujit Domnului, iar El S-a îndurat de necazul lui Israel. Când fiii lui Amon s-au mobilizat și și-au așezat tabăra în Ghilad, fiii lui Israel s-au grupat și și-au așezat tabăra la Mițpa. Cei din popor, și anume căpeteniile Ghiladului, și-au zis unul altuia: „Cine este omul care va începe lupta împotriva fiilor lui Amon? El va fi căpetenia tuturor locuitorilor Ghiladului“. Iefta, ghiladitul, era un războinic viteaz. El era fiul unei prostituate. Iefta i se născuse lui Ghilad. Soția lui Ghilad îi născuse și ea fii. Când fiii soției lui au crescut mari, l-au alungat pe Iefta și i-au zis: „Tu nu vei avea moștenire în casa tatălui nostru pentru că ești fiul unei alte femei!“. Iefta a fugit dinaintea fraților săi și a locuit în țara Tob. Acolo, niște bărbați de nimic s-au adunat pe lângă Iefta și l-au însoțit. După câteva zile, fiii lui Amon au luptat împotriva lui Israel. În timp ce fiii lui Amon se luptau cu Israel, bătrânii Ghiladului s-au dus să-l aducă pe Iefta din regatul Tob. Ei i-au zis lui Iefta: ‒ Vino să ne fii conducător, ca să ne luptăm cu fiii lui Amon. Dar Iefta le-a zis bătrânilor Ghiladului: ‒ Oare nu voi sunteți aceia care m-ați urât și m-ați alungat din familia tatălui meu? De ce ați venit la mine acum când sunteți în pericol? Bătrânii Ghiladului i-au răspuns lui Iefta: ‒ Ne întoarcem la tine pentru că am dori să vii cu noi și să lupți împotriva fiilor lui Amon. După aceea, tu vei fi căpetenia noastră, a tuturor locuitorilor Ghiladului! Iefta le-a zis bătrânilor Ghiladului: ‒ Dacă mă aduceți înapoi ca să lupt împotriva fiilor lui Amon, și Domnul îi dă în mâna mea, voi deveni eu căpetenia voastră? Bătrânii Ghiladului i-au răspuns lui Iefta: ‒ Domnul să fie martor între noi, dacă nu vom face întocmai cum ai zis! Iefta a plecat cu bătrânii Ghiladului, iar poporul l-a pus în fruntea lui drept căpetenie și conducător. Apoi Iefta a rostit din nou aceste cuvinte, înaintea Domnului, la Mițpa. După aceea, Iefta a trimis niște mesageri la regele fiilor lui Amon ca să-i spună: ‒ Ce ai cu mine, de ai venit să lupți împotriva țării mele? Regele fiilor lui Amon le-a răspuns mesagerilor lui Iefta: ‒ Pentru că atunci când a venit din Egipt, Israel mi-a luat țara, de la Arnon până la Iabok și până la Iordan. Acum, înapoiază-mi-o pe cale pașnică! Iefta a trimis din nou mesageri regelui fiilor lui Amon ca să-i spună: ‒ Așa vorbește Iefta: „Nu Israel a luat țara Moabului și țara fiilor lui Amon pentru că, atunci când a ieșit din Egipt, Israel a mers prin deșert până la Marea Roșie și apoi și-a continuat drumul până la Kadeș. Israel a trimis atunci mesageri regelui Edomului, zicând: «Lasă-mă, te rog, să trec prin țara ta!». Dar regele Edomului nu i-a îngăduit. A mai trimis mesageri și regelui Moabului, dar nici acesta nu a acceptat. Astfel, Israel a rămas la Kadeș. Apoi au călătorit prin deșert, au înconjurat țara Edomului și țara Moabului, au ajuns în partea de est și și-au așezat tabăra dincoace de Arnon. Deci, n-au intrat în teritoriul Moabului, întrucât Arnon era granița cu Moabul. Atunci Israel a trimis mesageri lui Sihon, regele amoriților, rege al Heșbonului. Israel i-a zis: «Lasă-ne, te rugăm, să trecem prin țara ta ca să ajungem la locul nostru!». Dar Sihon n-a avut încredere în Israel ca să-l lase să-i traverseze teritoriul, ci și-a mobilizat poporul, și-a așezat tabăra la Iahaț și s-a luptat cu Israel. Însă Domnul, Dumnezeul lui Israel, l-a dat pe Sihon și pe toți oamenii săi în mâna lui Israel. Ei i-au învins și, astfel, Israel a luat în stăpânire tot teritoriul amoriților care locuiau în această țară. Ei au moștenit tot teritoriul amoriților de la Arnon până la Iabok și din deșert până la Iordan. Acum, după ce Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-a alungat pe amoriți dinaintea poporului Său Israel, tu să-i iei în stăpânire teritoriul? Oare nu vei moșteni tu ceea ce îți dă în stăpânire zeul tău Chemoș? Deci, și noi îi vom lua în stăpânire pe toți cei alungați de Domnul, Dumnezeul nostru, dinaintea noastră! Crezi că ești mai puternic decât Balak, fiul lui Țipor, regele Moabului? S-a certat el oare vreodată cu Israel sau s-a luptat el împotriva lui? Israel locuiește de trei sute de ani în Heșbon și în satele dimprejurul lui, în Aroer și în satele dimprejurul lui și în toate cetățile care sunt pe malurile Arnonului. De ce nu le-ați luat înapoi în tot acest timp? Eu nu ți-am greșit cu nimic, iar tu îmi faci rău luptându-te cu mine. Domnul să judece astăzi! El să fie Judecător între fiii lui Israel și fiii lui Amon!“. Regele fiilor lui Amon n-a luat în seamă mesajul pe care i l-a trimis Iefta. Atunci Duhul Domnului a venit peste Iefta. El a străbătut Ghiladul și Manase, a trecut prin Mițpa Ghiladului și din Mițpa Ghiladului a înaintat împotriva fiilor lui Amon. Iefta a făcut un jurământ Domnului, zicând: „Dacă îi vei da în mâna mea pe fiii lui Amon, atunci ceea ce va ieși pe porțile casei mele, când mă voi întoarce în pace de la fiii lui Amon, va fi al Domnului și îl voi aduce ca ardere-de-tot!“. Iefta a traversat spre fiii lui Amon ca să lupte împotriva lor și Domnul i-a dat în mâna lui. El i-a lovit de la Aroer până la intrarea în Minit, douăzeci de cetăți, provocând o mare înfrângere până la Abel-Cheramim. Astfel, fiii lui Amon au fost supuși înaintea fiilor lui Israel. Iefta s-a întors acasă, la Mițpa. Și iată că fata sa i-a ieșit în întâmpinare cu tamburine și dansuri. Ea era singurul lui copil. Nu mai avea niciun alt fiu și nicio altă fată. Când a văzut-o, și-a sfâșiat hainele și a zis: ‒ Vai, fata mea! Mă îndurerezi atât de tare! Ai ajuns asemenea celor ce mă tulbură. Mi-am deschis gura înaintea Domnului și nu pot să-mi retrag jurământul! Ea i-a răspuns: ‒ Tată, dacă ți-ai deschis gura înaintea Domnului, fă-mi potrivit cu ceea ce ți-a ieșit din gură, mai ales acum când Domnul te-a răzbunat pe fiii lui Amon, dușmanii tăi. Apoi i-a zis tatălui său: ‒ Fă-mi însă favoarea aceasta! Lasă-mă singură două luni, ca să mă duc, să cobor înspre munți și să-mi plâng fecioria împreună cu prietenele mele! El a răspuns: ‒ Du-te! Și a lăsat-o singură două luni. Ea s-a dus cu prietenele ei și și-a plâns fecioria în munți. La sfârșitul celor două luni, s-a întors la tatăl ei, iar el i-a făcut potrivit cu jurământul pe care l-a rostit. Ea nu aparținuse niciunui bărbat. De atunci s-a format în Israel obiceiul ca, în fiecare an, fetele lui Israel s-o jelească pe fata ghiladitului Iefta timp de patru zile. Efraimiții s-au adunat cu toții, au trecut în Țafon și i-au zis lui Iefta: ‒ De ce te-ai dus să lupți împotriva fiilor lui Amon și nu ne-ai chemat și pe noi să mergem cu tine? Pentru că ai făcut acest lucru, îți vom da foc la casă și te vom arde și pe tine. Iefta le-a răspuns: ‒ Eu și poporul meu am avut o mare ceartă cu fiii lui Amon, iar când v-am chemat nu m-ați eliberat din mâna lor. Când am văzut că nu mă ajutați, mi-am riscat viața și am pornit împotriva fiilor lui Amon, iar Domnul i-a dat în mâna mea. De ce veniți astăzi să vă luptați cu mine? Iefta i-a mobilizat pe toți bărbații Ghiladului și s-a luptat cu cei din Efraim. Bărbații Ghiladului i-au învins pe cei din Efraim pentru că aceștia ziceau: „Voi, ghiladiții, sunteți niște fugari ai lui Efraim; Ghiladul aparține lui Efraim și lui Manase!“. Ghiladiții au cucerit și vadurile Iordanului dinspre Efraim, astfel că, atunci când vreunul dintre fugarii efraimiți zicea: „Lasă-mă să trec!“, ghiladiții îl întrebau: „Ești efraimit?“. Dacă răspundea: „Nu!“, îl puneau să zică „Șibolet“. El însă nu putea rosti decât „Sibolet“. Atunci ei îl înșfăcau și îl omorau la vadurile Iordanului. Așa au pierit în vremea aceea patruzeci și două de mii de efraimiți. Iefta a judecat Israelul timp de șase ani. Apoi ghiladitul Iefta a murit și a fost îngropat într-una dintre cetățile Ghiladului. Cel ce a judecat Israelul după el a fost Ibțan din Betleem. El a avut treizeci de fii și treizeci de fete. Și-a măritat fetele în afara clanului, iar pentru fiii lui a adus, de asemenea, treizeci de fete tot din afara clanului. El a judecat pe Israel timp de șapte ani. Ibțan a murit și a fost îngropat la Betleem. După el, cel ce a judecat Israelul a fost zabulonitul Elon. El a judecat Israelul timp de zece ani. Zabulonitul Elon a murit și a fost îngropat în Aialon, pe teritoriul lui Zabulon. După el, cel ce a judecat Israelul a fost Abdon, fiul piratonitului Hillel. Acesta avea patruzeci de fii și treizeci de nepoți care călăreau pe șaptezeci de măgari. El a judecat Israelul timp de opt ani. Apoi Abdon, fiul piratonitului Hillel, a murit și a fost îngropat la Piraton, pe teritoriul lui Efraim, pe muntele amalekiților. Fiii lui Israel au făcut din nou ce este rău înaintea ochilor Domnului și de aceea Domnul i-a dat pe mâna filistenilor timp de patruzeci de ani. Era un om din Țora, din clanul daniților, al cărui nume era Manoah. Soția lui nu putea rămâne însărcinată și prin urmare nu avea copii. Îngerul Domnului S-a arătat femeii și i-a zis: „Iată că, deși acum nu ai copii pentru că nu poți rămâne însărcinată, totuși vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu. Acum, fii atent, te rog, să nu bei nici vin, nici tărie și să nu mănânci nimic necurat, căci iată, vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu! Briciul nu va trece peste capul lui, fiindcă băiatul va fi un nazireu al lui Dumnezeu încă din pântec și el va începe să elibereze Israelul din mâna filistenilor“. Femeia s-a dus și i-a istorisit soțului ei, zicând: „A venit la mine un Om al lui Dumnezeu. Înfățișarea Lui era foarte de temut, ca înfățișarea Îngerului lui Dumnezeu. Nu L-am întrebat de unde venea și nu mi-a dezvăluit care-I este numele. El mi-a zis: «Iată, vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu! De aceea să nu bei nici vin, nici tărie și să nu mănânci nimic necurat, fiindcă băiatul va fi un nazireu al lui Dumnezeu încă din pântec și până în ziua morții lui»“. Atunci Manoah s-a rugat Domnului și I-a zis: „Ah, Stăpâne, Te rog, fă să revină la noi Omul lui Dumnezeu, pe Care L-ai trimis, ca să ne învețe ce să facem cu băiatul care se va naște!“. Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah și Îngerul lui Dumnezeu a venit din nou la femeie. Ea rămăsese la câmp, iar Manoah, soțul ei, nu era cu ea. Femeia s-a grăbit și a alergat să-l anunțe pe soțul ei. Ea i-a zis: „Iată că Omul Care a venit în acea zi la mine, mi S-a arătat din nou!“. Manoah s-a ridicat și s-a dus după soția sa, iar când a ajuns la Omul Acela I-a zis: ‒ Tu ești Omul Care i-a vorbit soției mele? El i-a răspuns: ‒ Eu sunt! Manoah I-a zis: ‒ Când se vor împlini cuvintele Tale, după ce reguli să creștem băiatul și care va fi lucrarea lui? Îngerul Domnului i-a răspuns lui Manoah: ‒ Femeia să se ferească de tot ce i-am spus! Să nu mănânce nimic care iese din viță, să nu bea nici vin, nici tărie și să nu mănânce nimic necurat. Să păzească tot ce i-am poruncit. Manoah I-a zis Îngerului Domnului: ‒ Te rog, dă-ne voie să Te reținem ca să-Ți pregătim un ied. Îngerul Domnului i-a răspuns lui Manoah: ‒ Chiar dacă M-ai opri, n-aș mânca din mâncarea ta, dar dacă vrei să aduci o ardere-de-tot, atunci s-o aduci Domnului. Manoah nu știa că este Îngerul Domnului. Atunci Manoah I-a zis Îngerului Domnului: ‒ Care-Ți este Numele, ca să Te onorăm când se vor împlini cuvintele Tale? Îngerul Domnului i-a răspuns: ‒ De ce Îmi ceri Numele? El este minunat. Manoah a luat iedul și darul de mâncare și le-a oferit Domnului pe stâncă. În timp ce Manoah și soția sa priveau, a avut loc o minune. În timp ce flacăra se înălța de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S-a înălțat în flacăra altarului. Văzând lucrul acesta, Manoah și soția lui s-au aruncat cu fața la pământ. Îngerul Domnului nu S-a mai arătat din nou lui Manoah și soției lui. Atunci Manoah a înțeles că fusese Îngerul Domnului. Manoah i-a zis soției sale: ‒ Sigur vom muri fiindcă L-am văzut pe Dumnezeu! Dar soția lui i-a răspuns: ‒ Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea-de-tot și darul de mâncare, nu ne-ar fi descoperit toate acestea și nu ne-ar fi îngăduit să auzim acum lucruri ca acestea! Femeia a născut un fiu și i-a pus numele Samson. Băiatul a crescut și Domnul l-a binecuvântat. Duhul Domnului a început să-l folosească la Mahane-Dan, între Țora și Eștaol. Samson s-a dus la Timna și a văzut acolo o femeie dintre fetele filistenilor. Când s-a întors, și-a anunțat tatăl și mama, zicând: ‒ Am văzut la Timna o femeie dintre fetele filistenilor. Luați-mi-o acum de soție! Tatăl său, alături de mama sa, i-a zis: ‒ Oare nu este nicio femeie între fetele fraților tăi sau în tot poporul meu, de umbli să-ți iei soție de la filistenii cei necircumciși? Dar Samson i-a răspuns tatălui său: ‒ Ia-mi-o, căci ea este plăcută ochilor mei! Tatăl său și mama sa nu știau că lucrul acesta era de la Domnul, căci El căuta un prilej împotriva filistenilor. În vremea aceea filistenii stăpâneau peste Israel. Samson s-a dus la Timna împreună cu tatăl său și cu mama sa. Când au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieșit înainte un leu tânăr răcnind. Duhul Domnului a venit peste Samson și el a sfâșiat leul cum se sfâșie un ied, fără să aibă nimic în mâini. N-a spus tatălui său, nici mamei sale, ceea ce făcuse. Apoi s-a dus să vorbească cu femeia, și ea i s-a părut potrivită lui Samson. După o vreme, s-a întors s-o ia de soție și s-a abătut ca să vadă cadavrul leului. Și iată că în cadavrul leului era un roi de albine și miere. A luat un fagure în mână și a plecat mai departe, mâncând. La întoarcere, când a ajuns la tatăl său și la mama sa, le-a dat să mănânce și lor din miere. Dar nu le-a spus că luase mierea din cadavrul leului. Apoi, tatăl lui s-a dus la femeia aceea. Acolo, Samson dădea un ospăț, căci așa obișnuiau să facă tinerii. Când cei de acolo l-au văzut, au invitat treizeci de prieteni ca să fie cu el. Samson le-a zis: ‒ Am să vă spun o ghicitoare. Dacă mi-o veți putea explica și dezlega în cele șapte zile ale ospățului, vă voi da treizeci de mantale și treizeci de schimburi de haine. Dar dacă nu veți fi în stare să mi-o dezlegați, atunci îmi veți da voi treizeci de mantale și treizeci de schimburi de haine. Ei i-au răspuns: ‒ Spune-ne ghicitoarea ca s-o auzim. El le-a zis: ‒ Din cel ce mănâncă a ieșit ce se mănâncă și din cel puternic a ieșit dulceață! Timp de trei zile n-au fost în stare să dezlege ghicitoarea. În a patra zi, i-au zis soției lui Samson: „Amăgește-l pe soțul tău să ne dezlege ghicitoarea, altfel îți vom da foc atât ție, cât și familiei tale. Ne-ați chemat aici ca să ne jefuiți, nu-i așa?“. Soția lui Samson plângea lângă el și zicea: ‒ Cu siguranță tu mă urăști și nu mă iubești. Ai spus o ghicitoare fiilor poporului meu și mie nici nu mi-ai dezlegat-o. El i-a răspuns: ‒ Iată că n-am dezlegat-o nici tatălui meu, nici mamei mele și să ți-o dezleg ție? Însă ea a plâns lângă el în toate cele șapte zile cât a durat ospățul. Când au ajuns în ziua a șaptea, el i-a dezlegat-o pentru că îl necăjea continuu. Apoi, ea le-a dezlegat ghicitoarea fiilor poporului ei. În ziua a șaptea, înainte de apusul soarelui, oamenii din cetate i-au zis: ‒ Ce este mai dulce decât mierea și ce este mai puternic decât leul? El le-a zis: ‒ Dacă n-ați fi arat cu juncana mea, nu mi-ați fi dezlegat ghicitoarea. Duhul Domnului a venit peste el, și el s-a dus în Așchelon. A ucis treizeci dintre oamenii lor și le-a luat îmbrăcămintea. Apoi, a dat schimburile de haine celor ce dezlegaseră ghicitoarea și, mânios, s-a întors în casa tatălui său. Soția lui Samson a fost dată unuia din prietenii lui, chiar celui mai bun dintre ei. După un timp, pe vremea seceratului grâului, Samson și-a vizitat soția, având la el un ied. El a zis: ‒ Vreau să intru în camera soției mele. Dar tatăl ei nu l-a lăsat să intre, ci i-a zis: ‒ M-am gândit atunci și mi-am zis că o urăști foarte mult, așa că am dat-o prietenului tău. Dar sora ei mai tânără este mai frumoasă decât ea. Te rog, ia-o în locul ei! Samson le-a zis: ‒ De data aceasta voi fi nevinovat față de filisteni când le voi face rău. Apoi, Samson s-a dus și a prins trei sute de vulpi. A luat niște torțe, a legat vulpile coadă de coadă și a pus câte o torță la mijloc, între două cozi. A aprins torțele și a dat drumul vulpilor în holdele filistenilor. În acest fel au ars atât căpițele, cât și holdele și livezile de măslini. Atunci filistenii au întrebat: ‒ Cine a făcut fapta aceasta? Li s-a răspuns: ‒ Samson, ginerele timnitului, pentru că acesta i-a luat soția și i-a dat-o prietenului său. Filistenii s-au dus și au ars-o pe ea și pe tatăl ei. Samson le-a zis: „Pentru că ați făcut aceasta, nu mă voi opri până nu mă voi răzbuna pe voi!“. Și i-a lovit la picioare și la coapse; a fost un mare măcel. Apoi, el s-a dus să locuiască în grota din Stânca lui Etam. După aceea, filistenii au pornit la război și și-au așezat tabăra în Iuda. Ei s-au răspândit până la Lehi. Bărbații lui Iuda i-au întrebat: ‒ De ce ați venit împotriva noastră? Ei le-au răspuns: ‒ Am venit să-l legăm pe Samson și să-i facem așa cum ne-a făcut și el nouă. Atunci trei mii de bărbați ai lui Iuda s-au dus la grota din Stânca lui Etam și l-au întrebat pe Samson: ‒ N-ai știut că filistenii stăpânesc peste noi? De ce ne-ai făcut una ca asta? El le-a răspuns: ‒ După cum mi-au făcut ei mie, așa le-am făcut și eu. Ei i-au zis: ‒ Am coborât să te legăm și să te dăm în mâinile filistenilor. Samson le-a zis: ‒ Jurați-mi că nu mă veți omorî. Ei i-au răspuns, zicând: ‒ Doar te vom lega și te vom da în mâinile lor, dar sigur nu te vom omorî. L-au legat cu două funii noi și l-au scos din stâncă. Când a ajuns la Lehi, filistenii i-au ieșit înainte strigând. Atunci Duhul Domnului a venit peste el și funiile pe care le avea la brațe s-au făcut ca pânza arsă în foc, iar legăturile i-au căzut de la mâini. A găsit o falcă de măgar, care nu era uscată încă, a luat-o în mână și a ucis cu ea o mie de oameni. Apoi Samson a zis: „Cu o falcă de măgar, o grămadă, două grămezi; cu o falcă de măgar am ucis o mie de oameni!“. După ce a terminat de vorbit, a aruncat falca din mână. Locul acela a fost numit Ramat-Lehi. Fiindu-i foarte sete, L-a chemat pe Domnul și I-a zis: „Tu ai dat prin mâna slujitorului tău această mare victorie, iar acum să mor de sete și să cad în mâinile celor necircumciși?“. Dumnezeu a despicat groapa din Lehi și din ea a ieșit apă. El a băut și duhul lui și-a revenit și s-a înviorat. De aceea au pus acelui izvor numele En-Hakkore; el se află în Lehi și astăzi. Samson a judecat Israelul timp de douăzeci de ani, în zilele filistenilor. Samson a plecat la Gaza. Acolo a văzut o prostituată și a intrat la ea. Celor din Gaza li s-a spus: „Samson a intrat aici“. Atunci ei au înconjurat locul unde era și l-au pândit toată noaptea la poarta cetății. Toată noaptea au stat liniștiți, zicând: „Când se va lumina de ziuă îl vom ucide“. Samson a rămas culcat până la miezul nopții. Pe la miezul nopții s-a trezit, a apucat porțile de la intrarea în cetate, cu amândoi stâlpii, le-a smuls cu tot cu zăvor, le-a pus pe umeri și le-a dus pe vârful muntelui din fața Hebronului. După aceea, el a iubit o femeie din Valea Sorek, care se numea Dalila. Domnitorii filistenilor s-au dus la ea și i-au zis: „Amăgește-l și află de unde vine puterea lui cea mare și cum l-am putea învinge, ca să-l putem lega și să-l umilim! Apoi îți vom da fiecare câte o mie o sută de șecheli de argint!“. Dalila i-a zis lui Samson: ‒ Spune-mi, te rog, de unde-ți vine puterea ta cea mare și cum ar trebui să fii legat pentru a fi învins? Samson i-a răspuns: ‒ Dacă m-ar lega cu șapte coarde de arc noi, care să nu fi fost încă uscate, atunci m-ar lăsa puterile și aș deveni ca oricare alt om. Domnitorii filistenilor i-au adus șapte coarde de arc noi, care încă nu fuseseră uscate, iar ea l-a legat cu ele. Cei ce pândeau stăteau la ea în cameră. Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!“. Dar el a rupt coardele de arc așa cum se rupe un fir de fuior când este atins de foc. Astfel, ei n-au aflat de unde-i vine puterea. Dalila i-a zis lui Samson: ‒ M-ai înșelat și mi-ai spus minciuni. Acum, arată-mi, te rog, cu ce poți fi legat! El i-a răspuns: ‒ Dacă m-ar lega cu funii noi, cu care să nu se fi făcut nicio lucrare, atunci m-ar lăsa puterile și aș deveni ca oricare alt om. Dalila a luat niște funii noi și l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!“. Cei ce pândeau stăteau în cameră. El însă a rupt funiile de la brațe ca pe o ață. Dalila i-a zis lui Samson: ‒ Până acum m-ai înșelat și mi-ai spus minciuni. Arată-mi cu ce poți fi legat! El i-a răspuns: ‒ Dacă vei împleti într-o țesătură cele șapte șuvițe de pe capul meu și le vei țintui cu ajutorul unui țăruș, atunci m-ar lăsa puterile și aș deveni ca oricare alt om. În timp ce Samson dormea, Dalila a luat cele șapte șuvițe de pe capul lui și le-a împletit în țesătură. Le-a țintuit cu ajutorul unui țăruș și apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!“. El însă s-a trezit din somn și a smuls țărușul gherghefului cu tot cu țesătura. Atunci ea i-a zis: „Cum poți să spui că mă iubești când inima ta nu este cu mine? M-ai înșelat de trei ori și nu mi-ai dezvăluit de unde-ți vine puterea ta cea mare“. Fiindcă ea îl necăjea în fiecare zi prin cuvintele ei și îl cicălea, sufletul lui s-a întristat până la moarte. I-a istorisit tot ce era în inima lui și i-a zis: „Briciul n-a trecut peste capul meu, fiindcă sunt un nazireu al lui Dumnezeu încă din pântecul mamei mele. Dacă aș fi ras, atunci puterea mea s-ar depărta de la mine, aș slăbi și aș deveni ca oricare alt om!“. Când a văzut Dalila că i-a dezvăluit tot ce avea în inimă, a trimis să cheme pe domnitorii filistenilor, zicând: „Veniți, fiindcă de data aceasta mi-a dezvăluit tot ce avea în inimă!“. Domnitorii filistenilor s-au dus la ea și i-au adus argint. Ea l-a adormit pe genunchii ei. Apoi a chemat un om, a ras cele șapte șuvițe de pe capul lui Samson și a început astfel să-l umilească. Atunci puterea lui l-a părăsit. Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!“. El s-a trezit din somn și și-a zis: „Mă voi ridica, la fel ca în celelalte ocazii, și mă voi scutura“. Nu știa că Domnul Se depărtase de el. Filistenii l-au înșfăcat și i-au scos ochii. Apoi l-au dus în Gaza și l-au legat cu lanțuri de bronz. Acolo, în închisoare, învârtea la moară. După ce a fost ras, părul capului său a început din nou să crească. Domnitorii filistenilor s-au adunat ca să aducă o mare jertfă zeului lor, Dagon, și să se veselească. Ei ziceau: „Zeul nostru l-a dat în mâinile noastre pe Samson, dușmanul nostru“. Când l-a văzut, poporul a început să-și laude zeul, căci își zicea: „Zeul nostru l-a dat în mâinile noastre pe dușmanul nostru, pe cel care ne pustia țara și ne înmulțea morții“. În bucuria inimii lor, au zis: „Chemați-l pe Samson ca să ne distreze!“. L-au luat pe Samson din închisoare, și el a dansat înaintea lor. L-au așezat între stâlpi. Samson i-a zis slujitorului care-l ținea de mână: „Dă-mi voie să ating și să mă sprijin de stâlpii care susțin templul, ca să mă reazem de ei!“. Templul era plin de bărbați și de femei. Toți domnitorii filistenilor erau acolo, iar pe acoperiș erau aproape trei mii de bărbați și de femei care-l priveau pe Samson jucând. Atunci Samson a strigat către Domnul și a zis: „Stăpâne Doamne, Te rog, adu-Ți aminte de mine și mai dă-mi putere doar de data aceasta, Dumnezeule, ca să mă răzbun pe filisteni, să mă răzbun pentru cei doi ochi ai mei!“. Samson a cuprins cei doi stâlpi care susțineau templul și s-a aplecat spre ei. Unul era la dreapta lui, și celălalt la stânga. Samson a zis: „Să mor împreună cu filistenii!“. Apoi s-a întins cu putere, iar templul a căzut peste domnitori și peste tot poporul care era în el. Astfel, cei pe care i-a omorât la moartea lui au fost mai mulți decât cei pe care-i omorâse în timpul vieții. Frații lui și rudele sale au venit și l-au luat. Apoi l-au dus și l-au îngropat între Țora și Eștaol, în mormântul tatălui său, Manoah. El îl judecase pe Israel timp de douăzeci de ani. Era un om din muntele lui Efraim care se numea Mica. El i-a zis mamei sale: ‒ Cei o mie o sută de șecheli de argint care ți-au fost luați și pentru care ai blestemat chiar de față cu mine, argintul acela este la mine. Eu îl luasem. Mama lui i-a răspuns: ‒ Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul! El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de șecheli de argint și ea i-a zis: ‒ Pun deoparte acest argint, închinându-l Domnului cu mâna mea, pentru ca fiul meu să-și facă din el un chip cioplit și un chip turnat. În acest fel ți-l voi restitui. El i-a dat înapoi mamei sale argintul. Mama lui a luat două sute de șecheli de argint și i-a dat argintarului. Acesta a făcut din el un chip cioplit și un chip turnat. Și a fost pus în casa lui Mica. Acest om, Mica, avea o așa-numită casă a lui Dumnezeu. El și-a făcut un efod și niște terafimi și l-a învestit ca preot pe unul dintre fiii săi. În zilele acelea nu era rege în Israel, și fiecare făcea ce considera că este drept. Era un tânăr levit care locuia în Betleemul lui Iuda, printre cei din clanul lui Iuda. Omul acesta a plecat din Betleemul lui Iuda ca să locuiască acolo unde va găsi un loc potrivit. În drumul său, a ajuns la muntele lui Efraim, la casa lui Mica. Mica i-a zis: ‒ De unde vii? El i-a răspuns: ‒ Sunt un levit din Betleemul lui Iuda și călătoresc ca să-mi găsesc un loc unde să locuiesc. Mica i-a zis: ‒ Rămâi la mine. Îmi vei fi părinte și preot, iar eu îți voi da zece șecheli de argint pe an, un rând de haine și mijloace de trai. Levitul a rămas. Astfel, levitul a acceptat să locuiască la acel om. Și tânărul a fost pentru el ca unul dintre fiii lui. Mica l-a învestit pe levit și tânărul a slujit ca preot în casa lui. Mica a zis: „Acum știu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot un levit!“. În zilele acelea, nu era rege în Israel. Seminția daniților își căuta un teritoriu în care să locuiască, pentru că nici până în ziua aceea nu-și luaseră moștenirea primită în mijlocul semințiilor lui Israel. Fiii lui Dan au trimis dintre ei toți, din clanurile lor, cinci bărbați viteji din Țora și din Eștaol, ca să umble prin țară și s-o cerceteze. Ei le-au zis: „Duceți-vă și cercetați țara!“. Aceștia au ajuns la muntele lui Efraim, aproape de casa lui Mica și au înnoptat acolo. Când erau aproape de casa lui Mica, au recunoscut glasul tânărului levit și s-au dus într-acolo. Ei i-au zis: ‒ Cine te-a adus aici? Ce faci în acest loc? De ce ești aici? El le-a răspuns: ‒ Mica face cutare și cutare lucru pentru mine, el mă plătește și eu îi sunt preot. Ei i-au zis: ‒ Te rugăm, întreabă-L pe Dumnezeu în legătură cu noi, ca să știm dacă vom reuși în călătoria pe care o avem de făcut. Preotul le-a răspuns: ‒ Mergeți în pace deoarece călătoria pe care o faceți este sub privirea Domnului. Cei cinci bărbați au plecat și au ajuns în Laiș. Acolo au văzut un popor care trăia în siguranță, după obiceiurile sidonienilor, fiind liniștit și încrezător. Ei locuiau nestânjeniți în țară și nu erau supușii nimănui. Erau departe de sidonieni și nu țineau legătura cu alți oameni. Când s-au întors la frații lor din Țora și Eștaol, aceștia i-au întrebat: ‒ Ce veste ne aduceți? Ei le-au răspuns: ‒ Haideți să pornim la luptă împotriva lor, căci le-am văzut țara și este foarte bună. Nu fiți așa de nepăsători și de leneși, ci duceți-vă și luați în stăpânire țara! Când veți ajunge acolo, veți găsi un popor încrezător. Teritoriul este întins și încăpător, și Dumnezeu l-a dat în mâinile noastre. Este un loc în care nu lipsește nimic din tot ce este pe pământ! Șase sute de bărbați din clanul daniților, înarmați cu arme de luptă, au pornit din Țora și din Eștaol. Ei au venit și și-au așezat tabăra la Chiriat-Iearim, în Iuda. De aceea au numit locul acela Mahane-Dan până în ziua aceasta. Iată că el se află dincolo de Chiriat-Iearim. De acolo au trecut în muntele lui Efraim și au ajuns aproape de casa lui Mica. Cei cinci bărbați care cercetaseră teritoriul Laișului au luat cuvântul și le-au zis fraților lor: „Știți că într-una dintre aceste case există un efod, terafimi, un chip cioplit și un chip turnat? Cred că știți acum ce aveți de făcut!“. S-au dus într-acolo, au ajuns la casa unde slujea tânărul levit, adică la casa lui Mica, și l-au întrebat de sănătate. Cei șase sute de bărbați dintre fiii lui Dan, înarmați cu armele lor de luptă, stăteau la intrarea porții. Atunci cei cinci bărbați care plecaseră să cerceteze țara s-au dus și au intrat acolo ca să ia chipul cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat. Preotul stătea la intrarea porții împreună cu cei șase sute de bărbați înarmați cu arme de luptă. În timp ce aceștia intrau în casa lui Mica să ia chipul cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat, preotul le-a zis: ‒ Ce faceți? Ei i-au răspuns: ‒ Taci, pune-ți mâna la gură și vino cu noi, pentru că dorim să ne fii părinte și preot! E mai bine să fii preot în casa unui singur om sau să fii preotul unei seminții și al unui clan din Israel? Preotul s-a bucurat în inima lui. El a luat efodul, terafimii și chipul cioplit și s-a alăturat poporului. Apoi au plecat mai departe, punând în fața lor copiii, vitele și bunurile. După ce s-au depărtat de casa lui Mica, oamenii care își aveau casele lângă casa lui Mica au fost chemați și i-au urmărit pe fiii lui Dan. Când au strigat după fiii lui Dan, aceștia s-au întors și i-au zis lui Mica: ‒ Ce ai de ți-ai chemat oamenii? El le-a răspuns: ‒ Mi-ați luat dumnezeii pe care mi-i făcusem, mi-ați luat și preotul și ați plecat! Eu cu ce mai rămân? Deci, cum puteți să-mi spuneți ce am? Fiii lui Dan i-au zis: ‒ Să nu te mai auzim, căci, în caz contrar, niște oameni înverșunați te vor ataca, și îți vei pierde viața atât tu, cât și familia ta. Apoi fiii lui Dan au mers în drumul lor. Mica a văzut că erau mai puternici decât el și s-a întors acasă. Astfel, după ce au luat preotul și ceea ce făcuse Mica, aceștia și-au continuat drumul până când au ajuns în Laiș, la un popor liniștit și încrezător. I-au trecut pe locuitori prin ascuțișul sabiei și au dat foc cetății. Nimeni nu i-a eliberat, pentru că erau departe de Sidon și nu țineau legătura cu alți oameni. Cetatea era în valea care duce la Bet-Rehob. Daniții au reconstruit-o și au locuit în ea. Au pus cetății numele Dan, după numele lui Dan, tatăl lor, care i se născuse lui Israel; dar la început numele cetății era Laiș. Fiii lui Dan și-au înălțat pentru ei chipul cioplit. Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, el și fiii lui au fost preoții seminției daniților până în ziua când țara a ajuns în captivitate. Ei au folosit chipul cioplit, care aparținuse lui Mica, în toate zilele cât a fost Casa lui Dumnezeu la Șilo. În zilele acelea, când nu era rege în Israel, un levit care locuia la marginea muntelui lui Efraim își luase o țiitoare din Betleemul lui Iuda. Dar țiitoarea s-a mâniat pe el și s-a întors la familia ei, în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni. Soțul ei s-a ridicat și s-a dus la ea ca să-i vorbească pe placul inimii ei și s-o aducă înapoi. Era însoțit de slujitorul său și de o pereche de măgari. Ea l-a adus în locuința tatălui ei, iar tatăl fetei l-a primit cu bucurie când l-a văzut. Socrul său, tatăl fetei, l-a convins să mai rămână și, astfel, levitul a rămas la el timp de trei zile. Au mâncat, au băut și au înnoptat acolo. În a patra zi, s-au sculat dimineață și s-au pregătit să plece. Dar tatăl fetei i-a zis ginerelui său: „Ia o bucată de pâine ca să-ți refaci puterile, și apoi veți pleca!“. Astfel, ei au rămas, au mâncat și au băut din nou împreună. Tatăl fetei i-a zis ginerelui său: „Te rog, binevoiește să înnoptezi aici și înveselește-ți inima!“. Bărbatul se sculase să plece, dar socrul său l-a convins să rămână. Astfel, el s-a întors și a înnoptat din nou acolo. În a cincea zi, s-a sculat dimineață ca să plece, dar tatăl fetei a zis: „Te rog, mai stai la mine ca să-ți refaci puterile! Rămâneți la mine până la miezul zilei!“. Și au mâncat amândoi. După aceea, bărbatul s-a ridicat ca să plece împreună cu slujitorul și cu țiitoarea sa, dar socrul lui, tatăl fetei, i-a zis: „Iată, ziua aproape a trecut; se apropie seara! Te rog, înnoptează aici! Iată, ziua este pe sfârșite. Înnoptează aici, te rog, și înveselește-ți inima! Mâine te vei scula dimineață ca să pornești la drum, și vei pleca acasă“. Dar bărbatul n-a vrut să mai înnopteze acolo, ci s-a ridicat și a plecat. El a ajuns până în dreptul Iebusului, adică Ierusalim, cu cei doi măgari înșeuați și cu țiitoarea sa. Când erau aproape de Iebus, nu mai era mult din ziuă. Slujitorul i-a zis stăpânului său: ‒ Vino, te rog, să ne abatem spre cetatea acestor iebusiți ca să înnoptăm acolo. Dar stăpânul lui i-a răspuns: ‒ Nu ne vom abate spre o cetate străină, ai cărei locuitori nu sunt dintre fiii lui Israel, ci vom merge până la Ghiva. Apoi i-a zis slujitorului său: ‒ Vino să ne apropiem de unul dintre aceste locuri și să înnoptăm în Ghiva sau în Rama. Și au plecat mai departe. Când erau aproape de Ghiva, care aparține de Beniamin, soarele apunea. Ei s-au îndreptat într-acolo, ca să intre și să înnopteze în Ghiva. Au intrat și s-au oprit în piața cetății, dar nimeni nu i-a invitat acasă ca să rămână peste noapte. Iată totuși că un bătrân se întorcea seara de la lucrul câmpului. Bărbatul era din muntele lui Efraim, dar locuia ca străin în Ghiva. Oamenii din acel loc erau beniamiți. Când și-a ridicat ochii și l-a văzut pe călător în piața cetății, bătrânul i-a zis: ‒ Încotro mergi și de unde vii? El i-a răspuns: ‒ Călătoresc din Betleemul lui Iuda spre marginea muntelui lui Efraim, de unde sunt. Mă dusesem până în Betleemul lui Iuda, iar acum mă duc la Casa Domnului. Nu este nimeni care să mă primească în casa lui, deși avem paie și nutreț pentru măgarii noștri, avem pâine și vin pentru mine însumi, pentru slujitoarea ta și pentru tânărul care este cu slujitorii tăi, așa că nu ne lipsește nimic. Bătrânul i-a zis: ‒ Fii liniștit! Mă voi îngriji eu de toate nevoile tale, numai să nu rămâi peste noapte în piață. I-a dus în casa lui și a dat nutreț măgarilor. Apoi și-au spălat picioarele, au mâncat și au băut. În timp ce-și înveseleau ei inimile, iată că niște bărbați din cetate, niște oameni de nimic, au înconjurat casa și au bătut la ușă. Ei l-au strigat pe bătrân, stăpânul casei, zicând: ‒ Scoate-l afară pe bărbatul care a intrat în casa ta, ca să ne culcăm cu el. Bătrânul, stăpânul casei, a ieșit la ei și le-a răspuns: ‒ Fraților, vă rog, nu fiți răi. Omul acesta a venit în casa mea. Nu comiteți fapta aceasta spurcată! Iată, am o fată fecioară, iar el are o țiitoare. Vi le voi aduce afară pe ele. Înjosiți-le și faceți-le ce vreți, dar nu comiteți cu omul acesta o astfel de faptă spurcată! Oamenii însă n-au vrut să-l asculte. Atunci călătorul și-a înșfăcat țiitoarea și le-a scos-o afară. Ei s-au culcat cu ea și au abuzat de ea toată noaptea, până dimineața. Apoi, când s-au ivit zorii, au lăsat-o să plece. La ivirea zorilor, femeia a venit și a căzut la ușa casei bătrânului, unde se afla și stăpânul ei, rămânând acolo până când s-a luminat bine de ziuă. Dimineața, stăpânul ei s-a trezit, a deschis ușile casei și a ieșit să-și continue drumul. Și iată că femeia, țiitoarea sa, era întinsă lângă ușa casei, având mâinile pe prag. El i-a zis: „Ridică-te și hai să mergem!“. Dar ea nu a răspuns nimic. Atunci bărbatul a pus-o pe măgar și a plecat către casă. Când a ajuns acasă, a luat un cuțit, și-a apucat țiitoarea și a tăiat-o, bucată cu bucată, în douăsprezece părți, pe care le-a trimis în tot teritoriul lui Israel. Toți cei ce au văzut lucrul acesta, au zis: „Niciodată nu s-a întâmplat și nu s-a văzut așa ceva, de când au ieșit fiii lui Israel din țara Egiptului și până în ziua aceasta. Gândiți-vă la această faptă, sfătuiți-vă și spuneți ce-i de făcut!“. Toți fiii lui Israel, de la Dan până la Beer-Șeba, inclusiv din teritoriul Ghiladului, au plecat și, într-un gând și-un suflet, s-au strâns laolaltă înaintea Domnului la Mițpa. Conducătorii întregului popor, ai tuturor semințiilor lui Israel, s-au înfățișat în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de pedestrași în stare să scoată sabia. Fiii lui Beniamin au auzit că fiii lui Israel au venit la Mițpa. Fiii lui Israel au zis: ‒ Spuneți, cum s-a întâmplat răul acesta? Atunci, levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul și le-a zis: ‒ Eu și țiitoarea mea intrasem în Ghiva, care aparține de Beniamin, ca să înnoptăm acolo. Dar locuitorii Ghivei s-au ridicat împotriva mea, au înconjurat pe timp de noapte casa în care mă aflam și au vrut să mă ucidă. Au abuzat de țiitoarea mea, și ea a murit. Atunci mi-am apucat țiitoarea și am tăiat-o în bucăți, pe care le-am trimis în toată țara moștenită de Israel, căci au comis o ticăloșie și o faptă spurcată în Israel. Iată-vă aici pe toți, fii ai lui Israel: vorbiți între voi și sfătuiți-vă! Tot poporul s-a ridicat, într-un gând și-un suflet, zicând: ‒ Niciunul din noi nu va pleca la cortul lui. Nimeni nu se va întoarce acasă. Iată acum ce-i vom face Ghivei: o vom lua cu asalt în funcție de cum vom ieși la sorți. Din toate semințiile lui Israel vom lua zece bărbați dintr-o sută, o sută dintr-o mie și o mie din zece mii. Aceștia vor aduce provizii pentru popor. Apoi, când ei se vor întoarce, vom pedepsi Gheva lui Beniamin potrivit cu fapta spurcată pe care a comis-o în Israel. Toți bărbații lui Israel s-au unit și s-au mobilizat împotriva cetății. Semințiile lui Israel au trimis niște bărbați prin toate familiile lui Beniamin să le spună: „Ce înseamnă răul acesta care a avut loc printre voi? Acum, predați-i pe bărbații aceia, pe acei oameni de nimic care sunt în Ghiva, ca să-i omorâm și să nimicim astfel răul din Israel!“. Dar fiii lui Beniamin n-au vrut să asculte de glasul fraților lor, fiii lui Israel. Fiii lui Beniamin s-au mobilizat, din cetățile lor, la Ghiva, ca să lupte împotriva fiilor lui Israel. În ziua aceea, s-au mobilizat din cetăți douăzeci și șase de mii de fii ai lui Beniamin, în stare să scoată sabia, în afară de locuitorii Ghivei, care s-au mobilizat în număr de șapte sute de bărbați aleși. Din tot poporul aceasta, șapte sute de bărbați aleși erau stângaci. Toți aceștia, trăgând cu praștia, puteau ținti chiar și un fir de păr și nu greșeau. În afară de Beniamin, oamenii lui Israel care se mobilizaseră erau patru sute de mii de bărbați în stare să scoată sabia. Toți aceștia erau războinici. Ei s-au ridicat, s-au dus la Betel și L-au întrebat pe Dumnezeu. Fiii lui Israel au zis: ‒ Care dintre noi să meargă primul la război împotriva fiilor lui Beniamin? Domnul le-a răspuns: ‒ Iuda să meargă primul! Fiii lui Israel s-au sculat dimineața și și-au așezat tabăra lângă Ghiva. Apoi au ieșit la luptă împotriva celor din Beniamin și s-au așezat în linie de bătaie înaintea Ghivei. Fiii lui Beniamin au ieșit din Ghiva și au doborât la pământ în ziua aceea douăzeci și două de mii de bărbați din Israel. Poporul, bărbații lui Israel, s-a încurajat și s-a așezat din nou în linie de bătaie în locul în care se așezase în prima zi. Între timp, fiii lui Israel s-au dus și au plâns înaintea Domnului până seara. Ei L-au întrebat pe Domnul, zicând: ‒ Să pornim din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, frații noștri? Domnul le-a răspuns: ‒ Porniți împotriva lor! Astfel, fiii lui Israel au înaintat a doua zi împotriva fiilor lui Beniamin. Dar și a doua zi cei din Beniamin au ieșit din Ghiva ca să-i înfrunte și iarăși au doborât la pământ optsprezece mii de bărbați dintre fiii lui Israel, toți în stare să scoată sabia. Atunci, toți fiii lui Israel, deci tot poporul, s-au dus la Betel și au plâns. În ziua aceea, au rămas acolo, în prezența Domnului, au postit până seara și au adus înaintea Domnului arderi-de-tot și jertfe de pace. Fiii lui Israel L-au întrebat pe Domnul. (În zilele acelea, Chivotul legământului cu Dumnezeu era acolo, iar Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, slujea atunci înaintea lui.) Ei au zis: ‒ Să ieșim din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, fratele nostru, sau să ne oprim? Domnul a răspuns: ‒ Duceți-vă, căci mâine îi voi da în mâinile voastre! Atunci, Israel a pus la pândă niște oameni împrejurul cetății Ghiva. A treia zi, fiii lui Israel au venit împotriva fiilor lui Beniamin și s-au așezat înaintea Ghivei ca și în celelalte ocazii. Fiii lui Beniamin au ieșit să întâlnească poporul, fiind astfel îndepărtați de lângă cetate. Au început să lovească în popor și să ucidă ca în celelalte ocazii, pe drumurile cele mari – unul care duce la Betel și altul la Ghiva – și în câmpie. Au ucis aproape treizeci de bărbați din Israel. Fiii lui Beniamin ziceau: „Iată-i învinși înaintea noastră ca și mai înainte!“. Dar fiii lui Israel ziceau: „Să fugim și să-i îndepărtăm de cetate spre drumurile cele mari!“. Toți bărbații lui Israel s-au ridicat din locurile lor și s-au regrupat la Baal-Tamar, iar Israelul care stătea la pândă s-a năpustit din locul în care era, la vest de Gheva. Zece mii de oameni aleși din tot Israelul au înaintat împotriva Ghivei. Bătălia a fost înverșunată, iar beniamiții nici nu-și imaginau că va veni asupra lor un asemenea dezastru. Domnul i-a învins pe cei din Beniamin înaintea lui Israel și, astfel, fiii lui Israel au doborât în acea zi, în Beniamin, douăzeci și cinci de mii o sută de bărbați, toți aceștia în stare să scoată sabia. Fiii lui Beniamin au văzut că au fost învinși. Atunci când bărbații lui Israel s-au lăsat urmăriți de cei din Beniamin, ei s-au bazat pe oamenii care fuseseră puși la pândă în apropierea Ghivei. Cei ce stăteau la pândă au înaintat repede împotriva Ghivei, s-au năpustit asupra ei și au trecut cetatea prin ascuțișul sabiei. Semnalul pe care bărbații lui Israel îl hotărâseră cu cei ce stăteau la pândă era acela că ei trebuiau să înalțe în cetate un nor mare de fum. Doar atunci bărbații lui Israel ar fi trebuit să se întoarcă în luptă. Dar cei din Beniamin începuseră să lovească, iar pentru că numărul celor uciși din Israel era aproape de treizeci de oameni, ei își ziceau: „Cu siguranță sunt pe deplin învinși înaintea noastră ca în prima luptă!“. Când coloana de fum a început să se înalțe din cetate, cei din Beniamin au privit înapoi și au observat-o cum se înălța din întreaga cetate înspre cer. Atunci bărbații lui Israel s-au întors. Când au văzut dezastrul care-i aștepta, bărbații lui Beniamin s-au îngrozit. Au fugit dinaintea bărbaților lui Israel spre drumul deșertului, dar n-au putut scăpa de luptă, iar cei din cetăți i-au doborât în mijlocul lor. Ei i-au înconjurat pe cei din Beniamin, i-au urmărit fără încetare și i-au nimicit până în fața Ghivei, spre est. Optsprezece mii de bărbați din Beniamin au căzut, toți aceștia fiind bărbați viteji. Unii au fugit și au scăpat în deșert, la Stânca lui Rimon. Israeliții au ucis la drumurile cele mari cinci mii dintre ei. Pe alții i-au urmărit până la Ghidom și au ucis dintre aceștia două mii de bărbați. Astfel, toți cei din Beniamin care au căzut în ziua aceea au fost douăzeci și cinci de mii de bărbați în stare să scoată sabia, toți bărbați viteji. Dintre cei care au fugit și au scăpat în deșert, la Stânca lui Rimon, au mai rămas șase sute de bărbați. Ei au locuit la Stânca lui Rimon timp de patru luni. Bărbații lui Israel s-au întors la fiii lui Beniamin și au trecut prin ascuțișul sabiei toate cetățile cu tot ce au găsit în ele: oameni și animale. Ei au dat foc tuturor acestor cetăți pe care le-au găsit în cale. Bărbații lui Israel juraseră la Mițpa, zicând: „Niciunul dintre noi să nu-și dea fata de soție celor din Beniamin!“. Poporul s-a dus la Betel și a rămas acolo, în prezența lui Dumnezeu, până seara. Și-au ridicat glasul, s-au jelit și au zis: „ Doamne, Dumnezeul lui Israel, de ce s-a întâmplat așa ceva în Israel? Să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?“. A doua zi, poporul s-a sculat dimineață, a construit acolo un altar și a adus arderi-de-tot și jertfe de pace. Apoi fiii lui Israel au zis: „Care dintre semințiile lui Israel nu a venit la adunare, înaintea Domnului?“. Făcuseră un jurământ ferm ca oricine nu va veni înaintea Domnului, la Mițpa, să fie pedepsit cu moartea. Fiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin și ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminție din Israel. Ce să facem pentru aceia care au rămas fără soții, fiindcă am jurat pe Domnul că nu le vom da de soții pe fetele noastre?“. Apoi au zis: „Este vreuna dintre semințiile lui Israel care nu a venit înaintea Domnului, la Mițpa?“. Și iată că niciun bărbat din Iabeșul Ghiladului nu venise la adunare. Au numărat poporul și iată că acolo nu era niciun bărbat dintre locuitorii Iabeșului Ghiladului. Atunci adunarea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de războinici și le-a poruncit, zicând: „Duceți-vă și treceți prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din Iabeșul Ghiladului, cu tot cu femei și copii! Iată ce să faceți: să dați spre nimicire orice persoană de parte bărbătească și orice femeie care a cunoscut împreunarea cu un bărbat!“. Au găsit printre locuitorii din Iabeșul Ghiladului patru sute de fete fecioare și le-au adus în tabără la Șilo, în țara Canaanului. Toată adunarea a trimis mesageri ca să le vorbească fiilor lui Beniamin care se aflau la Stânca lui Rimon și să le vestească pacea. În acea vreme, cei din Beniamin s-au întors și li s-au dat de soții dintre acelea care au fost lăsate în viață – dintre femeile din Iabeșul Ghiladului. Totuși, nu erau destule pentru ei. Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o ruptură în semințiile lui Israel. Atunci bătrânii adunării au zis: „Cum să facem rost de soții pentru cei rămași, căci femeile au fost nimicite din Beniamin?“. Apoi au zis: „Să fie o moștenire pentru supraviețuitorii lui Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel! Dar noi nu putem să le dăm de soții pe fetele noastre, căci toți fiii lui Israel au jurat, zicând: «Blestemat este cel ce va da vreo femeie lui Beniamin!»“. După aceea au zis: „Iată că în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Șilo, la nord de Betel, în partea de est a drumului care duce de la Betel la Șechem și la sud de Lebona!“. Apoi, le-au poruncit fiilor lui Beniamin, zicând: „Duceți-vă și stați la pândă în vii! Urmăriți ce se întâmplă și când le veți vedea pe fetele din Șilo că vor ieși să danseze, să ieșiți din vii și să vă răpiți fiecare câte o soție dintre fetele din Șilo. Apoi să vă duceți în teritoriul lui Beniamin. Dacă părinții sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: «Arătați bunăvoință față de noi și dați-ni-le nouă, căci în luptă n-am reușit să luăm pradă câte o femeie pentru fiecare om. Dacă ni le dați acum, nu veți fi vinovați de încălcarea jurământului!»“. Fiii lui Beniamin au făcut întocmai: și-au luat soții după numărul lor dintre dansatoarele pe care le-au răpit. Apoi, au plecat și s-au întors la moștenirea lor; au construit din nou cetăți și au locuit în ele. Tot atunci, fiii lui Israel au plecat de acolo, fiecare la seminția și la clanul lui. Și, astfel, fiecare om s-a dus la proprietatea lui. În zilele acelea, nu era rege în Israel și fiecare făcea ce considera că este drept. Pe vremea când judecau judecătorii, a fost o foamete în țară. Atunci, un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai săi să locuiască temporar în câmpiile Moabului. Bărbatul se numea Elimelek, soția lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s-au stabilit acolo. Însă Elimelek, soțul lui Naomi, a murit, și ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei. Aceștia s-au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, cei doi, adică Mahlon și Chilion, au murit și ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei și fără soțul său. Atunci ea s-a ridicat, împreună cu nurorile ei, ca să se întoarcă acasă din câmpiile Moabului, căci, în timp ce era în regiunea Moabului, auzise că Domnul Își cercetase poporul și îi dăduse hrană. Ea a ieșit din locul în care se afla, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Și au plecat la drum ca să se întoarcă în țara lui Iuda. Naomi le-a zis totuși celor două nurori ale ei: ‒ Plecați! Întoarceți-vă fiecare la casa mamei sale! Domnul să Se poarte față de voi cu bunătatea cu care și voi v-ați purtat față de cei ce au murit și față de mine! Să dea Domnul ca fiecare dintre voi să găsească odihnă în casa viitorului soț! Apoi le-a sărutat, iar ele și-au ridicat glasul și au plâns. Ele i-au zis: ‒ Nu! Vom merge cu tine la poporul tău. Dar Naomi a răspuns: ‒ Întoarceți-vă, fetele mele! De ce să veniți cu mine? Mai am eu oare fii în pântecul meu, care să vă fie apoi soți? Întoarceți-vă, fetele mele! Plecați! Căci eu sunt prea bătrână să mă mai mărit. Chiar dacă aș zice că mai este speranță pentru mine, chiar dacă m-aș mărita în noaptea aceasta și aș naște fii, ați aștepta voi până s-ar face mari? V-ați păstra voi pentru ei, fără să vă măritați? Nu, fetele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, căci mâna Domnului s-a întins împotriva mea. Ele și-au ridicat glasul și au plâns din nou. Orpa a sărutat-o pe soacra sa și a plecat, dar Rut s-a ținut de ea. Naomi a zis: ‒ Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei. Du-te și tu după cumnata ta. Rut a răspuns: ‒ Nu insista să te părăsesc și să plec de la tine. Căci unde mergi tu, voi merge și eu. Unde vei înnopta tu, voi înnopta și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri și eu, și tot acolo voi fi și îngropată. Domnul să Se poarte cu mine cu toată asprimea dacă altceva, în afară de moarte, mă va despărți de tine! Văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să-i mai vorbească astfel. Cele două au călătorit până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, în toată cetatea a fost multă forfotă pe seama lor. Femeile se întrebau: ‒ Aceasta este Naomi? Ea le-a zis: ‒ Nu mă mai numiți Naomi, ci numiți-mă Mara, pentru că Cel Atotputernic m-a amărât mult. Când am plecat aveam de toate, dar Domnul m-a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, de vreme ce Domnul a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea? Așa s-a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului. Naomi avea o rudă din partea soțului ei, un bărbat cu renume din clanul lui Elimelek, al cărui nume era Boaz. Moabita Rut i-a zis lui Naomi: ‒ Dă-mi voie, te rog, să merg pe câmp și să strâng spice de pe urma aceluia înaintea căruia voi găsi bunăvoință. Ea i-a răspuns: ‒ Du-te, fata mea. Ea s-a dus și, ajungând pe un câmp, a început să culeagă spicele rămase în urma secerătorilor. S-a nimerit ca acel teren să fie tocmai al lui Boaz, din clanul lui Elimelek. Chiar atunci Boaz a sosit din Betleem și le-a zis secerătorilor: ‒ Domnul să fie cu voi! Ei i-au răspuns: ‒ Domnul să te binecuvânteze. Apoi l-a întrebat pe slujitorul care supraveghea secerătorii: ‒ A cui este tânăra aceasta? Slujitorul care supraveghea secerătorii i-a răspuns: ‒ Aceasta este tânăra moabită care s-a întors cu Naomi din câmpiile Moabului. Ea mi-a zis: „Te rog, dă-mi voie să culeg și să strâng dintre snopi spicele rămase în urma secerătorilor!“. Și de azi dimineață, de când a venit, a stat în picioare până acum și nu s-a odihnit decât pentru puțin timp, în adăpost. Boaz i-a zis lui Rut: ‒ Ascultă-mă, fiică! Să nu mergi la cules pe un alt teren și să nu pleci de aici. Ține-te după slujnicele mele. Uită-te unde vor secera pe teren și du-te după ele. Voi porunci slujitorilor să nu se atingă de tine. Iar când ți-e sete, poți să mergi la vase și să bei din ceea ce au scos slujitorii. Atunci ea s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și i-a zis: ‒ Cum de am găsit bunăvoință înaintea ta, ca să mă iei în seamă pe mine, o străină? Boaz a răspuns: ‒ Mi s-a spus tot ce-ai făcut pentru soacra ta după moartea soțului tău, cum ai plecat de la tatăl tău, de la mama ta și din țara de origine, ca să vii la un popor pe care nu-l cunoșteai dinainte. Domnul să-ți răsplătească fapta și răsplata să-ți fie deplină din partea Domnului, Dumnezeul lui Israel, sub aripile Căruia ai venit să te adăpostești! Ea a zis: ‒ Să găsesc bunăvoință înaintea ta și pe mai departe, stăpânul meu, căci tu m-ai consolat și i-ai vorbit slujitoarei tale pe placul inimii ei, deși eu nu sunt nici măcar ca una dintre slujitoarele tale. La ora mesei, Boaz i-a zis lui Rut: ‒ Apropie-te, mănâncă din pâine și înmoaie-ți bucata în oțet. Ea s-a așezat lângă secerători, iar el a servit-o cu boabe prăjite. Ea a mâncat, s-a săturat și i-a mai și rămas. Apoi, când ea s-a ridicat să mai culeagă, Boaz le-a poruncit slujitorilor săi astfel: ‒ Lăsați-o să culeagă chiar și dintre snopi, fără s-o umiliți. Mai mult, scoateți spice din snopi și aruncați-le pe jos, ca să le poată culege, și n-o certați. Rut a cules spice de pe teren până seara, a bătut ce a cules și a strâns aproape o efă de orz. A luat ceea ce strânsese și s-a dus în cetate, iar soacra sa a văzut cât culesese. Ea i-a dat lui Naomi și ceea ce-i rămăsese după ce se săturase la masă. Atunci soacra ei a întrebat-o: ‒ Unde ai cules astăzi și unde ai lucrat? Binecuvântat să fie cel ce te-a luat în seamă! Rut i-a istorisit soacrei sale la cine a lucrat și i-a zis: ‒ Numele bărbatului la care am lucrat astăzi este Boaz. Naomi i-a zis nurorii sale: ‒ Binecuvântat să fie el de Domnul, Cel Care nu Și-a părăsit îndurarea față de noi, cei vii, și față de cei ce au murit. Apoi Naomi i-a zis: ‒ Bărbatul acesta este ruda noastră, dintre cei cu drept de răscumpărare asupra noastră. Moabita Rut i-a zis: ‒ El mi-a spus: „Stai aproape de slujitorii mei până vor termina tot ce au de secerat“. Naomi i-a răspuns nurorii sale Rut: ‒ Este bine, fata mea, să lucrezi cu slujnicele lui și să nu dea alții peste tine pe un alt teren. Astfel, Rut a stat aproape de slujnicele lui Boaz și a cules până când s-a încheiat seceratul orzului și al grâului. Ea locuia împreună cu soacra ei. După o vreme Naomi, soacra ei, i-a zis: ‒ Fiica mea, aș vrea să-ți găsesc un loc de odihnă, unde să-ți fie bine. Oare Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată că la noapte își va vântura orzul în arie. Tu spală-te, unge-te, pune-ți mantia pe tine și du-te la aria de treierat. Să nu te faci însă cunoscută lui până nu termină de mâncat și de băut. Și când urmează să se culce, să afli locul unde se va culca. Apoi să te duci, să-i dezvelești picioarele și să te culci. După aceea îți va spune el ce să faci. Ea i-a răspuns: ‒ Voi face tot ce mi-ai spus. Rut s-a dus la aria de treierat și a făcut așa cum o sfătuise soacra ei. După ce a mâncat și a băut, Boaz, mulțumit în inima lui, s-a întins să se culce la marginea grămezii de paie. Atunci ea s-a apropiat încet, i-a dezvelit picioarele și s-a culcat acolo. Pe la miezul nopții omul s-a speriat. El s-a aplecat și iată că o femeie era culcată la picioarele sale. El a întrebat: ‒ Cine ești tu? Ea i-a răspuns: ‒ Sunt eu, Rut, slujitoarea ta. Întinde-ți marginea mantiei peste slujitoarea ta, căci tu ești cel cu drept de răscumpărare asupra mea. El a zis: ‒ Binecuvântată să fii de Domnul, fata mea! Bunătatea pe care ai arătat-o la urmă spune mai mult decât ceea ce ai făcut prima dată, de vreme ce nu ai umblat după cei tineri, fie ei săraci sau bogați. De aceea, fata mea, nu te teme. Voi face pentru tine tot ce mi-ai spus, deoarece tot poporul meu în cetate știe că ești o femeie cinstită. Este adevărat că eu am drept de răscumpărare, dar mai există cineva, mai apropiat decât mine, care are și el acest drept. Rămâi în noaptea aceasta aici, iar dimineață, dacă el va dori să te răscumpere, bine, să te răscumpere! Dar dacă nu va dori să te răscumpere, viu este Domnul că te voi răscumpăra eu! Deci, culcă-te aici până dimineață. Ea a rămas culcată la picioarele lui până spre dimineață, trezindu-se înainte ca oamenii să se poată vedea unii pe alții, deoarece Boaz îi spusese: „Să nu se afle că a intrat o femeie în arie!“. Apoi Boaz i-a zis: ‒ Adu mantaua de pe tine și ține-o bine. Ea a ținut-o, iar Boaz i-a măsurat șase măsuri de orz și le-a pus în ea. Apoi el s-a dus în cetate. Când Rut a ajuns la soacra sa, aceasta a întrebat-o: ‒ Cum a fost, fata mea? Rut i-a istorisit tot ce a făcut omul acela pentru ea. Apoi a zis: ‒ Mi-a mai dat și aceste șase măsuri de orz, zicându-mi: „Să nu te întorci cu mâinile goale la soacra ta“. Naomi i-a zis: ‒ Așteaptă, fata mea, până vei vedea ce întorsătură vor lua lucrurile, dar îți spun că omul acesta nu-și va găsi liniștea până nu va lămuri lucrurile chiar astăzi. Boaz s-a dus la poarta cetății și s-a așezat acolo. Tocmai atunci trecea cel ce avea drept de răscumpărare, cel despre care vorbise Boaz. Boaz i-a zis: ‒ Prietene, întoarce-te și așază-te aici! Acesta s-a întors și s-a așezat. Boaz a adus și zece bărbați dintre bătrânii cetății și a zis: ‒ Așezați-vă aici. Ei s-au așezat. Apoi i-a zis celui cu drept de răscumpărare: ‒ Naomi, care s-a întors din câmpiile Moabului, a scos la vânzare parcela de pământ care era a fratelui nostru, Elimelek. M-am gândit să te anunț și să-ți spun: cumpăr-o acum, de față cu locuitorii și de față cu bătrânii poporului meu. Dacă vrei deci s-o răscumperi, răscumpăr-o, dar dacă nu vrei s-o răscumperi, atunci spune-mi, ca să știu, căci nu este nimeni înaintea ta cu drept de răscumpărare, iar după tine urmez eu. Acesta a răspuns: ‒ O voi răscumpăra eu. Boaz a zis: ‒ În ziua în care vei cumpăra parcela de la Naomi, va trebui s-o răscumperi și pe moabita Rut, soția celui ce a murit, ca să păstrezi numele mortului în cadrul moștenirii lui. Atunci cel ce avea drept de răscumpărare i-a răspuns: ‒ Nu pot s-o răscumpăr pentru mine, ca nu cumva să-mi ruinez propria moștenire. Răscumpăr-o tu. Poți lua tu dreptul meu de răscumpărare, căci eu nu pot s-o răscumpăr. Pe vremuri, în Israel, pentru a confirma orice înțelegere referitoare la răscumpărare și la schimbarea dreptului de răscumpărare, unul își scotea sandala și i-o dădea celuilalt. Aceasta slujea drept mărturie în Israel. Deci, cel ce avea drept de răscumpărare i-a zis lui Boaz: ‒ Cumpăr-o tu. Apoi și-a scos sandala. Atunci Boaz le-a zis bătrânilor și întregului popor: ‒ Astăzi sunteți martori că am cumpărat de la Naomi tot ce a aparținut lui Elimelek, lui Chilion și lui Mahlon. De asemenea, pe moabita Rut, văduva lui Mahlon, am cumpărat-o de soție, ca să păstrez numele mortului în cadrul moștenirii lui, astfel încât să nu se șteargă numele acestuia dintre frații lui și din cetatea sa. Voi sunteți martori astăzi! Tot poporul care era la poartă și bătrânii i-au răspuns: ‒ Suntem martori. S-o facă Domnul pe femeia care intră în casa ta ca pe Rahela și ca pe Lea care, împreună, au ajutat la înmulțirea familiei lui Israel. Să-ți sporească puterea în Efrata și să-ți faci un nume în Betleem! Să ajungă familia ta, prin urmașul pe care ți-l va da Domnul din această tânără, ca familia lui Pereț, care i s-a născut lui Iuda din Tamar. Boaz a luat-o pe Rut și ea a devenit soția lui. El a intrat la ea, iar Domnul a dat rod pântecului ei și, astfel, ea a născut un fiu. Femeile i-au zis lui Naomi: „Binecuvântat să fie Domnul, Cel Ce nu te-a lăsat astăzi fără un răscumpărător. Fie ca numele lui să ajungă vestit în Israel! El îți va fi o înviorare pentru suflet și un sprijin la bătrânețe, căci l-a născut nora ta care te iubește și care prețuiește pentru tine mai mult decât șapte fii“. Naomi a luat copilul, l-a pus în poală și i-a fost acestuia ca o doică. Vecinele i-au pus numele Obed, zicând: „I s-a născut un fiu lui Naomi“. El a fost tatăl lui Ișai, tatăl lui David. Aceștia sunt descendenții lui Pereț: din Pereț s-a născut Hețron, din Hețron s-a născut Ram, din Ram s-a născut Aminadab, din Aminadab s-a născut Nahșon, din Nahșon s-a născut Salmon, din Salmon s-a născut Boaz, din Boaz s-a născut Obed, din Obed s-a născut Ișai, iar din Ișai s-a născut David. Era un bărbat din Ramataim-Țofim, din muntele lui Efraim, al cărui nume era Elkana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efratit. El avea două soții. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de-a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea. În fiecare an, bărbatul acesta se ducea din cetatea sa la Șilo ca să se închine și să aducă jertfe Domnului Oștirilor. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai Domnului. În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soției sale, Penina, și tuturor fiilor și fiicelor ei, dar Anei îi dădea o parte dublă fiindcă o iubea. Însă Domnul îi închisese pântecul. Rivala ei obișnuia s-o necăjească și s-o facă să se mânie din cauză că Domnul îi închisese pântecul. Ea făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori Ana se ducea la Casa Domnului, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea și nu mânca nimic. Atunci Elkana, soțul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci și de ce îți este mâhnită inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“. Odată, după ce au mâncat și au băut ei la Șilo, Ana s-a ridicat. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul dintre stâlpii porții Templului Domnului. Ea avea sufletul amărât și s-a rugat Domnului, plângând cu amar. A făcut următorul jurământ, zicând: „ Doamne al Oștirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la întristarea slujitoarei Tale, dacă Îți vei aduce aminte de mine și n-o vei uita pe slujitoarea Ta și dacă-i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui Domnului pentru toate zilele vieții lui, iar briciul nu va trece peste capul lui“. Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu atenție la gura ei. Ana vorbea în inima ei și numai buzele i se mișcau, fără să i se audă vocea. Atunci Eli, crezând că este beată, i-a zis: ‒ Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă-te de vin! Ana i-a răspuns și a zis: ‒ Nu, stăpâne. Sunt o femeie cu duhul întristat. N-am băut nici vin și nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului. Să n-o privești pe slujitoarea ta ca pe o femeie de nimic, căci din prea multa mea durere și supărare am vorbit până acum. Atunci Eli i-a zis: ‒ Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I-ai făcut-o. Ana i-a răspuns: ‒ Fie ca slujitoarea ta să găsească bunăvoință înaintea ta! Apoi femeia a plecat în drumul ei. Ea a mâncat și fața ei n-a mai fost mâhnită. S-au sculat dis-de-dimineață, s-au închinat înaintea Domnului și apoi s-au întors acasă, în Rama. Elkana a intrat la Ana, soția sa, iar Domnul Și-a adus aminte de ea. Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată și a născut un băiat căruia i-a pus numele Samuel, zicând: „De la Domnul l-am cerut“. Soțul ei, Elkana, a plecat cu toată familia lui ca să aducă Domnului jertfa anuală și ca să-și împlinească jurământul. Ana însă nu s-a dus, ci i-a zis soțului ei: ‒ După ce-l voi înțărca pe băiat, îl voi aduce și-l voi înfățișa înaintea Domnului, unde va locui pentru totdeauna. Elkana, soțul ei, i-a zis: ‒ Fă ce consideri că este bine. Rămâi până îl vei înțărca. Fie numai ca Domnul să-Și împlinească cuvântul! Femeia a rămas și a alăptat copilul până l-a înțărcat. După ce l-a înțărcat, l-a luat cu ea, împreună cu un taur de trei ani, o efă de făină și un burduf cu vin, și l-a adus la Casa Domnului, în Șilo; copilul era mic. După ce au jertfit taurul, l-au adus pe băiat la Eli. Ana a zis: „Ah, stăpâne! Viu este sufletul tău, stăpâne, că eu sunt femeia care stătea aici, lângă tine, rugându-se Domnului. Pentru acest băiat mă rugam, iar Domnul mi-a dat ceea ce am cerut de la El. De aceea îl dăruiesc Domnului. Pentru toate zilele vieții lui, el va fi dăruit Domnului “. Și s-au închinat acolo Domnului. Ana s-a rugat, zicând: „Mi se bucură inima în Domnul; puterea îmi este înălțată de Domnul, iar gura mea este larg deschisă împotriva dușmanilor mei, căci mă bucur de ajutorul Tău. Nimeni nu este sfânt ca Domnul, căci nu este niciun Dumnezeu în afară de Tine, nu este stâncă precum Dumnezeul nostru. Nu mai vorbiți cu atâta mândrie și să nu mai iasă aroganță din gura voastră, căci Domnul este un Dumnezeu al cunoașterii și Unul Care cântărește faptele. Arcul celor viteji se înspăimântă, iar celor care se împiedică li se dă putere. Cei care erau sătui se închiriază pe ei înșiși pentru pâine, iar cei care erau flămânzi nu le mai este foame. Cea care nu putea rămâne însărcinată naște șapte fii, pe când cea care are mulți copii se ofilește. Domnul dă la moarte și tot El aduce la viață; El coboară în Locuința Morților și tot El ridică. Domnul duce la sărăcie și tot El îmbogățește; El coboară și tot El înalță. El îl ridică din praf pe cel sărac, și îl înalță din grămada de cenușă pe cel nevoiaș, ca să-i așeze la un loc cu nobilii și să le dea ca moștenire un tron al gloriei. Căci ai Domnului sunt stâlpii pământului și pe ei a așezat El lumea. El păzește pașii credincioșilor Săi, însă ticăloșii vor fi reduși la tăcere în întuneric, pentru că nu prin putere va învinge omul. Dușmanii Domnului vor fi zdrobiți; El va tuna din ceruri împotriva lor. Domnul va judeca marginile pământului, va da putere împăratului Său și va înălța tăria unsului Său“. După aceea, Elkana a plecat acasă, la Rama, iar băiatul slujea Domnului în prezența preotului Eli. Fiii lui Eli erau niște oameni de nimic. Ei nu-L cunoșteau pe Domnul. Obiceiul preoților față de popor era acesta: în timp ce se fierbea carnea, slujitorul preotului venea la fiecare om care își aducea jertfa și, ținând în mână o furculiță cu trei dinți, o băga în tigaie, în cratiță, în cazan sau în oală, și tot ceea ce era apucat cu furculița, preotul lua pentru sine. Așa făceau cu toți cei din Israel care veneau acolo, la Șilo. Pe lângă aceasta, înainte de a arde grăsimea, slujitorul preotului venea și îi spunea omului care jertfea: „Dă pentru preot carne de fript, căci el nu va lua de la tine carne fiartă, ci doar crudă!“. Dacă omul îi răspundea: „Să ardem mai întâi grăsimea, iar, după aceea, vei lua atât cât dorești“, slujitorul îi spunea: „Chiar acum trebuie să dai! Dacă nu, voi lua cu forța!“. Păcatul acestor tineri era foarte mare înaintea Domnului, pentru că disprețuiau darurile de mâncare ale Domnului. Samuel însă slujea înaintea Domnului; și copilul acesta avea pe el un efod de in. Mama sa îi făcea în fiecare an câte o mantie mică, pe care i-o aducea atunci când mergea împreună cu soțul ei să aducă jertfa anuală. Eli îi binecuvânta pe Elkana și pe soția acestuia, zicând: „Să-ți dea Domnul urmași din femeia aceasta, în schimbul celui pe care ea l-a oferit Domnului “. Apoi ei plecau acasă. Domnul a cercetat-o pe Ana, iar aceasta a rămas însărcinată și a născut trei fii și două fiice. Cât despre tânărul Samuel, el creștea în prezența Domnului. Eli era foarte bătrân. El a auzit tot ce făceau fiii lui cu întregul Israel și cum se culcau cu femeile care slujeau la intrarea Cortului Întâlnirii. Eli le-a zis: „Pentru ce faceți aceste lucruri? Am auzit despre faptele voastre rele de la întregul popor. Nu, fiii mei! Nu este bine ceea ce aud zicându-se despre voi în poporul Domnului. Dacă un om păcătuiește împotriva altui om, poate Dumnezeu îi va lua apărarea. Dar dacă un om păcătuiește împotriva Domnului, cine va interveni pentru el?“. Dar ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul dorea să-i omoare. Băiatul Samuel însă continua să crească și era plăcut atât Domnului, cât și oamenilor. Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: «Nu M-am descoperit Eu familiei tatălui tău atunci când erau în Egipt, în Casa lui Faraon? Nu l-am ales pe el dintre toate semințiile lui Israel ca să fie preotul Meu, să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia și să poarte efodul înaintea Mea? Nu am dat Eu familiei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc ale fiilor lui Israel? De ce călcați voi în picioare jertfa și darul Meu de mâncare, pe care am poruncit să fie aduse în Locuința Mea, și cum de i-ai onorat pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, îngrășându-vă voi înșivă din partea aleasă a fiecărui dar de mâncare adus de poporul Meu, Israel?». De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Am promis cu privire la familia ta și la familia tatălui tău că vor umbla înaintea Mea pentru totdeauna. Acum însă, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Voi onora doar pe cei care Mă onorează, însă cei care Mă disprețuiesc vor fi disprețuiți. Iată că vin zilele când voi reteza puterea ta și puterea familiei tatălui tău, astfel încât nu va mai fi niciun bătrân în familia ta. Vei vedea necazul Locuinței Mele. Israel va avea parte de tot binele, însă în familia ta nu va mai fi niciodată vreun bătrân. Doar pe unul dintre ai tăi nu-l voi îndepărta de la altarul Meu, ca să fac să ți se topească ochii și să ți se întristeze sufletul. Toți urmașii familiei tale vor muri în floarea vârstei. Și acesta va fi pentru tine semnul care va veni asupra celor doi fii ai tăi, asupra lui Hofni și Fineas: amândoi vor muri într-o singură zi. Eu Îmi voi ridica un preot credincios care va lucra după inima Mea și după sufletul Meu. Eu Însumi îi voi ridica acestuia o dinastie trainică, iar el va umbla înaintea unsului Meu pentru totdeauna. Oricine va mai rămâne din familia ta va veni să se plece înaintea lui pentru o bucățică de argint și pentru o fărâmă de pâine și va zice: ‘Pune-mă, te rog, într-una dintre slujbele preoțești, ca să mănânc și eu o bucată de pâine’»“. Tânărul Samuel slujea Domnului în prezența lui Eli. În zilele acelea, Cuvântul Domnului era rar, iar vedeniile nu erau dese. Într-o noapte, Eli, care era acum aproape orb, stătea culcat în locul său obișnuit. Candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă, iar Samuel era culcat în Templul Domnului, unde se afla Chivotul lui Dumnezeu. Domnul l-a chemat pe Samuel, iar acesta a zis: ‒ Iată-mă! A alergat la Eli și a zis: ‒ Iată-mă, căci m-ai chemat. Eli i-a răspuns: ‒ Nu te-am chemat. Întoarce-te și culcă-te! El s-a dus și s-a culcat. Domnul l-a chemat din nou pe Samuel, iar acesta s-a sculat, s-a dus la Eli și a zis: ‒ Iată-mă, căci m-ai chemat. Eli însă i-a răspuns: ‒ Nu te-am chemat, fiule! Întoarce-te și culcă-te! Samuel nu-L cunoștea încă pe Domnul, iar Cuvântul Domnului nu i se descoperise încă. Domnul l-a chemat pe Samuel din nou, pentru a treia oară. Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli și i-a zis: ‒ Iată-mă, căci m-ai chemat. Atunci Eli a înțeles că Domnul îl cheamă pe tânăr. Eli i-a zis lui Samuel: ‒ Du-te și culcă-te, iar dacă te va mai chema, să spui: „Vorbește, Doamne, căci slujitorul Tău ascultă!“. Samuel a plecat și s-a culcat la locul lui. Domnul a venit, S-a înfățișat și l-a chemat ca și în celelalte ocazii: ‒ Samuel! Samuel! Samuel a răspuns: ‒ Vorbește, căci slujitorul Tău ascultă! Atunci Domnul i-a zis lui Samuel: ‒ Iată, sunt gata să fac în Israel un lucru care va răsuna în urechile oricui îl va auzi. În ziua aceea, voi împlini împotriva lui Eli tot ceea ce am rostit cu privire la familia lui, de la început până la sfârșit. I-am spus că voi judeca familia lui pentru totdeauna din cauza nelegiuirii de care a avut cunoștință. Căci fiii săi au atras asupra lor blestemul, iar el nu i-a oprit. De aceea jur familiei lui Eli că nelegiuirea ei nu va fi niciodată ispășită prin jertfă sau prin dar. Samuel a rămas culcat până dimineața. Apoi a deschis ușile Casei Domnului. El se temea să-i spună lui Eli vedenia, dar Eli l-a chemat pe Samuel și a zis: ‒ Samuel, fiule! El a răspuns: ‒ Iată-mă! Eli a zis: ‒ Care este cuvântul pe care ți l-a spus El? Te rog să nu ascunzi nimic de mine. Dumnezeu să Se poarte cu tine cu toată asprimea dacă vei ascunde de mine ceva din tot ce ți-a spus. Samuel i-a istorisit tot și n-a ascuns nimic de el. Atunci Eli a zis: ‒ Acesta este Domnul. El să facă ce consideră că este bine. Samuel creștea, iar Domnul era cu el, nelăsând să cadă la pământ niciunul dintre cuvintele Lui. Tot Israelul, de la Dan și până la Beer-Șeba, a recunoscut că Samuel a fost confirmat ca profet al Domnului. Domnul continua să Se arate în Șilo, descoperindu-i-Se acolo lui Samuel prin Cuvântul Domnului. Cuvântul lui Samuel a ajuns la tot Israelul. Israel a ieșit să lupte împotriva filistenilor, așezându-și tabăra la Eben-Ezer, în timp ce filistenii și-au așezat tabăra la Afek. Filistenii s-au aliniat împotriva Israelului și lupta a luat amploare. Israel a fost învins de filisteni, care au ucis pe câmpul de luptă aproape patru mii de oameni. Când poporul s-a întors în tabără, bătrânii lui Israel au zis: „De ce a adus Domnul astăzi peste noi această înfrângere din partea filistenilor? Să aducem din Șilo Chivotul legământului Domnului, ca să meargă cu noi și să ne elibereze din mâna dușmanilor noștri“. Poporul a trimis la Șilo și au adus de acolo Chivotul legământului Domnului Oștirilor, Care șade între heruvimi. Acolo, împreună cu Chivotul legământului cu Dumnezeu, se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas. Când a intrat Chivotul legământului Domnului în tabără, tot Israelul a scos un strigăt puternic, încât a răsunat pământul. Auzind răsunetul strigătului, filistenii au zis: „Ce înseamnă răsunetul acestui strigăt puternic, care vine din tabăra evreilor?“. Când au aflat că sosise Chivotul Domnului în tabără, filistenii s-au temut, căci ziceau că a venit Dumnezeu în tabără. Ei au zis: „Vai de noi, căci n-a mai fost așa ceva înainte! Vai de noi! Cine ne va elibera din mâna acestor dumnezei măreți? Aceștia sunt dumnezeii care i-au lovit pe egipteni cu tot felul de plăgi în deșert. Fiți tari, filistenilor! Fiți curajoși, ca nu cumva să ajungeți să le slujiți evreilor, așa cum v-au slujit ei vouă. Fiți curajoși și luptați!“. Astfel, filistenii s-au luptat, iar Israel a fost învins. Fiecare bărbat a fugit acasă. Pierderea a fost foarte mare, din Israel căzând pe câmpul de luptă treizeci de mii de pedestrași. Chivotul lui Dumnezeu a fost capturat, iar cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, au murit. În aceeași zi, un beniamit a fugit de pe câmpul de luptă și a venit la Șilo. Hainele lui erau sfâșiate, iar pe cap avea țărână. Când a sosit el, Eli ședea pe scaunul său, așteptând lângă drum, căci îi tremura inima din cauza Chivotului lui Dumnezeu. Când bărbatul a intrat în cetate și a dat de veste, întreaga cetate a strigat. Când a auzit Eli vuietul, a zis: „Ce înseamnă vuietul acesta?“. Bărbatul a venit repede și l-a înștiințat pe Eli. Eli era în vârstă de nouăzeci și opt de ani. Ochii îi erau țepeni și nu mai putea să vadă. Bărbatul i-a zis lui Eli: ‒ Tocmai am sosit de pe câmpul de luptă. Astăzi am fugit de acolo. Eli a întrebat: ‒ Ce s-a întâmplat, fiule? Cel care aducea veștile a răspuns: ‒ Israel a fugit dinaintea filistenilor și poporul a suferit o mare înfrângere. De asemenea, cei doi fii ai tăi, Hofni și Fineas, au murit, iar Chivotul lui Dumnezeu a fost capturat. Imediat ce a amintit el de Chivotul lui Dumnezeu, Eli a căzut de pe scaunul său pe spate, lângă poartă, și-a rupt gâtul și a murit, pentru că era un om bătrân și greu. Eli a judecat Israelul timp de patruzeci de ani. Nora sa, soția lui Fineas, era însărcinată și urma să nască. Când a auzit ea vestea despre capturarea Chivotului lui Dumnezeu și despre moartea socrului și a soțului ei, s-a încovoiat și a născut pentru că o apucaseră durerile nașterii. În timp ce era pe moarte, femeile care stăteau lângă ea i-au spus: „Nu te teme, căci ai născut un fiu“. Însă ea n-a răspuns și a ignorat aceste cuvinte. L-a numit pe copil I-Kabod, zicând: „S-a dus gloria din Israel“ – spunea acest lucru din cauza capturării Chivotului lui Dumnezeu și din cauza socrului și a soțului ei. Ea a zis: „S-a dus gloria din Israel, căci Chivotul lui Dumnezeu a fost capturat“. După ce au capturat Chivotul lui Dumnezeu, filistenii l-au luat din Eben-Ezer și l-au adus la Așdod. Au luat Chivotul lui Dumnezeu și l-au pus în templul lui Dagon, așezându-l lângă acesta. Când s-au sculat dimineață, așdodiții au văzut că Dagon era căzut cu fața la pământ înaintea Chivotului Domnului. Ei l-au luat pe Dagon și l-au pus înapoi la locul lui. A doua zi, când s-au sculat dimineață, au văzut că Dagon era din nou căzut cu fața la pământ înaintea Chivotului Domnului. De data aceasta, capul lui Dagon și ambele sale mâini erau tăiate pe prag, numai trunchiul rămânând din el. De aceea, până în ziua aceasta, preoții lui Dagon și toți cei ce intră în templul lui din Așdod nu calcă pe prag. Mâna Domnului apăsa greu asupra așdodiților, îngrozind și lovind cu bube Așdodul și teritoriile sale. Când oamenii din Așdod au văzut ce se întâmplă, au zis: „Să nu rămână la noi Chivotul Dumnezeului lui Israel căci mâna Lui apasă asupra noastră și asupra lui Dagon, zeul nostru“. Astfel, au chemat la o întâlnire pe toți domnitorii filistenilor și i-au întrebat: ‒ Ce să facem cu Chivotul Dumnezeului lui Israel? Ei au răspuns: ‒ Chivotul Dumnezeului lui Israel să fie dus la Gat! Și au dus acolo Chivotul Dumnezeului lui Israel. După ce l-au dus acolo, mâna Domnului a fost împotriva cetății, stârnind o panică foarte mare. El a lovit oamenii din cetate cu o mulțime de bube, de la copil și până la bătrân. Prin urmare, au trimis Chivotul lui Dumnezeu la Ekron. Însă, când a sosit Chivotul lui Dumnezeu în Ekron, cei din Ekron au strigat, zicând: „Au adus la noi Chivotul Dumnezeului lui Israel ca să ne omoare, pe noi și pe poporul nostru!“. Astfel, ei au trimis să-i strângă laolaltă pe toți domnitorii filistenilor și le-au zis: „Trimiteți înapoi Chivotul Dumnezeului lui Israel, ca să se întoarcă la locul său și, astfel, să nu ne omoare pe noi și poporul nostru“. Căci era o panică de moarte în toată cetatea, deoarece mâna lui Dumnezeu apăsa foarte greu acolo. Cei care nu mureau, erau loviți cu bube, iar strigătul cetății după ajutor se înălța până la ceruri. Chivotul Domnului s-a aflat în țara filistenilor timp de șapte luni. Filistenii i-au chemat pe preoți și pe cei care practicau divinația și i-au întrebat: ‒ Ce să facem cu Chivotul Domnului? Spuneți-ne cu ce să-l trimitem înapoi, la locul lui. Ei le-au răspuns: ‒ Dacă veți trimite înapoi Chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu-l trimiteți gol, ci neapărat să-I oferiți lui Dumnezeu o jertfă pentru vină. Atunci veți fi vindecați și veți ști de ce nu s-a îndepărtat mâna Lui de la voi. Filistenii au întrebat: ‒ Ce jertfă pentru vină să-I oferim? Atunci ei le-au răspuns: ‒ Cinci bube de aur și cinci șoareci de aur după numărul domnitorilor filistenilor, pentru că aceeași urgie a fost atât peste voi toți, cât și peste domnitorii voștri. Faceți, deci, niște chipuri ale bubelor voastre și ale șoarecilor care vă distrug țara și glorificați-L pe Dumnezeul lui Israel. În felul acesta, poate că El Își va ridica mâna de peste voi, de peste dumnezeii voștri și de peste țara voastră. De ce să vă împietriți inimile așa cum și le-au împietrit egiptenii și Faraon? Nu S-a purtat El aspru cu ei, așa încât i-au lăsat pe evrei să plece, iar aceștia au plecat? Acum, deci, pregătiți un car nou și două vaci care alăptează și care n-au fost puse la jug niciodată. Înjugați vacile la car și trimiteți vițeii lor înapoi acasă. Luați Chivotul Domnului și puneți-l în car. Alături de el, într-o ladă, puneți obiectele din aur pe care I le trimiteți ca jertfă pentru vină. Apoi trimiteți-l și el va merge. Uitați-vă după el, iar dacă, pe drumul spre teritoriul său, va merge spre Bet-Șemeș, atunci Domnul ne-a făcut acest mare rău. Dacă nu, atunci vom ști că nu mâna Lui a fost cea care ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întâmplare. Oamenii au făcut așa: au luat două vaci care alăptau, le-au înjugat la car, iar pe vițeii lor i-au închis acasă. Au pus Chivotul Domnului în car împreună cu lada în care erau șoarecii de aur și chipurile bubelor lor. Vacile au mers direct pe drumul care duce la Bet-Șemeș. Ele au ținut mereu același drum, mugind, și nu s-au întors nici la dreapta, nici la stânga. Domnitorii filistenilor au mers după ele până la granița cu Bet-Șemeșul. Cei din Bet-Șemeș tocmai secerau grâul în vale. Ei și-au ridicat ochii, au văzut Chivotul și s-au bucurat când l-au văzut. Carul a intrat pe câmpul lui Iosua din Bet-Șemeș și s-a oprit acolo. Acolo se afla o piatră mare. Ei au despicat lemnele carului și au adus vacile ca ardere-de-tot Domnului. Leviții au coborât Chivotul Domnului și lada de lângă el în care se aflau obiectele din aur, și le-au pus lângă piatra cea mare. În ziua aceea, bărbații din Bet-Șemeș au adus arderi-de-tot și au oferit jertfe Domnului. Cei cinci domnitori ai filistenilor au văzut aceasta și s-au întors la Ekron în aceeași zi. Acestea sunt bubele din aur, pe care filistenii le-au adus Domnului ca jertfă pentru vină: una pentru Așdod, una pentru Gaza, una pentru Așchelon, una pentru Gat și una pentru Ekron. De asemenea, șoarecii din aur erau potrivit cu numărul tuturor cetăților filistenilor, ale celor cinci domnitori, de la cetăți fortificate până la sate și până la Marele Abel, pe care au așezat Chivotul Domnului și care a rămas până în ziua aceasta în câmpul lui Iosua din Bet-Șemeș. Domnul i-a lovit pe oamenii din Bet-Șemeș pentru că s-au uitat în Chivotul Domnului; a lovit cincizeci de mii șaptezeci de bărbați din popor. Și poporul a bocit, căci Domnul lovise poporul cu o mare urgie. Atunci bărbații din Bet-Șemeș au zis: „Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfânt? Și la cine să fie dus Chivotul de la noi?“. Apoi au trimis mesageri locuitorilor din Chiriat-Iearim, spunând: „Filistenii au adus înapoi Chivotul Domnului. Veniți și aduceți-l la voi!“. Oamenii din Chiriat-Iearim au venit și au luat Chivotul Domnului, ducându-l în casa lui Abinadab, pe deal, iar pe fiul său Elazar l-au sfințit ca să aibă grijă de Chivotul Domnului. Trecuse mult timp – douăzeci de ani – de când Chivotul se afla la Chiriat-Iearim, și întreaga Casă a lui Israel plângea după Domnul. Atunci Samuel a vorbit întregii Case a lui Israel, zicând: ‒ Dacă din toată inima voastră vă întoarceți la Domnul, atunci îndepărtați dumnezeii străini și aștoretele din mijlocul vostru, îndreptați-vă inima spre Domnul și slujiți-I numai Lui. Și El vă va elibera din mâna filistenilor. Fiii lui Israel au îndepărtat baalii și aștoretele și au slujit numai Domnului. Apoi, Samuel a zis: ‒ Adunați tot Israelul la Mițpa și eu mă voi ruga Domnului pentru voi. S-au adunat deci la Mițpa, au scos apă și au vărsat-o înaintea Domnului. În ziua aceea, au postit și au zis acolo: „Am păcătuit împotriva Domnului “. Samuel îi judeca pe fiii lui Israel la Mițpa. Filistenii au auzit că fiii lui Israel s-au adunat la Mițpa. Atunci domnitorii filistenilor au pornit împotriva lui Israel. Când fiii lui Israel au auzit lucrul acesta, s-au temut de filisteni și i-au zis lui Samuel: ‒ Nu înceta să strigi pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne elibereze din mâna filistenilor. Samuel a luat un miel de lapte și l-a adus întreg ca ardere-de-tot Domnului. Apoi a strigat către Domnul pentru Israel, iar Domnul i-a răspuns. În timp ce Samuel aducea arderea-de-tot, filistenii se apropiau ca să se lupte cu Israel. Însă Domnul a tunat în ziua aceea împotriva filistenilor, producând un zgomot puternic, și a adus panică în rândul acestora. Astfel, ei au fost învinși de Israel. Bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa, i-au urmărit pe filisteni și i-au ucis până în apropiere de Bet-Car. Samuel a luat atunci o piatră și a așezat-o între Mițpa și Șen. El i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat“. Astfel, filistenii au fost supuși și n-au mai invadat teritoriul Israelului, iar mâna Domnului a fost împotriva filistenilor cât timp a trăit Samuel. Cetățile pe care filistenii le-au capturat de la Israel, cele de la Ekron și până la Gat, au fost luate înapoi. Israel și-a eliberat teritoriile din mâna filistenilor. În același timp, a fost pace și între Israel și amoriți. Samuel a continuat să judece Israelul în toate zilele vieții lui. El mergea an de an, făcând înconjurul Betelului, al Ghilgalului și al Mițpei, și judeca Israelul în toate aceste locuri. Apoi se întorcea la Rama – deoarece acolo era casa lui – judecând și acolo pe Israel. Tot acolo a construit un altar Domnului. Când a îmbătrânit, Samuel i-a pus pe fiii săi judecători peste Israel. Numele fiului său întâi născut era Ioel, iar numele celui de-al doilea era Abia. Ei erau judecători la Beer-Șeba. Fiii săi însă nu călcau pe urmele lui, ci umblau după câștig nedrept, luau mită și perverteau dreptatea. Toți bătrânii lui Israel s-au adunat și au venit la Samuel, la Rama, zicându-i: „Iată că tu ești bătrân, iar fiii tăi nu-ți calcă pe urme. Acum, deci, pune un rege care să ne judece, așa cum au toate națiunile!“. Samuel a văzut ca pe un lucru rău faptul că ei au zis: „Dă-ne un rege care să ne judece!“ și s-a rugat Domnului. Domnul însă i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului cu privire la tot ce-ți va spune, pentru că nu pe tine te-au respins, ci pe Mine M-au respins, ca să nu fiu Împărat peste ei. Așa au făcut din ziua în care i-am scos din Egipt și până în ziua aceasta: M-au părăsit și au slujit altor dumnezei. Tot astfel îți fac și ție. Ascultă-le deci glasul, însă avertizează-i și fă-le cunoscute drepturile regelui care va domni peste ei“. Samuel a spus poporului, care ceruse de la el un rege, toate cuvintele Domnului. El a zis: ‒ Acestea vor fi drepturile regelui care va domni peste voi: îi va lua pe fiii voștri și îi va folosi la carele lui. Ei vor fi călăreții lui și vor alerga înaintea carelor sale. Îi va folosi pentru sine drept căpetenii peste mii și căpetenii peste cincizeci. Îi va folosi pentru a-i ara terenul și pentru a-i culege recolta, pentru a-i face echipament de război și echipament pentru carele lui. Le va lua pe fetele voastre pentru a-i face miresme, pentru a-i pregăti mâncare și pentru a-i coace pâine. Va lua partea cea mai bună din terenurile voastre, din viile voastre și din măslinii voștri și o va da slujitorilor săi. Va lua a zecea parte din rodul semințelor voastre și din viile voastre și o va da demnitarilor și slujitorilor săi. Îi va lua pe slujitorii voștri, pe slujitoarele voastre, pe cei mai buni dintre tinerii voștri, și pe măgarii voștri și îi va folosi pentru lucrările lui. Îi veți da a zecea parte din turmele voastre și îi veți fi slujitori. În ziua aceea, veți striga din cauza regelui pe care vi l-ați ales, dar Domnul nu vă va răspunde în ziua aceea. Dar poporul n-a vrut să asculte de glasul lui Samuel și a zis: ‒ Nu, ci să fie un rege peste noi! Vom fi și noi ca toate națiunile: regele nostru ne va judeca, va ieși înaintea noastră și va purta războaiele noastre. Samuel, după ce a auzit toate cuvintele poporului, le-a adus la cunoștința Domnului. Atunci Domnul i-a zis lui Samuel: „Ascultă de glasul lor și numește un rege peste ei“. Samuel le-a zis bărbaților lui Israel: ‒ Întoarceți-vă fiecare în cetatea lui! Era un om renumit din Beniamin, al cărui nume era Chiș. El era fiul lui Abiel, fiul lui Țeror, fiul lui Behorat, fiul lui Afiah, un beniamit. Omul acesta avea un fiu, al cărui nume era Saul, un tânăr chipeș și fără egal printre fiii lui Israel. Era mai înalt cu un cap decât toți ceilalți din popor. Într-o zi, măgărițele lui Chiș, tatăl lui Saul, s-au pierdut. Atunci Chiș i-a zis fiului său, Saul: „Ia cu tine, te rog, pe unul dintre slujitori și duceți-vă să căutați măgărițele!“. Au traversat muntele lui Efraim și regiunea Șalișa fără să le găsească. După aceea, au traversat și regiunea Șaalim, însă tot nu le-au găsit. Apoi au traversat și teritoriul lui Beniamin, fără a le găsi. Când au ajuns în regiunea Țuf, Saul i-a zis slujitorului său, care era cu el: ‒ Hai să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu să fie îngrijorat mai degrabă pentru noi, decât pentru măgărițe! Dar acesta i-a zis: ‒ Iată! În cetatea aceasta se află un om al lui Dumnezeu, un om respectat; tot ceea ce spune el, sigur se împlinește. Să mergem acolo acum și poate ne va spune pe ce drum să o luăm. Saul i-a răspuns slujitorului său: ‒ Dar dacă mergem, ce să-i ducem acelui om? Pâinea din sacii noștri s-a terminat și nu avem niciun dar pentru omul lui Dumnezeu. Deci, ce avem? Slujitorul i-a zis din nou lui Saul: ‒ Iată, am la mine un sfert de șechel de argint. Îl voi da omului lui Dumnezeu ca să ne spună pe ce drum să mergem. Pe vremuri, în Israel, omul care mergea să-L întrebe pe Dumnezeu zicea că merge la văzător. Căci cel care se numește astăzi profet, atunci se numea văzător. Saul i-a răspuns slujitorului său: ‒ Bine ai spus! Hai să mergem! Astfel au intrat în cetatea în care se afla omul lui Dumnezeu. În timp ce urcau dealul spre cetate, au întâlnit niște fete care ieșeau să scoată apă. Ei le-au întrebat: ‒ Este aici văzătorul? Ele le-au răspuns și au zis: ‒ Iată, este în fața voastră! Acum, deci, grăbiți-vă, căci a sosit în cetate chiar astăzi, deoarece poporul aduce o jertfă pe înălțime. Imediat ce veți intra în cetate, îl veți găsi chiar înainte să se urce pe înălțime ca să mănânce. Căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa, și doar după aceea mănâncă cei poftiți. Duceți-vă chiar acum și-l veți găsi. Ei s-au dus în cetate. Cum au intrat în cetate, iată că Samuel venea înspre ei, urcând către locul înalt. Cu o zi înainte de venirea lui Saul, Domnul îl înștiințase pe Samuel și-i spusese: „Mâine, cam pe la ora aceasta, voi trimite la tine un bărbat din teritoriul lui Beniamin. Să-l ungi drept conducător peste poporul Meu, Israel. El va elibera poporul Meu din mâna filistenilor. Voi face aceasta fiindcă am privit spre poporul Meu, căci strigătul lui a ajuns până la Mine“. Când Samuel l-a văzut pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată bărbatul despre care ți-am vorbit! El va domni peste poporul Meu!“. Saul s-a apropiat de Samuel în dreptul porții și i-a zis: ‒ Spune-mi, te rog, unde se află casa văzătorului? Samuel i-a răspuns: ‒ Eu sunt văzătorul. Urcă înaintea mea pe înălțime, căci astăzi vei mânca împreună cu mine. Dimineață te voi lăsa să pleci și-ți voi spune tot ceea ce se află în inima ta. În ceea ce privește măgărițele pe care le-ai pierdut cu trei zile în urmă, nu pune la inimă pierderea lor, căci au fost găsite. Însă către cine este îndreptată toată dorința lui Israel, dacă nu către tine și către întreaga ta familie? Dar Saul i-a răspuns: ‒ Nu sunt eu oare un beniamit, din cea mai mică seminție din Israel? Și clanul meu nu este cel mai neînsemnat dintre toate clanurile seminției lui Beniamin? De ce îmi vorbești în felul acesta? Atunci Samuel l-a luat pe Saul și pe slujitorul său, i-a dus în sală și i-a așezat în fruntea celor poftiți, vreo treizeci de oameni. Samuel i-a zis bucătarului: ‒ Adu bucata de carne pe care ți-am dat-o și despre care ți-am spus: „Pune-o deoparte pentru tine“. Bucătarul a luat coapsa cu ce era pe ea și a așezat-o înaintea lui Saul. Samuel a zis: ‒ Iată, aceasta a fost păstrată pentru tine. Mănâncă, pentru că am pus-o deoparte pentru tine de când am chemat poporul. În ziua aceea, Saul a mâncat împreună cu Samuel. După aceea, au coborât de pe înălțime în cetate, iar Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperiș. S-au sculat dimineață, odată cu ivirea zorilor, iar Samuel l-a chemat pe Saul pe acoperiș, zicând: ‒ Ridică-te, căci urmează să te trimit acasă. Saul s-a ridicat și au ieșit amândoi, el și Samuel. În timp ce se îndreptau spre marginea cetății, Samuel i-a zis lui Saul: ‒ Spune-i slujitorului să meargă înaintea noastră. Și acesta a mers înaintea lor. Apoi Samuel a zis: ‒ Oprește-te acum, ca să auzi de la mine Cuvântul lui Dumnezeu. Samuel a luat sticluța cu ulei, l-a turnat pe capul lui Saul și l-a sărutat, zicând: ‒ Nu te-a uns Domnul să fii conducător peste moștenirea Lui? După ce vei pleca de la mine, vei întâlni doi bărbați lângă mormântul Rahelei, în teritoriul lui Beniamin, la Țelțah. Ei îți vor spune: „Măgărițele, pe care te-ai dus să le cauți, au fost găsite. Tatăl tău însă nu mai este îngrijorat pentru măgărițe, ci este îngrijorat pentru voi. El întreabă: «Ce să fac pentru fiul meu?»“. Treci de locul acela și mergi mai departe până la stejarul din Tabor. Acolo te vor întâlni trei bărbați care merg să se închine lui Dumnezeu în Betel. Unul dintre ei duce cu el trei iezi, altul trei pâini, iar altul un burduf cu vin. Ei te vor saluta și îți vor dărui două pâini, iar tu le vei lua din mâna lor. După aceea, vei merge la Ghiva lui Dumnezeu, unde se află o garnizoană de-a filistenilor. Cum vei intra în cetate, vei întâlni un grup de profeți coborând de pe înălțime cu harfe, tamburine, flaute și lire, și profețind. Duhul Domnului va veni peste tine, vei profeți împreună cu ei și vei fi preschimbat într-un alt om. Când ți se vor împlini aceste semne, fă ceea ce vor găsi mâinile tale potrivit să facă, pentru că Dumnezeu este cu tine. Coboară înaintea mea la Ghilgal. După aceea, voi coborî și eu la tine ca să aduc arderi-de-tot și jertfe de pace. Vei aștepta șapte zile până voi veni la tine ca să-ți fac cunoscut ce vei avea de făcut. Imediat după ce Saul s-a întors cu spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă și toate semnele acestea s-au împlinit în acea zi. Au ajuns la Ghiva și iată că un grup de profeți i-a ieșit în întâmpinare. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el și el a profețit în mijlocul lor. Când toți cei care-l cunoșteau înainte au văzut că profețea împreună cu ei, au zis unul către celălalt: „Ce i s-a întâmplat fiului lui Chiș? Este oare și Saul printre profeți?“. Iar un localnic a zis: „Și cine este tatăl lor?“. Astfel s-a ajuns la următoarea zicere: „Este oare și Saul printre profeți?“. Când a terminat de profețit, Saul a venit pe înălțime. Atunci, unchiul său l-a întrebat pe el și pe slujitorul său: ‒ Pe unde ați umblat? Saul i-a răspuns: ‒ În căutarea măgărițelor. Însă, când am văzut că nu sunt de găsit, ne-am dus la Samuel. Unchiul lui l-a întrebat: ‒ Spune-mi, te rog, ce v-a zis Samuel? Saul i-a răspuns unchiului său: ‒ Ne-a zis că măgărițele au fost găsite. Însă nu i-a spus nimic din ce i-a vorbit Samuel cu privire la domnie. Samuel a chemat poporul înaintea Domnului, la Mițpa. El le-a zis fiilor lui Israel: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu l-am scos pe Israel din Egipt și v-am eliberat din mâna egiptenilor și a tuturor regatelor care vă asupreau». Voi însă Îl respingeți astăzi pe Dumnezeul vostru Care v-a scăpat din toate nenorocirile și necazurile voastre, zicându-I: «Când vei desemna un rege peste noi?». De aceea, înfățișați-vă acum înaintea Domnului, după semințiile și clanurile voastre“. Samuel a apropiat toate semințiile lui Israel, iar sorțul a căzut pe seminția lui Beniamin. Apoi a apropiat seminția lui Beniamin după clanuri, iar sorțul a căzut pe clanul lui Matri. În cele din urmă, sorțul a căzut pe Saul, fiul lui Chiș. Când l-au căutat însă, n-a fost găsit. Ei l-au întrebat în continuare pe Domnul: ‒ A sosit omul acesta aici? Domnul a răspuns: ‒ Iată, s-a ascuns printre bagaje. Ei au alergat și l-au scos de acolo. Când a stat în picioare în mijlocul poporului, era mai înalt cu un cap decât toți ceilalți din popor. Atunci Samuel a zis întregului popor: ‒ Îl vedeți pe acela pe care l-a ales Domnul? Nu este altul ca el în tot poporul. Și toți au strigat: ‒ Trăiască regele! Samuel a făcut cunoscută poporului legea monarhiei și a scris-o într-un sul, pe care l-a așezat înaintea Domnului. După aceea, Samuel a trimis întregul popor, pe fiecare în parte, la casa lui. Apoi și Saul a plecat acasă, în Ghiva, însoțit de vitejii ale căror inimi le atinsese Dumnezeu. Au fost însă și niște oameni de nimic care au zis: „Cum ar putea acesta să ne elibereze?“. L-au disprețuit și nu i-au adus niciun dar. Saul însă s-a făcut că nu-i aude. Amonitul Nahaș a venit și și-a așezat tabăra împotriva Iabeșului Ghiladului. Atunci toți bărbații din Iabeș i-au zis lui Nahaș: ‒ Încheie cu noi un legământ, iar noi îți vom sluji. Dar Nahaș, amonitul, le-a răspuns: ‒ Voi încheia un legământ cu voi doar dacă mă lăsați să vă scot la toți ochiul drept, aruncând în acest fel dispreț asupra întregului Israel. Bătrânii Iabeșului i-au zis: ‒ Lasă-ne un răgaz de șapte zile, ca să trimitem mesageri în tot teritoriul lui Israel, iar dacă nu va fi nimeni care să ne elibereze, vom ieși la tine. Când au sosit mesagerii în Ghiva lui Saul și au spus aceste cuvinte în auzul poporului, tot poporul și-a ridicat glasul și a plâns. Saul tocmai se întorcea de la câmp în urma vitelor și a întrebat: „Ce s-a întâmplat cu poporul de plânge?“. Atunci ei i-au povestit despre mesajul bărbaților din Iabeș. Când a auzit Saul aceste cuvinte, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, iar acesta s-a mâniat foarte tare. A luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăți și a trimis bucățile, prin mesageri, în toate teritoriile lui Israel, zicând: „Așa se va face cu boii oricui nu îl urmează pe Saul și pe Samuel“. Groaza Domnului a intrat în popor, astfel că ei s-au unit cu toții și au venit să lupte. Când Saul i-a numărat la Bezek, fiii lui Israel erau trei sute de mii, iar bărbații lui Iuda erau treizeci de mii. Atunci le-a zis mesagerilor care au venit: „Așa să spuneți bărbaților din Iabeșul Ghiladului: «Mâine, când va dogori soarele, veți fi eliberați!»“. Când au sosit mesagerii și le-au spus aceste lucruri bărbaților din Iabeș, aceștia s-au bucurat. Bărbații din Iabeș au zis: „Mâine vom ieși la voi și ne veți face tot ceea ce considerați că este bine“. În ziua următoare, Saul a împărțit oamenii în trei cete. În timpul străjii de dimineață au pătruns în tabăra lui Amon și i-au ucis până la arșița zilei. Cei care au supraviețuit s-au împrăștiat, astfel încât n-au mai fost lăsați împreună nici măcar doi dintre ei. Atunci poporul i-a zis lui Samuel: ‒ Care au fost cei ce n-au vrut ca Saul să domnească peste noi? Aduceți-i la noi pe acești oameni, ca să-i omorâm. Dar Saul a zis: ‒ Niciun om nu va fi dat la moarte în această zi, pentru că astăzi Domnul l-a eliberat pe Israel. Atunci Samuel a zis poporului: ‒ Să mergem la Ghilgal și să reafirmăm acolo monarhia. Astfel, tot poporul s-a dus la Ghilgal și l-au încoronat pe Saul în prezența Domnului. Au adus acolo jertfe de pace înaintea Domnului și s-au bucurat foarte mult, atât Saul, cât și toți bărbații lui Israel. Samuel a zis întregului Israel: ‒ Iată, am ascultat tot ceea ce mi-ați cerut și am pus astfel un rege peste voi. Acum, iată regele care va merge înaintea voastră! Cât despre mine, eu am îmbătrânit și am încărunțit, iar fiii mei se află aici cu voi. Am fost conducătorul vostru din tinerețea mea și până în ziua aceasta. Iată-mă! Mărturisiți acum împotriva mea înaintea Domnului și înaintea unsului Său! Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am asuprit sau pe cine am chinuit? Din mâna cui am primit mită ca să închid ochii în privința lui? Spuneți-mi și vă voi da înapoi. Ei au zis: ‒ Nu ne-ai asuprit, nu ne-ai chinuit și n-ai luat nimic din mâna nimănui. Atunci el le-a zis: ‒ Domnul este martor împotriva voastră și unsul Său este martor în ziua aceasta că nu m-ați găsit vinovat cu nimic. Ei au răspuns: ‒ El este martor. Samuel a zis poporului: ‒ Domnul este Cel Care i-a ales pe Moise și pe Aaron și Care i-a scos pe strămoșii voștri din țara Egiptului. Acum rămâneți aici ca să vă confrunt, înaintea Domnului, cu toate faptele drepte pe care le-a făcut El pentru voi și pentru strămoșii voștri. După ce Iacov a intrat în Egipt, strămoșii voștri au strigat către Domnul, iar Domnul i-a trimis pe Moise și pe Aaron care i-au scos din Egipt și i-au adus să locuiască în locul acesta. Dar ei L-au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor, astfel că El i-a vândut în mâinile lui Sisera, conducătorul armatei Hațorului, în mâinile filistenilor și ale regelui Moabului, care au luptat împotriva lor. Ei au strigat către Domnul, zicând: „Am păcătuit căci L-am părăsit pe Domnul și am slujit baalilor și aștoretelor. Dar acum, eliberează-ne din mâna dușmanilor noștri și Îți vom sluji Ție“. Și Domnul i-a trimis pe Ierub-Baal, pe Bedan, pe Iefta și pe Samuel și v-a eliberat din mâna dușmanilor din jurul vostru, astfel încât ați locuit în siguranță. Dar când ați văzut că Nahaș, regele fiilor lui Amon, se îndreaptă împotriva voastră, deși Domnul, Dumnezeul vostru, vă era Împărat, mi-ați zis: „Nu, ci să domnească un rege peste noi!“. Iată deci regele pe care l-ați ales și pe care l-ați cerut. Domnul a pus peste voi un rege. Dacă vă veți teme de Domnul și Îi veți sluji, dacă veți asculta de glasul Său și nu vă veți răzvrăti împotriva poruncii Domnului, Îl veți urma pe Domnul, Dumnezeul vostru, atât voi, cât și regele care a fost pus să domnească peste voi. Dar dacă nu veți asculta de glasul Domnului și vă veți împotrivi poruncii Domnului, atunci mâna Domnului va fi împotriva voastră, așa cum a fost împotriva strămoșilor voștri. Rămâneți în continuare aici și priviți acest lucru uimitor pe care îl va face Domnul înaintea ochilor voștri. Nu este astăzi seceratul grâului? Am să chem pe Domnul și El va trimite tunet și ploaie. Atunci veți înțelege că ați făcut un mare rău în ochii Domnului, cerând pentru voi un rege. Samuel L-a chemat pe Domnul, iar Domnul a trimis tunet și ploaie în ziua aceea. Atunci întregul popor s-a temut foarte tare de Domnul și de Samuel. Tot poporul i-a zis lui Samuel: ‒ Roagă-te Domnului, Dumnezeul tău, pentru slujitorii tăi, ca să nu murim, căci am adăugat la toate păcatele noastre și răul de a cere pentru noi un rege. Samuel a răspuns poporului: ‒ Nu vă temeți! Ați făcut tot răul acesta, dar să nu vă întoarceți din a-L urma pe Domnul și din a-I sluji Domnului cu toată inima voastră. Nu vă duceți după lucruri deșarte, care nu vă aduc niciun folos și nici nu vă eliberează deoarece sunt lucruri deșarte. Domnul nu-Și va părăsi poporul datorită Numelui Său cel mare, căci El a găsit plăcere în a face din voi poporul Său. În ce mă privește, departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului încetând să mă rog pentru voi. De asemenea, vă voi învăța calea cea bună și dreaptă. Numai să vă temeți de Domnul și să-I slujiți cu credincioșie, din toată inima voastră, căci vedeți ce lucruri mari a făcut pentru voi. Dar, dacă veți continua să faceți răul, veți fi spulberați, atât voi, cât și regele vostru. Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns rege și a domnit doi ani peste Israel. Saul și-a ales trei mii de bărbați din Israel: două mii erau cu el în Micmaș și pe muntele Betelului, iar o mie erau cu Ionatan în Ghiva lui Beniamin. Pe ceilalți din popor i-a trimis înapoi, pe fiecare la casa lui. Ionatan a învins garnizoana filistenilor care se afla la Gheva, iar filistenii au aflat lucrul acesta. Atunci, Saul a cerut să se sufle din trâmbiță în toată țara, zicând: „Să audă evreii!“. Și s-a auzit în tot Israelul că Saul a învins garnizoana filistenilor și că Israel a ajuns de nesuferit pentru filisteni. Poporul a fost chemat să i se alăture lui Saul la Ghilgal. Filistenii s-au mobilizat ca să lupte împotriva lui Israel. Erau treizeci de mii de care și șase mii de călăreți, un popor atât de numeros cât nisipul de pe malul mării. Au venit și și-au așezat tabăra la Micmaș, la est de Bet-Aven. Când bărbații lui Israel au văzut că se află în necaz (căci poporul lor era în impas), s-au ascuns în peșteri, în tufișuri, printre stânci, în cripte și în fântâni. Unii dintre evrei chiar au trecut Iordanul înspre regiunile Gad și Ghilad. Saul se afla încă la Ghilgal și tot poporul de lângă el tremura. El a așteptat șapte zile, timpul hotărât de către Samuel. Dar pentru că Samuel nu venea la Ghilgal, poporul se împrăștia de lângă Saul. Atunci Saul a zis: „Aduceți la mine arderea-de-tot și jertfele de pace“. Și a jertfit arderea-de-tot. Tocmai în momentul în care termina de adus arderea-de-tot, a sosit și Samuel. Saul i-a ieșit în întâmpinare ca să-l salute. Samuel a zis: ‒ Ce-ai făcut? Saul a răspuns: ‒ Când am văzut că poporul se împrăștie de lângă mine, că tu nu vii la timpul hotărât și că filistenii sunt adunați la Micmaș, mi-am zis: „Filistenii vor înainta împotriva mea la Ghilgal, iar eu încă nu am căutat fața Domnului “. De aceea am îndrăznit să jertfesc eu arderea-de-tot. Samuel i-a zis lui Saul: ‒ Ai lucrat ca un nebun și nu ai păzit porunca pe care ți-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Dacă ai fi ascultat, Domnul ți-ar fi consolidat pentru totdeauna domnia peste Israel. Acum însă domnia ta nu va mai dăinui. Domnul Și-a găsit un om după inima Lui și l-a desemnat să fie conducătorul poporului Său. Și aceasta fiindcă nu ai păzit ce-ți poruncise Domnul. Samuel s-a ridicat și s-a dus din Ghilgal la Ghiva lui Beniamin. Saul a numărat oamenii care erau cu el și au ieșit în jur de șase sute de bărbați. Saul și Ionatan, fiul său, și poporul care era cu ei au rămas la Gheva, în Beniamin, în timp ce filistenii și-au așezat tabăra la Micmaș. Din tabăra filistenilor au ieșit trei cete de năvălitori ca să distrugă. O ceată a luat-o pe drumul spre Ofra, în regiunea Șual, o alta a luat-o pe drumul spre Bet-Horon, iar ultima – pe drumul spre granița cu vedere spre Valea Țeboim, înspre deșert. În toată țara lui Israel nu se găsea niciun fierar deoarece filistenii ziseseră: „Să nu cumva să-și facă evreii săbii sau sulițe!“. Prin urmare, tot Israelul se ducea la filisteni ca să-și ascută fierul pentru plug, sapa, toporul și secera. Prețul era de un pim pentru ascuțirea fierului de plug și a sapei și de o treime dintr-un șechel pentru ascuțirea furcii, a toporului și a vârfului care se fixa pe țepușa pentru mânat boii. De aceea în ziua luptei, niciunul dintre oamenii care erau cu Saul și cu Ionatan nu avea o sabie sau o suliță în mână. Numai Saul și fiul său Ionatan aveau. O unitate filisteană a înaintat și s-a așezat în trecătoare, la Micmaș. Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, i-a zis tânărului care-i ducea armele: „Vino să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care se află de cealaltă parte!“. Tatălui său însă nu i-a spus nimic. În acest timp, Saul se afla la marginea cetății Ghiva, sub rodiul din Migron, iar cei care se aflau cu el erau în număr de aproape șase sute de bărbați. Se afla acolo și Ahia, care purta un efod. El era fiul lui Ahitub și fratele lui I-Kabod, fiul lui Fineas, nepotul lui Eli, preotul Domnului de la Șilo. Poporul nu știa însă că Ionatan plecase. Între trecătorile prin care căuta Ionatan să treacă la garnizoana filistenilor se afla un colț de stâncă de o parte și un colț de stâncă de cealaltă parte. Numele unuia era Boțeț, iar al celuilalt era Seneh. Unul dintre ele se afla în partea de nord, spre Micmaș, iar celălalt în partea de sud, spre Gheva. Ionatan i-a zis tânărului care-i ducea armele: ‒ Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumciși! Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu-L împiedică pe Domnul să salveze prin mulți sau prin puțini. Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: ‒ Fă tot ceea ce ai pe inimă. Iată că sunt alături de tine în ceea ce ai de gând să faci. Ionatan a zis: ‒ Ne vom îndrepta spre bărbații aceia și ne vom arăta lor. Dacă ne vor zice: „Așteptați până vom ajunge noi la voi!“, atunci vom rămâne acolo unde suntem și nu vom urca la ei. Dar dacă ne vor zice: „Suiți-vă la noi!“, atunci ne vom sui, fiindcă Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul. Așadar, s-au arătat amândoi garnizoanei filistene, iar filistenii au zis: „Iată! Evreii ies din vizuinile în care s-au ascuns!“. Bărbații din garnizoană au strigat către Ionatan și către cel ce-i ducea armele, zicând: „Suiți-vă la noi și vă vom arăta noi!“. Atunci Ionatan i-a spus celui ce-i ducea armele: „Urcă-te după mine pentru că Domnul i-a dat în mâna lui Israel“. Ionatan s-a cățărat, folosindu-se de mâini și de picioare, iar cel ce-i ducea armele îl urma. Filistenii cădeau înaintea lui Ionatan, iar cel ce-i ducea armele venea în urma lui și-i omora. În acest prim atac, Ionatan și cel ce-i ducea armele au ucis aproape douăzeci de bărbați pe o întindere de o jumătate de iugăr de pământ. Era mare tremur în tabără, pe câmpie și în tot poporul. Garnizoana și distrugătorii au tremurat și ei, iar pământul s-a cutremurat. Tremurul acesta era de la Dumnezeu. Străjerii lui Saul, care se aflau în Ghiva lui Beniamin, s-au uitat și iată că mulțimea se împrăștia și alerga încoace și încolo. Atunci Saul le-a zis oamenilor care erau cu el: „Numărați și vedeți cine a plecat din mijlocul nostru“. Ei au numărat și iată că Ionatan și cel ce-i ducea armele lipseau. Saul i-a zis lui Ahia: „Adu încoace Chivotul lui Dumnezeu!“ – pe atunci Chivotul lui Dumnezeu se afla la fiii lui Israel. În timp ce Saul îi vorbea preotului, învălmășeala din tabăra filistenilor a început să fie din ce în ce mai mare. Atunci Saul i-a zis preotului: „Retrage-ți mâna!“. Saul și oamenii lui s-au adunat, au intrat în luptă și au găsit acolo o mare învălmășeală, căci filistenii își întorseseră sabia unii împotriva altora. Evreii care fuseseră înainte cu filistenii și veniseră cu aceștia în tabăra lor s-au întors și s-au unit cu israeliții care erau cu Saul și cu Ionatan. De asemenea, când toți bărbații lui Israel care se ascunseseră pe muntele lui Efraim au auzit că filistenii au fugit, au intrat și ei în luptă, urmărindu-i. În acea zi, Domnul l-a eliberat pe Israel, iar lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven. Bărbații lui Israel s-au aflat în dificultate în ziua aceea, deoarece Saul pusese sub jurământ poporul, zicând: „Blestemat să fie omul care va îndrăzni să mănânce ceva până seara, înainte de a mă răzbuna pe dușmanii mei“. Astfel, niciunul dintre ei n-a gustat mâncare. Tot poporul a intrat într-o pădure, unde, pe suprafața pământului, se afla miere. Când a intrat poporul în pădure, iată că mierea curgea din faguri, însă nimeni din popor nu și-a întins mâna să ia miere deoarece se temea din cauza jurământului. Ionatan, însă, nu auzise că tatăl său pusese poporul sub jurământ. Prin urmare, și-a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână și l-a înmuiat în mierea din fagure. Astfel, el a mâncat miere și ochii i s-au luminat. Atunci unul dintre bărbați i-a zis: ‒ Tatăl tău a pus poporul sub un jurământ sever, zicând: „Blestemat să fie omul care va îndrăzni să mănânce astăzi“. Poporul era epuizat. Atunci Ionatan a zis: ‒ Tatăl meu a tulburat țara. Priviți cum mi s-au luminat ochii pentru că am gustat puțin din mierea aceasta! Cât de bine ar fi fost dacă poporul ar fi mâncat astăzi din prada pe care a luat-o de la dușmanii lui! N-ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare? În ziua aceea, i-au ucis pe filisteni de la Micmaș până la Aialon. Poporul era epuizat. Prin urmare, poporul s-a năpustit asupra prăzii, au luat oi, vite și viței, le-au înjunghiat pe pământ și le-au mâncat cu sânge cu tot. Unii i-au spus însă lui Saul: ‒ Iată, poporul păcătuiește împotriva Domnului, mâncând carnea cu sânge cu tot. Saul a spus: ‒ V-ați purtat cu necredincioșie! Acum, rostogoliți până aici o piatră mare. Dați de veste printre oameni să-și aducă fiecare boul sau oaia la mine, să le taie aici și apoi să le mănânce, ca să nu mai păcătuiască împotriva Domnului, mâncând carne cu sânge. Astfel, în acea noapte, fiecare și-a adus cu el boul și l-a tăiat acolo. Saul a construit un altar Domnului; era prima dată când construia un altar Domnului. Apoi a zis: ‒ Haideți să coborâm după filisteni în timpul nopții, să-i prădăm până în zori și să nu lăsăm viu pe niciunul dintre ei. Ei au răspuns: ‒ Fă tot ceea ce consideri că este bine. Dar preotul a zis: ‒ Să ne apropiem aici de Dumnezeu. Saul L-a întrebat pe Dumnezeu: ‒ Să cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel? Însă, în acea zi, El nu i-a răspuns. Atunci Saul a zis: ‒ Să vină aici toți conducătorii poporului ca să descoperim ce păcat a fost comis astăzi. Viu este Domnul, Care îl eliberează pe Israel, că și dacă ar fi vorba despre fiul meu Ionatan, chiar și el va trebui să moară. Însă nimeni din popor nu i-a răspuns. Saul a zis întregului Israel: ‒ Voi veți sta într-o parte, iar eu împreună cu fiul meu Ionatan vom sta în partea cealaltă. Poporul i-a răspuns lui Saul: ‒ Fă ceea ce consideri că este bine. Saul a zis Domnului, Dumnezeul lui Israel: ‒ Arată-ne adevărul! Sorțul a căzut pe Ionatan și Saul, iar poporul a scăpat. Atunci Saul a zis: ‒ Trageți la sorți între mine și fiul meu Ionatan. Și sorțul a căzut pe Ionatan. Saul i-a zis lui Ionatan: ‒ Spune-mi ce ai făcut. Ionatan i-a răspuns și a zis: ‒ Am gustat puțină miere cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână. Iată-mă, voi muri! Saul a zis: ‒ Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de mine dacă nu vei muri, Ionatane! Dar poporul i-a zis lui Saul: ‒ Chiar trebuie să moară Ionatan, cel care a adus această mare victorie pentru Israel? Nicidecum! Viu este Domnul că nici măcar un fir de păr nu va cădea la pământ din capul lui, pentru că astăzi el a lucrat cu Dumnezeu. Poporul l-a salvat astfel pe Ionatan și n-a fost omorât. Saul a încetat să-i mai urmărească pe filisteni, și filistenii s-au retras în teritoriul lor. După ce Saul a început să domnească peste Israel, el a luptat împotriva tuturor dușmanilor săi din toate părțile: împotriva moabiților, împotriva fiilor lui Amon, împotriva edomiților, împotriva regilor din Țoba și împotriva filistenilor. În orice parte se ducea, era necruțător. El a luptat vitejește și i-a învins pe amalekiți, eliberând Israelul din mâna jefuitorilor săi. Fiii lui Saul erau Ionatan, Ișvi și Malchi-Șua. Fata care i s-a născut prima se numea Merab, cea mică se numea Mihal, iar soția lui se numea Ahinoam, fata lui Ahimaaț. Numele conducătorului armatei lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. Chiș era tatăl lui Saul, iar Ner, tatăl lui Abner, era fiul lui Abiel. Cât timp a trăit Saul, a existat un război înverșunat cu filistenii și ori de câte ori Saul vedea un bărbat puternic sau curajos, îl lua cu el. Samuel a venit la Saul și i-a zis: „Eu sunt cel pe care l-a trimis Domnul să te ungă drept rege peste poporul Său Israel. Prin urmare, ascultă cuvântul Domnului. Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Am ținut cont de ceea ce amalekiții i-au făcut lui Israel atunci când i s-au împotrivit pe drum, când venea din Egipt. Du-te deci și atacă-i pe amalekiți. Dă spre nimicire tot ceea ce le aparține! Nu-i cruța, ci dă la moarte bărbații și femeile, copiii și sugarii, vitele și oile, cămilele și măgarii»“. Saul a adunat poporul și l-a numărat la Telaim. Erau două sute de mii de pedestrași dintre care zece mii de bărbați din Iuda. Când Saul a ajuns aproape de cetatea amalekiților, s-a așezat la pândă, în vale. Saul le-a zis cheniților: „Duceți-vă, plecați! Ieșiți din mijlocul amalekiților ca să nu vă nimicesc împreună cu ei, deoarece ați arătat bunătate față de toți fiii lui Israel atunci când au venit din Egipt“. Astfel, cheniții au plecat din mijlocul amalekiților. Saul i-a învins pe amalekiți de la Havila până la Șur, care este situat la est de Egipt. L-a prins viu pe Agag, regele amalekiților, și a dat spre nimicire tot poporul, trecându-l prin ascuțișul sabiei. Saul și poporul l-au cruțat însă pe Agag și cele mai bune oi, vite, viței grași și miei – tot ceea ce era mai bun. Ei n-au dorit să le dea spre nimicire, ci au dat spre nimicire doar lucrurile care erau de disprețuit și fără valoare. Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Samuel, zicând: „Îmi pare rău că l-am făcut pe Saul rege, pentru că s-a abătut de la Mine și nu a împlinit poruncile Mele“. Samuel s-a mâhnit și a strigat către Domnul toată noaptea. S-a sculat dimineață ca să-l întâlnească pe Saul, însă i s-a spus: „Saul a plecat la Carmel și iată că și-a ridicat un monument. Apoi s-a întors, și-a continuat drumul și s-a dus la Ghilgal“. Samuel s-a dus la Saul, iar Saul i-a zis: ‒ Fii binecuvântat de Domnul! Am împlinit porunca Domnului. Samuel i-a răspuns: ‒ Atunci ce este acest behăit de oi, care ajunge la urechile mele și acest muget de vite, pe care-l aud? Saul i-a zis: ‒ Le-au adus de la amalekiți, pentru că poporul a cruțat cele mai bune oi și vite ca să le jertfească Domnului, Dumnezeul tău. Pe celelalte însă le-am dat spre nimicire. Samuel i-a zis: ‒ Oprește-te! Îți voi spune ce mi-a vorbit Domnul în noaptea aceasta. Saul i-a zis: ‒ Spune-mi! Samuel i-a zis: ‒ Când erai mic în ochii tăi, nu ai devenit tu, oare, căpetenia semințiilor lui Israel? Domnul te-a uns rege al lui Israel și te-a trimis într-o misiune și a zis: „Du-te și dă-i spre nimicire pe păcătoșii aceia de amalekiți! Luptă-te cu ei până vor fi nimiciți!“. De ce n-ai ascultat de glasul Domnului și te-ai aruncat asupra prăzii, făcând astfel ce este rău înaintea ochilor Domnului? Saul i-a răspuns lui Samuel: ‒ Am ascultat de glasul Domnului. Am plecat în misiunea pe care mi-a încredințat-o și l-am adus aici pe Agag, regele amalekiților, iar pe amalekiți i-am dat spre nimicire. Dar poporul a luat din pradă oi și vite, ce era mai bun din ceea ce trebuia dat spre nimicire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeul tău, la Ghilgal. Atunci Samuel a zis: Oare Își găsește Domnul plăcerea în arderi-de-tot și în jertfe mai mult decât în ascultare de glasul Său? Iată, ascultarea este mai bună decât jertfele și luarea-aminte este mai bună decât grăsimea berbecilor. Căci răzvrătirea este ca păcatul divinației, iar mândria este ca nelegiuirea și idolatria. Pentru că ai respins Cuvântul Domnului, te-a respins și El ca rege. Saul i-a răspuns lui Samuel: ‒ Am păcătuit căci am încălcat porunca Domnului și n-am ascultat de cuvintele tale. M-am temut de popor și am ascultat de glasul lui. Acum, te rog, iartă-mi păcatul și întoarce-te împreună cu mine pentru a mă putea închina Domnului. Samuel i-a zis: ‒ Nu mă voi întoarce împreună cu tine. Pentru că ai respins Cuvântul Domnului și Domnul te-a respins ca rege al lui Israel. În timp ce Samuel se întorcea să plece, Saul l-a apucat de marginea mantiei, iar aceasta s-a rupt. Atunci Samuel i-a zis: ‒ Domnul a rupt astăzi de la tine domnia peste Israel și a dat-o unuia din semenii tăi, mai bun decât tine. Gloria lui Israel nu trădează și nu Se răzgândește, căci El nu este om ca să Se răzgândească. Saul i-a zis: ‒ Am păcătuit. Totuși, onorează-mă, te rog, înaintea bătrânilor poporului meu și înaintea lui Israel. Întoarce-te cu mine ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeul tău. Samuel s-a întors după Saul, iar acesta s-a închinat înaintea Domnului. Apoi Samuel a zis: „Aduceți-l înaintea mea pe Agag, regele amalekiților“. Agag a venit spre el încrezător, zicându-și: „Cu siguranță că amărăciunea morții a trecut“. Samuel i-a zis lui Agag: „Așa cum sabia ta a lăsat femei fără fii, tot astfel mama ta va fi lăsată fără fiu printre femei“. Apoi l-a tăiat pe Agag în bucăți înaintea Domnului, la Ghilgal. După aceea, Samuel a plecat la Rama, iar Saul s-a întors acasă, în Ghiva lui Saul. Samuel nu l-a mai văzut pe Saul până în ziua morții lui, însă Samuel bocea pentru Saul. Domnului I-a părut rău că l-a făcut pe Saul rege peste Israel. Domnul i-a zis lui Samuel: ‒ Până când vei mai boci pentru Saul, de vreme ce Eu l-am respins, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ți cornul cu ulei și du-te acolo unde te trimit: la Ișai, betleemitul, pentru că pe unul dintre fiii săi Mi l-am ales ca rege. Dar Samuel I-a zis: ‒ Cum aș putea să plec? Saul va auzi lucrul acesta și mă va ucide. Domnul i-a răspuns: ‒ Să iei o juncană cu tine și să zici: „Am venit să aduc Domnului o jertfă“. Invită la aducerea jertfei și pe Ișai, iar eu îți voi arăta ce să faci. Vei unge pentru Mine pe acela pe care ți-l voi arăta. Samuel a făcut ceea ce-i spusese Domnul și a venit la Betleem. Bătrânilor cetății le era frică să se întâlnească cu el. Ei au întrebat: ‒ Vii cu pace? El a răspuns: ‒ Da, cu pace. Vin ca să aduc o jertfă Domnului. Sfințiți-vă și veniți cu mine la aducerea jertfei. Samuel l-a sfințit pe Ișai și pe fiii săi și i-a invitat la aducerea jertfei. Când au sosit aceștia, Samuel l-a văzut pe Eliab și și-a zis: „Cu siguranță unsul Domnului se află aici, înaintea Lui“. Însă Domnul i-a zis: „Nu te uita la înfățișarea sau la înălțimea staturii lui, pentru că l-am respins, căci Domnul nu Se uită la ceea ce se uită omul. Omul se uită la înfățișare, pe când Domnul Se uită la inimă“. Atunci Ișai l-a chemat pe Abinadab și l-a pus să treacă prin fața lui Samuel. El i-a zis: ‒ Nici pe acesta nu l-a ales Domnul. Apoi Ișai l-a pus pe Șama să-i treacă prin față, dar Samuel a zis: ‒ Nici pe acesta nu l-a ales Domnul. Așa i-a pus Ișai pe șapte dintre fiii săi să treacă prin fața lui Samuel, însă Samuel i-a zis lui Ișai: ‒ Domnul nu i-a ales nici pe aceștia. Apoi Samuel i-a zis lui Ișai: ‒ Aceștia sunt toți fiii pe care îi ai? Ișai i-a răspuns: ‒ A mai rămas cel mai tânăr, dar iată că el paște turmele. Samuel i-a zis lui Ișai: ‒ Trimite după el și adu-l, căci nu ne vom aduna în jurul mesei până nu vine aici. Ișai a trimis după el și a fost adus. El era roșcat, cu ochi frumoși și plăcut la chip. Domnul i-a zis lui Samuel: „Ridică-te și unge-l, căci el este!“. Samuel a luat cornul cu ulei și l-a uns în mijlocul fraților lui, iar Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s-a ridicat și a plecat la Rama. Duhul Domnului S-a îndepărtat de la Saul, și un duh rău de la Domnul îl chinuia. Slujitorii lui Saul i-au zis: ‒ Iată că un duh rău de la Dumnezeu te chinuie. Să poruncească stăpânul nostru slujitorilor tăi, care stau înaintea ta, să caute un om care știe să cânte la liră. Atunci când duhul cel rău de la Dumnezeu va veni peste tine, el va cânta cu mâna lui și te vei simți mai bine. Saul le-a zis slujitorilor săi: ‒ Găsiți-mi un om care știe să cânte bine și aduceți-l la mine. Atunci unul dintre tinerii slujitori a zis: ‒ Iată, l-am văzut pe unul dintre fiii lui Ișai din Betleem, care este iscusit la cântat. Este un războinic viteaz, priceput la vorbire și cu o înfățișare plăcută, iar Domnul este cu el. Saul a trimis mesageri la Ișai, zicând: ‒ Trimite-mi-l pe David, fiul tău, cel care este cu turmele. Ișai a luat un măgar încărcat cu pâine, un burduf de vin și un ied și le-a trimis lui Saul prin fiul său David. David a venit la Saul și s-a înfățișat înaintea lui. Acestuia i-a plăcut foarte mult de David și l-a luat să-i poarte armele. Saul a trimis la Ișai să-i spună: ‒ Dă-i voie lui David să rămână în slujba mea, pentru că a găsit bunăvoință înaintea mea. Ori de câte ori venea duhul de la Dumnezeu asupra lui Saul, David lua lira și cânta. Atunci Saul avea parte de alinare, se simțea mai bine, iar duhul cel rău pleca de la el. Filistenii și-au strâns trupele pentru război. Ei s-au strâns la Soco, care aparține de Iuda, și și-au așezat tabăra între Soco și Azeka, la Efes-Damim. Saul împreună cu bărbații lui Israel s-au strâns și și-au așezat tabăra în Valea Ela. Ei s-au așezat în linie de bătaie ca să-i înfrunte pe filisteni. Filistenii stăteau pe un deal, deoparte, iar Israel stătea pe un alt deal, de cealaltă parte, între ei aflându-se o vale. Din tabăra filistenilor a ieșit un viteaz al cărui nume era Goliat. Era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă. Pe cap avea un coif de bronz și era îmbrăcat cu o armură din zale de bronz în greutate de cinci mii de șecheli. Niște apărători din bronz îi acopereau picioarele, iar pe spate îi atârna o lance. Lemnul suliței lui era ca sulul unui țesător, iar vârful ei era de șase sute de șecheli de fier. Cel ce-i ducea scutul mergea înaintea lui. Goliat s-a oprit și a strigat trupelor lui Israel așezate în linie de bătaie: „De ce ați ieșit și v-ați aliniat pentru luptă? Oare nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți-vă un bărbat care să coboare la mine. Dacă va fi în stare să lupte cu mine și să mă ucidă, atunci noi vom deveni slujitorii voștri. Dacă însă eu îl voi învinge și-l voi ucide, atunci voi veți deveni slujitorii noștri și ne veți sluji“. Apoi filisteanul a zis: „Batjocoresc în ziua aceasta trupele lui Israel! Dați-mi un bărbat cu care să mă lupt!“. Când Saul și tot Israelul au auzit acele cuvinte rostite de filistean s-au înspăimântat și s-au temut foarte tare. David era fiul acelui efratit pe nume Ișai, din Betleemul lui Iuda. El avea opt fii, iar pe vremea lui Saul era bătrân, înaintat în vârstă. Cei trei fii mai mari ai lui Ișai plecaseră și îl urmaseră pe Saul la război. Numele celor trei fii ai săi care plecaseră la război erau: Eliab, întâiul născut; al doilea era Abinadab; iar al treilea era Șama. David era cel mai tânăr. Cei trei fii mai mari îl urmaseră pe Saul. David însă pleca și se întorcea de la Saul pentru a paște turma tatălui său, la Betleem. Timp de patruzeci de zile, filisteanul s-a apropiat dimineața și seara și a stat în poziție de luptă. Ișai i-a zis fiului său David: „Ia, te rog, pentru frații tăi, efa aceasta de grâne prăjite și aceste zece pâini și du-le repede în tabără. Ia și aceste zece bucăți de brânză și du-le căpeteniei peste mia lor. Vezi cum le merge fraților tăi și adu-mi vești de la ei. Ei se află împreună cu Saul și cu ceilalți bărbați ai lui Israel în Valea Ela, unde se luptă cu filistenii“. David s-a sculat dimineață, a lăsat turma în grija unui paznic, a luat cu el tot ce i-a poruncit Ișai și a plecat. Când a ajuns în tabără, armata se alinia în poziție de luptă, scoțând strigăte de război. Israel și filistenii s-au aliniat în poziții de luptă, față în față. David și-a lăsat lucrurile în grija celui ce păzea bagajele și a fugit la pozițiile de luptă. Cum a ajuns, și-a întrebat frații de sănătate. Pe când vorbea cu ei, iată că viteazul pe nume Goliat, filisteanul din Gat, a ieșit din rândurile filistenilor. El a rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, iar David le-a auzit. Când l-au văzut pe acel bărbat, toți bărbații lui Israel au fugit dinaintea lui, fiindu-le foarte teamă. Bărbații lui Israel au zis: ‒ L-ați văzut pe acel bărbat înaintând? A înaintat ca să batjocorească pe Israel. Pe cel care-l va omorî, regele îl va răsplăti cu mari bogății, îi va da pe fata sa de soție și-i va scuti familia tatălui său de dări în Israel. David i-a întrebat pe bărbații care stăteau lângă el: ‒ Ce i se va face celui care-l va ucide pe acest filistean și va ridica astfel disprețul de peste Israel? Cine este acest filistean, acest necircumcis, ca să batjocorească armatele Dumnezeului celui Viu? Poporul i-a spus despre acea promisiune, zicând: ‒ Așa i se va face celui care-l va omorî. Când Eliab, fratele lui cel mai mare, l-a auzit vorbind cu bărbații, s-a mâniat pe David și i-a zis: ‒ De ce ai venit și cu cine ai lăsat acele puține oi în deșert? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Ai venit să vezi lupta. David a zis: ‒ Cu ce am greșit acum? Nu pot nici măcar să vorbesc? După aceea, s-a întors de la el spre un altul și l-a întrebat același lucru. Poporul i-a dat același răspuns ca mai înainte. Cuvintele rostite de David au fost auzite și istorisite lui Saul, care a trimis după el. David i-a zis lui Saul: ‒ Niciun om să nu se descurajeze în inima lui din cauza acestuia. Slujitorul tău va merge și se va lupta cu acest filistean. Saul însă i-a zis lui David: ‒ Nu poți să mergi împotriva acestui filistean ca să te lupți cu el, fiindcă tu ești doar un tinerel, pe când el este un războinic încă din tinerețea lui. Dar David i-a zis lui Saul: ‒ Slujitorul tău era păstor la turmele tatălui său. Când venea un leu sau un urs și lua o oaie din turmă, mă duceam după el, îl loveam și scăpam oaia din gura lui. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de coamă și-l loveam până îl omoram. Slujitorul tău a omorât și leul și ursul, iar cu filisteanul acesta, cu acest necircumcis, va fi ca și cu unul dintre ei, pentru că a batjocorit armatele Dumnezeului celui Viu. David a zis: ‒ Domnul, Care m-a scăpat din laba leului și a ursului, mă va scăpa și din mâna acestui filistean. Atunci Saul i-a zis lui David: ‒ Du-te și Domnul să fie cu tine! Saul l-a îmbrăcat pe David cu armura sa: i-a pus un coif de bronz pe cap și l-a îmbrăcat cu o armură din zale. David a legat sabia lui Saul peste armură și a încercat să meargă, deoarece nu era obișnuit cu ele. S-a dezbrăcat însă de ele, zicându-i lui Saul: ‒ Nu pot să merg cu ele, căci nu sunt obișnuit. După aceea, și-a luat toiagul în mână, a ales cinci pietre netede din pârâu, pe care le-a pus în buzunarul traistei sale de păstor, și-a luat praștia și s-a îndreptat spre filistean. Filisteanul se apropia din ce în ce mai mult de David, iar cel ce-i ducea scutul era înaintea lui. Filisteanul s-a uitat și când l-a văzut pe David, l-a disprețuit, căci acesta nu era decât un tinerel roșcat și cu înfățișare frumoasă. El i-a zis lui David: ‒ Sunt eu un câine, de vii la mine cu toiege? Apoi l-a blestemat pe David în numele dumnezeilor săi. Filisteanul i-a zis lui David: ‒ Vino la mine și voi da trupul tău păsărilor cerului și animalelor câmpului. David i-a zis filisteanului: ‒ Tu vii la mine cu sabie, suliță și lance, dar eu vin la tine în Numele Domnului Oștirilor, Dumnezeul armatelor lui Israel, pe Care tu L-ai batjocorit. În ziua aceasta, Domnul te va da în mâna mea, te voi lovi și-ți voi tăia capul. Astăzi voi da păsărilor cerului și vietăților pământului cadavrele armatei filistenilor și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu. Și toți cei care sunt adunați aici vor ști că Domnul nu salvează nici prin sabie, nici prin suliță. Căci lupta este a Domnului, iar El vă va da în mâinile noastre. Imediat ce filisteanul a început să se apropie de David, acesta a alergat repede înspre liniile de luptă ca să-l înfrunte. David și-a băgat mâna în traistă de unde a scos o piatră. A aruncat piatra cu ajutorul praștiei și l-a lovit pe filistean în frunte. Piatra a pătruns în fruntea lui, iar el a căzut cu fața la pământ. Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul. El l-a lovit pe filistean și l-a ucis. David n-a avut nici măcar o sabie în mână. Apoi David a alergat și s-a oprit lângă filistean. I-a luat sabia, a scos-o din teaca ei și i-a tăiat capul cu ea. Când au văzut că viteazul lor era mort, filistenii au luat-o la fugă. Atunci bărbații lui Israel și cei ai lui Iuda s-au ridicat, au scos un strigăt de război și i-au urmărit pe filisteni până la intrarea într-o vale și până la porțile Ekronului. Filistenii, răniți de moarte, au căzut pe drumul Șaaraimului până la Gat și la Ekron. Când s-au întors de la urmărirea filistenilor, fiii lui Israel le-au prădat tabăra. David a luat capul filisteanului și l-a adus la Ierusalim, iar armele filisteanului le-a dus la el în cort. Când l-a văzut Saul pe David ieșind împotriva filisteanului, l-a întrebat pe Abner, conducătorul armatei: ‒ Abner, al cui fiu este acest tânăr? Abner i-a răspuns: ‒ Viu este sufletul tău, rege, că nu știu. Atunci regele i-a zis: ‒ Află al cui fiu este acest tânăr. Îndată ce David s-a întors de la uciderea filisteanului, Abner l-a luat și l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului. Saul i-a zis: ‒ Al cui fiu ești, tinere? David i-a răspuns: ‒ Sunt fiul slujitorului tău Ișai din Betleem. După ce David a terminat de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s-a legat de sufletul lui David. Ionatan l-a iubit ca pe propriul său suflet. În ziua aceea, Saul l-a ținut pe David la el și nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său. Ionatan a încheiat un legământ cu David pentru că îl iubea ca pe sine însuși. Ionatan și-a scos mantaua pe care o purta și i-a dat-o lui David. I-a dat și hainele sale de luptă, sabia sa, arcul său și cureaua sa. David se ducea oriunde îl trimitea Saul și reușea în toate. De aceea Saul l-a pus în fruntea războinicilor. Lucrul acesta a fost plăcut atât înaintea întregului popor, cât și înaintea slujitorilor lui Saul. La întoarcerea lui David de la uciderea filisteanului, în timp ce veneau ei, femeile din toate cetățile lui Israel au ieșit în întâmpinarea regelui Saul. Ele cântau cântări de bucurie și dansau în sunetul tamburinelor și al lăutelor. Femeile cântau, în veselia lor, zicând: „Saul a ucis miile lui, iar David zecile lui de mii“. Lui Saul nu i-au plăcut aceste cuvinte și s-a înfuriat foarte tare, zicând: „I-au dat lui David zecile de mii, iar mie doar miile. Acum nu-i mai lipsește decât regatul“. Și din ziua aceea, Saul l-a privit cu suspiciune pe David. În ziua următoare, duhul cel rău de la Dumnezeu a venit peste Saul, care profețea înăuntrul casei sale. David cânta la liră, așa cum făcea în fiecare zi, iar Saul avea în mână o suliță. Saul a aruncat sulița, gândindu-se: „Îl voi țintui pe David de zid“. Însă David s-a ferit de el de două ori. Lui Saul i-a fost teamă de David, pentru că Domnul era cu acesta, dar de Saul Se îndepărtase. De aceea, Saul l-a îndepărtat de lângă el și l-a pus căpetenie peste o mie de oameni. David conducea poporul în luptă. El reușea în toate căile lui și Domnul era cu el. Când Saul a văzut că David reușea întotdeauna, i-a fost frică de el. Tot Israelul și Iuda îl iubeau pe David, căci acesta îl conducea în luptă. Atunci Saul i-a zis lui David: ‒ Iată, ți-o voi da de soție pe Merab, fata mea cea mare; numai să fii luptătorul meu viteaz și să porți războaiele Domnului! Saul însă își zicea: „Să nu fie mâna mea împotriva lui, ci să fie mâna filistenilor împotriva lui“. David i-a răspuns lui Saul: ‒ Cine sunt eu și cine este neamul meu, clanul tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele regelui? Însă atunci când a sosit timpul ca Merab, fata lui Saul, să-i fie dată lui David de soție, ea a fost dată lui Adriel din Mehola. Mihal, o altă fată a lui Saul, îl iubea pe David. L-au înștiințat pe Saul, iar lui i-a plăcut lucrul acesta. Atunci Saul și-a zis: „I-o voi da ca să-i fie o capcană și, astfel, mâna filistenilor va fi împotriva lui“. Saul i-a zis lui David pentru a doua oară: ‒ Astăzi vei fi ginerele meu. Apoi Saul le-a poruncit slujitorilor săi: ‒ Vorbiți-i lui David în secret și spuneți-i: „Iată că regele își găsește plăcerea în tine și toți slujitorii săi te iubesc. Acceptă, deci, să fii ginerele regelui“. Slujitorii lui Saul i-au spus aceste cuvinte lui David, dar David a zis: ‒ Credeți că este ceva neînsemnat să fii ginerele regelui? Eu sunt un om sărac și lipsit de importanță. Slujitorii lui Saul l-au înștiințat de cuvintele acestea pe care le spusese David. Atunci Saul a zis: „Așa să-i vorbiți lui David: «Regele nu dorește zestre, ci o sută de prepuțuri de-ale filistenilor, astfel încât regele să fie răzbunat pe dușmanii lui»“. Saul însă plănuia să-l facă pe David să cadă în mâinile filistenilor. Slujitorii lui Saul i-au spus aceste cuvinte lui David și propunerea de a fi ginerele regelui i-a plăcut lui David. Înainte să se împlinească vremea hotărâtă, David s-a ridicat, a plecat împreună cu oamenii săi și a ucis două sute de filisteni. A adus prepuțurile lor și le-a dat în număr întreg regelui, ca să devină ginerele regelui. Atunci Saul i-a dat-o de soție pe fata sa Mihal. Când Saul a văzut și a înțeles că Domnul era cu David și că Mihal, fata lui, îl iubea, s-a temut și mai tare de David. Saul i-a fost dușman lui David în toate zilele. Domnitorii filisteni ieșeau la război și, ori de câte ori ieșeau, David avea mai mult succes decât toți slujitorii lui Saul. Și numele lui a ajuns foarte prețuit. Saul a vorbit cu fiul său Ionatan și cu toți slujitorii săi să-l omoare pe David. Însă Ionatan, fiul lui Saul, îl aprecia foarte mult pe David. Prin urmare, Ionatan l-a înștiințat pe David, zicând: ‒ Tatăl meu, Saul, încearcă să te omoare. De aceea, te rog, păzește-te mâine dimineață și stai într-un loc secret. Eu voi ieși și voi sta lângă tatăl meu în câmpul în care te vei afla tu. Îi voi vorbi despre tine și îți voi spune ce voi afla. Ionatan l-a vorbit de bine pe David tatălui său, Saul, zicându-i: ‒ Să nu păcătuiască regele împotriva slujitorului său David, pentru că el n-a păcătuit împotriva ta, ci dimpotrivă, faptele sale ți-au slujit foarte bine. Și-a riscat viața atunci când l-a ucis pe filistean, iar Domnul a adus o mare victorie pentru tot Israelul. Tu ai văzut lucrul acesta și te-ai bucurat. De ce atunci să păcătuiești împotriva unui sânge nevinovat, omorându-l pe David fără niciun motiv? Saul a ascultat de Ionatan și a jurat: ‒ Viu este Domnul că David nu va fi omorât. Atunci Ionatan l-a chemat pe David și i-a spus toate aceste cuvinte. Apoi Ionatan l-a adus pe David la Saul și David a fost înaintea lui ca mai înainte. Între timp, a izbucnit din nou războiul. David a ieșit să lupte împotriva filistenilor și le-a provocat o înfrângere așa de mare, încât aceștia au fugit dinaintea lui. Într-o zi, pe când Saul ședea în casa lui, duhul cel rău de la Domnul a venit peste el. Saul ținea în mână o suliță, iar David cânta la liră. Saul a încercat să-l țintuiască pe David cu sulița de zid, însă acesta s-a ferit de Saul, care a înfipt sulița în perete. Apoi David a fugit și a scăpat în noaptea aceea. Atunci Saul a trimis niște mesageri la casa lui David ca să-l pândească, iar dimineața să-l omoare. Însă Mihal, soția lui David, l-a înștiințat, zicând: „Dacă nu-ți scapi viața în noaptea aceasta, mâine vei fi omorât“. Mihal l-a coborât pe David pe fereastră, iar acesta a fugit și a scăpat. Apoi Mihal a luat terafimul, l-a așezat în pat, i-a pus pe cap niște păr de capră și l-a acoperit cu o cuvertură. Când Saul a trimis mesagerii să-l captureze pe David, Mihal le-a zis că este bolnav. Dar Saul a trimis mesagerii înapoi să-l vadă pe David, zicând: ‒ Aduceți-l la mine, în patul lui, ca să-l omor. Când au intrat mesagerii, iată că în pat se afla terafimul cu părul de capră pe cap. Atunci Saul a întrebat-o pe Mihal: ‒ De ce m-ai înșelat în felul acesta și l-ai lăsat pe dușmanul meu să plece și să scape? Mihal i-a răspuns: ‒ El mi-a zis: „Lasă-mă să plec, altfel te omor!“. David a fugit și a scăpat; s-a dus la Samuel, la Rama și i-a spus tot ceea ce i-a făcut Saul. Apoi, împreună cu Samuel, a plecat și a locuit la Naiot. L-au înștiințat pe Saul de lucrul acesta, zicând: „Iată, David se află la Naiot, în Rama“. Atunci Saul a trimis niște mesageri ca să-l prindă pe David. Dar când aceștia au văzut un grup de profeți profețind, și pe Samuel stând în fruntea lor, Duhul lui Dumnezeu a venit peste oamenii lui Saul, astfel că și ei au profețit. Când i s-a spus lui Saul lucrul acesta, a trimis alți mesageri, dar și aceștia au profețit. Saul a trimis din nou mesageri, pentru a treia oară, dar și aceștia au profețit. În cele din urmă, a plecat el însuși spre Rama. A ajuns la fântâna cea mare, care se află în Secu și a întrebat: ‒ Unde sunt Samuel și David? Cineva i-a răspuns: ‒ Iată, sunt la Naiot, în Rama. Atunci Saul s-a îndreptat spre Naiot, în Rama. Însă Duhul lui Dumnezeu a venit și peste el, iar el și-a continuat drumul profețind până ce a ajuns la Naiot, în Rama. S-a dezbrăcat și el de hainele sale și a profețit și el înaintea lui Samuel. A zăcut dezbrăcat toată ziua aceea și toată noaptea. De aceea se zice: „Este oare și Saul printre profeți?“. David a fugit din Naiot, din Rama, a venit la Ionatan și l-a întrebat: ‒ Ce am făcut? Care este nelegiuirea mea și cu ce am păcătuit împotriva tatălui tău de încearcă să-mi ia viața? Ionatan i-a răspuns: ‒ Nicidecum! Nu vei muri! Iată, tatăl meu nu face niciun lucru, nici mare, nici mic, fără să mi-l dezvăluie. De ce ar ascunde tatăl meu lucrul acesta de mine? Nu este așa. Dar David a jurat din nou și a zis: ‒ Tatăl tău știe foarte bine că am găsit bunăvoință înaintea ta și trebuie să-și fi zis: „Să nu știe Ionatan lucrul acesta, căci s-ar întrista“. Cu adevărat, viu este Domnul și viu este sufletul tău că între mine și moarte nu este decât un pas. Ionatan i-a zis lui David: ‒ Voi face pentru tine orice vei spune. David i-a zis lui Ionatan: ‒ Iată, mâine va începe o lună nouă și ar trebui să stau la masă împreună cu regele. Totuși, lasă-mă să plec și să mă ascund în câmp până în a treia seară. Dacă tatăl tău va observa lipsa mea, să-i spui: „David m-a rugat mult să-l las să se ducă repede până în Betleem, cetatea sa, căci se aduce acolo o jertfă anuală pentru toată familia“. Dacă va zice: „Bine!“, atunci va fi pace pentru slujitorul tău. Însă, dacă se va mânia, atunci să știi că a hotărât să-mi facă rău. Prin urmare, arată bunătate față de slujitorul tău, căci l-ai adus pe slujitorul tău în legământ cu tine înaintea Domnului. Iar dacă se găsește vreo nelegiuire în mine, omoară-mă tu însuți! Pentru ce să mă mai aduci înaintea tatălui tău? Ionatan i-a zis: ‒ Nicidecum! Dacă aș fi știut că tatăl meu a hotărât să-ți facă rău, oare nu ți-aș fi spus? David l-a întrebat pe Ionatan: ‒ Cine mă va înștiința dacă tatăl tău îți va răspunde cu asprime? Ionatan i-a răspuns: ‒ Vino, să ieșim pe câmp. Și au ieșit amândoi pe câmp. Ionatan i-a zis lui David: ‒ Martor îmi este Domnul, Dumnezeul lui Israel, că îl voi cerceta pe tatăl meu mâine și poimâine cam pe la ora asta. Iar dacă are gânduri bune față de David, nu voi trimite eu pe cineva la tine și nu-ți voi dezvălui lucrul acesta? Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea dacă tatăl meu va dori să-ți facă rău, iar eu nu-ți voi dezvălui lucrul acesta și nu te voi lăsa să pleci în siguranță. Și Domnul să fie cu tine așa cum a fost și cu tatăl meu. Dacă voi mai trăi, să te înduri de mine, așa cum se îndură Domnul, ca să nu mor. Să nu-ți îndepărtezi niciodată bunătatea față de familia mea, nici chiar atunci când Domnul va șterge de pe fața pământului pe fiecare dintre dușmanii lui David. Ionatan a încheiat legământ cu Casa lui David, zicând: „ Domnul să-i tragă la răspundere pe dușmanii lui David!“. Și Ionatan l-a pus pe David să-și reînnoiască jurământul, datorită dragostei pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sine însuși. Apoi Ionatan i-a zis: ‒ Mâine este lună nouă și lipsa ta va fi observată, pentru că locul tău va fi gol. Poimâine să cobori repede, să te duci la locul în care te-ai ascuns prima oară și să stai lângă piatra Ezel. Eu voi trage trei săgeți spre ea, ca și când aș trage la țintă. Apoi voi trimite un slujitor, spunându-i: „Du-te și caută săgețile!“. Dacă îi voi spune slujitorului: „Iată, săgețile sunt dincoace de tine. Adu-le încoace!“, atunci să vii, pentru că, viu este Domnul, te afli în siguranță. Nu este niciun pericol. Dacă însă îi voi spune tânărului: „Iată, săgețile sunt dincolo de tine“, atunci să pleci, pentru că Domnul te trimite. Iar cu privire la ceea ce am vorbit noi, iată, Domnul este martor între mine și tine pentru totdeauna. David s-a ascuns în câmp. A venit luna nouă, și regele s-a așezat la masă să mănânce. Regele s-a așezat, ca de obicei, pe scaunul său, pe scaunul de lângă perete. Ionatan s-a ridicat, iar Abner s-a așezat lângă Saul. Locul lui David a rămas însă gol. Saul n-a spus nimic în acea zi, pentru că se gândea că s-a întâmplat ceva cu David. Își spunea: „El nu este curat, cu siguranță nu este curat“. În ziua următoare, a doua zi a lunii noi, locul lui David era tot gol. Atunci Saul l-a întrebat pe fiul său Ionatan: ‒ De ce nu a venit fiul lui Ișai la masă, nici ieri și nici astăzi? Ionatan i-a răspuns: ‒ David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. El mi-a zis: „Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, iar fratele meu mi-a poruncit să fiu acolo. Acum, dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, dă-mi voie, te rog, să plec repede și să-mi văd frații!“. De aceea nu a venit la masa regelui. Saul s-a mâniat pe Ionatan și i-a zis: ‒ Fiu de femeie ușuratică și răzvrătită! Crezi că nu știu că ți-ai ales ca prieten pe fiul lui Ișai, spre rușinea ta și spre rușinea goliciunii mamei tale? Atât timp cât fiul lui Ișai trăiește pe acest pământ, nici tu și nici regatul tău nu veți fi în siguranță. Trimite, deci, oameni, și adu-l la mine, pentru că merită să fie pedepsit cu moartea. Dar Ionatan i-a răspuns tatălui său, Saul: ‒ Pentru ce să fie dat la moarte? Ce a făcut? Atunci Saul a aruncat sulița spre el ca să-l lovească. Astfel, Ionatan a înțeles că tatăl său era hotărât să-l omoare pe David. Ionatan s-a ridicat de la masă, arzând de mânie, și în acea zi, a doua a lunii noi, nu a mâncat nimic, căci era trist din cauza lui David, fiindcă tatăl său îl umilise. În dimineața următoare, Ionatan a ieșit la câmp pentru întâlnirea cu David. Împreună cu el era un slujitor. El i-a zis slujitorului: „Aleargă și găsește, te rog, săgețile pe care le trag“. Slujitorul a alergat, iar Ionatan a tras o săgeată dincolo de el. Când slujitorul a ajuns la locul în care căzuse săgeata trasă de Ionatan, acesta a strigat după slujitor: „Nu-i așa că săgeata este dincolo de tine?“. Ionatan a strigat după slujitor: „Iute! Grăbește-te! Nu te opri!“. Slujitorul a adunat săgețile și s-a întors la stăpânul său. Acesta nu înțelegea nimic. Doar Ionatan și David înțelegeau ce se întâmpla. Ionatan i-a dat slujitorului armele sale și i-a zis: „Du-te și du-le în cetate!“. După ce a plecat slujitorul, David s-a ridicat din partea de sud a stâncii, s-a aruncat cu fața la pământ și s-a închinat de trei ori. Apoi s-au sărutat unul pe altul și au plâns împreună, dar David a plâns mai mult. Ionatan i-a zis lui David: „Mergi în pace! Să fie precum am jurat amândoi în Numele Domnului când am zis: « Domnul să fie între mine și tine și între urmașii mei și urmașii tăi pentru totdeauna»“. Apoi David s-a ridicat și a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate. David a venit la Nob, la preotul Ahimelek. Acesta i-a ieșit în întâmpinare tremurând și l-a întrebat: ‒ De ce ești singur și nu este nimeni cu tine? David i-a răspuns preotului Ahimelek: ‒ Regele mi-a încredințat o misiune, zicându-mi: „Nimeni să nu știe nimic despre misiunea în care te-am trimis și pe care ți-am încredințat-o“. Iar cu oamenii mei am hotărât un anume loc de întâlnire. Acum însă ce ai la îndemână? Dă-mi vreo cinci pâini sau ce vei găsi. Dar preotul i-a răspuns lui David, zicând: ‒ Nu am la îndemână pâine obișnuită. Pot să-ți dau doar pâine sfințită, însă numai dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei. David i-a răspuns preotului: ‒ Cu adevărat, femeile au fost ținute departe de noi în aceste trei zile, de când am plecat. Trupurile tinerilor ar fi fost sfinte, chiar dacă ar fi fost o misiune obișnuită. Cu cât mai sfinte vor fi astăzi trupurile lor? Atunci, preotul i-a dat pâine sfințită pentru că nu se afla acolo alt fel de pâine decât pâinea prezentării, care fusese luată dinaintea Domnului și înlocuită cu pâine caldă în ziua în care o luaseră pe cealaltă. În acea zi se afla acolo, închis înaintea Domnului, unul dintre slujitorii lui Saul, edomitul Doeg, conducătorul păstorilor lui Saul. David i-a zis lui Ahimelek: ‒ Nu este aici, la îndemâna ta, vreo suliță sau vreo sabie? Eu nu mi-am luat cu mine sabia și armele, pentru că porunca regelui era urgentă. Preotul i-a răspuns: ‒ Iată, sabia filisteanului Goliat, pe care l-ai ucis în Valea Ela, este înfășurată într-o învelitoare, în spatele efodului. Dacă vrei s-o iei, ia-o, căci în afară de aceasta, nu este alta. David a zis: ‒ Nu este alta ca ea! Dă-mi-o! David s-a ridicat, a fugit de Saul în acea zi și a venit la Achiș, regele Gatului. Slujitorii lui Achiș i-au zis acestuia: ‒ Nu este acesta David, regele țării, și nu despre el cântau în timpul dansurilor, zicând: „Saul a ucis miile lui, iar David zecile lui de mii?“. David s-a gândit în inima lui la aceste cuvinte și s-a temut foarte tare de Achiș, regele Gatului. Și, înaintea ochilor lor, și-a schimbat comportamentul, făcând pe nebunul în mâinile lor: făcea semne pe ușile porții și lăsa să-i curgă saliva pe barbă. Atunci Achiș le-a zis slujitorilor săi: ‒ Iată, vedeți bine că omul este nebun. Pentru ce mi l-ați adus? Oare duc eu lipsă de nebuni de l-ați adus pe acesta să facă nebunii înaintea mea? Să intre oare acesta în casa mea? David a plecat de acolo și a fugit în peștera Adulam. Când au auzit lucrul acesta, frații săi și întreaga familie a tatălui lui s-au dus la el. Toți cei care se aflau în necaz sau erau datori și nemulțumiți s-au adunat la el, iar el a devenit conducătorul lor. Erau cu el în jur de patru sute de bărbați. David a plecat de acolo la Mițpa, în Moab. El i-a spus regelui Moabului: „Dă-le voie, te rog, tatălui meu și mamei mele să vină la voi, până voi ști ce va face Dumnezeu cu mine“. David i-a lăsat cu regele Moabului, iar ei au locuit cu acesta pe toată perioada cât David s-a aflat în fortăreață. Însă profetul Gad i-a zis lui David: „Să nu rămâi în fortăreață, ci du-te în teritoriul lui Iuda!“. Astfel, David a plecat și a ajuns în pădurea Heret. Saul a auzit că David și oamenii care erau cu el au fost descoperiți. Saul, având în mână o suliță, ședea sub tamariscul de pe înălțimea din Ghiva și toți slujitorii săi stăteau lângă el. Saul le-a zis slujitorilor săi care stăteau lângă el: ‒ Ascultați, beniamiți! Vă va da fiul lui Ișai tuturor terenuri și vii? Vă va face el pe toți căpetenii peste mii și căpetenii peste sute? Totuși, voi toți ați conspirat împotriva mea și nimeni nu m-a înștiințat când fiul meu a încheiat un legământ cu fiul lui Ișai. Niciunuia dintre voi nu i-a păsat de mine și nu m-a înștiințat că fiul meu l-a răsculat pe slujitorul meu împotriva mea, ca să mă pândească așa cum o face astăzi. Edomitul Doeg, care stătea lângă slujitorii lui Saul, a răspuns, zicând: ‒ Eu l-am văzut pe fiul lui Ișai venind la Nob, la Ahimelek, fiul lui Ahitub. Acesta l-a întrebat pe Domnul pentru David, i-a dat provizii și i-a dat și sabia filisteanului Goliat. Atunci, regele a trimis să fie chemați preotul Ahimelek, fiul lui Ahitub, și toată familia tatălui său, preoții care se aflau în Nob. Aceștia au venit cu toții la rege. Saul a zis: ‒ Ascultă, fiul lui Ahitub! El a răspuns: ‒ Iată-mă, stăpâne! Saul i-a zis: ‒ De ce ați conspirat împotriva mea, tu și fiul lui Ișai, dându-i pâine și o sabie și întrebând pe Dumnezeu pentru el? Ca să se răscoale împotriva mea și să mă pândească așa cum o face astăzi? Ahimelek i-a răspuns regelui, zicând: ‒ Care dintre toți slujitorii tăi este atât de credincios ca David? El este ginerele regelui, conducătorul gărzii tale și respectat în casa ta. Oare de astăzi am început să-L întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine așa ceva! Să nu arunce regele nicio vină asupra slujitorului său, nici asupra vreunuia din familia tatălui meu, pentru că slujitorul tău n-a știut absolut nimic din toate acestea. Dar regele a zis: ‒ Trebuie să mori, Ahimelek, tu și toată familia tatălui tău. Apoi le-a zis gărzilor care stăteau lângă el: ‒ Omorâți-i pe preoții Domnului căci și ei sunt de partea lui David. Au știut că este un fugar și nu m-au anunțat. Însă slujitorii regelui n-au vrut să-și întindă mâna ca să-i omoare pe preoții Domnului. Atunci regele i-a zis lui Doeg: ‒ Întoarce-te și omoară-i tu pe preoți! Atunci edomitul Doeg s-a întors și a omorât el preoții. A omorât în acea zi optzeci și cinci de bărbați care purtau efodul de in. A trecut prin ascuțișul sabiei chiar și cetatea preoțească Nob: bărbați și femei, copii și sugari, boi, măgari și oi. Pe toți i-a trecut prin ascuțișul sabiei. Un fiu de-al lui Ahimelek, fiul lui Ahitub, pe nume Abiatar, a reușit să scape și a fugit după David. Abiatar i-a spus lui David că Saul a ucis preoții Domnului. Atunci David i-a zis lui Abiatar: ‒ Am știut în ziua aceea că edomitul Doeg, fiind acolo, sigur îi va spune lui Saul. Eu sunt vinovat de moartea tuturor celor din familia tatălui tău. Rămâi cu mine și nu te teme, pentru că cel care încearcă să-mi ia mie viața încearcă să te omoare și pe tine. Cu mine vei fi în siguranță. I s-a spus lui David: ‒ Iată, filistenii luptă împotriva Cheilei și îi pradă ariile. David L-a întrebat pe Domnul, zicând: ‒ Să mă duc să lupt împotriva acestor filisteni? Domnul i-a răspuns lui David: ‒ Du-te, luptă împotriva filistenilor și eliberează Cheila! Dar oamenii lui David i-au zis: ‒ Iată, noi ne temem chiar și aici, în Iuda! Ce va fi deci când vom merge la Cheila, împotriva armatelor filistene? Atunci, David L-a întrebat din nou pe Domnul, și Domnul i-a răspuns, zicând: ‒ Ridică-te și coboară la Cheila, căci Eu îi dau pe filisteni în mâna ta. David a plecat la Cheila împreună cu oamenii lui. A luptat împotriva filistenilor, le-a luat turmele și le-a provocat o mare înfrângere. Astfel, David i-a eliberat pe locuitorii Cheilei. Când Abiatar, fiul lui Ahimelek, a fugit la David, în Cheila, s-a dus cu efodul în mână. Saul a fost înștiințat că David a venit la Cheila. Atunci el a zis: „Dumnezeu l-a dat în mâna mea, căci s-a izolat, intrând într-o cetate cu porți și cu zăvoare!“. Saul a chemat tot poporul la război ca să meargă la Cheila și să-i asedieze pe David și pe oamenii săi. Însă David a aflat că Saul a făcut planuri rele împotriva sa și i-a zis preotului Abiatar: ‒ Adu efodul aici! Apoi David a zis: ‒ Doamne, Dumnezeul lui Israel, slujitorul Tău a auzit că Saul vrea să vină la Cheila pentru a distruge cetatea din cauza mea. Mă vor preda, oare, locuitorii Cheilei în mâna lui? Va veni, oare, Saul, așa cum a auzit slujitorul Tău? Doamne, Dumnezeul lui Israel, Te rog, răspunde-i slujitorului Tău! Domnul i-a răspuns: ‒ Va veni. David a zis: ‒ Mă vor da locuitorii Cheilei pe mine și pe oamenii mei în mâna lui Saul? Domnul i-a răspuns: ‒ Te vor da. Astfel, David și oamenii lui, în număr de aproape șase sute de bărbați, s-au ridicat, au ieșit din Cheila și au plecat încotro au putut. Când Saul a fost înștiințat că David a scăpat din Cheila, nu s-a mai dus acolo. David a locuit în deșert, în fortificații; a locuit pe muntele din deșertul Zif. Saul îl căuta în fiecare zi, însă Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui. În timp ce se afla la Horeș, în deșertul Zif, David a înțeles că Saul îl caută ca să-l omoare. Ionatan, fiul lui Saul, s-a dus repede la David, la Horeș, și i-a întărit încrederea în Dumnezeu, zicându-i: ‒ Nu te teme, pentru că mâna tatălui meu, Saul, nu te va găsi. Tu vei domni peste Israel, iar eu voi fi al doilea, după tine. Chiar și tatăl meu, Saul, știe că este așa. Apoi, au încheiat amândoi un legământ înaintea Domnului. David a rămas la Horeș, iar Ionatan s-a întors acasă. Zifiții s-au dus la Saul, în Ghiva, și i-au zis: ‒ Oare nu se ascunde David printre noi, în fortificațiile de la Horeș, de pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieșimon? Acum, o, rege, coboară, fiindcă aceasta este toată dorința sufletului tău, iar noi îl vom da în mâinile regelui! Saul le-a zis: ‒ Fiți binecuvântați de Domnul pentru că ați avut milă de mine. Duceți-vă, vă rog, să mai cercetați! Aflați și vedeți locul în care se află, precum și cine l-a văzut acolo, pentru că mi s-a spus că este foarte șiret. Cercetați, aflați toate locurile în care se ascunde și întoarceți-vă la mine cu vești sigure. Atunci voi veni cu voi și, dacă se află în țară, îl voi căuta printre toate miile lui Iuda. Zifiții s-au ridicat și au plecat la Zif, înaintea lui Saul. David și oamenii lui se aflau în deșertul Maon, în Araba, la sud de Ieșimon. Saul a plecat împreună cu oamenii lui să-l caute, însă David a fost înștiințat de lucrul acesta. S-a dus într-un loc stâncos și a rămas în deșertul Maon. Când a auzit Saul lucrul acesta, l-a urmărit pe David în deșertul Maon. Saul mergea pe o parte a muntelui, iar David cu oamenii lui pe cealaltă parte. David se grăbea să se depărteze de Saul, în timp ce acesta și oamenii săi încercau să-i înconjoare pe David și pe oamenii lui, ca să-i prindă. A venit însă un mesager la Saul, zicând: „Grăbește-te să vii pentru că filistenii au invadat țara!“. Atunci Saul a încetat să-l mai urmărească pe David și a plecat să lupte împotriva filistenilor. Locul acela l-au numit Sela Hamahlekot. David a plecat de acolo și a locuit în fortificațiile din En-Ghedi. Când Saul s-a întors de la urmărirea filistenilor, l-au înștiințat, zicând: „David se află în deșertul En-Ghedi“. Atunci, Saul a luat din tot Israelul trei mii de bărbați aleși și a plecat în căutarea lui David și a oamenilor săi, la est de Stâncile Caprelor Sălbatice. A ajuns la stânele de oi, care se aflau lângă drum. Acolo era o peșteră, iar Saul a intrat în ea ca să-și acopere picioarele. David și oamenii lui se aflau la capătul peșterii. Oamenii lui David i-au zis: ‒ Iată ziua despre care ți-a spus Domnul: „Iată, îl dau pe dușmanul tău în mâinile tale, iar tu să-i faci ce consideri că este bine“. David s-a ridicat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul. După aceea, însă, pe David l-a mustrat cugetul pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul. El le-a zis oamenilor săi: ‒ Să mă ferească Domnul să fac un asemenea lucru stăpânului meu, care este unsul Domnului, și să-mi ridic mâna împotriva lui. Doar este unsul Domnului! Cu aceste cuvinte David i-a oprit pe oamenii săi și nu i-a lăsat să-l atace pe Saul. Apoi, Saul s-a ridicat, a părăsit peștera și și-a continuat drumul. După aceea, s-a ridicat și David și a ieșit din peșteră. El a strigat după Saul, zicând: ‒ O, rege, stăpânul meu! Când Saul s-a uitat în urma sa, David s-a plecat cu fața la pământ și s-a închinat. Apoi David i-a zis lui Saul: ‒ De ce asculți cuvintele oamenilor care spun: „David dorește să-ți facă rău“? Iată, în ziua aceasta ochii tăi au văzut că Domnul te-a dat în mâna mea, chiar astăzi, în peșteră. Mi s-a spus să te omor, dar eu am avut milă de tine și am hotărât să nu ridic mâna împotriva stăpânului meu, căci el este unsul Domnului. Privește, părintele meu, privește colțul mantiei tale în mâna mea! Prin faptul că am tăiat colțul mantiei tale și nu te-am ucis, să înțelegi și să recunoști că nu sunt vinovat de răutate sau de fărădelege și că nu am păcătuit împotriva ta. Cu toate acestea, tu mă pândești ca să-mi iei viața. Domnul să judece între mine și tine și Domnul să mă răzbune față de tine. Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. Așa cum spune vechiul proverb: „Răutatea de la cei răi iese“. Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. După cine a ieșit regele lui Israel? Pe cine urmărești? Un câine mort? Un singur purice? Domnul să fie judecător și să judece între mine și tine! Să privească, să-mi susțină cauza și să mă scape din mâna ta! Când a terminat David de spus aceste cuvinte lui Saul, acesta a zis: ‒ Tu ești, cu adevărat, fiul meu David? Apoi a plâns cu voce tare, zicându-i lui David: ‒ Tu ești mai drept decât mine, pentru că tu te-ai purtat bine cu mine, chiar dacă eu m-am purtat rău cu tine. Astăzi ai dovedit bunătate față de mine, fiindcă, deși Domnul mă dăduse în mâna ta, tu nu m-ai ucis. Dacă un om își întâlnește dușmanul, oare îi dă drumul cu bine? Domnul să-ți răsplătească astăzi cu bine ceea ce ai făcut pentru mine! Acum, știu sigur că tu vei domni și că tronul lui Israel va fi al tău! Jură-mi pe Domnul că nu-i vei stârpi pe urmașii mei și nu-mi vei șterge numele din familia tatălui meu. David i-a jurat lui Saul. Atunci Saul s-a întors acasă, iar David și oamenii lui au plecat în sus spre fortăreață. Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat, l-a jelit și l-au înmormântat acasă la el, în Rama. Atunci David s-a ridicat și s-a dus în deșertul Paran. În Maon se afla un om a cărui activitate se desfășura în Carmel. Era un om foarte bogat: avea trei mii de oi și o mie de capre și tocmai se afla în Carmel pentru a-și tunde oile. Numele lui era Nabal, iar numele soției lui era Abigail. Femeia era înțeleaptă și frumoasă la chip, însă bărbatul era aspru și rău în faptele lui; el era calebit. În timp ce era în deșert, David a auzit că Nabal își tunde oile și a trimis zece tineri, zicându-le: „Duceți-vă la Carmel. Când ajungeți la Nabal, să-l salutați în numele meu și să-i ziceți: «Să trăiești în pace tu, familia ta și tot ce este al tău! Am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost împreună cu noi, iar noi nu i-am jignit și n-au suferit nicio pierdere în toate zilele cât au fost în Carmel. Întreabă-ți slujitorii și îți vor spune. Fie ca tinerii să găsească bunăvoință înaintea ta pentru că venim într-o zi de bucurie. Acum dă-le, te rugăm, slujitorilor tăi și fiului tău David, ceea ce ai la îndemân㻓. Tinerii lui David au venit la Nabal, i-au spus toate aceste cuvinte în numele lui David, apoi au așteptat. Nabal însă le-a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David și cine este fiul lui Ișai? Astăzi sunt mulți slujitori care fug de la stăpânii lor. Să iau oare pâinea mea, apa mea și carnea pe care am pregătit-o pentru cei ce-mi tund oile și s-o dau unor oameni care sunt de nu știu unde?“. Tinerii lui David s-au întors și i-au spus lui David toate aceste cuvinte. Atunci David le-a zis oamenilor săi: „Fiecare să-și ia sabia!“. Și fiecare și-a luat sabia. David și-a luat și el sabia, și aproape patru sute de bărbați au venit în urma lui; la bagaje rămăseseră două sute. Unul dintre slujitori i-a spus lui Abigail, soția lui Nabal: „Iată, David a trimis mesageri din deșert pentru a-l saluta pe stăpânul nostru, iar acesta s-a răstit la ei. Totuși, acești oameni au fost foarte buni cu noi. Nu ne-au jignit și n-am suferit nicio pierdere în toate zilele cât am mers cu ei, atunci când eram pe câmp. Au fost un zid pentru noi atât ziua, cât și noaptea, în toate zilele cât am fost cu ei, păzind oile. Acum, gândește-te și vezi ce ai de făcut, pentru că răul este hotărât împotriva stăpânului nostru și împotriva întregii lui familii. El este atât de ticălos, încât nimeni nu poate să-i vorbească“. Abigail a luat în grabă o sută de pâini, două burdufuri de vin, cinci oi gata pregătite, cinci măsuri de grâne prăjite, o sută de ciorchini de stafide și două sute de turte de smochine și le-a așezat pe măgari. Apoi le-a zis slujitorilor ei: „Mergeți înaintea mea, iar eu vă voi urma“. Soțului ei, Nabal, nu i-a spus însă nimic. În timp ce ea cobora, călare pe măgar, prin zona umbrită a muntelui, iată că David și oamenii lui tocmai veneau înspre ea, așa că aceasta i-a întâlnit. David zisese: „Degeaba am păzit în deșert tot ce avea acest om, astfel încât nu i s-a pierdut nimic. El mi-a întors rău pentru bine. Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea cu dușmanii lui David dacă voi lăsa în viață, până dimineață, vreun bărbat dintre toți oamenii lui Nabal“. Când Abigail l-a văzut pe David, a descălecat repede de pe măgar, și-a înclinat capul înaintea lui și s-a plecat până la pământ. Ea a căzut la picioarele lui și a zis: ‒ Numai asupra mea să fie vina, stăpâne. Lasă, te rog, pe slujitoarea ta să-ți vorbească și ascultă cuvintele slujitoarei tale. Te rog, stăpâne, nu-ți pune mintea cu acel om ticălos, care este Nabal, pentru că așa cum îi este numele, așa este și el. Nabal îi este numele și nebunia se ține de el. Eu însă, slujitoarea ta, nu i-am văzut pe tinerii stăpânului meu, pe care tu i-ai trimis. Acum, stăpâne, viu este Domnul și viu este sufletul tău că Domnul te-a oprit de la vărsare de sânge și de la răzbunare. Dușmanii tăi și cei ce vor răul stăpânului meu să fie ca Nabal! Darul acesta, pe care l-a adus slujitoarea ta stăpânului meu, să fie dat tinerilor care-l urmează pe stăpânul meu. Iartă, te rog, fărădelegea slujitoarei tale. Căci sigur Domnul îi va face stăpânului meu o dinastie trainică, deoarece stăpânul meu poartă războaiele Domnului. Să nu se găsească răutate în tine în toate zilele vieții tale. Iar dacă se va ridica vreun om ca să te urmărească și să caute să-ți ia viața, viața stăpânului meu va fi legată în mănunchiul celor vii, la Domnul, Dumnezeul tău. Însă viața dușmanilor tăi El o va azvârli ca dintr-o praștie. Când Domnul îi va face stăpânului meu tot ceea ce a spus de bine cu privire la el și îl va pune conducător peste Israel, să nu fie vărsarea de sânge și răzbunarea o remușcare sau o piedică în inima stăpânului meu. Când Domnul îi va face bine stăpânului meu, atunci să-ți aduci aminte de slujitoarea ta. David i-a răspuns lui Abigail: ‒ Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care te-a trimis astăzi să mă întâlnești. Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, care m-ai oprit în această zi de la vărsare de sânge și de la răzbunare. Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care m-a oprit să-ți fac rău, că dacă nu te-ai fi grăbit să vii în întâmpinarea mea, până în zorii dimineții nu ar fi fost lăsat în viață niciun bărbat dintre cei ce sunt ai lui Nabal. Apoi, David a luat din mâna ei ceea ce ea îi adusese și i-a zis: ‒ Du-te în pace acasă. Să știi că am ascultat glasul tău și că ți-am împlinit cererea. Când Abigail a ajuns la Nabal, acesta dădea în casa lui un ospăț, ca ospățul unui rege. Inima lui Nabal era veselă și el era foarte beat. Ea nu i-a spus nimic până în zorii dimineții. Dimineața, când Nabal nu mai era amețit de vin, soția lui i-a istorisit tot ce se întâmplase. Atunci inima lui a primit o lovitură de moarte și el s-a făcut ca o piatră. Cam după zece zile, Domnul l-a lovit pe Nabal, iar acesta a murit. Când a auzit David că Nabal a murit, a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Care mi-a apărat cauza când am fost disprețuit de Nabal și Care l-a oprit pe slujitorul Său să facă rău. Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să se întoarcă împotriva capului său“. Apoi, David a trimis să-i spună lui Abigail că vrea s-o ia de soție. Când slujitorii lui David au ajuns la Abigail, la Carmel, i-au vorbit, zicând: ‒ David ne-a trimis la tine ca să te luăm pentru a-i fi soție. Atunci, ea s-a ridicat și s-a plecat cu fața la pământ, zicând: ‒ Iată, slujitoarea ta este ca o slujnică gata să spele picioarele slujitorilor stăpânului meu. Apoi, Abigail s-a ridicat repede, a încălecat pe un măgar și a plecat însoțită de cinci servitoare ale sale. A mers după mesagerii lui David și a devenit soția acestuia. David o luase de soție și pe Ahinoam din Izreel, astfel că amândouă au devenit soțiile lui. Saul a dat-o pe fata sa Mihal, care era soția lui David, lui Palti, fiul lui Laiș, care era din Gallim. Zifiții au venit la Saul, la Ghiva și i-au zis: ‒ David se ascunde pe dealul Hachila, la sud de Ieșimon. Saul s-a dus repede în deșertul Zif, împreună cu trei mii de bărbați aleși ai lui Israel, ca să-l caute acolo pe David. Și-a așezat tabăra lângă drum, pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieșimon. David era în deșert. Când a văzut că Saul a venit după el în deșert, David a trimis spioni și s-a convins că Saul venise. Atunci David s-a ridicat și a venit la locul în care își așezase Saul tabăra. David a văzut astfel locul în care era culcat Saul și Abner, fiul lui Ner, conducătorul armatei sale. Saul era culcat în mijlocul taberei, iar poporul era așezat în jurul său. Atunci David i-a întrebat pe hititul Ahimelek și pe Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, zicând: ‒ Cine va merge împreună cu mine în tabăra lui Saul? Abișai a zis: ‒ Eu voi merge cu tine. Astfel, David și Abișai au plecat noaptea spre popor. Saul dormea înăuntrul taberei, cu sulița înfiptă în pământ, la capul său. Abner și poporul erau culcați în jurul lui. Abișai i-a zis lui David: ‒ Dumnezeu l-a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta. Lasă-mă, te rog, să-l țintuiesc cu sulița de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua. David însă i-a zis lui Abișai: ‒ Nu-l doborî. Căci cine ar putea să-și întindă mâna împotriva unsului Domnului și să fie fără vină? Apoi David a zis: ‒ Viu este Domnul, că Domnul îl va lovi. Fie îi va sosi timpul și va muri, fie va pleca la luptă și va pieri. Să mă ferească Domnul să-mi întind mâna împotriva unsului Său. Acum ia, te rog, sulița care se află la capul lui și ulciorul cu apă și să plecăm. David a luat sulița și ulciorul cu apă de la capul lui Saul și au plecat. Nimeni n-a văzut și n-a știut nimic și nimeni nu s-a trezit pentru că toți dormeau, căci un somn adânc de la Domnul căzuse peste ei. David a trecut pe partea cealaltă și a stat pe vârful dealului, la distanță; între ei se afla o suprafață mare. Apoi David a strigat către popor și l-a chemat pe Abner, fiul lui Ner, zicând: ‒ Abner, nu răspunzi? Abner a răspuns și a zis: ‒ Cine ești tu, care strigi către rege? David i-a zis lui Abner: ‒ Ce bărbat ești tu? Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele? Căci cineva din popor a venit să-l doboare pe rege, stăpânul tău. Nu este bine ce ai făcut. Viu este Domnul că meritați să fiți pedepsiți cu moartea, voi, cei care nu ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Vezi acum unde este sulița regelui și ulciorul cu apă, care se afla lângă capul lui. Saul a recunoscut vocea lui David și a zis: ‒ Este aceasta vocea ta, fiul meu David? David a răspuns: ‒ Da, rege, stăpânul meu, este vocea mea. Apoi a zis: ‒ De ce îl urmărește stăpânul meu pe slujitorul său? Ce am făcut și de ce rău mă fac vinovat? Acum, te rog, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele slujitorului său: dacă Domnul este Cel Care te instigă împotriva mea, atunci să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi. Dar dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemați înaintea Domnului, căci ei mă alungă astăzi ca să nu mai am parte în moștenirea Domnului, zicând: „Du-te, slujește altor dumnezei!“. Acum, să nu-mi cadă sângele pe pământ, departe de fața Domnului, căci regele lui Israel a ieșit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmărește o potârniche în munți. Saul a zis: ‒ Am păcătuit. Întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ți voi mai face rău, fiindcă viața mea a fost prețioasă în ochii tăi în ziua aceasta. Iată, m-am purtat ca un nebun și am greșit foarte mult. David a răspuns și a zis: ‒ Iată sulița regelui. Să vină unul dintre tineri și s-o ia. Domnul răsplătește fiecăruia după dreptatea și credincioșia lui. El te-a dat astăzi în mâna mea, însă eu n-am vrut să-mi întind mâna împotriva unsului Domnului. Iată, după cum viața ta a fost prețioasă în ochii mei în ziua aceasta, tot așa să fie prețioasă și viața mea în ochii Domnului, și El să mă salveze din orice necaz. Saul i-a zis lui David: ‒ Fii binecuvântat, fiul meu David. Cu siguranță, vei face lucruri mari și vei învinge. Apoi, David și-a continuat drumul, iar Saul s-a întors acasă. David și-a zis în inima lui: „Într-o zi, voi fi spulberat de mâna lui Saul. Nimic nu este mai bine pentru mine decât să fug în țara filistenilor. Astfel, Saul va renunța să mă mai caute pe întreg teritoriul lui Israel și voi scăpa din mâna lui“. David s-a ridicat și a trecut, împreună cu cei șase sute de bărbați care erau cu el, la Achiș, fiul lui Maoc, regele Gatului. David și oamenii lui au locuit cu Achiș în Gat, fiecare împreună cu familia lui, iar David împreună cu cele două soții ale sale: Ahinoam din Izreel și Abigail, fosta soție a lui Nabal, din Carmel. Când i s-a spus lui Saul că David a fugit la Gat, acesta a încetat să-l mai caute. David i-a zis lui Achiș: „Te rog, dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, să mi se dea un loc într-una dintre cetățile țării și voi locui acolo. De ce să locuiască slujitorul tău în cetatea regală, împreună cu tine?“. Astfel, în acea zi, Achiș i-a dat Țiklagul. De aceea Țiklagul a rămas al regilor lui Iuda până în ziua aceasta. Perioada în care David a locuit în țara filistenilor a fost de un an și patru luni. David și oamenii lui plecau și năvăleau împotriva gheșuriților, a ghirziților și a amalekiților. Încă din vremuri străvechi, aceștia locuiau teritoriul dinspre Șur până în țara Egiptului. David pustia țara și nu lăsa în viață niciun bărbat și nicio femeie. Lua oile, vitele, măgarii, cămilele și hainele și se întorcea la Achiș. Când Achiș întreba: „Unde ați năvălit astăzi?“, David răspundea: „În Neghevul lui Iuda!“ sau „În Neghevul ierahmeeliților!“ sau „În Neghevul cheniților!“. David nu lăsa în viață niciun bărbat și nicio femeie, ca nu cumva vreunul să vină la Gat și să mărturisească împotriva noastră, zicând: „Așa a făcut David!“. Acesta a fost obiceiul lui pe toată perioada cât a locuit în țara filistenilor. Achiș avea încredere în David și zicea: „Sigur s-a făcut urât în poporul său Israel, și-mi va fi slujitor pentru totdeauna“. În acele zile, filistenii și-au adunat armatele pentru război, ca să lupte împotriva lui Israel. Achiș i-a zis lui David: ‒ Fii sigur că tu și oamenii tăi veți ieși cu mine în tabără. David i-a zis lui Achiș: ‒ În felul acesta vei ști ceea ce poate face slujitorul tău. Achiș i-a zis lui David: ‒ Tocmai de aceea te voi pune păzitorul capului meu în toate zilele. Samuel murise. Tot Israelul îl jelise și îl înmormântase în cetatea sa, în Rama. Saul îndepărtase din țară pe cei care întreabă duhurile morților și pe cei care cheamă spiritele. Filistenii s-au adunat și au venit ca să-și așeze tabăra la Șunem. Saul a adunat tot Israelul și și-au așezat tabăra la Ghilboa. Când a văzut Saul tabăra filistenilor s-a temut și i-a tremurat inima foarte tare. Saul L-a întrebat pe Domnul, însă Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim și nici prin profeți. Atunci Saul le-a zis slujitorilor săi: ‒ Căutați-mi o femeie care întreabă duhurile morților, ca să merg la ea și s-o întreb. Slujitorii săi i-au răspuns: ‒ Iată, în En-Dor se află o femeie care întreabă duhurile morților. Saul s-a deghizat, s-a îmbrăcat cu alte haine și a plecat însoțit de doi bărbați. Au ajuns la femeie noaptea și el i-a zis: ‒ Prevestește-mi, te rog, viitorul și ridică pentru mine duhul unui mort, și anume pe acela pe care ți-l voi spune. Femeia i-a zis: ‒ Iată, tu știi ce a făcut Saul, cum a nimicit din țară pe cei care întreabă duhurile morților și pe cei care cheamă spiritele. De ce întinzi o capcană vieții mele ca să fiu omorâtă? Saul i-a jurat pe Domnul, zicând: ‒ Viu este Domnul că nu vei fi pedepsită pentru lucrul acesta. Femeia l-a întrebat: ‒ Pe cine vrei să ridic pentru tine? El a răspuns: ‒ Ridică-l pentru mine pe Samuel. Când l-a văzut femeia pe Samuel, a scos un țipăt puternic și i-a zis lui Saul: ‒ De ce m-ai înșelat? Tu ești Saul. Regele i-a zis: ‒ Nu te teme. Ce vezi? Femeia i-a zis lui Saul: ‒ Văd o ființă dumnezeiască ridicându-se din pământ. El a întrebat-o: ‒ Cum este înfățișarea lui? Ea a zis: ‒ Un om bătrân se ridică și este învelit cu o mantie. Saul și-a dat seama că acesta era Samuel și s-a plecat cu fața la pământ și s-a închinat. Samuel i-a zis lui Saul: ‒ Pentru ce m-ai tulburat, ridicându-mă? Saul i-a răspuns: ‒ Mă aflu într-un mare necaz. Filistenii luptă împotriva mea, iar Dumnezeu S-a îndepărtat de mine. Nu mi-a mai vorbit nici prin profeți și nici prin vise. Atunci te-am chemat pe tine ca să-mi arăți ce să fac. Dar Samuel i-a zis: ‒ Dacă Domnul S-a îndepărtat de tine și ți-a devenit dușman, de ce mă mai întrebi pe mine? Domnul a împlinit ceea ce spusese prin mine: a rupt regatul din mâna ta și l-a dat semenului tău, lui David. Pentru că nu ai ascultat de glasul Domnului și nu i-ai făcut pe amalekiți să simtă mânia Lui, de aceea Domnul îți face astăzi lucrul acesta. Mai mult, Domnul îl va da pe Israel împreună cu tine în mâna filistenilor. Și, astfel, mâine, tu și fiii tăi veți fi cu mine. De asemenea, Domnul va da tabăra lui Israel în mâna filistenilor. Îndată Saul a căzut la pământ, cât era de lung, plin de teamă din cauza cuvintelor lui Samuel. Nu mai era nicio putere în el, căci nu mâncase nimic toată ziua și toată noaptea. Femeia a venit la Saul și, văzând că era atât de îngrozit, i-a zis: ‒ Iată, slujitoarea ta a ascultat de glasul tău. Mi-am pus viața în pericol și am ascultat cuvintele pe care mi le-ai spus. Acum, te rog, ascultă și tu de glasul slujitoarei tale și dă-mi voie să-ți pun înainte o bucată de pâine. Să mănânci ca să prinzi putere pe când vei porni la drum. Saul n-a vrut să mănânce, însă slujitorii săi, împreună cu femeia, au insistat până i-a ascultat. Și, astfel, el s-a ridicat de la pământ și s-a așezat pe pat. Femeia avea la casa ei un vițel îngrășat în grajd. Ea l-a tăiat în grabă, apoi a luat făină, a frământat-o și a copt azime. Le-a pus înaintea lui Saul și a slujitorilor săi, iar ei au mâncat. Apoi s-au ridicat și au plecat chiar în noaptea aceea. Filistenii și-au adunat toate trupele la Afek, în timp ce Israel și-a așezat tabăra în apropiere de izvorul care se află în Izreel. Domnitorii filistenilor mărșăluiau cu sutele și miile lor, iar David cu oamenii lui mărșăluiau în urmă, cu Achiș. Conducătorii filistenilor însă au zis: ‒ Ce caută evreii aceștia aici? Achiș le-a răspuns: ‒ Nu este acesta David, slujitorul lui Saul, regele lui Israel, care a fost cu mine aceste zile și acești ani și în care nu am găsit nimic greșit, din ziua venirii lui și până în ziua aceasta? Dar conducătorii filistenilor s-au mâniat pe el și i-au zis: ‒ Trimite-l pe omul acesta înapoi! Să se întoarcă în locul pe care i l-ai stabilit, ca nu cumva să se coboare cu noi în luptă și să ne devină dușman în timpul luptei. Cum ar putea acesta să se facă din nou plăcut stăpânului său? Oare nu cu capetele acestor oameni? Nu este acesta David, despre care cântau în timpul dansurilor, zicând: „Saul a ucis miile lui, iar David zecile lui de mii?“. Achiș l-a chemat pe David și i-a zis: ‒ Viu este Domnul că ai fost drept și-mi place când ieși și intri împreună cu mine în tabără. Nu am găsit în tine nimic rău din ziua venirii tale la mine și până astăzi, însă nu ești pe placul domnitorilor. Întoarce-te acum și mergi în pace, pentru ca să nu faci ceva care să nu placă domnitorilor filistenilor. Însă David i-a răspuns lui Achiș: ‒ Dar ce-am făcut? Ce-ai găsit în slujitorul tău, începând din ziua în care am venit în prezența ta și până în ziua aceasta, încât să nu merg să lupt împotriva dușmanilor stăpânului meu, regele? Achiș i-a răspuns: ‒ Știu că, în ochii mei, ești atât de plăcut ca un înger al lui Dumnezeu. Totuși, conducătorii filistenilor au zis: „Să nu vină cu noi în luptă!“. Prin urmare, scoală-te dimineața devreme, atât tu, cât și slujitorii stăpânului tău, care au venit cu tine. Și, după ce vă sculați dimineața devreme, să plecați imediat ce se luminează. David și oamenii lui s-au sculat dimineața ca să plece și să se întoarcă în țara filistenilor, iar filistenii au pornit spre Izreel. Când David și oamenii săi au sosit a treia zi la Țiklag, amalekiții invadaseră Neghevul și Țiklagul. Ei atacaseră Țiklagul și îi dăduseră foc. Au luat captive femeile și pe toți aceia care se aflau în cetate, de la copii până la bătrâni. N-au omorât pe nimeni, ci doar i-au luat cu ei și au plecat. Când David și oamenii lui au ajuns la cetate, au găsit-o arsă, iar pe soțiile, fiii și fiicele lor – luați captivi. David și oamenii care erau cu el au plâns până ce n-au mai avut putere să plângă. Au fost luate captive și cele două soții ale lui David: Ahinoam din Izreel și Abigail, fosta soție a lui Nabal, din Carmel. David se afla într-un mare necaz, deoarece poporul vorbea să-l omoare cu pietre. Căci tot poporul avea sufletul amărât, fiecare pentru fiii și fiicele lui. Însă David s-a întărit în Domnul, Dumnezeul lui. David i-a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelek: ‒ Adu-mi, te rog, efodul! Abiatar a adus efodul la David. David L-a întrebat pe Domnul, zicând: ‒ Să urmăresc ceata aceasta? O voi ajunge? El i-a răspuns: ‒ Urmărește-o, căci sigur o vei ajunge și sigur vei salva totul. David a plecat cu cei șase sute de bărbați care erau cu el. Ei au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau în urmă. David a continuat să-i urmărească cu patru sute de bărbați. Dar două sute de bărbați, care erau prea obosiți să traverseze pârâul Besor, s-au oprit. Au găsit un egiptean pe câmp și l-au adus la David. I-au dat pâine, și el a mâncat; apoi i-au dat apă. I-au dat o bucată dintr-o turtă de smochine și două mănunchiuri de stafide. După ce a mâncat, i-au revenit puterile, căci nu mâncase și nu băuse apă de trei zile și trei nopți. David l-a întrebat: ‒ Al cui ești și de unde vii? Tânărul a răspuns: ‒ Sunt egiptean și sunt sclavul unui amalekit. Stăpânul meu m-a părăsit în urmă cu trei zile pentru că m-am îmbolnăvit. Am invadat Neghevul cheretiților, pe cel al lui Iuda și Neghevul lui Caleb și am dat foc Țiklagului. Atunci David l-a întrebat: ‒ Poți să mă duci până la această ceată? El a răspuns: ‒ Jură-mi pe Dumnezeu că nu mă vei omorî și că nu mă vei preda în mâna stăpânului meu, și atunci te voi duce la ceata aceasta. L-a dus acolo și iată că aceștia erau răspândiți pe toată fața pământului, mâncând, bând și chefuind datorită marii prăzi pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda. David i-a atacat din amurg până în seara zilei următoare. N-a scăpat niciun bărbat dintre ei, în afară de patru sute de tineri care au încălecat pe cămile și au fugit. David a salvat tot ceea ce luaseră amalekiții și le-a eliberat și pe cele două soții ale lui. Nu le lipsea nimic, nici tânăr, nici bătrân, nici fii, nici fiice, nimic din pradă, nimic din ceea ce li se luase. David a adus înapoi totul. David a luat toate oile și vitele. Oamenii lui mergeau în fruntea acestei turme și spuneau: „Aceasta este prada lui David“. David a ajuns la cei două sute de bărbați care fuseseră prea obosiți pentru a-l urma și care fuseseră lăsați la pârâul Besor. Aceștia au ieșit în întâmpinarea lui David și a poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei și i-a salutat. Toți oamenii răi și de nimic, dintre cei care merseseră cu David, au zis: ‒ Pentru că n-au mers împreună cu noi, nu le vom da din prada pe care am recuperat-o, ci fiecare să-și ia soția și copiii și să plece. Dar David le-a zis: ‒ Să nu faceți așa, fraților, cu ceea ce ne-a dat Domnul, căci El ne-a păzit și a dat în mâinile noastre ceata de jefuitori care venise împotriva noastră. Oricum, cine vă va asculta în privința aceasta? Aceeași parte o vor avea și cei care au participat la luptă și cei care au rămas la bagaje. Toți vor împărți la fel. Așa a fost începând din ziua aceea. David a făcut din aceasta o hotărâre și o lege în Israel până în ziua aceasta. David a sosit la Țiklag și a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenii săi, zicând: „Iată pentru voi o binecuvântare din prada luată de la dușmanii Domnului “. A trimis apoi și celor din Betel, celor din Ramot-Neghev, celor din Iatir, celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eștemoa, celor din Racal, celor din cetățile ierahmeeliților și celor din cetățile cheniților, celor din Horma, celor din Bor-Așan și celor din Atac, celor din Hebron și celor din toate locurile pe care le-a cutreierat David și oamenii săi. Filistenii s-au luptat cu Israel, iar bărbații lui Israel au fugit dinaintea filistenilor și au căzut răpuși pe muntele Ghilboa. Filistenii i-au urmărit pe Saul și pe fiii săi; i-au ucis pe Ionatan, pe Abinadab și pe Malchi-Șua, fiii lui Saul. Lupta devenise înverșunată în preajma lui Saul; arcașii l-au țintit și l-au rănit foarte tare. Atunci, Saul i-a zis celui ce-i ducea armele: „Scoate-ți sabia și străpunge-mă cu ea, ca nu cumva acești necircumciși să ajungă la mine, să mă străpungă și să mă batjocorească“. Însă cel ce-i ducea armele n-a vrut să facă lucrul acesta pentru că s-a temut foarte tare. Atunci, Saul și-a luat sabia și s-a aruncat în ea. Când cel ce-i ducea armele a văzut că Saul a murit, s-a aruncat și el în sabia lui și a murit împreună cu el. Astfel au murit împreună, în aceeași zi, Saul, cei trei fii ai lui, cel ce-i ducea armele și toți oamenii săi. Când oamenii lui Israel, care se aflau de cealaltă parte a văii, și cei care se aflau dincolo de Iordan au văzut că ceilalți bărbați ai lui Israel au fugit și că Saul și fiii săi au murit, și-au părăsit cetățile și au fugit și ei. Filistenii au venit și s-au așezat în ele. În ziua următoare, când filistenii au venit să-i dezbrace pe cei uciși, l-au găsit pe Saul și pe cei trei fii ai săi căzuți pe muntele Ghilboa. I-au tăiat capul, i-au luat armele și au trimis mesageri în țara filistenilor, de jur împrejur, ca să ducă vestea în templul idolilor lor și poporului. I-au pus armele în templul aștoretelor, iar trupul i l-au atârnat pe zidul Bet-Șanului. Locuitorii din Iabeșul Ghiladului au auzit ce i-au făcut filistenii lui Saul. Atunci toți războinicii viteji s-au ridicat, au mers toată noaptea și au luat trupul lui Saul și trupurile fiilor săi de pe zidul cetății Bet-Șan. S-au întors apoi la Iabeș și le-au ars acolo. Le-au luat oasele, le-au îngropat sub un tamarisc, în Iabeș, și au postit timp de șapte zile. După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiților și se afla în Țiklag de două zile. A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâșiate și cu țărână pe cap. Când a ajuns la David, s-a aruncat la pământ și s-a închinat. David l-a întrebat: ‒ De unde vii? El i-a răspuns: ‒ Am scăpat din tabăra lui Israel. David i-a zis: ‒ Spune-mi, te rog, ce s-a întâmplat? El a răspuns: ‒ Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă și mulți dintre ei au murit. Saul și fiul său Ionatan au murit și ei. David l-a întrebat pe tânărul care l-a înștiințat: ‒ De unde știi că Saul și fiul său Ionatan au murit? Tânărul care l-a înștiințat a răspuns: ‒ S-a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, unde l-am văzut pe Saul, sprijinit pe sulița sa, în timp ce carele și călăreții îl ajungeau din urmă. Când Saul s-a uitat în urmă și m-a văzut, m-a chemat, iar eu i-am răspuns: ‒ Iată-mă! El m-a întrebat: ‒ Cine ești? Eu i-am răspuns: ‒ Sunt amalekit. Atunci el mi-a zis: ‒ Stai în dreptul meu și omoară-mă, căci, deși mai este viață în mine, m-a apucat amețeala. Așadar, am stat în dreptul lui și l-am omorât, deoarece știam că nu va mai trăi în urma căderii sale. I-am luat apoi coroana de pe cap și brățara de la braț și le-am adus aici stăpânului meu. Atunci David și-a apucat hainele și le-a sfâșiat, iar toți bărbații care erau cu el au făcut același lucru. Au jelit, au plâns și au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului și pentru Casa lui Israel, căci au căzut loviți de sabie. Apoi David l-a întrebat pe tânărul care i-a adus veștile: ‒ De unde ești? El i-a răspuns: ‒ Sunt fiul unui străin, un amalekit. Atunci David i-a zis: ‒ Cum de nu te-ai temut să-ți ridici mâna ca să-l dobori pe unsul Domnului? Apoi David l-a chemat pe unul dintre tinerii lui și i-a zis: ‒ Apropie-te și omoară-l! El l-a lovit și acesta a murit. David i-a zis: ‒ Sângele tău să fie asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L-am omorât pe unsul Domnului “. David a cântat această cântare de jale despre Saul și despre Ionatan, fiul acestuia, și le-a cerut fiilor lui Iuda să învețe această Cântare a Arcului (iată că ea se află scrisă în „Cartea lui Iașar“ ): „Gloria ta, Israel, zace ucisă pe înălțimile tale. O, cum au căzut vitejii! Nu spuneți lucrul acesta în Gat și nu-l vestiți pe străzile Așchelonului, ca nu cumva să se bucure fetele filistenilor, ca nu cumva să strige de bucurie fetele celor necircumciși. O, munți ai Ghilboei! Să nu mai fie nici rouă și nici ploaie peste voi, și nici câmpii pentru darurile de mâncare! Căci acolo a fost profanat scutul vitejilor, scutul lui Saul, care nu mai este uns cu ulei. De la sângele celor uciși, de la grăsimea vitejilor, arcul lui Ionatan nu dădea înapoi, iar sabia lui Saul nu se învârtea în gol. Saul și Ionatan, care, în viață, s-au iubit și s-au plăcut, nici măcar în moarte n-au fost despărțiți. Erau mai iuți decât vulturii și mai puternici decât leii. Voi, fete ale lui Israel, plângeți-l pe Saul, pe cel care vă îmbrăca în haine stacojii și cu mult fast, pe cel care vă împodobea hainele cu ornamente de aur. Ah, cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Ionatan zace ucis pe înălțimile tale. Sunt mâhnit din cauza ta, frate Ionatan! Mi-ai fost atât de drag! Dragostea ta pentru mine a fost minunată, mai minunată chiar decât dragostea femeilor. O, cum au căzut vitejii și cum au fost distruse armele!“. După aceea, David L-a întrebat pe Domnul, zicând: ‒ Să mă duc în vreuna dintre cetățile lui Iuda? Domnul i-a răspuns: ‒ Du-te! David a întrebat: ‒ Unde să mă duc? El a răspuns: ‒ La Hebron. David s-a dus acolo împreună cu cele două soții ale sale, izreelita Ahinoam și Abigail, fosta soție a carmelitului Nabal. David i-a luat cu el și pe oamenii săi, pe fiecare cu familia lui, și au locuit în cetățile Hebronului. Bărbații din Iuda au venit și l-au uns acolo pe David ca rege peste Casa lui Iuda. Ei l-au înștiințat pe David, zicând: „Bărbații din Iabeșul Ghiladului sunt cei care l-au îngropat pe Saul“. Atunci David a trimis mesageri la bărbații din Iabeșul Ghiladului, zicându-le: „Binecuvântați să fiți de Domnul pentru că ați arătat această bunătate față de stăpânul vostru, Saul, și l-ați îngropat. Și acum, fie ca Domnul să vă arate îndurare și credincioșie! Vă voi face și eu bine pentru fapta pe care ați făcut-o. Acum, întăriți-vă și fiți viteji căci stăpânul vostru, Saul, a murit, iar cei din Casa lui Iuda m-au uns pe mine rege peste ei“. Între timp, Abner, fiul lui Ner, conducătorul armatei lui Saul, l-a luat pe Iș-Boșet, fiul lui Saul, și l-a trecut în Mahanaim, unde l-a numit rege peste Ghilad, peste așuriți, peste Izreel, Efraim, Beniamin și peste tot Israelul. Iș-Boșet, fiul lui Saul, avea patruzeci de ani când a început să domnească peste Israel și a domnit timp de doi ani. Numai Casa lui Iuda l-a urmat pe David. Perioada cât David a fost rege la Hebron, peste Casa lui Iuda, a fost de șapte ani și șase luni. Abner, fiul lui Ner, a ieșit din Mahanaim împreună cu slujitorii lui Iș-Boșet, ca să plece la Ghivon. Atunci Ioab, fiul Țeruiei, și slujitorii lui David au ieșit și i-au întâlnit la iazul din Ghivon. Unii ședeau de-o parte a iazului, iar alții de cealaltă parte a iazului. Abner i-a zis lui Ioab: ‒ Să se ridice tinerii și să se întreacă în luptă înaintea noastră! Ioab a răspuns: ‒ Să se ridice! Tinerii s-au ridicat și s-au înfățișat în număr egal: doisprezece pentru Beniamin și pentru Iș-Boșet și doisprezece dintre slujitorii lui David. Fiecare și-a apucat semenul de cap, având sabia într-o parte, și au căzut morți împreună. Locul acela, care se află în Ghivon, s-a numit de atunci Helkat-Hațurim. Lupta a fost intensă în acea zi, iar Abner și bărbații lui Israel au fost învinși de către slujitorii lui David. Se aflau acolo și cei trei fii ai Țeruiei: Ioab, Abișai și Asael. Asael era iute de picioare, ca una dintre gazelele de pe câmp. El l-a urmărit pe Abner, fără a se abate nici la dreapta, nici la stânga de la urmărirea acestuia. Abner s-a uitat în urmă și a întrebat: ‒ Tu ești, Asael? Asael a răspuns: ‒ Eu sunt. Atunci Abner i-a zis: ‒ Abate-te la dreapta sau la stânga ta! Apucă-l pe unul dintre tinerii aceștia și ia-i armura! Asael însă nu s-a abătut de la urmărirea acestuia. Abner i-a zis din nou lui Asael: ‒ Întoarce-te din urmărirea mea! De ce să te dobor la pământ? Cum îmi voi mai ridica fața înaintea fratelui tău Ioab? Dar Asael a refuzat să se întoarcă. Atunci Abner l-a lovit în stomac cu capătul suliței și sulița i-a ieșit prin spate. Asael a căzut acolo și a murit pe loc. Toți cei care ajungeau la locul în care căzuse și murise Asael, se opreau. Dar Ioab și Abișai l-au urmărit pe Abner și, la apusul soarelui, au ajuns la dealul Ama, care se află la est de Ghiah, pe drumul spre deșertul Ghivonului. Fiii lui Beniamin se adunaseră în urma lui Abner, alcătuiseră o singură ceată și stăteau pe vârful unui deal. Abner l-a strigat pe Ioab și i-a zis: ‒ Oare să devoreze sabia la nesfârșit? Nu înțelegi că se va sfârși cu amărăciune? Până când vei amâna să spui celor din popor să se întoarcă de la urmărirea fraților lor? Ioab a răspuns: ‒ Viu este Dumnezeu că, dacă n-ai fi vorbit, poporul ar fi continuat urmărirea fraților lui până dimineață. Apoi Ioab a sunat din trâmbiță și tot poporul s-a oprit. Nu l-au mai urmărit pe Israel și nu s-au mai luptat. Atunci Abner și oamenii săi au mers toată noaptea prin Araba. Au trecut Iordanul, au străbătut tot Bitronul și au ajuns la Mahanaim. Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner și a adunat tot poporul. Dintre slujitorii lui David lipseau nouăsprezece oameni și Asael. Slujitorii lui David omorâseră trei sute șaizeci de bărbați din Beniamin și dintre oamenii lui Abner. L-au luat pe Asael și l-au înmormântat în mormântul tatălui său din Betleem. Ioab și oamenii săi au mers toată noaptea și au ajuns la Hebron când s-a luminat de ziuă. Războiul dintre Casa lui Saul și Casa lui David a durat mult timp. David devenea tot mai puternic, în timp ce Casa lui Saul slăbea tot mai mult. Fiii lui David care i s-au născut la Hebron sunt următorii: Amnon, întâiul născut, fiul izreelitei Ahinoam; Chileab, al doilea, fiul lui Abigail, fosta soție a lui Nabal, carmelitul; Absalom, al treilea, fiul Maacăi, fata lui Talmai, regele Gheșurului; Adonia, al patrulea, fiul Haghitei; Șefatia, al cincilea, fiul lui Abital; Itream, al șaselea, al lui Egla, soția lui David. Aceștia i s-au născut lui David în Hebron. În timpul războiului dintre Casa lui Saul și Casa lui David, Abner a devenit puternic în Casa lui Saul. Saul avea o țiitoare pe nume Rițpa, fata lui Aia. Iș-Boșet i-a zis lui Abner: ‒ De ce te-ai culcat cu țiitoarea tatălui meu? Abner s-a mâniat foarte tare din cauza cuvintelor lui Iș-Boșet și i-a zis: ‒ Oare cap de câine sunt eu? Sunt eu oare de partea lui Iuda? Astăzi am dat dovadă de credincioșie față de Casa tatălui tău, Saul, a fraților și a prietenilor lui și nu te-am dat în mâna lui David, iar tu mă găsești astăzi vinovat din cauza acestei femei? Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de Abner dacă nu voi face pentru David ceea ce i-a promis Domnul prin jurământ, și anume că va lua domnia de la Casa lui Saul și va ridica tronul lui David peste Israel și peste Iuda, de la Dan până la Beer-Șeba. Iș-Boșet n-a îndrăznit să-i mai spună ceva lui Abner, pentru că se temea de el. Abner a trimis mesageri la David, din partea lui, zicând: „A cui este țara?“. Apoi a zis: „Încheie un legământ cu mine, iar eu te voi susține să întorci la tine tot Israelul!“. David i-a răspuns: „Bine, voi încheia legământ cu tine, însă îți cer un singur lucru: nu-mi vei mai vedea fața dacă nu mi-o aduci pe Mihal, fata lui Saul, atunci când vii să mă vezi“. David a trimis mesageri la Iș-Boșet, fiul lui Saul, zicând: „Dă-mi-o pe soția mea, pe Mihal, cu care m-am logodit pentru prețul celor o sută de prepuțuri de-ale filistenilor“. Iș-Boșet a trimis după ea, și aceasta a fost luată de la soțul ei, de la Paltiel, fiul lui Laiș. Soțul ei a mers cu ea, plângând în urma ei, până la Bahurim. Abner i-a zis: „Întoarce-te acasă!“. Și el s-a întors acasă. Apoi Abner a vorbit cu bătrânii lui Israel, zicând: „Chiar și în trecut ați încercat să-l aveți ca rege pe David. Acum, faceți întocmai, căci Domnul i-a vorbit lui David, zicând: «Prin mâna slujitorului Meu David Îmi voi salva poporul Israel din mâna filistenilor și a tuturor dușmanilor săi»“. Abner a vorbit și cu cei din Beniamin. După aceea, Abner s-a dus la Hebron ca să-i spună și lui David tot ceea ce Israel și întreaga Casă a lui Beniamin acceptase că este bine. A sosit la David, la Hebron, însoțit de douăzeci de bărbați. David a dat un ospăț în cinstea lui Abner și a oamenilor care erau cu el. Abner i-a zis lui David: „Lasă-mă să plec și să adun tot Israelul la stăpânul meu, regele, ca să încheie un legământ cu tine și, astfel, să domnești peste tot ce dorește sufletul tău“. David i-a dat voie lui Abner să plece, iar acesta a plecat în pace. Chiar atunci slujitorii lui David și Ioab s-au întors de la un raid și au adus cu ei o mare pradă. Abner însă nu se mai afla împreună cu David la Hebron, căci acesta îi dăduse drumul, iar el plecase în pace. Când Ioab și toată armata care era cu el au ajuns, l-au înștiințat pe Ioab, zicând: „Abner, fiul lui Ner, a venit la rege, iar acesta i-a dat drumul, și el a plecat în pace“. Ioab a venit la rege și i-a zis: „Ce-ai făcut? Iată, Abner a fost la tine, iar tu i-ai dat voie să plece. De ce? Îl cunoști bine pe Abner, fiul lui Ner! El a venit să te înșele, să-ți cunoască mișcările și să știe tot ce faci“. După ce a ieșit de la David, Ioab a trimis mesageri după Abner, iar aceștia l-au adus înapoi de la fântâna lui Sira. David însă nu știa nimic. Când a ajuns Abner la Hebron, Ioab l-a luat deoparte, la poartă, ca și cum i-ar vorbi în taină. Acolo, ca să-l răzbune pe fratele său Asael, Ioab l-a lovit în stomac și a murit. Când a aflat David ce s-a întâmplat, a zis: „Eu și regatul meu suntem nevinovați înaintea Domnului, pentru totdeauna, de moartea lui Abner, fiul lui Ner. Fie ca vina acestei morți să cadă asupra lui Ioab și asupra familiei tatălui său! Fie ca în familia lui Ioab să existe întotdeauna cineva care să aibă o scurgere sau o infecție, cineva care să se sprijine în cârjă, cineva care să cadă lovit de sabie și cineva care să ducă lipsă de pâine“. (Ioab împreună cu fratele său Abișai l-au ucis pe Abner pentru că, în lupta de la Ghivon, acesta îl omorâse pe fratele lor Asael.) David i-a zis lui Ioab și întregului popor care era cu el: „Sfâșiați-vă hainele, înfășurați-vă mijlocul cu o pânză de sac și mergeți jelind înaintea lui Abner“. Regele David mergea în urma sicriului. L-au înmormântat pe Abner la Hebron. Regele și-a ridicat glasul și a plâns la mormântul lui Abner și tot poporul a plâns. Regele a cântat această cântare de jale: Să moară Abner cum moare un nebun? N-aveai nici mâinile legate, nici picioarele puse în lanțuri. Ai căzut ca unul răpus de mișei. Și tot poporul a plâns din nou după Abner. Tot poporul s-a apropiat de David ca să-l determine să mănânce cât mai era încă ziuă, însă David a jurat, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea dacă voi gusta pâine sau orice altceva înainte de apusul soarelui“. Tot poporul a văzut aceasta și a apreciat hotărârea regelui. De altfel, tot ce a făcut regele a fost apreciat de întregul popor. Astfel, în acea zi, tot poporul și tot Israelul au știut că nu regele l-a omorât pe Abner, fiul lui Ner. Apoi regele le-a zis slujitorilor săi: „Nu vă dați seama că un prinț și un mare om a căzut astăzi în Israel? Și astăzi, deși sunt uns ca rege, sunt slab, iar acești bărbați, fiii Țeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Fie ca Domnul să-i răsplătească celui rău după răutatea lui!“. Când a auzit că Abner a murit în Hebron, lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, i s-au înmuiat mâinile, și tot Israelul s-a îngrozit. Fiul lui Saul avea două căpetenii peste cetele de prădători. Unul se numea Baana, iar celălalt se numea Recab. Aceștia erau fiii lui Rimon, din Beerot, din seminția lui Beniamin – Beerot este considerat ca făcând parte din Beniamin deoarece beerotiții fugiseră la Ghitaim. Ei au locuit acolo ca străini până în ziua aceasta. (Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu care era olog de ambele picioare. Acesta era în vârstă de cinci ani când a sosit din Izreel vestea morții lui Saul și a lui Ionatan. Doica sa l-a luat și a fugit cu el, însă în graba ei, copilul a căzut și a rămas olog. Numele lui era Mefiboșet). Într-o zi, acești fii ai lui Rimon din Beerot, Recab și Baana, au plecat spre casa lui Iș-Boșet și au sosit acolo în arșița zilei, tocmai când acesta se odihnea la amiază. Au pătruns până în interiorul casei ca și cum ar fi dorit să ia niște grâu și l-au înjunghiat în stomac. Apoi Recab și fratele său, Baana, au reușit să scape. Ei intraseră în casă, în timp ce acesta era culcat pe pat, în dormitorul său. După ce l-au înjunghiat și l-au omorât, i-au tăiat capul. Apoi, luându-i capul cu ei, au străbătut Araba toată noaptea. Au adus capul lui Iș-Boșet la David, la Hebron, și i-au zis regelui: ‒ Iată capul lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, dușmanul tău, care a căutat să-ți ia viața. Astăzi, Domnul l-a răzbunat pe stăpânul meu, regele, împotriva lui Saul și a urmașilor lui. Însă David le-a zis lui Recab și fratelui acestuia, Baana, fiii lui Rimon din Beerot: ‒ Viu este Domnul, Care mi-a răscumpărat sufletul din toate necazurile, că pe cel care m-a înștiințat, zicând: „Iată, Saul este mort!“, crezând că îmi aduce vești bune, l-am prins și l-am ucis la Țiklag. Aceasta a fost răsplata pentru vestea pe care mi-a adus-o. Oare nu voi face cu atât mai mult unor ticăloși care ucid un om drept în casa și în patul său? Prin urmare, să nu cer eu sângele lui din mâna voastră și să nu vă șterg eu de pe fața pământului? David le-a poruncit oamenilor săi, iar aceștia i-au ucis. Le-au tăiat mâinile și picioarele și le-au atârnat trupurile lângă iazul din Hebron. Capul lui Iș-Boșet însă l-au luat și l-au înmormântat în mormântul lui Abner din Hebron. Toate semințiile lui Israel au venit la David, în Hebron, zicând: „Iată, suntem os din oasele tale și carne din carnea ta! Chiar și în trecut, când Saul era regele nostru, tu îl conduceai pe Israel în războaie. Iar Domnul ți-a zis: «Tu vei păstori poporul Meu Israel. Tu vei fi conducător peste Israel»“. Toți bătrânii lui Israel veniseră la rege, în Hebron, astfel că regele David a încheiat legământ cu ei înaintea Domnului, la Hebron. Apoi, ei l-au uns pe David ca rege peste Israel. David era în vârstă de treizeci de ani când a devenit rege și a domnit timp de patruzeci de ani: la Hebron a domnit, peste Iuda, timp de șapte ani și șase luni, iar la Ierusalim a domnit timp de treizeci și trei de ani peste tot Israelul și peste Iuda. Regele și oamenii săi au înaintat spre Ierusalim împotriva iebusiților care locuiau în țară. Aceștia i-au zis lui David: „Nu vei intra aici, căci până și orbii și ologii te vor respinge“. Credeau că David nu va reuși să intre în cetate. David a capturat însă fortăreața Sionului, care a devenit astfel Cetatea lui David. David zisese în acea zi: „Oricine vrea să-i învingă pe iebusiți să o ia prin canalul de apă ca să ajungă la acei «ologi» și «orbi», care sunt dușmanii lui David“. De aceea se zice: „Orbii și ologii n-au voie să intre în palat“. David s-a stabilit în fortăreață și a numit-o „Cetatea lui David“. David a reconstruit cetatea de jur împrejur, dinspre Milo înspre interior. David a devenit tot mai puternic pentru că Domnul, Dumnezeul Oștirilor, era cu el. Hiram, regele Tyrului, a trimis mesageri la David cu lemn de cedru, tâmplari și zidari, ca să-i construiască lui David un palat. David a înțeles că Domnul l-a desemnat rege peste Israel și i-a consolidat domnia de dragul poporului Său Israel. După ce a venit din Hebron, David și-a mai luat țiitoare și soții din Ierusalim. Și, astfel, lui David i s-au mai născut fii și fiice. Acestea sunt numele fiilor care i s-au născut la Ierusalim: Șamua, Șobab, Natan, Solomon, Ibhar, Elișua, Nefeg, Iafia, Elișama, Eliada și Elifelet. Când au auzit filistenii că David a fost uns rege peste Israel, toți filistenii au plecat în căutarea lui David. David a aflat acest lucru și s-a dus în fortăreață. Filistenii au venit și s-au răspândit în Valea Refaim. David L-a întrebat pe Domnul, zicând: ‒ Să pornesc împotriva filistenilor? Îi vei da în mâna mea? Domnul i-a răspuns lui David: ‒ Du-te, căci sigur îi voi da pe filisteni în mâna ta! David s-a dus la Baal-Perațim și i-a învins acolo. El a zis: „ Domnul S-a dezlănțuit împotriva dușmanilor mei dinaintea mea, așa cum se dezlănțuie apele“. De aceea, locului aceluia i-au pus numele Baal-Perațim. Filistenii și-au lăsat idolii acolo, iar David și oamenii săi i-au luat. Filistenii au venit din nou și s-au răspândit în Valea Refaim. David L-a întrebat pe Domnul, iar El i-a răspuns: ‒ Să nu te duci! Ocolește-i și vino asupra lor din dreptul arbuștilor de balsam. Când vei auzi vuiet de marș în vârful arbuștilor de balsam, să pornești la atac, căci atunci Domnul a ieșit înaintea ta ca să învingă tabăra filistenilor. David a făcut așa cum i-a poruncit Domnul. El i-a învins pe filisteni, de la Gheva până la Ghezer. David i-a mobilizat din nou pe toți aleșii din Israel, în număr de treizeci de mii. David s-a ridicat și a plecat împreună cu tot poporul care era cu el, ca să aducă din Baale-Iuda Chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele, Numele Domnului Oștirilor, Cel Care șade deasupra heruvimilor. Au așezat Chivotul lui Dumnezeu într-un car nou și l-au luat din casa lui Abinadab, de pe deal. Uza și Ahio, fiii lui Abinadab, conduceau carul cel nou. Astfel, ei au luat carul cu Chivotul lui Dumnezeu din casa lui Abinadab, de pe deal. Ahio mergea în fața Chivotului. David și toată Casa lui Israel sărbătoreau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente din lemn de chiparos, cu lire, cu harfe, cu tamburine, cu sistre și cu chimvale. Când au ajuns la aria lui Nahon, Uza și-a întins mâna să apuce Chivotul lui Dumnezeu deoarece era să-l răstoarne boii. Atunci, Domnul S-a mâniat foarte tare pe Uza, și Dumnezeu l-a omorât acolo pentru neglijența lui. Uza a murit acolo, lângă Chivotul lui Dumnezeu. David s-a mâniat pentru că Domnul Se dezlănțuise împotriva lui Uza, și a numit acel loc Pereț-Uza, nume care i-a rămas până în ziua aceasta. David s-a temut de Domnul în acea zi și a zis: „Cum să vină Chivotul Domnului la mine?“. Și David n-a vrut să mai aducă Chivotul Domnului în Cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom, ghititul. Chivotul Domnului a rămas în casa lui Obed-Edom, ghititul, timp de trei luni, iar Domnul l-a binecuvântat pe Obed-Edom împreună cu întreaga lui familie. L-au înștiințat pe regele David, zicând: „ Domnul a binecuvântat familia lui Obed-Edom și tot ceea ce are, datorită Chivotului lui Dumnezeu“. Atunci David s-a dus și a adus Chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în Cetatea lui David, în mijlocul bucuriei. După fiecare șase pași pe care-i făceau cei care duceau Chivotul Domnului, David jertfea un bou și un vițel îngrășat. David dansa cu toată puterea înaintea Domnului, având pe el un efod de in. David, împreună cu toată Casa lui Israel, aduceau Chivotul Domnului în mijlocul strigătelor și al sunetului de trâmbiță. În timp ce Chivotul Domnului intra în Cetatea lui David, Mihal, fata lui Saul, se uita pe fereastră. Când l-a văzut pe regele David, sărind și dansând înaintea Domnului, l-a disprețuit în inima ei. Au adus Chivotul Domnului și l-au așezat la locul lui, în mijlocul cortului pe care i l-a întins David. Apoi David a adus înaintea Domnului arderi-de-tot și jertfe de pace. După ce a terminat de adus arderile-de-tot și jertfele de pace, David a binecuvântat poporul în Numele Domnului Oștirilor și a împărțit la tot poporul, întregii adunări a lui Israel, fiecărui bărbat și fiecărei femei, câte o pâine, o turtă de curmale și o turtă cu stafide. Apoi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui. Când s-a întors David să-și binecuvânteze familia, Mihal, fata lui Saul, i-a ieșit în întâmpinare și i-a zis: ‒ Cu câtă cinste s-a purtat astăzi regele lui Israel, expunându-se astăzi înaintea servitoarelor slujitorilor săi, așa cum s-ar fi expus un om de nimic! David i-a răspuns lui Mihal: ‒ Înaintea Domnului, Care m-a ales mai presus decât pe tatăl tău și mai presus decât toată familia lui și m-a desemnat conducător peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Lui am dansat. Și vreau să fiu și mai de nimic decât de data aceasta și să fiu înjosit în ochii mei. Dar față de servitoarele despre care vorbeai, față de ele, să fiu onorat! Mihal, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morții ei. După ce regele s-a stabilit în palatul lui și după ce Domnul i-a dat odihnă, scăpându-l de toți dușmanii din jurul lui, i-a zis profetului Natan: ‒ Iată, eu locuiesc într-un palat din cedru, iar Chivotul lui Dumnezeu locuiește în mijlocul unor pânze de cort. Natan i-a răspuns regelui: ‒ Du-te și fă tot ceea ce ai pe inimă, căci Domnul este cu tine! În noaptea aceea însă, Cuvântul Domnului a venit la Natan, zicând: „Du-te și spune-i slujitorului Meu David: «Așa vorbește Domnul: oare tu Îmi vei construi Mie o Casă de locuit? Căci Eu n-am locuit într-o Casă din ziua în care i-am scos pe fiii lui Israel din Egipt și până în ziua aceasta, ci am călătorit cu ei într-un cort și într-un tabernacul. Pretutindeni pe unde am călătorit împreună cu toți fiii lui Israel, am spus Eu oare vreun cuvânt vreuneia dintre semințiile lui Israel, cărora le poruncisem să păstorească poporul Meu Israel, și le-am zis Eu: ‘De ce nu-Mi construiți o casă din cedru?’». Prin urmare, să-i spui slujitorului Meu David, astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: Eu te-am luat de la pășune, dinapoia turmei, ca să fii conducătorul poporului Meu Israel. Am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers și i-am nimicit dinaintea ta pe toți dușmanii tăi. Acum îți voi face un nume mare, precum numele celor mari de pe pământ. Voi pregăti un loc pentru poporul Meu Israel și îl voi planta acolo, ca să locuiască singur, fără să mai fie tulburat și fără ca fiii nedreptății să-l mai poată asupri, așa cum făcuseră mai înainte, încă din zilele în care poruncisem să fie puși judecători peste poporul Meu Israel. Și îți voi da odihnă în mijlocul tuturor dușmanilor tăi. Acum Domnul te înștiințează că Domnul Însuși îți va întemeia o dinastie. Când ți se vor împlini zilele și vei adormi alături de strămoșii tăi, voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi consolida domnia. El va construi Numelui Meu o Casă, și Eu îi voi consolida pentru totdeauna tronul domniei lui. Eu îi voi fi Tată, iar el Îmi va fi fiu. Când va păcătui, îl voi mustra cu nuiaua oamenilor și cu loviturile fiilor omului, dar îndurarea Mea nu se va depărta de la el, așa cum am îndepărtat-o de la Saul, pe care l-am înlăturat dinaintea ta. Ci dinastia ta și regatul tău vor rămâne pentru totdeauna înaintea Mea, iar tronul tău va fi consolidat pentru totdeauna»“. Natan i-a spus lui David toate aceste cuvinte, relatându-i toată vedenia aceasta. Regele David a intrat, s-a așezat înaintea Domnului și a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și cine este familia mea, de m-ai adus până aici? Și, ca și cum lucrul acesta nu ar fi fost suficient, Stăpâne Doamne, ai mai vorbit și despre viitorul îndepărtat al familiei slujitorului Tău. Să fie aceasta o învățătură pentru om, Stăpâne Doamne! Ce-ar putea să-Ți mai răspundă David? Tu, Stăpâne Doamne, îl cunoști pe slujitorul Tău. Datorită cuvântului Tău și a inimii Tale, ai făcut Tu toate aceste lucrări mărețe, descoperindu-le apoi slujitorului Tău. Cât de măreț ești Tu, Stăpâne Doamne! După câte am auzit cu urechile noastre, nu este nimeni ca Tine și nu există alt Dumnezeu în afară de Tine. Și cine este ca poporul Tău, ca Israel, singura națiune de pe pământ pe care Dumnezeu S-a dus s-o răscumpere pentru Sine ca popor, ca să-Și facă un nume, înfăptuind pentru ea lucrări mărețe și de temut și alungând dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt pentru Tine, națiuni și pe dumnezeii lor? Tu l-ai întemeiat pentru Tine pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pentru totdeauna; și Tu, Doamne, ai devenit Dumnezeul lor. Și acum, Doamne, Dumnezeule, fie ca promisiunea pe care ai făcut-o cu privire la slujitorul Tău și la familia lui să rămână pentru totdeauna, și fă precum ai zis. Astfel, Numele Tău va fi preamărit pe vecie și se va spune: « Domnul Oștirilor este Dumnezeu peste Israel». Iar familia slujitorului Tău David va fi consolidată înaintea Ta! Tu, Doamne al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, i-ai descoperit slujitorului Tău planul Tău, zicând: «Îți voi întemeia o dinastie». De aceea a avut îndrăzneală slujitorul Tău să-Ți facă această rugăciune. Așadar, Stăpâne Doamne, Tu, Cel Care ești Dumnezeu și ale Cărui cuvinte sunt adevăr, i-ai promis slujitorului Tău acest lucru bun. Binevoiește deci să binecuvântezi familia slujitorului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta. Căci Tu, Stăpâne Doamne, ai vorbit și, prin binecuvântarea Ta, familia slujitorului Tău va fi binecuvântată pe vecie“. După aceea, David i-a învins pe filisteni, i-a supus și a luat din mâna filistenilor cetatea Meteg-Ama. Apoi i-a învins și pe moabiți. Pe aceștia i-a culcat la pământ și i-a măsurat cu o funie. Cei cuprinși în două lungimi de funie erau omorâți, iar cei cuprinși în a treia lungime erau lăsați în viață. Moabiții au devenit slujitorii lui David, plătindu-i tribut. David l-a învins și pe Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele Țobei, când acesta s-a dus să-și restabilească autoritatea la râul Eufrat. David i-a capturat o mie șapte sute de călăreți și douăzeci de mii de pedestrași. David a tăiat tendoanele tuturor cailor de la care, păstrând din ei doar pentru o sută de care. Arameii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadad-Ezer, regele Țobei, însă David a omorât douăzeci și două de mii de oameni. David a pus garnizoane în regatul arameu al Damascului, iar arameii au devenit slujitorii lui David, plătindu-i tribut. Domnul îi dădea victorie lui David oriunde mergea. David a luat scuturile de aur ale slujitorilor lui Hadad-Ezer și le-a adus la Ierusalim, iar din Betah și din Berotai, cetățile lui Hadad-Ezer, regele David a luat foarte mult bronz. Când Toi, regele Hamatului, a aflat că David a învins toată armata lui Hadad-Ezer, l-a trimis pe fiul său Ioram la regele David ca să-l întrebe de sănătate și să-l laude pentru că s-a luptat cu Hadad-Ezer, cu care și el era în război, și pentru că l-a învins. Ioram a adus cu el lucruri din argint, din aur și din bronz. Regele David le-a închinat și pe acestea Domnului, așa cum făcuse cu argintul și cu aurul luat de la toate celelalte națiuni pe care le-a supus: de la Edom, de la Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni și de la Amalek, precum și din prada luată de la Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele Țobei. Astfel, David și-a făcut un nume. La întoarcere a ucis optsprezece mii de edomiți în Valea Sării. El a plasat garnizoane în Edom. A plasat garnizoane în tot Edomul, și toți edomiții au devenit slujitorii lui David. Domnul îi dădea victorie lui David oriunde mergea. David domnea peste tot Israelul, judecând și făcând dreptate întregului său popor. Ioab, fiul Țeruiei, era conducătorul armatei; Iehoșafat, fiul lui Ahilud, era cronicar; Țadok, fiul lui Ahitub, și Ahimelek, fiul lui Abiatar, erau preoți; Seraia era scrib; Benaia, fiul lui Iehoiada, era conducătorul cheretiților și al peletiților, iar fiii lui David erau preoți. David a întrebat: „Se mai află în viață cineva din familia lui Saul, căruia să-i pot arăta bunătate, datorită lui Ionatan?“. Familia lui Saul avusese un slujitor pe nume Țiba, pe care l-au chemat la David. Regele l-a întrebat: ‒ Tu ești Țiba? El a zis: ‒ Da, eu sunt, slujitorul tău. Regele l-a întrebat: ‒ A mai rămas cineva din familia lui Saul, căruia să-i pot arăta bunătatea lui Dumnezeu? Țiba i-a zis regelui: ‒ Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare. Regele l-a întrebat: ‒ Unde este acesta? Țiba i-a zis regelui: ‒ Iată că el este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lo-Debar. Regele David a trimis după el și l-a adus din Lo-Debar, din casa lui Machir, fiul lui Amiel. Mefiboșet, fiul lui Ionatan și nepotul lui Saul, a ajuns înaintea lui David, a căzut cu fața la pământ și s-a plecat astfel înaintea lui. David i-a zis: ‒ Mefiboșet! El a răspuns: ‒ Iată slujitorul tău! David i-a zis: ‒ Nu te teme, căci vreau să-ți arăt bunătate, datorită tatălui tău, Ionatan. Am să-ți înapoiez toate terenurile care au fost ale bunicului tău, Saul, și vei mânca întotdeauna la masa mea. Mefiboșet s-a plecat înaintea lui și a zis: ‒ Ce este slujitorul tău, ca să te uiți la un câine mort, așa cum sunt eu? Regele l-a chemat apoi pe Țiba, slujitorul lui Saul, și i-a zis: ‒ I-am dăruit nepotului stăpânului tău tot ceea ce aparținuse lui Saul și întregii sale familii. Tu, fiii tăi și slujitorii tăi îi veți lucra pământul și-i veți culege recolta pentru ca nepotul stăpânului tău să aibă ce să mănânce. Mefiboșet, nepotul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea. Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de slujitori. Atunci Țiba i-a zis regelui: ‒ Slujitorul tău va face tot ceea ce a poruncit regele, stăpânul meu, slujitorului său. Astfel, Mefiboșet a mâncat la masa lui David ca unul dintre fiii acestuia. Mefiboșet avea un fiu tânăr pe nume Mica. Toți cei ce locuiau în casa lui Țiba erau slujitorii lui Mefiboșet. Mefiboșet locuia la Ierusalim, fiindcă mânca întotdeauna la masa regelui. El era olog de ambele picioare. După aceea, regele fiilor lui Amon a murit, iar în locul lui a domnit fiul său Hanun. David a zis: „Voi da dovadă de credincioșie față de Hanun, fiul lui Nahaș, tot așa cum și tatăl său a dat dovadă de credincioșie față de mine“. David și-a trimis slujitorii ca să-l consoleze pe Hanun pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în țara fiilor lui Amon, căpeteniile fiilor lui Amon i-au zis stăpânului lor, Hanun: „Chiar crezi că David dorește să-l onoreze pe tatăl tău, trimițându-ți mângâietori? Oare nu i-a trimis David la tine pe slujitorii lui ca să observe cetatea, s-o cerceteze și s-o distrugă?“. Atunci Hanun i-a luat pe slujitorii lui David, le-a ras bărbile pe jumătate, le-a tăiat hainele pe jumătate, până la brâu, și le-a dat drumul. Când i s-a spus lui David ce s-a întâmplat, regele a trimis oameni să se întâlnească cu bărbații care fuseseră atât de mult umiliți și să le spună astfel: „Rămâneți în Ierihon până vă va crește din nou barba, și apoi să vă întoarceți!“. Fiii lui Amon au văzut că se făcuseră nesuferiți lui David. Atunci ei au plătit douăzeci de mii de pedestrași aramei din Bet-Rehob și din Aram-Țoba, pe regele din Maaca, împreună cu o mie de luptători și încă douăsprezece mii de luptători dintre bărbații din Tob, ca să vină să lupte pentru ei. Când a auzit David aceasta, l-a trimis împotriva lor pe Ioab împreună cu toată armata de viteji. Fiii lui Amon au ieșit, ocupându-și pozițiile de luptă la intrarea porții, în timp ce arameii din Țoba și Rehob, bărbații din Tob și cei din Maaca s-au așezat separat în câmp. Ioab a văzut că avea de luptat și în față și în spate. Prin urmare, a ales o parte dintre vitejii lui Israel și i-a mobilizat împotriva arameilor, iar restul poporului l-a pus sub comanda fratelui său Abișai, mobilizându-l împotriva fiilor lui Amon. Ioab i-a zis lui Abișai: „Dacă arameii vor fi mai puternici decât mine, să-mi vii în ajutor, iar dacă fiii lui Amon vor fi mai puternici decât tine, voi veni eu în ajutorul tău. Fii tare și curajos pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru, iar Domnul să facă ce consideră că este bine!“. Când Ioab și poporul care era cu el i-au atacat pe aramei, aceștia au fugit dinaintea lui. Fiii lui Amon, văzând că arameii au luat-o la fugă, au fugit și ei dinaintea lui Abișai și s-au retras în cetate. Atunci Ioab a oprit lupta și s-a dus la Ierusalim. Când au văzut că au fost învinși de Israel, arameii și-au adunat toate forțele. Hadad-Ezer a trimis după arameii de dincolo de Râu, și aceștia au venit la Helam, avându-l în fruntea lor pe Șobac, conducătorul armatei lui Hadad-Ezer. Când a aflat aceasta, David a adunat tot Israelul, a trecut Iordanul și s-a dus în Helam. Arameii s-au așezat în poziție de luptă, ca să-l înfrunte pe David, și s-au luptat împotriva lui. Însă Aram a fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis arameilor șapte sute de oameni care conduceau carele și patruzeci de mii de călăreți. L-a rănit și pe Șobac, conducătorul armatei lor, care a și murit acolo. Văzând că au fost învinși de Israel, toți regii vasali lui Hadad-Ezer au făcut pace cu Israel și i-au slujit. Și Aram s-a temut să-i mai ajute pe fiii lui Amon. La începutul anului, pe vremea când ieșeau regii la luptă, David l-a trimis la război pe Ioab, împreună cu slujitorii săi și cu tot Israelul. Ei i-au distrus pe fiii lui Amon și au asediat Raba. David însă rămăsese la Ierusalim. Într-o seară, regele s-a ridicat din patul său și se plimba pe acoperișul palatului. De pe acoperiș a văzut o femeie foarte plăcută la înfățișare, care se îmbăia. David a trimis pe cineva să afle cine este femeia și i s-a spus că este Batșeba, fata lui Eliam și soția hititului Urie. David a trimis niște mesageri ca s-o aducă la el. Ea a venit la el și el s-a culcat cu ea (ea tocmai se curățise de necurăția ei). Apoi ea s-a întors acasă. Femeia a rămas însărcinată și a trimis să-l înștiințeze pe David, zicând: „Sunt însărcinată!“. Atunci David i-a transmis lui Ioab: „Trimite-mi-l pe hititul Urie!“. Și Ioab l-a trimis pe Urie la David. Când a sosit Urie la David, acesta l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului și despre desfășurarea războiului. Apoi David i-a zis lui Urie: ‒ Du-te acasă și spală-ți picioarele! Urie a ieșit din palatul regelui, iar după el a fost trimis un dar din partea regelui. Urie însă n-a coborât acasă, ci s-a culcat la intrarea în palat, alături de toți slujitorii stăpânului său. L-au înștiințat pe David, zicând: „Urie n-a coborât acasă“. Atunci David i-a zis lui Urie: ‒ Oare nu vii din călătorie? De ce n-ai coborât acasă? Urie i-a răspuns lui David: ‒ Chivotul, cei din Israel și cei din Iuda stau în corturi, iar stăpânul meu, Ioab, și slujitorii stăpânului meu și-au așezat tabăra în câmp. Cum aș putea deci să merg acasă să mănânc, să beau și să mă culc cu soția mea? Viu ești tu și viu este sufletul tău că nu voi face un asemenea lucru. David i-a zis: ‒ Rămâi și astăzi aici, iar mâine te voi trimite înapoi. Urie a rămas în Ierusalim în acea zi și în ziua următoare. David l-a invitat să mănânce și să bea împreună cu el și l-a îmbătat. Seara însă, Urie a ieșit să se culce în patul său, alături de slujitorii stăpânului său, și n-a coborât acasă. În dimineața următoare, David i-a scris o scrisoare lui Ioab și i-a trimis-o prin Urie. În ea a scris: „Trimiteți-l pe Urie în linia întâi, unde lupta este mai crâncenă, și apoi retrageți-vă de lângă el ca să fie lovit și să moară“. Așadar, în timp ce asedia cetatea, Ioab l-a așezat pe Urie într-un loc unde știa că sunt bărbați viteji. Bărbații cetății au ieșit și s-au luptat cu Ioab. Au căzut câțiva din popor, dintre slujitorii lui David, și a murit și hititul Urie. Apoi Ioab a trimis un om la David ca să-l înștiințeze despre toate lucrurile privitoare la luptă. Și i-a poruncit mesagerului, zicând: „Când vei termina de istorisit regelui lucrurile privitoare la luptă, dacă regele se va mânia și te va întreba: «De ce v-ați luptat atât de aproape de cetate? Nu v-ați dat seama că vor arunca săgeți de pe zid? Cine l-a ucis pe Abimelek, fiul lui Ierub-Beșet? Nu o femeie care a aruncat asupra lui, de pe zid, piatra de sus a unei mori, astfel că el a murit la Tebeț? De ce v-ați apropiat, așadar, de zid?», atunci să-i spui: «Slujitorul tău, hititul Urie, a murit și el»“. Mesagerul a plecat și, ajungând la David, i-a istorisit tot ceea ce îl trimisese Ioab să-i spună. Mesagerul i-a zis lui David: ‒ Oamenii aceia au fost mai puternici decât noi. Au ieșit împotriva noastră în câmpie și noi i-am respins până la intrarea porții cetății, dar arcașii au tras de pe zid asupra slujitorilor tăi și unii dintre slujitorii regelui au murit. A murit și slujitorul tău, hititul Urie. Atunci David i-a zis mesagerului: ‒ Așa să-i spui lui Ioab: „Să nu te întristeze lucrul acesta, căci sabia devorează când pe unul, când pe altul. Intensifică lupta împotriva cetății și distruge-o“. Încurajează-l în felul acesta. Soția lui Urie a auzit că soțul ei, Urie, a murit, și l-a jelit pe stăpânul ei. După ce a trecut perioada de jale, David a trimis după ea și a adus-o în palatul lui. Ea i-a devenit soție și i-a născut un fiu. Fapta comisă de David a fost rea în ochii Domnului. Domnul l-a trimis pe Natan la David. Acesta, ajungând la David, i-a zis: ‒ Într-o anume cetate trăiau doi oameni; unul era bogat, iar celălalt era sărac. Cel bogat avea un mare număr de oi și vite. Cel sărac însă nu avea altceva decât o mielușea pe care o cumpărase. Avea grijă de ea, iar aceasta creștea împreună cu el și cu copiii săi. Mânca din aceeași bucată de pâine cu el, bea din paharul lui și dormea la pieptul său; îi era ca o fată. La omul bogat a venit un călător, dar el nu s-a îndurat să ia din oile sau din vitele lui pentru a-i pregăti să mănânce. În schimb, a luat mielușeaua omului sărac și i-a pregătit-o celui care venise la el. David s-a mâniat foarte tare pe omul acela și i-a zis lui Natan: ‒ Viu este Domnul că omul care a făcut acest lucru merită să fie pedepsit cu moartea! Să dea înapoi patru mielușele, pentru că a comis fapta aceasta și pentru că nu a arătat milă. Atunci Natan i-a zis: ‒ Tu ești omul acela! Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Te-am uns rege peste Israel și te-am scăpat din mâna lui Saul. Ți-am dat Casa stăpânului tău și ți-am pus în brațe soțiile stăpânului tău. Ți-am dat Casa lui Israel și a lui Iuda. Și dacă ar fi fost prea puțin, aș mai fi adăugat și altele. De ce ai disprețuit Cuvântul Domnului și ai făcut ceea ce El consideră că este rău? L-ai ucis pe hititul Urie cu sabia, iar pe soția lui ai luat-o să-ți fie soție. L-ai ucis pe Urie cu sabia fiilor lui Amon. Acum, sabia nu se va îndepărta din familia ta niciodată, pentru că M-ai disprețuit și ai luat-o pe soția hititului Urie să-ți fie ție soție“. Așa vorbește Domnul: „Iată, voi ridica nenorocirea asupra ta din propria ta familie. Îți voi lua soțiile înaintea ochilor tăi și le voi da altuia, iar el se va culca cu ele la lumina zilei. Tu ai lucrat în secret, însă Eu voi împlini acest cuvânt la lumina zilei, înaintea întregului Israel“. David i-a zis lui Natan: ‒ Am păcătuit împotriva Domnului. Natan i-a răspuns: ‒ Domnul ți-a iertat păcatul, și nu vei muri. Totuși, pentru că prin fapta aceasta ai făcut ca dușmanii Domnului să-L disprețuiască, copilul care ți s-a născut va muri. Natan a plecat acasă, iar Domnul a lovit copilul pe care soția lui Urie i-l născuse lui David și acesta s-a îmbolnăvit grav. David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil și a postit. Apoi a intrat în palat și a stat culcat la pământ toată noaptea. Bătrânii palatului său au stat alături de el, insistând să se ridice de la pământ, dar el n-a vrut și nici n-a mâncat cu ei. În ziua a șaptea, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut însă să-i spună lucrul acesta pentru că își ziceau: „Iată, pe când copilul era încă viu, i-am vorbit lui David, dar el n-a ascultat de glasul nostru. Cum să-i spunem acum că a murit copilul? Și-ar face mai mult rău“. David a văzut că slujitorii săi șopteau între ei și a înțeles că a murit copilul. El i-a întrebat pe slujitorii săi: ‒ A murit copilul? Ei au zis: ‒ A murit. Atunci David s-a ridicat de la pământ, s-a spălat, s-a uns și și-a schimbat hainele. Apoi a intrat în Casa Domnului și s-a închinat. După aceea, întorcându-se acasă, a cerut să i se dea de mâncare și a mâncat. Slujitorii săi l-au întrebat: ‒ Ce înseamnă ceea ce faci tu? Când trăia copilul posteai și plângeai, iar acum, când copilul a murit, te ridici de la pământ și mănânci? El a zis: ‒ Când copilul era încă viu, posteam și plângeam pentru că îmi ziceam: „Cine știe, poate Domnul va arăta bunăvoință față de mine și copilul va trăi“. Dar acum, că a murit, de ce să mai postesc? Aș putea oare să-l aduc înapoi? Eu voi merge la el, dar el nu se va mai întoarce la mine. David a consolat-o pe soția sa Batșeba. A intrat la ea, iar ea a născut un fiu căruia i-au pus numele Solomon. Domnul îl iubea și, de aceea, El a trimis un mesaj prin profetul Natan să-i pună numele Iedidia, de dragul Domnului. Ioab a luptat împotriva Rabei fiilor lui Amon și a capturat cetatea regală. Apoi Ioab a trimis mesageri la David, zicând: „Am luptat împotriva Rabei; de asemenea, am capturat cetatea apelor. Acum, strânge restul poporului, așază tabăra împotriva cetății și cucerește-o, ca să n-o cuceresc eu și să primească numele meu“. David a mobilizat tot poporul, s-a îndreptat către Raba, a luptat împotriva ei și a cucerit-o. A luat de pe capul regelui lor coroana care cântărea un talant de aur și care era împodobită cu pietre prețioase. Ea a fost pusă pe capul lui David. Prada luată din cetate era foarte multă. El a scos afară poporul care era în ea, i-a pus să muncească cu fierăstraie, cu grape de fier și cu securi de fier și i-a trimis la cuptoarele de cărămizi. Așa a făcut tuturor cetăților fiilor lui Amon. Apoi David s-a întors la Ierusalim împreună cu întregul popor. După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, pe nume Tamar, de care s-a îndrăgostit Amnon, fiul lui David. Amnon era atât de chinuit din această cauză, încât s-a îmbolnăvit tânjind după sora sa Tamar. Căci ea era fecioară și-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva. Amnon avea un prieten, pe Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David. Ionadab acesta era un om foarte șiret. El l-a întrebat pe Amnon: ‒ De ce tu, fiul regelui, arăți tot mai slăbit cu fiecare dimineață ce trece? Nu vrei să-mi spui? Amnon i-a răspuns: ‒ Sunt îndrăgostit de Tamar, sora fratelui meu Absalom. Atunci Ionadab i-a zis: ‒ Culcă-te în patul tău și prefă-te că ești bolnav. Când tatăl tău va veni să te vadă, să-i spui: „Să vină, te rog, Tamar, sora mea, și să-mi dea să mănânc ceva. Să-mi prepare mâncarea înaintea ochilor mei, ca s-o pot vedea și să pot mânca din mâna ei“. Amnon s-a culcat și s-a prefăcut bolnav. Regele a venit să-l vadă, iar Amnon i-a zis: ‒ Să vină, te rog, Tamar, sora mea, să-mi coacă două turte înaintea ochilor mei și să mănânc din mâna ei. David a trimis acasă la Tamar să i se spună: „Du-te, te rog, acasă la fratele tău Amnon și gătește-i ceva de mâncare“. Tamar s-a dus acasă la fratele său Amnon, pe care l-a găsit culcat. A luat niște aluat, l-a frământat, a făcut turtele înaintea ochilor lui și apoi le-a copt. După aceea, a luat tigaia și l-a servit, însă el n-a vrut să mănânce. Amnon a zis: ‒ Scoateți afară toți oamenii! Și toți oamenii au ieșit din prezența lui. Atunci Amnon i-a zis lui Tamar: ‒ Adu mâncarea în dormitor ca să pot mânca din mâna ta. Tamar a luat turtele pe care le făcuse și le-a adus fratelui său Amnon în dormitor. Când ea s-a apropiat de el ca să-i dea să mănânce, a apucat-o strâns și i-a zis: ‒ Soro, vino și culcă-te cu mine! Tamar i-a răspuns: ‒ Nu, frate, nu mă dezonora! Să nu faci o asemenea nebunie, căci nu se face așa ceva în Israel. Unde mă voi duce cu rușinea mea? Iar tu vei fi considerat drept un nebun în Israel. Vorbește, te rog, cu regele, și el nu mă va opri să fiu a ta. El însă n-a vrut s-o asculte și, fiind mai puternic decât ea, a dezonorat-o culcându-se cu ea. După aceea, Amnon a urât-o foarte tare pe Tamar, ura aceasta fiind chiar mai mare decât iubirea pe care o avusese pentru ea. Amnon i-a zis: ‒ Ridică-te și pleacă! Ea i-a zis: ‒ Nu, căci răul acesta de a mă alunga ar fi mai mare decât cel pe care mi l-ai făcut deja. Amnon însă n-a vrut s-o asculte și, chemându-l pe tânărul care-l slujea, a zis: ‒ Scoateți-o pe aceasta afară și închideți ușa după ea! Ea purta o tunică decorată, căci cu astfel de veșminte se îmbrăcau fetele regelui care erau fecioare. Slujitorul lui a scos-o afară și a încuiat ușa după ea. Tamar și-a presărat cenușă pe cap, și-a sfâșiat tunica decorată pe care o purta, și-a pus mâinile pe cap și a plecat țipând. Absalom, fratele ei, a întrebat-o: „Fratele tău Amnon a fost cu tine? Acum, sora mea, taci, căci este fratele tău. Nu pune la inimă lucrul acesta“. Și Tamar, devastată, a rămas în casa fratelui său Absalom. Când a auzit regele David ce s-a întâmplat, s-a mâniat foarte tare. Absalom nu i-a spus nimic lui Amnon, nici rău, nici bine, dar Absalom îl ura pe Amnon pentru că o dezonorase pe sora sa Tamar. Doi ani mai târziu, Absalom își tundea oile la Baal-Hațor, lângă Efraim. Și Absalom i-a invitat la el pe toți fiii regelui. El s-a dus la rege și a zis: ‒ Iată, cei ce tund oile se află la slujitorul tău. Te rog, să vină regele cu slujitorii lui la slujitorul tău! Dar regele i-a zis lui Absalom: ‒ Nu, fiule, nu vom veni toți, ca să nu fim o povară pentru tine. Deși Absalom a insistat, regele n-a vrut să meargă, însă l-a binecuvântat. Atunci Absalom i-a zis: ‒ Dă-i voie, te rog, măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi. Regele i-a zis: ‒ De ce să vină Amnon cu tine? Absalom însă a insistat, astfel că regele l-a trimis pe Amnon, împreună cu toți ceilalți fii ai săi, să meargă cu el. Absalom le-a poruncit slujitorilor săi, zicând: „Așteptați până când inima lui Amnon se va înveseli de vin, iar când vă voi zice: «Loviți-l pe Amnon!», atunci să-l omorâți. Nu vă temeți. Oare nu v-am poruncit eu acest lucru? Fiți tari și arătați-vă vitejia!“. Slujitorii lui Absalom i-au făcut lui Amnon întocmai cum le poruncise stăpânul lor. Atunci ceilalți fii ai regelui s-au ridicat, au încălecat fiecare pe catârul lui și au fugit. În timp ce veneau ei spre palat, regelui i-a sosit vestea: „Absalom i-a ucis pe toți fiii regelui, nelăsând în viață pe niciunul dintre ei“. Auzind acestea, regele s-a ridicat, și-a sfâșiat hainele și s-a culcat la pământ. Toți slujitorii săi stăteau în picioare, având și ei hainele sfâșiate. Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David, i-a spus însă regelui: „Să nu se gândească stăpânul meu că toți tinerii, fiii regelui, au fost omorâți; numai Amnon a murit. Acest lucru a fost plănuit de către Absalom încă din ziua în care Amnon a dezonorat-o pe sora acestuia, pe Tamar. De aceea să nu pună la inimă stăpânul meu, regele, zvonul că toți fiii regelui au murit, pentru că doar Amnon a murit“. Între timp, Absalom a fugit. La un moment dat, străjerul și-a ridicat ochii și a văzut venind pe drumul din spatele lui, coborând muntele, o ceată mare de oameni. Atunci Ionadab i-a zis regelui: „Iată că sosesc fiii regelui; s-a întâmplat întocmai cum a spus slujitorul tău“. Nici n-a terminat bine de vorbit că au și sosit fiii regelui. Ei și-au ridicat glasul și au plâns, iar regele, împreună cu toți slujitorii săi, au plâns foarte tare. Absalom a fugit și s-a dus la Talmai, fiul lui Amihud, regele Gheșurului, iar regele David bocea pentru fiul său în fiecare zi. După ce Absalom a fugit și a ajuns în Gheșur, a rămas acolo trei ani. Regele David a încetat să-l mai urmărească pe Absalom, deoarece se împăcase cu gândul că Amnon a murit. Ioab, fiul Țeruiei, și-a dat seama că inima regelui tânjea după Absalom. El a trimis pe cineva la Tekoa și a adus de acolo o femeie înțeleaptă. Ioab i-a zis femeii: „Te rog, prefă-te că bocești, îmbracă-te în haine de bocet și nu te unge cu ulei. Să arăți ca o femeie care de multe zile bocește pentru un mort. Așa să te duci la rege și să-i vorbești cum te voi învăța eu“. Și Ioab i-a făcut cunoscut femeii ce avea de spus. Când femeia din Tekoa a ajuns la rege, s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și i-a zis: ‒ Ajută-mă, o, rege! Regele i-a zis: ‒ Ce ți s-a întâmplat? Ea a răspuns: ‒ Vai, sunt o femeie văduvă. Soțul meu a murit. Slujitoarea ta avea doi fii care, într-o zi, se băteau pe câmp și nu era nimeni acolo care să-i despartă, astfel că unul l-a lovit pe celălalt și l-a omorât. Acum, iată că tot clanul s-a ridicat împotriva slujitoarei tale, zicând: „Predă-ni-l pe cel care și-a ucis fratele, ca să-l omorâm, căci i-a luat viața fratelui său. Îl vom nimici și pe moștenitor!“. Ei vor stinge astfel singurul cărbune care mi-a mai rămas, lăsându-l pe soțul meu fără nume și fără moștenitor pe fața pământului. Regele i-a zis femeii: ‒ Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine. Femeia din Tekoa i-a zis regelui: ‒ O, rege, stăpânul meu, asupra mea și asupra familiei tatălui meu să fie nelegiuirea. Iar regele și tronul lui să rămână fără vină. Regele a zis: ‒ Dacă cineva va vorbi împotriva ta, adu-l la mine și nu se va mai atinge de tine. Ea a zis: ‒ Fie ca regele să-și aducă aminte de Domnul, Dumnezeul tău, pentru ca să-l împiedice pe răzbunătorul sângelui să mărească prăpădul. Astfel, ei nu-l vor nimici pe fiul meu. El a zis: ‒ Viu este Domnul că niciun fir de păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ. Atunci femeia a zis: ‒ Dă voie, te rog, slujitoarei tale să-i spună ceva stăpânului meu, regele. El i-a răspuns: ‒ Vorbește. Femeia a zis: ‒ De ce ai plănuit un astfel de lucru împotriva poporului lui Dumnezeu? Pentru că, din înseși vorbele lui, regele se face vinovat neaducându-l înapoi pe cel pe care l-a alungat. În ceea ce ne privește, asemenea unor ape care cad pe pământ și nu se mai adună, așa vom muri cu toții. Dumnezeu însă nu ia viața, ci dimpotrivă, plănuiește căi prin care cel alungat să se poată întoarce la El. De aceea am venit să-i vorbesc despre lucrul acesta stăpânului meu, regele, pentru că poporul m-a făcut să mă tem. Slujitoarea ta și-a zis: „Să-i vorbesc regelui; poate el va îndeplini cererea slujitoarei sale. Poate că regele va asculta și o va scăpa pe slujitoarea sa din mâna celui ce vrea s-o nimicească, pe ea și pe fiul ei, din moștenirea lui Dumnezeu“. Acum, slujitoarea ta spune: „Fie să-mi aducă pace cuvintele stăpânului meu, regele! Căci stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu, știind să înțeleagă binele și răul. Fie ca Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine!“. Regele a răspuns și i-a zis femeii: ‒ Te rog să nu-mi tăinuiești răspunsul la întrebarea pe care ți-o voi pune. Femeia i-a zis: ‒ Să întrebe stăpânul meu, regele. Regele i-a spus: ‒ Oare nu este mâna lui Ioab cu tine în toate acestea? Femeia i-a răspuns: ‒ Viu este sufletul tău, o, rege, stăpânul meu, că nimeni nu se poate abate nici la dreapta, nici la stânga de la tot ceea ce a zis stăpânul meu, regele. Într-adevăr, slujitorul tău, Ioab, mi-a poruncit și tot el a pus în gura slujitoarei tale toate aceste cuvinte. Slujitorul tău, Ioab, a făcut acest lucru pentru a schimba situația. Însă stăpânul meu are o înțelepciune precum a unui înger al lui Dumnezeu, cunoscând tot ce se petrece în țară. Regele i-a zis atunci lui Ioab: ‒ Iată, voi face lucrul acesta! Du-te deci și adu-l pe tânărul Absalom. Ioab s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și l-a binecuvântat pe rege. El a zis: ‒ Astăzi, slujitorul tău știe că a găsit bunăvoință înaintea stăpânului meu, regele, fiindcă regele a făcut după cuvântul slujitorului său. Ioab s-a ridicat, a plecat la Gheșur și l-a adus înapoi pe Absalom la Ierusalim. Dar regele a zis: „Să se ducă în casa lui și să nu-mi vadă fața!“. Absalom s-a întors astfel acasă la el și nu a văzut fața regelui. În tot Israelul nu era niciun om atât de lăudat pentru frumusețea lui, așa cum era Absalom. Din creștetul capului și până la talpa piciorului nu se găsea nicio infirmitate în el. Când își tundea părul – și-l tundea în fiecare an căci devenea prea greu să-l poarte – acesta cântărea două sute de șecheli, potrivit greutății regale. Lui Absalom i s-au născut trei fii și o fată, al cărei nume era Tamar. Aceasta era o femeie frumoasă la înfățișare. Absalom a locuit doi ani în Ierusalim fără să vadă fața regelui. Apoi Absalom l-a chemat pe Ioab ca să-l trimită la rege, însă acesta n-a vrut să vină. A trimis a doua oară după el, dar tot n-a vrut să vină. Atunci Absalom le-a zis slujitorilor săi: „Terenul lui Ioab este aproape de al meu și are semănat orz pe el. Mergeți și dați-i foc“. Astfel, slujitorii lui Absalom au dat foc terenului. Aflând acest lucru, Ioab s-a ridicat, s-a dus acasă la Absalom și l-a întrebat: ‒ De ce slujitorii tăi au dat foc terenului meu? Absalom i-a răspuns lui Ioab: ‒ Iată, am trimis după tine, zicând: „Vino aici ca să te trimit la rege să-i spui: «De ce am venit din Gheșur? N-ar fi fost mai bine pentru mine să fi rămas acolo?»“. Acum, lasă-mă să văd fața regelui, iar dacă este vreo vină în mine, atunci să mă omoare! Ioab s-a dus la rege și l-a înștiințat. Atunci regele l-a chemat la el pe Absalom. Acesta a venit la rege, s-a plecat cu fața la pământ înaintea lui, iar regele l-a sărutat pe Absalom. După aceea, Absalom și-a făcut rost de un car, de cai și de cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. Absalom se scula dimineață și stătea pe marginea drumului care ducea spre poarta cetății. Oricine venea la rege cu vreo neînțelegere, pe care acesta s-o judece, Absalom îl chema la el și-l întreba: „Din care cetate ești?“, iar acesta îi spunea: „Slujitorul tău este dintr-una din semințiile lui Israel“. Atunci Absalom îi zicea: „Vezi, cererea ta este bună și dreaptă, însă nimeni din partea regelui nu te va asculta“. Apoi Absalom spunea: „Dacă m-ar pune cineva judecător în țară, atunci oricine ar avea vreo neînțelegere sau vreun motiv de judecată ar veni la mine, iar eu i-aș face dreptate!“. Iar când se apropia cineva să se plece înaintea lui, el îi întindea mâna, îl îmbrățișa și îl săruta. Așa făcea Absalom cu toți cei din Israel care veneau la rege pentru judecată. Astfel, Absalom a câștigat inima bărbaților lui Israel. După o perioadă de patru ani, Absalom i-a zis regelui: ‒ Dă-mi voie, te rog, să merg la Hebron ca să împlinesc un jurământ pe care I l-am făcut Domnului, căci, în timp ce se afla în Aram, la Gheșur, slujitorul tău a făcut un jurământ, zicând: „Dacă Domnul mă va aduce înapoi la Ierusalim, voi sluji Domnului!“. Regele i-a răspuns: ‒ Mergi în pace. Absalom s-a ridicat și a plecat la Hebron. Dar Absalom a trimis spioni în toate semințiile lui Israel, spunând: „Atunci când veți auzi sunetul trâmbiței, să ziceți: «Absalom s-a întronat la Hebron!»“. Două sute de oameni din Ierusalim au mers cu Absalom, fiind invitații acestuia. În naivitatea lor, ei mergeau fără să știe nimic. În timp ce aducea jertfele, Absalom a trimis în cetatea Ghilo după ghilonitul Ahitofel, sfetnicul lui David. Conspirația lua amploare, și tot mai mult popor trecea de partea lui Absalom. Atunci a venit un mesager la David, zicând: ‒ Inimile oamenilor lui Israel sunt de partea lui Absalom. Atunci David le-a zis tuturor slujitorilor săi care erau cu el în Ierusalim: ‒ Ridicați-vă! Să fugim, căci altfel nu vom avea nicio scăpare din fața lui Absalom. Grăbiți-vă, să plecăm! Altfel, el se va grăbi, ne va ajunge, va arunca nenorocirea asupra noastră și va trece cetatea prin ascuțișul sabiei. Slujitorii regelui i-au zis acestuia: ‒ Iată, slujitorii tăi sunt gata să facă tot ceea ce va alege stăpânul nostru, regele. Astfel, regele a ieșit, fiind urmat de întreaga sa familie. A lăsat însă zece țiitoare ca să îngrijească de palat. Regele a ieșit împreună cu toți cei care-l urmau și s-au oprit la cea din urmă casă. Toți slujitorii săi au trecut pe lângă el. Toți cheretiții, toți peletiții și toți cei șase sute de ghitiți, care veniseră în urma lui din Gat, au trecut înaintea regelui. Regele i-a zis atunci ghititului Itai: ‒ Tu de ce vii cu noi? Întoarce-te și rămâi cu regele Absalom, căci ești un străin și ai fost alungat din țara ta. De ieri ai venit, și azi să te fac să rătăcești, mergând împreună cu noi? Eu merg acolo unde trebuie să merg! Întoarce-te și ia-i cu tine și pe frații tăi! Îndurarea și credincioșia să fie cu tine! Itai i-a răspuns regelui: ‒ Viu este Domnul și viu este stăpânul meu, regele, că acolo unde se va afla stăpânul meu, regele, fie că va însemna moarte, fie viață, acolo se va afla și slujitorul tău. Atunci David i-a zis lui Itai: ‒ Bine, vino și treci înainte! Astfel, și ghititul Itai, împreună cu toți oamenii lui și cu toți copiii care erau cu el, au trecut înainte. În timp ce treceau cu toții, oamenii din întreaga țară plângeau cu voce tare. Regele a traversat pârâul Chidron și toți oamenii s-au îndreptat spre drumul dinspre deșert. Se afla acolo și Țadok, împreună cu toți leviții, ducând Chivotul legământului cu Dumnezeu. Leviții au așezat Chivotul lui Dumnezeu jos, iar Abiatar a adus jertfe până când tot poporul a ieșit din cetate. După aceea, regele i-a zis lui Țadok: „Du Chivotul lui Dumnezeu înapoi, în cetate. Dacă voi găsi bunăvoință înaintea Domnului, atunci El mă va aduce înapoi și mă va lăsa să revăd Chivotul și Locuința Lui. Dacă însă va spune: «Nu Îmi ești plăcut!», atunci iată-mă, El să facă cu mine ce consideră că este bine!“. Regele i-a mai zis preotului Țadok: „Oare nu ești tu un văzător? Întoarceți-vă în pace în cetate, atât tu și fiul tău Ahimaaț, cât și Abiatar cu fiul său Ionatan. Eu voi aștepta la vadurile deșertului până voi primi vești de la voi“. Astfel, Țadok și Abiatar au dus Chivotul lui Dumnezeu înapoi, la Ierusalim, și au rămas acolo. David urca Muntele Măslinilor, plângând, cu capul acoperit și desculț. Toți oamenii care erau cu el și-au acoperit capetele și urcau și ei, plângând. David a fost înștiințat: „Ahitofel este printre cei care au conspirat împreună cu Absalom“. Atunci David a zis: „ Doamne, Te rog, fă ca sfatul lui Ahitofel să pară o nebunie!“. Când a ajuns în vârf, în locul unde oamenii obișnuiesc să I se închine lui Dumnezeu, architul Hușai îl aștepta acolo cu tunica sfâșiată și cu țărână pe cap. David i-a zis: „Dacă vii cu mine, îmi vei fi o povară. Dacă însă te vei întoarce în cetate și-i vei spune lui Absalom: «Eu voi fi slujitorul tău, o, rege. Cândva am fost slujitorul tatălui tău, însă acum voi fi slujitorul tău!», atunci vei putea să schimbi, în favoarea mea, sfatul lui Ahitofel. Oare nu vor fi acolo, cu tine, preoții Țadok și Abiatar? Orice vei auzi vorbindu-se în palatul regelui să le spui preoților Țadok și Abiatar. Se mai află acolo, cu ei, și fiii lor: Ahimaaț, fiul lui Țadok, și Ionatan, fiul lui Abiatar. Să-mi trimiteți prin ei orice știre pe care o veți afla“. Hușai, prietenul lui David, a intrat în Ierusalim chiar atunci când Absalom intra în cetate. Când David trecuse puțin de vârf, iată că Țiba, slujitorul lui Mefiboșet, a venit să-l întâlnească, având cu el o pereche de măgari înșeuați, pe care erau două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de turte de fructe coapte și un burduf de vin. Regele l-a întrebat pe Țiba: ‒ De ce ai adus aceste lucruri? Țiba a răspuns: ‒ Măgarii sunt pentru familia regelui, ca să-i călărească. Pâinile și turtele sunt pentru hrana tinerilor, iar vinul este pentru potolirea setei celor ce vor fi obosiți în deșert. Regele a întrebat: ‒ Nepotul stăpânului tău unde este? Țiba i-a răspuns regelui: ‒ Iată, a rămas în Ierusalim, căci a zis: „Astăzi, Casa lui Israel îmi va da înapoi regatul bunicului meu“. Atunci regele i-a zis lui Țiba: ‒ Iată, tot ce este al lui Mefiboșet este acum al tău. Țiba a zis: ‒ Mă aplec înaintea ta. Fie să găsesc bunăvoință în ochii stăpânului meu, regele! În timp ce regele David se apropia de Bahurim, iată că a ieșit de acolo un om din clanul familiei lui Saul. Numele lui era Șimei, fiul lui Ghera. El mergea întruna și blestema. Șimei a aruncat cu pietre după David și după toți slujitorii regelui David, în timp ce tot poporul și toți vitejii se aflau la dreapta și la stânga regelui. Blestemându-l pe David, Șimei striga: ‒ Pleacă! Pleacă, om al sângelui, om de nimic! Domnul a întors asupra ta tot sângele pe care l-ai vărsat în familia lui Saul, căruia i-ai luat domnia. Și Domnul i-a dat domnia fiului tău Absalom. Iată-te în nenorocire, căci ești un om al sângelui. Abișai, fiul Țeruiei, i-a zis regelui: ‒ Cum îndrăznește acest câine mort să-l blesteme pe stăpânul meu, regele? Dă-mi voie, te rog, să mă duc și să-i retez capul! Însă regele a zis: ‒ Ce am eu de-a face cu voi, fii ai Țeruiei? Dacă blestemă, este pentru că Domnul i-a zis: „Blestemă-l pe David!“. Cine-i va zice deci: „De ce faci lucrul acesta?“. Apoi David le-a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: ‒ Iată că propriul meu fiu, carne din carnea mea, încearcă să-mi ia viața. Cu atât mai mult acum beniamitul acesta! Lăsați-l să blesteme, căci Domnul i-a zis. Poate că Domnul va privi spre necazul meu și îmi va face bine în schimbul blestemului său de astăzi. David și oamenii săi mergeau pe drum, iar Șimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David. În timp ce mergea, Șimei blestema, arunca cu pietre către acesta și azvârlea cu praf. Regele și tot poporul care era cu el au ajuns obosiți la vadurile deșertului și s-au odihnit acolo. Între timp, Absalom și tot poporul, bărbații lui Israel, intraseră în Ierusalim. Împreună cu el era și Ahitofel. Ajungând la Ierusalim, architul Hușai, prietenul lui David, s-a înfățișat înaintea lui Absalom și i-a zis: ‒ Trăiască regele! Trăiască regele! Absalom i-a zis: ‒ Aceasta este loialitatea pe care o ai față de prietenul tău? De ce nu te-ai dus împreună cu prietenul tău? Hușai i-a răspuns: ‒ Pentru că voi fi de partea celui pe care l-a ales Domnul, poporul acesta și toți bărbații lui Israel. Cu acela voi rămâne. De altfel, alături de cine ar trebui să slujesc? Oare nu în prezența fiului său? Cum am slujit în prezența tatălui tău, tot așa voi sluji și în prezența ta. Atunci Absalom i-a poruncit lui Ahitofel: ‒ Sfătuiți-vă împreună! Ce avem de făcut? Ahitofel i-a zis: ‒ Intră la țiitoarele tatălui tău, pe care le-a lăsat să îngrijească de palat. În felul acesta tot Israelul va afla că te-ai făcut urât regelui și, astfel, toți cei ce sunt de partea ta se vor întări. Au întins, așadar, un cort pentru Absalom pe acoperiș, iar acesta a intrat la țiitoarele tatălui său sub privirea întregului Israel. În zilele acelea, sfatul pe care îl dădea Ahitofel avea aceeași autoritate precum sfatul dat cuiva de Însuși Dumnezeu. Așa era considerat orice sfat pe care-l dădea Ahitofel, atât lui David, cât și lui Absalom. Ahitofel i-a zis lui Absalom: ‒ Dă-mi voie, te rog, să aleg douăsprezece mii de oameni și să pornesc degrabă, la noapte, în urmărirea lui David. Îl voi ataca pe neașteptate, când încă va fi obosit și slăbit. Îl voi înspăimânta, și toți cei ce sunt cu el vor fugi. Îl voi ucide numai pe rege și voi aduce înapoi la tine tot poporul. Astfel, moartea omului pe care-l cauți va însemna întoarcerea tuturor; tot poporul va fi în pace. Acest sfat li s-a părut bun, atât lui Absalom, cât și tuturor bătrânilor lui Israel. Absalom însă a zis: ‒ Chemați-l, vă rog, și pe architul Hușai, ca să auzim și ce va zice el. Hușai a venit la Absalom, iar Absalom i-a zis: ‒ Acesta este sfatul lui Ahitofel. Să facem cum a zis el? Dacă nu, sfătuiește-ne tu. Hușai i-a răspuns lui Absalom: ‒ De data aceasta, sfatul dat de Ahitofel nu este bun. Tu știi că tatăl tău și oamenii lui sunt viteji, iar acum sunt înfuriați ca o ursoaică pe câmp, căreia i s-au furat puii. Pe lângă aceasta, tatăl tău, fiind un războinic, nu va rămâne peste noapte cu poporul, ci iată că acum el se va fi ascuns deja în vreo peșteră sau în vreun alt loc. Dacă unii dintre oamenii tăi vor fi învinși de la început, atunci oricine va auzi va spune: „Poporul care este de partea lui Absalom a suferit o înfrângere“. Astfel, chiar și celui mai viteaz, care are o inimă de leu, i se va topi inima de teamă, fiindcă tot Israelul știe că tatăl tău este un viteaz și că are alături de el niște oameni curajoși. Prin urmare, iată sfatul meu: adună tot Israelul la tine, de la Dan și până la Beer-Șeba, o mulțime cât nisipul de pe malul mării, și condu-i tu însuți în luptă. Apoi îl vom ataca acolo unde îl vom găsi, ne vom năpusti asupra lui, așa cum cade roua pe pământ, și nu va fi lăsat în viață nici el, nici vreunul dintre oamenii lui. Dacă se va retrage în vreo cetate, atunci tot Israelul va aduce funii și vom trage acea cetate spre vale până nu va mai rămâne din ea nici măcar o pietricică. Absalom și toți bătrânii lui Israel au zis: „Sfatul architului Hușai este mai bun decât cel al lui Ahitofel“. Însă Domnul poruncise să fie respins sfatul cel bun al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocirea asupra lui Absalom. Hușai le-a zis preoților Țadok și Abiatar: „Ahitofel i-a sfătuit în felul acesta pe Absalom și pe bătrânii lui Israel, iar eu i-am sfătuit în felul acesta. Acum, trimiteți-i imediat un mesaj lui David și anunțați-l astfel: «Să nu rămâi peste noapte lângă vadurile deșertului, ci să traversezi repede, ca nu cumva regele și tot poporul care este cu el să fie uciși»“. Ionatan și Ahimaaț așteptau veștile la En-Roghel, deoarece nu îndrăzneau să intre în cetate. O slujitoare venea și le aducea veștile, iar ei se duceau și îl înștiințau pe regele David. Totuși, un tânăr i-a văzut și i-a spus lui Absalom. Aflând aceasta, cei doi au plecat repede și au ajuns la casa unui anume om din Bahurim. Acesta avea în curte o fântână, și cei doi au coborât în ea. Soția omului a luat o învelitoare, a întins-o peste gura fântânii și a împrăștiat niște grâne pe ea. Nimeni n-a știut nimic despre lucrul acesta. Slujitorii lui Absalom au ajuns la casa femeii și au întrebat-o: ‒ Unde sunt Ahimaaț și Ionatan? Femeia le-a răspuns: ‒ Au trecut pârâul! Ei au căutat după cei doi, dar, negăsindu-i, s-au întors la Ierusalim. După ce s-au îndepărtat oamenii lui Absalom, cei doi au ieșit din fântână și s-au dus să-l înștiințeze pe regele David. Ei i-au zis lui David: „Ridicați-vă și traversați repede râul, căci iată sfatul pe care l-a dat Ahitofel împotriva voastră“. David și tot poporul care era cu el s-au ridicat și au trecut Iordanul. Până în zorii zilei, nu a mai rămas niciunul care să nu fi trecut râul. Ahitofel, văzând că nu i-a fost urmat sfatul, a pus șaua pe măgar și a plecat acasă, în cetatea sa. A dat instrucțiuni cu privire la casa sa și apoi s-a spânzurat. Astfel, el a murit și a fost înmormântat în mormântul tatălui său. David a ajuns la Mahanaim, în timp ce Absalom trecea Iordanul împreună cu toți bărbații lui Israel. Absalom l-a numit pe Amasa drept conducător al armatei, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui israelit pe nume Ieter, care fusese căsătorit cu Abigail, fata lui Nahaș și sora Țeruiei, mama lui Ioab. Israel împreună cu Absalom și-au așezat tabăra pe teritoriul Ghiladului. Când a ajuns David la Mahanaim, Șobi, fiul lui Nahaș, din Raba fiilor lui Amon, Machir, fiul lui Amiel, din Lo-Debar și ghiladitul Barzilai, din Roghelim, au adus paturi, ligheane, vase din lut, grâu, orz, făină, grâne prăjite, fasole și linte, miere, lapte bătut, oi și brânză de vaci pentru ca David și cei ce erau cu el să mănânce. Ei își ziceau: „Poporul este flămând, obosit și însetat în urma călătoriei prin deșert“. David a mobilizat poporul care era cu el și a numit căpetenii peste mii și căpetenii peste sute. Apoi, David a trimis poporul la luptă: o treime sub comanda lui Ioab, o treime sub comanda lui Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, și o treime sub comanda ghititului Itai. Regele a zis poporului: ‒ Trebuie să ies și eu cu voi. Dar poporul a răspuns: ‒ Să nu ieși! Căci, dacă va trebui să fugim, dușmanilor nu le va păsa de noi, și, dacă jumătate dintre noi ar muri, nu le va păsa de noi. Tu însă faci cât zece mii dintre noi. Prin urmare, este mai bine să ne sprijini din cetate. Regele le-a zis: ‒ Voi face ceea ce este bine în ochii voștri. Regele a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile. Regele le-a poruncit lui Ioab, lui Abișai și lui Itai, zicând: „De dragul meu, purtați-vă cu blândețe cu tânărul Absalom!“. Tot poporul a auzit porunca pe care a dat-o regele tuturor conducătorilor cu privire la Absalom. Poporul a ieșit în câmp ca să lupte împotriva lui Israel, iar lupta s-a dat în pădurea lui Efraim. Poporul lui Israel a fost învins acolo de slujitorii lui David. În ziua aceea a avut loc acolo un mare măcel – douăzeci de mii de oameni au fost uciși. Lupta s-a întins pe suprafața întregii țări și, în ziua aceea, pădurea a devorat mai mulți oameni decât a devorat sabia. S-a întâmplat ca Absalom să fie întâlnit de slujitorii lui David. Absalom era călare pe un catâr. Catârul a intrat pe sub ramurile încâlcite ale unui terebint mare și capul lui Absalom a rămas înțepenit în terebint, astfel că el stătea atârnat între cer și pământ, în timp ce catârul său a plecat mai departe. Cineva a văzut acest lucru și i-a spus lui Ioab: ‒ Iată, l-am văzut pe Absalom, atârnând de un terebint. Atunci Ioab i-a zis bărbatului care-l înștiințase: ‒ Cum? L-ai văzut? Atunci de ce nu l-ai ucis acolo, pe loc? Ți-aș fi dat zece șecheli de argint și o curea. Bărbatul i-a zis lui Ioab: ‒ Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de șecheli de argint, n-aș ridica mâna împotriva fiului regelui. Căci în auzul nostru v-a poruncit regele, atât ție, cât și lui Abișai și lui Itai, zicând: „Aveți grijă să-l protejați pe tânărul Absalom“. Dacă l-aș fi ucis mișelește, acest lucru n-ar fi rămas necunoscut de către rege, iar tu nu mi-ai fi luat apărarea. Ioab i-a zis: ‒ N-am timp de pierdut cu tine. Apoi a luat trei sulițe și le-a înfipt în inima lui Absalom, în timp ce acesta era încă viu, prins între ramurile terebintului. Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, l-au înconjurat după aceea pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât. Ioab a suflat apoi din trâmbiță și poporul s-a întors de la urmărirea lui Israel, căci Ioab a chemat poporul să se retragă. L-au luat pe Absalom, l-au aruncat în pădure, într-o groapă mare, și au ridicat peste el un morman foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare la casa lui. Pe când trăia, Absalom își ridicase un monument în Valea Regelui, pentru că zicea: „N-am niciun fiu care să-mi poarte mai departe amintirea numelui“. A pus monumentului propriul său nume și, până în ziua de azi, se numește „Monumentul lui Absalom“. Ahimaaț, fiul lui Țadok, i-a zis lui Ioab: ‒ Lasă-mă, te rog, să alerg și să-i duc regelui vestea cea bună că Domnul l-a eliberat din mâna dușmanilor săi. Ioab i-a răspuns: ‒ Nu tu vei duce veștile astăzi. Tu vei duce altă dată veștile. Astăzi, însă nu vei duce tu veștile, pentru că a murit fiul regelui. Apoi Ioab i-a zis unui cușit: ‒ Du-te și istorisește-i regelui ce ai văzut. Cușitul s-a plecat înaintea lui Ioab și a luat-o la fugă. Ahimaaț, fiul lui Țadok, i-a zis din nou lui Ioab: ‒ Orice s-ar întâmpla, lasă-mă și pe mine să alerg după cușit. Ioab i-a zis: ‒ Fiule, de ce vrei să alergi? Nu sunt niște vești care-ți vor fi de folos. El i-a răspuns: ‒ Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg. Ioab i-a zis: ‒ Bine, aleargă. Ahimaaț a alergat pe drumul care traversează Araba și l-a întrecut pe cușit. În timp ce David se afla între cele două porți, străjerul s-a urcat pe acoperișul porții, înspre zid, și-a ridicat ochii și a văzut un om care alerga singur. Străjerul a strigat și l-a anunțat pe rege. Regele a zis: ‒ Dacă este singur înseamnă că aduce vești bune. Omul se apropia din ce în ce mai mult. Străjerul a văzut un alt om care alerga, și a strigat către portar: ‒ Iată un alt om care aleargă singur. Regele a zis: ‒ Și el aduce vești bune. Străjerul a spus: ‒ Văd că felul de alergare al celui dintâi este ca al lui Ahimaaț, fiul lui Țadok. Regele a zis: ‒ Înseamnă că aduce vești bune, deoarece acesta este un om bun. Ahimaaț a strigat și i-a zis regelui: ‒ Totul este bine! Apoi s-a plecat cu fața la pământ înaintea regelui și a zis: ‒ Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care i-a dat în mâinile noastre pe oamenii care ridicaseră mâna împotriva stăpânului meu, regele. Regele a zis: ‒ Tânărul Absalom este bine? Ahimaaț a răspuns: ‒ Când Ioab l-a trimis pe slujitorul regelui și pe mine, slujitorul tău, am văzut o mare învălmășeală, dar nu știu despre ce era vorba. Regele i-a zis: ‒ Așteaptă puțin deoparte. Ahimaaț a stat deoparte. Îndată a sosit și cușitul, care a zis: ‒ Am vești bune pentru stăpânul meu, regele. Domnul te-a eliberat astăzi din mâna tuturor celor ce se ridicaseră împotriva ta. Regele i-a zis cușitului: ‒ Tânărul Absalom este bine? Cușitul i-a răspuns: ‒ Ca acest tânăr să fie toți dușmanii stăpânului meu, regele, și toți cei ce se ridică împotriva ta ca să-ți facă vreun rău. Atunci regele, cutremurându-se, a urcat în camera de sus, de deasupra porții, și a plâns. În timp ce mergea, el spunea: „O, fiul meu Absalom! O, fiul meu, fiul meu Absalom! De ce n-am murit eu în locul tău? O, Absalom, fiul meu, fiul meu!“. Lui Ioab i s-a spus: „Iată, regele plânge și îl bocește pe Absalom“. Astfel, în ziua aceea, victoria s-a transformat în bocet pentru tot poporul, căci în ziua aceea poporul auzea zicându-se: „Regele este îndurerat din cauza fiului său“. În aceeași zi, poporul a intrat pe furiș în cetate, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă. Regele își acoperise fața și striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“. Ioab a intrat în palat la rege și i-a zis: „Tu acoperi de rușine astăzi fețele tuturor slujitorilor tăi, cei care au salvat astăzi viața ta, viața fiilor tăi și a fiicelor tale, viața soțiilor tale și viața țiitoarelor tale. Tu îi iubești pe cei ce te urăsc și îi urăști pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne spui că, pentru tine, conducătorii și slujitorii nu înseamnă nimic. Și știu că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toți astăzi am fi morți, atunci lucrul acesta ți-ar fi plăcut. Așadar, ridică-te, ieși și vorbește-le slujitorilor tăi pe placul inimii lor, căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu va mai rămâne niciun om cu tine în noaptea aceasta! Astfel, această nenorocire ar fi mai mare decât toate nenorocirile care ți s-au întâmplat din tinerețe și până astăzi“. Regele s-a dus și s-a așezat la poartă. A fost înștiințat întregul popor, zicându-se: „Iată că regele s-a așezat la poartă!“. Și tot poporul a venit înaintea regelui. Între timp Israel fugise, fiecare la casa lui. În toate semințiile lui Israel, toți oamenii vorbeau între ei și ziceau: „Regele ne-a eliberat din mâna dușmanilor noștri. El a fost cel care ne-a eliberat din mâna filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din țară, alungat de Absalom. Acum însă Absalom, pe care l-am uns să domnească peste noi, a murit în luptă. Prin urmare, de ce nu spuneți nimic ca să-l aduceți pe rege înapoi?“. Când a aflat regele David ce se vorbește în tot Israelul, a trimis acest mesaj preoților Țadok și Abiatar: „Întrebați-i pe bătrânii lui Iuda: «De ce trebuie să fiți voi cei de pe urmă care să-l aduceți pe rege înapoi acasă? Voi sunteți frații mei; sunteți os din oasele mele și carne din carnea mea. Prin urmare, de ce trebuie să fiți ultimii care să-l aduceți acasă pe rege?»“. Iar lui Amasa să-i spuneți: „Nu ești tu os din oasele mele și carne din carnea mea? Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea dacă, de azi înainte, nu vei fi tu conducătorul armatei, în locul lui Ioab“. Regele a câștigat inima tuturor bărbaților din Iuda, ca și cum aceștia ar fi fost un singur om. Ei au trimis să-i spună regelui: „Întoarce-te împreună cu slujitorii tăi“. Regele a pornit înapoi și a ajuns la Iordan. Între timp, cei din Iuda veniseră la Ghilgal ca să-l întâmpine pe rege și să-l treacă Iordanul. Beniamitul Șimei, fiul lui Ghera, din Bahurim, s-a grăbit să se coboare cu bărbații lui Iuda ca să-l întâmpine pe regele David. Împreună cu el erau o mie de bărbați din Beniamin, precum și Țiba, slujitorul familiei lui Saul, împreună cu cei cincisprezece fii și cei douăzeci de slujitori ai săi. Au venit în grabă la Iordan, unde era și regele. El a trecut vadul ca să ajute familia regelui să traverseze și să facă ce crede regele de cuviință. Șimei, fiul lui Ghera, s-a plecat înaintea regelui, chiar când acesta urma să traverseze Iordanul. El i-a zis regelui: ‒ Fie ca stăpânul meu să nu ia în seamă nelegiuirea mea și să nu-și aducă aminte de răul pe care slujitorul său i l-a făcut în ziua în care stăpânul meu, regele, ieșea din Ierusalim. Să nu pună regele la inimă lucrul acesta. Căci eu, slujitorul tău, știu că am păcătuit, dar iată că astăzi vin primul din întreaga Casă a lui Iosif ca să-l întâmpin pe stăpânul meu, regele. Abișai, fiul Țeruiei, a zis: ‒ Nu trebuie oare ca Șimei să fie omorât pentru că l-a blestemat pe unsul Domnului? Însă David a zis: ‒ Ce am eu de-a face cu voi, fii ai Țeruiei? De ce îmi sunteți astăzi împotrivă? Astăzi să fie oare omorât vreun om în Israel? Nu știu eu că astăzi sunt rege peste Israel? Apoi regele i-a zis lui Șimei: ‒ Nu vei muri. Și regele i-a promis printr-un jurământ. În întâmpinarea regelui a venit și Mefiboșet, nepotul lui Saul. Acesta nu-și îngrijise picioarele, nu-și aranjase barba și nu-și spălase hainele din ziua în care regele plecase și până când acesta sosise în pace. Când a sosit de la Ierusalim în întâmpinarea regelui, acesta l-a întrebat: ‒ Mefiboșet, de ce nu ai venit cu mine? El a răspuns: ‒ O, rege, stăpânul meu, slujitorul tău, fiind olog, s-a gândit: „Voi pune șaua pe măgar și, călare pe el, voi putea merge cu regele“. Slujitorul meu însă m-a trădat. L-a defăimat pe slujitorul tău înaintea stăpânului meu, regele. Însă stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ceea ce consideri că este bine. Căci toți cei din familia tatălui meu merită să fie pedepsiți cu moartea de către stăpânul meu, regele. Cu toate acestea, tu i-ai dat voie slujitorului tău să mănânce la masa ta. Ce alt drept aș mai putea cere de la rege? Regele i-a zis: ‒ De ce mai vorbești despre aceste lucruri? Am spus: tu și Țiba veți împărți pământul. Mefiboșet i-a zis regelui: ‒ Poate să ia el chiar tot, de vreme ce stăpânul meu, regele, s-a întors teafăr acasă. Ghiladitul Barzilai a venit din Roghelim și a traversat Iordanul împreună cu regele, ca să-l însoțească până dincolo de Iordan. Barzilai era foarte bătrân, fiind în vârstă de optzeci de ani. El asigurase hrana regelui în timpul șederii acestuia la Mahanaim, căci era un om foarte bogat. Regele i-a zis lui Barzilai: ‒ Însoțește-mă, iar eu îți voi asigura hrana atât timp cât ești cu mine la Ierusalim. Dar Barzilai i-a zis regelui: ‒ Oare câți ani voi mai trăi, ca să mă duc cu regele la Ierusalim? Am ajuns la optzeci de ani. Pot eu să mai fac deosebirea între ceea ce este bun și ceea ce este rău? Poate slujitorul tău să mai simtă gustul mâncării și al băuturii? Pot eu să mai ascult glasul cântăreților și ale cântărețelor? Și de ce să mai fie slujitorul tău o povară pentru stăpânul meu, regele? Slujitorul tău îl va însoți puțin pe rege dincolo de Iordan. Oricum, de ce mi-ar oferi regele o asemenea răsplată? Dă-i voie, te rog, slujitorului tău să se întoarcă și să moară în cetatea sa, unde sunt înmormântați tatăl său și mama sa. Dar iată-l pe slujitorul tău, Chimham. Să traverseze el împreună cu stăpânul meu, regele! Fă pentru el ceea ce consideri că este bine. Regele i-a răspuns: ‒ Chimham va traversa cu mine, iar eu voi face pentru el ceea ce consideri că este bine. Tot ce vei alege de la mine, voi face pentru tine. Astfel, tot poporul a traversat Iordanul, iar după ce a traversat și regele, regele l-a sărutat pe Barzilai și l-a binecuvântat, iar acesta s-a întors acasă. Regele a traversat înspre Ghilgal și împreună cu el a traversat și Chimham. Tot poporul lui Iuda, precum și jumătate din poporul lui Israel, l-au ajutat pe rege să traverseze. Dar iată că toți bărbații lui Israel au venit la rege și i-au zis: ‒ De ce bărbații lui Iuda, frații noștri, te-au furat și l-au însoțit pe rege să traverseze Iordanul împreună cu familia lui și cu toți oamenii lui David? Toți bărbații lui Iuda le-au răspuns bărbaților lui Israel astfel: ‒ Pentru că regele este rudă cu noi. Deci, de ce vă mâniați pentru acest lucru? Am mâncat noi pe cheltuiala regelui? Am primit noi vreun dar din partea lui? Bărbații lui Israel le-au zis bărbaților lui Iuda: ‒ Noi avem dreptul la rege de zece ori mai mult decât voi. Chiar la David avem mai mult drept decât voi. Așadar, de ce ne disprețuiți? Noi am fost cei dintâi care l-am chemat pe regele nostru înapoi. Cuvintele bărbaților lui Iuda au avut însă mai mare greutate decât cuvintele bărbaților lui Israel. S-a întâmplat că se afla acolo un om de nimic, pe nume Șeba, fiul lui Bicri, un beniamit. Acesta a sunat din trâmbiță și a zis: „Noi nu avem nicio parte de moștenire în David; n-avem nicio moștenire în fiul lui Ișai. Întoarce-te la corturile tale, Israel!“. Astfel, toți bărbații lui Israel l-au părăsit pe David și l-au urmat pe Șeba, fiul lui Bicri. Însă bărbații lui Iuda au rămas alipiți de regele lor, în tot drumul său, de la Iordan până la Ierusalim. David a intrat în palatul său de la Ierusalim. Regele a luat cele zece țiitoare pe care le lăsase să îngrijească de palat și le-a pus într-o casă păzită. El le-a asigurat hrana, dar nu a mai intrat la ele. Acestea au rămas închise până în ziua morții lor, trăind ca în văduvie. Regele i-a zis lui Amasa: „Cheamă-i la mine pe bărbații lui Iuda în trei zile! Să te înfățișezi și tu aici!“. Amasa a plecat să îndeplinească porunca regelui, însă el a întârziat, depășind timpul stabilit de acesta. Atunci David i-a zis lui Abișai: „Să știi că Șeba, fiul lui Bicri, ne va face mai mult rău decât ne-a făcut Absalom. Ia cu tine pe slujitorii stăpânului tău și urmărește-l ca nu cumva să găsească cetăți fortificate și să scape de noi“. Astfel oamenii lui Ioab, cheretiții, peletiții și toți vitejii au ieșit din Ierusalim, sub comanda lui Abișai, pentru a-l urmări pe Șeba, fiul lui Bicri. În timp ce se aflau ei la stânca aceea mare din Ghivon, a venit și Amasa să-i întâlnească. Ioab era îmbrăcat într-o tunică de război, iar peste aceasta purta o curea de care era atașată o sabie în teacă. În timp ce se îndrepta spre Amasa, sabia i-a ieșit din teacă. Ioab i-a zis lui Amasa: „Ce mai faci, frate?“. Apoi l-a apucat cu mâna dreaptă de barbă ca să-i dea sărutare. Amasa n-a dat atenție sabiei pe care Ioab o avea în mână, iar acesta l-a lovit cu ea în stomac, vărsându-i măruntaiele pe pământ. Fără a mai fi nevoie de încă o lovitură, Amasa a murit. Apoi Ioab, împreună cu fratele său Abișai, a continuat să-l urmărească pe Șeba, fiul lui Bicri. Unul dintre slujitorii lui Ioab a rămas lângă trupul lui Amasa și striga: „Cine este de partea lui Ioab și cine este de partea lui David să-l urmeze pe Ioab!“. Amasa zăcea în sânge, în mijlocul drumului. Când a văzut el că tot poporul se oprea, l-a tras pe Amasa din drum pe câmp și a aruncat o haină peste el. După ce a fost luat din drum, toți oamenii l-au urmat pe Ioab în urmărirea lui Șeba, fiul lui Bicri. El a străbătut toate semințiile lui Israel, îndreptându-se înspre Abel și Bet-Maaca. Toți beriții s-au adunat și l-au urmat. Ioab cu oamenii săi au venit și l-au asediat pe Șeba în Abel-Bet-Maaca. Au înălțat o rampă de asalt în dreptul cetății, așezând-o împotriva fortificației, și tot poporul care era cu Ioab izbeau în zid ca să-l facă să cadă. Atunci o femeie înțeleaptă din cetate a strigat: ‒ Ascultați! Ascultați! Spuneți-i, vă rog, lui Ioab: „Apropie-te până aici, ca să-ți vorbesc“. Ioab s-a apropiat, iar femeia l-a întrebat: ‒ Tu ești Ioab? El a răspuns: ‒ Eu sunt. Ea i-a zis: ‒ Ascultă cuvintele slujitoarei tale. El a răspuns: ‒ Ascult. Ea a zis: ‒ Odinioară ei obișnuiau să spună: „Trebuie să întrebe în Abel!“. Și așa rezolvau ei totul. Noi suntem una dintre cetățile pașnice și credincioase ale lui Israel, iar tu cauți să distrugi o cetate care este o mamă în Israel. De ce vrei să înghiți moștenirea Domnului? Ioab i-a răspuns: ‒ Departe, departe de mine gândul să înghit și să distrug! Nu așa stau lucrurile. Însă un bărbat din muntele lui Efraim, pe nume Șeba, fiul lui Bicri, a ridicat mâna împotriva regelui, împotriva lui David. Dați-mi-l doar pe el și mă voi îndepărta de cetate. Femeia i-a zis lui Ioab: ‒ Iată, capul lui îți va fi aruncat peste zid. Femeia s-a dus la tot poporul cu înțelepciunea ei. Aceștia i-au tăiat capul lui Șeba, fiul lui Bicri, și i l-au aruncat lui Ioab. Atunci el a sunat din trâmbiță și oamenii săi s-au retras de lângă cetate, plecând fiecare la casa lui. Ioab s-a întors la rege, în Ierusalim. Ioab era conducătorul întregii armate a lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era conducătorul cheretiților și al peletiților; Adoniram era căpetenie peste oamenii de corvoadă; Iehoșafat, fiul lui Ahilud, era cronicar; Șeva era scrib, iar Țadok și Abiatar erau preoți. De asemenea, și iairitul Ira era preotul lui David. Pe vremea lui David a fost o foamete de trei ani la rând. David a căutat fața Domnului, și Domnul i-a zis: „Este din cauza lui Saul și a Casei lui sângeroase, deoarece i-a omorât pe ghivoniți“. Regele i-a chemat pe ghivoniți și le-a vorbit. (Ghivoniții nu erau dintre fiii lui Israel, ci erau o rămășiță a amoriților. Fiii lui Israel făcuseră un jurământ față de ei, însă Saul, în râvna lui pentru fiii lui Israel și ai lui Iuda, încercase să-i nimicească). David i-a întrebat pe ghivoniți: ‒ Ce ar trebui să fac pentru voi? Cum aș putea să fac ispășire ca să binecuvântați moștenirea Domnului? Ghivoniții i-au răspuns: ‒ Nu vrem nici argint, nici aur de la Saul și de la familia sa. De asemenea, nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel. Atunci el i-a întrebat: ‒ Ce-mi cereți să fac pentru voi? Ei i-au răspuns regelui: ‒ Fiindcă bărbatul acesta ne-a distrus și plănuise să fim nimiciți, astfel încât să dispărem de pe întreg teritoriul lui Israel, să ni se dea șapte bărbați dintre fiii lui ca să-i spânzurăm înaintea Domnului, în Ghiva lui Saul, alesul Domnului. Regele a zis: ‒ Vi-i voi da. Regele l-a cruțat însă pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, datorită jurământului făcut înaintea Domnului între el și Ionatan, fiul lui Saul. I-a luat pe Armoni și pe Mefiboșet, cei doi fii pe care Rițpa, fata lui Aia, i-i născuse lui Saul, precum și pe cei cinci fii pe care Merab, fata lui Saul, i-i născuse lui Adriel, fiul lui Barzilai meholatitul, și i-a dat în mâinile ghivoniților. Aceștia i-au spânzurat înaintea Domnului, pe un deal. Toți cei șapte au murit împreună, fiind uciși în primele zile ale seceratului, la începutul seceratului orzului. Rițpa, fata lui Aia, a luat un sac și l-a întins sub ea pe o stâncă. De la începutul seceratului și până când a căzut ploaie din cer peste ei, ea n-a lăsat păsările cerului să se așeze pe ei în timpul zilei și nici vietățile câmpului să se atingă de ei în timpul nopții. Când i s-a spus lui David ce făcea Rițpa, fata lui Aia, țiitoarea lui Saul, acesta s-a dus și a adus osemintele lui Saul și ale fiului său Ionatan de la locuitorii Iabeșului Ghiladului (aceștia le furaseră din piața Bet-Șanului, unde le puseseră filistenii în ziua când l-au ucis pe Saul la Ghilboa). A adus de acolo osemintele lui Saul și ale fiului său Ionatan și au fost adunate, de asemenea, și oasele celor care fuseseră spânzurați. Au înmormântat osemintele lui Saul și ale fiului său Ionatan în teritoriul lui Beniamin, la Țela, în mormântul tatălui său, Chiș. Și au făcut tot ce poruncise regele. În urma acestor fapte, Dumnezeu S-a lăsat înduplecat cu privire la țară. Între filisteni și Israel a avut loc o nouă bătălie. David a coborât împreună cu slujitorii lui și au luptat împotriva filistenilor. David era epuizat. Ișbi-Benob, unul dintre urmașii lui Rafa, care avea o suliță cu vârful de bronz în greutate de trei sute de șecheli și care avea o sabie nouă, și-a pus în gând să-l omoare pe David. În ajutorul lui David a venit însă Abișai, fiul Țeruiei, care l-a lovit pe filistean și l-a omorât. Atunci, oamenii lui David i-au jurat, zicând: „Nu vei mai ieși cu noi la război, ca să nu stingi lumina lui Israel“. După aceea, o altă bătălie împotriva filistenilor a avut loc la Gob. Atunci hușatitul Sibecai l-a ucis pe Saf, unul dintre urmașii lui Rafa. În timpul unei alte lupte cu filistenii la Gob, Elhanan, fiul betleemitului Iaare-Oreghim, l-a ucis pe Goliat ghititul, care avea o suliță al cărei mâner era ca sulul unui țesător. S-a mai dat o luptă la Gat. Acolo era un bărbat uriaș, care avea câte șase degete la ambele mâini și la ambele picioare – douăzeci și patru în total. Și acesta era un urmaș al lui Rafa. El l-a batjocorit pe Israel, dar Ionatan, fiul lui Șimea, fratele lui David, l-a ucis. Aceștia patru i s-au născut lui Rafa în Gat. Ei au fost omorâți de David și de slujitorii săi. David I-a dedicat Domnului cuvintele acestei cântări în ziua când Domnul l-a scăpat de toți dușmanii lui și de Saul. El a zis: „ Domnul este stânca mea, fortăreața mea și eliberatorul meu! Dumnezeu este stânca mea, în Care mă adăpostesc, scutul meu, puterea care mă eliberează, locul meu de scăpare, adăpostul și mântuitorul meu! Tu mă scapi de violență! L-am chemat pe Domnul, Cel demn de laudă, și am fost eliberat din mâinile dușmanilor mei! Căci mă înfășuraseră valurile morții, mă copleșiseră șuvoaiele distrugerii! Legăturile Locuinței Morților mă înconjuraseră, mă prinseseră lațurile morții. Dar în necazul meu L-am chemat pe Domnul, L-am chemat pe Dumnezeul meu. El mi-a ascultat glasul, din Templul Său, și strigătul meu după ajutor a ajuns la urechile Sale. Atunci s-a zguduit și s-a cutremurat pământul, iar temeliile cerurilor s-au zdruncinat, s-au clătinat, pentru că El Se mâniase. Se înălța fum din nările Lui, iar din gura Lui ieșea un foc mistuitor; cărbuni aprinși ieșeau din ea. A aplecat cerurile și a coborât; sub picioarele Lui era negură. Călărea pe un heruvim și zbura; plutea pe aripile vântului. Așternuse întunericul împrejurul Lui; grămezile de ape și norii negri erau adăposturile Lui. Din strălucirea care se oglindea înaintea Lui ieșeau cărbuni aprinși. Domnul a tunat din ceruri, Cel Preaînalt Și-a făcut auzit glasul. A aruncat săgeți și i-a împrăștiat pe dușmani, a trimis fulgerul și i-a pus pe fugă. La mustrarea Domnului, la suflarea nărilor Lui, s-au văzut albiile mării și s-au descoperit temeliile lumii. El S-a întins din înălțime și m-a prins, m-a scos din apele cele mari, m-a scăpat de dușmanul meu cel puternic și de vrăjmașii mei, căci erau mai tari decât mine. Ei m-au înfruntat în ziua necazului meu, dar Domnul mi-a fost sprijin. El m-a eliberat; m-a salvat pentru că Își găsește plăcerea în mine. Domnul mi-a răsplătit potrivit cu dreptatea mea, mi-a făcut după curăția mâinilor mele, fiindcă am păzit căile Domnului și nu m-am făcut vinovat față de Dumnezeul meu. Căci toate judecățile Lui sunt înaintea mea și n-am îndepărtat hotărârile Lui de la mine. Am fost integru înaintea Lui și m-am păzit de nelegiuirea mea. Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea, după curăția mea înaintea ochilor Săi. Cu cel credincios Tu Te arăți credincios; cu omul integru Tu Te dovedești a fi integru. Cu cel curat Tu Te arăți curat, dar cu cel pervertit Te porți după viclenia lui. Tu salvezi poporul smerit, dar cu privirea Ta îi cobori pe cei trufași. Tu ești candela mea, Doamne! Domnul îmi luminează întunericul. Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor, cu Dumnezeul meu sar peste zid. Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârșită; cuvântul Domnului este dovedit curat. El este un scut pentru toți cei ce se adăpostesc în El. Cine este Dumnezeu în afară de Domnul? Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru? Dumnezeu este cetățuia mea cea tare și El mi-a făcut desăvârșită calea. El mi-a făcut picioarele ca ale cerboaicelor și m-a așezat pe înălțimi. Îmi deprinde mâinile pentru luptă, astfel încât brațele mele întind arcul de bronz. Tu îmi dai scutul mântuirii Tale și răspunsul Tău mă face mare. Tu-mi lărgești calea sub pașii mei, ca să nu-mi alunece picioarele. Îmi urmăresc dușmanii și-i distrug; nu mă întorc până nu-i nimicesc. Îi nimicesc și îi zdrobesc de nu se mai ridică; ei cad la picioarele mele. Tu îmi dai putere să lupt și-i faci să capituleze pe cei ce se ridică împotriva mea. Tu-i faci pe dușmanii mei să fugă dinaintea mea, și eu îi nimicesc pe cei ce mă urăsc. Ei se uită în jur, dar nu este niciun eliberator. Se uită după Domnul, dar El nu le răspunde. Îi pisez la fel de mărunt ca praful pământului. Îi zdrobesc, îi strivesc ca pe noroiul de pe străzi. Tu mă scapi de învinuirile poporului meu; mă păstrezi căpetenie a națiunilor; un popor pe care nu-l cunosc îmi slujește. Fiii străinului mă lingușesc; imediat ce mă aud, mă ascultă. Fiii străinului îngălbenesc și ies tremurând din fortărețele lor. Domnul este viu! Binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele! Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună, Cel Care aduce popoare sub stăpânirea mea, Cel Ce mă scapă de dușmanii mei. Tu mă ridici deasupra celor ce se ridică împotriva mea; Tu mă scapi de omul violent. De aceea Îți voi mulțumi, Doamne, printre națiuni, și voi cânta spre lauda Numelui Tău! El îi face parte regelui Său de mari victorii și-i arată îndurare unsului Său, lui David și urmașilor lui pentru totdeauna“. Acestea sunt cele din urmă cuvinte ale lui David: „Rostirea lui David, fiul lui Ișai, rostirea omului înălțat de Dumnezeu, unsul Dumnezeului lui Iacov și cântărețul plăcut al lui Israel: Duhul Domnului vorbește prin mine și Cuvântul Lui este pe limba mea. Dumnezeul lui Israel a vorbit, Stânca lui Israel mi-a zis: «Cel ce stăpânește drept între oameni, cel ce stăpânește în teamă de Dumnezeu, este ca lumina dimineții, atunci când răsare soarele într-o dimineață senină. El seamănă cu razele soarelui după ploaie, care fac să crească iarba din pământ». Nu este așa dinastia mea față de Dumnezeu? Căci El a încheiat cu mine un legământ veșnic, bine alcătuit în toate privințele și bine păzit. Nu va face El să răsară din acesta tot ce este spre mântuirea și bucuria mea? Însă ticăloșii sunt toți ca niște spini buni de aruncat, pe care nu poți să-i iei cu mâna. Oricine îi atinge folosește o unealtă de fier sau mânerul unei sulițe și-i arde pe loc“. Acestea sunt numele vitejilor lui David: Ioșeb-Bașebet, un tahchemonit, era căpetenia conducătorilor. El și-a învârtit sulița peste opt sute de oameni, pe care i-a străpuns într-o singură împrejurare. După el era Elazar, fiul lui Dodo, urmașul lui Ahohi. El a fost unul dintre cei trei viteji care, împreună cu David, i-au înfruntat pe filistenii adunați la Pas-Damim pentru război, atunci când bărbații lui Israel băteau în retragere. El s-a ridicat și a ucis filisteni până când i-a obosit mâna și i-a rămas înțepenită pe sabie. Domnul a dat o mare victorie în ziua aceea. Poporul s-a întors la Elazar numai ca să ia prada. După el era Șama, fiul hararitului Aghe. Filistenii se strânseseră la Lehi. Acolo se afla o porțiune de pământ plină cu linte și poporul fugea dinaintea filistenilor. Însă Șama a stat în mijlocul terenului, l-a apărat și i-a ucis pe filisteni. Și Domnul a dat o mare victorie. Trei dintre cele treizeci de căpetenii s-au dus la David, pe vremea secerișului, la peștera Adulam, în timp ce o trupă de filisteni își așezase tabăra în Valea Refaim. David se afla atunci în fortăreață, iar garnizoana filistenilor se afla în Betleem. Lui David i s-a făcut sete și a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din fântâna de lângă poarta Betleemului?“. Cei trei viteji au reușit să treacă prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântâna de lângă poarta Betleemului și au adus-o cu bine la David. Însă David n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului, zicând: „Departe de mine, Doamne, să fac lucrul acesta! Să beau eu sângele bărbaților care și-au pus viața în pericol?“. Și n-a vrut s-o bea. Astfel de fapte mărețe făceau cei trei viteji. Abișai, fratele lui Ioab, fiul Țeruiei, era căpetenia celor trei. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni și i-a omorât. Astfel, el și-a făcut un nume alături de cei trei. Era mai respectat decât cei trei. El le-a fost căpetenie, însă nu i-a depășit pe cei trei. Benaia, fiul lui Iehoiada, era un viteaz din Kabțeel care a făcut multe fapte mărețe. El i-a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. El s-a dus și a omorât un leu în mijlocul unei gropi adânci, într-o zi cu zăpadă. El a ucis un egiptean de o statură impresionantă. Egipteanul avea în mână o suliță. Benaia a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a ucis cu propria lui suliță. Astfel de fapte mărețe făcea Benaia, fiul lui Iehoiada, făcându-și un nume alături de cei trei viteji. Era cel mai respectat dintre cei treizeci, dar n-a ajuns între cei trei. David l-a pus în garda sa personală. Dintre cei treizeci făceau parte: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem; haroditul Șama; haroditul Elika; paltitul Heleț; Ira, fiul tekoanitului Icheș; Abiezer din Anatot; hușatitul Mebunai; ahohitul Țalmon; netofatitul Maharai; Heled, fiul netofatitului Baana; Itai, fiul lui Ribai, din Ghiva fiilor lui Beniamin; piratonitul Benaia; Hidai, de lângă pârâurile Gaașului; arbatitul Abi-Albon; barhumitul Azmavet; șaalbonitul Eliahba; fiii lui Iașen; Ionatan, fiul hararitului Șama; Ahiam, fiul hararitului Șarar; Elifelet, fiul maacatitului Ahasbai; Eliam, fiul ghilonitului Ahitofel; carmelitul Hețro; arbitul Paarai; Igal, fiul lui Natan din Țoba; gaditul Bani; amonitul Țelek; beerotitul Naharai, cel ce-i ducea armele lui Ioab, fiul Țeruiei; itritul Ira, itritul Gareb și hititul Urie. Erau cu toții în număr de treizeci și șapte. Domnul S-a mâniat iarăși pe Israel și l-a instigat pe David împotriva lor, zicând: „Du-te și numără poporul din Israel și Iuda“. Regele i-a zis lui Ioab, conducătorul armatei, care erau cu el: ‒ Mergeți prin toate semințiile lui Israel, de la Dan până la Beer-Șeba, și numărați poporul ca să știu la cât se ridică numărul lui. Dar Ioab i-a zis regelui: ‒ Domnul, Dumnezeul tău, să înmulțească poporul de o sută de ori mai mult și fie ca stăpânul meu, regele, să vadă cu ochii săi lucrul acesta! Dar de ce dorește stăpânul meu, regele, să facă acest lucru? Însă porunca regelui dată lui Ioab și conducătorilor armatei a rămas neschimbată. Prin urmare, Ioab și conducătorii armatei au ieșit dinaintea regelui ca să numere poporul, pe Israel. După ce au trecut Iordanul, și-au așezat tabăra la Aroer, la sud de cetatea care este în mijlocul văi Gad, înspre Iazer. Apoi au ajuns în Ghilad și în teritoriul lui Tahtim-Hodși, apoi la Dan-Iaan și prin împrejurimi până înspre Sidon. Au ajuns până la fortăreața Tyrului și în toate cetățile hiviților și ale canaaniților, apoi s-au îndreptat înspre Beer-Șeba, în partea de sud a lui Iuda. Au străbătut astfel toată țara și, după nouă luni și douăzeci de zile, s-au întors la Ierusalim. Ioab i-a dat regelui rezultatul de la numărătoarea poporului: în Israel erau opt sute de mii de bărbați capabili să mânuiască sabia, iar în Iuda erau cinci sute de mii de bărbați. David a simțit cum îi bătea inima după ce făcuse numărătoarea poporului. El I-a zis Domnului: „Am comis un mare păcat prin ceea ce am făcut. Însă acum, Doamne, îndepărtează, Te rog, nelegiuirea slujitorului Tău, căci m-am purtat întru totul ca un nebun“. În dimineața următoare, când David s-a trezit, Cuvântul Domnului i-a vorbit profetului Gad, văzătorul lui David, zicând: „Du-te și spune-i lui David: «Așa vorbește Domnul: îți pun înainte trei nenorociri. Alege una dintre ele și-ți voi face întocmai»“. Gad a venit la David și l-a înștiințat, zicându-i: ‒ Ce alegi? Șapte ani de foamete în țară, trei luni în timpul cărora să fugi dinaintea dușmanilor tăi și ei să te urmărească, sau trei zile în timpul cărora molima să fie în țară? Acum, gândește-te și vezi ce trebuie să-I răspund Celui Ce m-a trimis! David i-a zis lui Gad: ‒ Mă aflu într-un mare impas. Mai bine să cădem în mâna Domnului, căci mila Lui este nemărginită; dar să nu cad în mâinile oamenilor! Domnul a trimis molima în Israel, începând din acea dimineață și până la încheierea timpului hotărât. De la Dan și până la Beer-Șeba au murit din popor șaptezeci de mii de oameni. În timp ce Îngerul avea mâna întinsă spre Ierusalim și-l distrugea, Domnului I-a părut rău pentru acel dezastru și I-a zis Îngerului Care distrugea poporul: „Destul! Retrage-Ți mâna!“. Îngerul Domnului era lângă aria iebusitului Aravna. Văzându-l pe Îngerul Care lovea poporul, David I-a zis Domnului: „Iată, eu am păcătuit! Eu am comis nelegiuirea! Dar oile acestea, ce au făcut oare? Te rog, lasă mâna Ta să fie numai împotriva mea și împotriva familiei mele!“. Gad a venit la David în acea zi și i-a zis: ‒ Du-te și ridică-I Domnului un altar pe aria iebusitului Aravna. David s-a dus acolo, ascultând de cuvântul pe care îl poruncise Domnul prin Gad. Aravna s-a uitat și l-a văzut pe rege și pe slujitorii săi îndreptându-se spre el. El a ieșit din arie și s-a plecat cu fața la pământ înaintea regelui. Aravna a întrebat: ‒ De ce a venit stăpânul meu, regele, la slujitorul său? David a răspuns: ‒ Ca să cumpăr de la tine aria pentru a construi un altar Domnului. Astfel, urgia care s-a abătut asupra poporului va fi oprită. Aravna i-a zis lui David: ‒ Să ia stăpânul meu, regele, și să ofere ca jertfă ceea ce crede că este bine. Iată, boii vor fi pentru arderea-de-tot, iar uneltele de treierat și jugurile boilor vor fi pentru lemne. O, rege, Aravna îi dă regelui totul. Apoi Aravna i-a zis regelui: ‒ Fie ca Domnul, Dumnezeul tău, să te primească! Însă regele i-a zis lui Aravna: ‒ Nu, ci trebuie s-o cumpăr de la tine, oferindu-ți un preț. Nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi-de-tot care să nu mă coste nimic. Astfel, David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de șecheli de argint. David a construit acolo un altar Domnului și I-a adus arderi-de-tot și jertfe de pace. Atunci Domnul S-a lăsat înduplecat cu privire la țară, iar urgia care era peste Israel a fost oprită. Regele David îmbătrânise și acum era înaintat în vârstă. L-au acoperit cu pături, dar nu se putea încălzi. Slujitorii săi i-au zis: „Să se caute pentru stăpânul nostru, regele, o tânără fecioară, care să stea înaintea regelui și care să-i fie servitoare. Ea să se culce la pieptul tău și stăpânul nostru, regele, se va încălzi“. Ei au căutat în tot teritoriul lui Israel o tânără frumoasă și au găsit-o pe Abișag, șunamita, pe care au adus-o la rege. Tânăra era foarte frumoasă. Ea a devenit servitoarea regelui și s-a îngrijit de el, dar regele nu s-a culcat cu ea. Adonia, fiul Haghitei, s-a mândrit, zicând: „Eu voi deveni rege!“. El și-a pregătit un car, călăreți și cincizeci de bărbați care alergau înaintea lui. Tatăl său nu-l mustrase niciodată și nu-i zisese: „De ce faci astfel?“. El s-a născut după Absalom și era, de asemenea, foarte frumos la chip. El a vorbit cu Ioab, fiul Țeruiei, și cu preotul Abiatar, iar aceștia l-au sprijinit pe Adonia. Dar preotul Țadok, Benaia, fiul lui Iehoiada, profetul Natan, Șimei, Rei și vitejii lui David nu au fost de partea lui Adonia. Adonia a înjunghiat oi, vite și viței îngrășați, lângă Piatra lui Zohelet care se află în apropiere de En-Roghel. El i-a invitat pe toți frații săi, fiii regelui, și pe toți bărbații lui Iuda, slujitorii regelui. Dar pe profetul Natan, pe Benaia, pe viteji și pe Solomon, fratele său, nu i-a invitat. Natan i-a zis Batșebei, mama lui Solomon: „N-ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s-a numit rege? Stăpânul nostru David nu știe acest lucru! Prin urmare, dă-mi voie să te sfătuiesc cum să-ți scapi viața, tu și fiul tău Solomon. Du-te, intră la regele David și spune-i: «O, rege, stăpânul meu, oare nu i-ai jurat tu însuți slujitoarei tale că Solomon, fiul meu, va domni după tine și că el va urma la tron? Atunci de ce domnește Adonia?». În timp ce vei vorbi acolo cu regele, eu însumi voi veni după tine și voi confirma cuvintele tale“. Batșeba s-a dus în camera regelui. Regele era foarte bătrân, iar Abișag, șunamita, avea grijă de el. Batșeba și-a înclinat capul și s-a plecat înaintea regelui. Regele a zis: ‒ Ce dorești? Ea a răspuns: ‒ Stăpânul meu, tu însuți ai jurat slujitoarei tale pe Domnul, Dumnezeul tău, zicând: „Solomon, fiul tău, va domni după mine și el va ședea pe tronul meu“. Totuși, acum Adonia domnește, iar stăpânul meu, regele, nu știe acest lucru. El a înjunghiat boi, viței îngrășați și o mulțime de oi și i-a invitat pe toți fiii regelui, pe preotul Abiatar și pe Ioab, conducătorul armatei. Dar pe Solomon, slujitorul tău, nu l-a invitat. O, rege, stăpânul meu, ochii întregului Israel sunt ațintiți spre tine ca să le spui cine va urma să domnească după stăpânul meu, regele. Altfel, se va întâmpla că, atunci când stăpânul meu, regele, va adormi alături de strămoșii săi, eu și fiul meu Solomon vom fi priviți ca niște vinovați. În timp ce vorbea cu regele, iată că a venit și profetul Natan. L-au înștiințat pe rege, zicând: ‒ Iată că a sosit profetul Natan. Acesta a venit în prezența regelui și s-a plecat înaintea regelui cu fața la pământ. Natan a zis: ‒ O, rege, stăpânul meu, oare ai spus tu: „Adonia va domni după mine și el va ședea pe tronul meu“? Căci el a coborât astăzi, a înjunghiat boi, viței îngrășați și o mulțime de oi și i-a invitat pe toți fiii regelui, pe conducătorii armatei și pe preotul Abiatar. Iată, ei mănâncă și beau înaintea lui și strigă: „Trăiască regele Adonia!“. Cu toate acestea, pe mine, slujitorul tău, pe preotul Țadok, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, și pe Solomon, slujitorul tău, nu ne-a invitat. Oare din porunca stăpânului meu, regele, s-a înfăptuit acest lucru? Să nu-i fi făcut cunoscut slujitorului tău cine va sta pe tronul stăpânului meu, regele, după el? Regele David a zis: ‒ Chemați-o la mine pe Batșeba! Ea a intrat și s-a înfățișat înaintea regelui. Regele a jurat, zicând: ‒ Viu este Domnul, Care m-a salvat din orice necaz, că voi face astăzi așa cum ți-am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicând: „Solomon, fiul tău, va domni după mine. El va ședea pe tron în locul meu“. Batșeba și-a înclinat capul până la pământ și s-a plecat înaintea regelui. Apoi a zis: ‒ Să trăiască pe vecie stăpânul meu, regele David! Regele David a zis: ‒ Chemați-i pe preotul Țadok, pe profetul Natan și pe Benaia, fiul lui Iehoiada! Ei au venit înaintea regelui, iar regele le-a zis: ‒ Luați-i cu voi pe slujitorii stăpânului vostru, puneți-l pe fiul meu Solomon să călărească pe catârul meu și duceți-l la Ghihon. Preotul Țadok și profetul Natan să-l ungă acolo ca rege peste Israel. Să sunați din trâmbiță și să strigați: „Trăiască regele Solomon!“. Apoi să mergeți după el. El să vină și să se așeze pe tronul meu, căci el va domni în locul meu, întrucât cu privire la el am poruncit să fie conducător peste Israel și peste Iuda. Benaia, fiul lui Iehoiada, i-a răspuns regelui, zicând: ‒ Amin! Așa să hotărască Domnul, Dumnezeul stăpânului meu, regele. După cum Domnul a fost cu stăpânul meu, regele, tot așa să fie și cu Solomon și să-i înalțe tronul mai presus decât tronul stăpânului meu, regele David. Preotul Țadok, profetul Natan, Benaia, fiul lui Iehoiada, cheretiții și peletiții au venit, l-au pus pe Solomon să călărească pe catârul regelui David și l-au dus la Ghihon. Preotul Țadok a luat cornul cu ulei din Cort și l-a uns pe Solomon. Apoi au sunat din trâmbiță și tot poporul a strigat: „Trăiască regele Solomon!“. Tot poporul a mers în urma lui, cântând din fluiere și bucurându-se foarte mult; se despica pământul de strigătul lor. Adonia și toți oaspeții care erau cu el au auzit strigătul tocmai când terminaseră de mâncat. Ioab, auzind sunetul trâmbiței, a întrebat: „De ce se aude această zarvă în cetate?“. În timp ce vorbea el, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Adonia i-a zis: ‒ Vino, căci tu ești un om apreciat și aduci vești bune. Ionatan a răspuns și i-a zis lui Adonia: ‒ Nicidecum. Stăpânul nostru, regele David, l-a numit rege pe Solomon. Regele i-a trimis cu el pe preotul Țadok, pe profetul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, pe cheretiți și pe peletiți, iar ei l-au pus să călărească pe catârul regelui. Preotul Țadok și profetul Natan l-au uns rege la Ghihon și au plecat de acolo bucuroși, iar cetatea freamătă. Aceasta era zarva pe care ați auzit-o. De asemenea, Solomon s-a așezat pe tronul regal. Iar slujitorii regelui au venit să-l binecuvânteze pe stăpânul nostru, regele David, zicând: „Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit decât numele tău și să-i înalțe tronul mai presus decât tronul tău“. Apoi regele s-a închinat în patul său. Regele a mai zis astfel: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care mi-a dat astăzi un urmaș care să șadă pe tronul meu și pe care să-l văd cu ochii mei!“. Tremurând, toți oaspeții care erau cu Adonia s-au ridicat și fiecare a plecat în drumul lui. Adonia s-a temut de Solomon. El s-a ridicat, s-a dus la Cort și s-a prins de coarnele altarului. Lui Solomon i s-a spus: „Iată, Adonia se teme de regele Solomon și s-a apucat de coarnele altarului, zicând: «Să-mi jure regele Solomon astăzi că nu-l va omorî pe slujitorul său cu sabia!»“. Solomon a zis: „Dacă va fi un om loial, niciun fir de păr nu-i va cădea la pământ, dar, dacă se va găsi răutate în el, va muri“. Regele Solomon a trimis să-l aducă de la altar. El a venit și s-a plecat înaintea regelui Solomon, iar Solomon i-a zis: „Du-te acasă“. Când se apropia vremea să moară, David i-a poruncit fiului său, Solomon, zicând: „Eu mă duc pe calea întregului pământ. Întărește-te și fii bărbat! Împlinește cererile Domnului, Dumnezeul tău, umblând pe căile Lui și păzind hotărârile, poruncile, judecățile și învățăturile Lui, așa cum este scris în Legea lui Moise, ca să reușești în tot ceea ce vei face și oriunde vei merge și pentru ca Domnul să-Și țină promisiunea pe care mi-a făcut-o, zicând: «Dacă fiii tăi vor veghea asupra căii lor, umblând cu credincioșie înaintea Mea, din toată inima lor și din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș la tronul lui Israel». Tu știi ceea ce mi-a făcut Ioab, fiul Țeruiei, ce le-a făcut celor doi conducători ai armatelor lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, și lui Amasa, fiul lui Ieter. I-a ucis și a vărsat sânge de război în timp de pace. A pus astfel sângele de război pe teaca de la brâu și pe sandalele lui din picioare. Fă-i după înțelepciunea ta, dar nu-i coborî în pace perii albi în Locuința Morților. Arată-le însă bunătate fiilor lui Barzilai ghiladitul. Ei să fie printre cei care mănâncă la masa ta, căci mi-au fost alături atunci când fugeam de fratele tău Absalom. Iată, îl ai cu tine pe Șimei, fiul lui Ghera, beniamitul din Bahurim. El a rostit blesteme aspre împotriva mea în ziua în care mergeam la Mahanaim, dar, când a coborât în întâmpinarea mea la Iordan, i-am jurat pe Domnul, zicând: «Nu te voi omorî cu sabia». Tu însă să nu-l lași nepedepsit, căci ești un om înțelept și vei ști ce să-i faci. Cu sânge să-i cobori perii albi în Locuința Morților!“. Apoi David a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în Cetatea lui David. El a domnit peste Israel timp de patruzeci de ani: la Hebron a domnit șapte ani, iar la Ierusalim a domnit treizeci și trei de ani. Astfel, Solomon i-a urmat la tron tatălui său, David, și domnia lui s-a consolidat foarte mult. Adonia, fiul Haghitei, a venit la Batșeba, mama lui Solomon. Ea l-a întrebat: ‒ Vii cu pace? El a răspuns: ‒ Cu pace. Apoi el a zis: ‒ Am ceva să-ți spun. Ea a zis: ‒ Vorbește. El a zis: ‒ Tu știi că domnia era a mea și că tot Israelul își îndreptase fața spre mine ca să fiu rege. Dar domnia i-a revenit fratelui meu, căci a primit-o de la Domnul. Acum, doresc să-ți cer o favoare. Să nu-mi întorci fața! Ea i-a zis: ‒ Vorbește. El a zis: ‒ Spune-i, te rog, regelui Solomon să mi-o dea de soție pe Abișag, șunamita, fiindcă el nu te va refuza. Batșeba a răspuns: ‒ Bine, îi voi vorbi regelui pentru tine. Batșeba s-a dus la regele Solomon ca să vorbească pentru Adonia. Regele s-a ridicat s-o întâmpine, s-a plecat înaintea ei și apoi s-a așezat pe tron. El a poruncit să se aducă un tron pentru mama lui, iar ea s-a așezat la dreapta lui. Apoi ea a zis: ‒ Doresc să-ți cer o mică favoare. Să nu-mi întorci fața! Regele i-a răspuns: ‒ Cere, mamă, căci nu-ți voi întoarce fața. Ea a zis: ‒ Abișag, șunamita, să-i fie dată de soție fratelui tău Adonia. Regele Solomon a răspuns și i-a zis mamei sale: ‒ De ce o ceri doar pe Abișag, șunamita, pentru Adonia? Cere și domnia pentru el, căci este fratele meu mai mare. Cere-o pentru el, pentru preotul Abiatar și pentru Ioab, fiul Țeruiei! Atunci regele Solomon a jurat pe Domnul, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea, dacă aceste cuvinte nu-l vor costa viața pe Adonia. Viu este Domnul Care m-a întărit și m-a așezat pe tronul tatălui meu, David, și Care mi-a făcut o Casă după cum a promis, că Adonia va muri astăzi!“. Regele Solomon l-a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, ca să-l omoare. Și, astfel, Adonia a murit. După aceea, regele i-a zis preotului Abiatar: „Du-te la proprietățile tale de la Anatot, căci meriți să mori, dar nu te voi omorî astăzi, deoarece ai purtat Chivotul Domnului, Stăpânul, înaintea tatălui meu, David, și ai luat parte la tot ce a suferit tatăl meu“. Astfel, Solomon l-a alungat pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, împlinind cuvântul pe care îl rostise Domnul la Șilo despre Casa lui Eli. Când a primit vestea, Ioab, care trecuse de partea lui Adonia, deși nu trecuse de partea lui Absalom, a fugit la Cortul Domnului și s-a prins de coarnele altarului. Regele Solomon a fost înștiințat că Ioab a fugit la Cortul Domnului și că, iată, era lângă altar. Atunci Solomon l-a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicându-i: „Du-te și omoară-l!“. Benaia a ajuns la Cortul Domnului și i-a zis lui Ioab: ‒ Așa vorbește regele: „Ieși afară!“. Dar el a răspuns: ‒ Nu! Vreau să mor aici. Benaia s-a întors la rege cu acest mesaj, zicând: ‒ Așa a vorbit Ioab și așa mi-a răspuns. Regele i-a zis: ‒ Fă așa cum a zis. Omoară-l și apoi îngroapă-l. Să îndepărtezi astfel de peste mine și de peste familia tatălui meu sângele pe care l-a vărsat Ioab fără motiv. Domnul îl va pedepsi pentru sângele vărsat, pentru că i-a omorât pe cei doi bărbați care erau mai drepți și mai buni decât el și i-a ucis cu sabia pe Abner, fiul lui Ner, conducătorul armatei lui Israel, și pe Amasa, fiul lui Ieter, conducătorul armatei lui Iuda, fără ca tatăl meu, David, să știe acest lucru. Sângele lor să fie asupra capului lui Ioab și asupra capului urmașilor lui pentru totdeauna, dar asupra lui David, a urmașilor lui, a familiei lui și a tronului lui să fie pace de la Domnul pentru totdeauna. Atunci Benaia, fiul lui Iehoiada, s-a dus, l-a lovit pe Ioab și l-a omorât. Acesta a fost îngropat apoi în proprietatea lui din deșert. Regele l-a numit pe Benaia, fiul lui Iehoiada, conducător al armatei în locul lui Ioab, iar pe preotul Țadok l-a pus în locul lui Abiatar. Apoi regele a trimis să-l cheme pe Șimei și i-a zis: ‒ Construiește-ți o casă în Ierusalim și locuiește acolo, dar să nu pleci de acolo în altă parte. Fii sigur că, în ziua în care vei pleca și vei trece pârâul Chidron, vei muri. Atunci sângele tău va fi asupra capului tău. Șimei i-a răspuns regelui: ‒ Bine, slujitorul tău va face așa cum a zis stăpânul meu, regele. Astfel, Șimei a locuit multe zile la Ierusalim. Trei ani mai târziu, însă, doi dintre slujitorii lui Șimei au fugit la Achiș, fiul lui Maaca, regele Gatului. L-au înștiințat pe Șimei, zicând: „Iată că slujitorii tăi sunt în Gat“. Atunci Șimei s-a ridicat, a pus șaua pe măgar și s-a dus la Achiș, în Gat, ca să-și caute slujitorii. Șimei a plecat și și-a adus slujitorii înapoi din Gat. I s-a spus lui Solomon că Șimei a plecat din Ierusalim la Gat și că s-a întors. Atunci regele a trimis și l-a chemat pe Șimei. El i-a zis: „Oare nu te-am pus eu să juri pe Domnul și nu te-am avertizat, zicând: «În ziua în care vei pleca și te vei duce în altă parte, să știi sigur că vei muri»? Și nu mi-ai răspuns tu: «Bine! Voi asculta!». De ce nu ți-ai ținut jurământul făcut Domnului și n-ai ascultat porunca pe care ți-am dat-o?“. Apoi regele i-a zis lui Șimei: „Tu știi în inima ta tot răul pe care i l-ai făcut tatălui meu David. Acum Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău. Dar regele Solomon va fi binecuvântat, iar tronul lui David va fi consolidat înaintea Domnului pentru totdeauna“. Și regele i-a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, să-l omoare. El a ieșit, l-a lovit pe Șimei și l-a omorât. Și, astfel, Solomon și-a consolidat domnia. Solomon s-a înrudit cu Faraon, regele Egiptului. El a luat-o de soție pe fata acestuia și a adus-o în Cetatea lui David până când a terminat de construit palatul, Casa Domnului și zidul din jurul Ierusalimului. Poporul încă mai aducea jertfe pe înălțimi, căci încă nu fusese construită o Casă pentru Numele Domnului. Solomon Îl iubea pe Domnul, împlinind hotărârile tatălui său, David, însă aducea jertfe și ardea tămâie pe înălțimi. Regele s-a dus la Ghivon ca să aducă jertfe acolo, căci era cea mai importantă înălțime. El a adus pe altarul de acolo o mie de arderi-de-tot. La Ghivon, Domnul i S-a arătat lui Solomon noaptea într-un vis și Dumnezeu i-a zis: ‒ Cere ce vrei să-ți dau! Solomon a răspuns: ‒ Tu ai arătat o mare îndurare față de slujitorul Tău David, tatăl meu, căci a umblat înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă. Tu ai păstrat această mare îndurare față de el și i-ai dat un fiu care stă astăzi pe tronul său. Doamne, Dumnezeul meu, Tu l-ai numit rege pe slujitorul Tău în locul tatălui meu, David. Însă eu sunt tânăr și nu știu să conduc. Slujitorul Tău se află în mijlocul poporului pe care l-ai ales, un popor atât de numeros, încât nu poate fi calculat sau numărat. Dă-i slujitorului Tău o inimă care ascultă, ca să judec poporul Tău și să pot face diferența între bine și rău. Căci cine este în stare să judece acest popor al Tău atât de numeros? Domnului I-a plăcut lucrul pe care l-a cerut Solomon. Dumnezeu i-a zis: ‒ Pentru că ai cerut acest lucru și nu ai cerut pentru tine nici viață lungă, nici bogății și nici moartea dușmanilor tăi, ci ai cerut pricepere, ca să asculți la judecată, iată, voi face așa cum ai cerut. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, cum nu s-a mai văzut la nimeni înaintea ta și nu se va mai vedea la nimeni care va urca la tron după tine. Mai mult, îți voi da și ceea ce nu ai cerut: atât bogății, cât și glorie, așa încât nu va fi niciun alt rege ca tine în toate zilele tale. Și, dacă vei umbla pe căile Mele, păzind hotărârile și poruncile Mele, așa cum a făcut tatăl tău David, îți voi lungi zilele. Solomon s-a trezit și iată că fusese un vis. El s-a întors la Ierusalim, s-a înfățișat înaintea Chivotului legământului cu Stăpânul și a adus arderi-de-tot și jertfe de pace. Apoi a dat un ospăț pentru toți slujitorii săi. Atunci au venit înaintea regelui două prostituate. Prima femeie a zis: ‒ Ah, stăpânul meu, eu și femeia aceasta locuim în aceeași casă. Eu am născut lângă ea în casă, iar la trei zile după ce am născut eu, a născut și femeia aceasta. Eram împreună; nu mai era nimeni cu noi în casă; eram doar noi două în casă. În timpul nopții, fiul acestei femei a murit, din cauză că se culcase peste el. Ea s-a sculat pe la miezul nopții, l-a luat pe fiul meu de lângă mine, în timp ce slujitoarea ta dormea, și l-a așezat la sânul ei; iar pe fiul ei mort l-a așezat la sânul meu. Când m-am trezit dimineața ca să-mi alăptez fiul, iată că el era mort. M-am uitat la el cu atenție dimineața, și iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem. Cealaltă femeie a zis: ‒ Ba nu! Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort! Dar aceasta a răspuns: ‒ Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu! Așa au vorbit ele înaintea regelui. Atunci regele a zis: ‒ Aceasta zice: „Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort!“, iar cealaltă zice: „Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu!“. Apoi regele a zis: „Aduceți-mi o sabie!“. Ei au adus o sabie înaintea regelui. Regele a zis: „Tăiați copilul cel viu în două și dați-i o jumătate uneia și o jumătate celeilalte!“. Atunci femeia al cărei fiu era cel viu i-a vorbit regelui, căci i-a fost milă de fiul ei, și a zis: ‒ Te rog, stăpânul meu, dă-i ei nou-născutul viu! Să nu cumva să-l omori! Cealaltă însă zicea: ‒ Să nu fie nici al meu, nici al tău! Tăiați-l în două! Regele a răspuns și a zis: ‒ Dați primei femei nou-născutul cel viu și nu-l omorâți! Ea este mama lui. Tot Israelul a auzit judecata pronunțată de rege. Ei s-au temut de el, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era înăuntrul lui, ca să facă dreptate. Regele Solomon domnea peste tot Israelul. Aceștia erau dregătorii pe care-i avea în slujba lui: Azaria, fiul preotului Țadok; Elihoref și Ahia, fiii lui Șișa, erau scribi; Iehoșafat, fiul lui Ahilud, era cronicar; Benaia, fiul lui Iehoiada, era conducătorul armatei; Țadok și Abiatar erau preoți; Azaria, fiul lui Natan, era numit responsabil peste administratorii regiunilor; Zabud, fiul lui Natan, era preot și prieten al regelui; Ahișar răspundea de palat, iar Adoniram, fiul lui Abda, răspundea de oamenii de corvoadă. Solomon avea doisprezece administratori peste tot Israelul, care asigurau hrana regelui și a familiei sale. Fiecare asigura hrana timp de o lună pe an. Acestea sunt numele lor: Ben-Hur – pe muntele lui Efraim; Ben-Deker – în Makaț, în Șaalbim, în Bet-Șemeș și în Elon Bet-Hanan; Ben-Hesed – în Arubot; (Soco și toată țara Hefer erau ale lui); Ben-Abinadab avea toate înălțimile Dorului; (Tafat, fata lui Solomon, era soția lui); Baana, fiul lui Ahilud – în Taanah, în Meghido și în tot Bet-Șanul care este lângă Țortan, sub Izreel; apoi de la Bet-Șan până la Abel-Mehola, până dincolo de Iokmeam; Ben-Gheber – în Ramotul Ghiladului; el avea așezările lui Iair, fiul lui Manase, care sunt în Ghilad, precum și regiunea Argob, care este în Bașan – șaizeci de cetăți mari cu ziduri și zăvoare de bronz; Ahinadab, fiul lui Ido – în Mahanaim; Ahimaaț – în Neftali; el o luase de soție pe Basmat, fata lui Solomon; Baana, fiul lui Hușai – în Așer și în Bealot; Iehoșafat, fiul lui Paruah – în Isahar; Șimei, fiul lui Ela – în Beniamin; Gheber, fiul lui Uri – în teritoriul Ghiladului, țara lui Sihon, regele amoriților, și a lui Og, regele Bașanului; era singurul administrator în acest teritoriu. Oamenii din Iuda și din Israel erau foarte numeroși, ca nisipul de pe țărmul mării. Ei mâncau, beau și se înveseleau. Solomon era stăpân peste toate regatele de la Râu, până în țara filistenilor și până la granița cu Egiptul. Acestea îi plăteau tribut și i-au fost supuse lui Solomon în toate zilele vieții lui. Hrana lui Solomon pentru o singură zi era de treizeci de cori de făină aleasă și șaizeci de cori de făină integrală, zece boi îngrășați în grajd, douăzeci de boi îngrășați la pășune și o sută de oi, în afară de cerbi, gazele, căpriori și păsări îngrășate. El stăpânea peste toată regiunea de dincoace de Râu, de la Tifsah până la Gaza, peste toți regii de dincoace de Râu și avea pace din toate părțile. Iuda și Israel, de la Dan până la Beer-Șeba, au locuit în siguranță, fiecare sub via și sub smochinul lui, în toate zilele vieții lui Solomon. Solomon avea patruzeci de mii de grajduri pentru caii de la carele sale și douăsprezece mii de călăreți. Administratorii, fiecare în luna lui, asigurau hrana regelui Solomon și a tuturor celor ce se apropiau de masa regelui Solomon, urmărind să nu lipsească nimic. Ei aduceau și orz și paie pentru cai și pentru armăsari, fiecare potrivit cu responsabilitatea lui. Dumnezeu i-a dat lui Solomon înțelepciune, o foarte mare pricepere și o înțelegere nemăsurată, ca nisipul de pe țărmul mării. Înțelepciunea lui Solomon era mai mare decât înțelepciunea tuturor fiilor Estului și decât toată înțelepciunea Egiptului. El era mai înțelept decât oricare alt om, mai înțelept decât ezrahitul Etan, decât Heman, Calcol și Darda, fiii lui Mahol. Faima lui s-a răspândit printre toate națiunile din jur. El a alcătuit trei mii de proverbe și a compus o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care crește pe ziduri, despre animale, despre păsări, despre târâtoare și despre pești. Oameni din toate popoarele veneau să audă înțelepciunea lui Solomon. Veneau din partea tuturor regilor pământului, care auziseră de înțelepciunea lui. Hiram, regele Tyrului, și-a trimis slujitorii la Solomon, deoarece auzise că a fost uns ca rege în locul tatălui său, iar el fusese întotdeauna un aliat al lui David. Apoi Solomon i-a trimis un mesaj lui Hiram, zicând: „Tu știi că tatăl meu, David, n-a putut să construiască o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul său, din cauza războaielor cu care dușmanii lui l-au înconjurat din toate părțile, până când Domnul i-a dat în stăpânirea lui. Acum, Domnul, Dumnezeul meu, mi-a dat odihnă din toate părțile; nu mai am niciun dușman, nicio nenorocire. Iată, mi-am propus să zidesc o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul meu, după cuvântul pe care Domnul i l-a spus tatălui meu, David, când a zis: «Fiul tău, pe care-l voi pune pe tronul tău, în locul tău, va construi o Casă pentru Numele Meu». Poruncește deci să se taie cedri din Liban pentru mine. Slujitorii mei vor lucra împreună cu slujitorii tăi, iar eu îți voi plăti pentru munca slujitorilor tăi ceea ce-mi vei cere, căci știi că nimeni dintre noi nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii“. Când Hiram a auzit cuvintele lui Solomon, s-a bucurat foarte mult și a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul pentru că i-a dat lui David un fiu înțelept, care să domnească peste acest popor numeros!“. Hiram i-a trimis un mesaj lui Solomon, zicând: „Am primit mesajul pe care mi l-ai trimis. Îți voi îndeplini toată dorința cu privire la lemnele de cedru și lemnele de chiparos. Slujitorii mei le vor coborî din Liban la mare și le voi trimite pe plute, pe mare, până la locul pe care mi-l vei indica. Le voi descărca acolo, iar tu le vei lua. În ce te privește, îmi vei îndeplini dorința de a trimite hrană familiei mele“. Astfel, Hiram i-a dat lui Solomon lemne de cedru și lemne de chiparos, după toată dorința lui, iar Solomon i-a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori de grâu ca hrană pentru familia lui și douăzeci de mii de cori de ulei din măsline presate. Atât îi dădea Solomon lui Hiram în fiecare an. Domnul îi dăduse înțelepciune lui Solomon, așa cum promisese. Între Hiram și Solomon a fost pace, iar cei doi au încheiat un legământ. Regele Solomon a luat din tot Israelul treizeci de mii de oameni de corvoadă. I-a trimis în Liban cu schimbul, câte zece mii pe lună: o lună erau în Liban, două luni erau acasă. Adoniram răspundea de oamenii de corvoadă. Solomon mai avea șaptezeci de mii de cărăuși și optzeci de mii de cioplitori în regiunea muntoasă, pe lângă cei trei mii trei sute de supraveghetori ai lui Solomon care supravegheau lucrarea și poporul care muncea. La porunca regelui, ei au adus pietre mari, pietre scumpe, ca să facă temelia Casei din pietre cioplite. Constructorii lui Solomon, cei ai lui Hiram și oamenii din Ghebal au cioplit și au pregătit lemnele și pietrele pentru construirea Casei. În al patru sute optzecilea an după ieșirea fiilor lui Israel din țara Egiptului, în al patrulea an al domniei regelui Solomon peste Israel, în luna ziv, care este luna a doua, a început construirea Casei Domnului. Casa pe care regele Solomon a construit-o pentru Domnul avea șaizeci de coți lungime, douăzeci de coți lățime și treizeci de coți înălțime. Porticul din fața camerei principale a Casei se întindea pe toată lățimea Casei, adică pe douăzeci de coți, iar începând din fața Casei, avea o lungime de zece coți. Solomon a făcut Casei ferestre cu deschidere îngustă. De jur împrejurul zidului Casei, atât al camerei principale, cât și al sanctuarului interior, el a construit mai multe rânduri de camere. Rândul de jos era lat de cinci coți, cel de la mijloc – de șase coți, iar al treilea – de șapte coți, pentru că în partea exterioară, de jur împrejurul Casei, a făcut niște borduri, astfel încât grinzile care sprijineau camerele să nu fie fixate în zidurile Casei. La construirea Casei s-au folosit pietre cioplite la carieră, așa încât nici ciocan, nici secure și nicio altă unealtă de fier nu s-a auzit în Casă în timpul construirii. Intrarea în camerele de jos era prin partea dreaptă a Casei, iar o scară spiralată urca până la nivelul din mijloc și de acolo până la nivelul al treilea. După ce a terminat de construit Casa, a acoperit-o cu grinzi și cu scânduri de cedru. Fiecare dintre rândurile de camere construite de jur împrejurul Casei era de cinci coți înălțime; ele erau legate de Casă prin căpriori de cedru. După aceea, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Solomon, zicând: „În ce privește această Casă pe care o zidești, dacă vei umbla în legile Mele, dacă vei împlini hotărârile Mele și vei păzi toate poruncile Mele, atunci voi împlini prin tine promisiunea pe care am făcut-o tatălui tău David. Voi locui în mijlocul fiilor lui Israel și nu-l voi părăsi pe poporul Meu Israel“. Astfel, Solomon a construit Casa și a terminat-o. A acoperit zidurile din partea interioară a Casei cu cedru, de la pardoseală până la tavan, iar pardoseala a acoperit-o cu scânduri de chiparos. A acoperit cu scânduri de cedru o suprafață de douăzeci de coți în partea din spate a Casei, de la pardoseală până la tavan, făcând un sanctuar interior, numit „Locul Preasfânt“. Camera principală din față, aflată în interiorul Casei, era de patruzeci de coți. Pe lemnul de cedru din interiorul Casei erau gravate tărtăcuțe și flori cu petale deschise. Totul era acoperit cu cedru, astfel încât nu se vedea nicio piatră. El a pregătit sanctuarul interior înăuntrul Casei, ca să așeze acolo Chivotul legământului Domnului. Suprafața sanctuarului interior era de douăzeci de coți lungime, douăzeci de coți lățime și douăzeci de coți înălțime. El l-a placat cu aur pur. De asemenea, a poleit cu aur altarul din lemn de cedru. Solomon a placat interiorul Casei cu aur pur și a întins lănțișoare de aur înaintea sanctuarului interior, pe care l-a placat, de asemenea, cu aur pur. Astfel, el a placat toată Casa cu aur pur, iar altarul care se afla în sanctuarul interior l-a poleit cu aur. În sanctuarul interior a așezat doi heruvimi făcuți din lemn de măslin, înalți de zece coți. Lungimea fiecăreia dintre aripile primului heruvim era de cinci coți, așa încât de la capătul uneia până la capătul celeilalte era o lungime de zece coți. Al doilea heruvim avea o lungime de zece coți; măsura și forma erau aceleași pentru ambii heruvimi. Înălțimea fiecăruia dintre cei doi heruvimi era de zece coți. Solomon a așezat heruvimii în mijlocul Casei, cu aripile întinse. Aripa unuia atingea un zid, aripa celui de-al doilea atingea celălalt zid, iar celelalte aripi ale lor se atingeau una de alta la mijlocul Casei. El a poleit cu aur cei doi heruvimi. Pe toate zidurile Casei, de jur împrejur, atât în sanctuarul interior, cât și în camera principală, a gravat chipuri de heruvimi, palmieri și flori cu petale deschise. De asemenea, el a placat cu aur și pardoseala celor două camere, din interiorul și din fața Casei. La intrarea în sanctuarul interior a făcut uși din lemn de măslin, cu tocurile ușilor în cinci muchii. Pe cele două uși din lemn de măslin a gravat chipuri de heruvimi, palmieri și flori cu petale deschise, pe care le-a poleit cu aur. A poleit cu aur și heruvimii și palmierii. De asemenea, la intrarea în camera principală a făcut, din lemn de măslin, niște stâlpi pentru uși, în patru muchii, precum și două uși din lemn de chiparos. Fiecare ușă avea două plăci care se întorceau pe balamale. A gravat pe ele heruvimi, palmieri și flori cu petale deschise și le-a poleit cu aur. Apoi a făcut zidul curții interioare din trei rânduri de pietre cioplite și un rând de grinzi de cedru. Temelia Casei Domnului a fost pusă în al patrulea an, în luna ziv, iar Casa a fost terminată în toate detaliile și după toate indicațiile în al unsprezecelea an, în luna bul, adică luna a opta. Solomon a construit-o în șapte ani. Solomon a mai construit și un palat pentru el și a durat treisprezece ani până când l-a terminat în întregime. A construit Palatul Pădurii Libanului de o sută de coți lungime, cincizeci de coți lățime și treizeci de coți înălțime. El se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru, pe care se aflau grinzi de cedru, și era acoperit cu cedru deasupra camerelor care se sprijineau pe patruzeci și cinci de stâlpi, câte cincisprezece pe un rând. Erau trei rânduri de ferestre așezate față în față, pe trei niveluri. Toate ușile și stâlpii lor erau în patru muchii, iar ferestrele erau așezate față în față, pe trei niveluri. Solomon a făcut o colonadă de cincizeci de coți lungime și treizeci de coți lățime. În fața ei se afla un portic cu stâlpi, iar înaintea acestuia – o cornișă. El a făcut, de asemenea, porticul tronului unde urma să judece, numit „Porticul de judecată“, și l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până la tavan. Palatul în care urma să locuiască era așezat într-o altă curte, în spatele clădirii de care aparținea porticul, și era construit în același fel. De asemenea, Solomon a construit pentru fata lui Faraon, pe care o luase de soție, un alt palat asemenea acestui portic. Toate acestea au fost făcute din pietre scumpe, tăiate cu fierăstrăul după măsurile de tăiat, atât pe fața din interior, cât și pe fața din exterior a zidului, de la temelie până la creastă și din exterior până la curtea cea mare. Temelia era din pietre scumpe, pietre mari, pietre de zece coți și de opt coți. Deasupra se aflau pietre scumpe, tăiate după măsurile de tăiat, precum și grinzi de cedru. Curtea cea mare era împrejmuită cu un zid de trei rânduri de pietre cioplite și un rând de grinzi de cedru, ca și curtea interioară a Casei Domnului și ca porticul acesteia. Regele Solomon a trimis la Tyr pe cineva care l-a adus pe Hiram, fiul unei văduve din seminția lui Neftali. Tatăl său fusese tyrian, un lucrător în bronz. Hiram era plin de înțelepciune, de pricepere și de cunoaștere în realizarea oricărei lucrări în bronz. El a venit la regele Solomon și i-a făcut toată lucrarea. A turnat doi stâlpi de bronz: un stâlp avea o înălțime de optsprezece coți, iar circumferința lui se putea măsura cu un fir de doisprezece coți; cel de-al doilea stâlp era la fel. El a turnat și două capiteluri de bronz, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor, fiecare capitel având o înălțime de cinci coți. Apoi a făcut niște rețele de lanțuri împletite pentru capitelurile care se aflau pe vârful stâlpilor, câte șapte pentru fiecare capitel. A făcut stâlpii și două șiruri de rodii, care înconjurau fiecare rețea, pentru a împodobi capitelurile de pe vârful stâlpilor. A făcut același lucru pentru fiecare capitel. Capitelurile care se aflau pe vârful stâlpilor, în portic, erau în formă de crini și aveau patru coți. Pe capitelurile de pe cei doi stâlpi, deasupra părții în formă de cupă de lângă rețea, se aflau două sute de rodii așezate în șiruri de jur împrejur. A ridicat stâlpii în fața porticului camerei principale. L-a așezat pe cel din dreapta și i-a pus numele Iachin, apoi l-a așezat pe cel din stânga și i-a pus numele Boaz. Capitelurile de pe vârful stâlpilor erau în formă de crin. Și, astfel, lucrarea stâlpilor s-a încheiat. Apoi a făcut „marea“ turnată. Aceasta era rotundă, avea zece coți de la o margine la cealaltă, era înaltă de cinci coți, iar de jur împrejur se putea măsura cu o sfoară de treizeci de coți. Sub marginea ei, de jur împrejur, se aflau ornamente în formă de tărtăcuță, câte zece la fiecare cot, de jur împrejurul „mării“. Ornamentele erau așezate pe două șiruri, fiind turnate dintr-o singură piesă cu „ marea “. „ Marea “ era așezată pe doisprezece boi, trei orientați spre nord, trei orientați spre vest, trei orientați spre sud și trei orientați spre est. „Marea“ era așezată deasupra lor, astfel încât toată partea din spate a trupurilor lor era înspre interior. Grosimea ei era de un lat de palmă, iar marginea ei era prelucrată ca marginea unui pahar, ca floarea unui crin. Ea putea cuprinde două mii de bați. El a făcut și zece piedestale de bronz, fiecare piedestal având patru coți lungime, patru coți lățime și trei coți înălțime. Piedestalele au fost făcute în felul următor: ele aveau panele fixate în rame. Pe aceste panele fixate în rame, cât și pe rame, erau gravați lei, boi și heruvimi. Deasupra și dedesubtul leilor și al boilor se aflau ghirlande suspendate. Fiecare piedestal avea câte patru roți de bronz și osii de bronz. La cele patru colțuri ale sale se aflau suporți pentru bazin. Suporții erau turnați, având ghirlande de fiecare parte. Deschizătura lui, din interiorul centurii pe care se aflau gravuri, ieșea în afară un cot. Deschizătura era rotundă, ca pentru o astfel de lucrare, măsurând împreună cu baza ei un cot și jumătate; dar ramele piedestalelor erau pătrate, nu rotunde. Cele patru roți erau fixate sub panele, iar osiile lor erau prinse de piedestal. Diametrul fiecărei roți era de un cot și jumătate. Roțile erau lucrate ca roțile unui car: osiile, obezile, spițele și butucii lor erau toți turnați. La cele patru colțuri ale fiecărui piedestal se aflau patru suporți care erau dintr-o singură piesă cu piedestalul. În partea de sus a piedestalului se afla o centură rotundă, de o jumătate de cot înălțime, iar suporții și ramele din partea de sus a piedestalului erau dintr-o singură piesă cu acesta. Pe suprafețele ramelor și a suporților, au fost gravați heruvimi, lei și palmieri și ghirlande de jur împrejur. Așa a făcut el cele zece piedestale. Toate au fost turnate după același tipar, având aceeași măsură și aceeași formă. Apoi a construit zece bazine de bronz, fiecare putând cuprinde patruzeci de bați și măsurând patru coți. Fiecare bazin era așezat pe câte unul dintre cele zece piedestale. A pus cinci dintre piedestale în partea de sud și cinci în partea de nord a Casei, iar „marea“ a așezat-o în partea de sud, în colțul de sud-est al clădirii. Hiram a mai făcut și ligheanele, lopețile și vasele. Și, astfel, Hiram a terminat toată lucrarea pe care o începuse pentru regele Solomon la Casa Domnului: Cei doi stâlpi, cele două cupe ale capitelurilor care se aflau pe vârfurile stâlpilor, cele două seturi de rețele care împodobeau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor, cele patru sute de rodii pentru cele două seturi de rețele, cele două șiruri de rodii pentru fiecare rețea în parte, rețele care acopereau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor, cele zece piedestale și cele zece bazine de pe piedestale, „marea“ cu cei doisprezece boi de sub ea, oalele, lopețile și vasele. Toate aceste obiecte, pe care Hiram i le-a făcut regelui Solomon pentru Casa Domnului, erau din bronz lustruit. Regele le-a turnat într-un pământ argilos din Câmpia Iordanului, undeva între Sucot și Țortan. Solomon a lăsat toate aceste obiecte necântărite, pentru că erau foarte multe; de aceea greutatea bronzului nu s-a putut cântări. De asemenea, Solomon a făcut toate obiectele care erau în Casa Domnului: altarul de aur, masa de aur pentru pâinea prezentării, sfeșnicele din aur pur, cinci în partea dreaptă și cinci în partea stângă, în fața sanctuarului interior, mugurii, candelele și cleștii din aur, ligheanele, mucarnițele, vasele, vasele pentru tămâie și fărașele pentru cărbuni, din aur pur, precum și balamalele de aur pentru ușile din interiorul Casei (de la intrarea în Locul Preasfânt) și pentru ușile de la camera principală a Templului. După ce a fost terminată toată lucrarea începută de regele Solomon pentru Casa Domnului, Solomon a adus lucrurile pe care tatăl său, David, le închinase Domnului – argintul, aurul și celelalte obiecte – și le-a pus în vistieriile Casei Domnului. Atunci regele Solomon a convocat la Ierusalim bătrânii lui Israel, toate căpeteniile semințiilor și conducătorii de familie ai fiilor lui Israel, ca să mute Chivotul legământului Domnului din Cetatea lui David, adică din Sion. Toți bărbații lui Israel s-au adunat la regele Solomon cu ocazia sărbătorii din luna etanim, adică luna a șaptea. Când au venit toți bătrânii lui Israel, preoții au ridicat Chivotul. Preoții și leviții au mutat Chivotul Domnului, Cortul Întâlnirii și toate obiectele sfinte care erau în Cort. Regele Solomon și toată comunitatea lui Israel, care se adunase înaintea lui, erau împreună înaintea Chivotului, jertfind oi și vite, care n-au putut fi nici numărate și nici calculate, din cauza mulțimii lor. Preoții au adus Chivotul legământului Domnului la locul lui, în sanctuarul interior al Casei, adică în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor. Heruvimii aveau aripile întinse deasupra locului unde se afla Chivotul, astfel că heruvimii acopereau atât Chivotul, cât și drugii acestuia. Drugii erau alungiți, astfel încât capetele drugilor să se vadă din Locul Sfânt, care era în fața sanctuarului interior, dar să nu se vadă de afară; ei au rămas acolo până în ziua aceasta. În Chivot nu se mai aflau decât cele două table de piatră puse acolo de Moise la Horeb, atunci când Domnul a încheiat legământ cu fiii lui Israel, după ce aceștia au ieșit din țara Egiptului. Când preoții au ieșit din Locul Sfânt, norul a acoperit Casa Domnului. Preoții n-au putut să mai stea să slujească din cauza norului, căci gloria Domnului umpluse Casa Domnului. Atunci Solomon a zis: „ Domnul a spus că va locui în negură. Eu am construit pentru Tine o Casă măreață, un loc unde să stai pe vecie“. Apoi regele s-a întors cu fața spre întreaga adunare a lui Israel și a binecuvântat-o. Întreaga adunare a lui Israel stătea în picioare. El a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care a împlinit prin puterea Sa ceea ce i-a promis tatălui meu, David, zicând: «Din ziua în care l-am scos pe poporul Meu Israel din Egipt și până acum, nu am ales nicio cetate din toate semințiile lui Israel în care să-Mi zidesc o Casă pentru Numele Meu. Însă acum, l-am ales pe David, ca să domnească peste poporul Meu Israel». Tatăl meu, David, avea în inimă dorința să construiască o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. Dar Domnul i-a zis tatălui meu, David: «Tu te-ai gândit să construiești o Casă Numelui Meu și este bine că te-ai gândit în felul acesta. Totuși, nu tu vei construi Casa, ci fiul tău. Acela care ți se va naște, el va construi o Casă Numelui Meu». Domnul a împlinit ceea ce a promis. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, m-am așezat pe tronul lui Israel, așa cum a promis Domnul, și am construit Casa pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. Am pregătit acolo un loc pentru Chivotul în care se află Legământul Domnului, pe care l-a încheiat cu strămoșii noștri când i-a scos din țara Egiptului“. După aceea, Solomon s-a așezat înaintea altarului Domnului, în prezența întregii adunări a lui Israel, și-a întins mâinile spre ceruri și a zis: „ Doamne, Dumnezeul lui Israel, nu este niciun dumnezeu asemenea Ție, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ. Tu păstrezi legământul și îndurarea față de slujitorii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor. Tu Ți-ai ținut promisiunea față de slujitorul Tău, tatăl meu David. Ce ai spus cu gura Ta, ai împlinit cu mâna Ta, așa cum se vede în ziua aceasta. Iar acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, împlinește ce ai promis slujitorului Tău, tatăl meu, David, când ai zis: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea înaintea Mea pe tronul lui Israel, dacă fiii tăi vor veghea la calea lor și vor umbla înaintea Mea tot așa cum ai umblat și tu înaintea Mea». Prin urmare, Dumnezeul lui Israel, să se confirme promisiunea pe care ai făcut-o slujitorului Tău David, tatăl meu! Dar va locui, într-adevăr, Dumnezeu pe pământ? Iată că nici chiar cerurile și cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde, cu atât mai puțin Casa aceasta pe care am construit-o eu! Doamne, Dumnezeul meu, primește rugăciunea slujitorului Tău și cererea lui! Ascultă strigătul și rugăciunea pe care Ți-o face slujitorul Tău astăzi! Fie ca ochii Tăi să fie deschiși zi și noapte asupra acestei Case, asupra locului despre care ai zis: «Acolo va fi Numele Meu!». Ascultă rugăciunea pe care Ți-o adresează slujitorul Tău cu privire la acest loc! Ascultă cererea slujitorului Tău și a poporului Tău Israel, când se va ruga cu fața îndreptată spre acest loc! Ascultă din locul Locuinței Tale, din Ceruri, ascultă și iartă! Când va păcătui cineva împotriva semenului său și va fi obligat apoi să facă un jurământ, când va veni să jure înaintea altarului din Casa aceasta, ascultă din Ceruri, lucrează și judecă-i pe slujitorii Tăi, condamnându-l pe cel vinovat, aruncând asupra capului său faptele lui, și îndreptățindu-l pe cel nevinovat, răsplătindu-i potrivit cu dreptatea lui! Când poporul Tău Israel, fiind învins de dușman pentru că a păcătuit împotriva Ta, se va întoarce la Tine, va aduce mulțumire Numelui Tău, se va ruga și va căuta bunăvoință la Tine, în Casa aceasta, ascultă din Ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel și adu-i înapoi în țara pe care le-ai dat-o strămoșilor lor! Când cerul va fi închis și nu va mai fi ploaie, pentru că au păcătuit împotriva Ta, iar ei se vor ruga cu fața îndreptată spre acest loc, vor aduce mulțumire Numelui Tău și se vor întoarce de la păcatul lor, pentru că i-ai pedepsit, ascultă din Ceruri și iartă păcatul slujitorilor Tăi și al poporului Tău Israel. Învață-i calea cea bună pe care trebuie să meargă și trimite ploaie peste țara Ta, pe care i-ai dat-o ca moștenire poporului Tău! Când vor fi în țară foamete sau molimă, când vor fi filoxeră sau mălură, când vor fi lăcuste sau omizi, când dușmanul îi va asedia cetățile în țară, orice urgie sau boală ar veni, dacă cineva din popor sau dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri, recunoscându-și fiecare întinarea inimii lui, și va întinde mâinile spre Casa aceasta, ascultă din Ceruri, din locul unde locuiești, și iartă! Lucrează și răsplătește-i fiecăruia după faptele lui, Tu, Care cunoști inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima tuturor fiilor oamenilor. Astfel, ei se vor teme de Tine în toate zilele cât vor trăi în țara pe care le-ai dat-o strămoșilor noștri. De asemenea, când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o țară îndepărtată, datorită Numelui Tău, căci oamenii vor auzi despre Numele Tău cel mare, despre mâna Ta cea puternică și despre brațul Tău cel tare, deci, când va veni și se va ruga cu fața îndreptată spre această Casă, ascultă din Ceruri, din locul unde locuiești, și dă-i acelui străin tot ce-Ți va cere, pentru ca toate popoarele pământului să-Ți cunoască Numele, să se teamă de Tine, așa cum se teme poporul Tău Israel, și să știe că Numele Tău este chemat peste această Casă, pe care am construit-o eu. Când poporul Tău va porni la război împotriva dușmanului său, acolo unde îl vei trimite, și se va ruga Domnului cu fața îndreptată spre cetatea pe care ai ales-o Tu și spre Casa pe care am construit-o pentru Numele Tău, ascultă din Ceruri rugăciunea lor și cererea lor și fă-le dreptate. Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – și, mâniindu-Te pe ei, îi vei da pe mâna dușmanului lor, iar acesta îi va lua captivi în țara lui, îndepărtată sau apropiată, dacă acolo, în țara în care au fost luați captivi, își vor cerceta inimile, dacă se vor întoarce la Tine și vor căuta bunăvoința Ta în țara celor ce i-au luat captivi, zicând: «Am păcătuit, am greșit și am făcut ce este rău!», dacă de acolo, din țara dușmanilor lor care i-au luat captivi, se vor întoarce la Tine din toată inima lor și din tot sufletul lor, dacă Ți se vor ruga cu fața îndreptată spre țara lor, pe care le-ai dat-o strămoșilor lor, spre cetatea pe care Tu ai ales-o și spre Casa pe care am construit-o eu pentru Numele Tău, atunci ascultă din Ceruri, din locul unde locuiești, rugăciunea lor și cererea lor și fă-le dreptate. Iartă poporul Tău, care a păcătuit împotriva Ta! Iartă toate fărădelegile pe care le-au comis împotriva Ta și fă să găsească îndurare la cei ce i-au luat captivi, ca să le arate milă. Căci ei sunt poporul Tău și moștenirea Ta, poporul pe care l-ai scos din Egipt, din mijlocul cuptorului de fier! Fie ca ochii Tăi să fie deschiși la cererea slujitorului Tău și la cererea poporului Tău Israel, ca să-i asculți ori de câte ori Te vor chema, căci Tu i-ai separat de toate popoarele pământului pentru a fi moștenirea Ta, așa cum ai spus prin slujitorul Tău Moise, când i-ai scos pe strămoșii noștri din Egipt, Stăpâne Doamne “. Când a terminat Solomon de rostit către Domnul toată rugăciunea și cererea aceasta, s-a ridicat dinaintea altarului Domnului, unde stătuse îngenuncheat și cu mâinile întinse spre ceruri, și, stând în picioare, a binecuvântat întreaga adunare a lui Israel cu voce tare, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul Care a dat odihnă poporului Său Israel, potrivit cu tot ceea ce a promis. Dintre toate promisiunile bune pe care le-a rostit prin slujitorul Său Moise, niciuna n-a rămas neîmplinită. Domnul, Dumnezeul nostru, să fie cu noi așa cum a fost cu strămoșii noștri. Să nu ne părăsească și să nu ne lase, ci să ne aplece inimile spre El ca să umblăm pe toate căile Lui și să păzim poruncile, hotărârile și judecățile Lui, pe care le-a dat strămoșilor noștri. Fie ca aceste cuvinte ale mele, prin care am căutat bunăvoință înaintea Domnului, să rămână zi și noapte înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, pentru a face dreptate slujitorului Său și poporului Său Israel, după nevoile zilnice și pentru ca toate popoarele pământului să știe că Domnul este Dumnezeu și că nu este altul. Dar inima voastră să fie în întregime a Domnului, Dumnezeul nostru, trăind după hotărârile Lui și păzind poruncile Lui ca și astăzi“. Apoi, regele împreună cu tot Israelul au adus jertfe înaintea Domnului. Solomon I-a adus Domnului douăzeci și două de mii de vite și o sută douăzeci de mii de oi ca jertfă de pace. Astfel, regele și toți fiii lui Israel au dedicat Casa Domnului. În aceeași zi, regele a sfințit mijlocul curții, locul din fața Casei Domnului, întrucât acolo a adus arderile-de-tot, darurile de mâncare și grăsimea jertfelor de pace, deoarece altarul de bronz dinaintea Domnului era prea mic pentru a cuprinde arderile-de-tot, darurile de mâncare și grăsimea jertfelor de pace. Solomon a ținut atunci sărbătoarea împreună cu tot Israelul. O mare adunare venită de la Lebo-Hamat și până dinspre Râul Egiptului a sărbătorit înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, timp de șapte zile și apoi alte șapte zile, adică paisprezece zile. În ziua a opta, Solomon i-a trimis pe cei din popor acasă. Ei l-au binecuvântat pe rege și au plecat la casele lor, bucuroși și cu inimile mulțumite pentru tot binele făcut de Domnul slujitorului Său David și poporului Său Israel. După ce a terminat Solomon de construit Casa Domnului, palatul regelui și tot ceea ce-și dorise să facă, Domnul i S-a arătat a doua oară, tot așa cum i Se arătase la Ghivon. Domnul i-a zis: „Ți-am ascultat rugăciunea și cererea prin care ai căutat bunăvoință înaintea Mea. Am sfințit această Casă pe care ai construit-o, punându-Mi Numele acolo pentru totdeauna. Ochii și inima Mea vor fi acolo tot timpul. Cât despre tine, dacă vei umbla înaintea Mea, așa cum a umblat tatăl tău David, în curăție de inimă și în dreptate, împlinind tot ce ți-am poruncit și păzind hotărârile și judecățile Mele, voi consolida pe vecie tronul domniei tale peste Israel, așa cum i-am promis tatălui tău David, zicând: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș la tronul lui Israel». Dar, dacă voi sau urmașii voștri vă veți întoarce de la Mine, dacă nu veți păzi poruncile și hotărârile pe care vi le-am dat, dacă vă veți depărta, dacă veți sluji altor dumnezei și vă veți închina înaintea lor, atunci îl voi îndepărta pe Israel din țara pe care i-am dat-o și voi lepăda dinaintea Mea Casa pe care am sfințit-o pentru Numele Meu, iar Israel va ajunge astfel o pildă și o batjocură printre toate popoarele. Și oricine va trece pe lângă Casa aceasta, care este acum impunătoare, se va îngrozi, va fluiera și va întreba: «De ce a făcut Domnul astfel acestei țări și acestei Case?». Atunci ei vor răspunde: «Pentru că L-au părăsit pe Domnul, Dumnezeul lor, Care i-a scos pe strămoșii lor din țara Egiptului, și pentru că s-au alipit de alți dumnezei, s-au închinat înaintea lor și le-au slujit, de aceea a adus Domnul peste ei toată această nenorocire»“. La sfârșitul celor douăzeci de ani, timp în care Solomon construise cele două edificii – Casa Domnului și palatul regelui – (Hiram, regele Tyrului, îi dăduse lui Solomon lemn de cedru și de chiparos și aur cât a dorit), regele Solomon i-a dat lui Hiram douăzeci de cetăți în țara Galileei. Hiram a ieșit din Tyr să vadă cetățile pe care i le-a dat Solomon, dar nu i-au plăcut. Atunci a zis: „Ce fel de cetăți mi-ai dat, frate?“. Și le-a numit țara Cabul, nume care le-a rămas până în ziua aceasta. Hiram îi trimisese regelui Solomon o sută douăzeci de talanți de aur. Aceasta este relatarea cu privire la oamenii de corvoadă pe care i-a folosit regele Solomon pentru a construi Casa Domnului, palatul său, Milo, zidul Ierusalimului și cetățile Hațor, Meghido și Ghezer. Faraon, regele Egiptului venise cu armata, capturase Ghezerul și-i dăduse foc. Îi omorâse pe canaaniții din cetate și i-o dăduse ca zestre fetei sale, soția lui Solomon. Solomon a reconstruit cetățile Ghezer, Bet-Horonul de Jos, Baalat și Tadmor în deșert, în interiorul țării, precum și toate cetățile-hambar, care erau ale lui Solomon, cetățile pentru care și cetățile pentru cavalerie, și tot ceea ce a dorit Solomon să construiască în Ierusalim, în Liban și în toată țara aflată sub stăpânirea sa. Iar pe tot poporul care mai rămăsese dintre amoriți, hitiți, periziți, hiviți și iebusiți – care nu erau dintre fiii lui Israel – adică pe urmașii acestora, care rămăseseră după ei în țară și pe care fiii lui Israel nu reușiseră să-i nimicească în totalitate, Solomon i-a folosit la muncă silnică și așa au rămas până în ziua aceasta. Dar Solomon nu i-a folosit pe fiii lui Israel ca sclavi, deoarece aceștia erau războinici, slujitori, demnitari, ofițeri și conducători de care și de cavalerie. Supraveghetorii care fuseseră puși să supravegheze lucrarea lui Solomon, și anume cei ce conduceau poporul și făceau lucrarea, erau în număr de cinci sute cincizeci. Fata faraonului a plecat din Cetatea lui David în palatul pe care Solomon îl construise pentru ea. Atunci a construit el Milo. De trei ori pe an, Solomon aducea arderi-de-tot și jertfe de pace pe altarul pe care-l construise pentru Domnul și, alături de aceste jertfe, ardea și tămâie înaintea Domnului. Astfel, el a terminat de construit Casa. Regele Solomon a construit și niște corăbii la Ețion-Gheber, care se află lângă Elat, în țara Edomului, pe țărmul Mării Roșii. Hiram i-a trimis, cu aceste corăbii, pe slujitorii săi, marinari care cunoșteau marea, împreună cu slujitorii lui Solomon. Ei s-au dus la Ofir și au luat de acolo patru sute douăzeci de talanți de aur, pe care i-au adus apoi regelui Solomon. Când regina din Șeba a auzit despre faima lui Solomon datorată Numelui Domnului, a venit ca să-l pună la încercare prin întrebări grele. Ea a sosit la Ierusalim însoțită de o caravană foarte numeroasă, având cu ea cămile încărcate cu mirodenii, foarte mult aur și pietre prețioase. Ea a venit la Solomon și i-a vorbit despre tot ce avea pe inimă. Solomon i-a răspuns la toate întrebările; nu a fost nimic prea greu pe care regele să nu fi știut să i-l clarifice. Când regina din Șeba a văzut toată înțelepciunea lui Solomon, palatul pe care-l construise, mâncarea de la masa lui, locuința slujitorilor săi, slujirea servitorilor săi, veșmintele acestora, paharnicii lui și arderile lui de tot, pe care el le aducea la Casa Domnului, i s-a tăiat răsuflarea. Apoi i-a zis regelui: „Așadar, este adevărat ce am auzit în țara mea cu privire la faptele tale și la înțelepciunea ta. Dar nu am crezut toate acestea până când nu am venit și le-am văzut cu ochii mei. Iată însă că nu mi s-a spus nici măcar pe jumătate. Tu ai mai multă înțelepciune și bogăție decât am auzit spunându-se despre tine. Ferice de oamenii tăi, ferice de acești slujitori ai tăi care stau mereu înaintea ta și care aud înțelepciunea ta! Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care Și-a găsit plăcerea în tine, punându-te pe tronul lui Israel. Domnul îl iubește pe vecie pe Israel. El te-a desemnat rege ca să faci judecată și dreptate“. Și ea i-a dăruit regelui o sută douăzeci de talanți de aur, o mare cantitate de mirodenii, precum și pietre prețioase. Niciodată n-au mai fost aduse așa de multe mirodenii ca mirodeniile pe care regina din Șeba i le-a dăruit regelui Solomon. (Corăbiile lui Hiram, care au adus aur din Ofir, au mai adus din Ofir și mari cantități de lemn de almug și pietre prețioase. Din lemnul de almug, regele a făcut trepte pentru Casa Domnului și pentru palatul regelui, lire și harfe pentru cântăreți. Niciodată n-a mai fost adus lemn de almug și nici n-a mai fost văzut până în ziua de azi.) Regele Solomon i-a dat reginei din Șeba tot ceea ce ea și-a dorit și a cerut, pe lângă ceea ce regele Solomon i-a dăruit din generozitate. După aceea, ea a plecat și s-a întors în țara sa, împreună cu slujitorii săi. Cantitatea de aur care intra anual în vistieria lui Solomon era de șase sute șaizeci și șase de talanți de aur, în afară de aurul care venea de la negustori și din negoțul comercianților, de la toți regii Arabiei și de la guvernatorii țării. Regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari din aur bătut, pentru fiecare scut folosind câte șase sute de șecheli de aur, și trei sute de scuturi mici din aur bătut, pentru fiecare dintre aceste scuturi folosind câte trei mine de aur. Regele le-a pus în Palatul Pădurii Libanului. Regele a mai făcut și un tron mare din fildeș și l-a poleit cu aur pur. Tronul avea șase trepte, iar partea de sus era rotundă în spate. De fiecare parte a tronului era câte o rezemătoare, iar lângă fiecare rezemătoare era așezat câte un leu. Alți doisprezece lei erau așezați de-o parte și de alta a celor șase trepte. Așa ceva nu se mai făcuse pentru niciun regat. Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau din aur și toate vasele din Palatul Pădurii Libanului erau din aur pur. Niciunul nu era din argint; acesta era considerat fără valoare pe vremea lui Solomon. Căci regele avea pe mare corăbii de Tarșiș care navigau împreună cu corăbiile lui Hiram și, o dată la trei ani, aduceau aur, argint, fildeș, maimuțe și păuni. Regele Solomon i-a întrecut în bogăție și în înțelepciune pe toți regii pământului. Toată lumea încerca să-l vadă pe Solomon, ca să-i asculte înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. An de an, fiecare dintre cei care veneau își aducea darul: vase de argint și de aur, haine, arme, mirodenii, cai și catâri. Solomon a adunat care și cai; avea o mie patru sute de care și douăsprezece mii de cai, pe care îi ținea în cetățile pentru care, precum și împreună cu el, la Ierusalim. Regele a făcut ca argintul să fie la fel de obișnuit în Ierusalim precum pietrele, iar cedrii la fel de numeroși precum sicomorii de pe zona deluroasă. Caii lui Solomon erau aduși din Egipt și din Kue; negustorii regelui îi cumpărau din Kue pe un preț stabilit. Un car era cumpărat din Egipt cu șase sute de șecheli de argint, iar un cal cu o sută cincizeci de șecheli. Tot astfel, prin mâna lor, se aduceau cai și care pentru toți regii hitiților și pentru regii Aramului. Regele Solomon însă a iubit multe femei străine: pe fata lui Faraon, moabite, amonite, edomite, sidoniene și hitite, dintre națiunile despre care Domnul le spusese fiilor lui Israel: „Să nu intrați la ele, iar ele să nu intre la voi. Sigur vă vor înclina inima înspre dumnezeii lor!“. Solomon s-a alipit de ele, iubindu-le. El avea ca soții șapte sute de prințese și trei sute de țiitoare; iar soțiile sale i-au pervertit inima. Când Solomon a îmbătrânit, soțiile sale i-au întors inima înspre alți dumnezei, astfel că inima lui nu a mai fost în întregime a Domnului, Dumnezeul său, așa cum fusese inima tatălui său, David. El i-a slujit lui Aștoret, zeița sidonienilor, și lui Milkom, spurcăciunea amoniților. Și Solomon a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și nu L-a urmat întru totul pe Domnul ca David, tatăl său. Pe muntele din fața Ierusalimului, el a construit o înălțime pentru Chemoș, spurcăciunea moabiților, și pentru Moleh, spurcăciunea fiilor lui Amon. Așa a făcut pentru toate soțiile sale străine care ardeau tămâie și aduceau jertfe dumnezeilor lor. Domnul S-a mâniat pe Solomon pentru că-și îndepărtase inima de la Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care i Se arătase de două ori. El îi poruncise să nu slujească altor dumnezei. Dar el nu a păzit ce-i poruncise Domnul. Și Domnul i-a spus lui Solomon: „Pentru că ai făcut acest lucru și nu ai păzit legământul Meu și hotărârile Mele, pe care ți le-am dat, voi smulge regatul de la tine și îl voi da slujitorului tău. Însă nu voi face acest lucru în timpul vieții tale, datorită lui David, tatăl tău, ci îl voi smulge din mâna fiului tău. Totuși, nu voi smulge întregul regat de la el, ci îi voi lăsa fiului tău o seminție, datorită slujitorului Meu David și datorită Ierusalimului pe care l-am ales“. Apoi Domnul a ridicat un dușman împotriva lui Solomon, pe edomitul Hadad, din familia regală a Edomului. Pe vremea când David se lupta cu Edomul, Ioab, conducătorul armatei, ducându-se să-i îngroape pe cei morți, a ucis orice persoană de parte bărbătească din Edom. Ioab și tot Israelul rămăseseră acolo timp de șase luni, până au ucis orice persoană de parte bărbătească din Edom, însă Hadad, care atunci era doar un băiețel, fugise în Egipt împreună cu câțiva edomiți dintre slujitorii tatălui său. Ei au plecat din Midian și s-au dus în Paran. Din Paran au luat cu ei niște bărbați și s-au dus în Egipt, la Faraon, regele Egiptului, care i-a dat lui Hadad o casă și niște pământ și s-a îngrijit de hrana lui. Hadad a găsit o așa mare bunăvoință înaintea lui Faraon, încât acesta i-a dat-o de soție pe sora soției sale, regina Tahpenes. Sora reginei Tahpenes i-a născut un fiu cu numele Ghenubat, pe care Tahpenes l-a crescut la curtea lui Faraon. Ghenubat a locuit împreună cu fiii lui Faraon în palatul acestuia. În timp ce era în Egipt, Hadad a aflat că David a adormit alături de strămoșii săi și că și Ioab, conducătorul armatei, era mort. Atunci Hadad i-a zis lui Faraon: ‒ Dă-mi voie să mă întorc în țara mea! Faraon l-a întrebat: ‒ Ce-ți lipsește la mine de vrei să te întorci în țara ta? El a răspuns: ‒ Nimic, dar lasă-mă să plec! Dumnezeu a ridicat un alt dușman împotriva lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la stăpânul său, Hadad-Ezer, regele din Țoba. El a adunat în jurul său niște bărbați și a devenit căpetenia unei bande de prădători, atunci când David i-a ucis pe cei din Țoba. Ei s-au dus la Damasc și s-au stabilit în el. Astfel, ei au domnit în Damasc. Rezon a fost un dușman al lui Israel în toate zilele vieții lui Solomon, adăugând la răul pe care Hadad i l-a făcut lui Solomon. El domnea peste Aram și l-a urât pe Israel. Apoi, slujitorul lui Solomon, Ieroboam, fiul lui Nebat, un efraimit din Țereda, a cărui mamă era Țerua, a ridicat mâna împotriva regelui. Iată cu ce ocazie a ridicat el mâna împotriva regelui: Solomon construia Milo și astupa spărturile cetății tatălui său David. Ieroboam era un om capabil, iar când Solomon a văzut cum își îndeplinește acest tânăr lucrarea, l-a pus responsabil peste toți oamenii de corvoadă din Casa lui Iosif. Pe atunci, Ieroboam a ieșit din Ierusalim și s-a întâlnit pe drum cu profetul Ahia din Șilo, care era îmbrăcat cu o manta nouă. Cei doi erau singuri pe câmp. Atunci profetul Ahia a luat mantaua de pe el, a rupt-o în douăsprezece bucăți și i-a zis lui Ieroboam: „Ia-ți zece bucăți, căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Voi rupe regatul din mâna lui Solomon și-ți voi da ție zece seminții. Dar lui îi va rămâne o seminție datorită slujitorului Meu David și datorită cetății Ierusalim, pe care am ales-o dintre toate semințiile lui Israel. Voi face aceasta pentru că M-au părăsit, și s-au închinat la Aștoret, zeița sidonienilor, lui Chemoș, zeul moabiților, și lui Milkom, zeul fiilor lui Amon, și pentru că n-au umblat pe căile Mele, ca să facă ceea ce este drept înaintea ochilor Mei și să păzească legile și hotărârile Mele, ca David, tatăl lui Solomon. Însă nu voi lua întregul regat din mâna lui Solomon, căci l-am pus domnitor pentru toate zilele vieții lui, datorită slujitorului Meu David, pe care l-am ales și care a păzit poruncile și hotărârile Mele. Voi lua regatul din mâna fiului său și-ți voi da ție zece seminții. Însă îi voi da o seminție fiului său, pentru ca slujitorul Meu David să aibă întotdeauna o lumină înaintea Mea, la Ierusalim, cetatea pe care am ales-o pentru a-Mi pune Numele acolo. Iar pe tine te voi lua și vei domni peste tot ce-ți va dori sufletul. Vei fi rege peste Israel! Dacă vei asculta de tot ceea ce-ți voi porunci, dacă vei umbla pe căile Mele și vei face ceea ce este drept înaintea ochilor Mei, păzind legile și hotărârile Mele, așa cum a făcut slujitorul Meu David, atunci voi fi cu tine, îți voi întemeia o dinastie trainică, precum cea pe care i-am întemeiat-o lui David, și-ți voi da ție Israelul. Îi voi smeri prin aceasta pe urmașii lui David, dar nu pentru totdeauna»“. Solomon a încercat să-l omoare pe Ieroboam, dar acesta s-a ridicat și a fugit în Egipt, la regele Șișak, și a rămas acolo până când Solomon a murit. Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el și înțelepciunea sa, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor lui Solomon“? Perioada în care Solomon a domnit în Ierusalim peste tot Israelul a fost de patruzeci de ani. Apoi Solomon a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în cetatea tatălui său, David. Și în locul lui a domnit fiul său Roboam. Roboam s-a dus la Șechem, pentru că tot Israelul venise la Șechem să-l facă rege. Când Ieroboam, fiul lui Nebat, a auzit lucrul acesta, se afla încă în Egipt, acolo unde fugise de regele Solomon. Ieroboam locuia în Egipt. Au trimis să-l cheme, iar Ieroboam și întreaga adunare a lui Israel au venit și i-au vorbit lui Roboam, zicând: ‒ Tatăl tău a îngreunat jugul nostru. Acum, ușurează munca grea impusă de tatăl tău și jugul cel greu pe care el l-a pus asupra noastră, și atunci îți vom sluji! El le-a răspuns: ‒ Duceți-vă și întoarceți-vă la mine peste trei zile. Și poporul a plecat. Regele Roboam s-a sfătuit cu bătrânii care i-au slujit tatălui său, Solomon, în timpul vieții acestuia, și i-a întrebat: ‒ Ce mă sfătuiți să răspund acestui popor? Ei i-au răspuns: ‒ Dacă vei fi astăzi un slujitor al acestui popor, dacă le vei sluji și dacă le vei răspunde prin cuvinte plăcute, ei vor fi slujitorii tăi toată viața lor. Însă Roboam n-a luat în seamă sfatul pe care i l-au dat bătrânii, ci a cerut și sfatul tinerilor cu care a copilărit și care-i slujeau. El i-a întrebat: ‒ Ce mă sfătuiți? Cum să răspundem acestui popor care mi-a zis: „Ușurează jugul pe care tatăl tău l-a pus asupra noastră“? Tinerii care copilăriseră împreună cu el i-au răspuns: ‒ Acestui popor, care ți-a zis: „Tatăl tău ne-a îngreunat jugul, însă tu să-l iei de peste noi“, să-i spui astfel: „Degetul meu cel mic este mai gros decât coapsele tatălui meu! Tatăl meu a pus un jug greu peste voi, dar eu voi adăuga mai mult la jugul vostru. Tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni“. Ieroboam, însoțit de tot poporul, a venit la Roboam a treia zi, așa cum le poruncise regele când le zisese: „Întoarceți-vă la mine peste trei zile!“. Regele i-a răspuns aspru poporului. El n-a luat în seamă sfatul pe care i l-au dat bătrânii și le-a vorbit potrivit sfatului tinerilor, zicând: ‒ Tatăl meu v-a îngreunat jugul, dar eu voi adăuga mai mult la jugul vostru! Tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni! Astfel, regele n-a ascultat de popor, deoarece această schimbare în cursul evenimentelor venea de la Domnul, pentru ca Domnul să-Și împlinească cuvântul pe care-l rostise cu privire la Ieroboam, fiul lui Nebat, prin șilonitul Ahia. Când tot Israelul a văzut că regele nu l-a ascultat, poporul i-a răspuns regelui, zicând: ‒ Ce parte de moștenire avem noi în David? N-avem nicio moștenire în fiul lui Ișai. Întoarce-te la corturile tale, Israel! Vezi-ți de dinastia ta, David! Și Israel a plecat acasă. Roboam însă a continuat să domnească peste fiii lui Israel care locuiau în cetățile lui Iuda. Regele Roboam l-a trimis la ei pe Adoniram, care răspundea de oamenii de corvoadă, dar tot Israelul l-a lovit cu pietre și el a murit. Atunci, regele Roboam s-a grăbit să se urce în car ca să fugă la Ierusalim. Așa s-a răzvrătit Israel împotriva Casei lui David și așa a și rămas până în ziua de azi. Când tot Israelul a auzit că Ieroboam s-a întors, au trimis să-l cheme în adunare și l-au numit rege peste tot Israelul. Niciunul nu s-a dus după Casa lui David, în afară de seminția lui Iuda. Când a ajuns Roboam la Ierusalim, a adunat toată Casa lui Iuda și seminția lui Beniamin – o sută optzeci de mii de bărbați aleși și gata de luptă – ca să lupte împotriva Casei lui Israel și să aducă din nou regatul sub stăpânirea lui Roboam, fiul lui Solomon. Dar Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Șemaia, omul lui Dumnezeu, zicând: „Spune-le lui Roboam, fiul lui Solomon, regele lui Iuda, întregii Case a lui Iuda și a lui Beniamin, precum și celor rămași din popor: «Așa vorbește Domnul: ‘Să nu porniți la luptă împotriva fraților voștri, fiii lui Israel! Întoarceți-vă fiecare acasă, căci de la Mine a venit lucrul acesta’»“. Ei au ascultat Cuvântul Domnului și s-au întors acasă, potrivit poruncii Domnului. Ieroboam a construit cetatea Șechem pe muntele lui Efraim și a locuit acolo. Apoi a ieșit de acolo și a construit cetatea Peniel. Ieroboam a zis în inima lui: „S-ar putea ca regatul să se întoarcă acum la Casa lui David. Dacă acest popor va merge la Casa Domnului, în Ierusalim, ca să aducă jertfe, inima acestui popor va trece de partea stăpânului lor, Roboam, regele lui Iuda. Pe mine mă vor ucide și se vor întoarce la Roboam, regele lui Iuda“. După ce s-a sfătuit, regele a făcut doi viței de aur și le-a zis: „Este prea mult pentru voi să mergeți până la Ierusalim. Israel, iată dumnezeii tăi care te-au scos din țara Egiptului!“. L-a pus pe unul la Betel, iar pe celălalt la Dan. Și acest lucru a devenit o cauză de păcătuire; poporul mergea până la Dan să se închine înaintea unuia dintre viței. Ieroboam a construit sanctuare pe înălțimi și a numit preoți din tot poporul, deși nu făceau parte dintre leviți. Ieroboam a stabilit o sărbătoare în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, precum cea din Iuda, și aducea jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel: a adus jertfe vițeilor pe care-i făcuse și a numit preoți pentru înălțimile pe care le construise. În ziua a cincisprezecea a lunii a opta, pe care o alesese după bunul său plac, a adus jertfe pe altarul pe care-l construise la Betel. Astfel, el a stabilit o sărbătoare pentru fiii lui Israel și se ducea la altar ca să ardă tămâie. Atunci, un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, după Cuvântul Domnului, în timp ce Ieroboam stătea lângă altar, arzând tămâie. El a strigat împotriva altarului, potrivit Cuvântului Domnului, și a zis: „Altarule, altarule! Așa vorbește Domnul: «Iată că se va naște un fiu Casei lui David, al cărui nume va fi Iosia. El va înjunghia pe tine preoții înălțimilor, care aduc jertfe aici, și oseminte omenești se vor arde pe tine!»“. El a dat un semn în aceeași zi, zicând: „Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul: altarul se va despica, iar cenușa din el se va împrăștia“. Când a auzit cuvântul pe care îl vestise omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, regele Ieroboam și-a întins mâna de deasupra altarului, zicând: „Prindeți-l!“. Dar mâna pe care o întinsese spre omul lui Dumnezeu s-a uscat, astfel că n-a mai reușit s-o tragă înapoi. Altarul s-a despicat, iar cenușa din el s-a împrăștiat, potrivit semnului pe care omul lui Dumnezeu îl dăduse prin Cuvântul Domnului. Atunci, regele i-a răspuns omului lui Dumnezeu și a zis: „Mijlocește la Domnul, Dumnezeul tău, și roagă-te pentru mine ca să-mi pot trage mâna înapoi!“. Omul lui Dumnezeu a mijlocit la Domnul, iar mâna regelui s-a refăcut și a devenit ca mai înainte. Regele i-a zis omului lui Dumnezeu: ‒ Vino cu mine acasă, înviorează-te și îți voi da un dar! Omul lui Dumnezeu i-a răspuns regelui: ‒ Chiar dacă mi-ai da jumătate din averea ta, nu voi veni cu tine, nu voi mânca pâine, nici nu voi bea apă în acest loc, pentru că mi s-a poruncit prin Cuvântul Domnului: „Să nu mănânci pâine, să nu bei apă și să nu te întorci pe același drum pe care te vei duce!“. Astfel, el a plecat pe un alt drum și nu s-a întors pe același drum pe care venise la Betel. În Betel locuia un profet bătrân. Fiii săi au venit și i-au istorisit tatălui lor tot ceea ce făcuse omul lui Dumnezeu în Betel în acea zi, precum și cuvintele pe care i le spusese regelui. Atunci tatăl lor i-a întrebat: „Pe ce drum a plecat?“. Fiii săi văzuseră pe ce drum plecase omul lui Dumnezeu, care venise din Iuda. Apoi el le-a zis fiilor săi: „Puneți-mi șaua pe măgar!“. După ce i-au pus șaua pe măgar, a încălecat pe el și s-a dus după omul lui Dumnezeu. L-a găsit stând jos, sub un terebint, și l-a întrebat: ‒ Tu ești omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda? El a răspuns: ‒ Eu sunt. Atunci el i-a zis: ‒ Vino acasă cu mine și mănâncă pâine. Dar acesta a răspuns: ‒ Nu pot să mă întorc și să merg cu tine, nici să mănânc pâine, nici să beau apă în acest loc, pentru că mi s-a spus prin Cuvântul Domnului: „Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo și să nu te întorci pe același drum pe care te vei duce!“. El i-a zis: ‒ Și eu sunt profet ca tine. Și un înger mi-a vorbit prin Cuvântul Domnului, zicând: „Adu-l înapoi acasă cu tine ca să mănânce pâine și să bea apă!“. Îl mințea. Atunci omul lui Dumnezeu s-a întors cu el, a mâncat pâine și a băut apă în casa lui. În timp ce stăteau la masă, Cuvântul Domnului a venit la profetul care-l adusese înapoi și el a strigat împotriva omului lui Dumnezeu care venise din Iuda, zicând: „Așa vorbește Domnul: «Pentru că nu L-ai ascultat pe Domnul și nu ai păzit porunca pe care ți-a dat-o Domnul, Dumnezeul tău, ci te-ai întors și ai mâncat pâine și ai băut apă în locul despre care îți poruncise să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă, cadavrul tău nu va fi înmormântat în mormântul strămoșilor tăi»“. După ce omul lui Dumnezeu a terminat de mâncat și de băut, profetul care-l adusese înapoi i-a pus șaua pe măgar. El a plecat și a întâlnit pe drum un leu care l-a omorât. Cadavrul lui a fost aruncat pe drum. Atât măgarul, cât și leul stăteau lângă cadavru. Niște bărbați care treceau pe acolo au văzut cadavrul întins pe drum și leul stând lângă el și au venit să spună acest lucru în cetatea în care locuia profetul cel bătrân. Când profetul care-l întorsese din drumul lui a auzit acest lucru, a zis: „Acesta este omul lui Dumnezeu, care n-a ascultat de Cuvântul Domnului. Domnul l-a dat în ghearele leului, care l-a sfâșiat și l-a omorât, potrivit cuvântului pe care îl spusese Domnul “. Apoi le-a zis fiilor săi: „Puneți-mi șaua pe măgar!“. Și ei i-au pus șaua. El a plecat și a găsit cadavrul întins pe drum, iar măgarul și leul stând lângă cadavru. Leul nu mâncase cadavrul, nici nu sfâșiase măgarul. Atunci profetul a ridicat cadavrul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar și s-a întors în cetate să-l jelească și să-l înmormânteze. I-a așezat cadavrul în propriul său mormânt și l-a jelit, zicând: „Vai, frate!“. După ce l-a înmormântat, profetul le-a spus fiilor săi: „Când voi muri, înmormântați-mă în mormântul în care este înmormântat omul lui Dumnezeu. Așezați-mi oasele lângă oasele lui, deoarece cuvântul pe care el l-a rostit, potrivit poruncii Domnului, împotriva altarului care se află în Betel și împotriva tuturor sanctuarelor de pe înălțimile care se găsesc în cetățile Samariei, se va împlini“. Ieroboam nu s-a întors de la calea lui cea rea nici după acest eveniment, ci a numit preoți pentru înălțimi, luați din tot poporul. Cei doritori erau învestiți de el ca preoți pentru înălțimi. Acesta a fost păcatul familiei lui Ieroboam, care a dus la ștergerea și nimicirea ei de pe fața pământului. În vremea aceea, Abia, fiul lui Ieroboam, s-a îmbolnăvit. Ieroboam i-a zis soției sale: „Te rog, ridică-te, deghizează-te, ca să nu fii recunoscută că ești soția lui Ieroboam, și du-te la Șilo. Iată că acolo este profetul Ahia, cel care mi-a spus că eu voi fi rege peste acest popor. Ia cu tine zece pâini, niște plăcinte și un vas cu miere și du-te la el. El îți va spune ce i se va întâmpla copilului“. Soția lui Ieroboam a făcut ce i s-a spus: s-a ridicat și s-a dus la Ahia acasă, în Șilo. Ahia nu putea să vadă pentru că vederea îi slăbise din cauza bătrâneții, dar Domnul îi spusese: „Iată că soția lui Ieroboam va veni să te întrebe despre fiul ei, căci este bolnav. Să-i vorbești așa și așa. Când va ajunge, se va da drept altcineva“. Când Ahia a auzit zgomotul pașilor ei, în clipa în care intra pe ușă, i-a zis: „Intră, soția lui Ieroboam! De ce pretinzi că ești altcineva? Sunt trimis la tine cu un mesaj aspru. Du-te și spune-i lui Ieroboam ce a zis Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Te-am ridicat din mijlocul poporului și te-am pus conducător peste poporul Meu, Israel. Am rupt regatul de la dinastia lui David și ți l-am dat ție, dar tu nu ai fost ca slujitorul Meu David, care a păzit poruncile Mele și care M-a urmat din toată inima, făcând doar ce este drept înaintea ochilor Mei. Tu ai făcut mai mult rău decât toți cei care au fost înainte de tine. Te-ai dus și ți-ai făcut alți dumnezei și chipuri turnate, ca să Mă mânii, iar pe Mine M-ai aruncat înapoia ta. De aceea, voi aduce nenorocirea peste familia lui Ieroboam. Voi nimici orice bărbat din Israel care-i aparține lui Ieroboam, fie sclav, fie liber, și voi arde familia lui Ieroboam așa cum arde cineva bălegarul, până va pieri. Câinii îi vor devora pe cei ai lui Ieroboam care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor devora pe cei care vor muri pe câmp». Căci Domnul a vorbit. Cât despre tine, ridică-te și du-te acasă. Când îți vor păși picioarele în cetate, copilul va muri. Tot Israelul îl va jeli și-l va înmormânta. El este singurul, dintre cei care-i aparțin lui Ieroboam, care va fi înmormântat, pentru că el este singurul din familia lui Ieroboam în care s-a găsit ceva bun pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel. Domnul Își va ridica un rege peste Israel, care va nimici familia lui Ieroboam. Astăzi este acea zi! Chiar acum! Domnul îl va lovi pe Israel și, astfel, el va fi ca o trestie care se clatină în apă. El îl va dezrădăcina pe Israel din această țară bună, pe care le-o dăduse strămoșilor lor și-i va împrăștia dincolo de Râu, pentru că și-au făcut așere, mâniindu-L pe Domnul. El îl va părăsi pe Israel din cauza păcatelor pe care le-a comis Ieroboam și prin care l-a făcut și pe Israel să păcătuiască“. Soția lui Ieroboam s-a ridicat și s-a întors la Tirța. Când a pășit ea peste pragul palatului, copilul a murit. L-au înmormântat și tot Israelul l-a jelit, așa cum vorbise Domnul prin slujitorul Său, profetul Ahia. Celelalte fapte ale lui Ieroboam, războaiele pe care le-a purtat și felul în care a domnit, iată, ele sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“. Ieroboam a domnit timp de douăzeci și doi de ani, apoi a adormit alături de strămoșii săi. Și în locul lui a domnit fiul său Nadab. Roboam, fiul lui Solomon, domnea în Iuda. El era în vârstă de patruzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit timp de șaptesprezece ani în Ierusalim, cetatea pe care o alesese Domnul dintre toate semințiile lui Israel pentru a-Și pune Numele Său în ea. Mama lui era amonită și se numea Naama. Iuda a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului. Ei I-au stârnit gelozia prin păcatele pe care le-au comis, mai mult decât o făcuseră părinții lor. De asemenea, ei și-au construit înălțimi, stâlpi sacri și așere pe orice deal înalt și sub orice copac verde. Erau în țară chiar și bărbați care se prostituau. Ei au comis toate urâciunile națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel. În al cincilea an al regelui Roboam, Șișak, regele Egiptului, a venit împotriva Ierusalimului. El a luat comorile Casei Domnului și comorile palatului regelui; a luat totul. A luat și toate scuturile de aur făcute de Solomon. În locul lor, regele Roboam a făcut niște scuturi de bronz, pe care le-a dat în responsabilitatea căpeteniilor gărzilor, cei care păzeau intrarea palatului regelui. De fiecare dată când regele mergea la Casa Domnului, căpeteniile gărzilor le luau cu ei, apoi le aduceau înapoi în camera gărzilor. Celelalte fapte ale lui Roboam și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Între Roboam și Ieroboam a fost război tot timpul. Roboam a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. Mama lui fusese amonita Naama. Apoi, în locul lui a domnit fiul său Abia. În al optsprezecelea an al regelui Ieroboam, fiul lui Nebat, peste Iuda a început să domnească Abia. El a domnit la Ierusalim timp de trei ani. Mama lui se numea Maaca și era fata lui Absalom. El a trăit în toate păcatele pe care tatăl său le comisese înaintea lui, și inima lui nu I-a fost devotată în întregime Domnului, Dumnezeul său, cum fusese inima tatălui său, David. Totuși, Domnul, Dumnezeul său, i-a dat o lumină în Ierusalim, de dragul lui David, ridicându-l la tron pe fiul său după el și consolidând Ierusalimul, căci David a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului și toată viața lui nu s-a abătut de la niciuna dintre poruncile pe care i le dăduse El, în afară de evenimentul cu hititul Urie. Cât timp a trăit Roboam, Ieroboam a fost în război cu el. Celelalte fapte ale lui Abia și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Între Abia și Ieroboam a fost război. Abia a adormit alături de strămoșii săi și l-au înmormântat în Cetatea lui David. Apoi, în locul lui a domnit fiul său Asa. În al douăzecilea an al lui Ieroboam, regele lui Israel, Asa a început să domnească peste Iuda. El a domnit la Ierusalim timp de patruzeci și unu de ani. Bunica lui se numea Maaca și era fata lui Absalom. Asa a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, la fel ca strămoșul său David. I-a nimicit din țară pe bărbații care se prostituau și a îndepărtat toți idolii pe care îi făcuseră strămoșii lui. De asemenea, n-a mai lăsat-o nici chiar pe bunica sa, Maaca, să fie regină, pentru că făcuse un idol hidos al Așerei. Asa i-a tăiat idolul și l-a ars lângă pârâul Chidron. Dar înălțimile n-au fost îndepărtate, deși inima lui Asa I-a fost devotată în întregime Domnului în toate zilele vieții lui. El a adus în Casa Domnului lucrurile pe care el și tatăl său le închinaseră Domnului: argintul, aurul și celelalte obiecte. Între Asa și Bașa, regele lui Israel, a fost război în toate zilele lor. Bașa, regele lui Israel, a atacat Iuda. El a fortificat Rama, ca să nu dea voie nimănui să iasă sau să intre în teritoriul lui Asa, regele lui Iuda. Asa a luat tot argintul și aurul care rămăsese în vistieriile Casei Domnului și în vistieriile palatului regelui și l-a dat slujitorilor săi. Apoi, regele Asa i-a trimis pe aceștia la Ben-Hadad, fiul lui Tab-Rimon, fiul lui Hezion, regele Aramului, care locuia în Damasc, zicându-i: „Să fie un legământ între mine și tine, așa cum a fost între tatăl meu și tatăl tău. Iată, îți trimit un dar de argint și de aur. Du-te, deci, și rupe legământul tău cu Bașa, regele lui Israel, ca să se retragă dinaintea mea“. Ben-Hadad a ascultat de regele Asa și i-a trimis pe conducătorii armatelor sale împotriva cetăților lui Israel. Ei au cucerit cetățile Iyon, Dan, Abel-Bet-Maaca, tot Chineretul, precum și toată țara lui Neftali. Când Bașa a auzit acest lucru, a încetat să mai fortifice Rama și s-a retras la Tirța. Atunci, regele Asa i-a chemat pe toți cei din Iuda – niciunul n-a fost scutit – ca să ia pietrele și lemnele folosite de Bașa la fortificarea Ramei. Regele Asa le-a folosit la fortificarea Ghevei din Beniamin și a Mițpei. Celelalte fapte ale lui Asa, toată puterea lui, tot ce a făcut el și cetățile pe care le-a construit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? La bătrânețe el a avut o boală de picioare. Asa a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în cetatea tatălui său David. Apoi, în locul lui a domnit fiul său Iehoșafat. Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al lui Asa, regele lui Iuda, și a domnit timp de doi ani peste Israel. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și a umblat pe calea tatălui său, comițând păcatele prin care acesta îl făcuse pe Israel să păcătuiască. Bașa, fiul lui Ahia, din seminția lui Isahar, a conspirat împotriva lui și l-a ucis la Ghibeton, care aparține filistenilor, în timp ce Nadab și tot Israelul asediau Ghibetonul. Bașa l-a omorât în al treilea an al lui Asa, regele lui Iuda, și a domnit el în locul lui. Când a devenit rege, Bașa a omorât toată familia lui Ieroboam. N-a lăsat pe nimeni în viață dintre cei ai lui Ieroboam, ci i-a nimicit pe toți, potrivit cuvântului rostit de Domnul prin slujitorul Său Ahia din Șilo, din cauza păcatelor pe care Ieroboam le făcuse și prin care îl făcuse și pe Israel să păcătuiască, mâniindu-L astfel pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. Celelalte fapte ale lui Nadab și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Între Asa și Bașa, regele lui Israel, a fost război în toate zilele lor. În al treilea an al lui Asa, regele lui Iuda, Bașa, fiul lui Ahia, a început să domnească peste tot Israelul, la Tirța, și a domnit timp de douăzeci și patru de ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și a umblat pe calea lui Ieroboam, comițând păcatele prin care acesta îl făcuse pe Israel să păcătuiască. Atunci, Cuvântul Domnului a vorbit împotriva lui Bașa prin Iehu, fiul lui Hanani, zicând: „Te-am ridicat din pulbere și te-am pus conducător peste poporul Meu, Israel, dar tu ai umblat pe căile lui Ieroboam și l-ai făcut pe poporul Meu Israel să păcătuiască, mâniindu-Mă prin păcatele lor. De aceea îl voi nimici pe Bașa împreună cu familia lui și voi face familiei lui cum am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat. Câinii îi vor devora pe cei ai lui Bașa care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor devora pe cei care vor muri pe câmp“. Celelalte fapte ale lui Bașa, ce a făcut el și puterea lui, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Bașa a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat la Tirța, iar fiul său Ela a domnit în locul lui. Cuvântul Domnului vorbise împotriva lui Bașa și împotriva familiei lui prin profetul Iehu, fiul lui Hanani, atât din cauza tuturor relelor pe care acesta le făcuse în ochii Domnului, mâniindu-L prin faptele lui și devenind asemenea familiei lui Ieroboam, cât și din cauză că el făcuse să piară familia lui Ieroboam. În al douăzeci și șaselea an al lui Asa, regele lui Iuda, Ela, fiul lui Bașa, a început să domnească peste Israel. El a domnit la Tirța timp de doi ani. Slujitorul său Zimri, conducător peste jumătate dintre carele sale, a conspirat împotriva lui. Ela era la Tirța, îmbătându-se în casa lui Arța, cel care răspundea de palatul din Tirța. Zimri a intrat, l-a lovit și l-a omorât în al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, regele lui Iuda. Apoi a început să domnească în locul lui. Imediat ce a devenit rege și s-a așezat pe tronul său, a ucis toată familia lui Bașa; n-a lăsat în viață niciun bărbat, nici dintre rudele sale, nici dintre prietenii săi. Astfel, Zimri a nimicit toată familia lui Bașa, potrivit cuvântului rostit de Domnul împotriva lui Bașa prin profetul Iehu, din cauza tuturor păcatelor pe care le-au comis Bașa și fiul său Ela și prin care l-au făcut și pe Israel să păcătuiască, mâniindu-L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor deșerți. Celelalte fapte ale lui Ela și ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? În al douăzeci și șaptelea an al lui Asa, regele lui Iuda, Zimri a domnit la Tirța șapte zile, în timp ce poporul asedia Ghibetonul care aparținea filistenilor. Poporul care era în tabără a aflat că Zimri a conspirat împotriva regelui și că l-a ucis. Și, în ziua aceea, chiar acolo în tabără, tot Israelul l-a numit rege peste Israel pe Omri, conducătorul armatei. Apoi, Omri și tot Israelul care era cu el au pornit din Ghibeton și au asediat Tirța. Când Zimri a văzut că cetatea a fost capturată, a intrat în fortăreața palatului regelui. El a dat foc palatului regelui peste el și a murit din cauza păcatelor pe care le-a comis, făcând ce este rău înaintea ochilor Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam și trăind în păcatele pe care acesta le comisese și prin care îl făcuse pe Israel să păcătuiască. Celelalte fapte ale lui Zimri și conspirația pe care a pus-o la cale, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Atunci, poporul Israel s-a împărțit în două: jumătate din popor dorea să-l facă rege pe Tibni, fiul lui Ghinat, iar cealaltă jumătate, pe Omri. Poporul care era de partea lui Omri a triumfat asupra poporului care-l urma pe Tibni, fiul lui Ghinat. Astfel, Tibni a murit, iar Omri a devenit rege. Omri a început să domnească peste Israel în al treizeci și unulea an al lui Asa, regele lui Iuda, și a domnit timp de doisprezece ani, dintre care șase în Tirța. El a cumpărat de la Șemer dealul Samariei cu doi talanți de argint. Apoi a construit o cetate pe deal și i-a pus numele Samaria, după numele lui Șemer, fostul proprietar al dealului. Însă Omri a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului; a făcut mai mult rău decât toți cei care fuseseră înainte de el. El a trăit întru totul ca Ieroboam, fiul lui Nebat. A trăit în păcatele prin care acesta îl făcuse și pe Israel să păcătuiască, mâniindu-L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor deșerți. Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el și puterea pe care el și-a manifestat-o, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Omri a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în Samaria, iar fiul său Ahab a început să domnească în locul lui. Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în al treizeci și optulea an al lui Asa, regele lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit timp de douăzeci și doi de ani peste Israel, în Samaria. Ahab, fiul lui Omri, a făcut mai mult rău în ochii Domnului decât toți cei care au fost înainte de el. Și, ca și cum ar fi fost puțin lucru să trăiască în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, el și-a mai luat-o de soție și pe Izabela, fata lui Etbaal, regele sidonienilor, i-a slujit lui Baal și i s-a închinat. El a așezat un altar pentru Baal în templul lui Baal, pe care-l construise în Samaria și a făcut un stâlp al Așerei. Ahab a făcut mai mult rău decât toți regii lui Israel care au fost înainte de el, mâniindu-L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. În timpul lui, Hiel betelitul a reconstruit Ierihonul. I-a pus temeliile cu prețul lui Abiram, întâiul său născut, și i-a ridicat porțile cu prețul lui Segub, fiul său cel mai tânăr, potrivit cuvântului rostit de Domnul prin Iosua, fiul lui Nun. Ilie tișbitul, unul dintre locuitorii Ghiladului, i-a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau, că nu va fi nici rouă, nici ploaie în acești ani decât la cuvântul meu“. Apoi, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ilie, zicând: „Pleacă de aici, du-te spre est și ascunde-te lângă pârâul Cherit, care se află la est de Iordan. Vei bea apă din pârâu. Le-am poruncit corbilor să-ți asigure hrana acolo“. El a făcut potrivit Cuvântului Domnului: s-a dus și s-a așezat lângă pârâul Cherit, care se află la est de Iordan. Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața, și pâine și carne seara, iar el bea apă din pârâu. După o vreme însă, pârâul a secat, pentru că nu mai plouase în țară. Atunci, Cuvântul Domnului i-a vorbit, zicând: „Ridică-te, du-te la Sarepta care aparține de Sidon și locuiește acolo! Iată, i-am poruncit unei văduve de acolo să-ți asigure hrana“. El s-a ridicat și s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetății, iată că acolo era o văduvă care strângea lemne. El a strigat-o și a zis: ‒ Te rog, adu-mi puțină apă într-un vas ca să beau! Ea a plecat să-i aducă apă, dar Ilie a strigat-o și a zis: ‒ Te rog, adu-mi și o bucată de pâine în mâna ta! Ea a răspuns: ‒ Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că nu am pâine, ci doar un pumn de făină într-un ulcior și puțin ulei într-un vas. Dar iată, strâng acum două bucăți de lemn, apoi mă voi întoarce acasă și voi pregăti pâine pentru mine și pentru fiul meu, ca să mâncăm; după aceea vom muri. Ilie i-a zis: ‒ Nu te teme. Du-te și fă precum ai spus. Dar mai întâi fă din ceea ce ai o turtă mică pentru mine și adu-mi-o. După aceea vei face și pentru tine și pentru fiul tău, căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Făina din ulcior nu se va termina, iar uleiul din vas nu se va împuțina, până în ziua în care va da Domnul ploaie pe fața pământului“. Ea s-a dus și a făcut după cuvântul lui Ilie. Și astfel ea, Ilie și familia ei au avut de mâncare în fiecare zi. Făina din ulcior nu s-a terminat și uleiul din vas nu s-a împuținat, după Cuvântul Domnului rostit prin Ilie. După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. S-a îmbolnăvit atât de grav, încât n-a mai rămas suflare în el. Atunci ea i-a zis lui Ilie: ‒ Ce ai împotriva mea, om al lui Dumnezeu? Ai venit aici să-mi amintești nelegiuirea mea și să aduci moartea fiului meu? El i-a răspuns: ‒ Dă-mi-l pe fiul tău. L-a luat din brațele ei, l-a dus în camera de sus unde locuia el și l-a așezat pe patul său. Apoi a strigat către Domnul, zicând: „ Doamne, Dumnezeul meu, de ce ai adus această nenorocire peste această văduvă la care locuiesc, făcând ca fiul ei să moară?“. El s-a întins de trei ori peste copil și a strigat către Domnul, zicând: „ Doamne, Dumnezeul meu, Te rog, fă ca sufletul acestui copil să se întoarcă în el!“. Domnul a ascultat glasul lui Ilie. Sufletul copilului s-a întors în el și, astfel, el a înviat. Ilie a luat copilul, l-a coborât din camera de sus în casă, i l-a dat mamei sale și i-a zis: ‒ Iată, fiul tău trăiește! Femeia i-a zis lui Ilie: ‒ Acum știu că ești un om al lui Dumnezeu, iar Cuvântul Domnului este adevăr în gura ta! După multe zile, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ilie, în al treilea an, zicând: „Du-te și înfățișează-te înaintea lui Ahab! Voi da ploaie pe fața pământului“. Ilie s-a dus să se înfățișeze înaintea lui Ahab. În Samaria era foamete mare. Ahab l-a chemat pe Obadia, cel care răspundea de palat. Obadia se temea mult de Domnul, iar când Izabela i-a omorât pe profeții Domnului, Obadia a luat o sută de profeți, a ascuns câte cincizeci în câte o peșteră și le-a asigurat pâine și apă. Ahab i-a zis lui Obadia: „Du-te prin țară, pe la toate izvoarele și pe la toate pârâurile! Poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm caii și catârii în viață, astfel încât să nu trebuiască să omorâm vreunul dintre animale“. Apoi și-au împărțit între ei teritoriul pe care urmau să-l străbată: Ahab a plecat singur pe un drum, iar Obadia a plecat singur pe un alt drum. În timp ce era pe drum, iată că l-a întâlnit Ilie. El l-a recunoscut, s-a aruncat cu fața la pământ și l-a întrebat: ‒ Tu ești, stăpânul meu Ilie? El i-a răspuns: ‒ Eu sunt. Du-te și spune-i stăpânului tău: „Iată, a venit Ilie“. Obadia a zis: ‒ Cu ce am păcătuit, de-l dai pe slujitorul tău pe mâna lui Ahab ca să fie omorât? Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-a rămas nicio națiune și niciun regat unde stăpânul meu să nu fi trimis să te caute. Iar când spuneau că nu ești acolo, punea regatul sau națiunea aceea să jure că nu te-a găsit. Acum tu zici: „Du-te și spune-i stăpânului tău: «Iată, a venit Ilie»“. Apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce pe nu știu unde! Astfel, dacă mă duc să-i spun lui Ahab, iar el nu te va găsi, mă va ucide. Însă slujitorul tău se teme de Domnul din tinerețea lui. Nu i s-a spus stăpânului meu ce am făcut când Izabela îi omora pe profeții Domnului? Am ascuns o sută dintre profeții Domnului, câte cincizeci în câte o peșteră, și le-am asigurat pâine și apă. Iar acum tu zici: „Du-te și spune-i stăpânului tău: «Iată, a venit Ilie»“. Mă va ucide! Ilie a zis: ‒ Viu este Domnul Oștirilor, înaintea Căruia stau, că astăzi mă voi înfățișa înaintea lui Ahab. Obadia a pornit să-l întâmpine pe Ahab și să-l înștiințeze. Apoi Ahab s-a dus să-l întâlnească pe Ilie. Când Ahab l-a văzut pe Ilie, i-a zis: ‒ Tu ești acela care-l nenorocește pe Israel? Ilie a răspuns: ‒ Nu eu l-am nenorocit pe Israel, ci tu și familia tatălui tău, prin faptul că ați părăsit poruncile Domnului și te-ai dus după Baal. Convoacă acum tot Israelul la mine, pe muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de profeți ai lui Baal și pe cei patru sute de profeți ai Așerei, care mănâncă la masa Izabelei. Ahab a trimis după toți fiii lui Israel și i-a convocat pe profeți la muntele Carmel. Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul și a zis: ‒ Până când veți mai șchiopăta de ambele picioare? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați-L pe El, iar dacă Baal este Dumnezeu, urmați-l pe acesta! Poporul nu i-a răspuns nimic. Apoi Ilie a zis poporului: ‒ Eu sunt singurul care am rămas dintre profeții Domnului, iar profeții lui Baal sunt în număr de patru sute cincizeci. Să ni se dea doi tauri. Ei să-și aleagă un taur, să-l taie în bucăți și să-l așeze pe lemnele de pe altar, fără să-i dea foc. Iar eu voi pregăti celălalt taur și-l voi așeza pe lemne, fără să-i dau foc. Apoi, voi să chemați numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, Acela este adevăratul Dumnezeu. Tot poporul a răspuns și a zis: ‒ Propunerea este bună. Ilie le-a zis profeților lui Baal: „Alegeți-vă un taur și pregătiți-l voi mai întâi, pentru că sunteți mai mulți. Apoi chemați numele dumnezeului vostru, dar să nu aprindeți voi focul“. Ei au luat taurul oferit lor și l-au pregătit. Apoi au chemat numele lui Baal de dimineața până la amiază, zicând: „Baal, răspunde-ne!“. Dar nu s-a auzit niciun glas. Nimeni n-a răspuns, deși ei săreau în jurul altarului pe care-l construiseră. La amiază, Ilie și-a bătut joc de ei, zicând: „Strigați mai tare, doar este dumnezeu! Poate că meditează, sau este ocupat, sau se află în călătorie! Poate că doarme și se va trezi!“. Ei au strigat mai tare și, după obiceiul lor, și-au făcut tăieturi cu săbiile și cu sulițele până a început să le curgă sângele pe ei. După ce a trecut miezul zilei, au continuat să profețească până când se aducea darul de mâncare, dar nu s-a auzit niciun glas, niciun răspuns; nimeni nu le-a dat atenție. Atunci Ilie a zis întregului popor: ‒ Apropiați-vă de mine! Și tot poporul s-a apropiat de el. Apoi el a refăcut altarul Domnului, care fusese dărâmat. Ilie a luat douăsprezece pietre, după numărul semințiilor urmașilor lui Iacov, cel căruia Domnul îi vorbise, zicând: „Numele tău va fi Israel!“, și cu aceste pietre a construit un altar în Numele Domnului. După aceea a făcut un șanț în jurul altarului, în care încăpeau două măsuri de sămânță. A aranjat lemnele, a tăiat taurul în bucăți și l-a așezat pe altar, deasupra lemnelor. El le-a zis: ‒ Umpleți patru ulcioare cu apă și goliți-le peste arderea-de-tot și peste lemne! Apoi a zis: ‒ Faceți lucrul acesta încă o dată! Și ei l-au făcut încă o dată. El a zis din nou: ‒ Faceți lucrul acesta și a treia oară! Iar ei l-au făcut și a treia oară. Apa curgea în jurul altarului și a umplut chiar și șanțul. În timp ce se aducea darul de mâncare, profetul Ilie s-a apropiat și a zis: „ Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, fă să se cunoască astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău și că am făcut toate aceste lucruri după porunca Ta. Răspunde-mi, Doamne! Răspunde-mi, ca să cunoască acest popor că Tu, Doamne, ești Dumnezeu și Tu le întorci inimile spre Tine!“. Atunci a căzut foc de la Domnul, a mistuit arderea-de-tot, lemnele, pietrele și pământul și a înghițit și apa care era în șanț. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, s-au aruncat cu fața la pământ și au zis: „ Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!“. Ilie le-a zis: ‒ Prindeți-i pe profeții lui Baal! Niciunul dintre ei să nu scape! I-au prins, iar Ilie i-a dus la râul Chișon și i-a înjunghiat acolo. Apoi Ilie i-a zis lui Ahab: ‒ Du-te să mănânci și să bei, căci se aude vuietul unei ploi puternice. Ahab s-a dus să mănânce și să bea, dar Ilie a urcat pe vârful Carmelului, s-a plecat la pământ, și-a așezat fața pe genunchi și i-a zis slujitorului său: ‒ Te rog, du-te și uită-te în direcția mării! El s-a dus și s-a uitat. Apoi a zis: ‒ Nu este nimic! Ilie i-a zis de șapte ori: ‒ Du-te din nou! A șaptea oară, slujitorul a zis: ‒ Iată, un nor mic cât o palmă de om se ridică din mare! Ilie a zis: ‒ Du-te și spune-i lui Ahab: „Pregătește-ți carul și pleacă de acolo, ca să nu te prindă ploaia!“. Între timp, cerul s-a înnegrit de nori, a început să sufle vântul și a început o ploaie puternică. Ahab s-a urcat în car și a plecat spre Izreel. Atunci mâna Domnului a venit peste Ilie, iar acesta și-a pus marginile tunicii sub brâu și a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel. Ahab i-a istorisit Izabelei tot ceea ce făcuse Ilie și cum îi omorâse pe toți profeții cu sabia. Izabela a trimis un mesager la Ilie ca să-i spună: „Dumnezeii să se poarte cu mine cu toată asprimea dacă mâine la această oră nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia dintre ei!“. Când a auzit Ilie acest lucru, s-a ridicat și a fugit ca să-și scape viața. A ajuns la Beer-Șeba, care aparține de Iuda, și și-a lăsat slujitorul acolo, iar el s-a dus cale de o zi în deșert. A ajuns la un verigel, s-a așezat sub el și s-a rugat să moară, zicând: „Destul, Doamne! Ia-mi viața acum, căci nu sunt mai bun decât strămoșii mei“. Apoi, s-a întins sub verigel și a adormit. Dar iată că un înger l-a trezit și i-a zis: „Ridică-te și mănâncă!“. Uitându-se, a văzut la capul său o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un ulcior cu apă. După ce a mâncat și a băut, s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a trezit și i-a zis: „Ridică-te și mănâncă, întrucât călătoria pe care o ai de făcut este prea lungă pentru tine!“. El s-a ridicat, a mâncat și a băut. Apoi, cu puterea pe care i-a dat-o această mâncare, a mers timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la Horeb, muntele lui Dumnezeu. Acolo, a intrat într-o peșteră și a înnoptat în ea. Și iată că a venit la el Cuvântul Domnului și i-a zis: ‒ Ce faci tu aici, Ilie? El a răspuns: ‒ Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul Oștirilor, căci fiii lui Israel au încălcat legământul Tău, Ți-au dărâmat altarele și Ți-au ucis profeții cu sabia. Numai eu singur am mai rămas, iar ei încearcă să-mi ia viața. El i-a spus: ‒ Ieși și stai pe munte înaintea Domnului! Iată că Domnul va trece pe acolo. Înaintea Domnului a venit un vânt mare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile, dar Domnul nu era în acel vânt. După vânt, a avut loc un cutremur de pământ, dar Domnul nu era în acel cutremur. După cutremur, a venit un foc, dar Domnul nu era în acel foc. Însă după foc, s-a auzit o voce blândă, suavă. Când a auzit-o, Ilie și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la intrarea peșterii. Și iată că o voce i-a vorbit și a zis: ‒ Ce faci tu aici, Ilie? El a răspuns: ‒ Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul Oștirilor, căci fiii lui Israel au încălcat legământul Tău, Ți-au dărâmat altarele și Ți-au ucis profeții cu sabia. Numai eu singur am mai rămas, iar ei încearcă să-mi ia viața. Domnul i-a zis: ‒ Întoarce-te pe drumul pe care ai venit și du-te până la deșertul Damascului. Când vei ajunge acolo, să-l ungi pe Hazael ca rege peste Aram. Să-l ungi și pe Iehu, fiul lui Nimși, ca rege peste Israel, iar pe Elisei, fiul lui Șafat din Abel-Mehola, să-l ungi ca profet în locul tău. Și se va întâmpla că cel care va scăpa de sabia lui Hazael va fi omorât de Iehu, iar cel care va scăpa de sabia lui Iehu va fi omorât de Elisei. Dar Mi-am păstrat în Israel șapte mii – toți genunchii care nu s-au plecat înaintea lui Baal și orice gură care nu l-a sărutat. Ilie a plecat de acolo și l-a găsit pe Elisei, fiul lui Șafat, arând cu douăsprezece perechi de boi. El însuși o mâna pe cea de-a douăsprezecea. Ilie a trecut pe lângă el și și-a aruncat mantaua peste acesta. Elisei a lăsat boii, a alergat după Ilie și i-a zis: ‒ Dă-mi voie să-mi iau rămas bun de la tatăl meu și de la mama mea, apoi te voi urma! Ilie i-a zis: ‒ Du-te, însă gândește-te la ce ți-am făcut, și apoi întoarce-te! Elisei a plecat de lângă el, a luat o pereche de boi și i-a înjunghiat. Dând foc uneltelor de arat, a fiert carnea boilor și le-a dat-o oamenilor s-o mănânce. După aceea s-a ridicat, l-a urmat pe Ilie și i-a slujit. Ben-Hadad, regele Aramului, și-a mobilizat toată armata. Însoțit de treizeci și doi de regi, cu cai și care, a venit, a înconjurat Samaria și a luptat împotriva ei. A trimis mesageri în cetate, la Ahab, regele lui Israel, și i-a zis: „Așa vorbește Ben-Hadad: «Argintul și aurul tău sunt ale mele, soțiile și cei mai buni dintre fiii tăi sunt ai mei!»“. Regele lui Israel a răspuns: „O, rege, stăpânul meu, eu și tot ceea ce am suntem ai tăi, precum ai spus“. Mesagerii s-au întors și i-au spus: „Așa vorbește Ben-Hadad: «Trimisesem la tine ca să-mi dai argintul, aurul, soțiile și fiii tăi. Prin urmare, mâine pe la această oră, ți-i voi trimite pe slujitorii mei, care vor căuta prin palatul tău și prin casele slujitorilor tăi, vor pune mâna pe orice lucru plăcut ochilor tăi și-l vor lua cu ei»“. Regele lui Israel i-a chemat pe toți bătrânii țării și le-a zis: ‒ Să știți și să vedeți că omul acesta caută răul! Căci a trimis după soțiile mele, după fiii mei, după argintul meu și după aurul meu, și nu l-am refuzat. Toți bătrânii și tot poporul i-au răspuns: ‒ Nu-l asculta și nu accepta. Atunci Ahab le-a zis mesagerilor lui Ben-Hadad: „Spuneți-i stăpânului meu, regele: «Voi face tot ceea ce i-ai cerut slujitorului tău prima dată, dar acest lucru nu-l pot face!»“. Mesagerii au plecat și i-au dat regelui Ben-Hadad răspunsul lui Ahab. Ben-Hadad i-a trimis un alt mesaj lui Ahab și i-a zis: „Dumnezeii să se poarte cu mine cu toată asprimea dacă praful Samariei va fi suficient să umple mâinile întregului popor care mă urmează!“. Regele lui Israel a răspuns: „Spuneți-i: «Cel care își pregătește armele pentru luptă să nu se laude precum cel care a câștigat deja războiul!»“. Ben-Hadad a primit acest mesaj în timp ce stătea la băut împreună cu regii, în tabără, și le-a spus slujitorilor săi: „Pregătiți-vă!“. Și ei s-au pregătit de atac împotriva cetății. Dar iată că un profet s-a apropiat de Ahab, regele lui Israel, și i-a zis: ‒ Așa vorbește Domnul: „Vezi toată această mulțime mare? Astăzi o voi da în mâinile tale și vei ști că Eu sunt Domnul!“. Ahab a întrebat: ‒ Prin cine? El a răspuns: ‒ Așa vorbește Domnul: „Prin slujitorii conducătorilor de provincii!“. Ahab a întrebat: ‒ Și cine va începe lupta? El a răspuns: ‒ Tu! Ahab i-a numărat pe slujitorii conducătorilor de provincii. Aceștia erau două sute treizeci și doi. Apoi a numărat tot poporul, pe toți fiii lui Israel. Aceștia erau șapte mii. Ei au ieșit pe la amiază, în timp ce Ben-Hadad se îmbăta în tabără împreună cu cei treizeci și doi de regi care-l ajutau. Mai întâi au ieșit slujitorii conducătorilor de provincii. Ben-Hadad a trimis niște oameni care l-au înștiințat, zicând: ‒ Au ieșit niște bărbați din Samaria! El a zis: ‒ Dacă au ieșit pentru pace, prindeți-i vii, iar dacă au ieșit pentru război, prindeți-i tot vii! Slujitorii conducătorilor de provincii au ieșit din cetate împreună cu armata care-i urma și fiecare și-a lovit omul dinaintea lui. Arameii au luat-o la fugă, iar Israel i-a urmărit. Însă Ben-Hadad, regele arameilor, a scăpat pe un cal împreună cu niște călăreți. Regele lui Israel a ieșit și a atacat caii și carele, provocându-le arameilor o mare înfrângere. Apoi, profetul s-a apropiat de regele lui Israel și i-a zis: „Du-te și întărește-te! Cercetează și vezi ce trebuie să faci, pentru că regele Aramului va veni din nou împotriva ta la primăvară“. Slujitorii regelui Aramului i-au spus acestuia: „Dumnezeul lor este un Dumnezeu al munților. De aceea au fost mai tari decât noi. Dar dacă ne vom lupta cu ei în podiș, cu siguranță vom fi mai tari decât ei. Fă lucrul acesta: îndepărtează pe fiecare dintre regi de la locul lor și pune guvernatori în locul acestora. Pregătește-ți o armată la fel ca armata pe care ai pierdut-o, cu tot atâția cai și tot atâtea care, și să ne luptăm cu ei în podiș. Atunci cu siguranță vom fi mai tari decât ei!“. El a ascultat de glasul lor și a făcut așa. Primăvara următoare, Ben-Hadad i-a mobilizat pe aramei și s-a dus în Afek, ca să lupte împotriva lui Israel. Fiii lui Israel au fost mobilizați, au primit provizii și au mărșăluit ca să-i întâmpine. Fiii lui Israel și-au așezat tabăra în fața lor, ca două turme mici de capre, în vreme ce arameii umpleau țara. Un om al lui Dumnezeu s-a apropiat de regele lui Israel și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: «Pentru că arameii au spus că Domnul este un Dumnezeu al munților, nu și un Dumnezeu al văilor, voi da toată această mulțime mare în mâinile tale și veți ști că Eu sunt Domnul!»“. Timp de șapte zile au rămas în taberele lor unii în fața altora, iar în ziua a șaptea au început lupta. Fiii lui Israel au omorât o sută de mii de pedestrași aramei într-o singură zi. Ceilalți au fugit în cetatea Afek, unde zidul s-a prăbușit peste douăzeci și șapte de mii de oameni care mai rămăseseră. Ben-Hadad a fugit și a intrat în cetate, într-o cameră retrasă. Slujitorii săi i-au zis: „Iată, am auzit că regii Casei lui Israel sunt îndurători. Dă-ne voie să ne punem o pânză de sac în jurul coapselor, să ne legăm cu funii la cap și să ieșim la regele lui Israel. Poate că te va lăsa în viață“. Ei și-au pus o pânză de sac în jurul coapselor, s-au legat cu funii la cap și s-au dus la regele lui Israel. Ei i-au zis: ‒ Slujitorul tău Ben-Hadad zice: „Te rog, lasă-mă în viață!“. Ahab a zis: ‒ Mai este încă în viață? Atunci este fratele meu! Bărbații au luat de bun augur răspunsul și s-au grăbit să accepte, zicând: ‒ Da, fratele tău Ben-Hadad! Ahab a zis: ‒ Duceți-vă și aduceți-l. Ben-Hadad a venit la el, iar Ahab l-a urcat în carul lui. Ben-Hadad i-a spus: ‒ Îți voi înapoia cetățile pe care tatăl meu le-a luat de la tatăl tău și vei putea să-ți faci piețe în Damasc, așa cum a făcut tatăl meu în Samaria. Ahab a zis: ‒ Iar eu îți voi da drumul, încheind un legământ cu tine. Astfel, după ce a încheiat un legământ cu el, Ahab i-a dat drumul. Unul dintre fiii profeților i-a spus confratelui său prin Cuvântul Domnului: „Lovește-mă, te rog!“. Dar acesta n-a vrut să-l lovească. „Pentru că n-ai ascultat de Cuvântul Domnului, i-a zis profetul, când vei pleca de la mine, te va omorî un leu“. După ce a plecat de la el, a întâlnit un leu care l-a omorât. Profetul a găsit un alt om și i-a spus: „Lovește-mă, te rog!“. Acel om l-a lovit și l-a rănit. Apoi profetul s-a dus și l-a așteptat pe rege lângă drum. El s-a deghizat acoperindu-și ochii cu un bandaj. Când regele a trecut pe acolo, el a strigat și i-a spus regelui: ‒ În timp ce slujitorul tău era în toiul bătăliei, un bărbat a venit și mi-a adus un captiv, zicându-mi: „Păzește-l pe acest om. Dacă va scăpa, vei răspunde cu viața pentru el sau vei plăti un talant de argint!“. Dar, în timp ce slujitorul tău s-a ocupat de altceva, el a dispărut. Regele lui Israel i-a răspuns: ‒ Aceasta îți este condamnarea. Tu însuți ai rostit-o. Îndată profetul și-a dat jos bandajul de pe ochi, iar regele lui Israel l-a recunoscut că era dintre profeți. El i-a zis regelui: ‒ Așa vorbește Domnul: „Fiindcă i-ai dat drumul omului pe care-l hotărâsem pentru nimicire, vei răspunde cu viața ta pentru viața lui și cu poporul tău pentru poporul lui“. Regele lui Israel s-a dus și a intrat supărat și mâniat în palatul său din Samaria. Iată ce s-a întâmplat după aceste evenimente: Izreelitul Nabot avea o vie în Izreel, aproape de palatul lui Ahab, regele Samariei. Ahab i-a zis lui Nabot: ‒ Dă-mi mie via ta, ca să-mi slujească drept grădină de legume, căci este aproape de palatul meu. Îți voi da în schimb o vie mai bună decât aceasta sau, dacă este mai bine pentru tine, îți voi da prețul ei în argint. Dar Nabot i-a răspuns lui Ahab: ‒ Să mă ferească Domnul să-ți dau moștenirea strămoșilor mei. Ahab a intrat în palatul său supărat și mâniat din cauza cuvintelor pe care i le spusese izreelitul Nabot: „Nu-ți voi da moștenirea strămoșilor mei!“. S-a așezat pe pat, și-a întors fața și n-a mâncat nimic. Izabela, soția sa, a venit la el și l-a întrebat: ‒ De ce îți este supărat duhul și nu mănânci nimic? El i-a răspuns: ‒ Am vorbit cu izreelitul Nabot și i-am zis: „Dă-mi via ta pe argint sau, dacă vrei, îți voi da în schimb altă vie“. Dar el mi-a răspuns: „Nu-ți dau via mea!“. Atunci Izabela, soția sa, i-a spus: ‒ Nu-ți exerciți tu domnia acum peste Israel? Ridică-te, mănâncă ceva și fii cu inima veselă! Eu îți voi da via izreelitului Nabot. Ea a scris niște scrisori în numele lui Ahab, a pus sigiliul lui pe ele și le-a trimis bătrânilor și nobililor care locuiau în aceeași cetate cu Nabot. Iată ce a scris în acele scrisori: „Vestiți un post și puneți-l pe Nabot în fruntea poporului. Puneți înaintea lui doi oameni de nimic, care să mărturisească împotriva lui și să zică: «Tu L-ai blestemat pe Dumnezeu și l-ai blestemat și pe rege!». Apoi scoateți-l afară din cetate și omorâți-l cu pietre“. Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii și nobilii care locuiau în cetatea lui, au făcut așa cum le-a transmis Izabela, așa cum era scris în scrisorile pe care li le trimisese ea. Au vestit un post și l-au pus pe Nabot în fruntea poporului. Cei doi oameni de nimic au venit și s-au așezat în fața lui. Și oamenii de nimic au mărturisit împotriva lui Nabot, în prezența poporului, zicând: „Nabot a blestemat pe Dumnezeu și pe rege!“. Apoi l-au scos afară din cetate, l-au lovit cu pietre, și el a murit. După aceea au trimis să-i spună Izabelei: „Nabot a fost lovit cu pietre și a murit!“. Când a auzit Izabela că Nabot fusese lovit cu pietre și a murit, i-a zis lui Ahab: „Ridică-te și ia în stăpânire via izreelitului Nabot, cel care a refuzat să ți-o dea pe argint, căci Nabot nu mai trăiește, ci a murit“. Auzind că Nabot a murit, Ahab s-a ridicat să se coboare la via izreelitului Nabot, ca s-o ia în stăpânire. Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ilie tișbitul, zicând: „Ridică-te, coboară să-l întâlnești pe Ahab, regele lui Israel, care este în Samaria! Iată că se află în via lui Nabot, unde a coborât ca s-o ia în stăpânire. Să-i spui astfel: «Așa vorbește Domnul: ‘N-ai ucis tu un om și n-ai luat tu în stăpânire și proprietatea lui?’». Apoi să-i spui astfel: «Așa vorbește Domnul: ‘Chiar în locul în care câinii au lins sângele lui Nabot, vor linge câinii și sângele tău!’»“. Ahab i-a zis lui Ilie: ‒ M-ai găsit, dușmanule? El i-a răspuns: ‒ Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea ochilor Domnului. Iată ce zice Domnul: „Voi aduce nenorocirea asupra ta, îți voi nimici urmașii și voi omorî fiecare bărbat care ți-a mai rămas în Israel, fie sclav, fie liber. Îi voi face familiei tale așa cum i-am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și familiei lui Bașa, fiul lui Ahia, pentru că M-ai mâniat și pentru că l-ai făcut și pe Israel să păcătuiască“. Domnul a vorbit și despre Izabela, zicând: „Câinii o vor devora pe Izabela lângă zidul Izreelului! Câinii îi vor devora pe cei ai lui Ahab, care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor devora pe cei care vor muri pe câmp“. (N-a mai fost nimeni care să se fi vândut pe sine însuși ca să facă ce este rău înaintea ochilor Domnului ca Ahab, pe care Izabela, soția sa, îl instiga la aceasta. El a comis fapte dezgustătoare, mergând după idoli, așa cum făceau amoriții pe care îi alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel.) Când Ahab a auzit aceste cuvinte, și-a sfâșiat hainele, și-a învelit trupul cu o pânză de sac și a postit. Se culca învelit cu pânza de sac și mergea încet. Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ilie tișbitul, zicând: „Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea peste familia lui în timpul vieții sale, ci în timpul vieții fiului său“. Timp de trei ani, n-a mai fost niciun război între Aram și Israel. După trei ani, Iehoșafat, regele lui Iuda, s-a dus la regele lui Israel. Regele lui Israel le spusese slujitorilor săi: „Știți că Ramotul Ghiladului este al nostru, iar noi nu facem nimic ca să-l luăm din mâna regelui Aramului!“. El l-a întrebat pe Iehoșafat: ‒ Vei merge cu mine la război împotriva Ramotului Ghiladului? Iehoșafat i-a zis regelui lui Israel: ‒ Eu și cu tine vom fi una, poporul meu va fi una cu poporul tău, iar caii mei vor fi una cu ai tăi. Însă Iehoșafat i-a zis regelui lui Israel: ‒ Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului. Regele lui Israel i-a convocat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i-a întrebat: ‒ Să merg la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț? Ei au răspuns: ‒ Du-te! Stăpânul îl va da în mâna regelui. Dar Iehoșafat a zis: ‒ Nu mai este aici niciun alt profet al Domnului, ca să-l putem întreba? Regele lui Israel i-a răspuns lui Iehoșafat: ‒ Mai este un bărbat prin care putem să-L întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, pentru că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai rău: este Micaia, fiul lui Imla. Iehoșafat a zis: ‒ Să nu vorbească regele așa. Atunci regele lui Israel a chemat un demnitar și a zis: ‒ Cheamă-l repede pe Micaia, fiul lui Imla! Regele lui Israel și Iehoșafat, regele lui Iuda, îmbrăcați în hainele regale, ședeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, și toți profeții profețeau înaintea lor. Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și spunea: „Așa vorbește Domnul: «Cu acestea îi vei străpunge pe aramei până îi vei nimici»“. Și toți profeții profețeau la fel, zicând: „Du-te la Ramotul Ghiladului și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui“. Mesagerul care s-a dus să-l cheme pe Micaia i-a spus acestuia: ‒ Iată, cuvintele profeților aduc regelui un singur mesaj de bine. Să fie și cuvântul tău, te rog, ca al fiecăruia dintre ei și să vorbești de bine! Micaia i-a răspuns: ‒ Viu este Domnul că voi vorbi ceea ce-mi va spune Domnul. Când a ajuns la rege, acesta l-a întrebat: ‒ Micaia, să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunțăm? El i-a răspuns: ‒ Du-te și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui. Regele i-a zis: ‒ De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului? Atunci el a zis: ‒ Am văzut tot Israelul risipit pe munți ca niște oi care n-au păstor, iar Domnul a zis: „Acestea nu au stăpân. Să se întoarcă fiecare în pace acasă“. Regele lui Israel i-a zis lui Iehoșafat: ‒ Nu ți-am spus că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai de rău? Micaia a zis: ‒ Ascultă, deci, Cuvântul Domnului! L-am văzut pe Domnul șezând pe tronul Său și am văzut toată armata cerurilor stând în picioare lângă El, la dreapta și la stânga Lui. Și Domnul a întrebat: ‒ Cine-l va amăgi pe Ahab, ca să meargă în Ramotul Ghiladului și să piară acolo? Unul a răspuns într-un fel, altul a răspuns în alt fel. Apoi a venit un duh, s-a înfățișat înaintea Domnului și I-a zis: ‒ Eu îl voi amăgi. ‒ Cum? l-a întrebat Domnul. ‒ Voi ieși, a răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeților lui. Și Domnul i-a zis: ‒ Îl vei amăgi și vei reuși! Du-te și fă așa! Și acum, iată, Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeți ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta. Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat, l-a lovit pe Micaia peste obraz și i-a zis: ‒ Pe unde a ieșit Duhul Domnului de la mine ca să-ți vorbească? Micaia a răspuns: ‒ Iată, vei vedea în ziua în care vei fugi dintr-o cameră în alta ca să te ascunzi! După aceea, regele lui Israel a zis: ‒ Ia-l pe Micaia, du-l înapoi la Amon, conducătorul cetății, și la Ioaș, fiul regelui, și spune-le: „Așa vorbește regele: «Aruncați-l pe acest om în închisoare și hrăniți-l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!»“. Dar Micaia a zis: ‒ Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine. Apoi a zis: ‒ Să auziți, toate popoarele! Regele lui Israel împreună cu Iehoșafat, regele lui Iuda, au pornit spre Ramotul Ghiladului. Regele lui Israel i-a zis lui Iehoșafat: „Eu mă voi deghiza și voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu, însă, îmbracă-te cu hainele tale regale!“. Regele lui Israel s-a deghizat și, îmbrăcat astfel, a intrat în luptă. Regele Aramului le poruncise celor treizeci și două de căpetenii ale carelor sale, zicând: „Să nu vă luptați nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele lui Israel!“. Când căpeteniile carelor l-au văzut pe Iehoșafat, și-au zis: „Cu siguranță acesta este regele lui Israel!“. Și s-au întors spre el ca să-l atace, dar Iehoșafat a strigat după ajutor. Căpeteniile carelor, văzând că nu este el regele lui Israel, s-au întors de la el. După aceea, un arcaș a tras cu arcul la întâmplare și l-a lovit pe regele lui Israel între armură și zale. Regele i-a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce-ți mâna și scoate-mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“. Lupta s-a întețit în ziua aceea. Regele a rămas în picioare în car, împotriva arameilor, dar seara a murit. Sângele din rană i-a curs în interiorul carului. Când a apus soarele, s-a strigat în tabără: „Fiecare să plece în cetatea lui! Fiecare să plece în țara lui!“. Astfel, regele a murit și a fost dus la Samaria, unde l-au înmormântat. Când au spălat carul într-un iaz din Samaria, câinii i-au lins sângele, iar prostituatele s-au scăldat acolo, potrivit cuvântului pe care-l spusese Domnul. Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, palatul de fildeș pe care l-a construit și toate cetățile pe care le-a construit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Ahab a adormit alături de strămoșii săi, iar în locul său a domnit fiul său Ahazia. Iehoșafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al lui Ahab, regele lui Israel. Iehoșafat avea treizeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și cinci de ani. Mama lui se numea Azuba și era fata lui Șilhi. El a umblat pe toate căile tatălui său, Asa, și nu s-a abătut de la ele, făcând ce este drept înaintea ochilor Domnului. Totuși, înălțimile n-au fost îndepărtate, iar poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. De asemenea, Iehoșafat a trăit în pace cu regele lui Israel. Celelalte fapte ale lui Iehoșafat, puterea pe care a arătat-o și războaiele pe care le-a purtat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? El i-a nimicit pe bărbații care se prostituau și care rămăseseră în țară din zilele lui Asa, tatăl său. În Edom nu era rege. În locul regelui era un guvernator. Iehoșafat a făcut niște corăbii de Tarșiș, care să meargă la Ofir după aur, dar n-au mai plecat, pentru că au fost sfărâmate la Ețion-Gheber. Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, i-a zis lui Iehoșafat: „Să meargă slujitorii mei împreună cu slujitorii tăi cu corăbiile!“. Dar Iehoșafat nu a vrut. Iehoșafat a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în cetatea tatălui său, David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram. Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în al șaptesprezecelea an al lui Iehoșafat, regele lui Iuda, și a domnit timp de doi ani peste Israel. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și a umblat pe calea tatălui său, pe calea mamei sale și pe calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. El i-a slujit lui Baal, i s-a închinat și L-a provocat astfel la mânie pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, așa cum făcuse și tatăl său. După moartea lui Ahab, Moab s-a răsculat împotriva lui Israel. S-a întâmplat că Ahazia a căzut prin grilajul camerei lui de sus, din palatul Samariei, și a zăcut la pat. Atunci a trimis niște mesageri, zicându-le: „Duceți-vă și întrebați-l pe Baal-Zebub, zeul Ekronului, dacă mă voi vindeca de boala aceasta“. Dar Îngerul Domnului i-a zis lui Ilie tișbitul: „Ridică-te, du-te să-i întâlnești pe mesagerii regelui Samariei și spune-le: «Oare nu este Dumnezeu în Israel, de mergeți să-l întrebați pe Baal-Zebub, zeul Ekronului? De aceea, așa vorbește Domnul: ‘Nu vei coborî din patul în care te-ai urcat, căci sigur vei muri!’»“. Apoi Ilie a plecat. Când mesagerii s-au întors la rege, el i-a întrebat: ‒ De ce v-ați întors? Ei i-au răspuns: ‒ Un om a venit să ne întâlnească și ne-a zis: „Duceți-vă! Întoarceți-vă la regele care v-a trimis și spuneți-i: «Așa vorbește Domnul: ‘Oare nu este Dumnezeu în Israel, de ai trimis să-l întrebe pe Baal-Zebub, zeul Ekronului? De aceea nu vei coborî din patul în care te-ai urcat, căci sigur vei muri!’»“. El i-a întrebat: ‒ Cum arăta bărbatul care a venit să vă întâlnească și v-a spus aceste cuvinte? Ei i-au răspuns: ‒ Acel om era îmbrăcat cu o manta de păr și avea în jurul mijlocului o curea de piele. El a zis: ‒ Este Ilie tișbitul. Atunci a trimis la el o căpetenie peste cincizeci de oameni, împreună cu cei cincizeci de oameni ai acestuia. Căpetenia s-a suit la Ilie, care stătea pe vârful unui deal, și i-a zis: ‒ Omule al lui Dumnezeu, regele spune: „Coboară!“. Dar Ilie a răspuns și i-a zis căpeteniei celor cincizeci: ‒ Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să coboare foc din ceruri și să te nimicească, pe tine și pe cei cincizeci de oameni ai tăi. Atunci a coborât foc din ceruri și i-a nimicit, pe el și pe cei cincizeci de oameni care erau cu el. Apoi regele a trimis o altă căpetenie peste cincizeci de oameni, împreună cu cei cincizeci de oameni ai acestuia. Căpetenia i-a zis: ‒ Omule al lui Dumnezeu, așa vorbește regele: „Coboară repede!“. Dar Ilie a răspuns și le-a zis: ‒ Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să coboare foc din ceruri și să te nimicească, pe tine și pe cei cincizeci de oameni ai tăi. Atunci a coborât focul lui Dumnezeu din ceruri și i-a nimicit, pe el și pe cei cincizeci de oameni care erau cu el. Regele a trimis o a treia căpetenie peste cincizeci de oameni, împreună cu cei cincizeci de oameni ai acestuia. Această a treia căpetenie s-a suit, iar când a ajuns, s-a plecat pe genunchi înaintea lui Ilie și a căutat bunăvoința lui, zicându-i: „Omule al lui Dumnezeu, te rog, pune preț pe viața mea și pe viața acestor cincizeci de slujitori ai tăi! Iată că a coborât foc din ceruri și a omorât primele două căpetenii peste cincizeci și pe cei cincizeci de oameni ai lor. Acum, deci, pune preț pe viața mea!“. Atunci, îngerul Domnului i-a zis lui Ilie: „Coboară cu el și nu te teme de el!“. Ilie s-a ridicat și a coborât împreună cu el la rege. El i-a zis regelui: „Așa vorbește Domnul: «Nu este în Israel Dumnezeu al Cărui cuvânt să-L poți întreba, de trimiți mesageri să-l întrebe pe Baal-Zebub, zeul Ekronului? Pentru că ai făcut aceasta, nu vei coborî din patul în care te-ai urcat, ci vei muri cu siguranță!»“. Ahazia a murit potrivit Cuvântului Domnului pe care l-a rostit Ilie. Pentru că nu avea niciun fiu, în locul lui a devenit rege Ioram. Era al doilea an al lui Iehoram, fiul lui Iehoșafat, regele lui Iuda. Celelalte fapte pe care le-a făcut Ahazia, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Când a vrut Domnul să-l ridice pe Ilie la ceruri într-un vârtej de vânt, Ilie și Elisei ieșeau împreună din Ghilgal. Ilie i-a zis lui Elisei: ‒ Rămâi aici, te rog, pentru că Domnul mă trimite până la Betel. Elisei a răspuns: ‒ Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi. Astfel, ei au plecat împreună spre Betel. Fiii profeților, care erau la Betel, l-au întâmpinat pe Elisei și i-au zis: ‒ Știi că Domnul îl va răpi astăzi pe stăpânul tău de lângă tine? El a răspuns: ‒ Da, știu, dar tăceți! Apoi Ilie i-a zis lui Elisei: ‒ Rămâi aici, te rog, pentru că Domnul mă trimite la Ierihon. El a răspuns: ‒ Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi. Astfel, ei au plecat împreună spre Ierihon. Fiii profeților care erau la Ierihon l-au întâmpinat pe Elisei și i-au zis: ‒ Știi că Domnul îl va răpi astăzi pe stăpânul tău de lângă tine? El a răspuns: ‒ Da, știu, dar tăceți! Apoi Ilie i-a zis: ‒ Rămâi aici, te rog, pentru că Domnul mă trimite la Iordan. Elisei i-a răspuns: ‒ Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi. Astfel, ei au plecat împreună. Cincizeci de bărbați dintre profeți au venit și s-au oprit la o anumită distanță înaintea lor. Amândoi stăteau pe malul Iordanului. Atunci Ilie și-a luat mantaua, a făcut-o sul și a lovit cu ea apele, iar apele s-au despărțit într-o parte și într-alta și au trecut amândoi pe uscat. După ce au trecut, Ilie i-a zis lui Elisei: ‒ Spune-mi ce pot să fac pentru tine înainte de a fi luat de la tine. Elisei i-a zis: ‒ Te rog, aș vrea să vină asupra mea o dublă măsură din duhul tău. Ilie i-a răspuns: ‒ Ai cerut un lucru greu, dar dacă mă vei vedea când voi fi luat de lângă tine, așa ți se va întâmpla; dacă nu, nu ți se va întâmpla așa. Și în timp ce mergeau și vorbeau unul cu altul, iată că un car de foc și niște cai de foc i-au despărțit pe unul de celălalt și Ilie s-a înălțat la ceruri într-un vârtej de vânt. Elisei privea și striga: „Părintele meu! Părintele meu! Carul lui Israel și călăreții lui!“. După ce nu l-a mai văzut, Elisei și-a luat hainele și le-a rupt în două. Apoi a ridicat mantaua pe care o lăsase Ilie să cadă, s-a întors și a stat pe malul Iordanului. După ce a luat mantaua pe care o lăsase Ilie să cadă, a lovit cu ea apele și a zis: „Unde este Domnul, Dumnezeul lui Ilie?“. Și, imediat, după ce a lovit apele, ele s-au despărțit într-o parte și într-alta și Elisei a trecut dincolo. Când au văzut lucrul acesta, fiii profeților care erau în fața Ierihonului au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei!“. Ei au venit să-l întâlnească și s-au plecat până la pământ înaintea lui. Ei i-au zis: ‒ Iată că între slujitorii tăi sunt cincizeci de oameni curajoși. Îngăduie-le, te rugăm, să-l caute pe stăpânul tău. Poate că Duhul Domnului l-a dus și l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale. El le-a răspuns: ‒ Să nu-i trimiteți. Însă ei au insistat până când acesta, stânjenit, a zis: ‒ Trimiteți-i! I-au trimis deci pe cei cincizeci de oameni care l-au căutat timp de trei zile fără să-l găsească. Când s-au întors la Elisei, acesta era în Ierihon. El le-a zis: ‒ Nu v-am spus să nu vă duceți? După aceea, bărbații din cetate i-au zis lui Elisei: ‒ Domnul meu, după cum vezi, așezarea cetății este bună, dar iată că apele sunt rele și pământul este neroditor. El le-a zis: ‒ Aduceți-mi un vas nou și puneți sare în el. Și ei i-au adus. Apoi Elisei s-a dus la izvorul apelor, a aruncat în el sare și a zis: „Așa vorbește Domnul: «Vindec aceste ape și niciodată nu vor mai cauza moartea, nici nu vor mai face pământul neroditor!»“. Și apele au rămas vindecate până în ziua aceasta, potrivit cuvântului rostit de Elisei. De acolo, Elisei s-a dus la Betel. În timp ce mergea pe drum, niște băiețași au ieșit din cetate și și-au bătut joc de el, strigându-i: „Suie-te, pleșuvule! Suie-te, pleșuvule!“. El s-a uitat în spate, i-a văzut și i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieșit din pădure două ursoaice și au sfâșiat patruzeci și doi dintre acești copii. De acolo, Elisei s-a dus la muntele Carmel, iar după aceea s-a întors în Samaria. Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iehoșafat, regele lui Iuda, și a domnit timp de doisprezece ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, totuși nu cum făcuse tatăl său și mama sa, căci a îndepărtat stâlpul sacru al lui Baal, pe care-l făcuse tatăl său. El însă a comis păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, și nu s-a depărtat de ele. Meșa, regele Moabului, era crescător de oi și era nevoit să dea regelui lui Israel o sută de mii de miei și o sută de mii de berbeci cu tot cu lâna lor. Însă, după moartea lui Ahab, regele Moabului s-a răsculat împotriva regelui lui Israel. Regele Ioram a ieșit atunci din Samaria și a numărat întregul Israel. El a plecat și a trimis la Iehoșafat, regele lui Iuda, să-i spună: ‒ Regele Moabului s-a răsculat împotriva mea. Vii cu mine la luptă împotriva Moabului? Acesta a răspuns: ‒ Voi veni. Eu și cu tine vom fi una, poporul meu va fi ca poporul tău, iar caii mei vor fi precum caii tăi. Apoi a întrebat: ‒ Pe care drum să mergem? Ioram a răspuns: ‒ Pe drumul prin deșertul Edomului. Regele lui Israel, regele lui Iuda și regele Edomului au plecat. Dar, după ce au înaintat, ocolind timp de șapte zile, n-a mai fost apă pentru tabără și pentru animalele care mergeau alături de ei. Atunci regele lui Israel a zis: ‒ Vai! Sigur Domnul i-a chemat pe acești trei regi ca să-i dea în mâinile Moabului! Dar Iehoșafat a zis: ‒ Nu este aici niciun profet al Domnului prin care să-L întrebăm pe Domnul? Atunci unul dintre slujitorii regelui lui Israel a răspuns: ‒ Este aici Elisei, fiul lui Șafat, care obișnuia să toarne apă pe mâinile lui Ilie. Iehoșafat a zis: ‒ Cuvântul Domnului este cu el! Atunci regele lui Israel, Iehoșafat și regele Edomului s-au dus la el. Elisei i-a zis regelui lui Israel: ‒ Ce am eu de-a face cu tine? Du-te la profeții tatălui tău și la profeții mamei tale! Regele lui Israel i-a răspuns: ‒ Nu, pentru că Domnul este Cel Ce i-a chemat pe acești trei regi ca să-i dea în mâinile Moabului. Elisei a zis: ‒ Viu este Domnul Oștirilor, înaintea Căruia stau, că, dacă nu l-aș avea în vedere pe Iehoșafat, regele lui Iuda, nici nu m-aș uita la tine, și nici nu te-aș vedea. Acum, aduceți-mi un cântăreț cu o harfă. În timp ce cântărețul cânta, mâna Domnului a fost asupra lui Elisei și el a zis: „Așa vorbește Domnul: «Faceți gropi în această vale, căci așa vorbește Domnul: ‘Deși nu veți vedea vânt sau ploaie, valea aceasta se va umple cu apă și veți bea atât voi, cât și vitele și animalele voastre’. Însă acesta este un lucru mărunt în ochii Domnului. El îl va da și pe Moab în mâinile voastre. Veți cuceri toate cetățile fortificate și toate cetățile alese, veți tăia fiecare copac bun, veți astupa izvoarele și veți distruge cu pietre orice teren bun»“. În dimineața următoare, în timp ce se aducea darul de mâncare, iată că a venit apă de pe drumul dinspre Edom, și pământul s-a umplut de apă. Atunci toți moabiții, când au auzit că regii au pornit la luptă împotriva lor, i-au chemat pe toți aceia care erau în stare să poarte armele, tineri și bătrâni, și au stat la graniță. Când s-au sculat dimineață, soarele strălucea deasupra apelor și de aceea moabiții au văzut în fața lor apele roșii ca sângele. „Acesta este sânge!“, au zis ei. „Regii s-au luptat între ei și s-au omorât unii pe alții! Acum, la pradă, Moab!“ Dar când au intrat în tabăra lui Israel, israeliții s-au ridicat și i-au lovit pe moabiți până când aceștia au fugit dinaintea lor. Apoi au pătruns în țară și au învins Moabul. Le-au cucerit cetățile, au aruncat fiecare pietre pe orice teren bun, umplându-le astfel cu pietre, au astupat toate izvoarele și au tăiat toți copacii buni. Mai rămăseseră doar zidurile cetății Chir-Hareset, însă prăștiașii au înconjurat-o și au cucerit-o. Când a văzut regele Moabului că a fost învins în luptă, a luat cu el șapte sute de oameni care luptau cu sabia, cu gând să-și croiască drum până la regele Edomului, dar n-au reușit. Atunci l-a luat pe întâiul său născut, care urma să fie rege în locul lui, și l-a adus ca ardere-de-tot pe zidul cetății. Era mare mânia moabiților împotriva lui Israel. Israeliții s-au retras din preajma regelui Moabului și s-au întors în țară. O femeie dintre soțiile fiilor profeților i s-a plâns lui Elisei, zicând: ‒ Slujitorul tău, soțul meu, a murit și tu știi că slujitorul tău se temea de Domnul. Creditorul vine acum să-i ia pe cei doi copii ai mei și să-i facă sclavii lui. Elisei a întrebat-o: ‒ Ce aș putea face pentru tine? Spune-mi ce ai în casa ta? Ea a răspuns: ‒ Slujitoarea ta nu mai are nimic în casă, decât un vas cu ulei. Elisei a zis: ‒ Du-te și cere vase de la toți vecinii tăi. Cere vase goale, și să nu fie puține. Când te vei întoarce, încuie ușa după tine și după fiii tăi. Apoi toarnă ulei în fiecare dintre aceste vase și, când vor fi pline, pune-le deoparte. Atunci a plecat și a încuiat ușa după ea și după fiii săi. Ei apropiau vasele și ea turna ulei în ele. Când vasele au fost pline, ea i-a zis fiului său: ‒ Mai adu-mi un vas. El i-a răspuns: ‒ Nu mai este niciunul. Atunci uleiul a încetat să mai curgă. După aceea s-a dus și i-a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. El i-a zis: „Du-te, vinde uleiul și plătește-ți datoria, iar cu ce va rămâne vei putea trăi tu și fiii tăi“. Într-o zi, Elisei trecea prin Șunem. Acolo era o femeie bogată care a stăruit ca el să mănânce la ea. Și, ori de câte ori trecea pe acolo, Elisei se oprea la ea ca să mănânce. Ea i-a zis soțului ei: „Iată, știu că omul acesta, care trece adesea pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu. Să facem, te rog, pe acoperiș o cameră mică, cu pereți, și să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun și un sfeșnic, ca să stea acolo oricând va veni la noi“. Într-o zi, când Elisei s-a întors, a intrat în camera de sus și s-a culcat acolo. Apoi i-a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheam-o pe șunamita aceasta!“. Ghehazi a chemat-o și ea a stat înaintea lui. Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Spune-i, te rog: «Iată că tu te-ai deranjat făcând toate aceste lucruri pentru noi. Cu ce am putea să-ți răsplătim? Să vorbim pentru tine regelui sau conducătorului armatei?»“. Ea a răspuns: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu“. Elisei a zis: ‒ Ce putem face pentru ea? Ghehazi a răspuns: ‒ Ei bine, ea nu are niciun fiu, iar soțul ei este bătrân. Elisei a zis: ‒ Cheam-o! El a chemat-o, iar ea s-a oprit în prag. Elisei a zis: ‒ La anul, pe vremea aceasta, vei ține în brațe un fiu. Ea a zis: ‒ Nu, stăpânul meu! Să n-o minți pe slujitoarea ta, omule al lui Dumnezeu! Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, așa cum i-a zis Elisei. Și copilul s-a făcut mare. Într-o zi, când se dusese la tatăl său, la secerători, copilul i-a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!“. Atunci tatăl i-a zis unui slujitor: „Du-l la mama lui!“. Acesta l-a ridicat și l-a dus la mama lui. Copilul a stat pe genunchii ei până la amiază și apoi a murit. Atunci, ea s-a dus sus în cameră și l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu. Apoi a închis ușa după ea și a ieșit. L-a chemat pe soțul său și i-a zis: ‒ Trimite-mi, te rog, pe unul dintre slujitori și o măgăriță, ca să mă duc repede până la omul lui Dumnezeu și apoi să mă întorc. Dar el a întrebat-o: ‒ De ce te duci astăzi la el? Nu este nici lună nouă, și nici Sabat. Ea a răspuns: ‒ Stai liniștit! Și, după ce a pus șaua pe măgăriță, a zis slujitorului ei: „Mână și pleacă! Să nu te oprești pentru mine decât atunci când îți voi spune!“. Ea a plecat și a ajuns la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Când a văzut-o de la depărtare, omul lui Dumnezeu i-a zis slujitorului său, Ghehazi: „Iată! Aceasta-i șunamita! Acum, aleargă, te rog, ca s-o întâmpini, și întreab-o dacă îi merge bine, ei, soțului ei și copilului ei“. Ea i-a răspuns: „Totul este bine!“. După ce a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrățișat picioarele. Atunci Ghehazi s-a apropiat ca s-o îndepărteze, dar omul lui Dumnezeu i-a zis: „Las-o, căci sufletul îi este amărât. Domnul mi-a ascuns lucrul acesta și nu mi-a spus“. Ea a zis: „Am cerut eu oare un fiu stăpânului meu? Nu ți-am spus eu să nu mă amăgești?“. Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Înfășoară-ți brâul în jurul mijlocului, ia toiagul meu în mână și fugi. Dacă te vei întâlni cu cineva să nu-l saluți și, dacă te va saluta cineva, să nu-i răspunzi. Să așezi toiagul meu pe fața băiatului“. Dar mama băiatului a zis: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!“. El s-a ridicat și a urmat-o. Ghehazi s-a dus înainte, a așezat toiagul pe fața băiatului, dar el n-a scos niciun sunet și n-a dat niciun semn de viață. Apoi Ghehazi s-a întors să-l întâlnească pe Elisei și i-a zis: „Băiatul nu s-a trezit“. Când a ajuns Elisei la casa femeii, iată că băiatul era mort, culcat pe patul lui. Elisei a intrat, a închis ușa după ei amândoi și s-a rugat Domnului. Apoi a urcat în camera de sus și s-a întins peste copil, punându-și gura lui pe gura acestuia, ochii lui pe ochii acestuia și mâinile lui pe mâinile acestuia. Când s-a întins peste el, trupul copilului s-a încălzit. Elisei s-a întors și s-a plimbat prin casă, încoace și încolo, apoi a urcat din nou și s-a întins peste copil. Atunci, băiatul a strănutat de șapte ori și și-a deschis ochii. Elisei l-a chemat pe Ghehazi și i-a zis: „Cheam-o pe șunamită!“. Și el a chemat-o. Când a ajuns la el, Elisei i-a zis: „Ridică-ți fiul!“. Ea a intrat și a căzut la picioarele lui, plecându-se până la pământ. Apoi și-a ridicat fiul și a ieșit. Elisei s-a întors la Ghilgal. În țară era foamete. În timp ce fiii profeților ședeau în fața lui, el i-a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare și fierbe ciorbă pentru profeți“. Unul dintre ei a ieșit în câmp pentru a aduna ierburi și a găsit o viță sălbatică. A cules din ea dovleci sălbatici, până și-a umplut poala. Când s-a întors, i-a tăiat și i-a pus în oala cu ciorbă, căci nu știa ce sunt. Apoi au dat oamenilor să le mănânce. Dar când au început să mănânce din ciorbă, au strigat și au zis: ‒ Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală! Și n-au putut să mănânce din ea. Elisei a zis: ‒ Aduceți făină. El a aruncat făină în oală și a zis: ‒ Turnați ciorbă pentru oameni ca să mănânce. Și n-a mai fost nimic otrăvitor în oală. A venit un om din Baal-Șalișa, aducând omului lui Dumnezeu hrană: douăzeci de pâini de orz, din cele dintâi roade, și spice proaspete într-un sac. Elisei a zis: ‒ Dă-le oamenilor să mănânce. Dar slujitorul său a zis: ‒ Cum pot să împart acestea la o sută de oameni? Elisei a zis: ‒ Dă-le oamenilor să mănânce, căci așa vorbește Domnul: „Vor mânca și va mai și rămâne!“. Atunci le-a pus pâine înainte, iar ei au mâncat și le-a mai și rămas, după Cuvântul Domnului. Naaman era conducătorul armatei regelui Aramului. El era un om important pentru stăpânul său și totodată foarte respectat, pentru că prin el dăduse Domnul victorie lui Aram. Însă omul acesta, care ajunsese un războinic viteaz, era lepros. Arameii ieșiseră la luptă în cete și luaseră captivă o tânără din țara lui Israel. Ea era în slujba soției lui Naaman. Ea a zis stăpânei sale: „O, dacă stăpânul meu ar merge la profetul din Samaria, atunci el l-ar vindeca de lepra lui!“. Naaman s-a dus și i-a istorisit stăpânului său tot ce i-a spus tânăra care era din țara lui Israel. Regele Aramului i-a zis: „Du-te, căci îi voi trimite o scrisoare regelui lui Israel“. Naaman a plecat luând cu el zece talanți de argint, șase mii de șecheli de aur și zece rânduri de haine. El i-a înmânat regelui lui Israel scrisoarea care spunea astfel: „Când scrisoarea aceasta îți va fi înmânată, vei ști că l-am trimis la tine pe slujitorul meu, Naaman, să-l vindeci de lepra lui“. După ce a citit scrisoarea, regele lui Israel și-a sfâșiat hainele și a zis: „Sunt eu Dumnezeu ca să omor și să înviez, de trimite la mine un om ca să-l vindec de lepra lui? Să știți deci și să înțelegeți că el caută motiv de ceartă cu mine“. Când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că regele lui Israel și-a sfâșiat hainele, a trimis să spună regelui: „De ce ți-ai sfâșiat hainele? Trimite-l la mine și va ști că există un profet în Israel!“. Naaman a venit cu alaiul său de cai și care și s-a oprit la poarta casei lui Elisei. Elisei i-a trimis un mesager, zicând: „Du-te și spală-te în Iordan de șapte ori, iar carnea ți se va vindeca și vei fi curat“. Dar Naaman s-a mâniat și a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieși la mine, se va opri înaintea mea și va chema Numele Domnului, Dumnezeul lui, iar pe urmă își va îndrepta mâna spre locul rănii și mă va vindeca de lepră. Nu sunt oare Abana și Parpar, râurile Damascului, mai bune decât toate apele Israelului? Nu puteam să mă spăl în ele și să fiu curat?“. Apoi s-a întors și a plecat plin de mânie. Dar slujitorii lui s-au apropiat de el și i-au zis: „Părinte, dacă profetul ți-ar fi spus să faci un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult acum, când ți-a spus să te speli ca să fii curat!“. Atunci a coborât și s-a cufundat de șapte ori în Iordan, așa cum îi spusese omul lui Dumnezeu, iar carnea lui s-a făcut precum carnea unui copilaș. Și, astfel, el s-a curățit de lepră. Apoi, Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu, atât el, cât și toți însoțitorii lui. Când a ajuns, s-a oprit înaintea lui și i-a zis: ‒ Iată, acum știu că nu este alt Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel. Primește, te rog, un dar din partea slujitorului tău. Dar Elisei i-a răspuns: ‒ Viu este Domnul, înaintea Căruia stau, că nu voi lua nimic. Și cu toate că Naaman a insistat să ia, Elisei a refuzat. ‒ Dacă nu vrei, a zis Naaman, dă voie, te rog, slujitorului tău să încarce pământ, atât cât pot duce doi catâri, pentru că de-acum înainte slujitorul tău nu va mai aduce arderi-de-tot sau jertfe altor dumnezei, ci numai Domnului. Iată, totuși, ce-L rog pe Domnul să-i ierte slujitorului tău: când stăpânul meu intră în templul lui Rimon să se închine acolo, sprijinindu-se de brațul meu, mă închin și eu în templul lui Rimon. Să-l ierte, deci, Domnul pe slujitorul tău când mă voi închina în templul lui Rimon. Elisei i-a răspuns: ‒ Du-te în pace. După ce a plecat Naaman de la el și a străbătut o anumită distanță, Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, și-a zis: „Stăpânul meu l-a refuzat pe Naaman, arameul acesta, și n-a luat de la el ceea ce i-a adus. Viu este Domnul că voi alerga și voi lua ceva de la el“. Astfel, Ghehazi s-a dus după Naaman. Când l-a văzut Naaman alergând după el, a coborât din car ca să-l întâmpine și i-a zis: ‒ Totul este bine? El a răspuns: ‒ Totul este bine. Stăpânul meu m-a trimis însă să-ți spun: „Doi tineri dintre fiii profeților au venit chiar acum la mine din muntele lui Efraim. Dă-mi, te rog, pentru ei un talant de argint și două rânduri de haine“. Naaman i-a zis: ‒ Fă-mi, te rog, pe plac și ia doi talanți. Naaman a insistat și i-a pus doi talanți de argint în doi saci, împreună cu două rânduri de haine. I-a mai dat și doi slujitori care să-l ajute cu povara. Când a ajuns la deal, Ghehazi le-a luat din mâinile lor și le-a pus în casă. Apoi le-a dat drumul oamenilor, iar ei au plecat. După aceea s-a dus și s-a înfățișat înaintea stăpânului său, Elisei. Elisei l-a întrebat: ‒ De unde vii, Ghehazi? El a răspuns: ‒ Slujitorul tău nu s-a dus nicăieri. Dar Elisei i-a zis: ‒ Oare n-a mers inima mea cu tine, când omul acela s-a întors din carul său și te-a întâmpinat? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, turme, cirezi, slujitori și slujitoare? Lepra lui Naaman se va lipi de tine și de urmașii tăi pentru totdeauna! Ghehazi a ieșit dinaintea lui Elisei lepros, alb ca zăpada. Fiii profeților i-au zis lui Elisei: ‒ Iată că locul unde ne întâlnim cu tine este prea strâmt pentru noi. Lasă-ne să mergem la Iordan, să luăm fiecare dintre noi câte un buștean și să facem acolo un loc unde să putem sta. El a răspuns: ‒ Duceți-vă! Atunci, unul dintre ei a zis: ‒ Fii bun, te rog, și vino cu slujitorii tăi. El a răspuns: ‒ Voi merge! Elisei s-a dus cu ei. Au ajuns la Iordan și au început să taie copaci. Dar s-a întâmplat că, în timp ce unul dintre ei tăia un copac, fierul de la secure a căzut în apă. Atunci el a strigat: ‒ Ah, stăpâne, era împrumutat! Omul lui Dumnezeu l-a întrebat: ‒ Unde a căzut? După ce acesta i-a arătat locul, Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o acolo și a făcut fierul securii să plutească. Apoi a zis: ‒ Ridică-l! El a întins mâna și l-a luat. Regele Aramului era în război cu Israel. El s-a sfătuit cu slujitorii săi și apoi a zis: „Tabăra mea va fi chiar în acel loc“. Dar omul lui Dumnezeu a trimis pe cineva la regele lui Israel ca să-i spună: „Ai grijă să nu treci prin locul acela, pentru că arameii se duc acolo“. Atunci, regele lui Israel a trimis niște oameni în locul despre care îi spusese omul lui Dumnezeu. Așa obișnuia Elisei să-l avertizeze, iar el reușea să se apere. Și a făcut aceasta nu o dată, nici de două ori. Inima regelui Aramului s-a tulburat din cauza acestor lucruri. El i-a chemat pe slujitorii săi și le-a zis: ‒ Nu-mi spuneți care dintre noi este de partea regelui lui Israel? Unul dintre slujitorii săi a răspuns: ‒ Nimeni, rege, stăpânul meu! Profetul Elisei însă, care este în Israel, îl înștiințează pe regele lui Israel de cuvintele pe care le rostești în camera ta de dormit. Regele a zis: ‒ Duceți-vă și vedeți unde este, ca să trimit să-l prindă. Regele a fost înștiințat, spunându-i-se: ‒ Iată că este în Dotan. Regele a trimis acolo cai, care și o armată puternică. Ei au ajuns noaptea și au înconjurat cetatea. Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dimineață, a ieșit și iată că o armată înconjurase cetatea, cu cai și care. Slujitorul i-a zis: ‒ Ah, stăpâne, ce vom face? Acesta a răspuns: ‒ Nu te teme, căci cei ce sunt cu noi sunt mai mulți decât cei ce sunt cu ei. Apoi Elisei s-a rugat, zicând: „O, Doamne, Te rog, deschide-i ochii ca să poată vedea!“. Domnul i-a deschis ochii slujitorului, și acesta a putut să vadă muntele plin de cai și de care de foc în jurul lui Elisei. În timp ce arameii veneau spre el, Elisei s-a rugat Domnului, zicând: „Te rog, lovește-i pe acești oameni cu orbire!“. Și Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei. Atunci Elisei le-a zis: „Nu acesta este drumul și nu aceasta este cetatea. Urmați-mă și vă voi duce la omul pe care îl căutați“. Și el i-a dus în Samaria. După ce au intrat în Samaria, Elisei a zis: „ Doamne, deschide ochii acestor oameni ca ei să poată vedea!“. Și Domnul le-a deschis ochii, iar ei au văzut că erau în mijlocul Samariei. Când i-a văzut regele lui Israel, l-a întrebat pe Elisei: ‒ Să-i ucid, părinte? Să-i ucid? El a răspuns: ‒ Nu-i ucide! I-ai ucide pe cei pe care-i iei captivi cu sabia și cu arcul tău? Servește-i cu pâine și cu apă ca să mănânce și să bea, iar după aceea să se întoarcă la stăpânul lor. Atunci, regele a dat un ospăț mare. După ce au mâncat și au băut, le-a dat voie să plece, iar ei s-au întors la stăpânul lor. Și trupele Aramului n-au mai continuat să năvălească în țara lui Israel. După o vreme, Ben-Hadad, regele Aramului, adunându-și întreaga tabără, a venit și a asediat Samaria. Din cauza asediului, foametea în Samaria a devenit foarte mare, astfel încât un cap de măgar a ajuns să valoreze optzeci de șecheli de argint, iar un sfert de cab de găinaț de porumbel – cinci șecheli. În timp ce regele lui Israel trecea pe zid, o femeie a strigat către el, zicând: ‒ Ajută-mă, o, rege, stăpânul meu! Dar el i-a zis: ‒ Dacă nu te ajută Domnul, cu ce te-aș putea ajuta eu? Cu ceea ce este în arie sau în presa de struguri? Apoi, regele i-a zis: ‒ Ce ți s-a întâmplat? Ea a răspuns: ‒ Această femeie mi-a zis: „Dă-l pe fiul tău ca să-l mâncăm astăzi, iar pe fiul meu îl vom mânca mâine“. Noi l-am fiert pe fiul meu și l-am mâncat. Iar în ziua următoare, când i-am zis: „Dă-l pe fiul tău ca să-l mâncăm“, ea și-a ascuns fiul. Când a auzit regele cuvintele femeii, și-a sfâșiat hainele în timp ce era încă pe zid. Atunci, oamenii s-au uitat și au văzut că își pusese o pânză de sac pe trup. El a zis: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea, dacă va mai rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Șafat, pe umerii lui!“. Elisei ședea în casă, iar bătrânii ședeau lângă el. Regele a trimis pe cineva înaintea sa, dar până să ajungă mesagerul, Elisei le-a zis bătrânilor: „Vedeți că acest ucigaș trimite pe cineva să-mi ia capul? Ascultați! Când va veni mesagerul, închideți ușa și țineți-l la ușă. Nu se aude oare zgomotul pașilor stăpânului său în urma lui?“. În timp ce încă vorbea cu ei, iată că mesagerul a ajuns la el și a zis: ‒ Iată, acest dezastru vine de la Domnul. De ce să-L mai aștept pe Domnul? Elisei a zis: ‒ Ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește Domnul: „Mâine, pe vremea aceasta, la poarta Samariei, o măsură de făină aleasă se va vinde cu un șechel și două măsuri de orz cu un șechel“. Dar ofițerul pe brațul căruia se sprijinea regele i-a răspuns omului lui Dumnezeu, zicând: ‒ Iată, nici dacă ar face Domnul ferestre în ceruri, nu s-ar putea întâmpla un asemenea lucru. Elisei a zis: ‒ Iată, vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca de acolo. La intrarea porții erau patru leproși care și-au zis unul altuia: „De ce să stăm aici până vom muri? Dacă ar fi să intrăm în cetate vom muri din cauza foametei din cetate. Dacă vom sta aici, de asemenea, vom muri. Veniți deci să ne predăm în tabăra arameilor. Dacă ne vor cruța, vom trăi, iar dacă ne vor ucide, vom muri“. Astfel, în amurg, ei s-au ridicat și s-au dus în tabăra arameilor. Dar când au ajuns la intrarea în tabără, iată că nu mai era nimeni acolo, pentru că Stăpânul făcuse ca arameii să audă zgomot de cai și de care, întocmai ca vuietul unei mari armate, și fiecare îi zisese fratelui său: „Iată, regele lui Israel i-a plătit pe regii hitiților și pe regii egiptenilor ca să vină împotriva noastră“. Astfel, în amurg, ei s-au ridicat și au fugit, părăsindu-și corturile, caii și măgarii. Au lăsat tabăra așa cum era și au fugit ca să-și scape viața. Când au ajuns la marginea taberei, acești leproși au intrat într-un cort, au mâncat și au băut, au luat de acolo argint, aur și haine și s-au dus și le-au ascuns. Apoi s-au întors, au intrat într-un alt cort, au luat și de acolo lucruri și s-au dus și le-au ascuns. Atunci ei și-au zis unul altuia: „Nu este bine ce facem! Ziua aceasta este o zi a veștilor bune. Dacă vom tăcea și vom aștepta până în zori, vom fi pedepsiți. Să mergem și să anunțăm la palat!“. Au venit deci, au chemat străjerii de la poarta cetății și le-au zis: „Noi am intrat în tabăra arameilor și iată că nu era nimeni acolo. Nu se auzea niciun glas de om, ci erau doar cai și măgari legați, iar corturile erau la locul lor“. Atunci străjerii au strigat și i-au anunțat pe cei din palat. Regele s-a trezit în toiul nopții și le-a zis slujitorilor săi: ‒ Vă voi spune ce vor să ne facă arameii. Știind că suntem înfometați, au ieșit din tabără și s-au ascuns în câmpie, zicând: „Când vor ieși din cetate, îi vom prinde vii și vom intra în cetate!“. Unul dintre slujitorii lui i-a răspuns: ‒ Dă-ne voie să luăm cinci cai din cei care au mai rămas în cetate. Dacă vor rămâne aici, li se va întâmpla același lucru care i se întâmplă acum întregii mulțimi a lui Israel, adică vor pieri așa cum piere toată mulțimea lui Israel. Să trimitem deci oameni și să vedem ce s-a întâmplat. Au luat două care cu caii lor, și regele i-a trimis pe urmele armatei Aramului, zicând: „Duceți-vă și vedeți ce s-a întâmplat“. Au mers pe urma lor până la Iordan și iată că tot drumul era plin cu haine și cu lucruri pe care le aruncaseră arameii în goana lor. Mesagerii s-au întors și l-au înștiințat pe rege. Apoi poporul a ieșit și a jefuit tabăra arameilor. O măsură de făină aleasă a ajuns să se vândă cu un șechel, iar două măsuri de orz – cu un șechel, după Cuvântul Domnului. Regele l-a pus responsabil cu paza porții pe ofițerul pe a cărui mână se sprijinea, dar acesta a murit călcat în picioare de poporul de la poartă, după cuvântul rostit de omul lui Dumnezeu când coborâse regele la el. S-a împlinit întocmai cum i-a vorbit omul lui Dumnezeu regelui, când a zis: „Mâine, pe vremea aceasta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de făină aleasă cu un șechel și două măsuri de orz cu un șechel“. Atunci, ofițerul regelui îi spusese omului lui Dumnezeu: „Iată, nici dacă ar face Domnul ferestre în cer nu s-ar putea întâmpla un asemenea lucru“. Iar omul lui Dumnezeu îi răspunsese: „Iată, vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca de acolo“. Și, într-adevăr, așa i s-a și întâmplat. Poporul l-a călcat în picioare la poartă și a murit. Elisei îi zisese femeii pe al cărei fiu îl înviase: „Ridică-te și pleacă împreună cu familia ta și locuiește pe unde vei putea, pentru că Domnul a hotărât să vină o foamete de șapte ani peste țară, și ea a și început“. Femeia a făcut îndată așa cum îi spusese omul lui Dumnezeu. A plecat împreună cu familia ei și a locuit în țara filistenilor timp de șapte ani. La sfârșitul celor șapte ani, femeia s-a întors din țara filistenilor și a venit să-i facă regelui o rugăminte pentru casa și pământul ei. Regele tocmai vorbea cu Ghehazi, slujitorul omului lui Dumnezeu, și-i zicea: „Vorbește-mi, te rog, despre toate realizările lui Elisei!“. Chiar în momentul în care Ghehazi îi istorisea regelui cum a înviat Elisei un mort, iată că a intrat femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei, ca să facă o rugăminte regelui pentru casa și pământul ei. Și Ghehazi a zis: „O, rege, stăpânul meu, aceasta este femeia despre care vorbeam și acesta este fiul ei, care a fost înviat de Elisei!“. Regele a întrebat-o pe femeie și ea i-a istorisit totul. Apoi, regele i-a dat un demnitar, zicându-i: „Să i se înapoieze tot ce a fost al ei, împreună cu tot venitul pământului ei, din ziua în care a părăsit țara și până acum!“. Elisei a venit în Damasc. Ben-Hadad, regele Aramului, era bolnav. Și l-au înștiințat, zicând: „A venit omul lui Dumnezeu aici!“. Regele i-a zis lui Hazael: „Ia cu tine un dar, du-te, întâlnește-te cu omul lui Dumnezeu și întreabă-L pe Domnul prin el, zicând: «Mă voi vindeca de boala aceasta?»“. Hazael s-a dus să-l întâlnească și a luat în mâna lui un dar și tot felul de bunuri ale Damascului, încărcate pe patruzeci de cămile. Când a ajuns la Elisei, s-a înfățișat înaintea lui și a zis: ‒ Fiul tău, Ben-Hadad, regele Aramului, m-a trimis la tine să întreb: „Mă voi vindeca de boala aceasta?“. Elisei i-a răspuns: ‒ Du-te și spune-i: „Sigur te vei vindeca“, deși Domnul mi-a arătat că sigur va muri. Apoi și-a ațintit privirea spre Hazael și a rămas așa până când acesta și-a pierdut răbdarea. Și omul lui Dumnezeu a plâns. Hazael a întrebat: ‒ De ce plângi, stăpânul meu? El a răspuns: ‒ Pentru că știu răul pe care îl vei face fiilor lui Israel. Vei da foc cetăților lor întărite, îi vei ucide cu sabia pe tinerii lor, îi vei tăia în bucăți pe copiii lor și le vei spinteca pe femeile lor însărcinate. Hazael a zis: ‒ Dar ce este slujitorul tău, câinele acesta, ca să facă un lucru așa de mare? Elisei a răspuns: ‒ Domnul mi-a arătat că vei fi regele Aramului. Apoi Hazael a plecat de la Elisei și s-a întors la stăpânul său. Acesta l-a întrebat: ‒ Ce ți-a spus Elisei? El a răspuns: ‒ Mi-a spus că sigur te vei vindeca. Dar a doua zi Hazael a luat o pânză netedă și, după ce a înmuiat-o în apă, a întins-o pe fața regelui, care a murit. Și în locul lui a domnit Hazael. În al cincilea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, în timp ce Iehoșafat era rege al lui Iuda, a început să domnească Iehoram, fiul lui Iehoșafat, regele lui Iuda. El era în vârstă de treizeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de opt ani. El a umblat pe calea regilor lui Israel, făcând ce este rău înaintea ochilor Domnului, așa cum a făcut familia lui Ahab, căci soția lui era o fată a lui Ahab. Totuși, Domnul nu a dorit să distrugă Iuda, datorită lui David, slujitorul Său, fiindcă îi promisese că-i va da, pentru totdeauna, o lumină lui și urmașilor lui. Pe vremea lui Iehoram, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda și și-a numit propriul său rege. Atunci, Ioram a trecut în Țair împreună cu toate carele lui. El s-a sculat noaptea și l-a învins pe Edom, care îl înconjurase, pe el și pe conducătorii carelor. Însă cei din popor au fugit la casele lor. Edom s-a răsculat mereu împotriva stăpânirii lui Iuda, până în ziua aceasta. Tot în acea perioadă s-a răsculat și Libna. Celelalte fapte ale lui Ioram și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Ioram a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. În locul său a început să domnească Ahazia, fiul său. În al doisprezecelea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, a început să domnească Ahazia, fiul lui Iehoram, regele lui Iuda. Ahazia era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de un an. Numele mamei lui era Atalia, o nepoată a lui Omri, regele lui Israel. Și el a umblat pe calea familiei lui Ahab, făcând ce este rău înaintea ochilor Domnului, la fel ca familia lui Ahab, fiindcă era căsătorit cu cineva din familia lui Ahab. El a mers la război cu Ioram, fiul lui Ahab, împotriva lui Hazael, regele Aramului, în Ramotul Ghiladului. Acolo, însă, arameii l-au rănit pe Ioram. Regele Ioram s-a întors în Izreel ca să se vindece de rănile pe care i le făcuseră arameii la Rama, în timpul luptei cu Hazael, regele Aramului. Atunci Ahazia, fiul lui Iehoram, regele lui Iuda, s-a dus în Izreel ca să-l vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, deoarece acesta era rănit. Profetul Elisei l-a chemat pe unul dintre fiii profeților și i-a zis: „Înfășoară-ți brâul în jurul mijlocului, ia această sticluță cu ulei și du-te în Ramotul Ghiladului. Când vei ajunge acolo, caută-l pe Iehu, fiul lui Iehoșafat, fiul lui Nimși. Intră, ia-l dintre frații lui și du-l într-o cameră separată. Ia apoi sticluța cu ulei și toarnă uleiul pe capul lui, zicând: «Așa vorbește Domnul: ‘Te ung rege peste Israel!’». După aceea deschide ușa și fugi fără să te oprești“. Tânărul profet a plecat spre Ramotul Ghiladului. Când a ajuns, căpeteniile armatei stăteau împreună. El a zis: ‒ Căpetenie, am un mesaj pentru tine! ‒ Pentru care dintre noi? a întrebat Iehu. ‒ Pentru tine, căpetenie, a răspuns el. Iehu s-a ridicat și a intrat în casă. Tânărul i-a turnat uleiul pe cap și i-a zis: ‒ Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Te ung rege peste Israel, poporul Domnului. Să distrugi familia lui Ahab, stăpânul tău, ca astfel să răzbun sângele slujitorilor Mei, profeții, și sângele tuturor slujitorilor Domnului, vărsat de Izabela. Va pieri toată familia lui și voi nimici în Israel pe orice bărbat al lui Ahab, fie sclav, fie liber. Voi face familiei lui Ahab așa cum am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și așa cum am făcut familiei lui Bașa, fiul lui Ahia. Câinii o vor devora pe Izabela pe terenul din Izreel, și nu o va înmormânta nimeni“. Apoi a închis ușa și a fugit. Când a ieșit Iehu la slujitorii stăpânului său, aceștia l-au întrebat: ‒ Toate bune? De ce a venit acest nebun la tine? El le-a răspuns: ‒ Voi îl știți pe omul acesta și știți ce poate spune. Ei au zis: ‒ Minciună! Istorisește-ne acum! Iehu a răspuns: ‒ El mi-a zis astfel: „Așa vorbește Domnul: «Te ung rege peste Israel!»“. Ei s-au grăbit să-și ia mantiile și să le pună sub el, pe treptele goale. Apoi au sunat din trâmbiță și au zis: „Iehu este rege!“. Astfel a conspirat Iehu, fiul lui Iehoșafat, fiul lui Nimși, împotriva lui Ioram. (Ioram se afla în Ramotul Ghiladului, el și tot Israelul, ca să-l păzească de Hazael, regele Aramului. Fiind rănit, regele Ioram s-a întors în Izreel ca să se vindece de rănile pe care i le făcuseră arameii în timpul războiului cu Hazael, regele Aramului.) Iehu a zis: ‒ Dacă aceasta este și dorința voastră, atunci nu lăsați pe nimeni să scape din cetate, ca nu cumva să se ducă să istorisească aceasta în Izreel. Apoi Iehu a încălecat și s-a dus în Izreel, căci Ioram se odihnea acolo, iar Ahazia, regele lui Iuda, coborâse să-l vadă. Străjerul care stătea pe turnul din Izreel a văzut ceata lui Iehu venind și a zis: ‒ Văd o ceată! Ioram a zis: ‒ Ia un călăreț și trimite-l ca să-i întâmpine și să-i întrebe: „Este pace?“. Călărețul s-a dus să-l întâmpine și a zis: ‒ Așa vorbește regele: „Este pace?“. Iehu i-a răspuns: ‒ Ce te privește pe tine dacă este pace? Treci înapoia mea! Străjerul a anunțat, zicând: ‒ Mesagerul s-a dus până la ei, dar nu se mai întoarce! Atunci el a trimis un al doilea călăreț, care a ajuns la ei și a zis: ‒ Așa vorbește regele: „Este pace?“. Iehu a răspuns: ‒ Ce te privește pe tine dacă este pace? Treci înapoia mea! Străjerul a anunțat, zicând: ‒ A ajuns până la ei, dar nu se mai întoarce! Modul de mânuire a carului este ca a lui Iehu, fiul lui Nimși, căci el mână ca un nebun. Atunci Ioram a zis: ‒ Înhamă! După ce au înhămat caii la car, Ioram, regele lui Israel, și Ahazia, regele lui Iuda, au ieșit, fiecare în carul lui, și s-au dus ca să-l întâlnească pe Iehu. Ei l-au găsit pe terenul izreelitului Nabot. Când Ioram l-a văzut pe Iehu, a zis: ‒ Este pace, Iehu? Acesta a răspuns: ‒ Cum să fie pace atât timp cât vor continua preacurviile mamei tale, Izabela, și vrăjitoriile ei cele multe? Atunci Ioram a întors frâiele și a fugit, zicându-i lui Ahazia: ‒ Înșelătorie, Ahazia! Dar Iehu a luat arcul, a tras cu toată puterea și l-a lovit pe Ioram în piept. Săgeata i-a străpuns inima, iar el s-a prăbușit în car. Iehu i-a zis ofițerului său, Bidkar: „Ia-l și aruncă-l pe terenul izreelitului Nabot, căci, adu-ți aminte că, atunci când călăream împreună, în urma tatălui său, Ahab, Domnul a pronunțat împotriva lui rostirea aceasta: «Am văzut ieri sângele lui Nabot și sângele fiilor lui, zice Domnul, și sigur te voi face să plătești chiar pe acest teren, zice Domnul!». Ia-l, deci și aruncă-l pe teren, potrivit Cuvântului Domnului “. Când a văzut lucrul acesta, Ahazia, regele lui Iuda, a fugit spre Bet-Hagan. Iehu l-a urmărit și a zis: „ Omorâți-l și pe el!“. Și l-au lovit în car, la înălțimea Gur, care este lângă Ibleam, dar el a fugit la Meghido și a murit acolo. Slujitorii lui l-au dus într-un car la Ierusalim și l-au înmormântat în mormântul lui, alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. Ahazia ajunsese rege al lui Iuda în al unsprezecelea an al lui Ioram, fiul lui Ahab. Apoi, Iehu a venit în Izreel. Când a auzit Izabela, și-a vopsit ochii, și-a împodobit capul și s-a așezat la fereastră. În timp ce Iehu intra pe poartă, ea a zis: ‒ Este pace, Zimri, ucigașul stăpânului său? El și-a ridicat fața spre fereastră și a zis: ‒ Cine este de partea mea? Cine? Atunci, doi sau trei demnitari s-au uitat în jos înspre el. El a zis: ‒ Aruncați-o jos! Ei au aruncat-o jos, și sângele ei a țâșnit pe zid și pe cai. Iehu a călcat-o în picioare. Apoi Iehu a intrat în palat. După ce a mâncat și a băut, a zis: „Îngrijiți-vă de blestemata aceea și îngropați-o, căci a fost fată de rege“. Dar când au ajuns la ea, ca s-o îngroape, n-au mai găsit din ea decât craniul, picioarele și palmele mâinilor. Ei s-au întors și l-au înștiințat pe Iehu, care a zis: „Acesta este Cuvântul Domnului, pe care El îl spusese prin slujitorul Său, Ilie tișbitul: «Câinii vor devora carnea Izabelei pe terenul din Izreel. Și cadavrul Izabelei va fi, pe terenul lui Izreel, asemenea gunoiului de pe câmpie, astfel încât nu vor putea zice: ‘Aceasta este Izabela!’»“. În Samaria erau șaptezeci dintre urmașii lui Ahab. Iehu a scris scrisori și le-a trimis în Samaria la conducătorii lui Izreel, la bătrâni și la îngrijitorii urmașilor lui Ahab, zicând: „Imediat ce va ajunge scrisoarea aceasta la voi – pentru că urmașii stăpânului vostru sunt la voi și aveți care și cai, o cetate fortificată și arme – alegeți-l pe cel mai bun și mai capabil dintre urmașii stăpânului vostru, puneți-l pe tronul tatălui său și luptați pentru Casa stăpânului vostru“. Ei, însă, s-au temut foarte tare și au zis: „Iată că doi regi n-au putut să i se împotrivească. Cum îi vom sta noi împotrivă?“. Administratorul palatului împreună cu supraveghetorul cetății, cu bătrânii și cu îngrijitorii i-au trimis un mesaj lui Iehu, zicând: „Noi suntem slujitorii tăi și vom face tot ce ne vei spune. Nu vom face pe nimeni rege. Fă ce consideri că este bine“. Iehu le-a scris o a doua scrisoare, zicând: „Dacă sunteți de partea mea și dacă vreți să mă ascultați, luați capetele urmașilor stăpânului vostru și veniți la mine în Izreel, mâine, pe vremea aceasta“. Cei șaptezeci de urmași ai regelui erau în grija conducătorilor cetății, care-i crescuseră. Când a ajuns scrisoarea la ei, i-au luat pe cei șaptezeci de urmași ai regelui, i-au înjunghiat, le-au pus capetele în coșuri și i le-au trimis lui Iehu, în Izreel. Mesagerul a venit și l-a înștiințat pe Iehu, zicând: ‒ Au adus capetele fiilor regelui. Iehu le-a zis: ‒ Faceți cu ele două grămezi la intrarea porții și lăsați-le acolo până dimineață. Dimineața, el a ieșit, a stat înaintea întregului popor și a zis: „Voi sunteți drepți! Iată că eu am conspirat împotriva stăpânului meu și l-am ucis, dar pe toți aceștia cine i-a omorât? Să știți acum că nimic din Cuvântul Domnului, pe care l-a rostit Domnul împotriva familiei lui Ahab, nu va rămâne neîmplinit. Domnul a făcut ce a spus prin slujitorul Său Ilie“. Iehu a ucis tot ce a rămas din familia lui Ahab în Izreel, pe toți demnitarii lui, pe prietenii și pe preoții lui, astfel încât n-a mai rămas niciun supraviețuitor. Apoi s-a ridicat, a ieșit și a plecat spre Samaria. Pe drum, când a ajuns la Bet-Ekedul Păstorilor, Iehu i-a întâlnit pe frații lui Ahazia, regele lui Iuda. El a întrebat: ‒ Cine sunteți voi? Ei au răspuns: ‒ Noi suntem frații lui Ahazia și ne-am coborât să-i salutăm pe fiii regelui și pe fiii reginei. Atunci Iehu a zis: ‒ Prindeți-i vii! Ei i-au prins vii și i-au înjunghiat la fântâna Bet-Ekedului. Erau în număr de patruzeci și doi. N-a cruțat pe niciunul dintre ei. După ce a plecat de acolo, s-a întâlnit cu Ionadab, fiul lui Recab, care venea să-l întâlnească. Iehu l-a binecuvântat și i-a zis: ‒ Este oare inima ta dreaptă, tot așa cum este inima mea față de inima ta? Ionadab a răspuns: ‒ Da, este! Iehu a zis: ‒ Dacă este, atunci dă-mi mâna! Ionadab i-a dat mâna, și Iehu l-a urcat la el în car. În timp ce-l urca în carul său, Iehu a zis: ‒ Vino cu mine și vei vedea râvna mea pentru Domnul. Când a ajuns Iehu în Samaria, i-a ucis pe toți aceia care îi rămăseseră lui Ahab în Samaria, nimicindu-i după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie. Apoi, Iehu a convocat tot poporul și le-a zis: „Ahab i-a slujit puțin lui Baal. Iehu însă îi va sluji mult! Chemați-i la mine pe toți profeții lui Baal, pe toți cei ce-l slujesc și pe toți preoții lui. Aveți grijă să nu lipsească niciunul, pentru că doresc să aduc o mare jertfă lui Baal. Oricine va lipsi nu va rămâne în viață“. Însă Iehu lucra cu viclenie, ca să-i nimicească pe toți slujitorii lui Baal. Iehu a zis: „Proclamați o adunare în cinstea lui Baal!“. Și ei au proclamat o adunare. Iehu a trimis anunțul prin tot Israelul și, astfel, toți slujitorii lui Baal au venit la el. N-a rămas niciunul care să nu fi venit. Au intrat în templul lui Baal, până când templul lui Baal s-a umplut de la un capăt la celălalt. Apoi, Iehu i-a zis celui ce păzea veșmintele: „Adu veșminte pentru toți slujitorii lui Baal!“. Și el a adus veșminte tuturor. Iehu și Ionadab, fiul lui Recab, au intrat în templul lui Baal. Ei au spus slujitorilor lui Baal: „Cercetați și vedeți ca nu cumva să fie printre voi vreun slujitor al Domnului, ci doar slujitorii lui Baal“. Așadar, ei au intrat în templu ca să aducă jertfe și arderi-de-tot. Însă Iehu pusese la pândă afară optzeci de oameni, cărora le spusese: „Cine va lăsa să scape pe vreunul dintre aceia pe care îi dau în mâinile voastre, va plăti cu propria viață pentru viața omului aceluia“. Imediat ce a terminat de adus arderile-de-tot, Iehu a poruncit gărzilor și ofițerilor: „Intrați și ucideți-i! Să nu scape niciunul!“. După ce i-au trecut prin ascuțișul sabiei, gărzile și ofițerii i-au aruncat afară din templu. Apoi s-au dus până în sanctuarul templului lui Baal, au scos afară stâlpul sacru din templul lui Baal și l-au ars. Au dărâmat atât stâlpul lui Baal, cât și templul lui Baal, folosindu-l apoi ca latrină până în ziua aceasta. Și, astfel, Iehu a nimicit din Israel închinarea la Baal. Dar Iehu nu a renunțat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, și anume la închinarea înaintea vițeilor de aur din Betel și Dan. Domnul i-a zis lui Iehu: „Pentru că ai făcut bine, îndeplinind ce este drept înaintea ochilor Mei, și i-ai făcut familiei lui Ahab potrivit cu tot ce era în inima Mea, urmașii tăi vor domni peste Israel până la a patra generație“. Totuși, Iehu nu a vegheat să păzească Legea Domnului, Dumnezeul lui Israel, din toată inima lui. El nu a renunțat la păcatele lui Ieroboam, care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. În acele zile, Domnul a început să reducă teritoriul lui Israel. Hazael l-a învins pe Israel prin toate teritoriile din țară: de la Iordan, spre est, în toată țara Ghiladului, și anume teritoriul lui Gad, al lui Ruben și al lui Manase; apoi de la Aroer, care este lângă pârâul Arnon, până la Ghilad și Bașan. Celelalte fapte ale lui Iehu, tot ce a făcut el și toate realizările lui, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Iehu a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în Samaria, iar în locul său a domnit fiul său Iehoahaz. Iehu a domnit peste Israel, în Samaria, timp de douăzeci și opt de ani. Când Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei a murit, s-a ridicat și i-a nimicit pe toți cei de neam regal. Dar Iehoșeba, fata regelui Ioram și sora lui Ahazia, l-a luat pe ascuns pe Ioaș, fiul lui Ahazia, din mijlocul fiilor regelui, înainte ca ei să fi fost omorâți, și l-a dus împreună cu doica lui în camera paturilor. Astfel, ea l-a ascuns de Atalia și n-a fost omorât. Ioaș a rămas ascuns împreună cu ea în Casa Domnului timp de șase ani, iar peste țară a domnit Atalia. În cel de-al șaptelea an, Iehoiada a trimis după căpeteniile peste sute, după cariți și după gărzi. După ce i-a adus la el, în Casa Domnului, regele a încheiat un legământ cu ei, punându-i să jure în Casa Domnului. Apoi li l-a arătat pe fiul regelui și le-a poruncit, zicând: „Iată ce trebuie să faceți: o treime din voi, adică cei care intrați la slujbă în ziua de Sabat și care păziți palatul regelui, împreună cu o altă treime din voi, adică cei ce sunteți la Poarta Sur, și cu încă o treime din voi, adică cei ce sunteți la poartă, înapoia gărzilor, și care păziți Casa cu schimbul, precum și cele două cete ale voastre, adică toți cei care ieșiți de la slujbă în ziua de Sabat, veți păzi Casa Domnului, unde se află regele. Va trebui să stați împrejurul regelui, fiecare om cu arma în mână. Oricine se va apropia de șirurile voastre trebuie omorât. Stați aproape de rege când va ieși și când va intra!“. Căpeteniile peste sute au făcut așa cum le-a poruncit preotul Iehoiada. Prin urmare, și-au luat fiecare oamenii, atât pe cei care intrau la slujbă în ziua de Sabat, cât și pe cei care ieșeau de la slujbă în ziua de Sabat, și au venit la preotul Iehoiada. Apoi preotul le-a dat căpeteniilor peste sute sulițele și scuturile care aparținuseră regelui David și care erau în Casa Domnului. Gărzile, fiecare cu arma în mână, s-au așezat de jur împrejurul regelui, din partea dreaptă a Casei, până în partea stângă a Casei, aproape de altar și de Casă. Atunci, Iehoiada l-a adus pe fiul regelui, i-a pus coroana pe cap și i-a înmânat Mărturia. L-au numit rege și l-au uns, bătând din palme și strigând: „Trăiască regele!“. Când a auzit Atalia vuietul gărzilor și al poporului, a venit spre mulțimea de la Casa Domnului. S-a uitat și, iată că regele stătea lângă stâlp, așa cum era obiceiul. Căpeteniile și trâmbițașii erau lângă rege și tot poporul țării se bucura și suna din trâmbițe. Atunci Atalia și-a sfâșiat hainele și a strigat: „Trădare! Trădare!“. Preotul Iehoiada le-a poruncit căpeteniilor peste sute, care conduceau armata, zicându-le: „Scoateți-o afară dintre rânduri și oricine o va urma să fie omorât cu sabia!“. Căci preotul zisese: „Să nu fie omorâtă în Casa Domnului!“. Au pus mâna pe ea în momentul în care trecea prin locul pe unde intră caii în curtea palatului regelui și a fost omorâtă acolo. Iehoiada a încheiat un legământ între Domnul, pe de o parte, și rege și popor, pe de altă parte, potrivit căruia ei vor fi poporul Domnului. De asemenea, a încheiat un legământ între rege și popor. Tot poporul țării s-a dus la templul lui Baal și l-a dărâmat. Ei au sfărâmat de tot altarele lui și chipurile lui cioplite, iar pe Matan, preotul lui Baal, l-au ucis în fața altarelor. Apoi, preotul a pus responsabili peste Casa Domnului. După aceea, Iehoiada a luat cu el căpeteniile peste sute, cariții, gărzile și tot poporul țării. Aceștia l-au luat pe rege de la Casa Domnului și au venit la palatul regelui pe drumul care duce prin poarta gărzilor. Regele s-a așezat pe tronul regal. Și tot poporul țării s-a bucurat, iar cetatea s-a liniștit pentru că Atalia fusese omorâtă cu sabia la palatul regelui. Ioaș era în vârstă de șapte ani când a devenit rege. Ioaș a devenit rege în al șaptelea an al lui Iehu și a domnit la Ierusalim timp de patruzeci de ani. Mama lui se numea Țibia și era din Beer-Șeba. Ioaș a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, în toate zilele în care a fost îndrumat de preotul Iehoiada. Totuși, înălțimile n-au fost îndepărtate, iar poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. Ioaș le-a zis preoților: „Strângeți tot argintul care a fost adus ca dar sfânt la Casa Domnului, și anume argintul strâns la numărătoarea poporului, argintul primit pentru răscumpărarea oamenilor, după evaluarea făcută, și tot argintul pe care cineva îl aduce din inimă la Casa Domnului. Fiecare preot să-l ia de la vistiernici și să-l folosească la repararea spărturilor Casei, oriunde va descoperi ceva de reparat“. Dar în al douăzeci și treilea an al regelui Ioaș, preoții încă nu reparaseră spărturile Casei. Regele Ioaș i-a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți și le-a zis: „De ce n-ați reparat spărturile Casei? Acum, să nu mai luați argint de la vistiernicii voștri, ci să-l dați pentru repararea spărturilor Casei“. Preoții au fost de acord să nu mai ia argint de la popor și să nu se mai ocupe ei de repararea spărturilor Casei. Prin urmare, preotul Iehoiada a luat un cufăr, i-a făcut o gaură în capac și l-a pus alături de altar, pe partea dreaptă cum se intră în Casa Domnului. Preoții, care păzeau poarta, puneau în el tot argintul care se aducea la Casa Domnului. Și când vedeau că era prea mult argint în cufăr, venea scribul regelui împreună cu marele preot, numărau tot argintul care era adus la Casa Domnului și îl puneau în săculeți. Apoi dădeau argintul cântărit celor ce supravegheau lucrarea la Casa Domnului. Acest argint era folosit pentru plata tâmplarilor și a constructorilor care lucrau la Casa Domnului, a zidarilor și a cioplitorilor în piatră, pentru cumpărarea lemnelor și a pietrelor cioplite necesare pentru repararea spărturilor Casei Domnului și pentru orice altă cheltuială care se făcea pentru repararea Casei. Argintul care era adus la Casa Domnului n-a fost folosit pentru confecționarea ligheanelor de argint, a mucarnițelor, a vaselor, a trâmbițelor și nici pentru achiziționarea vreunui vas de aur sau de argint pentru Casa Domnului, ci cu el au fost plătiți cei ce făceau lucrarea la restaurarea Casei Domnului. Nu se cerea socoteală oamenilor cărora li se încredința argintul pentru a plăti lucrătorii, fiindcă lucrau cu credincioșie. Argintul de la jertfele pentru vină și argintul de la jertfele pentru păcat nu era adus la Casa Domnului, ci era pentru preoți. În vremea aceea, Hazael, regele Aramului, s-a dus să lupte împotriva Gatului și l-a capturat. Apoi și-a îndreptat fața ca să meargă împotriva Ierusalimului. Dar Ioaș, regele lui Iuda, a luat toate lucrurile sfinte care au fost închinate Domnului de către înaintașii lui, regii lui Iuda, și anume de Iehoșafat, de Iehoram și de Ahazia, și tot aurul care se afla în vistieria Casei Domnului și în palatul regelui și le-a trimis lui Hazael, regele Aramului, care nu a mai venit împotriva Ierusalimului. Celelalte fapte ale lui Ioaș și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Slujitorii lui s-au ridicat și au conspirat împotriva lui la Bet-Milo, pe drumul care coboară spre Sila. Iozabad, fiul lui Șimat, și Iehozabad, fiul lui Șomer, slujitorii săi, l-au lovit, iar el a murit. L-au înmormântat alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Amația. Iehoahaz, fiul lui Iehu, a început să domnească peste Israel în Samaria, în al douăzeci și treilea an al lui Ioaș, fiul lui Ahazia, și a domnit timp de șaptesprezece ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, trăind în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, și nu s-a depărtat de ele. Domnul S-a mâniat pe Israel și l-a dat pentru multe zile pe mâna lui Hazael, regele Aramului, și pe mâna lui Ben-Hadad, fiul său. Iehoahaz a căutat fața Domnului, și Domnul l-a ascultat pentru că a văzut felul în care Israel era asuprit, căci regele Aramului îi asuprea. Prin urmare, Domnul i-a dat lui Israel un eliberator și poporul a scăpat din mâna arameilor. Și fiii lui Israel au locuit în corturile lor, ca mai înainte. Dar, cu toate acestea, ei nu s-au depărtat de păcatele familiei lui Ieroboam, care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, ci au umblat în ele. De asemenea, stâlpul Așerei a rămas în continuare în picioare în Samaria. El nu i-a mai lăsat popor lui Iehoahaz, decât cincizeci de călăreți, zece care și zece mii de pedestrași, căci regele Aramului îi distrusese și îi făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare. Celelalte fapte ale lui Iehoahaz, tot ce a făcut el și realizările lui, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Iehoahaz a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în Samaria, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoaș. În al treizeci și șaptelea an al lui Ioaș, regele lui Iuda, Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, a început să domnească peste Israel, în Samaria, și a domnit timp de șaisprezece ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și nu s-a depărtat de niciunul dintre păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. Celelalte fapte ale lui Iehoaș, tot ce a făcut el și realizările lui în timpul războiului cu Amația, regele lui Iuda, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Iehoaș a adormit alături de strămoșii săi și în locul lui a domnit Ieroboam. Ioaș a fost înmormântat în Samaria, alături de regii lui Israel. Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care urma să moară. Iehoaș, regele lui Israel, s-a dus la el și a plâns înaintea lui, zicând: ‒ Părintele meu! Părintele meu! Carul lui Israel și călăreții lui! Elisei i-a zis: ‒ Ia un arc și niște săgeți! Și el a luat un arc și niște săgeți. Apoi i-a zis regelui lui Israel: ‒ Acum încordează arcul cu mâna ta! După ce a încordat arcul cu mâna lui, Elisei și-a pus mâinile pe mâinile regelui. Elisei a zis: ‒ Deschide fereastra dinspre est! Și el a deschis-o. Elisei i-a zis: ‒ Trage! Și el a tras. Apoi Elisei a zis: ‒ Aceasta este săgeata victoriei Domnului, o săgeată a victoriei împotriva lui Aram, căci tu îi vei lovi pe aramei la Afek până îi vei nimici. Apoi i-a zis: ‒ Ia săgețile! Și el le-a luat. Apoi i-a zis regelui lui Israel: ‒ Lovește pământul cu ele! El a lovit pământul de trei ori, și apoi s-a oprit. Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el și i-a zis: ‒ Ar fi trebuit să lovești de cinci sau de șase ori, și atunci i-ai fi lovit pe aramei până i-ai fi nimicit. Acum, însă, îi vei învinge doar de trei ori. Elisei a murit și a fost înmormântat. În anul următor, niște cete de moabiți au invadat țara. Când niște bărbați care îngropau un mort au văzut una dintre aceste cete, s-au grăbit și au aruncat trupul mortului în mormântul lui Elisei. Când trupul mortului a atins oasele lui Elisei, omul a înviat și s-a ridicat în picioare. Hazael, regele Aramului, l-a asuprit pe Israel în toate zilele vieții lui Iehoahaz. Totuși, Domnul Și-a arătat bunăvoința față de ei, a avut milă de ei și S-a întors spre ei datorită legământului Său cu Avraam, Isaac și Iacov. El n-a dorit să-i distrugă și, până acum, nu i-a alungat din prezența Lui. Hazael, regele Aramului, a murit, iar în locul lui a domnit fiul său Ben-Hadad. Atunci Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, a luat înapoi din mâna lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetățile pe care le cucerise Hazael de la Iehoahaz, tatăl său. Iehoaș l-a învins de trei ori și, astfel, a luat înapoi cetățile lui Israel. În al doilea an al lui Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, regele lui Israel, a început să domnească Amația, fiul lui Ioaș, regele lui Iuda. El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Iehoadan și era din Ierusalim. El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, dar nu ca tatăl său David, ci, în toate lucrurile, a procedat la fel cum făcuse tatăl său Ioaș. Totuși, înălțimile n-au fost îndepărtate, iar poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. După ce și-a consolidat domnia, el i-a omorât pe slujitorii care-l uciseseră pe tatăl său, regele. Totuși, pe fiii ucigașilor nu i-a omorât, după cum este scris în Cartea Legii lui Moise, în care Domnul a poruncit, zicând: „Să nu-i omori pe părinți pentru copii și nici pe copii pentru părinți, ci fiecare om să fie omorât pentru păcatul lui“. El a omorât zece mii de edomiți în Valea Sării și a cucerit Sela prin luptă, punându-i apoi numele Iokteel, nume pe care și l-a păstrat până în ziua aceasta. După aceea, Amația a trimis niște mesageri la Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, fiul lui Iehu, regele lui Israel, ca să-i spună: ‒ Vino să ne confruntăm! Iehoaș, regele lui Israel, i-a răspuns lui Amația, regele lui Iuda, zicând: ‒ Spinul din Liban a trimis să-i spună cedrului din Liban: „Dă-o pe fata ta de soție fiului meu!“. Însă una dintre vietățile câmpului a trecut pe acolo și a călcat spinul în picioare. Tu ai învins într-adevăr Edomul și de aceea ți s-a înălțat inima! Bucură-te de gloria ta și rămâi acasă. De ce să provoci o nenorocire care ar duce la căderea ta și a lui Iuda? Amația însă n-a ascultat. Prin urmare, Iehoaș, regele lui Israel, a pornit la luptă. El și Amația, regele lui Iuda, s-au confruntat la Bet-Șemeș, în Iuda. Iuda a fost învins de Israel și fiecare om a fugit acasă. Iehoaș, regele lui Israel, l-a prins pe Amația, regele lui Iuda, fiul lui Ioaș, fiul lui Ahazia, la Bet-Șemeș. Apoi Iehoaș a venit la Ierusalim și a spart zidul Ierusalimului de la Poarta Efraim până la Poarta Unghiului, pe o lungime de patru sute de coți. A luat tot aurul și argintul, împreună cu toate obiectele pe care le-a găsit în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui. A luat și prizonieri, și apoi s-a întors în Samaria. Celelalte fapte ale lui Iehoaș, ce a făcut el și realizările lui în timpul războiului cu Amația, regele lui Iuda, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Iehoaș a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în Samaria, alături de regii lui Israel. Și în locul lui a domnit fiul său Ieroboam. Amația, fiul lui Ioaș, regele lui Iuda, a mai trăit încă cincisprezece ani după moartea lui Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, regele lui Israel. Celelalte fapte ale lui Amația, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Slujitorii lui Amația au pus la cale o conspirație împotriva lui, la Ierusalim. El a fugit la Lachiș, dar ei au trimis după el oameni care l-au omorât acolo. L-au adus pe cai și a fost înmormântat la Ierusalim, alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. Și tot poporul lui Iuda l-a luat pe Azaria, care era în vârstă de șaisprezece ani, și l-a numit rege în locul tatălui său Amația. Azaria a reconstruit Elatul și l-a adus din nou sub stăpânirea lui Iuda, după ce regele Amația a adormit alături de strămoșii săi. Ieroboam, fiul lui Iehoaș, regele lui Israel, a început să domnească la Samaria în al cincisprezecelea an al lui Amația, fiul lui Ioaș, regele lui Iuda. El a domnit timp de patruzeci și unu de ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și nu s-a depărtat de niciunul dintre păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. A restabilit granița lui Israel, de la Lebo-Hamat până la Marea Arabei, după Cuvântul Domnului, Dumnezeul lui Israel, rostit prin slujitorul Său Iona, fiul lui Amitai, profetul din Gat-Hefer – căci Domnul văzuse că suferința celor din Israel, sclav sau om liber, era foarte mare și nu era niciun ajutor pentru Israel. Domnul nu hotărâse că va șterge numele lui Israel de sub ceruri, astfel că El i-a eliberat prin mâna lui Ieroboam, fiul lui Iehoaș. Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el și realizările lui din timpul războiului în urma căruia a luat înapoi, pentru Israel, Damascul și Hamatul, care aparținuseră lui Iuda, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Ieroboam a adormit alături de strămoșii săi, regii lui Israel. Și în locul lui a domnit fiul său Zaharia. Azaria, fiul lui Amația, regele lui Iuda, a început să domnească în al douăzeci și șaptelea an al lui Ieroboam, regele lui Israel. Azaria era în vârstă de șaisprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de cincizeci și doi de ani. Mama lui se numea Iecolia și era din Ierusalim. El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse tatăl său Amația. Totuși, înălțimile n-au fost îndepărtate, iar poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. Domnul l-a lovit pe rege cu lepră și a rămas lepros până în ziua morții lui. El a locuit într-o casă izolată. Cel care supraveghea palatul și judeca poporul țării era Iotam, fiul regelui. Celelalte fapte ale lui Azaria, tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Azaria a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Iotam. Zaharia, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al treizeci și optulea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit timp de șase luni. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, la fel cum au făcut părinții săi. El nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. Șalum, fiul lui Iabeș, a conspirat împotriva lui, l-a lovit înaintea poporului și l-a omorât; apoi a domnit în locul lui. Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“. Așa s-a împlinit Cuvântul Domnului cu privire la Iehu, care zicea: „Urmașii tăi vor domni peste Israel până la a patra generație“. Șalum, fiul lui Iabeș, a început să domnească în al treizeci și nouălea an al lui Uzia, regele lui Iuda. El a domnit la Samaria timp de o lună. Atunci Menahem, fiul lui Gadi, a plecat din Tirța și a venit în Samaria. El l-a ucis pe Șalum, fiul lui Iabeș, în Samaria, și a domnit în locul lui. Celelalte fapte ale lui Șalum și conspirația pe care el a pus-o la cale, iată că sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“. Menahem a nimicit atunci Tifsah și tot ce era în ea, precum și teritoriile ei dinspre Tirța, fiindcă nu și-a deschis porțile. El a nimicit-o și le-a spintecat pe toate femeile însărcinate. Menahem, fiul lui Gadi, a început să domnească peste Israel în al treizeci și nouălea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit la Samaria timp de zece ani. Toată viața el a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. Când Pul, împăratul Asiriei, a invadat țara, Menahem i-a dat o mie de talanți de argint pentru ca acesta să-l ajute să-și întărească stăpânirea. Menahem a cerut argintul acesta de la toți oamenii înstăriți din Israel, fiecare dându-i împăratului Asiriei câte cincizeci de șecheli de argint. Prin urmare, împăratul Asiriei s-a întors și nu s-a mai oprit în țară. Celelalte fapte ale lui Menahem și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? Menahem a adormit alături de strămoșii săi și în locul lui a domnit fiul său Pekahia. Pekahia, fiul lui Menahem, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al cincizecilea an al lui Azaria, regele lui Iuda. El a domnit timp de doi ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. Unul dintre ofițerii lui Pekahia, și anume Pekah, fiul lui Remalia, a conspirat împotriva lui și, împreună cu cincizeci de ghiladiți, l-a omorât pe rege, precum și pe Argob și pe Arieh, în Samaria, în fortăreața palatului regelui. Așadar, Pekahia a fost ucis de Pekah, care a domnit apoi în locul acestuia. Celelalte fapte ale lui Pekahia și tot ce a făcut el sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“. Pekah, fiul lui Remalia, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al cincizeci și doilea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit timp de douăzeci de ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. În timpul domniei lui Pekah, regele lui Israel, Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, a capturat cetățile: Iyon, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Kedeș, Hațor, Ghilad și Galileea, precum și toată țara lui Neftali și i-a dus pe locuitorii lor în captivitate în Asiria. Apoi Osea, fiul lui Ela, a conspirat împotriva lui Pekah, fiul lui Remalia, și l-a omorât. Osea a început să domnească în locul lui în al douăzecilea an al lui Iotam, fiul lui Uzia. Celelalte fapte ale lui Pekah și tot ce a făcut el sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“. Iotam, fiul lui Uzia, a început să domnească peste Iuda în al doilea an al lui Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel. El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. Mama lui se numea Ierușa și era fata lui Țadok. El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse și tatăl său Uzia. Totuși, înălțimile n-au fost îndepărtate, iar poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. El a construit Poarta de Sus a Casei Domnului. Celelalte fapte ale lui Iotam, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? În acele zile, Domnul a început să-i trimită împotriva lui Iuda pe Rețin, regele Aramului, și pe Pekah, fiul lui Remalia. Iotam a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în cetatea tatălui său, David. Și în locul lui a domnit fiul său Ahaz. Ahaz, fiul lui Iotam, regele lui Iuda, a devenit rege în al șaptesprezecelea an al lui Pekah, fiul lui Remalia. Ahaz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. El nu a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul lui, așa cum făcuse strămoșul său David, ci a umblat pe calea regilor lui Israel. El și-a sacrificat fiul în foc, potrivit cu practicile scârboase ale națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel. De asemenea, a adus jertfe și tămâie pe înălțimi, pe dealuri și sub orice copac verde. Atunci Rețin, regele Aramului, și Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, s-au dus să lupte împotriva Ierusalimului. L-au asediat pe Ahaz, dar n-au putut să-l învingă. În vremea aceea, Rețin, regele Aramului, a readus Elatul sub stăpânirea Aramului, alungându-i pe iudei. Astfel edomiții s-au întors la Elat și au locuit acolo până în ziua aceasta. Ahaz a trimis niște mesageri la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, ca să-i spună: „Eu sunt slujitorul tău și fiul tău! Vino și eliberează-mă din mâna regelui Aramului și din mâna regelui lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea“. Ahaz a luat argintul și aurul care se aflau în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui și le-a trimis ca dar împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei l-a ascultat. Și, astfel, împăratul Asiriei a venit împotriva Damascului și l-a capturat. Apoi i-a dus pe locuitori în captivitate la Chir și l-a omorât pe Rețin. Regele Ahaz a plecat la Damasc pentru a-l întâlni pe Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Când a văzut altarul care era în Damasc, regele Ahaz a trimis preotului Urie modelul altarului și schița lui, cu fiecare detaliu. Preotul Urie a construit un altar potrivit cu toate detaliile trimise din Damasc de regele Ahaz. Preotul Urie l-a terminat înainte de întoarcerea regelui din Damasc. Când s-a întors regele din Damasc și a văzut altarul, s-a apropiat de el și a adus jertfe pe el. A adus pe altar arderile-de-tot și darurile de mâncare, a turnat darurile de băutură și a vărsat sângele jertfelor pentru pace. A îndepărtat dinaintea Casei altarul de bronz care era înaintea Domnului, pentru a nu fi între noul altar și Casa Domnului și l-a așezat la nord de noul altar. Regele Ahaz i-a poruncit preotului Urie, zicând: „Să aduci pe altarul cel mare arderea-de-tot de dimineață și darul de mâncare de seară, arderea-de-tot a regelui și darul lui de mâncare, arderea-de-tot a întregului popor din țară, darul lor de mâncare și darurile lor de băutură; să torni pe el tot sângele arderilor-de-tot și tot sângele jertfelor. Iar altarul de bronz îl voi folosi pentru a căuta călăuzire!“. Și preotul Urie a făcut totul așa cum i-a poruncit regele Ahaz. Regele Ahaz a sfărâmat panelele piedestalelor și a îndepărtat bazinele de pe ele. A dat jos și „marea“ de pe boii de bronz care erau sub ea și a așezat-o pe o pardoseală de piatră. La dorința împăratului Asiriei a îndepărtat din Casa Domnului atât arcada Sabatului, care fusese construită în interiorul Casei, cât și intrarea de afară a regelui. Celelalte fapte pe care le-a făcut Ahaz, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Ahaz a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Ezechia. Osea, fiul lui Ela, a început să domnească peste Israel, la Samaria, în al doisprezecelea an al lui Ahaz, regele lui Iuda, și a domnit timp de nouă ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, însă nu ca regii lui Israel de dinaintea lui. Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a ridicat împotriva lui și, astfel, Osea a devenit vasalul lui și i-a plătit tribut. Împăratul Asiriei a descoperit însă o conspirație de-a lui Osea, care îi trimisese mesageri lui So, regele Egiptului, și nu-i mai aducea tributul anual împăratului Asiriei. Prin urmare, împăratul Asiriei l-a prins și l-a aruncat în închisoare. Împăratul Asiriei a străbătut toată țara și a venit împotriva Samariei, pe care a asediat-o timp de trei ani. În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a cucerit Samaria și l-a dus pe Israel în captivitate în Asiria. El i-a pus să locuiască în Halah, în Gozan, de-a lungul râului Habor, și în cetățile mezilor. Acestea s-au întâmplat din cauză că fiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul lor, Care i-a scos din țara Egiptului, de sub stăpânirea lui Faraon, regele Egiptului. Ei s-au temut de alți dumnezei și au urmat obiceiurile națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel, și obiceiurile făcute de regii lui Israel. Fiii lui Israel au făcut pe ascuns împotriva Domnului, Dumnezeul lor, fapte care nu erau drepte. Ei și-au construit înălțimi în toate cetățile lor, de la turnurile străjerilor până la cetățile fortificate. Și-au ridicat stâlpi sacri și așere pe orice deal înalt și sub orice copac verde. Au ars tămâie pe toate înălțimile, la fel ca națiunile pe care le-a alungat Domnul dinaintea lor și au făcut lucruri rele, mâniindu-L pe Domnul. Ei au slujit idolilor, deși Domnul le spusese: „Să nu faceți lucrul acesta!“. Domnul le-a avertizat pe Israel și pe Iuda prin toți profeții Săi și prin toți văzătorii, zicând: „Întoarceți-vă de la căile voastre cele rele și păziți poruncile și hotărârile Mele, potrivit cu toată Legea pe care am poruncit-o strămoșilor voștri și pe care v-am trimis-o prin slujitorii Mei, profeții!“. Dar ei n-au ascultat. S-au încăpățânat, la fel ca strămoșii lor, care nu crezuseră în Domnul, Dumnezeul lor. Ei au respins hotărârile Lui, legământul încheiat cu strămoșii lor și învățăturile pe care li le-a dat El. Au umblat după deșertăciuni și au devenit ei înșiși deșertăciuni. S-au luat după națiunile care erau în jurul lor, cu toate că Domnul le poruncise să nu facă asemenea lor. Ei au renunțat la toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, și și-au turnat ca idoli doi viței și un stâlp al Așerei. S-au închinat întregii armate a cerurilor și i-au slujit lui Baal. Și-au sacrificat în foc fiii și fiicele, s-au ocupat cu divinația și cu interpretarea semnelor și s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea ochilor Domnului, mâniindu-L. De aceea Domnul S-a mâniat foarte tare pe Israel și l-a îndepărtat din prezența Lui, astfel încât n-a mai rămas decât seminția lui Iuda. Însă nici Iuda nu a păzit poruncile Domnului, Dumnezeul lui, ci a practicat obiceiurile făcute de Israel. Atunci Domnul a respins tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat pe mâna jefuitorilor și, în cele din urmă, i-a alungat din prezența Lui. Căci atunci când El îl despărțise pe Israel de Casa lui David, ei îl făcuseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a îndepărtat pe Israel de Domnul și l-a făcut să comită un mare păcat. Fiii lui Israel au continuat să comită toate păcatele pe care le-a făcut Ieroboam și nu s-au depărtat de ele, până când, în cele din urmă, Domnul l-a îndepărtat pe Israel din prezența Sa, așa cum vestise prin toți slujitorii Săi, profeții. Și, astfel, Israel a fost luat de pe teritoriul său și dus în captivitate, în Asiria, unde a rămas până în ziua aceasta. Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat și din Sefarvaim și i-a așezat în cetățile Samariei, în locul fiilor lui Israel. Ei au luat în stăpânire Samaria și au locuit în cetățile ei. Când au început ei să locuiască acolo, nu se temeau de Domnul și, prin urmare, Domnul a trimis împotriva lor niște lei care au ucis câțiva dintre ei. Atunci i-au zis împăratului Asiriei: „Națiunile pe care le-ai exilat și le-ai pus să locuiască în cetățile Samariei nu cunosc cerințele Dumnezeului țării. El a trimis împotriva lor niște lei și acestea au fost omorâte de ei, pentru că nu cunosc cerințele Dumnezeului țării!“. Atunci împăratul Asiriei a poruncit, zicând: „Trimiteți-l pe unul dintre preoții care au fost luați captivi de acolo. Acesta să meargă și să locuiască acolo, ca să-i învețe cerințele Dumnezeului țării“. Unul dintre preoții care fusese luat captiv din Samaria s-a întors, a locuit la Betel și i-a învățat cum să se teamă de Domnul. Dar fiecare națiune și-a făcut proprii ei dumnezei în cetățile în care locuiau și i-au pus în temple, pe înălțimile construite de samariteni. Oamenii din Babilon l-au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cuta l-au făcut pe Nergal, oamenii din Hamat l-au făcut pe Așima, iar cei din Ava i-au făcut pe Nibhaz și pe Tartak. Cei din Sefarvaim își ardeau fiii în foc, ca jertfă pentru Adra-Melek și Anam-Melek, dumnezeii din Sefarvaim. Ei erau temători de Domnul, dar totodată și-au numit pentru ei înșiși tot felul de preoți ai înălțimilor, care aduceau pentru ei jertfe în templele de pe înălțimi. Astfel, ei se temeau de Domnul, dar slujeau și dumnezeilor lor, după obiceiul națiunilor din care au fost aduși. Până în ziua aceasta, ei au aceleași obiceiuri vechi. Ei nu se tem de Domnul, nu păzesc nici hotărârile și judecățile lor, și nici Legea și poruncile pe care le-a dat Domnul urmașilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel. Domnul încheiase cu ei un legământ și le poruncise, zicând: „Să nu vă temeți de alți dumnezei, să nu vă închinați lor, să nu le slujiți și să nu le aduceți jertfe, ci să vă temeți de Domnul, Care v-a scos din țara Egiptului cu mare putere și cu brațul Său întins. Lui să vă închinați și Lui să-I aduceți jertfe! Vegheați întotdeauna să păziți hotărârile, judecățile, Legea și poruncile pe care le-a scris pentru voi și să nu vă temeți de alți dumnezei. Să nu uitați legământul pe care l-am încheiat Eu cu voi și să nu vă temeți de alți dumnezei, ci să vă temeți de Domnul, Dumnezeul vostru, și El vă va elibera din mâna tuturor dușmanilor voștri“. Ei însă n-au ascultat, ci au urmat vechile lor obiceiuri. Așadar, aceste națiuni se temeau de Domnul, dar slujeau și chipurilor lor cioplite. Până în ziua aceasta, copiii lor și copiii copiilor lor fac ceea ce au făcut și strămoșii lor. Ezechia, fiul lui Ahaz, regele lui Iuda, a început să domnească în al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel. El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Abi și era fata lui Zaharia. El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse David, strămoșul său. A îndepărtat înălțimile și a zdrobit stâlpii sacri, a tăiat stâlpul Așerei și a zdrobit în bucăți șarpele de bronz pe care îl făcuse Moise, deoarece fiii lui Israel obișnuiau să ardă tămâie înaintea lui și îl numeau Nehuștan. Ezechia s-a încrezut în Domnul, Dumnezeul lui Israel. Dintre toți regii lui Iuda care au fost înaintea lui sau care au urmat după el, n-a fost niciunul ca el. El s-a alipit de Domnul, nu s-a depărtat de El și a păzit poruncile pe care Domnul i le-a dat lui Moise. Domnul a fost cu Ezechia, care a reușit în tot ce s-a dus să facă. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei și nu i-a mai slujit. Ezechia i-a învins pe filisteni până la Gaza și le-a distrus teritoriile, de la turnurile de pază până la cetățile fortificate. În al patrulea an al lui Ezechia, care era și al șaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, a venit împotriva Samariei și a asediat-o. După trei ani de asediu, asirienii au cucerit-o. Așadar, Samaria a fost cucerită în al șaselea an al lui Ezechia, care era și al nouălea an al lui Osea, regele lui Israel. Împăratul Asiriei l-a dus pe Israel în captivitate, în Asiria. El i-a pus să locuiască în Halah, în Gozan, de-a lungul râului Habor, și în cetățile mezilor, din cauză că n-au ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul lor, ci au încălcat legământul Lui și pentru că n-au ascultat și nici n-au împlinit tot ce le-a poruncit Moise, slujitorul Domnului. În al paisprezecelea an al regelui Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, a venit împotriva tuturor cetăților fortificate ale lui Iuda și le-a cucerit. După aceea, Ezechia, regele lui Iuda, a trimis următorul mesaj împăratului Asiriei, care se afla în Lachiș: „Am greșit! Depărtează-te de mine și îți voi da orice îmi vei cere!“. Împăratul Asiriei a cerut de la Ezechia, regele lui Iuda, trei sute de talanți de argint și treizeci de talanți de aur. Ezechia i-a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui. Atunci, Ezechia a desprins aurul cu care tot el, regele lui Iuda, acoperise ușile și stâlpii Templului Domnului, și l-a dat împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei i-a trimis din Lachiș la regele Ezechia, în Ierusalim, pe Tartan, pe Rab-Saris și pe Rab-Șache, cu o armată puternică. Ei au înaintat spre Ierusalim și, când au ajuns, s-au oprit la canalul de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Terenul Spălătorului. Apoi l-au chemat pe rege. Eliachim, fiul lui Hilchia, cel ce răspundea de palat, scribul Șebna și cronicarul Ioah, fiul lui Asaf, s-au dus la ei. Rab-Șache le-a zis: ‒ Spuneți-i lui Ezechia: „Așa vorbește marele împărat, împăratul Asiriei: «Pe ce se bazează această încredere a ta? Tu ai spus: ‘sfat și putere pentru război’, dar acestea sunt doar niște vorbe de pe buze. În cine te încrezi acum, de te-ai răsculat împotriva mea? Iată că acum te încrezi în Egipt, în acel toiag de trestie frântă, care străpunge și rănește mâna oricui se sprijină pe ea. Așa este Faraon, regele Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el. Dacă îmi veți spune: ‘Noi ne încredem în Domnul, Dumnezeul nostru!’, oare nu este El Acela ale Cărui înălțimi și altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați înaintea acestui altar din Ierusalim!’»? Vino acum, te rog, și fă o înțelegere cu stăpânul meu, împăratul Asiriei: eu îți voi da două mii de cai, dacă tu vei putea găsi călăreți pentru ei. Și cum vei putea îndepărta măcar o singură căpetenie dintre cei mai neînsemnați slujitori ai stăpânului meu, când tu te încrezi în Egipt pentru care și călăreți? Mai mult, am venit eu oare fără Domnul împotriva acestui loc, ca să-l distrug? Domnul mi-a zis: «Du-te împotriva acestei țări și distruge-o!»“. Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, Șebna și Ioah i-au răspuns lui Rab-Șache: ‒ Vorbește, te rugăm, slujitorilor tăi în aramaică, pentru că o înțelegem. Nu ne vorbi în iudaică, în auzul poporului care este pe zid. Dar Rab-Șache le-a zis: ‒ Oare la stăpânul tău și la tine am fost trimis de stăpânul meu ca să spun aceste cuvinte? Oare nu am fost trimis la oamenii aceștia, care stau pe zid să-și mănânce propriile murdării și să-și bea propria urină împreună cu voi? Atunci Rab-Șache s-a ridicat și a strigat cu glas tare în limba iudaică, zicând: ‒ Ascultați cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei! Așa vorbește împăratul: „Nu-l lăsați pe Ezechia să vă amăgească, fiindcă nu va putea să vă elibereze din mâna mea! Nu-l lăsați pe Ezechia să vă convingă să vă încredeți în Domnul, zicându-vă: «Cu siguranță Domnul ne va elibera și cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei!». Nu-l ascultați pe Ezechia, căci așa vorbește împăratul Asiriei: «Faceți pace cu mine și veniți afară la mine. Atunci fiecare dintre voi va mânca din via lui și din smochinul lui și va bea apă din fântâna lui, până voi veni și vă voi lua într-o țară ca a voastră, o țară cu belșug de grâne și de must, de pâine și de vii, de măsline și de miere. Astfel, veți trăi și nu veți muri. Nu-l ascultați pe Ezechia, fiindcă el vă îndrumă greșit când zice: ‘ Domnul ne va elibera!’. Și-a eliberat vreunul dintre dumnezeii națiunilor țara din mâna împăratului Asiriei? Unde sunt dumnezeii Hamatului și ai Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, ai Henei și ai Ivei? Au eliberat ei Samaria din mâna mea? Care dintre toți dumnezeii acestor țări și-au eliberat țara din mâna mea? Prin urmare, cum ar putea Domnul să elibereze Ierusalimul din mâna mea?»“. Poporul a tăcut și nu i-a răspuns niciun cuvânt, căci porunca regelui era: „Să nu-i răspundeți!“. Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, cel ce răspundea de palat, scribul Șebna și cronicarul Ioah, fiul lui Asaf, au venit la Ezechia cu hainele sfâșiate și i-au spus cuvintele lui Rab-Șache. Când regele Ezechia a auzit lucrul acesta, și-a sfâșiat hainele, s-a acoperit cu o pânză de sac și s-a dus la Casa Domnului. I-a trimis la profetul Isaia, fiul lui Amoț, pe Eliachim, cel ce răspundea de palat, pe scribul Șebna și pe cei bătrâni dintre preoți, fiecare dintre ei acoperit cu o pânză de sac. Ei i-au zis: ‒ Așa vorbește Ezechia: „Aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă și de rușine, căci copiii sunt gata să iasă din pântec, dar nu mai este nicio putere pentru a le da naștere. Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit toate cuvintele lui Rab-Șache, care a fost trimis de stăpânul său, împăratul Asiriei, pentru a-L batjocori pe Dumnezeul cel Viu și poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va mustra pentru cuvintele pe care le-a auzit. De aceea, înalță o rugăciune pentru cei care au mai rămas!“. Când slujitorii regelui Ezechia au venit la Isaia, acesta le-a zis: ‒ Să-i spuneți astfel stăpânului vostru: „Așa vorbește Domnul: «Să nu te temi din cauza cuvintelor pe care le-ai auzit și cu care slujitorii împăratului Asiriei M-au blasfemiat. Iată, voi pune în el un duh și, astfel, la auzirea unui zvon, se va întoarce în țara lui. Și-l voi face să cadă ucis de sabie în țara lui»“. Când Rab-Șache a auzit că împăratul Asiriei plecase din Lachiș, s-a întors și l-a găsit pe acesta luptând împotriva Libnei. După aceea, împăratul Asiriei a auzit că Tirhaka, regele din Cuș, a ieșit să lupte împotriva lui, a trimis din nou mesageri la Ezechia, zicând: „Așa să-i vorbiți lui Ezechia, regele lui Iuda: «Nu-L lăsa pe Dumnezeul tău, în Care te încrezi, să te amăgească, zicând: ‘Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei’. Iată, ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor cucerite, dându-le spre nimicire. Vei scăpa tu oare? Și-au salvat, oare, dumnezeii națiunile pe care părinții mei le-au distrus: pe Gozan, pe Haran, pe Rețef și pe fiii lui Eden, care erau în Tel-Asar? Unde este regele Hamatului, regele Arpadului și regele cetății Sefarvaim, al Henei sau al Ivei?»“. Ezechia a luat scrisoarea din mâna mesagerilor și a citit-o. Apoi s-a dus la Casa Domnului și a întins scrisoarea înaintea Domnului. Ezechia s-a rugat Domnului și a zis: „O, Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor regatelor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul! Doamne, apleacă-Ți urechea și ascultă! Doamne, deschide-Ți ochii și privește! Auzi cuvintele pe care Sanherib le-a trimis ca să-L batjocorească pe Dumnezeul cel Viu! Doamne, este adevărat că împărații Asiriei au pustiit națiunile și teritoriile lor și că le-au aruncat dumnezeii în foc, însă ei i-au distrus pentru că nu erau Dumnezeu, ci lucrări făcute de mâna omului; erau doar lemn și piatră. Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Te rugăm, salvează-ne din mâna lui, ca să știe toate regatele pământului că doar Tu, Doamne, ești Dumnezeu!“. Atunci Isaia, fiul lui Amoț, a trimis la Ezechia să i se spună: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Am auzit când te-ai rugat Mie cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei. Iată care este cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva acestuia: Fecioara, fiica Sionului, te disprețuiește și își bate joc de tine. Fiica Ierusalimului dă din cap în timp ce fugi. Pe Cine ai batjocorit și ai blasfemiat tu? Împotriva Cui ți-ai ridicat glasul? Împotriva Cui ți-ai înălțat mândru privirea? Împotriva Sfântului lui Israel! Prin mesagerii tăi L-ai batjocorit pe Stăpânul și ai zis: ‘Cu mulțimea carelor mele am urcat înălțimile munților până la cele mai înalte piscuri ale Libanului! I-am tăiat cei mai înalți cedri și cei mai aleși chiparoși. Am ajuns în cele mai îndepărtate locuri și la pădurea cea mai deasă. Am săpat fântâni și am băut apă în teritorii străine, și cu tălpile picioarelor mele am secat toate pârâurile Egiptului’. N-ai auzit? Eu am pregătit lucrul acesta demult; din zile străvechi l-am plănuit. Acum însă l-am adus să se împlinească, astfel încât tu să transformi cetățile fortificate în mormane de dărâmături. Locuitorii lor sunt neputincioși, sunt înspăimântați și făcuți de rușine. Au ajuns ca iarba de pe câmp și ca verdeața fragedă, ca iarba de pe acoperișuri, care se usucă înainte să crească. Dar Eu știu unde stai, când ieși și când intri și cât ești de furios pe Mine. Pentru că te-ai mâniat pe Mine și pentru că aroganța ta a ajuns la urechile Mele, voi pune cârligul Meu în nasul tău și zăbala Mea în gura ta și te voi întoarce pe drumul pe care ai venit. Acesta va fi semnul pentru tine, Ezechia: anul acesta o să mâncați ce va crește de la sine, iar în al doilea an – ce va răsări din ce a rămas. Dar în al treilea an veți semăna și veți secera, veți planta vii și le veți mânca roadele. Supraviețuitorii Casei lui Iuda, cei rămași, vor prinde iarăși rădăcini dedesubt și vor da rod deasupra. Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță și din muntele Sion o ceată de supraviețuitori. Zelul Domnului Oștirilor va face lucrul acesta». De aceea, așa vorbește Domnul cu privire la împăratul Asiriei: «Nu va intra în cetatea aceasta și nu va trage nicio săgeată acolo; nu va veni în fața ei cu vreun scut și nu va ridica împotriva ei nicio rampă de asalt. Pe drumul pe care a venit, pe acela se va întoarce și nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul. Eu voi apăra cetatea aceasta, ca s-o eliberez, de dragul Meu și de dragul lui David, slujitorul Meu»“. În noaptea aceea, îngerul Domnului a ieșit și a omorât în tabăra Asiriei o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Când ceilalți s-au sculat dimineață, iată că toți erau niște trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, și-a ridicat tabăra și a plecat. El s-a întors la Ninive și a locuit acolo. În timp ce se închina în templul zeului său Nisrok, fiii săi, Adra-Melek și Sarețer, l-au ucis cu sabia și au fugit în țara Ararat. Și în locul lui a domnit fiul său Esar-Hadon. În acele zile, Ezechia s-a îmbolnăvit și era aproape de moarte. Profetul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: «Pune-ți casa în rânduială, fiindcă vei muri. Nu vei mai trăi»“. Atunci Ezechia s-a întors cu fața spre perete și s-a rugat Domnului, zicând: „O, Doamne, adu-Ți aminte, Te rog, că am umblat înaintea Ta cu credincioșie și din toată inima și am făcut ce este bine înaintea ochilor Tăi“. Și Ezechia a plâns mult. Isaia nu ieșise încă din curtea din mijloc, când, Cuvântul Domnului i-a vorbit, zicând: „Întoarce-te și spune-i lui Ezechia, conducătorul poporului Meu, astfel: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ‘Ți-am auzit rugăciunea și ți-am văzut lacrimile. Iată că te voi vindeca. În a treia zi vei merge la Casa Domnului. Voi adăuga la zilele tale încă cincisprezece ani, te voi elibera, pe tine și cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei și voi apăra această cetate, de dragul Meu și de dragul lui David, slujitorul Meu’»“. Apoi Isaia a zis: „Aduceți o turtă de smochine!“. Ei au adus-o și au întins-o pe bubă, și el a trăit. Ezechia îl întrebase pe Isaia: ‒ Care va fi semnul prin care voi ști că Domnul mă va vindeca și mă voi duce la Casa Domnului a treia zi? Isaia îi răspunsese: ‒ Acesta este semnul din partea Domnului pentru tine, prin care vei cunoaște că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: „Să treacă umbra zece trepte înainte sau înapoi?“. Ezechia răspunsese: ‒ Nu este nimic deosebit să treacă umbra zece trepte înainte. Mai bine să treacă zece trepte înapoi. Atunci profetul Isaia L-a chemat pe Domnul și El a făcut ca umbra să treacă înapoi zece trepte pe cadranul lui Ahaz. În acea perioadă, Merodak-Baladan, fiul lui Baladan, rege al Babilonului, i-a trimis lui Ezechia scrisori și un dar, deoarece auzise că Ezechia fusese bolnav. Ezechia i-a ascultat și le-a arătat tot ce era în vistieria sa: argintul, aurul, mirodeniile și uleiul cel scump, armamentul lui și tot ce se afla în magaziile lui. N-a rămas nimic în palatul sau în regatul său, pe care Ezechia să nu li-l fi arătat. Atunci profetul Isaia a venit la regele Ezechia și l-a întrebat: ‒ Ce au zis oamenii aceia și de unde au venit? Ezechia i-a răspuns: ‒ Au venit dintr-o țară îndepărtată, din Babilon. Profetul l-a întrebat: ‒ Ce-au văzut în palatul tău? Ezechia a răspuns: ‒ Au văzut tot ceea ce este în palatul meu și n-a rămas nimic în magaziile mele pe care să nu li-l fi arătat. Atunci Isaia i-a zis lui Ezechia: ‒ Ascultă Cuvântul Domnului: „Iată, vin zile când tot ce este în palatul tău și tot ce au agonisit strămoșii tăi până în ziua aceasta, va fi dus în Babilon. Nu va mai fi lăsat nimic, zice Domnul. Unii dintre propriii tăi fii, care ți s-au născut, îți vor fi luați și vor fi făcuți eunuci în palatul împăratului Babilonului“. Ezechia i-a zis lui Isaia: ‒ Cuvântul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun. „De ce nu“, se gândea el, „atâta vreme cât în timpul vieții mele va fi pace și siguranță?“. Celelalte fapte ale lui Ezechia, toate realizările lui, cum a făcut iazul și canalul prin care a adus apă în cetate, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Ezechia a adormit alături de strămoșii săi, iar în locul lui a domnit fiul său Manase. Manase era în vârstă de doisprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de cincizeci și cinci de ani. Mama acestuia se numea Hefți-Ba. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, practicând urâciunile națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel. A reconstruit înălțimile pe care le distrusese tatăl său, Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un stâlp al Așerei, cum făcuse Ahab, regele lui Israel, și s-a închinat întregii armate a cerurilor și i-a slujit. A construit altare în Casa Domnului, despre care Domnul spusese: „În Ierusalim Îmi voi pune Numele“. El a construit altare întregii armate a cerurilor, în cele două curți ale Casei Domnului. Și-a sacrificat fiul în foc, s-a ocupat cu prezicerea și cu interpretarea semnelor, a apelat la cei ce întreabă duhurile morților și la cei care cheamă spiritele. El a făcut mult rău înaintea ochilor Domnului și L-a mâniat. A pus în Casă chipul cioplit al Așerei pe care-l făcuse, în Casa despre care Domnul îi spusese lui David și lui Solomon, fiul acestuia: „În Casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate cetățile semințiilor lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie. Nu-l voi mai face pe Israel să rătăcească afară din țara pe care le-am dat-o strămoșilor lor, dacă vor avea grijă să împlinească tot ce le-am poruncit, potrivit cu toată Legea pe care le-a dat-o slujitorul Meu Moise“. Dar ei n-au ascultat și Manase i-a dus în rătăcire, astfel că ei au făcut mai mult rău decât toate națiunile pe care le nimicise Domnul dinaintea fiilor lui Israel. Atunci Domnul a vorbit prin slujitorii Săi, profeții, zicând: „Manase, regele lui Iuda, a comis aceste urâciuni, a făcut mai mult rău decât tot ce făcuseră amoriții înainte de el și l-a făcut și pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui. De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce o nenorocire peste Ierusalim și peste Iuda, care va răsuna în urechile oricui o va auzi». Voi întinde peste Ierusalim sfoara de măsurat, folosită împotriva Samariei, și firul cu plumb, folosit împotriva familiei lui Ahab. Voi curăți Ierusalimul cum curăță cineva o farfurie, ștergând-o și întorcând-o cu fața în jos. Voi părăsi rămășița moștenirii Mele și o voi da în mâinile dușmanilor ei. Va ajunge de jaful și de prada dușmanilor ei, pentru că a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Mei și M-a mâniat din ziua în care strămoșii ei au ieșit din Egipt și până în ziua aceasta“. De asemenea, Manase a umplut Ierusalimul, de la un capăt la celălalt, cu sângele nevinovat pe care l-a vărsat, în afară de păcatul de a-l fi făcut pe Iuda să păcătuiască și să comită ce este rău înaintea ochilor Domnului. Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el și păcatele pe care le-a comis, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Manase a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în grădina palatului său, în Grădina lui Uza. În locul lui a domnit fiul său Amon. Amon era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de doi ani. Mama sa se numea Meșulemet și era fata lui Haruț din Iotba. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, la fel cum făcuse tatăl său Manase. A umblat pe toate căile pe care umblase și tatăl său, slujind și închinându-se idolilor cărora le slujise și Manase. L-a părăsit pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor săi, și nu a umblat pe Calea Domnului. Slujitorii lui Amon au conspirat împotriva lui și l-au omorât pe rege în palatul lui, dar poporul țării i-a omorât pe toți aceia care conspiraseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon, poporul țării l-a numit rege pe Iosia, fiul acestuia. Celelalte fapte pe care le-a făcut Amon, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? El a fost înmormântat în mormântul său, în Grădina lui Uza, iar în locul lui a domnit fiul său Iosia. Iosia era în vârstă de opt ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de treizeci și unu de ani. Mama lui se numea Iedida și era fata lui Adaia din Boțkat. El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului și a umblat întru totul pe calea lui David, strămoșul său, fără să se abată la dreapta sau la stânga. În al optsprezecelea an al regelui Iosia, regele l-a trimis pe scribul său Șafan, fiul lui Ațalia, fiul lui Meșulam, la Casa Domnului, zicându-i: „Du-te la marele preot Hilchia și spune-i să strângă argintul care a fost adus la Casa Domnului, cel care fusese adunat de la popor de către paznicii porții. Să se dea acest argint celor ce supraveghează lucrarea la Casa Domnului, iar aceștia să-l dea lucrătorilor de la Casa Domnului, adică celor ce se ocupă cu repararea spărturilor Casei – tâmplarilor, constructorilor și zidarilor – ca să cumpere lemne și pietre cioplite, necesare pentru restaurarea Casei. Și să nu li se ceară socoteală de argintul încredințat lor, căci ei lucrează cu credincioșie“. Atunci marele preot Hilchia i-a zis scribului Șafan: „Am găsit Cartea Legii în Casa Domnului!“. Hilchia i-a dat Cartea lui Șafan, iar acesta a citit-o. Scribul Șafan s-a dus la rege și i-a adus regelui următorul mesaj: „Slujitorii tăi au strâns argintul care se afla în Casă și l-au dat supraveghetorilor și lucrătorilor de la Casa Domnului “. Apoi scribul Șafan l-a înștiințat pe rege, zicând: „Preotul Hilchia mi-a dat o Carte“. Și Șafan a citit din ea înaintea regelui. Când a auzit regele cuvintele din Cartea Legii și-a sfâșiat hainele. Și regele le-a poruncit preotului Hilchia, lui Ahikam, fiul lui Șafan, lui Acbor, fiul lui Micaia, scribului Șafan și lui Asaia, slujitorul regelui, zicând: „Duceți-vă și întrebați-L pe Domnul pentru mine, pentru popor și pentru întreg Iuda, cu privire la cuvintele Cărții care a fost găsită. Căci Domnul S-a mâniat foarte tare pe noi, pentru că strămoșii noștri n-au ascultat de cuvintele acestei Cărți și n-au împlinit tot ce este scris în ea cu privire la noi“. Preotul Hilchia, Ahikam, Acbor, Șafan și Asaia s-au dus la profetesa Hulda, soția lui Șalum, fiul lui Tikva, fiul lui Harhas, păzitorul veșmintelor, care locuia în Ierusalim, în cartierul cel nou. Ei au vorbit cu ea, și ea le-a răspuns: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel. Să-i spuneți omului care v-a trimis la mine, că așa vorbește Domnul: «Iată că voi aduce nenorocirea asupra acestui loc și asupra locuitorilor lui, potrivit cu toate cuvintele scrise în Cartea pe care a citit-o regele lui Iuda. Pentru că M-au părăsit și au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toată lucrarea mâinilor lor, mânia Mea se va aprinde împotriva acestui loc și nu se va stinge!». Totodată, să-i spuneți regelui lui Iuda, care v-a trimis să-L întrebați pe Domnul, următoarele: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe care le-ai auzit: ‘Pentru că ți s-a înmuiat inima și te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am rostit împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui – că vor ajunge de spaimă și de blestem – pentru că ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea Mea, iată că și Eu am auzit, zice Domnul! De aceea, iată că te voi adăuga la strămoșii tăi și vei fi așezat în pace în mormântul tău, astfel că nu vei vedea toată nenorocirea pe care o voi aduce asupra acestui loc!’»“. Ei i-au adus regelui răspunsul acesta. Atunci, regele și-a trimis oamenii să-i convoace pe toți bătrânii lui Iuda și ai Ierusalimului. Regele s-a dus la Casa Domnului împreună cu toți bărbații lui Iuda, cu toți locuitorii Ierusalimului, cu preoții și cu profeții, cu întreg poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, și a citit în auzul lor toate cuvintele Cărții Legământului, care a fost găsită în Casa Domnului. Regele a stat în picioare lângă stâlpul său și a încheiat un legământ înaintea Domnului, luând decizia să-L urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, învățăturile și hotărârile Lui din toată inima și din tot sufletul lui, împlinind astfel cuvintele acestui legământ, scrise în Cartea aceasta. Și tot poporul a intrat în legământ. Regele a poruncit marelui preot Hilchia, preoților de rangul al doilea și paznicilor porții să scoată din Templul Domnului toate obiectele care fuseseră făcute pentru Baal, pentru Așera și pentru toată armata cerurilor. Și el le-a ars în afara Ierusalimului, în Valea Chidron, iar cenușa le-a dus-o la Betel. A îndepărtat preoții păgâni care au fost puși de regii lui Iuda să ardă tămâie pe înălțimi, în cetățile lui Iuda și împrejurul Ierusalimului. De asemenea, i-a alungat pe cei ce ardeau tămâie lui Baal, soarelui, lunii, stelelor și întregii armate a cerurilor. A scos stâlpul Așerei din Casa Domnului și l-a dus la pârâul Chidron, în afara Ierusalimului. L-a ars lângă pârâul Chidron, transformându-l în cenușă, și i-a împrăștiat cenușa pe mormintele fiilor poporului. A dărâmat locuințele bărbaților care se prostituau, care erau în Casa Domnului și unde femeile împleteau corturi pentru Așera. Iosia i-a alungat pe toți preoții din cetățile lui Iuda și a pângărit înălțimile unde preoții ardeau tămâie, de la Gheva până la Beer-Șeba. A dărâmat înălțimile de la porțile care erau la intrarea porții lui Iosua, conducătorul cetății, în partea stângă a porții cetății. Deși preoții înălțimilor nu se duceau la altarul Domnului din Ierusalim, ei totuși mâncau azime în mijlocul fraților lor. Regele a pângărit, de asemenea, Tofetul, care este în Valea Ben-Hinom, pentru ca nimeni să nu-și mai sacrifice fiul sau fata în foc pentru Moleh. El a îndepărtat, de la intrarea Casei Domnului, caii pe care regii lui Iuda îi închinaseră soarelui, lângă camera demnitarului Natan-Melek, care era situată lângă colonade. Apoi Iosia a ars carele închinate soarelui. Regele a dărâmat altarele pe care le făcuseră regii lui Iuda pe acoperișul camerei de sus a lui Ahaz, precum și altarele pe care le făcuse Manase în cele două curți ale Casei Domnului. Le-a luat de acolo și le-a aruncat molozul în pârâul Chidron. Regele a dărâmat înălțimile care erau la est de Ierusalim, în partea de sud a Muntelui Distrugerii, pe care le construise Solomon, regele lui Israel, pentru Aștoret, spurcăciunea sidonienilor, pentru Chemoș, spurcăciunea Moabului, și pentru Milkom, urâciunea fiilor lui Amon. A zdrobit stâlpii sacri, a dărâmat așerele și a umplut locurile lor cu oase de oameni. El a dărâmat chiar și altarul care era la Betel, precum și înălțimea pe care o făcuse Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască – a dărâmat deci atât altarul, cât și înălțimea. El a dat foc atât înălțimii, transformând-o în cenușă, cât și stâlpului Așerei. Când Iosia s-a întors și a văzut mormintele care erau acolo, pe deal, a trimis să ia oasele din morminte. Apoi a ars oasele pe altar și l-a pângărit, după Cuvântul Domnului rostit prin omul lui Dumnezeu care vestise aceste lucruri. Regele a întrebat: ‒ Al cui este mormântul acesta din piatră, pe care îl văd? Oamenii cetății i-au răspuns: ‒ Acesta este mormântul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda și a rostit, împotriva altarului din Betel, aceste lucruri pe care le-ai făcut. El a zis: ‒ Lăsați-l! Nimeni să nu-i miște oasele! Ei au lăsat oasele lui împreună cu ale profetului care venise din Samaria. De asemenea, Iosia a mai îndepărtat toate templele care erau pe înălțimile din cetățile Samariei, pe care le construiseră regii lui Israel ca să-L mânie pe Domnul. A făcut cu ele întocmai cum făcuse la Betel. Iosia i-a înjunghiat pe altare pe toți preoții înălțimilor care erau acolo și a ars pe ele oase de oameni. Apoi s-a întors la Ierusalim. Regele a poruncit întregului popor, zicând: „Sărbătoriți Paștele Domnului, Dumnezeul vostru, așa cum este scris în această Carte a Legământului!“. Un astfel de Paște nu se mai sărbătorise de pe vremea judecătorilor care-l judecau pe Israel, și nici chiar în toată perioada regilor lui Israel și a regilor lui Iuda. Acest Paște a fost sărbătorit în cinstea Domnului la Ierusalim abia în al optsprezecelea an al regelui Iosia. Iosia i-a mai îndepărtat pe cei care întreabă duhurile morților și pe cei care cheamă spiritele, și a înlăturat terafimii, idolii și toate celelalte spurcăciuni care se puteau vedea pe teritoriul lui Iuda și la Ierusalim, împlinind astfel cuvintele Legii scrise în Cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului. Înainte de Iosia n-a fost niciun rege ca el, care să se întoarcă la Domnul din toată inima, din tot sufletul și cu toată puterea lui, așa cum zice toată Legea lui Moise. Și nici după aceea nu s-a mai ridicat nimeni ca el. Totuși, Domnul nu S-a întors din înverșunarea mâniei Lui celei mari, mânie care era aprinsă împotriva lui Iuda din cauza tuturor faptelor prin care Îl mâniase Manase. Și Domnul a zis: „Îl voi îndepărta și pe Iuda din prezența Mea, așa cum l-am îndepărtat pe Israel, și voi respinge Ierusalimul, cetatea aceasta pe care am ales-o, și Casa despre care ziceam că acolo va fi Numele Meu“. Celelalte fapte ale lui Iosia și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? În zilele sale, faraonul Neco, regele Egiptului, a venit la râul Eufrat, la împăratul Asiriei. Regele Iosia i-a ieșit împotrivă. Neco l-a înfruntat la Meghido și l-a omorât. Slujitorii lui l-au transportat mort din Meghido, l-au adus la Ierusalim și l-au înmormântat în mormântul său. Apoi poporul țării l-a luat pe Iehoahaz, fiul lui Iosia, l-a uns și l-a pus să domnească în locul tatălui său. Iehoahaz era în vârstă de douăzeci și trei de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Mama lui se numea Hamutal și era fata lui Ieremia din Libna. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuseră și părinții săi. Faraonul Neco l-a pus în lanțuri la Ribla, în țara Hamat, ca să nu mai domnească în Ierusalim. Apoi a cerut țării un tribut de o sută de talanți de argint și un talant de aur. Faraonul Neco l-a numit rege pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul tatălui său Iosia, și i-a schimbat numele în Iehoiachim. Iar pe Iehoahaz l-a luat și l-a dus în Egipt, unde a și murit. Iehoiachim i-a dat faraonului aurul și argintul, însă el a împovărat țara pentru a putea da argintul cerut de faraon. A hotărât fiecărui om o anumită parte, dând astfel faraonului Neco argintul și aurul luat de la poporul țării. Iehoiachim era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. Mama sa se numea Zebuda și era fata lui Pedaia din Ruma. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuseră și părinții săi. Pe vremea lui Iehoiachim, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva acestuia și Iehoiachim i-a fost vasal timp de trei ani. Dar apoi s-a răzgândit și s-a răsculat împotriva lui. Domnul a trimis împotriva lui Iehoiachim cete de caldeeni, de aramei, de moabiți și de fii ai lui Amon. El le-a trimis împotriva lui Iuda, pentru a o distruge, după Cuvântul Domnului pe care-l rostise prin slujitorii Săi, profeții. Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului și pentru a îndepărta pe Iuda din prezența Lui, din cauza tuturor păcatelor comise de Manase și din cauza sângelui nevinovat pe care-l vărsase. El a umplut Ierusalimul de sânge nevinovat și de aceea Domnul n-a vrut să-l ierte. Celelalte fapte ale lui Iehoiachim și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Iehoiachim a adormit alături de strămoșii săi, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoiachin. Regele Egiptului n-a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce aparținea regelui Egiptului, de la Râul Egiptului până la râul Eufrat. Iehoiachin era în vârstă de optsprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Mama sa se numea Nehușta și era fata lui Elnatan din Ierusalim. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse și tatăl său. În vremea aceea, slujitorii lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, au venit împotriva Ierusalimului și au asediat cetatea. Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetății în timp ce slujitorii lui o asediau. Iehoiachin, regele lui Iuda, s-a predat împăratului Babilonului împreună cu mama sa, slujitorii săi, conducătorii săi și demnitarii săi. Împăratul Babilonului l-a luat prizonier în al optulea an al domniei sale. Nebucadnețar a luat de acolo toate comorile Templului Domnului și toate comorile palatului regelui. El a înlăturat toate obiectele de aur pe care le făcuse Solomon, regele lui Israel, în Casa Domnului, întocmai cum a spus Domnul. I-a dus în captivitate pe toți locuitorii Ierusalimului: pe toți conducătorii și pe toți războinicii, în număr de zece mii de prizonieri, pe toți tâmplarii și pe toți fierarii; n-a mai rămas decât poporul sărac al țării. L-a dus pe Iehoiachin în exil la Babilon și a mai dus în exil, din Ierusalim la Babilon, pe mama regelui, soțiile regelui, pe demnitarii săi, pe nobilii țării, precum și șapte mii de războinici, toți numai oameni viteji și potriviți pentru război, și o mie de tâmplari și fierari. Împăratul Babilonului i-a dus în exil la Babilon. În locul lui Iehoiachin, împăratul Babilonului l-a numit rege pe Matania, unchiul acestuia, și i-a schimbat numele în Zedechia. Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. Mama lui se numea Hamutal și era fata lui Ieremia din Libna. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse și Iehoiachim. Din cauza mâniei Domnului s-au întâmplat aceste lucruri în Ierusalim și în Iuda, pe care, în cele din urmă, Domnul le-a alungat din prezența Sa. Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului. În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului cu toată armata sa. Ei și-au așezat tabăra înaintea cetății și au construit întărituri de jur împrejurul ei. Cetatea a fost în stare de asediu până în cel de-al unsprezecelea an al regelui Zedechia. În ziua a noua a lunii a patra, foametea din cetate a devenit atât de mare, încât poporul țării nu mai avea nimic de mâncare. Atunci s-a pătruns în cetate, astfel că toți războinicii au fugit. Au ieșit din cetate noaptea, pe drumul care duce la poarta dintre cele două ziduri, de lângă grădina regelui, în timp ce caldeenii înconjurau cetatea. Ei au luat-o pe drumul spre Araba, însă armata caldeenilor l-a urmărit pe rege și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului. Toată armata lui se împrăștiase de lângă el. Ei l-au capturat pe rege și l-au dus la împăratul Babilonului, la Ribla, unde au rostit o sentință împotriva lui. Ei i-au înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. Apoi, lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanțuri de bronz și l-au dus în Babilon. În ziua a șaptea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al împăratului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a pătruns în Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, un slujitor al împăratului Babilonului. El a dat foc Casei Domnului, palatului regelui și tuturor caselor din Ierusalim. El a dat foc tuturor caselor mari. Toată armata caldeenilor, care era împreună cu căpetenia gărzilor, a dărâmat zidurile din jurul Ierusalimului. Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate poporul care mai rămăsese în cetate, dezertorii care fugiseră la împăratul Babilonului și restul mulțimii. Totuși, căpetenia gărzilor a lăsat în țară câțiva oameni săraci ca să lucreze viile și câmpurile. Caldeenii au sfărâmat stâlpii de bronz care erau în Casa Domnului, precum și piedestalele și „marea“ din bronz care erau în Casa Domnului, și au dus bronzul la Babilon. Au luat oalele, lopețile, mucarnițele, vasele pentru tămâie și toate uneltele de bronz cu care preoții făceau slujba. Căpetenia gărzilor a luat fărașele pentru cărbuni și vasele – tot ce era de aur sau de argint. Cei doi stâlpi, „marea“ și piedestalele, toate aceste obiecte de bronz pe care le făcuse Solomon pentru Casa Domnului aveau o greutate care nu se putea cântări. Fiecare stâlp era înalt de optsprezece coți și avea deasupra un capitel de bronz. Înălțimea capitelului era de trei coți, capitelul având de jur împrejur o rețea și rodii, toate din bronz. Al doilea stâlp, cu rețeaua lui, era la fel. Căpetenia gărzilor i-a luat prizonieri pe Seraia, preotul conducător, pe Țefania, următorul preot în rang, și pe cei trei paznici ai porții. Din cetate a luat un demnitar, care avea în subordine războinici, și încă cinci oameni dintre sfetnicii regelui, care, de asemenea, fuseseră găsiți în cetate. L-a mai luat pe scribul conducătorului armatei, care recruta bărbați din poporul țării, și a mai luat încă șaizeci de bărbați din poporul țării, care fuseseră găsiți tot în cetate. Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i-a luat și i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla. Acolo, la Ribla, în țara Hamat, împăratul Babilonului i-a lovit și i-a omorât. Astfel, Iuda a fost dus în captivitate, departe de țara lui. Nebucadnețar, împăratul Babilonului, l-a desemnat conducător peste poporul rămas în țara lui Iuda – pe care el îl lăsase acolo – pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan. Când toți conducătorii armatelor și oamenii lor au auzit că împăratul Babilonului l-a desemnat conducător pe Ghedalia, au venit împreună cu oamenii lor la Ghedalia, la Mițpa. Aceștia erau: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul netofatitului Tanhumet și Iaazania, fiul unui maacatit. Ghedalia le-a jurat lor și oamenilor lor și le-a zis: „Nu vă temeți de slujitorii caldeenilor! Rămâneți în țară, slujiți împăratului Babilonului și vă va fi bine!“. Dar în luna a șaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, care era de neam regal, a venit împreună cu zece oameni, l-au lovit pe Ghedalia și acesta a murit. El i-a ucis și pe iudeii și caldeenii care erau cu acesta la Mițpa. Atunci tot poporul, de la mic la mare, și conducătorii armatelor s-au ridicat și au plecat în Egipt, pentru că se temeau de caldeeni. În al treizeci și șaptelea an de captivitate a lui Iehoiachin, regele lui Iuda, în a douăzeci și șaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodak, împăratul Babilonului, în primul an al domniei lui, i-a acordat iertare lui Iehoiachin, regele lui Iuda și l-a eliberat din închisoare. I-a vorbit cu bunătate și i-a dat un loc de cinste, mai presus decât cel al regilor care erau cu el în Babilon. Iehoiachin și-a schimbat hainele de prizonier și, pentru tot restul vieții sale, a mâncat la masa împăratului. Împăratul s-a îngrijit continuu de hrana zilnică a lui Iehoiachin, în toate zilele vieții lui. Adam, Set, Enoș, Chenan, Mahalalel, Iared, Enoh, Metușelah, Lameh, Noe, Sem, Ham și Iafet. Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meșek și Tiras. Fiii lui Gomer au fost: Așchenaz, Rifat și Togarma. Fiii lui Iavan au fost: Elișa, Tarșiș, Chitim și Rodanim. Fiii lui Ham au fost: Cuș, Mițraim, Put și Canaan. Fiii lui Cuș au fost: Seba, Havila, Sabta, Rama și Sabteca. Fiii lui Rama au fost: Șeba și Dedan. Lui Cuș i s-a născut Nimrod. Acesta a început să fie un om viteaz pe pământ. Din Mițraim provin ludiții, anamiții, lehabiții, naftuhiții, patrusiții, casluhiții și caftoriții; din casluhiți provin filistenii. Lui Canaan i s-au născut: Sidon, întâiul său născut, și Het; din Canaan provin și iebusiții, amoriții, ghirgașiții, hiviții, archiții, siniții, arvadiții, țemariții și hamatiții. Fiii lui Sem au fost: Elam, Așur, Arpahșad, Lud și Aram. Fiii lui Aram au fost: Uț, Hul, Gheter și Meșek. Lui Arpahșad i s-a născut Șelah, iar lui Șelah i s-a născut Eber. Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru că în timpul vieții lui a fost împărțit pământul, iar numele fratelui său era Ioktan. Lui Ioktan i s-au născut: Almodad, Șelef, Hațar-Mavet, Iarah, Hadoram, Uzal, Dikla, Ebal, Abimael, Șeba, Ofir, Havila și Iobab. Toți aceștia au fost fiii lui Ioktan. Sem, Arpahșad, Șelah, Eber, Peleg, Reu, Serug, Nahor, Terah și Avram (adică Avraam). Fiii lui Avraam au fost: Isaac și Ismael. Iată care sunt genealogiile lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael, Chedar, Adbeel, Mibsam, Mișma, Duma, Massa, Hadad, Tema, Ietur, Nafiș și Chedma. Aceștia au fost fiii lui Ismael. Fiii pe care i-a născut Chetura, țiitoarea lui Avraam, au fost: Zimran, Iokșan, Medan, Midian, Ișbak și Șuah. Lui Iokșan i s-au născut Șeba și Dedan. Fiii lui Midian au fost: Efa, Efer, Hanoh, Abida și Eldaa. Toți aceștia au fost urmașii Cheturei. Lui Avraam i s-a născut Isaac. Fiii lui Isaac au fost: Esau și Israel. Fiii lui Esau au fost: Elifaz, Reuel, Ieuș, Ialam și Korah. Fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Țefo, Gatam, Chenaz; din Timna s-a născut Amalek. Fiii lui Reuel au fost: Nahat, Zerah, Șama și Miza. Fiii lui Seir au fost: Lotan, Șobal, Țivon, Ana, Dișon, Ețer și Dișan. Fiii lui Lotan au fost: Hori și Homam. Sora lui Lotan a fost Timna. Fiii lui Șobal au fost: Alvan, Manahat, Ebal, Șefi și Onam. Fiii lui Țivon au fost: Aia și Ana. Fiul lui Ana a fost: Dișon. Fiii lui Dișon au fost: Hemdan, Eșban, Itran și Cheran. Fiii lui Ețer au fost: Bilhan, Zaavan și Iaakan. Fiii lui Dișan au fost: Uț și Aran. Regii care au domnit în Edom, înainte ca vreun rege să domnească peste fiii lui Israel, au fost: Bela, fiul lui Beor; numele cetății sale era Dinhaba. Când Bela a murit, Iobab, fiul lui Zerah, din Boțra, a domnit în locul lui. Când Iobab a murit, Hușam, din țara temaniților, a domnit în locul lui. Când Hușam a murit, Hadad, fiul lui Bedad, cel care i-a învins pe midianiți la Moab, a domnit în locul lui. Numele cetății sale era Avit. Când Hadad a murit, Samla, din Masreka, a domnit în locul lui. Când Samla a murit, Saul din Rehobotul de lângă râu a domnit în locul lui. Când Saul a murit, Baal-Hanan, fiul lui Acbor, a domnit în locul lui. Când Baal-Hanan a murit, Hadad a domnit în locul lui; numele cetății sale era Pau. Numele soției sale era Mehetabeel, fata lui Matred, fata lui Me-Zahab. Hadad însă a murit și el. Căpeteniile Edomului au fost: căpetenia Timna, căpetenia Alva, căpetenia Ietet, căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon, căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibțar, căpetenia Magdiel și căpetenia Iram. Acestea au fost căpeteniile Edomului. Fiii lui Israel au fost: Ruben, Simeon, Levi și Iuda, Isahar și Zabulon, Dan, Iosif și Beniamin, Neftali, Gad și Așer. Fiii lui Iuda au fost: Er, Onan și Șela. Aceștia trei i s-au născut din fata lui Șua, canaanitul. Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău în ochii Domnului, astfel că El l-a omorât. Tamar, nora lui Iuda, i-a născut pe Pereț și pe Zerah. Toți fiii lui Iuda au fost în număr de cinci. Fiii lui Pereț au fost: Hețron și Hamul. Fiii lui Zerah au fost: Zimri, Etan, Heman, Calcol și Dara – în total cinci. Acar, cel care l-a tulburat pe Israel și a păcătuit cu privire la lucrurile care trebuiau date spre nimicire, a fost unul dintre fiii lui Carmi. Azaria a fost unul dintre fiii lui Etan. Fiii care i s-au născut lui Hețron au fost: Ierahmeel, Ram și Caleb. Lui Ram i s-a născut Aminadab, lui Aminadab i s-a născut Nahșon, conducătorul fiilor lui Iuda, lui Nahșon i s-a născut Salmon, lui Salmon i s-a născut Boaz, lui Boaz i s-a născut Obed, lui Obed i s-a născut Ișai, iar lui Ișai i s-au născut Eliab, întâiul lui născut; Abinadab, al doilea; Șimea, al treilea; Netanel, al patrulea; Radai, al cincilea; Oțem, al șaselea, iar David, al șaptelea. Surorile lor erau: Țeruia și Abigail. Fiii Țeruiei au fost Abișai, Ioab și Asael – în total trei. Abigail l-a născut pe Amasa, ismaelitul Ieter fiind tatăl lui Amasa. Caleb, fiul lui Hețron, a avut copiii de la Azuba, soția lui, și de la Ieriot. Fiii lui Azuba au fost: Ieșer, Șobab și Ardon. După ce Azuba a murit, Caleb s-a căsătorit cu Efrata, și ea i l-a născut pe Hur. Lui Hur i s-a născut Uri, iar lui Uri – Bețalel. Apoi Hețron a intrat la fata lui Machir, tatăl lui Ghilad. El avea șaizeci de ani când a luat-o de soție. Ea i l-a născut pe Segub. Lui Segub i s-a născut Iair. Acesta a avut douăzeci și trei de cetăți în țara Ghiladului. Gheșuriții și arameii i-au luat așezările lui Iair împreună cu cetatea Chenat și satele dimprejurul ei – în total șaizeci. Toți aceștia sunt urmașii lui Machir, tatăl lui Ghilad. După moartea lui Hețron în Caleb-Efrata, Abia, soția lui Hețron, i l-a născut pe Așhur, tatăl lui Tekoa. Fiii lui Ierahmeel, întâiul născut al lui Hețron, au fost: Ram, întâiul lui născut, apoi Buna, Oren, Oțem și Ahia. Ierahmeel a mai avut o soție care se numea Atara. Ea este mama lui Onam. Fiii lui Ram, întâiul născut al lui Ierahmeel, au fost: Maaț, Iamin și Echer. Fiii lui Onam au fost: Șamai și Iada. Fiii lui Șamai au fost: Nadab și Abișur. Numele soției lui Abișur era Abihail. Ea i-a născut pe Ahban și pe Molid. Fiii lui Nadab au fost: Seled și Apaim. Seled a murit fără să lase în urmă fii. Fiul lui Apaim a fost Iși, fiul lui Iși a fost Șeșan, iar fiul lui Șeșan a fost Ahlai. Fiii lui Iada, fratele lui Șamai, au fost Ieter și Ionatan. Ieter a murit fără să lase în urmă fii. Fiii lui Ionatan au fost: Pelet și Zaza. Aceștia au fost urmașii lui Ierahmeel. Șeșan nu a avut fii, ci numai fete. Șeșan a avut un sclav egiptean, al cărui nume era Iarha. Șeșan i-a dat-o de soție lui Iarha, sclavul său, pe una dintre fetele sale. Aceasta i l-a născut pe Atai. Lui Atai i s-a născut Natan, iar lui Natan – Zabad. Lui Zabad i s-a născut Eflal, iar lui Eflal – Obed. Lui Obed i s-a născut Iehu, iar lui Iehu – Azaria. Lui Azaria i s-a născut Heleț, iar lui Heleț – Elasa. Lui Elasa i s-a născut Sismai, iar lui Sismai – Șalum. Lui Șalum i s-a născut Iekamia, iar lui Iekamia – Elișama. Fiii lui Caleb, fratele lui Ierahmeel, au fost: Meșa, întâiul lui născut, tatăl lui Zif, și Mareșa, celălalt fiu, tatăl lui Hebron. Fiii lui Hebron au fost: Korah, Tapuah, Rechem și Șema. Lui Șema i s-a născut Raham, tatăl lui Iorkoam, iar lui Rechem i s-a născut Șamai. Fiul lui Șamai a fost Maon, tatăl lui Bet-Țur. Efa, țiitoarea lui Caleb, i-a născut pe Haran, pe Moța și pe Gazez. Lui Haran i s-a născut Gazez. Fiii lui Iahdai au fost: Reghem, Iotam, Gheșan, Pelet, Efa și Șaaf. Maaca, țiitoarea lui Caleb, i-a născut pe Șeber și pe Tirhana. Apoi i-a mai născut pe Șaaf, tatăl lui Madmana, și pe Șeva, tatăl lui Mahbena și tatăl lui Ghiva. Fata lui Caleb a fost Acsa. Aceștia au fost urmașii lui Caleb. Fiii lui Hur, întâiul născut al Efratei, au fost: Șobal, tatăl lui Chiriat-Iearim, Salma, tatăl lui Betleem, și Haref, tatăl lui Bet-Gheder. Tot dintre urmașii lui Șobal, tatăl lui Chiriat-Iearim, fac parte Haroe, jumătate din clanul lui Menuha și clanurile lui Chiriat-Iearim: itriții, putiții, șumatiții și mișraiții. Din aceste clanuri provin țoratiții și eștaoliții. Urmași ai lui Salma au mai fost: Betleem, netofatiții, Atrot din Bet-Ioab, jumătate din clanul lui Manahat, țoriții, clanurile scribilor care locuiau la Iabeț, tiratiții, șimatiții și sucatiții. Aceștia sunt cheniții care provin din Hamat, tatăl lui Bet-Recab. Fiii lui David care i s-au născut la Hebron au fost următorii: Amnon, întâiul născut, fiul izreelitei Ahinoam; Daniel, al doilea, fiul lui Abigail, carmelita; Absalom, al treilea, fiul Maacăi, fata lui Talmai, regele Gheșurului; Adonia, al patrulea, fiul Haghitei; Șefatia, al cincilea, fiul lui Abital; Itream, al șaselea, al lui Egla, soția lui David; Aceștia șase i s-au născut în Hebron. El a domnit acolo timp de șapte ani și șase luni, iar la Ierusalim a domnit timp de treizeci și trei de ani. Fiii care i s-au născut la Ierusalim au fost: Șimea, Șobab, Natan, Solomon – în total patru – născuți din Batșeba, fata lui Amiel; apoi Ibhar, Elișua, Elifelet, Nogah, Nefeg, Iafia, Elișama, Eliada și Elifelet – în total nouă. Toți aceștia au fost fiii lui David, în afară de fiii născuți de țiitoare. Tamar era sora lor. Fiul lui Solomon a fost: Roboam; fiul său, Abia; fiul său, Asa; fiul său, Iehoșafat; fiul său, Ioram; fiul său, Ahazia; fiul său, Ioaș; fiul său, Amația; fiul său, Azaria; fiul său, Iotam; fiul său, Ahaz; fiul său, Ezechia; fiul său, Manase; fiul său, Amon; fiul său, Iosia. Fiii lui Iosia au fost: Iohanan, întâiul lui născut; Iehoiachim, al doilea născut; Zedechia, al treilea născut; Șalum, al patrulea născut. Urmașii lui Iehoiachim au fost: fiul său, Iehonia, și fiul acestuia, Zedechia. Urmașii lui Iehonia au fost: Asir – cu fiul lui, Șealtiel – apoi Malchiram, Pedaia, Șenațar, Iekamia, Hoșama și Nedabia. Fiii lui Pedaia au fost: Zerub-Babel și Șimei. Fiii lui Zerub-Babel au fost: Meșulam și Hanania – Șelomit era sora lor – apoi Hașuba, Ohel, Berechia, Hasadia și Iușab-Hesed – în total cinci. Urmașii lui Hanania au fost: Pelatia și Ieșaia, fiii lui Refaia, fiii lui Arnan, fiii lui Obadia; fiii lui Șecania. Urmașii lui Șecania au fost: Șemaia și fiii lui Șemaia: Hatuș, Igal, Bariah, Nearia și Șafat – în total șase. Fiii lui Nearia au fost: Elioenai, Ezechia și Azrikam – în total trei. Fiii lui Elioenai au fost: Hodavia, Eliașib, Pelaia, Akub, Iohanan, Delaia și Anani – în total șapte. Fiii lui Iuda au fost: Pereț, Hețron, Carmi, Hur și Șobal. Lui Reaia, fiul lui Șobal, i s-a născut Iahat, iar lui Iahat – Ahumai și Lahad. Aceștia au alcătuit clanurile țoratiților. Fiii lui Etam au fost: Izreel, Ișma și Idbaș. Sora lor se numea Hațlel-Poni. Penuel a fost tatăl lui Ghedor, Ezer a fost tatăl lui Hușa. Aceștia au fost urmașii lui Hur, întâiul născut al lui Efrata și tatăl lui Betleem. Așhur, tatăl lui Tekoa, a avut două soții: Hela și Naara. Naara i-a născut pe Ahuzam, pe Hefer, pe Temeni și pe Ahaștari. Aceștia au fost fiii născuți de Naara. Fiii Helei au fost: Țeret, Țohar și Etnan. Din Coț provin Anub, Hațoveva și clanurile lui Aharhel, fiul lui Harum. Iabeț a fost mai renumit decât frații săi. Mama lui îi pusese numele Iabeț, zicând: „Fiindcă l-am născut cu durere“. Iabeț L-a chemat pe Dumnezeul lui Israel, zicând: „O, de m-ai binecuvânta și mi-ai lărgi hotarele! Fie mâna Ta cu mine și păzește-mă de rău ca să nu ajung în durere!“. Și Dumnezeu i-a dat ceea ce ceruse. Lui Chelub, fratele lui Șuha, i s-a născut Mehir, care a fost tatăl lui Eșton. Lui Eșton i s-a născut Bet-Rafa, Paseah și Tehina, întemeietorul cetății Nahaș. Aceștia sunt bărbații care provin din Reca. Fiii lui Chenaz au fost: Otniel și Seraia. Fiii lui Otniel au fost: Hatat și Meonotai. Lui Meonotai i s-a născut Ofra, iar lui Seraia – Ioab, întemeietorul Văii Meșteșugarilor, căci erau meșteșugari. Fiii lui Caleb, fiul lui Iefune, au fost: Iru, Ela și Naam. Fiul lui Ela a fost Chenaz. Fiii lui Iehalel-El au fost: Zif, Zifa, Tiria și Asarel. Fiii lui Ezra au fost: Ieter, Mered, Efer și Ialon. Una dintre soțiile lui Mered i-a născut pe Miriam, pe Șamai și pe Ișbah, tatăl lui Eștemoa. (Soția lui iudeică îi născuse pe Iered, tatăl lui Ghedor, pe Heber, tatăl lui Soco, și pe Iekutiel, tatăl lui Zanoah.) Aceștia au fost fiii Bitiei, fata lui Faraon, pe care o luase în căsătorie Mered. Fiii soției lui Hodia, sora lui Naham, au fost tatăl garmitului Cheila și maacatitul Eștemoa. Fiii lui Simon au fost: Amnon, Rina, Ben-Hanan și Tilon. Fiii lui Iși au fost: Zohet și Ben-Zohet. Urmașii lui Șela, fiul lui Iuda, au fost: Er, tatăl lui Leca; Lada, tatăl lui Mareșa; clanurile țesătorilor de in subțire din Bet-Așbea; Iochim și bărbații din Cozeba; Ioaș; Saraf, cel care a stăpânit peste Moab, și Iașubi-Lehem. (Acestea sunt date vechi.) Ei erau olari și locuiau în Netaim și în Ghedera. Ei locuiau acolo împreună cu regele și erau în slujba lui. Urmașii lui Simeon au fost: Nemuel, Iamin, Iarib, Zerah, Saul; fiul acestuia din urmă, Șalum; fiul acestuia, Mibsam; fiul acestuia, Mișma. Urmașii lui Mișma au fost: Hamuel, fiul său; fiul acestuia, Zacur; fiul acestuia, Șimei. Șimei a avut șaisprezece fii și șase fiice, dar frații lui nu au avut mulți fii; prin urmare, întregul lor clan nu a devenit atât de numeros precum fiii lui Iuda. Ei au locuit în Beer-Șeba, Molada, Hațar-Șual, Bilha, Ețem, Tolad, Betuel, Horma, Țiklag, Bet-Marcabot, Hațar-Susim, Bet-Biri și Șaaraim. Acestea au fost cetățile lor înainte de domnia lui David. Printre așezările lor mai erau și Etam, Ayin, Rimon, Tochen și Așan – cinci cetăți – precum și toate așezările din împrejurimile acestor cetăți până la Baalat. Acestea au fost așezările lor și înscrierile lor genealogice. Meșobab, Iamlek, Ioșa, fiul lui Amația, Ioel, Iehu, fiul lui Ioșibia, fiul lui Seraia, fiul lui Asiel, Elioenai, Iaakova, Ieșohaia, Asaia, Adiel, Iesimiel, Benaia și Ziza, fiul lui Șifi, fiul lui Alon, fiul lui Iedaia, fiul lui Șimri, fiul lui Șemaia. Aceștia, menționați pe nume, au fost conducători în clanurile lor. Familiile lor s-au înmulțit foarte mult. Ei s-au dus înspre intrarea Ghedorului, până în partea de est a văii, ca să caute pășune pentru turmele lor. Au găsit pășune grasă și bună. Țara era largă, liniștită și pașnică, căci cei ce locuiseră înainte acolo proveneau din Ham. Aceștia, scriși pe nume, au venit pe vremea lui Ezechia, regele lui Iuda, și le-au atacat corturile, iar pe meuniții pe care i-au găsit acolo i-au dat spre nimicire, așa cum se vede și astăzi, și s-au așezat ei în locul lor, deoarece acolo era pășune pentru turmele lor. Dintre aceștia, adică dintre simeoniți, au plecat spre muntele Seir cinci sute de bărbați. Conducătorii lor erau Pelatia, Nearia, Refaia și Uziel, toți fii ai lui Iși. Au nimicit rămășița amalekiților care scăpase și au locuit ei acolo până în ziua aceasta. Urmașii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel (el era întâiul născut, dar, fiindcă a pângărit patul tatălui său, dreptul lui de întâi născut a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel; prin urmare, dreptul său de întâi născut nu i-a mai fost înscris în genealogii; nici chiar Iuda, care a fost vestit printre frații săi și din care a ieșit un conducător, nu are dreptul de întâi născut, fiindcă acesta îi aparține lui Iosif), deci fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, au fost: Hanoh, Palu, Hețron și Carmi. Urmașii lui Ioel au fost: fiul său, Șemaia; fiul acestuia, Gog, fiul acestuia, Șimei; fiul acestuia, Mica; fiul acestuia, Reaia; fiul acestuia, Baal; fiul acestuia, Beera, pe care Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, l-a dus în captivitate. El fusese conducătorul rubeniților. Frații lui, potrivit clanurilor lor, așa cum sunt înscrise în genealogiile lor, au fost: căpetenia Ieiel, Zaharia și Bela, fiul lui Azaz, fiul lui Șema, fiul lui Ioel. Bela locuia la Aroer, teritoriul lui întinzându-se până la Nebo și Baal-Meon. În partea de est se întindea până la intrarea în deșert, până la râul Eufrat, căci turmele lor se înmulțiseră în Ghilad. Pe vremea lui Saul, ei au pornit un război împotriva hagriților, și aceștia au căzut în mâinile lor. Și au locuit în corturile lor, pe toată partea de est a Ghiladului. Urmașii lui Gad au locuit în vecinătatea rubeniților, în Bașan, având teritoriul până la Salca. Ioel era căpetenia, Șafam era al doilea în rang, iar Ianai și Șafat erau în Bașan. Rudele lor, potrivit familiilor lor, au fost: Mihail, Meșulam, Șeba, Iorai, Iacan, Zia și Eber – în total șapte. Aceștia au fost fiii lui Abihail, fiul lui Huri, fiul lui Iaroah, fiul lui Ghilad, fiul lui Mihail, fiul lui Ieșișai, fiul lui Iahdo, fiul lui Buz. Ahi, fiul lui Abdiel, fiul lui Guni, a fost conducătorul familiilor lor. Ei au locuit în Ghilad, în Bașan și în satele dimprejurul lui, precum și pe toată întinderea pășunilor Șaronului, până la marginile lor. Cu toții au fost trecuți în genealogii, pe vremea lui Iotam, regele lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, regele lui Israel. Urmașii lui Ruben, gadiții și jumătate din seminția lui Manase aveau războinici care purtau scutul și sabia, care mânuiau arcul și erau deprinși cu războiul. În total erau patruzeci și patru de mii șapte sute șaizeci în stare să meargă la război. Ei au început războiul împotriva hagriților și împotriva lui Ietur, a lui Nafiș și a lui Nodab. Israeliții au primit ajutor în lupta împotriva acestora și li s-a dat victorie împotriva hagriților și a tuturor aliaților acestora, pentru că, în luptă, ei au strigat către Dumnezeu. El le-a răspuns fiindcă s-au încrezut în El. Și au capturat vitele lor, cincizeci de mii de cămile, două sute cincizeci de mii de oi, două mii de măgari și o sută de mii de oameni. Mulți au căzut uciși, căci lupta venea de la Dumnezeu. Apoi ei au locuit în teritoriul acestora până la exil. Urmașii jumătății seminției lui Manase au locuit în țară, din Bașan până la Baal-Hermon, la Senir și la muntele Hermon; ei erau mulți la număr. Căpeteniile familiilor lor au fost: Efer, Iși, Eliel, Azriel, Ieremia, Hodavia și Iahdiel; ei au fost războinici viteji, bărbați cu renume, conducătorii familiilor părinților lor. Dar ei au fost necredincioși față de Dumnezeul strămoșilor lor, prostituându-se înaintea dumnezeilor popoarelor din țară, pe care Dumnezeu le nimicise dinaintea lor. Dumnezeul lui Israel a stârnit duhul lui Pul, împăratul Asiriei (adică duhul lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei), și acesta i-a dus în captivitate pe rubeniți, pe gadiți și pe jumătatea seminției lui Manase. El i-a adus la Halah, la Habor, la Hara și la râul Gozan, unde au rămas până în ziua de azi. Fiii lui Levi au fost: Gherșon, Chehat și Merari. Fiii lui Chehat au fost: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel. Fiii lui Amram au fost: Aaron și Moise, și Miriam. Fiii lui Aaron au fost: Nadab, Abihu, Elazar și Itamar. Lui Elazar i s-a născut Fineas, iar lui Fineas – Abișua. Lui Abișua i s-a născut Buchi, iar lui Buchi – Uzi. Lui Uzi i s-a născut Zerahia, iar lui Zerahia – Meraiot. Lui Meraiot i s-a născut Amaria, iar lui Amaria – Ahitub. Lui Ahitub i s-a născut Țadok, iar lui Țadok – Ahimaaț. Lui Ahimaaț i s-a născut Azaria, iar lui Azaria – Iohanan. Lui Iohanan i s-a născut Azaria, cel care a slujit ca preot în Casa construită de Solomon la Ierusalim. Lui Azaria i s-a născut Amaria, iar lui Amaria – Ahitub. Lui Ahitub i s-a născut Țadok, iar lui Țadok – Șalum. Lui Șalum i s-a născut Hilchia, iar lui Hilchia – Azaria. Lui Azaria i s-a născut Seraia, iar lui Seraia – Iehoțadak. Iehoțadak a fost dus în captivitate, atunci când Domnul a dus în captivitate Iuda și Ierusalimul prin Nebucadnețar. Deci fiii lui Levi au fost: Gherșom, Chehat și Merari. Numele fiilor lui Gherșom au fost: Libni și Șimei. Fiii lui Chehat au fost: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel. Fiii lui Merari au fost: Mahli și Muși. Acestea au fost clanurile lui Levi, potrivit părinților lor. Din Gherșom provin: fiul său, Libni; fiul acestuia, Iahat; fiul acestuia, Zima; fiul acestuia, Ioah; fiul acestuia, Ido; fiul acestuia, Zerah; fiul acestuia, Ieotrai. Urmașii lui Chehat au fost: fiul său, Aminadab; fiul acestuia, Korah; fiul acestuia, Asir; fiul acestuia, Elkana; fiul acestuia, Ebiasaf; fiul acestuia, Asir; fiul acestuia, Tahat; fiul acestuia, Uriel; fiul acestuia, Uzia; fiul acestuia, Saul. Fiii lui Elkana au fost: Amasai, Ahimot; fiul acestuia din urmă, Elkana; fiul acestuia, Țofai; fiul acestuia, Nahat; fiul acestuia, Eliab; fiul acestuia, Ieroham; fiul acestuia, Elkana. Fiii lui Samuel au fost: Ioel – întâiul lui născut – și Abia, al doilea. Urmașii lui Merari au fost: Mahli; fiul acestuia, Libni; fiul acestuia, Șimei; fiul acestuia, Uza; fiul acestuia, Șimea; fiul acestuia, Haghia; fiul acestuia, Asaia. Iată-i pe cei numiți de David responsabili să înalțe cântări în Casa Domnului, de când Chivotul a avut un loc de odihnă. Ei au continuat să slujească prin cântări înaintea Tabernaculului, Cortul Întâlnirii, până când Solomon a construit Casa Domnului din Ierusalim. Ei își făceau slujba potrivit ordinii care le fusese stabilită. Iată-i pe cei numiți să slujească și pe urmașii lor: dintre urmașii chehatiților – Heman cântărețul, fiul lui Ioel, fiul lui Samuel, fiul lui Elkana, fiul lui Ieroham, fiul lui Eliel, fiul lui Toah, fiul lui Țuf, fiul lui Elkana, fiul lui Mahat, fiul lui Amasai, fiul lui Elkana, fiul lui Ioel, fiul lui Azaria, fiul lui Țefania, fiul lui Tahat, fiul lui Asir, fiul lui Ebiasaf, fiul lui Korah, fiul lui Ițhar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, fiul lui Israel; fratele lui Heman, Asaf, care stătea la dreapta acestuia. Asaf era fiul lui Berechia, fiul lui Șimea, fiul lui Mihail, fiul lui Baaseia, fiul lui Malchia, fiul lui Etni, fiul lui Zerah, fiul lui Adaia, fiul lui Etan, fiul lui Zima, fiul lui Șimei, fiul lui Iahat, fiul lui Gherșom, fiul lui Levi; dintre urmașii lui Merari, care erau rudele lor și care erau așezați la stânga lui Eman – Etan, fiul lui Chiși, fiul lui Abdi, fiul lui Maluh, fiul lui Hașabia, fiul lui Amația, fiul lui Hilchia, fiul lui Amți, fiul lui Bani, fiul lui Șemer, fiul lui Mahli, fiul lui Muși, fiul lui Merari, fiul lui Levi. Fraților lor, leviții, li s-a încredințat toată lucrarea de la Tabernacul, Casa lui Dumnezeu. Aaron și fiii lui aduceau jertfele pe altarul arderilor-de-tot și pe altarul tămâierii. Erau responsabili de toată lucrarea în Locul Preasfânt și făceau ispășire pentru Israel, potrivit cu tot ceea ce poruncise Moise, slujitorul lui Dumnezeu. Aceștia sunt urmașii lui Aaron: fiul său, Elazar; fiul acestuia, Fineas; fiul acestuia, Abișua; fiul acestuia, Buchi; fiul acestuia, Uzi; fiul acestuia, Zerahia; fiul acestuia, Meraiot; fiul acestuia, Amaria; fiul acestuia, Ahitub; fiul acestuia, Țadok; fiul acestuia, Ahimaaț. Iată care sunt locuințele lor, potrivit așezărilor lor, în teritoriul care le-a fost dat: Urmașilor lui Aaron din clanul chehatiților (căci ei au ieșit primii la sorți) le-au dat Hebronul, în țara lui Iuda, cu pășunile lui dimprejur, însă câmpia cetății și satele dimprejurul ei au fost date lui Caleb, fiul lui Iefune. Au dat deci urmașilor lui Aaron cetatea de refugiu a Hebronului, precum și Libna cu pășunile ei, Iatir, Eștemoa cu pășunile ei, Hilen cu pășunile lui, Debir cu pășunile lui, Așan cu pășunile lui și Bet-Șemeș cu pășunile lui. Din seminția lui Beniamin li s-au dat Gheva cu pășunile ei, Alemet cu pășunile lui și Anatot cu pășunile lui. Toate cetățile lor erau în număr de treisprezece și au fost împărțite între clanurile lor. Urmașilor lui Chehat care au mai rămas, li s-au dat, prin tragere la sorți, zece cetăți din clanul seminției, din jumătatea seminției jumătății lui Manase. Clanurilor gherșomiților li s-au dat treisprezece cetăți din seminția lui Isahar, a lui Așer, a lui Neftali și a lui Manase, în Bașan. Fiilor lui Merari, potrivit clanurilor lor, li s-au dat, prin tragere la sorți, douăsprezece cetăți din seminția lui Ruben, din seminția lui Gad și din seminția lui Zabulon. Și, astfel, fiii lui Israel au dat leviților aceste cetăți cu pășunile lor. Aceste cetăți menționate pe nume le-au dat, prin tragere la sorți, din seminția fiilor lui Iuda, din seminția fiilor lui Simeon și din seminția fiilor lui Beniamin. Dar unele dintre clanurile chehatiților au mai primit cetăți și pe teritoriul seminției lui Efraim. Le-au dat cetatea de refugiu Șechem, cu pășunile ei, pe muntele lui Efraim, Ghezer cu pășunile lui, Iokmeam cu pășunile lui, Bet-Horon cu pășunile lui, Aialon cu pășunile lui și Gat-Rimon cu pășunile lui. Din jumătatea seminției lui Manase, clanurilor care au rămas din urmașii lui Chehat le-au dat: Aner cu pășunile lui și Bileam cu pășunile lui. Gherșomiților le-au fost date, pe teritoriul clanurilor jumătății seminției lui Manase, următoarele: Golan, în Bașan, cu pășunile lui și Aștarot cu pășunile lui. Pe teritoriul seminției lui Isahar le-au dat: Kedeș cu pășunile lui, Dabrat cu pășunile lui, Ramot cu pășunile lui și Anem cu pășunile lui. Pe teritoriul seminției lui Așer le-au dat: Mașal cu pășunile lui, Abdon cu pășunile lui, Hukok cu pășunile lui și Rehob cu pășunile lui. Pe teritoriul seminției lui Neftali le-au dat: Kedeșul Galileei cu pășunile lui, Hamon cu pășunile lui și Chiriataim cu pășunile lui. Merariților care au mai rămas le-au fost date din seminția lui Zabulon următoarele: Rimono cu pășunile lui, Tabor cu pășunile lui, iar de cealaltă parte a Iordanului, nu departe de Ierihon, la est de Iordan, pe teritoriul seminției lui Ruben, le-au dat: Bețer, în deșert, cu pășunile lui, Iahaț cu pășunile ei, Chedemot cu pășunile lui și Mefaat cu pășunile lui. Din seminția lui Gad le-au dat: Ramotul Ghiladului cu pășunile lui, Mahanaim cu pășunile lui, Heșbon cu pășunile lui și Iazer cu pășunile lui. Fiii lui Isahar au fost: Tola, Puah, Iașub și Șimron – în total patru. Fiii lui Tola au fost: Uzi, Refaia, Ieriel, Iahmai, Ibsam și Samuel; ei au fost căpeteniile familiilor lor, adică ale neamului lui Tola, războinici viteji în neamul lor. Pe vremea lui David, numărul lor era de douăzeci și două de mii șase sute. Fiul lui Uzi a fost: Izrahia; Fiii lui Izrahia au fost: Mihail, Obadia, Ioel și Ișia – în total cinci căpetenii. Alături de ei, după genealogiile lor, potrivit familiilor lor, erau cete de luptători pregătiți pentru război, în număr de treizeci și șase de mii, căci aveau multe soții și mulți fii. Frații lor din toate clanurile lui Isahar, războinici viteji, erau în număr de optzeci și șapte de mii, cu toții înscriși în genealogii. Fiii lui Beniamin au fost: Bela, Becher și Iediael – în total trei. Fiii lui Bela au fost: Ețbon, Uzi, Uziel, Ierimot și Iri – cinci căpetenii ale familiilor lor, războinici viteji. Erau înscriși în genealogii ca fiind în număr de douăzeci și două de mii treizeci și patru. Fiii lui Becher au fost: Zemira, Ioaș, Eliezer, Elioenai, Omri, Ieremot, Abia, Anatot și Alemet. Toți aceștia au fost fiii lui Becher. Ei au fost înscriși în genealogiile lor, drept căpetenii ale familiilor lor, războinici viteji, în număr de douăzeci de mii două sute. Fiul lui Iediael a fost: Bilhan. Fiii lui Bilhan au fost: Ieuș, Beniamin, Ehud, Chenaana, Zetan, Tarșiș și Ahișahar. Toți aceștia au fost urmașii lui Iediael, căpetenii de familii, războinici viteji. Erau șaptesprezece mii două sute de bărbați în stare să iasă cu armata la război. Șupiții și hupiții au fost urmași ai lui Ir, iar hușiții au fost urmașii lui Aher. Fiii lui Neftali au fost: Iahațiel, Guni, Iețer și Șilem – urmași ai Bilhei. Fiii lui Manase au fost: primul a fost Asriel, născut din țiitoarea lui arameică (ea l-a mai născut și pe Machir, tatăl lui Ghilad; Machir și-a luat soții dintre hupiți și dintre șupiți; numele surorii lui era Maaca), al doilea a fost Țelofhad, însă Țelofhad a avut numai fiice. Maaca, soția lui Machir, i-a născut un fiu și i-a pus numele Pereș. Fratele său a fost Șereș, iar fiii săi au fost Ulam și Rechem. Fiul lui Ulam a fost: Bedan. Aceștia au fost fiii lui Ghilad, fiul lui Machir, fiul lui Manase. Sora lui Ghilad, Hamolehet, i-a născut pe Ișhod, pe Abiezer și pe Mahla. Fiii lui Șemida au fost: Ahian, Șechem, Likhi și Aniam. Urmașii lui Efraim au fost: Șutelah; fiul acestuia, Bered, fiul acestuia, Tahat, fiul acestuia, Elada, fiul acestuia, Tahat, fiul acestuia, Zabad, fiul acestuia, Șutelah, precum și Ezer și Elad. Oamenii din Gat, născuți în țară, i-au ucis pe Ezer și Elad, pentru că aceștia veniseră să le fure turmele. Efraim, tatăl lor, a bocit multe zile, iar frații lui au venit ca să-l mângâie. El a intrat la soția lui, iar ea a rămas însărcinată și i-a născut un fiu. I-a pus numele Beria fiindcă era necaz în familia lui. Fata lui Efraim, Șeera, a întemeiat Bet-Horonul de Jos, Bet-Horonul de Sus și Uzen-Șeera. Refah a fost fiul lui, iar fiul acestuia – Reșef, fiul acestuia – Telah, fiul acestuia – Tahan, fiul acestuia – Ladan, fiul acestuia – Amihud, fiul acestuia – Elișama, fiul acestuia – Nun, fiul acestuia – Iosua. Proprietățile și așezările lor au fost: Betel cu satele lui, Naaran, în est, iar în vest, Ghezer cu satele lui, Șechem cu satele lui, până la Aia cu satele ei și de-a lungul granițelor fiilor lui Manase – Bet-Șan cu satele lui, Taanah cu satele lui, Meghido cu satele lui și Dor cu satele lui. În acestea au locuit urmașii lui Iosif, fiul lui Israel. Urmașii lui Așer au fost: Imna, Ișva, Ișvi și Beria; sora lor era Serah. Fiii lui Beria au fost: Heber și Malchiel, acesta din urmă fiind tatăl lui Birzayit. Lui Heber i s-au născut: Iaflet, Șomer, Hotam și Șua, sora acestora. Fiii lui Iaflet au fost: Pasah, Bimhal și Așvat. Aceștia au fost fiii lui Iaflet. Fiii lui Șemer au fost: Ahi și Rohga, Iehuba și Aram. Fiii lui Helem, un frate al lui Șemer, au fost: Țofah, Imna, Șeleș și Amal. Fiii lui Țofah au fost: Suah, Harnefer, Șual, Beri, Imra, Bețer, Hod, Șama, Șilșa, Itran și Beera. Fiii lui Ieter au fost: Iefune, Pispa și Ara. Fiii lui Ula au fost: Arah, Haniel și Riția. Toți aceștia au fost urmașii lui Așer, conducători ai familiilor lor, războinici aleși și viteji, prinți renumiți. Numărul bărbaților pregătiți pentru război, înscriși în genealogii, a fost de douăzeci și șase de mii. Lui Beniamin i s-au născut următorii: Bela, întâiul lui născut; Așbel, al doilea; Ahrah, al treilea; Noha, al patrulea; și Rafa, al cincilea. Fiii lui Bela au fost: Adar, Ghera, Abihud, Abișua, Naaman, Ahoah, Ghera, Șefufan și Huram. Iată-i pe urmașii lui Ehud, cei care au fost căpeteniile familiilor locuitorilor din Gheva și care au fost duși în captivitate, în Manahat: Naaman, Ahia, Ghera, cel care i-a condus în captivitate și căruia i s-au născut Uza și Ahihud, apoi Șaharaim, care a avut fii în țara Moabului, după ce le-a alungat pe Hușim și pe Baara, soțiile lui. Din Hodeș, soția lui, i s-au născut: Iobab, Țibia, Meșa, Malcam, Ieuț, Sachia și Mirma. Aceștia au fost fiii lui, căpetenii de familii. Din Hușim i se născuseră Abitub și Elpaal. Fiii lui Elpaal au fost: Eber, Mișam, Șamed (cel care a construit Ono și Lod cu satele dimprejurul lor), Beria și Șema, cei care au fost căpeteniile familiilor locuitorilor din Aialon și care i-au pus pe fugă pe locuitorii din Gat. Ahio, Șașak, Ieremot, Zebadia, Arad, Eder, Mihail, Ișpa și Ioha au fost fiii lui Beria. Zebadia, Meșulam, Hizchi, Heber, Ișmerai, Izlia și Iobab au fost fiii lui Elpaal. Iachim, Zicri, Zabdi, Elienai, Țiletai, Eliel, Adaia, Beraia și Șimrat au fost fiii lui Șimei. Ișpan, Eber, Eliel, Abdon, Zicri, Hanan, Hanania, Elam, Antotia, Ifdeia și Penuel au fost fiii lui Șașak. Șamșerai, Șeharia, Atalia, Iaareșia, Ilie și Zicri au fost fiii lui Ieroham. Toți acestea au fost căpetenii de familii, fiind înscrise în genealogiile lor drept căpetenii. Ei au locuit la Ierusalim. Ieiel, tatăl lui Ghivon, a locuit în Ghivon. Numele soției lui era Maaca. Abdon a fost fiul lui întâi născut, urmat apoi de Țur, Chiș, Baal, Ner, Nadab, Ghedor, Ahio, Zecher și Miklot, căruia i s-a născut Șimea. Și aceștia, asemenea fraților lor, au locuit la Ierusalim împreună cu frații lor. Lui Ner i s-a născut Chiș, lui Chiș – Saul, iar lui Saul – Ionatan, Malchi-Șua, Abinadab și Eșbaal. Fiul lui Ionatan a fost: Merib-Baal; lui Merib-Baal i s-a născut Mica. Fiii lui Mica au fost: Piton, Melek, Tarea și Ahaz. Lui Ahaz i s-a născut Iehoada; lui Iehoada i s-au născut Alemet, Azmavet și Zimri, iar lui Zimri i s-a născut Moța. Lui Moța i s-a născut Bina, al cărui fiu a fost Rafa. Fiul acestuia a fost Elasa, iar fiul acestuia a fost Ațel. Ațel a avut șase fii; numele lor au fost: Azrikam, Bocru, Ismael, Șearia, Obadia și Hanan. Toți aceștia au fost fiii lui Ațel. Fiii lui Eșek, fratele lui Ațel, au fost: Ulam, întâiul lui născut, Ieuș, al doilea, și Elifelet, al treilea. Fiii lui Ulam au fost războinici viteji, arcași. Ei au avut mulți fii și nepoți – în total o sută cincizeci. Toți aceștia au fost urmași ai lui Beniamin. Tot Israelul a fost înscris în genealogii și trecut în „Cartea regilor lui Israel“. Iuda însă a fost luat în captivitate, la Babilon, din cauza necredincioșiei lui. Primii locuitori care s-au reîntors la proprietățile lor, în cetățile lor, au fost Israel, preoții, leviții și slujitorii de la Templu. Aceia dintre fiii lui Iuda, dintre fiii lui Beniamin și dintre fiii lui Efraim și Manase, care au locuit la Ierusalim, au fost: Utai, fiul lui Amihud, fiul lui Omri, fiul lui Imri, fiul lui Bani, care era dintre fiii lui Pereț, fiul lui Iuda. Dintre șiloniți: Asaia, cel întâi născut, împreună cu fiii lui. Dintre zerahiți: Ieuel. Frații lor erau în număr de șase sute nouăzeci. Dintre fiii lui Beniamin: Salu, fiul lui Meșulam, fiul lui Hodavia, fiul lui Hasnua; apoi Ibneia, fiul lui Ieroham; Ela, fiul lui Uzi, fiul lui Micri; Meșulam, fiul lui Șefatia, fiul lui Reuel, fiul lui Ibnia. Frații lor, înscriși în genealogii, erau în număr de nouă sute cincizeci și șase. Toți acești bărbați erau căpetenii de familie, potrivit familiilor lor. Dintre preoți: Iedaia, Iehoiarib, Iachin, Azaria, fiul lui Hilchia, fiul lui Meșulam, fiul lui Țadok, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, conducător peste Casa lui Dumnezeu; Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pașhur, fiul lui Malchia; Maasai, fiul lui Adiel, fiul lui Iahzera, fiul lui Meșulam, fiul lui Meșilemit, fiul lui Imer. Frații lor, căpeteniile familiilor lor, erau în număr de o mie șapte sute șaizeci. Ei erau oameni capabili, puși în lucrarea de slujire la Casa lui Dumnezeu. Dintre leviți: Șemaia, fiul lui Hașub, fiul lui Azrikam, fiul lui Hașabia, dintre fiii lui Merari; Bakbakar, Hereș, Galal, Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zicri, fiul lui Asaf; Obadia, fiul lui Șemaia, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun; Berechia, fiul lui Asa, fiul lui Elkana, cel care a locuit în satele netofatiților. Dintre portari: Șalum, Akub, Talmon, Ahiman și frații lor. Șalum era căpetenia; el este și azi la Poarta Regelui, în partea de est. Ei au fost portarii taberei leviților. Șalum, fiul lui Kore, fiul lui Ebiasaf, fiul lui Korah, și frații lui din casa tatălui său, korahiții, împlineau slujba de păzitori ai pragurilor Cortului, la fel cum strămoșii lor fuseseră responsabili în tabăra Domnului cu păzirea intrării. Odinioară, Fineas, fiul lui Elazar, fusese conducătorul lor, iar Domnul era cu el. Zaharia, fiul lui Meșelemia, a fost portar al intrării Cortului Întâlnirii. Toți cei aleși ca portari ai intrărilor au fost în număr de două sute doisprezece. Aceștia au fost înscriși în genealogiile lor, în satele lor. David și văzătorul Samuel le-au încredințat slujba aceasta. Ei și fiii lor aveau responsabilitatea de a păzi porțile Casei Domnului, adică a încăperii Cortului. Erau portari în toate cele patru direcții: est, vest, nord și sud. Frații lor veneau din când în când din satele lor, ca să stea împreună cu ei timp de șapte zile. Căci cei mai de seamă patru portari, toți leviți, cărora li s-a încredințat slujba aceasta, erau responsabili atât peste magazii, cât și peste vistieriile Casei lui Dumnezeu. Ei rămâneau peste noapte în jurul Casei lui Dumnezeu, căci răspundeau de paza ei și de cheia folosită la deschiderea ei în fiecare dimineață. Unii dintre ei erau responsabili cu uneltele pentru slujbă; ei le numărau și atunci când erau aduse și atunci când erau luate. Alții fuseseră numiți responsabili cu mobilierul și cu toate obiectele Locului Sfânt, precum și cu făina aleasă, vinul, uleiul, tămâia și mirodeniile. Alții, dintre fiii preoților, pregăteau amestecul de mirodenii. Levitului Matitia, întâiul născut al korahitului Șalum, îi era încredințată pregătirea turtelor. Unii dintre chehatiți, dintre frații lor, erau responsabili să pregătească pâinea așezată în șiruri, pe masă, în fiecare zi de Sabat. Aceștia au fost cântăreții, căpeteniile familiilor leviților, care locuiau în camerele Templului, neavând alte responsabilități, deoarece erau angajați în slujire zi și noapte. Acestea au fost căpeteniile familiilor leviților, căpetenii înscrise în genealogii. Ei locuiau la Ierusalim. La Ghivon a locuit Ieiel, tatăl lui Ghivon. Numele soției lui era Maaca. Abdon a fost fiul lui întâi născut, urmat apoi de: Țur, Chiș, Baal, Ner, Nadab, Ghedor, Ahio, Zaharia și Miklot. Lui Miklot i s-a născut Șimam. Și aceștia au locuit la Ierusalim împreună cu rudele lor. Lui Ner i s-a născut Chiș, lui Chiș – Saul, iar lui Saul – Ionatan, Malchi-Șua, Abinadab și Eșbaal. Fiul lui Ionatan a fost Merib-Baal; lui Merib-Baal i s-a născut Mica. Fiii lui Mica au fost: Piton, Melek, Tahrea și Ahaz. Lui Ahaz i s-a născut Iada; lui Iada i s-au născut Alemet, Azmavet și Zimri, iar lui Zimri i s-a născut Moța. Lui Moța i s-a născut Bina, al cărui fiu a fost Refaia. Fiul acestuia a fost Elasa, iar fiul acestuia a fost Ațel. Ațel a avut șase fii; numele lor au fost: Azrikam, Bocru, Ismael, Șearia, Obadia și Hanan. Aceștia au fost fiii lui Ațel. Filistenii s-au luptat cu Israel, iar bărbații lui Israel au fugit dinaintea filistenilor și au căzut răpuși pe muntele Ghilboa. Filistenii i-au urmărit pe Saul și pe fiii săi; i-au ucis pe Ionatan, pe Abinadab și pe Malchi-Șua, fiii lui Saul. Lupta devenise înverșunată în preajma lui Saul; arcașii l-au țintit și l-au rănit. Atunci, Saul i-a zis celui ce-i ducea armele: „Scoate-ți sabia și străpunge-mă cu ea, ca nu cumva acești necircumciși să ajungă la mine și să mă batjocorească“. Însă cel ce-i ducea armele n-a vrut să facă lucrul acesta pentru că s-a temut. Atunci, Saul și-a luat sabia și s-a aruncat în ea. Când cel ce-i ducea armele a văzut că Saul a murit, s-a aruncat și el în sabia lui și a murit. Astfel a murit Saul împreună cu cei trei fii ai lui și cu toată Casa lui. Toți oamenii lui Israel, care se aflau în vale, văzând că ceilalți au fugit și că Saul și fiii săi au murit, și-au părăsit cetățile și au fugit și ei. Filistenii au venit și s-au așezat în ele. În ziua următoare, când filistenii au venit să-i dezbrace pe cei uciși, l-au găsit pe Saul și pe fiii săi căzuți pe muntele Ghilboa. L-au dezbrăcat pe Saul, i-au luat capul și armele și au trimis mesageri pe tot cuprinsul țării filistenilor, ca să ducă vestea idolilor lor și poporului. I-au pus armele în templul dumnezeilor lor, iar craniul i l-au atârnat în templul lui Dagon. Toți cei din Iabeșul Ghiladului au auzit tot ceea ce i-au făcut filistenii lui Saul. Atunci, toți războinicii viteji s-au ridicat, au luat trupul lui Saul și trupurile fiilor săi și le-au adus la Iabeș. Le-au îngropat oasele sub un terebint, în Iabeș, și au postit timp de șapte zile. Saul a murit din cauza necredincioșiei lui. El a fost necredincios față de Domnul și nu a păzit Cuvântul Domnului. De asemenea, el a întrebat pe cineva care cheamă duhurile morților, cerând călăuzire, și nu L-a căutat pe Domnul. De aceea El l-a omorât și i-a dat domnia lui David, fiul lui Ișai. Tot Israelul s-a strâns în preajma lui David, în Hebron, zicând: „Iată, suntem os din oasele tale și carne din carnea ta! Chiar și în trecut, când Saul era rege, tu îl conduceai pe Israel în războaie. Iar Domnul, Dumnezeul tău, ți-a zis: «Tu vei păstori poporul Meu Israel. Tu vei fi conducător peste poporul Meu Israel»“. Toți bătrânii lui Israel veniseră la rege, în Hebron, astfel că David a încheiat legământ cu ei înaintea Domnului, la Hebron. Apoi, ei l-au uns pe David ca rege peste Israel, după Cuvântul Domnului profețit de Samuel. David și tot Israelul au înaintat spre Ierusalim (adică Iebus) împotriva iebusiților care locuiau acolo. Locuitorii din Iebus i-au zis lui David: „Nu vei intra aici!“. David a capturat însă fortăreața Sionului, care a devenit astfel Cetatea lui David. David zisese: „Oricine îi va învinge primul pe iebusiți va deveni căpetenie și conducător“. Ioab, fiul Țeruiei, a atacat primul și, astfel, el a devenit căpetenie. David s-a stabilit în fortăreață și de aceea a fost numită „Cetatea lui David“. El a reconstruit cetatea de jur împrejur, dinspre Milo de jur împrejur, iar Ioab a restaurat restul cetății. David a devenit tot mai puternic pentru că Domnul Oștirilor era cu el. Acestea sunt căpeteniile vitejilor lui David care l-au susținut în regatul său, împreună cu tot Israelul, ca să-l facă rege, după Cuvântul Domnului cu privire la Israel. Acesta este numărul vitejilor lui David: Iașobeam, fiul lui Hacmoni, era căpetenia conducătorilor. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni, pe care i-a străpuns într-o singură împrejurare. După el era Elazar, fiul ahohitului Dodo. El a fost unul dintre cei trei viteji. El era cu David la Pas-Damim, atunci când filistenii se strânseseră acolo pentru război. Acolo se afla o porțiune de pământ plină cu orz, și poporul fugea dinaintea filistenilor. Însă ei au stat în mijlocul terenului, l-au apărat și i-au ucis pe filisteni. Și Domnul a adus eliberare, dând o mare victorie. Trei dintre cele treizeci de căpetenii s-au dus la stânca unde se afla David, la peștera Adulam, în timp ce tabăra filistenilor se așezase în Valea Refaim. David se afla atunci în fortăreață, iar garnizoana filistenilor se afla în Betleem. Lui David i s-a făcut sete și a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din fântâna de lângă poarta Betleemului?“. Cei trei au reușit să treacă prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântâna de lângă poarta Betleemului și au adus-o cu bine la David. Însă David n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului, zicând: „Departe de mine, Dumnezeul meu, să fac lucrul acesta! Să beau eu sângele bărbaților acestora care și-au pus viața în pericol? Căci ei și-au pus viața în pericol aducând apa“. Și n-a vrut s-o bea. Astfel de fapte mărețe făceau cei trei viteji. Abișai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni și i-a omorât. Astfel, el și-a făcut un nume alături de cei trei. Era de două ori mai respectat decât cei trei. El le-a fost căpetenie, însă nu i-a depășit pe cei trei. Benaia, fiul lui Iehoiada, era un viteaz din Kabțeel care a făcut multe fapte mărețe. El i-a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. El a coborât în mijlocul unei gropi adânci, într-o zi cu zăpadă, și a omorât un leu. El a ucis un egiptean, un bărbat a cărui statură era de cinci coți. Egipteanul avea în mână o suliță cât sulul unui țesător. Benaia a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a ucis cu propria lui suliță. Astfel de fapte mărețe făcea Benaia, fiul lui Iehoiada, făcându-și un nume alături de cei trei viteji. Iată că el era cel mai respectat dintre cei treizeci, dar n-a ajuns între cei trei. David l-a pus responsabil peste garda sa personală. Războinici viteji au mai fost și: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem; haroritul Șamot; pelonitul Heleț; Ira, fiul tekoanitului Icheș; Abiezer din Anatot; hușatitul Sibecai; ahohitul Ilai; netofatitul Maharai; Heled, fiul netofatitului Baana; Itai, fiul lui Ribai, din Ghiva fiilor lui Beniamin; piratonitul Benaia; Hurai, de lângă pârâurile Gaașului; arbatitul Abiel; Azmavet din Baharum; șaalbonitul Eliahba; fiii ghizonitului Hașem; Ionatan, fiul hararitului Șaghe; Ahiam, fiul hararitului Sacar; Elifal, fiul lui Ur; mecheratitul Hefer; pelonitul Ahia; carmelitul Hețro; Naarai, fiul lui Ezbai; Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri; amonitul Țelek; beerotitul Naharai, cel ce-i ducea armele lui Ioab, fiul Țeruiei; itritul Ira, itritul Gareb, hititul Urie, Zabad, fiul lui Ahlai; rubenitul Adina, fiul lui Șiza, căpetenia rubeniților, care avea treizeci de oameni cu el; Hanan, fiul lui Maaca; mitnitul Ioșafat; Uzia din Aștarot; Șama și Ieiel, fiii lui Hotam din Aroer; Iediael, fiul lui Șimri, și tițitul Ioha, fratele lui; mahavitul Eliel; Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam; moabitul Itma; Eliel, Obed și Iaasiel din Mețobai. Iată-i pe cei care s-au dus la David în Țiklag, în timp ce acesta se ascundea de Saul, fiul lui Chiș. Ei au fost dintre vitejii care l-au ajutat în război. Aceștia mânuiau arcul și puteau să arunce pietre sau să tragă săgeți cu arcul atât cu mâna dreaptă, cât și cu mâna stângă. Erau din Beniamin, dintre frații lui Saul. Căpetenia Ahiezer și Ioaș – fii ai lui Șemaa din Ghiva; Ieziel și Pelet – fiii lui Azmavet; Beraca și Iehu din Anatot; Ișmaia din Ghivon, viteaz între cei treizeci și conducător peste treizeci; Ieremia, Iahaziel, Iohanan și Iozabad din Ghedera; harufiții – Eluzai, Ierimot, Bealia, Șemaria și Șefatia; korahiții – Elkana, Ișia, Azarel, Ioezer, Iașobeam; Ioela și Zebadia, fii ai lui Ieroham din Ghedor. Dintre gadiți, s-au alăturat lui David, în fortăreața din deșert, războinici viteji, luptători aleși, care mânuiau scutul și lancea, erau neînfricați ca leii și iuți precum gazelele pe munți. Ezer era căpetenia, Obadia – al doilea, Eliab – al treilea, Mișmana – al patrulea, Ieremia – al cincilea, Atai – al șaselea, Eliel – al șaptelea, Iohanan – al optulea, Elzabad – al nouălea, Ieremia – al zecelea, Macbanai – al unsprezecelea. Acestea au fost căpeteniile armatei dintre fiii lui Gad: cel mai neînsemnat valora cât o sută de oameni, cel mai renumit – cât o mie. Aceștia sunt cei ce au trecut Iordanul în prima lună a anului, atunci când acesta se revarsă peste maluri, și i-au alungat pe toți cei din vale, înspre est și înspre vest. Au venit la David la fortăreață și dintre fiii lui Beniamin și ai lui Iuda. David a ieșit înaintea lor, a răspuns și le-a zis: ‒ Dacă veniți la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutați, atunci inima mea se va uni cu a voastră, dar dacă vreți să mă trădați dușmanilor mei, deși nu sunt vinovat de nicio nelegiuire, Dumnezeul strămoșilor noștri să vadă și să judece! Atunci Amasai, căpetenia conducătorilor, a fost îmbrăcat cu Duhul și a zis: ‒ Suntem de partea ta, David! Suntem cu tine, fiu al lui Ișai! Pace! Pace ție și pace celor ce te ajută! Căci Însuși Dumnezeul tău te-a ajutat! David i-a primit și i-a desemnat căpetenii peste ceată. Niște oameni din Manase i s-au alăturat și ei lui David, atunci când acesta i-a însoțit pe filisteni la luptă împotriva lui Saul. Însă ei nu le-au fost de ajutor filistenilor, fiindcă domnitorii acestora au hotărât să-l trimită înapoi pe David, zicând: „Vom plăti cu capetele noastre dacă va trece de partea lui Saul, stăpânul lui!“. Când a plecat David spre Țiklag, cei din Manase care au trecut de partea lui au fost următorii: Adnah, Iozabad, Iediael, Mihail, Iozabad, Elihu și Țiletai, toți fiind căpetenii ale miilor care erau în Manase. Ei l-au ajutat împotriva cetei de jefuitori, căci toți erau războinici viteji și au ajuns conducători în armată. În fiecare zi veneau la David oameni ca să-l ajute, până când tabăra lui a ajuns ca tabăra lui Dumnezeu. Iată numărul căpeteniilor înarmate pentru război, care au venit la David, în Hebron, ca să întoarcă la el regatul lui Saul, după Cuvântul Domnului: dintre fiii lui Iuda, care purtau scut și lance, au fost șase mii opt sute de oameni înarmați pentru război; dintre fiii lui Simeon, războinici viteji, au fost șapte mii o sută; dintre fiii lui Levi, au fost patru mii șase sute; Iehoiada, conducătorul clanului lui Aaron, împreună cu trei mii șapte sute de oameni; Țadok, un tânăr războinic și viteaz, împreună cu douăzeci și două de căpetenii din familia tatălui său; dintre fiii lui Beniamin, frații lui Saul, au fost trei mii (până atunci majoritatea dintre ei rămăseseră loiali Casei lui Saul); dintre fiii lui Efraim, au fost douăzeci de mii opt sute de războinici viteji, bărbați cu renume în familiile părinților lor; din jumătatea seminției lui Manase, au fost optsprezece mii, desemnați pe nume ca să vină să-l facă rege pe David; dintre fiii lui Isahar, cei care au înțeles vremurile, astfel încât Israel să știe ce trebuie să facă, au fost două sute de căpetenii, precum și toți frații acestora aflați sub comanda lor; din Zabulon, cei în stare să iasă cu armata, instruiți pentru război, înarmați cu toate armele de război, au fost cincizeci de mii, gata să-l sprijine pe David cu o inimă hotărâtă; din Neftali, au fost o mie de căpetenii și, împreună cu acestea, treizeci și șapte de mii de oameni înarmați cu scut și suliță; dintre daniți, instruiți pentru război, au fost douăzeci și opt de mii șase sute; din Așer, cei în stare să iasă cu armata, instruiți pentru război, au fost patruzeci de mii; dintre cei care erau dincolo de Iordan, adică dintre rubeniți, dintre gadiți și din jumătatea seminției lui Manase, înarmați pentru luptă cu tot felul de arme de război, au fost o sută douăzeci de mii. Toți acești războinici, gata să sprijine linia de luptă, au venit la Hebron cu toată inima ca să-l facă pe David rege peste tot Israelul. De asemenea, toți ceilalți din Israel s-au unit cu ei ca să-l facă pe David rege. Au stat acolo, împreună cu David, timp de trei zile, mâncând și bând, căci frații lor le pregătiseră masa. Chiar și vecinii lor, până în teritoriul lui Isahar, al lui Zabulon și al lui Neftali, au adus mâncare încărcată pe măgari, pe cămile, pe catâri și pe vite – provizii de făină, turte de smochine și de stafide, ulei și vin, vite și oi din belșug, căci era bucurie în Israel. David s-a sfătuit cu căpeteniile peste mii și peste sute, cu fiecare conducător. David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă credeți că este bine și dacă lucrul acesta vine de la Domnul, Dumnezeul nostru, să ne împărțim și să-i anunțăm pe frații noștri care au rămas în toate regiunile lui Israel, chiar și pe preoții și leviții din cetățile care au pășuni, ca să vină la noi și să aducem aici Chivotul Dumnezeului nostru, căci în timpul vieții lui Saul nu ne-am interesat deloc de el“. Toată adunarea a fost de acord să se facă astfel, căci lucrul acesta a plăcut întregului popor. David a mobilizat tot Israelul, de la râul Șihor din Egipt și până la Lebo-Hamat, ca să aducă Chivotul lui Dumnezeu din Chiriat-Iearim. David a plecat împreună cu tot Israelul spre Baala (adică Chiriat-Iearim), care este a lui Iuda, ca să aducă de acolo Chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului, Cel Care șade deasupra heruvimilor. Au așezat Chivotul lui Dumnezeu într-un car nou și, astfel, l-au luat din casa lui Abinadab. Uza și Ahio conduceau carul. David și tot Israelul sărbătoreau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea, cu cântece, cu lire, cu harfe, cu tamburine, cu chimvale și cu trâmbițe. Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza și-a întins mâna să apuce Chivotul, deoarece boii erau să-l răstoarne. Atunci, Domnul S-a mâniat foarte tare pe Uza și l-a omorât, pentru că pusese mâna pe Chivot. Uza a murit acolo, înaintea lui Dumnezeu. David s-a mâniat pentru că Domnul Se dezlănțuise împotriva lui Uza, și a numit acel loc Pereț-Uza, nume care i-a rămas până în ziua aceasta. David s-a temut de Dumnezeu în acea zi și a zis: „Cum să aduc la mine Chivotul lui Dumnezeu?“. Și David nu a mai adus Chivotul la el, în Cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom, ghititul. Chivotul lui Dumnezeu a rămas cu familia lui Obed-Edom, în casa lui, timp de trei luni, iar Domnul a binecuvântat familia lui Obed-Edom și tot ce era al lui. Huram, regele Tyrului, a trimis mesageri la David cu lemn de cedru, zidari și tâmplari, ca să-i construiască un palat. David a înțeles că Domnul l-a desemnat rege peste Israel și i-a consolidat foarte mult domnia de dragul poporului Său Israel. David și-a mai luat soții la Ierusalim. Și, astfel, lui David i s-au mai născut fii și fiice. Acestea sunt numele fiilor care i s-au născut la Ierusalim: Șamua, Șobab, Natan, Solomon, Ibhar, Elișua, Elpelet, Nogah, Nefeg, Iafia, Elișama, Beeliada și Elifelet. Când au auzit filistenii că David a fost uns rege peste tot Israelul, toți filistenii au plecat în căutarea lui David. David a aflat acest lucru și a ieșit să-i înfrunte. Filistenii au venit și au invadat Valea Refaim. David L-a întrebat pe Dumnezeu, zicând: ‒ Să pornesc împotriva filistenilor? Îi vei da în mâna mea? Domnul i-a răspuns: ‒ Du-te, căci îi voi da în mâna ta! S-au dus la Baal-Perațim, iar David i-a învins pe filisteni acolo. David a zis: „Dumnezeu S-a dezlănțuit împotriva dușmanilor mei, prin mâna mea, așa cum se dezlănțuie apele“. De aceea, locului aceluia i-au pus numele Baal-Perațim. Filistenii și-au lăsat dumnezeii acolo, iar David a dat poruncă și aceștia au fost arși în foc. Filistenii au venit din nou și au invadat valea. David L-a întrebat din nou pe Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a răspuns: ‒ Să nu te duci după ei! Ocolește-i și vino asupra lor din dreptul arbuștilor de balsam. Când vei auzi vuiet de marș în vârful arbuștilor de balsam, să ieși la luptă, căci Dumnezeu a ieșit înaintea ta ca să învingă tabăra filistenilor. David a făcut așa cum i-a poruncit Dumnezeu. Ei au învins tabăra filistenilor, de la Ghivon până la Ghezer. Faima lui David s-a răspândit în toate teritoriile, iar Domnul l-a făcut de groază pentru toate națiunile. David și-a construit case în Cetatea lui David, a pregătit un loc pentru Chivotul lui Dumnezeu și a întins un cort pentru el. Apoi David a zis: „Nimeni să nu ducă Chivotul lui Dumnezeu, în afară de leviți, căci pe ei i-a ales Domnul ca să ducă Chivotul Domnului și să-I slujească pentru totdeauna“. David a convocat tot Israelul la Ierusalim, ca să aducă Chivotul Domnului în locul pe care i-l pregătise. David i-a convocat și pe urmașii lui Aaron și pe leviți: dintre urmașii lui Chehat: conducătorul Uriel și frați săi – o sută douăzeci; dintre urmașii lui Merari: conducătorul Asaia și frații săi – două sute douăzeci; dintre urmașii lui Gherșom: conducătorul Ioel și frații săi – o sută treizeci; dintre urmașii lui Elițafan: conducătorul Șemaia și frații săi – două sute; dintre urmașii lui Hebron: conducătorul Eliel și frații săi – optzeci; dintre urmașii lui Uziel: conducătorul Aminadab și frații săi – o sută doisprezece. David i-a chemat pe preoții Țadok și Abiatar, pe leviții Uriel, Asaia, Ioel, Șemaia, Eliel și Aminadab și le-a zis: „Voi sunteți căpeteniile familiilor leviților. Sfințiți-vă, voi și frații voștri, ca să aduceți Chivotul Domnului, Dumnezeul lui Israel, în locul pe care i l-am pregătit. Prima dată când voi nu ați fost prezenți, Domnul Dumnezeul nostru S-a mâniat pe noi, fiindcă nu L-am căutat în conformitate cu legea“. Preoții și leviții s-au sfințit ca să aducă Chivotul Domnului, Dumnezeul lui Israel. Fiii leviților au purtat Chivotul lui Dumnezeu pe umeri cu ajutorul drugilor, așa cum a poruncit Moise după Cuvântul Domnului. David le zisese conducătorilor leviților să numească dintre frații lor cântăreți la instrumente muzicale – la harfe, la lire și la chimvale – care să cânte cu putere și plini de bucurie. Leviții l-au numit pe Heman, fiul lui Ioel, și, dintre frații lui, pe Asaf, fiul lui Berechia, iar dintre fiii lui Merari, frații lor, pe Etan, fiul lui Kușaia. Împreună cu ei mai erau frații lor de rang secundar: Zaharia, Iaaziel, Șemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifelehu, Mikneia și portarii Obed-Edom și Ieiel. Cântăreții – Heman, Asaf și Etan – erau puși să cânte la chimvale de bronz. Zaharia, Aziel, Șemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia și Benaia cântau la harfe în alamot; Matitia, Elifelehu, Mikneia, Obed-Edom, Ieiel și Azazia cântau la lire în șeminit, ca să sune tare; Chenania, conducătorul leviților cântăreți, dirija cântarea pentru că era priceput. Berechia și Elkana erau portari la Chivot. Preoții – Șebania, Ioșafat, Netanel, Amasai, Zaharia, Benaia și Eliezer – sunau din trâmbițe înaintea Chivotului lui Dumnezeu; Obed-Edom împreună cu Iehia erau, de asemenea, portari la Chivot. Astfel David, bătrânii lui Israel și căpeteniile miilor au plecat să aducă din casa lui Obed-Edom Chivotul legământului Domnului, în mijlocul bucuriei. Pentru că Dumnezeu i-a ajutat pe leviții care duceau Chivotul legământului Domnului, aceștia au jertfit șapte tauri și șapte berbeci. David era îmbrăcat cu o mantie de in subțire, cum de altfel erau și toți leviții care duceau Chivotul, cântăreții și Chenania, conducătorul cântăreților. De asemenea, David avea pe el un efod de in. Tot Israelul a adus Chivotul legământului Domnului în mijlocul strigătelor și al sunetului de corn, al trâmbițelor și al chimvalelor, al cântecelor la harfe și lire. În timp ce Chivotul legământului Domnului intra în Cetatea lui David, Mihal, fata lui Saul, se uita pe fereastră. Când l-a văzut pe regele David dansând și veselindu-se, l-a disprețuit în inima ei. Au adus Chivotul lui Dumnezeu și l-au așezat în mijlocul cortului pe care i l-a întins David. Apoi au adus înaintea lui Dumnezeu arderi-de-tot și jertfe de pace. După ce a terminat de adus arderile-de-tot și jertfele de pace, David a binecuvântat poporul în Numele Domnului și a împărțit întregului Israel, fiecărui bărbat și fiecărei femei, câte o pâine rotundă, o turtă de curmale și o turtă cu stafide. I-a pus înaintea Chivotului Domnului pe unii dintre leviții slujitori ca să-L amintească, să-I mulțumească și să-L laude pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. Asaf era căpetenia, Zaharia era al doilea în rang, iar Ieiel, Șemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom și Ieiel cântau la harfe și la lire. Asaf era desemnat să cânte la chimvale, iar preoții Benaia și Iahaziel sunau continuu din trâmbițe înaintea Chivotului legământului cu Dumnezeu. În ziua aceea, David i-a desemnat, pentru prima dată, pe Asaf și pe frații lui, să mulțumească Domnului. „Mulțumiți Domnului, chemați Numele Lui, faceți cunoscute printre popoare lucrările Lui! Cântați-I, cântați spre lauda Lui, vestiți toate minunile Lui! Lăudați-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce-L caută pe Domnul! Căutați pe Domnul și puterea Lui; căutați întotdeauna fața Lui! Aduceți-vă aminte de minunile pe care le-a făcut, de semnele Sale și de judecățile rostite de gura Sa, descendenți ai slujitorului Său Israel, fii ai lui Iacov, aleșii Lui! El este Domnul, Dumnezeul nostru, și judecățile Lui se împlinesc pe tot pământul. Aduceți-vă aminte întotdeauna de legământul Lui, de cuvântul pe care l-a poruncit pentru o mie de generații, de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam, de jurământul Lui către Isaac, pe care l-a confirmat față de Iacov printr-o hotărâre și față de Israel printr-un legământ veșnic, zicând: «Ție îți voi da țara Canaanului ca parte a moștenirii voastre». Pe atunci, voi erați doar câțiva oameni, puțini la număr și străini în țară. Ei călătoreau de la o națiune la altă națiune, și de la un regat la alt popor. El nu a îngăduit niciunui om să-i asuprească și a mustrat regi pentru ei: «Nu vă atingeți de unșii Mei și nu le faceți rău profeților Mei!». Cântați Domnului toți locuitorii pământului! Vestiți în fiecare zi mântuirea Lui! Istorisiți printre națiuni gloria Lui și printre toate popoarele minunile Lui! Căci mare este Domnul și foarte demn să fie lăudat! El este mai de temut decât toți dumnezeii. Căci toți dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar Domnul a făcut cerurile. Splendoarea și măreția sunt înaintea Lui, iar puterea și bucuria – în Locuința Lui. Familii ale popoarelor, dați Domnului, dați Domnului glorie și lăudați-L pentru puterea Lui! Dați Domnului gloria cuvenită Numelui Său! Aduceți un dar de mâncare și veniți înaintea Lui! Închinați-vă Domnului îmbrăcați în haine sfinte! Tremurați înaintea Lui, voi, toți locuitorii pământului! Lumea este trainică și nu poate fi clătinată. Să se bucure cerurile și să se înveselească pământul! Să se spună printre națiuni: « Domnul împărățește!». Să vuiască marea și tot ce este în ea, să tresalte câmpia și tot ce este pe ea! Atunci copacii pădurii vor striga de bucurie înaintea Domnului, căci El vine să judece pământul. Mulțumiți Domnului, căci este bun! Căci în veac ține îndurarea Lui! Ziceți: «Eliberează-ne, Dumnezeul eliberării noastre; strânge-ne și salvează-ne dintre națiuni, ca să aducem mulțumiri Numelui Tău cel sfânt și să ne lăudăm cu faptele Tale demne de laudă». Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie!“. Tot poporul a zis „Amin!“ și L-a lăudat pe Domnul. David i-a lăsat înaintea Chivotului legământului Domnului pe Asaf și pe frații lui, ca să slujească întotdeauna înaintea Chivotului, împlinindu-și datoria zi de zi. L-a lăsat și pe Obed-Edom împreună cu frații lui, în număr de șaizeci și opt. Obed-Edom, fiul lui Iedutun, și Hosa erau portari. David l-a pus pe preotul Țadok împreună cu frații lui, preoții, înaintea Tabernaculului Domnului, de pe înălțimea care era în Ghivon, ca să aducă arderi-de-tot Domnului, pe altarul arderilor-de-tot, în fiecare dimineață și în fiecare seară, potrivit cu tot ce este scris în Legea Domnului, pe care El a poruncit-o lui Israel. Împreună cu ei se aflau Heman, Iedutun și cei rămași dintre cei care fuseseră aleși și desemnați pe nume ca să mulțumească Domnului, căci în veac ține îndurarea Lui. Heman și Iedutun aveau cu ei trâmbițe și chimvale pentru cântăreți, precum și instrumente de cântat în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutun erau portari. Apoi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui, iar David s-a întors să-și binecuvânteze familia. După ce David s-a stabilit în palatul lui, i-a zis profetului Natan: ‒ Iată, eu locuiesc într-un palat din cedru, iar Chivotul legământului Domnului locuiește sub niște pânze de cort. Natan i-a răspuns lui David: ‒ Fă tot ceea ce ai pe inimă, căci Dumnezeu este cu tine! În noaptea aceea însă, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Natan, zicând: „Du-te și spune-i slujitorului Meu David: «Așa vorbește Domnul: nu tu Îmi vei construi o Casă de locuit. Căci Eu n-am locuit într-o Casă din ziua în care l-am scos pe Israel și până în ziua aceasta, ci am fost din cort în cort și dintr-un tabernacul într-altul. Pretutindeni pe unde am călătorit împreună cu tot Israelul, am spus Eu oare vreun cuvânt vreunuia dintre judecătorii lui Israel, cărora le poruncisem să păstorească poporul Meu, și le-am zis Eu: ‘De ce nu-Mi construiți o Casă din cedru?’». Prin urmare, să-i spui slujitorului Meu David, astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: Eu te-am luat de la pășune, dinapoia turmei, ca să fii conducătorul poporului Meu Israel. Am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers și i-am nimicit dinaintea ta pe toți dușmanii tăi. Acum îți voi face un nume precum numele celor mari de pe pământ. Voi pregăti un loc pentru poporul Meu Israel și îl voi planta acolo, ca să locuiască singur, fără să mai fie tulburat și fără ca fiii nedreptății să-l mai poată asupri, așa cum făcuseră mai înainte, încă din zilele în care poruncisem să fie puși judecători peste poporul Meu Israel. Și-i voi supune pe toți dușmanii tăi. Acum te înștiințez că Domnul îți va întemeia o dinastie. Când ți se vor împlini zilele și vei merge să fii cu strămoșii tăi, voi ridica un urmaș după tine, care va fi dintre fiii tăi, și-i voi consolida domnia. El Îmi va construi o Casă, și Eu îi voi consolida pentru totdeauna tronul. Eu îi voi fi Tată, iar el Îmi va fi fiu. Și nu voi îndepărta îndurarea Mea de la el, așa cum am îndepărtat-o de la cel ce a fost înaintea ta. Îl voi așeza în Casa Mea și în regatul Meu pentru totdeauna, iar tronul lui va fi consolidat pentru totdeauna»“. Natan i-a spus lui David toate aceste cuvinte, relatându-i toată vedenia aceasta. Regele David a intrat, s-a așezat înaintea Domnului și a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și cine este familia mea, de m-ai adus până aici? Și, ca și cum lucrul acesta nu ar fi fost suficient, Dumnezeule, ai vorbit și despre viitorul îndepărtat al familiei slujitorului Tău, privindu-mă ca pe un om de rang înalt, Doamne Dumnezeule! Ce-ar putea să-Ți mai răspundă David la toată onoarea arătată slujitorului Tău? Tu îl cunoști pe slujitorul Tău. Doamne, de dragul slujitorului Tău și datorită inimii Tale ai făcut Tu toate aceste lucrări mărețe și ai descoperit toate aceste lucruri mari. Doamne, după câte am auzit cu urechile noastre, nu este nimeni ca Tine și nu există alt Dumnezeu în afară de Tine. Și cine este ca poporul Tău Israel, singura națiune de pe pământ pe care Dumnezeu S-a dus s-o răscumpere pentru Sine ca popor, ca să-Ți faci un nume prin lucrări mărețe și de temut, alungând națiuni dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt? Tu l-ai întemeiat pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pentru totdeauna; și Tu, Doamne, ai devenit Dumnezeul lor. Și acum, Doamne, fie ca promisiunea pe care ai făcut-o cu privire la slujitorul Tău și la familia lui să rămână pentru totdeauna, și fă precum ai zis. Să rămână, astfel încât Numele Tău să fie preamărit pe vecie și să se spună: « Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, este Dumnezeu pentru Israel». Iar familia slujitorului Tău David va fi consolidată înaintea Ta! Tu, Dumnezeul meu, i-ai descoperit slujitorului Tău planul Tău, zicând: «Îți voi întemeia o dinastie». De aceea a avut îndrăzneală slujitorul Tău să se roage înaintea Ta. Așadar, Doamne, Tu, Cel Care ești Dumnezeu, i-ai promis slujitorului Tău acest lucru bun. Binevoiește deci să binecuvântezi familia slujitorului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta. Căci Tu, Doamne, ai binecuvântat -o și va rămâne binecuvântată pe vecie“. După aceea, David i-a învins pe filisteni, i-a supus și a luat din mâna filistenilor Gatul și satele dimprejur. Apoi i-a învins și pe moabiți, iar moabiții au devenit slujitorii lui David, plătindu-i tribut. David l-a învins și pe Hadad-Ezer, regele Țobei Hamatului, când acesta s-a dus să-și consolideze autoritatea la râul Eufrat. David i-a capturat o mie de care, șapte mii de călăreți și douăzeci de mii de pedestrași. David a tăiat tendoanele tuturor cailor de la care, păstrând din ei doar pentru o sută de care. Arameii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadad-Ezer, regele Țobei, însă David a omorât douăzeci și două de mii de oameni. David a pus garnizoane în regatul arameu al Damascului, iar arameii au devenit slujitorii lui David, plătindu-i tribut. Domnul îi dădea victorie lui David oriunde mergea. David a luat scuturile de aur ale slujitorilor lui Hadad-Ezer și le-a adus la Ierusalim, iar din Tibhat și din Cun, cetățile lui Hadad-Ezer, David a luat foarte mult bronz. Cu acesta a făcut Solomon „marea“ de bronz, stâlpii și alte obiecte din bronz. Când Tou, regele Hamatului, a aflat că David a învins toată armata lui Hadad-Ezer, regele Țobei, l-a trimis pe fiul său Hadoram la regele David ca să-l întrebe de sănătate și să-l laude pentru că s-a luptat cu Hadad-Ezer, cu care și el era în război, și pentru că l-a învins. I-a trimis tot felul de lucruri din aur, din argint și din bronz. Regele David le-a închinat și pe acestea Domnului, așa cum făcuse cu argintul și cu aurul luat de la toate celelalte națiuni: de la Edom, de la Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni și de la Amalek. Abișai, fiul Țeruiei, a ucis optsprezece mii de edomiți în Valea Sării. A plasat garnizoane în Edom și toți edomiții au devenit slujitorii lui David. Domnul îi dădea victorie lui David oriunde mergea. David domnea peste tot Israelul, judecând și făcând dreptate întregului său popor. Ioab, fiul Țeruiei, era conducătorul armatei; Iehoșafat, fiul lui Ahilud, era cronicar; Țadok, fiul Ahitub, și Abimelek, fiul lui Abiatar, erau preoți; Șavșa era scrib; Benaia, fiul lui Iehoiada, era conducătorul cheretiților și al peletiților, iar fiii lui David erau cei dintâi pe lângă rege. După aceea, Nahaș, regele fiilor lui Amon, a murit, iar în locul lui a domnit fiul său. David a zis: „Voi da dovadă de credincioșie față de Hanun, fiul lui Nahaș, căci și tatăl său a dat dovadă de credincioșie față de mine“. David a trimis mesageri ca să-l consoleze pe Hanun pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în țara fiilor lui Amon, la Hanun, ca să-l consoleze, căpeteniile fiilor lui Amon i-au zis lui Hanun: „Chiar crezi că David dorește să-l onoreze pe tatăl tău, trimițându-ți mângâietori? Oare n-au venit slujitorii lui la tine ca să observe, să distrugă și să cerceteze țara?“. Atunci Hanun i-a luat pe slujitorii lui David, i-a ras, le-a tăiat hainele pe jumătate, până la brâu, și le-a dat drumul, astfel că ei au plecat. Când i s-a spus lui David ce li s-a întâmplat bărbaților acelora, regele a trimis oameni să se întâlnească cu bărbații care fuseseră atât de mult umiliți și să le spună astfel: „Rămâneți în Ierihon până vă va crește din nou barba, și apoi să vă întoarceți!“. Fiii lui Amon au văzut că se făcuseră nesuferiți lui David. Atunci Hanun și fiii lui Amon au trimis o mie de talanți de argint și au adus care și călăreți din Aram-Naharaim, din Aram-Maaca și din Țoba. Au adus astfel treizeci și două de mii de care și l-au plătit pe regele din Maaca și pe poporul lui. Aceștia au venit și și-au așezat tabăra la Medeba, iar fiii lui Amon s-au strâns din cetățile lor, ca să meargă la război. Când a auzit David aceasta, l-a trimis împotriva lor pe Ioab împreună cu toată armata de viteji. Fiii lui Amon au ieșit, ocupându-și pozițiile de luptă la intrarea cetății, în timp ce regii care au venit să-i ajute s-au așezat separat în câmp. Ioab a văzut că avea de luptat și în față și în spate. Prin urmare, a ales o parte dintre vitejii lui Israel și i-a mobilizat împotriva arameilor, iar restul poporului l-a pus sub comanda fratelui său Abișai, mobilizându-l împotriva fiilor lui Amon. Ioab i-a zis lui Abișai: „Dacă arameii vor fi mai puternici decât mine, să-mi vii în ajutor, iar dacă fiii lui Amon vor fi mai puternici decât tine, te voi ajuta eu. Fii tare și curajos pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru, iar Domnul să facă ce consideră că este bine!“. Când Ioab și poporul care era cu el i-au atacat pe aramei, aceștia au fugit dinaintea lui. Fiii lui Amon, văzând că arameii au luat-o la fugă, au fugit și ei dinaintea lui Abișai, fratele lui Ioab, și s-au retras în cetate. Apoi Ioab s-a dus la Ierusalim. Când au văzut că au fost învinși de Israel, arameii au trimis mesageri și i-au adus pe arameii de dincolo de Râu, aceștia avându-l în fruntea lor pe Șofac, conducătorul armatei lui Hadad-Ezer. Când a aflat aceasta, David a adunat tot Israelul, a trecut Iordanul, s-a dus la ei și a ocupat poziții de luptă împotriva lor. David s-a așezat în poziție de luptă ca să-i înfrunte pe aramei, iar aceștia s-au luptat împotriva lui. Însă Aram a fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis arameilor șapte mii de oameni care conduceau carele și patruzeci de mii de pedestrași. L-a omorât și pe Șofac, conducătorul armatei lor. Văzând că au fost învinși de Israel, vasalii lui Hadad-Ezer au făcut pace cu David și i-au slujit. Și Aram n-a mai vrut să-i ajute pe fiii lui Amon. La începutul anului, pe vremea când ieșeau regii la luptă, Ioab a condus o armată puternică și a distrus țara fiilor lui Amon. El a venit și a asediat Raba. David însă rămăsese la Ierusalim. Ioab a cucerit Raba și a distrus-o. David a luat de pe capul regelui lor coroana care cântărea un talant de aur și care era împodobită cu pietre prețioase. Ea a fost pusă pe capul lui David. Prada luată din cetate era foarte multă. El a scos afară poporul care era în ea și i-a pus să muncească cu fierăstraie, cu grape de fier și cu securi de fier. Așa a făcut David tuturor cetăților fiilor lui Amon. Apoi David s-a întors la Ierusalim împreună cu întregul popor. După aceea, a avut loc o bătălie împotriva filistenilor la Ghezer. Atunci hușatitul Sibecai l-a ucis pe Sipai, unul dintre urmașii refaiților. Și filistenii au fost astfel supuși de David. În timpul unei alte lupte cu filistenii, Elhanan, fiul lui Iair, l-a ucis pe Lahmi, fratele lui Goliat ghititul, care avea o suliță al cărei mâner era ca sulul unui țesător. S-a mai dat o luptă la Gat. Acolo era un bărbat uriaș, care avea câte șase degete la ambele mâini și la ambele picioare – douăzeci și patru în total. Și acesta era un urmaș al lui Rafa. El l-a batjocorit pe Israel, dar Ionatan, fiul lui Șimea, fratele lui David, l-a ucis. Aceștia i s-au născut lui Rafa în Gat. Ei au fost omorâți de David și de slujitorii săi. Satan s-a ridicat împotriva lui Israel și l-a instigat pe David să numere poporul din Israel. David le-a zis lui Ioab și liderilor poporului: ‒ Mergeți și numărați poporul din Israel, de la Beer-Șeba până la Dan, și aduceți-mi un răspuns, ca să știu la cât se ridică numărul lor. Dar Ioab i-a zis: ‒ Domnul să înmulțească poporul Său de o sută de ori mai mult! O, rege, stăpânul meu, oare nu suntem toți slujitorii stăpânului meu? De ce stăpânul meu cere lucrul acesta? De ce să aduci vină asupra lui Israel? Însă porunca regelui dată lui Ioab a rămas neschimbată. Prin urmare, Ioab a plecat și a călătorit prin tot Israelul. Apoi s-a întors la Ierusalim. Ioab i-a dat lui David rezultatul de la numărătoarea poporului: în tot Israelul erau un milion o sută de mii de bărbați capabili să mânuiască sabia, iar în Iuda erau patru sute șaptezeci de mii de bărbați în stare să meargă la război. Pe cei din Levi și Beniamin nu i-a numărat între aceștia, căci porunca regelui a fost disprețuită de Ioab. Lucrul aceasta a fost considerat rău de către Dumnezeu, astfel că El l-a lovit pe Israel. David I-a zis lui Dumnezeu: „Am comis un mare păcat prin ceea ce am făcut. Însă acum îndepărtează, Te rog, nelegiuirea slujitorului Tău, căci m-am purtat întru totul ca un nebun“. Domnul i-a vorbit lui Gad, văzătorul lui David, zicând: „Du-te și spune-i lui David: «Așa vorbește Domnul: îți pun înainte trei nenorociri. Alege una dintre ele și-ți voi face întocmai»“. Gad a venit la David și i-a zis: ‒ Așa vorbește Domnul: „Ce alegi? Trei ani de foamete, trei luni în timpul cărora să fii spulberat dinaintea dușmanilor tăi și să fii atins de sabia vrăjmașilor tăi sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului și molima să fie în țară, iar Îngerul Domnului să aducă distrugere în tot teritoriul lui Israel?“. Vezi acum ce trebuie să-I răspund Celui Ce m-a trimis! David i-a zis lui Gad: ‒ Mă aflu într-un mare impas. Mai bine să cad în mâna Domnului, căci mila Lui este nemărginită; dar să nu cad în mâinile oamenilor! Domnul a trimis molima în Israel și, astfel, au murit șaptezeci de mii de oameni din Israel. Dumnezeu a trimis Îngerul la Ierusalim ca să-l distrugă. În timp ce îl distrugea, Domnul S-a uitat, I-a părut rău pentru acel dezastru și I-a zis Îngerului Care distrugea: „Destul! Retrage-Ți mâna!“. Îngerul Domnului Se afla lângă aria iebusitului Ornan. David și-a ridicat ochii și L-a văzut pe Îngerul Domnului stând între pământ și cer și având în mână sabia scoasă, îndreptată împotriva Ierusalimului. Atunci David și bătrânii, acoperiți fiecare cu o pânză de sac, s-au aruncat cu fața la pământ. Și David I-a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu să fie numărat poporul? Eu sunt cel care a păcătuit și a făcut rău! Dar oile acestea, ce au făcut oare? Te rog, Doamne, Dumnezeul meu, lasă mâna Ta să fie numai împotriva mea și împotriva familiei mele, dar nu lăsa poporul Tău pradă urgiei!“. Îngerul Domnului i-a zis lui Gad să-i spună lui David să se ducă să-I ridice Domnului un altar pe aria iebusitului Ornan. David s-a dus acolo, ascultând de cuvântul rostit de Gad în Numele Domnului. În timp ce treiera grâul, Ornan s-a întors și a văzut Îngerul; cei patru fii ai lui, care erau cu el, s-au ascuns. Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat și l-a văzut pe David. El a ieșit din arie și s-a plecat cu fața la pământ înaintea lui David. David i-a zis lui Ornan: ‒ Dă-mi locul ariei ca să zidesc pe el un altar Domnului; dă-mi-l la prețul lui deplin în argint. Astfel, urgia care s-a abătut asupra poporului va fi oprită. Ornan i-a zis lui David: ‒ Ia-l! Stăpânul meu, regele, să facă ceea ce crede că este bine. Iată, dau și boii pentru arderi-de-tot, iar uneltele de treierat vor fi pentru lemne. De asemenea, grâul va fi pentru darul de mâncare. Dau totul! Însă regele David i-a zis lui Ornan: ‒ Nu, ci trebuie să-l cumpăr la prețul lui deplin în argint, căci nu voi oferi Domnului ce este al tău și nu voi aduce o ardere-de-tot care să nu mă coste nimic. Astfel, David i-a plătit lui Ornan pentru acel loc șase sute de șecheli de aur. David a construit acolo un altar Domnului și I-a adus arderi-de-tot și jertfe de pace. L-a chemat pe Domnul, și El i-a răspuns cu foc din ceruri pe altarul arderii-de-tot. Apoi Domnul i-a vorbit Îngerului și Acesta Și-a pus sabia înapoi în teacă. De atunci, de când David a văzut că Domnul i-a răspuns în aria iebusitului Ornan, a adus jertfe acolo. Tabernaculul Domnului, pe care Moise îl făcuse în deșert, și altarul arderilor-de-tot se aflau, în perioada aceea, pe înălțimea de la Ghivon. David nu putea să meargă înaintea acestuia ca să-L caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimântase sabia Îngerului Domnului. David a zis atunci: „Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu și aici să fie altarul pentru arderile-de-tot ale lui Israel“. Apoi, David a poruncit să fie strânși străinii din țara lui Israel și a numit dintre ei cioplitori care să pregătească pietre cioplite pentru construirea Casei lui Dumnezeu. David a mai pregătit fier din belșug pentru cuiele de care aveau nevoie la ușile de la intrări și pentru scoabe, precum și bronz, care era atât de mult, încât nu se putea cântări. El a pregătit și lemne de cedru, foarte multe la număr, căci sidonienii și tyrienii îi aduseseră lui David lemn de cedru din belșug. David zisese: „Solomon, fiul meu, este tânăr și plăpând, iar Casa care va fi construită Domnului trebuie să fie foarte măreață, de mare renume și splendoare înaintea tuturor țărilor. Voi face pregătiri pentru construirea ei “. Astfel, David a făcut multe pregătiri înainte de moartea sa. Apoi l-a chemat pe Solomon, fiul său, și i-a poruncit să construiască o Casă Domnului, Dumnezeul lui Israel. David i-a zis lui Solomon: „Fiule, aveam pe inimă să zidesc o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul meu. Dar Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: «Tu ai vărsat mult sânge și ai purtat mari războaie. Nu tu vei construi o Casă pentru Numele Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ. Iată că ți se va naște un fiu, care va fi un om al odihnei și căruia Eu îi voi da odihnă, eliberându-l de toți dușmanii săi de jur împrejur. Numele lui va fi Solomon, iar în timpul vieții lui îi voi da lui Israel pace și liniște. El va construi o Casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu, iar Eu îi voi fi Tată. Voi consolida pentru totdeauna tronul domniei lui peste Israel». Și acum, fiule, Domnul să fie cu tine, ca să reușești să construiești o Casă Domnului, Dumnezeul tău, așa cum a vorbit El cu privire la tine. Domnul să-ți dea discernământ și pricepere, astfel încât, atunci când El te va pune să domnești peste Israel, să păzești Legea Domnului, Dumnezeul tău. Vei reuși dacă vei veghea să împlinești hotărârile și judecățile pe care le-a dat Domnul lui Moise pentru Israel. Fii tare și curajos! Să nu te temi și să nu te înspăimânți! Iată că, prin munca mea, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanți de aur, un milion de talanți de argint, precum și bronz și fier care nu se poate cântări căci este foarte mult; am pregătit, de asemenea, lemne și pietre. La acestea tu trebuie să mai adaugi. Ai cu tine o mulțime de lucrători: pietrari, constructori, tâmplari și tot felul de oameni pricepuți să prelucreze aurul, argintul, bronzul și fierul – foarte mulți lucrători. Prin urmare, începe să lucrezi, și Domnul să fie cu tine“. David a poruncit tuturor căpeteniilor lui Israel să-l ajute pe fiul său, Solomon. „Nu este oare Domnul, Dumnezeul vostru, cu voi? Nu v-a dat odihnă de jur împrejur, din moment ce i-a dat în mâna mea pe locuitorii țării? Nu este țara supusă înaintea Domnului și înaintea poporului Său? Acum, fie ca inima voastră și sufletul vostru să-L caute pe Domnul, Dumnezeul vostru. Începeți să construiți Sfântul Lăcaș al Domnului Dumnezeu, ca să poată fi adus Chivotul legământului Domnului și obiectele cele sfinte ale lui Dumnezeu în Casa construită pentru Numele Domnului “. Când a ajuns David bătrân și sătul de zile, l-a numit rege peste Israel pe Solomon, fiul său. El a adunat toate căpeteniile lui Israel, preoții și leviții. Au fost numărați leviții de la vârsta de treizeci de ani în sus, numărul total al bărbaților fiind de treizeci și opt de mii. David a zis: „Dintre aceștia, douăzeci și patru de mii să supravegheze slujba de la Casa Domnului, șase mii să fie supraveghetori și judecători, patru mii să fie portari, iar alte patru mii să-L laude pe Domnul cu instrumentele pe care eu le-am făcut ca să-L lăudăm“. David i-a împărțit pe grupuri, potrivit fiilor lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari. Din partea gherșoniților: Ladan și Șimei. Fiii lui Ladan au fost: căpetenia Iehiel, apoi Zetam și Ioel – în total trei. Fiii lui Șimei au fost: Șelomit, Haziel și Haran – în total trei. Acestea au fost căpeteniile familiilor lui Ladan. Fiii lui Șimei au fost: Iahat, Ziza, Ieuș și Beria. Aceștia patru au fost fii ai lui Șimei. Iahat era căpetenia, iar Ziza era cel de-al doilea; Ieuș și Beria nu au avut mulți fii, astfel că ei au fost numărați ca și cum ar fi o singură familie. Fiii lui Chehat au fost: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel – în total patru. Fiii lui Amram au fost: Aaron și Moise. Aaron a fost separat de popor, ca să sfințească lucrurile preasfinte, el și fiii lui pentru totdeauna, ca să aducă tămâie înaintea Domnului, ca să slujească și ca să binecuvânteze în Numele Lui pentru totdeauna. Fiii lui Moise, omul lui Dumnezeu, au fost incluși în seminția lui Levi. Fiii lui Moise au fost: Gherșom și Eliezer. Fiul lui Gherșom a fost căpetenia Șebuel. Fiul lui Eliezer a fost căpetenia Rehabia. Eliezer nu a mai avut alți fii, însă urmașii lui Rehabia au fost numeroși. Fiul lui Ițhar a fost căpetenia Șelomit. Fiii lui Hebron au fost: căpetenia Ieria, Amaria – al doilea, Iahaziel – al treilea, Iekamam – al patrulea. Fiii lui Uziel au fost: căpetenia Mica și Ișia – cel de-al doilea. Fiii lui Merari au fost: Mahli și Muși. Fiii lui Mahli au fost: Elazar și Chiș. Elazar a murit fără să aibă fii, ci numai fiice. Prin urmare, fiii lui Chiș, rudele acestora, le-au luat de soții. Fiii lui Muși au fost: Mahli, Eder și Ieremot – în total trei. Aceștia au fost urmașii lui Levi, potrivit familiilor lor, căpetenii în familiile lor, care au fost numărați individual, după numele lor, cei care urmau să facă lucrarea pentru slujba de la Casa Domnului, de la vârsta de douăzeci de ani în sus. Căci David spusese: „ Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-a dat odihnă poporului Său și va locui în Ierusalim pe vecie, iar leviții nu vor mai avea de purtat Tabernaculul și toate obiectele lui pentru slujbă“. Potrivit ultimelor cuvinte ale lui David, acesta a fost numărul leviților de la vârsta de douăzeci de ani în sus. Responsabilitatea lor era să-i ajute pe urmașii lui Aaron la slujba de la Casa Domnului, îngrijindu-se de curți, de camere, de curățirea tuturor lucrurilor sfinte, de împlinirea oricărei lucrări pentru slujba de la Casa lui Dumnezeu, precum și de pâinea așezată în șiruri pe masă, de făina aleasă, folosită la darurile de mâncare, de turtele subțiri, nedospite, de grătare, de vasele pentru frământat și de vasele de orice cantitate și mărime. Ei aveau să se înfățișeze în fiecare dimineață ca să-I mulțumească și să-L laude pe Domnul. Tot așa trebuiau să facă și seara, precum și cu prilejul tuturor arderilor-de-tot aduse Domnului de Sabat, în fiecare lună nouă și de sărbători. Ei aveau să slujească în mod continuu înaintea Domnului, după un număr stabilit și conform hotărârilor luate cu privire la ei. Așadar, ei trebuiau să-și îndeplinească responsabilitățile față de Cortul Întâlnirii și față de Locul Sfânt, ajutându-i pe urmașii lui Aaron, frații lor, la slujba de la Casa Domnului. Iată care au fost cetele urmașilor lui Aaron. Fiii lui Aaron au fost: Nadab, Abihu, Elazar și Itamar. Nadab și Abihu au murit înaintea tatălui lor fără să fi avut urmași, astfel că numai Elazar și Itamar au slujit ca preoți. David i-a împărțit pe urmașii acestora, punându-i responsabili, peste slujbele lor, pe Țadok, dintre urmașii lui Elazar, și pe Ahimelek, dintre urmașii lui Itamar. Printre urmașii lui Elazar s-au găsit mai multe căpetenii decât printre urmașii lui Itamar, acestea fiind împărțite astfel: șaisprezece căpetenii ale familiilor urmașilor lui Elazar și opt căpetenii ale familiilor urmașilor lui Itamar. I-au împărțit prin tragere la sorți, între unii și alții, căci căpeteniile Lăcașului și căpeteniile lui Dumnezeu erau atât dintre urmașii lui Elazar, cât și dintre urmașii lui Itamar. Scribul Șemaia, fiul lui Netanel, unul dintre leviți, i-a consemnat în scris în prezența regelui, a conducătorilor, a preotului Țadok, a lui Ahimelek, fiul lui Abiatar, și a căpeteniilor familiilor preoților și leviților; au ales o familie dintre urmașii lui Elazar și una dintre urmașii lui Itamar. Primul sorț a ieșit pentru Iehoiarib, al doilea pentru Iedaia, al treilea pentru Harim, al patrulea pentru Seorim, al cincilea pentru Malchia, al șaselea pentru Miyamin, al șaptelea pentru Hakoț, al optulea pentru Abia, al nouălea pentru Iosua, al zecelea pentru Șecania, al unsprezecelea pentru Eliașib, al doisprezecelea pentru Iachim, al treisprezecelea pentru Hupa, al paisprezecelea pentru Ieșebab, al cincisprezecelea pentru Bilga, al șaisprezecelea pentru Imer, al șaptesprezecelea pentru Hezir, al optsprezecelea pentru Hapițeț, al nouăsprezecelea pentru Petahia, al douăzecilea pentru Ezechiel, al douăzeci și unulea pentru Iachin, al douăzeci și doilea pentru Gamul, al douăzeci și treilea pentru Delaia și al douăzeci și patrulea pentru Maazia. Aceasta a fost ordinea în care aveau să facă slujba când intrau în Casa Domnului, potrivit hotărârilor date cu privire la ei prin Aaron, strămoșul lor, așa cum i-a poruncit Domnul, Dumnezeul lui Israel. Dintre ceilalți urmași ai lui Levi au fost: dintre fiii lui Amram: Șubael; dintre fiii lui Șubael: Iehdeia; din Rehabia – dintre fiii lui Rehabia: căpetenia Ișia; dintre ițhariți: Șelomot; dintre fiii lui Șelomot: Iahat; fiii lui Hebron au fost: căpetenia Ieria, Amaria – al doilea, Iahaziel – al treilea, Iekamam – al patrulea; fiul lui Uziel a fost Mica; dintre fiii lui Mica: Șamir; fratele lui Mica a fost Ișia; dintre fiii lui Ișia: Zaharia; fiii lui Merari au fost: Mahli și Muși; fiul lui Iaazia a fost Beno; urmașii lui Merari au fost: din Iaazia – Beno, Șoham, Zacur și Ivri; din Mahli – Elazar, dar el nu a avut fii; din Chiș – fiul lui Chiș: Ierahmeel; fiii lui Muși au fost: Mahli, Eder și Ierimot. Aceștia au fost urmași ai leviților, potrivit familiilor lor. Și ei, la fel ca frații lor, urmașii lui Aaron, au tras la sorți în prezența regelui David, a lui Țadok și a lui Ahimelek, a căpeteniilor familiilor preoților și a leviților, atât pentru familiile celui mai în vârstă, cât și pentru cele ale fratelui lor cel mai mic. David și conducătorii armatei au pus deoparte pentru slujbă pe unii dintre fiii lui Asaf, ai lui Heman și ai lui Iedutun, ca să profețească în sunetul lirelor, harfelor și chimvalelor. Iată numărul bărbaților care făceau această lucrare de slujire: dintre fiii lui Asaf: Zacur, Iosif, Netania și Asarela; fiii lui Asaf se aflau sub îndrumarea lui Asaf, care profețea sub supravegherea regelui; din Iedutun – fiii lui Iedutun: Ghedalia, Țeri, Isaia, Șimei, Hașabia și Matitia – în total șase; ei erau sub îndrumarea tatălui lor, Iedutun, care profețea în sunet de liră, mulțumind și lăudând pe Domnul; din Heman – fiii lui Heman: Buchia, Matania, Uziel, Șebuel, Ierimot, Hanania, Hanani, Eliata, Ghidalti, Romamti-Ezer, Ioșbekașa, Maloti, Hotir și Mahaziot. Toți aceștia erau fii ai lui Heman, văzătorul regelui, căci Dumnezeu îi promisese că-l va face puternic. Dumnezeu i-a dat lui Heman paisprezece fii și trei fiice. Toți aceștia erau sub îndrumarea părinților lor în ce privește cântarea de la Casa Domnului, având chimvale, harfe și lire pentru slujba Casei lui Dumnezeu. Asaf, Iedutun și Heman se aflau sub supravegherea regelui. Ei și frații lor, care erau pricepuți în ce privește cântările Domnului, toți cei care aveau îndemânare, erau în număr de două sute optzeci și opt. Au tras la sorți ca să-și afle responsabilitățile, atât pentru cel mic, cât și pentru cel mare, atât pentru învățător, cât și pentru ucenic. Pentru Asaf, primul sorț a ieșit pentru Iosif, al doilea – pentru Ghedalia, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al treilea – pentru Zacur, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al patrulea – pentru Ițri, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al cincilea – pentru Netania, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al șaselea – pentru Buchia, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al șaptelea – pentru Iesarel, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al optulea – pentru Isaia, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al nouălea – pentru Matania, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al zecelea – pentru Șimei, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al unsprezecelea – pentru Azarel, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al doisprezecelea – pentru Hașabia, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al treisprezecelea – pentru Șubael, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al paisprezecelea – pentru Matitia, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al cincisprezecelea – pentru Ieremot, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al șaisprezecelea – pentru Hanania, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al șaptesprezecelea – pentru Ioșbekașa, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al optsprezecelea – pentru Hanani, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al nouăsprezecelea – pentru Maloti, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al douăzecilea – pentru Eliata, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al douăzeci și unulea – pentru Hotir, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al douăzeci și doilea – pentru Ghidalti, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al douăzeci și treilea – pentru Mahaziot, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece; al douăzeci și patrulea – pentru Romamti-Ezer, care împreună cu fiii și cu frații lui erau doisprezece. Grupurile de portari au fost: dintre korahiți: Meșelemia, fiul lui Kore, dintre fiii lui Asaf; Meșelemia a avut ca fii pe: Zaharia, întâiul născut; Iediael, al doilea; Zebadia, al treilea; Iatniel, al patrulea; Elam, al cincilea; Iehohanan, al șaselea; Elioenai, al șaptelea; Obed-Edom a avut și el ca fii pe: Șemaia, întâiul născut; Iehozabad, al doilea; Ioah, al treilea; Sacar, al patrulea; Netanel, al cincilea; Amiel, al șaselea; Isahar, al șaptelea; Peuletai, al optulea (căci Dumnezeu îl binecuvântase). Și fiului său Șemaia i s-au născut fii care au ajuns conducători în familiile lor, căci erau oameni capabili. Fiii lui Șemaia au fost: Otni, Refael, Obed, Elzabad, ai cărui frați erau oameni capabili, Elihu și Semachia. Toți aceștia au fost urmașii lui Obed-Edom, atât ei, cât și fiii și frații lor fiind bărbați viteji, plini de putere pentru slujire; erau șaizeci și doi de urmași ai lui Obed-Edom. Fiii și frații lui Meșelemia, oameni viteji și ei, erau în număr de optsprezece. Hosa, dintre fiii lui Merari, a avut și el ca fii pe: Șimri, care era căpetenie, chiar dacă nu era întâi născut, căci așa l-a pus tatăl său; Hilchia, al doilea; Tebalia, al treilea; Zaharia, al patrulea (toți fiii și frații lui Hosa erau în număr de treisprezece). Grupurile acestea de portari, potrivit căpeteniilor lor, aveau, la fel ca frații lor, responsabilitatea de a sluji la Casa Domnului. Au tras la sorți pentru cei mici și pentru cei mari, potrivit familiilor lor, pentru fiecare poartă. Partea de est i-a căzut la sorți lui Șelemia. Au tras la sorți pentru fiul său Zaharia, un sfetnic înțelept, și i-a ieșit la sorți partea de nord. Lui Obed-Edom – partea de sud, iar fiilor săi – magaziile. Lui Șupim și lui Hosa – partea de vest cu Poarta Șalechet, pe drumul principal care duce în sus. O strajă era în fața alteia. La est se aflau șase leviți, la nord se aflau patru în fiecare zi, la sud patru în fiecare zi, iar la magazii câte doi odată. La vest, lângă colonadă, se aflau patru pentru drumul principal și doi pentru colonadă. Acestea sunt grupurile de portari, dintre fiii korahiților și dintre urmașii lui Merari. Levitul Ahia era responsabil de vistieriile Casei lui Dumnezeu și de depozitele pentru lucrurile sfinte. Urmașii lui Ladan, adică fiii gherșoniților proveniți din Ladan, căpeteniile familiilor provenite din gherșonitul Ladan, erau: Iehieli și fiii lui Iehieli – Zetam și Ioel, fratele lui. Ei erau responsabili de magaziile Casei Domnului. Dintre amramiți, ițhariți, hebroniți și uzieliți: Șebuel, un urmaș al lui Gherșom, fiul lui Moise, era conducătorul responsabil cu depozitele. Rudele lui prin Eliezer au fost: fiul acestuia, Rehabia, fiul lui Isaia, fiul lui Ioram, fiul lui Zicri, fiul lui Șelomit. Acest Șelomit împreună cu frații lui erau responsabili de toate depozitele cu lucrurile sfinte pe care le închinaseră Domnului regele David, căpeteniile familiilor, adică căpeteniile peste mii și peste sute, și conducătorii armatei. Ei le închinaseră din prada de război pentru întreținerea Casei Domnului. Tot ceea ce fusese închinat de văzătorul Samuel, de Saul, fiul lui Chiș, de Abner, fiul lui Ner și de Ioab, fiul Țeruiei, toate aceste lucruri sfinte, se aflau în grija lui Șelomit și a fraților săi. Dintre ițhariți, lui Chenania și fiilor săi li s-au încredințat lucrări în afara Templului, ca supraveghetori și judecători peste Israel. Dintre hebroniți, Hașabia și frații săi, bărbați viteji în număr de o mie șapte sute, responsabili peste Israelul de dincolo de Iordan, în tot ce ține de lucrarea Domnului și de slujba regelui. În ce-i privește pe hebroniți, Ieria era căpetenia hebroniților, potrivit genealogiilor familiilor lor. În al patruzecilea an al domniei lui David, s-au făcut cercetări cu privire la ei și s-au găsit printre ei oameni capabili la Iazer, în Ghilad. Frații lui Ieria, bărbați viteji, erau în număr de două mii șapte sute de căpetenii peste familii. Regele David i-a pus responsabili peste rubeniți, peste gadiți și peste jumătatea seminției lui Manase, în tot ce ține de lucrurile lui Dumnezeu și de lucrurile regelui. Aceștia au fost fiii lui Israel, după numărul lor, cu căpeteniile peste familii, căpeteniile peste mii și peste sute și supraveghetorii care slujeau regelui în orice aspect legat de cetele care intrau și ieșeau din slujbă în fiecare lună, în toate lunile anului; fiecare ceată avea douăzeci și patru de mii de oameni. În fruntea primei cete, pentru luna întâi, era Iașobeam, fiul lui Zabdiel, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni. El era dintre urmașii lui Pereț și era căpetenia tuturor conducătorilor armatei în luna întâi. În fruntea cetei pentru luna a doua, era ahohitul Dodai; ceata lui îl avea drept conducător pe Miklot; erau douăzeci și patru de mii de oameni în ceata lui. A treia căpetenie militară, pentru luna a treia, era Benaia, fiul preotului Iehoiada. El era căpetenia cetei sale de douăzeci și patru de mii de oameni. Acest Benaia era unul dintre cei treizeci de viteji ai lui David și căpetenie a acestora. La conducerea cetei sale era fiul său Amizabad. Al patrulea, pentru luna a patra, era Asael, fratele lui Ioab, și după el Zebadia, fiul lui. Și ceata lui avea douăzeci și patru de mii de oameni. A cincea căpetenie, pentru luna a cincea, era izrahitul Șamhut, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni. Al șaselea, pentru luna a șasea, era Ira, fiul lui Icheș din Tekoa, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni. Al șaptelea, pentru luna a șaptea, era pelonitul Heleț, unul dintre urmașii lui Efraim, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni. Al optulea, pentru luna a opta, era hușatitul Sibecai, dintre zerahiți, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni. Al nouălea, pentru luna a noua, era anatotitul Abiezer, dintre beniamiți, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni. Al zecelea, pentru luna a zecea, era netofatitul Maharai, dintre zerahiți, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni. Al unsprezecelea, pentru luna a unsprezecea, era piratonitul Benaia, unul dintre urmașii lui Efraim, ceata lui având douăzeci și patru de mii de oameni. Al doisprezecelea, pentru luna a douăsprezecea, era netofatitul Heldai, un urmaș al lui Otniel, ceata lui având tot douăzeci și patru de mii de oameni. Căpeteniile semințiilor lui Israel erau următorii: conducătorul rubeniților era Eliezer, fiul lui Zicri; al simeoniților – Șefatia, fiul lui Maaca; al leviților – Hașabia, fiul lui Chemuel, iar al urmașilor lui Aaron – Țadok; al lui Iuda – Elihu, unul dintre frații lui David; al lui Isahar – Omri, fiul lui Mihail; al lui Zabulon – Ișmaia, fiul lui Obadia; al lui Neftali – Ierimot, fiul lui Azriel; al urmașilor lui Efraim – Osea, fiul lui Azazia; al unei jumătăți din seminția lui Manase – Ioel, fiul lui Pedaia; al celeilalte jumătăți din seminția lui Manase, în Ghilad – Ido, fiul lui Zaharia; al lui Beniamin – Iaasiel, fiul lui Abner; al lui Dan – Azarel, fiul lui Ieroham. Acestea au fost căpeteniile semințiilor lui Israel. David nu a inclus în numărul lor pe cei în vârstă de douăzeci de ani sau mai puțin, pentru că Domnul promisese că-l va înmulți pe Israel ca stelele cerurilor. Ioab, fiul Țeruiei, începuse numărătoarea, dar nu a terminat-o. Din cauza numărătorii izbucnise mânia împotriva lui Israel, iar rezultatul numărătorii nu a fost trecut în „Cronicile regelui David“. Azmavet, fiul lui Adiel, era responsabil de vistieriile regelui. Ionatan, fiul lui Uzia, era responsabil de magaziile din țară, din cetăți, din sate și din turnuri. Ezri, fiul lui Chelub, era responsabil de cei ce se ocupau cu munca la câmp, care lucrau pământul. Șimei, din Rama, era responsabil de vii, iar Zabdi, șifmitul – de cramele cu vin din vii. Ghederitul Baal-Hanan era responsabil de livezile de măslini și de sicomorii din zona deluroasă, iar Ioaș – de depozitele cu ulei. Șaronitul Șitrai era responsabil de vitele care pășteau în Șaron, iar Șafat, fiul lui Adlai – de vitele din văi. Ismaelitul Obil era responsabil de cămile, iar meronotitul Iehdeia de măgărițe. Hagritul Iaziz era responsabil de turme. Toate acestea erau căpeteniile care aveau grijă de averea regelui David. Ionatan, unchiul lui David, era sfetnic, fiind om cu discernământ și scrib. Iehiel, fiul lui Hacmoni, avea grijă de fiii regelui. Ahitofel era sfetnicul regelui; architul Hușai era prietenul regelui. După Ahitofel, au mai fost sfetnici: Iehoiada, fiul lui Benaia, și Abiatar. Ioab era conducătorul armatei regelui. David a convocat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile semințiilor, căpeteniile cetelor care îl slujeau pe rege, căpeteniile peste mii, căpeteniile peste sute, toate căpeteniile care aveau grijă de averea și turmele regelui și ale fiilor săi, împreună cu demnitarii, vitejii, adică toți războinicii viteji. Regele David s-a ridicat în picioare și a zis: „Ascultați-mă, frații mei și poporul meu! Aveam pe inimă să zidesc o Casă ca loc de odihnă pentru Chivotul legământului Domnului și ca scăunaș pentru picioarele Dumnezeului nostru. Și am făcut pregătiri s-o zidesc. Dumnezeu mi-a zis însă: «Nu tu vei construi o Casă Numelui Meu, căci ești un războinic și ai vărsat sânge». Domnul, Dumnezeul lui Israel, m-a ales pe mine din toată familia mea, ca să fiu rege peste Israel pe vecie. Căci El l-a ales pe Iuda drept conducător, din Casa lui Iuda a ales familia mea, iar dintre fiii tatălui meu, Lui i-a plăcut să mă aleagă pe mine ca să domnesc peste tot Israelul. Apoi, dintre toți fiii mei, căci Domnul mi-a dat mulți fii, El l-a ales pe Solomon, fiul meu, ca să stea pe tronul Regatului Domnului, peste Israel. El Însuși mi-a zis: «Solomon, fiul tău, Îmi va construi Casa și curțile Mele, căci l-am ales ca fiu al Meu, iar Eu îi voi fi Tată. Îi voi consolida regatul pe vecie, dacă va fi hotărât să împlinească poruncile și hotărârile Mele, așa cum este și astăzi». Și acum, înaintea ochilor întregului Israel, a adunării Domnului, și în auzul Dumnezeului nostru, hotărâți-vă să păziți și să cercetați toate poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți țara aceasta bună și să o lăsați moștenire urmașilor voștri pentru totdeauna! Iar tu, Solomon, fiul meu, cunoaște-L pe Dumnezeul părinților tăi și slujește-I din toată inima și cu dorință în suflet, căci Domnul cercetează toate inimile și înțelege orice înclinație a gândurilor. Dacă Îl vei căuta, El Se va lăsa găsit de tine, dar dacă Îl vei părăsi, El te va respinge pentru totdeauna. Vezi acum că Domnul te-a ales ca să construiești o Casă pentru Sfântul Lăcaș. Deci, întărește-te și lucrează!“. David i-a dat fiului său, Solomon, modelul porticului Templului și al clădirilor lui, al vistieriilor lui, al camerelor lui de sus, al camerelor lui interioare și al încăperii pentru locul ispășirii, modelul cu tot ceea ce el avea, prin Duhul, pentru curțile Casei Domnului, pentru toate camerele dimprejur, pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu, pentru depozitele cu lucrurile sfinte, pentru cetele preoților și ale leviților, pentru toată lucrarea de slujire la Casa Domnului și pentru toate obiectele folosite la slujba Casei Domnului. El i-a dat greutatea în aur a tuturor obiectelor de aur pentru fiecare slujbă, greutatea în argint a tuturor obiectelor de argint pentru fiecare slujbă, adică greutatea sfeșnicelor din aur și a candelelor lor din aur – greutatea fiecărui sfeșnic cu candelele lui – precum și greutatea sfeșnicelor de argint, fiecare cu candelele lui, după întrebuințarea fiecărui sfeșnic în parte. A mai dat greutatea în aur a meselor pentru pâinea așezată în șiruri, greutatea fiecărei mese în parte, greutatea în argint pentru mesele de argint, greutatea în aur pur pentru furculițe, pentru vase și pentru ulcioare. Pentru ligheanele de aur a dat și greutatea fiecărui lighean în aur, iar pentru ligheanele de argint a dat greutatea fiecărui lighean în argint. A dat aur pur de o greutate necesară pentru altarul tămâierii, precum și modelul pentru carul heruvimilor din aur, care își întind aripile și acoperă Chivotul legământului Domnului. David a zis: „ Am primit totul în scris din mâna Domnului, când a fost asupra mea. El a dat discernământ cu privire la toate detaliile modelului“. David i-a zis lui Solomon, fiul său: „Fii tare și curajos și lucrează! Să nu te temi și să nu te înspăimânți, pentru că Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, este cu tine. El nu te va lăsa și nu te va părăsi, ca astfel să poți termina toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului. Iată, ai lângă tine cetele preoților și ale leviților pentru toată slujirea de la Casa lui Dumnezeu; îi ai cu tine, pentru toată lucrarea, pe toți cei binevoitori, pricepuți la tot felul de lucrări; ai cu tine căpeteniile și tot poporul gata să asculte de cuvintele tale!“. Apoi, regele David a zis întregii adunări: „Solomon, fiul meu, singurul pe care l-a ales Dumnezeu, este tânăr și plăpând, iar lucrarea este atât de mare, căci Templul nu este pentru un om, ci pentru Domnul Dumnezeu. Am pregătit din răsputeri pentru Casa lui Dumnezeu aur pentru ce este din aur, argint pentru ce este din argint, bronz pentru ce este din bronz, fier pentru ce este din fier, lemn pentru ce este din lemn, pietre de onix de fixat pe monturi, pietre de antimoniu, tot felul de pietre prețioase, pietre de diferite culori, precum și o mulțime de pietre de alabastru. De asemenea, în râvna mea pentru Casa lui Dumnezeu, pe lângă toate pregătirile pe care le-am făcut pentru Sfântul Lăcaș, ofer pentru Casa Dumnezeului meu aurul și argintul pe care-l am în posesie – trei mii de talanți de aur, aur de Ofir, și șapte mii de talanți de argint pur – pentru poleirea pereților clădirilor și pentru întreaga lucrare pe care o vor face meșterii; ofer aur pentru lucrările din aur și argint pentru lucrările din argint. Așadar, cine își mai aduce de bunăvoie darurile, dedicându-se astăzi Domnului?“. Căpeteniile familiilor, căpeteniile semințiilor lui Israel, căpeteniile peste mii și peste sute și căpeteniile responsabile cu lucrarea regelui și-au adus de bunăvoie darurile. Ei au dat pentru lucrarea de la Casa lui Dumnezeu: cinci mii de talanți de aur și zece mii de darici de aur, zece mii de talanți de argint, optsprezece mii de talanți de bronz și o sută de mii de talanți de fier. Cine a avut pietre prețioase le-a dăruit pentru vistieria Casei Domnului, de care avea grijă gherșonitul Iehiel. Poporul s-a bucurat că a oferit daruri de bunăvoie, căci le-a dăruit Domnului din toată inima; de asemenea, și regele David s-a bucurat foarte mult. David a binecuvântat pe Domnul înaintea ochilor întregii adunări, zicând: „Binecuvântat să fii Tu, Doamne, Dumnezeul părintelui nostru Israel, pentru veci de veci! Ale Tale sunt, Doamne, măreția, puterea, splendoarea, supremația și maiestatea, căci tot ce este în ceruri și pe pământ este al Tău! A Ta, Doamne, este stăpânirea și Tu Te înalți ca suveran peste toate! Bogăția și gloria vin dinaintea Ta. Tu stăpânești peste toate. În mâna Ta este puterea și forța; mâna Ta poate să înalțe și să întărească pe oricine. Acum, Dumnezeul nostru, noi Îți aducem mulțumiri și lăudăm mărețul Tău Nume. Căci ce sunt eu și ce este poporul meu, ca să putem fi în stare să-Ți oferim aceste daruri? De la Tine le avem pe toate și ceea ce Ți-am oferit a fost primit din mâna Ta. Înaintea Ta noi suntem doar niște străini și peregrini, la fel ca toți strămoșii noștri. Zilele noastre pe pământ sunt ca o umbră, fără speranță. Doamne, Dumnezeul nostru, tot acest belșug pe care l-am strâns ca să construim o Casă Numelui Tău cel sfânt, vine din mâna Ta și totul Îți aparține Ție. Dumnezeul meu, știu că Tu cercetezi inima, iar dreptatea Îți este plăcută. Eu am dăruit toate acestea în curăție de inimă și am privit cu bucurie la poporul Tău, care se află aici, aducându-Ți darurile lui. Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, părinții noștri, păstrează pe vecie această înclinație a gândurilor inimii poporului Tău și îndreaptă-le inima spre Tine! Iar fiului meu Solomon, dă-i o inimă dedicată în întregime, ca să păzească poruncile, învățăturile și hotărârile Tale, să le împlinească pe toate și să construiască Templul pentru care am făcut pregătiri“. Apoi, David a zis întregii adunări: „Binecuvântați-L pe Domnul, Dumnezeul vostru!“. Și toată adunarea a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul părinților lor. Ei s-au închinat cu toții, plecându-se înaintea Domnului și a regelui. În ziua următoare, au adus jertfe Domnului și au oferit ca arderi-de-tot Domnului o mie de tauri, o mie de berbeci și o mie de miei, împreună cu jertfe de băutură și o mulțime de alte jertfe aduse pentru tot Israelul. În ziua aceea, au mâncat și au băut în prezența Domnului cu mare bucurie, l-au numit rege a doua oară pe Solomon, fiul lui David, și l-au uns drept conducător al Domnului, iar pe Țadok l-au uns ca preot. Solomon s-a așezat pe tronul Domnului, ca să domnească în locul tatălui său, David. El a prosperat și toți cei din Israel au ascultat de el. Toate căpeteniile, vitejii și toți fiii regelui David s-au supus regelui Solomon. Domnul l-a înălțat pe Solomon în ochii întregului Israel și i-a făcut parte de o domnie mai strălucită decât a oricărui alt rege al lui Israel care a domnit înaintea lui. David, fiul lui Ișai, a domnit peste tot Israelul. El a domnit peste Israel timp de patruzeci de ani: la Hebron a domnit timp de șapte ani, iar la Ierusalim a domnit timp de treizeci și trei de ani. David a murit după o bătrânețe fericită, sătul de zile, de bogăție și de glorie. În locul lui a domnit fiul său Solomon. Faptele regelui David, cele dintâi și cele de pe urmă, sunt scrise în „Cronicile văzătorului Samuel“, în „Cronicile profetului Natan“ și în „Cronicile văzătorului Gad“, împreună cu toată domnia și puterea lui și cu evenimentele care au avut loc în viața lui, în Israel și în toate regatele celorlalte țări. Solomon, fiul lui David, și-a consolidat domnia, iar Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el și l-a înălțat foarte mult. Solomon a vorbit întregului Israel – căpeteniilor peste mii și peste sute, judecătorilor, tuturor conducătorilor lui Israel și capilor de familii. Apoi, Solomon împreună cu întreaga adunare s-au dus pe înălțimea care era în Ghivon, căci acolo se afla Cortul Întâlnirii lui Dumnezeu, pe care Moise, slujitorul Domnului, îl făcuse în deșert. Chivotul lui Dumnezeu fusese luat de David din Chiriat-Iearim și dus în locul pe care David i-l pregătise, căci el îi întinsese un cort la Ierusalim. Însă altarul de bronz pe care-l făcuse Bețalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, se afla tot acolo, înaintea Tabernaculului Domnului. Solomon și adunarea L-au căutat pe Domnul. Solomon s-a dus acolo înaintea Domnului, la altarul de bronz care era la Cortul Întâlnirii și a adus pe el o mie de arderi-de-tot. În noaptea aceea, Dumnezeu i S-a arătat lui Solomon și i-a zis: ‒ Cere ce vrei să-ți dau! Solomon I-a răspuns lui Dumnezeu: ‒ Tu ai arătat o mare îndurare față de David, tatăl meu, și m-ai numit rege în locul lui. Acum, Doamne Dumnezeule, confirmă promisiunea pe care i-ai făcut-o tatălui meu David, căci Tu m-ai numit rege peste un popor numeros ca pulberea pământului. De aceea, dă-mi înțelepciune și cunoștință ca să pot conduce poporul acesta. Căci cine este în stare să judece acest popor al Tău atât de numeros? Dumnezeu i-a răspuns lui Solomon: ‒ Pentru că dorința inimii tale a fost aceasta și n-ai cerut nici bogăție, nici belșug, nici glorie, nici moartea dușmanilor tăi și nici viață lungă, ci ai cerut înțelepciune și cunoștință pentru a-Mi putea judeca poporul peste care te-am numit rege, înțelepciunea și cunoștința îți sunt date. Mai mult, îți voi da asemenea bogății, averi și glorie, cum nu s-a mai văzut la niciunul dintre regii care au fost înaintea ta și nu se va mai vedea la nimeni după tine. După aceea, Solomon a plecat de la înălțimea din Ghivon, unde se afla Cortul Întâlnirii, s-a întors la Ierusalim și a domnit peste Israel. Solomon a adunat care și cai; avea o mie patru sute de care și douăsprezece mii de cai, pe care îi ținea în cetățile pentru care, precum și, împreună cu el, la Ierusalim. Regele a făcut ca argintul și aurul să fie, în Ierusalim, la fel de obișnuite precum pietrele, iar cedrii la fel de numeroși precum sicomorii de pe zona deluroasă. Caii lui Solomon erau aduși din Egipt și din Kue; negustorii regelui îi cumpărau din Kue pe un preț stabilit. Ei cumpărau un car din Egipt cu șase sute de șecheli de argint, iar un cal cu o sută cincizeci de șecheli. Tot astfel, prin mâna lor, se aduceau cai și care pentru toți regii hitiților și pentru regii Aramului. Solomon a poruncit să se construiască o Casă pentru Numele Domnului și un palat regal pentru el însuși. Solomon a pregătit șaptezeci de mii de cărăuși și optzeci de mii de cioplitori în stâncă, numind peste ei, ca supraveghetori, trei mii șase sute de oameni. Solomon i-a trimis un mesaj lui Huram, regele Tyrului, zicând: „Fă-mi și mie cum i-ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedri ca să-și construiască un palat în care să locuiască. Iată, vreau să zidesc o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul meu, ca să I-o închin Lui, să ard tămâie mirositoare în prezența Lui, să aduc continuu în ea pâinea așezată în șiruri pe masă, arderile-de-tot de dimineață și de seară, cu ocazia Sabatului, în fiecare lună nouă și cu ocazia fiecărei sărbători a Domnului, Dumnezeul nostru, căci aceasta este o lege veșnică pentru Israel. Casa pe care o voi construi trebuie să fie măreață, fiindcă Dumnezeul nostru este mai mare decât toți dumnezeii. Totuși, cine va fi în stare să-I construiască o Casă, când cerurile și cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde? Și cine sunt eu ca să-I zidesc o Casă, decât doar ca să ard tămâie înaintea Lui? De aceea, trimite-mi un om iscusit în prelucrarea aurului, a argintului, a bronzului, a fierului, a purpurei, a carminului și a materialelor de culoare albastră, un om care cunoaște arta gravurii, ca să lucreze împreună cu oamenii mei iscusiți din Iuda și din Ierusalim, pe care i-a pregătit tatăl meu, David. Trimite-mi din Liban lemn de cedru, de chiparos și de algum, căci știu că slujitorii tăi sunt pricepuți la tăiatul lemnului din Liban. Iată că slujitorii mei vor lucra împreună cu slujitorii tăi ca să-mi pregătească lemn din belșug, căci Casa pe care vreau s-o zidesc va fi mare și minunată. Iată, slujitorilor tăi care vor tăia lemne le voi da douăzeci de mii de cori de grâu treierat, douăzeci de mii de cori de orz, douăzeci de mii de bați de vin și douăzeci de mii de bați de ulei“. Huram, regele Tyrului, a răspuns printr-o scrisoare pe care i-a trimis-o lui Solomon: „Din dragoste pentru poporul Său, Domnul te-a desemnat rege peste ei“. Apoi Huram a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Cel Care a făcut cerurile și pământul, pentru că i-a dat regelui David un fiu înțelept, înzestrat cu discernământ și pricepere, care va construi o Casă pentru Domnul și un palat regal pentru el însuși. Îl trimit deci pe Huram-Abi, un om înțelept, înzestrat cu pricepere. El este fiul unei femei dintre fetele lui Dan și al unui tată tyrian. Știe să lucreze în aur, în argint, în bronz, în fier, în piatră, în lemn, precum și cu fire de culoare purpurie, albastră și roșie și cu fir de in subțire. Va face orice fel de gravură și va îndeplini orice fel de plan care i se dă de făcut alături de oamenii tăi iscusiți și alături de oamenii iscusiți ai stăpânului meu David, tatăl tău. Acum, stăpânul meu să trimită slujitorilor săi grâul, orzul, uleiul și vinul despre care ai vorbit, iar noi vom tăia lemn din Liban cât îți trebuie. Apoi, ți-l vom aduce pe plute, pe mare, până la Iafo, de unde tu îl vei duce la Ierusalim“. Solomon i-a numărat pe toți bărbații străini care erau în țara lui Israel, după numărătoarea pe care o făcuse tatăl său, David. S-au găsit o sută cincizeci și trei de mii șase sute de bărbați. Dintre ei a pregătit șaptezeci de mii de cărăuși, optzeci de mii de cioplitori în stâncă, pe munte, și trei mii șase sute de supraveghetori care să pună poporul la lucru. Solomon a început construirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său, David, în locul pregătit de David în aria iebusitului Ornan. El a început să construiască în cea de-a doua zi a lunii a doua, în al patrulea an al domniei sale. Acestea au fost temeliile pe care Solomon a construit Casa lui Dumnezeu: lungimea, după măsura veche a cotului, era de șaizeci de coți, iar lățimea era de douăzeci de coți. Porticul din fața camerei principale se întindea pe toată lățimea Casei, adică pe douăzeci de coți, și avea o înălțime de o sută douăzeci de coți. El l-a placat în interior cu aur pur. A acoperit camera principală cu lemn de chiparos, a poleit-o cu aur fin și a gravat pe ea palmieri și rețele de lanțuri. A decorat Casa cu pietre prețioase pentru a-i da frumusețe. Aurul folosit era aur de Parvaim. A poleit cu aur grinzile și pragurile Casei, precum și zidurile și porțile lui și a gravat heruvimi pe ziduri. A făcut și Locul Preasfânt. Lungimea lui era de douăzeci de coți, cât lățimea Casei, iar lățimea lui era tot de douăzeci de coți. El l-a placat cu șase sute de talanți de aur fin. Greutatea aurului folosit la confecționarea cuielor a fost de cincizeci de șecheli. A placat cu aur și camerele de sus. În Locul Preasfânt a făcut doi heruvimi sculptați și i-a poleit cu aur. Aripile heruvimilor aveau lungimea de douăzeci de coți. O aripă a unuia dintre heruvimi, de cinci coți lungime, atingea zidul Casei, iar cealaltă aripă, tot de cinci coți lungime, atingea aripa celuilalt heruvim. Tot așa, o aripă a celuilalt heruvim, de cinci coți lungime, atingea zidul Casei, iar cealaltă aripă a sa, tot de cinci coți lungime, se unea cu aripa celui dintâi heruvim. Așadar, aripile întinse ale acestor heruvimi aveau douăzeci de coți. Ei stăteau în picioare, cu fața spre camera principală. A făcut și draperia din fire de culoare albastră, purpurie și roșie și de in subțire și a brodat-o cu heruvimi. În fața Casei a făcut doi stâlpi a căror înălțime era de treizeci și cinci de coți, fiecare având în vârf un capitel de cinci coți. A făcut niște rețele de lanțuri în sanctuarul interior și le-a pus pe vârfurile stâlpilor. Apoi a făcut o sută de rodii și le-a fixat pe rețelele de lanțuri. A ridicat stâlpii în fața Templului, pe unul în partea dreaptă și pe celălalt în partea stângă. Celui din dreapta i-a pus numele Iachin, iar celui din stânga Boaz. A făcut un altar de bronz, lung de douăzeci de coți, lat de douăzeci de coți și înalt de zece coți. Apoi a făcut „marea“ turnată. Aceasta era rotundă, avea zece coți de la o margine la cealaltă, era înaltă de cinci coți, iar de jur împrejur se putea măsura cu o sfoară de treizeci de coți. Sub ea, de jur împrejur, se aflau ornamente în formă de boi, câte zece la fiecare cot, de jur împrejurul „mării“. Ornamentele erau așezate în două șiruri, fiind turnate dintr-o singură piesă cu „marea“. „Marea“ era așezată pe doisprezece boi, trei orientați spre nord, trei orientați spre vest, trei orientați spre sud și trei orientați spre est. „Marea“ era așezată deasupra lor, astfel încât toată partea din spate a trupurilor lor era înspre interior. Grosimea ei era de un lat de palmă, iar marginea ei era prelucrată ca marginea unui pahar, ca floarea unui crin. Ea putea cuprinde trei mii de bați. El a mai construit zece bazine și a pus cinci dintre ele în partea de sud, iar celelalte cinci în partea de nord, ca să se spele în ele uneltele folosite la arderile-de-tot, cele care trebuiau curățate. „Marea“ însă era pentru preoți, ca să se spele în ea. A mai făcut și zece sfeșnice de aur, potrivit îndrumărilor care i-au fost date cu privire la ele, și le-a așezat în Templu, cinci la dreapta și cinci la stânga. A făcut zece mese și le-a așezat în Templu, cinci la dreapta și cinci la stânga. De asemenea, a făcut și o sută de vase de aur. A făcut apoi curtea preoților și curtea cea mare cu porțile ei și a poleit porțile cu bronz. A așezat „marea“ în partea dreaptă a Templului, în colțul de sud-est. Huram a mai făcut și ligheanele, lopețile și vasele. Și, astfel, Huram a terminat lucrarea pe care o începuse pentru regele Solomon, la Casa lui Dumnezeu: cei doi stâlpi, cele două cupe ale capitelurilor care se aflau pe vârfurile stâlpilor, cele două seturi de rețele, care împodobeau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor, cele patru sute de rodii pentru cele două seturi de rețele, cele două șiruri de rodii pentru fiecare rețea în parte, rețele care acopereau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor. Tot el făcuse și piedestalele, precum și bazinele de pe piedestale, „marea“ cu cei doisprezece boi de sub ea, oalele, lopețile și furculițele. Toate aceste obiecte, pe care Huram-Abi i le-a făcut regelui Solomon pentru Casa Domnului, erau din bronz lustruit. Regele le-a turnat într-un pământ argilos din Câmpia Iordanului, undeva între Sucot și Țortan. Solomon făcuse toate obiectele acestea într-un număr atât de mare, încât greutatea bronzului nu s-a putut cântări. De asemenea, Solomon a făcut toate obiectele care erau în Casa lui Dumnezeu: altarul de aur, mesele pentru pâinea prezentării, sfeșnicele din aur pur cu candelele lor, care trebuiau aprinse, potrivit legii, în fața sanctuarului interior, mugurii, candelele și cleștii din aur (acesta era aur pur), mucarnițele, vasele, vasele pentru tămâie și fărașele pentru cărbuni, din aur pur, precum și balamalele de aur pentru ușile din interiorul Casei (de la intrarea în Locul Preasfânt) și pentru ușile de la camera principală a Templului. După ce a fost terminată toată lucrarea începută de Solomon pentru Casa Domnului, Solomon a adus lucrurile pe care tatăl său, David, le închinase Domnului – argintul, aurul și toate celelalte obiecte – și le-a pus în vistieriile Casei lui Dumnezeu. Atunci Solomon a convocat la Ierusalim bătrânii lui Israel, toate căpeteniile semințiilor și conducătorii de familie ai fiilor lui Israel, ca să mute Chivotul legământului Domnului din Cetatea lui David, adică din Sion. Toți bărbații lui Israel s-au adunat la rege cu ocazia sărbătorii din luna a șaptea. Când au venit toți bătrânii lui Israel, leviții au ridicat Chivotul. Ei au mutat Chivotul, Cortul Întâlnirii și toate obiectele sfinte care erau în Cort. Preoții și leviții le-au mutat. Regele Solomon și toată comunitatea lui Israel, care se adunase înaintea lui, erau împreună înaintea Chivotului, jertfind oi și vite, care n-au putut fi nici numărate și nici calculate, din cauza mulțimii lor. Preoții au adus Chivotul legământului Domnului la locul lui, în sanctuarul interior al Casei, adică în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor. Heruvimii aveau aripile întinse deasupra locului unde se afla Chivotul, astfel că heruvimii acopereau atât Chivotul, cât și drugii acestuia. Drugii erau alungiți, astfel încât capetele drugilor de la Chivot să se vadă din fața sanctuarului interior, dar să nu se vadă de afară; ei au rămas acolo până în ziua aceasta. În Chivot nu se mai aflau decât cele două table puse acolo de Moise la Horeb, atunci când Domnul a încheiat legământ cu fiii lui Israel, după ce aceștia au ieșit din Egipt. Apoi preoții au ieșit din Locul Sfânt (căci toți preoții prezenți se sfințiseră, fără să se mai țină cont de ordinea în care slujește fiecare ceată). Toți leviții cântăreți – și anume Asaf, Heman și Iedutun, împreună cu fiii și frații lor – îmbrăcați în in subțire, stăteau în partea de est a altarului cu chimvale, harfe și lire în mâini, împreună cu cei o sută douăzeci de preoți care sunau din trâmbițe. Cei ce sunau din trâmbițe s-au alăturat celor ce cântau, ca să-L laude pe Domnul și să-I mulțumească. Ei și-au înălțat glasurile acompaniați de trâmbițe, de chimvale și de celelalte instrumente de cântat, și au lăudat pe Domnul, zicând: „Căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!“. Atunci un nor a umplut Casa, Casa Domnului. Preoții n-au putut să mai stea să slujească din cauza norului, căci gloria Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu. Atunci Solomon a zis: „ Domnul a spus că va locui în negură. Eu am construit pentru Tine o Casă măreață, un loc unde să stai pe vecie“. Apoi regele s-a întors cu fața spre întreaga adunare a lui Israel și a binecuvântat-o. Întreaga adunare a lui Israel stătea în picioare. El a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care a împlinit prin puterea Sa ceea ce i-a promis tatălui meu, David, zicând: «Din ziua în care l-am scos pe poporul Meu din țara Egiptului și până acum, nu am ales nicio cetate din toate semințiile lui Israel în care să-Mi zidesc o Casă pentru Numele Meu și nici nu am ales pe cineva care să fie conducătorul poporului Meu Israel. Însă acum, am ales Ierusalimul, pentru ca Numele Meu să fie acolo, și l-am ales pe David, ca să domnească peste poporul Meu Israel». Tatăl meu, David, avea în inimă dorința să construiască o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. Dar Domnul i-a zis tatălui meu, David: «Tu te-ai gândit să construiești o Casă Numelui Meu și este bine că te-ai gândit în felul acesta. Totuși, nu tu vei construi Casa, ci fiul tău. Acela care ți se va naște, el va construi o Casă Numelui Meu». Domnul a împlinit ceea ce a promis. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, m-am așezat pe tronul lui Israel, așa cum a promis Domnul, și am construit Casa pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. Am pus acolo Chivotul în care se află Legământul pe care l-a încheiat Domnul cu fiii lui Israel“. După aceea, Solomon s-a așezat înaintea altarului Domnului, în prezența întregii adunări a lui Israel, și și-a întins mâinile spre ceruri. Solomon făcuse o estradă din bronz și o așezase în mijlocul curții. Aceasta avea o lungime de cinci coți, o lățime de cinci coți și o înălțime de trei coți. Pe ea stătea Solomon, atunci când s-a plecat pe genunchi în prezența întregii adunări a lui Israel și și-a întins mâinile spre ceruri. El a zis: „ Doamne, Dumnezeul lui Israel, nu este niciun dumnezeu asemenea Ție, nici în ceruri, nici pe pământ. Tu păstrezi legământul și îndurarea față de slujitorii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor. Tu Ți-ai ținut promisiunea față de slujitorul Tău, tatăl meu David. Ce ai spus cu gura Ta, ai împlinit cu mâna Ta, așa cum se vede în ziua aceasta. Iar acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, împlinește ce ai promis slujitorului Tău, tatăl meu David, când ai zis: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea înaintea Mea, pe tronul lui Israel, dacă fiii tăi vor veghea la calea lor și vor umbla în ascultare de Legea Mea, tot așa cum ai umblat și tu înaintea Mea». Prin urmare, Doamne, Dumnezeul lui Israel, să se confirme promisiunea pe care ai făcut-o slujitorului Tău David! Dar va locui, într-adevăr, Dumnezeu pe pământ împreună cu omul? Iată că nici chiar cerurile și cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde, cu atât mai puțin Casa aceasta pe care am construit-o eu! Doamne, Dumnezeul meu, primește rugăciunea slujitorului Tău și cererea lui! Ascultă strigătul și rugăciunea pe care Ți-o face slujitorul Tău! Fie ca ochii Tăi să fie deschiși zi și noapte asupra acestei Case, asupra locului unde ai spus că-Ți vei pune Numele. Ascultă rugăciunea pe care Ți-o adresează slujitorul Tău cu privire la acest loc! Ascultă cererile slujitorului Tău și ale poporului Tău Israel, când se vor ruga cu fața îndreptată spre acest loc! Ascultă din locul Locuinței Tale, din Ceruri, ascultă și iartă! Când va păcătui cineva împotriva semenului său și va fi obligat apoi să facă un jurământ, când va veni să jure înaintea altarului din Casa aceasta, ascultă din Ceruri, lucrează și judecă-i pe slujitorii Tăi, condamnându-l pe cel vinovat, aruncând asupra capului său faptele lui, și îndreptățindu-l pe cel nevinovat, răsplătindu-i potrivit cu dreptatea lui. Când poporul Tău Israel, fiind învins de dușman pentru că a păcătuit împotriva Ta, se va întoarce la Tine, va aduce mulțumire Numelui Tău, se va ruga și va căuta bunăvoință înaintea Ta, în Casa aceasta, ascultă din Ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel și adu-i înapoi în țara pe care le-ai dat-o lor și strămoșilor lor! Când cerul va fi închis și nu va mai fi ploaie, pentru că au păcătuit împotriva Ta, iar ei se vor ruga cu fața îndreptată spre acest loc, vor aduce mulțumire Numelui Tău și se vor întoarce de la păcatul lor, pentru că i-ai pedepsit, ascultă din Ceruri și iartă păcatul slujitorilor Tăi și al poporului Tău Israel. Învață-i calea cea bună pe care trebuie să meargă și trimite ploaie peste țara Ta, pe care i-ai dat-o ca moștenire poporului Tău! Când vor fi în țară foamete sau molimă, când vor fi filoxeră sau mălură, când vor fi lăcuste sau omizi, când dușmanii îi vor asedia cetățile în țară, orice urgie sau boală ar veni, dacă cineva din popor sau dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri, recunoscându-și fiecare întinarea și durerea lui, și va întinde mâinile spre Casa aceasta, ascultă din Ceruri, din locul unde locuiești, iartă și răsplătește-i fiecăruia după faptele lui, Tu, Care cunoști inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima fiilor oamenilor. Astfel, ei se vor teme de Tine și vor umbla pe căile Tale în toate zilele cât vor trăi în țara pe care le-ai dat-o strămoșilor noștri. De asemenea, când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o țară îndepărtată, datorită Numelui Tău cel mare, a mâinii Tale cea puternice și a brațului Tău cel tare, deci, când va veni și se va ruga cu fața îndreptată spre această Casă, ascultă din Ceruri, din locul unde locuiești, și dă-i acelui străin tot ce-Ți va cere, pentru ca toate popoarele pământului să-Ți cunoască Numele, să se teamă de Tine, așa cum se teme poporul Tău Israel, și să știe că Numele Tău este chemat peste această Casă, pe care am construit-o eu. Când poporul Tău va porni la război împotriva dușmanilor săi, acolo unde îl vei trimite, și se va ruga Ție cu fața îndreptată spre cetatea aceasta, pe care ai ales-o Tu, și spre Casa pe care am construit-o pentru Numele Tău, ascultă din Ceruri rugăciunea lor și cererea lor și fă-le dreptate. Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – și, mâniindu-Te pe ei, îi vei da pe mâna dușmanului lor, iar acesta îi va lua captivi într-o țară îndepărtată sau apropiată, dacă acolo, în țara în care au fost luați captivi, își vor cerceta inimile, dacă se vor întoarce la Tine și vor căuta bunăvoința Ta în țara captivității lor, zicând: «Am păcătuit, am greșit și am făcut ce este rău!», dacă de acolo, din țara unde au fost luați captivi, se vor întoarce la Tine din toată inima lor și din tot sufletul lor, dacă se vor ruga cu fața îndreptată spre țara lor, pe care le-ai dat-o strămoșilor lor, spre cetatea pe care Tu ai ales-o și spre Casa pe care am construit-o eu pentru Numele Tău, atunci ascultă din Ceruri, din locul unde locuiești, rugăciunea lor și cererile lor și fă-le dreptate. Iartă poporul Tău, care a păcătuit împotriva Ta! Acum, Dumnezeul meu, Te rog, lasă ca ochii Tăi să fie deschiși și urechile Tale să audă rugăciunea făcută în locul acesta! Acum, ridică-Te, Doamne Dumnezeule, vino la locul Tău de odihnă, Tu și Chivotul puterii Tale! Preoții Tăi, Doamne Dumnezeule, să se îmbrace cu mântuirea, iar credincioșii Tăi să se bucure de fericire. Doamne, Dumnezeule, nu-Ți întoarce fața de la unsul Tău! Adu-Ți aminte de promisiunile făcute slujitorului Tău David!“. Când și-a încheiat Solomon rugăciunea, a coborât foc din ceruri și a mistuit arderea-de-tot și jertfele, iar gloria Domnului a umplut Casa. Preoții nu puteau să intre în Casa Domnului, pentru că gloria Domnului umpluse Casa Domnului. Când toți fiii lui Israel au văzut focul coborându-se și gloria Domnului deasupra Casei, s-au aplecat cu fața la pământ, pe paviment, s-au închinat și au mulțumit Domnului, zicând: „Căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!“. Apoi, regele și tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului. Regele Solomon a adus ca jertfă douăzeci și două de mii de vite și o sută douăzeci de mii de oi. Astfel, regele și tot poporul au dedicat Casa lui Dumnezeu. Preoții stăteau la locurile lor, și tot astfel și leviții, cu instrumentele de cântat Domnului, pe care regele David le făcuse pentru a-I mulțumi Domnului și cu care David aducea laudă zicând: „Căci în veac ține îndurarea Lui!“. Preoții stăteau înaintea leviților și tot Israelul stătea în picioare. Solomon a sfințit și mijlocul curții, locul din fața Casei Domnului, întrucât acolo a adus arderile-de-tot și grăsimea jertfelor de pace, deoarece altarul de bronz pe care îl făcuse Solomon nu putea cuprinde toate arderile-de-tot, darurile de mâncare și grăsimea. Solomon a ținut atunci sărbătoarea timp de șapte zile împreună cu tot Israelul, o adunare foarte mare, cu oameni veniți de la Lebo-Hamat până dinspre Râul Egiptului. În ziua a opta, au ținut iarăși o adunare, căci consacrarea altarului au făcut-o timp de șapte zile, iar sărbătoarea au ținut-o tot timp de șapte zile. În ziua a douăzeci și treia a lunii a șaptea, Solomon i-a trimis pe cei din popor la casele lor, bucuroși și cu inimile mulțumite pentru binele făcut de Domnul lui David, lui Solomon și poporului Său Israel. Astfel Solomon a terminat Casa Domnului și palatul regelui. Solomon a reușit să ducă la îndeplinire tot ceea ce avusese pe inimă să facă în Casa Domnului și în palatul său. Domnul i S-a arătat lui Solomon noaptea și i-a zis: „Ți-am ascultat rugăciunea și Mi-am ales locul acesta ca să fie o Casă pentru jertfe. Când voi închide cerul și nu va mai fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să devoreze țara și când voi trimite molima în poporul Meu, dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta fața Mea, dacă se va întoarce de la căile lui cele rele, atunci îl voi asculta din Ceruri, îi voi ierta păcatele și îi voi vindeca țara. Acum ochii Mei vor fi deschiși și urechile Mele vor asculta cu atenție rugăciunea făcută în locul acesta. Acum am ales și am sfințit Casa aceasta pentru ca Numele Meu să fie acolo pentru totdeauna. Ochii și inima Îmi vor fi acolo în toate zilele. Cât despre tine, dacă vei umbla înaintea Mea, așa cum a umblat tatăl tău David, împlinind tot ce ți-am poruncit și păzind hotărârile și judecățile Mele, voi consolida tronul domniei tale, așa cum i-am jurat tatălui tău David, zicând: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș care să stăpânească în Israel». Dar dacă vă veți întoarce de la Mine și veți părăsi hotărârile și poruncile pe care vi le-am dat, dacă vă veți depărta, dacă veți sluji altor dumnezei și vă veți închina înaintea lor, atunci îi voi dezrădăcina din țara Mea pe care le-am dat-o și voi lepăda dinaintea Mea Casa aceasta, pe care am sfințit-o pentru Numele Meu. O voi face astfel o pildă și o batjocură printre toate popoarele. Și oricine va trece pe lângă Casa aceasta, care este acum impunătoare, se va îngrozi și va întreba: «De ce a făcut Domnul astfel acestei țări și acestei Case?». Atunci ei vor răspunde: «Pentru că L-au părăsit pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor, Care i-a scos din țara Egiptului, și pentru că s-au alipit de alți dumnezei, s-au închinat înaintea lor și le-au slujit, de aceea a adus peste ei toată această nenorocire»“. La sfârșitul celor douăzeci de ani, timp în care Solomon construise Casa Domnului și palatul său, Solomon a reconstruit cetățile pe care i le dăduse Huram și i-a așezat acolo pe fiii lui Israel. Solomon s-a dus la Hamat-Țoba și a cucerit cetatea. A reconstruit Tadmorul în deșert și toate cetățile-hambar pe care le construise în Hamat. A reconstruit Bet-Horonul de Sus și Bet-Horonul de Jos, cetăți fortificate cu ziduri, porți și zăvoare, Baalatul, precum și toate cetățile-hambar, care erau ale lui Solomon, toate cetățile pentru care și cetățile pentru cavalerie și tot ceea ce a dorit Solomon să construiască în Ierusalim, în Liban și în toată țara aflată sub stăpânirea sa. Iar pe tot poporul care mai rămăsese dintre hitiți, amoriți, periziți, hiviți și iebusiți – care nu făceau parte din Israel – adică pe urmașii acestora, care rămăseseră după ei în țară și pe care fiii lui Israel nu-i nimiciseră, Solomon i-a folosit la muncă silnică și așa au rămas până în ziua aceasta. Dar Solomon nu i-a folosit pe fiii lui Israel ca sclavi la lucrarea sa, deoarece aceștia erau războinici, căpetenii și conducători de care și de cavalerie. Supraveghetorii regelui Solomon, și anume cei ce conduceau poporul, care fuseseră puși să supravegheze poporul, erau în număr de două sute cincizeci. Solomon a dus-o pe fata lui Faraon din Cetatea lui David în palatul pe care îl construise pentru ea, căci zisese: „Să nu locuiască soția mea în palatul lui David, regele lui Israel, pentru că locurile în care a intrat Chivotul Domnului sunt sfinte!“. Solomon aducea arderi-de-tot Domnului pe altarul Domnului, pe care-l construise în fața porticului, potrivit cu reglementările zilnice pentru jertfe, care fuseseră poruncite de Moise să fie aduse cu ocazia Sabatului, a lunii noi și a celor trei sărbători anuale: Sărbătoarea Azimelor, Sărbătoarea Săptămânilor și Sărbătoarea Corturilor. Tot el a pus în slujbă, în conformitate cu hotărârea tatălui său, David, cetele preoților, potrivit slujbei lor, pe leviți, potrivit responsabilităților lor de a-L lăuda pe Domnul și de a sluji în prezența preoților în funcție de nevoile zilnice, și pe portari, potrivit cetelor lor, la fiecare poartă, în conformitate cu porunca lui David, omul lui Dumnezeu. Nu s-au abătut în niciun fel de la porunca regelui cu privire la preoți, la leviți și la vistierii. Astfel s-a dus la îndeplinire întreaga lucrare a lui Solomon, până în ziua când s-a pus temelia Casei Domnului și până în ziua când Casa Domnului a fost terminată în întregime. Atunci, Solomon s-a dus la Ețion-Gheber și la Elat, pe țărmul mării, în țara Edomului. Huram i-a trimis, prin slujitorii săi, corăbii și slujitori care cunoșteau marea, iar aceștia s-au dus la Ofir împreună cu slujitorii lui Solomon și au luat de acolo patru sute cincizeci de talanți de aur, pe care i-au adus apoi regelui Solomon. Când regina din Șeba a auzit despre faima lui Solomon, a venit la Ierusalim ca să-l pună la încercare prin întrebări grele. Era însoțită de o caravană foarte numeroasă, având cu ea cămile încărcate cu mirodenii, foarte mult aur și pietre prețioase. Ea a venit la Solomon și i-a vorbit despre tot ce avea pe inimă. Solomon i-a răspuns la toate întrebările; nu a fost nimic prea greu pe care Solomon să nu fi știut să i-l clarifice. Când regina din Șeba a văzut înțelepciunea lui Solomon, palatul pe care-l construise, mâncarea de la masa lui, locuința slujitorilor săi, slujirea servitorilor săi, veșmintele acestora, paharnicii lui și veșmintele acestora și treptele pe care el urca la Casa Domnului, i s-a tăiat răsuflarea. Apoi i-a zis regelui: „Așadar, este adevărat ce am auzit în țara mea cu privire la faptele tale și la înțelepciunea ta. Dar nu am crezut toate acestea până când nu am venit și le-am văzut cu ochii mei. Iată însă că nu mi s-a spus nici măcar pe jumătate despre măreția înțelepciunii tale. Tu ai mai mult decât am auzit spunându-se despre tine. Ferice de oamenii tăi, ferice de acești slujitori ai tăi care stau mereu înaintea ta și care aud înțelepciunea ta! Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care Și-a găsit plăcerea în tine, punându-te pe tronul Lui, ca să fii rege pentru Domnul, Dumnezeul tău. Dumnezeul tău îl iubește pe Israel și vrea să-l consolideze pe vecie. El te-a desemnat rege al lor ca să faci judecată și dreptate“. Și ea i-a dăruit regelui o sută douăzeci de talanți de aur, o mare cantitate de mirodenii, precum și pietre prețioase. Nu s-au mai văzut niciodată așa mirodenii ca mirodeniile pe care regina din Șeba i le-a dăruit regelui Solomon. (Slujitorii lui Huram și slujitorii lui Solomon, cei care au adus aur din Ofir, au mai adus de acolo și lemn de algum și pietre prețioase. Din lemnul de algum, regele a făcut trepte pentru Casa Domnului și pentru palatul regelui, lire și harfe pentru cântăreți. Niciodată nu se mai văzuse așa ceva în țara lui Iuda.) Regele Solomon i-a dat reginei din Șeba tot ceea ce ea și-a dorit și a cerut, diferit de ceea ce a adus ea regelui. După aceea, ea a plecat și s-a întors în țara sa, împreună cu slujitorii săi. Cantitatea de aur care intra anual în vistieria lui Solomon era de șase sute șaizeci și șase de talanți de aur, în afară de aurul adus de negustori și comercianți. De asemenea, toți regii Arabiei și guvernatorii țării îi aduceau aur și argint lui Solomon. Regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari din aur bătut, pentru fiecare scut folosind câte șase sute de șecheli de aur bătut și trei sute de scuturi mici din aur bătut, pentru fiecare dintre aceste scuturi folosind câte trei sute de șecheli de aur. Regele le-a pus în Palatul Pădurii Libanului. Regele a mai făcut și un tron mare din fildeș și l-a poleit cu aur pur. Tronul avea șase trepte și un scăunaș din aur, care era fixat de tron. De fiecare parte a tronului era câte o rezemătoare, iar lângă fiecare rezemătoare era așezat câte un leu. Alți doisprezece lei erau așezați de-o parte și de alta a celor șase trepte. Așa ceva nu se mai făcuse pentru niciun regat. Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau din aur și toate vasele din Palatul Pădurii Libanului erau din aur pur. Niciunul nu era din argint; acesta era considerat fără valoare pe vremea lui Solomon. Căci regele avea corăbii de Tarșiș care navigau împreună cu slujitorii lui Huram și, o dată la trei ani, aduceau aur, argint, fildeș, maimuțe și păuni. Regele Solomon i-a întrecut în bogăție și în înțelepciune pe toți regii pământului. Toți regii pământului căutau să-l vadă pe Solomon, ca să-i asculte înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. An de an, fiecare dintre cei care veneau își aducea darul: vase de argint și de aur, haine, arme, mirodenii, cai și catâri. Solomon avea patru mii de grajduri pentru cai și care și douăsprezece mii de călăreți, pe care îi ținea atât în cetățile pentru care, cât și împreună cu el, la Ierusalim. El stăpânea peste toate regatele, de la râu până în țara filistenilor și până la granița cu Egiptul. Regele a făcut ca argintul să fie la fel de obișnuit în Ierusalim precum pietrele, iar cedrii la fel de numeroși precum sicomorii de pe zona deluroasă. Caii lui Solomon erau aduși din Egipt și din toate celelalte țări. Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în „Cronicile profetului Natan“, în „Profeția șilonitului Ahia“ și în „Vedeniile văzătorului Ido“, cele cu privire la Ieroboam, fiul lui Nebat? Solomon a domnit în Ierusalim peste tot Israelul timp de patruzeci de ani. Apoi Solomon a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în cetatea tatălui său, David. Și în locul lui a domnit fiul său Roboam. Roboam s-a dus la Șechem, pentru că tot Israelul venise la Șechem să-l facă rege. Când Ieroboam, fiul lui Nebat, a auzit lucrul acesta, se afla în Egipt, acolo unde fugise de regele Solomon. Ieroboam s-a întors din Egipt. Au trimis să-l cheme, iar Ieroboam și tot Israelul au venit și i-au vorbit lui Roboam, zicând: ‒ Tatăl tău a îngreunat jugul nostru. Acum, ușurează munca grea impusă de tatăl tău și jugul cel greu pe care el l-a pus asupra noastră, și atunci îți vom sluji! El le-a răspuns: ‒ Întoarceți-vă la mine peste trei zile. Și poporul a plecat. Regele Roboam s-a sfătuit cu bătrânii care i-au slujit tatălui său, Solomon, în timpul vieții acestuia, și i-a întrebat: ‒ Ce mă sfătuiți să răspund acestui popor? Ei i-au răspuns: ‒ Dacă vei fi bun cu poporul acesta și îngăduitor, dacă le vei răspunde prin cuvinte plăcute, ei vor fi slujitorii tăi toată viața lor. Însă Roboam n-a luat în seamă sfatul pe care i l-au dat bătrânii, ci a cerut și sfatul tinerilor cu care a copilărit și care-i slujeau. El i-a întrebat: ‒ Ce mă sfătuiți? Cum să răspundem acestui popor care mi-a zis: „Ușurează jugul pe care tatăl meu l-a pus asupra noastră“? Tinerii care copilăriseră împreună cu el i-au răspuns: ‒ Poporului care ți-a zis: „Tatăl tău ne-a îngreunat jugul, însă tu să-l iei de peste noi“, să-i spui astfel: „Degetul meu cel mic este mai gros decât coapsele tatălui meu! Tatăl meu a pus un jug greu peste voi, dar eu voi adăuga mai mult la jugul vostru. Tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni“. Ieroboam, însoțit de tot poporul, a venit la Roboam a treia zi, așa cum le poruncise regele când le zisese: „Întoarceți-vă la mine peste trei zile!“. Regele le-a răspuns aspru. Regele Roboam n-a luat în seamă sfatul bătrânilor și le-a vorbit potrivit sfatului tinerilor, zicând: ‒ Tatăl meu v-a îngreunat jugul, dar eu voi adăuga mai mult la el! Tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni! Astfel, regele n-a ascultat de popor, deoarece această schimbare în cursul evenimentelor venea de la Dumnezeu, pentru ca Domnul să-Și împlinească cuvântul pe care-l rostise cu privire la Ieroboam, fiul lui Nebat, prin șilonitul Ahia. Când tot Israelul a văzut că regele nu l-a ascultat, poporul i-a răspuns regelui, zicând: ‒ Ce parte de moștenire avem noi în David? N-avem nicio moștenire în fiul lui Ișai. Întoarce-te la corturile tale, Israel! Vezi-ți de dinastia ta, David! Și tot Israelul a plecat acasă. Roboam însă a continuat să domnească peste fiii lui Israel care locuiau în cetățile lui Iuda. Regele Roboam l-a trimis la ei pe Adoniram, care răspundea de oamenii de corvoadă, dar fiii lui Israel l-au lovit cu pietre și el a murit. Atunci, regele Roboam s-a grăbit să se urce în car ca să fugă la Ierusalim. Așa s-a răzvrătit Israel împotriva Casei lui David și așa a și rămas până în ziua de azi. Când Roboam a ajuns la Ierusalim, a adunat Casa lui Iuda și a lui Beniamin – o sută optzeci de mii de bărbați aleși și gata de luptă – ca să lupte împotriva lui Israel și să aducă din nou regatul sub stăpânirea lui Roboam. Dar Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Șemaia, omul lui Dumnezeu, zicând: „Spune-le lui Roboam, fiul lui Solomon, regele lui Iuda, și întregului Israel din Iuda și din Beniamin: «Așa vorbește Domnul: ‘Să nu porniți la luptă împotriva fraților voștri! Întoarceți-vă fiecare acasă, căci de la Mine a venit lucrul acesta’»“. Ei au ascultat cuvintele Domnului, s-au întors acasă și, astfel, n-au mai pornit împotriva lui Ieroboam. Roboam a locuit la Ierusalim și a construit cetăți de apărare în Iuda: Betleem, Etam, Tekoa, Bet-Țur, Soco, Adulam, Gat, Mareșa, Zif, Adoraim, Lachiș, Azeka, Țora, Aialon și Hebron. Aceste cetăți se aflau pe teritoriul lui Iuda și al lui Beniamin și erau fortificate. El a întărit aceste fortărețe, a numit peste ele conducători și a pregătit magazii cu alimente, ulei și vin. În fiecare din aceste cetăți a pus scuturi și sulițe și le-a întărit foarte mult. Iuda și Beniamin erau de partea lui. Preoții și leviții, care se așezaseră în tot Israelul, s-au înfățișat înaintea lui, venind din toate teritoriile. Leviții își părăsiseră pășunile și proprietățile și veniseră în Iuda, la Ierusalim, căci Ieroboam și fiii lui îi împiedicaseră să-și mai împlinească slujba de preoți ai Domnului. Ieroboam își numise proprii lui preoți pentru înălțimile, țapii și vițeii pe care-i făcuse. Toți aceia din semințiile lui Israel care aveau pe inimă să-L caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-au urmat pe leviți la Ierusalim, ca să aducă jertfe Domnului, Dumnezeul strămoșilor lor. Astfel, ei au consolidat regatul lui Iuda și, timp de trei ani, l-au susținut pe Roboam, fiul lui Solomon, căci ei au umblat pe calea lui David și a lui Solomon timp de trei ani. Roboam a luat-o de soție pe Mahalat, fata lui Ierimot, fiul lui David, și a lui Abihail, fata lui Eliab, fiul lui Ișai. Ea i-a născut următorii fii: Ieuș, Șemaria și Zaham. Apoi, el s-a căsătorit cu Maaca, fata lui Absalom, care i-a născut pe Abia, pe Atai, pe Ziza și pe Șelomit. Roboam a iubit-o pe Maaca, nepoata lui Absalom, mai mult decât pe toate soțiile și țiitoarele sale (el a avut optsprezece soții și șaizeci de țiitoare și i s-au născut douăzeci și opt de fii și șaizeci de fiice). Roboam l-a numit căpetenie pe Abia, fiul Maacăi, ca astfel să fie conducătorul fraților săi, căci dorea să-l facă rege. El a avut pricepere și i-a împrăștiat pe unii dintre fiii lui prin toate regiunile lui Iuda și ale lui Beniamin, prin toate cetățile fortificate ale acestora, unde le-a dat hrană din belșug și le -a căutat o mulțime de soții. Când domnia lui Roboam s-a consolidat și s-a întărit, el a părăsit Legea Domnului și tot Israelul a părăsit-o împreună cu el. În al cincilea an al regelui Roboam, Șișak, regele Egiptului, a venit împotriva Ierusalimului, căci israeliții fuseseră necredincioși Domnului. El era însoțit de o mie două sute de care și de șaizeci de mii de călăreți. Împreună cu aceștia a venit din Egipt și un popor fără număr, dintre libieni, suchiți și cușiți. El a capturat cetățile fortificate ale lui Iuda și a ajuns până la Ierusalim. Atunci, profetul Șemaia s-a înfățișat înaintea lui Roboam și a căpeteniilor lui Iuda, care se strânseseră la Ierusalim, fugind dinaintea lui Șișak, și le-a zis: ‒ Așa vorbește Domnul: „Voi M-ați părăsit! De aceea și Eu vă părăsesc, lăsându-vă în mâna lui Șișak!“. Atunci căpeteniile lui Israel și regele s-au smerit și au zis: ‒ Domnul este drept! Când a văzut Domnul că s-au smerit, Cuvântul Domnului a vorbit lui Șemaia, zicând: „Pentru că s-au smerit, nu-i voi distruge, ci-i voi elibera pentru o vreme și nu-Mi voi revărsa mânia peste Ierusalim prin mâna lui Șișak. Totuși, vor deveni slujitorii lui Șișak și vor afla ce deosebire este între a-Mi sluji Mie și a sluji regilor altor țări“. Șișak, regele Egiptului, a atacat Ierusalimul și a luat comorile Casei Domnului și comorile palatului regelui; a luat totul. A luat și scuturile de aur făcute de Solomon. În locul lor, regele Roboam a făcut niște scuturi de bronz, pe care le-a dat în responsabilitatea căpeteniilor gărzilor, cei care păzeau intrarea palatului regelui. De fiecare dată când regele mergea la Casa Domnului, căpeteniile gărzilor veneau și le luau cu ei, apoi le aduceau înapoi în camera gărzilor. Pentru că s-a smerit, mânia Domnului s-a abătut de la el și El n-a adus o distrugere deplină. Încă mai erau în Iuda unele lucruri bune. Regele Roboam și-a întărit conducerea la Ierusalim și a continuat să domnească. Roboam avea patruzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit timp de șaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care a ales-o Domnul dintre toate semințiile lui Israel ca să-Și pună Numele acolo. Numele mamei lui era Naama, amonita. El a făcut ce este rău, pentru că nu și-a îndemnat inima să-L caute pe Domnul. Faptele lui Roboam, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în „Cronicile profetului Șemaia și ale văzătorului Ido“, cele referitoare la genealogii? Între Roboam și Ieroboam a fost război tot timpul. Roboam a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în Cetatea lui David. Apoi, în locul lui a domnit fiul său Abia. În al optsprezecelea an al regelui Ieroboam, peste Iuda a început să domnească Abia. El a domnit la Ierusalim timp de trei ani. Mama lui se numea Maaca și era fata lui Uriel din Ghiva. Între Abia și Ieroboam a fost război. Abia a început lupta, având o armată de războinici viteji, patru sute de mii de bărbați aleși, iar Ieroboam a așezat în poziție de luptă împotriva acestuia opt sute de mii de bărbați aleși, războinici viteji. Abia s-a urcat pe culmea muntelui Țemaraim, care este în muntele lui Efraim, și a zis: „Ieroboam și întregul Israel, ascultați-mă! Nu știți voi oare că Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-a dat pe vecie lui David și urmașilor lui dreptul de domnie peste Israel printr-un legământ de sare? Însă Ieroboam, fiul lui Nebat, slujitorul lui Solomon, fiul lui David, s-a ridicat și s-a răzvrătit împotriva stăpânului său! Niște ticăloși, oameni de nimic, i s-au alăturat și s-au împotrivit lui Roboam, fiul lui Solomon, iar Roboam, fiind tânăr și plăpând, nu le-a putut sta împotrivă. Și acum, voi credeți că vă puteți împotrivi regatului Domnului, care se află în mâna urmașilor lui David, doar pentru că sunteți o mulțime numeroasă și aveți împreună cu voi vițeii de aur pe care Ieroboam vi i-a făcut ca dumnezei? Oare nu voi i-ați alungat pe preoții Domnului, pe urmașii lui Aaron și pe leviți și v-ați făcut apoi preoți după cum fac popoarele celorlalte țări, astfel că oricine venea cu câte un taur și cu șapte berbeci, ca să fie învestit în slujire, devenea preot al celui ce nu este Dumnezeu? Cât despre noi, Domnul este Dumnezeul nostru și noi nu L-am părăsit: preoții care slujesc Domnului sunt urmașii lui Aaron, iar leviții se află la slujbele lor. Noi aducem Domnului arderi-de-tot și tămâie mirositoare în fiecare dimineață și în fiecare seară, așezăm în șiruri pâinea pe masa cea curată și aprindem seară de seară sfeșnicul de aur cu candelele lui. Căci noi îndeplinim responsabilitățile date de Domnul, Dumnezeul nostru! Voi însă L-ați părăsit. Iată că în fruntea noastră este Dumnezeu Însuși, precum și preoții Lui cu trâmbițele răsunătoare, ca să sune împotriva voastră. Fii ai lui Israel, nu vă războiți cu Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri, căci nu veți învinge!“. Atunci Ieroboam i-a chemat în luptă pe cei puși la pândă, ca să atace prin spate, astfel că trupele lui se aflau în fața lui Iuda, iar cei puși la pândă – în spate. Cei din Iuda s-au întors și iată că lupta se desfășura atât în față, cât și în spate. Atunci au strigat către Domnul, iar preoții au sunat din trâmbițe. Bărbații lui Iuda au scos un strigăt de război și, la strigătul de război al bărbaților lui Iuda, Dumnezeu i-a învins pe Ieroboam și pe tot Israelul înaintea lui Abia și a lui Iuda. Fiii lui Israel au fugit dinaintea bărbaților lui Iuda și, astfel, Dumnezeu i-a dat în mâinile lor. Abia și poporul său i-au ucis pe aceștia într-un mare măcel. Au căzut uciși atunci din Israel cinci sute de mii de bărbați aleși. Fiii lui Israel au fost umiliți în acea vreme, iar fiii lui Iuda au fost mai tari, pentru că s-au încrezut în Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor. Abia l-a urmărit pe Ieroboam și i-a luat câteva cetăți: Betelul cu satele dimprejurul lui, Ieșana cu satele dimprejurul ei și Efronul cu satele dimprejurul lui. Ieroboam nu și-a mai redobândit puterea în vremea lui Abia și a murit lovit de Domnul. Dar Abia a crescut în putere. El și-a luat paisprezece soții, care i-au născut douăzeci și doi de fii și șaisprezece fete. Celelalte fapte ale lui Abia, căile lui și cuvintele lui sunt scrise în „Relatarea profetului Ido“. Abia a adormit alături de strămoșii săi și l-au înmormântat în Cetatea lui David. Apoi, în locul lui a domnit fiul său Asa. Pe vremea lui Asa, țara a avut liniște timp de zece ani. Asa a făcut ce este bine și drept înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul lui. El a îndepărtat altarele străine și înălțimile, a zdrobit stâlpii sacri și a tăiat așerele. El i-a poruncit lui Iuda să-L caute pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor săi, și să împlinească Legea și poruncile. A îndepărtat înălțimile și altarele pentru tămâiere din toate cetățile lui Iuda. Și regatul a avut parte de pace sub conducerea lui. El a construit cetăți fortificate în Iuda, căci în țară era pace. Nimeni nu a pornit război împotriva lui în anii aceia, căci Domnul îi dăduse odihnă. El a zis lui Iuda: „Să construim cetățile acestea și să le împrejmuim cu ziduri, turnuri și porți cu zăvoare! Țara este încă a noastră, pentru că L-am căutat pe Domnul, Dumnezeul nostru. Noi L-am căutat și, astfel, El ne-a dat pace de jur împrejur“. Prin urmare, ei au construit și au prosperat. Asa avea o armată de trei sute de mii de bărbați din Iuda, care purtau scut și suliță, și două sute optzeci de mii de bărbați din Beniamin, care purtau scut și trăgeau cu arcul. Toți aceștia erau războinici viteji. Zerah, cușitul, a înaintat împotriva lor cu o armată de un milion de luptători și trei sute de care. El a ajuns până la Mareșa. Asa i-a ieșit împotrivă și s-au așezat în poziție de luptă în Valea Țefata, lângă Mareșa. Asa L-a chemat pe Domnul, Dumnezeul său, și I-a zis: „ Doamne, nu este nimeni ca Tine, Care să-l ajute pe cel lipsit de putere să răzbească împotriva celui puternic. Ajută-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, căci ne încredem în Tine și în Numele Tău am venit aici, împotriva acestei mulțimi. Doamne, Tu ești Dumnezeul nostru! Nu lăsa un om să iasă învingător împotriva Ta!“. Domnul i-a lovit pe cușiți înaintea lui Asa și a lui Iuda, iar cușiții au luat-o la fugă. Asa și poporul care era cu el i-au urmărit până la Gherar și mulți dintre cușiți și-au pierdut viața, căci au fost zdrobiți dinaintea Domnului și a armatei Sale. Și au luat o foarte mare pradă. Ei au atacat toate cetățile dimprejurul Gherarului, căci groaza Domnului intrase în ele. Și au jefuit toate cetățile, căci era multă pradă în ele. De asemenea, au atacat și adăposturile vitelor și au capturat o mulțime de oi și de cămile. Apoi s-au întors la Ierusalim. Azaria, fiul lui Oded, peste care era Duhul lui Dumnezeu, a ieșit în întâmpinarea lui Asa și i-a zis: „Asa, tot Iuda și Beniamin, ascultați-mă! Domnul este cu voi atunci când și voi sunteți cu El. Dacă-L veți căuta, El Se va lăsa găsit de voi, dar dacă-L părăsiți, și El vă va părăsi. Israel a fost multe zile fără Dumnezeul adevărat, fără preot care să-l învețe și fără Lege. Atunci, în necazul lor, s-au întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel, L-au căutat, iar El S-a lăsat găsit. În vremurile acelea, nu era pace nici la plecare, nici la sosire, căci erau tulburări printre toți locuitorii țărilor. O națiune era zdrobită de o altă națiune și o cetate de o altă cetate, căci Dumnezeu îi tulbura cu tot felul de necazuri. Voi însă fiți tari și nu vă odihniți mâinile, căci există o răsplată pentru munca voastră“. Când a auzit aceste cuvinte și această profeție a lui Azaria, fiul profetului Oded, Asa s-a încurajat și a îndepărtat spurcăciunile din toată țara lui Iuda, a lui Beniamin și din cetățile pe care le cuceriseră în regiunea muntoasă a lui Efraim. El a înnoit altarul Domnului care se afla înaintea porticului de la Casa Domnului. Apoi i-a convocat pe toți cei din Iuda și din Beniamin, precum și pe străinii care erau printre ei, veniți din Efraim, din Manase și din Simeon, căci mulți din Israel i se alăturaseră când au văzut că Domnul, Dumnezeul lui, este cu el. S-au strâns cu toții la Ierusalim, în luna a treia a celui de-al cincisprezecelea an al domniei lui Asa. În ziua aceea au jertfit Domnului, din prada pe care o aduseseră, șapte sute de boi și șapte mii de oi. Ei au încheiat un legământ potrivit căruia Îl vor căuta pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor, din toată inima și din tot sufletul lor. Oricine nu-L căuta pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, trebuia să fie omorât, fie că era mic sau mare, bărbat sau femeie. Au făcut un jurământ Domnului cu glas tare, cu strigăte de bucurie și în sunet de trâmbiță și de corn. Toți cei din Iuda s-au bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din toată inima lor. Ei L-au căutat pe Domnul cu toată pasiunea, iar El S-a lăsat găsit de ei. Și Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur. De asemenea, regele Asa n-a mai lăsat-o nici chiar pe bunica sa, Maaca, să fie regină, pentru că făcuse un idol hidos al Așerei. Asa i-a tăiat idolul, l-a sfărâmat și l-a ars lângă pârâul Chidron. Dar înălțimile n-au fost îndepărtate din Israel, deși inima lui Asa I-a fost devotată în întregime Domnului în toate zilele vieții lui. El a adus în Casa lui Dumnezeu lucrurile pe care el și tatăl său le închinaseră Domnului: argintul, aurul și celelalte obiecte. Și nu a mai avut loc niciun război până în al treizeci și cincilea an al domniei lui Asa. În al treizeci și șaselea an al domniei lui Asa, Bașa, regele lui Israel, a atacat Iuda. El a fortificat Rama, ca să nu dea voie nimănui să iasă sau să intre în teritoriul lui Asa, regele lui Iuda. Asa a luat argintul și aurul din vistieriile Casei Domnului și din vistieriile palatului regelui și le-a trimis lui Ben-Hadad, regele Aramului, care locuia în Damasc, zicându-i: „Să fie un legământ între mine și tine, așa cum a fost între tatăl meu și tatăl tău. Iată, îți trimit argint și aur. Du-te, deci, și rupe legământul tău cu Bașa, regele lui Israel, ca să se retragă dinaintea mea“. Ben-Hadad a ascultat de regele Asa și i-a trimis pe conducătorii armatelor sale împotriva cetăților lui Israel. Ei au cucerit cetățile Iyon, Dan, Abel-Maim, precum și toate cetățile-hambar din Neftali. Când Bașa a auzit acest lucru, a încetat să mai fortifice Rama și a oprit lucrarea. Atunci, regele Asa i-a mobilizat pe toți cei din Iuda și au luat pietrele și lemnele folosite de Bașa la fortificarea Ramei. El le-a folosit la fortificarea Ghevei și a Mițpei. În vremea aceea, văzătorul Hanani a venit la Asa, regele lui Iuda, și i-a zis: „Pentru că te-ai sprijinit pe regele Aramului și nu te-ai sprijinit pe Domnul, Dumnezeul tău, de aceea a scăpat armata regelui Aramului din mâna ta! Nu aveau cușiții și libienii o armată numeroasă, cu care și cu foarte mulți călăreți? Și totuși, pentru că te-ai încrezut în Domnul, El i-a dat în mâna ta. Căci ochii Domnului străbat întreg pământul ca să-i întărească pe cei a căror inimă este devotată Lui. Ai lucrat ca un nebun în această privință și de aceea, de acum încolo, vei avea parte de războaie!“. Asa s-a mâniat pe văzător și l-a aruncat în închisoare, căci era foarte furios pe acesta. În același timp, Asa îi mai chinuia și pe alții din popor. Faptele lui Asa, cele dintâi și cele de pe urmă, sunt scrise în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“. În al treizeci și nouălea an al domniei sale, Asa a avut o boală de picioare, iar suferința i-a fost foarte mare. Dar chiar și în boala sa, el nu L-a întrebat pe Domnul, ci pe doctori. Asa a adormit alături de strămoșii săi, murind în al patruzeci și unulea an al domniei sale. L-au înmormântat în mormântul pe care și l-a săpat în Cetatea lui David. L-au așezat pe un pat umplut cu mirodenii și cu diverse miresme preparate din uleiuri și au făcut un foc foarte mare în cinstea lui. În locul lui Asa a domnit fiul său Iehoșafat. El s-a întărit împotriva lui Israel. A pus trupe în toate cetățile fortificate ale lui Iuda și a plasat garnizoane atât în Iuda, cât și în cetățile lui Efraim, care fuseseră cucerite de tatăl său, Asa. Domnul a fost cu Iehoșafat, căci el a umblat în cele dintâi căi ale tatălui său, David și nu i-a căutat pe baali, ci L-a căutat pe Dumnezeul tatălui său și a urmat poruncile Lui, fără să comită faptele lui Israel. Domnul a consolidat regatul sub conducerea lui. Toți cei din Iuda îi aduceau daruri lui Iehoșafat și el a avut parte de multă bogăție și glorie. Inima lui a fost plină de râvnă pentru căile Domnului, îndepărtând din Iuda chiar și înălțimile și așerele. În al treilea an al domniei sale, Iehoșafat i-a trimis în cetățile lui Iuda pe Ben-Hail, pe Obadia, pe Zaharia, pe Netanel și pe Micaia, căpeteniile sale, ca să învețe poporul. Împreună cu ei erau următorii leviți: Șemaia, Netania, Zebadia, Asael, Șemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia și Tob-Adonia, precum și preoții Elișama și Iehoram. Ei i-au învățat pe cei din Iuda din Cartea Legii Domnului, pe care o aveau cu ei. Au străbătut toate cetățile lui Iuda și au învățat poporul. Groaza Domnului a venit peste toate regatele țărilor din jurul lui Iuda, astfel că ele nu s-au războit cu Iehoșafat. Niște filisteni i-au adus lui Iehoșafat daruri și un tribut în argint, iar niște arabi i-au adus turme: șapte mii șapte sute de berbeci și șapte mii șapte sute de țapi. Iehoșafat a devenit din ce în ce mai puternic și a construit în Iuda fortărețe și cetăți-hambar. Avea multe proprietăți în cetățile lui Iuda. La Ierusalim avea ostași, războinici viteji. Acesta este numărul lor, potrivit familiilor părinților lor: Din Iuda, căpeteniile peste mii erau: căpetenia Adna, însoțit de trei sute de mii de războinici viteji; alături de el era căpetenia Iehohanan, însoțit de două sute optzeci de mii de oameni, și Amasia, fiul lui Zicri, un voluntar în slujba Domnului, însoțit de două sute de mii de războinici viteji; din Beniamin: Eliada, un războinic viteaz, însoțit de două sute de mii de oameni înarmați cu arcuri și scuturi; alături de el era Iehozabad, însoțit de o sută optzeci de mii de oameni înarmați pentru război. Aceștia erau cei aflați în slujba regelui, în afară de cei puși de rege în cetățile fortificate de pe tot cuprinsul lui Iuda. Când Iehoșafat a ajuns să aibă multă bogăție și glorie, el s-a încuscrit cu Ahab. După mai mulți ani, Iehoșafat s-a dus la Ahab, în Samaria. Ahab a înjunghiat, pentru el și pentru poporul care era cu el, o mulțime de oi și de boi. Apoi l-a instigat să meargă împreună împotriva Ramotului Ghiladului. Ahab, regele lui Israel, l-a întrebat pe Iehoșafat, regele lui Iuda: ‒ Vei merge cu mine împotriva Ramotului Ghiladului? Iehoșafat i-a zis: ‒ Eu și cu tine vom fi una, iar poporul meu va fi una cu poporul tău. Voi merge cu tine la război. Însă Iehoșafat i-a zis regelui lui Israel: ‒ Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului. Regele lui Israel i-a convocat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i-a întrebat: ‒ Să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț? Ei au răspuns: ‒ Du-te! Dumnezeu îl va da în mâna regelui. Dar Iehoșafat a zis: ‒ Nu mai este aici niciun alt profet al Domnului, ca să-l putem întreba? Regele lui Israel i-a răspuns lui Iehoșafat: ‒ Mai este un bărbat prin care putem să-L întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, pentru că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci tot timpul numai rău: este Micaia, fiul lui Imla. Iehoșafat a zis: ‒ Să nu vorbească regele așa. Atunci regele lui Israel a chemat un demnitar și a zis: ‒ Cheamă-l repede pe Micaia, fiul lui Imla! Regele lui Israel și Iehoșafat, regele lui Iuda, îmbrăcați în hainele regale, ședeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, și toți profeții profețeau înaintea lor. Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și spunea: „Așa vorbește Domnul: «Cu acestea îi vei străpunge pe aramei până îi vei nimici!»“. Și toți profeții profețeau la fel, zicând: „Du-te la Ramotul Ghiladului și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui“. Mesagerul care s-a dus să-l cheme pe Micaia i-a spus acestuia: ‒ Iată, cuvintele profeților aduc regelui un singur mesaj de bine. Să fie și cuvântul tău, te rog, ca al fiecăruia dintre ei și să vorbești de bine! Micaia i-a răspuns: ‒ Viu este Domnul că voi vorbi ceea ce-mi va spune Dumnezeul meu. Când a ajuns la rege, acesta l-a întrebat: ‒ Micaia, să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunțăm? El i-a răspuns: ‒ Duceți-vă și învingeți! Vor fi dați în mâinile voastre. Regele i-a zis: ‒ De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului? Atunci el a zis: ‒ Am văzut tot Israelul risipit pe munți, ca niște oi care n-au păstor, iar Domnul a zis: „Acestea nu au stăpân. Să se întoarcă fiecare în pace acasă“. Regele lui Israel i-a zis lui Iehoșafat: ‒ Nu ți-am spus că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai de rău? Micaia a zis: ‒ Ascultați Cuvântul Domnului! L-am văzut pe Domnul șezând pe tronul Său și am văzut toată armata cerurilor stând în picioare la dreapta și la stânga Lui. Și Domnul a întrebat: ‒ Cine-l va amăgi pe Ahab, regele lui Israel, ca să meargă în Ramotul Ghiladului și să piară acolo? Unul a răspuns într-un fel, altul a răspuns în alt fel. Apoi a venit un duh, s-a înfățișat înaintea Domnului și I-a zis: ‒ Eu îl voi amăgi. ‒ Cum? l-a întrebat Domnul. ‒ Voi ieși, a răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeților lui. Și Domnul i-a zis: ‒ Îl vei amăgi și vei reuși! Du-te și fă așa! Și acum, iată, Domnul a pus un duh de minciună în gura acestor profeți ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta. Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat, l-a lovit pe Micaia peste obraz și i-a zis: ‒ Pe unde a ieșit Duhul Domnului de la mine ca să-ți vorbească? Micaia a răspuns: ‒ Iată, vei vedea în ziua în care vei fugi dintr-o cameră în alta ca să te ascunzi! După aceea, regele lui Israel a zis: ‒ Luați-l pe Micaia, duceți-l înapoi la Amon, conducătorul cetății, și la Ioaș, fiul regelui, și spuneți-le: „Așa vorbește regele: «Aruncați-l pe acest om în închisoare și hrăniți-l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!»“. Dar Micaia a zis: ‒ Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine! Apoi a zis: ‒ Să auziți, toate popoarele! Regele lui Israel împreună cu Iehoșafat, regele lui Iuda, au pornit spre Ramotul Ghiladului. Regele lui Israel i-a zis lui Iehoșafat: „Eu mă voi deghiza și voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu, însă, îmbracă-te cu hainele tale regale!“. Regele lui Israel s-a deghizat, și au intrat cu toții în luptă. Regele Aramului le poruncise căpeteniilor carelor sale, zicând: „Să nu vă luptați nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele lui Israel!“. Când căpeteniile carelor l-au văzut pe Iehoșafat, și-au zis: „Acesta este regele lui Israel!“. Și s-au întors spre el ca să-l atace, dar Iehoșafat a strigat după ajutor și Domnul l-a ajutat. Dumnezeu i-a abătut de la el. Căpeteniile carelor, văzând că nu este el regele lui Israel, s-au întors de la el. După aceea, un arcaș a tras cu arcul la întâmplare și l-a lovit pe regele lui Israel între armură și zale. Regele i-a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce-ți mâna și scoate-mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“. Lupta s-a întețit în ziua aceea. Regele lui Israel a rămas în picioare în car, împotriva arameilor, până seara, dar la apusul soarelui a murit. Iehoșafat, regele lui Iuda, s-a întors în pace acasă, la Ierusalim. Dar Iehu, fiul văzătorului Hanani, i-a ieșit înainte și i-a zis regelui Iehoșafat: „Tu îl ajuți pe cel rău și îl iubești pe cel care Îl urăște pe Domnul? Din această cauză mânia Domnului este împotriva ta. Totuși, au fost găsite și lucruri bune în tine, căci ai îndepărtat așerele din țară și te-ai hotărât în inima ta să-L cauți pe Dumnezeu“. Iehoșafat a continuat să locuiască la Ierusalim. Apoi a mai ieșit o dată în mijlocul poporului, străbătând țara de la Beer-Șeba până la muntele lui Efraim și întorcând inima poporului la Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor. Iehoșafat a numit judecători în țară, în toate cetățile fortificate ale lui Iuda, în fiecare cetate. El le-a zis judecătorilor: „Aveți grijă ce faceți, căci nu judecați pentru un om, ci pentru Domnul, Care este cu voi când rostiți sentința! Și acum, groaza Domnului să fie peste voi! Vegheați și faceți ce trebuie, căci la Domnul, Dumnezeul nostru, nu există nedreptate, favoritism sau luare de mită!“. De asemenea, în Ierusalim, Iehoșafat i-a desemnat pe unii dintre leviți, dintre preoți și dintre căpeteniile de familii din Israel să se ocupe de judecata Domnului și de neînțelegeri; aceștia s-au stabilit la Ierusalim. El le-a poruncit, zicând: „Să lucrați în teamă de Domnul, cu credincioșie și din toată inima. Ori de câte ori frații voștri, care locuiesc în cetățile lor, vă aduc la cunoștință vreo neînțelegere cu privire la vreun omor sau cu privire la vreo lege, vreo poruncă, vreo hotărâre sau vreo judecată, voi să-i învățați, ca astfel să nu se facă vinovați față de Domnul, și mânia Lui să nu izbucnească peste voi și peste frații voștri. Faceți așa și nu veți fi vinovați. Iată, preotul Amaria este căpetenia voastră pentru toate treburile Domnului, iar Zebadia, fiul lui Ismael, este conducătorul Casei lui Iuda pentru toate treburile regelui. Totodată, leviții vor sluji înaintea voastră ca supraveghetori. Fiți tari și lucrați, iar Domnul să fie cu cel bun!“. După o vreme, fiii lui Moab și fiii lui Amon împreună cu niște meuniți au pornit la război împotriva lui Iehoșafat. Mesagerii au venit la Iehoșafat și l-au înștiințat, zicând: „O mare mulțime vine împotriva ta de dincolo de mare, din Edom, și iată că au ajuns la Hațațon-Tamar, care este En-Ghedi“. Iehoșafat s-a temut. El s-a hotărât să-L întrebe pe Domnul și a vestit un post în tot teritoriul lui Iuda. Cei din Iuda s-au adunat ca să ceară ajutor de la Domnul. Ei au venit din toate cetățile lui Iuda ca să ceară ajutor de la Domnul. Iehoșafat a stat în adunarea lui Iuda și a Ierusalimului, la Casa Domnului, înaintea curții celei noi și a zis: „ Doamne, Dumnezeul strămoșilor noștri, oare nu ești Tu Dumnezeu în Ceruri? Oare nu stăpânești Tu peste toate regatele națiunilor? Puterea și forța sunt în mâna Ta și nimeni nu Ți se poate împotrivi! Oare nu Tu, Dumnezeul nostru, ești Cel Care i-ai alungat pe locuitorii acestei țări dinaintea poporului Tău Israel și n-ai dat-o Tu, pentru totdeauna, descendenților lui Avraam, prietenul Tău? Ei au locuit în ea și au construit în ea un Lăcaș Sfânt pentru Numele Tău, zicând: «Dacă va veni asupra noastră vreo nenorocire, sabia, judecata, molima sau foametea, vom sta înaintea acestei Case și înaintea Ta, căci Numele Tău este în Casa aceasta, vom striga către Tine, în necazul nostru, și Tu ne vei asculta și ne vei salva!». Acum, iată, fiii lui Amon, Moabul și cei din muntele Seir – în teritoriul cărora nu i-ai dat voie lui Israel să intre atunci când venea din țara Egiptului, căci el i-a ocolit și nu i-a nimicit – iată cum ne răsplătesc: ei vin să ne alunge din moștenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire. O, Dumnezeul nostru, oare nu-i vei judeca Tu? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mulțimi numeroase care vine împotriva noastră. Noi nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați către Tine“. Toți bărbații din Iuda stăteau înaintea Domnului cu copilașii, soțiile și fiii lor. Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării, peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, un levit dintre urmașii lui Asaf. El a zis: „Ascultați, voi, toți locuitorii lui Iuda și ai Ierusalimului, și tu, rege Iehoșafat! Așa vorbește Domnul: «Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din cauza acestei mulțimi numeroase, căci lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu! Să porniți mâine împotriva lor. Iată că ei se vor fi urcat prin trecătoarea Țiț și-i veți găsi la capătul pârâului dinspre deșertul Ieruel. Voi nu veți avea de luptat. Opriți-vă, stați și priviți victoria pe care v-o va da Domnul!». Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați! Mâine, ieșiți înaintea lor și Domnul va fi cu voi!“. Iehoșafat s-a închinat cu fața la pământ. Toți cei din Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au plecat înaintea Domnului și I s-au închinat, iar leviții dintre urmașii lui Chehat și ai lui Korah s-au ridicat să-L laude pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu glas tare. S-au sculat dimineață și au pornit înspre deșertul Tekoa. La plecarea lor, Iehoșafat s-a ridicat și a zis: „Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ascultați-mă! Credeți în Domnul, Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți! Credeți în profeții Lui și veți reuși!“. După ce s-a sfătuit cu poporul, i-a pus pe cei ce Îi cântau Domnului și-L lăudau îmbrăcați în haine sfinte să iasă înaintea celor înarmați și să zică: „Mulțumiți Domnului, căci în veac ține îndurarea Lui!“. În clipa când au început să cânte și să aducă laudă, Domnul a pus o ambuscadă împotriva fiilor lui Amon, a Moabului și a celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda, și aceștia din urmă au fost învinși. Fiii lui Amon și ai lui Moab s-au ridicat împotriva locuitorilor din muntele Seir ca să-i dea spre nimicire și să-i distrugă. Când au terminat cu locuitorii din Seir, s-au repezit unii la alții și s-au nimicit între ei. Când cei din Iuda au ajuns pe înălțimea de unde puteau zări deșertul și s-au uitat înspre mulțimea de dușmani, iată că acolo erau numai cadavre zăcând pe pământ; niciunul nu scăpase. Iehoșafat și poporul lui s-au dus și au adunat prada. Ei au găsit printre cadavre o mulțime de bunuri, haine și vase prețioase, și au luat atât de multe, încât nu le-au putut duce. Au avut nevoie de trei zile să adune prada, căci era foarte multă. În ziua a patra, s-au strâns cu toții în Valea Beraca, unde L-au binecuvântat pe Domnul. De aceea au numit locul acela Valea Beraca, și așa i-a rămas numele până în ziua de azi. Apoi, toți bărbații din Iuda și din Ierusalim au plecat și s-au întors la Ierusalim cu bucurie, avându-l pe Iehoșafat în fruntea lor, căci Domnul îi înveselise, dându-le victorie împotriva dușmanilor lor. Au intrat în Ierusalim cântând din harfe, din lire și din trâmbițe și s-au dus înspre Casa Domnului. Groaza lui Dumnezeu a venit peste toate regatele celorlalte țări, când au auzit că Domnul S-a luptat cu dușmanii lui Israel. Prin urmare, regatul lui Iehoșafat a avut parte de liniște, și Dumnezeul lui i-a dat odihnă de jur împrejur. Așadar, Iehoșafat a domnit peste Iuda. El avea treizeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și cinci de ani. Mama lui se numea Azuba și era fata lui Șilhi. El a umblat pe căile tatălui său, Asa, și nu s-a abătut de la ele, făcând ce este drept înaintea ochilor Domnului. Totuși, înălțimile n-au fost îndepărtate, iar poporul tot nu și-a îndreptat inima spre Dumnezeul strămoșilor lor. Celelalte fapte ale lui Iehoșafat, cele dintâi și cele de pe urmă, au fost scrise în „Cronicile lui Iehu“, fiul lui Hanani, care au fost incluse în „Cartea regilor lui Israel“. După o vreme, Iehoșafat, regele lui Iuda, s-a aliat cu Ahazia, regele lui Israel, ale cărui fapte erau rele. S-a aliat cu el ca să construiască niște corăbii ce urmau să navigheze la Tarșiș. Au construit corăbiile la Ețion-Gheber. Atunci, Eliezer din Mareșa, fiul lui Dodava, a profețit împotriva lui Iehoșafat, zicând: „Pentru că te-ai aliat cu Ahazia, Domnul îți va sfărâma lucrarea!“. Corăbiile au fost sfărâmate și n-au mai reușit să plece spre Tarșiș. Iehoșafat a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram. Frații săi, fii ai lui Iehoșafat, erau: Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Mihail și Șefatia. Toți aceștia erau fii ai lui Iehoșafat, regele lui Israel. Tatăl lor le dăduse numeroase daruri în aur, argint și lucruri scumpe, precum și cetăți fortificate în Iuda, însă domnia i-o dăduse lui Iehoram, fiindcă el era întâiul născut. Când a urcat pe tronul regatului tatălui său și și-a consolidat domnia, Iehoram i-a ucis cu sabia pe toți frații săi, precum și pe unii dintre conducătorii lui Israel. Iehoram avea treizeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de opt ani. El a umblat pe calea regilor lui Israel, făcând ce este rău înaintea ochilor Domnului, așa cum a făcut familia lui Ahab, căci soția lui era o fată a lui Ahab. Totuși, Domnul nu a dorit să distrugă Casa lui David datorită legământului încheiat cu David, potrivit căruia El îi promisese că-i va da pentru totdeauna o lumină lui și urmașilor lui. Pe vremea lui Iehoram, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda și și-a numit propriul său rege. Atunci, Iehoram a trecut în Țair împreună cu conducătorii lui și cu toate carele lui. El s-a sculat noaptea și l-a învins pe Edom, care îl înconjurase, pe el și pe conducătorii carelor. Edom s-a răsculat mereu împotriva stăpânirii lui Iuda, până în ziua aceasta. Tot în acea perioadă s-a răsculat și Libna împotriva stăpânirii lui Iuda, din cauză că Iehoram L-a părăsit pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor săi. El a construit înălțimi în munții lui Iuda, i-a făcut pe locuitorii Ierusalimului să se prostitueze și i-a dus în rătăcire pe cei din Iuda. I-a sosit o scrisoare de la profetul Ilie în care se spunea astfel: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui David, tatăl tău: «Pentru că nu ai umblat pe căile tatălui tău, Iehoșafat, nici pe căile lui Asa, regele lui Iuda, ci ai umblat pe căile regilor lui Israel și i-ai făcut pe cei din Iuda și pe locuitorii Ierusalimului să se prostitueze, așa cum a făcut familia lui Ahab, și pentru că i-ai ucis pe frații tăi, fiii tatălui tău, care erau mai buni decât tine, iată că Domnul va lovi cu o mare urgie poporul tău, fiii tăi, soțiile tale și toate bunurile tale. Iar pe tine te va lovi cu o boală cumplită, o boală de măruntaie. Boala se va agrava zi de zi, până când măruntaiele îți vor ieși afar㻓. Domnul a stârnit împotriva lui Iehoram duhul filistenilor și al arabilor care locuiau în vecinătatea cușiților. Aceștia au venit împotriva lui Iuda, au pătruns în el și au capturat atât bunurile găsite în palatul regelui, cât și pe fiii și soțiile acestuia, nelăsându-i niciun fiu, în afară de Ahazia, cel mai mic dintre fiii săi. După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie pentru care nu exista leac. Ea s-a agravat zi de zi, până când, la sfârșitul a doi ani de suferință, i-au ieșit măruntaiele afară din cauza bolii și a murit în chinuri cumplite. Poporul său n-a făcut foc în cinstea lui, așa cum făcuseră părinților lui. Iehoram era în vârstă de treizeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de opt ani. El s-a dus fără să fi fost regretat. L-au înmormântat în Cetatea lui David, dar nu în mormintele regilor. În locul lui Iehoram, locuitorii Ierusalimului l-au numit rege pe Ahazia, fiul său mai mic, căci toți fiii săi mai mari fuseseră uciși de hoarda care năvălise în tabără împreună cu arabii. Așa a început să domnească Ahazia, fiul lui Iehoram, regele lui Iuda. Ahazia era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de un an. Numele mamei lui era Atalia, o nepoată a lui Omri. Și el a umblat pe căile familiei lui Ahab, fiindcă mama lui îl îndemna să facă rău. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, la fel ca familia lui Ahab, fiindcă, după moartea tatălui său, aceștia i-au fost sfetnici spre pierzarea sa. El a urmat sfatul acestora și a mers la război cu Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, împotriva lui Hazael, regele Aramului, în Ramotul Ghiladului. Acolo, însă, arameii l-au rănit pe Ioram, astfel că el s-a întors în Izreel ca să se vindece de rănile pe care i le făcuseră la Rama, în timpul luptei cu Hazael, regele Aramului. Atunci Ahazia, fiul lui Iehoram, regele lui Iuda, s-a dus în Izreel ca să-l vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, deoarece acesta era rănit. Prin voia lui Dumnezeu și spre pierzarea lui Ahazia a venit acesta la Ioram. Căci după ce a sosit la Ioram, el a ieșit împreună cu acesta ca să-l întâmpine pe Iehu, fiul lui Nimși, cel care fusese uns de Domnul să nimicească familia lui Ahab. În timp ce Iehu îndeplinea judecata asupra familiei lui Ahab, a dat peste conducătorii lui Iuda și peste fiii fraților lui Ahazia aflați în slujba acestuia și i-a ucis. După aceea a pornit în căutarea lui Ahazia. Oamenii lui l-au capturat în Samaria, în timp ce acesta se ascundea. Ei l-au adus la Iehu și l-au omorât. Apoi l-au înmormântat, căci își ziceau: „Este nepotul lui Iehoșafat, cel care L-a căutat pe Domnul din toată inima!“. Astfel, nu a mai rămas nimeni în familia lui Ahazia care să aibă putere să conducă regatul. Când Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei a murit, s-a ridicat și i-a nimicit pe toți cei de neam regal din Casa lui Iuda. Dar Iehoșabat, fata regelui Ioram, l-a luat pe ascuns pe Ioaș, fiul lui Ahazia, din mijlocul fiilor regelui, înainte ca ei să fi fost omorâți, și l-a dus împreună cu doica lui în camera paturilor. Astfel, Iehoșabat l-a ascuns de Atalia și aceasta nu l-a omorât. Iehoșabat era fata regelui Iehoram, soția preotului Iehoiada și sora lui Ahazia. Ioaș a rămas ascuns împreună cu ei în Casa lui Dumnezeu timp de șase ani, iar peste țară a domnit Atalia. În cel de-al șaptelea an, Iehoiada a prins curaj și a încheiat un legământ cu căpeteniile peste sute: cu Azaria, fiul lui Ieroham, cu Ismael, fiul lui Iehohanan, cu Azaria, fiul lui Obed, cu Maaseia, fiul lui Adaia, și cu Elișafat, fiul lui Zicri. Ei au străbătut țara lui Iuda, i-au strâns pe leviții din toate cetățile lui Iuda și pe căpeteniile familiilor lui Israel și au venit la Ierusalim. Întreaga adunare a încheiat un legământ cu regele în Casa lui Dumnezeu. Iehoiada le-a zis: „Iată-l pe fiul regelui! El va domni, așa cum a promis Domnul cu privire la urmașii lui David. Prin urmare, iată care este lucrul pe care trebuie să-l faceți: o treime din preoții și leviții care vor intra la slujbă în ziua de Sabat să stea de pază la intrări, o treime la palatul regelui și o altă treime la Poarta Temeliei, iar tot poporul să vină în curțile Casei Domnului. Nimeni să nu intre în Casa Domnului, în afară de preoții și leviții care trebuie să slujească. Ei vor putea să intre pentru că sunt sfinți. Însă toți ceilalți din popor să-și îndeplinească responsabilitatea dată de Domnul. Leviții să stea împrejurul regelui, fiecare om cu arma în mână. Oricine va intra în Casă va fi omorât. Stați aproape de rege când va intra și când va ieși!“. Leviții și toți cei din Iuda au făcut așa cum le-a poruncit preotul Iehoiada. Prin urmare, și-au luat fiecare oamenii, atât pe cei care intrau la slujbă în ziua de Sabat, cât și pe cei care ieșeau de la slujbă în ziua de Sabat, căci preotul Iehoiada nu dăduse drumul niciunei cete. Apoi preotul Iehoiada le-a dat căpeteniilor peste sute sulițele și scuturile cele mari și cele mici, care aparținuseră regelui David și care erau în Casa lui Dumnezeu. A așezat tot poporul, pe fiecare cu arma în mână, de jur împrejurul regelui, din partea dreaptă a Casei, până în partea stângă a Casei, aproape de altar și de Casă. Atunci, l-au adus pe fiul regelui, i-au pus coroana pe cap și i-au înmânat Mărturia. Iehoiada și fiii lui l-au numit rege și l-au uns, strigând: „Trăiască regele!“. Când a auzit Atalia vuietul poporului care alerga și îl lăuda pe rege, a venit spre mulțimea de la Casa Domnului. S-a uitat și iată că regele stătea lângă stâlpul său, la intrare. Căpeteniile și trâmbițașii erau lângă rege și tot poporul țării se bucura și suna din trâmbițe, iar cântăreții înălțau cântări de laudă cu instrumentele lor muzicale. Atunci Atalia și-a sfâșiat hainele și a strigat: „Trădare! Trădare!“. Preotul Iehoiada a trimis căpeteniile peste sute, care conduceau armata, și le-a zis: „Scoateți-o afară dintre rânduri și oricine o va urma să fie omorât cu sabia!“. Căci preotul zisese: „Să n-o omorâți în Casa Domnului!“. Au pus mâna pe ea în momentul în care trecea prin intrarea în palatul regelui, la intrarea de la Poarta Cailor, și au omorât-o acolo. Iehoiada a încheiat un legământ între el, pe de o parte, și popor și rege, pe de altă parte, potrivit căruia ei vor fi poporul Domnului. Tot poporul s-a dus la templul lui Baal și l-a dărâmat. Ei au sfărâmat altarele lui și chipurile lui cioplite, iar pe Matan, preotul lui Baal, l-au ucis în fața altarelor. Apoi, Iehoiada a încredințat responsabilitatea peste Casa Domnului în mâna preoților leviți, pe care David îi numise responsabili peste Casa Domnului, ca să aducă Domnului arderile-de-tot, potrivit cu ceea ce este scris în Legea lui Moise, în mijlocul bucuriei și a cântării, așa cum poruncise David. El a numit portari la ușile Casei Domnului, astfel încât să nu intre nimeni care este necurat din vreun motiv. După aceea, Iehoiada a luat cu el căpeteniile peste sute, nobilii, conducătorii poporului și tot poporul țării. Aceștia l-au luat pe rege de la Casa Domnului, au venit la palatul regelui prin Poarta de Sus și l-au așezat pe rege pe tronul regal. Și tot poporul țării s-a bucurat, iar cetatea s-a liniștit pentru că Atalia fusese omorâtă cu sabia. Ioaș era în vârstă de șapte ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de patruzeci de ani. Mama lui se numea Țibia și era din Beer-Șeba. Ioaș a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, în toate zilele preotului Iehoiada. Iehoiada i-a ales două soții și, astfel, lui Ioaș i s-au născut fii și fiice. După aceea, Ioaș s-a hotărât în inima lui să restaureze Casa Domnului. A convocat preoții și leviții și le-a zis: „Duceți-vă în cetățile lui Iuda și strângeți de la tot Israelul contribuția anuală pentru restaurarea Casei Dumnezeului vostru. Împliniți-vă degrabă însărcinarea!“. Dar leviții nu s-au grăbit. Regele l-a chemat pe Iehoiada, preotul conducător, și i-a zis: „De ce nu ai vegheat ca leviții să strângă din Iuda și din Ierusalim contribuția stabilită de Moise, slujitorul Domnului, și de adunarea lui Israel pentru Cortul Mărturiei? Căci ticăloasa aceea de Atalia și fiii ei au despuiat Casa lui Dumnezeu și au dedicat baalilor toate lucrurile sfinte ale Casei Domnului “. La porunca regelui, au făcut un cufăr și l-au pus afară, la poarta Casei Domnului. Apoi au anunțat în Iuda și în Ierusalim să se aducă Domnului contribuția pe care Moise, slujitorul lui Dumnezeu, i-a stabilit-o lui Israel în deșert. Toate căpeteniile și întregul popor și-au adus contribuția cu bucurie, până când cufărul s-a umplut. Ori de câte ori cufărul era dus de către leviți la cei puși responsabili de rege, atunci când vedeau că era prea mult argint în el, venea scribul regelui împreună cu slujbașul preotului conducător și goleau cufărul. Apoi leviții îl luau și îl duceau înapoi la locul lui. Așa făceau în fiecare zi și, astfel, au strâns mult argint. Apoi regele și Iehoiada dădeau argintul celor ce se ocupau cu lucrarea de slujire la Casa Domnului, iar aceștia plăteau zidari și tâmplari care să restaureze Casa Domnului, precum și lucrători în fier și în bronz care să repare Casa Domnului. Lucrătorii s-au apucat de treabă și, astfel, prin lucrarea mâinilor lor, restaurarea a înaintat până când au adus Casa lui Dumnezeu în stare bună și au consolidat-o. Când au terminat, au adus înaintea regelui și a lui Iehoiada argintul rămas. Din el au făcut obiecte pentru Casa Domnului, unelte pentru slujbă și pentru arderile-de-tot, vase, precum și alte obiecte de aur și de argint. Pe parcursul vieții lui Iehoiada s-au adus tot timpul arderi-de-tot la Casa Domnului. Iehoiada a murit bătrân și sătul de zile. La moartea sa, avea o sută treizeci de ani. L-au înmormântat în Cetatea lui David, la un loc cu regii, căci făcuse mult bine în Israel, atât cu privire la Dumnezeu, cât și cu privire la Casa Lui. După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit și s-au plecat înaintea regelui. Atunci regele a ascultat de ei. Au părăsit Casa Domnului, Dumnezeul strămoșilor lor, au slujit așerelor și idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda și asupra Ierusalimului din cauza acestei vinovății a lor. Domnul le-a trimis profeți ca să-i întoarcă la El, să mărturisească împotriva lor, dar poporul nu a vrut să asculte. Atunci Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El a stat înaintea poporului și le-a zis: „Așa vorbește Dumnezeu: «De ce ați încălcat poruncile Domnului? Nu veți reuși! Fiindcă L-ați părăsit pe Domnul, și El vă va părăsi!»“. Ei însă au conspirat împotriva lui și, la porunca regelui, l-au omorât cu pietre în curtea Casei Domnului. Regele Ioaș nu și-a amintit de tot binele pe care i l-a făcut Iehoiada, tatăl acestuia, și i-a ucis fiul. În timp ce murea, Zaharia a zis: „ Domnul să vadă și să judece!“. Un an mai târziu, armata Aramului a venit împotriva lui Ioaș. Ei au venit în Iuda și la Ierusalim și au nimicit din țară toate căpeteniile poporului, iar prada au trimis-o în întregime regelui din Damasc. Chiar dacă armata Aramului a venit cu un mic număr de oameni, Domnul a dat în mâinile lor armata mult mai numeroasă a celor din Iuda, căci aceștia Îl părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor. Și, astfel, ei au adus judecata asupra lui Ioaș. Când arameii au plecat de la el, l-au lăsat în chinuri mari. Slujitorii săi au conspirat împotriva lui, din cauza sângelui fiului preotului Iehoiada, și l-au ucis în patul lui. El a murit și a fost înmormântat în Cetatea lui David. Dar nu a fost înmormântat în mormintele regilor. Cei care au conspirat împotriva lui au fost Zabad, fiul amonitei Șimat, și Iehozabad, fiul moabitei Șimrit. Cele privitoare la fiii săi, la numeroasele rostiri despre el și la restaurarea Casei lui Dumnezeu, iată că sunt scrise în „Relatarea Cărții Regilor“. În locul lui a domnit fiul său Amația. Amația era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Iehoadan și era din Ierusalim. El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, dar nu din toată inima. După ce și-a consolidat domnia, el i-a omorât pe slujitorii care-l uciseseră pe tatăl său, regele. Totuși, pe fiii lor nu i-a omorât, după cum este scris în Lege, în Cartea lui Moise, în care Domnul a poruncit, zicând: „Să nu-i omori pe părinți pentru copii și nici pe copii pentru părinți, ci fiecare om să fie omorât pentru păcatul lui“. Amația i-a convocat pe cei din Iuda și a așezat tot poporul lui Iuda și al lui Beniamin pe familii, potrivit căpeteniilor peste mii și căpeteniilor peste sute. Apoi i-a numărat pe cei de la douăzeci de ani în sus și a găsit trei sute de mii de oameni aleși, în stare să meargă la război și să mânuiască lancea și scutul. El a mai plătit o sută de mii de războinici viteji din Israel cu o sută de talanți de argint. Dar un om al lui Dumnezeu a venit la rege și i-a zis: ‒ Nu lua cu tine armata lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel, nu este cu toți acești fii ai lui Efraim! Căci, chiar dacă te vei duce și vei fi curajos în luptă, Dumnezeu va face să te prăbușești înaintea dușmanului, pentru că El are putere să ajute, dar și să prăbușească. Amația l-a întrebat pe omul lui Dumnezeu: ‒ Dar cum rămâne cu cei o sută de talanți pe care i-am dat cetei lui Israel? Omul lui Dumnezeu i-a răspuns: ‒ Domnul poate să-ți dea mult mai mult decât atât. Amația și-a separat oamenii de ceata venită din Efraim, după care a trimis ceata acasă. Ei s-au mâniat foarte tare pe cei din Iuda și s-au întors acasă înfuriați. Amația s-a pregătit și și-a condus poporul, mergând în Valea Sării, unde au omorât zece mii de oameni dintre fiii lui Seir. Fiii lui Iuda au capturat de vii zece mii de bărbați pe care i-au urcat pe vârful unei stânci, de unde i-au aruncat, astfel încât toți au fost zdrobiți. Între timp, ceata pe care Amația o trimisese înapoi și nu o lăsase să meargă cu ei la luptă, invadase cetățile lui Iuda, din Samaria și până la Bet-Horon, ucigând trei mii de oameni și luând o pradă mare. După ce s-a întors de la înfrângerea edomiților, Amația a adus dumnezeii fiilor lui Seir și i-a folosit ca dumnezei ai săi. El se închina înaintea lor și ardea tămâie în cinstea lor. Domnul S-a mâniat pe Amația și a trimis la el un profet care i-a zis: ‒ De ce ai căutat dumnezeii unei țări care nu-și pot elibera propriul popor din mâna ta? În timp ce vorbea, regele i-a zis: ‒ Te-am pus noi să fii sfetnicul regelui? Oprește-te! De ce vrei să fii lovit? Profetul s-a oprit, dar a zis: ‒ Știu acum că Dumnezeu a hotărât să te distrugă, pentru că ai făcut lucrul acesta și nu ai ascultat de sfatul meu. După ce s-a sfătuit, Amația, regele lui Iuda, a trimis niște mesageri la Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, fiul lui Iehu, regele lui Israel, ca să-i spună: ‒ Vino să ne confruntăm! Iehoaș, regele lui Israel, i-a răspuns lui Amația, regele lui Iuda, zicând: ‒ Spinul din Liban a trimis să-i spună cedrului din Liban: „Dă-o pe fata ta de soție fiului meu!“. Însă una dintre vietățile câmpului a trecut pe acolo și a călcat spinul în picioare. Tu zici: „Iată, am învins Edomul!“. Și de aceea ți s-a înălțat inima, mândrindu-te. Rămâi mai bine acasă! De ce să provoci o nenorocire care ar duce la căderea ta și a lui Iuda? Amația însă n-a ascultat, fiindcă Dumnezeu hotărâse să-i dea pe cei din Iuda în mâna lui Iehoaș, deoarece căutaseră ajutor la dumnezeii Edomului. Prin urmare, Iehoaș, regele lui Israel, a pornit la luptă. El și Amația, regele lui Iuda, s-au confruntat la Bet-Șemeș, în Iuda. Iuda a fost învins de Israel și fiecare om a fugit acasă. Iehoaș, regele lui Israel, l-a prins pe Amația, regele lui Iuda, fiul lui Ioaș, fiul lui Ahazia, la Bet-Șemeș și l-a adus la Ierusalim. Apoi Iehoaș a spart zidul Ierusalimului de la Poarta Efraim până la Poarta Unghiului, pe o lungime de patru sute de coți. A luat tot aurul și argintul, împreună cu toate obiectele pe care le-a găsit în Casa lui Dumnezeu, aflate în grija lui Obed-Edom și a golit vistieriile palatului regelui. A luat și prizonieri, și apoi s-a întors în Samaria. Amația, fiul lui Ioaș, regele lui Iuda, a mai trăit încă cincisprezece ani după moartea lui Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, regele lui Israel. Celelalte fapte ale lui Amația, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“? De când Amația s-a depărtat de Domnul, slujitorii lui au pus la cale o conspirație împotriva lui, la Ierusalim. El a fugit la Lachiș, dar ei au trimis după el oameni care l-au omorât acolo. L-au adus pe cai și l-au înmormântat alături de strămoșii săi în cetatea lui Iuda. Tot poporul lui Iuda l-a luat pe Uzia, care era în vârstă de șaisprezece ani, și l-a numit rege în locul tatălui său Amația. Uzia a reconstruit Elatul și l-a readus sub stăpânirea lui Iuda, după ce regele Amația a adormit alături de strămoșii săi. Uzia era în vârstă de șaisprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de cincizeci și doi de ani. Mama lui se numea Iecolia și era din Ierusalim. El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse tatăl său Amația. El L-a căutat pe Dumnezeu în timpul vieții lui Zaharia, cel care înțelegea vedeniile primite de la Dumnezeu. Cât timp l-a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să reușească în toate. El a pornit războiul împotriva filistenilor și a dărâmat zidurile Gatului, zidurile Iabneului și zidurile Așdodului. Apoi a construit cetăți lângă Așdod și printre filisteni. Dumnezeu l-a ajutat împotriva filistenilor, împotriva arabilor care locuiau la Gur-Baal și împotriva meuniților. Amoniții i-au plătit tribut lui Uzia. I s-a dus faima până la granița cu Egiptul, pentru că ajunsese foarte puternic. Uzia a construit turnuri în Ierusalim, la Poarta Unghiului, la Poarta Văii și la contrafortul din unghiul zidului și le-a întărit. A construit turnuri în deșert și a săpat multe fântâni, căci avea vite numeroase în zona deluroasă și în podiș. El avea și plugari și vieri în munți și în livezi, căci îi plăcea să lucreze pământul. Uzia avea o armată care participa în războaie și care ieșea la luptă pe divizii, potrivit cu numărătoarea făcută de scribul Ieiel și de supraveghetorul Maaseia, sub îndrumarea lui Hanania, una dintre căpeteniile regelui. Numărul total al căpeteniilor de familii ale războinicilor viteji era de două mii șase sute. Sub comanda lor era o armată de trei sute șapte mii cinci sute de bărbați pregătiți de luptă și bine înarmați, ca să-l ajute pe rege împotriva dușmanului. Uzia a dotat toată armata cu scuturi, lănci, coifuri, armuri, arcuri și praștii. A făcut la Ierusalim niște mașinării inventate de un meșter, care aveau să fie așezate pe turnuri și pe colțurile zidurilor ca să arunce săgeți și pietre mari. Lui Uzia i s-a dus faima până departe, căci a fost ajutat într-un mod minunat, până a ajuns puternic. Dar când a ajuns puternic, i s-a mândrit inima, spre pierzarea lui. El I-a fost necredincios Domnului, Dumnezeul lui, și a intrat în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii. Preotul Azaria a intrat după el, însoțit fiind de optzeci de bărbați curajoși, dintre preoții Domnului. Ei au stat împotriva regelui Uzia, zicându-i: „Uzia, nu-ți este îngăduit să aduci tămâie Domnului! Doar preoții, urmașii lui Aaron, au fost sfințiți ca să aducă tămâie! Ieși din Sfântul Lăcaș! Pentru că ai fost necredincios, nu vei mai avea parte de cinste din partea Domnului Dumnezeu!“. Uzia, care avea deja în mână cădelnița pentru tămâiere, s-a înfuriat. Imediat ce s-a înfuriat pe preoți, i-a apărut lepră pe frunte, în prezența preoților, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii. Când preotul conducător Azaria și toți ceilalți preoți s-au întors spre el, iată că acesta avea lepră pe frunte. Atunci l-au scos în grabă de acolo. Și el însuși s-a grăbit să iasă, căci îl lovise Domnul. Regele Uzia a rămas lepros până în ziua morții lui. Pentru că era lepros, el a fost îndepărtat de la Casa Domnului și a locuit într-o casă izolată. Cel care supraveghea palatul regelui și judeca poporul țării era Iotam, fiul său. Celelalte fapte ale lui Uzia, cele dintâi și cele de pe urmă, au fost scrise de profetul Isaia, fiul lui Amoț. Uzia a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, pe terenul de înmormântare care aparținea regilor, deoarece spuneau: „A fost lepros“. Și în locul lui a domnit fiul său Iotam. Iotam era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. Mama lui se numea Ierușa și era fata lui Țadok. El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse și tatăl său Uzia. Totuși, el nu a intrat în Templul Domnului. Poporul însă a continuat să se pervertească. Iotam a construit Poarta de Sus a Casei Domnului și a construit mult pe zidul Ofelului. El a construit cetăți pe muntele lui Iuda, iar în dumbrăvi a construit fortărețe și turnuri. S-a războit cu regele fiilor lui Amon și a fost mai puternic decât el. În anul acela, fiii lui Amon i-au dat o sută de talanți de argint, zece mii de cori de grâu și zece mii de cori de orz. În cel de-al doilea și al treilea an, fiii lui Amon i-au plătit la fel. Iotam a ajuns puternic, pentru că și-a îndreptat căile înaintea Domnului, Dumnezeul său. Celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele lui și toate căile sale, sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda“. El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. Iotam a adormit alături de strămoșii săi și l-au înmormântat în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Ahaz. Ahaz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. El nu a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, așa cum făcuse strămoșul său David, ci a umblat pe căile regilor lui Israel. El a făcut chipuri turnate pentru baali, a adus tămâie în Valea Ben-Hinom și și-a sacrificat fiii în foc, potrivit cu practicile scârboase ale națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel. De asemenea, a adus jertfe și tămâie pe înălțimi, pe dealuri și sub orice copac verde. Domnul, Dumnezeul său, l-a dat pe mâna regelui Aramului. Arameii l-au învins și i-au luat o mulțime de captivi pe care i-au adus la Damasc. Apoi l-a dat și pe mâna regelui lui Israel, care i-a provocat o mare înfrângere. Pekah, fiul lui Remalia, a ucis într-o singură zi, în Iuda, o sută douăzeci de mii de războinici, pentru că Îl părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor. Zicri, un viteaz din Efraim, l-a ucis pe Maaseia, fiul regelui, pe Azrikam, conducătorul palatului, precum și pe Elkana, al doilea om în rang, după rege. Fiii lui Israel au luat de la frații lor două sute de mii de captivi: femei, fii și fiice. De asemenea, au mai capturat de la ei multă pradă și au adus prada în Samaria. Acolo era un profet al Domnului, cu numele de Oded. El a ieșit înaintea armatei care venea în Samaria și a zis: „Iată, în mânia Sa față de cei din Iuda, Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri, i-a dat în mâinile voastre, dar voi i-ați ucis cu o furie care a ajuns până la ceruri. Iar acum vă gândiți să-i supuneți pe fiii lui Iuda și ai Ierusalimului, ca să vă fie sclavi și sclave. Dar oare voi nu sunteți vinovați față de Domnul, Dumnezeul vostru? Acum, ascultați-mă și dați drumul captivilor luați dintre frații voștri, căci Domnul este mânios pe voi!“. Unii bărbați dintre căpeteniile lui Efraim, și anume Azaria, fiul lui Iehohanan, Berechia, fiul lui Meșilemot, Ezechia, fiul lui Șalum și Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor ce veneau de la război. Ei le-au zis: „Nu-i aduceți aici pe prizonierii aceștia, căci altfel Domnul ne va învinui! Vreți să adăugăm și mai mult la păcatele și greșelile noastre, când vina noastră este deja atât de mare, iar El este mânios pe Israel?“. Războinicii au lăsat prizonierii și prada înaintea căpeteniilor și a întregii adunări. Apoi, oamenii care au fost desemnați pe nume s-au ridicat și i-au sprijinit pe prizonieri. Din prada luată, i-au îmbrăcat pe toți cei goi. I-au îmbrăcat, i-au încălțat, i-au hrănit, le-au dat să bea, i-au uns, i-au purtat pe măgari pe toți cei obosiți și i-au adus la Ierihon, Cetatea Palmierilor, la frații lor. După aceea ei s-au întors în Samaria. În vremea aceea, regele Ahaz a trimis după ajutor la împărații Asiriei. Edomiții au venit iarăși, au învins pe Iuda și au luat captivi. Filistenii au năvălit în cetățile lui Iuda din zona deluroasă și din Neghev, au cucerit Bet-Șemeș, Aialon, Ghederot, Soco cu satele dimprejurul ei, Timna cu satele dimprejurul ei, precum și Ghimzo cu satele dimprejurul ei și s-au așezat în ele. Domnul a umilit Iuda din cauza lui Ahaz, regele lui Israel, deoarece acesta a lăsat depravarea să se răspândească în Iuda și a fost foarte necredincios față de Domnul. Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, a venit la el, însă i-a adus mai mult necaz decât să-l sprijine. Ahaz a luat cu forța obiecte din Casa Domnului, din palatul său și din casele conducătorilor săi și le-a dat împăratului Asiriei, însă aceasta nu i-a fost de niciun folos. Pe vremea când se afla în necaz, a fost și mai necredincios față de Domnul. Acesta a fost regele Ahaz! A jertfit dumnezeilor Damascului, cei care l-au învins, deoarece el spusese: „Dumnezeii regilor Aramului i-au ajutat pe aceștia, deci le voi jertfi și eu, ca să mă ajute și pe mine!“. Însă tocmai acești dumnezei au fost cauza pierzării lui și a întregului Israel. Ahaz a strâns obiectele din Casa lui Dumnezeu și le-a tăiat în bucăți. El a închis ușile Casei Domnului și a construit altare în toate ungherele Ierusalimului. A construit înălțimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie dumnezeilor, și L-a provocat astfel la mânie pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor lui. Celelalte fapte ale lui și toate căile lui, cele dintâi și cele de pe urmă, sunt scrise în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“. Ahaz a adormit alături de strămoșii săi și l-au înmormântat în cetatea Ierusalimului; ei nu l-au pus în mormântul regilor lui Israel. Și în locul lui a domnit fiul său Ezechia. Ezechia a devenit rege la vârsta de douăzeci și cinci de ani și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Abia și era fata lui Zaharia. El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse David, strămoșul său. În cel dintâi an al domniei sale, în prima lună, el a deschis ușile Casei Domnului și le-a reparat. I-a adus pe preoți și pe leviți, i-a convocat în piața din est și le-a zis: „Leviților, ascultați-mă! Sfințiți-vă, sfințiți Casa Domnului, Dumnezeul strămoșilor voștri, și scoateți necurăția din Lăcaș. Căci strămoșii noștri au fost necredincioși, au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul nostru, și L-au părăsit. Nu i-a mai interesat Lăcașul Domnului și i-au întors spatele. Mai mult, au închis porțile porticului, au stins candelele, n-au mai adus tămâie și n-au mai adus în Lăcaș arderi-de-tot Dumnezeului lui Israel. De aceea mânia Domnului este peste Iuda și peste Ierusalim și i-a făcut un motiv de groază, de spaimă și de fluierat, așa cum vedeți cu ochii voștri. Iată, din cauza aceasta, strămoșii noștri au căzut loviți de sabie, iar fiii noștri, fetele noastre și soțiile noastre se află în captivitate. Acum, am în inimă dorința să încheiem un legământ cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, ca mânia Lui să se retragă de la noi. Fiii mei, nu fiți nepăsători, fiindcă pe voi v-a ales Domnul ca să stați înaintea Lui pentru slujire, să fiți slujitorii Lui și să-I aduceți tămâie“. Atunci s-au ridicat următorii leviți: dintre chehatiți – Mahat, fiul lui Amasai, și Ioel, fiul lui Azaria; dintre merariți – Chiș, fiul lui Abdi, și Azaria, fiul lui Iehalel-El; dintre gherșoniți – Ioah, fiul lui Zima, și Eden, fiul lui Ioah; dintre urmașii lui Elițafan – Șimri și Ieiel; dintre urmașii lui Asaf – Zaharia și Matania; dintre urmașii lui Heman – Iehiel și Șimei, iar dintre urmașii lui Iedutun – Șemaia și Uziel. Aceștia și-au adunat frații, s-au sfințit și au venit pentru a curăți Casa Domnului, după porunca regelui, potrivit cuvintelor Domnului. Preoții au intrat înăuntrul Casei Domnului ca s-o curățească și au scos afară, în curtea Templului Domnului, toate necurățiile pe care le-au găsit în Casa Domnului. Leviții le-au luat și le-au dus afară, lângă pârâul Chidron. Au început să-l sfințească în prima zi a lunii întâi. În a opta zi a lunii au intrat în porticul Domnului. Au sfințit apoi Casa Domnului timp de opt zile, și au încheiat în a șaisprezecea zi a lunii întâi. Ei s-au dus înăuntru la regele Ezechia și au zis: „Am curățit Casa Domnului în întregime, altarul arderilor-de-tot și toate uneltele lui, masa pentru pâinea așezată în șiruri, și toate obiectele ei, precum și toate obiectele care au fost spurcate de regele Ahaz în timpul domniei lui, din cauza necredincioșiei lui. Le-am pregătit, le-am sfințit și iată că acum sunt în fața altarului Domnului “. Regele Ezechia s-a sculat dimineață, a adunat conducătorii cetății și s-au dus la Casa Domnului. Au luat cu ei șapte tauri, șapte berbeci, șapte miei și șapte țapi ca să-i aducă drept jertfă pentru păcat, pentru regat, pentru Sfântul Lăcaș și pentru Iuda. Regele le-a zis urmașilor lui Aaron, preoții, să aducă arderile-de-tot pe altarul Domnului. Au înjunghiat vitele, iar preoții au luat sângele și au stropit altarul; apoi au înjunghiat berbecii și au stropit cu sânge altarul, după care au înjunghiat mieii și au stropit cu sânge altarul. Apoi au luat țapii pentru jertfa pentru păcat și i-au adus înaintea regelui și a adunării. Aceștia și-au pus mâinile peste ei, iar preoții au înjunghiat țapii și au făcut ispășire cu sângele acestora pentru tot Israelul, căci regele poruncise ca arderea-de-tot și jertfa pentru păcat să fie aduse pentru tot Israelul. El le ceruse leviților să stea în Casa Domnului cu chimvale, cu harfe și cu lire, așa cum porunciseră David, Gad, văzătorul regelui, și profetul Natan, căci porunca fusese dată de Domnul prin profeții Săi. Deci, leviții stăteau acolo cu instrumentele lui David, iar preoții cu trâmbițele. Când Ezechia a poruncit să aducă arderea-de-tot pe altar, chiar în clipa în care a început arderea-de-tot, a început și cântarea Domnului, în sunetul trâmbițelor și al instrumentelor lui David, regele lui Israel. Toată adunarea s-a închinat; cântăreții au cântat cântarea și au sunat trâmbițele până s-a terminat arderea-de-tot. Când s-a terminat arderea-de-tot, regele împreună cu toți cei prezenți au îngenuncheat și s-au închinat. Regele Ezechia și conducătorii i-au îndemnat pe leviți să-L laude pe Domnul prin cuvintele lui David și ale văzătorului Asaf. Ei L-au lăudat cu bucurie, s-au plecat și s-au închinat. Văzând acestea, Ezechia a zis: „Acum că v-ați dedicat Domnului, apropiați-vă și aduceți jertfe și daruri de mulțumire la Casa Domnului!“. Astfel, adunarea a adus jertfe și daruri de mulțumire, iar toți aceia care aveau o inimă binevoitoare au adus arderi-de-tot. Numărul arderilor-de-tot aduse de către adunare a fost de șaptezeci de viței, o sută de berbeci și două sute de miei. Toate aceste vite au fost aduse Domnului ca ardere-de-tot. Au închinat Domnului șase sute de boi și trei mii de oi. Preoții au fost însă prea puțini, astfel încât n-au putut să jupuiască toate arderile-de-tot. Prin urmare, frații lor, leviții, i-au ajutat până au terminat slujba și până ce s-au sfințit și ceilalți preoți, căci leviții se sfințiseră cu mai multă râvnă. Au fost multe arderi-de-tot, în afară de grăsimea jertfelor de pace și de jertfele de băutură care însoțeau arderea-de-tot. Și, astfel, a fost restabilită slujba la Casa Domnului. Ezechia și tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu a purtat de grijă poporului, căci aceasta s-a întâmplat pe neașteptate. Ezechia a trimis solie peste tot în Israel și Iuda și a scris scrisori chiar și celor din Efraim și Manase, chemându-i la Casa Domnului, în Ierusalim, pentru a sărbători Paștele Domnului, Dumnezeul lui Israel. Regele se sfătuise la Ierusalim cu căpeteniile sale și cu toată adunarea să sărbătorească Paștele în luna a doua, pentru că nu au putut să-l sărbătorească la vremea sa, deoarece nu se sfințiseră destui preoți, iar poporul nu se adunase la Ierusalim. Propunerea a plăcut atât regelui, cât și întregii adunări. Prin urmare, ei au dat o poruncă prin care urma să se străbată tot Israelul, de la Beer-Șeba până la Dan, pentru a-i chema pe oameni la Ierusalim ca să sărbătorească Paștele Domnului, Dumnezeul lui Israel, căci demult nu-l mai sărbătoriseră în mare număr, după cum era scris. Și, așa cum poruncise regele, mesagerii au dus în tot Israelul și în Iuda scrisorile regelui și ale căpeteniilor sale, în care se spunea: „Fii ai lui Israel, întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, iar El Se va întoarce la rămășița care a scăpat, la cei ce au scăpat din mâna împăraților Asiriei! Nu fiți ca părinții și ca frații voștri care au fost necredincioși față de Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri, și pe care El i-a lăsat pradă pustiirii, după cum vedeți astăzi. Acum, nu fiți încăpățânați, ca strămoșii voștri. Dați mâna cu Domnul, veniți la Sfântul Lui Lăcaș, pe care l-a sfințit pe vecie, și slujiți Domnului, Dumnezeul vostru, ca să se depărteze de la voi mânia Lui. Căci, dacă vă veți întoarce la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor găsi îndurare la cei ce i-au luat captivi și se vor întoarce în țara aceasta, căci Domnul, Dumnezeul vostru, este plin de har și milostiv și nu-Și va întoarce fața de la voi, dacă vă întoarceți la El“. Mesagerii au străbătut fiecare cetate din Efraim și Manase, până în Zabulon, însă oamenii râdeau de ei și-i batjocoreau. Totuși, au existat unii din Așer, din Manase și din Zabulon care s-au smerit și au venit la Ierusalim. De asemenea, și în Iuda, mâna lui Dumnezeu i-a unit pentru ca ei să împlinească porunca regelui și a căpeteniilor, poruncă dată potrivit Cuvântului Domnului. În luna a doua, o mulțime de oameni s-a adunat la Ierusalim ca să celebreze Sărbătoarea Azimelor. Era o adunare foarte mare. S-au ridicat și au îndepărtat altarele care erau în Ierusalim, precum și toate altarele pentru tămâiere și le-au aruncat în pârâul Chidron. Apoi, în a paisprezecea zi a lunii a doua, au înjunghiat mieii de Paște. Preoții și leviții, plini de rușine, s-au sfințit și au adus arderi-de-tot la Casa Domnului. Ei stăteau la locurile lor, așa cum era hotărât cu privire la ei în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu; și preoții stropeau sângele pe care-l luau de la leviți. Fiindcă erau mulți în adunare care nu se sfințiseră, leviții au înjunghiat ei înșiși mieii de Paște pentru toți aceia care nu erau curați și nu puteau să-i închine ei înșiși Domnului. Căci majoritatea poporului, mulți din Efraim, din Manase, din Isahar și din Zabulon, deși nu se curățiseră, totuși mâncaseră jertfa de Paște, nerespectând cele scrise. Însă Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „ Domnul, Care este bun, să-i ierte pe toți aceia care s-au hotărât în inimile lor să-L caute pe Dumnezeu, pe Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor, chiar și fără să se curățească potrivit reglementărilor Sfântului Lăcaș!“. Domnul l-a ascultat pe Ezechia și a vindecat poporul. Fiii lui Israel prezenți la Ierusalim au celebrat, cu mare bucurie, Sărbătoarea Azimelor, timp de șapte zile. Leviții și preoții Îl lăudau pe Domnul în fiecare zi cu instrumentele de laudă ale Domnului. Ezechia a vorbit pe placul inimii tuturor leviților care arătaseră o bună înțelegere a slujbei Domnului. Ei au mâncat, timp de șapte zile, din partea cuvenită lor, au adus jertfe de pace și I-au mulțumit Domnului, Dumnezeul strămoșilor lor. Întreaga adunare s-a sfătuit să mai celebreze încă șapte zile. Și au celebrat cu bucurie încă șapte zile, deoarece Ezechia, regele lui Iuda, oferise adunării o mie de tauri și șapte mii de oi, iar căpeteniile oferiseră adunării o mie de tauri și zece mii de oi, și deoarece mulți preoți se sfințiseră. Toată adunarea lui Iuda, împreună cu preoții și leviții, și toată adunarea celor sosiți din Israel, precum și străinii, cei sosiți din țara lui Israel și cei ce locuiesc în Iuda, s-au bucurat împreună. A fost o mare bucurie în Ierusalim, așa cum nu a mai fost în Ierusalim din zilele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel. Preoții și leviții s-au ridicat și au binecuvântat poporul. Glasul lor s-a făcut auzit, iar rugăciunea lor a ajuns până la Lăcașul Tău cel Sfânt, până la ceruri. Când toate acestea s-au încheiat, tot Israelul prezent a plecat spre cetățile lui Iuda. Ei au zdrobit stâlpii sacri și au tăiat așerele, au dărâmat înălțimile și altarele din tot Iuda, Beniamin, Efraim și Manase și nu s-au lăsat până nu le-au distrus pe toate. Apoi toți fiii lui Israel s-au întors în cetățile lor, fiecare la proprietatea lui. Ezechia a așezat din nou pe grupuri cetele preoților și ale leviților, fiecare om având slujba sa de preot sau de levit: erau responsabili cu arderea-de-tot, cu jertfele de pace, cu slujirea, sau cu mulțumirea și cântarea de laudă la porțile taberelor Domnului. Regele a dăruit o parte din bunurile sale pentru arderile-de-tot, adică pentru arderile-de-tot de dimineață și de seară, pentru arderile-de-tot aduse cu ocazia Sabatului, în fiecare lună nouă și cu ocazia sărbătorilor, așa cum este scris în Legea Domnului. El a spus poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoților și leviților partea cuvenită lor, pentru ca aceștia să se poată dedica Legii Domnului. Când s-a răspândit vestea aceasta, fiii lui Israel și-au înmulțit darurile din primele roade – din grâne, din must, din ulei, din miere și din toate roadele câmpului. Au adus zeciuială din belșug din tot ce aveau. Fiii lui Israel și ai lui Iuda, care locuiau în cetățile lui Iuda, au dat și ei zeciuială din cirezi și din turme, precum și zeciuială din lucrurile sfinte care erau închinate Domnului, Dumnezeul lor. Ei le-au adus și le-au așezat în mai multe grămezi. Au început să facă grămezi în luna a treia și au terminat în luna a șaptea. Când au sosit Ezechia și căpeteniile și au văzut grămezile, au binecuvântat pe Domnul și pe poporul Său Israel. Ezechia i-a întrebat pe preoți și pe leviți cu privire la grămezile strânse. Azaria, preotul conducător, din familia lui Țadok, i-a răspuns, zicând: „De când a început să vină la Casa Domnului contribuția, am mâncat, ne-am săturat și a mai rămas încă mult, pentru că Domnul Și-a binecuvântat poporul, astfel încât a mai rămas din plin“. Ezechia le-a poruncit să pregătească niște camere în Casa Domnului, iar ei le-au pregătit. Au adus acolo cu credincioșie contribuția, zeciuiala și lucrurile sfinte. Conducătorul responsabil cu acestea era levitul Conania, iar fratele lui, Șimei, era al doilea după el. Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat și Benaia erau supraveghetori sub conducerea lui Conania și a lui Șimei, fratele său, numiți de către regele Ezechia și de către Azaria, cel ce era conducător al Casei lui Dumnezeu. Levitul Kore, fiul lui Imna, portarul din partea de est, era responsabil cu darurile de bunăvoie aduse lui Dumnezeu, cu împărțirea contribuției aduse Domnului, precum și cu lucrurile preasfinte. În cetățile preoților, sub conducerea lui Kore erau Eden, Miniamin, Iosua, Șemaia, Amaria și Șecania. Aceștia împărțeau cu credincioșie partea cuvenită fraților lor, potrivit cetelor lor, fie mari, fie mici, precum și celor înscriși în genealogii – băieții de la vârsta de trei ani în sus – tuturor celor ce veneau zilnic la Casa Domnului pentru slujbele de care erau responsabili, potrivit cetelor lor, preoților înscriși în genealogii, potrivit familiilor lor și leviților de la vârsta de douăzeci de ani în sus, conform responsabilităților lor, potrivit cetelor lor, adică întregii adunări a celor înscriși în genealogii cu toți copilașii lor, cu soțiile lor, cu fiii și fiicele lor. Căci ei fuseseră credincioși în a se păstra sfinți. Pentru urmașii lui Aaron, preoții, care locuiau în zonele cu pășuni din apropierea fiecărei cetăți preoțești, au fost desemnați oameni care să dea partea cuvenită tuturor persoanelor de parte bărbătească aflate sub îndrumarea preoților și tuturor acelora dintre leviții înscriși în genealogii. Așa a făcut Ezechia în tot teritoriul lui Iuda; el a făcut ce este bine, drept și adevărat înaintea Domnului, Dumnezeul său. Toată lucrarea pe care a început-o cu privire la slujirea de la Casa lui Dumnezeu și cu privire la Lege sau la porunci, ca să-L caute pe Dumnezeul său, a înfăptuit-o din toată inima și, astfel, planurile i-au reușit. După aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei. El a intrat în Iuda și și-a așezat tabăra în direcția cetăților fortificate, gândindu-se să le cucerească pentru sine. Când Ezechia a văzut că Sanherib a venit și vrea să lupte împotriva Ierusalimului, s-a sfătuit cu conducătorii și cu vitejii lui să astupe izvoarele din afara cetății, iar aceștia l-au susținut. Mulți oameni din popor s-au mobilizat și au astupat toate izvoarele și pârâul care curgea prin mijlocul acelei regiuni, căci își ziceau: „De ce să vină împărații Asiriei și să găsească apă din belșug?“. Ezechia s-a încurajat și a refăcut tot zidul spart, înălțându-l până la turnuri. El a mai înălțat încă un zid în afară, a întărit Milo din Cetatea lui David și a făcut o mulțime de arme și de scuturi. El a numit căpetenii de război în fruntea poporului, i-a convocat în piața de la poarta cetății și a vorbit inimii lor, zicând: „Fiți tari și curajoși! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din cauza împăratului Asiriei și a întregii mulțimi care este cu el, căci mai mulți sunt cu noi decât cu el! Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne ajute și să poarte bătăliile noastre!“. Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, regele lui Iuda. După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, în timp ce era înaintea Lachișului împreună cu toate forțele sale, i-a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, la Ezechia, regele lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau în Ierusalim, zicând: „Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei: «În ce vă încredeți voi, de rămâneți sub asediu în Ierusalim? Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin înfometare și însetare, zicând: ‘ Domnul, Dumnezeul nostru, ne va elibera din mâna împăratului Asiriei!’? Oare nu Ezechia I-a îndepărtat înălțimile și altarele, poruncind lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați numai înaintea unui singur altar și doar pe el să aduceți tămâie!’? Nu știți ce am făcut eu și părinții mei tuturor popoarelor celorlalte țări? Au putut oare dumnezeii națiunilor pământului să-și elibereze țările din mâna mea? Care dintre toți dumnezeii acestor națiuni, care au fost date spre nimicire de părinții mei, au putut să-și elibereze poporul din mâna mea? Prin urmare, cum va putea Dumnezeul vostru să vă elibereze din mâna mea? De aceea să nu-l lăsați pe Ezechia să vă amăgească! Nu-l lăsați să vă înșele astfel! Să nu credeți în El, căci niciunul dintre dumnezeii vreunei națiuni sau ai vreunui regat n-au putut să-și elibereze poporul din mâna mea și din mâna părinților mei! Nici Dumnezeul vostru nu va putea să vă elibereze din mâna mea!»“. Slujitorii săi au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva lui Ezechia, slujitorul Său. Sanherib mai scrisese și scrisori ca să-L batjocorească pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, în care vorbea împotriva Lui, zicând: „Așa cum dumnezeii națiunilor pământului nu și-au eliberat popoarele din mâna mea, nici Dumnezeul lui Ezechia nu-Și va elibera poporul din mâna mea!“. Slujitorii au proclamat aceasta, cu glas tare și în limba iudaică, poporului din Ierusalim aflat pe zid, ca să-i facă să se teamă și să-i îngrozească, și să poată captura astfel cetatea. Ei au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt făcuți de mâini omenești. Dar regele Ezechia și profetul Isaia, fiul lui Amoț, s-au rugat cu privire la aceasta și au strigat către ceruri. Domnul a trimis un înger care a nimicit orice războinic viteaz, orice conducător și orice căpetenie din tabăra împăratului Asiriei. Acesta s-a întors rușinat în țara lui. Când a intrat în templul zeului său, fiii lui l-au înjunghiat acolo cu sabia. Așa i-a salvat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor dușmanilor lor. El i-a protejat din toate părțile. Mulți au venit la Ierusalim cu daruri de mâncare pentru Domnul și cu cadouri pentru Ezechia, regele lui Iuda, care, de atunci, a fost înălțat înaintea ochilor tuturor națiunilor. În acele zile, Ezechia s-a îmbolnăvit și era aproape de moarte. El s-a rugat Domnului, Care i-a vorbit și i-a dat un semn. Însă Ezechia nu a răsplătit binefacerea primită, deoarece i s-a mândrit inima, astfel că mânia Domnului a fost peste el, peste Iuda și peste Ierusalim. Ezechia s-a smerit de mândria inimii lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, astfel încât mânia Domnului n-a mai venit peste ei în vremea lui Ezechia. Ezechia a avut foarte multă bogăție și glorie. El și-a făcut vistierii pentru argint, pentru aur, pentru pietre prețioase, pentru mirodenii, pentru scuturi și pentru tot felul de vase scumpe. A construit hambare pentru recolta de cereale, pentru vin și pentru ulei, precum și grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi. El și-a construit cetăți și a avut numeroase turme și cirezi, căci Dumnezeu i-a dat foarte multe bunuri. Ezechia este cel care a astupat izvorul de sus al Ghihonului și i-a îndreptat cursul în jos spre partea de vest a Cetății lui David. Ezechia a reușit în tot ce a făcut. Însă, când trimișii conducătorilor din Babilon au venit la el ca să întrebe despre semnul care se făcuse în țară, Dumnezeu l-a părăsit, ca să-l pună la încercare și să cunoască tot ce era în inima lui. Celelalte fapte ale lui Ezechia, precum și dovezile sale de credincioșie sunt scrise în „Vedenia profetului Isaia“, fiul lui Amoț, și în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“. Ezechia a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în locul cel mai înalt al mormântului urmașilor lui David. La moartea sa, toți cei din Iuda și locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste. Și în locul lui a domnit fiul său Manase. Manase era în vârstă de doisprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de cincizeci și cinci de ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, practicând urâciunile națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel. A reconstruit înălțimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia, a ridicat altare baalilor, a făcut stâlpi ai Așerei și s-a închinat întregii armate a cerurilor și i-a slujit. A construit altare în Casa Domnului, despre care Domnul spusese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie“. El a construit altare întregii armate a cerurilor, în cele două curți ale Casei Domnului. Și-a sacrificat fiii în foc în Valea Ben-Hinom, s-a ocupat cu prezicerea, cu interpretarea semnelor și cu vrăjitoria și a apelat la cei ce întreabă duhurile morților și la cei care cheamă spiritele. El a făcut mult rău înaintea ochilor Domnului și L-a mâniat. A pus în Casa lui Dumnezeu chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse, în Casa despre care Dumnezeu îi spusese lui David și lui Solomon, fiul acestuia: „În Casa aceasta și în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate cetățile semințiilor lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie. Nu-l voi mai îndepărta pe Israel din țara pe care le-am încredințat-o strămoșilor voștri, dacă vor avea grijă să împlinească tot ce le-am poruncit prin Moise, toată Legea, hotărârile și judecățile“. Însă Manase i-a dus în rătăcire pe cei din Iuda și pe locuitorii Ierusalimului, astfel că ei au făcut mai mult rău decât toate națiunile pe care le nimicise Domnul dinaintea fiilor lui Israel. Domnul le-a vorbit lui Manase și poporului său, însă ei n-au vrut să asculte. De aceea Domnul i-a adus împotriva lor pe conducătorii armatei împăratului Asiriei, care l-au prins pe Manase în capcană, l-au legat cu lanțuri de bronz și l-au dus la Babilon. În timp ce se afla în necaz, el a stăruit înaintea Domnului, Dumnezeul său, și s-a smerit mult înaintea Dumnezeului strămoșilor săi. El s-a rugat, iar Dumnezeu, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererea și l-a adus înapoi la Ierusalim, în regatul său. Și Manase a recunoscut că Domnul este Dumnezeu. După aceea, el a construit un zid în afara Cetății lui David, care trecea prin valea din partea de vest a Ghihonului, pe la Poarta Peștilor și încercuia Ofelul; zidul era foarte înalt. A numit conducători de armată pentru toate cetățile fortificate din Iuda, a îndepărtat dumnezeii și idolul din Casa Domnului, precum și toate altarele pe care le construise pe muntele Casei Domnului și în Ierusalim și le-a aruncat în afara cetății. A refăcut altarul Domnului și a adus pe el jertfe de pace și de mulțumire. Apoi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeul lui Israel. Poporul încă mai aducea jertfe pe înălțimi, dar numai Domnului, Dumnezeul lor. Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul său și cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, sunt scrise în „Cronicile regilor lui Israel“. Rugăciunea lui, felul în care i-a răspuns Dumnezeu la rugăciune, toate păcatele și greșelile sale, locurile unde a construit înălțimi și unde a ridicat așere și chipuri cioplite înainte de a se smeri, sunt scrise în „Cronicile văzătorilor“. Manase a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în grădina palatului său. În locul lui a domnit fiul său Amon. Amon era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de doi ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, la fel cum făcuse tatăl său Manase. Amon a jertfit și a slujit tuturor chipurilor cioplite făcute de tatăl său Manase. El însă nu s-a smerit înaintea Domnului, așa cum se smerise tatăl său Manase, astfel că Amon acesta și-a mărit tot mai mult vina. Slujitorii lui au conspirat împotriva lui și l-au omorât în palatul lui, dar poporul țării i-a omorât pe toți aceia care conspiraseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon, poporul țării l-a numit rege pe Iosia, fiul acestuia. Iosia era în vârstă de opt ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de treizeci și unu de ani. El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului și a umblat pe căile lui David, strămoșul său, fără să se abată la dreapta sau la stânga. În al optulea an al domniei sale, pe când era încă tânăr, a început să-L caute pe Dumnezeul tatălui său, David. Iar în al doisprezecelea an al domniei sale, a început să curățească Iuda și Ierusalimul de înălțimi, de așere, de chipuri cioplite și de chipuri turnate. Au dărâmat înaintea lui altarele baalilor și au tăiat în bucăți altarele pentru tămâiere care erau deasupra acestora. A sfărâmat așerele, chipurile cioplite și chipurile turnate, le-a făcut pulbere și a presărat pulberea pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe, iar oasele preoților lor le-a ars pe altarele lor. Astfel, Iosia a curățit teritoriul lui Iuda și Ierusalimul. În cetățile lui Manase, Efraim, Simeon și până în Neftali, precum și în ruinele dimprejurul lor, a dărâmat altarele și așerele, a făcut pulbere chipurile cioplite și a tăiat în bucăți toate altarele pentru tămâiere din tot teritoriul lui Israel. Apoi s-a întors la Ierusalim. În al optsprezecelea an al domniei lui, ca să continue curățirea țării și a Casei, Iosia i-a trimis pe Șafan, fiul lui Ațalia, pe Maaseia, conducătorul cetății, și pe Ioah, fiul cronicarului Iehoahaz, ca să restaureze Casa Domnului, Dumnezeul său. Aceștia s-au dus la marele preot Hilchia și i-au încredințat argintul adus la Casa lui Dumnezeu, cel care fusese adunat de leviți, adică de paznicii porții, de la cei din Manase și Efraim, de la toată rămășița lui Israel, de la toți cei din Iuda și Beniamin și de la locuitorii Ierusalimului. Ei au dat argintul celor ce supravegheau lucrarea la Casa Domnului, iar aceștia l-au dat lucrătorilor de la Casa Domnului ca să-l folosească la restaurarea și repararea Casei. L-au dat tâmplarilor și constructorilor, ca să cumpere pietre cioplite și lemne pentru piesele folosite la îmbinări și pentru grinzile clădirilor pe care le distruseseră regii lui Iuda. Oamenii își făceau cu credincioșie lucrarea. Peste ei au fost numiți ca responsabili Iahat și Obadia, leviți dintre urmașii lui Merari, precum și Zaharia și Meșulam, dintre chehatiți. Toți leviții care erau pricepuți să cânte la instrumente muzicale vegheau asupra cărăușilor și îi supravegheau pe toți cei care făceau lucrarea, potrivit slujbelor lor, în timp ce alți leviți aveau rolul de scribi, supraveghetori și portari. În timp ce scoteau argintul care fusese adus în Casa Domnului, preotul Hilchia a găsit Cartea Legii Domnului, care fusese dată prin Moise. Hilchia a luat cuvântul și i-a zis scribului Șafan: „Am găsit Cartea Legii în Casa Domnului!“. Hilchia i-a dat Cartea lui Șafan. Șafan a adus Cartea la rege și i-a adus totodată și următorul mesaj: „Slujitorii tăi fac tot ceea ce le-ai cerut să facă. Ei au strâns argintul care se afla în Casa Domnului și l-au dat supraveghetorilor și lucrătorilor“. Apoi scribul Șafan l-a înștiințat pe rege, zicând: „Preotul Hilchia mi-a dat o Carte!“. Apoi Șafan a citit din ea înaintea regelui. Când a auzit regele cuvintele Legii, și-a sfâșiat hainele. Și regele le-a poruncit lui Hilchia, lui Ahikam, fiul lui Șafan, lui Abdon, fiul lui Mica, scribului Șafan și lui Asaia, slujitorul regelui, zicând: „Duceți-vă și întrebați-L pe Domnul pentru mine și pentru rămășița lui Israel și a lui Iuda, cu privire la cuvintele Cărții care a fost găsită. Căci mare este mânia Domnului care s-a revărsat asupra noastră, pentru că strămoșii noștri n-au păzit Cuvântul Domnului și n-au împlinit tot ce este scris în Cartea aceasta“. Hilchia și oamenii regelui s-au dus la profetesa Hulda, soția lui Șalum, fiul lui Tokhat, fiul lui Hasrah, păzitorul veșmintelor, care locuia în Ierusalim, în cartierul cel nou, și i-au spus toate acestea. Ea le-a răspuns: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel. Să-i spuneți omului care v-a trimis la mine, că așa vorbește Domnul: «Iată că voi aduce nenorocirea asupra acestui loc și asupra locuitorilor lui, potrivit cu toate blestemele scrise în Cartea citită înaintea regelui lui Iuda. Pentru că M-au părăsit și au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea se va revărsa împotriva acestui loc și nu se va stinge!». Totodată, să-i spuneți regelui lui Iuda, care v-a trimis să-L întrebați pe Domnul, următoarele: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe care le-ai auzit: ‘Pentru că ți s-a înmuiat inima și te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele Sale împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, pentru că te-ai smerit înaintea Mea, ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea Mea, iată că și Eu am auzit, zice Domnul! De aceea, iată că te voi adăuga la strămoșii tăi și vei fi așezat în pace în mormântul tău, astfel că nu vei vedea toată nenorocirea pe care o voi aduce asupra acestui loc și asupra locuitorilor lui!’»“. Ei i-au adus regelui răspunsul acesta. Atunci, regele și-a trimis oamenii să-i convoace pe toți bătrânii lui Iuda și ai Ierusalimului. Regele s-a dus la Casa Domnului împreună cu toți bărbații lui Iuda, cu locuitorii Ierusalimului, cu preoții și cu leviții, cu întreg poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic, și a citit în auzul lor toate cuvintele Cărții Legământului, care a fost găsită în Casa Domnului. Regele a stat în picioare lângă locul său și a încheiat un legământ înaintea Domnului, luând decizia să-L urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, învățăturile și hotărârile Lui din toată inima și din tot sufletul lui, împlinind astfel cuvintele legământului, scrise în Cartea aceasta. Apoi, el i-a făcut să intre în legământ pe toți cei ce se aflau la Ierusalim și în Beniamin. Și, astfel, locuitorii Ierusalimului au urmat legământul lui Dumnezeu, Dumnezeul strămoșilor lor. Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate teritoriile unde erau fiii lui Israel și i-a făcut pe toți cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeul lor. În toate zilele vieții lui, ei nu s-au îndepărtat de Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor. Iosia a sărbătorit Paștele Domnului la Ierusalim. Ei au înjunghiat mieii de Paște în a paisprezecea zi a lunii întâi. Iosua le-a încredințat preoților responsabilitățile lor și i-a încurajat în ce privește slujba Casei Domnului. El le-a vorbit leviților, care dădeau învățătură întregului Israel și care erau sfinți pentru Domnul, și le-a zis astfel: „Puneți Chivotul cel sfânt în Casa construită de Solomon, fiul lui David, regele lui Israel. Să nu fie pentru voi o povară pe umeri! Acum, slujiți Domnului, Dumnezeul vostru, și poporului Său Israel. Așezați-vă potrivit familiilor voastre și potrivit cetelor voastre, după cum a scris David, regele lui Israel, și după cum a scris fiul său Solomon. Ocupați-vă locurile în Lăcaș, câte o parte a familiei leviților pentru fiecare ceată a clanurilor fraților voștri, cei din popor. Înjunghiați mieii de Paște, sfințiți-vă și pregătiți jertfele pentru frații voștri, împlinind Cuvântul Domnului dat prin Moise“. Iosia a oferit fiilor poporului, tuturor celor prezenți, oi, miei și iezi, toți pentru Paște, în număr de treizeci de mii, precum și trei mii de viței. Acestea erau din averea regelui. Căpeteniile regelui au oferit și ele de bunăvoie daruri poporului, preoților și leviților. Hilchia, Zaharia și Iehiel, conducătorii Casei lui Dumnezeu, le-au dat preoților două mii șase sute de miei pentru Paște și trei sute de viței. Conania și frații săi, Șemaia și Netanel, precum și Hașabia, Ieiel și Iozabad, căpetenii ale leviților, le-au dăruit leviților cinci mii de miei pentru Paște și cinci sute de vite. Slujba a fost pregătită, preoții și-au ocupat locurile, iar leviții s-au așezat în cete, după cum poruncise regele. Apoi au înjunghiat mieii de Paște. Preoții au stropit sângele, luându-l de la leviții care jupuiseră animalele. Au pus deoparte arderile-de-tot, ca să le dea fiilor poporului să le ofere Domnului, potrivit cetelor lor, potrivit familiilor părinților lor, după cum este scris în Cartea lui Moise. Tot așa au făcut și cu vitele. Au fript jertfa de Paște la foc, așa cum era scris în lege, iar celelalte jertfe sfinte le-au fiert în oale, cazane și cratițe și le-au împărțit în grabă întregului popor. După aceea, leviții au pregătit ce le revenea lor și preoților – căci preoții, urmașii lui Aaron, aduseseră arderile-de-tot și grăsimile până seara, astfel că leviții au trebuit să facă pregătiri de Paște atât pentru ei, cât și pentru preoți, urmașii lui Aaron. Cântăreții, urmașii lui Asaf, erau la locul lor, așa cum poruncise David, Asaf, Heman și Iedutun, văzătorul regelui, iar portarii erau la fiecare poartă. Ei nu au trebuit să-și întrerupă slujba, deoarece leviții, frații lor, au pregătit jertfa de Paște pentru ei. Astfel a fost pregătită în ziua aceea întreaga slujbă a Domnului, ca să se poată sărbători Paștele și să se poată aduce arderile-de-tot pe altarul Domnului, după porunca regelui Iosia. Fiii lui Israel, aflați atunci la Ierusalim, au sărbătorit Paștele și Sărbătoarea Azimelor timp de șapte zile. Un astfel de Paște nu se mai sărbătorise în Israel de pe vremea profetului Samuel. Niciun alt rege al lui Israel nu mai sărbătorise un Paște asemenea celui sărbătorit de Iosia alături de preoți, leviți, toți cei din Iuda și din Israel, care se aflau acolo, și locuitorii Ierusalimului. Acest Paște a fost sărbătorit în al optsprezecelea an al domniei lui Iosia. După toate acestea, când Iosia pusese deja în ordine Templul, Neco, regele Egiptului, a venit să lupte împotriva Carchemișului, pe Eufrat. Iosia i-a ieșit împotrivă. Neco i-a trimis mesageri, zicând: „Ce am eu de-a face cu tine, rege al lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva unei Case cu care sunt în război, iar Dumnezeu mi-a zis să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, Care este cu mine, ca să nu te distrugă!“. Dar Iosia nu s-a întors, ci s-a deghizat ca să lupte împotriva acestuia. El nu a ascultat cuvintele lui Neco, care veneau din gura lui Dumnezeu, astfel că s-a dus să lupte în Valea Meghido. Arcașii l-au lovit pe regele Iosia, și regele le-a zis slujitorilor săi: „Luați-mă, căci sunt grav rănit!“. Slujitorii lui l-au luat din carul de luptă, l-au transportat cu un alt car al lui și l-au adus la Ierusalim. El a murit și a fost înmormântat în mormintele strămoșilor lui. Toți cei din Iuda și din Ierusalim l-au bocit pe Iosia. Ieremia a compus o cântare de jale pentru Iosia și, până în ziua aceasta, toți cântăreții și cântărețele amintesc de Iosia în cântările lor de jale. Ele au ajuns un obicei în Israel și s-au păstrat scrise în „Cântările de jale“. Celelalte fapte ale lui Iosia, faptele sale făcute cu credincioșie, așa cum scrie în Legea Domnului, cele dintâi și cele din urmă realizări ale lui, sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda“. Apoi poporul țării l-a luat pe Iehoahaz, fiul lui Iosia, și l-a numit rege în locul tatălui său, la Ierusalim. Iehoahaz era în vârstă de douăzeci și trei de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Regele Egiptului l-a detronat la Ierusalim și a cerut țării un tribut de o sută de talanți de argint și un talant de aur. Regele Egiptului l-a numit rege peste Iuda și Ierusalim pe Eliachim, fratele lui Iehoahaz, și i-a schimbat numele în Iehoiachim. Iar pe Iehoahaz, fratele acestuia, Neco l-a luat și l-a dus în Egipt. Iehoiachim era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul său. Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva acestuia și l-a legat cu lanțuri de bronz ca să-l ducă în Babilon. Nebucadnețar a adus în Babilon unele dintre obiectele Casei Domnului și le-a pus în templul său din Babilon. Celelalte fapte ale lui Iehoiachim, toate urâciunile pe care le-a comis și ceea ce a fost găsit împotriva lui, iată, ele sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda“. Și în locul lui a domnit fiul său Iehoiachin. Iehoiachin era în vârstă de optsprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni și zece zile. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului. În anul următor, împăratul Nebucadnețar a trimis să-l aducă la Babilon împreună cu obiectele scumpe ale Casei Domnului, iar în locul lui l-a numit rege peste Iuda și peste Ierusalim pe unchiul său, Zedechia. Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul său, și nu s-a smerit înaintea profetului Ieremia care vorbea din partea Domnului. S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadnețar, care-l pusese să jure pe Dumnezeu. S-a încăpățânat și și-a împietrit inima, ca să nu se întoarcă la Domnul, Dumnezeul lui Israel. Toate căpeteniile preoților, precum și poporul, au fost și ei necredincioși, luându-se după toate urâciunile națiunilor, și au pângărit Casa Domnului, pe care El o sfințise la Ierusalim. Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor, Și-a trimis din timp mesagerii la ei; i-a trimis pentru că Îi era milă de poporul Lui și de Locuința Sa. Ei însă i-au luat în derâdere pe mesagerii lui Dumnezeu, au disprețuit cuvintele Lui și I-au batjocorit profeții, până când a venit mânia Domnului peste poporul Său și n-a mai fost vindecare. Domnul l-a ridicat împotriva lor pe împăratul caldeenilor. El le-a ucis tinerii cu sabia chiar în Casa Sfântului lor Lăcaș. N-a avut milă nici de feciori, nici de fecioare, nici de bătrâni, nici de gârbovi. Dumnezeu i-a dat pe toți în mâna lui. Toate obiectele Casei lui Dumnezeu, mari și mici, tezaurul Casei Domnului, bogățiile regelui și ale căpeteniilor sale, pe toate le-a dus în Babilon. Au dat foc Casei lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalimului, au dat foc tuturor palatelor și au distrus toate obiectele prețioase. Pe cei ce au scăpat de sabie, i-a dus în captivitate la Babilon, iar aceștia au devenit slujitorii lui și ai fiilor lui, până când a ajuns la putere împărăția Persiei, adică până când țara s-a bucurat de Sabaturile ei, împlinindu-se astfel Cuvântul Domnului spus prin Ieremia. Tot timpul cât a rămas pustiită, țara s-a odihnit până când s-au împlinit șaptezeci de ani. În primul an al lui Cirus, împăratul Persiei, ca să se împlinească Cuvântul Domnului spus prin Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul Persiei, și acesta a cerut să se vestească prin viu grai și în scris, în toată împărăția sa, următoarele: „Așa vorbește Cirus, împăratul Persiei: « Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care mi-a dat toate regatele pământului, m-a numit să-I zidesc o Casă în Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el! Să meargă în Ierusalim!»“. În primul an al lui Cirus, împăratul Persiei, ca să se împlinească Cuvântul Domnului spus prin Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul Persiei, și acesta a cerut să se vestească prin viu grai și în scris, în toată împărăția sa, următoarele: Așa vorbește Cirus, împăratul Persiei: „ Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care mi-a dat toate regatele pământului, m-a numit să-I zidesc o Casă în Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el! Să meargă în Ierusalim, în Iuda, ca să construiască acolo Casa Domnului, Dumnezeul lui Israel. El este Dumnezeul Care locuiește la Ierusalim. Fiecare supraviețuitor, în orice loc s-ar afla, să fie ajutat de oamenii din acele locuri cu argint, cu aur, cu diferite bunuri și cu vite, precum și cu daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu din Ierusalim“. Atunci căpeteniile familiilor lui Iuda și ale lui Beniamin, preoții, leviții – toți aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu – s-au ridicat ca să meargă să construiască în Ierusalim Casa Domnului. Toți cei dimprejurul lor i-au sprijinit cu argint, cu aur, cu bunuri, cu vite și cu lucruri scumpe, pe lângă tot felul de daruri de bunăvoie. Împăratul Cirus a adus obiectele Casei Domnului, cele care fuseseră luate de Nebucadnețar de la Ierusalim și puse în casa dumnezeilor săi. Cirus, împăratul Persiei, le-a adus prin mâna vistiernicului Mitredat, iar acesta le-a numărat înaintea lui Șeșbațar, prințul iudeilor. Iată care este numărul lor: treizeci de vase de aur, o mie de vase de argint, douăzeci și nouă de cuțite, treizeci de cupe de aur, patru sute zece cupe de argint șlefuit, o mie de alte obiecte. Toate obiectele de aur și de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Șeșbațar le-a adus pe toate acestea atunci când exilații au venit din Babilon la Ierusalim. Aceștia sunt fiii provinciei, care au venit din captivitatea exilului, cei pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, îi dusese în exil în Babilon și care s-au întors la Ierusalim, în Iuda, fiecare în cetatea sa. Ei au venit cu Zerub-Babel, Iosua, Neemia, Seraia, Reelaia, Mardoheu, Bilșan, Mispar, Bigvai, Rehum și Baana. Iată care este numărul acestor oameni din poporul Israel: urmașii lui Paroș – în număr de două mii o sută șaptezeci și doi; urmașii lui Șefatia – în număr de trei sute șaptezeci și doi; urmașii lui Arah – în număr de șapte sute șaptezeci și cinci; urmașii lui Pahat-Moab, dintre urmașii lui Iosua și ai lui Ioab – în număr de două mii opt sute doisprezece; urmașii lui Elam – în număr de o mie două sute cincizeci și patru; urmașii lui Zatu – în număr de nouă sute patruzeci și cinci; urmașii lui Zacai – în număr de șapte sute șaizeci; urmașii lui Bani – în număr de șase sute patruzeci și doi; urmașii lui Bebai – în număr de șase sute douăzeci și trei; urmașii lui Azgad – în număr de o mie două sute douăzeci și doi; urmașii lui Adonikam – în număr de șase sute șaizeci și șase; urmașii lui Bigvai – în număr de două mii cincizeci și șase; urmașii lui Adin – în număr de patru sute cincizeci și patru; urmașii lui Ater, dintre urmașii lui Ezechia – în număr de nouăzeci și opt; urmașii lui Bețai – în număr de trei sute douăzeci și trei; urmașii lui Iora – în număr de o sută doisprezece; urmașii lui Hașum – în număr de două sute douăzeci și trei; urmașii lui Ghibar – în număr de nouăzeci și cinci; urmașii lui Betleem – în număr de o sută douăzeci și trei; oamenii din Netofa – în număr de cincizeci și șase; oamenii din Anatot – în număr de o sută douăzeci și opt; urmașii lui Azmavet – în număr de patruzeci și doi; urmașii lui Chiriat-Iearim, ai lui Chefira și ai lui Beerot – în număr de șapte sute patruzeci și trei; urmașii lui Rama și ai lui Gheva – în număr de șase sute douăzeci și unu; oamenii din Micmaș – în număr de o sută douăzeci și doi; oamenii din Betel și din Ai – în număr de două sute douăzeci și trei; urmașii lui Nebo – în număr de cincizeci și doi; urmașii lui Magbiș – în număr de o sută cincizeci și șase; urmașii celuilalt Elam – în număr de o mie două sute cincizeci și patru; urmașii lui Harim – în număr de trei sute douăzeci; urmașii lui Lod, ai lui Hadid și ai lui Ono – în număr de șapte sute douăzeci și cinci; urmașii lui Ierihon – în număr de trei sute patruzeci și cinci; urmașii lui Senaa – în număr de trei mii șase sute treizeci. Preoții, urmași ai lui Iedaia, din familia lui Iosua – în număr de nouă sute șaptezeci și trei; urmașii lui Imer – în număr de o mie cincizeci și doi; urmașii lui Pașhur – în număr de o mie două sute patruzeci și șapte; urmașii lui Harim – în număr de o mie șaptesprezece. Leviții, urmași ai lui Iosua și ai lui Kadmiel, dintre urmașii lui Hodavia – în număr de șaptezeci și patru. Cântăreții, urmași ai lui Asaf – în număr de o sută douăzeci și opt. Urmașii portarilor, urmași ai lui Șalum, ai lui Ater, ai lui Talmon, ai lui Akub, ai lui Hatita și ai lui Șobai – în total, în număr de o sută treizeci și nouă. Slujitorii de la Templu, urmași ai lui Țiha, ai lui Hasufa, ai lui Tabaot, ai lui Cheros, ai lui Siaha, ai lui Padon, ai lui Lebana, ai lui Hagaba, ai lui Akub, ai lui Hagab, ai lui Șalmai, ai lui Hanan, ai lui Ghidel, ai lui Gahar, ai lui Reaia, ai lui Rețin, ai lui Nekoda, ai lui Gazam, ai lui Uza, ai lui Paseah, ai lui Besai, ai lui Asna, ai lui Meunim, ai lui Nefusim, ai lui Bakbuk, ai lui Hakufa, ai lui Harhur, ai lui Bațlut, ai lui Mehida, ai lui Harșa, ai lui Barkos, ai lui Sisera, ai lui Temah, ai lui Nețiah și ai lui Hatifa. Urmașii slujitorilor lui Solomon, urmași ai lui Sotai, ai lui Hasoferet, ai lui Peruda, ai lui Iaala, ai lui Darkon, ai lui Ghidel, ai lui Șefatia, ai lui Hatil, ai lui Pocheret-Hațebaim și ai lui Ami; toți slujitorii de la Templu și slujitorii lui Solomon la un loc – în număr de trei sute nouăzeci și doi. Aceștia sunt cei care au venit din Tel-Melah, din Tel-Harșa, din Cherub, din Adon și din Imer și care n-au putut să arate dacă familia părinților lor și neamul lor erau din Israel: urmașii lui Delaia, ai lui Tobia și ai lui Nekoda – în număr de șase sute cincizeci și doi. Dintre urmașii preoților: urmașii lui Hobaia, ai lui Hakoț și ai lui Barzilai (cel care a luat-o de soție pe una dintre fetele ghiladitului Barzilai și a primit astfel numele acestuia). Ei și-au căutat înscrierile lor genealogice, dar nu le-au găsit, astfel că au fost îndepărtați din preoție ca fiind necurați. Guvernatorul le-a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până când preotul nu va hotărî lucrul acesta în conformitate cu Urim și Tumim. În total, erau patruzeci și două de mii trei sute șaizeci de oameni în toată adunarea, în afară de slujitorii și slujitoarele lor – în număr de șapte mii trei sute treizeci și șapte – și de cântăreți și cântărețe – în număr de două sute. Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri, patru sute treizeci și cinci de cămile și șase mii șapte sute douăzeci de măgari. Unele căpetenii de familii, la sosirea lor la Casa Domnului din Ierusalim, au adus daruri pentru Casa lui Dumnezeu, ca să fie ridicată pe locul ei de odinioară. Au dăruit în vistieria lucrării, după puterile lor, următoarele: șaizeci și unu de mii de darici de aur, cinci mii de mine de argint și o sută de tunici preoțești. Așadar, preoții, leviții, unii oameni din popor, cântăreții, portarii și slujitorii de la Templu s-au așezat în cetățile lor; toți cei din Israel erau în cetățile lor. În luna a șaptea, în timp ce fiii lui Israel se aflau deja în cetățile lor, poporul s-a strâns, într-un gând și-un suflet, la Ierusalim. Iosua, fiul lui Ioțadak, și frații săi dintre preoți, împreună cu Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, și rudele sale au construit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderile-de-tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. Deși le era groază de popoarele din țară, au ridicat altarul pe temeliile lui și au adus pe el arderi-de-tot Domnului, arderi-de-tot de dimineață și de seară. Apoi au ținut Sărbătoarea Corturilor, după cum este scris, și au adus zi de zi arderi-de-tot, după numărul hotărât pentru fiecare zi. După aceea, au adus arderile-de-tot continue și jertfele pentru lunile noi, jertfele pentru toate sărbătorile sfinte ale Domnului și jertfele fiecăruia care oferea un dar de bunăvoie Domnului. Au început să aducă Domnului arderile-de-tot din prima zi a lunii a șaptea, pe când Templul Domnului nu avea încă temelia așezată. Le-au dat argint cioplitorilor în piatră și tâmplarilor, și mâncare, băutură și ulei sidonienilor și tyrienilor, ca să aducă lemn de cedru pe mare, din Liban până la Iafo, în conformitate cu permisiunea pe care le-a dat-o Cirus, împăratul Persiei. În al doilea an de la sosirea lor la Casa lui Dumnezeu, la Ierusalim, în luna a doua, Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, Iosua, fiul lui Ioțadak, împreună cu restul fraților lor – preoții, leviții și toți cei care s-au întors din captivitate la Ierusalim – s-au apucat de lucru și i-au desemnat pe leviții de la douăzeci de ani în sus să supravegheze lucrarea de la Casa Domnului. Iosua împreună cu fiii și cu frații lui, Kadmiel împreună cu fiii lui (urmași ai lui Iehuda), precum și fiii lui Henadad împreună cu fiii lor și cu frații lor, leviții, s-au unit cu toții ca să-i supravegheze pe cei ce făceau lucrarea la Casa lui Dumnezeu. Când constructorii au pus temeliile Casei Domnului, preoții, îmbrăcați în veșmintele lor, erau pregătiți să-L laude pe Domnul cu trâmbițele, iar leviții, fiii lui Asaf, cu chimvalele, potrivit îndrumărilor lui David, regele lui Israel. Ei au răspuns, lăudându-L pe Domnul și mulțumindu-I: „Căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui față de Israel“. Și tot poporul a scos un mare strigăt de bucurie, lăudându-L pe Domnul pentru faptul că fuseseră așezate temeliile Casei Domnului. Mulți dintre preoți, leviți și căpetenii de familii – bătrâni care văzuseră Casa dintâi pe temeliile ei – plângeau în hohote la vederea acestei Case, în timp ce mulți alții își înălțau glasul, strigând de bucurie. Glasul celor din popor care strigau de bucurie nu se putea deosebi de glasul celor din popor care plângeau, căci poporul striga de bucurie atât de tare, încât glasul lui se auzea până departe. Când dușmanii lui Iuda și ai lui Beniamin au auzit că fiii exilului construiesc un Templu pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, s-au apropiat de Zerub-Babel și de căpeteniile familiilor și le-au zis: ‒ Să construim și noi cu voi! Căci, asemenea vouă, și noi Îl întrebăm pe Dumnezeul vostru și-I aducem jertfe încă din zilele lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, cel care ne-a adus aici. Zerub-Babel, Iosua și căpeteniile familiilor rămase din Israel le-au răspuns: ‒ Nu se poate să construiți împreună cu noi o Casă Dumnezeului nostru, ci doar noi vom construi pentru Domnul, Dumnezeul lui Israel, așa cum ne-a poruncit împăratul Cirus, împăratul Persiei. Poporul țării a slăbit avântul poporului lui Iuda, i-a descurajat să mai construiască și a angajat sfetnici împotriva lor, ca să le distrugă planul. Așa a fost pe toată perioada domniei lui Cirus, împăratul Persiei, până în perioada domniei lui Darius, împăratul Persiei. La începutul domniei lui Ahașveroș, au scris o plângere împotriva locuitorilor lui Iuda și ai Ierusalimului. Iar pe vremea lui Artaxerxes, Bișlam, Mitredat, Tabeel și ceilalți camarazi ai lor i-au scris lui Artaxerxes, împăratul Persiei. Scrisoarea a fost scrisă cu litere aramaice și apoi tradusă. Dregătorul Rehum și scribul Șimșai i-au scris împăratului Artaxerxes o scrisoare cu privire la Ierusalim, după cum urmează: „De la dregătorul Rehum, scribul Șimșai și de la ceilalți camarazi ai lor, judecători și emisari, oameni din Tarpel, din Persia, din Erec, din Babilon, elamiți din Susa și din celelalte națiuni pe care le-a luat în captivitate marele și vestitul Osnappar și le-a așezat în cetatea Samariei și în restul provinciei de peste Râu. (Aceasta este o copie a scrisorii pe care ei i-au trimis-o.) Către împăratul Artaxerxes, Slujitorii tăi, oamenii provinciei de peste Râu: Să știe împăratul că iudeii care au venit de la tine la noi au ajuns în Ierusalim și reconstruiesc cetatea aceea răzvrătită și rea. Ei termină de înălțat zidurile și repară temeliile. De aceea, să știe împăratul că, dacă cetatea aceasta va fi reconstruită, iar zidurile ei vor fi terminate, iudeii nu vor mai plăti nici tribut sau impozit, nici taxa de trecere și, prin urmare, vistieria imperială va avea de suferit. Din această cauză, ca unii care mâncăm sarea palatului, nu ne stă bine să-l vedem pe împărat păgubit și de aceea trimitem această scrisoare ca să-l informăm pe împărat. Să se cerceteze deci în «Cartea cronicilor», unde au scris părinții tăi! În «Cartea cronicilor» vei găsi scris și vei afla că cetatea aceasta a fost o cetate răzvrătită, din cauza căreia au avut de suferit regi și provincii și în mijlocul căreia s-au iscat răscoale încă din vremuri străvechi. Din acest motiv a și fost pustiită cetatea aceasta. Facem deci cunoscut împăratului că, dacă cetatea aceasta va fi reconstruită, iar zidurile ei vor fi terminate, nu vei mai avea stăpânire în provincia de peste Râu“. Împăratul a trimis următorul răspuns: „Dregătorului Rehum, scribului Șimșai și celorlalți camarazi ai lor, care locuiesc în Samaria și în restul provinciei de peste Râu: Pace! Scrisoarea pe care ne-ați trimis-o a fost citită și tradusă în prezența mea. Am dat ordin să se facă cercetări și s-a găsit că această cetate s-a ridicat împotriva împăraților încă din vremuri străvechi, dedându-se la răzvrătire și răscoală. Au existat la Ierusalim regi puternici care aveau stăpânire peste tot teritoriul de peste Râu și cărora li se plătea tribut, dare și taxă de trecere. Prin urmare, dați ordin ca acești oameni să fie opriți, iar cetatea aceasta să nu mai fie reconstruită, până când nu voi da eu o altă înștiințare. Aveți grijă să nu fiți neglijenți față de lucrul pe care trebuie să-l faceți. De ce să crească paguba în dauna împăraților?“. Imediat după ce s-a citit copia scrisorii împăratului Artaxerxes înaintea lui Rehum, a scribului Șimșai și a camarazilor lor, aceștia s-au dus repede în Ierusalim, la iudei și i-au oprit din lucru prin forță și putere. Atunci s-a oprit lucrarea de la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim și a rămas oprită până în al doilea an al domniei lui Darius, împăratul Persiei. Profetul Hagai și profetul Zaharia, fiul lui Ido, au profețit iudeilor din Iuda și din Ierusalim în Numele Dumnezeului lui Israel. Atunci, Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, și Iosua, fiul lui Ioțadak, s-au ridicat și au început construirea Casei lui Dumnezeu din Ierusalim. Împreună cu ei erau și profeții lui Dumnezeu care-i sprijineau. În aceeași vreme, Tatnai, guvernatorul provinciei de peste Râu, Șetar-Boznai, precum și camarazii lor au venit la ei și i-au întrebat: „Cine v-a dat permisiunea să reconstruiți această Casă și să ridicați această structură?“. Apoi au spus: „Care sunt numele oamenilor care reconstruiesc această clădire?“. Dar ochiul Dumnezeului lor veghea asupra bătrânilor iudeilor, astfel că ei nu aveau să fie opriți până când nu urma să fie trimisă o înștiințare către Darius, iar ei nu aveau să primească o scrisoare de la el în această privință. Aceasta este o copie a scrisorii trimise împăratului Darius de către Tatnai, guvernatorul provinciei de peste Râu, de Șetar-Boznai și de către camarazii lor emisari, care locuiau în provincia de peste Râu. I-au trimis un mesaj în care erau scrise următoarele: „Către împăratul Darius, Pace deplină! Să știe împăratul că ne-am dus în provincia lui Iuda, la Casa Dumnezeului celui Mare. Oamenii o reconstruiesc din pietre cioplite, iar în zidurile ei pun bârne de lemn. Lucrarea aceasta avansează repede și prosperă în mâinile lor. Noi i-am întrebat pe bătrânii aceia astfel: «Cine v-a dat permisiunea să construiți din nou această Casă și să ridicați acest zid?». De asemenea, le-am cerut și numele, ca astfel să putem scrie numele bărbaților care se află în fruntea lor și să te informăm. Ei ne-au răspuns, zicând: «Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerurilor și al pământului și reconstruim Casa care a fost construită cu mulți ani în urmă. Un mare rege al lui Israel o construise și o finalizase. Dar pentru că strămoșii noștri L-au mâniat pe Dumnezeul cerurilor, El i-a dat pe mâna caldeeanului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, care a distrus Casa aceasta și a dus poporul în captivitate, în Babilon. Totuși, în primul an al lui Cirus, împăratul Babilonului, împăratul Cirus a dat poruncă să fie reconstruită această Casă a lui Dumnezeu. Chiar și vasele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care Nebucadnețar le luase din Templul de la Ierusalim și le dusese în templul din Babilon, au fost luate de împăratul Cirus din templul de la Babilon și încredințate celui numit Șeșbațar, pe care l-a desemnat apoi guvernator. I-a zis să ia aceste vase, să meargă să le pună în Templul din Ierusalim și să construiască din nou Casa pe locul ei de odinioară. Atunci Șeșbațar a venit și a pus temeliile Casei lui Dumnezeu din Ierusalim. Și iată că de atunci încoace construim și nu am terminat încă!». De aceea, dacă împăratul este de acord, să se caute în arhivele imperiale de acolo, din Babilon, ca să se vadă dacă s-a dat din partea împăratului Cirus o poruncă cu privire la reconstruirea acestei Case a lui Dumnezeu din Ierusalim. Apoi împăratul să ne trimită decizia sa cu privire la această situație“. Atunci împăratul Darius a dat ordin să se caute în documentele aflate în arhivele din Babilon. El a găsit în palatul din Ahmeta, din provincia Mediei, un sul în care erau scrise următoarele: „Decret: În primul an al împăratului Cirus, împăratul Cirus a dat următoarea poruncă cu privire la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: «Casa să fie reconstruită, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe, și să-i fie așezate temeliile. Să aibă o înălțime de șaizeci de coți și o lățime de șaizeci de coți; să aibă trei rânduri de piatră cioplită și un rând de lemn nou. Cheltuielile vor fi suportate de casa împăratului. Mai mult, vasele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, care au fost luate de Nebucadnețar din Templul de la Ierusalim și aduse la Babilon, să fie duse înapoi la locul lor, în Templul de la Ierusalim; să le puneți în Casa lui Dumnezeu!». Drept urmare, Tatnai, guvernator al provinciei de peste Râu, Șetar-Boznai și camarazii voștri, emisari în provincia de peste Râu, depărtați-vă de locul acela! Lăsați în pace lucrarea de la această Casă a lui Dumnezeu! Lăsați-i pe guvernatorul iudeilor și pe bătrânii iudeilor să construiască din nou această Casă a lui Dumnezeu pe locul ei de odinioară. Mai mult, dau următoarea poruncă cu privire la ceea ce trebuie să faceți pentru acești bătrâni ai iudeilor, ca să poată reconstrui această Casă a lui Dumnezeu: cheltuielile acestor oameni să fie imediat plătite din veniturile împăratului provenite din tributul provinciei de peste Râu, astfel încât să nu înceteze lucrul. Zilnic să se dea preoților de la Ierusalim, la cerere, tot ce au nevoie – boi, berbeci și miei – pentru arderile-de-tot aduse Dumnezeului cerurilor, precum și grâu, sare, vin și ulei, ca să nu ducă lipsă și ca astfel să poată aduce jertfe de o aromă plăcută Dumnezeului cerurilor și să se roage pentru viața împăratului și a fiilor săi. De asemenea, dau următoarea poruncă cu privire la orice om care va schimba edictul acesta: să se scoată o bârnă din casa lui și să se ridice bârna ca să fie tras în țeapă pe ea, iar casa lui să fie transformată într-un morman de gunoi din cauza faptei lui. Fie ca Dumnezeul Care Și-a pus Numele să locuiască acolo să răstoarne pe orice împărat sau popor care va încerca să schimbe ceva cu scopul de a distruge această Casă a lui Dumnezeu din Ierusalim! Eu, Darius, am dat această poruncă! Să fie împlinită întocmai!“. Tatnai, guvernatorul provinciei de peste Râu, Șetar-Boznai și camarazii lor au făcut întocmai cum le poruncise împăratul Darius. Prin urmare, bătrânii iudeilor au continuat să construiască și au reușit, așa cum le profețiseră profetul Hagai și Zaharia, fiul lui Ido. Ei au construit și au terminat, potrivit cu porunca Dumnezeului lui Israel și potrivit cu porunca lui Cirus, a lui Darius și a lui Artaxerxes, împărații Persiei. Casa a fost terminată în ziua a treia a lunii adar, în al șaselea an al domniei împăratului Darius. Fiii lui Israel – preoții, leviții și rămășița celor ce fuseseră în exil – au sărbătorit cu bucurie dedicarea acestei Case a lui Dumnezeu. Pentru dedicarea acestei Case a lui Dumnezeu au oferit o sută de boi, două sute de berbeci și patru sute de miei, iar ca jertfă pentru păcatul întregului Israel au adus doisprezece țapi, după numărul semințiilor lui Israel. I-au așezat pe preoți, potrivit cu cetele lor, și pe leviți, potrivit cu grupele lor, pentru lucrarea lui Dumnezeu de la Ierusalim, așa cum este scris în Cartea lui Moise. Fiii exilului au sărbătorit Paștele în a paisprezecea zi a lunii întâi. Preoții și leviții se curățiseră în același timp, astfel că toți erau curați. Ei au înjunghiat mieii de Paște pentru toți fiii exilului, pentru frații lor dintre preoți și pentru ei înșiși. Fiii lui Israel întorși din exil au mâncat jertfa de Paște împreună cu toți aceia care se separaseră de necurăția națiunilor țării, ca să-L caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. Au celebrat cu bucurie Sărbătoarea Azimelor timp de șapte zile, căci Domnul îi înveselise întorcând spre ei inima împăratului Asiriei, ca să-i sprijinească în lucrarea de la Casa lui Dumnezeu, a Dumnezeului lui Israel. După toate acestea, iată ce s-a întâmplat în timpul domniei lui Artaxerxes, împăratul Persiei. Ezra era fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia, fiul lui Șalum, fiul lui Țadok, fiul lui Ahitub, fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot, fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi, fiul lui Abișua, fiul lui Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, preotul conducător. Acest Ezra a plecat din Babilon. El era un cărturar priceput în Legea lui Moise, dată de Domnul, Dumnezeul lui Israel. Și, pentru că mâna Domnului, Dumnezeul său, era peste el, împăratul i-a dat tot ce ceruse. Unii dintre fiii lui Israel, dintre preoți, dintre leviți, dintre cântăreți, dintre portari și dintre slujitorii de la Templu au plecat și ei spre Ierusalim în al șaptelea an al împăratului Artaxerxes. Ezra a sosit la Ierusalim în luna a cincea, în cel de-al șaptelea an al împăratului. El plecase din Babilon în prima zi a lunii întâi și a ajuns la Ierusalim în prima zi a lunii a cincea, căci mâna cea bună a Dumnezeului său a fost peste el. Căci Ezra se hotărâse în inima lui să cerceteze Legea Domnului, s-o împlinească și să-i învețe pe cei din Israel poruncile și decretele ei. Iată o copie a scrisorii date de împăratul Artaxerxes preotului și cărturarului Ezra, un învățat în ce privește poruncile Domnului și hotărârile Lui cu privire la Israel: „Artaxerxes, împăratul împăraților, către Ezra, preotul și cărturarul Legii Dumnezeului cerurilor, Sănătate! Am poruncit ca toți cei din poporul Israel aflați în împărăția mea – inclusiv preoții și leviții – care doresc să meargă la Ierusalim împreună cu tine, să fie lăsați să meargă. Cu privire la cele de mai înainte, tu ești trimis de împărat și de cei șapte sfetnici ai săi ca să cercetezi Iuda și Ierusalimul în ce privește Legea Dumnezeului tău, Lege pe care o ai în mâna ta, și să duci argintul și aurul pe care împăratul și sfetnicii săi l-au dăruit de bunăvoie Dumnezeului lui Israel, Care Își are Lăcașul la Ierusalim, precum și tot argintul și aurul pe care îl vei obține în toată provincia Babilonului, împreună cu darurile de bunăvoie ale poporului și ale preoților, oferite pentru Casa lui Dumnezeu de la Ierusalim. Prin urmare, cu banii aceștia să cumperi de îndată boi, berbeci, miei, daruri de mâncare și daruri de băutură, ca să le oferi pe altarul Casei Dumnezeului vostru, care este în Ierusalim. Și ceea ce tu și frații tăi credeți că este bine să faceți cu celălalt argint și aur, să faceți potrivit cu voia Dumnezeului vostru. Vasele care ți-au fost date pentru slujba de la Casa Dumnezeului tău, să le prezinți înaintea Dumnezeului Ierusalimului. Celelalte lucruri necesare Casei Dumnezeului tău, pe care vei putea să le dai, să le oferi din casa vistieriilor împăratului. Eu, împăratul Artaxerxes, dau poruncă tuturor vistiernicilor de dincolo de Râu să i se dea imediat lui Ezra, preotul și cărturarul Legii Dumnezeului cerurilor, tot ce vă va cere, până la o sută de talanți de argint, o sută de cori de grâu, o sută de bați de vin și o sută de bați de ulei, iar sare – fără limită. Să se facă de îndată tot ceea ce a poruncit Dumnezeul cerurilor cu privire la Casa Dumnezeului cerurilor, ca să nu vină mânia Lui peste împărăția împăratului și a fiilor săi. De asemenea, vă mai facem cunoscut că nu aveți voie să puneți tribut, dare sau taxe de trecere nici asupra preoților, leviților, cântăreților, portarilor sau slujitorilor de la Templu și nici asupra altor slujitori ai acestei Case a lui Dumnezeu. Iar tu, Ezra, după înțelepciunea Dumnezeului tău cu care ai fost înzestrat, numește magistrați și judecători ca să facă dreptate întregului popor din provincia de peste Râu, și anume tuturor acelora care cunosc legile Dumnezeului tău, iar celor care nu le cunosc, să li le faceți cunoscute. Toți aceia care nu vor împlini Legea Dumnezeului tău și legea împăratului să fie judecați imediat și condamnați la moarte, la exil, la confiscarea averii sau la închisoare“. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul strămoșilor noștri, Care a mișcat inima împăratului să onoreze Casa Domnului, care este în Ierusalim, și Și-a întins bunăvoința asupra mea în fața împăratului, a sfetnicilor săi și a tuturor comandanților săi puternici. Întărit de mâna Domnului, Dumnezeul meu, care era peste mine, am strâns căpeteniile lui Israel ca să meargă împreună cu mine. Căpeteniile familiilor și genealogiile celor care au venit împreună cu mine din Babilon, în timpul domniei împăratului Artaxerxes, au fost: dintre urmașii lui Fineas – Gherșom; dintre urmașii lui Itamar – Daniel; dintre urmașii lui David – Hatuș, fiul lui Șecania; dintre urmașii lui Paroș – Zaharia și alți o sută cincizeci de bărbați, înscriși în genealogii împreună cu el; dintre urmașii lui Pahat-Moab – Elioenai, fiul lui Zerahia; împreună cu el mai erau încă două sute de bărbați; dintre urmașii lui Zatu – Șecania, fiul lui Iahaziel; împreună cu el mai erau încă trei sute de bărbați; dintre urmașii lui Adin – Ebed, fiul lui Ionatan; împreună cu el mai erau încă cincizeci de bărbați; dintre urmașii lui Elam – Ieșaia, fiul lui Atalia; împreună cu el mai erau încă șaptezeci de bărbați; dintre urmașii lui Șefatia – Zebadia, fiul lui Mihail; împreună cu el mai erau încă optzeci de bărbați; dintre urmașii lui Ioab – Obadia, fiul lui Iehiel; împreună cu el mai erau încă două sute optsprezece bărbați; dintre urmașii lui Bani – Șelomit, fiul lui Iosifia; împreună cu el mai erau încă o sută șaizeci de bărbați; dintre urmașii lui Bebai – Zaharia, fiul lui Bebai; împreună cu el mai erau încă douăzeci și opt de bărbați; dintre urmașii lui Azgad – Iohanan, fiul lui Hakatan; împreună cu el mai erau încă o sută zece bărbați; dintre cei din urmă urmași ai lui Adonikam – Elifelet, Ieiel și Șemaia; împreună cu ei mai erau încă șaizeci de bărbați; dintre urmașii lui Bigvai – Utai și Zacur; împreună cu ei mai erau încă șaptezeci de bărbați. I-am convocat la râul care curge înspre Ahava și ne-am așezat tabăra acolo timp de trei zile. Am cercetat poporul și preoții, dar nu am găsit pe niciunul dintre leviți acolo. Atunci am trimis după căpeteniile Eliezer, Ariel, Șemaia, Elnatan, Iarib, Elnatan, Natan, Zaharia și Meșulam și după învățătorii Ioiarib și Elnatan, pe care i-am trimis apoi la căpetenia Ido, care locuia la Casifia. Le-am zis ce anume să-i spună lui Ido și fraților săi, dintre slujitorii de la Templu care locuiau la Casifia, astfel încât să ne aducă slujitori pentru Casa Dumnezeului nostru. Și fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi, ne-au adus pe Șerebia – un om înțelept, unul dintre urmașii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel – împreună cu încă optsprezece bărbați dintre fiii și frații săi, precum și pe Hașabia și pe Ieșaia, dintre urmașii lui Merari, împreună cu încă douăzeci de bărbați dintre fiii și frații lor. Dintre slujitorii de la Templu, puși de David și de căpetenii în slujba leviților, au adus două sute douăzeci, toți desemnați pe nume. Acolo, la râul Ahava, am vestit un post, smerindu-ne înaintea Dumnezeului nostru și cerând de la El drum bun pentru noi, pentru copiii noștri și pentru toate bunurile noastre. Căci mi-a fost rușine să cer de la împărat armată și călăreți care să ne apere de dușmani pe drum, deoarece îi spusesem împăratului: „Mâna Dumnezeului nostru este peste toți cei ce-L caută, ca să le facă bine, dar puterea și mânia Lui sunt peste toți cei ce-L părăsesc“. Am postit și ne-am rugat Dumnezeului nostru cu privire la aceasta, iar El S-a lăsat înduplecat. Apoi am pus deoparte douăsprezece dintre căpeteniile preoților, și anume pe Șerebia, pe Hașabia și zece din frații lor, și am cântărit înaintea lor argintul, aurul și obiectele oferite drept contribuție prin ridicare, pentru Casa Dumnezeului nostru, de împărat, de sfetnicii săi, de căpeteniile sale și de toți cei din Israel aflați acolo. Am cântărit în mâna lor șase sute cincizeci de talanți de argint, obiecte de argint în valoare de o sută de talanți de argint, o sută de talanți de aur, douăzeci de cupe de aur în valoare de o mie de darici și două obiecte de bronz de calitate, lustruit, la fel de valoros precum aurul. Le-am zis atunci: „Voi sunteți închinați Domnului, iar vasele acestea sunt lucruri sfinte. Argintul și aurul sunt un dar de bunăvoie adus Domnului, Dumnezeul strămoșilor voștri. Vegheați și păziți-le până le veți cântări înaintea căpeteniilor preoților, înaintea leviților și înaintea căpeteniilor familiilor lui Israel, în magaziile Casei Domnului din Ierusalim“. Preoții și leviții au primit greutatea argintului, aurului și obiectelor, ca să le aducă la Ierusalim, la Casa Dumnezeului nostru. Am pornit de la râul Ahava spre Ierusalim în a douăsprezecea zi a lunii întâi, iar mâna Dumnezeului nostru a fost peste noi și ne-a scăpat din mâna dușmanului și a celor care pândeau pe drum. Când am ajuns la Ierusalim, am rămas acolo trei zile. În a patra zi a fost cântărit argintul, aurul și obiectele, la Casa Dumnezeului nostru, de către Meremot, fiul preotului Uria, care era însoțit de Elazar, fiul lui Fineas, și de leviții Iozabad, fiul lui Iosua, și Noadia, fiul lui Binui. Toate au fost preluate după număr și după greutate și, în ziua aceea, s-a scris toată greutatea lor. Fiii exilului, întorși din captivitate, au adus Dumnezeului lui Israel, ca ardere-de-tot, doisprezece tauri pentru întreg Israelul, nouăzeci și șase de berbeci, șaptezeci și șapte de miei, iar ca jertfă pentru păcat – doisprezece țapi. Toate acestea au fost aduse ca ardere-de-tot Domnului. Au înmânat decretele împăratului satrapilor imperiali și guvernatorilor provinciei de peste Râu, iar aceștia au sprijinit poporul și Casa lui Dumnezeu. După ce s-au încheiat toate acestea, căpeteniile s-au apropiat de mine, zicând: „Cei din poporul Israel, inclusiv preoții și leviții, nu s-au separat de popoarele țărilor din jur, ci s-au dedat la urâciunile canaaniților, hitiților, periziților, iebusiților, amoniților, moabiților, egiptenilor și amoriților. Căci și-au luat soții dintre fetele acestora, atât pentru ei, cât și pentru fiii lor, și au amestecat astfel neamul cel sfânt cu popoarele acestor țări. Cei dintâi care au fost necredincioși au fost chiar căpeteniile și dregătorii“. Când am auzit vestea aceasta, mi-am sfâșiat hainele și mantaua. Mi-am smuls păr din cap și din barbă și m-am lăsat jos înmărmurit. S-au strâns la mine toți aceia care tremurau de frică la auzul cuvintelor Dumnezeului lui Israel cu privire la necredincioșia celor ce fuseseră în exil. Am rămas așa înmărmurit până la jertfa de seară. Apoi, la jertfa de seară, m-am ridicat din starea mea smerită, cu hainele și cu mantaua sfâșiate, m-am plecat pe genunchi și, întinzând mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, am zis: „Dumnezeul meu, sunt umilit și mi-e rușine, Dumnezeul meu, să-mi ridic fața spre Tine! Căci nelegiuirile noastre au ajuns deasupra capetelor noastre și vina noastră a crescut până la ceruri. Din zilele strămoșilor noștri și până în ziua aceasta am fost foarte vinovați și, din cauza nelegiuirilor noastre, noi, regii noștri și preoții noștri am fost dați pe mâna împăraților străini, a sabiei, a captivității, a jafului și a rușinii, așa cum se vede și astăzi. Acum, pentru puțină vreme, am avut iarăși parte de bunăvoința Domnului, Dumnezeul nostru, Care ne-a lăsat o rămășiță și ne-a dat un adăpost în Locul Său cel Sfânt, pentru ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne aducă puțină înviorare în sclavia noastră. Deși suntem sclavi, Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit în sclavia noastră, ci Și-a arătat îndurarea față de noi înaintea împăraților Persiei și, astfel, ei ne-au reînsuflețit, ca să putem înălța Casa Dumnezeului nostru, s-o ridicăm din ruine și să avem astfel un zid de apărare în Iuda și în Ierusalim. Dumnezeul nostru, ce să mai zicem acum, după toate cele întâmplate? Căci am părăsit poruncile Tale, pe care le-ai poruncit prin slujitorii Tăi, profeții, zicând: «Țara în care veți intra ca să o luați în stăpânire este o țară stricată din cauza depravării popoarelor care o locuiesc. Prin urâciunile lor au umplut țara de la un capăt la celălalt de necurățiile lor! Să nu le dați pe fetele voastre fiilor lor și nici să nu le luați pe fetele lor pentru fiii voștri! Să nu umblați niciodată după fericirea sau bunăstarea lor, ca să vă întăriți, să ajungeți astfel să mâncați bunătățile țării și să le lăsați ca moștenire fiilor voștri pentru totdeauna!». După toate câte au venit asupra noastră din cauza faptelor noastre rele și a marii noastre vinovății, cu toate că Tu, Dumnezeul nostru, ne-ai pedepsit mai puțin decât am fi meritat în urma nelegiuirilor noastre și ne-ai lăsat rămășița aceasta, să încălcăm iarăși poruncile Tale și să ne înrudim cu popoarele care practică astfel de urâciuni? Nu Te-ai mânia iarăși pe noi, până acolo încât ne-ai distruge, fără să ne mai lași vreo rămășiță de oameni sau vreun supraviețuitor? Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept, căci totuși ne-ai salvat o rămășiță de oameni, așa cum se vede astăzi. Iată-ne acum stând vinovați înaintea Ta, deși știm că, din această cauză, nu merităm să stăm înaintea Ta“. În timp ce Ezra se ruga și mărturisea toate acestea, plângând și stând plecat în fața Casei lui Dumnezeu, s-a strâns la el o mare adunare de bărbați, de femei și de copii din Israel, căci poporul plângea amarnic. Atunci Șecania, fiul lui Iehiel, dintre urmașii lui Elam, a luat cuvântul și i-a zis lui Ezra: „I-am fost necredincioși Dumnezeului nostru, căsătorindu-ne cu femei străine, care fac parte din popoarele țării! Dar, în pofida acestui lucru, încă mai există speranță pentru Israel! Să încheiem acum un legământ cu Dumnezeul nostru, angajându-ne să alungăm toate femeile acestea și pe cei ce li s-au născut, potrivit cu sfatul stăpânului meu și a celor ce se tem de porunca Dumnezeului nostru. Să se facă după Lege. Ridică-te, căci este obligația ta, iar noi vom fi alături de tine! Fii tare și lucrează!“. Ezra s-a ridicat și le-a cerut căpeteniilor preoților și ale leviților și întregului Israel să jure că vor face ce s-a hotărât. Și ei au jurat. Ezra s-a retras dinaintea Casei lui Dumnezeu și s-a dus în camera lui Iehohanan, fiul lui Eliașib. Când a intrat acolo, n-a mâncat pâine și n-a băut apă, căci jelea din cauza necredincioșiei celor ce fuseseră în exil. Au răspândit în Iuda și în Ierusalim vestea ca toți fiii exilului să se strângă la Ierusalim, urmând ca, în conformitate cu sfatul căpeteniilor și al bătrânilor, toți aceia care nu vor veni în trei zile să fie deposedați de toate bunurile și să fie separați de adunarea celor întorși din exil. În trei zile, toți bărbații lui Iuda și ai lui Beniamin s-au strâns la Ierusalim; era a douăzecea zi a lunii a noua. Tot poporul stătea în locul deschis dinaintea Casei lui Dumnezeu, tremurând din cauza veștii și din cauza ploilor. Preotul Ezra s-a ridicat și le-a zis: ‒ Ați fost necredincioși și v-ați căsătorit cu femei străine, adăugând astfel la vina lui Israel. Dați glorie acum Domnului, Dumnezeul strămoșilor voștri, și împliniți voia Lui! Separați-vă de popoarele din țară și de femeile străine. Toată adunarea a răspuns cu glas tare: ‒ Vom face precum ne-ai spus. Poporul însă este numeros, iar vremea este ploioasă și nu putem sta afară. De altfel, aceasta nu este o treabă de o zi sau două, căci sunt mulți printre noi care au păcătuit în această privință. Să rămână căpeteniile noastre în locul întregii adunări. Apoi, toți aceia din cetățile noastre, care și-au luat femei străine, să vină la date stabilite împreună cu bătrânii și cu judecătorii din fiecare cetate, până când mânia Dumnezeului nostru, care a venit asupra noastră din cauza acestui păcat, se va retrage de la noi. Doar Ionatan, fiul lui Asael, și Iahzeia, fiul lui Tikva, au stat împotriva acestei hotărâri, ei fiind susținuți de Meșulam și de levitul Șabtai. Fiii exilului au făcut întocmai. I-au pus deoparte pe preotul Ezra și pe căpeteniile părintești, potrivit familiilor părinților lor, toți desemnați pe nume, și s-au așezat să cerceteze problema în prima zi a lunii a zecea. În prima zi a lunii întâi, au terminat de cercetat pe toți bărbații care se căsătoriseră cu femei străine. Dintre urmașii preoților, iată-i pe cei pe care i-au găsit căsătoriți cu femei străine: Dintre urmașii lui Iosua, fiul lui Ioțadak, și dintre frații săi: Maaseia, Eliezer, Iarib și Ghedalia. Ei s-au înțeles să le alunge pe soțiile lor și au adus pentru vina lor un berbec din turmă ca jertfă pentru vină. Dintre urmașii lui Imer: Hanani și Zebadia; dintre urmașii lui Harim: Maaseia, Ilie, Șemaia, Iehiel și Uzia; dintre urmașii lui Pașhur: Elioenai, Maaseia, Ismael, Netanel, Iozabad și Elasa; dintre leviți: Iozabad, Șimei, Chelaia, numit și Chelita, Petahia, Iuda și Eliezer; dintre cântăreți: Eliașib; dintre portari: Șalum, Telem și Uri. Dintre ceilalți din Israel: Dintre urmașii lui Paroș: Ramia, Izia, Malchia, Miyamin, Elazar, Malchia și Benaia. Dintre urmașii lui Elam: Matania, Zaharia, Iehiel, Abdi, Ieremot și Ilie. Dintre urmașii lui Zatu: Elioenai, Eliașib, Matania, Ieremot, Zabad și Aziza. Dintre urmașii lui Bebai: Iehohanan, Hanania, Zabai și Atlai. Dintre urmașii lui Bani: Meșulam, Maluh, Adaia, Iașub, Șeal și Ieremot. Dintre urmașii lui Pahat-Moab: Adna, Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Bețalel, Binui și Manase. Dintre urmașii lui Harim: Eliezer, Ișia, Malchia, Șemaia, Simeon, Beniamin, Maluh și Șemaria. Dintre urmașii lui Hașum: Matnai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase și Șimei. Dintre urmașii lui Bani: Maadai, Amram, Uel, Benaia, Bedia, Cheluhu, Vania, Meremot, Eliașib, Matania, Matnai, Iaasai, Bani, Binui, Șimei, Șelemia, Natan, Adaia, Mahnadebai, Șașai, Șarai, Azarel, Șelemia, Șemaria, Șalum, Amaria și Iosif. Dintre urmașii lui Nebo: Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai, Ioel și Benaia. Toți aceștia se căsătoriseră cu femei străine, și unii chiar avuseseră fii cu ele. Cuvintele lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna chislev, în al douăzecilea an, în timp ce mă aflam în citadela Susei, unul dintre frații mei, Hanani, a sosit din Iuda împreună cu câțiva bărbați. I-am întrebat despre iudeii care supraviețuiseră, cei rămași după perioada de captivitate, și despre Ierusalim. Ei mi-au răspuns: „Supraviețuitorii, cei care au rămas după perioada de captivitate, sunt acolo, în provincie, în necaz mare și rușine. Zidul Ierusalimului este dărâmat, iar porțile lui sunt arse de foc“. Când am auzit aceste lucruri, m-am așezat jos, am plâns și am bocit câteva zile. Am postit și m-am rugat Dumnezeului cerurilor, zicând: „O, Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare și de temut, Cel Care Își ține legământul și îndurarea față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui, Te rog, să asculte cu atenție urechile Tale, și ochii Tăi să fie deschiși la rugăciunea mea! Ascultă rugăciunea pe care eu, slujitorul Tău, o rostesc înaintea Ta, zi și noapte, cu privire la fiii lui Israel, slujitorii Tăi. Mărturisesc păcatele fiilor lui Israel, pe care noi le-am comis împotriva Ta. Atât eu, cât și familia mea am păcătuit. Ne-am abătut foarte tare și n-am păzit poruncile, hotărârile și judecățile pe care le-ai poruncit lui Moise, slujitorul Tău. Te rog, adu-Ți aminte de cuvântul pe care i l-ai poruncit lui Moise, slujitorul Tău, zicând: «Dacă veți fi necredincioși, vă voi împrăștia printre popoare, dar, dacă vă veți întoarce la Mine, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, atunci, chiar dacă veți fi alungați la capătul cerului, și de acolo vă voi aduna și vă voi aduce în locul unde am ales să locuiască Numele Meu». Ei sunt slujitorii Tăi și poporul Tău, pe care l-ai răscumpărat cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău cel puternic. O, Stăpâne, Te rog, ascultă cu atenție rugăciunea slujitorului Tău și rugăciunea slujitorilor Tăi care-și găsesc plăcerea în a se teme de Numele Tău. Te rog, fă să reușească slujitorul Tău astăzi! Fă să găsesc bunăvoință înaintea acestui om!“. Pe atunci eram paharnicul împăratului. În luna nisan, în al douăzecilea an al împăratului Artaxerxes, după ce vinul fusese adus înaintea lui, am luat vin și l-am servit pe împărat. Nu mai fusesem trist niciodată înaintea lui. Împăratul mi-a zis: ‒ De ce ai fața așa tristă? Nu ești bolnav; deci nu poate fi decât o întristare a inimii! Atunci m-am temut foarte tare și i-am răspuns împăratului: ‒ Să trăiască împăratul pe vecie! Cum să nu am fața tristă când cetatea unde se află mormintele strămoșilor mei este în ruine, iar porțile ei au fost distruse de foc? Împăratul mi-a zis: ‒ Ce anume ceri? M-am rugat Dumnezeului cerurilor, apoi i-am zis împăratului: ‒ Dacă împăratul găsește de cuviință și dacă slujitorul tău are trecere înaintea ta, dă-mi drumul să merg în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele strămoșilor mei, ca s-o reconstruiesc. Atunci împăratul, lângă care era așezată și împărăteasa, m-a întrebat: ‒ Cât va dura călătoria ta și când te vei întoarce? Am hotărât o dată, iar împăratul a fost binevoitor și mi-a dat voie să plec. I-am mai zis împăratului: ‒ Dacă împăratul găsește de cuviință, să mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de peste Râu, ca să-mi dea voie să trec până când voi ajunge în Iuda, și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui. Împăratul mi-a dat tot ce am cerut, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. Am ajuns la guvernatorii provinciei de peste Râu și le-am dat scrisorile împăratului. Împăratul trimisese împreună cu mine niște căpetenii de armată și niște călăreți. Când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit aceasta, s-au tulburat foarte tare pentru faptul că cineva venise să caute binele fiilor lui Israel. Când am ajuns la Ierusalim, am rămas acolo timp de trei zile. Apoi m-am trezit noaptea și am luat cu mine câțiva oameni, fără să spun nimănui ce mi-a pus Dumnezeu pe inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine niciun alt animal, în afară de cel pe care mergeam călare. Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m-am îndreptat înspre Izvorul Dragonului și înspre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu atenție la zidurile Ierusalimului, care fuseseră dărâmate, și la porțile lui care fuseseră distruse de foc. Când am vrut să trec prin Poarta Izvorului înspre Lacul Regelui, nu a fost destul loc pentru animalul pe care călăream. M-am dus noaptea prin vale și m-am uitat cu atenție la zid, după care am intrat prin Poarta Văii și m-am întors. Dregătorii nu știau nici unde am mers, nici ce am făcut. Până atunci nu le spusesem nimic nici iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici leviților, nici dregătorilor și nici celorlalți slujbași. Atunci le-am zis: ‒ Vedeți starea jalnică în care ne aflăm! Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt arse de foc. Haideți să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de rușine! Și le-am istorisit cât de bună a fost mâna Dumnezeului meu față de mine și cuvintele pe care mi le-a spus împăratul. Ei au zis: ‒ Să ne ridicăm și să-l reconstruim! Și s-au încurajat cu toții ca să înceapă această lucrare bună. Când horonitul Sanbalat, Tobia, slujitorul amonit, și arabul Gheșem au aflat aceasta, ne-au batjocorit și ne-au disprețuit, zicând: ‒ Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului? Eu le-am răspuns și le-am zis: ‒ Dumnezeul cerurilor, El ne va ajuta să reușim. Noi, slujitorii Lui, vom începe să reconstruim. Cât despre voi, nu aveți nici moștenire, nici drepturi și nici amintire în Ierusalim. Marele preot Eliașib împreună cu frații săi dintre preoți s-au ridicat și au reconstruit Poarta Oilor. Ei au sfințit-o și i-au pus porțile. Au reconstruit până la Turnul Celor o Sută, pe care l-au sfințit, și până la Turnul lui Hananel. Oamenii din Ierihon au reconstruit următoarea parte a zidului, iar Zacur, fiul lui Imri, pe următoarea. Fiii lui Hasenaa au reconstruit Poarta Peștilor; i-au montat grinzile și i-au pus porțile, încuietorile și zăvoarele. Meremot, fiul lui Uria, fiul lui Hakoț, a restaurat următoarea parte a zidului, iar Meșulam, fiul lui Berechia, fiul lui Meșezabel, pe următoarea; Țadok, fiul lui Baana, a restaurat următoarea parte a zidului. Apoi, următoarea parte a fost restaurată de tekoaniți. Nobilii lor însă nu au pus umărul la lucrarea stăpânilor lor. Ioiada, fiul lui Paseah, și Meșulam, fiul lui Besodia, au restaurat Poarta Veche. I-au montat grinzile și i-au pus porțile, încuietorile și zăvoarele. Următoarea parte a zidului au restaurat-o ghivonitul Melatia și meronotitul Iadon, care erau oameni din Ghivon și din Mițpa, teritorii aflate sub autoritatea guvernatorului provinciei de peste Râu. Uziel, fiul lui Harhaia, unul dintre aurari, a restaurat următoarea parte a zidului, iar Hanania, unul dintre producătorii de miresme, pe următoarea. Au refăcut Ierusalimul până la Zidul cel Lat. Refaia, fiul lui Hur, conducător peste jumătate din regiunea Ierusalimului, a restaurat următoarea parte a zidului. După aceea, următoarea parte a zidului a restaurat-o Iedaia, fiul lui Harumaf, chiar în dreptul casei sale, iar Hatuș, fiul lui Hașabnia, pe următoarea. O altă parte a zidului și Turnul Cuptoarelor au fost restaurate de Malchia, fiul lui Harim și de Hașub, fiul lui Pahat-Moab. Șalum, fiul lui Haloheș, conducător peste cealaltă jumătate a regiunii Ierusalimului, însoțit fiind de fetele sale, a restaurat următoarea parte a zidului. Hanun și locuitorii din Zanoah au restaurat Poarta Văii. Ei au reconstruit-o și i-au pus porțile, încuietorile și zăvoarele. Tot ei au mai restaurat și o mie de coți de zid, până la Poarta Gunoiului. Malchia, fiul lui Recab, conducătorul regiunii Bet-Hacherem, a restaurat Poarta Gunoiului. El a reconstruit-o și i-a pus porțile, încuietorile și zăvoarele. Șalun, fiul lui Col-Hoze, conducătorul regiunii Mițpei, a restaurat Poarta Izvorului. El a reconstruit-o, i-a făcut acoperiș și i-a pus porțile, încuietorile și zăvoarele. A mai restaurat și zidul Bazinului Siloamului, aflat în apropierea grădinii regelui, până la treptele care coboară din Cetatea lui David. După el, Neemia, fiul lui Azbuk, conducător peste jumătate din regiunea Bet-Țurului, a restaurat partea de zid care se extinde până în dreptul mormintelor lui David, până la lacul artificial și până la Casa Vitejilor. După el, leviții, conduși de Rehum, fiul lui Bani, au restaurat următoarea parte a zidului. A urmat apoi, pentru regiunea sa, Hașabia, conducător peste jumătate din regiunea Cheilei, iar după aceea frații lor împreună cu Binui, fiul lui Henadad, conducător peste cealaltă jumătate a regiunii Cheilei. Ezer, fiul lui Iosua, conducătorul Mițpei, a restaurat o altă parte a zidului, cea din fața drumului care duce la depozitul de arme, la contrafortul din unghiul zidului. A urmat Baruc, fiul lui Zacai, care a restaurat cu multă râvnă o altă parte a zidului, adică de la unghi până la poarta casei marelui preot Eliașib. A urmat Meremot, fiul lui Uria, fiul lui Hakoț, care a restaurat o altă parte a zidului, adică de la poarta casei lui Eliașib până la capătul casei lui Eliașib. După el, preoții din împrejurimile Ierusalimului au restaurat următoarea parte. Apoi, următoarea parte a fost restaurată de Beniamin și Hașub, chiar în dreptul caselor lor, iar Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, a restaurat zidul de lângă casa lui. După ei, o altă parte a zidului a restaurat-o Binui, fiul lui Henadad, cea din dreptul casei lui Azaria până la unghi și până la colț. Palal, fiul lui Uzai, a restaurat următoarea parte, în dreptul unghiului și a turnului care iese în afară din palatul de sus al regelui, aproape de curtea închisorii. După el, Pedaia, fiul lui Paroș, și slujitorii de la Templu, care locuiau în Ofel, au restaurat zidul până în dreptul Porții Apelor, înspre est, și până la turnul care iese în afară. Au urmat tekoaniții care au restaurat o altă parte a zidului, începând din dreptul marelui turn care iese în afară și până la zidul Ofelului. Preoții au restaurat partea de deasupra a Porții Cailor, fiecare în dreptul casei lui. A urmat Țadok, fiul lui Imer, care a restaurat în dreptul casei lui, după care Șemaia, fiul lui Șecania, păzitorul Porții de Est, a restaurat și el. Au urmat Hanania, fiul lui Șelemia, și Hanun, al șaselea fiu al lui Țalaf, care au restaurat o altă parte a zidului. După ei a urmat Meșulam, fiul lui Berechia, care a restaurat în dreptul camerei lui. A urmat Malchia, unul dintre aurari, care a restaurat până în dreptul caselor slujitorilor de la Templu și ale negustorilor, până în dreptul Porții de Control și până la camera de deasupra colțului, iar de la camera de deasupra colțului până la Poarta Oilor au restaurat aurarii și negustorii. Când a auzit Sanbalat că reconstruim zidul, s-a mâniat și s-a supărat foarte tare. I-a batjocorit pe iudei și a zis înaintea fraților săi și a armatei Samariei: ‒ Ce fac amărâții aceștia de iudei? Vor reface ei zidul? Vor aduce ei jertfe? Vor termina ei într-o zi? Vor da ei viață unor pietre acoperite de grămezi de moloz și arse de foc? Amonitul Tobia, care era în preajma lui, a zis: ‒ Și chiar dacă zidesc, până și o vulpe, dacă se va sui pe el, le va putea dărâma zidul lor de piatră! „Ascultă-ne, Dumnezeul nostru, căci suntem disprețuiți. Fă să cadă jignirile lor asupra capului lor și dă-i pradă unei țări în care să fie captivi. Nu le acoperi nelegiuirea și nu le șterge păcatele dinaintea Ta, căci i-au jignit pe cei ce zidesc“. Am continuat să reconstruim zidul și l-am ridicat până la jumătate din înălțimea lui, iar poporul lucra cu inimă. Când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și așdodiții au auzit că restaurarea zidurilor Ierusalimului avansează și că spărturile începeau să fie astupate, s-au mâniat foarte tare. S-au aliat cu toții ca să vină să lupte împotriva Ierusalimului și să-i facă stricăciuni. Ne-am rugat Dumnezeului nostru și am pus o strajă ca să ne apere de ei zi și noapte. Însă cei din Iuda ziceau: „Puterea cărăușilor slăbește, iar molozul este mult. Nu vom putea să reconstruim zidul!“. Totodată dușmanii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic, până când vom ajunge în mijlocul lor! Îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea!“. Iudeii care locuiau în preajma lor au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile prin care aceștia urmau să vină împotriva noastră. Prin urmare, am așezat oameni de-a lungul părților mai joase ale locului din spatele zidului, în locurile libere. Am așezat poporul pe clanuri, alături de săbiile, sulițele și arcurile lor. După ce m-am uitat, m-am ridicat și le-am zis nobililor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Stăpânul, Cel Care este mare și de temut, și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri, pentru fetele voastre, pentru soțiile voastre și pentru casele voastre“. Când dușmanii noștri au auzit că am fost înștiințați, Dumnezeu le-a zădărnicit planurile, astfel încât ne-am putut întoarce cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui. Din ziua aceea, jumătate din slujitorii mei lucrau, iar cealaltă jumătate dintre ei erau înarmați cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu armuri. Conducătorii se așezaseră înapoia întregului popor al lui Iuda, care reconstruia zidul. Cei ce duceau poverile, cu o mână lucrau, iar cu cealaltă țineau arma. Fiecare lucrător își avea sabia prinsă la curea în timp ce construia. Cel ce suna din trâmbiță stătea lângă mine. Le-am zis nobililor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Lucrarea este mare și întinsă, iar noi suntem împrăștiați pe zid, departe unii de ceilalți. În locul în care veți auzi sunetul trâmbiței, acolo să vă alăturați nouă. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi!“. Am continuat să facem lucrarea cu jumătate dintre ei înarmați cu sulițe, de la ivirea zorilor până la apariția stelelor. Tot în perioada aceea am mai zis poporului: „Fiecare om să înnopteze în Ierusalim împreună cu slujitorul lui, ca să ne slujească drept strajă noaptea, iar ziua să poată lucra!“. Și nu ne-am mai dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei și nici bărbații care stăteau de strajă înapoia mea. Iar când mergeau să se spele, fiecare avea arma la el. Cei din popor și soțiile lor au avut o mare plângere împotriva fraților lor iudei. Erau unii care ziceau: ‒ Noi, fiii și fiicele noastre suntem mulți. Să ni se dea grâne, ca să avem ce mânca și să trăim. Alții ziceau: ‒ Ne punem garanție terenurile, viile și casele, ca să avem grâne în timpul foametei. Mai erau încă unii care ziceau: ‒ A trebuit să împrumutăm argint, dându-ne terenurile și viile în schimbul tributului imperial. Deși suntem carne din carnea fraților noștri, iar fiii noștri sunt ca și fiii lor, iată că suntem pe cale să ne dăm fiii și fiicele în sclavie. Câteva din fetele noastre au și fost luate în sclavie. Suntem fără putere, iar terenurile și viile noastre aparțin altora! M-am mâniat foarte tare când le-am auzit plângerea și cuvintele acestea. După ce m-am gândit, i-am mustrat pe nobili și pe dregători, zicându-le: ‒ Voi împrumutați cu dobândă pe frații voștri? Am strâns o mare adunare împotriva lor și le-am zis: ‒ Noi, după puterile noastre, am răscumpărat pe frații noștri iudei, care fuseseră vânduți națiunilor. Iar acum voi vă vindeți frații, ca apoi să ne fie dați chiar nouă de vânzare? Ei tăceau, neavând ce să răspundă. Atunci eu am zis: ‒ Ce faceți voi nu este bine. N-ar trebui să umblați în teamă de Dumnezeul nostru, ca să nu fiți de rușinea națiunilor, a dușmanilor noștri? Atât eu, cât și frații și slujitorii mei le-am împrumutat argint și grâne. Să le iertăm, vă rog, datoria aceasta! Vă rog, dați-le înapoi astăzi terenurile, viile, măslinii și casele, precum și a suta parte din argintul, din grânele, din mustul și din uleiul pe care le-ați cerut de la ei ca dobândă. Ei au răspuns: ‒ Le vom da înapoi și nu vom mai cere nimic de la ei. Vom face întocmai precum ai zis. Atunci am chemat preoții și i-am pus să jure înaintea lor că vor face precum au promis. Mi-am scuturat mantaua și am zis: ‒ Așa să scuture Dumnezeu din familia lui și din proprietatea lui pe orice om care nu se va ține de cuvânt! Așa să fie scuturat și lăsat fără nimic! Toată adunarea a răspuns: ‒ Amin! Și L-au lăudat pe Domnul. Poporul a făcut întocmai cum a promis. Din ziua în care am fost numit guvernatorul lor în țara lui Iuda, adică din al douăzecilea an al împăratului Artaxerxes și până în al treizeci și doilea an al său, deci timp de doisprezece ani, nici eu, nici frații mei nu am trăit din veniturile de guvernator. Înainte de mine, cei dintâi guvernatori împovărau poporul, luând de la ei pâine și vin, în afară de cei patruzeci de șecheli de argint. Chiar și slujitorii lor asupreau poporul. Eu însă nu am făcut așa, din teamă de Dumnezeu. Ba încă, am stăruit în lucrarea de restaurare a acestui zid și nu mi-am cumpărat terenuri. De altfel, toți slujitorii mei erau adunați acolo pentru lucrare. Mai mult, aveam la masa mea o sută cincizeci de bărbați dintre iudei și dintre dregători, în afară de cei care veneau dintre națiunile care erau în jurul nostru. În fiecare zi mi se pregătea un bou, șase oi alese și păsări, iar la fiecare zece zile se aducea vin din belșug, de toate felurile. Cu toate acestea, eu nu am căutat să primesc plată ca guvernator, căci lucrarea apăsa greu asupra acestui popor. Adu-Ți aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine, pentru tot ce am făcut pentru acest popor! Sanbalat, Tobia, arabul Gheșem și ceilalți dușmani ai noștri au fost înștiințați că am reconstruit zidul și că nu au mai rămas spărturi în el (pe vremea aceea încă nu pusesem ușile la porți). Atunci Sanbalat și Gheșem mi-au trimis următorul mesaj: „Vino să ne întâlnim într-unul dintre satele din Valea Ono!“. Aveau însă de gând să-mi facă rău. Le-am trimis mesageri cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut și nu pot să vin. De ce să se oprească lucrul cât timp lipsesc ca să vin la voi?“. Au trimis același mesaj de patru ori și le-am răspuns la fel. A cincea oară, Sanbalat mi-a trimis mesajul acesta prin slujitorul său, care ținea în mână o scrisoare deschisă. În ea scria: „Se zvonește printre națiuni – iar Gheșem spune la fel – că tu și iudeii plănuiți să vă răsculați și de aceea reconstruiești zidul. Potrivit aceluiași zvon, tu plănuiești să fii regele lor și chiar ai numit profeți să facă un anunț despre tine în Ierusalim și să zică: «Este un rege în Iuda!». Vezi că lucrurile acestea vor ajunge la cunoștința împăratului, așa că vino să ne sfătuim!“. Atunci i-am trimis următorul răspuns: „Nu sunt adevărate cuvintele pe care le spui. Tu le inventezi din inima ta“. Ei toți voiau să ne facă să ne temem, zicând: „Vor lăsa lucrarea din mâini și ea nu se va mai face“. Acum, te rog Dumnezeule: „întărește-mi brațele!“. M-am dus la Șemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel, care se închisese în casă, și el mi-a zis: ‒ Să ne întâlnim la Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, și să închidem porțile Templului, căci vor veni să te ucidă! Da, noaptea vor veni să te ucidă! Eu i-am zis: ‒ Un om ca mine să fugă? Un om ca mine să intre în Templu, ca să-și scape viața? Nu voi intra! Mi-am dat seama că nu Dumnezeu îl trimisese, ci rostise profeția împotriva mea pentru că fusese plătit de Tobia și de Sanbalat. El fusese plătit pentru ca, făcându-mă să mă tem, să urmez sfatul lui și să păcătuiesc. Atunci, ei mi-ar fi distrus reputația ca să mă facă de rușine. „Dumnezeul meu, adu-Ți aminte de Tobia și de Sanbalat, precum și de aceste fapte ale lor! Adu-Ți aminte și de profetesa Noadia, precum și de ceilalți profeți care au vrut să mă facă să mă tem!“ Zidul a fost încheiat în a douăzeci și cincea zi a lunii elul, în cincizeci și două de zile. Toți dușmanii noștri au auzit lucrul acesta și toate națiunile care erau în jurul nostru s-au temut, s-au smerit foarte mult și au recunoscut că lucrarea aceasta a fost făcută cu ajutorul Dumnezeului nostru. În acele zile, scrisorile multora dintre nobilii lui Iuda erau trimise lui Tobia, iar scrisorile lui Tobia ajungeau la ei. Căci mulți din Iuda erau legați cu el prin jurământ, deoarece era ginerele lui Șecania, fiul lui Arah, iar fiul său, Iehohanan, era căsătorit cu fata lui Meșulam, fiul lui Berechia. Aceștia vorbeau despre faptele lui bune în prezența mea, după care îl înștiințau ce spuneam. Iar Tobia îmi trimitea scrisori ca să mă facă să mă tem. După ce s-a reconstruit zidul și am pus porțile, au fost numiți în slujbele lor portarii, cântăreții și leviții. I-am pus responsabili peste Ierusalim pe fratele meu Hanani și pe Hanania, conducătorul citadelei, un om care întrecea pe mulți în credincioșie și în teamă de Dumnezeu, și le-am zis: „Să nu se deschidă porțile Ierusalimului înainte de miezul zilei! În timp ce portarii continuă să stea de veghe, porțile să fie închise și zăvorâte! Să puneți de strajă pe locuitorii Ierusalimului, pe fiecare la locul lui de strajă, în dreptul casei lui“. Cetatea era largă și încăpătoare, dar poporul din mijlocul ei era puțin, iar casele încă nu fuseseră reconstruite. Dumnezeul meu mi-a pus pe inimă să adun nobilii, dregătorii și poporul, ca să-i înscriu în genealogii. Am descoperit cartea cu genealogia celor ce veniseră primii din captivitate, unde am găsit scrise următoarele: „Aceștia sunt fiii provinciei, care au venit din captivitatea exilului, cei pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, îi dusese în exil și care s-au întors la Ierusalim, în Iuda, fiecare în cetatea sa. (Ei i-au însoțit pe Zerub-Babel, pe Iosua, pe Neemia, pe Azaria, pe Raamia, pe Nahamani, pe Mardoheu, pe Bilșan, pe Misperet, pe Bigvai, pe Nehum și pe Baana.) Iată care este numărul acestor oameni din poporul Israel: urmașii lui Paroș – în număr de două mii o sută șaptezeci și doi; urmașii lui Șefatia – în număr de trei sute șaptezeci și doi; urmașii lui Arah – în număr de șase sute cincizeci și doi; urmașii lui Pahat-Moab, dintre urmașii lui Iosua și ai lui Ioab – în număr de două mii opt sute optsprezece; urmașii lui Elam – în număr de o mie două sute cincizeci și patru; urmașii lui Zatu – în număr de opt sute patruzeci și cinci; urmașii lui Zacai – în număr de șapte sute șaizeci; urmașii lui Binui – în număr de șase sute patruzeci și opt; urmașii lui Bebai – în număr de șase sute douăzeci și opt; urmașii lui Azgad – în număr de două mii trei sute douăzeci și doi; urmașii lui Adonikam – în număr de șase sute șaizeci și șapte; urmașii lui Bigvai – în număr de două mii șaizeci și șapte; urmașii lui Adin – în număr de șase sute cincizeci și cinci; urmașii lui Ater, dintre urmașii lui Ezechia – în număr de nouăzeci și opt; urmașii lui Hașum – în număr de trei sute douăzeci și opt; urmașii lui Bețai – în număr de trei sute douăzeci și patru; urmașii lui Harif – în număr de o sută doisprezece; urmașii lui Ghivon – în număr de nouăzeci și cinci; oamenii din Betleem și Netofa – în număr de o sută optzeci și opt; oamenii din Anatot – în număr de o sută douăzeci și opt; oamenii din Bet-Azmavet – în număr de patruzeci și doi; oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira și din Beerot – în număr de șapte sute patruzeci și trei; oamenii din Rama și din Gheva – în număr de șase sute douăzeci și unu; oamenii din Micmaș – în număr de o sută douăzeci și doi; oamenii din Betel și din Ai – în număr de o sută douăzeci și trei; oamenii din celălalt Nebo – în număr de cincizeci și doi; urmașii celuilalt Elam – în număr de o mie două sute cincizeci și patru; urmașii lui Harim – în număr de trei sute douăzeci; urmașii lui Ierihon – în număr de trei sute patruzeci și cinci; urmașii lui Lod, ai lui Hadid și ai lui Ono – în număr de șapte sute douăzeci și unu; urmașii lui Senaa – în număr de trei mii nouă sute treizeci; preoții, urmași ai lui Iedaia, din familia lui Iosua – în număr de nouă sute șaptezeci și trei; urmașii lui Imer – în număr de o mie cincizeci și doi; urmașii lui Pașhur – în număr de o mie două sute patruzeci și șapte; urmașii lui Harim – în număr de o mie șaptesprezece; leviții, urmași ai lui Iosua și ai lui Kadmiel, dintre urmașii lui Hodavia – în număr de șaptezeci și patru; cântăreții, urmași ai lui Asaf – în număr de o sută patruzeci și opt; portarii, urmași ai lui Șalum, ai lui Ater, ai lui Talmon, ai lui Akub, ai lui Hatita și ai lui Șobai – în număr de o sută treizeci și opt; slujitorii de la Templu, urmași ai lui Țiha, ai lui Hasufa, ai lui Tabaot, ai lui Cheros, ai lui Sia, ai lui Padon, ai lui Lebana, ai lui Hagaba, ai lui Șalmai, ai lui Hanan, ai lui Ghidel, ai lui Gahar, ai lui Reaia, ai lui Rețin, ai lui Nekoda, ai lui Gazam, ai lui Uza, ai lui Paseah, ai lui Besai, Meunim, Nefușsim, ai lui Bakbuk, ai lui Hakufa, ai lui Harhur, ai lui Bațlit, ai lui Mehida, ai lui Harșa, ai lui Barkos, ai lui Sisera, ai lui Temah, ai lui Nețiah și ai lui Hatifa; urmașii slujitorilor lui Solomon, urmași ai lui Sotai, ai lui Soferet, ai lui Perida, ai lui Iaala, ai lui Darkon, ai lui Ghidel, ai lui Șefatia, ai lui Hatil, ai lui Pocheret-Hațebaim și ai lui Amon; toți slujitorii de la Templu și slujitorii lui Solomon la un loc – în număr de trei sute nouăzeci și doi“. Aceștia sunt cei care au venit din Tel-Melah, din Tel-Harșa, din Cherub, din Adon și din Imer și care n-au putut să arate dacă familia părinților lor și neamul lor erau din Israel: urmașii lui Delaia, ai lui Tobia și ai lui Nekoda – în număr de șase sute patruzeci și doi; dintre preoți, urmașii lui Hobaia, ai lui Hakoț și ai lui Barzilai (cel care a luat-o de soție pe una dintre fetele ghiladitului Barzilai și a primit astfel numele acestuia). Ei și-au căutat înscrierile lor genealogice, dar nu le-au găsit, astfel că au fost îndepărtați din preoție ca fiind necurați. Guvernatorul le-a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până când preotul nu va hotărî lucrul acesta în conformitate cu Urim și Tumim. În total, în toată adunarea erau patruzeci și două de mii trei sute șaizeci de oameni, în afară de slujitorii și slujitoarele lor – în număr de șapte mii trei sute treizeci și șapte – și de cântăreți și cântărețe – în număr de două sute patruzeci și cinci. Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri, patru sute treizeci și cinci de cămile și șase mii șapte sute douăzeci de măgari. Câteva din căpeteniile de familii au dăruit pentru lucrare. Însuși guvernatorul a depus în vistierie următoarele: o mie de darici de aur, cincizeci de vase de aur și cinci sute treizeci de tunici preoțești. Câteva din căpeteniile familiilor au depus în vistierie, pentru lucrare: douăzeci de mii de darici de aur și două mii două sute de mine de argint. Restul poporului a dăruit: douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint și șaizeci și șapte de tunici preoțești. Așadar, preoții, leviții, portarii, cântăreții, unii oameni din popor, slujitorii de la Templu și tot Israelul s-au așezat în cetățile lor. La începutul lunii a șaptea, fiii lui Israel erau în cetățile lor. Tot poporul s-a strâns, într-un gând și-un suflet, în piața din fața Porții Apelor. Ei i-au zis cărturarului Ezra să aducă el Cartea Legii lui Moise, pe care Domnul o poruncise lui Israel. Preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării alcătuite din bărbați, femei și din toți cei care erau în stare să o înțeleagă. Era ziua întâi a lunii a șaptea. Ezra a citit din Lege în piața dinaintea Porții Apelor, de la răsăritul soarelui până la amiază, în prezența bărbaților, a femeilor și a celor ce puteau să o înțeleagă. Tot poporul asculta cu atenție la citirea Cărții Legii. Cărturarul Ezra stătea pe o estradă din lemn, construită cu această ocazie. Lângă el, la dreapta lui, stăteau Matitia, Șema, Anaia, Uria, Hilchia și Maaseia, iar la stânga lui – Pedaia, Mișael, Malchia, Hașum, Hașbadana, Zaharia și Meșulam. Ezra a deschis Cartea înaintea ochilor întregului popor, căci era așezat mai sus decât poporul. Când a deschis Cartea, tot poporul s-a ridicat în picioare. Ezra L-a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, și tot poporul, ridicând mâinile, a răspuns: „Amin! Amin!“. Apoi s-au plecat și s-au închinat Domnului cu fața la pământ. Iosua, Bani, Șerebia, Iamin, Akub, Șabtai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia și leviții ajutau poporul să înțeleagă Legea, iar poporul a rămas pe loc. Ei citeau din Cartea Legii lui Dumnezeu, explicând-o și arătându-i sensul, astfel încât poporul să înțeleagă cele citite. Guvernatorul Neemia, preotul și cărturarul Ezra, precum și leviții care învățau poporul au zis întregului popor: „Această zi este sfântă pentru Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu bociți și să nu plângeți!“. Căci tot poporul începuse să plângă la auzirea cuvintelor Legii. Ei le-au mai zis: „Duceți-vă și mâncați mâncăruri alese, beți băuturi dulci și trimiteți câte ceva și celor ce n-au nimic pregătit, căci este o zi sfântă pentru Stăpânul nostru. Nu vă întristați, căci bucuria Domnului este puterea voastră!“. Leviții domoleau poporul, zicând: „Liniște, căci aceasta este o zi sfântă! Nu vă întristați!“. Tot poporul s-a dus apoi să mănânce, să bea și să trimită câte ceva și altora. Au făcut aceasta cu mare bucurie, căci înțeleseseră cuvintele care le fuseseră explicate. A doua zi, căpeteniile familiilor întregului popor, preoții și leviții s-au adunat împreună la cărturarul Ezra ca să li se explice cuvintele Legii. Au găsit scris în Legea poruncită de Domnul prin Moise că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi în timpul sărbătorii din luna a șaptea. Totodată au înțeles că trebuie să proclame și să răspândească în toate cetățile lor și în Ierusalim următoarea veste: „Duceți-vă la munte și aduceți ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de palmier și ramuri de alți copaci stufoși, ca să faceți corturi, așa cum este scris“. Poporul a ieșit, a adunat ramuri și și-a făcut corturi, fiecare pe acoperișul casei lui, în curtea lui sau în curțile Casei lui Dumnezeu, în piața de la Poarta Apelor și în piața de la Poarta Efraim. Toată mulțimea întoarsă din captivitate și-a făcut corturi și a locuit în ele. Din zilele lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta, fiii lui Israel nu mai făcuseră așa ceva. Și a fost o bucurie foarte mare. Au citit din Cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din prima zi până în ultima zi. Au ținut sărbătoarea timp de șapte zile, iar în ziua a opta au avut o adunare sfântă, așa cum era scris în lege. În a douăzeci și patra zi a aceleiași luni, fiii lui Israel s-au adunat cu toții ca să țină un post. Fiecare își acoperise coapsele cu o pânză de sac și își presărase țărână pe cap. Cei din neamul lui Israel s-au separat de toți străinii și, stând în picioare, și-au mărturisit păcatele lor și nelegiuirile părinților lor. Au stat la locurile lor și, timp de un sfert din zi, au citit din Cartea Legii Domnului, Dumnezeul lor. Apoi, într-un alt sfert din zi, și-au mărturisit păcatele și s-au închinat Domnului, Dumnezeul lor. Iosua, Bani, Kadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani s-au urcat pe estrada leviților și au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor. Leviții Iosua, Kadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia au zis: „Ridicați-vă și binecuvântați-L pe Domnul, Dumnezeul vostru, Care este din veșnicie în veșnicie! Binecuvântat să-Ți fie Numele cel glorios, care este mai presus de orice binecuvântare și de orice laudă! Tu ești Domnul și în afară de Tine nu este un altul! Tu ai făcut cerurile și cerurile cerurilor cu toată armata lor, pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce este în ele. Tu dai viață tuturor acestora, iar armata cerurilor Ți se închină. Tu ești Domnul, Dumnezeul Care l-ai ales pe Avram, Care l-ai scos din Ur, din Caldeea, și i-ai pus numele Avraam. Tu i-ai găsit inima credincioasă înaintea Ta și ai încheiat cu el un legământ, potrivit căruia le vei da descendenților lui țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a periziților, a iebusiților și a ghirgașiților. Ți-ai ținut promisiunile, căci Tu ești drept. Apoi ai văzut asuprirea strămoșilor noștri în Egipt și le-ai auzit strigătul la Marea Roșie. Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor săi și împotriva întregului popor din țara sa, căci ai știut cât de arogant s-au purtat cu aceștia, și Ți-ai făcut un Nume, cum se știe astăzi. Ai despărțit marea înaintea lor, și ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat. Însă pe urmăritorii lor i-ai aruncat în adâncuri, ca pe o piatră în ape mari. Apoi i-ai condus printr-un stâlp de nor ziua, și printr-un stâlp de foc noaptea, ca să le luminezi calea pe care mergeau. Ai coborât pe muntele Sinai și le-ai vorbit din Ceruri. Le-ai dat reguli drepte, legi adevărate, hotărâri și porunci bune. Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt și le-ai dat porunci, hotărâri și o Lege prin mâna lui Moise, slujitorul Tău. Le-ai dat pâine din cer, atunci când le era foame, le-ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete, și le-ai spus să vină să ia în stăpânire țara pe care juraseși, cu mâna ridicată, că le-o vei da. Însă ei, strămoșii noștri, s-au mândrit, au fost încăpățânați și n-au ascultat de poruncile Tale. Au refuzat să asculte și nu și-au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le-ai înfăptuit printre ei. S-au încăpățânat și, în răzvrătirea lor, și-au numit o căpetenie, ca să se întoarcă în sclavie. Dar Tu ești un Dumnezeu iertător, plin de har și milostiv, încet la mânie și plin de îndurare, și nu i-ai părăsit. Chiar și atunci când și-au făcut un vițel turnat, zicând: «Acesta este Dumnezeul tău, Care te-a scos din Egipt!» și s-au făcut vinovați de multă blasfemie, Tu, în marea Ta îndurare, nu i-ai părăsit în deșert. Stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, iar stâlpul de foc n-a încetat să le lumineze noaptea drumul pe care mergeau. Le-ai dat chiar și Duhul Tău cel bun ca să-i instruiască. Nu Ți-ai retras mana de la gura lor și ai continuat să le dai apă ca să-și potolească setea. Timp de patruzeci de ani le-ai asigurat hrana în deșert și n-au dus lipsă de nimic; hainele nu li s-au învechit, iar picioarele nu li s-au umflat. Le-ai dat regate și popoare și ai împărțit între ei fiecare teritoriu. Astfel, ei au luat în stăpânire țara lui Sihon, adică țara regelui din Heșbon, și țara lui Og, regele Bașanului. Le-ai înmulțit fiii ca stelele cerurilor și i-ai adus în țara în care le-ai zis părinților lor să intre ca s-o ia în stăpânire. Fiii lor au intrat și au luat în stăpânire țara, iar Tu i-ai smerit înaintea lor pe locuitorii țării, pe canaaniți, și ai dat în mâinile lor pe regii acestora și popoarele țării, ca să facă cu ei ce consideră că este bine. Au cucerit cetăți fortificate, pământuri roditoare, au luat în stăpânire case pline cu tot felul de bunuri, fântâni deja săpate, vii, măslini și o mulțime de pomi fructiferi. Au mâncat, s-au săturat, s-au îngrășat și s-au bucurat de viață datorită bunătății Tale celei mari. Dar, apoi, s-au arătat neascultători, s-au răzvrătit împotriva Ta, au aruncat înapoia lor Legea Ta, i-au ucis pe profeții Tăi, care îi avertizau să se întoarcă la Tine, și s-au făcut astfel vinovați de multă blasfemie. Atunci i-ai dat pe mâna dușmanilor lor, care i-au asuprit. Totuși, în vremea necazului lor, ei au strigat către Tine, iar Tu i-ai auzit din Ceruri. În marea Ta îndurare, le-ai dat eliberatori, care i-au eliberat din mâna dușmanilor lor. Când au avut odihnă însă, au făcut iarăși ce este rău înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat pe mâna dușmanilor lor, care au domnit peste ei. Dar ei s-au întors și au strigat către Tine, iar Tu i-ai auzit din Ceruri și, în îndurarea Ta, i-ai eliberat în numeroase rânduri. I-ai avertizat să se întoarcă la Legea Ta, dar ei s-au mândrit, n-au ascultat de poruncile Tale și au păcătuit împotriva hotărârilor Tale, pe care, dacă omul le respectă, va trăi prin ele. Ți-au întors spatele cu încăpățânare, s-au răzvrătit și n-au ascultat. I-ai îngăduit așa mulți ani, i-ai avertizat prin Duhul Tău, prin profeții Tăi, dar ei tot n-au vrut să asculte și, astfel, i-ai dat pe mâna popoarelor străine. Cu toate acestea, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit, nici nu i-ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu plin de har și milostiv. Acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule cel Mare, Puternic și Înfricoșător, Cel Care păstrezi legământul și îndurarea, nu privi ca pe ceva neînsemnat toate greutățile prin care am trecut, atât noi, cât și regii noștri, conducătorii noștri, preoții noștri, profeții noștri și strămoșii noștri, tot poporul Tău, din zilele împăraților Asiriei și până în ziua aceasta! Cu privire la tot ce a venit peste noi, Tu ai fost drept, căci ai lucrat cu credincioșie, dar noi am făcut ceea ce este rău! Regii, conducătorii, preoții și strămoșii noștri n-au împlinit Legea Ta. N-au dat ascultare poruncilor și înștiințărilor Tale prin care i-ai avertizat. În regatul lor, în mijlocul multor bunătăți primite de la Tine, în țara cea întinsă și bogată pe care le-o dăduseși, ei nu Ți-au slujit și nu s-au întors de la faptele lor cele rele. Și, iată-ne astăzi sclavi în țara pe care le-ai dat-o strămoșilor noștri, ca să-i mănânce roadele și bunătățile! Iată-ne sclavi chiar în ea! Rodul ei îi îmbogățește pe împărații pe care i-ai pus stăpâni peste noi din cauza păcatelor noastre. Ei stăpânesc după bunul lor plac asupra trupurilor noastre și asupra vitelor noastre, iar noi ne aflăm într-un mare necaz“. Cu privire la toate acestea, noi am încheiat în scris o înțelegere de neclintit, pe document punându-și pecetea conducătorii, leviții și preoții. Cei care și-au pus sigiliul au fost: guvernatorul Neemia, fiul lui Hacalia; Zedechia, Seraia, Azaria, Ieremia, Pașhur, Amaria, Malchia, Hatuș, Șebania, Maluh, Harim, Meremot, Obadia, Daniel, Ghinton, Baruc, Meșulam, Abia, Miyamin, Maazia, Bilgai și Șemaia – aceștia erau preoți. Apoi leviții Iosua, fiul lui Azania, Binui, dintre fiii lui Henadad, Kadmiel și frații lor: Șebania, Hodia, Chelita, Pelaia, Hanan, Mica, Rehob, Hașabia, Zacur, Șerebia, Șebania, Hodia, Bani și Beninu. După aceea căpeteniile poporului: Paroș, Pahat-Moab, Elam, Zatu, Bani, Buni, Azgad, Bebai, Adonia, Bigvai, Adin, Ater, Ezechia, Azur, Hodia, Hașum, Bețai, Harif, Anatot, Nebai, Magpiaș, Meșulam, Hezir, Meșezabel, Țadok, Iadua, Pelatia, Hanan, Anaia, Osea, Hanania, Hașub, Haloheș, Pilha, Șobek, Rehum, Hașabna, Maaseia, Ahia, Hanan, Anan, Maluh, Harim și Baana. Restul poporului, preoții, leviții, portarii, cântăreții, slujitorii de la Templu și toți aceia care se separaseră de popoarele străine de dragul Legii lui Dumnezeu, împreună cu soțiile lor, cu fiii și cu fiicele lor și cu toți aceia care aveau cunoștință și pricepere, s-au alăturat fraților lor, nobilii, și s-au legat cu jurământ să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, slujitorul lui Dumnezeu, să o păzească și să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânului nostru, precum și judecățile și hotărârile Lui. Am jurat atunci: „Nu ne vom da fetele de soții celor din popoarele din țară și nu le vom mai lua pe fetele lor de soții pentru fiii noștri. Când popoarele țării vor veni să vândă produse și tot felul de grâne în ziua de Sabat, nu vom cumpăra nimic de la ele, nici în ziua de Sabat, nici în vreo altă zi sfântă. În fiecare al șaptelea an vom lăsa nelucrate terenurile și vom anula orice datorie. Am hotărât să împlinim poruncile și să dăm o treime dintr-un șechel, în fiecare an, pentru slujba de la Casa Dumnezeului nostru, pentru pâinea așezată în șiruri pe masă, pentru darul de mâncare continuu, pentru arderea-de-tot continuă, pentru jertfele aduse în zilele de Sabat, în fiecare lună nouă și cu ocazia sărbătorilor, pentru darurile sfinte, pentru jertfele aduse ca ispășire pentru păcatele lui Israel, și pentru toată lucrarea de la Casa Dumnezeului nostru. Noi – preoții, leviții și oameni din popor – potrivit cu familiile noastre, am tras la sorți în legătură cu lemnele ce trebuie aduse ca ofrandă în fiecare an, la vremuri hotărâte, la Casa Dumnezeului nostru, ca să fie arse pe altarul Domnului, Dumnezeul nostru, așa cum este scris în Lege. Vom aduce la Casa Domnului, în fiecare an, primele roade ale pământului nostru și primele roade din toate roadele fiecărui pom. De asemenea, așa cum este scris în Lege, vom aduce la Casa Dumnezeului nostru, la preoții care slujesc în Casa Dumnezeului nostru, pe întâii născuți dintre fiii noștri și dintre vitele noastre, și pe întâii născuți din cirezile noastre și din turmele noastre. Vom aduce preoților, în cămările Casei Dumnezeului nostru, cele dintâi roade din aluatul nostru, din contribuțiile noastre, din fructe, din must și din ulei și le vom da leviților zeciuiala din roadele pământurilor noastre. Înșiși leviții vor putea să ia zeciuiala în toate cetățile unde lucrăm. Preotul, fiul lui Aaron, să-i însoțească pe leviți când vor lua zeciuiala, iar leviții să ducă a zecea parte din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările vistieriei. Căci fiii lui Israel și leviții vor aduce contribuțiile din grâne, din must și din ulei în cămările în care se află obiectele Sfântului Lăcaș, acolo unde slujesc preoții, portarii și cântăreții. Nu vom mai uita de Casa Dumnezeului nostru!“. Conducătorii poporului au locuit în Ierusalim, iar restul poporului a tras la sorți, pentru ca unul din zece să locuiască în Ierusalim, sfânta cetate, iar ceilalți nouă să locuiască în cetăți. Poporul i-a binecuvântat pe toți bărbații care au ales de bunăvoie să locuiască în Ierusalim. Iată care au fost căpeteniile de provincie care s-au așezat în Ierusalim (în cetățile lui Iuda, fiecare s-a așezat în proprietatea sa, în cetatea sa, atât israeliți, cât și preoți, leviți, slujitorii de la Templu și urmași ai slujitorilor lui Solomon, iar în Ierusalim s-au așezat unii dintre urmașii lui Iuda și ai lui Beniamin). Dintre urmașii lui Iuda: Ataia, fiul lui Uzia, fiul lui Zaharia, fiul lui Amaria, fiul lui Șefatia, fiul lui Mahalalel, un urmaș al lui Pereț, și Maaseia, fiul lui Baruc, fiul lui Col-Hoze, fiul lui Hazaia, fiul lui Adaia, fiul lui Ioiarib, fiul lui Zaharia, fiul lui Șela. Toți urmașii lui Pereț, care s-au așezat în Ierusalim, au fost în număr de patru sute șaizeci și opt de oameni viteji. Dintre urmașii lui Beniamin: Salu, fiul lui Meșulam, fiul lui Ioed, fiul lui Pedaia, fiul lui Kolaia, fiul lui Maaseia, fiul lui Itiel, fiul lui Ieșaia, însoțit de Gabai și Salai – în total nouă sute douăzeci și opt de oameni. Ioel, fiul lui Zicri, era supraveghetorul acestora, și Iuda, fiul lui Hasnua, era al doilea la conducerea cetății. Dintre preoți: Iedaia, fiul lui Ioiarib, Iachin Seraia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meșulam, fiul lui Țadok, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, conducătorul Casei lui Dumnezeu, frații lor care făceau lucrarea de la Casă, în număr de opt sute douăzeci și doi, precum și Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pelalia, fiul lui Amți, fiul lui Zaharia, fiul lui Pașhur, fiul lui Malchia, și frații lui, căpetenii de familii, în număr de două sute patruzeci și doi, Amașai, fiul lui Azarel, fiul lui Ahzai, fiul lui Meșilemot, fiul lui Imer, și frații lor, războinici viteji, în număr de o sută douăzeci și opt, al căror supraveghetor era Zabdiel, fiul lui Haghedolim. Dintre leviți: Șemaia, fiul lui Hașub, fiul lui Azrikam, fiul lui Hașabia, fiul lui Buni, Șabtai și Iozabad, două dintre căpeteniile leviților responsabile cu lucrarea din exteriorul Casei lui Dumnezeu, Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zabdi, fiul lui Asaf, căpetenia care începea mulțumirea prin rugăciune, Bakbuchia, al doilea din frații lui, și Abda, fiul lui Șamua, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun. Toți leviții din sfânta cetate erau în număr de două sute optzeci și patru. Dintre portari: Akub, Talmon și frații lor care păzeau porțile, în număr de o sută șaptezeci și doi. Ceilalți israeliți, preoți și leviți, s-au așezat în toate cetățile lui Iuda, fiecare la moștenirea lui. Slujitorii de la Templu locuiau în Ofel. Țiha și Ghișpa erau liderii slujitorilor de la Templu. Supraveghetorul leviților în Ierusalim era Uzi, fiul lui Bani, fiul lui Hașabia, fiul lui Matania, fiul lui Mica. Aceștia făceau parte dintre urmașii lui Asaf, cântăreții. Ei erau responsabili cu lucrarea de la Casa lui Dumnezeu, căci exista o poruncă a regelui cu privire la cântăreți, care reglementa activitatea lor zilnică. Petahia, fiul lui Meșezabel, dintre urmașii lui Zerah, fiul lui Iuda, era mâna dreaptă a regelui în ce privește toate problemele legate de popor. Cât despre satele și câmpiile dimprejurul lor, unii dintre urmașii lui Iuda s-au așezat în Chiriat-Arba și în satele dimprejurul lui, în Dibon și în satele dimprejurul lui, în Iekabțeel și în satele dimprejurul lui, în Ieșua, în Molada, în Bet-Pelet, în Hațar-Șual, în Beer-Șeba și în satele dimprejurul ei, în Țiklag, în Mecona și în satele dimprejurul lui, în En-Rimon, în Țora și în Iarmut, în Zanoah, Adulam și în satele dimprejurul lor, în Lachiș și în câmpiile dimprejurul lui, în Azeka și în satele dimprejurul lui. Și, astfel, ei s-au așezat din Beer-Șeba până în Valea Hinom. Urmașii lui Beniamin s-au așezat începând din Gheva, în Micmaș, în Aia, în Betel și în satele dimprejurul lui, în Anatot, în Nob, în Anania, în Hațor, în Rama, în Ghitaim, în Hadid, în Țeboim, în Nebalat, în Lod, în Ono și în Valea Meșteșugarilor. Unii dintre leviții cetelor lui Iuda s-au așezat în teritoriul lui Beniamin. Aceștia au fost preoții și leviții care au venit cu Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, și cu Iosua: Seraia, Ieremia, Ezra, Amaria, Maluh, Hatuș, Șecania, Rehum, Meremot, Ido, Ghinton, Abia, Miyamin, Maadia, Bilga, Șemaia, Ioiarib, Iedaia, Salu, Amok, Hilchia și Iedaia. Aceștia au fost căpetenii ale preoților și ale fraților lor pe vremea lui Iosua. Dintre leviți – Iosua, Binui, Kadmiel, Șerebia, Iuda, Matania, care, împreună cu frații săi, era responsabil cu cântările de laudă, precum și Bakbuchia și Uni, frații lor, care își îndeplineau responsabilitățile alături de ei. Lui Iosua i s-a născut Ioiachim, lui Ioiachim i s-a născut Eliașib, lui Eliașib i s-a născut Ioiada, lui Ioiada i s-a născut Ionatan, lui Ionatan i s-a născut Iadua. Pe vremea lui Ioiachim, căpeteniile familiilor preoțești au fost următoarele: pentru Seraia – Meraia; pentru Ieremia – Hanania; pentru Ezra – Meșulam; pentru Amaria – Iehohanan; pentru Maluh – Ionatan; pentru Șecania – Iosif; pentru Harim – Adna; pentru Meremot – Helkai; pentru Ido – Zaharia; pentru Ghinton – Meșulam; pentru Abia – Zicri; pentru Miniamin și Moadia – Piltai; pentru Bilga – Șamua; pentru Șemaia – Ionatan; pentru Ioiarib – Matnai; pentru Iedaia – Uzi; pentru Salai – Kalai; pentru Amok – Eber; pentru Hilchia – Hașabia; pentru Iedaia – Netanel. Căpeteniile familiilor leviților și ale preoților pe vremea lui Eliașib, Ioiada, Iohanan și Iadua, au fost înscrise în timpul domniei lui Darius persanul. Căpeteniile familiilor urmașilor lui Levi au fost înscrise în „Cartea cronicilor“ până în zilele lui Iohanan, fiul lui Eliașib. Căpeteniile levitice Hașabia, Șerebia și Iosua, fiul lui Kadmiel, împreună cu frații lor, stăteau unii în dreptul celorlalți, ca să aducă laudă și mulțumire Domnului, așa cum poruncise David, omul lui Dumnezeu. Matania, Bakbuchia, Obadia, Meșulam, Talmon și Akub erau paznicii care aveau în grijă magaziile de la porți. Aceștia au trăit pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioțadak, a guvernatorului Neemia și a preotului și cărturarului Ezra. La consacrarea zidurilor Ierusalimului, leviții au fost chemați din toate locurile unde se aflau, ca să vină la Ierusalim și să celebreze consacrarea cu bucurie, cu mulțumiri și cu cântece la chimvale, harfe și lire. S-au adunat cântăreții din zonele dimprejurul Ierusalimului, cei din satele netofatiților, cei din Bet-Ghilgal și cei din regiunea Ghevei și Azmavetului, căci cântăreții își construiseră așezări împrejurul Ierusalimului. Preoții și leviții s-au curățit, după care au curățit poporul, porțile și zidul. Le-am cerut conducătorilor lui Iuda să se urce pe zid și am organizat două coruri mari. Cel dintâi alai a pornit spre sud, luând-o pe zid către Poarta Gunoiului. În urma leviților mergeau Hoșaia cu jumătate dintre conducătorii lui Iuda, Azaria, Ezra, Meșulam, Iuda, Beniamin, Șemaia și Ieremia. Mai erau unii dintre preoți cu trâmbițele lor, precum și Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Șemaia, fiul lui Matania, fiul lui Micaia, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf, însoțit de Șemaia, de Azarel, de Milalai, de Ghilalai, de Maai, de Netanel, de Iuda și de Hanani, frații lui, care aveau instrumentele muzicale ale lui David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea acestora. Când au ajuns la Poarta Izvorului, au mers înainte, urcând pe treptele Cetății lui David, apoi pe ridicătura zidului, pe deasupra palatului lui David, până la Poarta Apelor, spre est. Al doilea cor a pornit în direcție opusă, iar eu împreună cu cealaltă jumătate din popor am mers după leviți pe zid. Am continuat pe deasupra Turnului Cuptoarelor, până la Zidul cel Lat, apoi pe deasupra Porții lui Efraim, pe deasupra Porții Vechi, pe deasupra Porții Peștilor, a Turnului lui Hananel, a Turnului Celor o Sută, pe deasupra Porții Oilor și ne-am oprit la Poarta Închisorii. Cele două coruri s-au oprit la Casa lui Dumnezeu și odată cu acestea și eu, însoțit de jumătate dintre dregători. Preoții Eliachim, Maaseia, Miniamin, Micaia, Elioenai, Zaharia și Hanania erau cu trâmbițele. Cântăreții Maaseia, Șemaia, Elazar, Uzi, Iehohanan, Malchia, Elam și Ezer și-au făcut auzite vocile sub conducerea lui Iezrahia. În ziua aceea, s-au adus foarte multe jertfe și s-au bucurat cu toții, căci Dumnezeu le dăduse o mare bucurie. Chiar și femeile, și copiii se bucurau împreună cu ei, iar vuietul veseliei din Ierusalim putea fi auzit de departe. În ziua aceea, au fost numiți niște bărbați responsabili cu încăperile care erau folosite drept cămări pentru contribuții, pentru primele roade și pentru zeciuieli, ca să adune în ele, de pe terenurile cetăților, părțile stabilite de Lege pentru preoți și pentru leviți. Căci cei din Iuda se bucurau că preoții și leviții erau la locul lor, împlinind slujba lui Dumnezeu și slujba curățirii. Tot așa făceau și cântăreții, și portarii, potrivit cu cele poruncite de David și de Solomon, fiul său. Căci în trecut, pe vremea lui David și a lui Asaf, erau căpetenii care supravegheau cântăreții și cântările de laudă și de mulțumire pentru Dumnezeu. Tot Israelul, din zilele lui Zerub-Babel și ale lui Neemia, a dat zilnic părțile cuvenite cântăreților și portarilor. Ei au pus deoparte și ceea ce era pentru leviți, iar leviții au pus deoparte ceea ce era pentru urmașii lui Aaron. În ziua aceea, s-a citit în auzul poporului din Cartea lui Moise și s-a găsit scris în ea că amonitului și moabitului le este interzisă pentru totdeauna intrarea în adunarea lui Dumnezeu, deoarece nu i-au întâmpinat pe fiii lui Israel cu pâine și cu apă, ci l-au plătit pe Balaam ca să-i blesteme. Cu toate acestea, Dumnezeu a schimbat blestemul în binecuvântare. Când au auzit ce spune Legea, i-au separat de Israel pe toți cei de origine mixtă. Înainte de aceasta, preotul Eliașib, căruia i s-a dat în responsabilitate cămările Casei Dumnezeului nostru și care era rudă cu Tobia, îi pregătise acestuia o cameră mare, chiar acolo unde se obișnuia mai demult să se depoziteze darurile de mâncare, tămâia, obiectele, zeciuiala din grâne, din must și din ulei, stabilită să fie dată leviților, cântăreților și portarilor, precum și contribuția pentru preoți. Eu nu eram la Ierusalim când se întâmplau toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci și doilea an al lui Artaxerxes, împăratul Babilonului. După o vreme, i-am cerut împăratului învoire și am venit la Ierusalim. Am descoperit atunci răul pe care-l făcuse Eliașib, pregătindu-i lui Tobia o cameră în curțile Casei lui Dumnezeu. M-am supărat foarte tare și am aruncat afară din cameră toate lucrurile lui Tobia. Am dat porunci să fie curățite camerele și am pus iarăși acolo obiectele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare și tămâia. Am mai aflat că leviților nu li se dăduseră părțile cuvenite, astfel încât leviții și cântăreții care făceau lucrarea se întorseseră fiecare în grabă la moșia lui. I-am mustrat pe dregători, zicându-le: „De ce ați părăsit Casa lui Dumnezeu?“. Apoi i-am adunat pe leviți și pe cântăreți și i-am trimis din nou la locurile lor. Atunci toți cei din Iuda au adus în magazii zeciuiala din grâne, din must și din ulei. I-am numit responsabili peste magazii pe preotul Șelemia, pe scribul Țadok, pe Pedaia, unul dintre leviți, iar pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, l-am pus ca ajutor al lor, căci aceștia erau considerați demni de încredere. Ei erau responsabili să împartă fraților lor bunurile. „Adu-Ți aminte de mine pentru aceasta, Dumnezeul meu, și nu uita faptele pe care le-am făcut pentru Casa lui Dumnezeu și pentru poruncile care trebuie respectate acolo!“ Tot în zilele acelea i-am văzut pe unii din Iuda storcând struguri în presă în ziua de Sabat, iar pe alții aducând snopi sau încărcând pe măgari burdufuri de vin, struguri, smochine și tot felul de poveri, pentru a le aduce la Ierusalim în ziua de Sabat, și i-am mustrat chiar în ziua în care își vindeau mâncarea. Mai erau și niște tyrieni care locuiau acolo și care aduseseră pește și tot felul de mărfuri. Ei le vindeau în Ierusalim fiilor lui Iuda în ziua de Sabat. I-am mustrat pe nobilii lui Iuda, zicându-le: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceți, profanând ziua de Sabat? Oare nu așa au făcut și strămoșii voștri, astfel încât Dumnezeul nostru a adus asupra noastră și asupra cetății acesteia tot necazul acesta? Profanând Sabatul, nu faceți decât să aduceți mânie împotriva lui Israel!“. Când s-a lăsat întunericul peste porțile Ierusalimului, înainte de Sabat, am poruncit să fie închise porțile. Le-am spus să nu le deschidă până după Sabat. I-am pus să stea la porți pe unii dintre slujitorii mei, ca să nu se mai aducă poveri în ziua de Sabat. Negustorii și vânzătorii de tot felul de mărfuri au înnoptat însă în afara Ierusalimului o dată sau de două ori. I-am mustrat, zicându-le: „De ce ați înnoptat înaintea zidului? Dacă mai faceți așa, voi pune mâna pe voi!“. Și, de atunci n-au mai venit în ziua de Sabat. Le-am zis leviților care se curățiseră să vină să păzească porțile, ca să sfințească ziua de Sabat. „Adu-Ți aminte de mine și pentru aceasta, Dumnezeul meu, și îndură-Te de mine, după marea Ta îndurare!“ Tot în zilele acelea, i-am văzut pe iudeii care se căsătoriseră cu femei așdodite, amonite și moabite. Jumătate din fiii lor vorbeau limba așdodită și nu știau să vorbească iudaica, ci doar limba unui popor sau a altuia. I-am mustrat, i-am blestemat, i-am lovit pe unii dintre bărbați și le-am smuls părul. I-am pus să jure pe Dumnezeu, zicând: „Să nu vă măritați fetele cu fiii lor și să nu luați de soții pe fetele lor pentru fiii voștri sau pentru voi înșivă! Oare nu în felul acesta a păcătuit Solomon, regele lui Israel? Nu era niciun alt rege ca el între toate națiunile și era iubit de Dumnezeul lui. Dumnezeu îl numise rege peste tot Israelul. Totuși, femeile străine l-au făcut și pe el să păcătuiască. Iar acum, trebuie să mai auzim și despre voi că faceți acest mare rău și că păcătuiți împotriva Dumnezeului nostru, căsătorindu-vă cu femei străine?“. Unul dintre fiii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliașib, era ginerele horonitului Sanbalat. Prin urmare, l-am alungat de la mine. „Adu-Ți aminte de ei, Dumnezeul meu, pentru faptul că au întinat preoția și legământul preoților și al leviților!“ I-am curățit pe preoți și pe leviți de orice străin și i-am trimis la responsabilitățile lor, pe fiecare la lucrarea lui. De asemenea, am oferit ajutor atât în ce privește lemnele aduse ca ofrandă, în perioadele stabilite, cât și în ce privește primele roade. „Adu-Ți aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine!“ Iată ce s-a întâmplat pe vremea lui Ahașveroș – acel Ahașveroș care domnea din India până în Cuș, peste o sută douăzeci și șapte de provincii – în perioada în care împăratul Ahașveroș stătea pe tronul său împărătesc din citadela Susei. În al treilea an al domniei sale, Ahașveroș a dat un ospăț în cinstea tuturor demnitarilor și a slujitorilor săi. Conducătorii armatei Persiei și ai Mediei, nobilii și conducătorii provinciilor se aflau înaintea lui. Timp de mai multe zile, mai precis timp de o sută optzeci de zile, împăratul le-a arătat bogăția impresionantă a împărăției sale și splendoarea minunată a măreției sale. Când zilele acestea s-au încheiat, împăratul a pregătit întregului popor care se afla în citadela Susei, celor mari și celor mici deopotrivă, un ospăț de șapte zile, în curtea grădinii palatului împărătesc. Țesături de bumbac, de culoare albă și violet, erau prinse cu funii, de in subțire și de purpură, pe niște verigi de argint și pe stâlpi de marmură. Paturi de aur și de argint stăteau pe un paviment de porfir, de marmură, de sidef și de piatră neagră. Băuturile se serveau din vase de aur, fiecare vas fiind diferit de celălalt. Vinul împărătesc se găsea din belșug, datorită dărniciei împăratului. Băutura era oferită în urma unui decret imperial, fără nicio restricție, căci împăratul poruncise tuturor administratorilor palatului să facă pe plac fiecărui oaspete. Împărăteasa Vaști a dat și ea un ospăț femeilor, în palatul imperial al împăratului Ahașveroș. În ziua a șaptea, în timp ce inima îi era veselă de vin, împăratul le-a poruncit lui Mehuman, lui Bizta, lui Harbona, lui Bigta, lui Abagta, lui Zetar și lui Carcas, cei șapte eunuci care slujeau înaintea împăratului Ahașveroș, s-o aducă înaintea împăratului pe împărăteasa Vaști, purtând coroana împărătească, pentru ca popoarele și demnitarii să-i vadă frumusețea, căci ea era plăcută la înfățișare. Dar împărăteasa Vaști a refuzat să vină și n-a ascultat de porunca trimisă de împărat prin eunuci. Împăratul s-a supărat foarte tare și s-a mâniat. Atunci, împăratul a vorbit cu înțelepții săi, cunoscători ai obiceiurilor vremii, căci așa se obișnuia, și anume ca împăratul să se sfătuiască cu toți cei ce cunoșteau legea și normele juridice. În apropierea lui se aflau Carșena, Șetar, Admata, Tarșiș, Meres, Marsena și Memucan, cei șapte demnitari ai Persiei și ai Mediei, care aveau acces la împărat și dețineau funcțiile principale în împărăție. El a zis: ‒ Cum trebuie pedepsită, după lege, împărăteasa Vaști, pentru că nu a împlinit porunca împăratului Ahașveroș trimisă prin eunuci? Memucan a răspuns în prezența împăratului și a demnitarilor astfel: ‒ Nu numai față de împărat s-a purtat rău împărăteasa Vaști, ci și față de toți demnitarii și de toate popoarele din toate provinciile împăratului Ahașveroș, pentru că fapta împărătesei va ajunge să fie cunoscută de toate soțiile acestora, astfel că ele își vor disprețui soții în ochii lor, când vor zice: „Împăratul Ahașveroș i-a zis împărătesei Vaști să se înfățișeze înaintea lui, dar ea nu a venit!“. Când vor fi auzit despre fapta împărătesei, soțiile nobililor Persiei și ai Mediei vor vorbi și ele la fel tuturor demnitarilor împăratului, iar lucrul acesta va da naștere la mult dispreț și mânie. Dacă împăratul consideră că este bine, să dea un decret imperial, care să fie înscris în legislația medo-persană pentru a nu fi încălcat, decret în care să se spună că Vaști nu va mai putea intra niciodată în prezența împăratului Ahașveroș, și că demnitatea ei de împărăteasă va fi dată, de către împărat, alteia, mai demnă decât ea. Decretul împăratului va fi auzit în tot imperiul său, cât este el de mare și, astfel, toate soțiile le vor da cinste soților lor, de la cel mai mare până la cel mai mic. Sfatul a fost plăcut înaintea împăratului și a demnitarilor, și împăratul a făcut după sfatul lui Memucan. El a trimis scrisori în toate provinciile împăratului, fiecărei provincii după scrierea ei și fiecărui popor după limba lui, pentru ca fiecare bărbat să fie stăpân în casa lui și să vorbească limba propriului său popor. După aceste evenimente, când mânia împăratului Ahașveroș s-a potolit, el și-a amintit de Vaști, de ceea ce făcuse ea și de ceea ce se decretase împotriva ei. Atunci, slujitorii apropiați ai împăratului au zis: „Să se caute pentru împărat niște fecioare tinere, plăcute la înfățișare. Împăratul să desemneze supraveghetori în fiecare dintre provinciile împărăției ca să adune toate fecioarele tinere, plăcute la înfățișare, în citadela Susei, în harem, sub supravegherea lui Hegai, eunucul împăratului care supraveghează femeile și le asigură cremele pentru înfrumusețare. Tânăra care va plăcea împăratului, să împărățească în locul lui Vaști!“. Sfatul acesta i-a plăcut împăratului și el a făcut întocmai. În citadela Susei trăia un evreu pe nume Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Șimei, fiul lui Chiș, un bărbat beniamit care fusese luat în captivitate din Ierusalim alături de exilații duși în captivitate împreună cu Ieconia, regele lui Iuda, de către Nebucadnețar, împăratul Babilonului. El îngrijea de Hadasa, adică Estera, fata unchiului său, căci ea nu avea nici tată, nici mamă. Tânăra era frumoasă la chip și plăcută la înfățișare. După moartea tatălui și a mamei acesteia, Mardoheu o înfiase. Când s-a auzit de porunca împăratului și de decretul său, au fost strânse un mare număr de fete în citadela Susei, sub supravegherea lui Hegai. Estera a fost luată și ea la palatul împăratului și încredințată lui Hegai, cel care supraveghea femeile. Tânăra i-a plăcut lui Hegai și a găsit bunăvoință înaintea lui, astfel că acesta s-a grăbit să-i dea cremele pentru înfrumusețare și partea ei de hrană. Apoi i-a dat șapte slujnice, alese din palatul împăratului, și a dus-o împreună cu slujnicele în cel mai bun loc din harem. Estera nu și-a dezvăluit nici poporul și nici originea, căci Mardoheu îi poruncise să nu le dezvăluie. În fiecare zi, Mardoheu se plimba prin fața curții haremului, ca să afle cum îi mergea Esterei și ce se întâmplase cu ea. Fiecărei tinere îi venea rândul să intre la împăratul Ahașveroș, după ce, timp de douăsprezece luni, împlinea legea cu privire la femei, căci atât durau zilele de înfrumusețare: timp de șase luni durau ungerile cu ulei de smirnă, și timp de încă șase luni durau ungerile cu balsam și alte creme pentru înfrumusețarea femeilor. Când o tânără intra la împărat, i se dădea voie să ia cu sine în palatul împăratului tot ce dorea din harem. Seara intra la împărat, iar dimineața se întorcea în al doilea harem, cel de care răspundea Șaașgaz, eunucul împăratului, supraveghetorul țiitoarelor, și nu se mai întorcea la împărat, decât dacă împăratul o plăcuse și era chemată pe nume. Când a venit rândul Esterei, fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu – cel care o înfiase – deci când i-a venit rândul să intre la împărat, ea nu a căutat să ia nimic altceva, în afară de ceea ce o sfătuise Hegai, eunucul împăratului, supraveghetorul femeilor. Ea a găsit bunăvoință înaintea tuturor celor ce au văzut-o. Estera a fost luată la împăratul Ahașveroș, în palat, în luna a zecea, care este luna tebet, în al șaptelea an al domniei lui. Împăratul a iubit-o pe Estera mai mult decât pe oricare dintre femeile care i-au fost aduse înainte, și ea a avut parte de bunăvoința și dragostea lui mai mult decât toate fecioarele. El i-a așezat coroana împărătească pe cap și a numit-o împărăteasă în locul lui Vaști. Împăratul a dat apoi un ospăț mare tuturor demnitarilor și slujitorilor săi, un ospăț în cinstea Esterei. A stabilit o perioadă de odihnă pentru cei din provincii și a oferit daruri cu mână largă, demne de un împărat. Când fecioarele au fost strânse laolaltă pentru a doua oară, Mardoheu stătea la poarta împăratului. După porunca lui Mardoheu, Estera nu-și dezvăluise nici originea, nici poporul. Estera a făcut întocmai cum îi spusese Mardoheu, ca atunci când o educa el. În zilele acelea, în timp ce Mardoheu stătea la poarta împăratului, Bigtana și Tereș, doi dintre eunucii împăratului, păzitori ai porții, s-au răzvrătit și au încercat să ridice mâna împotriva împăratului Ahașveroș. Mardoheu a aflat de această conspirație și a înștiințat-o pe împărăteasa Estera. Estera i-a spus împăratului despre conspirație, în numele lui Mardoheu. S-a cercetat cu privire la conspirație și s-a descoperit că totul era adevărat. Cei doi au fost spânzurați, iar întâmplarea s-a înscris în „Cartea cronicilor“, în prezența împăratului. După aceste evenimente, împăratul Ahașveroș l-a avansat în funcție pe Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul. El l-a înălțat și a așezat scaunul acestuia mai presus decât cel al tuturor demnitarilor care erau lângă el. Toți slujitorii împăratului, care stăteau la poarta împăratului, îngenuncheau și se plecau înaintea lui Haman, căci așa le poruncise împăratul. Mardoheu însă nu îngenunchea și nu se pleca cu fața la pământ. Slujitorii împăratului, care stăteau la poarta împăratului, i-au zis lui Mardoheu: „De ce încalci porunca împăratului?“. Fiindcă ei îi spuneau zi de zi lucrul acesta, iar el nu asculta, l-au înștiințat pe Haman, ca să vadă dacă atitudinea lui Mardoheu va fi îngăduită, căci acesta le spusese că este iudeu. Când Haman a văzut că Mardoheu nu îngenunchea și nu se pleca înaintea lui, s-a mâniat foarte tare. A considerat prea puțin lucru să pună mâna numai pe Mardoheu și, pentru că-l înștiințaseră despre poporul lui Mardoheu, Haman a plănuit nimicirea tuturor iudeilor, poporul lui Mardoheu, din toată împărăția lui Ahașveroș. În prima lună, adică în luna nisan, în anul al doisprezecelea al împăratului Ahașveroș, au aruncat „Purul“, adică sorțul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi și pentru fiecare lună, până la luna a douăsprezecea, adică luna adar. Atunci, Haman i-a zis împăratului Ahașveroș: ‒ Există un anumit popor care a fost împrăștiat și împărțit printre popoare, în toate provinciile împărăției tale, un popor ale cărui legi sunt diferite de ale tuturor popoarelor și care nu împlinește legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să-i lase în pace! Dacă împăratul este de acord, să se scrie atunci un decret prin care ei să fie nimiciți, iar eu voi cântări zece mii de talanți de argint în mâinile celor ce fac lucrarea, ca să fie puși în vistieria împăratului. Împăratul și-a scos inelul de pe deget și i l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, dușmanul iudeilor. Împăratul i-a zis lui Haman: ‒ Poți să-ți păstrezi argintul! Iar în privința poporului, fă-i așa cum crezi că este bine. Scribii împăratului au fost chemați în luna întâi, în ziua a treisprezecea, iar ei au scris tot ce le-a poruncit Haman satrapilor împăratului, guvernatorilor numiți peste fiecare provincie și conducătorilor fiecărui popor, fiecărei provincii în scrierea ei și fiecărui popor în limba lui. S-a scris în numele împăratului Ahașveroș și s-au sigilat apoi scrisorile cu inelul împăratului. Scrisorile au fost trimise, prin curieri, spre toate provinciile împăratului și aveau în vedere atât nimicirea, uciderea și distrugerea tuturor iudeilor, tineri și bătrâni, copii și femei, într-o singură zi, și anume în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică a lunii adar, cât și confiscarea bunurilor lor. Câte o copie a documentului a fost trimisă ca decret în fiecare provincie, anunțând fiecare popor să fie pregătit în vederea acestei zile. Curierii au plecat în mare grabă, așa cum poruncise împăratul. Decretul a fost dat și în citadela Susei. În timp ce împăratul și Haman s-au așezat să bea, cei din cetatea Susa au rămas înmărmuriți. Când Mardoheu a aflat tot ce s-a întâmplat, și-a sfâșiat hainele, s-a acoperit cu o pânză de sac și cu cenușă, a ieșit în mijlocul cetății și a jelit cu strigăte mari și sfâșietoare. El s-a dus până în fața porții împăratului, deși nimeni nu avea voie să vină la poarta împăratului în haine confecționate din pânză de sac. În fiecare provincie, în fiecare loc unde ajungea decretul cu hotărârea împăratului, era bocet mare printre iudei. Era post, plânset și jale și mulți se culcau acoperiți cu o pânză de sac și cu cenușă. Când servitoarele și eunucii Esterei au venit la ea și au înștiințat-o, împărăteasa s-a tulburat foarte tare. Ea i-a trimis haine lui Mardoheu ca să se îmbrace și să-și dea astfel jos sacul de pe el, dar acesta nu a acceptat. Estera l-a chemat pe Hatac, unul dintre eunucii împăratului care se aflau în slujba ei, și i-a poruncit să afle de la Mardoheu ce înseamnă aceasta și care este motivul. Hatac a ieșit la Mardoheu în piața cetății, care se afla în fața porții împăratului. Mardoheu i-a vorbit despre tot ce i s-a întâmplat și i-a spus suma exactă de argint pe care a promis Haman s-o plătească vistieriei împăratului, în schimbul nimicirii iudeilor. I-a mai dat și o copie a decretului scris, așa cum fusese vestit în Susa în vederea nimicirii iudeilor, ca să i-l arate Esterei, s-o înștiințeze și să-i poruncească să meargă la împărat, să caute bunăvoința lui și să stăruiască pe lângă el pentru poporul ei. Hatac a venit și i-a spus Esterei cuvintele lui Mardoheu. Estera i-a zis lui Hatac să-i poruncească lui Mardoheu astfel: „Toți slujitorii împăratului și fiecare popor din provinciile împăratului știu că orice bărbat sau orice femeie care intră la împărat, în curtea interioară, fără să fie chemat, este dat morții prin lege. Doar dacă împăratul îi întinde sceptrul de aur, este lăsat în viață. Nici eu n-am mai fost chemată să merg la împărat de treizeci de zile!“. Când l-au înștiințat pe Mardoheu despre mesajul Esterei, Mardoheu i-a trimis înapoi Esterei următorul răspuns: „Să nu te gândești în sinea ta că, fiind în palat, doar tu vei scăpa dintre toți iudeii. Căci, dacă vei păstra tăcerea în perioada aceasta, ajutorul și eliberarea vor veni din alt loc pentru iudei, iar tu și familia tatălui tău veți pieri. Cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?“. Estera i-a răspuns lui Mardoheu: „Du-te, strânge-i pe toți iudeii care se găsesc în Susa și postiți pentru mine! Nu mâncați și nu beți nimic, timp de trei zile, nici ziua, nici noaptea! Și eu voi posti alături de slujnicele mele, apoi voi merge la împărat, deși este împotriva legii, și, dacă va fi să pier, voi pieri!“. Mardoheu a plecat și a făcut așa cum îi poruncise Estera. A treia zi, împărăteasa Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărătești și a venit în curtea interioară a palatului împăratului, chiar în fața palatului împăratului. Împăratul ședea pe tronul său imperial, în palatul împărătesc, în fața intrării palatului. Împăratul a văzut-o pe împărăteasa Estera stând în curte. Ea a găsit bunăvoință înaintea lui, și el i-a întins Esterei sceptrul de aur pe care-l ținea în mână. Estera s-a apropiat și a atins vârful sceptrului. Împăratul a întrebat-o: ‒ Ce ți s-a întâmplat, împărăteasă Estera? Care-ți este cererea? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăție, ți se va da! Estera a răspuns: ‒ Dacă împăratul consideră că este bine, să vină astăzi, împreună cu Haman, la ospățul pe care i l-am pregătit! Împăratul a zis: ‒ Grăbiți-l pe Haman să-i împlinească dorința Esterei! Împăratul și Haman au venit la ospățul pregătit de Estera. În timp ce petreceau bând vin, împăratul i-a zis Esterei: ‒ Care-ți este dorința? Îți va fi împlinită! Oricare-ți este cererea, chiar și jumătate din împărăție de ar fi, ți se va face așa cum vrei! Estera a răspuns și a zis: ‒ Iată dorința mea și cererea mea. Dacă am găsit bunăvoință înaintea împăratului și dacă împăratul consideră că este bine să-mi accepte dorința și să-mi îndeplinească cererea, să vină împăratul, împreună cu Haman, și la ospățul pe care îl voi pregăti pentru ei. Și mâine voi face după cuvântul împăratului. În ziua aceea, Haman a ieșit din palat vesel și cu inima mulțumită. Dar când Haman l-a văzut pe Mardoheu la poarta împăratului și a observat că nu se ridică și nici nu tremură înaintea lui, s-a mâniat foarte tare pe acesta. Haman s-a stăpânit totuși și s-a dus acasă. Apoi a trimis după prietenii lui și după Zereș, soția sa. Haman le-a vorbit despre splendoarea bogățiilor sale, despre mulțimea fiilor săi și despre tot ce făcuse împăratul ca să-l înalțe, punându-l deasupra demnitarilor și a slujitorilor împăratului. Apoi Haman a zis: ‒ Mai mult, împărăteasa Estera nu a invitat pe nimeni, alături de împărat, la ospățul pe care l-a pregătit, decât pe mine, iar mâine m-a chemat din nou împreună cu împăratul. Toate acestea însă nu au valoare pentru mine, câtă vreme îl văd pe iudeul Mardoheu stând la poarta împăratului. Atunci Zereș, soția lui, și toți prietenii săi i-au zis: ‒ Să se pregătească o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coți, iar în zori cere-i împăratului să-l spânzure pe Mardoheu pe ea. Apoi du-te împreună cu împăratul la ospăț și fii vesel! Sfatul i-a plăcut lui Haman și el a pregătit spânzurătoarea. În noaptea aceea, împăratul n-a putut să doarmă. A cerut să-i fie adusă „Cartea cronicilor“, adică analele, și i s-a citit împăratului din ea. S-a găsit scris ce descoperise Mardoheu cu privire la Bigtana și Tereș, doi dintre eunucii împăratului, responsabili cu paza porții, care încercaseră să ridice mâna împotriva împăratului Ahașveroș. Împăratul a întrebat: ‒ Ce onoare și ce răsplată i s-au dat lui Mardoheu pentru aceasta? Tinerii slujitori ai împăratului au răspuns: ‒ Nu i s-a dat nimic. Atunci împăratul a întrebat: ‒ Cine este în curte? Haman tocmai intrase în curtea exterioară a palatului împăratului, cu gând să-i ceară împăratului să-l spânzure pe Mardoheu pe spânzurătoarea pe care i-o pregătise. Slujitorii împăratului i-au răspuns: ‒ Iată, Haman este în curte! Împăratul a zis: ‒ Să intre! Imediat ce Haman a intrat, împăratul l-a și întrebat: ‒ Ce trebuie făcut pentru omul pe care împăratul dorește să-l onoreze? Haman a zis în inima lui: „Pe cine altul ar dori împăratul să-l onoreze mai mult, dacă nu pe mine?“. Haman i-a răspuns împăratului: ‒ Omului pe care împăratul dorește să-l onoreze să i se aducă mantia imperială, cu care se îmbracă împăratul, calul pe care călărește împăratul și să i se pună pe cap coroana împărătească. Calul și haina să fie date celui mai nobil dintre demnitarii împăratului, iar el să-l îmbrace pe omul pe care împăratul dorește să-l onoreze, să-l plimbe călare pe cal prin piața cetății și să strige înaintea lui: „Așa se va face omului pe care împăratul dorește să-l onoreze!“. Împăratul i-a zis apoi lui Haman: ‒ Grăbește-te de ia mantia și calul, așa cum ai spus, și fă-i întocmai lui Mardoheu, iudeul care stă la poarta împăratului. Să nu lași nimic nefăcut din ce ai zis! Haman a luat mantia și calul, l-a îmbrăcat pe Mardoheu și l-a plimbat călare pe cal prin piața cetății, strigând înaintea lui: „Așa se va face omului pe care împăratul dorește să-l onoreze!“. După aceea, Mardoheu s-a întors la poarta împăratului, iar Haman s-a grăbit să plece acasă, plângând și cu capul acoperit. Haman a istorisit soției sale, Zereș, și tuturor prietenilor săi tot ce i s-a întâmplat. Atunci prietenii lui înțelepți și Zereș, soția sa, i-au zis: „Dacă Mardoheu, înaintea căruia ai început să cazi, este din neamul iudeilor, nu-l vei putea învinge, ci cu siguranță vei cădea înaintea lui!“. În timp ce vorbeau cu el, au sosit eunucii împăratului și s-au grăbit să-l ducă pe Haman la ospățul pregătit de Estera. Astfel, împăratul și Haman au venit să petreacă împreună cu împărăteasa Estera. În timp ce beau vin, împăratul a întrebat-o pe Estera și în cea de-a doua zi: ‒ Care-ți este dorința, împărăteasă Estera? Îți va fi împlinită! Oricare îți este cererea, chiar și jumătate din împărăție de ar fi, ți se va face după voie! Împărăteasa Estera a răspuns și a zis: ‒ Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, împărate, și dacă împăratul crede că este bine, cruță-mi viața! Aceasta este dorința mea. De asemenea, cruță-mi și poporul, căci atât eu, cât și poporul meu am fost vânduți, ca să fim nimiciți, uciși și distruși. Dacă am fi fost vânduți ca sclavi și ca sclave, aș fi tăcut, căci un astfel de necaz nu ar fi meritat atenția împăratului. Atunci împăratul Ahașveroș a întrebat-o pe împărăteasa Estera: ‒ Cine și unde este acela căruia i-a îndrăznit inima să facă așa ceva? Estera a zis: ‒ Asupritorul și dușmanul este Haman, omul acesta rău. Atunci Haman a rămas îngrozit în fața împăratului și a împărătesei. Plin de mânie, împăratul și-a lăsat paharul de vin și s-a dus în grădina palatului. Haman însă a rămas să mijlocească pentru viața sa înaintea împărătesei Estera, fiindcă vedea că împăratul era hotărât să aducă asupra lui nenorocirea. Când s-a întors împăratul din grădina palatului în sala banchetului, unde beau vin, a văzut că Haman se aruncase pe patul pe care stătea Estera. Atunci împăratul a zis: ‒ Cum? Vrei s-o mai și molestezi pe împărăteasă chiar în palat, de față cu mine? Imediat ce au ieșit aceste cuvinte din gura împăratului, i-au și acoperit fața lui Haman. Harbona, unul dintre eunucii care îi slujeau împăratului, a zis: ‒ Mai mult, iată și spânzurătoarea înaltă de cincizeci de coți, pe care a făcut-o Haman pentru Mardoheu, cel ce a vorbit spre binele împăratului, se află în curtea casei lui Haman. Împăratul a zis: ‒ Atârnați-l de ea! Ei l-au atârnat pe Haman de spânzurătoarea ridicată chiar de el pentru Mardoheu, iar mânia împăratului s-a potolit. În acea zi, împăratul Ahașveroș i-a dat împărătesei Estera proprietatea lui Haman, dușmanul iudeilor, iar Mardoheu a ajuns înaintea împăratului, căci Estera îi spusese că erau rude. Împăratul și-a scos de pe deget inelul cu sigiliul imperial, pe care-l luase înapoi de la Haman, și i l-a dat lui Mardoheu. Iar Estera l-a făcut pe Mardoheu stăpân peste proprietatea lui Haman. Apoi, Estera s-a dus din nou înaintea împăratului și i-a vorbit. A căzut la picioarele lui, a plâns și a căutat bunăvoința lui, ca să oprească răul adus de agaghitul Haman și planul pe care acesta l-a pus la cale împotriva iudeilor. Împăratul i-a întins Esterei sceptrul de aur, iar Estera s-a ridicat și a stat înaintea împăratului. Ea a zis atunci: ‒ Dacă împăratul crede că este bine și dacă am găsit bunăvoință înaintea lui, dacă sfatul acesta i se pare potrivit împăratului, iar eu sunt plăcută în ochii lui, să fie scris să se anuleze scrisorile gândite de Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, pe care le-a scris ca să-i nimicească pe iudeii din toate provinciile împăratului. Cum aș putea să văd eu nenorocirea care va veni peste poporul meu și cum aș putea să văd nimicirea neamului meu? Împăratul Ahașveroș i-a zis atunci împărătesei Estera și iudeului Mardoheu: ‒ Iată, i-am dat Esterei proprietatea lui Haman, iar el a fost spânzurat pe lemn, deoarece ridicase mâna împotriva iudeilor. Scrieți, deci, cu privire la iudei, ce credeți că este bine, în numele împăratului, și sigilați scrisoarea cu inelul împăratului, căci o scrisoare care a fost scrisă în numele împăratului și a fost sigilată cu inelul împăratului nu poate fi anulată. Scribii împăratului au fost chemați atunci, în luna a treia, adică în luna sivan, în a douăzeci și treia zi, iar aceștia au scris fiecare poruncă a lui Mardoheu, atât pentru iudei, cât și pentru satrapi, pentru guvernatori și pentru conducătorii celor o sută douăzeci și șapte de provincii care se întindeau din India până în Cuș. Au scris fiecărei provincii în scrierea ei și fiecărui popor în limba lui, iar iudeilor – în scrierea și limba lor. El a scris în numele împăratului Ahașveroș, a sigilat scrisorile cu inelul împăratului și le-a trimis prin curieri călare pe armăsari crescuți în herghelia imperială. Împăratul dădea iudeilor din fiecare cetate dreptul de a se mobiliza și de a-și apăra viețile, de a nimici, de a ucide și de a distruge orice armată, popor sau provincie care s-ar ridica împotriva lor, a copiilor și a femeilor lor, ca să le jefuiască averile. Puteau să facă aceasta în toate provinciile împăratului Ahașveroș, într-o singură zi, și anume în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică a lunii adar. O copie a scrisorii era dată ca lege în fiecare provincie, aducându-se la cunoștința tuturor popoarelor că iudeii sunt gata, în acea zi, să se răzbune pe dușmanii lor. Curierii, călare pe armăsarii împăratului, au plecat în mare grabă, după porunca împăratului. Decretul a fost dat și în citadela Susei. Mardoheu a ieșit din prezența împăratului, purtând o mantie imperială alb-albăstruie, o coroană mare de aur și o robă de in subțire și de purpură. Cei din cetatea Susa strigau de bucurie și de fericire. Pentru iudei nu era decât fericire și bucurie, veselie și onoare. În fiecare provincie și în fiecare cetate, oriunde ajungea decretul împăratului, era bucurie și veselie printre iudei, erau ospețe și zile de sărbătoare. Și mulți oameni din popoarele care locuiau în țară s-au declarat iudei, căci îi apucase groaza de iudei. În luna a douăsprezecea, adică luna adar, în ziua a treisprezecea a lunii, când avea să se ducă la îndeplinire porunca și decretul împăratului, chiar în ziua în care dușmanii iudeilor se așteptau să pună stăpânire pe ei, situația s-a schimbat, astfel că iudeii au fost aceia care au pus stăpânire pe cei ce îi urau. Iudeii s-au adunat în cetățile lor, în toate provinciile împăratului Ahașveroș, ca să pună mâna pe cei ce căutau să le facă rău. Nimeni nu le-a putut sta împotrivă, căci groaza de iudei cuprinsese toate popoarele. Toți conducătorii provinciilor, satrapii, guvernatorii și slujbașii împăratului îi sprijineau pe iudei, căci îi apucase groaza de Mardoheu, fiindcă Mardoheu era renumit la palatul împăratului și-i mergea faima prin toate provinciile, deoarece el era un bărbat a cărui influență creștea tot mai mult. Iudeii au lovit cu tăișul sabiei pe toți dușmanii lor. I-au înjunghiat, i-au nimicit și le-au făcut ce-au vrut celor ce-i urau. În citadela Susa iudeii au ucis și au nimicit cinci sute de oameni, precum și pe Parșandata, Dalfon, Aspata, Porata, Adalia, Aridata, Parmașta, Arisai, Aridai și Vaizata – cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, dușmanul iudeilor – pe care i-au ucis, însă fără să se atingă de pradă. În ziua aceea, numărul celor uciși în citadela Susei a ajuns la cunoștința împăratului. Împăratul i-a zis împărătesei Estera: ‒ În citadela Susa, iudeii au ucis și au nimicit cinci sute de oameni și pe cei zece fii ai lui Haman. Ce or fi făcut oare în celelalte provincii ale împăratului? Care-ți este cererea? Ți se va împlini. Ce rugăminte mai ai? Va fi îndeplinită. Estera a zis: ‒ Dacă împăratul consideră că este bine, să se dea voie iudeilor din Susa să facă și mâine după decretul de astăzi și să-i atârne pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman. Împăratul a zis să se facă așa. S-a dat un decret în Susa, și i-au atârnat pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman. Iudeii care erau în Susa s-au strâns din nou în ziua a paisprezecea a lunii adar și au ucis, în Susa, încă trei sute de oameni, fără însă să se atingă de pradă. Restul iudeilor din provinciile împăratului s-au strâns și ei ca să-și apere viețile și au reușit să aibă parte de odihnă, scăpând de dușmanii lor. Au ucis șaptezeci și cinci de mii dintre cei ce îi urau, fără însă să se atingă de pradă. Așa s-a întâmplat în ziua a treisprezecea a lunii adar, iar în a paisprezecea zi s-au odihnit și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie. Iudeii din Susa s-au strâns și în ziua a treisprezecea a lunii, și în ziua a paisprezecea a lunii, iar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit, făcând din ea o zi de ospăț și de bucurie. De aceea iudeii de la sate au făcut din ziua a paisprezecea a lunii adar o zi de bucurie și de ospăț, o zi de sărbătoare în care prietenii își trimit daruri unii altora. Mardoheu a scris aceste detalii și a trimis scrisori tuturor iudeilor din provinciile împăratului Ahașveroș, celor de aproape și celor de departe, ca să le ceară să sărbătorească în fiecare an ziua a paisprezecea a lunii adar și ziua a cincisprezecea a aceleiași luni, ca zile în care iudeii au scăpat de dușmanii lor și ca lună în care întristarea lor s-a transformat în bucurie, iar bocetul lor – în fericire. Le-a cerut să facă din ele zile de ospăț și de bucurie și să trimită daruri atât prietenilor, cât și celor nevoiași. Iudeii au acceptat să facă ceea ce și începuseră deja și au făcut așa cum le ceruse Mardoheu în scris. Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, dușmanul tuturor iudeilor, plănuise nimicirea iudeilor, aruncând „ Purul “, adică sorțul, ca să le facă rău și să-i distrugă, însă împăratul a aflat lucrul acesta și a poruncit în scris să se întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care acesta îl pusese la cale împotriva iudeilor, și să fie spânzurat pe spânzurătoare, atât el, cât și fiii acestuia. De aceea au numit aceste zile „ Purim “, după cuvântul Pur. Astfel, datorită tuturor cuvintelor scrise în acea scrisoare și din cauza lucrurilor pe care le văzuseră și a lucrurilor cu care se confruntaseră, iudeii au hotărât, atât pentru ei, cât și pentru urmașii lor, dar și pentru toți aceia care se vor alătura poporului lor, să nu înceteze să sărbătorească aceste două zile în fiecare an, conform celor scrise și potrivit cu perioada stabilită. Zilele acestea trebuiau amintite și sărbătorite în fiecare generație, de către fiecare clan în parte, în fiecare provincie și în fiecare cetate. Zilele de „ Purim “ nu trebuiau să fie desființate niciodată din mijlocul iudeilor, iar amintirea lor nu trebuia să înceteze printre urmașii lor. Împărăteasa Estera, fata lui Abihail, și iudeul Mardoheu au scris, cu toată autoritatea, ca să reconfirme această a doua scrisoare cu privire la Purim. Mardoheu a trimis scrisori tuturor iudeilor din cele o sută douăzeci și șapte de provincii imperiale ale lui Ahașveroș. Ele conțineau cuvinte de pace și de încredere, pentru a confirma sărbătorirea acestor zile de Purim la vremea hotărâtă, așa cum iudeul Mardoheu și împărăteasa Estera stabiliseră pentru ei și așa cum ei înșiși stabiliseră, pentru ei și pentru urmașii lor, reglementări cu privire la postul lor și la strigătul lor. Porunca Esterei a reconfirmat aceste reglementări cu ocazia Purimului și a fost scrisă într-o carte. Împăratul Ahașveroș a stabilit un tribut asupra țării și asupra insulelor mării. Toate faptele care au arătat puterea și realizările lui, precum și amănunte despre măreția lui Mardoheu, cel promovat de împărat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor împăraților Mediei și Persiei“? Iudeul Mardoheu era al doilea în rang după împăratul Ahașveroș și era renumit printre iudei, fiind prețuit de mulțimea fraților săi, pentru că a căutat binele poporului său și a mijlocit pentru pacea întregului său neam. Era un om în țara Uț, al cărui nume era Iov. Omul acesta era integru și drept. El se temea de Dumnezeu și se ferea de rău. I s-au născut șapte fii și trei fete. El avea șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgărițe și un număr mare de servitori. Era cel mai însemnat om dintre toți fiii Estului. Fiii lui obișnuiau să meargă unii la alții și să țină, pe rând, câte un ospăț în casa fiecăruia. Ei le chemau și pe cele trei surori ale lor ca să mănânce și să bea împreună cu ei. Când zilele fiecărui ospăț ajungeau la sfârșit, Iov îi chema și îi sfințea. El se scula dimineață devreme și aducea arderi-de-tot pentru fiecare dintre ei, zicând: „Poate că fiii mei au păcătuit și L-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor“. Așa făcea Iov în fiecare zi. Într-o zi, fiii lui Dumnezeu au venit pentru a se înfățișa înaintea Domnului. Satan a venit și el în mijlocul lor. Domnul l-a întrebat pe Satan: ‒ De unde vii? Satan i-a răspuns Domnului și a zis: ‒ De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe întinsul lui. Domnul l-a întrebat pe Satan: ‒ Te-ai uitat la slujitorul Meu Iov? Nu mai este nimeni ca el pe pământ, un om integru, drept, care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Atunci Satan I-a răspuns Domnului și a zis: ‒ Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu ai pus tu un gard de protecție în jurul lui, în jurul casei lui și în jurul a tot ce este al lui? Tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și averile lui i s-au înmulțit în țară. Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de tot ce are, și vei vedea dacă nu Te va blestema în față. Domnul i-a zis lui Satan: ‒ Iată, îți dau pe mână tot ceea ce are, numai asupra lui să nu-ți întinzi mâna! Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului. Într-o zi, în timp ce fiii și fiicele sale mâncau și beau vin în casa fratelui lor, cel întâi născut, a venit la Iov un mesager care i-a zis: „În timp ce boii tăi erau la plug, iar măgărițele pășteau lângă ei, niște șabeeni s-au năpustit asupra lor, i-au luat, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuțișul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez“. În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul și i-a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din ceruri și a ars oile și slujitorii și i-a nimicit. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez“. În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul și i-a zis: „Niște caldeeni, împărțiți în trei cete, au năvălit, ți-au luat cămilele, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuțișul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez“. În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul și i-a zis: „Fiii și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor mai mare, întâiul născut. Și iată că un vânt puternic a suflat dinspre deșert, a izbit în cele patru colțuri ale casei și, astfel, casa s-a prăbușit peste tineri și au murit. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez“. Atunci Iov s-a ridicat, și-a sfâșiat mantia și și-a ras capul. Apoi s-a aruncat la pământ, s-a închinat și a zis: „Gol am ieșit din pântecul mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat!“. În toate acestea Iov n-a păcătuit și n-a pus nenorocirea pe seama lui Dumnezeu. Într-o altă zi, fiii lui Dumnezeu au venit pentru a se înfățișa înaintea Domnului. Satan a venit și el în mijlocul lor pentru a se înfățișa înaintea Domnului. Domnul l-a întrebat pe Satan: ‒ De unde vii? Satan I-a răspuns, zicând: ‒ De la cutreierarea pământului și de la plimbarea făcută pe el. Domnul l-a întrebat pe Satan: ‒ L-ai văzut pe slujitorul Meu Iov? Nu mai este nimeni ca el pe pământ, un om integru și drept, care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Chiar și acum, el rămâne neclintit în integritatea lui, deși M-ai instigat împotriva lui ca să-l distrug fără motiv. Atunci Satan I-a răspuns Domnului, zicând: ‒ Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viața sa. Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de oasele lui și de carnea lui, și vei vedea dacă nu Te va blestema în față! Domnul i-a zis lui Satan: ‒ Iată, ți-l dau pe mână, numai cruță-i viața! Satan a ieșit din prezența Domnului și l-a lovit pe Iov cu bube dureroase din talpa piciorului până-n creștetul capului. Iov a luat un ciob de lut cu care să se scarpine și s-a așezat în cenușă. Atunci soția lui i-a zis: ‒ Încă rămâi neclintit în integritatea ta? Blestemă-L pe Dumnezeu și mori! El i-a răspuns: ‒ Vorbești ca o femeie nebună. Ce! Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul? În toate acestea Iov nu a păcătuit deloc cu buzele sale. Trei prieteni de-ai lui Iov, și anume temanitul Elifaz, șuhitul Bildad și naamatitul Țofar, au auzit de nenorocirea care s-a abătut asupra lui și s-au înțeles să meargă împreună la el, ca să-l compătimească și să-l consoleze. Ridicându-și ochii de departe, nu l-au mai recunoscut. Ei și-au ridicat glasul și au plâns. Fiecare și-a sfâșiat mantia și au aruncat cu țărână spre cer, deasupra capetelor lor. Apoi s-au așezat lângă el, pe pământ, timp de șapte zile și șapte nopți. Ei nu i-au spus niciun cuvânt, căci vedeau că durerea îi era foarte mare. După toate acestea, Iov și-a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut. Iov a zis: „Să piară ziua în care m-am născut și noaptea în care s-a zis: «S-a zămislit un băiat!». Să fie schimbată în întuneric ziua aceea! Fie ca Dumnezeu să nu Se îngrijească de ea din Ceruri, iar lumina să nu strălucească peste ea! S-o învăluie negura și umbra morții; s-o acopere un nor; s-o înspăimânte umbrele din timpul zilei! Noaptea aceea! S-o cuprindă bezna! Să nu fie inclusă în zilele anului; să nu fie numărată între luni! Iată! Noaptea aceea să fie stearpă; să nu se audă niciun strigăt de bucurie în ea! Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele, de cei ce sunt pregătiți să întărâte leviatanul! Să se întunece stelele din amurgul ei; să aștepte lumina, dar în zadar. Să nu vadă pleoapele zorilor, pentru că n-a închis ușile pântecului mamei mele și n-a ascuns necazul de ochii mei. De ce n-am murit la naștere și n-am pierit când am ieșit din pântec? De ce au fost genunchi care să mă primească și sâni care să mă alăpteze? Acum aș fi stat culcat și liniștit, aș fi dormit și m-aș fi odihnit cu împărații și sfetnicii pământului, care și-au construit morminte impresionante, cu prinții care au avut aur și care și-au umplut casele cu argint. Sau de ce n-am fost îngropat ca un avorton, ca un prunc care niciodată n-a văzut lumina? Acolo, cei răi nu te mai tulbură, și acolo, cei obosiți se odihnesc. Acolo, prizonierii se bucură și nu mai aud glasul asupritorului. Cel mic și cel mare sunt acolo, iar sclavul este liber de stăpânii lui. De ce i se dă lumină celui nenorocit și viață celui cu amărăciune în suflet, celor care tânjesc după moarte, dar care nu mai vine, care o caută mai mult decât pe o comoară ascunsă, celor care nu mai pot de bucurie și de veselie când găsesc mormântul, omului a cărui cale este ascunsă și pe care Dumnezeu l-a îngrădit de jur împrejur? Căci suspinul meu vine înaintea pâinii mele și gemetele mi se varsă ca apa. Lucrul de care mă îngrozeam foarte tare a venit asupra mea, și lucrul de care îmi era frică a venit peste mine. N-am nici pace, nici liniște și nici odihnă, iar tulburarea a venit peste mine“. Atunci Elifaz, temanitul, a răspuns și a zis: „Dacă ar îndrăzni cineva să-ți vorbească, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă? Iată că tu i-ai învățat pe mulți și ai întărit mâinile slăbite. Cuvintele tale i-au ridicat pe cei ce se clătinau și au întărit genunchii care se îndoiau. Dar acum necazul a venit asupra ta și ești supărat; te atinge și ești îngrozit. Nu este oare teama de Dumnezeu încrederea ta, iar curăția căilor tale speranța ta? Te rog, adu-ți aminte! A pierit vreodată un om nevinovat? Sau unde au fost nimiciți cei drepți? După cum am văzut eu, cei care ară nelegiuirea și seamănă necazul, le culeg roadele. Suflarea lui Dumnezeu îi nimicește, iar izbucnirea mâniei Sale îi distruge. Urletul leului, glasul leului fioros și colții leilor tineri sunt zdrobiți. Leul cel puternic piere din lipsă de pradă, iar puii leoaicei sunt risipiți. Mi s-a spus un cuvânt pe ascuns, urechea mea a auzit o șoaptă. În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor avute noaptea, când oamenii sunt cuprinși de un somn adânc, m-au cuprins groaza și tremurul; groaza a făcut să-mi tremure toate oasele. Un duh a trecut prin fața mea; atunci părul de pe trup mi s-a zbârlit. S-a oprit, dar nu i-am putut desluși chipul; înfățișarea cuiva era înaintea ochilor mei. Și am auzit un glas care șoptea: «Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Poate el să fie curat înaintea Creatorului său? Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi și găsește greșeli chiar și la îngerii Săi, cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut, ale căror temelii sunt în țărână și care sunt striviți mai ușor decât o molie. De dimineață până seara sunt zdrobiți; pier și sunt dați uitării pentru totdeauna. Nu le este smulsă oare funia cortului lor? Ei mor, însă fără să fi dobândit înțelepciune». Strigă! Îți va răspunde cineva? Spre care dintre cei sfinți te vei întoarce? Mânia îl omoară pe nebun, iar invidia îl ucide pe cel nesăbuit. L-am văzut pe cel nebun prinzând rădăcini și imediat i-am blestemat locuința. Copiii săi sunt departe de a fi în siguranță, sunt zdrobiți la poartă și nu este nimeni să-i scape. Cel flămând îi mănâncă secerișul, adunându-l chiar dintre spini, iar cel însetat râvnește bogăția lui. Pentru că nenorocirea nu iese din țărână și necazul nu răsare din pământ. Totuși, omul este născut pentru necaz, tot așa cum scânteia este născută pentru zbor. În ce mă privește, eu Îl voi căuta pe Dumnezeu și lui Dumnezeu Îi voi spune cauza mea. El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr. El dă ploaie pe fața pământului și trimite ape pe câmpie. Îi înalță pe cei smeriți și celor în necaz le dă siguranță. El strică planurile celor vicleni și, astfel, mâinile lor nu au succes. El îi prinde pe cei înțelepți în viclenia lor, iar planurile celor înșelători sunt zădărnicite. Ziua sunt în întuneric, iar la amiază bâjbâie ca în timpul nopții. Îl scapă pe nevoiaș de sabia gurii lor și din mâna celui puternic. Astfel, cel sărac are speranță, iar nedreptății i se închide gura. Iată, ferice de omul pe care-l mustră Dumnezeu! Prin urmare, nu disprețui disciplinarea Celui Atotputernic! El rănește, însă tot El leagă rana, El zdrobește, însă tot mâinile Lui vindecă. Din șase necazuri te va scăpa și nici în al șaptelea nu te va atinge niciun rău. Te va scăpa de la moarte în timp de foamete și de lovitura sabiei în timp de război. Vei fi adăpostit de biciul limbii și nu te vei teme când va veni nenorocirea. Vei râde înaintea nenorocirii și a foametei și nu te vei teme de vietățile pământului. Pentru că vei face legământ cu pietrele câmpului, și vietățile câmpului vor trăi în pace cu tine. Îți vei ști cortul în siguranță și, când îți vei căuta lucrurile, nu vei găsi nimic lipsă. Vei ști că urmașii tăi vor fi numeroși, și odraslele tale vor fi ca iarba pământului. Vei intra în mormânt înaintat în vârstă, ca un snop de grâu treierat la vremea lui. Iată că noi am cercetat aceasta și așa este! Ascultă și să știi aceasta pentru tine însuți!“. Iov a zis: „O, dacă mi s-ar putea cântări durerea și dacă mi-ar fi pusă în talere întreaga nenorocire! Ar fi mai grele decât nisipul mării; de aceea mi-au fost atât de nesăbuite cuvintele. Căci săgețile Celui Atotputernic m-au străpuns, iar duhul meu le bea otrava. Spaimele lui Dumnezeu se înșiruie împotriva mea. Oare rage măgarul sălbatic când are iarbă sau mugește boul când are nutreț? Se mănâncă oare fără sare ceea ce nu are gust? Are vreun gust albușul de ou? Refuz să mă ating de așa ceva; ele sunt ca o mâncare stricată. Cine îmi va îndeplini cererea? O, de mi-ar împlini Dumnezeu speranța! De-ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, să-Și întindă mâna și să mă nimicească! Atunci mi-ar rămâne totuși o mângâiere și m-aș bucura, în durerea care nu se mai termină, că n-am încălcat cuvintele Celui Sfânt. Ce putere mai am ca să mai aștept? Care mi-e sfârșitul ca să mai am răbdare? Am eu puterea pietrei? Este oare de bronz carnea mea? N-am rămas eu oare fără niciun ajutor în mine și n-a fost alungată orice înțelepciune de la mine? Cel ce renunță la bunătate față de prietenul său, părăsește teama de Cel Atotputernic. Frații mei s-au arătat înșelători ca un pârâu, ca torentul pârâurilor care se revarsă, care sunt tulburi din cauza gheții în care stă ascunsă zăpada. Când se-ncălzește vremea, pârâurile seacă și când este cald, ele dispar din locul lor. Caravanele se întorc din drumul lor; înaintează în pustietate și pier. Caravanele din Tema se uită cu atenție; călătorii din Șeba le așteaptă cu nerăbdare. Sunt rușinați însă pentru că s-au încrezut în ele; ajung acolo doar ca să fie dezamăgiți. Ca ele sunteți și voi pentru mine: îmi vedeți spaima și vă temeți. Am zis eu vreodată: «Faceți-mi un dar!» sau: «Dați-mi o răsplată din averea voastră!» sau: «Scăpați-mă din mâna vreunui dușman!» sau: «Răscumpărați-mă din mâna vreunui om groaznic!»? Învățați-mă și voi tăcea, arătați-mi unde am greșit. Cât de dureroase sunt cuvintele drepte! Dar ce dovedește mustrarea voastră? Vreți să mă mustrați pentru cuvintele mele și să luați drept vânt cuvintele celui disperat? Voi îl faceți pe orfan să cadă și vă vindeți chiar și prietenul! Dar acum uitați-vă la mine, vă rog! Oare vă voi minți în față? Întoarceți-vă, nu fiți nedrepți! Întoarceți-vă, este vorba despre dreptatea mea! Este vreo nedreptate pe limba mea? Nu deosebește cerul gurii mele ce este rău? Oare nu muncește omul din greu pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale unui zilier? Ca un sclav care tânjește după umbră, sau ca un zilier care își așteaptă plata, așa am moștenit și eu luni de deșertăciune și mi s-au dat nopți de necaz. Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?». Dar noaptea e așa de lungă și sunt sătul de frământări până în zori. Carnea îmi este acoperită de viermi și de coji pământii; pielea îmi crapă și supurează. Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și se sfârșesc fără speranță. Adu-Ți aminte, Dumnezeule, că viața mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea binele. Ochiul care mă privește nu mă va mai vedea; ochii Tăi vor fi asupra mea, dar eu nu voi mai fi. Ca norul care se risipește și trece, tot așa cel ce coboară în Locuința Morților nu se va mai ridica. Nu se va mai întoarce la casa lui și nu-și va mai cunoaște locul. De aceea eu nu voi tăcea, ci, în necazul duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge! Sunt eu Marea sau un monstru al mării, de ai pus o strajă în jurul meu? Când zic: «Patul meu mă va mângâia și așternutul îmi va alina plângerea!», atunci Tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești cu vedenii. Așa că aș alege mai bine sugrumarea, mai bine moartea, decât aceste oase. Le disprețuiesc…! Nu voi trăi în veci! Lasă-mă, căci doar o suflare îmi sunt zilele! Ce este omul, ca să-l apreciezi și să-ți îndrepți inima spre el, să-l cercetezi în fiecare dimineață și să-l încerci în orice clipă? Nu vei înceta oare să te mai uiți la mine și să mă lași astfel singur, măcar până-mi înghit saliva? Dacă am păcătuit, ce Ți-am făcut Ție, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat drept țintă? Am devenit o povară pentru Tine? De ce nu-mi ierți fărădelegea și nu-mi dai la o parte nelegiuirea? Căci acum mă voi culca în țărână, mă vei căuta, dar nu voi mai fi“. Atunci Bildad, șuhitul, a răspuns și a zis: „Până când vei mai vorbi aceste lucruri și până când vor fi cuvintele tale ca un vânt măreț? Oare va perverti Dumnezeu judecata? Va perverti Cel Atotputernic dreptatea? Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, El i-a pedepsit pentru fărădelegea lor. Dacă Îl cauți pe Dumnezeu, dacă tu cauți bunăvoința Celui Atotputernic, dacă ești curat și drept, cu siguranță El Însuși te va apăra și-ți va da înapoi locuința dreptății tale. Deși începutul tău a fost neînsemnat, zilele tale de pe urmă vor fi prospere. Întreabă, te rog, generația dinainte și află căutările strămoșilor lor, pentru că noi suntem doar de ieri și nu știm nimic, iar zilele noastre pe pământ sunt doar o umbră. Oare nu te vor învăța ei, și nu-ți vor spune și nu vor scoate ei cuvinte din inima lor? Crește papirusul unde nu este mlaștină? Crește trestia unde nu este apă? Pe când este încă verde și netăiată, se usucă mai repede decât iarba. Așa sunt căile tuturor celor ce-L uită pe Dumnezeu; așa piere speranța celui lipsit de evlavie. Încrederea lui este ca un fir subțire, și sprijinul lui este ca pânza unui păianjen. Se sprijină pe casa lui, dar ea nu este tare; se prinde de ea, dar ea nu ține. El este ca o plantă plină de sevă în fața soarelui, care își întinde ramurile peste grădină. Își țese rădăcinile printre pietre, caută un loc între stânci. Dar când este smulsă din locul ei, acesta se leapădă de ea, zicând: «Nu te-am văzut niciodată!». Iată, aceasta este bucuria căii ei; iar din pământ vor răsări altele. Iată că Dumnezeu nu-l va respinge pe cel integru, nici nu va da putere mâinilor răufăcătorilor. El va umple din nou cu râsete gura ta, și va așeza strigăte de bucurie pe buzele tale. Cei ce te urăsc vor fi îmbrăcați în rușine, iar cortul celor răi nu va mai fi“. Iov a răspuns și a zis: „Da, știu că așa este, dar poate un om să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Dacă s-ar certa cineva cu El, din o mie de întrebări, nu I-ar putea răspunde nici măcar la una. El are o inimă înțeleaptă și o putere mare. Cine I s-a împotrivit și a rămas teafăr? El mută munții fără ca aceștia să știe, când îi răstoarnă în mânia Sa. El face să se cutremure pământul din locul lui, și stâlpii lui tremură. El vorbește soarelui, iar acesta nu mai răsare; El pecetluiește lumina stelelor. El singur întinde cerurile și calcă pe valurile mării. El a făcut Ursul și Orionul, Pleiadele și constelațiile sudului. El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr. Iată, El trece pe lângă mine și nu-L pot vedea, trece și nu-mi dau seama. Iată, când El smulge ceva, cine-L poate opri? Cine-I poate spune: «Ce faci?». Dumnezeu nu-Și întoarce mânia; chiar și ajutoarele lui Rahab Îi sunt supuse. Deci, cum pot eu să-I răspund, cum pot să-mi aleg cuvintele înaintea Lui? Chiar dacă aș fi drept, nu I-aș putea răspunde, nu pot decât să caut bunăvoință la Judecătorul meu. Dacă L-aș chema la judecată și mi-ar răspunde, n-aș crede că mi-a ascultat glasul. El mă zdrobește printr-o furtună și-mi înmulțește rănile fără motiv. Nu mă lasă să-mi trag suflarea, ci mă satură cu lucruri amare. Dacă este vorba de putere, iată, El este puternic. Dacă este vorba de judecată, cine mă va convoca? Chiar dacă aș fi drept, gura mea mă va condamna; oricât de integru aș fi, El mă va dovedi vinovat. Sunt integru. Nu-mi pasă de mine. Îmi disprețuiesc viața. Mi-e totuna. De aceea zic: «El îl nimicește și pe cel integru și pe cel rău». Și măcar de-ar aduce biciul imediat moartea… dar El Își bate joc de durerea celui nevinovat. Când o țară este dată pe mâna celui rău, El acoperă ochii judecătorilor ei. Dacă nu El, atunci cine? Zilele mele sunt mai iuți decât alergătorul; zboară fără să fi văzut binele. Trec ca o luntre de papirus pe apă, ca un vultur care se repede asupra prăzii. Dacă zic: «Îmi voi uita plângerea, îmi voi schimba înfățișarea și voi fi voios», atunci sunt îngrozit de toate durerile mele, pentru că știu că nu mă vei găsi nevinovat. Dacă tot voi fi condamnat, de ce să mă mai trudesc degeaba? Chiar dacă m-aș spăla cu apa zăpezii și mi-aș curăța mâinile cu leșie, Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi și hainele de mine. Căci El nu este un om ca mine, ca să-I răspund, ca să mergem împreună la judecată. Și nu se află nici măcar un mijlocitor între noi, care să-și pună mâinile peste noi amândoi, ca astfel El să-Și dea la o parte nuiaua și să nu mă mai înspăimânte cu groaza Lui. Atunci aș vorbi fără să mă mai tem de El, însă nu așa mi se întâmplă. Sunt dezgustat de viața mea. De aceea voi da frâu liber plângerii mele, voi vorbi din amărăciunea sufletului meu. Îi voi spune lui Dumnezeu: «Nu mă condamna! Fă-mă să înțeleg de ce Te cerți cu mine! Îți place să asuprești, să disprețuiești lucrarea mâinilor Tale, în timp ce faci să strălucească sfaturile celor răi? Ai Tu ochi de carne? Vezi Tu așa cum vede un om? Sunt zilele Tale ca zilele omului sau anii Tăi ca anii lui, ca să-mi cauți nelegiuirea și să-mi cercetezi păcatul, deși Tu știi că sunt nevinovat și că nimeni nu poate scăpa din mâna Ta? Mâinile Tale m-au modelat și m-au făcut, iar acum te întorci să mă distrugi? Adu-Ți aminte, Te rog, că m-ai făcut ca pe lut! Vrei acum să mă faci din nou țărână? N-ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele și închegat ca brânza? M-ai îmbrăcat cu piele și cu carne și m-ai împletit cu oase și cu tendoane. Mi-ai dat viață și mi-ai arătat îndurare, iar purtarea Ta de grijă mi-a păzit duhul. Iată, totuși, ce ai ascuns în inima Ta și ce știu că aveai de gând: ca, dacă păcătuiesc, să mă urmărești și să nu-mi ierți nelegiuirea. Dacă sunt rău, vai de mine! Dacă sunt drept, nu-mi pot înălța capul, pentru că sunt plin de rușine și conștient de necazul meu. Dacă mă ridic, mă vânezi ca pe un leu și iarăși Îți arăți marea Ta putere împotriva mea. Aduci mai mulți martori împotriva mea, mânia Ta crește față de mine și mă lovești cu o mulțime de necazuri. De ce m-ai scos din pântec? O, de-aș fi murit înainte să mă vadă cineva! Aș fi ca și cum n-aș fi fost, purtat din pântec drept în mormânt. Oare nu-mi sunt puține zilele? Oprește-te și lasă-mă singur, să am puțină mângâiere înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere, în țara întunericului și a umbrei morții, în țara nopții întunecate, a umbrei morții și a dezordinii, unde chiar și lumina este precum întunericul!»“. Atunci Țofar, naamatitul, a răspuns și a zis: „Să rămână tot acest potop de cuvinte fără răspuns și toate aceste vorbe multe să fie o dovadă a dreptății? Crezi că flecăreala ta va închide gura altora și că-ți vei bate joc de alții fără să te mustre nimeni? Tu zici: «Învățătura mea este curată și sunt integru în ochii Tăi!». O, de ar vorbi Dumnezeu și Și-ar deschide gura împotriva ta, ca să-ți arate tainele înțelepciunii! Căci înțelepciunea are două fețe. Atunci ai ști că Dumnezeu ți-a iertat câte ceva din nelegiuirea ta. Poți tu să descoperi taina lui Dumnezeu? Poți tu să descoperi limita Celui Atotputernic? Ea este cât înălțimile cerurilor – ce poți face? Ea este mai adâncă decât Locuința Morților – ce poți ști? Întinderea lor este mai lungă decât pământul și mai largă decât marea. Dacă El trece și închide și cheamă la judecată, cine-L poate opri? Căci El îi cunoaște pe oamenii înșelători, iar când vede nelegiuirea, oare nu va ține cont? Dar omul nebun va deveni înțelept, când mânzul măgarului sălbatic se va naște om! Dacă îți vei îndrepta inima și îți vei ridica mâinile spre El, dacă vei înlătura nelegiuirea din mâna ta și nu vei lăsa nedreptatea să locuiască în corturile tale, atunci, când îți vei ridica fața, vei fi nevinovat; vei fi tare și nu te vei teme. Îți vei uita necazul și-ți vei aminti de el ca de niște ape care s-au scurs. Viața va fi mai strălucitoare decât amiaza; deși este întuneric, acesta va fi ca dimineața. Vei fi încrezător pentru că va fi speranță; vei fi păzit și te vei odihni în siguranță. Te vei culca, și nimeni nu te va înspăimânta; mulți vor căuta bunăvoința ta. Dar ochii celor răi se vor închide. Orice cale de scăpare va fi pierdută pentru ei, iar speranța lor va fi să-și dea ultima suflare“. Iov a zis: „Cu siguranță, voi sunteți glasul celor mulți și înțelepciunea va muri odată cu voi. Am și eu minte la fel ca voi, nu sunt mai prejos decât voi. Cine nu știe toate aceste lucruri? Am ajuns de râsul prietenilor mei, eu, care L-am chemat pe Dumnezeu și mi-a răspuns; am ajuns de râs, eu, cel drept și integru. O nenorocire, de care râd cei ce o duc bine, este pregătită pentru cei cărora le alunecă piciorul. Corturile tâlharilor sunt în pace și cei ce-L mânie pe Dumnezeu sunt în siguranță, purtându-și zeul în mâini. Dar întreabă animalele, și te vor învăța și păsările cerului, iar ele îți vor spune; sau plânge-te pământului, și el te va învăța, și peștilor mării, iar ei îți vor istorisi. Care dintre toate acestea nu știe că mâna Domnului le-a făcut? În mâna Sa se află sufletul a tot ce este viu și suflarea oricărui trup omenesc. Oare nu distinge urechea cuvintele, și nu gustă cerul gurii mâncarea? Înțelepciunea este la cei în vârstă, iar priceperea în lungimea zilelor. La Dumnezeu se află înțelepciunea și puterea; sfatul și priceperea sunt ale Lui. Iată, ce dărâmă El, nu poate fi reconstruit. Când El închide un om, acesta nu poate fi eliberat. Iată, El oprește apele și totul se usucă; când El le dă drumul, acestea devastează țara. Ale Lui sunt puterea și înțelepciunea; cel înșelat și cel ce înșală sunt sub stăpânirea Lui. El îi duce pe sfetnici desculți și îi face nebuni pe judecători. El desface funia împăraților și le pune o frânghie în jurul coapselor. El îi duce pe preoți desculți și îi răstoarnă pe cei puternici. El închide gura celor demni de încredere și le ia discernământul celor bătrâni. El revarsă dispreț asupra nobililor și îl dezarmează pe cel puternic. El descoperă adâncimile întunericului și aduce la lumină umbra morții. El înalță națiunile și tot El le distruge, El le face să crească și tot El le împrăștie. El ia mintea conducătorilor pământului și-i face să rătăcească printr-o pustietate fără drum. Bâjbâie în întuneric fără lumină, se clatină ca un om beat. Iată, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea a auzit și a înțeles. Ce știți voi știu și eu; nu sunt mai prejos decât voi. Dar vreau să vorbesc Celui Atotputernic, vreau să-mi apăr cauza înaintea lui Dumnezeu! Dar voi sunteți unii care împroșcați cu minciuni. Sunteți cu toții niște doctori de nimic. Mai bine ați fi tăcut! Așa ați fi arătat înțelepciune. Ascultați apărarea mea și fiți atenți la argumentele buzelor mele! Veți vorbi cu nedreptate pentru Dumnezeu și veți vorbi cu înșelăciune pentru El? Îi veți ține partea? Doar nu Îi veți lua apărarea lui Dumnezeu! Va fi oare bine de voi când vă va cerceta? Sau vreți să-L înșelați așa cum înșelați un om? Cu siguranță vă va mustra dacă, în secret, Îi țineți partea. Oare nu vă va înspăimânta măreția Lui? Nu va cădea peste voi groaza Lui? Cugetările voastre sunt proverbe de cenușă; apărările voastre sunt apărări de lut. Tăceți și lăsați-mă să vorbesc, indiferent ce mi s-ar întâmpla! De ce să-mi iau carnea în dinți și să-mi pun viața în propriile mâini? Iată, chiar dacă mă va ucide, tot îmi voi pune speranța în El. Da, îmi voi apăra căile în fața Lui. Mai mult, aceasta va fi spre eliberarea mea, căci cel lipsit de evlavie nu poate veni înaintea Lui. Ascultați cu atenție cuvintele mele și plecați-vă urechile la cuvântarea mea! Iată că mi-am pregătit apărarea; știu că am dreptate. Cine poate să mă acuze? Dacă va face cineva lucrul acesta, atunci voi tăcea și voi muri. Dumnezeule, dă-mi doar două lucruri și nu mă voi ascunde de fața Ta: ridică-Ți mâna de pe mine și nu mai lăsa groaza Ta să mă înspăimânte. Apoi cheamă-mă, iar eu voi răspunde; sau lasă-mă să vorbesc, și răspunde-mi Tu. Cât de multe sunt nelegiuirile și păcatele mele? Arată-mi fărădelegile și păcatul meu! De ce-Ți ascunzi fața și mă consideri un dușman? Vrei să îngrozești o frunză suflată de vânt și să urmărești un pai uscat? Căci scrii lucruri amare împotriva mea și mă faci să moștenesc nelegiuirile tinereții mele. Îmi pui picioarele în butuci, îmi urmărești toate căile și însemnezi tălpile picioarelor mele. În felul acesta trupul mi se destramă ca un lucru putred, ca o haină mâncată de molii. Cel născut din femeie, omul, are zile puține și pline de necaz. Răsare ca o floare și se usucă; fuge ca o umbră și nu rămâne. Ai Tu ochii ațintiți asupra unui astfel de om? Mă chemi Tu la judecată cu Tine? Cine poate scoate ceva curat din ceva necurat? Nimeni! Zilele omului sunt hotărâte. Tu cunoști numărul lunilor lui și i-ai stabilit limite pe care nu le poate trece. Așa că întoarce-Ți privirea de la el și lasă-l, în timp ce se bucură ca un zilier de ziua lui. Căci, pentru un copac, mai este speranță: dacă este tăiat, el continuă să înmugurească, și lăstarii lui nu încetează să crească. Deși rădăcina îi îmbătrânește în pământ și-i piere trunchiul în țărână, la ivirea apei va înmuguri și va da ramuri ca o plantă. Ființa umană însă, când moare, își pierde toată vlaga; omul, după ce își dă ultima suflare, nu mai este. Așa cum apele se evaporă din mare, iar râul seacă și se usucă, tot așa omul se culcă și nu se mai ridică; cât vor fi cerurile nu se mai trezește, nici nu se mai scoală din somnul lui. O, de m-ai ascunde în Locuința Morților, de m-ai acoperi până Îți trece mânia și de mi-ai hotărî o vreme când să-Ți amintești de mine! Dacă un om moare, va trăi el din nou? În toate zilele muncii mele grele, aș aștepta până ar veni schimbarea trupului meu. Atunci m-ai chema și Ți-aș răspunde; ai tânji după lucrarea mâinilor Tale. Atunci mi-ai număra pașii și nu mi-ai urmări păcatul. Ai sigila fărădelegea mea într-un sac și mi-ai acoperi nelegiuirea. Dar, așa cum munții cad și se surpă, iar stânca este mutată din locul ei și așa cum apa sapă în piatră, iar torenții spală pământul, tot așa distrugi Tu speranța omului. Îl învingi pentru totdeauna și el se duce; îi schimbi înfățișarea și apoi îl alungi. Dacă fiii lui sunt onorați, el nu știe, iar dacă sunt înjosiți, el nu vede. El simte doar durerea trupului său și bocește doar pentru sine“. Atunci Elifaz, temanitul, a răspuns și a zis: „Răspunde oare înțeleptul cu o cunoștință deșartă și își umple pântecul cu vântul de est? Să se apere folosind cuvinte nefolositoare sau o vorbire fără de folos? Tu dai la o parte chiar și teama de Dumnezeu și împiedici cugetarea înaintea lui Dumnezeu. Căci nelegiuirea ta îți învață gura, și ai ales limba celor vicleni. Gura ta te condamnă, nu eu, buzele tale mărturisesc împotriva ta. Crezi că tu te-ai născut primul între oameni? Ai fost adus pe lume înaintea dealurilor? Ai fost tu la sfatul lui Dumnezeu? Tu ești singurul care are înțelepciune? Ce cunoști tu, și noi să nu cunoaștem? Ce înțelegi tu, iar noi să nu putem? Între noi sunt oameni cu părul cărunt, oameni mai bătrâni chiar decât tatăl tău. Sunt prea neînsemnate pentru tine mângâierile lui Dumnezeu sau cuvintele care ți-au fost spuse cu blândețe? De ce îți îndepărtezi inima? Și ce înseamnă strălucirea ochilor tăi, de îți întărâți duhul împotriva lui Dumnezeu și lași să-ți iasă din gură astfel de cuvinte? Ce este omul, ca să poată fi curat, și cel născut din femeie, ca să fie drept? Dacă Dumnezeu nu Se încrede nici în sfinții Săi și nici chiar cerurile nu sunt curate în ochii Săi, cu atât mai puțin omul dezgustător și corupt, care bea nedreptatea ca pe apă. Îți voi explica; ascultă-mă și îți voi istorisi ceea ce am văzut, ceea ce au istorisit oamenii înțelepți, care nu au ascuns nimic din ce le-au spus strămoșii lor, pentru că doar lor le-a fost dată țara și niciun străin n-a trecut printre ei. Cel rău se chinuie în durere, în toate zilele vieții sale, iar cel înspăimântător, în numărul de ani păstrați pentru el. Zgomote îngrozitoare îi umplu urechile; când toate par bine, tâlharii îl atacă. El nu crede că se va întoarce din întuneric; este însemnat pentru sabie. Aleargă încoace și încolo după pâine, zicând: «Unde este?». Știe că ziua întunericului este aproape. Necazul și neliniștea îl înspăimântă, se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă, căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu și s-a mândrit înaintea Celui Atotputernic; a alergat cu încăpățânare împotriva Lui, cu grosimea marginilor scuturilor lui. Pentru că și-a acoperit fața cu grăsime și a adunat osânză pe coapse, va locui în cetăți distruse, în case nelocuite, pregătite să ajungă un morman de pietre. Nu va mai fi bogat, nu-i va mai rămâne averea, și avuția lui nu va mai împânzi țara. Nu va scăpa de întuneric; o flacără îi va usca mlădițele și suflarea gurii lui Dumnezeu îl va îndepărta. Să nu se înșele încrezându-se în deșertăciune, căci deșertăciunea îi va fi răsplata. Va fi răsplătit înainte de vreme și mlădițele lui nu vor înverzi. El va fi ca o viță ai cărei struguri necopți au fost scuturați, și ca un măslin ale cărui flori au căzut. Căci mulțimea celor lipsiți de evlavie va ajunge fără copii și focul va devora corturile celor ce acceptă mita. Ei creează necaz și dau naștere la nelegiuire; pântecul lor pregătește înșelătoria“. Iov a răspuns și a zis: „Am auzit multe lucruri ca acestea! Sunteți cu toții niște mângâietori jalnici! Oare vor avea sfârșit aceste vorbe în vânt? Sau ce îți dă imbold când răspunzi? Și eu aș putea vorbi ca voi, dacă ați fi în locul meu. Aș ține cuvântări alese împotriva voastră și aș da din cap înaintea voastră. Dar gura mea v-ar încuraja, iar mângâierea buzelor mele v-ar alina. Totuși, dacă vorbesc, nu mi se micșorează durerea, iar dacă tac, cât din ea pleacă de la mine? Dar acum El m-a lăsat fără puteri. Tu i-ai distrus pe toți apropiații mei. M-ai epuizat, și lucrul acesta stă ca mărturie. Slăbiciunea mea se ridică împotriva mea și mă învinuiește. El mă sfâșie și mă asuprește, în mânia Lui, scrâșnește din dinți împotriva mea. Dușmanul meu mă străpunge cu privirea lui. Oamenii își deschid gura împotriva mea, mă bat peste obraji cu dispreț și se unesc împotriva mea. Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celui nelegiuit și mă aruncă în brațele celor răi. Eram în pace, dar El m-a scuturat, m-a apucat de ceafă și m-a zdrobit; m-a luat drept țintă. Arcașii Lui m-au înconjurat. El îmi străpunge rinichii fără milă și-mi varsă fierea pe pământ. Mă frânge bucată cu bucată, Se năpustește asupra mea ca un viteaz. Mi-am cusut o pânză de sac pe piele și mi-am plecat capul în țărână. Fața îmi este roșie de plâns, iar pe pleoapele mele este umbra morții, deși în mâinile mele nu este violență și rugăciunea mea este curată. Pământule, nu-mi acoperi sângele! Strigătul meu să nu găsească loc de odihnă! Chiar acum, iată că martorul meu este în ceruri; apărătorul meu este în înălțimi. Prietenii mei râd de mine, iar ochii mei varsă lacrimi către Dumnezeu. Mijlocitorul pledează pentru om înaintea lui Dumnezeu, ca un fiu al omului pentru prietenul său. Căci în anii care vin mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi întoarce. Duhul meu este zdrobit; zilele mele se sting; mă așteaptă mormintele. Nu sunt batjocoritori în jurul meu? Ochii mei trebuie să privească la răzvrătirea lor. Te rog, pledează pentru mine! Cine altcineva ar putea garanta pentru mine? Pentru că le-ai închis mințile ca să nu înțeleagă, de aceea nu-i vei lăsa să triumfe. Copiilor celui ce-și trădează prietenii pentru câștig, li se vor închide ochii. El m-a făcut de batjocură printre oameni, și am devenit unul în fața căruia se scuipă. Ochii mi se-ntunecă de durere și toate părțile trupului meu sunt ca o umbră. Cei drepți sunt înmărmuriți când văd aceasta; cel nevinovat se ridică împotriva celui lipsit de evlavie. Totuși, cel drept își va menține calea, și cel cu mâinile curate se întărește tot mai mult. Cât despre voi toți, întoarceți-vă, veniți acum! Nu voi găsi însă niciun înțelept între voi. Zilele mi-au trecut, planurile mi s-au risipit, chiar și dorințele inimii mele. Oamenii aceștia fac din noapte zi, iar în prezența întunericului zic: «Lumina este aproape!». Dacă aștept ca Locuința Morților să fie casa mea, dacă îmi întind culcușul în întuneric, dacă strig gropii: «Ești tatăl meu!» și viermelui: «Mama mea!» sau «Sora mea!», unde mai este atunci speranța mea? Cine va vedea speranța mea? Va coborî ea la porțile Locuinței Morților? Vom coborî împreună în țărână?“. Atunci Bildad, șuhitul, a răspuns și a zis: „Când veți pune capăt acestor cuvinte? Veniți-vă în fire, și apoi vom vorbi! De ce suntem considerați ca niște vite? De ce suntem proști în ochii voștri? Pentru tine, care te sfâșii în mânia ta, să fie părăsit pământul? Sau să se mute stânca din locul ei? Cu siguranță, lumina celui rău se va stinge și flacăra focului său nu va mai străluci. În cortul lui lumina devine întuneric, se stinge candela deasupra lui. Puterea pașilor săi este slăbită. Propriile-i planuri îl trântesc la pământ. Picioarele îl împing în laț și umblă deasupra unei capcane. O cursă îl prinde de călcâi, o prinzătoare îl ține tare. Un laț îi este ascuns în pământ; o cursă pentru el este pe cărare. Spaime se năpustesc asupra lui din toate părțile și-l urmăresc la fiecare pas. Puterea lui este slăbită de foame, nenorocirea stă lângă el, pregătită pentru momentul căderii lui. Ele îi mănâncă părți din piele; întâiul născut al morții îi devorează părțile trupului. Este smuls din siguranța cortului său și este târât spre împăratul spaimelor. În cortul său locuiește focul și sulful este presărat peste locuința lui. Jos i se usucă rădăcinile, iar sus i se ofilesc ramurile. Amintirea lui este ștearsă de pe pământ; nu mai are niciun nume pe întinderea țării. Este tras de la lumină în întuneric și este alungat din lume. El nu mai lasă nici descendenți, nici urmași în poporul său și niciun supraviețuitor în locurile unde a locuit. Cei din vest sunt înmărmuriți în ziua lui, iar cei din est sunt cuprinși de groază. Așa sunt locuințele celui nedrept, așa este locul celui ce nu-L cunoaște pe Dumnezeu“. Iov a răspuns și a zis: „Până când îmi veți chinui sufletul și mă veți zdrobi cu vorbe? De zece ori m-ați batjocorit. Nu v-a fost rușine să mă insultați. Dacă într-adevăr am greșit, greșeala mea rămâne cu mine peste noapte. Dacă într-adevăr vă înălțați împotriva mea și folosiți rușinea mea drept dovadă împotriva mea, să știți atunci că Dumnezeu a greșit față de mine și m-a înconjurat cu lațul Lui. Iată, strig: «Violență!», dar nu mi se răspunde; strig după ajutor, dar nu este dreptate. El mi-a tăiat calea și nu mai pot trece, El mi-a învăluit cărările în întuneric. M-a dezbrăcat de gloria mea și mi-a smuls coroana de pe cap. Mă dărâmă de jur împrejur și pier; îmi smulge speranța ca pe un copac. S-a mâniat pe mine; mă consideră unul dintre dușmanii Săi. Armatele Lui pornesc în forță; au ridicat o rampă de asalt în drumul lor către mine; și-au așezat tabăra în jurul cortului meu. Mi-a îndepărtat frații de mine, cunoscuții mei s-au înstrăinat de mine. Rudele mele m-au părăsit, și prietenii m-au uitat. Sunt un străin pentru oaspeții mei și pentru slujitoarele mele; în ochii lor sunt un necunoscut. Îmi chem slujitorul, dar el nu-mi răspunde, deși caut bunăvoința lui cu gura mea. Suflarea mea stârnește repulsie soției mele, și sunt dezgustător pentru fiii mamei mele. Chiar și copiii mă resping; când mă ridic, ei vorbesc împotriva mea. Toți prietenii mei apropiați mă disprețuiesc; cei pe care-i iubesc s-au întors împotriva mea. Mi se lipesc oasele de carne; n-am rămas decât cu pielea din jurul dinților mei. Arătați bunăvoință față de mine, prietenii mei, arătați bunăvoință față de mine, pentru că m-a lovit mâna lui Dumnezeu! De ce mă urmăriți ca Dumnezeu și nu vă săturați de carnea mea? O, aș vrea să-mi fie scrise cuvintele, să fie scrise pe un sul, să fie săpate în stâncă pentru totdeauna, cu o daltă de fier și cu plumb! Dar eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și că, la sfârșit, Se va ridica pe pământ. Chiar după ce pielea mi-a fost nimicită, în trup fiind, Îl voi vedea pe Dumnezeu. Îl voi vedea de partea mea, Îl voi vedea cu ochii mei și nu-mi va mai fi un străin! De dorul acesta mă consum înăuntrul meu. Veți spune atunci: «De ce îl urmăream?». Și, astfel, rădăcina adevărului va fi găsită în mine. Temeți-vă de sabie, căci mânia aduce pedeapsa sabiei, ca să știți că există o judecată“. Atunci Țofar, naamatitul, a răspuns și a zis: „Așadar, gândurile mele mă silesc să-ți răspund, pentru că sunt tare frământat. Am auzit o mustrare, care mă umple de rușine, și duhul meu mă face să răspund prin priceperea mea. Nu știi că, încă din vechime, de când a fost așezat omul pe pământ, veselia celui rău este scurtă și bucuria celui lipsit de evlavie ține pentru o clipă? Chiar dacă aroganța lui se înalță până la cer și capul lui atinge norii, va pieri pentru totdeauna, la fel ca murdăria lui, iar cei ce l-au văzut vor întreba: «Unde este?». Va fugi ca un vis, nu va mai putea fi găsit, va pieri ca o vedenie de noapte. Ochiul care l-a văzut nu-l va mai vedea; și locul lui nu-l va mai zări. Copiii săi vor căuta bunăvoința celui sărac; mâinile lui vor da înapoi bogăția sa. Oasele lui, pline cândva de puterea tinereții, vor ședea cu el în țărână. Deși răutatea este dulce în gura sa și el o ascunde sub limbă, deși o păstrează pentru el și n-o lasă și o ține în cerul gurii, mâncarea i se va strica în intestine; va fi ca veninul cobrelor în interiorul lui. El va vărsa bogăția pe care a înghițit-o; Dumnezeu o va scoate din pântecul lui. El va sorbi otrava cobrelor; limba viperei îl va ucide. Nu se va mai bucura de pârâuri, de râuri de miere și smântână. El va da înapoi câștigul său și nu îl va înghiți. Nu se va bucura de câștigul afacerii sale, pentru că l-a asuprit și l-a lăsat lipsit pe cel sărac și a luat cu forța case pe care nu le-a construit. Pentru că n-a cunoscut odihna în pântecul lui, nu va salva nimic din ceea ce-și dorește. N-a mai rămas nimic după ce a mâncat; de aceea bunăstarea lui nu va dura. În mijlocul belșugului va fi în necaz; toată puterea nenorocirii se va năpusti asupra lui. Când își va fi umplut pântecul, Dumnezeu Își va trimite mânia împotriva lui și îl va atinge cu o ploaie de lovituri. Deși fuge de o armă de fier, o săgeată de bronz îl va străpunge. El își smulge săgeata din spate; va străluci când va ieși din fierea lui. Groaza îl va cuprinde. Întunericul deplin este pregătit pentru bogățiile lui. Un foc neaprins de nimeni le va arde și va distruge ce a rămas în cortul lui. Cerurile îi vor da la iveală nelegiuirea și pământul se va ridica împotriva lui. Câștigul casei sale se va pierde, va fi dus de ape în ziua mâniei lui Dumnezeu. Aceasta este partea omului nelegiuit, de la Dumnezeu, și moștenirea pe care i-o hotărăște Dumnezeu“. Iov a răspuns și a zis: „Ascultați cu atenție cuvintele mele! Aceasta este mângâierea pe care v-o cer. Lăsați-mă să vorbesc, iar atunci când voi termina, vă puteți bate joc. Este plângerea mea adresată unui om? Și de ce n-ar fi duhul meu nerăbdător? Priviți-mă, mirați-vă și puneți-vă mâna la gură! Când mă gândesc la acestea, mă îngrozesc și un tremur îmi cuprinde trupul. De ce trăiesc cei răi? De ce ajung ei la bătrânețe și se întăresc în putere? Urmașii lor dăinuie în prezența lor, alături de ei, iar copiii lor rămân înaintea ochilor lor. Casele lor sunt ferite de groază, și nicio nuia a lui Dumnezeu nu este asupra lor. Taurii lor sunt întotdeauna prăsitori; vacile lor fată și nu leapădă. Ei își trimit copilașii să alerge ca o turmă și copiii lor zburdă pe lângă ei. Cântă la tamburină și liră și se bucură la sunetul fluierului. Își trăiesc zilele în bunăstare și coboară în Locuința Morților într-o clipă. Îi zic lui Dumnezeu: «Pleacă de la noi! Nu vrem să cunoaștem căile Tale. Cine este Cel Atotputernic ca să-I slujim? Ce câștigăm dacă ne rugăm Lui?». Iată, bunăstarea lor nu este în mâna lor. Sfatul celor răi este departe de mine. De câte ori li se stinge candela celor răi și vine nenorocirea peste cei ca ei? Le dă Dumnezeu dureri în mânia Lui? Sunt ei ca paiul luat de vânt și ca pleava spulberată de vijelie? Voi ziceți: «Dumnezeu păstrează pedeapsa pentru copiii lor!». Însă el, cel nelegiuit, ar trebui pedepsit, ca astfel să-și dea seama! Ochii lui să vadă nimicirea lui și el să bea din mânia Celui Atotputernic. Ce-i pasă lui de familia pe care o lasă în urmă, când numărul lunilor lui au ajuns la capăt? Îl va învăța cineva pe Dumnezeu cunoștința, pe El, Cel Care judecă pe cei înălțați? Un om moare în plină putere, în deplină siguranță și fără greutăți, cu trupul plin de grăsime și cu măduva mustind în oasele lui. Iar un altul moare cu amărăciune în suflet, fără să fi gustat niciodată binele. Totuși, amândoi stau în țărână și viermii îi acoperă. Iată, eu știu gândurile voastre, planurile prin care vreți să-mi faceți rău. Voi ziceți: «Unde este casa nobilului? Unde este cortul în care locuiesc cei răi?». Nu i-ați întrebat pe cei ce trec pe drum? N-ați ținut cont de mărturia lor, că cel rău este cruțat în ziua nenorocirii și salvat în ziua mâniei? Cine îl mustră în față pentru calea lui? Cine îl răsplătește pentru ce a făcut? Când este dus în groapă, i se pune o strajă la mormânt. Bulgării de pământ din vale îi sunt dulci; toți oamenii merg după el, și cei ce merg înaintea lui sunt fără număr. Deci, cum mă veți mângâia voi cu vorbe deșarte? Nimic nu rămâne din răspunsurile voastre în afară de falsitate“. Atunci Elifaz, temanitul, a răspuns și i-a zis: „Poate un om să-i fie de folos lui Dumnezeu? Chiar cel mai înțelept Îi poate sluji la ceva? Ce bucurie are Cel Atotputernic dacă trăiești drept? Ce câștigă El dacă sunt curate căile tale? Din cauză că ai teamă de Dumnezeu te mustră El și intră la judecată cu tine? Nu este mare răutatea ta? Nu sunt fără sfârșit nelegiuirile tale? N-ai luat tu garanții de la frații tăi fără motiv? Ai despuiat oameni de îmbrăcămintea lor. Nu i-ai dat să bea apă celui obosit și n-ai vrut să dai pâine celui flămând, deși erai un om puternic și țara era a ta, erai un om onorat; trăiai în ea. Tu ai trimis pe văduve cu mâinile goale și ai zdrobit brațele celor orfani. De aceea ești înconjurat de curse și te înspăimântă groaza dintr-odată. De aceea este atât de întuneric, încât nu poți vedea, și te acoperă un șuvoi de ape. Nu este Dumnezeu în înălțimea cerurilor? Privește cât de mărețe sunt cele mai înalte stele! Totuși, tu zici: «Ce știe Dumnezeu? Poate El judeca prin negură? Nori groși Îl înfășoară și, astfel, nu ne vede, atunci când El umblă pe orizontul cerurilor». Vei urma tu calea veche, pe care au urmat-o cei nelegiuiți? Ei au fost smulși înainte de vreme; temelia le-a fost spălată de un șuvoi de apă. Ei I-au zis lui Dumnezeu: «Pleacă de la noi! Ce ne poate face Cel Atotputernic?». Totuși, El le-a umplut casele de bunătăți. Dar departe de mine sfatul celor răi! Cei drepți le văd căderea și se bucură, și cel nevinovat își bate joc de ei, zicând: «Dușmanii noștri sunt nimiciți; focul le distruge bogăția!». Împrietenește-te cu El, te rog, și fă pace; în felul acesta, vei avea parte de bine. Primește, te rog, învățătura din gura Sa și strânge în inimă cuvintele Lui. Dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, vei fi reabilitat. Dacă vei îndepărta nedreptatea din cortul tău, dacă vei arunca aurul în țărână și aurul de Ofir între pietrele pârâurilor, atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău și argintul tău cel mai prețios. Te vei bucura în Cel Atotputernic și-ți vei ridica fața spre Dumnezeu. Te vei ruga Lui și El te va auzi, iar tu îți vei ține jurămintele. Ce vei hotărî se va împlini; lumina va străluci pe căile tale. Când oamenii sunt smeriți, Tu spui: «Să fie ridicați!». El îl va salva pe cel cu privirea plecată. El îl va elibera chiar și pe cel ce nu este nevinovat; acesta va scăpa datorită curăției mâinilor tale“. Iov a răspuns și a zis: „Și astăzi plângerea mea este tot amară! Mâna mea se străduiește din greu să-mi oprească geamătul. O, de-aș ști unde să-L găsesc, de m-aș putea apropia de Locuința Lui! Mi-aș aduce cauza înaintea Lui, mi-aș umple gura cu dovezi. Aș afla ce mi-ar răspunde și aș înțelege ce mi-ar spune. Mi se va opune El oare cu marea Sa putere? Nu! El mă va asculta cu siguranță. Acolo, un om drept și-ar putea aduce cauza înaintea Lui și aș fi achitat astfel, pentru totdeauna, de Judecătorul meu. Iată, merg spre est, dar El nu este acolo; merg spre vest, dar nu-L observ. Când El lucrează în nord, nu-L zăresc; când Se întoarce spre sud, nu-L pot vedea. Dar El știe calea pe care o urmez; când mă va încerca, voi ieși ca aurul. Piciorul meu s-a ținut de pașii Săi; am păzit calea Sa și nu m-am abătut de la ea. Nu m-am îndepărtat de porunca buzelor Sale; am prețuit cuvintele gurii Sale mai mult decât porția mea de hrană zilnică. Dar El este Unul Singur. Cine Îl va face să Se răzgândească? El face ce-I dorește sufletul. El va împlini ce a hotărât pentru mine și va mai face multe altele. De aceea sunt înspăimântat de prezența Lui; când mă gândesc la lucrul acesta, mă îngrozesc de El. Dumnezeu mi-a înmuiat inima, Cel Atotputernic m-a îngrozit. Totuși, nu sunt redus la tăcere de întuneric, de întunericul gros care-mi acoperă fața. De ce nu hotărăște Cel Atotputernic vremuri pentru judecată? De ce așteaptă în zadar astfel de zile cei ce Îl cunosc? Unii oameni mută hotarele, iau turme cu forța și apoi le pasc. Iau măgarul orfanului, iau drept garanție boul văduvei. Îmbrâncesc de pe cale pe cei nevoiași și silesc pe toți săracii țării să se ascundă. Iată, ca măgarii sălbatici în deșert, așa ies aceștia la lucru. Ei caută hrană; în deșert găsesc mâncare pentru ei și pentru copii. Culeg pe câmp nutrețul lui și răscolesc via celui rău. Înnoptează goi, lipsiți de îmbrăcăminte și fără învelitoare împotriva frigului. Sunt pătrunși de ploaia munților și se ghemuiesc lângă stânci pentru adăpost. Orfanul este smuls de la sân, iar copilul săracului este luat garanție. Neavând haine, umblă goi; strâng snopi, dar sunt flămânzi. Extrag ulei între șirurile lor de măslini, calcă presele de struguri, dar le este sete. Bărbații din cetate gem și sufletele celor înjunghiați strigă după ajutor, dar Dumnezeu nu ia seama la nenorocire. Sunt alții care se răzvrătesc împotriva luminii, care nu cunosc căile ei și nu rămân pe cărările ei. Ucigașul se scoală când se ivește lumina și omoară pe cel sărac și nevoiaș, iar în timpul nopții este ca un hoț. Ochii celui adulter pândesc amurgul, zicând: «Nimeni nu mă va vedea!» și își acoperă fața. Ei sparg case pe întuneric, iar în timpul zilei stau închiși. Ei nu cunosc lumina. Căci pentru toți aceștia, dimineața este o umbră a morții, deoarece sunt prieteni cu spaimele umbrei morții. Ei sunt iuți ca spuma apelor, partea lor, pe pământ, este blestemată. Nimeni nu trece pe drumul spre viile lor. Așa cum seceta și căldura înghit apele zăpezii, tot astfel Locuința Morților îi înghite pe cei ce-au păcătuit. Pântecul mamei îi uită, iar viermele îi găsește gustoși. Nimeni nu-și mai aduce aminte de ei. Astfel, nedreptatea este zdrobită ca un copac. Ei o jefuiesc femeia fără copii și nu-i fac niciun bine văduvei. Totuși, prin puterea Sa, El îi înlătură pe cei măreți; când Se ridică El, ei nu se mai încred în viața lor. El le dă siguranță și sunt sprijiniți; ochii Lui se uită la căile lor. Sunt înălțați pentru puțină vreme, dar apoi trec. Sunt doborâți și adunați ca toți ceilalți; sunt tăiați ca spicele de grâu. Dacă nu este așa, cine poate dovedi că mint și cine va arăta că nu este nimic adevărat în vorbele mele?“. Atunci Bildad, șuhitul, i-a zis: „Stăpânirea și groaza sunt ale Lui! El face pace în înălțimile Lui. Cine-I poate număra armatele? Peste cine nu răsare lumina Sa? Cum ar putea omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat? Iată, nici chiar luna nu este strălucitoare și nici chiar stelele nu sunt curate în ochii Lui! Cu cât mai puțin deci un om, care nu este decât o larvă, și un fiu al omului care nu este decât un vierme!“ Iov a răspuns și a zis: „Ce bine l-ai ajutat tu pe cel fără putere! Ce bine ai sprijinit tu brațul lipsit de vigoare! Ce sfaturi bune ai dat tu celui lipsit de înțelepciune! Ce multă înțelegere i-ai arătat! Pentru cine ai rostit aceste cuvinte și a cui suflare a ieșit din tine? Umbrele tremură, de sub ape și de sub locuitorii lor. Locuința Morților este goală înaintea lui Dumnezeu, iar Locul Nimicirii nu este acoperit. El întinde nordul asupra golului și atârnă pământul pe nimic. El leagă apele în norii Săi, iar norii nu se rup de greutatea lor. El acoperă fața tronului Său, întinzându-Și norii peste el. El a trasat o boltă peste fața apelor, până la marginea dintre lumină și întuneric. Stâlpii cerurilor se clatină și se înspăimântă la mustrarea Sa. Prin puterea Lui a liniștit marea și prin priceperea Lui l-a zdrobit pe Rahab. Suflarea Lui înseninează cerurile, mâna Lui străpunge șarpele fugar. Iată, acestea sunt doar marginile căilor Sale și cât de slabă este șoapta pe care o auzim despre El. Dar cine poate înțelege tunetul puterii Sale?“. Iov și-a continuat discursul și a zis: „Viu este Dumnezeu, Care nu-mi dă dreptate, Cel Atotputernic, Care mi-a amărât sufletul, că atâta vreme cât am suflare, cât am suflarea lui Dumnezeu în nările mele, buzele mele nu vor rosti vreo nedreptate și limba mea nu va spune nimic înșelător. Departe de mine gândul să vă dau dreptate; îmi voi apăra integritatea până îmi voi da suflarea! Îmi voi susține neclintit dreptatea; inima nu mă va mustra pentru niciuna dintre zilele mele. Fie ca dușmanul meu să aibă soarta celui rău și cel ce se ridică împotriva mea să aibă soarta celui nedrept. Ce speranță mai are cel lipsit de evlavie, când Dumnezeu îi taie firul vieții, când Dumnezeu îi ia viața? Îi va auzi Dumnezeu strigătul, când va veni necazul asupra lui? Își va găsi el plăcerea în Cel Atotputernic? Îl va chema el întotdeauna pe Dumnezeu? Vă voi învăța despre puterea lui Dumnezeu. Nu voi ascunde ceea ce este alături de Cel Atotputernic. Iată, voi înșivă ați văzut cu toții aceasta. Prin urmare, de ce continuați să rostiți cuvinte deșarte? Aceasta este partea omului nelegiuit de la Dumnezeu și moștenirea celor groaznici de la Cel Atotputernic. Dacă i se înmulțesc fiii, ei sunt pentru sabie, și odraslele lui nu se vor sătura niciodată de pâine. Pe supraviețuitorii lui îi va îngropa moartea, iar văduvele lor nu-i vor plânge. Deși adună argintul precum adună țărâna, și hainele precum grămezile de lut, ceea ce el pregătește, va fi îmbrăcat de cel drept, iar cel nevinovat va împărți argintul lui. El își construiește casa ca o molie și ca o colibă făcută de un străjer. Se culcă bogat, dar nu va mai fi așa. Când își deschide ochii, nu mai deține nimic. Spaimele îl cuprind ca un șuvoi; o vijelie îl smulge în timpul nopții. Vântul de est îl ia și îl duce; îl smulge din locul său ca o furtună. Vuiește asupra lui fără milă, iar el fuge speriat de puterea lui. Oamenii vor bate din palme când el va fugi și-l vor fluiera când va pleca din locul lui. Cu siguranță, argintul are o mină din care este scos, iar aurul are un loc unde este curățit. Fierul este luat din pământ, și arama este scoasă din minereu. Omul pune capăt întunericului și caută până în locurile cele mai adânci după piatra întunericului și a umbrei morții. El sapă o fântână departe de locuința oamenilor, în locuri necălcate de piciorul omului; el stă atârnat și se clatină, departe de oameni. Pământul din care iese hrana este răscolit pe dedesubt ca de foc. Pietrele lui sunt locul safirului și în el se află pulberea de aur. Nicio pasăre de pradă nu știe acea cărare ascunsă, nici ochiul șoimului n-a văzut-o. Nici animalele sălbatice cele mai mândre n-au călcat pe ea; leul n-a trecut niciodată pe acolo. Omul își pune mâna pe stânca de cremene și răstoarnă munții din rădăcini. El sapă șanțuri în stâncă, și ochii lui îi văd toate bogățiile. El stăvilește izvoarele râurilor și aduce la lumină lucruri ascunse. Dar unde poate fi găsită înțelepciunea? Unde locuiește priceperea? Omul nu-i cunoaște locuința; ea nu poate fi găsită pe pământul celor vii. Adâncul zice: «Nu este în mine!», iar marea zice: «Nu este la mine!». Ea nu se dă în schimbul aurului ales, nici prețul ei nu poate fi cântărit în argint. Ea nu poate fi cumpărată cu aur de Ofir și nici cu onix prețios sau cu safir. Aurul și cristalul nu se pot compara cu ea, și nu poate fi schimbată pe bijuterii de aur pur. Coralii și cristalul nu merită a fi amintite; prețul înțelepciunii este mai mare decât al rubinelor. Topazul de Cuș nu se poate compara cu ea; ea nu poate fi cumpărată cu aur pur. De unde vine atunci înțelepciunea? Unde este locul priceperii? Ea a fost tăinuită de ochii a orice este viu și a fost ascunsă de păsările cerului. Locul Nimicirii și Moartea zic: «Am auzit doar vorbindu-se despre ea». Dumnezeu înțelege calea către ea și El îi cunoaște locul, pentru că El Se uită până la marginile pământului, vede tot ce se întâmplă sub ceruri. Când i-a stabilit vântului greutatea și a măsurat mărimea apelor, când a stabilit o hotărâre pentru ploaie și o cărare pentru lumina trăsnetelor, atunci S-a uitat la înțelepciune și a vestit-o; a consolidat-o și a încercat-o. Apoi i-a zis omului: «Iată, teama de Stăpânul – aceasta este înțelepciune, și depărtarea de rău este pricepere»“. Iov și-a continuat discursul și a zis: „Ce n-aș da să fiu ca în lunile din trecut, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu, când candela Lui strălucea peste capul meu, și, prin lumina Lui, umblam în întuneric, ca atunci când eram în zilele mele de prosperitate, când sfatul lui Dumnezeu era peste cortul meu, când Cel Atotputernic încă era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu, când mi se scăldau pașii în smântână, iar stânca turna lângă mine pârâuri de ulei. Când ieșeam la poarta cetății, când îmi pregăteam scaunul în piață, cei tineri mă vedeau și se trăgeau înapoi, iar cei în vârstă se ridicau și rămâneau în picioare, conducătorii se opreau din vorbit și-și puneau mâna la gură, glasul conducătorilor amuțea și li se lipea limba de cerul gurii. Oricine mă auzea mă numea fericit, și oricine mă vedea era de partea mea, pentru că îl scăpam pe săracul care striga după ajutor și pe orfanul care nu avea sprijin. Omul muribund mă binecuvânta; făceam inima văduvei să cânte de bucurie. Îmbrăcam dreptatea ca pe o haină, judecata dreaptă îmi era robă și turban; eram ochi pentru cel orb și picior pentru cel olog; eram tată pentru cel nevoiaș și cercetam cauza celui străin. Zdrobeam colții celui nedrept și smulgeam prada din dinții lui. Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu, și zilele mele vor fi multe ca nisipul. Rădăcina mea va ajunge la apă, și roua va înnopta pe ramurile mele. Gloria mea va fi mereu proaspătă alături de mine, și arcul meu va fi mereu nou în mâna mea». Toți mă ascultau și așteptau, tăceau așteptând sfatul meu. După ce vorbeam eu, nu mai vorbea nimeni, și cuvântarea mea cădea peste ei ca picăturile de ploaie. Ei mă așteptau ca pe ploaie, își deschideau gura ca după o ploaie târzie. Când le zâmbeam, nu le venea să creadă și nu făceau să pălească seninătatea feței mele. Le alegeam calea și le eram conducător; locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale; eram ca unul care îi mângâie pe cei ce bocesc. Dar acum ei râd de mine, ei, mai tineri decât mine, pe ai căror părinți i-am considerat nedemni să-i pun alături de câinii turmei mele. Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, de vreme ce rămăseseră fără vlagă? Epuizați de sărăcie și de foame, cutreierau deșertul, noaptea, prin locuri părăsite și pustii, smulgeau nalbă dintre arbuști, mâncau chiar și rădăcini de verigel. Erau alungați din mijlocul oamenilor; striga lumea după ei ca după niște hoți. Ei locuiau în râpele de lângă pârâuri, în gropile pământului și între stânci. Urlau printre tufișuri, se îngrămădeau pe sub mărăcini. Fii ai nebunilor și fii ai celor fără nume, erau alungați din țară. Dar acum, ei îmi folosesc numele în cântecul lor; am devenit o parodie pentru ei. Mă disprețuiesc, se îndepărtează de mine, nu se sfiesc să mă scuipe în față. Pentru că El mi-a slăbit coarda arcului și m-a smerit, ei nu mai au frâu față de mine. La dreapta mea se ridică o gloată. Ei întind curse picioarelor mele și ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine. Ei îmi distrug cărarea, îmi măresc necazul. Nu au nevoie de ajutor. Ajung la mine ca printr-o spărtură largă. Se rostogolesc printre dărâmături. Spaimele mă copleșesc. Demnitatea mi-e smulsă ca de vânt, iar bunăstarea mea se risipește ca un nor. Și acum, mi s-a vărsat sufletul din mine; m-au cuprins zilele suferinței. Noaptea îmi străpunge oasele, iar durerile care mă rod, n-au odihnă. Dumnezeu îmi smulge haina cu mare putere; mă strânge ca gulerul de la tunică. El m-a aruncat în noroi și am ajuns ca țărâna și cenușa. Strig către Tine după ajutor, dar Tu nu răspunzi. Stau în picioare, iar Tu doar Te uiți la mine. Ai devenit aspru cu mine; mă lovești cu puterea mâinii Tale. Tu mă ridici, mă faci să călăresc pe vânt și mă arunci în furia furtunii. Știu că mă duci la moarte, în locul hotărât pentru toți cei vii. Da, nimeni nu-și întinde mâna spre o ruină, când strigă după ajutor în necazul său. N-am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele? N-a fost întristat sufletul meu pentru cel nevoiaș? Când mă așteptam la bine, a venit răul și când așteptam lumina, a venit întunericul. Adâncul ființei mele fierbe fără încetare; zilele suferinței vin peste mine. Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă ridic în adunare și strig după ajutor. Am ajuns frate cu șacalii și prieten cu struții. Pielea mi se înnegrește și cade, iar oasele îmi ard de febră. Harfa mea este pentru bocet, iar fluierul meu este pentru glasul celor ce plâng. Am încheiat un legământ cu ochii mei, să nu-mi ațintesc privirea asupra unei fecioare. Dar ce parte am de la Dumnezeu, de sus? Ce moștenire am de la Cel Atotputernic, din înălțimi? Oare nenorocirea nu este pentru cel nedrept și dezastrul pentru cei ce comit nelegiuiri? Oare nu vede El căile mele și nu-mi numără El toți pașii? Dacă am umblat cu minciună, și piciorul meu s-a grăbit spre înșelătorie, să mă cântărească Dumnezeu în talerele dreptății și atunci îmi va cunoaște integritatea! Dacă pașii mi s-au abătut de pe cale, dacă inima mi-a urmat ochii și dacă mi s-au pângărit mâinile, atunci alții să mănânce ce am semănat, și urmașii mei să fie smulși din rădăcini. Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie și, dacă am pândit la ușa semenului meu, atunci soția mea să macine pentru altul, și alții să se culce cu ea. Acesta ar fi fost un desfrâu, ar fi fost o nelegiuire ce ar fi trebuit judecată. Ar fi fost un foc care ar fi ars până la Locul Nimicirii și care mi-ar fi dezrădăcinat tot secerișul. Dacă am disprețuit dreptul slujitorului meu sau al slujitoarei mele, în disputa lor cu mine, ce voi face când Se va ridica Dumnezeu? Ce voi răspunde când va cerceta El? Cel Ce m-a făcut pe mine în pântec, nu i-a făcut și pe ei? Oare nu Același ne-a creat în pântecele mamelor noastre? Dacă n-am dat celui sărac ce-mi cerea sau dacă am făcut să se întristeze ochii văduvei, dacă mi-am mâncat bucata de pâine de unul singur, iar cel orfan nu a mâncat din ea – eu, care, din tinerețe, l-am crescut ca un tată, și din pântecul mamei mele am călăuzit-o pe văduvă – dacă am văzut pe cel nenorocit lipsit de haine, sau pe cel nevoiaș fără îmbrăcăminte, iar inima lui nu m-a binecuvântat atunci când l-am încălzit cu lâna oilor mele, dacă mi-am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că aveam sprijinul celor de la poarta cetății, atunci să-mi cadă umărul de la locul lui și să-mi fie smulsă mâna din încheietură. Căci îmi era groază de nenorocire din partea lui Dumnezeu și nu puteam să înfrunt măreția Sa. Dacă mi-am pus încrederea în aur sau dacă am zis aurului pur: « Tu ești încrederea mea!», dacă m-am bucurat că averea mea este mare și că mâna mea a adunat mult, dacă am privit soarele când strălucea sau luna mișcându-se în splendoarea ei și mi s-a amăgit inima în taină, dacă le-am dat sărutări, ducându-mi mâna la gură, aceasta ar fi fost o nelegiuire de judecat, pentru că aș fi fost necredincios față de Dumnezeul Cel de sus. Dacă m-am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura, sau dacă mi-a părut bine când a venit necazul peste el, dacă mi-am lăsat gura să păcătuiască, cerând blestem peste viața lui, dacă oamenii din cortul meu n-au zis niciodată: «Cine nu s-a săturat din carnea lui?», – Străinul însă n-a rămas în drum peste noapte, și ușa mea a fost întotdeauna deschisă călătorului – dacă mi-am acoperit fărădelegile ca Adam, ascunzându-mi nelegiuirea în sân, pentru că m-aș fi îngrozit de mulțime, iar disprețul clanurilor m-ar fi înspăimântat, tăcând și neîndrăznind să ies afară… O, de-aș găsi pe cineva să mă asculte! Iată, îmi semnez acum apărarea! Să-mi răspundă Cel Atotputernic! Să Își scrie plângerea Cel Ce mă acuză. O voi pune pe umăr, o voi purta ca pe o coroană. Îi voi da socoteală de toți pașii mei, mă voi apropia de El ca un conducător. Dacă pământul meu a strigat împotriva mea și dacă brazdele lui au plâns împreună, dacă i-am mâncat roada fără să plătesc, sau dacă i-am dat la moarte pe proprietarii lui, atunci să crească pe el spini în loc de grâu și neghină în loc de orz!“. Cuvintele lui Iov au luat sfârșit. Acești trei oameni au încetat să-i mai răspundă lui Iov, pentru că el se considera drept. Atunci Elihu, fiul lui Barachel buzitul, din clanul lui Ram, s-a mâniat foarte tare. El s-a mâniat pentru că acesta se îndreptățea pe sine înaintea lui Dumnezeu. S-a mâniat și pe cei trei prieteni ai lui Iov, pentru că aceștia nu mai aveau niciun răspuns și totuși îl condamnau pe Iov. Elihu așteptase să-i vorbească lui Iov la urmă, pentru că aceștia erau mai în vârstă decât el. Dar, văzând că cei trei oameni nu mai au nimic de zis, s-a mâniat. Elihu, fiul lui Barachel buzitul, a răspuns și a zis: „Eu sunt tânăr, iar voi sunteți în vârstă. De aceea m-am ferit și m-am temut să vă spun părerea mea. Mi-am zis: «Să vorbească zilele, și mulțimea anilor să reveleze înțelepciunea!». Dar există un Duh în om, suflarea Celui Atotputernic, care-i dă pricepere. Nu vârsta te face înțelept, nu bătrânețea te face să înțelegi ce este drept. De aceea zic: «Ascultați-mă! Îmi voi spune și eu părerea!». Iată, v-am așteptat cuvintele, v-am ascultat rostirile pricepute, în timp ce vă căutați vorbele. V-am ascultat cu atenție și iată că niciunul nu a dovedit că Iov a greșit, niciunul dintre voi nu a răspuns cuvintelor lui. Să nu spuneți: «Am găsit înțelepciunea. Să-l confrunte Dumnezeu, nu un om». El nu și-a îndreptat cuvintele împotriva mea și nu-i voi răspunde folosind cuvântările voastre. Sunt înspăimântați, nu mai răspund nimic; au rămas fără cuvinte. Și am așteptat. Dar pentru că ei nu mai vorbesc, pentru că stau acolo fără să răspundă, voi răspunde și eu, la rândul meu, îmi voi spune și eu părerea. Căci sunt plin de cuvinte; duhul din mine nu-mi dă pace. Iată că pântecul meu este ca un vin care n-a fost aerisit, ca niște burdufuri noi, gata să plesnească. Voi vorbi ca să găsesc ușurare. Îmi voi deschide gura și voi răspunde. Nu voi favoriza pe nimeni; nu voi linguși pe nimeni. Nici nu știu să lingușesc; Creatorul meu m-ar lua într-o clipă. Așadar, Iov, ascultă-mi cuvintele, te rog; fii atent la tot ce-ți voi spune! Iată, sunt gata să-mi deschid gura; cuvintele îmi sunt pe vârful limbii. Cuvintele mele vin dintr-o inimă dreaptă și buzele mele spun sincer cunoștința. Duhul lui Dumnezeu m-a făcut; suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață. Răspunde-mi, dacă poți, pregătește-te înaintea mea și stai în picioare! Iată, înaintea lui Dumnezeu și eu sunt ca tine, și eu am fost modelat din lut. Nu-ți fie groază de mine, nu voi apăsa greu asupra ta. Într-adevăr, tu ai vorbit în auzul meu – am auzit sunetul cuvintelor tale. Tu zici: «Sunt curat, fără nelegiuire; sunt pur, nu este vină în mine. Iată că El caută prilejuri împotriva mea, mă consideră dușman al Lui. Îmi pune picioarele în butuci și îmi urmărește toate căile». Iată, îți răspund că aici n-ai dreptate, pentru că Dumnezeu este mai mare decât omul. De ce te cerți cu El pentru că nu răspunde la toate cuvintele omului? Căci Dumnezeu vorbește într-un fel, sau în două feluri, dar omul nu ține cont. Într-un vis, într-o vedenie de noapte, când oamenii sunt cuprinși de un somn adânc, când ei dorm în patul lor, atunci El deschide urechea oamenilor și pecetluiește mustrarea cu privire la ei, ca să-l întoarcă pe om de la faptele lui și să-l ferească de mândrie, să-i cruțe sufletul de groapă și viața de loviturile sabiei. El este mustrat pe un pat al durerii, cu o luptă continuă în oase, așa că vieții lui îi este greață de pâine, iar sufletului lui îi este greață de mâncarea delicioasă. Carnea i se distruge până când nu se mai vede, iar oasele lui, care cândva nu se vedeau, rămân goale. Sufletul i se apropie de groapă, iar viața i se apropie de cei ce aduc moartea. Dar dacă ar fi un înger lângă el, un mijlocitor, unul dintr-o mie, care să-l înștiințeze pe om ce este drept, care să arate bunăvoință față de el și să zică: «Cruță-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preț de răscumpărare!», atunci carnea lui devine mai fragedă decât în copilărie; el se întoarce la zilele tinereții sale. Se roagă lui Dumnezeu și El Își arată bunăvoința față de el; el vede fața Lui, strigând de bucurie, și Dumnezeu îl face înapoi un om drept. Apoi cântă înaintea oamenilor și zice: «Am păcătuit și am pervertit ce era drept, dar n-am primit ce meritam. El mi-a răscumpărat sufletul, ca să nu se ducă în groapă, iar viața mea va vedea lumina». Iată, Dumnezeu trece omul prin toate acestea, de două, de trei ori, pentru a-i aduce înapoi sufletul din groapă, ca să fie luminat cu lumina vieții. Fii atent, Iov, și ascultă-mă! Taci și voi vorbi! Dacă ai ceva de zis, răspunde-mi! Vorbește, pentru că vreau să-ți dau dreptate. Dacă nu, ascultă-mă! Taci și te voi învăța înțelepciunea!“. Elihu a răspuns și a zis: „Ascultați cuvintele mele, înțelepților! Ascultați-mă, voi, cei ce aveți cunoaștere! Căci urechea verifică cuvintele, iar cerul gurii gustă mâncarea. Să ne alegem ce este drept; să cunoaștem ce este bine între noi. Căci Iov a zis: «Sunt un om drept, însă Dumnezeu nu-mi dă dreptate. Deși sunt drept, sunt considerat mincinos. Deși nu comit fărădelege, săgețile Lui mă rănesc și nu mă mai vindec». Este vreun alt om ca Iov, care să bea batjocura ca pe apă, care să umble cu cei ce comit nelegiuiri și să se însoțească cu oamenii răi? Căci el a zis: «Nu este de niciun folos omului să-și găsească plăcerea în Dumnezeu». De aceea, voi, oameni pricepuți, ascultați-mă! Departe de Dumnezeu răutatea și de Cel Atotputernic nedreptatea! Căci El îl răsplătește pe om potrivit cu lucrarea lui și îi dă fiecăruia după calea lui. Da, Dumnezeu nu comite fapte rele, Cel Atotputernic nu pervertește dreptatea. Cine I-a încredințat pământul? Cine I-a supus întreaga lume? Dacă Și-ar pune inima la aceasta, dacă Și-ar aduna la El duhul și suflarea, orice trup ar pieri împreună, și omul s-ar întoarce în țărână. Dacă ai înțelegere, ascultă lucrul acesta; fii atent la cuvintele mele! Poate stăpâni omul care urăște judecata? Îl vei condamna tu pe Cel Drept și Puternic, Care zice unui împărat: «Ticălosule!», și nobililor: «Răilor!», Care nu îi favorizează pe domnitori, nici nu face deosebire între bogat și sărac, pentru că toți sunt lucrarea mâinilor Sale? Ei mor într-o clipă, la miezul nopții; poporul se clatină și piere. Cel măreț piere, fără ajutorul vreunei mâini. Ochii Săi cunosc căile omului; El îi vede fiecare pas. Nu este nici întuneric, nici umbră a morții, unde să se ascundă cei ce comit nelegiuiri. Dumnezeu nu are nevoie să cerceteze un om prea mult, ca să-l aducă la judecată înaintea Lui. El îi zdrobește pe cei puternici fără cercetare și-i pune pe alții în locul lor. Pentru că le cunoaște faptele, îi răstoarnă noaptea și sunt zdrobiți. Îi lovește pentru răutatea lor în locul unde oamenii îi pot vedea, pentru că nu L-au mai urmat și nu le-a mai păsat de niciuna dintre căile Lui. Ei au făcut ca strigătul celui sărac să ajungă înaintea Lui și El a auzit strigătul celor nevoiași. Când tace, cine-L poate condamna? Când Își ascunde fața, cine-L poate vedea? La fel Se poartă fie cu o națiune, fie cu un om, astfel încât omul lipsit de evlavie să nu domnească, să nu fie o capcană pentru popor. Căci I-a zis el vreodată lui Dumnezeu: «Am îndurat pedeapsa; nu mă voi mai abate. Învață-mă ceea ce nu văd! Dacă am comis vreo nedreptate, nu voi mai face lucrul acesta!»? Oare, după părerea ta, va răsplăti El când tu disprețuiești? Dar tu vei alege, nu eu! Deci, spune ce știi! Oamenii pricepuți îmi vor zice, iar omul înțelept, care mă aude, va spune: «Iov vorbește fără să cunoască, iar cuvintele lui sunt fără pricepere». Să fie încercat Iov până la sfârșit, pentru răspunsurile lui printre oamenii nelegiuirii! El adaugă fărădelege la păcatul său, bate din palme între noi și își înmulțește cuvintele împotriva lui Dumnezeu“. Elihu a răspuns și a zis: „Crezi că lucrul acesta este drept? Tu zici: «Sunt drept înaintea lui Dumnezeu». Însă mai spui: «Ce folos am și ce câștig dacă nu păcătuiesc?». Îți voi răspunde ție și prietenilor tăi care sunt cu tine. Uită-te la ceruri și vezi; privește cât sunt de sus norii față de tine! Dacă ai păcătuit, ce-I faci Lui? Iar dacă ți se înmulțesc fărădelegile, ce-I faci Lui? Dacă ești drept, ce-I dai Lui? Ce primește El din mâna Ta? Răutatea ta este doar pentru un om ca tine, iar dreptatea ta este doar pentru fiul omului. Oamenii strigă din cauza mulțimii asupririlor, strigă după ajutor din cauza brațului celor mulți, dar nimeni nu zice: «Unde este Dumnezeu, Creatorul meu, Care ne dă cântări de veselie noaptea, Care ne învață prin animalele pământului și ne face înțelepți prin păsările cerului?». El nu răspunde când oamenii strigă, din cauza mândriei celor răi. Într-adevăr, Dumnezeu nu ascultă strigătul lor zadarnic; Cel Atotputernic nu-i dă atenție. Deși zici că nu-L vezi, cauza ta este înaintea Lui. Să-L aștepți, chiar dacă acum mânia Sa nu pedepsește și nu-I pasă prea mult de nesăbuință. Prin urmare, Iov își deschide gura degeaba și spune o mulțime de vorbe fără să cunoască“. Elihu a continuat și a zis: „Mai rabdă-mă puțin și-ți voi arăta că mai sunt lucruri de spus în favoarea lui Dumnezeu. Îmi voi aduce cunoștința de departe și voi arăta dreptatea Creatorului meu. Căci, cu adevărat, vorbele mele nu sunt o înșelătorie; unul desăvârșit în cunoștință este cu voi. Iată, Dumnezeu este măreț și nu respinge pe nimeni; este măreț prin puterea inimii Lui. El nu-l ține în viață pe cel rău, și le face dreptate celor asupriți. Nu-Și ia ochii de la cei drepți, ci îi așază pe tron împreună cu împărații și îi înalță pentru totdeauna. Dacă sunt legați în lanțuri și ținuți în legăturile suferinței, El le spune despre lucrarea lor și despre fărădelegile lor, le spune că s-au mândrit. El le vorbește despre disciplină și le poruncește să se întoarcă de la nelegiuire. Dacă Îl ascultă și-L slujesc, își vor sfârși zilele în prosperitate, și anii lor în fericire. Dar dacă ei nu ascultă, vor pieri de sabie și vor muri fără cunoștință. Cei lipsiți de evlavie în inimă nutresc sentimente de mânie; ei nu strigă după ajutor când El îi leagă. Ei mor la tinerețe și viața lor sfârșește printre cei ce se prostituează. Dar pe cei suferinzi El îi scapă prin suferința lor și le vorbește prin asuprire. Tot așa te-ar fi scos și pe tine din necaz, te-ar fi dus într-un loc larg, unde este libertate deplină, și ar fi pus pe masa ta mâncare gustoasă. Dar tu ți-ai însușit judecata celui rău; te-au înhățat judecata și dreptatea lui. Nimeni să nu te amăgească prin bogății și nu lăsa ca un dar bogat să te abată de pe cale! Te-ar putea feri de necaz bogăția sau toate eforturile pe care le faci? Să nu tânjești după noapte, căci atunci sunt smulse popoarele din locul lor. Ai grijă! Nu te îndrepta spre nelegiuire; căci văd că ai ales, mai degrabă, nelegiuirea, decât suferința. Iată, Dumnezeu este înălțat prin puterea Sa; care învățător este ca El? Cine I-a stabilit calea sau cine-I poate spune: «Ai greșit!». Adu-ți aminte să-I preamărești lucrarea, pe care oamenii au lăudat-o în cântare. Toți oamenii au văzut-o; fiecare privește la ea de departe. Iată, Dumnezeu este mare, iar noi nu cunoaștem totul! Numărul anilor Lui este de nepătruns. Căci El atrage picăturile de apă și ele transformă aburul în ploaie, pe care norii o lasă să cadă și care picură din plin peste oameni. Cine poate înțelege ruperea de nori, zgomotele cortului Său? Iată, El Își răspândește lumina în jurul Lui și acoperă adâncurile mării. Căci prin toate acestea judecă El popoarele; El le dă hrană din belșug. El acoperă fulgerul cu palmele și-i poruncește unde să lovească. Tunetul Său Îi vestește sosirea, iar furtuna anunță mânia Sa aprinsă. În fața acestor lucruri, inima îmi tremură și saltă din locul ei. Ascultați! Ascultați tunetul glasului Său și bubuitul care iese din gura Sa! Își întinde fulgerul sub cerul întreg și-l trimite până la marginile pământului. Apoi se aude vuietul glasului Său; El tună cu glasul Său măreț. Când I se aude glasul, El nu oprește fulgerele. Vocea lui Dumnezeu tună într-un mod minunat; El face fapte mărețe, iar noi nu cunoaștem totul. El spune zăpezii: «Cazi pe pământ!» și ploii: «Fii o ploaie puternică!». El pecetluiește mâna oricărui om, pentru ca toți oamenii să cunoască lucrarea Lui. Atunci vietățile se duc la adăpostul lor și rămân în vizuinile lor. Vijelia iese din odaia sa, și frigul vine de la vânturile din nord. Suflarea lui Dumnezeu face gheața; ea îngheață apele mari. El încarcă norii grei cu umezeală; împrăștie norii cu fulgerul Său. Ei se întorc de jur împrejur, după îndrumările Lui, ca să facă tot ce le poruncește pe fața pământului locuit. El îi folosește ca pe o nuia, sau pentru pământul Său, sau din dragoste. Iov, urmărește cu atenție toate acestea! Stai și cugetă la minunile lui Dumnezeu! Știi tu cum conduce Dumnezeu norii și cum face să strălucească fulgerul norului Său? Știi tu cum plutesc norii? Înțelegi tu minunile Celui Desăvârșit în cunoaștere, tu, ale cărui haine sunt fierbinți când pământul dogorește din cauza arșiței venite din sud? Poți tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată? «Fă-ne cunoscut ce să-I spunem! Din cauza întunericului nu ne putem aranja cuvintele». Ar trebui să I se spună că vreau să vorbesc? Ar spune un om că vrea să fie înghițit? Acum, oamenii nu văd lumina soarelui care strălucește dincolo de nori, însă va trece un vânt care va curăți cerul de nori. Din nord vine aurora; împrejurul lui Dumnezeu este o splendoare de temut. Pe Cel Atotputernic nu-l putem găsi. El este măreț în putere, dar judecata și abundența dreptății El nu le asuprește. De aceea oamenii se tem de El; El nu Se uită la cei înțelepți în inimă“. Domnul i-a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii, zicând: „Cine este cel ce-Mi întunecă sfatul, prin cuvântări lipsite de cunoaștere? Pregătește-te să stai înaintea Mea ca un bărbat, ca Eu să te întreb și tu să Mă înveți. Unde erai când am așezat temeliile pământului? Spune, dacă ai pricepere! Cine i-a hotărât măsurile? Știi? Cine a întins sfoara de măsurat peste el? Pe ce îi sunt așezate temeliile sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineții cântau împreună, și când toți fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie? Cine a închis marea cu porți, când a ieșit, țâșnind din pântec, când i-am făcut îmbrăcămintea din nori și scutecul din negură, când i-am stabilit granițele și i-am pus un zăvor și porți, când i-am zis: «Până aici să vii și să nu treci mai departe, aici să se oprească mândria valurilor tale!»? Ai poruncit tu vreodată dimineții sau ai arătat zorilor locul lor, ca să prindă pământul de margini și să-i scuture pe cei răi de pe el? Pământul ia forma lutului sub o pecete; înfățișarea lui este ca a unei haine. Lumina este retrasă de la cei răi, și brațul cel ridicat este zdrobit. Ai ajuns tu până la izvoarele mării, sau te-ai plimbat tu pe temelia adâncului? Ți-au fost arătate porțile morții, sau ai văzut tu porțile umbrei morții? Pricepi tu cât de larg este pământul? Spune dacă știi toate aceste lucruri. Unde este calea către locuința luminii și unde este locuința întunericului? Poți să îl duci tu la granița lui și să înțelegi cărările spre casa lui? Cu siguranță ar trebui să știi, căci erai deja născut atunci! Și numărul zilelor tale este mare! Ai intrat tu în cămările zăpezii, sau ai văzut tu cămările grindinei, pe care Eu le-am păstrat pentru vreme de necaz, pentru ziua de luptă și de război? Pe ce cale este dispersată lumina, sau este împrăștiat vântul de est pe pământ? Cine croiește o cale pentru șuvoiul de apă și o cărare pentru lumina trăsnetelor, ca să ude un pământ unde nu este nimeni, un deșert în care nu este niciun om, ca să adape un loc pustiit și părăsit și să facă să încolțească iarba? Are ploaia tată? Sau cine dă naștere picăturilor de rouă? Din care pântec iese gheața și cine naște bruma cerului, când apele se fac tari ca piatra și când îngheață fața adâncului? Ai legat tu lanțul Pleiadelor sau ai dezlegat tu frânghiile Orionului? Aduci tu afară constelațiile la vremea lor și călăuzești tu Ursul cu puii săi? Cunoști tu legile cerului? Ai hotărât tu stăpânirea lui pe pământ? Îți înalți tu glasul până la nori ca să te acoperi cu un șuvoi de ape? Trimiți tu fulgere, ca să plece și să-ți spună: «Iată-ne!»? Cine a pus înțelepciunea în adâncurile ființei și cine a dat pricepere minții? Cine poate număra norii cu înțelepciune? Cine poate vărsa burdufurile cerurilor, pentru ca praful să se facă noroi și bulgării de pământ să se lipească laolaltă? Vânezi tu prada pentru leoaică sau potolești tu foamea leilor tineri, când stau ghemuiți în vizuinile lor, când stau la pândă în culcușul lor? Cine pregătește corbului hrana, când puii lui strigă după ajutor către Dumnezeu și rătăcesc din lipsă de hrană? Știi tu vremea când nasc caprele de munte? Vezi tu când fac pui cerboaicele? Numeri tu lunile în care sunt gestante? Știi tu vremea când nasc ele? Ele se pleacă, își nasc puii, și durerile lor se sfârșesc. Puii lor devin puternici și cresc în sălbăticie; se duc și nu se mai întorc la ele. Cine a lăsat liber măgarul sălbatic? Cine i-a desfăcut legăturile? I-am dat deșertul să-i fie casă și regiunea sărată să-i fie locuință. Râde de zarva din cetate; nu aude glasul celui ce mână. Străbate munții pentru pășune și caută tot ce este verde. Vrea bivolul sălbatic să te slujească? Rămâne el noaptea la ieslea ta? Îl poți lega cu funii ca să tragă la brazdă? Va grăpa el bulgării din văi pentru tine? Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare? Vei lăsa în seama lui munca ta cea grea? Crezi tu că se va întoarce și-ți va strânge grâul în arie? Aripile struțului bat cu bucurie, deși nu se compară cu aripile și penele berzei. El își lasă ouăle în pământ și le lasă să se încălzească în nisip, uitând că piciorul cuiva le poate strivi sau că o vietate de pe câmp le poate călca în picioare. Se poartă aspru cu puii lui, ca și cum n-ar fi ai lui; nu-i este teamă că eforturile lui pot fi în zadar. Căci Dumnezeu l-a făcut să uite înțelepciunea și nu i-a făcut parte de pricepere. Când se ridică și fuge, râde de cal și de călărețul lui. Îi dai tu calului putere? Îi îmbraci tu gâtul cu o coamă? Îl faci tu să sară ca o lăcustă și să răspândească groază cu nechezatul lui măreț? Mândru de puterea lui, el răscolește pământul în vale și iese în întâmpinarea celor înarmați. Râde în fața groazei, nu se înspăimântă și nu se retrage când vede sabia. Tolba cu săgeți saltă zgomotos pe el, iar sulița și lancea scânteiază. Fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când sună trâmbița. La sunetul trâmbiței, el nechează. De departe adulmecă bătălia, tunetul comandanților și strigătul de luptă. Oare prin priceperea ta zboară șoimul și își întinde aripile spre sud? La porunca ta se înalță vulturul și își face cuibul pe înălțimi? El locuiește pe stâncă și înnoptează acolo, pe creasta stâncii și pe fortăreața muntelui. De acolo caută prada, ochii lui o văd din depărtări. Puii lui îi beau sângele; unde sunt cei uciși, acolo este și el“. Domnul i-a răspuns lui Iov și a zis: „Cel ce se ceartă cu Cel Atotputernic Îi va da Lui învățătură? Acela care Îl mustră pe Dumnezeu trebuie să-I răspundă!“. Atunci Iov I-a răspuns Domnului: „Iată, eu sunt neînsemnat! Ce-aș putea să-Ți răspund? Îmi acopăr gura cu mâna. Am vorbit o dată, deci nu voi mai răspunde; de două ori, dar nu voi continua“. Domnul i-a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii, zicând: „Pregătește-te să stai înaintea Mea ca un bărbat, ca Eu să te întreb și tu să Mă înveți. Vei desconsidera oare judecata Mea? Mă vei condamna pentru a te îndreptăți tu? Ai tu un braț ca al lui Dumnezeu și poate tuna glasul tău ca al Lui? Împodobește-te cu maiestate și mărire; îmbracă-te cu splendoare și măreție. Varsă-ți șuvoiul mâniei tale; uită-te la toți cei mândri și umilește-i. Uită-te la toți cei mândri și doboară-i; zdrobește-i pe cei răi acolo unde stau; ascunde-i pe toți împreună în țărână; îngroapă-le fața într-un loc ascuns. Și Eu voi mărturisi atunci că dreapta ta te poate salva. Uită-te la behemot, pe care l-am creat ca să fie cu tine. El mănâncă iarbă ca un bou. Iată ce putere are în coapse și ce forță are în mușchii abdomenului său. Își îndoaie coada tare ca un cedru, iar tendoanele coapselor sale sunt întrețesute. Oasele lui sunt țevi de bronz, iar părțile trupului lui sunt ca niște drugi de fier. El este cel dintâi între lucrările lui Dumnezeu. Să-Și aducă aproape sabia Cel Ce l-a făcut! Căci munții îi dau hrană, acolo unde se joacă toate vietățile câmpului. Se culcă sub lotus, între trestii și în mlaștină. Lotusul îl acoperă cu umbra lui; sălciile râului îl înconjoară. Iată, când râul se dezlănțuie, el nu se înspăimântă; stă încrezător chiar dacă Iordanul se năpustește asupra gurii lui. Crezi că-l poți prinde lovindu-l în ochi sau îi poți străpunge nasul într-o capcană? Poți tu prinde leviatanul cu undița, sau îi poți lega limba cu o funie? Poți să-i treci o funie prin nări sau să-i străpungi cu un cârlig falca? Îți va face el multe cereri, îți va vorbi el cu glas dulce? Va încheia el un legământ cu tine, ca să-l iei ca sclav pe vecie? Te vei juca tu cu el precum cu o pasăre, sau îi vei pune lesă ca să-l ai pentru fetele tale? Fac comercianții negoț cu el? Este împărțit el între negustori? Îi vei acoperi pielea cu harpoane sau capul cu lănci de pescuit? Pune mâna pe el, dacă poți, și apoi adu-ți aminte de lupta aceasta! Să n-o mai repeți! Dar iată că speranța ta s-a dovedit înșelătoare. La vederea înfățișării lui, cazi la pământ. Nimeni nu are curajul să-l întărâte. Deci, cine este acela care poate sta înaintea Mea? Cine mi-a dat mai întâi ceva, ca Eu să fiu nevoit să-i dau înapoi? Tot ce este sub ceruri Îmi aparține. Nu voi înceta să vorbesc despre părțile trupului lui, despre puterea lui cea mare și despre forma lui minunată. Cine-i poate scoate veșmântul? Cine poate pătrunde prin armura fălcilor lui? Cine ar îndrăzni să deschidă poarta gurii sale? Dinții ce o înconjoară sunt de groază. Spatele lui este făcut din șiruri de scuturi, legate strâns împreună; fiecare este atât de apropiat de celălalt, încât nici aerul nu poate trece printre ele. Sunt unite unele cu altele, se țin împreună și nu pot fi despărțite. Strănuturile lui fac să strălucească lumina, ochii lui sunt ca pleoapele zorilor. Din gura lui ies torțe aprinse; ea împrăștie scântei de foc. Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care scoate aburi și ca dintr-o papură care fumegă. Suflarea lui aprinde cărbunii și din gura lui iese o flacără. În forța gâtului îi stă puterea, și înaintea lui sare groaza. Straturile cărnii sale se țin împreună, sunt ca turnate pe el, de neclintit. Inima îi este tare ca piatra, tare ca piatra de moară de dedesubt. Când se ridică el, cei puternici tremură; groaza lui îi pune pe fugă. Deși sabia îl atinge, nu îi face nimic, la fel nici sulița, săgeata sau lancea. Pentru el, fierul este ca paiul și bronzul ca lemnul putred. Săgeata nu-l pune pe fugă, pietrele aruncate cu praștia sunt ca pleava, buzduganul este pentru el ca un pai; râde la șuieratul suliței. Dedesubtul lui arată ca un strat de cioburi de lut ascuțite; lasă în noroi o urmă ca o grapă trasă. Face adâncul să fiarbă ca un cazan; agită marea ca pe un vas de ulei. Lasă o urmă luminoasă după el, de parcă adâncul ar avea plete albe. Nu este nimic pe pământ asemenea lui; este creat în așa fel încât nu se teme de nimic. Se uită de sus la tot ce este înălțat; este împărat peste toți fiii mândriei“. Atunci Iov I-a răspuns Domnului și a zis: „Știu că Tu poți face orice lucru și că nimic nu-Ți poate împiedica planurile. Tu ai întrebat: «Cine este cel ce-Mi întunecă sfatul, vorbind fără să cunoască?». Într-adevăr, am vorbit fără să înțeleg; am vorbit despre lucruri prea minunate pentru mine, pe care nu le-am cunoscut. Tu ai zis: «Ascultă și voi vorbi! Te voi întreba și Mă vei învăța». Urechea mea a auzit despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mă disprețuiesc și mă pocăiesc în țărână și cenușă“. După ce Domnul i-a spus aceste cuvinte lui Iov, Domnul i-a zis temanitului Elifaz astfel: „Sunt mânios pe tine și pe cei doi prieteni ai tăi, fiindcă n-ați vorbit drept despre Mine ca slujitorul Meu Iov. De aceea, ia acum șapte tauri și șapte berbeci, duceți-vă la slujitorul Meu Iov și aduceți o ardere-de-tot pentru voi. Slujitorul Meu Iov să se roage pentru voi și Eu voi primi rugăciunea lui și nu vă voi face după nebunia voastră. Căci n-ați vorbit drept despre Mine ca slujitorul Meu Iov“. Astfel, temanitul Elifaz, șuhitul Bildad și naamatitul Țofar au făcut ceea ce le-a zis Domnul. Și Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov. După ce Iov s-a rugat pentru prietenii săi, Domnul i-a redat bunăstarea; i-a dat de două ori mai mult decât a avut înainte. Toți frații și toate surorile sale și oricine l-a cunoscut înainte au venit și au mâncat cu el în casa lui. L-au compătimit și l-au mângâiat pentru tot necazul pe care l-a adus Domnul asupra lui. Fiecare i-a dat câte un chesita și câte un inel de aur. Domnul a binecuvântat sfârșitul vieții lui Iov mai mult decât începutul acesteia. El a avut paisprezece mii de oi, șase mii de cămile, o mie de boi și o mie de măgărițe. A avut șapte fii și trei fete. Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de-a doua Cheția și celei de-a treia Cheren-Hapuch. În toată țara nu erau femei atât de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le-a dat o moștenire în mijlocul fraților lor. Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani. El i-a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi până la a patra generație. Iov a murit bătrân și sătul de zile. Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori, ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui. El este ca un pom sădit lângă niște izvoare, care-și dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc. El reușește în tot ceea ce face. Cei răi însă nu sunt așa, ci ei sunt ca pleava spulberată de vânt. De aceea nu pot sta cei răi în picioare la judecată și nici cei păcătoși în comunitatea celor drepți. Căci Domnul cunoaște calea celor drepți; calea celor răi însă duce la pieire. De ce se agită națiunile și de ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Regii pământului s-au ridicat cu toții, și conducătorii s-au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând: „Să Le rupem legăturile și să aruncăm funiile Lor de pe noi!“. Cel Ce locuiește în Ceruri râde; Stăpânul Își bate joc de ei. Apoi le vorbește în mânia Lui și-i îngrozește în furia Lui, zicând: „Totuși, Eu L-am înscăunat pe Împăratul Meu peste Sion, muntele Meu cel sfânt“. Voi vesti hotărârea Domnului: El Mi-a zis: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut! Cere-Mi și-Ți voi da națiunile ca moștenire și marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier, le vei sfărâma ca pe vasul unui olar“. De aceea, regilor, fiți înțelepți! Judecători ai pământului, primiți învățătură! Slujiți Domnului cu teamă și bucurați-vă tremurând! Dați sărutare Fiului, ca nu cumva să Se mânie și să pieriți pe cale, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toți cei ce se adăpostesc în El! Doamne, ce mulți sunt dușmanii mei! Mulți sunt cei ce se ridică împotriva mea! Mulți spun sufletului meu: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!“. Dar Tu, Doamne, ești scutul meu. Tu ești gloria mea, ești Cel Ce îmi ridici capul. Cu glasul meu am strigat către Domnul, și El mi-a răspuns din muntele Lui cel sfânt. Eu mă culc, adorm și mă trezesc iarăși, căci Domnul mă sprijină. Nu mă tem de zecile de mii de popoare care se ridică împotriva mea din toate părțile. Ridică-Te, Doamne! Salvează-mă, Dumnezeul meu! Tu-i lovești peste obraz pe toți dușmanii mei și zdrobești dinții celor răi. Eliberarea vine de la Domnul. Fie binecuvântarea Ta peste poporul Tău! Răspunde-mi când strig, Dumnezeul dreptății mele! Deși sunt în necaz, Tu mă vei elibera. Arată-Ți bunăvoința față de mine, ascultă-mi rugăciunea! Fii ai oamenilor, până când va fi de rușine gloria mea? Până când veți iubi deșertăciunea și veți umbla după minciuni? Să știți că Domnul l-a pus deoparte pentru Sine pe cel credincios; Domnul aude când strig către El. Mâniați-vă, dar nu păcătuiți! Spuneți aceasta când stați în pat și tăceți! Aduceți jertfele dreptății și încredeți-vă în Domnul! Mulți zic: „Cine ne va arăta ce este bine?“. Doamne, fă să răsară peste noi lumina feței Tale! Mi-ai dat mai multă bucurie în inimă decât au ei când li se înmulțește grâul și mustul. Mă voi culca și voi adormi în pace, căci numai Tu, Doamne, mă faci să locuiesc în siguranță. Ascultă-mi cuvintele, Doamne; gândește-Te la suspinul meu! Ascultă cu atenție strigătul meu, Împăratul meu și Dumnezeul meu, căci Ție mă rog! Doamne, Tu îmi vei asculta glasul dimineața; dimineața voi sta pregătit înaintea Ta și voi aștepta. Căci Tu nu ești un Dumnezeu Căruia să-I placă răutatea, iar cel rău nu-Ți poate sta în preajmă. Lăudăroșii nu pot sta înaintea ochilor Tăi, iar Tu îi urăști pe toți cei ce comit nelegiuiri și-i dai pierzării pe cei ce rostesc minciuni. Domnul îl detestă pe omul care varsă sânge și înșală. Eu însă, prin marea Ta îndurare, voi intra în Casa Ta și, în teamă de Tine, mă voi închina spre Templul Tău cel sfânt. Doamne, condu-mă cu dreptatea Ta, din cauza celor ce mă pândesc! Netezește calea Ta înaintea mea! Căci nu este nimic adevărat în gura lor, iar inima lor este un loc al distrugerii. Gâtul le este un mormânt deschis; cu limbile lor ei lingușesc. Condamnă-i, Dumnezeule! Să cadă prin propriile conspirații! Pentru multele lor fărădelegi, alungă-i, căci s-au răzvrătit împotriva Ta! Să se bucure toți cei ce se adăpostesc în Tine! Pe vecie să strige de bucurie! Protejează-i Tu, ca să strige de bucurie toți cei ce iubesc Numele Tău. Căci Tu îl binecuvântezi pe cel drept, Doamne, îl înconjori cu bunăvoința Ta precum un scut. Doamne, nu mă mustra în mânia Ta și nu mă disciplina în furia Ta. Arată-Ți bunăvoința față de mine, Doamne, căci sunt slab. Vindecă-mă, Doamne, căci oasele-mi sunt îngrozite. Sufletul meu este foarte îngrozit, iar Tu, Doamne, până când…? Întoarce-Te, Doamne, salvează-mi sufletul, mântuiește-mă datorită îndurării Tale! Căci în moarte nu este vreo amintire despre Tine; în Locuința Morților, cine Îți va mulțumi? Sunt sleit de atâtea suspine. În fiecare noapte îmi scald patul și-mi inund așternutul cu lacrimi. Mi-a slăbit ochiul de atâta întristare, a îmbătrânit din cauza tuturor dușmanilor mei. Depărtați-vă de la mine, voi, toți cei ce comiteți nelegiuiri, căci Domnul a auzit glasul plângerii mele. Domnul a auzit cererea mea, Domnul mi-a primit rugăciunea. Să fie făcuți de rușine și îngroziți peste măsură toți dușmanii mei! Să dea înapoi și să fie făcuți de rușine într-o clipă. Doamne, Dumnezeul meu, în Tine mă adăpostesc! Scapă-mă de toți cei ce mă urmăresc, salvează-mă, ca să nu-mi sfâșie sufletul ca un leu, să nu mă rupă în bucăți și să nu fie nimeni să mă scape! Doamne, Dumnezeul meu, dacă am făcut așa ceva, dacă este fărădelege pe mâinile mele, dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine, dacă mi-am jefuit dușmanul pe nedrept, atunci fie ca dușmanul să-mi urmărească sufletul și să mă ajungă, să-mi calce viața în picioare și să-mi culce gloria în țărână! Ridică-Te, Doamne, în mânia Ta, scoală-Te din cauza furiei dușmanilor mei, trezește-Te, Dumnezeul Meu, și poruncește o judecată! Adunarea popoarelor să Te înconjoare; stăpânește asupra ei din înălțime! Să judece Domnul popoarele! Fă-mi dreptate, Doamne, conform dreptății și integrității mele, o, Preaînalte! Oprește răutatea celor răi și întărește-l pe cel drept, Tu, Care cercetezi inimile și adâncul ființei, Dumnezeule drept! Scutul meu este în Dumnezeu, Mântuitorul celor cu inima dreaptă. Dumnezeu este un judecător drept, Dumnezeu Se mânie în fiecare zi. Pentru cel care nu se întoarce la Dumnezeu, El Își ascute sabia, Își încordează arcul și-l țintește. Lui îi pregătește armele morții, săgeți aprinse îi pregătește. Iată-l pe cel ce naște nelegiuirea, concepe necazul și dă naștere înșelăciunii! Sapă o groapă, o adâncește și cade tocmai el în adâncitura pe care a făcut-o. Necazul pe care-l pregătește se întoarce împotriva capului său, iar violența lui coboară asupra creștetului său. Îi voi mulțumi Domnului pentru dreptatea Lui și voi cânta spre lauda Numelui Domnului, Cel Preaînalt. Doamne, Stăpânul nostru, cât de măreț este Numele Tău pe tot pământul! Fie înălțată gloria Ta mai presus de ceruri! Din gura copilașilor și a sugarilor ai întemeiat o fortăreață împotriva vrăjmașilor Tăi, ca să fie astfel reduși la tăcere dușmanul și răzbunătorul. Când privesc cerurile Tale, lucrările degetelor Tale, luna și stelele pe care le-ai întemeiat, îmi zic: Ce este omul, ca să-Ți amintești de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? Tu l-ai făcut cu puțin inferior ființelor cerești și l-ai încoronat cu glorie și cu măreție. L-ai pus să stăpânească peste lucrările mâinilor Tale; i-ai supus totul: oi și boi deopotrivă, chiar și animalele sălbatice ale câmpului; păsările cerului și peștii mării, tot ce străbate căile mărilor. Doamne, Stăpânul nostru, cât de măreț este Numele Tău pe tot pământul! Îți voi mulțumi, Doamne, din toată inima mea, voi vesti toate minunile Tale. Mă voi bucura și mă voi înveseli în Tine, voi cânta spre lauda Numelui Tău, Preaînalte! Dușmanii mei se retrag; ei se împiedică și pier dinaintea Ta. Căci Tu ai judecat cauza mea și mi-ai făcut dreptate; ai șezut pe tron ca Unul Care judeci cu dreptate. Tu ai mustrat națiunile și l-ai nimicit pe cel rău; le-ai șters numele pentru veci de veci. Dușmanul a sfârșit în ruine veșnice! I-ai smuls cetățile și ai dat uitării amintirea lor. Domnul însă va trona pe vecie! El Și-a pregătit tronul pentru judecată. El va judeca lumea cu dreptate; va judeca popoarele cu imparțialitate. Domnul este un loc de scăpare pentru cel asuprit, un loc de scăpare în vremuri de necaz. Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu-i părăsești pe cei ce Te caută, Doamne! Cântați spre lauda Domnului, Care locuiește în Sion! Vestiți printre popoare lucrările Lui! Căci El, Care răzbună sângele vărsat, Își aduce aminte și nu uită strigătul celor umili. Arată-Ți bunăvoința față de mine, Doamne! Uită-Te la suferința pe care mi-o provoacă cei ce mă urăsc! Ridică-mă de la porțile morții! Atunci voi vesti, la porțile fiicei Sionului, toate faptele Tale demne de laudă; mă voi bucura de eliberarea Ta! Națiunile s-au afundat în groapa pe care au făcut-o; piciorul le-a fost prins în lațul pe care l-au ascuns. Domnul Se revelează și face judecată. Cel rău este prins chiar prin lucrarea mâinilor lui. Higgaion. Cei răi se întorc în Locuința Morților, toate națiunile care uită de Dumnezeu. Căci cel nevoiaș nu este uitat la nesfârșit, speranța celor săraci nu piere pentru totdeauna. Ridică-Te, Doamne! Să nu învingă omul! Să fie judecate națiunile înaintea Ta! Pune groaza în ei, Doamne! Să recunoască națiunile că sunt doar niște oameni! De ce stai departe, Doamne, și Te ascunzi în vremuri de lipsă? Cel rău îl urmărește cu aroganță pe cel sărac, însă ei sunt prinși în planurile pe care le-au conceput. Căci cel rău se laudă cu pofta sufletului său, binecuvântându-l pe cel lacom și disprețuindu-L pe Domnul. Cel rău, în înfumurarea lui, nu-L caută. Toate gândurile lui sunt: „Nu există Dumnezeu!“. Căile lui sunt prospere întotdeauna; judecățile Tale sunt departe de el; el vorbește cu dispreț împotriva tuturor dușmanilor săi. El zice în inima lui: „Nimic nu mă va clătina de-a lungul generațiilor, pe mine, care nu sunt în nenorocire!“. Gura îi este plină de blestem, înșelătorii și asuprire; sub limba lui este numai necaz și nelegiuire. El locuiește în ascunzișurile din preajma așezărilor; îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat; ochii lui stau la pândă după vreun neajutorat. Pândește din ascunziș ca leul din desiș; pândește să-l prindă pe cel sărac, să-l prindă pe cel sărac și să-l atragă în lațul lui. Victimele lui sunt zdrobite și se prăbușesc; cad sub puterea lui. El zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat! Și-a ascuns fața. În veac nu va vedea!“. Ridică-Te, Doamne Dumnezeule! Ridică-Ți mâna! Nu-i uita pe cei săraci! De ce-L disprețuiește cel rău pe Dumnezeu? De ce zice în inima lui: „Tu nu ceri socoteală!“? Tu însă vezi necazul și întristarea; Te uiți, ca să le iei în mâna Ta! Ție Ți se încredințează cel neajutorat; Tu ești ajutorul orfanului. Zdrobește deci brațul celui rău și al celui nelegiuit; cere-le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit! Domnul este Împărat în veci de veci! Națiunile vor pieri din țara Lui! Tu, Doamne, asculți dorința celor nevoiași; Tu le întărești inima, plecându-Ți urechea spre ei, ca să faci dreptate orfanului și celui asuprit, pentru ca omul, care este din țărână, să nu mai insufle groaza. În Domnul mă adăpostesc! Cum puteți spune sufletului meu: „Fugi la muntele vostru, ca o pasăre“? Iată, cei răi își încordează arcul, își potrivesc săgeata pe coardă, ca să-i țintească pe întuneric pe cei cu inima dreaptă. Când se surpă temeliile, ce mai poate face cel drept? Domnul este în Templul Său cel sfânt, Domnul este pe tronul Lui din Ceruri. Ochii Lui privesc și pleoapele Lui îi cercetează pe fiii omului. Domnul îl cercetează pe cel drept, dar sufletul Lui îl urăște pe cel rău și pe cel ce iubește violența. Peste cei răi va face să plouă cu cărbuni, foc și sulf; o căldură arzătoare este paharul de care au parte. Căci Domnul este drept, iubește dreptatea, iar cei drepți vor privi fața Lui. Vino în ajutor, Doamne, căci se duc cei evlavioși și pier cei credincioși dintre fiii omului! În zadar se lingușesc unul pe altul și vorbesc de la inimă la inimă. Nimicească Domnul buzele lingușitoare și limba lăudăroasă, pe cei care zic: „Cu limba noastră vom reuși; suntem stăpânii buzelor noastre! Cine poate stăpâni peste noi?“. „Din cauza violenței față de cei săraci și a gemetelor celor nevoiași, chiar acum Mă voi ridica“, zice Domnul, „voi aduce siguranța după care tânjește“. Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, argint purificat într-un cuptor de pământ, rafinat de șapte ori. Tu, Doamne, îi vei păzi; îl vei apăra pe fiecare de generația aceasta, pentru totdeauna. Cei răi mișună peste tot, când ticăloșia este înălțată printre fiii omului. Până când, Doamne? Mă vei uita mereu? Până când Îți vei ascunde fața de mine? Până când să mă frământ în sufletul meu, având durere zi de zi în inima mea? Până când să mă tot învingă dușmanul meu? Privește, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Luminează-mi ochii, ca să nu mă apuce somnul morții, ca să nu zică dușmanul meu: „L-am învins!“ și să nu se bucure vrăjmașii mei când mă clatin. Dar eu mă încred în îndurarea Ta, și inima mea se bucură de ajutorul Tău. Voi cânta Domnului, căci mi-a făcut bine! Nebunul zice în inima lui: „Nu există Dumnezeu!“. Toți s-au pervertit, comit fapte groaznice; nu mai este nimeni care să facă binele. Domnul Își pleacă privirea din Ceruri peste fiii omului, ca să vadă dacă există vreunul care să aibă înțelepciune, vreunul care să-L caute pe Dumnezeu. Toți s-au rătăcit; au ajuns, cu toții, corupți. Nu mai este nimeni care să facă binele, nimeni, niciunul măcar! Chiar nu înțeleg nimic toți cei ce comit nelegiuiri, de Îmi devorează poporul așa cum mănâncă pâinea și nu-L cheamă pe Domnul? Chiar acolo unde sunt se vor îngrozi foarte tare, căci Dumnezeu este cu generația celui drept. Râdeți voi de planul celui sărac, dar Domnul este adăpostul lui! O, de ar veni din Sion eliberarea lui Israel! Când Domnul va aduce înapoi captivii poporului Său, să se înveselească Iacov și să se bucure Israel! Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine își va așeza locuința pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă cu integritate, cel ce face dreptate și cel ce spune adevărul din inimă. El nu bârfește cu limba lui, nu-i face rău prietenului său și nu aduce dispreț asupra semenului său. Cel ticălos este disprețuit în ochii lui, însă îi onorează pe cei ce se tem de Domnul. El nu-și schimbă jurământul, chiar dacă l-a făcut în paguba lui. El nu-și dă banii cu dobândă și nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce face aceste lucruri nu va fi clătinat niciodată! Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă adăpostesc! Eu zic Domnului: „Tu ești Stăpânul meu, nu am nimic bun în afară de Tine!“. Cât despre sfinții care sunt în țară, ei și cei măreți, în ei este toată plăcerea mea! Durerile celor ce au cumpărat un idol se înmulțesc. Nu voi aduce jertfele lor de băutură din sânge și nici nu voi rosti numele lor cu buzele mele. Domnul este partea mea de moștenire și paharul meu! Tu arunci sorțul în favoarea mea! Moșiile care mi-au căzut la sorți sunt în locuri plăcute! Într-adevăr, moștenirea care mi-a fost dată este frumoasă! Îl voi binecuvânta pe Domnul Care mă sfătuiește! Chiar și în timpul nopților, inima mea mă îndeamnă! Îl pun pe Domnul tot timpul înaintea mea. Pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina! De aceea mi se bucură inima și mi se înveselește sufletul! Mai mult, trupul meu va locui în siguranță, căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința Morților și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea. Tu îmi faci cunoscută calea vieții; în prezența Ta sunt bucurii din abundență, iar la dreapta Ta este o fericire veșnică! Ascultă-mi, Doamne, cauza dreaptă; ascultă cu atenție strigătul meu! Pleacă-Ți urechea la rugăciunea mea nerostită de buze înșelătoare! Să vină dinaintea Ta sentința dată mie! Ochii Tăi să vadă ceea ce este drept! Când mi-ai cercetat inima, când m-ai vizitat noaptea, când m-ai pus la încercare, n-ai găsit nimic. Gura mea n-a rostit altceva decât ceea ce-am gândit. Cu privire la faptele omului, m-am păzit de căile celor violenți, după cuvântul buzelor Tale. Pașii mei au stat neclintiți pe cărările Tale; nu mi s-au clătinat picioarele. Eu Te chem pentru că Tu îmi răspunzi, Dumnezeule! Pleacă-Ți urechea spre mine! Ascultă-mi cuvântul! Arată-Ți marea îndurare, Tu, Care prin dreapta Ta, îi scapi de împotrivitorii lor pe cei ce caută adăpost. Păzește-mă ca pe lumina ochilor, ascunde-mă la umbra aripilor Tale de cei răi, care vor să mă spulbere, de dușmanii mei de moarte, care mă înconjoară. Ei sunt plini de grăsime; gurile lor vorbesc cu aroganță. Acum îmi urmăresc pașii, mă înconjoară, mă pândesc ca să mă doboare la pământ. Parcă ar fi un leu care tânjește să sfâșie, un pui de leu care așteaptă în ascunziș. Ridică-Te, Doamne, înfruntă-l și trântește-l! Scapă-mi sufletul de cel rău cu sabia Ta! Scapă-mă Doamne, cu mâna Ta, de oameni, de oamenii acestei lumi, a căror parte de moștenire este în viața aceasta! Tu le umpli pântecele cu comorile Tale. Copiii acestora sunt sătui și lasă urmașilor lor belșugul lor. Însă eu, în nevinovăția mea, voi vedea fața Ta! Când mă voi trezi, mă voi bucura pe deplin de prezența Ta. Te iubesc, Doamne, Puterea mea! Domnul este stânca mea, fortăreața mea și eliberatorul meu! Dumnezeul meu este stânca mea, în Care mă adăpostesc, scutul meu, puterea care mă eliberează, locul meu de scăpare! L-am chemat pe Domnul, Cel demn de laudă, și am fost eliberat din mâinile dușmanilor mei. Mă înfășuraseră legăturile morții și mă copleșiseră șuvoaiele distrugerii. Legăturile Locuinței Morților mă înconjuraseră, mă prinseseră lațurile morții. Dar în necazul meu L-am chemat pe Domnul, am strigat după ajutor către Dumnezeul meu. El mi-a ascultat glasul, din Templul Său, și strigătul meu după ajutor a ajuns înaintea Lui, la urechile Sale. Atunci s-a zguduit și s-a cutremurat pământul, iar temeliile munților s-au zdruncinat, s-au clătinat, pentru că El Se mâniase. Se înălța fum din nările Lui, iar din gura Lui ieșea un foc mistuitor; cărbuni aprinși ieșeau din ea. A aplecat cerurile și a coborât; sub picioarele Lui era negură. Călărea pe un heruvim și zbura, plutea pe aripile vântului. Făcuse din întuneric învelitoarea Lui; împrejurul Lui, apele întunecoase și norii negri erau adăpostul Lui. Din strălucirea care se oglindea înaintea Lui, prin norii Lui, ieșeau grindină și cărbuni aprinși. Domnul a tunat din ceruri, Cel Preaînalt Și-a făcut auzit glasul, răspândind grindină și cărbuni aprinși. Și-a aruncat săgețile și i-a împrăștiat pe dușmani; a trimis fulgerele și i-a pus pe fugă. La mustrarea Ta, Doamne, la suflarea nărilor Tale, s-au văzut albiile apelor și s-au descoperit temeliile lumii. El S-a întins din înălțime și m-a prins, m-a scos din apele cele mari, m-a scăpat de dușmanul meu cel puternic și de vrăjmașii mei, căci erau mai tari decât mine. Ei m-au înfruntat în ziua necazului meu, dar Domnul mi-a fost sprijin. El m-a eliberat; m-a salvat pentru că Își găsește plăcerea în mine. Domnul mi-a răsplătit potrivit cu dreptatea mea, mi-a făcut după curăția mâinilor mele, fiindcă am păzit căile Domnului și nu m-am făcut vinovat față de Dumnezeul meu. Căci toate judecățile Lui sunt înaintea mea și n-am îndepărtat hotărârile Lui de la mine. Am fost integru înaintea Lui și m-am păzit de nelegiuirea mea. Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea, după curăția mâinilor mele înaintea ochilor Săi. Cu cel credincios Tu Te arăți credincios; cu omul integru Tu Te dovedești a fi integru. Cu cel curat Tu Te arăți curat, dar cu cel pervertit Te porți după viclenia lui. Tu salvezi poporul smerit, dar cobori pe cel cu ochii trufași. Tu îmi aprinzi candela, Doamne! Dumnezeul meu îmi luminează întunericul. Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor și cu Dumnezeul meu sar peste zid. Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârșită. Cuvântul Domnului este dovedit curat. El este un scut pentru toți cei ce se adăpostesc în El. Cine este Dumnezeu în afară de Domnul? Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru? Dumnezeu este Cel Ce îmi dă putere și mi-a făcut desăvârșită calea. El mi-a făcut picioarele ca ale cerboaicelor și m-a așezat pe înălțimi. Îmi deprinde mâinile pentru luptă, astfel încât brațele mele întind arcul de bronz. Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină, bunăvoința Ta mă face mare. Tu-mi lărgești calea sub pașii mei, ca să nu-mi alunece picioarele. Îmi urmăresc dușmanii și-i ajung; nu mă întorc până nu-i nimicesc. Îi zdrobesc, de nu mai sunt în stare să se ridice; ei cad la picioarele mele. Tu îmi dai putere să lupt și-i faci să capituleze pe cei ce se ridică împotriva mea. Tu-i faci pe dușmanii mei să fugă dinaintea mea, și eu îi nimicesc pe cei ce mă urăsc. Ei strigă după ajutor, dar nu este niciun eliberator. Strigă către Domnul, dar El nu le răspunde. Îi pisez la fel de mărunt ca praful suflat de vânt; îi spulber ca pe noroiul de pe străzi. Tu mă scapi de învinuirile poporului, mă pui căpetenie a națiunilor; un popor pe care nu-l cunosc îmi slujește. Fiii străinului mă lingușesc; imediat ce mă aud, mă ascultă. Fiii străinului îngălbenesc și ies tremurând din fortărețele lor. Domnul este viu! Binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele! Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună, Cel Care îmi supune popoare, Cel Ce mă scapă de dușmanii mei. Tu mă ridici deasupra celor ce se ridică împotriva mea; Tu mă scapi de omul violent. De aceea Îți voi mulțumi, Doamne, printre națiuni, și voi cânta spre lauda Numelui Tău! El îi face parte regelui Său de mari victorii și-i arată îndurare unsului Său, lui David și urmașilor lui pentru totdeauna. Cerurile declară gloria lui Dumnezeu, iar bolta cerească istorisește despre lucrarea mâinilor Lui. O zi îi comunică alteia acest mesaj și o noapte îi vestește alteia această cunoaștere, dar fără vorbe și fără cuvinte, fără să li se audă glasul. Glasul lor a străbătut întreg pământul, și cuvintele lor au ajuns până la marginea lumii. În ceruri, El a întins un cort soarelui. Acesta este asemenea unui mire care iese din camera lui de nuntă, asemenea unui viteaz care se bucură să alerge pe cale: răsăritul lui este la un capăt al cerului și roată-i este drumul până la celălalt capăt al lui. Nimic nu se poate ascunde de căldura lui. Legea Domnului este desăvârșită; ea înviorează sufletul. Mărturia Domnului este demnă de încredere; ea înțelepțește pe cel neștiutor. Reglementările Domnului sunt drepte; ele îmi bucură inima. Porunca Domnului este curată; ea luminează ochii. Teama de Domnul este curată; ea rămâne pe vecie. Judecățile Domnului sunt adevărate; toate sunt drepte. Ele sunt mai de dorit decât aurul, decât mult aur pur, sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Chiar și slujitorul Tău este instruit prin ele. Când le păzește, are o mare răsplată. Cine-și cunoaște toate greșelile? Iartă-mi greșelile de care nu sunt conștient! Păzește-l, de asemenea, pe slujitorul Tău de păcatele comise în mod conștient, ca să nu stăpânească peste mine. Atunci voi fi integru, nevinovat de o mare fărădelege. Fie plăcute cuvintele gurii mele și murmurul inimii mele înaintea Ta, Doamne, Stânca mea, Răscumpărătorul meu! Să-ți răspundă Domnul în ziua necazului; să te protejeze Numele Dumnezeului lui Iacov! Să-ți trimită ajutor din Lăcașul cel sfânt și să te sprijine din Sion! Să-Și amintească de toate darurile tale de mâncare și să primească arderile tale de tot! Să-ți dea după plăcerea inimii tale și să-ți împlinească toate planurile! Atunci ne vom bucura de victoria ta și vom înălța steagul în Numele Dumnezeului nostru. Domnul să-ți împlinească toate planurile! Acum știu că Domnul îl salvează pe unsul Său; El îi va răspunde din Ceruri, din Lăcașul Lui cel sfânt, prin puterea salvatoare a dreptei Sale. Unii se bazează pe care, iar alții pe cai, dar noi vestim Numele Domnului, Dumnezeul nostru. Ei se împiedică și cad, dar noi ne ridicăm și stăm în picioare! Doamne, salvează-l pe rege! Fie ca El să ne răspundă în ziua când Îl chemăm! Doamne, regele se bucură de puterea pe care i-o dai. Cât este de vesel datorită ajutorului Tău! Tu ai împlinit dorința inimii lui și n-ai respins cererea buzelor lui! Căci l-ai întâmpinat cu binecuvântări plăcute inimii lui; i-ai pus pe cap o coroană de aur pur. Ți-a cerut viață și i-ai dat-o; i-ai dat multe zile pentru veci de veci. Mare este gloria lui, datorită eliberării Tale! Ai revărsat peste el splendoare și măreție! Tu i-ai dat binecuvântări veșnice și l-ai umplut cu bucuria prezenței Tale. Căci regele se încrede în Domnul, iar prin îndurarea Celui Preaînalt, el nu se va clătina. Mâna Ta îi va ajunge pe toți dușmanii Tăi, dreapta Ta îi va ajunge pe cei ce Te urăsc. La vremea arătării Tale îi vei face ca un cuptor aprins. În mânia Lui, Domnul îi va înghiți și-i va arde focul. Vei nimici rodul lor de pe pământ și pe urmașii lor dintre fiii omului, căci Ți s-au împotrivit cu răutate. Au plănuit intrigi, dar nu vor reuși. Îi vei face s-o ia la fugă când Îți vei încorda arcul împotriva lor. Ridică-Te, Doamne, în puterea Ta, iar noi vom cânta și vom lăuda puterea Ta! Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? Ești atât de departe de eliberarea mea și de cuvintele strigătului meu! Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu-mi răspunzi; strig noaptea, dar nu găsesc odihnă. Dar Tu ești sfânt, Tu locuiești în mijlocul laudelor lui Israel. În Tine s-au încrezut strămoșii noștri; ei s-au încrezut în Tine, iar Tu i-ai salvat. Au strigat către Tine și au fost eliberați; s-au încrezut în Tine și nu s-au făcut de rușine. Dar eu sunt vierme, nu om; am ajuns de rușinea oamenilor și disprețuit de popor. Toți cei ce mă văd își bat joc de mine, rânjesc și clatină din cap. „S-a încrezut în Domnul! Să-l scape El! Să-l elibereze, căci Își găsește plăcerea în el!“. Totuși, Tu m-ai scos din pântec și m-ai făcut încrezător la pieptul mamei mele. Ți-am fost încredințat Ție din pântec; încă din pântecul mamei mele, Tu ești Dumnezeul meu. Nu Te îndepărta de mine, căci necazul este aproape și nu am niciun ajutor! Mă încercuiesc mulți tauri, niște tauri puternici din Bașan mă înconjoară. Își deschid gura împotriva mea ca leul care sfâșie și răcnește. Sunt turnat ca apa, și toate oasele mi se despart. Mi s-a făcut inima precum ceara și se topește înăuntrul meu. Mi se usucă puterea ca lutul, iar limba mi se lipește de cerul gurii: m-ai adus în țărâna morții. Căci niște câini m-au înconjurat, o ceată de răufăcători m-a încercuit; mi-au străpuns mâinile și picioarele. Toate oasele aș putea să mi le număr. Ei se uită, mă privesc. Și-au împărțit hainele mele între ei și au tras la sorți pentru cămașa mea. Dar Tu, Doamne, nu Te îndepărta! Puterea mea, vino degrabă în ajutorul meu! Scapă-mi sufletul de sabie, și viața din laba câinelui. Salvează-mă din gura leului și din coarnele bivolului sălbatic. Tu mi-ai răspuns. Voi vesti Numele Tău fraților mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării. Cei temători de Domnul, lăudați-L! Voi, toți urmașii lui Iacov, glorificați-L! Să vă temeți de El, voi, toți urmașii lui Israel! Căci El nu a disprețuit și nu a trecut cu vederea oprimarea celui asuprit. Nu Și-a ascuns fața de acesta, l-a ascultat când a strigat către El după ajutor. Tu ești motivul meu de laudă în adunarea cea mare. Îmi voi împlini jurămintele înaintea celor ce se tem de El. Cei blânzi vor mânca și se vor sătura; cei ce Îl caută pe Domnul Îl vor lăuda. Să vă trăiască inima pentru totdeauna! Toate marginile pământului își vor aminti și se vor întoarce la Domnul. Toate familiile națiunilor se vor închina înaintea Ta, căci a Domnului este domnia și El stăpânește peste națiuni! Toți cei prosperi de pe pământ vor mânca și se vor închina; înaintea Lui vor îngenunchea toți cei ce coboară în țărână, cei ce nu pot să-și păstreze viața. O generație viitoare Îi va sluji; ea va istorisi generației următoare despre Stăpânul. Ei vor veni și vor vesti dreptatea Lui; îi vor spune poporului care se va naște că El a lucrat. Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El face să mă culc pe pășuni verzi și mă conduce la ape odihnitoare. Îmi înviorează sufletul și mă călăuzește pe cărări drepte, datorită Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. Tu-mi întinzi masa în fața dușmanilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn, iar paharul meu este atât de plin. Într-adevăr, bunătatea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului câte zile voi avea pe acest pământ! Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și locuitorii ei, căci El l-a întemeiat pe mări și l-a consolidat pe ape. Cine se va urca pe muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? Cel cu mâinile nevinovate și cu inima curată, care nu-și dedă sufletul la minciună și nu jură ca să înșele. El va primi binecuvântare de la Domnul și dreptate de la Dumnezeul mântuirii lui. Aceasta este generația celor ce-L caută, a celor ce caută fața Ta, Dumnezeul lui Iacov! Porți, ridicați-vă capetele! Stați ridicate, intrări veșnice! Să intre Împăratul gloriei! Cine este Acest Împărat al gloriei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel puternic în luptă! Porți, ridicați-vă capetele! Stați ridicate, intrări veșnice! Să intre Împăratul gloriei! Cine este Acest Împărat al gloriei? Domnul Oștirilor! El este Împăratul gloriei! Doamne, la Tine îmi înalț sufletul! Dumnezeul meu, în Tine mă încred: să nu fiu făcut de rușine! Să nu se bucure dușmanii mei de mine! Da, toți cei ce își pun speranța în Tine nu se vor face de rușine, ci rușinați vor fi cei ce sunt necredincioși fără motiv. Fă-mi cunoscute căile Tale, Doamne, învață-mă cărările Tale! Călăuzește-mă în adevărul Tău, învață-mă, căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele. În Tine îmi pun speranța toată ziua. Adu-Ți aminte, Doamne, de mila și de îndurarea Ta, căci acestea sunt din vremuri străvechi. Nu-Ți aduce aminte de păcatele din tinerețea mea, nici de fărădelegile mele, ci adu-Ți aminte de mine potrivit îndurării Tale, datorită bunătății Tale, Doamne. Domnul este bun și drept, de aceea le arată păcătoșilor calea. El îi îndrumă pe cei smeriți în ceea ce este drept și îi învață pe cei smeriți calea Lui. Toate cărările Domnului sunt îndurare și credincioșie pentru cei ce păzesc legământul și învățăturile Lui. Datorită Numelui Tău, Doamne, iartă-mi nelegiuirea, căci mare este! Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia El îi arată ce cale să aleagă. Sufletul lui va locui în bunăstare, iar urmașii lui vor moșteni țara. Sfatul Domnului este pentru cei ce se tem de El. El le face cunoscut legământul Lui. Către Domnul îmi îndrept totdeauna privirea, căci El îmi scoate picioarele din laț. Întoarce-Te spre mine și arată-Ți bunăvoința față de mine, căci sunt singur și necăjit. Necazurile inimii mele s-au înmulțit; scoate-mă din nenorocirile mele! Uită-Te la suferința și la necazul meu și iartă toate păcatele mele. Uită-Te la dușmanii mei, căci se înmulțesc, și la ura înverșunată cu care mă urăsc. Păzește-mi sufletul și scapă-mă. Să nu fiu făcut de rușine, căci mă adăpostesc în Tine. Integritatea și nevinovăția să mă protejeze, căci îmi pun speranța în Tine. Dumnezeule, răscumpără pe Israel din toate necazurile lui! Doamne, fă-mi dreptate, căci am umblat în integritate și m-am încrezut în Domnul fără ezitare. Cercetează-mă, Doamne, pune-mă la încercare, curățește-mi adâncul ființei și inima! Căci îndurarea Ta este înaintea ochilor mei și am umblat în adevărul Tău. Nu mă așez alături de oamenii înșelători și nu voi umbla cu cei vicleni. Urăsc adunarea răufăcătorilor și nu mă așez alături de cei răi. Îmi spăl mâinile în nevinovăție și așa înconjor altarul Tău, Doamne, ca să fac să răsune mulțumirea și să istorisesc toate minunile Tale. Doamne, eu iubesc Casa în care locuiești și locul unde se află gloria Ta. Nu-mi lua sufletul împreună cu cei păcătoși, nici viața, împreună cu oamenii setoși de sânge, pe ale căror mâini este stricăciune și a căror dreaptă este plină de mită. Dar eu umblu în integritate. Răscumpără-mă și arată-Ți bunăvoința față de mine! Piciorul meu stă pe loc neted. Voi binecuvânta pe Domnul în adunări. Domnul este lumina și mântuirea mea; de cine să mă tem? Domnul este refugiul vieții mele; de cine să-mi fie frică? Când se apropie răufăcătorii de mine ca să-mi devoreze carnea, tocmai ei, asupritorii și dușmanii mei, se împiedică și cad. Chiar dacă o armată și-ar așeza tabăra împotriva mea, inima mea nu s-ar teme. Chiar dacă s-ar porni război împotriva mea, chiar și atunci aș fi încrezător. Un singur lucru am cerut de la Domnul și-l caut cu insistență: să locuiesc în Casa Domnului în toate zilele vieții mele, ca să privesc frumusețea Domnului și să-L caut în Templul Lui. Căci El mă va ascunde în Coliba Sa în ziua cea rea, mă va acoperi în locul tainic al Cortului Său și mă va înălța pe o stâncă. Deja mi se înalță capul deasupra dușmanilor care sunt în jurul meu. De aceea voi aduce jertfe în Cortul Lui cu strigăte de bucurie. Voi cânta și Îl voi lăuda pe Domnul. Doamne, ascultă-mi glasul când Te chem, arată-Ți bunăvoința față de mine și răspunde-mi! Inima îmi spune din partea Ta: „Caută fața Mea!“. Doamne, fața Ta o caut! Nu-Ți ascunde fața de mine, nu îndepărta cu mânie pe slujitorul Tău! Tu ai fost ajutorul meu. Nu mă lăsa și nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele! Căci tatăl meu și mama mea m-au părăsit, dar Domnul mă primește. Doamne, învață-mă calea Ta, condu-mă pe cărarea cea netedă, din cauza celor ce mă pândesc. Nu mă lăsa în voia dușmanilor mei, căci împotriva mea se ridică niște martori mincinoși care suflă violență. O, dacă n-aș fi crezut că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii…! Pune-ți speranța în Domnul! Fii tare și încurajează-ți inima! Pune-ți speranța în Domnul! Doamne, către Tine strig! Stânca mea, să nu rămâi surd față de mine, ca nu cumva, tăcând față de mine, să mă asemăn cu cei ce coboară în groapă. Ascultă glasul cererilor mele, atunci când strig către Tine după ajutor, atunci când îmi ridic mâinile spre Locul Tău Preasfânt! Nu mă lua împreună cu cei răi și cu cei ce comit nelegiuiri, cu cei ce vorbesc de pace semenului lor, dar în inima lor este răutate. Dă-le potrivit cu lucrarea lor, potrivit cu răutatea faptelor lor. Dă-le potrivit cu lucrarea mâinilor lor! Întoarce asupra lor răsplata cuvenită! Pentru că ei nu se gândesc la lucrările Domnului și la lucrarea mâinilor Lui, El îi va dărâma și nu-i va mai zidi din nou! Binecuvântat să fie Domnul, căci a ascultat glasul cererilor mele! Domnul este puterea mea și scutul meu! În El s-a încrezut inima mea și am fost ajutat. De aceea inima mea tresaltă de bucurie și-I aduc mulțumiri prin cântarea mea! Domnul este puterea poporului Său! El este un refugiu care-l protejează pe unsul Său. Mântuiește-Ți poporul! Binecuvântează-Ți moștenirea! Păstorește-i și sprijină-i pe vecie! Dați Domnului, fii ai lui Dumnezeu, dați Domnului gloria și puterea! Dați Domnului gloria cuvenită Numelui Său! Închinați-vă Domnului îmbrăcați în haine sfinte! Glasul Domnului răsună deasupra apelor. Dumnezeul gloriei face să bubuie tunetul; Domnul este deasupra apelor mari. Glasul Domnului răsună cu putere, glasul Domnului răsună cu măreție. Glasul Domnului doboară cedrii; Domnul doboară cedrii Libanului. Îi face să sară ca un vițel; Libanul și Sirionul sar ca un pui de bivol sălbatic. Glasul Domnului despică prin scânteieri de foc. Glasul Domnului face să tremure deșertul, Domnul face să tremure deșertul Kadeș. Glasul Domnului apleacă stejarii și doboară pădurile. În Templul Său, toți strigă: „Glorie!“. În timpul potopului, Domnul ședea pe tron; Domnul va ședea pe tron ca împărat pe vecie. Domnul îi va da putere poporului Său; Domnul Își va binecuvânta poporul cu pace. Te voi înălța, Doamne, căci m-ai ridicat și nu i-ai lăsat pe dușmanii mei să se bucure de mine. Doamne, Dumnezeul meu, am strigat către Tine după ajutor și Tu m-ai vindecat. Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuința Morților; m-ai adus la viață din mijlocul celor ce coboară în groapă. Cântați spre lauda Domnului, voi, credincioșii Lui, și aduceți mulțumiri când vă amintiți de sfințenia Lui. Căci mânia Lui ține o clipă, dar îndurarea Lui ține o viață. Seara vine plânsul, dar dimineața vine bucuria. Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!“. Doamne, prin bunăvoința Ta ai întărit muntele meu, dar, când Ți-ai ascuns fața, m-am îngrozit. Doamne, către Tine am strigat, la Stăpânul am căutat bunăvoință, zicând: „Ce câștig este de pe urma morții mele, atunci când mă cobor în groapă? Poate să Îți mulțumească țărâna, poate ea să vestească credincioșia Ta? Ascultă-mă, Doamne, și arată-Ți bunăvoința față de mine! Doamne, fii ajutorul meu!“. Iar Tu mi-ai transformat bocetul în veselie, mi-ai înlăturat hainele de jale și mi-ai dat ca haină bucuria, pentru ca sufletul meu să cânte spre lauda Ta și să nu tacă. Doamne, Dumnezeul meu, veșnic Îți voi mulțumi! În Tine, Doamne, mă adăpostesc! Să nu fiu făcut de rușine niciodată! În dreptatea Ta, salvează-mă! Pleacă-Ți urechea spre mine și scapă-mă cât mai repede. Fii pentru mine o stâncă de refugiu, o casă a fortărețelor, ca să fiu salvat. Căci Tu ești stânca mea și fortăreața mea. Tu mă vei conduce și mă vei călăuzi, datorită Numelui Tău. Tu mă vei scăpa de lațul care mi-a fost întins, căci Tu ești refugiul meu. În mâinile Tale îmi încredințez duhul! Tu m-ai răscumpărat, Doamne, Dumnezeul adevărului. Îi urăsc pe cei ce se alipesc de idoli deșerți, dar mă încred în Domnul. Mă voi bucura și mă voi înveseli în îndurarea Ta, fiindcă mi-ai văzut suferința și ai cunoscut necazul sufletului meu. Tu nu m-ai dat pe mâna dușmanului, ci mi-ai pus picioarele să stea într-un loc larg. Arată-Ți bunăvoința față de mine, Doamne, căci sunt în necaz. Mi se topesc ochii, sufletul și pântecul de atâta întristare. Îmi sfârșesc viața în durere și anii în întristare. Puterea îmi este sleită din cauza nelegiuirii mele, iar oasele mi se topesc. Din cauza tuturor dușmanilor mei am ajuns de mare dispreț pentru vecinii mei și de groază pentru cunoscuții mei. Cei ce mă văd pe drum fug de mine. Sunt uitat de inimi ca și cum aș fi mort; am ajuns ca un vas spart. Căci aud calomniile multora – teroare este de jur împrejur! Când se sfătuiesc împreună împotriva mea, ei plănuiesc să-mi ia viața. Dar eu mă-ncred în Tine, Doamne, și zic: „Tu ești Dumnezeul meu“. Zilele mele sunt în mâna Ta; scapă-mă din mâna dușmanilor și a celor ce mă urmăresc! Fă să strălucească fața Ta peste slujitorul Tău! Salvează-mă, în îndurarea Ta! Doamne, să nu fiu făcut de rușine, căci pe Tine Te chem. Să fie făcuți de rușine cei răi! Să se coboare tăcuți în Locuința Morților! Să fie amuțite buzele mincinoase, care vorbesc cu obrăznicie, cu mândrie și dispreț împotriva celui drept. Cât de mare este bunătatea Ta, pe care ai păstrat-o pentru cei ce se tem de Tine, pe care ai arătat-o celor ce se adăpostesc în Tine, înaintea fiilor omului. Tu-i ascunzi la adăpostul prezenței Tale de conspirațiile omului; îi adăpostești în colibă de limbile certărețe. Binecuvântat să fie Domnul, căci minunată I-a fost îndurarea față de mine când eram într-o cetate asediată. M-am pripit când am zis: „Sunt alungat dinaintea ochilor Tăi“. Într-adevăr, Tu ai ascultat glasul cererilor mele, când am strigat către Tine după ajutor. Iubiți-L pe Domnul, toți sfinții Lui, Domnul păzește pe cei credincioși, dar celor ce se poartă cu mândrie le dă ce li se cuvine. Fiți tari și încurajați-vă inimile, toți cei ce vă puneți speranța în Domnul. Fericit este cel a cărui fărădelege este iertată, cel al cărui păcat este acoperit! Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în considerare nelegiuirea și în duhul căruia nu există înșelăciune! Când tăceam, mi se uscau oasele și toată ziua gemeam. Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; ajunsesem sleit de vlagă, ca în timpul arșiței verii. Atunci mi-am mărturisit păcatul și nu Ți-am ascuns nelegiuirea mea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!“ și, astfel, Tu ai iertat vina păcatului meu.. De aceea fiecare credincios să Ți se roage câtă vreme mai poți fi găsit, iar când apele vor fi mari, pe el nu-l vor atinge. Tu îmi ești adăpost! Tu mă vei păzi de necaz, înconjurându-mă cu strigăte de eliberare! „Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care să mergi. Te voi sfătui, iar ochiul Meu va veghea asupra ta. Să nu fii ca un cal sau ca un catâr fără discernământ, care numai strunit cu un frâu și cu o zăbală se apropie de tine!“. De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurare. Bucurați-vă în Domnul, înveseliți-vă, voi, cei drepți! Strigați de bucurie, toți cei cu inima dreaptă! Voi, cei drepți, strigați de bucurie în Domnul, căci cântarea de laudă se potrivește celor integri! Mulțumiți Domnului cu lira, cântați spre lauda Lui din harfa cu zece coarde! Cântați-I o cântare nouă! Sunați frumos din coarde, cu strigăte de bucurie! Căci Cuvântul Domnului este drept, și toată lucrarea Lui este făcută în credincioșie. El iubește dreptatea și judecata; îndurarea Domnului umple pământul. Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, și toată armata lor – prin suflarea gurii Sale. El strânge apele mării într-o grămadă, pune adâncurile în cămări. Să se teamă de Domnul tot pământul! Să le fie frică de El tuturor locuitorilor lumii! Căci El a zis, și așa a fost! El a poruncit, și ce a poruncit a rămas în picioare! Domnul împiedică sfatul națiunilor și zădărnicește planurile popoarelor, dar sfatul Domnului rămâne pe vecie, și planurile inimii Sale, din generație în generație. Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul, poporul pe care Și l-a ales ca moștenire. Domnul privește din Ceruri, Se uită la toți fiii oamenilor. Din lăcașul locuinței Sale, El privește spre toți locuitorii pământului. El, Care a creat inima tuturor, observă toate faptele acestora. Regele nu este salvat prin mărimea armatei lui, iar viteazul nu scapă prin mărimea puterii sale. Calul este o speranță falsă pentru victorie și toată puterea lui nu poate salva. Iată că ochii Domnului privesc la cei ce se tem de El, la cei ce speră în îndurarea Sa, ca să le scape sufletul de la moarte și să-i țină în viață în mijlocul foametei. Sufletul nostru Îl așteaptă pe Domnul. El este ajutorul și scutul nostru, căci în El se bucură inima noastră, fiindcă ne încredem în Numele Lui cel sfânt! Doamne, fie îndurarea Ta peste noi, pe măsura speranței noastre în Tine! Îl voi lăuda pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea! Sufletul meu se laudă în Domnul; să audă și să se bucure cei smeriți! Preamăriți-L pe Domnul împreună cu mine! Să înălțăm cu toții Numele Lui! Eu L-am căutat pe Domnul, și El mi-a răspuns; m-a scăpat de toate temerile mele. Cei care privesc spre El se luminează, iar fețele lor nu se rușinează. Acest sărac a strigat, iar Domnul l-a auzit și l-a salvat din toate necazurile lui. Îngerul Domnului Își așază tabăra împrejurul celor ce se tem de El și îi salvează. Gustați și vedeți că Domnul este bun! Ferice de omul care se adăpostește în El! Temeți-vă de Domnul, voi sfinții Lui, căci cei ce se tem de El nu duc lipsă de nimic! Puii de leu duc lipsă și flămânzesc, dar cei ce-L caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine. Veniți, fiilor! Ascultați-mă! Vă voi învăța teama de Domnul! Cine este omul care dorește viața, care iubește zilele multe și vrea să vadă binele? Păzește-ți limba de rău, iar buzele tale să nu rostească înșelătoria! Întoarce-te de la rău și fă ce este bine! Caută pacea și urmărește-o! Ochii Domnului se uită la cei drepți, iar urechile Lui aud strigătul lor după ajutor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce comit fapte rele, ca să le șteargă amintirea de pe pământ. Când strigă cei drepți, Domnul aude și-i scapă din toate necazurile lor. Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită și-i salvează pe cei cu duhul zdrobit. De multe necazuri are parte cel drept, dar Domnul îl scapă din toate. El îi păzește toate oasele și, astfel, nici măcar unul nu îi va fi rupt. Răul va aduce moartea celui nelegiuit, iar cei ce-l urăsc pe cel drept vor fi condamnați. Domnul răscumpără sufletul slujitorilor Săi și niciunul dintre cei ce se adăpostesc în El nu este condamnat. Războiește-Te, Doamne, cu împotrivitorii mei! Luptă-Te cu cei ce se luptă cu mine! Ia scutul și pavăza și ridică-Te, ca să-mi vii în ajutor! Folosește-Ți sulița și lancea împotriva celor ce mă urmăresc! Spune sufletului meu: „Eu sunt scăparea ta!“. Să fie rușinați și umiliți cei ce încearcă să-mi ia viața! Să dea înapoi, să fie făcuți de rușine cei ce-mi plănuiau răul! Să fie ca pleava luată de vânt și să-i alunge Îngerul Domnului! Întunecoasă și alunecoasă să le fie calea, iar Îngerul Domnului să-i urmărească! Căci, fără temei, mi-au întins un laț pe ascuns; fără motiv au săpat o groapă sufletului meu. De aceea, să-i ajungă prăpădul pe neașteptate și să fie prinși în lațul pe care mi l-au întins pe ascuns; să cadă în el în timpul prăpădului! Atunci sufletul meu se va bucura în Domnul, se va veseli pentru că a fost eliberat. Toate oasele mele vor zice: „ Doamne, cine este ca Tine, Care să-l salveze pe cel sărac de cel mai tare decât el, pe cel sărac și pe cel nevoiaș – de jefuitorul lui?“. Niște martori violenți se ridică și mă întreabă ceea ce nu știu. Astfel, ei îmi răsplătesc binele cu rău și îmi pustiesc sufletul. Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam în haine de jale și îmi smeream sufletul prin post. Iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns, umblam ca pentru un prieten, ca pentru un frate al meu. Ca unul care-și bocește mama, mă aplecam de întristare. Dar, când mă împiedic eu, ei se bucură și se adună; se adună împotriva mea fără să știu; ei sfâșie și nu se opresc. Ca niște bufoni batjocoritori scrâșnesc din dinți împotriva mea. Stăpâne, cât vei mai privi? Scapă-mi sufletul de pustiirile lor, și prețioasa mea viață – de puii aceștia de lei! Apoi Îți voi mulțumi în adunarea cea mare, Te voi onora în mijlocul unui popor fără număr. Să nu se bucure cei ce mă dușmănesc pe nedrept și să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv! Căci ei nu vorbesc de pace, ci plănuiesc înșelătorii împotriva oamenilor liniștiți din țară. Își deschid larg gura împotriva mea, zicând: „Ha! Ha! Ochii noștri și-au văzut dorința împlinită!“. Doamne, Tu ai văzut! Nu tăcea! Stăpânul meu, nu Te depărta de mine! Trezește-Te, scoală-Te pentru apărarea mea, pentru cauza mea, Dumnezeul și Stăpânul meu! Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu! Nu-i lăsa să se bucure de necazul meu! Să nu zică în inima lor: „Ha! Ni s-a împlinit dorința!“. Să nu zică: „L-am înghițit!“. Să fie făcuți de rușine și umiliți cei ce se bucură de necazul meu! Cu rușine și cu dezonoare să se îmbrace cei ce se ridică împotriva mea! Să strige de bucurie și să se veselească cei ce găsesc plăcere în dreptatea mea, cei ce spun întotdeauna: „Mărit să fie Domnul Care dorește pacea slujitorului Său!“. Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta, și lauda Ta toată ziua! O rostire cu privire la fărădelegea celui rău se află înăuntrul inimii mele: Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui! Căci se laudă prea mult pe sine însuși, încât să-și vadă nelegiuirea, ca s-o urască. Cuvintele gurii lui sunt nelegiuite și înșelătoare; a încetat să mai fie înțelept și să facă binele. Plănuiește nelegiuirea chiar și în așternutul său, stă pe o cale care nu este bună și nu respinge răul. Doamne, îndurarea Ta ajunge până la ceruri și credincioșia Ta – până la nori! Dreptatea Ta este ca munții lui Dumnezeu și judecata Ta – ca adâncul cel mare! Doamne, Tu salvezi atât oamenii, cât și animalele! Cât de prețioasă este îndurarea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale se adăpostesc fiii omului. Ei se satură de belșugul Casei Tale, și Tu le dai să bea din râul bucuriilor Tale. Căci la Tine este izvorul vieții și, prin lumina Ta, vedem lumina. Continuă să-Ți arăți îndurarea față de cei ce Te cunosc, și dreptatea față de cei cu inima dreaptă! Să nu vină la mine piciorul celui mândru, iar mâna celor răi să nu mă facă să rătăcesc ca un fugar! Au și căzut cei ce comit nelegiuiri! Au fost aruncați și n-au putut să se mai ridice. Nu te mânia din cauza răufăcătorilor și nu-i invidia pe cei ce comit nedreptăți, căci ei se usucă repede ca iarba și se veștejesc precum verdeața! Încrede-te în Domnul și fă binele! Locuiește în țară și veghează să umbli în credincioșie. Găsește-ți plăcerea în Domnul și El va împlini cererile inimii tale. Încredințează-ți calea în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra. El va face să răsară dreptatea ta ca zorii și cauza ta dreaptă ca miezul zilei. Taci înaintea Domnului și pune-ți speranța în El, nu te mânia din cauza celui ce reușește pe calea lui, a celui ce-și împlinește planurile lui rele. Renunță la mânie, părăsește furia! Nu te mânia, căci mânia duce numai la rău. Fiindcă răufăcătorii vor fi stârpiți, dar cei ce-și pun speranța în Domnul vor moșteni țara. Încă puțină vreme și cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era și nu va mai fi. Cei blânzi însă vor moșteni țara și se vor bucura de belșug de pace! Cel rău face planuri împotriva celui drept, scrâșnește din dinți împotriva lui. Dar Stăpânul râde de el, căci știe că-i vine și lui ziua. Cei răi își scot sabia, își încordează arcul, ca să-l doboare pe cel sărac și pe cel nevoiaș, să-i înjunghie pe cei ale căror căi sunt drepte. Sabia lor însă le va străpunge propriile inimi, iar arcurile le vor fi zdrobite. Mai bun este puținul celui drept, decât belșugul multor răi, căci brațele celor răi vor fi frânte, dar Domnul îi sprijină pe cei drepți. Domnul cunoaște zilele celor integri. Moștenirea lor va fi pe vecie. Ei nu sunt făcuți de rușine în vreme rea, iar în zile de foamete vor fi săturați. Însă cei răi vor pieri, iar dușmanii Domnului vor sfârși precum frumusețea pășunilor; în fum vor sfârși. Cel rău împrumută, dar nu mai dă înapoi, cel drept însă arată bunăvoință și dă. Cei ce sunt binecuvântați de El vor moșteni țara, dar cei ce sunt blestemați de El vor fi stârpiți. Domnul întărește pașii omului, atunci când Își găsește plăcere în calea lui. Când acesta cade, nu este doborât de tot, căci Domnul îl sprijină cu mâna Sa. Din tinerețea mea și până la bătrânețe n-am văzut vreun om drept părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea. Toată ziua el arată bunăvoință și dă cu împrumut, iar urmașii lui sunt o binecuvântare. Întoarce-te de la rău și fă ce este bine! Atunci vei locui în țară pentru totdeauna! Căci Domnul iubește dreptatea și nu-Și părăsește credincioșii! Ei sunt păziți întotdeauna, dar urmașii celor răi vor fi nimiciți. Cei drepți vor moșteni țara și vor locui în ea pentru totdeauna. Gura celui drept vestește înțelepciunea, iar limba lui vorbește cu dreptate. El poartă în inimă Legea Dumnezeului său, și, astfel, picioarele nu-i alunecă. Cel rău îl pândește pe cel drept, căutând să-l omoare, însă Domnul nu-l lasă în mâna lui și nu-l lasă să fie condamnat la judecata lui. Pune-ți speranța în Domnul și păzește calea Lui, iar El te va înălța ca să stăpânești țara și vei vedea nimicirea celor răi! L-am văzut pe cel groaznic de rău, întinzându-se ca un copac bogat, bine sădit în țara lui. Dar am trecut încă o dată pe acolo, iată că nu mai era; l-am căutat, dar nu l-am mai găsit. Uită-te la cel integru, privește-l pe cel drept, căci omul pașnic are viitor! Răzvrătiții vor fi nimiciți cu toții; viitorul celor răi va fi retezat. Dar ajutorul celor drepți vine de la Domnul; El este refugiul lor în vreme de necaz. Domnul îi ajută și îi scapă; îi scapă de cei răi și îi salvează, pentru că se adăpostesc în El. Doamne, nu mă mai mustra în mânia Ta și nu mă mai disciplina în furia Ta! Căci săgețile Tale m-au străpuns, mâna Ta a coborât asupra mea. Din cauza mâniei Tale, nu mai este nimic sănătos în trupul meu, niciun os nu mai este întreg din cauza păcatului meu. Căci nelegiuirile mele mă copleșesc ca o povară grea; sunt prea grele pentru mine. Rănile mele duhnesc, putrezesc, din cauza nebuniei mele. Sunt încovoiat, peste măsură de gârbovit. Toată ziua umblu bocind. Coapsele-mi sunt pline de arsuri, nu mai este nimic sănătos în trupul meu. Sunt atât de slăbit și de zdrobit! Sufăr din cauza suspinelor inimii mele. Stăpâne, Tu știi toate dorințele mele, iar suspinele mele nu-ți sunt ascunse. Mi se zbate inima, puterile mă părăsesc, nici chiar lumina ochilor mei nu o mai am. Cei care mă iubesc, prietenii mei, nu stau aproape de rana mea, cei apropiați mie stau deoparte. Cei ce încearcă să-mi ia viața îmi întind curse; cei ce-mi doresc răul vorbesc cu răutate și toată ziua se gândesc numai la înșelătorii. Eu însă nu aud, întocmai ca un surd, ca un mut care nu-și deschide gura! Am ajuns ca omul care nu aude și a cărui gură nu mai are răspuns. Totuși, îmi pun speranța în Tine, Doamne! Tu vei răspunde, Stăpâne, Dumnezeul meu! Căci am zis: „Să nu se bucure din cauza mea, atunci când îmi alunecă piciorul, să nu se laude pe seama mea!“. Chiar acum sunt aproape să cad, iar durerea mă însoțește întotdeauna. Îmi mărturisesc nelegiuirea; sunt tulburat din cauza păcatului meu. Dușmanii mei sunt mulți și plini de viață, și cei ce mă urăsc fără motiv sunt fără număr. Cei ce răsplătesc binele cu rău mi se opun, când eu urmăresc binele. Nu mă părăsi, Doamne! Dumnezeul meu, nu Te îndepărta de mine! Vino degrabă în ajutorul meu, Stăpâne, Mântuirea mea! Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele ca să nu păcătuiesc cu limba. Îmi voi pune frâu gurii, cât timp se va afla cel rău în prezența mea“. Am rămas deci mut, în tăcere, fără să rostesc nici măcar o vorbă bună, însă durerea mea a devenit tot mai intensă. Îmi ardea inima înăuntrul meu și mă mistuia un foc în timp ce suspinam. Atunci am rostit următoarele cuvinte: „ Doamne, fă-mi cunoscut care este sfârșitul vieții mele și care este numărul zilelor mele? Fă-mă să înțeleg cât sunt de trecător! Iată, Tu mi-ai dat zile cât un lat de palmă, iar lungimea vieții mele este o nimica toată înaintea Ta. Într-adevăr, orice om care se ține bine este, de fapt, o biată suflare“. Într-adevăr, omul cutreieră ca o umbră! Da, el se agită degeaba, strânge bogății și nu știe cine le va aduna. Și acum ce mai pot spera eu, Stăpâne? Speranța mea este în Tine. Eliberează-mă de toate fărădelegile mele, nu mă lăsa la disprețul nebunului! Stau mut și nu-mi deschid gura, căci Tu ai lucrat. Abate-Ți loviturile de la mine! Sunt distrus de pedeapsa mâinii Tale. Tu îl mustri și îl pedepsești pe om pentru nelegiuirea lui, îi distrugi, ca o molie, ce are mai scump. Într-adevăr, orice om este doar o suflare! Doamne, ascultă-mi rugăciunea, ascultă cu atenție strigătul meu după ajutor! Nu rămâne surd la plânsul meu, căci, față de Tine, sunt un călător străin, un peregrin, ca toți strămoșii mei. Abate-Ți privirea de la mine, ca să mă pot bucura iarăși, până nu mă duc și nu voi mai fi! Mi-am pus speranța în Domnul, iar El S-a aplecat înspre mine și a auzit strigătul meu după ajutor. M-a scos din groapa pieirii, din murdăria mocirlei. Mi-a așezat piciorul pe stâncă și mi-a întărit pașii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți vor vedea, se vor teme și se vor încrede în Domnul. Ferice de omul care se încrede în Domnul, care nu se abate spre cei mândri și nici spre cei ce se duc după idoli. Doamne, Dumnezeul meu, multe sunt minunile și planurile Tale pe care le-ai făcut față de noi! Nimeni nu se poate asemăna cu Tine! Aș dori să le vestesc și să vorbesc despre ele, dar sunt prea multe ca să le istorisesc! Tu n-ai dorit jertfă și dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile. Tu n-ai cerut ardere-de-tot și jertfă pentru păcat. Atunci am zis: „Iată că vin! În sulul cărții este scris despre mine. Îmi găsesc plăcerea în a face voia Ta, Dumnezeul meu. Legea Ta este în adâncul ființei mele“. Vestesc dreptatea în adunarea cea mare; nu-mi închid buzele! Doamne, Tu știi lucrul acesta. Nu ascund dreptatea Ta în inima mea, ci vorbesc despre credincioșia și mântuirea Ta, nu acopăr îndurarea și adevărul Tău în adunarea cea mare. Doamne, nu înceta să mai ai milă de mine! Fie ca îndurarea Ta și adevărul Tău să mă păzească întotdeauna! Căci rele fără număr m-au înconjurat; nelegiuirile mele m-au copleșit și nu mai sunt în stare să văd; sunt mai multe decât perii capului meu și-mi înmoaie inima. Binevoiește, Doamne, să mă eliberezi! Doamne, vino degrabă în ajutorul meu! Să fie făcuți de rușine și umiliți toți cei ce încearcă să-mi spulbere viața! Să dea înapoi și să fie umiliți cei ce-mi doresc răul! Să rămână înmărmuriți din cauza rușinii lor cei ce-mi zic: „Ha! Ha!“. Să tresalte de veselie și să se bucure în Tine toți cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică întotdeauna: „Mărit să fie Domnul!“. Eu sunt sărac și nevoiaș. Stăpânul Se va gândi la mine. Tu ești ajutorul și eliberatorul meu! Dumnezeul meu, nu întârzia! Ferice de omul care are grijă de cel sărman; Domnul îl va scăpa în ziua cea rea. Domnul îl va păzi și-l va ține în viață. El va fi numit binecuvântat în țară. Să nu-l lași la bunul plac al dușmanilor lui! Domnul îl va sprijini când va fi pe patul de suferință. Tu îl vei vindeca complet de boala lui. Cât despre mine, eu am zis: „ Doamne, arată-Ți bunăvoința față de mine!“. Vindecă-mi sufletul, căci am păcătuit împotriva Ta! Dușmanii mei vorbesc despre mine cu răutate, zicând: „Când va muri și-i va pieri numele?“. Chiar dacă vine vreunul să mă vadă, vorbește cu prefăcătorie, în timp ce adună nelegiuire în inima lui. Apoi, când iese afară, mă vorbește pe la spate. Toți cei ce mă urăsc, șușotesc împreună împotriva mea, plănuiesc ce este rău pentru mine. „Ceva rău a fost turnat împotriva lui! Nu se va mai ridica din locul în care s-a culcat!“. Chiar și prietenul apropiat în care m-am încrezut, cel ce mănâncă pâinea mea, și-a ridicat călcâiul împotriva mea. Tu însă, Doamne, arată-Ți bunăvoința față de mine! Ridică-mă, ca să le dau răsplata cuvenită! Prin aceasta știu că-Ți găsești plăcerea în mine, căci dușmanul meu nu triumfă asupra mea. Tu mă sprijini în integritatea mea și mă faci să stau în prezența Ta pe vecie. Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie. Amin! Amin! Cum tânjește cerbul după apa izvoarelor, așa tânjește sufletul meu după Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu! Când voi veni și voi vedea fața lui Dumnezeu? Lacrimile-mi sunt hrană zi și noapte, când toată ziua mi se spune: „Unde este Dumnezeul tău?“. Mi se întristează sufletul când îmi aduc aminte cum treceam prin mulțime, mergând spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire ale mulțimii aflate la sărbătoare. Suflete al meu, de ce te mâhnești și gemi înăuntrul meu? Pune-ți speranța în Dumnezeu, căci iarăși Îi voi mulțumi. El este ajutorul meu. Dumnezeul meu, sufletul meu se mâhnește înăuntrul meu. De aceea îmi amintesc de Tine, din țara Iordanului și a Hermonului, din muntele Mițar. Un torent adânc cheamă un alt torent adânc, la zgomotul puternic al cascadelor Tale. Toate talazurile și valurile Tale au trecut peste mine. Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa, iar noaptea am cu mine cântarea Lui și rugăciunea către Dumnezeul vieții mele. Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „De ce m-ai uitat? De ce să umblu întristat, asuprit de dușman?“. Ca zdrobirea oaselor este batjocura dușmanilor mei, când îmi zic toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?“. Suflete al meu, de ce te mâhnești și gemi înăuntrul meu? Pune-ți speranța în Dumnezeu, căci iarăși Îi voi mulțumi. El este ajutorul meu și Dumnezeul meu. Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi cauza în fața unei națiuni necredincioase! Scapă-mă de omul înșelător și nedrept! Tu ești Dumnezeu, ești refugiul meu! De ce mă alungi? De ce trebuie să umblu întristat, asuprit de dușman? Trimite-Ți lumina și adevărul, ca să mă călăuzească, să mă conducă la muntele Tău cel sfânt și la locuințele Tale! Să ajung la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeu, Care este bucuria și veselia mea! Îți voi mulțumi cu lira, Dumnezeule, Dumnezeul meu! Suflete al meu, de ce te mâhnești și gemi înăuntrul meu? Pune-ți speranța în Dumnezeu, căci iarăși Îi voi mulțumi. El este ajutorul meu și Dumnezeul meu. Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre; strămoșii noștri ne-au istorisit despre lucrarea pe care ai înfăptuit-o în zilele lor, în zilele de odinioară. Tu, prin brațul Tău, ai alungat națiuni, ca să-i plantezi pe ei; ai lovit popoare, ca să-i extinzi pe ei. Căci nu prin sabia lor au luat în stăpânire țara și nu brațul lor i-a salvat, ci dreapta Ta, brațul Tău, lumina feței Tale, fiindcă Îți găseai plăcerea în ei. Dumnezeule, Tu ești Împăratul meu! Poruncește, deci, eliberarea lui Iacov! Cu Tine ne doborâm dușmanii, prin Numele Tău îi zdrobim pe oponenții noștri. Nu mă încred în arcul meu, sabia mea nu mă salvează, ci Tu ne scapi de dușmanii noștri și îi faci de rușine pe cei ce ne urăsc! Cu Dumnezeu ne lăudăm toată ziua; Numelui Tău îi vom aduce mulțumiri pe vecie. Totuși, Tu ne-ai respins și ne-ai umilit, și nu mai ieși cu armatele noastre. Tu ai făcut să ne retragem dinaintea dușmanului, și, astfel, cei ce ne urăsc, ne jefuiesc. Ne-ai dat ca pe niște oi la tăiere, ne-ai împrăștiat printre națiuni. Ți-ai vândut poporul pe un preț de nimic și n-ai câștigat nimic prin vânzarea lui. Ne-ai făcut de rușine înaintea vecinilor noștri, de batjocura și de râsul celor din jurul nostru. Ne-ai făcut o pildă printre națiuni, un motiv de clătinare din cap printre popoare. Toată ziua disprețul îmi stă înainte și rușinea îmi acoperă fața, la glasul batjocoritorului și al blasfemiatorului, din cauza dușmanului și a răzbunătorului. Toate acestea au venit asupra noastră, dar noi nu Te-am uitat și nu am trădat legământul Tău. Inima noastră nu Ți-a întors spatele, și pașii noștri nu s-au îndepărtat de calea Ta. Tu însă ne-ai zdrobit în locul de vânătoare al șacalilor și ne-ai acoperit cu umbra morții. Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru și ne-am fi întins palmele spre vreun dumnezeu străin, n-ar fi descoperit Dumnezeu aceasta? Doar El cunoaște toate tainele inimii. Totuși, din cauza Ta suntem dați morții toată ziua, suntem considerați ca niște oi pentru tăiere. Scoală-Te! De ce dormi, Stăpâne? Trezește-Te, nu ne respinge pe vecie! De ce Îți ascunzi fața și uiți de suferința și asuprirea noastră? Căci sufletul ni se afundă în țărână, pântecul ni se lipește de pământ! Ridică-Te și vino în ajutorul nostru! Răscumpără-ne, datorită îndurării Tale! Un cuvânt plăcut îmi clocotește în inimă. Eu zic: „Versurile mele sunt pentru rege!“. Limba mea este pana unui scrib priceput! Ești cel mai frumos dintre fiii omului! Bunăvoința este revărsată pe buzele tale; de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. Ia-ți sabia, viteazule, splendoarea și măreția ta! În măreția ta, călărește învingător pentru cauza adevărului, a smereniei și a dreptății! Dreapta ta să înfăptuiască lucrări de temut! Săgețile tale ascuțite să străpungă inima dușmanilor regelui, și popoarele să ajungă sub stăpânirea ta! Tronul Tău, Dumnezeule, este pentru veci de veci; toiagul Împărăției Tale este un toiag al dreptății. Tu ai iubit dreptatea și ai urât răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu uleiul bucuriei, mai presus decât pe confrații Tăi. Toate veșmintele tale sunt parfumate cu smirnă, aloe și casia. În palate de fildeș, instrumentele cu coarde te înveselesc. Printre femeile tale de onoare se află fete de regi; regina stă la dreapta ta, îmbrăcată în aur de Ofir. Ascultă, fiică, privește și pleacă-ți urechea! Uită-ți poporul și casa tatălui tău! Atunci regele va tânji după frumusețea ta. Pentru că îți este stăpân, pleacă-te înaintea lui! Fiica Tyrului va veni cu daruri, oameni bogați îți vor căuta bunăvoința. Fata regelui este plină de strălucire înăuntrul palatului; veșmântul ei este țesut cu fir de aur. Cu haine brodate este adusă înaintea regelui, este însoțită de fecioare, care sunt aduse înaintea ta. Sunt aduse cu bucurie și cu veselie, iar ele intră în palatul regelui. Fiii tăi vor lua locul părinților tăi, pe ei îi vei desemna prinți în toată țara. Îți voi vesti numele din generație în generație; de aceea te vor lăuda popoarele în veci de veci. Dumnezeu este adăpostul și puterea noastră. El este un mare ajutor care nu lipsește în necazuri. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar cutremura pământul și s-ar zgudui munții în inima mărilor, chiar dacă le-ar vui și le-ar spumega apele și s-ar cutremura munții la revărsarea lor! Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, Locul Sfânt al locuințelor Celui Preaînalt. Dumnezeu este în mijlocul ei, ea nu se va clătina; Dumnezeu o va ajuta la revărsatul zorilor. Națiunile se agită, regatele se clatină; când Își ridică El glasul, pământul se topește. Domnul Oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este locul nostru de scăpare! Veniți și priviți lucrările Domnului, prin care El a adus pustiiri pe pământ! El oprește războaiele până la capătul pământului; El zdrobește arcul, rupe lancea și arde în foc scuturile. „Opriți-vă și recunoașteți că Eu sunt Dumnezeu! Eu voi fi înălțat printre națiuni, voi fi înălțat pe pământ!“ Domnul Oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este locul nostru de scăpare! Bateți din palme, toate popoarele! Strigați de bucurie către Dumnezeu! Căci Domnul cel Preaînalt este de temut. El este un Împărat mare peste întreg pământul. El ne supune popoarele și pune națiunile la picioarele noastre. El ne alege moștenirea, mândria lui Iacov, cel pe care l-a iubit. Dumnezeu S-a înălțat în mijlocul strigătelor de bucurie, Domnul S-a înălțat în sunet de trâmbiță. Cântați spre lauda lui Dumnezeu, cântați! Cântați spre lauda Împăratului nostru, cântați! Dumnezeu este Împăratul întregului pământ: cântați spre lauda Lui o cântare înțeleaptă! Dumnezeu stăpânește peste națiuni, Dumnezeu stă pe tronul Său cel sfânt! Nobilii popoarelor se adună împreună cu poporul Dumnezeului lui Avraam, căci ale lui Dumnezeu sunt scuturile pământului! El este preaînălțat! Mare este Domnul și foarte demn de laudă, în cetatea Dumnezeului nostru, muntele Lui cel sfânt! Frumoasă înălțime, bucuria întregului pământ, este muntele Sion, în părțile îndepărtate ale nordului, cetatea Marelui Împărat! În palatele ei, Dumnezeu Se revelează ca fiind locul ei de scăpare. Iată că regii se adunaseră și înaintaseră cu toții, dar când au văzut cetatea, au înlemnit, s-au îngrozit și s-au grăbit să fugă. I-a apucat un tremur acolo, un chin ca al unei femei care naște. Cu vântul de est ai sfărâmat corăbiile de Tarșiș. Ceea ce am auzit, am și văzut în cetatea Domnului Oștirilor, în cetatea Dumnezeului nostru: Dumnezeu o consolidează pentru totdeauna! Dumnezeule, la îndurarea Ta ne gândim în mijlocul Templului Tău! Dumnezeule, așa cum este Numele Tău, tot astfel și lauda Ta ajunge până la marginile lumii. Dreapta Ta este plină de dreptate. Muntele Sion se bucură și satele lui Iuda se înveselesc datorită judecăților Tale. Ocoliți Sionul, înconjurați-l, numărați-i turnurile! Admirați-i fortificațiile, străbateți-i citadelele, ca să istorisiți generației următoare! Acest Dumnezeu este Dumnezeul nostru pentru veci de veci! El ne va conduce până la moarte! Ascultați, voi, toate popoarele! Ascultați, voi, toți locuitorii lumii, fii ai lui Adam și fii ai omului, cei bogați și cei nevoiași împreună! Gura mea va vorbi cuvinte înțelepte, iar cugetarea inimii mele va fi cu pricepere. Îmi voi pleca urechea la un proverb, îmi voi începe ghicitoarea în sunet de liră. De ce să mă tem în zilele rele, când mă înconjoară nelegiuirea urmăritorilor mei, a celor ce se încred în averile lor și se laudă cu mulțimea bogățiilor lor? Cu siguranță un om nu-l poate răscumpăra pe fratele său, nici nu-I poate da lui Dumnezeu prețul răscumpărării lui. Răscumpărarea sufletului său este atât de scumpă, încât nu va putea plăti niciodată ca să trăiască pentru totdeauna și să nu vadă groapa. Căci el vede că până și înțelepții mor, iar cel nesăbuit și cel nătâng pier împreună și își lasă averea altora. Mormintele lor le vor fi case pe vecie, locuințe din generație în generație, deși și-au numit proprietățile după numele lor. Însă omul așezat la loc de cinste nu dăinuie, el este ca animalele pentru tăiere. Acesta este sfârșitul celor ce se încred în ei înșiși și a celor ce-i urmează, care-și găsesc plăcerea în vorbele lor. Sunt duși în Locuința Morților, ca niște oi, moartea îi va paște. Cei drepți vor stăpâni peste ei dimineața. Chipul lor se va veșteji în Locuința Morților, departe de locuința lor. Dar Dumnezeu îmi va răscumpăra sufletul din Locuința Morților, căci mă va lua la El. Nu te teme când se îmbogățește cineva, când se înmulțește averea casei lui, căci nu ia nimic cu el la moartea sa; averea lui nu coboară după el. Chiar dacă și-a binecuvântat sufletul în timpul vieții lui, zicându-și: „Oamenii te laudă, fiindcă ți-ai făcut parte de bine“, tot va merge la generația părinților lui și nu vor mai vedea lumina niciodată. Omul onorat, dar care nu are pricepere, este ca animalele pentru tăiere. Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, El vorbește și cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la apusul lui! Din Sion, întruchiparea frumuseții, strălucește Dumnezeu! Dumnezeul nostru vine și nu tace; un foc arde înaintea Lui și o furtună se dezlănțuie împrejurul Lui! El cheamă cerurile de deasupra și pământul, ca să-Și judece poporul: „Adunați-Mi credincioșii, pe cei ce au încheiat legământ cu Mine prin jertfă!“. Cerurile vestesc dreptatea Lui, căci Dumnezeu Însuși este Judecător. „Ascultă, popor al Meu, și voi vorbi! Israel, voi mărturisi împotriva ta: Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău. Nu pentru jertfele tale te mustru Eu, nici pentru arderile-de-tot care-Mi sunt aduse tot timpul. Nu voi lua tauri din casa ta, nici țapi din staulele tale, căci ale Mele sunt toate vietățile pădurii și vitele de pe o mie de dealuri. Eu cunosc toate păsările munților și tot ce se mișcă pe pământ este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, nu ți-aș spune ție, căci a Mea este lumea cu tot ce cuprinde ea. Mănânc Eu oare carnea taurilor sau beau Eu sângele țapilor? Adu-I ca jertfă lui Dumnezeu mulțumire și împlinește-ți jurămintele față de Cel Preaînalt! Cheamă-Mă în ziua necazului; Eu te voi salva, iar tu Mă vei onora!“ Dumnezeu îi zice însă celui rău: „Ce tot istorisești tu hotărârile Mele și ai pe buze legământul Meu, când tu urăști mustrarea și arunci cuvintele Mele înapoia ta? Dacă vezi un hoț, te unești cu el și te asociezi cu adulterii. Dai drumul gurii la rele, și limba ta plănuiește înșelăciunea. Stai jos și vorbești împotriva fratelui tău, dai vina pe fiul mamei tale. Așa ai făcut, iar Eu am tăcut. Sigur ți-ai închipuit că Eu sunt ca tine, dar te voi mustra și voi pune totul înaintea ochilor tăi! Reflectați la aceste lucruri, voi, care-L uitați pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâșii și să nu fie nimeni să vă salveze! Cine aduce mulțumire ca jertfă, acela Mă glorifică, și celui ce pregătește o cale îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu“. Arată-Ți bunăvoința față de mine, Dumnezeule, potrivit îndurării Tale. În mila Ta cea mare, șterge fărădelegile mele! Spală-mă de nelegiuirea mea și curățește-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc fărădelegile, și păcatul meu stă tot timpul înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Tăi, așa că Tu ești drept când vorbești și integru când judeci. Iată că am fost născut în nelegiuire și în păcat m-a conceput mama mea. Iată, Tu dorești ca adevărul să fie în adâncurile ființei; Tu mă vei face să cunosc înțelepciunea înăuntrul meu. Curățește-mă cu isop și voi fi curat, spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada. Fă-mă să aud veselie și bucurie, iar oasele pe care Tu le-ai zdrobit se vor veseli. Ascunde-Ți fața de păcatele mele, șterge toate nelegiuirile mele! Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, și pune înăuntrul meu un duh nou și statornic! Nu mă alunga din prezența Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt! Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, sprijină-mă cu un duh de bunăvoință! Atunci îi voi învăța căile Tale pe cei ce încalcă legea și păcătoșii se vor întoarce la Tine. Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele, eliberează-mă de vina sângelui vărsat, și limba mea va aclama cu bucurie dreptatea Ta! Stăpâne, deschide-mi buzele, iar gura mea va vesti lauda Ta! Dacă Ți-ar fi plăcut jertfele, Ți-aș fi adus, dar Ție nu-Ți plac arderile-de-tot. Jertfa plăcută lui Dumnezeu este un duh zdrobit. Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă frântă și mâhnită. În bunăvoința Ta, fă bine Sionului și construiește zidurile Ierusalimului! Atunci Îți vei găsi plăcerea în jertfele dreptății, în arderea-de-tot și în jertfa întreagă; atunci se vor aduce tauri ca jertfă pe altarul Tău. Viteazule, de ce te lauzi cu răutatea ta? Îndurarea lui Dumnezeu mă protejează pe vecie. Numai dezastru plănuiește limba ta! Este ca un brici ascuțit, viclean ce ești! Tu iubești mai mult răul decât binele și minciuna mai mult decât cuvântul drept. Tu iubești numai cuvintele nimicitoare, limbă înșelătoare! Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca și te va smulge din cortul tău; te va dezrădăcina din pământul celor vii. Cei drepți vor vedea și se vor teme, vor râde de el: „Iată omul care nu-L lua pe Dumnezeu ca refugiu al său, ci se încredea în marile lui bogății și creștea în putere distrugându-i pe alții“. Eu însă sunt ca un măslin verde în Casa lui Dumnezeu, căci mă încred în îndurarea lui Dumnezeu pentru veci de veci. Îți voi mulțumi mereu pentru că ai lucrat; îmi pun speranța în Numele Tău, căci este binevoitor față de credincioșii Tăi. Nebunul zice în inima lui: „Nu există Dumnezeu!“. Toți s-au pervertit, comit nedreptăți groaznice; nu mai este nimeni care să facă binele. Dumnezeu Își pleacă privirea din Ceruri peste fiii omului, ca să vadă dacă există vreunul care să aibă înțelepciune, vreunul care să-L caute pe Dumnezeu. Toți s-au rătăcit; au ajuns, cu toții, corupți. Nu mai este nimeni care să facă binele, nimeni, niciunul măcar! Chiar nu înțeleg nimic cei ce comit nelegiuiri, de Îmi devorează poporul așa cum mănâncă pâinea și nu-L cheamă pe Dumnezeu? Chiar acolo unde sunt se vor îngrozi foarte tare, fără să fie vreun motiv de groază. Căci Dumnezeu va împrăștia oasele celor ce-și așază tabăra împotriva ta și îi vei face de rușine, căci Dumnezeu i-a respins. O, de ar veni din Sion eliberarea lui Israel! Când Dumnezeu va aduce înapoi captivii poporului Său, să se înveselească Iacov și să se bucure Israel! Salvează-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău, și fă-mi dreptate prin puterea Ta! Dumnezeule, ascultă-mi rugăciunea, ascultă cu atenție cuvintele gurii mele! Niște străini se ridică împotriva mea și niște oameni groaznici încearcă să-mi ia viața; ei nu țin seama de Dumnezeu! Iată că Dumnezeu este ajutorul meu, Stăpânul vine în sprijinul sufletului meu! Fie ca răul să se întoarcă împotriva celor ce mă pândesc! În credincioșia Ta, nimicește-i! Atunci Îți voi aduce jertfe de bunăvoie, voi aduce mulțumiri Numelui Tău, Doamne, căci este bun. Într-adevăr, Tu m-ai scăpat din toate necazurile și am putut privi de sus la dușmanii mei. Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea și nu Te ascunde de cererea mea! Ascultă-mă și răspunde-mi! Îmi arăt neliniștea în plângerea mea și sunt tulburat din cauza strigătului dușmanului, din cauza opresiunii celui rău. Căci ei aduc necazul asupra mea și mi se împotrivesc cu furie. Îmi tremură inima înăuntrul meu și groaza morții a căzut peste mine. Teamă și tremur au venit peste mine și m-a acoperit teroarea. Eu zic: „Cine îmi va da aripi ca ale porumbelului? Aș zbura și aș locui acolo!“. Iată, aș fugi departe de tot, aș înnopta în deșert. M-aș grăbi să-mi găsesc un loc de scăpare, de vântul năprasnic și de furtună. Stăpâne, încurcă-le planurile, încâlcește-le limbile, căci numai violență și ceartă văd în cetate! Zi și noapte dușmanii dau târcoale zidurilor ei; nelegiuirea și răutatea se află în mijlocul ei. Dezastrul este în mijlocul ei, iar asuprirea și înșelătoria nu se îndepărtează din piețele ei. Căci nu un dușman mă batjocorește – atunci aș îndura! Nu cel ce mă urăște se ridică cu mândrie împotriva mea – atunci m-aș ascunde de el! Ci tu, un om deopotrivă cu mine, prietenul meu, apropiatul meu, cel cu care am avut părtășie dulce când am mers cu mulțimea la Casa lui Dumnezeu. Moartea să vină în mod înșelător asupra lor! Să se coboare de vii în Locuința Morților! Căci răutățile sunt în locuințele lor, în mijlocul lor. Eu însă voi striga către Dumnezeu, iar Domnul mă va salva. Seara, dimineața și la amiază, oftez și gem, iar El îmi va auzi glasul. Mă va salva nevătămat din lupta pornită împotriva mea, căci mulți sunt împotriva mea. Dumnezeu, Care tronează din veșnicie, va auzi și-i va smeri. Sunt niște oameni care nu se întorc de la căile lor și care nu se tem de Dumnezeu. Prietenul meu își întinde mâna împotriva celor ce trăiesc în pace cu el, își încalcă legământul. Gura lui este alunecoasă ca smântâna, dar în inima lui poartă războiul. Cuvintele lui sunt mai alunecoase decât uleiul, dar în ascuns sunt niște săbii. Aruncă-ți povara asupra Domnului, și El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel drept. Dar Tu, Dumnezeule, îi vei coborî în adâncul gropii. Oamenii setoși de sânge și de înșelătorie nu vor trăi nici măcar jumătate din numărul zilelor lor. Eu însă mă voi încrede în Tine! Arată-Ți bunăvoința față de mine, Dumnezeule, căci niște oameni mă hărțuiesc; niște luptători mă asupresc toată ziua. Cei ce mă pândesc mă hărțuiesc toată ziua. Într-adevăr, mulți sunt cei ce luptă împotriva mea cu mândrie, dar, când mi-e teamă, mă încred în Tine. În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud, în Dumnezeu mă încred și nu mă tem! Ce poate să-mi facă omul? Toată ziua ei îmi răstălmăcesc cuvintele; toate gândurile lor sunt împotriva mea, ca să-mi facă rău. Conspiră, pândesc, îmi urmăresc pașii, sperând să-mi ia viața. Oare să scape ei prin nelegiuire? Dumnezeule, doboară popoarele cu mânie! Tu numeri zilele peregrinării mele; adună-mi lacrimile în burduful Tău! Să nu fie ele oare în Cartea Ta? Dușmanii mei vor fugi când voi striga. Știu un lucru: că Dumnezeu este de partea mea. În Dumnezeu, al Cărui Cuvânt îl laud, în Domnul, al Cărui Cuvânt îl laud, în Dumnezeu mă încred și nu mă tem. Ce poate să-mi facă un om? Dumnezeule, sunt legat de Tine prin jurăminte; Îți voi aduce jertfe de mulțumire, căci mi-ai salvat sufletul de la moarte, și picioarele de cădere, ca să pot umbla înaintea lui Dumnezeu în lumina vieții. Arată-Ți bunăvoința față de mine, Dumnezeule, arată-Ți bunăvoința față de mine, căci în Tine se adăpostește sufletul meu. La umbra aripilor Tale mă adăpostesc până când va trece necazul. Strig către Dumnezeul cel Preaînalt, către Dumnezeul Care mă răzbună. El va trimite ajutor din Ceruri și mă va salva; îl va face de rușine pe cel ce mă persecută. Dumnezeu Își va trimite îndurarea și credincioșia. Sufletul meu este în mijlocul leilor; stau întins printre cei ce devorează, fii ai omului, ai căror dinți sunt sulițe și săgeți și a căror limbă este o sabie tăioasă. Fii înălțat, Dumnezeule, mai presus de ceruri! Fie gloria Ta peste întreg pământul! Ei întinseseră un laț pașilor mei, sufletul îmi era încovoiat. Ei săpaseră o groapă înaintea mea, dar au căzut ei înșiși în ea. Inima mea este pregătită, Dumnezeule, inima mea este pregătită! Voi cânta și Te voi lăuda. Trezește-te, suflete al meu! Treziți-vă, harfă și liră! Voi trezi zorii. Stăpâne, Îți voi mulțumi printre popoare. Voi cânta spre lauda Ta printre națiuni. Căci mare este îndurarea Ta, până la ceruri, iar credincioșia Ta este până la nori. Fii înălțat, Dumnezeule, mai presus de ceruri! Fie gloria Ta peste întreg pământul! Oare într-adevăr rostiți voi ceea ce este drept, conducătorilor? Oare cu imparțialitate judecați voi, fii ai omului? Dimpotrivă, în inimă comiteți nedreptăți, iar în țară răspândiți violența mâinilor voastre. Cei răi se înstrăinează încă din pântec, cei ce rostesc minciuni se rătăcesc încă de la naștere. Veninul lor este ca veninul șarpelui, ca al cobrei surde care și-a închis urechea, care nu aude glasul celor ce șoptesc, oricât de iscusit ar fi cel care leagă prin descântece. Dumnezeule, zdrobește-le dinții din gură! Doamne, scoate colții acestor lei! Să se scurgă precum apa care trece! Când întind arcul, fie-le săgețile oarbe! Să fie ca un melc care se topește mergând, ca avortonul unei femei, care nu a văzut soarele! Înainte ca oalele voastre să simtă focul de spini, verzi sau uscați, El îl va spulbera pe cel rău! Cel drept se va bucura când se va vedea răzbunat, când își va spăla picioarele în sângele celui rău. Atunci oamenii vor zice: „Sigur există un rod pentru cel drept! Sigur există un Dumnezeu Care judecă pe pământ!“. Dumnezeul meu, scapă-mă de dușmanii mei, protejează-mă de cei ce s-au ridicat împotriva mea! Scapă-mă de cei ce comit nelegiuiri, salvează-mă de oamenii însetați de sânge! Căci iată-i cum îmi pândesc sufletul! Niște oameni puternici conspiră împotriva mea, însă nu pentru fărădelegea mea și nici pentru păcatul meu, Doamne! Fără să am vreo vină, ei sunt pregătiți să mă atace. Ridică-Te să vii în întâmpinarea mea și privește! Tu, Doamne, Dumnezeul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, trezește-Te să pedepsești toate națiunile! Nu arăta bunăvoință față de niciunul dintre acești trădători nelegiuiți. Se întorc seara, urlă ca un câine și dau târcoale cetății. Iată, ei răbufnesc cu gurile lor, pe buzele lor sunt săbii; căci zic: „Cine aude?“. Dar Tu, Doamne, râzi de ei, îți bați joc de toate națiunile. Puterea mea, pe Tine Te aștept, căci Dumnezeu este locul meu de scăpare! Dumnezeu, Care este îndurător cu mine, va veni să mă ajute. Dumnezeu mă va face să privesc de sus la cei ce mă pândesc. Nu-i ucide, ca nu cumva poporul meu să uite! Fă-i să rătăcească, prin puterea Ta, și doboară-i, Stăpâne, Scutul nostru! Păcatul gurii lor este cuvântul buzelor lor. Să fie prinși în propria mândrie! Să fie prinși de blestemul și minciuna pe care le rostesc! Nimicește-i cu mânie; nimicește-i, ca să nu mai fie! Fă-i să știe că Dumnezeu stăpânește în Iacov și până la marginile pământului. Se întorc seara, urlă ca un câine și dau târcoale cetății. Ei rătăcesc după mâncare – dacă nu se satură, rămân peste noapte acolo. Eu însă voi cânta despre puterea Ta, dimineața voi striga cu bucurie despre îndurarea Ta, căci Tu mi-ai fost un loc de scăpare și adăpost în ziua necazului meu. Puterea mea, voi cânta spre lauda Ta, căci Dumnezeu este locul meu de scăpare, Dumnezeul Care este îndurător cu mine! Dumnezeule, ne-ai respins, Te-ai dezlănțuit împotriva noastră, Te-ai mâniat! Acum, întoarce-Te la noi! Ai cutremurat țara și ai despicat-o. Vindecă-i fisurile, căci se clatină! Ai făcut ca poporul Tău să treacă prin vremuri grele, ne-ai dat să bem vin amețitor. Pentru cei ce se tem de Tine, însă, ai ridicat un steag, în jurul căruia să se grupeze împotriva arcului. Pentru ca preaiubiții Tăi să fie salvați, ajută-ne, cu dreapta Ta, și răspunde-mi! Dumnezeu a vorbit din Lăcașul Său: „Voi triumfa, voi împărți Șechemul și voi măsura Valea Sucot. Al Meu este Ghiladul, al Meu este și Manase. Efraim este coiful capului Meu, iar Iuda – sceptrul Meu. Moab este vasul în care Mă spăl. Deasupra Edomului Îmi arunc încălțămintea, iar strigătele Mele de triumf se aud peste Filistia“. Cine mă va conduce la cetatea fortificată? Cine mă va călăuzi până la Edom? Oare nu Tu, Dumnezeule, Care ne-ai respins? Dumnezeule, nu vei mai ieși cu armatele noastre? Dă-ne ajutor împotriva dușmanului, căci zadarnic este ajutorul omului! Cu Dumnezeu vom lupta vitejește, și El îi va călca în picioare pe dușmanii noștri. Ascultă, Dumnezeule, strigătul meu! Ascultă cu atenție rugăciunea mea! Te chem de la capătul pământului cu inima mâhnită: „Condu-mă la o stâncă mai înaltă decât mine!“. Căci Tu ești un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva dușmanului. Aș vrea să locuiesc în cortul Tău pe vecie, să mă adăpostesc sub învelișul aripilor Tale. Căci Tu, Dumnezeule, mi-ai ascultat jurămintele; Tu mi-ai dat moștenirea celor ce se tem de Numele Tău. Adaugă zile la zilele regelui! Anii lui să-i fie ca ai multor generații! Să troneze veșnic în prezența lui Dumnezeu! Fă ca îndurarea și credincioșia să vegheze asupra lui! Atunci voi cânta spre lauda Numelui Tău întotdeauna și-mi voi împlini jurămintele zi de zi. Numai în Dumnezeu sufletul meu își găsește liniștea și numai de la El vine ajutorul meu. Numai El este stânca mea și ajutorul meu. El este locul meu de scăpare. Nu mă voi clătina mult. Până când veți mai ataca un om, doborându-l cu toții, cum ați dărâma un zid înclinat sau un gard șubred? Numai ca să-l doboare din înălțimea lui, se sfătuiesc ei! Le este dragă minciuna. Ei binecuvântează cu gura, dar cu inima blestemă. Suflete al meu, găsește-ți liniștea numai în Dumnezeu, căci de la El vine speranța mea. Numai El este stânca mea și ajutorul meu. El este locul meu de scăpare – nu voi fi clătinat! Mântuirea și gloria mea sunt în Dumnezeu, Stânca mea cea tare. Adăpostul meu este în Dumnezeu. Poporule, încrede-te întotdeauna în El, varsă-ți inima înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. Într-adevăr, o suflare sunt fiii lui Adam! Minciună sunt fiii omului! Puși în talere, sunt cu toții mai ușori decât o suflare. Nu vă încredeți în asuprire și nu vă puneți speranța deșartă în tâlhărie. Când vă crește averea, nu lăsați inima să vi se încreadă în ea! O dată a vorbit Dumnezeu, și de două ori am auzit eu: „Puterea este a lui Dumnezeu!“. A Ta, Stăpâne, este îndurarea, căci Tu îi răsplătești fiecărui om după fapta lui. Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu! Te caut cu ardoare; îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine pe un pământ uscat, sterp și fără apă. Da, Te-am văzut în Lăcașul Tău cel sfânt și am privit la puterea și la gloria Ta. Pentru că îndurarea Ta prețuiește mai mult decât viața, de aceea buzele mele Te vor lăuda. Așadar, Te voi binecuvânta toată viața mea și în Numele Tău îmi voi ridica mâinile. Sufletul meu se satură de Tine ca de mâncarea grasă și miezoasă, iar gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze. Îmi amintesc de Tine în așternutul meu, în timpul străjilor nopții cuget la Tine. Căci Tu ești ajutorul meu, strig de bucurie la umbra aripilor Tale! Sufletul meu este lipit de Tine, dreapta Ta mă sprijină. Dar cei ce caută distrugerea vieții mele vor merge în cele mai de jos locuri ale pământului. Vor fi trecuți prin ascuțișul sabiei, vor fi prada șacalilor. Regele însă se va bucura în Dumnezeu! Oricine jură pe El se va lăuda, căci gura celor ce rostesc minciuna va fi astupată. Ascultă, Dumnezeule, glasul plângerii mele! Păzește-mi viața de teroarea dușmanului! Ferește-mă de sfatul celor răi, de gloata celor ce comit nelegiuiri, de cei care își ascut limba drept sabie, care pregătesc cuvinte amare drept săgeți, ca să tragă pe ascuns asupra celui integru, să tragă pe neașteptate și fără să se teamă. Se încurajează în răutatea lor, își plănuiesc cum să ascundă curse, zicând: „Cine ne va vedea?“. Pun la cale nedreptăți, zicând: „Am terminat planul ascuns!“. Gândurile fiecăruia și inima lor sunt de nepătruns. Însă Dumnezeu trage pe neașteptate săgeți asupra lor și sunt loviți. Propria lor limbă i-a adus în ruină, așa încât toți cei care-i văd clatină din cap. Toți oamenii se tem, istorisesc ceea ce a înfăptuit Dumnezeu și se gândesc la lucrarea Lui. Să se bucure cel drept în Domnul și să se adăpostească în El! Să se laude cu El toți cei cu inima dreaptă. Dumnezeule, pe Tine Te așteaptă lauda în Sion; față de Tine va fi împlinit jurământul. Tu asculți rugăciunea, la Tine vor veni toți oamenii. Poverile nelegiuirilor noastre ne copleșesc, dar Tu faci ispășire pentru fărădelegile noastre. Ferice de cel pe care-l alegi, pe care-l apropii să locuiască în curțile Tale! Ne vom sătura de lucrurile bune ale Casei Tale, ale Templului Tău cel sfânt. Tu ne răspunzi prin lucrări înfricoșătoare, cu dreptate, Dumnezeul mântuirii noastre, încrederea tuturor marginilor pământului și a mărilor îndepărtate, Cel Ce a întemeiat munții cu puterea Sa, Cel Ce are ca brâu puterea, Cel Ce liniștește vuietul mărilor, zgomotul valurilor lor și tumultul popoarelor. Locuitorii de la marginile pământului se tem din cauza minunilor Tale. Tu faci să răsune de bucurie răsăritul și apusul. Tu cercetezi pământul și-i oferi de toate din abundență, îl umpli cu bogății. Râul lui Dumnezeu este plin de apă. Tu le dai oamenilor grâne și le pregătești pământul astfel: îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploi și îi binecuvântezi răsadul. Încununezi anul cu bunătatea Ta și din carele Tale se prelinge belșugul. Pășunile din deșert au apă din abundență, iar dealurile sunt cuprinse de veselie. Pășunile sunt îmbrăcate cu turme, văile se acoperă de grâne; toate strigă de bucurie și cântă. Strigați de bucurie către Dumnezeu, toți locuitorii pământului! Cântați spre gloria Numelui Său! Faceți glorioasă cântarea Lui de laudă! Spuneți-I lui Dumnezeu: „Cât de înfricoșătoare sunt lucrările Tale!“. Puterea Ta este atât de mare, încât dușmanii Tăi se retrag dinaintea Ta. Tot pământul să Ți se închine și să cânte spre lauda Ta, să cânte spre lauda Numelui Tău! Veniți și vedeți lucrările lui Dumnezeu; ceea ce a făcut El pentru fiii omului este de temut. El a schimbat marea în uscat și ei au traversat râul cu piciorul. Acolo noi ne-am bucurat în El. El stăpânește cu puterea Sa pe vecie, ochii Săi supraveghează națiunile. Fie ca răzvrătiții să nu se mai înalțe pe ei înșiși! Popoare, binecuvântați-L pe Dumnezeul nostru! Faceți să se audă lauda adusă Numelui Său! El ne-a ținut sufletul în viață și nu lasă să ni se clatine piciorul. Dumnezeule, Tu ne cercetezi și ne purifici așa cum se purifică argintul. Ne-ai făcut să intrăm în laț și ne-ai pus o povară pe coapse. Ai îngăduit omului să călărească pe capetele noastre, am trecut prin foc și prin apă, dar apoi ne-ai condus spre abundență. De aceea voi veni la Casa Ta cu arderi-de-tot; îmi voi împlini jurămintele față de Tine pe care le-au promis buzele mele și pe care gura mea le-a rostit când eram în necaz. Îți voi aduce, ca arderi-de-tot, animale îngrășate; alături de fumul berbecilor, voi aduce tauri și țapi. Veniți și ascultați, voi, toți cei ce vă temeți de Dumnezeu, și vă voi istorisi ce a făcut El pentru mine. Am strigat către El cu gura mea și L-am lăudat cu limba mea. Dacă aș fi plănuit nelegiuirea în inima mea, nu m-ar fi ascultat Stăpânul. Dar Dumnezeu, într-adevăr, m-a ascultat; El a auzit rugăciunea mea. Binecuvântat să fie Dumnezeu Care nu mi-a respins rugăciunea și nici nu Și-a ascuns îndurarea față de mine! Dumnezeu să-Și arate bunăvoința față de noi, să ne binecuvânteze și să facă să strălucească fața Sa peste noi! Să se cunoască astfel pe pământ căile Tale și mântuirea Ta printre toate națiunile. Să Te laude popoarele, Dumnezeule! Să Te laude toate popoarele! Să se bucure și să strige de bucurie națiunile, căci Tu judeci popoarele cu dreptate și conduci națiunile pe pământ. Să Te laude popoarele, Dumnezeule! Să Te laude toate popoarele! Atunci pământul își va da roada, iar Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne va binecuvânta. Dumnezeu ne va binecuvânta și toate marginile pământului se vor teme de El. Când Dumnezeu Se ridică, dușmanii Lui să fie împrăștiați și cei ce-L urăsc să fugă dinaintea feței Sale. Îi risipești precum se risipește fumul. Precum se topește ceara din cauza focului, așa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu. Cei drepți însă se bucură, se veselesc înaintea lui Dumnezeu și strigă de bucurie. Cântați-I lui Dumnezeu, cântați spre lauda Numelui Său! Pregătiți-I calea Celui Ce călărește pe nori, al Cărui Nume este Domnul. Strigați de bucurie înaintea Lui! În Lăcașul Său cel sfânt, Dumnezeu este tatăl orfanilor și apărătorul văduvelor. Dumnezeu dă o familie celor însingurați și-i conduce spre belșug pe prizonieri. Cei răzvrătiți însă locuiesc într-o regiune aridă. Dumnezeule, când ai ieșit înaintea poporului Tău, când ai mărșăluit prin deșert… Pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat înaintea lui Dumnezeu, Cel al Sinaiului, înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel. Dumnezeule, Tu ai legănat ploile ca daruri de bunăvoie și Ți-ai întărit moștenirea, când a fost obosită. Adunarea Ta a locuit în ea, Tu ai pregătit-o, în bunătatea Ta, pentru cel sărac, Dumnezeule! Stăpânul a rostit un cuvânt, iar femeile care duc vești sunt o mare armată: „Regii armatelor fug, fug, iar cea rămasă acasă împarte prada. Chiar în timp ce voi vă odihniți printre staule, aripile porumbelului sunt acoperite cu argint, iar penele lui – cu aur sclipitor“. Când i-a împrăștiat Cel Atotputernic pe regi, ningea în Țalmon. Muntele Bașanului este un munte al lui Dumnezeu, muntele Bașanului este un munte cu multe piscuri. Munți cu multe piscuri, de ce invidiați muntele unde Îi place lui Dumnezeu să locuiască? Cu siguranță Domnul va locui acolo pe vecie. Carele lui Dumnezeu sunt cu miile și cu miile de mii. Stăpânul se află printre ele, în Sinai, în Sfântul Lăcaș. Te-ai suit în înălțime, ai luat captivă captivitatea și ai luat daruri pentru oameni, chiar și pentru cei răzvrătiți, pentru ca ei, Doamne Dumnezeule, să locuiască acolo. Binecuvântat să fie Stăpânul, Care ne poartă poverile zi de zi! Dumnezeu este Salvatorul nostru. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu Care salvează. Domnul, Stăpânul meu, ne poate salva de la moarte. Cu siguranță Dumnezeu va zdrobi capul dușmanilor Săi, creștetul celor ce umblă în nelegiuirile lor. Stăpânul a zis: „ Îi voi aduce înapoi din Bașan, îi voi aduce înapoi din adâncurile mării, ca să-ți înmoi picioarele în sânge, iar limba câinilor tăi să-și ia partea din dușmanii tăi “. Dumnezeule, ei privesc procesiunea intrării Tale, procesiunea intrării Dumnezeului meu, a Împăratului meu, în Lăcașul cel sfânt. În față merg cântăreții, urmați de cei cu instrumente, iar în centru sunt fetele cu tamburine. Binecuvântați-L pe Dumnezeu în adunări, pe Domnul – la izvoarele lui Israel! Acolo se află și tânărul Beniamin, conducătorul lor, căpeteniile lui Iuda, cu mulțimile lor, căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali. Dumnezeul tău a poruncit să fii puternic. Arată-ne puterea Ta, Dumnezeule, așa cum ai făcut și înainte pentru noi! Datorită Templului Tău de la Ierusalim, regii Îți vor aduce un dar. Mustră fiara dintre trestii, cireada de tauri dintre vițeii popoarelor, care calcă în picioare bucățile de argint! El a împrăștiat popoarele care-și găsesc plăcerea în război. Din Egipt vor veni emisari; Cuș va alerga cu mâinile întinse spre Dumnezeu. Regate ale pământului, cântați-I lui Dumnezeu, cântați spre lauda Stăpânului! Cântați spre lauda Celui Ce călărește în Ceruri, în Cerurile veșnice! Iată, El face cu glasul Său un vuiet puternic! Proclamați puterea lui Dumnezeu, a Cărui maiestate este peste Israel și a Cărui putere este în Ceruri. Cât de temut ești Tu, Dumnezeule, din sanctuarele Tale! Dumnezeul lui Israel, chiar El dă putere și vigoare poporului! Binecuvântat să fie Dumnezeu! Salvează-mă, Dumnezeule, căci mi-au ajuns apele până la gât. Mă afund în mocirla cea adâncă și nu am niciun sprijin pentru picioare. Intru în adâncurile apelor și se revarsă peste mine șuvoiul. Am obosit strigând, mi s-a uscat gâtul. Mi se topesc ochii așteptându-L pe Dumnezeul meu. Cei ce mă urăsc fără motiv sunt mai numeroși decât perii capului meu. Mulți sunt cei ce vor să mă piardă, dușmani ai mei fără temei. Trebuie să dau înapoi ceea ce n-am furat. Dumnezeule, Tu-mi cunoști nebunia, și greșelile mele nu-Ți sunt ascunse. Să nu se rușineze din cauza mea cei ce-și pun speranța în Tine, Doamne, Stăpânul Oștirilor. Să nu roșească din cauza mea cei ce Te caută, Dumnezeul lui Israel. Căci din cauza Ta port eu disprețul și rușinea mi-a acoperit fața. Am ajuns un străin pentru frații mei și un necunoscut pentru fiii mamei mele. Căci zelul pentru Casa Ta m-a mistuit, iar insultele celor ce Te insultă au căzut asupra mea. Plâng în timp ce postesc și ei mă disprețuiesc. Când mă îmbrac în haine de jale, ei își bat joc de mine. Cei ce stau la poartă vorbesc despre mine; numele meu este folosit în cântecele celor ce beau băutură tare. Totuși, eu tot Ție mă voi ruga, Doamne, pentru vremea bunăvoinței Tale. Dumnezeule, în marea Ta îndurare, răspunde-mi cu eliberarea Ta adevărată! Scapă-mă din noroi, să nu mă afund! Să fiu scăpat de cei ce mă urăsc și din adâncurile apei! Să nu se reverse peste mine șuvoiul apelor, să nu mă înghită adâncul, să nu se închidă deasupra-mi gura gropii! Doamne, răspunde-mi, căci îndurarea Ta este atât de plăcută! În mila Ta cea mare, întoarce-Ți fața spre mine! Nu-Ți ascunde fața de slujitorul Tău, căci sunt în necaz, ci răspunde-mi degrabă! Apropie-Te de sufletul meu și răscumpără-mi-l! Din cauza dușmanilor mei, scapă-mă! Tu cunoști disprețul, rușinea și insulta de care am parte; toți dușmanii mei sunt înaintea Ta. Disprețul mi-a frânt inima – mi-a îmbolnăvit-o. Tânjesc după compasiune, dar nu este, după mângâietori, dar nu găsesc niciunul. Ci ei îmi pun fiere în mâncare, iar pentru setea mea îmi dau să beau oțet. Să li se prefacă masa dinaintea lor într-o capcană, iar bunăstarea – într-un laț! Să li se întunece ochii, ca să nu mai vadă! Să li se clatine mereu coapsele! Varsă-Ți furia peste ei și să-i ajungă mânia Ta aprinsă! Să le fie locuința pustiită și nimeni să nu mai locuiască în corturile lor! Și aceasta pentru că ei urmăresc pe cel lovit de Tine și povestesc suferința celor răniți de Tine. Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor și fă să nu ajungă la dreptatea Ta! Șterge-i din Cartea celor vii și nu-i scrie alături de cei drepți! Eu însă sunt necăjit și îndurerat. Fie ca ajutorul Tău, Dumnezeule, să mă pună la adăpost într-un loc înalt! Voi lăuda prin cântare Numele lui Dumnezeu și-L voi mări cu mulțumiri! Acest lucru va fi mai plăcut Domnului decât un bou, decât un taur cu coarne și copite. Cei necăjiți văd și se bucură. Trăiască inima voastră, a celor ce căutați pe Dumnezeu, căci Domnul îi ascultă pe cei nevoiași și nu-i disprețuiește pe cei luați captivi dintre ai Lui. Să-L laude cerurile și pământul, mările și tot ce mișună în ele, căci Dumnezeu va salva Sionul și va construi cetățile lui Iuda! Ei vor locui acolo și le vor moșteni. Urmașii slujitorilor Săi le vor moșteni, iar cei ce iubesc Numele Lui vor locui acolo. Dumnezeule, eliberează-mă! Doamne, vino degrabă în ajutorul meu! Să fie făcuți de rușine și umiliți cei ce încearcă să-mi ia viața! Să dea înapoi și să fie umiliți cei ce-mi doresc răul! Să se întoarcă din cauza rușinii lor cei ce zic: „Ha! Ha!“. Să tresalte de veselie și să se bucure în Tine toți cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică întotdeauna: „Mărit să fie Dumnezeu!“. Eu sunt sărac și nevoiaș. Dumnezeule, vino degrabă la mine! Tu ești ajutorul și eliberatorul meu! Doamne, nu întârzia! În Tine, Doamne, mă adăpostesc! Să nu fiu făcut de rușine niciodată! În dreptatea Ta, salvează-mă și scapă-mă! Pleacă-Ți urechea spre mine și mântuiește-mă. Fii pentru mine o stâncă, o locuință, la care să vin mereu. Tu poruncești să fiu salvat, căci Tu ești stânca mea și fortăreața mea. Dumnezeul meu, scapă-mă din mâna celui rău, din brațul celui nedrept și crud. Tu ești speranța mea, Stăpâne Doamne, ești încrederea mea încă din tinerețe. M-am sprijinit pe Tine încă din pântec: Tu m-ai desprins din pântecul mamei mele; în Tine este motivul meu de laudă întotdeauna. Pentru mulți, am ajuns ca un semn prevestitor, dar Tu ești adăpostul meu cel trainic. Gura-mi este plină de lauda Ta; toată ziua vorbesc despre splendoarea Ta. Nu mă alunga la bătrânețe! Când îmi va fi trecut puterea, nu mă părăsi, căci dușmanii mei vorbesc împotriva mea și cei ce încearcă să-mi ia viața conspiră împreună, zicând: „L-a părăsit Dumnezeu! Urmăriți-l și prindeți-l, căci nu mai are scăpare!“. Dumnezeule, nu Te îndepărta de mine! Dumnezeul meu, vino repede în ajutorul meu! Să fie făcuți de rușine! Să piară acuzatorii sufletului meu! Să-i înfășoare disprețul și rușinea pe cei care îmi vor răul. Eu însă voi continua să sper și Te voi lăuda tot mai mult. Gura mea va istorisi despre dreptatea și mântuirea Ta toată ziua, chiar dacă nu le cunosc marginile. Voi veni și voi proclama faptele Tale grandioase, Stăpâne Doamne, voi vesti dreptatea Ta și numai a Ta. Dumnezeule, m-ai învățat încă din tinerețea mea, iar eu continui să vestesc minunile Tale până în ziua de azi. Dumnezeule, nu mă părăsi nici chiar atunci când voi fi bătrân și cu părul cărunt. Nu mă părăsi, până voi vesti puterea Ta generației următoare și măreția Ta tuturor celor ce vor veni. Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer. Tu ai înfăptuit lucruri mari. Dumnezeule, cine este ca Tine? Deși m-ai făcut să văd necazuri multe și amare, Tu îmi vei da din nou viață. Chiar și din adâncimile pământului mă vei scoate din nou. Îmi vei reface onoarea și mă vei mângâia. Iar eu Îți voi mulțumi cu harfa pentru credincioșia Ta, Dumnezeul meu! Voi cânta din liră spre lauda Ta, Sfântul lui Israel! Buzele mele vor striga de bucurie când voi cânta spre lauda Ta, iar sufletul meu, pe care l-ai răscumpărat, va cânta și el. Limba mea, de asemenea, va vesti toată ziua dreptatea Ta, căci cei ce-mi voiau răul au fost făcuți de rușine și de râs. Dumnezeule, dă judecățile Tale regelui și dreptatea Ta fiului regelui! Atunci el va judeca poporul Tău cu dreptate și pe săracii Tăi cu imparțialitate. Munții vor aduce pacea pentru popor și tot așa și dealurile, prin dreptate. El le va face dreptate celor săraci din popor, îi va salva pe fiii celui nevoiaș și îl va zdrobi pe asupritor. Ei se vor teme de Tine atât timp cât va fi soare, cât va fi lună, din generație în generație. El va fi ca ploaia care coboară peste pământul cosit, ca ploile repezi care udă pământul. În timpul vieții lui, cel drept va înflori și va fi multă pace, până când nu va mai exista luna. El va domni de la o mare la alta și de la râu până la marginile pământului. Înaintea lui se vor pleca locuitorii deșertului, iar dușmanii lui vor linge țărâna. Regi din Tarșiș și din insule se vor întoarce cu daruri, regi din Șeba și din Seba vor aduce tribut. Se vor pleca înaintea lui toți regii; toate națiunile îl vor sluji. Căci el îl va salva pe cel nevoiaș care strigă după ajutor și pe săracul lipsit de ajutor. Va avea milă de cel sărac și nevoiaș, și va salva viețile celor nevoiași. Le va răscumpăra viața de la asuprire și violență, căci sângele lor prețuiește mult în ochii lui. Să trăiască! Să i se dea din aurul Șebei! Să se roage pentru el mereu și să-l binecuvânteze toată ziua! Să fie belșug de grâne în țară, chiar și pe vârful munților! Să freamăte pomii precum cei din Liban, iar oamenii din cetăți să înflorească la fel ca iarba de pe pământ. Să-i rămână numele pe vecie! Să-i dăinuiască numele cât va fi soare! Toate națiunile vor fi binecuvântate prin el și-l vor numi fericit! Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, Singurul Care face minuni! Binecuvântat să-I fie gloriosul Nume în veci! Gloria Lui să umple întreg pământul! Amin! Amin! Aici se încheie rugăciunile lui David, fiul lui Ișai. Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. Cât despre mine, erau să mi se îndoaie picioarele, era cât pe ce să-mi alunece pașii, căci îi invidiam pe cei lăudăroși când vedeam bunăstarea celor răi. Căci ei n-au parte de remușcări până la moarte, iar trupul le este plin de grăsime. N-au parte de necazul muritorului de rând și nu sunt loviți ca alți oameni. De aceea mândria le este lănțișor la gât, iar violența îi învelește ca o manta. Le ies ochii din orbite, iar imaginațiile minții lor întrec măsura. Iau în derâdere și vorbesc cu răutate; vorbesc de sus, amenințând cu oprimarea. Își înalță gura până la ceruri, iar limba lor cutreieră pământul. De aceea poporul Lui se întoarce la ei și soarbe ape din plin de la ei. Ei zic: „Cum să știe Dumnezeu și cum ar putea afla Cel Preaînalt?“. Iată, așa sunt cei răi: liniștiți pe vecie și crescând în bogăție. Într-adevăr, degeaba mi-am curățit inima și mi-am spălat mâinile în nevinovăție, căci sunt lovit toată ziua și am parte de pedeapsă în fiecare dimineață. Dacă aș zice: „Vreau să pot vorbi și eu așa!“, iată că aș trăda generația fiilor Tăi. Când m-am gândit la aceste lucruri ca să le înțeleg, m-a cuprins neliniștea, până când am venit la Sfântul Lăcaș al lui Dumnezeu și am înțeles care este sfârșitul lor. Într-adevăr, Tu îi așezi pe locuri alunecoase, îi faci să cadă printre ruine. Cum sunt pustiiți într-o clipă! Sunt nimiciți, sfârșiți prin lovituri năprasnice. Ei sunt ca un vis la deșteptare. Stăpâne, când Te trezești, le vei disprețui chipul. Când mi se amăra inima și mă simțeam străpuns în sufletul meu, eram fără minte și nu știam nimic, eram ca un animal înaintea Ta. Însă eu sunt cu Tine tot timpul! Tu mă apuci de mâna dreaptă, mă călăuzești cu sfatul Tău și apoi mă vei lua în glorie. Pe cine am eu în Ceruri în afară de Tine? Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine. Carnea și inima mi se pot distruge, dar Dumnezeu este stânca inimii mele și partea mea de moștenire pe vecie. Căci iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri. Tu nimicești pe oricine se abate de la Tine. Cât despre mine, este bine să mă apropii de Dumnezeu. Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu; voi povesti toate lucrările Tale! Dumnezeule, de ce ne respingi tot timpul? De ce Te mânii pe turma pășunii Tale? Adu-Ți aminte de comunitatea Ta, pe care ai câștigat-o în vechime și ai răscumpărat-o ca seminție a moștenirii Tale; adu-Ți aminte de muntele Sion, unde ai locuit. Îndreaptă-Ți pașii spre aceste ruine veșnice, unde dușmanul a distrus totul în Lăcașul cel sfânt. Dușmanii Tăi au răcnit în mijlocul Locului Tău de întâlnire; și-au atârnat steagurile ca semne. Parcă erau niște oameni care folosesc topoarele ca să-și croiască drum prin pădure. Acum, au zdrobit toate gravurile lui cu lovituri de secure și de bardă. Au dat foc Sfântului Tău Lăcaș; au întinat Locuința Numelui Tău, trântind-o la pământ! Și-au zis în inima lor: „Îi vom supune pe toți!“. Au ars toate locurile de întâlnire ale lui Dumnezeu din țară. Nu ne mai putem vedea semnele, nu mai este niciun profet și niciunul dintre noi nu știe până când vor dura toate acestea! Dumnezeule, până când Te va mai insulta vrăjmașul? Va batjocori dușmanul pentru totdeauna Numele Tău? De ce Ți-ai retras mâna Ta și dreapta Ta? Înalț-o de la sân și distruge! Dumnezeu este Împăratul meu din vechime, Cel Ce aduce eliberare pe pământ. Tu, cu puterea Ta, ai despărțit marea, ai zdrobit capetele monștrilor din ape. Tu ai sfărâmat capetele leviatanului și l-ai dat de mâncare locuitorilor deșertului. Tu ai deschis izvoare și pârâuri și ai uscat râuri care nu seacă. A Ta este ziua; a Ta este și noaptea. Tu ai așezat pe cer luna și soarele. Tu ai stabilit toate granițele pământului; Tu ai creat anotimpul verii și al iernii. Adu-Ți aminte că dușmanul Te insultă, Doamne, și un popor nebun batjocorește Numele Tău. Nu lăsa pradă unui animal sufletul turturelei Tale! Nu uita pentru totdeauna viața săracilor Tăi! Ai în vedere legământul, căci locurile întunecate ale țării sunt pline de cuiburi ale violenței! Fă să nu se întoarcă umilit cel asuprit! Săracul și nevoiașul să laude Numele Tău! Ridică-Te, Dumnezeule, apără-Ți cauza! Adu-Ți aminte cum ești disprețuit toată ziua de către cel nebun! Nu uita glasul dușmanilor Tăi și larma celor care se ridică împotriva Ta sporește mereu! Ție Îți aducem mulțumire, Dumnezeule, Îți aducem mulțumire căci Numele Tău este aproape, astfel că oamenii mărturisesc minunile Tale! „Când voi hotărî că a sosit vremea, Eu“, zice Domnul, „voi judeca cu imparțialitate! Când lumea se clatină, cu toți locuitorii ei, Eu sunt Cel Care îi întăresc stâlpii“. Le-am zis lăudăroșilor: „Nu vă lăudați!“, iar celor răi: „Nu vă ridicați capul sus!“. Nu vă ridicați capul așa de sus și nu vorbiți cu atâta aroganță, căci nici de la est, nici de la vest și nici din deșert nu vine înălțarea, ci Dumnezeu este Cel Ce judecă! El coboară și tot El înalță! Căci în mâna Domnului se află un pahar; vinul spumegă în el, complet amestecat. Când El varsă vinul din pahar, toți cei răi de pe pământ îi beau până și drojdiile. Eu însă voi vesti întotdeauna aceste lucruri; voi cânta spre lauda Dumnezeului lui Iacov! Voi face să înceteze toată puterea celor răi, dar puterea celui drept va crește. Dumnezeu este cunoscut în Iuda. Mare este Numele Lui în Israel! Cortul Său este în Salem, Locuința Lui se află în Sion. Acolo a sfărâmat săgețile arcului, scutul și sabia de război. Tu ești luminos, mai măreț decât munții încărcați de pradă. Vitejii au fost jefuiți, au căzut într-un somn adânc. Niciunul dintre luptători n-a mai avut putere în mâini. La mustrarea Ta, Dumnezeul lui Iacov, călărețul și calul au pierit! Tu ești de temut! Cine poate sta înaintea Ta, când ești mânios? Când ai rostit sentința din Ceruri, pământul s-a temut și a amuțit. Da, așa a fost când Te-ai ridicat să judeci, Dumnezeule, și să-i salvezi pe toți cei smeriți de pe pământ. Într-adevăr, chiar și cel mai furios om Te va lăuda, când Îți vei înfășura mijlocul cu toată mânia Ta. Faceți jurăminte Domnului, Dumnezeul vostru, și împliniți-le! Voi toți cei din preajma Lui, aduceți un dar Celui de temut! El taie avântul conducătorilor și este de temut printre regii pământului. Glasul meu s-a înălțat către Dumnezeu; am strigat cu glasul meu către Dumnezeu și El m-a ascultat. În ziua necazului meu L-am căutat pe Stăpânul. Noaptea îmi țineam mâna întinsă și nu amorțea; sufletul meu refuza să fie mângâiat. Mi-am adus aminte de Dumnezeu și am oftat, am cugetat și duhul mi-a leșinat. Tu ai ținut deschise pleoapele ochilor mei. Eram răvășit și nu vorbeam. M-am gândit la zilele de odinioară, la anii de demult. Mi-am amintit de cântarea mea din timpul nopții. Am cugetat în inima mea, m-am întrebat în duhul meu: „Oare Stăpânul leapădă pentru totdeauna? Să nu mai fie niciodată binevoitor? Oare Și-a oprit îndurarea pe vecie? A pus El oare capăt promisiunii Lui din generație în generație? Oare a uitat Dumnezeu de îndurare? În mânia Lui, Și-a retras El oare mila?“. Atunci am zis: „Am suferit când am crezut că dreapta Celui Preaînalt s-a schimbat“. Prin urmare, voi vesti faptele Domnului; da, îmi voi aduce aminte de minunile Tale din trecut. Voi cugeta la toată lucrarea Ta și voi medita la faptele Tale mărețe. Dumnezeule, calea Ta este sfântă! Care zeu este atât de mare ca Dumnezeu? Tu ești Dumnezeul Care face minuni! Tu Ți-ai descoperit puterea popoarelor! Cu brațul Tău Ți-ai răscumpărat poporul, pe fiii lui Iacov și ai lui Iosif. Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au învolburat, iar adâncurile s-au cutremurat. Norii au revărsat apa, tunetul a bubuit în cer, iar săgețile Tale s-au împrăștiat în toate părțile. Bubuitul tunetului Tău trecea prin vijelie, iar fulgerele luminau lumea; pământul s-a clătinat și s-a cutremurat. Calea Ta a trecut prin mare, iar cărarea Ta – prin ape mari, și nu Ți s-au mai cunoscut urmele. Ți-ai condus poporul ca pe o turmă, prin mâna lui Moise și a lui Aaron. Poporul meu, ascultă învățătura mea! Plecați-vă urechea la cuvintele gurii mele! Îmi voi deschide gura să spun un proverb; voi rosti lucruri ascunse din trecut, pe care le-am auzit, pe care le-am învățat, pe care ni le-au istorisit părinții noștri. Nu le vom ascunde de fiii noștri, ci vom proclama generației următoare faptele demne de laudă ale Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a înfăptuit. El a ridicat o mărturie în Iacov, a stabilit o Lege în Israel și a poruncit părinților noștri s-o facă cunoscută fiilor lor, pentru ca generația următoare, fiii care se vor naște, s-o cunoască și apoi să se ridice și s-o istorisească fiilor lor, pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să-I împlinească poruncile, ca să nu fie ca strămoșii lor, o generație neascultătoare și răzvrătită, o generație care nu și-a pregătit inima și al cărei duh n-a fost credincios lui Dumnezeu. Fiii lui Efraim, înarmați, trăgători cu arcul, au dat înapoi în ziua bătăliei: n-au ținut legământul lui Dumnezeu, au refuzat să umble în Legea Lui; I-au uitat lucrările și minunile pe care El le arătase, minunile pe care le înfăptuise înaintea strămoșilor lor în regiunea Țoan din țara Egiptului. A despărțit marea și i-a trecut prin ea, ridicând apele să stea ca un zid. I-a călăuzit printr-un nor ziua, și toată noaptea – prin lumina focului. A despicat stânci în deșert, ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe. A făcut ca din stânci să izvorască torente și să curgă apa râuri-râuri. Dar ei și-au înmulțit păcatele față de El, răzvrătindu-se împotriva Celui Preaînalt în deșert. L-au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor, cerând mâncare după poftele lor. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând: „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în deșert? Iată, El a lovit stânca din care a țâșnit apa și s-au revărsat pârâuri, însă va putea El oare să ne dea și pâine, va putea El să dea carne poporului Său?“. De aceea Domnul a auzit și S-a mâniat. S-a aprins un foc împotriva lui Iacov și a izbucnit mânia împotriva lui Israel. Aceasta pentru că n-au crezut în Dumnezeu și nu s-au încrezut în ajutorul Lui. El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor. A făcut să plouă asupra lor cu mană, ca să aibă de mâncare, și le-a dat grâu din cer. Fiecare a mâncat pâinea celor măreți, și le-a trimis hrană din belșug. A stârnit în ceruri vântul de est și a condus cu puterea Lui vântul din sud. A plouat carne peste ei, multă ca pulberea, și înaripate, multe ca nisipul mării. Le-a făcut să cadă în mijlocul taberei, împrejurul locuințelor lor. Au mâncat și s-au îmbuibat, căci El le dăduse după poftele lor. Dar înainte ca ei să-și astâmpere pofta, chiar în timp ce aveau mâncarea în gură, mânia lui Dumnezeu s-a și dezlănțuit împotriva lor, omorându-i pe cei mai viguroși dintre ei și doborându-i pe tinerii lui Israel. Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască și n-au crezut în minunile Lui. De aceea, El le-a pus capăt zilelor în deșertăciune și anilor lor în groază. Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau, se întorceau și-L căutau pe Dumnezeu cu ardoare; își aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor, că Dumnezeul cel Preaînalt fusese Răscumpărătorul lor. Dar Îl înșelau cu gura lor și cu limba lor Îl mințeau. Inima lor nu era în întregime a Lui și nu erau credincioși legământului Său. Totuși, El a fost milostiv; El a făcut ispășire pentru nelegiuire și nu a distrus. De multe ori Și-a retras mânia și nu Și-a aprins întreaga Lui furie. Și-a adus aminte că sunt doar carne, doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă. De câte ori s-au răzvrătit împotriva Lui în deșert și L-au întristat în pustiu! S-au răzvrătit și L-au ispitit pe Dumnezeu, îndurerându-L astfel pe Sfântul lui Israel. Nu și-au amintit de ajutorul Lui, de ziua când i-a scăpat de dușmani, când Și-a înfăptuit semnele în Egipt și minunile Sale în regiunea Țoan. Le-a transformat râurile în sânge și n-au mai putut să bea din pârâurile lor. A trimis împotriva lor roiuri de muște care i-au devorat și broaște care i-au distrus. Le-a dat roadele pradă omizii, iar munca lor pradă lăcustei. Le-a ruinat viile cu grindină, și sicomorii cu vijelie. Le-a dat vitele pradă grindinei, iar cirezile pradă fulgerelor. Și-a trimis împotriva lor mânia Lui, furia, indignarea și necazul, îngeri aducători de nenorociri. Și-a dat frâu liber mâniei, fără să le scape sufletul de la moarte, dându-le viața pe mâna molimei. I-a ucis pe toți întâii născuți ai Egiptului, primele roade ale vigorii celor din corturile lui Ham. A pornit cu poporul Său ca și cu niște oi și i-a condus prin deșert ca pe o turmă. I-a condus în siguranță, ca să nu le fie groază, în timp ce pe dușmanii lor i-a acoperit marea. I-a adus în teritoriul Lui cel sfânt, la muntele pe care l-a câștigat dreapta Sa. A alungat dinaintea lor națiuni, le-a dat teritoriul în moștenire și a făcut ca semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor. Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt și s-au răzvrătit împotriva Lui; n-au păzit învățăturile Lui. S-au depărtat și au fost necredincioși, asemenea strămoșilor lor. S-au schimbat și au devenit ca un arc înșelător. L-au provocat la mânie prin înălțimile lor, iar prin chipurile lor cioplite I-au stârnit gelozia. Dumnezeu a auzit, S-a mâniat și l-a respins în întregime pe Israel. Apoi Și-a părăsit Tabernaculul din Șilo, Cortul pe care-l așezase printre oameni. Și-a lăsat puterea în captivitate și măreția – în mâna dușmanului. Și-a dat poporul pradă sabiei și S-a mâniat pe moștenirea Lui. Tinerii Lui au fost nimiciți de foc, iar fecioarele Lui n-au mai fost lăudate. Preoții Lui au căzut loviți de sabie, iar văduvele Lui n-au mai bocit. Atunci Stăpânul S-a trezit, ca unul care dormise, ca un viteaz doborât de vin. Și-a înlăturat dușmanii, i-a acoperit cu rușine pentru totdeauna. Totuși, El a respins Cortul lui Iosif și nu a ales seminția lui Efraim. A ales însă seminția lui Iuda și muntele Sion, pe care-l iubește. Și-a construit Sfântul Lăcaș ca înălțimile, ca pământul pe care l-a întărit pe vecie. L-a ales pe David, slujitorul Lui, l-a luat de la staulele oilor și l-a adus dinapoia mieilor ca să-l păstorească pe poporul Său, Iacov, și pe Israel, moștenirea Sa. Iar el i-a păstorit în curăție de inimă și i-a condus cu mâini pricepute. Dumnezeule, au intrat națiunile pe proprietatea Ta, au întinat Templul Tău cel sfânt și au transformat Ierusalimul în ruine. Au dat trupurile moarte ale slujitorilor Tăi ca hrană păsărilor cerului, și carnea credincioșilor Tăi vietăților pământului. Le-au vărsat sângele așa cum se varsă apa împrejurul Ierusalimului și nu s-a găsit nimeni care să-i îngroape. Am fost de disprețul vecinilor noștri, de batjocura și de râsul celor ce ne înconjoară. Până când vei mai fi mânios, Doamne? Pentru totdeauna? Până când va mai arde gelozia Ta ca focul? Varsă-Ți mânia peste națiunile care nu Te cunosc și peste regatele care nu cheamă Numele Tău, căci l-au devorat pe Iacov și i-au nimicit locuința. Nu-Ți aminti de nelegiuirile înaintașilor noștri! Grăbește-Te să ne întâmpini cu mila Ta, căci suntem foarte necăjiți. Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru gloria Numelui Tău. Scapă-ne și fă ispășire pentru păcatele noastre, datorită Numelui Tău! De ce să zică națiunile: „Unde este Dumnezeul lor?“. Să se facă cunoscut printre națiuni, înaintea ochilor noștri, răzbunarea pentru sângele vărsat al slujitorilor Tăi! Să ajungă strigătul prizonierilor înaintea Ta; prin puterea brațului Tău, scapă-i pe cei condamnați la moarte! Întoarce-le vecinilor noștri înșeptit, în sânul lor, insulta cu care Te-au insultat, Stăpâne! Atunci noi, poporul Tău, turma pășunii Tale, Îți vom mulțumi mereu, vom vesti laudele Tale din generație în generație! Ascultă-ne, Păstor al lui Israel, Tu, Care-l conduci pe Iosif ca pe o turmă! Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor, strălucește peste Efraim, Beniamin și Manase! Trezește-Ți puterea și vino să ne salvezi! Dumnezeule, adu-ne înapoi! Fă să strălucească fața Ta și vom fi salvați! Doamne, Dumnezeul Oștirilor, până când Te vei mai mânia la auzul rugăciunii poporului Tău? Îi hrănești cu pâinea lacrimilor și le dai să bea lacrimi din plin. Ne-ai făcut un subiect de dispută pentru vecinii noștri, iar dușmanii noștri râd între ei. Dumnezeul Oștirilor, adu-ne înapoi! Fă să strălucească fața Ta și vom fi salvați! Ai adus o vie din Egipt, ai alungat națiuni și ai plantat-o. Ai făcut loc înaintea ei, iar ea a prins rădăcini și a umplut țara. Munții au fost acoperiți de umbra ei, și cedrii lui Dumnezeu de ramurile ei. Își trimitea mlădițele până la mare, până la râu se întindeau vlăstarele ei. De ce i-ai străpuns gardul, ca s-o smulgă toți cei ce trec pe drum? O râmă mistrețul din pădure și o pasc animalele câmpului. Dumnezeu al Oștirilor, întoarce-Te, Te rog! Privește din Ceruri și uită-Te cu atenție! Cercetează via aceasta, rădăcina pe care a plantat-o dreapta Ta și fiul pe care l-ai întărit pentru Tine! Este arsă de foc și tăiată. Poporul Tău piere din cauza mustrării feței Tale. Mâna Ta să fie peste omul de la dreapta Ta, peste fiul omului pe care l-ai întărit pentru Tine! Atunci nu ne vom mai întoarce de la Tine! Înviorează-ne și vom chema Numele Tău! Doamne, Dumnezeul Oștirilor, adu-ne înapoi! Fă să strălucească fața Ta și vom fi salvați! Strigați de bucurie către Dumnezeu, puterea noastră! Strigați de veselie către Dumnezeul lui Iacov! Înălțați o cântare, sunați din tamburine, din lira cea plăcută și din harfă. Sunați din trâmbiță în ziua lunii noi, când apare Luna Plină, în ziua sărbătorii noastre. Căci aceasta este o hotărâre pentru Israel, o judecată din partea Dumnezeului lui Iacov. Mărturia aceasta i-a dat-o lui Iosif, când a ieșit împotriva țării Egiptului. Atunci am auzit un glas pe care nu-l cunoșteam: „I-am îndepărtat povara de pe umăr, mâinile lui nu mai țin coșul. La necaz ai strigat, iar Eu te-am salvat; ți-am răspuns din locul ascuns al tunetului, te-am încercat la apele Meriba. Ascultă, poporul Meu, și te voi sfătui! O, Israel, de M-ai asculta! Să nu se găsească la tine niciun dumnezeu străin! Să nu te închini niciunui zeu! Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău! Eu te-am adus din țara Egiptului! Deschide-ți gura și ți-o voi umple! Dar poporul Meu n-a ascultat de glasul Meu, Israel nu M-a dorit. Atunci i-am lăsat în voia inimii lor încăpățânate; au trăit după propriile lor sfaturi. O, dacă M-ar asculta poporul Meu, dacă ar umbla Israel pe căile Mele! Imediat i-aș supune pe dușmanii săi și Mi-aș întoarce mâna împotriva vrăjmașilor săi. Cei ce-L urăsc pe Domnul ar da înapoi în fața Lui. Fie-le pedeapsa pe vecie! Pe Israel însă l-aș hrăni cu cel mai bun grâu și l-aș sătura cu miere din stâncă!“. Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu. El judecă în mijlocul „dumnezeilor“. „Până când veți judeca cu nedreptate și-i veți favoriza pe cei răi? Faceți dreptate săracului și orfanului, dați dreptate celui nevoiaș și lipsit! Salvați-l pe cel sărac și pe cel nevoiaș, eliberați-i din mâna celor răi! Dar ei nici nu știu, nici nu pricep, umblă în întuneric; de aceea se clatină temeliile pământului. Eu am zis: «Sunteți ‘dumnezei’, fii ai Celui Preaînalt, cu toții». Veți muri, însă, în mod sigur, ca niște oameni și veți cădea ca orice alt conducător“. Ridică-Te, Dumnezeule, și judecă pământul, căci Tu vei lua în stăpânire toate națiunile! Dumnezeule, să nu rămâi în tăcere! Să nu taci și să nu rămâi mut, Dumnezeule! Căci iată, dușmanii Tăi se agită și cei ce Te urăsc își ridică fruntea. Fac planuri, cu viclenie, împotriva poporului Tău, conspiră împotriva celor protejați de Tine. Ei spun: „Haideți să le nimicim națiunea și să nu mai fie amintit numele lui Israel!“. Iată-i pe cei care au hotărât, de comun acord, să încheie un legământ împotriva Ta: corturile Edomului și ismaeliții, Moabul și hagareniții, Ghebal, Amon și Amalek, Filistia și locuitorii Tyrului; de asemenea, li s-a alăturat și Asiria, punându-și brațul alături de cel al fiilor lui Lot. Fă-le ca lui Midian, ca lui Sisera și lui Iabin la râul Chișon, care au fost nimiciți la En-Dor, devenind gunoi pentru pământ! Fă-le nobililor lor ca lui Oreb și Zeeb, iar tuturor prinților lor fă-le ca lui Zebah și Țalmuna, căci ei zic: „Să luăm în stăpânire pășunile lui Dumnezeu!“. Dumnezeul meu, fă-i ca un vârtej de praf, ca o pleavă luată de vânt, ca un foc care arde pădurea, și ca o flacără care aprinde munții. Așa să-i urmărești cu furtuna Ta și să-i îngrozești cu vijelia Ta! Umple-le fața de rușine, ca să ajungă să caute Numele Tău, Doamne! Să fie făcuți de rușine și îngroziți pentru totdeauna! Să fie făcuți de rușine și să piară! Și să știe astfel că Tu, al Cărui Nume este Domnul, Tu și numai Tu ești Cel Preaînalt peste întreg pământul! Cât de plăcute sunt locuințele Tale, Doamne al Oștirilor! Sufletul meu tânjește și se topește de dor după curțile Domnului. Inima și trupul meu strigă de bucurie către Dumnezeul cel Viu. Chiar și pasărea își găsește o casă, chiar și rândunica își găsește un cuib pentru ea, un loc unde să-și pună puii, un loc la altarele Tale, Doamne al Oștirilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu! Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Ei Te laudă tot timpul. Ferice de omul a cărui putere este în Tine! Drumurile spre Sion se află în inima lor. Când străbat ei Valea Plângerii, o transformă într-un izvor. Ploaia timpurie o acoperă, de asemenea, cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere și se înfățișează înaintea lui Dumnezeu, în Sion. Doamne, Dumnezeul Oștirilor, ascultă-mi rugăciunea! Ascultă-mă cu atenție, Dumnezeu al lui Iacov! Dumnezeule, uită-Te la scutul nostru! Privește la fața unsului Tău! Căci mai bine o zi în curțile Tale, decât o mie în altă parte! Am ales să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutății. Căci Domnul Dumnezeu este soare și scut; El arată bunăvoință și oferă glorie. Nu lipsește de niciun bine pe cei ce umblă cu integritate. Doamne al Oștirilor, ferice de omul care se încrede în Tine! Doamne, Tu ai fost binevoitor cu țara Ta, aducându-i înapoi pe prizonierii lui Iacov. Ai iertat nelegiuirea poporului Tău, acoperindu-i toate păcatele. Ți-ai oprit toată furia, ai renunțat la mânia Ta aprinsă! Dumnezeul mântuirii noastre, adu-ne înapoi și fă să înceteze supărarea Ta față de noi! Oare să Te fi mâniat Tu pe noi pe vecie? Vei continua Tu să Te mânii din generație în generație? Oare să nu ne înviorezi Tu din nou, ca astfel poporul Tău să se bucure în Tine? Doamne, arată-ne iarăși îndurarea Ta și dă-ne din nou mântuirea Ta! Eu voi asculta ce vorbește Dumnezeu, Domnul, căci El promite pacea poporului Său și credincioșilor Săi, ca ei să nu se mai întoarcă la nebunie. Într-adevăr, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El, pentru ca gloria să locuiască în țara noastră. Îndurarea și credincioșia se întâlnesc, iar dreptatea și pacea se sărută. Adevărul răsare din pământ, iar dreptatea privește din ceruri. Da, Domnul dă ceea ce este bun, iar pământul nostru își dă rodul. Dreptatea merge înaintea Lui și pregătește calea pentru pașii Săi. Doamne, pleacă-Ți urechea și răspunde-mi, căci sunt sărac și nevoiaș. Păzește-mi sufletul, căci sunt credincios. Dumnezeul meu, salvează-l pe slujitorul Tău, care se încrede în Tine. Stăpâne, arată-Ți bunăvoința față de mine, căci Te chem toată ziua. Înveselește sufletul slujitorului Tău, căci la Tine, Stăpâne, îmi înalț sufletul. Fiindcă Tu, Stăpâne, ești bun și iertător, bogat în îndurare față de toți cei ce Te cheamă. Doamne, ascultă rugăciunea mea, ascultă cu atenție cererile mele! Te chem în ziua necazului meu, căci Tu îmi răspunzi. Stăpâne, nu este nimeni ca Tine între dumnezei și nimic nu se aseamănă cu lucrările Tale! Toate națiunile, pe care le-ai făcut, vor veni să se închine înaintea Ta, Stăpâne, și să-Ți glorifice Numele. Căci Tu ești mare și faci minuni, numai Tu ești Dumnezeu! Doamne, învață-mă calea Ta, și voi umbla în adevărul Tău! Dă-mi o inimă neîmpărțită ca să mă tem de Numele Tău. Îți voi mulțumi din toată inima mea, Stăpâne, Dumnezeul meu, și voi glorifica Numele Tău pe vecie, căci mare este îndurarea Ta față de mine; Tu mi-ai scăpat sufletul din adâncimea Locuinței Morților! Dumnezeule, niște aroganți se ridică împotriva mea și o comunitate de oameni groaznici încearcă să mă omoare, oameni care nu țin seama de Tine. Tu însă, Stăpâne, ești un Dumnezeu milostiv și plin de har, încet la mânie, plin de îndurare și credincioșie! Întoarce-Te spre mine și arată-Ți bunăvoința față de mine! Dă-i putere slujitorului Tău și salvează-l pe fiul slujitoarei Tale! Înfăptuiește un semn care să arate bunătatea Ta față de mine, ca astfel dușmanii mei să vadă și să fie făcuți de rușine, pentru că Tu, Doamne, m-ai ajutat și m-ai mângâiat. Temelia lui este în munții cei sfinți. Dintre toate locuințele lui Iacov, Domnul iubește porțile Sionului. Lucruri glorioase s-au spus despre tine, cetate a lui Dumnezeu! Voi aminti Rahabul și Babilonul ca fiind printre cei ce Mă cunosc. Iată, despre Filistia și Tyr, alături de Cuș, se zice: „Acesta s-a născut acolo!“. Dar despre Sion se zice: „Acesta și acela s-au născut în el“, și Însuși Cel Preaînalt îl consolidează. Domnul consemnează în registrul popoarelor: „Acesta s-a născut acolo“. Atât cântăreții, cât și dansatorii, spun: „Toate izvoarele mele sunt în tine!“. Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, zi și noapte strig înaintea Ta. Să ajungă rugăciunea mea înaintea Ta, pleacă-Ți urechea la strigătul meu! Căci mi s-a săturat sufletul de atâtea necazuri și viața mi-a ajuns în pragul Locuinței Morților. Sunt pus în rândul celor ce coboară în groapă, am ajuns ca omul lipsit de putere. Sunt abandonat printre morți asemenea celor înjunghiați care au coborât în mormânt, de care nu-Ți mai aduci aminte niciodată și care sunt îndepărtați din mâna Ta. M-ai pus în groapa cea mai de jos, în locuri întunecoase, în adâncuri. Mânia Ta apasă asupra mea, mă copleșești cu toate valurile Tale. I-ai îndepărtat de la mine pe cei ce mă cunosc, făcându-mă o urâciune pentru ei. Sunt închis, fără scăpare! Ochii îmi sunt obosiți din cauza suferinței. Strig către Tine, Doamne, în fiecare zi, îmi întind mâinile spre Tine. Faci Tu oare minuni pentru cei morți? Oare se ridică umbrele să-Ți mulțumească? Oare se istorisește în mormânt despre îndurarea Ta și în Locul Nimicirii despre credincioșia Ta? Oare sunt cunoscute minunile Tale în întuneric sau dreptatea Ta – în tărâmul uitării? Eu însă, către Tine, Doamne, strig după ajutor și încă din zori Te întâmpină rugăciunea mea. Doamne, de ce mi-ai respins sufletul și Ți-ai ascuns fața de mine? Încă din tinerețe am fost asuprit și aproape de moarte, am fost cuprins de groaza Ta și dezorientat. Mânia Ta a trecut peste mine, spaimele Tale m-au sleit. Ele mă înconjoară toată ziua ca niște ape, mă înfășoară toate deodată. I-ai îndepărtat de la mine pe apropiații mei, pe prietenii mei, pe cei ce mă cunosc. Mă aflu în întuneric. Voi cânta mereu îndurările Domnului, din generație în generație voi face cunoscută credincioșia Ta cu gura mea. Căci zic: „Îndurarea Ta are temelii veșnice și în Ceruri Ți-ai consolidat credincioșia!“. „Am încheiat un legământ cu alesul Meu și i-am jurat slujitorului Meu David, zicând: «Îți voi consolida dinastia pentru totdeauna și voi așeza tronul tău din generație în generație»“. Cerurile laudă minunile Tale, Doamne, precum și credincioșia Ta în adunarea sfinților. Căci cine, din cer, se poate asemăna cu Domnul? Este cineva ca Domnul printre fiii lui Dumnezeu? Dumnezeu insuflă groază în marea adunare a sfinților și este de temut pentru cei din preajma Lui. Doamne, Dumnezeu al Oștirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne? Credincioșia Ta Te înconjoară. Tu stăpânești mândria mării; când i se ridică valurile, Tu i le liniștești. Tu ai zdrobit Rahabul ca pe un om ucis; cu brațul Tău puternic i-ai împrăștiat pe dușmanii Tăi. Cerurile sunt ale Tale, așa cum tot al Tău este și pământul; Tu ai întemeiat lumea cu tot ce cuprinde ea! Tu ai creat nordul și sudul. Taborul și Hermonul strigă de bucurie la auzirea Numelui Tău. Brațul Tău este tare, mâna Ta este puternică, dreapta Ta este înălțată. Dreptatea și judecata sunt temelia tronului Tău; îndurarea și credincioșia merg înaintea Ta. Ferice de poporul care cunoaște strigătul de bucurie! Doamne, ei vor umbla în lumina feței Tale! Ei se vor bucura de Numele Tău toată ziua și se vor lăuda cu dreptatea Ta. Căci Tu ești gloria puterii lor și, prin bunăvoința Ta, faci ca puterea noastră să crească. Căci scutul nostru este al Domnului, și regele nostru este al Sfântului lui Israel! Atunci ai vorbit printr-o vedenie și le-ai zis credincioșilor Tăi: „I-am dat ajutor unui viteaz, am ridicat din popor pe unul ales. L-am găsit pe slujitorul Meu David și l-am uns cu uleiul Meu cel sfânt. Mâna Mea îl va sprijini, da, brațul Meu îl va întări. Dușmanul nu-l va subjuga și nelegiuitul nu-l va înjosi. Îi voi zdrobi pe dușmanii lui dinaintea lui și-i voi lovi pe cei ce-l urăsc. Credincioșia și îndurarea Mea îl vor însoți; prin Numele Meu, puterea lui va crește. Voi da marea în mâna lui și râurile în dreapta lui. El Îmi va zice: «Tatăl meu, Dumnezeul meu, Stânca mântuirii mele!». Eu îl voi face întâi născut, cel mai înălțat dintre regii pământului. Îi voi păstra îndurarea Mea pe vecie, iar legământul Meu cu el va fi trainic. Îi voi consolida dinastia pentru totdeauna și tronul lui va rămâne câte zile vor exista cerurile. Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea și nu vor umbla după judecățile Mele, dacă vor încălca hotărârile Mele și nu vor păzi poruncile Mele, atunci le voi pedepsi fărădelegea cu toiagul, iar nelegiuirea cu lovituri. Nu-Mi voi îndepărta însă îndurarea de la el și nu-Mi voi trăda credincioșia. Nu-Mi voi încălca legământul și nu voi schimba ce Mi-a ieșit de pe buze. Odată ce am jurat pe sfințenia Mea, nu-l voi minți pe David! Dinastia lui va fi pentru totdeauna, iar tronul lui va rămâne cât va fi soarele înaintea Mea. Va fi consolidat pentru totdeauna, precum luna, martorul cel credincios în ceruri“. Dar Tu l-ai respins, l-ai îndepărtat, Te-ai mâniat pe unsul Tău. Ai încălcat legământul încheiat cu slujitorul Tău, i-ai murdărit coroana în țărână, i-ai dărâmat toate zidurile, i-ai transformat fortificațiile în ruine, l-au jefuit toți trecătorii și a ajuns de disprețul vecinilor. Ai înălțat dreapta vrăjmașilor lui și i-ai înveselit pe toți dușmanii lui. De asemenea, ai făcut ca tăișul sabiei lui să dea înapoi și nu l-ai sprijinit în luptă. I-ai pus capăt strălucirii, iar tronul i l-ai aruncat la pământ. I-ai scurtat zilele tinereții sale și l-ai acoperit cu rușine. Doamne, până când? Vei sta ascuns pentru totdeauna? Până când va mai arde mânia Ta ca un foc? Adu-mi aminte ce este lungimea vieții! Pentru ce deșertăciune i-ai creat pe toți fiii omului? Este oare vreun om care să poată trăi și să nu vadă moartea, sau care să-și scape sufletul din mâna Locuinței Morților? Stăpâne, unde sunt îndurările Tale de la început, pe care, în credincioșia Ta, i le-ai jurat lui David? Stăpâne, adu-Ți aminte de disprețul împotriva slujitorilor Tăi, pe care îl port în piept din partea multor popoare, disprețul cu care m-au disprețuit dușmanii Tăi, Doamne, cu care au disprețuit pașii unsului Tău! Binecuvântat să fie Domnul în veci! Amin! Amin! Stăpâne, Tu ai fost un adăpost pentru noi din generație în generație. Înainte ca să se fi născut munții, înainte ca Tu să fi plăsmuit pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu. Tu întorci pe oameni în țărână, spunându-le: „Întoarceți-vă, fii ai omului!“. Căci o mie de ani, în ochii Tăi, sunt ca ziua de ieri care a trecut, ca o strajă a nopții. Tu îi mături pe oameni ca prin somn; ei sunt ca iarba care răsare dimineața. Deși răsare dimineața, ea trece repede, așa încât seara este veștejită și se usucă. Suntem distruși de mânia Ta și îngroziți de furia Ta. Ai pus nelegiuirile noastre înaintea Ta și ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feței Tale. Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale; anii noștri se sfârșesc repede, ca un oftat. Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci, iar dacă avem putere – chiar până la optzeci. Cei mai mulți dintre ei sunt numai necaz și muncă grea, căci trec repede, iar noi zburăm. Cine cunoaște puterea mâniei Tale și furia Ta, care este la fel de mare ca teama de Tine? Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să avem parte de o inimă înțeleaptă! Întoarce-Te, Doamne! Până când…? Ai milă de slujitorii Tăi! Satură-ne dimineața cu îndurarea Ta, iar noi vom striga de bucurie și ne vom veseli în toate zilele noastre. Înveselește-ne pentru tot atâtea zile în care ne-ai asuprit și pentru tot atâția ani în care am văzut nenorocirea! Să se arate slujitorilor Tăi lucrarea Ta și măreția Ta fiilor lor! Fie peste noi bunăvoința Stăpânului, Dumnezeul nostru. Consolidează lucrarea mâinilor noastre! Da, consolidează lucrarea mâinilor noastre! Cel ce locuiește la adăpostul Celui Preaînalt se odihnește la umbra Celui Atotputernic. El Îi zice Domnului: „Adăpostul meu, Fortăreața mea, Dumnezeul meu în Care mă încred!“. El te va scăpa din lațul păsărarului și de ciuma cea distrugătoare. El te va acoperi cu penele Lui, iar tu te vei adăposti sub aripile Lui. Credincioșia Lui este scut și zid protector. Nu te vei teme de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă prin întuneric, nici de molima care pustiește la amiază. O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Vei privi cu ochii și vei vedea răsplătirea celor răi. Pentru că ai făcut din Domnul adăpostul tău și din Cel Preaînalt locuința ta, nu te va ajunge niciun rău și nicio urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El le va porunci îngerilor Săi cu privire la tine, ca să te păzească în toate căile tale. Ei te vor purta pe brațe, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră. Vei călca peste leu și peste cobră, peste leul cel tânăr și peste șarpe. „Pentru că Mă iubește și Eu îl voi scăpa. Îl voi proteja, căci cunoaște Numele Meu. Mă va chema, iar Eu îi voi răspunde. Voi fi cu el în necaz, îl voi salva și îl voi onora. Îl voi sătura cu viață lungă și-i voi arăta mântuirea Mea“. Bine este să se aducă mulțumiri Domnului, să se cânte spre lauda Numelui Tău, Preaînalte, să se vestească dimineața îndurarea Ta și credincioșia Ta – noaptea, cu lira cea cu zece coarde, cu harfa și în sunet de liră. Căci Tu mă înveselești, Doamne, prin ceea ce înfăptuiești; la lucrările mâinilor Tale strig de bucurie! Ce mărețe sunt lucrările Tale, Doamne! Cât de adânci sunt gândurile Tale! Omul fără minte nu cunoaște acest lucru și cel nesăbuit nu-l înțelege. Cei răi înmuguresc ca iarba și toți cei ce comit nelegiuiri înfloresc, dar numai ca să fie nimiciți pe vecie. Însă Tu, Doamne, ești înălțat pe vecie! Căci iată-i pe dușmanii Tăi, Doamne. Iată, dușmanii Tăi pier! Sunt îndepărtați toți cei ce comit nelegiuiri! Mie însă îmi dai putere ca bivolului sălbatic; sunt uns cu ulei proaspăt. Ochiul meu a privit la prăbușirea celor ce mă pândeau, a celor ce se ridicau împotriva mea, iar urechile mele au auzit cum au fost zdrobiți răufăcătorii. Cel drept înmugurește ca palmierul și crește precum cedrul din Liban. Cei sădiți în Casa Domnului, înmuguresc în curțile Dumnezeului nostru. Ei rodesc până la bătrânețe, sunt plini de sevă și de verdeață, ca să proclame că Domnul este drept, El, Stânca mea în Care nu există nedreptate! Domnul împărățește. El este îmbrăcat cu măreție. Domnul este îmbrăcat cu putere. Brâul din jurul mijlocului Său este puterea. De aceea lumea este trainică și nu se clatină. Tronul Tău este întemeiat demult; Tu ești din veșnicie. Râurile s-au ridicat, Doamne, râurile și-au ridicat glasul, râurile și-au ridicat vuietul. Mai măreț decât zgomotul multor ape, decât valurile mărețe ale mării, este Domnul în înălțime. Învățăturile Tale sunt în întregime demne de încredere, iar sfințenia Îți împodobește Casa cât vor dăinui zilele, Doamne. O, Dumnezeu al răzbunărilor! O, Doamne! O, Dumnezeu al răzbunărilor, strălucește Tu! Ridică-Te, Judecător al pământului, răsplătește celor mândri după mândria lor! Până când vor triumfa cei răi, Doamne, până când? Ei bolborosesc, vorbesc cu aroganță; toți cei ce comit nelegiuiri se laudă. Îți asupresc poporul, Doamne, apasă asupra moștenirii Tale. Omoară văduva și străinul, îl ucid pe orfan. Ei zic: „Nu vede Domnul! Dumnezeul lui Iacov nu-Și dă seama!“. Încercați să înțelegeți, oameni fără minte din popor! Nesăbuiților, când vă veți înțelepți? Să nu audă oare Cel Ce a sădit urechea? Să nu vadă oare Cel Ce a creat ochiul? Să nu mustre oare Cel Ce disciplinează națiunile, Cel Ce îl învață pe om cunoașterea? Domnul cunoaște gândurile omului; știe că sunt deșarte. Ferice de omul pe care-l disciplinezi Tu, Doamne și pe care-l înveți din Legea Ta, ca să-l liniștești în zilele cele rele, până se va săpa groapa celui rău. Domnul nu-Și părăsește poporul, nici nu-Și uită moștenirea! Căci din nou se va face judecată cu dreptate, și toți cei cu inima dreaptă o vor urma. Cine se va ridica pentru mine împotriva răufăcătorilor? Cine mă va sprijini împotriva celor ce comit nelegiuiri? De n-ar fi fost Domnul ajutorul meu, foarte curând sufletul meu ar fi locuit în tăcerea morții. Când zic: „Mi se clatină piciorul!“, îndurarea Ta, Doamne, mă sprijină! În mulțimea frământărilor mele lăuntrice, mângâierile Tale îmi încântă sufletul. Poate oare un tron corupt să-Ți fie aliat, unul care pune la cale răul printr-un decret? Ei conspiră împotriva sufletului celui drept și condamnă sânge nevinovat. Domnul este locul meu de scăpare! Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost! El le va răsplăti după nelegiuirea lor și-i va nimici pentru răutatea lor; Domnul, Dumnezeul nostru, îi va nimici. Veniți să strigăm de bucurie către Domnul, să strigăm către Stânca mântuirii noastre! Să ne înfățișăm înaintea Lui cu laude și să strigăm de bucurie către El prin cântări! Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare, mai presus de toți dumnezeii! El ține în mână adâncimile pământului, iar înălțimile munților sunt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut-o, iar uscatul, mâinile Lui l-au creat. Veniți să ne închinăm și să ne plecăm, să îngenunchem înaintea Domnului, Creatorul nostru! Căci El este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pășunii Lui, turma mâinii Sale. Astăzi, dacă auziți glasul Lui, „nu vă împietriți inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în deșert, unde strămoșii voștri M-au ispitit, M-au pus la încercare, deși văzuseră lucrarea Mea. Timp de patruzeci de ani am fost scârbit de acea generație și am zis: «Ei sunt un popor care se rătăcește în inima lui. N-au cunoscut căile Mele». Prin urmare, am jurat în mânia Mea: «Nu vor intra în odihna Mea!»“. Cântați Domnului o cântare nouă, cântați Domnului, toți locuitorii pământului! Cântați Domnului, binecuvântați-I Numele! Vestiți în fiecare zi mântuirea Lui! Istorisiți printre națiuni gloria Lui și printre toate popoarele – minunile Lui! Căci mare este Domnul și foarte demn să fie lăudat! El este mai de temut decât toți dumnezeii. Căci toți dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar Domnul a făcut cerurile. Splendoarea și măreția sunt înaintea Lui, iar puterea și frumusețea se află în Sfântul Său Lăcaș. Familii ale popoarelor, dați Domnului, dați Domnului glorie și lăudați-L pentru puterea Lui! Dați Domnului gloria cuvenită Numelui Său! Aduceți un dar de mâncare și veniți în curțile Lui! Închinați-vă Domnului îmbrăcați în haine sfinte! Tremurați înaintea Lui, voi, toți locuitorii pământului! Spuneți printre națiuni: „ Domnul împărățește! De aceea lumea este trainică și nu poate fi clătinată. El va judeca popoarele cu imparțialitate“. Să se bucure cerurile și să se înveselească pământul! Să vuiască marea și tot ce este în ea! Să tresalte câmpia și tot ce este pe ea! Atunci toți copacii pădurii vor striga de bucurie înaintea Domnului, căci El vine, vine să judece pământul, vine să judece lumea cu dreptate și popoarele după credincioșia Sa. Domnul împărățește! Să se înveselească pământul și să se bucure insulele cele multe! Norii și negura Îl înconjoară, dreptatea și judecata sunt temelia tronului Său. Înaintea Lui merge focul, arzându-i pe dușmanii Lui dimprejur. Fulgerele Lui luminează lumea, pământul vede și se cutremură. Munții se topesc precum ceara înaintea Domnului, înaintea Stăpânului întregului pământ. Cerurile vestesc dreptatea Lui, și toate popoarele văd gloria Lui. Sunt făcuți de rușine toți cei ce slujesc chipurilor cioplite și cei ce se laudă cu idolii. Toți dumnezeii să se închine înaintea Lui! Sionul aude și se bucură, se veselesc fiicele lui Iuda datorită judecăților Tale, Doamne! Căci Tu, Doamne, ești Cel Preaînalt peste întreg pământul; Tu ești înălțat mai presus de toți dumnezeii! Cei ce-L iubiți pe Domnul, urâți răul! El păzește sufletele credincioșilor Săi și îi salvează din mâna celor răi. Lumina este semănată pentru cel drept, și bucuria – pentru cel cu inima dreaptă. Bucurați-vă în Domnul, voi, cei drepți! Mulțumiți-I, amintindu-vă de sfințenia Lui! Cântați Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni. Mâna Lui cea dreaptă și brațul Lui cel sfânt I-au adus victorie! Domnul Își face cunoscută mântuirea; Își descoperă dreptatea înaintea națiunilor. El Și-a amintit de îndurarea și credincioșia Sa față de Casa lui Israel. Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru. Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului! Chiuiți, strigați de bucurie, cântați laude! Cântați spre lauda Domnului cu lira, cu lira și cu sunetul melodiei, cu trâmbițe și cu sunet de corn, strigați de bucurie înaintea Împăratului, a Domnului! Să vuiască marea și tot ce este în ea, lumea și locuitorii ei! Râurile să bată din palme, munții să strige de bucurie cu toții înaintea Domnului, pentru că vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate, și popoarele cu imparțialitate! Domnul împărățește! Să tremure popoarele! El tronează deasupra heruvimilor! Să se cutremure pământul! Domnul este mare în Sion, El este înălțat peste toate popoarele. Să aducă mulțumiri Numelui Tău cel mare și de temut: El este sfânt! Împăratul este puternic și iubește dreptatea. Tu ai întemeiat imparțialitatea, Tu ai făcut judecată și dreptate în Iacov. Înălțați-L pe Domnul, Dumnezeul nostru, și închinați-vă lângă scăunașul picioarelor Sale: El este sfânt! Moise și Aaron erau dintre preoții Săi, iar Samuel era dintre cei ce-I chemau Numele. Ei L-au chemat pe Domnul, iar El le-a răspuns. Le-a vorbit din stâlpul de nor, iar ei au păzit învățăturile Lui și legile pe care li le-a dat El. Doamne, Dumnezeul nostru, Tu le-ai răspuns. Ai fost pentru ei un Dumnezeu Care iartă, dar și Unul Care Te-ai răzbunat pe ei din cauza faptelor lor. Înălțați-L pe Domnul, Dumnezeul nostru, și închinați-vă pe muntele Lui cel sfânt, căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt. Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului! Slujiți Domnului cu bucurie, veniți înaintea Lui cu strigăte de veselie! Să știți că Domnul este Dumnezeu. El este Acela Care ne-a făcut și ai Lui suntem; suntem poporul Lui și turma pășunii Lui! Intrați pe porțile Lui cu mulțumire și în curțile Lui – cu laudă! Mulțumiți-I! Binecuvântați-I Numele! Căci Domnul este bun. În veci ține îndurarea Lui și din generație în generație ține credincioșia Lui. Voi cânta îndurarea și judecata. Spre lauda Ta voi cânta, Doamne! Voi umbla cu înțelepciune pe calea integrității. Când vei veni la mine? Voi umbla în integritatea inimii mele, în mijlocul casei mele. Nu voi pune înaintea ochilor mei nicio ticăloșie. Urăsc lucrarea răzvrătiților; ea nu se va lipi de mine! Inima pervertită se va depărta de mine. Nu vreau să cunosc răul. Pe cel ce-și bârfește semenul în secret îl voi nimici. Pe cel cu privirea mândră și cu inima arogantă nu-l voi suferi. Ochii mei vor fi asupra credincioșilor din țară, pentru ca ei să locuiască cu mine; cel ce umblă pe calea integrității îmi va sluji. Cel ce comite înșelăciuni nu va locui în mijlocul casei mele. Cel ce spune minciuni nu va rămâne în preajma mea. În fiecare dimineață îi voi nimici pe toți cei răi din țară, ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toți aceia care comit nelegiuiri. Doamne, ascultă rugăciunea mea! Să ajungă la Tine strigătul meu după ajutor! Nu-Ți ascunde fața de mine în ziua necazului meu! Pleacă-Ți urechea spre mine! Răspunde-mi repede în ziua când Te chem! Căci zilele mi se sfârșesc în fum, iar oasele-mi ard ca jarul. Inima-mi este rănită și se usucă precum iarba, căci uit să-mi mănânc pâinea. Din cauza gemetelor mele mi s-au lipit oasele de carne. Mă asemăn cu bufnița din deșert, am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături. Stau treaz și sunt ca o pasăre singuratică pe acoperiș. Toată ziua dușmanii mei mă batjocoresc, cei ce mă iau în derâdere jură pe mine. Mănânc cenușă în loc de pâine și îmi amestec băutura cu lacrimi, din cauza mâniei și a urgiei Tale, căci Tu m-ai ridicat și m-ai aruncat. Zilele mele sunt ca umbra înserării și mă usuc ca iarba. Însă Tu, Doamne, tronezi pe vecie, amintirea Ta rămâne din generație în generație. Tu Te vei ridica și vei avea milă de Sion, căci este timpul să-Ți arăți bunăvoința față de el, fiindcă i-a sosit vremea. Într-adevăr, slujitorii Tăi îndrăgesc pietrele lui și le este milă de țărâna lui. Națiunile se vor teme de Numele Domnului, și toți regii pământului – de gloria Lui, când Domnul va reconstrui Sionul și Se va arăta în gloria Lui. El va răspunde la rugăciunile celor nevoiași și nu va disprețui rugăciunile lor. Să se scrie aceasta pentru generația viitoare, pentru ca poporul care se va naște să-L laude pe Domnul. Căci El privește din înălțimea sfințeniei Sale; Domnul privește din Ceruri pe pământ, ca să audă gemetele prizonierilor, să-i elibereze pe cei condamnați la moarte. Numele Domnului va fi vestit în Sion, și lauda Lui – în Ierusalim, când se vor strânge popoarele și regatele ca să-I slujească Domnului. Mi-a frânt puterea pe drum, mi-a scurtat zilele. De aceea am zis: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai Cărui ani țin din generație în generație. Tu ai întemeiat la început pământul, iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne și toate se vor învechi ca o haină. Le vei schimba ca pe o manta, și ele vor trece. Tu însă rămâi Același, iar anii Tăi nu se vor sfârși. Fiii slujitorilor Tăi vor locui aici, iar urmașii lor vor rămâne în prezența Ta“. Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îți iartă toate nelegiuirile, îți vindecă toate bolile, îți răscumpără viața din groapă, te încununează cu îndurare și milă, îți satură de bine viața, și tinerețea ta este reînnoită, ca a vulturului. Domnul le face dreptate și judecată tuturor celor asupriți. El Și-a revelat căile Sale lui Moise și lucrările Sale fiilor lui Israel. Domnul este milostiv și plin de har, încet la mânie și bogat în îndurare. El nu Se ceartă veșnic și nu ține mânie pe vecie. El nu ne face după păcatele noastre și nu ne răsplătește după nelegiuirile noastre, ci cât de înalte sunt cerurile față de pământ, tot atât de mare este și îndurarea Lui pentru cei ce se tem de El – cât de departe este estul de vest, tot atât de mult îndepărtează El fărădelegile noastre de la noi. Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El, căci El știe din ce suntem făcuți, Își amintește că suntem țărână. Cât despre om, zilele lui sunt ca iarba. Înflorește ca floarea de pe câmp, iar când trece un vânt peste ea, nu mai este și nu i se mai cunoaște locul unde a fost. Însă îndurarea Domnului este din veșnicie în veșnicie pentru cei ce se tem de El, iar dreptatea Lui este pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui și pentru cei ce-și amintesc de reglementările Lui, ca să le urmeze. Domnul Și-a stabilit tronul în Ceruri, iar domnia Lui stăpânește peste toate. Binecuvântați-L pe Domnul, îngeri ai Lui tari în putere, care împliniți porunca Lui, care ascultați de glasul cuvântului Său! Binecuvântați-L pe Domnul, toată armata Lui, slujitorii Lui, care-I împliniți voia! Binecuvântați-L pe Domnul, toate lucrările Lui, din toate locurile stăpânirii Lui! Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul! Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție! Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta, Tu întinzi cerurile ca pe un cort, și așezi pe ape grinzile camerelor Tale de sus. Din nori Îți faci un car și umbli pe aripile vântului. El îi face pe îngerii Săi vânturi, și pe slujitorii Săi – un foc arzător. Tu ai așezat pământul pe temeliile lui, ca să nu se clatine niciodată. L-ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină. Apele stăteau pe munți, dar la mustrarea Ta au fugit, la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă, astfel încât munții s-au ridicat și văile au coborât în locul pe care l-ai hotărât pentru ele. Le-ai stabilit o limită peste care nu au voie să treacă, astfel încât să nu se întoarcă și să acopere pământul. Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate și ele curg printre munți. Toate vietățile câmpului se adapă din ele și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo. Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului care-și fac auzit glasul din frunziș. Din odăile Tale de sus, Tu uzi munții; pământul se satură de rodul lucrărilor Tale. Tu faci să crească iarbă pentru vite și verdețuri pe care omul să le cultive. Faci să iasă hrană din pământ: vin care înveselește inima omului, ulei care dă strălucire feței și pâine care întărește inima omului. Copacii Domnului sunt bine udați, cedrii Libanului pe care El i-a plantat. În ei își fac cuibul păsările, barza își are casa în chiparoși. Munții cei înalți sunt ai caprelor sălbatice, iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă. El a făcut luna ca să arate vremurile, iar soarele știe când să apună. Tu aduci întunericul și se face noapte; atunci toate vietățile pădurii încep să mișune. Puii de leu rag după pradă, cerându-și hrana de la Dumnezeu. Când răsare soarele, se adună și se culcă în vizuinile lor. Atunci iese omul la lucrul lui, la munca lui – până seara. Ce multe sunt lucrările Tale, Doamne! Pe toate le-ai făcut cu înțelepciune; pământul este plin de vietățile Tale. Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este! Acolo mișună vietăți fără număr, viețuitoare mici și mari. Corăbiile o străbat; în ea se joacă leviatanul, pe care l-ai creat Tu. Toate își pun speranța în Tine ca să le dai hrana la timp. Când Tu le-o dai, ele o primesc; când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți. Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc; când le iei suflarea, ele mor și se întorc în țărână. Când Îți trimiți Duhul, ele sunt create, înnoind astfel fața pământului. Fie ca gloria Domnului să rămână pe vecie! Domnul să Se bucure de lucrările Sale. El privește pământul și acesta se cutremură, atinge munții și ei fumegă. Voi cânta Domnului cât voi trăi! Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi! Fie-I plăcută cugetarea mea! Eu mă voi bucura în Domnul. Să piară păcătoșii de pe pământ și cei răi să nu mai fie! Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul! Mulțumiți Domnului, chemați Numele Lui! Faceți cunoscute printre popoare lucrările Lui! Cântați-I! Cântați spre lauda Lui! Vestiți toate minunile Lui! Lăudați-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce-L caută pe Domnul! Căutați pe Domnul și puterea Lui; căutați întotdeauna fața Lui! Aduceți-vă aminte de minunile pe care le-a făcut, de semnele Sale și de judecățile rostite de gura Sa, descendenți ai slujitorului Său Avraam, fii ai lui Iacov, aleșii Lui! El este Domnul, Dumnezeul nostru, și judecățile Lui se împlinesc pe tot pământul. El Își aduce aminte întotdeauna de legământul Lui, de cuvântul pe care l-a poruncit pentru o mie de generații, de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam, de jurământul Lui către Isaac, pe care l-a confirmat față de Iacov printr-o hotărâre și față de Israel printr-un legământ veșnic, zicând: „Ție îți voi da țara Canaanului, ca parte a moștenirii voastre“. Pe atunci, erau doar câțiva oameni, puțini la număr și străini în țară. Ei călătoreau de la o națiune la altă națiune, de la un regat la alt popor. El nu a îngăduit niciunui om să-i asuprească și a mustrat regi pentru ei: „Nu vă atingeți de unșii Mei și nu le faceți rău profeților Mei!“. A chemat foametea peste țară și a distrus orice provizie de hrană. Trimisese înaintea lor un om, pe Iosif, care a fost vândut ca sclav. I-au strâns picioarele în lanțuri, iar gâtul i-a fost prins în fiare, până la vremea când s-a împlinit cuvântul lui, când Cuvântul Domnului l-a dovedit curat. Atunci regele a trimis să-l dezlege și stăpânitorul popoarelor a trimis să-l elibereze. L-a numit stăpân peste casa lui și stăpânitor peste toate averile lui, ca să-i lege după bunu-i plac pe prinții lui și să-i învețe pe bătrânii lui înțelepciunea. Atunci Israel a venit în Egipt, Iacov a locuit ca străin în țara lui Ham. Dumnezeu Și-a înmulțit poporul foarte mult și i-a făcut mai tari decât pe dușmanii lor. Acestora le-a schimbat inima, ca să-I urască poporul, să se poarte mișelește cu slujitorii Săi. L-a trimis pe Moise, slujitorul Său, și pe Aaron, pe care-l alesese. Ei au înfăptuit semnele Lui printre dușmani și au făcut minuni în țara lui Ham. A trimis întunericul și s-a făcut beznă; Moise și Aaron nu s-au răzvrătit împotriva cuvintelor Lui. Le-a transformat apa în sânge și le-a omorât peștii. Țara lor a mișunat de broaște, până în camerele împăraților lor. El a zis, și au venit roiuri de muște; au fost țânțari pe întreg teritoriul lor. Le-a dat grindină, în loc de ploaie, și flăcări de foc peste țara lor. Le-a distrus viile și smochinii și a dărâmat copacii din teritoriul lor. El a zis, și au venit lăcuste, lăcuste fără număr. Ele au devorat toată verdeața din țara lor și au mâncat rodul pământului lor. I-a lovit pe toți întâii născuți din țara lor, primul rod al întregii lor puteri. El i-a scos pe israeliți de acolo cu argint și cu aur și n-a fost niciunul dintre semințiile Lui care să se împiedice. Egiptenii s-au bucurat de plecarea lor, căci îi apucaseră groaza de ei. El a întins un nor ca să le fie învelitoare și un foc ca să lumineze noaptea. Au cerut, iar El le-a trimis prepelițe și i-a săturat cu pâine din cer. A despicat stânca și a curs apă; un râu a curs prin locuri uscate. Și aceasta pentru că Și-a amintit de promisiunea Sa cea sfântă, făcută lui Avraam, slujitorul Său. El Și-a scos poporul cu bucurie, Și-a scos aleșii cu strigăte de veselie. Le-a dat teritoriile națiunilor și au moștenit rodul muncii popoarelor, ca să păzească hotărârile Lui și să trăiască după învățăturile Lui. Lăudați-L pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul! Mulțumiți Domnului, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui! Cine va vorbi despre faptele mărețe ale Domnului? Cine va vesti toate faptele Tale demne de laudă? Ferice de cei care păzesc ce este drept și care înfăptuiesc întotdeauna dreptatea. Adu-Ți aminte de mine, Doamne, în bunăvoința Ta față de poporul Tău! Vino la mine și salvează-mă, ca să văd bunăstarea aleșilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău și să Te laud împreună cu moștenirea Ta. Noi am păcătuit, ca și strămoșii noștri; am comis nelegiuiri, am făcut rău. În timp ce erau în Egipt, strămoșii noștri n-au ținut cont de minunile Tale. Ei nu și-au amintit de mulțimea îndurărilor Tale, și s-au răzvrătit când au ajuns la mare, la Marea Roșie. Totuși, El i-a salvat datorită Numelui Său, ca să-Și descopere puterea. A mustrat Marea Roșie, și aceasta s-a uscat; apoi i-a condus prin adâncuri sterpe ca deșertul. I-a salvat din mâna celui ce-i ura și i-a răscumpărat din mâna dușmanului. Apele i-au acoperit pe dușmanii lor, și niciunul dintre ei n-a scăpat. Atunci I-au crezut cuvintele și I-au cântat laudă. Dar au uitat repede lucrările Lui; nu I-au așteptat sfatul. Li s-au aprins poftele în deșert și L-au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. El le-a îndeplinit cererea, dar a trimis o boală nimicitoare peste ei. În tabără au fost geloși pe Moise și pe Aaron, cel sfințit pentru Domnul. Pământul s-a deschis, l-a înghițit pe Datan și a acoperit comunitatea lui Abiram. Focul le-a distrus comunitatea; flăcările i-au nimicit pe cei răi. La Horeb și-au făcut un vițel și s-au închinat chipului turnat. Au schimbat Gloria lor cu asemănarea unui bou care mănâncă iarbă. L-au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, pe Cel Ce făcuse lucruri mari în Egipt, minuni în țara lui Ham, lucruri de temut la Marea Roșie. Astfel, El a spus că o să-i nimicească, însă Moise, alesul Său, a mijlocit înaintea Lui, ca să-I abată mânia de la distrugere. Apoi au disprețuit țara cea plăcută; ei n-au crezut în cuvântul Lui. Au început să se plângă, în corturile lor, și n-au ascultat de glasul Domnului. Atunci, El a jurat, cu mâna ridicată, că-i va face să cadă în deșert, că le va face urmașii să cadă printre națiuni și-i va împrăștia printre celelalte țări. S-au alipit de Baal-Peor și au mâncat jertfe închinate morților. L-au mâniat prin faptele lor, astfel încât a izbucnit o urgie printre ei. Dar s-a ridicat Fineas, a făcut judecată, iar urgia s-a oprit. Lucrul acesta i-a fost considerat dreptate, din generație în generație, pentru totdeauna. L-au mâniat la apele Meriba, iar, din cauza lor, lui Moise i-a mers rău. Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Său, iar Moise a vorbit necugetat cu buzele lui. Ei nu au nimicit popoarele despre care le spusese Domnul, ci s-au amestecat cu națiunile și s-au deprins cu faptele acestora. Au slujit idolilor lor, iar aceștia au devenit o capcană pentru ei. Și-au jertfit fiii și fiicele în cinstea demonilor. Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor și al fiicelor lor, jertfindu-i idolilor Canaanului, și au spurcat țara din cauza sângelui. S-au întinat prin faptele lor și s-au prostituat prin lucrările lor. Atunci Domnul S-a mâniat pe poporul Său și Și-a disprețuit moștenirea. I-a dat pe mâna națiunilor și, astfel, cei ce îi urau, au stăpânit peste ei. Dușmanii lor i-au asuprit și au fost umiliți sub mâna lor. El i-a scăpat de multe ori, dar ei se răzvrăteau prin planurile lor și se afundau în nelegiuirea lor. Însă El S-a uitat la necazul lor, când le-a auzit strigătele. De dragul lor, Și-a adus aminte de legământul Lui; I s-a făcut milă de ei, datorită mulțimii îndurărilor Sale, și a făcut să aibă parte de milă înaintea tuturor celor ce-i luaseră captivi. Doamne, Dumnezeul nostru, salvează-ne! Strânge-ne dintre națiuni, ca să aducem mulțumiri Numelui Tău cel sfânt și să ne lăudăm cu faptele Tale demne de laudă. Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie! Tot poporul să zică: „Amin!“. Lăudați-L pe Domnul! Mulțumiți Domnului, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui! Așa să zică răscumpărații Domnului, cei pe care i-a răscumpărat din mâna dușmanului, pe care i-a adunat de pe cuprinsul țărilor: de la est și de la vest, de la nord și de la mare. Ei rătăceau prin deșert, pe o cale pustie, și nu găseau o cetate în care să locuiască. Erau flămânzi și însetați, iar sufletul lor rămăsese fără vlagă. Atunci, în suferința lor, au strigat către Domnul, și El i-a salvat din necazurile lor. I-a îndrumat pe o cale dreaptă, ca să meargă spre o cetate unde să locuiască. Să-I mulțumească, deci, Domnului pentru îndurarea Lui și pentru minunile Lui față de fiii omului! Căci El a potolit sufletul însetat și a săturat sufletul flămând cu bunătăți. Celor ce locuiau în întuneric și în umbra morții, prizonieri ai asupririi și ai lanțurilor, pentru că se răzvrătiseră față de mesajele lui Dumnezeu și disprețuiseră sfatul Celui Preaînalt, El le-a smerit inima prin necaz; ei se clătinaseră și nu era nimeni să-i ajute. Atunci, în suferința lor, au strigat către Domnul, și El i-a salvat din necazurile lor. I-a scos din întuneric și din umbra morții și le-a rupt legăturile. Să-I mulțumească deci Domnului pentru îndurarea Lui și pentru minunile Lui față de fiii omului! Căci El a zdrobit porți de bronz și a tăiat zăvoare de fier. Ei ajunseseră nebuni din cauza fărădelegii lor și se nenorociseră din cauza nelegiuirilor lor. Sufletul lor se dezgustase de orice hrană și ajunseseră la porțile morții. Atunci, în suferința lor, au strigat către Domnul, și El i-a salvat din necazurile lor. Le-a trimis Cuvântul Lui, i-a vindecat și i-a salvat din gropile în care se aflau. Să-I mulțumească deci Domnului pentru îndurarea Lui și pentru minunile Lui față de fiii omului! Să aducă jertfe de mulțumire și să istorisească lucrările Lui cu bucurie! Cei ce navigau pe mare cu corăbiile, cei ce făceau comerț pe ape mari, au văzut ei înșiși lucrările Domnului și minunile Lui din adâncuri. Când a vorbit El, s-a dezlănțuit un vânt năprasnic, care a ridicat talazurile mării. Acestea se suiau spre ceruri și coborau în adâncuri; sufletul li se înmuiase din cauza nenorocirii. Se clătinau și se mișcau ca un om beat; toată înțelepciunea lor fusese înghițită. Atunci, în suferința lor, au strigat către Domnul, și El i-a salvat din necazurile lor. A calmat furtuna, iar valurile s-au liniștit. Ei s-au bucurat că acestea s-au liniștit, iar El i-a condus la limanul dorit. Să-I mulțumească deci Domnului pentru îndurarea Lui și pentru minunile Lui față de fiii omului! Să-L înalțe în adunarea poporului și să-L laude în adunarea bătrânilor! El transformă râurile în pustiu, izvoarele de ape în pământ uscat, și pământul roditor în pământ sterp, din cauza răutății locuitorilor țării. El transformă deșertul într-un iaz, și pământul uscat în izvoare de ape. Așază acolo pe cei flămânzi, iar ei își întemeiază o cetate în care să locuiască, își seamănă terenurile, își plantează vii și au recolte bogate. El îi binecuvântează, astfel încât se înmulțesc foarte mult, iar vitele nu li le împuținează. Când sunt împuținați și umiliți din cauza asupririi, a necazului și a durerii, El revarsă dispreț asupra nobililor și-i face să rătăcească printr-o pustietate fără drum. Îi ridică însă pe cei nevoiași din întristare și le înmulțește familiile ca pe o turmă. Cei drepți văd și se bucură, și orice nedreptate își închide gura. Cine este înțelept, să observe aceste lucruri și să înțeleagă cât de îndurător este Domnul. Inima mea este pregătită, Dumnezeule! Voi cânta și Te voi lăuda. Trezește-te, suflete al meu! Treziți-vă, harfă și liră! Voi trezi zorii. Îți voi mulțumi, Doamne, printre popoare și voi cânta spre lauda Ta printre națiuni. Căci mare este îndurarea Ta, mai presus de ceruri, iar credincioșia Ta este până la nori. Fii înălțat, Dumnezeule, mai presus de ceruri! Fie gloria Ta peste întreg pământul! Pentru ca preaiubiții Tăi să fie salvați, ajută-ne, cu dreapta Ta, și răspunde-mi! Dumnezeu a vorbit din Lăcașul Său: „Voi triumfa, voi împărți Șechemul și voi măsura Valea Sucot. Al Meu este Ghiladul, al Meu este și Manase. Efraim este coiful capului Meu, iar Iuda – sceptrul Meu. Moab este vasul în care Mă spăl. Deasupra Edomului Îmi arunc încălțămintea, iar strigătele Mele de triumf se aud peste Filistia“. Cine mă va conduce la cetatea fortificată? Cine mă va călăuzi până la Edom? Oare nu Tu, Dumnezeule, Care ne-ai respins? Dumnezeule, nu vei mai ieși cu armatele noastre? Dă-ne ajutor împotriva dușmanului, căci zadarnic este ajutorul omului! Cu Dumnezeu vom lupta vitejește, și El îi va călca în picioare pe dușmanii noștri. Dumnezeul laudei mele, nu tăcea! Iată că gura celui rău și gura celui înșelător se deschid împotriva mea; îmi vorbesc cu o limbă mincinoasă. Mă înconjoară cu niște cuvinte pline de ură și se luptă cu mine fără motiv. La dragostea mea ei răspund cu dușmănie, dar eu mă rog. Ei îmi răsplătesc binele cu rău, și dragostea mea – cu ură. Pune un om rău împotriva lui și un acuzator să stea la dreapta lui! Când va fi judecat, să fie găsit vinovat, iar rugăciunea să-i fie considerată un păcat. Fie-i zilele puține, iar slujba lui s-o ia altul! Să-i rămână fiii orfani, și soția lui – văduvă! Fiii lui să rătăcească cerșind și căutând printre ruine! Cel ce l-a împrumutat să-i ia tot ce are, și străinii să-l jefuiască de rodul muncii lui! Să nu mai fie nimeni care să-i arate îndurare și să nu mai fie nimeni care să arate bunăvoință față de orfanii lui! Fie ca urmașii lui să fie nimiciți, iar în generația următoare să le fie șters numele! Să rămână în amintire înaintea Domnului nelegiuirea părinților lui și să nu fie șters păcatul mamei lui! Să rămână întotdeauna înaintea Domnului, iar El să le șteargă amintirea de pe pământ! Căci nu și-a amintit să se poarte cu îndurare, ci l-a persecutat pe sărac și pe nevoiaș, și l-a omorât pe cel cu inima zdrobită! A iubit blestemul; de el să aibă parte! Nu i-a plăcut binecuvântarea; aceasta să stea departe de el! S-a îmbrăcat cu blestemul așa cum se îmbracă cu propria haină. I-a intrat în stomac, ca apa, și în oase, ca uleiul. De aceea, el să-i fie mantaua cu care se acoperă și brâul cu care se înfășoară mereu! Aceasta să fie răsplata dușmanilor mei din partea Domnului și a celor ce mă vorbesc de rău! Dar Tu, Stăpâne Doamne, de dragul Numelui Tău, fă-Ți lucrarea cu mine! Pentru că îndurarea Ta este bună, scapă-mă! Căci sunt sărac și nevoiaș, iar inima mi-e rănită înăuntrul meu. Pier ca o umbră trecătoare; sunt alungat ca o lăcustă. Genunchii îmi sunt slăbiți de post, iar trupul mi-e sleit din lipsă de grăsime. Am ajuns de disprețul lor; cei ce mă văd dau din cap. Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mă! În îndurarea Ta, salvează-mă! Fă ca ei să recunoască în aceasta mâna Ta, să recunoască faptul că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta! Ei blestemă, dar Tu binecuvântezi. Ei se ridică și rămân de rușine, dar slujitorul Tău se va bucura. Acuzatorii mei să se îmbrace cu dispreț și să se acopere cu rușinea ca și cu o manta. Voi mulțumi mult Domnului cu gura mea, Îl voi lăuda în mijlocul mulțimii. Căci El stă la dreapta celui nevoiaș, ca să-l scape de judecătorii sufletului său. Domnul I-a zis Stăpânului meu: „Șezi la dreapta Mea, până-i voi pune pe dușmanii Tăi să fie scăunaș pentru picioarele Tale! Domnul va extinde din Sion sceptrul puterii Tale. Stăpânește în mijlocul dușmanilor Tăi! Poporul Tău va veni de bunăvoie, când Îți vei aduna armata. În haine sfinte, din pântecul zorilor, tineretul Tău va veni la Tine ca roua“. Domnul a jurat și nu-I va părea rău: „Tu ești Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek. Stăpânul este la dreapta Ta. El va zdrobi regi în ziua mâniei Sale. El va judeca națiunile, va umple pământul de cadavre și va zdrobi căpeteniile întregului pământ. El va bea dintr-un pârâu de lângă drum; de aceea Își va înălța capul“. Lăudați-L pe Domnul! Îi voi mulțumi Domnului din toată inima mea, în adunarea celor drepți și în comunitate! Mari sunt lucrările Domnului; ele sunt cercetate de toți cei ce găsesc plăcere în ele. Plină de măreție și splendoare este lucrarea Lui, iar dreptatea Lui rămâne pe vecie. El a făcut minuni care vor rămâne în amintire. Domnul este plin de har și milostiv! El dă hrană celor ce se tem de El; El Își aduce întotdeauna aminte de legământul Său. El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Sale, dându-i ca moștenire posesiunile națiunilor. Lucrările mâinilor Lui sunt credincioșie și dreptate; toate reglementările Lui sunt demne de încredere, sunt consolidate pe veci de veci, fiind făcute în credincioșie și dreptate. El a trimis poporului Său răscumpărarea; Și-a decretat legământul pe vecie. Sfânt și de temut este Numele Lui! Teama de Domnul este începutul înțelepciunii. Toți cei ce păzesc reglementările Lui au un discernământ bun. Lauda Lui rămâne pe vecie. Lăudați-L pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul și care găsește o mare plăcere în poruncile Lui! Urmașii lui vor fi puternici în țară; generația celor drepți va fi binecuvântată. Bogăție și belșug sunt în casa lui, iar dreptatea sa rămâne pe vecie. O lumină strălucește în întuneric pentru cei integri, pentru cel ce este îndurător, milostiv și drept. Îi merge bine omului care arată bunăvoință și împrumută, care își sprijină faptele cu dreptate. Niciodată nu se va clătina. Cel drept va rămâne în amintire pentru totdeauna. El nu se teme de vești rele, căci inima lui este tare și se încrede în Domnul. Inima lui este tare și nu se teme; el își va vedea împlinită dorința față de dușmanii săi. A împărțit, a dăruit celor nevoiași; dreptatea lui rămâne pe vecie; el va avea parte de glorie. Cel rău vede aceasta și se mânie, scrâșnește din dinți și leșină; dorința celor răi va rămâne neîmplinită. Lăudați-L pe Domnul! Lăudați, slujitori ai Domnului, lăudați Numele Domnului! Numele Domnului să fie binecuvântat, de acum și pentru totdeauna! De la răsăritul soarelui și până la apusul lui, lăudat fie Numele Domnului! Domnul este înălțat mai presus de toate națiunile, mai presus de ceruri este gloria Lui. Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Ce tronează din înălțime și totuși Se apleacă privind spre ceruri și spre pământ? El îl ridică din pulbere pe cel sărac și îl înalță din gunoi pe cel nevoiaș, ca să-l așeze la un loc cu cei nobili, cu nobilii poporului Său. El îi dă o familie celei ce nu poate rămâne însărcinată, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei. Lăudați-L pe Domnul! Când a ieșit Israel din Egipt, când a ieșit Casa lui Iacov din poporul cu limbă încâlcită, Iuda a devenit Lăcașul Lui cel sfânt, și Israel – tărâmul stăpânirii Lui. Marea a văzut și a fugit, Iordanul s-a dat înapoi, munții au sărit ca niște berbeci, și dealurile – ca niște miei. Ce ai, mare, de fugi? Iordane, de ce dai înapoi? Munților, de ce săriți ca niște berbeci, și voi, dealurilor, ca niște miei? Cutremură-te, pământule, înaintea Stăpânului, înaintea Dumnezeului lui Iacov, Cel Care transformă stânca în iaz, și cremenea în izvor! Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău să-i fie adusă gloria, pentru îndurarea și credincioșia Ta! Pentru ce să zică națiunile: „Unde este Dumnezeul lor?“. Dumnezeul nostru însă este în Ceruri; El face tot ce dorește. Idolii lor sunt din argint și din aur, sunt lucrarea mâinilor omenești. Ei au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar nu aud, au nas, dar nu pot mirosi, au mâini, dar nu pot pipăi, au picioare, dar nu pot merge, iar din gât nu pot scoate niciun sunet. Ca ei sunt cei care-i fac și toți cei care se încred în ei. Israel, încrede-te în Domnul – El este ajutorul și scutul lor! Casă a lui Aaron, încrede-te în Domnul – El este ajutorul și scutul lor! Cei temători de Domnul, încredeți-vă în Domnul – El este ajutorul și scutul lor! Domnul Își aduce aminte de noi și dă binecuvântare: El binecuvântează Casa lui Israel, binecuvântează Casa lui Aaron, îi binecuvântează pe cei ce se tem de Domnul, de la cei mici până la cei mari. Să vă înmulțească Domnul, pe voi și pe fiii voștri! Să fiți binecuvântați de Domnul, Creatorul cerurilor și al pământului. Cerurile, cerurile sunt ale Domnului, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor. Nu morții Îi dau laudă Domnului, niciunul dintre aceia care coboară în tărâmul tăcerii, ci noi Îl vom binecuvânta pe Domnul, de acum și pentru totdeauna. Lăudați-L pe Domnul! Îl iubesc pe Domnul, căci El ascultă glasul meu, cererile mele. Pentru că Și-a plecat urechea spre mine, Îl voi chema în toate zilele mele. Mă înfășuraseră legăturile morții și mă cuprinseseră sudorile Locuinței Morților; eram copleșit de necaz și de durere. Dar am chemat Numele Domnului, zicând: „ Doamne, Te rog salvează-mi sufletul!“. Domnul este plin de har și drept, Dumnezeul nostru este milostiv. Domnul îi păzește pe cei neștiutori; eram nenorocit de tot, dar El m-a salvat. Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, căci Domnul ți-a făcut bine! Căci Tu mi-ai salvat sufletul de la moarte, ochii – de lacrimi, și picioarele – de cădere. Voi umbla înaintea Domnului pe pământul celor vii! Am crezut când am zis: „Sunt foarte nenorocit!“. În neliniștea mea ziceam: „Orice om este mincinos!“. Dar cum I-aș putea răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine? Voi înălța paharul eliberărilor și voi chema Numele Domnului. Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului înaintea întregului Său popor. Prețioasă este în ochii Domnului moartea credincioșilor Săi. Da, Doamne, sunt într-adevăr slujitorul Tău, slujitorul Tău, fiul slujitoarei Tale, și Tu mi-ai desfăcut legăturile. Îți voi aduce o jertfă de mulțumire și voi chema Numele Domnului. Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului înaintea întregului Său popor, în curțile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudați-L pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul, toate națiunile! Să-I aducă laude, toate popoarele! Căci măreață Îi este îndurarea față de noi, și credincioșia Domnului este veșnică. Lăudați-L pe Domnul! Mulțumiți Domnului, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui! Israel să zică: „Căci în veac ține îndurarea Lui!“. Casa lui Aaron să zică: „Căci în veac ține îndurarea Lui!“. Cei ce se tem de Domnul să zică: „Căci în veac ține îndurarea Lui!“. În mijlocul necazului L-am chemat pe Domnul, iar Domnul mi-a răspuns, eliberându-mă. Domnul este de partea mea. Nu mă voi teme! Ce-mi poate face un om? Domnul este de partea mea. El este ajutorul meu. De aceea voi privi triumfător la cei ce mă urăsc. Mai bine să te adăpostești în Domnul, decât să te încrezi în om. Mai bine să te adăpostești în Domnul, decât să te încrezi în cei nobili. Toate națiunile mă înconjurau, dar le-am îndepărtat în Numele Domnului. Mă încercuiau, da, mă înconjurau, dar le-am îndepărtat în Numele Domnului. Mă înconjurau ca niște albine, dar au fost stinse ca un foc de paie: le-am îndepărtat în Numele Domnului. Eram împins cu putere, ca să cad, dar Domnul m-a ajutat. Domnul este puterea și cântarea mea; El a devenit mântuirea mea. Strigăt de bucurie și de eliberare este în corturile celor drepți. Dreapta Domnului aduce victoria. Dreapta Domnului este înălțată; dreapta Domnului aduce victoria. Nu voi muri, ci voi trăi și voi povesti lucrările Domnului. Domnul m-a disciplinat aspru, dar nu m-a dat morții. Deschideți-mi porțile dreptății, ca să intru să-I mulțumesc Domnului! Aceasta este poarta Domnului; cei drepți intră pe ea. Îți voi mulțumi, căci mi-ai răspuns și ai devenit ajutorul meu. Piatra pe care au respins-o zidarii, a devenit Piatra din capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru; el este minunat în ochii noștri. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul. Să ne bucurăm și să ne veselim în ea! O, Doamne, Te rugăm, ajută! O, Doamne, Te rugăm, dă victorie! Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului. Domnul este Dumnezeu și El ne luminează. Legați cu funii jertfa de sărbătoare și aduceți-o până la coarnele altarului. Tu ești Dumnezeul meu și Îți voi mulțumi! Tu ești Dumnezeul meu și Te voi înălța! Mulțumiți Domnului, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui! Ferice de cei integri pe calea lor, care trăiesc potrivit Legii Domnului. Ferice de cei ce păzesc învățăturile Lui și-L caută din toată inima. Ei nu fac nicio nedreptate; umblă pe căile Lui. Tu ai poruncit reglementările Tale, ca să fie păzite bine. O, dacă aș urmări constant, pe căile mele, să păzesc hotărârile Tale! Atunci nu mă voi rușina, când mă voi uita la poruncile Tale. Îți voi mulțumi în curăție de inimă, când voi învăța legile dreptății Tale. Voi păzi hotărârile Tale; nu mă părăsi de tot! Cum își va păstra tânărul curată cărarea? Trăind după Cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale! Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta. Binecuvântat să fii Tu, Doamne! Învață-mă hotărârile Tale! Buzele mele vestesc toate judecățile rostite de gura Ta. Mă bucur când urmez învățăturile Tale de parcă aș avea toate bogățiile. Cuget la reglementările Tale și mă uit atent la căile Tale. Îmi găsesc plăcerea în hotărârile Tale; nu voi uita Cuvântul Tău! Fă-i bine slujitorului Tău, ca să trăiesc și să păzesc Cuvântul Tău! Deschide-mi ochii, ca să văd minunile din Legea Ta. Eu sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale! Întotdeauna mi se topește sufletul de dor după judecățile Tale, tot timpul. Tu-i mustri pe cei aroganți, pe cei blestemați, pe cei ce se rătăcesc de la poruncile Tale. Îndepărtează de la mine insulta și disprețul, căci păzesc învățăturile Tale! Prinții stau și vorbesc împotriva mea, dar slujitorul Tău cugetă la hotărârile Tale. Învățăturile Tale sunt bucuria mea, sunt sfetnicii mei. Sufletul meu este lipit de țărână: înviorează-mă potrivit Cuvântului Tău! Mi-am istorisit căile, și Tu mi-ai răspuns: învață-mă hotărârile Tale! Fă-mă să înțeleg calea reglementărilor Tale și voi cugeta la minunile Tale! Sufletul îmi plânge de întristare: ridică-mă, după Cuvântul Tău! Ține-mă departe de calea minciunii; binevoiește să mă înveți Legea Ta! Aleg calea credincioșiei; accept judecățile Tale. Mă alipesc de învățăturile Tale: Doamne, nu mă lăsa să fiu făcut de rușine! Alerg pe calea poruncilor Tale, căci Tu îmi lărgești inima de bucurie. Învață-mă, Doamne, calea hotărârilor Tale, și o voi păzi până la sfârșit! Fă-mă să înțeleg și voi respecta Legea Ta, o voi păzi din toată inima mea! Călăuzește-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci în ea îmi găsesc plăcerea! Apleacă-mi inima spre învățăturile Tale și nu spre câștig nedrept! Abate-mi ochii de la vederea deșertăciunii. Înviorează-mă pe căile Tale! Împlinește-Ți promisiunea făcută slujitorului Tău, celui ce se teme de Tine! Depărtează de la mine disprețul care mă înspăimântă, căci judecățile Tale sunt bune! Iată! Tânjesc după poruncile Tale. În dreptatea Ta, înviorează-mă! Să vină la mine îndurarea Ta, Doamne, mântuirea Ta, potrivit promisiunii Tale! Atunci îi voi răspunde celui ce mă batjocorește, căci mă încred în Cuvântul Tău. Nu mă lăsa fără Cuvântul cel adevărat în gura mea, căci îmi pun speranța în judecățile Tale! Voi păzi Legea Ta întotdeauna și pentru veci de veci! Voi umbla în libertate, căci caut hotărârile Tale. Voi vorbi despre învățăturile Tale înaintea regilor și nu mă voi rușina. Îmi voi găsi plăcerea în poruncile Tale, pe care le iubesc. Îmi ridic mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc, și cuget la hotărârile Tale. Amintește-Ți de Cuvântul spus slujitorului Tău, în care m-ai făcut să sper! Aceasta îmi este mângâierea în suferința mea, că promisiunea Ta mă înviorează. Mult mă mai batjocoresc cei aroganți, dar eu nu mă abat de la Legea Ta. Îmi amintesc de judecățile Tale din vechime, Doamne, și sunt mângâiat. Sunt cuprins de furie la vederea celor răi, a celor ce au părăsit Legea Ta. Decretele Tale au fost tema cântărilor mele în casa în care locuiesc. Noaptea îmi amintesc Numele Tău, Doamne! Voi păzi Legea Ta! Așa-mi doresc să fie, căci păzesc poruncile Tale. Doamne, Tu ești partea mea de moștenire: am promis că voi păzi cuvintele Tale! Caut fața Ta din toată inima. Arată-Ți bunăvoința față de mine, potrivit promisiunii Tale. Mă gândesc la căile mele și îmi îndrept pașii spre învățăturile Tale. Mă grăbesc și nu întârzii să păzesc poruncile Tale. Funiile celor răi m-au înconjurat, dar eu nu uit Legea Ta. La miezul nopții mă trezesc ca să-Ți mulțumesc datorită judecăților Tale cele drepte. Sunt prieten cu toți cei ce se tem de Tine și păzesc reglementările Tale. Doamne, îndurarea Ta umple pământul: învață-mă hotărârile Tale! Tu faci bine slujitorului Tău, Doamne, după Cuvântul Tău. Învață-mă să am un discernământ clar și pricepere, căci cred în poruncile Tale! Înainte de a fi smerit, eu rătăceam, însă acum păzesc Cuvântul Tău. Tu ești bun și faci bine: învață-mă hotărârile Tale! Niște aroganți m-au împroșcat cu minciuni, dar eu păzesc poruncile Tale din toată inima. Inima lor este fără simțire, precum grăsimea, dar eu îmi găsesc plăcerea în Legea Ta. Este bine pentru mine că am fost smerit, pentru că astfel am putut învăța hotărârile Tale. Mai bună este pentru mine Legea gurii Tale, decât mii de șecheli de aur și de argint. Mâinile Tale m-au făcut și m-au întărit. Dă-mi pricepere, ca să pot învăța poruncile Tale! Cei ce se tem de Tine mă privesc și se bucură, căci mi-am pus speranța în Cuvântul Tău. Doamne, știu că judecățile Tale sunt drepte și că, din credincioșie, m-ai smerit. Fă ca îndurarea Ta să-mi fie mângâiere, potrivit promisiunii Tale față de slujitorul Tău. Să am parte de mila Ta și voi trăi, căci îmi găsesc plăcerea în Legea Ta. Să fie făcuți de râs cei aroganți, căci m-au discreditat prin minciuni. Cât despre mine, eu voi medita la poruncile Tale. Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine și cei ce cunosc învățăturile Tale. Fie-mi inima fără vină în ce privește hotărârile Tale, și atunci nu voi fi făcut de rușine. Mi se topește sufletul de dor după mântuirea Ta; eu îmi pun speranța în Cuvântul Tău. Mi se topesc ochii de dor după promisiunea Ta, zicând: „Când mă vei mângâia?“. Deși am ajuns ca un burduf de vin în fum, eu tot nu uit hotărârile Tale. Câte zile să mai aștepte slujitorul Tău până când îi vei judeca pe cei ce mă urmăresc? Niște aroganți mi-au săpat gropi; ei nu trăiesc potrivit cu Legea Ta. Toate poruncile Tale sunt credincioșie! Ei mă urmăresc cu minciuni. Ajută-mă! Aproape că m-au nimicit de pe pământ, dar eu nu părăsesc poruncile Tale. Înviorează-mă potrivit îndurării Tale, și voi păzi mărturia gurii Tale. Cuvântul Tău, Doamne, rămâne pe vecie în Ceruri. Credincioșia Ta dăinuie din generație în generație; Tu ai întemeiat pământul, și el așa rămâne. Astăzi toate lucrurile dăinuie prin legile Tale, căci ele există ca să-Ți slujească Ție. Dacă Legea Ta nu ar fi bucuria mea, aș pieri în suferința mea. Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi. Sunt al Tău: salvează-mă, căci caut poruncile Tale! Cei răi așteaptă să mă distrugă; eu însă mă gândesc la învățăturile Tale. Am văzut o limită în tot ce este perfect; porunca Ta, însă, este de necuprins. Ce mult iubesc eu Legea Ta! Toată ziua cuget la ea! Poruncile Tale mă fac mai înțelept decât dușmanii mei, căci ele sunt întotdeauna cu mine. Sunt mai înțelept decât toți învățătorii mei, căci cuget la învățăturile Tale. Sunt mai priceput decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. Îmi feresc picioarele de orice cale rea, ca să păzesc Cuvântul Tău. Nu mă îndepărtez de judecățile Tale, căci Tu m-ai învățat. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele, mai dulci decât mierea pentru gura mea. Sunt priceput datorită poruncilor Tale. De aceea urăsc toate cărările minciunii. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea. Am jurat, și voi împlini întocmai, că voi păzi judecățile Tale cele drepte. Sunt atât de nenorocit: Doamne, înviorează-mă după Cuvântul Tău! Doamne, primește, Te rog, darurile de bunăvoie ale gurii mele și învață-mă judecățile Tale! Mi-am pus mereu viața în pericol, dar nu uit Legea Ta. Cei răi mi-au întins curse, dar eu nu mă voi rătăci de la poruncile Tale. Am moștenit învățăturile Tale pe vecie, pentru că ele sunt bucuria inimii mele. Îmi plec inima ca să duc la îndeplinire hotărârile Tale pentru totdeauna, până la sfârșit. Îi urăsc pe cei cu inima împărțită, dar iubesc Legea Ta. Tu ești adăpostul și scutul meu; îmi pun speranța în Cuvântul Tău. Depărtați-vă de mine, răufăcătorilor, ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu. Sprijină-mă, potrivit Cuvântului Tău, și voi trăi. Nu mă lăsa să fiu făcut de rușine în speranța mea! Întărește-mă, ca să fiu salvat și să privesc tot timpul la hotărârile Tale. Tu-i îndepărtezi pe cei ce se rătăcesc de la hotărârile Tale, căci înșelătoria lor este zadarnică. Tu-i îndepărtezi pe cei răi de pe pământ, ca pe zgură. De aceea iubesc eu învățăturile Tale. Mi se înfioară carnea de groaza Ta și mă tem din cauza judecăților Tale. Am făcut judecată și dreptate: nu mă da pe mâna asupritorilor mei! Ia apărarea slujitorului Tău, ca să nu mă mai asuprească cei aroganți! Mi se topesc ochii așteptând să mă salvezi, așteptând promisiunea Ta cea dreaptă. Poartă-te cu slujitorul Tău potrivit îndurării Tale și învață-mă hotărârile Tale! Eu sunt slujitorul Tău: învață-mă, și voi cunoaște învățăturile Tale. Doamne, este vremea să lucrezi, căci au încălcat Legea Ta. De aceea iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, mai mult decât aurul pur. De aceea consider pe deplin drepte toate reglementările Tale. Urăsc orice cărare a minciunii. Minunate sunt învățăturile Tale; de aceea sufletul meu le păzește. Dezvăluirea cuvintelor Tale aduce lumină, dă pricepere celor neștiutori. Îmi deschid gura și oftez, căci tânjesc după poruncile Tale. Întoarce-Te spre mine și arată-Ți bunăvoința față de mine, potrivit cu obiceiul Tău față de cei ce iubesc Numele Tău. Întărește-mi pașii prin Cuvântul Tău și nu mă lăsa în stăpânirea vreunei nelegiuiri. Răscumpără-mă de sub asuprirea omului și voi păzi poruncile Tale! Fă să strălucească fața Ta peste slujitorul Tău și învață-mă hotărârile Tale. Ochii îmi varsă șiroaie de lacrimi, fiindcă oamenii nu păzesc Legea Ta. Doamne, Tu ești drept, iar judecățile Tale sunt drepte! Tu poruncești, iar învățăturile Tale sunt drepte și pline de credincioșie. Zelul meu mă distruge, pentru că dușmanii mei uită cuvintele Tale. Cuvântul Tău este testat bine, și slujitorul Tău îl iubește. Eu sunt lipsit de importanță și disprețuit, dar nu uit poruncile Tale. Dreptatea Ta rămâne dreptate pe vecie, și Legea Ta rămâne adevărată. M-au ajuns necazul și durerea, dar poruncile Tale sunt bucuria mea. Învățăturile Tale rămân drepte pe vecie. Dă-mi pricepere, ca să trăiesc! Strig din toată inima: răspunde-mi, Doamne! Voi împlini hotărârile Tale. Te chem; salvează-mă, iar eu voi păzi învățăturile Tale. Mă trezesc înaintea zorilor ca să strig către Tine după ajutor; eu îmi pun speranța în Cuvântul Tău. Ochii mei o iau înaintea străjilor nopții, ca să cuget la Cuvântul Tău. Ascultă-mi glasul, potrivit îndurării Tale! Doamne, înviorează-mă potrivit judecăților Tale! Se apropie cei ce urmăresc desfrânarea; ei s-au îndepărtat de Legea Ta. Doamne, Tu ești aproape, iar toate poruncile Tale sunt adevărate. Cu mult timp în urmă am aflat din învățăturile Tale, că Tu le-ai stabilit pe vecie. Uită-Te la necazul meu și salvează-mă, căci n-am uitat Legea Ta! Apără-mi cauza și răscumpără-mă! Înviorează-mă potrivit promisiunii Tale! Mântuirea este departe de cei răi, deoarece ei nu caută să împlinească hotărârile Tale. Doamne, mare este mila Ta! Înviorează-mă potrivit cu judecățile Tale! Mulți sunt dușmanii mei și cei ce mă urmăresc, dar eu nu mă depărtez de învățăturile Tale. Mă uit cu scârbă la cei necredincioși, la cei ce nu păzesc Cuvântul Tău. Privește cât de mult iubesc poruncile Tale! Doamne, înviorează-mă potrivit cu îndurarea Ta! Temelia Cuvântului Tău este adevărul, și toate legile Tale drepte sunt veșnice! Niște căpetenii mă urmăresc fără motiv, dar inima mea se teme doar de cuvintele Tale! Mă bucur de Cuvântul Tău, așa cum se bucură cel care a găsit multă pradă. Urăsc minciuna, n-o pot suferi, dar iubesc Legea Ta! Te laud de șapte ori pe zi, datorită judecăților Tale celor drepte. Cei ce iubesc Legea Ta au parte de multă pace și nimic nu îi poate face să se împiedice. Doamne, aștept mântuirea Ta și împlinesc poruncile Tale. Sufletul meu păzește învățăturile Tale și le iubește mult. Păzesc reglementările și învățăturile Tale, căci toate căile mele sunt înaintea Ta. Să ajungă strigătul meu înaintea Ta, Doamne! Dă-mi pricepere, potrivit Cuvântului Tău! Să ajungă cererea mea înaintea Ta. Salvează-mă, potrivit promisiunii Tale! Buzele mele Te vor lăuda, căci m-ai învățat hotărârile Tale! Să cânte limba mea despre Cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte. Mâna Ta să-mi vină în ajutor, căci aleg poruncile Tale. Doamne, tânjesc după mântuirea Ta, și Legea Ta este bucuria mea. Să-mi trăiască sufletul și să Te laude, iar judecățile Tale să mă sprijine. Rătăcesc ca o oaie pierdută! Caută-l pe slujitorul Tău, căci eu nu am uitat poruncile Tale! În necazul meu strig către Domnul, și El îmi răspunde. Doamne, scapă-mi sufletul de buzele mincinoase și de limba înșelătoare! Ce-ți va da El ție, ce-ți va aduce El, limbă înșelătoare? Săgețile ascuțite ale unui viteaz, cu cărbuni de verigel. Vai de mine, căci locuiesc în Meșek; locuința mea este în corturile din Chedar. Mult mi-a mai locuit sufletul împreună cu cei ce urăsc pacea! Eu sunt pentru pace, dar, când vorbesc eu, ei sunt pentru război. Îmi voi ridica ochii spre munți: de unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul meu vine de la Domnul, Care a făcut cerurile și pământul. El nu va îngădui să ți se clatine piciorul, Păzitorul tău nu va ațipi. Iată că nu ațipește, nici nu doarme, Păzitorul lui Israel. Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. Soarele nu te va arde în timpul zilei, iar luna nu te va afecta în timpul nopții. Domnul te va păzi de tot ce este rău; El îți va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare și la venire, de acum și pentru totdeauna! M-am bucurat când mi s-a zis: „Să mergem la Casa Domnului!“. Picioarele ni se opresc la porțile tale, Ierusalime. Ierusalimul este construit ca o cetate care-și adună poporul în unitate. Acolo se suie semințiile, semințiile Domnului, ca să aducă mulțumiri Numelui Domnului, așa cum s-a hotărât pentru Israel. Căci acolo sunt așezate tronurile de judecată, tronurile Casei lui David. Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc să prospere! Pacea să fie între zidurile tale, și liniștea – în palatele tale. Datorită fraților mei și a prietenilor mei, îți urez: „Pacea fie în tine!“. Datorită Casei Domnului, Dumnezeul nostru, voi căuta binele tău. Către Tine îmi ridic ochii, Cel Ce locuiești în Ceruri. Cum se uită ochii slujitorilor la mâna stăpânilor lor, și ochii slujitoarei – la mâna stăpânei ei, tot așa privesc și ochii noștri la Domnul, Dumnezeul nostru, până Își va arăta bunăvoința față de noi. Arată-Ți bunăvoința față de noi, Doamne, arată-Ți bunăvoința față de noi, căci suntem atât de sătui de dispreț! Sufletul nostru s-a săturat de batjocura celor aroganți și de disprețul celor mândri. „De n-ar fi fost Domnul de partea noastră“ – să spună acum Israel lucrul acesta – „de n-ar fi fost Domnul de partea noastră, când s-au ridicat oamenii împotriva noastră, ne-ar fi înghițit de vii, când s-au mâniat pe noi; ne-ar fi inundat apele, ar fi trecut peste noi torentul; ar fi trecut peste noi apele cele năprasnice. Binecuvântat să fie Domnul, Care nu ne-a lăsat pradă dinților lor. Sufletul nostru a scăpat așa cum scapă o pasăre din lațul păsărarilor; lațul s-a rupt, iar noi am scăpat! Ajutorul nostru este în Numele Domnului, Creatorul cerurilor și al pământului“. Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sion care nu poate fi clătinat, ci va sta pe vecie. Cum sunt munții împrejurul Ierusalimului, așa este Domnul împrejurul poporului Său de acum și pentru totdeauna. Căci sceptrul răutății nu va rămâne peste moștenirea celor drepți, ca nu cumva cei drepți să-și întindă mâinile spre nedreptate. Fă bine, Doamne, celor buni și celor drepți în inimile lor! Cât despre cei care se întorc la căile lor corupte, Domnul îi va îndepărta, pe ei și pe cei ce comit nelegiuiri. Pacea să fie peste Israel! Când Domnul i-a întors acasă pe captivii Sionului, parcă visam. Atunci gura ni s-a umplut de râsete, și limba noastră – de strigăte de bucurie. Atunci se spunea printre națiuni: „ Domnul a făcut lucruri mari pentru ei!“. Domnul a făcut lucruri mari pentru noi; de aceea suntem bucuroși. Întoarce-i acasă, Doamne, pe captivii noștri, ca pe niște râuri din Neghev. Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu strigăte de bucurie. Cel ce merge plângând, ducându-și traista cu sămânță, se va întoarce cu strigăte de bucurie, ducându-și snopii. Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba muncesc din greu cei ce o construiesc. Dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește. Degeaba vă sculați devreme și vă culcați târziu, mâncând o pâine câștigată cu durere. Preaiubitului Său, însă, El îi dă cu adevărat odihnă. Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecului este o răsplată. Ca săgețile în mâna unui viteaz, așa sunt fiii din anii tinereții. Ferice de bărbatul care își umple tolba cu ei; ei nu se vor rușina când vor vorbi cu dușmanii la poartă. Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui! Căci atunci vei mânca din munca mâinilor tale, vei fi fericit și-ți va fi bine. Soția ta va fi ca o viță roditoare în interiorul casei tale. Fiii tăi vor fi ca lăstarii de măslin împrejurul mesei tale. Iată, așa este binecuvântat bărbatul care se teme de Domnul. Domnul să te binecuvânteze din Sion, ca să vezi prosperitatea Ierusalimului în toate zilele vieții tale și să-i vezi pe fiii fiilor tăi! Pacea să fie peste Israel! „Mult m-au mai dușmănit încă din tinerețea mea“ – să spună acum Israel lucrul acesta – „mult m-au mai dușmănit încă din tinerețea mea, dar nu m-au învins. Pe spatele meu au arat plugarii și au tras brazde lungi. Însă Domnul este drept; El a tăiat funiile celor răi“. Să se rușineze și să dea înapoi toți cei ce urăsc Sionul. Să fie ca iarba de pe acoperișuri, care se usucă înainte de a fi smulsă. Secerătorul nu-și umple mâna cu ea, și cel ce leagă snopii nu-și încarcă brațul cu ea. Trecătorii să nu zică: „Fie binecuvântarea Domnului peste voi!“ sau „Vă binecuvântăm în Numele Domnului!“. Din adâncuri strig, Doamne! Stăpâne, ascultă glasul meu! Fie urechile Tale atente la glasul cererilor mele! Dacă Tu, Doamne, ai păstra în amintire nelegiuirile, cine ar putea sta în picioare, Stăpâne? Dar la Tine este iertarea, ca astfel să fii de temut. Îl aștept pe Domnul. Sufletul meu așteaptă și-și pune speranța în Cuvântul Lui. Sufletul meu Îl așteaptă pe Stăpânul mai mult decât așteaptă străjerii dimineața, da, mai mult decât așteaptă străjerii dimineața. Israel, pune-ți speranța în Domnul, căci îndurarea este a Domnului și la El găsim belșug de răscumpărare. El îl răscumpără pe Israel din toate nelegiuirile lui. Doamne, inima mea nu este arogantă, iar privirea mea nu este mândră. Nu umblu după lucruri prea mari și prea mărețe pentru mine. Dimpotrivă, mi-am odihnit și mi-am liniștit sufletul, ca un copil înțărcat lângă mama lui; sufletul îmi este ca un copil înțărcat. Israel, pune-ți speranța în Domnul, de acum și pentru totdeauna! Doamne, amintește-Ți de David și de toate necazurile lui, de cel ce I-a jurat Domnului, de cel ce I-a făcut un jurământ Puternicului lui Iacov: „Nu voi intra în casa mea, nici nu mă voi sui în așternutul patului meu, nu voi da somn ochilor mei, nici ațipire pleoapelor mele, până când nu voi găsi un loc pentru Domnul, o Locuință pentru Puternicul lui Iacov“. „Iată, noi am auzit despre Chivot în Efrata și l-am găsit pe terenurile lui Iair. Să mergem la Lăcașul Lui! Să ne închinăm lângă scăunașul picioarelor Sale!“. Ridică-Te, Doamne, și vino la locul Tău de odihnă, Tu și Chivotul puterii Tale! Preoții Tăi să se îmbrace cu dreptatea, iar credincioșii Tăi să strige de bucurie. Datorită lui David, slujitorul Tău, nu-Ți întoarce fața de la unsul Tău! Domnul i-a jurat lui David credincioșie. El nu-Și va retrage promisiunea: „Îl voi pune pe tronul tău pe unul dintre urmașii tăi. Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu și învățăturile Mele, pe care Eu li le voi da, atunci chiar și fiii lor vor sta pe tronul tău pentru totdeauna“. Căci Domnul a ales Sionul; El l-a dorit ca locuință a Sa. „Acesta este locul Meu de odihnă pentru totdeauna. Aici voi locui, căci l-am dorit. Îi voi binecuvânta din belșug hrana și-i voi sătura cu pâine pe cei nevoiași. Îi voi îmbrăca preoții cu mântuire, iar credincioșii lui vor striga de bucurie. Acolo voi face să crească puterea lui David; îi voi pregăti o candelă unsului Meu. Îi voi îmbrăca dușmanii cu rușine, dar pe fruntea lui va străluci coroana“. Iată ce bine și ce plăcut este când frații locuiesc împreună, în unitate! Este ca uleiul prețios pe creștetul capului, coborând pe barbă, pe barba lui Aaron, coborând pe marginea veșmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care coboară pe munții Sionului, căci acolo a poruncit Domnul binecuvântarea, viața veșnică. Iată, binecuvântați-L pe Domnul, toți slujitorii Domnului, voi, care stați în Casa Domnului în timpul nopții. Ridicați-vă mâinile spre Lăcașul cel sfânt și binecuvântați-L pe Domnul! Din Sion să te binecuvânteze Domnul, Creatorul cerurilor și al pământului. Lăudați-L pe Domnul! Lăudați Numele Domnului, lăudați-L, slujitori ai Domnului, care stați în Casa Domnului, în curțile Casei Dumnezeului nostru! Lăudați-L pe Domnul, căci Domnul este bun! Cântați spre lauda Numelui Său, căci este plăcut! Căci Domnul l-a ales pe Iacov pentru Sine, l-a ales pe Israel ca să fie proprietatea Sa. Da, eu știu că Domnul este mare și că Stăpânul nostru este mai mare decât toți dumnezeii! Domnul face tot ce dorește, atât în ceruri, cât și pe pământ, atât pe mări, cât și în toate adâncurile. El face să se ridice norii de la capătul pământului; El trimite fulgere care vestesc ploaia și scoate vântul din cămările Lui. El este Acela Care i-a lovit pe întâii născuți ai Egiptului, de la oameni până la animale. El a trimis semne și minuni în mijlocul tău, Egiptule, împotriva lui Faraon și împotriva tuturor slujitorilor lui. El a lovit multe națiuni și a ucis regi puternici: pe Sihon, regele amoriților, pe Og, regele Bașanului, și pe regii tuturor regatelor din Canaan. Apoi a dat țara acestora ca moștenire, ca moștenire lui Israel, poporul Său. Doamne, Numele Tău rămâne pe vecie! Doamne, amintirea Ta rămâne din generație în generație. Căci Domnul Își va judeca poporul și are milă de slujitorii Săi. Idolii națiunilor sunt din argint și din aur, sunt lucrarea mâinilor omenești. Ei au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar nu aud. Da, ei n-au suflare în gură. Ca ei sunt cei care-i fac și toți cei care se încred în ei. Casă a lui Israel, binecuvântează-L pe Domnul! Casă a lui Aaron, binecuvântează-L pe Domnul! Casă a lui Levi, binecuvântează-L pe Domnul! Cei ce vă temeți de Domnul, binecuvântați-L pe Domnul! Binecuvântat să fie Domnul, din Sion, El, Care locuiește în Ierusalim! Lăudați-L pe Domnul! ‒ Mulțumiți Domnului căci este bun! ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ Mulțumiți Dumnezeului dumnezeilor! ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ Mulțumiți Stăpânului stăpânilor… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …singurului Care face mari minuni… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …Celui Ce a făcut cerurile cu pricepere… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …Celui Ce a întins pământul pe ape… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …Celui Ce a făcut luminătorii cei mari… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …soarele, ca să stăpânească ziua… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …luna și stelele, ca să stăpânească noaptea… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …Celui Ce a lovit Egiptul prin întâii lor născuți… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …și l-a scos pe Israel din mijlocul lor… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …cu mână tare și cu brațul Său puternic… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …Celui Ce a tăiat în două Marea Roșie… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …l-a trecut pe Israel prin mijlocul ei… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …și i-a aruncat pe Faraon și armata acestuia în Marea Roșie… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …Celui Ce Și-a călăuzit poporul prin deșert… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …Celui Ce a lovit regi mari… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …Celui Ce a ucis regi măreți… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …pe Sihon, regele amoriților… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …și pe Og, regele Bașanului… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …și le-a dat țara lor ca moștenire… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …ca moștenire lui Israel, slujitorul Lui… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …pe Cel Ce Și-a amintit de noi când eram umiliți… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …și ne-a scăpat de dușmanii noștri… ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ …pe Cel Ce dă hrană fiecărei făpturi. ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! ‒ Mulțumiți Dumnezeului cerurilor! ‒ Căci în veac ține îndurarea Lui! Pe malurile râurilor Babilonului, stăteam jos și plângeam amintindu-ne de Sion. Ne atârnaserăm lirele în sălciile din acel loc, căci acolo, cei ce ne-au luat captivi ne cereau cântări, asupritorii noștri ne cereau bucurie: „Cântați-ne din cântările Sionului!“. Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin? Ierusalime, dacă te voi uita, să-și uite și dreapta mea îndemânarea! Limba mea să se lipească de cerul gurii mele, dacă nu-mi voi aminti de tine și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! Doamne, adu-Ți aminte de fiii lui Edom, care, în ziua distrugerii Ierusalimului, ziceau: „Radeți! Radeți tot până la temelie!“. Fiică distrugătoare a Babilonului! Ferice de acela care te va pedepsi pentru ceea ce ne-ai făcut! Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi și-i va zdrobi de stâncă! Îți voi mulțumi din toată inima mea; Voi cânta spre lauda Ta înaintea dumnezeilor! Mă voi închina în Templul Tău cel sfânt și voi aduce mulțumiri Numelui Tău, pentru îndurarea Ta și pentru credincioșia Ta, căci Ți-ai înălțat Cuvântul mai presus de toată faima Ta. În ziua când Te-am chemat, Tu mi-ai răspuns, mi-ai încurajat sufletul cu putere. Doamne, toți regii pământului îți vor aduce mulțumiri când vor auzi cuvintele gurii Tale! Vor cânta despre căile Domnului, căci mare este gloria Ta, Doamne! Deși este înălțat, Domnul îl vede pe cel smerit și îl cunoaște, de departe, pe cel mândru. Când umblu prin mijlocul necazului, Tu mă înviorezi, Îți întinzi mâna împotriva mâniei dușmanilor mei și mă salvezi cu dreapta Ta. Domnul mă va răzbuna. Doamne, îndurarea Ta este veșnică: nu părăsi lucrările mâinilor Tale! Doamne, Tu mă cercetezi și mă cunoști! Tu știi când stau jos și când mă ridic și, de departe, îmi cunoști gândurile. Tu știi când umblu și când mă culc, și toate căile mele îți sunt cunoscute. Căci nici nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și iată că Tu, Doamne, îl și cunoști pe de-a-ntregul. Tu mă învălui pe dinapoi și pe dinainte și-Ți pui mâna peste mine. O asemenea cunoștință este prea minunată pentru mine: este atât de înaltă, încât nu o pot pricepe. Unde să plec dinaintea Duhului Tău, unde să fug dinaintea feței Tale? Dacă mă sui în cer, Tu ești acolo! Dacă îmi întind patul în Locuința Morților, iată-Te și acolo! Purtat de aripile zorilor, mă așez la capătul mării, dar și acolo mâna Ta mă conduce și dreapta Ta mă apucă. Dacă aș spune: „Sigur întunericul mă va ascunde, iar lumina dimprejurul meu se va schimba în noapte“, nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; noaptea luminează ca ziua, iar întunericul este ca lumina. Căci Tu mi-ai creat ființa; m-ai țesut în pântecul mamei mele. Îți mulțumesc că sunt o făptură atât de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și sufletul meu știe foarte bine lucrul acesta. Oasele mele nu erau ascunse de Tine când am fost creat într-un loc tainic, când am fost țesut în cele mai de jos locuri ale pământului. Când eram doar o făptură fără chip, ochii Tăi mă vedeau, iar în Cartea Ta erau scrise toate zilele care mi-au fost hotărâte mai înainte să existe vreuna dintre ele. Cât de greu de pătruns mi se par gândurile Tale, Dumnezeule! Cât de mare este numărul lor! Când le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine. Dumnezeule, de l-ai ucide pe cel rău! Depărtați-vă de la mine oameni setoși de sânge! Ei, care vorbesc de Tine cu intenții rele, dușmanii Tăi, care Îți folosesc Numele ca să mintă! Să nu-i urăsc pe cei ce Te urăsc, Doamne? Să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta? Îi urăsc cu o ură desăvârșită: pentru mine, ei sunt niște dușmani. Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima, încearcă-mă și cunoaște-mi frământările! Vezi dacă sunt pe o cale idolatră și condu-mă pe calea veșniciei! Scapă-mă, Doamne, de omul rău, păzește-mă de omul violent, de cei ce plănuiesc lucruri rele în inima lor și în fiecare zi stârnesc conflicte. Ei își fac limba ascuțită ca a unui șarpe și sub buzele lor este venin de viperă! Păzește-mă, Doamne, de mâinile celui rău! Protejează-mă de oamenii violenți, de cei ce plănuiesc să-mi împiedice pașii! Niște aroganți mi-au ascuns curse, și-au întins funiile lațului lor, mi-au întins capcane pe cărare. Eu însă zic Domnului: „Tu ești Dumnezeul meu! Ascultă, Doamne, cererile mele! Stăpâne Doamne, Tu ești puterea care mă salvează. Tu mi-ai protejat capul în ziua luptei. Nu împlini, Doamne, dorințele celui rău; nu îngădui să-i reușească planurile, ca să nu se îngâmfe!“. Capul celor ce mă înconjoară să fie acoperit de necazul provocat de buzele lor! Să cadă peste ei cărbuni aprinși; să fie aruncați în foc, în adâncuri de unde să nu se mai ridice. Fie ca omul limbut să nu fie întărit în țară; fie ca pe omul violent și rău să-l vâneze și să-l doboare dezastrul. Știu că Domnul va face dreptate celui sărac și va susține cauza celor nevoiași. Într-adevăr, cei drepți vor aduce mulțumiri Numelui Tău, iar cei integri vor locui în prezența Ta. Doamne, pe Tine Te chem! Grăbește-Te să vii la mine! Ascultă glasul meu, când strig către Tine! Fie rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, iar ridicarea mâinilor mele, ca jertfa de seară. Doamne, pune strajă gurii mele; păzește ușa buzelor mele! Nu-mi lăsa inima să se abată spre rău și să facă fapte rele împreună cu oamenii care comit nelegiuiri, și nu mă lăsa să mănânc din delicatesele lor. Să mă lovească cel drept – aceasta este bunătate! Să mă mustre el – aceasta este ulei pentru capul meu! Să nu-mi feresc capul! Căci rugăciunea mea va fi mereu împotriva răutăților lor. Când judecătorii lor vor fi aruncați de pe marginea stâncilor, atunci vor asculta cuvintele mele, căci ele sunt plăcute. Cum este pământul arat și brăzdat, așa sunt și oasele noastre împrăștiate la intrarea în Locuința Morților. Eu însă, către Tine, Stăpâne Doamne, îmi îndrept ochii. În Tine mă adăpostesc! Nu-mi părăsi sufletul! Păzește-mă de cursa pe care mi-au întins-o ei și de capcanele celor ce comit nelegiuiri. Să cadă împreună cei răi în lațurile lor, în timp ce eu să scap! Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu caut bunăvoință la Domnul. Îmi vărs plângerea înaintea Lui; îmi istorisesc necazul înaintea Lui. Când îmi este sleit duhul în mine, Tu-mi cunoști cărarea. Pe calea pe care merg, ei mi-au ascuns curse. Uită-Te în partea dreaptă și privește cu atenție; nimeni nu mă mai recunoaște! Am rămas fără adăpost; nimănui nu-i pasă de viața mea! Te chem, Doamne, zicând: „Tu ești adăpostul meu, partea mea de moștenire pe pământul celor vii!“. Ascultă-mi strigătul, căci sunt atât de mâhnit! Scapă-mă de cei ce mă urmăresc, căci sunt mai tari decât mine! Scoate-mi sufletul din închisoare, ca să aduc mulțumiri Numelui Tău! Cei drepți se vor aduna împrejurul meu când îmi vei face bine. Doamne, ascultă-mi rugăciunea! Ascultă cu atenție cererile mele! În credincioșia și dreptatea Ta, răspunde-mi! Nu intra la judecată cu slujitorul Tău, căci niciun om viu nu-și poate apăra dreptatea înaintea Ta! Dușmanul îmi urmărește sufletul, îmi zdrobește viața de pământ, mă face să locuiesc în întunecimi asemenea celor morți demult. Duhul îmi este sleit; inima îmi este pustiită înăuntrul meu. Îmi aduc aminte de zilele de odinioară, cuget la toate lucrările Tale și mă gândesc la ceea ce au făcut mâinile Tale. Îmi întind mâinile către Tine; sufletul meu însetează după Tine ca un pământ uscat. Doamne, grăbește-Te să-mi răspunzi! Duhul îmi este obosit! Nu-Ți ascunde fața de mine, ca să nu ajung asemenea celor ce coboară în groapă. Fă ca, dimineața, să aud despre îndurarea Ta, căci în Tine mă încred! Fă-mi cunoscută calea pe care să merg, căci la Tine îmi înalț sufletul! Doamne, scapă-mă de dușmanii mei, căci la Tine caut adăpost! Învață-mă cum să-Ți împlinesc voia, căci Tu ești Dumnezeul meu! Duhul Tău este bun: să mă călăuzească pe pământ neted! Datorită Numelui Tău, Doamne, înviorează-mă! În dreptatea Ta, scapă-mi sufletul din necaz! În îndurarea Ta, spulberă-i pe dușmanii mei și nimicește-i pe toți vrăjmașii sufletului meu, căci eu sunt slujitorul Tău! Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, Cel Ce-mi deprinde mâinile pentru luptă și degetele pentru război, Binefăcătorul meu, Fortăreața mea, Locul meu de scăpare, Salvatorul meu, Scutul meu și Cel în Care mă adăpostesc, Cel Care-mi supune poporul! Doamne, ce este omul, ca să ții cont de el, și fiul omului, ca să te gândești la el? Omul este ca o suflare, iar zilele lui sunt ca umbra care trece. Doamne, pleacă-Ți cerurile și coboară; atinge munții, ca să fumege! Aprinde fulgerul și împrăștie-i pe dușmanii mei; aruncă săgețile Tale și pune-i pe fugă! Întinde-Ți mâna din înălțime! Scapă-mă și salvează-mă din apele cele mari, din mâna fiilor celui străin, a căror gură vorbește minciuni și a căror dreaptă este înșelătoare. Dumnezeule, Îți voi cânta o cântare nouă! Voi cânta spre lauda Ta cu lira cu zece coarde, Ție, Care le dai regilor victoria, Care îl scapi pe David, slujitorul Tău, de o sabie distrugătoare. Numai scapă-mă, salvează-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură vorbește nimicuri și a căror dreaptă este înșelătoare. Atunci fiii noștri, în tinerețea lor, vor fi ca niște plante bine crescute. Fetele noastre vor fi ca niște stâlpi sculptați pentru structura unui palat. Grânarele noastre vor fi pline, gemând de tot felul de roade. Turmele noastre ni se vor înmulți cu miile și cu zecile de mii pe pășunile noastre. Vitele noastre vor fi bine hrănite; nu vom avea parte nici de ziduri sparte, nici de înrobire, nici de țipăt pe străzile noastre. Ferice de poporul care are parte de acestea! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Te voi înălța, Dumnezeul meu, Împărate! Voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci! Te voi binecuvânta în fiecare zi; voi lăuda Numele Tău în veci de veci! Domnul este mare și foarte demn de laudă! Măreția Lui este de nepătruns! Fiecare generație va lăuda lucrările Tale și va vesti faptele Tale mărețe! Voi vorbi despre splendoarea gloriei măreției Tale și voi istorisi minunile Tale! Oamenii vor vorbi despre puterea Ta de temut, iar eu voi povesti despre măreția Ta. Vor vesti aducerea-aminte a marii Tale bunătăți și vor aclama cu bucurie dreptatea Ta. Domnul este plin de har și milostiv, încet la mânie și bogat în îndurare. Domnul este bun cu toți, și mila Lui este peste toate lucrările Sale. Toate lucrările Tale Îți vor aduce mulțumiri, Doamne, iar credincioșii Tăi Te vor binecuvânta. Vor mărturisi despre gloria împărăției Tale și vor vorbi despre măreția Ta, ca să reveleze fiilor omului faptele Tale mărețe și gloria splendorii împărăției Tale. Împărăția Ta este o împărăție veșnică, iar stăpânirea Ta dăinuie din generație în generație. Domnul este credincios tuturor promisiunilor Sale și plin de îndurare față de tot ce a creat. Domnul îi sprijină pe toți cei ce cad și îi îndreaptă pe toți cei încovoiați. Ochii tuturor se îndreaptă cu speranță către Tine, iar Tu le dai hrană la timpul potrivit. Îți deschizi mâna și saturi, după dorință, tot ce are viață. Domnul este drept în toate căile Sale și îndurător în toate faptele Sale. Domnul este aproape de toți cei ce-L cheamă, de toți cei ce-L cheamă în adevăr. El împlinește dorința celor ce se tem de El; aude strigătul lor după ajutor și-i salvează. Domnul îi păzește pe toți cei ce-L iubesc, dar îi distruge pe toți cei răi. Gura mea va rosti lauda Domnului și orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt, în veci de veci. Lăudați-L pe Domnul! Suflete al meu, laudă-L pe Domnul! Îl voi lăuda pe Domnul cât voi trăi! Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi! Nu vă încredeți în nobili, în fiii oamenilor care nu pot salva. Omul, când îl părăsește duhul, se întoarce în țărână și în aceeași zi îi pier toate planurile. Ferice de cel ce Îl are pe Dumnezeul lui Iacov ca ajutor și a cărui speranță este în Domnul, Dumnezeul lui, Creatorul cerurilor și al pământului, al mării și a tot ce cuprinde ea, Păzitorul credincioșiei pe veci, Cel Ce susține cauza celor asupriți, Cel Ce dă pâine celor flămânzi, Domnul, Cel Care eliberează prizonierii, Domnul, Cel Care deschide ochii orbilor, Domnul, Cel Care îi îndreaptă pe cei încovoiați, Domnul, Cel Care îi iubește pe cei drepți; Domnul îi păzește pe străini și sprijină orfanul și văduva, dar sucește calea celor răi. Domnul împărățește pe veci, Dumnezeul tău, Sionule, din generație în generație! Lăudați-L pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul! Căci este bine să cântăm spre lauda Dumnezeului nostru! Da, cântarea de laudă este plăcută și potrivită! Domnul construiește din nou Ierusalimul și-i strânge pe cei risipiți ai lui Israel. El îi vindecă pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile. El calculează numărul stelelor și le cheamă pe nume pe toate. Stăpânul nostru este mare și plin de putere; priceperea Sa nu are margini! Domnul îi ridică pe cei smeriți, dar pe cei răi îi apleacă până la pământ. Cântați Domnului cu mulțumire! Cântați spre lauda Dumnezeului nostru cu lira! El acoperă cerul cu nori, pregătește ploaia pentru pământ și face să răsară iarba pe munți. El le dă hrană vitelor și hrănește puii de corb când aceștia strigă. Nu de puterea calului se bucură El; nu în picioarele omului Își găsește El plăcerea. Domnul Își găsește plăcerea în cei ce se tem de El, în cei ce își pun speranța în îndurarea Lui. Adu laudă Domnului, Ierusalime! Laudă-L pe Dumnezeul tău, Sionule! Căci El întărește zăvoarele porților tale și îți binecuvântează fiii în mijlocul tău. El dă pace în teritoriile tale și te satură cu cel mai ales grâu. El Își trimite porunca pe pământ; Cuvântul Lui aleargă repede. El așterne zăpada ca lâna și presară bruma precum cenușa. El Își azvârle gheața în bucăți; cine poate sta înaintea frigului Său? Apoi Își trimite Cuvântul și le topește; când Își pune vântul să sufle, apele curg. A făcut cunoscute cuvintele Sale lui Iacov și a descoperit hotărârile și judecățile Sale lui Israel. El n-a lucrat așa cu niciuna dintre națiuni, și ele nu cunosc judecățile Lui. Lăudați-L pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul din Ceruri, lăudați-L în înălțimi! Lăudați-L, toți îngerii Lui, lăudați-L, toată armata Lui! Lăudați-L, soare și lună, lăudați-L, voi, toate stelele strălucitoare! Lăudați-L, cerurile cerurilor și voi, ape de deasupra cerurilor! Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit și acestea au fost create! El le-a așezat la locul lor pe vecie printr-o hotărâre pe care n-o va încălca. Lăudați-L pe Domnul, voi, cei de pe pământ, monștri ai apelor și toate adâncurile, fulgerul și grindina, zăpada și ceața, vântul năprasnic care-I împlinește porunca, munții și toate dealurile, pomii roditori și toți cedrii, vietățile și toate vitele, târâtoarele și păsările înaripate, regii pământului și toate națiunile, prinții și toți demnitarii pământului, tinerii și tinerele, bătrânii și copiii deopotrivă! Să laude Numele Domnului, pentru că numai Numele Lui este înălțat, iar măreția Lui este mai presus de pământ și ceruri! El a făcut să crească puterea poporului Său; acesta este un motiv de laudă pentru toți credincioșii Săi, pentru fiii lui Israel, poporul care Îi este aproape. Lăudați-L pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă; lăudați-L în adunarea credincioșilor! Să se bucure Israel de Creatorul lui și să se înveselească fiii Sionului de Împăratul lor! Să-I laude Numele prin dansuri și să cânte spre lauda Lui cu tamburina și cu lira! Căci Domnul Își găsește plăcerea în poporul Său; El îi onorează pe cei smeriți, salvându-i. Să salte de veselie credincioșii, în glorie! Să strige de bucurie în așternuturile lor! Laudele spre gloria lui Dumnezeu să fie în gura lor, iar sabia cu două tăișuri în mâna lor, ca să se răzbune pe națiuni, să pedepsească popoarele, să-i lege pe regii acestora cu lanțuri și pe nobilii lor cu obezi de fier, și să împlinească astfel judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toți credincioșii Săi! Lăudați-L pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul! Lăudați-L pe Dumnezeu în Lăcașul Lui cel sfânt! Lăudați-L în Cerul Său măreț! Lăudați-L pentru faptele Lui grandioase, lăudați-L pentru măreția Sa nemărginită! Lăudați-L în sunet de trâmbiță, lăudați-L cu harfa și cu lira! Lăudați-L cu tamburine și cu dansuri, lăudați-L cu instrumente cu coarde și cu fluiere! Lăudați-L cu chimvale zăngănitoare, lăudați-L cu chimvale răsunătoare! Tot ce are suflare să-L laude pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul! Proverbele lui Solomon, fiul lui David, regele lui Israel, pentru a cunoaște înțelepciunea și îndrumarea, pentru a înțelege cuvintele cunoașterii, pentru a primi îndrumare în ce privește înțelepciunea, dreptatea, judecata și imparțialitatea, pentru a da prudență celui neștiutor, iar tânărului – cunoștință și discernământ. Să asculte cel înțelept și să-și mărească cunoștințele, iar cel priceput să primească îndrumări, pentru a înțelege un proverb sau o taină, cuvintele înțelepților și pildele lor. Teama de Domnul este începutul cunoașterii, dar nebunii disprețuiesc înțelepciunea și îndrumarea. Ascultă, fiule, îndrumarea tatălui tău și nu părăsi învățătura mamei tale, căci ele vor fi o cunună plăcută pe capul tău și un colier în jurul gâtului tău. Fiule, dacă niște păcătoși vor să te ademenească, nu accepta. Dacă vor spune: „Vino cu noi! Să stăm la pândă ca să vărsăm sânge, să întindem fără motiv curse celui nevinovat! Să-i înghițim de vii, ca Locuința Morților, și întregi, ca pe cei ce coboară în groapă! Vom găsi tot felul de lucruri scumpe și ne vom umple casele cu pradă. Pune partea ta cu noi și vom avea un sac împreună!“. Fiule, să nu mergi pe același drum cu ei, abate-ți piciorul de pe cărarea lor, căci picioarele lor aleargă spre rău și se grăbesc să verse sânge. În zadar se aruncă lațul înaintea ochilor tuturor păsărilor! Aceștia își pândesc însuși sângele lor, își întind capcane înseși sufletelor lor. Astfel sunt căile tuturor celor ce obțin câștig nedrept; el va lua viața stăpânilor lui. Înțelepciunea strigă pe stradă, își înalță glasul în piețe, cheamă de la capătul locurilor aglomerate, își rostește cuvintele în fața porților cetății: „Naivilor, până când veți iubi naivitatea? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura și vor urî nesăbuiții cunoașterea? Dacă v-ați întoarce la mustrarea mea, aș revărsa duhul meu peste voi și v-aș dezvălui cuvintele mele. Dar pentru că mă respingeți când vă chem, iar când îmi întind mâna, nimeni nu este atent, pentru că ignorați toate sfaturile mele și nu acceptați mustrarea mea, de aceea și eu voi râde de nenorocirea voastră, îmi voi bate joc de voi când groaza vă va ajunge, când groaza voastră va veni ca o distrugere, și nenorocirea voastră va veni ca o vijelie, când necazul și suferința vor veni peste voi. Atunci mă vor chema, dar nu voi răspunde; mă vor căuta cu ardoare, dar nu mă vor găsi. Pentru că au urât cunoștința și n-au ales teama de Domnul, pentru că n-au acceptat sfatul meu și au disprețuit toate mustrările mele, de aceea se vor hrăni cu rodul căii lor și se vor sătura cu roada planurilor lor. Căci necredincioșia îi ucide pe cei naivi și mulțumirea de sine îi distruge pe cei nesăbuiți; dar cel ce mă ascultă va locui în siguranță, va trăi liniștit, fără să-l cuprindă groaza de vreun rău“. Fiule, dacă vei primi cuvintele mele și vei păstra cu tine poruncile mele, dacă urechile tale vor fi atente la înțelepciune și-ți vei îndrepta inima spre pricepere, dacă vei cere înțelepciune și te vei ruga pentru pricepere, dacă vei umbla după ea ca după argint și o vei căuta ca pe o comoară ascunsă, atunci vei înțelege teama de Domnul și vei găsi cunoașterea lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înțelepciune; din gura Lui ies cunoștința și priceperea. El păstrează înțelepciunea pentru cei drepți și este scut pentru cei ce umblă în integritate. El păzește cărările judecății și protejează calea credincioșilor Lui. Atunci vei înțelege dreptatea, judecata și imparțialitatea – orice cărare bună. Căci înțelepciunea va veni în inima ta și cunoașterea va fi plăcută sufletului tău. Discernământul te va păzi și priceperea te va proteja. Ca să te scape de calea celui rău, de omul care spune lucruri perverse, de cei ce părăsesc cărările dreptății, ca să umble pe căile întunericului, care se bucură să facă rău și tresaltă de bucurie să comită faptele perverse ale răului, ale căror căi sunt sucite și ale căror cărări sunt strâmbe. Ca să te scape de femeia străină, de necunoscuta care ademenește prin cuvintele ei, care își părăsește prietenul tinereții ei și uită legământul Dumnezeului ei. Căci casa ei se scufundă înspre moarte, iar cărările ei duc înspre cei morți. Nimeni din cei ce merg la ea nu se mai întoarce, nici nu mai găsește cărările vieții. Tu să umbli pe calea celor buni și să ții cărările celor drepți. Căci cei drepți vor locui țara și cei integri vor rămâne în ea, dar cei răi vor fi nimiciți din țară, și cei necredincioși vor fi smulși din ea. Fiule, nu uita învățătura mea, ci păstrează în inima ta poruncile mele, căci ele vor adăuga lungime la zilele tale și ani la viața ta și-ți vor da pace. Îndurarea și credincioșia să nu te părăsească! Leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale! Atunci vei găsi bunăvoință și vei avea un bun discernământ înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te baza pe priceperea ta. Recunoaște-L în toate căile tale, iar El îți va netezi cărările. Nu fi înțelept în ochii tăi; teme-te de Domnul și îndepărtează-te de rău. Aceasta va aduce vindecare trupului tău și înviorare oaselor tale. Onorează-L pe Domnul cu bunurile tale și cu primele roade din toată recolta ta! Astfel, hambarele tale vor fi pline de belșug, iar presele tale de struguri se vor revărsa de must. Fiule, nu disprețui disciplinarea Domnului și nu desconsidera mustrarea Lui. Căci Domnul îl mustră pe cel pe care-l iubește, ca un tată pe fiul în care-și găsește plăcerea. Ferice de omul care găsește înțelepciune și de omul care dobândește pricepere. Căci câștigul ei este mai bun decât câștigul argintului și venitul ei este mai bun decât al aurului. Ea este mai prețioasă decât rubinele; și orice ți-ai dori nu se poate compara cu ea. În dreapta ei este o viață lungă, în stânga ei se află bogăție și glorie. Căile ei sunt plăcute și toate cărările ei sunt pașnice. Ea este un pom al vieții pentru cei ce o îmbrățișează; oricine o păstrează este binecuvântat. Prin înțelepciune a întemeiat Domnul pământul, prin pricepere a întărit cerurile. Prin cunoștința Lui, adâncurile s-au despărțit, iar norii au picurat roua. Fiule, să nu se îndepărteze acestea dinaintea ochilor tăi. Păstrează înțelepciunea și discernământul. Acestea vor fi viață pentru sufletul tău și o podoabă plăcută pentru gâtul tău. Atunci vei merge în siguranță pe calea ta și nu ți se va împiedica piciorul. Când te vei culca, nu îți va fi frică; când te vei culca, somnul îți va fi dulce. Să nu te temi nici de groaza care vine pe neașteptate și nici când vine distrugerea celor răi, căci Domnul va fi încrederea ta. El îți va păzi piciorul de orice capcană. Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când stă în puterea mâinii tale să faci lucrul acesta. Nu spune semenului tău, „Du-te și vino iarăși! Îți voi da mâine!“, când ai la tine ce să-i dai. Nu plănui răul împotriva semenului tău, care trăiește în siguranță lângă tine. Nu te certa fără motiv cu cineva, dacă nu ți-a făcut nimic rău. Nu-l invidia pe omul violent și nu alege niciuna dintre căile lui. Căci cel corupt este o urâciune înaintea Domnului, dar sfatul Lui este cu cei drepți. Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar El binecuvântează locuința celor drepți. Celor batjocoritori El le răspunde cu batjocură, dar celor smeriți El le dă har. Cei înțelepți vor moșteni glorie, dar El îi înalță pe cei nesăbuiți spre rușine. Ascultați, fiilor, îndrumarea unui tată; fiți atenți și veți dobândi pricepere! Căci eu vă dau o învățătură bună; să nu părăsiți instrucțiunile mele! Când eram tânăr în casa tatălui meu, băiat gingaș și singurul fiu al mamei mele, el mă învăța și-mi zicea: „Să păstreze inima ta cuvintele mele; păzește poruncile mele și vei trăi! Dobândește înțelepciunea, dobândește priceperea! Nu uita și nu te îndepărta de cuvintele gurii mele! Nu părăsi înțelepciunea, și ea te va păzi. Iubește-o, și ea te va proteja. Iată începutul înțelepciunii: dobândește înțelepciune și, cu toată averea ta, dobândește pricepere. Înalț-o, și ea te va înălța; îmbrățișeaz-o, și ea îți va aduce onoare. Ea îți va așeza pe cap o cunună plăcută, îți va oferi o coroană frumoasă“. Ascultă, fiule, primește cuvintele mele, și anii vieții tale se vor înmulți. Eu te voi învăța calea înțelepciunii și te voi îndruma pe cărările dreptății. Când vei merge, pașii nu-ți vor fi stânjeniți, iar când vei alerga, nu te vei împiedica. Ține-te de îndrumare, nu-i da drumul! Păstreaz-o, căci ea este viața ta! Nu intra pe cărarea celor ticăloși și nu merge pe calea celor răi! Evit-o, nu trece pe ea! Întoarce-te de pe ea și treci mai departe! Căci ei nu dorm dacă n-au făcut rău, le piere somnul dacă nu fac pe cineva să cadă. Ei mănâncă pâinea răutății și beau vinul violenței. Dar cărarea celor drepți este ca lumina zorilor, a cărei strălucire crește până ajunge la lumina zilei. Calea celor răi este ca întunericul; ei nu știu din ce cauză se vor împiedica. Fiule, fii atent la cuvintele mele; pleacă-ți urechea la spusele mele! Să nu se depărteze de ochii tăi; păstrează-le în adâncul inimii tale. Căci ele sunt viață pentru cei ce le găsesc și vindecare pentru tot trupul lor. Păzește-ți inima cu toată atenția, căci din ea ies izvoarele vieții. Îndepărtează înșelăciunea din gura ta și înlătură viclenia de pe buzele tale! Ochii tăi să privească înainte, și pleoapele tale să țintească drept înaintea ta. Netezește cărarea picioarelor tale, și toate căile tale să fie sigure. Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga. Îndepărtează-ți piciorul de la rău! Fiule, fii atent la înțelepciunea mea, pleacă-ți urechea la priceperea mea, ca să-ți păstrezi discernământul, și buzele tale să păstreze cunoștința! Căci buzele femeii străine picură miere și cerul gurii ei este mai alunecos decât uleiul, dar la urmă ea este amară ca pelinul, ascuțită ca o sabie cu două tăișuri. Picioarele ei coboară la moarte și pașii ei conduc spre Locuința Morților. Ea nu-și cercetează cărarea vieții; căile ei rătăcesc, dar ea nu știe. Acum, fiilor, ascultați-mă și nu vă îndepărtați de cuvintele gurii mele. Fiule, păstrează-ți calea departe de ea, nu te apropia de ușa casei ei, ca să nu-ți dai vigoarea altora, și anii tăi unui om nemilos, ca nu cumva niște străini să se sature de pe urma puterii tale, și eforturile tale să fie pentru casa unui străin, iar la sfârșitul vieții tale să gemi, când carnea și trupul vor fi pe sfârșite, și să spui: „Cum am urât eu disciplinarea! Cum a disprețuit inima mea mustrarea și n-am ascultat de glasul învățătorilor mei, nici nu mi-am plecat urechea la cei ce mă îndrumau! Mai era puțin și eram ruinat de tot, în mijlocul adunării și al comunității“. Bea apă din fântâna ta și din șuvoaiele apei tale! De ce să se reverse izvoarele tale afară, și râurile tale în piețe? Lasă-le să fie doar pentru tine, și nu pentru străinii de lângă tine. Izvorul tău să fie binecuvântat și să te bucuri de soția tinereții tale, cerboaică iubită, căprioară plăcută. Sânii ei să te sature întotdeauna; fii amețit continuu de dragostea ei. Și pentru ce, fiule, să fii amețit de o străină și să îmbrățișezi sânul unei necunoscute? Căci căile omului sunt înaintea ochilor Domnului și El cercetează toate cărările lui. Cel rău va fi prins de înseși nelegiuirile lui și va fi legat cu funiile păcatului său. El va muri din lipsă de disciplinare și va rătăci din prea multa lui nebunie. Fiule, dacă ai girat pentru semenul tău, dacă ai bătut palma pentru un străin, dacă ești legat de ceea ce ai spus și ești prins de cuvintele gurii tale, fă acum lucrul acesta, fiule, și eliberează-te, căci ai căzut în mâna semenului tău: du-te, smerește-te și roagă-l cu insistență pe semenul tău să te elibereze! Nu da somn ochilor tăi, nici ațipire pleoapelor tale. Eliberează-te ca o gazelă din mâna vânătorului, ca o pasăre din mâna păsărarului. Du-te la furnică, leneșule! Uită-te la căile ei și fii înțelept! Chiar dacă nu are conducător, supraveghetor sau stăpânitor, ea își pregătește hrana vara și își adună mâncarea în timpul secerișului. Până când vei sta culcat, leneșule? Când te vei scula din somnul tău? Să mai dormi puțin, să mai ațipești puțin, să mai încrucișezi puțin mâinile ca să dormi…, și sărăcia vine peste tine ca un hoț, iar lipsa, ca un om înarmat. Omul de nimic, persoana nelegiuită, umblă cu înșelăciunea în gură, clipește din ochi, dă din picior și face semne cu degetele. În inima lui sunt lucruri pervertite, plănuiește răul; tot timpul răspândește certuri. De aceea distrugerea lui va veni pe neașteptate; va fi zdrobit deodată și nu va putea fi vindecat. Sunt șase lucruri pe care le urăște Domnul, și chiar șapte sunt o urâciune pentru El: ochii trufași, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care concepe planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos, care rostește minciuni și cel ce răspândește certuri între frați. Fiule, păzește porunca tatălui tău și nu părăsi învățătura mamei tale. Leagă-le mereu de inima ta; prinde-le în jurul gâtului tău. Când mergi, ele te vor conduce; când stai întins, te vor păzi, iar când te vei trezi, te vor inspira. Căci porunca este o candelă, învățătura este o lumină, iar mustrările disciplinării sunt calea vieții. Ele te păzesc de femeia cea rea, de limba măgulitoare a femeii străine. N-o pofti în inima ta pentru frumusețea ei și să nu te atragă cu pleoapele ei. Căci prețul unei femei prostituate este doar o bucată de pâine, dar soția altuia vânează un suflet scump. Poate cineva să ia foc în sân fără să i se ardă hainele? Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinși fără să-i ardă picioarele? Tot așa este și cu cel ce se duce la soția semenului său: oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit. Oamenii nu disprețuiesc un hoț dacă fură ca să-și aline foamea când este înfometat, dar dacă este prins va plăti înșeptit, va da toată averea din casa lui. Cel ce comite adulter cu o femeie este fără minte! Oricine face așa își distruge sufletul. Va avea parte de rană și dispreț, iar rușinea nu i se va șterge. Căci gelozia îl înfurie pe un bărbat și el nu va avea milă în ziua răzbunării; nu va accepta niciun preț de răscumpărare și va refuza mita, oricât de mare ar fi ea. Fiule, păzește cuvintele mele și păstrează cu tine poruncile mele! Păzește poruncile mele și vei trăi; păzește învățătura mea ca pe lumina ochilor tăi! Leagă-le la degete, scrie-le pe tăblița inimii tale! Spune înțelepciunii: „Tu ești sora mea!“ și numește priceperea rudenia ta, ca să te păzească de femeia străină, de necunoscuta care ademenește prin cuvintele ei. De la fereastra casei mele priveam printre zăbrele. Am văzut printre cei naivi, am remarcat printre tineri un băiat fără minte, trecând pe strada din apropierea colțului ei. El a pășit pe calea spre casa ei, seara, în amurgul zilei, în miezul nopții și al întunericului. Și iată că l-a întâlnit o femeie îmbrăcată ca o prostituată și cu inima șireată. Era guralivă și răzvrătită; picioarele nu-i stăteau acasă: când pe străzi, când în piețe, pândind la orice colț. Ea l-a apucat și l-a sărutat și, cu o față fără rușine, i-a zis: „Am acasă jertfe de pace; astăzi mi-am împlinit jurămintele. De aceea am ieșit să te întâlnesc, să te caut cu ardoare; și te-am găsit! Mi-am împodobit patul cu așternuturi, cu pânzeturi colorate, din fir de Egipt; mi-am parfumat patul cu smirnă, aloe și scorțișoară. Vino să ne îmbătăm de dragoste până dimineață, să ne găsim plăcerea în dragoste! Căci soțul nu este acasă; a plecat într-o călătorie lungă. A luat cu el punga cu argint și nu va veni acasă decât la Lună Plină“. Ea l-a convins prin cuvinte stăruitoare și l-a sedus cu buzele ei lingușitoare. Deodată, el a urmat-o, ca un bou care este dus la înjunghiere, ca un cerb care aleargă spre laț, până când săgeata îi va străpunge ficatul, ca o pasăre ce se repede în capcană, fără să știe că o va costa viața. Și acum, fiilor, ascultați-mă și fiți atenți la ce vă spun! Fiule, nu-ți lăsa inima să se abată spre calea ei și nu rătăci pe cărările ei, căci ea a făcut să cadă mulți răniți, și toți cei uciși de ea au fost numeroși. Casa ei este pe calea spre Locuința Morților, coborând spre odăile morții. Nu strigă înțelepciunea? Nu-și înalță glasul priceperea? Ea stă pe vârful înălțimilor, de-a lungul drumului, la răspântia cărărilor. Strigă tare lângă porți, în fața cetății, la intrarea ușilor: „Oamenilor, către voi strig și spre fiii omului se îndreaptă glasul meu! O, naivilor, înțelegeți ce este prudența! Nesăbuiților, înțelegeți ce este priceperea! Ascultați, căci am să vă spun lucruri mari; și buzele mele vor rosti ce este drept! Căci cerul gurii mele rostește adevărul, iar răutatea este o urâciune pentru buzele mele. Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, nu este nimic corupt sau pervertit în ele. Toate sunt clare pentru cel priceput și drepte pentru cei ce au găsit cunoștința. Primiți mai degrabă îndrumarea mea decât argintul, și mai degrabă cunoștința decât aurul scump. Căci înțelepciunea este mai bună decât rubinele și orice ți-ai dori nu se poate compara cu ea. Eu, înțelepciunea, locuiesc împreună cu prudența; eu descopăr cunoștința și discernământul. Teama de Domnul este să urăști răul. Eu urăsc mândria și aroganța, calea rea și gura care spune lucruri pervertite. Al meu este sfatul și înțelepciunea, a mea este priceperea, a mea este puterea. Prin mine domnesc împărații și conducătorii dau legi drepte. Prin mine domnesc prinții și nobilii, toți judecătorii dreptății. Eu îi iubesc pe cei ce mă iubesc, și cei ce mă caută cu ardoare mă vor găsi. Cu mine sunt bogăția și gloria, avuția trainică și dreptatea. Rodul meu este mai bun decât aurul, da, decât aurul pur, și venitul meu este mai valoros decât argintul ales. Eu merg pe calea dreptății, pe mijlocul cărărilor judecății, ca să le dau o moștenire celor ce mă iubesc și să le umplu vistieriile. Domnul mă avea la începutul lucrărilor Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost desemnată din veșnicie, de la început, înainte de a fi pământul. Eu am fost născută când nu erau adâncuri, când nu erau izvoare încărcate cu apă. Înainte de așezarea munților, înainte de a fi dealurile, am fost născută eu, când El nu făcuse încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă a pulberii lumii. Când a întemeiat El cerurile, eu eram acolo; când a trasat orizontul pe fața adâncului, când a așezat norii sus și a întărit izvoarele adâncului, când a stabilit limitele mării, ca apele să nu treacă peste hotărârea Sa, când a trasat temeliile pământului, eu eram meșterul de lângă El și zi de zi eram desfătarea Lui, bucurându-mă tot timpul în fața Lui, bucurându-mă de lumea pământului Său și găsindu-mi plăcerea în fiii omului. Acum, deci, fiilor, ascultați-mă! Ferice de cei ce păzesc căile mele! Ascultați îndrumarea și fiți înțelepți; n-o ignorați! Ferice de omul care mă ascultă, care veghează zilnic la porțile mele, păzind stâlpii ușilor mele. Fiindcă oricine mă găsește pe mine găsește viața și primește astfel bunăvoința Domnului. Dar cel ce mă respinge se rănește singur; toți cei ce mă urăsc iubesc moartea“. Înțelepciunea și-a construit casa, și-a tăiat cei șapte stâlpi, și-a înjunghiat vitele, și-a amestecat vinul, și-a aranjat și masa. Apoi și-a trimis servitoarele și strigă de pe vârful înălțimilor cetății: „Cine este naiv să vină aici!“. Iar celor fără minte le spune: „Veniți să mâncați din pâinea mea și să beți din vinul pe care l-am amestecat! Părăsiți căile nesăbuite și veți trăi! Umblați pe calea priceperii!“. Cel ce disciplinează un batjocoritor își atrage dispreț, iar cel ce mustră pe cel rău se rănește singur. Nu mustra pe cel batjocoritor ca să nu te urască! Mustră pe cel înțelept, și el te va iubi! Dă-i celui înțelept iar el va fi și mai înțelept! Învață-l pe cel drept și el își va mări cunoștințele. „Teama de Domnul este începutul înțelepciunii, iar cunoașterea Celui Sfânt este pricepere. Căci prin mine ți se vor înmulți zilele și se vor adăuga ani la viața ta. Dacă ești înțelept, pentru tine ești înțelept; dacă ești batjocoritor, tu singur vei suferi“. Femeia proastă este guralivă, nesăbuită și nu știe nimic. Ea se așază la ușa casei sale, pe un scaun, chiar pe vârful înălțimilor cetății, ca să-i cheme pe trecătorii care merg drept pe calea lor: „Cine este naiv să vină aici!“. Iar celui fără minte îi spune: „Apele furate sunt dulci, iar pâinea mâncată în locuri ascunse este plăcută!“. Dar el nu știe că acolo sunt umbrele, că oaspeții ei sunt în adâncimile Locuinței Morților. Proverbele lui Solomon: Un fiu înțelept aduce bucurie tatălui său, dar un fiu nesăbuit își întristează mama. Comorile răutății nu folosesc la nimic, dar dreptatea scapă de la moarte. Domnul nu va lăsa pe cel drept să sufere de foame, dar El îndepărtează pofta celor răi. Mâinile leneșe aduc sărăcie unui om, dar mâinile harnice îl îmbogățesc. Cine strânge vara este un fiu înțelept, dar cine doarme în timpul secerișului este un fiu care aduce rușine. Pe capul celui drept sunt binecuvântări, dar gura celor răi ascunde violență. Amintirea celui drept este binecuvântată, dar numele celor răi va putrezi. Cine are o inimă înțeleaptă primește poruncile, dar pălăvrăgeala nebunului duce la ruină. Cine umblă în integritate umblă în siguranță, dar cine își pervertește căile va fi descoperit. Cine clipește din ochi aduce întristare, iar pălăvrăgeala nebunului duce la ruină. Gura celui drept este un izvor de viață, dar gura celor răi ascunde violență. Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate fărădelegile. Pe buzele celui priceput se găsește înțelepciune, dar nuiaua este pentru spatele celui fără minte. Înțelepții păstrează cunoștința, dar gura nebunului aduce cu sine o distrugere iminentă. Pentru cel bogat, averea este o cetate fortificată, dar cei săraci ajung la ruină din cauza sărăciei. Câștigul celui drept este folosit pentru viață, dar venitul celui rău este folosit pentru păcat. Cel ce ascultă îndrumarea se află pe calea către viață, dar cel ce părăsește mustrarea se rătăcește. Cel ce ascunde ura are buze mincinoase, iar cel ce răspândește bârfa este un nesăbuit. Când sunt rostite o mulțime de cuvinte, fărădelegea nu lipsește, dar cel ce-și înfrânează buzele este înțelept. Limba celui drept este argint ales, dar inima celui rău este de mică valoare. Buzele celui drept hrănesc pe mulți, dar nebunii mor din lipsă de judecată. Binecuvântarea Domnului îmbogățește, și El nu adaugă nicio durere la ea. Pentru cel nesăbuit a face un plan rău este o plăcere, dar omul priceput își găsește plăcerea în înțelepciune. Celui rău, de ceea ce se teme, aceea i se va întâmpla, dar celor drepți li se va împlini dorința. Când trece vijelia, cel rău nu mai este, dar cel drept are o temelie veșnică. Ca oțetul pentru dinți și ca fumul pentru ochi, așa este leneșul pentru cei ce-l trimit. Teama de Domnul adaugă zile, dar anii celor răi vor fi scurtați. Speranța celor drepți le aduce bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri. Calea Domnului este un refugiu pentru cel integru, dar pentru cei ce comit nelegiuiri este o ruină. Cel drept nu va fi clătinat niciodată, dar cei răi nu vor locui în țară. Gura celui drept aduce înțelepciune, dar limba care spune lucruri pervertite va fi tăiată. Buzele celui drept știu ce este plăcut, dar gura celor răi spune lucruri pervertite. Talerele înșelătoare sunt o urâciune înaintea Domnului, dar greutățile corecte Îi sunt plăcute. Când vine mândria, vine și rușinea, dar înțelepciunea este cu cei modești. Integritatea celor drepți îi conduce, dar perfidia celor necredincioși îi distruge. Bogăția nu este de niciun folos în ziua mâniei, dar dreptatea scapă de la moarte. Dreptatea celui integru îi netezește calea, dar cel rău cade prin însăși răutatea lui. Dreptatea celor integri îi eliberează, dar trădătorii sunt prinși în lăcomia lor. Când moare cel rău, îi piere nădejdea, iar speranța puterii lui este nimicită. Cel drept este salvat din necaz, dar cel rău îi ia locul. Cel lipsit de evlavie își distruge semenul cu gura, dar cei drepți sunt salvați prin cunoștință. Când le merge bine celor drepți, cetatea se bucură, dar când pier cei răi, se aud strigăte de veselie. O cetate se înalță prin binecuvântarea celor drepți, dar se dărâmă prin gura celor răi. Cel fără minte își disprețuiește semenul, dar omul care are pricepere tace. Cel ce umblă cu bârfa dezvăluie lucruri ascunse, dar cel credincios în duh tăinuiește lucrul încredințat. Când nu sunt îndrumări, poporul cade, dar victoria vine prin mulțimea sfetnicilor. Cine girează pentru un străin va suferi, dar cine refuză să se ofere garant este în siguranță. O femeie plăcută câștigă respect, iar cei nemiloși câștigă bogăție. Omul bun își face bine sufletului său, dar cel nemilos își tulbură însăși carnea sa. Cel rău obține un câștig înșelător, dar cel ce seamănă dreptatea primește o adevărată plată. Adevărata dreptate conduce la viață, dar cel care urmărește răul merge spre propria moarte. Cei cu inima coruptă sunt o urâciune înaintea Domnului, dar cei integri pe cale au parte de bunăvoința Lui. În mod sigur, cel rău nu va rămâne nepedepsit, dar urmașii celor drepți vor fi scăpați. Ca un inel de aur în râtul unui porc, așa este o femeie frumoasă, dar fără discernământ. Dorința celor drepți este numai bine, dar speranța celor răi este mânie. Unul dă cu mână largă și obține mai mult, iar altul, care este zgârcit, sărăcește. Sufletul generos va fi săturat din belșug, și cel ce udă pe alții va fi el însuși udat. Cine păstrează grâul este blestemat de popor, dar pe capul celui ce-l vinde este binecuvântare. Cel ce urmărește binele caută bunăvoință, dar cel ce caută răul va avea parte de rău. Cel ce se încrede în bogățiile lui va cădea, dar cei drepți vor înmuguri ca frunzișul. Cel ce-și tulbură casa va moșteni vânt, iar nebunul va fi slujitorul celui cu inima înțeleaptă. Rodul celui drept este un pom de viață, și cel înțelept câștigă suflete. Dacă cel drept este răsplătit pe pământ, cu atât mai mult cel rău și păcătos! Cine iubește disciplinarea iubește cunoștința, dar cel ce urăște mustrarea este fără minte. Cel bun obține bunăvoință de la Domnul, dar El condamnă pe omul cu intenții rele. Omul nu se poate întări prin răutate, dar cel drept nu poate fi dezrădăcinat. O soție virtuoasă este coroana soțului ei, dar cea care-i aduce rușine este ca putrezirea în oasele lui. Gândurile celor drepți sunt dreptate. Îndrumările celor răi sunt înșelăciune. Cuvintele celor răi stau la pândă ca să verse sânge, dar gura celor drepți îi scapă. Cei răi sunt doborâți și nu mai sunt, dar casa celor drepți rămâne în picioare. Un om este lăudat în funcție de discernământul lui, dar cel cu inima coruptă este disprețuit. Mai bine să fii lipsit de importanță și să ai un slujitor, decât să-ți dai importanță și să nu ai ce să mănânci. Celui drept îi pasă de nevoile animalului său, dar până și faptele binevoitoare ale celor răi sunt nemiloase. Cel ce-și lucrează pământul se va sătura de pâine, dar cel ce umblă după deșertăciuni este fără minte. Cel rău poftește prada celor ticăloși, dar rădăcina celor drepți va rodi. Capcana celui rău este în fărădelegea buzelor, dar cel drept iese din necaz. Prin rodul gurii lui, omul va fi săturat de bunătăți și fiecare va fi răsplătit potrivit cu lucrul mâinilor lui. Calea nebunului este dreaptă în ochii lui, dar cel înțelept ascultă sfaturile. Mânia unui nebun este cunoscută imediat, dar cel chibzuit ignoră insulta. Cel ce răspândește adevărul spune ce este drept, dar un martor mincinos aduce înșelătoria. Cuvintele necugetate sunt ca străpungerile unei săbii, dar limba celui înțelept aduce vindecare. Buzele care rostesc adevărul sunt consolidate pentru totdeauna, dar limba mincinoasă rezistă doar pentru o clipă. Înșelătoria este în inima celor ce plănuiesc răul, dar bucuria este pentru cei ce sfătuiesc la pace. Cel drept nu are parte de nicio nenorocire, dar cel rău este copleșit de necazuri. Buzele mincinoase sunt o urâciune înaintea Domnului, dar cei credincioși adevărului Îi sunt plăcuți. Omul chibzuit își ascunde cunoștința, dar inima nesăbuiților vestește nebunia. Mâna celor harnici va stăpâni, dar leneșul va sfârși la muncă silnică. Neliniștea inimii omului duce la descurajare, dar o vorbă bună îl înveselește. Cel drept este o călăuză pentru semenul său, dar calea celor răi îi duce în rătăcire. Leneșul nu-și frige vânatul, dar omul harnic își prețuiește bunurile. Pe cărarea dreptății este viață; de-a lungul ei nu este moarte. Un fiu înțelept acceptă disciplinarea tatălui său, dar cel batjocoritor nu ascultă mustrarea. Un om va mânca lucruri bune prin rodul gurii lui, dar dorința celor necredincioși este violența. Cel ce-și păzește gura își protejează sufletul; cel ce-și deschide larg buzele aduce distrugerea asupra sa. Leneșul dorește mult și nu are nimic, dar dorința celor harnici este împlinită. Cel drept urăște minciuna, dar cel rău își aduce dezonoare și rușine. Dreptatea îl protejează pe cel integru, dar răutatea îl răstoarnă pe cel păcătos. Unul pretinde că este bogat și nu are nimic, altul pretinde că este sărac și are mari bogății. Răscumpărarea vieții unui om este bogăția sa, dar săracul nu ascultă amenințarea. Lumina celor drepți strălucește veselă, dar candela celor răi se stinge. Prin mândrie se produce numai ceartă, dar înțelepciunea este cu cei ce primesc sfaturile. Bogăția câștigată din nimic se va împuțina, dar cel ce adună puțin câte puțin își va înmulți averea. O speranță amânată îmbolnăvește inima, dar o dorință împlinită este un pom de viață. Cel disprețuitor față de Cuvânt va fi obligat să plătească, dar cel temător de poruncă va fi răsplătit. Învățătura înțeleptului este un izvor de viață, îndepărtând omul de la capcanele morții. Un bun discernământ oferă bunăvoință, dar calea celor necredincioși este anevoioasă. Orice om chibzuit lucrează cu cunoștință, dar cel nesăbuit își dă la iveală nebunia. Un mesager rău cade în nenorocire, dar un sol credincios aduce vindecare. Cine ignoră mustrarea merge spre sărăcie și rușine, dar cine este atent la îndrumare va fi respectat. O dorință împlinită este dulce sufletului, dar pentru cei nesăbuiți, a te întoarce de la rău, este o urâciune. Cine umblă cu înțelepții va deveni înțelept, dar cine se asociază cu nesăbuiții va avea de suferit. Nenorocirea îi urmărește pe cei păcătoși, dar cei drepți sunt răsplătiți cu fericire. Omul bun lasă moștenire nepoților săi, dar bogățiile păcătosului sunt păstrate pentru cel drept. Terenul omului sărac produce hrană din belșug, dar aceasta este spulberată din cauza nedreptății. Cine cruță nuiaua își urăște fiul, dar cine-l iubește are grijă să-l disciplineze. Cel drept mănâncă până se satură, dar pântecul celor răi va duce lipsă. Orice femeie înțeleaptă își zidește casa, dar cea nebună o dărâmă cu înseși mâinile ei. Cine umblă cu dreptate se teme de Domnul, dar cel ce se îndepărtează de căile Lui Îl disprețuiește. Vorbirea nebunului aduce o nuia pentru spinarea lui, dar cei înțelepți sunt păziți de înseși buzele lor. Unde nu sunt boi, ieslea este goală, dar puterea boilor aduce belșug de roade. Un martor adevărat nu minte, dar un martor fals răspândește minciuni. Batjocoritorul caută înțelepciunea, dar n-o găsește, însă, pentru cel priceput, este ușor să-și însușească știința. Depărtează-te de omul nesăbuit, pentru că nu vei găsi cunoștință pe buzele lui! Înțelepciunea celui chibzuit îl ajută să-și înțeleagă calea, dar nebunia nesăbuiților este înșelătoare. Nebunii glumesc cu păcatul, dar între cei drepți este bunăvoință. Inima își cunoaște necazurile și niciun străin nu poate lua parte la bucuria ei. Casa celor răi va fi nimicită, dar cortul celor drepți va înflori. Există o cale ce pare dreaptă înaintea omului, dar la capătul ei se află căile morții. Chiar și în mijlocul râsului inima poate fi îndurerată, iar bucuria poate sfârși în întristare. Cel cu inima rătăcită se va sătura de căile lui, dar omul bun va fi săturat cu ale lui. Cel naiv crede orice vorbă, dar cel chibzuit își gândește bine pașii. Cel înțelept se teme și se depărtează de rău, dar cel nesăbuit este mândru și încrezător. Cel iute la mânie face prostii, și omul cu intenții rele este urât de alții. Cei naivi moștenesc nebunie, dar cei chibzuiți sunt încoronați cu multă cunoștință. Oamenii răi se vor pleca înaintea celor buni și cei ticăloși se vor pleca la porțile celui drept. Săracul este urât chiar și de semenii lui, dar bogatul are mulți prieteni. Cel ce-și disprețuiește semenul păcătuiește, dar ferice de cel ce arată bunăvoință față de cei săraci. Nu se rătăcesc cei ce plănuiesc răul? Dar cei ce plănuiesc binele găsesc îndurare și credincioșie. În orice muncă grea există și un câștig, dar a spune doar cuvinte de pe buze duce numai la sărăcie. Bogăția este o coroană pentru cei înțelepți, dar nebunia nesăbuiților rodește nebunie. Un martor adevărat salvează vieți, dar cel ce răspândește minciuni aduce înșelătoria. În teama de Domnul există o puternică încredere; El va fi un adăpost pentru fiii Lui. Teama de Domnul este un izvor de viață, îndepărtând omul de la capcanele morții. Poporul numeros este gloria regelui, dar, fără supuși, prințul este ruinat. Cel încet la mânie are mare pricepere, dar cel iute la mânie înalță nebunia. O inimă liniștită este viața trupului, dar gelozia este putrezirea oaselor. Cine-l asuprește pe sărac Îl disprețuiește pe Creatorul său, dar cine arată bunăvoință față de nevoiaș Îl onorează pe Dumnezeu. Cel rău este doborât de răutatea lui, dar cel drept găsește adăpost chiar și în propria moarte. Înțelepciunea se odihnește în inima celui priceput și se lasă cunoscută în mijlocul nesăbuiților. Dreptatea înalță o națiune, dar păcatul este o rușine pentru orice popor. Bunăvoința regelui este pentru slujitorul înțelept, dar mânia lui este pentru cel care-l face de rușine. Un răspuns blând calmează furia, dar o vorbă care rănește provoacă mânia. Limba înțelepților folosește bine cunoștința, dar gura nesăbuiților varsă nebunie. Ochii Domnului sunt în orice loc, supraveghindu-i atât pe cei răi, cât și pe cei buni. O limbă vindecătoare este un pom al vieții, dar o limbă în care este perfidie zdrobește duhul. Nebunul disprețuiește îndrumarea tatălui său, dar cine primește mustrarea este chibzuit. În casa celui drept este mare bogăție, dar câștigul celui rău aduce tulburare. Buzele celor înțelepți răspândesc cunoștință, nu tot așa face și inima nesăbuiților. Jertfa celor răi este o urâciune înaintea Domnului, dar rugăciunea celor drepți Îi este plăcută. Calea celor răi este o urâciune înaintea Domnului, dar El îi iubește pe cei ce urmăresc dreptatea. O disciplinare severă îl așteaptă pe cel ce părăsește cărarea, iar cine disprețuiește mustrarea va muri. Locuința Morților și Locul Distrugerii sunt înaintea Domnului, cu atât mai mult inimile fiilor omului! Batjocoritorului nu-i place să fie mustrat, el nu va merge la cei înțelepți. O inimă veselă înseninează fața, dar, prin îndurerarea inimii, duhul este zdrobit. Inima celor pricepuți caută cunoștință, dar gura celor nesăbuiți se hrănește cu nebunie. Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima voioasă are parte de un ospăț continuu. Mai bine puțin, dar cu teamă de Domnul, decât o mare bogăție, cu tulburare. Mai bine o mâncare de legume, unde este dragoste, decât un bou îngrășat, unde este ură. Un om iute la mânie stârnește cearta, dar cel încet la mânie calmează controversa. Calea leneșului este ca un gard de spini, dar cărarea celor drepți este netezită. Un fiu înțelept aduce bucurie tatălui său, dar un om nesăbuit își disprețuiește mama. Nebunia este o bucurie pentru cel fără minte, dar omul priceput păstrează drumul drept. Fără sfat, planurile dau greș, dar ele reușesc când sunt mulți sfetnici. Pentru om este o bucurie să dea un răspuns iscusit și ce bună este o vorbă spusă la timpul potrivit! Pentru cel înțelept, cărarea vieții duce în sus, ca să-l abată de la Locuința Morților, de jos. Domnul distruge casa celor mândri, dar consolidează teritoriul văduvei. Gândurile rele sunt o urâciune înaintea Domnului, dar cuvintele plăcute sunt curate. Cel ce obține câștig nedrept își tulbură familia, dar cel ce urăște mita va trăi. Inima celui drept cântărește răspunsurile, dar gura celor răi varsă răutăți. Domnul este departe de cei răi, dar ascultă rugăciunea celor drepți. O privire voioasă înveselește inima, și o veste bună dă sănătate oaselor. Urechea care ascultă mustrarea ce duce la viață se va odihni în mijlocul înțelepților. Cel ce ignoră disciplinarea își disprețuiește sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea dobândește înțelepciune. Teama de Domnul îl învață pe om înțelepciunea, iar smerenia merge înaintea gloriei. Intențiile inimii aparțin omului, dar răspunsul limbii este de la Domnul. Toate căile unui om sunt curate în ochii lui, dar Cel Care cercetează duhurile este Domnul. Încredințează-ți Domnului lucrările și îți vor reuși planurile. Domnul a făcut totul pentru un scop, chiar și pe cel nelegiuit pentru ziua nenorocirii. Orice inimă arogantă este o urâciune înaintea Domnului; în mod sigur ea nu va rămâne nepedepsită. Prin îndurare și credincioșie este ispășită nelegiuirea și prin teama de Domnul se îndepărtează omul de la rău. Când Îi sunt plăcute Domnului căile unui om, îi face chiar și pe dușmanii lui să trăiască în pace cu el. Mai bine puțin, dar cu dreptate, decât mari venituri, cu nedreptate! Inima omului își plănuiește calea, dar Domnul îi îndrumă pasul. Sentința divină este pe buzele regelui; gura lui nu va fi necredincioasă la judecată. Cântarul și talerele judecății sunt de la Domnul; toate greutățile din sac sunt lucrarea Lui. Este o urâciune pentru regi să facă răul, căci prin dreptate se consolidează tronul. Vorbirea dreaptă este plăcută regilor și cel ce spune adevărul este iubit. Mânia regelui este mesagerul morții, dar omul înțelept o va calma. Seninătatea feței regelui înseamnă viață și bunăvoința lui este ca un nor de ploaie târzie. Este mai bine să câștigi înțelepciune decât aur și este mai de dorit să obții pricepere decât argint. Calea celor drepți este să se îndepărteze de rău; cine își păzește calea își păzește viața. Mândria merge înaintea distrugerii și un duh arogant merge înaintea căderii. Mai bine să fii smerit în duh printre cei săraci, decât să împarți prada cu cei mândri. Cine este atent la Cuvânt găsește ce este bine și oricine se încrede în Domnul este fericit. Cel cu inima înțeleaptă este numit priceput și dulceața buzelor sporește învățătura. Discernământul este un izvor de viață pentru cei ce îl au, dar disciplinarea nebunilor este o nebunie. Inima celui înțelept îi îndrumă gura cu înțelepciune și pe buzele lui sporește învățătura. Cuvintele plăcute sunt un fagure de miere, dulci pentru suflet și vindecătoare pentru oase. Există o cale ce pare dreaptă înaintea omului, dar la capătul ei se află căile morții. Pofta de mâncare a muncitorului este în folosul său, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. Omul de nimic scoate la suprafață răul și vorbirea lui este ca un foc distrugător. Omul care spune lucruri perverse răspândește discordii și un bârfitor dezbină pe cei mai buni prieteni. Omul violent își amăgește semenul și-l conduce pe o cale care nu este bună. Cel ce închide ochii ca să plănuiască lucruri pervertite, cel ce-și mușcă buzele a și dus la îndeplinire răul. Perii albi sunt o coroană frumoasă; ea se găsește pe calea dreptății. Mai valoros este cel încet la mânie decât cel viteaz și cel care-și stăpânește duhul, decât cel ce cucerește o cetate. Se aruncă sorțul în poală, dar orice decizie este de la Domnul. Mai bine o coajă de pâine uscată, mâncată în liniște, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă. Un slujitor înțelept va stăpâni peste un fiu care aduce rușine și va avea parte de moștenire ca unul dintre frați. Creuzetul este pentru argint, iar cuptorul este pentru aur, dar Cel Ce testează inimile este Domnul. Cel ce face răul ascultă de buzele nelegiuite și cel mincinos dă atenție limbii răutăcioase. Cine îl batjocorește pe sărac Îl disprețuiește pe Creatorul lui; cine se bucură de o nenorocire nu va rămâne nepedepsit. Coroana bătrânilor sunt nepoții, iar gloria copiilor sunt părinții lor. Cuvintele alese nu se potrivesc celui nebun, cu atât mai puțin buzele mincinoase pentru un nobil. Mita este o piatră prețioasă în ochii stăpânilor ei; indiferent de direcția în care se întoarce, ea reușește. Cel ce acoperă o greșeală caută dragostea, dar cel ce o amintește mereu dezbină pe cei mai buni prieteni. O mustrare îl pătrunde mai mult pe cel priceput decât o sută de lovituri pe cel nesăbuit. Cel rău este înclinat doar spre revoltă; un sol fără milă va fi trimis împotriva lui. Mai bine să întâlnești o ursoaică ai cărei pui au fost furați decât un nesăbuit în nebunia lui. Dacă un om întoarce rău pentru bine, nu se va îndepărta răul de casa lui. Începutul unui conflict este ca eliberarea unor ape; părăsește cearta înainte de a se dezlănțui! Cel ce îndreptățește pe cel rău și cel ce condamnă pe cel drept sunt amândoi o urâciune înaintea Domnului. De ce să aibă cel nesăbuit bani în mână ca să cumpere înțelepciunea, de vreme ce nu are minte? Prietenul iubește întotdeauna, iar fratele s-a născut să fie alături în necaz. Omul fără minte dă garanție și girează pentru semenul său. Cine iubește cearta iubește fărădelegea; cine-și face poarta înaltă caută distrugerea. Cel cu inima pervertită nu găsește binele, iar cel cu limba înșelătoare cade în necaz. Cine naște un nesăbuit va avea întristare, iar tatăl celui nebun nu va avea bucurie. O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele. Cel rău acceptă mita pe ascuns, ca să corupă căile judecății. Înțelepciunea este înaintea omului priceput, dar ochii nesăbuitului sunt la capătul pământului. Un fiu nesăbuit aduce întristare tatălui său și amărăciune celei ce l-a născut. Nu este bine să-l pedepsești pe cel drept, nici să lovești pe cei nobili din cauza dreptății lor. Cel ce-și înfrânează cuvintele are cunoștință și cel cu duhul calm este un om priceput. Chiar și un nebun este considerat înțelept dacă tace și priceput dacă își ține gura. Cine se izolează își caută propria plăcere, el se dezlănțuie împotriva oricărei înțelepciuni. Cel nesăbuit nu-și găsește plăcerea în pricepere, ci doar în a face cunoscut ce este în inima lui. Când vine cel rău, vine și disprețul, iar odată cu rușinea, vine și reproșul. Cuvintele gurii unui om sunt ca niște ape adânci; izvorul înțelepciunii este ca un pârâu curgător. Nu este bine să-l favorizezi pe cel rău, sau să-l nedreptățești la judecată pe cel drept. Buzele nesăbuitului aduc ceartă, iar gura lui invită la lovituri. Gura celui nesăbuit îi aduce ruina, iar buzele lui îi sunt o capcană pentru suflet. Cuvintele bârfitorului sunt ca niște prăjituri, alunecă până în cămările pântecului. Cine este leneș în lucrul lui este frate cu cel ce distruge. Numele Domnului este un turn tare; cel drept fuge în el și este protejat la înălțime. Pentru cel bogat, averea este o cetate fortificată, el și-o închipuie ca pe un zid înalt. Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea gloriei. Cine răspunde fără să fi ascultat face o prostie și își atrage rușinea. Duhul omului îl sprijină în boală, dar cine poate ridica un duh zdrobit? O inimă cu discernământ dobândește cunoștință și urechea celor înțelepți caută cunoștință. Un dar deschide uși celui ce îl oferă și-l duce înaintea celor mari. Primul care-și apără cauza pare drept, însă doar până intră semenul său și-l cercetează. Sorțul pune capăt neînțelegerilor și decide între cei puternici. Un frate nedreptățit este mai greu de câștigat decât o cetate fortificată, iar neînțelegerile sunt ca porțile închise ale unei cetăți. Din rodul gurii lui, omul își satură pântecul; din venitul buzelor lui, se satură. Moartea și viața sunt în puterea limbii, iar cei ce o iubesc îi vor mânca roadele. Cel ce-și găsește o soție găsește ce este bine și primește astfel bunăvoință de la Domnul. Săracul vorbește cu rugăminți, dar bogatul răspunde cu asprime. Cine are mulți prieteni poate ajunge la ruină, dar există un amic care ține la tine mai mult decât un frate. Mai mult prețuiește un sărac care trăiește în integritate decât cel cu vorbirea coruptă și nesăbuit. Nu este bine să ai dorință fără cunoaștere, iar cel ce acționează în grabă greșește. Nebunia unui om îi corupe calea, apoi inima lui se înfurie împotriva Domnului. Bogăția aduce mulți prieteni, dar săracul este părăsit de prietenul lui. Martorul mincinos nu va rămâne nepedepsit și cel ce răspândește minciuni nu va scăpa. Mulți imploră bunăvoința unui om generos și toți sunt prieteni cu cel ce dă daruri. Toți frații săracului îl urăsc; cu atât mai mult se depărtează prietenii lui de el! El încearcă să le vorbească, dar ei îl evită. Cine dobândește înțelepciunea își iubește sufletul; cine păstrează priceperea va găsi ce este bine. Martorul mincinos nu va rămâne nepedepsit și cel ce răspândește minciuni va pieri. Luxul nu este potrivit pentru un nesăbuit, cu atât mai puțin un sclav care stăpânește peste prinți. Discernământul unui om îl face încet la mânie și este o onoare pentru el să treacă peste o insultă. Mânia regelui este ca răcnetul unui leu, dar bunăvoința lui este ca roua ierbii. Un fiu nesăbuit este ruina tatălui său, iar o soție cicălitoare este ca picăturile de ploaie care cad continuu. Casa și averea sunt o moștenire de la părinți, dar o soție înțeleaptă este de la Domnul. Lenea te cufundă într-un somn adânc și omul trândav suferă de foame. Cine păzește porunca își păzește viața, dar cine disprețuiește căile Lui va muri. Cine arată bunăvoință față de sărac Îl împrumută pe Domnul, iar El îi va răsplăti binefacerea. Disciplinează-ți fiul cât mai este încă speranță, dar nu dori să-i provoci moartea. Cel furios peste măsură trebuie să-și poarte pedeapsa, căci, dacă-l scapi de ea, va trebui să faci din nou lucrul acesta. Ascultă sfatul și primește îndrumarea, ca să ajungi înțelept la sfârșitul vieții tale. Multe sunt planurile în inima omului, dar hotărârea Domnului este cea care rămâne în picioare. Ceea ce este plăcut la un om este loialitatea lui și este mai bine să fii sărac decât mincinos. Teama de Domnul duce la viață, iar cel ce o are înnoptează sătul, fără să fie vizitat de rău. Leneșul își întinde mâna în vas și n-o mai duce înapoi la gură. Bate-l pe batjocoritor și cel naiv va deveni chibzuit; mustră-l pe cel priceput și va înțelege cunoașterea. Cine își jefuiește tatăl și își alungă mama este un fiu care aduce rușine și dispreț. Fiule, dacă vei înceta să asculți îndrumarea, te vei îndepărta de cuvintele cunoștinței! Un martor de nimic își bate joc de justiție și gura celor răi înghite nelegiuirea. Judecățile sunt pregătite pentru batjocoritori și loviturile pentru spatele nesăbuiților. Vinul este batjocoritor și băutura tare este gălăgioasă; oricine este amețit de ele nu este înțelept. Groaza pe care o insuflă regele este ca răcnetul unui leu; cel care-l înfurie păcătuiește împotriva sa însuși. Este o onoare pentru om să se abțină de la ceartă, dar orice nebun se dezlănțuie. Leneșul nu ară toamna, așa că nu va găsi nimic la seceriș. Sfaturile inimii unui om sunt ca niște ape adânci, dar cel priceput știe să scoată din ele. Mulți oameni își proclamă loialitatea, dar cine poate găsi un om credincios? Cel drept umblă în integritatea lui; ferice de copiii lui! Când regele stă pe tronul de judecată, spulberă orice rău cu privirea lui. Cine poate spune: „Mi-am păstrat inima curată, sunt curat și fără păcat“? Greutățile diferite și măsurile duble sunt ambele o urâciune înaintea Domnului. Chiar și un copil se face cunoscut prin faptele lui, dacă purtarea lui este curată și dreaptă. Cât despre urechea care aude și ochiul care vede, Domnul le-a făcut pe amândouă. Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac. Deschide ochii și te vei sătura de pâine. „Rău! Rău!“, spune cumpărătorul, și, plecând, se laudă. Există aur și o mulțime de rubine, dar buzele care răspândesc cunoștința sunt un giuvaier prețios. Ia-i haina, căci a girat pentru un străin, și ține-o garanție, căci a girat pentru o străină! Pâinea înșelăciunii este dulce omului, dar, după aceea, gura lui va fi plină de pietriș. Planurile sunt stabilite prin consfătuire. Deci, fă războiul prin îndrumări bune! Cel ce umblă cu bârfa dezvăluie un secret; să nu te amesteci cu cel ce-și deschide buzele. Dacă un om își blestemă tatăl sau mama, i se va stinge candela în negura nopții. O moștenire câștigată repede la început nu va fi binecuvântată la sfârșit. Nu spune: „Îi voi întoarce eu acest rău!“. Pune-ți speranța în Domnul, și El te va salva! Greutățile diferite sunt o urâciune înaintea Domnului și talerele înșelătoare nu sunt un lucru bun. Pașii omului sunt îndrumați de Domnul. Cum și-ar putea înțelege omul propria-i cale? Este o capcană pentru om să facă în grabă o promisiune sfântă și abia mai târziu să se gândească la jurămintele făcute. Un rege înțelept îi spulberă pe cei răi și trece cu roata de treierat peste ei. Suflarea omului este o candelă a Domnului, care cercetează adâncurile ființei. Bunătatea și credincioșia îl protejează pe rege și el își consolidează tronul prin bunătate. Gloria tinerilor este puterea lor, iar podoaba bătrânilor este părul alb. Bătăile și vânătăile îndepărtează răul, iar loviturile curăță cămările sufletului. Inima regelui este în mâna Domnului, El o îndrumă ca pe cursul unei ape, oriunde vrea El. Orice cale a omului este dreaptă în ochii lui, dar Cel Ce cântărește inimile este Domnul. A face dreptate și judecată este mai plăcut Domnului decât o jertfă. Ochii trufași și inima arogantă, candela celor răi, acestea sunt păcate. Planurile celui harnic duc la belșug, dar cel pripit ajunge sărac. Obținerea comorilor printr-o limbă mincinoasă este un abur trecător al celor ce caută moartea. Violența celor răi îi spulberă pentru că refuză să facă ce este drept. Calea omului vinovat este întortocheată, dar purtarea celui curat este dreaptă. Mai bine să locuiești într-un colț pe acoperiș, decât într-o casă alături de o soție cicălitoare. Sufletul celui rău dorește răul; semenul lui nu găsește bunăvoință în ochii lui. Când este pedepsit un batjocoritor, naivul devine înțelept; când îl înveți pe cel înțelept, el primește cunoștință. Cel Drept Se uită cu atenție la casa celui rău. El îi aruncă pe cei răi în nenorocire. Celui ce-și acoperă urechile la strigătul săracului nu i se va răspunde nici lui, când va striga. Un dar oferit în secret calmează mânia și o mită dată pe ascuns liniștește cea mai cumplită furie. Este o bucurie pentru cel drept să facă ce este corect, dar pentru cei ce comit nelegiuiri este o groază. Omul care se îndepărtează de calea înțelepciunii se va odihni în adunarea umbrelor. Cine iubește distracția va ajunge sărac și cine iubește vinul și uleiurile nu se va îmbogăți. Cel rău devine preț de răscumpărare pentru cel drept și cel trădător pentru cei integri. Mai bine să locuiești în deșert, decât cu o soție cicălitoare și supărăcioasă. Comori de preț și ulei sunt în casa celui înțelept, dar cel nesăbuit le risipește. Cine urmărește dreptatea și bunătatea găsește viață, dreptate și glorie. Înțeleptul cucerește cetatea celor viteji și doboară fortăreața în care aceștia se încred. Cine își păzește gura și limba, își păzește sufletul de necazuri. „Batjocoritor“ este numele celui mândru și arogant, al celui ce acționează cu aroganța mândriei. Dorința leneșului îl omoară pentru că mâinile lui refuză să lucreze. Toată ziua poftește mai mult, dar cel drept dă și nu ține pentru el. Jertfa celor răi este o urâciune, cu atât mai mult când aceștia o aduc cu intenție rea! Martorul mincinos va pieri, dar un om care ascultă va vorbi pentru totdeauna. Cel rău arată îndrăzneală pe fața lui, dar cel drept își pregătește bine căile. Nu există nici înțelepciune, nici pricepere și nici vreun plan care să reușească împotriva Domnului. Calul este pregătit pentru ziua luptei, dar victoria este a Domnului. Un nume bun este mai de dorit decât mari bogății și bunăvoința face mai mult decât argintul și aurul. Bogatul și săracul au un lucru comun: Domnul i-a creat pe amândoi. Omul chibzuit vede pericolul și se ascunde, dar naivii merg înainte și sunt pedepsiți. Smerenia și teama de Domnul aduc bogăție, onoare și viață. Pe calea celui corupt sunt spini și capcane; cine își păzește sufletul se ține departe de ele. Instruiește-l pe tânăr la începutul căii lui și, când va îmbătrâni, nu se va îndepărta de ea. Bogatul stăpânește peste sărac și cel ce ia cu împrumut este slujitorul celui ce dă cu împrumut. Cine seamănă nedreptate va secera necaz, iar nuiaua mâniei lui va fi distrusă. Omul darnic va fi el însuși binecuvântat pentru că-și împarte pâinea cu cel sărac. Alungă-l pe batjocoritor și cearta va înceta, conflictele și insultele se vor sfârși. Cine iubește curăția inimii și are bunăvoința pe buze va fi prieten cu regele. Ochii Domnului veghează asupra cunoștinței, dar El se opune cuvintelor celui necredincios. Leneșul spune: „Afară este un leu! Voi fi ucis pe străzi!“. Gura femeilor străine este o groapă adâncă; cel pe care este mânios Domnul, va cădea în ea. Nebunia este legată de inima copilului, însă nuiaua disciplinării o va îndepărta de la el. Cel ce îl asuprește pe sărac ca să se îmbogățească și cel ce oferă daruri celui bogat, vor sărăci amândoi. Pleacă-ți urechea, ascultă cuvintele înțelepților și pune în inima ta cunoștința mea. Căci este plăcut când le păstrezi în inima ta și să le ai pe toate pregătite pe buze. Pentru ca încrederea ta să fie în Domnul, îți fac cunoscut astăzi, da, ție! N-am scris eu oare treizeci de maxime pentru tine, maxime cu sfaturi și cunoștință, ca să-ți fac cunoscut adevărul cuvintelor demne de încredere, ca să răspunzi prin cuvinte demne de încredere celor ce te trimit? Nu-l jefui pe sărac pentru că este sărac și nu-l asupri pe cel nevoiaș care stă la poarta cetății, pentru că Domnul le va apăra cauza și-i va jefui pe aceia care-i jefuiesc. Nu te împrieteni cu persoana mânioasă și nu te asocia cu omul furios, ca nu cumva să înveți căile lui și să-ți ajungă astfel o capcană pentru suflet. Să nu fii printre oamenii care oferă garanție sau care girează pentru datorii, căci, dacă nu vei avea cu ce să plătești, până și patul îți va fi luat de sub tine! Nu muta hotarul cel vechi, pe care l-au așezat strămoșii tăi. Vezi un om priceput în lucrarea lui? El va sluji înaintea regilor, nu înaintea oamenilor de rând. Când stai jos să mănânci cu un stăpânitor, fii foarte atent la ce este înaintea ta! Pune-ți un cuțit la gât dacă nu-ți poți stăpâni pofta! Nu pofti delicatesele lui, fiindcă sunt o hrană înșelătoare. Nu te trudi să te îmbogățești; ferește-te să ai o astfel de abilitate! Îți zboară ochii după bogăție? Ea nu va mai fi! Căci sigur îi vor crește aripi și va zbura spre ceruri ca un vultur! Nu mânca pâinea celui zgârcit și nu pofti delicatesele lui, căci el este ca unul care își face socotelile în suflet. „Mănâncă și bea“, îți spune el, dar inima lui nu este cu tine. Vei vărsa bucățica pe care ai mâncat-o și-ți vei irosi cuvintele plăcute. Nu vorbi la urechea unui nesăbuit, căci el va disprețui înțelepciunea cuvintelor tale! Nu muta hotarul cel vechi și nu intra pe terenul orfanilor, căci Răscumpărătorul lor este puternic! El le va apăra cauza împotriva ta. Pleacă-ți inima spre îndrumare, iar urechile la cuvintele cunoștinței! Nu scuti copilul de disciplinare, căci, dacă îl pedepsești cu nuiaua, nu va muri! Dacă îl pedepsești cu nuiaua, îi vei elibera sufletul din Locuința Morților. Fiule, dacă inima ta este înțeleaptă, atunci inima mea se va bucura. Ființa mea se va înveseli când buzele tale vor spune ce este drept. Să nu-i invidieze inima ta pe cei păcătoși, ci să umble în frică de Domnul toată ziua! Cu siguranță există o răsplată viitoare și speranța ta nu va fi tăiată! Ascultă, fiule, și fii înțelept; îndreaptă-ți inima pe cale! Nu fi printre cei care se îmbuibă cu vin, nici printre cei nesătui după carne, căci bețivul și cel nesătul vor sărăci, iar somnolența îi va îmbrăca în zdrențe. Ascultă de tatăl tău, care ți-a dat viață, și nu-ți disprețui mama, când a îmbătrânit. Cumpără adevărul și nu-l vinde; caută înțelepciunea, îndrumarea și priceperea! Tatăl celui drept va avea mari bucurii; cine are un fiu înțelept se bucură de el. Să se bucure tatăl tău și mama ta, să se înveselească cea care te-a născut! Fiule, dă-mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile mele! Căci prostituata este o groapă adâncă și necunoscuta este o fântână îngustă. Ea pândește ca un hoț și îi înmulțește pe cei necredincioși între oameni. Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt certurile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănile fără motiv? Ai cui sunt ochii roșii? Ale celor ce întârzie la vin și care se duc să caute vasul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când este roșu, când spumegă în pahar și când alunecă ușor. Căci la urmă mușcă la fel ca un șarpe și otrăvește ca o viperă. Ochii tăi vor vedea lucruri ciudate, și inima ta va vorbi lucruri pervertite. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării sau ca unul culcat pe vârful unui catarg. „M-au lovit, dar nu m-au rănit! M-au bătut, dar nu simt nimic! Când mă voi trezi, pot găsi altceva de băut?“. Nu-i invidia pe oamenii răi și nu dori să fii cu ei, căci inima lor plăsmuiește violență, iar buzele lor vorbesc despre cum să aducă necaz. Prin înțelepciune este construită o casă și prin pricepere este consolidată; prin cunoștință sunt umplute camerele ei cu tot felul de bogății prețioase și plăcute. Bărbatul înțelept este puternic și un om priceput își mărește puterea. Căci prin îndrumări vei duce războiul și prin mulțimea sfetnicilor ai victorie. Înțelepciunea este prea înaltă pentru un nebun; la poarta cetății, el nu va avea nimic de spus. Pe cel ce plănuiește să facă rău îl vor numi stăpânul conspirațiilor. Planul nesăbuinței este păcat și cel batjocoritor este o urâciune pentru oameni. Dacă te clatini în ziua necazului, mică îți este puterea. Scapă-i pe cei duși la moarte și oprește-i pe cei ce merg la înjunghiere clătinându-se! Dacă spui: „Iată că n-am știut lucrul acesta!“ crezi că nu vede Cel Ce cântărește inimile? Nu va cunoaște Cel Ce veghează asupra vieții tale și nu-i va răsplăti El fiecărui om după fapta lui? Fiule, mănâncă miere căci este bună și mierea din fagure este dulce pentru cerul gurii tale! Să știi, de asemenea, că înțelepciunea este dulce pentru sufletul tău; dacă o găsești, ai un viitor, iar speranța nu-ți va fi năruită. Răule, nu pândi locuința celui drept și nu plănui distrugerea sălașului său, căci cel drept de șapte ori cade și se ridică iarăși, dar cei răi vor fi prăbușiți de nenorocire. Nu te bucura când cade dușmanul tău și să nu ți se înveselească inima când se împiedică, pentru ca nu cumva să vadă Domnul, să nu-i placă și să-Și întoarcă mânia de la el! Nu te tulbura din cauza răufăcătorilor și nu fi invidios pe cei răi, căci cel rău nu are niciun viitor, iar candela celor răi se va stinge! Fiule, teme-te de Domnul și de rege și nu te alătura celor rebeli, căci distrugerea lor va veni pe neașteptate și cine poate ști sfârșitul pe care-l vor aduce cei doi? Și acestea sunt spusele înțelepților. Nu este bine să favorizezi pe nimeni la judecată. Oricine spune celui vinovat: „Tu ești drept!“ va fi blestemat de popoare și detestat de națiuni. Celor ce-l mustră pe omul vinovat le va merge bine și o binecuvântare aleasă va veni peste ei. Cine răspunde prin cuvinte drepte este ca unul care sărută pe buze. Consolidează-ți lucrarea de afară, pregătește-ți terenul și, după aceea, construiește-ți casa! Nu mărturisi fără motiv împotriva semenului tău. Oare îl vei înșela cu buzele tale? Nu spune: „Îi voi face cum mi-a făcut și el mie, îi voi răsplăti după faptele lui!“. Am trecut pe lângă terenul unui leneș și pe lângă via unui om fără minte: iată că era plină de spini, pământul era acoperit cu buruieni, iar zidul de piatră era dărâmat. Când m-am uitat, am cugetat în inima mea; când am văzut, am primit învățătură: să mai dormi puțin, să mai ațipești puțin, să mai încrucișezi puțin mâinile ca să dormi…, și sărăcia vine peste tine ca un hoț, iar lipsa, ca un om înarmat. Și acestea sunt proverbe ale lui Solomon, pe care le-au copiat oamenii lui Ezechia, regele lui Iuda. Este gloria lui Dumnezeu să învăluiască în mister lucrurile și este gloria regelui să le cerceteze. Înălțimea cerurilor, adâncimea pământului și inima regelui sunt de nepătruns. Îndepărtează zgura din argint, și va ieși material pentru argintar! Îndepărtează-l pe cel rău dinaintea regelui, și tronul lui va fi consolidat prin dreptate! Nu te lăuda înaintea regelui și nu cere un loc printre oamenii mari, căci este mai bine să ți se spună: „Urcă aici!“, decât să fii umilit înaintea ochilor unui nobil. Ceea ce au văzut ochii tăi să nu aduci în grabă la judecată! Altfel, ce vei face la urmă, când semenul tău te va face de rușine? Apără-ți cauza împotriva semenului tău, dar nu dezvălui secretul altuia, ca nu cumva cel ce îl aude să te facă de rușine și să ai o reputație pătată, care să nu se mai șteargă. Un cuvânt spus la timpul potrivit se aseamănă cu niște mere de aur într-un coșuleț de argint. Ca un cercel de aur și ca un colier de aur pur, așa este mustrarea înțeleaptă pentru o ureche ascultătoare. Ca răcoarea zăpezii în timpul secerișului, așa este un mesager credincios pentru cei ce-l trimit; el înviorează sufletul stăpânilor lui. Ca norii și ca vântul fără ploaie, așa este omul care se laudă cu darurile pe care nu le-a dat. Prin răbdare poate fi convins un conducător și o vorbă blândă poate zdrobi oase. Când găsești miere, mănâncă doar cât îți trebuie, ca să nu te saturi de ea și s-o vomiți. Pășește rar în casa semenului tău, ca nu cumva să se sature de tine și să te urască. Ca un ciomag, ca o sabie și ca o săgeată ascuțită, așa este omul care depune mărturie mincinoasă împotriva semenului său. Ca un dinte stricat și ca un picior olog, așa este încrederea în cel trădător în ziua necazului. Ca unul care se dezbracă într-o zi rece și ca oțetul turnat pe sodă, așa este cel ce cântă cântări unei inimi în nenorocire. Dacă dușmanul tău este flămând, dă-i să mănânce pâine, iar dacă este însetat, dă-i să bea apă. Căci, făcând așa, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui, iar Domnul îți va răsplăti. Vântul de nord aduce ploaie și limba defăimătoare aduce priviri mânioase. Mai bine să locuiești într-un colț pe acoperiș, decât într-o casă alături de o soție cicălitoare! Ca apa rece pentru sufletul obosit, așa este vestea bună venită dintr-o țară îndepărtată. Ca un izvor noroios și ca o fântână tulbure, așa este cel drept care se clatină în fața celui rău. Nu este bine să mănânci prea multă miere și nici să-ți cauți propria glorie. Ca o cetate spartă și fără ziduri, așa este omul lipsit de stăpânire de sine. Așa cum nu se potrivește zăpada în timpul verii sau ploaia la seceriș, tot astfel nu se potrivește nici gloria pentru un nesăbuit. Așa cum sare vrabia încoace și încolo și cum zboară rândunica, tot astfel nu nimerește nici blestemul neîntemeiat. Biciul este pentru cal, zăbala pentru măgar și nuiaua pentru spatele nesăbuiților. Nu-i răspunde nesăbuitului după nebunia lui, ca nu cumva să fii tu însuți ca el! Răspunde-i nesăbuitului pe măsura nebuniei lui, ca nu cumva să se considere înțelept! Cel care trimite un mesaj printr-un nesăbuit își taie singur picioarele și bea violență. Ca picioarele oloage, care atârnă neputincioase, așa este un proverb în gura unor nesăbuiți. Cum leagă cineva piatra în praștie, așa este onorarea unui om nesăbuit. Ca un tufiș de spini în mâna unui om beat, așa este un proverb în gura nesăbuiților. Ca un arcaș care rănește pe oricine, așa este cel ce angajează un nesăbuit sau un trecător oarecare. Ca un câine care se întoarce la voma lui, așa își repetă și nesăbuitul nebunia. Ai văzut vreun om care se consideră înțelept? Este mai multă speranță pentru un nesăbuit decât pentru el. Leneșul spune: „Este un leu pe drum! Un leu este pe străzi!“. Așa cum se întoarce ușa pe balamalele ei, tot astfel se întoarce și leneșul în patul lui. Leneșul își întinde mâna în vas dar îi este greu s-o ducă înapoi la gură. Leneșul se consideră mai înțelept decât șapte oameni care răspund cu discernământ. Ca un om care prinde un câine de urechi, așa este trecătorul care se amestecă într-o ceartă care nu-l privește. Ca un nebun care aruncă săgeți aprinse și ucigătoare, așa este omul care înșală pe semenul său și spune: „Doar am glumit!“. Când nu mai sunt lemne, focul se stinge și când nu mai este niciun bârfitor, cearta încetează. Cărbunele face jar și lemnul foc, iar omul certăreț stârnește conflicte. Cuvintele bârfitorului sunt ca niște prăjituri, alunecă până în cămările pântecului. Ca poleiala de argint peste un vas de lut, așa sunt buzele prefăcute și o inimă rea. Cel ce urăște se preface cu buzele lui și în inima lui pregătește înșelătoria. Când vorbește cu glas binevoitor, să nu-l crezi, căci șapte urâciuni sunt în inima lui. Ura lui poate fi ascunsă prin ipocrizie, dar răutatea lui va fi descoperită în adunare. Cine sapă o groapă va cădea în ea, iar piatra se va întoarce chiar peste cel ce o rostogolește. Limba mincinoasă îi urăște pe cei răniți de ea și gura lingușitoare aduce ruina. Nu te lăuda cu ziua de mâine, căci nu știi ce poate aduce o zi. Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale! Piatra este grea și nisipul atârnă ca o povară, dar supărarea provocată de un nebun este mai grea decât amândouă. Furia este nemiloasă, mânia este cumplită, dar cine poate sta în fața geloziei? Mai bine o mustrare pe față decât o dragoste ascunsă! Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșie, dar sărutările unui dușman sunt exagerate. Cel sătul calcă în picioare mierea, dar pentru cel flămând chiar și hrana amară este dulce. Ca o pasăre care rătăcește departe de cuibul ei, așa este omul care rătăcește departe de locul lui. Uleiul și parfumul înveselesc inima, iar dulceața cuvintelor unui prieten vine din sfatul sufletului. Nu-ți părăsi prietenul și nici prietenul tatălui tău, și nu intra în casa fratelui tău în ziua necazului tău; mai bine un vecin aproape, decât un frate departe. Fiule, fii înțelept și înveselește-mi inima, căci astfel voi putea răspunde celui ce mă batjocorește! Omul chibzuit vede pericolul și se ascunde, dar naivii merg înainte și sunt pedepsiți. Ia-i haina, căci a girat pentru un străin, și ține-o garanție căci a girat pentru o străină! Binecuvântarea semenului cu glas tare dis-de-dimineață este considerată un blestem. Picăturile de ploaie care cad întruna într-o zi ploioasă și o soție cicălitoare sunt totuna: cine încearcă s-o oprească parcă ar opri vântul și parcă ar apuca uleiul cu mâna dreaptă. Așa cum fierul ascute fierul, tot astfel și omul însuși îl face mai ager pe semenul său. Cine îngrijește de un smochin îi va mânca roadele și cine veghează asupra stăpânului său va fi prețuit. Așa cum în apă fața se reflectă ca față, tot astfel și inima omului îl reflectă pe om. Așa cum Locuința Morților și Locul Nimicirii nu se satură niciodată, nici ochii omului nu se pot sătura. Creuzetul este pentru argint, iar cuptorul este pentru aur, dar un om este testat de lauda pe care o primește. Chiar dacă ai pisa un nebun cu pisălogul în piuă, printre grăunțe, tot nu vei putea îndepărta nebunia de la el. Îngrijește-ți bine turmele și dă atenție cirezilor tale, căci bogăția nu este veșnică și coroana nu rămâne din generație în generație. După ce este îndepărtat fânul, și iarba nouă se arată, iar iarba de pe dealuri este strânsă, mieii vor fi pentru îmbrăcăminte, și țapii pentru plata câmpului. Vei avea destul lapte de capră pentru hrana ta, pentru hrana familiei tale și pentru întreținerea servitoarelor tale. Cel rău fuge, deși nu este urmărit, dar cei drepți sunt încrezători ca un leu. Când este fărădelege în țară, sunt mulți conducători, dar printr-un om priceput și cunoscător, este menținută stabilitatea. Un om sărac care-i asuprește pe cei sărmani este ca o ploaie torențială care aduce lipsă de hrană. Cei ce părăsesc Legea îi laudă pe cei răi, dar cei ce păzesc Legea îi confruntă. Oamenii răi nu înțeleg justiția, dar cei ce-L caută pe Domnul o înțeleg pe deplin. Mai bine un sărac care umblă în integritatea lui, decât un bogat ale cărui căi sunt corupte. Cel ce păzește Legea este un fiu priceput, dar cel ce se însoțește cu oamenii de nimic își face de rușine tatăl. Cine își înmulțește averea prin dobândă peste măsură strânge pentru cel binevoitor față de săraci. Dacă cineva își întoarce urechea ca să nu mai asculte Legea, chiar și rugăciunea lui este privită ca fiind o urâciune. Cine-i conduce pe cei drepți pe o cale rea, va cădea el însuși în propria-i groapă, dar cei integri vor avea o moștenire bună. Omul bogat se consideră înțelept, dar un sărac chibzuit îi cunoaște valoarea. Când triumfă cei drepți este o mare onoare, dar când se ridică cei răi oamenii se ascund. Cine își acoperă fărădelegile nu va progresa, dar oricine le mărturisește și renunță la ele va găsi milă. Ferice de omul care se teme mereu, dar cel ce-și împietrește inima va cădea în nenorocire. Ca un leu care răcnește și ca un urs care atacă, așa este cel rău care stăpânește peste un popor sărac. Conducătorul fără pricepere va fi un mare asupritor, dar cel ce urăște câștigul nedrept va avea multe zile. Un om chinuit de sângele vărsat va fi fugar până la groapă. Nimeni să nu-i ofere sprijin! Cel ce trăiește cu integritate va fi salvat, dar cel ce umblă pe două căi va cădea dintr-odată. Cel ce-și lucrează pământul se va sătura de pâine, dar cel ce umblă după deșertăciuni se va sătura de sărăcie. Un om credincios va fi binecuvântat pe deplin, dar cel ce se grăbește să se îmbogățească nu va rămâne nepedepsit. Nu este bine să favorizezi pe nimeni; omul păcătuiește chiar și pentru o bucată de pâine. Un om zgârcit se grăbește să se îmbogățească, dar nu știe că-l așteaptă sărăcia. Cel ce mustră un om găsește la urmă mai multă bunăvoință, decât cel care are o limbă lingușitoare. Cine își jefuiește tatăl sau mama și zice: „Nu este păcat!“ este prieten cu cel ce distruge. Un om lacom stârnește certuri, dar cel ce se încrede în Domnul va fi împlinit. Cel ce se încrede în inima lui este un nesăbuit, dar cine umblă în înțelepciune va fi salvat. Cel ce dă săracului nu va fi în nevoie, dar cel ce-și ascunde ochii de el va primi multe blesteme. Când se ridică cei răi, oamenii se ascund, dar când pier ei, cei drepți se înmulțesc. Un om care respinge cu încăpățânare mustrările, va fi zdrobit deodată și nu va putea fi vindecat. Când se înmulțesc cei drepți, poporul se bucură, dar când stăpânește cel rău, poporul suspină. Un om care iubește înțelepciunea îl face bucuros pe tatăl său, dar cel ce se însoțește cu prostituatele risipește averea. Un rege dă stabilitate țării prin judecată, dar cel căruia îi plac darurile o distruge. Omul care-și lingușește semenul, întinde un laț picioarelor acestuia. În fărădelegea unui om rău este o capcană, dar cel drept cântă și se bucură. Cel drept cunoaște cauza săracilor, dar cel rău nu înțelege o asemenea știință. Oamenii batjocoritori agită o cetate, dar oamenii înțelepți calmează mânia. Când un om înțelept se judecă cu un nebun, acesta se mânie sau râde, dar pace nu se face. Oamenii setoși de sânge îl urăsc pe cel integru și încearcă să-i omoare pe cei drepți. Cel nesăbuit își arată toată furia, dar cel înțelept o ține sub control. Când un stăpânitor dă atenție minciunilor, toți supușii lui devin răi. Săracul și asupritorul au un lucru comun: Domnul le luminează ochii amândurora. Dacă regele îl judecă pe sărac în conformitate cu adevărul, tronul lui va fi consolidat pentru totdeauna. Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune, dar un copil lăsat în voia lui o face de rușine pe mama lui. Când se înmulțesc cei răi crește fărădelegea, dar cel drept le va vedea prăbușirea. Disciplinează-ți fiul și el îți va da odihnă! El va aduce bucurie sufletului tău. Când nu este nicio descoperire, poporul este fără frâu, dar binecuvântat este cel ce păzește Legea! Un slujitor nu poate fi corectat numai prin cuvinte, căci, deși înțelege, el nu răspunde. Vezi un om ale cărui cuvinte sunt pripite? Este mai multă speranță pentru un nesăbuit decât pentru el. Slujitorul care este răsfățat din copilărie, ajunge la urmă un arogant. Un om mânios stârnește certuri și persoana furioasă comite multe fărădelegi. Omul va fi smerit de mândria lui, dar un duh smerit va dobândi onoare. Cine este complice cu hoțul își urăște viața; deși aude jurământul, el nu spune nimic. Frica de oameni este o capcană, dar cel ce se încrede în Domnul va fi protejat la înălțime. Mulți caută fața stăpânitorului, dar Domnul este Cel Ce face dreptate fiecăruia. Așa cum cel nedrept este o urâciune pentru cei drepți, tot astfel și cel drept pe cale este o urâciune pentru cel rău. Cuvintele lui Agur, fiul lui Iacheh. O rostire. Discursul acestui om pentru Itiel, pentru Itiel și Ucal. „Într-adevăr, sunt mai nătâng decât orice alt om și n-am pricepere de om. N-am învățat înțelepciunea și nu am cunoștința Celui Sfânt. Cine s-a suit în Ceruri și apoi a coborât? Cine a adunat vântul în palmele lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a stabilit toate marginile pământului? Care este numele lui și care este numele fiului său? Spune-mi, dacă știi! Orice cuvânt al lui Dumnezeu este testat, este un scut pentru cei ce se adăpostesc în El. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te mustre și să fii găsit mincinos. Două lucruri Îți cer; nu mă refuza înainte de a muri: depărtează de la mine falsitatea și cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție; dă-mi doar pâinea de care am nevoie, ca nu cumva, în bogăție, să mă lepăd de Tine și să spun: «Cine este Domnul?» sau, în sărăcie fiind, să fur și să fac de rușine Numele Dumnezeului meu. Nu bârfi un slujitor înaintea stăpânului său, ca nu cumva să te blesteme și să fii găsit vinovat! Este o generație care-și blestemă tatăl și nu-și binecuvântează mama. Este o generație curată în ochii ei, dar care totuși nu este spălată de murdăria ei. Este o generație ai cărei ochi sunt trufași și ale cărei pleoape sunt semețe. Este o generație ai cărei dinți sunt niște săbii și ale cărei măsele sunt niște cuțite, ca să-l devoreze pe cel sărac de pe pământ și pe cel nevoiaș dintre oameni. Lipitoarea are două fete: «Dă!» și «Dă!». Trei lucruri sunt nesățioase, chiar patru care nu spun niciodată: «Destul!»: Locuința Morților, pântecul infertil, pământul care nu este niciodată sătul de apă și focul care nu spune niciodată: «Destul!». Ochiul care batjocorește un tată și desconsideră ascultarea de mamă va fi scobit de corbii de lângă pârâu și va fi mâncat de puii de vultur. Trei lucruri sunt prea uimitoare pentru mine, chiar patru pe care nu le înțeleg: calea vulturului pe cer, calea șarpelui pe stâncă, calea corabiei în mijlocul mării și calea unui bărbat la o fecioară. Iată care este calea unei femei care comite adulter: ea mănâncă, se șterge la gură și spune: «N-am făcut nimic rău!». Din cauza a trei lucruri tremură pământul, chiar patru nu le poate îndura: un slujitor care ajunge rege, un nebun care se satură de pâine, o femeie disprețuită care se mărită și o slujitoare care-i ia locul stăpânei sale. Patru ființe sunt neînsemnate pe pământ, dar sunt printre cele mai înțelepte: furnicile nu sunt un popor puternic, și totuși își adună mâncare vara; viezurii de stâncă nu sunt un popor voinic și totuși își fac casa în stânci; lăcustele nu au un rege, și totuși înaintează împreună în roiuri; șopârla, pe care o poți prinde cu mâna, se găsește totuși și în palatele regilor. Trei ființe au un pas impunător și chiar patru merg cu grație: leul, viteazul animalelor, care nu se retrage dinaintea nimănui; cocoșul țanțoș, țapul și regele în fruntea armatei. Dacă ai făcut pe nebunul, lăudându-te pe tine însuți, sau dacă ai plănuit ceva rău, pune-ți mâna la gură! Căci așa cum baterea laptelui produce smântână, iar lovirea nasului provoacă sângerare, tot așa și provocarea mâniei aduce certuri“. Cuvintele regelui Lemuel. Învățătura pe care i-a încredințat-o mama lui: „Ce să-ți spun, fiule? Ce să-ți spun, fiul pântecului meu? Ce să-ți spun, fiul jurămintelor mele? Nu-ți da vlaga ta femeilor și nici dezmierdările tale celor ce distrug regii. Lemuel, nu se cuvine regilor, nu se cuvine regilor să bea vin, nici conducătorilor să dorească băuturi tari, ca nu cumva, bând, să uite hotărârile legii și să încalce drepturile tuturor celor asupriți. Dați băuturi tari celui ce piere și vin celui ce are viața amară, ca să bea, să-și uite sărăcia și să nu-și mai aducă aminte de necazul lui. Deschide-ți gura în sprijinul celui mut, în apărarea drepturilor tuturor celor neajutorați. Deschide-ți gura, judecă cu dreptate, și apără drepturile celui sărac și nevoiaș. Cine poate găsi o femeie cinstită? Valoarea ei este de departe mai mare decât a rubinelor. Inima soțului ei se încrede în ea și nu-i va lipsi câștigul. Ea îi face bine, nu rău, în toate zilele vieții ei. Ea caută lână și in și lucrează cu plăcere, cu mâinile ei. Ea este ca o corabie comercială, de departe își aduce hrana. Ea se scoală când este încă întuneric, dă hrană celor din casa sa, și împarte sarcini servitoarelor sale. Ea se gândește la un teren și îl cumpără, din venitul câștigat plantează o vie. Ea se pregătește de lucru cu putere și își întărește brațele. Ea simte că afacerea îi merge bine și candela ei nu se stinge noaptea. Pune mâna pe furca de tors și prinde fusul cu degetele ei. Ea își deschide palma pentru cel sărac și își întinde mâinile către cel nevoiaș. Când ninge, ea nu se teme pentru familia ei, pentru că toată familia ei este îmbrăcată în haine stacojii. Ea își face așternuturi, are haine de in subțire și purpură. Soțul ei este respectat la porțile cetății, când stă printre bătrânii țării. Ea face haine de lână și le vinde, și oferă curele negustorilor. Puterea și cinstea sunt îmbrăcămintea ei și râde de ziua de mâine. Ea își deschide gura cu înțelepciune, iar pe limba ei sunt învățături plăcute. Ea veghează asupra căilor familiei sale și nu mănâncă pâinea lenevirii. Fiii ei se ridică și o numesc binecuvântată; soțul ei o laudă și el: «Multe femei fac lucruri nobile, dar tu le întreci pe toate!». Farmecul este înșelător și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. Apreciați-o pentru rodul muncii ei, iar faptele ei s-o laude la porțile cetății!“. Cuvintele oratorului, fiul lui David, rege la Ierusalim. O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul. O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune! Ce câștig are omul din toată munca grea pe care o depune sub soare? O generație trece și apoi altă generație vine, dar pământul rămâne mereu în picioare. Soarele răsare și apune, grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iarăși. Vântul se îndreaptă spre sud și apoi se întoarce spre nord. Vântul umblă de jur împrejur, rotindu-se, și revine mereu la traiectoria sa. Toate râurile curg spre mare, fără să o umple însă; râurile se întorc de unde au plecat, doar ca să pornească iarăși de acolo. Toate lucrurile sunt obositoare, cum nu se poate spune, dar ochiul nu se satură să privească, așa cum nici urechea nu se satură să asculte. Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face. Nu este nimic nou sub soare! Este vreun lucru despre care cineva poate zice: „Vezi lucrul acesta? Este nou!“? Totuși, el exista demult, încă din veacurile dinaintea noastră. Nu a rămas nicio amintire despre oamenii de demult, tot așa cum nici cei ce vor urma nu vor mai fi păstrați în amintirea celor ce vor veni după ei. Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. Mi-am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce se face sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu a dat-o fiilor omului ca să se ocupe cu ea. Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt. Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat, iar ce lipsește nu poate fi numărat. I-am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi-am mărit și mi-am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință“. Mi-am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi-am dat seama că și aceasta este goană după vânt. Căci unde este multă înțelepciune, este și multă supărare și cu cât este mai multă cunoștință, cu atât este mai multă mâhnire. Am zis atunci inimii mele: „Voi încerca veselia, să văd dacă este bună!“, dar iată că și aceasta este deșertăciune. Am zis despre râs: „Este o nebunie!“, iar despre veselie am zis: „Ce folos are?“. Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor. Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case și mi-am plantat vii, mi-am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea de pomi care au răsărit. Mi-am cumpărat sclavi și sclave și am avut fii de sclavi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. Mi-am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi-am adus cântăreți și cântărețe și, delectarea fiilor omului, mai multe soții. M-am îmbogățit și mi-am mărit averea mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi-am păstrat și înțelepciunea. Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii și nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie, căci inima mea s-a bucurat de toată munca mea cea grea și aceasta mi-a fost partea din toate eforturile mele. Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele și la tot efortul cu care le făcusem, am înțeles că totul este deșertăciune și goană după vânt și că nu există niciun câștig sub soare. Am cântărit apoi înțelepciunea, nebunia și prostia. Ce poate să facă omul care vine după împărat, dacă nu tocmai ceea ce s-a făcut și mai înainte? Am înțeles că înțelepciunea este mai folositoare decât nebunia, tot așa cum lumina este mai folositoare decât întunericul. Cel înțelept are discernământ, dar nesăbuitul umblă în întuneric. Am înțeles însă că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă. Atunci am zis în inima mea: „Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului, atunci pentru ce am fost eu foarte înțelept?“. Și am zis în inima mea: „Și aceasta este deșertăciune!“. Căci o amintire veșnică nu va rămâne nici în urma înțeleptului, nici a nesăbuitului. În zilele care vin totul este deja dat uitării. La fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și nesăbuitul. Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt. Mi-am urât toată munca grea pe care am depus-o sub soare, al cărui rod îl las omului care vine după mine. Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire tot rodul muncii mele pe care am depus-o cu înțelepciune sub soare… Și aceasta este deșertăciune. M-am gândit până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza muncii grele pe care am depus-o sub soare, căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare, ca apoi să-și lase averea unui om care n-a muncit pentru ea. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău. Căci ce folos are omul din toată munca lui și din tot efortul pe care sufletul lui l-a depus sub soare? Într-adevăr, toate zilele vieții lui sunt pline de necazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune. Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să-și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El? Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, ca să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt! Pentru toate există o vreme și orice lucru de sub ceruri își are timpul său: un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri; un timp pentru a planta și un timp pentru a smulge; un timp pentru a ucide și un timp pentru a vindeca; un timp pentru a dărâma și un timp pentru a construi; un timp pentru a plânge și un timp pentru a râde; un timp pentru a jeli și un timp pentru a dansa; un timp pentru a arunca cu pietre și un timp pentru a strânge pietre; un timp pentru a îmbrățișa și un timp pentru a fi departe de îmbrățișări; un timp pentru a căuta și un timp pentru a pierde; un timp pentru a păstra și un timp pentru a arunca; un timp pentru a rupe și un timp pentru a coase; un timp pentru a tăcea și un timp pentru a vorbi; un timp pentru a iubi și un timp pentru a urî; un timp pentru război și un timp pentru pace. Ce câștig are lucrătorul din toată munca lui cea grea? Am văzut munca pe care Dumnezeu o dă fiilor omului ca să fie ocupați cu ea. El a făcut toate lucrurile bune la timpul lor, a pus chiar și veșnicia în inimile lor, dar omul nu poate înțelege lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu de la început până la sfârșit. Înțeleg că, pentru oameni, nu este nimic mai bun decât să se bucure și să facă ce este bine în viață. În plus, faptul că cineva poate mânca, poate bea și poate duce o viață bună, în timpul întregii lui munci, este un dar de la Dumnezeu. Înțeleg că tot ceea ce face Dumnezeu durează veșnic; la aceasta nimic nu se adaugă și nimic nu se scade. Dumnezeu procedează astfel pentru ca oamenii să se teamă de El. Ceea ce este, există de mult timp, ceea ce va fi, a existat deja demult, iar Dumnezeu va aduce înapoi ceea ce a trecut. Am mai văzut ceva sub soare: Pe locul judecății, acolo era răutatea și pe locul dreptății, acolo era răutatea. Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu îl va judeca atât pe cel drept, cât și pe cel nedrept, căci a stabilit un timp pentru orice lucru și pentru orice faptă“. Apoi am zis în inima mea: „În privința fiilor oamenilor, Dumnezeu îi încearcă, pentru ca ei să vadă că sunt precum animalele“. Căci soarta fiilor omului și soarta animalului este o singură soartă: cum este moartea unuia, așa este și moartea celuilalt. Cu toții au o singură suflare; omul nu are niciun avantaj față de animal. Totul este deșertăciune. Toți merg în același loc, toți au fost făcuți din țărână și toți se întorc în țărână. Cine poate ști dacă sufletul omului merge sus, iar dacă sufletul animalelor coboară în pământ? Am înțeles, deci, că nu există un alt lucru bun de care să se bucure omul, în afară de munca lui, căci aceasta este partea lui, și cine îl poate face să vadă ce va urma după el? M-am uitat apoi și am văzut toate asupririle care se comit sub soare. Și iată că lacrimile celor asupriți nu aveau alinare; puterea era de partea asupritorilor lor și nu exista scăpare pentru cei persecutați. Atunci i-am felicitat pe cei morți, care au murit deja, mai mult decât pe cei vii, care sunt încă în viață. Dar mai fericit decât cei morți sau cei vii, este cel care nu s-a născut încă, cel ce nu a văzut încă faptele rele care sunt făcute sub soare. Am văzut că orice muncă grea și orice abilitate la lucru pornește de la invidia dintre un om și semenul său, iar aceasta este deșertăciune și goană după vânt. Nesăbuitul își încrucișează mâinile și își mănâncă propria carne. Mai bine o mână plină de odihnă, decât amândoi pumnii plini de efort și goană după vânt! Am mai văzut o deșertăciune sub soare: există câte un om singur, care nu are pereche alături și nu are nici fiu, nici frate. Totuși, toată munca lui nu are sfârșit, iar ochii lui nu se satură de bogăție. „Pentru cine muncesc din greu și-mi lipsesc sufletul de fericire?“ Și aceasta este o deșertăciune și un lucru rău. Mai bine doi decât unul, pentru că doi obțin o plată mai bună pentru munca lor. Căci, dacă vor cădea, unul dintre ei îl va ridica pe prietenul său. Dar vai de cel care cade și nu există altul care să-l ridice! Tot astfel, dacă doi merg la culcare împreună, se încălzesc unul pe altul, dar dacă cineva este singur, cum se va încălzi? Tot astfel, dacă pe unul singur îl atacă cineva, doi pot să i se împotrivească, iar funia împletită în trei nu este ruptă ușor. Mai bine tânăr sărac, dar înțelept, decât rege bătrân și nesăbuit, care niciodată nu se lasă îndrumat, căci cel dintâi poate ajunge la domnie direct din închisoare, chiar să se fi născut sărac în regatul celui din urmă. Am văzut cum toți cei vii, care umblă sub soare, l-au urmat pe tânărul care este al doilea după rege, cel care va domni după acesta. Tot poporul și toți cei înaintea cărora mergea el erau foarte mulți. Totuși, cei de după el nu se vor mai bucura de acest tânăr. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt. Păzește-ți piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu și apropie-te mai bine să asculți, decât să aduci jertfa nesăbuiților, căci ei nu știu că fac un rău. Nu te grăbi să-ți deschizi gura și inima ta să nu se pripească să rostească ceva înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în Ceruri, iar tu ești pe pământ; de aceea cuvintele tale să fie cumpănite. Căci, așa cum un vis se naște din mulțimea preocupărilor, tot astfel jurământul unui nesăbuit se vede din mulțimea cuvintelor. Când faci un jurământ înaintea lui Dumnezeu, să nu întârzii să-l împlinești, căci Lui nu-I plac nesăbuiții. Așadar, împlinește-ți jurământul! Este mai bine să nu faci jurăminte, decât să faci jurăminte și să nu le împlinești. Nu lăsa gura să-ți ducă trupul în păcat, așa încât să-i zici mesagerului: „A fost o greșeală!“. De ce să Se mânie Dumnezeu din cauza glasului tău și să nimicească lucrarea mâinilor tale? Așa cum este deșertăciune în mulțimea viselor, tot așa este și în mulțimea cuvintelor. Așadar, teme-te de Dumnezeu! Când vezi că, într-o provincie, săracul este asuprit, iar dreptatea și omul drept sunt persecutați, să nu te miri de lucrurile acestea, căci un dregător veghează peste un alt dregător, iar peste amândoi veghează alții și mai mari. De folos pentru o țară, în orice privință, este un rege care încurajează cultivarea pământului. Cel ce iubește argintul nu se satură de argint, iar cine iubește bogăția nu are niciun câștig. Și aceasta este o deșertăciune! Când se înmulțește averea, se înmulțesc și cei ce o mănâncă. Și ce câștig mai are stăpânul ei, decât doar că o vede cu ochii lui? Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat puțin, fie că a mâncat mult, însă bogatului, îndestularea nu-i oferă liniștea necesară pentru odihnă. Există un rău tulburător pe care l-am văzut sub soare: bogăție păstrată pentru stăpânul ei, dar spre răul său, și bogăție pierdută printr-o afacere nereușită. Astfel, fiul care i s-a născut nu mai rămâne cu nimic în mâini. Gol a ieșit din pântecul mamei sale și tot așa s-a și întors, plecând precum a venit. Nimic nu a luat din rodul muncii lui, din tot ce-i aparținuse. Și acest lucru este un mare rău: întocmai cum vine omul, așa și pleacă, și ce câștig are omul din aceasta? A muncit din greu degeaba! Toată viața lui a mâncat pe întuneric, cu multă tulburare, cu suferință și cu mânie. Iată ce am văzut eu că este bine și frumos: ca omul să mănânce, să bea și să guste fericirea în timpul întregii lui munci depuse sub soare, în puținele zile ale vieții sale, pe care i le-a dat Dumnezeu, căci aceasta este partea sa. De asemenea, orice om, căruia Dumnezeu i-a dat bogăție și averi și căruia i-a dat dreptul să mănânce din ele, să-și ia partea ce i se cuvine din ele și să se bucure de munca lui; acesta este un dar de la Dumnezeu. Căci el nu se gândește prea mult la cât de scurtă îi este viața, fiindcă Dumnezeu îl ține ocupat cu bucuria inimii lui. Există un rău pe care l-am văzut sub soare, un mare rău pentru fiii oamenilor. Dumnezeu îi dă unui om bogăție, averi și glorie, așa încât nu-i lipsește nimic din ceea ce-și dorește, însă Dumnezeu nu-i dă dreptul să se bucure de ele, ci dă acest drept unui străin. Aceasta este o deșertăciune și un rău tulburător! Dacă unui om i s-ar naște o sută de copii și el ar trăi mulți ani, iar zilele anilor lui i s-ar înmulți, dar sufletul lui nu s-ar sătura de fericire și n-ar avea parte nici măcar de înmormântare, eu zic că îi este mai bine unui avorton, decât îi este lui. Căci aceasta vine în zadar și pleacă în întuneric, iar numele îi rămâne acoperit în întuneric. Deși n-a văzut și n-a cunoscut soarele, totuși, este mai multă liniște pentru aceasta, decât pentru celălalt, chiar dacă celălalt ar fi trăit de două ori o mie de ani, dar fără să fi văzut fericirea. Oare nu merg toate într-un singur loc? Toată munca omului este pentru a se hrăni; totuși, pofta lui rămâne neîmplinită. Căci ce avantaj are înțeleptul față de cel nesăbuit? Ce avantaj are săracul, știind cum să se poarte înaintea celor vii? Mai bine ce vezi cu ochii, decât să umbli după pofte. Dar și aceasta este deșertăciune și goană după vânt. Ceea ce există de mult timp și-a primit deja numele și ceea ce este un om se știe deja; el nu se poate judeca cu Cel Ce este mai tare decât el. Cu cât sunt mai numeroase cuvintele, cu atât este mai mare deșertăciunea! Și ce folos are omul din aceasta? Cine știe ce este bine cu adevărat pentru om în scurta lui viață, în zilele vieții lui deșarte, pe care le petrece ca o umbră? Cine îi poate spune omului ce va fi după el sub soare? Mai mult prețuiește un nume bun decât uleiul bun și ziua morții decât ziua nașterii. Mai bine să mergi într-o casă de jale decât să mergi într-o casă a ospățului, căci acesta este sfârșitul oricărui om și cine trăiește, cugetă în inima lui la lucrul acesta. Mai bună este tristețea decât râsul, căci, prin întristarea feței, inima se face mai bună. Inima înțelepților este în casa bocetului, dar inima nesăbuiților este în casa petrecerii. Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului decât să auzi cântecul nesăbuiților. Căci, așa cum se aude trosnetul spinilor sub oală, tot așa este și râsul nesăbuitului! Și aceasta este o deșertăciune! Cu siguranță asuprirea îl înnebunește pe înțelept, iar mita corupe inima. Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui și mai bună este răbdarea decât mândria. Nu te grăbi să te mânii în duhul tău, căci mânia locuiește în sânul nesăbuiților. Să nu zici: „De ce au fost zilele dintâi mai bune decât acestea?“, căci nu din înțelepciune întrebi astfel! Înțelepciunea este bună, tot așa cum și moștenirea este bună și de folos celor ce văd soarele. Căci înțelepciunea este un adăpost, așa cum și argintul este un adăpost, iar câștigul cunoașterii înțelepciunii este că își ține în viață stăpânii. Caută să înțelegi lucrarea lui Dumnezeu: cine poate îndrepta ceea ce El a îndoit? În ziua cea bună, fii fericit! În ziua cea rea, cugetă: Dumnezeu a făcut-o și pe una și pe cealaltă, astfel încât omul să nu poată afla nimic despre ce va fi după el. Am văzut tot felul de lucruri în timpul vieții mele deșarte: un om drept pierind în dreptatea lui, iar altul nedrept continuându-și viața în nedreptatea lui. Nu fi prea drept și nu te arăta nici prea înțelept! De ce să te distrugi singur? Însă nu fi nici foarte rău și nu fi nici nesăbuit! De ce să mori înainte de vreme? Este bine să apuci acest sfat, iar pe celălalt să nu-l lași din mână, căci cine se teme de Dumnezeu va ieși cu bine din toate acestea. Înțelepciunea dă mai multă putere înțeleptului decât ar da zece conducători unei cetăți. Fiindcă nu există pe pământ niciun om drept care să facă numai binele și să nu păcătuiască niciodată. În plus, să nu fii atent la toate cuvintele care se spun, ca nu cumva să-l auzi pe slujitorul tău blestemându-te! Tu știi în inima ta că, de mai multe ori, chiar tu însuți i-ai blestemat pe alții. Toate acestea le-am cercetat cu înțelepciune și mi-am zis: „Mă voi înțelepți“; dar înțelepciunea s-a îndepărtat de mine. Orice ar fi ea, este departe și adâncă, da, adâncă. Cine o va găsi? Mi-am îndreptat inima să cunosc, să cercetez și să caut înțelepciunea și sensul lucrurilor și să înțeleg stupiditatea răutății și nebunia nesăbuinței. Și am descoperit că mai amară decât moartea, este femeia care este o capcană, a cărei inimă este un laț și ale cărei mâini sunt niște lanțuri. Cel plăcut înaintea lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea. Privește! Am descoperit aceasta, zice oratorul, când cercetam lucrurile unul câte unul, ca să le găsesc sensul pe care sufletul meu îl tot căuta, dar nu-l găsea: dintr-o mie, am găsit un bărbat drept, însă n-am găsit o femeie dreaptă între toți aceștia. Privește! Am descoperit un singur lucru: că Dumnezeu l-a făcut pe om drept, dar el umblă cu multe șiretlicuri. Cine este ca înțeleptul? Cine cunoaște interpretarea lucrurilor? Înțelepciunea dă strălucire feței omului și-i schimbă asprimea feței. Păzește porunca regelui, îți zic, din cauza jurământului încheiat cu Dumnezeu. Nu te grăbi să pleci dinaintea lui și nu încerca să susții un lucru rău, căci el face tot ce-i place. De vreme ce cuvântul regelui are autoritate, cine îi poate spune: „Ce faci?“. Pe cel ce-i păzește porunca nu-l va atinge niciun rău, iar inima înțeleptului cunoaște vremea potrivită și judecata, căci pentru fiecare lucru există un timp și o judecată, deși nenorocirea omului este mare peste el. Într-adevăr, el nu știe ce se va întâmpla, căci cine îi va spune cum va fi? Așa cum niciun om nu are stăpânire asupra vântului, ca să-l oprească, tot astfel nimeni nu are putere asupra zilei morții. Nimeni nu este scutit de la război și răutatea nu-și poate salva stăpânii. Am văzut toate acestea și mi-am îndreptat inima spre orice lucrare care este înfăptuită sub soare. Există un timp când un om are autoritate asupra altui om și-i poate face rău. Apoi i-am văzut pe cei răi îngropați. Ei obișnuiau să vină și să plece de la Sfântul Lăcaș, fiind apoi lăudați în cetatea în care făceau astfel. Și aceasta este o deșertăciune! Când sentința împotriva faptei rele nu este dusă la îndeplinire repede, inima fiilor oamenilor se umple de planuri ca să facă rău. Chiar dacă celui păcătos, deși face rău însutit, i se lungește viața, eu știu însă că celui ce se teme de Dumnezeu, celui ce stă temător înaintea Sa, îi va fi bine. Totuși, cel rău nu este fericit și nu-și va lungi viața, fiind precum umbra, pentru că nu se teme de Dumnezeu. Există o deșertăciune care are loc pe pământ, și anume: sunt oameni drepți peste care vine ceea ce merită cei răi și sunt oameni nedrepți peste care vine ceea ce merită cei drepți. Prin urmare, mi-am zis că și aceasta este o deșertăciune. Atunci am lăudat veselia, căci nu este nimic mai plăcut omului sub soare decât să mănânce, să bea și să se bucure. Această bucurie îl va însoți, în timpul muncii lui, în toate zilele vieții sale, pe care le-a primit de la Dumnezeu sub soare. Mi-am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să mă uit la munca făcută pe pământ; căci omul nu vede somn cu ochii lui nici ziua, nici noaptea. Și am văzut toată lucrarea lui Dumnezeu; într-adevăr, omul nu poate să cuprindă lucrarea care este înfăptuită sub soare. Oricât se străduiește omul să caute, tot nu va găsi; și chiar dacă înțeleptul spune că a ajuns să cunoască, el tot nu poate să găsească. Da, mi-am îndemnat inima să înțeleagă toate aceste lucruri, am cercetat toate aceste lucruri și am înțeles că oamenii drepți, oamenii înțelepți și lucrările lor se află în mâna lui Dumnezeu, chiar dacă omul nu știe dacă îl așteaptă dragoste sau ură. Tot ce-l așteaptă în viitor îi este necunoscut. Pe toți îi așteaptă o singură soartă: pe cel drept ca și pe cel rău, pe cel bun și curat ca și pe cel necurat, pe cel ce aduce jertfe ca și pe cel ce nu aduce jertfe, pe cel bun ca și pe cel păcătos, pe cel ce jură ca și pe cel ce se teme să facă un jurământ. Acesta este un rău în tot ce se face sub soare, și anume că toți au aceeași soartă. Mai mult, inima fiilor omului este plină de rău. Este atâta nebunie în inima lor în timpul vieții lor; apoi se duc la cei morți. Dar pentru cine se află printre toți cei vii, mai există speranță, căci mai bine un câine viu, decât un leu mort. Cei vii știu cel puțin că vor muri, însă cei morți nu mai știu nimic. Nu mai au parte de nicio plată. Până și amintirea le este dată uitării, la fel cum și dragostea lor, ura lor și gelozia lor au pierit demult. Ei nu vor mai avea parte niciodată de nimic din tot ceea ce se face sub soare. Mănâncă-ți cu bucurie pâinea și bea-ți cu inimă veselă vinul, căci demult ți-a acceptat Dumnezeu lucrările. Hainele să-ți fie albe întotdeauna, iar uleiul să nu-ți lipsească de pe cap. Petrece-ți viața împreună cu soția pe care o iubești, în toate zilele vieții tale deșarte pe care El ți le-a dat sub soare, în toate zilele tale deșarte, căci aceasta este partea ta în viață, aceasta-ți este partea din toată munca grea pe care o depui sub soare. Tot ceea ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta, căci lucrare, chibzuință, cunoștință și înțelepciune nu există în Locuința Morților, acolo unde vei merge și tu, de altfel. Apoi m-am întors și am văzut că, sub soare, nu cei sprinteni câștigă alergarea și nu cei viteji câștigă războiul; nu cei înțelepți câștigă pâinea, nu cei iscusiți câștigă bogății și nu cei cunoscători au parte de bunăvoință, ci toate țin de vreme și de împrejurări. Omul nu-și cunoaște nici măcar ceasul morții: la fel cum sunt prinși peștii în nada înșelătoare și precum sunt prinse păsările în laț, tot așa sunt trași în capcană și fiii oamenilor, atunci când vremea nenorocirii cade peste ei pe neașteptate. Iată ce lucru înțelept am văzut sub soare și mi s-a părut de mare preț. Era odată o cetate mică și cu puțini oameni în ea. Împotriva ei a venit un rege puternic, care a înconjurat-o și a ridicat împotriva ei mari întărituri. În ea s-a aflat însă un înțelept sărac, care a scăpat cetatea prin înțelepciunea lui. Dar nimeni nu și-a mai adus aminte apoi de săracul acela. Prin urmare, mi-am zis: înțelepciunea este mai bună decât puterea, dar înțelepciunea săracului este disprețuită, iar cuvintele lui nu sunt ascultate. Mai bine să asculți cuvintele liniștite ale înțelepților decât strigătul celui ce stăpânește printre nesăbuiți! Mai bună este înțelepciunea decât armele, dar un singur păcătos distruge mult bine! Așa cum muștele moarte strică și fermentează uleiul negustorului, tot astfel și puțină nebunie copleșește înțelepciunea și onoarea. Inima înțeleptului îl conduce drept, dar inima nesăbuitului îl rătăcește. Prostul umblă fără minte pe cale și se laudă tuturor cu prostia lui. Dacă stăpânitorul se mânie pe tine, nu-ți pierde cumpătul, căci calmul te păzește de mari păcate. Există un rău pe care l-am văzut sub soare, ca o greșeală care vine din partea stăpânitorului: prostia este așezată în multe locuri înalte, iar cei bogați stau într-un loc de jos. Am văzut sclavi călare pe cai și prinți mergând pe jos ca niște sclavi. Cel ce sapă o groapă va cădea în ea, iar pe cel ce pătrunde printr-un zid îl va mușca un șarpe. Cine sfărâmă pietre este rănit de ele și cine crapă lemne se află în pericol din cauza lor. Dacă fierul securii este tocit și omul nu-i ascute lama, trebuie să-ți intensifici eforturile, dar înțelepciunea îl ajută pe om să reușească. Dacă șarpele mușcă, fără să fie descântat, stăpânul lui nu are niciun câștig. Cuvintele gurii celui înțelept sunt plăcute, dar cel nesăbuit se face de rușine prin vorbirea sa. Primele cuvinte ale gurii lui sunt prostești, iar sfârșitul vorbirii lui este nebunie răutăcioasă. Și totuși, prostul spune o mulțime de vorbe. Omul nu știe ce se va întâmpla; cine îi poate spune ce va fi după el? Eforturile proștilor îl obosesc pe cel ce nu cunoaște drumul spre cetate. Vai de tine, țară, al cărei rege este un copil și ai cărei prinți chefuiesc dimineața! Ferice de tine, țară, al cărei rege este de viță nobilă și ai cărei prinți dau ospețe la vremea potrivită, ca să se întărească și nu să se îmbete! Din cauza leneviei se lasă grinda, iar, când mâinile sunt leneșe, plouă în casă. Ospățul se face pentru veselie și vinul înveselește viața, dar argintul răspunde la toate. Nu-l blestema pe rege nici chiar în mintea ta, nu-l blestema pe cel înstărit nici chiar în dormitorul tău, căci s-ar putea ca pasărea cerului să-ți ducă vorba și un sol înaripat să-ți dea pe față spusele. Aruncă-ți pâinea pe ape, căci după multe zile o vei găsi iarăși; împarte-o în șapte sau chiar în opt, căci nu știi ce rău va veni pe pământ. Când norii sunt plini de apă, atunci ei o varsă pe pământ; când un copac cade spre sud sau spre nord, în locul în care cade, acolo rămâne. Cine se uită după vânt nu mai seamănă, iar cine se uită după nori nu mai seceră. Așa cum nu știi calea vântului și nici cum se formează oasele în pântecul femeii însărcinate, tot astfel nu cunoști nici lucrarea lui Dumnezeu, Cel Care le face pe toate. Seamănă sămânță dimineața, iar seara nu-ți odihni mâna de la semănat, fiindcă nu știi care sămânță va răsări, aceasta sau cealaltă, și nici dacă amândouă vor fi la fel de bune. Lumina este plăcută și este bine pentru ochi să vadă soarele. Dacă un om trăiește mulți ani, să se bucure de toți aceștia, dar să se gândească și la zilele de întuneric, căci vor fi multe, pentru că tot ce urmează să vină este deșertăciune. Bucură-te, tinere, în tinerețea ta, și înveselește-ți inima cât ești tânăr! Umblă pe căile dorite de inima ta și plăcute ochilor tăi, dar să știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată! Îndepărtează orice supărare din inima ta, alungă răul din trupul tău, căci tinerețea și zorile vieții sunt deșarte. Adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei“; până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele și până nu se întorc norii după ploaie. În zilele acelea încep să tremure paznicii casei, iar oamenii viguroși se încovoaie; cei ce macină se opresc, fiindcă s-au împuținat, iar cei ce se uită pe ferestre se întunecă; cele două uși care dau în stradă se închid, iar sunetul morii scade. Atunci, cineva se va trezi la ciripitul păsării, dar glasul tuturor cântărețelor se va auzi înăbușit; se vor teme de înălțime, iar pe drum vor fi temeri. Adu-ți aminte de Creatorul tău, până nu înflorește migdalul, până nu se târăște lăcusta și până nu se strică fructul caperului, căci fiecare merge spre casa cea veșnică, iar cei ce jelesc cutreieră pe stradă; până nu se rupe funia de argint și până nu se sparge vasul de aur; până nu se sfărâmă ulciorul la izvor și până nu este zdrobită roata de la fântână; până nu se întoarce țărâna în pământ, de unde a fost luată, și până când suflarea nu se întoarce la Dumnezeu, Cel Care a dat-o. O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul. Totul este deșertăciune! Pe lângă faptul că oratorul a fost un înțelept, el a învățat și cunoștința pe popor, culegând, cercetând și aranjând numeroase proverbe. Oratorul a căutat să găsească cuvinte plăcute și să scrie drept cuvintele adevărului. Cuvintele înțelepților sunt ca niște țepușe, iar colecțiile de proverbe sunt ca niște cuie bătute, date de un singur păstor. Dincolo de toate acestea, fiule, ai grijă: să scrii multe cărți este o activitate fără sfârșit și prea mult studiu este obositor pentru trup. Concluzia la tot ce-ai auzit este aceasta: teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui, căci aceasta este datoria fiecărui om. Fiindcă Dumnezeu va aduce la judecată fiecare lucrare, tot ce este ascuns, fie bine, fie rău. Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomon. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci iubirea ta este mai plăcută decât vinul. Mirosul uleiurilor tale este unul plăcut, iar numele tău este ca uleiul care se revarsă. De aceea te iubesc pe tine fecioarele! Trage-mă după tine! Să fugim împreună! Fie ca regele să mă ducă în camerele lui. Ne vom veseli și ne vom bucura de tine; îți vom lăuda iubirea mai mult decât vinul. Tu meriți să fii iubit. Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fete ale Ierusalimului, asemenea corturilor din Chedar, asemenea draperiilor lui Solomon. Nu vă mirați că sunt neagră, fiindcă m-a ars soarele. Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine și m-au pus să păzesc viile; însă via mea nu am păzit-o. Spune-mi, iubitul sufletului meu, unde îți paști turma și unde te odihnești la amiază? De ce să fiu ca una care umblă acoperită, pe la turmele prietenilor tăi? Dacă nu știi, tu, cea mai frumoasă dintre femei, atunci mergi pe urmele lăsate de turmă și paște-ți iezii lângă corturile păstorilor! Iubita mea, eu te asemăn cu o iapă înhămată la unul dintre carele lui Faraon. Cât de frumoși îți sunt obrajii, înconjurați de podoabe, și gâtul tău cu șiraguri de mărgele! Îți vom face podoabe de aur, stropite cu argint. În timp ce regele era la masa lui, nardul meu își revărsa parfumul. Iubitul meu îmi este ca un mănunchi de smirnă, odihnindu-se între sânii mei. Iubitul meu este pentru mine ca un buchet de flori de hena, în viile din En-Ghedi. Iată, ești atât de frumoasă, iubita mea! Iată, ești atât de frumoasă cu ochii tăi de porumbiță! Iată, ești atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut! Patul nostru este verdeața. Grinzile casei noastre sunt cedrii, iar tavanele ei sunt brazii. Eu sunt un trandafir din Șaron, un crin al văilor. Cum este crinul printre spini, așa este iubita mea între fete. Cum este mărul printre copacii pădurii, așa este iubitul meu între tineri. Îmi place să stau la umbra lui și rodul lui este dulce pentru gura mea. El m-a adus în casa ospățului, iar steagul lui peste mine era iubirea. Întăriți-mă cu turte cu stafide, înviorați-mă cu mere, fiindcă sunt bolnavă de iubire! Stânga lui este sub capul meu și dreapta lui mă îmbrățișează! Vă pun să jurați, fete ale Ierusalimului, pe gazelele sau pe cerboaicele câmpului: nu stârniți și nu treziți iubirea până nu-i face ei plăcere… Auziți glasul iubitului meu! Iată-l venind, sărind peste munți, săltând peste dealuri! Iubitul meu este ca o gazelă, ca un pui de cerb. Iată-l că stă în spatele zidurilor casei noastre, uitându-se prin ferestre și contemplând printre zăbrele. Iubitul meu a vorbit și mi-a zis: „Ridică-te, iubita mea, și vino cu mine, frumoasa mea, pentru că, iată, iarna a trecut, ploaia s-a oprit și s-a dus. Pe câmp răsar florile, a venit timpul cântării, iar pe deasupra câmpiilor noastre se aude glasul turturelei. Smochinii dau primele roade și florile viilor își răspândesc parfumul. Ridică-te și vino, iubita mea, vino cu mine, frumoasa mea!“. Porumbița mea, din crăpăturile stâncii, din locurile ascunse ale înălțimilor, arată-mi fața ta și lasă-mă să-ți aud glasul, căci glasul tău este dulce, iar fața ta este încântătoare. Prindeți-ne vulpile, micuțele vulpi care distrug viile, viile noastre, care sunt în floare. Iubitul meu este al meu, iar eu sunt a lui. El își paște turma printre crini. Când se va lumina de ziuă, iar umbrele vor zbura, întoarce-te, iubitul meu, și fii ca o gazelă, sau ca un pui de cerb peste munții prăpăstioși. Am tânjit toată noaptea, în patul meu, după iubitul sufletului meu; am tânjit după el, dar nu l-am găsit. Însă acum mă voi ridica și voi străbate cetatea, voi merge pe străzile și în piețele ei; îl voi căuta pe iubitul sufletului meu. L-am căutat, dar nu l-am găsit. M-au găsit străjerii care dădeau ocol cetății. „Nu l-ați văzut pe iubitul sufletului meu?“. Abia trecusem de ei și l-am găsit pe iubitul sufletului meu. L-am prins și nu l-am mai lăsat până nu l-am adus în casa mamei mele, în camera celei ce m-a născut. Vă pun să jurați, fete ale Ierusalimului, pe gazelele sau pe cerboaicele câmpului: nu stârniți și nu treziți iubirea până nu-i face ei plăcere… Ce se ivește din pustiu, ca niște coloane de fum, parfumate cu smirnă și tămâie, preparate din toate aromele negustorului? Iată, este lectica lui Solomon, cu șaizeci de viteji în jurul ei, dintre bărbații cei mai viteji ai lui Israel, toți înarmați cu săbii și având experiență în luptă, fiecare purtându-și sabia la șold, din cauza groazei din timpul nopții. Regele Solomon și-a făcut o lectică din lemn de Liban. Stâlpii i-a făcut din argint, iar cadrul din aur. Scaunul a fost făcut din purpură, iar interiorul a fost împodobit cu piele de către fetele Ierusalimului. Ieșiți, fete ale Sionului, și priviți-l pe regele Solomon purtând coroana, coroana primită de la mama sa în ziua căsătoriei lui, în ziua bucuriei inimii lui! Iată, ești atât de frumoasă, iubita mea! Iată, ești atât de frumoasă, cu ochii tăi de porumbiță, în spatele voalului. Părul tău este ca o turmă de capre care coboară de pe muntele Ghiladului! Dinții tăi sunt ca o turmă de oi tunse, care ies din scăldătoare; fiecare dintre ele are gemeni și niciuna din ele nu este singură. Buzele tale sunt ca un fir stacojiu și gura ta este minunată. Tâmplele tale sunt ca niște jumătăți de rodie, în spatele voalului. Gâtul tău este ca turnul lui David, construit în straturi. O mie de scuturi atârnă pe el, toate scuturi de viteji. Cei doi sâni ai tăi sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei gazele, care pasc între crini. Când se răcorește ziua și vor zbura umbrele, voi merge la muntele de smirnă și la dealul de tămâie. Ești desăvârșit de frumoasă, iubita mea, și nu ai niciun defect. Vino cu mine din Liban, mireasa mea, vino cu mine din Liban. Coboară din vârful Amana, de pe culmea Senirului și de pe Hermon, din hățișurile leilor și din munții leoparzilor. Mi-ai fermecat inima, sora mea, mireasa mea, mi-ai fermecat inima cu o singură privire a ochilor tăi și doar cu colierul de la gâtul tău. Cât de frumoasă este iubirea ta, sora mea, mireaso! Cât de plăcută este iubirea ta, mai plăcută decât vinul, iar mirosul uleiurilor tale este mai plăcut decât toate mirodeniile. De pe buzele tale se prelinge miere, mireaso! Miere și lapte se află sub limba ta, iar mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului. Ești o grădină închisă, sora mea, mireaso, o fântână închisă, un izvor pecetluit. Plantele tale sunt o grădină cu rodii, cu fructe alese, cu hena și cu nard, cu nard și cu șofran, cu trestie mirositoare și cu scorțișoară, cu toate felurile de arbori de tămâie, cu smirnă și aloe, cu toate mirodeniile cele mai fine. Ești un izvor în grădini, o fântână de ape vii, care curg din Liban. Trezește-te, vânt din nord, și vino, vânt din sud! Suflați peste grădina mea ca să-și reverse parfumurile. Să intre iubitul meu în grădina lui și să-i mănânce fructele cele alese! Am venit în grădina mea, sora mea, mireasa mea; mi-am adunat smirna și mirodeniile, mi-am mâncat fagurul cu miere, mi-am băut vinul și laptele. Mâncați, prieteni, și beți! Îmbătați-vă de iubire! Eu adormisem, însă inima îmi era trează. Este glasul iubitului meu care bate: „Deschide-mi, sora mea, draga mea, porumbița mea, desăvârșita mea! Capul îmi este acoperit de rouă și părul îmi este plin de umezeala nopții“. Tocmai mi-am scos tunica; cum să mă îmbrac iarăși? Tocmai mi-am spălat picioarele; cum să le murdăresc iarăși? Când iubitul meu și-a întins mâna spre gaura cheii, ființa mea a început să freamăte după el. M-am ridicat să-i deschid iubitului meu. De pe mâinile mele se prelingea smirnă, iar de pe degetele mele picura smirnă pe mânerele ușii. Am deschis iubitului meu…, dar iubitul meu se întorsese și plecase. Sufletul meu se topea când el vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit. L-am strigat, dar nu mi-a răspuns. M-au întâlnit străjerii care dădeau ocol cetății, m-au lovit și m-au rănit, mi-au luat voalul cei ce păzesc zidurile. Vă pun să jurați, fete ale Ierusalimului, dacă-l găsiți pe iubitul meu, ce-i veți spune?… că sunt bolnavă de iubire! Ce are iubitul tău mai mult decât alți iubiți, cea mai frumoasă dintre femei? Ce are iubitul tău mai mult decât alții, de ne implori astfel? Iubitul meu este strălucitor și roșcat, unic între zeci de mii. Capul lui este aur pur, pletele lui sunt valuri, negre ca pana corbului. Ochii lui sunt ca niște porumbei de lângă cursurile de ape, scăldați în lapte, șezând lângă abundența de ape. Obrajii lui sunt ca niște straturi de mirodenii, ca niște răsaduri de miresme. Buzele îi sunt crini din care se prelinge smirna. Mâinile lui sunt inele de aur, decorate cu crisolit. Abdomenul îi este fildeș lustruit, acoperit cu safire. Picioarele îi sunt stâlpi de alabastru, așezați pe piedestale de aur pur. Înfățișarea lui este ca Libanul, distins asemenea cedrilor. Cerul gurii lui îi este atât de dulce și întreaga lui ființă este atât de plăcută! Așa este iubitul meu, așa este dragul meu, fete ale Ierusalimului. Spune-ne, tu, cea mai frumoasă dintre femei, unde a plecat iubitul tău? Pe unde s-a întors iubitul tău, ca să-l căutam și noi împreună cu tine? Iubitul meu a coborât în grădina lui, la straturile de mirodenii, ca să-și păstorească turma în grădini și să culeagă crini. Eu sunt a iubitului meu, iar iubitul meu este al meu. El își paște turma printre crini. Ești frumoasă, draga mea, ca Tirța, încântătoare ca Ierusalimul, grozavă, asemenea unei armate cu steaguri. Întoarce-ți ochii de la mine fiindcă mă tulbură. Părul tău este ca o turmă de capre care coboară din Ghilad. Dinții tăi sunt ca o turmă de oi care ies din scăldătoare; fiecare dintre ele are gemeni și niciuna din ele nu este singură. Tâmplele tale sunt ca niște jumătăți de rodie, în spatele voalului. Deși am șaizeci de prințese, optzeci de țiitoare și nenumărate fecioare, doar una este porumbița mea, desăvârșita mea, singura fată a mamei sale, cea mai pură odraslă a celei ce a născut-o. Fetele o privesc și o numesc binecuvântată; prințesele și țiitoarele o laudă. Cine este aceasta, care se ivește asemenea zorilor, frumoasă precum luna, pură precum soarele, grozavă asemenea unei armate cu steaguri? Am coborât la grădina cu nuci ca să văd verdeața proaspătă din vale, ca să văd dacă a înmugurit vița și dacă a înflorit rodiul. Fără să-mi dau seama, sufletul meu m-a purtat în carele poporului prințului. Întoarce-te, întoarce-te, Șulamita; întoarce-te, întoarce-te, ca să te putem privi. De ce vă uitați la Șulamita ca la dansul a două tabere? Ce frumoase îți sunt picioarele în sandalele tale, fată de prinț! Liniile coapselor tale sunt ca un colier, sunt ca lucrarea mâinilor unui artist. Buricul tău este un pahar rotund din care nu lipsește vinul amestecat. Pântecul tău este un snop de grâu, înconjurat de crini. Cei doi sâni ai tăi sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei gazele. Gâtul tău este ca un turn de fildeș. Ochii tăi sunt ca iazurile Heșbonului, văzute prin poarta Bat-Rabim. Nasul tău este ca turnul Libanului privind spre Damasc. Capul tău este înălțat asemenea Carmelului. Părul capului tău este ca purpura; regele este înlănțuit de cosițele tale. Ce frumoasă și ce plăcută ești în mijlocul alintărilor, iubito! Statura ta este asemenea palmierului, iar sânii tăi sunt ca niște ciorchini. Îmi zic: „Mă voi urca în palmier și-i voi apuca ramurile!“. Sânii tăi să fie asemenea ciorchinilor de struguri, iar mirosul respirației tale asemenea merelor. Cerul gurii tale este ca un vin bun, care curge spre iubitul meu, alunecând ușor pe buzele celor adormiți. Eu sunt a iubitului meu, iar dorința lui este îndreptată spre mine. Vino, iubitul meu, să ieșim pe câmpie, să înnoptăm în sate! Ne vom scula dimineața și vom merge la vii ca să vedem dacă a înmugurit vița, dacă i s-a deschis floarea și dacă a înflorit rodiul. Acolo îți voi dărui iubirea mea. Mandragorele își răspândesc parfumul și deasupra porților noastre sunt tot felul de bunătăți, atât cele noi, cât și cele vechi, pe care le-am păstrat pentru tine, iubitul meu. O, dacă ai fi fost frate cu mine și dacă ai fi fost alăptat de mama mea! Atunci te-aș fi găsit afară, te-aș fi sărutat, și nimeni nu m-ar fi disprețuit! Te-aș fi luat și te-aș fi condus în casa mamei mele, care m-a învățat. Ți-aș fi dat să bei vin aromat, nectar din rodiile mele. Mâna lui stângă să fie sub capul meu și cu mâna lui dreaptă să mă îmbrățișeze! Vă pun să jurați, fete ale Ierusalimului: de ce stârniți și de ce treziți iubirea până nu-i face ei plăcere? Cine este aceea care vine din deșert, sprijinindu-se de iubitul ei? Te-am trezit sub măr, acolo unde mama ta te-a conceput, acolo unde a suferit durerile pentru a te naște. Așază-mă ca un sigiliu pe inima ta și ca un semn pe brațul tău. Fiindcă dragostea este puternică, precum moartea, iar gelozia, ca Locuința Morților. Flăcările ei sunt flăcări de foc, flăcări mistuitoare. Apele mari nu pot să stingă dragostea, râurile nu sunt în stare s-o înece. Dacă un om ar da toate bogățiile din casa lui pentru iubire, acestea a fi profund disprețuite. Avem o soră tânără căreia nu i-au crescut încă sânii. Ce vom face pentru sora noastră în ziua când va fi pețită? Dacă este un zid, vom construi pe ea un șir de pietre de argint, iar dacă este o ușă, o vom închide cu scânduri de cedru. Eu sunt un zid, iar sânii mei sunt ca niște turnuri. Și, astfel, am devenit în ochii lui o femeie care i-a adus împlinire. Solomon avea o vie în Baal-Hamon; a încredințat-o unor îngrijitori și fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de șecheli de argint. Via mea este a mea și numai a mea! Cei o mie de șecheli să-ți revină ție, Solomon, iar două sute să le revină celor ce-i îngrijesc rodul. Tu, cea care locuiești în grădini, niște prieteni ascultă cu atenție glasul tău. Lasă-mă să-l aud și eu! Aleargă, iubitul meu, fii asemenea unei gazele sau asemenea unui pui de cerb peste munții plăcut mirositori. Vedenia pe care a avut-o Isaia, fiul lui Amoț, cu privire la Iuda și la Ierusalim, în timpul lui Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechia, regii lui Iuda. Ascultați, ceruri! Ascultă cu atenție, pământule, căci Domnul a vorbit: „Am îngrijit copii și i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea. Boul își cunoaște stăpânul, iar măgarul știe ieslea stăpânului său, însă Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu înțelege!“. Vai, națiune păcătoasă, popor încărcat cu nelegiuire, sămânță de răufăcători, copii pervertiți! Ei L-au părăsit pe Domnul, L-au disprețuit pe Sfântul lui Israel și I-au întors spatele. Ce folos să mai fiți loviți, de vreme ce stăruiți în apostazie? Tot capul este bolnav și toată inima suferă! Din tălpi și până-n creștet, nimic nu este sănătos, doar răni și vânătăi, tăieturi sângerânde, care nu s-au uscat și care n-au fost legate sau alinate cu ulei. Țara voastră este o pustietate; cetățile voastre sunt arse de foc. Străinii vă devorează pământul, chiar sub privirea voastră; a ajuns o pustietate, deoarece a fost distrus de străini. Fiica Sionului este părăsită, ca o colibă în vie, ca un adăpost pe un teren cu castraveți, ca o cetate asediată. Dacă Domnul Oștirilor nu ne-ar fi lăsat o mică rămășiță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora. Ascultați Cuvântul Domnului, voi, conducători ai Sodomei! Fiți atenți la Legea Dumnezeului nostru, voi, popor al Gomorei! „Ce este pentru Mine mulțimea jertfelor voastre?“, zice Domnul. „Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor și de grăsimea vițeilor îngrășați! Nu-Mi place deloc sângele taurilor, al mieilor sau al țapilor. Cine v-a cerut să vă înfățișați înaintea Mea, pângărindu-Mi curțile? Nu mai aduceți daruri de mâncare fără rost! Tămâia voastră este o urâciune înaintea Mea! Nu pot suferi adunarea de sărbătoare unită cu nelegiuirea: lunile noi, Sabaturile și adunările voastre. Sufletul Meu urăște lunile voastre noi și sărbătorile voastre. Ele au devenit o povară pentru Mine; am obosit să le mai port. Când vă veți întinde mâinile, Îmi voi ascunde ochii de voi. Chiar dacă veți face multe rugăciuni, nu le voi asculta. Mâinile vă sunt pline de sânge; spălați-vă și curățiți-vă! Îndepărtați faptele voastre rele dinaintea ochilor Mei! Încetați să faceți ce este rău și învățați să faceți ce este bine! Căutați dreptatea, scăpați pe cel asuprit! Faceți dreptate orfanului și vorbiți în apărarea văduvei! Veniți acum să ne judecăm!“, zice Domnul. „Deși păcatele voastre sunt precum haina stacojie, ele se vor face albe ca zăpada; deși sunt roșii ca purpura, ele se vor face ca lâna. Dacă veți vrea și veți asculta, veți mânca roadele bune ale țării, dar dacă vă veți împotrivi și vă veți răzvrăti, veți fi devorați de sabie“, căci gura Domnului a vorbit. Vezi cum orașul credincios a devenit o prostituată! Era plin de judecată; dreptatea locuia în el, dar acum este plin de ucigași! Argintul vostru s-a făcut zgură, și băutura voastră este amestecată cu apă. Conducătorii voștri sunt răzvrătiți și sunt prieteni cu tâlharii. Toți iubesc mita și aleargă după daruri! Nu-l apără pe cel orfan, iar cauza văduvei n-ajunge înaintea lor. De aceea Stăpânul, Domnul Oștirilor, Puternicul lui Israel, zice: „Vai, Îmi voi vărsa mânia asupra vrăjmașilor mei, Mă voi răzbuna pe dușmanii Mei! Îmi voi întoarce mâna împotriva ta, voi curăța zgura ta așa cum o curăță leșia și voi îndepărta toate impuritățile tale. Îi voi face pe judecătorii tăi cum erau odinioară, iar pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea, ți se va zice: «Cetate a dreptății», «Orașul credincios!»“. Sionul va fi răscumpărat prin judecată, și cei ai lui care se pocăiesc, prin dreptate. Dar răzvrătiții și păcătoșii vor fi zdrobiți împreună și cei ce-L părăsesc pe Domnul vor pieri. „Într-adevăr, vă va fi rușine de stejarii sacri în care vă găseați plăcerea; veți roși din cauza grădinilor, pe care le-ați ales. Căci veți fi ca un terebint ale cărui frunze se veștejesc, ca o grădină fără apă. Cel puternic va fi ca un câlț, iar lucrarea sa ca o scânteie. El și lucrarea lui vor arde împreună, și nimeni nu-i va stinge“. Aceasta este ceea ce a văzut Isaia, fiul lui Amoț, cu privire la Iuda și la Ierusalim: În zilele de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat drept cel mai înalt dintre munți, va fi înălțat deasupra dealurilor și toate națiunile vor curge spre el. Multe popoare vor veni și vor zice: „Să mergem și să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov! El să ne învețe căile Sale, și noi să umblăm pe cărările Sale!“. Căci din Sion va ieși Legea, iar Cuvântul Domnului – din Ierusalim. El va judeca între națiuni și va hotărî pentru multe popoare. Ele își vor face din săbii pluguri și din sulițe – cosoare. Nicio națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni și nu se vor mai pregăti pentru război. Veniți, voi cei din Casa lui Iacov, veniți să umblăm în lumina Domnului! Într-adevăr, Ți-ai părăsit poporul, pe Casa lui Iacov! Ei sunt plini de obiceiurile popoarelor din Est; se ocupă cu prezicerea precum filistenii și dau mâna cu fiii străinilor. Țara le este plină de argint și aur; bogățiile lor nu se mai termină. Țara le este plină de cai și carele lor sunt fără număr. Țara le este plină de idoli; ei se pleacă înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor. Omul va fi umilit, fiecare se va smeri – nu-i ierta! Intră în stâncă și ascunde-te în țărână, de groaza Domnului și din cauza splendorii maiestății Lui! Ochiul celui arogant va fi smerit și mândria oamenilor va fi răsturnată. Doar Domnul va fi înălțat în ziua aceea! Căci este o zi a Domnului Oștirilor împotriva a tot ce este mândru și semeț, împotriva a tot ce este înălțat – aceștia vor fi umiliți; împotriva tuturor cedrilor Libanului, semeți și înălțați, și împotriva tuturor stejarilor din Bașan; împotriva tuturor munților înalți și împotriva tuturor dealurilor semețe; împotriva oricărui turn înalt și împotriva oricărui zid întărit; împotriva tuturor corăbiilor de Tarșiș și împotriva tuturor corăbiilor încărcate cu lucruri frumoase. Aroganța oamenilor va fi smerită și mândria fiecăruia va fi răsturnată. Doar Domnul va fi înălțat în ziua aceea; idolii vor fi nimiciți în întregime! Oamenii vor intra în peșterile stâncilor și în gropile pământului, de groaza Domnului și din cauza splendorii maiestății Lui, atunci când El Se va ridica să îngrozească pământul! În ziua aceea, oamenii își vor arunca la cârtițe și la lilieci idolii de argint și idolii de aur, pe care și-i făcuseră ca să li se închine, și vor intra în cavernele stâncilor și în crăpăturile piscurilor, de groaza Domnului și din cauza splendorii maiestății Lui, atunci când El Se va ridica să îngrozească pământul! Încetați să vă mai încredeți în om, în ale cărui nări este doar suflare! Căci pentru ce să fie luat el în seamă? Iată, Stăpânul, Domnul Oștirilor, va lua din Ierusalim și din Iuda resursele și sprijinul, orice resursă de pâine și orice resursă de apă, pe viteaz și pe războinic, pe judecător și pe profet, pe cel care practică divinația și pe bătrân, pe conducătorul peste cincizeci și pe demnitar, pe sfetnic, pe meșterul priceput și pe descântătorul iscusit. „Le voi da tineri drept conducători și niște dezmățați îi vor stăpâni“. Oamenii se vor asupri unii pe alții, fiecare îl va asupri pe celălalt, fiecare pe semenul său. Cel tânăr se va ridica împotriva celui bătrân și omul de rând împotriva celui onorat. Un om îl va apuca pe fratele său din casa tatălui său, zicând: „Tu ai o mantie; fii conducătorul nostru! Iar această grămadă de ruine fie sub comanda ta!“. Însă, tot în ziua aceea, el va răspunde: „Nu pot eu să fiu doctor! În casa mea n-am nici mâncare, nici îmbrăcăminte; nu mă puneți conducător al acestui popor!“. Ierusalimul s-a clătinat, și Iuda s-a prăbușit, pentru că limba și faptele lor sunt împotriva Domnului, răzvrătindu-se împotriva prezenței Lui glorioase. Înfățișarea feței lor mărturisește împotriva lor. Își arată păcatul precum făcea Sodoma; nu-l ascund! Vai de sufletul lor! Și-au adus nenorocirea asupra lor. Spuneți-i celui drept că îi va merge bine! Căci ei vor mânca din rodul faptelor lor. Vai de cel rău! Îi va merge rău, căci i se va face după munca mâinilor lui. Cei ce-mi asupresc poporul se poartă ca niște copii, iar femeile îl stăpânesc. Poporul meu, călăuzele tale te duc în rătăcire și încurcă mersul căilor tale! Domnul Se ridică să acuze; stă în picioare să judece popoarele. Domnul intră la judecată cu bătrânii și cu conducătorii poporului Său. „Voi ați devorat via! Prada de la cel sărac este în casele voastre! Cu ce drept Îmi călcați în picioare poporul și zdrobiți fața celui sărac?“, zice Stăpânul, Domnul Oștirilor. Domnul a zis: „Fiicele Sionului sunt mândre, umblă cu gâtul întins, aruncă priviri galeșe, călcând cu pași mărunți și cu podoabele zornăindu-le pe glezne. De aceea Stăpânul va aduce bube pe capetele fiicelor Sionului; Domnul le va dezveli creștetele“. În ziua aceea, Stăpânul le va îndepărta frumusețea verigilor, a sorișorilor și a lunișoarelor, a cerceilor, a brățărilor și a maramelor, a vălurilor de pe cap și a lănțișoarelor de la gleznă, a eșarfelor, a sticluțelor cu parfum și a talismanelor, a inelelor cu sigiliu, a inelelor din nas, a hainelor lungi de sărbătoare, a cămășilor, a mantiilor, a traistelor, a oglinzilor, a lenjeriei, a turbanelor și a voalurilor. În loc de parfum, va fi putregai, în loc de brâu, va fi o funie, în loc de păr aranjat, chelie, în loc de haină frumoasă, o pânză de sac strâmtă, în loc de frumusețe, însemnare cu fierul roșu. Bărbații voștri vor cădea loviți de sabie, iar vitejii voștri vor cădea în luptă. Porțile Sionului vor jeli și vor boci și astfel, gol, el se va așeza pe pământ. În ziua aceea, șapte femei vor pune mâna pe un bărbat, zicând: „Ne vom mânca propria pâine și ne vom purta propriile haine, numai lasă-ne să-ți purtăm numele! Îndepărtează de la noi disprețul!“. În ziua aceea, Vlăstarul Domnului va fi frumos și glorios, iar rodul țării va fi măreția și onoarea supraviețuitorilor lui Israel. Oricine este lăsat în Sion și rămâne în Ierusalim, toți cei înscriși ca fiind vii în Ierusalim, vor fi numiți sfinți. Odată ce Stăpânul va spăla murdăria fetelor Sionului și va curăța petele de sânge din Ierusalim, printr-un duh de judecată și unul de foc, Domnul va crea, peste întreg muntele Sion și peste cei ce se adună acolo, un nor de fum ziua și un foc de flăcări strălucitoare noaptea. Da, peste toată gloria va fi un baldachin; va fi o colibă și o umbră în arșița zilei, un adăpost și un loc ascuns de furtună și de ploaie. Voi cânta Preaiubitului meu o cântare despre via Lui: Iubitul meu avea o vie pe un deal fertil. A săpat-o, a curățat-o de pietre și a plantat în ea cele mai alese vițe. I-a construit un turn de pază și a săpat o presă de struguri în ea. Apoi a așteptat să facă struguri buni, dar ea a făcut struguri sălbatici. „Acum, voi, locuitori ai Ierusalimului și bărbați ai lui Iuda, judecați, vă rog, între Mine și via Mea. Ce-ar fi trebuit să mai fac viei Mele și nu i-am făcut? De ce a făcut struguri sălbatici când Eu Mă așteptam să facă struguri buni? Acum vă voi spune ce voi face cu via Mea: îi voi îndepărta gardul, și ea va fi lăsată pentru pășune; îi voi dărâma zidul, și ea va fi călcată în picioare. O voi transforma într-un deșert; nu va mai fi curățată, nici săpată, iar în ea vor crește mărăcini și spini. De asemenea, voi porunci norilor să nu mai dea ploaie peste ea“. Via Domnului Oștirilor este Casa lui Israel, iar bărbații lui Iuda sunt grădina în care Își găsea plăcerea. El Se aștepta la judecată dreaptă, și iată că are loc vărsare de sânge; Se aștepta la dreptate, dar iată că se aude strigăt de durere. Vai de voi, cei care înșirați casă după casă și adăugați teren lângă teren, până nu mai rămâne loc, și trăiți singuri în țară! Domnul Oștirilor a jurat în auzul meu: „Cu siguranță, multe case vor fi pustiite, case mari și frumoase, în care nu va mai sta nimeni. O vie de zece iugăre va da doar un bat, un homer de sămânță nu va da decât o efă “. Vai de cei ce se scoală dimineața ca să alerge după băutură și de cei ce stau până noaptea târziu ca să se înfierbânte de vin. Ei au liră și harfă, tamburină, flaut și vin la ospețele lor, dar nu iau seama la faptele Domnului și nu văd lucrarea mâinilor Sale! Și, astfel, poporul meu va merge în captivitate din lipsă de cunoștință. Conducătorii lui vor ajunge oameni flămânzi, iar mulțimea lui se va usca de sete. De aceea Locuința Morților și-a mărit pofta și și-a deschis gura peste măsură. În ea vor coborî nobilii lui Iuda și mulțimea lui, precum și cei ce petrec și se veselesc. Omul va fi trântit, fiecare va fi umilit, iar privirile trufașe vor fi smerite. Dar Domnul Oștirilor va fi înălțat prin judecată; Dumnezeul cel Sfânt Se va arăta sfânt prin dreptate. Atunci mieii vor paște ca pe pășunea lor, iar nomazii vor mânca printre dărâmăturile bogaților. Vai de cei ce trag nelegiuirea cu funiile deșertăciunii și păcatul – cum ar trage frânghiile de la car! Vai de cei ce zic: „Să se grăbească, să-Și facă repede lucrarea ca s-o vedem! Să se împlinească planul Sfântului lui Israel, ca noi să-l cunoaștem!“. Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău, întunericul lumină, și lumina întuneric, amărăciunea dulceață, și dulceața amărăciune! Vai de cei ce se cred înțelepți și de cei ce se consideră isteți! Vai de cei ce sunt viteji la băut vin și curajoși la amestecat băuturi tari, care, pentru mită, îl achită pe cel rău, și-i lipsesc de dreptate pe cei drepți! De aceea, așa cum flacăra focului arde miriștea și așa cum iarba uscată piere în flăcări, tot așa le va putrezi și lor rădăcina, iar floarea li se va risipi ca țărâna, pentru că au respins Legea Domnului Oștirilor și au disprețuit Cuvântul Sfântului lui Israel. De aceea mânia Domnului se aprinde împotriva poporului Său. El Își ridică mâna împotriva lor și-i doboară. Munții se clatină și cadavrele sunt ca gunoiul pe drumuri. Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a calmat, iar mâna Sa este încă întinsă. El ridică un steag pentru națiunile de departe și le fluieră de la marginea pământului. Și iată-le că vin iute și ușor. Niciunul nu este obosit și nici nu se împiedică; niciunul nu ațipește și nici nu doarme. Niciunul nu are brâul de pe coapse desfăcut și niciunul nu are cureaua de la sandale ruptă. Săgețile lor sunt ascuțite, toate arcurile lor sunt încordate. Copitele cailor lor sunt ca de cremene și roțile carelor lor sunt ca vijelia. Urletul lor este ca al unui leu; urlă ca niște lei tineri. Răcnesc și înșfacă prada pe care o iau cu ei și nimeni n-o mai poate scăpa. În ziua aceea, națiunile vor răcni asupra lui ca răcnetul mării. Dacă cineva se va uita către țară, va vedea numai întuneric și necaz; chiar și lumina va fi ascunsă între nori. În anul morții regelui Uzia, L-am văzut pe Stăpânul Domn șezând pe un tron măreț și înălțat, marginea mantiei Lui umplând Templul. Deasupra Lui stăteau serafimi. Fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. Strigau unul către altul și ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Oștirilor! Întreg pământul este plin de gloria Lui!“. Stâlpii ușilor și pragurile s-au cutremurat la sunetul glasului lor, iar Casa s-a umplut de fum. Am strigat: „Vai de mine! Sunt pierdut! Căci sunt un om cu buze necurate și trăiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, iar ochii mei L-au văzut pe Împăratul, Domnul Oștirilor!“. Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleștele de pe altar. Mi-a atins gura cu el și a zis: „Iată! Cărbunele acesta ți-a atins buzele. Acum nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit“. Apoi am auzit glasul Stăpânului, întrebând: ‒ Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi? Eu am zis: ‒ Iată-mă! Trimite-mă! El a zis: ‒ Du-te și spune-i acestui popor: „Să auziți cu urechile, dar să nu înțelegeți și să priviți cu ochii, dar să nu pricepeți!“. Împietrește inima acestui popor! Fă ca urechile lor să audă greu și încețoșează-le ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să fie vindecați! Atunci am întrebat: ‒ Până când, Stăpâne? El mi-a răspuns: ‒ Până când cetățile vor fi transformate în ruină și lăsate fără locuitori, până când casele vor rămâne fără oameni, iar pământurile vor fi transformate într-o pustietate, până când Domnul îi va trimite pe oameni departe, iar locurile părăsite vor fi multe în mijlocul țării. Chiar dacă o zecime va rămâne în ea, aceasta va fi pustiită din nou. Dar, așa cum unui terebint sau unui stejar îi rămâne buturuga atunci când este tăiat, tot așa descendenții sfinți vor fi ca o buturugă în țară. În perioada când Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Uzia, era rege peste Iuda, Rețin, regele Aramului, împreună cu Pekah, fiul lui Remalia și rege peste Israel, au asediat Ierusalimul, dar n-au reușit să-l cucerească. Când i s-a spus Casei lui David: „Aram s-a aliat cu Efraim!“, inima lui Ahaz și a poporului său a tremurat așa cum tremură copacii din pădure din cauza vântului. Atunci Domnul i-a zis lui Isaia: ‒ Du-te împreună cu fiul tău Șear-Iașub ca să-l întâlnești pe Ahaz, la capătul canalului de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Terenul Spălătorului și spune-i: „Ai grijă, stai liniștit și nu te teme! Să nu ți se înmoaie inima din cauza acestor doi tăciuni fumegânzi, din cauza mâniei aprige a lui Rețin, a lui Aram și a fiului lui Remalia. Într-adevăr, Aram, împreună cu Efraim și cu fiul lui Remalia, conspiră împotriva ta, zicând: «Să pornim la luptă împotriva lui Iuda, s-o sfâșiem și s-o împărțim între noi, iar pe fiul lui Tabeel să-l facem regele ei!». Stăpânul Domn însă spune astfel: «Așa ceva nu se va întâmpla și nu va avea loc. Căci Damascul este capitala Aramului, iar căpetenia Damascului este Rețin. În șaizeci și cinci de ani, Efraim va fi prea zdrobit ca să mai fie un popor. Samaria este capitala lui Efraim, iar căpetenia Samariei este fiul lui Remalia. Dacă nu credeți, nu veți fi întăriți!»“. Domnul i-a vorbit lui Ahaz din nou, zicând: ‒ Cere-I Domnului, Dumnezeul tău, un semn, fie acesta în adâncimile Locuinței Morților, fie în înălțimile cerurilor. Dar Ahaz a răspuns: ‒ Nu voi cere! Nu-L voi pune la încercare pe Domnul! Atunci Isaia a zis: ‒ Ascultați, Casă a lui David! Nu vă ajunge că încercați răbdarea oamenilor? O veți încerca și pe a Dumnezeului meu? De aceea Însuși Stăpânul vă va da un semn. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu și îi va pune numele Emanuel. El va mânca smântână și miere până va ști cum să respingă răul și să aleagă binele. Căci, înainte de a ști copilul cum să respingă răul și să aleagă binele, țara celor doi regi de care te temi va fi pustiită. Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău și peste casa ta vremuri cum n-au mai fost din perioada când Efraim s-a despărțit de Iuda – El îl va aduce pe împăratul Asiriei. În ziua aceea, Domnul va fluiera după muștele de la izvoarele râurilor Egiptului și după albinele care sunt în țara Asiriei. Ele vor veni și se vor așeza, toate, în râpele abrupte, în crăpăturile stâncilor, pe toți mărăcinii și pe toate fântânile. În ziua aceea, Stăpânul va rade cu un brici împrumutat de dincolo de Râu, cu împăratul Asiriei, părul de pe cap și părul de pe picioare. Va înlătura chiar și barba. În ziua aceea, un om va ține în viață o juncană din cireadă și două oi, dar, pentru că vor da lapte din belșug, el va avea smântână să mănânce. Oricine va fi lăsat în țară va mânca smântână și miere. În ziua aceea, în orice loc unde erau o mie de butuci de vie, valorând o mie de șecheli de argint, vor fi doar mărăcini și spini. Oamenii vor intra acolo cu arcuri și săgeți, pentru că toată țara va fi numai mărăcini și spini. În ce privește toate dealurile, care odinioară erau cultivate, nu vei mai merge pe acolo de teama mărăcinilor și a spinilor; acestea vor fi păscute de vite și călcate în picioare de oi. Domnul mi-a zis: „Ia o placă mare și scrie pe ea cu un stilet obișnuit: « Maher-Șalal-Haș-Baz »“. Iar ca martori ai mei, demni de încredere, i-am chemat pe preotul Urie și pe Zaharia, fiul lui Ieberechia. M-am apropiat apoi de profetesă; ea a rămas însărcinată și a născut un fiu. Domnul mi-a zis: „Pune-i numele Maher-Șalal-Haș-Baz. Căci înainte să știe copilul să zică: «Tatăl meu» și «Mama mea», bogăția Damascului și prada din Samaria vor fi luate de împăratul Asiriei“. Domnul mi-a vorbit din nou, zicând: „Pentru că poporul acesta a respins apele din Șiloah, care curg lin, și s-a bucurat cu Rețin și cu fiul lui Remalia, de aceea, iată, Stăpânul va ridica împotriva lor apele mari și puternice ale Râului, adică pe împăratul Asiriei și toată gloria sa. El se va ridica deasupra albiei și se va revărsa peste toate malurile lui! Va pătrunde în Iuda, se va revărsa și le va ajunge până la gât! Aripile sale întinse vor acoperi întinderea țării tale, Emanuele!“. Scoateți strigăte de război, popoare! Apoi, pregătiți-vă să fiți zdrobite! Ascultați cu atenție, voi, toate țările îndepărtate! Fiți gata de luptă! Apoi, pregătiți-vă să fiți zdrobite! Fiți gata de luptă! Apoi, pregătiți-vă să fiți zdrobite! Faceți planuri, dar să știți că nu vor fi duse la îndeplinire! Luați decizii, dar să știți că nu vor rămâne în picioare, pentru că Dumnezeu este cu noi! Domnul mi-a vorbit, în timp ce mâna Sa puternică era asupra mea, și m-a avertizat să nu umblu pe calea acestui popor. El a zis: „Nu numiți conspirație tot ceea ce poporul acesta numește conspirație! Nu vă temeți de ce îi este lui teamă și nu vă îngroziți! Ci pe Domnul Oștirilor să-L priviți ca sfânt; de El să vă fie teamă și de El să vă îngroziți. El va fi un Lăcaș Sfânt, însă pentru cele două Case ale lui Israel va fi o Piatră de care se vor împiedica și o Stâncă din cauza căreia vor cădea. Va fi un laț și o capcană pentru locuitorii Ierusalimului. Mulți dintre ei se vor împiedica, vor cădea și vor fi sfărâmați, vor fi prinși în laț și capturați. Leagă această mărturie și sigilează această lege între ucenicii Mei!“. Îmi voi pune speranța în Domnul, Care Își ascunde fața de Casa lui Iacov. Îmi voi pune încrederea în El. Iată-ne, eu și copiii pe care mi i-a dat Domnul! Suntem semne și prevestiri în Israel de la Domnul Oștirilor, Care locuiește pe muntele Sion. Când vă vor zice: „Căutați-i pe cei ce întreabă duhurile morților și pe cei ce cheamă spiritele, pe cei care șoptesc și bolborosesc!“, să răspundeți: „Nu-l va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? De ce să întrebe pe cei morți pentru cei vii? La lege și la mărturie!“. Dacă nu veți vorbi potrivit acestui mesaj, nu veți avea parte de lumina zorilor. Necăjit și flămând, poporul va hoinări prin țară, iar când îi va fi foame se va mânia și, uitându-se în sus, își va blestema regele și Dumnezeul. Apoi se va uita către pământ și iată că va fi numai necaz, întuneric și negură chinuitoare; și va fi alungat în beznă. Totuși, nu va mai fi întunecime peste cei ce au fost în necaz. Așa cum, în trecut, El a făcut de rușine teritoriul lui Zabulon și teritoriul lui Neftali, tot astfel, în viitor, El va acoperi de glorie Galileea națiunilor, calea către mare, dincolo de Iordan. Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină! Peste cei ce locuiau în țara umbrei morții, a strălucit o lumină! Tu ai înmulțit națiunea și ai făcut să-i crească bucuria. Ei se bucură înaintea Ta cum se bucură niște oameni la seceriș și cum se bucură cei care împart o pradă. Fiindcă jugul care-i apăsa, drugul de pe umerii lor și toiagul celui care-i asuprește, le-ai zdrobit Tu ca în ziua înfrângerii lui Midian. Căci orice încălțăminte purtată în învălmășeala luptei și orice haină tăvălită în sânge va fi arsă, va deveni hrană pentru foc. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi. I se va pune numele: „Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată veșnic, Prinț al păcii“. Autoritatea Sa va crește și va fi o pace fără sfârșit pentru tronul lui David și pentru împărăția Sa. El o va întemeia și o va întări prin judecată și dreptate, de acum și pentru totdeauna. Zelul Domnului Oștirilor va face lucrul acesta. Stăpânul a trimis un mesaj împotriva lui Iacov; mesajul va cădea asupra lui Israel. Tot poporul – Efraim și locuitorii Samariei – va afla despre el, toți cei care, cu mândrie și aroganță în inimă, zic: „Au căzut cărămizile, dar noi vom construi cu pietre cioplite! Sicomorii au fost tăiați, dar noi îi vom înlocui cu cedri!“. Dar Domnul i-a ridicat împotriva lor pe vrăjmașii lui Rețin, i-a stârnit pe dușmanii lor: arameii la est, și filistenii la vest; ei l-au devorat pe Israel cu toată gura! Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a calmat, iar mâna Sa este încă întinsă. Dar poporul nu s-a întors la Cel Ce îl lovea, nu L-a căutat pe Domnul Oștirilor. Așa că Domnul a tăiat din Israel capul și coada, ramura de palmier și trestia, într-o singură zi. Bătrânii și demnitarii sunt capul, iar profeții care învață minciuni sunt coada. Cei ce conduc acest popor îl duc în rătăcire, iar cei ce sunt conduși de ei sunt înghițiți. De aceea Stăpânul nu Se mai bucură de tinerii lor, nici nu mai are milă de orfanii și de văduvele lor, pentru că toți sunt lipsiți de evlavie și răi, orice gură vorbește spurcăciuni. Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a calmat, iar mâna Sa este încă întinsă. Da! Răutatea arde ca un foc, distruge mărăcinii și spinii și aprinde desișul pădurii, din care se înalță un stâlp de fum. Țara este arsă de furia Domnului Oștirilor, iar poporul este precum ceva de pus pe foc. Nimeni nu-și cruță fratele. Unul jefuiește din dreapta și rămâne flămând, mănâncă din stânga și nu se satură; fiecare mănâncă din carnea rudeniei sale. Manase îl mănâncă pe Efraim, și Efraim pe Manase, iar împreună ei îl mănâncă pe Iuda. Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a calmat, iar mâna Sa este încă întinsă. Vai de cei ce decretează hotărârile nelegiuirii și de legiuitorii care scriu asuprirea, ca să-i priveze de drepturi pe cei nevoiași și să răpească dreptatea celor săraci din poporul meu, făcând astfel din văduve prada lor și jefuindu-i pe orfani. Ce veți face în ziua pedepsei, în mijlocul nenorocirii care va veni din depărtări? La cine veți fugi după ajutor? Unde vă veți lăsa bogăția? Unii se vor pleca printre prizonieri sau vor cădea printre cei uciși. Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a calmat, iar mâna Sa este încă întinsă. „Vai de asirian, nuiaua mâniei Mele, cel care ține în mâna lui bățul furiei Mele! L-am trimis împotriva unei națiuni lipsite de evlavie și i-am poruncit să meargă împotriva poporului pe care sunt furios, ca să ia pradă, să ia captură și să-l calce în picioare ca pe noroiul de pe drum. Dar nu aceasta plănuiește el și nu așa gândește în inima lui, ci inima lui este pentru a nimici și pentru a distruge nu puține națiuni. El zice: «Oare nu sunt toți conducătorii mei regi? Oare nu este Calno asemenea Carchemișului? Nu este Hamatul asemenea Arpadului? Sau Samaria asemenea Damascului? Așa cum mâna mea a găsit împărățiile idolilor, ale căror chipuri cioplite erau mai mărețe decât cele din Ierusalim și Samaria, așa cum am făcut Samariei și idolilor ei, tot așa voi face și Ierusalimului și idolilor lui!»“. Când Stăpânul Își va fi îndeplinit toată lucrarea împotriva muntelui Sion și împotriva Ierusalimului, va spune: „Îl voi pedepsi pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui arogante și pentru mândria privirii lui sfidătoare. Pentru că el zice: «Prin puterea mâinilor mele am făcut aceasta, și prin înțelepciunea mea, căci sunt priceput. Am dat la o parte granițele popoarelor, le-am jefuit de bogății și, ca un viteaz, le-am subjugat locuitorii. Mâna mea a găsit, ca pe un cuib, bogăția popoarelor. Ca unul care adună ouăle uitate, așa am adunat tot pământul și nimeni n-a mișcat vreo aripă, n-a deschis gura, nici n-a ciripit!»“. Se va mândri oare securea înaintea celui ce o mânuiește? Se va înălța oare fierăstrăul mai presus de cel ce-l folosește? Ca și cum nuiaua l-ar ridica pe cel ce o ridică, sau ca și cum toiagul l-ar ridica pe cel ce nu este din lemn! De aceea Stăpânul, Domnul Oștirilor, va trimite o boală nimicitoare printre oamenii lui viguroși, iar sub gloria lui se va aprinde un pârjol, ca pârjolul focului. Lumina lui Israel va deveni un foc, iar Sfântul său, o flacără. Într-o singură zi ea va arde și va distruge toți spinii și mărăcinii lui. Splendoarea pădurii lui și a livezii lui va fi distrusă în întregime și va ajunge ca un bolnav care se stinge. Rămășița copacilor din pădurea sa va fi atât de mică, încât și un copil ar putea scrie numărul lor. În ziua aceea, rămășița lui Israel și supraviețuitorii Casei lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce-i lovea, ci se vor sprijini, cu adevărat, pe Domnul, Sfântul lui Israel. O rămășiță se va întoarce – rămășița lui Iacov – la Dumnezeul cel puternic. Chiar dacă poporul tău Israel ar fi ca nisipul mării, doar o rămășiță din el se va întoarce. Distrugerea este hotărâtă, făcând să se reverse astfel dreptatea. Căci distrugerea și ce s-a hotărât, Stăpânul, Domnul Oștirilor, le va duce la îndeplinire în mijlocul întregii țări. De aceea, așa vorbește Stăpânul, Domnul Oștirilor: „Poporul Meu, care locuiești în Sion, nu te teme de asirieni, când ei te lovesc cu nuiaua și își înalță bățul împotriva ta, așa cum au făcut și egiptenii, pentru că, foarte curând, mânia Mea împotriva ta va înceta și furia Mea va fi îndreptată spre distrugerea lor“. Domnul Oștirilor îi va bate cu un bici, așa cum l-a bătut pe Midian la stânca Oreb, și Își va înălța toiagul asupra mării, așa cum a făcut în Egipt. În ziua aceea, povara lui va fi îndepărtată de pe umărul tău și jugul lui de pe gâtul tău; jugul va fi zdrobit din cauza grăsimii. A ajuns la Aiat, a trecut prin Migron, iar la Micmaș și-a lăsat lucrurile. Au traversat trecătoarea. „În Gheva este un han pentru noi!“ Rama tremură, iar Ghiva lui Saul fuge. Înalță-ți glasul, fiică a Gallimului! Fii atentă, Laișa! Săracul Anatot! Madmena fuge, locuitorii Ghebimului caută scăpare. Astăzi va face un nou popas la Nob, de unde va amenința cu pumnul muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului. Iată, Stăpânul, Domnul Oștirilor, taie crengile cu o forță înspăimântătoare. Cei aflați la înălțime vor fi tăiați, și cei înalți vor fi doborâți. El va reteza desișurile pădurii cu securea, și Libanul va cădea sub loviturile Celui Măreț. O Mlădiță va ieși din trunchiul lui Ișai și un Vlăstar din rădăcinile lui va aduce rod. Duhul Domnului Se va odihni peste El, Duh de înțelepciune și de pricepere, Duh de sfătuire și de putere, Duh de cunoaștere și de teamă de Domnul. Plăcerea Sa va fi teama de Domnul. El nu va judeca după înfățișarea dinaintea ochilor Săi și nu va hotărî după cele auzite de urechea Sa. Îi va judeca pe cei nevoiași cu dreptate și va decide cu imparțialitate pentru sărmanii pământului. El va lovi pământul cu toiagul gurii Sale și îl va omorî pe cel rău cu suflarea buzelor Sale. Dreptatea va fi brâul din jurul coapselor Sale, iar credincioșia – cureaua din jurul mijlocului Său. Lupul va locui împreună cu mielul, leopardul se va culca alături de ied, vițelul, puiul de leu și vițelul îngrășat vor fi împreună, iar un copil mic îi va conduce. Vaca și ursoaica vor paște împreună, puii lor vor sta culcați la un loc, iar leul va mânca paie ca boul. Sugarul se va juca lângă gaura cobrei, iar copilul înțărcat își va băga mâna în cuibul viperei. Ei nu vor face rău și nu vor distruge nimic pe tot muntele Meu cel sfânt, pentru că pământul va fi plin de cunoștința Domnului, așa cum apele acoperă adâncul mării. În ziua aceea, Rădăcina lui Ișai va sta ca un steag pentru popoare. Națiunile Îl vor căuta, iar locul Său de odihnă va fi glorificat. În ziua aceea, Stăpânul Își va întinde mâna pentru a doua oară ca să răscumpere rămășița poporului Său, pe cei rămași din Asiria, Egipt, Patros, Cuș, Elam, Șinar, Hamat și din insulele mării. El va ridica un steag pentru națiuni și îi va aduna pe cei risipiți ai lui Israel; îi va aduna pe cei împrăștiați ai lui Iuda din cele patru colțuri ale pământului. Gelozia lui Efraim va înceta, iar dușmanii lui Iuda vor fi nimiciți. Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, iar Iuda nu-i va mai fi ostil lui Efraim, ci vor zbura pe umărul filistenilor spre vest și-i vor jefui împreună pe fiii Estului. Vor ocupa Edomul și Moabul, iar fiii lui Amon le vor fi supuși. Domnul va despărți golful mării Egiptului, Își va mișca mâna deasupra Râului, trimițând vântul Său arzător și îl va despărți în șapte pârâuri, făcând oamenii să-l treacă încălțați. Și va fi un drum larg pentru rămășița poporului Său, care a mai rămas în Asiria, așa cum a fost pentru Israel, în ziua când a plecat din țara Egiptului. În ziua aceea, vei zice: „Îți voi mulțumi, Doamne, fiindcă, deși ai fost mânios pe mine, mânia Ta s-a calmat și m-ai mângâiat. Iată! Dumnezeu este mântuirea mea! Voi avea încredere și nu-mi va fi frică, pentru că Domnul Dumnezeu este puterea și cântarea mea; El a devenit mântuirea mea!“. Cu bucurie veți scoate apă din izvoarele mântuirii. În acea zi veți zice: „Mulțumiți Domnului! Chemați Numele Său! Faceți cunoscute printre popoare lucrările Lui! Declarați că Numele Său este înălțat! Cântați spre lauda Domnului, pentru că a făcut lucruri mărețe! Fie acestea cunoscute pe tot pământul! Chiuie și bucură-te, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel!“. O rostire cu privire la Babilon, care i-a fost descoperită lui Isaia, fiul lui Amoț. „Ridicați un steag pe un munte golaș și strigați tare la ei! Faceți-le semn cu mâna să intre pe porțile nobililor! Eu Însumi am poruncit sfinților Mei și Mi-am chemat vitejii – pe cei ce se bucură de măreția Mea – să-Mi ducă la îndeplinire mânia“. Un tumult se aude pe munți, ca al unui popor numeros. Un vuiet de împărății, de națiuni adunându-se. Domnul Oștirilor Își strânge armata pentru luptă. Ei vin dintr-o țară îndepărtată, de la marginea cerurilor. Domnul și uneltele mâniei Sale vin ca să distrugă întreaga țară. Gemeți, căci ziua Domnului este aproape! Va veni ca o devastare din partea Celui Atotputernic. De aceea toate mâinile vor slăbi, inima oricărui om se va înmuia și toți se vor îngrozi. Chinurile și durerile îi vor apuca și se vor zvârcoli ca o femeie în durerile nașterii. Se vor uita îngroziți unul la altul, cu fețele înroșite. Iată, vine ziua Domnului, o zi a cruzimii. Vine cu mânie și urgie aprinsă, pentru a face din țară un pustiu și pentru a nimici păcătoșii din ea. Stelele cerurilor și constelațiile lor nu-și vor mai arăta lumina; soarele va fi întunecat la răsăritul lui, iar luna nu-și va mai trimite lumina. „Voi pedepsi lumea pentru răutatea ei și pe cei răi pentru nelegiuirea lor. Voi pune capăt mândriei celor aroganți și voi zdrobi aroganța celor groaznici. Îl voi face pe om mai rar decât aurul pur și pe oameni mai rari decât aurul de Ofir. Pentru aceasta, voi face să se cutremure cerurile, iar pământul se va zgudui din temelii, din cauza furiei Domnului Oștirilor, în ziua mâniei Lui. Asemenea unei gazele urmărite sau a unei turme fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul lui, fiecare va fugi în țara lui. Oricine va fi găsit va fi străpuns și oricine va fi capturat va cădea ucis de sabie. Copiii lor vor fi zdrobiți în bucăți înaintea ochilor lor, casele lor vor fi jefuite, iar soțiile lor vor fi violate. Iată, îi voi stârni împotriva lor pe mezi, cărora nu le va păsa de argint și nu-și vor găsi plăcerea în aur. Arcurile lor îi vor străpunge pe cei tineri. De rodul pântecului nu vor avea milă, iar copiii nu vor găsi îndurare în ochii lor. Iar Babilonul, frumusețea împărățiilor, splendoarea măreției caldeenilor, va arăta ca Sodoma și Gomora atunci când le-a distrus Dumnezeu. Nu va mai fi locuit niciodată; nu va mai sta nimeni în el pentru tot restul generațiilor. Niciun arab nu-și va întinde cortul acolo și niciun păstor nu-și va odihni turma în acel loc. Ci animalele deșertului vor sta acolo: șacalii îi vor umple casele, struții vor locui acolo, iar țapii sălbatici vor zburda în acel loc. Hienele vor urla în palatele sale, iar șacalii – în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape, și zilele nu-i vor fi prelungite“. Dar Domnul va avea milă de Iacov, îl va alege din nou pe Israel și îl va așeza în țara lui. Străinii li se vor alătura și se vor uni cu Casa lui Iacov. Popoarele îi vor lua și îi vor aduce la locul lor, iar Casa lui Israel le va stăpâni în țara Domnului ca pe niște slujitori și slujitoare. Îi vor captura pe cei ce-i luaseră captivi și vor domni peste asupritorii lor. În ziua în care Domnul îți va da odihnă, după durerea, necazul și munca grea la care ai fost supus, vei rosti această pildă cu privire la împăratul Babilonului și vei zice: „Cum a încetat asupritorul! Cum a încetat urletul lui! Domnul a frânt toiagul celor răi, sceptrul stăpânitorilor, pe cel ce lovea popoarele cu furie, cu lovituri fără oprire, pe cel ce conducea națiunile cu mânie, cu o persecuție fără cruțare. Întreg pământul se bucură de odihnă și pace și toți oamenii izbucnesc în cântări de bucurie. Până și chiparoșii și cedrii din Liban se bucură de tine, zicând: «De când ai fost doborât, nimeni nu s-a ridicat să ne mai taie!». Locuința Morților de jos este stârnită să te întâmpine la sosire. Pentru tine ea trezește umbrele, pe toți conducătorii pământului; îi ridică de pe tronurile lor pe toți împărații națiunilor. Toți vor vorbi și-ți vor spune: «Acum ai ajuns și tu la fel de slab ca și noi, ai devenit asemenea nouă!». Splendoarea ta este coborâtă în Locuința Morților, împreună cu sunetul harfelor tale. Larvele îți sunt așternut, iar viermii îți sunt învelitoare. Cum ai căzut din ceruri, tu, cel strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, cuceritor al națiunilor! Tu ai zis în inima ta: «Mă voi înălța la ceruri, îmi voi ridica tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu! Voi ședea pe muntele adunării, în părțile îndepărtate ale nordului! Mă voi înălța deasupra norilor și mă voi face asemenea Celui Preaînalt!». Dar ai fost coborât în Locuința Morților, în adâncimile gropii. Cei ce te văd, te privesc cu luare-aminte: «Acesta să fie omul care a făcut pământul să tremure, care a zguduit împărățiile, care a făcut lumea să semene cu un pustiu, care i-a dărâmat cetățile și n-a lăsat prizonierii să se întoarcă acasă?». Toți împărații națiunilor, toți se odihnesc în cinste, fiecare în mormântul său, dar tu ești aruncat afară din mormântul tău, ca un vlăstar disprețuit, acoperit cu cei uciși, cu cei străpunși de sabie, cu cei coborâți în adâncimile gropii; ești ca un cadavru călcat în picioare. Tu nu ești unit cu ei în mormânt, pentru că ți-ai distrus țara și ți-ai ucis poporul. Nu se va mai aminti vreodată de urmașii răufăcătorilor. Pregătiți măcelul fiilor săi, din cauza nelegiuirii strămoșilor lor! Să nu se mai ridice să ia în stăpânire țara și să umple lumea cu cetăți“. „Mă voi ridica împotriva lor“, zice Domnul Oștirilor. „Voi șterge numele și rămășița Babilonului, pe urmașii și descendenții lui“, zice Domnul. „Îl voi transforma într-un adăpost pentru bufnițe și în niște ape mlăștinoase și îl voi mătura cu mătura nimicirii“, zice Domnul Oștirilor. Domnul Oștirilor a jurat, zicând: „Ceea ce am gândit, așa va fi! Ceea ce am plănuit, așa se va întâmpla! Îl voi zdrobi pe asirian în țara Mea și pe munții Mei îl voi călca în picioare. Jugul lui va fi luat de peste ei și povara lui va fi luată de pe umărul lor“. Acesta este planul făcut pentru întregul pământ, aceasta este mâna întinsă peste toate națiunile. Căci Domnul Oștirilor a plănuit! Cine va strica planul? Mâna Lui este întinsă! Cine o va întoarce? În anul morții regelui Ahaz s-a spus această rostire: „Nu vă bucurați, voi toți, filistenilor, pentru că s-a frânt toiagul care vă lovea! Căci o viperă va ieși din rădăcina șarpelui și un șarpe zburător va fi rodul ei. În timp ce întâiul născut al săracului va găsi pășune, iar cel nevoiaș se va culca în siguranță, îți voi ucide rădăcina prin foame; da, de foame îți va muri rămășița! Gemi, poartă! Plângi, cetate! Înmuiați-vă, filistenilor, cu toții! Căci un nor de fum vine din nord și rândurile armatei sunt strânse. Ce li se va răspunde trimișilor acelei națiuni? « Domnul a întemeiat Sionul, iar cei săraci din poporul Său se vor adăposti în el»“. O rostire cu privire la Moab. „Da! Pustiit într-o singură noapte, distrus este Ar-Moab. Da! Pustiit într-o singură noapte, distrus este Chir-Moab. Chiar și Dibon s-a dus la templu, pe înălțimi, ca să plângă. Pentru Nebo și pentru Medeba, geme Moabul. Toate capetele sunt rase și toate bărbile sunt tăiate. Pe străzi umblă având mijlocul înfășurat cu pânză de sac. Pe acoperișuri și în piețe, toți gem, fiind doborâți de plâns. Heșbon și Eleale țipă, iar glasul lor se aude până în Iahaț. Iată de ce războinicii Moabului țipă, având sufletul plin de groază. Îmi plânge inima pentru Moab! Fugarii lui ajung până la Țoar și până la Eglat-Șelișia. Căci ei urcă culmea Luhitului plângând; într-adevăr, ei scot un strigăt sfâșietor pe drumul Horonaimului. Apele din Nimrim sunt secate, iarba este uscată, vegetația a pierit și nu mai există nimic verde. De aceea își duc bogăția câștigată și agoniseala lor dincolo de Pârâul Sălciilor. Într-adevăr, un strigăt înconjoară teritoriul Moabului. Geamătul lui ajunge până la Eglaim; Geamătul lui ajunge până la Beer-Elim. Într-adevăr, apele Dimonului sunt pline de sânge. Dar voi aduce și mai multe asupra Dimonului – voi aduce un leu împotriva fugarilor Moabului și împotriva rămășiței din țară“. Trimiteți miei drept tribut stăpânitorului țării, din Sela, pe drumul deșertului, la muntele fiicei Sionului. Ca niște păsări alungate, forțate să plece din cuib, așa sunt fetele Moabului la vadurile Arnonului. „Dă-ne un sfat! Hotărăște ceva! Întinde-ți umbra în miezul zilei și schimb-o în noapte! Ascunde-i pe cei alungați și nu-i trăda pe fugari! Primește-i pe cei risipiți ai Moabului să locuiască cu tine! Fii un adăpost pentru ei în fața nimicitorului!“ „Când asupritorul va înceta, când nimicirea va lua sfârșit și prădătorul va lăsa țara în pace, atunci, prin îndurare, va fi întemeiat un tron pe care va sta cu credincioșie, în Cortul lui David, cel ce judecă, cel ce caută justiția, cel prompt în ce privește dreptatea. Noi am auzit de aroganța Moabului; el este foarte mândru. Am auzit de impertinența lui, de mândria lui și de aroganța lui. Lăudăroșeniile lui sunt neîntemeiate. Astfel, moabiții gem pentru Moab, gem cu toții. Ei se vaită, pe deplin mâhniți, pentru turtele cu stafide din Chir-Hareset. Căci câmpiile Heșbonului se usucă; la fel și viile din Sibma. Domnitorii națiunilor au distrus cele mai alese vițe, care cândva ajungeau până la Iazer, fiind răspândite până spre deșert. Mlădițele ei se întindeau și ajungeau până la mare. De aceea plâng împreună cu Iazerul pentru viile din Sibma. O, Heșbon! O, Eleale! Vă ud cu lacrimile Mele! Căci peste culesul fructelor voastre și peste secerișul vostru a căzut un strigăt de război. Bucuria și veselia au dispărut din livezi, iar în vii nu se mai cântă și nu se mai strigă de bucurie. Nimeni nu mai zdrobește strugurii în presă, căci am făcut să înceteze strigătul de bucurie. De aceea Îmi plânge ființa ca o liră pentru Moab, Îmi plânge sufletul pentru Chir-Hareset. Când se va arăta, când Moabul se va obosi pe înălțime și va intra în sanctuarul lui ca să se roage, nu va reuși“. Acesta este cuvântul pe care-l rostise Domnul cu privire la Moab. Dar acum, Domnul zice: „În trei ani, numărați ca anii unui lucrător plătit, în pofida mulțimii sale mari, gloria Moabului va fi prăbușită, iar cei ce vor supraviețui vor fi puțini și slabi“. O rostire cu privire la Damasc. „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge doar un morman de ruine. Cetățile Aroerului vor fi părăsite. Ele vor fi lăsate turmelor; acestea se vor culca acolo, și nu va fi nimeni care să le înspăimânte. Efraim va fi lăsat fără fortăreață, iar Damascul fără suveranitate. Rămășița lui Aram va fi ca gloria fiilor lui Israel“, zice Domnul Oștirilor. „În ziua aceea, gloria lui Iacov va fi slăbită, iar grăsimea trupului său se va usca. Va fi ca atunci când secerătorul adună recolta de grâne, culegând spicele cu mâna lui; va fi ca atunci când cineva strânge spicele în Valea Refaim. Totuși, câteva spice vor mai rămâne, la fel ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe cele mai înalte ramuri, patru, cinci pe crengile roditoare“, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel. În ziua aceea, oamenii se vor uita la Creatorul lor și își vor îndrepta privirea spre Sfântul lui Israel. Nu se vor mai uita la altarele făcute de mâinile lor și nu vor mai privi la așerele și la altarele pentru tămâiere pe care le-au construit degetele lor. În ziua aceea, cetățile lor fortificate vor fi ca niște locuri abandonate tufișurilor și crângurilor, părăsite în fața fiilor lui Israel. Totul va fi o pustietate! Și aceasta pentru că L-ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale și nu ți-ai adus aminte de Stânca locului tău de refugiu. De aceea, deși sădești plante plăcute și plantezi ramuri de viță străină, deși în ziua în care îi plantezi, le și faci să crească, și în dimineața în care arunci sămânța, o și faci să înflorească, totuși secerișul va fi spulberat într-o zi de boală și de durere de nevindecat. Vai, un tumult de popoare multe, care urlă ca valurile mării! Vai, un vuiet de popoare, care vuiesc ca niște ape vijelioase! Popoarele vuiesc, așa cum vuiesc niște ape multe, dar El le mustră și ele fug departe, duse de vânt ca pleava de pe dealuri și ca iarba dusă de furtună. Seara, teroare! Până dimineața, ele nu mai sunt. Aceasta este partea celor ce ne prădează și sorțul celor ce ne jefuiesc. Vai de tine, țară în care se aude fluturat de aripi, țară de dincolo de râurile lui Cuș, care-ți trimiți mesagerii pe calea apei, în corăbii de papirus. Duceți-vă, mesageri iuți! Duceți-vă la o națiune înaltă și cu pielea netedă, la un popor de temut, atât în preajma lui, cât și în depărtări, la o națiune puternică și cuceritoare, a cărei țară este străbătută de râuri. Voi toți, locuitori ai lumii, toți care locuiți pe pământ, când se ridică steagul pe munți, să vă uitați, iar când sună trâmbița, să ascultați! Căci Domnul mi-a vorbit astfel: „Eu voi sta liniștit și voi privi din locul șederii Mele; voi fi ca o adiere fierbinte în lumina soarelui și ca un nor de rouă în căldura secerișului“. Căci înainte de seceriș, când mugurele s-a dus, iar floarea a devenit strugure copt, El va tăia mlădițele cu ajutorul cosoarelor și va îndepărta vlăstarii, îi va reteza. Toți vor fi lăsați păsărilor de pradă din munți și animalelor sălbatice. Păsările de pradă își vor petrece vara pe ei și toate animalele sălbatice vor ierna pe ei. În vremea aceea, un popor înalt și cu pielea netedă, de temut atât în preajma lui, cât și în depărtări, o națiune puternică și cuceritoare, a cărei țară este străbătută de râuri, va aduce un dar Domnului Oștirilor la muntele Sion, locul Numelui Domnului Oștirilor. O rostire cu privire la Egipt. Iată, Domnul călărește pe un nor iute, venind înspre Egipt. Idolii Egiptului vor tremura în fața Sa, iar inima egiptenilor se va topi de spaimă înăuntrul lor. „Îi voi instiga pe egipteni unii împotriva altora; se vor lupta frate cu frate, semen cu semen, cetate cu cetate și regat cu regat. Duhul egiptenilor se va agita și Eu le voi încurca planurile. Atunci vor întreba idolii, sufletele morților, pe cei ce întreabă duhurile morților și pe cei ce cheamă spiritele. Îi voi da pe egipteni în mâinile unui stăpân crud; un împărat aspru va stăpâni peste ei“, zice Stăpânul, Domnul Oștirilor. Apele mării vor seca și râul va seca și se va usca. Canalele se vor împuți, râurile Egiptului se vor goli și se vor usca, iar pipirigul și trestia se vor veșteji. Plantele aflate de-a lungul Nilului și cele de la gura lui și toate semănăturile de pe malul Nilului se vor usca, vor dispărea și nu vor mai exista. Pescarii vor jeli și vor boci; toți cei ce aruncă undița în Nil și cei ce aruncă năvoadele în apă, vor suferi. Cei ce lucrează cu inul dărăcit, precum și țesătorii de pânză albă, vor fi făcuți de rușine. Croitorii vor fi înspăimântați; toți cei ce lucrează pentru plată vor fi cu sufletul întristat. Conducătorii din Țoan nu sunt decât niște nebuni, iar sfetnicii înțelepți ai lui Faraon dau sfaturi proaste. Cum îndrăzniți să-i spuneți lui Faraon: „Eu sunt fiu al înțelepților, fiu al regilor străvechi“? Unde îți sunt acum înțelepții care să-ți spună și să-ți facă cunoscut ce a plănuit Domnul Oștirilor împotriva Egiptului? Conducătorii din Țoan au înnebunit, conducătorii din Nof s-au înșelat; pietrele din capul unghiului, pietrele triburilor sale, au dus Egiptul în rătăcire. Domnul a răspândit printre ei un duh de amețeală. Ei au făcut să se clatine Egiptul în tot ceea ce face, așa cum se clatină un om beat când vomită. Nimeni nu va mai putea face ceva pentru Egipt, nici capul, nici coada, nici ramura de palmier, nici trestia. În ziua aceea, egiptenii vor fi ca femeile: vor tremura și le va fi frică de mâna Domnului Oștirilor ridicată asupra lor. Țara lui Iuda va fi un motiv de rușine pentru Egipt. Oricui i se va aminti ceva despre ea îi va fi frică din cauza hotărârii luate de Domnul Oștirilor împotriva Egiptului. În ziua aceea, în țara Egiptului vor fi cinci cetăți în care se va vorbi limba canaanită și în care se va jura loialitate Domnului Oștirilor. Una dintre acestea se va numi Cetatea Soarelui. În ziua aceea, în mijlocul țării Egiptului se va afla un altar închinat Domnului, iar la granița lui, un stâlp închinat Domnului. El va fi un semn și o mărturie pentru Domnul Oștirilor în Egipt. Când vor striga către Domnul din cauza asupritorilor, El le va trimite un salvator și un apărător care îi va elibera. Astfel, Domnul Se va revela egiptenilor, iar în ziua aceea egiptenii Îl vor cunoaște pe Domnul. Vor sluji aducând jertfe și daruri de mâncare, vor face jurăminte Domnului și le vor împlini. Domnul va lovi Egiptul; îl va lovi, dar îl va vindeca. Ei se vor întoarce la Domnul, iar El va răspunde cererilor lor și îi va vindeca. În ziua aceea va fi un drum larg din Egipt și până în Asiria, iar asirienii vor veni în Egipt, și egiptenii în Asiria. Egiptenii vor sluji împreună cu asirienii. În ziua aceea, Israel va fi al treilea popor, împreună cu Egiptul și Asiria, care va fi o binecuvântare în mijlocul pământului. Domnul Oștirilor îi va binecuvânta, zicând: „Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, Asiria, lucrarea mâinilor Mele, și Israel, moștenirea Mea!“. În anul în care Tartan, trimis de împăratul Sargon al Asiriei, a venit la Așdod, l-a asediat și l-a cucerit, Domnul i-a vorbit lui Isaia, fiul lui Amoț, zicând: „Du-te, dă-ți jos pânza de sac de pe coapse și scoate-ți sandalele din picioare!“. El a făcut întocmai, umblând gol și desculț. Domnul a zis: „Așa cum slujitorul Meu Isaia a umblat gol și desculț timp de trei ani, ca un semn și ca o prevestire împotriva Egiptului și a lui Cuș, tot așa împăratul Asiriei îi va duce departe pe captivii Egiptului și pe exilații lui Cuș, pe tineri și pe bătrâni, goi și desculți, cu dosul descoperit, spre rușinea Egiptului. Atunci se vor înspăimânta și se vor rușina la vederea lui Cuș, speranța lor, și a Egiptului, măreția lor. În ziua aceea, locuitorii de pe țărmul acesta vor zice: «Iată ce li s-a întâmplat celor în care ne-am pus speranța și la care am fugit după ajutor și după eliberare de împăratul Asiriei! Oare cine ne va mai salva acum?»“. O rostire cu privire la deșertul de lângă mare. Așa cum se dezlănțuie vijelia în Neghev, tot astfel vine el din deșert, dintr-o țară de temut. O vedenie cumplită mi s-a arătat: trădătorul trădează, iar jefuitorul jefuiește. „Înaintează, Elam! Asediază, Medio! Voi opri tot suspinul provocat de el“. De aceea coapsele îmi sunt pline de durere; chinurile m-au cuprins, așa cum o cuprind pe o femeie când naște. Ceea ce aud, mă face să leșin, iar ceea ce văd, mă îngrozește. Inima mi se zbate și, de spaimă, tremur; amurgul, după care tânjeam cândva, a devenit o groază pentru mine. Au pregătit masa, au întins păturile, mănâncă și beau. Ridicați-vă, conducători, și ungeți-vă scuturile! Căci astfel mi-a vorbit Stăpânul: „Du-te și pune un străjer, care să anunțe ceea ce vede. Când va vedea un car cu o pereche de cai și călăreți pe măgari și pe cămile, să asculte cu atenție, cu mare atenție“. El a strigat ca un leu: „Zi după zi, Stăpâne, stau într-un turn de pază și, în fiecare noapte, veghez în postul meu. Iată că vine un călăreț într-un car, o pereche de cai. El a răspuns și a zis: «A căzut! Babilonul a căzut! Toate chipurile cioplite ale dumnezeilor lui stau sfărâmate pe pământ!»“. O, poporul meu, zdrobit în aria de treierat, vă spun ce am auzit de la Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel. O rostire cu privire la Duma. Cineva mă strigă din Seir: ‒ Străjer, mai este din noapte? Străjer, mai este din noapte? Străjerul răspunde: ‒ Vine dimineața, dar și noaptea. Dacă veți dori să întrebați, întrebați; întoarceți-vă, veniți iarăși! O rostire cu privire la Arabia: Veți înnopta printre tufișurile Arabiei, caravane ale dedaniților! Aduceți apă și întâmpinați-l pe cel însetat! Locuitori ai regiunii Tema, întâmpinați-l cu pâine pe fugar! Căci ei fug dinaintea săbiilor, dinaintea sabiei scoase, dinaintea arcului întins și dinaintea unei lupte înverșunate. Stăpânul mi-a vorbit astfel: „În decursul unui an, numărat ca anii unui lucrător plătit, toată gloria Chedarului se va sfârși. Supraviețuitorii arcașilor, vitejii fiilor Chedarului vor fi puțini, pentru că Domnul, Dumnezeul lui Israel, a vorbit“. O rostire cu privire la Valea Vedeniei. Ce vreți să arătați, de v-ați urcat cu toții pe acoperișuri, oraș plin de zarvă, cetate gălăgioasă și plină de dezmăț? Cei uciși dintre ai tăi n-au fost răpuși de sabie, nu au murit în luptă. Toți conducătorii tăi au fugit împreună, însă au fost prinși fără să se folosească arcul. Toți ai tăi, care au fost găsiți, au fost capturați împreună, deși fugiseră departe. De aceea am zis: „Întoarceți-vă privirile de la mine! Lăsați-mă să vărs lacrimi amare! Nu vă grăbiți să mă mângâiați pentru distrugerea fiicei poporului meu“. Căci este o zi de învălmășeală, de călcat în picioare și de groază din partea Stăpânului, Domnul Oștirilor, în Valea Vedeniei, o zi de surpare a zidului și de zbierat la munți. Elamul își poartă tolba cu săgeți, înaintând cu care de luptă, oameni, călăreți, iar Chirul își dezvelește scutul. Văile tale cele mai alese sunt pline de care, iar călăreții stau pregătiți de luptă la porțile cetății. El înlătură scutul lui Iuda. În acea zi, ai căutat arme în Palatul Pădurii. Ați văzut că spărturile Cetății lui David sunt multe și ați adunat apele Iazului de Jos. Ați numărat casele Ierusalimului și ați dărâmat casele pentru a fortifica zidul. Între cele două ziduri ați făcut un rezervor pentru apele iazului cel vechi, dar n-ați privit spre Cel Ce l-a făcut și nu v-ați uitat la Cel Ce l-a întocmit din vechime. În ziua aceea, Stăpânul, Domnul Oștirilor, v-a chemat să plângeți și să jeliți, să vă smulgeți părul și să vă înfășurați coapsele cu pânză de sac. Dar iată, dimpotrivă, la voi a fost veselie și petrecere, au fost boi tăiați și oi înjunghiate! S-a mâncat carne, s-a băut vin și s-a strigat: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!“. Domnul Oștirilor mi S-a descoperit, spunându-mi: „Această nelegiuire a voastră nu va fi ispășită până veți muri“, zice Stăpânul, Domnul Oștirilor. Așa vorbește Stăpânul, Domnul Oștirilor: „Du-te la acel administrator, la Șebna, care răspunde de palat, și spune-i: «Ce drept ai tu aici și pe cine ai tu pe aceste locuri, de ți-ai săpat chiar aici un mormânt, un mormânt săpat pe înălțime, un loc dăltuit în stâncă? Iată, Domnul te va azvârli cu putere, omule! El te va înșfăca, te va înfășura strâns și, ca pe o minge, te va arunca într-o țară întinsă. Acolo vei muri și acolo îți vor rămâne carele tale frumoase, tu, rușinea palatului stăpânului tău! Te voi da afară din slujbă și vei fi dat jos din funcția ta». În ziua aceea, îl voi chema pe slujitorul Meu, pe Eliachim, fiul lui Hilchia, îl voi îmbrăca cu tunica ta și-i voi înfășura mijlocul cu brâul tău, iar autoritatea ta i-o voi da lui. El va fi un tată pentru locuitorii Ierusalimului și pentru Casa lui Iuda. Voi așeza cheia Casei lui David pe umărul lui. Ce va deschide el, nimeni nu va închide, iar ce va închide, nimeni nu va deschide! Îl voi împlânta ca pe un țăruș într-un loc sigur și va fi un scaun de onoare pentru casa tatălui său. Vor sprijini pe el toată gloria casei tatălui său: odraslele și vlăstarii, orice vas mic, de la castroane până la ulcioare.“ „În ziua aceea“, zice Domnul Oștirilor, „țărușul împlântat în loc sigur va fi scos. Va fi tăiat și va cădea, iar povara care era pe el va fi doborâtă“, căci Domnul a vorbit. O rostire cu privire la Tyr. Gemeți, corăbii de Tarșiș, căci casa și portul vă sunt distruse! Din Chitim au primit această veste. Tăceți, locuitori de pe țărm, precum și voi, negustori din Sidon, care v-ați îmbogățit din comerțul pe mare! Străbătând ape multe, grânele erau aduse din Șihor; secerișul Nilului era venitul Tyrului, acesta devenind locul de comerț al națiunilor. Să-ți fie rușine, Sidon, fortăreață a mării! Căci marea a vorbit, zicând: „N-am avut dureri, nici n-am născut; n-am îngrijit băieți, nici n-am crescut fete“. Când va ajunge vestea în Egipt, se vor îngrozi de cele auzite despre Tyr. Treceți spre Tarșiș! Gemeți, locuitori de pe țărm! Aceasta să fie, oare, cetatea voastră plină de veselie, cetatea întemeiată din vremuri străvechi, ai cărei pași au dus-o până departe, întemeind colonii? Cine a plănuit aceasta împotriva Tyrului, împotriva celui ce oferea coroane, ai cărui negustori erau conducători, ai cărui comercianți erau cei mai onorați de pe pământ? Domnul Oștirilor a plănuit aceasta – pentru a zdrobi mândria a tot ce este glorios, pentru a-i umili pe toți cei onorați de pe pământ. Cultivă-ți țara, ca malul Nilului, fiică a Tarșișului, căci port nu mai ai! Domnul Și-a întins mâna peste mare și a făcut împărățiile să se cutremure. Cu privire la Canaan, a poruncit să-i fie nimicite fortărețele. El a zis: „Nu te vei mai bucura, o, fecioară asuprită, fiică a Sidonului! Ridică-te și du-te în Chitim, însă nici măcar acolo nu vei avea odihnă!“. Iată țara caldeenilor! Poporul acesta nu mai este! Asirienii au dat-o animalelor deșertului. Și-au ridicat turnurile de asalt, i-au jefuit palatele și au făcut din ea o ruină. Gemeți, corăbii de Tarșiș, căci fortăreața voastră este distrusă! Din ziua aceea, Tyr va fi uitat pentru șaptezeci de ani – timpul vieții unui împărat. Iar la sfârșitul celor șaptezeci de ani, Tyrului i se va întâmpla ca prostituatei din cântare: „Ia lira și străbate cetatea, prostituată care ai fost uitată! Cântă iscusit, cântă-ți cântecul de mai multe ori, astfel încât să-și aducă aminte de tine!“. Când se vor încheia cei șaptezeci de ani, Domnul va vizita Tyrul. Cetatea se va întoarce la câștigul ei și se va prostitua cu toate împărățiile de pe fața pământului. Profitul și plata ei însă vor fi închinate Domnului. Acestea nu vor fi nici adunate, nici păstrate, ci câștigul ei va asigura hrană din belșug și haine frumoase pentru cei ce trăiesc înaintea Domnului. Iată, Domnul urmează să golească pământul și să-l pustiască; îi va răsturna suprafața și-i va împrăștia locuitorii. La fel i se va întâmpla preotului, ca și poporului, stăpânului, ca și slujitorului său, stăpânei, ca și slujitoarei ei, celui ce vinde, ca și celui ce cumpără, celui ce împrumută, ca și celui ce ia cu împrumut și celui ce i se datorează, ca și datornicului. Pământul va fi în întregime pustiit și jefuit, căci Domnul a rostit acest cuvânt. Pământul se usucă, se veștejește; lumea este sleită de puteri, se veștejește, conducătorii popoarelor pământului sunt sleiți de puteri. Pământul este pângărit de locuitorii săi, căci au încălcat legile, au trecut peste hotărâre și au rupt legământul cel veșnic. De aceea un blestem devorează pământul, iar locuitorii lui își ispășesc vina. De aceea sunt nimiciți locuitorii pământului și rămân puțini oameni. Mustul se usucă, iar vița se veștejește; toți cei ce aveau inima veselă suspină. Bucuria tamburinelor a încetat, zgomotul celor ce petrec s-a oprit, bucuria lirei s-a sfârșit. Nu se mai bea vin cântând, iar băutura tare este amară pentru cei ce o beau. Cetatea pustie stă dărâmată; toate casele sunt închise, nimeni nu poate intra. Pe străzi ei strigă după vin; orice bucurie s-a dus și veselia a fost alungată din țară. Cetatea e lăsată în ruine, iar poarta îi este sfărâmată. Pe întinderea pământului și în mijlocul popoarelor va fi ca atunci când se scutură măslinul, ca atunci când rămân câțiva ciorchini după culesul viei. Ei își înalță glasurile, strigă de bucurie și aclamă, dinspre vest, măreția Domnului. De aceea voi, cei din est, glorificați-L pe Domnul! Cei de pe insulele mării, glorificați Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel! De la marginile pământului auzim cântându-se: „Glorie Celui Drept!“. Eu însă zic: „Mă ofilesc! Mă ofilesc! Vai de mine! Trădătorii au trădat, trădătorii au comis trădare!“. Groaza, groapa și lațul te așteaptă, locuitor al pământului! Oricine va fugi la sunet de groază va cădea în groapă și oricine va ieși din groapă va fi prins într-un laț. Căci ferestrele din înălțime sunt deschise și temeliile pământului se cutremură. Pământul este făcut fărâme, pământul este rupt în bucăți, pământul este zguduit cu putere. Pământul se clatină ca un om beat, se leagănă ca o colibă. Fărădelegea lui apasă greu asupra lui; el cade, și nu se mai ridică. În ziua aceea, Domnul va pedepsi armata de sus, în înălțime, și pe împărații pământului, pe pământ. Vor fi adunați împreună, ca deținuții, într-o groapă. Vor fi închiși într-o închisoare și, după multe zile, vor fi pedepsiți. Atunci luna va fi umilită, iar soarele făcut de rușine, pentru că Domnul Oștirilor va domni pe muntele Sion și în Ierusalim, înaintea bătrânilor Săi, în glorie. O, Doamne, Tu ești Dumnezeul meu! Te voi înălța și voi aduce mulțumiri Numelui Tău, căci ai făcut lucruri minunate, lucruri plănuite demult, care s-au împlinit cu credincioșie. Ai transformat cetatea într-un morman de moloz, citadela într-o ruină. Fortăreața străinilor nu mai este o cetate; ea nu va mai fi niciodată reconstruită. De aceea popoarele puternice Te vor glorifica și cetățile națiunilor groaznice se vor teme de Tine. Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărac, un refugiu pentru cel nevoiaș în necazul său, un adăpost în furtună și o umbră în mijlocul caniculei, atunci când suflarea celor groaznici era ca furtuna împotriva unui zid, ca arșița soarelui într-un loc uscat. Tu aduci la tăcere zarva străinilor și, așa cum căldura este domolită de umbra unui nor, tot astfel și cântarea celor groaznici încetează. Domnul Oștirilor va pregăti pe muntele acesta, pentru toate popoarele, un ospăț cu cărnuri grase, un ospăț cu vinuri bune – cărnuri pline de măduvă și vinuri limpezite. Pe muntele acesta El va nimici vălul care acoperă toate popoarele, învelitoarea care înfășoară toate națiunile. El va înghiți moartea pentru totdeauna. Stăpânul Domn va șterge lacrimile de pe toate fețele și va îndepărta de pe tot pământul disprețul poporului Său, căci Domnul a vorbit. În ziua aceea se va zice: „Iată, Acesta este Dumnezeul nostru. Ne-am pus speranța în El și El ne-a mântuit. Acesta este Domnul în Care ne-am pus speranța. Să fim veseli și să ne bucurăm în mântuirea Sa!“. Mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta. Moabiții însă vor fi călcați de El în picioare, așa cum este călcat în picioare paiul în bălegar. Acolo, pe munte, își vor întinde mâinile, așa cum își întinde înotătorul mâinile să înoate. El le va doborî mândria, în pofida abilității mâinilor lor. El va dărâma fortificațiile înalte ale zidurilor tale, le va doborî și le va arunca la pământ, chiar în țărână. În ziua aceea, în țara lui Iuda se va cânta această cântare: „Avem o cetate puternică! Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri și fortificații! Deschideți porțile, ca să intre națiunea cea dreaptă, care păzește credincioșia. Celui ferm în deciziile lui Tu îi asiguri pacea, da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeți-vă în Domnul pentru totdeauna, pentru că în Domnul, da, în Domnul, aveți o Stâncă veșnică! Căci El i-a umilit pe cei ce locuiesc pe înălțimi și a doborât cetatea cea mândră; a doborât-o la pământ, a aruncat-o în țărână. Ea este călcată în picioare, de picioarele celui sărac și strivită sub pașii celor nevoiași“. Calea celui drept este netedă, cărarea celui drept, pe care Tu o netezești, este dreaptă. Da, Doamne, umblând pe cărarea poruncilor Tale, Te așteptăm! Numele Tău și aducerea-aminte cu privire la Tine sunt dorința sufletului nostru. Sufletul meu tânjește după Tine noaptea și duhul din mine Te caută dimineața, căci, atunci când judecățile Tale sunt pe pământ, locuitorii lumii învață dreptatea. Chiar dacă celui rău i se arată bunăvoință, el tot nu învață dreptatea; tot nedrept se poartă, chiar într-o țară unde domnește dreptatea, și nu privește la măreția Domnului. Doamne, mâna Ta este ridicată, dar ei n-o văd. Lasă-i să-Ți vadă zelul pentru poporul Tău și să li se facă rușine! Lasă ca focul pregătit pentru dușmanii Tăi să-i nimicească! Doamne, Tu vei așeza pacea pentru noi, căci, într-adevăr, toate lucrările noastre, Tu le-ai înfăptuit pentru noi. Doamne, Dumnezeul nostru, și alți stăpâni în afară de Tine au domnit peste noi, dar noi recunoaștem doar Numele Tău. Cei morți nu vor mai trăi, umbrele nu se vor mai ridica, fiindcă i-ai pedepsit, i-ai nimicit și ai distrus toată amintirea cu privire la ei. Tu, Doamne, ai înmulțit națiunea; ai înmulțit națiunea și ai extins toate granițele țării. Tu ai fost glorificat! Doamne, ei Te-au căutat când erau în necaz. Când îi disciplinai, ei își revărsau geamătul. Ca o femeie însărcinată, gata să nască, și care se zvârcolește și țipă în durerile ei, așa eram noi înaintea Ta, Doamne. Am dat viață, am trecut prin durerile nașterii, dar am născut vânt. N-am adus eliberare pe pământ, iar locuitorii lumii nu sunt născuți. Dar morții Tăi vor învia. Trupul meu mort se va ridica. Treziți-vă și cântați de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este roua luminilor, iar pământul va scoate afară umbrele! Du-te, poporul meu, intră în camerele tale și închide ușile după tine! Ascunde-te pentru câteva clipe, până va trece indignarea. Căci, iată, Domnul iese din Locuința Sa ca să-i pedepsească pe locuitorii pământului pentru nelegiuirea lor. Pământul va arăta sângele vărsat pe el și nu-i va mai ascunde pe cei uciși. În ziua aceea, Domnul va pedepsi cu sabia Sa aspră, mare și puternică leviatanul, șarpele fugar, leviatanul, șarpele încolăcit. Îl va ucide pe monstrul care este în mare! În ziua aceea, va exista o vie aleasă: „Cântați despre ea! Eu, Domnul, sunt veghetorul ei: o ud tot timpul și o păzesc zi și noapte, pentru ca nimeni să nu-i facă rău. Nu mai sunt mânios. Însă, dacă cineva îmi oferă spini și mărăcini, voi mărșălui împotriva lor și îi voi arde pe toți, doar dacă nu cumva aceștia vor căuta protecția Mea și vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine“. În zilele care vin, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori, va da lăstari și va umple întreaga lume cu rod. L-a lovit oare Dumnezeu, cum i-a lovit pe cei ce-l loveau? A fost ucis el cum au fost uciși cei ce-l omorau? Te-ai certat cu el cu măsură când l-ai alungat! Cu suflarea Sa năprasnică l-a îndepărtat în ziua când a suflat vântul de est. Prin urmare, astfel va fi ispășită nelegiuirea lui Iacov, acesta va fi rodul deplin al îndepărtării păcatului său: când El va face din toate pietrele altarelor niște pietre de var, zdrobite în bucăți, nu vor mai rămâne în picioare nici așerele și nici altarele pentru tămâiere. Căci cetatea fortificată a ajuns în singurătate; a ajuns o locuință abandonată și părăsită ca un deșert. Acolo pasc vițeii, acolo se odihnesc și-i distrug crengile. Când ramurile i se usucă, sunt rupte, iar femeile vin și fac foc cu ele. Deoarece acesta este un popor fără pricepere, Cel Ce l-a făcut nu Se va îndura de el și Cel Ce l-a alcătuit nu-Și va arăta bunăvoința față de el. În ziua aceea, Domnul va treiera de la cursul Eufratului până la Râul Egiptului, iar voi, fii ai lui Israel, veți fi adunați unul câte unul. În ziua aceea, o trâmbiță mare va suna, iar cei pierduți în țara Asiriei și cei risipiți prin țara Egiptului vor veni și se vor închina Domnului pe muntele cel sfânt, în Ierusalim. Vai de acea cunună, mândria bețivilor din Efraim, și de floarea ofilită, frumusețea ei glorioasă, așezată pe culmea văii mănoase a celor doborâți de vin! Iată, Stăpânul are pe cineva puternic și tare! Ca o furtună cu grindină, distrugătoare, ca o ploaie torențială și ca un potop puternic, o va trânti la pământ cu mâna sa. Cununa mândră a bețivilor din Efraim va fi călcată în picioare, iar floarea ofilită, frumusețea ei glorioasă, așezată pe culmea văii mănoase, va fi ca o smochină coaptă înainte de culesul roadelor; oricine o vede o înghite imediat ce pune mâna pe ea. În ziua aceea, Domnul Oștirilor va fi o coroană glorioasă, o ghirlandă frumoasă pentru rămășița poporului Său; va fi un duh de dreptate pentru cel ce stă pe scaunul de judecată și putere pentru cei ce alungă dușmanul din fața porților. Dar și aceștia se clatină de vin și amețesc din cauza băuturilor tari: preot și profet se clatină de băuturi tari, sunt zăpăciți de vin; sunt amețiți de băuturi tari, se clatină când au vedenii și se împiedică atunci când dau sentința. Toate mesele sunt pline de vomă, nu este niciun loc care să nu fie murdar. „Pe cine învață El cunoașterea? Cui explică El mesajul? Unora înțărcați de curând? Unora tocmai luați de la sân? El dă poruncă după poruncă, poruncă după poruncă, regulă după regulă, regulă după regulă, puțin aici, puțin acolo“. De aceea prin buze încâlcite și într-o altă limbă va vorbi El acestui popor, celor cărora le-a zis: „Iată locul de odihnă! Lăsați-l pe cel obosit să se odihnească! Aici este odihna!“. Dar ei n-au vrut să asculte. De aceea pentru ei Cuvântul Domnului va fi: poruncă după poruncă, poruncă după poruncă, regulă după regulă, regulă după regulă puțin aici, puțin acolo, pentru ca, mergând, să cadă pe spate, să fie zdrobiți, să fie prinși în laț și capturați. De aceea, ascultați Cuvântul Domnului, oameni ai batjocurii, cei ce stăpâniți peste poporul acesta care este în Ierusalim! Voi ați zis: „Am încheiat un legământ cu Moartea și am făcut o înțelegere cu Locuința Morților. Urgia năvalnică va trece fără să ne atingă, căci ne-am făcut din minciună adăpost și din înșelăciune – ascunzătoare“. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: „Iată, așez în Sion o Piatră, o Piatră încercată, o Piatră din capul unghiului, prețioasă, o Temelie sigură. Cel ce crede nu se va panica. Eu voi face din judecată o sfoară de măsurat și din dreptate un fir cu plumb. Grindina îți va mătura adăpostul făcut din minciună, iar apele îți vor inunda ascunzătoarea. Legământul vostru cu Moartea va fi anulat, iar înțelegerea voastră cu Locuința Morților nu va mai dura. Când va trece urgia cumplită, veți fi striviți de ea. Ori de câte ori va trece, vă va prinde, căci va trece dimineață de dimineață, zi de zi și noapte de noapte!“. Înțelegerea acestui mesaj nu va fi decât un motiv de groază. Căci patul este prea scurt, ca să te întinzi pe el, iar învelitoarea este prea îngustă, ca să te înfășori cu ea. Căci Domnul Se va ridica, așa cum S-a ridicat la muntele Perațim, Se va mânia, ca în Valea Ghivon, ca să-Și facă lucrarea, lucrarea Sa neobișnuită, ca să-Și îndeplinească slujba, slujba Sa nemaiauzită. Acum, deci, nu mai batjocoriți, ca nu cumva lanțurile voastre să se întărească și mai mult, fiindcă am auzit de la Stăpânul, Domnul Oștirilor, o hotărâre de distrugere a întregii țări. Fiți atenți și ascultați glasul meu! Fiți atenți și ascultați rostirea mea! Oare plugarul ară toată ziua pentru a semăna? Oare tot timpul își brăzdează și își grăpează pământul? Când i-a netezit suprafața, oare nu împrăștie apoi mărar, nu seamănă chimion? Nu plantează grâul în rânduri, orzul într-un loc anume și secara albă la marginea lui? Dumnezeul lui îl instruiește corect. El îl învață! Mărarul nu se treieră cu treierătoarea, nici chimionul nu se calcă cu roata carului, ci mărarul se bate cu un băț, iar chimionul cu o nuia. Grânele pentru pâine sunt zdrobite, dar nu se treieră la nesfârșit. Omul pune în mișcare roata carului și caii, dar nu sfărâmă grânele. Și lucrul acesta vine tot de la Domnul Oștirilor, Care este minunat în sfat și măreț în înțelepciune. „Vai de Ariel, de Ariel, cetatea în care David și-a așezat tabăra! Adăugați an după an și lăsați sărbătorile să-și continue cursul. Îl voi asedia pe Ariel, iar el va plânge și se va jeli; Îmi va fi ca o vatră de altar. Îmi voi așeza tabăra împotriva ta de jur împrejur, te voi asedia cu turnuri de asalt, voi ridica fortărețe împotriva ta. Vei fi doborât, vei vorbi din pământ, iar cuvântarea ta va veni smerită din țărână. Glasul tău va ieși din pământ ca duhul unui mort și din țărână îți vei șopti cuvântarea. Dar mulțimea străinilor tăi va fi ca țărâna fină și mulțimea celor ce te îngrozesc ca pleava purtată de vânt. Și deodată, într-o clipită, Domnul Oștirilor va veni la tine cu tunet, cutremur și mare vuiet, cu vijelie, furtună și flacără de foc nimicitoare. Ca un vis, ca o vedenie de noapte va fi mulțimea tuturor națiunilor care luptă împotriva lui Ariel, toți cei ce-l atacă pe el și fortăreața lui, toți cei ce-l asediază. Ca un om flămând care visează că mănâncă, dar se trezește tot cu stomacul gol, sau ca un om însetat care visează că bea, dar se trezește obosit și însetat, așa se va întâmpla cu mulțimea tuturor națiunilor care luptă împotriva muntelui Sion“. Rămâneți încremeniți și uimiți! Orbiți și rămâneți fără vedere! Îmbătați-vă, dar nu de vin! Clătinați-vă, dar nu de băutură tare! Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de somn adânc. Profeților! El v-a închis ochii! Văzătorilor! El v-a acoperit capetele! Astfel, întreaga vedenie nu este pentru voi decât cuvintele unui sul sigilat. Dacă îi va fi dat unuia care știe să citească, zicându-i-se: „Citește, te rog, sulul acesta!“, el va răspunde: „Nu pot, este sigilat!“. Și dacă îi va fi dat unuia care nu știe să citească, zicându-i-se: „Citește, te rog, sulul acesta!“, el va răspunde: „Nu știu să citesc!“. Stăpânul a zis: „Poporul acesta se apropie de Mine numai cu gura și Mă onorează doar cu buzele, dar inima lui este departe de Mine! Teama pe care o are față de Mine este doar o poruncă omenească, învățată pe de rost. De aceea, iată, voi uimi încă o dată acest popor, făcând lucruri minunate. Înțelepciunea celor înțelepți ai lui va pieri și priceperea celor pricepuți va sta ascunsă“. Vai de cei ce sapă adânc pentru a-și ascunde planurile înaintea Domnului, ale căror fapte sunt în întuneric și care zic: „Cine ne vede?“ sau „Cine știe ce facem?“. Pervertiți ce sunteți! Oare olarul poate fi considerat lut? Va zice oare lucrarea despre cel ce a făcut-o: „Nu m-a făcut el!“? Sau va zice lucrul confecționat celui ce l-a confecționat: „Nu are pricepere!“? Oare nu mai este foarte puțin și Libanul se va transforma într-o livadă, iar livada va fi considerată pădure? În ziua aceea, cel surd va auzi cuvintele sulului și, din negura și întunericul în care se află, ochii celui orb vor vedea. Cei sărmani se vor bucura din nou în Domnul, iar cei mai nevoiași se vor veseli în Sfântul lui Israel. Și aceasta pentru că cel groaznic va dispărea, iar batjocoritorul nu va mai fi. Toți cei ce pândesc să facă răul vor fi nimiciți – cei ce, printr-un cuvânt, îl fac pe om să păcătuiască, întind o cursă celui ce decide la poarta cetății și îl abat, prin deșertăciune, pe cel drept. De aceea, așa vorbește Domnul, Care l-a răscumpărat pe Avraam, cu privire la Casa lui Iacov: „Iacov nu va mai fi rușinat, nu-i va mai păli fața. Când își vor vedea copiii în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinți Numele, Îl vor sfinți pe Sfântul lui Iacov și se vor teme de Dumnezeul lui Israel. Cei rătăciți în duh vor dobândi pricepere, iar cei nemulțumitori vor primi învățătură“. „Vai de copiii răzvrătiți“, zice Domnul, „care fac un plan care nu este de la Mine și o alianță care nu este de la Duhul Meu, adăugând astfel păcat peste păcat. Ei pleacă, ducându-se în Egipt, fără să-Mi ceară sfatul, ca să caute refugiu în protecția oferită de Faraon și să se adăpostească la umbra Egiptului! De aceea protecția oferită de Faraon va fi pentru voi o rușine, iar refugiul la umbra Egiptului vă va aduce dispreț. Pentru că, deși are conducători în Țoan și trimișii săi au ajuns până la Hanes, fiecare va fi făcut de rușine de către un popor care nu le este de niciun folos, care nu aduce nici ajutor, nici câștig, ci doar rușine și dispreț“. O rostire despre animalele din Neghev. Printr-o regiune a necazului și a durerii, de unde vin leoaica și leul, vipera și șarpele zburător, ei își duc bogățiile pe spinarea măgarilor și averile pe cocoașa cămilelor, către un popor care nu le va fi de folos, către Egipt, al cărui ajutor este deșertăciune și nimic. De aceea îl numesc: „Rahab, cel ce stă nepăsător“. Acum, du-te și scrie aceste lucruri pentru ei pe o tăbliță, scrie-le pe un sul, ca să fie o mărturie veșnică pentru vremea care vine! Căci ei sunt un popor răzvrătit, niște copii mincinoși, copii care nu vor să asculte Legea Domnului, care zic văzătorilor: „Să nu mai aveți vedenii!“ și profeților: „Nu ne mai profețiți ce este drept! Spuneți-ne lucruri măgulitoare, profețiți-ne iluzii! Părăsiți calea! Îndepărtați-vă de pe cărare și nu ne mai confruntați cu Sfântul lui Israel!“. De aceea, așa vorbește Sfântul lui Israel: „Pentru că respingeți acest mesaj, pentru că vă încredeți în asuprire și-n înșelăciune și vă sprijiniți pe ele, de aceea, această nelegiuire va fi pentru voi asemenea unei spărturi într-un zid înalt, care se lărgește și-i provoacă prăbușirea, prăbușire care va veni deodată, într-o clipă. Îl va sfărâma așa cum se sfărâmă un vas de-al olarilor, care este zdrobit fără milă și printre fragmentele căruia nu se mai găsește nici măcar un ciob pentru a lua cărbuni din vatră sau pentru a scoate apă din fântână“. Căci așa vorbește Stăpânul Domn, Sfântul lui Israel: „Prin pocăință și odihnă veți fi salvați; în liniște și în încredere va fi puterea voastră. Dar n-ați vrut! Ați zis: «Nu! Ci vom fugi pe cai!» – tocmai de aceea veți fi nevoiți să fugiți! «Vom călări pe cai iuți!» – tocmai de aceea urmăritorii voștri vor fi și ei iuți! La amenințarea unuia singur, vor fugi o mie și la amenințarea a cinci, veți fugi cu toții până veți fi lăsați ca un stâlp pe vârful unui munte și ca un steag pe un deal“. Totuși, Domnul așteaptă să-Și arate bunăvoința față de voi. Totuși, El Se ridică să vă arate milă. Căci Domnul este un Dumnezeu al dreptății! Ferice de toți cei ce-și pun speranța în El! Da, popor al Sionului, care locuiești în Ierusalim, nu vei mai plânge! Cu siguranță El Își va arăta bunăvoința față de tine când îți va auzi strigătul după ajutor. Imediat ce te va auzi, îți va răspunde. Deși Stăpânul vă va da pâinea necazului și apa suferinței, învățătorii tăi nu se vor mai ascunde și ochii tăi îi vor vedea pe învățătorii tăi. Iar dacă vă veți întoarce fie spre dreapta, fie spre stânga, veți auzi înapoia voastră o voce, zicând: „Aceasta este calea! Mergeți pe ea!“. Atunci vă veți pângări chipurile voastre cioplite, placate cu argint, și chipurile voastre turnate, acoperite cu aur. Le veți împrăștia ca pe niște zdrențe murdare, zicându-le: „Afară cu voi!“. El va da ploaie seminței pe care o semeni în pământ, iar pâinea, rodul pământului, va fi gustoasă și din abundență. În ziua aceea, turmele voastre vor paște pe pășuni întinse; boii și măgarii care lucrează pământul vor mânca nutreț sărat, care a fost vânturat cu lopata și cu furca. Pe fiecare munte semeț și pe orice deal înalt vor curge pârâuri, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea. Luna va străluci ca soarele, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai puternică, așa cum este lumina a șapte zile, în ziua când Domnul va lega rana poporului Său, va vindeca vânătaia loviturii Lui. Iată, Numele Domnului vine de departe; vine arzând de mânie și înconjurat de un nor gros de fum. Buzele Sale sunt pline de indignare, iar limba Sa este ca un foc nimicitor. Suflarea Lui este ca un torent care se revarsă și ajunge până la gât. Vine să cearnă națiunile prin sita nimicirii și să pună un frâu în fălcile popoarelor, care să-i ducă în rătăcire. Veți cânta ca în noaptea unei sărbători sfinte. Vi se va bucura inima ca și când ați merge, în sunetul flautului, la muntele Domnului, la Stânca lui Israel. Domnul va face să se audă glasul Său măreț și să fie văzut brațul Său coborând să lovească, cu foarte mare mânie și cu flacără de foc nimicitoare, cu rupere de nori, cu furtună și grindină. Căci Asiria va fi zdrobită de glasul Domnului, când El va lovi cu toiagul. La fiecare lovitură de nuia hotărâtă, pe care Domnul o va îndrepta asupra ei, se vor auzi tamburinele și lirele. Cu loviturile brațului Său, El Se va lupta împotriva ei. Căci Tofetul este de mult timp pregătit, este gata chiar și pentru împărat. Groapa lui este săpată adânc și larg, având foc și lemn din belșug. Suflarea Domnului, ca un șuvoi de sulf, îl aprinde. Vai de cei ce coboară în Egipt pentru ajutor, bazându-se pe cai! Se încred în mulțimea carelor și în marea putere a călăreților, dar nu privesc spre Sfântul lui Israel și nu-L caută pe Domnul! Dar și El este înțelept și poate aduce dezastrul. El nu-Și retrage cuvintele, ci Se va ridica împotriva casei răufăcătorilor și împotriva celor ce-i ajută pe cei ce comit nelegiuirea. Egiptenii sunt doar oameni, nu Dumnezeu! Caii lor sunt doar carne, nu duh! Când Domnul Își întinde mâna, cel ce ajută se va împiedica, iar cel ajutat va cădea și amândoi vor pieri împreună. Căci Domnul mi-a vorbit astfel: „Ca un leu, ca un leu tânăr care mârâie asupra prăzii, – iar când este chemată o ceată de păstori împotriva lui, nu se înspăimântă de strigătul lor și nu-i pasă de zgomotul făcut de ei – așa va coborî Domnul Oștirilor să lupte pe muntele Sion și pe dealul lui. Cum își întind păsările aripile, așa va proteja Domnul Oștirilor Ierusalimul. Îl va proteja și-l va salva; va trece pe lângă el și-l va elibera“. Întoarceți-vă la Cel față de Care ei s-au adâncit în răzvrătire, fii ai lui Israel! Căci, în ziua aceea, fiecare își va arunca idolii de argint și idolii de aur, pe care vi i-au făcut mâinile voastre păcătoase. „Asiria va pieri printr-o sabie care nu este a unui om; o sabie care nu este a unui muritor o va nimici! Vor fugi de sabie, iar tinerii lor vor fi puși la muncă silnică. Fortăreața sa va cădea din cauza terorii și, la vederea steagului, conducătorii ei se vor înspăimânta“, zice Domnul, al Cărui foc se află în Sion, și al Cărui cuptor se află în Ierusalim. Iată, un rege va domni cu dreptate și niște conducători vor stăpâni drept. Fiecare om va fi atunci ca un adăpost împotriva vântului și ca un refugiu în fața furtunii, ca niște pârâuri de apă într-un loc uscat și ca umbra unei stânci mari într-o regiune aridă. Atunci ochii celor ce văd nu vor mai fi tulburi, iar urechile celor ce aud vor asculta cu atenție. Inima celor pripiți va judeca sănătos, iar limba celor bâlbâiți va vorbi repede și clar. Nebunul nu va mai fi numit ales la suflet și ticălosului nu i se va mai spune că este distins. Căci nebunul spune nebunii și inima lui se gândește la nelegiuire: este lipsit de evlavie și spune neadevăruri cu privire la Domnul; îl lasă fără hrană pe cel flămând și fără apă pe cel însetat. Armele celui ticălos sunt rele; el face planuri mișelești ca să-l distrugă pe cel sărac cu minciuni, chiar și atunci când cauza nevoiașului este dreaptă. Dar cel nobil plănuiește lucruri nobile și prin lucruri nobile va sta drept. Femei fără grijă, ridicați-vă și ascultați glasul meu! Fiice încrezătoare, ascultați cu atenție vorbirea mea! Într-un an și câteva zile vă veți înfiora, încrezătoarelor! Căci culesul viilor se va opri, iar culesul fructelor va înceta să mai vină. Tremurați, femei pline de liniște! Înfiorați-vă, fete încrezătoare! Dezbrăcați-vă! Aruncați-vă hainele și îmbrăcați-vă cu haine de jale! Bateți-vă peste piept și plângeți pentru câmpurile plăcute, pentru vița roditoare și pentru pământul poporului meu pe care cresc spini și mărăcini! Plângeți pentru toate casele de petrecere și pentru această cetate plină de bucurie! Căci fortăreața va fi abandonată, cetatea zgomotoasă va fi părăsită, citadela și turnul de veghe vor deveni vizuini pentru totdeauna, o bucurie pentru măgarii sălbatici și o pășune pentru turme, până va fi turnat peste noi Duhul de sus și deșertul va deveni o livadă, iar livada va fi considerată drept o pădure. Atunci judecata va locui în deșert și dreptatea va locui în livadă. Rodul dreptății va fi pacea, iar urmările dreptății vor fi liniștea și siguranța pentru totdeauna. Poporul meu va locui într-o locuință a păcii, în lăcașuri sigure și în locuri de odihnă liniștite. Chiar dacă pădurea va cădea sub grindină și cetatea va fi făcută una cu pământul, ferice de voi, care semănați de-a lungul oricărei ape, care lăsați boul și măgarul să pască liberi. Vai de tine, nimicitorule, tu, care încă n-ai fost nimicit! Vai de tine, trădătorule, tu, care n-ai fost încă trădat de nimeni! Când vei înceta să mai distrugi, vei fi distrus și când te vei opri din a mai trăda, vei fi trădat. Doamne, arată-Ți bunăvoința față de noi! Noi ne punem speranța în Tine. Fii brațul lor în fiecare dimineață! Fii ajutorul nostru în vreme de necaz! Când răsună glasul Tău, popoarele fug; când Te ridici Tu, națiunile se împrăștie. Prada voastră, națiunilor, este adunată așa cum o adună lăcustele; ca un roi de lăcuste, așa se aruncă oamenii asupra ei. Domnul este înălțat, căci locuiește în înălțimi. El umple Sionul cu judecată și dreptate. El va fi stabilitate pentru vremurile tale, belșug de eliberări, înțelepciune și cunoaștere, iar teama de Domnul, aceasta va fi comoara lui. Iată, vitejii lor strigă pe stradă, iar solii păcii plâng amarnic. Drumurile sunt părăsite, niciun călător nu se mai află pe uliță. Legământul este rupt, martorii sunt disprețuiți, nimeni nu mai este respectat. Țara se veștejește și se ofilește; Libanul este făcut de rușine și se usucă; Șaronul este ca deșertul, iar Bașanul și Carmelul își scutură frunzele. „Acum Mă voi ridica“, zice Domnul, „acum Mă voi înălța, acum voi fi înălțat! Voi dați naștere la iarbă uscată, nașteți paie; suflarea voastră este un foc care vă va nimici. Popoarele vor arde ca varul nestins, ca mărăcinii tăiați care ard în foc. Voi, cei de departe, auziți ce am făcut! Voi, cei de aproape, recunoașteți-Mi puterea! Păcătoșilor le este frică în Sion; cutremurul i-a cuprins pe cei lipsiți de evlavie: «Care dintre noi poate trăi lângă un foc mistuitor? Care dintre noi poate trăi lângă niște flăcări veșnice?». Cel ce umblă în dreptate și vorbește ce este drept, cel ce disprețuiește câștigul adunat din asuprire, cel ce își ferește mâna de mită, cel ce își astupă urechea când aude despre vărsări de sânge și își închide ochii ca să nu-l ademenească răul. Acela va locui pe înălțimi; refugiul lui vor fi fortărețele din munți, pâinea îi va fi dată și apa îi va fi asigurată. Ochii tăi îl vor vedea pe Împărat în splendoarea Sa; vor vedea o țară care se întinde până departe. Inima ta va cugeta la groaza de dinainte, zicând: «Unde este scribul? Unde este cel ce cântărește tributul? Unde este cel ce numără turnurile?». Nu vei mai vedea poporul acela arogant, poporul cu vorbirea necunoscută, cu limba sa ciudată și de neînțeles“. Privește Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul: o locuință liniștită, un cort ce nu se va mai muta. Țărușii săi nu vor mai fi scoși vreodată și niciuna dintre funiile sale nu va mai fi ruptă. Căci acolo Domnul va fi măreț pentru noi. Va fi un loc cu râuri și canale largi, unde nu vor veni corăbii cu vâsle și prin care nu vor trece vase mărețe. Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru; El ne va salva. Funiile tale slăbesc; ele nu mai pot sprijini catargul și nu mai pot întinde pânzele. Atunci se va împărți prada care va fi atât de multă, încât până și ologii vor duce din ea. Niciun locuitor nu va zice: „Sunt bolnav!“. Poporului care locuiește acolo îi va fi iertată nelegiuirea. Apropiați-vă, națiunilor, ca să ascultați! Ascultați cu atenție, popoare! Să asculte pământul și tot ceea ce-l umple, lumea și toate făpturile ei! Căci Domnul este mânios pe toate națiunile și este furios pe toate armatele lor. El le nimicește cu desăvârșire, le dă să fie măcelărite. Morții lor vor fi aruncați; cadavrele lor vor răspândi un miros greu, iar munții vor șiroi de sângele lor. Toată armata cerurilor se va descompune, iar cerurile vor fi înfășurate ca un sul. Toată armata lor va cădea asemenea frunzei veștejite a viței și asemenea smochinei stricate din pom. „Sabia Mea s-a îmbătat în ceruri; iată, ea coboară asupra Edomului, asupra poporului pe care l-am dat judecății spre nimicire“. Sabia Domnului este scăldată în sânge, este unsă cu grăsime, cu sângele mieilor și al țapilor și cu grăsimea rinichilor berbecilor. Căci Domnul aduce o jertfă la Boțra și face un mare măcel în Edom. Bivolii sălbatici vor cădea împreună cu ei și tăurașii împreună cu taurii puternici. Țara lor va fi scăldată în sânge, iar pulberea lor va fi îmbibată de grăsime. Căci Domnul are o zi a răzbunării, un an al răsplătirii pentru cauza Sionului. Pârâurile Edomului vor fi transformate în rășină, iar pulberea lui în sulf. Țara lui va fi ca rășina aprinsă! Nu se va stinge nici noaptea, nici ziua, iar fumul ei se va înălța veșnic. Din generație în generație va rămâne pustie și nimeni nu va mai trece vreodată prin ea. Ciușul și cucuveaua o vor stăpâni, bufnița și corbul își vor face cuib acolo. El va întinde peste ea sfoara de măsurat a pustiului și măsura de greutate a golului. Nobilii Edomului nu vor mai avea nimic acolo care să poată fi numit împărăție; toți conducătorii lui vor ajunge o nimica. Spini vor crește în palatele lor, urzici și mărăcini vor răsări în fortărețele lor. Va deveni vizuină pentru șacali și adăpost pentru struți. Animalele deșertului se vor întâlni cu hienele, iar țapii sălbatici se vor chema unul pe altul. De asemenea, animalele de noapte se vor culca și își vor găsi un loc de odihnă acolo. Bufnița își va face cuibul acolo și va depune ouă, le va cloci și își va strânge puii sub umbra aripilor sale. Șoimii se vor aduna și ei, fiecare cu perechea lui. Cercetați sulul Domnului și citiți! Niciuna dintre acestea nu va lipsi; niciuna nu va fi fără perechea ei, căci gura Domnului a poruncit și Duhul Său le-a adunat împreună. El a tras la sorți pentru ele și mâna Sa le-a împărțit pământul cu sfoara de măsurat; ele îl vor stăpâni pentru totdeauna și-l vor locui din generație în generație. Pustia și pământul uscat se vor bucura, iar deșertul se va veseli și va înflori ca trandafirul. Va da flori din belșug, se va bucura mult și va striga de veselie. I se va da gloria Libanului, măreția Carmelului și a Șaronului. Vor vedea gloria Domnului, măreția Dumnezeului nostru. Întăriți mâinile slabe și genunchii care se clatină! Spuneți celor cu inima speriată: „Fiți tari! Nu vă temeți! Iată-L pe Dumnezeul vostru! El vine cu răzbunare și cu răsplătire divină! El vine să vă salveze!“. Atunci ochii orbilor vor fi deschiși și urechile surzilor vor fi destupate; atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba celui mut va striga de bucurie. Căci în deșert vor țâșni ape, iar în pustiu vor țâșni pârâuri. Nisipul arzător va ajunge iaz, iar pământul însetat se va transforma în izvoare. Iarbă, trestie și papirus vor crește acolo unde locuiau cândva șacalii. Acolo va fi un drum larg, o cale care va fi numită „Calea Sfințeniei“. Cel necurat nu va călători pe ea, ci aceasta va fi doar pentru cei ce umblă pe Cale; nebunii nu vor ajunge pe ea. Niciun leu nu va fi acolo și nicio fiară sălbatică nu va merge pe ea, nici nu va fi găsită acolo; cei răscumpărați vor umbla pe ea. Răscumpărații Domnului se vor întoarce și vor intra în Sion cu strigăte de bucurie. O bucurie veșnică va fi pe capul lor; bucuria și veselia îi vor copleși, iar durerea și suspinul vor fugi de la ei. În al paisprezecelea an al regelui Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, a venit împotriva tuturor cetăților fortificate ale lui Iuda și le-a cucerit. Împăratul Asiriei l-a trimis din Lachiș la regele Ezechia, în Ierusalim, pe Rab-Șache cu o armată puternică. El s-a oprit la canalul de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Terenul Spălătorului. Eliachim, fiul lui Hilchia, cel ce răspundea de palat, scribul Șebna și cronicarul Ioah, fiul lui Asaf, s-au dus la el. Rab-Șache le-a zis: ‒ Spuneți-i lui Ezechia: „Așa vorbește marele împărat, împăratul Asiriei: «Pe ce se bazează această încredere a ta? Eu spun că ‘sfat și putere pentru război’ sunt doar niște vorbe de pe buze. În cine te încrezi acum, de te-ai răsculat împotriva mea? Iată că te încrezi în Egipt, în acel toiag de trestie frântă, care străpunge și rănește mâna oricui se sprijină pe ea. Așa este Faraon, regele Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el. Dacă îmi vei spune: ‘Noi ne încredem în Domnul, Dumnezeul nostru!’, oare nu este El Acela ale Cărui înălțimi și altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați înaintea acestui altar!’»? Vino acum, te rog, și fă o înțelegere cu stăpânul meu, împăratul Asiriei: eu îți voi da două mii de cai, dacă tu vei putea găsi călăreți pentru ei. Și cum vei putea îndepărta măcar o singură căpetenie dintre cei mai neînsemnați slujitori ai stăpânului meu, când tu te încrezi în Egipt pentru care și călăreți? Mai mult, am venit eu oare fără Domnul împotriva acestei țări ca s-o distrug? Domnul mi-a zis: «Du-te împotriva acestei țări și distruge-o!»“. Atunci Eliachim, Șebna și Ioah i-au răspuns lui Rab-Șache: ‒ Vorbește, te rugăm, slujitorilor tăi în aramaică, pentru că o înțelegem. Nu ne vorbi în iudaică, în auzul poporului care este pe zid. Dar Rab-Șache a zis: ‒ Oare la stăpânul tău și la tine am fost trimis de stăpânul meu ca să spun aceste cuvinte? Oare nu am fost trimis la oamenii aceștia, care stau pe zid să-și mănânce propriile murdării și să-și bea propria urină împreună cu voi? Atunci Rab-Șache s-a ridicat și a strigat cu glas tare în limba iudaică, zicând: ‒ Ascultați cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei! Așa vorbește împăratul: „Nu-l lăsați pe Ezechia să vă amăgească, fiindcă nu va putea să vă elibereze! Nu-l lăsați pe Ezechia să vă convingă să vă încredeți în Domnul, zicându-vă: «Cu siguranță, Domnul ne va elibera; cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei!». Nu-l ascultați pe Ezechia, căci așa vorbește împăratul Asiriei: «Faceți pace cu mine și veniți afară la mine. Atunci fiecare dintre voi va mânca din via lui și din smochinul lui și va bea apă din fântâna lui, până voi veni și vă voi lua într-o țară ca a voastră, o țară cu belșug de grâne și de must, de pâine și de vii». Nu-l lăsați pe Ezechia să vă îndrume greșit, când zice: « Domnul ne va elibera!». Și-a eliberat vreunul dintre dumnezeii națiunilor țara din mâna împăratului Asiriei? Unde sunt dumnezeii Hamatului și ai Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului? Au eliberat ei Samaria din mâna mea? Care dintre toți dumnezeii acestor țări și-au eliberat țara din mâna mea? Prin urmare, cum ar putea Domnul să elibereze Ierusalimul din mâna mea?“. Poporul a tăcut și nu i-a răspuns niciun cuvânt, căci porunca regelui era: „Să nu-i răspundeți!“. Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, cel ce răspundea de palat, scribul Șebna și cronicarul Ioah, fiul lui Asaf, au venit la Ezechia cu hainele sfâșiate și i-au spus cuvintele lui Rab-Șache. Când regele Ezechia a auzit lucrul acesta, și-a sfâșiat hainele, s-a acoperit cu o pânză de sac și s-a dus la Casa Domnului. I-a trimis la profetul Isaia, fiul lui Amoț, pe Eliachim, cel ce răspundea de palat, pe scribul Șebna și pe cei bătrâni dintre preoți, fiecare dintre ei acoperit cu o pânză de sac. Ei i-au zis: ‒ Așa vorbește Ezechia: „Aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă și de rușine, căci copiii sunt gata să iasă din pântec, dar nu mai este nicio putere pentru a le da naștere. Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit cuvintele lui Rab-Șache, care a fost trimis de stăpânul său, împăratul Asiriei, pentru a-L batjocori pe Dumnezeul cel Viu și poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va mustra pentru cuvintele pe care le-a auzit. De aceea, înalță o rugăciune pentru cei care au mai rămas!“. Când slujitorii regelui Ezechia au venit la Isaia, acesta le-a zis: ‒ Să-i spuneți astfel stăpânului vostru: „Așa vorbește Domnul: «Să nu te temi din cauza cuvintelor pe care le-ai auzit și cu care slujitorii împăratului Asiriei M-au blasfemiat. Iată, voi pune în el un duh și, astfel, la auzirea unui zvon, se va întoarce în țara lui. Și-l voi face să cadă ucis de sabie în țara lui»“. Când Rab-Șache a auzit că împăratul Asiriei plecase din Lachiș, s-a întors și l-a găsit pe acesta luptând împotriva Libnei. După aceea, împăratul Asiriei a auzit că Tirhaka, regele din Cuș, a ieșit să lupte împotriva lui. Când a auzit lucrul acesta, a trimis mesageri la Ezechia, zicând: „Așa să-i vorbiți lui Ezechia, regele lui Iuda: «Nu-L lăsa pe Dumnezeul tău, în Care te încrezi, să te amăgească, zicând: ‘Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei’. Iată, ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor cucerite, dându-le spre nimicire. Vei scăpa tu oare? Și-au salvat, oare, dumnezeii națiunile pe care părinții mei le-au distrus: pe Gozan, pe Haran, pe Rețef și pe fiii lui Eden, care erau în Tel-Asar? Unde este regele Hamatului, regele Arpadului și regele cetății Sefarvaim, al Henei sau al Ivei?»“. Ezechia a luat scrisoarea din mâna mesagerilor și a citit-o. Apoi s-a dus la Casa Domnului și a întins scrisoarea înaintea Domnului. Ezechia s-a rugat Domnului, zicând: „O, Doamne al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor regatelor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul! Doamne, apleacă-Ți urechea și ascultă! Doamne, deschide-Ți ochii și privește! Auzi toate cuvintele pe care Sanherib le-a trimis ca să-L batjocorească pe Dumnezeul cel Viu! Doamne, este adevărat că împărații Asiriei au pustiit toate țările și teritoriile lor, și că le-au aruncat dumnezeii în foc, însă ei i-au distrus pentru că nu erau Dumnezeu, ci lucrări făcute de mâna omului; erau doar lemn și piatră. Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, salvează-ne din mâna lui, ca să știe toate regatele pământului că doar Tu ești Domnul!“. Atunci Isaia, fiul lui Amoț, a trimis la Ezechia să i se spună: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Pentru că te-ai rugat Mie cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei, iată care este cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva acestuia: Fecioara, fiica Sionului, te disprețuiește și își bate joc de tine. Fiica Ierusalimului dă din cap în timp ce fugi. Pe Cine ai batjocorit și ai blasfemiat tu? Împotriva Cui ți-ai ridicat glasul? Împotriva Cui ți-ai înălțat mândru privirea? Împotriva Sfântului lui Israel! Prin slujitorii tăi L-ai batjocorit pe Stăpânul și ai zis: ‘Cu mulțimea carelor mele am urcat pe înălțimile munților, până la cele mai înalte piscuri ale Libanului! I-am tăiat cei mai înalți cedri și cei mai aleși chiparoși. Am ajuns la cele mai înalte piscuri și la pădurea cea mai deasă. Am săpat fântâni și am băut apă, și cu tălpile picioarelor mele am secat toate pârâurile Egiptului’. N-ai auzit? Eu am pregătit lucrul acesta demult; din zile străvechi l-am plănuit. Acum însă, l-am adus să se împlinească, astfel încât tu să transformi cetățile fortificate în mormane de dărâmături. Locuitorii lor sunt neputincioși, sunt înspăimântați și făcuți de rușine. Au ajuns ca iarba de pe câmp și ca verdeața fragedă, ca iarba de pe acoperișuri, care se usucă înainte să crească. Dar Eu știu unde stai, când ieși și când intri și cât ești de furios pe Mine. Pentru că te-ai mâniat pe Mine și pentru că aroganța ta a ajuns la urechile Mele, voi pune cârligul Meu în nasul tău și zăbala Mea în gura ta și te voi întoarce pe drumul pe care ai venit. Acesta va fi semnul pentru tine, Ezechia: anul acesta o să mâncați ce va crește de la sine, iar în al doilea an – ce va răsări din ce a rămas. Dar în al treilea an veți semăna și veți secera, veți planta vii și le veți mânca roadele. Supraviețuitorii Casei lui Iuda, cei rămași, vor prinde iarăși rădăcini dedesubt și vor da rod deasupra. Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță și din muntele Sion o ceată de supraviețuitori. Zelul Domnului Oștirilor va face lucrul acesta». De aceea, așa vorbește Domnul cu privire la împăratul Asiriei: «Nu va intra în cetatea aceasta și nu va trage nicio săgeată acolo. Nu va veni în fața ei cu vreun scut și nu va ridica împotriva ei nicio rampă de asalt. Pe drumul pe care a venit, pe acela se va întoarce și nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul. Eu voi apăra cetatea aceasta, ca s-o eliberez, de dragul Meu și de dragul lui David, slujitorul Meu»“. Îngerul Domnului a ieșit și a omorât în tabăra Asiriei o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Când ceilalți s-au sculat dimineață, iată că toți erau niște trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, și-a ridicat tabăra și a plecat. El s-a întors la Ninive și a locuit acolo. În timp ce se închina în templul zeului său Nisrok, fiii săi, Adra-Melek și Sarețer, l-au ucis cu sabia și au fugit în țara Ararat. Și în locul lui a domnit fiul său Esar-Hadon. În acele zile, Ezechia s-a îmbolnăvit și era aproape de moarte. Profetul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: «Pune-ți casa în rânduială, fiindcă vei muri. Nu vei mai trăi»“. Atunci Ezechia s-a întors cu fața spre perete și s-a rugat Domnului, zicând: „O, Doamne, adu-Ți aminte, Te rog, că am umblat înaintea Ta cu credincioșie și din toată inima și am făcut ce este bine înaintea ochilor Tăi“. Și Ezechia a plâns mult. Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Isaia, zicând: „Du-te și spune-i lui Ezechia: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ‘Ți-am auzit rugăciunea și ți-am văzut lacrimile. Iată că voi adăuga la zilele tale încă cincisprezece ani, te voi elibera, pe tine și cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei și voi apăra această cetate. Acesta este semnul de la Domnul pentru tine, prin care vei ști că Domnul va împlini ce a promis: voi face ca umbra aruncată de soare pe cadranul lui Ahaz să se dea înapoi cu zece trepte’»“. Și soarele s-a dat înapoi pe cadran cu zece trepte pe care deja le coborâse. Scrierea lui Ezechia, regele lui Iuda, după ce a fost bolnav și s-a vindecat de boala sa: „Ziceam: «În floarea vieții mele trebuie să trec prin porțile Locuinței Morților; sunt văduvit de restul anilor mei». Am zis: «Nu-L voi mai vedea pe Domnul Dumnezeu în țara celor vii. Nu voi mai privi omul împreună cu locuitorii lumii trecătoare. Locuința mea este smulsă și îndepărtată de la mine precum cortul unui păstor. Mi-am înfășurat viața ca un țesător; el mă taie din țesătură. Până la noapte Tu îmi vei pune capăt. M-am culcat până dimineață; ca un leu, așa îmi zdrobește El toate oasele. Până la noapte Tu îmi vei pune capăt. Am ciripit ca un lăstun, am croncănit ca un cocor; am gemut ca o porumbiță. Mi-au obosit ochii uitându-mă în sus. Sunt în necaz. Ajută-mă, Stăpâne! Ce-aș mai putea spune? El mi-a vorbit și El a înfăptuit. Voi umbla smerit, în toți anii vieții mele, din cauză că mi-a fost amărât sufletul. O, Stăpâne, prin lucrurile acestea trăiesc oamenii și în toate acestea stă și viața duhului meu. Tu mi-ai dat sănătate și m-ai lăsat să trăiesc. Iată, spre pacea mea am trecut prin această amărăciune. Tu mi-ai iubit sufletul, păzindu-l de groapa putrezirii, căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele. Într-adevăr, Locuința Morților nu-Ți poate mulțumi, Moartea nu Te poate lăuda, iar cei ce coboară în groapă nu pot spera în credincioșia Ta, ci cel viu, cel viu Te laudă, așa cum fac și eu azi. Tatăl face cunoscut fiilor săi credincioșia Ta. Domnul m-a salvat. Vom cânta cu instrumentele cu coarde în toate zilele vieții noastre, în Casa Domnului »“. Isaia zisese: „Să se aducă o turtă de smochine și s-o întindă pe bubă, și el va trăi“. Ezechia întrebase: „Care va fi semnul prin care voi ști că mă voi duce la Casa Domnului?“. În acea perioadă, Merodak-Baladan, fiul lui Baladan, rege al Babilonului, i-a trimis lui Ezechia scrisori și un dar, deoarece auzise că Ezechia fusese bolnav și se făcuse sănătos. Ezechia s-a bucurat de ei și le-a arătat ceea ce era în vistieria sa: argintul, aurul, mirodeniile, uleiul cel scump, tot armamentul lui și tot ce se afla în magaziile lui. N-a rămas nimic în palatul sau în regatul său pe care Ezechia să nu li-l fi arătat. Atunci profetul Isaia a venit la regele Ezechia și l-a întrebat: ‒ Ce au zis oamenii aceia și de unde au venit? Ezechia i-a răspuns: ‒ Au venit dintr-o țară îndepărtată, din Babilon. Profetul l-a întrebat: ‒ Ce-au văzut în palatul tău? Ezechia a răspuns: ‒ Au văzut tot ceea ce este în palatul meu și n-a rămas nimic în magaziile mele pe care să nu li-l fi arătat. Atunci Isaia i-a zis lui Ezechia: ‒ Ascultă Cuvântul Domnului Oștirilor: „Iată, vin zile când tot ce este în palatul tău și tot ce au agonisit strămoșii tăi, până în ziua aceasta, va fi dus în Babilon. Nu va mai fi lăsat nimic, zice Domnul. Unii dintre propriii tăi fii, care ți s-au născut, îți vor fi luați și vor fi făcuți eunuci în palatul împăratului Babilonului“. Ezechia i-a zis lui Isaia: ‒ Cuvântul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun. „Căci“, se gândea el, „măcar în timpul vieții mele va fi pace și siguranță“. „Mângâiați-l, mângâiați-l pe poporul Meu!“, zice Dumnezeul vostru. „Vorbiți inimii Ierusalimului și vestiți-i că munca lui cea grea s-a sfârșit, că nelegiuirea lui a fost plătită, căci a primit din mâna Domnului o pedeapsă dublă pentru toate păcatele sale!“. Iată, un glas strigă: „Pregătiți în deșert calea Domnului; neteziți în deșert un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale va fi înălțată și orice munte și deal va fi smerit. Râpa va deveni un loc neted și locurile aspre vor deveni o câmpie. Atunci se va arăta gloria Domnului și toți oamenii o vor vedea împreună“, căci gura Domnului a vorbit. Un glas zice: ‒ Vestește! El a întrebat: ‒ Ce să vestesc? ‒ Orice om este ca iarba și toată splendoarea lui este ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade, când vine suflarea Domnului peste ea. Într-adevăr, ca iarba este poporul! Iarba se usucă, iar floarea cade, însă Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pe vecie! Suie-te pe un munte înalt, Sionule, aducător de vești bune! Înalță-ți glasul cu putere, Ierusalime, aducător de vești bune! Înalță-l, nu te teme! Spune cetăților lui Iuda: „Iată-L pe Dumnezeul vostru!“. Iată, Stăpânul Domn vine cu putere, iar brațul Lui stăpânește pentru El. Plata Lui vine cu El și răsplata Lui Îl însoțește. El Își va paște turma ca un păstor; Își va strânge mieii în brațe, îi va lua la piept și va călăuzi blând oile care alăptează. Cine a măsurat apele în palma lui și a trasat cerurile cu lățimea palmei? Cine a strâns pulberea pământului într-o măsură? Cine a cântărit munții pe cântar și dealurile pe talere? Cine a pătruns Duhul Domnului și care om L-a îndrumat cu sfatul lui? Cu cine S-a sfătuit El și cine L-a făcut priceput? Cine L-a învățat calea judecății? Cine L-a învățat cunoașterea și I-a făcut cunoscută cărarea priceperii? Iată, națiunile sunt ca o picătură de apă din găleată, sunt considerate ca praful de pe talere. Iată, El ridică insulele ca pe un lucru mărunt. Libanul nu este îndeajuns pentru foc și vietățile lui nu sunt îndeajuns pentru arderea-de-tot. Toate națiunile sunt ca o nimica înaintea Lui; sunt considerate de El ca fiind mai puțin decât nimicnicie și deșertăciune. Cu cine, deci, L-ați putea asemăna pe Dumnezeu? Cu ce asemănare L-ați putea compara? Un meșter toarnă chipul, apoi un rafinor îl poleiește cu aur și îi face lănțișoare de argint. Cel care este prea sărac ca să aducă un dar alege un lemn care nu putrezește și își caută un meșter iscusit ca să facă un chip cioplit, care să nu se clatine. Nu știți? N-ați auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? N-ați învățat nimic de la întemeierea pământului? El este Cel Ce șade deasupra cercului pământului, ai cărui locuitori par niște lăcuste. El este Cel Ce întinde cerurile ca pe un baldachin și le desfășoară ca pe un cort de locuit. El este Cel Ce îi transformă pe prinți în nimic, iar pe conducătorii pământului ca și cum n-ar exista. De abia sunt plantați, de abia sunt semănați, de abia s-a înrădăcinat trunchiul lor în pământ, că El și suflă peste ei, uscându-i, iar vijelia îi ia ca pe niște paie. „Deci, cu cine Mă veți asemăna ca să fim deopotrivă?“, zice Cel Sfânt. Ridicați-vă ochii spre ceruri și priviți: Cine a creat toate acestea? Cel Ce aduce afară armata lor, după număr, chemându-le pe toate pe nume. Atât de mare este tăria Lui, atât de tare este puterea Lui, că niciuna nu lipsește. De ce spui, Iacov, de ce zici, Israel: „Calea mea este ascunsă de Domnul și dreptul meu nu este luat în seamă de Dumnezeul meu“? Nu știi? N-ai auzit? Domnul este Dumnezeul cel veșnic, Creatorul marginilor pământului. El nu obosește, nici nu rămâne fără putere, iar priceperea Lui este de nepătruns. El dă putere celui obosit și îl întărește pe cel lipsit de putere. Feciorii obosesc și nu mai au putere, tinerii se împiedică și cad, dar cei ce-și pun speranța în Domnul își vor înnoi puterea, vor zbura ca vulturii, vor alerga și nu vor rămâne fără putere, vor umbla și nu vor obosi. „Ascultați-Mă în tăcere, insule, iar popoarele să-și înnoiască puterea! Să se apropie și să vorbească! Să ne înfățișăm împreună la judecată! Cine l-a stârnit pe acela din est, chemându-l cu dreptate la picioarele Sale? El îi dă în stăpânire națiunile și îi supune regi. Cu sabia îi transformă în praf, iar cu arcul îi face ca pleava luată de vânt. Îi urmărește, mergând în siguranță pe un drum pe unde picioarele lui n-au mai călcat. Cine a făcut și a împlinit aceasta? Cine a chemat generațiile de la început? Eu, Domnul, am fost cu cei dintâi și tot Eu voi fi și cu cei de pe urmă“. Insulele văd aceasta și se tem; marginile pământului se cutremură; ei se apropie și sosesc. Oamenii se ajută între ei, zicându-și: „Fii tare!“. Meșterul îl încurajează pe rafinor, iar cel ce netezește cu ciocanul, pe cel ce lovește nicovala. El zice despre îmbinare: „Este bună!“, după care fixează idolul în cuie ca să nu se clatine. „Dar tu, Israel, slujitorul Meu, tu, Iacov, pe care te-am ales, tu, descendent al lui Avraam, prietenul Meu, tu, pe care te-am adus de la marginile pământului și te-am chemat din colțurile sale cele mai îndepărtate, zicându-ți: «Tu ești slujitorul Meu!», pe tine te-am ales și nu te-am respins! Deci nu te teme, căci Eu sunt cu tine! Nu te înspăimânta, căci Eu sunt Dumnezeul tău! Eu te voi întări, te voi ajuta și te voi sprijini cu credincioșia dreptei Mele. Iată, umiliți și făcuți de rușine vor fi toți cei furioși pe tine. Ca un nimic vor ajunge și vor pieri toți cei ce ți se opun. Te vei uita după ei, după dușmanii tăi, dar nu-i vei mai găsi, fiindcă nimiciți de tot vor ajunge cei ce se luptă cu tine. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te apuc de mâna dreaptă și-ți zic: «Nu te teme, Eu te voi ajuta! Nu te teme, vierme al lui Iacov, rămășiță firavă a lui Israel! Eu Însumi te voi ajuta!»“, zice Domnul, „Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel. Iată, te voi face o sanie de treierat ascuțită, nouă și cu două rânduri de dinți! Vei treiera munții și-i vei zdrobi, iar dealurile le vei face ca pleava. Le vei vântura și le va lua vântul, iar vijelia le va împrăștia. Dar tu te vei bucura în Domnul, te vei lăuda cu Sfântul lui Israel. Săracii și nevoiașii caută apă dar nu găsesc, iar limba li se usucă de sete. Însă Eu, Domnul, le voi răspunde! Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi! Pe înălțimile uscate voi face să curgă râuri, iar în mijlocul văilor voi face să curgă izvoare. Voi transforma deșertul într-un iaz, și pământul uscat – în izvoare. În deșert voi planta cedri, salcâmi, mirt și măslini; în pustiu voi planta laolaltă chiparoși, ulmi și pini, pentru ca toți să vadă și să cunoască, să priceapă și să înțeleagă că mâna Domnului a făcut aceste lucruri, Sfântul lui Israel le-a realizat!“ „Aduceți înainte cazul vostru!“, zice Domnul. „Aduceți aproape dovezile voastre!“, zice Împăratul lui Iacov. „Să-și aducă aproape idolii și să ne spună lucrurile care se vor întâmpla! Cât despre lucrurile dinainte, spuneți ce sunt, ca să cugetăm la ele în inima noastră și să le cunoaștem împlinirea! Sau faceți-ne să auzim lucrurile care vor veni! Spuneți-ne lucrurile care vor veni la urmă și vom ști că sunteți dumnezei! Faceți ceva, bine sau rău, ca să rămânem uimiți și să privim cu toții! Dar iată că voi sunteți mai puțin decât nimic, iar lucrarea voastră este fără nicio valoare; o urâciune este cel ce vă alege. Am stârnit pe cineva din nord și el a venit; de la răsăritul soarelui el cheamă Numele Meu. El îi va călca pe domnitori cum calci tu noroiul și cum calcă olarul lutul în picioare. Cine a vestit aceasta de la început, ca s-o putem cunoaște, sau mai dinainte, ca să putem spune: «A avut dreptate!»? Nimeni n-a vestit-o, nimeni n-a proclamat-o, nimeni n-a auzit vreun cuvânt de la voi. Eu am vestit-o mai întâi Sionului: «Iată-i, iată-i!» și am trimis un aducător de vești bune Ierusalimului. Mă uit și nu este nimeni; nu este printre ei niciunul care să sfătuiască, niciunul care să răspundă atunci când îl întreb. Iată că toți sunt falși; lucrările lor sunt un nimic, iar chipurile lor sunt vânt și deșertăciune. Iată, Slujitorul Meu, pe Care Îl sprijin, Alesul Meu, în Care sufletul Meu Își găsește plăcerea! Voi pune Duhul Meu peste El, iar El va proclama dreptatea națiunilor. Nu va striga, nici nu-Și va ridica vocea și nu-Și va face glasul să fie auzit pe stradă. Nu va rupe trestia zdrobită și nu va stinge fitilul de la candelă care încă mai fumegă, ci va proclama dreptatea cu credincioșie. El nu va slăbi și nu va fi zdrobit, până nu va așeza dreptatea pe pământ. Și insulele vor aștepta Legea Lui“. Așa vorbește Dumnezeu, Domnul Care a creat cerurile și le-a întins, Care a făcut pământul și resursele lui, Care dă suflare oamenilor de pe el și duh celor ce umblă pe el: „Eu, Domnul, Te-am chemat prin dreptate. Te voi ține de mână; Te voi păzi și Te voi face un legământ pentru popor și o lumină pentru națiuni, ca să deschizi ochii orbilor, să-i eliberezi pe prizonieri din captivitate și din închisoare pe cei ce stau în întuneric. Eu sunt Domnul. Acesta este Numele Meu! Nu-Mi voi da gloria altuia și nici lauda cuvenită Mie, chipurilor cioplite! Iată, cele dintâi lucruri s-au împlinit și acum vestesc altele noi; înainte să se împlinească vi le fac cunoscute“. Cântați Domnului o cântare nouă! Cântați de la marginile pământului spre lauda Lui, voi, cei care călătoriți pe mare și locuiți acolo, insule și locuitorii lor! Să-și ridice glasul deșertul și cetățile lui, așezările locuite de Chedar! Să strige de bucurie locuitorii din Sela, să strige de pe vârfurile munților! Să-L glorifice pe Domnul și să vestească lauda Lui pe insule! Domnul va înainta ca un viteaz; asemenea unui războinic Își stârnește zelul: strigă, scoate un strigăt de luptă și triumfă asupra dușmanilor Săi. „Am tăcut pentru multă vreme; am păstrat tăcerea și M-am abținut, dar acum, ca o femeie care naște, voi striga, voi gâfâi și voi geme. Voi pustii munții și dealurile, le voi usca toată verdeața! Voi transforma râurile în insule și voi seca iazurile! Îi voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, pe cărări neștiute de ei îi voi conduce. Voi transforma întunericul dinaintea lor în lumină, iar povârnișurile în loc neted. Acestea sunt lucrurile pe care le voi face pentru ei; nu-i voi părăsi! Dar cei ce se încred în chipuri cioplite, cei ce zic chipurilor turnate: «Voi sunteți dumnezeii noștri!» vor da înapoi, vor fi acoperiți de rușine. Ascultați, surzilor! Priviți, orbilor, și vedeți! Cine este orb, dacă nu slujitorul Meu și surd ca mesagerul pe care l-am trimis? Cine este orb precum cel aflat în legământ de pace cu Mine, orb ca slujitorul Domnului? Vezi multe lucruri, dar nu le iei în seamă; ai deschis urechile, dar nu asculți cu adevărat“. Domnul a dorit, în numele dreptății Sale, să-Și înalțe Legea și s-o facă glorioasă. Dar acest popor este prădat și jefuit; sunt prinși în capcanele din gropi cu toții și stau ascunși în închisori. Au devenit o pradă pe care nu este nimeni s-o scape, ceva de jefuit despre care nimeni nu zice: „Dă-l înapoi!“. Cine dintre voi va asculta cu atenție lucrul acesta? Cine va fi atent și va asculta pe viitor? Cine l-a dat pe Iacov pradă tâlharilor și pe Israel pe mâna jefuitorilor? Oare nu Domnul, împotriva Căruia am păcătuit? Ei n-au vrut să umble pe căile Lui și să asculte de Legea Lui. De aceea a turnat peste ei mânia Lui și ferocitatea războiului. I-a înconjurat cu flăcări, dar tot n-au înțeles; i-a distrus, dar tot n-au ținut cont. Dar acum, așa vorbește Domnul, El, Care te-a creat, Iacov; El, Care te-a întocmit, Israel: „Nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat; te-am chemat pe nume, ești al Meu. Când vei trece prin ape, voi fi cu tine; când vei trece prin râuri, ele nu te vor îneca, iar când vei umbla prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va nimici. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău. Eu dau Egiptul ca preț pentru răscumpărarea ta, Cuș și Seba în schimbul tău. Pentru că ești prețios în ochii Mei și pentru că ești onorat și te iubesc, voi da oameni pentru tine și popoare în schimbul vieții tale. Nu te teme, căci Eu sunt cu tine! Îți voi aduce urmașii din est și te voi aduna din vest! Voi zice nordului: «Dă-le drumul!» și sudului: «Nu-i mai ține!». Adu-i pe fiii Mei de departe și pe fetele Mele de la marginea pământului, pe oricine este chemat după Numele Meu și pe care l-am creat pentru gloria Mea, pe care l-am întocmit și l-am făcut. Adu-l pe poporul orb, dar care are ochi, pe poporul surd, dar care are urechi! Să se adune toate națiunile și să se strângă popoarele! Care dintre ele a vestit aceasta și care dintre ele ne-au prezis lucrurile care s-au întâmplat? Să-și aducă martori pentru a dovedi că au dreptate, și, astfel, ei să audă și să poată zice: «Da! Este adevărat!»“. „Voi sunteți martorii Mei“, zice Domnul, „voi și Slujitorul Meu pe Care L-am ales, ca să cunoașteți, să credeți în Mine, și să înțelegeți că Eu sunt. Înaintea Mea n-a existat niciun Dumnezeu și nici după Mine nu va fi. Eu, Eu sunt Domnul și în afară de Mine nu este alt Mântuitor. Eu am declarat, am salvat și am proclamat, și nu vreun dumnezeu străin aflat printre voi. Voi Îmi sunteți martori“, zice Domnul, „că Eu sunt Dumnezeu. Da, de la început Eu sunt Acela. Nimeni nu poate elibera din mâna Mea! Când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?“. Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel: „De dragul vostru, voi trimite o armată împotriva Babilonului și îi voi sili pe toți caldeenii să fugă cu corăbiile de care sunt mândri. Eu sunt Domnul, Sfântul vostru, Creatorul lui Israel, Împăratul vostru“. Așa vorbește Domnul, Cel Care a făcut o cale prin mare și o cărare prin apele vijelioase, Cel Care a scos care și cai, împreună cu o armată puternică. Ei rămân culcați, neputându-se ridica; sunt fără vlagă, stinși ca un muc de lumânare: „Uitați lucrurile care au fost! Nu vă mai gândiți la cele din vechime! Iată, urmează să fac ceva nou. Acum se ivește; nu-l recunoașteți? Voi face o cale în pustie și râuri în deșert. Vietățile câmpului, șacalii și struții, Mă vor glorifica, fiindcă dau apă în pustie și râuri în deșert, ca să potolesc setea poporului Meu, alesului Meu, poporului pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească lauda Mea. Totuși, tu, Iacov, nu M-ai chemat, ci te-ai obosit de Mine, Israel! Nu Mi-ai adus oi ca arderi-de-tot și cu jertfele tale nu M-ai onorat. Eu nu te-am împovărat cu daruri de mâncare și nu te-am obosit cerându-ți tămâie. Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argintul tău, nici nu M-ai săturat cu grăsimea jertfelor tale, ci M-ai împovărat cu păcatele tale, M-ai obosit cu nelegiuirile tale. Eu, da, Eu sunt Cel Ce-ți șterg fărădelegile, de dragul Meu, și nu-Mi voi mai aminti de păcatele tale. Adu-mi aminte! Să ne judecăm împreună! Istorisește tu, ca să fii dovedit drept! Cel dintâi tată al tău a păcătuit, iar mijlocitorii tăi s-au răzvrătit împotriva Mea. De aceea i-am dezonorat pe conducătorii Sfântului Lăcaș, l-am dat spre nimicire pe Iacov, și batjocurii – pe Israel. Dar acum ascultă, Iacov, slujitorul Meu, Israel, pe care te-am ales! Așa vorbește Domnul – Cel Care te-a făcut, te-a creat în pântec și te va ajuta: nu te teme, slujitorul Meu Iacov, Ieșurun, pe care te-am ales! Căci Eu voi turna ape peste pământul însetat și râuri peste pământul uscat. Voi turna Duhul Meu peste urmașii tăi și binecuvântarea Mea peste odraslele tale. Ei vor răsări ca iarba de pe pajiști și ca sălciile lângă pârâurile de apă. Unul va zice: «Eu sunt al Domnului!», un altul se va numi cu numele lui Iacov, iar un altul își va scrie pe mână: «Al Domnului!» și va adopta numele de Israel“. Așa vorbește Domnul, Împăratul lui Israel și Răscumpărătorul său, Domnul Oștirilor: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, iar în afară de Mine nu există alt Dumnezeu. Cine este ca Mine? Să proclame, să vestească și să înfățișeze înaintea Mea ce s-a petrecut în vechime, de când Mi-am întemeiat poporul? Ce urmează să se mai întâmple? Să ne prezică ce se va întâmpla! Nu vă fie frică, nu vă înfiorați! Oare nu v-am vestit și prezis aceste lucruri în trecut? Voi sunteți martorii Mei! Există vreun alt Dumnezeu în afară de Mine? Nu există o altă Stâncă! Eu nu cunosc vreuna“. Toți cei ce fac chipuri cioplite sunt nimic, iar lucrurile în care-și găsesc plăcerea nu sunt de niciun folos. Martorii lor nu văd și nu cunosc, ca să fie făcuți astfel de rușine. Cine a făcut vreun dumnezeu sau vreun idol turnat, de la care să nu aibă niciun folos? Iată, toți confrații lui vor fi făcuți de rușine; meșterii nu sunt altceva decât oameni. Să se adune cu toții! Să stea în picioare! Vor fi îngroziți și făcuți de rușine împreună. Fierarul ia o matriță cu care lucrează în cărbunii aprinși. O modelează cu lovituri de ciocan și o prelucrează cu puterea mâinii lui. Apoi i se face foame și rămâne fără putere, iar pentru că nu bea apă, ajunge foarte obosit. Tâmplarul măsoară cu o sfoară și însemnează măsura cu un stilet. Apoi finisează lemnul cu o rindea și îl măsoară cu ajutorul compasului. Îl face după asemănarea omului, om în toată splendoarea lui, și apoi îl pune într-o casă. Taie cedri sau își alege un gorun ori un stejar pe care îl lăsase să crească printre ceilalți copaci ai pădurii, sau taie un dafin pe care-l plantase, iar ploaia îl făcuse să crească. Apoi acesta slujește omului ca lemn de foc. Ia o parte din el și se încălzește. Aprinde un foc și coace pâine. Apoi face un dumnezeu și se pleacă înaintea lui; face un chip cioplit și se închină înaintea lui. Jumătate din el îl pune pe foc; cu acea jumătate își prăjește carne, mănâncă și se satură. De asemenea, se încălzește și zice: „Ha! M-am încălzit privind la foc!“. Din ce îi rămâne își face un dumnezeu, un chip cioplit. Se închină și se pleacă înaintea lui; se roagă la el și zice: „Scapă-mă, căci tu ești dumnezeul meu!“. Ei nu cunosc și nu înțeleg, căci ochii lor sunt acoperiți, ca să nu vadă, iar inimile lor sunt întunecate, ca să nu înțeleagă. Niciunul nu stă să cugete în inima lui și nu are cunoaștere sau pricepere ca să-și zică: „Jumătate l-am pus pe foc; pe cărbunii lui mi-am copt pâine, mi-am fript carne și am mâncat. Voi face oare din ce a rămas o asemenea urâciune? Să mă închin eu la o bucată de lemn?“. El se hrănește cu cenușă și o inimă înșelătoare îl conduce greșit. Nu se poate elibera singur, nu poate spune: „Ceea ce țin în mână nu este oare o minciună?“. „Ține minte aceste lucruri, Iacov, căci tu ești slujitorul Meu, Israel! Eu te-am creat; ești slujitorul Meu. O, Israel, nu te voi uita! Ți-am șters fărădelegile cum s-ar duce un nor, și păcatele cum dispare ceața. Întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat!“. Strigați de bucurie, ceruri, căci Domnul a lucrat! Strigați, voi, cele mai de jos locuri ale pământului! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Și tu, pădure, cu orice copac al tău! Căci Domnul l-a răscumpărat pe Iacov, Și-a arătat gloria prin Israel. Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel Care te-a creat în pântec: „Eu sunt Domnul, Cel Care am făcut toate lucrurile, Cel Care, singur, a desfășurat cerurile, Cel Care, singur, a întins pământul; Cel Care dovedește ca fiind false semnele celor ce vorbesc flecării, îi arată drept nebuni pe cei care practică divinația, îi face pe înțelepți să dea înapoi și le dovedește cunoștința ca fiind prostie; Cel Care confirmă cuvântul slujitorului Său și împlinește anunțul mesagerilor Săi; Cel Care zice despre Ierusalim: «Va fi locuit!» și despre cetățile din Iuda: «Vor fi reconstruite! Eu le voi reclădi din ruine!»; Cel Care spune adâncului mării: «Fii uscat! Îți voi usca izvoarele!»; Cel Care spune despre Cirus: «El este păstorul Meu; el va împlini tot ce doresc Eu. El va zice despre Ierusalim: ‘Să fie reconstruit!’, și despre Templu: ‘Să-i fie pusă temelia!’». Așa vorbește Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care l-am apucat de mâna dreaptă ca să supună națiunile înaintea lui și să dezlege brâul împăraților, ca să deschidă porțile înaintea lui, porți ce nu vor mai fi închise: «Eu Însumi voi merge înaintea ta și voi netezi munții; voi sparge ușile de bronz și voi tăia barele de fier; îți voi da vistieriile întunericului, bogății ascunse în locuri secrete, ca să știi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care te chem pe nume. De dragul slujitorului Meu Iacov, al alesului Meu Israel, te chem pe nume, îți dau un nume de onoare, deși tu nu Mă cunoști. Eu sunt Domnul, nu este altul; în afară de Mine nu există un alt Dumnezeu! Te voi pregăti, deși tu nu Mă cunoști, pentru ca oamenii să cunoască, de la răsăritul soarelui și până la apus, că nu există un altul în afară de Mine; Eu sunt Domnul, și nu este altul! Eu întocmesc lumina și creez întunericul; Eu fac pacea și creez dezastrul; Eu, Domnul, fac toate acestea!». Picurați, voi, ceruri de sus! Să plouă din nori dreptatea! Să se deschidă pământul larg și să răsară mântuirea! Să răsară și dreptatea împreună cu ea! Eu, Domnul, le-am creat. Vai de cel ce se ceartă cu Cel Care l-a creat, de cel care nu este decât un vas de pământ printre altele la fel! Îi va spune oare lutul celui care-l modelează: «Ce faci?» sau: «El n-are mâini!»? Vai de cel ce-i zice tatălui său: «Ce-ai procreat?», sau mamei sale: «Ce-ai adus pe lume?»“. Așa vorbește Domnul, Sfântul lui Israel, și Cel Care l-a creat: „Cu privire la cele viitoare, îndrăzniți să Mă întrebați despre copiii Mei? Îmi veți porunci cu privire la lucrarea mâinilor Mele? Eu am făcut pământul și am creat omul pe el. Propriile Mele mâini au desfășurat cerurile și Eu am poruncit întregii lor armate. Eu l-am ridicat pe Cirus, în dreptatea Mea, și-i voi netezi toate căile. El va reconstrui cetatea Mea și îi va elibera pe exilații Mei, nu pentru vreun preț sau vreo răsplată, zice Domnul Oștirilor“. Așa vorbește Domnul: „Produsele Egiptului și mărfurile din Cuș, precum și șabeenii înalți la statură, vor veni spre tine și îți vor aparține; vor veni în lanțuri în urma ta. Se vor pleca înaintea ta și ți se vor ruga, zicând: «Recunoaștem că Dumnezeu este cu tine! Alt Dumnezeu nu este! Nu există un alt Dumnezeu în afară de El!»“. Cu adevărat, Tu ești un Dumnezeu Care Se ascunde. O, Dumnezeu al lui Israel, Mântuitorule! Făcuți de rușine și umiliți vor fi cu toții; cuprinși de rușine vor umbla împreună, toți meșterii care prelucrează idoli. Dar Israel va fi mântuit de Domnul cu o mântuire veșnică; voi nu veți mai fi făcuți de rușine, nici umiliți, în veci. Căci așa vorbește Domnul, Cel Care a creat cerurile – El este Dumnezeu – Cel Care a întocmit și a făcut pământul; El l-a întemeiat, și nu l-a creat ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul; nu există altul! Eu n-am vorbit în secret, în vreun colț întunecos al pământului; n-am zis urmașilor lui Iacov: «Căutați-Mă în pustiu!». Eu, Domnul, spun adevărul, fac cunoscut ce este drept. Strângeți-vă! Veniți! Apropiați-vă cu toții, voi supraviețuitori dintre națiuni! Fără minte sunt cei care își poartă lemnul chipului cioplit, și se roagă unui dumnezeu care nu poate mântui. Vorbiți! Aduceți înainte cazul vostru! Să se sfătuiască împreună! Cine a făcut auzit acest lucru încă de timpuriu și l-a vestit de demult? Oare nu Eu, Domnul? Nu există alt Dumnezeu în afară de Mine, Dumnezeu drept și Mântuitor; nu este altul în afară de Mine! Întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuiți, toți cei ce locuiți până la marginile pământului, căci Eu sunt Dumnezeu, nu există altul! Am jurat pe Mine Însumi; gura Mea a rostit, cu dreptate, un cuvânt ce nu va fi retras: orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va jura, zicând despre Mine: «Numai în Domnul este dreptate și putere!»“. Toți cei ce au fost mâniați pe El vor veni la El și vor fi făcuți de rușine. În Domnul vor fi îndreptățiți și se vor lăuda toți urmașii lui Israel. Bel se apleacă, Nebo se îndoaie. Idolii lor sunt puși pe animale și pe vite; idolii pe care-i purtați sunt o povară pentru animalele obosite. Se îndoaie, se apleacă împreună; nu pot să salveze povara, ei înșiși mergând în captivitate. „Ascultați-Mă, Casă a lui Iacov și întreaga rămășiță a Casei lui Israel, voi, cei pe care v-am purtat încă de la naștere, cei pe care v-am ridicat de la pântec! Până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același, până veți încărunți vă voi purta. Eu v-am făcut și Eu vă voi sprijini; vă voi purta și vă voi scăpa. Cu cine Mă veți asemăna și Mă veți face deopotrivă? Cu cine Mă veți compara, ca să ne asemănăm? Unii varsă aurul din sac, și cântăresc argintul în cumpănă, plătesc un rafinor, care-l transformă într-un dumnezeu, apoi se închină și se pleacă înaintea lui. Îl pun pe umeri și-l poartă, îl așază la locul lui și acolo rămâne; nu se poate mișca de la locul lui. Dacă strigă cineva la el, nu-i răspunde, nici nu-l salvează din necaz. Amintiți-vă acest lucru și cugetați la el! Gândiți-vă din nou la el, răzvrătiților! Amintiți-vă lucrurile de la început, din vechime, căci Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul! Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul ca Mine! Eu fac cunoscut de la început sfârșitul și, din vremuri străvechi, descopăr lucrurile care încă nu s-au întâmplat, zicând: «Planul Meu rămâne să se împlinească; voi face tot ceea ce doresc!». Eu chem din est o pasăre de pradă și, dintr-o țară îndepărtată, aduc omul care Îmi va împlini planul. Ce am spus, voi duce la îndeplinire și ce am plănuit, voi face. Ascultați-Mă, oameni cu inima încăpățânată, voi, care sunteți departe de dreptate! Îmi aduc aproape dreptatea; ea nu este departe, iar mântuirea Mea nu va întârzia. Voi pune în Sion mântuirea, voi da Israelului măreția Mea. Coboară și așază-te în țărână, fiică, fecioară a Babilonului! Șezi pe pământ fără să ai vreun tron, fiică a caldeenilor, căci nu vei mai fi numită gingașă și delicată. Ia pietrele de moară și macină făină! Dă-ți voalul la o parte! Ridică-ți rochia, descoperă-ți picioarele și treci prin râuri! Goliciunea ta va fi dezvelită; da, rușinea ta va fi văzută. Mă voi răzbuna și nu voi cruța pe nimeni“. Răscumpărătorul nostru – Domnul Oștirilor este Numele Său – este Sfântul lui Israel. „Șezi în tăcere și du-te în întuneric, fiică a caldeenilor, căci nu vei mai fi numită împărăteasa împărățiilor! Am fost mânios pe poporul Meu și Mi-am pângărit moștenirea. I-am dat în mâna ta, dar tu n-ai avut milă de ei. Ai făcut ca jugul tău să fie foarte greu asupra celui bătrân. Ziceai: «Voi fi împărăteasă pentru totdeauna!». Nu te-ai gândit în inima ta la aceste lucruri, nici nu ți-ai amintit că totul se va sfârși. Acum, deci, ascultă aceasta, tu, iubitoare de plăceri, tu, care locuiești în siguranță, care zici în inima ta: «Eu sunt și nu este alta în afară de mine! Nu voi fi văduvă și nu voi ști cum este să-ți pierzi copiii!». Amândouă aceste lucruri vor veni asupra ta dintr-odată, într-o singură zi. Pierderea copiilor și văduvia vor veni pe deplin asupra ta, în pofida mulțimii vrăjitoriilor tale și a marii puteri a descântecelor tale. Te-ai încrezut în răutatea ta, zicând: «Nu mă vede nimeni». Înțelepciunea și cunoașterea ta te-au condus greșit atunci când ai zis în inima ta: «Eu sunt și nu este alta în afară de mine!». Dar va veni nenorocirea peste tine și nu vei ști s-o alungi prin vrăjitorie; se va abate dezastrul asupra ta și nu vei putea să te salvezi plătind un preț de răscumpărare; va veni ruina peste tine pe neașteptate, fără să-ți dai seama. Continuă cu descântecele și cu mulțimea vrăjitoriilor tale, cu care te-ai ocupat încă din tinerețe! Poate vei reuși, poate vei insufla groază. Ai obosit de atâtea sfaturi. Să se ridice și să te salveze cei ce studiază cerurile, cititorii în stele, care la fiecare lună nouă prezic ce are să ți se întâmple. Iată, ei sunt ca pleava, fiind nimiciți de foc. Nu-și pot scăpa viața de puterea flăcării. Acesta nu este jăratic la care să te încălzești, nu este foc înaintea căruia să stai! Așa sunt pentru tine cei pe care te oboseai să-i întrebi și cei cu care ai făcut comerț încă din tinerețe: fiecare rătăcește pe căile lui și nu este nimeni care să te salveze. Ascultați lucrul acesta, Casă a lui Iacov, voi, care sunteți chemați cu numele lui Israel și care ați ieșit din apele lui Iuda, voi, care jurați pe Numele Domnului și-L chemați pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr sau dreptate, chiar dacă vă numiți pe voi înșivă după sfânta cetate și vă sprijiniți pe Dumnezeul lui Israel, al Cărui Nume este Domnul Oștirilor! Lucrurile dinainte le-am vestit de demult; din gura Mea au ieșit, și Eu le-am făcut auzite; apoi, deodată, am lucrat, iar ele s-au împlinit. Pentru că știu că ești încăpățânat și tendoanele cefei tale sunt de fier, iar fruntea de bronz, de aceea ți-am vestit aceste lucruri demult. Înainte să se împlinească, ți le-am vestit, ca nu cumva să zici: «Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit și chipul meu turnat le-a poruncit!». Ai auzit. Uită-te la toate acestea! Iar voi, nu veți anunța? De acum te voi face să auzi lucruri noi, lucruri secrete, pe care nu le cunoști. Ele sunt create acum, nu de demult. Până în ziua de azi tu n-ai auzit de ele, ca nu cumva să spui: «Iată, le știam deja». Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai cunoscut și nici atunci, demult, urechea nu ți-a fost deschisă să le auzi. Căci am știut că sigur te vei purta cu necredincioșie și că, încă din pântec, ai fost numit răzvrătit. Pentru Numele Meu întârzii mânia Mea și pentru lauda Mea o opresc față de tine, ca să nu te nimicesc. Iată, te-am rafinat, dar nu ca pe argint, ci te-am încercat în cuptorul suferinței. De dragul Meu, de dragul Meu fac aceasta, căci de ce să fie batjocorit Numele Meu? Gloria Mea n-o voi da altuia. Ascultă-Mă, Iacov, Israel, pe care te-am chemat! Eu sunt Acela! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă! Mâna Mea a pus temeliile pământului și dreapta Mea a întins cerurile; când le chem, ele se înfățișează împreună. Adunați-vă cu toții și ascultați! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? El, cel iubit de Domnul, Îi va împlini dorința împotriva Babilonului, iar brațul său va fi împotriva caldeenilor. Eu, chiar Eu am vorbit! Eu l-am chemat, Eu l-am adus, iar el va reuși! Apropiați-vă de Mine și ascultați aceasta! De la început n-am vorbit în secret; când s-au petrecut aceste lucruri, Eu eram acolo“. Acum, Stăpânul Domn m-a trimis împreună cu Duhul Său. Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te învață ce este spre binele tău, Care te conduce pe calea pe care trebuie să mergi. O, dacă ai fi ținut cont de poruncile Mele, pacea ta ar fi fost ca un râu, iar dreptatea ta, ca valurile mării. Urmașii tăi ar fi fost ca nisipul, iar roadele pântecului tău, ca boabele de nisip. Niciodată n-ar fi fost șters sau nimicit numele lor dinaintea Mea!“. Ieșiți din Babilon! Fugiți dintre caldeeni! Cu un strigăt de bucurie vestiți și proclamați! Trimiteți vestea până la marginile pământului! Spuneți: „ Domnul l-a răscumpărat pe slujitorul Său Iacov!“. Ei n-au însetat când i-a condus prin deșert; El a făcut să curgă pentru ei apă din stâncă; a despicat stânca și a țâșnit apă. „Pentru cei răi nu este pace“, zice Domnul. „Ascultați-Mă, insule! Ascultați cu atenție, popoare de departe! Domnul M-a chemat încă din pântec. În timp ce eram în pântecul mamei Mele, El Mi-a amintit Numele. Mi-a făcut gura ca o sabie ascuțită și M-a ascuns la umbra mâinii Sale; M-a făcut o săgeată lustruită și M-a ascuns în tolba Lui. El mi-a zis: «Israel, Tu ești Slujitorul Meu prin Care Îmi voi arăta gloria!»“. Dar Eu am zis: „Am muncit degeaba, Mi-am irosit puterea pentru nimic și fără niciun folos. Totuși, dreptul Meu este la Domnul, iar răsplata Mea este la Dumnezeul Meu“. Și acum, Domnul vorbește, El, Care M-a creat încă din pântec ca să fiu Slujitorul Său, să-l aduc pe Iacov înapoi la El, astfel încât Israel să fie adunat la El. Eu sunt onorat în ochii Domnului, și Dumnezeul Meu a devenit puterea Mea. El zice: „Este prea puțin pentru Tine să fii Slujitorul Meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să-i aduci înapoi pe supraviețuitorii lui Israel. Te-am pus să fii o lumină pentru națiuni, ca să duci mântuirea Mea până la marginea pământului!“. Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul lui Israel și Sfântul său, către Cel disprețuit și urât de popor, către Slujitorul stăpânitorilor: „Regii vor vedea și se vor ridica, iar conducătorii se vor pleca, datorită Domnului, Care este credincios, a Sfântului lui Israel, Care Te-a ales“. Așa vorbește Domnul: „La vremea îndurării Ți-am răspuns și în ziua mântuirii Te-am ajutat. Te-am păzit și Te-am făcut un legământ pentru popor, pentru a reface țara și a reîmpărți moștenirile pustiite, pentru a le zice captivilor: «Ieșiți!», iar celor din întuneric: «Arătați-vă!». Ei vor paște pe lângă drumuri, iar pășunea lor va fi pe toate înălțimile golașe. Nu le va fi nici foame, nici sete, iar arșița sau soarele nu-i va arde, căci Cel Ce Se îndură de ei îi va conduce și-i va călăuzi pe lângă izvoare. Voi transforma toți munții Mei într-un drum, și străzile Mele vor fi înălțate. Iată-i venind de departe: unii din nord, unii din vest, iar alții din regiunea Syene“. Strigați de bucurie, ceruri! Bucură-te, pământ! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Căci Domnul Și-a mângâiat poporul și va avea îndurare față de cei asupriți ai Săi. Sionul însă a zis: „ Domnul m-a părăsit, Stăpânul a uitat de mine“. „Dar, poate oare o femeie să-și uite copilul pe care-l alăptează, sau să nu aibă milă de rodul pântecului său? Și chiar dacă ea ar uita, Eu nu te voi uita! Iată, te-am gravat în palmele Mele, iar zidurile tale sunt totdeauna înaintea Mea. Fiii tăi se grăbesc să se întoarcă, iar cei ce te-au distrus și te-au lăsat în ruină se îndepărtează de tine. Ridică-ți ochii și privește în jur! Toți fiii tăi se adună și vin la tine. Viu sunt Eu“, zice Domnul, „că-i vei purta pe toți ca pe o podoabă, te vei înfășura cu ei ca o mireasă. Pentru că ruinele, locurile tale pustii și țara ta devastată, vor fi acum prea strâmte pentru locuitorii tăi, iar cei ce te-au devorat vor fi departe. Fiii de care ai fost lipsită îți vor spune chiar în auzul tău: «Locul este prea strâmt pentru mine; fă-mi mai mult loc ca să locuiesc!». Atunci vei zice în inima ta: «Cine mi i-a născut pe aceștia? Eram fără copii și nu puteam rămâne însărcinată, exilată și alungată. Cine i-a crescut? Iată, eram părăsită și singură; de unde sunt aceștia?»“. Așa vorbește Stăpânul Domn: „Iată, Îmi voi înălța mâna către națiuni și Îmi voi ridica steagul către popoare. Ele îți vor aduce fiii în brațe, iar fetele tale vor fi purtate pe umerii lor. Regii lor vor fi îngrijitorii tăi, iar reginele lor te vor alăpta. Cu fețele plecate la pământ ți se vor închina și vor linge țărâna de pe picioarele tale. Atunci vei ști că Eu sunt Domnul, iar cei ce-și pun speranța în Mine nu vor fi făcuți de rușine“. Poate fi luată prada de la cel viteaz sau pot fi eliberați captivii celui groaznic? Domnul însă vorbește astfel: „Da, captivii celui viteaz vor fi luați, iar prada celui groaznic va fi eliberată. Eu voi lupta cu împotrivitorii tăi și Eu îi voi mântui pe fiii tăi. Îi voi face pe asupritorii tăi să-și mănânce propria carne și se vor îmbăta cu sângele lor ca de must. Atunci orice făptură va ști că Eu sunt Domnul, Mântuitorul și Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov“. Așa vorbește Domnul: „Unde este acea scrisoare de despărțire a mamei voastre, prin care am alungat-o? Sau căruia dintre creditorii Mei v-am vândut Eu? Iată, din cauza nelegiuirilor voastre ați fost vânduți și din cauza fărădelegilor voastre a fost alungată mama voastră. De ce, când am venit, n-a mai fost nimeni acolo? De ce, când am strigat, n-a răspuns nimeni? A fost oare mâna Mea prea scurtă pentru a vă răscumpăra? N-am avut Eu oare putere pentru a vă elibera? Iată, cu mustrarea Mea, pot să sec marea și să transform râurile în deșert; peștii lor putrezesc din lipsă de apă și mor de sete. Eu îmbrac cerurile cu întuneric și le învelesc cu o pânză de sac“. „Stăpânul Domn Mi-a dăruit o limbă iscusită ca să știu să sprijin cu vorba pe cel obosit. El Îmi trezește, în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, ca să ascult asemenea unor ucenici. Stăpânul Domn Mi-a deschis urechea, iar Eu nu M-am răzvrătit, nu I-am întors spatele. Mi-am dat spatele celor ce Mă loveau și obrajii celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns fața de insulte și de scuipat. Stăpânul Domn Îmi vine în ajutor; de aceea nu voi fi făcut de rușine. De aceea Mi-am făcut fața ca de cremene, știind că nu voi fi făcut de rușine. Cel Ce Mă îndreptățește este aproape! Cine îndrăznește să Mă acuze? Să ne înfățișăm împreună! Unde este cel ce Mă acuză? Să Mă confrunte! Iată, Stăpânul Domn Îmi vine în ajutor! Cine îndrăznește să Mă condamne? Iată, toți se vor învechi ca o haină, iar molia îi va mânca. Care dintre voi se teme de Domnul și ascultă de glasul Slujitorului Său? Cel ce umblă în întuneric și nu are lumină, să se încreadă în Numele Domnului și să se sprijine pe Dumnezeul său! Iată, voi toți care aprindeți un foc și purtați torțe aprinse, umblați, dar în lumina focului vostru și a torțelor pe care le-ați aprins! Aceasta veți primi din mâna Mea: veți zăcea într-un loc al durerii. Ascultați-Mă, voi, care urmăriți dreptatea, voi, care-L căutați pe Domnul! Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți și spre groapa din care ați fost scoși! Uitați-vă la Avraam, părintele vostru, și la Sara, care v-a născut! Când l-am chemat, era doar el singur, dar Eu l-am binecuvântat și l-am înmulțit! Domnul va mângâia într-adevăr Sionul, va mângâia toate ruinele lui; îi va face pustiul ca Edenul, și deșertul asemenea grădinii Domnului: bucurie și veselie se vor afla în el, mulțumire și cântare. Fii atent la Mine, poporul Meu! Pleacă-ți urechea la Mine, națiunea Mea! Căci Legea va ieși de la Mine, iar dreptatea Mea o voi face deodată o lumină pentru popoare! Dreptatea Mea este aproape, mântuirea Mea a ieșit, iar brațele Mele vor judeca popoarele. Insulele așteaptă și își pun speranța în brațul Meu. Ridicați-vă ochii spre ceruri și priviți în jos spre pământ! Căci cerurile se vor risipi ca fumul, pământul se va învechi ca o haină, iar locuitorii lui vor muri ca niște țânțari. Mântuirea Mea însă va fi pe vecie și dreptatea Mea nu va fi zdrobită. Ascultați-Mă, voi, care cunoașteți dreptatea, tu, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de disprețul oamenilor, nu te înspăimânta de insultele lor, căci îi va mânca molia ca pe o haină, viermele îi va mânca așa cum mănâncă lâna. Dreptatea Mea însă va dăinui pe vecie, iar mântuirea Mea va fi pentru toate generațiile“. Trezește-Te! Trezește-Te! Îmbracă-Te în putere, braț al Domnului! Trezește-Te, ca în zilele din vechime, ca în generațiile de demult! Nu ești Tu Acela Care l-ai tăiat pe Rahab în bucăți, Care l-ai străpuns pe monstru? Nu ești Tu Acela Care ai uscat marea, apele marelui adânc, Care ai făcut un drum în adâncurile mării, o cale de trecere pentru cei răscumpărați? Răscumpărații Domnului se vor întoarce și vor intra în Sion cu strigăte de bucurie. O bucurie veșnică va fi pe capul lor; bucuria și veselia îi vor copleși, iar durerea și suspinul vor fugi de la ei. „Eu, Eu sunt Cel Ce vă mângâi! Cine ești tu, ca să te temi de omul care moare, de fiul omului, care este făcut ca iarba, și să uiți de Domnul, Creatorul tău, Care a întins cerurile și a întemeiat pământul, și să-ți fie frică neîncetat, toată ziua, de furia asupritorului care urmărește să distrugă? Unde este furia asupritorului? Cel subjugat va fi eliberat curând; el nu va muri în închisoare și nici nu-i va lipsi pâinea. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Cel Care stârnește marea și face să-i urle valurile – Domnul Oștirilor este Numele Său. Am pus cuvintele Mele în gura ta și te-am acoperit cu umbra mâinii Mele, ca să așez cerurile, să pun temeliile pământului și să zic Sionului: «Tu ești poporul Meu!»“. Trezește-te! Trezește-te! Ridică-te, Ierusalime, tu, care ai băut din mâna Domnului paharul furiei Lui, care ai sorbit până la drojdii potirul amețelii! Între toți fiii pe care i-a născut, nu este niciunul care să-l călăuzească; între toți fiii pe care i-a crescut, nu este niciunul care să-l apuce de mână. Aceste două nenorociri au venit peste tine: pustiirea și nimicirea, foametea și sabia. Cine mai poate să plângă pentru tine? Cine te mai poate mângâia? Fiii tăi zac leșinați la fiecare colț de uliță, ca o antilopă prinsă în laț. Sunt plini de furia Domnului și de mustrarea Dumnezeului tău. De aceea, ascultă aceasta, tu, care ești asuprit, tu, care ești beat, dar nu de vin! Așa vorbește Stăpânul tău, Domnul și Dumnezeul tău, Apărătorul poporului Său: „Iată, ți-am luat din mână paharul amețelii, iar din acel potir, din paharul furiei Mele, nu vei mai bea vreodată! Îl voi pune în mâna celor ce te chinuie, a celor care ți-au zis: «Apleacă-te, ca să putem călca peste tine!». Ți-ai făcut atunci spatele ca pământul și ca un drum pe care ei să umble!“. Trezește-te! Trezește-te! Îmbracă-te cu puterea ta, Sionule! Îmbracă-te cu hainele tale frumoase, Ierusalime, cetate sfântă! Căci cel necircumcis și cel necurat nu vor mai intra în tine. Scutură-te de țărână! Ridică-te! Așază-te pe tron, Ierusalime! Dezleagă-ți legăturile de la gât, fiică a Sionului, aflată în captivitate! Căci așa vorbește Domnul: „Fără plată ați fost vânduți, fără argint veți fi și răscumpărați!“. Căci așa vorbește Stăpânul Domn: „Odinioară, poporul Meu s-a dus în Egipt, ca să locuiască acolo. Apoi Asiria l-a asuprit fără motiv. Prin urmare, ce am să fac acum?“, zice Domnul. „Căci poporul Meu este luat pe nimic, iar stăpânitorii lui urlă, zice Domnul. Numele Meu este blasfemiat continuu, toată ziua. De aceea, poporul Meu va cunoaște Numele Meu. De aceea, în ziua aceea, vor ști că Eu Însumi sunt Cel Ce zic: «Iată-Mă!»“. Cât de frumoase sunt pe munți picioarele mesagerului care vestește pacea și aduce vești bune, care vestește mântuirea și spune Sionului: „Dumnezeul tău împărățește!“. Este glasul străjerilor tăi; ei își înalță glasul și strigă de bucurie împreună, căci văd chiar cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion. Izbucniți împreună în strigăte de bucurie, ruine ale Ierusalimului! Căci Domnul Și-a mângâiat poporul și a răscumpărat Ierusalimul. Domnul Și-a descoperit brațul Său cel sfânt înaintea ochilor tuturor națiunilor și toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru. Îndepărtați-vă, îndepărtați-vă! Ieșiți de acolo! Nu atingeți nimic necurat! Ieșiți din mijlocul ei și curățiți-vă, voi, care purtați obiectele Domnului! Nu trebuie să ieșiți în grabă sau să plecați în fugă, căci Domnul va merge înaintea voastră, și Dumnezeul lui Israel va fi ariergarda voastră. „Iată, Slujitorul Meu va lucra cu înțelepciune! Va fi măreț, va fi înălțat și va ajunge foarte sus. Așa cum pentru mulți a fost un motiv de groază – atât de sluțită Îi era fața, diferită de cea a omului, nemaiavând înfățișarea fiilor omului – tot așa El va uimi multe națiuni. Împărații își vor închide gura înaintea Lui, căci ceea ce nu li s-a istorisit, vor vedea, și ceea ce n-au auzit, vor înțelege“. Cine a crezut ceea ce noi am auzit? Și brațul Domnului, cui i-a fost descoperit? El a crescut înaintea Lui ca un lăstar, ca o rădăcină ieșită dintr-un pământ uscat. Nu avea nici frumusețe, nici măreție la care să ne uităm și nu era nimic în înfățișarea Lui ca să-L dorim. Era disprețuit și părăsit de oameni, un Om al durerilor și obișnuit cu suferința. Era disprețuit, ca un om de care îți ascunzi fața, iar noi nu L-am luat în seamă. Într-adevăr, El a luat suferințele noastre și a purtat durerile noastre. Noi însă L-am considerat lovit, zdrobit de Dumnezeu și asuprit. Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, era peste El și prin rănile Lui suntem vindecați. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare urmându-și propria cale, dar Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. Când a fost chinuit și asuprit, El nu Și-a deschis gura. Ca un miel care este dus la tăiere și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, tot așa nici El nu Și-a deschis gura. A fost luat prin forță și judecată. Dar cine din generația Lui s-ar fi gândit că El era șters de pe tărâmul celor vii și lovit pentru fărădelegea poporului Meu? I-au pus mormântul lângă al celor răi și L-au așezat în groapa celui bogat, deși El n-a comis vreun act de violență și în gura Lui nu s-a găsit înșelătorie. Domnul însă a vrut să-L zdrobească prin suferință. Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru vină, Își va vedea urmașii și va trăi multe zile, iar voia Domnului va prospera în mâinile Lui. După ce va vedea munca sufletului Său, va fi mulțumit. Prin cunoștința Sa, Slujitorul Meu cel drept îi va îndreptăți pe mulți și le va purta nelegiuirile. De aceea Îi voi da o parte la un loc cu cei mari și va împărți prada cu cei puternici, căci S-a golit pe Sine, până la moarte, și a fost numărat alături de cei răzvrătiți. Totuși, El a purtat păcatul celor mulți și a mijlocit pentru cei răzvrătiți. „Să se bucure cea care nu poate rămâne însărcinată; ea nu naște! Să tresalte și să strige de bucurie; ea nu este în durerile nașterii! Căci fiii celei părăsite vor fi mai mulți decât fiii celei măritate“, zice Domnul. „Lărgește locul cortului tău și întinde pânzele locuințelor tale! Nu te opri! Lungește-ți corzile și consolidează-ți țărușii! Căci te vei întinde la dreapta și la stânga, iar urmașii tăi vor lua în stăpânire națiuni și vor face să fie locuite cetățile pustiite. Să nu-ți fie frică, căci nu vei fi făcută de rușine! Să nu te temi, căci nu vei fi umilită! Vei uita rușinea tinereții tale și nu-ți vei mai aminti de disprețul văduviei tale. Căci Creatorul tău îți este soț – Domnul Oștirilor este Numele Său – și Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El este numit Dumnezeul întregului pământ. Ca pe o soție părăsită și cu duhul îndurerat, așa te-a chemat Domnul, ca pe o soție respinsă în tinerețe, zice Dumnezeul tău. Pentru o clipă te-am părăsit, dar voi avea milă de tine și te voi aduce înapoi. Într-o izbucnire de mânie Mi-am ascuns fața de tine pentru o clipă, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică“, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. „Pentru Mine, aceasta va fi ca în zilele lui Noe, când am jurat că apele lui Noe nu vor mai inunda pământul. Tot așa am jurat și acum că nu Mă voi mai mânia pe tine și nu te voi mai mustra. Pot să se mute munții și să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va îndepărta de la tine și legământul Meu de pace nu se va clătina“, zice Domnul, Cel Ce Se îndură de tine. „Tu, cea sărmană, bătută de furtună și nemângâiată! Iată, îți voi reclădi pietrele în antimoniu și-ți voi pune temelii de safir. Îți voi face meterezele din rubin, porțile din nestemate și toate granițele din pietre scumpe. Toți fiii tăi vor fi învățați de Domnul și mare va fi pacea fiilor tăi. Vei fi întemeiată în dreptate, departe de tiranie, căci nu vei avea de ce să te temi, departe de teroare, căci aceasta nu se va mai apropia de tine. Iată, cel ce va îndrăzni să atace nu va fi trimis de Mine; oricine te va ataca va capitula în fața ta. Iată, Eu l-am creat pe fierarul care suflă în cărbunii aprinși și prelucrează o armă potrivită pentru scopul ei. Eu l-am creat și pe distrugător ca să devasteze. Orice armă pregătită împotriva ta va da greș și pe orice limbă care se ridică să te judece o vei condamna. Aceasta este moștenirea slujitorilor Domnului și dreptatea lor din partea Mea“, zice Domnul. „O, voi toți cei care sunteți însetați, veniți la ape! Voi, care n-aveți argint, veniți, cumpărați și mâncați! Veniți, cumpărați vin și lapte, fără argint și fără plată! De ce vă cheltuiți argintul pe ceea ce nu este pâine și munciți din greu pentru ceea ce nu satură? Ascultați-Mă cu atenție și mâncați ce este bun; delectați-vă sufletul cu mâncare gustoasă! Plecați-vă urechea și veniți la Mine! Ascultați și sufletul vostru va trăi! Voi încheia cu voi un legământ veșnic, potrivit cu promisiunile demne de încredere, făcute lui David. Iată, L-am făcut un martor pentru popoare, un conducător și un stăpânitor pentru popoare. Iată, vei aduna națiuni pe care nu le cunoști și națiuni care nu Te cunosc vor alerga la Tine, datorită Domnului, Dumnezeul Tău, datorită Sfântului lui Israel, căci El Te-a împodobit cu glorie“. Căutați-L pe Domnul cât timp mai poate fi găsit! Chemați-L cât timp mai este aproape! Cel rău să se lase de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui! Să se întoarcă la Domnul, Care îi va arăta îndurare, la Dumnezeul nostru, Care îl va ierta pe deplin. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, iar căile voastre nu sunt căile Mele“, zice Domnul. „Pentru că, așa cum sunt de sus cerurile față de pământ, tot așa sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre. Căci, așa cum ploaia și zăpada cad din cer și nu se întorc înapoi până nu udă pământul, făcându-l să rodească și să încolțească, dând sămânță semănătorului și pâine celui ce mănâncă, tot așa este și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea: nu se va întoarce la Mine fără rod, ci Îmi va împlini dorința și va reuși în lucrul pentru care l-am trimis. Veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace; munții și dealurile vor izbucni în strigăte de bucurie înaintea voastră, și toți copacii câmpiei vor bate din palme. În locul mărăcinilor va crește chiparosul și în locul ciulinului va crește mirtul, iar aceasta va fi un renume pentru Domnul, un semn veșnic, nepieritor“. Așa vorbește Domnul: „Păziți judecata și faceți dreptate! Căci, în curând, mântuirea Mea va veni și dreptatea Mea va fi arătată. Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care se ține strâns de el, care păzește Sabatul și nu îl profanează, care își ferește mâna să facă vreun rău“. Străinul, care se alipește de Domnul, să nu zică: „ Domnul mă va separa, cu siguranță, de poporul Său“. Iar eunucul să nu zică: „Iată, sunt doar un copac uscat“. Căci așa vorbește Domnul: „Eunucilor, care păzesc Sabaturile Mele, care aleg să facă ceea ce Îmi este plăcut și care se țin strâns de legământul Meu, le voi da în Casa Mea și între zidurile Mele un loc de cinste și un nume mai bun decât al fiilor și al fiicelor; le voi da un nume veșnic, care nu va fi șters. Iar pe străinii care se alipesc de Domnul pentru a-I sluji, pentru a iubi Numele Domnului și pentru a fi slujitorii Lui, pe toți cei ce păzesc Sabatul și nu îl profanează, pe toți cei ce se țin strâns de legământul Meu, pe aceștia îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și îi voi face să fie plini de bucurie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi acceptate pe altarul Meu, căci Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate popoarele“. Stăpânul Domn – Cel Care-i adună pe cei risipiți ai lui Israel – zice: „Voi aduna și pe alții alături de ei, pe lângă cei deja adunați!“. Veniți, voi, toate vietățile câmpului! Veniți și devorați, voi, toate vietățile pădurii! Străjerii lui Israel sunt orbi, sunt toți fără cunoaștere. Toți sunt niște câini de pază muți, care nu pot să latre, care stau tolăniți și visează și cărora le place să doarmă. Sunt niște câini cu apetit mare, niciodată sătui. Sunt niște păstori fără pricepere, fiecare urmându-și propria cale, fiecare, fără excepție, umblând după câștigul său nedrept. „Veniți! Voi scoate vin și ne vom îmbăta cu băutură tare! Iar mâine va fi ca azi, ba încă mai bine!“ Cel drept piere și nimănui nu-i pasă. Oamenii devotați sunt luați, și nimeni nu înțelege că cei drepți sunt luați pentru a fi cruțați de nenorocire. Cei ce umblă drept vor avea parte de pace și se vor odihni în culcușurile lor. „Cât despre voi, veniți încoace, fii de prezicătoare, sămânță din bărbat adulter și femeie prostituată! De cine vă bateți joc? Împotriva cui rânjiți și scoateți limba? Nu sunteți decât niște copii ai fărădelegii, sămânță a minciunii, care vă aprindeți de poftă printre stejari și sub orice copac verde, care vă sacrificați copiii în văi, printre crăpăturile stâncilor. Idolii dintre pietrele netede ale pârâului sunt moștenirea ta; ei, da, ei sunt soarta ta. Lor le torni jertfe de băutură și le aduci daruri de mâncare. Să fiu Eu oare îndurător la vederea acestor fapte? Ți-ai așezat patul pe un munte înalt și semeț și acolo te-ai urcat ca să aduci jertfă. În spatele ușii și al unuia din stâlpii ei ți-ai așezat aducerea-aminte. Căci, uitând de Mine, ți-ai dezvelit patul, te-ai urcat în el și l-ai lărgit. Ai făcut legământ cu ei, le-ai iubit patul, ai privit goliciunea. Ai călătorit până la rege cu ulei, ți-ai înmulțit parfumurile, ți-ai trimis ambasadori până departe, i-ai trimis chiar până în Locuința Morților. Ai obosit de atâta drum, dar nu zici: «Renunț!». Găsești încă viață în mâna ta și de aceea nu ești sleit. De cine te-ai înspăimântat și te-ai temut atât încât să minți, să nu-ți mai amintești de Mine și să nu-ți pese? Am tăcut multă vreme și de aceea nu te temi de Mine. Voi face cunoscute însă dreptatea ta și faptele tale, dar ele nu-ți vor fi de folos. Când vei striga după ajutor, să te scape grămezile tale de idoli! Pe toți îi va duce însă vântul, îi va lua o suflare. Dar cel ce se adăpostește în Mine va moșteni țara și va stăpâni muntele Meu cel sfânt“. Se va zice: „Construiți! Construiți! Pregătiți calea! Înlăturați orice obstacol din calea poporului Meu!“. Căci așa vorbește Cel Măreț și Înălțat, Cel Ce trăiește veșnic și al Cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc într-un loc înalt și sfânt, dar sunt și cu cel zdrobit și smerit în duh, ca să înviorez duhurile celor smeriți și să învigorez inimile celor zdrobiți. Nu voi certa pe vecie și nu voi fi pentru totdeauna mânios, pentru că atunci duhul și sufletele pe care le-am făcut ar leșina înaintea Mea. M-am mâniat pentru nelegiuirea câștigului său nedrept, l-am lovit și, de mânie, Mi-am ascuns fața. Dar el a continuat, răzvrătit, să umble pe calea inimii lui. I-am văzut căile, dar îl voi vindeca, îl voi călăuzi și-i voi aduce mângâiere, lui și celor ce-l bocesc. Voi fi Cel Ce creează rodul buzelor. Pace, pace celui de departe și celui de aproape“, zice Domnul. „Eu îl voi vindeca! Dar cei răi sunt ca marea agitată, care nu se poate liniști și ale cărei valuri aruncă numai noroi și mâl. Pentru cei răi nu este pace“, zice Dumnezeul meu. „Strigă tare, nu te opri! Înalță-ți glasul precum o trâmbiță! Fă-le cunoscută celor din poporul Meu fărădelegea și celor din Casa lui Iacov păcatele lor! Zi de zi ei Mă caută și par să-și găsească plăcerea în cunoașterea căilor Mele, ca o națiune care ar practica dreptatea și n-ar fi părăsit judecata Dumnezeului lor. Îmi cer judecăți drepte și par să-și găsească plăcerea în apropierea de Dumnezeu. «De ce, când postim, Tu nu vezi? De ce, când ne smerim, Tu nu iei seama?» Iată, în ziua postului vostru umblați după propriile plăceri și vă asupriți toți lucrătorii. Iată, atunci când postiți vă certați, vă luptați și loviți răutăcios cu pumnul. Postind așa cum faceți voi azi, nu vă veți face auzită vocea în înălțimi. Oare așa arată postul care-Mi este plăcut – o zi în care omul să se smerească pe sine, să-și plece capul ca o trestie și să se culce acoperit cu o pânză de sac și cu cenușă? Aceasta numești tu post și zi plăcută Domnului? Iată postul care-Mi este plăcut: să dezlegi lanțurile răutății, să desfaci legăturile jugului, să-i eliberezi pe cei asupriți și să zdrobești orice jug, să-ți împarți pâinea cu cel flămând, să le oferi săracilor fără casă un adăpost, iar când vezi un om gol, să-l acoperi și să nu te ascunzi de cel ce este rudă cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorii și vindecarea ta va apărea repede. Atunci dreptatea ta va merge înaintea ta, iar gloria Domnului îți va fi ariergarda. Atunci vei chema, iar Domnul va răspunde; vei striga după ajutor, iar El va spune: «Iată-Mă!». Dacă vei îndepărta din mijlocul tău jugul asupririi, arătarea cu degetul și vorbirea nelegiuită, dacă te vei lipsi pe tine în folosul celui flămând și dacă vei sătura nevoile celui sărman, atunci lumina ta va răsări în întuneric, iar bezna ta va fi ca amiaza. Domnul te va călăuzi întotdeauna, îți va sătura sufletul chiar în locuri uscate și-ți va întări oasele. Vei fi ca o grădină bine udată și ca un izvor ale cărui ape nu seacă niciodată. Ai tăi îți vor reconstrui vechile ruine și vei ridica din nou temeliile generațiilor străbune. Vei fi numit: «Cel ce repară spărtura zidului», «Cel ce restaurează cărările pentru a fi locuite». Dacă vei respecta Sabatul și nu-ți vei satisface propriile plăceri în ziua Mea sfântă, dacă Sabatul va fi o delectare pentru tine, iar ziua sfântă a Domnului va fi o zi onorată, dacă o vei respecta, astfel încât să nu mergi pe calea ta, să nu faci ceea ce-ți place și să nu vorbești lucruri fără folos, atunci te vei bucura în Domnul, te voi face să străbați călare înălțimile țării și te voi hrăni cu moștenirea părintelui tău Iacov“, căci gura Domnului a vorbit. Iată, mâna Domnului nu este prea scurtă să ajute, nici urechea Lui prea surdă ca să audă, ci nelegiuirile voastre v-au separat de Dumnezeul vostru și păcatele voastre I-au ascuns fața de voi, astfel că nu vă aude. Căci mâinile vă sunt mânjite cu sânge și degetele cu nelegiuire. Buzele voastre spun minciuni, iar limba voastră murmură nedreptate. Nimeni nu cheamă la dreptate, niciunul nu judecă cu credincioșie, ci se încred în deșertăciune și spun minciuni, zămislesc necaz și dau naștere la nelegiuire. Clocesc ouă de vipere și țes pânză de păianjen. Oricine le mănâncă ouăle moare, iar dacă vreunul este spart, iese o viperă. Pânzele lor nu pot sluji ca îmbrăcăminte și ei nu se pot acoperi cu ceea ce au făcut. Faptele lor sunt niște fapte nelegiuite și numai acte de violență se află în mâinile lor. Picioarele lor aleargă spre rău și se grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri ale nelegiuirii, iar pe căile lor se află prăpădul și distrugerea. N-au cunoscut calea păcii și dreptatea nu se află pe potecile lor. Au strâmbat cărările pe care pășesc, astfel că nimeni care umblă pe ele nu cunoaște pacea. De aceea judecata dreaptă se află departe de noi și dreptatea nu ajunge până la noi. Așteptăm lumina, dar iată că nu este decât întuneric; așteptăm strălucirea, dar umblăm în beznă. Bâjbâim ca niște orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca niște oameni fără vedere; ne împiedicăm la amiază ca pe-nserate și între cei puternici suntem ca niște morți. Mormăim cu toții ca niște urși și ne jelim ca niște porumbei. Așteptăm justiția, dar aceasta nu există; așteptăm eliberarea, dar ea este departe de noi. Căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta și păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră. Ne purtăm fărădelegile cu noi și ne cunoaștem nelegiuirile. Ne-am răzvrătit și am înșelat împotriva Domnului, ne-am întors de la a-L urma pe Dumnezeul nostru, am vorbit de asuprire și de apostazie, am plănuit și am rostit din inimă cuvinte mincinoase. Astfel, justiția este îndepărtată și dreptatea stă la distanță, căci adevărul se împiedică în piață și onestitatea nu poate intra. Adevărul nu este de găsit și cel ce se îndepărtează de rău devine o pradă. Domnul a văzut și nu I-a plăcut că nu mai era justiție. El a văzut că nu era nimeni, a fost uimit că nu era nimeni care să mijlocească, așa că brațul Său I-a adus victoria și dreptatea Sa L-a sprijinit. S-a îmbrăcat cu dreptatea ca și cu o armură și Și-a pus pe cap coiful mântuirii; S-a îmbrăcat cu hainele răzbunării și S-a înfășurat cu zelul ca și cu o mantie. Va răsplăti fiecăruia după faptele lui: vrăjmașilor Săi le va face parte de furie, iar dușmanilor Săi le va oferi răsplata cuvenită. Le va da insulelor răsplata cuvenită. Cei din vest se vor teme de Numele Domnului, iar cei de la răsăritul soarelui se vor teme de gloria Lui. Căci El va veni ca un râu puternic, condus de Duhul Domnului. „Răscumpărătorul va veni în Sion, la cei din Iacov, care renunță la fărădelege“, zice Domnul. „Cât despre Mine, acesta este legământul Meu cu ei“, zice Domnul. „Duhul Meu, Care este peste tine, și cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai îndepărta din gura ta, din gura copiilor tăi sau din gura urmașilor copiilor tăi, de acum și pentru totdeauna“, zice Domnul. „Ridică-te! Strălucește! Căci lumina ta a venit și gloria Domnului a răsărit peste tine. Căci, iată, întunericul învăluie pământul și negura acoperă popoarele, dar peste tine răsare Domnul, și gloria Lui apare deasupra ta. Națiunile vor veni la lumina ta și împărații vor lua parte la strălucirea zorilor tale. Ridică-ți ochii și privește în jur! Cu toții se adună și vin la tine: fiii tăi vor veni de departe, iar fetele tale vor fi purtate pe brațe. Când vei vedea acestea, te vei lumina; inima ta va înmărmuri și se va lărgi. Căci belșugul mării se va întoarce la tine; bogăția națiunilor va veni la tine. Vei fi acoperit de o mulțime de cămile, de cămile tinere din Midian și Efa. Toți cei din Șeba vor veni, aducând aur și tămâie și vestind laudele Domnului. Toate turmele Chedarului vor fi adunate la tine. Berbecii din Nebaiot îți vor sluji, suindu-se pe altarul Meu ca o jertfă acceptată, iar Eu Îmi voi împodobi cu glorie Casa măreției Mele. Cine sunt aceștia care zboară ca un nor și ca niște porumbei spre cuiburile lor? Într-adevăr, insulele Mă vor aștepta, iar corăbiile de Tarșiș sunt cele dintâi care îți aduc fiii de departe, împreună cu argintul și aurul lor, pentru Numele Domnului, Dumnezeul tău, și pentru Sfântul lui Israel, căci El te-a împodobit cu glorie. Străinii îți vor reface zidurile și împărații lor îți vor sluji, pentru că, deși în mânia Mea te-am lovit, totuși, în bunătatea Mea, îți arăt îndurare. Porțile tale vor fi întotdeauna deschise; ele nu vor fi închise nici ziua și nici noaptea, pentru ca națiunile să îți aducă bogăția lor, cu împărații lor în fruntea procesiunii. Căci națiunea și împărăția care nu-ți vor sluji vor pieri; națiunile acelea vor fi în întregime pustiite. Gloria Libanului va veni la tine – chiparosul, ulmul și pinul împreună – ca să împodobească locul Sfântului Meu Lăcaș, și Eu voi glorifica locul picioarelor Mele. Fiii asupritorilor tăi vor veni aplecați înaintea ta și toți disprețuitorii tăi se vor pleca cu fața la picioarele tale. Te vor numi «Cetatea Domnului », «Sionul Sfântului lui Israel». În loc să mai fii părăsită, urâtă de toți și ocolită, te voi face o splendoare veșnică, un motiv de bucurie din generație în generație. Vei bea laptele națiunilor, vei lua bogățiile împăraților și vei înțelege că Eu, Domnul, sunt Mântuitorul și Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov. În schimbul bronzului, îți voi aduce aur, iar în schimbul fierului, argint; în schimbul lemnului, îți voi aduce bronz, iar în schimbul pietrelor, fier. Voi face ca pacea să fie îngrijitorul tău și dreptatea să fie stăpânitorul tău. Nu se va mai auzi de violență în țara ta, nici de pustiire sau de distrugere în teritoriile tale, ci îți vei numi zidurile «Mântuire» și porțile «Laudă». Nu soarele îți va mai fi lumină ziua, nu luna îți va mai da lumină noaptea, ci Domnul va fi lumina ta veșnică, și Dumnezeul tău va fi măreția ta. Soarele tău nu va mai apune, iar luna ta nu se va mai întuneca, pentru că Domnul va fi lumina ta veșnică și zilele tale de bocet se vor sfârși. Toți din poporul tău vor fi drepți și vor stăpâni țara pe vecie. Ei sunt vlăstarul plantației Mele, lucrarea mâinilor Mele, ca să-Mi arate gloria. Cel mai mic va crește de o mie de ori și cel mai neînsemnat va deveni o națiune puternică. Eu sunt Domnul și, la vremea cuvenită lor, voi face să se împlinească repede aceste lucruri. Duhul Stăpânului Domn este peste Mine, căci Domnul M-a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună. El M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să proclam celor captivi libertatea și celor legați – eliberarea, să proclam anul de îndurare al Domnului și ziua răzbunării Dumnezeului nostru, să-i mângâi pe toți cei ce bocesc, să-i întăresc pe cei ce bocesc în Sion – să le dau coroană în loc de cenușă, uleiul bucuriei în locul bocetului, mantaua laudei în locul duhului mâhnit. Vor fi numiți «Stejari ai dreptății», «O plantație a Domnului », ca să-I arate gloria. Ei vor reconstrui vechile ruine, vor ridica locurile devastate în trecut și vor restaura cetățile aflate în ruină, pe acelea care au rămas devastate din generație în generație. Străinii vor rămâne și vă vor paște turmele, iar fiii străinului vă vor fi plugari și vieri. Voi însă veți fi chemați preoți ai Domnului, veți fi numiți slujitori ai Dumnezeului nostru; vă veți înfrupta din bogățiile națiunilor și vă veți lăuda cu bogățiile lor. În locul rușinii lor, vor primi o porție dublă și în locul disprețului, se vor bucura de moștenirea lor. Astfel, ei vor moșteni o parte dublă în țara lor, și bucuria veșnică va fi a lor. Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea; Eu urăsc jaful și nedreptatea. Le voi răsplăti cu credincioșie și voi încheia un legământ veșnic cu ei. Urmașii lor vor fi cunoscuți printre națiuni, și odraslele lor printre popoare. Toți aceia care îi vor vedea, vor recunoaște că ei sunt un neam binecuvântat de Domnul “. Sunt copleșit de bucurie în Domnul și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu, căci El m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii și m-a acoperit cu mantia dreptății, ca pe un mire care se încununează cu o mitră și ca pe o mireasă care se împodobește cu bijuteriile ei. Căci așa cum pământul face să răsară vlăstarul și așa cum grădina face să încolțească ceea ce este semănat, tot așa Stăpânul Domn va face ca dreptatea și lauda să răsară înaintea tuturor națiunilor. „De dragul Sionului nu voi tăcea, de dragul Ierusalimului nu voi rămâne tăcut, până când dreptatea lui nu va răsări ca zorile și mântuirea lui nu va arde ca o torță. Națiunile vor vedea dreptatea ta și toți împărații vor privi gloria ta. Ți se va pune un nume nou, unul pe care-l va hotărî gura Domnului. Vei fi o coroană frumoasă în mâna Domnului și o cunună regală în palma Dumnezeului tău. Nu te vor mai numi «Cea părăsită», iar țara ta n-o vor mai numi «Pustietate», ci te vor numi «Plăcerea Mea este în ea», iar țara ta o vor numi «Măritată», pentru că Domnul Își va găsi plăcerea în tine, iar țara ta va fi măritată. Așa cum un tânăr se căsătorește cu o fecioară, tot așa fiii tăi se vor căsători cu tine. Așa cum un mire se bucură de mireasa lui, tot așa se va bucura Dumnezeul tău de tine. Am pus străjeri pe zidurile tale, Ierusalime! Toată ziua și toată noaptea, fără oprire, ei nu vor tăcea! Voi, care-I aduceți aminte Domnului, nu vă odihniți și nu-I dați pace până nu restaurează Ierusalimul și până nu-l face o laudă pe pământ!“ Domnul a jurat cu mâna Sa dreaptă, cu brațul Său puternic: „Nu voi mai da grânele tale ca hrană dușmanilor tăi, iar fiii străinului nu vor mai bea mustul pentru care tu ai muncit din greu, ci cei ce adună grânele le vor și mânca și-L vor lăuda pe Domnul, iar cei ce adună strugurii vor bea mustul în curțile Sfântului Meu Lăcaș“. Intrați! Intrați pe porți! Pregătiți calea pentru popor! Construiți! Construiți drumul larg! Îndepărtați pietrele! Ridicați un steag pentru popoare! Iată că Domnul a vestit până la capătul pământului: „Spuneți fiicei Sionului: «Iată, Mântuitorul tău vine la tine! Iată, plata Lui este cu El și răsplata Lui merge înaintea Lui!»“. Ei vor fi numiți: „Poporul sfânt“, „Răscumpărați ai Domnului “, iar tu vei fi numită: „Cea căutată“, „Cetate nepărăsită“. ‒ Cine este Acesta, Care vine din Edom, Care vine cu hainele roșii din Boțra? Cine este Acesta, înveșmântat atât de frumos, pășind atât de plin de putere? ‒ Eu sunt, Cel Ce vorbesc cu dreptate și Care am putere să mântuiesc. ‒ De ce sunt hainele Tale roșii și veșmintele Tale ca ale unuia care calcă în picioare strugurii în presă? ‒ Eu singur le-am călcat în picioare, ca în presa de vin, iar dintre popoare n-a fost nimeni cu Mine. Le-am călcat în picioare în mânia Mea, le-am zdrobit în furia Mea. Sângele lor Mi-a stropit hainele și Mi-am pătat toate veșmintele. Căci ziua răzbunării era în inima Mea și anul răscumpărării Mele sosise. M-am uitat, dar nu era nimeni să Mă ajute; eram înmărmurit, dar nu era nimeni să Mă sprijine. Atunci brațul Meu Mi-a adus victorie și furia Mea M-a sprijinit. Am călcat în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în furia Mea și le-am vărsat sângele pe pământ. Voi vorbi despre îndurările Domnului și despre faptele pentru care Domnul merită să fie lăudat, potrivit cu tot ce a făcut Domnul pentru noi. Voi vorbi despre marea Lui bunătate față de Casa lui Israel, pe care i-a arătat-o potrivit milei Sale și potrivit bogăției îndurării Lui. El a zis: „Cu siguranță ei sunt poporul Meu, fiii care nu vor trăda“; și, astfel, El a devenit Mântuitorul lor. Orice necaz de-al lor l-a considerat necazul Său, iar Îngerul Prezenței Sale i-a salvat. În dragostea și în mila Sa, El i-a răscumpărat; i-a ridicat și i-a purtat în brațe în toate zilele din vechime. Dar ei s-au răzvrătit și L-au întristat pe Duhul Său cel Sfânt. De aceea El S-a făcut dușmanul lor și a luptat El Însuși împotriva lor. Atunci poporul Său și-a adus aminte de zilele străvechi și de Moise. Unde este Acela Care i-a scos din mare împreună cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela Care a pus printre ei Duhul Său cel Sfânt, Acela Care Și-a pus să meargă brațul Său măreț la dreapta lui Moise, Acela Care a despărțit apele înaintea lor pentru a-Și face un renume veșnic, Acela Care i-a condus prin adâncuri? Asemenea unui cal care aleargă prin deșert, ei nu s-au împiedicat și asemenea unor vite care coboară în vale, așa i-a condus Duhul Domnului la odihnă. În felul acesta Ți-ai călăuzit Tu poporul, pentru a-Ți face un Nume măreț. Privește din Ceruri și vezi, din Locuința Ta sfântă și măreață. Unde-Ți sunt zelul și puterea? Fiorul Tău lăuntric și mila Ta s-au retras de la mine. Totuși, Tu ești Tatăl nostru, chiar dacă Avraam nu ne cunoaște, chiar dacă Israel nu ne recunoaște; Tu, Doamne, ești Tatăl nostru, din vechime Tu Te numești „Răscumpărătorul nostru“. De ce, Doamne, ne-ai făcut să rătăcim de la căile Tale? De ce ne-ai împietrit inimile, ca să nu mai avem teamă de Tine? Întoarce-Te, de dragul slujitorilor Tăi, de dragul semințiilor ce-Ți sunt moștenire! Pentru puțină vreme, ei au stăpânit poporul sfințeniei Tale; dușmanii noștri au călcat în picioare Sfântul Tău Lăcaș. Am fost multă vreme ca unii peste care Tu nu stăpâneai, ca unii peste care nu era chemat Numele Tău. O, de ai deschide cerurile și ai coborî! Cum ar tremura munții înaintea Ta! Ca focul care aprinde vreascurile sau face apa să fiarbă, așa să-Ți faci cunoscut Numele dușmanilor Tăi, pentru ca națiunile să tremure înaintea Ta! Când ai făcut lucruri de temut, la care nu ne așteptam, când ai coborât, munții s-au cutremurat înaintea Ta. Încă din vechime nimeni n-a auzit, nici n-a pomenit, și niciun ochi n-a văzut un alt Dumnezeu în afară de Tine, Care să lucreze pentru cei ce-L așteaptă. Tu vii în întâmpinarea celor ce, cu bucurie, fac dreptate, a celor ce, pe căile Tale, își aduc aminte de Tine. Dar iată că Te-ai mâniat, pentru că am continuat să păcătuim împotriva lor. Vom mai fi salvați? Toți am devenit ca niște necurați și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită. Toți ne veștejim ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne mătură ca vântul. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau să încerce să se țină strâns de Tine, căci Ți-ai ascuns fața de noi, și ne-ai lăsat să pierim din cauza nelegiuirilor noastre. Dar Doamne, Tu ești Tatăl nostru! Noi suntem lutul, iar Tu ești olarul nostru; noi toți suntem lucrarea mâinii Tale. Nu Te mânia prea tare, Doamne! Nu-Ți aminti de nelegiuire pentru totdeauna! Iată, privește, Te rugăm, la poporul Tău, la noi toți! Cetățile Tale sfinte au devenit un pustiu; Sionul a devenit un pustiu, iar Ierusalimul o pustietate. Casa noastră cea sfântă și măreață, în care strămoșii noștri Te lăudau, a fost dată pradă flăcărilor și toate locurile noastre plăcute au ajuns o ruină. După toate acestea, Te vei abține Doamne? Vei tăcea și ne vei umili atât de mult? „M-am lăsat căutat de cei ce nu întrebau; M-am lăsat găsit de cei ce nu Mă căutau. Am zis: «Iată-Mă, iată-Mă!» către o națiune care nu chema Numele Meu. Toată ziua Mi-am întins mâinile către un popor răzvrătit. Ei umblă pe o cale care nu este bună, după gândurile lor. Sunt un popor care Mă provoacă la mânie, pe față, continuu, aducând jertfe în grădini și arzând tămâie pe altare din cărămidă. Ei locuiesc în morminte și înnoptează în locuri tainice, mâncând carne de porc și având în vase zeamă din bucate necurate. Ei zic: «Stai deoparte! Nu te apropia de mine, căci sunt prea sfânt pentru tine!». Aceste lucruri sunt un fum în nările Mele, un foc care arde toată ziua. Iată, stă scris înaintea Mea: «Nu voi tăcea, ci voi răsplăti pe deplin; le voi răsplăti pe deplin în poala lor, atât pentru nelegiuirile voastre, cât și pentru nelegiuirile strămoșilor voștri»“, zice Domnul. „Pentru că au ars tămâie pe munți, și M-au sfidat pe dealuri, voi măsura în poala lor o răsplată deplină pentru faptele lor din trecut“. Așa vorbește Domnul: „După cum se mai găsește must într-un ciorchine, iar cineva spune: «Nu-l distruge, căci încă se mai află o binecuvântare în el!», tot așa voi face și Eu de dragul slujitorilor Mei: nu-i voi distruge pe toți. Voi face să iasă un descendent din Iacov și din Iuda un moștenitor al munților Mei! Aleșii Mei îi vor moșteni și slujitorii Mei vor locui acolo. Șaronul va fi pășune pentru turme, iar Valea Acor – un loc de odihnă pentru cirezi, pentru poporul care Mă caută. Cât despre voi, care-L părăsiți pe Domnul, care uitați de muntele Meu cel sfânt, care întindeți o masă «Norocului» și umpleți un pahar de vin amestecat în cinstea «Destinului», vă voi destina sabiei. Toți vă veți pleca pentru înjunghiere, pentru că, atunci când am chemat, nu ați răspuns, când am vorbit, nu ați ascultat, ci ați făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Mei și ați ales ceea ce nu-Mi era plăcut“. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: „Iată, slujitorii Mei vor mânca, însă voi veți flămânzi. Iată, slujitorii Mei vor bea, însă voi veți înseta. Iată, slujitorii Mei se vor bucura, însă voi veți fi făcuți de rușine. Iată, slujitorii Mei vor striga de bucurie dintr-o inimă fericită, însă voi veți striga dintr-o inimă îndurerată și veți geme dintr-un duh zdrobit. Vă veți lăsa numele ca un blestem aleșilor Mei și Stăpânul Domn vă va omorî, iar slujitorilor Săi le va pune un alt nume. Oricine va fi binecuvântat în țară va fi binecuvântat prin Dumnezeul adevărului și oricine va jura în țară va jura pe Dumnezeul adevărului, pentru că necazurile de dinainte sunt uitate și ascunse de ochii Mei. Căci iată, creez ceruri noi și un pământ nou! Lucrurile de dinainte nu vor mai fi amintite și nu vor mai reveni în mintea nimănui. Prin urmare, bucurați-vă și veseliți-vă pentru totdeauna de ceea ce creez, căci iată, creez Ierusalimul pentru a fi o veselie, și poporul lui, o bucurie. Mă voi bucura de Ierusalim și Mă voi veseli de poporul Meu. Nu se va mai auzi în el nici plâns și nici strigăt. Nu va mai fi acolo niciun sugar care să trăiască doar câteva zile și niciun bătrân care să nu-și împlinească zilele. Cel care va muri la o sută de ani va fi considerat tânăr și cel care nu va ajunge suta de ani va fi considerat blestemat. Își vor construi case și vor locui în ele; vor planta vii și vor mânca rodul lor. Ei nu vor mai construi case ca alții să locuiască în ele, nu vor mai planta ca alții să mănânce, căci, precum zilele unui copac, așa vor fi și zilele poporului Meu, iar aleșii Mei se vor bucura pe deplin de lucrul mâinilor lor. Ei nu vor munci în zadar și nu vor naște copii pentru teroare, căci vor fi un neam binecuvântat de Domnul, ei și odraslele lor împreună cu ei. Înainte ca ei să Mă cheme, Eu le voi răspunde, înainte să termine de vorbit, Eu îi voi auzi! Lupul și mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul, iar hrana șarpelui va fi țărâna! Ei nu vor face rău și nu vor distruge nimic pe tot muntele Meu cel sfânt“, zice Domnul. Așa vorbește Domnul: „Cerurile sunt tronul Meu, iar pământul este scăunașul picioarelor Mele! Unde Mi-ați putea construi voi o casă? Și unde va fi locul Meu de odihnă? Mâna Mea a făcut toate aceste lucruri și așa au luat ființă toate“, zice Domnul. „Iată însă omul spre care voi privi: spre cel umil și smerit în duh, spre cel ce se cutremură la Cuvântul Meu. Oricine înjunghie un bou nu este mai bun decât cel care omoară un om; oricine jertfește un miel nu este mai bun decât cel care rupe gâtul unui câine; oricine aduce un dar de mâncare nu este mai bun decât cel ce aduce ca jertfă sângele unui porc și oricine arde tămâie ca aducere-aminte nu este mai bun decât cel ce binecuvântează un idol. Aceștia și-au ales propriile căi, iar sufletul lor găsește plăcere în spurcăciunile lor. De aceea și Eu voi alege să Mă port aspru cu ei și să aduc peste ei lucrurile de care se tem, căci atunci când am chemat, niciunul n-a răspuns, atunci când am vorbit, n-au ascultat, ci au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Mei și au ales ce nu-Mi place“. Ascultați Cuvântul Domnului, voi, care tremurați la Cuvântul Său: „Frații voștri, care vă urăsc și vă resping din cauza Numelui Meu, au zis: «Glorificat să fie Domnul! Să vă vedem bucuria!». Totuși, ei vor fi făcuți de rușine. Ascultați! Un zgomot se aude din cetate. Un glas se aude din Templu. Este glasul Domnului, răsplătind din plin dușmanilor Săi. Înainte de a simți dureri, ea a născut; înainte ca durerile să-i vină, ea a născut un fiu. Cine a mai auzit una ca asta? Cine a mai văzut asemenea lucruri? Se poate naște oare o țară într-o singură zi? Se poate oare ca o națiune să fie adusă la viață așa, într-o clipă? Și totuși, abia au apucat-o durerile, că Sionul și-a și născut fiii. Să aduc până la clipa nașterii și să nu las să se nască?“, zice Domnul. „Să opresc oare nașterea, Eu, Care fac să se nască?“, zice Dumnezeul tău. „Bucurați-vă împreună cu Ierusalimul și veseliți-vă cu el, toți cei ce-l iubiți! Tresăltați de bucurie împreună cu el, toți cei ce l-ați bocit, ca să fiți hrăniți și săturați la sânul lui mângâietor, ca să beți din plin și să vă bucurați de abundența gloriei lui!“. Căci așa vorbește Domnul: „Iată, voi face să curgă spre el pacea, asemenea unui pârâu, și bogăția națiunilor, asemenea unui torent care se revarsă. Veți fi alăptați și purtați pe brațe; veți fi alintați pe genunchi. Așa cum o mamă își mângâie copilul, așa vă voi mângâia și Eu și veți fi mângâiați în Ierusalim“. Când veți vedea aceasta, inima vi se va bucura, iar trupul vi se va revigora asemenea ierbii proaspete; se va cunoaște atunci că mâna Domnului este cu slujitorii Săi, iar mânia Sa este împotriva dușmanilor Săi. Căci, iată, Domnul vine într-un foc, iar carele Lui sunt ca o vijelie! El Își preface mânia în furie și mustrarea, în flăcări de foc. Căci Domnul va începe judecata cu foc și cu sabia Sa, împotriva tuturor oamenilor, iar cei uciși de Domnul vor fi mulți. „Cei ce se sfințesc și se curățesc pentru a intra în grădini, mergând unul câte unul în mijlocul celor ce mănâncă atât carne de porc, cât și spurcăciuni și șoareci, vor pieri împreună“, zice Domnul. „Căci din cauza faptelor și a gândurilor lor vin să adun toate națiunile și limbile. Ele vor veni și vor vedea gloria Mea. Voi pune un semn între ei și voi trimite pe unii dintre supraviețuitori la națiuni: la Tarșiș, la Pul și la Lud – iscusiți în mânuirea arcului – la Tubal și la Iavan, până în insulele îndepărtate, care n-au auzit vorbindu-se de Mine și nici nu Mi-au văzut gloria. Ei vor vesti gloria Mea printre națiuni. Ei îi vor aduce din mijlocul tuturor națiunilor pe toți frații voștri ca dar de mâncare pentru Domnul. Îi vor aduce pe cai, în care, în căruțe, pe catâri și pe cămile, la muntele Meu cel sfânt, la Ierusalim“, zice Domnul, „așa cum fiii lui Israel aduc un dar de mâncare într-un vas curat la Casa Domnului. Iar pe unii dintre ei îi voi lua ca preoți și leviți“, zice Domnul. „Căci așa cum cerurile cele noi și pământul cel nou, pe care le fac, vor dăinui înaintea Mea“, zice Domnul, „tot așa vor dăinui și neamul și numele vostru. De la o lună nouă la cealaltă și de la un Sabat la celălalt, orice făptură va veni și Mi se va închina“, zice Domnul. „Vor ieși și vor vedea cadavrele celor ce s-au răzvrătit împotriva Mea. Căci viermele lor nu va muri, focul lor nu se va stinge și vor fi un motiv de repulsie pentru orice făptură“. Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul dintre preoții din Anatot, din teritoriul lui Beniamin. Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei acestuia, și pe vremea lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, până în luna a cincea a anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, când locuitorii Ierusalimului au fost duși în captivitate. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: ‒ Mai înainte ca Eu să te fi creat în pântec, te-am ales, și mai înainte ca tu să fi ieșit din pântec, te pusesem deoparte și te făcusem profet al națiunilor. Eu am răspuns: ‒ Ah, Stăpâne Doamne, eu nu știu să vorbesc, căci sunt doar un copil! Însă Domnul mi-a zis: ‒ Nu spune că ești un copil, căci vei merge la toți aceia la care te voi trimite și le vei spune tot ce-ți voi porunci. Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te salvez, zice Domnul. Apoi Domnul Și-a întins mâna, mi-a atins gura și mi-a zis: ‒ Iată, pun cuvintele Mele în gura ta. Astăzi te pun peste națiuni și peste regate ca să smulgi și să dărâmi, să distrugi și să nimicești, să zidești și să plantezi. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: ‒ Ce vezi, Ieremia? Eu am răspuns: ‒ Văd un toiag din lemn de migdal. Domnul mi-a zis: ‒ Ai văzut bine, căci Eu veghez ca să împlinesc Cuvântul Meu. Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară, zicând: ‒ Ce vezi? Eu am răspuns: ‒ Văd un cazan clocotind, care se revarsă dinspre nord. Domnul mi-a zis: ‒ Dinspre nord va izbucni dezastrul peste toți cei ce locuiesc în țară. Căci iată, voi chema toate clanurile regatelor din nord, zice Domnul. Ele vor veni și își vor așeza fiecare tronul la intrările porților Ierusalimului. Vor veni și vor lupta împotriva tuturor zidurilor care-l împrejmuiesc și împotriva tuturor cetăților lui Iuda. Voi rosti asupra lor judecățile Mele pentru tot răul pe care l-au comis, căci M-au părăsit, au ars tămâie altor dumnezei și s-au închinat lucrărilor făcute de mâinile lor. Tu, însă, pregătește-te! Ridică-te și spune-le tot ce-ți voi porunci. Să nu fii înspăimântat din cauza lor, ca nu cumva să te fac Eu să te înspăimânți înaintea lor. Iată, de astăzi te fac o cetate fortificată, un stâlp de fier și un zid de bronz, ca să stai împotriva întregii țări, împotriva regilor lui Iuda, a conducătorilor lui, a preoților și a poporului țării. Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor învinge, căci Eu sunt cu tine ca să te salvez, zice Domnul. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Du-te și vestește în auzul locuitorilor Ierusalimului astfel: «Așa vorbește Domnul: ‘Îmi amintesc de credincioșia tinereții tale, cum, mireasă fiind, Mă iubeai și Mă urmai prin deșert, pe un pământ nesemănat. Israel era sfântul Domnului, primul rod al recoltei Lui; toți cei ce-l devorau se făceau vinovați și nenorocirea venea peste ei’»“, zice Domnul. Ascultați Cuvântul Domnului, Casă a lui Iacov, toate clanurile Casei lui Israel! Așa vorbește Domnul: „Ce nedreptate au găsit strămoșii voștri în Mine, de s-au îndepărtat de Mine? Ei s-au dus după deșertăciuni și au devenit ei înșiși deșertăciuni. Nu s-au întrebat: «Unde este Domnul, Care ne-a scos din țara Egiptului și ne-a condus prin deșert, printr-un pământ uscat și plin de gropi, printr-un pământ al secetei și al umbrei morții, printr-un pământ pe unde nimeni nu trece și unde nu locuiește niciun om?». V-am dus într-o țară ca o livadă, ca să mâncați din rodul ei și din bunătățile ei, însă voi ați venit și Mi-ați pângărit țara, Mi-ați transformat moștenirea într-o urâciune. Preoții nu s-au întrebat: «Unde este Domnul?». Cei ce mânuiesc Legea nu M-au cunoscut; păstorii s-au răzvrătit împotriva Mea. Profeții au profețit prin Baal și s-au dus după cei ce nu pot fi de niciun folos. De aceea Mă voi certa din nou cu voi“, zice Domnul, „și Mă voi certa și cu copiii copiilor voștri. Traversați marea spre țărmurile Chitimului și priviți! Trimiteți la Chedar și uitați-vă bine; vedeți dacă acolo s-a întâmplat așa ceva! Și-a schimbat vreo națiune dumnezeii, cu toate că ei nu sunt Dumnezeu? Poporul Meu însă și-a schimbat Gloria cu ceva care nu-i este de niciun folos. Mirați-vă de aceasta, ceruri! Înfiorați-vă, uimiți-vă mult“, zice Domnul, „căci poporul Meu a comis două lucruri rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat fântâni, fântâni sparte, care nu țin apa. Este Israel un sclav? Este el un fiu de sclav din naștere? Atunci de ce a devenit pradă? Leii răcnesc împotriva lui și își ridică glasurile. Ei îi pustiesc țara; cetățile lui sunt devastate și fără locuitori. Chiar și cei din Nof și Tapanhes ți-au zdrobit creștetul capului. Nu ți-ai provocat tu singur lucrul acesta pentru că L-ai părăsit pe Domnul, Dumnezeul tău, când El te conducea pe cale? Și acum, de ce o iei pe calea Egiptului ca să bei din apele Șihorului? De ce o iei pe calea Asiriei ca să bei din apele râului? Răutatea ta te va pedepsi, necredincioșia ta te va mustra. Vei ști și vei vedea astfel cât de rău și de amar este pentru tine să-L părăsești pe Domnul, Dumnezeul tău, și să nu ai nicio frică de Mine“, zice Stăpânul, Domnul Oștirilor. „Deși, demult, ți-am sfărâmat jugul și ți-am smuls legăturile, totuși tu ai zis: «Nu voi mai sluji». Căci pe orice deal înalt și sub orice copac verde te-ai întins ca o prostituată. Eu te-am plantat ca pe o vie aleasă, toată dintr-o sămânță foarte bună. Cum de te-ai transformat față de Mine într-o ramură putredă de viță străină? Chiar dacă te-ai spăla cu sodă, chiar dacă te-ai da cu multă leșie, nelegiuirea ta tot ar rămâne înaintea ochilor Mei“, zice Stăpânul Domn. „Cum poți spune: «Nu m-am pângărit și nu am alergat după baali!»? Uită-te cum te-ai comportat în vale și recunoaște ce-ai făcut. Ești ca o dromaderă iute, ale cărei căi sunt întortocheate, ca o măgăriță sălbatică, obișnuită cu pustiul, care gâfâie în aprinderea poftei ei! Cine o va împiedica să-și satisfacă pofta? Cei ce o doresc nu se obosesc căutând-o, căci o găsesc la vremea împerecherii ei. Oprește-te până când nu ajungi desculță și cu gâtul uscat! Dar tu zici: «În zadar! Eu iubesc dumnezeii străini și vreau să merg după ei!». Cum este făcut de rușine un hoț când este prins, tot așa este făcută de rușine Casa lui Israel: ei, regii și conducătorii lor, preoții și profeții lor. Ei zic lemnului: «Tu ești tatăl nostru!» și pietrei: «Tu ne-ai dat naștere!». Căci s-au întors cu spatele la Mine, nu cu fața. Dar când sunt în nenorocire, ei zic: «Ridică-Te și salvează-ne!». Unde sunt atunci dumnezeii pe care vi i-ați făcut? Să se ridice ei deci, și să te salveze în vremea nenorocirii tale! Căci Iuda, ai tot atâția dumnezei, câte cetăți ai! De ce vă certați cu Mine? Toți v-ați răzvrătit împotriva Mea“, zice Domnul. „Degeaba v-am lovit copiii, căci tot nu s-au lăsat disciplinați. Sabia voastră i-a devorat pe profeții voștri, ca un leu distrugător“. Voi, cei din generația aceasta, uitați-vă la Cuvântul Domnului: „Am fost Eu un deșert pentru Israel, sau o țară a întunericului? De ce spune poporul Meu: «Suntem liberi să rătăcim! Nu vom mai veni la Tine!»? Își uită o fecioară bijuteriile sau o mireasă eșarfele? Poporul Meu însă M-a uitat de zile fără număr. Ce bine îți pregătești calea când cauți iubire! Astfel, până și pe femeile rele le-ai învățat căile tale! Chiar și pe marginile hainelor tale se găsește sângele săracilor nevinovați, pe care nu i-ai prins dând vreo spargere. Dar, în pofida acestor lucruri, tu zici: «Sunt nevinovat! Sigur mânia Lui s-a retras de la mine!». Însă Eu te voi judeca, pentru că zici: «Nu am păcătuit!». De ce atâta grabă ca să-ți schimbi calea? Vei fi făcut de rușine de către Egipt, așa cum ai fost făcut de rușine de către Asiria. Și de acolo vei ieși cu mâinile pe cap, căci Domnul i-a respins pe cei în care te încrezi și nu vei reuși împreună cu ei“. El zice: „Iată, când un bărbat se desparte de soția lui, iar ea pleacă de la el și devine soția altui bărbat, se mai întoarce acesta la ea? N-ar fi chiar și țara aceea pângărită? Și tu, care te-ai prostituat cu mulți amanți, să te mai întorci la Mine?“, zice Domnul. „Ridică-ți ochii spre înălțimile golașe și privește: este vreun loc unde nu te-ai prostituat? Stăteai pe drumuri pentru ei, precum arabul în deșert. Ai pângărit țara prin necurățiile tale și cu răutatea ta. Chiar dacă ploile au fost oprite și ploaia târzie a lipsit, totuși, tu ți-ai păstrat înfățișarea de prostituată și ai refuzat să te rușinezi. Acum, nu-i așa, strigi la Mine: «Tatăl meu! Tu ești prietenul tinereții mele! Își va ține El mânia pe vecie? O va păstra El pentru totdeauna?». Iată, așa ai vorbit, dar tot continui să faci ce este rău“. În zilele regelui Iosia, Domnul mi-a zis: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt și sub orice copac verde și s-a prostituat acolo. Eu Îmi ziceam că, după ce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine, dar nu s-a întors, iar sora ei, necredincioasa Iuda, a văzut lucrul acesta. Când am văzut toate lucrurile prin care necredincioasa Israel se prostitua, am alungat-o și i-am dat cartea ei de despărțire. Totuși, sora ei, necredincioasa Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus ea însăși să se prostitueze la fel. Astfel, prin necurăția ei strigătoare la cer, Israel a pângărit țara, prostituându-se cu piatra și cu lemnul. Cu toate acestea, sora ei, necredincioasa Iuda, nu s-a întors la Mine din toată inima, ci cu prefăcătorie“, zice Domnul. Domnul mi-a zis: „Necredincioasa Israel pare dreaptă în comparație cu necredincioasa Iuda. Du-te, strigă aceste cuvinte înspre nord și spune: «Întoarce-te, necredincioasă Israel», zice Domnul. «Nu Mă voi mai uita încruntat la voi, căci Eu sunt îndurător», zice Domnul, «și nu țin mânie pe vecie. Numai recunoaște-ți nelegiuirea, recunoaște că te-ai răzvrătit împotriva Domnului, Dumnezeul tău, că ți-ai irosit timpul cu dumnezeii străini, sub orice copac verde, și nu ai ascultat de glasul Meu»“, zice Domnul. „Întoarceți-vă, fii răzvrătiți“, zice Domnul, „căci Eu sunt Stăpânul vostru. Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, și vă voi conduce în Sion. Vă voi da păstori după inima Mea, iar ei vă vor păstori cu pricepere și înțelepciune. În zilele acelea, când vă veți înmulți și veți rodi în țară“, zice Domnul, „nu veți mai vorbi de Chivotul legământului Domnului. Nimeni nu se va mai gândi la el, nimeni nu-și va mai aminti de el, nimănui nu-i va lipsi și nici nu vor face altul. În vremea aceea, Ierusalimul va fi numit Tronul Domnului. Toate națiunile se vor aduna la Ierusalim în Numele Domnului. Și nu-și vor mai urma încăpățânarea inimilor lor rele. În zilele acelea, Casa lui Iuda va merge împreună cu Casa lui Israel și vor veni împreună, din țara de nord, în țara pe care am dat-o ca moștenire strămoșilor voștri. Îmi spuneam: «O, cum te voi pune în numărul fiilor Mei și-ți voi da ca moștenire o țară plăcută, cea mai frumoasă moștenire dintre națiuni!» Mă gândeam că Mă vei numi «Tată» și nu vei înceta să Mă urmezi. Însă, așa cum o femeie este necredincioasă soțului ei, tot așa Mi-ai fost și tu necredincioasă, Casă a lui Israel“, zice Domnul. Un vuiet se aude pe înălțimile golașe: sunt plânsetele și rugăciunile fiilor lui Israel, din cauză că și-au pervertit căile și L-au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor. „Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, și vă voi vindeca necredincioșiile!“ „Iată-ne, venim la Tine, căci Tu ești Domnul, Dumnezeul nostru! Într-adevăr, altarele de pe dealuri și idolii de pe munții cei mulți sunt o minciună! Într-adevăr, numai în Domnul, Dumnezeul nostru, este mântuirea lui Israel! Din tinerețea noastră, idolul care aduce rușine a devorat rodul muncii strămoșilor noștri – turmele și cirezile lor, fiii și fiicele lor. Să ne culcăm în rușinea noastră și să ne acoperim cu disprețul nostru. Căci am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul nostru, atât noi, cât și strămoșii noștri, din tinerețea noastră și până în ziua aceasta, și nu am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul nostru“. „Dacă te vei întoarce, Israel“, zice Domnul, „ dacă te vei întoarce la Mine, dacă vei îndepărta spurcăciunile tale dinaintea Mea și nu vei mai rătăci, dacă vei jura: «Viu este Domnul!», făcând lucrul acesta cu credincioșie, cu judecată și cu dreptate, atunci națiunile vor fi binecuvântate în El și se vor lăuda cu El. Căci așa vorbește Domnul, bărbaților din Iuda și din Ierusalim: «Desțeleniți-vă un teren nou și nu semănați între spini! Tăiați-vă împrejur pentru Domnul, circumcideți-vă inimile, bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească furia Mea ca un foc și să ardă, fără să mai poată fi stinsă, din cauza răutății faptelor voastre. Anunțați în Iuda, vestiți în Ierusalim și spuneți: ‘Sunați din trâmbiță în țară!’. Strigați în gura mare și ziceți: ‘Strângeți-vă și să mergem în cetățile fortificate!’. Înălțați un steag îndreptat spre Sion! Fugiți și nu vă opriți! Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea și un mare prăpăd!»“. Leul a ieșit din tufișul său și cel ce distruge națiunile a pornit la drum. El a ieșit din locul său ca să prefacă țara într-un deșert. Cetățile tale vor zăcea în ruină, fără niciun locuitor. De aceea, înfășurați-vă mijlocul cu pânză de sac, jeliți și gemeți, căci mânia Domnului nu s-a îndepărtat de la noi. „În ziua aceea“, zice Domnul, „regele și conducătorii își vor pierde curajul, preoții vor fi îngroziți și profeții vor rămâne înmărmuriți“. Eu am zis: ‒ O, Stăpâne Doamne! Într-adevăr ai înșelat poporul acesta și Ierusalimul când ai zis: „Veți avea pace!“. Iată că sabia este la gâtul lor! ‒ În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului că un vânt arzător suflă din înălțimile golașe ale deșertului pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curățească. Totuși, un vânt și mai puternic va veni de la Mine. Acum însă Îmi voi rosti judecățile împotriva lor. Iată, nimicitorul înaintează ca norii, carele lui sunt ca o vijelie, iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii. Vai de noi, căci vom fi distruși! Curățește-ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii salvat! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta? Căci o voce strigă din Dan și anunță nenorocirea din muntele lui Efraim. „Aduceți aminte națiunilor lucrul acesta! Iată, vestiți în Ierusalim că niște asediatori vin dintr-o țară îndepărtată și își ridică glasurile împotriva cetăților lui Iuda. Ca paznicii unui teren, așa înconjoară ei Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea“, zice Domnul. „Căile și faptele tale au adus acestea asupra ta. Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta. Ce amară este și cum te pătrunde până în inimă!“ Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Mă zvârcolesc de durere! Ah, zidurile inimii mele! Cum îmi zvâcnește inima! Nu pot rămâne tăcut! Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței și strigătul de război. Se vestește dărâmare după dărâmare, căci toată țara este devastată. Corturile îmi sunt dărâmate deodată, iar acoperișul într-o clipă. Până când voi vedea steagul și voi auzi sunetul trâmbiței? „Cei din poporul Meu sunt nebuni; ei nu Mă cunosc. Sunt niște copii fără minte, lipsiți de discernământ. Sunt pricepuți să facă răul; nu știu să facă binele“. Mă uit la pământ și iată că este pustiu și gol. Mă uit la ceruri și iată că lumina lor nu mai este. Mă uit la munți și iată că ei se cutremură, iar toate dealurile se clatină. Mă uit și iată că nu mai este niciun om și toate păsările cerului au fugit. Mă uit și iată că livada este un pustiu, iar toate cetățile ei sunt dărâmate înaintea Domnului și înaintea mâniei Lui. Căci așa vorbește Domnul: „Toată țara va fi pustiită, însă n-o voi distruge complet. Din cauza aceasta pământul va boci, iar cerurile de sus se vor întuneca. Eu am vorbit și am plănuit aceasta! Nu-Mi pare rău și nici nu Mă voi răzgândi!“. La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor, toți cei din cetăți o iau la fugă, se ascund în păduri și se urcă pe stânci. Toate cetățile sunt părăsite și nimeni nu mai locuiește în ele. Iar tu, cea pustiită, ce vei face? Te vei îmbrăca în haine stacojii, te vei împodobi cu giuvaiere de aur și îți vei machia ochii cu antimoniu? Degeaba te vei înfrumuseța! Iubiții tăi te disprețuiesc și vor să-ți ia viața. Căci aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii, strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului, care răsuflă greu și își întinde mâinile, zicând: „Vai de mine! Căci mi-e sufletul epuizat din cauza ucigașilor!“. „Cutreierați drumurile Ierusalimului, priviți cu luare-aminte și căutați în piețe! Dacă veți găsi un om care să înfăptuiască ce este drept și să caute adevărul, voi ierta Ierusalimul. Ei chiar și atunci când jură: «Viu este Domnul!», fac jurăminte false“. Doamne, nu se uită ochii Tăi la credincioșie? Tu îi lovești, dar ei nu simt durere. Tu îi pedepsești, dar ei refuză să accepte disciplinarea. Își fac obrazul mai tare decât piatra și refuză să se pocăiască. Îmi ziceam: „Aceștia sunt doar cei neînsemnați; ei se poartă nebunește, căci ei nu cunosc căile Domnului, poruncile Dumnezeului lor. Așa că voi merge la cei mari și le voi vorbi. Cu siguranță ei cunosc căile Domnului și poruncile Dumnezeului lor“. Însă cu toții au sfărâmat jugul și au rupt legăturile. Din această cauză, un leu din pădure îi va ataca și un lup din deșert îi va distruge. Leopardul îi va pândi în apropierea cetăților lor ca să-i sfâșie pe toți cei ce vor ieși din ele, căci fărădelegile lor s-au înmulțit, iar necredincioșiile lor sunt numeroase. „De ce să te iert? Fiii tăi M-au părăsit și jură pe ceea ce nu este Dumnezeu. Le-am împlinit toate nevoile, dar ei încă mai comit adulter și se îmbulzesc în casa prostituatei. Sunt niște armăsari bine hrăniți și aflați în călduri; fiecare nechează după soția semenului său. Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri?“, zice Domnul. „Să nu mă răzbun Eu pe o națiune ca aceasta? Duceți-vă în viile ei și nimiciți, dar să nu aduceți asupra ei o distrugere deplină! Îndepărtați-i mlădițele, căci nu mai sunt ale Domnului! Casa lui Israel și Casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase“, zice Domnul. S-au lepădat de Domnul și au zis: „Nu se va întâmpla așa! Niciun rău nu va veni asupra noastră; nu vom vedea nici sabia, nici foametea! Profeții sunt vânt și Cuvântul nu este în ei, așa că ceea ce spun ei, să li se întâmple lor!“. De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor: „Pentru că poporul a spus aceste cuvinte, iată, voi face cuvintele Mele în gura ta un foc, iar poporul acesta – precum lemnele pe care le arde focul. Iată, aduc împotriva voastră o națiune de departe, Casă a lui Israel“, zice Domnul, „o națiune trainică, o națiune străveche, a cărei limbă n-o cunoașteți și a cărei vorbire n-o înțelegeți. Tolba lui este ca un mormânt deschis; toți sunt niște viteji. Ei îți vor devora secerișul și pâinea, îți vor devora fiii și fiicele, îți vor devora turmele și cirezile, îți vor devora viile și smochinii și-ți vor distruge prin sabie cetățile fortificate în care te încrezi. Totuși, nici în zilele acelea nu vă voi distruge de tot“, zice Domnul. „Dacă vor întreba atunci: «De ce ne-a făcut Domnul, Dumnezeul nostru, toate acestea?», să le răspunzi astfel: «După cum M-ați părăsit și ați slujit unor dumnezei străini în țara voastră, tot așa veți sluji unor străini într-o țară care nu este a voastră!». Spuneți lucrul acesta Casei lui Iacov și vestiți-l în Iuda, zicând: «Ascultă lucrul acesta, popor nebun și fără minte, care ai ochi, dar nu vezi, ai urechi, dar nu auzi: Nu vă temeți de Mine? zice Domnul. Nu tremurați înaintea Mea? Eu am pus nisipul ca graniță a mării, graniță veșnică, pe care nu trebuie s-o treacă. Chiar dacă valurile ei se agită, ele nu pot învinge, și chiar dacă urlă, ele n-o pot trece». Poporul acesta însă are o inimă încăpățânată și răzvrătită. Ei și-au întors spatele și au plecat. Nu-și zic în inima lor: «Să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, Care dă ploaie timpurie și ploaie târzie la timpul potrivit și ne menține săptămânile stabilite pentru seceriș!». Nelegiuirile voastre le îndepărtează pe acestea și păcatele voastre vă lipsesc de ce este bun. Căci în poporul Meu se află oameni răi. Ei pândesc ca păsărarii din ascunziș; întind o capcană și prind oameni. Așa cum este o colivie plină de păsări, tot așa sunt și casele lor pline de înșelătorie. De aceea au ajuns ei puternici și s-au îmbogățit, s-au îngrășat și lucesc de grăsime. Faptele lor rele nu au limită; ei nu pledează pentru cauza orfanului, ca s-o câștige, nici nu apără dreptul celor nevoiași. Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri?“, zice Domnul. „Să nu Mă răzbun Eu pe o națiune ca aceasta? Un lucru de necrezut și dezgustător se întâmplă în țară: profeții profețesc minciuni și preoții conduc prin puterea lor, iar poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veți face la sfârșit? Fugiți din mijlocul Ierusalimului, fii ai lui Beniamin! Sunați din trâmbiță la Tekoa! Dați semnalul la Bet-Hacherem! Căci din nord se ivește o nenorocire și o mare distrugere. O voi distruge pe fiica Sionului, cea frumoasă și delicată, împotriva căreia vin păstorii cu turmele lor; ei își întind corturile în jurul ei și fiecare își paște turma în dreptul lui“. „Declarați război împotriva ei! Ridicați-vă! Să atacăm la amiază! Dar, vai, ziua se sfârșește și umbrele de seară se lungesc. Ridicați-vă! Să atacăm în timpul nopții și să-i distrugem palatele!“ Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Tăiați copaci și ridicați rampe de asalt împotriva Ierusalimului! Această cetate trebuie pedepsită, căci în ea este numai asuprire! După cum o fântână își reîmprospătează apele, tot așa își reîmprospătează și această cetate răutatea. Violența și distrugerea răsună din ea. Boala și rana ei sunt pentru totdeauna înaintea Mea. Ia învățătură, Ierusalime, ca nu cumva să Mă înstrăinez de tine și să te prefac într-o pustietate, într-o țară de nelocuit“. Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Vor culege rămășița lui Israel așa cum se culege via. Puneți mâna pe ea, așa cum pune culegătorul mâna pe mlădițe“. Cui să-i vorbesc și pe cine să înștiințez, astfel încât ei să asculte? Iată, urechile lor sunt necircumcise și de aceea nu pot să fie atenți. Iată, Cuvântul Domnului este o insultă pentru ei și nu-și găsesc plăcerea în el. Eu însă sunt așa de plin de furia Domnului, încât am obosit s-o mai țin. „Toarn-o peste copilul de pe drum, peste tinerii strânși laolaltă, căci și bărbatul, și soția sa vor fi luați, și bătrânul, și cel încărcat de zile. Casele lor vor trece în stăpânirea altora, împreună cu terenurile și soțiile lor, căci Îmi voi întinde mâna împotriva locuitorilor țării“, zice Domnul. „De la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi de câștig nedrept; de la profet până la preot, toți înșală. Ei leagă în mod ușuratic rana poporului Meu, zicând: «Pace, pace!», când nu este pace. Dar se rușinează ei oare când comit vreo urâciune? Nu, nu le este rușine deloc și nici nu știu să roșească. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad; vor fi răsturnați când îi voi pedepsi“, zice Domnul. Așa vorbește Domnul: „Stați la răspântii și priviți! Întrebați care sunt cărările cele vechi, unde este calea cea bună; apoi umblați pe ea și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Dar ei au zis: «Nu vrem să umblăm pe ea!». Am numit niște străjeri să vegheze asupra voastră. Fiți atenți la sunetul trâmbiței! Dar ei au zis: «Nu vrem să fim atenți!». De aceea, ascultați, națiunilor, și priviți ce li se va întâmpla, voi, martori! Ascultă și tu, pământule! Iată, aduc peste poporul acesta nenorocirea, rodul planurilor lui, pentru că n-a ținut cont de cuvintele Mele și a respins Legea Mea. Ce nevoie am Eu de tămâia care vine din Șeba sau de trestia plăcut mirositoare, care vine dintr-o țară îndepărtată? Nu accept arderile voastre de tot și nu-Mi plac jertfele voastre“. De aceea, așa vorbește Domnul: „Iată, voi pune înaintea acestui popor pietre de care se vor împiedica. Se vor împiedica de ele atât părinții, cât și copiii, atât vecinul, cât și prietenul său, și vor pieri“. Așa vorbește Domnul: „Iată, un popor vine din țara de nord, o națiune mare a fost stârnită de la marginile pământului. Ei sunt înarmați cu arcuri și cu lănci; sunt cruzi și fără milă. Glasul lor urlă ca marea înfuriată; sunt călare pe cai și gata de luptă. Ei vin ca un războinic împotriva ta, fiică a Sionului“. Am auzit vești despre ei și mâinile ne slăbesc. Ne cuprinde chinul, ne apucă durerea, ca pe o femeie care naște. Nu ieșiți pe câmpuri și nu umblați pe drumuri, căci dușmanul are o sabie; de jur împrejur este teroare. Fiica poporului meu, acoperă-te cu o pânză de sac și rostogolește-te în cenușă. Plângi amarnic, ca după singurul tău fiu, căci pe neașteptate va veni pustiitorul peste noi. „Te-am pus să cercetezi, te-am făcut o fortăreață în poporul Meu, ca să cunoști și să cercetezi calea lor. Toți sunt peste măsură de răzvrătiți, umblând cu bârfa. Sunt bronz și fier; toți sunt niște pervertiți. Foalele suflă năprasnic și plumbul este topit de foc, dar rafinorul curăță degeaba; cei răi nu sunt înlăturați. Sunt numiți argint lepădat, căci Domnul i-a lepădat“. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului: „Stai la poarta Casei Domnului și vestește acolo următorul mesaj: «Ascultați Cuvântul Domnului, toți locuitorii lui Iuda, care intrați pe aceste porți ca să vă închinați Domnului. Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: îndreptați-vă căile și faptele și vă voi lăsa să locuiți în acest loc. Nu vă încredeți în cuvinte înșelătoare, zicând: ‘Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!’. Numai dacă vă îndreptați căile și faptele și dacă vă veți face dreptate unul altuia, dacă nu veți asupri pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta, dacă nu veți merge după alți dumnezei, spre nenorocirea voastră, numai atunci vă voi lăsa să locuiți în locul acesta, în țara pe care am dat-o strămoșilor voștri din vremuri străvechi și pentru totdeauna. Totuși, voi vă încredeți în cuvinte înșelătoare, care nu vă aduc niciun câștig. Furați și ucideți, comiteți adulter și jurați fals, ardeți tămâie lui Baal și mergeți după alți dumnezei, pe care nu-i cunoașteți, apoi veniți și stați înaintea Mea, în Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu și ziceți: ‘Suntem eliberați’. Eliberați ca să faceți iarăși aceste urâciuni? A devenit Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu, o peșteră de tâlhari în ochii voștri? Eu Însumi am văzut lucrul acesta, zice Domnul. Duceți-vă la locul Meu din Șilo, unde pusesem odinioară să locuiască Numele Meu și priviți ce i-am făcut din cauza răutății poporului Meu, Israel. Și acum, fiindcă ați comis toate aceste lucruri, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit mereu dimineață și n-ați ascultat, fiindcă v-am chemat și n-ați răspuns, voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care voi vă încredeți, și locului pe care vi l-am dat vouă și strămoșilor voștri, așa cum am făcut și lui Șilo. Vă voi arunca din prezența Mea, cum i-am aruncat pe toți frații voștri, pe toată seminția lui Efraim». Tu însă nu mijloci în favoarea acestui popor, nu înălța nici cereri, nici rugăciuni în favoarea lor și nu stărui, căci nu te voi asculta. Nu vezi ce fac ei în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului? Copiii strâng lemne, tații aprind focul, femeile frământă aluatul ca să facă turte împărătesei cerului. Ei toarnă jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie. Dar oare pe Mine Mă provoacă? zice Domnul. Nu își fac ei rău mai degrabă lor înșiși și spre rușinea lor? De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, mânia și furia Mea se vor revărsa peste locul acesta, peste oameni și peste animale, peste copacii din câmpie și peste roadele pământului. Furia Mea va arde ca un foc care nu va putea fi stins». Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Haideți, adăugați arderile voastre de tot la jertfele voastre și mâncați carnea! Eu însă n-am vorbit și nu le-am dat vreo poruncă strămoșilor voștri cu privire la arderi-de-tot și la jertfe, în ziua când i-am scos din țara Egiptului, ci iată porunca pe care le-am dat-o: ‘Ascultați de glasul Meu și, astfel, Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu. Să umblați în ascultare pe calea pe care v-o poruncesc, ca să vă fie bine’. Dar ei n-au ascultat și nu și-au plecat urechea la cuvintele Mele, ci au urmat sfaturile și pornirile inimii lor rele și au mers înapoi, nu înainte. Din ziua când strămoșii voștri au ieșit din țara Egiptului și până în ziua aceasta, i-am trimis la voi pe toți slujitorii Mei, profeții; i-am trimis în fiecare zi, dimineața. Dar strămoșii voștri nu M-au ascultat și nici n-au fost atenți la ce le-am spus. S-au încăpățânat și au făcut mai rău decât părinții lor». Când le vei spune toate aceste cuvinte, ei nu te vor asculta. Când îi vei striga, ei nu vor răspunde. De aceea, să le spui astfel: «Aceasta este națiunea care nu ascultă de glasul Domnului, Dumnezeului ei, și care nu acceptă îndrumarea. Credincioșia a pierit, a fugit din gura lor». Taie-ți părul și aruncă-l. Fă o cântare de jale pe înălțimile golașe, căci Domnul a lepădat și a părăsit această generație, care L-a mâniat. Fiii lui Iuda au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Mei, zice Domnul. Și-au așezat spurcăciunile lor în Casa peste care este chemat Numele Meu și au pângărit-o. Au construit înălțimi la Tofet, în Valea Ben-Hinom, ca să-și ardă în foc fiii și fiicele, lucru pe care Eu nu l-am poruncit și care nici nu Mi-a trecut prin minte. De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice Tofet și Valea Ben-Hinom, ci Valea Măcelului, deoarece vor îngropa morții la Tofet, din lipsă de loc. Cadavrele poporului acestuia vor fi hrană pentru păsările cerului și pentru animalele pământului, și nimeni nu le va speria. Voi face să înceteze în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului strigătele de bucurie și de veselie, cântările mirelui și ale miresei, căci țara va deveni un pustiu. În vremea aceea, zice Domnul, osemintele regilor și ale conducătorilor lui Iuda, osemintele preoților și ale profeților și osemintele locuitorilor Ierusalimului vor fi scoase din mormintele lor, vor fi întinse în fața soarelui, a lunii și a întregii armate a cerurilor, a acelora pe care ei i-au iubit, i-au slujit, i-au urmat, i-au căutat și s-au închinat înaintea lor. Nu vor mai fi adunate, nici îngropate, ci vor deveni un gunoi pe fața pământului. În toate locurile unde îi voi alunga, toți cei ce vor supraviețui din această familie rea vor prefera mai degrabă moartea decât viața, zice Domnul Oștirilor. Spune-le că așa vorbește Domnul: «Cine cade și nu se mai ridică? Cine se abate fără să se întoarcă iarăși? De ce atunci poporul acesta, Ierusalimul, se abate, stăruind în necredincioșie? Ei se întăresc tot mai mult în înșelătorie și refuză să se întoarcă. Am ascultat cu atenție, dar ei nu rostesc ceea ce este drept. Niciunul nu regretă răutatea lui și nu zice: ‘Ce am făcut?’. Toți își încep alergarea din nou, ca un cal care se aruncă în luptă. Până și barza își cunoaște timpul ei pe ceruri; turtureaua, lăstunul și cocorul își păstrează timpul venirii lor. Dar poporul Meu nu cunoaște porunca Domnului. Cum puteți spune: ‘Suntem înțelepți, căci avem Legea Domnului!’, când, de fapt, pana mincinoasă a scribilor a transformat-o într-o minciună? Înțelepții sunt făcuți de rușine, sunt înspăimântați și capturați. Iată, ei au respins Cuvântul Domnului; ce fel de înțelepciune au ei? De aceea pe soțiile lor le voi da altor bărbați și terenurile lor altor stăpâni. Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi de câștig nedrept; de la profet până la preot, toți înșală. Ei leagă în mod ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ‘Pace, pace!’, când nu este pace. Le este lor rușine de urâciunile pe care le comit? Nu, nu le este rușine deloc; nici măcar nu știu să roșească. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad și vor fi răsturnați la vremea pedepsei lor, zice Domnul. Voi face să le înceteze recolta, zice Domnul. Nu vor mai fi struguri în vie, nu vor mai fi smochine în smochin, iar frunzele se vor veșteji. Le voi da celor ce vor trece peste ele»“. „De ce mai stăm în așteptare? Adunați-vă! Să intrăm în cetățile fortificate și să pierim acolo! Căci Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a condamnat la moarte și ne dă să bem ape otrăvite, pentru că am păcătuit împotriva Lui. Așteptam pacea, dar n-a venit nimic bun; așteptam un timp de vindecare, dar iată că vine numai teroare. Gâfâitul cailor se aude din Dan; la nechezatul armăsarilor lor se cutremură toată țara. Au venit să devoreze țara și tot ce cuprinde ea, cetatea și pe cei ce locuiesc în ea“. „Iată, voi trimite printre voi niște șerpi veninoși, niște vipere care nu pot fi descântate și care vă vor mușca, zice Domnul “. „Grimasa mea este din cauza durerii mele! Inima îmi este sleită în mine! Iată, strigătul după ajutor al fiicei poporului meu răsună dintr-o țară îndepărtată: «Nu mai este Domnul în Sion? Nu mai este Împăratul lui acolo?»“. „De ce M-au provocat la mânie prin chipurile lor cioplite, prin deșertăciunile lor străine?“ „Secerișul a trecut, vara s-a terminat, iar noi tot nu suntem salvați“. Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu; jelesc, iar spaima mă cuprinde. Nu este niciun balsam vindecător în Ghilad? Nu este niciun doctor acolo? De ce nu este vindecare pentru rana fiicei poporului meu? O, de mi-ar fi capul un izvor de ape și ochii o fântână de lacrimi! I-aș plânge zi și noapte pe morții fiicei poporului meu. O, dacă cineva mi-ar da în deșert un han de călători! L-aș părăsi pe poporul meu și aș pleca de la el. Căci toți comit adulter și sunt o adunătură de necredincioși. „Ei își întind limba ca un arc. Au ajuns puternici în țară prin minciună, nu prin adevăr. Căci ei merg din răutate în răutate și nu Mă cunosc“, zice Domnul. „Fiecare să se păzească de prietenul lui; să nu vă încredeți în niciun frate, căci orice frate este un înșelător și orice prieten umblă cu bârfe. Fiecare își înșală prietenul și nimeni nu spune adevărul. Își deprind limba la vorbe mincinoase și se trudesc să facă rău. Locuința ta este în mijlocul înșelătoriei. De înșelători ce sunt, ei refuză să Mă cunoască“, zice Domnul. De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor: „Iată, îi voi curăța și îi voi pune la încercare, căci ce altceva aș mai putea face din cauza fiicei poporului Meu? Limba lor este o săgeată ucigătoare; ea rostește înșelătoria. Cu gura, ei vorbesc prietenului de pace, dar în adâncul inimii, îi întind curse. Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri“, zice Domnul? „Să nu Mă răzbun Eu pe o națiune ca aceasta?“. Voi înălța o plângere și un bocet pentru munți, precum și o cântare de jale pentru pășunile pustiite, căci sunt arse și nimeni nu le cutreieră; nu se mai aude în ele behăitul turmelor. Păsările cerului și-au luat zborul și animalele câmpului au fugit. „Voi preface Ierusalimul într-o movilă de pietre, într-o vizuină de șacali. Voi preface cetățile lui Iuda într-o pustietate lipsită de locuitori“. Cine este omul înțelept, care să înțeleagă aceste lucruri? Cui i-a vorbit gura Domnului, ca să ne poată lămuri de ce este distrusă țara, de ce a ajuns devastată, ca un deșert, și nu mai trece nimeni prin ea? Iată însă ce spune Domnul: „Se întâmplă astfel pentru că au părăsit Legea Mea, pe care le-o pusesem înainte, pentru că nu au ascultat de glasul Meu și nu au respectat Legea Mea, ci au umblat după încăpățânarea inimii lor și după baali, așa cum i-au învățat strămoșii lor“. De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin și le voi da să bea ape otrăvite. Îi voi împrăștia printre niște națiuni pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici strămoșii lor, și îi voi urmări cu sabia până îi voi distruge“. Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Gândiți-vă bine, apoi chemați bocitoarele să vină! Trimiteți după femeile înțelepte să vină! Să se grăbească și să înalțe o cântare de jale pentru noi, până când ni se vor umple ochii de lacrimi și pleoapele – de șiroaie de apă. Strigătul de jale se aude în Sion: «Cât de devastați suntem și ce mare este rușinea noastră! Trebuie să părăsim țara, căci locuințele noastre sunt surpate»“. Ascultați, femeilor, Cuvântul Domnului! Deschideți-vă urechile la cuvântul gurii Lui! Învățați-le pe fetele voastre cântări de jale și învățați-vă bocete unele pe altele, căci moartea s-a urcat prin ferestrele noastre și a intrat în palatele noastre. A nimicit copiii de pe străzi și tinerii din piețe. Spune: „Așa vorbește Domnul: «Cadavrele oamenilor vor zăcea întinse asemenea gunoiului pe câmp, precum snopul căzut înapoia secerătorului, pe care nu-l adună nimeni»“. Așa vorbește Domnul: „Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, viteazul să nu se laude cu puterea lui, iar cel bogat să nu se laude cu bogăția lui, ci, cel ce se laudă să se laude că Mă înțelege, Mă cunoaște și știe că Eu sunt Domnul, Care arăt îndurare și Care judec și fac dreptate pe pământ, fiindcă în acestea Îmi găsesc Eu plăcerea“, zice Domnul. „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când îi voi pedepsi pe toți cei care sunt circumciși doar în trup: pe Egipt, Iuda, Edom, Amon, Moab și pe toți cei ce își rad colțurile bărbii, care locuiesc în deșert. Căci toate națiunile sunt necircumcise și toată Casa lui Israel are inima necircumcisă“. Ascultați cuvântul pe care vi-l spune Domnul, Casă a lui Israel: „Așa vorbește Domnul: «Nu învățați calea națiunilor și nu vă înspăimântați de semnele cerurilor, chiar dacă națiunile se înspăimântă de ele. Căci obiceiurile popoarelor sunt deșertăciune. El taie un copac din pădure și mâna meșterului îl lucrează cu dalta. Îl împodobește cu argint și aur și îl fixează cu ciocane și cuie ca astfel să nu se clatine. Ca niște sperietori pe un teren cu castraveți, idolii lor nu pot vorbi. Ei sunt purtați de alții, căci nu pot merge. Nu vă temeți de ei, căci nu vă pot face niciun rău și nu sunt în stare să vă facă niciun bine»“. Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Tu ești mare și Numele Tău este măreț în putere. Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al națiunilor? Ție Ți se cuvine teama! Căci printre toți înțelepții națiunilor și în toate regatele lor nu este nimeni ca Tine. Dar ei sunt nebuni și proști; învățătura deșertăciunilor este doar o bucată de lemn. Argintul bătut este adus din Tarșiș și aurul din Ufaz; Ceea ce au făcut meșterul și rafinorul este îmbrăcat apoi în albastru și purpuriu; toate sunt lucrate de meșteri pricepuți. Domnul însă este adevăratul Dumnezeu. El este Dumnezeul cel Viu și Împăratul cel Veșnic. Când El Se mânie, pământul se cutremură și națiunile nu pot suporta indignarea Lui. „De aceea, așa să le vorbiți: «Acești dumnezei, care nu au făcut cerurile și pământul, vor pieri de pe pământ și de sub ceruri»“. El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui și a întins cerurile prin priceperea Lui. La auzirea glasului Lui, urlă apele din ceruri. El înalță norii de la marginile pământului, trimite fulgerele și ploaia și scoate vântul din cămările Lui. Orice om este prost, fără cunoștință; fiecare aurar este făcut de rușine cu idolul lui. Căci chipurile lui turnate sunt doar o minciună și n-au nicio suflare în ele. Ei sunt o deșertăciune, o lucrare de batjocură. La vremea pedepsei lor, vor pieri. Dar Dumnezeu, partea de moștenire a lui Iacov, nu este precum aceștia, căci El este Cel Ce a creat totul, iar Israel este seminția moștenirii Lui – Domnul Oștirilor este Numele Lui. Adună-ți lucrurile din țară, tu care ești sub asediu, căci așa vorbește Domnul: „Iată, de data aceasta îi voi arunca departe pe cei ce locuiesc în țară; voi aduce suferință peste ei ca să poată fi prinși“. Vai de mine! Sunt zdrobit! Rana mea este fără vindecare! Dar îmi zic: „Aceasta îmi este boala și trebuie s-o îndur“. Cortul meu este distrus; toate funiile îmi sunt rupte. Fiii mei s-au depărtat de la mine și nu mai sunt; nu a mai rămas nimeni să-mi întindă iarăși cortul și să-mi ridice draperiile. Păstorii s-au prostit și nu L-au căutat pe Domnul. De aceea n-au prosperat și li s-au împrăștiat toate turmele. Iată, se aude o veste: un mare cutremur se apropie din țara de nord, ca să prefacă cetățile lui Iuda într-o pustietate, într-o vizuină de șacali. Știu, Doamne, că nu depinde de om calea lui, nici nu depinde de om când umblă să-și îndrepte pașii. Disciplinează-mă, Doamne, dar numai cu măsură; nu în mânia Ta, ca nu cumva să mă reduci la nimic. Varsă-Ți furia asupra națiunilor care nu Te cunosc, și asupra clanurilor care nu cheamă Numele Tău. Căci ele l-au devorat pe Iacov; l-au devorat, l-au distrus și i-au pustiit locuința. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului: ‒ Ascultă cuvintele acestui legământ și vorbește-le oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului. Spune-le: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Blestemat este omul care nu ascultă de cuvintele acestui legământ, pe care l-am poruncit strămoșilor voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din cuptorul de fier. Eu le-am zis: ‘Ascultați de glasul Meu și faceți tot ce v-am poruncit și, astfel, veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru. Atunci Îmi voi împlini jurământul pe care l-am rostit față de strămoșii voștri, potrivit căruia le voi da o țară în care curge lapte și miere, cum vedeți astăzi’»“. Eu am răspuns: ‒ Amin, Doamne! Domnul mi-a zis: ‒ Vestește toate aceste cuvinte în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, zicând: „Ascultați de cuvintele acestui legământ și împliniți-le! Căci pe strămoșii voștri i-am avertizat mereu, din ziua când i-am scos din țara Egiptului și până în ziua aceasta; i-am avertizat de dimineață, zicând: «Ascultați de glasul Meu!». Dar ei nu M-au ascultat și nu și-au plecat urechea, ci au umblat fiecare în încăpățânarea inimii lor rele. De aceea am adus asupra lor toate cuvintele acestui legământ, pe care li le poruncisem să le împlinească, dar nu le-au împlinit“. Apoi Domnul mi-a zis: ‒ Există o conspirație între bărbații lui Iuda și locuitorii Ierusalimului. Ei s-au întors la nelegiuirile celor dintâi strămoși ai lor, care au refuzat să asculte cuvintele Mele, și s-au dus după alți dumnezei, pentru a le sluji. Casa lui Israel și Casa lui Iuda au rupt legământul Meu, pe care-l încheiasem cu părinții lor. De aceea, așa vorbește Domnul: „Iată, voi aduce peste ei o mare nenorocire de care nu vor putea scăpa. Vor striga la Mine, dar nu-i voi asculta! Cetățile lui Iuda și locuitorii Ierusalimului se vor duce să-i cheme pe dumnezeii cărora le aduc tămâie, dar aceștia nu-i vor salva în timpul nenorocirii. «Iuda, ai tot atâția dumnezei, câte cetăți ai! Și câte străzi are Ierusalimul, tot atâtea altare ați înălțat și voi rușinii, altare de tămâiere în cinstea lui Baal!». Tu însă, nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălța nici cereri, nici rugăciuni pentru el, căci nu-i voi asculta când Mă vor chema în ziua nenorocirii lor“. „Ce face preaiubitul Meu în Casa Mea, în timp ce pune la cale o mulțime de planuri rele? Ar putea oare carnea sfântă să îndepărteze de la tine pedeapsa? Căci atunci când faci răul, tu te bucuri!“ „ Domnul ți-a pus numele: «Măslin verde, înfloritor și cu fructe frumoase». Dar, cu ajutorul unui trăsnet puternic, El îi va da foc, și ramurile lui vor fi rupte. Domnul Oștirilor, Care te-a plantat, a decretat nenorocirea împotriva ta, din cauza răutății Casei lui Israel și a Casei lui Iuda, care M-au provocat la mânie, arzând tămâie pentru Baal“. Domnul m-a înștiințat și eu am știut. Tu mi-ai arătat atunci faptele lor. Dar eu eram ca un miel blând, dus la măcelărie și nu știam planurile rele pe care ei le făceau împotriva mea, zicând: „Să distrugem pomul cu rodul lui, să-l ștergem de pe pământul celor vii, ca să nu i se mai amintească numele“. Doamne al Oștirilor, Care judeci cu dreptate, Care cercetezi adâncul ființei și inima, lasă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor, căci Ție Ți-am încredințat cauza mea! „De aceea, așa vorbește Domnul împotriva oamenilor din Anatot, care încearcă să-ți ia viața, zicând: «Nu profeți în Numele Domnului, căci vei muri ucis de mâna noastră!». De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor: «Iată, îi voi pedepsi – tinerii lor vor muri uciși de sabie, iar fiii și fiicele lor vor muri de foame. Nici măcar o rămășiță nu le va fi lăsată, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot, în anul când vor fi pedepsiți»“. Tu ești întotdeauna drept, Doamne, când mă cert cu Tine. Îți voi vorbi totuși cu privire la judecățile Tale. De ce prosperă calea celor răi? De ce toți trădătorii au parte de bine? Tu i-ai plantat, iar ei au prins rădăcină. Cresc și aduc rod. Tu ești întotdeauna pe buzele lor, dar departe de inimile lor. Totuși, Tu, Doamne, mă cunoști; Tu mă vezi și îmi cercetezi inima cu privire la Tine. Înhață-i ca pe niște oi care trebuie înjunghiate! Pune-i deoparte pentru ziua măcelului! Până când se va usca țara și se va veșteji iarba de pe orice câmpie? Din cauza răutății celor ce locuiesc în ea, animalele și păsările sunt spulberate. Căci ei zic: „El nu ne va vedea sfârșitul!“. „Dacă ai alergat cu pedestrașii iar ei te-au obosit, cum vei putea să te iei la întrecere cu niște cai? Într-o țară liniștită te crezi în siguranță, dar ce vei face la desișul Iordanului? Chiar și frații tăi, propria familie, te trădează; ei înșiși strigă în gura mare după tine. Nu te încrede în ei, chiar dacă te vorbesc de bine. Mi-am părăsit Casa, Mi-am abandonat moștenirea, am dat-o pe iubita sufletului Meu în mâna dușmanilor ei. Moștenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure: și-a ridicat glasul împotriva Mea, de aceea o urăsc. N-a ajuns oare moștenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriță, înconjurată de păsări de pradă? Duceți-vă și strângeți toate vietățile câmpului! Aduceți-le ca s-o devoreze! Mulți păstori Mi-au distrus via și Mi-au călcat în picioare terenul. Mi-au transformat terenul Meu cel plăcut într-un deșert pustiit. L-au transformat într-o pustietate. Pustiit, el bocește înaintea Mea. Toată țara a fost devastată, dar nu este nimeni care să pună la inimă. Distrugătorii au sosit pe toate înălțimile golașe din deșert, căci sabia Domnului devorează țara de la un capăt la celălalt și nimeni nu va avea pace. Au semănat grâu, dar au cules spini; au muncit din greu, dar n-au obținut nimic. Să vă fie rușine de recoltele voastre în urma mâniei aprige a Domnului!“ Așa vorbește Domnul: „Cât despre toți vecinii Mei cei răi, care se ating de moștenirea pe care am dat-o poporului Meu, Israel, îi voi smulge din țara lor și voi smulge Casa lui Iuda din mijlocul lor. Dar, după ce-i voi smulge, voi avea iarăși milă de ei și-i voi aduce pe fiecare la moștenirea lui și în țara lui. Dacă vor învăța bine căile poporului Meu și vor jura pe Numele Meu, zicând: «Viu este Domnul!», așa cum Mi-au învățat și ei poporul să jure pe Baal, atunci vor fi repuși în drepturi în mijlocul poporului Meu. Dar, dacă vreo națiune nu va asculta, o voi smulge cu desăvârșire și o voi distruge“, zice Domnul. Așa mi-a vorbit Domnul: „Du-te și cumpără-ți un brâu de in și pune-l pe coapsele tale, dar să nu-l înmoi în apă“. Am cumpărat brâul, după Cuvântul Domnului, și l-am pus pe coapsele mele. Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară, zicând: „Ia brâul pe care l-ai cumpărat și care este pe coapsele tale, du-te de îndată la Perat și ascunde-l acolo în crăpătura unei stânci“. M-am dus și l-am ascuns la Perat, după porunca pe care mi-o dăduse Domnul. După mai multe zile, Domnul mi-a zis: „Ridică-te, du-te la Perat și ia din acel loc brâul pe care ți-am poruncit să-l ascunzi acolo“. M-am dus la Perat, am săpat și am luat brâul din locul în care-l ascunsesem. Dar iată că brâul era distrus și nu mai era bun de nimic. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Așa vorbește Domnul: «Tot așa voi distruge mândria lui Iuda și mândria cea foarte mare a Ierusalimului. Poporul acesta rău refuză să asculte de cuvintele Mele. Ei umblă în încăpățânarea inimii lor și merg după alți dumnezei, ca să le slujească și să li se închine. De aceea el va ajunge ca brâul acesta, care nu mai este bun de nimic. După cum se lipește brâul de coapsele unui om, așa Îmi lipisem și Eu întreaga Casă a lui Israel și întreaga Casă a lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea și onoarea Mea. Dar ei n-au ascultat». Spune-le cuvintele acestea: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Toate burdufurile de vin trebuie umplute!’». Și dacă ei îți vor zice: «Nu știm noi oare că toate burdufurile de vin trebuie umplute?», să le spui: «Așa vorbește Domnul: ‘Iată, pe toți locuitorii țării acesteia, pe regii care stau pe tronul lui David, pe preoți, pe profeți și pe toți cei ce locuiesc în Ierusalim, îi voi umple de beție. Îi voi izbi unul de altul, pe părinți și pe fii împreună, zice Domnul. Nu-i voi cruța, nu voi avea milă de ei și nu Mă voi îndura de ei, ci îi voi distruge’»“. Ascultați cu atenție! Nu fiți mândri, căci Domnul vorbește. Dați glorie Domnului, Dumnezeul vostru, înainte ca El să aducă întunericul, înainte să vi se clatine picioarele pe munții întunecați. Voi așteptați lumina, dar El o va schimba într-o umbră a morții și o va preface în negură. Dacă nu-L veți asculta, sufletul meu va plânge în ascuns pentru mândria voastră; ochii mei vor plânge și vor vărsa lacrimi pentru că turma Domnului va fi capturată. „Spune regelui și reginei-mamă: «Smeriți-vă! Plecați-vă, căci v-a căzut de pe cap coroana voastră frumoasă!». Cetățile din Neghev sunt închise și nu este nimeni să le deschidă. Întreg Iuda este dus în captivitate, este exilat în întregime“. Ridicați-vă ochii și priviți-i pe cei care vin din nord! Unde este turma care-ți fusese încredințată, oile tale frumoase? Ce vei spune când El îi va pune conducători peste tine pe cei pe care i-ai obișnuit să-ți fie prieteni apropiați? Nu te vor cuprinde durerile, ca pe o femeie la naștere? Tu te întrebi în inima ta: „De ce mi se întâmplă toate acestea?“. Din cauza mulțimii nelegiuirilor tale ți s-a ridicat poala hainei și ți-a fost dezgolit trupul. Poate cușitul să-și schimbe pielea sau leopardul – petele? Tot așa, nici voi nu puteți înfăptui binele, voi care sunteți deprinși să înfăptuiți răul. „Îi voi risipi ca pleava luată de vântul deșertului. Aceasta îți este soarta, partea ta de la Mine“, zice Domnul, „pentru că M-ai uitat și te-ai încrezut în minciuni. Totodată, îți voi ridica poalele peste față, ca să ți se vadă rușinea, adulterele și nechezăturile tale, desfrânările tale nerușinate! Am văzut spurcăciunile tale de pe dealuri și din câmpii. Vai de tine, Ierusalime! Cât timp vei mai sta în necurăție?“ Cuvântul Domnului, spus lui Ieremia cu ocazia secetei: „Iuda bocește, iar porțile cetăților lui sunt slăbite. Oamenii sunt posomorâți din cauza țării. Strigătul Ierusalimului se înalță. Cei măreți își trimit slujitorii după apă. Ei se duc la fântâni, dar nu găsesc apă. Se întorc cu vasele goale. Rușinați și dezamăgiți, își acoperă capul, din cauza pământului crăpat, căci n-a mai plouat în țară. Plugarii sunt dezamăgiți și își acoperă capul. Chiar și cerboaica de pe câmp naște și își părăsește puii, pentru că nu găsește iarbă. Măgarii sălbatici stau pe înălțimi golașe și gâfâie ca șacalii. Li se topesc ochii căci nu este iarbă“. Chiar dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează, Doamne, pentru Numele Tău! Căci necredincioșiile noastre sunt multe; am păcătuit împotriva Ta. O, Speranță a lui Israel, Salvatorul lui în vreme de necaz, de ce ești ca un străin în țară și ca un trecător care se oprește să înnopteze? De ce ești ca un om înmărmurit, ca un viteaz care nu poate salva? Tu ești în mijlocul nostru, Doamne și Numele Tău este chemat peste noi! Nu ne părăsi! Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: „Pentru că le place să hoinărească și nu-și țin în frâu picioarele, Domnul nu-Și găsește plăcerea în ei. Acum, El Își va aduce aminte de nelegiuirea lor și-i va pedepsi pentru păcatele lor“. Domnul mi-a zis: ‒ Nu mijloci pentru binele acestui popor, căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta strigătul. Chiar dacă vor aduce arderi-de-tot și daruri de mâncare, nu le voi primi. În schimb, îi voi nimici prin sabie, prin foamete și prin molimă. Eu am răspuns: ‒ Ah, Stăpâne Doamne! Iată, profeții lor le zic: „Nu veți vedea sabie și nu veți avea parte de foamete, ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică“. Dar Domnul mi-a zis: ‒ Profeții lor profețesc minciuni în Numele Meu. Nu Eu i-am trimis, nu Eu i-am împuternicit și nu Eu le-am vorbit. Ei vă profețesc vedenii mincinoase, divinații, lucruri de nimic și înșelăciunea inimii lor. De aceea, așa vorbește Domnul despre profeții care profețesc în Numele Meu: „Nu Eu i-am trimis să vă spună că sabia și foametea nu vor fi în țara aceasta“. Profeții aceștia vor pieri uciși de sabie și de foamete, iar oamenii cărora ei le profețesc vor fi scoși afară și întinși pe străzile Ierusalimului din cauza foametei și a sabiei. Nu va fi nimeni să-i înmormânteze, nici pe ei, nici pe soțiile lor, nici pe fiii lor, nici pe fetele lor. Voi turna astfel răutatea lor asupra capetelor lor. Spune-le cuvântul acesta: „Ochii mei să verse lacrimi zi și noapte și să nu se oprească, pentru că fecioara, fata poporului meu, a suferit o rană cumplită, o lovitură dureroasă. Dacă ies pe câmp, iată-i pe cei străpunși de sabie. Dacă intru în cetate, iată-i pe cei bolnavi de foamete. Chiar și profetul și preotul cutreieră țara fără să știe încotro merg “. ‒ Ai respins Tu de tot pe Iuda și a detestat sufletul Tău atât de mult Sionul? De ce ne-ai lovit în așa fel încât nu mai este nicio vindecare pentru noi? Noi așteptam pacea, dar n-a venit nimic bun; așteptam un timp de vindecare, dar iată că vine numai teroare! Doamne, recunoaștem atât răutatea noastră, cât și nelegiuirea strămoșilor noștri, căci am păcătuit împotriva Ta. Pentru Numele Tău, nu disprețui și nu desconsidera tronul gloriei Tale! Amintește-Ți de legământul pe care l-ai făcut cu noi și nu-l rupe! Este oare printre idolii deșerți ai națiunilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea averse? Nu, ci Tu dai ploaie, Doamne, Dumnezeul nostru! De aceea noi ne punem speranța în Tine, căci Tu ești Cel Ce faci toate aceste lucruri. Apoi Domnul mi-a zis: ‒ Chiar dacă Moise și Samuel s-ar înfățișa înaintea Mea, Eu tot n-aș fi binevoitor cu poporul acesta. Alungă-i dinaintea Mea! Să plece! Dacă te vor întreba: „Unde să ne ducem?“, să le răspunzi: „Așa vorbește Domnul: «Cei ce sunt pentru moarte – la moarte; cei ce sunt pentru sabie – la sabie; cei ce sunt pentru foamete – la foamete; și cei ce sunt pentru captivitate – în captivitate». Voi trimite împotriva lor patru feluri de nenorociri “, zice Domnul, „sabia, ca să-i ucidă; câinii, ca să-i sfâșie; păsările cerului și animalele sălbatice ale pământului, ca să-i devoreze și să-i distrugă. Îi voi face un motiv de groază pentru toate regatele pământului, din cauza faptelor lui Manase, fiul lui Ezechia, regele lui Iuda, pe care le-a comis în Ierusalim. Cui îi va fi milă de tine, Ierusalime? Cine va plânge pentru tine? Cine va veni să te întrebe de sănătate? Tu M-ai părăsit“, zice Domnul, „și continui să-Mi întorci spatele. De aceea Îmi întind mâna împotriva ta și te distrug. M-am săturat să mai am milă de tine. Îi voi vântura cu furca la porțile țării, îi voi lipsi de copii și voi distruge poporul Meu, căci nu și-au schimbat căile. Văduvele lor vor fi mai numeroase decât nisipul mării. În miezul zilei voi aduce nimicitorul peste mama celui tânăr; voi face să cadă deodată peste ea chinul și groaza. Cea care născuse șapte fii va fi slăbită, își va da duhul. Soarele ei va apune când este încă ziuă; va fi rușinată și umilită. Pe cei rămași în viață îi voi da pradă sabiei, înaintea dușmanilor lor“, zice Domnul. ‒ Vai de mine, mamă, pentru că m-ai născut! Pe mine, om de ceartă și de neînțelegere pentru toată țara. Nu dau împrumut, nici nu iau împrumut și totuși toți mă blestemă! Domnul a zis: ‒ Cu siguranță te voi elibera, ca să fii fericit. Cu siguranță îi voi face pe dușmanii tăi să te implore în vremurile de nenorocire și de necaz. Poate cineva să rupă fierul – fierul din nord – sau bronzul? Averile și comorile tale le voi da ca pradă, fără preț, din cauza tuturor păcatelor tale, pe care le-ai comis pe întreg teritoriul tău. Te voi face să slujești dușmanilor tăi, într-o țară pe care nu o cunoști, căci focul mâniei Mele s-a aprins și arde peste voi. ‒ Tu știi totul, Doamne! Adu-Ți aminte de mine și ai grijă de mine! Răzbună-mă împotriva celor ce mă persecută! Tu ești îndelung răbdător – nu mă înlătura! Tu știi cât dispreț sufăr pentru Tine! Când am găsit cuvintele Tale, le-am mâncat. Cuvintele Tale au fost bucuria și plăcerea inimii mele, căci Numele Tău este chemat peste mine, Doamne, Dumnezeul Oștirilor! N-am șezut niciodată în compania petrecăreților, ca să mă înveselesc cu ei. Am stat singur, pentru că mâna Ta era peste mine și mă umpluseși de indignare. De ce durerea mea este fără sfârșit? De ce rana mea este incurabilă și refuză să se vindece? Vei fi Tu pentru mine ca un izvor înșelător, ca niște ape care nu dăinuiesc? ‒ Așa vorbește Domnul: „Dacă te vei întoarce la Mine, te voi aduce din nou să stai înaintea Mea. Dacă vei rosti cuvinte valoroase și nu cuvinte de nimic, vei fi precum gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, și nu tu să te întorci la ei! Te voi face un zid pentru poporul acesta, un zid tare, din bronz. Ei vor lupta împotriva ta, însă nu te vor învinge, căci Eu sunt cu tine ca să te salvez și să te eliberez“, zice Domnul. „Te voi elibera din mâinile celor răi și te voi răscumpăra din palmele celor groaznici“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Să nu-ți iei soție și să nu ai în locul acesta nici fii, nici fiice!“ Așa vorbește Domnul despre fiii și fiicele care se vor naște în locul acesta, despre mamele care-i vor naște și despre tații care-i vor concepe în țara aceasta: „Ei vor muri de boli ucigătoare. Nimeni nu-i va jeli, nici nu-i va îngropa, ci vor deveni un gunoi pe fața pământului. Vor pieri de sabie și de foamete, iar cadavrele lor vor deveni hrană pentru păsările cerului și pentru animalele sălbatice ale pământului“. Căci așa vorbește Domnul: „Să nu intri în nicio casă de jale, să nu mergi să plângi și să jelești cu ei, fiindcă Eu Mi-am retras de la poporul acesta pacea, îndurarea și mila“, zice Domnul. „Cei mari și cei mici vor muri în țara aceasta și nu vor fi îngropați. Nimeni nu-i va jeli, nimeni nu-și va face tăieturi din cauza lor și nimeni nu-și va rade capul pentru ei. Nimeni nu va rupe pâine pentru ei în timpul bocetului, ca să-i mângâie pentru cel mort și nimeni nu le va da să bea din paharul mângâierilor pentru tatăl sau pentru mama lor. Să nu intri în nicio casă de petrecere ca să te așezi cu ei, să mănânci sau să bei. Căci așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, înaintea ochilor voștri și în zilele voastre, voi face să înceteze în locul acesta strigătele de bucurie și de veselie, glasul mirelui și al miresei». Când îi vei spune acestui popor toate aceste cuvinte, ei te vor întreba: «De ce a hotărât Domnul împotriva noastră toate aceste mari nenorociri? Care este nelegiuirea noastră? Ce păcat am făcut împotriva Domnului, Dumnezeul nostru?». Atunci să le răspunzi astfel: «Pentru că părinții voștri M-au părăsit, zice Domnul, s-au dus după alți dumnezei, le-au slujit și li s-au închinat. Ei M-au uitat și nu au păzit Legea Mea. Iar voi ați făcut și mai rău decât părinții voștri. Iată, fiecare dintre voi umblă după încăpățânarea inimii lui rele și nu Mă ascultați. De aceea vă voi arunca din țara aceasta într-o țară pe care n-ați cunoscut-o, nici voi și nici părinții voștri. Acolo veți sluji altor dumnezei zi și noapte, căci nu vă voi arăta îndurare»“. „Iată, cu adevărat vin zile“, zice Domnul, „când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, Care i-a scos pe fiii lui Israel din țara Egiptului!», ci se va zice: «Viu este Domnul, Care i-a scos pe fiii lui Israel din țara de nord și din toate țările unde îi alungase!», căci îi voi aduce înapoi în țara lor, pe care le-am dat-o strămoșilor lor.“ „Iată, trimit o mulțime de pescari“, zice Domnul, „care îi vor pescui. După aceea, voi trimite o mulțime de vânători, care îi vor vâna pe toți munții, pe toate dealurile și în crăpăturile stâncilor, căci ochii Mei se uită la toate căile lor; ele nu sunt ascunse dinaintea feței Mele, iar nelegiuirea lor nu este ascunsă de ochii Mei. Mai întâi le voi răsplăti dublu pentru nelegiuirea și păcatul lor, fiindcă Mi-au întinat țara cu cadavrele spurcăciunilor lor și mi-au umplut moștenirea cu urâciunile lor“. Doamne, Puterea mea, Cetățuia mea și Refugiul meu în ziua necazului! Națiunile vor veni la Tine de la marginile pământului și vor zice: „Părinții noștri n-au moștenit decât minciună, lucruri fără valoare, care nu le-au fost de niciun folos! Poate oare omul să-și facă proprii dumnezei? Poate, dar aceștia nu sunt Dumnezeu!“. „De aceea, iată, îi voi învăța, de data aceasta îi voi face să cunoască mâna Mea și puterea Mea. Atunci vor ști că Numele Meu este Domnul! Păcatul lui Iuda este scris cu o daltă de fier, cu un vârf de diamant; este gravat pe tăblița inimii lor și pe coarnele altarelor lor. Chiar și copiii lor își amintesc de altarele lor și de așerele, de lângă copacii verzi și de pe dealurile înalte. Muntele Meu din țară, bogăția ta și toate comorile tale le voi da ca pradă, împreună cu înălțimile tale, din cauza păcatelor din întreg teritoriul tău. Din vina ta vei pierde moștenirea pe care ți-o dădusem. Te voi face să slujești dușmanilor tăi într-o țară pe care nu o cunoști, căci ai aprins focul mâniei Mele, care va arde pentru totdeauna“. Așa vorbește Domnul: „Blestemat este omul care se încrede în om, care face din muritor puterea lui și a cărui inimă se îndepărtează de Domnul. El este ca un arbust în deșert, care nu vede venind fericirea. El locuiește în locurile arse ale deșertului, într-un pământ sărat, unde nu stă nimeni. Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul și a cărui încredere este Domnul. El este ca un pom sădit lângă ape, care își întinde rădăcinile spre râu. El nu se teme de căldură și frunzișul lui este întotdeauna verde. În anul secetei nu se îngrijorează și nu încetează să aducă rod. Inima este mai înșelătoare decât toate lucrurile și este fără vindecare. Cine poate să o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima și mă uit în adâncul ființei, ca să dau fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui. Ca o potârniche, care clocește niște ouă pe care nu ea le-a ouat, așa este omul care câștigă bogății pe nedrept. Ele îl vor părăsi la jumătatea vieții lui, iar la urmă nu va fi decât un nebun“. Tron glorios, înălțat de la început, loc al Sfântului nostru Lăcaș! Doamne, Speranța lui Israel! Toți cei ce Te părăsesc vor fi făcuți de rușine! Cei ce se îndepărtează de Mine vor fi scriși pe pământ, căci L-au părăsit pe Domnul, Izvorul apelor vii! Vindecă-mă, Doamne, și voi fi vindecat! Mântuiește-mă, și voi fi mântuit, căci Tu ești lauda mea! Iată, ei îmi zic: „Unde este Cuvântul Domnului? Să se împlinească dar!“. Iar eu, ca să Te urmez, nu m-am grăbit să încetez a fi păstor și Tu știi că n-am dorit o zi în care nu este vindecare. Rostirea buzelor mele este chiar înaintea feței Tale. De aceea, nu fi un motiv de groază pentru mine, căci Tu ești adăpostul meu în ziua nenorocirii. Fie ca persecutorii mei să fie rușinați, iar eu să nu fiu dat de rușine! Fie ca ei să se înspăimânte, iar eu să nu mă înspăimânt! Adu peste ei ziua cea rea! Zdrobește-i de două ori mai mult. Domnul mi-a zis astfel: „Du-te și stai la Poarta Fiilor Poporului, prin care intră și ies regii lui Iuda, și la toate celelalte porți ale Ierusalimului și spune-le: «Ascultați Cuvântul Domnului, regi ai lui Iuda, voi, toți cei din Iuda și toți locuitorii Ierusalimului, care intrați pe aceste porți! Așa vorbește Domnul: ‘Aveți grijă să nu cumva să purtați vreo povară în ziua de Sabat și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului. Să nu scoateți din casele voastre vreo povară în ziua de Sabat și să nu faceți nicio lucrare, ci să sfințiți ziua de Sabat, așa cum le-am poruncit strămoșilor voștri. Ei n-au ascultat și nu și-au plecat urechea la cuvintele Mele, ci s-au încăpățânat să nu asculte și să nu primească îndrumarea. Voi însă, dacă Mă veți asculta cu atenție, zice Domnul, și nu veți aduce nicio povară pe porțile acestei cetăți în ziua de Sabat, dacă veți sfinți ziua de Sabat și nu veți face nicio lucrare în timpul ei, atunci, pe porțile acestei cetăți vor intra regi și prinți care stau pe tronul lui David. Ei și prinții lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului vor veni în care și călare pe cai, iar cetatea aceasta va fi locuită pentru totdeauna. Vor veni din cetățile lui Iuda și din împrejurimile Ierusalimului, din teritoriul lui Beniamin, din zona deluroasă, de la munte și din Neghev, cei ce aduc la Casa Domnului arderi-de-tot și jertfe, daruri de mâncare și tămâie și cei ce aduc jertfe de mulțumire. Dar dacă nu veți asculta când vă poruncesc să sfințiți ziua de Sabat, să nu purtați nicio povară și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului în ziua de Sabat, atunci voi aprinde un foc la porțile cetății, care va distruge palatele Ierusalimului și care nu va fi stins’»“. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului: „Scoală-te și du-te la casa olarului! Acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!“. M-am dus la casa olarului și iată că el făcea o lucrare pe roată. Însă vasul de lut pe care-l făcea olarul s-a stricat în mâna lui. Atunci el a făcut un alt vas, așa cum i-a plăcut lui să-l facă. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Oare Eu nu pot să fac cu voi ca olarul acesta, Casă a lui Israel?“, zice Domnul. „Iată, ca lutul în mâna olarului, așa sunteți voi în mâna Mea, Casă a lui Israel. Dacă la un moment dat zic despre o națiune sau despre un regat că-l voi smulge, că-l voi dărâma și că-l voi distruge, însă națiunea aceea, despre care am vorbit, se întoarce de la răutatea ei, atunci și Mie Îmi va părea rău de răul pe care plănuisem să i-l fac. Tot așa, dacă la un moment dat zic despre o națiune sau despre un regat că-l voi întemeia și-l voi planta, însă poporul acela face ceea ce este rău înaintea ochilor Mei și nu ascultă de glasul Meu, atunci și Mie Îmi va părea rău de binele pe care plănuisem să i-l fac. Prin urmare, vorbește acum oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului și spune-le: «Așa vorbește Domnul: ‘Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră și fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceți-vă fiecare de la calea voastră cea rea și îndreptați-vă căile și faptele!’»“. Ei însă zic: „În zadar! Noi ne vom urma în continuare gândurile și fiecare va lucra după încăpățânarea inimii lui rele“. De aceea, așa vorbește Domnul: „Întrebați printre națiuni: «Cine a mai auzit asemenea lucruri? Fecioara Israel a făcut cel mai dezgustător lucru. Oare zăpada Libanului părăsește vreodată stâncile versanților lui? Oare seacă apele reci care vin de departe»? Căci poporul Meu M-a uitat și aduce tămâie idolilor de nimic. Aceștia i-au făcut să se împiedice pe căile lor, pe vechile cărări, pentru a umbla pe poteci și pe drumuri nebătătorite, făcând astfel din țara lor o pustietate și un motiv de fluierat pentru totdeauna. Toți cei ce trec prin ea sunt uimiți și dau din cap. Ca vântul din est, așa îi voi împrăștia dinaintea dușmanului. În ziua necazului lor le voi arăta spatele, nu fața“. Ei zic: „Veniți să facem planuri împotriva lui Ieremia! Căci doar nu va pieri Legea din lipsă de preoți, nici sfatul din lipsă de înțelepți și nici Cuvântul din lipsă de profeți. Haideți să-l acuzăm și să nu luăm seama la toate cuvintele lui!“. Ascultă-mă, Doamne! Auzi glasul împotrivitorilor mei. Se răsplătește oare binele cu rău? Și totuși ei au săpat o groapă sufletului meu. Adu-Ți aminte că eu am stat în fața Ta ca să vorbesc în favoarea lor și să întorc furia Ta de la ei. De aceea, dă-le copiii pradă foametei și trece-i prin ascuțișul sabiei! Soțiile să le fie lipsite de copii și să rămână văduve, oamenii lor să fie dați la moarte, iar tinerii lor să fie uciși cu sabia în luptă! Un strigăt să fie auzit din casele lor, atunci când vei aduce deodată cete peste ei, căci au săpat o groapă să mă prindă și au ascuns lațuri pentru picioarele mele. Dar Tu, Doamne, cunoști toate planurile lor de a mă ucide. Nu le ierta nelegiuirea și nu le șterge păcatul dinaintea Ta. Să fie doborâți înaintea Ta! Lucrează împotriva lor la vremea mâniei Tale! Așa vorbește Domnul: „Du-te și cumpără de la un olar un vas de lut, apoi ia cu tine pe câțiva din bătrânii poporului și din bătrânii preoților și du-te în Valea Ben-Hinom, care este la intrarea Porții Ciobului. Să vestești acolo cuvintele pe care ți le spun. Să spui astfel: «Ascultați Cuvântul Domnului, regi ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului! Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire care va răsuna în urechile oricui o va auzi’. Căci M-au părăsit, au înstrăinat locul acesta, au adus în el jertfe altor dumnezei, pe care nu-i cunoșteau nici ei, nici strămoșii lor și nici regii lui Iuda și au umplut locul acesta cu sânge nevinovat. Au construit înălțimi lui Baal, ca să-și ardă copiii în foc ca arderi-de-tot pentru Baal, lucru pe care nu l-am poruncit, nici nu l-am menționat și care nici nu Mi-a trecut prin minte. De aceea, iată vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici Valea Ben-Hinom, ci se va numi Valea Măcelului. În locul acesta voi distruge planurile lui Iuda și ale Ierusalimului. Îi voi face să cadă loviți de sabie înaintea dușmanilor lor, uciși de mâna celor ce încearcă să le ia viața. Cadavrele lor le voi da ca hrană păsărilor cerului și animalelor sălbatice ale pământului. Voi face din cetatea aceasta un motiv de groază și de fluierat. Toți cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi și vor fluiera din cauza tuturor rănilor ei. Îi voi face să mănânce carnea fiilor lor și carnea fiicelor lor. Își vor mânca unii altora carnea în timpul asediului și al strâmtorării impuse asupra lor de dușmanii care încearcă să le ia viața». Să spargi apoi vasul înaintea ochilor oamenilor care vor merge cu tine și să le spui: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: ‘Voi zdrobi poporul acesta și cetatea aceasta, întocmai cum se sparge vasul unui olar și nu mai poate fi refăcut! Vor fi îngropați în Tofet, din lipsă de loc pentru îngropare. Așa voi face locului acestuia, zice Domnul, precum și celor ce locuiesc aici. Voi face cetății acesteia ca Tofetului. Casele Ierusalimului și casele regilor lui Iuda vor deveni necurate ca acest loc, Tofet, și anume toate casele pe acoperișul cărora se ardea tămâie întregii armate a cerurilor și se turnau jertfe de băutură altor dumnezei’»“. Ieremia s-a întors din Tofet, unde-l trimisese Domnul să profețească. Apoi a stat în curtea Casei Domnului și a zis întregului popor: „Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste cetatea aceasta și peste toate cetățile din jurul ei toate nenorocirile pe care le-am vestit împotriva lor, pentru că s-au încăpățânat să nu asculte cuvintele Mele!»“. Preotul Pașhur, fiul lui Imer, conducător peste Casa Domnului, l-a auzit pe Ieremia profețind aceste lucruri. Pașhur l-a lovit pe profetul Ieremia și l-a pus în butucii care se aflau la Poarta de Sus a lui Beniamin, în Casa Domnului. Totuși, a doua zi, Pașhur l-a scos pe Ieremia din butuci. Ieremia i-a zis atunci: „ Domnul nu te mai numește Pașhur, ci Magor-Misabib, căci așa vorbește Domnul: «Iată, te voi face să fii o teroare atât pentru tine, cât și pentru toți prietenii tăi. Aceștia vor cădea uciși de sabia dușmanilor lor și ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Îi voi da, de asemenea, pe toți cei din Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care-i va duce captivi în Babilon și-i va ucide cu sabia. Toate bogățiile cetății acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump și toate bogățiile regilor lui Iuda le voi da în mâna dușmanilor lor. Aceștia le vor jefui, le vor lua și le vor duce în Babilon. Chiar și tu, Pașhur, și toți cei ce locuiesc în casa ta veți merge în captivitate în Babilon. Acolo vei muri și acolo vei fi îngropat, tu și toți prietenii tăi, cărora le-ai profețit minciuni»“. M-ai amăgit, Doamne, iar eu m-am lăsat amăgit. Ai fost mai tare decât mine și m-ai învins. Sunt un motiv de râs toată ziua; fiecare își bate joc de mine. Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig, să proclam: „Violență și distrugere!“. Căci Cuvântul Domnului îmi aduce dispreț și batjocură toată ziua. Dacă mă gândesc să nu mai amintesc de El și să nu mai vorbesc în Numele Lui, iată că în inima mea este ceva ca un foc mistuitor, un foc închis în oasele mele. Mă obosesc să-l țin, dar nu pot. Căci aud vorbele rele ale multora: „Teroare de jur împrejur! Învinuiți-l! Haideți să-l învinuim!“. Toți cei ce trăiau în pace cu mine pândesc acum să vadă dacă mă clatin: „Poate că se va lăsa amăgit; îl vom învinge și ne vom răzbuna pe el!“. Dar Domnul este cu mine ca un războinic înfiorător! De aceea cei ce mă urmăresc se vor împiedica și nu vor învinge. Vor fi plini de rușine, căci nu vor reuși, plini de o rușine veșnică, o rușine care nu va fi uitată. Doamne al Oștirilor, Care cercetezi pe cel drept, Care vezi adâncul ființei și inima, lasă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor, căci Ție ți-am încredințat cauza mea. Cântați Domnului! Lăudați-L pe Domnul, căci El a scăpat sufletul celui nevoiaș din mâinile răufăcătorilor. Blestemată să fie ziua în care m-am născut! Ziua în care m-a născut mama mea să nu fie binecuvântată! Blestemat să fie omul care i-a dat de veste tatălui meu, zicând: „Ți s-a născut un copil, un fiu!“, umplându-l de bucurie cu ea! Omul acela să fie precum cetățile pe care le-a distrus Domnul fără milă! Să audă strigăt dimineața și strigăte de război la amiază! Căci nu m-a omorât în pântecul mamei, ca să-mi fi fost ea mormântul și pântecul ei să mă fi păstrat pe vecie. De ce am ieșit din pântec, ca să văd necaz și durere și să-mi sfârșesc zilele în rușine? Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, când regele Zedechia l-a trimis la el pe Pașhur, fiul lui Malchia, și pe preotul Țefania, fiul lui Maaseia, ca să-i zică: „Întreabă-L, te rog, pe Domnul pentru noi, căci Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a început războiul împotriva noastră. Poate că Domnul va face pentru noi vreuna dintre minunile Sale, astfel încât acesta să-și retragă armata“. Ieremia le-a răspuns: „Spuneți-i lui Zedechia: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi întoarce împotriva voastră armele de război care sunt în mâinile voastre și pe care le folosiți ca să luptați împotriva împăratului Babilonului și a caldeenilor care vă asediază de dincolo de ziduri. Eu îi voi strânge în mijlocul cetății acesteia. Eu Însumi voi lupta împotriva voastră cu mână întinsă și cu braț puternic, cu mânie, cu furie și cu o mare înverșunare. Îi voi lovi pe locuitorii acestei cetăți – atât pe oameni, cât și pe animale – și vor muri de o molimă cumplită. După aceea, zice Domnul, voi da pe Zedechia, regele lui Iuda, precum și pe slujitorii lui, pe popor, pe toți cei din cetatea aceasta, care vor scăpa de molimă, de sabie și de foamete, îi voi da în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în mâinile dușmanilor lor, în mâinile celor ce încearcă să le ia viața. Nebucadnețar îi va trece prin ascuțișul sabiei, nu-i va cruța, nu-i va fi milă și nu se va îndura de ei’». Iar poporului acestuia să-i spui: «Așa vorbește Domnul: ‘Iată, pun înaintea voastră calea vieții și calea morții. Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de molimă; dar cine va ieși să se predea caldeenilor care vă asediază, va trăi și viața lui îi va fi singura pradă. Căci Eu Mi-am îndreptat fața împotriva cetății acesteia, ca să-i fac rău, nu bine, zice Domnul, și de aceea ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care îi va da foc’». De asemenea, Casei regelui lui Iuda să-i spui astfel: «Ascultați Cuvântul Domnului! Casă a lui David, așa vorbește Domnul: Faceți dreptate în fiecare dimineață și eliberați-l din mâna asupritorului pe cel ce a fost jefuit, ca nu cumva să izbucnească furia Mea ca un foc și să ardă, fără să mai poată fi stinsă, din cauza răutății faptelor voastre. Iată, sunt împotriva ta, cetate așezată în vale, stâncă a podișului, zice Domnul. Pe voi, care spuneți: ‘Cine poate veni împotriva noastră? Cine poate intra în adăposturile noastre?’, vă voi pedepsi după rodul faptelor voastre, zice Domnul. Voi aprinde un foc în pădurea voastră, care va distruge tot ce este împrejurul ei»“. Așa vorbește Domnul: „Du-te la palatul regelui lui Iuda și vestește acolo cuvintele acestea: «Ascultă Cuvântul Domnului, rege al lui Iuda, care stai pe tronul lui David, tu, slujitorii tăi și poporul care intră pe aceste porți. Așa vorbește Domnul: ‘Faceți dreptate și judecată! Eliberați-l din mâna asupritorului pe cel ce a fost jefuit! Nu nedreptățiți pe străin, pe orfan sau pe văduvă! Nu vărsați sânge nevinovat în locul acesta! Căci, dacă veți împlini poruncile acestea, atunci pe porțile acestui palat vor intra regi care stau pe tronul lui David, urcați în care și călare pe cai, atât ei, cât și slujitorii și poporul lor. Dar dacă nu veți asculta de poruncile acestea, jur pe Mine Însumi, zice Domnul, că acest palat va ajunge o ruină’»“. Căci așa vorbește Domnul cu privire la palatul regelui lui Iuda: „Deși ești pentru Mine ca Ghiladul, ca piscul Libanului, te voi face asemenea unui pustiu, asemenea unei cetăți fără locuitori! Voi pune deoparte împotriva ta niște distrugători, fiecare cu armele lui. Ei îți vor tăia cei mai frumoși cedri și-i vor arunca în foc. Multe națiuni vor trece pe lângă cetatea aceasta și se vor întreba unul pe altul: «De ce a făcut Domnul astfel acestei mari cetăți?». Și li se va răspunde: «Pentru că a părăsit legământul cu Domnul, Dumnezeul său, s-a închinat altor dumnezei și le-a slujit». Nu-l plângeți pe cel mort și nu-l jeliți, ci plângeți-l mai degrabă pe cel ce merge în captivitate, care nu se va mai întoarce și nu-și va mai vedea țara de origine“. Căci așa vorbește Domnul despre Șalum, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, care a domnit în locul tatălui său, Iosia, și care a plecat din locul acesta: „Nu se va mai întoarce niciodată, ci va muri în locul în care l-au dus în captivitate și nu va mai vedea țara aceasta. Vai de cel care-și construiește palatul cu nedreptate și camerele de sus cu injustiție, care-și pune semenul să lucreze degeaba, fără să-i dea plata. El își zice: «Îmi voi construi un palat mare, care să aibă camerele de sus spațioase!». Și, astfel, el îi face ferestre largi, îl plachează cu cedru și îl vopsește în purpuriu. Te face să fii rege faptul că aduni fără încetare cedru? Oare tatăl tău nu mânca și nu bea și el? Și totuși el făcea judecată și dreptate, astfel încât toate îi mergeau bine. El a judecat cauza săracului și a celui nevoiaș și toate îi mergeau bine. Oare nu tocmai lucrul acesta înseamnă a Mă cunoaște?“, zice Domnul. „Dar tu nu ai ochi și inimă decât pentru câștigul nedrept, pentru a vărsa sânge nevinovat, pentru a asupri și a tâlhări“. De aceea, așa vorbește Domnul despre Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda: „Nu-l vor jeli, zicând: «Vai, fratele meu! Vai, sora mea!». Nu-l vor jeli, zicând: «Vai, stăpâne! Vai, Maiestate!», ci va fi înmormântat ca un măgar: va fi târât afară și aruncat dincolo de porțile Ierusalimului. Du-te în Liban și strigă! Înalță-ți glasul în Bașan, strigă de pe Abarim, căci toți iubiții tăi sunt zdrobiți. Ți-am vorbit când îți mergea bine, dar tu ai zis: «Nu voi asculta!». Aceasta a fost calea ta încă din tinerețe, căci nu ai ascultat de glasul Meu! Vântul îi va împrăștia pe toți păstorii tăi, iar iubiții tăi vor merge în captivitate. Atunci vei fi făcut de rușine și umilit din cauza întregii tale răutăți. Tu, care locuiești în Liban, care îți ai cuibul între cedri, o, cum vei mai suspina când te vor ajunge durerile, dureri ca ale unei femei în chinurile nașterii!“ „Viu sunt Eu“, zice Domnul, „că chiar dacă tu, Iehoiachin, fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda, ai fi un inel cu sigiliu în mâna Mea cea dreaptă, și de acolo te-aș scoate! Te voi da în mâinile celor ce încearcă să-ți ia viața, în mâinile celor de care ți-e frică, în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și în mâinile caldeenilor. Te voi arunca pe tine și pe mama care te-a născut, într-o altă țară, unde nu v-ați născut, și acolo veți muri. Nu veți mai reveni în țara în care doriți să vă întoarceți“. Este acest om, Iehoiachin, un vas disprețuit și sfărâmat, pe care nu-l mai dorește nimeni? De ce sunt aruncați, el și urmașii lui, într-o țară pe care n-o cunosc? O, țară, țară, țară, ascultă Cuvântul Domnului! Așa vorbește Domnul: „Înscrieți-l în sul pe omul acesta ca pe unul lipsit de copii, un om care nu va prospera de-a lungul zilelor lui, căci niciun bărbat dintre urmașii lui nu va mai reuși să șadă pe tronul lui David sau să stăpânească în Iuda.“ „Vai de păstorii care distrug și risipesc oile pășunii Mele“, zice Domnul. De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, împotriva păstorilor care-l pasc pe poporul Meu: „Voi Mi-ați risipit oile, le-ați alungat și nu le-ați îngrijit. Iată, vă voi pedepsi pentru răutatea faptelor voastre, zice Domnul. Eu Însumi voi aduna rămășița oilor Mele din toate țările în care le-am alungat și le voi aduce înapoi în pășunea lor, unde vor rodi și se vor înmulți. Voi desemna peste ele păstori care le vor paște. Nu se vor mai teme, nu se vor înspăimânta și nu va mai lipsi niciuna dintre ele“, zice Domnul. „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când îi voi ridica lui David un Vlăstar drept. El va domni ca Împărat, va lucra cu înțelepciune și va face judecată și dreptate în țară. În zilele Lui, Iuda va fi mântuit și Israel va locui în siguranță. Va fi cunoscut sub Numele de « Domnul, Dreptatea noastră!». De aceea, iată, vin zile“, zice Domnul, „când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, Care i-a scos pe fiii lui Israel din țara Egiptului», ci: «Viu este Domnul, Care a scos și a adus înapoi națiunea Casei lui Israel din nord și din toate țările în care o alungase!». Atunci ei vor locui în propria lor țară“. Cu privire la profeți: Inima îmi este zdrobită înăuntrul meu, toate oasele îmi tremură. Sunt ca un om beat, ca un bărbat doborât de vin, din cauza Domnului și a sfintelor Lui cuvinte. Căci țara este plină de cei ce comit adulter. Din cauza blestemului, țara s-a uscat și pășunile deșertului s-au veștejit. Alergarea lor este spre rău, iar vigoarea lor nu este folosită spre bine. „Căci atât profetul, cât și preotul sunt stricați. Chiar și în Casa Mea le-am găsit răutatea“, zice Domnul. „De aceea calea lor va fi precum alunecușul; vor fi împinși în întuneric și vor cădea în el, căci voi aduce nenorocirea peste ei în anul când îi voi pedepsi“, zice Domnul. „Printre profeții Samariei am văzut următoarea scârboșenie: ei au profețit în numele lui Baal și l-au rătăcit astfel pe poporul Meu, Israel. Printre profeții Ierusalimului am văzut un lucru dezgustător: ei comit adulter și trăiesc în minciună. Ei întăresc mâinile răufăcătorilor, astfel că niciunul nu se întoarce de la răutatea lui. Toți sunt înaintea Mea ca Sodoma, iar locuitorii cetății ca Gomora“. Așa vorbește Domnul Oștirilor despre profeți: „Iată, îi voi hrăni cu pelin și le voi da să bea ape otrăvite, căci, prin profeții Ierusalimului s-a răspândit stricăciunea în toată țara“. Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Nu ascultați cuvintele pe care vi le profețesc profeții voștri, căci ei vă dau speranțe false; vă spun vedenii inventate de mintea lor, care nu sunt din gura Domnului. Ei spun celor ce Mă disprețuiesc: « Domnul a zis: veți avea pace!». Iar tuturor celor ce trăiesc după încăpățânarea inimii lor le spun: «Nu va veni asupra voastră niciun rău!». Dar care dintre ei a fost prezent la sfatul Domnului ca să vadă și să audă Cuvântul Lui? Cine a fost atent la Cuvântul Lui și l-a ascultat? Iată furtuna Domnului! Furia izbucnește și vijelia se năpustește; se năpustește asupra capului celor răi. Mânia Domnului nu se va întoarce până când El nu-Și va împlini și înfăptui planurile inimii Lui. În zilele de pe urmă veți înțelege clar lucrul acesta. Nu Eu i-am trimis pe acești profeți, dar ei au alergat. Nu Eu le-am vorbit, dar ei au profețit. Dacă ar fi fost prezenți la sfatul Meu, ar fi vestit poporului Meu cuvintele Mele și l-ar fi întors de la calea lui cea rea, de la răutatea faptelor lui. Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape“, zice Domnul, „nu și un Dumnezeu de departe? Se poate ascunde cineva în locuri secrete fără ca Eu să-l văd?“, zice Domnul. „Nu umplu Eu cerurile și pământul?“, zice Domnul. „Am auzit ce spun profeții care profețesc minciuni în Numele Meu, zicând: «Am avut un vis! Am avut un vis!». Până când vor continua profeții aceștia să profețească minciunile și înșelătoriile minții lor? Ei plănuiesc să-l facă pe poporul Meu să-Mi uite Numele prin visele lor pe care și le povestesc unul altuia, tot așa cum strămoșii lor Mi-au uitat Numele în favoarea lui Baal. Profetul care a avut un vis să istorisească visul, dar cel care are Cuvântul Meu, să spună Cuvântul Meu în adevăr. Ce-au de-a face paiele cu grânele?“, zice Domnul. „Nu este Cuvântul Meu ca un foc și ca un ciocan care sfărâmă stânca?“, zice Domnul. „De aceea, iată“, zice Domnul, „sunt împotriva profeților care fură cuvintele Mele unul de la altul. Iată“, zice Domnul, „sunt împotriva profeților care iau vorba lor și apoi spun «O rostire»! Iată, sunt împotriva celor ce profețesc vise mincinoase, zice Domnul. Ei le istorisesc și rătăcesc astfel poporul Meu cu minciunile și cu îndrăzneala lor. Nu Eu i-am trimis și nu Eu le-am poruncit. Ei nu sunt de niciun folos pentru poporul acesta“, zice Domnul. „Când poporul acesta sau un profet, sau un preot te va întreba, zicând: «Care este rostirea Domnului?», să le spui: «Ce rostire? Vă voi părăsi!», zice Domnul. Iar pe profetul, preotul sau poporul care va zice: «O rostire a Domnului!», îl voi pedepsi Eu, atât pe acel om, cât și familia lui. Prin urmare, să ziceți astfel, fiecare prietenului său și fiecare fratelui său: «Ce a răspuns Domnul?» sau: «Ce a vorbit Domnul?». Dar să nu mai ziceți: «O rostire a Domnului!», căci rostirea devine pentru fiecare propriul lui cuvânt și, astfel, voi pervertiți cuvintele Dumnezeului celui Viu, Domnul Oștirilor, Dumnezeul nostru. Să zici profetului astfel: «Ce ți-a răspuns Domnul?» sau: «Ce a vorbit Domnul?». Dacă însă veți mai zice: «O rostire a Domnului!», atunci așa vorbește Domnul: «Pentru că spuneți cuvintele acestea: ‘O rostire a Domnului!’, deși Eu am trimis la voi, zicându-vă să nu mai spuneți: ‘O rostire a Domnului ’, iată, vă voi uita și vă voi ridica din prezența Mea, atât pe voi, cât și cetatea pe care v-am dat-o vouă și strămoșilor voștri. Voi pune peste voi un dispreț veșnic și o rușine veșnică și acestea nu vor fi uitate»“. După ce Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i-a dus în captivitate din Ierusalim în Babilon, pe Iehoiachin, fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda, pe conducătorii lui Iuda, pe tâmplari și pe fierari, Domnul mi-a arătat două coșuri cu smochine, așezate înaintea Templului Domnului. Unul dintre coșuri avea smochine foarte bune, ca smochinele timpurii, iar celălalt coș avea smochine foarte rele, atât de rele încât nu puteau fi mâncate. Domnul m-a întrebat: ‒ Ce vezi, Ieremia? Eu am răspuns: ‒ Niște smochine. Cele ce arată bine sunt foarte bune, dar cele ce arată rău sunt atât de rele, încât nu pot fi mâncate. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: ‒ Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Așa cum te uiți tu la aceste smochine bune, tot așa voi privi și Eu cu bunăvoință la exilații lui Iuda pe care i-am alungat din locul acesta în țara caldeenilor. Ochii Mei vor veghea asupra lor ca să le fac bine, și-i voi aduce înapoi în țara aceasta. Îi voi clădi și nu-i voi mai dărâma; îi voi planta și nu-i voi mai smulge. Le voi da o inimă ca să Mă cunoască și să știe că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, când se vor întoarce la Mine din toată inima lor. Dar pe Zedechia, regele lui Iuda, pe conducătorii lui, pe rămășița Ierusalimului, pe cei care au mai rămas în țară și pe cei care locuiesc în țara Egiptului îi voi face ca smochinele cele rele care, de rele ce sunt, nu se pot mânca“, zice Domnul. „Îi voi face un motiv de groază, o nenorocire pentru toate regatele pământului, o rușine, o pildă, o batjocură și un blestem în toate locurile în care îi voi alunga. Voi trimite printre ei sabia, foametea și molima până vor pieri din țara pe care le-am dat-o lor și strămoșilor lor“. Cuvântul spus lui Ieremia cu privire la tot poporul lui Iuda, în al patrulea an al lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda. Era totodată primul an al lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului. Ieremia, profetul, a vorbit întregului popor al lui Iuda și tuturor locuitorilor Ierusalimului și le-a zis: „Timp de douăzeci și trei de ani, din anul al treisprezecelea al lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, și până în ziua aceasta, Cuvântul Domnului mi-a vorbit, iar eu vi l-am vestit mereu dimineața, dar voi n-ați ascultat. Domnul i-a trimis la voi pe toți slujitorii Săi, profeții. I-a trimis mereu dimineața, dar voi n-ați ascultat; nu v-ați plecat urechea ca să ascultați. Ei au zis: «Întoarceți-vă fiecare de la calea voastră cea rea și de la răutatea faptelor voastre și, astfel, veți putea rămâne în țara pe care Domnul v-a dat-o vouă și strămoșilor voștri, din veșnicie în veșnicie. Nu vă duceți după alți dumnezei ca să le slujiți și să vă închinați înaintea lor. Nu Mă mâniați prin lucrarea mâinilor voastre și, astfel, nu vă voi face nimic rău»“. „Dar voi nu M-ați ascultat“, zice Domnul, „ci, prin lucrarea mâinilor voastre, M-ați provocat la mânie și v-ați făcut rău vouă înșivă“. De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor: „Pentru că nu ați ascultat de cuvintele Mele, iată, voi strânge toate clanurile din nord“, zice Domnul, „și pe slujitorul Meu Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și îi voi aduce împotriva acestei țări, împotriva locuitorilor ei și împotriva tuturor națiunilor de jur împrejur. Le voi da să fie nimicite și le voi face un motiv de groază, de fluierat și o ruină veșnică. Voi face să le piară strigătele de bucurie și strigătele de veselie, glasul mirelui și al miresei, zgomotul râșniței și lumina candelei. Toată țara aceasta va deveni un loc pustiu și îngrozitor și toate națiunile acestea vor sluji împăratului Babilonului timp de șaptezeci de ani. Dar, când se vor împlini cei șaptezeci de ani, îl voi pedepsi pe împăratul Babilonului și națiunea lui, țara caldeenilor, pentru nelegiuirea lor“, zice Domnul. „O voi preface în niște ruine veșnice. Voi aduce peste ea toate lucrurile pe care le-am rostit împotriva ei, tot ce este scris în cartea aceasta, tot ce a fost profețit de Ieremia împotriva tuturor națiunilor. Căci ei vor fi înrobiți de multe națiuni și de regi puternici. Le voi răsplăti potrivit cu faptele și lucrarea mâinilor lor“. Așa mi-a vorbit Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Ia din mâna Mea acest pahar plin cu vinul mâniei Mele și dă-l să fie băut de toate națiunile la care te trimit. Când îl vor bea, vor ameți și vor fi ca niște nebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite printre ei“. Eu am luat paharul din mâna Domnului, ca să le dau să bea tuturor națiunilor la care m-a trimis Domnul: Ierusalimului și cetăților lui Iuda, regilor și conducătorilor lui, ca să le prefacă în ruină, într-un motiv de groază, de fluierat și de blestem, ca în ziua aceasta; lui Faraon, regele Egiptului, slujitorilor lui, conducătorilor lui, întregului său popor și întregului amestec de popoare de acolo, tuturor regilor țării Uț, tuturor regilor filistenilor – cei ai Așchelonului, ai Gazei, ai Ekronului și ai rămășiței Așdodului – Edomului, Moabului și fiilor lui Amon; tuturor regilor Tyrului și Sidonului, regilor țărmurilor de dincolo de mare; Dedanului, Temei, Buzului și tuturor celor ce își rad colțurile bărbii; tuturor regilor Arabiei și tuturor regilor amestecului de popoare care locuiesc în deșert; tuturor regilor Zimrei, tuturor regilor Elamului și Mediei; tuturor regilor din nord, de aproape și de departe, și unora și altora, tuturor regatelor de pe fața pământului. După ei va bea și împăratul Șeșakului. „Să le spui: «Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Beți și îmbătați-vă, vomitați și cădeți, apoi să nu vă mai ridicați, din cauza sabiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!’ Dacă vor refuza să ia paharul din mâna ta și să-l bea, să le spui că așa vorbește Domnul Oștirilor: ‘Sigur îl veți bea! Căci iată, încep să aduc nenorocirea chiar în cetatea peste care este chemat Numele Meu! Și voi să rămâneți nepedepsiți? Nu veți rămâne nepedepsiți, căci voi chema sabia împotriva tuturor locuitorilor pământului, zice Domnul Oștirilor’». Iar tu, profețește împotriva lor toate aceste cuvinte și spune-le: « Domnul va răcni de pe înălțimi, va face să-I răsune glasul din Lăcașul Său cel sfânt și va răcni puternic împotriva Locuinței Sale. Va striga împotriva tuturor locuitorilor pământului asemenea celor ce calcă strugurii în picioare. Vuietul va ajunge până la capătul pământului, căci Domnul Se ceartă cu națiunile; El intră la judecată cu orice om și-i dă pe cei răi pradă sabiei»“, zice Domnul. Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Iată, nenorocirea se răspândește de la o națiune la alta, și de la capătul pământului se ridică o mare furtună“. În ziua aceea, cei pe care-i va ucide Domnul vor fi peste tot, de la un capăt al pământului până la celălalt. Nu vor fi nici jeliți, nici adunați, nici îngropați, ci vor deveni un gunoi pe fața pământului. Gemeți, păstori, și strigați! Tăvăliți-vă în cenușă, voi, cei măreți ai turmei! Căci a venit ziua să fiți înjunghiați; veți zăcea împrăștiați și căzuți asemenea cioburilor unui vas prețios. Nu mai este niciun adăpost pentru păstori, niciun loc de refugiu pentru cei măreți ai turmei! Se aude strigătul păstorilor și geamătul celor măreți ai turmei, căci Domnul le distruge pășunea. Adăposturile lor liniștite sunt devastate de mânia Domnului. El Și-a părăsit vizuina ca un pui de leu. Astfel, țara a devenit un deșert din cauza sabiei asupritorului și a mâniei aprinse a Domnului. Acesta este Cuvântul care a venit din partea Domnului la începutul domniei lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda: „Stai în curtea Casei Domnului și spune-le celor care vin să se închine în Casa Domnului din toate cetățile lui Iuda, toate cuvintele pe care ți le poruncesc; să nu omiți niciun cuvânt. Poate că vor asculta și se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea. Atunci Mă voi căi de răul pe care plănuisem să li-l fac din cauza răutății faptelor lor. Să le spui: «Așa vorbește Domnul: ‘Dacă nu Mă ascultați când vă poruncesc să urmați Legea Mea, pe care v-am pus-o înainte, dacă nu ascultați de cuvintele slujitorilor Mei, profeții, pe care i-am trimis la voi mereu dimineața, dar de care nu ați ascultat, atunci voi face Casei acesteia ca lui Șilo și voi face din cetatea aceasta un motiv de blestem pentru toate națiunile pământului’»“. Preoții, profeții și întregul popor l-au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului. Imediat ce Ieremia a terminat de spus tot ceea ce-i poruncise Domnul să spună, preoții, profeții și întregul popor au pus mâna pe el și i-au zis: ‒ Sigur vei muri! De ce profețești în Numele Domnului, zicând: „Casa aceasta va ajunge ca Șilo și cetatea aceasta va fi pustiită și lipsită de locuitori?“. Tot poporul s-a adunat în jurul lui Ieremia, în Casa Domnului. Când conducătorii lui Iuda au auzit aceste lucruri, s-au dus de la palat la Casa Domnului și s-au așezat la intrarea Porții celei Noi a Casei Domnului. Apoi preoții și profeții au vorbit conducătorilor și întregului popor, zicând: ‒ Să fie condamnat la moarte acest om, pentru că a profețit împotriva acestei cetăți. Voi înșivă l-ați auzit cu urechile voastre. Ieremia le-a zis conducătorilor și întregului popor: ‒ Domnul m-a trimis să profețesc împotriva acestei Case și împotriva acestei cetăți toate cuvintele pe care le-ați auzit. Acum, îndreptați-vă căile și faptele și ascultați de glasul Domnului, Dumnezeul vostru, iar Domnului Îi va părea rău de nenorocirea pe care a rostit-o împotriva voastră. Cât despre mine, iată-mă în mâinile voastre! Faceți-mi așa cum credeți că este bine și drept. Dar să știți că dacă mă veți omorî, vă veți face vinovați de vărsare de sânge nevinovat, voi, cetatea aceasta și locuitorii ei, căci, în adevăr, Domnul m-a trimis la voi să spun toate aceste cuvinte în auzul urechilor voastre. Atunci conducătorii poporului și întreg poporul le-au zis preoților și profeților: ‒ Omul acesta nu trebuie condamnat la moarte, căci ne-a vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul nostru. Unii dintre bătrânii țării s-au ridicat și au vorbit întregii adunări a poporului, zicând: ‒ Mica din Moreșet, profețea pe vremea lui Ezechia, regele lui Iuda, și spunea întregului popor al lui Iuda: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Sionul va fi arat ca un teren, Ierusalimul va deveni un morman de ruine, iar muntele Casei va deveni o înălțime acoperită cu păduri»“. L-a omorât oare Ezechia, regele lui Iuda, sau cineva din Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul și n-a căutat el fața Domnului? Și nu I-a părut rău Domnului de nenorocirea pe care o rostise împotriva lor? Iar noi să ne împovărăm sufletele cu un rău așa de mare? A mai fost însă un om care profețea în Numele Domnului: Urie, fiul lui Șemaia, din Chiriat-Iearim. El a profețit împotriva cetății acesteia și împotriva țării acesteia întocmai aceleași cuvinte ca Ieremia. Regele Iehoiachim, toți vitejii lui și toți conducătorii lui au auzit cuvintele lui și regele a încercat să-l omoare. Dar Urie a fost înștiințat de lucrul acesta, s-a temut și a fugit în Egipt. Regele Iehoiachim a trimis niște oameni în Egipt: pe Elnatan, fiul lui Acbor, și pe alții împreună cu el. Aceștia l-au scos pe Urie din Egipt și l-au adus la regele Iehoiachim, care l-a ucis cu sabia și i-a aruncat cadavrul în mormântul fiilor poporului. Totuși, Ahikam, fiul lui Șafan, l-a susținut pe Ieremia și n-a lăsat să fie dat pe mâna poporului ca să fie omorât. La începutul domniei lui Zedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, Ieremia a primit Cuvântul acesta din partea Domnului. Domnul mi-a vorbit astfel: „Fă-ți un jug și niște legături și pune-ți-le pe gât. Apoi trimite-le regelui Edomului, regelui Moabului, regelui fiilor lui Amon, regelui Tyrului și regelui Sidonului, prin mesagerii care au venit în Ierusalim la Zedechia, regele lui Iuda. Poruncește-le să le spună stăpânilor lor astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Eu am făcut pământul, oamenii și animalele care sunt pe fața pământului, cu puterea Mea cea mare și cu brațul Meu întins, și îl dau oricui este drept înaintea ochilor Mei. Acum, am dat toate aceste țări în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, slujitorul Meu. Chiar și vietățile câmpului i le-am dat ca să-i slujească. Toate națiunile îi vor sluji lui, fiului său și nepotului său, până va veni și timpul țării lui. Atunci multe națiuni și împărați puternici o vor supune. Dar dacă vreo națiune sau vreun regat nu-i va sluji lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, sau nu-și va pleca gâtul sub jugul împăratului, atunci voi pedepsi națiunea aceea cu sabie, cu foamete și cu molimă, zice Domnul, până o voi nimici prin mâna lui. De aceea, să nu ascultați de profeții voștri, de cei care practică divinația între voi, de visătorii voștri, de prezicătorii voștri și de vrăjitorii voștri care vă spun: ‘Nu veți sluji împăratului Babilonului!’. Căci ei vă profețesc minciuni, ca să fiți duși departe din țara voastră. Eu vă voi alunga și veți pieri. Dar pe națiunea care își va pleca gâtul sub jugul împăratului Babilonului și care-i va sluji, o voi lăsa în țara ei, zice Domnul, ca să-i muncească pământul și să locuiască în ea»“. Am spus aceleași cuvinte și lui Zedechia, regele lui Iuda: „Plecați-vă gâtul sub jugul împăratului Babilonului și slujiți-i lui și poporului său, ca să trăiți. Pentru ce să muriți, tu și poporul acesta, de sabie, de foamete și de molimă, cum a spus Domnul cu privire la orice națiune care nu-i va sluji împăratului Babilonului? Nu ascultați cuvintele profeților care vă spun: «Nu veți sluji împăratului Babilonului, căci ei vă profețesc minciuni». «Nu Eu i-am trimis, zice Domnul, ci ei profețesc minciuni în Numele Meu. De aceea vă voi alunga și veți pieri, voi și profeții care vă profețesc»“. Am vorbit și preoților și întregului popor, zicând: „Nu ascultați cuvintele profeților, zice Domnul, care vă spun: «Iată, obiectele Casei Domnului vor fi aduse foarte curând din Babilon», căci ei vă profețesc minciuni. Nu-i ascultați, ci slujiți-i împăratului Babilonului ca să trăiți. Pentru ce să ajungă cetatea aceasta o ruină? Dacă ei sunt cu adevărat profeți și dacă este în ei Cuvântul Domnului, atunci să mijlocească la Domnul Oștirilor ca obiectele care au mai rămas în Casa Domnului, în palatul regelui lui Iuda și în Ierusalim să nu fie duse în Babilon. Căci așa vorbește Domnul Oștirilor cu privire la stâlpi, la «mare», la piedestale și la celelalte obiecte care au mai rămas în cetatea aceasta și care n-au fost luate de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, când i-a dus în captivitate, din Ierusalim în Babilon, pe Iehoiachin, fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda și pe toți nobilii lui Iuda și ai Ierusalimului; așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, despre obiectele care au mai rămas în Casa Domnului, în palatul regelui lui Iuda și în Ierusalim: «Ele vor fi duse în Babilon și vor rămâne acolo până în ziua când voi veni Eu după ele, zice Domnul. Atunci le voi aduce înapoi și le voi pune în locul acesta»“. În luna a cincea a aceluiași an, anul al patrulea, la începutul domniei lui Zedechia, regele lui Iuda, profetul Hanania, fiul lui Azur, care era din Ghivon, mi-a zis în Casa Domnului, înaintea preoților și a întregului popor: ‒ Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Voi sfărâma jugul împăratului Babilonului. Peste doi ani voi aduce înapoi în locul acesta toate obiectele Casei Domnului pe care le-a luat de aici Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și le-a dus în Babilon. Îl voi aduce înapoi în locul acesta pe Iehoiachin, fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda, și pe toți exilații lui Iuda care au fost duși în Babilon“, zice Domnul, „căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului“. Atunci profetul Ieremia a răspuns profetului Hanania înaintea preoților și înaintea întregului popor care stătea în picioare în Casa Domnului. Profetul Ieremia a zis: ‒ Amin! Așa să facă Domnul! Să împlinească Domnul cuvintele pe care le-ai profețit și să aducă înapoi din Babilon în locul acesta toate obiectele Casei Domnului și pe toți exilații. Totuși, ascultă, te rog, cuvântul acesta pe care-l rostesc în auzul tău și în auzul întregului popor. Din vechime, profeții care au fost înaintea mea și înaintea ta au profețit război, nenorocire și molimă împotriva multor țări și a multor împărății. Prin urmare, profetul care profețește pacea va fi recunoscut ca fiind trimis de Domnul doar dacă se vor împlini cuvintele profeției lui. Atunci profetul Hanania a luat jugul de pe gâtul profetului Ieremia, l-a sfărâmat și a vorbit înaintea întregului popor, zicând: ‒ Așa vorbește Domnul: „Așa voi sfărâma, peste doi ani, jugul lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, de pe gâtul tuturor națiunilor“. Profetul Ieremia a plecat în drumul său. După ce profetul Hanania a sfărâmat jugul de pe gâtul profetului Ieremia, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: „Du-te și spune-i lui Hanania: «Ai sfărâmat un jug de lemn, zice Domnul, dar în locul lui ai făcut un jug de fier! Căci așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: am pus un jug de fier pe gâtul tuturor acestor națiuni ca să slujească lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și-i vor sluji. Chiar și vietățile câmpului i le-am dat ca să-i slujească »“. Profetul Ieremia i-a zis profetului Hanania: „Ascultă, Hanania! Nu Domnul te-a trimis, ci tu faci poporul acesta să se încreadă într-o minciună. De aceea, așa vorbește Domnul: «Iată, te voi alunga de pe fața pământului și vei muri chiar anul acesta, căci ai îndemnat la răzvrătire împotriva Domnului »“. Profetul Hanania a murit chiar în anul acela, în luna a șaptea. Acestea sunt cuvintele scrisorii pe care profetul Ieremia a trimis-o din Ierusalim rămășiței bătrânilor din exil, preoților, profeților și întregului popor pe care Nebucadnețar îl dusese în exil din Ierusalim în Babilon, după ce regele Iehoiachin, regina-mamă, demnitarii, conducătorii lui Iuda și ai Ierusalimului, tâmplarii și fierarii au părăsit Ierusalimul. Le-a trimis-o prin mâna lui Elasa, fiul lui Șafan, și prin Ghemaria, fiul lui Hilchia, pe care Zedechia, regele lui Iuda, îi trimisese la Nebucadnețar, împăratul Babilonului. Scrisoarea cuprindea următoarele: Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, către toți exilații pe care i-am dus în captivitate din Ierusalim în Babilon: „Construiți case și locuiți-le! Plantați grădini și mâncați-le roadele! Luați-vă soții și faceți fii și fiice! Găsiți soții pentru fiii voștri și dați-vă fetele în căsătorie, ca și ele să poată avea fii și fiice! Înmulțiți-vă în locul unde sunteți și nu vă împuținați! Căutați pacea pentru cetatea în care v-am dus în captivitate și rugați-vă Domnului pentru ea, căci de bunăstarea ei depinde și bunăstarea voastră!“. Căci așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Să nu vă lăsați înșelați de profeții voștri, care sunt în mijlocul vostru, și de cei care practică divinația, și să nu ascultați de visătorii voștri, pe care voi îi încurajați să viseze. Ei vă profețesc minciuni în Numele Meu. Nu Eu i-am trimis“, zice Domnul. Așa vorbește Domnul: „Când se vor împlini șaptezeci de ani ai Babilonului, voi veni la voi și Îmi voi împlini față de voi promisiunea Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta. Căci Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi“, zice Domnul, „planuri de pace, nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o speranță. Mă veți chema și veți veni să vă rugați Mie, iar Eu vă voi asculta. Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta din toată inima. Mă voi lăsa găsit de voi“, zice Domnul, „și-i voi aduce înapoi pe captivii voștri. Vă voi aduna dintre toate națiunile și din toate locurile în care v-am alungat“, zice Domnul, „și vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în captivitate“. Pentru că ziceți: „ Domnul ne-a ridicat profeți în Babilon!“, așa vorbește Domnul despre regele care stă pe tronul lui David, despre tot poporul care locuiește în cetatea aceasta, despre frații voștri care nu au mers cu voi în exil. Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Iată, voi trimite peste ei sabia, foametea și molima, și-i voi preface în niște smochine stricate care, de rele ce sunt, nu pot fi mâncate. Îi voi urmări cu sabia, cu foametea și cu molima și îi voi face un motiv de groază pentru toate regatele pământului, un motiv de blestem, de pustiire, de fluierat și de dispreț printre toate națiunile unde îi voi alunga, pentru că n-au ascultat de cuvintele Mele“, zice Domnul, „cuvinte pe care li le-am trimis mereu dimineața prin slujitorii Mei, profeții. Și nici voi n-ați ascultat“, zice Domnul. Prin urmare, ascultați Cuvântul Domnului, voi, toți exilații, pe care v-am alungat din Ierusalim în Babilon! Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, despre Ahab, fiul lui Kolaia, și despre Zedechia, fiul lui Maaseia, care vă profețesc minciuni în Numele Meu: „Iată, îi dau în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, care îi va ucide înaintea ochilor voștri. Din cauza lor, toți exilații lui Iuda care sunt în Babilon, vor folosi următorul blestem: «Să-ți facă Domnul ca lui Zedechia și ca lui Ahab, pe care împăratul Babilonului i-a fript în foc!», căci au comis spurcăciuni în Israel: au comis adulter cu soțiile semenilor lor și au spus minciuni în Numele Meu, când Eu nu le poruncisem nimic. Știu lucrul acesta și sunt martor“, zice Domnul. „Spune-i nehelamitului Șemaia că așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Tu ai trimis scrisori în numele tău întregului popor din Ierusalim, preotului Țefania, fiul lui Maaseia, și tuturor celorlalți preoți și le-ai zis: ‘ Domnul te-a desemnat preot în locul preotului Iehoiada, ca să supraveghezi în Casa Domnului pe orice nebun care se dă drept profet și să-l arunci în butuci și în fiare. Acum, de ce nu-l pedepsești pe Ieremia din Anatot, care profețește printre voi? Ba încă a trimis aici, în Babilon, să ni se spună că vom sta mult în captivitate și că este bine să ne construim case, ca să le locuim, și să ne plantăm grădini, ca să le mâncăm roadele’»“. Preotul Țefania a citit această scrisoare în auzul profetului Ieremia. Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: „Trimite să li se spună tuturor celor exilați: «Așa vorbește Domnul despre nehelamitul Șemaia: ‘Pentru că Șemaia vă profețește fără ca Eu să-l fi trimis și vă face să vă încredeți într-o minciună, iată ce zice Domnul: îi voi pedepsi pe nehelamitul Șemaia și pe urmașii lui. Niciunul dintre ai lui nu va mai locui în mijlocul acestui popor și nu va mai vedea binele pe care-l voi face poporului Meu, zice Domnul, căci a vorbit de apostazie împotriva Domnului ’»“. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Scrie într-un sul toate cuvintele pe care ți le-am spus. Căci iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu, Israel și Iuda. Îi voi aduce înapoi în țara pe care le-am dat-o strămoșilor lor și o vor stăpâni»“. Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu privire la Israel și Iuda: „Da, așa vorbește Domnul: «Auzim un strigăt de spaimă, de groază și nu de pace. Întrebați și uitați-vă bine! Poate un bărbat să nască? Atunci de ce-i văd pe toți bărbații cu mâinile pe coapse, ca o femeie în durerile nașterii? De ce au pălit? Vai, ce îngrozitoare va fi ziua aceea! N-a mai fost niciodată vreuna ca ea! Va fi o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi salvat din ea. În ziua aceea, zice Domnul Oștirilor, voi sfărâma jugul de pe gâtul lor, le voi rupe legăturile și străinii nu îi vor mai înrobi. În schimb, vor sluji Domnului, Dumnezeul lor, și împăratului lor David pe care li-l voi ridica. Dar tu, slujitorul Meu Iacov, nu te teme, zice Domnul, nu te înspăimânta, Israel! Căci iată, te voi salva din teritoriul îndepărtat și-ți voi elibera urmașii din țara în care sunt captivi. Iacov se va întoarce, va avea odihnă și liniște și nimeni nu-l va mai îngrozi, căci Eu sunt cu tine ca să te salvez, zice Domnul. Voi distruge toate națiunile printre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi distruge complet. Te voi disciplina însă cu dreptate; nu pot să te las nepedepsit»“. Așa vorbește Domnul: „Lovitura ta este de nevindecat și rana ta este incurabilă. Nu este nimeni care să-ți apere cauza; nu este niciun medicament pentru rana ta și niciun mijloc de vindecare. Toți iubiții tăi te-au uitat și niciunuia nu-i mai pasă de tine. Te-am lovit așa cum lovește un dușman și te-am disciplinat ca un om nemilos pentru că nelegiuirea ta este așa de mare, iar păcatele tale atât de numeroase. De ce te plângi de rana ta, de durerea ta care nu are vindecare? Ți-am făcut aceste lucruri din cauză că nelegiuirea ta este atât de mare, iar păcatele tale atât de numeroase. Totuși, toți cei ce te devorează vor fi devorați; toți dușmanii tăi, toți, vor fi duși în captivitate. Cei ce te jefuiesc vor fi jefuiți și pe toți cei ce te prădează îi voi da Eu ca pradă. Pe tine însă te voi vindeca și-ți voi lega rănile, zice Domnul, pentru că ești numit «Cel alungat», «Sionul de care nimănui nu-i pas㻓. Așa vorbește Domnul: „Iată, îi voi aduce înapoi pe exilații corturilor lui Iacov și voi avea milă de locuințele lui. Fiecare cetate va fi reconstruită pe ruinele ei și fiecare citadelă va sta din nou în locul ei de odinioară. Din mijlocul lor se vor înălța mulțumiri și strigăte de bucurie. Îi voi înmulți și nu se vor împuțina; îi voi face să fie onorați, și nu vor fi lipsiți de importanță. Fiii lor vor fi ca în vremurile de odinioară și comunitatea lor va fi restabilită înaintea Mea; îi voi pedepsi pe toți asupritorii lor. Liderul lor va fi unul de-al lor și conducătorul lor va ieși din mijlocul lor. Îl voi apropia Eu de Mine și-Mi va fi aproape, căci altfel cine și-ar putea dărui inima pentru a fi aproape de Mine?“, zice Domnul. „Voi veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru“. Iată furtuna Domnului! Furia izbucnește! Vijelia se așază; ea se năpustește asupra capului celor răi. Mânia Domnului nu se va retrage până când El nu-Și va duce la îndeplinire planurile inimii Lui. În zilele de pe urmă, veți înțelege lucrul acesta. „În vremea aceea“, zice Domnul, „Eu voi fi Dumnezeul tuturor clanurilor lui Israel, iar ei vor fi poporul Meu“. Așa vorbește Domnul: „Poporul care a scăpat de sabie, a găsit bunăvoință în deșert. Eu voi veni și îi voi da odihnă lui Israel“. Domnul mi S-a arătat de departe, zicându-mi: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea Îmi păstrez îndurarea față de tine! Te voi zidi din nou, vei fi zidită din nou, fecioară Israel! Te voi împodobi iarăși cu tamburine și vei ieși la dans cu cei ce te înveselesc. Vei planta iarăși vii pe dealurile Samariei, iar cei ce le vor planta se vor bucura de roadele lor. Căci vine ziua când străjerii vor proclama pe muntele lui Efraim astfel: «Haideți să mergem la Sion, la Domnul, Dumnezeul nostru!»“. Așa vorbește Domnul: „Strigați de bucurie pentru Iacov! Chiuiți de veselie pentru căpetenia națiunilor! Faceți-vă auziți, cântați laude și ziceți: «Eliberează, Doamne, poporul Tău, rămășița lui Israel!». Iată, îi voi aduce înapoi din țara de nord și îi voi aduna de la marginile pământului. Între ei va fi și orbul și șchiopul, și femeia însărcinată și cea în durerile nașterii. O mare adunare se va întoarce. Vor veni plângând și, în mijlocul rugăciunilor, îi voi aduce înapoi. Îi voi conduce la pârâuri și pe o cale dreaptă, pe care nu se vor împiedica, fiindcă Eu sunt Tatăl lui Israel, și Efraim este întâiul Meu născut. Ascultați Cuvântul Domnului, națiunilor, și vestiți-l în insulele de departe! «Cel Ce l-a risipit pe Israel îl va aduna și Își va păzi turma ca un păstor!» Căci Domnul îl va răscumpăra pe Iacov și-l va elibera din mâna unuia mai puternic decât el. Atunci vor veni și vor chiui de veselie pe înălțimile Sionului; ei vor alerga la bunătățile Domnului: la grâne, la must, la ulei, la miei și la viței. Sufletul lor va fi ca o grădină bine udată și nu se vor mai istovi. Atunci fecioarele se vor veseli la dans, iar tinerii și bătrânii la fel. Le voi preface bocetul în veselie și îi voi mângâia și le voi da bucurie, după durerea lor. Voi sătura cu grăsime sufletul preoților, iar poporul Meu se va sătura cu bunătatea Mea“, zice Domnul. Așa vorbește Domnul: „Un glas a fost auzit în Rama, bocet și plânset mult. Rahela își plânge copiii și nu vrea să fie mângâiată pentru copiii ei, căci ei nu mai sunt“. Așa vorbește Domnul: „Oprește-ți plânsul și lacrimile din ochi, căci munca îți va fi răsplătită“, zice Domnul; „ei se vor întoarce din țara dușmanului. Există speranță pentru viitorul tău“, zice Domnul. „Fiii tăi se vor întoarce în teritoriul lor. L-am auzit într-adevăr pe Efraim văitându-se: «M-ai disciplinat, ca pe un vițel care nu este obișnuit cu jugul și am fost disciplinat. Întoarce-mă Tu, și mă voi întoarce, fiindcă Tu ești Domnul, Dumnezeul meu. Căci, după ce am rătăcit, mi-a părut rău; ajungând să cunosc, mă lovesc peste coapsă. Am fost făcut de rușine și umilit, căci port disprețul tinereții mele». Nu este Efraim fiul Meu cel scump, copilul în care-Mi găsesc plăcerea? Căci, deși vorbesc adesea împotriva lui, tot Îmi aduc aminte de el. Inima Îmi tânjește după el; sigur voi avea milă de el“, zice Domnul. „Ridică-ți semne pe drum, pune-ți stâlpi și fii atent la cale, la drumul pe care mergi. Întoarce-te, fecioară Israel, întoarce-te la aceste cetăți ale tale. Până când vei rătăci, fiică necredincioasă? Căci Domnul va crea un lucru nou în țară: femeia va da târcoale bărbatului“. Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Când le voi aduce înapoi captivii, cei din țara și din cetățile lui Iuda vor zice iarăși aceste cuvinte: « Domnul să te binecuvânteze, locuință a dreptății, munte sfânt!». Cei din Iuda și din toate cetățile ei vor locui acolo împreună, atât plugarii, cât și cei ce umblă cu turmele pe pășuni. Căci voi sătura cu apă sufletul obosit și voi îndestula orice suflet flămând“. La aceste lucruri m-am trezit și am privit în jur. Somnul îmi fusese dulce. „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când voi însămânța Casa lui Israel și Casa lui Iuda cu o sămânță de oameni și o sămânță de animale. Așa cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc și să le fac rău, tot așa voi veghea asupra lor ca să-i zidesc și să-i plantez“, zice Domnul. „În zilele acelea nu se va mai zice: «Părinții au mâncat struguri necopți și copiilor li s-au strepezit dinții», ci fiecare va muri pentru propria nelegiuire. Fiecărui om care va mânca struguri necopți i se vor strepezi dinții. Iată, vin zile“, zice Domnul, „când voi încheia cu Casa lui Israel și cu Casa lui Iuda un legământ nou, nu ca legământul pe care l-am încheiat cu strămoșii lor, în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au rupt, cu toate că le eram Stăpân“, zice Domnul. „Ci acesta este legământul pe care-l voi încheia cu Casa lui Israel, după acele zile“, zice Domnul: „voi pune Legea Mea înăuntrul lor și o voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Și nimeni nu-l va mai învăța pe semenul sau pe fratele său, zicând: «Cunoaște-L pe Domnul!», pentru că toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare“, zice Domnul, „căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor“. Așa vorbește Domnul, Cel Care a pus soarele să lumineze ziua, Cel Care a pus luna și stelele să lumineze noaptea, Cel Care stârnește marea și face să-i urle valurile – Domnul Oștirilor este Numele Său: „Dacă vor dispărea aceste hotărâri dinaintea Mea“, zice Domnul, „atunci și urmașii lui Israel vor înceta să mai fie o națiune înaintea Mea pentru totdeauna!“. Așa vorbește Domnul: „Dacă cerurile de sus vor putea fi măsurate, iar temeliile de jos ale pământului vor putea fi cercetate, atunci voi lepăda și Eu întregul neam al lui Israel pentru tot ce a făcut“, zice Domnul. „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când cetatea aceasta va fi reconstruită pentru Domnul, de la Turnul lui Hananel până la Poarta Unghiului. Sfoara de măsurat va trece pe dinaintea ei până la dealul Gareb și apoi se va întoarce spre Goa. Toată valea – unde sunt aruncate cadavrele și cenușa – și toate terenurile – până la pârâul Chidron, până la unghiul Porții Cailor, spre est – vor fi dedicate Domnului. Cetatea nu va mai fi niciodată nimicită sau dărâmată“. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, în al zecelea an al lui Zedechia, regele lui Iuda, care era al optsprezecelea an al lui Nebucadnețar. În acea perioadă, armata împăratului Babilonului asedia Ierusalimul, iar profetul Ieremia era închis în curtea închisorii din palatul regelui lui Iuda, în care Zedechia, regele lui Iuda, îl închisese, zicând: „De ce profețești, zicând: «Așa vorbește Domnul: ‘Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului și el o va cuceri. Zedechia, regele lui Iuda, nu va scăpa din mâna caldeenilor, ci, cu siguranță, va fi dat în mâna împăratului Babilonului, căruia îi va vorbi față în față și pe care-l va vedea cu propriii lui ochi. Acesta îl va duce pe Zedechia în Babilon, unde va rămâne până Îmi voi aduce aminte de el, zice Domnul. Chiar dacă vă veți lupta împotriva caldeenilor, nu veți reuși’»“. Ieremia a zis: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: «Hanamel, fiul unchiului tău Șalum, va veni la tine, zicând: ‘Cumpără terenul meu care este în Anatot, deoarece tu ai drept de răscumpărare ca să-l cumperi’»“. Hanamel, fiul unchiului meu, a venit la mine în curtea închisorii, potrivit cuvântului Domnului, și mi-a zis: „Cumpără, te rog, terenul meu care este în Anatot, în teritoriul lui Beniamin, căci tu ai drept de moștenire și de răscumpărare. Cumpără-l tu!“. Am știut că acesta era Cuvântul Domnului, așa că am cumpărat de la Hanamel, fiul unchiului meu, terenul din Anatot și i-am cântărit șaptesprezece șecheli de argint. Am semnat și sigilat actul, am pus martori și am cântărit argintul pe talere. Am luat apoi actele de cumpărare, atât pe cel sigilat, în care erau termenii și condițiile cumpărării, cât și pe cel nesigilat, și i le-am dat lui Baruc, fiul lui Neria, fiul lui Mahseia, înaintea vărului meu Hanamel, înaintea martorilor care au semnat actele de cumpărare și sub privirea tuturor iudeilor care se aflau în curtea închisorii. Înaintea ochilor lor i-am poruncit lui Baruc, zicând: „Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Ia aceste documente, atât actul de cumpărare sigilat, cât și pe cel nesigilat, și pune-le într-un vas de pământ ca să se păstreze multă vreme!». Căci așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Se vor mai cumpăra case, terenuri și vii în țara aceasta»“. După ce am dat actele de cumpărare a terenului lui Baruc, fiul lui Neria, m-am rugat Domnului, zicând: „Ah, Stăpâne Doamne, iată, Tu ai făcut cerurile și pământul prin puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins. Nimic nu este prea greu pentru Tine! Tu arăți îndurare la mii de generații, dar aduci pedeapsa pentru nelegiuirea părinților în sânul copiilor lor. Tu ești Dumnezeul cel mare și puternic, al Cărui Nume este Domnul Oștirilor. Sfaturile Tale sunt mărețe și faptele Tale sunt puternice. Ochii Tăi sunt deschiși asupra tuturor căilor fiilor omului, ca să dai fiecăruia după căile lui și după rodul faptelor lui. Tu ai făcut semne și minuni în țara Egiptului și le-ai continuat până în ziua de azi, atât în Israel, cât și în lume, și Ți-ai făcut un Nume, așa cum se știe astăzi. L-ai scos pe poporul Tău Israel din țara Egiptului cu semne și minuni, cu mână puternică, cu brațul Tău întins și cu o mare teamă. Tu le-ai dat țara aceasta, pe care ai jurat strămoșilor lor că le-o vei da, țară în care curge lapte și miere. Ei au venit și au luat-o în stăpânire, dar n-au ascultat de glasul Tău și n-au păzit Legea Ta. Tot ce le-ai poruncit să facă, nu au făcut. Atunci ai trimis peste ei toate aceste nenorociri. Iată cum se înalță rampe de asalt împotriva cetății ca să fie cucerită! Din cauza sabiei, a foametei și a molimei, cetatea va cădea în mâinile caldeenilor, care o atacă. Ce ai spus Tu s-a întâmplat, după cum vezi Tu Însuți. Stăpâne Doamne, Tu mi-ai zis: «Cumpără-ți cu argint un teren și pune martori!», dar iată că cetatea este dată în mâinile caldeenilor!“. Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: „Iată, Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva prea greu pentru Mine? De aceea, așa vorbește Domnul: «Dau cetatea aceasta în mâinile caldeenilor și în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și ei o vor cuceri. Caldeenii, care luptă împotriva acestei cetăți, vor intra, îi vor da foc și o vor arde. Vor arde toate casele pe acoperișul cărora poporul a ars tămâie pentru Baal și a turnat jertfe de băutură în cinstea altor dumnezei ca să Mă mânie. Căci fiii lui Israel și fiii lui Iuda au făcut numai rău în ochii Mei încă din tinerețea lor. Da, fiii lui Israel M-au mâniat mereu prin lucrările mâinilor lor, zice Domnul. Căci cetatea aceasta n-a încetat să-Mi provoace mânia și furia, din ziua când au construit-o și până în ziua aceasta; prin urmare, o îndepărtez din fața Mea. Fiii lui Israel și fiii lui Iuda M-au provocat la mânie prin tot răul pe care l-au comis, atât ei, cât și regii și conducătorii lor, preoții și profeții lor, oamenii din Iuda și locuitorii Ierusalimului. S-au întors cu spatele la Mine, nu cu fața. I-am învățat mereu dimineața, dar ei n-au ascultat și n-au acceptat îndrumarea Mea. Și-au așezat spurcăciunile lor în Casa peste care este chemat Numele Meu și au pângărit-o. Au construit înălțimi lui Baal în Valea Ben-Hinom, ca să-și sacrifice fiii și fiicele în foc, în cinstea lui Moleh, lucru pe care Eu nu li l-am poruncit; nici nu Mi-a trecut prin minte că ei vor comite asemenea urâciuni ca să-l facă pe Iuda să păcătuiască». Acum însă, așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la cetatea aceasta despre care voi ziceți că va fi dată în mâinile împăratului Babilonului prin sabie, foamete și molimă: «Iată, îi voi aduna din toate țările unde i-am alungat în mânia, furia și înverșunarea Mea cea mare, îi voi aduce înapoi în locul acesta și-i voi face să locuiască în siguranță. Ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor. Le voi da o singură inimă și o singură cale, ca să se teamă de Mine tot timpul, spre fericirea lor și a copiilor lor. Voi încheia cu ei un legământ veșnic, potrivit căruia nu Mă voi opri din a le face bine. Voi pune în inima lor teama de Mine, ca să nu se mai îndepărteze de Mine. Mă voi bucura să le fac bine și îi voi planta cu adevărat în țara aceasta din toată inima și din tot sufletul Meu». Căci așa vorbește Domnul: «Așa cum am adus peste poporul acesta toate aceste mari nenorociri, tot așa voi aduce peste el tot binele pe care îl promit. Se vor cumpăra din nou terenuri în țara aceasta, despre care ziceți că a devenit o pustietate fără oameni și fără animale, din cauză că a fost dată în mâinile caldeenilor. Se vor cumpăra din nou terenuri pe argint și se vor semna acte, care vor fi sigilate, în prezența martorilor, în teritoriul lui Beniamin, în împrejurimile Ierusalimului, în cetățile lui Iuda, în cetățile de la munte, în cetățile din zona deluroasă și în cetățile din Neghev, căci le voi aduce înapoi captivii, zice Domnul »“. În timp ce Ieremia era încă închis în curtea închisorii, Cuvântul Domnului i-a vorbit a doua oară, zicând: „Așa vorbește Domnul, Cel Care a făcut pământul, Domnul, Care l-a creat ca să dureze, al Cărui Nume este Domnul: «Cheamă-Mă și-ți voi răspunde! Îți voi face cunoscute lucruri mari, lucruri neînțelese, pe care nu le cunoști». Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre casele acestei cetăți și despre palatele regilor lui Iuda, pe care ei le dărâmă ca să se poată apăra împotriva rampelor de asalt și împotriva sabiei când vor înainta să lupte împotriva caldeenilor, și care se vor umple de cadavrele celor pe care îi voi lovi în mânia și în furia Mea, deoarece, din cauza răutății lor, Îmi voi ascunde fața de cetatea aceasta: «Iată, le voi aduce vindecare și sănătate. Eu îi voi vindeca și le voi descoperi belșug de pace și credincioșie. Îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda și pe captivii lui Israel și îi voi așeza iarăși ca odinioară. Îi voi curăți de toată nelegiuirea pe care au comis-o împotriva Mea și le voi ierta toate nelegiuirile prin care au păcătuit și s-au răzvrătit împotriva Mea. Atunci Ierusalimul va fi pentru Mine un nume care-Mi va aduce bucurie, laudă și onoare înaintea tuturor națiunilor pământului, care vor auzi toate lucrurile bune pe care le-am făcut pentru el. Ele se vor înfricoșa și vor fi uimite de toată fericirea și pacea pe care i-o voi da»“. Așa vorbește Domnul: „În locul acesta, despre care ziceți că este pustiu, în care nu mai sunt nici oameni, nici animale, în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, devastate, lipsite de oameni, fără locuitori și fără animale, se vor auzi din nou strigăte de bucurie și strigăte de veselie, glasul mirelui și al miresei, precum și glasul celor ce aduc jertfe de mulțumire în Casa Domnului, zicând: «Mulțumiți Domnului Oștirilor, fiindcă Domnul este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!». Îi voi aduce înapoi pe cei luați captivi din țară și vor fi ca la început“, zice Domnul. Așa vorbește Domnul Oștirilor: „În locul acesta pustiu, fără oameni și fără animale, și în toate cetățile lui, vor exista iarăși pășuni pentru păstori, unde să-și odihnească turmele. În cetățile de la munte și în cetățile din zona deluroasă, în cetățile din Neghev și în teritoriul lui Beniamin, în împrejurimile Ierusalimului și în cetățile din Iuda, turmele vor trece iarăși prin mâinile celor ce le numără“, zice Domnul. „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când voi împlini promisiunea cea bună pe care am făcut-o Casei lui Israel și Casei lui Iuda. În zilele acelea și în vremea aceea, voi face să-i răsară lui David un Vlăstar drept, Care va face judecată și dreptate în țară. În zilele acelea, Iuda va fi mântuit și Ierusalimul va locui în siguranță. Va fi cunoscut ca « Domnul, Dreptatea noastră». Căci așa vorbește Domnul: «David nu va fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea pe tronul Casei lui Israel. Nici preoții leviți nu vor fi lipsiți înaintea Mea de un urmaș care să aducă arderi-de-tot, să ardă tămâie și daruri de mâncare și să aducă jertfe în fiecare zi»“. Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: „Așa vorbește Domnul: «Dacă veți putea rupe legământul Meu cu ziua și legământul Meu cu noaptea, astfel încât ziua și noaptea să nu mai fie la vremea lor, atunci se va putea rupe și legământul Meu cu David, slujitorul Meu, așa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe tronul lui, și legământul Meu cu preoții leviți, slujitorii Mei. Ca armata cerurilor, care nu se poate număra, și ca nisipul mării, care nu se poate măsura, așa voi înmulți urmașii lui David, slujitorul Meu, și ai leviților, care slujesc înaintea Mea»“. Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: „N-ai băgat de seamă că poporul acesta zice: « Domnul a lepădat cele două clanuri pe care le-a ales!»? Astfel, ei Îmi disprețuiesc poporul și nu-l mai consideră o națiune“. Așa vorbește Domnul: „Dacă n-ar fi existat legământul Meu cu ziua și cu noaptea și n-aș fi stabilit legi cerurilor și pământului, atunci aș fi respins și urmașii lui Iacov și ai lui David, slujitorul Meu, și n-aș fi luat dintre urmașii acestuia conducători pentru urmașii lui Avraam, Isaac și Iacov. Eu însă le voi aduce înapoi captivii și voi avea milă de ei“. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, în timp ce Nebucadnețar, împăratul Babilonului, împreună cu toată armata lui, cu toate regatele pământului aflate sub dominația lui și cu toate celelalte popoare luptau împotriva Ierusalimului și împotriva cetăților dimprejurul lui: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Du-te la Zedechia, regele lui Iuda, și spune-i că așa vorbește Domnul: ‘Iată, dau această cetate în mâinile împăratului Babilonului și el îi va da foc! Iar tu nu vei scăpa din mâna lui, ci vei fi prins și predat lui. Îl vei vedea pe împăratul Babilonului față în față, iar el îți va vorbi gură către gură și, astfel, vei fi dus în Babilon’»“. Ascultă Cuvântul Domnului, Zedechia, rege al lui Iuda! Așa vorbește Domnul cu privire la tine: „Nu vei muri ucis de sabie, ci vei muri în pace. Așa cum au ars mirodenii în cinstea strămoșilor tăi, cei dintâi regi care au fost înaintea ta, tot așa vor arde și în cinstea ta și te vor jeli, zicând: «Vai, stăpâne!». Eu Însumi fac această promisiune, zice Domnul “. Profetul Ieremia a spus toate aceste cuvinte lui Zedechia, regele lui Iuda, la Ierusalim, în timp ce armata împăratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimului și împotriva celorlalte cetăți ale lui Iuda care încă mai rezistau – împotriva Lachișului și împotriva Azekăi, căci acestea mai erau singurele cetăți fortificate rămase în Iuda. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce regele Zedechia a încheiat un legământ cu tot poporul din Ierusalim, prin care anunța eliberarea sclavilor. Fiecare trebuia să-și elibereze sclavul și sclava, evreu sau evreică. Nimeni nu mai avea voie să țină pe fratele său iudeu în sclavie. Toți conducătorii și întregul popor care a intrat în legământ au acceptat fiecare să-și elibereze sclavul și sclava și să nu-i mai țină în sclavie. Ei au ascultat și le-au dat drumul. Dar, mai târziu s-au răzgândit, au adus înapoi sclavii și sclavele pe care îi lăsaseră liberi și i-au forțat să le fie iarăși sclavi și sclave. Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu am încheiat un legământ cu strămoșii voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din casa sclavilor, și le-am zis: ‘După șapte ani, fiecare dintre voi să-l lase să plece liber pe fratele său evreu, care i se vinde ca sclav. Șase ani să-ți slujească, apoi să-l eliberezi’. Însă strămoșii voștri nu M-au ascultat și nu și-au plecat urechea la ce le-am spus. Nu demult, voi v-ați întors și ați făcut ce este drept înaintea ochilor Mei, fiecare dintre voi vestind eliberarea semenului său și încheind un legământ înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu. Dar acum v-ați răzgândit și, astfel, Mi-ați batjocorit Numele. Fiecare dintre voi și-a luat înapoi sclavul și sclava pe care îi lăsase liberi, în voia lor, și i-ați forțat să devină iarăși sclavii și sclavele voastre». De aceea, așa vorbește Domnul: «Pentru că nu M-ați ascultat și nu ați vestit eliberarea pentru fratele și pentru semenul vostru, iată, vestesc și Eu împotriva voastră ‘eliberarea’, zice Domnul, ‘eliberarea’ sabiei, a molimei și a foametei. Vă voi face un motiv de groază pentru toate regatele pământului. Oamenilor care au încălcat legământul Meu și care n-au împlinit cuvintele legământului pe care l-au încheiat înaintea Mea, le voi face întocmai ca vițelului pe care l-au tăiat în două și au trecut printre cele două jumătăți ale lui. Pe conducătorii lui Iuda și ai Ierusalimului, pe demnitari, pe preoți și pe toți cei din poporul țării care au trecut printre cele două părți ale vițelului, îi voi da în mâna dușmanilor lor și a celor ce încearcă să le ia viața. Cadavrele lor vor deveni mâncare pentru păsările cerului și pentru animalele sălbatice ale pământului. Pe Zedechia, regele lui Iuda, și pe conducătorii lui îi voi da în mâna dușmanilor lor, în mâna celor ce încearcă să le ia viața, în mâna armatei împăratului Babilonului, care s-a retras de la voi. Iată, voi da poruncă, zice Domnul, și-i voi aduce înapoi la cetatea aceasta. Se vor lupta împotriva ei, o vor cuceri și îi vor da foc. Voi preface cetățile lui Iuda într-o pustietate lipsită de locuitori»“. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, pe vremea lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda: „Du-te la casa recabiților, vorbește cu ei și invită-i într-una dintre camerele din exteriorul Casei Domnului. Apoi dă-le să bea vin“. L-am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habaținia, pe toți frații săi și pe toți copiii săi – întreaga casă a recabiților – și i-am adus în Casa Domnului, în camera fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu. Aceasta era chiar lângă camera conducătorilor și deasupra camerei ușierului Maaseia, fiul lui Șalum. Am pus înaintea casei recabiților niște vase pline cu vin, precum și câteva cupe, și le-am zis: ‒ Beți vin! Dar ei au răspuns: ‒ Noi nu bem vin, deoarece tatăl nostru Ionadab, fiul lui Recab, ne-a poruncit, zicând: „Să nu beți niciodată vin, nici voi, nici fiii voștri. De asemenea, să nu construiți case, să nu semănați nicio sămânță și să nu plantați vii. Să nu aveți nimic din toate acestea, ci să locuiți în corturi toată viața voastră. Astfel veți trăi multă vreme în țara în care sunteți străini“. Noi am ascultat de toate poruncile pe care ni le-a dat tatăl nostru Ionadab, fiul lui Recab, astfel că nici noi, nici soțiile noastre, nici fiii și nici fiicele noastre nu bem vin, nu ne construim case ca să le locuim și nu avem nici vii, nici terenuri însămânțate, ci locuim în corturi și ascultăm cu fapta de tot ce ne-a poruncit tatăl nostru Ionadab. Dar, când Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a înaintat împotriva țării, am zis: „Veniți! Să fugim în Ierusalim dinaintea armatei caldeenilor și a armatei Aramului!“. Și, astfel, am locuit în Ierusalim. Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: „Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: du-te și spune-le oamenilor din Iuda și locuitorilor Ierusalimului astfel: «Nu vreți să primiți îndrumarea și să ascultați cuvintele Mele? zice Domnul. Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sunt respectate. Ei nu beau vin nici în ziua de azi, căci ascultă de porunca tatălui lor. Și Eu v-am vorbit mereu dimineața, dar voi nu M-ați ascultat. I-am trimis la voi pe toți slujitorii Mei, profeții; i-am trimis dimineața să vă spună: ‘Întoarceți-vă fiecare de la căile voastre rele, schimbați-vă faptele și nu mai umblați după alți dumnezei ca să le slujiți, ca astfel să locuiți în țara pe care v-am dat-o vouă și strămoșilor voștri!’. Voi însă nu v-ați plecat urechea la cuvintele Mele și nu M-ați ascultat. Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, dar poporul acesta nu Mă ascultă!». De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste Iuda și peste toți locuitorii Ierusalimului toate dezastrele pe care le-am rostit împotriva lor, pentru că le-am vorbit și nu M-au ascultat, i-am chemat, dar ei nu au răspuns»“. Atunci Ieremia a zis casei recabiților: „Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Pentru că ați ascultat poruncile tatălui vostru Ionadab, pentru că ați păzit toate instrucțiunile și ați împlinit tot ce v-a poruncit, așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea înaintea Mea!»“. În al patrulea an al lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, a venit la Ieremia următorul cuvânt din partea Domnului: „Ia un sul și scrie pe el toate cuvintele pe care ți le-am spus cu privire la Israel, la Iuda și la toate celelalte națiuni, din ziua când ți-am vorbit, din perioada lui Iosia și până în ziua aceasta. Poate că va auzi Casa lui Iuda despre toate nenorocirile pe care Eu plănuiesc să le aduc asupra lor și se va întoarce fiecare de la calea lui rea, ca astfel să le iert nelegiuirea și păcatul“. Ieremia l-a chemat pe Baruc, fiul lui Neria, și acesta a scris într-un sul, după cum îi dicta Ieremia, toate cuvintele pe care i le spusese Domnul lui Ieremia. Apoi Ieremia i-a poruncit lui Baruc, zicând: „Eu nu sunt lăsat să intru în Casa Domnului. De aceea, du-te tu în Casa Domnului, în ziua postului, și citește în auzul poporului cuvintele Domnului, pe care le-ai scris pe sul întocmai cum ți le-am dictat. Citește-le și în auzul tuturor celor din Iuda care vin din cetățile lor. Poate vor înălța o cerere înaintea Domnului și se vor întoarce fiecare de la căile lor rele, căci mare este mânia și furia cu care a vorbit Domnul împotriva acestui popor“. Baruc, fiul lui Neria, a făcut tot ce i-a poruncit profetul Ieremia. El a citit din sul cuvintele Domnului, în Casa Domnului. În al cincilea an al lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, în luna a noua, tot poporul Ierusalimului și tot poporul care venise din cetățile lui Iuda la Ierusalim a fost chemat la un post înaintea Domnului. Atunci, din Casa Domnului, din camera scribului Ghemaria, fiul lui Șafan, care era în curtea de sus, la intrarea Porții noi a Casei Domnului, Baruc a citit din sul cuvintele lui Ieremia în auzul întregului popor. Când Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Șafan, a auzit toate cuvintele Domnului scrise pe sul, s-a dus la palatul regelui, în camera scribului. Toți conducătorii erau acolo: scribul Elișama, Delaia, fiul lui Șemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Șafan, Zedechia, fiul lui Hanania, și toți ceilalți conducători. Mica i-a înștiințat de toate cuvintele pe care le-a auzit, tot ce citise Baruc din sul în auzul poporului. Atunci toți conducătorii l-au trimis la Baruc pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Șelemia, fiul lui Cuși, ca să-i spună: ‒ Ia sulul din care ai citit înaintea poporului și vino! Baruc, fiul lui Neria, a luat sulul în mâini și s-a dus la ei. Ei i-au zis: ‒ Așază-te, te rugăm, și citește-ne și nouă. Baruc le-a citit și lor. Când au auzit ei toate cuvintele, s-au uitat înfricoșați unii la alții și i-au zis lui Baruc: ‒ Trebuie să-l anunțăm neapărat pe rege în legătură cu toate cuvintele acestea. Apoi l-au întrebat pe Baruc, zicând: ‒ Spune-ne, te rugăm, cum ai scris toate cuvintele acestea? Au ieșit din gura lui Ieremia? Baruc le-a răspuns: ‒ El mi-a spus cu gura lui toate cuvintele acestea, iar eu le-am scris pe sulul acesta cu cerneală. Atunci conducătorii i-au zis lui Baruc: ‒ Tu și Ieremia duceți-vă și ascundeți-vă și nu spuneți nimănui unde sunteți. După ce au lăsat sulul în camera scribului Elișama, s-au dus la rege, în curte, și l-au înștiințat în legătură cu toate cuvintele din sul. Regele l-a trimis pe Iehudi ca să aducă sulul. Iehudi s-a dus, a adus sulul din camera scribului Elișama și l-a citit înaintea regelui și înaintea tuturor conducătorilor care stăteau lângă rege. Regele locuia în reședința de iarnă, fiindcă era luna a noua, iar în fața lui, în vatră, era aprins un foc. După ce Iehudi citea trei sau patru coloane, regele le tăia cu cuțitașul scribului și le arunca în focul din vatră, până ce sulul a ars în întregime. Regele și toți slujitorii lui au ascultat toate cuvintele acestea, dar nu s-au temut și nu și-au sfâșiat hainele. Chiar dacă Elnatan, Delaia și Ghemaria au stăruit pe lângă rege să nu ardă sulul, el nu i-a ascultat, ci i-a poruncit lui Ierahmeel, fiul regelui, lui Seraia, fiul lui Azriel și lui Șelemia, fiul lui Abdeel, să pună mâna pe scribul Baruc și pe profetul Ieremia. Dar Domnul îi ascunsese. După ce regele a ars sulul care conținea cuvintele scrise de Baruc, așa cum i le dictase Ieremia, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: „Ia un alt sul și scrie pe el toate cuvintele care erau pe primul sul, pe care Iehoiachim, regele lui Iuda, l-a ars. Iar lui Iehoiachim, regele lui Iuda, să-i spui că așa vorbește Domnul: «Ai ars sulul acela și ai întrebat: ‘De ce ai scris pe el că împăratul Babilonului va veni, va distruge țara aceasta și va nimici din mijlocul ei oamenii și animalele?’». De aceea, așa vorbește Domnul despre Iehoiachim, regele lui Iuda: «Nimeni dintre ai lui nu va mai ședea pe tronul lui David. Cadavrul lui va fi aruncat și va fi lăsat ziua la căldură și noaptea la frig. Îl voi pedepsi atât pe el, cât și pe urmașii lui și pe slujitorii lui, din cauza nelegiuirilor lor. Voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului și peste bărbații din Iuda, toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva lor și cărora ei nu le-au dat atenție»“. Ieremia a luat un alt sul și i l-a dat scribului Baruc, fiul lui Neria. Baruc a scris pe sul, după cum i-a dictat Ieremia, toate cuvintele care fuseseră scrise pe sulul pe care Iehoiachim, regele lui Iuda, îl arsese în foc. Pe acest al doilea sul au mai fost adăugate multe alte asemenea cuvinte. Zedechia, fiul lui Iosia, pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, l-a numit rege în țara lui Iuda, a domnit în locul lui Iehoiachin, fiul lui Iehoiachim. Dar nici el, nici slujitorii lui și nici poporul din țară nu au ascultat cuvintele Domnului, rostite de profetul Ieremia. Regele Zedechia a trimis pe Iehucal, fiul lui Șelemia, și pe preotul Țefania, fiul lui Maaseia, la profetul Ieremia să-i spună: „Te rugăm, mijlocește pentru noi înaintea Domnului, Dumnezeul nostru“. Pe atunci, Ieremia era liber să umble prin popor, căci încă nu fusese aruncat în închisoare. Armata lui Faraon ieșise din Egipt, iar când caldeenii, care asediau Ierusalimul, au auzit vestea aceasta, s-au retras din Ierusalim. Cuvântul Domnului i-a vorbit profetului Ieremia, zicând: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Să vorbiți astfel regelui lui Iuda care v-a trimis la Mine să Mă întrebe: ‘Iată că armata lui Faraon, care a ieșit să vă ajute, se va întoarce în țara ei, în Egipt, iar caldeenii vor reveni și vor lupta împotriva acestei cetăți. Ei o vor cuceri și îi vor da foc’». Așa vorbește Domnul: «Nu vă înșelați singuri, zicând: ‘Caldeenii se vor depărta cu totul de la noi!’, căci ei nu se vor depărta. Și chiar dacă ați învinge întreaga armată a caldeenilor, care se luptă împotriva voastră, și ar mai rămâne dintre ei doar câțiva oameni răniți în corturile lor, tot se vor ridica și vor da foc acestei cetăți!»“. După ce armata caldeenilor s-a retras din fața Ierusalimului din cauza armatei lui Faraon, Ieremia a vrut să iasă din Ierusalim ca să meargă în teritoriul lui Beniamin, pentru a intra în posesia proprietății pe care o avea în mijlocul poporului de acolo. Când profetul Ieremia a ajuns însă la Poarta lui Beniamin, căpitanul gărzilor, al cărui nume era Ireia, fiul lui Șelemia, fiul lui Hanania, a pus mâna pe el, zicând: ‒ Tu vrei să dezertezi la caldeeni! Ieremia a răspuns: ‒ Este o minciună! Nu vreau să dezertez la caldeeni. Dar Ireia nu l-a ascultat, ci l-a înșfăcat și l-a dus înaintea conducătorilor. Aceștia s-au mâniat pe Ieremia, l-au bătut și l-au închis în casa scribului Ionatan, pe care o transformaseră în închisoare. Așa a intrat Ieremia în carcera închisorii și a stat acolo multă vreme. Apoi regele Zedechia a trimis după el, iar Ieremia a fost adus la palat. Acolo regele l-a întrebat în secret: ‒ Ai vreun cuvânt din partea Domnului? Ieremia a răspuns: ‒ Da. Apoi a zis: ‒ Vei fi dat în mâinile împăratului Babilonului. Atunci Ieremia i-a zis regelui Zedechia: ‒ Cu ce am greșit față de tine, față de slujitorii tăi și față de poporul acesta, de m-ați aruncat în închisoare? Unde vă sunt profeții care profețeau că împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră și împotriva țării acesteia? Acum, o, rege, stăpânul meu, te rog să mă asculți! Fie bine primită cererea mea înaintea ta! Nu mă trimite înapoi în casa scribului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo! Regele Zedechia a poruncit ca Ieremia să fie pus în curtea închisorii și să i se dea în fiecare zi pâine de pe strada brutarilor, până când avea să se termine toată pâinea din cetate. Și, astfel, Ieremia a rămas în curtea închisorii. Șefatia, fiul lui Matan, Ghedalia, fiul lui Pașhur, Iehucal, fiul lui Șelemia și Pașhur, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele pe care Ieremia le rostea înaintea întregului popor. El spunea: „Așa vorbește Domnul: «Cel care va mai rămâne în cetatea aceasta va fi ucis de sabie, de foamete și de molimă, dar cel care va ieși și se va duce la caldeeni va trăi. Prada lui va fi însăși viața lui și, astfel, el va trăi»“. „Așa vorbește Domnul: «Această cetate va fi dată cu siguranță în mâinile armatei împăratului Babilonului, care o va cuceri»“. Atunci conducătorii poporului i-au zis regelui: ‒ Omul acesta ar trebui omorât, căci descurajează războinicii care au mai rămas în cetate și întreg poporul prin cuvântările pe care le ține. Omul acesta nu caută binele poporului, ci nenorocirea lui. Regele Zedechia le-a răspuns: ‒ Iată, el este în mâinile voastre, căci regele nu poate face nimic împotriva voastră. Ei l-au luat pe Ieremia și l-au aruncat în fântâna lui Malchia, fiul regelui, care era în curtea închisorii. Ei l-au coborât înăuntru cu niște funii. Acolo nu era apă, ci doar noroi, astfel că Ieremia s-a afundat în noroi. Însă cușitul Ebed-Melek, un demnitar de la palatul regelui, auzise că Ieremia fusese aruncat într-o fântână. În timp ce regele stătea la Poarta lui Beniamin, Ebed-Melek a ieșit din palat și i-a zis: ‒ O, rege, stăpânul meu, oamenii aceștia s-au purtat cu răutate prin tot ce i-au făcut profetului Ieremia. Ei l-au aruncat într-o fântână și va muri de foame acolo, căci nu mai este pâine în cetate. Atunci regele i-a poruncit cușitului Ebed-Melek, zicând: ‒ Ia de aici treizeci de oameni cu tine și scoate-l pe profetul Ieremia din fântână, până nu moare! Ebed-Melek i-a luat cu el pe oamenii aceia, s-au dus într-o încăpere aflată sub vistieria palatului și au luat de acolo niște zdrențe vechi și niște haine purtate, pe care le-au coborât apoi cu niște funii în fântâna în care era Ieremia. Atunci cușitul Ebed-Melek i-a zis lui Ieremia: „Pune-ți, te rog, aceste zdrențe și aceste haine vechi sub subsuori și apoi leagă-ți funia de jur împrejur“. Ieremia a făcut așa, iar ei l-au tras cu funiile și l-au scos din fântână. Ieremia a rămas în curtea închisorii. După aceea, regele Zedechia a trimis după profetul Ieremia și acesta a fost adus la intrarea a treia a Casei Domnului. Regele i-a zis lui Ieremia: ‒ Te voi întreba ceva, dar să nu-mi ascunzi nimic. Ieremia i-a răspuns lui Zedechia: ‒ Dacă-ți voi răspunde, oare nu mă vei omorî tu sigur? Iar dacă te voi sfătui, nu mă vei asculta. Regele Zedechia i-a jurat lui Ieremia în secret, zicând: ‒ Viu este Domnul, Care ne-a dat viață, că nu te voi omorî și nu te voi da în mâinile celor ce încearcă să-ți ia viața. Atunci Ieremia i-a zis lui Zedechia: ‒ Așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Dacă te vei preda conducătorilor împăratului Babilonului, vei rămâne în viață și cetății acesteia nu i se va da foc; astfel tu și familia ta veți trăi. Dar, dacă nu te vei preda conducătorilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile caldeenilor, care îi vor da foc, iar tu nu vei scăpa din mâna lor!“. Regele Zedechia i-a zis lui Ieremia: ‒ Mi-e frică de iudeii care s-au dus de partea caldeenilor, ca nu cumva să fiu dat în mâinile lor, iar ei să mă maltrateze. Ieremia a răspuns: ‒ Nu te vor da. Ascultă, te rog, glasul Domnului în ceea ce-ți spun. Atunci îți va merge bine și vei rămâne în viață. Dar, dacă refuzi să te predai, iată ce mi-a descoperit Domnul: „Iată, toate femeile care au mai rămas în palatul regelui lui Iuda vor fi duse la conducătorii împăratului Babilonului. Ele îți vor zice: «Prietenii tăi de încredere te-au amăgit și te-au învins. Acum că ți s-au afundat picioarele în noroi, prietenii tăi ți-au întors spatele». Toate soțiile și toți copiii tăi vor fi duși la caldeeni. Nici tu nu vei scăpa din mâna lor, căci vei fi prins de împăratul Babilonului, iar cetății acesteia i se va da foc“. Zedechia i-a zis lui Ieremia: ‒ Să nu afle nimeni despre cuvintele acestea și nu vei muri. Iar în cazul în care conducătorii vor auzi că am vorbit cu tine și dacă vor veni și îți vor zice: „Spune-ne ce i-ai zis regelui și ce ți-a spus regele! Nu ne ascunde nimic și nu te vom omorî!“, să le răspunzi astfel: „L-am rugat pe rege să nu mă trimită iarăși în casa lui Ionatan, ca nu cumva să mor acolo“. Toți conducătorii au venit la Ieremia și l-au întrebat, iar el le-a zis toate cuvintele pe care regele i-a poruncit să le spună. Atunci ei nu i-au mai spus nimic, căci niciunul nu auzise discuția cu regele. Ieremia a rămas astfel în curtea închisorii până în ziua în care a fost cucerit Ierusalimul. Și Ierusalimul a fost capturat astfel: În al nouălea an al lui Zedechia, regele lui Iuda, în luna a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului cu toată armata sa și l-a asediat, iar în al unsprezecelea an al lui Zedechia, în ziua a noua a lunii a patra, a pătruns în cetate. Atunci, toți conducătorii împăratului Babilonului au venit și s-au așezat lângă Poarta din mijloc. Erau: Nergal-Șarețer, Samgar-Nebo, Sarsechim, Rab-Saris, Nergal-Șarețer, Rab-Mag și toți ceilalți conducători ai împăratului Babilonului. Când Zedechia, regele lui Iuda, și toți războinicii lui i-au văzut, au fugit. Ei au ieșit din cetate în timpul nopții, pe drumul grădinii regelui, prin poarta dintre cele două ziduri, și au luat-o pe drumul spre Araba. Armata caldeenilor i-a urmărit însă și l-a ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului. L-au capturat și l-au dus la Nebucadnețar, împăratul Babilonului, la Ribla, în țara Hamatului, unde acesta a rostit o sentință împotriva lui. Acolo, la Ribla, împăratul Babilonului i-a înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. De asemenea, i-a înjunghiat și pe toți nobilii lui Iuda, apoi i-a scos ochii lui Zedechia și l-a legat cu lanțuri de bronz ca să-l ducă în Babilon. Caldeenii au dat foc atât palatului regelui, cât și caselor poporului, și au dărâmat zidurile Ierusalimului. Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate în Babilon poporul care mai rămăsese în cetate, împreună cu toți cei care i se predaseră și cu toată rămășița poporului. Însă Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i-a lăsat în țara lui Iuda pe unii dintre cei mai săraci din popor, care nu aveau nimic. Tot atunci el le-a dat vii și terenuri. Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i-a dat următoarea poruncă lui Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, cu privire la Ieremia, zicând: „Ia-l și poartă-i de grijă! Să nu-i faci niciun rău, ci fă-i tot ceea ce-ți va cere!“. Astfel, Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, Nebușazban, Rab-Saris, Nergal-Șarețer, Rab-Mag și toți ceilalți conducători ai împăratului Babilonului au trimis să-l aducă pe Ieremia din curtea închisorii și l-au încredințat lui Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan, ca să-l ducă înapoi acasă. Și Ieremia a rămas în mijlocul poporului. Cuvântul Domnului îi vorbise astfel lui Ieremia, atunci când era închis în curtea închisorii: „Du-te și spune-i cușitului Ebed-Melek astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi împlini cuvintele pe care le-am rostit împotriva acestei cetăți și voi aduce asupra ei nenorocirea, și nu bunăstarea. În ziua aceea, ele se vor împlini înaintea ochilor tăi. Pe tine însă te voi scăpa în ziua aceea, zice Domnul, și nu te voi da în mâinile celor de care ți-e frică. Eu te voi scăpa și nu vei cădea lovit de sabie. Prada ta va fi însăși viața ta, pentru că te-ai încrezut în Mine, zice Domnul ’»“. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, l-a eliberat din Rama. El îl găsise pe Ieremia legat în lanțuri, în mijlocul tuturor exilaților din Ierusalim și Iuda, care erau duși în captivitate în Babilon. Atunci căpetenia gărzilor l-a luat pe Ieremia și i-a zis: „ Domnul, Dumnezeul tău, a vestit aceste nenorociri împotriva acestui loc. Acum Domnul a împlinit și a făcut cum a spus. Toate aceste lucruri vi s-au întâmplat pentru că ați păcătuit împotriva Domnului și nu L-ați ascultat. Acum, iată, te eliberez din lanțurile pe care le ai la mâini. Vino cu mine în Babilon, dacă vrei, iar eu voi avea grijă de tine. Dar, dacă nu vrei să vii, nu veni! Iată, toată țara este înaintea ta; du-te oriunde consideri că este bine și îți place“. Fiindcă Ieremia întârzia să răspundă, căpetenia gărzilor a adăugat: „Întoarce-te la Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan, pe care împăratul Babilonului l-a desemnat conducător peste cetățile lui Iuda și locuiește cu el în mijlocul poporului sau du-te oriunde îți place“. Apoi căpetenia gărzilor i-a dat provizii și un dar, apoi l-a lăsat să plece. Ieremia s-a dus la Ghedalia, fiul lui Ahikam, la Mițpa, și a locuit cu el în mijlocul poporului care rămăsese în țară. Când toți conducătorii armatelor care rămăseseră pe câmp – ei și oamenii lor – au auzit că împăratul Babilonului l-a desemnat pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, conducător peste țară și că i-a încredințat lui pe toți bărbații, femeile și copiii cei mai săraci, care nu fuseseră duși în captivitate în Babilon, au venit împreună cu oamenii lor la Ghedalia, la Mițpa. Aceștia erau: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan și Ionatan, fiii lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, fiii netofatitului Efai și Iaazania, fiul unui maacatit. Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan, le-a jurat lor și oamenilor lor, zicând: „Nu vă temeți să slujiți caldeenilor! Rămâneți în țară, slujiți împăratului Babilonului și vă va fi bine. Iată că eu însumi locuiesc în Mițpa, ca să stau la dispoziția caldeenilor care vor veni la noi. Strângeți deci vinul, fructele de vară și uleiul, puneți-le în vase și locuiți în cetățile în care vă aflați“. Când iudeii care locuiau în Moab, în Amon, în Edom și în toate celelalte țări au auzit că împăratul Babilonului a lăsat o rămășiță în Iuda și că l-a desemnat conducător peste ei pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan, s-au întors din toate locurile unde fuseseră risipiți și au venit în țara lui Iuda, la Ghedalia, la Mițpa. Ei au avut parte de un mare belșug de vin și de fructe de vară. Iohanan, fiul lui Careah, și toți conducătorii armatelor care rămăseseră pe câmp au venit la Ghedalia, la Mițpa. Ei i-au zis: ‒ Știi că Baalis, regele fiilor lui Amon, l-a trimis pe Ismael, fiul lui Netania, să te ucidă? Dar Ghedalia, fiul lui Ahikam, nu i-a crezut. Atunci Iohanan, fiul lui Careah, i-a vorbit în secret lui Ghedalia, la Mițpa, zicând: ‒ Lasă-mă, te rog, să mă duc și să-l omor pe Ismael, fiul lui Netania, și nimeni nu va ști. De ce să te omoare el și, astfel, să se împrăștie din nou iudeii care s-au strâns la tine și să piară rămășița lui Iuda? Ghedalia, fiul lui Ahikam, i-a răspuns lui Iohanan, fiul lui Careah: ‒ Să nu faci așa ceva, căci ce spui tu despre Ismael este o minciună! În luna a șaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, care era de neam regal și fusese un conducător al regelui, a venit împreună cu zece oameni la Ghedalia, fiul lui Ahikam, la Mițpa. În timp ce mâncau împreună acolo, la Mițpa, Ismael, fiul lui Netania, s-a ridicat împreună cu cei zece oameni care erau cu el și l-au lovit cu sabia pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan. Astfel, el l-a omorât pe cel pe care împăratul Babilonului l-a desemnat conducător peste țară. Ismael i-a ucis pe toți iudeii care erau cu Ghedalia la Mițpa, precum și pe toți războinicii caldeeni care se aflau acolo. A doua zi, după asasinarea lui Ghedalia, pe când nimeni nu știa nimic, optzeci de bărbați cu barba rasă, cu hainele rupte și cu tăieturi în piele, au venit din Șechem, din Șilo și din Samaria ca să aducă daruri de mâncare și tămâie la Casa Domnului. Ismael, fiul lui Netania, a ieșit din Mițpa înaintea lor și mergea plângând. Când i-a întâlnit le-a zis: ‒ Veniți la Ghedalia, fiul lui Ahikam! Când au ajuns ei în mijlocul cetății, Ismael, fiul lui Netania, și bărbații care erau cu el i-au ucis și i-au aruncat într-o fântână. Dar zece dintre ei i-au zis lui Ismael: ‒ Nu ne omorî, căci mai avem grâu, orz, ulei și miere ascunse în câmpie. Atunci el i-a lăsat în viață și nu i-a ucis împreună cu frații lor. Fântâna în care a aruncat Ismael toate cadavrele celor care fuseseră cu Ghedalia și pe care îi ucisese, era fântâna cea mare pe care a făcut-o regele Asa ca apărare împotriva lui Bașa, regele lui Israel. Fântâna aceasta a umplut-o Ismael, fiul lui Netania, cu cei uciși. Ismael i-a luat captivi pe toți cei din popor care mai rămăseseră la Mițpa: pe fetele regelui și pe toți aceia din popor care mai rămăseseră la Mițpa și pe care Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, îi încredințase lui Ghedalia, fiul lui Ahikam. Ismael, fiul lui Netania, i-a luat captivi și a plecat să treacă la fiii lui Amon. Când Iohanan, fiul lui Careah, și toți conducătorii armatelor care erau cu el, au auzit despre tot răul pe care-l făcuse Ismael, fiul lui Netania, i-au luat pe toți oamenii care erau cu ei și au mers să lupte împotriva lui Ismael, fiul lui Netania. Ei l-au ajuns lângă apele cele mari ale Ghivonului. Întreg poporul care era cu Ismael s-a bucurat când l-a văzut pe Iohanan, fiul lui Careah, și pe toți conducătorii armatelor care erau cu el. Tot poporul, pe care-l luase captiv Ismael din Mițpa, s-a întors și s-a dus la Iohanan, fiul lui Careah. Dar Ismael, fiul lui Netania, împreună cu opt dintre oamenii lui, au scăpat de Iohanan și au fugit la fiii lui Amon. Iohanan, fiul lui Careah, și toți conducătorii armatelor care erau cu el, au luat toată rămășița poporului din Mițpa, pe care o eliberaseră din mâinile lui Ismael, fiul lui Netania, după ce acesta îl ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahikam: războinicii, femeile, copiii și demnitarii pe care-i adusese din Ghivon. După ce au mers o vreme, s-au oprit la Gherut-Chimham, lângă Betleem; apoi au plecat în Egipt, departe de caldeeni, pentru că se temeau de ei, deoarece Ismael, fiul lui Netania, îl ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, pe care împăratul Babilonului îl pusese conducător peste țară. Apoi toți conducătorii armatelor, Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hoșaia, și tot poporul, de la cel mai mic la cel mai mare, s-au apropiat de profetul Ieremia și i-au zis: ‒ Te rugăm, fie bine primită înaintea ta cererea noastră! Mijlocește în favoarea noastră la Domnul, Dumnezeul tău, pentru toată rămășița aceasta, căci, după cum bine vezi tu însuți, am mai rămas puțini din câți am fost. Roagă-te ca Domnul, Dumnezeul tău, să ne arate calea pe care trebuie să mergem și ce trebuie să facem. Profetul Ieremia le-a răspuns: ‒ V-am auzit și voi mijloci în favoarea voastră la Domnul, Dumnezeul vostru, după cum mi-ați cerut. Vă voi descoperi tot ce-mi va spune Domnul și n-am să vă ascund nimic. Atunci, ei i-au zis lui Ieremia: ‒ Domnul să fie un martor adevărat și credincios împotriva noastră dacă nu vom împlini tot ceea ce Domnul, Dumnezeul tău, te va trimite să ne spui. Fie bine, fie rău, noi vom asculta de glasul Domnului, Dumnezeul nostru, la care te trimitem, ca să ne meargă bine ascultând de Domnul, Dumnezeul nostru. După zece zile, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia. El a chemat pe Iohanan, fiul lui Careah, pe toți conducătorii armatelor care erau cu el și pe tot poporul, de la cel mai mic la cel mai mare, și le-a zis: ‒ Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, la Care voi m-ați trimis să-I prezint cererile voastre: „Dacă veți rămâne în țara aceasta, Eu vă voi zidi și nu vă voi dărâma, vă voi planta și nu vă voi smulge, căci Îmi pare rău de răul pe care vi l-am făcut. Nu vă temeți de împăratul Babilonului, de care acum vă este teamă. Nu vă temeți de el, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi ca să vă scap și să vă salvez din mâna lui. Îmi voi arăta mila față de voi, făcându-l pe împărat să aibă milă de voi, și vă va aduce înapoi în țara voastră“. Dacă nu veți asculta însă de glasul Domnului, Dumnezeul vostru, și veți zice: „Nu vrem să locuim în țara aceasta!“, dacă veți zice: „Nu, ci vom merge în țara Egiptului, unde nu vom vedea nici război, nu vom auzi nici sunetul trâmbiței și unde nu vom duce lipsă de pâine, și vom locui acolo!“, atunci Domnul are un cuvânt pentru tine, rămășiță a lui Iuda. Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Dacă vă veți hotărî să mergeți în Egipt și să locuiți acolo, atunci sabia de care vă temeți vă va ajunge acolo, în țara Egiptului, și foametea de care vă este groază vă va urmări în Egipt și veți muri acolo. Toți cei ce se vor hotărî să meargă în Egipt și să locuiască acolo vor muri uciși de sabie, de foamete și de molimă. Niciunul dintre ei nu va mai supraviețui și nimeni nu va scăpa de nenorocirea pe care o voi aduce Eu asupra lor“. Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „După cum mânia și furia Mea s-au revărsat asupra locuitorilor Ierusalimului, tot așa se va revărsa furia Mea peste voi când vă veți duce în Egipt. Veți fi un motiv de scârbă și de groază, un motiv de blestem și de dispreț. Nu veți mai vedea niciodată locul acesta“. Rămășiță a lui Iuda, Domnul vă spune să nu mergeți în Egipt. Să fiți siguri de lucrul aceasta, fiindcă eu vă avertizez astăzi. Căci n-ați fost sinceri când m-ați trimis la Domnul, Dumnezeul vostru, zicând: „Mijlocește pentru noi înaintea Domnului, Dumnezeul nostru. Descoperă-ne tot ce-ți va spune Domnul, Dumnezeul nostru, iar noi vom împlini ceea ce-ți va zice“. Astăzi eu v-am înștiințat, însă voi nu vreți să ascultați de glasul Domnului, Dumnezeul vostru, și de tot ceea ce m-a trimis să vă spun. Acum, fiți siguri că veți muri uciși de sabie, de foamete și de molimă în locul acela în care vă găsiți plăcerea să mergeți și să locuiți. După ce Ieremia a terminat de spus poporului toate cuvintele Domnului, Dumnezeul lor, tot ceea ce Domnul, Dumnezeul lor, l-a trimis să le spună, Azaria, fiul lui Hoșaia, Iohanan, fiul lui Careah, și toți oamenii aceia aroganți i-au zis lui Ieremia: „Minți! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te-a trimis să spui: «Să nu mergeți în Egipt ca să locuiți acolo», ci Baruc, fiul lui Neria, te instigă împotriva noastră, ca să ne dai în mâinile caldeenilor, să ne omoare sau să ne ducă în captivitate în Babilon“. Iohanan, fiul lui Careah, toți conducătorii armatelor și întreg poporul nu au ascultat de porunca Domnului de a rămâne în țara lui Iuda. Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, și toți conducătorii armatelor au luat toată rămășița lui Iuda – care fusese risipită în mijlocul națiunilor și se întorsese să locuiască în țara lui Iuda – și anume pe toți bărbații, femeile și copiii, pe fetele regelui, pe toți aceia pe care Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, îi lăsase cu Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan, pe profetul Ieremia și pe Baruc, fiul lui Neria, și i-au dus în țara Egiptului, neascultând de porunca Domnului. Ei au ajuns la Tapanhes. La Tapanhes, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: „Ia în mână niște pietre mari și ascunde-le, înaintea ochilor iudeilor, în lutul cuptorului de cărămizi de la intrarea palatului lui Faraon din Tapanhes. Apoi spune-le: «Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi trimite după slujitorul Meu, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și voi pune tronul lui peste aceste pietre, pe care le-am ascuns; el își va întinde baldachinul peste ele. El va veni și va ataca țara Egiptului. Cei ce sunt pentru moarte vor fi dați morții, cei ce sunt pentru captivitate vor fi dați captivității și cei ce sunt pentru sabie vor fi dați sabiei. Voi da foc templelor dumnezeilor Egiptului. El le va arde și le va captura dumnezeii. Se va înveli cu Egiptul cum se învelește un păstor cu haina lui și va ieși de acolo nevătămat. Va sfărâma stâlpii din templul Soarelui, din țara Egiptului, și va da foc tuturor templelor dumnezeilor Egiptului’»“. Cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toți iudeii care locuiau în țara Egiptului: la Migdol, la Tapanhes, la Nof și în țara Patros: „Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Ați văzut toată nenorocirea pe care am adus-o asupra Ierusalimului și asupra tuturor cetăților lui Iuda. Iată-le că astăzi sunt niște dărâmături și fără niciun locuitor în ele, din cauza răutății lor, cu care M-au provocat la mânie, ducându-se să ardă tămâie și să slujească altor dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici voi, nici strămoșii voștri. Deși i-am trimis mereu dimineața pe toți slujitorii Mei, profeții, să le spună: ‘Să nu comiteți aceste fapte urâte, pe care Eu le urăsc!’, ei nu M-au ascultat și nu și-au plecat urechea la cuvintele Mele. Nu s-au întors de la răutatea lor și n-au încetat să ardă tămâie altor dumnezei. De aceea, furia și mânia Mea s-au revărsat și au ars ca un foc în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, care au devenit, așa cum se poate vedea în ziua aceasta, o ruină și o pustietate». Acum, așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «De ce vă faceți singuri un rău așa de mare, nimicind astfel din mijlocul lui Iuda bărbați, femei, copii și copilași, și rămânând fără nicio rămășiță? De ce Mă provocați la mânie prin lucrarea mâinilor voastre, arzând tămâie altor dumnezei, în țara Egiptului, unde v-ați dus să locuiți? Vă veți distruge singuri și veți deveni un motiv de blestem și de dispreț printre toate națiunile pământului. Ați uitat relele strămoșilor voștri, relele regilor și ale reginelor lui Iuda și relele pe care le-ați comis voi și soțiile voastre, în țara lui Iuda și pe străzile Ierusalimului? Până în ziua de azi ei nu s-au smerit, nu s-au temut și n-au urmat Legea Mea și hotărârile pe care le-am pus înaintea voastră și înaintea strămoșilor voștri». De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, Îmi îndrept fața împotriva voastră ca să vă fac rău și să distrug întreg Iuda. Voi îndepărta rămășița lui Iuda, care s-a dus în țara Egiptului ca să locuiască acolo. Vor pieri cu toții în țara Egiptului: vor fi uciși de sabie sau de foamete. De la cel mai mic până la cel mai mare, vor fi uciși de sabie sau de foamete. Vor deveni un motiv de scârbă și de groază, un motiv de blestem și de dispreț. Îi voi pedepsi pe cei ce locuiesc în țara Egiptului cu sabie, cu foamete și cu molimă, așa cum am pedepsit și Ierusalimul. Niciunul din rămășița lui Iuda, care s-a dus să locuiască în țara Egiptului, nu va scăpa cu viață ca să se întoarcă iarăși în țara lui Iuda, deși va dori să se întoarcă și să trăiască. Nu se vor mai întoarce decât câțiva care vor scăpa»“. Atunci, toți bărbații care știau că soțiile lor ardeau tămâie altor dumnezei, împreună cu toate femeile care stăteau acolo – o mare adunare – și cu întreg poporul care locuia în țara Egiptului și în Patros, i-au răspuns lui Ieremia: ‒ Nu vom asculta de mesajul pe care ni l-ai rostit în Numele Domnului, ci, cu siguranță, vom face potrivit cu orice cuvânt care ne-a ieșit din gură: vom arde tămâie împărătesei cerului și vom vărsa în cinstea ei jertfe de băutură, așa cum am mai făcut, atât noi, cât și strămoșii, regii și conducătorii noștri, în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului. Atunci aveam mâncare destulă, eram fericiți și nu vedeam nicio nenorocire. Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului și să vărsăm jertfe de băutură în cinstea ei, am dus lipsă de toate și am fost uciși de sabie și de foamete. Femeile au spus: ‒ Când ardem tămâie împărătesei cerului și vărsăm jertfe de băutură în cinstea ei, nu știu oare și bărbații noștri că facem turte după chipul ei și vărsăm jertfe de băutură în cinstea ei? Atunci Ieremia a răspuns întregului popor, atât bărbaților, cât și femeilor care-i dăduseră acest răspuns: ‒ Oare nu Și-a adus aminte Domnul și nu S-a gândit la tămâia pe care ați ars-o în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, atât voi, cât și strămoșii, regii și conducătorii voștri, împreună cu întreg poporul? Când Domnul n-a putut să mai suporte lucrul acesta, din cauza răutății faptelor voastre și a urâciunilor pe care le-ați comis, țara voastră a devenit o ruină, un motiv de groază și de blestem, un loc fără locuitori, așa cum se vede astăzi. Tocmai pentru că ați ars tămâie și ați păcătuit împotriva Domnului, pentru că nu ați ascultat de glasul Domnului și nu ați păzit Legea, hotărârile și învățăturile Lui, de aceea a venit peste voi această nenorocire, așa cum se vede astăzi. Apoi Ieremia a zis întregului popor și tuturor femeilor: ‒ Ascultați Cuvântul Domnului, voi, toți cei din Iuda, care sunteți în țara Egiptului. Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Voi și soțiile voastre ați împlinit cu mâinile voastre promisiunea pe care ați făcut-o, zicând: «Sigur vom arde tămâie împărătesei cerului și vom vărsa jertfe de băutură în cinstea ei». Acum, deci, împliniți promisiunile pe care le-ați făcut și îndepliniți-vă jurămintele!“. De aceea, ascultați Cuvântul Domnului, toți cei din Iuda care locuiți în țara Egiptului: „Iată, jur pe Numele Meu cel mare, zice Domnul, că niciunul dintre cei din Iuda, care sunt în toată țara Egiptului, nu va mai chema Numele Meu, zicând: «Viu este Stăpânul Domn!». Căci Eu veghez asupra lor ca să le fac rău, și nu bine. Toți cei din Iuda, care sunt în țara Egiptului, vor fi nimiciți de sabie și de foamete până vor pieri cu toții. Cei care vor scăpa de sabie și se vor întoarce din țara Egiptului în țara lui Iuda vor fi doar câțiva. Atunci toată rămășița lui Iuda, care s-a dus să locuiască în țara Egiptului, va cunoaște care cuvânt se va împlini: al Meu sau al lor. Semnul după care veți cunoaște că Eu vă voi pedepsi în locul acesta, zice Domnul, și după care veți ști că planurile Mele de a vă distruge se vor împlini, este următorul: «Așa zice Domnul: îl voi da pe faraonul Hofra, regele Egiptului, în mâna dușmanilor lui și în mâna celor ce încearcă să-i ia viața, tot așa cum l-am dat și pe Zedechia, regele lui Iuda, în mâna dușmanului său Nebucadnețar, împăratul Babilonului, care încerca să-i ia viața»“. Iată cuvântul pe care profetul Ieremia i l-a spus lui Baruc, fiul lui Neria, în al patrulea an al lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, după ce Baruc scrisese într-un sul cuvintele pe care i le dictase Ieremia. „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la tine, Baruc: «Tu zici: ‘Vai de mine! Domnul a adăugat întristare la durerea mea. Sunt sleit din cauza suspinelor și nu găsesc odihnă’». Așa să-i zici lui Baruc: «Așa vorbește Domnul: ‘Iată, ceea ce am construit voi dărâma, iar ceea ce am plantat voi smulge, și anume toată țara aceasta. Iar tu cauți pentru tine lucruri mari? Nu le căuta, căci voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul. Ție, însă, îți voi da ca pradă propria ta viață, oriunde vei merge’»“. Acesta este Cuvântul Domnului, care i-a fost spus profetului Ieremia cu privire la națiuni. Despre Egipt, împotriva armatei faraonului Neco, regele Egiptului, pe care a învins-o Nebucadnețar, împăratul Babilonului, la Carchemiș, lângă râul Eufrat, în anul al patrulea al lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda: „Pregătiți-vă scuturile mari și mici și mergeți la luptă! Călăreți, înhămați caii și încălecați! Stați pregătiți, având coifurile pe cap! Lustruiți-vă sulițele și îmbrăcați-vă armurile! Ce văd? Ei sunt înspăimântați; se întorc cu spatele. Vitejii lor sunt zdrobiți. Ei se pun pe fugă și nu mai privesc înapoi. De jur împrejur este teroare“, zice Domnul. „Cel iute de picior nu va putea fugi, nici cel viteaz nu va putea scăpa! În partea de nord, lângă râul Eufrat, ei se împiedică și cad. Cine este acela care se înalță ca Nilul, ale cărui ape sunt agitate ca râurile? Egiptul se înalță ca Nilul, iar apele lui sunt agitate ca râurile. El zice: «Mă voi ridica și voi acoperi țara, îi voi nimici cetățile și pe cei ce locuiesc în ele». Suiți-vă, cai! Năvăliți, care! Să iasă vitejii: cei din Cuș și din Put care poartă scutul și cei din Lud care trag cu arcul! Ziua aceea însă va fi a Stăpânului, Domnul Oștirilor! Va fi o zi de răzbunare, în care El Se va răzbuna pe dușmanii Lui. Sabia va devora, se va sătura și se va îmbăta cu sângele lor, căci Stăpânul, Domnul Oștirilor, va aduce o jertfă în țara din nord, lângă râul Eufrat. Du-te în Ghilad și adu balsam, fiică, fecioară a Egiptului! Degeaba îți înmulțești leacurile, căci nu este vindecare pentru tine. Națiunile vor auzi de rușinea ta; strigătele tale vor umple pământul. Un viteaz se va împiedica de un altul și vor cădea amândoi“. Cuvântul pe care Domnul i l-a spus profetului Ieremia despre venirea lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, ca să atace țara Egiptului: „Anunțați în Egipt și vestiți în Migdol. Vestiți și în Nof și în Tapanhes și spuneți: «Ridică-te și pregătește-te, căci sabia îi devorează pe cei din jurul vostru». De ce s-au prăbușit cei măreți ai tăi? Ei nu pot sta în picioare, căci Domnul i-a aruncat la pământ. El îi va face pe mulți să se împiedice întruna și vor cădea unul peste altul. Vor zice: «Haideți să ne întoarcem la poporul nostru și în țara de origine, departe de sabia asupritorului!». Acolo vor zice: «Faraon, regele Egiptului, nu este decât un vuiet, care a lăsat să treacă pe lângă el momentul potrivit»“. „Viu sunt Eu, zice Împăratul, al Cărui Nume este Domnul Oștirilor, că va veni unul care este ca Taborul printre munți, asemenea Carmelului deasupra mării. Pregătește-ți lucrurile pentru exil, locuitoare, fiica Egiptului! Căci Noful va ajunge un pustiu, va fi devastat și nimeni nu va mai locui în el. Egiptul este o juncană foarte frumoasă, dar un tăun vine asupra ei dinspre nord. Mercenarii din rândurile lui sunt ca niște viței îngrășați în grajd, dar și ei se întorc și fug, pentru că nu pot ține piept. Căci ziua nenorocirii vine peste ei, vine vremea pedepsei lor. Glasul lui este ca al unui șarpe care se târăște, căci ei înaintează cu o armată. Ei vin împotriva lui cu topoare, ca niște tăietori de lemne. Îi vor tăia pădurea“, zice Domnul, „chiar dacă este foarte deasă. Ei sunt mai numeroși decât lăcustele și nu pot fi numărați. Fiica Egiptului este acoperită de rușine și este dată în mâinile poporului din nord“. Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, aduc pedeapsa împotriva lui Amon din No, împotriva lui Faraon, împotriva Egiptului, împotriva dumnezeilor lui, împotriva regilor lui și împotriva lui Faraon și a celor ce se încred în el. Îi voi da în mâna celor ce încearcă să le ia viața, în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și în mâna slujitorilor lui. După aceea, Egiptul va fi locuit ca în zilele de odinioară“, zice Domnul. „Dar tu, slujitorul Meu Iacov, nu te teme! Nu te înspăimânta, Israel! Căci iată, te voi salva din teritoriul îndepărtat și-ți voi elibera urmașii din țara în care sunt captivi. Iacov se va întoarce, va avea odihnă și liniște și nimeni nu-l va mai îngrozi. Nu te teme, slujitorul Meu Iacov, căci Eu sunt cu tine“, zice Domnul. „Voi distruge toate națiunile printre care te-am alungat, dar pe tine nu te voi distruge. Te voi disciplina însă cu dreptate; nu pot să te las nepedepsit“. Iată Cuvântul Domnului spus profetului Ieremia cu privire la filisteni, înainte ca Faraon să atace Gaza. Așa vorbește Domnul: „Iată cum se ridică niște ape din nord; ele cresc asemenea unui șuvoi care se revarsă. Ele inundă țara și tot ce cuprinde ea, cetatea și pe cei ce locuiesc în ea. Oamenii vor striga și orice locuitor al țării va geme la sunetul tropăitului copitelor armăsarilor lui, la zgomotul carelor lui și la huruitul roților lui. Părinții nu se vor întoarce după copiii lor, atât de încremenite le vor fi mâinile. Căci vine ziua când vor fi nimiciți toți filistenii, când vor fi uciși toți supraviețuitorii care ar putea ajuta Tyrul și Sidonul. Domnul îi va nimici pe filisteni, rămășița insulei Caftor. Cei din Gaza se vor rade pe cap, iar Așchelonul va fi redus la tăcere. Rămășiță din câmpie, până când îți vei face singură tăieturi?“. „Vai, sabie a Domnului, când te vei liniști? Întoarce-te în teaca ta! Oprește-te și stai liniștită!“ „Dar cum să stai liniștită? Domnul i-a poruncit. Împotriva Așchelonului și împotriva coastei mării, acolo i-a indicat să atace!“ Cu privire la Moab: Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Vai de Nebo, căci va fi distrus! Chiriataim va fi acoperit de rușine și cucerit. Fortăreața va fi acoperită de rușine și zdrobită. Moab nu va mai fi lăudat; la Heșbon se plănuiește nimicirea lui: «Să mergem și să-l distrugem dintre națiuni!». Și tu, Madmen, vei fi redus la tăcere, căci sabia te va urmări! Un strigăt se aude din Horonaim: «Este prăpăd și mare distrugere!». Moab este zdrobit; se aude strigătul celor mici ai lui. Căci pe suișul spre Luhit ei merg plângând întruna, iar pe coborâșul spre Horonaim se aude strigătul de distrugere al dușmanilor. Fugiți! Scăpați-vă viața și fiți ca un arbust în deșert. Și voi veți fi capturați, pentru că vă încredeți în lucrările și în bogățiile voastre. Chemoș va pleca în exil împreună cu preoții și conducătorii lui. Pustiitorul va veni împotriva fiecărei cetăți și niciuna nu va scăpa. Valea va deveni o ruină și podișul va fi nimicit, căci Domnul a vorbit. Presărați sare peste Moab, căci va fi pustiit! Cetățile lui vor deveni un deșert și nimeni nu va mai locui în ele. Blestemat să fie cel ce face cu neglijență lucrarea Domnului! Blestemat să fie cel ce își oprește sabia de la măcel! Încă din tinerețea lui, Moabul a fost liniștit, ca vinul lăsat în drojdia lui; nu a fost vărsat dintr-un vas în altul, nu a fost dus în exil. De aceea i s-a păstrat gustul și nu i s-a schimbat aroma. Dar, iată, vin zile“, zice Domnul, „când voi trimite oameni să-l verse din vasul lui, și ei îl vor vărsa; îi vor goli vasele și-i vor sparge ulcioarele. Atunci Moabului îi va fi rușine cu Chemoș, așa cum și Casei lui Israel i-a fost rușine de încrederea lor în vițelul de la Betel. Cum puteți să ziceți: «Noi suntem viteji, bărbați curajoși în luptă!»? Moabul va fi distrus și cetățile lui vor fi invadate. Tinerii lui aleși se vor duce să fie înjunghiați, zice Împăratul, al Cărui Nume este Domnul Oștirilor. Pieirea Moabului este aproape, nenorocirea lui vine în grabă mare. Bociți-l, voi, toți cei din jurul lui, toți aceia care-i cunoașteți faima! Ziceți: «Cum a fost sfărâmat sceptrul cel puternic, toiagul cel glorios!». Coboară-te din gloria ta și așază-te pe pământ uscat, locuitor al fiicei Dibonului, căci pustiitorul Moabului se va ridica împotriva ta și-ți va distruge fortărețele. Stai lângă drum și pândește, locuitoare a Aroerului. Întreabă pe cel ce fuge și pe cea care-și scapă viața, întreabă: «Ce se întâmplă?». Moabul este făcut de rușine, căci este zdrobit. Gemeți și strigați! Vestiți de-a lungul Arnonului că Moabul este distrus. A venit judecata împotriva țării din podiș, împotriva Holonului, Iahței și Mefaatului, împotriva Dibonului, Neboului și Bet-Diblataimului, împotriva Chiriataimului, Bet-Gamului și Bet-Meonului, împotriva Cheriotului, împotriva Boțrei, împotriva tuturor cetăților din țara Moabului, de departe sau de aproape. Cornul Moabului este tăiat și brațul lui este zdrobit“, zice Domnul. Îmbătați-l, căci s-a mândrit împotriva Domnului. Tăvălească-se Moab în vărsătura lui și să ajungă un motiv de râs! N-a fost Israel un motiv de râs pentru tine? Se găsește el oare printre hoți pentru ca ori de câte ori vorbești despre el să clatini din cap în semn de batjocură? Părăsiți cetățile și locuiți printre stânci, locuitori ai Moabului. Fiți ca un porumbel care-și face cuib chiar la marginile unui defileu! Noi am auzit de aroganța Moabului; el este foarte mândru. Am auzit de impertinența lui, de aroganța lui, de mândria lui și de inima lui îngâmfată. „Știu“, zice Domnul, „aroganța lui este neîntemeiată; lăudăroșeniile lui sunt false. De aceea gem pentru Moab și strig pentru întregul Moab. El suspină pentru oamenii din Chir-Hareset. Plâng pentru tine, vie din Sibma, mai mult decât pentru Iazer. Ramurile tale se întindeau până dincolo de mare, ajungând până la marea Iazerului, dar pustiitorul s-a năpustit asupra fructelor tale de vară și asupra strugurilor tăi. S-a dus bucuria și veselia din livezi și din câmpiile Moabului. Am secat vinul din presa de struguri și nimeni nu mai zdrobește strugurii în presă cu strigăte de bucurie. Se aud strigăte de război, nu strigăte de bucurie. Vuietul strigătului lor răsună din Heșbon până la Eleale și Iahaț, din Țoar până la Horonaim și Eglat-Șelișia, căci până și apele Nimrimului sunt secate. În Moab voi face ca oamenii să înceteze să mai aducă jertfe pe înălțimi și să mai ardă tămâie în cinstea dumnezeilor lor“, zice Domnul. „De aceea inima mea jelește ca un fluier pentru Moab, jelește ca un fluier pentru oamenii din Chir-Hareset, căci averile pe care le-au strâns au pierit. Toate capetele sunt rase și toate bărbile sunt tăiate. Toate mâinile au tăieturi și toate coapsele sunt acoperite cu pânză de sac. Pe toate acoperișurile Moabului și în piețe este doar jale, căci am sfărâmat Moabul ca pe un vas disprețuit“, zice Domnul. „Cât este de zdrobit! Ei gem de durere. Cum își întoarce Moabul spatele, copleșit de rușine! Moab a devenit un motiv de râs și de groază pentru toți cei din jur“. Așa vorbește Domnul: „Iată, un vultur se năpustește și își întinde aripile peste Moab. Cheriotul va fi cucerit și fortărețele îi vor fi capturate. În ziua aceea, inima vitejilor Moabului va fi ca inima unei femei în durerile nașterii. Moabul va fi nimicit dintre popoare pentru că s-a mândrit împotriva Domnului. Groaza, groapa și lațul te așteaptă, locuitor al Moabului“, zice Domnul. „Cine va fugi de groază va cădea în groapă, și cine se va ridica din groapă va fi prins în laț, căci Eu aduc asupra Moabului anul pedepsei lui“, zice Domnul. „Fugarii stau fără putere la umbra Heșbonului. Căci un foc iese din Heșbon, o flacără iese din mijlocul lui Sihon, care arde fruntea Moabului și capetele fiilor tumultului. Vai de tine, Moab! Poporul lui Chemoș este nimicit! Fiii tăi sunt luați în captivitate, iar fetele tale sunt luate în exil. Dar, în zilele de pe urmă, îi voi aduce înapoi pe captivii Moabului“, zice Domnul. Aici se sfârșește profeția despre judecata asupra Moabului. Cu privire la fiii lui Amon: Așa vorbește Domnul: „Oare nu mai are Israel fii? Oare nu mai are moștenitori? Atunci de ce a luat Moleh în stăpânire Gadul, iar poporul lui locuiește în cetățile acestuia? De aceea, iată, vin zile“, zice Domnul, „când voi suna strigătul de război împotriva Rabei fiilor lui Amon; ea va ajunge un morman de ruine și satelor dimprejurul ei li se vor da foc. Atunci Israel îi va alunga din țară pe cei ce-l alungaseră“, zice Domnul. „Gemi, Heșbonule, căci Ai este distrus! Strigați, fiice ale Rabei! Înfășurați-vă mijlocul cu pânză de sac și jeliți! Alergați încoace și încolo de-a lungul zidurilor, căci Moleh pleacă în exil, împreună cu preoții și conducătorii lui. De ce te lauzi cu văile tale, cu văile tale care se revarsă de-atâta belșug? O, fiică rătăcită, tu te încrezi în bogățiile tale și zici: «Cine va veni împotriva mea?». Iată, voi aduce împotriva ta groaza din partea tuturor celor din jurul tău“, zice Stăpânul, Domnul Oștirilor. „Fiecare dintre voi va fi alungat și nimeni nu-i va strânge pe fugari. Dar, după aceea, îi voi aduce înapoi pe captivii fiilor lui Amon“, zice Domnul. Cu privire la Edom: Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Nu mai este înțelepciune în Teman? Cei chibzuiți nu mai au sfaturi? A dispărut oare înțelepciunea lor? Întoarceți-vă și fugiți! Ascundeți-vă în peșteri adânci, voi, cei care locuiți în Dedan, căci voi aduce nenorocirea peste Esau, când va veni timpul să-l pedepsesc. Dacă ar veni niște culegători de struguri la tine, n-ar lăsa ei câțiva ciorchini neculeși? Dacă ar intra la tine niște hoți în timpul nopții, n-ar jefui ei doar cât ar avea nevoie? Eu Însumi îl voi lăsa gol pe Esau; îi voi descoperi toate ascunzișurile lui și nu se va mai putea ascunde. Copiii, frații și vecinii lui vor pieri, iar el nu va mai fi. Lasă-ți orfanii, căci Eu îi voi ține în viață, iar văduvele tale să se încreadă în Mine“. Așa vorbește Domnul: „Iată că cei care n-ar fi trebuit să bea din pahar, vor ajunge să bea! Iar tu să rămâi nepedepsit? Nu, nu vei rămâne nepedepsit, ci vei bea și tu! Jur pe Mine Însumi“, zice Domnul, „că Boțra va ajunge de groază și de dispreț, în ruină și de blestem. Toate cetățile ei vor deveni ruine pe vecie“. Am auzit un mesaj de la Domnul. Un mesager a fost trimis printre națiuni ca să zică: „Mobilizați-vă și atacați-o! Ridicați-vă la luptă! Căci iată, te voi face mic între națiuni! Vei fi disprețuit printre oameni! Groaza pe care o inspiri și mândria inimii tale te-au înșelat, pe tine, care locuiești în crăpăturile stâncii și care stai pe vârfurile dealurilor. Chiar dacă ți-ai înălța cuibul precum vulturul, și de acolo te voi doborî“, zice Domnul. „Edomul va deveni un motiv de groază. Toți cei ce vor trece pe lângă el se vor îngrozi și vor fluiera, din cauza tuturor rănilor lui. Așa cum au fost distruse Sodoma și Gomora și cetățile vecine“, zice Domnul, „tot astfel niciun om nu va mai locui acolo și niciun fiu al omului nu se va mai stabili în el. Iată, ca un leu care vine din desișul Iordanului într-o pășune din preajma unui pârâu, așa Mă voi repezi și Eu și-l voi pune pe fugă din locul unde este. Cine este cel ales de Mine ca să facă aceasta? Cine este ca Mine și cine Mă va înfrunta? Ce păstor Îmi poate sta împotrivă?“ De aceea, ascultați planul Domnului, pe care l-a făcut împotriva Edomului, și gândurile pe care le are împotriva locuitorilor din Teman: sigur oamenii îi vor târî pe cei mici din turmă; sigur El le va distruge pășunea. La zgomotul căderii lor se va cutremura pământul și răsunetul strigătului lor se va auzi până la Marea Roșie. Iată, dușmanul se înalță și zboară ca un vultur și își întinde aripile deasupra Boțrei. În ziua aceea, inima vitejilor Edomului va fi ca inima unei femei în durerile nașterii. Cu privire la Damasc: „Hamatul și Arpadul sunt tulburate căci au auzit vești rele. Se topesc de spaimă; sunt ca o mare învolburată care nu se mai poate calma. Damascul este descurajat. Se întoarce să fugă, dar îl cuprinde panica; îl apucă neliniștea și durerea, ca pe o femeie în durerile nașterii. De ce nu a fost abandonată cetatea aceasta renumită, cetatea bucuriei mele? De aceea tinerii ei vor cădea în piețe; toți războinicii ei vor fi reduși la tăcere în ziua aceea“, zice Domnul Oștirilor. „Voi da foc zidurilor Damascului și el va arde palatele Ben-Hadadului“. Cu privire la Chedar și la regatele Hațorului, pe care le-a cucerit Nebucadnețar, împăratul Babilonului. Așa vorbește Domnul: „Ridicați-vă, porniți împotriva Chedarului și distrugeți-i pe fiii Estului. Le vor lua corturile și turmele. Le vor ridica draperiile, toate bunurile și cămilele și vor striga la ei: «Teroare de jur împrejur!». Fugiți! Fugiți repede! Ascundeți-vă în peșteri adânci, locuitori ai Hațorului“, zice Domnul. „Căci Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a luat o hotărâre împotriva voastră și a făcut un plan împotriva voastră. Ridicați-vă, porniți împotriva unei națiuni liniștite, care locuiește în siguranță“, zice Domnul. „Ea n-are nici porți, nici zăvoare și locuiește în singurătate. Cămilele lor vor deveni pradă și mulțimea turmelor lor va fi jefuită. Îi voi împrăștia în toate direcțiile pe cei care își rad colțurile bărbii și voi aduce dezastrul împotriva lor din toate părțile“, zice Domnul. „Hațorul va deveni o vizuină de șacali, o pustietate pentru totdeauna. Niciun om nu va mai locui acolo și niciun fiu al omului nu se va mai stabili în el“. Acesta este Cuvântul Domnului, care i-a fost spus profetului Ieremia cu privire la Elam, la începutul domniei lui Zedechia, regele lui Iuda: Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Iată, voi sfărâma arcul Elamului, sursa puterii lui. Voi aduce împotriva Elamului cele patru vânturi de la cele patru margini ale cerului. Îi voi împrăștia în direcția tuturor acestor vânturi și nu va fi nicio națiune la care să nu ajungă cei alungați ai Elamului. Îi voi face pe elamiți să se înspăimânte înaintea dușmanilor lor, înaintea celor ce caută să le ia viața. Voi aduce nenorocirea împotriva lor, mânia Mea cea mare“, zice Domnul. „Voi trimite după ei sabia până îi voi nimici. Îmi voi așeza tronul în Elam și voi nimici de acolo pe regele și pe conducătorii lor“, zice Domnul. „Dar, în zilele de pe urmă, îi voi aduce înapoi pe captivii Elamului“, zice Domnul. Acesta este cuvântul rostit de Domnul prin profetul Ieremia, cu privire la Babilon și la țara caldeenilor: „Anunțați și vestiți printre națiuni! Înălțați un steag și vestiți! Nu ascundeți nimic, ci spuneți: «Babilonul va fi cucerit, Bel va fi făcut de rușine, Marduk va fi zdrobit! Imaginile lui cioplite vor fi făcute de rușine și idolii lui vor fi zdrobiți!». Căci o națiune din nord va veni împotriva lui și îi va preface țara într-un pustiu. Nimeni nu va mai locui în ea! De la oameni până la animale, toți vor fugi și vor pleca. În zilele acelea și în vremea aceea“, zice Domnul, „fiii lui Israel împreună cu fiii lui Iuda vor veni și vor umbla plângând și-L vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor. Vor întreba care este drumul Sionului și își vor întoarce privirile spre el. Vor veni și se vor alipi de Domnul printr-un legământ veșnic, care nu va fi uitat niciodată! Poporul Meu era o turmă de oi pierdute. Păstorii lor le făceau să rătăcească, abătându-le prin munți. Umblau de pe munți pe dealuri. Își uitaseră locul de odihnă. Toți cei ce le găseau le devorau. Dușmanii lor ziceau: «Noi nu suntem vinovați, căci ele au păcătuit împotriva Domnului, Staulul dreptății, împotriva Domnului, Speranța strămoșilor lor». Fugiți din Babilon, ieșiți din țara caldeenilor și fiți ca niște țapi în fruntea turmei! Căci, iată, voi stârni și voi aduce împotriva Babilonului o mulțime de națiuni mari din teritoriul de nord. Ele se vor înșira la luptă împotriva lui și îl vor cuceri. Săgețile lor sunt ca ale unui viteaz priceput care nu se întoarce cu mâinile goale. Astfel, Caldeea va fi prada lor și toți jefuitorii ei se vor sătura“, zice Domnul. „Pentru că v-ați bucurat și v-ați veselit când ați jefuit moștenirea Mea, pentru că ați sărit ca o juncană pe pășune și ați nechezat ca armăsarii, mama voastră va fi acoperită de rușine; cea care v-a născut va fi făcută de rușine. Iată, ea va ajunge ultima dintre națiuni; va deveni un pustiu, un pământ uscat și fără apă. Din cauza mâniei Domnului, ea nu va mai fi locuită, ci va deveni o pustietate. Toți cei ce vor trece prin Babilon se vor îngrozi și vor fluiera din cauza tuturor rănilor lui. Așezați-vă în linie de luptă împrejurul Babilonului, voi, toți cei ce întindeți arcul! Trageți împotriva lui, nu vă cruțați săgețile, căci a păcătuit împotriva Domnului. Strigați împotriva lui din toate părțile! El se predă, turnurile îi cad și zidurile îi sunt dărâmate. De vreme ce este răzbunarea Domnului, răzbunați-vă pe el și faceți-i cum a făcut și el! Nimiciți din Babilon pe semănător și pe cel ce mânuiește secera la vremea secerișului. Din cauza sabiei asupritorului, fiecare să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă în țara sa! Israel este o oaie rătăcită pe care au vânat-o leii. Primul care a devorat-o a fost împăratul Asiriei, iar ultimul care i-a sfărâmat oasele a fost Nebucadnețar, împăratul Babilonului“. De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, îl voi pedepsi pe împăratul Babilonului și țara lui, așa cum l-am pedepsit și pe împăratul Asiriei. Pe Israel însă îl voi aduce înapoi la pășunea lui; el va paște pe Carmel și pe Bașan; își va potoli foamea pe dealurile Efraimului și Ghiladului. În zilele acelea și în vremea aceea“, zice Domnul, „se va căuta nelegiuirea lui Israel, dar aceasta nu va mai fi, se va căuta păcatul lui Iuda, dar el nu se va mai găsi, căci voi ierta rămășița pe care am cruțat-o. Înaintează împotriva țării Merataim și împotriva celor ce locuiesc în Pekod. Urmărește-i, ucide-i și dă-i să fie nimiciți“, zice Domnul. „Fă-i tot ceea ce ți-am poruncit! Zgomotul războiului este în țară și prăpădul este mare. Cum s-a rupt și s-a sfărâmat ciocanul întregului pământ! Cum a ajuns Babilonul un motiv de groază printre națiuni! Ți-am întins o capcană, Babilonule, și ai fost prins fără să te aștepți! Ai fost găsit și cucerit, căci te-ai împotrivit Domnului. Domnul Și-a deschis încăperea cu arme și a scos de acolo armele mâniei Lui, căci Stăpânul, Domnul Oștirilor, are o lucrare de făcut în țara caldeenilor. Veniți împotriva ei de departe, deschideți-i grânarele, ridicați-o ca pe niște snopi. Dați-o să fie nimicită și nu lăsați niciun supraviețuitor în ea. Ucideți-i toți tăurașii! Să se ducă să fie înjunghiați! Vai de ei, căci le-a venit ziua! A sosit vremea pedepsei lor! Ascultați! Se aude glasul fugarilor și al celor ce scapă din țara Babilonului ca să proclame în Sion răzbunarea Domnului, Dumnezeul nostru, răzbunarea pentru Templul Său. Chemați arcașii împotriva Babilonului, chemați-i pe toți cei ce întind arcul. Ridicați-vă tabăra de jur împrejurul lui; nu lăsați pe nimeni să scape! Răsplătiți-i potrivit cu faptele lui; faceți-i potrivit cu tot ce a făcut și el, căci s-a mândrit împotriva Domnului, împotriva Sfântului lui Israel. De aceea tinerii lor vor cădea în piețe; toți războinicii lor vor fi reduși la tăcere în ziua aceea“, zice Domnul. „Iată, sunt împotriva ta, arogantule“, zice Stăpânul, Domnul Oștirilor, „căci ți-a sosit ziua, ți-a venit vremea să fii pedepsit. Arogantul acela se va împiedica și va cădea, și nimeni nu-l va ajuta să se ridice. Voi aprinde un foc în cetățile lui, care îi va arde toate împrejurimile“. Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Fiii lui Israel sunt asupriți și fiii lui Iuda la fel. Toți cei care i-au luat captivi îi țin strâns și refuză să le dea drumul. Dar Răscumpărătorul lor este puternic, Domnul Oștirilor este Numele Lui. El le va apăra cauza, ca să aducă odihnă țării și să-i facă pe locuitorii Babilonului să se agite. Să vină sabia împotriva caldeenilor!“, zice Domnul. „Să vină sabia împotriva celor ce locuiesc în Babilon, împotriva conducătorilor și înțelepților lor. Să vină sabia împotriva descântătorilor! Ei vor deveni nebuni. Să vină sabia împotriva vitejilor lor! Ei vor fi înspăimântați. Să vină sabia împotriva cailor și carelor lor și împotriva tuturor străinilor care sunt în mijlocul lor. Ei se vor teme ca niște femei. Să vină sabia împotriva comorilor lor! Ele vor fi jefuite. Să vină uscăciune peste apele lor! Ele vor seca. Pentru că este o țară de chipuri cioplite, și au înnebunit de groaza idolilor lor. De aceea animalele deșertului vor locui acolo împreună cu hienele, iar struții vor locui în ea. Nu va mai fi locuit niciodată; nu va mai fi locuit din generație în generație. Așa cum a distrus Dumnezeu Sodoma și Gomora și cetățile vecine“, zice Domnul, „tot astfel niciun om nu va mai locui acolo și niciun fiu al omului nu se va mai stabili în el. Iată, un popor vine din nord! O națiune mare și regi mulți au fost stârniți de la marginile pământului. Ei sunt înarmați cu arcuri și cu lănci, sunt cruzi și fără milă. Ca marea învolburată este vuietul lor, când vin călare pe cai; sunt pregătiți de luptă împotriva ta, fiică a Babilonului! Împăratul Babilonului a auzit vestea și mâinile i-au slăbit. L-a cuprins chinul, l-a apucat durerea, ca pe o femeie care naște. Iată, ca un leu care vine din desișul Iordanului într-o pășune din preajma unui pârâu, așa Mă voi repezi și Eu și-l voi pune pe fugă din locul unde este. Cine este cel ales de Mine ca să facă aceasta? Cine este ca Mine și cine Mă va înfrunta? Ce păstor Îmi poate sta împotrivă? De aceea, ascultați planul Domnului, pe care l-a făcut împotriva Babilonului, și gândurile pe care le are împotriva țării caldeilor: sigur oamenii îi vor târî pe cei mici din turmă; sigur El le va distruge pășunea. La vuietul cuceririi Babilonului, pământul se cutremură și un strigăt se aude printre națiuni“. Așa vorbește Domnul: „Iată, voi stârni un vânt distrugător împotriva Babilonului și împotriva locuitorilor din Leb-Kamai. Voi trimite împotriva Babilonului niște străini care îl vor vântura și-i vor goli țara. Ei o vor ataca din toate părțile în ziua nenorocirii. Să se întindă arcul împotriva celui ce-și întinde arcul și împotriva celui ce se mândrește cu armura lui! Nu-i cruțați pe tinerii lui! Dați-i toată armata să fie nimicită! Vor cădea uciși în țara caldeenilor, străpunși pe străzile ei. Căci Israel și Iuda nu sunt părăsite de Dumnezeul lor, de Domnul Oștirilor, fiindcă țara caldeenilor este plină de vină înaintea Sfântului lui Israel. Fugiți din Babilon! Scăpați-vă viața, ca nu cumva să fiți nimiciți din cauza nelegiuirii lui, căci vremea răzbunării Domnului a sosit și El îl va răsplăti după meritele lui. Babilonul a fost un pahar de aur în mâna Domnului, care îmbăta întregul pământ. Națiunile au băut din vinul lui și de aceea au înnebunit. Babilonul va cădea deodată și va fi zdrobit. Gemeți pentru el! Aduceți balsam pentru rana lui; poate va putea fi vindecată! Am încercat să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat. Părăsiți-l și să mergem fiecare în țara lui, căci judecata lui ajunge până la ceruri și se înalță până la nori“. Domnul scoate la lumină dreptatea cauzei noastre. Să mergem și să vestim în Sion lucrarea Domnului, Dumnezeul nostru! Ascuțiți-vă săgețile și umpleți-vă tolbele! Domnul a stârnit duhul regilor Mediei, pentru că planul Lui este să distrugă Babilonul. Aceasta este răzbunarea Domnului, răzbunarea pentru Templul Său. Ridicați un steag împotriva zidurilor Babilonului! Întăriți paza, puneți străjeri, pregătiți o ambuscadă! Căci Domnul a făcut un plan și va duce la îndeplinire ceea ce a rostit împotriva locuitorilor Babilonului. Ție, care locuiești lângă ape multe și ai mari bogății, ți-a venit sfârșitul, iar firul vieții tale a ajuns la capăt. Domnul Oștirilor a jurat pe Sine Însuși: „Te voi umple cu oameni, asemenea unui roi de lăcuste, și ei vor înălța strigăte de victorie asupra ta“. El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui și a întins cerurile prin priceperea Lui. La auzirea glasului Lui, urlă apele din ceruri. El înalță norii de la marginile pământului, trimite fulgerele și ploaia și scoate vântul din cămările Lui. Orice om este prost, fără cunoștință; fiecare aurar este făcut de rușine cu idolul lui. Căci chipurile lui turnate sunt doar o minciună și n-au nicio suflare în ele. Ei sunt o deșertăciune, o lucrare de batjocură. La vremea pedepsei lor, vor pieri. Dar Dumnezeu, partea de moștenire a lui Iacov, nu este precum aceștia, căci El este Cel Ce a creat totul, chiar și seminția moștenirii Lui – Domnul Oștirilor este Numele Lui. „Tu ești buzduganul Meu, arma Mea de luptă. Cu tine zdrobesc națiuni și distrug împărății. Cu tine zdrobesc calul și călărețul. Cu tine zdrobesc carul și conducătorul lui. Cu tine zdrobesc pe bărbat și pe femeie, pe bătrân și pe copil, pe tânăr și pe fecioară. Cu tine zdrobesc pe păstor și turma lui. Cu tine zdrobesc pe plugar și perechea lui de boi. Cu tine îi zdrobesc pe guvernatori și pe conducători. Înaintea ochilor voștri voi răsplăti Babilonului și tuturor locuitorilor Caldeii pentru tot răul pe care l-au făcut în Sion“, zice Domnul. „Iată, sunt împotriva ta, munte distrugător, care distrugeai întregul pământ“, zice Domnul. „Îmi voi întinde mâna împotriva ta, te voi rostogoli de pe stânci și te voi preface într-un munte aprins. Nimeni nu va mai lua din tine pietre pentru capul unghiului, nici pietre pentru temelie, căci vei ajunge o pustietate veșnică“, zice Domnul. „Ridicați un steag în țară! Sunați din trâmbiță printre națiuni! Puneți deoparte națiunile împotriva lui! Chemați împotriva lui regatele Araratului, Miniului și Așchenazului. Numiți un comandant împotriva lui! Trimiteți împotriva lui cai, asemenea unui roi de lăcuste. Puneți deoparte națiunile împotriva lui: pe regii Mediei, pe guvernatorii lor, pe toți conducătorii lor și toate țările aflate sub stăpânirea lor. Pământul se cutremură și se zvârcolește, căci planurile Domnului împotriva Babilonului se împlinesc. El va preface țara Babilonului într-un pustiu și nimeni nu va mai locui acolo. Vitejii Babilonului au încetat lupta; ei rămân în fortărețele lor. Puterea le este sleită și au ajuns ca niște femei. Locuințele lor sunt arse și zăvoarele lor sunt sfărâmate. Sol după sol, mesager după mesager, aleargă să-l anunțe pe împăratul Babilonului că cetatea lui este cucerită de la un capăt la celălalt, că trecătorile râului sunt capturate, că mlaștinile cu trestii sunt arse și că războinicii sunt îngroziți“. Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Fiica Babilonului este ca o arie de treierat în perioada când a fost netezită: încă puțin și vine vremea secerișului“. Nebucadnețar, împăratul Babilonului, m-a devorat: m-a stors de vlagă, m-a făcut un vas gol. M-a înghițit ca un monstru, și-a umplut pântecul cu bunătățile mele și apoi m-a vărsat. Fie ca violența folosită împotriva mea și împotriva rudelor mele să se întoarcă împotriva Babilonului, zice locuitoarea Sionului. Fie ca sângele meu să se răsfrângă asupra locuitorilor Caldeii, zice Ierusalimul. De aceea, așa vorbește Domnul: „Iată, îți voi apăra cauza și te voi răzbuna; voi seca marea Babilonului și-i voi usca izvoarele. Babilonul va ajunge un morman de dărâmături, o vizuină de șacali, un motiv de groază și de fluierat, un loc în care nu va mai locui nimeni. Ei toți vor rage ca niște lei, vor mârâi ca niște pui de lei. Dar când vor fi în călduri, le voi pregăti un ospăț și-i voi îmbăta, ca să strige de bucurie și să adoarmă apoi somnul cel de veci și să nu se mai trezească“, zice Domnul. „Îi voi coborî ca pe niște miei la măcelărie, ca pe niște berbeci și țapi. Cum a fost cucerit Șeșakul, cum a fost capturat motivul de laudă al întregului pământ! Cum a ajuns Babilonul un motiv de groază printre națiuni! Marea s-a înălțat peste Babilon; a fost acoperit de valurile ei învolburate! Cetățile lui au devenit pustii, un pământ uscat și deșertic, o țară în care nu mai locuiește nimeni și pe unde nu mai trece niciun fiu al omului. Îl voi pedepsi pe Bel în Babilon și îi voi smulge din gură ceea ce a înghițit. Națiunile nu vor mai curge spre el, și zidul Babilonului se va prăbuși. Ieși din mijlocul lui, popor al Meu! Fiecare să fugă și să-și scape viața din calea mâniei Domnului! Să nu cumva să vi se descurajeze inima sau să vă temeți de vestea care se aude în țară. Căci anul acesta vine o veste, iar anul următor o altă veste. Va fi violență în țară, iar un stăpânitor va fi împotriva altui stăpânitor. De aceea, iată, vin zile când voi pedepsi chipurile cioplite ale Babilonului. Toată țara va fi acoperită de rușine și toți cei răniți vor cădea în mijlocul ei. Atunci cerurile și pământul și tot ce cuprind ele vor striga de bucurie asupra Babilonului, căci din nord îl vor ataca nimicitorii“, zice Domnul. „Babilonul trebuie să cadă din cauza celor uciși ai lui Israel, tot așa cum și cei uciși de pe întreg pământul au căzut din cauza Babilonului. Cei care ați scăpat de sabie, plecați și nu întârziați! Amintiți-vă de Domnul, de la depărtare, și să-și găsească loc Ierusalimul în inima voastră!“ Suntem rușinați, căci am auzit insulta. Rușinea ne-a acoperit fețele, pentru că niște străini au intrat în sanctuarele Casei Domnului. „Dar iată, vin zile“, zice Domnul, „când îi voi pedepsi chipurile cioplite, și în toată țara lui vor geme răniții. Chiar dacă Babilonul s-ar înălța până la cer și chiar dacă și-ar fortifica înălțimile, tot voi trimite nimicitorii împotriva lui“, zice Domnul. „Un strigăt răsună din Babilon. Zgomotul unui mare prăpăd se aude din țara caldeenilor, căci Domnul va distruge Babilonul și va face să înceteze în el zarva cea mare. Valuri de nimicitori vor urla ca niște ape mari și zgomotul strigătelor lor va răsuna. Un nimicitor va veni împotriva Babilonului; vitejii lui vor fi capturați și arcurile lor vor fi zdrobite. Căci Domnul este un Dumnezeu Care răsplătește. El, cu siguranță, va da fiecăruia plata cuvenită! Eu îi voi îmbăta pe conducătorii și pe înțelepții lui, pe guvernatori, pe ofițeri și pe viteji, iar ei vor adormi pe vecie și nu se vor mai trezi, zice Împăratul, al Cărui Nume este Domnul Oștirilor“. Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Zidurile cele largi ale Babilonului vor fi dărâmate, iar porțile lui cele înalte vor fi arse în foc. Popoarele se trudesc degeaba și națiunile muncesc doar pentru foc“. Iată care este mesajul pe care profetul Ieremia l-a încredințat lui Seraia, fiul lui Neria, fiul lui Mahseia, când s-a dus în Babilon cu Zedechia, regele lui Iuda, în al patrulea an al domniei acestuia. (Seraia era căpetenia locului de odihnă.) Ieremia a scris într-un sul toate nenorocirile care vor veni asupra Babilonului – toate cuvintele acestea le-a scris cu privire la Babilon. Ieremia i-a zis lui Seraia: „Când vei ajunge în Babilon, vezi să citești toate aceste cuvinte cu voce tare. Apoi să zici: « Doamne, Tu ai spus că vei distruge acest loc și că nu va mai fi locuit nici de oameni, nici de animale, ci va deveni o pustietate pe vecie». Când vei termina de citit acest sul, leagă-l de o piatră și aruncă-l în mijlocul Eufratului. Apoi să spui: «Așa se va scufunda Babilonul și nu se va mai ridica din cauza nenorocirilor pe care le voi aduce asupra lui, iar poporul lui va fi neputincios»“. Până aici sunt cuvintele lui Ieremia. Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. Mama lui se numea Hamutal și era fata lui Ieremia din Libna. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse și Iehoiachim. Din cauza mâniei Domnului s-au întâmplat aceste lucruri în Ierusalim și în Iuda, pe care, în cele din urmă, Domnul le-a alungat din prezența Sa. Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului. În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului cu toată armata sa. Ei și-au așezat tabăra înaintea cetății și au construit întărituri de jur împrejurul ei. Cetatea a fost în stare de asediu până în cel de-al unsprezecelea an al regelui Zedechia. În ziua a noua a lunii a patra, foametea din cetate a devenit atât de mare, încât poporul țării nu mai avea nimic de mâncare. Atunci s-a pătruns în cetate, astfel că toți războinicii au fugit. Au ieșit din cetate noaptea, pe drumul care duce la poarta dintre cele două ziduri, de lângă grădina regelui, în timp ce caldeenii înconjurau cetatea. Ei au luat-o pe drumul spre Araba, însă armata caldeenilor l-a urmărit pe regele Zedechia și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului. Toată armata lui se împrăștiase de lângă el. Ei l-au capturat pe rege și l-au dus la împăratul Babilonului, la Ribla, în țara Hamatului, unde acesta a rostit o sentință împotriva lui. Acolo, la Ribla, împăratul Babilonului i-a înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. De asemenea, i-a înjunghiat și pe toți conducătorii lui Iuda. Apoi, împăratul Babilonului i-a scos ochii lui Zedechia, l-a legat cu lanțuri de bronz și l-a dus în Babilon, unde a stat în închisoare până în ziua morții lui. În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al împăratului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a pătruns în Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, care era în slujba împăratului Babilonului. El a dat foc Casei Domnului, palatului regelui și tuturor caselor din Ierusalim. A dat foc tuturor caselor mari. Toată armata caldeenilor, care era împreună cu căpetenia gărzilor, a dărâmat toate zidurile din jurul Ierusalimului. Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate o parte din cei mai săraci oameni, poporul care mai rămăsese în cetate, dezertorii care fugiseră la împăratul Babilonului și restul mulțimii. Totuși, Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a lăsat în țară câțiva oameni săraci ca să lucreze viile și câmpurile. Caldeenii au sfărâmat stâlpii de bronz care erau la Casa Domnului, precum și piedestalele și „marea“ din bronz care erau în Casa Domnului, și au dus tot bronzul la Babilon. Au luat oalele, lopețile, mucarnițele, vasele, vasele pentru tămâie și toate uneltele de bronz cu care preoții făceau slujba. Căpetenia gărzilor a luat ligheanele, fărașele pentru cărbuni, vasele, oalele, sfeșnicele, lingurile și bolurile – tot ce era de aur sau de argint. Cei doi stâlpi, „marea“, cei doisprezece boi de bronz care erau sub mare și piedestalele, toate aceste obiecte de bronz pe care le făcuse regele Solomon pentru Casa Domnului, aveau o greutate care nu se putea cântări. În ce privește stâlpii, un stâlp avea o înălțime de optsprezece coți, iar circumferința lui se putea măsura cu un fir de doisprezece coți; grosimea lui era de patru degete și era gol în interior. Fiecare avea deasupra un capitel de bronz. Înălțimea unui capitel era de cinci coți, capitelul având de jur împrejur o rețea și rodii, toate din bronz. Al doilea stâlp, cu rodiile lui, era la fel. Erau nouăzeci și șase de rodii pe fiecare parte; toate rodiile aflate de jur împrejurul rețelei erau în număr de o sută. Căpetenia gărzilor i-a luat prizonieri pe Seraia, preotul conducător, pe Țefania, următorul preot în rang și pe cei trei paznici ai porții. Din cetate a luat un demnitar care avea în subordine războinici și încă șapte oameni dintre sfetnicii regelui, care, de asemenea, fuseseră găsiți în cetate. L-a mai luat pe scribul conducătorului armatei, care recruta bărbați din poporul țării, și pe încă șaizeci de bărbați din poporul țării, care fuseseră găsiți tot în mijlocul cetății. Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i-a luat și i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla. Acolo, la Ribla, în țara Hamat, împăratul Babilonului i-a lovit și i-a omorât. Astfel, Iuda a fost dus în captivitate, departe de țara lui. Acesta este poporul pe care l-a dus Nebucadnețar în captivitate: în al șaptelea an: trei mii douăzeci și trei de iudei; în al optsprezecelea an al lui Nebucadnețar, a dus în captivitate din Ierusalim opt sute treizeci și doi de oameni, iar în al douăzeci și treilea an al lui Nebucadnețar, Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a mai dus în captivitate șapte sute patruzeci și cinci de iudei. În total, au fost duși în captivitate patru mii șase sute de oameni. În al treizeci și șaptelea an de captivitate a lui Iehoiachin, regele lui Iuda, în a douăzeci și cincea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodak, împăratul Babilonului, în primul an al domniei lui, i-a acordat iertare lui Iehoiachin, regele lui Iuda, și l-a eliberat din închisoare. I-a vorbit cu bunătate și i-a dat un loc de cinste, mai presus decât cel al regilor care erau cu el în Babilon. Iehoiachin și-a schimbat hainele de prizonier și, pentru tot restul vieții sale, a mâncat la masa împăratului. Împăratul Babilonului s-a îngrijit continuu de hrana zilnică a lui Iehoiachin, în toate zilele vieții lui, până în ziua morții acestuia. Cum stă singură cetatea care odinioară era plină de oameni! Cum a ajuns asemenea văduvei, ea, care era mare între națiuni! Ea, care era o prințesă printre țări, a devenit o sclavă. Plânge amarnic în timpul nopții și lacrimile-i curg pe obraz. Dintre toți iubiții ei, nu mai există niciunul care s-o aline. Toți prietenii au trădat-o, devenindu-i dușmani. După multă suferință și muncă grea, Iuda s-a dus în captivitate. Locuiește printre națiuni și nu găsește un loc de odihnă. Toți urmăritorii lui l-au ajuns chiar în mijlocul necazului lui. Drumurile Sionului bocesc, căci nimeni nu mai vine la sărbători. Toate porțile lui sunt distruse, iar preoții săi suspină. Fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune. Vrăjmașii lui au devenit stăpâni și dușmanii lui au parte de bine. Căci Domnul l-a făcut să sufere din cauza mulțimii fărădelegilor sale. Copiii lui au mers în exil, captivi înaintea dușmanului. S-a dus de la fiica Sionului toată măreția ei! Prinții săi au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune, care fug, dar fără putere, dinaintea urmăritorului. În zilele necazului și ale rătăcirii lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bogățiile pe care le-a avut în zilele de odinioară. Când poporul lui a căzut în mâna dușmanului, nimeni nu i-a sărit în ajutor. Dușmanii l-au privit și au râs pe seama prăbușirii lui. Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult și de aceea a ajuns murdară. Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc, fiindcă i-au văzut goliciunea. Ea însăși suspină și își întoarce fața. Necurăția era pe rochia ei; nu s-a gândit la sfârșitul său. Căderea ei a fost de neînțeles; n-a avut niciun mângâietor. „Privește-mi, Doamne, durerea, căci dușmanul a triumfat!“ Vrăjmașul a întins mâna peste toate lucrurile ei prețioase. Mai mult, ea a văzut națiunile intrând în sfântul ei Lăcaș, cărora Tu le porunciseși să nu intre în adunarea Ta. Tot poporul suspină, căutând pâine. Ei și-au dat lucrurile lor prețioase pe mâncare, ca să-și păstreze viața. Privește, Doamne, și uită-Te cu atenție, căci sunt disprețuită! Nu înseamnă nimic pentru voi, cei care treceți pe lângă mine? Priviți și vedeți dacă există vreo durere asemenea durerii mele, cu care Domnul m-a făcut să sufăr în ziua mâniei Lui! Din înălțimi a trimis un foc, care mi-a pătruns în oase. A întins un laț picioarelor mele și m-a răsturnat. M-a lăsat să fiu pustiit, și acum sufăr toată ziua. Fărădelegile mele au fost prinse într-un jug și împletite de mâna Sa. Ele apasă asupra gâtului meu, frângându-mi puterea. Stăpânul m-a dat în mâinile dușmanilor, fără ca eu să mă pot împotrivi. Stăpânul i-a lepădat din mijlocul meu pe toți cei măreți. El a convocat o adunare împotriva mea, ca să-mi zdrobească tinerii. Stăpânul a călcat-o în picioare, pe fata fecioară a lui Iuda, așa cum se zdrobesc strugurii în presă. De aceea îmi plâng ochii; din ochi îmi coboară lacrimi. Căci Mângâietorul S-a îndepărtat de mine, El, Cel Ce îmi înviora sufletul. Fiii mei sunt îngroziți, căci dușmanul a învins. Sionul își întinde mâinile rugător, dar nu este nimeni să-l mângâie. Domnul a dat o poruncă cu referire la Iacov ca vecinii lui să-i fie dușmani; Ierusalimul a ajuns o necurăție în mijlocul lor. Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncii Lui. Ascultați-mă, vă rog, toate popoarele! Priviți la durerea mea! Fecioarele și tinerii mei au mers în captivitate. Mi-am chemat iubiții, însă ei m-au trădat. Preoții și bătrânii mei și-au dat suflarea în cetate, în timp ce căutau mâncare ca să-și păstreze viața. Privește, Doamne, cât sunt de nenorocit! Măruntaiele-mi fierb; inima mi se zvârcolește înăuntrul meu, căci am fost foarte răzvrătit! Afară, sabia m-a lăsat fără copii, iar în casă, ea este precum moartea. Oamenii m-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat. Toți dușmanii mei au aflat de nenorocirea mea și s-au bucurat de ce ai făcut. Adu ziua pe care ai vestit-o! Să fie și ei ca mine! Să vină toată răutatea lor înaintea Ta; și poartă-Te cu ei la fel cum Te-ai purtat cu mine, din cauza tuturor fărădelegilor mele. Căci suspinele mele sunt multe, iar inima-mi este sleită! Cum a acoperit-o Stăpânul, cu norul mâniei Lui, pe fiica Sionului! A aruncat măreția lui Israel din cer pe pământ. În ziua mâniei Lui nu Și-a adus aminte de scăunașul picioarelor Sale. Stăpânul a spulberat fără milă toate locuințele lui Iacov. În furia Lui, a dărâmat fortărețele fiicei lui Iuda. A aruncat la pământ, a făcut de rușine regatul și conducătorii lui. În mânia Lui, a zdrobit toată puterea lui Israel. La apropierea dușmanului, Și-a retras dreapta de la el. El a ars în Iacov ca o flacără de foc care distruge totul în jurul ei. El Și-a încordat arcul ca un dușman, Și-a ridicat dreapta ca un vrăjmaș și i-a ucis pe toți cei plăcuți ochilor noștri în cortul fiicei Sionului; Și-a revărsat furia ca un foc. Stăpânul a ajuns asemenea unui dușman. L-a spulberat pe Israel; i-a spulberat toate palatele, i-a distrus fortărețele și a înmulțit în mijlocul fiicei lui Iuda bocetul și vaietul. Și-a devastat coliba ca pe o grădină; a distrus locul Lui de întâlnire. Domnul a făcut să fie uitate în Sion sărbătorile și Sabaturile. În indignarea Lui, i-a îndepărtat pe rege și pe preot. Stăpânul Și-a respins altarul; Și-a abandonat Sfântul Lăcaș. A dat în mâna dușmanului zidurile palatelor lui. Ei au strigat în Casa Domnului ca într-o zi de sărbătoare. Domnul a hotărât să distrugă zidul fiicei Sionului. El a întins o sfoară de măsurat și nu Și-a retras mâna de la distrugere. El a făcut fortificațiile și zidul să bocească; ele suferă împreună. Porțile ei au fost îngropate în pământ, iar zăvoarele i-au fost rupte și distruse. Regele și conducătorii ei sunt exilați printre națiuni, Legea nu mai este, iar profeții ei nu mai primesc nicio vedenie de la Domnul. Bătrânii fiicei Sionului stau pe pământ tăcuți; și-au presărat țărână deasupra capului; și-au înfășurat mijlocul cu pânză de sac. Fecioarele Ierusalimului și-au plecat capul în pământ. Ochii mei s-au sfârșit de atâta plâns, iar măruntaiele-mi fierb. Ficatul mi se varsă pe pământ, din cauză că fiica poporului meu a fost zdrobită. Copiii și cei alăptați sunt leșinați pe străzile cetății. Ei zic către mamele lor: „Unde este pâinea și vinul?“ și cad leșinați, asemenea răniților, pe străzile cetății, dându-și ultima suflare la pieptul mamelor lor. Ce să mărturisesc despre tine? Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului? Cu ce să te compar și cum să te alin, fiică fecioară a Sionului? Căci rana ta este mare, este asemenea mării! Cine te va vindeca? Profeții tăi au avut pentru tine vedenii false și amăgitoare. Nu ți-au scos la iveală nelegiuirea, ca să te scape astfel de captivitate. Ei ți-au spus rostiri false și înșelătoare. Toți trecătorii bat din palme înaintea ta. Ei fluieră și dau din cap în fața fiicei Ierusalimului, zicând: „Aceasta este cetatea care era numită întruchiparea desăvârșită a frumuseții și bucuria întregului pământ?“. Toți dușmanii tăi își deschid larg gura împotriva ta. Fluieră, scrâșnesc din dinți și spun: „Am înghițit-o! Da, aceasta este ziua pe care am așteptat-o! Am ajuns s-o vedem!“. Domnul a dus la îndeplinire ceea ce plănuise; Și-a împlinit cuvântul pe care-l poruncise încă din zilele din vechime. Te-a distrus fără milă; a făcut din tine bucuria dușmanilor tăi și a mărit puterea vrăjmașilor tăi. Inima lor strigă către Stăpânul. O, zid al fiicei Sionului! Lasă-ți lacrimile să curgă ca un râu, ziua și noaptea! Nu-ți oferi niciun răgaz! Ochii tăi, fiică, să nu aibă odihnă! Ridică-te! Plângi în noapte, la începutul străjilor! Varsă-ți inima, asemenea apei, înaintea Stăpânului! Ridică-ți mâinile spre El pentru viața copiilor tăi, care sunt leșinați de foame la capătul fiecărei străzi. Privește, Doamne, și uită-Te cu atenție! Cui i-ai mai făcut Tu așa ceva? Să-și mănânce femeile rodul lor, copiii pe care i-au alintat? Să fie uciși preoții și profeții în Sfântul Lăcaș al Stăpânului? Tânărul și bătrânul zac întinși pe pământ, pe străzi. Fecioarele și tinerii mei au căzut loviți de sabie. I-ai ucis în ziua mâniei Tale și i-ai înjunghiat fără milă. Ai chemat teroarea peste mine din toate părțile, ca la o zi de sărbătoare. În ziua mâniei Domnului nimeni n-a scăpat, nici n-a supraviețuit! Pe cei îngrijiți și crescuți de mine i-a nimicit dușmanul meu. Eu sunt bărbatul care a văzut suferința, sub nuiaua furiei Lui. El m-a condus și m-a făcut să merg prin întuneric, nu prin lumină! Da, El Își întoarce mâna împotriva mea toată ziua! El mi-a îmbătrânit trupul și pielea și mi-a zdrobit oasele. M-a asediat și m-a înconjurat cu otravă și cu nenorocire. M-a făcut să locuiesc în întunecimi, asemenea celor morți demult. M-a înconjurat cu un zid, ca să nu pot scăpa, și m-a pus în lanțuri grele. Chiar și atunci când strig și plâng după ajutor, El îmi oprește rugăciunea. Drumurile mi le-a blocat cu pietre cioplite și mi-a sucit cărările. A fost pentru mine un urs care stă la pândă, un leu în ascunzișuri. M-a abătut de la căile mele, m-a sfâșiat și m-a lăsat pustiit. Și-a încordat arcul și m-a pus să stau țintă pentru săgeata Lui. Mi-a străpuns ființa cu săgeți din tolba Lui. Am ajuns de râs pentru tot poporul meu. Sunt batjocorit toată ziua în cântările lor. M-a săturat cu ierburi amare și m-a îndestulat cu pelin. Mi-a zdrobit dinții cu pietriș și m-a culcat în cenușă. Mi-a luat pacea și am uitat ce înseamnă binele. Am zis: „Mi-a pierit puterea și speranța pe care o aveam de la Domnul!“. Amintește-Ți de suferința și de rătăcirea mea, de pelin și de fiere. Sufletul meu își aduce aminte mereu de ele și se întristează în mine. Dar iată ce-mi vine în minte și ce mă face să mai sper: „Bunătatea Domnului nu s-a sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt. Ele se înnoiesc în fiecare dimineață. Mare este credincioșia Ta!“. „ Domnul este partea mea de moștenire“, a zis sufletul meu. „De aceea îmi voi pune speranța în El!“. Domnul este bun cu cel ce-și pune speranța în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului. Este bine ca omul să poarte un jug în tinerețea lui. Să stea singur și să tacă, fiindcă Domnul l-a pus pe umerii lui; să-și umple gura cu țărână – s-ar putea să mai existe speranță; să-și dea obrazul celui ce-l lovește și să se sature de dispreț! Fiindcă Stăpânul nu respinge pentru totdeauna. Ci, când mâhnește pe cineva, va avea milă de el, potrivit cu bunătatea Lui cea mare. Căci El nu necăjește, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor. Când sunt călcați în picioare toți prizonierii unei țări, când se încalcă dreptatea unui om înaintea feței Celui Preaînalt, când un om este nedreptățit în cauza lui, nu vede, oare, Stăpânul? Cine spune ceva care să se împlinească, dacă Stăpânul nu a poruncit? Oare nu din gura Celui Preaînalt vine și nenorocirea, și bunăstarea? Atunci de ce se plânge omul, când este pedepsit pentru păcatele lui? Să luăm aminte la căile noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul. Să ne înălțăm inimile și mâinile spre Dumnezeul din Ceruri și să spunem: „Am păcătuit și ne-am răzvrătit, iar Tu nu ai iertat“. Te-ai învăluit cu mânie și ne-ai urmărit; ai ucis fără milă. Te-ai învăluit cu un nor, ca nicio rugăciune să nu ajungă la Tine. Ne-ai transformat în gunoi și în murdărie în mijlocul popoarelor. Toți dușmanii noștri și-au deschis larg gura împotriva noastră. Am avut parte de groază și de groapă, de prăpăd și de distrugere. Șuvoaie de lacrimi se scurg din ochii mei, căci fiica poporului meu a fost distrusă. Ochii îmi varsă lacrimi continuu, fără oprire, până când Domnul din Ceruri Se va uita în jos și va vedea. Mi s-a întristat sufletul când le-am văzut pe toate fetele cetății mele. Cei ce-mi erau dușmani fără motiv m-au vânat ca pe o pasăre. Au încercat să-mi pună capăt vieții într-o groapă și au aruncat cu pietre în mine. Apele s-au revărsat peste capul meu și mi-am zis: „Sunt pierdut!“. Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din groapa celor mai de jos locuri. Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ți astupa urechea la strigătul meu după ajutor!“. În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat și mi-ai răspuns: „Nu te teme!“. Stăpâne, Tu ai apărat cauza sufletului meu, mi-ai răscumpărat viața! Doamne, Tu ai văzut asuprirea mea! Judecă-mi cauza! Ai văzut toată dorința lor de răzbunare și planurile lor împotriva mea. Doamne, Tu ai auzit insultele lor și toate conspirațiile lor împotriva mea, șoaptele celor ce s-au ridicat împotriva mea și murmurul lor împotriva mea toată ziua. Privește! Când se așază și când se ridică, ei mă batjocoresc în cântările lor! Răsplătește-le, Doamne, după faptele mâinilor lor! Pune un văl peste inimile lor și fie blestemul Tău peste ei! Urmărește-i în mânia Ta și nimicește-i de sub ceruri, Doamne! Cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat! Pietrele sfinte stau risipite pe la fiecare colț de stradă. Cum fiii prețioși ai Sionului, altădată prețuiți ca aurul pur, sunt considerați acum ca ulcioarele de lut, lucrate de mâinile olarului. Până și șacalii își scot sânul ca să-și alăpteze puii! Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă, ca struții deșertului. Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii, fiind uscată de sete. Copiii cer pâine, însă nimeni nu le-o dă. Cei ce se hrăneau cu delicatese zac acum părăsiți pe străzi. Cei crescuți în purpură se lipesc acum de un morman de cenușă. Nelegiuirea fiicei poporului meu a devenit mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost distrusă într-o clipă, fără a pune mâna cineva pe ea. Prinții ei erau mai curați decât zăpada și mai albi decât laptele. Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele, iar fețele lor erau ca safirul. Acum, însă, sunt mai negri la înfățișare decât funinginea, astfel că nu-i mai recunoști pe străzi. Pielea li s-a lipit de oase și a devenit uscată ca lemnul. Cei uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei uciși de foamete. Ei se scurg, cad străpunși din lipsa roadelor câmpului. Femeile, care erau pline de milă, și-au fiert copiii cu mâinile lor. Ei le-au slujit drept hrană când fiica poporului meu era zdrobită. Domnul Și-a dezlănțuit toată furia, Și-a revărsat mânia. A aprins un foc în Sion, care i-a distrus temeliile. Regii pământului n-ar fi crezut, sau vreunul dintre locuitorii lumii, că asupritorul și dușmanul vor intra pe porțile Ierusalimului. S-a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui și a nelegiuirilor preoților lui care au vărsat în mijlocul lui sângele celor drepți. Ei rătăcesc orbi pe străzi, atât de mânjiți de sânge, încât nimeni nu îndrăznește să se atingă de veșmintele lor. „Plecați, necuraților!“, se strigă la ei. „Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“ Fugind și rătăcind printre națiuni, acestea spun: „Nu vor mai locui aici!“. Domnul Însuși i-a împrăștiat; El nu mai veghează asupra lor. Preoții nu mai sunt respectați, iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință. Ochii noștri obosiseră, așteptând zadarnic ajutorul. Ne uitam, din turnurile noastre, după o națiune, dar ea nu ne-a salvat. Dușmanii ne luau urma, și nu puteam să ieșim în piețe. Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră, căci ne venise sfârșitul. Cei ce ne-au urmărit au fost mai iuți decât vulturii cerului. Ne-au urmărit pe munți și ne-au pândit în deșert. Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre, a fost capturat în gropile lor, el, despre care spuneam: „Vom trăi la umbra lui printre națiuni!“. Bucură-te și saltă de veselie, fiică a Edomului, tu, care locuiești în țara Uț! Să știi însă că potirul va trece și pe la tine; te vei îmbăta și te vei dezbrăca. Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta a luat sfârșit. El nu-ți va mai prelungi exilul. Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi și îți va scoate la iveală păcatele. Adu-Ți aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te și vezi disprețul nostru! Moștenirea noastră s-a dus la necunoscuți, iar casele noastre – la străini. Am ajuns orfani de tată, iar mamele noastre sunt ca niște văduve. Apa noastră o bem pe bani, iar lemnele noastre trebuie să le cumpărăm. Cei ce ne urmăresc sunt chiar în spatele nostru. Suntem obosiți, dar nu suntem lăsați să ne odihnim. Am dat mâna cu Egiptul și cu Asiria, ca să ne săturăm cu pâine. Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt, iar noi purtăm pedeapsa pentru nelegiuirea lor. Sclavii stăpânesc peste noi și nimeni nu ne eliberează din mâna lor. Ne câștigăm pâinea riscându-ne viața din cauza sabiei din deșert. Ne arde pielea ca un cuptor, de febra cauzată de foame. Le-au dezonorat pe femei în Sion, și pe fecioare în cetățile lui Iuda. Prinții au fost spânzurați de mâinile lor, iar bătrânilor nu li s-a dat cinste. Tinerii trudesc la piatra de moară, iar copiii cad sub poverile de lemne. Bătrânii nu mai vin la poarta cetății, iar tinerii au încetat să mai cânte. A încetat bucuria inimii noastre, iar dansul nostru s-a transformat în bocet. A căzut coroana de pe capul nostru. Vai de noi, căci am păcătuit! Iată de ce ne leșină inima, iată de ce ni s-au întunecat ochii: muntele Sion a ajuns pustiit; se plimbă șacalii pe el. Doamne, Tu împărățești veșnic. Tronul Tău dăinuie din generație în generație. De ce să ne uiți pentru totdeauna? De ce să ne părăsești pentru atât de multe zile? Întoarce-ne la Tine, Doamne, ca astfel să ne întoarcem! Dă-ne iarăși zile precum cele din trecut! Să ne fi respins Tu oare de tot și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură? În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, în timp ce mă aflam printre exilații de lângă râul Chebar, cerurile s-au deschis și am văzut vedenii dumnezeiești. În a cincea zi a lunii – era al cincilea an de exil al regelui Iehoiachin – Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara caldeenilor, lângă râul Chebar, și mâna Domnului a fost peste el acolo. M-am uitat și iată că un vânt năprasnic venea dinspre nord: era un nor mare și un foc strălucitor care scânteia de jur împrejur. La mijloc, în mijlocul focului, era ceva ca metalul lustruit. În mijlocul lui se afla ceva asemănător cu patru ființe vii, a căror înfățișare era ca înfățișarea unui om. Fiecare avea câte patru fețe și câte patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era asemenea copitei unui vițel, strălucind ca bronzul lustruit. Sub aripile lor, pe fiecare din cele patru părți, se afla câte o mână de om. Toate cele patru ființe vii aveau fețe și aripi. Aripile lor se atingeau una pe alta, astfel încât nu se răsuceau în mers, ci, când mergeau, fiecare mergea drept înainte. Înfățișarea fețelor lor era astfel: în partea dinainte, fiecare avea o față de om; în partea dreaptă, cele patru aveau o față de leu; în partea stângă, cele patru aveau o față de bou, iar în partea din spate, cele patru aveau o față de vultur. Așa arătau fețele lor. Aripile le erau întinse în sus; fiecare avea două aripi, cu care atingea aripile celor de lângă ea, și alte două aripi cu care își acoperea trupul. Fiecare mergea drept înainte: mergeau într-acolo unde le arăta duhul să meargă, iar în mersul lor, nu se întorceau. Asemănarea ființelor vii, înfățișarea lor, era ca niște cărbuni de foc aprinși, ca asemănarea unor torțe; focul umbla încoace și încolo printre ființele vii. Focul avea strălucire și din foc ieșeau fulgere. Ființele vii alergau și se întorceau, ca înfățișarea fulgerului. Mă uitam la aceste ființe vii și, iată că, pe pământ, în dreptul fiecărei ființe vii cu patru fețe, se afla câte o roată. Înfățișarea roților și lucrătura lor era ca aspectul crisolitului. Cele patru aveau aceeași asemănare; înfățișarea și lucrătura lor era asemenea unei roți în mijlocul altei roți. În timpul deplasării, ele puteau merge în toate cele patru direcții, fără să-și schimbe direcția în timpul mersului. Obezile lor erau înalte și stârneau teamă; obezile celor patru erau pline de ochi de jur împrejur. Când mergeau ființele vii, mergeau și roțile pe lângă ele, iar când se ridicau ființele vii de la pământ, se ridicau și roțile. Ele mergeau în direcția în care intenționa duhul să meargă, acolo unde dorea duhul să meargă, iar roțile se ridicau alături de ele, deoarece duhul ființelor vii era în roți. Când ele mergeau, mergeau și acestea; când ele se opreau, se opreau și acestea; iar când ele se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile odată cu ele, deoarece duhul făpturilor era în roți. Deasupra capetelor acestor ființe vii se afla ceva asemănător unei întinderi de cristal strălucitor, care se răspândea în înălțime, deasupra capetelor lor. Dedesubtul întinderii, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre cealaltă, iar alte două aripi acopereau trupurile lor. Când porneau, am auzit zgomotul aripilor lor ca vuietul unor ape mari, ca glasul Celui Atotputernic, ca vuietul unei furtuni, ca zgomotul unei tabere cu ostași. Când ele se opreau, aripile lor se lăsau în jos. Și s-a auzit un glas de deasupra întinderii care era deasupra capetelor lor; când ele s-au oprit, aripile lor s-au lăsat în jos. În partea de sus a întinderii care era deasupra capetelor lor, se afla ceva precum înfățișarea pietrei de safir, în asemănarea unui tron, iar deasupra acestei asemănări de tron, în partea de sus, se afla cineva a cărui asemănare era ca înfățișarea unui om. De la ceea ce părea a fi brâul său, în sus, am văzut ceva ca sclipirea metalului lustruit, ca un foc închis de jur împrejur, iar de la ceea ce părea a fi brâul său, în jos, am văzut ceva ca înfățișarea focului. De jur împrejurul lui era o lumină strălucitoare. Asemenea curcubeului din nor în ziua ploioasă, așa era înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Ea era înfățișarea asemănării gloriei Domnului. Când am văzut-o, m-am aruncat cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia Care vorbea. El mi-a zis: „Fiul omului, stai în picioare și-ți voi vorbi!“. În timp ce-mi vorbea, Duhul a intrat în mine și m-a făcut să stau în picioare. Și am început să-L ascult pe Cel Ce-mi vorbea. El mi-a zis: „Fiul omului, Eu te trimit la fiii lui Israel, la națiuni răzvrătite care s-au răzvrătit împotriva Mea! Atât ei, cât și strămoșii lor, s-au răzvrătit împotriva Mea până în ziua aceasta. Fiii la care te trimit Eu au fețe aspre și inimi împietrite. Tu, dar să le spui: «Așa vorbește Stăpânul Domn!». Atunci, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, căci sunt o Casă răzvrătită, vor ști totuși că în mijlocul lor se află un profet. Cât despre tine, fiul omului, să nu te temi de ei și nici de cuvintele lor să nu-ți fie teamă! Chiar dacă spinii și mărăcinii cresc lângă tine și chiar dacă locuiești printre scorpioni, să nu te temi de cuvintele lor și să nu te înspăimânți de fețele lor, căci ei sunt o Casă răzvrătită. Să le vorbești cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta – căci ei sunt niște răzvrătiți. Totodată, fiul omului, ascultă ce am să-ți spun! Nu fi răzvrătit ca această Casă răzvrătită! Deschide gura și mănâncă ceea ce-ți voi da!“ M-am uitat și iată că o mână era întinsă spre mine, iar în ea am văzut sulul unei cărți. El l-a desfășurat înaintea mea. Sulul era scris pe ambele părți, fiind plin de plângeri, bocete și vaiete. El mi-a zis: „Fiul omului, mănâncă ceea ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta, apoi du-te și vorbește-i Casei lui Israel!“. Mi-am deschis gura și El mi-a dat să mănânc sulul acela. El mi-a zis: „Fiul omului, hrănește-ți pântecul și umple-ți măruntaiele cu sulul pe care ți l-am dat!“. L-am mâncat și, în gura mea, sulul a fost dulce ca mierea. Apoi El mi-a zis: „Fiul omului, du-te, mergi la Casa lui Israel și spune-le cuvintele Mele! Căci nu ești trimis la un popor cu o vorbire neînțeleasă și cu o limbă greoaie, ci la Casa lui Israel. Nu te trimit la popoare multe, cu vorbirea neînțeleasă și cu limba greoaie, ale căror cuvinte nu le poți înțelege. Cu siguranță, dacă te-aș trimite la ele, te-ar asculta. Însă cei din Casa lui Israel nu vor vrea să te asculte, deoarece nu vor să Mă asculte pe Mine. Căci toți cei din Casa lui Israel au fruntea tare și inima împietrită. Iată, voi face fața ta la fel de tare ca fețele lor și fruntea ta – la fel de tare ca frunțile lor. Voi face fruntea ta ca diamantul, mai tare decât cremenea. Nu te teme de ei și nu te înspăimânta de fețele lor, căci sunt o Casă răzvrătită!“. El mi-a zis: „Fiul omului, primește în inima ta și ascultă bine toate cuvintele pe care ți le spun. Du-te repede la exilați, la fiii poporului tău! Vorbește-le și, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: «Așa vorbește Stăpânul Domn!»“. Duhul m-a ridicat și am auzit înapoia mea un sunet ca vuietul unui mare cutremur: „Binecuvântată să fie gloria Domnului din Locul Lui!“. Acest vuiet, ca al unui mare cutremur, era vuietul făcut de aripile ființelor vii, atunci când se atingeau una de cealaltă, și vuietul roților din apropierea lor. Când Duhul m-a ridicat și m-a luat, mergeam supărat și furios în duhul meu, iar mâna Domnului apăsa tare asupra mea. Am ajuns la exilații din Tel-Abib, care locuiau lângă râul Chebar, și am șezut acolo unde locuiau ei. Am șezut înmărmurit acolo, în mijlocul lor, timp de șapte zile. La sfârșitul celor șapte zile, Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, te-am pus străjer peste Casa lui Israel. Ascultă cuvântul din gura Mea și avertizează-i din partea Mea! Când îi voi zice celui rău: «Sigur vei muri!», iar tu nu-l vei avertiza și nu-i vei vorbi ca să-l întorci de la calea lui cea rea și să-i scapi astfel viața, cel rău va muri din cauza nelegiuirii lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dacă însă îl vei avertiza pe cel rău, iar el nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea lui cea rea, atunci acesta va muri din cauza nelegiuirii lui, dar tu îți vei scăpa sufletul. Dacă cel drept se va întoarce de la dreptatea lui și va comite fapte nelegiuite, voi pune înaintea lui o capcană și el va muri. Dacă nu l-ai avertizat, atunci el va muri în păcatul lui și nu-i vor fi amintite faptele drepte pe care le-a făcut, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar, dacă tu l-ai avertizat pe cel drept să nu păcătuiască, și el nu a păcătuit, atunci sigur va trăi, căci a fost avertizat, iar tu îți vei scăpa sufletul“. Mâna Domnului a fost peste mine acolo și El mi-a zis: „Ridică-te, du-te în vale și acolo îți voi vorbi!“. M-am ridicat și m-am dus în vale. Și, iată că gloria Domnului stătea acolo, întocmai ca gloria pe care o văzusem la râul Chebar. Atunci m-am aruncat cu fața la pământ. Duhul a intrat în mine și m-a ridicat în picioare. El a vorbit cu mine și mi-a zis: „Intră în casa ta și închide-te înăuntru! Cât despre tine, fiul omului, vor pune peste tine funii și te vor lega ca să nu mai poți ieși în mijlocul lor. Voi face ca limba ta să se lipească de cerul gurii tale și vei fi mut, astfel încât nu vei mai putea să-i mustri, căci sunt o Casă răzvrătită. Dar când îți voi vorbi, îți voi deschide gura, iar tu le vei spune: «Așa vorbește Stăpânul Domn!». Și cine va vrea să asculte, să asculte, iar cine va refuza să asculte, să nu asculte, căci sunt o Casă răzvrătită“. ‒ Iar tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta și gravează pe ea o cetate înfățișând Ierusalimul. Înfățișeaz-o sub asediu: construiește împotriva ei întărituri, înalță împotriva ei o rampă de asalt, pune împotriva ei tabere și ridică împotriva ei berbeci de fier. Apoi ia un grătar de fier, pune-l ca pe un zid de fier, între tine și cetate, și îndreaptă-ți fața împotriva acesteia, ca ea să fie sub asediu și tu s-o ataci. Acesta va fi un semn pentru Casa lui Israel. După aceea, culcă-te pe partea ta stângă și pune pe ea nelegiuirea Casei lui Israel. Câte zile vei sta culcat pe această parte, vei purta nelegiuirea lor. Ți-am hotărât un număr de zile potrivit cu anii nelegiuirii lor: trei sute nouăzeci de zile vei purta nelegiuirea Casei lui Israel. După ce vei termina cu acestea, să te culci a doua oară, pe partea ta dreaptă, și să porți nelegiuirea Casei lui Iuda timp de patruzeci de zile. Ți-am hotărât, așadar, câte o zi pentru fiecare an. Apoi îndreaptă-ți fața spre Ierusalimul asediat și profețește împotriva cetății cu brațul descoperit. Iată, voi pune peste tine funii, ca să nu te poți întoarce de pe o parte pe alta, până ți se vor împlini zilele asediului tău. Ia-ți niște grâu, orz, fasole, linte, mei și secară albă și pune-ți-le într-un vas, ca să-ți poți face mâncare din ele pe tot parcursul zilelor cât vei sta culcat pe o parte. Timp de trei sute nouăzeci de zile să mănânci din ele. Hrana pe care o vei mânca zilnic să fie în greutate de douăzeci de șecheli. Să mănânci din ea din când în când. Apa să o bei cu măsură și, anume, a șasea parte dintr-un hin; să bei din ea din când în când. Să mănânci o turtă de orz și s-o coci înaintea ochilor lor, folosind fecale de om uscate. Apoi Domnul a zis: ‒ Tot la fel de necurată va fi și pâinea pe care o vor mânca fiii lui Israel, acolo unde îi voi alunga, printre națiuni. Atunci eu am zis: ‒ Ah, Stăpâne Doamne, iată, sufletul meu nu a fost întinat niciodată, căci, din tinerețea mea și până acum, nu am mâncat cadavre de animale sau animale sfâșiate și nu mi-a intrat în gură carne necurată. El mi-a răspuns: ‒ Ei bine, iată, îți dau balegă de bou în loc de fecale de om și-ți vei coace pâinea pe ea. Apoi mi-a zis: ‒ Fiul omului, voi distruge orice resursă de hrană în Ierusalim, așa încât cu frică își vor mânca porția de pâine și cu groază își vor bea rația de apă. Vor duce lipsă de pâine și de apă, se vor îngrozi unii de ceilalți și se vor chinui din cauza nelegiuirii lor. „Tu, fiul omului, ia-ți o sabie ascuțită și folosește-o ca pe un brici de ras! Trece-o peste cap și peste barbă, apoi ia niște talere de cântărit și împarte părul! Când se vor împlini zilele asediului, să arzi o treime din el în mijlocul cetății. Apoi să iei o altă treime și s-o tai cu sabia, mergând de jur împrejurul cetății, iar o treime s-o arunci în vânt. Căci voi da drumul la o sabie după ei. Totuși, să iei un mic număr de fire de păr, pe care să le păstrezi în poalele hainei tale. Dintre acestea să iei câteva și să le arunci în mijlocul focului, ca să ardă în el. Din ele va ieși un foc împotriva întregii Case a lui Israel“. Așa vorbește Stăpânul Domn: „Acesta este Ierusalimul pe care Eu l-am pus în mijlocul națiunilor și împrejurul căruia am așezat țări. El s-a răzvrătit față de deciziile Mele, devenind chiar mai rău decât națiunile, și față de hotărârile Mele, devenind chiar mai rău decât țările din jurul lui. Într-adevăr, el a respins deciziile Mele și n-a urmat hotărârile Mele. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Pentru că zarva voastră a fost mai mare decât a națiunilor care sunt în jurul vostru, pentru că n-ați urmat hotărârile Mele, n-ați împlinit deciziile Mele și n-ați trăit nici măcar în conformitate cu legile națiunilor din jurul vostru, de aceea, așa zice Stăpânul Domn: ‘Iată, Eu Însumi sunt împotriva ta și Îmi voi împlini în mijlocul tău judecățile, înaintea ochilor națiunilor. Îți voi face ceea ce n-am mai făcut și nici nu voi mai face, și aceasta se va întâmpla din cauza tuturor urâciunilor tale. De aceea, în mijlocul tău, părinții își vor mânca copiii, iar copiii își vor mânca părinții. Voi face în tine judecată și voi împrăștia întreaga ta rămășiță în toate direcțiile. De aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, pentru că ai întinat Sfântul Meu Lăcaș cu toate spurcăciunile tale și cu toate urâciunile tale, Îmi voi întoarce și Eu ochii de la tine. Nu te voi mai privi cu îndurare și nu te voi cruța. O treime din poporul tău va muri de molimă și va fi nimicită de foamete chiar în mijlocul tău, o altă treime va cădea ucisă de sabie împrejurul tău și o altă treime va fi împrăștiată în toate direcțiile, iar Eu o voi urmări cu sabia. Și, astfel, mânia Mea se va sfârși, iar Eu voi da odihnă furiei Mele față de ei. Mă voi liniști și vor ști că Eu, Domnul, am vorbit în gelozia Mea, când furia Mea împotriva lor se va sfârși. Te voi da pradă ruinei și disprețului printre națiunile din jurul tău, înaintea ochilor tuturor trecătorilor. Vei ajunge de dispreț și de batjocură, vei fi o pildă și un motiv de groază pentru națiunile din jurul tău atunci când voi aduce împotriva ta judecățile, cu mânie, cu furie și cu pedepse aspre. Eu, Domnul, am vorbit. Când voi trimite împotriva voastră săgețile ucigătoare ale foametei – care vor fi pentru distrugere și pe care Eu le voi trimite să vă distrugă – voi înăspri foametea în mijlocul vostru și vă voi distruge orice resursă de hrană. Voi trimite peste voi foametea și animalele sălbatice și veți fi lăsați fără copii. Molima și vărsarea de sânge vor trece pe la voi și voi aduce sabia împotriva voastră. Eu, Domnul, am vorbit’»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, îndreaptă-ți fața spre munții lui Israel și profețește împotriva lor. Să spui: «Munți ai lui Israel, ascultați Cuvântul Domnului Dumnezeu! Așa vorbește Stăpânul Domn către munți și către dealuri, către trecători și către văi: ‘Iată, voi aduce împotriva voastră sabia și vă voi nimici înălțimile. Altarele voastre vor fi pustiite și altarele voastre pentru tămâiere vor fi zdrobite. Voi face să cadă înaintea idolilor voștri cei înjunghiați dintre voi. Voi așeza cadavrele fiilor lui Israel înaintea idolilor lor și le voi împrăștia oasele de jur împrejurul altarelor lor. Pretutindeni unde veți locui, cetățile vor fi pustiite și înălțimile vor fi dărâmate, astfel încât altarele voastre vor fi pustiite și devastate, idolii voștri vor fi zdrobiți și desființați, altarele voastre pentru tămâiere vor fi dărâmate, iar lucrările voastre vor fi nimicite. Cel lovit de moarte va cădea înaintea ochilor voștri, și veți ști atunci că Eu sunt Domnul. Voi lăsa însă în viață câțiva fugari de-ai voștri care vor scăpa de sabie printre națiuni, atunci când veți fi împrăștiați în diferite țări. Acolo, printre națiunile unde au fost luați captivi, fugarii voștri își vor aminti de Mine, Cel Care am fost mâhnit din cauza inimii lor adultere, care s-a îndepărtat de Mine, și din cauza ochilor lor adulteri, care au poftit după idolii lor. Atunci le va fi scârbă de toate relele pe care le-au făcut și de toate urâciunile lor. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul și că nu în zadar am zis că le voi face răul acesta’»“. Așa vorbește Stăpânul Domn: „Bate din palme, dă din picioare și spune: «Vai!», din cauza tuturor urâciunilor și răutăților Casei lui Israel, care va fi distrusă de sabie, de foamete și de molimă! Cel de departe va muri de molimă, și cel de aproape va cădea ucis de sabie. Iar cel ce va fi lăsat și cruțat va muri de foame. Așa Îmi voi dezlănțui toată furia împotriva lor. Și vor ști că Eu sunt Domnul, atunci când cei străpunși ai lor vor zăcea printre idolii lor, împrejurul altarelor lor, pe orice deal înalt, pe orice vârf de munte, sub orice copac verde și sub orice terebint stufos, adică în toate locurile unde aduceau miresme plăcute tuturor idolilor lor. Îmi voi întinde mâna împotriva lor și voi da țara pradă devastării și distrugerii din pustiu până la Dibla, în toate așezările lor. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul “. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, așa îi vorbește Stăpânul Domn țării lui Israel: «Sfârșitul! A venit sfârșitul peste cele patru colțuri ale țării! Acum ți-a venit sfârșitul! Voi trimite mânia Mea împotriva ta. Te voi judeca după căile tale și voi pune peste tine povara tuturor urâciunilor tale. Nu Mă voi uita cu milă la tine și nu te voi cruța, ci îți voi răsplăti după căile tale și potrivit cu urâciunile care au loc în mijlocul tău. Și vei ști astfel că Eu sunt Domnul ». Așa vorbește Stăpânul Domn: «Un singur dezastru! Iată, vine un dezastru! Vine sfârșitul! Vine sfârșitul! S-a deșteptat împotriva ta! Iată-l venind! Vine condamnarea peste tine, locuitor al țării! Vine vremea! Ziua este aproape! Pe munți este panică, nu strigăte de bucurie! Acum sunt aproape să-Mi revărs furia asupra ta și să-Mi dezlănțui toată mânia împotriva ta. Te voi judeca după cum ți-e umbletul și îți voi face potrivit cu toate urâciunile tale. Nu Mă voi uita cu milă la tine și nu te voi cruța, ci îți voi răsplăti după cum ți-e umbletul și potrivit cu urâciunile care au loc în mijlocul tău. Și vei ști astfel că Cel Ce lovește sunt Eu, Domnul! Iată ziua! Iat-o că vine! Vine condamnarea! Ramura a înmugurit! Aroganța a înfrunzit! Violența s-a înălțat ca să slujească de toiag răutății: nu va mai rămâne nimic din ei, nici din mulțimea lor, nici din bogăția lor; nu va mai rămâne nimic deosebit între ei. Vine vremea! Se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, iar vânzătorul să nu bocească, deoarece mânia se va revărsa peste toată mulțimea. Căci vânzătorul nu se va mai întoarce la ceea ce a vândut, chiar dacă el și cumpărătorul ar mai fi în viață, fiindcă vedenia cu privire la mulțime nu se va schimba. Și niciunul, din cauza nelegiuirilor lui, nu-și va scăpa viața. Ei au sunat din corn și au pregătit totul. Totuși, niciunul nu merge la luptă, căci mânia Mea este îndreptată împotriva întregii mulțimi. Afară va fi sabia, iar în casă – molima și foametea. Cine va fi pe câmp va muri de sabie, iar pe cel ce va fi în cetate îl vor devora foametea și molima. Cei ce vor scăpa cu viață dintre ei se vor afla în munți, ca porumbeii văilor, gemând cu toții, fiecare pentru nelegiuirea lui. Toate mâinile vor slăbi și toți genunchii se vor înmuia. Își vor înfășura mijlocul cu pânză de sac și tremurul îi va cuprinde pe toți. Toate fețele vor fi acoperite de rușine și toate capetele vor fi rase. Își vor arunca argintul pe străzi, iar aurul le va fi ca o necurăție. Argintul și aurul lor nu vor putea să-i scape în ziua furiei Domnului. Nu vor putea nici să le sature sufletul, nici să le umple pântecul, căci ele au fost cauza care i-a făcut să cadă în nelegiuire. Se mândreau cu frumusețea podoabelor lor, din care își făceau chipurile urâciunilor lor, ale lucrurilor lor spurcate. De aceea le voi preface într-o necurăție. Le voi da ca pradă în mâna străinilor, vor fi de jaful celor răi de pe pământ, și ei le vor întina. Îmi voi întoarce fața de la ei și vor întina locul Meu prețios. Prădătorii vor intra în el și-l vor întina. Pregătește lanțul, căci țara este plină de vărsare de sânge, iar cetatea este plină de violență. Voi aduce cele mai rele națiuni ca să le ia în stăpânire casele. Voi pune capăt mândriei celor puternici, iar locurile lor sfinte vor fi întinate. Când va veni teroarea, ei vor căuta pacea, dar nu o vor găsi. Va veni dezastru după dezastru, va sosi veste după veste. Atunci vor încerca să găsească o vedenie din partea profetului, dar învățătura din Lege a preotului va fi pierdută și sfatul bătrânilor la fel. Regele va boci, prințul se va îmbrăca cu pustiirea, iar mâinile poporului țării vor fi cuprinse de groază. Le voi face după calea lor și-i voi judeca după legile lor. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul »“. În anul al șaselea, în luna a șasea, în a cincea zi a lunii, în timp ce ședeam la mine în casă împreună cu bătrânii lui Iuda, care ședeau înaintea mea, mâna Stăpânului Domn a venit peste mine. M-am uitat și iată că era cineva care semăna la înfățișare cu un om. De la ceea ce părea a fi brâul său, în jos, era foc iar de la ceea ce părea a fi brâul său, în sus, era ceva asemenea strălucirii metalului lustruit. El a întins ceva ca forma unei mâini și m-a luat de o șuviță a capului. Duhul m-a ridicat între pământ și ceruri și m-a dus în Ierusalim, în vedenii dumnezeiești, la intrarea dinspre nord a curții interioare, acolo unde era așezat idolul care stârnea gelozia lui Dumnezeu. Și, iată că acolo era gloria Dumnezeului lui Israel, așa cum am văzut-o în vale. El mi-a zis: „Fiul omului, ridică-ți ochii înspre nord!“. Mi-am ridicat ochii înspre nord și în partea de nord a porții altarului era idolul geloziei, chiar la intrare. Apoi mi-a zis: „Fiul omului, vezi tu ce fac ei? Vezi marile urâciuni pe care le comit aici cei din Casa lui Israel, ca să Mă depărteze de Sfântul Meu Lăcaș? Vei vedea însă urâciuni și mai mari!“. Atunci m-a dus la intrarea curții. M-am uitat și am văzut o gaură în zid. El mi-a zis: „Fiul omului, sapă în zid!“. Am săpat în zid până am dat de o intrare. Apoi mi-a zis: „Intră și uită-te la urâciunile groaznice pe care le fac ei aici!“. Am intrat, m-am uitat și, iată că acolo erau tot felul de forme de târâtoare și de animale scârboase, și toți idolii Casei lui Israel gravați pe zid, de jur împrejur. Înaintea lor stăteau șaptezeci de bărbați dintre bătrânii Casei lui Israel, iar în mijlocul lor stătea Iaazania, fiul lui Șafan. Fiecare avea în mână câte o cădelniță din care se ridica un nor mirositor de tămâie. El mi-a zis: „Fiul omului, ai văzut ce fac bătrânii Casei lui Israel în întuneric, fiecare în camera idolului său? Căci ei zic: « Domnul nu ne vede! Domnul a părăsit țara!»“. El mi-a mai zis: „Vei vedea însă urâciuni și mai mari, pe care le comit ei!“. Atunci m-a dus la intrarea Casei Domnului dinspre nord. Și iată că acolo stăteau niște femei care-l plângeau pe Tamuz. Mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului? Vei vedea însă urâciuni mai mari decât acestea!“. Apoi m-a dus în curtea interioară a Casei Domnului. Și la intrarea în Casa Domnului, între portic și altar, erau în jur de douăzeci și cinci de oameni, cu spatele spre Casa Domnului și cu fața spre est; ei se închinau soarelui, plecându-se spre est. El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului? Este prea puțin oare pentru cei din Casa lui Iuda să comită urâciunile pe care le comit aici? Trebuia să mai umple și țara de violență și să nu înceteze să Mă mânie? Iată-i apropiindu-și ramura de nas! De aceea și Eu Mă voi purta cu ei cu furie. Nu voi avea milă de ei și nu-i voi cruța. Deși vor striga la urechile Mele cu glas tare, nu-i voi auzi!“. După aceea, el a strigat cu glas tare în auzul urechilor mele, zicând: „Să se apropie străjerii cetății, fiecare cu arma lui de distrugere!“. Și, iată că șase bărbați veneau dinspre drumul Porții de Sus, care este înspre nord, fiecare cu arma lui distrugătoare în mână. Între ei era un om îmbrăcat în haine de in, care avea la brâu o călimară. Ei au venit și s-au oprit în apropierea altarului de bronz. Gloria Dumnezeului lui Israel s-a ridicat dintre heruvimii de unde era și a venit deasupra pragului Casei. Apoi El l-a chemat pe bărbatul care era îmbrăcat în haine de in și care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: „Străbate cetatea, străbate Ierusalimul și fă un semn pe frunțile celor ce suspină și gem din cauza tuturor urâciunilor care se comit în mijlocul ei“. Iar celorlalți le-a zis în auzul urechilor mele: „Străbateți cetatea în urma lui și ucideți! Ochii voștri să nu arate milă și să nu cruțați pe nimeni! Bătrâni și tineri, fecioare, copii și femei, pe toți să-i ucideți! Însă de toți aceia care au primit semnul să nu vă atingeți! Începeți chiar din Sfântul Meu Lăcaș!“. Așa că ei au început cu bătrânii care erau înaintea Casei. El le-a zis: „Întinați Casa și umpleți-i curțile cu morți! Porniți!“. Ei au pornit și au ucis prin cetate. În timp ce ucideau ei, eu am rămas singur. Atunci m-am aruncat cu fața la pământ și am strigat, zicând: ‒ Ah, Stăpâne Doamne! Vei distruge Tu toată rămășița lui Israel, revărsându-Ți furia peste Ierusalim? El mi-a zis: ‒ Nelegiuirea Casei lui Israel și Iuda este mare, este foarte mare. Țara este plină de vărsare de sânge, iar cetatea este plină de nedreptate, căci ei zic: „ Domnul a părăsit țara și Domnul nu vede!“. De aceea nu voi avea milă de ei și nu-i voi cruța, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor. Și, iată, bărbatul îmbrăcat în haine de in și cu călimara la brâu s-a întors cu următorul mesaj: „Am făcut cum ai poruncit!“. M-am uitat și iată că pe întinderea care se afla deasupra capetelor heruvimilor se vedea ceva ca o piatră de safir care semăna la înfățișare cu un tron. El i-a vorbit bărbatului îmbrăcat în haine de in și a zis: „Intră între roțile de sub heruvimi! Umple-ți apoi mâinile cu cărbunii aprinși care sunt între heruvimi și împrăștie-i peste cetate!“. Și el a intrat înaintea ochilor mei. În acest timp, heruvimii stăteau în partea de sud a Casei, iar norul umpluse curtea interioară. Atunci gloria Domnului s-a ridicat dintre heruvimi și s-a oprit deasupra pragului Casei. Norul a umplut Casa și strălucirea gloriei Domnului a umplut curtea. Zgomotul făcut de aripile heruvimilor se auzea până în curtea exterioară și era asemenea glasului Dumnezeului celui Atotputernic când vorbește. Atunci i-a poruncit bărbatului îmbrăcat în haine de in, zicând: „Ia cărbuni aprinși dintre roți, dintre heruvimi!“. Acesta s-a dus și s-a oprit lângă roți. Atunci unul dintre heruvimi a întins mâna spre focul care era între ei, a luat cărbuni și i-a pus în palma celui cu haine de in. Acesta i-a luat și a ieșit. Undeva, sub aripile heruvimilor, se vedea forma unei mâini de om. M-am uitat și, iată că în apropierea heruvimilor erau patru roți, o roată în apropierea unui heruvim și o roată în apropierea următorului heruvim. Înfățișarea roților era ca strălucirea unei pietre de crisolit. Cele patru roți aveau aceeași înfățișare, fiecare având aspectul unei roți care se afla în mijlocul altei roți. Când mergeau, ele se puteau deplasa în toate cele patru direcții fără să se rotească în mers, căci, încotro era îndreptat capul fiecărui heruvim, într-acolo mergeau și ele, fără să se rotească în mers. Tot trupul heruvimilor, inclusiv spatele, mâinile, aripile și roțile – cele patru roți ale lor – era plin de ochi de jur împrejur. Cât despre roțile lor, ele au fost numite, în auzul meu, roți mișcătoare. Fiecare heruvim avea patru fețe: prima față era de heruvim, a doua față era de om, a treia față era de leu, iar a patra față era de vultur. Apoi heruvimii s-au ridicat. Erau aceleași ființe vii pe care le văzusem la râul Chebar. Când mergeau heruvimii, mergeau și roțile alături de ei, iar când își ridicau aripile ca să se înalțe de la pământ, roțile rămâneau tot în apropierea lor. Când se opreau, se opreau și ele; când mergeau, mergeau și ele, căci duhul ființelor vii era în ele. Gloria Domnului a părăsit pragul Casei și s-a oprit deasupra heruvimilor. Apoi, înaintea ochilor mei, heruvimii și-au ridicat aripile și s-au înălțat de la pământ. Când au ieșit ei, au plecat și roțile împreună cu ei. S-au oprit la intrarea porții dinspre est a Casei Domnului, gloria Dumnezeului lui Israel fiind sus, deasupra lor. Erau aceleași ființe vii pe care le văzusem stând sub Dumnezeul lui Israel, la râul Chebar, și mi-am dat seama că sunt heruvimi. Fiecare avea câte patru fețe, câte patru aripi și ceva de forma unor mâini omenești sub aripi. Înfățișarea fețelor lor era aceeași cu a fețelor pe care le văzusem la râul Chebar; aveau aceeași înfățișare și fiecare mergea în partea în care avea îndreptată fața. Apoi Duhul m-a ridicat și m-a dus la poarta de est a Casei Domnului, care era înspre răsărit. Și, iată că la intrarea porții erau douăzeci și cinci de bărbați; printre ei i-am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, și pe Pelatia, fiul lui Benaia, conducătorii poporului. Domnul mi-a zis: „Fiul omului, aceștia sunt oamenii care plănuiesc nelegiuirea și dau sfaturi rele în cetatea aceasta. Ei zic: «Nu va fi oare în curând vremea potrivită pentru a construi case? Cetatea este cazanul, iar noi suntem carnea!». De aceea profețește-le, profețește, fiul omului!“. Duhul Domnului a venit peste mine și mi-a zis: „Spune: «Așa vorbește Domnul: ‘Voi, cei din Casa lui Israel, ziceți astfel, dar Eu vă cunosc gândurile. V-ați înmulțit crimele în cetatea aceasta și i-ați umplut străzile cu cei înjunghiați!’. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Morții pe care i-ați întins în mijlocul cetății acesteia sunt carnea, iar cetatea este cazanul. Cât despre voi, vă voi scoate din mijlocul cetății. Vă temeți de sabie, dar sabie voi aduce peste voi, zice Stăpânul Domn. Vă voi scoate din mijlocul cetății, vă voi da pe mâna străinilor și Îmi voi împlini judecățile împotriva voastră. Veți cădea uciși de sabie, vă voi judeca în granița lui Israel și veți ști atunci că Eu sunt Domnul. Cetatea aceasta nu va fi cazanul vostru, iar voi nu veți fi carnea în mijlocul lui, ci vă voi judeca în granița lui Israel. Veți ști astfel că Eu sunt Domnul, ale Cărui hotărâri nu le-ați urmat și ale Cărui judecăți nu le-ați împlinit, ci ați făcut după judecățile națiunilor care sunt în jurul vostru’»“. În timp ce profețeam, Pelatia, fiul lui Benaia, a murit. Atunci m-am aruncat cu fața la pământ și am strigat cu glas tare, zicând: ‒ Ah, Stăpâne Doamne, vei face Tu să piară de tot chiar și rămășița lui Israel? Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: ‒ Fiul omului, frații tăi, frații tăi dintre rudele tale și toată Casa lui Israel din exil, toți aceștia sunt cei despre care locuitorii Ierusalimului zic: „S-au îndepărtat de Domnul! Nouă ne-a fost dată țara aceasta în stăpânire!“. De aceea spune: „Așa vorbește Stăpânul Domn: «Deși i-am dus departe printre națiuni și i-am împrăștiat în țări străine, totuși le-am fost, pentru puțin timp, un Lăcaș Sfânt în țările în care au mers»“. De aceea să le spui: „Așa vorbește Stăpânul Domn: «Vă voi strânge dintre popoare, vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați și vă voi da țara lui Israel». Când vor sosi în ea, vor îndepărta de acolo toate spurcăciunile și toate urâciunile. Le voi da o inimă neîmpărțită și voi pune în ei un duh nou. Voi lua inima de piatră din trupul lor și le voi da o inimă de carne, astfel încât să urmeze hotărârile Mele și, totodată, să păzească și să împlinească poruncile Mele. Vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. Cât despre aceia a căror inimă umblă după spurcăciunile și urâciunile lor, le voi răsplăti după căile lor, zice Stăpânul Domn “. După aceea, heruvimii și-au ridicat aripile, însoțiți fiind de roțile care erau în apropierea lor; gloria Dumnezeului lui Israel era deasupra lor. Gloria Domnului s-a ridicat din mijlocul cetății și s-a oprit pe muntele din partea de est a cetății. Duhul m-a luat și m-a dus, într-o vedenie profetică, prin Duhul lui Dumnezeu, la exilații din Caldeea. După ce a încetat vedenia profetică pe care o avusesem, am istorisit exilaților toate cuvintele Domnului, pe care El mi le arătase. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, tu locuiești în mijlocul unei Case răzvrătite. Ei au ochi să vadă, dar nu văd și au urechi să audă, dar nu aud, căci sunt o Casă răzvrătită. De aceea, fiul omului, fă-ți bagajul ca pentru exil și, în timpul zilei, de față cu ei, fă-te că pleci în exil. Pleacă, înaintea ochilor lor, din locuința ta spre un alt loc. Poate vor înțelege că sunt o Casă răzvrătită. Să-ți scoți afară bagajul ca pentru exil, în timpul zilei, ca să te vadă! Apoi să pleci seara, înaintea ochilor lor, cum pleacă exilații. Să faci o gaură în zid de față cu ei și să scoți bagajul pe acolo. Să-l pui pe umăr, înaintea ochilor lor, și să pleci în amurg. Să-ți acoperi fața, astfel încât să nu vezi pământul, căci te fac un semn pentru cei din Casa lui Israel“. Am făcut cum mi se poruncise. Mi-am scos afară bagajul în timpul zilei, ca pentru exil, iar seara am făcut o gaură în zid cu propriile mele mâini. Am ieșit în amurg și mi-am pus bagajul pe umăr, înaintea ochilor lor. Dimineața, Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, nu te-a întrebat această Casă a lui Israel, această Casă răzvrătită: «Ce faci?». Să le spui: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Rostirea aceasta se referă la prințul din Ierusalim și la toți cei din Casa lui Israel care locuiesc acolo’». Spune-le astfel: «Eu sunt un semn pentru voi! Cum am făcut eu, așa li se va face și lor. Vor merge captivi în exil». În amurg, prințul lor își va pune pe umăr bagajul ca să plece. El va face o gaură în zid ca să iasă, apoi își va acoperi fața, ca să nu vadă pământul. Eu însă voi arunca asupra lui plasa Mea și va fi prins în lațul Meu. Îl voi duce în Babilon, în țara caldeenilor, fără însă s-o poată vedea; și va muri acolo. Pe toți cei din jurul lui – ajutoarele și toate trupele lui – îi voi împrăștia în toate direcțiile și voi da drumul la o sabie după ei. Când îi voi împrăștia printre națiuni și-i voi risipi în țări străine, vor ști că Eu sunt Domnul. Voi scăpa însă de sabie, de foamete și de molimă un anumit număr de bărbați, ca să istorisească despre toate urâciunile lor printre națiunile unde vor ajunge. Și vor ști atunci că Eu sunt Domnul “. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, mănâncă-ți pâinea tremurând și bea-ți apa cu teamă și neliniște! Spune poporului țării: «Așa vorbește Stăpânul Domn despre locuitorii Ierusalimului și despre țara lui Israel: ‘Își vor mânca pâinea cu neliniște și își vor bea apa cu groază, căci țara va fi jefuită de toate bunurile ei, din cauza violenței tuturor celor ce locuiesc în ea. Cetățile locuite vor fi devastate, iar țara va deveni o paragină. Și vor ști atunci că Eu sunt Domnul ’»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, ce este cu zicala aceasta pe care o spuneți în țara lui Israel: «Se lungesc zilele și fiecare vedenie rămâne neîmplinită!»? De aceea, spune-le: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Voi face să înceteze această zicală și n-o vor mai folosi în Israel!’». În schimb, spune-le astfel: «Se apropie zilele și împlinirea fiecărei vedenii. Căci nu va mai fi vreo vedenie falsă sau vreo prezicere lingușitoare în mijlocul Casei lui Israel. Eu, Domnul, vorbesc, iar cuvântul pe care-l spun se va împlini și nu va mai întârzia, deoarece chiar în zilele tale, Casă răzvrătită, voi împlini ceea ce am spus!, zice Stăpânul Domn »“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, iată, Casa lui Israel spune: «Vedenia pe care o are el se va împlini peste multe zile. El profețește cu privire la niște vremuri îndepărtate». De aceea, spune-le: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Nu va mai întârzia niciun cuvânt de-al Meu! Ceea ce am spus se va împlini!, zice Stăpânul Domn ’»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, profețește împotriva profeților lui Israel, cei care profețesc acum, și spune-le profeților care profețesc din mintea lor: «Ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domn: vai de profeții nebuni care-și urmează propriul duh, nevăzând, de fapt, nimic! Ca șacalii printre ruine, așa au ajuns profeții tăi, Israel! Nu v-ați urcat în spărturi să refaceți zidul Casei lui Israel, ca să reziste în lupta din ziua Domnului! Ceea ce văd ei este deșertăciune, iar prezicerea lor este o minciună. Ei zic: ‘O rostire a Domnului!’, dar nu Domnul i-a trimis. Și totuși, ei speră să li se împlinească cuvântul. Oare nu sunt vedenii deșarte ceea ce vedeți voi și preziceri mincinoase ceea ce ziceți voi? Voi spuneți: ‘O rostire a Domnului!’, dar Eu nu v-am vorbit». De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Pentru că vorbiți deșertăciuni și aveți vedenii mincinoase, iată că sunt împotriva voastră, zice Stăpânul Domn. Mâna Mea va fi împotriva profeților care au vedenii deșarte și preziceri mincinoase. Nu vor mai fi în adunarea poporului Meu, nu vor fi scriși în cartea Casei lui Israel și nici nu vor veni în țara lui Israel. Și veți ști astfel că Eu sunt Stăpânul Domn. Pentru că Mi-au dus în rătăcire poporul, zicând: ‘Pace!’, când de fapt nu este pace, și pentru că, atunci când se construiește un zid, ei doar îl tencuiesc cu ipsos, spune-le celor ce tencuiesc cu ipsos că zidul va cădea. Ploaia va curge, pietrele de grindină vor cădea și o furtună puternică se va dezlănțui. Când zidul va cădea, atunci veți fi întrebați: ‘Unde este ipsosul cu care l-ați tencuit?’». De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «În furia Mea, voi dezlănțui o furtună puternică; în mânia Mea, voi face să plouă torențial, iar în furia Mea nimicitoare, voi arunca pietre de grindină. Voi dărâma zidul pe care l-ați tencuit cu ipsos, îl voi doborî la pământ și i se va descoperi temelia. Când zidul va cădea, veți pieri printre dărâmăturile lui. Și veți ști astfel că Eu sunt Domnul. După ce Îmi voi dezlănțui toată furia împotriva zidului și împotriva celor ce l-au tencuit cu ipsos, vă voi zice: ‘Nu mai există zidul și nu mai există cei ce-l tencuiau, acei profeți ai lui Israel, care au profețit despre Ierusalim și au avut vedenii de pace cu privire la cetate, deși nu era pace, zice Stăpânul Domn ’». Tu, fiul omului, îndreaptă-ți acum fața spre fetele poporului tău, care profețesc din propria lor imaginație, și profețește împotriva lor. Spune-le: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Vai de cele care-și cos ciucuri pe marginea mânecilor, care fac voaluri pentru cap de diferite mărimi, ca să vâneze suflete! Voi, care vânați sufletele poporului Meu, să rămâneți în viață? Mi-ați profanat Numele înaintea poporului Meu pentru câțiva pumni de orz și pentru câteva bucăți de pâine. Înșelându-Mi poporul prin minciunile pe care le-a auzit, ați omorât niște suflete care n-ar fi trebuit să moară și ați lăsat în viață niște suflete care n-ar fi trebuit să trăiască!’». De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ciucurilor voștri, cu care ați vânat sufletele ca pe păsări. Îi voi smulge de pe mânecile voastre și voi da drumul sufletelor, adică sufletelor pe care le-ați vânat ca pe păsări. Vă voi smulge voalurile și-Mi voi elibera poporul din mâna voastră. Nu va mai fi prada voastră și veți ști atunci că Eu sunt Domnul. Pentru că ați întristat inima celui drept cu o minciună, deși Eu nu am îndurerat-o, pentru că ați întărit mâinile celui rău ca să nu se întoarcă de la calea lui cea rea și să trăiască, de aceea nu veți mai avea vedenii deșarte și nici nu veți mai rosti preziceri. Îmi voi elibera poporul din mâna voastră și veți ști astfel că Eu sunt Domnul »“. Au venit la mine câțiva din bătrânii lui Israel și s-au așezat înaintea mea. Atunci Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, oamenii aceștia și-au înălțat idolii în inimă și și-au pus înaintea feței lor un obstacol care i-a făcut să cadă în păcat. Să Mă las Eu oare întrebat de ei? De aceea, să le vorbești și să le spui: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Fiecărui om din Casa lui Israel, care își înalță idolii în inimă și își pune înaintea feței lui un obstacol care îl face să cadă în păcat și care se duce totuși la profet, îi voi răspunde Eu Însumi, Domnul, potrivit cu mulțimea idolilor lui. Voi face astfel pentru a-i prinde în chiar inima lor pe cei din Casa lui Israel care s-au înstrăinat de Mine prin idolii lor’». De aceea spune Casei lui Israel: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Pocăiți-vă și întoarceți-vă de la idolii voștri! Întoarceți-vă privirile de la toate urâciunile voastre! Căci Eu, Domnul, îi voi răspunde fiecărui om din Casa lui Israel și fiecărui străin care locuiește în Israel, care s-a despărțit de Mine, și-a înălțat idolii în inimă și și-a pus înaintea feței lui un obstacol care l-a făcut să cadă în păcat, apoi a venit la profet ca să-l întrebe despre Mine. Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și-l voi face un semn și o pildă. Îl voi tăia din poporul Meu și veți ști astfel că Eu sunt Domnul. Dacă un profet este amăgit să spună un cuvânt, Eu, Domnul, l-am amăgit pe profetul acela. Îmi voi întinde mâna împotriva lui și îl voi nimici din poporul Meu, Israel. Își vor purta astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lor: nelegiuirea celui ce-l întreabă pe profet va fi la fel cu nelegiuirea profetului însuși. În felul acesta, Casa lui Israel nu va mai pleca de la Mine ca să rătăcească și nu se va mai întina prin toate fărădelegile ei, ci va fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul ei, zice Stăpânul Domn ’»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, când va păcătui o țară împotriva Mea, fiind necredincioasă, Îmi voi întinde mâna împotriva ei, îi voi distruge resursele de hrană, voi trimite foametea împotriva ei și voi nimici din ea atât oamenii, cât și animalele. Chiar dacă ar fi în mijlocul ei acești trei bărbați – Noe, Daniel și Iov – prin dreptatea lor și-ar putea scăpa numai sufletele lor, zice Stăpânul Domn. Sau, dacă voi lăsa să treacă prin țară animale sălbatice care o vor lăsa fără copii, iar ea va ajunge o pustietate, lipsită de călători din cauza acestor animale, chiar dacă acești trei bărbați ar fi în mijlocul ei, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că ei nu i-ar putea scăpa nici pe fii, nici pe fete, ci s-ar putea scăpa numai pe ei înșiși, iar țara ar rămâne o pustietate. Sau, dacă voi aduce sabia împotriva acestei țări, dacă voi spune sabiei să străbată țara și voi nimici astfel atât oamenii, cât și animalele, chiar dacă ar fi în țară acești trei bărbați, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că ei nu i-ar putea scăpa nici pe fii, nici pe fete, ci s-ar putea scăpa numai pe ei înșiși. Sau, dacă voi trimite molima în țara aceasta și-Mi voi revărsa furia peste ea prin vărsare de sânge, ca să-i nimicesc oamenii și animalele, chiar dacă Noe, Daniel și Iov ar fi în mijlocul ei, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că ei nu i-ar putea scăpa nici pe fiu, nici pe fată, ci, prin dreptatea lor, și-ar putea scăpa numai sufletele lor. Căci așa vorbește Stăpânul Domn: într-adevăr, voi trimite împotriva Ierusalimului cele patru judecăți aspre ale Mele – sabia, foametea, animalele sălbatice și molima – ca să nimicesc din el atât oamenii, cât și animalele. Dar, iată, o rămășiță va fi lăsată în el, fii și fiice care vă vor fi aduse înapoi. Vor veni la voi, iar când le veți vedea calea și faptele, veți fi mângâiați de nenorocirea pe care am adus-o asupra Ierusalimului, de tot ce am adus asupra lui. Când le veți vedea felul de viață și faptele, vă veți consola și veți ști că nu fără motiv am făcut tot ceea ce am făcut împotriva lui, zice Stăpânul Domn “. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, prin ce se deosebește lemnul de viță de orice altă ramură a vreunui copac din pădure? Se ia lemn de viță pentru a se face vreo lucrare anume? Se ia cumva lemn de viță pentru a se face din el măcar un țăruș, de care să se atârne tot felul de vase? Iată că este aruncat în foc să ardă. Iar după ce focul îi arde cele două capete și îi face scrum mijlocul, mai poate fi el bun pentru vreo lucrare? Deci, dacă atunci când era întreg nu s-a putut face nimic din el, cu cât mai puțin acum, după ce l-a ars focul și l-a făcut scrum!“. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: „Așa cum deosebesc lemnul de viță de lemnul oricărui copac din pădure, ca să-l pun pe foc să fie ars, tot așa voi face și cu locuitorii Ierusalimului. Îmi voi îndrepta fața împotriva lor. Din foc au scăpat, dar tot focul îi va arde! Când Îmi voi îndrepta privirea împotriva lor, veți ști că Eu sunt Domnul. Voi preface țara într-o pustietate din cauză că au fost necredincioși, zice Stăpânul Domn “. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, fă-i cunoscute Ierusalimului urâciunile și spune-i: «Așa vorbește Stăpânul Domn către Ierusalim: prin origine și naștere ești din țara canaaniților: tatăl tău era amorit, iar mama ta – hitită. La nașterea ta, în ziua în care te-ai născut, buricul tău nu a fost tăiat, nu ai fost scăldată în apă, ca să fii curățată, nu ai fost frecată cu sare și nici înfășurată în scutece. Nimănui nu i-a fost milă și nu s-a îndurat de tine ca să-ți facă unul dintre aceste lucruri. Ai fost aruncată pe câmp, pentru că ai fost disprețuită chiar din ziua în care te-ai născut. Atunci Eu am trecut pe lângă tine și te-am văzut zbătându-te în propriul tău sânge. Și, în timp ce tu erai în sângele tău, ți-am zis: ‘Trăiește!’. Da, în timp ce tu erai în sângele tău, Eu ți-am zis: ‘Trăiește!’. Te-am făcut să te înmulțești ca florile câmpului. Ai crescut, te-ai făcut mare și te-ai gătit cu podoabe. Sânii ți s-au rotunjit și ți-a crescut părul. Dar erai tot goală și neacoperită. Când am trecut pe lângă tine, M-am uitat la tine și iată că îți venise vremea, vremea dragostei. Atunci Mi-am întins peste tine poala hainei Mele, ți-am acoperit goliciunea, am făcut un jurământ față de tine și am intrat în legământ cu tine, zice Stăpânul Domn. Și ai devenit a Mea. Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine și te-am uns cu ulei. Te-am îmbrăcat cu haine brodate, te-am încălțat cu sandale din piele trainică, te-am îmbrăcat cu in subțire și te-am gătit cu mătase. Te-am împodobit cu podoabe, ți-am pus brățări la mâini și lănțișor la gât. Ți-am dat inel pentru nas, ți-am pus cercei la urechi și coroană frumoasă pe cap. Astfel, ai fost împodobită cu aur, cu argint și cu veșminte scumpe de in subțire și din mătase. Ai mâncat făină aleasă, miere și ulei. Te-ai făcut tot mai frumoasă și ai ajuns chiar regină. Ți-ai făcut un nume printre națiuni datorită frumuseții tale, căci aceasta era desăvârșită datorită măreției Mele cu care te învăluisem, zice Stăpânul Domn. Dar te-ai încrezut în frumusețea ta și te-ai prostituat pe măsura renumelui tău. Ți-ai revărsat desfrânările asupra tuturor trecătorilor și frumusețea ta a devenit a fiecăruia. Ai luat din hainele tale, ți-ai făcut înălțimi viu colorate și te-ai prostituat pe haine. Așa ceva nu s-a mai întâmplat și nu se va mai întâmpla vreodată. Ți-ai luat podoabele tale frumoase din aur și din argint, pe care Eu ți le dădusem, ți-ai făcut chipuri de bărbați și te-ai prostituat cu ele. Ți-ai luat apoi hainele brodate, ca să le acoperi, iar uleiul și tămâia Mea le-ai pus înaintea lor. Hrana Mea pe care ți-o dădusem – făina aleasă, uleiul și mierea pe care ți le dădusem să le mănânci – le-ai închinat lor, ca să le fie o aromă plăcută. Așa s-a întâmplat, zice Stăpânul Domn. Ai luat fiii și fiicele pe care Mi-i născuseși și i-ai sacrificat pentru ei ca dar de mâncare. Și acestea sunt numai o parte din desfrânările tale. Mi-ai înjunghiat fiii și i-ai dat lor, sacrificându-i în foc în cinstea acestora. În mijlocul tuturor urâciunilor și desfrânărilor tale, nu ți-ai amintit de zilele tinereții, când erai goală și te zbăteai în propriul tău sânge. Vai! Vai de tine, zice Stăpânul Domn. După toate relele pe care le-ai făcut, ți-ai mai construit și un sanctuar înalt și ți-ai făcut câte o înălțime în fiecare piață. La capătul fiecărei străzi ți-ai construit o înălțime și ți-ai făcut disprețuită frumusețea, desfăcându-ți picioarele înaintea fiecărui trecător și înmulțindu-ți desfrânările. Te-ai prostituat cu egiptenii, vecinii tăi cu trupul plin de vlagă, și ți-ai înmulțit desfrânările, ca să Mă mânii. De aceea, iată, Mi-am întins mâna împotriva ta și ți-am redus partea hotărâtă ție. Te-am dat pe mâna celor ce te urau, adică a filistencelor, care până și ele s-au rușinat de calea ta desfrânată. Apoi te-ai prostituat și cu asirienii, pentru că erai nesătulă. Te-ai prostituat, dar tot nu te-ai săturat. Ți-ai înmulțit desfrânările cu Caldeea, țara negustorilor, dar nici cu aceasta nu te-ai săturat. Cât de decăzută trebuie să-ți fie inima, zice Stăpânul Domn, de ai făcut toate aceste lucruri, întocmai ca o prostituată nerușinată! Totuși, când ți-ai construit sanctuare înalte la fiecare capăt de stradă și ți-ai făcut înălțimi în fiecare piață, nu ai fost ca o prostituată, căci ai luat în derâdere plata, ci ai fost ca o soție adulteră care-i preferă pe străini în locul soțului ei. Tuturor prostituatelor li se dau daruri, dar în cazul tău tu ai fost cea care ai dat cadouri tuturor amanților tăi. Le-ai dat mită ca să vină la tine din toate părțile, pentru desfrânare. În ce privește desfrânările tale, ai fost diferită de celelalte femei, pentru că tu nu ai avut căutare ca prostituată, căci, în loc să primești plată, ai dat plată. De aceea ai fost diferită. Prin urmare, prostituato, ascultă Cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domn: pentru că ți-ai dat frâu liber poftei și ți-ai expus goliciunea prin desfrânările tale cu amanții și cu toți idolii urâciunilor tale, cărora le-ai dat sângele fiilor tăi, de aceea, iată, îi voi aduna pe toți amanții în care ți-ai găsit plăcerea, pe toți aceia pe care i-ai iubit și pe toți aceia pe care i-ai urât. Îi voi aduna împotriva ta din toate părțile și îți voi expune goliciunea înaintea lor. Și, astfel ei îți vor vedea toată goliciunea. Te voi judeca sub acuzația de adulter și vărsare de sânge, și vei gusta cât de sângeroasă este furia și gelozia Mea. Te voi da în mâinile lor, astfel că ei îți vor dărâma sanctuarele cele înalte, îți vor zdrobi înălțimile, te vor dezbrăca de hainele tale, îți vor lua podoabele tale frumoase și te vor lăsa goală și neacoperită. Vor veni împotriva ta în grup, te vor omorî cu pietre și te vor tăia cu săbiile. Îți vor da foc caselor și te vor judeca înaintea ochilor multor femei. Voi pune astfel capăt prostituției tale și nu îți vei mai plăti iubiții. Apoi voi da odihnă furiei Mele îndreptate împotriva ta și voi îndepărta de la tine gelozia Mea; Mă voi liniști și nu voi mai fi mânios. Pentru că nu ți-ai amintit de zilele tinereții tale, ci M-ai stârnit prin toate aceste lucruri, iată, îți voi întoarce calea asupra capului tău, zice Stăpânul Domn. Nu tu ai adăugat desfrânări la toate urâciunile tale? Iată că toți cei ce spun zicători, vor spune despre tine următoarea zicală: ‘Cum e mama, așa este și fata!’. Tu ești fata mamei tale, care și-a detestat soțul și fiii, și ești sora surorilor tale, care și-au detestat soții și fiii. Mama voastră a fost hitită, iar tatăl vostru – amorit. Sora ta cea mare a fost Samaria. Ea locuia la nord de tine împreună cu fetele ei. Sora ta cea mică a fost Sodoma. Ea locuia la sud de tine împreună cu fetele ei. Tu nu numai că ai umblat pe căile lor și ai comis urâciunile lor, ci, în scurt timp, te-ai pervertit mai mult decât ele în toate căile tale. Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că sora ta, Sodoma, și fetele ei n-au făcut ceea ce tu și fetele tale ați făcut. Iată care a fost nelegiuirea Sodomei, sora ta: ea și fetele ei erau mândre, îmbuibate de hrană și trăiau în lâncezeală și nepăsare. Ele nu sprijineau mâna săracului și a nevoiașului. S-au mândrit și au comis urâciuni înaintea Mea. Când am văzut lucrul acesta, le-am îndepărtat. Iar Samaria n-a făcut nici jumătate din păcatele tale. Urâciunile tale au fost mai multe decât ale lor. Prin toate urâciunile pe care le-ai comis, le-ai făcut pe surorile tale să pară drepte în comparație cu tine. De aceea, poartă-ți și tu rușinea, fiindcă le-ai făcut pe surorile tale să pară drepte! Căci păcatele tale, care te-au făcut mai demnă de dispreț decât ele, le-au făcut pe ele să pară mai drepte decât tine! Acum, acoperă-te și tu de rușine și poartă-ți rușinea, căci le-ai făcut pe surorile tale să pară drepte! Îi voi aduce însă înapoi atât pe captivii lor – pe captivii Sodomei și ai fetelor ei și pe captivii Samariei și ai fetelor ei – cât și pe captivii tăi alături de ei, ca și tu să-ți porți rușinea și să-ți fie rușine pentru tot ce ai făcut! Le vei fi astfel un motiv de mângâiere. Când sora ta, Sodoma, împreună cu fetele ei, se vor întoarce la starea lor de dinainte, iar sora ta, Samaria, împreună cu fetele ei, se vor întoarce la starea lor de dinainte, atunci te vei întoarce și tu împreună cu fetele tale, la starea voastră de dinainte. Nu aminteai nimic de Sodoma, sora ta, în ziua mândriei tale, înainte de a ți se descoperi răutatea. Acum însă, tu ești de batjocura fetelor Edomului și a tuturor vecinelor lor, a fetelor filistenilor, a celor ce te disprețuiesc de pretutindeni! Vei purta acum pedeapsa pentru desfrânarea ta și pentru urâciunile tale, zice Domnul ». Așa vorbește Stăpânul Domn: «Îți voi face la fel cum ai făcut și tu, care ai disprețuit jurământul, rupând legământul. Dar Îmi voi aminti de legământul făcut cu tine în tinerețea ta și voi încheia cu tine un legământ veșnic. Atunci îți vei aminti de căile tale și-ți va fi rușine când le vei primi pe sora ta cea mare și pe sora ta cea mică. Ți le voi da ca surori, dar nu pe temeiul legământului Meu făcut cu tine. Eu voi încheia legământul Meu cu tine și vei ști astfel că Eu sunt Domnul. Când voi face ispășire pentru tot ce ai făcut, îți vei aduce aminte de trecutul tău, îți va fi rușine și nu vei mai deschide niciodată gura din cauza umilinței în care te vei afla, zice Stăpânul Domn »“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, rostește o fabulă, spune o pildă Casei lui Israel! Spune-i: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Un vultur măreț, cu aripi mari, cu pene lungi, cu penaj bogat și divers colorat, a venit în Liban și, prinzând vârful unui cedru, i-a rupt cea mai de sus rămurea, a dus-o într-o țară de negustori și a plantat-o într-o cetate comercială. Apoi a luat sămânță din țară și a semănat-o într-un pământ roditor. A pus-o lângă o apă mare și a plantat-o ca pe o salcie. Sămânța a încolțit și s-a făcut o viță întinsă, dar nu prea înaltă. Ramurile îi erau întoarse spre vultur, iar rădăcinile erau sub el. Astfel ea a ajuns o viță care a dat lăstari și a făcut mlădițe. Mai era însă un alt vultur măreț, cu aripi mari și cu penaj bogat. Și, iată că vița aceasta și-a îndreptat cu lăcomie rădăcinile spre el și și-a întins mlădițele spre el ca să i se dea mai multă apă decât pe solul plantației pe care se afla. Ea fusese plantată pe un teren bun și lângă ape multe, ca să facă ramuri, să dea rod și să devină o viță minunată’». Prin urmare, spune-i: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Oare-i va merge bine? Oare nu-i vor fi smulse rădăcinile și nu-i vor fi tăiate roadele? I se vor veșteji toate frunzele, i se va usca butucul și nu va fi nevoie nici de braț puternic, nici de oameni mulți pentru ca rădăcinile să-i fie îndepărtate! Iată că este plantată! Îi va merge bine oare? Când vântul de est va sufla împotriva ei, oare nu se va usca ea de tot? Oare nu se va usca chiar pe terasa unde a încolțit?’»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Întreabă această Casă răzvrătită: «Nu știți ce înseamnă aceste lucruri?». Apoi spune-le: «Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, i-a luat regele și prinții și i-a dus cu el în Babilon. Apoi a luat un urmaș la împărăție și a încheiat cu el un legământ, punându-l sub jurământ. Totodată i-a luat și pe nobilii țării, ca să slăbească regatul, așa încât să nu se mai ridice, ci să păzească legământul, rămânându-i loial. Dar regele s-a răsculat împotriva lui și a trimis un mesager în Egipt, ca să-i dea cai și un mare număr de oameni. Va reuși el oare? Cel ce a făcut aceste lucruri va scăpa el oare? Să rupă el legământul și să scape? Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că regele va muri în Babilon, acolo unde locuiește împăratul care l-a numit rege, al cărui jurământ l-a disprețuit și al cărui legământ l-a rupt. Faraon, cu armata sa cea mare și cu mulțimea sa cea numeroasă, nu-l va ajuta în război, când se vor înălța rampe de asalt și se vor construi întărituri pentru nimicirea multor vieți. Pentru că a disprețuit jurământul, rupând legământul, pentru că, deși a încheiat un legământ, a făcut totuși toate aceste lucruri, nu va scăpa! De aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că voi întoarce împotriva lui jurământul Meu pe care l-a disprețuit și legământul Meu pe care l-a rupt. Voi arunca asupra lui plasa Mea, și va fi prins în lațul Meu. Îl voi duce în Babilon și îl voi judeca acolo pentru necredincioșia arătată față de Mine. Toți fugarii din trupele lui vor cădea uciși de sabie, iar pe cei ce vor rămâne îi voi împrăștia în toate direcțiile. Și veți ști astfel că Eu, Domnul, am vorbit». Așa vorbește Stăpânul Domn: «Eu Însumi voi rupe o rămurea din vârful măreț al unui cedru și o voi planta. Din vârful ramurilor lui voi rupe o mlădiță firavă pe care Eu Însumi o voi planta pe un munte înalt și măreț. O voi planta pe un munte înalt al lui Israel. Acesteia îi vor crește ramuri, va da roade și va deveni un cedru maiestuos. Păsări de tot felul se vor așeza în el și la umbra ramurilor lui vor locui tot felul de înaripate. Și toți copacii câmpiei vor ști că Eu, Domnul, pot să smeresc un copac înalt și pot să înalț un copac neînsemnat, pot să usuc un copac plin de viață și pot face să înflorească un copac uscat». Eu, Domnul, am vorbit și așa voi face“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „De ce continuați să folosiți această zicală cu privire la țara lui Israel, spunând: «Părinții au mâncat struguri necopți, și copiilor li s-au strepezit dinții»? Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că nu veți mai folosi această zicală în Israel! Iată că toate sufletele sunt ale Mele. Atât sufletul tatălui, cât și sufletul fiului sunt ale Mele. Sufletul care păcătuiește, acela va muri! Omul care este drept, care face judecată și dreptate, care nu mănâncă la altarele de pe munți, nu-și ridică ochii spre idolii Casei lui Israel, nu se culcă cu soția semenului său și nu se apropie de femeie în timpul necurăției ei, care nu nedreptățește pe nimeni, dă înapoi datornicului garanția, nu comite jaf, dă din pâinea lui celui flămând și îl îmbracă cu o haină pe cel gol, care nu împrumută cu dobândă și nu ia camătă de la nimeni, care își ferește mâna de nedreptate și judecă între om și om potrivit cu adevărul, care urmează hotărârile Mele și păzește judecățile Mele, lucrând cu credincioșie, un astfel de om drept sigur va trăi, zice Stăpânul Domn. Dacă unui astfel de om i se naște un fiu violent, care varsă sânge sau face oricare din lucrurile acestea, și nu face niciunul dintre lucrurile bune, ci mănâncă pe munți, se culcă cu soția semenului său, îi nedreptățește pe cel sărac și pe cel nevoiaș, comite jaf, nu dă înapoi garanția, își ridică ochii spre idoli, comite urâciuni, dă împrumut cu dobândă și ia camătă, oare va trăi un asemenea om? Nu, nu va trăi! Pentru că a comis toate aceste urâciuni, sigur va muri, iar sângele lui va fi asupra capului său. Dar să zicem că și lui i se naște un fiu. Acesta vede toate păcatele pe care le comite tatăl său, dar, deși le vede, totuși nu le face. El nu mănâncă pe munți, nu-și ridică ochii spre idolii Casei lui Israel, nu se culcă cu soția semenului său, nu nedreptățește pe nimeni, nu reține garanția, nu comite jaf, ci dă din pâinea lui celui flămând și îl îmbracă cu o haină pe cel gol. El nu-l asuprește pe cel sărac, nu ia dobândă de pe împrumuturi, împlinește poruncile Mele și trăiește în conformitate cu hotărârile Mele. Un astfel de om nu va muri din cauza nelegiuirii tatălui său, ci sigur va trăi! Dar tatăl său, care s-a ocupat cu asuprirea, care l-a jefuit pe fratele său și care a făcut ce nu este bine în poporul său, un astfel de om va muri din cauza nelegiuirii sale. Voi însă ziceți: «De ce să nu poarte și fiul pedeapsa pentru nelegiuirea tatălui său?». Pentru că fiul a făcut judecată și dreptate și pentru că a păzit toate hotărârile Mele și le-a împlinit! De aceea el sigur va trăi! Sufletul care păcătuiește, acela va muri! Fiul nu va purta pedeapsa pentru nelegiuirea tatălui și nici tatăl nu va purta pedeapsa pentru nelegiuirea fiului. După cum dreptatea celui drept îi va fi de folos doar lui, tot așa răutatea celui rău se va răsfrânge doar asupra lui. Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a comis, păzește toate hotărârile Mele și face judecată și dreptate, el sigur va trăi și nu va muri. Toate fărădelegile pe care le-a comis nu i se vor mai aminti! El va trăi datorită dreptății pe care a înfăptuit-o. Doresc Eu moartea celui rău? zice Stăpânul Domn. Oare nu doresc mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască? Tot astfel, dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui și comite fapte nelegiuite, asemenea tuturor urâciunilor comise de cel rău, va trăi el oare? Toată dreptatea pe care a înfăptuit-o nu i se va mai aminti. Din cauza necredincioșiei de care s-a făcut vinovat și din cauza păcatelor pe care le-a comis, el va muri. Totuși, voi ziceți: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!». Ascultă, Casă a lui Israel! Calea Mea nu este dreaptă? Oare nu căile voastre sunt cele nedrepte? Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui și comite fapte nelegiuite, va muri din cauza aceasta; el va muri din cauza nelegiuirilor pe care le-a comis. Tot astfel, dacă cel rău se întoarce de la răutatea în care trăiește și face judecată și dreptate, își va păstra în viață sufletul. Dacă își vede starea și se întoarce de la toate fărădelegile pe care le-a comis, sigur va trăi; el nu va muri. Voi însă, cei din Casa lui Israel, spuneți: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!». Calea Mea nu este dreaptă, Casă a lui Israel? Oare nu căile voastre sunt cele nedrepte? De aceea, vă voi judeca pe fiecare după căile voastre, Casă a lui Israel, zice Stăpânul Domn. Pocăiți-vă și întoarceți-vă de la toate fărădelegile voastre! Atunci nelegiuirea nu va mai fi pentru voi o piatră de care să vă împiedicați. Aruncați de la voi toate fărădelegile pe care le-ați comis și faceți-vă rost de o inimă nouă și de un duh nou! Pentru ce vrei să mori, Casă a lui Israel? Căci Eu nu-Mi găsesc plăcerea în moartea celui ce moare, zice Stăpânul Domn. Întoarceți-vă deci și veți trăi! Iar tu înalță o cântare de jale despre prinții lui Israel! Spune: «Ce era mama ta? Era o leoaică printre lei! Ea stătea întinsă în mijlocul leilor tineri, crescându-și puii. L-a crescut pe unul dintre puii ei și acesta a devenit un leu tânăr. El s-a obișnuit să sfâșie prada și a ajuns să devoreze oameni. Când au auzit națiunile despre el, l-au prins în groapa lor și l-au dus în lanțuri în țara Egiptului. Când și-a văzut așteptarea neîmplinită și speranța spulberată, leoaica l-a luat pe un alt pui de-al ei și l-a pus leu conducător. El a umblat printre lei până a devenit un leu tânăr. A învățat să sfâșie prada și a ajuns să devoreze oameni. Le-a capturat văduvele și le-a devastat cetățile. Țara, cu tot ce cuprindea ea, era îngrozită la auzul urletului său. Atunci națiunile din provinciile vecine s-au îndreptat împotriva lui și au aruncat plasa asupra lui, iar el a fost prins în groapa lor. L-au pus într-o cușcă, în lanțuri, l-au dus la împăratul Babilonului și l-au aruncat în închisoare, ca să nu i se mai audă glasul pe munții lui Israel. Mama ta era ca o viță în via ta, plantată lângă ape. Datorită belșugului de apă, ea era roditoare și plină de mlădițe. Mlădițele ei erau așa de tari, încât se puteau face din ele sceptre de conducători. Ea se înălța prin frunzișul stufos și se făcea observată prin înălțimea ei și prin mulțimea mlădițelor ei. Dar a fost smulsă cu furie și aruncată la pământ. Vântul de est a făcut-o să se ofilească, roadele i-au fost zdrobite, iar mlădițele ei cele tari s-au uscat și au fost arse de foc. Acum ea este plantată în deșert, într-un pământ uscat și secetos. Din butucul ei a ieșit un foc care i-a distrus roadele. Și, astfel, n-a mai rămas în ea nicio mlădiță tare, niciun sceptru pentru a conduce». Aceasta este o cântare de jale și va fi folosită ca o cântare de jale“. În al șaptelea an, în luna a cincea, în ziua a zecea a lunii, au venit niște bărbați dintre bătrânii lui Israel ca să-L întrebe pe Domnul și s-au așezat înaintea mea. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, vorbește-le bătrânilor lui Israel și spune-le: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Ați venit să Mă întrebați? Viu sunt Eu, că nu Mă voi lăsa întrebat de voi, zice Stăpânul Domn ’». Vrei să-i judeci? Vrei să-i judeci, fiul omului? Atunci fă-le cunoscute urâciunile strămoșilor lor. Să le spui că așa vorbește Stăpânul Domn: «În ziua când l-am ales pe Israel, le-am jurat, cu mâna ridicată, urmașilor Casei lui Iacov și M-am făcut cunoscut lor în țara Egiptului. Atunci le-am jurat, cu mâna ridicată, zicând: ‘Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!’ În ziua aceea le-am jurat că-i voi scoate din țara Egiptului și îi voi duce într-o țară pe care am căutat-o pentru ei, o țară în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă dintre toate țările. Le-am zis: ‘Aruncați-vă fiecare spurcăciunile dinaintea ochilor și nu vă întinați cu idolii Egiptului, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru’. Dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea și n-au vrut să Mă asculte. Niciunul nu și-a aruncat spurcăciunile dinaintea ochilor lui și nici nu a uitat de idolii Egiptului. Atunci am zis că-Mi voi revărsa furia peste ei și-Mi voi dezlănțui toată mânia împotriva lor, în mijlocul țării Egiptului. Dar am făcut altfel de dragul Numelui Meu, pentru ca acesta să nu fie profanat înaintea ochilor națiunilor printre care ei se aflau; căci înaintea ochilor lor Mă făcusem cunoscut ca să-i scot din țara Egiptului. Așa că i-am scos din țara Egiptului și i-am dus în deșert. Le-am dat hotărârile Mele și le-am făcut cunoscute poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele. Le-am mai dat și Sabaturile Mele, ca semn între Mine și ei, ca să se știe că Eu sunt Domnul Care îi sfințește. Dar cei din Casa lui Israel s-au răzvrătit împotriva Mea în deșert. N-au urmat hotărârile Mele, au respins poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, și au pângărit mult Sabaturile Mele. Am zis atunci că-Mi voi revărsa furia peste ei și-i voi nimici în deșert. Dar nu le-am făcut astfel de dragul Numelui Meu, pentru ca acesta să nu fie profanat înaintea ochilor națiunilor dinaintea cărora i-am scos. De asemenea, le-am jurat în deșert că nu-i voi mai duce în țara pe care am pregătit-o pentru ei, în țara în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă dintre toate țările, deoarece au respins poruncile Mele, n-au urmat hotărârile Mele și au pângărit Sabaturile Mele. Căci inimile lor tot după idolii lor s-au dus. Totuși, M-am uitat cu milă la ei, nu i-am distrus și nu i-am făcut să piară în deșert. Atunci le-am zis fiilor lor în deșert: ‘Nu urmați hotărârile părinților voștri, nu păziți poruncile lor și nu vă întinați cu idolii lor! Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! Urmați hotărârile Mele, păziți poruncile Mele, și împliniți-le! Sfințiți Sabaturile Mele; ele sunt un semn între Mine și voi, ca să se știe că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!’. Dar și copiii lor s-au răzvrătit împotriva Mea. Ei n-au urmat hotărârile Mele, n-au păzit poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, iar Sabaturile Mele le-au pângărit. Atunci am zis că Îmi voi revărsa furia peste ei și-Mi voi dezlănțui toată mânia împotriva lor în deșert. Dar Mi-am retras mâna de dragul Numelui Meu, ca să nu fie astfel profanat înaintea ochilor națiunilor dinaintea cărora i-am scos. De asemenea, le-am jurat în deșert că-i voi împrăștia printre națiuni și-i voi răspândi prin țările lumii, pentru că n-au împlinit poruncile Mele, ci au respins hotărârile Mele, au pângărit Sabaturile Mele și și-au ațintit privirile spre idolii părinților lor. Mai mult, le-am dat instrucțiuni care nu erau bune și reglementări prin care să nu poată trăi. I-am întinat prin darurile lor, când își sacrificau în foc întâii născuți, ca să-i îngrozesc și să știe astfel că Eu sunt Domnul ». De aceea, fiul omului, vorbește Casei lui Israel și spune-le: «Așa vorbește Stăpânul Domn: iată prin ce anume M-au mai blasfemiat strămoșii voștri, fiind necredincioși față de Mine. Când i-am dus în țara pe care am jurat că le-o voi da, ei și-au aruncat privirile spre fiecare deal înalt, spre fiecare copac stufos și acolo și-au înjunghiat jertfele, acolo și-au oferit ofrandele prin care M-au înfuriat, acolo și-au pus miresmele plăcute și acolo au turnat darurile de băutură. Eu i-am întrebat: ‘Ce este această înălțime la care vă duceți?’. De aceea, până în ziua de azi se numește Bama ». Așadar, spune Casei lui Israel: «Așa vorbește Stăpânul Domn: vă veți întina oare la fel ca strămoșii voștri, prostituându-vă înaintea spurcăciunilor lor? Aducându-vă darurile și sacrificându-vă fiii în foc, voi continuați până astăzi să vă întinați prin toți idolii voștri. Și Eu să Mă las întrebat de voi, Casă a lui Israel? Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că nu Mă voi lăsa întrebat. Voi ziceți: ‘Vrem să fim ca națiunile, asemenea clanurilor celorlalte țări, și să slujim lemnului și pietrei!’. Dar ceea ce aveți voi în minte nu se va întâmpla niciodată! Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că voi domni peste voi cu mână tare, cu brațul Meu puternic și revărsându-Mi furia! Vă voi scoate dintre popoare și vă voi aduna din țările în care sunteți împrăștiați, cu mână tare, cu brațul Meu puternic și revărsându-Mi furia. Vă voi duce în deșertul popoarelor și acolo Mă voi judeca cu voi față în față. Așa cum i-am judecat pe strămoșii voștri în deșertul țării Egiptului, tot așa vă voi judeca și pe voi, zice Stăpânul Domn. Vă voi trece pe sub toiag și vă voi aduce din nou în legământ. Îi voi înlătura dintre voi pe cei răzvrătiți și pe cei nesupuși Mie. Îi voi scoate din țara unde au fost străini, dar nu vor intra în țara lui Israel. Atunci veți ști că Eu sunt Domnul. Cât despre voi, Casă a lui Israel, așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Duceți-vă acum și slujiți fiecare idolilor voștri! După aceea, însă veți asculta de Mine, cu siguranță, și nu-Mi veți mai profana Numele Meu cel sfânt, cu darurile și cu idolii voștri! Căci pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele cel înălțat al lui Israel, zice Stăpânul Domn, acolo Îmi va sluji toată Casa lui Israel, toți cei din țară, iar Eu îi voi primi cu bunăvoință. Acolo voi căuta contribuțiile voastre și cele dintâi roade din darurile voastre, împreună cu toate jertfele voastre sfinte. Când vă voi scoate dintre popoare și vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați, vă voi accepta ca pe o aromă plăcută și Mă voi arăta sfânt prin voi înaintea ochilor națiunilor. Și veți ști că Eu sunt Domnul când vă voi aduce în țara lui Israel, în țara pe care am jurat, cu mâna ridicată, că o voi da strămoșilor voștri. Acolo vă veți aminti de căile voastre și de toate faptele prin care v-ați întinat și vă va fi scârbă de voi înșivă din cauza tuturor relelor pe care le-ați săvârșit. Și veți ști că Eu sunt Domnul când Mă voi purta cu voi având în vedere Numele Meu, nu căile voastre cele rele și faptele voastre pervertite, Casă a lui Israel, zice Stăpânul Domn ’»“. Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis: ‒ Fiul omului, îndreaptă-ți fața spre drumul dinspre sud, predică împotriva sudului și profețește împotriva pădurii din regiunea Neghevului. Spune-i pădurii Neghevului astfel: „Ascultă Cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, voi aprinde în tine un foc, care va arde orice copac verde și orice copac uscat. Flacăra arzătoare nu va fi stinsă și totul, din sud până la nord, va fi pârjolit de ea. Și orice făptură va vedea că Eu am aprins-o; ea nu va fi stins㻓. Atunci am zis: ‒ Ah, Stăpâne Doamne, ei zic despre mine că nu vorbesc decât în pilde! Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, îndreaptă-ți fața spre Ierusalim, predică împotriva locurilor sfinte și profețește împotriva țării lui Israel. Spune țării lui Israel: «Așa vorbește Domnul: ‘Iată, sunt împotriva ta, și de aceea Îmi voi scoate sabia din teacă și-l voi nimici din tine atât pe cel drept, cât și pe cel rău. De vreme ce urmează să-l nimicesc din tine atât pe cel drept, cât și pe cel rău, sabia Mea va ieși din teacă împotriva tuturor făpturilor, din sud până în nord. Și toate făpturile vor ști că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă; ea nu se va mai întoarce la locul ei ’». Iar tu, fiul omului, gemi! Suspină cu coapsele zdrobite și cu amărăciune! Suspină înaintea ochilor lor. Când te vor întreba «De ce suspini?», să le răspunzi: «Din cauza veștii care vine! Orice inimă se va descuraja și toate mâinile vor slăbi. Orice duh va leșina și toți genunchii se vor înmuia». Iat-o că vine! Este foarte aproape, zice Stăpânul Domn “. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, profețește și spune: «Așa vorbește Stăpânul: ‘O sabie, o sabie este ascuțită și lustruită. Este ascuțită pentru măcel și lustruită ca să scânteieze ca fulgerul. Sau să ne bucurăm, sceptru al fiului Meu? Ea disprețuiește orice copac. El a dat-o să fie lustruită și să poată fi ținută în mână. Ea este o sabie ascuțită și lustruită ca să fie pusă în mâna celui ce ucide. Strigă și gemi, fiul omului, căci ea este scoasă împotriva poporului Meu și împotriva tuturor prinților lui Israel. Ei sunt dați sabiei împreună cu poporul Meu. De aceea, lovește-ți coapsa! Căci încercarea va avea loc. Și ce se va întâmpla dacă sceptrul, pe care sabia îl disprețuiește, nu va mai fi? zice Stăpânul Domn ’». Tu, fiul omului, profețește și bate din palme! «Fie ca sabia să lovească de două ori, ba chiar de trei ori. Este o sabie pentru prăpăd, pentru un mare prăpăd, o sabie care-i înconjoară din toate părțile! Pentru ca inimile să se descurajeze și mulți să se împiedice, am pus sabia pentru înjunghiere la toate porțile lor. Ah, ea este făcută să scânteieze ca fulgerul și este lustruită pentru măcel! Sabie, lovește în dreapta, taie în stânga sau oriunde îți este îndreptat tăișul! Iar Eu voi bate din palme și-Mi voi potoli furia!». Eu, Domnul, am vorbit“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, hotărăște două drumuri pe care să vină sabia împăratului Babilonului. Amândouă să iasă din aceeași țară. Apoi fă un semn; fă-l la răscrucea drumului spre cetate. Să faci în așa fel încât unul dintre drumurile pe care trebuie să vină sabia să treacă prin Raba fiilor lui Amon, iar celălalt – prin Iuda, prin fortificațiile Ierusalimului. Căci împăratul Babilonului stă la răscrucea drumului, la capătul celor două drumuri, ca să ghicească prin divinație. El scutură săgețile, întreabă terafimii și se uită la ficat. În mâna lui dreaptă stă prezicerea pentru Ierusalim, ca să pregătească berbecii de fier, să dea ordin să înceapă măcelul, să scoată strigăte de război, să pregătească berbecii de fier împotriva porților, să înalțe rampe de asalt și să construiască întărituri. Dar cei care și-au încălcat jurămintele pe care i le-au făcut vor crede că ceea ce s-a prevestit nu este decât deșertăciune. El însă își va aduce aminte de nelegiuirea lor, ca să fie prinși. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Pentru că i-ați făcut pe mulți să-și aducă aminte de nelegiuirea voastră, prin faptul că v-ați descoperit fărădelegile și ați lăsat să vi se vadă păcatele în toate faptele voastre, pentru că i-ați făcut pe mulți să-și aducă aminte de ea, veți fi prinși de mâna lui. Cât despre tine, prinț al lui Israel, păgân și ticălos, căruia ți-a venit ziua, vremea pedepsei finale, așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Să se dea jos turbanul! Să se înlăture coroana! Nimic nu va mai fi la fel. Cel smerit va fi înălțat, iar cel înălțat va fi smerit. O ruină! O ruină! O voi preface într-o ruină. Și aceasta nu se va întâmpla până când nu va veni cel căruia îi aparține judecata; i-am dat-o lui’». Iar tu, fiul omului, profețește și spune: «Așa vorbește Stăpânul Domn despre fiii lui Amon și despre disprețul lor: ‘O sabie, o sabie este scoasă pentru măcel. Ea este lustruită, ca să reziste, să fie un fulger. În pofida vedeniilor mincinoase despre tine, în pofida divinației înșelătoare cu privire la tine, vei fi pusă la gâtul acelor ticăloși care vor fi uciși, cărora le-a venit ziua, vremea pedepsei finale. Pune sabia înapoi în teacă! În locul în care ai fost prelucrată, în țara ta de origine, acolo te voi judeca. Îmi voi revărsa peste tine indignarea și voi sufla peste tine cu focul furiei Mele. Te voi da pe mâna barbarilor, a celor ce sunt pricepuți să distrugă. Vei cădea pradă focului, sângele tău va fi vărsat în mijlocul țării și nu vei mai fi amintită, căci Eu, Domnul, am vorbit!’»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, vrei să judeci? Vrei să judeci cetatea cea setoasă de sânge? Atunci fă-i cunoscute toate urâciunile! Spune-i: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Cetate care verși sânge în mijlocul tău ca să-ți grăbești ceasul și care-ți faci idoli ca să te întinezi, te-ai făcut vinovată din cauza sângelui pe care l-ai vărsat și a idolilor pe care ți i-ai făcut ca să te întinezi. Ți-ai adus astfel zilele la sfârșit și ai ajuns la capătul anilor tăi. De aceea te voi face de dispreț printre națiuni și de râsul tuturor țărilor. Cei de aproape și cei de departe își vor bate joc de tine, căci ești vestită ca necurată și plină de tulburări. Iată că, în tine, fiecare dintre prinții lui Israel se folosește de puterea lui ca să verse sânge. În tine, tatăl și mama sunt disprețuiți, străinul din mijlocul tău este oprimat, iar orfanul și văduva sunt nedreptățiți. Ai disprețuit lucrurile Mele sfinte și Mi-ai profanat Sabaturile. În tine sunt cei ce calomniază ca să verse sânge, în tine sunt cei ce mănâncă pe munți în onoarea idolilor, în mijlocul tău sunt cei ce se desfrânează. În tine se descoperă goliciunea tatălui și în tine este umilită femeia în perioada necurăției ei. În tine, fiecare comite fapte scârboase cu soția semenului său, fiecare se culcă intenționat cu nora sa și fiecare își umilește sora, fata tatălui său, culcându-se cu ea. În tine, se ia mită ca să se verse sânge. Tu iei dobândă și camătă, câștigi de pe urma prietenului tău, jecmănindu-l, iar pe Mine M-ai uitat, zice Stăpânul Domn. Iată, bat din palme când văd câștigul nedrept pe care l-ai obținut și sângele care a fost vărsat în mijlocul tău. Îți va rezista oare inima sau îți vor fi mâinile destul de tari în ziua în care Mă voi ocupa de tine? Eu, Domnul, am vorbit și voi face întocmai. Te voi împrăștia printre națiuni, te voi risipi în țări străine și voi pune astfel capăt necurăției din mijlocul tău. Când te vei fi întinat înaintea ochilor națiunilor, vei ști că Eu sunt Domnul ’»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, cei din Casa lui Israel au ajuns pentru Mine ca zgura de metal: toți sunt bronz, cositor, fier și plumb, în mijlocul furnalului; au ajuns ca zgura de argint. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Pentru că toți ați devenit zgură, iată că vă voi strânge în mijlocul Ierusalimului. Așa cum se strânge argintul, arama, fierul, plumbul și cositorul în mijlocul furnalului și se suflă în foc ca să se topească, tot așa vă voi strânge și Eu în mânia și furia Mea, vă voi lăsa în mijlocul Ierusalimului și vă voi topi. Da, vă voi strânge și voi sufla peste voi cu focul înverșunării Mele, astfel că veți fi topiți în mijlocul Ierusalimului. Așa cum se topește argintul în mijlocul furnalului, tot așa veți fi și voi topiți în mijlocul Ierusalimului și veți ști că Eu, Domnul, Mi-am revărsat furia peste voi»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, spune-i țării astfel: «Tu ești o țară necurățită, neudată de ploaie în ziua indignării!». Conspirația profeților este în mijlocul ei precum leul care răcnește când își sfâșie prada. Ei devorează suflete și își însușesc bogății și lucruri scumpe, astfel că numărul văduvelor sporește în mijlocul țării. Preoții ei încalcă Legea Mea și întinează lucrurile Mele sfinte. Ei nu fac diferență între ce este sfânt și ce este obișnuit, nici nu-i învață pe alții să facă diferență între ce este necurat și ce este curat. Își ascund ochii de Sabaturile Mele și, astfel, Numele Meu este profanat în mijlocul lor. Conducătorii săi sunt în mijlocul ei asemenea lupilor care-și sfâșie prada. Ei varsă sânge și pierd suflete ca să obțină un câștig nedrept. Profeții din mijlocul ei au pentru aceștia o tencuială din ipsos – vedenii deșarte și preziceri mincinoase. Ei zic: «Așa vorbește Stăpânul Domn!». Dar Domnul n-a vorbit. Poporul țării se dedă la asuprire, se ocupă cu jaful, nedreptățește pe sărac și pe nevoiaș și asuprește străinul, ignorând dreptatea. Am căutat printre ei un om care să construiască zidul și să stea în spărtură înaintea Mea pentru țară, ca să n-o distrug, dar nu am găsit niciunul. Prin urmare, Îmi voi revărsa peste ei indignarea, îi voi nimici cu focul înverșunării Mele și voi face ca umbletele lor să cadă asupra capetelor lor, zice Stăpânul Domn “. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, au fost odată două femei, fete ale aceleiași mame. Ele s-au prostituat în Egipt, s-au prostituat încă din tinerețea lor. Acolo le-au fost strânși sânii și acolo le-a fost mângâiat pieptul feciorelnic. Cea mare se numea Ohola, iar sora ei se numea Oholiba. Ele erau ale Mele și au născut fii și fiice. Ohola înfățișează Samaria, iar Oholiba înfățișează Ierusalimul. Deși era a Mea, Ohola s-a prostituat și a poftit după amanții ei, războinicii din Asiria, îmbrăcați în haine de culoare albastră, guvernatori și conducători, tineri plăcuți, toți călare pe cai. Ea s-a dedat la desfrânări cu ei, cu toți fiii aleși ai Asiriei, și s-a pângărit cu toți idolii fiecăruia din cei pe care i-a poftit. Și, astfel, ea nu a renunțat la desfrânările ei din Egipt, nici la cei ce se culcaseră cu ea în tinerețea ei, care îi mângâiaseră pieptul feciorelnic și își vărsaseră desfrânarea asupra ei. De aceea am dat-o în mâinile amanților ei, în mâinile asirienilor pe care i-a poftit. Aceștia i-au descoperit goliciunea, i-au luat fiii și fiicele, iar pe ea au ucis-o cu sabia. Și, astfel, i s-a dus vestea printre femei din cauza judecăților care au fost aduse asupra ei. Sora ei Oholiba a văzut lucrul acesta, dar, în pofta ei, s-a pervertit mai mult decât ea, desfrânările ei întrecând preacurviile surorii ei. Și ea a poftit după fiii Asiriei, acei guvernatori și conducători îmbrăcați strălucitor și călare pe cai, cu toții tineri plăcuți. Am văzut astfel că și ea se pângărise; amândouă aleseseră aceeași cale. Ba încă ea a adăugat și mai mult la desfrânările ei. A văzut niște bărbați gravați pe zid, niște chipuri de caldeeni pictați în roșu, cu brâie împrejurul coapselor lor, cu turbane voluminoase pe cap și având înfățișarea unor ofițeri. Toți dintre ei aveau asemănarea babilonienilor, a căror țară de origine este Caldeea. Imediat ce i-a văzut, i-a și poftit și a trimis mesageri la ei, în Caldeea. Babilonienii au venit la ea, în patul iubirii, și au spurcat-o cu desfrânările lor. După ce s-a întinat cu ei, sufletul i s-a înstrăinat de ei. Când și-a dat pe față desfrânările și și-a expus goliciunea, sufletul Meu s-a înstrăinat de ea, așa cum s-a înstrăinat și de sora ei. Apoi ea și-a înmulțit și mai mult desfrânările, aducându-și aminte de tinerețea ei când se prostitua în țara Egiptului. A poftit după amanții ei, al căror trup era viguros, ca al măgarilor, și a căror apropiere era ca a armăsarilor. Ai tânjit astfel după desfrânarea din tinerețea ta, când sânii ți-au fost mângâiați de către egipteni, datorită pieptului tău cel tânăr. De aceea, Oholiba, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, îi voi stârni pe amanții tăi împotriva ta, pe cei de care ți s-a înstrăinat sufletul, și-i voi aduce împotriva ta din toate părțile. Îi voi aduce pe babilonieni și pe toți caldeenii, pe cei din Pekod, din Șoa și din Koa, împreună cu toți asirienii, tineri plăcuți, toți guvernatori și conducători, ofițeri și oameni vestiți, toți călare pe cai. Ei vor veni împotriva ta cu arme, cu care și căruțe și cu o mulțime de popoare. Te vor înconjura din toate părțile cu scuturi, mari și mici, și cu coifuri. Lor le voi încredința judecata împotriva ta, iar ei te vor judeca după legile lor. Îmi voi îndrepta gelozia împotriva ta, astfel că ei se vor purta cu furie față de tine. Nasul și urechile îți vor fi tăiate, iar rămășița familiei tale va cădea ucisă de sabie. Îți vor lua fiii și fiicele, iar ce va mai rămâne va fi distrus de foc. Te vor dezbrăca de hainele tale și îți vor lua podoabele tale frumoase. Voi pune capăt astfel desfrânării tale și dezmățului pe care l-ai practicat încă din țara Egiptului. Și nu-ți vor mai umbla ochii după amanții tăi, nici nu te vei mai gândi la Egipt!». Căci așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, te voi da pe mâna celor pe care îi urăști, pe mâna celor de care ți s-a înstrăinat sufletul! Te vor trata cu ură, îți vor lua toată avuția și te vor lăsa dezbrăcată și goală. Va fi expusă astfel rușinea preacurviilor tale, a desfrânării și a destrăbălărilor tale. Toate acestea ți se vor întâmpla pentru că te-ai prostituat după națiuni și te-ai întinat cu idolii lor. Ai apucat pe calea surorii tale; de aceea îți voi pune în mână paharul ei»“. Așa vorbește Stăpânul Domn: „Vei bea din paharul surorii tale, cel adânc și larg. Va aduce râs și batjocură. Încape atât de mult în el! Vei fi umplută de beție și durere. Paharul surorii tale, Samaria, este un pahar al groazei și al pustiirii. Vei bea din el și îl vei goli. Apoi îl vei sparge în bucăți și îți vei cresta sânii, căci Eu am vorbit, zice Stăpânul Domn “. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: „Pentru că M-ai uitat și M-ai aruncat la spate, poartă-ți și tu acum pedeapsa pentru desfrânarea și preacurviile tale!“. Domnul mi-a zis: „Fiul omului, vrei să le judeci pe Ohola și pe Oholiba? Atunci fă-le cunoscute urâciunile lor! Căci ele au comis adulter și pe mâinile lor este sânge. Au comis adulter cu idolii lor, iar pe fiii pe care Mi i-au născut i-au sacrificat în foc, ca mâncare pentru idolii lor. Mi-au făcut chiar mai mult decât atât: în aceeași zi Mi-au întinat Sfântul Lăcaș și Mi-au profanat Sabaturile. Atunci când și-au înjunghiat fiii în cinstea idolilor lor, în aceeași zi au intrat și în Sfântul Meu Lăcaș ca să-l întineze. Iată ce au făcut în Casa Mea! Ba mai mult, au trimis după bărbați să vină de departe, le-au trimis mesageri și iată că ei au venit. Pentru ei te-ai îmbăiat tu, te-ai vopsit la ochi și te-ai gătit cu podoabe! Te-ai așezat pe un pat somptuos, ai pregătit o masă înaintea lui și ai pus pe el tămâia și uleiul Meu. În ea era zgomot de mulțime petrecăreață. Bărbați de rând și niște bețivi au fost aduși din deșert, iar aceștia au pus brățări la mâinile lor și coroane frumoase pe capetele lor. Am zis despre cea îmbătrânită de atâta adulter: «Acum se vor prostitua, dedându-se și la desfrânările ei?». Ei au intrat la ea cum se intră la o prostituată. Așa au intrat la Ohola și la Oholiba, femeile acestea desfrânate. Bărbații drepți însă le vor judeca sub acuzația de adulter și de vărsare de sânge, căci sunt adultere și pe mâinile lor este sânge“. Căci așa vorbește Stăpânul Domn: „Să se aducă o mulțime împotriva lor și să fie încredințate terorii și jafului. Mulțimea le va omorî cu pietre și le va tăia cu săbiile. Apoi le va ucide fiii și fiicele și le va da foc la case. Voi pune astfel capăt desfrânării din țară, ca toate femeile să fie avertizate și să nu se ia după desfrânarea voastră. Desfrânarea voastră se va întoarce împotriva voastră și veți suferi pedeapsa pentru păcatele comise cu idolii voștri. Atunci veți ști că Eu sunt Stăpânul Domn “. În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, scrie data zilei de azi, chiar a acestei zile, deoarece chiar în această zi împăratul Babilonului s-a năpustit asupra Ierusalimului. Rostește o pildă cu privire la această Casă răzvrătită și spune-i: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Pune cazanul, pune-l și toarnă apă în el! Pune în el bucăți de carne, cele mai bune bucăți: coapsa și umărul. Umple-l cu cele mai bune oase! Să fie luat ce-i mai bun din turmă. Îngrămădește apoi oase sub el și fă-l să fiarbă în clocot, ca să fiarbă oasele din el!’. Căci așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Vai de cetatea vărsătoare de sânge, cazanul care are rugină pe el și de pe care nu iese rugina. Să se scoată pe rând bucățile din el, fără să se tragă la sorți. Căci sângele pe care l-a vărsat ea este în mijlocul ei. L-a pus pe stânca goală; nu l-a vărsat pe pământ, ca să-l acopere apoi cu țărână. Ca să-Mi arăt furia, ca să Mă răzbun, i-am vărsat sângele pe stânca goală, astfel încât să nu fie acoperit’. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Vai de cetatea cea vărsătoare de sânge! Dar și Eu voi mări grămada de lemne. Îngrămădește multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, amestecă în zeamă și lasă până vor arde și oasele! Apoi așază cazanul gol pe cărbuni, ca să se încălzească, să i se încingă arama și, astfel, să se topească necurăția de pe el și să i se șteargă rugina. Eforturile au fost în zadar; rugina lui cea multă n-a ieșit de pe el. În foc cu rugina lui! În necurăția ta este desfrânare. Pentru că am vrut să te curățesc, dar tu nu te-ai curățit de necurăția ta, nu vei mai fi curățită până când nu-Mi voi potoli furia față de tine. Eu, Domnul, am vorbit! A venit vremea și voi face întocmai! Nu te voi cruța, nu voi avea milă și nu-Mi va părea rău! Vei fi judecată după căile și faptele tale, zice Stăpânul Domn ’»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, iată, ți-o voi lua, printr-o singură lovitură, pe cea plăcută ochilor tăi. Tu însă să nu bocești, să nu plângi și să nu-ți dea lacrimile! Gemi în tăcere, dar nu jeli ca pentru cei morți. Leagă-ți turbanul și pune-ți sandalele în picioare. Să nu-ți acoperi barba și să nu mănânci pâinea oamenilor“. Am vorbit poporului dimineața, iar seara mi-a murit soția. A doua zi, dimineața, am făcut cum mi s-a poruncit. Poporul m-a întrebat: ‒ Nu vrei să ne lămurești ce înseamnă ceea ce faci? Eu le-am răspuns: ‒ Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis: „Spune-i Casei lui Israel: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Iată, voi lăsa să fie întinat Sfântul Meu Lăcaș, mândria puterii voastre, plăcerea ochilor voștri și delectarea sufletului vostru, iar fiii voștri și fiicele voastre, pe care îi veți fi lăsat în urmă, vor cădea uciși de sabie. Atunci veți face și voi cum am făcut eu. Nu vă veți acoperi barba și nu veți mânca pâinea oamenilor. Veți purta turban pe cap și sandale în picioare, nu veți jeli și nici nu veți plânge, ci veți putrezi în nelegiuirile voastre și veți geme unul către altul. Ezechiel va fi pentru voi un semn. Tot ceea ce a făcut el, veți face și voi. Când se vor întâmpla acestea, veți ști că Eu sunt Stăpânul Domn ’». Tu însă, fiul omului, în ziua când voi lua de la ei puterea lor, bucuria, măreția lor, plăcerea ochilor lor și ceea ce le înalță sufletul, pe fiii lor și pe fetele lor, în ziua aceea, va veni un fugar la tine ca să te înștiințeze. În ziua aceea, când va veni fugarul, ți se va deschide și ție gura, vei vorbi și nu vei mai fi mut. Vei fi astfel un semn pentru popor și ei vor ști că Eu sunt Domnul “. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, îndreaptă-ți fața spre fiii lui Amon și profețește împotriva lor. Să le spui fiilor lui Amon astfel: «Ascultați Cuvântul Domnului Dumnezeu! Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Pentru că ați râs de Sfântul Meu Lăcaș când era pângărit, de țara lui Israel când era pustiită și de Casa lui Iuda când pleca în exil, iată, vă dau în stăpânirea fiilor Estului. Ei își vor așeza taberele în mijlocul vostru și își vor ridica locuințe printre voi; vă vor mânca roadele și vă vor bea laptele. Voi face din Raba o pășune pentru cămile și din țara fiilor lui Amon o stână de oi. Și veți ști astfel că Eu sunt Domnul ’. Căci așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Pentru că ai bătut din mâini și ai dat din picioare, pentru că te-ai bucurat însuflețită de atâta dispreț față de țara lui Israel, iată, Îmi întind mâna împotriva ta și te dau ca pradă națiunilor. Te voi tăia din rândul popoarelor, te voi șterge din rândul țărilor și te voi nimici. Și vei ști astfel că Eu sunt Domnul ’»“. Așa vorbește Stăpânul Domn: „Pentru că Moabul și Seirul au zis: «Iată, Casa lui Iuda este ca toate celelalte națiuni!», de aceea iată-Mă, deschid flancul Moabului dinspre cetăți, dinspre cetățile lui de la graniță, care sunt măreția țării, și anume: Bet-Ieșimot, Baal-Meon și Chiriataim, și-l dau în stăpânirea fiilor Estului, alături de fiii lui Amon, ca să nu mai fie amintit printre națiuni, ca în cazul fiilor lui Amon. Îmi voi împlini astfel judecățile împotriva Moabului. Și vor ști că Eu sunt Domnul “. Așa vorbește Stăpânul Domn: „Pentru că Edomul s-a dedat la răzbunare față de Casa lui Iuda, pentru că s-a făcut vinovat și s-a răzbunat pe ea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Îmi voi întinde mâna împotriva Edomului și voi nimici din el atât oamenii, cât și animalele. Îl voi preface într-o ruină și, de la Teman la Dedan, toți vor cădea uciși de sabie. Răzbunarea Mea împotriva Edomului va veni prin mâna poporului Meu Israel. El îi va face Edomului după mânia și furia Mea și, astfel, acesta va cunoaște răzbunarea Mea, zice Stăpânul Domn »“. Așa vorbește Stăpânul Domn: „Pentru că filistenii s-au dedat la răzbunare, pentru că s-au răzbunat însuflețiți de dispreț, cu dorință de nimicire, din cauza urii lor străvechi, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, Îmi voi întinde mâna împotriva filistenilor, îi voi nimici pe cheretiți și voi prăpădi ce a mai rămas pe coasta mării. Voi aduce răzbunări cumplite asupra lor, cu pedepse izvorâte din furie. Când Mă voi răzbuna pe ei, vor ști că Eu sunt Domnul »“. În al unsprezecelea an, în ziua întâi a lunii, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis: „Fiul omului, Tyrul a zis despre Ierusalim: «Ha! A fost zdrobită poarta popoarelor! Este rândul meu să mă îmbogățesc, căci ea a rămas pustiită!». De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ta, Tyrule! Voi aduce peste tine multe națiuni, așa cum își aruncă marea valurile. Vor distruge zidurile Tyrului, îi vor doborî turnurile, îi vor răzui până și țărâna și o vor lăsa stâncă goală. Va deveni un loc de aruncat năvoadele în mijlocul mării, căci Eu am vorbit!, zice Stăpânul Domn. Va deveni pradă pentru națiuni. Așezările lui de pe țărm vor fi trecute prin ascuțișul sabiei și va ști astfel că Eu sunt Domnul!». Căci așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, aduc din nord împotriva Tyrului pe Nebucadnețar, împăratul Babilonului, împăratul împăraților, cu cai, care, călăreți și un popor foarte numeros. El le va ucide pe fetele tale pe câmp cu sabia. Va construi împotriva ta o întăritură, va înălța împotriva ta o rampă de asalt și va ridica scuturi împotriva ta. Va îndrepta împotriva zidurilor tale izbiturile berbecilor săi de fier și-ți va dărâma turnurile cu răngile lor. Mulțimea cailor lui te va acoperi de praf, iar zidurile tale se vor cutremura de vuietul călăreților și al roților carelor atunci când el va intra pe porțile tale asemenea celor care intră într-o cetate cu zidurile sparte. Copitele cailor lui vor tropăi pe toate străzile tale, poporul tău va fi ucis cu sabie, iar stâlpii tăi cei puternici se vor prăbuși la pământ. Îți vor prăda avuția, te vor jefui de mărfuri, îți vor dărâma zidurile și îți vor demola casele tale plăcute, iar pietrele, lemnele și molozul le vor arunca în mijlocul apelor. Voi face să înceteze zgomotul cântecelor tale, iar sunetul lirelor tale nu va mai fi auzit. Voi face din tine o stâncă goală. Vei deveni un loc de aruncat năvoadele. Nu vei fi reconstruită niciodată, căci Eu, Domnul, am vorbit, zice Stăpânul Domn ». Așa vorbește Stăpânul Domn despre Tyr: «Să nu se cutremure oare insulele de vuietul căderii tale, de geamătul răniților și de măcelul din mijlocul tău? Toți prinții mării vor coborî de pe tronurile lor, își vor îndepărta robele și se vor dezbrăca de veșmintele lor brodate. Se vor îmbrăca cu spaima, se vor așeza pe pământ și vor tremura în fiecare clipă, înmărmuriți fiind din cauza ta. Atunci vor face pentru tine o cântare de jale și-ți vor zice: ‘Cum ai pierit, tu, cea locuită de oamenii mării, cetate lăudată, tu, care erai puternică pe mare, tu, care, împreună cu locuitorii tăi, îi umpleați odinioară de teroare pe toți cei ce locuiau acolo. Acum insulele tremură de ziua căderii tale, iar insulele mării sunt îngrozite de sfârșitul tău’». Căci așa vorbește Stăpânul Domn: «Când te voi preface într-o cetate pustiită, asemenea cetăților care nu sunt locuite, când voi ridica peste tine adâncul și te vor acoperi apele cele mari, atunci te voi coborî împreună cu cei ce coboară în groapă, la poporul din vechime, și te voi face să locuiești în tărâmul celor mai de jos locuri, printre ruine veșnice împreună cu cei ce coboară în groapă, ca să nu mai fii locuită și să nu-ți mai dau splendoare în țara celor vii. Te voi da pradă distrugerii și nu vei mai fi. Vei fi căutată, dar nu vei mai fi găsită niciodată, zice Stăpânul Domn »“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, rostește o cântare de jale despre Tyr! Spune-i Tyrului, care locuiește la intrarea mării și face comerț cu popoarele din insulele cele multe, că așa vorbește Stăpânul Domn: «Tyrule, tu ziceai: ‘Sunt de o frumusețe desăvârșită!’. Granițele tale erau în inima mării, iar constructorii tăi te făcuseră desăvârșit de frumos. Îți căptușiseră toate laturile corabiei cu lemn de chiparos din Senir, iar din cedrii de Liban îți făcuseră un catarg. Din stejari de Bașan îți făcuseră vâsle, iar puntea ți-o făcuseră din chiparos adus din insulele Chitimului, acoperit cu fildeș. Din in subțire și brodat, adus din Egipt, îți era vela, și îți slujea ca steag. Din pânză albastră și purpurie, adusă din insulele Elișei, îți era tenda. Locuitorii din Sidon și din Arvad îți erau vâslași și cei mai înțelepți din Tyr îți slujeau ca marinari. Bătrânii Ghebalului și înțelepții lui erau în tine, întărindu-ți crăpăturile. Toate corăbiile mării, cu marinarii lor, treceau pe la tine ca să facă schimb de mărfuri. Cei din Persia, din Lud și din Put erau războinici în armata ta. Ei își atârnau scutul și coiful pe zidurile tale și îți dădeau astfel măreție. Bărbații din Arvad și Helek stăteau de jur împrejur pe zidurile tale, iar cei din Gamad erau așezați în turnurile tale. Ei își atârnau scuturile pe zidurile tale, de jur împrejur, și îți desăvârșeau astfel frumusețea. Tarșișul făcea comerț cu tine din abundența întregii averi. Ei ofereau în schimbul produselor tale argint, fier, cositor și plumb. Iavanul, Tubalul și Meșekul făceau comerț cu tine, oferind în schimbul mărfii tale ființe umane și obiecte de bronz. Cei din Bet-Togarma ofereau în schimbul produselor tale cai, armăsari de luptă și catâri. Fiii lui Rodan făceau comerț cu tine și multe insule erau marfa mâinii tale. Ele îți aduceau înapoi în dar coarne de fildeș și abanos. Aramul făcea comerț cu tine din abundența lucrărilor tale, oferind în schimbul produselor tale turcoaz, purpură, haine brodate, in subțire, coral și rubin. Iuda și țara lui Israel făcea comerț cu tine, oferind în schimbul mărfurilor tale grâu de Minit, mei, miere, ulei și balsam. Damascul făcea comerț cu tine pentru mulțimea lucrărilor tale, din belșugul întregii averi: vin de Helbon și lână de Țahar. Iar Dan și Iavan din Uzal ofereau și ei pentru produsele tale. În schimbul mărfii tale, erau aduse fier prelucrat, casia și trestie mirositoare. Dedan făcea comerț cu tine cu învelitori pentru șei. Arabia și toți prinții Chedarului erau și ei printre cei cu care făceai comerț. Ei îți aduceau oi, berbeci și capre. Negustorii din Șeba și Rama făceau comerț cu tine, oferind în schimbul produselor tale ce era mai bun din toate mirodeniile, tot felul de pietre prețioase și aur. Haran, Cane, Eden și negustorii din Șeba, Asiria și Chilmad făceau comerț cu tine. Ei făceau comerț cu tine, aducând în piețele tale haine scumpe, materiale de culoare albastră, veșminte brodate, veșminte colorate, legate cu funii împletite și strâns înnodate. Corăbiile de Tarșiș călătoreau ducându-ți marfa. Erai umplut și încărcat din plin în inima mărilor. Vâslașii te duseseră la ape adânci, dar vântul de est te va sfărâma în inima mărilor. Bogăția ta, produsele tale, marfa ta, marinarii tăi, cârmacii tăi, cei ce-ți reparau crăpăturile, cei ce făceau schimb de mărfuri cu tine, toți războinicii pe care-i aveai și toată mulțimea din mijlocul tău se vor prăbuși în inima mărilor, în ziua căderii tale. La vuietul strigătului cârmacilor tăi ostroavele se vor cutremura. Toți cei ce trag la rame, marinarii și toți cârmacii de pe mare, vor coborî din corăbiile lor și vor sta pe țărm. Vor striga cu glas tare din cauza ta și vor scoate țipete amarnice. Își vor arunca cu țărână pe cap și se vor tăvăli în cenușă. Se vor rade pe cap din cauza ta și își vor înfășura mijlocul cu pânză de sac. Te vor plânge cu sufletul amărât, bocind cu amar. În plânsetul lor, vor compune o cântare de jale cu privire la tine și te vor boci astfel: ‘Cine era ca Tyr, ca acela care a fost redus la tăcere în mijlocul mării?’ Când ieșeau mărfurile tale din mijlocul mărilor, săturai multe popoare. Prin mulțimea bogățiilor și produselor tale îi îmbogățeai pe regii pământului. Acum însă ești sfărâmat de mări, în adâncurile apelor. Încărcătura ta și toată mulțimea din mijlocul tău s-au scufundat odată cu tine. Toți locuitorii insulelor sunt înmărmuriți din cauza ta; regilor lor li s-a zbârlit părul de groază și li s-au înspăimântat fețele. Negustorii popoarelor fluieră asupra ta. Ai parte de un sfârșit îngrozitor și nu vei mai exista niciodată!»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, spune-i conducătorului Tyrului: «Așa vorbește Stăpânul Domn: Te-ai mândrit în inima ta și ai zis: ‘Sunt dumnezeu! Stau pe tronul dumnezeilor, în inima mărilor!’. Deși ești om, și nu dumnezeu, îți închipui că inima ta este ca inima dumnezeilor. Iată, ești mai înțelept decât Daniel! Nicio taină nu-ți este ascunsă! Prin înțelepciunea și priceperea ta ți-ai făcut avere și ai adunat aur și argint în vistieriile tale. Prin multa ta înțelepciune în ce privește comerțul ți-ai înmulțit averea, dar, din cauza averii tale, inima ta a devenit mândră». De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Pentru că îți închipui că inima ta este ca inima dumnezeilor, iată, aduc împotriva ta niște străini, pe cele mai groaznice dintre națiuni. Ele își vor scoate sabia împotriva minunatei tale înțelepciuni și îți vor pângări strălucirea. Te vor coborî în groapă și vei muri de o moarte violentă în inima mărilor. Vei mai zice tu atunci: ‘Sunt zeu!’, în fața ucigașului tău, deși vei fi om, și nu zeu în mâna celor ce te vor străpunge? Vei muri de moartea celor necircumciși, ucis de mâna străinilor, căci Eu am vorbit, zice Stăpânul Domn »“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, rostește o cântare de jale despre regele Tyrului! Spune-i: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Erai un sigiliu al perfecțiunii, plin de înțelepciune și de o frumusețe desăvârșită. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre prețioase: cu sard, topaz, diamant, crisolit, onix, jasp, safir, turcoaz și smarald. Bijuteriile și filigranele tale erau din aur, pregătite încă din ziua în care ai fost creat. Erai un heruvim protector, cu aripile întinse; te-am pus să fii pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor de foc. Ai fost integru pe căile tale din ziua în care ai fost creat și până când s-a găsit nedreptate în tine. Prin mărimea comerțului tău te-ai umplut de violență și ai păcătuit. De aceea te-am alungat în dezonoare de pe muntele lui Dumnezeu și te-am distrus, heruvim protector, din mijlocul pietrelor de foc. Ai devenit mândru, în inima ta, din cauza frumuseții tale, și ți-ai pervertit înțelepciunea, din cauza splendorii tale. De aceea te-am aruncat la pământ și te-am expus înaintea regilor, ca să fii o priveliște pentru ei. Prin mulțimea nelegiuirilor tale și prin nedreptatea comerțului tău ți-ai pângărit locurile sfinte. De aceea, am făcut să iasă un foc din mijlocul tău, care te-a ars, și, astfel, te-am făcut scrum pe pământ, înaintea ochilor tuturor celor ce te priveau. Toți cei ce te cunosc dintre popoare sunt înmărmuriți din cauza ta. Ai parte de un sfârșit îngrozitor și nu vei mai exista niciodată!’»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, îndreaptă-ți fața spre Sidon și profețește împotriva lui. Spune-i: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Iată, sunt împotriva ta, Sidonule, și de aceea Mă voi glorifica în mijlocul tău!’». Și vor ști că Eu sunt Domnul, când Îmi voi împlini judecățile împotriva lui și Îmi voi arăta sfințenia în el. Voi trimite molima în el și vărsarea de sânge pe străzile lui. Cel înjunghiat va cădea în mijlocul lui, răpus de sabia care lovește de jur împrejur. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul. Atunci, pentru cei din Casa lui Israel, nu va mai fi niciun spin care înțeapă și niciun ghimpe care provoacă durere din partea tuturor vecinilor lor care-i disprețuiesc. Și vor ști astfel că Eu sunt Stăpânul Domn. Așa vorbește Stăpânul Domn: «Când îi voi aduna pe cei din Casa lui Israel dintre popoarele unde au fost împrăștiați, Îmi voi arăta sfințenia prin ei înaintea ochilor națiunilor și ei vor locui în propria lor țară, pe care am dat-o slujitorului Meu Iacov. Vor locui în siguranță în ea, vor construi case și vor planta vii. Da, vor locui în siguranță când Îmi voi împlini judecățile împotriva tuturor vecinilor lor care-i disprețuiesc. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor»“. În anul al zecelea, în ziua a douăsprezecea a lunii a zecea, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis: „Fiul omului, îndreaptă-ți fața spre Faraon, regele Egiptului, și profețește împotriva lui și împotriva întregului Egipt. Vorbește și spune-le că așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ta, Faraon, rege al Egiptului, marele monstru care te odihnești în mijlocul râurilor tale! Tu zici: ‘Nilul este al meu! L-am făcut pentru mine însumi!’. Dar îți voi pune cârlige în fălci și voi face ca peștii râurilor tale să se lipească de solzii tăi! Te voi scoate din mijlocul râurilor tale împreună cu toți peștii care s-au lipit de solzii tăi. Te voi lăsa în deșert, pe tine și pe toți peștii din râurile tale. Vei cădea pe câmp și nu vei fi luat sau ridicat. Te voi da ca hrană vietăților pământului și păsărilor cerului. Atunci toți locuitorii Egiptului vor ști că Eu sunt Domnul, fiindcă au fost un toiag de trestie pentru Casa lui Israel. Când te-au apucat cu mâna, te-ai sfărâmat și le-ai străpuns tot umărul. Când s-au sprijinit de tine, te-ai rupt și le-ai scrântit ambele coapse». De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, voi aduce împotriva ta o sabie și-ți voi nimici oamenii și animalele. Țara Egiptului va ajunge o pustietate și o ruină și vor ști astfel că Eu sunt Domnul, pentru că a zis: ‘Nilul este al meu! Eu l-am făcut!’. Iată, sunt împotriva ta și a râurilor tale! Voi preface țara Egiptului într-o mare ruină, într-o pustietate, de la Migdol la Syene și până la granița lui Cuș. Nu va mai trece prin ea nici picior de om, nici picior de animal și timp de patruzeci de ani va rămâne nelocuită. Voi preface țara Egiptului într-o pustietate în mijlocul altor țări pustiite și, timp de patruzeci de ani, cetățile ei vor face parte din rândul cetăților lăsate pustii. Îi voi împrăștia pe egipteni printre națiuni și-i voi risipi în țări străine ». Așa vorbește Stăpânul Domn: «La sfârșitul celor patruzeci de ani, îi voi strânge pe egipteni dintre popoarele unde au fost împrăștiați. Îi voi aduce înapoi pe captivii Egiptului, îi voi aduce înapoi în țara Patros, în patria lor, și acolo vor fi un regat neînsemnat. Va fi cel mai neînsemnat dintre regate și nu se va mai înălța deasupra națiunilor. Îi voi împuțina, ca să nu mai stăpânească peste națiuni. Egiptul nu va mai fi un motiv de încredere pentru Casa lui Israel, ci îi va aduce aminte de nelegiuirea ei, când venea să-i ceară ajutorul. Și vor ști astfel că Eu sunt Stăpânul Domn »“. În anul al douăzeci și șaptelea, în prima zi a lunii întâi, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis: „Fiul omului, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și-a pus armata să facă o lucrare grea împotriva Tyrului. Fiecare cap a ajuns chel și fiecare umăr a ajuns gol, dar nici el, nici armata lui n-au avut nicio răsplată din Tyr pentru lucrarea pe care au înfăptuit-o împotriva cetății. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, îi dau țara Egiptului lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului. El îi va duce bogăția, va prăda ce este de prădat și va jefui ce este de jefuit. Aceasta va fi plata armatei sale. Ca răsplată pentru ceea ce a lucrat împotriva Tyrului îi dau țara Egiptului, deoarece a muncit din greu pentru Mine, zice Stăpânul Domn ». În ziua aceea, voi mări puterea Casei lui Israel, iar ție îți voi deschide gura ca să vorbești în mijlocul lor. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul “. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, profețește și spune că așa vorbește Stăpânul Domn: «Gemeți și spuneți: ‘Vai ce zi va fi!’ Căci ziua este aproape, ziua Domnului este aproape! Va fi o zi a norilor, o vreme de condamnare a națiunilor! O sabie va intra în Egipt și va fi teroare în Cuș. Când cei înjunghiați vor cădea în Egipt, i se vor lua bogățiile și i se vor dărâma temeliile. Cuș, Put, Lud, toată Arabia, Cub și fiii țării legământului vor cădea uciși de sabie!». Așa vorbește Domnul: «Sprijinitorii Egiptului vor cădea, și mândria puterii lui se va prăbuși. Din Migdol până la Syene vor cădea uciși de sabie, zice Stăpânul Domn. Țara va deveni una pustiită printre alte țări pustiite, iar cetățile ei se vor afla printre celelalte cetăți pustiite. Și vor ști că Eu sunt Domnul, când voi da foc Egiptului și când toți cei ce-l ajută vor fi zdrobiți. În ziua aceea, niște mesageri vor pleca dinaintea Mea pe corăbii ca să-l înspăimânte pe Cuș, cel care se credea în siguranță. Îl va cuprinde spaima în ziua căderii Egiptului, căci iată că ziua aceea vine!». Așa vorbește Stăpânul Domn: «Voi nimici mulțimea egiptenilor prin mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului. El și poporul lui, cei mai groaznici dintre națiuni, vor fi aduși să distrugă țara. Își vor scoate săbiile împotriva Egiptului și vor umple țara de morți. Voi preface râurile în pământ uscat și voi vinde țara în mâinile celor răi. Voi pustii țara, cu tot ce cuprinde ea, prin mâna străinului. Eu, Domnul, am vorbit!». Așa vorbește Stăpânul Domn: «Voi distruge idolii și voi stârpi chipurile din Nof. Nu va mai rămâne niciun prinț în țara Egiptului și voi răspândi teama în țara Egiptului. Voi pustii Patrosul, voi da foc Țoanului și voi face judecată în No. Îmi voi revărsa furia peste Sin, fortăreața Egiptului, și voi nimici mulțimea din No. Voi da foc Egiptului; Sin va tremura de groază, în No se va pătrunde printr-o spărtură, iar Nof va fi cucerit de dușmani ziua în amiaza mare. Tinerii din On și din Pi-Beset vor cădea uciși de sabie și înseși cetățile acestea vor merge în captivitate. Întunecată va fi ziua în care, la Tapanhes, voi rupe jugurile Egiptului iar mândria puterii lui se va sfârși. Un nor va acoperi Tapanhesul, iar satele lui vor merge în captivitate. Îmi voi împlini astfel judecățile împotriva Egiptului și va ști că Eu sunt Domnul »“. În anul al unsprezecelea, în ziua a șaptea a lunii întâi, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis: „Fiul omului, am frânt brațul lui Faraon, regele Egiptului. Și iată că nu va fi bandajat ca să se poată vindeca, nici nu i se va pune o legătură ca să se prindă la loc, să se refacă și să poată mânui din nou sabia. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva lui Faraon, regele Egiptului. Îi voi frânge brațele, atât pe cel puternic, cât și pe cel rupt, și voi face să-i cadă sabia din mână. Îi voi risipi pe egipteni printre națiuni și-i voi împrăștia în țări străine. Voi întări brațele împăratului Babilonului și-i voi pune sabia în mână, dar voi frânge brațele lui Faraon, iar acesta va geme înaintea lui cum gem cei loviți de moarte. Când voi întări brațele împăratului Babilonului, iar brațele lui Faraon vor cădea, vor ști că Eu sunt Domnul și că Eu am pus sabia Mea în mâna împăratului Babilonului și am întins-o împotriva țării Egiptului. Îi voi risipi pe egipteni printre națiuni și-i voi împrăștia în țări străine. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul »“. În anul al unsprezecelea, în prima zi a lunii a treia, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis: „Fiul omului, spune-i lui Faraon, regele Egiptului, și mulțimii sale astfel: «Cu cine poți fi asemănat tu, în măreția ta? Iată că, odinioară, Asiria era un cedru în Liban, cu ramuri frumoase și coroana aducătoare de umbră. Era înalt în statură, iar vârful îi ajungea printre nori. Apele îl făcuseră să crească și adâncul îl înălțase. Râurile acestuia străbăteau de jur împrejur plantația pe care se afla, și își trimiteau pârâurile la toți copacii câmpiei. De aceea s-a înălțat în statură mai mult decât toți ceilalți copaci din câmpie. Crengile i-au crescut și ramurile i s-au lungit, datorită belșugului de ape care-l făcuse să dea vlăstare. Printre crengile lui își făceau cuibul toate păsările cerului. Sub coroana lui zămisleau toate vietățile câmpului, iar la umbra lui locuiau toate națiunile cele multe. Era frumos prin măreția lui și prin lungimea ramurilor lui, căci rădăcinile lui erau înfipte în apropierea multor ape. Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu-l întreceau, chiparoșii nu se puteau compara cu crengile lui, iar platanii nu se puteau asemăna cu ramurile lui. Niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu se putea compara cu el în frumusețe. L-am făcut atât de frumos, prin mulțimea crengilor lui, încât îl invidiau toți copacii Edenului, care erau în grădina lui Dumnezeu». De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: «Pentru că se înălța în statură, pentru că își ridica vârful până la nori și inima i se mândrea cu înălțimea lui, l-am dat pe mâna prințului națiunilor, care i-a făcut după răutatea lui. Eu l-am alungat și, astfel, cele mai groaznice dintre națiunile străine l-au tăiat și l-au părăsit. Crengile i-au căzut pe munți și prin toate văile, iar ramurile i-au fost spulberate prin toate albiile țării. Toate popoarele pământului au plecat de la umbra lui și l-au părăsit. Pe trunchiul lui căzut și-au făcut cuibul toate păsările cerului, iar între crengile lui s-au așezat toate vietățile câmpului. S-au întâmplat toate acestea, pentru ca niciunul dintre copacii de lângă ape să nu se mai mândrească cu înălțimea lui și să nu-și mai ridice vârful până la nori, pentru ca niciun copac udat de ape să nu-și mai înalțe trunchiul spre ei. Căci toți sunt dați morții, în tărâmul cel mai de jos, în mijlocul fiilor omului, la cei ce au coborât în groapă». Așa vorbește Stăpânul Domn: «În ziua în care a coborât în Locuința Morților, am răspândit bocetul. L-am acoperit cu adâncul și i-am retras râurile, iar apele cele multe au fost oprite. Am întunecat Libanul pentru el și toți copacii câmpiei au pălit din cauza lui. La vuietul căderii sale am făcut să se cutremure națiunile, când l-am coborât în Locuința Morților împreună cu cei ce coboară în groapă. Atunci toți copacii Edenului, ce avea Libanul mai bun și mai ales, toți copaci bine udați, s-au consolat în tărâmul cel mai de jos. Au coborât și ei împreună cu el în Locuința Morților, la cei răpuși de sabie, ei care erau aliații lui și locuiau la umbra lui printre națiuni. Așadar, Faraon, cu cine poți fi asemănat tu printre copacii Edenului, în gloria și măreția ta? Și totuși vei fi coborât împreună cu copacii Edenului în tărâmul cel mai de jos și vei zăcea printre cei necircumciși, alături de cei răpuși de sabie. Iată ce este Faraon și toată mulțimea lui, zice Stăpânul Domn »“. În anul al doisprezecelea, în prima zi a lunii a douăsprezecea, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis: „Fiul omului, rostește o cântare de jale despre Faraon, regele Egiptului, și spune-i: «Te consideri un leu printre națiuni, dar ești ca un monstru în mări! Te arunci în râurile tale, tulburi apele cu picioarele și îți murdărești râurile». Acum, așa vorbește Stăpânul Domn: «Voi întinde peste tine năvodul Meu, printr-o adunare de popoare multe, și te voi trage în mreaja Mea! Te voi lăsa pe pământ și te voi arunca pe câmp. Voi pune să se așeze peste tine păsările cerului și voi sătura din tine vietățile întregului pământ! Carnea ți-o voi arunca pe munți și voi umple văile cu resturile tale! Voi uda pământul cu sângele tău scurs pe munți și albiile vor fi pline de resturile tale. Când te voi stinge, voi acoperi cerurile și voi întuneca stelele lor. Voi acoperi soarele cu un nor și luna nu-și va mai da lumina. Voi întuneca deasupra ta toți luminătorii care strălucesc pe ceruri și voi răspândi întunericul peste țara ta, zice Stăpânul Domn. Voi neliniști inima multor popoare când voi vesti distrugerea ta printre națiuni, printre țările pe care nu le-ai cunoscut. Voi face să se îngrozească din cauza ta multe popoare, iar regii lor se vor înspăimânta din cauza ta, când Îmi voi flutura sabia pe dinaintea lor. În ziua căderii tale, fiecare va tremura în orice clipă pentru viața lui. Căci așa vorbește Stăpânul Domn: Sabia împăratului Babilonului va veni peste tine! Voi face ca mulțimea ta să cadă răpusă de sabia celor viteji, cei mai groaznici dintre toate națiunile. Ei vor distruge mândria Egiptului și toată mulțimea lui va fi nimicită. Voi face să piară toate vitele lui de lângă apele cele multe; și nu le va mai tulbura nici picior de om, nici copită de animal. Atunci îi voi lăsa apele să se așeze și-i voi face râurile să curgă ca uleiul, zice Stăpânul Domn. Când voi preface țara Egiptului într-o pustietate, și țara va fi jefuită de bogăția ei, când îi voi fi lovit pe toți cei ce locuiesc în ea, vor ști că Eu sunt Domnul. Aceasta este cântarea de jale pe care o vor cânta despre el. Fiicele națiunilor o vor cânta; o vor cânta despre Egipt și despre toată mulțimea lui, zice Stăpânul Domn »“. În anul al doisprezecelea, în ziua a cincisprezecea a lunii, Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis: „Fiul omului, bocește pentru mulțimea Egiptului și coboar-o pe ea și pe fetele națiunilor mărețe, în tărâmul celor mai de jos locuri, la cei coborâți în groapă. Spune-i: «Crezi că ești tu mai încântătoare decât altele? Coboară și zaci printre cei necircumciși!». Vor cădea astfel în mijlocul celor răpuși de sabie! Sabia este pregătită! Să-l scoată afară pe el și toată mulțimea lui! Atunci conducătorii cei viteji din Locuința Morților vor zice despre el și despre cei ce-l ajutau: «Au coborât și zac printre cei necircumciși, răpuși de sabie!». Acolo este Asiria și toată adunarea ei. De jur împrejurul ei se află mormintele tuturor celor uciși, care au căzut loviți de sabie și cărora li s-au dat morminte în cele mai adânci locuri ale gropii. Adunarea ei se află de jur împrejurul mormântului ei, și anume toți cei uciși, care au căzut loviți de sabie, ei, care răspândeau teroare pe tărâmul celor vii. Acolo este Elamul și toată mulțimea lui. De jur împrejurul mormântului său se află toți cei uciși, care au căzut loviți de sabie. Ei, care răspândeau teroare pe tărâmul celor vii, au coborât necircumciși în tărâmul celor mai de jos locuri. Acum ei își poartă rușinea împreună cu cei ce au coborât în groapă. I-au pregătit Elamului un pat în mijlocul celor uciși și toată mulțimea lui se află împrejurul mormântului său. Toți sunt necircumciși și au fost răpuși de sabie, căci răspândeau teroare pe tărâmul celor vii. Ei își poartă acum rușinea împreună cu cei ce au coborât în groapă; au fost culcați alături de cei uciși. Acolo sunt Meșekul și Tubalul și toată mulțimea lor, de jur împrejurul mormântului lor. Toți sunt necircumciși și au fost răpuși de sabie, căci răspândeau teroare pe tărâmul celor vii. Să nu zacă ei împreună cu cei viteji, care au căzut dintre cei necircumciși și care au coborât în Locuința Morților cu toate armele lor de război, cei ale căror săbii au fost puse sub capetele lor? Nelegiuirile lor au fost puse pe oasele lor, căci acești viteji erau o teroare pe tărâmul celor vii. Tot așa și tu, Faraon, vei fi zdrobit și vei zăcea printre cei necircumciși, împreună cu cei răpuși de sabie. Acolo este și Edomul, împreună cu regii și toți prinții lui, care, în pofida vitejiei lor, au fost puși alături de cei răpuși de sabie. Ei zac împreună cu cei necircumciși, cu cei ce au coborât în groapă. Acolo sunt toți prinții nordului și toți sidonienii. Ei au coborât acolo împreună cu cei uciși, în pofida terorii pe care au răspândit-o. În pofida vitejiei lor, ei sunt acum acoperiți de rușine. Acești necircumciși zac împreună cu cei răpuși de sabie și-și poartă rușinea alături de cei ce au coborât în groapă. Faraon îi va vedea și se va consola pentru întreaga lui mulțime răpusă de sabie, Faraon și întreaga lui armată, zice Stăpânul Domn. Căci voi răspândi teroarea pe tărâmul celor vii, și Faraon va fi întins în mijlocul celor necircumciși, alături de cei răpuși de sabie, Faraon și toată mulțimea lui, zice Stăpânul Domn “. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, vorbește fiilor poporului tău și spune-le: «Când voi aduce sabia împotriva unei țări, iar poporul țării va lua din mijlocul lui un om și-l va face străjer, dacă străjerul vede sabia venind împotriva țării și sună din trâmbiță, anunțând poporul, iar omul care aude sunetul trâmbiței nu ține cont de el, atunci sabia va veni și îi va lua viața. Sângele lui va fi asupra capului său. Fiindcă a auzit sunetul trâmbiței și nu a ținut cont de el, sângele lui va fi asupra capului său. Dar dacă ține cont de el, își va scăpa viața. Dacă însă străjerul vede sabia venind și nu sună din trâmbiță, astfel că poporul nu este avertizat, iar sabia vine și ia viața cuiva, omul acela va muri din cauza nelegiuirii sale, dar sângele lui îl voi cere din mâna străjerului». Tu, fiul omului, ești străjerul pe care l-am pus peste Casa lui Israel. Tu vei auzi cuvântul din gura Mea și-i vei anunța din partea Mea. Când îi voi zice celui rău: «Răule, sigur vei muri!», iar tu nu vei vorbi cu cel rău ca să-l avertizezi cu privire la calea lui, omul acela rău va muri din cauza nelegiuirii sale, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă tu îl vei avertiza pe cel rău să se întoarcă de la calea lui, iar el nu se va întoarce de la calea lui, atunci el va muri din cauza nelegiuirii lui, iar tu îți vei scăpa sufletul. Tu, fiul omului, spune Casei lui Israel: «Voi ziceți: ‘Fărădelegile și păcatele noastre apasă greu asupra noastră. Suntem uscați de vlagă din cauza lor. Cum vom putea trăi?’». Prin urmare, spune-le: «Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că Eu nu-Mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, ci doresc ca el să se întoarcă de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă! Întoarceți-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce vrei să pieri, Casă a lui Israel?». De aceea, fiul omului, spune fiilor poporului tău: «Dreptatea celui drept nu-l va scăpa în ziua fărădelegii lui, iar răutatea celui rău nu-l va face să cadă în ziua când se întoarce de la răutatea lui. Cel drept nu va putea trăi prin dreptatea lui în ziua când a păcătuit. Când Eu îi spun celui drept că sigur va trăi, iar el, încrezându-se în dreptatea lui, comite fapte nelegiuite, toată dreptatea lui nu i se va mai aminti și va muri din cauza nelegiuirilor pe care le-a comis. Tot astfel, atunci când Eu îi spun celui rău: ‘Sigur vei muri!’, dacă el se întoarce de la păcatul lui și face judecată și dreptate, dacă cel rău dă înapoi garanția, înapoiază ce a jefuit, urmează învățăturile dătătoare de viață și nu mai comite fapte nelegiuite, el sigur va trăi și nu va muri. Toate păcatele pe care le-a comis nu i se vor mai aminti. El a făcut judecată și dreptate; prin urmare, sigur va trăi». Totuși, fiii poporului tău zic: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!». Dar, de fapt, calea lor este cea nedreaptă! Așadar, dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui și comite fapte nelegiuite, el va muri din cauza aceasta. Tot astfel, dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui și face judecată și dreptate, va trăi tocmai din cauza aceasta. Fiindcă ziceți: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!», vă voi judeca pe fiecare după umbletele voastre, Casă a lui Israel!“. În al doisprezecelea an al exilului nostru, în ziua a cincea a lunii a zecea, a venit la mine un fugar de la Ierusalim și mi-a zis: „Cetatea a fost capturată!“. Mâna Domnului fusese peste mine încă de la lăsarea serii, înainte de a sosi fugarul, și El îmi deschisese gura înainte de a sosi fugarul la mine, dimineața. Așadar, gura îmi fusese deschisă și nu mai eram mut. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, locuitorii acestor ruine din țara lui Israel zic: «Avraam a fost singur, dar tot a luat în stăpânire țara. Noi suntem mulți, deci cu siguranță țara ne-a fost dată și nouă ca moștenire!». De aceea spune-le: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Voi care mâncați carne cu sânge, care vă ridicați ochii spre idolii voștri și vărsați sânge, voi să stăpâniți țara? Vă încredeți în sabia voastră, comiteți fapte scârboase și fiecare se culcă cu soția semenului său. Voi să stăpâniți țara?’». Să le mai spui: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Viu sunt Eu, că cei ce se află printre ruine vor cădea uciși de sabie, pe cei ce sunt pe câmp îi voi da de mâncare animalelor sălbatice, iar cei din fortărețe și cei din peșteri vor muri din cauza molimei. Voi preface țara într-o pustietate și într-un loc devastat, iar mândria puterii ei se va sfârși. Munții lui Israel vor fi atât de pustiiți, încât nimeni nu-i va mai traversa. Când voi preface țara într-o pustietate și într-un loc devastat din cauza urâciunilor pe care le-au comis, vor ști că Eu sunt Domnul ’». Fiul omului, fiii poporului tău vorbesc despre tine pe lângă ziduri și pe la ușile caselor și își zic unul altuia, fiecare fratelui său, astfel: «Veniți, vă rog, și ascultați care este cuvântul ieșit de la Domnul!». Și vin la tine cu grămada! Cei din poporul Meu se așază înaintea ta și ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura ei vorbesc atât de dulce, dar inima lor umblă după câștig nedrept. Iată că tu ești pentru ei ca un cântăreț plăcut, cu voce frumoasă, iscusit să cânte la instrumente cu coarde. Ei ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc deloc. Însă când va veni pustiirea – și iat-o că vine – vor ști că a fost un profet în mijlocul lor“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, profețește împotriva păstorilor lui Israel! Profețește și spune-le păstorilor: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Vai de păstorii lui Israel care se pasc pe ei înșiși. Oare păstorii nu trebuie să pască turma? Voi ați mâncat grăsimea, v-ați îmbrăcat cu lâna, ați tăiat ce era gras, dar turma nu ați păscut-o! Pe cele slăbite nu le-ați întărit, pe cea bolnavă nu ați vindecat-o, pe cea rănită nu ați legat-o, pe cea alungată nu ați adus-o înapoi, iar pe cea pierdută n-ați căutat-o. Dimpotrivă, le-ați condus prin forță și cu asprime. Astfel, din lipsă de păstor, ele au fost împrăștiate și, împrăștiate fiind, au ajuns hrană pentru orice vietate de pe câmp. Oile Mele rătăcesc pe toți munții, pe orice deal înalt. Oile Mele sunt împrăștiate pe toată fața pământului și nimeni nu le caută, nici nu se uită după ele. De aceea, păstorilor, ascultați Cuvântul Domnului: viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, pentru că turma Mea a ajuns de jaf și oile Mele au ajuns hrană pentru orice vietate a câmpului, din lipsă de păstor, și pentru că păstorii Mei nu Mi-au căutat turma, ci s-au păscut pe ei înșiși și nu Mi-au păscut turma, de aceea, păstorilor, ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domn: iată, sunt împotriva păstorilor! Îmi voi cere turma din mâna lor și nu-i voi mai lăsa să-Mi pască turma. Și păstorii nu se vor mai paște pe ei înșiși. Îmi voi elibera oile din gura lor și nu le vor mai sluji ca hrană. Căci așa vorbește Stăpânul Domn: iată, Eu Însumi Îmi voi căuta oile și le voi cerceta! Cum își cercetează păstorul turma, în ziua când se află în mijlocul oilor sale împrăștiate, tot așa Îmi voi cerceta și Eu oile și le voi elibera din toate locurile pe unde au fost împrăștiate în ziua plină de nori și negură. Le voi scoate dintre popoare, le voi aduna din țări, le voi aduce în patria lor și le voi paște pe munții lui Israel, de-a lungul albiilor și în toate zonele locuite ale țării. Le voi paște pe o pășune bună, iar staulul le va fi pe munții cei înalți ai lui Israel. Acolo se vor odihni într-un staul bun și vor paște pe o pășune grasă pe munții lui Israel. Eu Însumi Îmi voi paște oile și le voi da odihnă, zice Stăpânul Domn. O voi căuta pe cea pierdută, o voi aduce înapoi pe cea alungată, o voi lega pe cea rănită și o voi întări pe cea slăbită, dar o voi nimici pe cea grasă și pe cea tare. Îmi voi paște astfel turma cu dreptate’. Cât despre voi, turma Mea, așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Iată, voi judeca între oaie și oaie, între berbeci și țapi. Este prea puțin pentru voi că pașteți în pășunea cea bună de călcați în picioare ce rămâne din pășunea voastră? Este prea puțin pentru voi că vă adăpați din apă limpede de tulburați cu picioarele ce rămâne după voi? Și oile Mele să pască ceea ce ați călcat voi în picioare și să se adape din apele pe care le-ați tulburat voi cu picioarele?’. De aceea, așa le vorbește Stăpânul Domn: ‘Iată, Eu Însumi voi judeca între oaia grasă și oaia slabă. Pentru că ați împins cu coasta și cu umărul și ați împuns cu coarnele toate oile slăbite până le-ați împrăștiat în afară, voi veni în ajutorul oilor Mele și nu vor mai fi de jaf. Voi face judecată astfel între oaie și oaie. Voi ridica peste ele un singur Păstor, pe Slujitorul Meu David, și El le va paște. El le va paște și va fi Păstorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, iar Slujitorul Meu David va fi Prinț în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit. Voi încheia cu ele un legământ de pace și voi îndepărta din țară animalele sălbatice, ca să locuiască în siguranță în deșert și să poată dormi în păduri. Le voi face o binecuvântare, atât pe ele, cât și împrejurimile dealului Meu. Le voi trimite ploi la vreme și acestea vor fi ploi ale binecuvântării. Copacul de pe câmp își va da rodul, pământul își va da recolta, iar ele vor putea locui în siguranță în țara lor. Și vor ști că Eu sunt Domnul când voi rupe legăturile jugului lor și le voi elibera din mâna celor ce le-au subjugat. Nu vor mai fi de jaf pentru națiuni și vietățile din țară nu le vor mai devora. Vor locui în siguranță și nimeni nu le va mai înspăimânta. Le voi pregăti o plantație care va ajunge renumită, și nu vor mai suferi de foame în țară, nici nu vor mai purta insulta națiunilor. Și vor ști astfel că Eu, Domnul, Dumnezeul lor, sunt cu ele, iar ele sunt poporul Meu, Casa lui Israel, zice Stăpânul Domn. Voi, turma Mea, turma pășunii Mele, voi sunteți oameni, iar Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Stăpânul Domn ’»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, îndreaptă-ți fața spre muntele Seir și profețește împotriva lui! Spune-i că așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ta, munte al Seirului! Îmi voi întinde mâna împotriva ta și te voi preface într-o pustietate și într-un loc devastat! Îți voi preface cetățile în ruină, iar tu vei ajunge o pustietate și vei ști atunci că Eu sunt Domnul. Pentru că aveai o ură străveche și i-ai trecut prin ascuțișul sabiei pe fiii lui Israel în vremea necazului lor, în vremea pedepsei lor finale, de aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că te voi îneca în sânge și sângele te va urmări. Fiindcă nu ai urât vărsarea de sânge, aceasta te va urmări. Voi preface muntele Seir într-o pustietate și într-un loc devastat. Și voi nimici din el pe oricine se duce sau se întoarce pe acolo. Îi voi umple versanții de morții lui. Cei răpuși de sabie vor cădea pe dealurile tale, pe văile tale și în toate albiile tale. Te voi preface într-o pustietate veșnică și cetățile tale nu vor mai fi locuite. Și vei ști astfel că Eu sunt Domnul. Pentru că ai zis: ‘Aceste două națiuni și aceste două țări vor fi ale mele și le vom lua în stăpânire!’, cu toate că Domnul era încă acolo, de aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că-ți voi face după mânia și râvna pe care le-ai arătat și tu, în ura ta față de ei. Și Mă voi face cunoscut în mijlocul lor când te voi judeca. Vei ști astfel că Eu, Domnul, am auzit toate batjocurile pe care le-ai spus despre munții lui Israel atunci când ai zis: ‘Sunt pustiiți, ne sunt dați nouă să-i devorăm!’. V-ați lăudat împotriva Mea prin vorbirea voastră și v-ați înmulțit cuvintele împotriva Mea, însă Eu am auzit». Așa vorbește Stăpânul Domn: «Când tot pământul se va bucura, pe tine te voi preface într-o pustietate. Pentru că te-ai bucurat când moștenirea Casei lui Israel a fost pustiită, îți voi face și ție la fel. Vei ajunge o pustietate, munte Seir, tu și tot Edomul, și veți ști astfel că Eu sunt Domnul »“. „Tu, fiul omului, profețește cu privire la munții lui Israel și spune-le: «Munți ai lui Israel, ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domn: dușmanul a zis despre voi: ‘Ha! Ha! Aceste înălțimi străvechi au devenit moștenirea noastră!’». De aceea, profețește și spune că așa vorbește Stăpânul Domn: «Da, pentru că v-au pustiit și v-au strivit din toate părțile, devenind astfel proprietatea celorlalte națiuni, și pentru că ați ajuns un motiv de batjocură și de bârfă pentru popoare, de aceea, munți ai lui Israel, ascultați Cuvântul Domnului Dumnezeu! Așa vorbește Stăpânul Domn munților, dealurilor, albiilor, văilor, ruinelor pustii și cetăților părăsite, care au fost jefuite și batjocorite de rămășița națiunilor din jurul vostru. Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘În focul geloziei Mele am ceva de spus împotriva națiunilor înconjurătoare și împotriva întregului Edom, pentru că au făcut din țara Mea moștenirea lor și s-au bucurat din toată inima lor și cu dispreț în sufletul lor să-i jefuiască pășunea’». Profețește cu privire la țara lui Israel și spune-le munților, dealurilor, albiilor și văilor că așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, în gelozia și furia Mea am ceva de spus, din cauza batjocurii pe care ați suferit-o din partea națiunilor. Așa vorbește Stăpânul Domn: Îmi ridic mâna și jur că națiunile din jurul vostru își vor purta și ele partea lor de batjocură. Cât despre voi, munți ai lui Israel, veți avea iarăși ramuri și veți purta din nou rod pentru poporul Meu, Israel, căci se va întoarce în curând. Iată, Eu Însumi sunt alături de voi! Mă voi întoarce spre voi și, astfel, veți fi lucrați și semănați. Voi înmulți pe voi oamenii, toată Casa lui Israel, toată! Cetățile vor fi din nou locuite, iar ruinele vor fi reconstruite. Voi înmulți pe voi numărul oamenilor și al animalelor; ei vor deveni numeroși și vor fi roditori. Voi face să fiți locuiți ca odinioară și vă voi face mai mult bine decât la început. Și veți ști astfel că Eu sunt Domnul. Voi face să umble iarăși pe voi oameni, și anume poporul Meu Israel. Ei vă vor lua din nou în stăpânire și veți fi moștenirea lor. Nu-i veți mai lăsa niciodată fără copii». Așa vorbește Stăpânul Domn: « Țară, pentru că s-a zis despre tine că devorezi oameni și că ți-ai sărăcit națiunea de copii, de aceea nu vei mai devora oameni și nu-ți vei mai sărăci națiunea de copii, zice Stăpânul Domn. Nu te voi mai lăsa să auzi batjocura națiunilor îndreptată spre tine, nu vei mai purta disprețul popoarelor și nu-ți vei mai face națiunea să cadă, zice Stăpânul Domn »“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, cei din Casa lui Israel locuiau în patria lor, dar au spurcat-o prin calea lor și prin faptele lor. Calea lor era înaintea Mea la fel de necurată ca necurăția femeii. Atunci Mi-am revărsat furia peste ei din cauza sângelui pe care îl vărsaseră în țară și din cauza idolilor cu care o întinaseră. I-am risipit printre națiuni și au fost împrăștiați prin țări străine. I-am judecat după calea lor și după faptelor lor. Dar ei au ajuns la națiunile unde s-au dus și au profanat Numele Meu cel sfânt, căci se zicea despre ei: «Aceștia sunt poporul Domnului, dar au ieșit din țara lor!». Totuși, am vrut să scap cinstea Numelui Meu cel sfânt, pe care-l profana Casa lui Israel printre națiunile unde ajunseseră. Prin urmare, spune-i Casei lui Israel: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Nu datorită vouă fac aceste lucruri, Casă a lui Israel, ci datorită Numelui Meu cel sfânt, pe care voi l-ați profanat printre națiunile unde ați ajuns. Îmi voi sfinți Numele Meu cel mare care a fost profanat printre națiuni, Numele pe care voi l-ați profanat în mijlocul lor. Și națiunile vor ști că Eu sunt Domnul, zice Stăpânul Domn, când Mă voi arăta sfânt prin voi înaintea ochilor lor. Vă voi lua dintre națiuni, vă voi strânge din toate țările străine și vă voi aduce în țara voastră. Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți. Vă voi curăți de toate necurățiile voastre și de toți idolii voștri. Vă voi da o inimă nouă și voi pune înăuntrul vostru un duh nou. Voi lua inima de piatră din trupul vostru și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu înăuntrul vostru și vă voi face să urmați hotărârile Mele, să păziți judecățile Mele și să le împliniți. Veți locui în țara pe care am dat-o strămoșilor voștri. Voi veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru. Vă voi ierta toate necurățiile voastre. Voi chema grânele și le voi înmulți și nu voi mai trimite foametea peste voi. Voi înmulți roadele pomilor și recolta câmpului, ca să nu mai fiți de dispreț printre națiuni din cauza foametei. Atunci vă veți aduce aminte de căile voastre cele rele și de faptele voastre care n-au fost bune și vă va fi scârbă de voi înșivă din cauza nelegiuirilor și a urâciunilor voastre. Dar să știți că lucrurile acestea nu le fac datorită vouă, zice Stăpânul Domn. Rușinați-vă și jenați-vă din cauza căilor voastre, Casă a lui Israel!’». Așa vorbește Stăpânul Domn: «În ziua când vă voi curăți de toate nelegiuirile voastre, voi face să fie locuite cetățile voastre, iar ruinele vor fi reconstruite. Țara pustiită va fi din nou lucrată și nu va mai fi o pustietate înaintea ochilor tuturor trecătorilor. Atunci ei vor spune: ‘Țara aceasta care era pustiită, a ajuns precum grădina Edenului, iar cetățile care zăceau în ruine, pustiite și dărâmate, au ajuns așezări fortificate!’. Și națiunile care vor fi lăsate în jurul vostru vor ști atunci că Eu, Domnul, am reconstruit dărâmăturile și am plantat din nou ce fusese pustiit. Eu, Domnul, am vorbit și voi face întocmai». Așa vorbește Stăpânul Domn: «Pe lângă toate aceste lucruri, Mă voi lăsa înduplecat de Casa lui Israel și iată ce voi face pentru ei: îi voi înmulți pe oameni ca pe o turmă de oi. La fel de numeroase ca turmele pentru jertfe, ca turmele care sunt aduse la Ierusalim la sărbătorile periodice, așa de pline cu turme de oameni vor fi și cetățile lor părăsite. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul »“. Mâna Domnului a venit peste mine, m-a dus prin Duhul Domnului și m-a lăsat jos în mijlocul unei văi. Valea era plină de oase. M-a pus să umblu peste ele încoace și încolo, și iată că pe suprafața văii erau foarte multe oase. Și iată că ele erau foarte uscate. El mi-a zis: ‒ Fiul omului, vor putea oare aceste oase să învie? Eu I-am răspuns: ‒ Stăpâne Doamne, Tu știi! Atunci El mi-a zis: ‒ Profețește despre oasele acestea și spune-le: „Oase uscate, ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domn cu privire la oasele acestea: «Iată, voi face să intre suflare în voi și veți învia! Vă voi da tendoane, voi face să crească pe voi carne și vă voi acoperi cu piele. Voi pune suflare în voi și veți învia. Și veți ști atunci că Eu sunt Domnul!»“. Am profețit așa cum mi se poruncise. În timp ce profețeam, s-a auzit un zgomot ca un huruit. Și, iată că oasele s-au apropiat unele de celelalte. M-am uitat și, iată, am văzut că aveau deja tendoane pe ele, carnea crescuse pe ele și erau acoperite cu piele; dar încă nu era suflare în ele. El mi-a zis: ‒ Profețește suflării! Profețește, fiul omului, și spune-i suflării: „Așa vorbește Stăpânul Domn: «Vino, suflare, din cele patru direcții, și suflă peste acești morți ca să învie!»“. Am profețit așa cum îmi poruncise și suflarea a intrat în ei. Ei au înviat și s-au ridicat în picioare. Era o armată foarte, foarte mare. Apoi El mi-a zis: ‒ Fiul omului, oasele acestea sunt toți cei din Casa lui Israel. Iată că ei zic: „Oasele ne sunt uscate și nu mai avem nicio speranță! Suntem pierduți!“. De aceea, profețește și spune-le: „Așa vorbește Stăpânul Domn: «Poporul Meu, Eu Însumi vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre și vă voi aduce în țara lui Israel. Poporul Meu, când vă voi deschide mormintele și vă voi scoate din mormintele voastre, veți ști că Eu sunt Domnul. Voi pune în voi suflarea Mea și veți învia. Vă voi așeza din nou în țara voastră și veți ști că Eu, Domnul, am vorbit și am făcut întocmai, zice Domnul »“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, ia o ramură și scrie pe ea: «Pentru Iuda și pentru fiii lui Israel, prietenii săi». Ia apoi o altă ramură și scrie pe ea: «Pentru Iosif, ramura lui Efraim, și pentru toți cei din Casa lui Israel, prietenii lui». După aceea, apropie-le una de alta și fă-le o singură bucată, astfel încât să fie ca una singură în mâna ta. Când fiii poporului tău îți vor zice: «Nu vrei să ne explici ce înseamnă toate acestea?», tu să le spui: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Iată, Eu Însumi voi lua ramura lui Iosif, care este în mâna lui Efraim, și a semințiilor lui Israel, prietenii lui, le voi pune pe ramura lui Iuda și le voi face o singură ramură, astfel că vor fi una în mâna Mea’». Să ții în mână, înaintea ochilor lor, ramurile pe care ai scris, și să le spui: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Iată, Eu Însumi îi voi lua pe fiii lui Israel din mijlocul națiunilor unde s-au dus, îi voi strânge din toate părțile și-i voi aduce în patria lor. Voi face din ei o singură națiune în țară, pe munții lui Israel. Va fi un singur rege pentru toți și nu vor mai fi două națiuni, nici nu vor mai fi împărțiți în două regate. Nu se vor mai pângări cu idolii lor, cu spurcăciunile lor și cu toate fărădelegile lor. Îi voi ierta de toate abaterile prin care au păcătuit și-i voi curăți. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. Slujitorul meu David, va fi rege peste ei și va fi un singur păstor pentru toți. Ei vor urma legile Mele și vor păzi și împlini hotărârile Mele. Vor locui în țara pe care am dat-o slujitorului Meu Iacov, țara în care au locuit strămoșii lor. Ei vor locui în țară împreună cu copiii lor și cu copiii copiilor lor pe vecie, iar slujitorul Meu David le va fi prinț pentru totdeauna. Voi încheia cu ei un legământ de pace; va fi un legământ veșnic cu ei. Îi voi așeza iarăși, îi voi înmulți și voi pune Sfântul Meu Lăcaș în mijlocul lor pe vecie. Locuința Mea va fi între ei. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Când Sfântul Meu Lăcaș va fi în mijlocul lor pe vecie, națiunile vor ști că Eu sunt Domnul, Cel Care-l sfințesc pe Israel’»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, îndreaptă-ți fața spre Gog, din țara lui Magog, prinț conducător al Meșekului și al Tubalului, și profețește împotriva lui. Spune-i: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Iată, sunt împotriva ta, Gog, prinț conducător al Meșekului și al Tubalului. Te voi întoarce, îți voi pune cârlige în fălci și te voi scoate afară, pe tine și întreaga ta armată, cai și călăreți, toți echipați în chip minunat, o mare mulțime cu scut și pavăză, cu toții mânuind sabia. Persia, Cuș și Put vor fi împreună cu ei, cu toții având scut și coif. Va mai fi și Gomer cu toate hoardele lui, precum și Bet-Togarma, din părțile îndepărtate ale nordului, cu toate hoardele ei – împreună cu tine vor fi multe popoare. Pregătește-te deci și fii gata, atât tu, cât și toată mulțimea adunată în jurul tău! Tu îi vei fi călăuză! După multe zile, vei fi chemat. La sfârșitul anilor vei veni împotriva unei țări refăcute de pe urma sabiei și adunată din mai multe popoare pe munții lui Israel, munți care fuseseră multă vreme pustii. Ea va fi atunci o țară scoasă dintre popoare, care locuiește în siguranță. Vei înainta și vei veni ca o furtună devastatoare. Vei fi ca un nor care acoperă țara, tu și hoardele tale și multe popoare împreună cu tine’». Așa vorbește Stăpânul Domn: «În ziua aceea, multe gânduri îți vor trece prin minte și vei gândi un plan rău. Vei zice: ‘Voi înainta împotriva acestei țări pline de sate și voi veni împotriva unor oameni liniștiți, care locuiesc în siguranță în locuințele lor, toți în locuințe fără ziduri, fără zăvoare și fără porți. Voi prăda ce este de prădat și voi jefui ce este de jefuit. Îmi voi întoarce mâna împotriva acestor ruine locuite din nou și împotriva acestui popor adunat dintre națiuni, care are vite și avuții și locuiește în centrul pământului’. Șeba și Dedan, negustorii din Tarșiș și toți leii lui tineri îți vor zice: ‘Vii să prădezi? Ți-ai adunat mulțimea ca să jefuiești, să-ți însușești argint și aur, să iei vite și avuții și să obții o pradă mare?’». De aceea profețește, fiul omului, și spune-i lui Gog: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘În ziua aceea, când poporul Meu, Israel, va locui în siguranță, nu-i așa că vei afla? Atunci vei veni din țara ta, din părțile îndepărtate ale nordului, tu și multe popoare împreună cu tine, toți călare pe cai, o mulțime numeroasă, o armată mare. Gog, vei veni împotriva poporului Meu Israel, ca un nor care acoperă țara. În zilele de pe urmă, te voi aduce împotriva țării Mele ca să Mă cunoască națiunile, când Mă voi arăta sfânt prin tine înaintea ochilor lor!’». Așa vorbește Stăpânul Domn: «Nu ești tu acela despre care am vorbit în vechime prin slujitorii Mei, profeții lui Israel? Ei au profețit atunci ani de-a rândul că te voi aduce împotriva lor. În ziua aceea, în ziua când Gog va veni împotriva țării lui Israel, zice Stăpânul Domn, furia Mea aprinsă va izbucni. În gelozia și în focul răbufnirii Mele, declar că în ziua aceea va fi un mare cutremur în țara lui Israel. Peștii mării, păsările cerului, vietățile câmpului, orice animal care se târăște pe pământ și orice om de pe fața pământului se vor cutremura de prezența Mea. Atunci munții se vor răsturna, stâncile vor cădea și orice zid se va prăbuși la pământ. Voi chema o sabie împotriva lui Gog pe toți munții Mei, zice Stăpânul Domn; sabia fiecărui om va fi împotriva fratelui său. Îl voi judeca prin molimă și prin vărsare de sânge. Ploaie năprasnică, grindină cât piatra, foc și sulf voi revărsa peste el, peste hoardele lui și peste multele popoare care vor fi cu el. Îmi voi arăta astfel mărirea și sfințenia și Mă voi face cunoscut înaintea ochilor multor națiuni. Și vor ști că Eu sunt Domnul »“. „Fiul omului, profețește împotriva lui Gog și spune: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Iată, sunt împotriva ta, Gog, prinț conducător al Meșekului și al Tubalului! Te voi întoarce, te voi conduce, te voi lua din părțile îndepărtate ale nordului și te voi aduce împotriva munților lui Israel. Îți voi rupe arcul din mâna stângă și voi face să-ți cadă săgețile din mâna dreaptă. Tu, toate hoardele tale și popoarele care vor fi cu tine veți cădea pe munții lui Israel. Te voi da ca hrană păsărilor de pradă de tot felul și vietăților câmpului. Vei cădea pe câmp, căci Eu am vorbit, zice Stăpânul Domn ’. Voi trimite foc împotriva lui Magog și împotriva celor ce locuiesc în siguranță în insule și vor ști astfel că Eu sunt Domnul. Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu, Israel, și nu voi mai lăsa să fie profanat Numele Meu cel sfânt! Atunci națiunile vor ști că Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel. Iată că vine! Se va întâmpla întocmai, zice Stăpânul Domn. Aceasta este ziua despre care am vorbit! Atunci locuitorii cetăților lui Israel vor ieși și vor face foc din armamentul de război; vor face foc din scuturile mici și din cele mari, din arcuri, din săgeți, din măciuci și din lănci și vor întreține focul cu ele timp de șapte ani. Nu vor mai avea nevoie să ia lemne de pe câmp sau să taie lemne din păduri, căci vor face foc din armamentul de război. Îi vor prăda pe cei ce i-au prădat și îi vor jefui pe cei ce i-au jefuit, zice Stăpânul Domn. În ziua aceea, îi voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel, și anume valea călătorilor, în partea de est a mării. Acest loc va bloca trecerea călătorilor, căci acolo îl vor înmormânta pe Gog împreună cu întreaga lui mulțime. Valea aceea o vor numi Valea Hamon-Gog. Timp de șapte luni, Casa lui Israel îi va înmormânta, ca să curățească țara. Tot poporul țării îi va înmormânta și i se va duce vestea în ziua când voi fi glorificat, zice Stăpânul Domn. Vor pune deoparte oameni care să străbată țara continuu și să înmormânteze trupurile rămase pe fața pământului, ca s-o curățească. La sfârșitul celor șapte luni ei vor începe să caute. Când cei ce vor străbate țara vor vedea oasele unui om, vor ridica un semn lângă el, până când cei ce sapă mormintele îl vor înmormânta în Valea Hamon-Gog. Va fi acolo și o cetate al cărei nume este Hamona. Așa vor curăța ei țara». Fiul omului, așa vorbește Stăpânul Domn: «Spune-le păsărilor de tot felul și tuturor vietăților câmpului astfel: ‘Adunați-vă! Veniți! Strângeți-vă din toate părțile pentru jertfa pe care o înjunghii pentru voi, o jertfă mare pe munții lui Israel! Veniți să mâncați carne și să beți sânge. Să mâncați carnea celor viteji și să beți sângele prinților pământului, ca și cum ar fi berbeci, miei, țapi și tauri – toate animale îngrășate din Bașan. Din jertfa pe care o voi înjunghia pentru voi veți mânca grăsime pe săturate și veți bea sânge până vă veți îmbăta. Vă veți sătura la masa Mea de carnea cailor și a călăreților, de carnea celor viteji și a războinicilor de tot felul!’», zice Stăpânul Domn. Îmi voi arăta gloria printre națiuni și toate națiunile vor vedea judecata pe care o voi aduce și mâna pe care o voi întinde împotriva lor. Începând din acea zi, cei din Casa lui Israel vor ști că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor. Și națiunile vor înțelege că cei din Casa lui Israel au fost duși în exil din cauza nelegiuirilor lor, prin care au fost necredincioși față de Mine. De aceea Mi-am ascuns fața de ei, i-am dat pe mâna dușmanilor lor și au căzut cu toții uciși de sabie. M-am purtat cu ei după necurăția lor și după fărădelegile lor și Mi-am ascuns fața de ei. Totuși, așa vorbește Stăpânul Domn: «Acum însă, îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iacov, voi avea milă de toată Casa lui Israel și voi fi zelos pentru Numele Meu cel sfânt. Atunci își vor purta rușinea și toate faptele lor de necredincioșie, pe care le-au comis împotriva Mea când locuiau în țară în siguranță, și nimeni nu-i va înspăimânta. Când îi voi aduce înapoi dintre popoare și îi voi aduna din țările dușmanilor lor, Mă voi arăta sfânt prin ei înaintea ochilor multor națiuni. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, Care i-am trimis în exil printre națiuni, dar Care i-am strâns apoi în țara lor, fără să mai las niciunul în captivitate. Nu-Mi voi mai ascunde fața de ei, căci voi turna Duhul Meu peste cei din Casa lui Israel, zice Stăpânul Domn »“. În al douăzeci și cincilea an al exilului nostru, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani de la cucerirea cetății, chiar în ziua aceea, mâna Domnului a fost peste mine și m-a dus acolo. M-a adus, în vedenii dumnezeiești, în țara lui Israel și m-a lăsat jos pe un munte foarte înalt. În partea de sud a acestuia se afla ceva ca structura unei cetăți. M-a adus acolo și, iată că în acel loc se afla un bărbat a cărui înfățișare era asemenea bronzului. El stătea la poartă și avea în mâini o funie de in și o trestie de măsurat. Bărbatul mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, uită-te, ascultă bine și fii atent la tot ce-ți voi arăta, căci ai fost adus ca să ți se arate aceste lucruri! Fă cunoscut Casei lui Israel tot ceea ce vezi!“. Și, iată că, de jur împrejur, Casa avea un zid, iar în mâna bărbatului era o trestie de măsurat de șase coți. Cotul acesta era mai lung cu un lat de palmă decât cotul obișnuit. A măsurat lățimea zidului și era de o trestie, iar înălțimea lui – tot de o trestie. S-a dus la poarta care era în partea de est, a urcat pe treptele ei și a măsurat pragul porții. Era de o trestie lățime. Celălalt prag era tot de o trestie lățime. Fiecare cameră de la poarta de est era de o trestie lungime și o trestie lățime, iar între camere era o distanță de cinci coți. Pragul porții de lângă porticul porții ce dădea înspre curtea interioară a Casei era de o trestie lățime. A măsurat porticul porții, iar acesta avea o lungime de opt coți. Stâlpii ei aveau o grosime de doi coți. Porticul porții dădea înspre curtea interioară a Casei. Camerele de la poarta de est erau trei de-o parte și trei de cealaltă parte. Măsurile lor erau aceleași. De asemenea, și măsura stâlpilor era aceeași, atât a celui dintr-o parte, cât și a celui din cealaltă parte. A măsurat deschizătura porții; aceasta era largă de zece coți, iar lungimea pasajului porții era de treisprezece coți. Înaintea camerelor de pe o parte era un zid de un cot, iar înaintea camerelor de pe cealaltă parte era un zid tot de un cot. Fiecare cameră avea șase coți pătrați, atât cele de pe-o parte, cât și cele de pe cealaltă parte. A măsurat poarta: de la acoperișul unei camere până la acoperișul camerei opuse – a căror deschizături se aflau față în față – era o distanță de douăzeci și cinci de coți. A măsurat partea interioară a porții, de-a lungul zidului, și a găsit șaizeci de coți; a măsurat până la porticul care dădea înspre curte. Din fața porții de la intrare până în fața porticului porții interioare erau cincizeci de coți. Camerele, precum și zidurile lor, pe partea interioară a porții, de jur împrejur, aveau niște ferestre înguste. De asemenea, și porticul avea ferestre înspre interior, de jur împrejur. Pe zidurile dintre camere erau gravați palmieri. Apoi m-a dus în curtea exterioară. Și iată că acolo erau niște camere și un paviment care fusese făcut de jur împrejurul curții. Erau treizeci de camere de-a lungul pavimentului. O serie de porți mărgineau pavimentul care se întindea pe toată lungimea acestora. Acesta era pavimentul de jos. A măsurat distanța din fața porții de jos până în capătul celălalt al curții interioare și a găsit o sută de coți, atât în partea de est, cât și în partea de nord. După aceea, a măsurat lungimea și lățimea porții din partea de nord a curții exterioare. Camerele ei, în număr de trei de o parte și trei de cealaltă parte, zidurile dintre camere și porticul ei erau de dimensiunea porții dintâi, și anume cincizeci de coți în lungime și douăzeci și cinci de coți în lățime. Ferestrele ei, porticul ei și palmierii gravați pe ziduri erau de dimensiunea porții care era orientată spre est. La ea se ajungea urcând pe șapte trepte, iar porticul ei se afla înaintea acestora. În fața porții de nord era o poartă înspre curtea interioară, ca și la poarta de est. A măsurat de la o poartă la alta și erau o sută de coți. M-a dus apoi în partea de sud și iată că și în partea de sud era o poartă. I-a măsurat stâlpii și porticul și aveau aceeași măsură ca a celorlalte. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur, de mărimea celorlalte ferestre, și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți. La poartă se ajungea urcând pe șapte trepte, iar porticul ei se afla înaintea acestora. Pe zidurile dintre camere erau gravați palmieri, atât pe cele de pe-o parte, cât și pe cele de pe cealaltă parte. Curtea interioară avea și ea o poartă înspre sud. El a măsurat înspre sud, de la o poartă la alta, și a găsit o sută de coți. După aceea, m-a dus în curtea interioară, la poarta dinspre sud. A măsurat poarta dinspre sud și avea aceeași măsură ca și celelalte. Camerele ei, zidurile dintre camere și porticul ei aveau aceeași măsură ca a celorlalte. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți. (De jur împrejur existau porticuri care aveau o lungime de douăzeci și cinci de coți și o adâncime de cinci coți.) Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe stâlpii ei erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte. M-a dus apoi în curtea interioară, la poarta de est. A măsurat poarta și avea aceeași măsură ca a celorlalte. Camerele ei, zidurile dintre camere și porticul ei aveau aceeași măsură ca a celorlalte. Poarta aceasta și porticul ei aveau ferestre de jur împrejur și aveau împreună o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți. Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe stâlpii ei, de-o parte și de alta erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte. M-a dus apoi la poarta de nord. A măsurat-o și avea aceleași dimensiuni ca ale celorlalte. Camerele ei, zidurile dintre camere și porticul ei erau la fel, și avea ferestre de jur împrejur. Poarta avea o lungime de cincizeci de coți și o lățime de douăzeci și cinci de coți. Porticul ei dădea înspre curtea exterioară, iar pe stâlpii ei, de-o parte și de alta, erau gravați palmieri. La poartă se ajungea urcând pe opt trepte. Era o cameră care avea intrarea în porticurile porților interioare; acolo trebuiau spălate arderile-de-tot. În porticul porții se aflau două mese pe o parte și două mese pe cealaltă parte. Pe aceste mese erau înjunghiate arderile-de-tot, jertfele pentru păcat și jertfele pentru vină. Lângă peretele exterior al porticului, cum se urcă înspre intrarea porții de nord, erau două mese, iar lângă celălalt perete exterior al porticului porții erau alte două mese. Așadar, erau patru mese de o parte a porții și patru mese de cealaltă parte, în total opt mese pentru înjunghierea jertfelor. De asemenea, mai erau patru mese din pietre cioplite pentru arderile-de-tot, lungi de un cot și jumătate, late de un cot și jumătate și înalte de un cot. Pe ele se puneau uneltele cu care se înjunghiau arderile-de-tot și celelalte jertfe. Rafturi duble de un lat de palmă erau așezate în interiorul casei, de jur împrejur. Pe mese trebuia așezată carnea ofrandei. În partea din afară a porții interioare, în curtea interioară, erau două camere, una la poarta de nord, cu fața spre sud, iar cealaltă la poarta de sud, cu fața spre nord. El mi-a spus: „Această cameră orientată spre sud este a preoților responsabili cu supravegherea Casei, iar camera orientată spre nord este a preoților responsabili cu supravegherea altarului. Aceștia sunt fiii lui Țadok, singurii dintre urmașii lui Levi care se pot apropia de Domnul ca să-I slujească“. A măsurat apoi curtea, care era în formă de pătrat: avea o sută de coți lungime și o sută de coți lățime. Altarul se afla în fața Casei. M-a dus la porticul Casei și a măsurat stâlpii porticului. Fiecare avea cinci coți grosime, atât cel de pe-o parte, cât și cel de pe cealaltă parte. Lățimea intrării era de paisprezece coți, iar cea a zidurilor laterale de trei coți. Lungimea porticului era de douăzeci de coți, iar lățimea de doisprezece coți; se ajungea la el urcând pe zece trepte, iar lângă stâlpi erau două coloane, una de-o parte și alta de cealaltă parte. După aceea, m-a adus în Locul Sfânt și a măsurat stâlpii. Fiecare avea lățimea de șase coți, atât cel de pe-o parte, cât și cel de pe cealaltă parte. Poarta avea o deschizătură largă de zece coți, iar zidurile laterale aveau o grosime de cinci coți. A măsurat lungimea Locului Sfânt și era de patruzeci de coți, iar lățimea de douăzeci de coți. Apoi a intrat înăuntru și a măsurat stâlpii porții; fiecare avea doi coți lățime. Deschizătura porții era de șase coți, iar grosimea zidurilor laterale era de șapte coți. A măsurat dincolo de Locul Sfânt și a găsit o lungime de douăzeci de coți și o lățime de douăzeci de coți. El mi-a zis: „Acesta este Locul Preasfânt“. Apoi a măsurat zidul Casei. Acesta avea o grosime de șase coți, iar lățimea fiecăreia dintre camerele așezate pe margini, de jur împrejurul Casei, era de patru coți. Camerele de pe margini erau așezate una deasupra celeilalte, pe trei niveluri, câte treizeci pe fiecare nivel. Existau niște borduri care ieșeau în afara zidului Casei, de jur împrejur, pe care se sprijineau aceste camere, astfel că ele nu se sprijineau direct pe zidul Casei. Camerele de pe margini deveneau mai încăpătoare de la un nivel la altul, pentru că distanța dintre zidul camerelor și zidul Casei creștea cu fiecare nivel. O scară ducea de la primul nivel la ultimul, prin cel de-al doilea nivel. Am văzut apoi, de jur împrejurul Casei, o platformă înaltă, care forma temeliile camerelor de pe margini. Avea o înălțime de o trestie întreagă, adică de șase coți. Grosimea zidului exterior al camerelor de pe margini era de cinci coți. Locul gol dintre camerele de pe margini ale Casei și camerele preoților avea o lățime de douăzeci de coți, de jur împrejurul Casei. Camerele de pe margini aveau ieșiri înspre acest loc gol, o ieșire înspre nord și o ieșire înspre sud. Lățimea platformei alăturate locului gol era de cinci coți de jur împrejur. Clădirea situată în partea de vest, în fața locului gol, avea o lățime de șaptezeci de coți. Zidul clădirii avea o grosime de cinci coți, de jur împrejur, și o lungime de nouăzeci de coți. A măsurat apoi și lungimea Casei și a găsit-o de o sută de coți. Locul gol, clădirea și zidurile ei, aveau, de asemenea, o lungime de o sută de coți. Lățimea părții din față a Casei și a locului gol din partea de est era de o sută de coți. A măsurat lungimea clădirii din fața locului gol, cea situată în spatele Casei, precum și galeriile ei, de o parte și de alta, și le-a găsit de o sută de coți. Locul Sfânt, Locul Preasfânt, porticul ce dădea înspre curte, pragurile, ferestrele înguste și galeriile din jurul celor trei – tot ce era dincolo de prag, împreună cu pragul – erau acoperite cu lemn de jur împrejur. Pardoseala, zidul până la ferestre și ferestrele însele erau acoperite și ele. Pe locul de deasupra intrării, până în Locul Sfânt și în Locul Preasfânt, pe toate zidurile Locului Sfânt și ale Locului Preasfânt era același model: erau gravați heruvimi și palmieri, câte un palmier între doi heruvimi. Fiecare heruvim avea două fețe: o față de om îndreptată spre unul dintre palmieri și o față de leu îndreptată spre celălalt palmier. Erau gravați de jur împrejurul întregii Case. Heruvimii și palmierii erau gravați pe zidul Locului Sfânt, de la pardoseală până deasupra porții. Stâlpii ușilor Locului Sfânt formau un pătrat. În fața Locului Preasfânt am văzut ceva ce semăna cu un altar de lemn de trei coți înălțime, doi coți lungime și doi coți lățime: colțurile sale, temelia sa și pereții săi erau din lemn. Bărbatul acela mi-a zis: „Aceasta este masa care stă înaintea Domnului!“. Atât Locul Sfânt, cât și Locul Preasfânt aveau uși duble. Fiecare ușă avea câte două plăci, două pentru o ușă și două pentru cealaltă. Pe ușile Locului Sfânt erau gravați heruvimi și palmieri asemenea celor gravați pe ziduri, iar în fața porticului de afară era o cornișă de lemn. De-o parte și de alta a zidurilor porticului, pe camerele de pe margini ale Casei și pe cornișe erau ferestre înguste și palmieri gravați. Apoi m-a scos în curtea exterioară, în partea de nord, și m-a dus la camerele dinaintea locului gol și dinaintea clădirii din partea de nord. Partea din față a clădirii, a cărei poartă dădea spre nord, avea o lungime de o sută de coți și o lățime de cincizeci de coți. De-a lungul celor douăzeci de coți ai curții interioare și în fața pavimentului curții exterioare, se aflau galerii pe cele trei niveluri, una în dreptul celeilalte. În fața camerelor era un pasaj interior, lat de zece coți și lung de o sută de coți, iar ușile acestora dădeau înspre nord. Camerele de sus erau mai înguste, deoarece galeriile ocupau mai mult din spațiul lor decât din spațiul celor de la nivelurile de jos și de mijloc ale clădirii. Camerele de la al treilea nivel nu aveau stâlpi, așa cum avea curtea, astfel că, începând de jos, ele erau mai mici decât cele de la nivelurile de jos și de mijloc. Paralel cu camerele, înspre curtea exterioară, se afla un zid exterior care se întindea în fața camerelor, pe o lungime de cincizeci de coți. Lungimea șirului de camere din curtea exterioară era de cincizeci de coți, în timp ce lungimea celor din fața clădirii principale era de o sută de coți. Primul nivel de camere avea o intrare în partea de est, cum se vine la ele dinspre curtea exterioară. În partea de sud, de-a lungul zidului curții exterioare, în dreptul locului gol și în dreptul clădirii, erau și acolo camere, cu un pasaj înaintea lor. Ele aveau aspectul camerelor din partea de nord, și aveau aceeași lungime și lățime. Toate ieșirile lor, dimensiunile lor și ușile lor erau ca ale celorlalte. Tot așa erau și ușile camerelor dinspre sud. Era o ușă la capătul pasajului, care se afla în fața zidului dinspre est, prin care se intra în camere. El mi-a zis: „Camerele din nord și camerele din sud, din fața curții, sunt camerele sfinte unde vor mânca lucrurile preasfinte preoții care se apropie de Domnul. Acolo vor pune lucrurile preasfinte, darurile de mâncare, jertfele pentru păcat și jertfele pentru vină, căci este un loc sfânt. Când preoții vor intra, ei nu vor avea voie să iasă din Locul Sfânt în curtea exterioară, fără ca să-și fi lăsat acolo hainele cu care au slujit, căci sunt sfinte. Ei se vor îmbrăca în alte haine și numai după aceea se vor apropia de curtea care este pentru popor“. Când a terminat de măsurat partea interioară a Casei, m-a condus afară pe poarta de est și a măsurat de jur împrejur. A măsurat partea de est cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți. A măsurat partea de nord cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți. A măsurat și partea de sud cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți. S-a întors spre partea de vest, a măsurat-o cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți. A măsurat zidul celor patru părți de jur împrejur; lungimea era de cinci sute de coți, iar lățimea tot de cinci sute de coți. El separa ce este sfânt de ce este obișnuit. M-a dus apoi la poartă, poarta care dădea înspre est. Și iată că gloria Dumnezeului lui Israel venea dinspre est. Glasul Lui era ca vuietul unor ape mari, iar pământul strălucea de gloria Lui. Vedenia aceasta era ca vedenia pe care am văzut-o înainte, ca vedenia pe care am avut-o când a venit să distrugă cetatea și ca vedeniile pe care le-am avut la râul Chebar. Atunci m-am aruncat cu fața la pământ. Gloria Domnului a intrat în Casă pe poarta de est. Atunci Duhul m-a ridicat și m-a dus în curtea interioară. Și iată că gloria Domnului a umplut Casa. În timp ce omul stătea lângă mine, am auzit pe Cineva vorbindu-mi din Casă. El mi-a zis: „Fiul omului, acesta este locul tronului Meu, locul unde stă talpa piciorului Meu. Aici voi locui în mijlocul fiilor lui Israel pe vecie. Cei din Casa lui Israel și regii lor nu vor mai profana Numele Meu cel sfânt prin prostituția lor și prin trupurile moarte ale regilor lor la moartea lor. Când își puneau pragul lângă pragul Meu și stâlpii ușilor alături de stâlpii ușilor Mele, nefiind decât un zid între Mine și ei, Îmi profanau Numele Meu cel sfânt prin urâciunile pe care le comiteau. De aceea i-am distrus în mânia Mea. Acum, să îndepărteze dinaintea Mea prostituția lor și trupurile moarte ale regilor lor, iar Eu voi locui în mijlocul lor pe vecie. Tu, fiul omului, vorbește Casei lui Israel despre Casa aceasta pentru ca să le fie rușine din cauza nelegiuirilor lor. Lasă-i să-i măsoare planul. Dacă le va fi rușine de tot ce au făcut, fă-le cunoscut planul Casei cu structura ei, cu ieșirile ei, cu intrările ei – întregul plan cu toate reglementările lui, întregul plan cu toate legile lui. Așterne toate acestea în scris, de față cu ei, ca să respecte cu strictețe întregul plan și toate reglementările lui. Aceasta este Legea cu privire la Casă: întreg teritoriul de pe vârful muntelui, de jur împrejur, este preasfânt. Iată, aceasta este Legea cu privire la Casă. Iată care sunt măsurile în coți ale altarului, cotul acesta fiind mai mare cu un lat de palmă decât cotul obișnuit: jgheabul este de un cot adâncime și un cot lățime, cu o margine, de jur împrejur, de o palmă. Iată care este înălțimea altarului: de la jgheabul așezat pe pământ până la pervazul de jos este o înălțime de doi coți, cu o lățime de un cot. De la pervazul cel mic până la pervazul de sus este o înălțime de patru coți, cu o lățime de un cot. Vatra altarului este de patru coți înălțime, iar din vatră se înalță patru coarne. Vatra este de doisprezece coți lungime și doisprezece coți lățime, având patru laturi și alcătuind astfel un pătrat. Pervazul de sus este de paisprezece coți lungime și paisprezece coți lățime și are patru laturi, cu o margine de jur împrejur largă de o jumătate de cot și cu un jgheab de jur împrejur de un cot. Treptele altarului sunt în partea lui de est“. El mi-a zis: „Fiul omului, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată care sunt reglementările cu privire la altar pentru ziua când va fi construit ca să fie aduse pe el arderi-de-tot și să se stropească pe el sânge. Să le dai preoților un taur ca să aducă o jertfă pentru păcat, și anume leviților care sunt dintre urmașii lui Țadok și care au dreptul să se apropie de Mine ca să-Mi slujească, zice Stăpânul Domn. Să iei din sângele lui și să ungi cele patru coarne ale altarului, cele patru colțuri ale pervazului de sus și marginea, de jur împrejur. Să curățești astfel altarul și să faci ispășire pentru el. Să iei taurul adus ca jertfă pentru păcat și să-l arzi în locul stabilit pentru aceasta, lângă Casă, în afara Sfântului Lăcaș. A doua zi să aduci ca jertfă pentru păcat un țap fără cusur. Să curățească astfel altarul cum l-au curățit și cu sângele taurului. După ce vei termina curățirea, să aduci un taur fără cusur și un berbec din turmă fără cusur. Să-i aduci înaintea Domnului, iar preoții să arunce pe ei sare și să-i aducă Domnului ca ardere-de-tot. Șapte zile la rând să aduci câte un țap pe zi ca jertfă pentru păcat, precum și câte un taur și câte un berbec din turmă, toți fără cusur. Timp de șapte zile, preoții să facă ispășire pentru altar și să-l curățească; astfel îl vor dedica pentru slujbă. Când se vor încheia aceste zile, începând din ziua a opta, preoții să aducă pe altar arderile voastre de tot și jertfele voastre de pace și Eu vă voi accepta, zice Stăpânul Domn »“. M-a dus înapoi la poarta exterioară a Sfântului Lăcaș, care ducea spre est, dar era închisă. Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va rămâne închisă și nu va mai fi deschisă. Nimeni nu va intra pe ea, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea; de aceea va rămâne închisă. Numai prințul va avea voie să stea înăuntrul porții pentru a mânca pâine înaintea Domnului. El va trebui să intre însă prin porticul porții și să iasă tot pe acolo“. M-a dus apoi prin poarta de nord în fața Casei. M-am uitat și iată că gloria Domnului umplea Casa Domnului. Atunci m-am aruncat cu fața la pământ. Domnul mi-a zis: „Fiul omului, fii atent, uită-te și ascultă bine tot ce-ți spun despre toate hotărârile și toate legile referitoare la Casa Domnului. Urmărește cu atenție intrarea Casei și toate ieșirile Sfântului Lăcaș. Spune-le răzvrătiților acestora, Casei lui Israel: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Voi cei din Casa lui Israel, destul cu urâciunile voastre! Pe lângă toate urâciunile voastre, ați mai adus în Sfântul Meu Lăcaș și niște străini, cu inima necircumcisă și cu trupul necircumcis, ca să-Mi întineze Casa, în timp ce-Mi aduceați pâinea, grăsimea și sângele, și ați rupt astfel legământul Meu. Nu v-ați îndeplinit responsabilitatea de a supraveghea lucrurile Mele sfinte, ci i-ați pus pe alții în locul vostru să fie responsabili cu supravegherea Sfântului Meu Lăcaș’. Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Niciun străin cu inima și trupul necircumcise nu va intra în Sfântul Meu Lăcaș, niciunul dintre străinii care locuiesc printre fiii lui Israel. Iar leviții care s-au îndepărtat de Mine atunci când Israel rătăcea, care s-au rătăcit de Mine, ducându-se după idoli, își vor purta pedeapsa pentru nelegiuirea lor. Ei vor fi, în Sfântul Meu Lăcaș, slujitori care vor supraveghea porțile Casei și vor sluji în Casă; vor înjunghia arderile-de-tot și jertfele celor din popor și vor sta înaintea lor ca să le slujească. Pentru că i-au slujit pe aceștia înaintea idolilor lor și au fost, prin nelegiuirea lor, o piedică pentru Casa lui Israel, jur cu mâna ridicată, zice Stăpânul Domn, că își vor purta pedeapsa pentru nelegiuirea lor. Nu se vor apropia de Mine ca să fie preoții Mei și să-Mi slujească, nu se vor apropia de vreunul dintre lucrurile Mele sfinte, nici de lucrurile preasfinte, ci își vor purta rușinea pentru urâciunile pe care le-au comis. Totuși, îi voi pune responsabili să supravegheze Casa, și anume toată slujba ei și tot ce se face în ea. Dar preoții, adică leviții, urmașii lui Țadok, care și-au îndeplinit responsabilitatea de a supraveghea Sfântul Meu Lăcaș când fiii lui Israel rătăceau departe de Mine, ei se vor apropia de Mine ca să-Mi slujească și vor sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime și sânge, zice Stăpânul Domn. Ei vor intra în Sfântul Meu Lăcaș și se vor apropia de masa Mea ca să-Mi slujească și să-și îndeplinească responsabilitățile primite de la Mine. Când vor intra pe porțile curții interioare, să se îmbrace în haine de in și să nu urce să slujească dincolo de porțile curții interioare sau în Casă cu haine de lână pe ei. Să aibă pe cap turban de in, iar pe coapse indispensabili de in. Să nu se îmbrace cu nimic care i-ar putea face să transpire. Când vor ieși spre curtea exterioară, spre curtea din exterior unde este poporul, să se dezbrace de veșmintele cu care au slujit și să le lase în camerele sfinte. Să se îmbrace cu alte veșminte, ca să nu sfințească poporul cu veșmintele lor. Să nu-și radă capul și nici să nu-și lase părul să crească în voie, ci să-l tundă. Niciun preot să nu bea vin când intră în curtea interioară. Să nu se căsătorească cu o văduvă sau cu o femeie lăsată de bărbat, ci numai cu o fecioară din neamul Casei lui Israel. Totuși, vor putea să se căsătorească și cu o văduvă de preot. Să-Mi învețe poporul să facă deosebire între ce este sfânt și ce este obișnuit și să le arate diferența dintre ce este necurat și ce este curat. În orice ceartă, ei vor avea dreptul să judece și să hotărască în conformitate cu reglementările Mele. Să păzească legile și hotărârile Mele cu privire la toate sărbătorile Mele și să sfințească Sabaturile Mele. Să nu se apropie de un mort, ca să nu se pângărească. Se va putea pângări doar dacă mortul i-a fost tată, mamă, fiu, fată, frate sau soră care nu era măritată. După ce se va curăți, să numere șapte zile. În ziua când va intra în Lăcaș, în curtea interioară, ca să slujească în Lăcaș, să aducă o jertfă pentru păcat, zice Stăpânul Domn. Iată moștenirea pe care o vor avea: Eu voi fi moștenirea lor. Să nu le dați altă proprietate în Israel, pentru că Eu sunt moștenirea lor. Să se hrănească cu darurile de mâncare, cu jertfele pentru păcat și cu jertfele pentru vină. Toate lucrurile închinate Mie în Israel să fie ale lor. Cele mai bune din primele roade de orice fel și fiecare dar din toate contribuțiile voastre de orice fel, să fie ale preoților. Să dați preoților și ce este mai bun din făina voastră, pentru ca binecuvântarea să rămână peste casa voastră. Preoții nu vor avea voie să mănânce din cadavrul vreunei păsări sau al vreunui animal, care au murit de la sine sau au fost sfâșiate de animale sălbatice. Când veți împărți țara ca moștenire, să aduceți Domnului prin ridicare o contribuție, un teritoriu din țară care să fie sfânt. Să fie lung de douăzeci și cinci de mii de coți și lat de douăzeci de mii de coți. El va fi sfânt în toate granițele lui de jur împrejur. Din acesta, o suprafață pătrată cu lungimea și lățimea de cinci sute de coți să fie pentru Sanctuar, iar alți cincizeci de coți să fie lăsați ca loc gol împrejurul acestuia. Tot din acest teritoriu să măsori o suprafață cu lungimea de douăzeci și cinci de mii de coți și lățimea de zece mii de coți, în care să fie Sanctuarul, Locul Preasfânt. Aceasta va fi o parte sfântă din țară. Ea va fi pentru preoți, slujitorii Sfântului Lăcaș, cei care se apropie ca să slujească Domnului. Ea va fi un loc pentru casele lor și un loc sfânt pentru Sfântul Lăcaș. O suprafață de douăzeci și cinci de mii de coți lungime și zece mii de coți lățime va fi proprietatea leviților care slujesc în Casă, pentru cetățile în care vor locui. Lângă teritoriul sfânt, să dați o suprafață de cinci mii de coți lățime și douăzeci și cinci de mii de coți lungime în proprietatea cetății. Aceasta va fi pentru toată Casa lui Israel. Proprietatea prințului să fie de o parte și de alta a teritoriului sfânt și a proprietății cetății, de-a lungul teritoriului sfânt și de-a lungul proprietății cetății, de la vest tot înspre vest și de la est tot înspre est, pe o lungime cât una dintre părți, de la granița de vest până la granița de est. Acest pământ va fi proprietatea lui în Israel. Și prinții Mei nu-Mi vor mai nedreptăți poporul, ci vor da țara Casei lui Israel, potrivit semințiilor lor’»“. Așa vorbește Stăpânul Domn: „Destul, prinți ai lui Israel! Îndepărtați violența și asuprirea! Faceți judecată și dreptate! Opriți jecmănirea poporului Meu, zice Stăpânul Domn. Să aveți talere drepte, o efă dreaptă și un bat drept. Efa și batul să fie de aceeași măsură. Batul să cuprindă a zecea parte dintr-un homer, iar efa tot a zecea parte dintr-un homer. Măsura lor se va potrivi după homer. Un șechel să fie de douăzeci de ghere. Să aveți unități de douăzeci de șecheli, de douăzeci și cinci de șecheli și de cincisprezece șecheli; toate împreună fac o mină. Aceasta este contribuția pe care s-o aduceți: a șasea parte dintr-o efă la fiecare homer de grâu și a șasea parte dintr-o efă la fiecare homer de orz. Partea hotărâtă pentru ulei, pentru batul de ulei, să fie de o zecime de bat la fiecare cor (care este zece bați sau un homer, căci zece bați fac un homer ). O oaie din fiecare turmă de două sute, de pe meleagurile bine udate ale lui Israel, să fie pentru darul de mâncare, arderea-de-tot și jertfele de pace, ca să se facă ispășire pentru ei, zice Stăpânul Domn. Tot poporul țării să aducă această contribuție prințului lui Israel. Prințul va fi dator să dea arderile-de-tot, darurile de mâncare și jertfele de băutură la sărbători, la lunile noi, la Sabaturi, la toate adunările de sărbătoare ale Casei lui Israel. El va trebui să se îngrijească de jertfa pentru păcat, de darurile de mâncare, de arderea-de-tot și de jertfele de pace, ca să se facă ispășire pentru Casa lui Israel“. Așa vorbește Stăpânul Domn: „În prima zi a lunii întâi, să iei un taur fără cusur și să faci ispășire pentru Sfântul Lăcaș. Preotul să ia din sângele jertfei pentru păcat și să-l pună pe unul dintre stâlpii ușii Casei, pe cele patru colțuri ale pervazului altarului și pe unul dintre stâlpii porții de la curtea interioară. Tot așa să faci și în ziua a șaptea a lunii pentru cei ce păcătuiesc din greșeală sau din neștiință. Astfel să faci ispășire pentru Casă. În a paisprezecea zi a lunii întâi să fie sărbătoarea Paștelui. Timp de șapte zile să mâncați azime. În ziua aceea, prințul să aducă pentru sine și pentru tot poporul din țară un taur ca jertfă pentru păcat. În timpul celor șapte zile de sărbătoare, în fiecare zi din cele șapte, să aducă Domnului ca ardere-de-tot câte șapte tauri și câte șapte berbeci fără cusur, precum și câte un țap ca jertfă pentru păcat. Ca dar de mâncare să aducă o efă alături de fiecare taur, o efă alături de fiecare berbec și un hin de ulei alături de fiecare efă. Pentru sărbătoarea din ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea să facă la fel, aducând timp de șapte zile ceea ce este nevoie pentru jertfa pentru păcat, pentru arderea-de-tot, pentru darul de mâncare și pentru ulei“. Așa vorbește Stăpânul Domn: „Poarta curții interioare dinspre est să fie închisă în timpul celor șase zile de lucru, dar în ziua de Sabat și în prima zi a fiecărei luni noi să fie deschisă. Prințul să intre prin porticul porții, dinspre exterior, și să stea în dreptul stâlpilor porții. Preoții să aducă arderea lui de tot și jertfele lui de pace, iar el să se închine pe pragul porții. După aceea să iasă, iar poarta să nu fie închisă până seara. Poporul țării să se închine și el înaintea Domnului la intrarea acestei porți, cu ocazia Sabaturilor și a lunilor noi. Arderea-de-tot, pe care prințul o va aduce Domnului în ziua de Sabat, va fi din șase miei fără cusur și un berbec fără cusur. Ca dar de mâncare, să aducă o efă alături de berbec, atât cât dorește alături de fiecare miel și câte un hin de ulei alături de fiecare efă. În ziua lunii noi, el va trebui să aducă un taur fără cusur, șase miei și un berbec; aceștia să fie fără cusur. Ca dar de mâncare să aducă o efă pentru taur, o efă pentru berbec, ce va putea pentru miei, și un hin de ulei pentru fiecare efă. Când va sosi, prințul va trebui să intre prin porticul porții, apoi va trebui să iasă tot pe acolo. Când poporul țării va veni înaintea Domnului la adunările de sărbătoare, cel ce va intra pe poarta de nord, ca să se închine, va trebui să iasă pe poarta de sud, iar cel ce va intra pe poarta de sud va trebui să iasă pe poarta de nord. Să nu se întoarcă pe poarta pe care a intrat, ci să iasă prin partea opusă. Prințul va trebui să fie în mijlocul lor, ca să intre împreună cu ei atunci când ei vor intra și să iasă tot împreună atunci când ei vor ieși. De sărbători sau cu ocazia adunărilor de sărbătoare, darul de mâncare să fie de o efă alături de taur, o efă alături de berbec, atât cât dorește alături de miei și câte un hin de ulei alături de fiecare efă. Când prințul va aduce Domnului ca dar de bunăvoie o ardere-de-tot sau o jertfă de pace, să i se deschidă poarta de est. Va trebui să aducă arderea-de-tot și jertfa de pace așa cum se aduce în ziua de Sabat. Apoi va trebui să iasă, iar după ce va ieși, să se închidă poarta în urma lui. În fiecare zi, va trebui să aduci Domnului ca ardere-de-tot un miel de un an, fără cusur. Să faci astfel în fiecare dimineață. Să mai adaugi la el, în fiecare dimineață, ca dar de mâncare, a șasea parte dintr-o efă și a treia parte dintr-un hin de ulei ca să uzi făina aleasă cu el. Acesta este un dar de mâncare care va trebui adus continuu pentru Domnul în urma unei hotărâri veșnice. Să se aducă mielul, darul de mâncare și uleiul în fiecare dimineață, ca o ardere-de-tot continuă“. Așa vorbește Stăpânul Domn: „Dacă prințul dă un dar din proprietatea sa unuia dintre fiii săi, proprietatea va fi și a urmașilor acestuia; va fi proprietatea lor prin moștenire. Dacă prințul dă un dar din proprietatea sa unuia dintre slujitorii săi, proprietatea va fi a acestuia până la anul de eliberare; apoi va fi înapoiată prințului. Moștenirea prințului este doar pentru fiii săi. Să rămână deci a lor! Prințul să nu ia din proprietatea celor din popor, alungându-i astfel din moșia lor. Va trebui să dea fiilor săi o moștenire din proprietatea sa, ca nimeni din poporul Meu să nu fie alungat de la moștenirea lui“. Apoi bărbatul acela m-a dus prin intrarea aflată pe aceeași parte cu poarta camerelor sfinte orientate spre nord, unde erau preoții. Și iată că în capăt, înspre vest, era un loc. El mi-a zis: „Acesta este locul unde preoții vor fierbe jertfa pentru vină și jertfa pentru păcat și unde vor coace darurile de mâncare, ca să nu le aducă în curtea exterioară și, astfel, să sfințească poporul“. M-a scos apoi în curtea exterioară și m-a pus să trec pe lângă cele patru colțuri ale curții. Și iată că în fiecare colț era câte o altă curte. În cele patru colțuri ale curții erau niște curți îngrădite de patruzeci de coți lungime și de treizeci de coți lățime. Toate cele patru curți din colțuri aveau aceeași mărime. În interior, de jur împrejurul fiecăreia din cele patru, era un rând de zidărie, la baza căruia se aflau amenajate vetre. El mi-a zis: „Acestea sunt bucătăriile unde cei ce slujesc la Casă vor găti jertfele poporului“. După aceea, m-a dus înapoi la intrarea Casei. Și iată că ieșea apă de sub pragul Casei, înspre est, căci Casa era cu fața spre est. Apa venea de sub partea dreaptă a Casei, de la sud de altar. M-a scos prin poarta de nord și m-a făcut să ocolesc prin exterior până la poarta exterioară dinspre est. Și iată că apa se prelingea din partea dreaptă. Bărbatul acela a ieșit spre est cu o sfoară de măsurat în mână, a măsurat o mie de coți și apoi m-a trecut prin apă. Apa era până la glezne. A mai măsurat o mie de coți și m-a trecut iarăși prin apă. Apa era până la genunchi. A mai măsurat o mie de coți și m-a trecut din nou prin ea. Apa era până la coapse. A măsurat încă o mie de coți și iată că apa devenise acum un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa crescuse atât de mult, încât se putea înota în ea. Aceasta devenise un râu care nu mai putea fi traversat. El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?“. Apoi m-a luat și m-a adus înapoi pe malul râului. Când am ajuns, iată că pe malurile râului, de o parte și de alta, erau foarte mulți copaci. El mi-a zis: „Această apă curge spre teritoriul din est, coboară în Araba și se varsă în mare. Când se varsă în mare, apele mării se vor vindeca. Orice ființă vie, care mișună acolo unde curge râul, va trăi. Vor fi foarte mulți pești pentru că, acolo unde va ajunge apa aceasta, apele se vor vindeca. Pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta, totul va prinde viață. Pescarii vor sta de-a lungul lui; de la En-Ghedi până la En-Eglaim va fi un loc de aruncat năvoadele. Vor fi foarte mulți pești, de orice fel, ca peștii din Marea cea Mare. Mlaștinile și bălțile însă nu vor fi vindecate, ci vor fi lăsate pentru sare. Pe malurile râului, de ambele părți, vor crește tot felul de pomi fructiferi. Frunzele lor nu se vor veșteji și roadele lor nu se vor sfârși căci vor rodi în fiecare lună și aceasta pentru că apa râului iese din Sfântul Lăcaș. Roadele lor vor fi pentru mâncare, iar frunzele lor pentru vindecare“. Așa vorbește Stăpânul Domn: „Acestea sunt granițele țării pe care o veți împărți ca moștenire celor douăsprezece seminții ale lui Israel. Lui Iosif îi revin două părți, dar restul țării s-o împărțiți în mod egal, așa cum am jurat, cu mâna ridicată, că o voi da strămoșilor voștri. Țara aceasta va intra deci în moștenirea voastră. Aceasta va fi granița țării: partea de nord va fi de la Marea cea Mare, pe drumul Hetlonului, trecând de Lebo-Hamat, spre Țedad, Berota, Sibraim (care este între granița Damascului și granița Hamatului) și Hațer-Haticon care este aproape de granița Hauranului. Așadar, granița va fi de la mare spre Hațar-Enan, de-a lungul graniței de nord a Damascului, având în nord granița Hamatului. Aceasta va fi partea de nord. Partea de est, între Hauran și Damasc, între Ghilad și țara lui Israel, va fi Iordanul, de la graniță până la marea din est, și anume până la Tamar. Aceasta va fi partea de est. Partea de sud va fi de la Tamar spre sud, până la apele de la Meribot-Kadeș, și apoi de-a lungul Râului Egiptului, până la Marea cea Mare. Aceasta va fi partea de sud. În partea de vest, granița va fi Marea cea Mare până în dreptul Lebo-Hamatului. Aceasta va fi partea de vest. Să vă împărțiți țara aceasta între voi, potrivit cu semințiile lui Israel. S-o împărțiți ca moștenire atât pentru voi, cât și pentru străinii care locuiesc în mijlocul vostru și cărora li s-au născut fii în mijlocul vostru. Ei să fie pentru voi ca niște băștinași între fiii lui Israel. Să-și primească moștenirea împreună cu voi, în mijlocul semințiilor lui Israel. În orice seminție va locui străinul, acolo îi veți da moștenirea, zice Stăpânul Domn. Numele semințiilor moștenitoare sunt acestea: de la marginea de nord, de-a lungul drumului spre Hetlon, de la Lebo-Hamat spre Hațar-Enan, până la granița de nord a Damascului dinspre Hamat, din partea de est până în vest, să fie o parte pentru Dan. De la granița cu Dan, din partea de est până în partea de vest, să fie o parte pentru Așer. De la granița cu Așer, din partea de est până în partea de vest, să fie o parte pentru Neftali. De la granița cu Neftali, din partea de est până în partea de vest, să fie o parte pentru Manase. De la granița cu Manase, din partea de est până în partea de vest, să fie o parte pentru Efraim. De la granița cu Efraim, din partea de est până în partea de vest, să fie o parte pentru Ruben. De la granița cu Ruben, din partea de est până în partea de vest, să fie o parte pentru Iuda. De la granița cu Iuda, din partea de est până în partea de vest, să fie teritoriul pe care urmează să-l aduceți drept contribuție prin ridicare. Să aibă douăzeci și cinci de mii de coți lățime, iar lungimea lui să fie cât una dintre părțile care se întind de la est la vest. Sfântul Lăcaș să fie în mijlocul lui. Teritoriul pe care îl veți aduce Domnului drept contribuție prin ridicare să aibă lungimea de douăzeci și cinci de mii de coți și lățimea de zece mii de coți. Acest teritoriu sfânt să fie al preoților: în nord să aibă o lungime de douăzeci și cinci de mii de coți, în vest să aibă o lățime de zece mii de coți, în est tot zece mii de coți, iar în sud o lungime de douăzeci și cinci de mii de coți. Sfântul Lăcaș al Domnului să fie în mijlocul lui. El să aparțină preoților sfințiți, dintre urmașii lui Țadok, care și-au îndeplinit responsabilitățile primite de la Mine și nu s-au dus în rătăcire ca leviții, atunci când fiii lui Israel rătăceau departe de Mine. Să fie al lor, ca un dar din suprafața sfântă a țării, un loc preasfânt lângă granița leviților. Leviții să aibă o parte lângă granița preoților, de douăzeci și cinci de mii de coți lungime și de zece mii de coți lățime; pe toată lungimea să fie de douăzeci și cinci de mii de coți și pe lățime să fie de zece mii de coți. Nu vor putea să vândă sau să schimbe și nici să înstrăineze această cea mai bună parte a țării, căci este sfântă pentru Domnul. Suprafața rămasă, adică cinci mii de coți pe lățime și douăzeci și cinci de mii de coți pe lungime, să fie dată ca loc pentru folosul cetății, pentru locuințe și pentru pășune. Cetatea să fie în mijlocul ei. Iată care să-i fie măsurile: în partea de nord să aibă patru mii cinci sute de coți, în partea de sud patru mii cinci sute, în partea de est patru mii cinci sute, iar în partea de vest patru mii cinci sute. Pășunea pentru cetate să fie de două sute cincizeci de coți în partea de nord, două sute cincizeci în partea de sud, două sute cincizeci în partea de est și două sute cincizeci în partea de vest. Pământul care mai rămâne pe lungime, alături de teritoriul sfânt, va fi de zece mii de coți în partea de est și zece mii în partea de vest, de-a lungul teritoriului sfânt. Venitul lui să fie folosit pentru hrana lucrătorilor cetății. Lucrătorii cetății, din toate semințiile lui Israel, îl vor munci. Tot teritoriul să fie de douăzeci și cinci de mii de coți lungime și douăzeci și cinci de mii de coți lățime. Să puneți deoparte teritoriul sfânt, alături de proprietatea cetății. Ceea ce mai rămâne de-o parte și de alta a teritoriului sfânt și a proprietății cetății să fie a prințului, de-a lungul celor douăzeci și cinci de mii de coți ai teritoriului sfânt până la granița de est, iar în vest, de-a lungul celor douăzeci și cinci de mii de coți până la granița de vest, mergând în paralel cu proprietățile semințiilor. Aceste suprafețe vor fi ale prințului. Teritoriul sfânt și Sanctuarul Casei să fie în mijlocul lor. Astfel, proprietatea leviților și proprietatea cetății vor fi în mijlocul proprietății prințului. Tot teritoriul dintre granița lui Iuda și granița lui Beniamin să fie al prințului. Iată celelalte seminții moștenitoare: De la est la vest, o parte să fie pentru Beniamin. De la granița cu Beniamin, de la est la vest, să fie o parte pentru Simeon. De la granița cu Simeon, de la est la vest, să fie o parte pentru Isahar. De la granița cu Isahar, de la est la vest, să fie o parte pentru Zabulon. De la granița cu Zabulon, de la est la vest, să fie o parte pentru Gad. De la granița lui Gad, în partea de sud, granița să meargă spre sud, de la Tamar înspre apele de la Meribat-Kadeș și apoi de-a lungul Râului Egiptului până la Marea cea Mare. Aceasta este țara pe care va trebui s-o împărțiți ca moștenire semințiilor lui Israel și acestea sunt proprietățile lor, zice Stăpânul Domn. Iată care vor fi ieșirile cetății: în partea de nord, care măsoară patru mii cinci sute de coți, vor fi trei porți (porțile cetății vor purta numele semințiilor lui Israel): o poartă pentru Ruben, o poartă pentru Iuda și o poartă pentru Levi. În partea de est, care măsoară patru mii cinci sute de coți, vor fi trei porți: o poartă pentru Iosif, o poartă pentru Beniamin și o poartă pentru Dan. În partea de sud, care măsoară patru mii cinci sute de coți, vor fi trei porți: o poartă pentru Simeon, o poartă pentru Isahar și o poartă pentru Zabulon. În partea de vest, care măsoară patru mii cinci sute de coți, vor fi trei porți: o poartă pentru Gad, o poartă pentru Așer și o poartă pentru Neftali. De jur împrejurul cetății vor fi optsprezece mii de coți. Din ziua aceea, numele ei va fi: « Domnul este acolo»“. În al treilea an al domniei lui Iehoiachim, regele lui Iuda, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit și a asediat Ierusalimul. Domnul l-a dat în mâna lui pe Iehoiachim, regele lui Iuda, precum și o parte din obiectele Casei lui Dumnezeu. Nebucadnețar a dus obiectele în țara Șinar, în templul dumnezeului său; le-a dus în vistieria dumnezeului său. Împăratul Nebucadnețar i-a poruncit lui Așpenaz, căpetenia demnitarilor săi, să-i aducă pe unii dintre fiii lui Israel, de neam regal și de viță nobilă, niște tineri fără niciun fel de infirmitate fizică, plăcuți la înfățișare, pricepuți în orice ramură a științei, cu minte ageră și cu pricepere, în stare să slujească la palatul împăratului, pe care să-i învețe scrierea și limba caldeenilor. Împăratul le-a stabilit, pentru fiecare zi, o parte din hrana și vinul de la masa împărătească, pentru a-i crește timp de trei ani. La sfârșitul acestor ani, tinerii urmau să intre în slujba împăratului. Printre ei, dintre fiii lui Iuda erau: Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. Căpetenia demnitarilor le-a pus însă alte nume: Beltșațar lui Daniel, Șadrak lui Hanania, Meșak lui Mișael și Abed-Nego lui Azaria. Daniel însă s-a hotărât în inima lui să nu se întineze cu hrana împăratului și cu vinul pentru băutura lui, și l-a rugat pe căpetenia demnitarilor să nu-l oblige să se întineze. Dumnezeu a făcut ca Daniel să găsească îndurare și bunăvoință înaintea căpeteniei demnitarilor. Însă căpetenia demnitarilor i-a zis lui Daniel: „Mă tem ca nu cumva stăpânul meu, împăratul, care a hotărât ce trebuie să mâncați și să beți, să vadă fețele voastre mai posomorâte decât ale celorlalți tineri de vârsta voastră și să-mi puneți capul în pericol înaintea împăratului“. Atunci Daniel i-a zis îngrijitorului pe care căpetenia demnitarilor îl desemnase responsabil cu supravegherea sa, a lui Hanania, a lui Mișael și a lui Azaria: „Pune-i pe slujitorii tăi la încercare timp de zece zile: să ni se dea să mâncăm numai legume și să bem doar apă. Apoi să te uiți la înfățișarea noastră și la înfățișarea tinerilor care mănâncă din hrana împăratului și să le faci slujitorilor tăi potrivit cu ceea ce vei vedea“. El i-a ascultat în privința aceasta și i-a pus la încercare timp de zece zile. La sfârșitul celor zece zile a văzut că la înfățișare arătau mai bine, iar la trup erau mai plini decât toți ceilalți tineri care mâncau din hrana împăratului. Și, astfel, îngrijitorul lua hrana lor și vinul pentru băutura lor și le dădea legume. Acestor patru tineri Dumnezeu le-a dat știință și pricepere în orice fel de scriere și înțelepciune. Daniel putea să înțeleagă orice fel de vedenii și vise. Când s-a împlinit vremea stabilită de împărat ca toți tinerii să fie aduși la el, căpetenia demnitarilor i-a adus înaintea lui Nebucadnețar, și împăratul a vorbit cu ei. Dar între toți aceștia nu s-a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mișael și Azaria, astfel că ei au rămas în slujba împăratului. În orice problemă pentru care era nevoie de înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, el îi găsea de zece ori mai capabili decât toți vrăjitorii și descântătorii din întreaga lui împărăție. Așa a dus-o Daniel până în anul întâi al împăratului Cirus. În al doilea an al domniei sale, Nebucadnețar a avut niște vise care i-au tulburat atât de tare duhul, încât nu a mai avut somn. Împăratul a poruncit să fie chemați magicienii, descântătorii, vrăjitorii și caldeii, ca să-i spună împăratului visele. Ei au venit și s-au înfățișat înaintea împăratului. Împăratul le-a zis: ‒ Am avut un vis și duhul mi-e tulburat, căci aș vrea să aflu ce înseamnă visul! Caldeii i-au răspuns împăratului în limba aramaică, astfel: ‒ Să trăiești veșnic, împărate! Spune-le slujitorilor tăi visul, iar noi îți vom da interpretarea! Împăratul le-a zis caldeenilor: ‒ Iată hotărârea fermă pe care am luat-o: dacă nu-mi veți face cunoscut visul și interpretarea lui, veți fi făcuți bucăți, iar casele voastre vor fi transformate în mormane de gunoi. Dacă însă îmi veți spune visul și interpretarea lui, veți primi din partea mea daruri, răsplătiri și mari onoruri. Așadar, spuneți-mi visul și interpretarea lui! Ei au răspuns a doua oară: ‒ Să spună împăratul slujitorilor săi visul și noi îi vom desluși interpretarea. Atunci împăratul le-a zis: ‒ Acum știu sigur că vreți să câștigați timp, pentru că vedeți hotărârea fermă pe care am luat-o. Dacă nu-mi veți face cunoscut visul, nu rămâne decât un singur verdict pentru voi! Văd că v-ați înțeles să-mi ziceți minciuni și lucruri false, sperând că situația se va schimba. Așadar, spuneți-mi visul ca să știu astfel că sunteți în stare să-mi dați și interpretarea lui! Caldeenii i-au răspuns împăratului, zicând: ‒ Nu există niciun om pe pământ care să poată spune ceea ce dorește împăratul. De aceea niciun împărat, oricât de mare și de autoritar ar fi fost el, nu a cerut așa ceva vreunui vrăjitor, vreunui descântător sau vreunui astrolog. Lucrul pe care-l cere împăratul este prea greu și nimeni nu i-l poate face cunoscut împăratului, în afară de dumnezei, a căror locuință nu este printre muritori! Când a auzit aceasta, împăratul s-a mâniat și, înfuriindu-se foarte tare, a poruncit să fie omorâți toți înțelepții Babilonului. Decretul ieșise, înțelepții erau pe cale de a fi omorâți, iar gărzile îi căutau și pe Daniel și pe prietenii lui ca să-i omoare. Atunci Daniel, cu prudență și discreție, s-a apropiat de Ariok, căpetenia gărzilor împăratului, care ieșise să-i omoare pe înțelepții Babilonului. El l-a întrebat pe Ariok, comandantul împăratului: „De ce este atât de aspru decretul dat de împărat?“. Ariok i-a spus lui Daniel cum stau lucrurile. Daniel s-a dus la împărat și l-a rugat să-i dea timp, pentru a-i putea spune interpretarea visului. Apoi Daniel s-a dus în casa lui și i-a înștiințat pe prietenii săi, Hanania, Mișael și Azaria, cu privire la lucrul acesta, pentru ca ei să ceară milă din partea Dumnezeului cerurilor cu privire la această taină, astfel încât Daniel și prietenii lui, împreună cu restul înțelepților Babilonului, să nu piară. Noaptea, taina i-a fost descoperită lui Daniel într-o vedenie. Atunci Daniel L-a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor. Daniel a zis: „Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu din veșnicie în veșnicie, căci ale Lui sunt înțelepciunea și puterea. El schimbă vremurile și împrejurările, El răstoarnă și ridică împărați, El dă înțelepciune înțelepților și cunoștință – celor pricepuți. El descoperă lucrurile adânci și ascunse; El știe ce se află în întuneric și cu El locuiește lumina. Ție, Dumnezeul strămoșilor mei, Îți aduc mulțumire și laudă, căci mi-ai dat înțelepciune și putere și mi-ai făcut cunoscut lucrul pe care noi Ți l-am cerut, descoperindu-ne ceea ce ne cere împăratul!“. După aceste lucruri, Daniel s-a dus la Ariok, cel numit de împărat să-i omoare pe înțelepții Babilonului; s-a dus la el și i-a zis astfel: „Nu-i omorî pe înțelepții Babilonului! Du-mă înaintea împăratului și-i voi spune interpretarea!“. Ariok s-a grăbit să-l aducă pe Daniel înaintea împăratului și i-a vorbit astfel: ‒ Am găsit un om, printre exilații lui Iuda, care poate face cunoscută împăratului interpretarea! Împăratul i-a zis lui Daniel, al cărui nume era Beltșațar: ‒ Poți tu să-mi faci cunoscut ce am văzut în vis și să-mi dai și interpretarea lui? Daniel a răspuns împăratului: ‒ Ceea ce împăratul cere este o taină pe care niciun înțelept, niciun descântător, niciun vrăjitor și niciun ghicitor n-o poate dezvălui împăratului. Dar este în Ceruri un Dumnezeu Care dezvăluie tainele și El i-a făcut cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în zilele de pe urmă. Iată visul și vedeniile pe care le-ai avut în mintea ta în timp ce erai în patul tău. Ție, împărate, pe când erai în patul tău, ți-au venit gânduri cu privire la ce se va întâmpla în viitor și Cel Ce descoperă tainele ți-a făcut cunoscut ce va fi. Cât despre mine, taina aceasta mi-a fost descoperită nu pentru că aș avea mai multă înțelepciune decât toți cei vii, ci pentru ca împăratului să i se dezvăluie interpretarea visului și să înțeleagă gândurile inimii sale. Tu, împărate, te uitai și iată că ai văzut o statuie mare. Statuia aceasta era foarte mare și de o strălucire nemaiîntâlnită. Stătea în picioare înaintea ta și înfățișarea ei era înspăimântătoare. Capul acestei statui era din aur pur, pieptul și brațele îi erau din argint, iar pântecul și coapsele îi erau din bronz. Gambele ei erau din fier, iar picioarele – o parte din fier, o parte din lut. În timp ce te uitai, a fost desprinsă o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, care a lovit statuia peste picioarele ei de fier și de lut și le-a sfărâmat. Atunci fierul, lutul, bronzul, argintul și aurul au fost sfărâmate împreună și au ajuns precum pleava din arie vara, la vânturat. Le-a luat vântul și nicio urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care a lovit statuia s-a făcut un munte mare, care a umplut tot pământul. Acesta este visul; acum voi spune și interpretarea lui înaintea împăratului. Tu, împărate, ești împăratul împăraților, căci Dumnezeul cerurilor ți-a dat o împărăție, putere, măreție și glorie. El ți-a dat în mâini pe oameni, oriunde locuiesc ei, ți-a dat fiarele câmpului și păsările cerului și te-a făcut stăpân peste toate. Tu ești deci capul de aur! După tine se va ridica pe pământ o împărăție mai neînsemnată decât a ta și apoi o a treia împărăție, a bronzului, care va avea stăpânire peste tot pământul. Va fi și o a patra împărăție, tare ca fierul (fierul sfărâmă și spulberă totul). Și, după cum fierul sfărâmă și spulberă totul, tot astfel și această împărăție le va sfărâma și le va zdrobi pe celelalte. De asemenea, așa cum ai văzut că picioarele și degetele erau o parte din lut de olar și o altă parte din fier, tot așa va fi împărțită și împărăția. Va rămâne însă în ea ceva din tăria fierului, întocmai cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. Și așa cum degetele picioarelor erau o parte din fier și o altă parte din lut, tot așa și împărăția aceasta va fi în parte tare și în parte fragilă. După cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, tot așa și ei își vor amesteca neamul cu ceilalți oameni, însă nu vor rămâne uniți, așa cum nici fierul nu se poate uni cu lutul. În zilele acelor împărați însă, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care în veci nu va fi distrusă și care nu va fi lăsată altui popor. Ea va sfărâma toate aceste împărății și le va pune capăt, însă ea va rămâne pe vecie. Aceasta înseamnă piatra care ai văzut că a fost desprinsă din munte fără ajutorul vreunei mâini și care a sfărâmat fierul, bronzul, lutul, argintul și aurul. Dumnezeul cel Mare a făcut deci cunoscut împăratului ce va fi în viitor. Visul este adevărat, iar interpretarea lui este demnă de încredere. Atunci împăratul Nebucadnețar s-a aruncat cu fața la pământ și i-a adus omagii lui Daniel. El a poruncit să i se ofere un dar de mâncare și miresme. Împăratul i-a zis lui Daniel: ‒ Cu adevărat Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul împăraților și Cel Ce descoperă tainele, căci ai putut să descoperi taina aceasta! Apoi împăratul l-a înălțat pe Daniel, i-a dat daruri multe și bogate, l-a desemnat conducător peste toată provincia Babilonului și l-a făcut înalt demnitar, dându-i autoritate peste toți înțelepții Babilonului. Daniel l-a rugat pe împărat să-i numească pe Șadrak, pe Meșak și pe Abed-Nego în slujba de administratori ai provinciei Babilonului. Daniel însă a rămas la curtea împăratului. Împăratul Nebucadnețar a făcut o statuie de aur, înaltă de șaizeci de coți și lată de șase coți, pe care a ridicat-o în Valea Dura, în provincia Babilonului. Împăratul Nebucadnețar a poruncit să se adune satrapii, demnitarii, guvernatorii, sfetnicii, vistiernicii, judecătorii, magistrații și toți ceilalți conducători ai provinciilor, ca să vină la dedicarea statuii ridicate de împăratul Nebucadnețar. Satrapii, demnitarii, guvernatorii, sfetnicii, vistiernicii, judecătorii, magistrații și toți ceilalți conducători ai provinciei s-au adunat pentru dedicarea statuii pe care a ridicat-o împăratul Nebucadnețar. Ei au stat înaintea statuii ridicate de împăratul Nebucadnețar și un crainic a proclamat cu glas tare, zicând: „Popoare, națiuni și oameni de orice limbă! În clipa când veți auzi sunetul trâmbiței, al flautului, al țiterei, al lirei, al psalterionului, al fluierului și a tot felul de alte instrumente muzicale, să vă plecați și să vă închinați înaintea statuii de aur pe care a ridicat-o împăratul Nebucadnețar. Cine nu se va pleca și nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins“. Astfel, când au auzit sunetul cornului, al flautului, al țiterei, al lirei, al psalterionului și a tot felul de alte instrumente muzicale, toate popoarele, națiunile și oamenii de toate limbile s-au plecat și s-au închinat statuii de aur, ridicate de împăratul Nebucadnețar. Cu prilejul acesta, chiar în aceeași perioadă, câțiva caldeeni au ieșit în față și i-au pârât pe iudei. Ei i-au zis împăratului Nebucadnețar: „Să trăiești veșnic, împărate! Tu, împărate, ai dat o poruncă potrivit căreia orice om care aude sunetul cornului, al flautului, al țiterei, al lirei, al psalterionului, al fluierului și a tot felul de alte instrumente muzicale să se plece și să se închine statuii de aur, iar cine nu se pleacă și nu se închină, să fie aruncat în cuptorul aprins. Dar sunt niște iudei, pe care i-ai numit în slujba de administratori ai provinciei Babilonului, și anume Șadrak, Meșak și Abed-Nego, oameni care nu țin seama deloc de tine, împărate! Ei nu slujesc dumnezeilor tăi și nu se închină statuii de aur pe care ai ridicat-o“. Atunci Nebucadnețar, foarte mânios, a poruncit să fie aduși Șadrak, Meșak și Abed-Nego. Bărbații aceștia au fost aduși înaintea împăratului, iar Nebucadnețar le-a zis: ‒ Șadrak, Meșak și Abed-Nego, este adevărat că voi nu slujiți dumnezeilor mei și nu vă închinați statuii de aur pe care am ridicat-o? Acum fiți gata ca, în clipa în care veți auzi sunetul cornului, al flautului, al țiterei, al lirei, al psalterionului, al fluierului și a tot felul de alte instrumente muzicale, să vă plecați și să vă închinați statuii pe care am făcut-o. Dacă nu vă veți închina, veți fi aruncați de îndată în mijlocul unui cuptor aprins. Și care este dumnezeul acela care vă va salva din mâna mea? Șadrak, Meșak și Abed-Nego i-au răspuns împăratului: ‒ O, Nebucadnețar, noi n-avem nevoie să-ți răspundem în această privință! Iată, Dumnezeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape din cuptorul aprins și ne va scăpa și din mâna ta, împărate! Și chiar dacă nu ne va scăpa, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina statuii de aur pe care ai ridicat-o. Atunci Nebucadnețar s-a mâniat foarte tare și i s-a schimbat înfățișarea feței din cauza lui Șadrak, a lui Meșak și a lui Abed-Nego. A poruncit să se încălzească cuptorul de șapte ori mai mult decât trebuia încălzit. Apoi a poruncit unora dintre cei mai puternici bărbați din armata lui să-i lege pe Șadrak, pe Meșak și pe Abed-Nego și să-i arunce în cuptorul aprins. Astfel, oamenii aceștia au fost legați, așa cum erau îmbrăcați, în mantalele, tunicile, turbanele și celelalte haine ale lor, și au fost aruncați în mijlocul cuptorului aprins. Fiindcă porunca împăratului a fost grabnică, iar cuptorul fusese încălzit peste măsură, acei oameni care s-au urcat cu Șadrak, Meșak și Abed-Nego au fost uciși de flacăra focului, iar cei trei bărbați – Șadrak, Meșak și Abed-Nego – legați fiind, au căzut în mijlocul cuptorului aprins. Atunci împăratul Nebucadnețar s-a înspăimântat și s-a ridicat în grabă. El le-a zis sfetnicilor săi: ‒ Nu am aruncat noi în mijlocul focului trei bărbați legați? Ei i-au răspuns împăratului: ‒ Sigur, împărate! El a zis: ‒ Iată, eu văd patru bărbați umblând liberi și nevătămați în mijlocul focului, iar înfățișarea celui de-al patrulea seamănă cu a unui fiu de dumnezei. Atunci Nebucadnețar s-a apropiat de ușa cuptorului aprins și a strigat: „Șadrak, Meșak și Abed-Nego, slujitori ai Dumnezeului celui Preaînalt, ieșiți afară și veniți încoace!“. Șadrak, Meșak și Abed-Nego au ieșit din mijlocul focului. Satrapii, demnitarii, guvernatorii și sfetnicii împăratului s-au strâns cu toții și au văzut că focul nu avusese nicio putere asupra trupurilor acestor bărbați, că părul capului lor nu se pârlise, că mantiile lor rămăseseră neschimbate și că nici măcar miros de fum nu se prinsese de ei. Nebucadnețar a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrak, al lui Meșak și al lui Abed-Nego, Care l-a trimis pe îngerul Său și i-a salvat pe slujitorii Săi. Ei s-au încrezut în El, au desconsiderat porunca împăratului și și-au dat mai degrabă trupurile lor, decât să slujească și să se închine oricărui alt dumnezeu decât Dumnezeului lor. Prin aceasta, dau o poruncă potrivit căreia, orice om, din orice popor, din orice națiune sau de orice limbă ar fi, care va vorbi de rău despre Dumnezeul lui Șadrak, al lui Meșak și al lui Abed-Nego, să fie făcut bucăți, iar casa lui să fie transformată într-un morman de gunoi, pentru că nu există un alt Dumnezeu care să poată salva în felul acesta“. După aceea, împăratul i-a promovat pe Șadrak, Meșak și Abed-Nego în provincia Babilonului. „Nebucadnețar, împăratul, Către toate popoarele, națiunile și oamenii de orice limbă, care locuiesc pe tot pământul: Pacea să vă fie înmulțită! Mi s-a părut potrivit să vă istorisesc semnele și minunile pe care le-a făcut față de mine Dumnezeul cel Preaînalt. Cât de mari sunt semnele Lui și cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție veșnică, iar stăpânirea Lui dăinuie din generație în generație. Eu, Nebucadnețar, trăiam fără griji în casa mea și eram fericit în palatul meu. Dar am avut un vis care m-a îngrozit; gândurile pe care le-am avut în timp ce eram în patul meu și vedeniile din mintea mea m-au înspăimântat. De aceea am dat poruncă să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să-mi facă cunoscută interpretarea visului. Atunci au venit vrăjitorii, descântătorii, astrologii și ghicitorii, le-am spus visul, dar ei n-au putut să-mi dea interpretarea. La urmă a venit înaintea mea Daniel, numit și Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el duhul sfinților dumnezei. I-am istorisit visul, zicând: ‒ Beltșațar, căpetenie a magicienilor, știu că ai în tine duhul sfinților dumnezei și că pentru tine nicio taină nu este grea. Iată vedeniile pe care le-am avut în visul meu; spune-mi interpretarea lor! Iată vedeniile din mintea mea, pe care le-am avut în timp ce dormeam: mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac. Înălțimea lui era foarte mare. Copacul a crescut mare și puternic și vârful lui a ajuns până la ceruri, astfel că se putea vedea de la marginile întregului pământ. Frunzișul lui era frumos, iar roadele lui erau numeroase; în el se găsea hrană pentru toți. La umbra lui se adăposteau fiarele câmpului și printre ramurile lui își făceau cuib păsările cerului. Și din el era hrănită orice făptură. În vedeniile care-mi treceau prin cap în timp ce eram în patul meu, mă uitam și, iată că un străjer sfânt a coborât din Ceruri. El a strigat cu putere, zicând astfel: «Retezați copacul și tăiați-i ramurile! Despuiați-l de frunze și împrăștiați-i roadele! Alungați fiarele de sub el și păsările dintre ramurile lui! Lăsați-i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ și prindeți-l cu legături de fier și de bronz în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului și să-i fie partea la un loc cu fiarele în iarba pământului. Să-i fie schimbată inima de om și să i se dea o inimă de fiară, până când vor trece peste el șapte vremuri! Sentința este proclamată prin străjeri, verdictul este anunțat prin cei sfinți, pentru ca să știe cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că El o dă cui vrea și ridică peste ea chiar și pe cel mai smerit dintre oameni». Acesta este visul pe care eu, împăratul Nebucadnețar, l-am avut. Beltșațar, spune-mi tu interpretarea, căci toți înțelepții împărăției mele nu pot să-mi facă cunoscută interpretarea. Tu însă poți, pentru că ai în tine duhul sfinților dumnezei. Atunci Daniel – numit și Beltșațar – a rămas înmărmurit pentru câteva clipe și gândurile îl îngrozeau. Împăratul a zis: ‒ Beltșațar, să nu te înspăimânte nici visul, nici interpretarea lui! Beltșațar a răspuns: ‒ Domnul meu, visul acesta să fie pentru cei ce te urăsc, iar interpretarea lui – pentru dușmanii tăi! Copacul pe care l-ai văzut că a crescut mare și puternic și s-a înălțat până la cer, de putea fi văzut de întreg pământul, copacul cu frunzișul frumos, cu roade numeroase și în care se găsea hrană pentru toți, copacul acesta, sub care se adăposteau fiarele câmpului și printre ale cărui ramuri își făceau cuib păsările cerului, ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic. Măreția ta a crescut și s-a înălțat până la cer, iar stăpânirea ta s-a întins până la marginile pământului. Cât privește străjerul sfânt pe care împăratul l-a văzut coborând din Ceruri și zicând: «Retezați copacul și distrugeți-l! Lăsați-i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ și prindeți-l cu legături de fier și bronz în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului și să-i fie partea la un loc cu fiarele câmpului, până când vor trece peste el șapte vremuri!», iată care este interpretarea, împărate, și iată care este hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini cu privire la stăpânul meu, împăratul: te vor alunga dintre oameni și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și te vor lăsa să fii udat de roua cerului. Vor trece șapte vremuri peste tine până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea. Cu privire la faptul că au spus să lase trunchiul copacului cu rădăcinile lui, înseamnă că împărăția ta va fi păstrată pentru tine până când vei recunoaște stăpânirea Cerului. De aceea, împărate, primește sfatul meu: pune capăt păcatelor tale, făcând dreptate, și încetează cu nelegiuirile tale, fiind îndurător cu cei săraci! Și poate că ți se va prelungi bunăstarea! Toate s-au împlinit întocmai cu împăratul Nebucadnețar. După douăsprezece luni, în timp ce se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a zis: «Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care l-am construit eu ca reședință împărătească, prin măreția puterii mele și pentru gloria maiestății mele?». Nici nu ieșiseră bine cuvintele acestea din gura împăratului, că un glas s-a auzit din Cer, zicând: «Iată ce se poruncește cu privire la tine, împărate Nebucadnețar: ‘Împărăția îți este luată. Te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi la un loc cu fiarele câmpului! Te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și vor trece șapte vremuri peste tine, până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea’». Chiar în clipa aceea s-a și împlinit cuvântul rostit împotriva lui Nebucadnețar. El a fost alungat dintre oameni și a mâncat iarbă ca boii. Trupul lui a fost udat de roua cerului, până când i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile – ca ghearele păsărilor. Când s-au împlinit zilele, eu, Nebucadnețar, mi-am ridicat ochii spre cer și mi-a fost redată gândirea sănătoasă. L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L-am lăudat și L-am glorificat pe Cel Veșnic Viu. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, iar Împărăția Lui dăinuie din generație în generație. Toți locuitorii pământului sunt considerați ca un nimic; El face ce vrea cu armata cerurilor și cu locuitorii pământului. Nu există nimeni care să-L lovească peste mână și să-I zică: «Ce-ai făcut?». Atunci mi-a fost redată gândirea sănătoasă și, spre gloria împărăției mele, mi-au fost date înapoi măreția și strălucirea mea. Sfetnicii și nobilii mei m-au căutat din nou și am fost pus iarăși la conducerea împărăției mele. Am devenit chiar mai măreț decât înainte. Acum, deci, eu, Nebucadnețar, Îl laud, Îl înalț și Îl glorific pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevăr, căile Lui sunt dreptate și El poate să-i smerească pe cei ce umblă în mândrie“. Împăratul Belșațar a dat un ospăț mare celor o mie de nobili ai săi și a băut vin împreună cu ei. În cheful vinului, Belșațar a poruncit să fie aduse vasele de aur și de argint pe care tatăl său, Nebucadnețar, le luase din Templul de la Ierusalim, pentru ca împăratul să bea din ele împreună cu nobilii săi, cu soțiile sale și cu țiitoarele sale. Așadar, au adus vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și împăratul împreună cu nobilii săi, cu soțiile sale și cu țiitoarele sale au băut din ele. Au băut vin și i-au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de bronz, de fier, de lemn și de piatră. Chiar în clipa aceea, au apărut degetele unei mâini de om care scria în fața sfeșnicului, pe tencuiala peretelui din palatul împărătesc. Împăratul a văzut palma mâinii care scria. Atunci împăratul a pălit la față și gândurile l-au îngrozit atât de tare, încât i-au slăbit încheieturile coapselor, iar genunchii i s-au izbit unul de altul. Împăratul a strigat cu glas tare să fie aduși descântătorii, astrologii și ghicitorii. Împăratul le-a zis înțelepților Babilonului astfel: „Oricine va citi scrierea aceasta și-mi va spune interpretarea ei, va fi îmbrăcat în purpură, va avea un lanț de aur la gât și va fi al treilea la conducerea împărăției“. Au intrat toți înțelepții Babilonului, dar nu au putut nici să citească scrierea și nici să facă cunoscută împăratului interpretarea ei. Atunci împăratul Belșațar s-a îngrozit și mai tare, a pălit la față, iar nobilii au rămas înmărmuriți. Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului și ale nobililor lui, a intrat în sala de ospăț și a zis: „Să trăiești veșnic, împărate! Să nu te înspăimânte gândurile tale și să nu pălești la față! Există în împărăția ta un om care are în el duhul sfinților dumnezei și despre care, în zilele tatălui tău, s-a descoperit că are lumină, agerime și o înțelepciune ca înțelepciunea dumnezeilor. Împăratul Nebucadnețar, tatăl tău, l-a desemnat căpetenie peste magicieni, peste descântători, peste astrologi și peste ghicitori, deoarece s-au găsit în el, adică în Daniel – numit de împărat și Beltșațar – un duh deosebit, știință și agerime în interpretarea viselor, în deslușirea enigmelor și în dezlegarea lucrurilor încâlcite. Acum, deci, să fie chemat Daniel, și el îți va spune interpretarea!“. Daniel a fost adus înaintea împăratului, iar acesta l-a întrebat pe Daniel: ‒ Tu ești acel Daniel, unul dintre exilații lui Iuda, pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul? Am auzit că ai în tine duhul dumnezeilor și că s-a găsit în tine lumină, agerime și înțelepciune deosebită. Până acum au fost aduși înaintea mea înțelepți și descântători, ca să citească scrierea aceasta și să-mi facă cunoscută interpretarea ei, dar nu au putut să-mi spună interpretarea cuvintelor. Despre tine însă am auzit că poți să dai interpretări și să dezlegi lucrurile încâlcite. Acum, dacă vei putea să citești scrierea și să-mi faci cunoscută interpretarea ei, vei fi îmbrăcat în purpură, vei avea un lanț de aur la gât și vei fi al treilea la conducerea împărăției. Daniel i-a răspuns împăratului: ‒ Păstrează-ți darurile pentru tine și dă altuia răsplătirile tale! Totuși, voi citi împăratului scrierea și-i voi face cunoscută interpretarea. Împărate, Dumnezeul cel Preaînalt îi dăduse tatălui tău, Nebucadnețar, o împărăție, măreție, onoare și faimă, iar din cauza măreției pe care i-o dăduse, toate popoarele, națiunile și oamenii de orice limbă tremurau și se temeau de el, căci împăratul omora pe cine voia și lăsa în viață pe cine voia, înălța pe cine voia și smerea pe cine voia. Dar, când a devenit arogant, în inima lui, și i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost dat jos de pe tronul împărăției sale și i-a fost luată gloria. A fost alungat dintre oameni, inima lui a devenit ca inima animalelor sălbatice și a locuit la un loc cu măgarii sălbatici. L-au hrănit cu iarbă ca pe boi, iar trupul i-a fost udat de roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea. Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai smerit inima, cu toate că ai știut toate acestea, ci te-ai înălțat împotriva Domnului cerurilor. Vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta, iar tu, împreună cu nobilii tăi, cu soțiile tale și cu țiitoarele tale, ați băut vin din ele. Ai lăudat dumnezeii de argint, de aur, de bronz, de fier, de lemn și de piatră, care nici nu văd, nici nu aud și nici nu pricep, în loc să-L glorifici pe Dumnezeul în mâna Căruia este suflarea ta și toate căile tale. De aceea a trimis El palma acestei mâini pentru a fi scrisă inscripția aceasta. Mesajul care a fost scris era: „ Mene, Mene, Techel, Uparsin “. Iată care este interpretarea acestor cuvinte: „ Mene “ înseamnă că Dumnezeu a numărat zilele domniei tale și i-a pus capăt; „ Techel “ înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor; „ Peres “ înseamnă că împărăția ta a fost împărțită în două și dată mezilor și perșilor. De îndată, Belșațar a dat poruncă și l-au îmbrăcat pe Daniel în purpură, i-au pus un lanț de aur la gât și l-au proclamat ca fiind al treilea la conducerea împărăției. Însă chiar în noaptea aceea, Belșațar, împăratul caldeenilor, a fost ucis, iar Darius Medul, care era în vârstă de șaizeci și doi de ani, a primit împărăția. Lui Darius i s-a părut potrivit să pună responsabili peste împărăție o sută douăzeci de satrapi, care să fie răspândiți în toată împărăția. El a numit peste ei trei căpetenii, una dintre ele fiind Daniel. Satrapii aceștia le dădeau socoteală, pentru ca împăratul să nu sufere vreo pagubă. Daniel însă era mai distins decât aceste căpetenii și decât toți satrapii, deoarece în el era un duh deosebit. Împăratul se gândea să-l pună responsabil peste toată împărăția. Atunci căpeteniile și satrapii au căutat să găsească vreo acuzație împotriva lui Daniel în privința treburilor împărăției, dar n-au putut să găsească nicio acuzație și nimic corupt, deoarece era om de încredere și nu se găsea în el vreo neglijență sau ceva corupt. Prin urmare, oamenii aceia au zis: „Nu vom găsi împotriva acestui Daniel nicio acuzație, numai dacă nu cumva am găsi împotriva lui ceva în legătură cu Legea Dumnezeului său!“. Atunci căpeteniile și satrapii aceia au venit grămadă la împărat și i-au vorbit astfel: „Să trăiești veșnic, împărate Darius! Toate căpeteniile împărăției, demnitarii, satrapii, sfetnicii și guvernatorii au căzut de acord să se stabilească un decret împărătesc, întărit printr-o interdicție, ca oricine va căuta în rugăciune, în următoarele treizeci de zile, vreun alt zeu sau vreun alt om în afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei. Acum, împărate, stabilește interdicția și scrie documentul, pentru ca să fie de neschimbat, asemenea unei legi de-a mezilor și a perșilor, care nu mai poate fi anulată“. După aceasta, împăratul Darius a așezat în scris documentul și interdicția. Dar Daniel, când a aflat că s-a scris documentul, s-a dus în casa lui, a cărei cameră de sus avea ferestrele deschise înspre Ierusalim. De trei ori pe zi, se punea pe genunchi, se ruga și Îl lăuda pe Dumnezeul său, așa cum făcuse și mai înainte. Atunci oamenii aceia au venit grămadă și l-au găsit pe Daniel căutându-L și implorându-L pe Dumnezeul său. Apoi s-au înfățișat înaintea împăratului și i-au vorbit cu privire la interdicția împărătească: ‒ Oare nu ai așezat în scris o interdicție potrivit căreia, în următoarele treizeci de zile, oricine caută în rugăciune vreun alt zeu sau vreun alt om în afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei? Împăratul a răspuns și a zis: ‒ Lucrul acesta este sigur, asemenea unei legi a mezilor și a perșilor, care nu mai poate fi anulată. Ei au răspuns apoi împăratului: ‒ Daniel, unul dintre exilații lui Iuda, nu ține seama de tine, împărate, și nici de interdicția pe care ai scris-o, ci de trei ori pe zi Îl caută pe Dumnezeul lui în rugăciune. Atunci împăratul, când a auzit lucrul acesta, s-a mâhnit foarte tare. El și-a pus în gând să-l scape pe Daniel și, până la apusul soarelui, s-a frământat cum să-l salveze. Apoi oamenii aceia au venit grămadă la împărat și i-au zis: ‒ Să știi, împărate, că, potrivit legii mezilor și a perșilor, orice interdicție și orice decret stabilit de împărat nu se poate schimba! Atunci împăratul a poruncit să-l aducă pe Daniel și să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul i-a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, Căruia Îi slujești mereu, te va scăpa!“. A fost adusă o piatră care a fost pusă pe gura gropii, iar împăratul a sigilat-o cu pecetea inelului său și cu pecetea inelului nobililor săi, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Apoi împăratul s-a dus în palatul său și a petrecut noaptea fără să mănânce și fără să i se aducă vreo țiitoare. N-a avut somn deloc. La revărsatul zorilor, împăratul s-a sculat și s-a dus în grabă la groapa cu lei. Când s-a apropiat de groapă, l-a strigat pe Daniel cu durere în glas. Împăratul i-a zis lui Daniel: ‒ Daniel, slujitor al Dumnezeului celui Viu, a putut Dumnezeul tău, Căruia Îi slujești mereu, să te scape de lei? Atunci Daniel i-a vorbit împăratului: ‒ Să trăiești veșnic, împărate! Dumnezeul meu l-a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor, iar aceștia nu m-au rănit, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici înaintea ta, împărate, nu am făcut nimic rău! Atunci împăratul s-a bucurat mult pentru el și a poruncit să-l scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă și nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că s-a încrezut în Dumnezeul său. Împăratul a poruncit să fie aduși oamenii care-l acuzaseră pe Daniel și aceștia au fost aruncați în groapa cu lei, atât ei, cât și fiii și soțiile lor. Nici nu au ajuns bine pe fundul gropii, că leii i-au și apucat cu putere și le-au sfărâmat toate oasele. După aceea, împăratul Darius a scris tuturor popoarelor, națiunilor și oamenilor de orice limbă care locuiau în toată țara: „Pacea să vă fie înmulțită! Prin aceasta, dau o poruncă potrivit căreia, în toată împărăția de sub stăpânirea mea, oamenii să tremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel Viu și El dăinuie pe vecie! Împărăția Lui nu va fi nimicită, iar stăpânirea Lui va fi până la sfârșit. El scapă și salvează. El face semne și minuni în ceruri și pe pământ, căci l-a scăpat pe Daniel din ghearele leilor“. Astfel, Daniel a prosperat în timpul domniei lui Darius și a domniei lui Cirus Persanul. În primul an al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a avut un vis și vedenii în minte, în timp ce era în patul lui. După aceea, el a scris visul. Începând istorisirea cuvintelor, Daniel a spus astfel: „În timpul vedeniei mele de noapte, m-am uitat și iată că cele patru vânturi ale cerului au pornit pe marea cea mare. Și patru fiare mari, diferite una de cealaltă, au ieșit din mare. Prima semăna cu un leu și avea aripi de vultur. M-am uitat până când i-au fost smulse aripile, a fost ridicată de la pământ, a stat în picioare ca un om și i s-a dat o inimă de om. Și, iată că o altă fiară, a doua, era ca un urs. Ea stătea culcată pe o parte, ținând trei coaste în gură, între colți. Și i s-a zis astfel: «Ridică-te și mănâncă multă carne!». După aceea, m-am uitat și iată că mai era o alta, ca un leopard. Fiara aceasta avea pe spate patru aripi ca de pasăre și patru capete; și i s-a dat stăpânire. După aceea, în timpul vedeniilor mele de noapte, m-am uitat și iată că era o a patra fiară, înfricoșătoare, înspăimântătoare și foarte puternică. Avea două rânduri mari de dinți de fier, devora, sfărâma și călca resturile în picioare. Era diferită de toate fiarele de mai înainte și avea zece coarne. Mă uitam cu atenție la coarne și iată că a apărut între ele un alt corn, mai mic, iar trei dintre primele coarne au fost dezrădăcinate dinaintea lui. Acest corn avea niște ochi ca ochii de om și o gură care vorbea cu aroganță. M-am uitat până când niște tronuri au fost așezate și un Îmbătrânit de zile a luat loc. Haina Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său era ca lâna curată. Tronul Lui era flăcări de foc, iar roțile tronului erau un foc aprins. Un râu de foc curgea ieșind dinaintea Lui. Mii de mii Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și niște cărți au fost deschise. Am continuat să mă uit din cauza răsunetului cuvintelor trufașe pe care cornul acela le rostea. M-am uitat până când fiara a fost ucisă și trupul ei a fost distrus și aruncat în foc, ca să fie ars. Celorlalte fiare li s-a luat stăpânirea, dar li s-a îngăduit o prelungire a vieții până la o vreme și un timp anume. În timpul vedeniilor mele de noapte, m-am uitat și iată, odată cu norii cerului, venea Cineva Care era ca un fiu al omului. El S-a apropiat de Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Acestuia. Lui I s-a dat stăpânirea, onoarea și Împărăția, ca să-I slujească toate popoarele, națiunile și oamenii de orice limbă! Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, o stăpânire care nu va trece, iar Împărăția Lui nu va fi distrusă! Eu, Daniel, m-am tulburat în duhul meu, și vedeniile din mintea mea m-au înspăimântat. M-am apropiat de unul dintre cei ce stăteau în preajmă și i-am cerut adevărul cu privire la toate acestea. El mi-a vorbit și mi-a făcut cunoscută interpretarea acestor lucruri: «Aceste patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ. Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi Împărăția și o vor stăpâni pe vecie, pentru veci de veci». Apoi am dorit să mă lămuresc cu privire la fiara a patra, care era diferită de toate celelalte și foarte înfricoșătoare; avea colți de fier și gheare de bronz, devora, sfărâma și călca resturile în picioare. Am dorit să mă lămuresc și cu privire la cele zece coarne de pe capul ei, precum și cu privire la celălalt corn care ieșise și dinaintea căruia căzuseră trei, acel corn care avea ochi, o gură care vorbea cu aroganță și o înfățișare mai impunătoare decât a celorlalte. M-am uitat iarăși și am văzut cum cornul acela a făcut război cu sfinții și a putut să-i învingă, până când a venit Cel Îmbătrânit de zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt și până când a sosit vremea când sfinții au luat în stăpânire Împărăția. Iată ce mi -a zis: «Fiara a patra este o a patra împărăție care va fi pe pământ. Ea va fi diferită de toate celelalte împărății; va devora tot pământul, îl va călca în picioare și-l va sfărâma. Iar cele zece coarne sunt zece împărați care se vor ridica din împărăția aceasta. După ei se va ridica un altul, dar el va fi diferit de predecesorii săi și îi va umili pe trei împărați. El va rosti cuvinte împotriva Celui Preaînalt și îi va asupri pe sfinții Celui Preaînalt. Se va gândi să schimbe vremurile și legea, iar sfinții vor fi dați în mâna lui o vreme, vremuri și o jumătate de vreme. Dar va fi o judecată și i se va lua stăpânirea, ca să fie distrusă și nimicită pentru totdeauna. Apoi domnia, stăpânirea și măreția împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri vor fi date poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate stăpânirile Îi vor sluji și Îl vor asculta». Aici s-au încheiat cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au înspăimântat foarte tare gândurile mele și mi s-a schimbat culoarea feței, dar am păstrat cuvintele în inima mea. În al treilea an al domniei împăratului Belșațar, mie, Daniel, mi s-a arătat o vedenie, după cea care mi se arătase înainte. În vedenia aceasta, m-am văzut în capitala Susa, în provincia Elam. Am mai văzut în vedenie că eram pe malul râului Ulai. Mi-am ridicat ochii, m-am uitat și iată că lângă râu stătea un berbec cu două coarne. Coarnele acestea erau lungi, dar unul era mai lung decât celălalt. Cel lung crescuse la urmă. Am văzut cum berbecul împungea spre vest, spre nord și spre sud. Nicio vietate nu-i putea sta împotrivă și nimeni nu putea scăpa de sub puterea lui. El făcea ce voia și a ajuns puternic. În timp ce căutam să înțeleg aceste lucruri, iată că a venit un țap din vest, străbătând fața întregului pământ, fără să atingă însă pământul. Țapul avea un corn impunător între ochi. A venit până la berbecul care avea două coarne, pe care l-am văzut stând lângă râu, și s-a năpustit asupra lui cu o furie năprasnică. L-am văzut cum s-a apropiat de berbec și s-a înfuriat împotriva lui. Apoi a izbit berbecul și i-a rupt cele două coarne, fără ca berbecul să fi avut putere să i se împotrivească. L-a trântit la pământ și l-a călcat în picioare. Și nu a fost nimeni care să-l poată scăpa pe berbec de sub puterea țapului. Țapul a continuat să crească în putere, dar, când a ajuns la culmea puterii sale, cornul cel mare i s-a rupt. În locul lui au ieșit alte patru coarne, impunătoare, înspre cele patru direcții ale cerului. Dintr-unul din ele, din cel mic, a ieșit un corn și el a crescut peste măsură de mult spre sud, spre est și spre țara cea frumoasă. S-a înălțat până la armata cerurilor, a aruncat la pământ o parte din armată și din stele și le-a călcat în picioare. S-a înălțat până la Căpetenia armatei și i-a luat jertfa continuă, iar locul Sfântului Său Lăcaș a fost dărâmat. Armata și jertfa continuă au fost date pe mâna lui din cauza fărădelegii. El a aruncat adevărul la pământ și a reușit în ceea ce a făcut. Atunci am auzit un sfânt vorbind și un alt sfânt întrebându-l pe cel ce vorbea: «În cât timp se va împlini vedenia despre jertfa continuă, despre fărădelegea care pustiește și despre călcarea în picioare a Sfântului Lăcaș și a armatei?». El mi-a dat mie răspunsul: «Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți. Apoi Sfântul Lăcaș va fi curățit». În timp ce eu, Daniel, aveam vedenia aceasta și căutam s-o înțeleg, iată că cineva, care era la înfățișare ca un om, a apărut stând în picioare în fața mea. Am auzit un glas de om, venind din mijlocul râului Ulai, care striga și zicea: «Gabriel, fă-l să înțeleagă această vedenie!». Când a venit lângă locul unde eram, m-am înspăimântat și m-am aruncat cu fața la pământ. El mi-a zis: «Înțelege, fiul omului, că vedenia este cu privire la vremea sfârșitului!». Când mi-a vorbit, am căzut leșinat cu fața la pământ. El m-a atins și m-a ridicat iarăși în picioare în locul unde mă aflam. Apoi a zis: «Iată, îți fac cunoscut ce se va întâmpla când mânia va ajunge la capăt, căci vedenia aceasta este cu privire la vremea sfârșitului. Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, îi înfățișează pe împărații Mediei și Persiei. Țapul cel aprig este împăratul Iavanului. Cornul cel mare, care era între ochii lui, este primul împărat. Faptul că acest corn a fost frânt și că în locul lui s-au ridicat altele patru, înseamnă că din națiunea aceasta se vor ridica patru împărății, dar nu vor avea puterea ei. La capătul domniei lor, când răzvrătiții vor fi la culme, se va ridica un împărat mândru și iscusit în conspirații. Puterea lui va fi mare, dar nu prin propria-i forță. Va provoca distrugeri de necrezut și va reuși în ceea ce va face. Îi va distruge pe cei puternici și pe poporul celor sfinți. Prin istețimea lui, va face înșelătoria să învingă și apoi se va mândri în inima lui. Va distruge pe mulți care se credeau în siguranță și va sta chiar împotriva Căpeteniei căpeteniilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mâini omenești. Cât despre vedenia cu serile și diminețile, care ți s-a spus, ea este adevărată. Tu însă tăinuiește vedenia, căci este cu privire la niște zile îndepărtate». Eu, Daniel, am fost epuizat și bolnav câteva zile, dar apoi m-am ridicat și m-am ocupat de treburile împăratului. Eram uimit din cauza vedeniei și n-o înțelegeam. În primul an al lui Darius, fiul lui Ahașveroș, din neamul mezilor, care fusese făcut împărat peste împărăția caldeenilor, în primul an al domniei lui, eu, Daniel, am înțeles din cărți numărul de ani care trebuia să se împlinească, după Cuvântul Domnului spus profetului Ieremia, cu privire la ruinele Ierusalimului: șaptezeci de ani. Mi-am îndreptat fața către Stăpânul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune, cu cereri și cu post, îmbrăcat în pânză de sac și având cenușă presărată pe cap. M-am rugat Domnului, Dumnezeul meu, și I-am mărturisit, zicând: «Stăpâne, Dumnezeule mare și de temut, Cel Care ții legământul și îndurarea față de cei ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale, am păcătuit, am greșit, am fost răi și ne-am răzvrătit, ne-am îndepărtat de poruncile și legile Tale. N-am ascultat de slujitorii Tăi, profeții, care vorbeau în Numele Tău regilor noștri, prinților și strămoșilor noștri și întregului popor din țară. A Ta, Stăpâne, este dreptatea, iar noi merităm să ni se umple fața de rușine, noi, oamenii din Iuda, locuitorii Ierusalimului și întregul Israel, de aproape sau de departe, din orice țară unde i-ai alungat din cauza necredincioșiei lor, de care s-au făcut vinovați față de Tine. Doamne, noi merităm să ni se umple fața de rușine, da, noi, regii noștri, căpeteniile noastre și strămoșii noștri, căci am păcătuit împotriva Ta. La Stăpânul, Dumnezeul nostru, este însă mila și iertarea, cu toate că ne-am răzvrătit împotriva Lui. N-am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le-a dat prin slujitorii Săi, profeții. Tot Israelul a încălcat Legea Ta și, astfel, s-a îndepărtat, refuzând să asculte de glasul Tău. De aceea s-au revărsat peste noi blestemul și jurământul care au fost scrise în Legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, căci împotriva lui Dumnezeu am păcătuit. El Și-a împlinit astfel cuvântul pe care-l rostise împotriva noastră și împotriva conducătorilor noștri care ne judecau, aducând peste noi o nenorocire așa de mare, încât ceea ce i s-a întâmplat Ierusalimului nu s-a mai întâmplat nicăieri sub ceruri. După cum este scris în Legea lui Moise, așa a venit peste noi toată nenorocirea aceasta, iar noi nu ne-am rugat Domnului, Dumnezeul nostru, ca să ne întoarcem de la nelegiuirile noastre și să luăm aminte la adevărul Tău. De aceea, Domnul a avut grijă să aducă nenorocirea aceasta peste noi, căci Domnul, Dumnezeul nostru, este drept în toate lucrările pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat de glasul Lui. Acum, Stăpâne, Dumnezeul nostru, Tu, Care Ți-ai scos poporul din țara Egiptului cu mână tare și Care Ți-ai făcut un Nume, așa cum este și astăzi…, noi am păcătuit și am fost răi. Stăpâne, potrivit cu toate lucrările Tale înfăptuite cu dreptate, îndepărtează-Ți, Te rog, mânia și furia de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt, căci, din cauza păcatelor și nelegiuirilor strămoșilor noștri a ajuns Ierusalimul și poporul Tău de disprețul tuturor celor ce ne înconjoară! Acum, deci, Dumnezeul nostru, ascultă rugăciunea slujitorului Tău și cererile lui și, de dragul Tău, Stăpâne, fă să strălucească fața Ta peste Sfântul Tău Lăcaș devastat! Pleacă-Ți urechea, Dumnezeule, și ascultă! Deschide-Ți ochii și privește la ruinele noastre și la cetatea peste care este chemat Numele Tău. Căci nu datorită faptelor noastre drepte aducem cererile noastre înaintea Ta, ci pentru mila Ta cea mare. Ascultă, Stăpâne! Iartă, Stăpâne! Ascultă cu atenție, Stăpâne! Lucrează și nu întârzia, de dragul Tău, Dumnezeul meu. Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta și peste poporul Tău». În timp ce vorbeam, mă rugam și mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu, Israel, și în timp ce îmi aduceam cererile înaintea Domnului, Dumnezeul meu, cu privire la muntele cel sfânt al Dumnezeului meu, deci, în timp ce eu încă vorbeam în rugăciune, omul Gabriel, pe care-l văzusem în vedenia dinainte, a venit repede în zbor și s-a apropiat de mine chiar în clipa când se aducea darul de mâncare de seară. El m-a făcut să înțeleg, spunându-mi astfel: «Daniel, am venit acum să-ți dau înțelepciune și pricepere. Când ai început să implori milă, a ieșit un mesaj, iar eu am venit să te înștiințez, căci ești de mare preț. Prin urmare, fii atent la mesaj și încearcă să înțelegi vedenia! Șaptezeci de ori câte șapte săptămâni au fost stabilite pentru poporul tău și pentru cetatea ta sfântă, pentru a pune capăt fărădelegii, pentru a sfârși cu păcatul, pentru a ispăși nelegiuirea, pentru a aduce dreptatea veșnică, pentru a sigila vedenia și profeția și pentru a-L unge pe Sfântul Sfinților. Să știi și să înțelegi aceasta: de la darea poruncii de restaurare și reconstruire a Ierusalimului până la Unsul, Conducătorul, va fi o perioadă de șapte ori câte șapte săptămâni și o perioadă de șaizeci și două de ori câte șapte săptămâni. Piața și șanțul îi vor fi refăcute, însă în vremuri de necaz. După perioada de șaizeci și două de ori câte șapte săptămâni, Unsul va fi nimicit și nu va avea nimic. Poporul unui conducător care va veni va distruge cetatea și Sfântul Lăcaș. Sfârșitul lui va fi ca printr-un potop, iar războiul va ține până la sfârșit. Pustiirile sunt hotărâte. El va încheia un legământ ferm cu mulți pentru o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va pune capăt jertfei și darului de mâncare. Și pe aripa urâciunilor va fi cel ce pustiește, până va fi revărsat asupra celui pustiit sfârșitul hotărât»“. În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, i-a fost descoperit un cuvânt lui Daniel, cel care fusese numit Beltșațar. Cuvântul este adevărat și este cu privire la un mare război. El a priceput cuvântul, înțelegerea acestuia venindu-i printr-o vedenie. „În acele zile eu, Daniel, jeleam de trei săptămâni. Nu am mâncat bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin, și nu m-am uns deloc, până nu s-au împlinit cele trei săptămâni. În ziua a douăzeci și patra a lunii întâi, mă aflam pe malul râului cel mare, care este Hiddekel. Mi-am ridicat ochii, m-am uitat și iată că acolo era un bărbat îmbrăcat în in. Brâul din jurul mijlocului lui era din aur de Ufaz. Trupul lui era asemenea crisolitului, fața lui – ca strălucirea fulgerului, ochii lui – ca torțele de foc, brațele și picioarele lui – ca luciul bronzului lustruit, iar glasul său – ca vuietul mulțimii. Numai eu, Daniel, am văzut vedenia. Bărbații care erau cu mine nu au văzut-o, însă au fost cuprinși de o frică atât de mare, încât au luat-o la fugă pentru a se ascunde. Astfel am fost lăsat singur, privind această mare vedenie. Puterea m-a părăsit, culoarea feței mi s-a schimbat ca la un mort și am rămas fără vlagă. Am auzit apoi sunetul cuvintelor sale, iar când am auzit sunetul cuvintelor sale, am căzut leșinat cu fața la pământ. Atunci o mână m-a atins și m-a așezat pe genunchii și pe mâinile mele tremurânde. El mi-a zis: ‒ Daniel, om de mare preț, încearcă să înțelegi cuvintele pe care ți le voi spune! Stai în picioare, căci acum am fost trimis la tine! Când mi-a vorbit astfel, m-am ridicat tremurând. Apoi mi-a zis: ‒ Nu te teme, Daniel, căci cuvintele tale au fost ascultate chiar din prima zi în care te-ai hotărât în inima ta să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău. Cuvintele tale au fost auzite și tocmai datorită lor am venit eu acum. Dar căpetenia împărăției Persiei mi s-a împotrivit timp de douăzeci și una de zile, dar iată că Mihail, una dintre căpeteniile cele mai de seamă, a venit să mă ajute, căci fusesem lăsat acolo, cu împărații Persiei. Acum am venit să te învăț cu privire la ceea ce se va întâmpla cu poporul tău în zilele de pe urmă, căci vedenia se referă tot la acele zile. În timp ce îmi spunea cuvintele acestea, mi-am plecat fruntea la pământ și am rămas mut. Dar iată că cineva, care era la înfățișare ca un fiu al omului, mi-a atins buzele. Atunci mi-am deschis gura, am vorbit și i-am zis celui ce stătea înaintea mea: ‒ Stăpâne, vedenia aceasta m-a umplut de groază și am rămas fără putere. Cum ar putea slujitorul stăpânului meu să vorbească cu stăpânul meu? Căci puterea m-a părăsit și abia mai am suflare. Atunci cel care avea înfățișarea ca a unui om m-a atins din nou și m-a întărit. El mi-a zis: ‒ Nu te teme, om de mare preț! Pace ție! Fii tare! Fii puternic! În timp ce vorbea cu mine, am simțit cum mă întăresc și i-am zis: ‒ Vorbește, stăpâne, căci m-ai întărit! El m-a întrebat: ‒ Știi de ce am venit la tine? Acum mă voi întoarce să lupt împotriva căpeteniei Persiei, iar, când voi pleca, iată că va veni căpetenia Iavanului. Dar înainte îți voi spune ce este scris în Cartea Adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva lor decât Mihail, căpetenia voastră. În anul întâi al lui Darius Medul, am stat alături de el ca să-l întăresc și să-l protejez. Acum, îți voi spune adevărul acesta: iată, încă trei împărați se vor mai ridica în Persia. Cel de-al patrulea va strânge mai multă bogăție decât toți ceilalți și, când va câștiga putere prin bogăție, îi va răscula pe toți împotriva împărăției Iavanului. Apoi se va ridica un împărat puternic care va stăpâni cu mare autoritate și va face tot ce-i va plăcea. La scurt timp după ce se va ridica la putere, împărăția lui va fi sfărâmată și va fi împărțită în cele patru direcții ale cerului, dar nu la descendenții lui. Ea nu va mai avea aceeași autoritate ca atunci când stăpânea el, căci împărăția lui va fi dezrădăcinată și va fi dată și altora pe lângă descendenții lui. Regele din sud va ajunge tare, dar una dintre căpeteniile lui va fi mai tare decât el și își va stăpâni cu mare autoritate regatul. După câțiva ani se vor uni prin alianță. Fata regelui din sud va veni la regele din nord ca să facă o înțelegere. Dar ea nu-și va păstra puterea oștii, iar el și oastea lui nu vor dura. Și fata va fi dată la moarte împreună cu însoțitorii ei, cu cel din care s-a născut și cu cel ce a sprijinit-o. În acele vremuri, din rădăcinile ei se va ridica un lăstar în locul ei. El va veni împotriva armatei regelui din nord și va intra în fortăreața lui. Se va lupta cu ei și va fi învingător. Va duce în Egipt, ca pradă de război, dumnezeii lor, chipurile lor turnate și obiectele lor scumpe de argint și de aur. Pentru câțiva ani el se va ține departe de regele din nord. Atunci regele din nord va veni împotriva regatului regelui din sud, dar se va întoarce în țara lui. Totuși, fiii săi se vor pregăti de război și vor strânge o mulțime de oști care vor înainta, se vor revărsa ca un potop, vor traversa și se vor război cu el, împingând lupta până spre fortăreața lui. Mâniat de aceasta, regele din sud va ieși și se va război cu el, adică cu regele din nord, care va ridica o mulțime mare, însă această mulțime va fi dată în mâinile celuilalt. Când mulțimea va fi învinsă, regele din sud se va mândri în inima lui. El va doborî zeci de mii, dar tot nu va fi învingător. Regele din nord se va întoarce și va strânge o mulțime mai mare decât cea dintâi. Și, după câțiva ani, va veni cu o armată mare și cu multe provizii. În vremurile acelea, mulți se vor ridica împotriva regelui din sud. Niște oameni violenți din poporul tău se vor răscula ca să împlinească vedenia, însă vor cădea. Când regele din nord va veni, va ridica rampe de asalt și va cuceri o cetate fortificată. Oștile regelui din sud nu-i vor putea sta împotrivă și nici chiar oamenii cei mai aleși nu i se vor putea împotrivi. Cel ce va veni împotriva lui va face cum îi va plăcea și nu-i va sta nimeni împotrivă. El se va opri în țara cea frumoasă, având puterea de a distruge. Va avea de gând să vină cu toată puterea regatului său și va face o alianță cu el. Îi va da pe una dintre fetele sale de soție, ca să-i distrugă regatul, dar lucrul acesta nu va reuși și nu-l va ajuta. Apoi își va întoarce privirile înspre insule și va cuceri multe dintre ele, dar un conducător va pune capăt disprețului său, astfel încât disprețul se va răsfrânge asupra lui însuși. El se va întoarce înspre fortărețele din țara lui, dar se va împiedica, va cădea și nu va mai fi găsit. Cel ce-i va lua locul va trimite un asupritor, pentru a păstra măreția regatului. În câteva zile însă, va fi zdrobit și aceasta fără mânie și fără luptă. În locul lui se va ridica un om disprețuit, căruia nu i s-a dat măreție regală. El va veni pe neașteptate și va pune mâna pe regat prin conspirații. Oștile cele copleșitoare la număr vor fi măturate dinaintea lui și vor fi zdrobite, iar conducătorul legământului va fi și el zdrobit. După ce se vor uni cu el prin alianță, el se va folosi de înșelătorie, se va ridica și va fi tare chiar și cu puțin popor. Va veni pe neașteptate în locurile roditoare ale provinciei și va face ceva ce nu făcuseră nici părinții săi, nici părinții părinților săi: va împărți jaful, prada și bogățiile și va concepe planuri împotriva fortificațiilor, dar numai pentru o vreme. El își va stârni puterea și curajul, înaintând împotriva regelui din sud cu o armată mare. Regele din sud se va angaja în luptă cu o armată mare și mult mai puternică, dar nu va învinge din cauza planurilor conspirate împotriva lui. Cei ce mănâncă din bucatele lui vor încerca să-l zdrobească. Armata lui va fi spulberată și mulți vor cădea răpuși. Cei doi regi, cu inimile înclinate spre rău, vor sta la aceeași masă și se vor minți unul pe altul, dar nu vor reuși, căci sfârșitul va fi la vremea hotărâtă. Regele din nord se va întoarce în țara lui cu mari bogății, dar inima lui va fi împotriva legământului sfânt. Va lucra întocmai, apoi se va întoarce în țara lui. La timpul hotărât va reveni și va înainta împotriva sudului, dar nu va mai fi ca înainte. Vor veni împotriva lui niște corăbii din Chitim, care-l vor descuraja. Se va retrage și își va vărsa apoi mânia asupra legământului sfânt. Întorcându-se, îi va favoriza pe cei ce au părăsit legământul sfânt. Oștile trimise de el vor ocupa și vor profana Sfântul Lăcaș și fortăreața, vor îndepărta jertfa continuă și vor așeza urâciunea pustiirii. Îi va corupe prin lingușiri pe cei ce încalcă legământul, dar cei din popor, care Îl cunosc pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari și vor face ce se cuvine. Înțelepții poporului îi vor învăța pe mulți. Totuși, ei vor cădea, pentru o vreme, uciși de sabie sau de flacără, de captivitate sau de jaf. Când vor cădea, vor primi puțin ajutor și mulți li se vor alătura fără a fi sinceri. Unii dintre înțelepți vor cădea pentru a fi încercați, curățiți și albiți până la vremea sfârșitului, căci sfârșitul va fi doar la vremea hotărâtă. Regele va face ce-i va plăcea. Se va mări și se va înălța deasupra oricărui dumnezeu și va rosti lucruri uimitoare împotriva Dumnezeului dumnezeilor. El va reuși până când mânia va ajunge la capăt, căci ce este hotărât se va împlini. Nu va ține seamă nici de dumnezeii strămoșilor lui, nici de cel dorit de femei. El nu va ține seamă de niciun dumnezeu, ci se va mări pe sine însuși deasupra tuturor. În locul lor va onora un dumnezeu al fortărețelor. Pe acest dumnezeu, pe care strămoșii lui nu l-au cunoscut, îl va onora cu aur și cu argint, cu pietre prețioase și cu lucruri de preț. El va lupta cu dumnezeul străin împotriva cetăților fortificate. Celor ce-l vor recunoaște le va oferi multe onoruri și pe mulți dintre aceștia îi va pune să stăpânească și le va împărți pământul drept răsplată. La vremea sfârșitului, regele din sud va porni război cu el. Dar regele din nord se va năpusti ca o furtună asupra acestuia cu care de luptă, cu călăreți și cu multe corăbii. Va intra în țări, se va revărsa și va traversa. Va intra și în țara cea frumoasă și mulți vor cădea. Cei ce vor scăpa din mâna lui vor fi Edomul, Moabul și conducătorii fiilor lui Amon. Își va întinde mâna împotriva țărilor, și țara Egiptului nu va avea scăpare. Va lua în stăpânire comori ascunse de aur și de argint și tot felul de lucruri de preț din Egipt, iar libienii și cușiții îi vor sta la picioare. Însă, când niște vești din est și din nord îl vor ului, el va porni cu o mare furie ca să distrugă și să dea spre nimicire pe mulți. Își va întinde corturile regale între mări, la muntele sfânt și minunat, însă apoi îl va ajunge sfârșitul și nimeni nu-l va ajuta. În vremea aceea, se va ridica Mihail, marea căpetenie, protectorul poporului tău. Va fi o vreme de necaz, cum n-a fost de la începutul națiunilor și până atunci. Dar în vremea aceea poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în Carte. Mulți dintre cei ce dorm în țărâna pământului se vor trezi, unii – pentru viață veșnică, iar alții – pentru rușine și pentru dispreț veșnic. Înțelepții vor străluci ca strălucirea cerului, iar cei ce au învățat dreptatea pe mulți vor străluci ca stelele, în vecii vecilor. Tu însă, Daniel, ține ascunse aceste cuvinte și sigilează cartea până la vremea sfârșitului. Atunci mulți vor alerga încoace și încolo și cunoștința va crește. Apoi eu, Daniel, m-am uitat și iată că alți doi stăteau în picioare, unul de o parte a râului și altul de cealaltă parte a râului. Unul dintre ei l-a întrebat pe bărbatul îmbrăcat în in, care era deasupra apelor râului: ‒ Cât va mai fi până la împlinirea acestor lucruri uimitoare? Bărbatul îmbrăcat în in, care era deasupra apelor râului, a ridicat mâna dreaptă și mâna stângă spre ceruri și l-am auzit jurând pe Cel Veșnic Viu, astfel: ‒ Va mai fi o vreme, vremuri și o jumătate de vreme! Când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot, atunci se vor împlini toate aceste lucruri. Eu am auzit, dar nu am înțeles, așa că am întrebat: ‒ Stăpâne, cum va fi sfârșitul acestor lucruri? El mi-a răspuns: ‒ Du-te, Daniel, căci cuvintele acestea sunt ținute ascunse și sigilate până la vremea sfârșitului. Mulți se vor curăți, se vor albi și vor fi încercați, însă cei răi vor continua să fie răi; niciunul dintre cei răi nu va înțelege, însă cei înțelepți vor înțelege. De la vremea când jertfa continuă va fi îndepărtată și de la așezarea urâciunii pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile. Ferice de cel ce așteaptă și ajunge până la o mie trei sute treizeci și cinci de zile. Cât despre tine, du-te, până când va veni sfârșitul. Te vei odihni și, în zilele de pe urmă, te vei scula pentru a-ți primi partea de moștenire“. Acesta este Cuvântul Domnului care i-a fost spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechia, regii lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Iehoaș, regele lui Israel. Când Domnul a vorbit la început prin Osea, Domnul i-a zis acestuia: „Du-te și ia-ți de soție o prostituată care să-ți nască copii, căci țara s-a prostituat mult, părăsindu-L pe Domnul “. El s-a dus și a luat-o de soție pe Gomera, fata lui Diblaim. Ea a rămas însărcinată și i-a născut un fiu. Domnul i-a zis lui Osea: „Pune-i numele Izreel, căci peste puțin timp voi pedepsi Casa lui Iehu pentru sângele vărsat la Izreel și voi pune capăt regatului Casei lui Israel. În ziua aceea, voi rupe arcul lui Israel în Valea Izreel“. Ea a rămas din nou însărcinată și a născut o fată. Domnul i-a zis lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ruhama, căci nu voi mai avea milă de cei din Casa lui Israel, nu-i voi mai ierta. Totuși, voi avea milă de cei din Casa lui Iuda și-i voi salva doar prin Domnul Dumnezeul lor. Nu-i voi salva nici prin arc, nici prin sabie, nici prin luptă și nici prin cai sau călăreți“. După ce a înțărcat-o pe Lo-Ruhama, Gomera a rămas din nou însărcinată și a născut un fiu. Domnul i-a zis lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ammi, căci voi nu sunteți poporul Meu, iar Eu nu sunt Dumnezeul vostru. Totuși, numărul fiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu poate fi nici măsurat, nici numărat. Și în locul unde li s-a spus: «Voi nu sunteți poporul Meu!», acolo vor fi numiți «fii ai Dumnezeului celui Viu». Fiii lui Iuda vor fi aduși împreună cu fiii lui Israel, își vor pune o singură căpetenie și vor ieși din țară, căci mare va fi ziua lui Izreel! Spuneți-le fraților voștri «Poporul Meu» și surorilor voastre – «I s-a arătat milă»! Mustrați-vă mama, mustrați-o, căci ea nu este soția Mea, iar Eu nu sunt soțul ei! Să depărteze prostituția dinaintea ei și adulterul dintre sânii ei. Altfel, o voi dezbrăca în pielea goală și o voi arăta așa cum era în ziua nașterii ei. O voi face asemenea unei pustii, o voi preface într-un pământ uscat și o voi omorî prin însetare. De fiii ei nu voi avea milă, căci sunt fii de prostituată. Mama lor s-a prostituat și i-a zămislit în chip rușinos. Ea a zis: «Mă voi duce după amanții mei, după cei care-mi dau pâinea și apa, lâna și inul, uleiul și băutura!». De aceea, iată, îi voi îngrădi căile cu spini, o voi împrejmui cu ziduri, ca să nu-și mai poată găsi cărările. Va alerga după amanții ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va găsi. Apoi va zice: «Mă voi întoarce la primul meu Soț, căci mi-a fost mai bine atunci decât acum!». Ea nu știe însă că Eu am fost Acela Care i-a dat grânele, mustul și uleiul, Cel Care i-a înmulțit argintul și aurul, pe care ea le-a folosit apoi pentru Baal. De aceea Îmi voi lua înapoi grânele la vremea lor și mustul la vremea lui. Îmi voi recupera lâna și inul date pentru acoperirea goliciunii ei. Iar acum, îi voi descoperi rușinea înaintea ochilor amanților ei și niciunul n-o va scăpa din mâna Mea. Voi face să înceteze toate motivele ei de bucurie: sărbătorile ei, lunile ei noi, Sabaturile ei și toate adunările ei de sărbătoare. Îi voi pustii viile și smochinii despre care zicea: «Aceasta este plata dată de amanții mei!». Voi face din ele un tufiș, iar vietățile câmpului le vor devora. O voi pedepsi pentru zilele când ardea tămâie baalilor, când se gătea cu veriga în nas și cu salba ei și umbla după amanți, uitând de Mine“, zice Domnul. „De aceea, iată, o voi ademeni, o voi aduce în deșert și-i voi vorbi pe placul inimii ei. De acolo îi voi da viile ei și voi face din Valea Acor o poartă a speranței. Acolo ea va răspunde ca în zilele tinereții ei, ca în ziua când a plecat din țara Egiptului“. „În ziua aceea“, zice Domnul, „Mă vei numi «Soțul meu» și nu-Mi vei mai spune «Stăpânul meu». Voi îndepărta numele baalilor din gura ei și nu le vor mai fi amintite numele. În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ cu vietățile câmpului, cu păsările cerului și cu târâtoarele pământului. Le voi distruge din țară arcul, sabia și războiul și-i voi face să se odihnească în siguranță. Te voi logodi cu Mine pe vecie, te voi logodi cu Mine prin dreptate și prin judecată, prin îndurare și prin milă. Te voi logodi cu Mine prin credincioșie, iar tu Îl vei cunoaște pe Domnul “. „În ziua aceea, le voi răspunde“, zice Domnul, „voi răspunde cerurilor, iar ele îi vor răspunde pământului; pământul va răspunde grânelor, mustului și uleiului, iar ele îi vor răspunde lui Izreel. O voi semăna pentru Mine Însumi în țară! De Lo-Ruhama voi avea milă! Lui Lo-Ammi îi voi spune: «Tu ești poporul Meu!», iar el Îmi va răspunde: «Dumnezeul meu!»“. Domnul mi-a zis: „Du-te din nou și iubește o femeie care este iubită de un semen și este o adulteră. Iubește-o așa cum Domnul îi iubește pe fiii lui Israel, deși ei se îndreaptă spre alți dumnezei și iubesc turtele cu stafide“. Mi-am cumpărat-o cu cincisprezece șecheli de argint și cu un homer și un letek de orz. Apoi i-am zis: „Vei locui la mine multe zile. Nu te vei prostitua și nu vei mai fi a niciunui alt bărbat, iar eu voi face la fel față de tine“. Căci tot atât de multe zile vor rămâne și fiii lui Israel fără rege, fără prinț, fără jertfă, fără stâlp sacru, fără efod și fără terafimi. După aceea, fiii lui Israel se vor întoarce și Îl vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, și pe David, regele lor. În zilele de pe urmă, ei se vor înfricoșa de Domnul și de bunătatea Lui. Ascultați Cuvântul Domnului, fii ai lui Israel, căci Domnul are de adus o acuzație împotriva locuitorilor țării: „Nu există credincioșie, nu există bunătate, nu există cunoștință de Dumnezeu în țară. Fiecare jură strâmb, înșală, ucide, fură și comite adulter. Ei folosesc violența, iar vărsările de sânge se țin lanț. De aceea țara va boci și toți cei ce locuiesc în ea vor fi sleiți. Vietățile câmpului, păsările cerului, precum și peștii mării vor pieri. Dar nimeni să nu certe pe altcineva, niciun om să nu acuze pe altul. Poporul tău este asemenea celor ce se ceartă cu un preot. Te vei împiedica ziua, iar profetul se va împiedica împreună cu tine noaptea. O voi nimici pe mama ta. Poporul Meu este nimicit, din lipsă de cunoștință. Pentru că ai respins cunoștința, și Eu te resping ca preot al Meu! Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, și Eu îți voi uita fiii! Cu cât s-au înmulțit, cu atât au păcătuit mai mult împotriva Mea. De aceea, le voi preface gloria în rușine. Ei mănâncă păcatele poporului Meu și le savurează sufletul după nelegiuirea lui. Dar și preotul va avea aceeași soartă ca poporul: îl voi pedepsi după căile lui și îi voi răsplăti după faptele lui. Vor mânca, dar nu se vor sătura; se vor prostitua, dar nu se vor înmulți, căci L-au părăsit pe Domnul și s-au dedat la desfrânare, la vin și la must, care le iau mințile. Poporul Meu își întreabă bucata de lemn și un băț îi sfătuiește, căci un duh de prostituție îi duce în rătăcire. Ei se prostituează, fiind nesupuși Dumnezeului lor. Aduc jertfe pe vârfurile munților și ard tămâie pe dealuri, sub stejari, plopi și terebinți, căci umbra lor este plăcută. De aceea fetele voastre se prostituează și nurorile voastre comit adulter. Nu le voi pedepsi pe fetele voastre când se prostituează, și nici pe nurorile voastre când comit adulter, căci bărbații înșiși se retrag deoparte cu prostituatele și aduc jertfe cu hierodulele. Un astfel de popor căruia îi lipsește discernământul va ajunge la ruină. Dacă tu, Israel, te prostituezi, măcar Iuda să nu se facă vinovat! Nu vă duceți la Ghilgal, nu mergeți la Bet-Aven și nu jurați cu: «Viu este Domnul!». Israel este încăpățânat ca o junincă nesupusă. Deci, cum o s-o mai pască Domnul ca pe un miel pe o pășune întinsă? Efraim s-a unit cu idolii; lăsați-l în pace! Când băutura lor s-a sfârșit, se prostituează tot timpul. Conducătorii lui iubesc mult rușinea. Un vânt îi va înfășura cu aripile lui, și ei vor fi făcuți de rușine din cauza jertfelor lor. Ascultați aceasta, preoților! Ascultă cu atenție, Casă a lui Israel! Pleacă-ți urechea, familie regală! Căci pentru voi este judecata aceasta, fiindcă ați fost o capcană la Mițpa și un laț întins asupra Taborului! Rebelii au adâncit măcelul, dar Eu îi voi disciplina pe toți. Eu îl cunosc pe Efraim, iar Israel nu-Mi este ascuns. Căci acum, tu, Efraim, te-ai prostituat, iar Israel s-a întinat! Faptele lor nu le îngăduie să se întoarcă la Dumnezeul lor, căci în mijlocul lor este un duh de prostituție, și ei nu-L cunosc pe Domnul. Mândria lui Israel mărturisește împotriva lui. Israel și Efraim se împiedică în însăși nelegiuirea lor, iar Iuda se împiedică împreună cu ei. Vor merge cu turmele și cu cirezile lor ca să-L caute pe Domnul, dar nu-L vor găsi, căci S-a îndepărtat de ei. Au fost necredincioși față de Domnul, căci au născut copii nelegitimi. Acum sărbătoarea lunii noi îi va devora, pe ei și terenurile lor. Sunați din corn la Ghiva și din trâmbiță la Rama! Strigați în Bet-Aven! După tine, Beniamin! Efraim va deveni un deșert în ziua mustrării – fac cunoscut printre semințiile lui Israel ceea ce este sigur. Căpeteniile lui Iuda sunt asemenea celor ce mută granițele. Îmi voi revărsa furia asupra lor ca un potop de ape. Efraim este asuprit, zdrobit sub judecată, căci a hotărât să meargă după idoli. Eu sunt ca o molie pentru Efraim și ca un putregai pentru Casa lui Iuda. Când Efraim și-a văzut boala și Iuda – rana, Efraim s-a dus în Asiria și a trimis după împăratul Iareb. Dar el nu poate să vă vindece, și rana nu se va depărta de la voi. Căci Eu voi fi ca un leu pentru Efraim și ca un leu tânăr pentru Casa lui Iuda. Eu Însumi voi sfâșia și apoi voi pleca; voi prăda și nimeni nu-Mi va lua prada. Voi pleca și Mă voi întoarce la Locul Meu, până când își vor recunoaște vina. Ei vor căuta fața Mea; în necazul lor, Mă vor căuta cu ardoare“. „Haideți să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâșiat, dar tot El ne va vindeca. El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rana. Ne va învia după două zile; a treia zi ne va ridica și vom trăi înaintea Lui. Să-L cunoaștem, să căutăm să-L cunoaștem pe Domnul! Ivirea Lui va fi la fel de sigură ca ivirea zorilor; El va veni la noi ca o ploaie de iarnă, ca ploaia târzie care udă pământul“. „Ce să fac cu tine, Efraim? Ce să fac cu tine, Iuda? Dragostea voastră este ca norul de dimineață, ca roua care dispare devreme. De aceea i-am tăiat în bucăți prin profeți, i-am ucis prin cuvintele gurii Mele, iar judecata Mea a strălucit ca lumina. Căci milă doresc, nu jertfă, și cunoștință de Dumnezeu, mai mult decât arderi-de-tot. Ei au încălcat legământul, ca la Adam; acolo au fost necredincioși față de Mine. Ghiladul este cetatea celor ce comit nelegiuirea, plină de urme de sânge. Ca tâlharii stând la pândă după un om, așa este și ceata preoților. Ei ucid pe drumul Șechemului; da, ei au comis mișelii. Am văzut un lucru dezgustător în Casa lui Israel: acolo Efraim s-a dedat la desfrânare și Israel s-a întinat. Și pentru tine, Iuda, este pregătit un seceriș când îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu. Chiar când vindec Israelul, se descoperă nelegiuirea lui Efraim și relele Samariei. Căci ei practică înșelătoria: hoțul vine înăuntru, iar ceata de tâlhari jefuiește afară. Nu-și spun în inima lor că Eu Îmi aduc aminte de tot răul lor. Acum, faptele lor îi înconjoară; ele sunt înaintea feței Mele. Ei îl înveselesc pe rege cu răutatea lor și pe prinți – cu minciunile lor. Toți sunt adulteri, sunt asemenea unui cuptor încins de brutar. El a încetat să mai întețească focul, de când a frământat aluatul și până la dospire. De ziua regelui nostru, căpeteniile s-au aprins din cauza vinului, iar el dă mâna cu batjocoritorii. Ei se apropie să stea de vorbă, iar inima lor este ca un cuptor, atunci când conspiră. Toată noaptea mânia lor mocnește, iar dimineața arde ca flacăra focului. Cu toții sunt fierbinți ca un cuptor și își devorează judecătorii. Toți regii lor se prăbușesc și niciunul dintre ei nu Mă cheamă. Efraim, chiar el, se amestecă cu popoarele; Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă. Străinii i-au distrus puterea, dar el nu știe. Începe să aibă păr cărunt, dar el nu știe. Mândria lui Israel mărturisește împotriva lui, dar el tot nu se întoarce la Domnul Dumnezeul lui, și tot nu-L caută, în pofida tuturor acestor lucruri. Efraim este ca un porumbel, ușor de amăgit și fără minte: mai întâi cheamă Egiptul în ajutor, apoi se duce în Asiria. Când se vor duce, Îmi voi întinde lațul peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului. Îi voi pedepsi potrivit cu vestea adusă comunității lor. Vai de ei, căci s-au depărtat de Mine! La distrugere cu ei, căci s-au răzvrătit împotriva Mea! Aș vrea să-i răscumpăr, dar ei spun minciuni împotriva Mea. Nu strigă către Mine din inima lor, ci gem în paturile lor. Se însoțesc pentru strângerea grânelor și a mustului, dar Mie Îmi întorc spatele. Eu i-am instruit, le-am întărit brațele, dar ei gândesc rău împotriva Mea. Ei se întorc, dar nu la Cel Preaînalt; sunt ca un arc înșelător. Căpeteniile lor vor cădea ucise de sabie din cauza vorbirii lor îndrăznețe; aceasta îi va face de râs în țara Egiptului. Du trâmbița la gură! Unul ca un vultur vine peste casa Domnului, pentru că au încălcat legământul Meu și s-au răzvrătit împotriva Legii Mele. Ei strigă către Mine: «Dumnezeul nostru, noi, Israel, Te cunoaștem!». Însă Israel a respins binele; de aceea un dușman îl va urmări. Ei pun regi pe tron, dar fără Mine; pun căpetenii, dar fără consimțământul Meu. Din argintul și din aurul lor își fac idoli spre propria lor pierzare. Samaria, vițelul tău este o scârbă! Mânia Mea este aprinsă împotriva lor. Până când vor fi incapabili să trăiască în nevinovăție? Căci idolul acesta este din Israel! Un meșter l-a făcut și nu este Dumnezeu. De aceea vițelul Samariei va fi făcut bucăți. Pentru că au semănat vânt, vor secera furtună! Nu vor avea parte de spic cu boabe; din ce va răsări, nu se va putea face făină; și chiar dacă s-ar putea face, ar înghiți-o străinii. Israelul este înghițit. Acum, el a ajuns printre națiuni ca un vas disprețuit. Căci ei s-au dus în Asiria; ei sunt un măgar sălbatic care umblă singuratic. Cei din Efraim au angajat iubiți. Chiar dacă au angajat aliați printre națiuni, acum Eu îi voi strânge. Curând vor începe să se aplece sub povara împăratului conducătorilor. Deși Efraim a înmulțit altarele pentru jertfele pentru păcat, ele au devenit pentru el altare pentru păcat. Eu le-am scris mulțimea de învățături din Legea Mea, dar ele sunt considerate ca un lucru străin. Ei înjunghie jertfele pe care Mi le aduc ca daruri și mănâncă din carnea lor, însă Domnul nu le acceptă. Acum, El Își va aduce aminte de nelegiuirea lor și-i va pedepsi pentru păcatele lor: se vor întoarce în Egipt. Israel L-a uitat pe Creatorul lui și și-a construit palate, iar Iuda și-a înmulțit cetățile fortificate. Însă Eu voi trimite foc în cetățile lui, iar acesta îi va distruge fortărețele“. Nu te bucura, Israel, nu te veseli ca alte popoare, căci te-ai prostituat, fiindu-I necredincios Dumnezeului tău, iubind plata de pe urma prostituției în toate ariile de treierat grânele. Dar nici aria de treierat, nici presa de struguri nu-i va hrăni, iar mustul le va lipsi. Nu vor rămâne în țara Domnului; Efraim se va întoarce în Egipt și va mânca lucruri necurate în Asiria. Nu-I vor aduce Domnului vin ca jertfă de băutură și nici nu-L vor mulțumi cu jertfele lor. Acestea vor fi pentru ei ca pâinea de jale; toți cei ce vor mânca din ea se vor întina. Căci pâinea lor va fi numai pentru ei; ea nu va intra în Casa Domnului. Ce veți face voi în ziua adunării pentru sărbătoare, în ziua de sărbătoare a Domnului? Căci iată, chiar dacă vor scăpa de distrugere, Egiptul îi va strânge, iar Noful îi va înmormânta. Lucrurile lor prețioase de argint vor fi stăpânite de mărăcini, iar corturile lor – de spini. Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii! Să știe Israel! Profetul este nesăbuit, omul insuflat este nebun, din cauza mărimii nelegiuirii tale și a dușmăniei tale celei mari. Efraim este un străjer împreună cu Dumnezeul meu. Lațul păsărarului este pe toate căile lui, iar în Casa Dumnezeului său, are parte de dușmănie. S-au afundat în depravare ca în zilele Ghivei. El Își va aduce aminte de nelegiuirea lor și-i va pedepsi pentru păcatele lor. „Precum găsirea unor struguri în deșert așa a fost atunci când l-am găsit pe Israel. Ca vederea primelor roade coapte dintr-un smochin, așa a fost atunci când i-am văzut pe strămoșii voștri. Ei au ajuns însă la Baal-Peor și s-au dedicat rușinii. Și au ajuns spurcăciuni, precum acela pe care-l iubeau. Gloria Efraimului va zbura ca o pasăre: nu mai este nicio naștere, nicio sarcină și nicio zămislire. Chiar dacă își cresc fiii acum, Eu îi voi lipsi de fiecare din ei. Căci va fi vai de ei când Îmi voi întoarce privirea de la ei! Efraim, așa cum am văzut la Tyr, era plantat într-un loc plăcut, dar Efraim își va aduce fiii la cel ce ucide“. Dă-le, Doamne … Ce să le dai? Dă-le pântec care să piardă copilul și sâni uscați! „Toată răutatea lor este în Ghilgal; acolo am ajuns să-i urăsc. Din cauza răutății faptelor lor îi voi alunga din casa Mea. Nu-i voi mai iubi; toți conducătorii lor sunt niște răzvrătiți. Efraim este lovit! Rădăcina le este uscată și nu mai dau rod. Chiar dacă vor naște, voi omorî prețioasele roade ale pântecului lor“. Dumnezeul meu îi va respinge, pentru că nu L-au ascultat și vor ajunge niște fugari printre națiuni. Israel era o vie mănoasă care dădea roade pentru sine. Cu cât avea mai multe roade, cu atât își înmulțea altarele; cu cât îi era mai bogată țara, cu atât își înfrumuseța mai mult stâlpii sacri. Inima le este împărțită. Acum își vor purta vina! El le va dărâma altarele și le va distruge stâlpii sacri. Apoi vor zice: „Nu avem rege pentru că nu ne-am temut de Domnul. Dar, și dacă am avea un rege, ce-ar putea face acesta pentru noi?“. Ei spun cuvinte fără rost și, cu jurăminte false, încheie legăminte. De aceea litigiile răsar ca pelinul pe brazdele terenului. Locuitorii Samariei se vor îngrozi din cauza vițelului Bet-Avenului. Căci poporul lui îl va boci, iar preoții lui de asemenea. Ei s-au bucurat de gloria lui, dar el va pleca în exil de la ei. El va fi dus în Asiria, drept tribut pentru mărețul împărat. Rușinea îl va cuprinde pe Efraim și Israel se va rușina de sfatul pe care l-a urmat. Regele Samariei va fi distrus, dus ca o crenguță pe suprafața apelor. Înălțimile răutății, unde a păcătuit Israel, vor fi nimicite. Spini și mărăcini vor crește pe altarele lor. Atunci vor începe să zică munților: „Acoperiți-ne!“ și dealurilor: „Cădeți peste noi!“. Încă din zilele Ghivei ai păcătuit, Israel, și ai continuat tot așa. Oare nu i-a prăpădit războiul pe nelegiuiții din Ghiva? Când voi dori, îi voi disciplina! Popoarele vor fi strânse împotriva lor, ca să-i lege pentru dubla lor nelegiuire. Efraim este o juncană obișnuită cu căpăstrul, căreia îi place să treiere, însă Eu voi pune un jug pe gâtul ei frumos și voi mâna Efraimul; Iuda va trebui să are, iar Iacov va trebui să grăpeze. Semănați dreptatea și secerați roada îndurării! Desțeleniți-vă un teren nou, căci este vremea să-L căutați pe Domnul, până când El va veni și va turna dreptatea peste voi. Ați cultivat însă răutatea și ați secerat nedreptatea; ați mâncat rodul minciunii. Pentru că te-ai încrezut în căile tale și în mulțimea vitejilor tăi, de aceea un strigăt de luptă se va ridica împotriva poporului tău și toate fortărețele tale vor fi devastate, așa cum a devastat Șalman Bet-Arbel, cu prilejul războiului, când mamele au fost măcelărite peste copiii lor. Tot așa vă va face și vouă, celor din Betel, căci răutatea voastră este fără măsură! Până în zorii zilei, regele lui Israel va fi distrus cu desăvârșire. „Când Israel era doar un copil, îl iubeam și l-am chemat pe fiul Meu din Egipt. Cu cât îi chemau profeții, cu atât se îndepărtau de ei; jertfeau baalilor și ardeau tămâie chipurilor cioplite. Eu l-am învățat pe Efraim să meargă, luându-l în brațe, dar ei n-au recunoscut că Eu i-am vindecat. I-am tras cu funii omenești, cu legături de dragoste. Am fost pentru ei asemenea celor ce-și ridică până la obraji copiii, și M-am aplecat spre ei ca să-i hrănesc. Nu se vor mai întoarce în țara Egiptului, dar asirianul va fi împăratul lor, pentru că au refuzat să se pocăiască. Sabia se va dezlănțui în cetățile lor, le va distruge zăvoarele porților și-i va devora din cauza planurilor lor rele. Dar poporul Meu este pornit la necredincioșie față de Mine. De aceea, chiar dacă Îl vor striga pe Cel Preaînalt, El nu-i va înălța nicidecum. Cum să te dau, Efraim? Cum să te predau, Israel? Cum aș putea să-ți fac ca Admei? Cum să Mă port cu tine ca și cu Țeboimul? Mi se zbate inima în Mine și toată ființa-Mi freamătă de compasiune. Nu voi acționa potrivit cu mânia Mea; nu Mă voi întoarce să-l distrug pe Efraim, căci Eu sunt Dumnezeu, nu om, sunt Cel Sfânt din mijlocul tău și nu voi veni cu mânie. Ei vor merge după Domnul Care va rage ca un leu. Când El va rage, fiii Lui vor veni tremurând din vest. Vor veni tremurând ca păsările din Egipt și ca porumbeii din Asiria, iar Eu îi voi așeza în casele lor“, zice Domnul. Efraim M-a înconjurat cu minciună, iar Casa lui Israel – cu înșelătorie, dar Iuda încă umblă cu Dumnezeu și este credincios față de Cel Sfânt. Efraim se hrănește cu vânt; toată ziua aleargă după vântul de est și înmulțește minciuna și violența. El a încheiat legământ cu Asiria și a dus uleiul în Egipt. Domnul are o acuză de adus lui Iuda; El îl va pedepsi pe Iacov după căile lui și îi va răsplăti după faptele lui. Încă din pântec el l-a apucat pe fratele său de călcâi, iar când a fost în putere s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu Îngerul și a învins; a plâns și a căutat bunăvoință la El. El L-a găsit la Betel, iar acolo Dumnezeu a vorbit cu noi. Domnul este Dumnezeul Oștirilor; Numele prin care să fie amintit este Domnul. Tu, deci, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează îndurarea și dreptatea și pune-ți tot timpul speranța în Dumnezeul tău. Efraim este un negustor care are în mână talere înșelătoare; îi place să jecmănească. Efraim zice: „M-am îmbogățit într-adevăr! Am făcut avere! În toate câștigurile mele, nu mi-ar putea găsi vreo nelegiuire care să fie păcat!“. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, din țara Egiptului. Te voi face să locuiești iarăși în corturi, ca în zilele de sărbătoare. Eu le-am vorbit profeților; Eu am înmulțit vedeniile și am vorbit în pilde prin profeți“. Este Ghiladul nelegiuit? Cu siguranță va ajunge un nimic! Ei jertfesc boi la Ghilgal; de aceea altarele lor vor ajunge mormane de pietre pe brazdele câmpului. Iacov a fugit în țara Aramului. Israel a slujit pentru o soție; pentru o soție a păzit el oile. Domnul l-a scos pe Israel din Egipt printr-un profet; printr-un profet a fost el păzit. Amarnic L-a mai mâniat Efraim pe Dumnezeu! Dar Stăpânul său va lăsa asupra lui vina sângelui vărsat și va întoarce împotriva lui disprețul său. Când vorbea Efraim, răspândea groază! El era respectat în Israel, dar a păcătuit cu Baal și a murit. Acum ei păcătuiesc întruna; din argintul lor își fac chipuri turnate, idoli, potrivit cu îndemânarea lor, toți fiind lucrarea meșterilor. Se zice despre ei: „Acei oameni care aduc jertfe, care sărută idolii în formă de vițel“. De aceea vor fi ca norul de dimineață și ca roua care dispare devreme, ca pleava suflată de furtună în arie și ca fumul care iese din horn. „Dar Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, încă din țara Egiptului. Tu cunoști că nu este niciun alt Dumnezeu în afară de Mine și nu este niciun alt Mântuitor în afară de Mine. Eu te-am cunoscut când erai în deșert, într-o regiune uscată. Când au dat însă de pășune, s-au săturat, iar după ce s-au săturat, s-au mândrit în inima lor și, astfel, M-au uitat. Prin urmare, voi fi pentru ei ca un leu, îi voi pândi pe drum ca un leopard. Voi da peste ei ca o ursoaică ai cărei pui au fost furați și le voi sfâșia pieptul. Îi voi devora ca un leu, iar vietățile câmpului îi vor sfâșia. Distrugerea ta, Israel, a venit din cauză că ai fost împotriva Mea, împotriva Ajutorului tău. Unde-ți este regele, ca să te poată salva acum? Unde sunt judecătorii din toate cetățile tale? Unde sunt aceia despre care ziceai: «Dă-mi un rege și conducători!»? Ți-am dat un rege, în mânia Mea, și ți l-am luat, în furia Mea! Nelegiuirea Efraimului este adunată și păcatul lui este păstrat. Durerile nașterii au venit la el, însă el este un fiu neînțelept, căci în momentul nașterii, nu stă la ieșirea din pântec. Îi voi elibera din mâna Locuinței Morților. Îi voi răscumpăra de la moarte. Moarte, unde îți sunt molimele? Locuință a Morților, unde îți este distrugerea? Căința va fi ascunsă de ochii Mei, oricât de roditor va fi el printre frații săi. Vântul de est va veni, o suflare a Domnului se va stârni din deșert. Acesta îi va usca izvorul și îi va seca fântâna. Vistieria îi va fi jefuită de toate lucrurile prețioase. Samaria își va purta vina pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea uciși de sabie; copiii lor vor fi măcelăriți, iar femeile lor însărcinate vor fi spintecate“. Întoarce-te, Israel, la Domnul, Dumnezeul tău, căci ai căzut din cauza nelegiuirii tale. Aduceți cu voi cuvinte de pocăință și întoarceți-vă la Domnul! Spuneți-I: „Ridică pedeapsa pentru toate nelegiuirile noastre, primește-ne cu bunăvoință, și noi Îți vom aduce jertfa buzelor noastre! Asiria nu ne poate salva! Nu vom mai încăleca pe cai! Nu vom mai numi «dumnezeul nostru!» lucrarea mâinilor noastre, căci numai la Tine găsește orfanul milă“. „Atunci le voi vindeca necredincioșia și îi voi iubi fără limite, căci mânia Mea s-a retras de la ei. Voi fi ca roua pentru Israel, iar el va înflori ca floarea de crin. Își va înfige rădăcinile ca Libanul, iar ramurile lui se vor întinde. Splendoarea lui va fi ca a măslinului, iar aroma lui ca a Libanului. Vor fi din nou locuitori la umbra lui, iar aceștia vor da viață grânelor. Ei vor înflori ca via și vor fi renumiți ca vinul de Liban. Efraim, ce am Eu de-a face cu idolii? Eu îi voi răspunde și îi voi purta de grijă. Sunt ca un chiparos verde; din Mine vine rodul tău!“. Cine este înțelept? Acela va înțelege aceste lucruri! Cine este priceput? Acela le va cunoaște! Căci căile Domnului sunt drepte! Cei drepți umblă pe ele, însă răzvrătiții se împiedică pe ele. Cuvântul Domnului, care i-a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel: Ascultați lucrul acesta, bătrânilor! Ascultați cu atenție, toți locuitorii țării! S-a mai întâmplat așa ceva în zilele voastre sau în zilele strămoșilor voștri? Povestiți copiilor voștri despre lucrul acesta și copiii voștri să-l spună copiilor lor, iar copiii lor să-l istorisească generației următoare. Ceea ce a lăsat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbe; ceea ce a lăsat lăcusta Arbe, a mâncat lăcusta Ielek și ceea ce a lăsat lăcusta Ielek, a mâncat lăcusta Hasil. Treziți-vă, bețivilor, și plângeți! Gemeți, voi, toți băutorii de vin, pentru că vi s-a luat mustul de la gură! Căci împotriva țării mele a venit o națiune puternică și fără număr. Dinții ei sunt dinți de leu, iar colții ei sunt colți de leoaică. Mi-a pustiit viile și mi-a făcut bucăți smochinii; i-a jupuit de coajă și i-a trântit jos, lăsându-le ramurile descojite. Jelește ca o fecioară îmbrăcată cu o pânză de sac, care îl jelește pe soțul tinereții ei! Darurile de mâncare și jertfele de băutură au fost oprite în Casa Domnului, iar preoții, slujitorii Domnului, bocesc. Terenurile sunt pustiite, pământul bocește, căci grânele sunt pustiite. Mustul a secat și uleiul s-a terminat. Îngroziți-vă, plugari, gemeți, vieri, din cauza grâului și a orzului, căci roadele câmpului sunt distruse. Via s-a uscat, iar smochinul este veștejit; rodiul, palmierul, mărul, toți pomii de pe câmp sunt uscați. Într-adevăr, s-a veștejit bucuria din mijlocul fiilor omului! Preoților, puneți-vă brâul în jurul mijlocului și jeliți! Gemeți, slujitori ai altarului! Veniți și înnoptați îmbrăcați cu pânză de sac, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci darurile de mâncare și jertfele de băutură sunt oprite în Casa Dumnezeului vostru. Declarați un post, vestiți o adunare. Adunați-i pe bătrâni, pe toți locuitorii țării, la Casa Domnului, Dumnezeul vostru, și strigați către Domnul. Vai, ce zi! Căci ziua Domnului este aproape; ea va veni ca o distrugere de la Cel Atotputernic. Nu s-a prăpădit hrana sub ochii voștri – adică bucuria și veselia din Casa Dumnezeului nostru? Semințele s-au pârjolit sub bulgări, hambarele sunt pustii, grânarele sunt dărâmate, căci grânele s-au uscat. Cum gem animalele! Cirezile de vite umblă amețite, pentru că nu mai au pășune; chiar și turmele de oi suferă pedeapsa. Către Tine, Doamne, strig, căci focul a distrus pășunile deșertului și flăcările au ars toți copacii câmpiei. Chiar și animalele câmpului tânjesc după Tine, căci albiile s-au uscat, iar focul a distrus pășunile deșertului. Sunați din trâmbiță în Sion! Scoateți un strigăt puternic pe muntele Meu cel sfânt! Să tremure locuitorii țării, căci vine ziua Domnului! Este aproape acea zi a întunericului și a întunecimii, acea zi a norilor și a negurii! Ca zorii care se aștern peste munți, așa vine un popor numeros și puternic, cum n-a mai fost vreodată și nici nu va mai fi după el în anii generațiilor viitoare. Focul distruge înaintea lor, iar după ei arde flacăra. Înaintea lor țara este ca grădina Edenului, dar după ei rămâne un deșert neroditor; nimic nu le scapă. La înfățișare sunt precum caii și aleargă ca niște armăsari de luptă. Vin huruind ca niște care și sar peste vârfurile munților; pocnesc ca o flacără de foc care arde pleava. Ei sunt ca un popor puternic, gata de luptă. Înaintea lor tremură popoarele; toate fețele pălesc. Aleargă ca niște viteji, se urcă pe ziduri ca niște războinici. Fiecare își ține drumul lui și nu se abate de pe calea lui. Nu se înghiontesc unii pe alții; fiecare mărșăluiește înainte. Se năpustesc printre săgeți, fără a rupe rândurile. Năvălesc în cetate, aleargă pe ziduri, se urcă pe case și intră prin ferestre ca hoțul. Pământul se cutremură înaintea lor, cerurile se zguduie, soarele și luna se întunecă, iar stelele își pierd strălucirea. Domnul Își face auzit glasul în fruntea armatei Sale. Într-adevăr, tabăra Sa este foarte numeroasă. Da, cel ce împlinește Cuvântul Său este puternic! Într-adevăr, mare este ziua Domnului și de temut! Cine o poate suporta? „Totuși, chiar acum“, zice Domnul, „întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și cu jale“. Sfâșiați-vă inimile, nu hainele! Întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul vostru, căci El este binevoitor și milostiv, încet la mânie și plin de îndurare, și-I pare rău când trimite nenorocirea. Cine știe? Poate Se va întoarce cu părere de rău și va lăsa după El o binecuvântare, un dar de mâncare și o jertfă de băutură pentru Domnul, Dumnezeul vostru. Sunați din trâmbiță în Sion, declarați un post, vestiți o adunare! Strângeți poporul, sfințiți adunarea! Adunați bătrânii, strângeți copiii, chiar și pe cei ce sunt alăptați! Să iasă mirele din camera sa, și mireasa din odaia ei. Să plângă preoții, slujitorii Domnului, între portic și altar și să zică: „Ai milă de poporul Tău, Doamne, și nu-Ți face moștenirea de dispreț, de pomină între națiuni! De ce să se zică printre popoare: «Unde este Dumnezeul lor?»“. Atunci Domnul va fi gelos pentru țara Sa și Își va cruța poporul. Domnul va răspunde poporului Său și îi va zice: „Iată, vă trimit grâne, must și ulei, ca să vă săturați de ele, și nu vă voi mai face de dispreț între națiuni. Voi îndepărta de la voi armata din nord, o voi duce într-o țară uscată și pustie. Avangarda ei o voi alunga spre marea din est, iar ariergarda ei – spre marea din vest. Duhoarea ei se va înălța și mirosul ei greu se va ridica“. Într-adevăr, El a făcut lucruri mari! Nu te teme, pământule, ci bucură-te și veselește-te! Într-adevăr, Domnul a făcut lucruri mari! Nu vă temeți, animale ale câmpului, căci pășunile deșertului au înverzit. Pomii își dau rodul, iar smochinul și via își dau belșugul. Bucurați-vă, fii ai Sionului, și veseliți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El v-a dat ploaie timpurie, cu dreptate, și v-a turnat ploaie, ploaie timpurie și ploaie târzie, ca odinioară. Ariile de treierat vor fi pline de grâne, iar teascurile se vor revărsa de must și de ulei. „Vă voi răsplăti astfel pentru anii pe care i-au devorat lăcustele Arbe, Ielek, Hasil și Gazam, armata Mea cea mare, pe care am trimis-o împotriva voastră. Veți mânca din belșug și vă veți sătura, și veți lăuda Numele Domnului, Dumnezeul vostru, Care a făcut minuni pentru voi. Poporul Meu nu va mai fi niciodată făcut de rușine. Veți ști astfel că Eu sunt în mijlocul lui Israel și că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, și nu este altul. Poporul Meu nu va mai fi făcut niciodată de rușine. După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice om. Fiii și fiicele voastre vor profeți, bătrânii voștri vor avea vise, iar tinerii voștri vor avea vedenii! Chiar și peste slujitori și slujitoare voi turna din Duhul Meu în acele zile. Voi face minuni în cer și pe pământ, sânge, foc și coloane de fum. Soarele se va preface în întuneric, iar luna în sânge, înainte să vină ziua Domnului, cea mare și de temut. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit! Căci pe muntele Sion și în Ierusalim va fi mântuirea, așa cum a zis Domnul, și printre supraviețuitorii pe care îi cheamă Domnul. Căci iată că în zilele acelea și în vremea aceea, când îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda și ai Ierusalimului, voi aduna toate națiunile și le voi coborî în Valea lui Iehoșafat. Acolo Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru moștenirea Mea, Israel, căci l-au împrăștiat printre națiuni și Mi-au împărțit țara. Au tras la sorți pentru poporul Meu, au dat un băiat pe o prostituată, au vândut o fată pe vin și apoi au băut. Așadar, ce aveți voi cu Mine, Tyr și Sidon și toate teritoriile Filistiei? Vreți să vă răzbunați pe Mine? Dacă vă răfuiți cu Mine, atunci imediat voi întoarce faptele voastre asupra capetelor voastre! Căci Mi-ați luat argintul și aurul și Mi-ați dus comorile prețioase în templele voastre. I-ați vândut pe fiii lui Iuda și pe fiii Ierusalimului la fiii grecilor, ca să-i îndepărtați de granița lor. Iată că îi voi scoate afară din locul în care i-ați vândut și vă voi întoarce faptele asupra capetelor voastre. Îi voi vinde pe fiii și pe fiicele voastre în mâna fiilor lui Iuda, iar ei îi vor vinde șabeenilor, o națiune îndepărtată, căci Domnul a vorbit“. Vestiți lucrul acesta printre națiuni: „Declarați război! Treziți vitejii! Să se apropie și să vină toți războinicii! Bateți-vă plugurile și prefaceți-le în săbii, iar cosoarele în sulițe! Cel slab să zică: «Sunt viteaz!». Grăbiți-vă, veniți, voi, toate națiunile dimprejur și adunați-vă acolo!“. Coboară-Ți vitejii, Doamne! „Să fie stârnite națiunile și să vină în Valea lui Iehoșafat, căci acolo Mă voi așeza să judec toate națiunile dimprejur! Puneți-vă secera în lan, căci secerișul este copt. Intrați și călcați în picioare, căci teascul este plin și linurile se revarsă! Așa de mare este răutatea lor!“ Vin mulțimi peste mulțimi în Valea Deciziei! Căci ziua Domnului este aproape în Valea Deciziei. Soarele și luna se vor întuneca, iar stelele își vor pierde strălucirea. Domnul va răcni din Sion și glasul Lui va răsuna din Ierusalim; cerurile și pământul se vor cutremura. Dar Domnul va fi un adăpost pentru poporul Său, o fortăreață pentru fiii lui Israel. „Veți ști astfel că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, locuiesc în Sion, pe muntele Meu cel sfânt. Ierusalimul va fi sfânt iar străinii nu vor mai trece prin el. În ziua aceea, va picura must din munți, va curge lapte din dealuri și toate albiile din Iuda vor fi pline cu apă. Un izvor va ieși din Casa Domnului și va uda Valea Arborilor de Acacia. Egiptul va ajunge o pustietate, iar Edomul – un deșert neroditor, din cauza violenței față de fiii lui Iuda, în a cărui țară au vărsat sânge nevinovat. Dar Iuda va fi locuit pentru totdeauna, iar Ierusalimul – din generație în generație. Le voi răzbuna sângele pe care nu l-am răzbunat încă!“ Domnul locuiește în Sion! Cuvintele lui Amos, unul dintre păstorii din Tekoa – ceea ce a văzut el cu privire la Israel, pe vremea lui Uzia, regele lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Iehoaș, regele lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului. El a zis: „ Domnul răcnește din Sion, și glasul Lui răsună din Ierusalim. Pășunile păstorilor se usucă, iar vârful Carmelului se veștejește“. Așa vorbește Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale Damascului, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că a treierat Ghiladul cu tăvălugurile de fier. Voi trimite focul asupra Casei lui Hazael și va distruge fortărețele lui Ben-Hadad. Voi sfărâma zăvoarele Damascului; îl voi nimici pe cel ce locuiește în Valea Aven și pe cel ce ține sceptrul în Bet-Eden. Poporul lui Aram va merge în captivitate la Chir“, zice Domnul. Așa vorbește Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale Gazei, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că a dus în exil comunități întregi, ca să le dea pe mâna Edomului. Voi trimite focul asupra zidurilor Gazei și îi va distruge fortărețele. Îl voi nimici pe cel ce locuiește în Așdod și pe cel ce ține sceptrul în Așchelon, Îmi voi întoarce mâna împotriva Ekronului, iar rămășița filistenilor va pieri“, zice Stăpânul Domn. Așa vorbește Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale Tyrului, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că a dus în exil comunități întregi, dându-le Edomului, și nu și-a adus aminte de legământul frățesc. Voi trimite focul asupra zidurilor Tyrului și îi va distruge fortărețele“. Așa vorbește Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale Edomului, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia: pentru că l-a urmărit cu sabia pe fratele său și n-a vrut să aibă milă; pentru că s-a lăsat mereu condus de mânie și n-a vrut să renunțe deloc la furie. Voi trimite focul asupra Temanului și va distruge fortărețele Boțrei“. Așa vorbește Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale fiilor lui Amon, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că a spintecat pântecele femeilor însărcinate din Ghilad, ca să-și extindă granița. Voi aprinde un foc pe zidurile Rabei și îi va distruge fortărețele, în mijlocul strigătelor de război din ziua bătăliei, în mijlocul vijeliei din ziua furtunii. Regele lor va pleca în exil împreună cu conducătorii săi“, zice Domnul. Așa vorbește Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale Moabului, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că a ars până și oasele regelui Edomului, făcându-le scrum. Voi trimite focul asupra Moabului și va distruge fortărețele Cheriotului. Moab va muri în mijlocul încleștării, în mijlocul strigătelor de război și al sunetului de trâmbiță. Îl voi nimici pe judecător din mijlocul lui și îi voi ucide toate căpeteniile împreună cu el“, zice Domnul. Așa vorbește Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale lui Iuda, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că au respins Legea Domnului și n-au păzit hotărârile Lui și pentru că s-au lăsat duși în rătăcire de idolii lor mincinoși, după care au umblat și strămoșii lor. Voi trimite focul asupra lui Iuda și va distruge fortărețele Ierusalimului“. Așa vorbește Domnul: „Pentru trei fărădelegi ale lui Israel, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că l-au vândut pe cel drept pe arginți, iar pe cel nevoiaș – pentru o pereche de sandale. Ei calcă în picioare, în pulberea pământului, capetele celor săraci și dau la o parte dreptul celor sărmani. Fiul și tatăl merg la aceeași fată, ca să batjocorească astfel Numele Meu cel sfânt. Pe hainele luate drept garanție, se tolănesc lângă orice altar, iar vinul luat din amenzi îl beau în casa dumnezeilor lor. Eu i-am nimicit pe amoriți dinaintea lor, care erau cât cedrii de înalți și puternici ca stejarii. Deasupra, le-am nimicit roadele, iar dedesubt – rădăcinile. Eu v-am scos din țara Egiptului și v-am purtat prin deșert timp de patruzeci de ani, ca să vă dau în stăpânire țara amoriților. Am ridicat profeți dintre fiii voștri și nazirei dintre tinerii voștri. Nu este așa, fii ai lui Israel?“, zice Domnul. „Dar voi le-ați dat nazireilor să bea vin și le-ați poruncit profeților: «Nu profețiți!». Iată, vă voi clătina așa cum se clatină carul când este plin cu snopi. Cel iute nu va putea să fugă, cel tare nu se va putea baza pe puterea lui, iar cel viteaz nu-și va putea scăpa viața. Cel ce mânuiește arcul nu va putea să țină piept, cel iute de picioare nu va putea scăpa, iar călărețul nu-și va putea salva viața. Chiar și cel mai curajos dintre viteji va fugi în pielea goală în ziua aceea“, zice Domnul. „Fii ai lui Israel, ascultați acum cuvântul acesta pe care l-a rostit Domnul împotriva voastră, împotriva întregului clan pe care Eu l-am scos din țara Egiptului: Numai pe voi vă recunosc dintre toate familiile pământului. De aceea vă voi și pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre“. Merg oare doi oameni împreună, dacă nu s-au înțeles la aceasta? Oare răcnește leul în pădure când nu are pradă? Oare se aude glasul leului tânăr din vizuina lui, dacă nu a prins ceva? Oare cade pasărea în capcana de pe pământ, dacă nu i s-a întins un laț? Se ridică oare lațul de la pământ fără să se fi prins ceva în el? Dacă sună trâmbița în cetate, oare nu se înspăimântă poporul? Dacă vine o nenorocire în cetate, oare nu Domnul a dat-o? Căci Stăpânul Domn nu face nimic fără să-Și descopere hotărârea slujitorilor Săi, profeții. Leul a răcnit – cine nu se va teme? Stăpânul Domn a vorbit – cine ar putea să nu profețească? Proclamați în fortărețele Așdodului și în fortărețele țării Egiptului, zicând: „Adunați-vă pe munții Samariei și uitați-vă la numeroasele tulburări din mijlocul ei și la asuprirea care este în ea!“. „Nu știu să facă dreptate“, zice Domnul, „ei, care strâng în fortărețele lor violență și jaf“. De aceea, așa vorbește Stăpânul Domn: „Un dușman va înconjura țara, îți va doborî puterea, iar fortărețele tale vor fi jefuite!“. Așa vorbește Domnul: „Așa cum păstorul scapă din gura leului două picioare sau o bucată de ureche, tot așa vor fi salvați și fiii lui Israel, cei ce locuiesc în Samaria pe un colț de pat și pe marginea divanului. Ascultați și mărturisiți împotriva Casei lui Iacov“, zice Stăpânul Domn, Dumnezeul Oștirilor. „În ziua când îl voi pedepsi pe Israel pentru fărădelegile lui, voi aduce pedeapsa și asupra altarelor din Betel; coarnele altarului vor fi retezate și vor cădea la pământ. Voi dărâma reședința de iarnă și reședința de vară. Palatele decorate cu fildeș vor fi distruse, iar casele cele mari vor fi spulberate“, zice Domnul. Ascultați cuvântul acesta, vaci ale Bașanului, care sunteți pe muntele Samariei, care-i asupriți pe cei săraci, care-i zdrobiți pe cei nevoiași, care ziceți stăpânilor voștri: „Aduceți-ne să bem!“. Stăpânul Domn a jurat pe sfințenia Sa, zicând: „Iată vin zile pentru voi când vă vor trage cu cârlige, iar pe ultimele dintre voi – cu cârlige de pescuit. Veți ieși prin spărturile zidului, fiecare drept înainte, și veți fi alungate în Harmon“, zice Domnul. „Duceți-vă la Betel și păcătuiți! Duceți-vă la Ghilgal și păcătuiți și mai mult! Aduceți-vă dimineața jertfele și dați-vă zeciuielile la fiecare trei zile! Aduceți jertfă de mulțumire din pâine dospită și lăudați-vă cu darurile de bunăvoie, trâmbițați despre ele, căci aceasta vă place, fii ai lui Israel“, zice Stăpânul Domn. „Prin urmare, și Eu v-am trimis foamete în toate cetățile voastre și am adus lipsă de pâine în toate locurile voastre. Dar tot nu v-ați întors la Mine“, zice Domnul. „Mai mult, tot Eu am oprit ploaia pentru voi, când mai erau încă trei luni până la seceriș. Am dat ploaie peste o cetate, dar peste alta n-am lăsat să plouă. Peste un teren a plouat, dar altul n-a avut parte de ploaie și s-a uscat. Două-trei cetăți s-au dus însetate la alta ca să bea apă, dar nu s-au săturat. Cu toate acestea, nu v-ați întors la Mine“, zice Domnul. „De multe ori v-am lovit grădinile și viile cu filoxera și cu mălura. Apoi lăcustele v-au devorat smochinii și măslinii, dar tot nu v-ați întors la Mine“, zice Domnul. „Am trimis împotriva voastră molima, ca în Egipt. I-am ucis pe tinerii voștri cu sabia și am tăiat caii voștri căzuți ca pradă. Am ridicat duhoarea taberei voastre până la nările voastre, dar tot nu v-ați întors la Mine“, zice Domnul. „Pe unii dintre voi i-am distrus, cum a distrus Dumnezeu Sodoma și Gomora. Ați ajuns ca tăciunele scos din jar, dar tot nu v-ați întors la Mine“, zice Domnul. „De aceea îți voi face astfel, Israel, și, pentru că îți voi face astfel, pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău, Israel!“ Căci iată că El este Cel Ce a făcut munții, Cel Ce a creat vântul și i-a descoperit omului gândul Său, Cel Ce a transformat zorii în întuneric și Cel Ce umblă pe înălțimile pământului – Domnul, Dumnezeul Oștirilor, este Numele Său. Ascultați cuvântul acesta pe care-l rostesc cu privire la voi, o cântare de jale pentru Casa lui Israel! „A căzut fecioara lui Israel și nu se va mai ridica! A fost părăsită în propria-i țară și nu este nimeni care s-o ridice!“ Căci așa vorbește Stăpânul Domn: „Cetatea care ieșea cu o mie va rămâne cu o sută, iar cea care ieșea cu o sută va rămâne cu zece pentru Casa lui Israel“. Căci așa vorbește Domnul către Casa lui Israel: „Căutați-Mă și trăiți! Nu căutați Betelul, nu vă duceți la Ghilgal și nu treceți la Beer-Șeba, căci Ghilgalul va merge cu siguranță în captivitate, iar Betelul va ajunge în nenorocire“. Căutați-L pe Domnul și trăiți, ca nu cumva El să treacă prin Casa lui Iosif ca un foc și s-o distrugă, și să nu fie nimeni în Betel care să stingă focul. Voi prefaceți judecata în pelin și aruncați dreptatea la pământ! El însă este Cel Ce a făcut Pleiadele și Orionul, Cel Ce preface bezna în dimineață și preschimbă ziua în noapte, Cel Ce cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului – Domnul este Numele Lui! El aduce într-o clipă prăpădul peste cel tare și face să vină devastarea peste fortăreață. Ei îl urăsc pe cel ce decide la poartă și-l detestă pe cel ce vorbește cu integritate. De aceea, pentru că l-ați călcat în picioare pe cel sărac și ați luat de la el taxe sub formă de grâne, chiar dacă ați construit case de piatră cioplită, nu veți locui în ele; chiar dacă ați plantat vii plăcute, nu veți bea din vinul lor! Căci Eu știu cât de multe sunt fărădelegile voastre și cât de mari sunt păcatele voastre! Voi îl asupriți pe cel drept, luați mită și îi nedreptățiți pe cei nevoiași la poarta cetății. De aceea, în vremuri ca acestea, cel înțelept rămâne tăcut, căci sunt vremuri rele. Căutați binele, nu răul, ca să trăiți! Astfel Domnul, Dumnezeul Oștirilor, va fi cu voi, așa cum spuneți că este! Urâți răul, iubiți binele și instaurați dreptatea la poarta cetății! Poate că Domnul, Dumnezeul Oștirilor, Își va arăta bunăvoința față de rămășița lui Iosif. De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor, Domnul: „În toate piețele va fi jale și pe toate străzile oamenii vor zice: «Vai! Vai!». Îl vor chema pe plugar la bocet, iar pe cei ce știu să jelească, îi vor chema la jale. În toate viile va fi vaiet, pentru că Eu voi trece prin mijlocul vostru“, zice Domnul. Vai de cei ce tânjesc după ziua Domnului! De ce tânjiți după ziua Domnului? Ea va fi întuneric, nu lumină! Va fi ca un om care fuge din fața unui leu, dar apoi se întâlnește cu un urs; la urmă ajunge acasă, își sprijină mâna de zid, dar îl mușcă un șarpe. Nu va fi oare ziua Domnului întuneric, și nu lumină, un întuneric adânc fără pic de licărire? „Urăsc, disprețuiesc sărbătorile voastre și nu pot să sufăr adunările voastre de sărbătoare. Chiar dacă Îmi aduceți arderi-de-tot și daruri de mâncare, nu le voi accepta, iar la jertfele de pace din vițeii voștri îngrășați nu Mă voi uita! Depărtați de la Mine sunetul cântecelor voastre! Nu voi asculta melodia harfelor voastre! Ci să curgă judecata ca apele, și dreptatea ca un pârâu care nu seacă niciodată. Mi-ați adus voi jertfe și daruri de mâncare timp de patruzeci de ani în deșert, Casă a lui Israel? Ați purtat pe Sikut, regele vostru, și pe Chiyun, steaua dumnezeului vostru, chipurile pe care vi le-ați făcut! De aceea vă voi duce în captivitate dincolo de Damasc!“, zice Domnul, al Cărui Nume este Dumnezeul Oștirilor. Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion, de cei ce se încred în muntele Samariei, oameni distinși ai celei mai de seamă dintre națiuni, la care apelează Casa lui Israel! Treceți la Calne și priviți! Mergeți de acolo la marele Hamat și duceți-vă apoi la Gatul filistenilor! Sunt ele mai bune decât cele două regate ale voastre? Sunt teritoriile lor mai mari decât ale voastre? Ați îndepărtat ziua cea rea și ați adus aproape tronul violenței. Ei se culcă pe paturi de fildeș, lenevesc în așternuturile lor, mănâncă miei din turmă și viței din mijlocul grajdului. Petrec în sunetul harfei, și, asemenea lui David, improvizează la instrumentele muzicale! Beau vin din pahare mari și se ung cu cele mai bune uleiuri, dar nu sunt mâhniți din cauza dezastrului lui Iosif! De aceea vor merge acum în captivitate în fruntea captivilor, și vor înceta astfel strigătele de veselie ale celor ce leneveau! Stăpânul Domn a jurat pe Sine Însuși. Așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor: „Mi-e scârbă de mândria lui Iacov și îi urăsc fortărețele; voi da pe mâna dușmanului cetatea și tot ce este în ea!“. Dacă vor mai fi lăsați zece bărbați într-o casă și aceia vor muri! Iar când ruda vreunuia va veni să-i scoată trupul din casă, ca să-l ardă, și-l va întreba pe cel care încă mai este ascuns în interiorul casei: „Mai este cineva cu tine?“, i se va răspunde: „Nu!“. Atunci ruda va zice: „Tăcere! Căci nu trebuie să amintim Numele Domnului!“. Căci iată că Domnul poruncește și casa cea mare va fi transformată în fărâme, iar casa cea mică – în bucățele! Pot caii să alerge pe stâncă sau poate cineva să are acolo cu boii? Totuși, voi ați transformat judecata în fiere, iar rodul dreptății – în pelin. Voi vă bucurați că ați cucerit Lo-Debarul și ziceți: „Oare nu prin puterea noastră ne-am însușit noi Karnaimul?“. „Dar iată că voi ridica împotriva ta, Casă a lui Israel“, zice Domnul, Dumnezeul Oștirilor, „o națiune care te va asupri de la Lebo Hamat până la Valea Arabei“. Stăpânul Domn mi-a arătat următoarele: am văzut că El forma un roi de lăcuste, tocmai în perioada când începea să crească otava; iată, era otava care răsărise după ce fusese cosită partea regelui. După ce lăcustele au terminat de mâncat toată verdeața din țară, am zis: ‒ Stăpâne Doamne, iartă, Te rog! Cum ar putea Iacov să rămână în picioare? Căci este atât de neputincios! Atunci Domnului I-a părut rău de lucrul acesta. Domnul a zis: ‒ Nu se va întâmpla aceasta! Stăpânul Domn mi-a arătat aceasta: iată, Stăpânul Domn chema pedeapsa prin foc. Acesta a distrus adâncul cel mare și a ars țara. Am zis: ‒ Stăpâne Doamne, Te rog, oprește-Te! Cum ar putea Iacov să rămână în picioare? Căci este atât de neînsemnat! Atunci Domnului I-a părut rău și de lucrul acesta. Stăpânul Domn a zis: ‒ Nu se va întâmpla nici aceasta! Apoi El mi-a arătat aceasta: iată, Stăpânul stătea lângă un zid și avea în mână un fir cu plumb, cu care fusese verificat zidul. Domnul m-a întrebat: ‒ Ce vezi, Amos? Eu am răspuns: ‒ Un fir cu plumb. Atunci Stăpânul mi-a zis: ‒ Iată, voi pune firul cu plumb în mijlocul poporului Meu, Israel! Nu-l voi mai cruța! Înălțimile lui Isaac vor fi pustiite, iar sanctuarele lui Israel vor fi nimicite; Mă voi ridica cu sabia împotriva Casei lui Ieroboam. Amația, preotul de la Betel, a trimis mesageri la Ieroboam, regele lui Israel, zicând: „Amos conspiră împotriva ta în mijlocul Casei lui Israel. Țara nu mai poate suporta toate cuvintele lui! Căci iată ce spune Amos: «Ieroboam va muri lovit de sabie, iar Israel va fi dus, în mod sigur, în captivitate, departe de țara sa!»“. Apoi Amația i-a zis lui Amos: ‒ Pleacă, văzătorule! Întoarce-te în țara lui Iuda! Mănâncă-ți acolo pâinea și acolo să profețești! Să nu mai profețești la Betel, căci el este sanctuarul regelui și templul regatului! Amos i-a răspuns lui Amația, zicând: ‒ Eu n-am fost nici profet, nici fiu de profet, ci păstor și îngrijitor de sicomori. Dar Domnul m-a luat de la turmă și mi-a zis: „Du-te și profețește poporului Meu, Israel!“. Acum, ascultă Cuvântul Domnului! Tu zici: „Să nu profețești împotriva lui Israel și să nu predici împotriva Casei lui Isaac!“. De aceea, așa vorbește Domnul: „Soția ta va deveni o prostituată în cetate, iar fiii tăi și fiicele tale vor cădea uciși de sabie! Terenul tău va fi împărțit cu funia de măsurat, și tu însuți vei muri pe un meleag necurat. Iar Israel va fi dus, în mod sigur, în captivitate, departe de țara sa“. Stăpânul Domn mi-a arătat următorul lucru: am văzut un coș cu fructe coapte. El m-a întrebat: ‒ Ce vezi, Amos? Eu am răspuns: ‒ Un coș cu fructe coapte. Atunci Domnul mi-a zis: ‒ Vine sfârșitul poporului Meu, Israel. Nu-l voi mai cruța! „În ziua aceea“, zice Stăpânul Domn, „cântările de la palat se vor preface în gemete. Vor fi o mulțime de cadavre aruncate peste tot. Tăcere!“ Ascultați aceasta, voi, care-i călcați în picioare pe cei nevoiași și-i prăpădiți pe săracii din țară. Voi ziceți: „Când va trece luna nouă, ca să putem vinde grâne? Cât mai este din Sabat, ca să deschidem grânarele, să micșorăm efa, să mărim șechelul, să înșelăm cu talerele înșelăciunii, să-i cumpărăm pe săraci cu argint și pe nevoiași – pentru o pereche de sandale și să vindem codină în loc de grâne?“. Domnul a jurat pe mândria lui Iacov: „Nu voi uita niciodată vreuna dintre faptele lor! Să nu tremure țara din cauza aceasta și să nu bocească toți cei ce locuiesc în ea? Să nu se ridice ca Nilul tot ce este în țară, să nu se învolbureze și apoi să se retragă precum Râul Egiptului? În ziua aceea“, zice Stăpânul Domn, „voi face să apună soarele la amiază și voi întuneca pământul în miezul zilei. Voi preface sărbătorile voastre în bocet și toate cântările voastre – în cântări de jale. Voi face ca toate coapsele să fie acoperite cu pânză de sac și toate capetele să fie rase. Voi face ziua aceea ca bocetul pentru singurul fiu, iar sfârșitul ei – ca o zi amară. Iată, vin zile“, zice Stăpânul Domn, „când voi trimite foamete în țară, dar nu foame după pâine și nu sete după apă, ci după auzirea cuvintelor Domnului. Ei vor hoinări de la o mare la alta, vor umbla pe drumuri, de la nord la est, căutând Cuvântul Domnului, dar nu-l vor găsi. În ziua aceea, fecioarele frumoase și tinerii vor leșina de sete. Cei ce obișnuiau să jure pe păcatul Samariei și să zică: «Viu este dumnezeul tău, Dane!» sau «Vie este calea ta, Beer-Șeba!», aceia vor cădea și nu se vor mai ridica“. L-am văzut pe Stăpânul stând lângă altar. El a zis: „Lovește capitelurile stâlpilor, ca să se clatine pragurile! Năruiește-le peste capetele tuturor! Pe cei ce vor scăpa îi voi ucide cu sabia. Niciunul dintre ei nu va putea să fugă și niciunul nu va reuși să scape. Chiar dacă ar săpa până în Locuința Morților, și de acolo mâna Mea îi va apuca! Chiar dacă s-ar sui în ceruri, și de acolo îi voi coborî! Chiar dacă s-ar ascunde pe vârful Carmelului și acolo îi voi căuta și-i voi lua! Chiar dacă s-ar ascunde dinaintea ochilor Mei pe fundul mării, și acolo voi porunci șarpelui să-i muște! Chiar dacă ar merge în captivitate în fața dușmanilor lor, și acolo voi porunci sabiei să-i ucidă! Îmi voi aținti privirea asupra lor, ca să le fac rău, și nu bine!“. Stăpânul, Domnul Oștirilor, atinge pământul, și el se topește. Toți cei ce locuiesc pe el bocesc. Tot ce este în el se învolburează precum Nilul și se retrage ca Râul Egiptului. El Și-a construit scările în ceruri și a întemeiat sfera Sa cerească deasupra pământului! El cheamă apele mării și le revarsă pe fața pământului! Domnul este Numele Lui! „Fii ai lui Israel, nu sunteți voi pentru Mine ca și cușiții?“ zice Domnul. „Nu l-am scos Eu pe Israel din țara Egiptului cum i-am scos pe filisteni din Caftor și pe aramei din Chir? Iată, ochii Stăpânului Domn sunt peste regatul păcătos! Îl voi nimici de pe fața pământului! Totuși, nu voi nimici de tot Casa lui Iacov“, zice Domnul. „Căci iată, Eu voi porunci și voi scutura Casa lui Israel printre toate națiunile, așa cum se scutură ciurul, fără să cadă vreun bob pe pământ! Toți păcătoșii din poporul Meu vor muri loviți de sabie, toți cei ce zic: «Nu se va apropia de noi nenorocirea și nu ne va ajunge!». În ziua aceea, voi înălța din nou cortul căzut al lui David. Îi voi repara crăpăturile, îi voi înălța din nou ruinele și-l voi reclădi așa cum era în zilele de odinioară, ca astfel să ia în stăpânire rămășița Edomului, precum și toate națiunile peste care este chemat Numele Meu“, zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri. „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când cel ce ară îl va ajunge pe cel ce culege, iar negustorul de struguri – pe cel ce împrăștie sămânța. Munții vor picura must, iar acesta se va scurge din toate dealurile. Îi voi aduce înapoi pe captivii poporului Meu, Israel; ei vor reconstrui cetățile pustiite și vor locui în ele. Vor planta vii și vor bea din vinul lor; vor planta grădini și vor mânca din roadele lor. Eu îi voi planta în patria lor și nu vor mai fi dezrădăcinați din țara pe care le-am dat-o“, zice Domnul Dumnezeul tău. Vedenia lui Obadia. Așa vorbește Stăpânul Domn despre Edom: ‒ Noi am auzit un mesaj de la Domnul. Un mesager a fost trimis printre națiuni ca să zică: „Ridicați-vă! Să pornim la luptă împotriva lui!“. „Iată, te voi face mic între națiuni! Vei fi foarte disprețuit! Mândria inimii tale te-a înșelat, pe tine care locuiești în crăpăturile stâncii, care ai locuința pe înălțimi, pe tine care zici în inima ta: «Cine mă va doborî la pământ?». Chiar dacă te-ai înălța precum vulturul și ți-ai așeza cuibul între stele, și de acolo te voi doborî“, zice Domnul. „Dacă ar intra la tine niște hoți, niște prădători, în timpul nopții, (o, cum vei fi de distrus!), n-ar fura ei doar cât ar avea nevoie? Dacă ar veni niște culegători de struguri la tine, n-ar lăsa ei câțiva ciorchini neculeși? O, cât de răvășit va fi Esau și cât de căutate vor fi comorile lui ascunse! Toți oamenii cu care ai încheiat legământ te vor alunga până la graniță, iar oamenii cu care ai făcut pace te vor înșela și te vor învinge. Cei ce mănâncă pâinea ta vor pune o capcană sub tine, de care nu vei avea cunoștință“. „În ziua aceea“, zice Domnul, „oare nu-i voi distruge Eu pe înțelepții Edomului și priceperea din muntele lui Esau? Vitejii tăi, Temane, se vor înspăimânta, astfel că toți cei din muntele lui Esau vor fi uciși în măcel. Din cauza violenței față de fratele tău Iacov vei fi acoperit de rușine, vei fi distrus pentru totdeauna. În ziua în care ai stat deoparte, în ziua în care străinii i-au capturat averea, atunci când necunoscuții intrau pe porțile lui și trăgeau la sorți pentru Ierusalim, ai fost și tu ca unul dintre ei! N-ar fi trebuit să privești mulțumit la fratele tău în ziua nenorocirii lui, nici să te bucuri de fiii lui Iuda în ziua nimicirii lor și nici să te lauzi în ziua necazului lor. N-ar fi trebuit să intri pe porțile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici să privești mulțumit la necazul acestuia în ziua nenorocirii lui și nici să pui mâna pe averea sa în ziua nenorocirii lui! N-ar fi trebuit să stai la răspântii pentru a-i ucide pe fugarii lui, nici să-i predai supraviețuitorii în ziua necazului lui! Căci ziua Domnului este aproape pentru toate națiunile! Cum ai făcut, așa ți se va face, și faptele tale se vor întoarce asupra capului tău! După cum voi ați băut paharul mâniei pe muntele Meu cel sfânt, tot așa îl vor bea continuu toate națiunile. Vor bea, vor înghiți și vor fi ca și când n-ar fi existat vreodată. Dar pe muntele Sion va fi eliberarea! El va fi sfânt, iar cei din Casa lui Iacov își vor lua iarăși în stăpânire proprietățile! Casa lui Iacov va fi un foc, iar Casa lui Iosif – o flacără. Casa lui Esau va fi o miriște pe care o vor aprinde și o vor arde. Și nu va mai rămâne niciun supraviețuitor al Casei lui Esau, căci Domnul a vorbit! Cei din Neghev vor lua în stăpânire muntele lui Esau, iar cei din zona deluroasă vor lua în stăpânire țara filistenilor. Ei vor lua în stăpânire teritoriul lui Efraim și teritoriul Samariei, iar Beniamin va lua în stăpânire Ghiladul. Fortăreața aceasta de exilați a fiilor lui Israel, care sunt în Canaan, vor lua în stăpânire țara până la Sarepta, iar exilații Ierusalimului, care sunt în Sefarad, vor lua în stăpânire cetățile din Neghev. Eliberatorii se vor sui pe muntele Sion ca să judece muntele lui Esau. Și Împărăția va fi a Domnului “. Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Ridică-te și du-te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea ei s-a suit până la Mine!“. Dar Iona s-a ridicat ca să fugă la Tarșiș, departe de fața Domnului. El s-a dus la Iafo și a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarșiș. După ce a plătit prețul călătoriei, s-a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarșiș, departe de fața Domnului. Domnul, însă, a dezlănțuit pe mare un vânt năprasnic și, astfel, s-a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia amenința să se sfărâme. Marinarii s-au temut și fiecare a strigat către dumnezeul său, iar pentru a face corabia mai ușoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea. Iona, însă, coborâse în cala corabiei, unde se întinsese și adormise adânc. Căpitanul s-a apropiat de el și i-a zis: „Cum poți să dormi? Scoală-te și strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu Se va gândi la noi și nu vom pieri“. Apoi fiecare i-a zis semenului său: „Haideți să tragem la sorți, ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta“. Ei au tras la sorți, iar sorțul a căzut pe Iona. Atunci ei l-au întrebat: ‒ Spune-ne, te rugăm, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta și de unde vii? Care este țara ta și din ce popor ești? El le-a răspuns: ‒ Sunt evreu și mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea și uscatul! Bărbații aceia s-au temut foarte tare și l-au întrebat: ‒ Ce-ai făcut? (Ei aflaseră că fugea de fața Domnului, întrucât le spusese el acest lucru.) Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l-au întrebat iarăși: ‒ Ce să-ți facem, pentru ca marea să se liniștească față de noi? El le-a răspuns: ‒ Luați-mă și aruncați-mă în mare, iar marea se va liniști față de voi, căci știu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică! Bărbații aceia au încercat totuși să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n-au reușit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor. Atunci au strigat către Domnul și au zis: „O, Doamne, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieții acestui om! Nu lăsa asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, Doamne, ai făcut așa cum Ți-a plăcut!“. Apoi l-au luat pe Iona și l-au aruncat în mare, iar marea și-a potolit furia. Atunci bărbații aceia s-au temut foarte tare de Domnul. Ei I-au adus Domnului o jertfă și au făcut jurăminte. Domnul a trimis un pește mare să-l înghită pe Iona; și Iona a fost în pântecul peștelui timp de trei zile și trei nopți. Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeul său, din pântecul peștelui și a zis: „În necazul meu L-am chemat pe Domnul și El mi-a răspuns. Din pântecul Locuinței Morților am strigat după ajutor, și Tu mi-ai auzit glasul. Mă aruncasei în adânc, în inima mărilor, și curentul de apă mă învăluise. Toate talazurile și valurile Tale treceau peste mine. Ziceam: «Sunt alungat dinaintea ochilor Tăi. Totuși, mă voi uita din nou la Templul Tău cel sfânt!». Apele mă înconjuraseră până la gât, adâncul mă învăluise, iar algele se înfășuraseră în jurul capului meu. Coborâsem până în străfundurile munților, și zăvoarele pământului mă încuiaseră pe vecie! Dar Tu, Doamne, Dumnezeul meu, mi-ai scos viața din groapă! Când mi se scurgea sufletul din mine, mi-am adus aminte de Domnul și rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt. Cei ce onorează idolii deșerți, și-au părăsit loialitatea. Dar eu Îți voi aduce jertfe cu un strigăt de mulțumire. Voi împlini ceea ce am jurat. Mântuirea vine de la Domnul!“ Domnul i-a vorbit peștelui, iar peștele l-a vărsat pe Iona pe uscat. Cuvântul Domnului i-a vorbit a doua oară la Iona, zicând: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, și vestește acolo mesajul pe care ți-l spun!“. Iona s-a ridicat și s-a dus la Ninive, potrivit Cuvântului Domnului. Ninive era o cetate foarte mare, fiind nevoie de trei zile pentru a o străbate. Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!“. Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu pânză de sac, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, și-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu o pânză de sac și s-a așezat în cenușă. El a trimis să se vestească în Ninive: „Din porunca regelui și a nobililor săi, se cer următoarele: «Oamenii și animalele, cirezile și turmele, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! Atât oamenii, cât și vitele să fie acoperiți cu pânză de sac. Oamenii să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile! Cine știe? Poate că Dumnezeu Se va răzgândi, Îi va părea rău, Își va retrage mânia și, astfel, nu vom pieri!»“. Dumnezeu a văzut faptele lor și cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu a regretat răul pe care zisese că-l va face acestora și nu l-a mai făcut. Iona s-a supărat însă foarte tare din cauza aceasta și s-a mâniat. El s-a rugat Domnului și a zis: ‒ O, Doamne, nu este aceasta tocmai ce spuneam eu pe când eram în țara mea? De aceea am încercat să fug la Tarșiș, pentru că știam că ești un Dumnezeu binevoitor și milostiv, încet la mânie și plin de îndurare, un Dumnezeu Care regretă răul pe care zice că-l va face. Iar acum, Doamne, Te rog, ia-mi viața, căci este mai bine să mor decât să trăiesc! Domnul a răspuns: ‒ Oare faci bine că te mânii? Atunci Iona a ieșit din cetate și s-a așezat la est de aceasta. Acolo și-a făcut un adăpost și a șezut la umbra lui, așteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. Domnul Dumnezeu a trimis un ricin, pe care l-a făcut să crească deasupra lui Iona, pentru a face umbră capului său și pentru a-i înlătura necazul. Iona s-a bucurat foarte mult de ricinul acesta. Însă, odată cu ivirea zorilor, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul și acesta s-a uscat. Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre est. Soarele l-a bătut pe Iona în creștet, sleindu-l de puteri. El și-a dorit să moară și a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!“. Dumnezeu l-a întrebat pe Iona: ‒ Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului? El a răspuns: ‒ Fac bine că mă mânii, chiar până la moarte! Atunci Domnul a zis: ‒ Ție ți s-a făcut milă de acest ricin pentru care nu tu ai muncit și pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte a răsărit și într-o noapte a pierit. Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor și în care se află și o mulțime de animale? Cuvântul Domnului, care i-a fost descoperit lui Mica din Moreșet pe vremea lui Iotam, Ahaz și Ezechia, regii lui Iuda – ce a văzut el cu privire la Samaria și la Ierusalim: Ascultați, toate popoarele! Să asculte cu atenție pământul și tot ce este pe el! Stăpânul Domn să fie martor împotriva voastră, Stăpânul, din Templul Său cel sfânt! Iată, Domnul iese din Lăcașul Lui; El coboară și pășește pe înălțimile pământului! Munții se topesc sub El și văile se despică precum ceara înaintea focului și ca apele care țâșnesc printre versanți. Toate acestea se întâmplă din cauza fărădelegii lui Iacov, din cauza păcatelor Casei lui Israel. Care este fărădelegea lui Iacov? Oare nu Samaria? Care sunt înălțimile Iudeei? Oare nu Ierusalimul? „Voi preface Samaria într-un morman de pietre pe câmp, în plantații pentru viță. Îi voi rostogoli în vale pietrele și-i voi dezveli temeliile. Toate chipurile ei cioplite vor fi sfărâmate, tot câștigul ei va fi ars în foc și pe toți idolii ei îi voi lăsa pradă pustiirii, căci din plată de prostituată i-a adunat și în plată de prostituată se vor preface“. Din cauza aceasta voi jeli și voi geme, voi umbla desculț și gol, voi scoate strigăte precum șacalii și voi boci ca struții. Căci rana ei este de nevindecat; ea s-a întins până în Iuda, a ajuns până la poarta poporului meu, până la Ierusalim. Nu anunțați lucrul acesta în Gat, nu plângeți deloc! Tăvăliți-vă în țărână, la Bet-Leafra! Treci, locuitoare a Șafirului, goală și plină de rușine! Locuitoarea Țaananului nu îndrăznește să iasă. Bet-Ețelul este în jale; sprijinul lui a fost luat de la voi. Locuitoarea Marotului tânjește după vremuri mai bune, căci a coborât nenorocirea din partea Domnului până la poarta Ierusalimului. Înhamă-ți armăsarii la carul de luptă, locuitoare a Lachișului! Tu ai fost cea unde a început păcatul fiicei Sionului, căci în tine au fost găsite fărădelegile lui Israel. De aceea îi vei da daruri de despărțire lui Moreșet-Gat. Casele din Aczib vor fi o amăgire pentru regii lui Israel. Voi aduce un stăpânitor împotriva ta, locuitor din Mareșa! Gloria lui Israel va veni la Adulam. Tunde-te chel! Rade-ți părul, din cauza fiilor tăi, care erau bucuria ta. Lărgește-ți chelia, ca vulturul, căci vor pleca de la tine în captivitate. Vai de cei ce plănuiesc nelegiuirea și planifică răul în paturile lor! Chiar din zorii dimineții încep să le comită, pentru că le stă în putere. Poftesc terenuri, și apoi pun mâna pe ele! Poftesc case, apoi și le însușesc! Asupresc pe om și casa lui, pe bărbat și moștenirea sa. De aceea, așa vorbește Domnul: „Iată, plănuiesc împotriva acestui clan o nenorocire de care nu vă veți putea feri cefele! Și nu veți mai umbla plini de înfumurare, căci vor fi vremuri grele. În ziua aceea, se va rosti o pildă pe seama voastră și se va face o cântare de jale, care va zice: «Suntem ruinați de tot! El înstrăinează proprietatea poporului meu! Vai cum o înlătură de la mine! Terenurile noastre le împarte trădătorilor!»“. De aceea, nu vei mai avea pe nimeni care să întindă funia de măsurat, prin tragere la sorți, în adunarea Domnului. „Nu mai profețiți!“, vor profeți ei atunci. „Să nu mai profețească aceste lucruri! Batjocurile nu ne vor copleși!“ Dar ce ar trebui să se spună, Casă a lui Iacov? „Se mânie chiar atât de ușor Duhul Domnului? Acesta este felul Lui de a lucra?“ „Oare nu fac bine cuvintele Mele celui ce umblă cu dreptate? De curând, poporul Meu s-a ridicat ca un dușman. Ați smuls mantaua de peste haină, de la cei ce trec în siguranță, cei ce nu se gândesc la război. Voi le alungați pe femeile poporului Meu din casele lor plăcute și luați de la copiii lor pentru totdeauna măreția Mea. Ridicați-vă și plecați, căci acesta nu mai este locul vostru de odihnă. Pentru că a devenit necurat, el va fi distrus, iar distrugerea va fi cumplită! Dacă ar veni un om cu vânt și cu înșelăciune, și ar minți spunând: «Îți voi profeți despre vin și despre băuturi tari!», un astfel de profet ar fi potrivit pentru poporul acesta! Sigur îi voi aduna pe toți ai lui Iacov! Sigur voi strânge laolaltă rămășița lui Israel! Îi voi aduna ca pe niște oi în țarc, ca pe o turmă în pășunea ei; locul acela va mișuna de oameni. Cel ce deschide calea va merge înaintea lor; ei vor pătrunde, vor intra pe poartă și vor ieși. Împăratul lor va trece înaintea lor și Domnul va fi în fruntea lor“. Am zis: „Ascultați, vă rog, căpetenii ale lui Iacov și conducători ai Casei lui Israel! N-ar trebui să cunoașteți dreptatea? Și totuși, voi urâți binele și iubiți răul, jupuiți pielea de pe poporul Meu și carnea de pe oasele lui, mâncați carnea poporului meu, jupuiți pielea de pe el și îi zdrobiți oasele, îl ciopârțiți asemenea cărnii din oală, asemenea cărnii din cazan“. Atunci când vor striga către Domnul, El nu le va răspunde; Își va ascunde fața de ei în vremea aceea, pentru că au comis fapte rele. Așa vorbește Domnul: „Cât despre profeții care Îmi duc poporul în rătăcire, aceștia, dacă au mușcat ceva cu dinții, vestesc pacea, dar, dacă cineva nu le pune nimic în gură, declară război împotriva lui. De aceea, noaptea va veni peste voi, fără nicio vedenie, și întunericul – fără nicio divinație! Soarele va apune peste acești profeți și ziua se va întuneca peste ei. Văzătorii vor fi făcuți de rușine, iar cei ce practică divinația vor fi umiliți. Își vor acoperi barba cu toții, căci nu va fi răspuns de la Dumnezeu“. Cât despre mine, eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, de dreptate și de vigoare, ca să-i fac cunoscută lui Iacov fărădelegea lui și lui Israel – păcatul lui. Ascultați aceasta, vă rog, căpetenii ale Casei lui Iacov și conducători ai Casei lui Israel, voi, care disprețuiți dreptatea și suciți tot ce este drept, voi, care construiți Sionul prin vărsare de sânge și Ierusalimul – cu nedreptate! Căpeteniile lui judecă pe mită, preoții lui dau învățătură pentru plată, iar profeții lui practică divinația în schimbul argintului. Ei încă se sprijină și pe Domnul, zicând: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu va veni peste noi nicio nenorocire!“. De aceea, din cauza voastră, Sionul va fi arat ca un teren, Ierusalimul va deveni un morman de ruine, iar muntele Casei va deveni o înălțime acoperită cu păduri. În zilele de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat drept cel mai înalt dintre munți, va fi înălțat deasupra dealurilor și popoarele vor curge spre el. Multe națiuni vor veni și vor zice: „Să mergem și să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov! El să ne învețe căile Sale, și noi să umblăm pe cărările Sale!“. Căci din Sion va ieși Legea, iar Cuvântul Domnului – din Ierusalim. El va judeca între multe popoare și va hotărî pentru națiuni puternice, depărtate. Ei își vor face din săbii pluguri, și din sulițe – cosoare. Nicio națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni și nu se vor mai pregăti pentru război. Fiecare va locui sub vița lui și sub smochinul lui și nimeni nu-l va mai înspăimânta, căci gura Domnului Oștirilor a vorbit. Toate popoarele umblă, fiecare în numele dumnezeilor lor. Noi însă vom umbla în Numele Domnului, Dumnezeul nostru, pentru veci de veci! „În ziua aceea“, zice Domnul, „îi voi aduna pe cei șchiopi și îi voi strânge laolaltă pe cei alungați, pe cei pe care i-am rănit. Voi face din cei șchiopi o rămășiță și din cei alungați – o națiune puternică. Domnul va împărăți peste ei pe muntele Sion, de acum și pentru totdeauna. Cât despre tine, turn de veghe al turmei, deal al fiicei Sionului, stăpânirea de odinioară îți va fi redată, regatul se va întoarce la fiica Ierusalimului“. Acum, de ce strigi așa de tare? Nu este niciun rege în mijlocul tău? Ți-a pierit sfetnicul, de te apucă durerea ca pe o femeie la naștere? Zvârcolește-te și geme, fiică a Sionului, ca o femeie la naștere, căci acum va trebui să ieși din cetate și vei locui în câmp! Te vei duce la Babilon și abia acolo vei fi eliberată. Acolo, Domnul te va răscumpăra din mâna dușmanilor tăi. Dar acum multe națiuni sunt adunate împotriva ta, zicând: „Să fie pângărit, iar ochii noștri să privească de sus Sionul!“. Ei însă nu cunosc gândurile Domnului, nu înțeleg planul Lui, nu știu că El i-a strâns ca pe niște snopi în aria de treierat. „Ridică-te și treieră, fiică a Sionului, căci îți voi face cornul din fier. Copitele ți le voi face din bronz, ca să sfărâmi multe popoare“. Vei închina Domnului câștigul lor nedrept, iar bogăția lor – Stăpânului întregului pământ. Acum, strânge-ți ceata, fiică a cetei. S-a pornit un asediu împotriva noastră! Ei îl vor lovi cu un toiag peste obraz pe judecătorul lui Israel! „Dar tu, Betleeme Efrata, deși ești neînsemnat printre miile lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel Ce va fi Conducător în Israel, Cel ale Cărui origini sunt din vechime, din zilele veșniciei“. De aceea El îi va abandona până la vremea când cea care trebuie să nască va naște. Apoi, rămășița fraților Săi se va întoarce la fiii lui Israel. El se va înfățișa și va păstori poporul în puterea Domnului, în toată maiestatea Numelui Domnului, Dumnezeul Său. Și ei vor locui liniștiți, căci atunci El va fi măreț până la marginile pământului! El va fi pacea lor! Când va veni asirianul în țara noastră și va pătrunde în citadelele noastre, vom ridica împotriva lui șapte păstori, chiar opt conducători. Ei vor păstori țara Asiriei cu sabia, iar țara lui Nimrod – cu sabia scoasă din teacă. El ne va scăpa de asirian, când acesta va invada țara noastră și va pătrunde în teritoriul nostru. Atunci rămășița lui Iacov va fi, în mijlocul multor popoare, ca roua de la Domnul, ca aversele de pe iarbă, care nu așteaptă pe nimeni și care nu stă după fiii omului. Atunci rămășița lui Iacov va fi printre națiuni, în mijlocul multor popoare, ca leul între animalele pădurii, ca un leu tânăr printre turmele de oi, care trece și calcă în picioare, care sfâșie, și nu este nimeni care să elibereze. Mâna îți va fi ridicată peste vrăjmașii tăi, și toți dușmanii tăi vor fi nimiciți! „În ziua aceea“, zice Domnul, „îți voi nimici caii din mijlocul tău și-ți voi distruge carele, îți voi nimici cetățile din țară și-ți voi dărâma toate fortificațiile, îți voi nimici vrăjitoriile din mână și nu se vor mai găsi la tine cei care prezic, îți voi nimici chipurile cioplite și stâlpii sacri din mijlocul tău și nu te vei mai închina la lucrarea mâinilor tale, îți voi dezrădăcina așerele din mijlocul tău și-ți voi nimici cetățile. Apoi, Mă voi răzbuna cu mânie și furie pe națiunile care nu M-au ascultat“. Ascultați ce zice Domnul: „Ridică-te și apără-ți cauza înaintea munților și dealurile să-ți asculte glasul! Munți, ascultați acuza Domnului! Ascultați cu atenție, temelii trainice ale pământului, căci Domnul are o acuză de adus poporului Său și Se judecă cu Israel! Poporul Meu, ce ți-am făcut? Cu ce te-am împovărat? Răspunde-Mi! Căci te-am scos din țara Egiptului și te-am răscumpărat din casa sclavilor! I-am trimis înaintea ta pe Moise, pe Aaron și pe Miriam! Poporul Meu, adu-ți aminte ce plănuia Balak, regele Moabului, și ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor! Amintește-ți ce s-a întâmplat de la Șitim la Ghilgal, ca să pricepi faptele drepte ale Domnului!“. Cu ce-L voi întâmpina pe Domnul, cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Să-L întâmpin oare cu arderi-de-tot, cu viței de un an? Va fi, oare, Domnul mulțumit cu mii de berbeci, cu zeci de mii de râuri de ulei? Să dau, oare, pentru fărădelegea mea pe întâiul meu născut, rodul pântecului meu pentru păcatul sufletului meu? El ți-a arătat, omule, ce este bine! Și ce altceva cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești îndurarea și să fii smerit în umblarea cu Dumnezeul tău? Glasul Domnului strigă cetății (Cel ce privește la Numele Tău are înțelepciune!): „Ascultați, seminție și cine a adunat cetatea! Mai sunt în casa celui rău comorile nelegiuirii și blestemata efă mică? Pot considera Eu curat pe cel cu talere măsluite și cu greutăți înșelătoare în sac? Bogații ei sunt plini de violență; locuitorii ei spun minciuni și limba le este înșelătoare. De aceea și Eu te voi lovi cu boală, te voi pustii pentru păcatele tale! Vei mânca, dar nu te vei sătura, iar foamea va rămâne în mijlocul tău. Vei duce lucruri, dar nu le vei putea adăposti, iar ceea ce vei adăposti voi da pradă sabiei. Vei semăna, dar nu vei secera; vei stoarce măsline, dar nu te vei unge cu uleiul lor; vei face must, dar nu vei bea vin. Tu păzești hotărârea lui Omri și orice lucrare a Casei lui Ahab; umbli potrivit sfaturilor lor. De aceea, te voi da pradă pustiirii; locuitorii tăi vor fi un motiv de fluierat, și veți purta disprețul poporului Meu“. Vai de mine! Căci sunt ca după culesul fructelor, ca după culesul viilor! Nu mai este niciun ciorchine de mâncat nimic din smochinele timpurii, după care tânjește sufletul meu! A pierit cel evlavios din țară și n-a mai rămas niciun om drept! Cu toții stau la pândă, ca să verse sânge, fiecare îl vânează pe fratele său cu o mreajă. Mâinile lor sunt obișnuite cu răul, ca să-l înfăptuiască bine! Conducătorul cere daruri, iar judecătorul cere mită. Cel mare își spune dorința sufletului său și apoi conspiră împreună. Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine; cel mai drept este mai rău ca un gard de spini. Ziua vestită de străjerii tăi, ziua pedepsei tale, a sosit! Acum va fi stupoare pentru voi! Nu-l crede pe prieten, nu te încrede în amic! Păzește-ți ușa gurii de cea care se odihnește la pieptul tău! Căci fiul își desconsideră tatăl, fata se ridică împotriva mamei ei, iar nora se ridică împotriva soacrei ei, așa încât dușmanii unui om sunt chiar cei din familia lui. Eu, însă, voi privi la Domnul, îmi voi pune speranța în Dumnezeul mântuirii mele! Dumnezeul meu mă va asculta! Nu te bucura din cauza mea, rivala mea, căci, deși am căzut, mă voi ridica! Deși locuiesc în întuneric, Domnul va fi lumina mea! Voi îndura furia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, o voi îndura până când El îmi va apăra cauza și-mi va face dreptate. El mă va scoate la lumină; Îi voi vedea dreptatea. Când va vedea rivala mea lucrul acesta, va fi acoperită de rușine, ea, care-mi zicea: „Unde este Domnul, Dumnezeul tău?“. Ochii mei vor vedea căderea ei! Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe drumuri. Va fi o zi a reclădirii zidurilor tale, o zi în care ți se va extinde granița! În ziua aceea, vor veni la tine oameni din Asiria și până dinspre cetățile Egiptului, din Egipt și până la râu, de la o mare și până la cealaltă, de la un munte și până la celălalt. Pământul va fi pustiit din cauza locuitorilor lui, ca rod al faptelor lor rele. Păstorește-Ți cu toiagul poporul, turma moștenirii Tale, care locuiește în singurătate, în pădurea din mijlocul Carmelului. Să pască în Bașan și în Ghilad ca în zilele de odinioară. „Îi voi arăta lucruri minunate, ca în ziua ieșirii tale din țara Egiptului!“ Națiunile vor vedea și se vor rușina de toată puterea lor. Își vor pune mâna la gură și urechile le vor asurzi. Vor linge țărâna ca șarpele și ca târâtoarele pământului. Vor ieși tremurând din cetățuile lor, se vor înfricoșa de Domnul, Dumnezeul nostru, și se vor teme de Tine. Cine este Dumnezeu ca Tine, Care ridică pedeapsa pentru nelegiuire și trece cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii Lui? El nu rămâne mânios pe vecie, ci Își găsește plăcerea în îndurare. El va avea iarăși milă de noi și va supune nelegiuirile noastre. Tu vei arunca în adâncurile mării toate păcatele lor. Tu vei arăta credincioșie față de Iacov și îndurare față de Avraam, așa cum ai jurat strămoșilor noștri în zilele din vechime. O rostire despre Ninive. Cartea vedeniei lui Naum, elkoșitul: Domnul este un Dumnezeu gelos și răzbunător! Domnul Se răzbună și este stăpânul furiei; Domnul Se răzbună pe vrăjmașii Săi și ține mânie pe dușmanii Săi. Domnul este încet la mânie și mare în putere. Domnul nu-l va lăsa nepedepsit pe cel rău. El Își are calea în vijelie și în furtună, iar norii sunt praful de sub picioarele Sale. El mustră marea și o usucă și seacă toate râurile. Bașanul și Carmelul se veștejesc, iar floarea Libanului se ofilește. Munții se cutremură înaintea Lui, și dealurile se topesc; se clatină pământul înaintea Lui, lumea și toți locuitorii ei. Cine poate sta în fața indignării Sale? Cine poate îndura mânia Lui? Furia Lui se revarsă ca focul, stâncile se prăbușesc înaintea Lui. Domnul este bun, este un loc de refugiu în ziua necazului. El îi cunoaște pe cei ce se adăpostesc în El. Dar, printr-un potop care se revarsă, El va aduce nimicirea asupra locului cetății și îi va urmări pe dușmanii Săi până în întuneric. Ce plănuiți voi împotriva Domnului? El oricum va aduce nimicirea; necazul nu va veni de două ori! Căci, în timp ce vor fi ca niște spini încâlciți, și, în timp ce vor fi îmbibați de băutură, vor fi arși ca o miriște pe deplin uscată. Din tine a ieșit cel ce plănuiește răul împotriva Domnului, un sfătuitor ticălos. Așa vorbește Domnul: „Deși au aliați și sunt mulți, vor fi secerați și vor pieri. Chiar dacă te-am asuprit, Iuda, nu te voi mai asupri! Acum, voi zdrobi jugul lor de pe tine și-ți voi rupe legăturile“. Iată ce a poruncit Domnul cu privire la tine, Ninive: „Nu vei mai avea urmași care să-ți poarte numele. Voi tăia chipul cioplit și chipul turnat din casa dumnezeilor tăi. Îți voi pregăti mormântul, căci te-am găsit ușor“. Iată pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, ale celui ce vestește pacea! Iuda, celebrează-ți sărbătorile și împlinește-ți jurămintele, căci cel ticălos nu te va mai invada, va fi nimicit cu desăvârșire. Distrugătorul a înaintat împotriva ta, Ninive! Păzește-ți fortificațiile! Veghează asupra drumului! Fii pregătită! Adună-ți toată puterea! Căci Domnul va reface măreția lui Iacov asemenea măreției lui Israel din trecut. Căci i-au jefuit prădătorii și le-au distrus butucii de vie. Scutul vitejilor lui este roșu; războinicii lui sunt îmbrăcați în stacojiu. Carele sunt ca un metal înroșit, în ziua pregătirii lor, iar sulițele sunt agitate. Carele aleargă nebunește pe drumuri și gonesc prin piețe. La înfățișare sunt ca niște torțe și țâșnesc ca fulgerele. El își aduce aminte de cei măreți ai săi, dar ei se împiedică în mersul lor. Aceștia se grăbesc spre zid și așază zidul de protecție. Porțile râurilor sunt deschise și palatul se prăbușește. A fost stabilit: este dusă în captivitate, este luată. Slujitoarele ei se vaită ca niște porumbițe și se lovesc peste piept. Ninive este ca un iaz plin, a cărui apă se scurge. „Stați! Stați!“, dar niciunul nu se întoarce. Jefuiți argintul, jefuiți aurul! Acolo sunt comori foarte multe, o mulțime de tot felul de lucruri prețioase. Este jefuită, pustiită și devastată! Inimile se topesc de frică și genunchii tremură! Toate coapsele sunt în chin și toate fețele au pălit. Unde este acum culcușul acela al leilor, pășunea aceea pentru leii tineri, pe unde umblau leul, leoaica și puiul de leu, fără să-i înspăimânte nimeni? Leul a sfâșiat îndeajuns pentru puii săi și a sugrumat destulă pradă pentru leoaicele sale. El și-a umplut grotele cu pradă și gropile cu carne sfâșiată. „Iată că sunt împotriva ta!“, zice Domnul Oștirilor. „Îți voi preface carele în fum, iar sabia îți va omorî leii tineri; îți voi nimici prada de pe pământ și glasul mesagerilor tăi nu va mai fi auzit!“ Vai de cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de jaf și care nu renunță la jaf. Se aude pocnetul biciului și uruitul roții, galopul cailor și huruitul carelor. Călăreții se năpustesc, săbiile scânteiază, iar sulițele fulgeră. Sunt o mulțime de morți, grămezi de cadavre, hoituri fără număr, oameni care se împiedică de hoituri. Și aceasta din cauza multelor curvii ale prostituatei, cea plăcută și grațioasă, stăpâna vrăjitoriilor, care vindea națiuni prin desfrânările ei și clanuri prin vrăjitoriile ei. „Iată că sunt împotriva ta!“ zice Domnul Oștirilor. „Îți voi ridica poalele în cap și voi arăta națiunilor goliciunea ta, iar regatelor – rușinea ta! Voi arunca spurcăciuni peste tine, te voi înjosi și te voi face o priveliște pentru toți. Atunci toți cei ce te vor vedea vor fugi de tine și vor zice: «Ninive este pustiită! Cine o va plânge?». Unde să-ți caut mângâietori?“. Ești tu mai bună decât No-Amon, cetatea care era așezată pe Nil, înconjurată de ape, a cărei fortăreață era marea al cărei zid era apa? Cuș și Egiptul erau puterea ei nemărginită, iar Put și Libia îi erau ajutoare. Și totuși, a fost exilată; a trebuit să plece în captivitate. Chiar și copiii ei au fost zdrobiți la fiecare capăt de drum. Au tras la sorți pentru liderii ei și toți conducătorii ei au fost puși în lanțuri. Și tu te vei îmbăta și te vei ascunde! Și tu vei căuta un refugiu în fața dușmanului! Toate fortificațiile tale sunt ca niște smochini plini cu cele dintâi roade; dacă sunt scuturate, ele cad în gura celui ce vrea să le mănânce. Iată, cei din poporul tău sunt ca niște femei în mijlocul tău! Porțile țării tale sunt larg deschise dușmanilor tăi; focul le-a distrus zăvoarele. Scoate-ți apă pentru asediu! Întărește-ți fortificațiile! Calcă noroiul și frământă lutul! Pregătește cuptorul de cărămidă! Acolo te va arde focul, iar sabia te va tăia, te va devora, ca o lăcustă! Înmulțiți-vă ca lăcusta Ielek! Înmulțiți-vă ca lăcusta Arbe! Ți-ai înmulțit negustorii mai mult decât stelele cerurilor. Ei însă prădează ca lăcusta Ielek și apoi zboară. Voievozii tăi sunt ca lăcusta Arbe, iar scribii tăi ca un roi de lăcuste care se așază pe ziduri într-o zi răcoroasă, dar care, atunci când răsare soarele, zboară și nu se mai cunoaște locul unde au fost. Păstorii tăi au ațipit, împărate al Asiriei, iar cei măreți ai tăi se odihnesc. Poporul tău a fost împrăștiat pe munți și nu este nimeni să-i adune. Nu este alinare pentru rana ta, iar lovitura-ți este fatală. Toți cei ce aud vești despre tine, bat din palme, căci cine n-a fost afectat de răutatea ta continuă? Rostirea care i-a fost descoperită profetului Habacuc. ‒ Până când, Doamne, voi striga după ajutor și Tu nu vei asculta? Până când voi striga către Tine: „Violență!“ și Tu nu vei salva? De ce mă faci să privesc nelegiuirea și Te uiți la necaz? Distrugerea și violența sunt înaintea mea; peste tot sunt dezbinări și se stârnesc certuri. De aceea Legea este fără putere și dreptatea nu se arată niciodată. Căci cel rău îl învinge pe cel drept și, astfel, dreptatea este pervertită. ‒ Uitați-vă printre națiuni și priviți! Mirați-vă! Uimiți-vă! Căci în zilele voastre fac o lucrare pe care n-ați crede-o dacă v-ar povesti-o cineva! Iată, îi voi ridica pe caldeeni, acel neam crud și năvalnic, care străbate întinderile pământului pentru a lua în stăpânire locuințe care nu sunt ale lui! El este îngrozitor și de temut; își are propria lege și nu recunoaște nicio altă autoritate! Caii lui sunt mai rapizi decât leoparzii și mai sprinteni decât lupii în amurg. Călăreții lui se avântă, călăreții lui vin de departe. Zboară ca un vultur care se repede să devoreze; toți vin pentru violență. Privirile lui sunt ațintite tot înainte și adună captivi ca nisipul de mulți. Își bate joc de regi și-i ia în derâdere pe conducători. Râde de orice fortificație, căci face o rampă de pământ lângă ea și o cucerește. Apoi trece ca vântul și merge mai departe. El se face astfel vinovat, puterea sa fiind dumnezeul lui. ‒ Oare nu ești Tu din veșnicie, Doamne? Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu vom muri! Doamne, Tu ai stabilit ca el să aducă judecata! Stânca mea, Tu ai decis ca el să pedepsească! Ochii Tăi sunt prea curați ca să se uite la rău; Tu nu poți să privești asuprirea! De ce Te uiți la cei necredincioși și taci când cel rău îl înghite pe cel mai drept decât el? L-ai făcut pe om asemenea peștilor mării, asemenea vietății din mare care nu are stăpân. El îi scoate pe toți cu undița, îi adună cu mreaja lui, îi strânge în năvodul lui și de aceea se bucură și se veselește. De aceea aduce el jertfe mrejei sale și arde tămâie năvodului său! Datorită lor, partea lui este bogată și mâncarea lui este din abundență! Va continua el oare să-și golească mreaja și să ucidă națiuni fără să cruțe nimic? Voi sta la locul meu de strajă și mă voi așeza în turnul cetățuii. Voi veghea, ca să văd ce-mi va spune și ce voi răspunde când voi fi mustrat. Domnul mi-a răspuns și a zis: ‒ Scrie vedenia și fă să se vadă clar pe tăblițe, pentru ca un herald să poată alerga cu ea. Căci vedenia este încă pentru vremea hotărâtă. Ea mărturisește despre sfârșit și nu va minți! Chiar dacă întârzie, așteapt-o! Căci sigur va veni; nu va ajunge târziu! Iată, s-a mândrit! Nu-i este drept sufletul în el. Însă cel drept prin credința lui va trăi. Într-adevăr, vinul îl trădează pe omul arogant și nu stă liniștit. El își mărește pofta ca Locuința Morților și este nesățios ca moartea, atunci când strânge la sine toate națiunile și adună la sine toate popoarele. Oare nu vor face toate acestea, pe seama lui, un proverb, o satiră și ghicitori? Se va zice: „Vai de cel ce adună ce nu este al lui (până când?) și de cel ce se împovărează cu datorii. Oare nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Oare nu se vor trezi cei ce te fac să tremuri? Vei ajunge astfel o pradă pentru ei. Fiindcă ai jefuit multe națiuni, toate popoarele care vor rămâne te vor jefui! Căci ai vărsat sângele oamenilor și ai comis acte de violență pe pământ, împotriva cetăților și împotriva tuturor celor ce locuiesc în ele. Vai de cel ce strânge câștig nelegiuit pentru casa lui, ca să-și așeze apoi cuibul într-un loc înalt, ca să scape din mâna nenorocirii. Ți-ai plănuit, de fapt, rușinea casei tale; retezând o mulțime de popoare, sufletul tău a păcătuit. Căci piatra din zid va striga, iar grinda dintre căpriorii casei îi va răspunde! Vai de cel ce construiește o cetate cu vărsare de sânge și întemeiază un oraș prin nedreptate! Iată, să nu fie oare de la Domnul Oștirilor faptul că popoarele muncesc din greu doar pentru a hrăni focul, și națiunile depun eforturi pentru nimic? Căci pământul va fi umplut de cunoștința gloriei Domnului, așa cum apele acoperă adâncul mării. Vai de cel ce-i dă semenului său să bea! Îi torni furia ta și îl îmbeți, ca să-i vezi goliciunea. Te vei sătura de rușine, în loc de glorie! Acum bea și tu și dezvelește-te! Îți va veni și ție rândul să iei paharul din dreapta Domnului și va veni rușinea și peste gloria ta! Căci violența față de Liban te va acoperi, și nimicirea animalelor te va înspăimânta, din cauza sângelui oamenilor și a violenței pe pământ, împotriva cetății și împotriva tuturor celor ce locuiesc în ea. La ce folosește un chip cioplit, pe care l-a cioplit artizanul, sau un chip turnat, care învață minciuni? Artizanul se încrede în propria lui lucrare, deși ceea ce a făcut sunt doar niște idoli muți. Vai de cel ce zice lemnului: «Trezește-te!» sau pietrei mute: «Scoală-te!». Poate ea să-i învețe pe oameni? Iată că este acoperită cu aur și argint, dar nu este nicio suflare în ea!“. Domnul însă este în Templul Său cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui! Rugăciunea profetului Habacuc. De cântat precum un șighionot. ‒ Doamne, am auzit de faima Ta! Lucrarea Ta, Doamne, îmi inspiră teamă! Însuflețește-o de-a lungul anilor! Fă-o cunoscută în cursul anilor! Dar, la mânie, adu-Ți aminte să arăți îndurare! Dumnezeu vine din Teman și Cel Sfânt – din muntele Paran. Splendoarea Lui acoperă cerurile, iar lauda Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina și din mâna Lui ies raze; acolo Îi este ascunsă puterea. Înaintea Lui merge molima, iar flacăra calcă pe urmele Sale. El Se oprește și cutremură pământul; Se uită și face națiunile să tremure. Munții cei trainici se sfărâmă, iar dealurile cele vechi se pleacă. Cărările Lui sunt veșnice. Am văzut corturile lui Cușan în necaz și colibele țării lui Midian tremurând. S-a înfuriat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se arată mânia Ta? Împotriva mării s-a dezlănțuit furia Ta, când ai încălecat pe caii Tăi și Te-ai suit în carele Tale victorioase? Arcul Îți este dezvelit în întregime; jurămintele sunt săgeți care se țin de cuvânt. Tu despici pământul prin râuri. Când munții Te-au văzut, s-au cutremurat. Potopul de ape s-a revărsat, adâncul și-a făcut auzit glasul; el își ridică mâinile în sus. Soarele și luna s-au oprit în înălțimi la sclipirea săgeților Tale care pornesc, la strălucirea lăncii Tale scânteietoare. Tu străbați pământul cu indignare și treieri națiunile cu mânie. Ai ieșit ca să-Ți eliberezi poporul, ca să-l salvezi pe unsul Tău. Tu ai zdrobit căpetenia din casa răutății, l-ai dezbrăcat din cap până-n picioare! Ai străpuns capul războinicilor lui cu propriile-i săgeți, când s-au dezlănțuit ca o furtună să ne împrăștie! Bucuria lor a fost ca și cum l-ar fi devorat pe sărac în ascunzătoare. Tu pășești pe mare cu caii Tăi, agitând apele cele mari. Când am auzit, mi s-a cutremurat pântecul! La vestea aceasta, mi-au fremătat buzele! Mi-a intrat putrezirea în oase și mi-au tremurat genunchii! Totuși, voi aștepta liniștit ziua necazului ce se va abate peste poporul care ne va ataca. Chiar dacă smochinul nu înflorește și în vii nu mai este rod, chiar dacă lipsește rodul din măslin și câmpurile nu mai dau hrană, chiar dacă turma din staul este nimicită și nu mai sunt vite în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul și mă voi veseli în Dumnezeul mântuirii mele! Stăpânul Domn este puterea mea! El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor și mă face să pășesc pe înălțimile mele. Pentru dirijor. De cântat cu instrumentele mele cu coarde. Acesta este Cuvântul Domnului care i-a fost spus lui Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda: „Voi spulbera totul de pe fața pământului!“, zice Domnul. „Voi spulbera oamenii și animalele, voi spulbera păsările cerului și peștii mării și cauzele de păcătuire care i-au făcut pe cei răi să se împiedice! Îi voi nimici pe oameni de pe fața pământului!“, zice Domnul. „Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda și împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului. Voi distruge din locul acesta rămășița lui Baal, numele preoților idolatri și al preoților, pe cei ce se închină armatei cerurilor pe acoperișuri, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură și pe Malkam, pe cei care s-au abătut de la Domnul și pe cei care nu-L mai caută pe Domnul, nici nu mai întreabă de El“. Tăcere înaintea Stăpânului Domn! Căci ziua Domnului este aproape! Domnul a pregătit o jertfă; El Și-a sfințit oaspeții. „În ziua jertfei Domnului, îi voi pedepsi pe prinți, pe fiii regelui și pe toți cei ce poartă haine străine! În ziua aceea, îi voi pedepsi pe toți cei ce sar peste prag, care umplu casa stăpânilor lor cu violență și înșelătorie!“ „În ziua aceea“, zice Domnul, „se va auzi un strigăt de durere dinspre Poarta Peștilor, un geamăt dinspre cartierul cel nou și un mare măcel dinspre dealuri. Gemeți, locuitori ai Macteșului, căci tot poporul Canaanului este distrus, toți cei ce cântăresc argint sunt nimiciți. În vremea aceea, voi cerceta Ierusalimul cu candele și-i voi pedepsi pe oamenii care se complac în păcatele lor, pe cei care zic în inima lor: « Domnul nu va face nimic: nu va face nici bine, nici rău!». Averea lor va fi pentru jaf, iar casele lor vor fi pustiite. Își vor construi case, dar nu vor locui în ele. Își vor planta vii, dar nu le vor bea vinul“. Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și se grăbește să vină. Vuietul zilei Domnului este amarnic; la fel este și urletul celui viteaz acolo. Ziua aceea va fi o zi a furiei, o zi a necazului și a durerii, o zi a pustiirii și a distrugerii, o zi a întunericului și a întunecimii, o zi a norilor și a negurii, o zi a sunetului de trâmbiță și a strigătului de război împotriva cetăților fortificate și împotriva turnurilor înalte. „Voi aduce un așa necaz asupra oamenilor, încât vor bâjbâi ca niște orbi, căci au păcătuit împotriva Domnului. Sângele le va fi vărsat ca praful, iar măruntaiele – ca balega. Nici argintul și nici aurul lor nu vor putea să-i scape în ziua furiei Domnului “. Întreaga țară va fi distrusă de focul geloziei Sale. Căci El va aduce nimicire, da, groază, asupra tuturor locuitorilor țării. Veniți cu toții, adunați-vă, națiune fără rușine, până nu se împlinește hotărârea, până nu trece timpul ca pleava, până nu vine peste voi mânia Domnului, până nu vă ajunge ziua mâniei Domnului! Căutați-L pe Domnul, toți cei smeriți din țară, voi, care împliniți poruncile Lui. Căutați dreptatea, căutați smerenia! Poate că așa veți fi protejați în ziua mâniei Domnului. Căci Gaza va fi părăsită, iar Așchelonul va ajunge o pustietate. Cei din Așdod vor fi alungați în miezul zilei, iar Ekronul va fi dezrădăcinat. Vai de cei ce locuiesc pe malul mării, națiunea cheretiților! Canaanule, țară a filistenilor, Cuvântul Domnului este împotriva ta! „Te voi distruge și vei rămâne fără locuitori!“ Malul mării va ajunge pășuni, islazuri pentru păstori și țarcuri pentru turme. Malul acesta va fi pentru rămășița Casei lui Iuda! Acolo vor găsi ei pășune. Seara se vor odihni în casele Așchelonului, căci Domnul, Dumnezeul lor, le va purta de grijă și le va aduce înapoi captivii. „Am auzit disprețul Moabului și insultele fiilor lui Amon, care Mi-au defăimat poporul și s-au semețit împotriva teritoriului lor! De aceea, viu sunt Eu“, zice Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, „că Moab va fi ca Sodoma, iar fiii lui Amon ca Gomora, un loc plin cu buruieni și cu gropi de sare, o pustietate pentru totdeauna! Rămășița poporului Meu îi va prăda și supraviețuitorii națiunii Mele îi vor stăpâni“. Aceasta le va fi plata pentru mândria lor, căci au fost batjocoritori și s-au semețit împotriva poporului Domnului Oștirilor. Domnul este de temut pentru ei, căci El îi va face slabi pe toți dumnezeii pământului! Înaintea Lui se vor închina, fiecare în locul lui, toate națiunile insulelor. „Chiar și voi, cușiților, veți fi străpunși de sabia Mea!“ Domnul Își va întinde mâna împotriva celor din nord și va nimici Asiria. El va preface Ninive într-o pustietate, într-un loc uscat, ca un deșert. Turmele se vor odihni în mijlocul ei, precum și orice fel de vietate a națiunilor. Ciușul și bufnița vor înnopta pe capitelurile ei, iar țipătul lor se va auzi prin ferestre. Molozul va fi în pragul porților ei, căci lucrările din cedru vor fi despuiate. Aceasta este cetatea cea veselă, care locuia în siguranță și care își zicea în inima ei: „Doar eu și nimeni altcineva!“. Cum a ajuns o ruină, un culcuș pentru vietăți! Toți cei ce trec pe lângă ea fluieră și o arată cu mâna. Vai de cetatea asupritoare, răzvrătită și pângărită! Ea n-ascultă de nici un glas, nu primește nicio îndrumare. Ea nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul ei. Conducătorii ei, în mijlocul ei, sunt ca niște lei care răcnesc; judecătorii ei sunt ca niște lupi seara, care nu lasă nimic până dimineață. Profeții ei sunt aroganți, sunt niște oameni înșelători. Preoții ei întinează ceea ce este sfânt și încalcă în mod violent Legea. Domnul este drept în mijlocul ei. El nu comite nicio nedreptate. În fiecare dimineață Își împarte judecata, în fiecare zori de zi, fără greșeală, însă cel nedrept nu știe de rușine. „Am nimicit națiuni! Turnurile lor sunt în ruină. Le-am pustiit drumurile. Acum nimeni nu mai umblă pe ele. Cetățile lor sunt distruse și au rămas fără oameni, fără locuitori. Am zis: «Sigur te vei teme de Mine și vei accepta mustrarea!». În felul acesta, locuința nu i-ar fi fost distrusă și n-ar fi venit peste ea toate pedepsele Mele. Dar ei s-au grăbit să-și pervertească toate faptele. De aceea, așteptați-Mă“, zice Domnul, „până în ziua în care Mă voi ridica să iau pradă. Căci am hotărât să adun națiunile și să strâng regatele, ca să-Mi revărs asupra lor indignarea și toată mânia Mea. Tot pământul va fi distrus de focul geloziei Mele! Căci atunci le voi da popoarelor buze curate, pentru ca toți să cheme Numele Domnului și să-I slujească umăr la umăr. De dincolo de râurile din Cuș, închinătorii Mei, fiica poporului Meu risipit, Îmi vor aduce daruri de mâncare. În ziua aceea, nu va mai trebui să-ți fie rușine de toate faptele prin care ai păcătuit împotriva Mea, căci atunci îi voi îndepărta din mijlocul tău pe cei aroganți cu care te mândreai, iar tu nu te vei mai mândri vreodată pe muntele Meu cel sfânt. Dar voi lăsa în mijlocul tău un popor asuprit și umil, și ei își vor găsi refugiul în Numele Domnului. Cei din rămășița lui Israel nu vor mai săvârși nedreptatea; nu vor mai spune minciuni și în gura lor nu se va mai găsi o limbă înșelătoare. Ci vor găsi pășune, se vor odihni și nimeni nu-i va mai înspăimânta“. Strigă de bucurie, fiică a Sionului! Strigă tare, Israel! Veselește-te și bucură-te din toată inima, fiică a Ierusalimului! Domnul a îndepărtat judecata de la tine, El l-a alungat pe dușmanul tău. Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu te vei mai teme vreodată de vreun rău! În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: „Nu te teme, Sionule! Să nu-ți slăbească mâinile! Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, un viteaz care poate salva! El va tresălta de bucurie pentru tine, te va liniști cu dragostea Lui și Se va bucura pentru tine cu un strigăt de bucurie“. „Îi voi îndepărta din tine pe cei ce suspină după adunarea de sărbătoare. Au fost o povară pentru tine, o rușine. Iată, în vremea aceea, îi voi pedepsi pe toți cei ce te-au asuprit! Îi voi salva pe cei șchiopi și-i voi aduna pe cei alungați! Le voi da onoare și renume pe întreg pământul unde au fost făcuți de rușine. În vremea aceea, vă voi aduce înapoi! În vremea aceea, vă voi strânge! Vă voi face parte de renume și cinste între toate popoarele pământului, când vă voi aduce înapoi captivii înaintea ochilor voștri“, zice Domnul. În al doilea an al împăratului Darius, în prima zi a lunii a șasea, Cuvântul Domnului le-a vorbit prin profetul Hagai lui Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, guvernatorul lui Iuda, și lui Iosua, fiul lui Iehoțadak, marele preot, zicând: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Poporul acesta zice: ‘N-a venit încă vremea pentru reconstruirea Casei Domnului ’»“. Apoi Cuvântul Domnului le-a vorbit prin profetul Hagai, zicând: „Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiți în case căptușite cu lemn, în timp ce Casa aceasta este în ruine?“. Acum, așa vorbește Domnul Oștirilor: „Uitați-vă cu atenție la căile voastre! Ați semănat mult, dar ați adunat puțin! Mâncați, dar tot nu vă săturați! Beți, dar tot nu vă potoliți setea! Vă îmbrăcați, dar tot nu vă este cald, iar plata pe care o câștigați o puneți într-o pungă spartă!“. Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Uitați-vă cu atenție la căile voastre! Urcați-vă pe munte, aduceți lemne și reconstruiți Casa, ca astfel Eu să-Mi găsesc plăcerea în ea și să fiu glorificat“, zice Domnul. „V-ați așteptat la mult, dar iată că ați adunat puțin, iar când ați adus recolta acasă, am spulberat-o. De ce?“, zice Domnul Oștirilor. „Deoarece Casa Mea zace în ruine, în timp ce fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui! De aceea cerurile nu v-au mai dat roua, iar pământul nu și-a mai dat recolta! Am chemat seceta peste țară, peste munți și peste grâne, peste must, peste ulei și peste ceea ce rodește pământul, peste oameni, peste animale și peste toată munca mâinilor voastre!“. Atunci Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, Iosua, fiul lui Iehoțadak, marele preot, și întreaga rămășiță a poporului au ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul lor, și de cuvintele profetului Hagai, pentru că Domnul, Dumnezeul lor, îl trimisese. Și poporul s-a temut de Domnul. Apoi Hagai, mesagerul Domnului, a spus poporului mesajul Domnului: „Eu sunt cu voi“, zice Domnul. Astfel Domnul a trezit duhul lui Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, guvernatorul lui Iuda, duhul lui Iosua, fiul lui Iehoțadak, marele preot, și duhul întregii rămășițe a poporului. Ei au venit și au lucrat la Casa Domnului Oștirilor, Dumnezeul lor, în a douăzeci și patra zi a lunii a șasea, în al doilea an al împăratului Darius. În a douăzeci și una zi a lunii a șaptea, Cuvântul Domnului a vorbit prin profetul Hagai, zicând: „Vorbește-le lui Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, guvernatorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Iehoțadak, marele preot, și rămășiței poporului, și spune-le: «Cine a mai rămas dintre voi, care a văzut această Casă în splendoarea ei de dinainte? Cum o vedeți acum? Nu pare ea ca o nimica în ochii voștri? Acum însă, fii tare, Zerub-Babel, zice Domnul. Fii tare, Iosua, fiul lui Iehoțadak, marele preot. Fiți tari și voi, tot poporul țării, zice Domnul, și lucrați. Căci Eu sunt cu voi, zice Domnul Oștirilor, potrivit promisiunii legământului pe care l-am încheiat cu voi când ați ieșit din Egipt. Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru. Nu vă temeți!». Căci așa vorbește Domnul Oștirilor: «Peste puțină vreme, voi clătina încă o dată cerurile și pământul, marea și uscatul. Voi clătina toate națiunile și ele vor veni la Cel Dorit de toate națiunile, iar Eu voi umple de glorie această Casă, zice Domnul Oștirilor. Al Meu este argintul, al Meu este aurul, zice Domnul Oștirilor. Gloria acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul Oștirilor, iar în locul acesta voi aduce pace!»“, zice Domnul Oștirilor. În a douăzeci și patra zi a lunii a noua, în al doilea an al lui Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit profetului Hagai, zicând: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Întreabă-i pe preoți ce spune Legea: dacă un om duce în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu poala hainei sale pâine, bucate fierte, vin, ulei sau orice alt fel de mâncare, vor fi acestea sfințite?»“. Preoții au răspuns: „Nu!“. Hagai a zis: „Dar dacă cineva, care este necurat prin faptul că s-a atins de un trup mort, atinge unul dintre aceste lucruri, va deveni el necurat?“. Preoții au răspuns: „ Da, va deveni necurat“. Atunci Hagai a zis: „Tot așa este și poporul acesta, tot așa este și națiunea aceasta înaintea Mea“, zice Domnul, „și tot așa sunt toate lucrările mâinilor lor. Ceea ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este necurat. Și acum, uitați-vă cu atenție la ceea ce se întâmplă începând de azi! Până să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului, cum era? Când venea cineva la o grămadă de douăzeci de măsuri de grâu, găsea doar zece, iar când venea la presa de struguri pentru a scoate cincizeci de măsuri de must, găsea doar douăzeci. Am lovit toate lucrările mâinilor voastre cu filoxeră, mălură și grindină, dar tot nu v-ați întors la Mine“, zice Domnul. „Uitați-vă cu atenție la ceea ce se întâmplă începând de azi, din a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua în care a fost pusă temelia la Templul Domnului. Uitați-vă cu atenție: mai este sămânță în hambar? Până acum nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici măslinul n-au dat rod. Dar din ziua aceasta vă voi binecuvânta“. Cuvântul Domnului i-a vorbit a doua oară lui Hagai, în a douăzeci și patra zi a lunii, și i-a zis: „Vorbește-i lui Zerub-Babel, guvernatorul lui Iuda, și spune-i: «Voi clătina cerurile și pământul, voi răsturna tronul regatelor, voi nimici puterea regatelor națiunilor și voi răsturna carele de război și pe cei ce le conduc. Caii și călăreții lor vor cădea, fiecare prin sabia propriului frate. În ziua aceea, zice Domnul Oștirilor, te voi lua pe tine, slujitorul Meu Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, zice Domnul, și te voi face precum inelul cu sigiliu, căci pe tine te-am ales»“, zice Domnul Oștirilor. În luna a opta, în al doilea an al lui Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând: „ Domnul S-a mâniat foarte tare pe strămoșii voștri. Spune-le deci: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: întoarceți-vă la Mine, zice Domnul Oștirilor, și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul Oștirilor. Nu fiți ca strămoșii voștri, cărora profeții cei dintâi le proclamau, zicând: ‘Așa vorbește Domnul Oștirilor: întoarceți-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele’. Ei însă n-au ascultat și n-au ținut cont de Mine, zice Domnul. Unde sunt acum strămoșii voștri? Cât despre profeți, trăiesc ei oare veșnic? Totuși, cuvintele și hotărârile pe care le poruncisem slujitorilor Mei, profeții, nu i-au atins ele pe strămoșii voștri? Atunci ei s-au întors și au zis: ‘ Domnul Oștirilor ne-a făcut așa cum plănuise să ne facă, după căile și faptele noastre’»“. În a douăzeci și patra zi a lunii a unsprezecea, luna șebat, în cel de-al doilea an al lui Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, zicând: M-am uitat în timpul nopții și iată că un bărbat era călare pe un cal roșu. El stătea între mirții din vale, iar în urma lui erau cai roșii, bruni și albi. Eu am întrebat: ‒ Ce sunt aceștia, stăpâne? Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: ‒ Îți voi arăta ce sunt aceștia. Bărbatul care stătea între mirți a răspuns și a zis: ‒ Aceștia sunt cei pe care i-a trimis Domnul ca să cutreiere pământul. Ei I-au răspuns Îngerului Domnului, Care stătea între mirți, și I-au zis: „Am cutreierat pământul și iată că tot pământul este așezat și liniștit“. Îngerul Domnului a întrebat, zicând: ‒ Doamne al Oștirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim și de cetățile lui Iuda, pe care ai fost mânios în acești șaptezeci de ani? Apoi Domnul i-a răspuns cu vorbe bune îngerului care vorbea cu mine, cu vorbe de mângâiere. Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: ‒ Vestește și spune: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Sunt gelos pentru Ierusalim, am o mare gelozie pentru Sion, dar sunt plin de mânie împotriva națiunilor care trăiesc fără grijă, căci Eu Mă supărasem numai puțin, însă ele au mărit nenorocirea». De aceea, așa vorbește Domnul: «Mă întorc cu milă spre Ierusalim: Casa Mea de acolo va fi reconstruită, zice Domnul Oștirilor, iar sfoara de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim»“. Vestește mai departe și spune: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Cetățile Mele se vor revărsa din nou de belșug. Domnul va mângâia iarăși Sionul și va alege din nou Ierusalimul»“. Atunci mi-am ridicat ochii, m-am uitat și, iată că erau patru coarne. L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: ‒ Ce sunt acestea? El mi-a răspuns: ‒ Acestea sunt coarnele care au împrăștiat Iuda, Israelul și Ierusalimul. Domnul mi-a arătat patru meșteșugari. Eu am întrebat: ‒ Ce vin să facă aceștia? El mi-a răspuns: ‒ Acelea sunt coarnele care l-au împrăștiat pe Iuda, astfel încât niciun om n-a mai îndrăznit să-și ridice capul. Dar acești meșteșugari au venit să le înspăimânte și să taie coarnele națiunilor care și-au ridicat cornul împotriva țării lui Iuda ca s-o împrăștie. Apoi mi-am ridicat ochii, m-am uitat și, iată că era un om care avea în mână o funie de măsurat. L-am întrebat: ‒ Unde te duci? El mi-a răspuns: ‒ Să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lățime și ce lungime are. Atunci îngerul care vorbea cu mine s-a îndepărtat, iar un alt înger a venit să-l întâlnească. Acesta i-a zis: „Aleargă și vorbește-i tânărului acestuia, zicând: «Ierusalimul va fi locuit ca o cetate fără ziduri, din cauza mulțimii oamenilor și a animalelor din mijlocul lui. Eu Însumi voi fi un zid de foc împrejurul lui, zice Domnul, și voi fi gloria din mijlocul lui. Vai! Vai! Fugiți din țara din nord, zice Domnul. Căci v-am împrăștiat ca pe cele patru vânturi ale cerului, zice Domnul. Vai, Sionule, scapă, tu care locuiești la fiica Babilonului! Căci așa vorbește Domnul Oștirilor: după glorie M-a trimis El la națiunile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Mei! Prin urmare, iată, Îmi ridic mâna împotriva lor și vor deveni pradă pentru înșiși slujitorii lor! Și veți ști astfel că Domnul Oștirilor M-a trimis! Strigă de bucurie și veselește-te, fiică a Sionului, căci iată că Eu vin și voi locui în mijlocul tău, zice Domnul. Multe națiuni se vor alătura Domnului, în ziua aceea, și vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău și, astfel, vei ști că Domnul Oștirilor M-a trimis la tine. Domnul va lua în stăpânire Iuda, ca partea Lui de moștenire din teritoriul sfânt, și va alege iarăși Ierusalimul! Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a ridicat din Locuința Lui cea sfântă!»“. Apoi mi i-a arătat pe marele preot Iosua, stând în fața Îngerului Domnului, și pe Satan stând la dreapta lui, ca să-l acuze. Domnul i-a zis lui Satan: „ Domnul să te mustre, Satan! Domnul, Cel Care a ales Ierusalimul, să te mustre! Nu este acesta un tăciune smuls din foc?“. Iosua însă era îmbrăcat în haine murdare și stătea în fața Îngerului. Atunci Îngerul le-a zis celor ce stăteau înaintea Lui: „Îndepărtați hainele murdare de pe el!“. Apoi i-a zis lui Iosua: „Privește! Am îndepărtat de la tine nelegiuirea și te voi îmbrăca în haine de sărbătoare!“. Atunci eu am zis: „Să i se pună pe cap o mitră curată!“. I-au pus o mitră curată pe cap și l-au îmbrăcat, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo. Îngerul Domnului i-a făcut lui Iosua următoarea mărturisire: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Dacă vei umbla pe căile Mele și-ți vei îndeplini responsabilitățile pe care ți le dau, atunci vei judeca în Casa Mea, vei supraveghea curțile Mele și-ți voi da acces printre cei ce stau aici. Ascultă, deci, mare preot Iosua, atât tu, cât și confrații tăi, care stau înaintea ta, căci acești oameni sunt un semn. Iată, Îl voi aduce pe Slujitorul Meu, Vlăstarul. Iată piatra pe care am pus-o înaintea lui Iosua! Acea piatră are șapte ochi. Voi ciopli pe ea o inscripție, zice Domnul Oștirilor, și voi îndepărta nelegiuirea acestei țări într-o singură zi. În ziua aceea, zice Domnul Oștirilor, fiecare își va chema prietenul sub vița și sub smochinul său!»“. Îngerul care vorbea cu mine s-a întors și m-a trezit, așa cum este trezit un om din somnul lui. Apoi m-a întrebat: ‒ Ce vezi? Eu i-am răspuns: ‒ Mă uit și iată că este un sfeșnic, în întregime din aur, cu un vas în vârful lui și cu șapte candele pe el, precum și șapte țevi pentru cele șapte candele care se află în vârf. Lângă el sunt doi măslini: unul în partea dreaptă a cupei, iar celălalt în partea stângă a ei. L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: ‒ Ce sunt acestea, stăpâne? Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: ‒ Nu știi ce sunt acestea? Eu am răspuns: ‒ Nu, stăpâne. Atunci el mi-a zis: ‒ Acesta este Cuvântul Domnului către Zerub-Babel: „Nu prin putere și nici prin vigoare, ci prin Duhul Meu“, zice Domnul Oștirilor. „Ce ești tu, munte măreț? Înaintea lui Zerub-Babel vei deveni un loc neted! El va așeza piatra cea din vârf în vuietul strigătelor de: «Har! Har pentru ea!»“. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Mâinile lui Zerub-Babel au pus temelia acestei Case și tot mâinile lui o vor termina! Și vei ști astfel că Domnul Oștirilor M-a trimis la voi. Căci cine disprețuiește ziua începuturilor slabe? Ei se vor bucura când vor vedea firul cu plumb în mâna lui Zerub-Babel. Aceștia șapte sunt ochii Domnului care străbat întreg pământul“. Atunci l-am întrebat: ‒ Ce sunt acești doi măslini din partea dreaptă a sfeșnicului și din partea stângă a lui? L-am întrebat a doua oară: ‒ Ce sunt aceste două ramuri de măslin dintre cele două țevi de aur, care fac să curgă uleiul auriu? El mi-a zis: ‒ Nu știi ce sunt? Eu am răspuns: ‒ Nu, stăpâne. Atunci el mi-a zis: ‒ Aceștia sunt cei doi unși care stau lângă Stăpânul întregului pământ. Apoi, întorcându-mă, mi-am ridicat ochii, m-am uitat și iată că era un sul care zbura. Îngerul m-a întrebat: ‒ Ce vezi? Eu i-am răspuns: ‒ Văd un sul care zboară. Acesta are o lungime de douăzeci de coți și o lățime de zece coți. El mi-a zis: ‒ Acesta este blestemul care pornește pe întinderea întregii țări, căci, așa cum este scris pe o parte a sulului, orice hoț va fi alungat, și, așa cum este scris pe cealaltă parte, oricine jură fals va fi alungat. „Îl voi trimite“, zice Domnul Oștirilor, „să intre în casa hoțului și în casa celui ce jură fals în Numele Meu. Va rămâne astfel în mijlocul casei lui și o va distruge împreună cu lemnele și cu pietrele ei“. Îngerul care vorbea cu mine a înaintat și mi-a zis: ‒ Ridică-ți acum ochii și privește la ceea ce apare! Eu am întrebat: ‒ Ce este aceasta? El mi-a zis: ‒ Ceea ce iese este o efă. Apoi a zis: ‒ Aceasta este ochiul lor în toată țara. Atunci a fost ridicat capacul de plumb și acolo, în mijlocul efei, stătea o femeie. El a zis: ‒ Aceasta este Răutatea. Apoi a împins-o înapoi în efă și a aruncat greutatea de plumb peste gura efei. Mi-am ridicat ochii, m-am uitat și iată că ieșeau două femei în aripile cărora era vânt. Aripile lor erau ca aripile berzei. Ele au ridicat efa între pământ și ceruri. L-am întrebat atunci pe îngerul care vorbea cu mine: ‒ Unde duc ele efa? El mi-a răspuns: ‒ Se duc să-i construiască o casă în țara Șinar. Când va fi gata, va fi așezată acolo, la locul ei. Mi-am ridicat din nou ochii, m-am uitat și iată că patru care ieșeau dintre doi munți. Munții erau niște munți de bronz. La primul car erau niște cai roșii, la al doilea car erau cai negri, la al treilea car erau cai albi, iar la al patrulea car erau niște cai tărcați și puternici. L-am întrebat atunci pe îngerul care vorbea cu mine: ‒ Ce sunt acestea, stăpâne? Îngerul mi-a răspuns: ‒ Acestea sunt cele patru vânturi ale cerurilor, care ies de unde stăteau, de lângă Stăpânul întregului pământ. Caii cei negri au ieșit, împreună cu carul lor, spre țara din nord, cei albi au ieșit după ei, iar cei tărcați au ieșit spre țara din sud. Când cei puternici au ieșit și au cerut să meargă să străbată pământul, El a zis: „Duceți-vă, străbateți pământul!“. Și ei au străbătut pământul. Apoi El m-a chemat și mi-a vorbit, zicând: ‒ Privește! Cei ce ies spre țara din nord au făcut să Se odihnească Duhul Meu în țara din nord. Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: „Să iei argint și aur de la exilații care au venit din Babilon: de la Heldai, de la Tobia și de la Iedaia. Să te duci tu însuți, în ziua aceea, și să intri în casa lui Iosia, fiul lui Țefania. Să iei argint și aur, să faci cu ele o coroană și s-o pui pe capul marelui preot Iosua, fiul lui Iehoțadak. Apoi să-i spui următoarele: «Așa vorbește Domnul Oștirilor: ‘Iată-l pe omul, al cărui nume este Vlăstarul. El va da mlădițe din el și va construi Templul Domnului. El va construi Templul Domnului și va avea parte de măreție. El se va așeza și va împărăți pe tronul lui. Totodată va fi și preot pe tronul lui, existând armonie deplină între cele două funcții ’». Coroana va fi pentru Heldai, pentru Tobia, pentru Iedaia și pentru Iosia, fiul lui Țefania, ca o aducere-aminte în Templul Domnului. Chiar și cei de departe vor veni și vor construi Templul Domnului. Și veți ști astfel că Domnul Oștirilor M-a trimis la voi. Aceasta însă se va întâmpla dacă veți asculta cu atenție de glasul Domnului, Dumnezeul vostru“. În cel de-al patrulea an al împăratului Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, luna chislev. Cei din Betel îi trimiseseră pe Sarețer și pe Reghem-Melek, împreună cu oamenii lor, ca să caute fața Domnului și să-i întrebe pe preoții din Casa Domnului Oștirilor și pe profeți: „Trebuie să plângem în luna a cincea și să ne consacrăm, așa cum am făcut atâția ani?“. Atunci Cuvântul Domnului Oștirilor mi-a vorbit, zicând: „Vorbește întregului popor al țării și preoților astfel: «Când ați postit și ați jelit în lunile a cincea și a șaptea, în timpul acestor șaptezeci de ani, oare pentru Mine ați postit voi? Iar când mâncați și beți, oare nu pentru voi înșivă mâncați și beți? Nu sunt acestea cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin profeții cei dintâi, când Ierusalimul era locuit și în pace, alături de cetățile din jurul lui, iar Neghevul și zona deluroasă erau și ele locuite?»“. Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Zaharia, zicând: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Înfăptuiți judecată dreaptă și fiecare să arate bunătate și milă față de semenul său! Nu asupriți pe văduvă sau pe orfan, nici pe străin sau pe sărac, și niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său!». Dar ei au refuzat să asculte, și-au întors spatele cu încăpățânare și și-au astupat urechile ca să n-audă! Și-au făcut inima tare ca diamantul, ca să n-asculte Legea și cuvintele pe care le trimitea Domnul Oștirilor prin Duhul Său, prin profeții cei dintâi. Și, astfel, a venit o mare mânie de la Domnul Oștirilor. Când Eu am chemat, ei n-au ascultat. Tot astfel, când ei au chemat, nici Eu n-am ascultat“, zice Domnul Oștirilor. „I-am împrăștiat ca o furtună printre toate națiunile pe care nu le cunoșteau, iar țara a fost pustiită în urma lor, așa că nimeni nu mai trecea sau se întorcea pe acolo. Și au transformat astfel țara cea plăcută într-o pustietate“. Cuvântul Domnului Oștirilor a venit la mine și mi-a zis: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Sunt gelos cu o mare gelozie pentru Sion și sunt aprins de gelozie pentru el». Așa vorbește Domnul: «Mă voi întoarce în Sion și voi locui în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul va fi numit ‘Cetatea Adevărului’, iar muntele Domnului Oștirilor va fi numit ‘Muntele cel Sfânt’». Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Bătrâni și femei în vârstă vor ședea iarăși în piețele Ierusalimului, fiecare cu toiagul său în mână, datorită mulțimii zilelor lor. Piețele cetății vor fi pline de băieți și fete care se vor juca pe străzile lui». Așa vorbește Domnul Oștirilor: «În acele zile, lucrul acesta va părea o minune în ochii rămășiței acestui popor, dar oare va fi o minune și în ochii Mei?»“, zice Domnul Oștirilor. Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Iată, Îmi voi elibera poporul din țara situată în est și din țara de la asfințitul soarelui. Îi voi aduce înapoi și vor locui în mijlocul Ierusalimului. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, în adevăr și în dreptate“. Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Întăriți-vă mâinile, voi care ascultați în aceste zile cuvintele rostite prin gura profeților, care au vorbit în ziua când temelia Casei Domnului Oștirilor a fost pusă pentru construirea Templului. Căci înainte de aceste zile nu exista răsplată nici pentru om, nici pentru animale și, din cauza dușmanului, cei ce se duceau și veneau nu aveau pace. Îi stârnisem pe toți oamenii împotriva semenilor lor. Dar acum nu-i voi mai face rămășiței acestui popor ca în trecut, zice Domnul Oștirilor, ci vor semăna în pace, vița își va da rodul, pământul își va da recolta iar cerul își va lăsa roua să cadă. Toate acestea le voi da în stăpânirea rămășiței acestui popor. Și, așa cum ați fost un blestem printre națiuni, Casă a lui Iuda și Casă a lui Israel, tot astfel vă voi elibera și veți fi o binecuvântare. Nu vă temeți, deci, ci întăriți-vă mâinile!“. Căci așa vorbește Domnul Oștirilor: „După cum am plănuit să vă fac rău când M-au mâniat strămoșii voștri, zice Domnul Oștirilor, și nu Mi-a părut rău, tot așa și acum, în zilele acestea, plănuiesc să fac bine din nou Ierusalimului și Casei lui Iuda! Nu vă temeți! Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le faceți: fiecare să spună semenului său adevărul! Să judecați la porțile voastre pe temeiul adevărului și al dreptății depline! Să nu gândiți rău în inima voastră împotriva semenului vostru și să nu iubiți jurământul fals, căci toate acestea sunt lucruri pe care Eu le urăsc, zice Domnul “. Cuvântul Domnului Oștirilor a venit la mine și mi-a zis: „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a șaptea și postul din luna a zecea vor deveni pentru Casa lui Iuda prilejuri de bucurie și de veselie și sărbători plăcute. Iubiți deci adevărul și pacea!». Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Vor veni din nou popoare și locuitori ai multor cetăți. Locuitorii unei cetăți vor merge la cealaltă și vor zice: ‘Haideți să mergem să stăruim înaintea Domnului și să-L căutăm pe Domnul Oștirilor! Voi merge chiar eu însumi!’. Vor veni multe popoare și națiuni puternice să-L caute pe Domnul Oștirilor în Ierusalim și să stăruiască înaintea Domnului ». Așa vorbește Domnul Oștirilor: «În zilele acelea, zece oameni din orice limbă a națiunilor vor apuca un iudeu de poala hainei, îl vor apuca și-i vor zice: ‘Vrem să mergem cu voi, fiindcă am auzit că Dumnezeu este cu voi!’»“. O rostire a Cuvântului Domnului este în țara Hadrak, iar Damascul este locul ei de odihnă. Căci înspre Domnul este îndreptat ochiul omului și al tuturor semințiilor lui Israel, precum și al Hamatului, care se învecinează cu Hadrak, și al Tyrului și Sidonului, chiar dacă sunt foarte înțelepte. Tyr și-a construit o cetățuie; a strâns argint, ca praful de mult, și aur, la fel de mult ca noroiul de pe străzi. Iată, însă, că Stăpânul îl va lua în stăpânire, îi va prăbuși puterea în mare și va fi distrus de foc. Așchelonul va privi și se va teme, Gaza se va zvârcoli de durere, iar Ekronul va face la fel, căci speranța lor va fi dată de rușine. Regele din Gaza va pieri, iar Așchelonul nu va mai fi locuit. Un bastard va locui în Așdod și voi reteza mândria filistenilor. Le voi scoate sângele din gură și spurcăciunile dintre dinți. Totuși, le va fi lăsată o rămășiță pentru Dumnezeul nostru și ea va fi ca un clan în Iuda, iar Ekronul va fi ca iebusiții. Îmi voi așeza tabăra în jurul Casei Mele, ca s-o apăr de invadatori, și niciodată nu va mai trece asupritorul peste ei, fiindcă acum Eu Însumi veghez cu ochii Mei. Saltă de veselie, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine, drept și învingător, smerit și călare pe un măgar, alături de un măgăruș, mânzul unei măgărițe. Voi distruge carele din Efraim și caii din Ierusalim, iar arcurile de luptă vor fi distruse. El va vesti națiunilor pacea, iar stăpânirea Lui se va întinde de la o mare la cealaltă și de la râu până la marginile pământului. Cât despre tine, datorită sângelui legământului Meu cu tine, îți voi elibera captivii din groapa fără apă. Întoarceți-vă în fortăreață, prizonieri ai speranței! O spun chiar astăzi că te voi restaura și-ți voi da de două ori mai mult. Căci Mi-l încordez pe Iuda ca pe un arc, iar pe Efraim îl potrivesc ca pe o săgeată. Îi voi ridica pe fiii tăi, Sionule, împotriva fiilor tăi, Iavane, și te voi face ca sabia unui viteaz. Domnul Se va arăta deasupra lor și săgeata Lui va porni ca un fulger. Stăpânul Domn va suna din trâmbiță și va înainta prin furtuna din sud. Domnul Oștirilor îi va proteja, iar ei vor devora, vor zdrobi pietrele de praștie. Ei vor bea și vor striga ca amețiți de vin. Vor fi plini ca un pahar, ca și colțurile altarului. Domnul, Dumnezeul lor, îi va salva în ziua aceea, ca pe turma poporului Său. Asemenea pietrelor unei coroane, așa vor străluci deasupra țării Sale! Cât de minunați și cât de frumoși vor fi! Grânele îi vor face înfloritori pe tineri iar mustul – pe fecioare. Cereți de la Domnul ploaie, ploaie târzie. Domnul face norii de furtună. El le dă oamenilor ploaie îmbelșugată și fiecăruia îi dă un câmp roditor. Căci terafimii rostesc nelegiuirea, iar cei care practică divinația văd o minciună. Ei istorisesc vise amăgitoare și mângâie cu deșertăciunea. De aceea poporul rătăcește ca o turmă, suferă pentru că nu este niciun păstor. „Mânia Mea s-a dezlănțuit împotriva păstorilor și îi voi pedepsi pe țapi. Căci Domnul Oștirilor Își cercetează turma, Casa lui Iuda, și o va face asemenea calului Său maiestuos în luptă. Din Iuda va ieși piatra din capul unghiului, din el va ieși țărușul, din el va ieși arcul de război, din el vor ieși toți stăpânitorii împreună. Ei vor fi ca vitejii care bătătoresc noroiul drumurilor în luptă. Ei se vor lupta, căci Domnul este cu ei, și îi vor face de rușine pe călăreți. Voi consolida Casa lui Iuda și voi salva Casa lui Iosif. Îi voi aduce înapoi, pentru că Îmi este milă de ei și vor fi ca și cum nu i-aș fi respins, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor, și Eu le voi răspunde. Efraimiții vor fi ca niște viteji și inima lor se va bucura ca de vin. Fiii lor vor vedea aceasta și se vor bucura, iar inima lor se va veseli în Domnul. Voi fluiera după ei și-i voi aduna, căci i-am răscumpărat; vor fi la fel de numeroși cum erau odinioară. Îi voi împrăștia printre popoare, iar ei își vor aminti de Mine acolo, în locuri îndepărtate. Ei și copiii lor vor trăi și se vor întoarce. Eu îi voi aduce înapoi din țara Egiptului și îi voi aduna din Asiria. Îi voi aduce în Ghilad și în Liban și nu le va mai ajunge teritoriul. Ei vor trece prin marea necazului; vor lovi în valurile mării și toate adâncimile Nilului vor fi uscate. Mândria Asiriei va fi doborâtă, iar sceptrul Egiptului va fi îndepărtat. Îi voi întări în Domnul și în Numele Lui vor umbla“, zice Domnul. Deschide-ți porțile, Libanule, ca să-ți ardă focul cedrii! Gemi, chiparosule, căci cedrul a căzut, cei măreți au fost distruși. Gemeți, stejari din Bașan, căci pădurea cea deasă a fost doborâtă. Se aude geamătul păstorilor, căci le-a fost distrusă gloria. Se aude urletul puilor de lei, căci a fost distrusă mândria Iordanului. Așa vorbește Domnul Dumnezeul meu: „Păstorește turma care este pentru tăiere! Cei ce le cumpără, le taie și nu se simt vinovați, iar cei ce le vând, zic: «Binecuvântat să fie Domnul căci ne-am îmbogățit!». Nici chiar păstorii lor nu le cruță! Căci nu-i voi mai cruța pe locuitorii țării“, zice Domnul, „ci iată, îl voi da pe fiecare om pe mâna semenului său și pe mâna regelui său. Ei vor devasta țara, iar Eu n-o voi elibera din mâna lor“. Atunci am păstorit turma care era pentru tăiere, pentru negustorii de oi. Am luat două toiege – pe unul l-am numit „Bunăvoință“, iar pe celălalt l-am numit „Unire“ – și am păstorit turma. Într-o lună m-am descotorosit de cei trei păstori. Sufletul meu nu i-a mai răbdat, iar sufletul lor se scârbise și el de mine. Apoi am zis: „Nu vă voi mai păstori. Cea care urmează să moară, să moară. Cea care urmează să fie nimicită, să fie nimicită. Iar cele ce vor rămâne, să se mănânce unele pe altele!“. Apoi mi-am luat toiagul numit „Bunăvoință“ și l-am rupt, ca să rup astfel legământul pe care l-am încheiat cu toate popoarele. A fost rupt în ziua aceea, iar cele asuprite din turmă, care au luat seama la mine, au știut că acesta era Cuvântul Domnului. Atunci le-am zis: „Dacă credeți că este drept, dați-mi plata, dacă nu, nu mi-o dați!“. Mi-au cântărit ca plată treizeci de arginți. Dar Domnul mi-a zis: „Aruncă olarului prețul aceasta «onorabil», la care am fost prețuit de către ei!“. Am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat olarului, în Casa Domnului. Apoi am rupt și cel de-al doilea toiag, numit „Unire“, ca să rup astfel frăția dintre Iuda și Israel. Domnul mi-a zis: „Ia din nou uneltele păstorului nebun! Căci iată, voi ridica în țară un păstor căruia nu-i va păsa de oile care pier. Pe cea tânără n-o va căuta, pe cea rănită n-o va vindeca, iar de cea sănătoasă nu se va îngriji, ci va mânca din carnea celor grase și le va smulge copitele. Vai de păstorul de nimic, care își părăsește turma! Să cadă sabia peste brațul lui și pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce brațul în întregime și să-i orbească de tot ochiul drept!“. O rostire a Cuvântului Domnului cu privire la Israel, zice Domnul, Cel Ce a întins cerurile și a întemeiat pământul, Cel Ce a creat duhul omului înăuntrul lui: „Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir amețitor pentru toate popoarele dimprejur. Chiar și Iuda va fi asediat împreună cu Ierusalimul. În ziua aceea, voi preface Ierusalimul într-o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce vor încerca să o miște se vor răni; da, toate națiunile pământului se vor strânge împotriva lui. În ziua aceea“, zice Domnul, „voi lovi toți caii cu panică, iar pe călăreți cu nebunie. Voi avea însă ochii deschiși asupra Casei lui Iuda, atunci când voi lovi cu orbire toți caii popoarelor! Atunci conducătorii lui Iuda își vor zice în inima lor: «Locuitorii Ierusalimului sunt puterea noastră, prin Domnul Oștirilor, Dumnezeul lor!». În ziua aceea, îi voi face pe conducătorii lui Iuda ca un vas cu jăratic sub o grămadă de lemne și ca o torță aprinsă într-un snop. Ei vor distruge, în dreapta și în stânga, toate popoarele din jur, în timp ce Ierusalimul va continua să rămână pe propriul lui loc. Domnul va elibera mai întâi așezările lui Iuda, pentru ca măreția Casei lui David și măreția locuitorilor Ierusalimului să nu se înalțe peste Iuda. În ziua aceea, Domnul îi va proteja pe locuitorii Ierusalimului. Astfel, cel mai firav dintre ei va fi, în acea zi, ca David, iar Casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor. În ziua aceea, voi urmări să nimicesc toate națiunile care vor veni împotriva Ierusalimului. Și voi turna peste Casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului Duhul harului și al rugăciunilor. Vor privi la Mine, la Cel pe Care L-au străpuns, și Îl vor jeli așa cum jelește cineva pe singurul său fiu. Și vor plânge mult, așa cum plânge cineva după întâiul său născut. În ziua aceea, jalea va fi mare în Ierusalim, la fel ca jalea lui Hadad-Rimon, în Valea Meghido. Țara va jeli, fiecare clan jelind în mod separat: clanul Casei lui David, separat, și soțiile lor, separat; clanul casei lui Natan, separat, și soțiile lor, separat; clanul Casei lui Levi, separat, și soțiile lor, separat; clanul lui Șimei, separat, și soțiile lor, separat; toate celelalte clanuri rămase, adică fiecare clan, separat, și soțiile lor, separat. În ziua aceea, se va deschide Casei lui David și locuitorilor Ierusalimului un izvor care să-i spele de păcat și necurăție. În ziua aceea“, zice Domnul Oștirilor, „voi stârpi din țară numele idolilor și nu vor mai fi amintiți! De asemenea, voi îndepărta din țară profeții și duhul necurat. Când cineva va mai profeți, tatăl său și mama sa, care l-au născut, îi vor zice: «Nu vei trăi, căci ai spus minciuni în Numele Domnului!». Și înșiși tatăl său și mama sa, cei care l-au născut, îl vor străpunge atunci când va profeți! În ziua aceea, fiecărui profet îi va fi rușine de vedenia lui când va profeți și nu se va mai îmbrăca cu o mantie de păr ca să înșele, ci fiecare va zice: «Eu nu sunt profet. Sunt un lucrător al pământului, căci un om m-a vândut încă din tinerețea mea!». Și dacă-l va întreba cineva: «De unde ai aceste răni din mâini?», el va răspunde: «Sunt rănile primite în casa prietenilor mei!». Ridică-te, sabie, împotriva păstorului Meu și împotriva omului care-Mi este apropiat!“, zice Domnul Oștirilor. „Lovește păstorul, și turmele vor fi risipite! Îmi voi întoarce mâna împotriva celor mici! În toată țara“, zice Domnul, „două treimi vor fi tăiate, își vor da suflarea, iar o treime va fi lăsată. Dar pe treimea aceasta o voi pune în foc și îi voi rafina așa cum se rafinează argintul, îi voi purifica așa cum se purifică aurul. Fiecare va chema Numele Meu, iar Eu îi voi răspunde. Eu voi zice: «Acesta este poporul Meu!» și fiecare va spune: « Domnul este Dumnezeul meu!». Iată, vine o zi a Domnului, când prada ta va fi împărțită în mijlocul tău. Voi aduna toate națiunile pentru a lupta împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi cucerită, casele vor fi jefuite, iar femeile vor fi abuzate. Jumătate din cetate va pleca în exil, dar rămășița poporului nu va fi nimicită din cetate. Atunci Domnul va ieși și va lupta împotriva acestor națiuni, așa cum Se luptă El într-o zi de război. În ziua aceea, picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, în partea de est. Muntele Măslinilor va fi despicat în două părți, de la est la vest, și se va forma o vale foarte mare. Jumătate din munte se va deplasa astfel înspre nord, iar cealaltă jumătate înspre sud. Veți fugi atunci prin valea munților Mei, căci valea dintre munți se va întinde până la Ațel. Veți fugi la fel cum ați fugit de cutremurul din zilele lui Uzia, regele lui Iuda“. Atunci va veni Domnul Dumnezeul meu, și toți cei sfinți împreună cu Tine. În ziua aceea, nu va fi lumină; cei strălucitori vor îngheța. Va fi o zi unică. Ea este cunoscută de Domnul. Nu va fi nici zi, nici noapte, iar seara va fi lumină. În ziua aceea, vor țâșni ape vii din Ierusalim, jumătate înspre marea din est și jumătate înspre marea din vest, atât vara, cât și iarna. Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, va fi un singur Domn iar Numele Lui va fi singurul Nume. Întreaga țară, de la Gheva până la Rimon, în sudul Ierusalimului, va ajunge ca Araba. Ierusalimul însă va fi înălțat și va rămâne pe locul lui, de la Poarta lui Beniamin până la locul Primei Porți, până la Poarta Unghiului și de la Turnul lui Hananel până la presele de struguri ale regelui. Ei vor locui în el și niciodată nu va mai fi dat spre nimicire. Ierusalimul va fi locuit în siguranță. Iată care este urgia cu care va lovi Domnul toate popoarele care au luptat împotriva Ierusalimului: le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în orbite și le va putrezi limba în gură. În ziua aceea, Domnul va provoca o mare panică printre ei. Fiecare va apuca mâna semenului său și va ridica mâna împotriva semenului său. Iuda va lupta și el în Ierusalim și bogăția tuturor națiunilor din jur va fi strânsă: o mare cantitate de aur, argint și haine. Aceeași urgie va lovi și caii, catârii, cămilele, măgarii și toate animalele care vor fi în acele tabere. Toți cei rămași, din toate națiunile care au atacat Ierusalimul, vor veni an de an ca să se închine Împăratului, Domnul Oștirilor, și să celebreze Sărbătoarea Corturilor. Iar dacă vreunul dintre popoarele pământului nu va veni la Ierusalim ca să se închine Împăratului, Domnul Oștirilor, atunci nu va mai cădea ploaie peste el. Dacă poporul Egiptului nu va veni și nu va intra în Ierusalim, atunci nu va mai cădea ploaie peste el, ci va fi lovit de urgia cu care va lovi Domnul toate națiunile care nu vor veni să celebreze Sărbătoarea Corturilor. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului și a tuturor națiunilor care nu vor veni să celebreze Sărbătoarea Corturilor. În ziua aceea, inscripția „Sfânt pentru Domnul “ va fi până și pe clopoțeii cailor, iar oalele din Casa Domnului vor fi asemenea vaselor din fața altarului. Orice oală din Ierusalim și din Iuda va fi sfântă pentru Domnul Oștirilor și toți cei care vor veni să aducă jertfe vor lua o parte din oalele acestea și vor găti în ele. Și nu va mai fi niciun canaanit în Casa Domnului Oștirilor, în ziua aceea. O rostire a Cuvântului Domnului către Israel, prin Maleahi. „V-am iubit!“, zice Domnul, „dar voi spuneți: «Cum ne-ai iubit?». N-a fost Esau fratele lui Iacov?“, zice Domnul. „Și totuși pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am respins. I-am transformat munții într-o pustietate, iar moștenirea lui am dat-o șacalilor din deșert“. Dacă Edom ar zice: „Suntem doborâți, dar ne vom întoarce și vom reconstrui ruinele!“, atunci așa vorbește Domnul Oștirilor: „ Ce vor reconstrui ei, voi dărâma Eu. Și vor fi numiți: «Teritoriul răutății, poporul pe care Domnul este indignat pentru totdeauna». Veți vedea lucrul acesta cu ochii voștri și veți zice: «Mărit să fie Domnul dincolo de granițele lui Israel!». Un fiu îl respectă pe tatăl său, iar un sclav îl respectă pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Și dacă sunt Stăpân, unde este teama față de Mine? vă spune Domnul Oștirilor vouă, preoților, care disprețuiți Numele Meu. Voi însă spuneți: «Cum Ți-am disprețuit noi Numele?». Aducând pe altarul Meu hrană pângărită. Dar voi spuneți: «Cum Te-am pângărit?». Spunând că masa Domnului este de disprețuit. Când aduceți ca jertfă animale oarbe, nu este acesta un lucru rău? Iar, când aduceți animale șchioape sau bolnave, nu este acesta un lucru rău? Încearcă să le aduci guvernatorului tău! Va fi el oare mulțumit de tine? Te va lua el în seamă?“ zice Domnul Oștirilor. „Și acum, căutați fața lui Dumnezeu, ca să-Și arate bunăvoința față de noi. Vă va lua El în seamă, de vreme ce mâinile voastre aduc astfel de daruri?“, zice Domnul Oștirilor. „O, de ar închide careva dintre voi porțile Templului, ca să nu mai aprindeți degeaba focul pe altarul Meu! Nu-Mi găsesc nicio plăcere în voi“, zice Domnul Oștirilor, „și nu voi accepta niciun dar de mâncare din mâinile voastre. Căci de la răsăritul soarelui și până la asfințitul lui Numele Meu este mare printre națiuni. Și în orice loc se arde tămâie în cinstea Numelui Meu și se aduc daruri de mâncare curate, căci Numele Meu este mare printre națiuni“, zice Domnul Oștirilor. „Dar voi Îl batjocoriți, zicând: «Masa Domnului este pângărită și rodul ei este o hrană de disprețuit!». Voi ziceți: «Iată, ne obosim degeaba!» și vă strâmbați la ea“, zice Domnul Oștirilor. „Apoi aduceți ce a fost luat prin jaf, ce este șchiop sau bolnav. Da, astfel de daruri de mâncare aduceți! Să le primesc Eu din mâinile voastre?“ zice Domnul. „Blestemat să fie înșelătorul care are în turma sa un mascul sănătos și care, deși jură că-l va aduce pe acesta, totuși îl jertfește Domnului pe cel cu infirmitate. Căci Eu sunt un Împărat mare“, zice Domnul Oștirilor, „și Numele Meu este de temut printre națiuni. Iar acum, această poruncă este pentru voi, preoților! Dacă nu veți asculta și dacă nu vă veți hotărî în inima voastră să glorificați Numele Meu“, zice Domnul Oștirilor, „voi trimite blestemul asupra voastră și voi blestema binecuvântările voastre. Deja le-am și blestemat, pentru că nu v-ați hotărât în inima voastră să Mă onorați. Iată, îi voi mustra pe urmașii voștri, vă voi împrăștia bălegarul pe față, bălegarul de la sărbătorile voastre, și veți fi duși împreună cu el. Veți ști atunci că Eu v-am trimis această poruncă, pentru ca legământul Meu cu Levi să continue“, zice Domnul Oștirilor. „Legământul Meu cu el a fost un legământ al vieții și al păcii. I l-am dat ca să-i fie teamă, iar el s-a temut de Mine și s-a înspăimântat de Numele Meu. Legea adevărului a fost în gura lui și nicio nedreptate n-a fost găsită pe buzele lui. El a umblat cu Mine în pace și în dreptate și i-a întors pe mulți de la nelegiuire. Căci buzele unui preot trebuie să păzească cunoștința și din gura lui se așteaptă învățătură, pentru că el este un mesager al Domnului Oștirilor. Dar voi v-ați abătut de la cale, i-ați făcut pe mulți să se împiedice de Lege și ați distrus legământul lui Levi“, zice Domnul Oștirilor. „De aceea și Eu v-am făcut să fiți disprețuiți și v-am umilit înaintea întregului popor, tot așa cum și voi n-ați păzit căile Mele și n-ați fost imparțiali în ce privește Legea“. N-avem toți un singur Tată? Nu ne-a creat un singur Dumnezeu? Atunci de ce suntem necredincioși unul față de altul, pângărind legământul strămoșilor noștri? Iuda a fost necredincios; în Israel și în Ierusalim s-a comis o urâciune. Căci Iuda a întinat Lăcașul Domnului, pe care El îl iubește, și s-a căsătorit cu fata unui dumnezeu străin. Domnul să-l nimicească din corturile lui Iacov pe omul care a făcut lucrul acesta, pe cel ce veghează și pe cel ce răspunde, chiar dacă aduce un dar de mâncare Domnului Oștirilor. Un al doilea lucru pe care-l faceți este acesta: acoperiți altarul Domnului cu lacrimi, cu plânsete și cu gemete, pentru că El nu mai ține seama de darurile de mâncare și nu le mai primește cu plăcere din mâinile voastre. Și vă întrebați: „De ce?“. Pentru că Domnul a fost martor între tine și soția tinereții tale, față de care ai fost necredincios, deși ea este consoarta ta, soția ta prin legământ. Nu i-a făcut El una? În trup și în duh sunt ai Lui. De ce una? Pentru că El caută o sămânță dumnezeiască. Deci păziți-vă în duhul vostru și niciunul dintre voi să nu fie necredincios soției din tinerețea lui. „Căci Eu urăsc divorțul“, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, „și pe cel ce își acoperă haina cu violență“, zice Domnul Oștirilor. Deci, păziți-vă în duhul vostru și nu fiți necredincioși! L-ați obosit pe Domnul prin cuvintele voastre. Și totuși întrebați: „Cum L-am obosit?“. L-ați obosit zicând: „Toți cei care fac răul sunt buni în ochii Domnului și în ei Își găsește El plăcerea!“. Sau zicând: „Unde este Dumnezeul judecății?“. „Iată, îl trimit pe mesagerul Meu, care va pregăti calea înaintea Mea! Și deodată, va intra în Templul Lui Stăpânul pe Care-L căutați! Mesagerul Legământului, în Care voi vă găsiți plăcerea, iată-L că vine!“, zice Domnul Oștirilor. Dar cine va putea să suporte ziua venirii Lui? Cine va putea să rămână în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul rafinorului și ca leșia înălbitorului! Se va așeza ca un rafinor și ca unul care curăță argintul și-i va curăți pe fiii lui Levi. Îi va purifica așa cum se purifică aurul și argintul, iar ei vor fi pentru Domnul cei ce aduc daruri de mâncare în dreptate. Atunci darurile de mâncare ale lui Iuda și ale Ierusalimului vor fi plăcute Domnului ca în zilele din vechime, ca în anii de odinioară! „Atunci Mă voi apropia de voi pentru judecată și Mă voi grăbi să fiu martor împotriva vrăjitorilor, a adulterilor, a celor ce jură fals, a celor ce opresc din plata zilierului, a celor ce asupresc pe văduvă și pe orfan și a celor ce nedreptățesc pe străin și care nu se tem de Mine“, zice Domnul Oștirilor. „Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb! De aceea, voi, fii ai lui Iacov, n-ați pierit! Încă din zilele strămoșilor voștri v-ați abătut de la hotărârile Mele și nu le-ați păzit! Întoarceți-vă la Mine și Mă voi întoarce și Eu la voi“, zice Domnul Oștirilor. „Dar voi întrebați: «Cum să ne întoarcem?». Se cuvine ca un om să-L jefuiască pe Dumnezeu? Și totuși voi Mă jefuiți. Dar voi întrebați: «Cum Te-am jefuit?». Cu privire la zeciuială și la contribuții. Sunteți crunt blestemați, căci Eu sunt Cel pe Care Îl jefuiți voi, națiunea aceasta întreagă! Aduceți însă toate zeciuielile în vistierie, ca să fie hrană în Casa Mea. Puneți-Mă astfel la încercare“, zice Domnul Oștirilor, „ și veți vedea dacă nu voi deschide pentru voi ferestrele cerurilor și dacă nu voi turna peste voi binecuvântare până nu veți mai avea loc unde s-o țineți! O voi mustra pentru voi pe cea care devorează, ca să nu mai distrugă recolta pământului vostru, iar vița din câmpiile voastre nu va mai fi neroditoare“, zice Domnul Oștirilor. „Atunci toate națiunile vă vor numi fericiți, pentru că veți fi o țară plăcută“, zice Domnul Oștirilor. „Ați rostit cuvinte grele împotriva Mea“, zice Domnul. „Cu toate acestea, voi întrebați: «Ce am spus împotriva Ta?». Ați spus: «Degeaba Îi slujim lui Dumnezeu! Ce-am câștigat dacă ne-am îndeplinit responsabilitățile pe care El ni le-a dat și am umblat înaintea Domnului Oștirilor ca niște oameni care bocesc? Acum îi numim fericiți pe cei aroganți. Da, nu numai că oamenii care fac răul prosperă, dar ei Îl și ispitesc pe Dumnezeu și scapă!»“. Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit unii cu alții, iar Domnul a ținut cont și a ascultat. Înaintea Lui a fost scrisă o carte de aducere-aminte despre cei ce se tem de Domnul și se gândesc la Numele Lui. „Ei vor fi ai Mei“, zice Domnul Oștirilor, „în ziua în care Eu Îmi voi întemeia proprietatea. Îi voi cruța așa cum un părinte își cruță fiul care-i slujește. Și veți vedea încă o dată deosebirea dintre cel drept și cel rău, dintre cel care Îi slujește lui Dumnezeu și cel care nu-I slujește! Iată, vine ziua care arde ca un cuptor! Toți cei aroganți și toți cei ce trăiesc în răutate vor fi o miriște. Ziua care vine îi va arde“, zice Domnul Oștirilor, „și nu le va mai lăsa nici rădăcină, nici ramuri. Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele dreptății, aducând vindecare sub aripile Lui. Veți ieși și veți sări ca vițeii din grajd. Îi veți călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi cenușă sub tălpile picioarelor voastre în ziua pe care Eu o pregătesc“, zice Domnul Oștirilor. „Aduceți-vă aminte de Legea slujitorului Meu Moise, de hotărârile și judecățile pe care i le-am poruncit la Horeb pentru tot Israelul. Iată, vi-l voi trimite pe profetul Ilie înainte să vină ziua cea mare și de temut a Domnului. El va întoarce inimile taților spre copiii lor și inimile copiilor spre tații lor, ca nu cumva, atunci când voi veni, să lovesc țara cu blestem“. Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Lui Avraam i s-a născut Isaac, lui Isaac i s-a născut Iacov, lui Iacov i s-au născut Iuda și frații acestuia, lui Iuda, i s-au născut Pereț și Zerah, din Tamar, lui Pereț i s-a născut Hețron, lui Hețron i s-a născut Ram, lui Ram i s-a născut Aminadab, lui Aminadab i s-a născut Nahșon, lui Nahșon i s-a născut Salmon, lui Salmon, i s-a născut Boaz, din Rahab, lui Boaz, i s-a născut Obed, din Rut, lui Obed i s-a născut Ișai, iar lui Ișai i s-a născut regele David. Lui David i s-a născut Solomon, din fosta soție a lui Urie, lui Solomon i s-a născut Roboam, lui Roboam i s-a născut Abia, lui Abia i s-a născut Asa, lui Asa i s-a născut Iehoșafat, lui Iehoșafat i s-a născut Ioram, lui Ioram i s-a născut Uzia, lui Uzia i s-a născut Iotam, lui Iotam i s-a născut Ahaz, lui Ahaz i s-a născut Ezechia, lui Ezechia i s-a născut Manase, lui Manase i s-a născut Amon, lui Amon i s-a născut Iosia, iar lui Iosia i s-au născut Iehonia și frații acestuia, pe vremea exilului în Babilon. După exilul în Babilon, lui Iehonia i s-a născut Șealtiel, lui Șealtiel i s-a născut Zerub-Babel, lui Zerub-Babel i s-a născut Abiud, lui Abiud i s-a născut Eliachim, lui Eliachim i s-a născut Azor, lui Azor i s-a născut Țadok, lui Țadok i s-a născut Achim, lui Achim i s-a născut Eliud, lui Eliud i s-a născut Elazar, lui Elazar i s-a născut Matan, lui Matan i s-a născut Iacov, iar lui Iacov i s-a născut Iosif, soțul Mariei, din care S-a născut Isus, Cel Care este numit Cristos. Așadar, toate generațiile de la Avraam până la David sunt în număr de paisprezece, de la David până la exilul în Babilon sunt paisprezece generații, iar de la exilul în Babilon până la Cristos sunt paisprezece generații. Iar nașterea lui Isus Cristos a fost astfel: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. Însă Iosif, soțul ei, era un om drept și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii. De aceea a vrut s-o părăsească pe ascuns. Dar, în timp ce se gândea el la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i s-a arătat în vis și i-a zis: „Iosif, fiu al lui David, nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soția ta, căci ce a luat naștere în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus, pentru că El Își va mântui poporul de păcatele lui“. Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul care zice: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și Îi vor pune numele Emanuel“, care, tradus, înseamnă „Dumnezeu este cu noi“. Când s-a trezit din somn, Iosif a făcut așa cum i-a poruncit îngerul Domnului. A luat-o pe Maria de soție, dar nu s-a culcat cu ea până când ea nu a dat naștere unui Fiu. Iar el I-a pus numele Isus. După ce S-a născut Isus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată că niște magi din Est au venit la Ierusalim și au întrebat: „Unde este Împăratul Care li S-a născut iudeilor? Căci I-am văzut steaua răsărind și am venit să ne închinăm Lui“. Regele Irod s-a tulburat auzind acest lucru și, împreună cu el, s-a tulburat tot Ierusalimul. El i-a convocat pe toți conducătorii preoților și pe cărturarii poporului și i-a întrebat unde urma să Se nască Cristosul. Ei i-au răspuns: „În Betleemul Iudeei, căci așa a fost scris prin profetul: «Dar tu, Betleeme, teritoriu al lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai neînsemnat dintre conducătorii lui Iuda, căci din tine va ieși un Conducător Care-l va păstori pe poporul Meu Israel»“. Atunci Irod i-a chemat în secret pe magi și a aflat exact de la ei timpul când apăruse steaua. Apoi i-a trimis la Betleem, zicându-le: „Duceți-vă, cercetați cu atenție despre Copilaș, iar când Îl veți găsi, anunțați-mă și pe mine, ca să vin și eu să mă închin Lui“. După ce l-au ascultat pe rege, magii au plecat. Și iată că steaua, pe care o văzuseră răsărind, a mers înaintea lor până când a ajuns și s-a oprit deasupra locului unde era Copilașul. Văzând ei steaua, s-au bucurat foarte mult. Când au intrat în casă și L-au văzut pe Copilaș împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat la pământ, închinându-se înaintea Lui. Ei și-au deschis cuferele și I-au oferit daruri: aur, tămâie scumpă și smirnă. Apoi, fiind înștiințați de Dumnezeu în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au plecat spre țara lor pe un alt drum. După ce au plecat ei, iată că un înger al Domnului i se arată în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Copilașul și pe mama Lui și fugi în Egipt! Să rămâi acolo până când îți voi spune eu, căci Irod va căuta Copilașul ca să-L omoare“. Iosif s-a sculat, a luat Copilașul și pe mama Lui și a plecat în timpul nopții în Egipt, unde a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul care zice: „L-am chemat pe Fiul Meu din Egipt“. Irod s-a înfuriat foarte tare când a văzut că a fost înșelat de magi și a trimis oameni să omoare toți băieții de la vârsta de doi ani în jos, care erau în Betleem și în toate împrejurimile lui, potrivit cu timpul pe care-l aflase exact de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia, care zice: „Un glas a fost auzit în Rama, plânset și bocet mult: Rahela își plânge copiii și nu vrea să fie mângâiată, căci ei nu mai sunt“. După ce a murit Irod, iată că un înger al Domnului i se arată în vis lui Iosif, în Egipt, zicând: „Scoală-te, ia Copilașul și pe mama Lui și du-te în țara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să-I ia viața Copilașului!“. Iosif s-a sculat, a luat Copilașul și pe mama Lui și a venit în țara lui Israel. Dar, când a auzit că în Iudeea domnea Arhelau în locul lui Irod, tatăl lui, s-a temut să se ducă acolo și, fiind înștiințat de Dumnezeu în vis, s-a retras în regiunile Galileei. S-a dus acolo și a locuit într-o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeți, și anume că El va fi numit nazarinean. În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul, predicând în deșertul Iudeei și zicând: „Pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor s-a apropiat!“. Căci acesta este cel despre care s-a vorbit prin profetul Isaia, care zice: „ Iată glasul celui ce strigă în deșert: «Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările!»“. Ioan purta o haină din păr de cămilă, iar în jurul mijlocului avea un brâu de piele. Lăcustele și mierea sălbatică erau hrana lui. Atunci Ierusalimul, toată Iudeea și toți din vecinătatea Iordanului au început să iasă la el și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. Dar, când a văzut că mulți farisei și saduchei vin să primească botezul lui, Ioan le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a avertizat să fugiți de mânia care vine? Faceți deci rod demn de pocăință! Și să nu vă gândiți să spuneți în voi înșivă: «Îl avem ca tată pe Avraam!», căci vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice copii lui Avraam chiar din pietrele acestea! Securea este pusă deja la rădăcina pomilor. Prin urmare, orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc. Eu, într-adevăr, vă botez cu apă spre pocăință, dar după mine vine Cel Care este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt demn să-I dau jos sandalele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. El Își are în mână furca de treierat; Își va curăța aria și Își va aduna grâul în hambar. Pleava însă o va arde într-un foc care nu se stinge“. Atunci Isus a venit din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Însă Ioan încerca să-L oprească, zicând: ‒ Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Dar Isus, răspunzând, i-a zis: ‒ Lasă să fie așa acum, căci se cuvine să împlinim toată dreptatea. Atunci Ioan L-a lăsat. După ce a fost botezat, Isus a ieșit imediat din apă. Și iată că Cerurile I-au fost deschise, și a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând asemenea unui porumbel și venind peste El. Și iată că un glas din Ceruri spunea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care-Mi găsesc plăcerea!“. Atunci Isus a fost dus de Duhul în deșert, ca să fie ispitit de diavolul. După ce a postit timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, la urmă a flămânzit. Atunci ispititorul s-a apropiat de El și I-a zis: ‒ Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se transforme în pâini! Însă Isus, răspunzând, a zis: ‒ Este scris: „Omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“. Atunci diavolul L-a luat în sfânta cetate, L-a pus să stea pe streașina Templului și I-a zis: ‒ Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: „El le va porunci îngerilor Săi cu privire la Tine“ și „Ei Te vor purta pe brațe, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră“. Isus i-a spus: ‒ De asemenea, este scris: „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“. Din nou, diavolul L-a luat pe un munte foarte înalt și I-a arătat toate regatele lumii și gloria lor. Apoi I-a zis: ‒ Toate acestea Ți le voi da Ție, dacă, aruncându-Te la pământ, mi Te vei închina. Atunci Isus i-a zis: ‒ Pleacă, Satan, căci este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să-I slujești!“. Atunci diavolul a plecat de la El. Și iată că niște îngeri s-au apropiat și Îi slujeau. Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, S-a retras în Galileea. A părăsit Nazaretul și S-a dus să locuiască în Capernaum, lângă mare, în teritoriile lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: „Teritoriul lui Zabulon și teritoriul lui Neftali, calea către mare, dincolo de Iordan, Galileea națiunilor. Poporul care locuia în întuneric a văzut o mare lumină, și pentru cei ce locuiau în țara și în umbra morții, a răsărit o lumină!“. De atunci încolo, Isus a început să predice și să zică: „Pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor s-a apropiat!“. În timp ce trecea pe lângă Marea Galileei, Isus a văzut doi frați, pe Simon, zis Petru, și pe Andrei, fratele lui, aruncând un năvod în mare, căci erau pescari. El le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!“. Ei și-au lăsat imediat năvoadele și L-au urmat. Mergând mai departe de acolo, El a văzut alți doi frați, pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui. Ei erau într-o barcă împreună cu Zebedei, tatăl lor, și își reparau năvoadele. El i-a chemat, iar ei au lăsat imediat barca și pe tatăl lor și L-au urmat. Isus călătorea prin toată Galileea, învățându-i pe oameni în sinagogi, predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință care erau în popor. Vestea cu privire la El s-a răspândit în toată Siria. Oamenii îi aduceau la El pe toți cei ce sufereau de diferite boli și pe cei ce erau în chinuri, pe demonizați, pe epileptici și pe cei paralizați, iar El îi vindeca. Îl urmau mulțimi mari de oameni din Galileea, din Decapolis, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan. Când a văzut Isus mulțimile, a urcat pe munte. După ce S-a așezat jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. El Și-a deschis gura și a început să-i învețe, zicând: „Fericiți sunt cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiți sunt cei ce jelesc, căci ei vor fi mângâiați! Fericiți sunt cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! Fericiți sunt cei flămânzi și însetați după dreptate, căci ei vor fi săturați! Fericiți sunt cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Fericiți sunt cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiți sunt cei împăciuitori, căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu! Fericiți sunt cei persecutați din cauza dreptății, căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiți sunteți voi, când, din cauza Mea, oamenii vă insultă, vă persecută și spun tot felul de lucruri rele, mințind împotriva voastră. Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în Ceruri! Căci tot așa i-au persecutat și pe profeții dinaintea voastră. Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea și-a pierdut puterea de a săra, prin ce va fi făcută din nou sărată? Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate fi ascunsă. Și nimeni nu aprinde o candelă ca s-o pună sub un obroc, ci o așază pe un sfeșnicar și, astfel, luminează pentru toți cei din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L glorifice pe Tatăl vostru Care este în Ceruri. Să nu credeți că am venit să distrug Legea sau Profeții. Nu am venit să distrug, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun că, atâta vreme cât nu vor trece cerul și pământul, nici măcar o iotă sau o parte a vreunei litere nu vor fi înlăturate din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile. Prin urmare, oricine încalcă una dintre cele mai mici din aceste porunci și îi învață pe oameni astfel, acesta va fi numit «cel mai mic» în Împărăția Cerurilor. Dar oricine le împlinește și îi învață pe oameni astfel, acesta va fi numit «mare» în Împărăția Cerurilor. Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi!». Oricine ucide va fi supus judecății. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, fără motiv, va fi supus judecății și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule» va fi supus judecății Sinedriului; iar cel ce-i va zice: «Nebunule» va fi supus judecății focului gheenei. Așa că, dacă îți aduci darul la altar, și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului. Du-te, mai întâi, și împacă-te cu fratele tău și apoi vino și adu-ți darul. Încearcă să te împaci repede cu acuzatorul tău, în timp ce ești cu el pe drum, ca nu cumva acuzatorul tău să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna gardianului închisorii și să fii aruncat apoi în închisoare! Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până când nu vei fi plătit și ultimul codrant! Ați auzit că s-a zis: «Să nu comiți adulter!». Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a comis deja adulter cu ea în inima lui. Deci, dacă ochiul tău cel drept te face să păcătuiești, scoate-l și aruncă-l, căci este spre folosul tău să-ți piară una dintre părțile trupului, și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă. Iar dacă mâna ta cea dreaptă te face să păcătuiești, taie-o și arunc-o, căci este spre folosul tău să-ți piară una dintre părțile trupului, și să nu-ți meargă tot trupul în gheenă. S-a mai zis: «Oricine divorțează de soția lui să-i dea o scrisoare de despărțire». Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, dintr-un alt motiv decât cel al preacurviei, o împinge să comită adulter, iar cel ce se căsătorește cu o femeie divorțată comite adulter. Din nou, ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu juri fals, ci să împlinești față de Domnul jurămintele tale». Dar Eu vă spun să nu jurați deloc: nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, pentru că este scăunașul picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, pentru că nu poți face nici măcar un fir de păr alb sau negru. Vorbirea voastră să fie «Da! Da!» și «Nu! Nu!». Ce trece peste aceste cuvinte este de la cel rău. Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte». Dar Eu vă spun să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci aceluia care te lovește peste obrazul drept întoarce-i-l și pe celălalt. Celui ce vrea să te dea în judecată și să-ți ia cămașa, lasă-i și haina, iar dacă cineva te obligă să mergi cu el o milă, mergi cu el două mile. Celui ce-ți cere dă-i, iar pe cel ce vrea să se împrumute de la tine să nu-l refuzi. Ați auzit că s-a zis: «Să-l iubești pe semenul tău, și să-l urăști pe dușmanul tău». Dar Eu vă spun: iubiți-vă dușmanii, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă persecută, ca să fiți astfel fii ai Tatălui vostru Care este în Ceruri. Căci El face să răsară soarele Lui peste cei răi și peste cei buni, și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Căci, dacă-i iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare colectorii de taxe nu fac la fel? Și dacă vă întâmpinați cu dragoste doar frații, ce lucru în plus faceți? Oare păgânii nu fac la fel? Fiți deci desăvârșiți, așa cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit. Fiți atenți să nu vă îndepliniți dreptatea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei! Altfel, nu aveți nicio răsplată de la Tatăl vostru Care este în Ceruri! Astfel dar, atunci când faci milostenie, nu suna din trâmbiță înaintea ta, cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi, ca să fie glorificați de oameni. Adevărat vă spun că își primesc din plin răsplata! Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta sa fie făcută în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti. Atunci când vă rugați, să nu fiți ca ipocriții, căci lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile străzilor, ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că își primesc din plin răsplata! Tu însă, când te rogi, intră în cămăruța ta, încuie ușa după tine și roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când vă rugați, să nu repetați la nesfârșit aceleași cuvinte, ca păgânii, care își închipuie că vor fi ascultați pentru vorbirea lor multă. Voi să nu fiți ca ei, pentru că Tatăl vostru știe de ce anume aveți nevoie, mai înainte ca voi să-I cereți. Iată deci cum trebuie să vă rugați: «Tatăl nostru Care ești în Ceruri, sfințească-se Numele Tău! Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe pământ! Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi! Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm celor ce ne greșesc! Și nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de cel rău! Căci a Ta este Împărăția, și puterea, și gloria, în veci. Amin!». Căci, dacă le iertați oamenilor nelegiuirile, vi le va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc, dar, dacă nu le iertați oamenilor nelegiuirile, nici Tatăl vostru nu vă va ierta nelegiuirile voastre. Atunci când postiți, nu vă arătați mohorâți ca ipocriții, căci ei își posomorăsc fețele ca să le arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că își primesc din plin răsplata! Tu însă, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să nu le arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti. Nu vă adunați comori pe pământ, unde le distrug moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții, ci adunați-vă comori în Cer, unde nici molia, nici rugina nu le distrug, și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. Ochiul este candela trupului. Prin urmare, dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, atunci tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, mare este întunericul acesta! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia și-l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și bogăției. De aceea vă spun: nu vă îngrijorați pentru viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea, nici pentru trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare. Și totuși, Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai prețioși decât ele? Și apoi, cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la lungimea vieții lui? Și de ce vă îngrijorați cu privire la îmbrăcăminte? Uitați-vă bine cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu muncesc, nici nu torc. Și totuși, vă spun că nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei! Iar dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, oare nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Prin urmare, să nu vă îngrijorați, zicând: «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?», fiindcă toate aceste lucruri păgânii le caută. Căci Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și vi se vor da și toate acestea. Nu vă îngrijorați deci de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Îi este de ajuns zilei necazul ei. Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci, cu ce judecată judecați, veți fi judecați, și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura. De ce vezi tu așchia din ochiul fratelui tău, dar nu observi bârna din ochiul tău? Sau cum îi vei spune fratelui tău: «Lasă-mă să-ți scot așchia din ochi!», când iată, în ochiul tău este o bârnă? Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea clar să scoți așchia din ochiul fratelui tău. Să nu dați câinilor ce este sfânt, nici să nu vă aruncați perlele înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă sfâșie. Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide! Căci oricine cere primește; cel ce caută găsește, iar celui ce bate i se va deschide. Cine este omul acela dintre voi, care, atunci când fiul său îi cere o pâine, să-i dea o piatră, sau când îi cere un pește, să-i dea un șarpe? Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru, Care este în Ceruri, le va da lucruri bune celor ce I le cer! Prin urmare, tot ceea ce doriți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel! Căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Profeții. Intrați pe poarta cea îngustă! Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei ce intră pe ea! Dar îngustă este poarta, strâmtă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o găsesc. Păziți-vă de profeții falși! Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar, în interiorul lor, sunt niște lupi răpitori. Îi veți recunoaște după roadele lor. Culeg oare oamenii struguri din spini sau smochine din ciulini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul stricat face roade rele. Un pom bun nu poate face roade rele și un pom stricat nu poate face roade bune. Orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc. Așadar, după roadele lor îi veți recunoaște. Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?». Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!». De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face va fi asemănat cu un om înțelept, care și-a construit casa pe stâncă. S-a revărsat ploaia, au venit râurile, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că temelia îi fusese pusă pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nesăbuit, care și-a construit casa pe nisip. S-a revărsat ploaia, au venit râurile, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și ea s-a prăbușit, iar prăbușirea i-a fost mare“. După ce a terminat Isus de spus aceste cuvinte, mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui, căci El îi învăța ca Unul Care are autoritate, nu cum îi învățau cărturarii lor. Când a coborât Isus de pe munte, L-au urmat mari mulțimi de oameni. Și iată că un lepros s-a apropiat și I s-a închinat, zicând: ‒ Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești! Isus a întins mâna, l-a atins și a zis: ‒ Da, vreau. Fii curățit! Și imediat lepra lui a fost curățită. Isus i-a zis: ‒ Vezi să nu spui nimănui, ci du-te, arată-te preotului și adu darul pe care l-a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei. Când a intrat Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un centurion care L-a rugat și I-a zis: ‒ Doamne, slujitorul meu zace paralizat în casă și se chinuie cumplit! Isus i-a zis: ‒ Voi veni și-l voi vindeca. Dar centurionul, răspunzând, a zis: ‒ Doamne, nu sunt demn să intri sub acoperișul meu! Prin urmare, spune doar un cuvânt, iar slujitorul meu va fi vindecat! Căci și eu sunt un om sub autoritate și am soldați în subordinea mea. Când îi spun unuia: „Du-te!“, el se duce. Când îi spun altuia: „Vino!“, el vine. Iar când îi spun sclavului meu: „Fă asta!“, el face. Isus a rămas uimit când l-a auzit și le-a zis celor care-L urmau: ‒ Adevărat vă spun că la nimeni în Israel n-am găsit atâta credință! Și vă spun că vor veni mulți din Est și din Vest și se vor așeza la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția Cerurilor. Dar fiii Împărăției vor fi alungați în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților! Apoi Isus i-a zis centurionului: ‒ Du-te! Facă-ți-se după cum ai crezut! Și slujitorul acestuia a fost vindecat chiar la ora aceea. Când a intrat Isus în casa lui Petru, a văzut-o pe soacra acestuia zăcând la pat și având febră. El i-a atins mâna și febra a lăsat-o. Și ea s-a ridicat și a început să-I slujească. Când s-a lăsat seara, i-au adus la El pe mulți demonizați, iar El a alungat duhurile prin cuvântul Lui și i-a vindecat pe toți cei care aveau boli, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: El a luat neputințele noastre și a purtat bolile noastre. Când a văzut Isus mulțimea din jurul Lui, le-a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. Atunci un cărturar s-a apropiat și I-a zis: ‒ Învățătorule, Te voi urma oriunde vei merge! Însă Isus i-a spus: ‒ Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul. Un altul dintre ucenicii Săi I-a zis: ‒ Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să-l înmormântez pe tatăl meu. Dar Isus i-a zis: ‒ Urmează-Mă și lasă morții să-și înmormânteze morții! Apoi S-a urcat în barcă, iar ucenicii Săi L-au urmat. Și iată că pe mare s-a stârnit o furtună puternică, astfel încât barca a fost acoperită de valuri; Isus însă dormea. Ucenicii s-au apropiat și L-au trezit, zicând: ‒ Doamne, scapă-ne, că pierim! Însă El le-a zis: ‒ De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor? Apoi, ridicându-Se, a mustrat vânturile și marea și s-a făcut o liniște mare. Oamenii au rămas uimiți și au zis: ‒ Ce fel de Om este Acesta, de-L ascultă până și vânturile și marea? Când a ajuns de cealaltă parte a mării, în teritoriul gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați, ieșind din morminte. Erau atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Și iată că au început să strige, zicând: ‒ Ce avem noi de-a face cu Tine, Fiu al lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinui înainte de vreme? Undeva mai departe de ei, era o turmă mare de porci care pășteau. Demonii Îl rugau, zicând: ‒ Dacă ne alungi, trimite-ne în turma aceea de porci! El le-a zis: ‒ Duceți-vă! Ei au ieșit și au intrat în porci. Și iată că întreaga turmă s-a repezit pe râpă în jos, în mare, și a murit în ape. Păzitorii turmei au fugit și, intrând în cetate, i-au anunțat pe oameni cu privire la toate acestea și la ce li se întâmplase demonizaților. Și iată că toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus. Când L-au văzut, L-au rugat să plece din teritoriul lor. Isus S-a urcat în barcă, a trecut marea și a venit în cetatea Lui. Și iată că niște oameni au adus la El un paralitic întins pe un pat. Văzând Isus credința lor, i-a zis paraliticului: „Îndrăznește, copile! Păcatele îți sunt iertate!“. Dar iată că unii dintre cărturari și-au zis în ei înșiși: „Acesta blasfemiază!“. Isus, cunoscând gândurile lor, a zis: „De ce gândiți lucruri rele în inimile voastre? Căci ce este mai ușor? A spune: «Păcatele îți sunt iertate!» sau a spune: «Ridică-te și umblă!»? Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele, ție îți spun – i-a zis El paraliticului – ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă!“. Și, ridicându-se, s-a dus acasă. Mulțimile s-au înfricoșat când au văzut lucrul acesta și L-au glorificat pe Dumnezeu, Cel Care a dat oamenilor o astfel de autoritate. Plecând de acolo mai departe, Isus a văzut un om, numit Matei, șezând în locul unde se plăteau taxele. El i-a zis: „Urmează-Mă!“. Matei s-a ridicat și L-a urmat. În timp ce Isus era la masă în casa lui Matei, iată că mulți colectori de taxe și păcătoși veneau să mănânce împreună cu Isus și cu ucenicii Săi. Văzând lucrul acesta, fariseii le-au zis ucenicilor Lui: ‒ De ce mănâncă Învățătorul vostru împreună cu colectorii de taxe și cu păcătoșii? Însă Isus i-a auzit și le-a zis: ‒ Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Duceți-vă, deci, și învățați ce înseamnă: „Milă doresc, nu jertfă!“. Căci Eu n-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. Atunci ucenicii lui Ioan s-au apropiat de El, zicând: ‒ De ce noi și fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Isus le-a răspuns: ‒ Oare pot jeli nuntașii cât timp mirele este cu ei? Vor veni însă zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti. Nimeni nu coase un petic de pânză nouă pe o haină veche, căci peticul cel nou rupe din haină, și ruptura se face mai rea. Și oamenii nu toarnă vin nou în burdufuri vechi. Altfel, burdufurile se crapă, vinul se varsă și burdufurile sunt distruse. Ci vinul nou se toarnă în burdufuri noi și, astfel, se păstrează amândouă. În timp ce Isus spunea aceste lucruri, iată că unul dintre conducătorii sinagogii a venit și I s-a închinat, zicând: „Fata mea tocmai a murit; dar vino și pune-Ți mâna peste ea și va trăi!“. Isus S-a ridicat și l-a urmat împreună cu ucenicii Săi. Și iată că o femeie, care de doisprezece ani avea o hemoragie, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de marginea hainei Lui. Căci își zicea în ea însăși: „Dacă doar aș atinge haina Lui, voi fi vindecată!“. Isus, întorcându-Se și văzând-o, i-a zis: „Îndrăznește, fiică! Credința ta te-a vindecat!“. Și femeia a fost vindecată chiar în ceasul acela. Când a ajuns Isus la casa conducătorului sinagogii și a văzut cântăreții la fluier și mulțimea tulburată, le-a zis: „Plecați, pentru că fetița n-a murit, ci doarme!“. Dar ei râdeau de El. După ce mulțimea a fost scoasă afară, Isus a intrat, a apucat-o pe fetiță de mână și ea a înviat. Iar vestea despre aceasta s-a răspândit în tot teritoriul acela. În timp ce Isus pleca de acolo, L-au urmat doi orbi, strigând și zicând: ‒ Ai milă de noi, Fiul lui David! Când a ajuns în casă, orbii s-au apropiat de El. Isus le-a zis: ‒ Credeți că pot face lucrul acesta? Ei I-au zis: ‒ Da, Doamne. Atunci El le-a atins ochii și le-a zis: ‒ Să vi se facă după credința voastră! Și ochii lor s-au deschis. Isus i-a avertizat și le-a zis: ‒ Vedeți să nu știe nimeni! Dar ei, ieșind, au răspândit vestea despre El în tot teritoriul acela. După ce au plecat ei, iată că au adus la Isus un om mut, care era demonizat. După ce a fost alungat demonul, mutul a vorbit. Mulțimile au rămas uimite, zicând: „Niciodată nu s-a mai văzut așa ceva în Israel!“. Însă fariseii ziceau: „El alungă demonii cu ajutorul conducătorului demonilor“. Isus călătorea prin toate cetățile și satele, învățându-i pe oameni în sinagogi, predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință. Când a văzut El mulțimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor. Atunci le-a zis ucenicilor Săi: „Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Prin urmare, rugați-L insistent pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său!“. Isus i-a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi și le-a dat autoritate asupra duhurilor necurate, ca să le alunge și să vindece orice boală și orice neputință. Iar numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi, Simon, care este numit Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu; Toma și Matei, colectorul de taxe; Iacov, fiul lui Alfeu, și Tadeu; Simon Zelotul; și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus. Pe aceștia doisprezece i-a trimis Isus, după ce le-a poruncit, zicând: „Să nu mergeți la celelalte națiuni și să nu intrați în vreo cetate de-a samaritenilor, ci mergeți, mai degrabă, la oile pierdute ale Casei lui Israel. Iar, în timp ce mergeți, predicați și spuneți că Împărăția Cerurilor este aproape. Vindecați-i pe cei bolnavi, înviați-i pe cei morți, curățiți-i pe cei leproși, alungați demonii. Fără plată ați primit, fără plată să dați. Să nu luați nici aur, nici argint, nici monede de bronz la brâiele voastre, nici traistă pentru drum, nici două cămăși, nici sandale și nici toiag, căci lucrătorul își merită hrana! În orice cetate sau sat intrați, cercetați cine este acolo demn și rămâneți în casa lui până când veți pleca din locul acela. Iar când intrați în casa acelei familii, salutați-o! Dacă acea familie este într-adevăr demnă, pacea voastră să vină peste ea, dar dacă nu este demnă, pacea voastră să se întoarcă la voi! Dacă cineva nu vă va primi sau nu va asculta cuvintele voastre, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți din casa sau din cetatea aceea! Adevărat vă spun că, în Ziua Judecății, va fi mai ușor pentru teritoriul Sodomei și al Gomorei decât pentru cetatea aceea! Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți deci înțelepți ca șerpii și curați ca porumbeii. Păziți-vă de oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor și vă vor biciui în sinagogile lor. Și veți fi duși înaintea guvernatorilor și înaintea regilor din cauza Mea, ca mărturie pentru ei și pentru națiuni. Dar, când vă vor da pe mâna lor, să nu vă îngrijorați cum sau ce veți spune, căci vi se va da chiar în ceasul acela ce să spuneți! Căci nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru este Cel Care va vorbi prin voi. Fratele îl va da la moarte pe fratele său, iar tatăl pe copilul său. Copiii se vor ridica împotriva părinților și-i vor omorî. Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Iar când vă vor persecuta într-o cetate, să fugiți în alta! Căci, adevărat vă spun, nicidecum nu veți termina de străbătut cetățile lui Israel până va veni Fiul Omului! Ucenicul nu este mai presus de învățătorul său, nici slujitorul mai presus de stăpânul său. Îi este de ajuns ucenicului să fie ca învățătorul său și slujitorului ca stăpânul său. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit «Beelzebul», cu cât mai mult îi vor numi așa pe cei din casa Lui! Așadar, să nu vă temeți de ei! Căci nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, și nimic ascuns, care nu va fi făcut cunoscut. Ceea ce vă spun Eu în întuneric, spuneți la lumină, și ceea ce auziți șoptindu-se la ureche, proclamați de pe acoperișuri. Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul. Ci temeți-vă, mai degrabă, de Cel Ce poate să distrugă și sufletul și trupul în gheenă. Nu se vând oare două vrăbii pe un assarion? Și totuși, nici măcar una dintre ele nu va cădea la pământ fără voia Tatălui vostru! Vouă însă, și firele de păr din cap, toate vă sunt numărate! Deci nu vă temeți! Voi sunteți mai prețioși decât multe vrăbii. Așadar, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri. Însă, pe oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor îl voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu Care este în Ceruri. Să nu credeți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să-i despart: «pe om de tatăl său, pe fată de mama ei și pe noră de soacra ei, așa încât dușmanii unui om vor fi chiar cei din familia lui». Cel ce-și iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine nu este demn de Mine, și cel ce-și iubește fiul sau fata mai mult decât pe Mine nu este demn de Mine. Iar cel ce nu-și ia crucea și nu Mă urmează nu este demn de Mine. Cel ce încearcă să-și păstreze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața, de dragul Meu, o va găsi. Cel ce vă primește pe voi Mă primește pe Mine, iar cel ce Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. Cel ce primește un profet, în numele unui profet, va primi răsplata unui profet, iar cel ce primește un om drept, în numele unui om drept, va primi răsplata unui om drept. Și oricine va da chiar și un pahar cu apă rece unuia dintre acești micuți, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata“. După ce a terminat de dat îndrumări celor doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo ca să-i învețe pe oameni și să predice în cetățile lor. Ioan, auzind în închisoare despre lucrările lui Cristos, a trimis un mesaj prin ucenicii săi, zicându-I: ‒ Tu ești Cel Care urmează să vină sau să așteptăm pe altul? Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Duceți-vă și anunțați-l pe Ioan cu privire la lucrurile pe care le auziți și le vedeți: cei orbi văd, cei ologi umblă, cei leproși sunt curățiți, cei surzi aud, cei morți sunt înviați, iar celor săraci li se vestește Evanghelia. Fericit este cel care nu se îndoiește de Mine! După ce au plecat ei, Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în deșert? O trestie clătinată de vânt? Atunci, ce ați ieșit să priviți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor! Atunci, ce ați ieșit să priviți? Un profet? Vă spun că da, și chiar mai mult decât un profet! Acesta este cel despre care a fost scris: «Iată, îl trimit înaintea feței Tale pe mesagerul Meu, care-Ți va pregăti calea înaintea Ta!». Adevărat vă spun că, între cei născuți din femei, nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul și până acum, Împărăția Cerurilor se ia cu năvală, iar cei năvalnici pun mâna pe ea. Căci toți profeții și Legea au profețit până la Ioan. Și, dacă vreți să primiți ce spun, el este Ilie care urmează să vină! Cine are urechi să audă! Cu cine voi asemăna această generație? Sunt asemenea unor copii care stau în piețe, strigându-le celorlalți: «V-am cântat din fluier, dar n-ați dansat! V-am cântat de jale, dar n-ați bocit!». Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, iar ei zic: «Are demon!». A venit Fiul Omului mâncând și bând, iar ei zic: «Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al colectorilor de taxe și al păcătoșilor!». Totuși, înțelepciunea a fost îndreptățită prin faptele ei“. Atunci Isus a început să mustre cetățile în care fuseseră făcute cele mai multe dintre minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră: „Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tyr și Sidon minunile care au fost făcute în voi, de multă vreme s-ar fi pocăit, acoperindu-se cu pânză de sac și cu cenușă! Dar Eu vă spun că, în Ziua Judecății, va fi mai ușor pentru Tyr și Sidon decât pentru voi! Iar tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Nu, ci vei coborî până în Locuința Morților! Căci, dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile făcute în tine, ea ar fi dăinuit până astăzi! De aceea vă spun că, în Ziua Judecății, va fi mai ușor pentru teritoriul Sodomei decât pentru tine!“. În vremea aceea, Isus, răspunzând, a zis: „Te laud, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit copilașilor. Da, Tată, pentru că așa a fost plăcut înaintea Ta! Toate lucrurile Mi-au fost încredințate Mie de către Tatăl Meu. Și nimeni nu-L cunoaște pe Fiul în afară de Tatăl, nici nu există cineva care să-L cunoască pe Tatăl în afară de Fiul și de cel căruia dorește Fiul să i-L descopere. Veniți la Mine, toți cei obosiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă! Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit în inimă, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul Meu este ușor de dus, iar povara Mea este ușoară“. În vremea aceea, într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui au flămânzit, așa că au început să smulgă spice și să mănânce. Când au văzut fariseii lucrul acesta, I-au zis lui Isus: ‒ Iată, ucenicii Tăi fac ce nu este voie să facă în ziua de Sabat! Dar El le-a zis: ‒ N-ați citit ce a făcut David atunci când i s-a făcut foame, atât lui, cât și celor ce erau cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile prezentării, pe care nu era îngăduit să le mănânce nici el, nici cei ce erau cu el, ci doar preoții? Sau n-ați citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoții profanează Sabatul în Templu și totuși sunt nevinovați? Dar Eu vă spun că aici este Cineva mai mare decât Templul! Dacă ați fi știut ce înseamnă: „Milă doresc, nu jertfă!“, n-ați fi condamnat niște nevinovați! Căci Fiul Omului este Domn al Sabatului. Și plecând de acolo, a venit la sinagoga lor. Și iată că acolo era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să-L poată acuza pe Isus, L-au întrebat, zicând: ‒ Este îngăduit a vindeca în ziua de Sabat? Isus le-a zis: ‒ Cine este omul acela dintre voi, care, dacă are o oaie ce cade într-o groapă în ziua de Sabat, n-o va apuca și o va scoate afară? Așadar, cu cât mai prețios este un om decât o oaie! Prin urmare, este voie a face bine în ziua de Sabat! Apoi i-a zis acelui om: ‒ Întinde-ți mâna! El a întins-o și ea a fost făcută sănătoasă, ca și cealaltă. Dar fariseii, ieșind, s-au sfătuit împotriva Lui, gândindu-se cum să-L omoare. Însă Isus, înțelegând aceasta, S-a retras de acolo. După El au mers mulțimi mari de oameni. El i-a vindecat pe toți și i-a atenționat să nu-L facă cunoscut, ca să se împlinească astfel ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: „Iată, Slujitorul Meu, pe Care L-am ales, Preaiubitul Meu, în Care sufletul Meu Își găsește plăcerea! Voi pune Duhul Meu peste El, iar El va proclama dreptatea națiunilor. Nu se va certa, nici nu va striga și nimeni nu-I va auzi glasul pe străzi. Nu va rupe trestia zdrobită și nu va stinge fitilul de la candelă care încă mai fumegă, până nu va duce la victorie dreptatea. Și națiunile își vor pune speranța în Numele Lui!“. Atunci a fost adus la El un demonizat orb și mut. Isus l-a vindecat, așa că mutul vorbea și vedea. Toate mulțimile se minunau și ziceau: ‒ Nu cumva este Acesta Fiul lui David? Însă, când fariseii au auzit acest lucru, au zis: ‒ Omul Acesta nu alungă demonii decât cu ajutorul lui Beelzebul, conducătorul demonilor. Dar Isus, cunoscându-le gândurile, le-a zis: ‒ Orice împărăție dezbinată împotriva ei înseși este distrusă și orice cetate sau familie dezbinată împotriva ei înseși nu va dăinui. Dacă Satan îl alungă pe Satan, este dezbinat în el însuși. Deci, cum va dăinui împărăția lui? Iar dacă Eu alung demonii cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi alungă? De aceea ei vor fi judecătorii voștri. Dar, dacă Eu alung demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi. Sau cum poate cineva să intre în casa celui puternic și să-i ia bunurile, dacă nu-l leagă mai întâi pe cel puternic? Abia atunci îi va jefui casa. Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, iar cine nu adună cu Mine, risipește. De aceea vă spun că orice păcat și orice blasfemie le vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată. Și, dacă cineva va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta. Însă, oricui va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta, nici în veacul acesta, nici în cel care vine. Ori faceți pomul bun și rodul lui bun, ori faceți pomul stricat și rodul lui stricat. Căci pomul este cunoscut după rodul său. Pui de vipere, cum ați putea voi să spuneți lucruri bune, când voi sunteți răi? Căci din belșugul inimii vorbește gura! Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria lui rea. Vă spun că, în Ziua Judecății, oamenii vor răspunde pentru orice cuvânt nefolositor pe care l-au rostit. Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat. Atunci unii dintre cărturari și farisei I-au răspuns, zicând: ‒ Învățătorule, vrem să vedem un semn de la Tine! Însă Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ O generație rea și adulteră caută un semn, dar nu i se va da un alt semn decât semnul profetului Iona. Căci, așa cum a fost Iona în pântecul peștelui timp de trei zile și trei nopți, tot așa va fi și Fiul Omului, timp de trei zile și trei nopți, în inima pământului. Bărbații din Ninive se vor ridica la judecată alături de această generație și o vor condamna, pentru că ei s-au pocăit la mesajul proclamat de Iona, iar aici iată că este Cineva mai mare decât Iona. Regina din sud se va ridica la judecată alături de generația aceasta și o va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să asculte înțelepciunea lui Solomon, iar aici iată că este Cineva mai mare decât Solomon. Când duhul necurat iese dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, dar n-o găsește. Atunci își spune: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit!“. Și când vine, o găsește goală, măturată și împodobită. Atunci se duce și mai ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el, și, intrând, locuiesc acolo, iar starea din urmă a acelui om ajunge mai rea decât cea dintâi. Tot așa se va întâmpla și cu această generație rea. În timp ce vorbea El mulțimilor, iată că mama și frații Lui stăteau afară, căutând să-I vorbească. Atunci cineva I-a zis: ‒ Iată că mama Ta și frații Tăi stau afară, căutând să-Ți vorbească. Dar Isus, răspunzând, i-a zis celui ce-I vorbise: ‒ Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei? Și întinzându-Și mâna spre ucenicii Lui, a zis: ‒ Iată mama Mea și frații Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu, Care este în Ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă. În aceeași zi, Isus a ieșit din casă și S-a așezat lângă mare. În jurul Lui s-au adunat mari mulțimi de oameni, astfel că El S-a urcat într-o barcă și S-a așezat acolo; întreaga mulțime stătea pe țărm. El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde, zicând: „Iată, semănătorul a ieșit să semene. În timp ce semăna el, unele semințe au căzut lângă drum, unde au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut pe locuri stâncoase, unde nu aveau mult pământ. Au încolțit repede, din cauză că nu aveau pământ adânc, dar, când a răsărit soarele, au fost arse și, fiindcă nu aveau rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, iar spinii au crescut și le-au sufocat. Dar altele au căzut pe un pământ bun și au dat rod: una o sută, una șaizeci, una treizeci. Cine are urechi să audă!“. Ucenicii s-au apropiat și I-au zis: ‒ De ce le vorbești în pilde? Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției Cerurilor, dar lor nu le-a fost dat. Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, „deși văd, nu văd, și, deși aud, nu aud, nici nu înțeleg“. Și pentru ei se împlinește profeția lui Isaia, care zice: „Veți auzi cu urechile, dar nicidecum nu veți înțelege, și veți privi cu ochii, dar nicidecum nu veți pricepe. Căci inima acestui popor s-a împietrit. Urechile lor aud greu, iar ochii li s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să-i vindec!“. Dar ferice de ochii voștri pentru că văd, și de urechile voastre pentru că aud! Adevărat vă spun că mulți profeți și oameni drepți au tânjit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n-au văzut, și au tânjit să audă ceea ce auziți voi, dar n-au auzit! Ascultați deci semnificația pildei semănătorului: când cineva aude Cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Acesta este cel semănat lângă drum. Cel semănat pe locuri stâncoase este acela care aude Cuvântul și-l primește imediat cu bucurie, dar nu are rădăcină în el însuși, ci este temporar. Și când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, el cade imediat. Cel semănat între spini este acela care aude Cuvântul, dar îngrijorarea veacului și înșelăciunea bogățiilor sufocă Cuvântul, iar el devine neroditor. Cel semănat în pământ bun este acela care aude Cuvântul și îl înțelege, care aduce într-adevăr rod și face o sută, sau șaizeci, sau treizeci. Isus le-a pus înainte o altă pildă, zicând: „Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în terenul său. Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit dușmanul lui, a semănat neghină în mijlocul grâului și apoi a plecat. Când planta a răsărit și a făcut rod, atunci a apărut și neghina. Sclavii stăpânului casei au venit și i-au zis: «Stăpâne, oare n-ai semănat tu sămânță bună în terenul tău? De unde are atunci neghină?». El le-a răspuns: «Un dușman a făcut lucrul acesta». Sclavii l-au întrebat: «Vrei, deci, să mergem s-o strângem?». Dar el a spus: «Nu, ca nu cumva, strângând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le pe amândouă să crească împreună până la seceriș, iar la vremea secerișului le voi spune secerătorilor: ‘Strângeți mai întâi neghina și legați-o în snopi pentru a fi arsă, iar grâul adunați-l în hambarul meu!’»“. Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția Cerurilor este ca un bob de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în terenul său: el este, într-adevăr, mai mic decât toate semințele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât legumele și devine un pom, astfel că păsările cerului vin și își fac cuibul între ramurile lui“. El le-a spus o altă pildă: „Împărăția Cerurilor este ca drojdia pe care a luat-o o femeie și a pus-o în trei măsuri de făină, până a dospit tot aluatul “. Isus le-a spus mulțimilor toate aceste lucruri în pilde. Nu le vorbea nimic fără să folosească pilda, ca să se împlinească astfel ce a fost spus prin profetul care zice: „Îmi voi deschide gura să spun pilde; voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii“. Atunci Isus, lăsând mulțimile, a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: ‒ Explică-ne pilda cu neghina din teren! Isus, răspunzând, a zis: ‒ Cel Ce seamănă sămânța bună este Fiul Omului. Terenul este lumea. Sămânța bună sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui rău. Dușmanul care a semănat-o este diavolul. Secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii. Deci, așa cum este strânsă neghina și este arsă în foc, tot așa va fi și la sfârșitul veacului: Fiul Omului Își va trimite îngerii, care vor strânge din Împărăția Lui toate cauzele de păcătuire și pe cei ce comit fărădelegi și-i vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților! Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să audă! Împărăția Cerurilor este ca o comoară ascunsă într-un teren, pe care un om o găsește și o ascunde. Apoi, de bucurie, se duce și vinde tot ce are și cumpără terenul acela. De asemenea, Împărăția Cerurilor este ca un negustor care caută perle frumoase. Când găsește o perlă foarte prețioasă, se duce și vinde tot ce are, apoi o cumpără. Din nou, Împărăția Cerurilor este ca un năvod care a fost aruncat în mare și a adunat tot felul de vietăți. Când s-a umplut, pescarii îl scot pe țărm, se așază și adună cele bune în vase, iar pe cele stricate le aruncă afară. Tot așa va fi și la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși, îi vor separa pe cei răi din mijlocul celor drepți și-i vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților! Ați înțeles voi toate acestea? Ei au zis: ‒ Da. El le-a zis: ‒ De aceea orice cărturar care a fost făcut ucenic pentru Împărăția Cerurilor este ca stăpânul unei case, care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi. După ce a terminat de spus aceste pilde, Isus a plecat de acolo și, venind în patria Lui, a început să-i învețe pe oameni în sinagogă, astfel încât aceștia erau uimiți și se întrebau: ‒ De unde Îi vin Acestuia înțelepciunea și minunile? Oare nu este Acesta fiul tâmplarului? Nu se numește mama Lui – Maria, iar frații Lui – Iacov, Iosif, Simon și Iuda? Și surorile Lui nu sunt oare toate printre noi? Atunci de unde Îi vin Acestuia toate aceste lucruri? Și, astfel, ei se îndoiau de El. Isus însă le-a zis: ‒ Un profet nu este lipsit de onoare decât în patria și în casa lui. Și n-a făcut multe minuni acolo din cauza necredinței lor. În vremea aceea, tetrarhul Irod a auzit despre faima lui Isus și le-a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A fost înviat dintre cei morți și de aceea lucrează aceste puteri prin el!“. Căci Irod, după ce a pus mâna pe Ioan, l-a legat și l-a pus în închisoare din cauza Irodiadei, soția lui Filip, fratele său, deoarece Ioan îi zicea: „Nu-ți este permis s-o ai de soție!“. Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de mulțime, pentru că oamenii îl considerau pe Ioan un profet. Însă, la sărbătorirea zilei de naștere a lui Irod, fata Irodiadei a dansat înaintea invitaților și i-a plăcut lui Irod, așa că el i-a promis cu jurământ că-i va da orice va cere. Îndemnată de mama ei, ea i-a zis: „Dă-mi aici, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul!“. Regele s-a întristat, dar, din cauza jurămintelor și a celor ce ședeau la masă, a poruncit să-i fie dat capul și a trimis un călău să-l decapiteze pe Ioan în închisoare. Capul lui a fost adus pe o tavă și dat fetei, iar aceasta i l-a dus mamei sale. Ucenicii lui Ioan au venit, i-au luat trupul și l-au înmormântat. Apoi s-au dus și L-au anunțat pe Isus. Când a auzit aceasta, Isus S-a retras de acolo într-o barcă, spre un loc pustiu, ca să fie doar El singur. Dar mulțimile, auzind lucrul acesta, L-au urmat pe jos din cetățile lor. Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni; I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe cei bolnavi. Când s-a făcut seară, ucenicii Lui s-au apropiat, zicând: ‒ Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. Lasă mulțimile să se ducă prin sate ca să-și cumpere mâncare. Însă Isus le-a zis: ‒ Nu au nevoie să plece. Dați-le voi să mănânce! Ei I-au răspuns: ‒ N-avem aici decât cinci pâini și doi pești. El le-a zis: ‒ Aduceți-le aici, la Mine. După ce a poruncit ca mulțimile să fie așezate pe iarbă, în grupuri, a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat mulțimilor. Ei au mâncat cu toții și s-au săturat. Și au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase. Cei ce mâncaseră erau aproape cinci mii de bărbați, în afară de femei și de copii. Imediat după aceea, Isus i-a grăbit pe ucenici să se urce în barcă și să traverseze marea înaintea Lui, în timp ce El va trimite mulțimile acasă. După ce a trimis mulțimile acasă, Isus S-a urcat pe munte, doar El singur, ca să Se roage. Se înserase, iar El era singur acolo. Barca se îndepărtase deja la mai multe stadii de țărm și era lovită de valuri, pentru că vântul era împotrivă. În a patra strajă a nopții, Isus a venit spre ei, umblând pe mare. Când ucenicii L-au văzut umblând pe mare, s-au înspăimântat și au zis: „Este o stafie!“. Și au țipat de frică. Dar Isus le-a vorbit imediat și le-a zis: ‒ Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți! Petru, răspunzându-I, a zis: ‒ Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape. Isus i-a zis: ‒ Vino! Petru a coborât din barcă și a început să umble pe ape și să vină la Isus. Dar când a văzut că vântul este puternic, i s-a făcut frică și, fiindcă începea să se scufunde, a strigat, zicând: ‒ Doamne, salvează-mă! Isus a întins imediat mâna, l-a apucat și i-a zis: ‒ Puțin credinciosule! De ce te-ai îndoit? După ce s-au urcat în barcă, vântul a încetat. Cei din barcă I s-au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!“. După ce au trecut marea, au ajuns la țărm, în Ghenezaret. Când oamenii din locul acela L-au recunoscut pe Isus, au trimis vorbă în întreaga vecinătate și i-au adus astfel la El pe toți cei ce erau bolnavi. Îl rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui. Și toți care s-au atins au fost vindecați. Atunci niște farisei și niște cărturari din Ierusalim s-au apropiat de Isus, zicând: ‒ De ce ucenicii Tăi încalcă tradiția bătrânilor? Căci ei nu-și spală mâinile înainte să mănânce pâine. Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Dar voi de ce încălcați porunca lui Dumnezeu din cauza tradiției voastre? Căci Dumnezeu a zis: „Să-ți respecți tatăl și mama“ și „Cel ce-și vorbește de rău tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea“. Însă voi ziceți: „Cel ce îi spune tatălui său sau mamei sale: «Orice ajutor ai putea primi de la mine este deja închinat ca dar lui Dumnezeu », acela nu mai este dator să-și respecte tatăl sau mama“. Și ați desființat astfel Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiția voastră. Ipocriților! Bine a profețit Isaia despre voi, când a zis: „Poporul acesta Mă onorează cu buzele, dar inima lui este departe de Mine! Degeaba însă Mi se închină ei, dând ca învățături niște porunci de-ale oamenilor!“. Isus a chemat mulțimea și a zis: „Ascultați și înțelegeți! Nu ceea ce intră în gură îl întinează pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl întinează pe om!“. Atunci ucenicii s-au apropiat și I-au zis: ‒ Știi că fariseii s-au simțit insultați când au auzit aceste cuvinte? Isus, răspunzând, a zis: ‒ Orice plantă pe care nu a sădit-o Tatăl Meu ceresc va fi smulsă. Lăsați-i! Sunt niște călăuze oarbe pentru cei orbi. Și dacă un orb călăuzește un alt orb, amândoi vor cădea în groapă. Petru, răspunzând, I-a zis: ‒ Explică-ne pilda aceasta! Isus a zis: ‒ Și voi sunteți încă fără pricepere? Nu înțelegeți că orice intră în gură ajunge în stomac, apoi este dat afară în latrină? Dar ceea ce iese din gură vine din inimă și aceea îl întinează pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, crimele, adulterele, preacurviile, furturile, mărturiile mincinoase și blasfemiile. Acestea sunt lucrurile care îl întinează pe om. Dar a consuma mâncare cu mâinile nespălate nu-l întinează pe om. Isus S-a retras de acolo și S-a dus în părțile Tyrului și Sidonului. Și iată că o femeie canaanită, venind din regiunile acelea, striga, zicând: ‒ Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fata mea este posedată cumplit de un demon. Isus nu i-a răspuns niciun cuvânt. Ucenicii s-au apropiat și L-au rugat, zicând: ‒ Ajut-o și las-o să plece, căci strigă după noi. El însă, răspunzând, a zis: ‒ Eu nu am fost trimis decât la oile pierdute ale Casei lui Israel. Dar ea a venit și I s-a închinat, zicând: ‒ Doamne, ajută-mă! Isus, răspunzând, a zis: ‒ Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței. Însă ea a zis: ‒ Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci Isus, răspunzând, i-a zis: ‒ O, femeie, mare este credința ta! Să ți se facă după cum dorești. Și fata ei a fost vindecată chiar în ceasul acela. Isus a plecat de acolo și a venit lângă Marea Galileei. Apoi a urcat pe munte și S-a așezat acolo. Au venit la El mulțimi mari de oameni, având cu ei ologi, orbi, schilozi, muți și mulți alți bolnavi. Ei i-au așezat la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, astfel că mulțimea a rămas uimită văzând că muții vorbesc, cei schilozi se însănătoșesc, cei ologi umblă, iar cei orbi văd. Și L-au glorificat pe Dumnezeul lui Israel. Isus i-a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: ‒ Mi-e milă de cei din mulțime, pentru că sunt deja trei zile de când ei stau cu Mine și n-au ce să mănânce. Nu vreau să-i las să plece flămânzi, ca nu cumva să leșine pe drum. Ucenicii I-au zis: ‒ De unde să luăm atâtea pâini în deșertul aceasta, ca să săturăm atâta mulțime? Isus i-a întrebat: ‒ Câte pâini aveți? Ei au zis: ‒ Șapte… și câțiva pești. Și poruncind mulțimii să se așeze pe pământ, Isus a luat cele șapte pâini și peștii și, după ce a mulțumit, le-a frânt și le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit mulțimilor. Au mâncat toți și s-au săturat. Și au adunat șapte coșuri pline cu firimiturile rămase. Cei ce mâncaseră erau patru mii de bărbați, în afară de femei și de copii. După ce a lăsat mulțimile să plece, Isus S-a urcat în barcă și S-a dus în regiunile Magadanului. Apropiindu-se de El ca să-L pună la încercare, fariseii și saducheii I-au cerut să le arate un semn din cer. Dar Isus, răspunzând, le-a zis: „Când se înserează, voi spuneți: «Va fi vreme frumoasă, pentru că cerul este roșu învăpăiat». Iar dimineața, spuneți: «Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roșu întunecat». Fața cerului știți s-o pricepeți, dar semnele vremurilor nu le puteți pricepe? O generație rea și adulteră caută un semn, dar nu i se va da un alt semn decât semnul lui Iona“. Apoi i-a lăsat și a plecat. Când ucenicii au ajuns de cealaltă parte a mării, și-au dat seama că au uitat să ia pâini. Isus le-a zis: „Aveți grijă și păziți-vă de drojdia fariseilor și a saducheilor!“. Ei vorbeau între ei, zicând: „ Ne spune așa pentru că n-am luat pâini“. Cunoscând aceasta, Isus le-a zis: „Puțin credincioșilor! De ce vorbiți între voi că n-aveți pâini? Tot nu înțelegeți? Nici nu vă mai aduceți aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni și câte coșnițe ați strâns? Nici de cele șapte pâini pentru cei patru mii de bărbați și câte coșuri ați strâns? Cum de nu înțelegeți că nu despre pâini v-am vorbit? Ci v-am spus să vă păziți de drojdia fariseilor și a saducheilor!“. Abia atunci au înțeles ucenicii că El nu le zisese să se păzească de drojdia pentru pâine, ci de învățătura fariseilor și a saducheilor. Isus a venit în părțile Cezareei lui Filip și i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicând: ‒ Cine zic oamenii că este Fiul Omului? Ei au zis: ‒ Unii zic că este Ioan Botezătorul, alții zic că este Ilie, iar alții spun despre El că este Ieremia sau unul dintre profeți. El le-a zis: ‒ Dar voi, cine ziceți că sunt Eu? Simon Petru, răspunzând, a zis: ‒ Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu! Isus, răspunzând, i-a zis: ‒ Fericit ești tu, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu Care este în Ceruri. Iar Eu îți spun că tu ești Petru și pe această stâncă Îmi voi zidi Biserica, iar porțile Locuinței Morților n-o vor birui. Îți voi da cheile Împărăției Cerurilor și orice vei lega pe pământ, va fi legat în Ceruri, iar orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în Ceruri. Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Cristosul. De atunci încolo, Isus a început să le arate ucenicilor că El trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe din partea bătrânilor, a conducătorilor preoților și a cărturarilor, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat. Petru însă L-a luat deoparte și a început să-L mustre, zicând: ‒ Dumnezeu să aibă milă de Tine, Doamne! Să nu cumva să Ți se întâmple așa ceva! Dar Isus S-a întors și i-a zis lui Petru: ‒ Pleacă! Înapoia Mea, Satan! Tu ești o cauză de păcătuire pentru Mine, căci nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor. Atunci Isus le-a zis ucenicilor Săi: ‒ Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața, de dragul Meu, o va găsi. Într-adevăr, la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului urmează să vină în gloria Tatălui Său împreună cu îngerii Lui și atunci El va răsplăti fiecăruia după lucrarea lui. Adevărat vă spun că sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a-L vedea pe Fiul Omului venind în Împărăția Sa. După șase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, fratele acestuia, și i-a dus deoparte, pe un munte înalt. Acolo I s-a schimbat înfățișarea înaintea lor. Fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit strălucitoare ca lumina. Și iată că li s-au arătat Moise și Ilie, stând de vorbă cu El. Petru I-a zis lui Isus: ‒ Doamne, este bine să fim aici! Dacă vrei, voi face aici trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. În timp ce vorbea el, iată că un nor strălucitor i-a acoperit. Și iată că un glas din nor a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care-Mi găsesc plăcerea! De El să ascultați!“. Când au auzit glasul, ucenicii s-au aruncat cu fața la pământ și s-au înspăimântat foarte tare. Dar Isus S-a apropiat și i-a atins, zicând: ‒ Ridicați-vă și nu vă temeți! Când și-au ridicat privirea, n-au mai văzut pe nimeni în afară de Isus singur. În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit, zicând: ‒ Să nu spuneți nimănui despre această vedenie, până când va fi înviat Fiul Omului dintre cei morți. Ucenicii L-au întrebat, zicând: ‒ Atunci de ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Isus, răspunzând, a zis: ‒ Într-adevăr, Ilie vine și va reașeza toate lucrurile. Dar Eu vă spun că Ilie a venit deja, însă ei nu l-au recunoscut, ci au făcut cu el tot ce-au vrut. Tot așa urmează să sufere și Fiul Omului din cauza lor. Atunci ucenicii au înțeles că le vorbise despre Ioan Botezătorul. Când au ajuns la mulțime, un om s-a apropiat de El, a îngenuncheat înaintea Lui și I-a zis: ‒ Doamne, ai milă de fiul meu, căci este epileptic și suferă cumplit! Cade adesea în foc și adesea în apă! L-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Isus, răspunzând, a zis: ‒ O, generație necredincioasă și pervertită! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai îngădui? Aduceți-l aici la Mine! Isus a mustrat demonul, iar acesta a ieșit din el. Și băiatul a fost vindecat chiar în ceasul acela. Atunci ucenicii s-au dus deoparte la Isus și au zis: ‒ Noi de ce n-am putut să-l alungăm? El le-a răspuns: ‒ Din cauza puținei voastre credințe. Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință cât un bob de muștar, ați zice acestui munte: „Mută-te de aici, acolo!“, iar el s-ar muta. Nimic nu v-ar fi imposibil! Dar acest fel de demoni nu iese decât prin rugăciune și post. În timp ce erau adunați în Galileea, Isus le-a zis: „Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va fi înviat“. Ei s-au întristat foarte tare. Când au ajuns în Capernaum, au venit la Petru cei ce încasau cele două drahme pentru Templu și l-au întrebat: ‒ Învățătorul vostru nu plătește cele două drahme pentru Templu? El le-a răspuns: ‒ Ba da. Când Petru a intrat în casă, Isus i-a luat-o înainte, zicând: ‒ Ce crezi, Simone? De la cine strâng regii pământului tributuri sau taxe? De la fiii lor sau de la străini? Petru I-a răspuns: ‒ De la străini. Isus i-a zis: ‒ Așadar, fiii sunt scutiți. Totuși, ca să nu-i facem să se împiedice, du-te la mare, aruncă undița și trage afară primul pește care va veni. Când îi vei deschide gura, vei găsi un stater. Ia-l și dă-li-l lor pentru Mine și pentru tine. În ceasul acela, ucenicii s-au apropiat de Isus, zicând: ‒ Cine este, așadar, cel mai mare în Împărăția Cerurilor? Isus a chemat un copilaș, l-a pus să stea în mijlocul lor și le-a zis: ‒ Adevărat vă spun, dacă nu vă întoarceți și nu deveniți ca niște copilași, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor! Prin urmare, oricine se smerește precum acest copilaș, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor. Și oricine îl primește, în Numele Meu, pe un astfel de copilaș, pe Mine Mă primește. Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos pentru el să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării. Vai de lumea aceasta, din cauza prilejurilor de păcătuire! Căci este inevitabil să nu vină prilejurile de păcătuire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! Dacă mâna sau piciorul tău te fac să păcătuiești, taie-le și aruncă-le! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod sau olog, decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul veșnic! Și dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate-l și aruncă-l! Este mai bine pentru tine să intri în viață numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul gheenei! Vedeți să nu cumva să-l disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor din Ceruri văd întotdeauna fața Tatălui Meu Care este în Ceruri. Căci Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut. Ce părere aveți? Dacă unui om, care are o sută de oi, i se rătăcește una dintre ele, nu le lasă el oare pe celelalte nouăzeci și nouă pe munți și se duce s-o caute pe cea rătăcită? Și dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de celelalte nouăzeci și nouă, care nu s-au rătăcit! Tot astfel, voia Tatălui vostru din Ceruri este să nu piară vreunul dintre acești micuți. Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, du-te și mustră-l doar între tine și el. Dacă te ascultă, l-ai câștigat pe fratele tău. Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine una sau două persoane, pentru ca „orice vorbă să fie bazată pe cuvântul a doi sau trei martori“. Dacă nici de ei nu va ține seamă, spune acest lucru bisericii. Dar dacă nici de biserică nu va ține seamă, atunci să fie pentru tine ca un păgân și ca un colector de taxe. Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ, va fi legat în Cer și orice veți dezlega pe pământ, va fi dezlegat în Cer. Din nou, adevărat vă spun că, dacă doi dintre voi se înțeleg pe pământ în privința oricărui lucru pe care doresc să-l ceară, le va fi dat de Tatăl Meu Care este în Ceruri. Căci unde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt și Eu! Atunci Petru s-a apropiat și L-a întrebat: ‒ Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori? Isus i-a zis: ‒ Eu nu-ți zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte. De aceea Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să-și încheie socotelile cu sclavii săi. Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care-i datora zece mii de talanți. Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, pentru a fi plătită datoria. Atunci sclavul, aruncându-se la pământ, i s-a închinat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti tot!“. Stăpânului acelui sclav i s-a făcut milă de el, așa că l-a lăsat și i-a iertat datoria. După ce a ieșit, sclavul acela l-a găsit pe unul dintre confrații lui care-i datora o sută de denari. El l-a înșfăcat și-l strângea de gât, zicând: „Plătește ce-mi datorezi!“. Atunci confratele său, aruncându-se la pământ, l-a rugat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti“. Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în închisoare până când avea să plătească datoria. Când confrații lui au văzut cele întâmplate, s-au întristat foarte tare. Ei s-au dus și i-au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase. Atunci stăpânul lui l-a chemat la el și i-a zis: „Sclav rău, eu ți-am iertat ție toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat! Nu trebuia oare să ai și tu milă de confratele tău, așa cum am avut eu milă de tine?“. Stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna călăilor, până când avea să plătească toată datoria. Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc, dacă fiecare dintre voi nu-l iartă din inimă pe fratele său. După ce a terminat de spus aceste cuvinte, Isus a plecat din Galileea și a venit în regiunile Iudeei, dincolo de Iordan. L-au urmat mulțimi mari de oameni și acolo El i-a vindecat pe cei bolnavi. Niște farisei au venit la El ca să-L pună la încercare și au zis: ‒ Îi este îngăduit unui bărbat să divorțeze de soția lui din orice motiv? Isus, răspunzând, a zis: ‒ Oare n-ați citit că, de la început, Creatorul „i-a făcut bărbat și femeie?“. Și apoi a zis: „De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, iar cei doi vor fi un singur trup“. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă! Ei I-au zis: ‒ Atunci de ce a poruncit Moise ca soțul să-i dea soției o scrisoare de despărțire și să divorțeze de ea? Isus a zis: ‒ Din cauza inimilor voastre împietrite v-a dat voie Moise să divorțați de soțiile voastre, însă la început n-a fost așa. Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, în afară de caz de preacurvie, și se căsătorește cu alta comite adulter. Ucenicii I-au zis: ‒ Dacă acesta este motivul bărbatului față de soție, nu este de folos să te căsătorești! Dar El le-a zis: ‒ Nu toți primesc cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le-a fost dat. Căci există eunuci care s-au născut așa din pântecul mamei lor, există eunuci care au fost făcuți eunuci de către oameni și există eunuci care s-au făcut ei înșiși eunuci de dragul Împărăției Cerurilor. Cel ce poate să primească cuvântul acesta să-l primească! Atunci au fost aduși la El niște copilași, ca să-Și pună mâinile peste ei și să Se roage pentru ei, dar ucenicii i-au mustrat. Isus însă le-a zis: „Lăsați copilașii și nu-i opriți să vină la Mine, pentru că Împărăția Cerurilor este a celor ca ei!“. Apoi Și-a pus mâinile peste ei și a plecat de acolo. Și iată că un om, apropiindu-se de Isus, a zis: ‒ Învățătorule, ce lucru bun să fac, ca să am viață veșnică? Isus i-a zis: ‒ De ce Mă întrebi despre „un lucru bun“? Doar Unul este Cel Bun. Dar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile! El i-a zis: ‒ Care? Isus a zis: ‒ „Să nu ucizi“, „Să nu comiți adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să-ți respecți tatăl și mama“ și „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“. Tânărul I-a spus: ‒ Pe toate acestea le-am păzit. Ce-mi mai lipsește? Isus i-a spus: ‒ Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averile și dă săracilor, și vei avea astfel o comoară în Ceruri. Apoi vino și urmează-Mă! Când a auzit cuvintele acestea, tânărul a plecat întristat, pentru că avea multe averi. Isus le-a zis ucenicilor Săi: ‒ Adevărat vă spun, cu greu va intra cel bogat în Împărăția Cerurilor! Din nou vă spun: este mai ușor să treacă o cămilă prin deschizătura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu! Când au auzit lucrul acesta, ucenicii au rămas foarte uimiți și au zis: ‒ Atunci cine poate fi mântuit? Uitându-Se la ei, Isus le-a zis: ‒ Lucrul acesta este imposibil pentru oameni, dar pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: ‒ Iată, noi am lăsat totul și Te-am urmat. Noi ce vom avea? Isus le-a zis: ‒ Adevărat vă spun că la reînnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul gloriei Sale, voi, cei care M-ați urmat, veți sta, de asemenea, pe douăsprezece tronuri și le veți judeca pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine își lasă case sau frați sau surori sau tată sau mamă sau soție sau copii sau terenuri de dragul Numelui Meu, va primi de o sută de ori mai mult și va moșteni viața veșnică. Dar mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi. ‒ Căci Împărăția Cerurilor se aseamănă cu stăpânul unei case, care a ieșit dis-de-dimineață să-și angajeze lucrători la vie. Și, după ce s-a înțeles cu lucrătorii pentru un denar pe zi, i-a trimis în via lui. Pe la ceasul al treilea a ieșit și i-a văzut pe alții stând în piață fără lucru. El le-a zis acestora: „Duceți-vă și voi în via mea și vă voi da ceea ce este drept!“. Și ei s-au dus. A ieșit iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea și a făcut la fel. Când a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea, i-a găsit pe alții stând în piață și i-a întrebat: „De ce stați aici toată ziua fără lucru?“. Ei i-au răspuns: „Pentru că nu ne-a angajat nimeni!“. Atunci el le-a zis: „Duceți-vă și voi în via mea și veți primi ceea ce este drept“. Când s-a făcut seară, stăpânul viei i-a zis administratorului său: „Cheamă lucrătorii și dă-le plata, începând de la cei din urmă și până la cei dintâi“. Au venit cei de la ceasul al unsprezecelea și au primit fiecare câte un denar. Când au venit cei dintâi, s-au gândit că vor primi mai mult, dar au primit și ei tot câte un denar fiecare. După ce i-au primit, și-au arătat nemulțumirea înaintea stăpânului casei, spunând: „Aceștia din urmă au muncit doar o oră și i-ai făcut egali cu noi, care am îndurat greul și arșița zilei!“. Stăpânul, răspunzându-i unuia dintre ei, a zis: „Prietene, eu nu te nedreptățesc! Nu te-ai înțeles tu cu mine pentru un denar? Ia ce-ți aparține și pleacă! Eu vreau să-i dau și acestuia din urmă ca și ție! Nu am voie să fac ce vreau cu ceea ce-mi aparține? Sau ochiul tău este rău fiindcă eu sunt bun?“. Tot așa, cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși. În timp ce mergea spre Ierusalim, Isus i-a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici și le-a zis pe drum: „Iată că mergem spre Ierusalim, și Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoților și a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte și-L vor da pe mâna neevreilor, ca să fie batjocorit, biciuit și răstignit. Dar a treia zi va învia“. Atunci a venit la El mama fiilor lui Zebedei, împreună cu fiii ei. I s-a închinat și a cerut ceva de la El. Isus a întrebat-o: ‒ Ce dorești? Ea I-a zis: ‒ Poruncește ca acești doi fii ai mei să stea unul la dreapta și altul la stânga Ta, în Împărăția Ta. Isus, răspunzând, a zis: ‒ Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care urmează să-l beau Eu și să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu? Ei I-au zis: ‒ Putem! Isus le-a zis: ‒ Veți bea într-adevăr paharul Meu și veți fi botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu, dar privilegiul de a ședea la dreapta și la stânga Mea nu ține de Mine să-l dau, ci este pentru aceia cărora le-a fost pregătit de Tatăl Meu. Ceilalți zece, când au auzit, s-au indignat din cauza celor doi frați. Atunci Isus i-a chemat la El și a zis: „Știți că domnitorii națiunilor stăpânesc peste ele, iar conducătorii lor își exercită autoritatea asupra lor. Dar între voi nu va fi așa! Dimpotrivă, oricine vrea să fie mai mare între voi va fi slujitorul vostru, iar cel ce vrea să fie primul între voi va fi sclavul vostru, tot așa cum și Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți“. Când au ieșit din Ierihon, o mulțime mare de oameni L-a urmat pe Isus. Și iată că doi orbi care ședeau lângă drum, când au auzit că trece Isus, au început să strige, zicând: ‒ Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David! Mulțimea îi mustra ca să tacă, dar ei strigau și mai tare: ‒ Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David! Isus S-a oprit, i-a chemat și i-a întrebat: ‒ Ce doriți să fac pentru voi? Ei au răspuns: ‒ Doamne, să ne fie deschiși ochii! Lui Isus I s-a făcut milă de ei și le-a atins ochii. Imediat le-a revenit vederea și L-au urmat. Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici, zicându-le: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Imediat ce intrați în el, veți găsi un măgar legat și un măgăruș împreună cu el. Dezlegați-i și aduceți-i la Mine! Dacă vă va spune cineva ceva, să-i ziceți că Domnul are nevoie de ei. Și imediat îi va trimite“. Acest lucru s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice: „Spuneți-i fiicei Sionului: «Iată că Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, alături de un măgăruș, mânzul unei măgărițe»“. Ucenicii s-au dus și au făcut așa cum le poruncise Isus. Au adus măgarul și măgărușul, și-au pus hainele peste ei, iar Isus S-a așezat pe ele. Cea mai mare parte din mulțime își așternea hainele pe drum, iar alții tăiau ramuri din pomi și le așterneau pe drum. Mulțimile care mergeau înaintea lui Isus și cele care-L urmau strigau: „Osana, Fiul lui David!“ „Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!“ „Osana în locurile preaînalte!“. Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea a început să se agite, întrebându-se: ‒ Cine este Acesta? Mulțimile răspundeau: ‒ Acesta este Profetul Isus, din Nazaretul Galileei! Isus a intrat în Templu și i-a scos afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei și le-a zis: „Este scris: «Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune», dar voi faceți din ea o «peșteră de tâlhari» “. Au venit la El, în Templu, niște orbi și ologi, iar El i-a vindecat. Dar conducătorii preoților și cărturarii, când au văzut lucrurile minunate pe care le făcea și pe copiii care strigau în Templu: „Osana, Fiul lui David!“, s-au indignat și I-au zis: ‒ Auzi ce spun aceștia? Isus le-a răspuns: ‒ Da. N-ați citit niciodată: „Din gura copilașilor și a sugarilor Ți-ai pregătit laudă!“? Și, lăsându-i, a ieșit din cetate, S-a îndreptat spre Betania și a înnoptat acolo. Dimineața, în timp ce Se întorcea în cetate, lui Isus I s-a făcut foame. A văzut un smochin lângă drum și S-a dus spre el, dar n-a găsit nimic în el, în afară de frunze. Atunci i-a zis: „În veci să nu mai iasă rod din tine!“. Și deodată smochinul s-a uscat. Ucenicii au rămas uimiți când au văzut acest lucru și L-au întrebat: ‒ Cum de s-a uscat smochinul așa, deodată? Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință și nu v-ați îndoi, ați face nu doar ce-am făcut Eu smochinului, ci, chiar dacă ați zice acestui munte: „Ridică-te și aruncă-te în mare!“, s-ar întâmpla întocmai! Toate lucrurile pe care le cereți în rugăciune, cu credință, le veți primi. A intrat apoi în Templu. În timp ce Isus îi învăța pe oameni, s-au apropiat de El conducătorii preoților și bătrânii poporului, zicând: ‒ Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Și cine Ți-a dat această autoritate? Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Vă voi întreba și Eu un singur lucru, iar dacă Îmi veți răspunde, vă voi spune și Eu cu ce autoritate fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan de unde era? Din Cer sau de la oameni? Ei însă vorbeau între ei, zicând: „Dacă vom răspunde: «Din Cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-ați crezut?», iar dacă vom răspunde: «De la oameni!», ne temem de mulțime, fiindcă toți îl consideră pe Ioan un profet“. Așa că, răspunzându-I lui Isus, au zis: ‒ Nu știm! Atunci și El le-a zis: ‒ Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri. ‒ Ce părere aveți? Un om avea doi copii. S-a apropiat de primul și i-a zis: „Copile, du-te și lucrează astăzi în vie!“. Dar el, răspunzând, a zis: „Nu vreau!“. Mai târziu însă i-a părut rău și s-a dus. Apoi tatăl s-a apropiat și de celălalt și i-a spus același lucru. Acesta, răspunzând, a zis: „Da, stăpâne!“, dar nu s-a dus. Care dintre cei doi a făcut voia tatălui? Ei au zis: ‒ Primul! Isus le-a zis: ‒ Adevărat vă spun că prostituatele și colectorii de taxe merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu! Căci a venit Ioan la voi pe calea dreptății și nu l-ați crezut. Dar colectorii de taxe și prostituatele l-au crezut. Iar voi, deși ați văzut aceasta, nu v-a părut rău mai târziu, ca să puteți astfel să-l credeți. ‒ Ascultați o altă pildă: era un om, stăpânul unei case, care a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat o presă de struguri în ea și a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie. Când s-a apropiat vremea roadelor, și-a trimis sclavii la viticultori, ca să ia roadele ce i se cuvin. Viticultorii însă i-au apucat pe sclavii lui și pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Stăpânul a trimis apoi alți sclavi, mai mulți decât primii, dar și cu aceștia au făcut la fel. La urmă, l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“. Dar viticultorii, când l-au văzut pe fiu, și-au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm și să-i luăm moștenirea!“. Și l-au apucat, l-au scos afară din vie și l-au omorât. Așadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face el acelor viticultori? Ei au răspuns: ‒ Pe răii aceia îi va nimici într-un mod cumplit, iar via o va arenda altor viticultori, care-i vor da roadele la vremea lor. Isus i-a întrebat: ‒ N-ați citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit Piatra din capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri!“? De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui popor care va produce roadele ei. Cel ce cade peste această piatră va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea îl va spulbera. Când conducătorii preoților și fariseii I-au auzit pildele, au înțeles că Isus vorbește despre ei. Și au căutat să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de mulțimi, pentru că acestea Îl considerau profet. Isus, răspunzând din nou, le-a vorbit în pilde și a zis: ‒ Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care i-a făcut nuntă fiului său. El și-a trimis sclavii să-i cheme pe cei invitați la nuntă, dar aceștia n-au vrut să vină. A trimis din nou alți sclavi, zicând: „Spuneți-le celor invitați: «Iată, am pregătit masa! Boii și animalele îngrășate au fost tăiate și toate sunt pregătite! Veniți deci la nuntă!»“. Dar ei, nepăsători, au plecat, unul la terenul lui, iar altul la afacerea lui. Ceilalți i-au înșfăcat pe sclavi, i-au chinuit și i-au omorât. Atunci împăratul s-a mâniat și, trimițându-și armatele, i-a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea. Apoi le-a zis sclavilor săi: „Nunta este pregătită, dar cei invitați n-au fost demni de ea. Mergeți, așadar, la răspântiile drumurilor și chemați-i la nuntă pe toți aceia pe care îi găsiți!“. Sclavii aceia au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți aceia pe care i-au găsit, și răi, și buni, așa că sala de nuntă s-a umplut de oaspeți. Când a venit împăratul să-și vadă oaspeții, a observat acolo un om care nu se îmbrăcase în haină de nuntă și l-a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?“. Acesta a amuțit. Atunci împăratul le-a zis slujitorilor: „Legați-l de mâini și de picioare și alungați-l în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși. Atunci fariseii s-au dus și s-au sfătuit cum să-L prindă în capcană cu vorba. I-au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodienii, care au zis: ‒ Învățătorule, știm că ești adevărat și-i înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, și că nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu favorizezi niciun om. Așadar, spune-ne ce părere ai: se cuvine să-i plătim tribut Cezarului sau nu? Isus însă, cunoscând răutatea lor, le-a zis: ‒ De ce Mă puneți la încercare, ipocriților? Arătați-Mi moneda pentru tribut! Ei I-au adus un denar. El le-a zis: ‒ Chipul acesta și inscripția ale cui sunt? Ei I-au zis: ‒ Ale Cezarului. Atunci El le-a zis: ‒ Așadar, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Ei au rămas uimiți când au auzit aceste cuvinte. Și, astfel, L-au lăsat și au plecat. În aceeași zi, s-au apropiat de El niște saduchei, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat, zicând: ‒ Învățătorule, Moise a zis: „Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să se căsătorească cu văduva și să-i ridice un urmaș fratelui său“. Erau deci printre noi șapte frați. Primul, după ce s-a căsătorit, a murit. Și, neavând niciun urmaș, a lăsat-o pe soția sa fratelui său. Așa s-a întâmplat și cu al doilea, și cu al treilea, până la al șaptelea. La urmă, după ei toți, a murit și femeia. Așadar, la înviere, soția căruia dintre cei șapte va fi ea? Căci toți au avut-o de soție! Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Sunteți rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din Cer. Iar cu privire la învierea celor morți, n-ați citit ce v-a spus Dumnezeu, când zice: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“? El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Auzind aceste lucruri, mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui. Când fariseii au auzit că Isus le închisese gura saducheilor, s-au strâns la un loc. Unul dintre ei, un învățător al Legii, ca să-L pună la încercare, a întrebat: ‒ Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege? Isus i-a spus: ‒ „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău“. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“. Toată Legea și Profeții atârnă de aceste două porunci. În timp ce fariseii erau strânși la un loc, Isus i-a întrebat: ‒ Ce părere aveți voi despre Cristos? Al Cui Fiu este El? Ei I-au răspuns: ‒ Al lui David. El le-a zis: ‒ Cum atunci David, prin Duhul, Îl numește „Domn“, când spune: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea, până-i voi pune pe dușmanii Tăi la picioarele Tale!»“? Deci, dacă David Îl numește „Domn“, cum este El fiul lui? Nimeni n-a putut să-I răspundă nici măcar un cuvânt și, din ziua aceea, nimeni n-a mai îndrăznit să-L întrebe nimic. Atunci Isus a vorbit mulțimilor și ucenicilor Săi, zicând: „Cărturarii și fariseii stau pe scaunul lui Moise. Deci, să faceți și să păziți toate lucrurile pe care vi le spun ei, dar să nu faceți după faptele lor, pentru că ei zic, dar nu fac. Ei leagă poveri grele și dificil de purtat și le așază pe umerii oamenilor, dar ei înșiși nici măcar cu degetul nu vor să le miște. Toate faptele lor sunt făcute pentru a fi văzuți de oameni. Astfel, își fac filacterele largi și ciucurii lungi, iubesc locul de onoare la mese, scaunele de onoare în sinagogi și saluturile în piețe și le place să fie numiți de oameni: « Rabbi ». Dar voi să nu vă numiți « Rabbi », căci Unul singur este Învățătorul vostru, iar voi toți sunteți frați. Și «tată» să nu numiți pe nimeni pe pământ, căci Unul singur este Tatăl vostru, și anume Cel ceresc. Nici să nu vă numiți «învățători», căci Unul singur este Învățătorul vostru, și anume Cristos. Cel mai mare dintre voi va fi slujitorul vostru. Oricine se înalță pe sine va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat. Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi închideți Împărăția Cerurilor înaintea oamenilor. Nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre! Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi devorați casele văduvelor și faceți rugăciuni lungi de ochii lumii. De aceea veți primi o condamnare mult mai mare. Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi înconjurați marea și uscatul pentru a face un prozelit, dar când ajunge astfel, faceți din el un fiu al gheenei de două ori mai mult decât sunteți voi! Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceți: «Dacă cineva jură pe Templu, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă cineva jură pe aurul Templului, este dator să-și țină jurământul!». Nesăbuiți și orbi! Cine este mai mare: aurul sau Templul, care sfințește aurul? Voi mai ziceți: «Dacă cineva jură pe altar, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este dator să-și țină jurământul!». Nesăbuiți și orbi! Căci cine este mai mare: darul sau altarul, care sfințește darul? Prin urmare, cel ce jură pe altar jură pe el și pe tot ce este pe el, iar cel ce jură pe Templu jură pe el și pe Cel Ce locuiește în el. De asemenea, cel ce jură pe cer jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel Ce stă pe el. Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi dați zeciuială din mentă, din mărar și din chimion, dar neglijați cele mai importante lucruri din Lege: judecata, mila și credincioșia. Pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le neglijați. Călăuze oarbe, care strecurați țânțarul, dar înghițiți cămila! Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi curățați partea exterioară a paharului și a farfuriei, dar pe interior sunt pline de jefuire și de necumpătare! Fariseu orb! Curăță mai întâi partea interioară a paharului și a farfuriei, pentru ca și partea exterioară să fie curată! Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi vă asemănați cu mormintele văruite, care, în exterior, arată frumos, dar în interior sunt pline de oasele celor morți și de orice fel de necurăție. Tot așa și voi, în exterior vă arătați drepți oamenilor, dar în interior sunteți plini de ipocrizie și de fărădelege. Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi construiți mormintele profeților și împodobiți mormintele celor drepți și spuneți: «Dacă am fi trăit noi în zilele strămoșilor noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui profeților!». Astfel, voi înșivă mărturisiți că sunteți fii ai celor ce i-au ucis pe profeți! Umpleți deci măsura strămoșilor voștri! Șerpilor! Pui de vipere! Cum veți scăpa de judecata gheenei? De aceea, iată, vă trimit profeți, înțelepți și cărturari! Pe unii dintre ei îi veți omorî și îi veți răstigni, iar pe alții îi veți biciui în sinagogile voastre și îi veți persecuta din cetate în cetate, ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat, care a fost vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-ați ucis între Templu și altar! Adevărat vă spun că toate aceste lucruri vor veni peste generația aceasta. Ierusalime, Ierusalime, care omori profeții și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să-ți adun copiii, așa cum își adună cloșca puii sub aripi, dar n-ați vrut! Iată, casa vă este lăsată pustie! Căci vă spun că, de acum încolo, nicidecum nu Mă veți mai vedea până când veți zice: «Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!»“. În timp ce ieșea Isus din Templu și pleca, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Dar Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Vedeți voi toate acestea? Adevărat vă spun că nu va fi lăsată aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată. Apoi S-a așezat pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii au venit la El, deoparte, și L-au întrebat: ‒ Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Aveți grijă să nu vă ducă în rătăcire cineva! Căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Cristosul!“, și-i vor duce în rătăcire pe mulți. Veți auzi de războaie și vești de războaie. Vedeți să nu vă tulburați, căci acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârșitul. O națiune se va ridica împotriva altei națiuni, și o împărăție împotriva altei împărății. Și vor fi foamete, molime și cutremure în diverse locuri. Dar toate acestea vor fi doar începutul durerilor nașterii. Atunci vă vor da să fiți chinuiți, vă vor ucide și veți fi urâți de toate națiunile din cauza Numelui Meu. Atunci mulți se vor împiedica, se vor trăda unii pe alții și se vor urî unii pe alții. Se vor ridica mulți profeți falși și-i vor duce în rătăcire pe mulți. Și din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mulți se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Această Evanghelie a Împărăției va fi proclamată întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate națiunile. Și atunci va veni sfârșitul. De aceea, când veți vedea „urâciunea pustiirii“, despre care a vorbit profetul Daniel, stând în locul sfânt (cine citește să înțeleagă!), atunci cei din Iudeea să fugă în munți. Cel ce va fi pe acoperișul casei să nu coboare să-și ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-și ia haina. Vai de cele ce vor fi însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Căci atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi! Iar dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, niciun om n-ar fi fost salvat. Dar, de dragul celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate. Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“ sau „Aici este!“, să nu-l credeți. Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși și vor face semne mari și minuni, pentru a-i duce în rătăcire, dacă este posibil, chiar și pe cei aleși. Iată că v-am spus mai dinainte! Așadar, dacă vă vor spune: „Iată, este în deșert!“, să nu vă duceți; sau: „Iată-L în cămăruțe!“, să nu credeți! Căci așa cum iese fulgerul din est și se vede până în vest, tot așa va fi venirea Fiului Omului. Oriunde va fi cadavrul, acolo se vor aduna și vulturii. Imediat după necazul acelor zile, „soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina, stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor vor fi clătinate“. Și atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului. Atunci toate semințiile pământului se vor jeli și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și mare glorie. El Își va trimite îngerii cu trâmbița cea răsunătoare, iar ei îi vor aduna pe aleșii Lui din cele patru direcții, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. Învățați de la smochin pilda lui: când mlădița lui devine deja fragedă și dă frunze, știți că vara este aproape. Tot așa și voi, când vedeți toate aceste lucruri, să știți că El este aproape, este chiar la uși. Adevărat vă spun că nu va trece această generație până când nu se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul și pământul vor trece, însă cuvintele Mele nicidecum nu vor trece! Dar despre ziua și ora aceea nu știe nimeni, nici îngerii din Ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Fiindcă așa cum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și la venirea Fiului Omului. Căci, așa cum era în zilele de dinaintea potopului, când oamenii mâncau, beau, se însurau și se măritau, până în ziua în care a intrat Noe în arcă, și n-au știut nimic până când nu a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului Omului. Atunci, doi bărbați vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată. Vegheați, deci, pentru că nu știți în ce zi vine Domnul vostru! Să știți lucrul acesta: dacă stăpânul casei ar ști în ce strajă din noapte vine hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea, fiți pregătiți și voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți. Cine este deci sclavul credincios și înțelept, pe care stăpânul l-a desemnat responsabil peste ceilalți sclavi ai săi, ca să le dea hrana la timp? Fericit este sclavul acela, pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune responsabil peste toate bunurile sale! Dar, dacă sclavul acela rău zice în inima lui: „Stăpânul meu întârzie!“ și începe să-i bată pe confrații lui și să mănânce și să bea cu bețivii, stăpânul acelui sclav va veni într-o zi în care el nu se așteaptă și la o oră pe care n-o știe. El îl va tăia în două și-i va hotărî partea la un loc cu ipocriții. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților! Atunci, Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nesăbuite, iar cinci erau înțelepte. Cele nesăbuite nu au luat cu ele și ulei atunci când și-au luat candelele, dar cele înțelepte, alături de candele, au luat cu ele și ulei în vase. Mirele întârzia, astfel că ele au ațipit toate și au adormit. La miezul nopții a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!“. Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele. Cele nesăbuite le-au zis celor înțelepte: „Dați-ne și nouă din uleiul vostru, pentru că ni se sting candelele!“. Dar cele înțelepte au răspuns, zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă! Duceți-vă, mai degrabă, la cei ce vând ulei și cumpărați-vă!“. În timp ce se duceau să cumpere ulei, a venit mirele. Cele ce erau pregătite au intrat la nuntă împreună cu el, iar ușa a fost închisă. Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!“. Dar el, răspunzând, a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc“. Prin urmare, vegheați! Căci nu știți nici ziua, nici ora când vine Fiul Omului. Căci va fi ca atunci când un om, urmând să plece într-o călătorie, și-a chemat sclavii și le-a încredințat averile lui. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui; apoi a plecat. Imediat, cel ce primise cinci talanți s-a dus și a făcut negustorie cu ei și a câștigat alți cinci. Tot așa, cel ce primise doi a câștigat și el alți doi. Dar cel ce primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns acolo argintul stăpânului său. După mult timp, stăpânul acelor sclavi a venit și a început să-și încheie socotelile cu ei. Cel ce primise cinci talanți s-a apropiat și a adus încă cinci talanți, zicând: „Stăpâne, mi-ai încredințat cinci talanți. Iată, am mai câștigat încă cinci!“. Stăpânul lui i-a zis: „Bine, sclav bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!“. S-a apropiat apoi și cel ce primise doi talanți și a zis: „Stăpâne, mi-ai încredințat doi talanți. Iată, am mai câștigat doi!“. Stăpânul lui i-a zis: „Bine, sclav bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!“. S-a apropiat și cel ce primise un talant și a zis: „Stăpâne, am știut că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat, așa că mi-a fost teamă și m-am dus să-ți ascund talantul în pământ. Iată aici talantul tău!“. Stăpânul lui, răspunzând, i-a zis: „Sclav rău și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că adun de unde n-am împrăștiat? Atunci trebuia ca tu să-mi fi dat arginții la bancheri, pentru ca, la întoarcere, să primesc cu dobândă ceea ce era al meu. Așadar, luați-i talantul și dați-i-l celui ce are zece talanți. Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are. Iar pe sclavul acela nefolositor, alungați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“. Când Fiul Omului va veni în gloria Sa, împreună cu toți îngerii, atunci El Se va așeza pe tronul gloriei Sale și toate națiunile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții, așa cum desparte păstorul oile de capre și va pune oile să stea la dreapta Lui, iar caprele la stânga. Apoi Împăratul le va zice celor din dreapta Lui: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu! Moșteniți Împărăția care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! Căci Mi-a fost foame și Mi-ați dat să mănânc, Mi-a fost sete și Mi-ați dat să beau, am fost străin și M-ați primit între voi, am fost gol și M-ați îmbrăcat, am fost bolnav și M-ați vizitat, am fost în închisoare și ați venit la Mine“. Atunci cei drepți Îi vor răspunde, zicând: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci, sau însetat și Ți-am dat să bei? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit între noi, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut noi bolnav sau în închisoare și am venit la Tine?“. Iar Împăratul, răspunzând, le va zice: „Adevărat vă spun că, întrucât ați făcut așa unuia dintre acești frați ai Mei cei mai neînsemnați, Mie Mi-ați făcut!“. Apoi le va zice celor din stânga: „Plecați de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit pentru diavolul și pentru îngerii lui! Căci Mi-a fost foame și nu Mi-ați dat să mănânc, Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau, am fost străin și nu M-ați primit între voi, am fost gol și nu M-ați îmbrăcat, am fost bolnav și în închisoare și nu M-ați vizitat!“. Atunci și ei vor răspunde, zicând: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în închisoare și nu Ți-am slujit?“. Atunci El le va răspunde, zicând: „Adevărat vă spun că, întrucât n-ați făcut așa unuia dintre cei mai neînsemnați dintre aceștia, Mie nu Mi-ați făcut!“. Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei drepți vor merge în viața veșnică. După ce a terminat de spus toate aceste cuvinte, Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Știți că peste două zile va fi Paștele, iar Fiul Omului va fi dat ca să fie răstignit“. Atunci conducătorii preoților și bătrânii poporului s-au adunat în curtea marelui preot, numit Caiafa, și au plănuit să pună mâna pe Isus prin viclenie și să-L omoare. Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor“. În timp ce Isus Se afla în Betania, în casa lui Simon, leprosul, s-a apropiat de El o femeie care avea un vas de alabastru cu parfum foarte scump. Ea a turnat parfumul pe capul Lui, în timp ce El stătea la masă. Dar ucenicii, văzând lucrul acesta, s-au indignat, zicând: „Pentru ce risipa aceasta? Căci parfumul s-ar fi putut vinde scump, iar banii să fi fost dați săracilor“. Știind aceasta, Isus le-a zis: „De ce o necăjiți pe femeie? Căci ea a făcut o faptă bună față de Mine! Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna. Când a turnat acest parfum pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta ca să Mă pregătească pentru înmormântare. Adevărat vă spun că, oriunde va fi proclamată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut această femeie, în amintirea ei“. Atunci unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la conducătorii preoților. El a zis: „Ce vreți să-mi dați ca să-L dau pe mâna voastră?“. Ei i-au oferit treizeci de arginți. De atunci încolo el căuta un prilej potrivit ca să-L dea pe mâna lor. În prima zi a Sărbătorii Azimelor, ucenicii au venit la Isus și L-au întrebat: ‒ Unde vrei să-Ți pregătim să mănânci jertfa de Paște? El a răspuns: ‒ Duceți-vă în cetate la un anumit om și spuneți-i: „Învățătorul zice: «Vremea Mea este aproape. Voi sărbători Paștele la tine, împreună cu ucenicii Mei»“. Ucenicii au făcut așa cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele. Când s-a înserat, Isus ședea la masă împreună cu cei doisprezece. În timp ce mâncau, Isus le-a zis: ‒ Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va trăda. Ei s-au întristat foarte tare și fiecare dintre ei a început să-L întrebe: ‒ Nu cumva sunt eu, Doamne? Dar Isus, răspunzând, a zis: ‒ Cel ce-și pune mâna în vas împreună cu Mine, acela Mă va trăda. Într-adevăr, Fiul Omului Se duce după cum este scris cu privire la El, dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Era mai bine pentru acel om dacă nu s-ar fi născut! Iuda, cel ce Îl trădase, a răspuns, zicând: ‒ Nu cumva sunt eu, Rabbi? Isus i-a zis: ‒ Tu ai spus-o! În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați! Acesta este trupul Meu“. Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit, l-a dat ucenicilor, zicând: „Beți toți din el, căci acesta este sângele Meu, sângele Noului Legământ, care este vărsat pentru mulți spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua aceea, când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu“. După ce au cântat un imn, au ieșit îndreptându-se spre Muntele Măslinilor. Atunci Isus le-a zis: ‒ În noaptea aceasta toți veți avea îndoieli cu privire la Mine, pentru că este scris: „Voi lovi păstorul, și oile turmei vor fi risipite!“. Dar, după învierea Mea, voi merge înaintea voastră în Galileea. Petru, răspunzând, I-a zis: ‒ Chiar dacă toți vor avea îndoieli cu privire la Tine, eu niciodată nu voi avea! Isus i-a zis: ‒ Adevărat îți spun că în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori. Petru I-a răspuns: ‒ Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda nicidecum de Tine! Și toți ucenicii au spus la fel. Atunci Isus S-a dus cu ei într-un loc numit Ghetsimani și le-a zis ucenicilor: ‒ Stați jos aici, până Mă voi duce acolo să Mă rog! I-a luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să Se întristeze și să Se tulbure. Atunci le-a zis: ‒ Sufletul Meu este foarte mâhnit, până la moarte! Rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine! Și, mergând puțin mai înainte, S-a aruncat cu fața la pământ, rugându-Se și zicând: „Tată, dacă este posibil, să treacă de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!“. Apoi a venit la ucenici, dar i-a găsit dormind. El i-a zis lui Petru: ‒ Așadar, n-ați putut veghea împreună cu Mine nici măcar o oră? Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită! Duhul, într-adevăr, este dornic, dar trupul este neputincios. S-a îndepărtat a doua oară și S-a rugat din nou, zicând: „Tată, dacă acest pahar nu poate fi îndepărtat de la Mine fără să-l beau, facă-se voia Ta!“. A venit iarăși la ucenici și i-a găsit dormind, pentru că li se îngreunaseră ochii de somn. I-a lăsat iarăși, S-a îndepărtat și S-a rugat pentru a treia oară, zicând aceleași cuvinte. Atunci a venit la ucenici și le-a zis: ‒ Încă mai dormiți și vă odihniți? Iată, s-a apropiat ceasul! Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă! Să mergem! Iată că se apropie cel ce Mă trădează. În timp ce El încă vorbea, iată că vine Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el o mare mulțime de oameni cu săbii și ciomege, trimiși de conducătorii preoților și de bătrânii poporului. Trădătorul le dăduse un semn, zicând: „Cel pe Care-L voi săruta, Acela este! Să puneți mâna pe El!“. El s-a apropiat imediat de Isus și a zis: ‒ Plecăciune, Rabbi! Și L-a sărutat îndelung pe obraji. Isus i-a zis: ‒ Prietene, fă potrivit cu ceea ce ai venit să faci! Atunci ei s-au apropiat, au pus mâna pe Isus și L-au prins. Și iată că unul dintre cei ce erau cu Isus a întins mâna, și-a scos sabia și l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea. Însă Isus i-a zis: „Pune-ți sabia înapoi la locul ei, căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri! Sau crezi că n-aș putea să-L rog pe Tatăl Meu să Mă ajute și El Mi-ar pune alături chiar acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum s-ar mai împlini atunci Scripturile care spun că așa trebuie să se întâmple?“. În ceasul acela, Isus a zis mulțimilor: „Ați ieșit să Mă arestați cu săbii și ciomege, ca pe un răsculat? În fiecare zi ședeam în Templu și dădeam învățătură, dar n-ați pus mâna pe Mine! Însă toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească scrierile profeților“. Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit. Atunci, cei ce au pus mâna pe Isus L-au adus la Caiafa, marele preot, unde erau adunați cărturarii și bătrânii. Petru L-a urmat de departe până la curtea marelui preot. Apoi a intrat înăuntru și s-a așezat împreună cu gărzile, ca să vadă care va fi sfârșitul. Conducătorii preoților și întregul Sinedriu căutau vreo mărturie falsă împotriva lui Isus, ca să-L poată condamna la moarte, dar n-au găsit niciuna, deși veniseră mulți martori mincinoși. La urmă, au venit doi care au spus: „Acesta a zis: «Eu pot să dărâm Templul lui Dumnezeu și să-l reconstruiesc în trei zile»“. Marele preot s-a ridicat și L-a întrebat: ‒ Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Dar Isus tăcea. Marele preot i-a zis: ‒ Te pun sub jurământ înaintea Dumnezeului celui Viu să ne spui dacă Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu! Isus i-a răspuns: ‒ Tu ai spus-o! Dar vă spun mai mult decât atât că, de acum încolo, Îl veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta Puterii și venind pe norii cerului. Atunci marele preot și-a sfâșiat hainele, zicând: ‒ A blasfemiat! Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum ați auzit blasfemia! Ce părere aveți? Ei au răspuns, zicând: ‒ Merită să fie pedepsit cu moartea! Atunci L-au scuipat în față și L-au lovit. Unii L-au pălmuit, zicând: „Profețește-ne, Cristoase, cine este cel ce Te-a lovit?“. Petru însă stătea afară, în curte. O slujnică s-a apropiat de el, zicând: ‒ Și tu erai cu Isus galileeanul! Dar el a negat înaintea tuturor, zicând: ‒ Nu știu despre ce vorbești! În timp ce se îndrepta spre poartă, l-a văzut o altă slujnică. Ea le-a zis celor de acolo: ‒ Acesta era cu Isus nazarineanul. Dar el a negat din nou cu jurământ: ‒ Nu-L cunosc pe Omul Acesta! După puțin timp însă, cei ce stăteau acolo s-au apropiat și i-au zis lui Petru: ‒ Cu siguranță și tu ești unul dintre ei, căci până și vorbirea te dă de gol! Atunci el a început să se blesteme și să jure, zicând: ‒ Nu-L cunosc pe Omul Acesta! Și imediat a cântat cocoșul. Atunci Petru și-a adus aminte de cuvintele pe care i le spusese Isus: „Înainte să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori!“. Și, ieșind afară, a plâns mult. Când s-a făcut dimineață, toți conducătorii preoților și bătrânii poporului s-au sfătuit împotriva lui Isus, ca să-L condamne la moarte. Apoi, după ce L-au legat, L-au dus și L-au dat pe mâna lui Pilat, guvernatorul. Atunci lui Iuda, trădătorul, când a văzut că Isus a fost condamnat, i-a părut rău și a dus înapoi cei treizeci de arginți la conducătorii preoților și la bătrâni, zicând: ‒ Am păcătuit, căci am trădat sânge nevinovat! Ei i-au răspuns: ‒ Ce ne pasă nouă? Treaba ta! Iuda a aruncat arginții în Templu și a plecat. Apoi s-a dus și s-a spânzurat. Conducătorii preoților au luat arginții și au zis: „Nu este voie să fie puși în vistierie, pentru că sunt preț de sânge“. Și, după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu ei terenul olarului, ca loc de înmormântare pentru străini. Iată de ce terenul acela a fost numit „Terenul Sângelui“ până în ziua de azi. Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia, care zice: „Au luat cei treizeci de arginți, prețul Celui prețuit, la care l-au prețuit unii dintre fiii lui Israel, și i-au dat pe terenul olarului, așa cum mi-a poruncit Domnul“. Isus a fost adus deci înaintea guvernatorului. Guvernatorul L-a întrebat, zicând: ‒ Ești Tu Împăratul iudeilor? Isus a zis: ‒ Tu o spui! Dar când a fost acuzat de conducătorii preoților și de bătrâni, n-a răspuns nimic. Atunci Pilat I-a zis: ‒ Nu auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei? Dar Isus nu i-a răspuns la niciun cuvânt, astfel că guvernatorul era foarte uimit. Guvernatorul obișnuia ca la fiecare sărbătoare să elibereze mulțimii un deținut pe care-l voiau ei. La acea vreme aveau un deținut vestit, numit Isus Barabba. Așadar, după ce s-a adunat mulțimea, Pilat i-a întrebat: ‒ Pe cine vreți să vi-l eliberez, pe Isus Barabba sau pe Isus, Cel numit Cristos? Căci știa că din invidie Îl dăduseră pe mâna lui. În timp ce stătea pe scaunul de judecată, soția lui a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic de-a face cu Acel Om drept, pentru că azi am suferit mult în vis din cauza Lui!“. Dar conducătorii preoților și bătrânii au convins mulțimile să-l ceară pe Barabba, iar Isus să fie omorât. Guvernatorul a răspuns, zicându-le: ‒ Pe care dintre aceștia doi vreți să vi-l eliberez? Ei au zis: ‒ Pe Barabba! Pilat a zis: ‒ Și atunci ce să fac cu Isus, numit Cristos? Ei au răspuns cu toții: ‒ Să fie răstignit! El i-a întrebat: ‒ Dar ce rău a făcut? Însă ei strigau și mai tare: ‒ Să fie răstignit! Când a văzut Pilat că nu ajunge nicăieri, ci că mai degrabă se face tulburare, a luat apă și s-a spălat pe mâini înaintea mulțimii, zicând: ‒ Eu sunt nevinovat de sângele Acestui Om! Treaba voastră! Și tot poporul, răspunzând, i-a zis: ‒ Sângele Lui să fie peste noi și peste copiii noștri! Atunci le-a eliberat pe Barabba, iar pe Isus, după ce a pus să-L biciuiască, L-a dat să fie răstignit. Atunci soldații guvernatorului L-au adus pe Isus în pretoriu și au adunat în jurul Lui toată cohorta. L-au dezbrăcat și au pus pe El o mantie roșie, au împletit o coroană de spini, I-au așezat-o pe cap, I-au pus o trestie în mâna dreaptă și apoi au îngenuncheat înaintea Lui și și-au bătut joc de El, zicând: „Plecăciune, Împărate al iudeilor!“. Ei Îl scuipau, Îi luau trestia și-L loveau peste cap. După ce și-au bătut joc de El astfel, L-au dezbrăcat de mantie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească. Când au ieșit, au găsit un om din Cirena, pe nume Simon, și l-au obligat pe acesta să ducă crucea lui Isus. Când au ajuns la locul numit Golgota, căruia i se mai zice și „Locul Craniului“, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea. După ce L-au răstignit, și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți pentru ele, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profet: „Și-au împărțit hainele Mele între ei și au tras la sorți pentru cămașa Mea“. Apoi s-au așezat jos și Îl păzeau acolo. Îi puseseră deasupra capului acuzația pe care era scris: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“. Tot atunci au fost răstigniți împreună cu El doi răsculați, unul la dreapta, iar altul la stânga Lui. Cei ce treceau pe acolo blasfemiau împotriva Lui, dădeau din cap și ziceau: „Tu, Cel Care dărâmi Templul și-l reconstruiești în trei zile, salvează-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, dă-Te jos de pe cruce!“. Tot astfel și conducătorii preoților, împreună cu cărturarii și bătrânii, Îl batjocoreau, zicând: „Pe alții i-a salvat, dar pe Sine Însuși nu Se poate salva! Doar este Împăratul lui Israel! Să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum Dumnezeu, dacă vrea! Căci a zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!»“. La fel Îl insultau și răsculații care erau răstigniți împreună cu El. De la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara. Cam pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, zicând: „ Eli, Eli, lema sabactani?“, care înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“. Unii dintre cei ce stăteau acolo L-au auzit și au zis: „Acest Om îl strigă pe Ilie!“. Imediat unul dintre ei a alergat și a luat un burete, l-a umplut cu oțet de vin, l-a pus într-o trestie și I l-a dat să-l bea. Dar ceilalți ziceau: „Lasă să vedem dacă vine Ilie să-L salveze!“. Isus a strigat din nou cu glas tare și apoi Și-a dat duhul. Și iată că draperia Templului s-a rupt în două, de sus până jos; pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți au fost înviate. Ei au ieșit din morminte, după învierea Lui, au intrat în Cetatea Sfântă și li s-au arătat multora. Centurionul și cei ce-L păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul și cele întâmplate, s-au înspăimântat foarte tare și au zis: „Într-adevăr Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“. Acolo mai erau și multe femei care priveau de departe, cele care Îl urmaseră pe Isus din Galileea și Îi slujiseră. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov și a lui Iosif – și mama fiilor lui Zebedei. Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, pe nume Iosif, care devenise și el ucenic al lui Isus. Acesta s-a dus la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat. Iosif a luat trupul, L-a înfășurat într-o pânză de in curată și L-a pus în propriul său mormânt nou, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului și a plecat. Maria Magdalena și cealaltă Maria erau și ele acolo, șezând înaintea mormântului. A doua zi, cea de după Ziua Pregătirii, conducătorii preoților și fariseii s-au adunat la Pilat și i-au zis: ‒ Stăpâne, ne-am amintit că înșelătorul acela, în timp ce trăia, a zis: „După trei zile voi învia!“. Așadar, poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină noaptea și să-L fure, apoi să spună poporului: „A fost înviat dintre cei morți!“. Atunci această înșelăciune din urmă ar fi mai rea decât prima! Pilat le-a răspuns: ‒ Aveți o gardă. Duceți-vă și întăriți-l cum știți! Ei s-au dus împreună cu garda și au întărit mormântul, sigilând piatra. După ziua de Sabat, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Maria au venit să se uite la mormânt. Și iată că a avut loc un mare cutremur, căci un înger al Domnului a coborât din Cer, s-a dus și a rostogolit piatra de la intrarea mormântului și s-a așezat pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada. De frica lui, gardienii s-au cutremurat și au rămas ca morți. Îngerul le-a zis femeilor: „Nu vă temeți! Știu că Îl căutați pe Isus Care a fost răstignit. Nu este aici, pentru că a înviat, așa cum a spus. Veniți și vedeți locul unde fusese pus. Apoi duceți-vă repede și spuneți-le ucenicilor Lui: «A fost înviat dintre cei morți! Iată că El merge înaintea voastră în Galileea. Acolo Îl veți vedea». Iată, v-am spus aceste lucruri!“. Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să-i anunțe pe ucenicii Lui. Dar iată că le-a ieșit înainte Isus, zicând: „Bucurați-vă!“. Ele s-au apropiat, I-au cuprins picioarele și I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeți! Duceți-vă și anunțați-i pe frații Mei să meargă în Galileea! Acolo Mă vor vedea“. În timp ce plecau ele, iată că unii dintre gardieni s-au dus în cetate și i-au anunțat pe conducătorii preoților cu privire la tot ce se întâmplase. Aceștia s-au întrunit cu bătrânii, s-au sfătuit și le-au dat soldaților mulți arginți, zicându-le: „Să spuneți așa: «Ucenicii Lui au venit noaptea, în timp ce noi dormeam, și L-au furat». Iar dacă va ajunge lucrul acesta la auzul guvernatorului, îl vom convinge noi și vă vom scăpa de grijă“. Ei au luat arginții și au făcut așa cum fuseseră învățați. Și vorba aceasta a fost răspândită printre iudei până în ziua de azi. Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, la muntele unde le indicase Isus să meargă. Când L-au văzut, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. Isus S-a apropiat de ei și le-a vorbit, zicând: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în Cer și pe pământ. Prin urmare, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!“. Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Așa cum este scris în Isaia, profetul: „Iată, îl trimit înaintea feței Tale pe mesagerul Meu, care-Ți va pregăti calea“. Iată glasul celui ce strigă în deșert: „Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările!“. S-a arătat Ioan, cel ce boteza în deșert și proclama botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Toată regiunea Iudeei și toți ierusalimiții au început să iasă la el și, mărturisindu-și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. Ioan era îmbrăcat într-o haină din păr de cămilă, iar în jurul mijlocului avea un brâu de piele. El se hrănea cu lăcuste și cu miere sălbatică. Ioan predica și zicea: „După mine vine Cel Care este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt demn să mă aplec să-I dezleg cureaua sandalelor. Eu v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt“. În acele zile, Isus a venit din Nazaretul Galileei și a fost botezat de Ioan în Iordan. Și imediat după ce a ieșit din apă, El a văzut cerurile deschise și Duhul coborând spre El asemenea unui porumbel. Și din Ceruri s-a auzit un glas: „Tu ești Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc plăcerea!“. Imediat Duhul L-a dus în deșert. El a stat în deșert timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satan. Acolo stătea împreună cu animalele sălbatice, iar îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, proclamând Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea! Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat! Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!“. În timp ce trecea pe lângă Marea Galileei, Isus i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând un năvod în mare, căci erau pescari. Isus le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni!“. Ei și-au lăsat imediat năvoadele și L-au urmat. Mergând puțin mai încolo, i-a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui. Ei erau într-o barcă și își reparau năvoadele. Imediat i-a chemat, iar ei l-au lăsat pe tatăl lor, Zebedei, în barcă, împreună cu cei angajați, și L-au urmat. S-au dus în Capernaum și, imediat, în ziua de Sabat, Isus a intrat în sinagogă și a început să-i învețe pe oameni. Ei erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța ca Unul Care are autoritate, nu cum îi învățau cărturarii. Chiar atunci, în sinagoga lor era un om care avea în el un duh necurat. El a strigat, zicând: ‒ Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Știu Cine ești: Sfântul lui Dumnezeu! Isus l-a mustrat, zicând: ‒ Taci și ieși din el! Atunci duhul necurat a ieșit din el, scuturându-l și strigând cu glas tare. Toți au rămas uimiți, așa că se întrebau între ei, zicând: „Ce este aceasta? Este o învățătură nouă, care are autoritate! El poruncește chiar și duhurilor necurate, iar ele Îl ascultă!“. Și I s-a dus vestea imediat pretutindeni, în întreaga vecinătate a Galileei. Imediat după ce au ieșit din sinagogă, au intrat împreună cu Iacov și Ioan în casa lui Simon și a lui Andrei. Soacra lui Simon era întinsă în pat, având febră, și ei I-au vorbit imediat despre ea. El S-a apropiat, a apucat-o de mână și a ridicat-o. Și febra a lăsat-o, iar ea a început să le slujească. Când s-a lăsat seara, după ce a apus soarele, i-au adus la El pe toți cei care aveau boli și pe cei demonizați. Întreaga cetate era adunată la ușă. El i-a vindecat pe mulți care aveau diferite boli și a alungat mulți demoni. Pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că Îl cunoșteau. Dis-de-dimineață, când era încă foarte întuneric, Isus S-a sculat, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo. Dar Simon și cei ce erau cu El au început să-L caute și, când L-au găsit, I-au zis: ‒ Toți Te caută! Isus le-a răspuns: ‒ Să mergem în altă parte, în satele învecinate, ca să predic și acolo, căci pentru aceasta am ieșit! Și S-a dus în toată Galileea, predicând în sinagogi și alungând demoni. A venit la El un lepros, care a îngenuncheat și L-a rugat, zicând: ‒ Dacă vrei, poți să mă curățești! Cuprins de milă, Isus a întins mâna, l-a atins și i-a zis: ‒ Da, vreau. Fii curățit! Și imediat lepra s-a îndepărtat de la el și a fost curățit. Isus i-a spus să plece imediat, avertizându-l și zicându-i: ‒ Vezi să nu spui nimănui nimic, ci du-te, arată-te preotului și adu pentru curățirea ta ceea ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei. Dar el, ieșind, a început să proclame și să răspândească vestea atât de mult, încât Isus nu mai putea să intre pe față în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii. Și oamenii veneau la El de pretutindeni. Câteva zile mai târziu, Isus a venit din nou în Capernaum. Când s-a auzit că este în casă, s-au adunat atât de mulți oameni, încât nu mai rămăsese loc nici măcar în fața ușii. Isus le vorbea din Cuvânt. Atunci au venit niște oameni care aduceau la El un paralitic, purtat de patru dintre ei. Fiindcă n-au putut să-l aducă la Isus din cauza mulțimii, ei au dat la o parte acoperișul casei unde se afla Isus, au făcut o spărtură și au coborât pe acolo patul pe care era așezat paraliticul. Văzând Isus credința lor, i-a zis paraliticului: „Copile, păcatele îți sunt iertate!“. Unii dintre cărturarii care ședeau acolo se gândeau în inimile lor: „De ce vorbește Acesta astfel? Blasfemiază! Cine poate ierta păcatele, în afară de singurul Dumnezeu?“. Însă Isus, cunoscând imediat în duhul Său că ei gândeau astfel în ei înșiși, le-a zis: „De ce gândiți astfel în inimile voastre? Ce este mai ușor? A spune paraliticului: «Păcatele îți sunt iertate!» sau a spune: «Ridică-te, ia-ți patul și umblă!»? Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele, ție îți spun – i-a zis El paraliticului – ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă!“. El s-a ridicat, și-a luat imediat patul și a ieșit afară înaintea tuturor, astfel că toți se minunau și Îl glorificau pe Dumnezeu, zicând: „N-am mai văzut niciodată așa ceva!“. Isus a ieșit din nou lângă mare. Toată mulțimea a venit la El, iar El îi învăța. Plecând mai departe, Isus l-a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, șezând în locul unde se plăteau taxele. El i-a zis: „Urmează-Mă!“. Levi s-a ridicat și L-a urmat. În timp ce Isus lua masa în casa lui Levi, mulți colectori de taxe și păcătoși mâncau împreună cu El și cu ucenicii Lui; căci erau mulți care Îl urmau. Văzând că Isus mănâncă împreună cu păcătoșii și cu colectorii de taxe, cărturarii fariseilor le-au zis ucenicilor Lui: ‒ Mănâncă și bea împreună cu colectorii de taxe și cu păcătoșii? Însă Isus i-a auzit și le-a zis: ‒ Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu n-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. Ucenicii lui Ioan și ai fariseilor obișnuiau să postească. Ei s-au apropiat și I-au zis: ‒ De ce ucenicii lui Ioan și ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc? Isus le-a răspuns: ‒ Pot să postească nuntașii în timp ce mirele este cu ei? Atât timp cât îl au pe mire cu ei, nu pot să postească. Însă vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci, în ziua aceea, vor posti. Nimeni nu coase un petic de pânză nouă pe o haină veche. Altfel, peticul cel nou rupe din haina cea veche, și ruptura se face mai rea. Și nimeni nu toarnă vin nou în burdufuri vechi. Altfel, vinul va crăpa burdufurile, iar vinul și burdufurile vor fi distruse. Ci vinul nou se toarnă în burdufuri noi. Într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. În timp ce-și croiau drum printre ele, ucenicii Lui au început să smulgă spice. Fariseii I-au zis lui Isus: ‒ Vezi? De ce fac ei ce nu este voie în ziua de Sabat? El le-a zis: ‒ N-ați citit niciodată ce a făcut David atunci când a fost în nevoie și i s-a făcut foame, atât lui, cât și celor ce erau cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, pe vremea lui Abiatar, marele preot, și a mâncat pâinile prezentării, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoții, și cum a dat și celor ce erau cu el? Apoi le-a zis: ‒ Ziua de Sabat a fost făcută pentru om, nu omul pentru ziua de Sabat! Așa că Fiul Omului este Domn și al Sabatului. Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo era un om care avea o mână uscată. Ei Îl urmăreau pe Isus, ca să vadă dacă-l va vindeca în ziua de Sabat și să-L poată astfel acuza. Isus i-a zis omului care avea mâna uscată: „Ridică-te și stai în mijloc!“. Apoi le-a zis: „Este voie în ziua de Sabat să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viață sau să omori?“. Ei însă tăceau. Și rotindu-Și privirea peste ei cu mânie, mâhnit fiind de împietrirea inimii lor, i-a zis omului: „Întinde-ți mâna!“. El a întins-o și mâna lui a fost făcută sănătoasă. Dar fariseii, ieșind, s-au sfătuit imediat cu irodienii împotriva Lui, gândindu-se cum să-L omoare. Isus S-a retras împreună cu ucenicii Săi înspre mare. Și o mare mulțime de oameni din Galileea L-au urmat. De asemenea, o mare mulțime de oameni din Iudeea, din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan și din jurul Tyrului și al Sidonului, când au auzit despre tot ce făcea, au venit la El. Isus le-a zis ucenicilor Lui să-I țină pregătită o barcă mică, din cauza mulțimii, ca să nu-L îmbulzească. Căci îi vindecase pe mulți și de aceea toți cei ce aveau boli se înghesuiau în jurul Lui ca să-L atingă. Când Îl vedeau, duhurile necurate cădeau înaintea Lui și strigau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu!“. El însă le atenționa ferm să nu-L facă cunoscut. Isus S-a urcat pe munte și a chemat pe cine a dorit, iar ei au venit la El. A ales doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El, să-i trimită să predice și să aibă autoritate să alunge demoni. Cei doisprezece pe care i-a ales au fost: Simon, căruia i-a pus numele Petru; Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele „ Boanerges “, care înseamnă „Fiii tunetului“; Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon Zelotul; și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus. A venit apoi în casă, dar mulțimea s-a adunat din nou, așa că ei nu puteau nici măcar să mănânce. Când au auzit ai Lui ce se întâmplă, au ieșit să pună mâna pe El, căci ziceau că Și-a ieșit din minți. Cărturarii care coborâseră de la Ierusalim ziceau că îl are pe Beelzebul și că alungă demonii cu ajutorul conducătorului demonilor. Isus i-a chemat la El și le-a vorbit în pilde: „Cum poate Satan să-l alunge pe Satan? Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei înseși, împărăția aceea nu poate dăinui. Iar dacă o familie este dezbinată împotriva ei înseși, familia aceea nu va putea dăinui. Dacă Satan se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, atunci nu poate dăinui, ci i-a venit sfârșitul. Dar nimeni nu poate să intre în casa celui puternic, ca să-i jefuiască bunurile, dacă nu-l leagă mai întâi pe cel puternic. Abia atunci îi va jefui casa. Adevărat vă spun că fiilor oamenilor le vor fi iertate toate păcatele și toate blasfemiile pe care le vor rosti, dar cel ce blasfemiază împotriva Duhului Sfânt nu va avea parte de iertare în veci, ci este vinovat de un păcat veșnic“. Spunea astfel pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat!“. Atunci mama și frații Lui au venit și, stând afară, au trimis să-L cheme. Mulțimea care ședea în jurul Lui I-a zis: ‒ Iată că mama Ta, frații Tăi și surorile Tale sunt afară și Te caută. Isus, răspunzându-le, a zis: ‒ Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei? Și, rotindu-Și privirea peste cei ce ședeau în jurul Lui, a zis: ‒ Iată mama Mea și frații Mei! Căci cel ce face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă. Isus a început din nou să-i învețe pe oameni lângă mare. Pentru că în jurul Lui se adunase o mare mulțime de oameni, Isus S-a urcat într-o barcă și S-a așezat acolo, pe mare. Întreaga mulțime se afla lângă mare, pe țărm. El îi învăța multe lucruri în pilde și, în învățătura Lui, le spunea: „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, unde au venit păsările și au mâncat-o. Alta a căzut pe loc stâncos, unde nu avea pământ mult. A încolțit repede, din cauză că nu avea pământ adânc, dar, când a răsărit soarele, a fost arsă și, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat. Alta a căzut între spini, iar spinii au crescut și au sufocat-o, așa că nu a dat rod. Dar altele au căzut într-un pământ bun și au dat rod, înălțându-se și crescând: una a adus treizeci, una șaizeci și una o sută“. Și zicea: „Cine are urechi de auzit să audă!“. Când a fost singur, cei din jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde. Isus le-a zis: „Vouă v-a fost dată taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate sunt în pilde, pentru ca, «Să privească cu ochii, dar să nu vadă, și să audă cu urechile, dar să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați!»“. Apoi le-a zis: „Nu înțelegeți această pildă? Atunci cum veți înțelege toate celelalte pilde? Semănătorul seamănă Cuvântul. Cei de lângă drum, unde este semănat Cuvântul, sunt aceștia: când aud, vine imediat Satan și ia Cuvântul semănat în ei. Cei semănați pe locuri stâncoase sunt aceștia: când aud Cuvântul, îl primesc imediat cu bucurie, dar nu au rădăcină în ei înșiși, ci sunt temporari. Atunci când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, ei cad imediat. Cei semănați între spini sunt alții: aceștia sunt cei care aud Cuvântul, dar îngrijorările veacului, înșelăciunea bogățiilor și poftele pentru alte lucruri intră și sufocă Cuvântul, iar el devine neroditor. Iar cei semănați în pământul cel bun sunt aceia care aud Cuvântul, îl primesc și aduc rod: unul treizeci, unul șaizeci și unul o sută“. El le-a mai zis: „Oare se aduce candela ca să fie pusă sub un obroc sau sub un pat? Nu este adusă ea ca să fie așezată pe un sfeșnicar? Căci nu este nimic ascuns, decât ca să fie dezvăluit, și nimic tăinuit, decât ca să iasă la iveală. Dacă are cineva urechi de auzit să audă! Fiți atenți la ceea ce auziți! Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura și vi se va adăuga! Căci celui ce are i se va da, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are“. El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca un om care aruncă sămânță în pământ. Fie că el doarme, fie că se scoală, zi și noapte, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Pământul rodește de la sine – mai întâi firul verde, apoi spicul, iar apoi grâu deplin în spic. Când rodul este copt, trece imediat secera prin el, pentru că a sosit secerișul“. El a mai zis: „Cu ce să asemănăm Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă s-o descriem? Ea este ca un bob de muștar, care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ, dar, după ce este semănat, el crește, ajunge mai mare decât toate legumele și face ramuri mari, astfel că păsările cerului își pot face cuibul la umbra lor“. Și, prin multe astfel de pilde, El le vestea Cuvântul, după cum erau ei în stare să-l înțeleagă. Nu le vorbea fără să folosească pilda. Dar când era doar El cu ucenicii Lui deoparte, le explica toate lucrurile. În aceeași zi, când s-a lăsat seara, le-a zis: ‒ Să traversăm în partea cealaltă! Și lăsând mulțimea, L-au luat în barcă așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte bărci. Atunci s-a stârnit o furtună puternică și valurile au început să se izbească de barcă, astfel încât barca era deja aproape plină cu apă. Isus era în partea din spate a bărcii, dormind pe o pernă. Ei L-au trezit și I-au spus: ‒ Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim? Atunci El, ridicându-Se, a mustrat vântul și a zis mării: ‒ Taci! Liniștește-te! Vântul s-a oprit și s-a făcut o liniște mare. Apoi le-a zis: ‒ De ce sunteți fricoși? Tot n-aveți credință? Ei s-au temut foarte tare și-și ziceau unii altora: ‒ Cine este Acesta, de-L ascultă până și vântul și marea? Au ajuns de cealaltă parte a mării, în teritoriul gherasenilor. Când a coborât Isus din barcă, L-a întâmpinat imediat un om care ieșea din morminte și avea în el un duh necurat. El își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț. Fusese de multe ori legat cu lanțuri și cu cătușe, dar rupsese lanțurile și sfărâmase cătușele și nimeni nu-l putea stăpâni. Toată noaptea și toată ziua era prin morminte sau prin munți, urlând și tăindu-se cu pietre. Când L-a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat și a strigat cu glas tare, zicând: ‒ Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului celui Preaînalt? Te pun să juri pe Dumnezeu, să nu mă chinui! Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși din acest om!“. Isus l-a întrebat: ‒ Care-ți este numele? El I-a zis: ‒ Numele meu este „Legiune“, pentru că suntem mulți. Și Îl ruga mult pe Isus să nu-l trimită afară din regiunea aceea. Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Duhurile necurate L-au rugat, zicând: ‒ Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei! Și El le-a dat voie. Duhurile necurate au ieșit din om și au intrat în porci. Atunci turma, în jur de două mii de porci, s-a repezit pe râpă în jos, în mare; și s-au înecat în mare. Păzitorii lor au fugit și i-au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. Și aceștia au venit să vadă ce s-a întâmplat. Când au ajuns la Isus și l-au văzut pe cel ce fusese demonizat (care avusese în el „Legiunea“), stând jos, îmbrăcat și întreg la minte, s-au înspăimântat. Cei ce văzuseră ce s-a întâmplat, cu cel ce fusese demonizat și cu porcii, le-au istorisit totul. Atunci ei au început să-L roage pe Isus să plece din teritoriul lor. În timp ce Isus Se urca în barcă, cel ce fusese demonizat Îl ruga să-l lase să rămână cu El, dar Isus nu l-a lăsat, ci i-a zis: „Du-te acasă, la ai tăi, și istorisește-le cât de mult a făcut Domnul pentru tine și cum a avut milă de tine!“. El a plecat și a început să proclame prin Decapolis cât de mult făcuse Isus pentru el. Și toți erau uimiți. După ce Isus a trecut iarăși cu barca de cealaltă parte, s-a adunat la El o mare mulțime de oameni. Și El stătea lângă mare. A venit la El unul dintre conducătorii sinagogii, pe nume Iair. Când L-a văzut, a căzut la picioarele Lui și L-a rugat insistent, zicând: „Fetița mea este pe moarte. Vino și pune-Ți mâinile peste ea ca să fie vindecată și să trăiască!“. Isus a plecat împreună cu el. O mare mulțime de oameni Îl urma și se îmbulzea în jurul Lui. Era acolo o femeie care, de doisprezece ani, avea o hemoragie. Ea suferise multe din partea multor doctori și cheltuise tot ce avusese fără vreun folos, ba dimpotrivă, se îmbolnăvise mai rău. Auzind despre Isus, a venit în mulțime pe la spate și s-a atins de haina Lui. Căci își zicea: „Dacă aș atinge măcar hainele Lui, voi fi vindecată!“. Imediat izvorul sângelui ei a secat și ea a simțit în trup că fusese vindecată de boala ei. Isus Și-a dat seama imediat că din El ieșise o putere și, întorcându-Se spre mulțime, a întrebat: ‒ Cine s-a atins de hainele Mele? Ucenicii I-au zis: ‒ Vezi că mulțimea se înghesuie în jurul Tău, iar Tu întrebi: „Cine M-a atins?“. El însă Se uita de jur-împrejur ca s-o vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. Atunci femeia, știind ce i se întâmplase, a venit înfricoșată și tremurând și a căzut înaintea Lui, spunându-I tot adevărul. Isus i-a zis: „Fiică, credința ta te-a vindecat! Du-te în pace și fii vindecată de boala ta!“. În timp ce El încă vorbea, au venit câțiva din casa conducătorului sinagogii și au zis: ‒ Fata ta a murit. De ce-L mai deranjezi pe Învățător? Dar Isus, ignorând cuvintele lor, i-a zis conducătorului sinagogii: ‒ Nu te teme! Crede doar! N-a dat voie nimănui să-L însoțească, în afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. Când au ajuns ei la casa conducătorului sinagogii, Isus a văzut acolo tulburare și pe cei ce plângeau și boceau mult. El a intrat și le-a zis: „De ce sunteți tulburați și plângeți? Copilul n-a murit, ci doarme!“. Ei însă râdeau de El. Isus i-a scos pe toți afară, i-a luat pe tatăl copilului, pe mama acestuia și pe cei ce erau cu El și a intrat acolo unde era copilul. A apucat copilul de mână și i-a zis: „ Talita kum!“, care tradus înseamnă: „Fetițo, ție îți zic, scoală-te!“. Fetița s-a ridicat imediat și a început să umble. Ea era în vârstă de doisprezece ani. Ei au înmărmurit de uimire. Isus le-a poruncit de mai multe ori să nu știe nimeni despre aceasta și a spus să i se dea fetiței să mănânce. Isus a ieșit de acolo și a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L-au urmat. Când a venit ziua Sabatului, a început să-i învețe pe oameni în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, erau uimiți și ziceau: „De unde Îi vin Acestuia aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta care I-a fost dată și cum de se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și surorile Lui nu sunt oare aici, printre noi?“. Și, astfel, ei se îndoiau de El. Isus însă le-a zis: „Un profet nu este lipsit de onoare decât în patria lui, între rudele lui și în casa lui“. Și n-a putut să facă acolo nicio minune, în afară de faptul că Și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. Și era uimit de necredința lor. Isus străbătea satele de jur-împrejur, învățându-i pe oameni. El i-a chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le autoritate asupra duhurilor necurate. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag; să nu ia nici pâine, nici traistă, nici monede de bronz la brâu, ci să se încalțe cu sandale, dar să nu-și ia două cămăși. El le-a mai zis: „În orice casă intrați, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela. Iar dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți de acolo, ca mărturie împotriva lor“. Ei au plecat și au predicat că toți trebuie să se pocăiască. Alungau mulți demoni și pe mulți bolnavi îi ungeau cu ulei și îi vindecau. Regele Irod a auzit despre Isus, căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morți și de aceea lucrează aceste puteri prin El!“. Alții ziceau: „Este Ilie!“, iar alții ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeți!“. Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, pe care l-am decapitat, a înviat!“. Căci Irod însuși, după ce a trimis să pună mâna pe Ioan, l-a legat în închisoare din cauza Irodiadei, soția lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea, iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ți este permis s-o ai pe soția fratelui tău!“. Irodiada îl dușmănea pe Ioan și voia să-l omoare, dar nu putea, pentru că Irod se temea de Ioan, știindu-l un bărbat drept și sfânt, și îl proteja. Când îl asculta, stătea mult pe gânduri; totuși, îl asculta cu plăcere. A venit însă o zi potrivită, când Irod, la sărbătorirea zilei sale de naștere, a dat un ospăț nobililor săi, ofițerilor și conducătorilor Galileei. Când fata Irodiadei a intrat și a dansat, lui Irod și celor ce ședeau la masă le-a plăcut. Regele i-a zis atunci fetei: ‒ Cere-mi orice dorești și-ți voi da! Apoi i-a jurat: ‒ Orice-mi vei cere, îți voi da, până la o jumătate din regatul meu! Ea a ieșit și a întrebat-o pe mama ei: ‒ Ce să cer? Aceasta i-a răspuns: ‒ Capul lui Ioan Botezătorul! Atunci ea a intrat în grabă la rege, adresându-i următoarea cerere: ‒ Doresc să-mi dai chiar acum, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul! Regele s-a întristat foarte tare, dar, din cauza jurămintelor și a celor ce ședeau la masă, n-a vrut s-o refuze. Și regele a trimis imediat un călău, poruncindu-i să-i aducă pe o tavă capul lui Ioan. Acesta s-a dus, l-a decapitat pe Ioan în închisoare, i-a adus capul pe o tavă și i l-a dat fetei, iar fata i l-a dat mamei sale. Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i-au luat trupul și l-au pus într-un mormânt. Apostolii s-au adunat la Isus și I-au istorisit tot ce făcuseră și tot ce-i învățaseră pe oameni. Isus le-a zis: „Veniți cu Mine într-un loc pustiu, doar voi singuri, și odihniți-vă puțin!“. Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei n-aveau timp nici măcar să mănânce. Au plecat deci cu barca, doar ei singuri, spre un loc pustiu. Dar mulți i-au văzut plecând și i-au recunoscut, așa că oameni din toate cetățile au alergat pe jos până acolo și au sosit înaintea lor. Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n-au păstor. Și a început să-i învețe multe lucruri. Când ora era deja târzie, ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: ‒ Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. Lasă mulțimile să se ducă prin cătunele și satele dimprejur, ca să-și cumpere ceva de mâncare. Însă Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Dați-le voi să mănânce! Ei L-au întrebat: ‒ Să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de denari și să le dăm să mănânce? Isus i-a întrebat: ‒ Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți! După ce au aflat, I-au răspuns: ‒ Cinci pâini și doi pești. Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți pe iarba verde, în grupuri. Și ei s-au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. El a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor, ca să le așeze înaintea lor. De asemenea, a împărțit tuturor și cei doi pești. Ei au mâncat cu toții și s-au săturat. Și au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimituri și cu resturile de la pești. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați. Imediat după aceea, Isus i-a grăbit pe ucenicii Lui să se urce în barcă și să traverseze marea înaintea Lui spre Betsaida, în timp ce El va trimite mulțimea acasă. După ce Și-a luat rămas bun de la ei, S-a dus pe munte să Se roage. Când s-a lăsat seara, barca era în mijlocul mării, iar El Se afla singur pe țărm. A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă și, cam în a patra strajă a nopții, Isus a venit spre ei, umblând pe mare. Voia să ajungă alături de ei. Când L-au văzut umblând pe mare, au crezut că este o stafie și au țipat, pentru că toți s-au speriat când L-au văzut. Dar Isus le-a vorbit imediat și le-a zis: „Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți!“. După ce S-a urcat la ei în barcă, vântul a încetat. Și tare se mai minunau în ei înșiși, căci nu înțeleseseră ce s-a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită. După ce au trecut marea, au ajuns la țărm, în Ghenezaret, și au ancorat acolo. Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut. Ei au alergat prin toată regiunea aceea și au început să-i aducă pe paturi, pe cei bolnavi, acolo unde auzeau că Se află Isus. Și oriunde mergea El, în sate, în cetăți sau în cătune, îi așezau pe cei bolnavi în piețe și-L rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui. Și toți cei care se atingeau de El erau vindecați. Fariseii și unii dintre cărturarii care veniseră de la Ierusalim s-au adunat la El și i-au văzut pe câțiva dintre ucenicii Lui că mănâncă pâine cu mâinile întinate, adică nespălate. (Căci fariseii și toți iudeii nu mănâncă dacă nu-și spală cu atenție mâinile, ținând astfel tradiția bătrânilor. Iar când se întorc de la piață, nu mănâncă dacă nu s-au spălat. Și mai sunt multe alte lucruri pe care le-au primit ei să le țină, cum ar fi: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a vaselor de bronz și a paturilor.) Atunci fariseii și cărturarii L-au întrebat pe Isus: ‒ De ce ucenicii Tăi nu umblă potrivit cu tradiția bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile întinate? El le-a răspuns: ‒ Ipocriților! Bine a profețit Isaia despre voi, așa cum este scris: „Poporul acesta Mă onorează cu buzele, dar inima lui este departe de Mine! Degeaba însă Mi se închină ei, dând ca învățături niște porunci de-ale oamenilor!“. Voi, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți strâns tradiția oamenilor: spălarea ulcioarelor și a cănilor și multe alte lucruri de felul acesta pe care le faceți. Apoi le-a zis: ‒ Și ați respins frumos porunca lui Dumnezeu ca să păstrați tradiția voastră! Căci Moise a zis: „Să-ți respecți tatăl și mama“ și „Cel ce-și vorbește de rău tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea“. Însă voi ziceți: „Un om nu este vinovat dacă îi spune tatălui său sau mamei sale: «Orice ajutor ai putea primi de la mine este korban »“ (adică este deja închinat ca dar lui Dumnezeu ). Astfel, voi nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl sau mama lui și desființați Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiția voastră pe care o răspândiți. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta. Isus a chemat din nou mulțimea și a zis: „Ascultați-Mă cu toții și înțelegeți! Nu există nimic din afara omului, care, intrând în el, să-l poată întina, ci lucrurile care ies din om, acelea îl întinează!“. Dacă are cineva urechi de auzit să audă! După ce a lăsat mulțimea și a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat despre pildă. El le-a zis: „Și voi sunteți tot fără pricepere? Nu înțelegeți că orice intră în om din exterior nu-l poate întina, fiindcă nu intră în inima lui, ci în stomac, apoi iese în latrină, el dând afară astfel toată mâncarea?“. Apoi a zis: „Ceea ce iese din om, aceea îl întinează pe om. Căci din interior, din inima omului, ies gândurile rele, preacurviile, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutățile, viclenia, depravarea, ochiul rău, blasfemia, mândria și nesăbuința. Toate aceste rele ies din interior și îl întinează pe om“. Isus a plecat de acolo și S-a dus în regiunile Tyrului și Sidonului. Dorind să nu știe nimeni că Se află acolo, a intrat într-o casă, dar n-a putut rămâne neobservat, ci imediat, o femeie care auzise despre El și a cărei fetiță avea un duh necurat, a venit la El și I-a căzut la picioare. Femeia era o grecoaică, originară din Siro-Fenicia. Ea L-a rugat să alunge demonul din fata ei, dar Isus i-a zis: ‒ Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței. Însă ea a răspuns și i-a zis: ‒ Da, Doamne, dar și cățeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor. Atunci El i-a zis: ‒ Pentru răspunsul acesta, du-te. Demonul a ieșit din fata ta. Ea a plecat acasă și a găsit copilul culcat pe pat, iar demonul ieșise. Atunci Isus a ieșit iarăși din teritoriul Tyrului și S-a dus, prin Sidon, la Marea Galileei, în mijlocul teritoriului Decapolisului. Au adus la El un surd, care totodată vorbea greu, și L-au rugat să-Și pună mâna peste el. Isus l-a luat deoparte din mulțime, Și-a pus degetele în urechile lui și i-a atins limba cu scuipatul Lui. Apoi a privit spre cer, a oftat și a zis: „ Efata!“, care înseamnă: „Deschide-te!“. Și imediat i s-au deschis urechile, i s-a descleștat limba și a început să vorbească bine. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar cu cât le poruncea să nu spună, cu atât ei proclamau aceasta mai mult. Ei erau uimiți peste măsură și ziceau: „El pe toate le face bine. Chiar și pe surzi îi face să audă, iar pe muți să vorbească!“. În zilele acelea s-a adunat din nou o mare mulțime de oameni și nu aveau ce să mănânce. Isus i-a chemat pe ucenici și le-a zis: ‒ Mi-e milă de cei din mulțime, pentru că sunt deja trei zile de când ei stau cu Mine și n-au ce să mănânce, iar dacă îi las să plece acasă flămânzi, vor leșina pe drum, mai ales că unii dintre ei au venit de departe. Ucenicii Lui I-au răspuns: ‒ De unde ar putea lua cineva pâini aici, în deșert, ca să-i sature pe acești oameni? Isus i-a întrebat: ‒ Câte pâini aveți? Ei au zis: ‒ Șapte. Isus a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și după ce a luat cele șapte pâini și a mulțumit, le-a frânt și le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă, iar ei le-au împărțit mulțimii. Mai aveau și câțiva peștișori. El i-a binecuvântat și a zis să fie împărțiți și aceștia. Au mâncat toți și s-au săturat. Și au adunat șapte coșuri pline cu firimiturile rămase. Erau în jur de patru mii de bărbați. După ce i-a lăsat să plece, Isus S-a urcat imediat în barcă împreună cu ucenicii Lui și S-a dus în părțile Dalmanutei. Fariseii au venit și au început să discute aprins cu Isus, căutând de la El un semn din cer, ca să-L pună la încercare. Însă Isus, oftând adânc în duhul Său, a zis: „De ce caută această generație un semn? Adevărat vă spun că acestei generații nu i se va da niciun semn“. Apoi i-a lăsat, S-a urcat iarăși în barcă și S-a dus de cealaltă parte a mării. Ucenicii uitaseră să ia pâini și nu aveau cu ei în barcă decât o pâine. Isus le-a poruncit, zicând: ‒ Aveți grijă, feriți-vă de drojdia fariseilor și de drojdia lui Irod! Ei vorbeau unii cu alții despre faptul că nu aveau pâini. Cunoscând aceasta, Isus le-a zis: ‒ De ce vorbiți între voi că n-aveți pâini? Tot nu înțelegeți, nici nu pricepeți? Aveți inima împietrită? Aveți ochi, dar nu vedeți și aveți urechi, dar nu auziți? Nu vă mai aduceți aminte, atunci când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de oameni, câte coșnițe pline cu firimituri ați ridicat? Ei I-au zis: ‒ Douăsprezece. ‒ Iar când am frânt cele șapte pâini la cei patru mii de bărbați, câte coșuri pline cu firimituri ați ridicat? Ei I-au zis: ‒ Șapte. Atunci El le-a zis: ‒ Tot nu înțelegeți? Când au ajuns în Betsaida, I-au adus un orb și L-au rugat să Se atingă de el. Isus l-a luat pe orb de mână și l-a dus afară din sat. A pus scuipat pe ochii acestuia, Și-a pus mâinile peste el și l-a întrebat: ‒ Vezi ceva? Omul s-a uitat și a zis: ‒ Văd niște oameni, dar mi se par ca niște pomi care umblă. Atunci Isus Și-a pus din nou mâinile peste ochii acestuia, iar el a privit țintă și i-a revenit vederea. Acum el vedea toate lucrurile clar. Isus l-a trimis acasă, zicând: ‒ Să nu intri în sat și nici să nu spui cuiva în sat! Isus S-a dus împreună cu ucenicii Lui în satele Cezareei lui Filip. Pe drum, Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicându-le: ‒ Cine zic oamenii că sunt Eu? Ei I-au răspuns, zicând: ‒ Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții spun despre Tine că ești unul dintre profeți. El i-a întrebat: ‒ Dar voi, cine ziceți că sunt Eu? Petru, răspunzând, I-a zis: ‒ Tu ești Cristosul! Atunci Isus le-a atras atenția să nu spună nimănui despre El. Apoi a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să sufere multe și să fie respins de bătrâni, de conducătorii preoților și de cărturari, să fie omorât, iar după trei zile să învie. Le vorbea deschis despre aceasta. Petru însă L-a luat deoparte și a început să-L mustre. Dar Isus S-a întors, S-a uitat la ucenicii Săi și l-a mustrat pe Petru, zicând: ‒ Pleacă! Înapoia Mea, Satan, căci tu nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor. Apoi i-a chemat pe cei din mulțime alături de ucenicii Săi și le-a zis: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața, de dragul Meu și de dragul Evangheliei, o va salva. Într-adevăr, la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său? Căci, de cel ce îi va fi rușine de Mine și de cuvintele Mele, în această generație adulteră și păcătoasă, de acela Îi va fi rușine și Fiului Omului când va veni în gloria Tatălui Său, cu sfinții îngeri“. Și le-a zis: „Adevărat vă spun că sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere“. După șase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus deoparte, pe ei singuri, pe un munte înalt. Acolo I s-a schimbat înfățișarea înaintea lor. Hainele Lui au devenit strălucitoare, foarte albe, așa cum niciun înălbitor de pe pământ nu le-ar putea înălbi. Și iată că li s-au arătat Ilie împreună cu Moise; ei stăteau de vorbă cu Isus. Petru I-a zis lui Isus „ Rabbi, este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie“. Căci nu știa ce să zică, fiindcă erau îngroziți. Un nor a venit și i-a acoperit, iar din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultați!“. Ei s-au uitat deodată în jur, dar n-au mai văzut pe nimeni altcineva decât pe Isus singur cu ei. În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui ceea ce au văzut, până când va învia Fiul Omului dintre cei morți. Ei au ținut pentru ei lucrul acesta și au discutat ce înseamnă învierea dintre cei morți. Apoi L-au întrebat, zicând: ‒ De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? El le-a răspuns: ‒ Într-adevăr, Ilie vine primul pentru a reașeza toate lucrurile. Totuși, cum de este scris despre Fiul Omului că El trebuie să sufere multe și să fie disprețuit? Dar Eu vă spun că Ilie a și venit, însă ei au făcut cu el tot ce-au vrut, așa cum este scris despre el. Când au ajuns la ceilalți ucenici, au văzut o mare mulțime în jurul lor și pe niște cărturari care discutau aprins cu ei. Imediat ce întreaga mulțime L-a văzut pe Isus, au rămas uimiți și au alergat la El să-L salute. El i-a întrebat: ‒ Despre ce discutați atât de aprins cu ei? Un om din mulțime I-a răspuns: ‒ Învățătorule, l-am adus la Tine pe fiul meu, care are în el un duh de muțenie. Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. El face spume la gură, scrâșnește din dinți și devine țeapăn. Le-am spus ucenicilor Tăi să-l alunge, dar n-au putut. Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ O, generație necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai îngădui? Aduceți-l la Mine! Și ei l-au adus la El. Imediat ce L-a văzut pe Isus, duhul l-a aruncat pe băiat în spasme. Acesta a căzut la pământ și se rostogolea, făcând spume la gură. Isus l-a întrebat pe tatăl acestuia: ‒ De cât timp i se întâmplă așa? El I-a răspuns: ‒ Din copilărie. Și de multe ori îl aruncă în foc și în ape, ca să-l omoare. Dar, dacă poți face ceva, ai milă de noi și ajută-ne! Isus i-a zis: ‒ „Dacă poți…“? Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede! Imediat tatăl băiatului a strigat, zicând: ‒ Cred! Ajută necredinței mele! Când a văzut Isus că mulțimea vine în fuga mare, a mustrat duhul necurat, zicându-i: „Duh mut și surd, ție îți poruncesc: ieși din el și să nu mai intri în el!“. Duhul a strigat și apoi a ieșit, aruncându-l pe băiat în convulsii puternice. Băiatul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau că a murit. Isus însă l-a apucat de mână și l-a ridicat. Și el s-a sculat în picioare. Când a intrat El în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: ‒ Noi de ce n-am putut să-l alungăm? El le-a zis: ‒ Acest fel de demoni nu poate ieși prin nimic, decât prin rugăciune și post. Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni lucrul acesta, pentru că îi învăța pe ucenici și le zicea: „Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar la trei zile după ce-L vor fi omorât, va învia“. Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea și se temeau să-L întrebe. Apoi au ajuns în Capernaum. În timp ce Se afla în casă, Isus i-a întrebat: ‒ Despre ce ați discutat pe drum? Dar ei tăceau, pentru că pe drum discutaseră unii cu alții cu privire la cine este cel mai mare. Isus S-a așezat, i-a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: ‒ Dacă vrea cineva să fie primul, va fi ultimul dintre toți și slujitorul tuturor. Isus a luat un copilaș, l-a pus să stea în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis: ‒ Oricine primește, în Numele Meu, pe unul dintre astfel de copilași, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine nu Mă primește, de fapt, pe Mine, ci pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. Ioan I-a zis: ‒ Învățătorule, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu ne urma. Dar Isus a zis: ‒ Nu-l opriți, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu și care să Mă poată vorbi de rău imediat după aceea. Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră. Căci oricine vă dă un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ai lui Cristos, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata. Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar atârna de gât o piatră mare de moară și ar fi aruncat în mare. Dacă mâna ta te face să păcătuiești, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod, decât să ai două mâini și să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. Și dacă piciorul tău te face să păcătuiești, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri în viață olog, decât să ai două picioare și să fii aruncat în gheenă, unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. Dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în gheenă, unde „viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge“. Căci orice om va fi sărat cu foc și orice jertfă va fi sărată cu sare. Sarea este bună, dar dacă sarea și-a pierdut puterea de a săra, prin ce o veți face din nou sărată? Aveți deci sare în voi înșivă și trăiți în pace unii cu alții! Apoi a plecat de acolo și a venit în regiunile Iudeei și dincolo de Iordan. Mulțimile s-au adunat din nou în jurul Lui, iar El, așa cum Îi era obiceiul, a început iarăși să-i învețe. Niște farisei au venit la El ca să-L pună la încercare și L-au întrebat dacă îi este îngăduit unui soț să divorțeze de soția lui. Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Ce v-a poruncit Moise? Ei au zis: ‒ Moise a dat voie ca soțul să-i scrie soției o scrisoare de despărțire și să divorțeze de ea. Dar Isus le-a zis: ‒ Din cauza inimilor voastre împietrite v-a scris el această poruncă, însă la începutul creației Dumnezeu „i-a făcut bărbat și femeie“. „De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, iar cei doi vor fi un singur trup“. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă! În casă, ucenicii L-au întrebat iarăși cu privire la aceasta. El le-a zis: „Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta comite adulter împotriva ei. Și dacă o soție divorțează de soțul ei și se căsătorește cu altul, comite adulter“. I-au adus niște copilași, ca să Se atingă de ei, dar ucenicii i-au mustrat. Isus însă, când a văzut acest lucru, S-a indignat și le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine! Nu-i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! Adevărat vă spun că, oricine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nicidecum nu va intra în ea!“. Apoi i-a luat în brațe și i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei. Tocmai când pornea la drum, a alergat la El un om care a căzut în genunchi înaintea Lui și L-a întrebat: ‒ Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Isus i-a zis: ‒ De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu. Cunoști poruncile: „Să nu ucizi“, „Să nu comiți adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să nu păgubești pe nimeni “, „Să-ți respecți tatăl și mama“. El I-a spus: ‒ Învățătorule, pe toate acestea le-am păzit încă din tinerețea mea. Uitându-Se la el, Isus l-a îndrăgit și i-a zis: ‒ Îți lipsește un singur lucru: du-te, vinde tot ce ai și dă săracilor, și vei avea astfel o comoară în Cer. Apoi vino și urmează-Mă! Mâhnit de aceste cuvinte, a plecat întristat, pentru că avea multe averi. Isus a privit în jur și le-a zis ucenicilor Săi: ‒ Cât de greu este pentru cei ce au bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus le-a zis iarăși: ‒ Copii, cât de greu este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Este mai ușor să treacă o cămilă prin deschizătura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu! Ei au rămas și mai uimiți și și-au zis unii altora: ‒ Atunci cine poate fi mântuit? Uitându-Se la ei, Isus a zis: ‒ Este imposibil pentru oameni, dar nu și pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile. Petru a început să-I zică: ‒ Iată, noi am lăsat totul și Te-am urmat. Isus a răspuns: ‒ Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau terenuri de dragul Meu și de dragul Evangheliei și care să nu primească acum, în vremea aceasta, de o sută de ori mai mult case, frați, surori, mame, copii și terenuri, împreună cu persecuții, iar în veacul care vine, viață veșnică. Dar mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi. Ei erau pe drum și mergeau spre Ierusalim. Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau uimiți, iar cei care-L urmau erau speriați. Isus i-a luat din nou deoparte pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre ce urma să I se întâmple: „Iată că mergem spre Ierusalim, și Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoților și a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte și-L vor da pe mâna neevreilor, care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și-L vor omorî. Dar după trei zile va învia“. Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, au venit la El și I-au zis: ‒ Învățătorule, dorim să faci pentru noi orice-Ți vom cere. El i-a întrebat: ‒ Ce doriți să fac pentru voi? Ei I-au zis: ‒ Dă-ne voie să ședem unul la dreapta și altul la stânga Ta, în gloria Ta. Isus le-a zis: ‒ Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care îl beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu? Ei I-au zis: ‒ Putem! Isus le-a zis: ‒ Veți bea paharul pe care-l voi bea Eu și veți fi botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu, dar dreptul de a sta la dreapta sau la stânga Mea nu ține de Mine să-l dau, ci este pentru aceia cărora le-a fost pregătit. Ceilalți zece, când au auzit, au început să fie indignați din cauza lui Iacov și a lui Ioan. Atunci Isus i-a chemat la El și le-a zis: „Știți că cei considerați domnitori ai națiunilor stăpânesc peste ele, iar conducătorii lor își exercită autoritatea asupra lor. Dar între voi nu este așa! Dimpotrivă, oricine vrea să fie mai mare între voi va fi slujitorul vostru, iar cel ce vrea să fie primul între voi va fi sclavul tuturor. Căci Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți“. Au ajuns în Ierihon. Când a ieșit Isus din Ierihon, împreună cu ucenicii Lui și cu o mulțime mare de oameni, un cerșetor orb, pe nume Bartimeu, fiul lui Timeu, ședea lângă drum. Când a auzit el că este Isus din Nazaret, a început să strige și să zică: ‒ Fiul lui David, Isuse, ai milă de mine! Mulți îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare: ‒ Fiul lui David, ai milă de mine! Isus S-a oprit și a zis: „Chemați-l!“. Ei l-au chemat pe orb și i-au zis: „Îndrăznește! Ridică-te, căci te cheamă!“. El și-a aruncat haina, a sărit în picioare și a venit la Isus. Atunci Isus, răspunzându-i, a întrebat: ‒ Ce dorești să fac pentru tine? Orbul I-a zis: ‒ Rabuni, aș vrea să-mi revină vederea! Isus i-a zis: ‒ Du-te! Credința ta te-a vindecat. Imediat i-a revenit vederea și L-a urmat pe Isus pe drum. Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe și Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, zicându-le: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Imediat ce intrați în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat încă niciun om. Dezlegați-l și aduceți-l! Dacă vă va spune cineva: «De ce faceți aceasta?», să-i ziceți: «Domnul are nevoie de el». Și imediat îl va trimite înapoi aici“. Ei s-au dus, au găsit măgărușul legat lângă ușă, afară în stradă, și l-au dezlegat. Unii dintre cei care stăteau acolo i-au întrebat: „Ce faceți? De ce dezlegați măgărușul?“. Ei le-au zis așa cum le spusese Isus și aceștia i-au lăsat să plece. Au adus măgărușul la Isus, și-au pus hainele peste el, iar Isus a încălecat pe el. Mulți își așterneau hainele pe drum, iar alții împrăștiau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmpuri. Cei care mergeau înainte și cei care-L urmau strigau: „Osana!“ „Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!“ „Binecuvântată este Împărăția care vine, Împărăția strămoșului nostru David!“ „Osana în locurile preaînalte!“. A intrat în Ierusalim, în Templu, S-a uitat de jur-împrejur la toate lucrurile și, pentru că era deja seara târziu, S-a dus la Betania împreună cu cei doisprezece. În ziua următoare, după ce au ieșit din Betania, lui Isus I s-a făcut foame. A văzut de departe un smochin care avea frunze și S-a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns la el, n-a găsit nimic în el, în afară de frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. Atunci i-a zis: „În veci să nu mai mănânce nimeni rod din tine!“. Ucenicii Lui au auzit aceste cuvinte. Au ajuns în Ierusalim. Isus a intrat în Templu și a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei și nu lăsa pe nimeni să ducă vreun vas prin Templu. El îi învăța și le zicea: „Oare nu este scris: «Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate popoarele»? Dar voi ați făcut din ea o «peșteră de tâlhari»“. Conducătorii preoților și cărturarii au auzit lucrul acesta și căutau o modalitate să-L omoare, pentru că se temeau de El, deoarece întreaga mulțime era uimită de învățătura Lui. Și ori de câte ori se făcea târziu, Isus și ucenicii Lui ieșeau din cetate. Dimineața, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. Petru și-a amintit ce se întâmplase și i-a zis: ‒ Rabbi, iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat! Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Aveți credință în Dumnezeu! Adevărat vă spun că, dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică-te și aruncă-te în mare!“ și nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că se va întâmpla ceea ce spune, i se va da întocmai. De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereți atunci când vă rugați, să credeți că le-ați și primit, și ele vi se vor da. Și când stați în picioare rugându-vă, să iertați dacă aveți ceva împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru Care este în Ceruri să vă ierte vouă nelegiuirile. Dar dacă nu iertați, nici Tatăl vostru Care este în Ceruri nu vă va ierta nelegiuirile. Au intrat apoi din nou în Ierusalim. În timp ce se plimba prin Templu, au venit la El conducătorii preoților, cărturarii și bătrânii și L-au întrebat: ‒ Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Și cine Ți-a dat această autoritate ca să le faci? Isus le-a zis: ‒ Vă voi întreba un singur lucru. Răspundeți-Mi și vă voi spune cu ce autoritate fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan era din Cer sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Ei însă vorbeau între ei, zicând: „Dacă vom răspunde: «Din Cer!», va întreba: «Atunci de ce nu l-ați crezut?». Sau să răspundem: «De la oameni!»?“ Ei se temeau de mulțime, fiindcă toți considerau că Ioan a fost într-adevăr un profet. Așa că, răspunzându-I lui Isus, au zis: ‒ Nu știm! Atunci Isus le-a zis: ‒ Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri. Apoi a început să le vorbească în pilde: ‒ Un om a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat o presă de struguri și a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie. La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei din roadele viei. Viticultorii însă l-au apucat, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. Stăpânul a trimis apoi la ei un alt sclav, dar și pe acela l-au lovit peste cap și l-au umilit. A trimis apoi un altul, dar pe acela l-au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât. Singurul pe care-l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l-a trimis la ei, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“. Dar viticultorii aceia și-au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!“. Și l-au apucat, l-au omorât și l-au scos afară din vie. Așadar, ce va face stăpânul viei? El va veni și-i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. N-ați citit cuvântul acesta în Scriptură: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit Piatra din capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri!“? Ei căutau să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de mulțime; căci știau că împotriva lor spusese Isus pilda. Așa că L-au lăsat și au plecat. I-au trimis la El pe câțiva dintre farisei și dintre irodieni ca să-L prindă în cursă cu vorba. Ei au venit și I-au zis: ‒ Învățătorule, știm că ești adevărat și că nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu favorizezi niciun om, ci-i înveți pe toți calea lui Dumnezeu în conformitate cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim? El însă, înțelegând ipocrizia lor, le-a zis: ‒ De ce Mă puneți la încercare? Aduceți-Mi un denar, ca să Mă uit la el. Ei I-au adus. Isus le-a zis: ‒ Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt? Ei I-au zis: ‒ Ale Cezarului. Isus le-a zis: ‒ Dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Ei erau foarte uimiți de El. Apoi au venit la El niște saduchei, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat: ‒ Învățătorule, Moise ne-a scris: „Dacă fratele cuiva moare și lasă în urmă o soție, dar fără să lase vreun copil, fratele lui s-o ia de soție pe văduvă și să-i ridice un urmaș fratelui său“. Erau deci șapte frați. Primul și-a luat o soție, dar, când a murit, n-a lăsat niciun urmaș. Al doilea a luat-o pe văduvă de soție, dar și el a murit fără să lase vreun urmaș. Așa s-a întâmplat și cu al treilea. Și niciunul dintre cei șapte n-a lăsat un urmaș. La urmă, după ei toți, a murit și femeia. La înviere, când vor învia, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de soție! Isus le-a zis: ‒ Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci atunci când învie dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din Ceruri. Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, n-ați citit în Cartea lui Moise, acolo unde scrie despre rug, cum i-a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“? El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Sunteți foarte rătăciți! Unul dintre cărturari venise și-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat: ‒ Care este cea dintâi poruncă dintre toate? Isus a răspuns: ‒ Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta“. Aceasta este cea dintâi poruncă. A doua este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“. Nu există altă poruncă mai mare decât acestea. Cărturarul I-a zis: ‒ Bine, Învățătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, și anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El și că a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a-l iubi pe semenul tău ca pe tine însuți înseamnă mult mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele. Când a văzut Isus că răspunsese cu înțelepciune, i-a zis: ‒ Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe nimic. În timp ce îi învăța pe oameni în Templu, Isus a întrebat: „Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? David însuși, prin Duhul Sfânt, a spus: «Domnul I-a zis Domnului meu: ‘Șezi la dreapta Mea, până-i voi pune pe dușmanii Tăi la picioarele Tale!’». David însuși Îl numește «Domn». Deci, cum este El fiul lui?“. Mulțimea cea mare Îl asculta cu plăcere. În învățătura Lui spunea: „Feriți-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, le plac saluturile în piețe, scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare“. S-a așezat în fața vistieriei Templului și Se uita cum mulțimea punea bani în vistierie. Mulți dintre cei bogați puneau mult. A venit și o văduvă săracă și a pus doi leptoni, care fac împreună un codrant. Isus i-a chemat pe ucenicii Lui și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie, pentru că toți au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, întreaga ei sursă de trai“. În timp ce ieșea Isus din Templu, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: ‒ Învățătorule, iată ce pietre și ce clădiri! Isus i-a zis: ‒ Vezi tu clădirile acestea mari? Nu va fi lăsată aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată. Apoi S-a așezat pe Muntele Măslinilor, de cealaltă parte a Templului, și Petru, Iacov, Ioan și Andrei L-au întrebat deoparte: ‒ Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când urmează să fie împlinite toate acestea? Isus a început să le vorbească astfel: ‒ Aveți grijă să nu vă ducă în rătăcire cineva! Vor veni mulți în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Acela!“, și-i vor duce în rătăcire pe mulți. Când veți auzi de războaie și vești de războaie, să nu vă tulburați! Acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârșitul. Căci o națiune se va ridica împotriva altei națiuni, și o împărăție împotriva altei împărății. Vor fi cutremure, în diverse locuri, și vor fi tulburări și foamete. Acestea vor fi începutul durerilor nașterii. Fiți atenți la voi înșivă! Vă vor da pe mâna sinedriilor și veți fi bătuți în sinagogi. Și veți fi puși să stați înaintea guvernatorilor și înaintea regilor din cauza Mea, ca mărturie pentru ei. Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie proclamată tuturor națiunilor. Când vă vor duce să vă dea pe mâna lor, să nu vă îngrijorați dinainte ce veți vorbi, ci spuneți ce vi se va da chiar în ceasul acela! Căci nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Sfânt. Fratele îl va da la moarte pe fratele său, iar tatăl pe copilul său. Copiii se vor ridica împotriva părinților și-i vor omorî. Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Când veți vedea „urâciunea pustiirii“ stând acolo unde n-ar trebui (cine citește să înțeleagă!), atunci cei din Iudeea să fugă în munți. Cel ce va fi pe acoperișul casei să nu coboare, nici să nu intre în casă ca să-și ia ceva din ea, iar cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-și ia haina. Vai de cele ce vor fi însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă să nu se întâmple iarna. Căci în zilele acelea va fi un necaz așa de mare, cum n-a mai fost de la începutul creației, pe care a creat-o Dumnezeu, și până acum, și nici nu va mai fi! Iar dacă Domnul n-ar fi scurtat zilele acelea, niciun om n-ar fi fost salvat. Dar, de dragul celor aleși, pe care El i-a ales, Domnul a scurtat zilele acelea. Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“ sau „Iată, acolo este!“, să nu-l credeți. Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși și vor face semne și minuni, pentru a-i duce în rătăcire, dacă este posibil, pe cei aleși. Fiți atenți la voi înșivă! V-am spus mai dinainte toate lucrurile! Dar în zilele acelea, după necazul acela, „soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina, stelele vor cădea din cer și puterile din ceruri vor fi clătinate“. Și atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu mare putere și glorie. Atunci El va trimite îngerii, iar ei îi vor aduna pe aleșii Lui din cele patru direcții, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învățați de la smochin pilda lui: când mlădița lui devine deja fragedă și dă frunze, știți că vara este aproape. Tot așa și voi, când vedeți că se întâmplă aceste lucruri, să știți că El este aproape, este chiar la uși. Adevărat vă spun că nu va trece această generație până când nu se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul și pământul vor trece, însă cuvintele Mele nicidecum nu vor trece! Dar despre ziua sau ora aceea nu știe nimeni, nici îngerii în Cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Fiți atenți! Fiți treji și rugați-vă! Căci nu știți când va sosi vremea. Este ca atunci când un om, plecat într-o călătorie, își lasă casa, le dă sclavilor săi autoritate, fiecăruia slujba lui, și îi poruncește portarului să vegheze. Vegheați, deci, pentru că nu știți când vine stăpânul casei – sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșului, sau dimineața – și nu cumva ca, venind pe neașteptate, să vă găsească dormind! Ceea ce vă spun vouă, spun tuturor: vegheați! Peste două zile era Paștele și Sărbătoarea Azimelor. Conducătorii preoților și cărturarii căutau cum să pună mâna pe Isus prin viclenie și să-L omoare. Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor“. În timp ce El Se afla în Betania, șezând la masă în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu parfum de nard pur, foarte scump. Ea a spart vasul de alabastru și a turnat parfumul pe capul Lui. Dar unii, indignați, își ziceau între ei: „Pentru ce s-a făcut risipa aceasta de parfum? Căci parfumul acesta s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de denari, iar banii să fi fost dați săracilor“. Și o mustrau pe femeie. Însă Isus a zis: „Lăsați-o! De ce o necăjiți? Ea a făcut o faptă bună față de Mine! Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi și puteți să le faceți bine oricând vreți, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna. Ea a făcut ce a putut: Mi-a uns trupul mai dinainte, în vederea pregătirii Mele pentru înmormântare. Adevărat vă spun că oriunde va fi proclamată Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce a făcut această femeie, în amintirea ei“. Atunci Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s-a dus la conducătorii preoților ca să-L dea pe mâna lor. Când au auzit ei lucrul acesta, s-au bucurat și i-au promis că-i vor da argint. Și el căuta cum să-L dea pe mâna lor la momentul potrivit. În prima zi a Sărbătorii Azimelor, când se jertfește mielul de Paște, ucenicii Lui L-au întrebat: ‒ Unde vrei să ne ducem să-Ți pregătim să mănânci jertfa de Paște? El i-a trimis pe doi dintre ucenicii Lui în cetate și le-a zis: ‒ Duceți-vă în cetate și acolo vă va întâlni un om care duce un vas cu apă. Urmați-l, și acolo unde va intra el, spuneți stăpânului casei astfel: „Învățătorul întreabă: «Unde este camera Mea de oaspeți în care urmează să mănânc Paștele împreună cu ucenicii Mei?»“. El vă va arăta sus o cameră mare și gata aranjată. Acolo să faceți pregătirile pentru noi. Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate și au găsit totul așa cum le spusese Isus. Și au pregătit Paștele. Când s-a înserat, Isus a venit împreună cu cei doisprezece. În timp ce ședeau la masă și mâncau, Isus a zis: ‒ Adevărat vă spun că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va trăda. Ei s-au întristat foarte tare și, unul câte unul, au început să-L întrebe: ‒ Nu cumva sunt eu? Dar El le-a zis: ‒ Este unul dintre cei doisprezece, cel care pune mâna în vas împreună cu Mine. Căci Fiul Omului Se duce după cum este scris cu privire la El, dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Era mai bine pentru acel om dacă nu s-ar fi născut! În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați! Acesta este trupul Meu“. Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit, l-a dat ucenicilor și au băut toți din el. Isus le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele Noului Legământ, care este vărsat pentru mulți. Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea, când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu“. După ce au cântat un imn, au ieșit îndreptându-se spre Muntele Măslinilor. Isus le-a zis: ‒ Toți veți avea îndoieli cu privire la Mine, pentru că este scris: „Voi lovi păstorul, și oile vor fi risipite!“. Dar, după învierea Mea, voi merge înaintea voastră în Galileea. Petru I-a răspuns: ‒ Chiar dacă toți vor avea îndoieli cu privire la Tine, eu nu voi avea! Isus i-a zis: ‒ Adevărat îți spun că astăzi, în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori. Dar Petru a răspuns și mai convins: ‒ Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda nicidecum de Tine! Și toți au spus la fel. Apoi s-au dus într-un loc numit Ghetsimani, și Isus le-a zis ucenicilor Săi: ‒ Stați jos aici, până Eu Mă rog! I-a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a început să Se înspăimânte și să Se tulbure. El le-a zis: ‒ Sufletul Meu este foarte mâhnit, până la moarte! Rămâneți aici și vegheați! Și, mergând puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și Se ruga ca, dacă este posibil, să treacă de la El ceasul acela. El zicea: „Abba, Tată, la Tine toate lucrurile sunt posibile! Îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!“. Apoi a venit la ucenici, dar i-a găsit dormind. El i-a zis lui Petru: ‒ Simone, dormi? N-ai putut veghea nici măcar o oră? Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită! Duhul, într-adevăr, este dornic, dar trupul este neputincios. S-a îndepărtat și S-a rugat din nou, zicând aceleași cuvinte. A venit iarăși la ucenici și i-a găsit dormind, pentru că li se îngreunaseră ochii de somn. Ei nu știau ce să-I răspundă. Când a venit a treia oară, le-a zis: ‒ Încă mai dormiți și vă odihniți? Destul! A sosit ceasul! Iată că Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă! Să mergem! Iată că se apropie cel ce Mă trădează. Și imediat, în timp ce El încă vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el o mulțime de oameni cu săbii și ciomege, trimiși de conducătorii preoților, de cărturari și de bătrâni. Trădătorul le dăduse un semn, zicând: „Cel pe Care-L voi săruta, Acela este! Să puneți mâna pe El și să-L duceți sub pază!“. Când a venit, s-a apropiat imediat de Isus și a zis: „ Rabbi!“. Și L-a sărutat îndelung pe obraji. Atunci ei au pus mâna pe Isus și L-au prins. Unul dintre cei ce stăteau acolo a scos sabia și l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea. Însă Isus, răspunzând, le-a zis: „Ați ieșit să Mă arestați cu săbii și ciomege, ca pe un răsculat? În fiecare zi eram cu voi în Templu și dădeam învățătură, dar n-ați pus mâna pe Mine! Însă trebuie să se împlinească Scripturile“. Atunci toți L-au părăsit și au fugit. Un anumit tânăr, care purta peste trupul gol doar o pânză de in, Îl urma pe Isus. Au pus mâna pe el, dar el și-a lăsat pânza de in și a fugit gol. Pe Isus L-au adus la marele preot, iar acolo s-au adunat toți conducătorii preoților, bătrânii și cărturarii. Petru Îl urmase de departe până în curtea marelui preot, apoi se așezase împreună cu gărzile și se încălzea la foc. Conducătorii preoților și întregul Sinedriu căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L condamne la moarte, dar n-au găsit, pentru că, deși mulți depuneau mărturii false împotriva Lui, mărturiile lor nu se potriveau. Unii s-au ridicat și au depus împotriva Lui o mărturie falsă, zicând: ‒ Noi L-am auzit zicând: „Eu voi dărâma acest Templu, făcut de mâna omului, și în trei zile voi construi altul, care nu va fi făcut de mâna omului“. Dar nici așa nu se potrivea mărturia lor. Marele preot s-a ridicat în mijlocul lor și L-a întrebat pe Isus, zicând: ‒ Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Dar El tăcea și nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat din nou: ‒ Ești Tu Cristosul, Fiul Celui Binecuvântat? Isus a răspuns: ‒ Eu sunt. Și Îl veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta Puterii și venind cu norii cerului. Atunci marele preot, sfâșiindu-și hainele, a zis: ‒ Ce nevoie mai avem de martori? Ați auzit blasfemia! Ce părere aveți? Toți L-au condamnat, considerând că merită să fie pedepsit cu moartea. Unii au început să-L scuipe, să-I acopere fața, să-L lovească și să-I zică: ‒ Profețește! Iar gărzile L-au luat la palme. În timp ce Petru se afla jos, în curte, a venit una dintre slujnicele marelui preot și, când l-a văzut pe Petru încălzindu-se la foc, s-a uitat la el și a zis: ‒ Și tu erai cu Isus din Nazaret! Dar el a negat, zicând: ‒ Nu știu, nici nu înțeleg despre ce vorbești! A ieșit în fața porții și atunci a cântat cocoșul. Slujnica l-a văzut și a început din nou să le spună celor ce stăteau acolo: ‒ Acesta este unul dintre ei! Dar el a negat din nou. După puțin timp însă, cei ce stăteau acolo i-au zis din nou lui Petru: ‒ Cu siguranță și tu ești unul dintre ei, căci ești galileean! Dar el a început să se blesteme și să jure, zicând: ‒ Nu-L cunosc pe Omul Acesta despre care vorbiți! Și imediat a cântat cocoșul a doua oară. Atunci Petru și-a adus aminte de cuvintele pe care i le spusese Isus: „Înainte să cânte cocoșul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!“. Și, gândindu-se la aceasta, a început să plângă. Imediat ce s-a făcut dimineață, conducătorii preoților s-au întrunit cu bătrânii, cărturarii și întreg Sinedriul ca să se sfătuiască. Apoi, după ce L-au legat pe Isus, L-au dus și L-au dat pe mâna lui Pilat. Pilat L-a întrebat: ‒ Ești Tu Împăratul iudeilor? Isus, răspunzându-i, a zis: ‒ Tu o spui! Conducătorii preoților Îl acuzau de multe lucruri. Pilat L-a întrebat din nou: ‒ Nu răspunzi nimic? Uite de câte lucruri Te acuză ei! Dar Isus n-a mai răspuns nimic, astfel că Pilat era uimit. Pilat le elibera la fiecare sărbătoare un deținut pe care-l cereau ei. Era unul numit Barabba, închis împreună cu răsculații care comiseseră o crimă în timpul răscoalei. Mulțimea a venit și a început să-i ceară lui Pilat să facă așa cum făcea de obicei. Pilat le-a răspuns, zicând: ‒ Vreți să vi-L eliberez pe Împăratul iudeilor? Căci știa că din invidie Îl dăduseră conducătorii preoților pe mâna lui. Însă conducătorii preoților au incitat mulțimea să ceară să le elibereze mai bine pe Barabba. Pilat, răspunzând iarăși, le-a zis: ‒ Și atunci ce doriți să fac cu Cel pe Care-L numiți Împăratul iudeilor? Ei au strigat din nou: ‒ Răstignește-L! Pilat i-a întrebat: ‒ Dar ce rău a făcut? Însă ei strigau și mai tare: ‒ Răstignește-L! Și, astfel, Pilat, dorind să facă pe placul mulțimii, le-a eliberat pe Barabba, iar pe Isus, după ce a pus să-L biciuiască, L-a dat să fie răstignit. Soldații L-au dus în palat, adică în pretoriu, și au chemat toată cohorta. L-au îmbrăcat cu o mantie vișinie, au împletit o coroană de spini și I-au așezat-o pe cap. Și au început să-L salute, zicând: „Plecăciune, Împărate al iudeilor!“. Ei Îl loveau peste cap cu o trestie, Îl scuipau și se puneau în genunchi, închinându-I-se. După ce și-au bătut joc de El astfel, L-au dezbrăcat de mantia vișinie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus afară să-L răstignească. Au obligat un trecător, un om care venea de la câmp, și anume pe Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru și al lui Rufus, să ducă crucea lui Isus. L-au adus la locul numit Golgota, care tradus înseamnă „Locul Craniului“. I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat. După ce L-au răstignit, și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți pentru ele, ca să știe ce să ia fiecare. Era ceasul al treilea când L-au răstignit. Deasupra Lui era o inscripție pe care era scrisă acuzația: „Împăratul iudeilor“. Au răstignit împreună cu El doi răsculați, unul la dreapta, iar altul la stânga Lui. Astfel a fost împlinită Scriptura, care zice: „A fost numărat alături de cei nelegiuiți“. Cei ce treceau pe acolo blasfemiau împotriva Lui, dădeau din cap și ziceau: „Ha! Tu, Cel Care dărâmi Templul și-l reconstruiești în trei zile, salvează-Te pe Tine Însuți și dă-Te jos de pe cruce!“. Tot astfel și conducătorii preoților, împreună cu cărturarii, Îl batjocoreau între ei, zicând: „Pe alții i-a salvat, dar pe Sine Însuși nu Se poate salva! «Cristosul»! «Împăratul lui Israel»! Să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!“. Cei care erau răstigniți împreună cu El Îl insultau și ei. Când a venit ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. La ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „ Eloi, Eloi, lema sabactani?“, care tradus înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“. Unii dintre cei ce stăteau acolo L-au auzit și au zis: „Iată că-l strigă pe Ilie!“. Cineva a alergat și a umplut un burete cu oțet de vin, l-a pus într-o trestie și I l-a dat să-l bea, zicând: „Lăsați să vedem dacă vine Ilie să-L dea jos!“. Dar Isus, strigând cu glas tare, Și-a dat suflarea. Atunci draperia Templului s-a rupt în două, de sus până jos. Când centurionul care stătea în fața lui Isus a văzut că Și-a dat suflarea astfel, a zis: „Într-adevăr, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“. Acolo erau și niște femei care priveau de departe. Printre ele erau și Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel tânăr și a lui Iose, și Salome, care Îl urmaseră pe Isus și-I slujiseră atunci când Se afla în Galileea. Și mai erau încă multe altele care veniseră cu El la Ierusalim. Când s-a făcut deja seară, pentru că era Ziua Pregătirii, adică ziua de dinaintea Sabatului, Iosif din Arimateea, un sfetnic distins din Sinedriu, care și el aștepta Împărăția lui Dumnezeu, a îndrăznit să se ducă la Pilat și să-i ceară trupul lui Isus. Pilat a rămas uimit că murise deja și l-a chemat pe centurion ca să-l întrebe dacă murise de mult timp. Aflând aceasta de la centurion, i-a dăruit lui Iosif trupul. După ce a cumpărat o pânză de in, Iosif a dat jos trupul, L-a înfășurat în pânza de in, L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă și a rostogolit o piatră la intrarea mormântului. Maria Magdalena și Maria, mama lui Iose, se uitau unde era pus. După ce a trecut ziua de Sabat, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salome au cumpărat miresme, ca să se ducă să-L ungă. Și, în prima zi a săptămânii, foarte de dimineață, în timp ce răsărea soarele, au venit la mormânt. Ele își ziceau una către alta: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea mormântului?“. Însă când s-au uitat, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese rostogolită. Intrând în mormânt, au văzut un tânăr îmbrăcat într-o robă albă, șezând în partea dreaptă, și s-au înspăimântat. Însă el le-a zis: „Nu vă înspăimântați! Voi Îl căutați pe Isus din Nazaret, Cel Care a fost răstignit. A înviat; nu este aici! Iată locul unde-L puseseră! Dar duceți-vă și spuneți-le ucenicilor Lui și lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea. Acolo Îl veți vedea, așa cum v-a spus“. Ele au ieșit și au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de tremur și de uimire. Și n-au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau. După ce a înviat, în dimineața primei zile a săptămânii, Isus i S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care alungase șapte demoni. Ea s-a dus și i-a anunțat pe cei ce fuseseră împreună cu El, care jeleau și plângeau. Dar când au auzit ei că trăiește și că fusese văzut de ea, n-au crezut. După aceea, în timp ce doi dintre ei se duceau pe jos la câmp, li S-a arătat sub o altă înfățișare. Ei s-au dus și i-au anunțat pe ceilalți, dar nici pe ei nu i-au crezut. Mai târziu, li S-a arătat celor unsprezece, în timp ce stăteau la masă. El i-a mustrat pentru necredința și pentru împietrirea inimii lor, fiindcă nu i-au crezut pe cei care L-au văzut înviat. Apoi le-a zis: „Duceți-vă în toată lumea și proclamați Evanghelia la orice făptură! Cel ce va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cel ce nu va crede va fi condamnat. Semnele care-i vor însoți pe cei care cred sunt următoarele: în Numele Meu vor alunga demoni, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mâini șerpi, iar dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va face rău deloc; își vor pune mâinile peste cei bolnavi, și aceștia se vor face bine“. După ce le-a vorbit, Domnul Isus a fost luat în Cer și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu. Ei s-au dus și au predicat pretutindeni, iar Domnul lucra împreună cu ei și confirma Cuvântul prin semnele care-l însoțeau. Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire detaliată despre lucrurile care s-au împlinit printre noi, așa cum ni le-au încredințat cei ce au fost de la început martori oculari și care au ajuns slujitori ai Cuvântului, am decis și eu, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la început, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofil, ca să cunoști bine adevărul învățăturilor pe care le-ai primit prin viu grai. În zilele lui Irod, regele Iudeei, era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia. Soția lui era dintre fetele lui Aaron și se numea Elisabeta. Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, urmând cu integritate toate poruncile și hotărârile drepte ale Domnului. Dar nu aveau niciun copil, fiindcă Elisabeta nu putea rămâne însărcinată și amândoi erau înaintați în vârstă. În timp ce Zaharia își îndeplinea slujba de preot, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu, a fost ales prin sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze. La ora tămâierii, toată mulțimea poporului se ruga afară. Atunci i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. Când l-a văzut, Zaharia s-a tulburat și l-a cuprins frica. Dar îngerul i-a zis: ‒ Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan. El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui, căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare și va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecul mamei lui. El îi va întoarce pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea Domnului, în duhul și în puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taților spre copii, iar pe cei neascultători să-i întoarcă la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un popor gata pentru El. Zaharia l-a întrebat pe înger: ‒ După ce voi cunoaște lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soția mea este înaintată în vârstă. Îngerul, răspunzând, i-a zis: ‒ Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să vorbesc cu tine și să-ți aduc aceste vești bune. Iată că vei fi mut și nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor. Oamenii îl așteptau pe Zaharia și se mirau de întârzierea lui în Templu. Când a ieșit, nu putea să le vorbească, astfel că ei au înțeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne întruna și a continuat să rămână mut. Când i s-au terminat zilele de slujbă, s-a dus acasă. După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată. Ea s-a ascuns timp de cinci luni, zicând: „Iată ce mi-a făcut Domnul atunci când a privit spre mine, înlăturându-mi disprețul pe care l-am îndurat între oameni!“. În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din Casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Intrând la ea, îngerul a zis: ‒ Salutare, ție căreia ți s-a dat har! Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei! Ea a fost foarte tulburată de aceste cuvinte și se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta. Îngerul i-a zis: ‒ Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi numit „Fiul Celui Preaînalt“, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoșului Său, David. Va împărăți veșnic peste Casa lui Iacov și Împărăția Lui nu va avea sfârșit. Maria l-a întrebat pe înger: ‒ Cum se va întâmpla lucrul acesta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Îngerul, răspunzând, i-a zis: ‒ Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va naște va fi numit „Fiul lui Dumnezeu“. Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput și ea un fiu, la bătrânețe. Și ea, despre care se spunea că nu poate rămâne însărcinată, este acum în luna a șasea. Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este fără putere. Maria a zis: ‒ Iată-mă, sunt slujitoarea Domnului! Facă-mi-se după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea. În zilele acelea, Maria s-a ridicat și s-a dus în grabă spre regiunea muntoasă, într-o cetate a lui Iuda. Ea a intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, copilașul a săltat în pântecul ei, și Elisabeta a fost umplută cu Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare și a zis: ‒ Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău! Cum de mi-a fost dat să vină la mine mama Domnului meu? Căci iată, imediat ce am auzit sunetul salutului tău, mi-a săltat copilașul în pântec de bucurie! Fericită este cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i-au fost spuse de Domnul! Maria a zis: ‒ Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul și duhul meu se bucură foarte mult în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit cu îndurare la starea smerită a slujitoarei Sale. Căci iată, de acum încolo, toate generațiile mă vor considera fericită pentru că Cel Puternic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt. Mila Lui ține din generație în generație față de cei ce se tem de El. El a făcut o minune cu brațul Său; i-a împrăștiat pe cei ce sunt mândri în cugetul inimii lor. I-a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor și i-a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a săturat cu bunătăți, iar pe cei bogați i-a alungat, lăsându-i cu mâinile goale. El l-a ajutat pe Israel, slujitorul Său, amintindu-Și de mila Sa, așa cum le spusese strămoșilor noștri, lui Avraam și descendenților lui, în veci! Maria a rămas împreună cu Elisabeta aproape trei luni, apoi s-a întors acasă. Când i s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un băiat. Vecinii și rudele au auzit că Domnul a arătat foarte multă milă față de ea și se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să circumcidă copilașul. Voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, dar mama lui, răspunzând, a zis: ‒ Nu, ci se va numi Ioan. Ei i-au zis: ‒ Nu este nimeni între rudele tale care poartă numele acesta. Și îi făceau semne tatălui copilului, ca să știe ce nume dorește să-i dea. El a cerut o tăbliță și a scris: „Numele lui este Ioan“. Și toți au rămas uimiți. Deodată i-a fost deschisă gura, i-a fost dezlegată limba, și a început să vorbească, binecuvântându-L pe Dumnezeu. Pe toți vecinii lor i-a cuprins frica și în întreaga regiune muntoasă a Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri. Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, zicând: „Oare ce va deveni acest copil?“. Căci mâna Domnului era cu el. Zaharia, tatăl lui, a fost umplut cu Duhul Sfânt și a profețit, zicând: ‒ Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a venit în ajutor și a adus răscumpărare poporului Său. El ne-a ridicat un Mântuitor puternic în Casa slujitorului Său David, așa cum a spus prin gura sfinților Săi profeți din vechime, aducându-ne eliberare de dușmanii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc. El Își arată astfel mila față de strămoșii noștri și Își amintește de legământul Lui cel sfânt, de jurământul pe care i l-a făcut lui Avraam, tatăl nostru, potrivit căruia ne va da voie, eliberați fiind din mâna dușmanilor noștri, să-I slujim fără teamă, în sfințenie și dreptate, înaintea Lui, în toate zilele noastre. Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului ca să pregătești căile Lui, să dai poporului Său cunoștința mântuirii, prin iertarea păcatelor lui, datorită milei nemărginite a Dumnezeului nostru, în urma căreia va veni în ajutorul nostru Soarele din înălțime, ca să strălucească peste cei aflați în întuneric și în umbra morții, ca să ne călăuzească pașii pe calea păcii. Și copilul creștea și se întărea în duh. El a stat în locuri pustii până în ziua prezentării lui înaintea lui Israel. În zilele acelea, a ieșit un decret de la Cezar Augustus să se înscrie toată lumea. Acest recensământ s-a făcut pentru prima oară în timp ce în Siria era guvernator Quirinius. Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a dus și el din Galileea, din cetatea Nazaret, înspre Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din Casa și din familia lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. În timp ce se aflau acolo, s-a împlinit vremea ca ea să nască. Și L-a născut pe Fiul ei cel întâi născut. Ea L-a înfășat și L-a așezat într-o iesle, pentru că în han nu era loc pentru ei. În regiunea aceea erau niște păstori care locuiau pe câmp și stăteau de pază noaptea lângă turma lor. Un înger al Domnului a apărut înaintea lor și gloria Domnului a strălucit de jur împrejurul lor. Ei s-au speriat foarte tare. Îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, Care este Cristos, Domnul! Iată care va fi semnul pentru voi: veți găsi un Copilaș, înfășat și culcat într-o iesle“. Și deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulțime din armata cerească, lăudându-L pe Dumnezeu și zicând: „Glorie lui Dumnezeu în înălțimi și pace pe pământ, între oamenii plăcuți Lui“. După ce îngerii au plecat de la ei în Ceruri, păstorii și-au zis unii altora: „Să mergem acum la Betleem și să vedem lucrul acesta care s-a întâmplat și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut!“. S-au dus repede și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și pe Copilaș culcat în iesle. Când L-au văzut, le-au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre Copilul Acesta. Toți cei care i-au auzit, au rămas uimiți de ceea ce le-au spus păstorii. Maria însă păstra toate aceste cuvinte, cugetând la ele în inima ei. Apoi păstorii s-au întors, glorificându-L și lăudându-L pe Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le-au auzit și le-au văzut și care erau întocmai cum li se spusese. Când a venit ziua a opta, în care Copilașul trebuia circumcis, I-au pus numele Isus, nume rostit de înger înainte ca El să fi fost conceput în pântec. Și când s-au împlinit zilele pentru curățirea lor, poruncită în Legea lui Moise, s-au dus cu El la Ierusalim ca să-L înfățișeze înaintea Domnului – așa cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut, care este băiat, să fie numit sfânt pentru Domnul“ – și ca să aducă o jertfă, așa cum este spus în Legea Domnului: „O pereche de turturele sau doi pui de porumbel“. Și iată că în Ierusalim era un om care se numea Simeon. Acest om era drept și evlavios. El aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va vedea moartea înainte de a-L vedea pe Cristosul Domnului. Călăuzit de Duhul, el a venit în Templu. Când părinții L-au adus înăuntru pe Copilul Isus, ca să împlinească cu privire la El obiceiul Legii, Simeon L-a luat în brațe, L-a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: „Acum, Stăpâne, Tu îl lași pe slujitorul Tău să plece în pace, potrivit cuvântului Tău, căci ochii mei au văzut mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o în prezența tuturor popoarelor, o lumină ca revelație pentru națiuni și o glorie pentru poporul Tău Israel!“. Tatăl și mama lui Isus erau uimiți de ceea ce se spunea despre El. Simeon i-a binecuvântat și i-a zis Mariei, mama lui Isus: „Iată, Acesta este destinat să fie motivul căderii și al ridicării multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire, astfel încât să fie descoperite gândurile din multe inimi. Și o sabie va străpunge chiar sufletul tău!“. Mai era acolo și o profetesă, pe nume Ana, fata lui Fanuel, din seminția lui Așer. Aceasta era foarte înaintată în vârstă. Ea trăise împreună cu soțul ei timp de șapte ani după fecioria ei, apoi, ca văduvă, ajunsese la optzeci și patru de ani. Ea nu se îndepărta de la Templu, slujind zi și noapte prin posturi și rugăciuni. A venit acolo chiar în ceasul acela și a început să-I mulțumească lui Dumnezeu și să le vorbească despre El tuturor celor ce așteptau răscumpărarea Ierusalimului. După ce au împlinit toate lucrurile poruncite în Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Și Copilul creștea, Se întărea și era plin de înțelepciune, iar harul lui Dumnezeu era peste El. În fiecare an, părinții Lui se duceau la Ierusalim la Sărbătoarea Paștelui. Când a ajuns El la vârsta de doisprezece ani, s-au dus la sărbătoare, potrivit obiceiului. După ce au trecut zilele de sărbătoare, la întoarcere, Copilul Isus a rămas în urmă, în Ierusalim. Părinții Lui n-au știut lucrul acesta. Ei au crezut că Se află în caravană și au mers așa cale de o zi. Dar, când L-au căutat printre rude și cunoștințe și nu L-au găsit, s-au întors la Ierusalim să-L caute. După trei zile, L-au găsit în Templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. Toți cei care-L auzeau se minunau de priceperea și de răspunsurile Lui. Când L-au văzut, părinții Lui au rămas înmărmuriți. Mama Lui I-a zis: ‒ Copile, de ce Te-ai purtat cu noi astfel? Iată că tatăl Tău și cu mine Te-am căutat cu îngrijorare. El le-a răspuns: ‒ De ce M-ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu? Ei însă n-au înțeles cuvintele pe care li le-a spus. Apoi a plecat împreună cu ei, a venit în Nazaret și le era supus. Mama Lui păstra toate aceste lucruri în inima ei. Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și era plăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Ponțiu Pilat era guvernator al Iudeei, Irod era tetrarh al Galileei, Filip, fratele acestuia, era tetrarh al regiunii Itureei și Trahonitei, iar Lisanias era tetrarh al Abilenei, în timpul marilor preoți Ana și Caiafa, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în deșert. Ioan s-a dus în întreaga vecinătate a Iordanului, proclamând botezul pocăinței spre iertarea păcatelor, așa cum este scris în cartea cuvintelor profetului Isaia: „ Iată glasul celui ce strigă în deșert: «Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările! Orice vale va fi umplută și orice munte și deal va fi smerit. Căile strâmbe vor fi îndreptate, iar locurile denivelate vor fi netezite. Și orice om va vedea mântuirea lui Dumnezeu!»“. Atunci Ioan a spus mulțimilor care veneau să fie botezate de el: ‒ Pui de vipere, cine v-a avertizat să fugiți de mânia care vine? Faceți deci roade demne de pocăință! Și să nu începeți să spuneți în voi înșivă: „Îl avem ca tată pe Avraam!“, căci vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice copii lui Avraam chiar din pietrele acestea! Securea este pusă deja la rădăcina pomilor. Prin urmare, orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc. Mulțimile îl întrebau, zicând: ‒ Dar atunci ce să facem? El, răspunzând, le zicea: ‒ Cel ce are două cămăși să le împartă cu cel ce n-are niciuna, iar cel ce are mâncare să facă la fel! Au venit și niște colectori de taxe să fie botezați și l-au întrebat: ‒ Învățătorule, noi ce să facem? El le-a răspuns: ‒ Să nu colectați mai mult decât vi s-au dat îndrumări! Niște soldați l-au întrebat și ei: ‒ Dar noi ce să facem? El le-a răspuns: ‒ Să nu stoarceți nimic de la nimeni cu forța, nici să nu aduceți acuzații false împotriva nimănui; fiți mulțumiți cu salariile voastre! Pentru că poporul era în așteptare și toți se întrebau în inimile lor, cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Cristosul, Ioan le-a răspuns tuturor, zicând: ‒ Eu, într-adevăr, vă botez cu apă, dar vine Cel Care este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt demn să-I dezleg cureaua sandalelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. El Își are în mână furca de treierat ca să-Și curețe aria și să-Și adune grâul în hambar. Pleava însă o va arde într-un foc care nu se stinge. Și, prin multe alte îndemnuri, el vestea poporului Evanghelia. Însă tetrarhul Irod, care era mustrat de Ioan din cauza Irodiadei, soția fratelui său, și din cauza tuturor lucrurilor rele pe care le făcuse, a mai adăugat la ele și pe acela că l-a închis pe Ioan în închisoare. După ce a fost botezat întregul popor, a fost botezat și Isus. Și, pe când Se ruga, cerul a fost deschis și Duhul Sfânt S-a coborât peste El în formă trupească, asemenea unui porumbel. Și din Cer s-a auzit un glas: „Tu ești Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc plăcerea!“. Isus avea în jur de treizeci de ani când Și-a început lucrarea și era, așa cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli, fiul lui Mattat, fiul lui Levi, fiul lui Melchi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semein, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, fiul lui Iohanan, fiul lui Resa, fiul lui Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, fiul lui Neri, fiul lui Melchi, fiul lui Addi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, fiul lui Iosua, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Mattat, fiul lui Levi, fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, fiul lui Melea, fiul lui Menna, fiul lui Mattata, fiul lui Natan, fiul lui David, fiul lui Ișai, fiul lui Obed, fiul lui Boaz, fiul lui Salmon, fiul lui Nahșon, fiul lui Aminadab, fiul lui Ram, fiul lui Hețron, fiul lui Pereț, fiul lui Iuda, fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Terah, fiul lui Nahor, fiul lui Serug, fiul lui Reu, fiul lui Peleg, fiul lui Eber, fiul lui Șelah, fiul lui Cainan, fiul lui Arpahșad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, fiul lui Metușelah, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Mahalalel, fiul lui Chenan, fiul lui Enoș, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Plin de Duhul Sfânt, Isus S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în deșert, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea, iar la sfârșitul lor a flămânzit. Atunci diavolul I-a zis: ‒ Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește-i acestei pietre să se transforme în pâine! Însă Isus i-a răspuns: ‒ Este scris: „Omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu!“. Atunci diavolul L-a dus sus, pe un loc înalt, și I-a arătat într-o clipă toate regatele lumii. Diavolul I-a zis: ‒ Ție Îți voi da toată această autoritate și gloria lor, căci mie mi-a fost încredințată, iar eu o dau cui vreau. Deci, dacă Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta! Isus, răspunzând, i-a zis: ‒ Este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să-I slujești!“. Apoi L-a dus la Ierusalim, L-a pus să stea pe streașina Templului și I-a zis: ‒ Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici, căci este scris: „El le va porunci îngerilor Săi cu privire la Tine, ca să Te păzească“ și „Ei Te vor purta pe brațe, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră“. Isus, răspunzând, i-a spus: ‒ S-a zis: „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“. După ce L-a ispitit în orice fel, diavolul s-a îndepărtat de la El până la o anumită vreme. Isus S-a întors în Galileea, în puterea Duhului, și vestea cu privire la El s-a răspândit prin toată vecinătatea. El îi învăța pe oameni în sinagogi și era glorificat de toți. A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua de Sabat și S-a ridicat să citească. I s-a dat sulul profetului Isaia. Când a desfășurat sulul, a găsit locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, căci El M-a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună. El M-a trimis să proclam celor captivi eliberarea și orbilor – redarea vederii, să-i eliberez pe cei asupriți, să proclam anul de îndurare al Domnului“. Apoi a înfășurat sulul la loc, i l-a dat înapoi slujitorului și S-a așezat. Ochii tuturor celor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. El a început să le vorbească astfel: ‒ Astăzi a fost împlinit acest text din Scriptură în auzul urechilor voastre. Toți Îl vorbeau de bine, erau uimiți de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui și se întrebau: ‒ Oare nu este Acesta fiul lui Iosif? El le-a zis: ‒ Cu siguranță că Îmi veți spune proverbul acesta: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Fă și aici, în patria Ta, tot ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Capernaum!“. Apoi a zis: ‒ Adevărat vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria lui. Vă spun adevărul: în zilele lui Ilie, atunci când a fost încuiat cerul timp de trei ani și șase luni, când a fost o mare foamete în toată țara, erau multe văduve în Israel. Totuși, Ilie n-a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o văduvă din Sarepta Sidonului. Și pe vremea profetului Elisei erau mulți leproși în Israel, dar niciunul dintre ei n-a fost curățit, ci doar sirianul Naaman. Când au auzit acestea, toți cei din sinagogă s-au mâniat foarte tare. Ei s-au ridicat, L-au scos în afara cetății și L-au dus până pe sprânceana muntelui, pe care era construită cetatea lor, ca să-L arunce jos. Însă El a trecut prin mijlocul lor și a plecat. Apoi S-a dus în Capernaum, o cetate din Galileea, și, în ziua de Sabat, a început să-i învețe pe oameni. Ei erau uimiți de învățătura Lui, deoarece cuvântul Lui avea autoritate. În sinagogă era un om care avea în el un duh necurat, un demon. El a strigat cu glas tare: ‒ Ha! Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Știu Cine ești: Sfântul lui Dumnezeu! Isus l-a mustrat, zicând: ‒ Taci și ieși din el! Atunci demonul l-a aruncat la pământ în mijlocul lor și a ieșit din el fără să-i facă vreun rău. Toți au fost cuprinși de uimire și se întrebau unii pe alții, zicând: „Ce fel de învățătură este aceasta? El poruncește cu autoritate și cu putere duhurilor necurate, iar ele ies afară!“. Și I s-a dus vestea în orice loc din vecinătate. S-a ridicat și, după ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare, și ei L-au rugat pentru ea. El S-a aplecat asupra ei, a mustrat febra, și febra a lăsat-o. Și ea s-a ridicat deodată și a început să le slujească. După apusul soarelui, toți cei care aveau bolnavi suferind de diferite boli i-au adus la Isus, iar El Și-a pus mâinile peste fiecare dintre ei și i-a vindecat. De asemenea, din mulți ieșeau demoni, care strigau și ziceau: „Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!“. Dar El îi mustra și nu le dădea voie să vorbească, pentru că știau că El este Cristosul. În zorii zilei, Isus a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Mulțimile au început să-L caute și au ajuns până la El. Ei încercau să-L oprească, pentru ca să nu plece de la ei, însă El le-a zis: „Trebuie să vestesc și în alte cetăți Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, căci pentru aceasta am fost trimis“. Și a continuat să predice în sinagogile din Iudeea. În timp ce Se afla lângă lacul Ghenezaret și mulțimea se înghesuia în jurul Lui ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, Isus a văzut două bărci trase la marginea lacului. Pescarii coborâseră din ele și își spălau năvoadele. S-a urcat într-una dintre bărci, care era a lui Simon, și l-a rugat s-o depărteze puțin de la țărm. Apoi S-a așezat și, din barcă, a început să învețe mulțimile. Când a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon: ‒ Depărtează barca la apă adâncă și aruncați-vă năvoadele pentru pescuit! Simon, răspunzând, a zis: ‒ Stăpâne, toată noaptea am muncit, dar n-am prins nimic. Totuși, la cuvântul Tău, voi arunca năvoadele. Au făcut așa și au prins atât de mulți pești, încât năvoadele lor începuseră să se rupă. Prin urmare, le-au făcut semn confraților lor din cealaltă barcă să vină să-i ajute. Aceștia au venit și au umplut amândouă bărcile cu atât de mult pește, încât erau să se scufunde. Când Simon Petru a văzut ce s-a întâmplat, a căzut la genunchii lui Isus, zicând: ‒ Doamne, pleacă de la mine, fiindcă sunt un om păcătos! Căci atât el, cât și toți cei ce erau împreună cu el fuseseră cuprinși de uimire datorită mulțimii de pești pe care îi prinseseră. La fel erau și Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, confrații lui Simon. Isus i-a răspuns lui Simon: ‒ Nu te teme! De acum înainte vei fi pescar de oameni! După ce au adus bărcile la țărm, au lăsat totul și L-au urmat. În timp ce El era într-una dintre cetăți, iată că un om plin de lepră, când L-a văzut pe Isus, s-a aruncat cu fața la pământ și L-a rugat insistent, zicând: ‒ Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești! Isus a întins mâna, l-a atins și a zis: ‒ Da, vreau. Fii curățit! Și imediat lepra s-a depărtat de la el. Isus i-a poruncit: ‒ Să nu spui nimănui, ci du-te, arată-te preotului și adu un dar pentru curățirea ta, așa cum a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei. Dar vestea cu privire la El se răspândea tot mai mult, astfel că mulțimi mari de oameni se adunau să-L asculte și să fie vindecați de neputințele lor. El însă Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga. Într-una din zile, în timp ce El îi învăța pe oameni, erau acolo și niște farisei și învățători ai Legii, care veniseră de prin toate satele Galileei și ale Iudeei și din Ierusalim. Puterea Domnului era cu El, ca să vindece. Și iată că niște oameni aduceau pe pat un om care era paralizat. Ei încercau să intre cu el, ca să-l pună înaintea lui Isus. Dar, fiindcă n-au găsit cum să-l aducă înăuntru din cauza mulțimii, s-au urcat pe acoperișul casei și l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul mulțimii, înaintea lui Isus. Văzând Isus credința lor, a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!“. Cărturarii și fariseii au început să-și zică: „Cine este Acesta Care rostește blasfemii? Cine poate ierta păcatele, în afară de singurul Dumnezeu?“. Însă Isus, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „De ce gândiți astfel în inimile voastre? Ce este mai ușor? A spune: «Păcatele îți sunt iertate!» sau a spune: «Ridică-te și umblă!»? Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele, ție îți spun – i-a zis El celui ce era paralizat – ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă!“. Și deodată el s-a ridicat înaintea lor, și-a luat patul pe care zăcuse și s-a dus acasă, glorificându-L pe Dumnezeu. Pe toți i-a cuprins uimirea și Îl glorificau pe Dumnezeu. S-au umplut de teamă și au zis: „Astăzi am văzut lucruri nemaiîntâlnite!“. După toate acestea, Isus a ieșit afară și a văzut un colector de taxe, pe nume Levi, șezând în locul unde se plăteau taxele. El i-a zis: „Urmează-Mă!“. Levi a lăsat totul, s-a ridicat și L-a urmat. Apoi Levi a dat un mare ospăț la el acasă pentru Isus. O mare mulțime de colectori de taxe și de alți oaspeți luau masa împreună cu ei. Fariseii și cărturarii îi criticau pe ucenicii Lui, zicând: ‒ De ce mâncați și beți împreună cu colectorii de taxe și cu păcătoșii? Însă Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu n-am venit să-i chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. Ei I-au zis: ‒ Ucenicii lui Ioan, ca și cei ai fariseilor, postesc des și fac rugăciuni, dar ai Tăi mănâncă și beau! Isus le-a răspuns: ‒ Puteți să-i faceți pe nuntași să postească în timp ce mirele este cu ei? Însă vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci, în zilele acelea, vor posti. Le-a spus apoi și o pildă: ‒ Nimeni nu rupe un petic dintr-o haină nouă ca să-l coase pe o haină veche. Altfel, o va rupe și pe cea nouă, iar peticul de la cea nouă nu se va potrivi la cea veche. Și nimeni nu toarnă vin nou în burdufuri vechi. Altfel, vinul cel nou va crăpa burdufurile, iar el se va vărsa și burdufurile vor fi distruse. Ci vinul nou trebuie turnat în burdufuri noi. Și nimeni nu vrea să bea vin nou după ce a băut vin vechi, pentru că zice: „Cel vechi este mai bun!“. Într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau boabele. Unii dintre farisei le-au zis: ‒ De ce faceți ce nu este voie în ziua de Sabat? Isus, răspunzându-le, a zis: ‒ N-ați citit ce a făcut David atunci când i s-a făcut foame, atât lui, cât și celor ce erau cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a luat și a mâncat pâinile prezentării, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoții, și cum a dat și celor ce erau cu el? Apoi le-a zis: ‒ Fiul Omului este Domn al Sabatului. Într-o altă zi de Sabat, Isus a intrat în sinagogă și a început să-i învețe pe oameni. Acolo se afla un om a cărui mână dreaptă era uscată. Cărturarii și fariseii Îl urmăreau pe Isus, ca să vadă dacă vindecă în ziua de Sabat și să găsească astfel o acuzație împotriva Lui. Însă El le știa gândurile, așa că i-a zis omului care avea mâna uscată: „Ridică-te și stai în mijloc!“. El s-a ridicat și a stat acolo. Apoi Isus le-a zis: „Vă întreb: este voie în ziua de Sabat să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viață sau s-o distrugi?“. Și rotindu-Și privirea peste toți, i-a zis omului: „Întinde-ți mâna!“. El a făcut întocmai și mâna lui a fost făcută sănătoasă. Atunci ei s-au înfuriat și au început să discute unii cu alții despre ce I-ar putea face lui Isus. Într-una din zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe ucenicii Săi și a ales doisprezece dintre ei, pe care i-a numit apostoli. Aceștia sunt: Simon, pe care l-a numit Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov; Ioan; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Simon, numit Zelotul; Iuda, fiul lui Iacov; și Iuda Iscarioteanul, cel care a ajuns trădător. A coborât împreună cu ei și S-a oprit pe un loc neted, alături de o mare mulțime de ucenici de-ai Săi și de o mare mulțime de oameni din toată Iudeea, din Ierusalim și din regiunea de coastă a Tyrului și a Sidonului, care veniseră să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor. Cei chinuiți de duhuri necurate erau vindecați și ei. Toată mulțimea încerca să-L atingă, pentru că din El ieșea o putere care-i vindeca pe toți. Isus Și-a ridicat ochii spre ucenicii Lui și le-a zis: „Fericiți sunteți voi, cei săraci, căci a voastră este Împărăția lui Dumnezeu! Fericiți sunteți voi, cei flămânzi acum, căci voi veți fi săturați! Fericiți sunteți voi, care acum plângeți, căci voi veți râde! Fericiți sunteți voi când oamenii vă urăsc, când vă resping, vă insultă și alungă numele vostru ca pe ceva rău, din cauza Fiului Omului. Bucurați-vă, în ziua aceea, și săltați de veselie, pentru că iată, răsplata voastră este mare în Cer! Căci tot așa făceau și strămoșii voștri cu profeții. Dar vai de voi, cei bogați, căci voi v-ați primit mângâierea! Vai de voi, cei care acum sunteți sătui, căci voi veți flămânzi! Vai de voi, cei care râdeți acum, căci voi veți jeli și veți plânge! Vai de voi, când toți oamenii vă vor vorbi de bine, căci tot așa au făcut și strămoșii voștri cu falșii profeți! Eu însă vă spun vouă, celor ce ascultați: iubiți-vă dușmanii, faceți-le bine celor ce vă urăsc, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă și rugați-vă pentru cei ce se poartă urât cu voi! Celui ce te lovește peste un obraz întoarce-i-l și pe celălalt! Pe cel ce-ți ia haina nu-l împiedica să-ți ia și cămașa! Oricui îți cere dă-i, iar de la cel ce-ți ia bunurile să nu mai ceri înapoi! Așa cum doriți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel! Dacă-i iubiți pe cei ce vă iubesc, ce fel de recompensă vi se cuvine? Căci și păcătoșii îi iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. Și dacă le faceți bine celor ce vă fac bine, ce fel de recompensă vi se cuvine? Și păcătoșii fac la fel. Iar dacă-i împrumutați pe cei de la care sperați să primiți înapoi, ce fel de recompensă vi se cuvine? Și păcătoșii îi împrumută pe păcătoși, ca să primească înapoi la fel. Voi însă iubiți-vă dușmanii, faceți bine și împrumutați, fără să mai așteptați nimic în schimb! Astfel, răsplata voastră va fi mare și veți fi fii ai Celui Preaînalt, fiindcă El este bun și cu cei nerecunoscători și răi. Fiți milostivi, tot așa cum și Tatăl vostru este milostiv. Nu judecați și nu veți fi judecați! Nu condamnați și nu veți fi condamnați! Iertați și veți fi iertați! Dați și vi se va da! O măsură plină, îndesată, clătinată și care se revarsă, va fi pusă în poala voastră. Căci, cu ce măsură măsurați, vi se va măsura“. Le-a spus apoi și o pildă: „Poate oare un orb să călăuzească un alt orb? Nu vor cădea ei amândoi în groapă? Ucenicul nu este mai presus de învățătorul său, dar orice ucenic pe deplin pregătit va fi ca învățătorul lui. De ce vezi tu așchia din ochiul fratelui tău, dar nu observi bârna din ochiul tău? Cum îi poți spune fratelui tău: «Frate, lasă-mă să-ți scot așchia din ochi!», când tu însuți nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea clar să scoți așchia din ochiul fratelui tău. Căci nu este niciun pom bun care să facă rod stricat și, iarăși, niciun pom stricat care să facă rod bun. Căci fiecare pom este cunoscut după propriul său rod. Fiindcă oamenii nu culeg smochine din spini, și nici nu strâng struguri din mărăcini! Omul bun scoate ce este bun din vistieria bună a inimii lui, dar cel rău scoate ce este rău din vistieria lui cea rea. Căci din belșugul inimii îi vorbește gura. De ce-Mi ziceți: «Doamne, Doamne!» și nu faceți ce spun Eu? Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele și le face: este asemenea unui om care, atunci când a construit o casă, a săpat adânc și i-a pus temelia pe stâncă. Și, când a venit șuvoiul de apă, râul a izbit în casa aceea dar n-a putut s-o clatine, pentru că fusese construită bine. Însă cel ce aude și nu face este asemenea unui om care a construit o casă pe pământ, fără temelie. Când râul a izbit în ea, casa s-a prăbușit imediat, iar distrugerea acelei case a fost mare“. După ce a terminat de spus toate aceste cuvinte în auzul poporului, Isus a intrat în Capernaum. Un sclav al unui centurion, sclav pe care acesta îl aprecia, era bolnav, aproape de moarte. Când centurionul a auzit despre Isus, i-a trimis la El pe niște bătrâni ai iudeilor, ca să-L roage să vină și să-i vindece sclavul. Ei au venit la Isus și L-au rugat insistent, zicând: „El merită să-i îndeplinești această cerere, căci iubește națiunea noastră și ne-a construit sinagoga“. Isus a plecat împreună cu ei, dar n-ajunsese prea departe de casă, când centurionul i-a trimis pe prietenii lui ca să-I spună: „Doamne, nu Te mai deranja, căci nu merit să intri sub acoperișul meu! De aceea nici n-am considerat că merit să vin eu însumi la Tine! Prin urmare, spune un cuvânt și fă ca slujitorul meu să fie vindecat astfel! Căci și eu sunt un om pus sub autoritate și am soldați în subordinea mea. Când îi spun unuia: «Du-te!», el se duce. Când îi spun altuia: «Vino!», el vine. Iar când îi spun sclavului meu: «Fă asta!», el face“. Isus a rămas uimit de el când a auzit aceste lucruri și S-a întors spre mulțimea care-L urma, zicând: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit atâta credință!“. Când cei trimiși s-au întors acasă, l-au găsit pe sclav însănătoșit. Curând după aceea, Isus S-a dus într-o cetate numită Nain, iar ucenicii Lui și o mare mulțime de oameni au mers cu El. Când S-a apropiat de poarta cetății, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei lui, care era văduvă. O mulțime destul de mare din cetate era împreună cu ea. Când a văzut-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: „Nu plânge!“. Apoi S-a apropiat și a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit. Isus a zis: „Tinere, ție îți vorbesc: ridică-te!“. Cel mort s-a ridicat și a început să vorbească, iar Isus l-a dat mamei sale. Pe toți i-a cuprins frica și Îl glorificau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet S-a ridicat între noi!“ și „Dumnezeu a venit în ajutorul poporului Său!“. Vestea aceasta despre El s-a răspândit în toată Iudeea și în întreaga vecinătate. Ucenicii lui Ioan l-au anunțat pe acesta cu privire la toate aceste lucruri. Ioan i-a chemat pe doi dintre ucenicii săi și i-a trimis la Domnul cu un mesaj, zicând: ‒ Tu ești Cel Care urmează să vină sau să așteptăm pe altul? Ei au venit deci la Isus și I-au zis: ‒ Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu ești Cel Care urma să vină sau să așteptăm pe altul?“. Chiar în ceasul acela Isus i-a vindecat pe mulți de boli, de chinuri și de duhuri rele, și multor orbi le-a dăruit vederea. Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Duceți-vă și anunțați-l pe Ioan cu privire la lucrurile pe care le-ați văzut și le-ați auzit: cei orbi văd, cei ologi umblă, cei leproși sunt curățiți, cei surzi aud, cei morți sunt înviați, iar celor săraci li se vestește Evanghelia. Fericit este cel care nu se îndoiește de Mine! După ce au plecat mesagerii lui Ioan, Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în deșert? O trestie clătinată de vânt? Atunci, ce ați ieșit să priviți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine deosebite și trăiesc în lux sunt în palate! Atunci, ce ați ieșit să priviți? Un profet? Vă spun că da, și chiar mai mult decât un profet! Acesta este cel despre care a fost scris: «Iată, îl trimit înaintea feței Tale pe mesagerul Meu, care-Ți va pregăti calea înaintea Ta!». Vă spun că, între cei născuți din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan. Totuși, cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el“. Tot poporul care L-a auzit, chiar și colectorii de taxe, au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu, fiindcă fuseseră botezați cu botezul lui Ioan. Însă fariseii și învățătorii Legii au respins scopul lui Dumnezeu pentru ei înșiși, nelăsându-se botezați de el. „Așadar, cu cine îi voi asemăna pe oamenii din generația aceasta și asemenea cui sunt ei? Sunt asemenea unor copii care stau în piață și strigă unii la alții, zicând: «V-am cântat din fluier, dar n-ați dansat! V-am cântat de jale, dar n-ați bocit!». Căci a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, iar voi ziceți: «Are demon!». A venit Fiul Omului mâncând și bând, iar voi ziceți: «Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al colectorilor de taxe și al păcătoșilor!». Totuși, înțelepciunea a fost îndreptățită prin toți copiii ei“. Unul dintre farisei L-a rugat pe Isus să mănânce cu el. El a intrat în casa fariseului și S-a așezat să mănânce. Și iată că o femeie păcătoasă din cetate, aflând că El era la masă în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu parfum. Stând în spate, lângă picioarele lui Isus, și plângând, ea a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei și să le șteargă cu părul ei; și-I săruta picioarele și I le ungea cu parfum. Când a văzut acest lucru, fariseul care-L chemase la masă și-a zis: ‒ Dacă Acesta ar fi profet, ar ști cine și ce fel de femeie este cea care-L atinge, ar ști că este o păcătoasă! Isus, răspunzând, i-a zis: ‒ Simone, am ceva să-ți spun! El a zis: ‒ Spune, Învățătorule! ‒ Un anume cămătar avea doi datornici. Unul îi datora cinci sute de denari, iar celălalt, cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Prin urmare, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: ‒ Presupun că acela căruia i-a iertat mai mult! Isus i-a zis: ‒ Ai judecat corect. Apoi, întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: ‒ Vezi femeia aceasta? Eu am intrat în casa ta și tu nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei și Mi le-a șters cu părul ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, nu încetează să-Mi sărute picioarele. Tu nu Mi-ai uns capul cu ulei, dar ea Mi-a uns picioarele cu parfum. De aceea îți spun că păcatele ei cele multe sunt iertate. Astfel, ea a iubit mult. Dar cel căruia i se iartă puțin, iubește puțin. Apoi i-a zis femeii: ‒ Păcatele îți sunt iertate! Cei ce ședeau la masă au început să-și zică între ei: „Cine este Acesta Care iartă și păcatele?“. Dar El i-a zis femeii: ‒ Credința ta te-a mântuit. Du-te în pace! După aceea, Isus a călătorit prin fiecare cetate și sat, predicând și vestind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Împreună cu El erau cei doisprezece, precum și niște femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, Ioana (care era soția lui Cuza, administratorul lui Irod ), Suzana și încă multe altele care Îi slujeau cu ceea ce aveau. Când s-a adunat o mare mulțime de oameni și au venit la El de prin fiecare cetate, Isus le-a vorbit printr-o pildă: „Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța. În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, unde a fost călcată în picioare și au mâncat-o păsările cerului. Alta a căzut pe stâncă și, cum a încolțit, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Alta a căzut în mijlocul spinilor, iar spinii au crescut împreună cu ea și au sufocat-o. Alta însă a căzut într-un pământ bun, a încolțit și a făcut rod însutit“. Și zicând acestea, El striga: „Cine are urechi de auzit să audă!“. Ucenicii Lui L-au întrebat ce înseamnă această pildă. Isus a zis: „Vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți li se vorbește în pilde, pentru ca, «Privind, să nu vadă, și auzind, să nu înțeleagă!». Semnificația pildei este aceasta: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Cei de lângă drum sunt cei care aud. Atunci vine diavolul și ia Cuvântul din inima lor, ca să nu creadă pentru a fi mântuiți. Cei de pe stâncă sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină. Ei cred doar pentru o vreme, iar în vreme de încercare, se depărtează. Cât despre sămânța căzută între spini, aceștia sunt cei care aud, dar, în timp ce merg, sunt sufocați de îngrijorările, bogățiile și plăcerile vieții și nu aduc rod copt. Iar cât despre sămânța din pământul bun, aceștia sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl țin strâns într-o inimă frumoasă și bună și aduc rod cu răbdare. Nimeni nu aprinde o candelă ca s-o acopere cu un vas sau s-o pună sub pat, ci o așază pe un sfeșnicar, astfel încât cei ce intră, să vadă lumina. Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi dezvăluit, și nimic tăinuit, care să nu fie făcut cunoscut și care să nu iasă la iveală. Fiți atenți, deci, la felul cum ascultați. Căci celui ce are i se va da, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ceea ce i se pare că are“. Atunci mama și frații Lui au venit la El, dar nu puteau ajunge la El din cauza mulțimii. Isus a fost anunțat: ‒ Mama Ta și frații Tăi stau afară, dorind să Te vadă. Dar Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc. Într-una din zile, Isus S-a urcat în barcă împreună cu ucenicii Lui și le-a zis: ‒ Să traversăm în partea cealaltă a lacului! Și au plecat. În timp ce vâsleau ei, Isus a adormit. Atunci s-a stârnit pe lac o furtună, iar ei au fost acoperiți de ape și erau în pericol. Ei s-au apropiat și L-au trezit, zicând: ‒ Stăpâne, Stăpâne, pierim! Atunci El, ridicându-Se, a mustrat vântul și apa învolburată, iar acestea s-au oprit și s-a făcut liniște. Apoi i-a întrebat: ‒ Unde vă este credința? Ei s-au temut, au rămas uimiți și și-au zis unii altora: ‒ Cine deci este Acesta, de poruncește până și vânturilor și apei, iar ele Îl ascultă? Au vâslit mai departe, înspre teritoriul gherasenilor, care se află în dreptul Galileei. Când a coborât pe țărm, L-a întâmpinat un anumit om din cetate, care avea în el demoni. De multă vreme acesta nu purta haine și nu locuia într-o casă, ci în morminte. Când L-a văzut pe Isus, a strigat, I s-a închinat și a zis cu glas tare: ‒ Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog să nu mă chinui! Căci Isus îi poruncise duhului necurat să iasă din om. De multe ori duhul îl înșfăca și, deși omul era legat cu lanțuri și cătușe și ținut sub pază, el totuși rupea legăturile și era dus de către demon în locuri pustii. Isus l-a întrebat: ‒ Care-ți este numele? El a zis: ‒ Legiune. Căci în el intraseră mulți demoni. Aceștia Îl rugau să nu le poruncească să se ducă în Adânc. Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Demonii L-au rugat să le dea voie să intre în porcii aceia, iar El le-a dat voie. Demonii au ieșit din om și au intrat în porci. Atunci turma s-a repezit pe râpă în jos, în lac, și s-a înecat. Păzitorii turmei, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și i-au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. Aceștia au ieșit să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Isus. Când l-au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, stând jos la picioarele lui Isus, îmbrăcat și întreg la minte, s-au înspăimântat. Cei ce văzuseră cum a fost salvat cel ce fusese demonizat le-au istorisit totul. Atunci toată mulțimea din vecinătatea gherasenilor L-a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi cuprinsese o mare frică. El S-a urcat în barcă și S-a întors în cetatea Sa. Omul din care ieșiseră demonii Îl rugase insistent să-l lase să rămână cu El, dar Isus l-a trimis înapoi, zicând: „Întoarce-te acasă și istorisește cât de mult a făcut Dumnezeu pentru tine!“. El a plecat și a proclamat prin toată cetatea cât de mult a făcut Isus pentru el. La întoarcere, mulțimea I-a urat lui Isus bun venit, pentru că toți Îl așteptau. Și iată că un om, numit Iair, care era conducătorul sinagogii, a venit, a căzut la picioarele lui Isus și L-a rugat să vină până la el acasă, pentru că singura lui fată, în vârstă de vreo doisprezece ani, era pe moarte. În timp ce mergea, mulțimile se adunau grămadă în jurul Lui. Era acolo o femeie care, de doisprezece ani, avea o hemoragie și care cheltuise pe la doctori tot ce avusese fără să fi putut fi vindecată de cineva. Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de marginea hainei Lui și deodată hemoragia ei s-a oprit. Isus a întrebat: ‒ Cine M-a atins? Pentru că toți negau, Petru I-a zis: ‒ Stăpâne, mulțimile se îngrămădesc în jurul Tău și se înghesuie, iar Tu întrebi: „Cine M-a atins?“. Dar Isus a zis: ‒ M-a atins cineva, pentru că știu că a ieșit o putere din Mine! Când femeia a văzut că n-a scăpat neobservată, a venit tremurând și a căzut înaintea Lui. Apoi a istorisit înaintea întregii mulțimi din ce cauză s-a atins de El și cum fusese vindecată deodată. El i-a zis: „Fiică, credința ta te-a vindecat! Du-te în pace!“. În timp ce El încă vorbea, a venit cineva din casa conducătorului sinagogii și a zis: ‒ Fata ta a murit. Nu-L mai deranja pe Învățător! Dar Isus, auzind, i-a zis lui Iair: ‒ Nu te teme! Crede doar, și ea va fi vindecată! Când a ajuns la casa lui Iair, n-a lăsat pe nimeni să intre împreună cu El, în afară de Petru, de Ioan, de Iacov și de tatăl și mama copilului. Toți plângeau și o jeleau, însă Isus le-a zis: „Nu mai plângeți, pentru că ea n-a murit, ci doarme!“. Ei însă râdeau de El, pentru că știau că fetița murise. Isus, după ce i-a scos afară pe toți, a apucat-o de mână și a strigat, zicând: „Copilă, scoală-te!“. Duhul ei s-a întors, și ea s-a ridicat deodată. Isus a dat îndrumări să i se dea fetiței să mănânce. Părinții ei au rămas înmărmuriți. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. Isus i-a chemat pe cei doisprezece, le-a dat putere și autoritate peste toți demonii, precum și peste boli, ca să le vindece, și i-a trimis să proclame Împărăția lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei neputincioși. El le-a zis: „Să nu luați nimic cu voi pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint, și să nu aveți două cămăși. În orice casă intrați, rămâneți acolo și din locul acela să plecați. Și oriunde nu vă vor primi, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți din cetatea aceea, ca mărturie împotriva lor“. Ei au plecat și au călătorit prin sate, vestind Evanghelia și vindecând pretutindeni. Tetrarhul Irod a auzit despre toate câte se întâmplaseră și era nedumerit, pentru că unii ziceau că Ioan fusese înviat dintre cei morți. Alții ziceau că s-a arătat Ilie, iar alții că a înviat vreun profet dintre cei din vechime. Dar Irod a zis: „Pe Ioan l-am decapitat. Deci, Cine este Acesta despre Care aud asemenea lucruri?“. Și încerca să-L vadă. Când s-au întors, apostolii I-au povestit lui Isus tot ce au făcut. El i-a luat deoparte și s-au retras, doar ei singuri, spre o cetate numită Betsaida. Dar mulțimile au aflat lucrul acesta și L-au urmat. El le-a primit bine, le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare. Când ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis: ‒ Lasă mulțimea să se ducă prin satele și cătunele dimprejur, ca să găsească găzduire și provizii, fiindcă aici suntem într-un loc pustiu. Însă El le-a zis: ‒ Dați-le voi să mănânce! Ei I-au răspuns: ‒ N-avem cu noi mai mult de cinci pâini și doi pești. Le putem da numai dacă ne ducem noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta! Căci erau aproape cinci mii de bărbați. Isus le-a zis ucenicilor Săi: ‒ Puneți-i să se așeze în grupuri de aproximativ cincizeci! Ei au făcut întocmai – i-au pus pe toți să se așeze. Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, le-a binecuvântat și le-a frânt. Apoi le-a dat ucenicilor, ca să le așeze înaintea mulțimii. Ei au mâncat cu toții și s-au săturat. Și s-au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase. Într-o zi, în timp ce Se ruga singur, cu El fiind doar ucenicii, Isus i-a întrebat, zicând: ‒ Cine zic mulțimile că sunt Eu? Ei, răspunzând, au zis: ‒ Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții spun că a înviat un profet dintre cei din vechime. El le-a zis: ‒ Dar voi, cine ziceți că sunt Eu? Petru, răspunzând, a zis: ‒ Tu ești Cristosul lui Dumnezeu! Însă Isus le-a atras atenția și le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, zicând: ‒ Fiul Omului trebuie să sufere multe și să fie respins de bătrâni, de conducătorii preoților și de cărturari, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat. Apoi le-a spus tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața, de dragul Meu, o va salva. Într-adevăr, la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă s-ar distruge sau s-ar pierde pe sine însuși? Căci de cel ce îi va fi rușine de Mine și de cuvintele Mele, de acela Îi va fi rușine și Fiului Omului când va veni în gloria Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri. Adevărat vă spun că sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu“. Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a urcat pe munte ca să Se roage. În timp ce Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței, iar hainele Lui au devenit strălucitor de albe. Și iată că doi bărbați stăteau de vorbă cu El – erau Moise și Ilie, care se arătaseră în glorie. Ei vorbeau despre plecarea Lui, pe care urma s-o ducă la îndeplinire în Ierusalim. Petru și cei ce erau cu el erau îngreunați de somn, dar, când s-au trezit bine, au văzut gloria Lui și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. Tocmai când aceștia se despărțeau de El, Petru I-a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie“. Nu știa ce zice. În timp ce spunea el aceste lucruri, a venit un nor și i-a acoperit. Când au intrat în nor, s-au înspăimântat. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu, pe Care L-am ales! De El să ascultați!“. Când s-a auzit glasul, Isus Se afla acolo singur. Ei au păstrat tăcerea și, în zilele acelea, n-au istorisit nimănui nimic despre lucrurile pe care le văzuseră. În ziua următoare, când au coborât de pe munte, o mare mulțime L-a întâmpinat pe Isus. Și iată că un bărbat din mulțime a strigat: ‒ Învățătorule, Te rog să privești cu îndurare la fiul meu, căci este singurul meu fiu! Iată, un duh îl apucă și deodată el începe să strige. Acel duh îl face să aibă convulsii și spume la gură și cu greu pleacă de la el, lăsându-l zdrobit! I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut. Isus, răspunzând, a zis: ‒ O, generație necredincioasă și pervertită! Până când voi mai fi cu voi și vă voi mai îngădui? Adu-l aici pe fiul tău! Chiar în timp ce băiatul se apropia, demonul l-a trântit la pământ și l-a aruncat în convulsii. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său. Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu. Dar în timp ce toți se mirau de toate lucrurile pe care le făcea El, Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Plecați bine urechea la cuvintele acestea: Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor“. Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea; fuseseră ascunse de ei, ca să nu le înțeleagă. Și se temeau să-L întrebe cu privire la aceste cuvinte. Apoi a început o dispută între ei cu privire la cine ar fi cel mai mare dintre ei. Dar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copilaș, l-a pus să stea lângă El și le-a zis: ‒ Oricine îl primește, în Numele Meu, pe acest copilaș pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. Căci cine este cel mai mic dintre voi toți, acela este cel mai mare. Atunci Ioan, răspunzând, a zis: ‒ Stăpâne, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l-am oprit, pentru că nu ne urmează. Dar Isus i-a zis: ‒ Nu-l opriți, pentru că cel care nu este împotriva voastră este de partea voastră. Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat la Cer, Și-a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim. A trimis înaintea Lui niște mesageri, care s-au dus și au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să facă pregătirile pentru El. Dar aceștia nu L-au primit, pentru că Se îndrepta spre Ierusalim. Când au văzut acest lucru, Iacov și Ioan, ucenicii Lui, au zis: ‒ Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer și să-i ardă, cum a făcut Ilie? Însă Isus, întorcându-Se, i-a mustrat și a zis: ‒ Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! Căci Fiul Omului n-a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască! Apoi au plecat într-un alt sat. În timp ce mergeau pe drum, cineva I-a zis: ‒ Doamne, Te voi urma oriunde vei merge! Însă Isus i-a spus: ‒ Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul. Altuia i-a zis: ‒ Urmează-Mă! Dar acela I-a răspuns: ‒ Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să-l înmormântez pe tatăl meu. Dar Isus i-a zis: ‒ Lasă morții să-și înmormânteze morții, iar tu du-te și vestește Împărăția lui Dumnezeu! Un altul a zis: ‒ Te voi urma, Doamne, însă dă-mi voie mai întâi să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea! Dar Isus i-a răspuns: ‒ Niciun om care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu! După toate acestea, Domnul a numit alți șaptezeci și doi de ucenici și i-a trimis, doi câte doi, să se ducă înaintea Lui în orice cetate și în orice loc pe unde urma să meargă El. El le-a zis: ‒ Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Prin urmare, rugați-L insistent pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său! Duceți-vă! Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Să nu luați cu voi nici săculeț cu bani, nici traistă, nici sandale și să nu vă întindeți la vorbă cu nimeni pe drum. În orice casă intrați, să spuneți mai întâi: „Pacea să fie peste această familie!“. Dacă se află acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, dar dacă nu, se va întoarce la voi. Rămâneți în casa aceea și mâncați și beți ce vă vor da, căci lucrătorul își merită plata! Să nu vă mutați dintr-o casă într-alta. În orice cetate în care intrați și vă primesc, să mâncați ce vi se va pune înainte. Vindecați-i pe cei bolnavi de acolo și spuneți-le: „Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi!“. Dacă însă, în cetatea în care intrați, oamenii nu vă primesc, să ieșiți pe străzile ei și să ziceți: „Până și praful din cetatea voastră, care ni s-a lipit de picioare, îl ștergem împotriva voastră! Totuși, să știți aceasta: Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat!“. Vă spun că, în ziua aceea, va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea! Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tyr și Sidon minunile care au fost făcute în voi, de multă vreme s-ar fi pocăit, stând jos acoperiți cu pânză de sac și cu cenușă! Dar la judecată va fi mai ușor pentru Tyr și Sidon decât pentru voi! Iar tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Nu, ci vei coborî până în Locuința Morților! Cel ce vă ascultă pe voi Mă ascultă pe Mine și cel ce vă respinge pe voi Mă respinge pe Mine, iar cel ce Mă respinge pe Mine Îl respinge pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. Cei șaptezeci și doi s-au întors plini de bucurie și I-au zis: ‒ Doamne, chiar și demonii ne sunt supuși în Numele Tău! Însă El le-a zis: ‒ L-am văzut pe Satan căzând din cer ca un fulger. Iată, v-am dat autoritate să călcați peste șerpi, peste scorpioni și peste toată puterea dușmanului și nimic nu vă va răni! Totuși, nu vă bucurați că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în Ceruri! În ceasul acela, Isus S-a bucurat foarte mult în Duhul Sfânt și a zis: „Te laud, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit copilașilor. Da, Tată, pentru că așa a fost plăcut înaintea Ta! Toate lucrurile Mi-au fost încredințate Mie de către Tatăl Meu. Și nimeni nu știe cine este Fiul, în afară de Tatăl, sau cine este Tatăl, în afară de Fiul și de cel căruia dorește Fiul să i-L descopere“. Apoi S-a întors spre ucenici și le-a zis doar lor: ‒ Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeți voi! Vă spun că mulți profeți și regi au dorit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n-au văzut, și au dorit să audă ceea ce auziți voi, dar n-au auzit! Dar iată că un învățător al Legii s-a ridicat să-L pună la încercare pe Isus, zicând: ‒ Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică? Isus i-a zis: ‒ Ce este scris în Lege? Ce citești acolo? El, răspunzând, a zis: ‒ „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău“ și „pe semenul tău ca pe tine însuți“. Isus i-a zis: ‒ Ai răspuns corect. Fă așa și vei trăi! Dar el, care voia să se îndreptățească, L-a întrebat pe Isus: ‒ Și cine este semenul meu? Isus, răspunzând, a zis: ‒ Un om călătorea de la Ierusalim spre Ierihon și a fost atacat de tâlhari. Aceștia, după ce l-au dezbrăcat și l-au lovit, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. Din întâmplare, pe acel drum mergea un preot. Dar, când l-a văzut, preotul a trecut înainte, ocolindu-l. Tot așa și un levit, când a ajuns în locul acela și l-a văzut, a trecut înainte, ocolindu-l. Însă un samaritean, care călătorea și el pe acolo, când a ajuns în dreptul lui și l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat, i-a bandajat rănile și a turnat peste ele ulei de măsline și vin. Apoi l-a pus pe propriul lui animal de povară, l-a dus la un han și a continuat să-l îngrijească. În ziua următoare, a scos doi denari, i-a dat hangiului și a zis: „Ai grijă de el, iar când mă voi întoarce, îți voi plăti eu orice vei mai cheltui“. Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost semenul celui căzut în mâinile tâlharilor? El a răspuns: ‒ Cel ce și-a făcut milă de el. Isus i-a zis: ‒ Du-te și fă și tu la fel! În timp ce-și continuau călătoria, Isus a intrat într-un sat oarecare. Acolo, o femeie pe nume Marta L-a primit ca oaspete în casa ei. Ea avea o soră, numită Maria. Aceasta s-a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui. Marta însă era ocupată cu multă slujire. Ea a venit și a zis: ‒ Doamne, nu-Ți pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute! Domnul însă, răspunzând, i-a zis: ‒ Marto, Marto, tu te îngrijorezi și te necăjești cu privire la multe lucruri, însă de unul singur este nevoie! Căci Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua! Într-o zi, Isus Se afla într-un loc oarecare și Se ruga. După ce a terminat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: ‒ Doamne, învață-ne să ne rugăm, așa cum i-a învățat și Ioan pe ucenicii lui! El le-a zis: ‒ Când vă rugați, să ziceți astfel: „Tatăl nostru Care ești în Ceruri, sfințească-se Numele Tău! Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe pământ! Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă în fiecare zi! Și ne iartă nouă păcatele noastre, pentru că și noi iertăm oricui ne este dator! Și nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de cel rău!“. Apoi le-a zis: ‒ Are cineva dintre voi vreun prieten la care să se ducă în miez de noapte și să-i spună: „Prietene, împrumută-mi trei pâini, pentru că a venit la mine, de pe drum, un prieten de-al meu și n-am nimic ce să-i pun pe masă!“, iar acesta să-i răspundă dinăuntru: „Nu mă deranja. Ușa este deja încuiată, iar copiii mei sunt cu mine în pat. Nu mă pot ridica să-ți dau“? Vă spun că, deși nu s-ar ridica să-i dea pentru că-i este prieten, totuși, ca să nu se facă de rușine, până la urmă tot se va ridica și-i va da orice are nevoie. Prin urmare, vă spun: cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide! Căci oricine cere primește; cel ce caută găsește, iar celui ce bate i se va deschide. Cine este tatăl acela dintre voi, care, atunci când fiul său îi cere o pâine, să-i dea în schimb o piatră, sau când îi cere un pește, să-i dea un șarpe în loc de pește, sau când îi cere un ou, să-i dea un scorpion? Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl Care este în Ceruri le va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer! Isus a alungat un demon care era mut. După ce a ieșit demonul, mutul a vorbit, iar mulțimile au rămas uimite. Unii dintre ei însă ziceau: ‒ El alungă demonii cu ajutorul lui Beelzebul, conducătorul demonilor. Iar alții, ca să-L pună la încercare, căutau de la El un semn din cer. Dar Isus, cunoscându-le gândurile, le-a zis: ‒ Orice împărăție dezbinată împotriva ei înseși este distrusă. Iar o familie dezbinată împotriva ei înseși se prăbușește. Dacă Satan este dezbinat în el însuși, cum va dăinui împărăția lui? Vă întreb aceasta fiindcă ziceți că Eu alung demonii cu Beelzebul! Iar dacă Eu alung demonii cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi alungă? De aceea ei vor fi judecătorii voștri. Dar dacă Eu alung demonii cu degetul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi. Când cel puternic, pe deplin înarmat, își păzește propria locuință, bunurile lui sunt în siguranță. Dar când vine unul și mai puternic și-l învinge, îi ia toate armele în care s-a încrezut și apoi împarte prăzile. Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, iar cine nu adună cu Mine, risipește. Când duhul necurat iese dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, dar n-o găsește. Atunci își spune: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit!“. Și când vine, o găsește măturată și împodobită. Atunci se duce și mai ia alte șapte duhuri, mai rele decât el, și, intrând, locuiesc acolo, iar starea din urmă a acelui om ajunge mai rea decât cea dintâi. În timp ce Isus spunea aceste lucruri, o femeie din mulțime și-a înălțat glasul și a zis: ‒ Ferice de pântecul care Te-a purtat și de sânii care Te-au alăptat! Dar El a zis: ‒ Ferice, mai degrabă, de cei ce aud Cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc! În timp ce numărul mulțimilor creștea, El a început să spună: ‒ Această generație este o generație rea. Ea caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona. Căci, așa cum a fost Iona un semn pentru niniviteni, tot așa va fi și Fiul Omului pentru generația aceasta. Regina din sud se va ridica la judecată alături de oamenii din generația aceasta și-i va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon, iar aici iată că este Cineva mai mare decât Solomon. Bărbații din Ninive se vor ridica la judecată alături de această generație și o vor condamna, pentru că ei s-au pocăit la mesajul proclamat de Iona, iar aici iată că este Cineva mai mare decât Iona. Nimeni nu aprinde o candelă ca s-o pună într-o ascunzătoare sau sub un obroc, ci o așază pe un sfeșnicar, astfel încât cei ce intră, să vadă lumina. Ochiul este candela trupului tău. Când ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină, dar când este rău, atunci trupul tău este plin de întuneric. Ai grijă, deci, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric! Prin urmare, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi întru totul plin de lumină, ca atunci când te-ar lumina o candelă cu lumina ei strălucitoare. În timp ce Isus vorbea, un fariseu L-a rugat să mănânce la el. Isus a intrat și S-a așezat la masă. Fariseul a rămas uimit când a văzut că Isus nu Se spălase înainte de masă. Domnul i-a zis: ‒ Voi, fariseii, curățați partea exterioară a paharului și a farfuriei, dar în interior sunteți plini de jefuire și de răutate. Nesăbuiților, oare Cel Ce a făcut partea exterioară n-a făcut și partea interioară? Dați deci milostenie din ceea ce este în interiorul vostru, și atunci toate vor fi curate pentru voi. Dar vai de voi, fariseilor! Căci voi dați zeciuială din mentă, din tămâița de câmp și din orice legumă, dar neglijați judecata și dragostea lui Dumnezeu. Pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le neglijați. Vai de voi, fariseilor! Căci voi iubiți scaunul de onoare în sinagogi și saluturile în piețe. Vai de voi! Căci voi sunteți ca mormintele care nu se văd și peste care oamenii umblă fără să știe. Unul dintre învățătorii Legii, răspunzând, I-a zis: ‒ Învățătorule, spunând aceste lucruri, ne jignești și pe noi! Dar El a zis: ‒ Vai și de voi, învățători ai Legii! Căci îi încărcați pe oameni cu poveri dificil de purtat, iar voi înșivă nu atingeți poverile nici măcar cu unul dintre degetele voastre. Vai de voi! Căci voi construiți mormintele profeților pe care i-au ucis strămoșii voștri. Astfel, voi mărturisiți că sunteți de acord cu faptele strămoșilor voștri, căci ei i-au ucis, iar voi le construiți mormintele. De aceea înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Le voi trimite profeți și apostoli, însă pe unii dintre ei îi vor ucide, iar pe alții îi vor persecuta“, ca să se ceară de la această generație sângele tuturor profeților, care a fost vărsat de la întemeierea lumii, de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar și Templu. Da, vă spun că va fi cerut de la generația aceasta. Vai de voi, învățători ai Legii! Căci ați luat cu voi cheia cunoașterii. Nici voi n-ați intrat și i-ați împiedicat astfel și pe cei ce intrau! Când Isus a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să-L critice cu înverșunare și să-I pună întrebări ostile despre multe lucruri, pândindu-L, ca să vâneze vreun cuvânt ieșit din gura Lui. Între timp, mulțimea s-a adunat cu zecile de mii, astfel că se călcau în picioare unii pe alții. Isus a început să le vorbească mai întâi ucenicilor Săi: ‒ Păziți-vă pe voi înșivă de drojdia fariseilor, care este ipocrizia! Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, și nimic ascuns, care nu va fi făcut cunoscut. De aceea orice ați spus în întuneric, va fi auzit la lumină, și orice ați șoptit la ureche, în cămăruțe, va fi proclamat de pe acoperișuri. Vă spun vouă, prietenilor Mei, să nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care, după aceea, nu mai pot face nimic. Vă voi arăta însă de Cine să vă temeți: temeți-vă de Cel Care, după uciderea trupului, are autoritatea de a arunca în gheenă. Da, vă spun, de Acela să vă temeți! Nu se vând oare cinci vrăbii pe doi assarioni? Și totuși, nici măcar una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu! Chiar și firele de păr din capul vostru, toate vă sunt numărate! Nu vă temeți! Voi sunteți mai prețioși decât multe vrăbii. Vă spun că, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul Omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Însă cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Și oricine va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului va fi iertat, dar cel care va blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat. Când vă vor duce înaintea sinagogilor, a conducătorilor și a autorităților, să nu vă îngrijorați cum sau ce veți vorbi în apărarea voastră sau ce veți spune, pentru că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneți. Cineva din mulțime I-a zis: ‒ Învățătorule, spune-i fratelui meu să împartă moștenirea cu mine! Dar Isus i-a răspuns: ‒ Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor între voi? Apoi le-a zis: ‒ Fiți atenți și păziți-vă de orice fel de lăcomie, căci viața cuiva nu stă în belșugul avuțiilor lui! Și le-a spus o pildă: ‒ Terenul al unui om bogat rodise din belșug. El se gândea în sine însuși și zicea: „Ce să fac, pentru că nu mai am unde să-mi depozitez roadele?“. Atunci a zis: „Iată ce voi face: îmi voi dărâma hambarele, voi construi altele mai mari și voi depozita acolo tot grâul și toate bunurile mele. Apoi voi zice sufletului meu: «Suflete, ai multe bunuri, adunate pentru mulți ani. Odihnește-te, mănâncă, bea și înveselește-te!»“. Dar Dumnezeu i-a zis: „Nesăbuitule! Chiar în noaptea aceasta ți se cere sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“. Așa este cel care adună pentru sine, dar care nu este bogat față de Dumnezeu! Apoi le-a zis ucenicilor Săi: ‒ De aceea vă spun: nu vă îngrijorați pentru viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Căci viața este mai mult decât mâncarea, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Uitați-vă cu atenție la corbi: ei nici nu seamănă, nici nu seceră și nu au nici cămară, nici hambar. Și totuși Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai prețioși sunteți voi decât păsările! Și apoi, cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieții lui? Prin urmare, dacă nu puteți face nici cel mai mic lucru, de ce vă mai îngrijorați de celelalte? Uitați-vă cu atenție cum cresc crinii: ei nici nu muncesc, nici nu torc. Și totuși, vă spun că nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei! Iar dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor! Și voi, deci, nu căutați ce să mâncați și ce să beți, și nu fiți îngrijorați, fiindcă toate aceste lucruri națiunile lumii le caută. Tatăl vostru știe că aveți nevoie de acestea. Căutați în schimb Împărăția lui Dumnezeu și vi se vor da și acestea. Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatălui vostru Îi face plăcere să vă dea Împărăția! Vindeți-vă bunurile și dați milostenie. Faceți-vă rost de săculeți care nu se învechesc, o comoară nesecată în Ceruri, unde hoțul nu se apropie, iar molia n-o distruge. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Să aveți brâul înfășurat în jurul mijlocului, iar candelele voastre să fie aprinse. Să fiți și voi asemenea oamenilor care își așteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă imediat atunci când va veni și va bate la ușă. Fericiți sunt slujitorii aceia pe care stăpânul, la venirea lui, îi va găsi veghind! Adevărat vă spun că el își va înfășura brâul în jurul mijlocului, îi va pune să se așeze la masă și se va apropia să le slujească! Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, fericiți sunt aceia pe care-i va găsi astfel! Să știți lucrul acesta: dacă stăpânul casei ar ști la ce oră vine hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. Și voi, deci, fiți pregătiți, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți. Petru L-a întrebat: ‒ Doamne, pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toți? Domnul a răspuns: ‒ Cine este deci administratorul credincios și înțelept, pe care stăpânul îl va pune responsabil peste ceilalți sclavi ai săi, ca să le dea partea de hrană la timp? Fericit este sclavul acela, pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune responsabil peste toate bunurile sale! Dar, dacă sclavul acela zice în inima lui: „Stăpânul meu întârzie să vină!“ și începe să-i bată pe sclavi și pe sclave, să mănânce, să bea și să se îmbete, stăpânul acelui sclav va veni într-o zi în care el nu se așteaptă și la o oră pe care n-o știe. El îl va tăia în două și-i va hotărî partea la un loc cu necredincioșii. Sclavul acela, care știe voia stăpânului său și nu se pregătește sau nu acționează în conformitate cu voia acestuia, va fi bătut cu multe lovituri. Iar cel ce nu știe, însă face lucruri din cauza cărora merită să primească lovituri, va fi bătut cu mai puține lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult, iar cui i s-a încredințat mult, i se va cere și mai mult. Eu am venit să arunc foc pe pământ și cât aș vrea ca focul să fi fost deja aprins! Am un botez cu care trebuie să fiu botezat și cât sunt de apăsat până când acesta este îndeplinit! Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Vă spun că nu, ci mai degrabă dezbinare. Căci, de acum înainte, din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinați împotriva a doi și doi împotriva a trei. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, iar fiul împotriva tatălui, mama împotriva fetei, iar fata împotriva mamei, soacra împotriva nurorii ei, iar nora împotriva soacrei. Apoi le-a mai zis mulțimilor: ‒ Când vedeți un nor ridicându-se în vest, ziceți imediat: „Vine ploaia“. Și așa se întâmplă. Iar când vântul suflă din sud, ziceți: „Va fi arșiță“. Și așa se întâmplă. Ipocriților! Fața cerului și a pământului știți s-o deosebiți, dar vremea aceasta cum de nu știți s-o deosebiți? Și de ce nu judecați voi înșivă ce este drept? În timp ce te duci cu acuzatorul tău la conducător, dă-ți silința pe drum să te împaci cu el, ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna ofițerului închisorii, iar ofițerul să te arunce în închisoare! Îți spun că nu vei ieși de acolo până când nu vei fi plătit și ultimul lepton! În acea vreme, au sosit unii și I-au istorisit lui Isus despre galileenii al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. Isus, răspunzând, le-a zis: „Credeți că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au suferit aceste lucruri? Vă spun că nu! Dar dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri într-un fel asemănător! Sau credeți că acei optsprezece peste care a căzut turnul Siloamului și i-a omorât au fost mai vinovați decât toți ceilalți oameni care locuiesc în Ierusalim? Vă spun că nu! Ci dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri într-un fel asemănător!“. Apoi le-a spus această pildă: „Un om avea un smochin plantat în via sa. A venit să caute roade în el, dar n-a găsit. Atunci i-a zis agricultorului: «Iată că sunt deja trei ani de când vin și caut roade în acest smochin, dar nu găsesc! Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul degeaba?». Însă acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l și anul acesta, iar eu voi săpa în jurul lui și îi voi pune gunoi. Poate că, de acum înainte, va face roade. Dacă nu, îl vei tăia!»“. Într-o zi de Sabat, Isus îi învăța pe oameni într-una dintre sinagogi. Și iată că acolo era o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputință. Ea era încovoiată și nu se putea îndrepta pe deplin. Când a văzut-o, Isus a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești eliberată de neputința ta!“. El Și-a întins mâinile peste ea și deodată ea s-a îndreptat; și-L glorifica pe Dumnezeu. Însă conducătorul sinagogii, indignat că Isus a vindecat în ziua de Sabat, a zis mulțimii: ‒ Sunt șase zile în care trebuie să se lucreze. Veniți deci în acele zile să fiți vindecați, nu în ziua de Sabat! Dar Domnul i-a răspuns și a zis: ‒ Ipocriților! Oare în ziua de Sabat nu-și dezleagă fiecare dintre voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce să-l adape? Această femeie, care este o fiică a lui Avraam și pe care, iată, Satan a ținut-o legată timp de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua de Sabat? Toți împotrivitorii Lui au rămas de rușine când a zis aceste lucruri. Și întreaga mulțime se bucura de toate lucrurile minunate care se înfăptuiau prin El. Prin urmare, El a zis: ‒ Cu ce se aseamănă Împărăția lui Dumnezeu, și cu ce o voi asemăna? Ea este ca un bob de muștar, pe care l-a luat un om și l-a aruncat în grădina lui. El a crescut și a devenit un pom, iar păsările cerului și-au făcut cuibul între ramurile lui. El a zis iarăși: ‒ Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Este ca drojdia, pe care a luat-o o femeie și a pus-o în trei măsuri de făină, până a dospit tot aluatul. Isus trecea prin cetăți și prin sate, învățându-i pe oameni și continuându-Și călătoria spre Ierusalim. Cineva L-a întrebat: ‒ Doamne, numai câțiva vor fi mântuiți? El le-a zis: ‒ Străduiți-vă să intrați pe ușa cea îngustă! Căci vă spun că mulți vor încerca să intre, dar nu vor putea. Odată ce Stăpânul casei se va ridica și va încuia ușa, voi, stând afară, veți începe să bateți la ușă și să ziceți: „Doamne, deschide-ne!“. Dar El, răspunzând, vă va zice: „Nu știu de unde sunteți“. Atunci veți începe să ziceți: „Noi am mâncat și am băut înaintea Ta, și pe străzile noastre ai dat Tu învățătură!“. Dar El, răspunzând, vă va zice: „Vă spun că nu știu de unde sunteți. Plecați de la Mine, voi toți lucrătorii nedreptății!“. Va fi plânsul și scrâșnirea dinților când îi veți vedea pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov și pe toți profeții în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi alungați! Vor veni din Est și din Vest, din Nord și din Sud și se vor așeza la masă în Împărăția lui Dumnezeu. Și iată că sunt unii dintre cei din urmă care vor fi cei dintâi și sunt unii dintre cei dintâi care vor fi cei din urmă. Chiar în ceasul acela au venit câțiva farisei și I-au zis: ‒ Pleacă și du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare. El le-a răspuns: ‒ Duceți-vă și spuneți-i acelei vulpi: „Iată, alung demoni și înfăptuiesc vindecări azi și mâine, iar a treia zi voi termina. Trebuie însă ca azi, mâine și poimâine să-Mi continui drumul, pentru că nu se poate ca un profet să piară afară din Ierusalim“. Ierusalime, Ierusalime, care omori profeții și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să-ți adun copiii așa cum își adună cloșca puii sub aripi, dar n-ați vrut! Iată, casa vă este lăsată pustie! Vă spun că nicidecum nu Mă veți mai vedea până când va veni vremea când veți zice: „Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!“. Într-o zi de Sabat, Isus a intrat să mănânce în casa unuia dintre conducătorii fariseilor. Ei Îl urmăreau îndeaproape. Și iată că înaintea Lui era un om bolnav de dropică. Isus i-a întrebat pe învățătorii Legii și pe farisei: ‒ Este voie să vindeci în ziua de Sabat sau nu? Ei însă tăceau. Isus l-a luat de mână, l-a vindecat și l-a lăsat să plece. Apoi le-a zis: ‒ Cine dintre voi, când îi cade fiul sau boul într-o fântână, nu-l va scoate imediat afară în ziua de Sabat? Și n-au putut să-I răspundă nimic la aceste cuvinte. Când i-a văzut pe cei invitați cum își aleg scaunele de onoare, le-a spus următoarea pildă: ‒ Când ești invitat de cineva la o nuntă, să nu te așezi să mănânci în locul de onoare, ca nu cumva să fi fost invitat, de către gazdă, cineva mai demn de cinste decât tine, iar cel ce v-a invitat, și pe tine și pe el, să vină să-ți spună: „Dă locul tău acestui om!“. Atunci, cu rușine, va trebui să ocupi cel din urmă loc. Ci tu, când ești invitat, du-te și așază-te să mănânci în cel din urmă loc, pentru ca, atunci când vine cel ce te-a invitat, să-ți spună: „Prietene, mută-te mai în față!“. Atunci vei avea cinste înaintea tuturor celor ce stau la masă împreună cu tine. Căci oricine se înalță pe sine va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat. Apoi i-a zis și celui ce-L invitase: ‒ Când dai un prânz sau o cină, nu-ți invita nici prietenii, nici frații, nici rudele, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te invite și ei pe tine și să fii astfel răsplătit. Ci tu, când dai un ospăț, invită-i pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei ologi, pe cei orbi, și vei fi fericit, pentru că ei n-au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți. Când a auzit acestea, unul dintre cei ce ședeau la masă I-a zis: ‒ Fericit este oricine va mânca în Împărăția lui Dumnezeu! Dar Isus i-a răspuns: ‒ Un om a dat o cină mare și i-a invitat pe mulți. La ora cinei, și-a trimis sclavul să le spună celor invitați: „Veniți, căci acum toate sunt gata!“. Dar toți, unul după altul, au început să se scuze. Primul i-a zis: „Am cumpărat un teren și am nevoie să mă duc să-l văd. Te rog să mă scuzi!“. Altul i-a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i pun la probă. Te rog să mă scuzi!“. Altul i-a zis: „Tocmai m-am însurat și de aceea nu pot să vin!“. Când sclavul s-a întors, i-a istorisit stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat și i-a zis sclavului său: „Ieși repede pe străzile și pe aleile cetății și adu-i aici pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei orbi și pe cei ologi!“. La urmă, sclavul a zis: „Stăpâne, s-a făcut ce ai poruncit și tot mai este loc!“. Stăpânul i-a zis atunci sclavului: „Ieși pe drumuri și pe la garduri și silește-i pe oameni să vină, ca să mi se umple casa! Căci vă spun că niciunul dintre acei oameni care fuseseră invitați nu va gusta din cina mea!“. Împreună cu El mergeau mulțimi mari de oameni. El S-a întors și le-a zis: „Dacă vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. Oricine nu-și duce crucea și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu. Căci cine dintre voi, dacă vrea să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze costul, ca să vadă dacă are cu ce să-l termine? Pentru ca nu cumva, după ce-i pune temelia, să nu-l poată termina și toți cei care văd aceasta să înceapă să-și bată joc de el și să zică: «Omul acesta a început să construiască și n-a putut să termine!». Sau care rege, când pornește la război împotriva altui rege, nu se așază mai întâi să hotărască dacă este în stare să i se opună cu zece mii de oameni celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Dacă nu poate, atunci, în timp ce acesta este încă departe, îi va trimite o solie ca să ceară pace. Tot așa, oricine dintre voi, care nu renunță la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu. Sarea este bună. Dar dacă sarea și-a pierdut puterea de a săra, prin ce va fi făcută din nou sărată? Nu mai este de folos nici pentru pământ și nici pentru grămada de gunoi, ci oamenii o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă!“. Toți colectorii de taxe și păcătoșii se apropiau de El ca să-L asculte. Dar fariseii și cărturarii murmurau și ziceau: ‒ Acest Om îi primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei. El însă le-a spus următoarea pildă: ‒ Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde una din ele, nu le lasă pe câmp pe celelalte nouăzeci și nouă, și nu se duce după cea pierdută, până când o găsește? Iar când o găsește, o pune bucuros pe umeri, vine acasă și-și cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: „Bucurați-vă împreună cu mine, fiindcă mi-am găsit oaia pierdută!“. Tot așa, vă spun că va fi mai mare bucurie în Cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n-au nevoie de pocăință! Sau care femeie, dacă are zece drahme și pierde una din ele, nu aprinde o candelă, nu mătură casa și nu caută cu atenție până când o găsește? Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele și le spune: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem!“. Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește! El a mai zis: ‒ Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui: „Tată, dă-mi partea de avere care mi se cuvine!“. Și tatăl a împărțit între ei avuția. Nu după multe zile, fiul cel tânăr a strâns totul și a plecat într-o țară îndepărtată, iar acolo și-a risipit averea, trăind într-un mod destrăbălat. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă. S-a dus și s-a alipit de unul dintre cetățenii acelei țări, iar acesta l-a trimis pe câmpurile lui ca să-i pască porcii. El tânjea să se sature din roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Atunci și-a venit în fire și a zis: „Câți angajați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta și nu mai sunt demn să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul dintre angajații tăi!»“. Și s-a ridicat și s-a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el. A alergat la el, l-a îmbrățișat și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta și nu mai sunt demn să fiu numit fiul tău!“. Dar tatăl le-a zis sclavilor săi: „Aduceți repede cea mai bună robă și îmbrăcați-l cu ea! Puneți-i un inel în deget și sandale în picioare! Aduceți apoi vițelul cel îngrășat și tăiați-l! Să mâncăm și să ne înveselim, pentru că acest fiu al meu era mort, și trăiește iarăși, era pierdut, și a fost găsit!“. Și au început să se înveselească. Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și dansuri și l-a chemat pe unul dintre slujitori ca să-l întrebe ce se întâmplă. Acesta i-a răspuns: „A venit fratele tău, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit înapoi sănătos“. Atunci el s-a mâniat și n-a vrut să intre. Tatăl lui a ieșit afară și l-a rugat să intre, însă el, răspunzând, i-a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc de atâția ani și niciodată nu ți-am încălcat porunca! Și mie nu mi-ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei! Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu prostituatele, lui i-ai tăiat vițelul cel îngrășat!“. Tatăl i-a zis: „Fiule, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce este al meu este și al tău. Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și acum trăiește, era pierdut, și a fost găsit!“. Apoi le-a zis ucenicilor: ‒ Un om bogat avea un administrator care a fost acuzat că-i risipește averea. El l-a chemat și i-a zis: „Ce înseamnă lucrul acesta pe care-l aud despre tine? Dă socoteală de administrația ta, pentru că nu mai poți fi administrator!“. Administratorul și-a zis: „Ce să fac, pentru că stăpânul meu va lua administrația de la mine? Să sap – nu sunt în stare, iar să cerșesc – mi-e rușine. Știu ce-o să fac, pentru ca, atunci când voi fi îndepărtat din administrație, ei să mă primească în casele lor!“. I-a chemat, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său și i-a zis primului: „Cât îi datorezi stăpânului meu?“. Acela i-a răspuns: „O sută de bați de ulei de măsline“. El i-a zis: „Ia-ți registrul, așază-te repede și scrie cincizeci!“. A zis apoi altuia: „Dar tu, cât îi datorezi?“. Acela i-a răspuns: „O sută de cori de grâu“. El i-a zis: „Ia-ți zapisul și scrie optzeci!“. Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept, deoarece lucrase cu perspicacitate. Căci fiii veacului acestuia sunt mai isteți față de propria lor generație, decât fiii luminii. Și Eu vă spun: faceți-vă prieteni cu ajutorul bogăției nedrepte, pentru ca, atunci când ea va înceta să mai fie, aceștia să vă primească în corturile veșnice! Cine este credincios în lucrul cel mai mic, este credincios și în cel mare, și cine este nedrept în lucrul cel mai mic, este nedrept și în cel mare. Așadar, dacă n-ați fost credincioși în ce privește bogăția nedreptății, cine v-o va încredința pe cea adevărată? Și dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru? Niciun servitor nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia și-l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și bogăției. Fariseii, care erau iubitori de bani, au auzit toate acestea și își băteau joc de El. Dar El le-a zis: ‒ Voi sunteți cei ce vă îndreptățiți pe voi înșivă înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile! Căci ce este înălțat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Legea și Profeții au ținut până la Ioan. De atunci încoace se vestește Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și fiecare dă năvală în ea. Este mai ușor să treacă cerul și pământul, decât să cadă o parte a vreunei litere a Legii! Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta comite adulter, iar cel care se căsătorește cu o femeie divorțată de soțul ei comite adulter. Era un om bogat, care se îmbrăca în purpură și in subțire și se bucura de lux în fiecare zi. La poarta lui zăcea cineva sărac, pe nume Lazăr, care era plin de bube și care tânjea să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Până și câinii veneau și-i lingeau bubele. Săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit apoi și bogatul și a fost înmormântat. În Locuința Morților, unde se afla în chinuri, și-a ridicat ochii și l-a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul acestuia. Atunci el, strigând, a zis: „Tată Avraam, ai milă de mine și trimite-l pe Lazăr să-și umezească vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci sunt atât de chinuit în flacăra aceasta!“. Însă Avraam a zis: „Copile, amintește-ți că, în viața ta, tu ai primit lucrurile bune, iar Lazăr le-a primit pe cele rele, așa că acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi și voi a fost așezată o prăpastie mare, astfel încât cei ce vor să treacă de aici la voi, să nu poată, și nici cei de acolo să nu poată trece la noi“. El a zis: „Atunci, te rog, tată Avraam, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, ca să-i avertizeze, așa încât să nu vină și ei în locul acesta de chin!“. Însă Avraam a zis: „Îi au pe Moise și pe Profeți. Să asculte de ei!“. Dar el a zis: „Nu, tată Avraam, ci dacă se duce la ei cineva dintre cei morți, atunci se vor pocăi!“. Însă Avraam i-a zis: „Dacă nu ascultă de Moise și de Profeți, nu vor fi convinși nici dacă învie cineva dintre cei morți!“. Le-a zis apoi ucenicilor Săi: ‒ Este imposibil să nu vină prilejurile de păcătuire, dar vai de acela prin care vin! Ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar atârna de gât o piatră de moară și ar fi aruncat în mare, decât să-l facă să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți! Fiți atenți la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, mustră-l, iar dacă se pocăiește, iartă-l! Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori se întoarce la tine și zice: „Mă pocăiesc!“, tu să-l ierți! Apostolii I-au zis Domnului: ‒ Mărește-ne credința! Domnul le-a răspuns: ‒ Dacă ați avea credință cât un bob de muștar, ați zice acestui dud: „Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare!“, iar el v-ar asculta. Cine dintre voi, dacă are un sclav care ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: „Vino imediat și așază-te să mănânci!“? Nu-i va zice mai degrabă: „Pregătește-mi ceva să mănânc și fii gata să-mi slujești câtă vreme mănânc și beau eu, iar după aceea vei mânca și vei bea și tu!“? Va avea el cumva recunoștință față de sclav pentru că acesta a făcut ce i s-a poruncit? Nu cred. Tot așa și voi: când faceți tot ceea ce vi s-a poruncit, să ziceți: „Suntem niște sclavi neînsemnați. Am făcut ceea ce eram datori să facem“. În drum spre Ierusalim, El a trecut printre Samaria și Galileea. În timp ce intra într-un sat, L-au întâlnit zece bărbați leproși. Ei au stat la distanță și au strigat, zicând: ‒ Stăpâne Isuse, ai milă de noi! Când i-a văzut, Isus le-a zis: ‒ Duceți-vă și arătați-vă preoților! Și, în timp ce se duceau, au fost curățiți. Unul dintre ei, când a văzut că a fost vindecat, s-a întors glorificându-L pe Dumnezeu cu glas tare. El s-a aruncat cu fața la picioarele lui Isus și I-a mulțumit. Era samaritean. Isus, răspunzând, a zis: ‒ Oare n-au fost zece curățiți? Unde sunt ceilalți nouă? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să-L glorifice pe Dumnezeu? Apoi i-a zis: ‒ Ridică-te și du-te! Credința ta te-a vindecat. Fiind întrebat de către farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, Isus le-a răspuns și a zis: ‒ Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel încât să fie observată, și nici nu se va zice: „Iat-o aici!“ sau „ Uite-o acolo!“. Căci iată, Împărăția lui Dumnezeu este în mijlocul vostru! El le-a zis apoi ucenicilor: ‒ Vor veni zile când veți tânji să vedeți una dintre zilele Fiului Omului, dar n-o veți vedea! Vă vor zice: „Iată-L aici!“ sau „Iată-L acolo!“. Să nu vă duceți și să nu-i urmați! Căci, așa cum fulgerul, când scânteiază, luminează cerul dintr-o parte în cealaltă, tot așa va fi și Fiul Omului în ziua Sa! Dar mai întâi trebuie să sufere multe și să fie respins de această generație. Așa cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului. Oamenii mâncau, beau, se însurau și se măritau, până în ziua în care a intrat Noe în arcă și a venit potopul și i-a distrus pe toți. De asemenea, va fi așa cum s-a întâmplat în zilele lui Lot: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, plantau, construiau, dar, în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și sulf din cer și i-a distrus pe toți. Tot așa va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel ce va fi pe acoperișul casei și va avea lucrurile în casă să nu coboare să le ia, iar cel ce va fi la câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă la cele lăsate în urmă. Aduceți-vă aminte de soția lui Lot! Oricine încearcă să-și scape viața o va pierde, dar cel care și-o va pierde o va păstra. Vă spun că, în noaptea aceea, din doi care vor fi într-un pat, unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. Două femei vor măcina împreună – una va fi luată, iar cealaltă va fi lăsată. Doi bărbați vor fi la câmp – unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. Ei L-au întrebat: ‒ Unde, Doamne? Isus le-a zis: ‒ Oriunde va fi trupul, acolo se vor aduna și vulturii. Le-a spus apoi o pildă despre faptul că trebuie să se roage întotdeauna și să nu se descurajeze. El a zis: ‒ Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu-i era rușine. În cetatea aceea era și o văduvă care tot venea la el și-i zicea: „Fă-mi dreptate în disputa cu acuzatorul meu“. Pentru o vreme n-a vrut să-i facă dreptate, dar după aceea și-a zis: „Chiar dacă de Dumnezeu nu mă tem și nici de oameni nu mi-e rușine, totuși, pentru că această văduvă mă tot deranjează, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină la nesfârșit și să mă bată la cap“. Apoi Domnul a zis: ‒ Să auziți ce zice judecătorul cel nedrept! Și oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleșilor Săi, care strigă zi și noapte către El, cu toate că întârzie față de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință pe pământ? A mai spus și următoarea pildă pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepți și îi disprețuiau pe ceilalți: ‒ Doi oameni s-au dus la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt era colector de taxe. Fariseul stătea în picioare și se ruga în sine însuși astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că eu nu sunt precum ceilalți oameni – escroci, nedrepți, adulteri – sau ca și colectorul acesta de taxe. Eu postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ceea ce câștig“. Colectorul de taxe, însă, stătea la distanță și nu îndrăznea nici măcar să-și ridice ochii spre cer, ci se bătea pe piept, zicând: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul“. Eu vă spun că mai degrabă acesta s-a dus acasă îndreptățit, decât celălalt. Căci oricine se înalță pe sine va fi smerit, iar cel ce se smerește va fi înălțat. I-au adus și niște copilași ca să Se atingă de ei, dar ucenicii, când au văzut aceasta, i-au mustrat. Isus însă i-a chemat la Sine și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! Adevărat vă spun că, oricine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nicidecum nu va intra în ea!“. Un anumit conducător L-a întrebat, zicând: ‒ Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică? Isus i-a zis: ‒ De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu. Cunoști poruncile: „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să-ți respecți tatăl și mama“. El a spus: ‒ Pe toate acestea le-am păzit încă din tinerețea mea. Auzind aceasta, Isus i-a zis: ‒ Îți mai lipsește un singur lucru: vinde tot ce ai și împarte săracilor, și vei avea astfel o comoară în Ceruri. Apoi vino și urmează-Mă! Când a auzit el aceste lucruri, s-a întristat foarte tare, pentru că era foarte bogat. Isus a văzut că se întristase foarte tare și a zis: ‒ Cât de greu este pentru cei ce au bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Căci este mai ușor să treacă o cămilă prin deschizătura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu! Cei ce au auzit aceasta au zis: ‒ Atunci cine poate fi mântuit? El a zis: ‒ Ceea ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu. Atunci Petru I-a zis: ‒ Iată, noi le-am lăsat pe ale noastre și Te-am urmat. El le-a răspuns: ‒ Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casa sau soția sau frații sau părinții sau copiii de dragul Împărăției lui Dumnezeu și care să nu primească mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine, viață veșnică. Apoi i-a luat deoparte pe cei doisprezece și le-a zis: „Iată că mergem spre Ierusalim și toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor împlini. Căci El va fi dat pe mâna neevreilor, va fi batjocorit, chinuit, scuipat și, după ce-L vor biciui, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia“. Ei n-au înțeles nimic din aceste lucruri. Vorbirea aceasta era ascunsă de ei și nu pricepeau ce li se spunea. În timp ce Isus Se apropia de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. Când a auzit mulțimea trecând, orbul a întrebat ce se întâmplă. L-au înștiințat că trece Isus nazarineanul. Atunci el a început să strige, zicând: ‒ Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Cei ce mergeau înainte, îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare: ‒ Fiul lui David, ai milă de mine! Isus S-a oprit și a poruncit să fie adus la El. Când orbul s-a apropiat, Isus l-a întrebat: ‒ Ce dorești să fac pentru tine? El I-a răspuns: ‒ Doamne, aș vrea să-mi revină vederea! Isus a zis: ‒ Să-ți revină vederea chiar acum! Credința ta te-a vindecat. Deodată i-a revenit vederea și L-a urmat pe Isus, glorificându-L pe Dumnezeu. Tot poporul, când a văzut ce s-a întâmplat, L-a lăudat pe Dumnezeu. Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate. Și iată că un om, pe nume Zacheu, care era șeful colectorilor de taxe și care era bogat, încerca să vadă care este Isus, dar nu putea din cauza mulțimii, căci era mic de statură. Atunci el a alergat înainte și s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe drumul acela urma să treacă. Când a ajuns Isus în locul acela, S-a uitat în sus și i-a zis: ‒ Zacheu, dă-te jos repede, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta. El s-a dat repede jos și, bucuros, L-a primit ca oaspete. Când au văzut acest lucru, toți murmurau și ziceau: ‒ A intrat să găzduiască la un om păcătos! Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: ‒ Iată, Doamne, jumătate din posesiunile mele le dau celor săraci, iar dacă am înșelat pe cineva cu ceva, îi dau înapoi de patru ori mai mult! Isus i-a zis: ‒ Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, deoarece și el este un fiu al lui Avraam! Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. În timp ce ascultau aceste lucruri, El a continuat și le-a spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu urma să se arate deodată. Așadar, le-a zis: ‒ Un nobil a plecat într-o țară îndepărtată ca să preia un regat și apoi să se întoarcă. I-a chemat pe zece dintre sclavii lui, le-a dat zece mine și le-a zis: „Faceți comerț cu ele până când mă întorc!“. Dar cetățenii țării lui îl urau și au trimis în urma lui o solie, zicând: „Nu vrem ca omul acesta să domnească peste noi!“. La întoarcerea sa, după ce a preluat regatul, a spus să fie chemați sclavii aceia, cărora le dăduse argintul, ca să afle cât au câștigat. Primul a venit, zicând: „Stăpâne, mina ta a mai adus încă zece mine“. Stăpânul i-a zis: „Bine, sclav bun! Pentru că ai fost credincios într-un lucru foarte mic, primește autoritate peste zece cetăți!“. Apoi a venit al doilea, zicând: „Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci!“. Stăpânul i-a zis și acestuia: „Primește și tu autoritate peste cinci cetăți!“. Un altul a venit, zicând: „Stăpâne, iată-ți mina! Am ținut-o învelită într-un ștergar, căci m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru, care iei ceea ce n-ai pus și seceri ceea ce n-ai semănat!“. Stăpânul i-a zis: „Sclav rău, te voi judeca după cuvintele tale! Știai că sunt un om aspru, care iau ceea ce n-am pus și secer ceea ce n-am semănat? Atunci de ce n-ai pus argintul meu la bancă, pentru ca, la întoarcere, să strâng cu dobândă?“. Și le-a zis celor care stăteau acolo: „Luați-i mina și dați-i-o celui ce are zece mine“. Ei au zis: „Stăpâne, el are zece mine!“. Vă spun că celui ce are i se va da, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are. Cât despre acei dușmani ai mei, care n-au vrut să domnesc eu peste ei, aduceți-i aici și omorâți-i înaintea mea! După ce a spus aceste lucruri, Isus a pornit în frunte, mergând spre Ierusalim. Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit „al Măslinilor“, i-a trimis pe doi dintre ucenici, zicând: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Când intrați în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată. Dezlegați-l și aduceți-l! Dacă vă va întreba cineva: «De ce-l dezlegați?», să-i ziceți: «Domnul are nevoie de el»“. Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit totul așa cum le spusese Isus. În timp ce dezlegau măgărușul, stăpânii acestuia i-au întrebat: ‒ De ce dezlegați măgărușul? Ei au răspuns: ‒ Domnul are nevoie de el! Și l-au adus la Isus. Apoi și-au aruncat hainele peste măgăruș și L-au așezat pe Isus călare. În timp ce El înainta, oamenii își așterneau hainele pe drum. Când S-a apropiat deja de povârnișul dinspre Muntele Măslinilor, toți cei din mulțimea ucenicilor, plini de bucurie, au început să-L laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul, Care vine în Numele Domnului!“ „Pace în cer și glorie în locurile preaînalte!“ Unii farisei din mulțime I-au zis: ‒ Învățătorule, mustră-Ți ucenicii! Isus, răspunzând, a zis: ‒ Vă spun că, dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga! Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea. El a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, în această zi, lucrurile care-ți puteau aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi! Vor veni peste tine zile când dușmanii tăi vor ridica baricade împotriva ta, te vor înconjura și te vor asedia din toate părțile. Te vor strivi de pământ, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale!“. Isus a intrat în Templu și a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau acolo, zicându-le: „Este scris: «Casa Mea va fi o casă de rugăciune», dar voi ați făcut din ea o «peșteră de tâlhari» “. Isus îi învăța, în fiecare zi, în Templu. Conducătorii preoților, cărturarii și liderii poporului căutau să-L omoare, dar nu știau ce să facă, pentru că tot poporul se ținea strâns de El, ascultându-L. Într-una din zile, în timp ce Isus învăța poporul în Templu și vestea Evanghelia, au venit conducătorii preoților și cărturarii, împreună cu bătrânii, și L-au întrebat: ‒ Spune-ne, cu ce autoritate faci aceste lucruri și cine Ți-a dat această autoritate? Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Vă voi întreba și Eu un lucru. Spuneți-Mi: botezul lui Ioan era din Cer sau de la oameni? Ei însă discutau între ei, zicând: ‒ Dacă vom răspunde: „Din Cer!“, va întreba: „ Atunci de ce nu l-ați crezut?“, iar dacă vom răspunde: „De la oameni!“, tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este convins că Ioan a fost un profet. Așa că I-au răspuns că ei nu știu de unde era. Atunci Isus le-a zis: ‒ Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri. Apoi a început să spună poporului următoarea pildă: ‒ Un om a plantat o vie, a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie pentru un timp îndelungat. La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori, ca să-i dea din rodul viei. Viticultorii însă l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. Stăpânul a trimis un alt sclav, dar și pe acela l-au bătut și, după ce l-au umilit, l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A mai trimis un al treilea, dar și pe acesta l-au rănit și l-au alungat. Atunci stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit. Poate că pe acesta îl vor respecta!“. Dar viticultorii, când l-au văzut, și-au zis unii altora: „Acesta este moștenitorul! Să-l omorâm, pentru ca moștenirea să fie a noastră!“. Și l-au scos afară din vie și l-au omorât. Așadar, ce le va face stăpânul viei? El va veni și-i va nimici pe viticultorii aceia, iar via o va da altora. Când au auzit ei aceste cuvinte, au zis: ‒ Să nu se întâmple așa! Dar El, uitându-Se la ei, a zis: ‒ Atunci ce înseamnă cuvântul acesta care a fost scris: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit Piatra din capul unghiului“? Oricine cade peste piatra aceea va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea, îl va spulbera. Chiar în ceasul acela, cărturarii și conducătorii preoților au căutat să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de popor. Căci știau că împotriva lor spusese această pildă. Atunci L-au urmărit îndeaproape și au trimis niște oameni perfizi, care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă cu vorba și să-L poată da astfel pe mâna conducerii și autorității guvernatorului. Aceștia L-au întrebat: ‒ Învățătorule, știm că vorbești și-i înveți pe oameni ce este drept, și că nu favorizezi niciun om, ci-i înveți pe toți calea lui Dumnezeu în conformitate cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu? El însă, înțelegând viclenia lor, le-a zis: ‒ Arătați-Mi un denar. Chipul și inscripția de pe el, ale cui sunt? Ei au zis: ‒ Ale Cezarului. El le-a zis: ‒ Prin urmare, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Astfel, ei n-au putut să-L prindă cu vorba înaintea poporului și, uimiți de răspunsul Lui, au tăcut. Apoi s-au apropiat câțiva saduchei, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat: ‒ Învățătorule, Moise ne-a scris: „Dacă fratele cuiva moare, având o soție, dar fără să aibă copii, fratele lui s-o ia de soție pe văduvă și să-i ridice un urmaș fratelui său“. Erau deci șapte frați. Primul, după ce și-a luat o soție, a murit fără să aibă copii. Al doilea a luat-o pe văduvă de soție, dar și acesta a murit fără să aibă copii. Al treilea a luat-o și el de soție, și tot așa toți cei șapte. Ei n-au lăsat în urmă copii și au murit. La urmă, a murit și femeia. Deci, la înviere, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de soție! Isus le-a zis: ‒ Oamenii veacului acestuia se însoară și se mărită, dar cei care au fost considerați demni să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, căci ei nici nu mai pot muri, pentru că sunt ca îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, însuși Moise a făcut cunoscut acest lucru, acolo unde scrie despre rug, când vorbește despre Domnul ca fiind „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“. El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii. Atunci unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: ‒ Învățătorule, bine ai zis! Și nu mai îndrăzneau să-L întrebe nimic. Însă El i-a întrebat: ‒ Cum de zic ei despre Cristos că este fiul lui David? Căci David însuși, în cartea Psalmilor, spune: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea, până-i voi pune pe dușmanii Tăi să fie scăunaș pentru picioarele Tale!» “. Așadar, David Îl numește „Domn“. Deci, cum este El fiul lui? Apoi le-a vorbit ucenicilor în auzul întregului popor: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi și care iubesc saluturile în piețe, scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare“. Când Și-a ridicat privirea, i-a văzut pe cei bogați punându-și darurile în vistieria Templului. A văzut și o văduvă săracă, punând acolo doi leptoni. Isus a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți, pentru că toți aceștia au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus întreaga sursă de trai pe care o avea“. În timp ce unii vorbeau despre Templu, că este împodobit cu pietre frumoase și cu daruri, El a zis: ‒ Cât despre aceste lucruri pe care le vedeți, vor veni zile când nu va fi lăsată piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată. Ei L-au întrebat: ‒ Învățătorule, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când urmează să se întâmple acestea? El le-a zis: ‒ Aveți grijă să nu fiți duși în rătăcire! Căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Acela!“ și „Vremea se apropie!“. Să nu vă duceți după ei! Când veți auzi de războaie și răscoale, să nu vă îngroziți, căci întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârșitul nu va fi imediat. Apoi le-a zis: ‒ O națiune se va ridica împotriva altei națiuni, și o împărăție împotriva altei împărății. Vor fi cutremure mari și, în diverse locuri, molime și foamete. Vor fi manifestări înspăimântătoare și semne mari din cer. Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi și vă vor persecuta. Vă vor da pe mâna sinagogilor și a închisorilor și vă vor duce înaintea regilor și înaintea guvernatorilor din cauza Numelui Meu. Veți avea astfel ocazia să fiți mărturie. Hotărâți-vă deci în inimile voastre să nu vă pregătiți mai dinainte ce veți vorbi în apărarea voastră! Căci Eu vă voi da cuvinte și o înțelepciune căreia niciunul dintre oponenții voștri nu i se va putea împotrivi și n-o va putea contrazice! Veți fi trădați chiar și de părinți, de frați, de rude și de prieteni, iar pe unii dintre voi îi vor omorî. Și veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu. Dar niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde. Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele. Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de armate, atunci să știți că pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară, iar cei de pe câmpii să nu intre în el, căci acestea sunt zile de răzbunare, ca să se împlinească toate lucrurile care au fost scrise. Vai de cele ce vor fi însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Căci va fi necaz mare pe pământ și mânie împotriva poporului acestuia! Vor cădea uciși de ascuțișul sabiei și vor fi luați captivi printre toate națiunile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de către națiuni, până când se vor fi împlinit vremurile națiunilor. Vor fi semne în soare, lună și stele, iar pe pământ va fi groază printre națiuni, încremenite de urletul mării și al valurilor. Oamenii vor leșina de frică în așteptarea lucrurilor care urmează să vină asupra omenirii, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Și atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind într-un nor, cu putere și mare glorie. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, îndreptați-vă spatele și ridicați-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie! Le-a spus apoi o pildă: ‒ Uitați-vă la smochin și la toți pomii. Când deja înfrunzesc, voi înșivă vedeți și știți că, de acum, vara este aproape. Tot așa și voi, când vedeți că se întâmplă aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Adevărat vă spun că nu va trece această generație până când nu se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul și pământul vor trece, însă cuvintele Mele nicidecum nu vor trece! Fiți atenți la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare, cu beții și cu îngrijorările vieții și, astfel, ziua aceea să vină asupra voastră pe neașteptate, ca o capcană! Căci ea va veni peste toți locuitorii de pe toată fața pământului. Fiți treji, deci, în orice vreme, rugându-vă să puteți scăpa de toate aceste lucruri care urmează să se întâmple și să stați în picioare înaintea Fiului Omului! În fiecare zi Isus îi învăța pe oameni în Templu, iar în fiecare seară ieșea și Își petrecea noaptea pe muntele numit „al Măslinilor“. Și tot poporul venea dis-de-dimineață la El, în Templu, ca să-L asculte. Se apropia Sărbătoarea Azimelor, căreia i se spune „Paștele“. Conducătorii preoților și cărturarii căutau cum să-L omoare pe Isus, dar se temeau de popor. Atunci Satan a intrat în Iuda, numit „Iscarioteanul“, care era din numărul celor doisprezece. Acesta s-a dus la conducătorii preoților și la comandanții gărzii Templului și au discutat despre cum să-L dea pe mâna lor. Ei s-au bucurat și s-au înțeles cu el să-i dea argint. El a acceptat și căuta un prilej potrivit ca să-L dea pe mâna lor, în lipsa mulțimii. Apoi a venit ziua Sărbătorii Azimelor, zi în care trebuia jertfit mielul de Paște. Isus i-a trimis înainte pe Petru și Ioan, zicând: ‒ Duceți-vă și pregătiți-ne jertfa de Paște, ca s-o mâncăm! Ei L-au întrebat: ‒ Unde vrei s -o pregătim? El le-a răspuns: ‒ Iată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina un om care duce un vas cu apă. Urmați-l până la casa în care va intra și spuneți-i stăpânului casei astfel: „Învățătorul te întreabă: «Unde este camera de oaspeți în care urmează să mănânc Paștele împreună cu ucenicii Mei?»“. El vă va arăta sus o cameră mare și aranjată. Acolo să faceți pregătirile. Ei s-au dus și au găsit totul așa cum le spusese Isus. Și au pregătit Paștele. Când a sosit ceasul, Isus S-a așezat să mănânce împreună cu apostolii. El le-a zis: „Am dorit cu ardoare să mănânc împreună cu voi acest Paște, înainte de suferința Mea. Căci vă spun că nu voi mai mânca din el până când nu își va găsi împlinirea în Împărăția lui Dumnezeu“. Și, luând un pahar, a mulțumit și a zis: „Luați-l și împărțiți-l între voi! Căci vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viței până când va veni Împărăția lui Dumnezeu“. Apoi a luat o pâine și, după ce a mulțumit, a frânt-o și le-a dat-o, zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi. Să faceți lucrul acesta spre amintirea Mea“. În același fel, după ce au mâncat, a luat paharul și a zis: „Acest pahar este Legământul cel Nou în sângele Meu, care este vărsat pentru voi. Dar iată că mâna trădătorului Meu este cu Mine la masă. Căci într-adevăr, Fiul Omului Se duce după cum a fost hotărât, dar vai de omul acela prin care El este trădat!“. Ei au început să se întrebe unii pe alții cine să fie oare acela dintre ei care urmează să facă lucrul acesta. Între ei a avut loc și o ceartă cu privire la cine să fie considerat cel mai mare dintre ei. Atunci Isus le-a zis: ‒ Regii națiunilor stăpânesc peste ele, iar cei ce au autoritate asupra lor sunt numiți „binefăcători“. Dar voi să nu fiți așa! Dimpotrivă, cel mai mare dintre voi să fie precum cel mai mic, iar cel care conduce să fie precum cel care slujește. Căci cine este mai mare, cel care șade la masă sau cel care slujește? Oare nu cel care șade la masă? Eu însă sunt între voi precum Cel Care slujește! Voi sunteți cei care ați rămas cu Mine în încercările Mele. De aceea și Eu vă ofer o împărăție, așa cum și Tatăl Meu Mi-a oferit-o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea, în Împărăția Mea, și să stați pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Simone, Simone, iată, Satan a cerut să vă cearnă așa cum se cerne grâul, dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu ți se piardă credința. Iar când te vei întoarce, întărește-i pe frații tăi! Petru I-a răspuns: ‒ Doamne, sunt gata să merg cu Tine chiar și la închisoare, și la moarte! Isus i-a zis: ‒ Îți spun, Petru, că nu va cânta cocoșul astăzi până nu te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști. Apoi le-a zis: ‒ Când v-am trimis fără săculeți cu bani, fără traistă și fără sandale, ați dus voi lipsă de ceva? Ei au zis: ‒ De nimic. El le-a zis: ‒ Acum, dimpotrivă, cel ce are un săculeț cu bani să-l ia! La fel și traista! Iar cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere una! Căci vă spun că trebuie să se împlinească în Mine ce este scris, și anume: „El a fost numărat alături de cei fără de Lege“. Da, ce este scris despre Mine ajunge la împlinire. Ei au zis: ‒ Doamne, iată aici două săbii! El le-a zis: ‒ De-ajuns! Și ieșind afară, S-a dus, ca de obicei, spre Muntele Măslinilor. Ucenicii L-au urmat și ei. Când a ajuns în locul acela, le-a zis: ‒ Rugați-vă să nu cădeți în ispită! Apoi S-a retras de lângă ei, cam la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și Se ruga, zicând: „Tată, dacă vrei, îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!“. Atunci I s-a arătat un înger din Cer, ca să-L întărească. Fiind în agonie, El Se ruga cu și mai multă ardoare, iar sudoarea Lui devenise ca niște picături de sânge, care cădeau pe pământ. Când S-a ridicat de la rugăciune și a venit la ucenici, i-a găsit adormiți de întristare. El le-a zis: ‒ De ce dormiți? Sculați-vă și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită! În timp ce El încă vorbea, iată că a venit o mulțime de oameni, iar cel numit Iuda, unul dintre cei doisprezece, mergea înaintea lor. El s-a apropiat de Isus ca să-L sărute, dar Isus i-a zis: „Iuda, cu un sărut Îl trădezi tu pe Fiul Omului?“. Când cei din jurul lui Isus au văzut ce urma să se întâmple, au zis: ‒ Doamne, să lovim cu sabia? Și unul dintre ei l-a lovit cu sabia pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea dreaptă. Însă Isus, răspunzând, a zis: ‒ Lăsați-i! Până aici! Și atingându-Se de urechea acelui om, l-a vindecat. Apoi Isus le-a zis conducătorilor preoților, comandanților gărzii Templului și bătrânilor, care veniseră împotriva Lui: „Ați ieșit cu săbii și ciomege, ca după un răsculat? În fiecare zi când eram cu voi în Templu, n-ați întins mâinile împotriva Mea! Însă acesta este ceasul vostru și autoritatea întunericului“. După ce L-au arestat, L-au dus și L-au băgat în casa marelui preot. Petru Îl urma de departe. După ce au aprins un foc în mijlocul curții și au stat jos, Petru s-a așezat în mijlocul lor. O slujnică, văzându-l șezând lângă foc, s-a uitat atent la el și a zis: ‒ Și acesta era cu El! Dar el a negat, zicând: ‒ Nu-L cunosc, femeie! După puțin timp, l-a văzut altcineva, care a zis: ‒ Și tu ești unul dintre ei! Dar Petru a zis: ‒ Nu sunt, omule! Cam o oră mai târziu, un altul a insistat, zicând: ‒ Cu siguranță și acesta era cu El, căci este galileean. Dar Petru a zis: ‒ Omule, nu știu despre ce vorbești! Și deodată, în timp ce el încă vorbea, a cântat cocoșul. Domnul S-a întors și S-a uitat la Petru. Atunci Petru și-a adus aminte de cuvintele pe care i le spusese Domnul: „Astăzi, înainte să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori!“. Și, ieșind afară, a plâns mult. Oamenii, cei care-L păzeau pe Isus, Îl batjocoreau și-L băteau. Și legându-L la ochi, Îl întrebau, zicând: „Profețește, cine este cel ce Te-a lovit?“. Și rosteau multe alte blasfemii împotriva Lui. Când s-a făcut ziuă, Sfatul bătrânilor poporului, conducătorii preoților și cărturarii s-au întrunit și L-au adus pe Isus în sinedriul lor. Ei au zis: ‒ Dacă Tu ești Cristosul, spune-ne! Isus le-a răspuns: ‒ Dacă vă voi spune, nicidecum nu veți crede, iar dacă vă voi întreba, nicidecum nu-Mi veți răspunde, nici nu-Mi veți da drumul. Dar, de acum încolo, Fiul Omului va fi așezat la dreapta puterii lui Dumnezeu. Toți au întrebat: ‒ Ești Tu deci Fiul lui Dumnezeu? El le-a răspuns: ‒ Chiar voi înșivă spuneți că Eu sunt. Atunci ei au zis: ‒ Ce nevoie mai avem de mărturie? Căci noi înșine am auzit -o din gura Lui! Toată adunarea lor s-a ridicat și L-au dus pe Isus la Pilat. Ei au început să-L acuze, zicând: „Pe Acesta L-am găsit ducându-ne în rătăcire națiunea, interzicând tributul care se dă Cezarului și zicând despre Sine că este Cristos, un Împărat“. Pilat L-a întrebat, zicând: ‒ Ești Tu Împăratul iudeilor? Isus, răspunzându-i, a zis: ‒ Tu o spui! Pilat le-a zis conducătorilor preoților și mulțimilor: ‒ Eu nu găsesc în Omul Acesta niciun motiv ca să-L acuz! Dar ei au insistat și au zis: ‒ Incită poporul, învățându-i pe oameni prin toată Iudeea, din Galileea, de unde a început, și până aici! Când a auzit acest lucru, Pilat a întrebat dacă Omul este galileean și, aflând că este sub autoritatea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla și el în Ierusalim în acele zile. Irod s-a bucurat foarte mult când L-a văzut pe Isus, fiindcă de mult timp dorea să-L vadă, pentru că auzise despre El și spera să-L vadă înfăptuind vreun semn. I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic. Conducătorii preoților și cărturarii stăteau acolo, acuzându-L cu vehemență. Atunci Irod împreună cu soldații lui s-au purtat cu El cu dispreț și, după ce și-au bătut joc de El, L-au îmbrăcat într-o haină strălucitoare și L-au trimis înapoi la Pilat. În aceeași zi, Irod și Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci înainte fuseseră în dușmănie unul față de celălalt. Pilat a chemat laolaltă conducătorii preoților, conducătorii și poporul și le-a zis: ‒ Mi L-ați adus pe Omul Acesta, ca pe Unul Care duce poporul în rătăcire. Și iată că eu, după ce L-am cercetat înaintea voastră, n-am găsit în Omul Acesta niciunul dintre motivele pentru care Îl acuzați voi. Și nici Irod nu L-a găsit vinovat, pentru că ni L-a trimis înapoi. Iată deci că n-a făcut nimic ca să merite să fie pedepsit cu moartea. Așadar, după ce-L voi pedepsi, Îl voi elibera. El trebuia să le elibereze pe cineva cu ocazia sărbătorii. Însă ei au strigat cu toții, zicând: ‒ La moarte cu Acesta! Eliberează-ni-l pe Barabba! Barabba fusese aruncat în închisoare pentru o răscoală care avusese loc în cetate și pentru crimă. Pilat le-a vorbit din nou, dorind să-L elibereze pe Isus, însă ei strigau: ‒ Răstignește-L! Răstignește-L! El le-a zis a treia oară: ‒ Dar ce rău a făcut Acesta? Eu n-am găsit în El niciun motiv pentru care să merite moartea! Așadar, după ce-L voi pedepsi, Îl voi elibera! Dar ei insistau, cerându-i cu strigăte puternice să fie răstignit. Și strigătele lor și ale conducătorilor preoților și-au atins scopul. Pilat a decis să li se îndeplinească cererea. L-a eliberat, așa cum cereau ei, pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru răscoală și crimă, iar pe Isus L-a dat pe mâna lor, ca să-I facă după cum doresc. În timp ce-L duceau de acolo, l-au apucat pe Simon, un om din Cirena, care venea de la câmp, și i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă în urma lui Isus. Pe Isus Îl urma o mare mulțime de oameni, printre care și niște femei care se băteau pe piept și-L jeleau. Dar Isus S-a întors spre ele și le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri! Căci iată, vin zile în care se va spune: «Ferice de cele care nu pot rămâne însărcinate, ferice de pântecele care n-au născut și de sânii care n-au alăptat!». Atunci vor începe să zică munților: «Cădeți peste noi!» și dealurilor: «Acoperiți-ne!». Căci, dacă i se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?“. Au fost aduși și doi răufăcători, ca să fie omorâți împreună cu El. Când au ajuns în locul numit „Craniul“, i-au răstignit acolo pe Isus și pe răufăcători, unul la dreapta și unul la stânga Lui. Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“. Apoi au tras la sorți, ca să-și împartă hainele Lui între ei. Poporul stătea acolo și se uita. Conducătorii își băteau joc de El, zicând: „Pe alții i-a salvat! Să Se salveze și pe Sine dacă este Cristosul lui Dumnezeu, Alesul!“. Soldații, de asemenea, își băteau joc de El. Ei se apropiau, Îi ofereau oțet de vin și ziceau: „Dacă Tu ești Împăratul iudeilor, salvează-Te pe Tine Însuți!“. Deasupra Lui era și o inscripție cu litere grecești, latinești și ebraice: „Acesta este Împăratul iudeilor“. Unul dintre răufăcătorii care fuseseră răstigniți, blasfemia împotriva Lui, zicând: „Nu ești Tu Cristosul? Salvează-Te pe Tine și salvează-ne și pe noi!“. Celălalt, însă, l-a mustrat, zicând: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași sentință? Pentru noi, într-adevăr, este drept, căci noi primim ceea ce merităm pentru ce-am făcut, dar Acesta n-a făcut nimic rău!“. Apoi a zis: ‒ Isuse, amintește-Ți de mine când vii în Împărăția Ta! Isus i-a răspuns: ‒ Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai! Era deja cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat, iar draperia Templului s-a rupt prin mijloc. Isus a strigat cu glas tare și a zis: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!“. Și zicând aceasta, Și-a dat suflarea. Când centurionul a văzut ce se întâmplase, L-a glorificat pe Dumnezeu și a zis: „Într-adevăr Omul Acesta era drept!“. Toate mulțimile care se adunaseră înaintea acestei priveliști, văzând ce se întâmplă, s-au întors, bătându-se pe piept. Toți cunoscuții Lui, inclusiv femeile care-L însoțiseră din Galileea, stăteau la distanță și se uitau la aceste lucruri. Și iată că era un om pe nume Iosif, un sfetnic în Sinedriu, om bun și drept, care nu fusese de acord cu planul și acțiunea lor. Era din Arimateea, o cetate a iudeilor, și aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu. Acesta a venit la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. După ce a dat jos trupul, L-a înfășurat într-o pânză de in și L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni. Era Ziua Pregătirii și începea Sabatul. Femeile, cele care veniseră împreună cu Isus din Galileea, au mers după Iosif și au văzut mormântul și cum a fost pus trupul lui Isus în el. Ele s-au întors și au pregătit miresme și parfumuri. Apoi, în ziua de Sabat, s-au odihnit, potrivit poruncii. Dar în prima zi a săptămânii, dimineața, foarte devreme, ele au venit la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit rostogolită piatra de la intrarea mormântului, iar când au intrat, n-au găsit trupul Domnului Isus. În timp ce erau nedumerite de acest lucru, iată că doi bărbați în haine strălucitoare au stat lângă ele. Îngrozite, ele și-au plecat fețele la pământ. Dar ei le-au zis: „De ce-L căutați pe Cel Viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat! Amintiți-vă ce v-a spus în timp ce era încă în Galileea, când zicea că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor și să fie răstignit, iar a treia zi să învie“. Și ele și-au amintit cuvintele Lui. Când s-au întors de la mormânt, i-au anunțat toate aceste lucruri pe cei unsprezece și pe toți ceilalți. Cele care le-au spus apostolilor aceste lucruri erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria – mama lui Iacov – și celelalte care erau împreună cu ele. Însă cuvintele acestea li s-au părut basme, și nu le-au crezut pe femei. Petru însă s-a ridicat și a alergat la mormânt. Când s-a aplecat să se uite înăuntru, a văzut doar fâșiile de pânză. Apoi a plecat acasă, uimit de ce s-a întâmplat. În aceeași zi, iată că doi dintre ei se duceau spre un sat numit Emmaus, care era la o distanță de șaizeci de stadii de Ierusalim. Aceștia discutau unul cu altul despre toate lucrurile care se întâmplaseră. În timp ce ei discutau și se întrebau, Isus Însuși S-a apropiat și mergea alături de ei. Dar ochii lor erau împiedicați să-L recunoască. El i-a întrebat: ‒ Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi în timp ce mergeți? Ei s-au oprit, mohorâți, iar unul dintre ei, pe nume Cleopa, răspunzând, I-a zis: ‒ Ești singurul care vizitezi Ierusalimul, de nu știi ce s-a întâmplat în el în zilele acestea? El i-a întrebat: ‒ Ce anume? Ei I-au răspuns: ‒ Cele privitoare la Isus din Nazaret, Care era un profet puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. Și cum conducătorii preoților și conducătorii noștri L-au dat să fie condamnat la moarte și L-au răstignit. Noi însă speram că El este Cel Ce urma să-l răscumpere pe Israel. Da, și pe lângă toate acestea, iată că aceasta este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri! Mai mult, niște femei de-ale noastre ne-au lăsat înmărmuriți. Ele au fost dis-de-dimineață la mormânt și nu I-au mai găsit trupul. Când au venit, ne-au spus că au avut o vedenie cu îngeri care le-au spus că El trăiește. Unii dintre cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt și au găsit exact așa cum au spus femeile, dar pe El nu L-au văzut. El le-a zis: ‒ O, nesăbuiți și înceți la inimă mai sunteți când este vorba să credeți tot ce au spus profeții! Nu trebuia oare să sufere Cristosul aceste lucruri și să intre în gloria Lui? Și, începând de la Moise și de la toți profeții, le-a interpretat ce era scris cu privire la El în toate Scripturile. Când s-au apropiat de satul în care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au insistat, zicându-I: ‒ Rămâi cu noi, pentru că este spre seară și ziua este deja pe sfârșite. Astfel, El a intrat să rămână cu ei. În timp ce ședea la masă cu ei, a luat pâinea și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt -o și le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii și L-au recunoscut, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. Ei și-au zis unul altuia: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum, când ne deschidea Scripturile?“. Și s-au ridicat chiar în ceasul acela și s-au întors la Ierusalim. Ei i-au găsit pe cei unsprezece și pe cei care erau împreună cu ei adunați la un loc și zicând că într-adevăr Domnul a înviat și i S-a arătat lui Simon. Și le-au istorisit ce s-a întâmplat pe drum și cum li S-a făcut cunoscut la frângerea pâinii. În timp ce spuneau ei aceste lucruri, El Însuși a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!“. Îngroziți și înspăimântați, ei credeau că văd un duh. El le-a zis: „De ce sunteți tulburați și de ce vi se ridică îndoieli în inima voastră? Uitați-vă la mâinile și la picioarele Mele: Eu Însumi sunt! Atingeți-Mă și vedeți: un duh n-are carne și oase, așa cum vedeți că am Eu!“. Și zicând aceasta, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Dar pentru că ei, de bucurie, tot nu credeau și erau uimiți, le-a zis: „Aveți aici ceva de mâncare?“. I-au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere, iar El le-a luat și le-a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: „Acestea sunt lucrurile pe care vi le spuneam când încă eram cu voi, și anume că trebuie să se împlinească tot ceea ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi“. Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile, și le-a zis: „Așa este scris, și anume: Cristosul trebuia să sufere și să învie dintre cei morți a treia zi, iar pocăința spre iertarea păcatelor să fie proclamată, în Numele Lui, tuturor națiunilor, începând din Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestor lucruri. Iată, trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu. Voi însă rămâneți în cetate până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus!“. Apoi i-a condus afară, până spre Betania, și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. În timp ce-i binecuvânta, Isus S-a depărtat de ei și a fost luat în Cer. Ei I s-au închinat și apoi s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie. Și tot timpul erau în Templu, lăudându-L și binecuvântându-L pe Dumnezeu. Amin. La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El și niciun lucru care a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întunecime, și întunecimea n-a învăluit-o. Era un om trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu el era Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Aceasta era Lumina cea adevărată, Care îl luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la tot ce era al Său, dar ai Săi nu L-au primit. Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat autoritatea să devină copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii pământești, nici din voia vreunui bărbat, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, iar noi am privit gloria Lui, o glorie ca a Singurului Fiu venit de la Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan a mărturisit despre El și a strigat, zicând: „Acesta este Cel despre Care spuneam: «Cel Ce vine după mine este mai presus de mine, pentru că era înainte de mine!»“. Căci noi toți am primit din plinătatea Lui, adică har după har. Fiindcă Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul Fiu, Cel Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Iată mărturia lui Ioan când iudeii din Ierusalim au trimis la el niște preoți și leviți ca să-l întrebe: ‒ Tu cine ești? El a mărturisit – nu a negat, ci a mărturisit: ‒ Eu nu sunt Cristosul! Ei l-au întrebat: ‒ Atunci cine ești? Ești Ilie? El a zis: ‒ Nu sunt! ‒ Ești Profetul? El a răspuns: ‒ Nu! Atunci i-au zis: ‒ Dar cine ești? – ca să le dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuți? El a zis: ‒ Eu sunt „glasul celui ce strigă în deșert: «Neteziți calea Domnului!»“, așa cum a spus profetul Isaia. Trimișii erau din partea fariseilor. Ei l-au întrebat și i-au zis: ‒ Atunci, dacă nu ești nici Cristosul, nici Ilie, nici Profetul, de ce botezi? Ioan le-a răspuns, zicând: ‒ Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe Care voi nu-L cunoașteți, Cel Care vine după mine, Căruia eu nu sunt demn să-I dezleg cureaua sandalei. Acestea s-au întâmplat în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. În ziua următoare, Ioan L-a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii! El este Cel despre Care spuneam: «După mine vine un Om Care este mai presus de mine, pentru că era înainte de mine. Nici eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă, ca El să fie făcut cunoscut lui Israel»“. Ioan a mărturisit, zicând: „Am văzut Duhul coborând din Cer asemenea unui porumbel și rămânând peste El. Nici eu nu-L cunoșteam, dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Cel peste Care vei vedea Duhul coborând și rămânând, Acela este Cel Care botează cu Duhul Sfânt!». Iar eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu“. În ziua următoare, Ioan stătea iarăși cu doi dintre ucenicii lui și, uitându-se la Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“. Cei doi ucenici ai lui au auzit ce a spus și L-au urmat pe Isus. Isus S-a întors și, văzând că aceștia Îl urmează, i-a întrebat: ‒ Ce căutați? Ei I-au răspuns: ‒ Rabbi – care tradus, înseamnă „Învățătorule“ – unde stai? El le-a zis: ‒ Veniți și veți vedea! Ei s-au dus și au văzut unde stătea. Și în ziua aceea au rămas cu El. Era cam pe la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan și-L urmaseră pe Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. El l-a găsit mai întâi pe fratele său, Simon, și i-a zis: „Noi L-am găsit pe Mesia“ (care este tradus „Cristos“). Și l-a dus la Isus. Uitându-Se la el, Isus a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan. Tu vei fi numit «Chifa»“ – care este tradus „Petru“. A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea. El l-a găsit pe Filip și i-a zis: „Urmează-Mă!“. Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru. Filip l-a găsit pe Natanael și i-a zis: ‒ Noi L-am găsit pe Cel despre Care a scris Moise în Lege, precum și profeții, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif! Natanael i-a zis: ‒ Poate ieși ceva bun din Nazaret? Filip i-a răspuns: ‒ Vino și vezi! Isus l-a văzut pe Natanael venind la El și a zis despre el: ‒ Iată într-adevăr un israelit în care nu este viclenie. Natanael L-a întrebat: ‒ De unde mă cunoști? Isus i-a răspuns și i-a zis: ‒ Te-am văzut când stăteai sub smochin, înainte ca Filip să te cheme. Natanael I-a răspuns: ‒ Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel! Isus i-a răspuns și i-a zis: ‒ Crezi pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea! Apoi i-a zis: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului. A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana Galileei. Mama lui Isus era acolo. La nuntă fuseseră chemați și Isus cu ucenicii Săi. Când s-a terminat vinul, mama lui Isus I-a zis: ‒ Nu mai au vin! Isus i-a răspuns: ‒ Femeie, de ce Mă implici pe Mine în lucrul acesta? Nu Mi-a sosit încă ceasul! Mama Lui le-a zis slujitorilor: „Faceți orice vă va spune!“. Erau acolo șase vase de piatră, după obiceiul de curățire al iudeilor, în fiecare încăpând două sau trei măsuri. Isus le-a zis: „Umpleți vasele cu apă!“. Și ei le-au umplut până sus. Atunci El le-a zis: „Acum scoateți din ele și duceți-i mai-marelui ospățului!“. Și ei i-au dus. Mai-marele ospățului a gustat apa care fusese făcută vin (el nu știa de unde este, însă slujitorii care au scos apa știau), l-a chemat pe mire și i-a zis: „Orice om pune mai întâi la masă vinul cel bun, apoi, după ce oaspeții au băut mult, îl pune pe cel mai puțin bun. Tu însă ai ținut vinul cel bun până acum!“. Acest început al semnelor înfăptuite de Isus a avut loc în Cana Galileei. El Și-a arătat astfel gloria, iar ucenicii Lui au crezut în El. După aceea, S-a dus în Capernaum împreună cu mama, frații și ucenicii Lui, dar acolo n-au rămas multe zile. Paștele iudeilor era aproape, astfel că Isus S-a dus la Ierusalim. El i-a găsit în Templu pe cei care vindeau boi, oi și porumbei și pe schimbătorii de bani stând jos la mesele lor. A făcut un bici din frânghii și i-a scos pe toți afară din Templu, împreună cu oile și boii lor. A împrăștiat monedele schimbătorilor de bani și le-a răsturnat mesele, iar celor ce vindeau porumbei le-a zis: „Ridicați acestea de aici! Nu faceți din Casa Tatălui Meu o casă pentru comerț!“. Ucenicii Lui și-au amintit că este scris: „Zelul pentru Casa Ta Mă va mistui“. Atunci iudeii au răspuns și I-au zis: ‒ Prin ce semn ne arăți că ai dreptul să faci acestea? Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Dărâmați acest Templu, și în trei zile îl voi ridica! Iudeii I-au zis: ‒ De patruzeci și șase de ani se construiește Templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile? Dar El vorbea despre Templul trupului Său. Atunci când El a fost înviat dintre cei morți, ucenicii Lui și-au amintit că spusese aceste vorbe și au crezut Scriptura și cuvântul pe care-l spusese Isus. Pe când era în Ierusalim, în timpul Sărbătorii Paștelui, mulți au crezut în Numele Lui, văzând semnele pe care le făcea. Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți și nu avea nevoie să-I mărturisească cineva despre vreun om, fiindcă El Însuși știa ce este în om. Era un om dintre farisei, pe nume Nicodim, un conducător al iudeilor. Acesta a venit la Isus noaptea și I-a zis: ‒ Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit ca învățător, căci nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Isus a răspuns și i-a zis: ‒ Adevărat, adevărat îți spun, dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu! Nicodim I-a spus: ‒ Cum se poate naște un om, bătrân fiind? Poate el oare să intre a doua oară în pântecul mamei lui și să fie născut? Isus a răspuns: ‒ Adevărat, adevărat îți spun, dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Ce este născut din carne este carne, iar ce este născut din Duh este duh. Să nu rămâi uimit că ți-am spus: „Trebuie să fiți născuți din nou!“. Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine și unde se duce. Tot așa se întâmplă cu oricine este născut din Duhul. Nicodim a răspuns și I-a zis: ‒ Cum se pot întâmpla aceste lucruri? Isus a răspuns și i-a zis: ‒ Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști aceste lucruri? Adevărat, adevărat îți spun că noi vorbim ceea ce știm și mărturisim despre ce am văzut, dar voi nu primiți mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucrurile pământești și nu credeți, cum veți crede dacă vă voi vorbi despre lucrurile cerești? Nimeni nu s-a suit în Cer în afară de Cel Care a coborât din Cer, adică de Fiul Omului, Care este în Cer. Și, așa cum Moise a înălțat șarpele în deșert, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viață veșnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Cel ce crede în El nu este judecat; însă cel ce nu crede a și fost judecat, pentru că nu a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Și judecata este aceasta: Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât Lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face fapte rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, ca să nu i se dea în vileag faptele. Dar cel ce trăiește adevărul vine la Lumină, ca să-i fie dezvăluite faptele, fiindcă sunt înfăptuite în Dumnezeu. După aceea, Isus și ucenicii Lui au venit în regiunea Iudeei. El stătea acolo cu ei și boteza. Ioan boteza și el în Ainon, aproape de Saleim, pentru că acolo erau multe ape, și oamenii continuau să vină și să fie botezați. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în închisoare. Între unii din ucenicii lui Ioan și un iudeu a apărut o controversă cu privire la curățire. Au venit la Ioan și i-au zis: ‒ Rabbi, iată că Cel Ce era cu tine dincolo de Iordan, Cel despre Care tu ai mărturisit, botează și toți se duc la El! Ioan a răspuns și a zis: ‒ Omul nu poate primi decât ceea ce i-a fost dat din Cer. Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: „Nu sunt eu Cristosul, ci eu sunt trimis înaintea Aceluia“. Cel ce are mireasă este mire. Însă prietenul mirelui, cel care stă și-l aude, se bucură foarte mult de glasul mirelui. Prin urmare, această bucurie a mea este deplină. El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez. Cel Ce vine de sus este deasupra tuturor. Cel ce vine de pe pământ este pământesc și vorbește lucruri de pe pământ. Cel Ce vine din Cer este deasupra tuturor. El mărturisește despre ceea ce a văzut și a auzit, dar nimeni nu primește mărturia Lui. Cel ce primește mărturia Lui confirmă că Dumnezeu este adevărat. Căci Cel pe Care L-a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură. Tatăl Îl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cel ce crede în Fiul are viața veșnică, dar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. Când a aflat Isus că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan – cu toate că nu boteza Isus Însuși, ci ucenicii Lui – a părăsit Iudeea și S-a întors iarăși în Galileea. Însă trebuia să treacă prin Samaria. Prin urmare, a ajuns într-o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de terenul pe care Iacov i-l dăduse fiului său Iosif. Acolo era o fântână a lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a așezat la fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis: ‒ Dă-Mi să beau! Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare. Femeia samariteană I-a zis: ‒ Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană? (Căci iudeii n-au legături cu samaritenii.) Isus a răspuns și i-a zis: ‒ Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: „Dă-Mi să beau!“, tu însăți I-ai fi cerut, și El ți-ar fi dat apă vie! Femeia I-a zis: ‒ Domnule, n-ai găleată, iar fântâna este adâncă. De unde ai deci această apă vie? Ești Tu mai mare decât strămoșul nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta din care a băut atât el, cât și fiii și turmele lui? Isus a răspuns și i-a zis: ‒ Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veci nu-i va mai fi sete, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor, care va țâșni spre viața veșnică. Femeia I-a zis: ‒ Domnule, dă-mi și mie această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot! El i-a zis: ‒ Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici! Femeia a răspuns și I-a zis: ‒ N-am bărbat! Isus i-a zis: ‒ Ai spus bine: „N-am bărbat!“, pentru că cinci bărbați ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Este adevărat ceea ce ai spus. Femeia I-a zis: ‒ Domnule, văd că Tu ești profet! Strămoșii noștri s-au închinat pe muntele acesta, iar voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii. Isus i-a răspuns: ‒ Crede-Mă, femeie, că vine ceasul când nu vă veți mai închina Tatălui nici pe muntele acesta și nici în Ierusalim. Voi vă închinați la ceea ce nu cunoașteți. Noi ne închinăm la ceea ce cunoaștem, căci mântuirea este de la iudei. Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr. Căci astfel de închinători caută Tatăl. Dumnezeu este duh, iar cei care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr. Femeia I-a zis: ‒ Știu că vine Mesia (Căruia I se zice Cristos). Când va veni El, ne va înștiința despre toate lucrurile. Isus i-a zis: ‒ Eu, Cel Care-ți vorbește, sunt Acela. Chiar atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși, niciunul n-a întrebat: „Ce cauți?“ sau „De ce vorbești cu ea?“. Femeia a lăsat ulciorul, a plecat în cetate și le-a zis oamenilor: „Veniți să vedeți un Om Care mi-a spus tot ce am făcut! Ar putea să fie Acesta Cristosul?“. Ei au ieșit din cetate și veneau spre El. Între timp, ucenicii Îl rugau: ‒ Rabbi, mănâncă! Dar El le-a zis: ‒ Eu am de mâncat o mâncare despre care voi nu știți. Drept urmare, ucenicii și-au zis unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva de mâncare?“. Isus le-a zis: ‒ Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. Nu ziceți voi că mai sunt încă patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun, ridicați-vă ochii și priviți câmpurile; ele sunt albe, gata pentru seceriș! Chiar acum, cel ce seceră primește răsplată și strânge rod pentru viață veșnică, pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure împreună. Căci în această privință este adevărată zicala: „Unul seamănă, iar altul seceră!“. Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi ați muncit din greu; alții au muncit din greu, iar voi ați cules rodul muncii lor. Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în El datorită cuvintelor femeii, care mărturisea: „Mi-a spus tot ce-am făcut!“. Așadar, când samaritenii au venit la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. Mult mai mulți au crezut apoi datorită cuvintelor Lui și-i ziceau femeii: „Acum nu mai credem datorită spuselor tale, căci am auzit noi înșine și știm că, într-adevăr, Acesta este Mântuitorul lumii!“. După cele două zile, Isus a plecat de acolo spre Galileea. Căci Isus Însuși mărturisise că un profet nu are parte de onoare în patria lui. Când a ajuns în Galileea, galileenii L-au primit bine. Ei văzuseră tot ce făcuse în Ierusalim la sărbătoare, căci și ei fuseseră la sărbătoare. Atunci a venit din nou în Cana Galileei, unde transformase apa în vin. Era acolo un slujbaș al regelui, al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Când acesta a auzit că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină și să-i vindece fiul, căci era pe moarte. Isus i-a zis: ‒ Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu credeți! Slujbașul regelui I-a zis: ‒ Doamne, vino acasă la mine până nu moare copilașul meu! Isus i-a răspuns: ‒ Du-te; fiul tău trăiește. Omul a crezut cuvintele pe care i le-a spus Isus și a plecat. În timp ce pleca el spre casă, sclavii lui l-au întâmpinat și i-au zis că fiul lui trăiește! Atunci el i-a întrebat la ce oră începuse să-i fie mai bine. Ei i-au răspuns: „Ieri, la ceasul al șaptelea l-a lăsat febra“. Tatăl a recunoscut că tocmai în ceasul acela Isus îi spusese: „Fiul tău trăiește“. Și a crezut el și toată casa lui. Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus, după ce a venit din Iudeea în Galileea. După acestea, a avut loc o sărbătoare a iudeilor, și Isus S-a dus la Ierusalim. În Ierusalim, aproape de Poarta Oilor, se află o baie publică, supranumită în ebraică „Betesda“, care are cinci porticuri. În acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, ologi și paralizați, care așteptau mișcarea apei. Căci un înger al Domnului cobora din când în când în bazin și tulbura apa. Și primul care pășea în el, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. Și era acolo un om care zăcea de treizeci și opt de ani în neputința lui. Isus l-a văzut pe acesta zăcând și, știind că era deja bolnav de multă vreme, i-a zis: ‒ Vrei să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: ‒ Domnule, nu am pe nimeni care să mă arunce în bazin atunci când se tulbură apa și, până mă duc eu, coboară altul înaintea mea! Isus i-a zis: ‒ Ridică-te, ia-ți patul și umblă! Imediat omul s-a făcut sănătos, și-a ridicat patul și a început să umble. În ziua aceea era Sabatul. Prin urmare, iudeii îi ziceau celui ce fusese vindecat: ‒ Este ziua de Sabat. Nu-ți este permis să-ți ridici patul! Însă el le-a răspuns: ‒ Cel Ce m-a făcut sănătos mi-a zis: „Ridică-ți patul și umblă!“. Ei l-au întrebat: ‒ Cine este Omul Care ți-a zis: „Ridică-ți patul și umblă!“? Dar cel vindecat nu știa cine este, pentru că Isus Se retrăsese din mulțimea care era în locul acela. După acestea, Isus l-a găsit în Templu și i-a zis: ‒ Iată că te-ai făcut bine! Să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva și mai rău. Omul a plecat și i-a înștiințat pe iudei că Isus este Cel Care l-a făcut sănătos. Din cauza aceasta, iudeii Îl persecutau pe Isus, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua de Sabat. Însă Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu încă lucrează și acum, iar Eu de asemenea lucrez“. Tocmai de aceea iudeii căutau și mai mult să-L omoare, fiindcă nu numai că încălca ziua de Sabat, ci mai vorbea și despre Dumnezeu ca despre Tatăl Său, făcându-Se astfel deopotrivă cu Dumnezeu. Atunci Isus le-a răspuns și le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci doar ceea ce-L vede pe Tatăl făcând. Ceea ce face Tatăl, face și Fiul întocmai. Căci Tatăl Îl iubește pe Fiul și-I arată tot ce face El. Și Îi va arăta lucrări mai mari decât acestea, pentru ca voi să rămâneți uimiți. Într-adevăr, așa cum Tatăl învie morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață oricui dorește El. Căci Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului, pentru ca toți să-L onoreze pe Fiul așa cum Îl onorează pe Tatăl. Cel ce nu-L onorează pe Fiul nu-L onorează nici pe Tatăl, Care L-a trimis. Adevărat, adevărat vă spun că, cine ascultă Cuvântul Meu și crede în Cel Ce M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață. Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce ascultă vor trăi. Căci așa cum Tatăl are viața în Sine Însuși, tot așa I-a dat și Fiului să aibă viața în Sine Însuși și I-a dat autoritate să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu fiți uimiți de acest lucru, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi; Eu judec după cum aud, și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis. Dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, atunci mărturia Mea nu este adevărată. Este un Altul Care mărturisește despre Mine și știu că mărturia pe care o depune El despre Mine este adevărată. Voi ați trimis la Ioan, și el a mărturisit pentru adevăr. Nu că Eu aș avea nevoie să primesc mărturie de la om, ci spun aceste lucruri pentru ca voi să fiți mântuiți. El era candela care ardea și strălucea și voi ați vrut să vă veseliți pentru un ceas la lumina lui. Eu însă am o mărturie mai mare decât cea a lui Ioan. Căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le împlinesc, tocmai lucrările acestea, pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Și Tatăl, Care M-a trimis, mărturisește El Însuși despre Mine. Voi nu I-ați auzit niciodată glasul, nici nu I-ați văzut înfățișarea și nu aveți Cuvântul Lui rămânând în voi, pentru că nu credeți în Acela pe Care L-a trimis El. Voi cercetați Scripturile deoarece credeți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai acestea sunt cele care mărturisesc despre Mine. Și nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață. Eu nu urmăresc să primesc glorie de la oameni. Dar vă cunosc, și știu că nu aveți în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu și nu Mă primiți. Dacă vine altul, în numele lui însuși, pe acela îl veți primi. Cum puteți crede voi, care urmăriți să primiți glorie unii de la alții și nu căutați gloria care vine de la singurul Dumnezeu? Să nu credeți că Eu vă voi acuza înaintea Tatălui. Acuzatorul vostru este Moise, cel în care v-ați pus speranța. Căci, dacă l-ați crede pe Moise, M-ați crede și pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeți scrierile lui, cum veți crede cuvintele Mele?“ După acestea, Isus a plecat pe celălalt mal al Mării Galileei, adică Marea Tiberiadei. O mare mulțime de oameni Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea peste cei bolnavi. Isus a urcat pe munte și S-a așezat acolo cu ucenicii Lui. Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. Când Isus Și-a ridicat ochii și a văzut că vine la El o mare mulțime de oameni, l-a întrebat pe Filip: ‒ De unde să cumpărăm pâini, ca să mănânce oamenii aceștia? Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, căci El știa ce urmează să facă. Filip I-a răspuns: ‒ Pâinile pe care le putem cumpăra cu două sute de denari nu le sunt de ajuns nici măcar ca să primească fiecare câte puțin! Unul dintre ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: ‒ Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atât de mulți? Isus a zis: ‒ Puneți oamenii să se așeze! În locul acela era multă iarbă. Prin urmare, oamenii s-au așezat, ei fiind în număr de aproape cinci mii. Atunci Isus a luat pâinile și, după ce a mulțumit, le-a împărțit celor ce se așezaseră. De asemenea, le-a dat și din pești cât au vrut. Când s-au săturat, le-a zis ucenicilor Săi: ‒ Adunați firimiturile rămase, ca să nu se piardă nimic. Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșnițe cu firimiturile de la cele cinci pâini de orz, firimituri pe care le lăsaseră cei ce mâncaseră. Când au văzut oamenii acest semn pe care l-a făcut El, au zis: „Într-adevăr, Acesta este Profetul Care urma să vină în lume!“. Atunci Isus, știind că au de gând să vină să-L ia cu forța ca să-L facă rege, S-a retras din nou înspre munte, doar El singur. Când s-a lăsat seara, ucenicii Lui au coborât la mare, s-au urcat într-o barcă și au pornit să traverseze marea spre Capernaum. Se făcuse deja întuneric și Isus încă nu venise la ei, iar marea devenea agitată, pentru că sufla un vânt puternic. După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de barcă, și li s-a făcut frică. El însă le-a zis: „Eu sunt! Nu vă temeți!“. Atunci ei au dorit să-L ia în barcă. Și barca a ajuns imediat la țărmul spre care se îndreptau. În ziua următoare, mulțimea care stătuse pe celălalt mal al mării a văzut că acolo nu era decât o singură barcă și că Isus nu Se urcase în barcă cu ucenicii Săi, ci ucenicii plecaseră singuri. De asemenea, și alte bărci din Tiberiada sosiseră aproape de locul unde mâncaseră pâinea, după ce Domnul adusese mulțumiri. Când cei din mulțime au văzut că nici Isus, nici ucenicii Lui nu sunt acolo, s-au urcat ei înșiși în bărci și s-au dus la Capernaum ca să Îl caute pe Isus. Când L-au găsit, de cealaltă parte a mării, I-au zis: ‒ Rabbi, când ai venit aici? Isus le-a răspuns și a zis: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că voi Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea care se strică, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul Omului. Căci pe El Și-a pus pecetea Dumnezeu Tatăl! Atunci ei L-au întrebat: ‒ Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu? Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El. Drept urmare, ei L-au întrebat: ‒ Ce semn faci Tu, deci, ca să-l vedem și să credem în Tine? Ce lucrare faci Tu? Strămoșii noștri au mâncat mană în deșert, așa cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer“. Atunci Isus le-a zis: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că nu Moise v-a dat pâinea din Cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din Cer. Căci Pâinea lui Dumnezeu este Cel Care coboară din Cer și dă lumii viață. Ei I-au zis: ‒ Domnule, dă-ne întotdeauna această pâine! Isus le-a răspuns: ‒ Eu sunt Pâinea vieții. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată! Dar v-am spus că M-ați văzut, și nu credeți. Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi alunga niciodată afară. Căci M-am coborât din Cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis. Și voia Celui Ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de pe urmă. Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă. Atunci iudeii au început să murmure cu privire la El, pentru că spusese: „Eu sunt Pâinea Care S-a coborât din Cer“. Ei ziceau: ‒ Nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai Cărui tată și mamă îi cunoaștem? Așadar, cum de spune acum: „M-am coborât din Cer“? Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Nu murmurați între voi! Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, Care M-a trimis. Iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Este scris în Profeți: „Toți vor fi învățați de Dumnezeu“. Oricine a auzit și a învățat de la Tatăl, vine la Mine. Căci nimeni nu L-a văzut pe Tatăl, în afară de Cel Care este de la Dumnezeu; El L-a văzut pe Tatăl. Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede în Mine are viață veșnică. Eu sunt Pâinea vieții. Strămoșii voștri au mâncat mană în deșert și totuși au murit. Pâinea Care coboară din Cer este de așa fel, încât cineva să mănânce din ea și să nu moară. Eu sunt Pâinea vie Care S-a coborât din Cer. Dacă mănâncă cineva din Această Pâine, va trăi în veci. Și pâinea pe care o voi da Eu pentru viața lumii este trupul Meu. Atunci iudeii au început să se certe unii cu alții și să zică: ‒ Cum poate Acesta să ne dea să mâncăm trupul Lui? Dar Isus le-a zis: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi înșivă! Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, iar Eu îl voi învia în ziua cea de pe urmă. Căci trupul Meu este o adevărată hrană, iar sângele Meu este o adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, iar Eu rămân în el. Așa cum Tatăl cel viu M-a trimis, iar Eu trăiesc datorită Tatălui, tot astfel și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi datorită Mie. Aceasta este Pâinea Care S-a coborât din Cer, nu precum aceea pe care au mâncat-o strămoșii voștri, dar care totuși au murit: cel ce mănâncă Această Pâine va trăi în veac! Aceste lucruri le-a spus în timp ce îi învăța pe oameni în sinagogă, în Capernaum. Auzind acestea, mulți dintre ucenicii Lui au zis: ‒ Vorbirea aceasta este prea de tot! Cine poate s-o asculte? Dar Isus, știind în Sine Însuși că ucenicii Lui murmurau cu privire la aceasta, le-a zis: ‒ Vorbirea aceasta vă face să vă împiedicați? Dar dacă L-ați vedea pe Fiul Omului înălțându-Se acolo unde era mai înainte? Duhul este Cel Ce dă viață. Carnea nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Isus știa de la început cine sunt cei care nu cred și cine este cel ce urma să-L trădeze. Apoi a zis: ‒ Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de către Tatăl. Din acel moment, mulți dintre ucenicii Lui s-au întors și nu mai umblau cu El. Atunci Isus le-a zis celor doisprezece: ‒ Nu vreți să plecați și voi? Simon Petru I-a răspuns: ‒ Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice, iar noi am ajuns să credem și să știm că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu! Isus le-a răspuns: ‒ Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul dintre voi este un diavol. Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, pentru că acesta, deși era unul dintre cei doisprezece, urma să-L trădeze. După aceea, Isus a călătorit prin Galileea. Nu voia să călătorească prin Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare. Sărbătoarea iudeilor, cea a Corturilor, era aproape. Prin urmare, frații Lui I-au zis: ‒ Pleacă de aici și du-Te în Iudeea, ca să vadă și ucenicii Tăi lucrările pe care le faci! Căci nimeni nu face ceva pe ascuns când încearcă să devină cunoscut. Dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii! Căci nici chiar frații Lui nu credeau în El. Atunci Isus le-a zis: ‒ Vremea Mea n-a sosit încă, dar pentru voi vremea este întotdeauna potrivită! Pe voi lumea nu vă poate urî, dar pe Mine Mă urăște, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele. Duceți-vă voi la sărbătoare. Eu încă nu Mă duc la sărbătoarea aceasta, pentru că nu Mi s-a împlinit încă vremea. Și zicând aceste lucruri, a rămas în Galileea. Însă, după ce frații Lui s-au dus la sărbătoare, S-a dus și El, dar nu pe față, ci mai pe ascuns. La sărbătoare, iudeii Îl căutau și se întrebau: „Unde este Acela?“. Era multă rumoare în mulțime cu privire la El. Unii ziceau: „Este un Om bun!“. Alții ziceau: „Nu, ci duce mulțimea în rătăcire!“. Totuși, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea deschis despre El. Când sărbătoarea era deja la jumătate, Isus S-a dus la Templu și a început să-i învețe pe oameni. Iudeii erau uimiți și se întrebau: ‒ Cum de știe Acesta atâta învățătură, fără să fi învățat? Atunci Isus le-a răspuns și a zis: ‒ Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui Ce M-a trimis. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaște dacă învățătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine. Cel ce vorbește de la el caută gloria lui însuși. Dar Cel Ce caută gloria Celui Ce L-a trimis, Acela este adevărat și în El nu este nedreptate. Oare nu v-a dat Moise Legea? Și totuși niciunul dintre voi nu respectă Legea! De ce căutați să Mă omorâți? Mulțimea a răspuns: ‒ Ai demon! Cine încearcă să Te omoare? Isus a răspuns și le-a zis: ‒ O lucrare am făcut și toți sunteți uimiți. Totuși, Moise v-a dat circumcizia – nu că ea este de la Moise, ci de la patriarhi – și voi îl circumcideți pe om în ziua de Sabat. Dacă un om primește circumcizia în ziua de Sabat, ca să nu fie încălcată Legea lui Moise, atunci de ce sunteți furioși pe Mine pentru că am făcut sănătos un om întreg în ziua de Sabat? Nu judecați după înfățișare, ci judecați cu o judecată dreaptă! Unii dintre ierusalimiți ziceau: ‒ Nu este Acesta Cel pe Care caută ei să-L omoare? Și iată că vorbește deschis, iar ei nu-I zic nimic! Nu cumva conducătorii au ajuns să cunoască într-adevăr că El este Cristosul? Totuși, noi știm de unde este Omul Acesta. Însă când va veni Cristosul nimeni nu va ști de unde este. Atunci Isus, în timp ce îi învăța pe oameni în Templu, a strigat și a zis: ‒ Mă cunoașteți și știți de unde sunt? N-am venit de la Mine Însumi, însă Cel Ce M-a trimis este adevărat, dar voi nu-L cunoașteți! Eu Îl cunosc, pentru că Eu sunt de la El și El M-a trimis. Ei încercau să-L aresteze, dar nimeni n-a pus mâna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul. Însă mulți din mulțime au crezut în El și ziceau: ‒ Când va veni Cristosul, va face El mai multe semne decât a făcut Acesta? Când fariseii au auzit mulțimea murmurând aceste lucruri despre El, conducătorii preoților și fariseii au trimis niște gărzi să-L aresteze. Atunci Isus a zis: ‒ Mai sunt cu voi încă puțină vreme, apoi plec la Cel Ce M-a trimis. Mă veți căuta, dar nu Mă veți găsi, iar unde voi fi Eu, voi nu puteți veni. Iudeii se întrebau unii pe alții: ‒ Unde urmează să Se ducă Acesta, astfel încât noi să nu-L găsim? Doar nu urmează să Se ducă la cei împrăștiați printre greci și să-i învețe pe greci? Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a zis: „Mă veți căuta, dar nu Mă veți găsi, iar unde voi fi Eu, voi nu puteți veni“? În ultima zi a sărbătorii, ziua cea mare, Isus S-a ridicat și a strigat, zicând: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, așa cum zice Scriptura“. Spunea aceasta despre Duhul pe Care urmau să-L primească cei ce cred în El. Căci Duhul nu fusese încă dat, pentru că Isus nu fusese încă glorificat. Când au auzit aceste cuvinte, unii din mulțime ziceau: „Acesta este într-adevăr Profetul“. Alții ziceau: „Acesta este Cristosul“, iar alții ziceau: „Nu, căci Cristosul nu vine din Galileea, nu-i așa? Nu spune Scriptura că din descendenții lui David vine Cristosul, și din Betleem, satul de unde era David?“. Și s-a făcut astfel dezbinare în mulțime din cauza Lui. Unii dintre ei voiau să-L aresteze, însă nimeni n-a pus mâna pe El. Gărzile s-au întors la conducătorii preoților și la farisei, iar aceștia le-au întrebat: ‒ De ce nu L-ați adus? Gărzile au răspuns: ‒ Niciodată n-a vorbit vreun om astfel! Atunci fariseii le-au răspuns: ‒ Nu cumva ați fost duși și voi în rătăcire? A crezut în El vreunul dintre conducători sau dintre farisei? Însă mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată. Nicodim, cel care venise la Isus mai înainte și care era unul dintre ei, le-a zis: ‒ Oare judecă Legea noastră un om înainte să-l asculte și să știe ce face? Ei au răspuns și i-au zis: ‒ Nu cumva ești și tu din Galileea? Cercetează și vei vedea că din Galileea nu se ridică niciun profet. Apoi s-a dus fiecare acasă. Isus S-a dus spre Muntele Măslinilor. Apoi, dis-de-dimineață, a venit iarăși în Templu, și tot poporul a venit la El. Isus S-a așezat și a început să-i învețe. Cărturarii și fariseii au adus o femeie care fusese prinsă în adulter și au pus-o să stea în mijlocul lor. Ei I-au zis: ‒ Învățătorule, această femeie a fost prinsă chiar în timp ce comitea adulterul. În Lege, Moise ne-a poruncit să omorâm cu pietre astfel de femei. Tu, deci, ce zici? Spuneau lucrul acesta ca să-L pună la încercare, pentru ca să aibă cu ce să-L acuze. Isus însă S-a aplecat și a început să scrie cu degetul pe pământ. Cum ei continuau să-L întrebe, El S-a ridicat și le-a zis: ‒ Acela dintre voi care este fără păcat, să arunce primul cu piatra în ea! Apoi S-a aplecat din nou și a continuat să scrie pe pământ. Auzind aceste cuvinte și fiind mustrați de cugetul lor, au ieșit afară unul câte unul, începând de la cei bătrâni, până la cei din urmă, iar Isus a rămas singur cu femeia care stătea în mijloc. Isus S-a ridicat și a întrebat-o: ‒ Femeie, unde sunt acei acuzatori ai tăi? Nimeni nu te-a condamnat? Ea a răspuns: ‒ Nimeni, Doamne! Isus i-a zis: ‒ Nici Eu nu te condamn. Du-te, iar de acum înainte să nu mai păcătuiești! Isus le-a vorbit din nou, zicând: ‒ Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întunecime, ci va avea Lumina vieții. Fariseii I-au zis: ‒ Tu mărturisești despre Tine Însuți, deci mărturia Ta nu este adevărată. Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, totuși mărturia Mea este adevărată, pentru că Eu știu de unde vin și unde Mă duc, dar voi nu știți nici de unde vin și nici unde Mă duc. Voi judecați după înfățișare. Eu nu judec pe nimeni. Și chiar dacă aș judeca, judecata Mea este adevărată, pentru că Eu nu sunt singur, ci sunt împreună cu Tatăl Care M-a trimis. Chiar în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. Sunt Eu Cel Care mărturisesc despre Mine Însumi, și apoi despre Mine mai mărturisește și Tatăl Care M-a trimis. Atunci ei L-au întrebat: ‒ Unde este Tatăl Tău? Isus a răspuns: ‒ Voi nu Mă cunoașteți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-ați cunoaște pe Mine, L-ați cunoaște și pe Tatăl Meu. Aceste cuvinte le-a spus în vistierie, în timp ce îi învăța pe oameni în Templu, dar nu L-a arestat nimeni, pentru că încă nu-I sosise ceasul. El le-a zis iarăși: ‒ Eu Mă duc, iar voi Mă veți căuta, însă veți muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni. Atunci iudeii au zis: ‒ Doar n-o avea de gând să Se omoare, de zice: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni“? El le-a zis: ‒ Voi sunteți de jos; Eu sunt de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre. Căci, dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre. Ei L-au întrebat: ‒ Cine ești Tu? Isus le-a răspuns: ‒ Ceea ce vă tot spun de la început. Eu am multe de zis și de judecat cu privire la voi, însă Cel Ce M-a trimis este adevărat, iar Eu, ceea ce am auzit de la El, aceea spun lumii. Ei nu și-au dat seama că le vorbea despre Tatăl. Isus le-a zis: ‒ Când Îl veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci spun aceste lucruri așa cum M-a învățat Tatăl. Iar Cel Ce M-a trimis este cu Mine. El nu M-a lăsat singur, pentru că Eu întotdeauna fac ceea ce Îi este plăcut. În timp ce spunea aceste lucruri, mulți au crezut în El. Atunci Isus le-a zis iudeilor care crezuseră în El: ‒ Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, atunci sunteți într-adevăr ucenicii Mei. Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei I-au răspuns: ‒ Suntem urmașii lui Avraam și niciodată n-am slujit ca sclavi nimănui. Deci, cum spui Tu: „Veți deveni liberi.“? Isus le-a răspuns: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că oricine trăiește în păcat este sclav al păcatului. Și sclavul nu rămâne pe veci în casă, însă fiul rămâne pe veci. Deci, dacă Fiul vă eliberează, veți fi cu adevărat liberi. Știu că sunteți urmașii lui Avraam, dar cu toate acestea căutați să Mă omorâți, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu. Eu spun ceea ce am văzut la Tatăl, iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl vostru. Ei au răspuns și I-au zis: ‒ Tatăl nostru este Avraam! Isus le-a zis: ‒ Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Însă acum încercați să Mă omorâți, pe Mine, un Om Care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut. Voi faceți deci faptele tatălui vostru. Atunci I-au zis: ‒ Noi nu suntem născuți din preacurvie. Avem un singur Tată: pe Dumnezeu! Isus le-a zis: ‒ Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, atunci M-ați iubi, pentru că Eu de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Căci Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu. Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și doriți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți. Care dintre voi Mă poate dovedi vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți? Cel ce este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Voi de aceea nu ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu. Iudeii au răspuns și I-au zis: ‒ Nu zicem noi bine că ești samaritean și că ai demon? Isus a răspuns: ‒ Eu nu am demon, ci Îl onorez pe Tatăl Meu. Însă voi nu Mă onorați. Eu nu caut gloria Mea. Este Unul Care o caută și judecă. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veci nu va vedea moartea! Atunci iudeii I-au zis: ‒ Acum știm că ai demon! Avraam a murit, la fel și profeții, și Tu zici: „Dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veci nu va gusta moartea!“. Doar nu ești Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Și profeții au murit! Cine pretinzi Tu că ești? Isus a răspuns: ‒ Dacă Eu Mă glorific pe Mine Însumi, gloria Mea nu înseamnă nimic. Tatăl Meu este Cel Care Mă glorifică, Cel despre Care voi spuneți: „Este Dumnezeul nostru!“, deși nu-L cunoașteți. Eu însă Îl cunosc, iar dacă aș spune că nu-L cunosc, aș fi și Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc și păzesc Cuvântul Lui. Avraam, tatăl vostru, s-a bucurat foarte mult că urma să vadă ziua Mea. El a văzut-o și s-a bucurat. Atunci iudeii I-au zis: ‒ N-ai nici cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam? Isus le-a răspuns: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se fi născut Avraam, Eu sunt! Atunci au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns și a ieșit din Templu. În timp ce trecea, Isus a văzut un orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat: ‒ Rabbi, cine a păcătuit de s-a născut orb: el sau părinții lui? Isus a răspuns: ‒ N-a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este zi, trebuie să lucrăm lucrările Celui Ce M-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Și zicând acestea, a scuipat pe pământ, a făcut niște noroi din scuipat și l-a pus pe ochii orbului. Apoi i-a zis: „Du-te și spală-te în bazinul Siloamului!“. Tradus, Siloam înseamnă „Trimis“. El s-a dus, s-a spălat și s-a întors văzând. Vecinii și cei care-l văzuseră mai înainte, pe când era cerșetor, se întrebau: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?“. Unii ziceau: „El este!“. Alții ziceau: „Nu, dar seamănă cu el!“. Iar el zicea: „Eu sunt!“. Prin urmare, l-au întrebat: ‒ Cum ți-au fost deschiși ochii? El a răspuns: ‒ Omul Acela, Căruia I se zice Isus, a făcut noroi, mi-a uns ochii și mi-a zis: „Du-te la Siloam și spală-te!“. Așa că m-am dus, m-am spălat și apoi am putut vedea. Ei l-au întrebat: ‒ Unde este Omul Acela? El a răspuns: ‒ Nu știu! Atunci ei l-au adus la farisei pe cel ce fusese orb. Ziua în care Isus făcuse noroi și-i deschisese ochii era o zi de Sabat. Din nou, fariseii l-au întrebat și ei cum de a început să vadă. El le-a zis: ‒ După ce mi-a pus noroi pe ochi, m-am spălat și am putut să văd! Unii dintre farisei ziceau: „Acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu păzește ziua de Sabat!“. Alții însă ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?“. Și era dezbinare între ei. L-au întrebat din nou pe orb: ‒ Tu ce zici despre El, pentru că ție ți-a deschis ochii? El le-a răspuns: ‒ Este un profet. Iudeii, însă, n-au crezut că fusese orb și că acum începuse să vadă, până când nu i-au chemat pe părinții lui. Ei i-au întrebat: ‒ Acesta este fiul vostru, despre care spuneți că s-a născut orb? Așadar, cum de vede acum? Atunci părinții lui au răspuns și au zis: ‒ Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb, însă cum de vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu știm. Întrebați-l pe el! Este în vârstă și va vorbi el însuși cu privire la sine. Părinții lui au spus aceste lucruri fiindcă le era frică de iudei. Căci iudeii hotărâseră deja ca, dacă va mărturisi cineva că Isus este Cristosul, să fie exclus din sinagogă. De aceea au zis părinții lui: „Este în vârstă; întrebați-l pe el!“. L-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: ‒ Dă glorie lui Dumnezeu! Noi știm că Omul Acesta este păcătos. Atunci el a răspuns: ‒ Dacă este păcătos, nu știu. Eu una știu: eram orb, iar acum văd. Ei l-au întrebat: ‒ Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii? El le-a răspuns: ‒ V-am spus deja, dar n-ați ascultat. De ce vreți să auziți din nou? Doar nu vreți să deveniți și voi ucenicii Lui? Ei l-au insultat și i-au zis: ‒ Tu ești ucenicul Aceluia! Noi însă suntem ucenicii lui Moise! Noi știm că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu, dar Acesta nu știm de unde este! Omul a răspuns și le-a zis: ‒ Dar tocmai aceasta mă uimește, că voi nu știți de unde este, și totuși El mi-a deschis ochii. Știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, dar dacă cineva este temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când e lumea nu s-a auzit să deschidă cineva ochii unuia care s-a născut orb. Dacă Acesta nu era de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic. Ei au răspuns și i-au zis: ‒ Tu ai fost născut cu totul în păcat și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară, și când l-a găsit l-a întrebat: ‒ Crezi tu în Fiul Omului? El a răspuns și a zis: ‒ Și cine este, Domnule, ca să cred în El? Isus i-a zis: ‒ L-ai și văzut; Cel Ce vorbește cu tine este Acela. El a răspuns: ‒ Cred, Doamne! Și I s-a închinat. Isus i-a zis: ‒ Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată, astfel încât cei ce nu văd, să vadă, iar cei ce văd, să devină orbi. Unii dintre fariseii care erau cu El, când au auzit acestea, I-au zis: ‒ Doar nu suntem și noi orbi? Isus le-a răspuns: ‒ Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat. Dar acum, pentru că ziceți: „Vedem!“, păcatul vostru rămâne. Adevărat, adevărat vă spun că cel care nu intră pe poartă în staulul oilor, ci sare prin altă parte, este hoț și tâlhar. Însă cel care intră pe poartă este păstorul oilor. Portarul îi deschide, iar oile îi aud glasul. El își cheamă oile pe nume și le duce afară. După ce le-a adus afară pe toate care sunt ale lui, merge înaintea lor, iar oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul. Ele nu urmează nicidecum un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Isus le-a spus această alegorie, dar ei n-au înțeles ce le spunea. Atunci Isus a vorbit din nou: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Poarta oilor. Toți cei ce au venit înaintea Mea sunt hoți și tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Poarta. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit. Va intra, va ieși și va găsi pășune. Hoțul nu vine decât ca să fure, să înjunghie și să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi. Cel plătit, care nu este păstor și căruia nu-i aparțin oile, când vede lupul venind, lasă oile și fuge, iar lupul le prinde și le împrăștie. El fuge pentru că este plătit și nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun și le cunosc pe cele care sunt ale Mele, iar cele care sunt ale Mele Mă cunosc pe Mine, tot așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine, și Eu Îl cunosc pe Tatăl. Iar Eu Îmi dau viața pentru oi. Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta glasul Meu și vor fi o turmă și un Păstor. De aceea Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața ca s-o iau din nou. Nimeni nu o ia de la Mine, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am autoritate s-o dau și am autoritate s-o iau din nou. Am primit această poruncă de la Tatăl Meu. Din cauza acestor cuvinte s-a făcut din nou dezbinare între iudei. Mulți dintre ei spuneau: „Are demon și este nebun! De ce-L ascultați?“. Alții ziceau: „Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de om demonizat. Poate un demon să deschidă ochii orbilor?“. În Ierusalim avea loc atunci Sărbătoarea Dedicării Templului. Era iarnă. Isus Se plimba prin Templu, în porticul lui Solomon. Iudeii L-au înconjurat și I-au zis: ‒ Până când ne mai ții sufletul în încordare? Dacă ești Tu Cristosul, spune-ne-o deschis! Isus le-a răspuns: ‒ V-am spus, dar nu credeți. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Însă voi nu credeți, pentru că nu sunteți dintre oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu. Eu le cunosc, iar ele Mă urmează. Eu le dau viață veșnică și în veci nu vor pieri. Și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toți. Și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui. Eu și Tatăl una suntem. Iudeii au luat din nou pietre ca să-L omoare. Isus le-a răspuns: ‒ V-am arătat multe lucrări bune de la Tatăl. Pentru care din aceste lucrări vreți să Mă omorâți cu pietre? Iudeii I-au răspuns: ‒ Nu pentru o lucrare bună vrem să Te omorâm cu pietre, ci pentru o blasfemie, pentru că Tu, Care ești om, Te faci Dumnezeu! Isus le-a răspuns: ‒ Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: «Sunteți ‘dumnezei’»“? Dacă pe aceia la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu, El i-a numit „dumnezei“, și Scriptura nu poate fi desființată, puteți spune voi despre Cel pe Care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis în lume că blasfemiază, și aceasta pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!“? Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți! Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți lucrările acestea, ca să cunoașteți și să înțelegeți că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl. Atunci au încercat din nou să-L aresteze, dar El a scăpat din mâinile lor. Apoi S-a dus din nou dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan mai înainte, și a rămas acolo. Mulți veneau la El și ziceau: „Ioan n-a făcut niciun semn, dar tot ce a spus Ioan despre Acesta era adevărat“. Și mulți au crezut în El acolo. Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora acesteia, era bolnav. Maria era cea care L-a uns pe Domnul cu parfum și I-a șters picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că cel pe care-l iubești este bolnav!“. Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea“. Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. Prin urmare, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era. După aceea, Isus le-a zis ucenicilor: ‒ Să ne ducem din nou în Iudeea! Ucenicii I-au răspuns: ‒ Rabbi, iudeii tocmai căutau să Te omoare cu pietre, și Tu Te duci iarăși acolo? Isus a răspuns: ‒ Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi. Dar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el. După ce a spus acestea, le-a zis: ‒ Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc. Ucenicii I-au zis: ‒ Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine. Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit. Atunci Isus le-a spus deschis: ‒ Lazăr a murit. Și Mă bucur pentru voi că n-am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el! Atunci Toma, căruia i se zicea „Didymos“, le-a zis celorlalți ucenici: ‒ Să mergem și noi să murim împreună cu El! Când a sosit, Isus a aflat că Lazăr era deja în mormânt de patru zile. Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, și mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria ca să le mângâie sufletește pentru moartea fratelui lor. Când a auzit Marta că vine Isus, s-a dus să-L întâmpine. Maria însă ședea în casă. Marta I-a zis lui Isus: ‒ Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar chiar și acum știu că orice-I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da. Isus i-a zis: ‒ Fratele tău va învia. Marta I-a răspuns: ‒ Știu că va învia la învierea din ziua de pe urmă. Isus i-a zis: ‒ Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine va trăi, chiar dacă moare. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta? Ea I-a răspuns: ‒ Da, Doamne, cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care urma să vină în lume. Și, zicând aceasta, s-a dus și a chemat-o pe Maria, sora ei, spunându-i în șoaptă: „A sosit Învățătorul și te cheamă!“. Cum a auzit aceasta, Maria s-a ridicat repede și s-a dus la El. Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde-L întâmpinase Marta. Atunci iudeii care erau cu ea în casă și o mângâiau sufletește, când au văzut că Maria se ridică repede și iese, au urmat-o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo. Maria, când a ajuns unde era Isus și L-a văzut, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: ‒ Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu. Isus, când a văzut-o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duh și S-a tulburat. El a întrebat: ‒ Unde l-ați pus? Ei I-au răspuns: ‒ Doamne, vino și vezi! Isus plângea. Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“. Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici acesta să nu moară?“. Isus S-a înfiorat din nou în Sine și S-a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră, la intrarea căreia fusese pusă o piatră. Isus a zis: ‒ Dați piatra la o parte! Marta, sora celui mort, I-a zis: ‒ Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile! Isus i-a zis: ‒ Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu? Au dat deci piatra la o parte. Isus Și-a ridicat ochii și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat! Știam că întotdeauna Mă asculți, dar am spus aceasta de dragul mulțimii care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis“. După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!“. Cel ce murise a ieșit cu picioarele și mâinile legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată într-un ștergar. Isus le-a zis: ‒ Dezlegați-l și lăsați-l să meargă! Atunci, mulți dintre iudeii care veniseră la Maria și văzuseră ce a făcut Isus, au crezut în El. Dar unii dintre ei s-au dus la farisei și le-au spus ce făcuse Isus. Conducătorii preoților și fariseii au adunat Sinedriul și au zis: ‒ Ce facem? Omul Acesta face multe semne. Dacă-L lăsăm să continue așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor nimici atât locul, cât și națiunea. Însă unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: ‒ Voi nu știți nimic, nici nu vă gândiți că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor și să nu piară întreaga națiune. Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profețit că Isus urma să moară pentru popor, și nu numai pentru popor, ci și ca să-i adune într-un singur loc pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. Prin urmare, din ziua aceea s-au hotărât să-L omoare. De aceea Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea din apropierea deșertului, într-o cetate numită Efraim, și a rămas acolo cu ucenicii. Paștele iudeilor era aproape și mulți din regiunea aceea se duceau la Ierusalim înainte de Paște ca să se curățească. Ei Îl căutau pe Isus și își spuneau unii altora, în timp ce stăteau în Templu: „Ce credeți? Nu va veni deloc la sărbătoare?“. Dar conducătorii preoților și fariseii dăduseră porunci ca, dacă știe cineva unde este, să-i anunțe, astfel încât să-L poată aresta. Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care Isus îl înviase dintre cei morți. Au pregătit acolo o cină pentru El. Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau la masă cu El. Maria a luat o litră de parfum de nard pur, foarte scump, a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei. Casa s-a umplut de mirosul parfumului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, cel care urma să-L trădeze, a zis: ‒ De ce nu s-a vândut parfumul acesta cu trei sute de denari, iar banii să fi fost dați săracilor? Spunea însă lucrul acesta nu pentru că-i păsa de cei săraci, ci pentru că era un hoț și, fiind cel care ținea punga, fura el ce se punea în ea. Atunci Isus a zis: ‒ Las-o, fiindcă l-a păstrat pentru ziua înmormântării Mele. Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna. O mare mulțime de iudei au aflat că El este acolo și au venit, nu numai pentru Isus, ci și ca să-l vadă pe Lazăr, pe care El îl înviase dintre cei morți. Prin urmare, conducătorii preoților s-au hotărât să-l omoare și pe Lazăr, pentru că mulți dintre iudei îi părăseau din cauza lui și credeau în Isus. În ziua următoare, mulțimea cea mare, care venise la sărbătoare, auzind că vine Isus la Ierusalim, a luat ramuri de palmier și I-a ieșit în întâmpinare. Ei strigau: „Osana!“ „Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!“ „Binecuvântat este Împăratul lui Israel!“. Isus a găsit un măgăruș și a încălecat pe el, așa cum este scris: „Nu te teme, fiică a Sionului! Iată că Împăratul tău vine, călare pe mânzul unei măgărițe“. Ucenicii Lui n-au înțeles aceste lucruri la început, dar când Isus a fost glorificat, și-au amintit că aceste lucruri erau scrise despre El și că ei le-au împlinit cu privire la El. Astfel, mulțimea, care fusese cu El când îl chemase pe Lazăr din mormânt și-l înviase dintre cei morți, mărturisea în continuare. Mulțimile L-au întâmpinat, pentru că auziseră că făcuse acest semn. Fariseii au zis deci între ei: „Vedeți că nu câștigați nimic! Iată că lumea se duce după El!“. Printre cei care se duseseră la sărbătoare ca să se închine, erau și niște greci. Aceștia s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileei, și l-au rugat, zicând: „Domnule, dorim să-L vedem pe Isus!“. Filip s-a dus și i-a spus lui Andrei. Apoi Andrei și Filip s-au dus și I-au spus lui Isus. Isus le-a răspuns, zicând: ‒ A sosit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce mult rod. Cel ce-și iubește viața o va pierde, dar cel ce-și urăște viața, în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică. Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă-Mi slujește cineva, Tatăl îl va onora. Acum, sufletul Meu este tulburat. Și ce-ar trebui să spun? „Tată, salvează-Mă din ceasul acesta?“ Dar tocmai de aceea am venit până în ceasul acesta! Tată, glorifică-Ți Numele! Atunci s-a auzit din Cer un glas care a zis: ‒ L-am glorificat și-l voi glorifica din nou. Mulțimea, care stătea acolo și care a auzit glasul, a zis că a fost un tunet. Alții ziceau: ‒ I-a vorbit un înger! Isus a răspuns și a zis: ‒ Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata acestei lumi; acum, conducătorul lumii acesteia va fi alungat. Și când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toți. Spunea lucrul acesta pentru a arăta cu ce fel de moarte urma să moară. Atunci mulțimea I-a răspuns: ‒ Noi am auzit din Lege despre Cristos că rămâne pe veci. Cum spui Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălțat? Cine este Acest Fiu al Omului? Isus le-a zis: ‒ Lumina mai este încă puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați cât timp aveți Lumina, pentru ca nu cumva să vă învăluie întunecimea. Cel ce umblă în întunecime nu știe unde se duce. Cât timp aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să deveniți fii ai Luminii. După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat și S-a ascuns de ei. Dar, cu toate că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, ca să se împlinească cuvântul lui Isaia, profetul, care zice: „Doamne, cine a crezut ceea ce noi am auzit? Și brațul Domnului, cui i-a fost descoperit?“. De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: „Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să-i vindec!“. Isaia a spus aceste lucruri pentru că a văzut gloria Lui și a vorbit despre El. Totuși, chiar și dintre conducători, mulți au crezut în El, dar, din cauza fariseilor, nu mărturiseau aceasta, ca să nu fie excluși din sinagogă. Căci au iubit mai mult gloria oamenilor decât gloria lui Dumnezeu. Isus a strigat, zicând: „Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel Ce M-a trimis pe Mine, iar cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întunecime. Iar dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec. Căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cel ce Mă respinge și nu primește cuvintele Mele, are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă. Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Cel Ce M-a trimis, Tatăl Însuși, Mi-a dat poruncă ce să spun și ce să vorbesc. Și știu că porunca Lui este viață veșnică. Prin urmare, lucrurile pe care Eu le spun, le spun așa cum Mi le-a zis Tatăl“. Înainte de Sărbătoarea Paștelui, Isus știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl. Și, fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. În timpul cinei, diavolul pusese deja în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, gândul să-L trădeze. Isus, știind că Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la cină, Și-a pus deoparte haina și, luând un prosop, Și-a înfășurat mijlocul cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu prosopul pe care-l avea înfășurat în jurul mijlocului. Când a ajuns la Simon Petru, acesta I-a zis: ‒ Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele? Isus a răspuns și i-a zis: ‒ Tu nu pricepi acum ce fac Eu, dar vei înțelege după aceea. Petru I-a zis: ‒ În veci nu-mi vei spăla picioarele! Isus i-a răspuns: ‒ Dacă nu te spăl, nu vei avea parte cu Mine. Simon Petru I-a zis: ‒ Doamne, nu doar picioarele, ci și mâinile și capul! Isus i-a zis: ‒ Cel ce s-a îmbăiat nu are nevoie să-și spele decât picioarele, dar el este curat în întregime. Și voi sunteți curați, dar nu toți. Căci El îl știa pe cel ce urma să-L trădeze. De aceea a spus: „Nu sunteți toți curați“. După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat haina și S-a așezat să mănânce din nou. El le-a zis: ‒ Înțelegeți voi ce v-am făcut? Voi Mă numiți „Învățătorul“ și „Domnul“ și bine ziceți, pentru că sunt. Așadar, dacă Eu – Domnul și Învățătorul – v-am spălat picioarele, atunci și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Căci Eu v-am dat un exemplu, ca să faceți și voi așa cum v-am făcut Eu vouă. Adevărat, adevărat vă spun că slujitorul nu este mai mare decât stăpânul lui, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă știți aceste lucruri, sunteți fericiți dacă le faceți. Nu vorbesc despre voi toți; Eu îi cunosc pe cei pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: „Cel ce mănâncă pâinea Mea și-a ridicat călcâiul împotriva Mea!“. Vă spun lucrul acesta încă de pe acum, înainte să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeți că Eu sunt. Adevărat, adevărat vă spun că, cine îl primește pe cel pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine, Îl primește pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. După ce a spus aceste lucruri, Isus S-a tulburat în duhul Său și a mărturisit, zicând: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va trăda. Ucenicii se uitau unii la alții, fiind nedumeriți despre cine vorbește. Unul dintre ucenicii Lui, cel pe care-l iubea Isus, ședea la masă rezemat pe pieptul lui Isus. Simon Petru i-a făcut semn să-L întrebe pe Isus cine este cel despre care vorbește. Atunci ucenicul acela, care ședea rezemat pe pieptul lui Isus, L-a întrebat: ‒ Doamne, cine este? Isus a răspuns: ‒ Este cel căruia îi voi înmuia bucățica de pâine și i-o voi da. A înmuiat o bucățică de pâine și i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Și imediat după ce a primit bucățica de pâine, Satan a intrat în el. Atunci Isus i-a zis: ‒ Ce ai să faci, fă repede! Dar niciunul dintre cei ce ședeau la masă n-a înțeles de ce îi spusese aceasta. Unii credeau că, de vreme ce Iuda ținea punga, Isus îi spusese: „Cumpără ceea ce avem nevoie pentru sărbătoare!“ sau îi spusese să dea ceva celor săraci. După ce a luat bucățica de pâine, Iuda a ieșit imediat afară. Era noapte. După ce acesta a ieșit afară, Isus a zis: ‒ Acum Fiul Omului este glorificat și Dumnezeu este glorificat în El. Dacă Dumnezeu este glorificat în El, atunci și Dumnezeu Îl va glorifica în Sine Însuși și-L va glorifica îndată. Copilași, mai sunt puțin cu voi. Mă veți căuta și, așa cum le-am spus iudeilor că „Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni“, tot așa vă spun și vouă acum. Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții! Așa cum v-am iubit Eu, tot așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții. Simon Petru L-a întrebat: ‒ Doamne, unde Te duci? Isus i-a răspuns: ‒ Acolo unde Mă duc Eu, tu nu poți să Mă urmezi, dar mai târziu Mă vei urma. Petru I-a zis: ‒ Doamne, de ce nu pot să Te urmez acum? Îmi voi da viața pentru Tine! Isus a răspuns: ‒ Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat îți spun că nicidecum nu va cânta cocoșul până nu te vei lepăda de Mine de trei ori. Să nu vi se tulbure inima! Credeți în Dumnezeu și credeți în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe lăcașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Iar dacă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua cu Mine, pentru ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. Știți calea spre locul unde Mă duc Eu. Toma I-a zis: ‒ Doamne, nu știm unde Te duci. Cum putem să știm calea? Isus i-a răspuns: ‒ Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-ați cunoscut pe Mine, Îl veți cunoaște și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl cunoașteți și L-ați și văzut. Filip I-a zis: ‒ Doamne, arată-ni-L pe Tatăl și ne este de ajuns! Isus i-a răspuns: ‒ Sunt cu voi de atât de mult timp și nu M-ai cunoscut, Filip? Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum de spui: „Arată-ni-L pe Tatăl!“? Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și că Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, Care locuiește în Mine, Își face lucrările Lui. Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl și Tatăl în Mine! Dacă nu, credeți măcar datorită lucrărilor înseși! Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face lucrări mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face. Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Iar Eu Îl voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Apărător, Care să fie cu voi pe veci, și anume Duhul adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nici nu-L vede, nici nu-L cunoaște. Voi Îl cunoașteți, pentru că rămâne cu voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani; voi veni iarăși la voi. Încă puțin, și lumea nu Mă va mai vedea, însă voi Mă veți vedea. Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi. În ziua aceea veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu, voi în Mine și Eu în voi. Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este cel ce Mă iubește. Și cel ce Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu, iar Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui. Iuda, nu Iscarioteanul, L-a întrebat: ‒ Doamne, cum se face că urmează să Te arăți nouă, și nu lumii? Isus a răspuns și i-a zis: ‒ Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu. Și Tatăl Meu îl va iubi, iar Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubește, nu păzește cuvintele Mele. Iar cuvântul pe care-l auziți nu este al Meu, ci al Tatălui, Care M-a trimis. V-am spus aceste lucruri cât sunt încă cu voi. Dar Apărătorul, adică Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl va trimite în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va reaminti tot ce v-am spus. Vă las pace, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte! Ați auzit că v-am spus: „Mă duc și voi veni iarăși la voi“. Dacă Mă iubeați, v-ați fi bucurat că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. Și v-am spus acum, înainte să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeți. Nu voi mai vorbi mult cu voi, pentru că vine conducătorul lumii acesteia. El nu are nimic în Mine, dar vine pentru ca lumea să cunoască faptul că Eu Îl iubesc pe Tatăl și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Ridicați-vă, să plecăm de aici! Eu sunt adevărata Viță, iar Tatăl Meu este viticultorul. El taie din Mine orice mlădiță care nu aduce rod și curăță orice mlădiță care aduce rod, ca să aducă și mai mult rod. Acum voi sunteți curați, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi! Așa cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în Mine și în care rămân Eu aduce mult rod. Căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca o mlădiță și se usucă. Acestea sunt adunate, aruncate în foc și arse. Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, atunci cereți orice doriți și vi se va da. Tatăl Meu este glorificat prin aceasta: prin faptul că voi aduceți mult rod și deveniți ucenicii Mei. Așa cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea! Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, așa cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să fie în voi, iar bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu! Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta, și anume să-și dea cineva viața pentru prietenii lui. Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc sclavi, pentru că sclavul nu știe ce face stăpânul lui, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ceea ce am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am desemnat să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice-I veți cere Tatălui, în Numele Meu, să vă dea. Vă poruncesc aceste lucruri ca să vă iubiți unii pe alții. Dacă lumea vă urăște, să știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră! Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei. Dar pentru că voi nu sunteți din lume, căci Eu v-am ales din lume, de aceea vă urăște lumea. Aduceți-vă aminte de cuvintele pe care vi le-am spus: „Slujitorul nu este mai mare decât stăpânul lui“. Dacă pe Mine M-au persecutat, vă vor persecuta și pe voi. Dacă au păzit cuvântul Meu, îl vor păzi și pe al vostru. Dar vă vor face toate aceste lucruri din cauza Numelui Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel Ce M-a trimis. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, n-ar avea păcat. Dar acum n-au nicio scuză pentru păcatul lor. Cine Mă urăște pe Mine, Îl urăște și pe Tatăl Meu. Dacă n-aș fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat. Dar acum le-au și văzut și M-au urât și pe Mine, și pe Tatăl Meu. Însă aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul care este scris în Legea lor: „M-au urât fără motiv“. Când va veni Apărătorul pe Care vi-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, Care iese de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. De asemenea, și voi veți mărturisi, pentru că ați fost cu Mine de la început. V-am spus aceste lucruri pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. Vă vor exclude din sinagogi. Mai mult, vine vremea când oricine vă va omorî va crede că-I aduce închinare lui Dumnezeu. Vor face aceste lucruri pentru că nu L-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V-am spus însă aceste lucruri, pentru ca atunci când va veni timpul lor, să vă aduceți aminte că Eu vi le-am spus. Nu v-am spus aceste lucruri de la început, pentru că eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel Ce M-a trimis, și niciunul dintre voi nu Mă întreabă: „Unde Te duci?“. Însă, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima. Totuși, vă spun adevărul: vă este de folos să plec, pentru că dacă nu plec, Apărătorul nu va veni la voi, dar dacă Mă duc, Îl voi trimite la voi. Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, în ce privește dreptatea și în ce privește judecata. Cu privire la păcat: deoarece ei nu cred în Mine; cu privire la dreptate: deoarece Eu Mă duc la Tatăl și nu Mă mai vedeți; cu privire la judecată: deoarece conducătorul lumii acesteia a fost judecat. Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi și vă va înștiința despre lucrurile care urmează să vină. El Mă va glorifica pe Mine, pentru că va lua din ce este al Meu și vă va înștiința. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am spus că va lua din ce este al Meu și vă va înștiința. Încă puțin și nu Mă veți mai vedea. Și apoi, iarăși, încă puțin și Mă veți vedea, pentru că Mă duc la Tatăl. Unii dintre ucenicii Lui și-au zis unul altuia: ‒ Ce vrea să ne spună prin: „Încă puțin și nu Mă veți mai vedea. Și apoi, iarăși, încă puțin și Mă veți vedea“? Și prin: „Pentru că Mă duc la Tatăl“? Ei au zis: ‒ Ce vrea să spună prin „încă puțin“? Nu știm despre ce vorbește. Isus a înțeles că voiau să-L întrebe și le-a zis: ‒ Vă întrebați unii pe alții ce am vrut să spun prin: „Încă puțin și nu Mă veți mai vedea. Și apoi, iarăși, încă puțin și Mă veți vedea“? Adevărat, adevărat vă spun că voi veți plânge și vă veți jeli, dar lumea se va bucura. Voi veți fi întristați, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când naște, se întristează, pentru că i-a venit timpul, dar, după ce s-a născut copilașul, nu-și mai aduce aminte de necaz, de bucurie că s-a născut un om pe lume. Și voi sunteți triști acum, dar vă voi vedea din nou, iar inima voastră se va bucura. Și nimeni nu vă va lua bucuria! În ziua aceea nu Mă veți ruga nimic. Adevărat, adevărat vă spun că orice-I veți cere Tatălui, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu. Cereți și veți primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. V-am spus aceste lucruri în alegorii. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în alegorii, ci vă voi vorbi deschis despre Tatăl. În ziua aceea veți cere în Numele Meu și nu vă spun că Eu Îl voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Tatăl Însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit și ați crezut că Eu am ieșit de la Dumnezeu. Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume. Acum las lumea și Mă duc la Tatăl. Ucenicii Lui I-au zis: ‒ Iată că acum vorbești deschis și nu mai spui nicio alegorie. Acum cunoaștem că știi toate lucrurile, și n-ai nevoie să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu. Isus le-a răspuns: ‒ Acum credeți? Iată că vine ceasul, și a și venit, să fiți risipiți fiecare la ale lui, iar pe Mine să Mă lăsați singur. Și totuși nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri. Dar îndrăzniți! Eu am învins lumea. După ce a spus aceste lucruri, Isus Și-a ridicat ochii spre cer și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Glorifică-Ți Fiul, pentru ca și Fiul să Te glorifice pe Tine, de vreme ce I-ai dat autoritate peste orice om, ca să le dea viață veșnică tuturor celor pe care I i-ai dat Tu. Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe Care L-ai trimis Tu. Eu Te-am glorificat pe pământ, împlinind lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, glorifică-Mă Tu, Tată, înaintea Ta, cu gloria pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea. Le-am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Erau ai Tăi și Tu Mi i-ai dat, iar ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu este de la Tine. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu, iar ei le-au primit și au cunoscut că într-adevăr am ieșit de la Tine și au crezut că Tu M-ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi. Tot ce este al Meu, este al Tău, și tot ce este al Tău, este al Meu. Și Eu am fost glorificat în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește-i, în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat, pentru ca ei să fie una, așa cum suntem Noi. Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat. I-am păzit și niciunul dintre ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum însă, Eu vin la Tine. Și spun aceste lucruri în timp ce sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Eu le-am dat Cuvântul Tău și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. Ei nu sunt din lume, așa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevăr! Cuvântul Tău este adevărul. Așa cum Tu M-ai trimis pe Mine în lume, tot așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Și Mă rog nu numai pentru aceștia, ci și pentru cei ce cred în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, așa cum Tu, Tată, ești în Mine, iar Eu în Tine. Mă rog ca și ei să fie în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, așa cum și Noi suntem una. Eu în ei și Tu în Mine – pentru ca ei să fie pe deplin una, astfel încât lumea să cunoască faptul că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit așa cum M-ai iubit pe Mine. Tată, doresc ca acolo unde sunt Eu, să fie cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă gloria Mea, glorie pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te cunoaște, dar Eu Te cunosc, și aceștia știu că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei“. După ce a spus aceste lucruri, Isus a plecat împreună cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Chidron, unde era o grădină. El și ucenicii Lui au intrat în ea. Iuda, cel care L-a trădat, cunoștea și el acel loc, pentru că Isus Se întâlnise adesea cu ucenicii Săi acolo. Prin urmare, Iuda a luat o cohortă și niște gărzi de-ale conducătorilor preoților și de-ale fariseilor, și au venit acolo cu candele, torțe și arme. Isus, știind tot ce urmează să I se întâmple, a ieșit și i-a întrebat: ‒ Pe cine căutați? Ei I-au răspuns: ‒ Pe Isus nazarineanul! El le-a zis: ‒ Eu sunt! Iuda, cel care L-a trădat, stătea și el împreună cu ei. Când Isus le-a zis: „Eu sunt!“, ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ. El i-a întrebat din nou: ‒ Pe cine căutați? Ei I-au zis: ‒ Pe Isus nazarineanul! Isus a răspuns: ‒ V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă pe Mine Mă căutați, lăsați-i pe aceștia să se ducă! Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cuvântul pe care-l spusese: „N-am pierdut pe niciunul dintre cei pe care Mi i-ai dat“. Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o și l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea dreaptă. Numele acelui sclav era Malchus. Însă Isus i-a zis lui Petru: „Pune-ți sabia în teacă! Nu voi bea oare paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?“. Atunci cohorta, comandantul ei și gărzile iudeilor L-au arestat pe Isus, L-au legat și L-au dus mai întâi la Ana. Căci acesta era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. Iar Caiafa era cel care-i sfătuise pe iudei că este mai de folos să moară un singur om pentru popor. Simon Petru și un alt ucenic L-au urmat pe Isus. Acel ucenic era cunoscut de marele preot și a intrat cu Isus în curtea marelui preot. Petru însă stătea afară, la poartă. Celălalt ucenic, care era cunoscut de marele preot, a ieșit și a vorbit cu portăreasa, apoi l-a adus pe Petru înăuntru. Atunci slujnica, portăreasa, i-a zis lui Petru: ‒ Nu cumva ești și tu unul dintre ucenicii Acestui Om? El a zis: ‒ Nu sunt! Sclavii și gărzile făcuseră un foc de cărbuni, pentru că era frig, și se încălzeau. Petru stătea și el cu ei și se încălzea. Marele preot L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui și despre învățătura Lui. Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii deschis. Întotdeauna i-am învățat pe oameni în sinagogă și în Templu, unde se adună toți iudeii, și n-am spus nimic în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit. Iată că ei știu ce am vorbit“. După ce a spus Isus acestea, un slujitor din gărzile care stăteau acolo I-a dat o palmă lui Isus, zicând: ‒ Așa-i răspunzi marelui preot? Isus i-a răspuns: ‒ Dacă am spus ceva rău, dovedește ce anume este rău. Dar dacă am spus ce este bine, de ce Mă bați? Ana L-a trimis legat la Caiafa, marele preot. Simon Petru stătea acolo și se încălzea. Ei l-au întrebat: ‒ Nu cumva ești și tu dintre ucenicii Lui? Dar el a negat și a zis: ‒ Nu sunt! Unul dintre sclavii marelui preot, rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: ‒ Nu te-am văzut eu în grădină cu El? Petru a negat din nou. Și imediat a cântat cocoșul. Atunci L-au dus pe Isus de la Caiafa la pretoriu. Era în zori. Ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se pângărească și să poată mânca jertfa de Paște. Așadar, Pilat a ieșit la ei și le-a zis: ‒ Ce acuzație aduceți împotriva Acestui Om? Ei au răspuns și i-au zis: ‒ Dacă Acesta nu era Unul Care face rău, nu L-am fi dat pe mâna ta! Atunci Pilat le-a zis: ‒ Luați-L voi și judecați-L potrivit cu Legea voastră! Iudeii i-au răspuns: ‒ Nouă nu ne este permis să omorâm pe nimeni. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească cele spuse de Isus, când a arătat prin ce fel de moarte urma să moară. Atunci Pilat a intrat din nou în pretoriu, L-a chemat pe Isus și I-a zis: ‒ Ești Tu Împăratul iudeilor? Isus a răspuns: ‒ De la tine însuți spui lucrul acesta sau ți l-au spus alții despre Mine? Pilat a răspuns: ‒ Sunt eu cumva iudeu? Poporul Tău și conducătorii preoților Te-au dat pe mâna mea! Ce-ai făcut? Isus a răspuns: ‒ Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar lupta ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum, Împărăția Mea nu este de aici. Atunci Pilat I-a zis: ‒ Deci ești Tu Împărat? Isus a răspuns: ‒ Tu o spui: sunt Împărat! Eu pentru aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu. Pilat L-a întrebat: ‒ Ce este adevărul? Și zicând aceasta, a ieșit din nou la iudei și le-a zis: ‒ Eu nu găsesc niciun motiv de acuzare în El. Dar este obiceiul vostru să vă eliberez un deținut cu ocazia Paștelui. Vreți deci să vi-L eliberez pe Împăratul iudeilor? Ei au strigat din nou: ‒ Nu pe El, ci pe Barabba! Barabba era un răsculat. Atunci Pilat L-a luat pe Isus și a pus să-L biciuiască. Soldații au împletit o coroană de spini, I-au așezat-o pe cap și L-au îmbrăcat într-o mantie vișinie. Ei veneau la El și-I ziceau: „Plecăciune, Împărate al iudeilor!“. Și-I dădeau palme. Pilat a ieșit iarăși afară și le-a zis: ‒ Iată, vi-L aduc afară, ca să știți că nu găsesc niciun motiv de acuzare în El. Isus a ieșit, deci, afară, purtând coroana de spini și mantia vișinie. Pilat le-a zis: ‒ Iată Omul! Când L-au văzut, conducătorii preoților și gărzile au strigat: ‒ Răstignește-L! Răstignește-L! Pilat le-a zis: ‒ Luați-L voi și răstigniți-L, pentru că eu nu găsesc niciun motiv de acuzare în El. Iudeii i-au răspuns: ‒ Noi avem o Lege și, potrivit cu Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu. Când a auzit Pilat aceste cuvinte, s-a temut și mai tare. A intrat din nou în pretoriu și L-a întrebat pe Isus: ‒ De unde ești? Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns. Atunci Pilat I-a zis: ‒ Nu vorbești cu mine? Nu știi că am autoritate să Te eliberez și am autoritate să Te răstignesc? Isus i-a răspuns: ‒ N-ai avea nicio autoritate asupra Mea dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De aceea, cel ce Mă dă pe mâna ta are un mai mare păcat. De atunci Pilat încerca să-L elibereze, însă iudeii strigau, zicând: ‒ Dacă-L eliberezi, nu ești prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului. Când a auzit Pilat aceste cuvinte, L-a dus afară pe Isus și s-a așezat pe scaunul de judecată, în locul numit „Pavajul de piatră“, iar în ebraică, Gabbatha. Era Ziua Pregătirii Paștelui, cam pe la ceasul al șaselea. Pilat le-a zis iudeilor: ‒ Iată-L pe Împăratul vostru! Ei au strigat: ‒ Ia-L! Ia-L! Răstignește-L! Pilat i-a întrebat: ‒ Să-L răstignesc pe Împăratul vostru? Conducătorii preoților au răspuns: ‒ Noi n-avem alt împărat decât pe Cezar. Atunci Pilat L-a dat pe mâna lor ca să fie răstignit. L-au luat deci pe Isus, iar El, ducându-Și crucea, S-a îndreptat spre locul numit „al Craniului“, care în ebraică se numește „Golgota“. L-au răstignit acolo, iar împreună cu El au răstignit alți doi, unul într-o parte, iar altul în cealaltă parte, cu Isus la mijloc. Pilat a scris și un titlu și l-a pus pe cruce. Era scris: „Isus nazarineanul, Împăratul iudeilor“. Mulți dintre iudei au citit acest titlu, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate. Era scris în ebraică, latină și greacă. Atunci conducătorii preoților iudeilor i-au zis lui Pilat: ‒ Nu scrie „Împăratul iudeilor“, ci: „Acesta a zis: «Eu sunt Împăratul iudeilor!»“. Pilat a răspuns: ‒ Ce-am scris, am scris! Când soldații L-au răstignit pe Isus, I-au luat hainele și le-au împărțit în patru părți, câte o parte pentru fiecare soldat. De asemenea, I-au luat și cămașa. Aceasta nu avea nicio cusătură, fiind țesută dintr-o singură bucată de sus până jos. Atunci și-au zis unii altora: „Să n-o sfâșiem, ci să alegem prin sorți a cui să fie!“. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: „Și-au împărțit hainele Mele între ei și au tras la sorți pentru cămașa Mea“. Soldații sunt deci cei ce au făcut aceste lucruri. Lângă crucea lui Isus stăteau mama Lui, sora mamei Lui, Maria – soția lui Clopa – și Maria Magdalena. Când a văzut-o Isus pe mama Lui și pe ucenicul pe care-l iubea stând lângă ea, i-a zis mamei Sale: „Femeie, iată-l pe fiul tău!“. Apoi i-a zis ucenicului: „Iat-o pe mama ta!“. Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă. După aceea, Isus, Care știa că acum totul s-a sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete!“. Acolo era pus un vas plin cu oțet de vin. Au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oțet de vin și I l-au dus la gură. Când a primit vinul, Isus a zis: „S-a sfârșit!“. Apoi Și-a plecat capul și Și-a dat duhul. Fiindcă era Ziua Pregătirii, iudeii, ca să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului – căci ziua aceea de Sabat era o zi mare – i-au cerut lui Pilat să fie zdrobite picioarele celor răstigniți și să fie luați de pe cruce. Soldații au venit, deci, și i-au zdrobit picioarele primului, apoi și ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El. Însă, când au venit la Isus, au văzut că deja murise și nu I-au mai zdrobit picioarele. În schimb, unul dintre soldați I-a străpuns coasta cu sulița. Și imediat a ieșit sânge și apă. Cel ce a văzut lucrul acesta a depus mărturie, și mărturia lui este adevărată. Și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți. Căci aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura: „Niciunul dintre oasele Lui nu va fi zdrobit“. Și, din nou, Scriptura mai zice în altă parte: „Vor privi la Cel pe Care L-au străpuns“. După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, i-a cerut lui Pilat să-l lase să ia trupul lui Isus. Pilat i-a dat voie. Prin urmare, el a venit și a luat trupul lui Isus. A venit și Nicodim, cel care, la început, se dusese la Isus noaptea, și a adus un amestec de aproape o sută de litre de smirnă și aloe. Au luat trupul lui Isus și L-au înfășurat în fâșii de pânză de in, cu miresme, așa cum este obiceiul de înmormântare la iudei. În locul unde fusese răstignit era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. Pentru că era Ziua Pregătirii iudeilor și pentru că mormântul era aproape, L-au pus pe Isus acolo. Dar, în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, când încă era întuneric, și a văzut că piatra fusese îndepărtată de la intrarea mormântului. A alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic, cel pe care-l iubea Isus, și le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus!“. Atunci Petru și celălalt ucenic au ieșit și s-au dus la mormânt. Cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. Când s-a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâșiile de pânză întinse pe jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care îl urma, a ajuns și el. A intrat în mormânt și a văzut fâșiile de pânză întinse pe jos, dar ștergarul care fusese pe capul lui Isus nu era pus împreună cu fâșiile de pânză, ci era împăturit și așezat într-un loc separat. Atunci celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt, a intrat și el, a văzut și a crezut. (Căci încă nu înțeleseseră Scriptura, potrivit căreia El trebuia să învie dintre cei morți). Apoi ucenicii s-au întors acasă. Maria însă, stătea afară, lângă mormânt, și plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat să se uite în mormânt și a văzut doi îngeri îmbrăcați în alb, șezând unul la cap și unul la picioare în locul unde fusese așezat trupul lui Isus. Ei au întrebat-o: ‒ Femeie, de ce plângi? Ea le-a răspuns: ‒ Pentru că L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus! După ce a spus acestea, s-a întors și L-a văzut pe Isus stând acolo, dar nu știa că este Isus. Isus a întrebat-o: ‒ Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Crezând că este grădinarul, ea I-a zis: ‒ Domnule, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, și eu Îl voi lua! Isus i-a zis: ‒ Maria! Ea s-a întors și I-a zis în ebraică: ‒ Rabuni! (care înseamnă: „Învățătorule!“) Isus i-a zis: ‒ Nu Mă ține, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl! Du-te însă la frații Mei și spune-le: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru“. Maria Magdalena s-a dus și i-a anunțat pe ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“. Și le-a spus cuvintele pe care i le-a zis Isus. În seara acelei zile, cea dintâi a săptămânii, în timp ce, acolo unde se aflau ucenicii, ușile erau încuiate de frica iudeilor, Isus a venit, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!“. Și zicând aceasta, le-a arătat mâinile Sale și coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Așa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi!“. Și spunând aceasta, a suflat peste ei și le-a zis: „Luați Duh Sfânt! Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate, iar celor ce le veți ține, vor fi ținute“. Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Didymos“, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalți ucenici i-au zis: ‒ L-am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: ‒ Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor și dacă nu pun mâna mea în coasta Lui, nicidecum nu voi crede! După opt zile, ucenicii erau din nou înăuntru, iar Toma era cu ei. Pe când ușile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!“. Apoi i-a zis lui Toma: ‒ Adu-ți degetul aici și privește-Mi mâinile! Adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea! Și nu fi necredincios, ci credincios! Toma a răspuns și I-a zis: ‒ Domnul meu și Dumnezeul meu! Isus i-a zis: ‒ Ai crezut pentru că M-ai văzut? Fericiți sunt cei ce n-au văzut și au crezut! Isus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, semne care nu sunt scrise în această carte. Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeți să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viață în Numele Lui. După aceea, Isus li S-a arătat din nou ucenicilor, la Marea Tiberiadei. El S-a arătat astfel: Simon Petru, Toma (cel numit „Didymos“), Natanael din Cana Galileei, fiii lui Zebedei și alți doi dintre ucenicii lui Isus, erau împreună. Simon Petru le-a zis: ‒ Mă duc să pescuiesc. Ei i-au zis: ‒ Venim și noi cu tine. Au ieșit și s-au urcat într-o barcă, dar în noaptea aceea n-au prins nimic. Când se făcuse deja dimineață, Isus stătea pe țărm. Ucenicii însă nu știau că este Isus. El le-a zis: ‒ Copilași, nu aveți ceva pește de mâncare? Ei I-au răspuns: ‒ Nu. El le-a zis: ‒ Aruncați năvodul în partea dreaptă a bărcii și veți găsi! L-au aruncat și nu l-au mai putut trage din cauza mulțimii peștilor. Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus i-a zis lui Petru: „Este Domnul!“. Auzind că este Domnul, Simon Petru și-a pus haina pe el, pentru că era dezbrăcat, și s-a aruncat în mare. Ceilalți ucenici au venit cu barca, trăgând năvodul cu pești, căci nu era departe de țărm, doar cam la două sute de coți. Când au coborât pe țărm, au văzut un foc de cărbuni, pește pus deasupra și pâine. Isus le-a zis: ‒ Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum. Simon Petru s-a urcat în barcă și a tras năvodul la țărm, plin cu o sută cincizeci și trei de pești mari. Deși erau atât de mulți, năvodul nu s-a rupt. Isus le-a zis: ‒ Veniți și mâncați! Niciunul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Cine ești?“, pentru că știau că este Domnul. Isus S-a apropiat, a luat pâinea și le-a dat-o. La fel a făcut și cu peștele. Aceasta era deja a treia oară când Isus li Se arăta ucenicilor Săi după ce fusese înviat dintre cei morți. După ce au mâncat, Isus l-a întrebat pe Simon Petru: ‒ Simone, fiul lui Ioan, Mă iubești tu mai mult decât aceștia? El I-a răspuns: ‒ Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc! Isus i-a zis: ‒ Paște mieii Mei! L-a întrebat din nou, a doua oară: ‒ Simone, fiul lui Ioan, Mă iubești? El I-a răspuns: ‒ Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc! Isus i-a zis: ‒ Păstorește oile Mele! L-a întrebat a treia oară: ‒ Simone, fiul lui Ioan, Mă iubești? Petru s-a întristat pentru că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?“ și I-a răspuns: ‒ Doamne, Tu le știi pe toate, Tu știi că Te iubesc! Isus i-a zis: ‒ Paște oile Mele! Adevărat, adevărat îți spun că, atunci când erai mai tânăr, tu singur îți puneai brâul în jurul mijlocului și mergeai unde doreai. Însă, când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altcineva îți va pune brâul și te va duce unde nu vei dori. A spus acestea ca să arate cu ce fel de moarte Îl va glorifica Petru pe Dumnezeu. Apoi i-a zis: ‒ Urmează-Mă! Petru s-a întors și l-a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus și-L întrebase: „Doamne, cine este cel ce Te va trăda?“. Văzându-l, Petru L-a întrebat pe Isus: ‒ Doamne, dar cu acesta ce va fi? Isus i-a răspuns: ‒ Dacă vreau ca el să rămână până vin Eu, ce te privește pe tine? Tu urmează-Mă! Din cauza aceasta s-a răspândit zvonul printre frați că acel ucenic nu va muri. Dar Isus nu-i spusese că nu va muri, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până vin Eu, ce te privește pe tine?“. Acesta este ucenicul care mărturisește cu privire la aceste lucruri și care a scris aceste lucruri. Și știm că mărturia lui este adevărată. Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă ar fi fost scrise fiecare, cred că nici chiar lumea însăși n-ar fi avut loc pentru cărțile care s-ar fi scris. Teofil, în prima carte am scris despre toate lucrurile pe care a început Isus să le facă și să-i învețe pe oameni, până în ziua în care a fost luat sus în Cer, după ce, prin Duhul Sfânt, le dăduse porunci apostolilor pe care-i alesese, cărora li S-a și înfățișat viu, după suferința Lui, cu multe dovezi convingătoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile și vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu. În timp ce era împreună cu ei, El le-a poruncit: „Să nu vă îndepărtați de Ierusalim, ci să așteptați promisiunea Tatălui, despre care ați auzit de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt“. Prin urmare, atunci când s-au adunat cu toții, ei L-au întrebat: ‒ Doamne, în vremea aceasta vei restaura împărăția lui Israel? El le-a răspuns: ‒ Nu este treaba voastră să cunoașteți vremurile sau perioadele pe care Tatăl le-a așezat prin propria Sa autoritate. Voi însă veți primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi și veți fi martorii Mei în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginea pământului. După ce a spus aceste lucruri, Isus S-a înălțat și, în timp ce se uitau la El, un nor L-a luat dinaintea ochilor lor. Și cum priveau ei spre cer, în timp ce El Se înălța, iată că li s-au înfățișat doi bărbați în haine albe, care le-au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, Care a fost luat de la voi în Cer, va veni în același fel în care L-ați văzut înălțându-Se la Cer“. Atunci ei s-au întors în Ierusalim de pe muntele numit „al Măslinilor“, care este lângă Ierusalim, departe cât o călătorie permisă în ziua de Sabat. Când au intrat în casă, au urcat în camera de sus, unde stăteau de obicei. Acolo erau: Petru, Ioan, Iacov, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov – al lui Alfeu, Simon Zelotul și Iuda – al lui Iacov. Toți aceștia stăruiau în rugăciune în același gând, împreună cu femeile, cu Maria – mama lui Isus – și cu frații Lui. În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraților – o mulțime de aproape o sută douăzeci de oameni – și a zis: „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura spusă mai dinainte de Duhul Sfânt, prin gura lui David, cu privire la Iuda, care a devenit călăuza celor ce L-au arestat pe Isus. El era unul dintre noi și fusese ales să aibă o parte în slujirea aceasta.“ (Din răsplata primită pentru nelegiuirea lui, omul acesta și-a cumpărat un teren și, căzând cu capul în jos, a plesnit în două pe la mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele. Lucrul acesta a devenit cunoscut tuturor locuitorilor din Ierusalim, astfel că terenul acela a fost numit, în propria lor limbă, „ Acheldama “, adică „Terenul sângelui“.) „Căci în cartea Psalmilor este scris: «Să-i fie locuința pustiită și nimeni să nu mai locuiască în ea!» și «Slujba lui s-o ia altul!». Trebuie deci ca, dintre bărbații care ne-au însoțit tot timpul când Domnul Isus a umblat printre noi, începând de la botezul lui Ioan și până în ziua în care a fost luat sus de la noi, unul dintre aceștia să devină împreună cu noi un martor al învierii Lui“. Și au propus doi: pe Iosif, numit Barsabas, căruia i se mai zicea și Iustus, și pe Matias. Ei s-au rugat astfel: „Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceștia doi l-ai ales ca să ia locul în slujirea și apostolia aceasta, de la care s-a întors Iuda ca să se ducă la locul lui“. Apoi au tras la sorți pentru ei, iar sorțul a căzut pe Matias, care a fost adăugat la numărul celor unsprezece apostoli. Când a sosit ziua Cincizecimii, erau cu toții împreună în același loc. Și deodată, din cer, a venit un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa în care ședeau ei. Li s-au arătat niște limbi ca de foc, care s-au împărțit și s-au așezat pe fiecare dintre ei. Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. În Ierusalim locuiau atunci iudei, oameni evlavioși din orice națiune de sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas uluită, pentru că fiecare în parte auzea vorbindu-se acolo propria sa limbă. Ei erau uimiți și se minunau, zicând: „Iată, nu sunt oare galileeni toți aceștia care vorbesc? Cum de fiecare dintre noi auzim vorbindu-se propria noastră limbă în care ne-am născut? Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia, din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părțile Libiei dinspre Cirena, vizitatori din Roma, iudei și prozeliți, cretani și arabi, noi toți auzim vorbindu-se în propriile noastre limbi despre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu!“. Toți se minunau, erau nedumeriți și se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“. Alții însă își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de vin!“. Dar Petru s-a ridicat în picioare împreună cu cei unsprezece, și-a ridicat glasul și le-a vorbit astfel: ‒ Bărbați iudei și toți cei ce locuiți în Ierusalim, să vă fie cunoscut lucrul acesta și să ascultați cuvintele mele! Oamenii aceștia nu sunt beți, așa cum presupuneți voi, pentru că nu este decât al treilea ceas din zi, ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice om. Fiii și fiicele voastre vor profeți, tinerii voștri vor avea vedenii, iar bătrânii voștri vor avea vise! Chiar și peste slujitorii Mei și slujitoarele Mele voi turna din Duhul Meu în acele zile, și vor profeți. Voi face minuni sus în cer și semne jos pe pământ, sânge, foc și coloane de fum. Soarele se va preface în întuneric, iar luna în sânge, înainte să vină ziua cea mare și glorioasă a Domnului. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“. Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus nazarineanul, bărbat confirmat de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrările puternice, minunile și semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți, pe Omul Acesta, dat pe mâna voastră după planul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor care nu au Legea! Dumnezeu însă L-a înviat, dezlegându-L de durerile morții, pentru că nu era posibil să fie ținut de ea. Căci David zice despre El: „Îl văd pe Domnul tot timpul înaintea mea, fiindcă El este la dreapta mea ca să nu mă clatin! De aceea mi se bucură inima și mi se înveselește limba! Mai mult, trupul meu se va odihni plin de speranță, căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința Morților și nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscute căile vieții; mă vei umple de bucurie cu prezența Ta!“. Fraților, cât despre patriarhul David, pot să vă spun cu îndrăzneală că el a murit și a fost înmormântat, iar mormântul lui a rămas în mijlocul nostru până în ziua aceasta. Așadar, pentru că era profet și știa că Dumnezeu îi promisese prin jurământ că-l va pune pe tronul lui pe unul dintre urmașii săi, deci, pentru că știa aceasta mai dinainte, el vorbea despre învierea lui Cristos atunci când spunea că nu va fi lăsat în Locuința Morților și că trupul Lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori. Așadar, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, El a turnat ceea ce vedeți și auziți. Căci David nu s-a suit în Ceruri, ci el însuși zice: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea, până-i voi pune pe dușmanii Tăi să fie scăunaș pentru picioarele Tale!»“. Să știe bine deci toată Casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut Domn și Cristos pe acest Isus, pe Care L-ați răstignit voi! Auzind aceasta, ei au rămas străpunși în inimă și i-au întrebat pe Petru și pe ceilalți apostoli: ‒ Fraților, ce să facem? Petru le-a răspuns: ‒ Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre. Și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru. Și cu multe alte cuvinte el depunea mărturie și îi îndemna, zicând: ‒ Mântuiți-vă din mijlocul acestei generații corupte! Astfel, cei ce au acceptat mesajul lui au fost botezați, și în ziua aceea au fost adăugate cam trei mii de suflete la numărul ucenicilor. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare suflet era plin de frică, iar prin apostoli se făceau multe minuni și semne. Toți cei ce credeau erau împreună și aveau toate în comun. Ei își vindeau proprietățile și averile, iar banii îi împărțeau între toți, în funcție de cum avea nevoie fiecare. În fiecare zi continuau să se întâlnească în Templu, frângeau pâinea acasă, își împărțeau mâncarea cu bucurie și cu inimi sincere, Îl lăudau pe Dumnezeu și aveau parte de bunăvoința întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți. Petru și Ioan se duceau împreună la Templu, la ceasul de rugăciune; era ceasul al nouălea. Un om olog încă din pântecul mamei lui era adus și așezat în fiecare zi la poarta Templului, cea numită „Frumoasă“, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în Templu. Când acesta i-a văzut pe Petru și Ioan urmând să intre în Templu, a cerut de la ei milostenie. Petru, ca și Ioan, s-a uitat drept la el și a zis: „Uită-te la noi!“. El i-a privit cu atenție, așteptând să primească ceva de la ei. Dar Petru i-a zis: „Argint și aur n-am, însă ceea ce am, îți dau: în Numele lui Isus Cristos nazarineanul, ridică-te și umblă!“. Și, apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Deodată picioarele și gleznele i s-au întărit, a sărit în picioare și a început să umble. Apoi a intrat în Templu împreună cu ei și umbla, sărea și-L lăuda pe Dumnezeu. Tot poporul l-a văzut umblând și lăudându-L pe Dumnezeu. Ei l-au recunoscut ca fiind cel ce stătea și cerea milostenie la Poarta Frumoasă a Templului și au rămas foarte uimiți și mirați de ceea ce i se întâmplase. În timp ce el mergea după Petru și Ioan, tot poporul, uimit, a alergat la ei în porticul numit „al lui Solomon“. Văzând aceasta, Petru a zis poporului: „Bărbați israeliți, de ce sunteți uimiți de acest lucru și de ce vă uitați la noi de parcă prin propria noastră putere sau evlavie l-am făcut să umble? Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, Dumnezeul strămoșilor noștri, L-a glorificat pe Slujitorul Său, Isus, pe Care voi L-ați dat pe mâna lui Pilat și v-ați lepădat de El în prezența acestuia, cu toate că el hotărâse să-L elibereze. Voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se elibereze un ucigaș. L-ați omorât pe Prințul vieții, pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți și ai Cărui martori suntem noi. Pe baza credinței în Numele Lui, Însuși Numele Lui l-a întărit pe omul acesta pe care-l vedeți și cunoașteți. Și credința care este prin Isus i-a dat această vindecare deplină înaintea voastră, a tuturor! Acum, fraților, știu că ați făcut așa din neștiință, la fel ca și conducătorii voștri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce prevestise prin gura tuturor profeților, și anume: Cristosul Său urma să sufere. Pocăiți-vă, deci, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină astfel din prezența Domnului vremuri de înviorare și El să-L trimită pe Cel pe Care L-a desemnat mai dinainte pentru voi, pe Cristos Isus, pe Care Cerul trebuie să-L primească până la vremurile restaurării tuturor lucrurilor, așa cum a rostit Dumnezeu încă din vechime prin gura sfinților Săi profeți. Căci Moise a zis: «Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre frații voștri un Profet asemenea mie. De El să ascultați în tot ce vă va spune! Dacă cineva nu va asculta de Acel Profet va fi nimicit din popor». De asemenea, toți profeții, de la Samuel și până la toți ceilalți care au vorbit după el, au vestit zilele acestea. Voi sunteți fiii profeților și ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu strămoșii voștri, când i-a spus lui Avraam: «Prin urmașul tău vor fi binecuvântate toate națiunile pământului!». Când Dumnezeu L-a ridicat pe Slujitorul Său Isus, L-a trimis mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze, întorcându-vă pe fiecare de la nelegiuirile voastre“. În timp ce Petru și Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii, foarte supărați din cauză că învățau poporul și vesteau, în Numele lui Isus, învierea dintre cei morți. Au pus mâna pe ei și i-au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară. Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților credincioși a ajuns la aproape cinci mii. În ziua următoare s-au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii și cărturarii, marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei care erau din neamul marilor preoți. I-au pus pe apostoli să stea în mijloc și i-au întrebat: ‒ Prin ce putere sau în numele cui ați făcut aceasta? Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a răspuns: ‒ Conducători și bătrâni ai poporului, dacă suntem cercetați astăzi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și pentru felul în care a fost el vindecat, să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos nazarineanul, Cel pe Care voi L-ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți! Acesta este: „Piatra, care a fost disprețuită de voi, zidarii, care a devenit Piatra din capul unghiului“. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți! Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și când au înțeles că erau oameni neinstruiți și de rând, au rămas uimiți și au înțeles că fuseseră cu Isus. Însă, văzându-l stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n-au avut ce să zică. Prin urmare, le-au poruncit să iasă afară din Sinedriu și s-au sfătuit între ei, zicând: „Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este știut de către toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut un semn clar, și nu-l putem nega. În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească și mai departe în popor, să-i amenințăm, ca să nu mai vorbească niciunui om în Numele acesta!“. I-au chemat și le-au poruncit să nu mai vorbească deloc și să nu-i mai învețe pe alții în Numele lui Isus. Însă Petru și Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu! Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit!“. După ce i-au amenințat din nou, le-au dat drumul, neștiind cum să-i pedepsească, din cauza poporului, căci toți Îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. Căci omul asupra căruia se înfăptuise semnul acesta miraculos de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani. După ce li s-a dat drumul, s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoților și bătrânii. Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul în același gând către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoșului nostru David, slujitorul Tău, astfel: «De ce se agită națiunile și de ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Regii pământului s-au ridicat cu toții, și conducătorii s-au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său». Căci într-adevăr, împotriva Slujitorului Tău celui sfânt, Isus, pe Care L-ai uns Tu, s-au adunat în această cetate Irod, Ponțiu Pilat, neevreii și poporul Israel, ca să facă tot ceea ce mâna Ta și planul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple. Și acum, Doamne, uită-te la amenințările lor și dă-le slujitorilor Tăi toată îndrăzneala ca să vorbească despre Cuvântul Tău! Întinde-Ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Slujitorului Tău celui sfânt, Isus!“. După ce s-au rugat, locul unde erau adunați s-a cutremurat, și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Mulțimea celor ce crezuseră era una în inimă și-n gând și niciunul nu spunea că vreunul dintre bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun. Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți. Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toți cei ce erau proprietari de terenuri sau case le vindeau, iar prețul lucrurilor vândute îl aduceau și-l puneau la picioarele apostolilor. Apoi se împărțea fiecăruia în funcție de cum avea nevoie. Iosif, numit de apostoli și Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru, a vândut un teren care-i aparținea și apoi a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor. Dar un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soția lui, Safira, și a păstrat pentru sine o parte din preț, cu știrea soției lui. Apoi a adus cealaltă parte și a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: „Ananias, de ce ți-a umplut Satan inima ca să-L minți pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din prețul terenului? Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Și, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziția ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i-ai mințit, ci pe Dumnezeu!“. Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut și și-a dat suflarea. O mare frică i-a cuprins pe toți cei ce auziseră aceste lucruri. Cei tineri s-au ridicat, l-au învelit, l-au scos afară și l-au înmormântat. Cam după trei ore, a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase. Petru a întrebat-o: ‒ Spune-mi, cu atât ați vândut terenul? Ea i-a răspuns: ‒ Da, cu atât. Atunci Petru i-a zis: ‒ De ce v-ați înțeles între voi să-L puneți la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l-au înmormântat pe soțul tău sunt la ușă și te vor duce și pe tine! Atunci ea a căzut deodată la picioarele lui și și-a dat suflarea. Când au intrat tinerii, au găsit-o moartă; ei au dus-o afară și au înmormântat-o lângă soțul ei. O mare frică a cuprins toată biserica și pe toți cei ce auziseră aceste lucruri. Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Toți se adunau în același gând în Porticul lui Solomon și niciunul din ceilalți nu îndrăznea să li se alăture, deși poporul îi lăuda foarte mult. Totuși, numărul celor ce credeau în Domnul, o mulțime de bărbați și femei, se mărea tot mai mult. Oamenii îi scoteau chiar și pe străzi pe cei neputincioși și-i puneau pe tărgi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când trecea Petru, măcar umbra lui să cadă peste vreunul dintre ei. Mulțimea se aduna și din cetățile din jurul Ierusalimului, aducându-i pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate. Și toți erau vindecați. Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică gruparea saducheilor, s-au ridicat plini de invidie, au pus mâna pe apostoli și i-au aruncat în închisoarea publică. Dar un înger al Domnului a deschis ușile închisorii în timpul nopții, i-a condus afară și le-a zis: „Duceți-vă, stați în Templu și spuneți poporului toate cuvintele Vieții acesteia!“. Auzind ei aceasta, au intrat în Templu dis-de-dimineață și au început să-i învețe pe oameni. Când a sosit marele preot și cei ce erau împreună cu el, au convocat Sinedriul, adică tot Sfatul Bătrânilor fiilor lui Israel, și au trimis după apostoli la închisoare, ca să fie aduși. Gărzile însă, când au sosit acolo, nu i-au găsit în închisoare, așa că s-au întors și au anunțat, zicând: „Închisoarea am găsit-o încuiată cu toată grija, iar pe gardieni i-am găsit stând la uși, dar când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru!“. Când au auzit cuvintele acestea, atât comandantul gărzii Templului, cât și conducătorii preoților au rămas înmărmuriți din cauza lor și se întrebau ce se întâmplă. Cineva însă a venit și i-a anunțat: „Iată că bărbații pe care i-ați aruncat în închisoare stau în Templu și învață poporul!“. Atunci comandantul s-a dus împreună cu gărzile și i-a adus, însă nu cu forța, pentru că se temeau să nu fie loviți cu pietre de popor. I-au adus și i-au pus să stea înaintea Sinedriului. Marele preot i-a întrebat, zicând: ‒ Nu v-am poruncit clar să nu-i mai învățați pe oameni în Numele acesta? Dar iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aruncați peste noi vina pentru sângele Acestui Om! Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis: ‒ Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul strămoșilor noștri L-a înviat pe Isus, pe Care voi L-ați ucis, pironindu-L pe lemn. Pe El, Dumnezeu L-a înălțat la dreapta Sa, ca Prinț și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de păcate. Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El. Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat și au vrut să-i omoare. Dar un fariseu pe nume Gamaliel, un învățător al Legii respectat de tot poporul, s-a ridicat în Sinedriu și a poruncit ca oamenii să fie scoși afară puțin. Apoi le-a zis: „Bărbați israeliți, aveți grijă ce urmează să le faceți acestor oameni! Căci, nu demult, s-a ridicat Teudas, care spunea despre sine că este cineva și căruia i s-au alăturat aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați și nu s-a ales nimic de ei. După el, pe vremea recensământului, s-a ridicat Iuda, galileeanul, și a atras poporul după el. Dar și el a pierit, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați. Iar acum, eu vă spun: depărtați-vă de oamenii aceștia și lăsați-i! Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, va fi distrusă, dar, dacă este de la Dumnezeu, nu-i veți putea distruge pe acești oameni! Să nu vă treziți că luptați împotriva lui Dumnezeu!“. Astfel, ei au fost convinși de el. Apoi i-au chemat pe apostoli, i-au biciuit, le-au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus și le-au dat drumul. Prin urmare, apostolii au plecat dinaintea Sinedriului, bucurându-se că au fost considerați demni să fie umiliți pentru Numele Lui. Și, în fiecare zi, în Templu și prin case, nu încetau să-i învețe pe oameni și să ducă vestea bună că Isus este Cristosul. În zilele acelea, când numărul ucenicilor se înmulțea, a existat o nemulțumire a evreilor care vorbeau grecește împotriva celorlalți evrei, pentru că văduvele lor erau neglijate în ce privește împărțirea zilnică a hranei. Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și le-au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese! Prin urmare, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați care au o bună mărturie, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care să-i punem responsabili cu împlinirea acestei nevoi; iar noi vom continua să dăm atenție rugăciunii și lucrării de proclamare a Cuvântului“. Vorbirea aceasta a plăcut întregii mulțimi, așa că l-au ales pe Ștefan, un bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohorus, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas și pe Nicolaus, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, iar aceștia, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu înainta, numărul ucenicilor se înmulțea foarte mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți ascultau de mesajul credinței. Ștefan, plin de har și de putere, făcea mari minuni și semne în popor. Unii din sinagoga numită „A oamenilor liberi“ – a celor din Cirena, a celor din Alexandria și a celor din Cilicia și din Asia – s-au ridicat și au început o dispută cu Ștefan. Dar nu puteau să se împotrivească înțelepciunii și Duhului prin care vorbea el. Atunci au instigat niște bărbați care să spună: „Noi l-am auzit rostind cuvinte blasfemiatoare împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu!“. Au stârnit poporul, pe bătrâni și pe cărturari, s-au repezit asupra lui, l-au înșfăcat și l-au dus înaintea Sinedriului. Apoi au adus în față niște martori mincinoși, care au zis: „Omul acesta nu încetează să rostească cuvinte împotriva acestui Lăcaș sfânt și împotriva Legii! Căci l-am auzit spunând că Acest nazarinean, Isus, va distruge locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a încredințat Moise!“. Toți cei ce ședeau în Sinedriu s-au uitat la Ștefan și au văzut că fața lui arăta ca fața unui înger. Marele preot l-a întrebat: ‒ Așa stau lucrurile? El a răspuns: ‒ Frați și părinți, ascultați! Dumnezeul gloriei i S-a arătat tatălui nostru Avraam în timp ce era în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran, și i-a zis: „Ieși din țara ta și dintre rudeniile tale și vino în țara pe care ți-o voi arăta!“. Atunci el a ieșit din țara caldeenilor și a locuit în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a mutat în țara aceasta, în care locuiți voi acum, dar nu i-a dat în ea nicio moștenire, nici măcar o palmă de pământ, ci i-a promis că i-o va da ca proprietate lui și urmașilor lui, cu toate că nu avea niciun copil. Dumnezeu i-a spus că urmașii lui vor fi străini într-o țară străină, iar oamenii acelei țări îi vor subjuga și îi vor oprima timp de patru sute de ani. „Dar pe națiunea căreia îi vor sluji ei ca sclavi, o voi judeca Eu, a zis Dumnezeu, iar după aceea vor ieși de acolo și Îmi vor sluji Mie în locul acesta“. Apoi i-a dat legământul circumciziei. Astfel, când i s-a născut Isaac, Avraam l-a circumcis în ziua a opta; apoi Isaac l-a circumcis pe Iacov, și Iacov pe cei doisprezece patriarhi. Patriarhii, fiind invidioși pe Iosif, l-au vândut în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el și l-a scăpat din toate necazurile lui. El i-a dat har și înțelepciune în prezența lui Faraon, regele Egiptului, care l-a pus conducător peste Egipt și peste toată casa lui. A venit o foamete în întregul Egipt și în Canaan. Necazul era mare și strămoșii noștri nu găseau de mâncare. Iacov a auzit că în Egipt era grâu, așa că i-a trimis acolo pe strămoșii noștri pentru prima oară. Când s-au dus a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraților săi, iar Faraon a aflat despre neamul lui Iosif. Apoi Iosif a trimis să fie chemat tatăl său Iacov, precum și întreaga familie, în număr de șaptezeci și cinci de suflete. Și, astfel, Iacov s-a dus în Egipt, unde atât el, cât și strămoșii noștri au murit. Au fost mutați în Șechem și puși în mormântul pe care Avraam îl cumpărase cu argint de la fiii lui Hamor, în Șechem. Cu cât se apropia vremea împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu i-o făcuse lui Avraam, poporul creștea și se înmulțea tot mai mult în Egipt, până când peste Egipt s-a ridicat un alt „rege, care nu-l cunoscuse pe Iosif“. Acesta ne-a exploatat cu viclenie poporul și i-a chinuit pe strămoșii noștri, forțându-i să-și abandoneze copilașii, ca să nu mai trăiască. În vremea aceea s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui său, iar când a fost așezat la vedere, pe malul râului, l-a luat fata lui Faraon și l-a crescut ca pe propriul ei fiu. Moise a fost educat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și fapte. Pe vremea când avea în jur de patruzeci de ani, i-a venit în inimă dorința să-i viziteze pe frații săi, pe fiii lui Israel. A văzut pe unul căruia i se făcea o nedreptate și i-a luat apărarea. El l-a răzbunat pe cel asuprit, ucigându-l pe egiptean. Credea că frații săi vor înțelege că Dumnezeu le va da eliberarea prin mâna lui, însă ei n-au înțeles. În ziua următoare, i-a văzut pe doi bătându-se și i-a îndemnat la pace, zicând: „Oamenilor, voi sunteți frați. De ce vă faceți rău unul altuia?“. Dar cel ce-i făcea rău semenului său l-a împins și i-a zis: „Cine te-a pus pe tine conducător și judecător peste noi? Vrei să mă ucizi și pe mine așa cum l-ai ucis ieri pe egiptean?“. Când a auzit aceasta, Moise a fugit și a locuit ca străin în țara Midian, unde i s-au născut doi fii. După ce au trecut patruzeci de ani, i s-a arătat un Înger în deșertul muntelui Sinai, într-o flacără de foc care ieșea dintr-un rug. Când a văzut rugul, Moise a rămas uimit de priveliștea aceea și, în timp ce se apropia ca să se uite cu atenție, glasul Domnului i-a vorbit astfel: „Eu sunt Dumnezeul strămoșilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov!“. Moise tremura și nu îndrăznea să se uite. Domnul i-a zis: „Dă-ți jos sandalele din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt! Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt și i-am auzit geamătul, așa că M-am coborât să-l eliberez. Acum, vino, căci te voi trimite în Egipt!“. Pe acest Moise – de care ei se lepădaseră, zicând: „Cine te-a pus pe tine conducător și judecător?“ – Dumnezeu l-a trimis drept conducător și eliberator, cu ajutorul Îngerului care i S-a arătat în rug. El i-a scos din Egipt și a făcut minuni și semne în țara Egiptului, la Marea Roșie și în deșert, timp de patruzeci de ani. El este același Moise care le-a spus fiilor lui Israel: „Dumnezeu vă va ridica dintre frații voștri un Profet asemenea mie“. El este acela care a fost în adunarea poporului, în deșert, împreună cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai și cu strămoșii noștri. Și el este cel care a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. Strămoșii noștri însă n-au vrut să-l asculte, ci l-au respins și, în inimile lor, s-au întors în Egipt. Ei i-au spus lui Aaron: „Fă-ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s-a întâmplat cu acest Moise, care ne-a scos din țara Egiptului“. Și în zilele acelea și-au făcut un vițel, au adus jertfă acelui idol și s-au bucurat de lucrările mâinilor lor. Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei și i-a lăsat în voia lor, ca să slujească armatei cerului, așa cum este scris în Cartea profeților: „Mi-ați adus voi jertfe și ofrande timp de patruzeci de ani în deșert, Casă a lui Israel? Ați purtat cortul lui Moloh și steaua dumnezeului vostru Refan, chipurile pe care vi le-ați făcut ca să vă închinați lor! De aceea vă voi duce în captivitate dincolo de Babilon!“. Cortul Mărturiei era cu strămoșii noștri în deșert, așa cum dăduse îndrumări Cel Care i-a spus lui Moise să-l facă după modelul pe care-l văzuse. Strămoșii noștri l-au adus, la rândul lor, împreună cu Iosua, când au luat în stăpânire teritoriul națiunilor pe care le-a alungat Dumnezeu dinaintea strămoșilor noștri. Și a rămas acolo până pe vremea lui David, care a găsit har înaintea lui Dumnezeu și a cerut să găsească o Locuință pentru Dumnezeul lui Iacov. Solomon însă a fost acela care I-a construit o Casă. Dar Cel Preaînalt nu locuiește în lăcașuri făcute de mâini omenești, așa cum zice profetul: „Cerul este tronul Meu, iar pământul este scăunașul picioarelor Mele! Ce fel de casă Mi-ați putea construi voi Mie? zice Domnul. Sau unde va fi locul Meu de odihnă? Oare nu mâna Mea a făcut toate aceste lucruri?“. Oameni încăpățânați, cu inimile și urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt! Așa cum au făcut strămoșii voștri, așa faceți și voi! Pe care dintre profeți nu l-au persecutat strămoșii voștri? Ei i-au ucis pe cei ce prevesteau venirea Celui Drept, ai Cărui trădători și ucigași ați devenit voi acum, voi, care ați primit Legea prin îndrumările îngerilor, dar n-ați păzit-o! Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat în inimile lor și scrâșneau din dinți împotriva lui. El însă, plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu și a zis: ‒ Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu! Atunci ei au strigat cu glas tare, și-au astupat urechile și s-au repezit, într-un gând și-un suflet, asupra lui. L-au scos afară din cetate și l-au lovit cu pietre. Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. Și-l loveau cu pietre pe Ștefan, care se ruga și zicea: „Doamne Isuse, primește duhul meu!“. Apoi s-a pus în genunchi și a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le lua în seamă păcatul acesta!“. Și zicând aceasta, a murit. Saul își dăduse acordul la uciderea lui Ștefan. Chiar în ziua aceea a izbucnit o mare persecuție împotriva bisericii din Ierusalim și toți, în afară de apostoli, s-au împrăștiat prin regiunile Iudeei și ale Samariei. Câțiva oameni evlavioși l-au înmormântat pe Ștefan și l-au jelit mult. Saul însă devasta biserica. El intra prin case, lua cu forța bărbați și femei și-i arunca în închisoare. Cei ce fuseseră împrăștiați vesteau Cuvântul pe oriunde treceau. Filip s-a dus într-o cetate a Samariei și L-a proclamat pe Cristos celor de acolo. Toate mulțimile erau atente la cele spuse de Filip, când au auzit și au văzut semnele pe care le făcea. Căci din mulți ieșeau duhuri necurate, strigând cu glas tare, și mulți paralitici și ologi erau vindecați. Și a fost o mare bucurie în cetatea aceea. În cetate era un om pe nume Simon, care practica vrăjitoria și uimea poporul Samariei, pretinzând că ar fi cineva important. Și toți care îl ascultau cu atenție, de la cel mai mic până la cel mai mare, spuneau: „El este puterea lui Dumnezeu, cea numită «Mare»“. Ei luau aminte la el pentru că de mult timp îi uimise cu vrăjitoriile lui. Dar când l-au crezut pe Filip, care vestea Evanghelia despre Împărăția lui Dumnezeu și despre Numele lui Isus Cristos, au fost botezați atât bărbați, cât și femei. Chiar Simon însuși a crezut și, după ce a fost botezat, stătea tot timpul în preajma lui Filip și se mira văzând semnele și minunile mari care se făceau. Când au auzit că Samaria primise Cuvântul lui Dumnezeu, apostolii care erau în Ierusalim i-au trimis la ei pe Petru și pe Ioan. Când au ajuns acolo, s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. Căci Duhul Sfânt nu Se coborâse încă peste niciunul dintre ei, ci fuseseră doar botezați în Numele Domnului Isus. Atunci Petru și Ioan și-au pus mâinile peste ei, iar aceștia au primit Duhul Sfânt. Când a văzut Simon că Duhul era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit bani, zicând: ‒ Dați-mi și mie autoritatea aceasta, așa încât acela peste care-mi pun eu mâinile să primească Duhul Sfânt! Petru însă i-a zis: ‒ Argintul tău să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea obține cu bani! Tu n-ai nici parte, nici sorț în lucrarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu! Pocăiește-te deci de această răutate a ta și roagă-te Domnului ca, dacă este posibil, să-ți ierte această intenție a inimii tale, căci văd că ești plin de fiere amară și în lanțul nedreptății! Simon, răspunzând, a zis: ‒ Rugați-vă voi Domnului pentru mine, ca nimic din ceea ce ați spus să nu vină peste mine! După ce au depus mărturie și au vorbit despre Cuvântul Domnului, Petru și Ioan s-au întors în Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de-ale samaritenilor. Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip astfel: „Ridică-te și du-te spre sud, pe drumul din deșert, care coboară din Ierusalim spre Gaza!“. Filip s-a ridicat și s-a dus. Și iată că un eunuc etiopian, înalt oficial al lui Kandake, regina etiopienilor, și responsabil peste toată vistieria ei, venise să se închine în Ierusalim, iar acum se întorcea, stând în careta lui și citindu-l pe profetul Isaia. Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te și prinde din urmă careta aceea!“. Filip a alergat către el și l-a auzit pe eunuc citindu-l pe profetul Isaia. El l-a întrebat: ‒ Înțelegi ce citești? Acesta a zis: ‒ Cum aș putea, dacă nu mă va îndruma cineva? Și l-a rugat pe Filip să se urce în caretă și să se așeze lângă el. Pasajul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „Ca o oaie care este dusă la tăiere și ca un miel care stă mut înaintea celui ce-l tunde, tot așa nici El nu-Și deschide gura. În smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Cine va istorisi despre generația Lui? Căci viața Îi este luată de pe pământ!“. Eunucul l-a întrebat pe Filip, zicând: ‒ Te rog să-mi spui despre cine vorbește profetul astfel? Despre sine sau despre altcineva? Atunci Filip a luat cuvântul și, începând de la Scriptura aceasta, i-a vestit Evanghelia despre Isus. În timp ce călătoreau de-a lungul drumului, au ajuns la o apă. Eunucul a zis: ‒ Uite apă! Ce mă împiedică să fiu botezat? Filip i-a zis: ‒ Dacă crezi din toată inima ta, se poate! El a răspuns: ‒ Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu! A poruncit să stea careta, au coborât amândoi în apă, atât Filip, cât și eunucul, iar Filip l-a botezat. Când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip, astfel că eunucul nu l-a mai văzut și și-a continuat drumul bucuros. Filip a apărut în Azot și, în timp ce călătorea prin acea regiune, a vestit Evanghelia în toate cetățile, până când a ajuns în Cezareea. Între timp, Saul, care încă era o amenințare pentru ucenicii Domnului și-i punea în pericol de moarte, s-a dus la marele preot și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc, astfel încât, dacă i-ar găsi pe unii care sunt adepți ai Căii, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim. În timp ce era pe drum și se apropia de Damasc, a strălucit deodată împrejurul lui o lumină din cer. El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: ‒ Saul, Saul, de ce Mă persecuți? El a întrebat: ‒ Cine ești, Doamne? Isus i-a răspuns: ‒ Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți! Îți este greu să lovești cu călcâiul în pinteni! Tremurând și plin de frică, a întrebat: ‒ Doamne, ce vrei să fac? Domnul i-a zis: ‒ Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci! Bărbații care-l însoțeau în călătorie s-au oprit amuțiți; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. Saul s-a ridicat de la pământ și, cu toate că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. Prin urmare, l-au luat de mână și l-au dus în Damasc. Timp de trei zile n-a văzut, n-a mâncat și nici n-a băut nimic. În Damasc era un ucenic pe nume Ananias. Domnul i-a vorbit într-o vedenie: ‒ Ananias! El a răspuns: ‒ Iată-mă, Doamne! Domnul i-a zis: ‒ Scoală-te, du-te pe strada numită „Dreaptă“ și caută în casa lui Iuda un om din Tars, pe nume Saul. Căci iată, chiar acum el se roagă și a văzut într-o vedenie un om pe nume Ananias, intrând și punându-și mâinile peste el ca să poată vedea din nou. Ananias a răspuns: ‒ Doamne, am auzit de la mulți despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim. Chiar și aici are autoritate din partea conducătorilor preoților să-i lege pe toți cei ce cheamă Numele Tău! Dar Domnul i-a zis: ‒ Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neevreilor și a regilor, cât și înaintea fiilor lui Israel. Căci Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere de dragul Numelui Meu. Ananias a plecat, a intrat în casa unde era Saul și, punându-și mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus, Cel Care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai – ca să poți vedea din nou și să fii umplut de Duhul Sfânt“. Imediat, de pe ochii lui au căzut un fel de solzi, și i-a revenit vederea. Apoi s-a ridicat, a fost botezat și, după ce a mâncat ceva, i-au revenit puterile. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii în Damasc și imediat a început să-L proclame pe Isus în sinagogi, spunând că este Fiul lui Dumnezeu. Toți cei ce-l auzeau se minunau și ziceau: „Nu este el acela care-i distrugea în Ierusalim pe cei ce chemau Numele acesta? Și n-a venit el aici ca să-i ducă legați la conducătorii preoților?“. Dar Saul se întărea tot mai mult și le provoca nedumerire iudeilor care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Cristosul. După mai multe zile, iudeii au conspirat să-l omoare, însă Saul a aflat despre conspirația lor. Zi și noapte ei supravegheau porțile, ca să-l omoare. Dar într-o noapte, ucenicii l-au luat și l-au coborât prin zid, dându-l jos într-un coș. Când a ajuns în Ierusalim, a încercat să li se alăture ucenicilor, dar toți se temeau de el, pentru că nu credeau că este un ucenic. Atunci Barnabas l-a luat și l-a dus la apostoli. Le-a istorisit cum, pe drum, Saul Îl văzuse pe Domnul, și El îi vorbise, și cum, în Damasc, vorbise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. Astfel, începând de atunci, Saul venea și se ducea împreună cu ei în Ierusalim, vorbind cu îndrăzneală în Numele Domnului. De asemenea, vorbea și purta dispute cu iudeii eleniști, dar ei încercau să-l omoare. Când au aflat frații lucrul acesta, l-au dus în Cezareea și l-au trimis la Tars. Astfel, Biserica era răspândită prin toată Iudeea, Galileea și Samaria, se bucura de pace și era consolidată sufletește; ea trăia în frică de Domnul și se înmulțea prin încurajarea Duhului Sfânt. În timp ce călătorea prin toate regiunile, Petru s-a dus și la sfinții care locuiau în Lida. Acolo a găsit un om pe nume Enea, care de opt ani zăcea în pat, pentru că era paralizat. Petru i-a zis: „Enea, Isus Cristos te vindecă! Ridică-te și strânge-ți patul!“. Și el s-a ridicat imediat. Toți locuitorii din Lida și din Șaron l-au văzut și s-au întors la Domnul. În Iafo era o ucenică pe nume Tabita, care tradus înseamnă „Gazelă“. Viața ei era plină de fapte bune și de milosteniile pe care le făcea. În vremea aceea, ea s-a îmbolnăvit și a murit. Au spălat-o și au pus-o în camera de sus. Lida este aproape de Iafo. Prin urmare, când ucenicii au auzit că Petru este în Lida, au trimis doi bărbați să-l roage: „Nu întârzia să vii până la noi!“. Petru s-a ridicat și a plecat împreună cu ei. Când a ajuns, l-au condus în camera de sus. Toate văduvele au stat lângă el, plângând și arătându-i cămășile și hainele pe care le făcea Tabita pe când era cu ele. Petru i-a scos afară pe toți, s-a pus în genunchi și s-a rugat. Apoi s-a întors spre trup și a zis: „Tabita, scoală-te!“. Ea a deschis ochii și, când l-a văzut pe Petru, s-a ridicat. El i-a dat mâna și a ridicat-o; apoi i-a chemat pe sfinți și pe văduve și le-a înfățișat-o vie. Acest fapt a devenit cunoscut prin toată cetatea Iafo și mulți au crezut în Domnul. Petru a rămas mai multe zile în Iafo, la un anume Simon, un tăbăcar. În Cezareea era un om pe nume Corneliu, un centurion din cohorta numită „Italiana“. Era evlavios și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu în orice vreme. Într-o zi, cam pe la ceasul al nouălea, a văzut clar, într-o vedenie, un înger al lui Dumnezeu intrând la el și zicându-i: ‒ Corneliu! Corneliu s-a uitat țintă la el și s-a înspăimântat. El a zis: ‒ Ce este, domnule? Îngerul i-a spus: ‒ Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, ca o jertfă de aducere-aminte. Acum, trimite niște bărbați la Iafo și cheamă-l pe Simon, cel care mai este numit și Petru. El este găzduit de Simon, un tăbăcar, a cărui casă este lângă mare. Imediat după ce a plecat îngerul care-i vorbise, Corneliu a chemat doi dintre servitorii săi din casă și un soldat devotat, dintre cei care-i slujeau continuu, și, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis în Iafo. În ziua următoare, în timp ce ei erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a urcat pe acoperiș să se roage pe la ceasul al șaselea. I s-a făcut foame și a vrut să mănânce, dar în timp ce-i pregăteau masa, a căzut într-o răpire sufletească. A văzut cerul deschis și ceva ca o pânză mare fiind adusă jos, pe pământ, de cele patru colțuri. În ea se aflau tot felul de patrupede, târâtoare ale pământului și păsări ale cerului. Un glas i-a vorbit astfel: ‒ Petru, ridică-te, înjunghie și mănâncă! Însă Petru a zis: ‒ Nicidecum, Doamne! Căci niciodată n-am mâncat ceva întinat sau necurat! Glasul i-a vorbit din nou, a doua oară: ‒ Ceea ce a curățit Dumnezeu, să nu consideri întinat! Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori, și imediat după aceea pânza a fost luată în Cer. În timp ce Petru era nedumerit cu privire la ce-ar putea însemna vedenia pe care a avut-o, iată că bărbații trimiși de Corneliu aflaseră unde era casa lui Simon și stăteau la poartă, întrebând cu glas tare dacă Simon, care mai este numit și Petru, locuiește acolo. În timp ce Petru încă se gândea la vedenie, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei bărbați. Ridică-te, deci, coboară și du-te cu ei fără să ai îndoieli, pentru că Eu i-am trimis“. Așadar, Petru s-a dus la bărbații aceia și le-a zis: ‒ Iată, eu sunt cel pe care-l căutați. Din ce motiv ați venit? Ei i-au răspuns: ‒ Centurionul Corneliu, om drept, temător de Dumnezeu și vorbit de bine de către tot poporul iudeilor, a fost înștiințat printr-un înger sfânt să trimită să te cheme în casa lui și să audă un mesaj de la tine. Atunci Petru i-a invitat înăuntru și i-a găzduit. În ziua următoare s-a sculat și a plecat împreună cu ei; l-au însoțit și unii dintre frații din Iafo. După o zi au ajuns în Cezareea. Corneliu îi aștepta împreună cu rudele și prietenii apropiați pe care-i invitase. Pe când se pregătea Petru să intre în casă, Corneliu l-a întâmpinat, a căzut la picioarele lui și i s-a închinat. Petru însă l-a ridicat, zicând: ‒ Ridică-te! Și eu sunt tot om! Și, continuând să vorbească cu el, a intrat înăuntru, unde a găsit mulți oameni care se adunaseră. El le-a zis: ‒ Știți că unui iudeu îi este interzis de Lege să se alăture sau să viziteze un străin, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om întinat sau necurat. De aceea am venit fără ezitare când s-a trimis după mine. Vă întreb deci, cu ce scop ați trimis după mine? Corneliu a zis: ‒ Cu patru zile în urmă, chiar la ceasul acesta, al nouălea, eram în casa mea și mă rugam. Și iată că un om îmbrăcat în haine strălucitoare a stat înaintea mea și a zis: „Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată și milosteniile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare, trimite la Iafo și cheamă-l pe Simon, cel care mai este numit și Petru. El locuiește în casa tăbăcarului Simon, lângă mare. Când va veni el, îți va vorbi“. Am trimis deci imediat la tine, și bine ai făcut că ai venit. Acum, deci, noi toți suntem prezenți aici, înaintea lui Dumnezeu, ca să auzim tot ce ți-a poruncit Domnul! Atunci Petru a luat cuvântul și a zis: ‒ Într-adevăr, înțeleg acum că Dumnezeu nu favorizează pe nimeni, ci în orice națiune, cel ce se teme de El și face dreptate este primit de El. El a trimis fiilor lui Israel Cuvântul, vestind Evanghelia păcii prin Isus Cristos, Care este Domnul tuturor. Voi știți ce s-a întâmplat prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul proclamat de Ioan: cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine și vindecându-i pe toți cei ce erau asupriți de diavolul, căci Dumnezeu era cu El. Noi suntem martori ai tuturor lucrurilor pe care le-a făcut El în țara iudeilor și în Ierusalim; El este Cel pe Care ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Pe El, Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se facă văzut, nu întregului popor, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și am băut împreună cu El după ce a înviat dintre cei morți. El ne-a poruncit să predicăm poporului și să depunem mărturie că El este Cel desemnat de Dumnezeu ca Judecător al celor vii și al celor morți. Toți profeții mărturisesc despre El, afirmând că oricine crede în El primește, prin Numele Lui, iertarea de păcate. În timp ce rostea Petru aceste cuvinte, Duhul Sfânt S-a coborât peste toți cei ce ascultau Cuvântul. Credincioșii circumciși, care veniseră cu Petru, se minunau de faptul că darul Duhului Sfânt fusese turnat și peste neevrei. Căci îi auzeau vorbind în limbi și preamărindu-L pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: „Oare poate opri cineva apa să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?“. Și a poruncit să fie botezați în Numele lui Isus Cristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei. Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că neevreii au primit și ei Cuvântul lui Dumnezeu. Când Petru s-a dus la Ierusalim, unii dintre creștinii circumciși îl judecau, zicând: ‒ Ai intrat în casă la niște bărbați necircumciși și ai mâncat cu ei! Atunci Petru a început să le explice pe rând cele întâmplate și le-a zis: ‒ Eram în cetatea Iafo și, în timp ce mă rugam, am avut, într-o răpire sufletească, o vedenie. Am văzut un obiect coborând – ceva ca o pânză mare fiind adusă jos din cer, de cele patru colțuri – și venind până la mine. M-am uitat în ea cu atenție și am văzut patrupede de pe pământ, animale sălbatice, târâtoare și păsări ale cerului. Apoi am auzit un glas care mi-a zis: „Petru, ridică-te, înjunghie și mănâncă!“. Însă eu am zis: „Nicidecum, Doamne! Căci niciodată n-a intrat în gura mea ceva întinat sau necurat!“. Dar glasul mi-a vorbit a doua oară din Cer: „Ceea ce a curățit Dumnezeu, să nu consideri întinat!“. Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori. Apoi toate au fost ridicate iarăși la cer. Și iată că imediat după aceea, la poarta casei în care eram, stăteau trei bărbați trimiși la mine din Cezareea. Duhul mi-a spus să mă duc cu ei fără să am îndoieli. Împreună cu mine au mers și acești șase frați. Am intrat în casa acelui om, iar el ne-a istorisit cum a văzut un înger stând în casa lui și zicând: „Trimite la Iafo și cheamă-l pe Simon, cel numit și Petru. El îți va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată familia ta“. Când începusem să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, așa cum S-a coborât și peste noi la început. Atunci mi-am amintit de cuvintele Domnului, așa cum obișnuia El să spună: „Ioan, într-adevăr, a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt“. Deci, dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să mă opun lui Dumnezeu? Când au auzit ei aceste lucruri, s-au liniștit și L-au glorificat pe Dumnezeu, zicând: „Așadar, Dumnezeu le-a dat și neevreilor pocăința care duce la viață!“. Cei ce fuseseră împrăștiați din cauza persecuției care avusese loc în urma uciderii lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia. Ei nu vorbeau despre Cuvânt nimănui în afară de iudei. Câțiva dintre ei însă, niște bărbați din Cipru și din Cirena, care veniseră în Antiohia, le-au vorbit și grecilor, vestindu-le Evanghelia despre Domnul Isus. Mâna Domnului era cu ei, astfel că un mare număr de oameni care au crezut s-au întors la Domnul. Vestea despre ei a ajuns și la urechile bisericii care era în Ierusalim, astfel că l-au trimis pe Barnabas să meargă până în Antiohia. Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și i-a îndemnat pe toți să rămână lângă Domnul cu o inimă devotată. Căci Barnabas era un om bun și plin de Duhul Sfânt și de credință. Și o mulțime mare de oameni a fost adăugată la Biserica Domnului. S-a dus apoi la Tars ca să-l caute pe Saul și, când l-a găsit, l-a dus în Antiohia. Astfel, timp de un an întreg, ei s-au adunat cu biserica și au învățat o mare mulțime de oameni. În Antiohia, ucenicii au fost numiți pentru prima oară „creștini“. În acele zile, au venit în Antiohia niște profeți din Ierusalim. Unul dintre ei, pe nume Agab, s-a ridicat și a arătat, prin Duhul Sfânt, că urmează să vină o mare foamete în toată lumea. Și așa s-a și întâmplat în timpul lui Claudius. Atunci ucenicii au hotărât să le trimită ajutor fraților care locuiau în Iudeea, fiecare după posibilitățile lui. Și așa au și făcut, trimițând acest ajutor prezbiterilor, prin Barnabas și Saul. Cam în aceeași vreme, regele Irod a pus mâna pe unii din biserică pentru a le face rău. El l-a omorât cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, l-a mai arestat și pe Petru. Era în timpul Sărbătorii Azimelor. După ce l-a prins, l-a aruncat în închisoare, lăsându-l sub paza a patru grupe de câte patru soldați. El intenționa ca, după Paște, să-l ducă înaintea poporului. În timp ce Petru era păzit în închisoare, biserica se ruga cu înflăcărare lui Dumnezeu pentru el. În noaptea de dinaintea zilei când Irod urma să-l ducă înaintea poporului, Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, iar niște gărzi păzeau închisoarea, stând în fața porții. Și iată că un înger al Domnului a apărut deodată și o lumină a strălucit în celula închisorii. El l-a trezit pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: „Ridică-te repede!“. Atunci lanțurile i-au căzut de la mâini. Îngerul i-a zis: „Înfășoară-ți brâul în jurul mijlocului și leagă-ți sandalele!“. El a făcut întocmai. Îngerul i-a zis: „Pune mantaua pe tine și urmează-mă!“. Petru l-a urmat și a ieșit afară, dar nu știa că ceea ce se întâmplă cu ajutorul îngerului este adevărat: i se părea că are o vedenie. După ce au trecut de prima și de a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, iar ea li s-a deschis de la sine. Au ieșit, au luat-o pe o stradă și imediat îngerul a plecat de lângă el. Când s-a dezmeticit, Petru și-a zis: „Acum știu într-adevăr că Domnul Și-a trimis îngerul și m-a salvat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu să se întâmple!“. Înțelegând cele petrecute, s-a dus acasă la Maria, mama lui Ioan, numit și Marcu, unde erau adunați destul de mulți oameni și se rugau. A bătut la ușa pridvorului și o slujnică, pe nume Roda, a venit să răspundă. Ea a recunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă ușa, a alergat înăuntru și a anunțat că Petru stă la ușă. Ei i-au zis: „Ți-ai ieșit din minți!“. Dar ea insista că este așa. Ei însă ziceau: „Este îngerul lui!“. Petru însă continua să bată. Când au deschis și l-au văzut, au încremenit. El le-a făcut semn cu mâna să tacă și le-a istorisit cum l-a scos Domnul din închisoare. Apoi a zis: „Transmiteți aceste lucruri lui Iacov și celorlalți frați!“. După aceea a ieșit și a plecat în alt loc. Când s-a făcut ziuă, s-a stârnit o mare tulburare între gardieni cu privire la ceea ce se întâmplase cu Petru. Irod l-a căutat și, pentru că nu l-a găsit, a cercetat gărzile și a poruncit să fie executate. Apoi a coborât din Iudeea în Cezareea și a rămas o vreme acolo. Irod era foarte mânios pe tyrieni și pe sidonieni. Dar aceștia au venit la el, într-un gând și-un suflet, și, după ce l-au convins pe Blastus, șambelanul regelui, să-i ajute, au cerut pace, pentru că țara lor primea hrană din țara regelui. Într-o zi stabilită dinainte, Irod s-a îmbrăcat în haina regală, s-a așezat pe scaunul de judecată și le-a ținut un discurs. Mulțimea a strigat: „ Acesta este glasul unui zeu, nu al unui om!“. Deodată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse glorie lui Dumnezeu, și și-a dat suflarea, fiind mâncat de viermi. Însă Cuvântul lui Dumnezeu înainta și era tot mai răspândit. Barnabas și Saul, după ce și-au împlinit slujba, s-au întors la Ierusalim, luându-l cu ei pe Ioan, numit și Marcu. În biserica din Antiohia erau niște profeți și învățători: Barnabas, Simeon, numit și Niger, Lucius din Cirena, Manaen – care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod – și Saul. În timp ce slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnabas și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!“. Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece. Așadar, fiind trimiși de Duhul Sfânt, s-au dus în Seleucia, iar de acolo au plecat pe mare spre Cipru. Când au ajuns la Salamis, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau cu ei și pe Ioan, ca ajutor. Au traversat toată insula până la Pafos, iar acolo au întâlnit un vrăjitor, profet mincinos, un iudeu pe nume Bar-Isus, care era cu proconsulul Sergius Paulus, un om inteligent. Proconsulul i-a chemat la el pe Barnabas și pe Saul, căutând să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, însă Elima – „Vrăjitorul“, căci așa se traduce numele lui – li se împotrivea și încerca să-l abată pe proconsul de la credință. Dar Saul, numit și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată ticăloșia, fiu al diavolului, dușman a tot ceea ce este drept, nu vei înceta să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei mai vedea soarele până la o vreme!“. Și deodată a căzut peste el ceață și întuneric și a început să umble bâjbâind prin jur, căutând niște oameni care să-l ducă de mână. Atunci, văzând cele întâmplate, proconsulul a crezut, fiind uimit de învățătura Domnului. Pavel și cei ce erau cu el au plecat din Pafos pe mare și s-au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan însă a plecat de la ei și s-a întors în Ierusalim. Dar ei au plecat mai departe din Perga și au ajuns în Antiohia Pisidiei. În ziua de Sabat au intrat în sinagogă și s-au așezat. După citirea Legii și a Profeților, conducătorii sinagogii au trimis să le spună: ‒ Fraților, dacă aveți vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiți! Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna și a zis: ‒ Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați! Dumnezeul acestui popor Israel i-a ales pe strămoșii noștri. El a înălțat poporul la mare cinste în timpul peregrinării lui în țara Egiptului și i-a scos de acolo cu brațul Său puternic. Apoi, timp de aproape patruzeci de ani, le-a suportat purtarea în deșert. Și, după ce a distrus șapte popoare în țara Canaanului, le-a dat ca moștenire țara acestora. Perioada aceasta s-a întins pe aproape patru sute cincizeci de ani. După aceea le-a dat judecători, până la profetul Samuel. Atunci ei au cerut un rege. Și Dumnezeu le-a dat, timp de patruzeci de ani, pe Saul, fiul lui Chiș, din seminția lui Beniamin. Apoi l-a înlăturat pe Saul și l-a făcut pe David regele lor, mărturisind despre el astfel: „L-am găsit pe David, fiul lui Iese, un om după inima Mea. El va împlini toate planurile Mele“. Din descendenții acestuia, Dumnezeu, în conformitate cu promisiunea Sa, i-a adus lui Israel un Mântuitor, pe Isus. Înainte de venirea lui Isus, Ioan predicase botezul pocăinței întregului popor Israel. Dar Ioan, în timp ce-și încheia alergarea, zicea: „Cine presupuneți că sunt eu? Nu sunt eu Acela. Dar iată, după mine vine Cel Căruia eu nu sunt demn să-I dezleg sandalele din picioare“. Fraților, fii ai poporului lui Avraam, și voi, care vă temeți de Dumnezeu, nouă ne-a fost trimis cuvântul acestei mântuiri! Însă locuitorii Ierusalimului și conducătorii lor nu L-au recunoscut pe Isus și, prin faptul că L-au condamnat, au împlinit rostirile profeților, care sunt citite în fiecare zi de Sabat. Și, cu toate că n-au găsit niciun motiv de condamnare la moarte, ei i-au cerut lui Pilat să-L omoare. După ce au împlinit tot ce a fost scris cu privire la El, L-au dat jos de pe lemn și L-au pus într-un mormânt. Dar Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți; El S-a arătat timp de mai multe zile celor ce veniseră cu El din Galileea în Ierusalim și care acum sunt martorii Lui înaintea poporului. Iar noi vă aducem această veste bună, potrivit căreia, promisiunea făcută strămoșilor noștri, Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviindu-L pe Isus, așa cum este scris în Psalmul al doilea: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut!“. Cât despre faptul că L-a înviat dintre cei morți, așa încât nu mai urmează să Se întoarcă în putrezire, a spus-o astfel: „Vă voi da promisiunile sfinte, demne de încredere, făcute lui David“. De aceea mai zice și în alt loc: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea“. Însă David, după ce a slujit scopului lui Dumnezeu în generația sa, a adormit, a fost adăugat la părinții săi și a văzut putrezirea. Dar Cel pe Care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea! Să vă fie deci cunoscut, fraților, că prin El vi se vestește iertarea păcatelor. Și, de toate lucrurile de care n-ați putut fi îndreptățiți prin Legea lui Moise, este îndreptățit, prin El, oricine crede. Fiți atenți, deci, ca nu cumva să vi se întâmple ceea ce s-a spus în Profeți: „Uitați-vă, disprețuitorilor, uimiți-vă și pieriți! Căci în zilele voastre fac o lucrare, o lucrare pe care nicidecum n-ați crede-o dacă v-ar povesti-o cineva!“. În timp ce ieșeau, Barnabas și Saul au fost rugați să vorbească despre aceste lucruri și în următoarea zi de Sabat. După ce s-a dat drumul adunării, mulți dintre iudeii și prozeliții devotați i-au urmat pe Pavel și Barnabas, care stăteau de vorbă cu ei, convingându-i să rămână în harul lui Dumnezeu. În următoarea zi de Sabat, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul Domnului. Dar iudeii, când au văzut mulțimile, s-au umplut de invidie. Ei vorbeau împotriva celor spuse de Pavel și-l batjocoreau. Însă Pavel și Barnabas au vorbit cu îndrăzneală și au zis: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să vă fie spus mai întâi vouă, dar, fiindcă voi îl respingeți și vă judecați astfel ca fiind nedemni de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neevrei. Căci așa ne-a poruncit Domnul: «Te-am pus să fii o lumină pentru națiuni, ca să duci mântuirea Mea până la marginea pământului!»“. Când au auzit lucrul acesta, neevreii s-au bucurat și au glorificat Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau desemnați pentru viață veșnică au crezut. Cuvântul Domnului era purtat prin toată regiunea. Dar iudeii au incitat atât femeile devotate și influente, cât și conducătorii cetății, și au stârnit o persecuție împotriva lui Pavel și a lui Barnabas. Și i-au alungat din regiunea lor. Pavel și Barnabas și-au scuturat praful de pe picioare ca mărturie împotriva acestora și s-au dus în Iconia. Ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt. În Iconia, ei au intrat în sinagoga iudeilor și au vorbit în așa fel încât o mare mulțime de iudei și de greci au crezut. Însă iudeii care au refuzat să creadă, i-au instigat împotriva fraților pe neevrei și le-au înveninat sufletele. Totuși, Pavel și Barnabas au mai rămas acolo destul de mult timp, vorbind cu îndrăzneală despre Domnul, Care mărturisea despre Cuvântul harului Său, lăsând să se facă semne și minuni prin mâinile lor. Mulțimea din cetate s-a împărțit: unii erau cu iudeii, iar alții erau cu apostolii. Neevreii și iudeii, alături de conducătorii lor, s-au înțeles să-i chinuie și să-i omoare cu pietre. Dându-și seama de lucrul acesta, Pavel și Barnabas au fugit în cetățile Licaoniei, Listra și Derbe, și în vecinătatea acestora. Ei au vestit Evanghelia și acolo. În Listra ședea un om neputincios, care nu umblase niciodată, fiind olog încă din pântecul mamei lui. El îl asculta pe Pavel în timp ce vorbea. Pavel s-a uitat drept la el și, văzând că are credință ca să fie vindecat, i-a zis cu glas tare: „Ridică-te și stai drept în picioare!“. El a sărit în picioare și a început să umble. Când au văzut mulțimile ce a făcut Pavel, și-au ridicat glasul, zicând în limba licaoniană: „Zeii au coborât la noi în chip de oameni!“. Pe Barnabas îl numeau „Zeus“, iar pe Pavel, „Hermes“, pentru că el era cel ce vorbea mulțimilor. Preotul lui Zeus, al cărui templu era în fața cetății, a adus boi și ghirlande de flori la porți și, împreună cu mulțimile, voia să le aducă jertfă. Când au auzit aceasta, apostolii Barnabas și Pavel și-au sfâșiat hainele și s-au repezit afară, în mijlocul mulțimii, strigând: „Oamenilor, de ce faceți aceste lucruri? Și noi suntem oameni obișnuiți, ca și voi! Noi vă vestim Evanghelia ca să vă întoarceți de la aceste lucruri nefolositoare la Dumnezeul cel Viu, Care a făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele. În generațiile trecute, El a lăsat toate națiunile să umble pe propriile lor căi, cu toate că nu S-a lăsat fără mărturie în a face bine, dându-vă ploi din cer și anotimpuri roditoare, săturându-vă de hrană și umplându-vă inimile de bucurie“. Chiar și cu aceste cuvinte, cu greu au reușit să împiedice mulțimile să le aducă jertfă. Niște iudei din Antiohia și din Iconia au venit și au convins mulțimile să li se alăture. Ei au aruncat cu pietre în Pavel și apoi l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. Însă, când ucenicii s-au strâns în jurul lui, Pavel s-a ridicat și a intrat în cetate. A doua zi a plecat la Derbe împreună cu Barnabas. După ce au vestit Evanghelia și în cetatea aceea și au făcut destul de mulți ucenici, s-au întors în Listra, în Iconia și în Antiohia, întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să rămână în credință și spunând că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. Au desemnat prezbiteri în fiecare biserică și, cu rugăciune și post, i-au încredințat Domnului, în Care crezuseră. Apoi au trecut prin Pisidia și au venit în Pamfilia. Au predicat Cuvântul în Perga, s-au dus în Atalia, iar de acolo au plecat pe mare spre Antiohia, locul de unde fuseseră încredințați harului lui Dumnezeu în vederea lucrării pe care o îndepliniseră. Când au ajuns, au adunat biserica și le-au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei și cum deschisese El neevreilor ușa credinței. Și au rămas mult timp acolo, cu ucenicii. Însă câțiva oameni veniți din Iudeea îi învățau pe frați astfel: „Dacă nu sunteți circumciși, după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți!“. Pavel și Barnabas au avut cu ei o neînțelegere și o controversă nu lipsită de importanță. De aceea frații i-au desemnat pe Pavel, pe Barnabas și pe alți câțiva dintre ei să se ducă la apostolii și bătrânii din Ierusalim pentru a discuta această problemă. Astfel, după ce au fost însoțiți de către biserică, ei au călătorit prin Fenicia și Samaria și au povestit despre convertirea neevreilor. Și le-au făcut astfel o mare bucurie tuturor fraților. Când au ajuns în Ierusalim, au fost primiți de biserică, de apostoli și de bătrâni și au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei. Dar unii din gruparea fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat și au zis: „Cei proveniți din alte națiuni trebuie să fie circumciși și trebuie să li se poruncească să păzească Legea lui Moise“. Apostolii și bătrânii s-au adunat ca să vadă ce este de făcut în legătură cu această problemă. După multă controversă, Petru s-a ridicat și le-a zis: „Fraților, voi știți că, în zilele de odinioară, Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neevreii să audă cuvântul Evangheliei și să creadă. Și Dumnezeu, Care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei, dându-le Duhul Sfânt la fel ca și nouă. El n-a făcut nicio deosebire între noi și ei, întrucât le-a curățit inimile prin credință. Acum, deci, de ce-L puneți la încercare pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici strămoșii noștri și nici noi nu l-am putut purta? Dimpotrivă, noi credem că suntem mântuiți prin harul Domnului Isus, în același fel ca și celelalte națiuni “. Toată mulțimea a tăcut și i-a ascultat pe Barnabas și pe Pavel istorisind toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei între neevrei. Când au terminat de vorbit, Iacov a răspuns, zicând: „Fraților, ascultați-mă! Simeon ne-a istorisit cum mai întâi Dumnezeu a venit în ajutor, luând dintre națiuni un popor pentru Numele Său. Iar acest lucru este în armonie cu rostirile profeților, după cum este scris: «‘După aceea, Mă voi întoarce și voi înălța din nou cortul căzut al lui David. Îi voi înălța din nou ruinele și-l voi reclădi, pentru ca rămășița de oameni să-L caute pe Domnul, precum și toate națiunile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri’ și Căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie». De aceea eu sunt de părere să nu le creăm dificultăți neevreilor care se întorc la Dumnezeu, ci să le scriem să se ferească de lucrurile pângărite ale idolilor, de preacurvie, de animale sugrumate și de sânge. Căci încă din generațiile din vechime Moise are în fiecare cetate oameni care-l proclamă în sinagogi, el fiind citit în fiecare zi de Sabat“. Atunci apostolii și bătrânii, împreună cu toată biserica, au hotărât să aleagă dintre ei niște bărbați pe care să-i trimită în Antiohia, împreună cu Pavel și Barnabas. I-au ales pe Iuda, numit și Barsabas, și pe Silas – bărbați cu rol de conducători în rândul fraților. Au trimis prin ei următoarea scrisoare: „Apostolii și bătrânii, frații voștri, către frații neevrei, care sunt în Antiohia, Siria și Cilicia. Salutări! Fiindcă am auzit că unii care au plecat dintre noi, fără ca noi să le poruncim, v-au tulburat prin cuvintele lor și v-au necăjit sufletele, zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea, am hotărât, de comun acord, să alegem niște bărbați pe care să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiții noștri Barnabas și Pavel, oameni care și-au dăruit viața pentru Numele Domnului nostru Isus Cristos. Așadar, i-am trimis pe Iuda și pe Silas, iar ei vă vor anunța, prin viu grai, aceleași lucruri. Căci ni s-a părut potrivit, Duhului Sfânt și nouă, să nu mai punem nicio altă povară asupra voastră, decât aceste lucruri necesare, și anume: să vă feriți de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de preacurvie – lucruri de care, dacă vă veți păzi, bine veți face! Fiți sănătoși!“. Așadar, cei trimiși s-au dus în Antiohia și, după ce au adunat mulțimea, au înmânat scrisoarea. Citind-o, frații s-au bucurat de mesajul de încurajare. Iuda și Silas, fiind și ei profeți, i-au încurajat pe frați și i-au întărit prin multe cuvinte. După ce au petrecut acolo câtva timp, au fost lăsați de către frați să plece în pace la cei care-i trimiseseră. Totuși, Silas a hotărât să rămână acolo. Pavel și Barnabas au rămas în Antiohia și, împreună cu mulți alții, îi învățau pe oameni și vesteau Cuvântul Domnului. După câteva zile, Pavel i-a zis lui Barnabas: „Să ne întoarcem și să-i vizităm pe frații din fiecare cetate în care am predicat Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac!“. Barnabas voia să-l ia cu ei și pe Ioan, numit Marcu, dar Pavel considera că nu este bine să-l ia cu ei pe acela care se depărtase de ei în Pamfilia și nu-i mai însoțise în lucrare. Disputa a fost atât de aprinsă, încât s-au despărțit unul de altul. Barnabas l-a luat pe Marcu și a plecat pe mare în Cipru, iar Pavel l-a ales pe Silas și a plecat, după ce a fost încredințat de frați în grija harului Domnului. El a călătorit prin Siria și Cilicia, întărind bisericile. Pavel a venit în Derbe și apoi în Listra. Și iată că acolo era un ucenic pe nume Timotei, fiul unei iudeice credincioase, dar al cărui tată era grec. El avea o bună mărturie printre frații din Listra și Iconia. Pavel a vrut să-l ia cu el în călătorie, așa că, după ce l-a luat, l-a circumcis, din cauza iudeilor care erau în acele locuri. Căci toți știau că tatăl lui era grec. În timp ce treceau prin cetăți, îi îndemnau pe frați să păzească hotărârile care fuseseră luate de apostolii și bătrânii din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credință și creșteau la număr în fiecare zi. Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să predice Cuvântul în Asia, au trecut prin regiunea Frigiei și Galatiei. Când au ajuns lângă Misia, au încercat să se ducă în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut deci prin Misia și s-au dus la Troa. În timpul nopții, Pavel a avut o vedenie: un bărbat macedonean stătea în picioare și-l ruga: „Treci în Macedonia și ajută-ne!“. După ce Pavel a avut vedenia, am căutat imediat să ne ducem în Macedonia, înțelegând că Dumnezeu ne-a chemat să le vestim Evanghelia. Am pornit pe mare din Troa și ne-am îndreptat direct spre Samotracia. În ziua următoare am plecat spre Neapolis, iar de acolo spre Filipi, care este cea dintâi cetate din acea regiune a Macedoniei și totodată o colonie. În cetatea aceasta am rămas câteva zile. În ziua de Sabat am ieșit dincolo de poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Ne-am așezat și le-am vorbit femeilor care se adunaseră acolo. O anumită femeie pe nume Lidia, vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira și devotată lui Dumnezeu, asculta și ea. Domnul i-a deschis inima ca să urmărească cu atenție cele spuse de Pavel. După ce ea și familia ei au fost botezați, Lidia ne-a rugat, zicând: „Dacă voi considerați că sunt credincioasă Domnului, veniți și rămâneți în casa mea!“. Și ne-a înduplecat. Într-o zi, în timp ce ne duceam spre locul de rugăciune, ne-a întâlnit o sclavă care avea în ea un duh de divinație și care, prin ghicire, aducea mult câștig stăpânilor ei. Ea mergea după Pavel și după noi și striga: „Acești oameni sunt slujitori ai Dumnezeului celui Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii!“. Așa a făcut ea timp de mai multe zile. Atunci Pavel, supărat, s-a întors și i-a zis duhului: „Îți poruncesc în Numele lui Isus Cristos să ieși din ea!“. Și a ieșit chiar în ceasul acela. Când stăpânii ei au văzut că speranța lor de câștig s-a dus, i-au apucat pe Pavel și pe Silas și i-au târât în piața publică, înaintea conducătorilor. I-au adus înaintea magistraților și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea! Sunt iudei și vestesc niște obiceiuri pe care nouă, romanilor, nu ne este permis nici să le primim, nici să le practicăm!“. Mulțimea s-a ridicat și ea împotriva lor, iar magistrații le-au sfâșiat hainele și au poruncit să fie bătuți cu nuiele. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare, poruncind gardianului să-i păzească bine. Primind un astfel de ordin, gardianul i-a aruncat în carcera închisorii și le-a legat picioarele în butuci. Pe la miezul nopții, Pavel și Silas se rugau și-I cântau imnuri lui Dumnezeu, iar ceilalți deținuți îi ascultau. Deodată a avut loc un cutremur atât de mare, încât s-au clătinat temeliile închisorii. Toate ușile s-au deschis dintr-odată și fiecăruia i s-au dezlegat lanțurile. Gardianul închisorii s-a trezit și, când a văzut că ușile închisorii erau deschise, și-a scos sabia ca să se omoare, crezând că deținuții au fugit. Pavel însă a strigat cu glas tare: ‒ Să nu-ți faci niciun rău, căci suntem toți aici! Atunci gardianul a cerut făclii, s-a repezit înăuntru și a căzut tremurând înaintea lui Pavel și a lui Silas. Apoi, conducându-i afară, a zis: ‒ Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? Ei i-au răspuns: ‒ Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și familia ta! Și i-au predicat Cuvântul Domnului atât lui, cât și tuturor celor din casa lui. Chiar la ora aceea din noapte, gardianul închisorii i-a luat și le-a spălat rănile. Apoi au fost botezați imediat, el și toți ai lui. După aceea i-a dus în casa lui și le-a pus masa. Și s-a bucurat foarte mult, împreună cu toți cei din casa lui, pentru că a crezut în Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, magistrații i-au trimis pe ofițeri să-i spună gardianului: „Eliberează-i pe oamenii aceia!“. Gardianul închisorii i-a transmis lui Pavel următoarele cuvinte: ‒ Magistrații au trimis ordin să fiți eliberați! Acum, deci, ieșiți și duceți-vă în pace! Însă Pavel le-a zis ofițerilor: ‒ Ne-au bătut în public, fără să fim judecați, pe noi care suntem cetățeni romani, ne-au aruncat în închisoare, iar acum vor să ne alunge pe ascuns? În niciun caz! Să vină ei înșiși să ne ducă afară! Ofițerii au transmis aceste cuvinte magistraților. Aceștia s-au temut când au auzit că ei erau cetățeni romani și au venit să-i liniștească. I-au condus afară și i-au rugat să plece din cetate. Au ieșit din închisoare și s-au dus la Lidia, iar după ce i-au văzut și i-au încurajat pe frați, au plecat. Au trecut prin Amfipolis și Apolonia și au venit în Tesalonic, unde se afla o sinagogă a iudeilor. Așa cum obișnuia, Pavel a intrat în sinagogă și, de-a lungul a trei zile de Sabat, a discutat cu ei din Scripturi, explicând și dovedind cu privire la Cristos că trebuia să sufere și să învie dintre cei morți și spunând: „Acest Isus, pe Care vi-L vestesc eu, este Cristosul!“. Unii dintre ei, precum și o mare mulțime de greci devotați și nu puține femei de seamă, au fost convinși și li s-au alăturat lui Pavel și Silas. Dar iudeii au devenit invidioși și, luând de prin piețe niște oameni răi, au format o gloată și au instigat cetatea. Au venit la casa lui Iason și i-au căutat pe Pavel și pe Silas ca să-i aducă afară la mulțime. Pentru că nu i-au găsit, l-au târât pe Iason și pe alți câțiva frați înaintea conducătorilor cetății, strigând: „Cei care au răscolit lumea au venit și aici, iar Iason i-a primit ca oaspeți! Toți aceștia lucrează împotriva decretelor lui Cezar, spunând că există un alt Împărat: Isus“. Când mulțimea și magistrații au auzit aceste lucruri, s-au tulburat. Apoi, după ce au primit de la Iason și de la ceilalți o garanție, le-au dat drumul. Imediat ce s-a înnoptat, frații i-au trimis pe Pavel și pe Silas la Bereea. Când au sosit, s-au dus la sinagoga iudeilor. Aceștia aveau un caracter mai ales decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu mare entuziasm și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă lucrurile stăteau astfel. Mulți dintre ei au crezut, inclusiv niște femei influente, de origine greacă, și nu puțini bărbați. Însă, când iudeii din Tesalonic au aflat că Pavel a vestit Cuvântul lui Dumnezeu și în Bereea, au venit acolo ca să agite și să tulbure mulțimile. Atunci frații l-au trimis imediat pe Pavel către mare, iar Silas și Timotei au rămas acolo. Cei ce îl însoțeau pe Pavel l-au condus până la Atena. Apoi, după ce au primit o poruncă potrivit căreia Silas și Timotei trebuiau să vină cât mai repede la Pavel, au plecat înapoi. În timp ce Pavel îi aștepta în Atena, i s-a înfuriat duhul în el când a văzut că cetatea era plină de idoli. Prin urmare, a început să poarte discuții în sinagogă cu iudeii și cu cei devotați lui Dumnezeu, iar în piață, în fiecare zi, cu cei ce se aflau pe acolo. Unii dintre filozofii epicurieni și stoici au început să discute cu el. Unii ziceau: ‒ Ce vrea să spună și palavragiul acesta? Alții ziceau: ‒ Se pare că este un predicator al unor divinități străine! Căci el vestea Evanghelia despre Isus și despre înviere. Prin urmare, l-au luat și l-au dus la Areopag, zicând: ‒ Putem ști care este această învățătură nouă pe care o prezinți? Căci tu ne aduci la cunoștință niște lucruri ciudate. Vrem deci să știm ce înseamnă acestea! Toți atenienii și străinii care locuiau acolo nu-și petreceau timpul cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou. Pavel a stat în mijlocul Areopagului și a zis: ‒ Bărbați atenieni, în toate privințele văd că sunteți foarte religioși. Căci, în timp ce treceam prin cetate și mă uitam la obiectele voastre de închinare, am găsit și un altar pe care era scris: „Unui Dumnezeu Necunoscut“. Ei bine, ceea ce voi respectați fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu! Dumnezeul Care a făcut lumea și tot ce este în ea este Domnul cerului și al pământului; El nu locuiește în temple făcute de mâini și nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea nevoie de ceva, El, Care dă tuturor viață, suflare și toate lucrurile. Dintr-un singur om, El a făcut fiecare neam de oameni, ca ei să locuiască pe toată fața pământului, hotărând anumite vremuri și stabilind granițele locuinței lor, pentru ca ei să-L caute pe Dumnezeu și, poate, să-L și găsească, în timp ce bâjbâie după El, cu toate că nu este departe de niciunul dintre noi. „Căci în El trăim, ne mișcăm și existăm“; sau, așa cum au spus și unii dintre poeții voștri: „Căci și noi suntem din neamul Lui“. Deci, fiindcă suntem din neamul lui Dumnezeu, n-ar trebui să credem că dumnezeirea este asemenea aurului sau a argintului sau a pietrei, așadar o imagine făcută prin abilitatea și gândirea omului. Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de ignoranță și poruncește acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască, pentru că a hotărât o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta, dându-le o dovadă tuturor despre aceasta prin faptul că L-a înviat dintre cei morți! Când au auzit ei despre învierea dintre cei morți, unii au început să-și bată joc, dar alții au zis: ‒ Te vom asculta și altă dată cu privire la aceasta! Atunci, Pavel a ieșit din mijlocul lor. Însă unii dintre ei i s-au alăturat și au crezut. Între ei era și Dionisie areopagitul, o femeie pe nume Damaris și alții împreună cu ei. După aceea a plecat din Atena și s-a dus în Corint. Acolo a întâlnit un iudeu pe nume Akyla, originar din Pont, care venise de curând din Italia împreună cu soția lui, Priscila, deoarece Claudius poruncise ca toți iudeii să plece din Roma. Pavel s-a dus la ei și, fiindcă aveau aceeași meserie, a rămas la ei și lucrau împreună. Căci meseria lor era aceea de a face corturi. În fiecare zi de Sabat, Pavel purta discuții în sinagogă și-i convingea atât pe iudei, cât și pe greci. Dar când au venit Silas și Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedicat în întregime predicării, depunând mărturie înaintea iudeilor că Isus este Cristosul. Când i s-au împotrivit și l-au batjocorit, el și-a scuturat praful de pe haine, zicând: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru! Eu sunt curat. De acum încolo mă voi duce la neevrei!“. Și, după ce a ieșit de acolo, a intrat în casa unuia pe nume Titius Iustus, om devotat lui Dumnezeu, a cărui casă era lângă sinagogă. Crispos, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată familia lui și, de asemenea, mulți dintre corintenii care îl auziseră pe Pavel, au crezut și ei și au fost botezați. Noaptea, Domnul i-a vorbit lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ți facă rău. Vorbește, fiindcă am mult popor în această cetate!“. Astfel, Pavel a stat acolo un an și șase luni și i-a învățat Cuvântul lui Dumnezeu. În timp ce Galio era proconsul al Ahaiei, iudeii s-au ridicat, de comun acord, împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată și au zis: „Acesta incită oamenii să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii“. Pavel tocmai voia să deschidă gura să vorbească, dar Galio le-a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreun delict sau de vreo ticăloșie gravă, v-aș îngădui plângerea, iudeilor; dar, întrucât este o dispută cu privire la cuvinte, la nume și la Legea voastră, vă privește! Eu nu vreau să fiu judecător al acestor lucruri“. Și i-a alungat de la scaunul de judecată. Atunci ei l-au apucat pe Sostenes, conducătorul sinagogii, și l-au bătut chiar în fața scaunului de judecată, fără ca lui Galio să-i pese de aceasta. Pavel a rămas destul de multe zile acolo. Apoi și-a luat rămas bun de la frați și a plecat pe mare spre Siria, împreună cu Priscila și Akyla, după ce și-a ras capul în Chencrea, căci făcuse un jurământ. Când au ajuns în Efes, i-a lăsat acolo pe însoțitorii săi, iar el a intrat în sinagogă și a purtat discuții cu iudeii. Aceștia l-au rugat să rămână la ei mai mult timp, dar el n-a acceptat, ci și-a luat rămas bun de la ei, zicând: „Trebuie neapărat să țin la Ierusalim sărbătoarea care vine. Dacă vrea Dumnezeu, mă voi întoarce din nou la voi“. Și a plecat din Efes pe mare. S-a dat jos în Cezareea, s-a dus la Ierusalim și a salutat biserica, apoi a venit în Antiohia. După ce a petrecut un timp în Antiohia, Pavel a plecat de acolo și a străbătut din loc în loc regiunea Galatiei și a Frigiei, întărindu-i pe toți ucenicii. Un iudeu pe nume Apollos, originar din Alexandria, care era un vorbitor elocvent și un bun cunoscător al Scripturilor, a venit în Efes. El era instruit în ce privește Calea Domnului, vorbea cu un duh înfocat și îi învăța pe oameni cu acuratețe despre lucrurile privitoare la Isus, deși cunoștea numai botezul lui Ioan. A început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă, iar când Priscila și Akyla l-au auzit, l-au luat acasă și i-au explicat și mai amănunțit Calea lui Dumnezeu. Pentru că el voia să treacă în Ahaia, frații l-au încurajat și au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, el le-a fost de mare ajutor celor ce, prin har, deveniseră credincioși. Căci el îi înfrunta pe iudei în public, dovedind pe baza Scripturilor că Isus este Cristosul. În timp ce Apollos era în Corint, Pavel, după ce a călătorit prin regiunile de sus, a coborât în Efes. Acolo a găsit câțiva ucenici și i-a întrebat: ‒ Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut? Ei i-au răspuns: ‒ Dar nici n-am auzit că este un Duh Sfânt! El le-a zis: ‒ Atunci cu ce botez ați fost botezați? Ei i-au răspuns: ‒ Cu botezul lui Ioan. Pavel a zis: ‒ Ioan a botezat cu botezul pocăinței și spunea poporului să creadă în Cel Care avea să vină după el, adică în Isus. Când au auzit ei aceasta, au fost botezați în Numele Domnului Isus. Când Pavel și-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei și au început să vorbească în limbi și să profețească. Erau cam doisprezece bărbați, cu toții. Apoi a intrat în sinagogă. Timp de trei luni a vorbit cu îndrăzneală, discutând și încercând să-i convingă cu privire la lucrurile despre Împărăția lui Dumnezeu. Dar fiindcă unii erau împietriți și neascultători, vorbind de rău Calea înaintea mulțimii, Pavel s-a depărtat de ei și i-a separat pe ucenici de aceștia. Și în fiecare zi purta discuții în sala de prelegeri a lui Tiranus. Lucrul acesta a durat doi ani, astfel că toți cei ce locuiau în Asia, atât iudei, cât și greci, au auzit Cuvântul Domnului. Și Dumnezeu făcea minuni nemaiîntâlnite prin mâinile lui Pavel, așa încât celor bolnavi le erau aduse până și batistele sau șorțurile care atinseseră trupul acestuia, iar bolile îi părăseau și duhurile rele ieșeau din ei. Niște exorciști iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: ‒ Vă poruncesc prin Isus, pe Care-L predică Pavel! Cei ce făceau lucrul aceasta erau șapte fii ai unui anume Sceva, un mare preot iudeu. Dar duhul cel rău, răspunzând, le-a zis: ‒ Pe Isus Îl cunosc, și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți? Și sărind asupra lor, omul în care era duhul cel rău i-a bătut pe toți și i-a învins, astfel că ei au fugit din casa aceea goi și răniți. Lucrul acesta a fost cunoscut de toți iudeii și de toți grecii care locuiau în Efes. Și pe toți i-a cuprins frica, iar Numele Domnului Isus era preamărit. Mulți dintre cei ce crezuseră veneau să mărturisească și să-și istorisească faptele. Și mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adunat cărțile și le-au ars înaintea tuturor. Au calculat prețul acestora și l-au găsit ca fiind de cincizeci de mii de arginți. Astfel, prin puterea Domnului, Cuvântul se răspândea și se consolida. După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel și-a pus în gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia și Ahaia. El își zicea: „După ce voi merge acolo, trebuie să văd și Roma“. I-a trimis în Macedonia pe Timotei și pe Erastos, doi dintre cei care îl ajutau, iar el a mai rămas un timp în Asia. În vremea aceea, s-a stârnit o mare tulburare cu privire la Cale. Căci cineva pe nume Demetrius, un argintar, făcea temple de argint de-ale lui Artemis și aducea lucrătorilor nu puțin câștig. El i-a adunat pe aceștia laolaltă, alături de alți lucrători de aceeași meserie, și le-a zis: „Bărbaților, știți că prosperitatea noastră depinde de meseria aceasta. Iar acum vedeți și auziți că nu doar în Efes, ci aproape în toată Asia, acest Pavel a convins și a dus în rătăcire o mulțime destul de mare de oameni, spunând că dumnezeii făcuți de mâini omenești nu sunt, de fapt, dumnezei. Prin urmare, există pericolul nu numai ca munca noastră să ajungă de tot disprețul, ci și ca templul marii zeițe Artemis, cea la care se închină toată Asia și întreaga lume, să fie considerat o nimica, și însăși măreția ei să fie distrusă“. Auzind aceasta, s-au mâniat foarte tare și au început să strige, zicând: „Mare este Artemis a efesenilor!“. Cetatea s-a umplut de zarvă. S-au repezit, de comun acord, spre teatru, înșfăcându-i și pe macedonenii Gaius și Aristarhus, însoțitorii de drum ai lui Pavel. Pavel voia să vină la mulțime, dar ucenicii nu l-au lăsat. Chiar și unii dintre conducătorii Asiei, care-i erau prieteni, au trimis la el oameni să-l roage să nu se ducă la teatru. Unii strigau ceva, alții strigau altceva, căci adunarea era în confuzie, iar cei mai mulți nici nu știau din ce cauză se adunaseră. Unii din mulțime l-au înștiințat pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în față. Alexandru a făcut semn cu mâna, dorind să se apere înaintea mulțimii, dar ei, recunoscându-l că este iudeu, au strigat cu toții într-un glas, timp de aproape două ore: „Mare este Artemis a efesenilor!“. După ce funcționarul cetății a liniștit mulțimea, a zis: „Bărbați efeseni, cine este omul acela care să nu știe că cetatea efesenilor este păzitoarea templului măreței Artemis și a imaginii ei căzute din cer? Întrucât aceste lucruri sunt de necontestat, este nevoie să vă liniștiți și să nu faceți nimic nesăbuit. Căci i-ați adus aici pe bărbații aceștia care nu sunt nici jefuitori ai templului, nici blasfemiatori ai zeiței noastre! Deci, dacă într-adevăr Demetrius și lucrătorii lui au o acuzație împotriva cuiva, tribunalele sunt deschise și există proconsuli. Să se acuze acolo unii pe alții! Dacă însă vreți ceva în plus, se va clarifica într-o adunare legală. Căci, din cauza celor întâmplate astăzi, suntem în pericol să fim acuzați de răscoală, deoarece nu există niciun motiv ca să putem da explicații pentru agitația aceasta“. Și zicând acestea, a dat drumul adunării. Când s-a sfârșit tulburarea, Pavel i-a chemat pe ucenici și, după ce i-a încurajat, și-a luat rămas bun și a plecat în Macedonia. A călătorit prin părțile acelea și i-a încurajat pe credincioși prin multe cuvinte. Apoi a venit în Grecia, unde a stat timp de trei luni. Tocmai când urma să plece pe mare în Siria, iudeii au pus la cale o conspirație împotriva lui. Atunci el a luat decizia să se întoarcă prin Macedonia. Îl însoțeau Sopater – fiul lui Pirus din Bereea – Aristarhus și Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe, precum și Timotei, Tyhikos și Trofimos din Asia. Aceștia au luat-o înainte și ne-au așteptat în Troa. Iar noi, după zilele Sărbătorii Azimelor, am plecat pe mare din Filipi și, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am rămas timp de șapte zile. În prima zi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care urma să plece a doua zi, stătea de vorbă cu ucenicii și și-a prelungit vorbirea până la miezul nopții. În camera de sus, unde eram adunați, erau multe candele. Pe un tânăr numit Eutih, care stătea la fereastră, l-a apucat un somn adânc în timpul vorbirii îndelungate a lui Pavel. Doborât de somn, a căzut de la etajul al treilea și a fost ridicat mort. Pavel a coborât, s-a aplecat asupra lui și l-a luat în brațe, zicând: „Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el!“. Apoi a urcat scările, a frânt pâinea, a mâncat și a mai discutat cu ei destul de mult timp, până în zori, după care a plecat. Tânărul a fost adus viu, și ei au fost foarte încurajați. Noi ne-am dus înainte la corabie și am pornit pe mare spre Assos, de unde urma să-l luăm pe Pavel. Căci așa dăduse îndrumări, el urmând să călătorească pe uscat. Când s-a întâlnit cu noi în Assos, l-am luat și ne-am dus în Mitilene. De acolo am plecat pe mare mai departe, iar a doua zi am ajuns vizavi de Chios. O zi mai târziu am sosit în Samos, apoi ne-am oprit în Troghilion, iar în ziua următoare am ajuns în Milet. Căci Pavel hotărâse să treacă pe lângă Efes, ca să nu mai piardă timpul în Asia, pentru că se grăbea să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii, dacă ar fi fost posibil. Din Milet el a trimis la Efes și i-a chemat pe bătrânii bisericii. Când aceștia au venit la el, le-a spus următoarele: „Știți că, încă din prima zi în care am pus piciorul în Asia, am fost cu voi tot timpul, slujindu-I Domnului cu toată smerenia și cu lacrimi în mijlocul încercărilor care au venit asupra mea din cauza conspirațiilor iudeilor. N-am ascuns nimic din ceea ce vă era de folos, istorisindu-vă și învățându-vă în public și prin case, și depunând mărturie, atât înaintea iudeilor, cât și a grecilor, despre pocăința față de Dumnezeu și despre credința în Domnul nostru Isus. Și acum, iată că, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo. Doar Duhul Sfânt mă avertizează în fiecare cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri. Însă nu țin cu orice preț la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci scopul meu este să-mi sfârșesc alergarea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, și anume să depun mărturie despre Evanghelia harului lui Dumnezeu. Și acum, iată, știu că nu-mi veți mai vedea fața, voi toți aceia printre care am umblat proclamând Împărăția. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. Fiți atenți deci la voi înșivă și la toată turma peste care Duhul Sfânt v-a desemnat episcopi ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câștigat-o prin propriul Său sânge. Știu că după plecarea mea vor veni între voi lupi feroce, care nu vor cruța turma. Chiar și dintre voi se vor ridica bărbați care vor spune lucruri pervertite, ca să-i tragă pe ucenici după ei. De aceea, vegheați, aducându-vă aminte că timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc pe fiecare dintre voi cu lacrimi! Iar acum vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său, Cuvânt care are putere să vă zidească și să vă dea moștenirea alături de toți cei sfințiți. N-am tânjit nici după argintul, nici după aurul și nici după haina nimănui. Voi înșivă știți că mâinile acestea au slujit pentru nevoile mele și ale celor ce erau împreună cu mine. În toate v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să-i ajutăm pe cei nevoiași și să ne aducem aminte de cuvintele Domnului Isus. Căci El Însuși a zis: «Este mai ferice să dai decât să primești»“. După ce a spus acestea, s-a pus în genunchi împreună cu ei toți și s-a rugat. Toți au început să plângă în hohote, au căzut la gâtul lui Pavel și l-au sărutat mult. Căci erau îndurerați mai ales din cauza cuvintelor pe care le spusese el, și anume că nu-i vor mai vedea fața. Apoi l-au însoțit până la corabie. După ce ne-am luat rămas bun de la ei, am plecat pe mare îndreptându-ne direct spre Cos. În ziua următoare, am ajuns în Rodos, iar de acolo în Patara. Am găsit o corabie care se îndrepta spre Fenicia, ne-am îmbarcat și am plecat. La orizont ne-a apărut insula Cipru și, lăsând-o în stânga, am navigat spre Siria. Apoi ne-am dat jos în Tyr, pentru că acolo urma să fie descărcată corabia. I-am găsit pe ucenici și am rămas cu ei timp de șapte zile. Aceștia îi spuneau lui Pavel, după ce auziseră avertismentele Duhului, să nu se îmbarce spre Ierusalim. Când zilele petrecute cu ei s-au încheiat, am plecat și ne-am continuat călătoria. Toți bărbații, împreună cu soțiile și copiii, ne-au însoțit până afară din cetate. Acolo, pe țărm, ne-am pus în genunchi și ne-am rugat. Apoi, ne-am luat rămas bun unii de la alții, după care noi ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors la ale lor. Din Tyr am plecat mai departe, ajungând în Ptolemaida. I-am salutat pe frați și am rămas cu ei timp de o zi. În ziua următoare, am plecat și ne-am dus în Cezareea. Am intrat în casa lui Filip, evanghelistul, care era unul dintre cei șapte, și am rămas la el. Acesta avea patru fete fecioare care profețeau. Fiindcă am rămas acolo mai multe zile, un profet, pe nume Agab, a plecat din Iudeea și a venit la noi. El a luat brâul lui Pavel și, legându-și picioarele și mâinile, a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care le spune Duhul Sfânt: «În felul acesta îl vor lega iudeii în Ierusalim pe omul căruia îi aparține brâul acesta și-l vor da în mâinile neevreilor!»“. Când am auzit aceste lucruri, atât noi, cât și localnicii l-am rugat pe Pavel să nu se ducă în Ierusalim. Atunci Pavel a răspuns: „De ce plângeți așa și-mi frângeți inima? Eu sunt gata nu doar să fiu legat, ci chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus“. Pentru că nu se lăsa convins, am tăcut, spunând doar: „Facă-se voia Domnului!“. După zilele acelea, ne-am pregătit și ne-am dus în Ierusalim. Au venit cu noi și câțiva ucenici din Cezareea și ne-au condus la Mnason, un vechi ucenic din Cipru, la care urma să găzduim. Când am sosit în Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie. A doua zi, Pavel a mers împreună cu noi la Iacov, și toți bătrânii au venit acolo. După ce i-a salutat, Pavel le-a istorisit pe rând lucrurile pe care le făcuse Dumnezeu printre neevrei prin slujba lui. Când au auzit ei aceste lucruri, L-au glorificat pe Dumnezeu și i-au zis lui Pavel: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut și toți sunt plini de zel pentru Lege! Lor însă li s-a spus despre tine că-i înveți pe toți iudeii, care trăiesc printre neevrei, să renunțe la Moise, spunându-le să nu-și circumcidă copiii și să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. Ce este de făcut? Sigur vor auzi că ai sosit. Fă deci ce-ți spunem noi: avem aici patru bărbați care au făcut un jurământ. Ia-i cu tine, curățește-te împreună cu ei și cheltuie tu pentru ei ca să-și radă capul. Și, astfel, vor ști toți că niciunul dintre lucrurile care li s-au spus despre tine nu este așa, ci dimpotrivă, tu însuți trăiești păzind Legea. Cu privire la neevreii care au crezut, noi am decis și le-am trimis mesajul să se ferească de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de preacurvie“. Atunci Pavel i-a luat pe acei bărbați și, a doua zi, după ce s-a curățit împreună cu ei, a intrat în Templu și a anunțat când va fi sfârșitul zilelor de curățire, când urma să fie adusă o jertfă pentru fiecare dintre ei. Când cele șapte zile erau pe sfârșite, iudeii din Asia l-au văzut pe Pavel în Templu. Ei au agitat toată mulțimea și au pus mâna pe el, strigând: „Bărbați israeliți, veniți în ajutor! Acesta este omul care-i învață pe toți, pretutindeni, împotriva poporului nostru, împotriva Legii și împotriva acestui loc! Ba încă a adus și niște greci în Templu și a întinat acest loc sfânt!“. Căci îl văzuseră mai înainte în cetate pe Trofimos efeseanul împreună cu Pavel și credeau că Pavel îl adusese în Templu. Toată cetatea s-a pus în mișcare, și poporul a alergat într-acolo. L-au prins pe Pavel, l-au târât afară din Templu, și au fost încuiate imediat ușile. În timp ce încercau să-l omoare, s-a dus vestea la tribunul cohortei că tot Ierusalimul este cuprins de agitație. Acesta a luat imediat niște soldați și niște centurioni și a alergat la ei. Când i-au văzut pe tribun și pe soldați, au încetat să-l mai bată pe Pavel. Atunci tribunul s-a apropiat, l-a arestat pe Pavel și a poruncit să fie legat cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine era și ce făcuse. Unii din mulțime strigau una, alții alta, așa că, din cauza tulburării, neputând să afle exact ce se întâmplase, a poruncit să fie dus în fort. Când a ajuns la trepte, Pavel a trebuit să fie dus de către soldați, din cauza violenței mulțimii. Căci mulțimea poporului mergea după el, strigând: „La moarte cu el!“. Tocmai când urma să fie dus în fort, Pavel i-a zis tribunului: ‒ Îmi este îngăduit să-ți spun ceva? Tribunul l-a întrebat: ‒ Știi grecește? Deci nu ești tu egipteanul care, cu câtva timp în urmă, a pornit o răscoală și i-a dus în deșert pe cei patru mii de asasini? Pavel i-a răspuns: ‒ Eu sunt iudeu, din Tarsul Ciliciei, cetățean al unei cetăți nu lipsită de importanță. Te rog, dă-mi voie să vorbesc poporului! Tribunul i-a dat voie, iar Pavel, stând în picioare pe trepte, a făcut poporului semn cu mâna. Când s-a făcut tăcere deplină, li s-a adresat în limba ebraică astfel: „Frați și părinți, ascultați-mi acum apărarea față de voi!“. Când au auzit ei că li se adresează în limba ebraică, au făcut și mai multă liniște. Pavel a zis: „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta și am fost educat la picioarele lui Gamaliel, potrivit cu strictețea Legii noastre părintești, fiind tot atât de plin de zel față de Dumnezeu cum sunteți voi toți astăzi. Am persecutat până la moarte această Cale și am legat și aruncat în închisoare bărbați și femei, după cum îmi sunt martori atât marele preot, cât și tot Sfatul Bătrânilor. De la ei am primit scrisori pentru frații din Damasc, ca să merg și să-i aduc legați la Ierusalim chiar și pe cei de acolo, ca să fie pedepsiți. În timp ce eram pe drum și mă apropiam de Damasc, pe la amiază, a strălucit deodată împrejurul meu o lumină puternică din cer. Am căzut la pământ și am auzit un glas care-mi zicea: «Saul, Saul, de ce Mă persecuți?». Eu am întrebat: «Cine ești, Doamne?». El mi-a răspuns: «Eu sunt Isus nazarineanul, Cel pe Care tu Îl persecuți!». Cei care erau împreună cu mine vedeau într-adevăr lumina, dar nu înțelegeau cuvintele Celui Care-mi vorbea. Am întrebat: «Ce să fac, Doamne?». Domnul mi-a răspuns: «Ridică-te, du-te în Damasc, și acolo ți se va spune despre toate lucrurile pe care ai fost desemnat să le faci». Fiindcă n-am mai putut vedea, din cauza strălucirii acelei lumini, cei care erau cu mine m-au luat de mână și m-au dus în Damasc. Un anume Ananias, bărbat temător de Dumnezeu, potrivit Legii, care avea o bună mărturie printre toți iudeii care locuiau acolo, a venit la mine și, stând alături de mine, mi-a zis: «Frate Saul, să-ți revină vederea chiar acum!». Chiar în clipa aceea mi-a revenit vederea și m-am uitat la el. Ananias a zis: «Dumnezeul strămoșilor noștri te-a ales ca să-I cunoști voia, să-L vezi pe Cel Drept și să auzi un mesaj din gura Lui, pentru că Îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor pentru lucrurile pe care le-ai văzut și auzit. Iar acum, ce aștepți? Ridică-te, fii botezat și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Lui!». După ce m-am întors la Ierusalim, în timp ce mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească și L-am văzut pe Domnul zicându-mi: «Grăbește-te, ieși repede din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre Mine!». Eu am zis: «Doamne, ei știu că eu îi aruncam în închisoare și îi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine, iar când era vărsat sângele lui Ștefan, martorul Tău, eram și eu de față, dându-mi acordul și păzind hainele celor ce-l omorau». Însă El mi-a zis: «Du-te, pentru că te voi trimite departe, la neevrei!»“. Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta, dar apoi și-au ridicat glasul, zicând: „Ia de pe pământ un astfel de om, căci nu merită să trăiască!“. În timp ce ei țipau, își azvârleau hainele și aruncau cu praf în aer, tribunul a poruncit ca Pavel să fie dus în fort, cerând să fie interogat prin biciuire, ca să afle din ce cauză strigau așa împotriva lui. Dar când l-au întins ca să-l biciuiască, Pavel i-a zis centurionului care stătea acolo: „Vă este permis să biciuiți un cetățean roman care n-a fost judecat?“. Auzind aceasta, centurionul s-a dus la tribun și l-a anunțat, zicând: „Ce vrei să faci? Căci omul acesta este roman“. Tribunul a venit și l-a întrebat: ‒ Spune-mi, ești roman? Pavel a zis: ‒ Da. Tribunul a răspuns: ‒ Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetățenia aceasta. Pavel i-a zis: ‒ Eu sunt chiar născut roman. Atunci cei ce urmau să-l interogheze s-au îndepărtat imediat de la el, iar tribunul, aflând că este cetățean roman, s-a temut, pentru că-l legase. În ziua următoare, dorind să știe exact de ce era acuzat de iudei, l-a dezlegat și a poruncit să se adune conducătorii preoților și tot Sinedriul. Apoi l-a adus pe Pavel jos și l-a pus să stea înaintea lor. Pavel s-a uitat la cei din Sinedriu și le-a zis: ‒ Fraților, eu mi-am trăit viața cu o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta. Marele preot Ananias le-a poruncit atunci celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. Atunci Pavel i-a zis: ‒ Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu șezi ca să mă judeci după Lege și poruncești să mă lovească, încălcând astfel Legea? Cei care stăteau lângă el i-au zis: ‒ Îl insulți pe marele preot al lui Dumnezeu? Pavel le-a răspuns: ‒ N-am știut, fraților, că este marele preot. Căci este scris: „Să nu-l vorbești de rău pe conducătorul poporului tău“. Pavel, știind că o parte dintre ei erau saduchei, iar cealaltă parte erau farisei, a strigat în Sinedriu: ‒ Fraților, eu sunt fariseu, fiu de fariseu, și din cauza speranței în învierea morților sunt judecat eu! Când a spus aceasta, s-a stârnit o neînțelegere între farisei și saduchei, și adunarea s-a dezbinat. Căci saducheii zic că nu există nici înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le recunosc pe toate. S-a făcut mult vacarm, iar câțiva cărturari din gruparea fariseilor s-au ridicat și au început să se certe, zicând: „Nu găsim nimic rău la omul acesta. Dacă i-a vorbit un duh sau un înger?“. Fiindcă neînțelegerea a devenit atât de mare, tribunului i-a fost teamă ca nu cumva Pavel să fie rupt în bucăți de ei, așa că le-a poruncit soldaților să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor și să-l ducă în fort. În noaptea următoare, Domnul a stat lângă Pavel și i-a zis: „Fii curajos! Căci așa cum ai depus mărturie despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să depui mărturie și în Roma“. Când s-a făcut ziuă, iudeii au pus la cale o conspirație și s-au legat cu blestem, zicând că nu vor mânca și nu vor bea nimic până când nu-l vor omorî pe Pavel. Cei ce au pus la cale această conspirație erau mai mult de patruzeci de oameni. Ei s-au apropiat de conducătorii preoților și de bătrâni și le-au zis: „Ne-am legat cu blestem să nu gustăm nimic până când nu-l omorâm pe Pavel. Acum, deci, voi, împreună cu Sinedriul, trimiteți-i vorbă tribunului să-l aducă la voi ca și cum ar urma să cercetați mai amănunțit lucrurile privitoare la el. Și înainte să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm“. Însă fiul surorii lui Pavel, auzind despre această capcană, s-a dus, a intrat în fort și l-a anunțat pe Pavel. Atunci Pavel l-a chemat pe unul dintre centurioni și i-a zis: „Condu-l pe tânărul acesta la tribun, fiindcă are ceva să-l anunțe!“. Atunci centurionul l-a luat, l-a dus la tribun și a zis: ‒ Deținutul Pavel m-a chemat și m-a rugat să-l aduc pe acest tânăr la tine, pentru că are ceva să te anunțe. Tribunul l-a apucat de mână, l-a luat deoparte și l-a întrebat: ‒ Ce ai să mă anunți? El i-a zis: ‒ Iudeii s-au înțeles să-ți ceară mâine să-l duci pe Pavel în Sinedriu, ca și cum urmează să-l interogheze mai amănunțit. Dar tu să nu te lași convins. Căci mai mult de patruzeci dintre oamenii lor îl pândesc și s-au legat cu blestem să nu mănânce și nici să nu bea, până când nu-l vor omorî; iar acum sunt gata și așteaptă aprobare de la tine! Tribunul l-a lăsat pe tânăr să plece, poruncindu-i: ‒ Să nu spui nimănui că mi-ai descoperit aceste lucruri! I-a chemat apoi la el pe doi dintre centurioni și le-a zis: „Pregătiți două sute de soldați, șaptezeci de călăreți și două sute de sulițași ca să meargă până în Cezareea, la ceasul al treilea din noapte, și aduceți cai și pentru Pavel, ca să-l puneți călare și să-l duceți teafăr la guvernatorul Felix!“. Tribunul a scris o scrisoare care avea următorul conținut: „Claudius Lisias, către preaalesul guvernator Felix. Salutări! Omul acesta a fost prins de către iudei și era să fie omorât de ei; dar, când am aflat că este cetățean roman, am venit cu soldații și l-am salvat. Dorind să aflu și motivul pentru care îl acuzau, l-am dus în Sinedriul lor și am găsit că era acuzat pentru niște controverse referitoare la Legea lor, dar nu era nicio acuzație pentru care să merite să fie pedepsit cu moartea sau să fie pus în lanțuri. Am fost anunțat, însă, că există o conspirație împotriva acestui om, așa că l-am trimis imediat la tine, poruncindu-le și acuzatorilor lui să-ți spună ce au împotriva lui. Fii sănătos!“. Așadar, soldații, luându-l pe Pavel, așa cum li se poruncise, l-au dus în timpul nopții în Antipatris. În ziua următoare, soldații i-au lăsat pe călăreți să meargă mai departe cu el, iar ei s-au întors la fort. Când au ajuns în Cezareea, călăreții i-au înmânat guvernatorului scrisoarea și l-au înfățișat și pe Pavel înaintea lui. Guvernatorul a citit scrisoarea și l-a întrebat din ce provincie este. Aflând că este din Cilicia, a zis: „Te voi audia când vor veni și acuzatorii tăi“. Și a poruncit să fie ținut sub pază în palatul lui Irod. După cinci zile, marele preot Ananias a venit împreună cu câțiva dintre bătrâni și cu un anume avocat Tertulus și au adus acuzații împotriva lui Pavel, înaintea guvernatorului. Când Pavel a fost chemat, Tertulus a început să-l acuze astfel înaintea lui Felix: ‒ Datorită ție, noi avem parte de multă pace și prin prevederile tale s-au făcut multe reforme pentru națiunea aceasta. Preaalesule Felix, noi mărturisim aceasta pretutindeni și în orice fel, cu toată mulțumirea. Dar ca să nu te rețin prea mult, te rog să ne asculți puțin, în bunăvoința ta! Am găsit pe omul acesta ca fiind o adevărată molimă. El provoacă răscoale printre toți iudeii din toată lumea, este conducătorul grupării nazarinenilor și a încercat să profaneze chiar și Templul. Noi l-am prins și am vrut să-l judecăm după Legea noastră. Dar a venit tribunul Lisias și l-a smuls cu mare violență din mâinile noastre, poruncind acuzatorilor lui să vină înaintea ta. Dacă-l vei cerceta, vei putea afla tu însuți despre toate aceste lucruri de care noi îl acuzăm! Iudeii s-au alăturat și ei acuzației, afirmând că toate acestea erau întocmai. Când guvernatorul i-a făcut semn să vorbească, Pavel a răspuns, zicând: ‒ Știind că de mulți ani ești judecătorul acestei națiuni, mă voi apăra cu încredere. Așa cum poți afla și tu, nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când m-am dus să mă închin la Ierusalim. Și nu m-au găsit certându-mă cu cineva în Templu sau instigând mulțimea în sinagogi sau prin cetate. Așa că ei nici măcar nu-ți pot dovedi lucrurile de care mă acuză acum. Îți mărturisesc însă că eu Îi slujesc Dumnezeului strămoșilor noștri, potrivit Căii despre care ei spun că este o „grupare“, și cred toate lucrurile care sunt potrivit cu Legea și sunt scrise în Profeți. Și am aceeași speranță în Dumnezeu pe care o au și ei, că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți. De aceea mă străduiesc să am întotdeauna o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. După mai mulți ani, am venit să fac milostenii poporului meu și să aduc daruri. În timp ce făceam aceasta, m-au găsit curățit în Templu, nu cu mulțime, nici cu tulburare. Erau și niște iudei din Asia, care ar fi trebuit să fie prezenți înaintea ta și să mă acuze, dacă ar fi avut ceva împotriva mea. Sau să spună ei înșiși ce nelegiuire au găsit în mine, când am stat înaintea Sinedriului, în afară de strigătul acesta pe care l-am scos în timp ce stăteam în mijlocul lor: „Cu privire la învierea morților sunt judecat eu astăzi înaintea voastră!“. Atunci Felix, care era bine informat cu privire la Cale, i-a amânat, zicând: ‒ Voi decide în privința voastră când va veni tribunul Lisias. A poruncit centurionului să-l păzească pe Pavel, dar să-i lase o oarecare libertate și să nu interzică nimănui dintre apropiații lui să-i slujească. După câteva zile, Felix a venit împreună cu soția lui, Drusilla, care era iudeică. El a trimis după Pavel și l-a ascultat despre credința în Cristos Isus. Însă, în timp ce Pavel vorbea despre dreptate, despre înfrânare și despre judecata care vine, Felix s-a îngrozit și a zis: „Acum, du-te! Când voi mai avea timp, te voi chema“. În același timp, el spera că Pavel îi va da bani și de aceea trimitea adesea după el și discuta cu el. Doi ani au trecut astfel, după care, în locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Dorind să câștige favoarea iudeilor, Felix l-a lăsat pe Pavel în închisoare. La trei zile după ce a sosit în provincie, Festus s-a dus din Cezareea la Ierusalim. Conducătorii preoților și liderii iudeilor i-au făcut cunoscute acuzațiile împotriva lui Pavel și l-au rugat să le facă favoarea de a-l trimite pe Pavel la Ierusalim; ei pregătiseră o capcană, ca să-l omoare pe drum. Atunci Festus le-a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea și că el însuși urmează să plece într-acolo cât de curând. „Prin urmare, a spus el, cei mai de seamă dintre voi să meargă cu mine în Cezareea și, dacă este ceva greșit în omul acesta, să-l acuze“. Festus a rămas printre ei nu mai mult de opt sau zece zile, apoi a coborât în Cezareea. În ziua următoare, s-a așezat pe scaunul de judecată și a poruncit să fie adus Pavel. Când a sosit Pavel, iudeii care veniseră din Ierusalim s-au adunat în jurul lui și au adus împotriva lui multe acuzații grave, pe care nu le puteau dovedi. Pavel s-a apărat astfel: ‒ N-am păcătuit nici față de Legea iudeilor, nici față de Templu, nici față de Cezar. Însă Festus, dorind să câștige favoarea iudeilor, l-a întrebat pe Pavel, zicând: ‒ Vrei să vii la Ierusalim și să fii judecat acolo, înaintea mea, pentru aceste lucruri? Pavel a zis: ‒ Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. Nu le-am făcut nimic rău iudeilor, așa cum știi și tu foarte bine. Dacă am făcut vreun rău sau dacă am comis ceva pentru care merităm să fim pedepsiți cu moartea, nu încerc să scap de ea. Dar dacă nu este nimic adevărat cu privire la lucrurile de care mă acuză ei, nimeni nu mă poate preda lor! Fac apel la Cezar! Atunci Festus, după ce a discutat cu membrii consiliului, a răspuns: ‒ Ai făcut apel la Cezar, la Cezar te vei duce! După câteva zile, au venit în Cezareea regele Agrippa și Berenice, ca să-l salute pe Festus. Pentru că au stat acolo mai multe zile, Festus i-a relatat regelui cazul lui Pavel, zicând: ‒ Este aici un om care a fost lăsat de Felix în închisoare, despre care m-au informat conducătorii preoților și bătrânii iudeilor, când am fost în Ierusalim, cerând condamnarea lui. Le-am răspuns că nu este obiceiul romanilor să predea vreun om înainte ca acuzatul să fi fost pus față în față cu acuzatorii săi și să se fi putut apăra împotriva acuzației. Ei au venit deci aici, iar eu n-am amânat, ci m-am așezat pe scaunul de judecată chiar în ziua următoare și am poruncit ca omul să fie adus. Acuzatorii, când s-au ridicat, n-au adus nicio acuzație cu privire la vreuna dintre faptele rele la care mă așteptam, ci aveau cu el niște dispute referitoare la propria lor religie și la un oarecare Isus, Care a murit și despre Care Pavel susținea că este viu. Fiindcă eram nedumerit cu privire la aceste controverse, l-am întrebat pe Pavel dacă vrea să meargă la Ierusalim și să fie judecat acolo pentru aceste lucruri. Pavel însă a făcut apel să fie ținut sub pază până la decizia împăratului, așa că am poruncit să fie ținut sub pază până când îl voi trimite la Cezar. Agrippa i-a zis lui Festus: ‒ Aș vrea să-l aud și eu pe omul acesta! Festus i-a răspuns: ‒ Îl vei auzi mâine. Așadar, în ziua următoare, Agrippa și Berenice au venit cu mare fast și au intrat în sala de audieri împreună cu tribunii și cu oamenii de seamă ai cetății, iar Festus a poruncit să fie adus Pavel. Festus a zis: ‒ Rege Agrippa și voi, toți bărbații care sunteți prezenți aici cu noi! Iată-l pe omul cu privire la care toată mulțimea iudeilor a făcut apel la mine, atât în Ierusalim, cât și aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască. Fiindcă am înțeles că nu a comis nimic pentru care merită să fie pedepsit cu moartea și, întrucât el însuși a făcut apel la împărat, am hotărât să-l trimit la acesta. Eu n-am ceva sigur să-i scriu stăpânului cu privire la el. De aceea l-am adus înaintea voastră, și mai ales înaintea ta, rege Agrippa, pentru ca, după ce se va face investigarea, să am ce să scriu. Căci mi se pare absurd să trimit la împărat un deținut fără să arăt care sunt acuzațiile împotriva lui. Agrippa i-a zis lui Pavel: ‒ Ți se dă voie să vorbești despre tine! Atunci Pavel a întins mâna și a început să se apere astfel: ‒ Rege Agrippa, mă consider fericit că urmează să mă apăr astăzi înaintea ta, cu privire la toate lucrurile de care sunt acuzat de iudei, mai ales pentru că tu ești cunoscător al tuturor obiceiurilor și controverselor iudeilor. De aceea, te rog să mă asculți cu răbdare. Toți iudeii cunosc felul în care mi-am trăit viața încă din tinerețe, pentru că mi-am petrecut-o de la început în poporul meu, inclusiv în Ierusalim. Dacă doresc să mărturisească, ei mă cunosc de mult timp și știu că am trăit ca fariseu, după cea mai strictă grupare a religiei noastre. Iar acum, stau aici ca să fiu judecat din cauza speranței în promisiunea făcută de Dumnezeu strămoșilor noștri, promisiune pe care cele douăsprezece seminții ale noastre, slujindu-I lui Dumnezeu cu seriozitate zi și noapte, speră s-o primească. Pentru această speranță, rege, sunt acuzat eu de către iudei! Ce, vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morții? Într-adevăr, eu însumi credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus nazarineanul, și așa am și făcut în Ierusalim: cu autoritatea primită de la conducătorii preoților i-am aruncat în închisori pe mulți sfinți, iar când erau condamnați la moarte îmi dădeam și eu votul împotriva lor. De asemenea, pedepsindu-i adesea prin toate sinagogile, m-am străduit să-i fac să blasfemieze. Și fiindcă eram deosebit de furios pe ei, i-am persecutat chiar și în cetățile străine. Cu acestea în gând, m-am dus în Damasc, având autoritate și putere deplină de la conducătorii preoților. Pe la mijlocul zilei, rege, în timp ce eram pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu și împrejurul celor ce călătoreau împreună cu mine o lumină din cer, a cărei strălucire o întrecea pe cea a soarelui. Toți am căzut la pământ, iar eu am auzit un glas care-mi zicea în limba ebraică: „Saul, Saul, de ce Mă persecuți? Îți este greu să lovești cu călcâiul în pinteni“. Eu am întrebat: „Cine ești, Doamne?“. Domnul mi-a răspuns: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți! Dar ridică-te și stai în picioare! Căci M-am arătat ție, ca să te numesc slujitor și martor a ceea ce ai văzut despre Mine și a ceea ce vei vedea că voi face. Te-am ales din poporul tău și din mijlocul națiunilor. Te trimit la ele ca să le deschizi ochii, astfel încât să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu, și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenire alături de cei sfințiți“. De aceea, rege Agrippa, n-am fost neascultător față de vedenia cerească, ci le-am vestit, mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalim și din întreaga regiune a Iudeei, apoi neevreilor, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, făcând fapte demne de pocăință. Din cauza acestor lucruri m-au prins iudeii în Templu și au încercat să mă omoare. Însă până în ziua de azi am primit ajutor de la Dumnezeu și stau aici, depunând mărturie atât înaintea celor mici, cât și înaintea celor mari, fără să spun nimic în afară de ceea ce Profeții și Moise au zis că urmează să se întâmple, și anume că El, Cristosul, va trebui să sufere și, prin faptul că va fi primul înviat dintre cei morți, va vesti lumină atât poporului Său, cât și neevreilor. În timp ce Pavel se apăra astfel, Festus a zis cu glas tare: ‒ Ți-ai ieșit din minți, Pavel! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie! Însă Pavel a răspuns: ‒ Nu mi-am ieșit din minți, preaalesule Festus, ci rostesc cuvinte care țin de adevăr și de o judecată sănătoasă. Deoarece regele cunoaște aceste lucruri, eu pot să-i vorbesc cu îndrăzneală, întrucât sunt convins că nimic din acestea n-a putut trece neobservat de el, deoarece nu s-au întâmplat într-un colț. Crezi tu în Profeți, rege Agrippa? Știu că tu crezi! Însă Agrippa i-a zis lui Pavel: ‒ În curând, mă vei convinge să mă fac creștin! Pavel i-a răspuns: ‒ Fie în curând, fie mai târziu, mă rog lui Dumnezeu ca nu doar tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi să devină așa cum sunt eu, în afară de lanțurile acestea. Regele, guvernatorul, Berenice și toți cei ce ședeau împreună cu ei s-au ridicat și, în timp ce plecau, își spuneau unii altora: „Omul acesta nu face nimic pentru care să merite să fie pedepsit cu moartea sau să fie pus în lanțuri“. Agrippa i-a zis lui Festus: ‒ Omul acesta ar fi putut fi eliberat dacă n-ar fi făcut apel la Cezar. Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, l-au predat atât pe Pavel, cât și pe alți deținuți unui centurion pe nume Iulius, din cohorta Augusta. Ne-am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece spre câteva locuri din Asia. Cu noi era și Aristarhus, un macedonean din Tesalonic. În ziua următoare am debarcat în Sidon. Iulius s-a purtat cu bunăvoință față de Pavel și i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, ca să primească îngrijire. Apoi am plecat de acolo și am navigat la adăpostul insulei Cipru, din cauză că vânturile erau împotrivă. Am navigat în largul mării, pe lângă Cilicia și Pamfilia, și ne-am dus la Myra, în Lycia. Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca în Italia, și ne-a îmbarcat pe ea. Timp de mai multe zile am navigat încet și am ajuns cu greu lângă Cnidus. Fiindcă vântul nu ne lăsa să înaintăm, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Capul Salmone. După ce am trecut de el cu greu, am ajuns într-un loc numit „Limanuri bune“, care era aproape de cetatea Lasea. Trecuse destul de mult timp și călătoria devenea deja periculoasă, pentru că trecuse chiar și perioada postului. Prin urmare, Pavel i-a sfătuit și le-a zis: „Oamenilor, văd că această călătorie urmează să se facă cu mare pagubă și cu mare pierdere, nu doar pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre“. Dar centurionul era mai convins de cuvintele căpitanului și ale proprietarului corabiei decât de cuvintele lui Pavel. Întrucât portul era nepotrivit pentru a petrece iarna acolo, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pe mare, ca să poată ajunge cumva în Fenix – un port din Creta, îndreptat spre sud-vest și nord-vest – și să ierneze acolo. Vântul de sud sufla ușor, astfel încât, crezând că-și vor putea atinge scopul, au ridicat ancora, pornind de-a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape. Curând însă a început să sufle dinspre insulă un vânt năprasnic numit Euraquilo. Corabia a fost luată de vânt, fără să i se poată împotrivi și, astfel, ne-am lăsat duși de el. Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, și cu greu am putut să aducem sub control barca de salvare a corabiei. Au ridicat-o la bord și apoi s-au folosit de niște frânghii ca să cuprindă corabia de jur împrejur. De teamă să nu naufragieze în Sirta, au lăsat pânzele în jos, lăsându-se astfel purtați de ape. Fiindcă eram prinși într-o furtună foarte puternică, în ziua următoare au început să arunce încărcătura corabiei, iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord și echipamentul corabiei. Timp de mai multe zile nu s-au văzut nici soarele, nici stelele, iar furtuna n-a slăbit deloc. În cele din urmă, ni se dusese orice speranță că vom fi salvați. După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s-a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi plecat din Creta, ca să fi scăpat de această pagubă și de această pierdere. Acum însă vă sfătuiesc să prindeți curaj, pentru că niciunul dintre voi nu-și va pierde viața, ci se va pierde doar corabia. Căci noaptea trecută a stat lângă mine un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparțin și Căruia Îi slujesc și mi-a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei ce navighează împreună cu tine». De aceea, prindeți curaj, oamenilor, pentru că eu am credință în Dumnezeu că va fi așa cum mi s-a spus! Acum însă trebuie să naufragiem pe o insulă oarecare“. Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropiau de uscat. Au măsurat adâncimea apei și au găsit-o de douăzeci de stânjeni. Au înaintat încă puțin, au măsurat din nou adâncimea apei și au găsit-o de cincisprezece stânjeni. De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă și așteptau cu nerăbdare să se facă ziuă. Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie și lăsaseră barca de salvare jos, în mare, sub pretextul că urmează să coboare niște ancore de la proră, Pavel le-a zis centurionului și soldaților: „Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați“. Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii de salvare și au lăsat-o să se depărteze. Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toți să mănânce, zicând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați în așteptare și, în tot acest timp ați rămas flămânzi și n-ați mâncat nimic. De aceea vă îndemn să mâncați ceva, fiindcă lucrul acesta este spre salvarea voastră; căci niciun fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“. Și zicând acestea, a luat pâine, I-a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. Toți au prins curaj și au mâncat și ei câte ceva. În corabie eram, în total, două sute șaptezeci și șase de suflete. După ce și-au potolit foamea, au redus din greutatea corabiei, aruncând grâul în mare. Când s-a făcut ziuă, n-au recunoscut țărmul, dar au observat un golf care avea plajă și s-au hotărât să acosteze corabia acolo, dacă vor putea. Au tăiat ancorele și le-au lăsat în mare, dezlegând în același timp frânghiile care țineau cârmele. Apoi au ridicat în vânt vela cea mică și s-au îndreptat spre plajă. S-au lovit însă de un banc de nisip și corabia a eșuat. Prora s-a înfipt în nisip, rămânând împotmolită, în timp ce pupa era distrusă de forța valurilor. Planul soldaților era să-i omoare pe deținuți, ca nu cumva să scape vreunul înotând. Dar centurionul, dorind să-l salveze pe Pavel, i-a împiedicat să-și îndeplinească planul. El le-a poruncit celor ce știau să înoate să sară primii peste bord și să ajungă la țărm, iar ceilalți să-i urmeze ținându-se de scânduri sau de bucăți din corabie. Și așa s-a făcut că au ajuns toți teferi la țărm. După ce am fost salvați din pericol, am aflat că insula se numea Malta. Băștinașii ne-au arătat o bunăvoință neobișnuită, căci au aprins un foc și ne-au primit bine pe toți, din cauză că începuse ploaia și se lăsase frigul. Pavel a adunat o grămadă de vreascuri și, în timp ce le punea pe foc, a ieșit o viperă din cauza căldurii și i s-a prins de mână. Când băștinașii au văzut șarpele atârnând de mâna lui, și-au zis unii altora: „Fără îndoială că omul acesta, care a fost salvat din mare, este un ucigaș, căci Dreptatea nu-l lasă să trăiască“. Pavel însă a scuturat șarpele în foc, fără să sufere niciun rău. Ei se așteptau să se umfle sau să cadă deodată mort. Dar, după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă nimic neobișnuit, și-au schimbat părerea și au zis că este un zeu. Aproape de locul acela se aflau niște pământuri ale guvernatorului insulei, al cărui nume era Publius. El ne-a primit și ne-a găzduit cu ospitalitate timp de trei zile. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, suferind de friguri și dizenterie. Pavel s-a dus la el, s-a rugat punându-și mâinile peste el și l-a vindecat. După ce s-a întâmplat aceasta, ceilalți de pe insulă, care aveau boli, au venit și ei și au fost vindecați. Ei ne-au onorat în multe feluri, iar când am fost gata de plecare ne-au pus la dispoziție lucrurile de care aveam nevoie. După trei luni, am plecat pe mare cu o corabie din Alexandria care iernase pe insulă și care avea emblema Dioscurilor. Am debarcat în Siracuza, unde am rămas timp de trei zile, iar de acolo am plecat mai departe și am sosit în Regium. După o zi a început să bată un vânt dinspre sud, iar în ziua următoare am ajuns în Puteoli, unde am găsit frați și am fost rugați să rămânem cu ei șapte zile. Și așa am ajuns în Roma. Când frații de acolo au auzit despre noi, au venit în întâmpinarea noastră până la Forumul lui Apius și până la „Trei taverne“. Văzându-i, Pavel I-a mulțumit lui Dumnezeu și a fost încurajat. Când am intrat în Roma, centurionul i-a predat pe deținuți căpitanului gărzilor, iar lui Pavel i s-a dat voie să locuiască singur, sub paza unui soldat. După trei zile, Pavel i-a chemat la el pe liderii iudeilor, iar când aceștia s-au adunat, le-a zis: ‒ Fraților, deși n-am făcut nimic împotriva poporului nostru sau împotriva obiceiurilor strămoșilor noștri, totuși am fost dat ca deținut în mâinile romanilor încă din Ierusalim. Aceștia, după ce m-au cercetat, voiau să mă elibereze, fiindcă nu era în mine niciun motiv de condamnare la moarte. Dar, pentru că iudeii s-au împotrivit, am fost constrâns să fac apel la Cezar, deși nu aveam de adus nicio acuzație împotriva poporului meu. Din acest motiv v-am chemat să vă văd și să vă vorbesc. Căci din cauza speranței lui Israel port eu acest lanț! Ei i-au răspuns: ‒ Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine și niciunul dintre frații care au venit aici n-a anunțat sau vorbit ceva rău despre tine. Dar am dori să auzim de la tine lucrurile pe care le gândești, căci, într-adevăr, ne este cunoscut faptul că pretutindeni se vorbește împotriva acestei grupări. Prin urmare, ei i-au stabilit lui Pavel o zi. Au venit mulți în locul unde era găzduit, iar el, de dimineață până seara, le-a explicat lucrurile, depunând mărturie despre Împărăția lui Dumnezeu și încercând să-i convingă cu privire la Isus, atât din Legea lui Moise, cât și din Profeți. Unii erau convinși de cele spuse de el, dar alții erau necredincioși. Fiindcă începuseră să plece acasă în dezacord unii cu alții, Pavel le-a mai zis doar cuvintele acestea: „Bine a vorbit Duhul Sfânt strămoșilor voștri prin profetul Isaia, când a zis: «Du-te la poporul acesta și spune: Veți auzi cu urechile, dar nicidecum nu veți înțelege, și veți privi cu ochii, dar nicidecum nu veți pricepe. Căci inima acestui popor s-a împietrit. Urechile lor aud greu, iar ochii li s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să-i vindec!». Să știți deci că mântuirea aceasta de la Dumnezeu a fost trimisă neevreilor, și ei o vor asculta“. Când a rostit Pavel aceste cuvinte, iudeii au plecat, având o mare dispută între ei. Pavel a rămas acolo doi ani întregi, într-un loc pe care și-l închiriase. El îi primea pe toți cei care veneau la el, proclama Împărăția lui Dumnezeu și îi învăța pe oameni despre Domnul Isus Cristos, cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică. Pavel, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu, pe care El o promisese mai dinainte, prin profeții Săi, în Sfintele Scripturi. Ea vorbește despre Fiul Său – născut din descendenții lui David, în ce privește trupul, desemnat Fiul lui Dumnezeu în putere, în ce privește duhul sfințeniei, prin învierea dintre cei morți – adică despre Isus Cristos, Domnul nostru. Prin El, noi am primit harul și apostolatul, ca să proclamăm ascultarea credinței, de dragul Numelui Său, printre toate națiunile, între care sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Cristos. Deci, tuturor celor care sunt preaiubiți ai lui Dumnezeu în Roma, chemați să fie sfinți: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Mai întâi, Îi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toți, deoarece credința voastră este vestită în întreaga lume. Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, că îmi aduc aminte mereu de voi, cerând întotdeauna în rugăciunile mele ca, prin voia lui Dumnezeu, să reușesc poate acum să vin în sfârșit la voi. Căci tânjesc să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar spiritual pentru consolidarea voastră, cu alte cuvinte, să ne încurajăm împreună, în mijlocul vostru, unul prin credința celuilalt, atât a voastră cât și a mea. Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori mi-am propus să vin la voi, ca să am și printre voi vreun rod, tot așa cum am și printre celelalte națiuni, dar până acum am fost împiedicat. Eu sunt dator atât grecilor, cât și barbarilor, atât celor înțelepți, cât și celor neștiutori, astfel că, în ce mă privește, sunt dornic să vă predic Evanghelia și vouă, celor din Roma. Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, întâi a iudeului, apoi a grecului, deoarece în ea este descoperită dreptatea lui Dumnezeu, prin credință spre credință, așa cum este scris: „Însă cel drept prin credință va trăi“. Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din Cer împotriva oricărei lipse de evlavie și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor, care înăbușă adevărul în nedreptate. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. De la crearea lumii, însușirile Lui nevăzute – puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui – au fost clar arătate, fiind înțelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să nu aibă nicio scuză. Fiindcă, deși L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci au ajuns lipsiți de discernământ în gândurile lor, iar inima lor fără pricepere s-a întunecat. Pretinzând că sunt înțelepți, au înnebunit și au schimbat gloria Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după chipul omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor și a târâtoarelor. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă poftelor inimilor lor, ca să trăiască în necurăție, dezonorându-și astfel trupurile între ei. Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună și s-au închinat și au slujit creației în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci. Amin! Din cauza aceasta, Dumnezeu i-a lăsat pradă patimilor rușinoase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea lor firească într-una care este împotriva firii. Tot astfel și bărbații, au părăsit întrebuințarea firească a femeii și s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați comițând lucruri scârboase și primind astfel în ei înșiși răsplata pe care o meritau pentru rătăcirea lor. Și, fiindcă n-au găsit potrivit să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minții lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. Sunt plini de orice fel de nedreptate, de răutate, de lăcomie, de ticăloșie, plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de viclenie, sunt dușmănoși, bârfitori, calomniatori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganți, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, nu-și țin promisiunile, sunt fără afecțiune, nemiloși. Și, deși cunosc hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce fac astfel de lucruri își merită moartea, ei nu numai că le fac, ci îi și aprobă pe cei ce le fac. De aceea, tu, omule, oricine ai fi, care-i judeci pe alții, n-ai nicio scuză, pentru că în ceea ce-l judeci pe altul, te condamni pe tine însuți, fiindcă tu, care-l judeci, faci aceleași lucruri. Știm însă că judecata lui Dumnezeu față de cei ce fac astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. Și crezi tu, omule, care-i judeci pe cei ce fac astfel de lucruri, dar pe care le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări, și nu înțelegi că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? Dar, din cauza împietririi tale și a inimii tale nepocăite, îți aduni mânie pentru ziua mâniei și a descoperirii dreptei judecăți a lui Dumnezeu, Care „va răsplăti fiecăruia după faptele lui“: celor ce, prin perseverența în fapte bune, caută glorie, onoare și nemurire, le va da viață veșnică; dar celor ce, din ambiție egoistă, nu ascultă de adevăr și se lasă convinși de nedreptate, le va da mânie și furie. Vor veni necazuri și probleme peste orice suflet omenesc care face răul, întâi peste iudeu și apoi peste grec, dar va fi glorie, onoare și pace pentru oricine face binele, întâi pentru iudeu și apoi pentru grec, căci înaintea lui Dumnezeu nu există favoritism. Fiindcă toți cei ce au păcătuit fără Lege vor și pieri fără Lege, iar toți cei ce au păcătuit sub Lege vor fi judecați potrivit Legii. Căci nu cei ce aud Legea sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea vor fi îndreptățiți. Când neevreii, care nu au Legea, împlinesc din instinct cerințele Legii, prin aceasta, ei, care nu au Legea, sunt lege pentru ei înșiși. Ei arată astfel că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, conștiința lor aducând mărturie, iar gândurile lor acuzându-se sau scuzându-se între ele. Lucrul acesta se va vedea în ziua când, potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu, prin Cristos Isus, va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor. Dar dacă tu, care te numești iudeu, care îți pui încrederea în Lege, care te lauzi cu Dumnezeu, care cunoști voia Lui și discerni lucrurile deosebite pentru că ești învățat din Lege, tu, care ești convins că ești călăuză pentru orbi, lumină pentru cei din întuneric, îndrumător al celor nesăbuiți, învățător al celor imaturi, pentru că tu ai în Lege întruchiparea cunoștinței și a adevărului, tu, deci, care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care predici: „Să nu furi“, furi? Tu, care spui: „Să nu comiți adulter“, comiți adulter? Tu, căruia ți-e scârbă de idoli, le jefuiești templele? Tu, care te lauzi cu Legea, Îl faci de rușine pe Dumnezeu prin încălcarea Legii? Căci, așa cum este scris: „Numele lui Dumnezeu este blasfemiat printre neevrei din cauza voastră“. Fiindcă circumcizia este de folos dacă împlinești Legea, dar, dacă ești unul care încalcă Legea, circumcizia ta a devenit necircumcizie. Deci, dacă cel necircumcis păzește hotărârile drepte ale Legii, nu va fi considerată oare necircumcizia lui drept circumcizie? Cel care, din naștere, este necircumcis, însă împlinește Legea, te va judeca pe tine care, deși ai litera Legii și circumcizia, ești unul care încalci Legea. Căci iudeu nu este cel care este iudeu în exterior, și circumcizie nu este cea exterioară, în carne, ci iudeu este cel care este iudeu în interior, iar circumcizie este cea a inimii, prin Duhul, nu prin litera Legii. Lauda acestuia nu este de la oameni, ci de la Dumnezeu. Care este, atunci, superioritatea iudeului sau care este folosul circumciziei? Acestea sunt mari în toate privințele. Mai întâi, pentru că lor le-au fost încredințate cuvintele lui Dumnezeu. Și ce dacă unii n-au crezut? Va desființa oare necredincioșia lor credincioșia lui Dumnezeu? În niciun caz! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie dovedit adevărat și fiecare om să fie dovedit mincinos, după cum este scris: „Așa încât Tu să fii dovedit drept în cuvintele Tale și să ieși învingător când judeci“. Dar dacă nedreptatea noastră pune în lumină dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Își dezlănțuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.) În niciun caz! Altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea? Iar dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu strălucește și mai mult spre gloria Lui, atunci de ce sunt judecat ca păcătos? Și de ce să nu facem fapte rele, ca să vină cele bune, așa cum suntem vorbiți de rău și cum susțin unii despre noi că spunem? Condamnarea lor este dreaptă. Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni? Nicidecum! Căci i-am acuzat deja pe toți, atât pe iudei, cât și pe greci, că sunt sub păcat, așa cum este scris: „Nu există niciun om drept, niciunul măcar! Nu există niciunul care să înțeleagă! Nu există niciunul care să-L caute pe Dumnezeu! Toți s-au rătăcit; au ajuns, cu toții, corupți. Nu mai există niciunul care să facă binele, niciunul măcar!“ „Gâtul le este un mormânt deschis; cu limbile lor ei înșală“. „Sub buzele lor este venin de viperă“. „Gura le este plină de blestem și amărăciune“. „Picioarele lor se grăbesc să verse sânge; prăpădul și nenorocirea se află pe căile lor și n-au cunoscut calea păcii“. „Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor!“. Dar știm că tot ce spune Legea, le spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă și întreaga lume să fie găsită răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu. Căci niciun om nu va fi îndreptățit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece, prin Lege, vine cunoașterea păcatului. Dar acum a fost arătată o dreptate a lui Dumnezeu, fără Lege, despre care se mărturisește prin Lege și Profeți, și anume dreptatea dată de Dumnezeu prin credința în Isus Cristos, pentru toți cei ce cred. Căci nu se face nicio diferență. Fiindcă toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu, dar sunt îndreptățiți fără plată, prin harul Lui, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Dumnezeu L-a înfățișat ca jertfă de ispășire, prin credința în sângele Lui, ca dovadă a dreptății Sale, căci Dumnezeu, în îngăduința Sa, trecuse cu vederea păcatele comise în trecut, pentru ca, în vremea de acum, să-Și dovedească dreptatea, în așa fel încât El să fie drept și să-l îndreptățească totodată pe cel ce are credință în Isus. Și atunci, unde este lauda? A fost înlăturată! Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței, deoarece noi considerăm că omul este îndreptățit prin credință, fără faptele Legii. Sau poate Dumnezeu este doar Dumnezeul iudeilor? Nu este și al neevreilor? Da, este și al neevreilor, deoarece este un singur Dumnezeu, Care îi va îndreptăți, prin credință, pe cei circumciși și, tot prin credință, și pe cei necircumciși. Prin urmare, desființăm noi Legea prin credință? În niciun caz! Dimpotrivă, noi confirmăm Legea. Atunci, ce vom spune că a găsit Avraam, strămoșul nostru în ce privește trupul? Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce spune Scriptura? „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i-a fost considerată dreptate“. Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie, însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptățește pe cel lipsit de evlavie, credința îi este considerată dreptate. Tot așa vorbește și David despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl consideră drept fără fapte: „Fericiți sunt cei ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite! Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în considerare păcatul!“. Așadar, este această fericire pentru cei circumciși, sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem: „Lui Avraam credința i-a fost considerată dreptate“. Dar cum i-a fost considerată: era el circumcis sau era necircumcis? Nu era circumcis, ci era necircumcis. Apoi a primit semnul circumciziei ca pe un sigiliu al dreptății primite prin credință, în timp ce era necircumcis, astfel încât să poată fi atât tatăl tuturor celor ce cred fără să fie circumciși, pentru ca să li se ia în considerare și lor dreptatea aceasta, cât și tatăl celor circumciși, care nu doar că sunt circumciși, dar și pășesc pe urmele credinței pe care a avut-o tatăl nostru Avraam înainte de a fi circumcis. Căci nu prin Lege i-a fost făcută lui Avraam sau urmașilor lui promisiunea că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea care vine prin credință. Căci, dacă moștenitori sunt cei ce sunt sub Lege, atunci credința este fără folos, iar promisiunea este desființată. Fiindcă Legea aduce mânie, dar, unde nu este Lege, nu este nici încălcare a Legii. De aceea promisiunea este prin credință: ca să fie potrivit harului, așa încât aceasta să fie sigură pentru toți urmașii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor, așa cum este scris: „Te-am făcut tatăl multor națiuni“. El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în Care a crezut, Care învie morții și Care cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi. În pofida lipsei oricărei speranțe, el a crezut cu speranță că va deveni tatăl multor națiuni, potrivit cu ceea ce i-a fost spus: „Așa vor fi urmașii tăi!“. El n-a slăbit în credință când a văzut că propriul său trup era deja bătrân – avea aproape o sută de ani – și că pântecul Sarei era bătrân. El nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând glorie lui Dumnezeu și fiind pe deplin convins că Dumnezeu este în stare să și facă ceea ce a promis. De aceea credința i-a fost considerată dreptate. Acum, cuvintele „i-a fost considerată“ n-au fost scrise doar pentru el, ci și pentru noi, cărora credința urmează să ne fie considerată dreptate, nouă, celor ce credem în Cel Ce L-a înviat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru, Care a fost dat pentru nelegiuirile noastre și Care a fost înviat pentru îndreptățirea noastră. Așadar, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin Care avem și intrare, prin credință, în harul acesta în care ne aflăm; și ne lăudăm datorită speranței că vom fi în glorie cu Dumnezeu. Dar nu numai atât, ci ne lăudăm și în necazuri, știind că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce integritate, integritatea aduce speranță, iar speranța nu ne face de rușine, deoarece dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt Care ne-a fost dat. Căci, în timp ce noi eram neputincioși, Cristos a murit, la vremea potrivită, pentru cei lipsiți de evlavie. Într-adevăr, cu greu ar muri cineva pentru un om drept, deși pentru un om bun poate că ar îndrăzni cineva să moară. Însă Dumnezeu Și-a dovedit dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când am fost îndreptățiți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram dușmani, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult acum, fiind împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. Dar nu numai atât, ci ne și lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin Care am primit acum împăcarea. De aceea, așa cum păcatul a intrat în lume printr-un singur om, iar prin păcat a intrat moartea și, astfel, moartea a trecut la toți oamenii, din cauză că toți au păcătuit… Căci, înainte de Lege, era păcat în lume, însă păcatul nu este luat în considerare când nu este nicio lege. Totuși, moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar și peste cei care n-au păcătuit printr-o abatere asemănătoare cu cea a lui Adam, care este un arhetip al Celui Ce urma să vină. Însă cu darul nu este ca și cu nelegiuirea. Căci, dacă cei mulți au murit prin nelegiuirea unuia singur, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul venit prin harul unui Singur Om, Isus Cristos, s-au dat din belșug celor mulți. Iar darul nu a venit ca prin acel unul singur care a păcătuit. Fiindcă judecata venită printr-unul singur a dus la condamnare, însă darul, care a urmat după multe nelegiuiri, a dus la o decizie de iertare. Căci, dacă prin nelegiuirea unuia singur moartea a domnit prin acel unul, cu atât mai mult vor domni în viață cei ce primesc belșugul harului și darul dreptății prin Acel Unul Singur, Isus Cristos. Deci, așa cum printr-o singură nelegiuire a venit o condamnare pentru toți oamenii, tot astfel, printr-o singură faptă dreaptă a venit o îndreptățire pentru toți oamenii, care aduce viața. Căci, așa cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot astfel, prin ascultarea Unuia Singur, cei mulți vor fi făcuți drepți. Legea a venit ca să se înmulțească nelegiuirea. Însă, acolo unde s-a înmulțit păcatul, harul s-a revărsat și mai mult, pentru ca, așa cum păcatul a domnit în moarte, tot astfel să domnească și harul lui Dumnezeu prin dreptate, ducând la viață veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru. Ce vom spune atunci? Să continuăm să trăim în păcat ca să se înmulțească harul? În niciun caz! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în el? Sau nu știți că toți cei care am fost botezați în Cristos Isus am fost botezați în moartea Lui? Noi, deci, am fost înmormântați împreună cu El prin botezul în moarte, pentru ca, așa cum Cristos a fost înviat din morți prin gloria Tatălui, tot astfel să trăim și noi o viață nouă. Căci, dacă am devenit una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Noi știm că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie lăsat fără putere, în așa fel încât să nu mai fim sclavi ai păcatului. Căci, cine a murit a fost eliberat de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu El, știind că, odată înviat din morți, Cristos nu mai moare; moartea nu mai domnește asupra Lui. Căci, prin faptul că a murit, El a murit față de păcat o dată pentru totdeauna, iar prin faptul că trăiește, El trăiește față de Dumnezeu. La fel și voi, considerați-vă morți față de păcat și vii față de Dumnezeu în Cristos Isus. Așadar, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, ca să nu mai ascultați de poftele lui. Să nu mai dați păcatului părțile trupului vostru, ca pe niște unelte ale nedreptății, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca unii care ați fost aduși la viață dintre cei morți, și dați lui Dumnezeu părțile trupului vostru, ca pe niște unelte ale dreptății. Căci păcatul nu va mai domni asupra voastră, deoarece voi nu sunteți sub Lege, ci sub har. Și atunci? Să păcătuim, pentru că nu suntem sub Lege, ci sub har? În niciun caz! Nu știți că atunci când vă oferiți pe voi înșivă sclavi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți sclavii celui de care ascultați: fie ai păcatului, care duce la moarte, fie ai ascultării, care duce la dreptate? Dar mulțumiri să-I fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, deși erați sclavi ai păcatului, ați ascultat din inimă de modelul de învățătură căruia i-ați fost încredințați, ați fost eliberați de păcat și ați devenit sclavi ai dreptății. Vorbesc cât este omenește posibil, din cauza slăbiciunii firii voastre pământești. Așa cum v-ați dat părțile trupului să fie sclave ale necurăției și fărădelegii, spre fărădelege, tot așa acum, dați-vă părțile trupului să fie sclave ale dreptății, spre sfințire. Căci, atunci când erați sclavi ai păcatului, erați liberi în ce privește dreptatea. Și ce roade aduceați atunci? Roade de care acum vă este rușine, pentru că sfârșitul acestor lucruri este moartea. Însă acum, fiind eliberați de păcat și devenind sclavi ai lui Dumnezeu, rodul pe care-l aveți este spre sfințire, iar sfârșitul este viața veșnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viața veșnică în Cristos Isus, Domnul nostru. Sau nu știți, fraților – căci le vorbesc unora care cunosc Legea – că Legea domnește peste un om atât timp cât trăiește el? O femeie măritată este legată prin Lege de soțul ei atât timp cât trăiește acesta, însă, dacă soțul ei moare, ea este eliberată de legea soțului. Deci, dacă ea devine soția unui alt bărbat în timp ce soțul ei este încă în viață, se va numi adulteră, dar dacă soțul ei moare, ea este liberă față de Lege și nu este adulteră dacă devine soția unui alt bărbat. Tot astfel și voi, frații mei, ați murit față de Lege, prin trupul lui Cristos, ca să fiți ai Altuia, ai Celui Ce a fost înviat dintre cei morți, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. Căci, în timp ce trăiam potrivit firii pământești, patimile păcatelor, stârnite de Lege, erau la lucru în părțile trupului nostru, aducând roade pentru moarte. Dar acum am fost eliberați de Lege, murind față de ceea ce ne ținea captivi, astfel încât să slujim înnoiți de Duhul, și nu după vechea literă a Legii. Ce vom spune atunci? Este Legea păcat? În niciun caz! Totuși, eu n-aș fi cunoscut păcatul decât prin Lege, pentru că n-aș fi știut ce este pofta, dacă Legea nu ar fi spus: „Să nu poftești!“. Dar păcatul, profitând de oportunitatea oferită prin poruncă, a produs în mine tot felul de pofte, pentru că, fără Lege, păcatul este mort. Cândva, fără Lege, eu eram viu, însă, când a venit porunca, păcatul a prins viață, iar eu am murit. Astfel, am aflat că însăși porunca, ea, care era pentru viață, a fost pentru moarte. Căci păcatul, prinzând ocazia prin poruncă, m-a înșelat și, prin ea, m-a omorât. Prin urmare, Legea, într-adevăr, este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună. Atunci, ceea ce este bun mi-a adus moarte? În niciun caz, ci păcatul a lucrat moartea în mine prin ceea ce este bun, pentru ca el să poată fi arătat ca păcat și, prin poruncă, să devină păcătos peste măsură. Noi știm că Legea este spirituală, însă eu sunt firesc, vândut ca sclav păcatului. Căci nu știu ce fac, întrucât nu fac ce vreau, ci ceea ce urăsc, aceea fac! Acum, dacă fac ceea ce nu vreau, sunt de acord că Legea este bună. Prin urmare, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Eu știu că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, întrucât voința este prezentă în mine, dar nu și puterea de a face ce este bine. Căci nu fac binele pe care vreau să-l fac, ci chiar răul pe care nu vreau să-l fac! Dacă eu fac ceea ce nu vreau, atunci nu eu sunt cel care face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Găsesc deci următoarea lege: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, în omul lăuntric, mă bucur de Legea lui Dumnezeu, dar, în părțile trupului meu, văd o altă lege, care se luptă împotriva legii minții mele, făcându-mă prizonier al legii păcatului, care se află în părțile trupului meu. O, nenorocitul de mine! Cine mă va elibera de acest trup supus morții? Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Astfel, eu însumi slujesc, cu mintea mea, Legii lui Dumnezeu, dar cu firea mea pământească slujesc legii păcatului. Așadar, acum nu mai este nicio condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc potrivit firii pământești, ci potrivit Duhului. Într-adevăr, legea Duhului vieții în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului și a morții. Căci Dumnezeu a realizat ceea ce era imposibil pentru Lege, întrucât aceasta era neputincioasă din cauza firii pământești. Trimițându-L pe Însuși Fiul Său în asemănarea firii păcătoase și din cauza păcatului, El a condamnat păcatul în firea pământească, astfel încât cerința dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu potrivit firii pământești, ci potrivit Duhului. Într-adevăr, cei ce trăiesc potrivit firii pământești se gândesc la lucrurile firii pământești, însă cei ce trăiesc potrivit Duhului se gândesc la lucrurile Duhului. Căci gândirea firii pământești este moarte, însă gândirea Duhului este viață și pace. Și aceasta deoarece gândirea firii pământești este dușmănie față de Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună. Cei ce trăiesc potrivit firii pământești nu-I pot fi plăcuți lui Dumnezeu. Voi însă nu trăiți potrivit firii pământești, ci potrivit Duhului, dacă într-adevăr Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Dar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, atunci acesta nu este al Lui. Dacă însă Cristos este în voi, trupul vostru este mort din cauza păcatului, dar Duhul este viața voastră, datorită dreptății. Și dacă Duhul Celui Ce L-a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, atunci Cel Ce L-a înviat pe Cristos dintre cei morți va da viață și trupurilor voastre muritoare, prin Duhul Lui Care locuiește în voi. Așadar, fraților, noi nu suntem datori firii pământești, ca să trăim potrivit ei. Pentru că, dacă trăiți potrivit firii pământești, veți muri, dar dacă, prin Duhul, dați morții faptele trupului, veți trăi. Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Fiindcă voi n-ați primit un duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci ați primit Duhul înfierii, prin Care strigăm: „Abba!“, adică „Tată!“. Duhul Însuși depune mărturie, împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem copii, suntem și moștenitori – moștenitori ai lui Dumnezeu, moștenitori împreună cu Cristos – dacă suferim într-adevăr împreună cu El, ca să fim și glorificați împreună cu El. Căci eu consider că suferințele din vremea de acum nu sunt demne să fie puse alături de gloria viitoare, care urmează să ne fie descoperită. Căci și creația așteaptă cu ardoare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, întrucât creația a fost supusă deșertăciunii – nu pentru că a vrut ea, ci din cauza Celui Ce a supus-o – în speranța că și creația va fi eliberată din sclavia stricăciunii pentru libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu. Noi știm că, până acum, întreaga creație geme și suferă durerile nașterii. Dar nu numai ea, ci și noi înșine, care avem cel dintâi rod al Duhului, gemem în noi înșine, așteptând cu ardoare înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci în baza acestei speranțe am fost mântuiți. Dar o speranță care se vede nu mai este speranță! Fiindcă cine mai speră în ceea ce vede deja? Dacă însă sperăm în ceea ce nu vedem, atunci așteptăm cu ardoare și răbdare. În același fel, Duhul ne ajută în neputința noastră, pentru că nu știm cum ar trebui să ne rugăm, ci Duhul Însuși mijlocește cu suspine nerostite. Însă Cel Care cercetează inimile, cunoaște care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijlocește pentru sfinți în acord cu voia lui Dumnezeu. Noi știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemați în acord cu planul Său. Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, El i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, astfel încât Acesta să fie întâiul născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; pe aceia pe care i-a chemat, i-a și îndreptățit; iar pe aceia pe care i-a îndreptățit, i-a și glorificat. Ce vom spune deci despre aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, Care nu Și-a cruțat propriul Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va aduce vreo acuzație împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel Care-i îndreptățește. Cine este cel care-i va condamna? Cristos Isus, Cel Care a murit și Care, mai mult decât atât, a fost înviat, este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi. Cine ne va despărți de dragostea lui Cristos? Necazul, sau dificultățile, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau pericolul, sau sabia? Așa cum este scris: „Din cauza Ta suntem dați morții toată ziua, suntem considerați ca niște oi pentru tăiere“. Însă, în toate aceste lucruri, suntem mai mult decât învingători prin Cel Care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă ființă nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru! Spun adevărul în Cristos, nu mint: conștiința mea mărturisește pentru mine, prin Duhul Sfânt, că am o mare întristare și o durere continuă în inimă. Căci aș vrea, mai degrabă, să fiu eu însumi anatema, despărțit de Cristos, de dragul fraților mei, al rudelor mele după trup, care sunt israeliți. Ale lor sunt înfierea, gloria, legămintele, darea Legii, închinarea de la Templu și promisiunile. Ai lor sunt patriarhii și din ei a venit, după trup, Cristos, Care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci! Amin. Dar aceasta nu înseamnă că a dat greș Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei din Israel sunt Israel și nu toți sunt copiii lui Avraam doar pentru că sunt descendenții lui, ci, așa cum este scris: „Prin Isaac își vor primi numele descendenții tăi“. Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt priviți ca descendenți. Căci mesajul promisiunii a fost acesta: „La anul, cam în aceeași perioadă, voi veni, iar Sara va avea un fiu“. Dar nu numai atât, ci și Rebeca a primit o promisiune, când a rămas însărcinată o singură dată prin Isaac, strămoșul nostru. Căci, deși gemenii nu se născuseră încă, nici nu făcuseră ceva bine sau rău (pentru ca scopul lui Dumnezeu în alegere să rămână, nu prin fapte, ci prin Cel Care cheamă), i s-a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai tânăr“. Așa cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am respins“. Prin urmare, ce vom spune? Nu cumva este nedreptate din partea lui Dumnezeu? În niciun caz! Căci lui Moise i-a spus: „Eu voi avea milă de cel ce vreau să am milă și voi fi binevoitor cu cel ce vreau să fiu binevoitor“. Prin urmare, nu depinde de cel ce dorește, nici de cel ce aleargă, ci de Dumnezeu, Care are milă. Căci Scriptura îi spune lui Faraon: „Te-am ridicat tocmai pentru scopul acesta: ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și, astfel, Numele Meu să fie proclamat pe întreg pământul“. Astfel, El are milă de cine dorește și împietrește pe cine dorește. Dar îmi vei zice: „Atunci, de ce mai învinovățește? Căci cine se poate împotrivi voii Lui?“. Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu? Oare vasul de lut îi va spune celui care l-a făcut: „De ce m-ai făcut așa?“. Sau nu are olarul autoritate peste lut, ca să facă, din același bulgăre de lut, un vas pentru o întrebuințare de cinste, iar altul pentru o întrebuințare lipsită de cinste? Dar dacă Dumnezeu, dorind să-Și arate mânia și să-Și facă cunoscută puterea, a suportat cu multă răbdare niște vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere, pentru a-Și face cunoscută bogăția gloriei Sale față de niște vase ale milei, pe care le pregătise mai dinainte pentru glorie? Astfel, El ne-a chemat și pe noi, nu numai dintre iudei, ci și dintre neevrei. Așa cum spune în Osea: „Pe cel ce nu era poporul Meu îl voi numi «Popor al Meu», și pe cea care nu era iubită, o voi numi «Iubit㻓. Și „În locul unde li s-a spus: «Voi nu sunteți poporul Meu!», acolo vor fi numiți «fii ai Dumnezeului celui Viu»“. Iar Isaia strigă despre Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, doar rămășița va fi mântuită. Căci Domnul va duce la îndeplinire pe deplin și repede cuvântul rostit asupra pământului“. Și, așa cum a spus deja Isaia: „Dacă Domnul Oștirilor nu ne-ar fi lăsat niște urmași, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora“. Și atunci ce vom spune? Neevreii, care nu umblau după dreptate, au obținut o dreptate, și anume o dreptate care se obține prin credință. Însă Israel, care umbla după o lege a dreptății, n-a ajuns la această lege. De ce? Pentru că n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra care le-a fost o piedică, așa cum este scris: „Iată, așez în Sion o Piatră de care se vor împiedica și o Stâncă din cauza căreia vor cădea. Însă cel ce crede în El nu va fi făcut de rușine“. Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliți este să fie mântuiți. Căci le mărturisesc că au zel pentru Dumnezeu, însă nu potrivit cu adevărata cunoaștere. Fiindcă, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să-și însușească o dreptate a lor înșiși, ei nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu. Căci Cristos este împlinirea Legii, pentru dreptatea fiecăruia care crede. Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din Lege astfel: „Omul care împlinește poruncile va trăi prin ele“. Însă dreptatea care vine din credință spune așa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va sui în Cer?»“ – adică pentru a-L coborî pe Cristos – „sau: «Cine va coborî în Adânc?» “ – adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morți. Și atunci, ce spune ea? „Cuvântul este aproape de tine; este în gura ta și în inima ta“. Acesta este cuvântul credinței, pe care-l predicăm. Fiindcă, dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit. Căci omul crede cu inima, ca să primească dreptatea, și mărturisește cu gura, ca să primească mântuirea. Într-adevăr, Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de rușine“. Căci nu se face nicio diferență între iudeu și grec, deoarece Același Domn este al tuturor, fiind bogat în binecuvântare față de toți cei ce-L cheamă. Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“. Așadar, cum Îl vor chema pe Cel în Care n-au crezut? Și cum vor crede în Cel despre Care n-au auzit? Și cum vor auzi, fără să le predice cineva? Și cum să predice, dacă nu sunt trimiși? Așa cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce aduc vești bune!“. Însă nu toți au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia spune: „Doamne, cine a crezut ceea ce noi am auzit?“. Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos. Însă eu întreb: n-au auzit ei? Ba da! „Glasul lor a străbătut întreg pământul, și cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii“. Însă eu întreb: oare n-a înțeles Israel? Mai întâi, Moise spune: „Eu vă voi provoca la gelozie prin cei ce nu sunt o națiune; vă voi mânia printr-o națiune fără pricepere“. Iar Isaia îndrăznește și spune: „M-am lăsat găsit de cei ce nu Mă căutau. M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine“. Însă, despre Israel, spune: „Toată ziua Mi-am întins mâinile către un popor neascultător și împotrivitor“. Atunci întreb: Și-a respins Dumnezeu poporul? În niciun caz! Căci și eu sunt israelit, din urmașii lui Avraam, din seminția lui Beniamin. Dumnezeu nu Și-a respins poporul, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu știți ce spune Scriptura despre Ilie, cum se roagă el lui Dumnezeu împotriva lui Israel? „Doamne, Ți-au ucis profeții, Ți-au dărâmat altarele. Numai eu singur am mai rămas, iar ei încearcă să-mi ia viața“. Dar ce i-a răspuns Dumnezeu? „Mi-am păstrat șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal“. Tot așa este și în vremea de acum: există o rămășiță potrivit alegerii harului, iar dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte, pentru că altfel harul n-ar mai fi har. Ce putem spune atunci? Israel n-a obținut ceea ce căuta, dar cei aleși au obținut. Iar ceilalți au fost împietriți, așa cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi să nu vadă și urechi să nu audă, până în ziua de azi“. Iar David spune: „Să li se prefacă masa într-o capcană, într-un laț, într-o cursă și o răsplătire pe măsură! Să li se întunece ochii, ca să nu mai vadă! Fă să li se încovoaie mereu spinarea!“. Prin urmare, întreb: s-au împiedicat ei în așa fel, încât să cadă pentru totdeauna? În niciun caz, ci, datorită alunecării lor, mântuirea a ajuns la neevrei, pentru a-i face pe israeliți geloși. Deci, dacă alunecarea lor a fost bogăție pentru lume, iar înfrângerea lor a fost bogăție pentru neevrei, cu cât mai mult va fi întoarcerea lor deplină? Acum vă vorbesc vouă, neevreilor: întrucât sunt apostol al neevreilor, eu îmi glorific slujirea, încercând cumva să stârnesc gelozia poporului meu și să-i salvez astfel pe unii dintre ei. Căci, dacă respingerea lor a adus împăcarea lumii, ce va aduce atunci primirea lor, dacă nu viață din morți? Iar dacă cel dintâi rod este sfânt, atunci și aluatul este sfânt. Și dacă rădăcina este sfântă, atunci și ramurile sunt sfinte. Dar dacă unele ramuri au fost rupte, iar tu, care ești o ramură de măslin sălbatic, ai fost altoită printre ele și ai devenit părtașă la rădăcina și rodnicia măslinului, nu te lăuda față de ramuri! Dacă te lauzi, amintește-ți că nu tu susții rădăcina, ci rădăcina te susține pe tine! Vei spune: „Ramurile au fost rupte ca să fiu altoit eu!“. Așa este. Ele au fost rupte prin necredință, iar tu stai în picioare prin credință! Prin urmare, nu te îngâmfa, ci teme-te! Căci, dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile naturale, nu te va cruța nici pe tine! Uită-te deci la bunătatea și la asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei care au căzut și bunătate față de tine, dacă rămâi în bunătatea Lui. Altfel, și tu vei fi tăiat. Chiar și ei, dacă nu persistă în necredință, vor fi altoiți, pentru că Dumnezeu este în stare să-i altoiască din nou. Căci, dacă tu ai fost tăiat din ceea ce, prin natura sa, este un măslin sălbatic și ai fost altoit, împotriva naturii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiți aceștia, care sunt ramuri naturale, în propriul lor măslin! Căci nu vreau să nu știți taina aceasta, fraților, ca să nu credeți în voi înșivă că sunteți înțelepți: o parte din Israel a căzut în împietrire, până când va intra numărul complet al neevreilor. Și atunci tot Israelul va fi mântuit, așa cum este scris: „Eliberatorul va veni din Sion; El va îndepărta lipsa de evlavie de la Iacov. Acesta este legământul Meu cu ei, când le voi înlătura păcatele“. În ce privește Evanghelia, ei sunt dușmani din cauza voastră, însă, în ce privește alegerea, ei sunt iubiți datorită patriarhilor. Fiindcă darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt fără regret. Căci așa cum voi ați fost cândva neascultători față de Dumnezeu, dar acum vi s-a arătat milă prin neascultarea acestora, tot astfel și ei sunt acum neascultători, pentru ca, prin mila arătată vouă, să poată primi și ei acum milă. Căci Dumnezeu i-a închis pe toți în neascultare, ca să aibă milă de toți. O, adâncul bogăției, înțelepciunii și cunoașterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui! „Căci cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui?“ „Cine I-a dat mai întâi ceva, ca El să fie nevoit să-i dea înapoi?“ Fiindcă din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie gloria în veci! Amin. Prin urmare, vă îndemn, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să vă aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta este slujba voastră spirituală! Nu vă conformați acestui veac, ci lăsați-vă transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți discerne care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită. Căci prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă o gândire cumpătată, potrivit cu măsura credinței pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. Pentru că, așa cum trupul are mai multe părți, iar părțile trupului n-au toate aceeași funcție, tot așa și noi, cei mulți, suntem un singur trup în Cristos, și fiecare în parte se află în trup spre folosul celorlalți. Astfel, avem diferite daruri, după harul care ne-a fost dat: dacă cineva are darul profeției, să-l folosească potrivit cu mărimea credinței sale; dacă are darul slujirii, să-l folosească în slujire; dacă are darul învățării, să-l folosească pentru a-i învăța pe alții; dacă are darul încurajării, să-l folosească pentru încurajarea altora; cel ce dăruiește, să dăruiască cu generozitate; cel ce conduce, să conducă cu devotament; cel ce are milă de alții, să facă lucrul acesta cu bucurie. Dragostea să fie fără ipocrizie. Să vă fie scârbă de rău! Să vă lipiți de bine! Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În ce privește cinstea, dați-vă întâietate unii altora! În ce privește devotamentul, să nu fiți leneși! Fiți plini de zel în duh! Slujiți Domnului! Bucurați-vă în speranță! Răbdați în necaz! Perseverați în rugăciune! Luați parte la împlinirea nevoilor sfinților! Fiți ospitalieri! Binecuvântați-i pe cei ce vă persecută! Binecuvântați, nu blestemați! Bucurați-vă cu cei ce se bucură! Plângeți cu cei ce plâng! Să gândiți frumos unii despre alții. Nu umblați după lucrurile înalte, ci acomodați-vă cu cele smerite. Nu vă considerați singuri înțelepți. Nu răsplătiți nimănui cu rău pentru rău. Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor. Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti!“, zice Domnul. Dimpotrivă, „dacă dușmanul tău este flămând, dă-i să mănânce, iar dacă este însetat, dă-i să bea. Căci, făcând așa, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui“. Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine. Orice om să fie supus celor mai înalte autorități. Căci nu există autoritate, decât prin Dumnezeu, iar cele care există au fost instituite de Dumnezeu. Prin urmare, oricine se împotrivește autorității se împotrivește îndrumării lui Dumnezeu, iar cei care se împotrivesc își vor primi condamnarea. Căci conducătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei deci să nu-ți fie frică de autoritate? Fă ce este bine și vei avea laudă din partea ei. Căci ea este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Însă, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! Ea este slujitorul lui Dumnezeu, care pedepsește cu scopul de a aduce mânia Lui peste cel ce face rău. De aceea este nevoie să fii supus nu doar din cauza mâniei, ci și din cauza conștiinței. Din același motiv, să plătiți și taxele, pentru că autoritățile sunt slujitori ai lui Dumnezeu, care se ocupă tot timpul cu aceasta. Dați tuturor ceea ce le datorați: taxe – cui datorați taxe, impozite – cui datorați impozite, teamă – cui datorați teamă, onoare – cui datorați onoare. Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, pentru că acela care-și iubește semenul a împlinit Legea. Căci „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu poftești“ și orice altă poruncă, sunt cuprinse în cuvântul acesta: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“. Dragostea nu-i face rău semenului; deci dragostea este împlinirea Legii. Să faceți lucrul acesta, căci știți vremea în care ne aflăm: este deja ora să vă treziți din somn, căci mântuirea noastră este mai aproape acum decât atunci când am devenit credincioși. Noaptea aproape a trecut, iar ziua se apropie. Să ne dezbrăcăm, deci, de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții, nu în desfrânare și în depravare, nu în ceartă și în invidie. Dimpotrivă, îmbrăcați-vă cu Domnul Isus Cristos și nu vă preocupați de cum să împliniți poftele firii voastre pământești. Primiți-l bine pe cel slab în credință și nu-l implicați în dispute referitoare la chestiuni discutabile. Unul crede că poate să mănânce orice, pe când cel slab în credință mănâncă doar legume. Cel ce mănâncă orice să nu-l disprețuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă orice să nu-l judece pe cel ce mănâncă, pentru că Dumnezeu l-a primit. Cine ești tu să-l judeci pe slujitorul altuia? Îl privește pe stăpânul său dacă stă în picioare sau cade. Însă va sta în picioare, pentru că Domnul îl poate face să stea. Unul prețuiește o zi mai mult decât pe alta, iar altul prețuiește orice zi. Fiecare trebuie să fie pe deplin convins în mintea sa. Cel ce privește diferit o anumită zi, pentru Domnul o privește. Cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, întrucât Îi mulțumește lui Dumnezeu, iar cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, și Îi mulțumește și el lui Dumnezeu. Căci niciunul dintre noi nu trăiește pentru sine și niciunul dintre noi nu moare pentru sine: dacă trăim, pentru Domnul trăim, iar dacă murim, pentru Domnul murim. Astfel, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci pentru aceasta a murit și a înviat Cristos: ca să domnească și peste cei morți, și peste cei vii. Așadar, de ce-l judeci pe fratele tău? Sau de ce-l disprețuiești pe fratele tău? Căci toți vom sta înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu. Pentru că este scris: „Viu sunt Eu, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă Îl va recunoaște pe Dumnezeu!“. Deci, fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuși înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare, să nu ne mai judecăm unii pe alții, ci mai degrabă judecați ca nu cumva să puneți în calea fratelui vostru ceva care să-l facă să cadă, sau ceva care să-l facă să păcătuiască. Știu și sunt convins, în Domnul Isus, că niciun lucru nu este întinat în sine, însă, dacă cineva consideră un lucru ca fiind întinat, atunci, pentru acea persoană, el este întinat. Căci, dacă fratele tău este întristat din cauza unei mâncări, atunci tu nu mai trăiești potrivit dragostei. Nu-l distruge, prin mâncarea ta, pe cel pentru care a murit Cristos! Nu lăsați, deci, ca binele vostru să fie vorbit de rău! Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este nici mâncare, nici băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Cel care-L slujește astfel pe Cristos este plăcut lui Dumnezeu și apreciat de oameni. Așadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea și consolidarea reciprocă. Nu distruge lucrarea lui Dumnezeu din cauza unei mâncări. Într-adevăr, toate lucrurile sunt curate, însă este rău ca omul să mănânce ceva care l-ar face pe altul să cadă. Este bine să nu mănânci carne, să nu bei vin și să nu faci nimic altceva care l-ar face pe fratele tău să cadă, să păcătuiască sau să slăbească în credință. Încredințarea pe care o ai, păstreaz-o între tine și Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce consideră că este bine! Însă omul care se îndoiește este condamnat dacă mănâncă, pentru că n-o face din încredințare. Tot ce nu vine din încredințare este păcat. Însă noi, care suntem puternici, suntem datori să purtăm neputințele celor slabi și nu să ne plăcem nouă înșine. Fiecare dintre noi să placă semenului său spre binele acestuia, pentru consolidarea lui sufletească. Căci nici Cristos nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci, așa cum este scris: „Insultele celor ce Te insultă au căzut asupra Mea“. Tot ce a fost scris în trecut a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și mângâierea date de Scripturi, să avem speranță. Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea aceleași gânduri unii față de alții, după exemplul lui Cristos Isus, pentru ca, într-un gând și cu un singur glas, să-L glorificați pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Așadar, primiți-vă bine unii pe alții, așa cum v-a primit și pe voi Cristos, spre gloria lui Dumnezeu. Căci vă spun, Cristos a devenit un slujitor al circumciziei, pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să confirme promisiunile făcute patriarhilor, astfel încât națiunile să-L glorifice pe Dumnezeu pentru mila Lui, așa cum este scris: „De aceea Te voi mărturisi printre națiuni și voi cânta laudă Numelui Tău!“. Și, din nou, spune: „Bucurați-vă, națiuni, împreună cu poporul Lui!“. Și, din nou: „Lăudați-L pe Domnul, toate națiunile! Să-I aducă laude, toate popoarele!“. Și, din nou, Isaia spune: „Rădăcina lui Ișai va ieși, și El Se va ridica să conducă națiunile; în El își vor pune speranța națiunile“. Dumnezeul speranței să vă umple de toată bucuria și pacea, în timp ce credeți, ca să aveți speranță din belșug, prin puterea Duhului Sfânt. Dar eu însumi sunt convins cu privire la voi, frații mei, că voi înșivă sunteți plini de bunătate, plini de toată cunoașterea și în stare să vă sfătuiți unii pe alții. Totuși, v-am scris, pe alocuri, mai cu îndrăzneală, ca să vă reamintesc aceste lucruri, având în vedere harul care mi-a fost dat de către Dumnezeu ca să fiu un slujitor al lui Cristos Isus pentru neevrei. Eu slujesc ca preot Evanghelia lui Dumnezeu, astfel încât neevreii să devină o jertfă plăcută, sfințită de Duhul Sfânt. Astfel, am un motiv de laudă în Cristos Isus cu privire la lucrurile pe care le-am înfăptuit pentru Dumnezeu. Căci n-aș îndrăzni să vorbesc despre ceva pe care Cristos să nu-l fi făcut prin mine, ca să aducă neevreii la ascultare prin cuvânt și faptă, prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Așa că, din Ierusalim și împrejurimile lui, până în Iliria, am dus la capăt lucrarea Evangheliei lui Cristos. Și am încercat astfel să vestesc Evanghelia acolo unde Numele lui Cristos nu fusese proclamat, ca să nu construiesc pe o temelie pusă de altcineva, ci să fac așa cum este scris: „Cei cărora nu li s-a istorisit despre El, vor vedea, și cei care n-au auzit, vor înțelege“. Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi. Dar acum, nemaiavând nicio lucrare în aceste regiuni și întrucât de mulți ani am o mare dorință să vin la voi, sper să vă văd în călătoria mea, când voi merge în Spania, și să fiu însoțit de voi într-acolo, după ce îmi voi fi împlinit, măcar în parte, dorința de a fi cu voi. Acum însă mă duc la Ierusalim, pentru a-i sluji pe sfinți. Căci cei din Macedonia și Ahaia au avut bunăvoința să facă o binefacere pentru săracii care sunt între sfinții din Ierusalim. Au avut într-adevăr bunăvoința să facă lucrul acesta, însă le sunt și datori, fiindcă, dacă celelalte națiuni au avut parte de binecuvântările spirituale ale acestora, și ele sunt datoare să-i slujească cu binecuvântări materiale. Deci, după ce voi fi dus la îndeplinire aceasta și le voi fi înmânat în siguranță acest dar, mă voi îndrepta spre Spania, trecând pe la voi. Și știu că, atunci când voi veni la voi, voi veni în plinătatea binecuvântării lui Cristos. Vă îndemn, fraților, prin Domnul nostru Isus Cristos și prin dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine, ca să fiu scăpat de cei ce sunt neascultători în Iudeea, iar slujirea mea în Ierusalim să fie bine primită de către sfinți, astfel încât, prin voia lui Dumnezeu, să vin la voi cu bucurie și să pot fi înviorat în mijlocul vostru. Dumnezeul păcii să fie cu voi toți! Amin. V-o recomand pe Fivi, sora noastră, diaconiță a bisericii din Chencrea. S-o primiți în Domnul, într-un mod demn de niște sfinți, și să-i stați alături în orice ar avea nevoie de la voi, căci ea a fost un ajutor pentru mulți, inclusiv pentru mine însumi. Salutați-i pe Priscila și Akyla, lucrători împreună cu mine în Cristos Isus, care și-au riscat viața pentru mine și cărora le mulțumesc nu doar eu, ci și toate bisericile aflate printre neevrei. Salutați, de asemenea, biserica din casa lor. Salutați-l pe Epenetus, prietenul meu iubit, care este primul rod al Asiei pentru Cristos. Salutați-o pe Maria, care a muncit mult pentru voi. Salutați-i pe Andronicus și Iunias, compatrioții mei, care au fost în închisoare cu mine, sunt bine cunoscuți între apostoli și au fost în Cristos înaintea mea. Salutați-l pe Ampliatus, prietenul meu iubit în Domnul. Salutați-i pe Urbanus, lucrător împreună cu noi în Cristos, și pe Stachys, prietenul meu iubit. Salutați-l pe Apelles, cel dovedit tare în Cristos. Salutați-i pe cei din casa lui Aristobulos. Salutați-l pe Herodion, compatriotul meu. Salutați-i pe cei din casa lui Narcis, care sunt în Domnul. Salutați-le pe Tryfaina și Tryfosa, care lucrează din greu pentru Domnul. Salutați-o pe preaiubita Persis, care a lucrat mult pentru Domnul. Salutați-i pe Rufus, cel ales în Domnul, și pe mama lui, care a fost ca o mamă pentru mine. Salutați-i pe Asyncritus, Flegon, Hermes, Patrobas, Hermas și pe frații care sunt cu ei. Salutați-i pe Filologos, pe Iulia, pe Nereus și sora lui, pe Olympas și pe toți sfinții care sunt cu ei. Salutați-vă unul pe altul cu o sărutare sfântă. Toate bisericile lui Cristos vă salută. Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce dezbină și de cei ce pun obstacole împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei, pentru că astfel de oameni nu-L slujesc pe Domnul nostru Cristos, ci își slujesc propriul pântec. Printr-o vorbire plăcută și prin lingușire, ei înșală inimile celor naivi. Ascultarea voastră a ajuns cunoscută de toți, așa că mă bucur pentru voi. Însă doresc să fiți înțelepți cu privire la ce este bine și curați cu privire la ce este rău. Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! Timotei, lucrător împreună cu mine, vă salută. Tot astfel și Lucius, Iason și Sosipater, compatrioții mei. Eu, Terțius, cel care am scris această scrisoare, vă salut în Domnul. Gaius, care este gazda mea și a întregii biserici, vă salută. Erastos, administratorul cetății, și Quartus, fratele nostru, vă salută. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi cu toți! Amin. Iar a Celui Care poate să vă întărească, potrivit cu Evanghelia mea și cu proclamarea lui Isus Cristos, în conformitate cu descoperirea tainei care a fost ținută ascunsă timp de multe veacuri, dar care acum este descoperită prin scrierile profetice și le este făcută cunoscută tuturor națiunilor, după porunca Dumnezeului Veșnic, spre ascultarea credinței, a singurului Dumnezeu înțelept să fie gloria, prin Isus Cristos, în veci! Amin. Pavel, chemat prin voia lui Dumnezeu să fie apostol al lui Cristos Isus, și fratele Sostenes, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfințiți în Cristos Isus, chemați să fie sfinți împreună cu toți cei ce cheamă în orice loc Numele Domnului nostru Isus Cristos, Domnul lor și al nostru: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Îi mulțumesc întotdeauna Dumnezeului meu pentru voi, datorită harului lui Dumnezeu care v-a fost dat în Cristos Isus. Căci în El ați fost îmbogățiți în orice fel – în toată vorbirea și în toată cunoașterea – mărturia despre Cristos fiind astfel confirmată în mijlocul vostru. Astfel, nu sunteți lipsiți de niciun dar în timp ce așteptați descoperirea Domnului nostru Isus Cristos, Care vă va și întări până la sfârșit, astfel încât să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la părtășia cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru. Vă îndemn, fraților, în Numele Domnului nostru Isus Cristos, să aveți toți același fel de vorbire și să nu existe dezbinări între voi, ci să fiți pe deplin uniți în gândire și în scop. Căci, frații mei, am fost anunțat, de către cei ai Cloei, că între voi sunt certuri. Ceea ce vreau să spun este că fiecare dintre voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!“ sau „Eu sunt al lui Apollos!“ sau „Eu sunt al lui Chifa!“ sau „Eu sunt al lui Cristos!“. A fost Cristos împărțit? A fost Pavel răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați? Îi mulțumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul dintre voi, în afară de Crispos și Gaius, pentru ca nimeni să nu poată spune că ați fost botezați în numele meu. Da, i-am botezat și pe cei din familia lui Stefanas, dar în afară de aceștia nu știu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Cristos nu m-a trimis să botez, ci să vestesc Evanghelia, nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Cristos să fie golită de puterea ei. Căci mesajul crucii este o nebunie pentru cei care pier, însă pentru noi, cei care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu. Fiindcă este scris: „Voi distruge înțelepciunea celor înțelepți și voi înlătura priceperea celor pricepuți“. Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este filozoful acestui veac? N-a făcut Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii? Căci, de vreme ce, în înțelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciune, Dumnezeu a considerat potrivit ca, prin nebunia proclamării Evangheliei, să-i mântuiască pe cei care cred. Iudeii cer într-adevăr semne, iar grecii caută înțelepciune, însă noi Îl predicăm pe Cristos cel răstignit, Care este o piedică pentru iudei și o nebunie pentru neevrei. Dar pentru cei chemați, atât iudei, cât și greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii. Fraților, uitați-vă la chemarea voastră: printre voi nu sunt mulți înțelepți potrivit standardelor omenești, nici mulți puternici, nici mulți de viță nobilă. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebunești ale lumii, ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Și Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele tari. Dumnezeu a ales lucrurile de jos ale lumii și lucrurile disprețuite, ba chiar lucrurile care nu sunt, ca să desființeze lucrurile care sunt, pentru ca niciun om să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Iar voi, datorită Lui, sunteți în Cristos Isus, Care a devenit pentru noi înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfințire și răscumpărare, pentru ca, așa cum este scris, „Cel ce se laudă să se laude în Domnul“. Fraților, și eu, când am venit la voi, n-am venit vestindu-vă taina lui Dumnezeu printr-o vorbire sau înțelepciune aleasă, căci am hotărât să nu știu nimic între voi decât pe Isus Cristos și pe El răstignit. Eu am venit la voi neputincios, temător și având mari emoții, iar vorbirea și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii, astfel încât credința voastră să nu fie întemeiată pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Totuși, noi vorbim despre o înțelepciune printre cei desăvârșiți, dar nu a veacului acestuia, nici a conducătorilor acestui veac, care sunt nimiciți, ci vorbim despre înțelepciunea lui Dumnezeu, cea ținută ascunsă într-o taină, pe care Dumnezeu a hotărât-o dinainte spre gloria noastră, înaintea veacurilor, și pe care niciunul dintre conducătorii acestui veac n-a cunoscut-o, pentru că, dacă ar fi cunoscut-o, nu L-ar fi răstignit pe Domnul gloriei. Dar, așa cum este scris: „Lucruri pe care niciun ochi nu le-a văzut și nicio ureche nu le-a auzit, iar la inima omului n-au ajuns – așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc“. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul. Căci Duhul cercetează toate lucrurile, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Într-adevăr, cine cunoaște lucrurile omului, dacă nu duhul omului, care este în el? Tot astfel, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul lui Dumnezeu. Însă noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile ce ne-au fost dăruite de Dumnezeu. Și vorbim despre ele nu prin cuvinte învățate cu ajutorul înțelepciunii omenești, ci prin cuvinte învățate cu ajutorul Duhului, explicând lucrurile spirituale pentru cei spirituali. Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nu le poate înțelege, pentru că ele sunt judecate spiritual. Cel spiritual însă judecă toate lucrurile, iar el nu este judecat de nimeni. Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L poată sfătui?“ Noi însă avem gândul lui Cristos. Fraților, nici eu nu v-am putut vorbi ca unor oameni spirituali, ci ca unor oameni firești, ca unor copilași în Cristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu hrană tare, pentru că încă nu puteați mesteca. Și nici chiar acum nu puteți, pentru că încă sunteți firești. Într-adevăr, când între voi există invidie, ceartă și dezbinări, nu sunteți voi firești și nu trăiți voi ca și ceilalți oameni? Atunci când cineva spune: „Eu sunt al lui Pavel!“, iar altcineva: „Eu sunt al lui Apollos!“, nu sunteți voi ca și ceilalți oameni? Așadar, cine este Apollos? Și cine este Pavel? Slujitori prin care ați crezut, așa cum Domnul i-a dat fiecăruia. Eu am plantat, Apollos a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească! Așa că nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt ceva, ci numai Dumnezeu, Care face să crească! Însă cel ce sădește și cel ce udă sunt una și fiecare își va primi răsplata în conformitate cu munca lui. Căci noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu, iar voi sunteți terenul cultivat al lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. Potrivit cu harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meșter constructor înțelept, am pus o temelie, iar altul construiește pe ea. Dar fiecare să fie atent cum construiește pe ea. Căci nimeni nu poate așeza o altă temelie decât cea care este pusă și care este Isus Cristos. Iar dacă cineva construiește pe această temelie aur, argint, pietre prețioase, lemn, fân, paie, lucrarea fiecăruia va fi dezvăluită, pentru că ziua Domnului o va face cunoscută, deoarece va fi descoperită prin foc. Și focul va testa cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea pe care a construit-o cineva va rămâne, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea cuiva va fi arsă, el va suferi pierderea. Cât despre el însuși, va fi mântuit, dar așa, ca prin foc. Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă distruge cineva Templul lui Dumnezeu, îl va distruge și Dumnezeu pe el, pentru că Templul lui Dumnezeu este sfânt. Și acest Templu sunteți voi. Nimeni să nu se înșele! Dacă cineva dintre voi se crede înțelept în veacul acesta, să se facă „nebun“ ca să devină înțelept! Căci înțelepciunea acestei lumi este nebunie înaintea lui Dumnezeu. Fiindcă este scris: „El îi prinde pe cei înțelepți în viclenia lor“. Și, din nou: „Domnul cunoaște gândurile celor înțelepți; știe că sunt deșarte“. Așadar, nimeni să nu se laude cu oameni, pentru că toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apollos, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre, iar voi sunteți ai lui Cristos, și Cristos este al lui Dumnezeu. Așa să ne privească oamenii: ca pe niște slujitori ai lui Cristos și ca pe niște administratori ai tainelor lui Dumnezeu. În rest, ce se cere de la administratori este ca fiecare să fie găsit credincios. Însă pentru mine este ceva foarte neînsemnat să fiu judecat de voi sau de vreun tribunal omenesc. Mai mult, nici chiar eu însumi nu mă mai judec. Căci n-am nimic împotriva mea. Totuși, nu prin aceasta sunt considerat nevinovat. Cel Ce mă judecă este Domnul. De aceea, nu judecați nimic înainte de timpul stabilit, înainte să vină Domnul, Care va și scoate la lumină lucrurile ascunse ale întunericului și va face cunoscute motivațiile inimilor. Atunci fiecare își va primi lauda de la Dumnezeu. Fraților, am aplicat aceste lucruri la mine și la Apollos, de dragul vostru, pentru ca, prin noi, să învățați „să nu treceți peste ce este scris“ și, astfel, niciunul dintre voi să nu se îngâmfe cu unul împotriva altuia. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit? Sunteți deja sătui! V-ați îmbogățit deja! Ați început să domniți fără noi! Și măcar de ați fi început să domniți, ca să domnim și noi împreună cu voi! Căci mi se pare că Dumnezeu ne-a înfățișat pe noi, apostolii, ca pe cei din urmă, ca pe niște condamnați la moarte, fiindcă am devenit un spectacol pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Noi suntem „nebuni“ de dragul lui Cristos, iar voi sunteți înțelepți în Cristos; noi suntem slabi, iar voi sunteți puternici; voi sunteți onorați, iar noi suntem disprețuiți. Până în ceasul acesta suntem flămânzi și însetați, umblăm îmbrăcați în zdrențe, suntem bătuți și umblăm din loc în loc și muncim din greu, lucrând cu mâinile noastre. Când suntem insultați, binecuvântăm; când suntem persecutați, îndurăm; când suntem defăimați, încurajăm. Am ajuns precum gunoiul lumii, am ajuns ca mizeria tuturor până acum. Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac de rușine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe niște copii ai mei preaiubiți. Chiar dacă ați avea zece mii de îndrumători în Cristos, totuși nu aveți mai mulți părinți, pentru că eu v-am născut în Cristos Isus, prin Evanghelie. Vă îndemn, deci, urmați exemplul meu! De aceea vi l-am trimis pe Timotei, copilul meu preaiubit și credincios în Domnul. El vă va reaminti modul meu de viață în Cristos Isus, așa cum îi învăț eu pe oameni pretutindeni, în toate bisericile. Unii s-au mândrit, ca și cum n-aș veni la voi. Însă, dacă Domnul va vrea, voi veni în curând la voi și atunci voi vedea nu vorbirea, ci puterea celor ce s-au mândrit. Căci Împărăția lui Dumnezeu nu constă în vorbire, ci în putere. Ce vreți? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste și cu duhul blândeții? Se aude, de fapt, că între voi există preacurvie, însă o asemenea preacurvie care nici chiar la păgâni nu este permisă, și care a dus până acolo încât cineva dintre voi trăiește cu soția tatălui său. Iar voi v-ați mândrit, în loc să vă fi mâhnit, mai degrabă, pentru ca omul acela care a comis fapta aceasta să fie scos afară din mijlocul vostru? Căci, deși sunt departe cu trupul, totuși sunt prezent cu duhul și l-am și judecat deja pe acela care a comis o astfel de faptă, ca și cum aș fi prezent. În Numele Domnului nostru Isus, voi și duhul meu, fiind adunați laolaltă, împreună cu puterea Domnului nostru Isus, să dați un astfel de om pe mâna lui Satan, pentru nimicirea cărnii, pentru ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului. Lauda voastră nu este un lucru bun. Nu știți că puțină drojdie dospește tot aluatul? Îndepărtați drojdia cea veche, ca să fiți un aluat nou, cum de fapt și sunteți, fără drojdie, întrucât Cristos, Mielul nostru de Paște, a fost jertfit. Așadar, să celebrăm sărbătoarea nu cu drojdia veche, nici cu drojdia ticăloșiei și a răutății, ci cu azimele sincerității și ale adevărului. V-am scris în scrisoarea mea să nu vă asociați cu cei imorali, însă nu m-am referit deloc la cei imorali din lumea aceasta, sau la cei lacomi și escroci, sau la idolatri, pentru că atunci ar trebui să ieșiți din lume. Ci v-am scris să nu vă asociați cu cineva care își zice „frate“, dar care este imoral sau lacom sau idolatru sau bârfitor sau bețiv sau escroc. Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncați. Căci de ce să-i judec pe cei de afară? N-ar trebui să-i judecați pe cei din interior? Pe cei de afară îi va judeca Dumnezeu. Dați afară din mijlocul vostru răul acela. Îndrăznește cineva dintre voi, care are o problemă cu altul, să se judece cu el înaintea celor nedrepți, și nu înaintea celor sfinți? Sau nu știți că cei sfinți vor judeca lumea? Iar dacă lumea va fi judecată prin voi, sunteți voi incapabili să judecați cazuri de foarte mică importanță? Nu știți că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult problemele acestei vieți? Deci, dacă aveți de rezolvat cazuri referitoare la problemele acestei vieți, voi îi puneți judecători pe aceia care sunt desconsiderați de către Biserică? Spun aceasta spre rușinea voastră. Nu există între voi nici măcar un singur om înțelept care să fie în stare să judece în mijlocul fraților săi? Mai mult, se judecă un frate cu fratele său, și încă înaintea necredincioșilor? Într-adevăr, simplul fapt că aveți procese între voi este deja o înfrângere totală pentru voi. De ce nu suferiți, mai degrabă, nedreptatea? De ce nu vă lăsați, mai degrabă, păgubiți? Însă tocmai voi sunteți cei care nedreptățiți și păgubiți, și încă pe frați! Sau nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați! Nici cei imorali, nici idolatrii, nici adulterii, nici catamiții, nici homosexualii, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici bârfitorii, nici escrocii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost curățiți, ați fost sfințiți, ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus Cristos și prin Duhul Dumnezeului nostru. „Toate îmi sunt îngăduite“ – dar nu toate îmi sunt de folos. „Toate îmi sunt îngăduite“ – dar nu voi fi stăpânit de nimic! „Mâncărurile sunt pentru stomac, iar stomacul este pentru mâncăruri“, și Dumnezeu le va distruge și pe unul, și pe celelalte. Dar trupul nu este pentru preacurvie, ci este pentru Domnul, iar Domnul pentru trup. Și Dumnezeu L-a înviat pe Domnul și ne va învia și pe noi prin puterea Lui. Nu știți că trupurile voastre sunt părți ale trupului lui Cristos? Prin urmare, voi lua eu părțile trupului lui Cristos și voi face din ele părți ale trupului unei prostituate? În niciun caz! Sau nu știți că cel ce se unește cu o prostituată este un singur trup cu ea? Căci este spus: „Cei doi vor fi un singur trup“. Dar cel ce se unește cu Domnul este un singur duh cu El. Fugiți de preacurvie! Toate celelalte păcate pe care le face omul sunt în afara trupului, dar cine preacurvește, păcătuiește împotriva propriului său trup. Sau nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care-L aveți de la Dumnezeu, și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Glorificați-L deci pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. Acum, cu privire la lucrurile pe care le-ați scris, „este bine ca bărbatul să nu se atingă de femeie“, totuși, având în vedere cazurile de preacurvie, fiecare soț să se culce cu propria sa soție, și fiecare soție să se culce cu propriul său soț. Soțul să-și împlinească datoria față de soție și, de asemenea, și soția față de soț. Soția nu este stăpână pe propriul său trup, ci soțul. Tot astfel, soțul nu este stăpân pe propriul său trup, ci soția. Să nu vă lipsiți unul de altul, decât prin înțelegere, pentru o vreme, pentru a vă dedica postului și rugăciunii, apoi să fiți din nou împreună, ca să nu vă ispitească Satan din cauza nestăpânirii voastre. Însă lucrul acesta îl spun ca pe o îngăduință, nu ca pe o poruncă. Eu doresc ca toți oamenii să fie așa cum sunt eu, însă fiecare are propriul dar de la Dumnezeu, unii de un fel, alții de alt fel. Celor necăsătoriți și văduvelor le spun că este bine pentru ei să rămână așa cum sunt eu. Dar, dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă de dorință. Celor căsătoriți le poruncesc – nu eu, ci Domnul – ca soția să nu se despartă de soțul ei (dar dacă s-a despărțit deja, atunci să rămână necăsătorită sau să se împace cu soțul ei), iar soțul să nu divorțeze de soția lui. Celorlalți vă spun eu, nu Domnul: dacă un frate are o soție necredincioasă și ea dorește să rămână cu el, să nu divorțeze de ea, iar dacă o femeie are soțul necredincios și el dorește să rămână cu ea, să nu divorțeze de soțul ei. Căci soțul necredincios este sfințit prin soția lui, iar soția necredincioasă este sfințită prin fratele. Altfel, copiii voștri ar fi necurați, dar acum sunt sfinți. Însă, dacă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de situații, fratele sau sora nu sunt legați. Dumnezeu v-a chemat la pace. Căci ce știi tu, soție, dacă-ți vei mântui soțul? Sau ce știi tu, soțule, dacă-ți vei mântui soția? Fiecare să trăiască așa cum i-a hotărât Domnul, așa cum l-a chemat Dumnezeu. Așa dau îndrumări în toate bisericile. Era cineva circumcis atunci când a fost chemat? Să rămână necircumcis! Era cineva necircumcis când a fost chemat? Să nu se circumcidă! Circumcizia nu este nimic și necircumcizia nu este nimic, ci ascultarea de poruncile lui Dumnezeu este importantă. Fiecare să rămână în chemarea la care a fost chemat. Erai sclav când ai fost chemat? Nu te neliniști! Însă, dacă poți să ajungi liber, folosește acea ocazie! Căci sclavul chemat în Domnul este omul liber al Domnului. Tot astfel, cel care era liber când a fost chemat, este sclavul lui Cristos. Voi ați fost cumpărați cu un preț; nu deveniți sclavi ai oamenilor! Fiecare, fraților, să rămână lângă Dumnezeu așa cum era când a fost chemat! Cu privire la fecioare, n-am nicio poruncă de la Domnul, dar îmi spun părerea, ca unul care, prin mila Domnului, este demn de încredere. Eu cred că, din cauza necazului din prezent, este bine pentru om să rămână așa cum este. Ești legat de o soție? Nu căuta despărțirea! Nu ești legat de o soție? Nu căuta soție! Însă, dacă te căsătorești, nu păcătuiești. Iar dacă o fecioară se căsătorește, nu păcătuiește. Însă aceștia vor avea necazuri pământești, iar eu încerc să vă feresc de ele. Iată ce vreau să spun, fraților: timpul este scurt. De acum, cei ce au soții să fie ca și cum n-ar avea soții; cei ce plâng, ca și cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca și cum n-ar deține; iar cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi de ea pe deplin, căci chipul acestei lumi trece. Eu doresc să fiți fără griji. Cel necăsătorit este preocupat de lucrurile Domnului, de cum anume să-I placă Domnului. Dar cel căsătorit este preocupat de lucrurile lumii, de cum anume să-i placă soției, astfel că el este împărțit. Femeia necăsătorită sau fecioară este preocupată de lucrurile Domnului, ca să fie devotată atât cu trupul, cât și cu duhul. Dar cea căsătorită este preocupată de lucrurile lumii, de cum anume să-i placă soțului. Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laț, ci ca să urmăriți ce este frumos și să puteți sta la dispoziția Domnului fără să fiți distrași de nimic. Însă, dacă cineva crede că se comportă nepotrivit față de logodnica sa fecioară, dacă ea a trecut de floarea vârstei și, astfel, el simte că este dator să se căsătorească cu ea, să facă ce dorește; nu păcătuiește. Ei pot să se căsătorească! Dar cine rămâne ferm convins în inima lui și nu este constrâns de nimic, ci are control asupra propriei voințe și a decis în inima lui s-o păstreze pe fecioară ca logodnică a sa, bine face. Așadar, cel ce se căsătorește cu logodnica sa fecioară, bine face, iar cel ce nu se căsătorește cu ea, mai bine face. O femeie este legată de soțul ei atât timp cât trăiește acesta, însă, dacă soțul ei moare, ea este liberă să se căsătorească cu cine dorește, numai în Domnul. Însă, după părerea mea, ar fi mult mai fericită dacă ar rămâne așa cum este. Și cred că și eu am Duhul lui Dumnezeu. Cu privire la ceea ce este jertfit idolilor, știm că toți avem cunoștință. Însă cunoștința îngâmfă, pe când dragostea consolidează. Dacă cineva crede că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dacă însă cineva Îl iubește pe Dumnezeu, atunci acesta este cunoscut de către Dumnezeu. Așadar, cu privire la mâncarea jertfită idolilor, știm că, în lume, un idol este nimic și că nu există decât un singur Dumnezeu. Într-adevăr, chiar dacă există așa-numiți „dumnezei“ în cer sau pe pământ, așa cum există de fapt mulți „dumnezei“ și mulți „domni“, totuși, pentru noi există un singur Dumnezeu – Tatăl, din Care sunt toate și pentru Care suntem și noi – și un singur Domn: Isus Cristos, prin Care sunt toate și prin Care suntem și noi. Însă nu în toți este cunoștința aceasta. Unii, fiind până acum obișnuiți cu idolii, mănâncă ceva ca fiind jertfit unui idol și astfel conștiința lor, fiind slabă, este pângărită. Dar nu mâncarea ne va duce mai aproape de Dumnezeu. Nu pierdem nimic dacă nu mâncăm din ea, și nu câștigăm nimic dacă mâncăm. Fiți atenți, însă, ca nu cumva dreptul vostru să devină ceva care să-i facă pe cei slabi să cadă. Căci, dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoștință, că mănânci în templul unui idol, oare conștiința lui slabă nu-l va încuraja să mănânce ceea ce este jertfit idolilor? Astfel, cel slab piere din cauza cunoștinței tale, el, fratele pentru care a murit Cristos! Când păcătuiți astfel împotriva fraților și le răniți conștiința lor slabă, păcătuiți împotriva lui Cristos. De aceea, dacă o mâncare îl face pe fratele meu să păcătuiască, atunci nu voi mânca în veci carne, ca să nu-l fac pe fratele meu să păcătuiască. Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu L-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrarea mea în Domnul? Dacă nu sunt apostol pentru alții, pentru voi sunt, pentru că voi sunteți sigiliul apostoliei mele în Domnul! Aceasta este apărarea mea față de cei ce mă judecă. Nu avem nicidecum dreptul să mâncăm și să bem? Nu avem nicidecum dreptul să ne luăm alături o soră credincioasă, o soție, cum fac ceilalți apostoli, frații Domnului și Chifa? Sau numai eu și Barnabas n-avem dreptul să nu muncim? Cine slujește vreodată ca soldat pe cheltuiala lui? Cine plantează o vie și nu mănâncă din rodul ei? Sau cine păstorește o turmă și nu bea din laptele turmei? Oare spun eu acestea pe baza autorității oamenilor? Nu spune și Legea aceste lucruri? Căci în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului când treieră“. De boi se preocupă Dumnezeu aici? Sau vorbește mai ales pentru noi? Căci pentru noi a fost scris că plugarul trebuie să are cu speranță, iar treierătorul să treiere cu speranța că va avea parte de recoltă. Dacă noi am semănat printre voi lucrurile spirituale, este prea mult dacă vom secera lucrurile voastre materiale? Dacă alții sunt părtași la acest drept asupra voastră, oare nu cu mult mai mult noi? Cu toate acestea, nu ne-am folosit de acest drept, ci îndurăm totul, pentru a nu pune vreo piedică în calea Evangheliei lui Cristos. Nu știți că cei care îndeplinesc slujbele la Templu își primesc hrana de la Templu, iar cei care slujesc la altar își primesc partea de la altar? Astfel, și Domnul a dat îndrumări ca aceia care vestesc Evanghelia să trăiască de pe urma Evangheliei. Însă eu nu m-am folosit de niciunul dintre aceste drepturi. Și nu v-am scris aceste lucruri ca să se facă așa pentru mine. Căci mi-ar fi bine, mai degrabă, să mor decât să mă lase cineva fără acest motiv de laudă! Fiindcă, dacă eu vestesc Evanghelia, lucrul acesta nu este pentru mine un motiv de laudă, pentru că este o îndatorire pusă asupra mea. Căci este vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Dar dacă nu-l fac de bunăvoie, rămâne totuși o responsabilitate care mi-a fost încredințată. Care este deci răsplata mea? Ca atunci când vestesc Evanghelia, să ofer Evanghelia fără plată și, astfel, să nu mă folosesc pe deplin de dreptul meu în Evanghelie. Căci, deși sunt liber față de toți, m-am făcut sclavul tuturor, ca să-i câștig pe cât mai mulți. Față de iudei, am fost ca un iudeu, pentru a-i câștiga pe iudei. Față de cei ce sunt sub Lege, am fost ca unul care este sub Lege, cu toate că nu sunt sub Lege, pentru a-i câștiga pe cei ce sunt sub Lege. Față de cei fără Lege, am fost ca unul fără Lege – cu toate că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, sunt sub legea lui Cristos – pentru a-i câștiga pe cei fără Lege. Față de cei slabi, m-am făcut slab, ca să-i câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca să-i salvez, cu orice preț, pe unii. Pe toate le fac de dragul Evangheliei, ca să fiu și eu părtaș la ea. Nu știți că cei ce aleargă în arenă, aleargă toți, însă numai unul primește premiul? Alergați deci în așa fel încât să câștigați. Fiecare dintre cei ce iau parte la competiție se înfrânează în toate lucrurile. Ei fac aceasta ca să primească o coroană care putrezește, însă noi alergăm pentru una care nu putrezește. Prin urmare, eu alerg, dar nu la întâmplare, și lovesc cu pumnii, dar nu ca unul care lovește în vânt, ci mă lupt cu trupul meu și-l țin sub stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu descalificat. Căci nu vreau să nu știți, fraților, că toți strămoșii noștri erau sub nor, toți au trecut prin mare, toți au fost botezați pentru Moise în nor și în mare, toți au mâncat aceeași mâncare spirituală și toți au băut aceeași băutură spirituală, pentru că beau dintr-o Stâncă spirituală Ce venea după ei; iar Stânca era Cristos. Totuși, în cei mai mulți dintre ei Dumnezeu nu Și-a găsit plăcerea, astfel că trupurile lor au fost împrăștiate prin deșert. Dar aceste lucruri s-au întâmplat ca exemple pentru noi, pentru ca să nu tânjim după lucruri rele, așa cum au tânjit ei. Să nu fiți idolatri, ca unii dintre ei, așa cum este scris: „Poporul s-a așezat să mănânce și să bea, apoi s-a ridicat să se distreze“. Să nu preacurvim, așa cum au preacurvit unii dintre ei, astfel că într-o singură zi au murit douăzeci și trei de mii. Să nu-L punem pe Cristos la încercare, așa cum au făcut unii dintre ei și au fost omorâți de șerpi. Să nu vă plângeți, așa cum s-au plâns unii dintre ei și au fost nimiciți de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne fie exemple și au fost scrise pentru avertizarea noastră, a celor peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Așadar, cel ce crede că stă în picioare să aibă grijă să nu cadă. Nu v-a cuprins nicio ispită care să fie peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci odată cu ispita a pregătit și o cale de ieșire, ca s-o puteți răbda. De aceea, preaiubiții mei, fugiți de idolatrie! Vă vorbesc ca unor oameni înțelepți. Judecați singuri ceea ce vă spun. Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare părtășia cu sângele lui Isus Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare părtășia cu trupul lui Cristos? Pentru că este o singură pâine, de aceea noi, care suntem mulți, suntem un singur trup, întrucât toți suntem părtași la o singură pâine. Uitați-vă la poporul Israel: cei ce mănâncă jertfele nu sunt oare părtași la altar? Deci, ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva, sau că un idol este ceva? Nu, ci vreau să zic că ceea ce jertfesc păgânii, jertfesc demonilor, nu lui Dumnezeu. Iar eu nu vreau să participați la nimic împreună cu demonii! Nu puteți bea și paharul Domnului, și paharul demonilor! Nu puteți lua parte și la masa Domnului, și la masa demonilor! Sau vrem oare să-L facem gelos pe Domnul? Suntem noi mai tari decât El? „Toate sunt îngăduite“, dar nu toate sunt de folos. „Toate sunt îngăduite“, dar nu toate consolidează. Nimeni să nu urmărească ce este bine pentru el, ci fiecare să urmărească ce este bine pentru celălalt. Să mâncați orice se vinde pe piața de carne, fără să cercetați ceva din cauza conștiinței, căci „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el!“. Dacă cineva dintre necredincioși vă invită la masă și doriți să mergeți, să mâncați orice vi se pune înainte, fără să cercetați ceva din cauza conștiinței. Dar dacă cineva vă spune: „Acesta este un lucru jertfit idolilor!“, atunci să nu mâncați, din cauza celui care v-a spus și a conștiinței. Căci „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el“. Nu mă refer însă la conștiința voastră, ci a celuilalt. Căci de ce să fie judecată libertatea mea de conștiința altuia? Dacă eu iau parte la masă cu mulțumire, de ce să fiu vorbit de rău din cauza unui lucru pentru care mulțumesc? Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, faceți toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu. Să nu fiți o piedică nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu, așa cum, de altfel, încerc și eu să plac tuturor în toate lucrurile, căutând nu folosul meu, ci al multora, ca să fie mântuiți. Urmați exemplul meu, tot așa cum și eu Îl urmez pe Cristos. Vă laud, pentru că întotdeauna vă amintiți de mine și țineți învățăturile așa cum vi le-am încredințat. Dar vreau să știți că Isus Cristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii, iar Dumnezeu este Capul lui Cristos. Orice bărbat care se roagă sau profețește având ceva pe cap, își face de rușine Capul. Și orice femeie care se roagă sau profețește cu capul descoperit, își face de rușine capul ei, pentru că este ca și cum ar fi rasă pe cap. Dacă femeia nu are capul acoperit, atunci să se și tundă! Însă, dacă este rușinos pentru o femeie să aibă părul tăiat sau să fie rasă pe cap, atunci să-și acopere capul. Căci un bărbat nu este dator să-și acopere capul, pentru că el este chipul și gloria lui Dumnezeu, iar femeia este gloria bărbatului. Nu bărbatul a fost făcut din femeie, ci femeia din bărbat, și nu bărbatul a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea femeia trebuie să aibă un semn al autorității asupra capului ei, din cauza îngerilor. Cu toate acestea, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, pentru că, așa cum femeia a venit din bărbat, la fel și bărbatul vine prin femeie și toate vin de la Dumnezeu. Judecați voi singuri: este potrivit pentru o femeie să se roage lui Dumnezeu fără să-și acopere capul? Nu vă învață însăși firea că, dacă un bărbat poartă părul lung, este o rușine pentru el, dar dacă o femeie are părul lung, aceasta este gloria ei? Căci părul i-a fost dat ca învelitoare. Dacă însă cineva vrea să se certe, noi n-avem un astfel de obicei, nici bisericile lui Dumnezeu. Dar, poruncindu-vă aceasta, nu vă laud, pentru că vă adunați nu spre mai bine, ci spre rău. Mai întâi, când vă adunați în biserică, aud că între voi sunt dezbinări și, în parte, cred lucrul acesta. Căci trebuie să fie și disensiuni între voi, ca să fie scoși la iveală cei găsiți buni. Când vă adunați deci în același loc, nu este Cina Domnului ceea ce mâncați. Fiindcă, atunci când urmează să mâncați, fiecare o ia înainte cu cina adusă de el, așa încât unul rămâne flămând, iar altul este beat. Nu aveți case unde să mâncați și să beți? Sau disprețuiți Biserica lui Dumnezeu și vreți să-i faceți de rușine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă spun? Să vă laud? În această privință nu vă laud. Căci am primit de la Domnul ce v-am și încredințat, și anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost trădat, a luat o pâine și, după ce a mulțumit, a frânt-o și a zis: „Acesta este trupul Meu pentru voi. Să faceți lucrul acesta spre amintirea Mea“. În același fel, după ce au mâncat, a luat paharul și a zis: „Acest pahar este Legământul cel Nou în sângele Meu. Ori de câte ori beți din el, să faceți lucrul acesta spre amintirea Mea“. Căci ori de câte ori mâncați această pâine și beți acest pahar, proclamați moartea Domnului, până când va veni El. De aceea, oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului într-un mod nedemn, va fi vinovat de trupul și sângele Domnului. Fiecare om să se cerceteze deci pe sine și, astfel, să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta. Căci cel ce mănâncă și bea fără să distingă trupul Domnului, își mănâncă și bea propria condamnare. Din cauza aceasta mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și destul de mulți au murit. Dar, dacă ne-am cerceta singuri, n-am mai fi judecați. Însă, când suntem judecați de către Domnul, suntem disciplinați de El, ca să nu fim condamnați împreună cu lumea. Astfel, frații mei, când vă adunați să mâncați, așteptați-vă unii pe alții! Dacă cineva este flămând, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunați pentru condamnarea voastră. Despre celelalte lucruri vă voi da îndrumări când voi veni. Cu privire la darurile spirituale, fraților, nu vreau să fiți în necunoștință. Voi știți că, atunci când erați păgâni, erați ademeniți spre idolii cei muți, după cum erați călăuziți. De aceea, vă fac cunoscut că nimeni care vorbește prin Duhul lui Dumnezeu nu spune: „Isus să fie blestemat!“ și, de asemenea, nimeni nu poate să spună: „Isus este Domn!“ decât prin Duhul Sfânt. Există o diversitate de daruri, însă este Același Duh. Există o diversitate de slujiri, însă este Același Domn. Există o diversitate de lucrări, însă este Același Dumnezeu, Cel Care le înfăptuiește pe toate în toți. Și fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului pentru folosul tuturor. Unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înțelepciunii, altuia cuvântul cunoașterii, potrivit Aceluiași Duh, altuia credință, prin Același Duh, altuia daruri de vindecare, prin Unul și Același Duh, altuia puterea de a înfăptui minuni, altuia profeția, altuia discernerea duhurilor, altuia vorbirea în diferite limbi, altuia traducerea limbilor. Toate acestea le înfăptuiește Unul și Același Duh, Care oferă fiecăruia în parte, după cum dorește. Căci, așa cum trupul este unul și are multe părți, iar toate părțile lui, deși sunt multe, alcătuiesc un singur trup, la fel este și Cristos. Într-adevăr, noi toți am fost botezați într-un singur Duh, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi, și la toți ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh. Căci trupul nu este alcătuit numai dintr-o singură parte, ci din mai multe. Dacă piciorul ar spune: „Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup“, nu este tocmai de aceea parte din trup? Dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup“, nu este tocmai de aceea parte din trup? Dacă întreg trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă întreg trupul ar fi auz, unde ar fi mirosul? De fapt, când Dumnezeu a creat părțile trupului, le-a pus pe fiecare în trup așa cum a dorit. Dacă însă toate ar fi o singură parte, unde ar fi trupul? De aceea sunt mai multe părți, dar un singur trup. Ochiul nu-i poate spune mâinii: „N-am nevoie de tine!“, iar capul nu le poate spune picioarelor: „N-am nevoie de voi!“. Dimpotrivă, acele părți ale trupului, care par mai slabe, sunt absolut necesare, iar acele părți ale trupului, care ni se par mai puțin demne de onoare, le îmbrăcăm cu mai multă onoare. Și părțile mai puțin plăcute ale trupului nostru au parte de mai multă frumusețe, în timp ce părțile plăcute ale trupului nostru n-au nevoie de aceasta. Dumnezeu a alcătuit trupul în așa fel încât a dat o mai mare onoare părților lipsite de onoare, ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci părțile trupului să aibă aceeași grijă unele față de celelalte. Dacă o parte a trupului suferă, toate părțile suferă împreună cu ea; dacă o parte a trupului este prețuită, toate părțile se bucură împreună cu ea. Voi sunteți trupul lui Cristos, și fiecare dintre voi este parte din trupul Lui. Și Dumnezeu a pus în Biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeți, în al treilea rând învățători, apoi minunile, apoi darurile vindecărilor, ajutorările, darurile de conducere și vorbirea în diferite limbi. Sunt oare toți apostoli? Sunt toți profeți? Sunt toți învățători? Sunt toți înfăptuitori de minuni? Au toți darurile vindecărilor? Vorbesc toți în limbi? Traduc oare toți? Râvniți deci după darurile cele mai mari. Vă voi arăta totuși o cale dincolo de orice comparație. Chiar dacă aș vorbi în limbile oamenilor și ale îngerilor, dar n-am dragoste, am devenit o goarnă de aramă răsunătoare sau un chimval zdrăngănitor. Și chiar dacă aș avea darul profeției și aș înțelege toate tainele și toată cunoștința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut munții, dar n-am dragoste, nu sunt nimic. Chiar dacă mi-aș împărți toate bunurile și chiar dacă mi-aș da trupul să fiu ars, dar n-am dragoste, nu-mi folosește la nimic. Dragostea este răbdătoare, dragostea este plină de bunătate, nu este invidioasă, dragostea nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se comportă necuviincios, nu caută foloasele sale, nu se supără, nu se gândește la rău, nu se bucură de nedreptate, ci își găsește bucuria în adevăr, acoperă totul, crede totul, speră totul, suportă totul. Dragostea nu piere niciodată. Cât despre profeții însă, ele se vor sfârși; cât despre limbi, ele vor înceta; cât despre cunoștință, ea se va sfârși. Căci cunoaștem în parte și profețim în parte, însă, când va veni ce este desăvârșit, ceea ce există doar în parte se va sfârși. Când eram copil, vorbeam ca un copil, judecam ca un copil, gândeam ca un copil; când am devenit bărbat, am sfârșit-o cu lucrurile copilărești. Acum vedem ca într-o oglindă, în mod neclar, însă atunci vom vedea față în față. Acum cunosc în parte, însă atunci voi cunoaște pe deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin. Acum, deci, rămân acestea trei: credința, speranța și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Urmăriți dragostea și râvniți după darurile spirituale, dar mai ales să profețiți. Căci cel ce vorbește într-o altă limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu, întrucât nimeni nu-l înțelege, iar cu duhul spune taine. Dar cel ce profețește le vorbește oamenilor, pentru consolidare sufletească, mângâiere și încurajare. Cel ce vorbește într-o altă limbă se consolidează sufletește pe sine, dar cel ce profețește consolidează sufletește Biserica. Eu doresc ca toți să vorbiți în alte limbi, dar mai ales să profețiți. Cel ce profețește este mai mare decât cel ce vorbește în alte limbi, în afară de cazul în care acesta din urmă le traduce, pentru ca Biserica să fie consolidată sufletește. Acum, fraților, dacă eu vin la voi vorbind în alte limbi, cu ce vă voi ajuta, dacă nu vă voi vorbi fie prin descoperire, fie prin cunoștință, fie prin profeție, fie prin învățătură? La fel și obiectele neînsuflețite, care scot un sunet, fie un fluier, fie o kithara: dacă nu dau tonuri diferite, cum va ști cineva ce se cântă la fluier sau la kithara? Dacă trâmbița dă un sunet neclar, cine se va pregăti de război? Tot astfel și voi: dacă nu rostiți cu limba un cuvânt clar, cum va înțelege cineva ce spuneți? Vă veți trezi vorbind în vânt! Fără îndoială, există în lume multe feluri de limbi, și niciuna nu este fără sens. Așadar, dacă eu nu cunosc înțelesul acelei limbi, voi fi un străin pentru cel care vorbește, iar cel care vorbește va fi un străin pentru mine. La fel și cu voi: întrucât sunteți plini de zel după daruri spirituale, căutați să le aveți din belșug, pentru consolidarea sufletească a Bisericii. De aceea, cel ce vorbește într-o altă limbă să se roage ca să poată traduce ce spune. Căci, dacă mă rog într-o altă limbă, duhul meu se roagă, însă mintea mea este neroditoare. Așadar, ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea, voi cânta laudă cu duhul, dar voi cânta laudă și cu mintea. Altfel, dacă tu mulțumești doar cu duhul, cum va spune „Amin!“ la mulțumirea ta cel ce este neștiutor, de vreme ce nu știe ce spui? Căci tu, într-adevăr, mulțumești frumos, însă celălalt nu este consolidat sufletește. Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu că vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți, dar în Biserică vreau, mai degrabă, să spun cinci cuvinte cu mintea mea, pentru a-i învăța pe alții, decât zece mii de cuvinte într-o altă limbă. Fraților, nu fiți copii în gândire! Dimpotrivă, în ce privește răutatea fiți copilași, iar în gândire fiți maturi. În Lege este scris: „În alte limbi și prin buzele altora voi vorbi acestui popor, dar nici atunci nu Mă vor asculta, zice Domnul“. Astfel, limbile sunt un semn nu pentru credincioși, ci pentru necredincioși, în timp ce profeția nu este un semn pentru necredincioși, ci pentru credincioși. De aceea, dacă s-ar aduna întreaga biserică și toți ar vorbi în alte limbi și ar intra unii neștiutori sau necredincioși, oare nu vor spune ei că sunteți nebuni? Dar dacă toți profețiți și intră cineva necredincios sau neștiutor, el este convins de toți, este cercetat de toți, lucrurile ascunse ale inimii lui sunt descoperite și, astfel, va cădea cu fața la pământ și I se va închina lui Dumnezeu, declarând: „Cu adevărat Dumnezeu este în mijlocul vostru!“. Deci, ce este de făcut, fraților? Când vă adunați laolaltă și fiecare are un psalm, o învățătură, o descoperire, un îndemn în altă limbă, o traducere, să se facă toate pentru consolidarea sufletească a bisericii. Dacă cineva vorbește într-o altă limbă, să fie doi sau cel mult trei și să vorbească fiecare pe rând, iar unul să traducă. Dacă însă nu este niciun traducător, atunci să tacă în biserică și să-și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu. Să vorbească doi sau trei profeți, iar ceilalți să judece. Iar dacă altuia, care stă jos, i se dă o descoperire, primul să tacă. Fiindcă toți puteți să profețiți, dar unul după altul, pentru ca toți să învețe și toți să fie încurajați. Duhurile profeților le sunt supuse profeților, fiindcă Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii. La fel ca în toate bisericile sfinților, femeile să tacă în biserici, căci lor nu li se dă voie să vorbească, ci să fie supuse, așa cum spune și Legea. Dacă doresc să învețe ceva, să-și întrebe soții acasă, pentru că este rușinos pentru o femeie să vorbească în biserică. Ce? Cuvântul lui Dumnezeu a pornit de la voi? Sau numai până la voi a ajuns el? Dacă cineva crede că este profet sau spiritual, să-și dea seama că ceea ce vă scriu este o poruncă a Domnului. Dacă însă cineva nu recunoaște aceasta, nici el nu va fi recunoscut. Astfel, frații mei, râvniți să profețiți și nu împiedicați vorbirea în alte limbi. Însă toate să se facă așa cum se cuvine și în ordine. Fraților, vă fac cunoscută Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care ați și primit-o, în care stați fermi și prin care sunteți și mântuiți dacă vă țineți strâns de cuvântul pe care vi l-am vestit. Altfel, ați crezut degeaba. Căci v-am încredințat, înainte de toate, ceea ce am primit și eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, conform Scripturilor, a fost înmormântat, a înviat a treia zi, conform Scripturilor, i S-a arătat lui Chifa și apoi celor doisprezece și, după aceea, S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți încă trăiesc, iar unii au murit. După aceea i S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Apoi, celui din urmă dintre toți, ca unei lepădături, mi S-a arătat și mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli. Eu nu merit să fiu numit apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu, însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul Lui față de mine n-a fost în zadar, ci am lucrat mai mult decât oricare dintre ei, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. Așadar, fie eu, fie ei, noi așa predicăm, iar voi așa ați crezut. Dar, dacă Cristos este predicat ca fiind înviat dintre cei morți, cum spun unii dintre voi că nu există o înviere a celor morți? Dacă nu există o înviere a celor morți, atunci nici Cristos n-a fost înviat. Iar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci predicarea noastră este în zadar și în zadar este și credința voastră. Mai mult, noi suntem găsiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că am depus mărturie despre Dumnezeu că L-a înviat pe Cristos, pe Care, de fapt, nu L-a înviat, dacă într-adevăr cei morți nu sunt înviați. Căci, dacă morții nu sunt înviați, atunci nici Cristos n-a fost înviat, iar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci credința voastră este inutilă, iar voi sunteți încă în păcatele voastre. Prin urmare, și cei care au adormit în Cristos sunt pierduți. Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus speranța în Cristos, atunci suntem cei mai jalnici dintre toți oamenii! Însă acum, Cristos a fost înviat dintre cei morți, fiind primul rod dintre cei care au murit. Căci, având în vedere că moartea a venit printr-un om, tot printr-un Om a venit și învierea dintre cei morți. Căci așa cum, în Adam, toți mor, tot astfel, în Cristos, toți vor fi înviați, însă fiecare la rândul lui. Primul rod este Cristos, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Cristos. După aceea va veni sfârșitul, când El Îi va încredința Împărăția lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi distrus orice conducere și orice autoritate și putere. Căci El trebuie să domnească până când Își va supune toți dușmanii. Ultimul dușman care va fi distrus este moartea. Căci El „I-a supus totul“. Dar, când se spune că totul I-a fost supus, este limpede că în afară de Cel Ce I-a supus totul. Când totul Îi va fi fost supus, atunci Însuși Fiul I Se va supune Celui Ce I le-a supus pe toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți. Altfel, ce vor face cei care sunt botezați pentru cei morți? Dacă morții nu sunt înviați deloc, de ce mai sunt botezați ei pentru cei morți? Și de ce suntem noi în pericol tot timpul? Sunt în pericol de moarte în fiecare zi. Acest lucru este sigur, fraților, întocmai ca lauda pe care o am cu voi în Cristos Isus, Domnul nostru. Dacă m-am luptat doar în felul oamenilor cu „fiarele“ în Efes, care este câștigul meu? Dacă cei morți nu sunt înviați, atunci: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!“. Nu vă înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune!“. Veniți-vă în fire cum se cuvine și nu mai păcătuiți. Căci unii dintre voi trăiesc în ignoranță față de Dumnezeu. Spre rușinea voastră o spun. Dar va întreba cineva: „Cum sunt înviați cei morți? Și cu ce fel de trup vor veni?“. Nesăbuitule! Ceea ce semeni tu, nu este adus la viață dacă nu moare mai întâi. Și când semeni, nu semeni trupul care va fi, ci doar o sămânță simplă, poate de grâu sau de orice altceva. Dar Dumnezeu îi dă un trup, așa cum dorește; și fiecărei semințe îi dă un trup al ei. Nu orice trup este la fel: ci unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor, altul este trupul păsărilor, altul al peștilor. Există și trupuri cerești și trupuri pământești. Dar alta este gloria celor cerești și alta a celor pământești. Alta este gloria soarelui, alta este gloria lunii și alta este gloria stelelor, iar o stea diferă de alta în ce privește gloria. Tot așa este și cu învierea celor morți. Trupul este semănat în putrezire, dar este înviat în neputrezire. Este semănat în dezonoare, dar este înviat în glorie. Este semănat în slăbiciune, dar este înviat în putere. Este semănat un trup firesc, dar este înviat un trup spiritual. Dacă există un trup firesc, există și unul spiritual. Așa este și scris: „Primul om, Adam, a devenit un suflet viu“. Ultimul Adam a devenit un duh dătător de viață. Dar primul nu este cel spiritual, ci este cel firesc; apoi vine cel spiritual. Primul om a fost făcut din țărâna pământului. Al doilea Om este din Cer. Așa cum era cel pământesc, așa sunt și cei pământești; și așa cum este Cel Ceresc, așa sunt și cei cerești. Așa cum am purtat chipul celui pământesc, tot astfel vom purta și chipul Celui Ceresc. Ceea ce spun, fraților, este că nu pot carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, și nici putrezirea nu poate moșteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu toți vom muri, dar toți vom fi schimbați într-o clipă, într-o clipire din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Căci trâmbița va suna, iar cei morți vor fi înviați ca nemuritori, și noi vom fi schimbați. Căci ceea ce este supus putrezirii trebuie să se îmbrace în neputrezire, iar ceea ce este muritor trebuie să se îmbrace în nemurire. Când ceea ce este supus putrezirii se va fi îmbrăcat în neputrezire, iar ceea ce este muritor se va fi îmbrăcat în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care a fost scris: „Moartea a fost înghițită de victorie“. „Moarte, unde îți este victoria? Moarte, unde îți este boldul?“. Boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, Care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos. De aceea, frații mei preaiubiți, fiți fermi, de neclintit, progresați întotdeauna în lucrarea Domnului, pentru că știți că efortul vostru pentru Domnul nu este în zadar. Cu privire la colecta pentru sfinți, faceți și voi tot așa cum le-am dat îndrumări bisericilor din Galatia: în prima zi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte câte ceva, adunând potrivit cu ceea ce a fost binecuvântat, astfel încât să nu aibă loc strângerea colectelor atunci când vin. Iar când voi sosi, pe cei pe care-i recomandați prin scrisori îi voi trimite să ducă darul vostru la Ierusalim. Dacă mi se va părea potrivit să merg și eu, vor merge cu mine. Voi veni la voi după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. S-ar putea să stau un timp cu voi sau chiar să iernez acolo, pentru ca apoi să mă trimiteți mai departe, oriunde va fi să merg. Căci de data aceasta nu vreau să vă văd doar în treacăt, ci sper să rămân un timp la voi, dacă va îngădui Domnul. Voi mai rămâne totuși în Efes până la Cincizecime, căci mi s-a deschis o ușă mare și rodnică, și sunt mulți împotrivitori. Dacă vine Timotei, aveți grijă să fie fără frică între voi, pentru că și el face lucrarea Domnului, ca și mine. De aceea nimeni să nu-l disprețuiască. Trimiteți-l mai departe în pace, ca să vină la mine, pentru că îl aștept împreună cu frații. Cu privire la fratele Apollos, l-am rugat mult să vină la voi împreună cu frații, dar n-a vrut deloc să vină acum. Va veni însă când va avea ocazia. Vegheați, stați fermi în credință, fiți curajoși, fiți tari! Tot ceea ce faceți, să fie făcut în dragoste. Vă dau un îndemn, fraților: știți familia lui Stefanas, că este cel dintâi rod al Ahaiei și că s-au dat pe ei înșiși pentru a-i sluji pe sfinți. Supuneți-vă unor astfel de oameni și fiecăruia care lucrează și depune eforturi împreună cu ei. Mă bucur de venirea lui Stefanas, a lui Fortunatus și a lui Ahaikos, pentru că ei au împlinit ceea ce lipsea din partea voastră. Ei au înviorat duhul meu și al vostru. Prin urmare, apreciați astfel de oameni. Bisericile din Asia vă salută. Akyla și Prisca, împreună cu biserica din casa lor, vă salută călduros în Domnul. Toți frații vă salută. Salutați-vă unul pe altul cu o sărutare sfântă. Salutul este scris cu mâna mea: Pavel. Dacă cineva nu-L iubește pe Domnul, să fie anatema! Marana tha! Harul Domnului Isus să fie cu voi! Dragostea mea este cu voi toți, în Cristos Isus. Amin. Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia: Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel Care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru a-i putea mângâia pe cei ce sunt în vreun necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. Așa cum suferințele lui Cristos sunt din belșug în noi, tot astfel, prin Cristos, avem parte din belșug și de mângâiere sufletească. Dacă noi suntem asupriți, este pentru mângâierea și mântuirea voastră. Dacă noi suntem mângâiați sufletește, este pentru mângâierea voastră, care este la lucru în voi prin faptul că răbdați aceleași suferințe pe care le îndurăm și noi. Speranța noastră cu privire la voi este neclintită, pentru că știm că, așa cum sunteți părtași cu noi în suferință, tot așa sunteți și în mângâiere. Căci nu vrem să nu știți, fraților, despre necazul care a venit peste noi în Asia, pentru că am fost împovărați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța că vom mai trăi. Într-adevăr, ne-am simțit ca și cum am fi primit condamnarea la moarte, ca să nu ne încredem în noi, ci în Dumnezeu, Care învie morții. El ne-a salvat dintr-un mare pericol de moarte și ne va salva din nou. Și ne punem speranța în El că ne va salva din nou, în timp ce și voi vă alăturați nouă în rugăciune, pentru ca binecuvântarea de care avem parte prin rugăciunile multor persoane să fie, pentru mulți, un motiv de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru noi. Căci lauda noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre că ne-am comportat în lume, și mult mai mult față de voi, cu o curăție și o sinceritate primite de la Dumnezeu, nu cu o înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu. Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce citiți sau cunoașteți deja. Dar sper că, până la sfârșit, veți cunoaște (așa cum, de altfel, ne-ați cunoscut și pe noi, în parte) că noi suntem lauda voastră, tot așa cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului nostru Isus. Având această convingere, doream să vin mai întâi la voi, ca să aveți parte de o a doua favoare, apoi să plec de la voi în Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi și să fiu trimis de voi în Iudeea. Deci, dorind aceasta, am dat eu oare dovadă de neseriozitate? Sau lucrurile pe care le hotărăsc, le hotărăsc potrivit firii pământești, ca să spun „da, da“ și „nu, nu“ în același timp? Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră față de voi nu este și „da“, și „nu“. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L-am predicat printre voi – eu, Silvanus și Timotei – nu a fost „da“ și „nu“, ci în El a fost „da“, pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea prin El spunem „Amin!“, spre gloria lui Dumnezeu. Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu. El a și pus sigiliul pe noi și ne-a dat, în inimile noastre, garanția Duhului. Dar Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, că n-am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruț. Nu că noi domnim peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi pentru bucuria voastră, căci stați fermi în credință. Astfel, am hotărât în mine însumi să nu mai vin din nou la voi cu întristare. Căci, dacă eu vă întristez, atunci cine îmi va aduce bucurie, dacă nu cel întristat de mine? Și am scris în felul acesta, pentru ca, atunci când voi veni, să nu fiu întristat de cei care ar trebui să mă bucure, căci sunt convins, cu privire la voi toți, că bucuria mea este bucuria voastră, a tuturor. Căci v-am scris cu mult necaz și durere în inimă, printre multe lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să cunoașteți dragostea nespus de mare pe care o am față de voi. Dacă cineva a fost un motiv de întristare, nu pe mine m-a întristat, ci, într-o oarecare măsură, ca să nu fiu prea sever, pe voi toți. Este destul pentru acesta pedeapsa dată de cei mai mulți. Astfel, dimpotrivă, ar trebui mai degrabă să-l iertați și să-l încurajați, ca să nu fie copleșit de prea multă întristare. De aceea, vă îndemn să vă reafirmați dragostea față de el. Căci v-am scris și ca să vă pun la încercare și să aflu dacă sunteți ascultători în toate. Pe cine iertați voi, îl iert și eu. Căci ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, a fost de dragul vostru, în prezența lui Cristos, ca să nu-l lăsăm pe Satan să profite de noi, pentru că noi nu suntem în necunoștință de planurile lui. Când am venit la Troa pentru Evanghelia lui Cristos și mi-a fost deschisă o ușă de către Domnul, n-am avut liniște în duhul meu, pentru că nu l-am găsit acolo pe Titus, fratele meu. Astfel, mi-am luat rămas bun de la ei și m-am dus în Macedonia. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, Care întotdeauna ne face să triumfăm în Cristos și răspândește prin noi, în orice loc, aroma cunoașterii Lui. Căci, pentru Dumnezeu, noi suntem mireasma lui Cristos printre cei ce sunt mântuiți și printre cei ce pier: pentru aceștia, o aromă de la moarte spre moarte, dar pentru aceia, o aromă de la viață spre viață. Și cine este adecvat pentru aceste lucruri? Căci noi nu suntem asemenea celor mulți, care profită de pe urma Cuvântului lui Dumnezeu, ci vorbim înaintea lui Dumnezeu, în Cristos, din sinceritate, ca din partea lui Dumnezeu. Începem noi iarăși să ne recomandăm pe noi înșine? Sau nu cumva avem nevoie, așa cum au unii, de scrisori de recomandare către voi sau de la voi? Voi înșivă sunteți scrisoarea noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii, fiind arătați că sunteți o scrisoare a lui Cristos prin slujirea noastră, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu, nu pe table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne. O astfel de încredere avem, prin Cristos, înaintea lui Dumnezeu. Nu pentru că suntem capabili, prin noi înșine, să gândim ceva ca fiind de la noi. Dimpotrivă, competența noastră vine de la Dumnezeu, Care ne-a și făcut capabili să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al Duhului, pentru că litera ucide, dar Duhul dă viață. Dar dacă slujba morții, gravată în litere pe pietre, a fost cu glorie, astfel încât fiii lui Israel n-au putut să se uite la fața lui Moise, din cauza strălucirii feței lui, așa trecătoare cum era, nu va fi, deci, slujba Duhului cu mai multă glorie? Căci, dacă în slujba condamnării a fost glorie, cu mult mai mult slujba dreptății are din abundență glorie! Fiindcă, în acest caz, ceea ce a fost glorificat, n-a fost, de fapt, glorificat, din cauza gloriei care o întrece cu mult. Într-adevăr, dacă ceea ce era trecător a fost glorios, cu mult mai mult este glorios ceea ce rămâne. Deci, fiindcă avem o astfel de speranță, ne comportăm cu mare îndrăzneală și nu facem ca Moise, care își punea un văl peste față pentru ca fiii lui Israel să nu se uite la sfârșitul a ceea ce era trecător. Însă mințile lor au fost împietrite. Căci până în ziua de azi, același văl rămâne neridicat când ei citesc din Vechiul Legământ, pentru că doar în Cristos acest văl este înlăturat. Chiar până astăzi, oricând este citit Moise, pe inima lor este un văl, dar atunci când cineva se întoarce la Domnul, vălul este luat. Iar Domnul este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toți, cu fața neacoperită, reflectând gloria Domnului ca într-o oglindă, suntem transformați după același chip al Său, din glorie în glorie. Și aceasta vine de la Domnul, Care este Duhul. De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, potrivit cu mila de care am avut parte, nu ne descurajăm. Dimpotrivă, am respins lucrurile ascunse și rușinoase, și nu umblăm cu viclenie, nici nu falsificăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci, prin expunerea adevărului, ne recomandăm pe noi înșine conștiinței oricărui om, înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită printre cei ce pier, în mijlocul cărora dumnezeul veacului acestuia a orbit mințile necredincioșilor, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei gloriei lui Cristos, Care este chipul lui Dumnezeu. Noi nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Isus Cristos ca Domn, iar pe noi înșine ca sclavi ai voștri, de dragul lui Isus. Fiindcă Dumnezeu, Care a spus: „Să strălucească din întuneric lumina!“, este Cel Ce a strălucit în inimile noastre ca să ne dea lumina cunoașterii gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos. Dar noi avem comoara aceasta în niște vase de lut, pentru ca puterea aceasta nemaiîntâlnită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. Suntem în necaz în toate, dar nu zdrobiți, nedumeriți, dar nu disperați, persecutați, dar nu părăsiți, trântiți la pământ, dar nu distruși, purtăm întotdeauna în trup moartea lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să fie văzută în trupurile noastre. Căci noi, cei vii, suntem întotdeauna dați la moarte din cauza lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să fie văzută în trupul nostru muritor. Astfel, în noi lucrează moartea, iar în voi viața. Însă, fiindcă avem același duh al credinței, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!“ și noi credem și de aceea vorbim. Știm că Cel Ce L-a înviat pe Domnul Isus ne va învia și pe noi împreună cu Isus și ne va face să ne înfățișăm împreună cu voi. Căci toate acestea sunt pentru voi, astfel încât harul, care se extinde la tot mai mulți oameni, să facă să abunde mulțumirea, spre gloria lui Dumnezeu. De aceea noi nu ne descurajăm, ci, chiar dacă trupul nostru piere, totuși omul nostru lăuntric este înnoit din zi în zi. Căci necazul nostru ușor, temporar, lucrează în noi greutatea veșnică a gloriei care întrece orice imaginație. Noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, deoarece cele care se văd sunt trecătoare, dar cele care nu se văd sunt veșnice. Căci noi știm că, dacă este distrusă casa cortului nostru pământesc, avem o clădire de la Dumnezeu, o casă veșnică în Ceruri, care nu este făcută de mâini omenești. Căci suspinăm în cortul acesta, tânjind să ne îmbrăcăm peste el cu lăcașul nostru ceresc, desigur dacă, după ce vom fi îmbrăcați, nu vom fi găsiți goi. În timp ce suntem în acest cort, suspinăm și suntem împovărați, nu pentru că dorim să fim dezbrăcați de el, ci pentru că dorim să fim îmbrăcați, astfel încât ceea ce este muritor să fie înghițit de viață. Și Cel Ce ne-a pregătit chiar pentru aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat garanția Duhului. Așadar, întotdeauna suntem plini de încredere, și știm că, atât timp cât suntem acasă în trup, suntem departe de Domnul. Căci noi trăim prin credință, nu prin vedere. Astfel, suntem plini de încredere și ne place mult mai mult să fim departe de trup și acasă cu Domnul. De aceea ne și străduim să-I fim plăcuți, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă. Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea tronului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata potrivit cu ceea ce a făcut în timp ce era în trup, fie bine, fie rău. Așadar, cunoscând frica de Domnul, încercăm să-i convingem pe oameni. Însă noi suntem pe deplin cunoscuți de către Dumnezeu și sper că suntem cunoscuți și în conștiințele voastre. Noi nu ne recomandăm din nou înaintea voastră, ci vă dăm ocazia să vă lăudați cu noi, ca să puteți răspunde celor care se laudă cu înfățișarea, și nu cu inima. Într-adevăr, dacă ne-am ieșit din minți, pentru Dumnezeu ne-am ieșit, iar dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem. Căci dragostea lui Cristos ne constrânge, întrucât considerăm că, dacă Unul a murit în locul tuturor, toți deci au murit. El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel Ce a murit și a înviat pentru ei. Astfel, de acum noi nu mai cunoaștem pe nimeni în felul oamenilor. Chiar dacă odată L-am cunoscut pe Cristos în felul oamenilor, acum nu-L mai cunoaștem așa. Prin urmare, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus. Iată, toate au devenit noi! Și toate acestea sunt de la Dumnezeu, Care, prin Cristos, ne-a împăcat cu Sine și ne-a dat slujba împăcării: aceea că Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, fără a ține seama de păcatele lor, și a pus în noi Cuvântul împăcării. Noi suntem deci ambasadori ai lui Cristos și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm insistent, în Numele lui Cristos: împăcați-vă cu Dumnezeu! El, pentru noi, L-a făcut păcat pe Cel Ce n-a cunoscut păcatul, pentru ca, în El, să devenim dreptatea lui Dumnezeu. Așadar, lucrând împreună, vă îndemnăm, de asemenea, să nu primiți în zadar harul lui Dumnezeu. Căci El spune: „La vremea îndurării te-am ascultat și în ziua mântuirii te-am ajutat“. Iată că acum este vremea îndurării! Iată că acum este ziua mântuirii! Noi nu punem niciun obstacol în calea nimănui, pentru ca slujba noastră să nu fie denigrată, ci în toate ne recomandăm pe noi înșine ca pe niște slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în dificultăți, în bătăi, în închisori, în tulburări, în muncă, în nopți nedormite, în posturi, prin curăție, prin cunoaștere, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste fără ipocrizie, prin Cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptății, în mâna dreaptă și în mâna stângă, prin glorie și dezonoare, prin defăimare și vorbire de bine. Suntem priviți ca niște impostori, deși spunem adevărul; ca niște necunoscuți, deși suntem bine cunoscuți; ca unii care murim, deși iată că trăim; ca niște pedepsiți, deși nu suntem omorâți; ca niște întristați, deși ne bucurăm întotdeauna; ca niște săraci, deși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic, deși deținem toate lucrurile. Ni s-a deschis gura față de voi, corintenilor! Inima ne este larg deschisă! Noi nu avem rețineri față de voi, dar voi aveți rețineri în simțămintele voastre față de noi. Deci, la rândul vostru – vă vorbesc ca unor copii – deschideți-vă și voi larg inimile! Nu vă prindeți la jug cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între dreptate și fărădelege? Sau ce părtășie are lumina cu întunericul? Ce acord are Cristos cu Beliar? Sau ce are în comun cel credincios cu cel necredincios? Ce înțelegere are Templul lui Dumnezeu cu idolii? Noi suntem Templul Dumnezeului celui Viu, așa cum a spus Dumnezeu: „Voi locui și voi umbla printre ei și voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu“. De aceea, „Ieșiți din mijlocul lor și separați-vă! zice Domnul. Nu atingeți nimic necurat, iar Eu vă voi primi“. Și „Eu voi fi Tatăl vostru, iar voi veți fi fiii și fiicele Mele, zice Domnul cel Atotputernic“. Preaiubiților, întrucât avem aceste promisiuni, să ne curățim de orice poate întina trupul și duhul și să ne ducem astfel sfințenia până la capăt în frică de Dumnezeu. Faceți-ne loc în inima voastră! N-am făcut rău nimănui, n-am ruinat pe nimeni, n-am profitat de nimeni. Nu spun aceasta ca să vă condamn, căci am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre, atât ca să murim împreună, cât și să trăim împreună. Mare este îndrăzneala mea față de voi! Mare este lauda mea cu voi! Sunt plin de încurajare, sunt copleșit de bucurie în orice necaz al nostru. Căci și după ce am venit în Macedonia, trupurile noastre n-au avut odihnă, ci am fost în necaz în toate: conflicte din afară, temeri din interior. Însă Dumnezeu, Care-i încurajează pe cei descurajați, ne-a încurajat prin venirea lui Titus, și nu doar prin venirea sa, ci și prin încurajarea cu care el a fost încurajat de voi, înștiințându-ne despre dorința voastră puternică, despre durerea voastră adâncă și despre zelul vostru pentru mine. Astfel, m-am bucurat și mai mult. Chiar dacă v-am întristat prin scrisoarea mea, nu regret. Și chiar dacă am regretat, căci văd că scrisoarea mea v-a întristat, deși numai pentru puțin timp, totuși, acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că ați fost întristați spre pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca nimeni să nu sufere nicio pierdere din cauza noastră. Căci întristarea după voia lui Dumnezeu produce o pocăință care duce la mântuire, fără regret, dar întristarea lumii produce moarte. Căci iată ce devotament a produs în voi această întristare după voia lui Dumnezeu, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorință, ce zel, ce dorință de dreptate! În toate ați dovedit că sunteți curați în această privință. Astfel, deși v-am scris, n-am făcut-o din cauza celui ce a făcut răul, nici din cauza celui ce a suferit răul, ci ca să vedeți voi înșivă, înaintea lui Dumnezeu, devotamentul pe care-l aveți față de noi. În felul acesta am fost încurajați. Dar, pe lângă încurajarea aceasta a noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Titus, pentru că duhul lui a fost înviorat de voi toți. Căci, dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva despre voi, nu am fost făcut de rușine, ci, așa cum tot ce v-am spus a fost adevărat, tot astfel și lauda noastră cu voi înaintea lui Titus s-a dovedit adevărată. Astfel, simțămintele lui față de voi sunt și mai puternice când își amintește de ascultarea voastră, a tuturor, de felul cum l-ați primit cu respect și cu mari emoții. Mă bucur că pot avea deplină încredere în voi. Vă facem cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu, care a fost dat în bisericile Macedoniei, pentru că, în timp ce treceați printr-un mare necaz, belșugul bucuriei lor și sărăcia lor mare au generat o abundență de generozitate din partea lor. Mărturisesc că ei au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterea lor, cerându-ne cu multă insistență favoarea de a fi părtași la această slujire pentru sfinți, și nu așa cum ne-am așteptat, ci s-au dat pe ei înșiși, mai întâi Domnului, apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. Astfel, l-am îndemnat pe Titus ca, după cum a început, tot așa să ducă la capăt printre voi și această lucrare a harului. Căci, așa cum vă remarcați în toate – în credință, în vorbire, în cunoaștere, într-un devotament deplin și în dragostea pe care ați învățat -o de la noi – să vă remarcați și în această lucrare a harului. Nu vă spun lucrul acesta ca pe o poruncă, ci testez, prin devotamentul altora, sinceritatea dragostei voastre. Voi cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, Care, deși a fost bogat, de dragul vostru a devenit sărac, pentru ca voi să vă îmbogățiți prin sărăcia Lui. Îmi spun părerea în această privință, căci aceasta vă este de folos, vouă, cei care, cu un an în urmă, ați fost primii nu doar în a face, ci și în a dori să faceți: acum, terminați lucrarea, pentru ca, așa cum a fost entuziasmul dorinței voastre, tot astfel să fie și înfăptuirea, potrivit cu ceea ce aveți. Căci, dacă există disponibilitate, darul este primit în funcție de ceea ce are cineva, nu de ceea ce nu are. Și nu spun aceasta pentru ca alții să fie eliberați de povară, iar voi să fiți împovărați, ci ca să existe un echilibru. Abundența voastră, în vremea de acum, să fie folosită pentru nevoia lor, pentru ca și abundența lor să fie folosită pentru nevoia voastră, astfel încât să existe o potrivire, după cum este scris: „Celui ce a adunat mai mult nu i-a rămas în plus, iar cel ce a adunat mai puțin n-a dus lipsă“. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, Care a pus în inima lui Titus același devotament pe care-l am și eu față de voi. Căci el nu numai că a primit bine îndemnul nostru, ci pleacă acum spre voi cu mult entuziasm și din proprie inițiativă. Împreună cu el vi-l trimit pe fratele care este lăudat de toate bisericile datorită Evangheliei. Nu doar atât, dar el a fost și ales de biserici să ne însoțească în călătoria noastră, în timp ce administrăm acest dar spre gloria Domnului Însuși și ca dovadă a entuziasmului nostru. Am procedat astfel, ca nu cumva cineva să ne denigreze cu privire la darul acesta generos administrat de noi. Căci avem grijă să facem ceea ce este bine nu doar înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor. Îl trimitem pe fratele nostru cu ei, frate pe care l-am pus la încercare adesea, în multe feluri, și l-am găsit dedicat, dar care acum este mai dedicat decât oricând pentru că are o mare încredere în voi. În ce-l privește pe Titus, el este părtaș și lucrător împreună cu mine pentru voi. În ce-i privește pe frații noștri, ei sunt trimiși ai bisericilor, gloria lui Cristos. De aceea, arătați-le, înaintea bisericilor, dovada dragostei voastre și a laudei noastre cu privire la voi. Căci nu este nevoie să vă mai scriu despre această slujire pentru sfinți, fiindcă știu entuziasmul vostru. Acesta este, pentru mine, un motiv de laudă înaintea macedonenilor; le-am spus că Ahaia a fost gata încă de anul trecut. Zelul vostru i-a provocat pe cei mai mulți dintre ei. Îi trimit însă pe frați, pentru ca lauda noastră cu voi să nu fie dovedită, în acest caz, ca fiind nefondată, astfel încât, așa cum am spus, să fiți pregătiți. Dacă unii macedoneni ar veni cumva cu mine și v-ar găsi nepregătiți, noi – ca să nu zic voi – am fi făcuți de rușine din cauza acestei încrederi. Prin urmare, am considerat necesar să-i încurajez pe frați să vină la voi din timp și să pregătească darul promis, astfel încât acesta să fie gata ca o binecuvântare, și nu ca o constrângere. Să știți aceasta: cine seamănă puțin, va secera puțin, iar cine seamănă mult, va secera mult. Fiecare să dea așa cum a hotărât în inima lui, nu cu regret sau din constrângere, pentru că Dumnezeu îl iubește pe cel ce dăruiește cu bucurie. Și Dumnezeu poate să reverse peste voi orice har, pentru ca, având întotdeauna de toate din abundență, să lăsați să se reverse din voi orice faptă bună, așa cum este scris: „A împărțit, a dăruit celor nevoiași; dreptatea lui rămâne pe vecie“. Cel Ce asigură sămânță pentru semănător și pâine pentru hrană va asigura și va înmulți și sămânța voastră pentru semănat și va crește roadele dreptății voastre. Veți fi îmbogățiți în orice privință pentru întreaga voastră generozitate care, prin noi, face să I se aducă mulțumire lui Dumnezeu. Căci slujirea voastră în această lucrare, nu numai că împlinește nevoile sfinților, ci și abundă în mulțumiri aduse lui Dumnezeu. Prin dovada acestei slujiri, ei Îl glorifică pe Dumnezeu atât pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Cristos, cât și pentru generozitatea contribuției voastre față de ei și față de toți, iar ei se vor ruga pentru voi cu dragoste datorită harului nemărginit de mare al lui Dumnezeu față de voi. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Său de nedescris! Eu însumi, Pavel, vă îndemn, prin blândețea și bunătatea lui Cristos – eu, care sunt umil când sunt prezent între voi, dar plin de curaj împotriva voastră când sunt departe – deci, vă rog insistent ca, atunci când voi fi prezent, să nu mă faceți să-mi arăt curajul cu acea încredere pe care cred că voi îndrăzni s-o arăt față de unii care au impresia că noi trăim potrivit firii pământești. Fiindcă noi, deși trăim în firea pământească, nu ne luptăm potrivit firii pământești. Căci armele luptei noastre nu sunt firești, ci sunt făcute puternice de Dumnezeu pentru a dărâma fortărețe. Noi dărâmăm argumentele și orice înălțime care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și luăm captiv orice gând ca să asculte de Cristos. Și suntem gata să pedepsim orice neascultare, atunci când ascultarea voastră va fi deplină. Voi vă uitați la înfățișare. Dacă cineva este convins că este al lui Cristos, el însuși să se gândească din nou că, așa cum el este al lui Cristos, tot astfel suntem și noi. Căci, chiar dacă mă laud ceva mai mult cu autoritatea noastră, pe care ne-a dat-o Domnul pentru consolidarea și nu pentru dărâmarea voastră, tot nu-mi va fi rușine, ca să nu par ca și cum v-aș înspăimânta prin scrisorile mele. Căci cineva dintre voi spune: „Scrisorile lui sunt cu greutate și puternice, dar, când vine el însuși, este slab, iar cuvântul lui este disprețuit“. Un astfel de om să se gândească la faptul că, așa cum suntem în cuvinte, prin scrisori, când suntem departe, la fel suntem și în faptă, când suntem prezenți. Căci noi nu îndrăznim să ne punem alături de unii sau să ne comparăm pe noi înșine cu unii care se recomandă singuri, însă, când ei se măsoară pe ei înșiși cu ei înșiși și se compară pe ei înșiși cu ei înșiși, nu sunt înțelepți. Noi însă nu ne vom lăuda dincolo de limite, ci potrivit cu limitele ariei de lucru pe care ne-a repartizat-o Dumnezeu, care ajunge chiar și până la voi. Căci nu ne întindem prea mult, ca și cum n-am fi ajuns până la voi, fiindcă noi am ajuns deja la voi cu Evanghelia lui Cristos. Nu ne lăudăm dincolo de limite, adică cu eforturile altora, dar avem speranță că, în timp ce credința voastră crește, lucrarea noastră va fi lărgită și mai mult printre voi, potrivit cu aria noastră de lucru, ca să putem vesti Evanghelia în țările de dincolo de voi, fără să ne lăudăm cu lucrări făcute deja în aria de lucru a altuia. Însă „Cel ce se laudă să se laude în Domnul“. Fiindcă nu cel ce se recomandă pe sine este găsit demn de încredere, ci acela pe care Domnul îl recomandă. O, dacă ați îngădui puțină nesăbuință din partea mea! Îngăduiți-mă deci! Căci sunt gelos pe voi cu gelozia lui Dumnezeu, fiindcă v-am logodit cu un bărbat ca să vă înfățișez înaintea lui Cristos ca pe o fecioară curată. Mi-e teamă însă că, așa cum șarpele a înșelat-o pe Eva cu viclenia lui, gândurile voastre să nu fie pervertite de la sinceritatea și curăția față de Cristos. Căci, dacă vine cineva și vă predică un alt Isus decât Cel pe Care vi L-am predicat noi, sau dacă primiți un alt duh decât Cel pe Care L-ați primit, ori o altă evanghelie decât cea pe care ați primit-o, voi îngăduiți cu ușurință toate acestea! Însă eu consider că nu le sunt inferior în nicio privință acelor „apostoli foarte distinși“. Chiar dacă sunt neinstruit în vorbire, nu sunt însă și în cunoaștere; și v-am arătat aceasta în multe feluri și în toate lucrurile. Sau am făcut oare un păcat când m-am smerit pe mine însumi ca să fiți înălțați voi, pentru că v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? Am împovărat alte biserici, primind plată de la ele, ca să vă slujesc vouă, iar când eram cu voi și am fost în nevoie, n-am împovărat pe nimeni, căci frații care au venit din Macedonia au împlinit nevoia mea. În toate m-am ferit și mă voi feri să fiu o povară pentru voi. Așa cum adevărul lui Cristos este în mine, nimeni nu va opri această laudă a mea în regiunile Ahaiei. De ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu știe că vă iubesc. Voi continua să fac ceea ce fac, ca să elimin orice ocazie a celor ce caută o ocazie să fie recunoscuți ca egali ai noștri în lucrurile cu care se laudă, fiindcă astfel de oameni sunt apostoli falși, lucrători care înșală, deghizându-se în apostoli ai lui Cristos. Și nu este de mirare, pentru că însuși Satan se deghizează în înger de lumină. Deci, nu este mare lucru dacă și slujitorii săi se deghizează în slujitori ai dreptății. Sfârșitul lor va fi după faptele lor. Vă spun din nou: nimeni să nu creadă că sunt nesăbuit, dar, dacă o faceți, atunci primiți-mă ca pe un nesăbuit, ca să mă laud și eu puțin! Lucrurile pe care le spun cu această încredere lăudăroasă, nu le spun în conformitate cu voia Domnului, ci le spun ca și cum aș fi nesăbuit. Întrucât mulți se laudă potrivit firii pământești, mă voi lăuda și eu. Căci voi, fiind înțelepți, îi îngăduiți cu bucurie pe cei nesăbuiți! Da, voi îngăduiți dacă cineva vă înrobește, dacă cineva vă exploatează, dacă cineva răpește ce-i al vostru, dacă cineva se înalță pe sine împotriva voastră, dacă cineva vă lovește peste față. Spre rușinea mea o spun: noi am fost slabi în privința aceasta. Dar cu orice altceva ar îndrăzni cineva să se laude – vorbesc ca și cum aș fi nesăbuit – îndrăznesc și eu! Sunt ei evrei? Și eu sunt! Sunt ei israeliți? Și eu sunt! Sunt ei urmași ai lui Avraam? Și eu sunt! Sunt ei slujitori ai lui Cristos? – vorbesc ca și cum mi-am pierdut mințile. Eu sunt și mai mult! În muncă grea, mult mai mult; în închisori, mult mai mult, în biciuiri, mult mai aspru, adesea în pericol de moarte. De cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una, de trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată s-a aruncat cu pietre în mine, de trei ori am naufragiat, am fost o zi și o noapte în largul mării, adesea în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din cauza tâlharilor, în pericole din cauza celor din poporul meu, în pericole din cauza neevreilor, în pericole în cetate, în pericole în deșert, în pericole pe mare, în pericole printre frații falși, în muncă grea și obositoare, adesea în nopți nedormite, în foame și sete, adesea în posturi, în frig și fără haine și, pe lângă lucrurile de afară, era și preocuparea mea zilnică: grija pentru toate bisericile. Cine este neputincios, și eu să nu fiu neputincios? Cine este împins în păcat, și eu să nu ard? Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu lucrurile care îmi arată neputința. Dumnezeu și Tatăl Domnului Isus, Care este binecuvântat în veci, știe că nu mint. În Damasc, guvernatorul regelui Areta a păzit cetatea Damasc ca să mă prindă, dar am fost coborât într-un coș, printr-o fereastră din zid, și am scăpat din mâinile lui. E nevoie să mă laud, chiar dacă nu este de folos. Voi trece totuși la vedeniile și descoperirile Domnului. Cunosc un om în Cristos, care, acum paisprezece ani – dacă era în trup, nu știu; dacă era în afara trupului, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit în al treilea cer. Știu că omul acesta – dacă era în trup sau dacă era în afara trupului, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit în Rai și a auzit cuvinte de nedescris, lucruri care nu-i sunt permise omului să le spună. Cu un astfel de om mă voi lăuda. Dar cu mine însumi nu mă voi lăuda, decât cu neputințele mele. Însă, dacă aș vrea să mă laud, nu voi fi un nesăbuit, căci voi spune adevărul. Dar mă abțin, pentru ca nimeni să nu mă considere mai presus decât ceea ce vede în mine sau aude de la mine, chiar având în vedere măreția acestor descoperiri. De aceea, ca să nu mă îngâmf, mi-a fost dat un țepuș în carne, un mesager al lui Satan, ca să mă lovească și, astfel, să nu mă îngâmf. De trei ori I-am cerut Domnului să-l depărteze de la mine. Dar El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea este făcută desăvârșită în neputință“. Așadar, mă voi lăuda mult mai bucuros cu neputințele mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine. De aceea eu sunt mulțumit în neputințe, în insulte, în nevoi, în persecuții și dificultăți, de dragul lui Cristos, deoarece când sunt neputincios, atunci sunt puternic. Am ajuns nesăbuit; voi m-ați obligat! Eu ar fi trebuit să fiu recomandat de voi, căci, chiar dacă sunt nimic, totuși, nu le sunt deloc inferior acestor „apostoli foarte distinși“. Într-adevăr, semnele unui apostol au fost înfăptuite între voi cu toată răbdarea, prin semne, minuni și lucrări puternice. Căci care este lucrul în care ați fost tratați mai prejos decât celelalte biserici, în afară de faptul că eu însumi nu v-am fost povară? Iertați-mi nedreptatea aceasta! Iată, sunt gata să vin la voi pentru a treia oară. Și nu voi fi o povară, pentru că nu lucrurile voastre le vreau, ci pe voi. Nu copiii ar trebui să adune pentru părinți, ci părinții pentru copii. Și eu, voi cheltui bucuros tot ce am și mă voi cheltui pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit mai puțin? Fie și-așa! Nu v-am împovărat. Dar, fiind isteț, v-am prins prin viclenie, așa cum mă acuză ei. Am profitat eu de voi prin vreunul dintre cei pe care i-am trimis la voi? L-am rugat pe Titus să meargă și l-am trimis pe fratele cu el. A profitat Titus de voi? N-am umblat noi în același duh? N-am călcat noi pe aceleași urme? Vi se pare că, în tot acest timp, ne-am apărat pe noi înșine înaintea voastră? Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu, în Cristos, și toate lucrurile, preaiubiților, sunt pentru consolidarea voastră. Fiindcă mă tem ca nu cumva, atunci când vin, să vă găsesc așa cum n-aș vrea și eu însumi să fiu găsit de voi așa cum n-ați vrea. Mă tem ca nu cumva să găsesc ceartă, invidie, furii, ambiții egoiste, calomnii, bârfe, îngâmfări, tulburări. Mă tem ca nu cumva, atunci când vin din nou, Dumnezeul meu să mă smerească înaintea voastră și să trebuiască astfel să-i jelesc pe mulți care au păcătuit în trecut și nu s-au pocăit de necurăția, imoralitatea și depravarea în care au trăit. Aceasta este a treia oară când vin la voi. „Orice vorbă să fie bazată pe cuvântul a doi sau trei martori“. Le-am spus mai dinainte, când am fost de față a doua oară, și le spun mai dinainte și acum, când sunt departe, celor care au păcătuit mai înainte și tuturor celorlalți, că, dacă voi veni din nou, nu voi cruța pe nimeni, întrucât voi căutați o dovadă că Isus Cristos vorbește prin mine. El nu este neputincios față de voi, ci este puternic între voi, pentru că a fost răstignit în neputință, dar trăiește prin puterea lui Dumnezeu. Căci și noi suntem neputincioși în El, dar vom trăi împreună cu El, prin puterea lui Dumnezeu, pentru voi. Puneți-vă la încercare pe voi înșivă, ca să vedeți dacă sunteți în credință! Testați-vă pe voi înșivă! Sau nu recunoașteți cu privire la voi înșivă că Isus Cristos este în voi? Doar dacă nu cumva sunteți respinși la test. Sper că veți recunoaște că noi nu suntem respinși la test. Și ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceți nimic rău, nu pentru ca noi să fim arătați că am trecut testul, ci pentru ca voi să faceți ceea ce este bine, chiar dacă noi am fi respinși la test. Căci noi nu putem face nimic împotriva adevărului, ci numai pentru adevăr. Ne bucurăm când noi suntem neputincioși, iar voi sunteți puternici. Și ne rugăm pentru desăvârșirea voastră. De aceea vă scriu acestea, când sunt departe, pentru ca atunci când vin să nu mă port aspru, potrivit cu autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul pentru consolidare, nu pentru dărâmare. În rest, fraților, bucurați-vă! Corectați-vă unul pe altul! Încurajați-vă! Fiți în același gând unul cu altul! Trăiți în pace, iar Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi. Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă! Toți sfinții vă salută. Harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți! Amin. Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Cristos și Dumnezeu Tatăl, Care L-a înviat dintre cei morți, și toți frații care sunt cu mine, către bisericile Galatiei: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos, Care S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne scape din acest veac rău, potrivit cu voia lui Dumnezeu, Tatăl nostru. A Lui să fie gloria, în vecii vecilor! Amin. Sunt uimit că treceți așa de repede de la Cel Care v-a chemat să trăiți în harul lui Cristos, la o altă evanghelie. Nu că ar exista o altă Evanghelie, dar sunt unii care vă tulbură și vor să pervertească Evanghelia lui Cristos. Însă, chiar dacă noi sau un înger din Cer v-ar vesti o altă evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o, să fie blestemat! Așa cum v-am spus înainte, vă spun din nou: dacă cineva vă vestește o altă evanghelie decât cea pe care ați primit-o, să fie blestemat! Încerc eu acum să-i conving pe oameni sau pe Dumnezeu? Sau încerc eu să plac oamenilor? Dacă aș mai încerca să plac oamenilor, n-aș fi un slujitor al lui Cristos! Vă fac cunoscut, fraților, că Evanghelia vestită de mine nu este de origine omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperire din partea lui Isus Cristos. Căci ați auzit despre felul meu de viață din trecut, în iudaism, cum persecutam peste măsură Biserica lui Dumnezeu și o distrugeam. Eram mai înaintat în iudaism decât mulți dintre cei de o vârstă cu mine, din poporul meu, având un mai mare zel pentru tradițiile strămoșești. Dar când Dumnezeu, Care m-a pus deoparte încă din pântecul mamei mele și m-a chemat prin harul Său, a considerat potrivit să-L descopere pe Fiul Său în mine, ca să-L vestesc printre neevrei, nu am cerut imediat sfatul unui om, nici nu m-am dus la Ierusalim, la cei care au fost apostoli înaintea mea, ci m-am dus în Arabia, iar după aceea m-am reîntors în Damasc. Apoi, după trei ani, m-am dus la Ierusalim ca să-l vizitez pe Chifa și am rămas la el cincisprezece zile, dar n-am văzut pe niciun alt apostol, în afară de Iacov, fratele Domnului. În cele ce vă scriu, iată, vă asigur înaintea lui Dumnezeu că nu mint. M-am dus apoi în regiunile Siriei și ale Ciliciei, dar le eram încă necunoscut la față bisericilor din Iudeea, care sunt în Cristos. Ei doar auzeau spunându-se: „Cel care înainte ne persecuta, vestește acum credința pe care încerca s-o distrugă“. Și Îl glorificau pe Dumnezeu datorită mie. Apoi, după paisprezece ani, m-am dus din nou la Ierusalim, cu Barnabas, luându-l și pe Titus cu mine. M-am dus acolo, în urma unei descoperiri, și le-am arătat Evanghelia pe care o predic eu printre neevrei. Le-am arătat-o doar celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Dar nici chiar Titus, care era cu mine, n-a fost obligat să se circumcidă, cu toate că era grec, din cauza fraților falși strecurați printre noi, care s-au furișat printre noi ca să pândească libertatea pe care o avem în Cristos Isus și să ne înrobească. Nu am cedat și nu ne-am supus lor nici măcar o clipă, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână la voi. Cei ce erau priviți ca fiind ceva (orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: la Dumnezeu nu există favoritism), deci ei, cei ce erau priviți ca fiind ceva, nu mi-au adăugat nimic. Dimpotrivă, când au văzut că mie mi s-a încredințat Evanghelia pentru cei necircumciși, așa cum lui Petru i s-a încredințat Evanghelia pentru cei circumciși, (fiindcă Cel Ce a lucrat în Petru, făcându-l apostol pentru cei circumciși, a lucrat, de asemenea, și în mine, făcându-mă apostol pentru neevrei) deci, când Iacov, Chifa și Ioan, care erau priviți ca stâlpi, au cunoscut harul care mi-a fost dat, au făcut o înțelegere cu mine și cu Barnabas, ca noi să mergem la neevrei, iar ei la cei circumciși. Au cerut doar să ne aducem aminte de cei săraci, lucru pe care, de altfel, eram dornic să-l fac. Însă când a venit Chifa în Antiohia, m-am împotrivit lui pe față, pentru că era de condamnat. Căci înainte să vină unii din partea lui Iacov, el obișnuia să mănânce împreună cu neevreii, dar, când au venit ei, s-a retras și s-a separat, temându-se de cei circumciși. Și ceilalți iudei s-au unit cu el în această ipocrizie, astfel încât chiar și Barnabas a fost dus în rătăcire prin ipocrizia lor. Când am văzut că ei nu trăiesc drept, potrivit cu adevărul Evangheliei, i-am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca neevreii și nu ca iudeii, cum de obligi neevreii să trăiască asemenea iudeilor?“. Noi, care suntem iudei prin naștere, și nu păcătoși dintre neevrei, știm că un om nu este îndreptățit prin faptele Legii, ci prin credința în Cristos Isus. De aceea și noi am crezut în Isus ca să fim îndreptățiți prin credința în Cristos, și nu prin faptele Legii, deoarece niciun om nu va fi îndreptățit prin faptele Legii. Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Cristos, noi înșine am fost găsiți păcătoși, este oare Cristos un slujitor al păcatului? În niciun caz! Căci, dacă eu zidesc din nou lucrurile pe care le-am dărâmat, mă dovedesc a fi unul care încalcă Legea. Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos și nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine, iar viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. Eu nu resping harul lui Dumnezeu, căci, dacă dreptatea se primește prin Lege, atunci Cristos a murit degeaba. O, galateni nesăbuiți! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora Isus Cristos a fost înfățișat ca răstignit? Un singur lucru doresc să aflu de la voi: ați primit Duhul prin faptele Legii sau prin auzirea credinței? Sunteți chiar atât de nesăbuiți? Ați început prin Duhul, iar acum vreți să sfârșiți în firea pământească? Ați suferit atâtea degeaba? – dacă într-adevăr a fost degeaba! Prin urmare, Cel Ce vă oferă Duhul și înfăptuiește minuni între voi face acestea prin faptele Legii sau prin auzirea credinței? Tot astfel, „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i-a fost considerată dreptate“. Înțelegeți, deci, că cei ce au credință, aceia sunt fii ai lui Avraam! Iar Scriptura, care a prevăzut că Dumnezeu va îndreptăți națiunile prin credință, i-a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Prin tine vor fi binecuvântate toate națiunile!“. Astfel, cei ce cred sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios. Căci cei ce se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem, deoarece este scris: „Blestemat este oricine nu rămâne în toate lucrurile scrise în Cartea Legii, ca să le facă“. Este clar că nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege, pentru că „Cel drept prin credință va trăi“, iar Legea nu se bazează pe credință, ci ea spune: „Cel ce le împlinește va trăi prin ele“. Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, devenind blestem pentru noi – căci este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn“ – pentru ca, în Cristos Isus, binecuvântarea lui Avraam să ajungă la neevrei, ca să primim, prin credință, promisiunea Duhului. Fraților – vorbesc în felul oamenilor – odată validat un legământ, chiar omenesc fiind, nimeni nu-l anulează sau adaugă ceva la el. Acum, promisiunile i-au fost făcute lui Avraam și descendentului său. Scriptura nu spune „și descendenților“, ca și cum ar fi mai mulți, ci ca și cum ar fi unul: „și Descendentului tău“, Care este Cristos. Ceea ce spun este aceasta: Legea, care a fost dată patru sute treizeci de ani mai târziu, nu poate desființa un legământ, care a fost stabilit mai înainte de către Dumnezeu și, astfel, să anuleze promisiunea. Căci, dacă moștenirea este prin Lege, atunci nu mai este prin promisiune. Însă Dumnezeu i-a dăruit-o lui Avraam prin promisiune. Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată ca să arate nelegiuirile, până când avea să vină Descendentul Căruia I-a fost făcută promisiunea, fiind dată prin îngeri în mâna unui mijlocitor. Însă mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părți, pe când Dumnezeu este Unul Singur. Este, așadar, Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? În niciun caz! Căci, dacă ar fi fost dată o Lege care să poată da viața, atunci cu adevărat dreptatea ar fi venit prin Lege, însă Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca promisiunea prin credința în Cristos Isus să fie dată celor ce cred. Înainte de a veni credința, noi eram sub paza Legii, închiși până când avea să fie descoperită credința. Astfel, Legea a fost îndrumătorul nostru spre Cristos, pentru ca noi să fim îndreptățiți prin credință. Dar acum, după ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Isus Cristos. Fiindcă toți câți ați fost botezați în Cristos, v-ați îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici sclav, nici om liber; nu mai este nici bărbat, nici femeie, pentru că voi toți sunteți una în Cristos Isus. Iar dacă voi sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți descendenții lui Avraam și moștenitori după promisiunea făcută. Vreau să spun că, atât timp cât moștenitorul este copil, nu este diferit cu nimic de un sclav, cu toate că este stăpânul tuturor lucrurilor, ci se află sub îngrijirea tutorilor și a administratorilor până la timpul hotărât de tatăl său. Astfel, și noi, când eram copii, ne aflam sub sclavia principiilor lumii. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce sunt sub Lege, pentru ca noi să primim înfierea. Iar pentru că voi sunteți fii, Dumnezeu a trimis Duhul Fiului Său în inimile noastre, Duh care strigă „Abba!“, adică „Tată!“. Astfel, tu nu mai ești sclav, ci fiu, iar dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu. Atunci când voi nu-L cunoșteați pe Dumnezeu erați sclavii celor ce, prin natura lor, nu sunt dumnezei. Însă acum, după ce ați ajuns să-L cunoașteți pe Dumnezeu sau mai degrabă să fiți cunoscuți de Dumnezeu, cum de vă întoarceți iarăși la acele principii slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să le fiți din nou sclavi? Voi țineți zile, luni, anotimpuri și ani. Mi-e teamă ca nu cumva să fi depus efort pentru voi degeaba. Fraților, vă rog insistent, fiți ca mine, pentru că și eu sunt ca voi! Nu mi-ați făcut nicio nedreptate. Știți că din cauza unei neputințe în trup v-am vestit Evanghelia prima oară. Și n-ați disprețuit, nici nu v-a fost scârbă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu, ci m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Cristos Isus. Așadar, unde este acea fericire a voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost posibil, v-ați fi scos până și ochii și mi i-ați fi dat! Acum, pentru că v-am spus adevărul, am devenit oare dușmanul vostru? Ei sunt plini de zel față de voi, dar nu pentru un scop bun, ci vor să vă despartă de noi, ca să fiți plini de zel pentru ei. Este bine să fie plini de zel pentru un scop bun întotdeauna, nu doar când sunt eu prezent la voi. Copiii mei, pentru care sufăr din nou durerile nașterii până când Cristos va lua chip în voi, aș vrea să fiu cu voi acum și să-mi schimb tonul vocii, pentru că sunt nedumerit cu privire la voi! Spuneți-mi voi, care doriți să fiți sub Lege, nu auziți ce spune Legea? Este scris că Avraam a avut doi fii: unul dintr-o sclavă, iar unul dintr-o femeie liberă. Cel din sclavă a fost născut în mod obișnuit, însă cel din femeia liberă a fost născut prin promisiune. Aceste lucruri sunt spuse sub forma unei alegorii, căci aceste două femei reprezintă două legăminte. Unul este cel de pe muntele Sinai, născând copii pentru sclavie. Aceasta este Agar. Agar este muntele Sinai din Arabia și corespunde Ierusalimului de acum, pentru că este în sclavie cu copiii lui. Dar Ierusalimul de sus este liber și el este mama noastră. Căci este scris: „Bucură-te, tu, cea care nu poți rămâne însărcinată; tu nu naști! Tresaltă și strigă de bucurie; tu nu ești în durerile nașterii! Căci copiii celei părăsite vor fi mai mulți decât ai celei care are soț“. Voi, fraților, ca și Isaac, sunteți copii ai promisiunii. Dar așa cum atunci cel născut în mod obișnuit îl persecuta pe cel născut prin Duhul, la fel este și acum. Ce spune însă Scriptura? „Alung-o pe sclavă și pe fiul ei, căci fiul sclavei nu va moșteni împreună cu fiul femeii libere!“. Așadar, fraților, noi nu suntem copiii sclavei, ci ai femeii libere. Cristos ne-a eliberat ca să avem libertate. Rămâneți deci tari și nu intrați din nou în jugul sclaviei. Iată! Eu, Pavel, vă spun că, dacă vă lăsați să fiți circumciși, Cristos nu vă va folosi la nimic. Și mărturisesc din nou oricărui om care se lasă să fie circumcis, că este dator să împlinească toată Legea. Voi, care vreți să fiți îndreptățiți prin Lege, v-ați despărțit de Cristos, ați căzut din har. Căci noi așteptăm cu nerăbdare prin Duhul, prin credință, speranța dreptății, întrucât, în Cristos Isus, nici circumcizia, nici necircumcizia nu au vreo valoare, ci numai credința, care lucrează prin dragoste. Voi obișnuiați să alergați bine! Cine v-a tăiat calea ca să nu ascultați de adevăr? Convingerea aceasta înșelătoare nu vine de la Cel Ce v-a chemat. Puțină drojdie face să crească tot aluatul. Am încredere în Domnul cu privire la voi, că nu veți gândi altfel. Dar cel care vă tulbură va suferi condamnarea, oricine ar fi el. Eu însă, fraților, dacă predic circumcizia de ce mai sunt persecutat? Atunci îndoiala față de cruce a fost înlăturată. O, de s-ar tăia de tot cei ce vă tulbură! Voi ați fost chemați la libertate, fraților, însă nu o libertate care vă dă ocazia să trăiți pentru firea pământească. Dimpotrivă, slujiți-vă unii pe alții prin dragoste. Căci toată Legea este împlinită într-o singură poruncă: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“. Însă, dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, aveți grijă să nu vă distrugeți unii pe alții! Vă spun deci: umblați prin Duhul și, astfel, nu veți împlini nicidecum pofta firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pământești, fiindcă acestea se împotrivesc una alteia, pentru ca voi să nu puteți face ceea ce vreți. Însă, dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub Lege. Faptele firii pământești sunt evidente și sunt acestea: preacurvia, necurăția, depravarea, idolatria, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, invidia, furiile, ambițiile egoiste, neînțelegerile, dezbinările, geloziile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri precum acestea. Vă avertizez, așa cum am făcut-o și înainte, că toți cei ce practică astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Dar rodul Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, generozitatea, credința, blândețea, stăpânirea de sine. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Cristos Isus și-au răstignit firea pământească cu patimile și poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul. Să nu devenim mândri, provocându-ne unii pe alții și fiind invidioși unii pe alții. Fraților, dacă un om este prins în vreo nelegiuire, voi, care sunteți spirituali, să-l corectați cu duhul blândeții. Și fii atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu! Purtați-vă poverile unii altora și veți împlini astfel legea lui Cristos. Căci, dacă vreunul crede că este ceva, cu toate că nu este nimic, se înșală singur. Fiecare să-și cerceteze propria lucrare și atunci va avea un motiv de laudă numai cu privire la el însuși, nu cu privire la alții. Căci fiecare își va purta propria povară. Cel ce este învățat din Cuvânt să-i facă parte din toate lucrurile lui bune și celui ce-l învață. Nu vă înșelați! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Căci ceea ce seamănă omul, aceea va și secera. Cel ce seamănă în firea lui pământească va secera din firea lui pământească putrezirea, dar cel ce seamănă în Duhul va secera din Duhul viață veșnică. Să fim neobosiți în facerea de bine, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, cât avem vreme, să facem bine tuturor, mai ales fraților în credință. Vedeți cu ce litere mari v-am scris chiar cu mâna mea! Toți cei ce doresc să aibă o imagine bună înaintea oamenilor, vă obligă să fiți circumciși, numai ca să nu fie ei persecutați pentru crucea lui Cristos. Căci nici chiar ei, cei circumciși, nu păzesc Legea, ci vor să fiți circumciși ca să se laude cu trupul vostru. În ce mă privește, departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea a fost răstignită față de mine, și eu față de lume. Căci nici circumcizia, nici necircumcizia nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. Iar peste toți cei ce vor urma acest principiu și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și milă! În rest, nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port în trupul meu semnele lui Isus! Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru, fraților! Amin. Pavel, apostol al lui Cristos Isus prin voia lui Dumnezeu, către sfinții din Efes, care sunt credincioși în Cristos Isus: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Cristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără vină înaintea Lui, în dragoste. El ne-a hotărât mai dinainte pentru înfiere prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda gloriei harului Său, pe care ni l-a dat de bunăvoie în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său, pe care l-a răspândit din abundență printre noi prin orice fel de înțelepciune și pricepere. El a binevoit să ne reveleze taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care a arătat-o în Cristos, ca s-o ducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, pentru a-Și uni iarăși într-Unul, în Cristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost aleși și moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte după planul Celui Ce înfăptuiește toate lucrurile după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă gloriei Lui, noi, cei care ne-am pus mai dinainte speranța în Cristos. În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis, Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui. De aceea și eu, de când am auzit despre credința voastră în Domnul Isus și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă amintesc în rugăciunile mele. Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii, ca să cunoașteți care este speranța chemării Lui, care este bogăția gloriei moștenirii Lui în poporul sfinților și care este față de noi, cei ce credem, nemărginita mărime a puterii Lui, potrivit cu lucrarea puterii măreției Lui, pe care a desfășurat-o în Cristos când L-a înviat dintre cei morți și L-a așezat la dreapta Sa în locurile cerești, mai presus de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. El I-a supus totul și L-a făcut Cap peste toate lucrurile, pentru Biserica Sa, care este trupul Lui, plinătatea Celui Care împlinește totul în toți. Voi erați morți în nelegiuirile și păcatele voastre, în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după conducătorul care are autoritate asupra văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între aceștia trăiam și noi toți cândva, în poftele firii noastre pământești, făcând voile firii pământești și ale gândurilor noastre, și eram, prin natura noastră, copii ai mâniei, ca și ceilalți. Dar Dumnezeu, Care este bogat în milă, datorită dragostei Lui celei mari cu care ne-a iubit, deși eram morți în nelegiuirile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Cristos – prin har sunteți mântuiți. El ne-a înviat împreună cu Cristos și ne-a așezat împreună cu El în locurile cerești, în Cristos Isus, pentru ca, în veacurile care vin, să-Și arate nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Sa față de noi în Cristos Isus. Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și mântuirea aceasta nu este de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, creați în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. De aceea, aduceți-vă aminte că odinioară erați neevrei, în ce privește trupul, numiți „necircumciși“ de către cei numiți „circumciși“ ( circumciși în trup, de mâini omenești), și că, la vremea aceea, erați fără Cristos, înstrăinați de cetățenia lui Israel, străini de legămintele promisiunii, neavând speranță și fiind fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Cristos Isus, voi, care cândva erați departe, ați fost aduși aproape, prin sângele lui Cristos. Căci El este pacea noastră, Cel Care i-a făcut pe amândoi una și, în trupul Său, a dărâmat zidul de la mijloc care-i despărțea, adică dușmănia, desființând Legea poruncilor, cu regulile ei, pentru a crea din cei doi, în El, un singur om nou, făcând astfel pace, și pentru a-i împăca pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit dușmănia. El a venit și v-a vestit pacea, vouă celor de departe, și pace celor de aproape, căci, prin El, amândoi avem intrare, într-un singur Duh, la Tatăl. Așadar, acum nu mai sunteți străini sau de alt neam, ci sunteți cetățeni împreună cu sfinții și membri ai Casei lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, Piatra din capul unghiului fiind Cristos Isus. În El, întreaga Clădire, bine închegată, crește ca să devină un Templu sfânt în Domnul. În El, și voi sunteți zidiți împreună ca să deveniți un Lăcaș al lui Dumnezeu, prin Duhul. De aceea eu, Pavel, prizonierul lui Cristos Isus pentru voi, neevreilor – dacă într-adevăr ați auzit despre slujba de administrator al harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată pentru voi: prin descoperire mi-a fost făcută cunoscută taina aceasta, așa cum v-am scris mai înainte pe scurt. Citind despre aceasta, puteți înțelege priceperea pe care o am cu privire la taina lui Cristos, care n-a fost făcută cunoscută oamenilor în celelalte generații, așa cum le-a fost descoperită acum sfinților Lui apostoli și profeți, prin Duhul, și anume că neevreii sunt moștenitori împreună cu Israel, fac parte din același trup cu Israel și au parte de aceeași promisiune, în Cristos Isus, prin Evanghelie, al cărei slujitor am devenit eu, potrivit cu darul harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dat prin lucrarea puterii Sale. Da, mie, celui mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta să vestesc neevreilor bogățiile de nepătruns ale lui Cristos și să aduc la lumină, înaintea tuturor, care este lucrarea acestei taine ascunse de veacuri în Dumnezeu, Care a creat toate lucrurile, astfel încât, conducerilor și autorităților din locurile cerești, să li se reveleze acum, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, potrivit cu planul veșnic pe care l-a făcut în Cristos Isus, Domnul nostru. În El avem îndrăzneală și intrare la Dumnezeu cu încredere, prin credința în El. De aceea, vă rog să nu vă descurajați din cauza suferințelor mele pentru voi: acestea sunt gloria voastră. De aceea îmi aplec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos, din Care își primește numele orice familie, în Ceruri și pe pământ, și mă rog ca, potrivit cu bogăția gloriei Sale, să fiți întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul lăuntric, astfel încât Cristos să locuiască, prin credință, în inimile voastre, pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste, să puteți înțelege, împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, înălțimea și adâncimea și să cunoașteți dragostea lui Cristos, care întrece cunoașterea, ca să fiți umpluți de toată plinătatea lui Dumnezeu. A Lui, Care poate să facă nespus mai mult decât tot ceea ce cerem sau gândim noi, potrivit cu puterea care lucrează în noi, a Lui să fie gloria în Biserică și în Cristos Isus, în toate generațiile, în vecii vecilor! Amin. Așadar, eu, prizonier în numele Domnului, vă îndemn să trăiți într-un mod demn de chemarea la care ați fost chemați: cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste și străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului prin legătura păcii. Este un singur trup și un singur Duh, tot așa cum și voi ați fost chemați la o singură speranță a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez, un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, Care este deasupra tuturor, Care lucrează prin toți și Care este în toți. Dar fiecăruia dintre noi ne-a fost dat harul după măsura darului lui Cristos. De aceea psalmistul spune: „Când S-a suit în înălțime, a luat captivă captivitatea și a dat daruri oamenilor“. Și ce înseamnă acest „S-a suit“, dacă nu tocmai faptul că înainte Se coborâse în părțile mai de jos ale pământului? El, Cel Care a coborât, este Același cu Cel Care S-a suit deasupra tuturor cerurilor, ca să umple toate lucrurile. Și El i-a dat pe unii apostoli, pe alții profeți, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, ca să-i pregătească pe sfinți pentru lucrarea de slujire, pentru consolidarea trupului lui Cristos, până când vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la omul matur, la măsura staturii plinătății lui Cristos, ca să nu mai fim copii, duși de valuri încoace și încolo și purtați de orice vânt de învățătură prin șiretenia oamenilor, prin viclenia celor ce pun la cale planuri ca să înșele, ci, spunând adevărul în dragoste, să creștem în toate privințele în El, Care este Capul, Cristos. Din El, tot trupul, bine închegat și strâns legat cu ajutorul fiecărei încheieturi, își primește creșterea potrivit cu măsura lucrării fiecărei părți și, astfel, se consolidează pe sine în dragoste. Așadar, iată ce vă spun și vă îndemn în Domnul: să nu mai trăiți așa cum trăiesc păgânii, în deșertăciunea gândirii lor, fiind întunecați la minte, înstrăinați de viața lui Dumnezeu prin ignoranța care este în ei din cauza împietririi inimii lor. Ei au ajuns lipsiți de sensibilitate și s-au dat pe ei înșiși depravării, ca să practice cu lăcomie orice fel de necurăție. Dar voi n-ați învățat astfel despre Cristos, dacă într-adevăr L-ați auzit și ați fost învățați în El, tot așa cum adevărul este în Isus. Ați fost învățați, cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică din cauza poftelor înșelătoare, să vă înnoiți în duhul minții voastre și să vă îmbrăcați cu omul cel nou, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea și sfințenia care vin din adevăr. Prin urmare, să vă lăsați de minciună și „fiecare să spună semenului său adevărul“, pentru că toți suntem parte din același trup. „Mâniați-vă, dar nu păcătuiți!“. Să nu apună soarele peste mânia voastră, nici să nu dați vreo ocazie diavolului. Cel ce a furat să nu mai fure, ci mai degrabă să muncească din greu, lucrând cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să împartă cu cel ce are nevoie. Să nu vă iasă din gură niciun cuvânt rău, ci unul bun, pentru consolidare, după cum este nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin Care ați fost sigilați pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, furie, mânie, țipăt și blasfemie să piară dintre voi împreună cu orice răutate. Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, plini de compasiune, și iertați-vă unii pe alții, așa cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi, în Cristos. Așadar, urmați exemplul lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți, și trăiți în dragoste, așa cum și Cristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, ca un dar și ca o jertfă de o aromă plăcută lui Dumnezeu. Însă preacurvia și necurăția de orice fel sau lăcomia nici să nu fie menționate între voi, așa cum se cuvine din partea celor sfinți. Să nu existe nici obscenitate, nici vorbire nesăbuită sau glume murdare, care nu sunt potrivite, ci mai degrabă mulțumire. Căci să știți sigur că niciun om imoral sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înșele cu vorbe goale, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Așadar, să nu vă asociați cu ei! Căci altădată erați întuneric, dar acum, în Domnul, sunteți lumină. Trăiți ca niște copii ai luminii (căci rodul luminii se vede în orice bunătate, dreptate și adevăr), cercetând ce-I este plăcut Domnului, și să nu luați parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă dați-le în vileag. Căci este rușinos chiar și numai să vorbim despre lucrurile pe care le fac ei în ascuns. Însă toate lucrurile care sunt date în vileag de lumină, sunt scoase la iveală, pentru că totul este scos la iveală de lumină. De aceea se spune: „Trezește-te, tu, care dormi, scoală-te dintre cei morți, iar Cristos te va lumina!“. Fiți atenți, deci, cum trăiți: nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați timpul, pentru că zilele sunt rele. De aceea, nu fiți nesăbuiți, ci înțelegeți care este voia Domnului. Și nu vă îmbătați de vin, care duce la destrăbălare, ci fiți plini de Duh, vorbind între voi cu psalmi, imnuri și cântări spirituale, cântând și aducând laudă Domnului în inima voastră și mulțumind întotdeauna pentru toate lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului nostru Isus Cristos. Supunându-vă unii altora în reverență față de Cristos, soțiile să se supună soților lor ca Domnului, pentru că soțul este capul soției, așa cum Cristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și așa cum Biserica este supusă lui Cristos, tot astfel și soțiile să fie supuse soților lor în toate. Soților, iubiți-vă soțiile așa cum Și-a iubit și Cristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, pentru a o înfățișa înaintea Lui ca pe o Biserică glorioasă, neavând vreo pată sau zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă și fără vină. Tot așa trebuie să-și iubească și soții soțiile, și anume ca pe trupurile lor. Cel ce-și iubește soția se iubește pe sine. Fiindcă nimeni nu și-a urât vreodată propriul său trup, ci îl hrănește și are grijă de el, la fel cum face și Cristos pentru Biserică. Căci noi suntem părți ale trupului Său, „carne din carnea Lui și os din oasele Lui“. „De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, iar cei doi vor fi un singur trup“. Taina aceasta este mare – mă refer la Cristos și la Biserică. Așadar, fiecare dintre voi să-și iubească soția ca pe sine însuși, iar soția să-și respecte soțul. Copiilor, ascultați în Domnul de părinții voștri, pentru că așa este drept. „Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune: „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“. Părinților, nu vă provocați copiii la mânie, ci creșteți-i în disciplina și învățătura Domnului. Sclavilor, ascultați de stăpânii voștri pământești cu teamă și respect, în sinceritatea inimii voastre, ca de Cristos, nu doar când sunteți văzuți de ei, ca niște oameni care încearcă să placă altora, ci ca niște slujitori ai lui Cristos, făcând din suflet voia lui Dumnezeu. Slujiți cu bunăvoință, ca pentru Domnul, și nu ca pentru oameni, știind că fiecare, dacă face ceea ce este bine, va primi la fel de la Domnul, fie că este sclav, fie că este om liber. Stăpânilor, faceți-le și voi la fel, renunțând la amenințări, știind că Domnul lor și al vostru este în Ceruri și înaintea Lui nu există favoritism. În cele din urmă, întăriți-vă în Domnul și în puterea măreției Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva stratagemelor diavolului. Căci noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităților, împotriva puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor răutății din locurile cerești. De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și, după ce ați dus la îndeplinire toate lucrurile, să rămâneți în picioare. Așadar, stați fermi, având coapsele înfășurate cu adevărul, fiind îmbrăcați cu armura dreptății și având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe lângă acestea, luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Rugați-vă în orice vreme în Duhul, aducând tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, pentru ca, atunci când vorbesc, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscută, cu îndrăzneală, taina Evangheliei, al cărei ambasador în lanțuri sunt. Rugați-vă să vorbesc cu îndrăzneală, așa cum trebuie. Ca să știți și voi lucrurile privitoare la mine și ce fac, vă va spune totul Tyhikos, preaiubitul frate și slujitor credincios în Domnul. L-am trimis la voi tocmai pentru aceasta, ca să cunoașteți detalii despre noi și să vă încurajeze inimile. Pace fraților, dragoste și credință de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Isus Cristos! Harul să fie cu toți cei care-L iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos în curăție! Amin. Pavel și Timotei, slujitori ai lui Cristos Isus, către toți sfinții în Cristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii și cu diaconii: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Îi mulțumesc Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de voi. Întotdeauna, în orice rugăciune a mea pentru voi toți, mă rog cu bucurie datorită părtășiei voastre la Evanghelie, din prima zi și până acum, fiind convins că Acela Care a început în voi o bună lucrare, o va termina până în ziua lui Cristos Isus. Este drept să mă gândesc în acest fel la voi toți, fiindcă vă port în inima mea și, atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și consolidarea Evangheliei, voi toți sunteți părtași ai acestui har împreună cu mine. Căci martor îmi este Dumnezeu că tânjesc după voi toți cu simțămintele lui Cristos Isus. Și mă rog ca dragostea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaștere și orice pricepere, ca să recunoașteți lucrurile alese, pentru a fi curați și fără vină în ziua lui Cristos, plini de rodul dreptății, prin Isus Cristos, spre gloria și lauda lui Dumnezeu. Vreau să știți, fraților, că lucrurile care mi s-au întâmplat au ajutat, mai degrabă, la înaintarea Evangheliei. Astfel, prin toată garda palatului și printre toți ceilalți se știe că am fost pus în lanțuri pentru Cristos, iar cei mai mulți dintre frați, încrezători în Domnul datorită lanțurilor mele, au și mai mare îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul. Este adevărat că unii Îl proclamă pe Cristos din invidie și ceartă, iar alții din bunăvoință. Aceștia din urmă Îl proclamă din dragoste, știind că am fost pus aici pentru apărarea Evangheliei. Dar ceilalți Îl proclamă pe Cristos din ambiție egoistă, nu în mod sincer, ci gândind să mai adauge un necaz la lanțurile mele. Dar ce contează? Indiferent în ce fel, fie în prefăcătorie, fie în adevăr, Cristos este proclamat, și de acest lucru mă bucur. Da, și mă voi bucura. Căci știu că lucrul acesta va duce la eliberarea mea, prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos, potrivit cu așteptarea mea nerăbdătoare și speranța mea că nu voi fi făcut de rușine în nimic, ci, cu toată îndrăzneala, ca întotdeauna, Cristos va fi glorificat în trupul meu și acum, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, acesta este rodul lucrării mele; totuși, nu știu ce să aleg. Sunt strâns din două părți: am dorința să plec și să fiu împreună cu Cristos, căci este cu mult mai bine, dar, pentru voi, este mai de folos să rămân în trup. Fiind convins de aceasta, știu că voi rămâne și voi continua să trăiesc alături de voi toți pentru înaintarea și bucuria voastră în credință, pentru ca, prin venirea mea din nou la voi, lauda voastră în Cristos Isus să sporească datorită mie. Numai trăiți-vă viața într-un mod demn de Evanghelia lui Cristos, pentru ca, fie că vin și vă văd, fie că sunt departe, să aud despre voi că rămâneți tari într-un singur duh, luptând într-un singur suflet pentru credința Evangheliei, fără să vă lăsați înspăimântați în niciun fel de împotrivitorii voștri. Lucrul acesta este pentru ei o dovadă că vor fi nimiciți, însă pentru voi este o dovadă a mântuirii voastre. Și dovada aceasta este de la Dumnezeu. Căci vouă, datorită lui Cristos, vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și suferiți pentru El, întrucât aveți de dus aceeași luptă pe care ați văzut-o la mine și pe care auziți că o mai duc și acum. Așadar, dacă este vreo încurajare în Cristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo părtășie a Duhului, dacă este vreun simțământ și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și fiți în același gând, având aceeași dragoste, fiind uniți în suflet și având un singur scop! Nu faceți nimic din ambiție egoistă, nici din glorie deșartă, ci, în smerenie, să-i considerați pe alții mai presus decât pe voi înșivă. Fiecare dintre voi să se preocupe nu doar de interesele lui, ci și de ale altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Cristos Isus. El, deși exista în chip de Dumnezeu, n-a considerat că, a fi egal cu Dumnezeu, este ceva de care Se poate folosi, ci S-a golit pe Sine, luând chip de sclav și devenind asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om. S-a smerit și a devenit ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se aplece orice genunchi din Cer, de pe pământ și de sub pământ, și orice limbă să mărturisească, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domn. De aceea, preaiubiții mei, așa cum întotdeauna ați ascultat, nu doar în prezența mea, ci mult mai mult acum, în lipsa mea, duceți la bun sfârșit mântuirea voastră, cu teamă și reverență, căci Dumnezeu este Cel Ce lucrează în voi și voința și înfăptuirea, după buna Lui plăcere. Faceți toate lucrurile fără nemulțumiri și fără dispute, ca să fiți fără vină și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără cusur, în mijlocul unei generații corupte și pervertite, în care străluciți ca niște lumini în lume, ținând sus Cuvântul vieții, ca să mă pot lăuda în ziua lui Cristos că n-am alergat în zadar, nici n-am lucrat degeaba. Și chiar dacă sunt turnat asemenea unei jertfe de băutură peste jertfa și slujba credinței voastre, eu mă bucur și îmi împărtășesc bucuria cu voi toți. În același fel, bucurați-vă și voi și împărtășiți-vă bucuria cu mine! Îmi pun speranța în Domnul Isus că îl voi trimite în curând la voi pe Timotei, pentru ca și eu să fiu încurajat de veștile despre voi. Căci n-am pe nimeni care să-mi împărtășească simțămintele ca el. El se va îngriji cu adevărat de voi. Fiindcă toți își caută propriile foloase, și nu pe ale lui Isus Cristos. Voi cunoașteți caracterul lui, că a slujit împreună cu mine pentru Evanghelie ca un copil cu tatăl lui. Sper deci să vi-l trimit imediat ce aflu cum vor fi lucrurile în privința mea și sunt încrezător în Domnul că voi veni și eu curând. Am considerat necesar să vi-l trimit pe fratele Epafroditos, lucrător și soldat împreună cu mine, trimisul și slujitorul vostru pentru nevoile mele. Căci îi era foarte dor de voi toți și a fost foarte tulburat fiindcă ați auzit că a fost bolnav. A fost atât de bolnav încât era aproape să moară, însă Dumnezeu a avut milă de el și nu doar de el, ci și de mine, ca să nu am parte de întristare peste întristare. Așadar, îl trimit la voi cât mai repede, ca să vă bucurați din nou văzându-l, iar eu să nu mai fiu întristat. Primiți-l deci bine, în Domnul, cu toată bucuria, și apreciați astfel de oameni! Căci, de dragul lucrării lui Cristos, a fost aproape de moarte, riscându-și viața ca să completeze ceea ce lipsea slujbei voastre pentru mine. În cele din urmă, frații mei, bucurați-vă în Domnul! Mie nu-mi este greu să vă scriu aceleași lucruri, iar vouă, faptul că vă scriu, vă dă siguranță. Feriți-vă de câinii aceia! Feriți-vă de lucrătorii aceia răi, feriți-vă de mutilatorii aceia! Căci noi suntem cei circumciși: cei care slujim prin Duhul lui Dumnezeu, ne lăudăm în Cristos Isus și nu ne încredem în lucrurile pământești, cu toate că eu aș avea motiv de încredere chiar și în lucrurile pământești. Dacă oricine altcineva gândește că se poate încrede în lucrurile pământești, eu și mai mult: circumcis în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei, în ce privește Legea – fariseu, în ce privește zelul – persecutor al Bisericii, în ce privește dreptatea care este în Lege – fără vină. Însă lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am considerat o pierdere, de dragul lui Cristos. Ba mai mult, le consider pe toate ca fiind o pierdere față de valoarea mult mai mare a cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu, de dragul Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor și pe care le consider niște gunoaie, ca să-L câștig pe Cristos și să fiu găsit în El, nu având o dreptate a mea, care vine din Lege, ci una care vine prin credința în Cristos: dreptatea care vine de la Dumnezeu pe baza credinței. Doresc să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă asemăn cu El în moartea Lui, pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea dintre cei morți. Nu că am și primit deja aceasta sau că am și fost făcut deja desăvârșit, dar urmăresc să apuc premiul pentru care și eu am fost apucat de Cristos Isus. Fraților, eu însumi nu consider că l-am apucat, însă fac un singur lucru: uitând ce este în urmă și aruncându-mă spre cele ce sunt înainte, urmăresc ținta, alergând spre premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Cristos Isus. Așadar, toți cei ce suntem maturi, să gândim astfel. Iar dacă gândiți diferit în vreo privință, Dumnezeu vă va descoperi și acest lucru. Însă, în ceea ce am ajuns la aceeași părere, să umblăm la fel. Urmați exemplul meu, fraților, și uitați-vă cu atenție la cei care trăiesc astfel, după exemplul pe care îl aveți de la noi. Căci sunt mulți, despre care v-am spus adesea și vă spun și acum, plângând, care trăiesc ca dușmani ai crucii lui Cristos. Sfârșitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecul, iar gloria lor stă în rușinea lor. Ei se gândesc la cele pământești. Dar cetățenia noastră este în Ceruri, de unde Îl și așteptăm pe Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos. El va transforma trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului gloriei Sale, prin lucrarea puterii Sale de a-Și supune toate lucrurile. De aceea, frații mei preaiubiți și dragi, bucuria și coroana mea, așa să rămâneți tari în Domnul, preaiubiților! Le îndemn pe Euodia și pe Syntyche să se înțeleagă în Domnul. Iar pe tine, adevărat partener de jug, te rog, ajută-le pe aceste femei! Ele au lucrat din greu pentru Evanghelie împreună cu mine, cu Clement și cu ceilalți confrați ai mei, ale căror nume sunt în Cartea Vieții. Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Vă spun din nou: bucurați-vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii! Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, prin mijlocire și rugăciune, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu. Iar pacea lui Dumnezeu, care depășește orice înțelegere, vă va păzi inimile și gândurile în Cristos Isus. În cele din urmă, fraților, tot ce este adevărat, tot ce este nobil, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este plăcut, tot ce este demn de admirat, dacă este vreo faptă măreață, dacă este ceva demn de laudă, la acestea gândiți-vă! Iar ceea ce ați învățat, ați primit, ați auzit și ați văzut în mine, aceea faceți! Și Dumnezeul păcii va fi cu voi. M-am bucurat foarte mult în Domnul că, în sfârșit, sunteți preocupați din nou de mine. Vă gândeați voi la așa ceva, dar nu s-a ivit ocazia. Nu din cauza unei nevoi vă spun aceasta, căci am învățat să fiu mulțumit în orice împrejurare m-aș afla. Știu și să trăiesc smerit, știu și să trăiesc în belșug. În totul și în toate m-am deprins și să fiu sătul, și să fiu flămând, și să fiu în belșug, și să fiu în nevoie. Pot totul prin Cristos, Care mă întărește. Însă ați făcut bine că ați fost alături de mine în necaz. Voi înșivă, filipenilor, știți că la începutul Evangheliei, când am ieșit din Macedonia, nicio biserică nu mi-a fost alături în ce privește ajutorul oferit și ajutorul primit, în afară de voi. Căci chiar și în Tesalonic mi-ați trimis o dată și chiar de două ori ajutor pentru nevoia mea. Nu că eu umblu după vreun dar, ci umblu după rodul care sporește spre folosul vostru. Am primit de toate și sunt în belșug. Am pe deplin, deoarece am primit de la Epafroditos darurile din partea voastră – o aromă plăcută, o jertfă bine primită, plăcută lui Dumnezeu. Dumnezeul meu va împlini toate nevoile voastre, potrivit cu bogăția Lui, în glorie, în Cristos Isus. A Dumnezeului și Tatălui nostru să fie gloria, în vecii vecilor! Amin. Salutați-i pe toți sfinții în Cristos Isus! Frații care sunt cu mine vă salută. Toți sfinții vă salută, mai ales cei din casa Cezarului. Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru! Amin. Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către sfinții care sunt în Colose, frați credincioși în Cristos: Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Îi mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, când ne rugăm pentru voi, fiindcă am auzit despre credința voastră în Cristos Isus și despre dragostea pe care o aveți pentru toți sfinții, datorită speranței care vă este păstrată în Ceruri, despre care ați auzit mai înainte în Cuvântul adevărului, Evanghelia care a ajuns până la voi. Ea crește în toată lumea și aduce roade. La fel se întâmplă și între voi din ziua în care ați auzit și ați cunoscut bine harul lui Dumnezeu în adevăr, așa cum ați învățat de la Epafras, preaiubitul nostru slujitor împreună cu noi, care este un slujitor credincios al lui Cristos pentru noi. El ne-a făcut cunoscută dragostea voastră în Duhul. De aceea și noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să fiți umpluți de cunoașterea voii Lui, cu toată înțelepciunea și priceperea spirituală, ca să trăiți într-un mod demn de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în toate, rodind tot felul de fapte bune și crescând în cunoașterea lui Dumnezeu, fiind întăriți cu toată puterea, potrivit cu măreția gloriei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie, mulțumindu-I Tatălui, Care v-a îndreptățit să aveți parte de moștenirea sfinților în lumină. El ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a adus în Împărăția Fiului Său iubit, în Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor. El este chipul Dumnezeului nevăzut, Întâiul născut peste întreaga creație, pentru că prin El au fost create toate lucrurile, în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie conduceri, fie autorități. Toate au fost create prin El și pentru El. El este înainte de toate lucrurile și în El se țin toate împreună. El este Capul Trupului, al Bisericii. El este Începutul, Întâiul născut dintre cei morți, pentru ca El să aibă primul loc în toate lucrurile. Căci Dumnezeu a considerat potrivit ca toată plinătatea să locuiască în El. Prin El, Dumnezeu a împăcat toate lucrurile cu Sine, fie cele de pe pământ, fie cele din Ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. Și pe voi, care cândva erați străini și dușmani în mintea voastră, din cauza faptelor voastre rele, El v-a împăcat acum în trupul Lui de carne, prin moarte, pentru a vă înfățișa sfinți, fără cusur și fără vină înaintea Lui, dacă rămâneți cu adevărat în credință, bine întemeiați și fermi, fără să vă abateți de la speranța Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost proclamată oricărei făpturi de sub cer și al cărei slujitor am devenit eu, Pavel. Acum mă bucur în suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos pentru trupul Său, care este Biserica. Slujitorul ei am devenit eu, potrivit cu responsabilitatea care mi-a fost dată de Dumnezeu față de voi, aceea de a face pe deplin cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu, și anume taina care a fost ascunsă de veacuri și de generații, dar care acum a fost descoperită sfinților Lui, cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut care este bogăția gloriei acestei taine printre neevrei, și anume: Cristos în voi, speranța gloriei. El este Cel pe Care noi Îl proclamăm, sfătuind și învățând pe orice om, cu toată înțelepciunea, ca să ajutăm orice om să fie desăvârșit în Cristos. Pentru aceasta lucrez din greu, luptându-mă prin puterea Lui, care lucrează cu tărie în mine. Vreau să știți cât de mult mă lupt pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru cei care nu m-au văzut față în față, pentru ca inimile lor să fie încurajate, să fie uniți în dragoste și să beneficieze de toată bogăția pe care certitudinea o poate aduce în priceperea lor, ca să cunoască taina lui Dumnezeu, și anume pe Cristos, în Care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii. Vă spun aceasta pentru ca nimeni să nu vă înșele cu argumente false. Căci, chiar dacă sunt departe cu trupul, totuși, în duh sunt cu voi și mă bucur să văd buna voastră organizare și fermitatea credinței voastre în Cristos. Prin urmare, așa cum L-ați primit pe Cristos Isus, Domnul, tot așa să și continuați să trăiți în El, înrădăcinați și consolidați în El, întăriți în credință, așa cum ați fost învățați, aducând din plin mulțumire. Aveți grijă să nu vă înrobească cineva prin vreo filozofie goală și înșelătoare, după tradiția oamenilor, după principiile lumii, și nu după Cristos. Căci în El locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii și în El, Care este Capul oricărei conduceri și autorități, sunteți și voi împliniți. În El ați fost și circumciși, nu cu o circumcizie care este făcută de mâini omenești, ci cu circumcizia lui Cristos, prin dezbrăcarea de firea păcătoasă, fiind înmormântați împreună cu El prin botez și înviați împreună cu El prin credința în puterea lui Dumnezeu, Care L-a înviat dintre cei morți. Pe voi, care erați morți în nelegiuirile voastre și în firea voastră pământească necircumcisă, Dumnezeu v-a adus la viață împreună cu Cristos, când ne-a iertat toate nelegiuirile. El a șters ceea ce era împotriva noastră, înscrisul cu regulile lui, care ne era ostil, și l-a îndepărtat, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat de putere conducerile și autoritățile și le-a făcut de rușine în văzul tuturor, triumfând asupra lor prin cruce. Să nu vă judece, deci, nimeni cu privire la mâncare și băutură sau cu privire la vreo sărbătoare sau la vreo lună nouă sau la vreo zi de Sabat, care sunt doar o umbră a lucrurilor viitoare. Trupul însă este al lui Cristos. Să nu vă răpească premiul nimeni care-și găsește plăcerea într-o falsă smerenie și în închinarea la îngeri, cercetând amănunțit lucrurile pe care le-a văzut, îngâmfat fiind, fără motiv, prin gândurile firii lui pământești. El nu se ține strâns de Cap, din Care tot trupul, sprijinit și ținut la un loc prin încheieturi și legături, își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu. Dacă ați murit împreună cu Cristos față de principiile lumii, de ce vă mai supuneți lor, ca și cum trăiți încă în lume? „Nu atinge!“, „Nu gusta!“, „Nu pune mâna!“ – toate aceste reguli urmează să fie distruse după ce au fost folosite, ele fiind bazate pe poruncile și învățăturile oamenilor. Ele au, într-adevăr, o formă de înțelepciune, printr-o închinare autoimpusă și o falsă smerenie, prin asprime față de trup, însă nu sunt de niciun folos împotriva desfrâului firii. Dacă deci ați fost înviați împreună cu Cristos, căutați lucrurile de sus, unde Cristos stă la dreapta lui Dumnezeu! Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi ați murit, iar viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Când Cristos, viața voastră, Se va arăta, atunci și voi vă veți arăta împreună cu El în glorie. De aceea, dați la moarte tot ce este firesc în trupul vostru pământesc: preacurvia, necurăția, dorința rușinoasă, pofta rea și lăcomia, care este idolatrie. Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. În acestea ați trăit și voi cândva, când trăiați între ei. Însă acum, lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de furie, de răutate, de blasfemie, de vorbirea murdară care v-ar putea ieși din gură. Nu vă mințiți unul pe altul, pentru că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi și de faptele lui și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care este înnoit în cunoaștere, după chipul Creatorului său. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos este totul și în toți. Prin urmare, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți, îmbrăcați-vă cu simțăminte curate, cu bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții și iertându-vă unii pe alții dacă cineva are o plângere împotriva altcuiva. Așa cum v-a iertat Domnul, tot astfel să vă iertați și voi! Dar, mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii! Iar pacea lui Cristos – pace la care ați și fost chemați, într-un singur trup – să stăpânească în inimile voastre. Și fiți mulțumitori! Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din belșug, învățându-vă și sfătuindu-vă unii pe alții cu toată înțelepciunea și cântându-I lui Dumnezeu, cu recunoștință în inimile voastre, psalmi, imnuri și cântări spirituale. Tot ceea ce faceți, cu vorba sau cu fapta, să faceți în Numele Domnului Isus, mulțumind, prin El, lui Dumnezeu Tatăl. Soțiilor, supuneți-vă soților voștri, așa cum se cuvine în Domnul. Soților, iubiți-vă soțiile și nu păstrați amărăciune în suflet față de ele! Copii, ascultați de părinții voștri în toate, pentru că lucrul acesta Îi place Domnului! Părinților, nu-i provocați la mânie pe copiii voștri, ca să nu se descurajeze! Sclavilor, ascultați în toate de stăpânii voștri pământești, nu doar când sunteți văzuți de ei, ca niște oameni care încearcă să placă altora, ci în sinceritatea inimii, temându-vă de Domnul. Orice faceți, să lucrați din suflet, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, știind că veți primi ca răsplată moștenirea de la Domnul. Voi slujiți Domnului Cristos. Căci cel ce face rău va fi răsplătit în conformitate cu răul pe care l-a făcut, și nu va fi niciun fel de favoritism. Stăpânilor, dați-le sclavilor voștri ceea ce este drept și corect, știind că și voi aveți un Stăpân în Cer. Stăruiți în rugăciune! Vegheați în ea cu mulțumire! Rugați-vă în același timp și pentru noi, ca Dumnezeu să deschidă o ușă pentru Cuvânt, să putem vorbi despre taina lui Cristos, din cauza căreia sunt închis, ca s-o pot face cunoscută așa cum trebuie. Purtați-vă cu înțelepciune cu cei de afară, răscumpărând vremea. Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia. Tyhikos vă va face cunoscut totul cu privire la mine. El este un frate preaiubit și un slujitor credincios, confratele meu în Domnul. L-am trimis la voi tocmai pentru aceasta, ca să cunoașteți detalii despre noi și să vă încurajeze inimile. L-am trimis împreună cu Onisim, un frate credincios și preaiubit, care este unul dintre voi. El vă va face cunoscute toate lucrurile de pe aici. Aristarhus, închis împreună cu mine, vă trimite salutări, precum și Marcu, vărul lui Barnabas, cu privire la care ați primit instrucțiuni. Dacă vine la voi, să-l primiți bine. De asemenea, vă trimite salutări Isus, zis și Iustus. Aceștia sunt singurii dintre cei circumciși care sunt lucrători împreună cu mine pentru Împărăția lui Dumnezeu. Ei au devenit o încurajare pentru mine. Epafras, care este unul dintre voi, slujitor al lui Cristos Isus, vă trimite salutări. El se luptă întotdeauna pentru voi în rugăciune, astfel încât, desăvârșiți și pe deplin convinși, să puteți rămâne în toată voia lui Dumnezeu. Căci mărturisesc despre el că a lucrat din greu pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru cei din Hierapolis. Luca, doctorul preaiubit, și Demas vă trimit salutări. Salutați-i pe frații din Laodiceea, precum și pe Nimfa și biserica din casa ei. După ce va fi citită această scrisoare în prezența voastră, faceți în așa fel încât să fie citită și în biserica din Laodiceea. De asemenea, citiți și voi scrisoarea din Laodiceea. Spuneți-i lui Arhippos: „Ai grijă de slujba pe care ai primit-o în Domnul: s-o duci la îndeplinire!“. Salutarea este scrisă cu mâna mea, a lui Pavel. Aduceți-vă aminte de lanțurile mele! Harul să fie cu voi! Amin. Pavel, Silvanus și Timotei, către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl și în Domnul Isus Cristos: Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Îi mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți, pe care vă amintim mereu în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de eforturile dragostei voastre și de perseverența speranței voastre în Domnul nostru Isus Cristos. Noi știm, frați iubiți de Dumnezeu, că El v-a ales. Căci Evanghelia noastră n-a fost adusă la voi numai prin cuvinte, ci și cu putere, cu Duh Sfânt și cu deplină convingere, așa cum, de altfel, știți ce fel de oameni am fost printre voi, de dragul vostru. Și voi ați devenit urmași ai noștri și ai Domnului, când, deși erați în mare necaz, ați primit Cuvântul cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt. Astfel, voi ați devenit un exemplu pentru toți credincioșii din Macedonia și Ahaia. Căci Cuvântul Domnului a răsunat de la voi nu doar în Macedonia și Ahaia, ci, mai mult, credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit în orice loc, așa că nu mai este nevoie să vorbim despre ea. Căci ei înșiși istorisesc despre ce fel de primire am avut parte printre voi și cum v-ați întors de la idoli la Dumnezeu, pentru a-I sluji Dumnezeului celui Viu și Adevărat și pentru a-L aștepta din Ceruri pe Fiul Lui, pe Care L-a înviat dintre cei morți, pe Isus, Cel Ce ne scapă de mânia care vine. Voi înșivă știți, fraților, că venirea noastră la voi n-a fost în zadar. Deși am suferit și am fost chinuiți în Filipi, așa cum știți, am îndrăznit totuși, prin Dumnezeul nostru, să vă vorbim despre Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul unei mari lupte. Căci îndemnul nostru nu vine din rătăcire, nici din necurăție, nici din viclenie, ci, așa cum am fost aprobați de Dumnezeu pentru a ni se încredința Evanghelia, tot așa vorbim și noi, nu ca să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care ne cercetează inimile. Fiindcă, așa cum știți, n-am venit la voi niciodată cu o vorbire lingușitoare, nici nu ne-am prefăcut, încercând să ascundem vreo lăcomie – Dumnezeu este martor – nici n-am căutat să primim glorie de la oameni, nici de la voi, nici de la alții. Ca apostoli ai lui Cristos am fi putut fi o povară pentru voi, dar am fost blânzi cu voi, ca o doică ce are grijă de copiii săi. Astfel, pentru că vă doream binele, am considerat potrivit să împărtășim cu voi nu doar Evanghelia lui Dumnezeu, ci și viețile noastre, fiindcă ne deveniserăți atât de dragi. Căci vă aduceți aminte, fraților, de munca și eforturile noastre, când, în timp ce v-am predicat Evanghelia lui Dumnezeu, am lucrat zi și noapte ca să nu fim o povară pentru niciunul dintre voi. Voi sunteți martori, și Dumnezeu de asemenea, că purtarea noastră față de voi, cei care credeți, a fost sfântă, dreaptă și fără vină. Așa cum știți, am fost, pentru fiecare dintre voi, ca un tată pentru copiii săi, îndemnându-vă, încurajându-vă și insistând să trăiți într-un mod demn de Dumnezeu, Care vă cheamă în Împărăția și gloria Lui. De aceea și noi Îi mulțumim tot timpul lui Dumnezeu pentru că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-ați auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, așa cum și este de fapt, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează în voi, cei care credeți. Căci voi, fraților, ați devenit urmași ai bisericilor lui Dumnezeu care sunt în Cristos Isus, în Iudeea, pentru că și voi ați suferit, din partea propriilor voștri compatrioți, aceleași lucruri pe care le-au suferit și ele din partea iudeilor, care L-au omorât pe Domnul Isus și pe profeți, iar pe noi ne-au persecutat. Iudeii aceștia nu sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt împotrivitori față de toți oamenii, căci ne împiedică să le vorbim neevreilor cum să fie mântuiți. Astfel, ei întotdeauna au măsura păcatelor lor plină. Dar, în cele din urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu. Însă fraților, atunci când am fost despărțiți de voi pentru puțină vreme, cu trupul, dar nu cu inima, am dorit cu și mai mare ardoare să vă vedem chipurile. Am vrut să venim la voi – cel puțin eu, Pavel, am încercat de câteva ori – dar Satan ne-a împiedicat. Care este speranța sau bucuria sau coroana cu care ne lăudăm înaintea Domnului nostru Isus, la venirea Lui? Oare nu voi? Într-adevăr, voi sunteți gloria și bucuria noastră! De aceea, fiindcă n-am mai putut răbda, am considerat că este potrivit să rămânem singuri în Atena și l-am trimis pe Timotei, fratele nostru și lucrător împreună cu Dumnezeu în Evanghelia lui Cristos, ca să vă întărească și să vă încurajeze în credința voastră, pentru ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri. Căci știți că la aceasta suntem destinați. Când eram la voi v-am spus dinainte că urmează să suferim necazuri, așa cum s-a și întâmplat, după cum știți. De aceea, când n-am mai putut răbda, l-am trimis să afle despre credința voastră, ca nu cumva ispititorul să vă fi ispitit, și eforturile noastre să fi fost în zadar. Însă Timotei a venit chiar acum de la voi la noi și ne-a adus vești bune despre credința și dragostea voastră. Ne-a spus că întotdeauna vă amintiți cu plăcere de noi și că tânjiți să ne vedeți, tot așa cum și noi tânjim să vă vedem. De aceea, fraților, în orice nevoie și în orice necaz al nostru, am fost încurajați cu privire la voi, datorită credinței voastre. Acum trăim într-adevăr, fiindcă voi stați fermi în Domnul. Căci, cum am putea noi oare să-I mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu pentru voi, pentru toată bucuria pe care o avem, datorită vouă, înaintea Dumnezeului nostru? Zi și noapte ne rugăm foarte mult să vă putem vedea față în față și să întregim ceea ce lipsește credinței voastre. Fie ca Însuși Dumnezeu, Tatăl nostru, și Domnul nostru Isus să netezească drumul nostru spre voi! Domnul să facă să crească și să se reverse dragostea voastră unii față de alții și față de toți, așa cum facem și noi față de voi, pentru ca inimile voastre să se întărească în sfințenie și să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toți sfinții Lui. Amin. În cele din urmă, fraților, fiindcă ați primit instrucțiuni de la noi despre cum trebuie să trăiți și să-I fiți plăcuți lui Dumnezeu, așa cum, de altfel, și faceți, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Isus să sporiți tot mai mult în privința aceasta. Căci știți ce instrucțiuni v-am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră. Să vă feriți de preacurvie. Fiecare dintre voi să știe să-și țină vasul în sfințenie și cinste, nu în patima poftei, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Nimeni să nu-l nedreptățească pe fratele său și nici să nu profite de el, pentru că Domnul este Cel Ce pedepsește toate acestea, așa cum v-am spus și v-am avertizat. Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie. De aceea, cel ce respinge aceste instrucțiuni nu respinge un om, ci pe Dumnezeu, Care vă dă Duhul Său cel Sfânt. Cu privire la dragostea frățească, nu aveți nevoie să vă scriem, pentru că voi înșivă ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții. Și, într-adevăr, voi faceți lucrul acesta față de toți frații din întreaga Macedonie. Însă vă îndemnăm, fraților, să sporiți tot mai mult în privința aceasta. Străduiți-vă să trăiți liniștiți, să vă vedeți de-ale voastre și să lucrați cu mâinile voastre, așa cum v-am poruncit, astfel încât să vă purtați respectuos cu cei de afară și să nu aveți nevoie de nimic. Nu vrem să nu știți, fraților, despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați precum ceilalți care n-au speranță. Căci, dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu îi va aduce împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Vă spunem prin Cuvântul Domnului că noi, cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nicidecum nu o vom lua înaintea celor ce au adormit. Căci Domnul Însuși, la o poruncă, la sunetul vocii arhanghelului și la sunetul trâmbiței lui Dumnezeu, va coborî din Cer și, mai întâi, vor învia cei morți în Cristos. Apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi luați împreună cu ei în nori, ca să-L întâlnim pe Domnul în văzduh. Și, astfel, vom fi întotdeauna cu Domnul. Prin urmare, încurajați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte. Cât despre vremuri și date, fraților, nu aveți nevoie să vi se scrie, pentru că voi înșivă știți bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Când vor spune: „Pace și siguranță!“, atunci un dezastru neașteptat va veni asupra lor, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și nicidecum nu vor scăpa. Însă voi, fraților, nu sunteți în întuneric, așa încât ziua aceea să vă apuce ca un hoț. Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. Așadar, să nu dormim, ca și ceilalți, ci să veghem și să fim treji, pentru că cei ce dorm, dorm noaptea, iar cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu armura credinței și a dragostei și să avem drept coif speranța mântuirii. Căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mânie, ci pentru a obține mântuirea prin Domnul nostru Isus Cristos, Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. De aceea, încurajați-vă unii pe alții și întăriți-vă unii pe alții, așa cum, de fapt, și faceți. Vă rugăm, fraților, să-i respectați pe cei ce lucrează din greu printre voi, care vă conduc în Domnul și vă sfătuiesc. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, datorită lucrării lor. Trăiți în pace unii cu alții. Vă îndemnăm, fraților, să-i mustrați pe cei leneși, să-i mângâiați sufletește pe cei descurajați, să-i ajutați pe cei slabi, să aveți răbdare cu toți. Aveți grijă ca nimeni să nu răsplătească cu rău pentru rău, ci urmăriți întotdeauna să faceți binele, atât unul altuia, cât și tuturor. Bucurați-vă întotdeauna! Rugați-vă mereu! Mulțumiți în orice împrejurare. Căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi. Nu stingeți Duhul! Nu disprețuiți profețiile, însă cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun. Feriți-vă de orice fel de rău! Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească în toate, iar duhul, sufletul și trupul vostru să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel Ce vă cheamă este credincios și va face lucrul acesta. Fraților, rugați-vă și pentru noi. Salutați-i pe toți frații cu o sărutare sfântă. Vă rog insistent înaintea Domnului ca scrisoarea aceasta să le fie citită tuturor fraților. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! Amin. Pavel, Silvanus și Timotei, către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, și în Domnul Isus Cristos: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Suntem datori să-I mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, cum se și cuvine, întrucât credința voastră crește foarte mult, și dragostea fiecăruia dintre voi toți față de ceilalți crește tot mai mult. De aceea noi înșine ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, datorită răbdării și credinței voastre în toate persecuțiile și necazurile pe care le îndurați. Aceasta este o dovadă a judecății drepte a lui Dumnezeu, astfel încât voi să fiți considerați demni de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți. Căci este drept din partea lui Dumnezeu să-i răsplătească cu necaz pe cei ce vă necăjesc, iar vouă, celor ce sunteți în necaz, să vă dea odihnă împreună cu noi, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, când El va aduce pedeapsă asupra celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu și asupra celor ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus. Ei vor primi drept pedeapsă o nimicire veșnică, departe de fața Domnului și de gloria puterii Lui, în ziua aceea, când El va veni să fie glorificat printre sfinții Săi și privit cu uimire printre toți cei ce au crezut. Căci voi ați crezut mărturia depusă de noi în mijlocul vostru. Tocmai de aceea ne rugăm întotdeauna pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă demni de chemarea Sa și să ducă la îndeplinire, cu putere, orice intenție a voastră de a arăta bunătate și orice lucrare a credinței voastre, astfel încât Numele Domnului nostru Isus să fie glorificat în voi, iar voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Cristos. În ce privește venirea Domnului nostru Isus Cristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați sau tulburați așa de repede în mintea voastră nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca venind din partea noastră, care spune că ziua Domnului a și venit. Nimeni să nu vă înșele în niciun fel, fiindcă nu va veni înainte să vină apostazia și să fie descoperit omul nelegiuirii, fiul pierzării, cel care se împotrivește și se înalță pe sine deasupra a orice este numit „dumnezeu“ sau obiect de închinare. El se va așeza în Templul lui Dumnezeu, proclamându-se pe sine însuși Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte că v-am spus aceste lucruri când eram cu voi? Și acum știți ce-l oprește, astfel încât să fie descoperit doar la vremea lui. Căci taina nelegiuirii lucrează deja. Trebuie doar ca acela care-l oprește acum să se dea la o parte. Și atunci va fi descoperit cel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va omorî cu suflarea gurii Sale și-l va distruge la arătarea venirii Sale. Venirea celui nelegiuit va fi potrivit cu lucrarea lui Satan, cu tot felul de lucrări puternice, semne și minuni mincinoase și cu tot felul de înșelăciuni ale nelegiuirii, pentru cei ce pier, având în vedere că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. De aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, așa încât toți cei care n-au crezut adevărul, ci și-au găsit plăcerea în nedreptate, să fie condamnați. Însă noi Îi mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, frați iubiți de Domnul, pentru că Dumnezeu v-a ales ca prim rod pentru mântuire, prin lucrarea de sfințire a Duhului și prin credința în adevăr. Și la aceasta v-a chemat El prin Evanghelia noastră, astfel încât să primiți gloria Domnului nostru Isus Cristos. Așadar, fraților, să rămâneți tari și să țineți învățăturile pe care le-ați primit, fie prin cuvânt, fie prin scrisoarea noastră. Însuși Domnul nostru Isus Cristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, Care ne-a iubit și Care ne-a dat, prin harul Său, o încurajare veșnică și o speranță bună, să vă încurajeze inimile și să vă întărească în orice faptă bună pe care o faceți și în orice cuvânt bun pe care-l spuneți. În cele din urmă, fraților, rugați-vă pentru noi, ca să se răspândească repede Cuvântul Domnului și să fie glorificat, așa cum este și între voi, și să fim scăpați de oamenii neascultători și răi, căci nu toți au credința. Însă Domnul este credincios. El vă va întări și vă va păzi de cel rău. Cu privire la voi, suntem încrezători în Domnul că faceți și veți continua să faceți lucrurile pe care le poruncim. Domnul să vă îndrepte inimile către dragostea lui Dumnezeu și răbdarea lui Cristos! Vă poruncim, fraților, în Numele Domnului nostru Isus Cristos, să vă îndepărtați de orice frate care trăiește în lenevie și nu după învățătura pe care ați primit-o de la noi. Căci voi înșivă știți cum trebuie să urmați exemplul nostru, fiindcă n-am fost leneși cât am stat printre voi, nici n-am mâncat fără plată pâinea nimănui, ci cu efort și muncă grea am lucrat zi și noapte, ca să nu fim o povară pentru niciunul dintre voi. Și aceasta nu pentru că n-am fi avut acest drept, ci ca să fim un exemplu pe care să-l urmați. Căci, când eram cu voi, v-am dat această poruncă: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce!“. Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în lenevie, nelucrând nimic, ci amestecându-se în treburile altora. Unor astfel de oameni le poruncim și îi îndemnăm, în Domnul Isus Cristos, să-și mănânce pâinea, lucrând în liniște. Însă voi, fraților, fiți neobosiți în facerea de bine! Și dacă cineva nu ascultă cuvântul nostru din această scrisoare, însemnați-vi-l și să nu aveți nimic de-a face cu el, ca să-i fie rușine. Să nu-l priviți ca pe un dușman, ci mustrați-l ca pe un frate. Însuși Domnul păcii să vă dea întotdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi toți! Salutul este scris cu mâna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare scrisoare a mea; așa scriu eu. Harul Domnului Isus Cristos să fie cu voi toți! Amin. Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și a lui Cristos Isus, speranța noastră, către Timotei, adevăratul meu copil în credință: Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Domnul nostru! Când m-am dus în Macedonia, te-am îndemnat să rămâi în Efes ca să le poruncești unora să nu-i învețe pe alții o altă învățătură și să nu dea atenție miturilor și nesfârșitelor genealogii, care încurajează mai degrabă la speculații nefolositoare, decât la lucrarea lui Dumnezeu prin credință. Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-o conștiință bună și dintr-o credință fără ipocrizie. Unii s-au abătut de la acestea și s-au întors la flecăreli. Ei vor să fie învățători ai Legii, fără să înțeleagă însă nici ceea ce spun, nici lucrurile asupra cărora insistă. Știm că Legea este bună, dacă cineva o folosește în mod legitim. Știm că Legea nu este făcută pentru cel drept, ci pentru cei nelegiuiți și pentru cei răzvrătiți, pentru cei lipsiți de evlavie și pentru cei păcătoși, pentru cei lipsiți de sfințenie și pentru cei lumești, pentru ucigașii de tată și pentru ucigașii de mamă, pentru ucigașii de oameni, pentru cei imorali, pentru homosexuali, pentru negustorii de sclavi, pentru mincinoși, pentru sperjuri și pentru orice altceva este contrar învățăturii sănătoase, potrivit cu Evanghelia gloriei fericitului Dumnezeu, care mi-a fost încredințată mie. Îi sunt recunoscător lui Isus Cristos, Domnul nostru, Care m-a întărit, pentru că m-a considerat credincios și m-a pus astfel în slujba Lui, cu toate că înainte eram un blasfemiator, un persecutor și un om violent. Dar mi s-a arătat milă, pentru că lucram ca un neștiutor, în necredință. Și harul Domnului nostru a fost turnat din belșug peste mine, împreună cu credința și dragostea care sunt în Cristos Isus. Acest cuvânt este demn de încredere și merită să fie acceptat în întregime: Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. De aceea mi s-a arătat milă, pentru ca în mine, cel dintâi, Cristos Isus să-Și poată arăta toată îndelunga Lui răbdare, făcând din mine un exemplu pentru cei ce urmează să creadă în El ca să primească viață veșnică. A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie onoarea și gloria, în vecii vecilor! Amin. Timotei, copilul meu, îți dau această poruncă potrivit cu profețiile rostite mai înainte cu privire la tine, pentru ca, prin ele, să te lupți lupta cea bună, având credință și o conștiință bună, de care unii n-au mai ținut cont și au eșuat în ce privește credința. Printre ei sunt Hymenaios și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna lui Satan, ca să se învețe să nu mai blasfemieze. Vă îndemn, deci, înainte de toate, să înălțați rugăciuni, mijlociri, cereri și mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt în autoritate, ca să putem duce o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și demnitatea. Acest lucru este bun și bine primit de către Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoașterea adevărului. Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Cristos Isus, Care S-a dat pe Sine Însuși ca răscumpărare în locul tuturor – despre aceasta s-a depus mărturie la vremea potrivită. Pentru aceasta am fost pus predicator și apostol – spun adevărul, nu mint – și învățător al neevreilor, în credință și adevăr. Vreau deci ca bărbații să se roage în orice loc, ridicând mâini sfinte, fără mânie și fără ceartă. Tot astfel și femeile, în îmbrăcăminte decentă, să se înfrumusețeze cu modestie și cumpătare, nu cu împletituri ale părului, nici cu aur sau cu perle sau cu haine scumpe, ci cu fapte bune, așa cum se cuvine unor femei care se declară pioase. O femeie să învețe în tăcere, cu toată supunerea. Nu-i dau voie femeii să-i învețe pe alții, nici să aibă autoritate asupra bărbatului, ci să rămână în tăcere. Căci mai întâi a fost creat Adam, și apoi Eva. Și nu Adam a fost înșelat, ci femeia a fost înșelată și a căzut în fărădelege. Totuși, ea va fi mântuită prin nașterea de copii, dacă rămâne în credință, în dragoste și în sfințenie alături de cumpătare. Demnă de încredere este învățătura aceasta: dacă tânjește cineva să fie episcop, dorește o lucrare bună. Episcopul însă trebuie să fie fără reproș, soț al unei singure femei, să aibă stăpânire de sine, să fie cumpătat, respectabil, ospitalier, în stare să-i învețe pe alții, să nu fie bețiv, nici bătăuș, ci blând, nu certăreț, nici iubitor de bani, să-și conducă bine propria casă și să-și țină copiii în supunere, cu toată demnitatea. Căci, dacă cineva nu știe să-și conducă propria casă, cum se va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie convertit de curând, ca nu cumva să se mândrească și să cadă în condamnarea diavolului. Trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor din afară, ca să nu cadă în dispreț și în capcana diavolului. Diaconii, de asemenea, trebuie să fie onorabili, nu cu două fețe, nu băutori de mult vin, nu lacomi de câștig murdar; să păstreze taina credinței cu o conștiință curată. Aceștia să fie cercetați mai întâi, iar dacă sunt fără vină, atunci să slujească în calitate de diaconi. Femeile, de asemenea, trebuie să fie onorabile, nu calomniatoare, cu stăpânire de sine, credincioase în toate. Diaconii să fie soți ai unei singure femei și să-și conducă bine copiii și propria casă. Căci cei ce slujesc bine ca diaconi câștigă o reputație bună pentru ei înșiși și o mare îndrăzneală în ce privește credința care este în Cristos Isus. Sper să vin la tine cât de curând, însă îți scriu aceste lucruri pentru ca, dacă întârzii, să știi cum trebuie să te comporți în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, stâlpul și temelia adevărului. Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei: „Cel Ce a fost arătat în trup a fost dovedit drept prin Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost proclamat printre națiuni, a fost crezut în lume, a fost luat în glorie“. Dar Duhul spune clar că în vremurile din urmă unii se vor depărta de credință, apropiindu-se de duhuri înșelătoare și de învățături ale demonilor, influențați de ipocrizia mincinoșilor, a căror conștiință a fost însemnată cu fierul roșu. Ei interzic căsătoria și cer abstinență de la mâncărurile pe care Dumnezeu le-a creat ca să fie primite cu mulțumire de către cei ce cred și cunosc adevărul. Căci orice animal creat de Dumnezeu este bun și nimic nu trebuie respins, dacă este luat cu mulțumire, pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune. Dacă-i sfătuiești pe frați aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, fiind hrănit astfel de cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat-o îndeaproape. Ferește-te de miturile lumești și băbești și disciplinează-te în ce privește evlavia. Căci disciplinarea trupească este pentru puțin timp, dar evlavia este de folos în toate, fiindcă are promisiunea vieții de acum și a celei care urmează să vină. Această învățătură este demnă de încredere și merită să fie pe deplin acceptată. Căci pentru aceasta lucrăm din greu și ne luptăm, fiindcă ne-am pus speranța în Dumnezeul cel Viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioși. Poruncește și învață aceste lucruri! Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii un exemplu pentru credincioși în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. Până când voi veni eu, dă atenție citirii, încurajării și învățăturii. Să nu neglijezi darul care este în tine, care ți-a fost dat prin profeție, când cei din Sfatul Bătrânilor și-au pus mâinile peste tine. Cugetă la aceste lucruri! Adâncește-te în ele, pentru ca înaintarea ta să fie evidentă pentru toți. Fii atent la tine însuți și la învățătura pe care o dai altora. Persistă în aceste lucruri, pentru că, făcând aceasta, te vei mântui pe tine și pe cei ce te ascultă. Să nu mustri cu asprime pe un bătrân, ci îndeamnă-l ca pe un tată; pe cei tineri – ca pe niște frați; pe femeile bătrâne – ca pe niște mame; pe cele tinere – ca pe niște surori, cu toată curăția. Onorează văduvele care sunt într-adevăr văduve. Dar dacă o văduvă are copii sau nepoți, ei să învețe, mai întâi, să se poarte cu evlavie în familia lor și să-și răsplătească părinții, pentru că lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Cea care este într-adevăr văduvă și rămasă singură își pune speranța în Dumnezeu și perseverează, zi și noapte, în rugăciuni și mijlociri, dar cea care trăiește pentru plăceri, chiar dacă trăiește, a murit. Poruncește și aceste lucruri, pentru ca ei să fie fără reproș. Dacă cineva nu are grijă de ai săi, mai ales de cei din familia sa, atunci a renunțat la credință și este mai rău decât un necredincios. O văduvă să fie înscrisă pe listă doar dacă are cel puțin șaizeci de ani, a fost soția unui singur bărbat și are o bună mărturie pentru faptele ei bune: dacă și-a crescut bine copiii, dacă a fost ospitalieră, dacă a spălat picioarele sfinților, dacă i-a ajutat pe cei aflați în necaz și dacă a perseverat în orice faptă bună. Dar pe văduvele mai tinere să nu le primești, fiindcă atunci când poftele lor le îndepărtează de Cristos, vor să se căsătorească. Astfel, ele atrag judecata asupra lor pentru că și-au încălcat primul angajament. Totodată, se învață să fie leneșe, umblând din casă în casă, și nu numai că sunt leneșe, ci sunt și guralive și iscoditoare, vorbind ceea ce nu trebuie. Prin urmare, vreau ca văduvele mai tinere să se căsătorească, să aibă copii, să aibă grijă de casă și să nu dea împotrivitorului niciun prilej de insultă. Căci unele s-au întors deja să-l urmeze pe Satan. Dacă o femeie credincioasă are văduve în familie, să le ajute, și să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca astfel să le poată ajuta pe cele ce sunt într-adevăr văduve. Bătrânii care conduc bine să fie considerați demni de o cinste sporită, mai ales cei ce depun efort să predice și să-i învețe pe alții. Căci Scriptura spune: „Să nu legi gura boului când treieră“ și „Lucrătorul își merită plata“. Să nu accepți nicio acuzație împotriva unui bătrân, decât dacă sunt doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, astfel încât și ceilalți să aibă frică. Te rog insistent înaintea lui Dumnezeu, a lui Cristos Isus și a îngerilor aleși, să păzești aceste învățături fără prejudecată și fără să faci ceva cu parțialitate. Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă și să nu fii părtaș la păcatele altora. Păstrează-te curat. Să nu bei doar apă, ci folosește și puțin vin, din cauza stomacului tău și a deselor tale îmbolnăviri. Păcatele unor oameni sunt evidente și merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă. Tot astfel, faptele bune sunt evidente, iar cele ce nu sunt evidente, nu pot să rămână ascunse. Toți cei ce sunt sub jug, ca sclavi, să-și considere proprii stăpâni demni de toată onoarea, pentru ca Numele lui Dumnezeu și învățătura să nu fie vorbite de rău. Cei care au stăpâni credincioși să nu-i desconsidere pe motiv că sunt frați, ci să le slujească și mai mult, pentru că cei ce beneficiază de lucrarea lor bună sunt credincioși și preaiubiți. Învață-i și îndeamnă-i cu privire la aceste lucruri. Dacă cineva îi învață pe alții o altă învățătură și nu se apropie de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos și de învățătura care duce la evlavie, este plin de mândrie și nu înțelege nimic, ci are boala controverselor și a disputelor cu privire la cuvinte, din care apar invidia, cearta, blasfemiile, suspiciunile rele și altercațiile permanente dintre oamenii cu mintea pervertită și lipsiți de adevăr, care cred că evlavia este un mijloc de îmbogățire. Evlavia este, într-adevăr, un mare câștig, dacă este însoțită de mulțumire. Căci noi n-am adus nimic în lume, astfel că nu putem lua nimic din ea. Dacă avem deci hrană și îmbrăcăminte, acestea ne vor fi de ajuns. Cei care vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în capcană și în multe pofte nesăbuite și dăunătoare, care-i afundă pe oameni în ruină și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii, care au tânjit după ea, s-au rătăcit, îndepărtându-se de credință, și s-au străpuns astfel singuri cu multe dureri. Însă tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri! Urmărește dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea. Luptă-te lupta cea bună a credinței! Apucă viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai depus o bună mărturie înaintea multor martori. Îți poruncesc, înaintea lui Dumnezeu, Care dă viață tuturor lucrurilor, și înaintea lui Cristos Isus, Care a depus acea bună mărturie înaintea lui Ponțiu Pilat, să păzești cu integritate și fără reproș această poruncă până la venirea Domnului nostru Isus Cristos, pe care fericitul și singurul Suveran, Împăratul împăraților și Domnul domnilor o va descoperi la vremea ei, El, singurul Care are nemurirea, Care locuiește într-o lumină de care nimeni nu se poate apropia și pe Care niciun om nu L-a văzut și nici nu-L poate vedea. A Lui să fie onoarea și puterea veșnică! Amin. Poruncește-le bogaților din veacul de acum să nu fie aroganți și să nu-și pună speranța în bogățiile nesigure, ci în Dumnezeu, Care ne oferă din belșug toate lucrurile, ca să ne bucurăm. Poruncește-le să facă binele, să fie bogați în fapte bune, să fie generoși, gata să împartă cu alții, adunându-și astfel drept comoară o bună temelie pentru viitor, ca să apuce adevărata viață. Timotei, păzește ce ți s-a încredințat! Evită pălăvrăgelile lumești și contradicțiile așa-zisei „cunoașteri“, pe care unii au împărtășit-o și, astfel, s-au abătut de la credință. Harul să fie cu voi! Amin. Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după promisiunea vieții în Cristos Isus, către Timotei, copilul preaiubit: Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Domnul nostru! Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, pe Care-L slujesc cu o conștiință curată, la fel ca strămoșii mei, că îmi aduc aminte mereu de tine în rugăciunile mele, zi și noapte. Îmi amintesc de lacrimile tale și tânjesc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. Îmi aduc aminte de credința ta neipocrită, care a fost mai întâi în bunica ta, Lois, apoi în mama ta, Eunike, iar acum sunt convins că și în tine. Din acest motiv îți aduc aminte să reînflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de stăpânire de sine. Așadar, să nu-ți fie rușine să mărturisești despre Domnul nostru și nici despre mine, prizonier de dragul Lui, ci suferă împreună cu mine pentru Evanghelie, prin puterea lui Dumnezeu. El ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită faptelor noastre, ci datorită planului și harului Său, pe care ni l-a dat în Cristos Isus înainte de începutul timpului, dar care a fost descoperit acum prin venirea Mântuitorului nostru, Isus Cristos, Care a desființat moartea și a adus la lumină viața și nemurirea, prin Evanghelie. Iar eu am fost pus predicatorul și apostolul ei și învățător al națiunilor. Din cauza aceasta sufăr aceste lucruri. Dar nu mi-e rușine, pentru că știu în Cine am crezut și sunt convins că El este în stare să păzească, până în ziua aceea, ce I-am încredințat. Standardul cuvintelor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, să-l păstrezi cu credința și dragostea care sunt în Cristos Isus. Păzește, prin Duhul Sfânt Care locuiește în noi, învățătura aceea bună. Tu știi că toți cei ce sunt în Asia m-au părăsit. Între aceștia se află Figelos și Hermogenes. Fie ca Domnul să-Și arate mila față de familia lui Onisifor, pentru că m-a încurajat de multe ori și nu s-a rușinat de lanțul meu. Dimpotrivă, când a fost în Roma, m-a căutat insistent și m-a găsit. Să dea Domnul să găsească milă de la Domnul în ziua aceea. Tu știi bine cât de mult a slujit în Efes. Așadar, tu, copilul meu, întărește-te în harul care este în Cristos Isus. Și ceea ce ai auzit de la mine înaintea multor martori, încredințează unor oameni de încredere, care să fie capabili să-i învețe pe alții. Ia parte la suferință împreună cu mine, ca un bun soldat al lui Cristos Isus. Nimeni care slujește ca soldat nu se încurcă cu treburile vieții, ca astfel să placă celui ce strânge o armată. Dacă cineva participă la o competiție sportivă, nu este încununat dacă nu participă după reguli. Fermierul care lucrează din greu trebuie să aibă primul parte din roade. Înțelege ce-ți spun! Domnul îți va da pricepere în toate. Adu-ți aminte de Isus Cristos, din descendenții lui David, Care a fost înviat dintre cei morți, potrivit cu Evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo încât sunt legat ca un răufăcător. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să ajungă la mântuirea care, împreună cu gloria veșnică, este în Cristos Isus. Acest mesaj este demn de încredere: „Căci, dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom și domni împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi. Dacă suntem necredincioși, El rămâne credincios, pentru că nu Se poate nega pe Sine“. Amintește-le aceste lucruri! Roagă-i insistent înaintea lui Dumnezeu să nu se certe cu privire la cuvinte, fiindcă lucrul acesta nu le este de niciun folos, ci duce la pieirea celor ce ascultă. Străduiește-te să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie rușine, care explică drept Cuvântul adevărului. Evită pălăvrăgelile lumești, căci oamenii care își găsesc plăcerea în ele vor înainta tot mai mult spre lipsa de evlavie, iar mesajul lor se va împrăștia precum cangrena. Dintre aceștia sunt și Hymenaios și Filetos, care s-au abătut de la adevăr, spunând că învierea a avut deja loc, și tulbură credința unora. Cu toate acestea, temelia solidă a lui Dumnezeu rămâne tare, având sigiliul acesta: „Domnul îi cunoaște pe cei ce sunt ai Lui“ și „Oricine rostește Numele Domnului trebuie să se depărteze de nedreptate“. Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut, unele pentru o întrebuințare de cinste, iar altele pentru o întrebuințare lipsită de cinste. Așadar, dacă cineva se curățește de acestea, va fi un vas de cinste, sfințit și folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună. Fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Evită controversele nebunești și prostești, știind că ele dau naștere la certuri. Și slujitorul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, capabil să-i învețe pe alții, îngăduitor, corectându-i cu blândețe pe cei ce se împotrivesc, în speranța că Dumnezeu le va da pocăința ca să ajungă la cunoașterea adevărului și își vor veni în fire, scăpând din capcana diavolului, în care au fost prinși ca să-i facă voia. Să știi că în zilele de pe urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, aroganți, blasfemiatori, neascultători de părinți, nemulțumitori, lipsiți de sfințenie, fără afecțiune, neiertători, calomniatori, fără stăpânire de sine, sălbatici, neiubitori de bine, trădători, nesăbuiți, încrezuți, iubitori mai degrabă de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de evlavie, dar negându-i puterea. Ferește-te de astfel de oameni. Căci dintre aceștia sunt cei care se furișează în case și pun stăpânire pe femeile ușuratice, împovărate de păcate, conduse de diferite pofte, care întotdeauna învață, dar nu pot ajunge la cunoașterea adevărului. Așa cum Iannes și Iambres i s-au împotrivit lui Moise, tot astfel și acești oameni cu minți pervertite se împotrivesc adevărului, fiind descalificați în ce privește credința. Dar ei nu vor mai înainta mult, pentru că, la fel ca în cazul celor doi, nebunia lor va fi arătată tuturor. Însă tu mi-ai urmărit îndeaproape învățătura, comportamentul, țelul, credința, îndelunga răbdare, dragostea, perseverența, persecuțiile și suferințele, lucrurile care mi s-au întâmplat în Antiohia, în Iconia și în Listra. Am îndurat astfel de persecuții, dar Domnul m-a scăpat din toate. Toți cei ce vor să trăiască o viață evlavioasă în Cristos Isus vor fi persecutați. Dar oamenii răi și impostorii vor merge din rău în mai rău, ducându-i în rătăcire pe alții și rătăcindu-se ei înșiși. Însă tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ai ajuns convins. Tu știi de la cine le-ai învățat și cum, din copilărie, ai cunoscut Sfintele Scripturi, care-ți pot da înțelepciunea ce duce la mântuire prin credința în Cristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos să învețe, să mustre, să corecteze, să disciplineze în ce privește dreptatea, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și pe deplin echipat pentru orice lucrare bună. Te rog insistent înaintea lui Dumnezeu și a lui Cristos Isus, Care urmează să judece viii și morții, și ținând seama de venirea Lui și Împărăția Lui: predică Cuvântul, fii pregătit la momentul potrivit sau la momentul nepotrivit, corectează, mustră, îndeamnă cu toată răbdarea și învățătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor suporta învățătura sănătoasă, ci își vor îngrămădi învățători după poftele lor, ca să le gâdile auzul. Nu vor mai dori să audă adevărul și se vor duce după mituri. Însă tu fii treaz în toate lucrurile, îndură suferințele, fă lucrarea unui evanghelist, împlinește-ți bine slujba. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, și vremea plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum înainte îmi este păstrată coroana dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, și nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit venirea Lui. Străduiește-te să vii la mine cât de repede. Demas, din dragoste pentru veacul de acum, m-a părăsit și s-a dus la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, iar Titus în Dalmația. Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu și adu-l cu tine, pentru că îmi este de folos în slujire. Pe Tyhikos l-am trimis la Efes. Când vii, adu și mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Karpos, precum și sulurile, mai ales pergamentele. Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îl va răsplăti după faptele lui. Păzește-te și tu de el, pentru că s-a împotrivit foarte tare cuvintelor noastre. La primul meu răspuns de apărare, nimeni nu a stat alături de mine, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină seama de lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit, pentru ca, prin mine, proclamarea Evangheliei să fie dusă la îndeplinire și toate națiunile s-o audă. Și am fost scăpat din gura leului! Domnul mă va scăpa de orice lucru rău și mă va mântui pentru Împărăția Lui cerească. A Lui să fie gloria, în vecii vecilor! Amin. Salută-i pe Prisca și Akyla și pe cei din casa lui Onisifor! Erastos a rămas în Corint, iar pe Trofimos l-am lăsat bolnav în Milet. Străduiește-te să vii înainte de iarnă. Eubulos, Pudens, Linus, Claudia și toți frații te salută. Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin. Pavel, slujitor al lui Dumnezeu și apostol al lui Isus Cristos, potrivit cu credința aleșilor lui Dumnezeu și cunoașterea adevărului, care este potrivit cu evlavia, în speranța vieții veșnice, pe care Dumnezeu, Care nu minte, a promis-o înainte de începutul timpului. El Și-a descoperit Cuvântul, la vremea potrivită, prin proclamarea care mi-a fost încredințată prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Către Titus, adevăratul meu copil în credința pe care o împărtășim cu toții: Har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Mântuitorul nostru! Motivul pentru care te-am lăsat în Creta a fost ca să pui în ordine lucrurile rămase și să numești prezbiteri în fiecare cetate, așa cum ți-am dat îndrumări. Dacă este cineva fără vină, soț al unei singure femei, având copii credincioși, care să nu fie acuzați de destrăbălare sau de neascultare, să-l pui responsabil ca prezbiter. Căci episcopul, ca administrator al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără vină, nu arogant, nici mânios, nici bețiv, nici bătăuș, nici lacom de câștig murdar, ci ospitalier, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat, să se țină de Cuvântul demn de încredere, care este potrivit cu învățătura primită, ca să fie în stare să-i încurajeze și pe alții prin învățătura sănătoasă și să-i mustre pe cei ce se împotrivesc. Căci sunt și mulți răzvrătiți, palavragii și înșelători, mai ales printre cei circumciși, cărora trebuie să li se astupe gura, pentru că tulbură familii întregi, învățându-i pe oameni ceea ce n-ar trebui, de dragul unui câștig rușinos. Chiar unul dintre ei, un profet de-al lor, a zis: „Cretanii sunt întotdeauna niște mincinoși, niște fiare sălbatice rele, niște pântece leneșe“. Mărturia aceasta este adevărată. Din acest motiv, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoși în credință și să nu dea atenție miturilor iudaice și poruncilor oamenilor care se întorc de la adevăr. Pentru cei curați, toate sunt curate, dar pentru cei pângăriți și necredincioși, nimic nu este curat, ci până și mintea, și conștiința le sunt pângărite. Ei pretind că-L cunosc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor Îl neagă, fiind demni de dispreț, neascultători, incapabili de vreo lucrare bună. Tu însă, să vorbești lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă. Cei bătrâni să aibă stăpânire de sine, să fie onorabili, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste și în răbdare. Tot astfel, și femeile în vârstă să aibă o purtare respectuoasă, să nu fie calomniatoare, nici dependente de vin, să-i învețe pe alții ce este bine, astfel încât să le poată învăța pe cele tinere să fie iubitoare de soți, iubitoare de copii, cumpătate, să aibă o purtare curată, să fie gospodine, pline de bunătate, supuse soților lor, ca să nu fie vorbit de rău Cuvântul lui Dumnezeu. Tot astfel, îndeamnă-i și pe cei tineri să fie cumpătați. În toate lucrurile, dă-te pe tine însuți drept exemplu prin lucrări bune, printr-o învățătură curată, prin demnitate, printr-o vorbire sănătoasă, ireproșabilă, pentru ca acela care se împotrivește să fie făcut de rușine și să nu aibă nimic rău de spus despre noi. Spune-le sclavilor să le fie supuși în toate stăpânilor lor, să le fie plăcuți, să nu le întoarcă vorba, să nu umble cu furtișaguri, ci întotdeauna să dea dovadă de bună-credință, ca să arate în toate frumusețea învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață să renunțăm la comportamentul lipsit de evlavie și la poftele lumești și să trăim în veacul de acum într-un mod cumpătat, drept și evlavios, în timp ce așteptăm împlinirea fericitei noastre speranțe și manifestarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Cristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un popor, care să fie doar al Lui, plin de zel pentru fapte bune. Spune aceste lucruri, îndeamnă și mustră cu toată autoritatea. Nimeni să nu te disprețuiască! Amintește-le să fie supuși conducerilor și autorităților, să fie ascultători, gata pentru orice faptă bună, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie certăreți, să fie îngăduitori, să arate o blândețe deplină față de toți oamenii. Căci și noi eram cândva nesăbuiți, neascultători, rătăciți, înrobiți de diverse pofte și plăceri, trăind în răutate și invidie, fiind urâți de alții și urându-ne unii pe alții. Dar, când s-a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit, nu datorită faptelor pe care le-am făcut noi în dreptate, ci potrivit cu mila Lui, prin spălarea adusă de nașterea din nou și prin înnoirea realizată de Duhul Sfânt, pe Care L-a turnat peste noi din belșug, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru, pentru ca, fiind îndreptățiți prin harul Lui, să putem deveni moștenitori, având speranța vieții veșnice. Acest mesaj este demn de încredere și doresc să insiști asupra acestor lucruri, astfel încât cei ce au crezut în Dumnezeu să urmărească să fie cei dintâi în fapte bune. Aceste lucruri sunt bune și de folos pentru oameni. Ferește-te de controverse nebunești, de genealogii, de certuri și de conflicte cu privire la Lege, pentru că sunt inutile și fără rost. După primul și al doilea avertisment, să nu mai ai nimic de-a face cu cel ce provoacă dezbinări, deoarece știi că un astfel de om este stricat și păcătuiește, fiind de la sine condamnat. Când îl voi trimite la tine pe Artemas sau pe Tyhikos, grăbește-te să vii la mine în Nicopole, căci am hotărât să rămân acolo peste iarnă. Îngrijește-te de legiuitorul Zenas și de Apollos în călătoria lor, ca să nu le lipsească nimic. De asemenea, ai noștri să învețe să fie cei dintâi în fapte bune, răspunzând nevoilor urgente, astfel încât să nu fie neroditori. Toți cei ce sunt împreună cu mine te salută. Salută-i pe cei ce ne iubesc în credință! Harul să fie cu voi toți! Pavel, încătușat pentru Cristos Isus, și fratele Timotei, către preaiubitul Filimon, lucrător împreună cu noi, către sora Apfia, către Arhippos, soldat împreună cu noi, și către biserica din casa ta: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos! Îi mulțumesc Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, pentru că aud de credința ta în Domnul Isus și de dragostea ta față de toți sfinții. Mă rog ca părtășia ta cu noi la credință să fie eficientă, astfel încât să ai cunoștință de tot binele care se face între noi în Cristos. Am avut o mare bucurie și o mare mângâiere datorită dragostei tale, frate, pentru că simțămintele sfinților au fost înviorate prin tine. De aceea, cu toate că am o mare îndrăzneală în Cristos să-ți poruncesc ce este potrivit să faci, prefer, mai degrabă, să-ți fac o rugăminte în numele dragostei, eu, Pavel, așa cum sunt, bătrân, iar acum și încătușat pentru Cristos Isus: aș vrea să te rog ceva cu privire la copilul meu, Onisim, pe care l-am născut în lanțurile mele. Cândva, el ți-a fost nefolositor, dar acum ne este folositor, atât ție, cât și mie. Ți-l trimit înapoi, pe el, inima mea. Aș fi dorit să-l țin lângă mine, ca să-mi slujească în locul tău, cât timp sunt în lanțuri pentru Evanghelie, dar nu am vrut să fac nimic fără consimțământul tău, pentru ca binele pe care-l faci să nu fie din constrângere, ci de bunăvoie. Poate că el a fost despărțit de tine pentru un timp tocmai ca să-l ai înapoi pe vecie, dar nu ca pe un sclav, ci mai presus de un sclav, ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine și cu atât mai mult de tine, atât în chip firesc, cât și în Domnul. Așadar, dacă mă consideri prieten, primește-l ca pe mine însumi! Iar dacă ți-a făcut ceva rău sau îți datorează ceva, pune aceasta în socoteala mea. Eu, Pavel, scriu aceasta cu mâna mea: eu voi plăti înapoi – ca să nu-ți zic că îmi ești dator chiar cu tine însuți. Da, frate, vreau să am un câștig de la tine în Domnul. Înviorează-mi simțămintele în Cristos! Îți scriu fiind convins de ascultarea ta, știind că vei face chiar mai mult decât îți spun. Totodată, pregătește-mi un loc de găzduire, căci sper ca, prin rugăciunile voastre, să vă fiu dat înapoi. Epafras, frate în Cristos Isus și prizonier alături de mine, te salută. De asemenea, te salută și Marcu, Aristarhus, Demas și Luca, lucrători împreună cu mine. Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru! După ce Dumnezeu le-a vorbit strămoșilor noștri odinioară, în multe rânduri și în multe feluri, prin profeți, în zilele acestea de pe urmă El ne-a vorbit prin Fiul, pe Care L-a desemnat moștenitor al tuturor lucrurilor și prin Care a creat și lumea. El, Care este oglindirea gloriei Lui și întipărirea Ființei Lui și Care susține toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui, după ce a făcut curățirea de păcate, S-a așezat la dreapta Măreției, în înălțimi, ajungând cu mult mai presus decât îngerii, de vreme ce a moștenit un Nume mai important decât al lor. Căci căruia dintre îngeri i-a zis El vreodată: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut!“? Și, din nou: „Eu Îi voi fi Tată, iar El Îmi va fi Fiu“. Și, din nou, când Îl aduce în lume pe întâiul născut, spune: „Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!“. Iar despre îngeri spune: „El îi face pe îngerii Săi vânturi și pe slujitorii Săi – o flacără de foc“. Însă despre Fiul zice: „Tronul Tău, Dumnezeule, este pentru veci de veci, și toiagul Împărăției Tale este un toiag al dreptății. Tu ai iubit dreptatea și ai urât fărădelegea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu uleiul bucuriei, mai presus decât pe confrații Tăi“. Și: „Tu, Doamne, ai întemeiat la început pământul, iar cerurile sunt lucrările mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate se vor învechi ca o haină. Le vei înfășura ca pe o manta și vor fi schimbate ca o haină. Tu însă rămâi Același, iar anii Tăi nu se vor sfârși“. Dar căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: „Șezi la dreapta Mea, până-i voi pune pe dușmanii Tăi să fie scăunaș pentru picioarele Tale!“? Nu sunt ei toți duhuri slujitoare, trimise să-i slujească pe cei ce urmează să moștenească mântuirea? De aceea trebuie să dăm și mai multă atenție lucrurilor pe care le-am auzit, ca să nu ne depărtăm de ele. Căci, dacă Cuvântul rostit prin îngeri a fost ferm, iar fiecare abatere și neascultare și-a primit o răsplată dreaptă, cum vom scăpa noi, dacă suntem nepăsători față de o mântuire atât de mare, care, după ce a fost vestită la început prin Domnul, ne-a fost confirmată de către cei ce L-au auzit, în timp ce Dumnezeu Însuși susținea mărturia lor prin semne, minuni și diferite lucrări puternice și prin darurile Duhului Sfânt, împărțite după voia Lui? Căci nu îngerilor le-a supus El lumea viitoare, despre care vorbim, ci, undeva, cineva a mărturisit, zicând: „Ce este omul, ca să-Ți amintești de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? Tu l-ai făcut inferior îngerilor pentru puțin timp și l-ai încoronat cu glorie și cu onoare; i-ai supus totul“. Căci, atunci când i-a supus totul, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuși, acum, încă nu vedem că totul îi este supus. Însă pe Acela Care a fost făcut inferior îngerilor pentru puțină vreme, adică pe Isus, Îl vedem acum încoronat cu glorie și onoare datorită morții pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toți. Într-adevăr, pentru a-i duce pe mulți fii la glorie, Cel pentru Care și prin Care sunt toate a considerat potrivit să-L desăvârșească prin suferințe pe Inițiatorul mântuirii lor. Căci atât Cel Ce sfințește, cât și cei ce sunt sfințiți sunt toți dintr-Unul. Din acest motiv, Lui nu-I este rușine să-i numească „frați“, zicând: „Voi vesti Numele Tău fraților Mei; Îți voi cânta imnuri în mijlocul adunării“. Și, din nou: „Îmi voi pune încrederea în El!“. Și, din nou, El spune: „Iată-ne, Eu și copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!“. Așadar, întrucât copiii sunt părtași sângelui și cărnii, și El, în același fel, a fost părtaș la acestea, pentru ca, prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, și să-i elibereze pe aceia care toată viața lor erau ținuți în sclavie prin frica de moarte. Căci, desigur, El nu vine în ajutorul îngerilor, ci în ajutorul descendenților lui Avraam. De aceea El a trebuit să fie făcut în toate precum frații Lui, ca să poată fi un Mare Preot milos și credincios în slujba lui Dumnezeu și să facă ispășire pentru păcatele poporului. Și pentru că El Însuși a fost ispitit prin ceea ce a suferit, poate să-i ajute pe cei care sunt ispitiți. De aceea, frați sfinți, părtași la chemarea cerească, uitați-vă cu atenție la Isus, Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, Care a fost credincios Celui Ce L-a desemnat, așa cum și Moise a fost credincios în toată Casa Lui. Căci El a fost considerat demn de o glorie mai mare decât a lui Moise, așa cum constructorul unei case are cu mult mai multă onoare decât casa însăși. Căci orice casă este construită de cineva, însă Cel Ce le-a construit pe toate este Dumnezeu. Moise, într-adevăr, a fost credincios ca slujitor în toată Casa lui Dumnezeu, fiind o mărturie despre lucrurile care urmau să fie spuse, dar Cristos a fost credincios ca Fiu peste Casa lui Dumnezeu. Iar Casa Lui suntem noi, dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit încrederea și speranța cu care ne lăudăm. De aceea, așa cum spune Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua încercării în deșert, unde strămoșii voștri M-au ispitit, M-au pus la încercare și Mi-au văzut lucrările timp de patruzeci de ani! De aceea M-am mâniat pe generația aceasta și am zis: «Ei întotdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele». Prin urmare, am jurat în mânia Mea: «Nu vor intra în odihna Mea!»“. Fiți atenți, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l depărteze de Dumnezeul cel Viu, ci îndemnați-vă unul pe altul în fiecare zi, cât timp se zice „astăzi“, astfel încât niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Căci am devenit părtași ai lui Cristos dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit convingerea noastră de la început, în timp ce se zice: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii“. Căci cine au fost cei ce au auzit și s-au răzvrătit? Nu toți cei ce au ieșit din Egipt prin Moise? Și pe cine S-a mâniat El timp de patruzeci de ani? Nu pe cei care au păcătuit și ale căror trupuri moarte au căzut în deșert? Cui a jurat El că nu vor intra în odihna Lui, dacă nu celor ce n-au ascultat? Vedem, așadar, că ei n-au putut să intre din cauza necredinței lor. Să ne temem, deci, ca nu cumva, cât timp rămâne încă valabilă promisiunea intrării în odihna Lui, vreunul dintre voi să se pomenească venit prea târziu. Căci și nouă ne-a fost vestită Evanghelia, ca și lor, dar lor, cuvântul pe care l-au auzit nu le-a fost de niciun folos, nefiind uniți prin credință cu cei care l-au auzit. Cât despre noi, cei ce am crezut, intrăm în acea odihnă despre care a vorbit El: „Prin urmare, am jurat în mânia Mea: «Nu vor intra în odihna Mea!»“. Și totuși, lucrările Lui au fost terminate încă de la întemeierea lumii. Căci, undeva, El a vorbit despre ziua a șaptea astfel: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui“. Cu toate acestea, El zice iarăși: „Nu vor intra în odihna Mea!“. Deci, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, și întrucât cei dintâi, cărora li s-a vestit Evanghelia, n-au intrat din cauza neascultării, El hotărăște din nou o zi – „astăzi“ – zicând, prin David, după atât de mult timp, așa cum s-a spus mai înainte: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!“. Căci, dacă Iosua le-ar fi dat odihnă, Dumnezeu n-ar fi vorbit mai târziu despre o altă zi. Prin urmare, este lăsată pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de Sabat. Fiindcă, cine intră în odihna Lui, se odihnește și el de lucrările lui, ca și Dumnezeu de ale Sale. Să ne grăbim deci să intrăm în acea odihnă, astfel încât nimeni să nu cadă în același fel de neascultare. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și eficient, mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și străpunge până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, fiind în stare să judece gândurile și intențiile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală. Așadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem strâns de mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca și noi, dar fără păcat. Prin urmare, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har care să ne dea ajutor la vreme de nevoie. Căci fiecare mare preot ales dintre oameni este pus responsabil să reprezinte oamenii în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă atât daruri, cât și jertfe pentru păcate. El poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți, pentru că el însuși este cuprins de slăbiciune. Și, din cauza acestei slăbiciuni, el trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât și pentru ale poporului. Și nimeni nu-și atribuie această onoare singur, ci este chemat de Dumnezeu, așa cum a fost și Aaron. Tot astfel și Cristos, nu Și-a atribuit singur gloria de a fi Mare Preot, ci Dumnezeu I-a spus: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut!“. Iar în altă parte mai spune: „Tu ești Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek“. El este Acela Care, în zilele vieții Lui pe pământ, a adus rugăciuni și cereri cu strigăte puternice și cu lacrimi către Cel Care putea să-L scape de la moarte, și a fost ascultat datorită evlaviei Sale. Cu toate că era Fiu, El a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit și, fiind făcut desăvârșit, a devenit autorul unei mântuiri veșnice pentru toți cei care ascultă de El, fiind numit Mare Preot de către Dumnezeu, după modelul preoției lui Melchisedek. Cu privire la aceasta, cuvintele pe care le spunem sunt multe și greu de explicat, pentru că ați ajuns să pricepeți greu. Căci voi, deși trebuia să fiți deja învățători, aveți nevoie din nou de cineva care să vă învețe principiile elementare ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. Căci oricine se hrănește cu lapte este nepriceput în ce privește învățătura despre dreptate, fiindcă este un copilaș. Însă hrana tare este pentru cei maturi, pentru aceia a căror discernământ s-a obișnuit, prin practică, să distingă binele și răul. De aceea, lăsând învățătura începătoare despre Cristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, a învățăturii despre ritualurile de spălare, a punerii mâinilor, a învierii celor morți și a judecății veșnice. Și vom face aceasta dacă va îngădui Dumnezeu. Căci este imposibil pentru cei ce au fost luminați o dată pentru totdeauna, au gustat darul ceresc, au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului care vine, dar care apoi au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, întrucât ei Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. Când pământul absoarbe ploaia care cade adesea pe el și dă o recoltă folositoare celor pentru care este cultivat, el primește binecuvântarea de la Dumnezeu. Dacă însă dă spini și ciulini, atunci este nefolositor și este aproape să fie blestemat. Sfârșitul lui este în foc. Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiților, totuși, în ce vă privește, suntem convinși că sunteți în stare de lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea. Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, prin faptul că i-ați slujit și continuați să-i slujiți pe sfinți. Însă ne dorim mult ca fiecare dintre voi să arate același devotament, ca să păstreze până la sfârșit o speranță deplină, astfel încât să nu deveniți leneși, ci să urmați exemplul celor ce, prin credință și îndelungă răbdare, moștenesc promisiunile. Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuși, zicând: „Te voi binecuvânta cu adevărat și-ți voi înmulți foarte mult urmașii “. Și, astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a obținut promisiunea. Într-adevăr, oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar jurământul pentru confirmare este sfârșitul oricărei dispute între ei. În același fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moștenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ, pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, cu privire la care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem parte de o puternică încurajare, noi, cei a căror scăpare a fost să ne ținem strâns de speranța care ne-a fost pusă înainte. Și avem această speranță ca pe o ancoră a sufletului, sigură și fermă, care pătrunde dincolo de draperia din interiorul Templului, acolo unde predecesorul nostru, Isus, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek. Acest Melchisedek, rege al Salemului, preot al Dumnezeului celui Preaînalt, l-a întâmpinat pe Avraam, când acesta se întorcea de la măcelul regilor, și l-a binecuvântat. Melchisedek, căruia Avraam i-a dat zeciuială din toate, este mai întâi, prin semnificația numelui său, „Rege al dreptății“, apoi, de asemenea, „Rege al Salemului“, adică „Rege al păcii“, fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții și, astfel, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru totdeauna. Înțelegeți deci cât de mare a fost acesta, căruia chiar și patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din pradă. Aceia dintre fiii lui Levi, care primesc preoția, au porunca, potrivit Legii, să colecteze zeciuiala de la popor, adică de la frații lor, cu toate că și ei provin din Avraam. Însă Melchisedek, chiar dacă nu aparținea genealogiei lor, totuși a colectat zeciuiala de la Avraam și l-a binecuvântat pe cel ce avea promisiunile. Fără nicio îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. În primul caz, cei ce primesc zeciuielile sunt niște oameni muritori, dar în celălalt caz este cel despre care se mărturisește că este viu. Și, într-un fel, chiar Levi, cel care colectează zeciuielile, a dat zeciuială prin Avraam, căci el era încă în coapsele strămoșului său, Avraam, când Melchisedek l-a întâmpinat pe acesta. Acum, dacă desăvârșirea ar fi fost posibilă prin preoția levitică, căci poporul a primit Legea sub această preoție, ce nevoie mai era să se ridice un alt Preot, numit după modelul preoției lui Melchisedek, și nu după modelul preoției lui Aaron? Căci, atunci când se schimbă preoția, în mod necesar are loc și o schimbare a Legii. Într-adevăr, Cel despre Care sunt spuse aceste lucruri face parte dintr-o altă seminție, din care nimeni n-a slujit la altar. Căci este clar că Domnul nostru provine din Iuda, iar, în legătură cu această seminție, Moise n-a spus nimic cu privire la preoți. Acest lucru este chiar mai evident atunci când vedem că Se ridică un alt Preot, după asemănarea lui Melchisedek, Unul Care a devenit preot nu pe baza unei porunci legale referitoare la descendența fizică, ci pe baza puterii unei vieți nepieritoare. Căci despre El se mărturisește astfel: „Tu ești Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek“. Așadar, pe de o parte, are loc anularea poruncii dintâi, din cauza neputinței și inutilității ei, pentru că Legea n-a făcut nimic desăvârșit, iar pe de altă parte, este adusă în loc o speranță mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Și lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ. Căci ei au devenit preoți fără să depună un jurământ, dar El a devenit Preot prin jurământul Celui Ce I-a spus: „Domnul a jurat și nu-I va părea rău: «Tu ești Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek»“. Tocmai de aceea Isus a devenit garantul unui legământ mai bun. Într-adevăr, cei ce au devenit preoți au fost mulți la număr, pentru că erau împiedicați de moarte să-și continue lucrarea. Dar El, fiindcă rămâne în veci, are o preoție neschimbătoare. De aceea El poate să-i mântuiască pe deplin pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, fiindcă trăiește veșnic ca să mijlocească pentru ei. Căci era potrivit să avem un astfel de Mare Preot – sfânt, nevinovat, neîntinat, despărțit de păcătoși și înălțat deasupra cerurilor. El nu are nevoie, asemenea celorlalți mari preoți, să aducă în fiecare zi mai întâi jertfe pentru propriile lor păcate și apoi pentru ale poporului, fiindcă El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, atunci când S-a jertfit pe Sine. Căci Legea îi desemnează ca mari preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii, însă cuvântul jurământului care a venit mai târziu, după Lege, Îl desemnează pe Fiul, Care a fost făcut desăvârșit pe vecie. Partea cea mai importantă a celor spuse de noi este că avem un astfel de Mare Preot, Care S-a așezat la dreapta tronului Măreției, în Ceruri, slujitor al Locului Preasfânt și al adevăratului Cort, pe care l-a ridicat Domnul, nu omul. Căci fiecare mare preot este pus responsabil să aducă atât daruri, cât și jertfe. De aceea a trebuit ca și Acesta să aibă ceva de adus. Prin urmare, dacă ar fi pe pământ, nu ar mai fi Preot, deoarece există preoți care aduc daruri conform Legii. Ei slujesc într-un loc care este o copie și o umbră a lucrurilor cerești, așa cum se poate observa în avertismentul primit de Moise atunci când urma să ridice Cortul. Căci El i-a zis: „Vezi să faci totul după modelul care ți-a fost arătat pe munte!“. Însă acum Isus a obținut o slujbă mult mai bună, de vreme ce El este și Mijlocitorul unui legământ mai bun, care a fost legiferat pe baza unor promisiuni mai bune. Dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, atunci nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea. Dar El, găsindu-i cusur, le zice: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu Casa lui Israel și cu Casa lui Iuda un legământ nou, nu ca legământul pe care l-am încheiat cu strămoșii lor, în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. Ci acesta este legământul pe care-l voi încheia cu Casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Și nimeni nu-l va mai învăța pe semenul sau pe fratele său, zicând: «Cunoaște-L pe Domnul!», pentru că toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, căci voi fi îndurător în ce privește nelegiuirile lor și nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor“. Vorbind despre „un nou legământ “, El l-a declarat pe primul învechit, iar ceea ce este învechit și îmbătrânit urmează să dispară. Acum, chiar și primul legământ avea reguli pentru închinare și pentru un Loc Sfânt pământesc. Căci a fost pregătită prima încăpere a Cortului, în care erau sfeșnicul, masa și pâinile prezentării; această încăpere a fost numită „ Locul Sfânt“. Însă, după cea de-a doua draperie, se afla a doua încăpere a Cortului, numită „ Locul Preasfânt“. Acesta avea un altar de aur pentru tămâie și Chivotul legământului, tot acoperit cu aur, în care erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele legământului. Deasupra erau heruvimii slavei, umbrind locul ispășirii. Nu este vremea acum să vorbim în detaliu despre aceste lucruri. Așadar, după ce au fost pregătite astfel lucrurile acestea, preoții intrau mereu în prima încăpere a Cortului pentru a-și îndeplini slujbele, însă în a doua încăpere intra numai marele preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aducea pentru el însuși și pentru păcatele din neștiință ale poporului. Prin aceasta, Duhul Sfânt arată că încă nu era dezvăluită calea către Locul Preasfânt, atât timp cât prima încăpere a Cortului stătea încă în picioare. Aceasta este o ilustrație pentru vremea de acum, arătând că darurile și jertfele care sunt aduse nu pot desăvârși conștiința celui ce se închină. Ele au de-a face doar cu mâncărurile, băuturile și diferitele ritualuri de spălare; sunt reguli pentru trup, impuse până la vremea reformării lucrurilor. Dar când Cristos S-a arătat ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit deja, trecând prin Cortul mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creația aceasta, a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Lui sânge, obținând astfel o răscumpărare veșnică. Căci, dacă sângele țapilor și al boilor și stropirea celor întinați cu cenușa unei juninci sfințește în vederea curățirii trupului, cu cât mai mult sângele lui Cristos, Care, prin Duhul cel veșnic, S-a dat pe Sine fără cusur lui Dumnezeu, ne va curăți conștiința de faptele moarte, pentru a ne închina Dumnezeului celui Viu? Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui nou legământ, sau testament, pentru ca, prin moartea care a avut loc pentru răscumpărarea abaterilor comise sub primul testament, cei ce au fost chemați, să primească promisiunea moștenirii veșnice. Căci unde este un testament, este nevoie să se dovedească moartea celui care l-a făcut. Fiindcă un testament este valid numai după moarte, de vreme ce nu are nicio putere cât timp trăiește cel care l-a făcut. De aceea nici chiar primul testament n-a fost sfințit fără sânge, pentru că, după ce fiecare poruncă a Legii le-a fost spusă de Moise tuturor celor din popor, a luat sânge de viței și de țapi, cu apă, cu lână vopsită în roșu și cu isop, și a stropit sulul însuși și tot poporul, zicând: „Acesta este sângele legământului pe care vi l-a poruncit Dumnezeu“. În același fel a stropit cu sânge Cortul și toate obiectele pentru slujbă. Potrivit Legii, aproape totul este curățit cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare. Prin urmare, de vreme ce a fost nevoie să fie curățite cu aceste jertfe copiile lucrurilor din Ceruri, trebuia ca lucrurile cerești înseși să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Cristos n-a intrat într-un loc sfânt făcut de mâini omenești – loc care este oglindirea celui adevărat – ci El a intrat chiar în Cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, în prezența lui Dumnezeu, și nu ca să Se jertfească pe Sine din nou și din nou, după felul în care marele preot intră în Locul Preasfânt în fiecare an cu sânge care nu este al lui, pentru că atunci El ar fi trebuit să sufere din nou și din nou de la întemeierea lumii. Însă El S-a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârșitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui. Și, așa cum le este dat oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea urmează judecata, tot astfel și Cristos, fiind jertfit o dată pentru totdeauna, pentru a purta păcatele multora, Se va arăta a doua oară celor care-L așteaptă cu nerăbdare, nu în legătură cu păcatul, ci spre mântuire. Căci Legea, având doar o umbră a lucrurilor bune care urmau să vină, și nu chipul propriu-zis al acestora, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care sunt aduse continuu, în fiecare an, să-i desăvârșească pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, de vreme ce închinătorii, curățiți o dată pentru totdeauna, n-ar mai fi avut pe conștiință păcatele? Însă, prin aceste jertfe, se amintesc păcatele în fiecare an. Căci este imposibil ca sângele boilor și al țapilor să înlăture păcatele. De aceea, când vine în lume, El spune: „Tu n-ai dorit jertfă și dar de mâncare, ci Mi-ai pregătit un trup. Nu Ți-ai găsit plăcerea în arderi-de-tot și în jertfe pentru păcat. Atunci am zis: «Iată că vin! În sulul cărții este scris despre Mine. Vin să fac voia Ta, Dumnezeule»“. El spune, mai sus: „Tu n-ai dorit, nici nu Ți-ai găsit plăcerea în jertfe și în daruri de mâncare, în arderi-de-tot și în jertfe pentru păcat“ – care sunt aduse conform Legii. Apoi zice: „Iată că vin să fac voia Ta!“. Astfel, El anulează prima ordine ca s-o instaureze pe cea de-a doua. Prin acea voie am fost sfințiți noi, și anume prin jertfa trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna. Fiecare preot stă în fiecare zi și își face slujba, aducând din nou și din nou aceleași jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele. Însă Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, o dată pentru totdeauna, și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu. Și de atunci așteaptă, până când dușmanii Lui vor fi făcuți scăunaș pentru picioarele Lui. Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. Duhul Sfânt, de asemenea, ne confirmă lucrul acesta. Căci, după ce spune: „Acesta este legământul pe care-l voi încheia cu ei, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor“, Duhul Sfânt adaugă: „Și nu-Mi voi mai aminti nicidecum de păcatele și fărădelegile lor“. Iar acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nicio jertfă pentru păcat. Așadar, fraților, fiindcă avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Isus, pe calea cea nouă și vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperia dinăuntru, adică trupul Său, și fiindcă avem un Mare Preot peste Casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranța deplină a credinței, având inimile curățite de conștiința rea și trupurile spălate cu apă curată. Să ne ținem fără ezitare de speranța pe care o mărturisim, căci credincios este Cel Ce a promis! Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă, așa cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedeți că Ziua se apropie. Căci, dacă noi continuăm să păcătuim în mod voit, după ce am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcat, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și furia unui foc care-i va distruge pe cei împotrivitori. Oricine încalcă Legea lui Moise este omorât, fără milă, pe baza mărturiei a doi sau a trei martori. Cu cât credeți că merită o pedeapsă mai aspră acela care-L calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră întinat sângele legământului prin care a fost sfințit și care-L insultă pe Duhul harului? Căci Îl cunoaștem pe Cel Care a spus: „A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti!“. Și, din nou: „Domnul Își va judeca poporul“. Înfricoșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu! Amintiți-vă însă de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați, ați îndurat multă luptă cu suferințele, fiind uneori expuși public insultelor și necazurilor, iar alteori fiind părtași cu cei umiliți astfel. Căci ați împărtășit suferințele celor închiși și ați răbdat cu bucurie jefuirea bunurilor voastre, știind că voi aveți o bogăție mai bună și care rămâne. De aceea, să nu vă părăsiți acea încredere, care aduce o mare răsplată. Căci aveți nevoie de răbdare, pentru ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să puteți primi ce vi s-a promis. „Totuși, încă puțin, foarte puțin, și Cel Ce vine va veni și nu va întârzia!“ „Cel drept al Meu va trăi prin credință, dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el“. Însă noi nu suntem dintre aceia care dau înapoi, spre pierzarea lor, ci dintre aceia care au credință pentru a-și salva sufletul. Și credința este o convingere cu privire la lucrurile în care sperăm, o siguranță cu privire la lucrurile care nu se văd. Căci, prin aceasta, cei din vechime au primit o bună mărturie. Prin credință înțelegem că lumea a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa încât ceea ce se vede n-a fost făcut din lucruri care sunt vizibile. Prin credință I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui Cain. Prin aceasta a primit mărturia că este drept, deoarece Dumnezeu a mărturisit despre darurile lui. Și, deși este mort, prin credința sa încă vorbește. Prin credință a fost mutat Enoh, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu l-a mutat. Căci înainte de mutarea lui a primit mărturia că Îi era plăcut lui Dumnezeu. Și fără credință este imposibil să-I fim plăcuți, pentru că oricine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că îi răsplătește pe cei ce-L caută. Prin credință Noe, fiind avertizat cu privire la lucruri care încă nu se vedeau, a pregătit, plin de reverență, o arcă pentru a-și salva familia. Prin aceasta a condamnat el lumea și a devenit un moștenitor al dreptății care vine prin credință. Prin credință a ascultat Avraam când a fost chemat să meargă spre un loc pe care urma să-l primească drept moștenire și a plecat fără să știe unde se duce. Prin credință s-a așezat el în țara promisiunii, ca într-o țară străină, locuind în corturi cu Isaac și Iacov, moștenitori împreună cu el ai aceleiași promisiuni. Căci el aștepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect și constructor este Dumnezeu. Prin credință și Sara însăși, chiar dacă nu putea rămâne însărcinată și trecuse de vârsta la care putea avea copii, a primit putere să procreeze deoarece L-a considerat credincios pe Cel Ce a promis. De aceea, dintr-un singur om, și acesta aproape mort, s-au născut urmași atât de numeroși ca stelele cerului și fără număr ca nisipul de pe țărmul mării. În credință au murit toți aceștia, însă fără să primească lucrurile promise, ci doar le-au văzut de departe, le-au salutat și au mărturisit că sunt străini și peregrini pe pământ. Cei care vorbesc în acest fel arată că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ei s-ar fi gândit la țara din care au plecat, ar fi avut vreme să se întoarcă în ea, însă ei tânjeau după o țară mai bună, adică una cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rușine să fie numit Dumnezeul lor, pentru că El a pregătit o cetate pentru ei. Prin credință l-a pregătit Avraam ca jertfă pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare. El, cel care a primit promisiunile, era gata să-l aducă jertfă pe singurul său fiu, el, căruia i se spusese: „Prin Isaac își vor primi numele descendenții tăi“. Căci s-a gândit că Dumnezeu poate să-l învie chiar și dintre cei morți și, într-un fel, de acolo l-a primit înapoi. Prin credință i-a binecuvântat Isaac pe Iacov și Esau cu privire la lucrurile viitoare. Prin credință i-a binecuvântat Iacov, când era pe moarte, pe fiecare dintre fiii lui Iosif și s-a închinat sprijinindu-se pe vârful toiagului său. Prin credință a amintit Iosif, când era pe moarte, de exodul fiilor lui Israel și a dat porunci cu privire la osemintele sale. Prin credință a fost ascuns Moise de către părinții săi timp de trei luni, după ce s-a născut. Ei au văzut că era un copilaș frumos și nu s-au temut de porunca împăratului. Prin credință a refuzat Moise, când s-a făcut mare, să fie numit „fiul fetei lui Faraon“, alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerea trecătoare a păcatului. El a considerat disprețul suferit pentru Cristos ca fiind o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, pentru că avea privirea ațintită la răsplată. Prin credință a ieșit din Egipt, fără să se teamă de furia regelui. Căci el a stat neclintit, ca și când L-ar fi văzut pe Cel Ce este nevăzut. Prin credință a celebrat Paștele și stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul să nu-i omoare pe întâii lor născuți. Prin credință a trecut poporul prin Marea Roșie ca pe uscat. Când au încercat însă și egiptenii lucrul acesta, s-au înecat. Prin credință au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost înconjurate șapte zile. Prin credință n-a pierit prostituata Rahab împreună cu cei neascultători, pentru că i-a primit cu bunăvoință pe spioni. Și ce-aș mai putea spune? Căci n-aș avea destul timp să vorbesc despre Ghedeon, despre Barak, despre Samson, despre Iefta, despre David, despre Samuel și despre profeți. Prin credință au cucerit ei regate, au făcut dreptate, au obținut promisiuni, au închis gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de tăișul sabiei, au primit putere când erau neputincioși, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă armatele străine; femeile și-au primit înapoi morții înviați; alții au fost torturați și au refuzat să fie eliberați, ca să obțină o înviere mai bună, iar alții au îndurat batjocuri și biciuiri, și chiar lanțuri și închisoare, au fost omorâți cu pietre, au fost tăiați în două cu fierăstrăul, au fost încercați, au murit uciși de sabie, au umblat îmbrăcați în piei de oi și în piei de capre; nevoiași, în necaz, chinuiți, ei, de care lumea nu era demnă, au rătăcit prin pustiuri și prin munți, prin peșteri și prin gropile pământului. Toți aceștia au primit o bună mărturie pentru credința lor, însă n-au primit ceea ce a fost promis, fiindcă Dumnezeu a ales dinainte ceva mai bun pentru noi, ca să nu fie ei făcuți desăvârșiți fără noi. De aceea, având un nor așa de mare de martori care ne înconjoară, să dăm la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară atât de ușor și să alergăm cu răbdare cursa care ne stă înainte. Să privim țintă la Isus, Inițiatorul credinței și Cel Ce desăvârșește credința, Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, disprețuindu-i rușinea, și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. Gândiți-vă bine la Cel Ce a îndurat o astfel de împotrivire din partea păcătoșilor, ca să nu vă descurajați în sufletele voastre și să obosiți. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului și ați uitat îndemnul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când ești mustrat de El, căci Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubește și-l lovește cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește“. Să îndurați având în vedere disciplinarea. Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? Dar dacă sunteți scutiți de disciplinare, la care toți au devenit părtași, atunci sunteți copii nelegitimi, iar nu fii. Mai mult, am avut părinți trupești care ne disciplinau și pe care îi respectam. Cu cât mai mult deci trebuie să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim? Căci ei, într-adevăr, ne disciplinau pentru puține zile, așa cum li se părea lor că este bine, însă El o face spre folosul nostru, ca să avem parte de sfințenia Lui. Orice disciplinare nu pare în prezent un motiv de bucurie, ci mai degrabă un motiv de întristare, dar mai târziu produce rodul pașnic al dreptății, pentru cei ce au fost încercați prin ea. De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți! „Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre“, pentru ca șchiopul să nu-și scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat. Urmăriți cu toții pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul. Aveți grijă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți, ca nu cumva vreunul să fie imoral sau lumesc ca Esau, care, pentru o mâncare, și-a vândut drepturile de întâi născut. Voi știți că, mai târziu, când a dorit să moștenească binecuvântarea, a fost respins, căci n-a mai găsit loc pentru pocăință, chiar dacă a căutat binecuvântarea cu lacrimi. Căci nu v-ați apropiat de ceea ce poate fi atins, de ceea ce este cuprins de foc, de întuneric, negură și furtună, nici de sunet de trâmbiță sau de un glas ale cărui cuvinte i-au făcut pe cei ce l-au auzit să ceară să nu li se mai vorbească – pentru că n-au putut îndura ce s-a poruncit: „Chiar dacă un animal atinge muntele, să fie omorât cu pietre!“; priveliștea aceea era atât de înfricoșătoare, încât Moise a spus: „Sunt înspăimântat și tremur!“ – ci v-ați apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de miile de îngeri adunați pentru sărbătoare, de Biserica întâilor născuți scriși în Ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile desăvârșite ale celor drepți, de Isus, Mijlocitorul Noului Legământ, și de sângele stropit, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel. Aveți grijă să nu-L respingeți pe Cel Ce vă vorbește! Căci, dacă n-au scăpat aceia care L-au respins pe Cel Ce i-a avertizat pe pământ, cu atât mai mult nici noi nu vom scăpa, dacă ne întoarcem de la Cel Ce ne avertizează din Ceruri, al Cărui glas a clătinat atunci pământul, dar Care acum a promis, zicând: „Voi clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul“. Cuvintele „încă o dată“ arată înlăturarea lucrurilor „clătinate“, adică a lucrurilor create, astfel încât să rămână lucrurile care nu pot fi clătinate. De aceea, fiindcă primim o Împărăție care nu poate fi clătinată, să avem în inimile noastre o mulțumire prin care să ne închinăm lui Dumnezeu într-un mod plăcut, cu evlavie și reverență, pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor“. Continuați să aveți, unii față de alții, o dragoste frățească. Nu uitați ospitalitatea față de străini, pentru că, prin aceasta unii, fără să știe, au găzduit îngeri. Amintiți-vă de cei care sunt în lanțuri, ca și cum ați fi legați împreună cu ei, și de cei care sunt chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup. Căsătoria să fie respectată de toți, iar patul să fie păstrat neîntinat, pentru că Dumnezeu îi va judeca pe cei imorali și pe adulteri. Să nu aveți un mod de viață caracterizat de iubire de bani. Fiți mulțumiți cu ce aveți, pentru că El a spus: „Nicidecum nu te voi lăsa, nicidecum nu te voi părăsi!“. Astfel, putem spune plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu. Nu mă voi teme! Ce-mi poate face un om?“. Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu atenție la sfârșitul felului lor de viață și urmați-le credința. Isus Cristos este Același ieri, astăzi și în veci! Să nu fiți duși în rătăcire de tot felul de învățături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncăruri, care nu le-au fost de niciun folos celor ce au umblat după ele. Noi avem un altar de unde cei care slujesc la Cort nu au dreptul să mănânce. Căci trupurile acelor viețuitoare, al căror sânge este adus în Locul Preasfânt de marele preot ca jertfă pentru păcate, sunt arse afară din tabără. De aceea Isus a suferit dincolo de poarta cetății, ca să sfințească poporul prin sângele Lui. Așadar, să ieșim la El, în afara taberei, purtând disprețul îndurat de El. Căci noi nu avem aici o cetate permanentă, ci o căutăm pe cea care urmează să vină. Prin El, deci, să-I aducem întotdeauna o jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor noastre care mărturisesc Numele Lui. Să nu uitați binefacerea și dărnicia, pentru că lui Dumnezeu astfel de jertfe Îi plac. Ascultați de conducătorii voștri și supuneți-vă lor, căci ei veghează asupra sufletelor voastre ca unii care vor da socoteală pentru ele, astfel încât ei să facă lucrul aceasta cu bucurie și nu oftând, căci așa ceva nu v-ar fi de niciun folos. Rugați-vă pentru noi! Căci suntem convinși că avem o conștiință bună, dorind să ne comportăm bine în toate. Vă îndemn tot mai mult să faceți lucrul acesta, ca să vă fiu trimis înapoi mai repede. Dumnezeul păcii, Care L-a adus înapoi dintre cei morți pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, prin sângele legământului veșnic, să vă desăvârșească în orice lucru bun, pentru a-I face voia, lucrând în noi ceea ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Cristos, a Căruia să fie gloria în vecii vecilor! Amin. Vă rog, fraților, să primiți cu îngăduință acest îndemn, căci v-am scris doar pe scurt. Să știți că fratelui nostru Timotei i s-a dat drumul. Dacă sosește curând, va fi cu mine când vă voi vedea. Salutați-i pe toți conducătorii voștri și pe toți sfinții. Cei din Italia vă salută. Harul să fie cu voi toți! Amin. Iacov, slujitor al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiate printre națiuni: Salutări! Frații mei, să considerați că aveți parte de cea mai mare bucurie atunci când treceți prin diferite încercări, știind că testarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar lăsați răbdarea să-și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți și întregi, fără să vă lipsească nimic. Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, Care dă tuturor cu generozitate și fără să mustre, și ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credință, fără să aibă îndoieli, fiindcă cel ce are îndoieli este ca valul mării, purtat de vânt și împins încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, fiindcă este un om indecis și instabil în toate căile lui. Fratele care are o situație materială modestă să se laude cu înălțarea lui. Cel bogat însă să se laude cu smerirea lui, pentru că el va trece ca floarea unei plante. Soarele răsare cu căldura lui arzătoare și usucă planta; floarea ei cade și frumusețea înfățișării ei piere. Așa se va veșteji și cel bogat în umbletele lui. Fericit este omul care îndură ispita! Căci, după ce a fost dovedit bun, va primi coroana vieții, pe care a promis-o Domnul celor ce-L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!“. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău și El nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă și momit. Atunci pofta, concepând, dă naștere păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, produce moartea. Nu vă înșelați, frații mei preaiubiți. Orice binefacere și orice dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră de mișcare. El ne-a născut prin Cuvântul adevărului, potrivit cu voia Lui, ca să fim un fel de prim rod între făpturile Lui. Frații mei preaiubiți, să știți aceste lucruri: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și încet la mânie; căci mânia omului nu produce dreptatea lui Dumnezeu. De aceea, dați la o parte orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele. Fiți împlinitori ai Cuvântului, și nu doar ascultători, înșelându-vă singuri. Căci, dacă cineva este ascultător al Cuvântului, dar nu și împlinitor, atunci el se aseamănă cu un om care-și privește propria față într-o oglindă: s-a privit, a plecat și a uitat imediat cum era. Însă cel ce-și apleacă privirea în legea desăvârșită – legea libertății – și perseverează în ea, devenind nu un ascultător uituc, ci un împlinitor prin faptă, acela va fi fericit în lucrarea lui. Dacă cineva crede că este religios, dar nu-și ține în frâu limba, înșelându-și astfel inima, religia lui este inutilă. Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: să-i vizitezi pe orfani și pe văduve în necazul lor și să te păstrezi pe tine însuți neîntinat de lume. Frații mei, să nu vă trăiți viața de credință în Domnul nostru Isus Cristos, Domnul gloriei, favorizând pe cineva. Căci, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur, într-o haină strălucitoare, și intră și un sărac, îmbrăcat într-o haină murdară, iar voi îi dați atenție celui ce poartă haina strălucitoare și-i spuneți: „Tu așază-te aici, pe locul acesta bun!“, pe când celui sărac îi spuneți: „Tu stai acolo!“ sau „Așază-te lângă scăunașul meu!“, oare n-ați făcut voi deosebire în voi înșivă și n-ați devenit voi judecători cu gânduri rele? Ascultați, frații mei preaiubiți! Nu i-a ales oare Dumnezeu pe săracii acestei lumi ca să fie bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care le-a promis-o celor ce-L iubesc? Însă voi l-ați disprețuit pe cel sărac! Oare nu cei bogați vă asupresc și vă târăsc prin tribunale? Oare nu ei blasfemiază Numele bun care este chemat peste voi? Așadar, dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“, bine faceți. Dar dacă favorizați pe cineva, comiteți un păcat și sunteți condamnați de Lege ca fiind unii care o încalcă. Fiindcă oricine păzește întreaga Lege, dar încalcă o singură poruncă, s-a făcut vinovat de încălcarea tuturor poruncilor. Căci Cel Ce a spus: „Să nu comiți adulter“, a spus și: „Să nu ucizi“. Așadar, dacă nu comiți adulter, dar ucizi, ai devenit unul care încalcă Legea. În felul acesta să vorbiți și să trăiți, ca unii care urmează să fie judecați prin legea libertății. Căci judecata va fi fără milă față de cel ce n-a arătat milă. Mila triumfă asupra judecății. Frații mei, la ce folos dacă cineva spune că are credință, dar nu are fapte? Poate o astfel de credință să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana zilnică, iar unul dintre voi le spune: „Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!“, însă nu le dă cele necesare trupului, la ce folos? Tot astfel și credința, dacă nu are fapte este moartă în ea însăși. Dar va spune cineva: „Tu ai credință, iar eu am fapte. Arată-mi credința ta fără fapte, iar eu îți voi arăta credința mea prin faptele mele. Tu crezi că Dumnezeu este Unul, și bine faci. Dar și demonii cred… și se înfioară!“. Ah, om de nimic, vrei deci să înțelegi că, fără fapte, credința este nefolositoare? Avraam, tatăl nostru, n-a fost el îndreptățit prin fapte, atunci când l-a oferit pe altar pe fiul său Isaac? Înțelegi? Credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința lui a fost făcută desăvârșită. Astfel, a fost împlinită Scriptura care spune: „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i-a fost considerată dreptate“. Și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu“. Vedeți, așadar, că un om este îndreptățit prin fapte, și nu numai prin credință. Tot așa și prostituata Rahab: n-a fost ea îndreptățită prin fapte, atunci când i-a primit ca oaspeți pe mesageri și i-a trimis apoi pe un alt drum? Căci așa cum trupul fără duh este mort, tot astfel și credința fără fapte este moartă. Frații mei, să nu fiți mulți învățători, deoarece știți că vom primi o judecată mai aspră. Căci toți greșim în multe feluri. Dacă cineva nu greșește în vorbire, este un om desăvârșit, în stare să-și înfrâneze tot trupul. Dacă punem zăbale în gura cailor, ca să-i facem să ne asculte, le conducem tot trupul. Iată, chiar și corăbiile, deși sunt atât de mari și sunt duse de vânturi puternice, totuși ele sunt conduse de o cârmă foarte mică, oriunde dorește inima cârmaciului. Tot astfel și limba: ea este o parte mică din trup, dar se laudă cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! Și limba este un foc. Limba, o lume a nedreptății, este așezată printre părțile trupului nostru, fiind cea care pângărește tot trupul, aprinde roata vieții și este aprinsă de focul gheenei. Căci orice fel de animale sălbatice, păsări, târâtoare sau viețuitoare ale mării pot fi îmblânzite și au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar nimeni nu poate îmblânzi limba unui om. Ea este un rău pe care nimeni nu-l poate liniști, plin de venin aducător de moarte. Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea îi blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul. Nu trebuie să fie așa, frații mei! Țâșnește din aceeași gură a izvorului apă dulce și apă amară? Frații mei, poate un smochin să facă măsline, sau o viță să facă smochine? Nici izvorul de apă sărată nu poate da apă dulce. Cine este înțelept și priceput între voi? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii! Însă, dacă în inima voastră aveți invidie amară și ambiție egoistă, să nu vă lăudați cu aceasta și să nu mințiți împotriva adevărului! Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, demonică. Căci acolo unde este invidie și ambiție egoistă, acolo va fi dezordine și răutate de orice fel. Însă înțelepciunea care vine de sus este, mai întâi, curată, apoi pașnică, blândă, ascultătoare, plină de milă și de roade bune, imparțială, fără ipocrizie. Iar rodul dreptății este semănat în pace de către cei ce fac pace. De unde vin luptele și conflictele între voi? Nu vin oare din plăcerile voastre care se luptă în părțile trupului vostru? Voi poftiți, dar nu aveți; ucideți și invidiați, dar nu puteți obține; vă certați și vă luptați, dar nu aveți, pentru că nu cereți. Sau cereți, dar nu primiți, pentru că cereți cu motivație rea, ca să risipiți în plăcerile voastre. Suflete adultere ce sunteți! Nu știți că prietenia cu lumea înseamnă dușmănie față de Dumnezeu? Prin urmare, oricine vrea să fie prieten cu lumea se face dușman al lui Dumnezeu. Sau vi se pare că degeaba spune Scriptura: „El tânjește cu gelozie după duhul pe care l-a pus să locuiască în noi“? Însă El ne dă un har și mai mare. De aceea spune Scriptura: „Dumnezeu Se opune celor mândri, dar celor smeriți El le dă har“. Supuneți-vă deci lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor! Curățiți-vă inimile, oameni cu inima împărțită! Întristați-vă, jeliți și plângeți! Râsul vostru să se transforme în jale, iar bucuria în disperare! Smeriți-vă înaintea Domnului, iar El vă va înălța. Fraților, nu vă vorbiți de rău unii pe alții. Cel care-l vorbește de rău sau îl judecă pe fratele lui vorbește împotriva Legii și judecă Legea. Însă, dacă tu judeci Legea, atunci nu ești un împlinitor al Legii, ci un judecător. Unul singur este Dătătorul Legii și Judecătorul, și anume Cel Care poate să mântuiască și să distrugă. Dar tu cine ești să-l judeci pe semenul tău? Veniți acum voi, care ziceți: „Azi sau mâine ne vom duce într-o anume cetate, vom sta acolo un an, vom face comerț și vom câștiga“, voi, care nu știți ce va aduce ziua de mâine. Ce este viața voastră? Căci sunteți doar un abur, care apare pentru puțin timp și apoi dispare. Voi, în schimb, ar trebui să ziceți: „Dacă Domnul vrea, vom trăi și vom face lucrul acesta sau celălalt“. Însă acum voi vă mândriți cu lăudăroșiile voastre! Orice astfel de laudă este rea. Prin urmare, cel care știe să facă ce este bine, dar nu face, este vinovat de păcat. Veniți acum voi, bogaților! Plângeți și jeliți-vă din cauza nenorocirilor care vin peste voi! Bogățiile voastre au putrezit, iar hainele voastre au ajuns roase de molii. Aurul și argintul vostru au ruginit, iar rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră și vă va mânca trupurile ca focul. Ați adunat bogății în zilele de pe urmă. Iată că plata pe care le-ați oprit-o lucrătorilor care v-au secerat câmpurile strigă, iar strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Oștirilor. Ați trăit pe pământ în lux și pentru plăceri. V-ați hrănit inimile într-o zi de măcel. L-ați condamnat, l-ați omorât pe cel drept, cu toate că nu vi se împotrivea. Prin urmare, fiți răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că fermierul așteaptă rodul prețios al pământului, și-l așteaptă cu răbdare, până când primește ploaie timpurie și ploaie târzie. Fiți și voi răbdători și întăriți-vă inimile, pentru că venirea Domnului este aproape. Nu vă plângeți unii împotriva altora, fraților, ca să nu fiți judecați. Iată, Judecătorul stă chiar la uși! Fraților, luați-i ca exemplu de suferință și îndelungă răbdare pe profeții care au vorbit în Numele Domnului. Iată, noi îi considerăm fericiți pe cei ce au perseverat. Ați auzit de perseverența lui Iov și ați văzut care a fost scopul Domnului, căci Domnul este plin de îndurare și milostiv. Mai presus de toate, frații mei, să nu jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici printr-un alt fel de jurământ, ci „Da“ al vostru să fie „Da“, iar „Nu“ să fie „Nu“, ca să nu cădeți sub pedeapsa judecății. Este vreunul dintre voi în suferință? Să se roage! Este vreunul vesel? Să cânte cântări de laudă! Este vreunul dintre voi bolnav? Să-i cheme pe bătrânii bisericii, iar ei să se roage pentru el, ungându-l cu ulei în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință îl va salva pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși, iar dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Așadar, mărturisiți-vă păcatele unii altora și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea celui drept! Ilie era un om obișnuit ca și noi. El s-a rugat să nu plouă, și n-a plouat peste țară timp de trei ani și șase luni. S-a rugat apoi din nou, și cerul a dat ploaie, iar pământul și-a adus rodul. Frații mei, dacă vreunul dintre voi se rătăcește de la adevăr, iar cineva îl aduce înapoi, să știți că omul care aduce înapoi un păcătos de pe calea lui rătăcită va salva un suflet de la moarte și va acoperi o mulțime de păcate. Petru, apostol al lui Isus Cristos, către cei aleși, care locuiesc ca străini, împrăștiați în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea de Isus Cristos și stropirea cu sângele Lui: Harul și pacea să vă fie înmulțite! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care, potrivit cu mila Lui cea mare, ne-a născut din nou la o speranță vie, prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morți, și la o moștenire nepieritoare, neîntinată și care nu se veștejește, păstrată în Ceruri pentru voi. Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă, în care voi vă bucurați foarte mult, chiar dacă acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțin timp prin diferite încercări, pentru ca testarea credinței voastre, cu mult mai valoroasă decât aurul care piere și care totuși este testat prin foc, să aducă laudă, glorie și onoare la descoperirea lui Isus Cristos. Voi Îl iubiți fără să-L fi văzut și credeți în El fără să-L vedeți acum, dar vă bucurați foarte mult cu o bucurie de nedescris și glorioasă, pentru că primiți, ca rezultat al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre. Cu privire la această mântuire, profeții care au profețit despre harul care urma să vă fie dat vouă, au căutat și au cercetat cu atenție, încercând să afle pe cine sau ce vreme le arăta Duhul lui Cristos din ei, atunci când a mărturisit dinainte despre suferințele lui Cristos și glorificările care urmau după acestea. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei cu privire la lucrurile care v-au fost istorisite acum de către cei ce v-au vestit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din Cer, lucruri la care până și îngerii tânjesc să privească. Prin urmare, să aveți o minte vigilentă, să fiți treji și să vă puneți pe deplin speranța în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Cristos. Ca niște copii ascultători, să nu vă conformați poftelor de altădată, când trăiați în ignoranță, ci, așa cum Cel Ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în tot comportamentul vostru, fiindcă este scris: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt!“. Și dacă-L numiți „Tată“ pe Cel Ce judecă cu imparțialitate, în funcție de faptele fiecăruia, atunci trăiți cu frică în timpul peregrinării voastre, pentru că știți că nu cu lucruri efemere – argint sau aur – ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viață, moștenit de la strămoșii voștri, ci cu sângele prețios al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. El a fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în vremurile de pe urmă pentru voi, care, prin El, credeți în Dumnezeu. El L-a înviat dintre cei morți și L-a glorificat, astfel încât credința și speranța voastră să fie în Dumnezeu. Deci, având în vedere că v-ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr, astfel încât dragostea voastră frățească să fie fără ipocrizie, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, dintr-o inimă curată. Voi ați fost născuți din nou, nu dintr-o sămânță pieritoare, ci dintr-una nepieritoare, prin Cuvântul cel viu și trainic al lui Dumnezeu. Căci, „Orice om este ca iarba și toată gloria lui este ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, iar floarea cade, însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!“. Și acesta este Cuvântul care v-a fost vestit prin Evanghelie. Prin urmare, dați la o parte orice răutate, orice viclenie, ipocrizie, gelozie și orice fel de calomnii. Ca niște copilași nou-născuți, să tânjiți după laptele spiritual și curat, pentru ca, prin el, să puteți crește spre mântuire, dacă ați gustat într-adevăr că Domnul este bun. Apropiați-vă de El, Piatra vie respinsă de oameni, dar aleasă și prețioasă înaintea lui Dumnezeu. Iar voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca o casă spirituală, pentru a fi o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos. Căci în Scriptură este scris: „Iată, așez în Sion o Piatră, o Piatră din capul unghiului, aleasă și prețioasă. Cel ce crede în El nu va fi făcut de rușine deloc“. Așadar, onoarea aceasta este pentru voi, cei ce credeți, dar pentru cei ce nu cred, „Piatra pe care au respins-o zidarii, a devenit Piatra din capul unghiului“ și „…o Piatră de care ei se împiedică și o Stâncă din cauza căreia ei cad“. Cei neascultători față de Cuvânt se împiedică, la aceasta fiind și destinați. Însă voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, o națiune sfântă, un popor care-I aparține Lui, ca să vestiți faptele mărețe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Cândva nu erați un popor, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu. Cândva nu vi se arătase milă, dar acum vi s-a arătat milă. Preaiubiților, vă îndemn, ca pe niște străini și peregrini, să vă feriți de poftele firii pământești, care se luptă împotriva sufletului. Să aveți o purtare bună în mijlocul păgânilor, pentru ca, deși vă vorbesc de rău ca pe niște răufăcători, totuși, văzând faptele voastre bune, să-L glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiți supuși oricărei instituții omenești, pentru Domnul: fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie guvernatorilor, ca unii trimiși de el să-i pedepsească pe răufăcători și să-i laude pe cei ce fac binele. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să reduceți la tăcere ignoranța oamenilor nesăbuiți. Trăiți ca niște oameni liberi, dar nu vă folosiți de libertate ca să vă ascundeți răutatea, ci comportați-vă ca niște slujitori ai lui Dumnezeu. Respectați-i pe toți, iubiți-i pe frați, temeți-vă de Dumnezeu, respectați-l pe împărat. Servitorilor, fiți supuși stăpânilor cu toată frica, nu doar celor buni și blânzi, ci și celor nedrepți. Pentru că este un lucru plăcut dacă cineva, din cauza conștiinței față de Dumnezeu, îndură întristări, suferind pe nedrept. Căci ce onoare este să îndurați, dacă ați păcătuit și sunteți loviți? Dar dacă îndurați atunci când ați făcut ce este bine și astfel suferiți, acesta este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu. Căci la aceasta ați fost chemați, deoarece și Cristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un exemplu, ca să călcați pe urmele Lui. „El n-a comis păcat și în gura Lui nu s-a găsit înșelătorie“. Când era insultat, n-a răspuns insultând, când a suferit, n-a amenințat, ci S-a încredințat Celui Ce judecă drept. El a purtat păcatele noastre în trupul Lui, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile Lui ați fost vindecați. Căci erați ca niște oi rătăcite, dar acum v-ați întors la Păstorul și Supraveghetorul sufletelor voastre. La fel și voi, soțiilor, supuneți-vă soților voștri, astfel încât, chiar dacă unii dintre ei sunt neascultători față de Cuvânt, să fie câștigați fără Cuvânt, prin purtarea soțiilor lor, văzând purtarea voastră curată, în frică de Dumnezeu. Frumusețea voastră să nu stea în împodobirea exterioară, prin împletirea părului, purtarea de bijuterii din aur sau îmbrăcarea de haine fine, ci în omul ascuns al inimii, în caracterul nepieritor al unui duh blând și liniștit, care este foarte prețios înaintea lui Dumnezeu. Căci astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care își puneau speranța în Dumnezeu, fiind supuse soților lor, precum Sara, care a ascultat de Avraam și l-a numit „domn“. Fiicele ei ați devenit voi, făcând ce este bine și nefiindu-vă teamă de nicio intimidare. La fel și voi, soților, trăiți în înțelegere cu acest vas mai slab, femeia, dând cinste soțiilor voastre, ca unora care vor fi moștenitoare ale harului vieții împreună cu voi, pentru a nu fi împiedicate rugăciunile voastre. În cele din urmă, toți să trăiți în armonie, înțelegători, cu dragoste de frați, plini de compasiune, smeriți, să nu răsplătiți cu rău pentru rău sau cu insultă pentru insultă, ci dimpotrivă, să binecuvântați, pentru că la aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea. „Căci cel ce vrea să iubească viața și să vadă zile bune, să-și oprească limba de la rău, iar buzele lui să nu rostească înșelătoria! Să se întoarcă de la rău și să facă ce este bine! Să caute pacea și s-o urmărească! Fiindcă ochii Domnului se uită la cei drepți, iar urechile Lui aud rugăciunea lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce comit fapte rele“. Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de zel pentru bine? Și chiar dacă ați suferi din cauza dreptății, ferice de voi! Să nu vă fie frică de teroarea lor și să nu vă tulburați, ci sfințiți-L în inimile voastre pe Cristos ca Domn, fiind întotdeauna pregătiți să răspundeți oricui vă întreabă despre motivul speranței care este în voi, dar cu blândețe și teamă, având o conștiință curată, astfel încât cei care defăimează purtarea voastră bună în Cristos să fie făcuți de rușine tocmai prin lucrurile cu privire la care sunteți vorbiți de rău. Căci este mai bine, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, să suferiți atunci când faceți binele, decât atunci când faceți răul. Fiindcă și Cristos a suferit o dată pentru totdeauna pentru păcate, El, Cel Drept, pentru cei nedrepți, ca să vă aducă la Dumnezeu. El a fost dat la moarte în trup, dar a fost înviat prin Duhul, în Care, de asemenea, S-a dus și le-a predicat duhurilor în închisoare. Acestea fuseseră în trecut neascultătoare, atunci când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când era construită arca, în care doar puține suflete, și anume opt, au fost salvate prin apă. Oglindirea acestei ape este botezul care vă mântuiește acum și pe voi (acesta nu este o îndepărtare a murdăriei de pe trup, ci angajamentul unei conștiințe bune înaintea lui Dumnezeu) prin învierea lui Isus Cristos, Care este la dreapta lui Dumnezeu și Căruia, după ce S-a dus în Cer, I-au fost supuși îngerii, autoritățile și puterile. Așadar, întrucât Cristos a suferit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire, căci cel ce a suferit în trup a sfârșit-o cu păcatul, pentru ca, în timpul care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Căci a trecut destul timp în care ați făcut voia păgânilor, trăind în depravare, în pofte, în beții, în petreceri, în orgii și în idolatrii nelegiuite. De aceea sunt surprinși ei că nu alergați împreună cu ei la același potop de destrăbălare și vă batjocoresc. Însă vor răspunde înaintea Celui Ce este gata să-i judece pe cei vii și pe cei morți. Căci pentru aceasta le-a fost vestită Evanghelia și celor ce sunt morți acum: ca să fie judecați potrivit oamenilor, în trup, dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu, în duh. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți deci cumpătați și treji în vederea rugăciunii. Înainte de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, pentru că dragostea acoperă o mulțime de păcate. Fiți ospitalieri unii cu alții, fără să vă plângeți. Ca niște buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare să-i slujească pe alții potrivit cu darul pe care l-a primit. Dacă vorbește cineva, să facă acest lucru ca și cum ar rosti cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie glorificat în toate, prin Isus Cristos, ale Căruia sunt gloria și puterea, în vecii vecilor! Amin. Preaiubiților, nu fiți surprinși de încercarea de foc care are loc în mijlocul vostru, ca și cum vi s-ar întâmpla ceva neobișnuit, ci, pe măsură ce aveți parte de suferințele lui Cristos, bucurați-vă, pentru ca și la descoperirea gloriei Lui să vă bucurați foarte mult. Dacă sunteți insultați din cauza Numelui lui Cristos, ferice de voi, pentru că Duhul gloriei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste voi. Dar nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș, hoț, răufăcător sau ca unul care se amestecă în treburile altora. Însă, dacă vreunul dintre voi suferă din cauză că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să-L glorifice pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Și: „Dacă cel drept este salvat cu greu, ce se va face cel lipsit de evlavie și cel păcătos?“ Prin urmare, aceia care suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Creator, făcând binele. Așadar, îi îndemn pe bătrânii care sunt prezbiteri în mijlocul vostru, eu însumi un bătrân, martor al suferințelor lui Cristos și părtaș al gloriei care urmează să fie descoperită: păstoriți turma lui Dumnezeu, care este printre voi, purtându-i de grijă nu din obligație, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu, fără a fi lacomi de câștig murdar, ci dornici de slujire, nu ca unii care domniți peste cei ce v-au căzut la sorți, ci fiind exemple pentru turmă. Iar când Se va arăta Marele Păstor veți primi coroana gloriei, care nu se veștejește. La fel și voi, tinerilor, supuneți-vă bătrânilor. Și îmbrăcați-vă toți cu smerenie unii față de alții, pentru că „Dumnezeu Se opune celor mândri, dar celor smeriți El le dă har“. Smeriți-vă deci sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea potrivită, El să vă înalțe. Aruncați asupra Lui toată îngrijorarea voastră, fiindcă Lui Îi pasă de voi. Fiți treji! Vegheați! Dușmanul vostru, diavolul, umblă ca un leu care rage, căutând să înghită pe cineva. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că frații voștri din întreaga lume trec prin aceleași suferințe. După ce veți fi suferit pentru puțin timp, Dumnezeul oricărui har, Care v-a chemat la gloria Lui veșnică, în Cristos Isus, vă va reabilita El Însuși, vă va da stabilitate, vă va întări și vă va face de neclintit. A Lui este puterea, în veci! Amin. V-am scris pe scurt aceste lucruri, prin Silvanus, pe care-l consider un frate credincios, pentru a vă încuraja și pentru a depune mărturie că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu. Rămâneți în el! Biserica aleasă împreună cu voi, care este în Babilon, vă salută. Tot așa și Marcu, fiul meu. Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare a dragostei. Pace vouă, tuturor celor care sunteți în Cristos. Simon Petru, slujitor și apostol al lui Isus Cristos, către cei care, prin dreptatea Dumnezeului nostru și a Mântuitorului Isus Cristos, au primit, asemenea nouă, aceeași credință de neprețuit: Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele necesare pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui Ce ne-a chemat prin gloria și măreția Lui, prin care El ne-a dăruit promisiunile Lui prețioase și nespus de mari, pentru ca, prin acestea, scăpând de stricăciunea care este în lume din cauza poftei, să deveniți părtași ai naturii dumnezeiești. De aceea, depuneți orice efort ca să adăugați la credința voastră virtutea, la virtute – cunoașterea, la cunoaștere – înfrânarea, la înfrânare – răbdarea, la răbdare – evlavia, la evlavie – dragostea frățească, iar la dragostea frățească – dragostea de oameni. Căci, dacă aceste lucruri sunt într-adevăr ale voastre și abundă printre voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește cunoașterea Domnului nostru Isus Cristos. Dar cel care nu are aceste lucruri este miop, ba chiar orb, uitând că a primit curățirea de păcatele lui de dinainte. De aceea, fraților, străduiți-vă chiar mai mult să vă consolidați chemarea și alegerea voastră, pentru că, făcând aceste lucruri, nu vă veți împiedica niciodată. Căci așa vă va fi oferită din belșug intrarea în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos. De aceea voi fi gata să vă reamintesc întotdeauna aceste lucruri, cu toate că le știți și sunteți bine fundamentați în adevărul pe care-l aveți la îndemână. Dar consider că este drept, cât timp sunt în trupul acesta, să vă trezesc printr-o înștiințare, întrucât știu că mutarea trupului meu este iminentă, după cum mi-a făcut cunoscut Domnul nostru Isus Cristos. Mă voi strădui deci să vă ajut să păstrați mereu în amintire aceste lucruri și după plecarea mea. Căci noi v-am făcut cunoscute puterea și venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu urmând niște mituri alcătuite cu pricepere, ci ca unii care am fost martori oculari ai măreției Lui. Căci El a primit din partea lui Dumnezeu Tatăl onoare și glorie, atunci când s-a auzit deasupra Lui glasul Gloriei Mărețe, zicând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care-Mi găsesc plăcerea!“. Noi înșine am auzit acest glas venind din Cer, în timp ce eram cu El pe muntele cel sfânt. Și avem cuvântul profetic și mai ferm, la care bine faceți că sunteți atenți, pentru că este precum o candelă care luminează într-un loc întunecos, până când se va face ziuă și steaua de dimineață va răsări în inimile voastre. Înainte de toate, să știți că nicio profeție din Scriptură n-a apărut în urma interpretării cuiva. Căci nicio profeție n-a fost adusă vreodată prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, conduși de Duhul Sfânt. Însă în popor s-au ridicat și profeți falși, tot așa cum și între voi vor fi învățători falși, care vor strecura erezii distrugătoare și-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere iminentă. Mulți îi vor urma în depravările lor. Din cauza lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor, vor încerca să profite de voi prin cuvinte amăgitoare. Dar condamnarea lor, hotărâtă în trecut, nu stă degeaba, iar distrugerea lor nu ațipește. Căci, dacă nu i-a cruțat Dumnezeu pe îngeri atunci când au păcătuit, ci i-a aruncat în Tartar și i-a încredințat lanțurilor beznei, unde sunt păziți până la judecată, și dacă n-a cruțat El lumea din vechime, ci a adus potopul peste lumea celor lipsiți de evlavie, însă l-a păzit pe Noe – un predicator al dreptății – împreună cu alți șapte, dacă a condamnat El cetățile Sodoma și Gomora la distrugere, transformându-le în cenușă și dându-le astfel exemplu cu privire la ce urmează să li se întâmple celor lipsiți de evlavie, însă l-a scăpat pe Lot cel drept, care suferea din cauza felului de viață depravat al celor nelegiuiți, (căci omul acesta drept, în timp ce trăia printre ei, își chinuia zi de zi sufletul său drept din cauza faptelor nelegiuite pe care le vedea și auzea) înseamnă că Domnul știe cum să-i scape pe cei evlavioși din încercare și să-i păstreze pe cei nedrepți ca să fie pedepsiți în Ziua Judecății, mai ales pe cei ce umblă după pofta stricată a firii pământești și disprețuiesc autoritatea. Ei sunt impertinenți, aroganți și nu se înfioară când îi blasfemiază pe cei glorioși, în timp ce îngerii, care sunt mai mari în ce privește vigoarea și puterea, nu aduc în prezența Domnului vreo judecată blasfemiatoare împotriva lor. Însă acești oameni, asemenea viețuitoarelor fără rațiune – care acționează din instinct, fiind născute să fie prinse și nimicite – blasfemiind ceea ce nu cunosc, vor fi nimiciți în însăși stricăciunea lor, suferind astfel răsplata pentru nedreptatea lor. Ei consideră cheful din timpul zilei o plăcere și sunt ca niște pete și ca niște metehne, chefuind în înșelătoriile lor atunci când se ospătează împreună cu voi. Au ochii plini de adulter, sunt nesătui după păcat, momesc sufletele instabile, inima le este deprinsă la lăcomie, sunt niște copii ai blestemului. Au părăsit calea cea dreaptă și s-au rătăcit, urmând calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit răsplata nedreptății. Dar a fost mustrat pentru fărădelegea lui: o măgăriță, ființă necuvântătoare, i-a vorbit cu glas omenesc și a împiedicat nebunia profetului. Aceștia sunt niște izvoare secate, niște cețuri duse de furtună. Pentru ei a fost păstrat întunericul beznă. Căci ei rostesc lăudăroșenii deșarte și îi momesc cu poftele firii pământești și cu depravări pe cei ce tocmai au scăpat de oamenii care trăiesc în rătăcire. Le promit libertatea, în timp ce ei înșiși sunt sclavi ai stricăciunii. Căci de ceea ce este învins cineva, de aceea este și înrobit. Într-adevăr, dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii prin cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Isus Cristos, aceștia se încurcă din nou în ele și sunt învinși, starea lor din urmă devine mai rea decât cea dintâi. Căci era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât să fi cunoscut-o și apoi să se întoarcă de la porunca sfântă care le-a fost încredințată. Ceea ce li s-a întâmplat lor arată că este adevărat proverbul care spune: „Câinele se întoarce la voma lui“ și „Scroafa, după ce este spălată, se tăvălește în noroi“. Preaiubiților, aceasta este deja a doua scrisoare pe care v-o scriu. În ambele încerc să vă trezesc mintea sinceră printr-o înștiințare, ca să vă amintiți de cuvintele spuse mai înainte de sfinții profeți și de porunca Domnului și Mântuitorului, dată prin apostolii voștri. Înainte de toate, să știți că în zilele de pe urmă vor veni batjocoritori plini de batjocură, care vor trăi după poftele lor și vor zice: „Unde este promisiunea venirii Lui? Fiindcă, de când au adormit strămoșii noștri, toate rămân așa cum au fost de la începutul creației!“. Căci ei înadins ignoră faptul că, în trecut, erau ceruri și un pământ creat prin Cuvântul lui Dumnezeu, din apă și prin apă, prin care lumea de atunci a fost distrusă, când a fost acoperită de apă. Însă cerurile și pământul de acum sunt păstrate pentru foc prin același Cuvânt, fiind păzite până în Ziua Judecății și a distrugerii oamenilor lipsiți de evlavie. Preaiubiților, nu ignorați faptul că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie să-Și împlinească promisiunea, așa cum înțeleg unii întârzierea, ci este răbdător față de voi. El nu dorește ca vreunul să piară, ci dorește ca toți să ajungă la pocăință. Însă ziua Domnului va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, corpurile cerești vor fi topite prin ardere, iar pământul și lucrările de pe el vor fi dezvăluite. Așadar, fiindcă toate aceste lucruri se vor topi astfel, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, având o purtare sfântă și evlavioasă și așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu? În ziua aceea, cerurile vor fi distruse prin foc, iar elementele vor fi topite prin ardere. Dar noi, conform promisiunii Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care locuiește dreptatea. De aceea, preaiubiților, în timp ce așteptați aceste lucruri, străduiți-vă să fiți găsiți de El în pace, cu integritate și fără vină. Considerați îndelunga răbdare a Domnului nostru ca fiind mântuire, așa cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea care i-a fost dată, căci așa face în toate scrisorile lui, când vorbește despre aceste lucruri. În ele sunt lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și lipsiți de consecvență le interpretează greșit, ca pe celelalte Scripturi, spre propria lor distrugere. Voi, deci, preaiubiților, cunoscând acestea mai dinainte, păziți-vă, ca nu cumva să fiți duși de rătăcirea acestor nelegiuiți și să vă pierdeți fermitatea. Dimpotrivă, voi să creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos! A Lui să fie gloria acum și în ziua veșniciei! Amin. Ceea ce era de la început, ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noștri, ceea ce am privit și ceea ce mâinile noastre au atins cu privire la Cuvântul vieții – căci viața a fost arătată, iar noi am văzut și mărturisim și vă vestim viața veșnică, viață care era cu Tatăl și care ne-a fost arătată – deci, ceea ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, pentru ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Cristos. Scriem aceste lucruri pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Și acesta este mesajul pe care l-am auzit de la El și pe care vi-l vestim: Dumnezeu este lumină și în El nu este nicio urmă de întunecime. Dacă spunem că avem părtășie cu El, dar umblăm în întuneric, mințim și nu trăim adevărul. Dacă însă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții, iar sângele lui Isus, Fiul Său, ne curățește de orice păcat. Dacă zicem că nu avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi. Copilașii mei, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva păcătuiește, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos cel drept. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. Prin aceasta știm că Îl cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice: „Îl cunosc!“, dar nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, iar adevărul nu este în el. Însă, în cel ce păzește Cuvântul Lui, dragostea lui Dumnezeu a ajuns într-adevăr desăvârșită. Prin aceasta știm că suntem în El. Cel ce zice că rămâne în El este dator să trăiască și el așa cum a trăit Isus. Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care o aveți de la început. Această poruncă veche este Cuvântul pe care l-ați auzit. Totuși, vă scriu o poruncă nouă, care este adevărată în El și în voi, pentru că întunecimea trece, iar lumina adevărată luminează deja. Cel ce zice că este în lumină, dar îl urăște pe fratele său, este încă în întunecime. Cel care îl iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el nu este nicio cauză de cădere. Dar cel care-l urăște pe fratele său este în întunecime, umblă în întunecime și nu știe unde se duce, pentru că întunecimea i-a orbit ochii. Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate datorită Numelui Său. Vă scriu, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel Ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău. V-am scris, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl. V-am scris, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel Ce este de la început. V-am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari, iar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și l-ați învins pe cel rău. Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Fiindcă tot ce este în lume – pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții – nu este de la Tatăl, ci este din lume. Iar lumea și pofta ei trec, însă cel care face voia lui Dumnezeu rămâne pe vecie. Copilașilor, este ceasul de pe urmă! Și, după cum ați auzit că vine anticrist, să știți că acum s-au arătat mulți anticriști. Prin aceasta știm că este ceasul de pe urmă. Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi. Însă voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și voi cunoașteți toate lucrurile. Nu v-am scris fiindcă nu cunoașteți adevărul, ci pentru că-l cunoașteți și pentru că din adevăr nu iese nicio minciună. Cine este mincinosul, dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul? Acela este anticristul: cel care-I neagă pe Tatăl și pe Fiul. Oricine Îl neagă pe Fiul nu-L are nici pe Tatăl. Cel care-L mărturisește pe Fiul Îl are și pe Tatăl. Ceea ce ați auzit de la început, să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ceea ce ați auzit de la început, atunci și voi veți rămâne în Fiul și în Tatăl. Și promisiunea pe care El ne-a făcut-o este aceasta: viața veșnică. V-am scris aceste lucruri cu privire la cei ce încearcă să vă ducă în rătăcire. Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți nevoie să vă învețe cineva. Dar, așa cum ungerea Lui vă învață cu privire la toate lucrurile – iar ea este adevărată și nu este o minciună – rămâneți în El, așa cum v-a învățat ea. Și acum, copilașilor, rămâneți în El, pentru ca, atunci când El Se va arăta, să avem îndrăzneală și să nu fim făcuți de rușine înaintea Lui, la venirea Lui. Dacă știți că El este drept, atunci știți și că oricine înfăptuiește dreptatea este născut din El. Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu. Și suntem. De aceea nu ne cunoaște lumea: pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, n-a fost arătat încă, dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are speranța aceasta în El se curățește, așa cum și El este curat. Oricine săvârșește păcatul săvârșește și fărădelegea; iar păcatul este fărădelege. Știți că El S-a arătat ca să îndepărteze păcatele; și în El nu este păcat. Oricine rămâne în El nu trăiește în păcat. Oricine trăiește în păcat nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cel ce înfăptuiește dreptatea este drept, așa cum Acela este drept. Cel ce săvârșește păcatul este de la diavolul, pentru că diavolul păcătuiește de la început. Pentru aceasta a fost arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să distrugă lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu trăiește în păcat, pentru că sămânța lui Dumnezeu rămâne în el. Și el nu poate continua să păcătuiască, fiindcă a fost născut din Dumnezeu. Prin aceasta sunt scoși la iveală copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu înfăptuiește dreptatea nu este de la Dumnezeu, și nici cel ce nu-l iubește pe fratele său. Acesta este mesajul pe care l-ați auzit de la început: să ne iubim unii pe alții. Să nu fim precum Cain, care era de la cel rău și l-a ucis pe fratele lui. Și de ce l-a ucis? Pentru că faptele lui Cain erau rele, iar cele ale fratelui său erau drepte. Nu fiți uimiți, fraților, dacă lumea vă urăște. Noi știm că am trecut de la moarte la viață, pentru că îi iubim pe frați. Cine nu iubește rămâne în moarte. Oricine își urăște fratele este un ucigaș. Și știți că niciun ucigaș nu are viața veșnică rămasă în el. Prin aceasta am cunoscut dragostea: prin faptul că El Și-a dat viața pentru noi. Și noi deci suntem datori să ne dăm viața pentru frați. Dacă însă cineva are bunurile acestei lumi și-l vede pe fratele său în nevoi, dar își închide inima față de el, atunci cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu? Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci prin faptă și adevăr. Prin aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr și ne vom liniști inimile în prezența Lui, oricând ne-ar condamna inimile noastre. Căci Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre și cunoaște totul. Preaiubiților, dacă nu ne condamnă inimile noastre, avem îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, iar dacă cerem ceva, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui și facem ce este plăcut înaintea Lui. Și porunca Lui este aceasta: să credem în Numele Fiului Său, Isus Cristos, și să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a poruncit. Cel ce păzește poruncile Lui rămâne în El, iar El în acesta. Și cunoaștem că El rămâne în noi prin Duhul, pe Care ni L-a dat. Preaiubiților, să nu credeți orice duh, ci testați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, pentru că în lume au ieșit mulți profeți falși. Prin aceasta cunoașteți Duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Isus Cristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; iar orice duh care nu-L mărturisește pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este al anticristului, despre care ați auzit că vine. Acum el este deja în lume. Copilașilor, voi sunteți din Dumnezeu și i-ați învins, pentru că Cel Ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume și, de aceea, ce vorbesc ei este din lume, iar lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu. Cel care Îl cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă, însă cel care nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta știm care este Duhul adevărului și care este duhul rătăcirii. Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții, pentru că dragostea este din Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și-L cunoaște pe Dumnezeu. Cel care nu iubește nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. Prin aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu față de noi: Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca să trăim prin El. În aceasta constă dragostea: nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu, atunci și noi suntem datori să ne iubim unii pe alții. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi, și dragostea Lui este făcută desăvârșită în noi. Prin aceasta știm că rămânem în El, și El în noi: prin faptul că ne-a dat din Duhul Său. Iar noi am văzut și mărturisim că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii. Dacă cineva mărturisește că Isus este Fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu rămâne în el, iar el în Dumnezeu. Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste, iar cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el. În felul acesta, dragostea este făcută desăvârșită în noi, pentru ca noi să avem îndrăzneală în ziua judecății, fiindcă, în lumea aceasta, cum este El, așa suntem și noi. În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită alungă afară frica, pentru că frica poartă în sine pedeapsa. Cel ce se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste. Noi iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi. Dacă cineva spune: „Îl iubesc pe Dumnezeu“, dar își urăște fratele, este un mincinos. Căci, dacă nu-și iubește fratele, pe care l-a văzut, nu-L poate iubi pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut. Și porunca pe care o avem de la El este aceasta: cine-L iubește pe Dumnezeu, să-și iubească și fratele. Oricine crede că Isus este Cristosul este născut din Dumnezeu. Și oricine Îl iubește pe Cel Ce a născut, îl iubește și pe cel născut din El. Prin aceasta știm că-i iubim pe copiii lui Dumnezeu: prin faptul că Îl iubim pe Dumnezeu și împlinim poruncile Lui. Căci aceasta este dragostea de Dumnezeu: să păzim poruncile Lui. Iar poruncile Lui nu sunt grele, pentru că oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Și aceasta este victoria care învinge lumea: credința noastră. Cine este cel ce învinge lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Acesta este Cel Ce a venit prin apă și sânge: Isus Cristos. Nu doar în apă, ci în apă și în sânge. Și Duhul este Cel Ce mărturisește, pentru că Duhul este adevărul. Căci trei sunt cei ce mărturisesc în Cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt. Și aceștia trei sunt una. Și trei sunt cei ce mărturisesc pe pământ: Duhul, apa și sângele; iar cei trei sunt una în mărturisirea lor. Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, fiindcă aceasta este mărturia lui Dumnezeu, pe care El a făcut-o cu privire la Fiul Său. Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el. Cel ce nu-L crede pe Dumnezeu L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia pe care a făcut-o Dumnezeu cu privire la Fiul Său. Și mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viață veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cel care Îl are pe Fiul are viața; cel care nu Îl are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața. V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, cei care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viață veșnică. Și aceasta este îndrăzneala pe care o avem la El: dacă cerem ceva după voia Lui, El ne ascultă. Iar dacă știm că ne ascultă cu privire la orice Îi cerem, știm că avem lucrurile pe care le-am cerut de la El. Dacă cineva îl vede pe fratele său făcând un păcat care nu duce la moarte, să ceară, și Dumnezeu îi va da aceluia viață – vorbesc despre cei al căror păcat nu duce la moarte. Există păcat care duce la moarte; nu spun să se roage pentru păcatul acela. Orice nedreptate este păcat, dar este păcat care nu duce la moarte. Știm că oricine este născut din Dumnezeu nu trăiește în păcat, ci Acela Care este născut din Dumnezeu îl păzește, iar cel rău nu se atinge de el. Știm că suntem din Dumnezeu și că lumea întreagă se află sub influența celui rău. Și știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere ca să-L cunoaștem pe Cel Adevărat. Și noi suntem în Cel Adevărat, în Fiul Său, Isus Cristos. El este adevăratul Dumnezeu și viața veșnică. Copilașilor, feriți-vă de idoli! Prezbiterul, către aleasa doamnă și către copiii ei, pe care-i iubesc în adevăr – și nu numai eu, ci toți cei ce cunosc adevărul – datorită adevărului care rămâne în noi și care va fi cu noi pe vecie: Harul, mila și pacea de la Dumnezeu Tatăl și de la Isus Cristos, Fiul Tatălui, să fie cu noi în adevăr și în dragoste! M-am bucurat foarte mult că i-am găsit pe unii dintre copiii tăi trăind în adevăr, așa cum am primit poruncă de la Tatăl. Și acum, te rog, doamnă, nu ca și cum ți-aș scrie o poruncă nouă, ci scriindu-ți una pe care o aveam de la început: să ne iubim unii pe alții! Iar dragostea este aceasta: să trăim potrivit cu poruncile Lui. Aceasta este porunca, așa cum ați auzit de la început. Să trăiți în ascultare de ea! Căci în lume au ieșit mulți înșelători, care nu mărturisesc că Isus Cristos a venit în trup. Acesta este înșelătorul și anticristul. Fiți atenți la voi înșivă, ca să nu pierdeți lucrurile pentru care am lucrat, ci să primiți răsplată deplină. Oricine o ia înainte și nu rămâne în învățătura lui Cristos nu Îl are pe Dumnezeu. Cel ce rămâne în învățătura aceasta Îl are și pe Tatăl, și pe Fiul. Dacă vine la voi cineva și nu aduce cu el învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i spuneți „Bun venit!“. Căci acela care îi spune „Bun venit!“ se face părtaș la lucrările lui rele. Am multe să vă scriu, dar n-aș vrea să vi le scriu pe foaie și cu cerneală, ci sper să vin la voi și să vă vorbesc față în față, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Copiii surorii tale alese te salută. Prezbiterul, către preaiubitul Gaius, pe care-l iubesc în adevăr. Preaiubitule, mă rog să-ți meargă bine în toate și să fii sănătos, așa cum îi merge bine sufletului tău. Căci m-am bucurat foarte mult când au venit niște frați și au mărturisit că ești credincios adevărului și că trăiești în adevăr. Nu am bucurie mai mare decât aceasta: să aud despre copiii mei că trăiesc în adevăr. Preaiubitule, tu arăți credincioșie în orice lucrezi pentru frați, și chiar pentru străini. Ei au mărturisit înaintea bisericii cu privire la dragostea ta. Și bine vei face să-i trimiți mai departe în călătoria lor într-un mod demn de Dumnezeu. Căci ei și-au început călătoria de dragul Numelui Său, fără să primească nimic de la cei care provin din alte națiuni. Așadar, noi suntem datori să sprijinim astfel de oameni, ca să fim lucrători împreună cu adevărul. Am scris ceva bisericii, dar Diotrefus, care dorește să aibă întâietate între ei, nu ne acceptă. De aceea, dacă voi veni, îi voi reaminti faptele pe care le face, căci ne discreditează prin vorbe rele. Și nu se mulțumește doar cu acestea, dar nu-i primește nici pe frați, iar pe cei ce doresc să-i primească, îi împiedică și-i alungă din biserică. Preaiubitule, nu imita răul, ci binele. Cel ce face binele este din Dumnezeu. Cel ce face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu. Toți depun o mărturie bună despre Demetrius, chiar și adevărul însuși. Dar și noi mărturisim, și știi că mărturia noastră este adevărată. Aveam multe să-ți scriu, dar nu vreau să-ți scriu cu cerneală și condei, ci sper să te văd în curând și atunci vom vorbi față în față. Pace ție! Prietenii de aici te salută. Salută-i pe prietenii de acolo, pe fiecare pe nume. Iuda, slujitor al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, către cei chemați, care sunt iubiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Cristos: Mila, pacea și dragostea să vă fie înmulțite! Preaiubiților, în timp ce doream cu toată ardoarea să vă scriu despre mântuirea de care avem parte împreună, m-am văzut nevoit să vă scriu și să vă încurajez să luptați pentru credința care le-a fost încredințată sfinților o dată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat între voi unii oameni, scriși de multă vreme pentru condamnarea aceasta, oameni lipsiți de evlavie, care schimbă harul Dumnezeului nostru în depravare și-L neagă pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Cristos. Doresc să vă aduc aminte, deși voi știți toate acestea o dată pentru totdeauna, că Domnul Și-a salvat poporul din țara Egiptului, dar la urmă i-a nimicit pe cei care n-au crezut. Iar pe îngerii care nu și-au păstrat poziția de autoritate, ci și-au părăsit propria locuință, El i-a păstrat în lanțuri veșnice, în beznă, pentru ziua cea mare a judecății. Tot astfel, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejur, care, la fel ca îngerii aceștia, comiseseră imoralități și se duseseră după un alt fel de trup, sunt arătate acum ca exemplu, suferind pedeapsa unui foc veșnic. Tot așa și oamenii aceștia, ca urmare a viselor lor, pângăresc trupul, resping autoritatea și îi blasfemiază pe cei glorioși. Nici chiar arhanghelul Mihail, când îl înfrunta pe diavol și discuta aprins cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă împotriva lui vreo acuzație blasfemiatoare, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!“. Aceștia însă blasfemiază ceea ce nu cunosc și sunt nimiciți tocmai prin lucrurile pe care le știu din instinct, ca viețuitoarele fără rațiune. Vai de ei! Căci au urmat calea lui Cain. S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam pentru o răsplată și au pierit ca în răzvrătirea lui Core. Ei sunt niște pete de murdărie la mesele voastre de dragoste, ospătându-se fără rușine împreună cu voi, hrănindu-se doar pe ei înșiși. Sunt niște nori fără apă, purtați de vânt, niște pomi tomnatici neroditori, de două ori morți, dezrădăcinați, niște valuri sălbatice ale mării, spumegându-și rușinile, niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată pe vecie bezna întunericului. Și despre aceștia a profețit Enoh, al șaptelea de la Adam, zicând: „Iată, Domnul vine cu zeci de mii de sfinți ai Săi, ca să facă judecată împotriva tuturor și să dovedească vinovat orice suflet pentru toate lucrările lor nelegiuite, pe care le-au săvârșit în lipsa lor de evlavie, și pentru toate cuvintele grele pe care acei păcătoși lipsiți de evlavie le-au rostit împotriva Lui“. Ei sunt niște oameni nemulțumiți și critici, care trăiesc după poftele lor. Gura lor rostește lăudăroșenii, și lingușesc oamenii pentru propriile foloase. Însă voi, preaiubiților, amintiți-vă cuvintele spuse mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos. Ei vă spuneau că, în vremea din urmă, vor fi batjocoritori care vor trăi potrivit cu propriile lor pofte nelegiuite. Ei sunt aceia care produc dezbinări, sunt stăpâniți de firea pământească și nu au Duhul. Însă voi, preaiubiților, să vă consolidați sufletește pe credința voastră preasfântă și să vă rugați prin Duhul Sfânt. Mențineți-vă pe voi înșivă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând mila Domnului nostru Isus Cristos, spre viață veșnică. Aveți milă de cei ce se îndoiesc; pe alții salvați-i, smulgându-i din foc; de alții aveți milă, dar cu teamă, urând până și cămașa pătată de carne. Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără cusur și cu bucurie înaintea gloriei Lui, a singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru prin Isus Cristos, Domnul nostru, a Lui să fie gloria, măreția, puterea și autoritatea, înaintea oricărui veac, acum și pentru toți vecii! Amin. Revelația de la Isus Cristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu ca să le arate slujitorilor Lui ce trebuie să se întâmple în curând. Le-a făcut-o cunoscută trimițându-Și îngerul la slujitorul Său Ioan, care a mărturisit tot ce a văzut cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu și la mărturia lui Isus Cristos. Fericit este cel ce citește și fericiți sunt cei ce aud cuvintele acestei profeții și păzesc lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape. Ioan, către cele șapte biserici care sunt în Asia: Har și pace vouă de la Cel Care este, Care era și Care vine, de la cele șapte duhuri care se află înaintea tronului Său și de la Isus Cristos, Martorul credincios, Întâiul născut dintre cei morți și Conducătorul regilor pământului. A Celui Care ne iubește, Care ne-a eliberat din păcatele noastre prin sângele Lui și ne-a făcut o Împărăție, preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, a Lui să fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin. Iată, El vine cu norii și orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care L-au străpuns. Toate semințiile pământului se vor jeli din cauza Lui. Da! Amin! „Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel Care este, Care era și Care vine, Cel Atotputernic!“. Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș împreună cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus, mă aflam pe insula Patmos, din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei lui Isus. În ziua Domnului eram în Duhul și am auzit în spatele meu un glas puternic, ca o trâmbiță, zicând: „Scrie pe un sul ceea ce vezi și trimite-l celor șapte biserici: în Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea!“. M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine. Când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur, iar în mijlocul sfeșnicelor pe Cineva asemenea unui fiu al omului. Era îmbrăcat într-o mantie, care-I ajungea până la picioare, și avea, în jurul pieptului, un brâu de aur. Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Lui erau ca flacăra focului, picioarele Lui erau asemenea bronzului încins, ars ca în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea șapte stele și din gură Îi ieșea o sabie ascuțită, cu două tăișuri. Fața Lui era ca soarele atunci când strălucește în toată puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus peste mine mâna dreaptă și mi-a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și Cel Ce trăiește! Am fost mort, dar iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morții și ale Locuinței Morților. Prin urmare, scrie ce ai văzut, ce este acum și ce urmează să se întâmple după acestea. Cât despre taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă și a celor șapte sfeșnice de aur, cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici, iar cele șapte sfeșnice sunt cele șapte biserici. Îngerului bisericii din Efes scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Cel Ce ține cele șapte stele în mâna Sa dreaptă și umblă printre cele șapte sfeșnice de aur: știu faptele tale, efortul și răbdarea ta, și că nu-i poți suporta pe cei răi, că i-ai pus la încercare pe cei ce spun despre ei înșiși că sunt apostoli, dar nu sunt, și ai descoperit că sunt falși. Știu, de asemenea, că ai răbdare, că înduri pentru Numele Meu și că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți deci aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și fă faptele pe care le făceai la început! Dacă nu, voi veni la tine și-ți voi muta sfeșnicul de la locul lui, dacă nu te pocăiești! Ai însă aceasta: urăști faptele nicolaiților, pe care și Eu le urăsc. Cine are urechi să audă ce zice bisericilor Duhul! Celui ce învinge îi voi da să mănânce din Pomul Vieții, care se află în Raiul lui Dumnezeu». Îngerului bisericii din Smirna scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel Ce a fost mort și a înviat: știu necazul și sărăcia ta – dar ești bogat – și defăimarea din partea celor ce spun că sunt iudei, dar nu sunt, ci sunt o sinagogă a lui Satan. Nu te teme de niciunul dintre lucrurile pe care urmează să le suferi! Iată că diavolul urmează să-i arunce pe unii dintre voi în închisoare, ca să fiți încercați, și veți fi în necaz timp de zece zile. Fii credincios până la moarte și îți voi da coroana vieții. Cine are urechi să audă ce zice bisericilor Duhul! Cel ce învinge nu va fi rănit nicidecum de moartea a doua». Îngerului bisericii din Pergam scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Cel Ce are o sabie ascuțită, cu două tăișuri: știu unde locuiești – acolo unde este tronul lui Satan. Tu te ții strâns de Numele Meu și nu ți-ai negat credința în Mine nici chiar în zilele când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuiește Satan. Am însă câteva lucruri împotriva ta: ai acolo câțiva care urmează învățătura lui Balaam, care l-a învățat pe Balak să pună o capcană înaintea fiilor lui Israel, și anume să mănânce ceea ce este jertfit idolilor și să preacurvească. Tot așa și tu, ai câțiva care urmează învățătura nicolaiților. Pocăiește-te, deci! Dacă nu, voi veni curând la tine și Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele. Cine are urechi să audă ce zice bisericilor Duhul! Celui ce învinge îi voi da mana ascunsă și-i voi da o piatră albă pe care este scris un nume nou, pe care nu-l cunoaște nimeni în afară de cel care-l primește». Îngerului bisericii din Tiatira scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce are ochii ca flacăra focului și picioarele asemenea bronzului încins: știu faptele tale, dragostea, credința, slujirea și răbdarea ta și știu că ultimele tale fapte sunt mai mari decât primele. Dar ce am împotriva ta este că o lași pe Izabela, femeia aceea care spune despre sine că este profetesă, să-i învețe și să-i ducă în rătăcire pe slujitorii Mei, ca să preacurvească și să mănânce ceea ce este jertfit idolilor. I-am dat timp să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de preacurvia ei. Iată, o arunc la pat, iar peste cei ce comit adulter cu ea voi aduce un necaz mare, dacă nu se pocăiesc de faptele ei. Apoi îi voi lovi pe copiii ei cu moartea. Și toate bisericile vor ști că Eu sunt Cel Care cercetez mințile și inimile și că vă voi da fiecăruia potrivit cu faptele voastre. Vouă însă, celorlalți din Tiatira, tuturor celor ce nu aveți învățătura aceasta și care n-ați cunoscut ‘adâncimile lui Satan’, cum le zic ei, vă spun: nu pun peste voi altă greutate. Doar țineți cu fermitate ceea ce aveți, până voi veni! Celui ce învinge și păzește până la sfârșit lucrările Mele îi voi da autoritate peste națiuni – el le va conduce cu un sceptru de fier, le va sfărâma ca pe niște vase de lut – tot așa cum am primit și Eu autoritate de la Tatăl Meu. Și îi voi da Steaua de dimineață. Cine are urechi să audă ce zice bisericilor Duhul!». Îngerului bisericii din Sardes scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Cel Ce are cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: știu faptele tale. Ai reputația că trăiești, dar ești mort. Trezește-te și consolidează lucrurile rămase, care sunt pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ți aminte, deci, ce ai primit și auzit! Păzește-le și pocăiește-te! Dacă însă nu te trezești, voi veni ca un hoț și nicidecum nu vei ști la ce oră voi veni la tine. Ai totuși în Sardes câteva nume care nu și-au pătat hainele. Ei vor umbla cu Mine, îmbrăcați în alb, pentru că sunt demni de lucrul acesta. Cel ce învinge va fi îmbrăcat în haine albe și nu-i voi șterge nicidecum numele din Cartea Vieții, iar Eu îi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui. Cine are urechi să audă ce zice bisericilor Duhul!». Îngerului bisericii din Filadelfia scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel Care are cheia lui David, Cel Care deschide și nimeni nu va închide și Cel Care închide și nimeni nu va deschide: știu faptele tale – iată, am pus înaintea ta o ușă deschisă, pe care n-o poate închide nimeni – știu că, deși ai puțină putere, ai păzit Cuvântul Meu și n-ai negat Numele Meu. Iată, ți-i dau pe cei din sinagoga lui Satan, care spun despre ei înșiși că sunt iudei, dar nu sunt, ci mint. Iată, îi voi face să vină și să se plece la picioarele tale și să știe că te-am iubit. Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care urmează să vină peste toată omenirea pentru a-i pune la încercare pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Ține cu fermitate ceea ce ai, pentru ca nimeni să nu-ți ia coroana! Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și nu va mai ieși din el. Și voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu, numele cetății Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care coboară din Cer de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou. Cine are urechi să audă ce zice bisericilor Duhul!». Îngerului bisericii din Laodiceea scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Cel Ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, Inițiatorul creației lui Dumnezeu: știu faptele tale, știu că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă ești căldicel – nici în clocot, nici rece – o să te vărs din gura Mea! Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și n-am nevoie de nimic!’ și nu-ți dai seama că ești nenorocit, demn de milă, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățat prin foc, ca să fii bogat, haine albe, ca să te îmbraci și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și alifie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să poți vedea. Eu îi mustru și-i disciplinez pe cei pe care-i iubesc. Prin urmare, fii plin de zel și pocăiește-te! Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine. Celui ce învinge îi voi da dreptul să șadă împreună cu Mine pe tronul Meu, tot așa cum și Eu am învins și am șezut împreună cu Tatăl Meu pe tronul Lui. Cine are urechi să audă ce zice bisericilor Duhul!»“. După acestea, m-am uitat și iată că în Cer era o ușă deschisă. Primul glas, ca sunetul de trâmbiță, pe care l-am auzit vorbind cu mine, a zis: „Urcă-te aici și-ți voi arăta ce trebuie să se întâmple după acestea“. Imediat am fost în Duhul și iată că în Cer era un tron, iar pe tron ședea Cineva. Cel Ce ședea pe el era la înfățișare asemenea unei pietre de jasp și de sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, a cărui înfățișare era asemenea smaraldului. De jur împrejurul tronului erau douăzeci și patru de tronuri, iar pe aceste tronuri ședeau douăzeci și patru de bătrâni îmbrăcați în haine albe și având pe cap coroane de aur. Din tron ieșeau fulgere, sunete și tunete. Înaintea tronului ardeau șapte torțe de foc, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, și tot înaintea tronului era ceva ca o mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul tronului și de jur împrejurul tronului erau patru ființe vii, pline cu ochi în față și în spate. Prima ființă vie era asemenea unui leu, a doua ființă vie era asemenea unui vițel, a treia ființă vie avea fața ca a unui om, iar a patra ființă vie era asemenea unui vultur care zboară. Fiecare dintre cele patru ființe vii avea șase aripi și era plină cu ochi de jur împrejur și pe interior. Zi și noapte ele spuneau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Cel Care era, Care este și Care vine!“. Ori de câte ori ființele vii Îi aduceau glorie, onoare și mulțumire Celui Ce ședea pe tron, Care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni se aruncau la pământ înaintea Celui Ce ședea pe tron, I se închinau Celui Ce este viu în vecii vecilor și își așterneau coroanele înaintea tronului, zicând: „Demn ești Tu, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești gloria, onoarea și puterea, pentru că Tu le-ai creat pe toate și prin voia Ta ele erau și au fost create!“. În mâna dreaptă a Celui Ce ședea pe tron am văzut un sul scris pe ambele părți și sigilat cu șapte sigilii. Și am văzut un înger puternic proclamând cu glas tare: „Cine merită să deschidă sulul și să-i desfacă sigiliile?“. Dar nimeni în Cer, nici pe pământ, nici sub pământ n-a putut să deschidă sulul, nici să se uite în el. Și am plâns mult, pentru că nu s-a găsit nimeni care să merite să deschidă sulul și să se uite în el. Dar unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins ca să deschidă sulul și cele șapte sigilii ale lui!“. Și am văzut un Miel, Care părea înjunghiat, stând în picioare în mijlocul tronului și al celor patru ființe vii și în mijlocul bătrânilor. Avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe întreg pământul. El a venit și a luat sulul din mâna dreaptă a Celui Ce ședea pe tron. Când a luat El sulul, cele patru ființe vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Lui. Fiecare avea câte o kithara și vase de aur pline cu tămâie – care sunt rugăciunile sfinților – și cântau o cântare nouă: „Tu meriți să iei sulul și să-i deschizi sigiliile, pentru că ai fost înjunghiat și prin sângele Tău ai răscumpărat, pentru Dumnezeu, oameni din orice seminție, limbă, popor și națiune și i-ai făcut o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru; și ei vor domni pe pământ!“. M-am uitat și am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al ființelor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și de o mie de ori o mie. Ei spuneau cu glas tare: „Demn este Mielul, Care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, măreția, onoarea, gloria și lauda!“. Apoi, pe orice făptură care este în Cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, adică orice se află în aceste locuri, am auzit-o zicând: „A Celui Ce stă pe tron și a Mielului să fie lauda, onoarea, gloria și puterea, în vecii vecilor!“. Și cele patru ființe vii au zis: „Amin!“, iar bătrânii s-au aruncat la pământ și s-au închinat. Am văzut când a deschis Mielul unul dintre cele șapte sigilii și am auzit-o pe una dintre cele patru ființe vii zicând cu glas ca de tunet: „Vino!“. M-am uitat și iată că a ieșit un cal alb, iar cel care-l călărea avea un arc. I-a fost dată o coroană și, ca un cuceritor, a ieșit să cucerească. Și când a deschis Mielul al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua ființă vie zicând: „Vino!“. Și a ieșit un alt cal, unul roșu, iar celui ce-l călărea i s-a dat voie să ia pacea de pe pământ, așa încât oamenii să se înjunghie unii pe alții; și i-a fost dată o sabie mare. Când a deschis Mielul al treilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a treia ființă vie zicând: „Vino!“. M-am uitat și iată că a ieșit un cal negru, iar cel care-l călărea avea în mână o balanță. Am auzit între cele patru ființe vii ceva ca un glas zicând: „O măsură de grâu pentru un denar! Trei măsuri de orz pentru un denar! Dar să nu strici uleiul și vinul!“. Când a deschis Mielul al patrulea sigiliu, am auzit glasul celei de-a patra ființe vii zicând: „Vino!“. M-am uitat și iată că a ieșit un cal verzui, iar numele celui ce-l călărea era Moartea. Împreună cu el, urmându-l, era Locuința Morților. Le-a fost dată autoritate peste a patra parte a pământului, ca să omoare cu sabia, cu foametea, cu molima și cu ajutorul animalelor sălbatice de pe pământ. Când a deschis Mielul al cincilea sigiliu, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră uciși din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și din cauza mărturiei pe care o avuseseră. Ei au strigat cu glas tare, zicând: „Până când, Stăpâne, Cel Sfânt și Adevărat, întârzii să judeci și să răzbuni sângele nostru împotriva celor ce locuiesc pe pământ?“. Fiecăruia i s-a dat câte o robă albă și li s-a spus să se mai odihnească încă puțin timp, până când numărul celor care au slujit împreună cu ei și al fraților lor, care urmează să fie uciși ca și ei, se va fi împlinit. Apoi am văzut când a deschis Mielul al șaselea sigiliu; și a avut loc un mare cutremur. Soarele a devenit negru, ca pânza de sac făcută din păr, luna întreagă a devenit ca sângele, iar stelele cerului au căzut pe pământ, așa cum un smochin își aruncă smochinele târzii când este scuturat de un vânt puternic. Cerul a fost strâns ca un sul care este înfășurat, iar fiecare munte și insulă au fost mișcate din locurile lor. Regii pământului, oamenii de seamă, comandanții, cei bogați, cei puternici, orice sclav și orice om liber s-au ascuns în peșteri și printre stâncile munților. Ei ziceau munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Celui Ce stă pe tron și de mânia Mielului, pentru că a venit ziua cea mare a mâniei Lor și cine poate sta în picioare?“. După aceea, am văzut patru îngeri care stăteau la cele patru colțuri ale pământului, ținând cele patru vânturi ale pământului, pentru ca niciun vânt să nu mai sufle pe pământ, pe mare sau peste vreun copac. Am văzut un alt înger, care se înălța din est și care avea sigiliul Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas tare spre cei patru îngeri cărora le fusese dat să facă rău pământului și mării, zicând: „Nu faceți rău nici pământului, nici mării, nici copacilor, până nu vom pune sigiliul pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!“. Și am auzit numărul celor ce primiseră sigiliul pe frunte: o sută patruzeci și patru de mii din toate semințiile fiilor lui Israel primiseră sigiliul pe frunte: din seminția lui Iuda douăsprezece mii; din seminția lui Ruben – douăsprezece mii; din seminția lui Gad – douăsprezece mii; din seminția lui Așer – douăsprezece mii; din seminția lui Neftali – douăsprezece mii; din seminția lui Manase – douăsprezece mii; din seminția lui Simeon – douăsprezece mii; din seminția lui Levi – douăsprezece mii; din seminția lui Isahar – douăsprezece mii; din seminția lui Zabulon – douăsprezece mii; din seminția lui Iosif – douăsprezece mii; din seminția lui Beniamin – douăsprezece mii primiseră sigiliul pe frunte. După toate acestea, m-am uitat și iată că era o mare mulțime, pe care nimeni nu putea s-o numere, din toate națiunile, semințiile, popoarele și limbile. Stăteau înaintea tronului și înaintea Mielului, erau îmbrăcați în robe albe și aveau ramuri de palmier în mâini. Ei strigau cu glas tare, zicând: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, Care stă pe tron, și a Mielului!“. Toți îngerii stăteau de jur împrejurul tronului, al bătrânilor și al celor patru ființe vii. Ei s-au aruncat cu fețele la pământ înaintea tronului și I s-au închinat lui Dumnezeu, zicând: „Amin! Lauda și gloria, înțelepciunea și mulțumirea, onoarea, puterea și măreția să fie ale Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin“. Unul dintre bătrâni m-a întrebat, zicând: ‒ Cine sunt aceștia îmbrăcați în robe albe și de unde au venit? I-am răspuns: ‒ Domnule, tu știi! El mi-a zis: ‒ Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare. Ei și-au spălat robele și le-au albit în sângele Mielului. De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu și I se închină zi și noapte în Templul Lui; iar Cel Ce stă pe tron Își va întinde cortul peste ei. Nu le va mai fi nici foame, nici sete și nu va mai cădea peste ei arșița soarelui, nici vreo altă căldură arzătoare, pentru că Mielul din mijlocul tronului îi va păstori și îi va conduce la izvoarele apelor vieții, iar Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor. Când a deschis Mielul al șaptelea sigiliu, în Cer s-a făcut liniște timp de aproape jumătate de oră. Și i-am văzut pe cei șapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu. Acestora li s-au dat șapte trâmbițe. Un alt înger, care avea o cădelniță de aur, a venit și a stat înaintea altarului. I-a fost dată multă tămâie, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților pe altarul de aur care este înaintea tronului. Fumul de tămâie, împreună cu rugăciunile sfinților, s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu. Îngerul a luat cădelnița, a umplut-o cu foc de pe altar și a aruncat focul pe pământ. Și au avut loc tunete, sunete, fulgere și un cutremur. Cei șapte îngeri care aveau cele șapte trâmbițe erau pregătiți să sune. Primul a sunat din trâmbiță. Și a venit grindină și foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ. A treia parte a pământului a fost arsă, a treia parte a copacilor a fost arsă și toată iarba verde a fost arsă. Al doilea înger a sunat din trâmbiță. Și ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare. A treia parte din mare s-a transformat în sânge, a treia parte din făpturile care erau în mare și care aveau viață au murit și a treia parte din corăbii au fost distruse. Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și din cer a căzut o stea mare, aprinsă ca o torță. A căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoare. Numele stelei era: „Pelin“. A treia parte din ape s-au transformat în pelin și mulți oameni au murit din cauza apelor, pentru că fuseseră făcute amare. Al patrulea înger a sunat din trâmbiță. Și au fost lovite a treia parte din soare, a treia parte din lună și a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată și, astfel, a treia parte din zi și din noapte să nu mai aibă lumină. M-am uitat și am auzit un vultur care zbura în înaltul cerului, zicând cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din cauza celorlalte sunete de trâmbiță ale celorlalți trei îngeri care urmează să sune!“. Al cincilea înger a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I-a fost dată cheia fântânii spre Adânc. A deschis fântâna spre Adânc, și din fântână a ieșit fum, ca fumul dintr-un cuptor mare. Soarele și atmosfera s-au întunecat din cauza fumului din fântână. Din fum au ieșit pe pământ lăcuste, cărora le-a fost dată o putere ca puterea pe care o au scorpionii pământului. Li s-a spus să nu facă rău nici ierbii de pe pământ, nici vreunei plante verzi și nici vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au pe frunțile lor sigiliul lui Dumnezeu. Nu li s-a dat voie să-i omoare, ci doar să-i chinuiască timp de cinci luni. Chinul pe care-l provocau era precum chinul provocat de un scorpion când înțeapă un om. În zilele acelea, oamenii vor căuta moartea, dar n-o vor găsi; vor tânji să moară, dar moartea va fugi de ei. Înfățișarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiți pentru război, iar pe capete aveau ceva ca niște coroane care păreau de aur. Fețele lor erau ca niște fețe de oameni; aveau părul ca părul de femeie, iar dinții ca de leu. Aveau armuri ca niște armuri de fier, iar zgomotul făcut de aripile lor era ca zgomotul unor care trase de mulți cai care aleargă în război. Aveau cozi, ca scorpionii, și ace; și în cozile lor le stătea puterea de a face rău oamenilor timp de cinci luni. Aveau peste ele ca împărat pe îngerul Adâncului. În ebraică, numele lui este Abaddon, iar în greacă are numele de Apollyon. Primul „vai“ s-a dus. Iată că mai vin încă două „vaiuri“. Al șaselea înger a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu, zicând celui de-al șaselea înger care avea trâmbița: „Dezleagă-i pe cei patru îngeri care sunt legați la Râul cel Mare, Eufrat!“. Cei patru îngeri, care fuseseră pregătiți chiar pentru ora, ziua, luna și anul acela, au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni. Numărul soldaților cavaleriei era de douăzeci de mii de ori zece mii; am auzit numărul lor. Iată cum am văzut în vedenie caii și pe cei care-i călăreau: aveau armuri de un roșu aprins, albastru vinețiu și galben ca sulful. Capetele cailor erau ca niște capete de lei, iar din gurile lor ieșeau foc, fum și sulf. A treia parte din oameni a fost omorâtă prin aceste trei urgii, și anume prin focul, fumul și sulful care ieșeau din gurile cailor. Puterea cailor era în gurile și în cozile lor, căci cozile lor erau asemenea șerpilor, având capete cu care făceau rău. Oamenii care au mai rămas, și anume cei care nu au fost omorâți de aceste urgii, nu s-au pocăit de lucrările mâinilor lor, acelea de a nu se mai închina demonilor și idolilor de aur, argint, bronz, piatră și lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Și nu s-au pocăit nici de crimele lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de preacurvia lor și nici de furturile lor. Am văzut un alt înger puternic, care cobora din Cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era un curcubeu. Fața lui era ca soarele, picioarele îi erau ca niște stâlpi de foc, și în mână avea un sul mic, care era deschis. Și-a pus piciorul drept pe mare și piciorul stâng pe uscat și a strigat cu glas tare, așa cum rage un leu. Când a strigat el, cele șapte tunete și-au făcut auzite glasurile, iar când cele șapte tunete au vorbit, eram gata să scriu, însă am auzit un glas din Cer, zicând: „Sigilează ceea ce au spus cele șapte tunete și nu scrie!“. Îngerul pe care l-am văzut stând în picioare pe mare și pe uscat și-a ridicat mâna dreaptă spre cer și a jurat pe Cel Ce trăiește în vecii vecilor, Care a creat cerul și ceea ce este în el, pământul și ceea ce este pe el și marea și ceea ce este în ea, că nu va mai fi nicio amânare, ci în zilele când al șaptelea înger va suna din trâmbiță, se va împlini taina lui Dumnezeu, așa cum le-a vestit El slujitorilor Săi, profeții. Glasul din Cer pe care l-am auzit mi-a vorbit din nou și mi-a zis: „Du-te, ia sulul deschis care este în mâna îngerului ce stă în picioare pe mare și pe uscat!“. M-am dus la înger și i-am zis să-mi dea acel sul mic. El mi-a zis: „Ia-l și mănâncă-l! Îți va amărî stomacul, dar în gură îți va fi dulce ca mierea“. Am luat sulul din mâna îngerului și l-am mâncat. În gura mea a fost dulce ca mierea, dar când l-am mâncat, stomacul mi s-a făcut amar. Atunci el mi-a zis: „Trebuie să profețești din nou despre multe popoare, națiuni, limbi și regi!“. Apoi mi-a fost dată o trestie asemenea unui băț și mi s-a spus: „Ridică-te și măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei ce se închină în el! Curtea exterioară a Templului s-o lași la o parte și să n-o măsori, pentru că ea a fost dată națiunilor, care vor călca în picioare cetatea cea sfântă patruzeci și două de luni. Le voi da celor doi martori ai mei autoritatea să profețească o mie două sute șaizeci de zile, îmbrăcați în pânză de sac“. Aceștia sunt cei „doi măslini“ și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului. Dacă vrea cineva să le facă rău, din gurile lor iese foc care-i arde pe dușmanii lor. Deci, dacă vrea cineva să le facă rău, așa trebuie să fie omorât. Ei au autoritatea să închidă cerul, ca să nu mai cadă ploaie în zilele profeției lor. Ei au autoritate peste ape, ca să le transforme în sânge, și să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori doresc ei. Când își vor termina mărturia, fiara care se ridică din Adânc va purta război cu ei, îi va învinge și-i va omorî. Cadavrele lor vor zăcea pe strada marii cetăți, care, în sens spiritual, este numită „Sodoma“ și „Egipt“, unde a fost răstignit și Domnul lor. Și oameni din unele popoare, seminții și națiuni și de diferite limbi, se vor uita la cadavrele lor timp de trei zile și jumătate și nu vor da voie să fie puse în mormânt. Locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor, se vor înveseli și își vor trimite daruri unii altora, căci acești doi profeți îi chinuiseră pe locuitorii pământului. Dar, după cele trei zile și jumătate, o suflare de viață de la Dumnezeu a intrat în ei, și ei s-au ridicat în picioare; și o mare frică i-a cuprins pe cei ce i-au văzut. Apoi ei au auzit un glas puternic din Cer, care le-a spus: „Suiți-vă aici!“. Și ei s-au suit în Cer, într-un nor, în timp ce dușmanii lor se uitau la ei. Chiar la ora aceea a avut loc un mare cutremur și s-a prăbușit a zecea parte din cetate. Șapte mii de oameni au murit în acel cutremur, iar cei care au rămas s-au înfricoșat și L-au glorificat pe Dumnezeul cerului. Al doilea „vai“ s-a dus. Iată că al treilea „vai“ vine repede. Al șaptelea înger a sunat din trâmbiță. Și erau glasuri puternice în Cer, zicând: „Împărăția lumii a devenit a Domnului nostru și a Cristosului Său; iar El va împărăți în vecii vecilor!“. Cei douăzeci și patru de bătrâni care ședeau pe tronurile lor înaintea lui Dumnezeu s-au aruncat cu fețele la pământ și I s-au închinat lui Dumnezeu, zicând: „Îți mulțumim Ție, Doamne Dumnezeule, Cel Atotputernic, Cel Care este și Care era, pentru că Ți-ai luat puterea Ta cea mare și ai început să împărățești! Națiunile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta, a venit vremea ca morții să fie judecați, a venit vremea să dai răsplată slujitorilor Tăi, profeții, sfinților și celor ce se tem de Numele Tău, celor mici și celor mari, și a venit vremea să-i distrugi pe cei ce pervertesc pământul!“. Apoi a fost deschis Templul lui Dumnezeu din Cer, iar în interiorul Templului a fost văzut Chivotul legământului. Și au fost fulgere, sunete, tunete, cutremur și grindină mare. În Cer s-a văzut un semn mare: o femeie învăluită în soare, având luna sub picioare, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele, era însărcinată și striga în durerile și suferința nașterii. În Cer s-a văzut un alt semn: iată că un dragon mare, roșu, cu șapte capete și zece coarne, având pe capete șapte diademe, a târât cu coada lui a treia parte din stelele cerului și le-a aruncat pe pământ. Dragonul a stat înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când copilul se va naște, să-l mănânce. Ea a născut un fiu, un băiat, care urma să conducă toate națiunile cu un sceptru de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul Său. Iar femeia a fugit în deșert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca să poată fi hrănită acolo timp de o mie două sute șaizeci de zile. În Cer a avut loc un război. Mihail și îngerii lui s-au războit cu dragonul, iar dragonul și îngerii lui s-au războit și ei. Dar n-au putut învinge și locul lor nu li s-a mai găsit în Cer. Marele dragon a fost aruncat, și anume șarpele cel vechi, numit diavolul și Satan, cel care duce în rătăcire întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui. Apoi am auzit în Cer un glas puternic, zicând: „Acum au venit mântuirea, puterea, Împărăția Dumnezeului nostru și autoritatea Cristosului Său, căci acuzatorul fraților noștri a fost aruncat, a fost aruncat cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte. Ei l-au învins prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit viața, chiar până la moarte. De aceea, bucurați-vă, ceruri, și voi, cei ce locuiți în ele! Vai de voi, pământ și mare, pentru că diavolul a coborât la voi cuprins de o mare furie, fiindcă știe că are puțină vreme!“. Când dragonul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a urmărit-o pe femeia care născuse băiatul. Femeii i s-au dat cele două aripi ale vulturului celui mare, ca să zboare în deșert, spre locul ei, unde să fie hrănită o vreme, vremi și jumătatea unei vremi, departe de fața șarpelui. Șarpele a aruncat din gura lui apă ca un râu după femeie, pentru ca s-o facă să fie luată de râu, dar pământul a venit în ajutorul femeii și-a deschis gura și a înghițit râul pe care-l aruncase dragonul din gură. Atunci dragonul s-a mâniat pe femeie și s-a dus să se războiască cu rămășița urmașilor ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus. Apoi dragonul a stat pe țărmul mării. Apoi am văzut ridicându-se din mare o fiară care avea zece coarne și șapte capete. Pe coarne avea zece diademe, iar pe capete avea nume blasfemiatoare. Fiara pe care am văzut-o era asemenea unui leopard, dar picioarele îi erau ca ale ursului, iar gura – ca gura de leu. Dragonul i-a dat ei puterea lui, tronul lui și o mare autoritate. Unul dintre capetele ei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei de moarte a fost vindecată. Întregul pământ a fost uimit și s-a dus după fiară. Și i s-au închinat dragonului, pentru că el îi dăduse autoritate fiarei. Ei s-au închinat și fiarei, zicând: „Cine este ca fiara și cine se poate război cu ea?“. Fiarei i s-a dat o gură, ca să rostească vorbe mari și blasfemii. I s-a dat să exercite autoritate pentru patruzeci și două de luni. Ea și-a deschis gura cu blasfemii împotriva lui Dumnezeu, blasfemiind Numele Său, Cortul Său și pe cei ce locuiesc în Cer. I s-a dat să poarte război cu sfinții și să-i învingă. Și i s-a dat autoritate peste orice seminție, popor, limbă și națiune. Toți cei ce locuiesc pe pământ i se vor închina, fiecare om al cărui nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în Cartea Vieții Mielului Care a fost înjunghiat. Cine are urechi, să audă! Dacă cineva este pentru captivitate, în captivitate va merge! Dacă cineva trebuie să fie omorât de sabie, de sabie va fi omorât! Aici este răbdarea și credința sfinților! Am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară. Avea două coarne ca de miel și vorbea ca un dragon. Ea a exercitat toată autoritatea primei fiare, în locul ei. A făcut ca pământul și locuitorii lui să i se închine primei fiare, cea a cărei rană de moarte fusese vindecată. Făcea semne mari și cobora chiar foc din cer pe pământ înaintea oamenilor. Ea îi ducea în rătăcire pe locuitorii pământului prin semnele care îi fuseseră date să le facă în locul celeilalte fiare, zicându-le locuitorilor pământului să facă un chip fiarei care avusese rana cauzată de sabie, și care totuși a rămas în viață. I-a fost dat să dea suflare chipului fiarei, ca astfel chipul fiarei să și vorbească și să facă să fie omorâți toți cei care nu se închină chipului fiarei. Ea a făcut ca la toți – mici și mari, bogați și săraci, liberi și sclavi – să li se dea un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde dacă nu are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici este înțelepciunea! Cine are pricepere, să calculeze numărul fiarei, pentru că este numărul unui om. Numărul său este șase sute șaizeci și șase. M-am uitat și iată că Mielul stătea pe muntele Sion, și împreună cu El erau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scrise pe frunțile lor Numele Lui și Numele Tatălui Său. Și am auzit un glas din Cer, ca vuietul multor ape și ca sunetul unui tunet puternic. Sunetul pe care l-am auzit era ca al kitharozilor care cântă la kitharele lor. Ei cântau o cântare nouă înaintea tronului și înaintea celor patru ființe vii și a bătrânilor. Nimeni nu putea să învețe acea cântare, în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii care fuseseră răscumpărați de pe pământ. Aceștia sunt cei care nu s-au pângărit cu femei, căci sunt virgini. Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu și pentru Miel. Și în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără cusur. Am văzut un alt înger, care zbura în înaltul cerului. El avea de vestit Evanghelia veșnică celor ce locuiesc pe pământ – oricărei națiuni, seminții și limbi, și oricărui popor. El spunea cu glas tare: „Fiți temători de Dumnezeu și dați-I glorie, pentru că a sosit ceasul judecății Lui! Închinați-vă Celui Ce a făcut cerul, pământul, marea și izvoarele!“. Un alt înger, al doilea, a urmat, zicând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare, care a dat să bea din vinul pasiunii preacurviei lui tuturor națiunilor!“. Un alt înger, al treilea, le-a urmat, zicând cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei și primește un semn pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul furiei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și sulf înaintea îngerilor sfinți și înaintea Mielului. Fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Și nu au odihnă nici ziua, nici noaptea, cei ce se închină fiarei și chipului ei și cei ce primesc semnul numelui ei“. Aici este răbdarea sfinților, a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus. Am auzit un glas din Cer, zicând: „Scrie: fericiți sunt cei morți, cei care, de acum încolo, mor în Domnul! Da, zice Duhul, pentru că ei se vor odihni de eforturile lor, căci faptele lor îi urmează“. Apoi m-am uitat și iată că era un nor alb, iar pe nor ședea „cineva care era ca un fiu al omului“. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuțită. Un alt înger a ieșit din Templu, strigându-i cu glas tare celui ce ședea pe nor: „Trimite secera ta și seceră, întrucât a sosit ceasul să seceri, pentru că recolta pământului este coaptă!“. Cel ce ședea pe nor și-a aruncat secera pe pământ și pământul a fost secerat. Un alt înger a ieșit din Templul care este în Cer, având și el o seceră ascuțită. Un alt înger, care are autoritate peste foc, a ieșit de la altar și a strigat cu glas tare către cel ce avea secera ascuțită, zicând: „Trimite secera ta ascuțită și culege ciorchinii de struguri ai viței pământului, pentru că strugurii ei sunt copți!“. Îngerul și-a aruncat secera pe pământ, a cules vița pământului și i-a aruncat strugurii în teascul cel mare al furiei lui Dumnezeu. Strugurii din teasc au fost călcați în picioare în afara cetății și, din teasc, a ieșit sânge până la zăbalele cailor, pe o distanță de o mie șase sute de stadii. Am văzut în Cer un alt semn mare și minunat: erau șapte îngeri, având ultimele șapte urgii, întrucât cu ele ia sfârșit furia lui Dumnezeu. Am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc și pe cei ce au învins fiara, chipul ei și numărul numelui ei, stând lângă marea de sticlă, cu kitharele lui Dumnezeu. Ei cântau cântarea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului, zicând: „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Cel Atotputernic! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al națiunilor! Cine nu se va teme, Doamne, și nu va glorifica Numele Tău? Căci numai Tu ești sfânt și toate națiunile vor veni și se vor închina înaintea Ta, fiindcă faptele Tale drepte au fost descoperite!“. După acestea, m-am uitat și, în Cer, a fost deschis Templul, Cortul Mărturiei. Și din Templu au ieșit șapte îngeri care aveau șapte urgii. Ei erau îmbrăcați în haine de in curat, strălucitor, și purtau în jurul pieptului brâie de aur. Una dintre cele patru ființe vii le-a dat celor șapte îngeri șapte vase de aur, pline cu furia Dumnezeului Care este viu în vecii vecilor. Templul s-a umplut de fum din gloria lui Dumnezeu și din puterea Sa. Nimeni nu putea să intre în Templu, până când nu se vor fi sfârșit cele șapte urgii ale celor șapte îngeri. Am auzit un glas puternic zicându-le din Templu celor șapte îngeri: „Duceți-vă și vărsați pe pământ cele șapte vase ale furiei lui Dumnezeu!“. Primul s-a dus și și-a vărsat vasul pe pământ. Și peste oamenii care aveau semnul fiarei și se închinaseră chipului ei a venit o rană urâtă și dureroasă. Al doilea și-a vărsat vasul în mare și ea s-a făcut ca sângele unui mort. Și orice suflare de viață care era în mare a pierit. Al treilea și-a vărsat vasul în râuri și în izvoarele apelor. Și ele s-au transformat în sânge. L-am auzit pe îngerul apelor zicând: „Tu ești drept, Cel Care este și Care era, Cel Sfânt, pentru că ai judecat aceste lucruri. Fiindcă ei au vărsat sângele sfinților și al profeților, le-ai dat și Tu să bea sânge! Merită aceasta!“. Și am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Cel Atotputernic, judecățile Tale sunt adevărate și drepte!“. Al patrulea și-a vărsat vasul peste soare. Și soarelui i s-a dat voie să-i ardă pe oameni cu foc. Oamenii au fost arși de căldura lui cea mare și au blasfemiat Numele lui Dumnezeu, Cel Care are autoritate peste aceste urgii. Ei nu s-au pocăit și nu L-au glorificat. Al cincilea și-a vărsat vasul peste tronul fiarei. Și împărăția ei a fost acoperită de întuneric. Oamenii și-au mușcat limbile de durere și L-au blasfemiat pe Dumnezeul cerului din cauza durerilor și a bubelor lor. Și nu s-au pocăit de faptele lor. Al șaselea și-a vărsat vasul peste Râul cel Mare, Eufratul. Și apa lui a secat, ca să fie pregătit drumul regilor care vin din est. Am văzut trei duhuri necurate, ca niște broaște, ieșind din gura dragonului, din gura fiarei și din gura profetului fals. Acestea sunt duhuri de demoni, care fac semne și se duc la regii întregii lumi ca să-i adune pentru războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, a Atotputernicului. „Iată, Eu vin ca un hoț. Fericit este cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și oamenii să nu-i vadă rușinea“. I-au adunat în locul numit în ebraică „ Armaghedon “. Al șaptelea și-a vărsat vasul în aer. Și din Templu, de la tron, a ieșit un glas puternic, zicând: „S-a terminat!“. Au avut loc fulgere, sunete și tunete și a fost un mare cutremur, așa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a mai fost un cutremur așa de mare. Cetatea cea mare s-a rupt în trei părți, iar cetățile națiunilor s-au prăbușit. Și marele Babilon a fost amintit înaintea lui Dumnezeu pentru a i se da paharul de vin al furiei mâniei Lui. Orice insulă a fugit, iar munții n-au mai fost găsiți. Din cer a căzut peste oameni o grindină mare, cu boabe care cântăreau aproape un talant. Din cauza urgiei cu grindină, oamenii L-au blasfemiat pe Dumnezeu, pentru că fusese o urgie foarte grea. Unul dintre cei șapte îngeri, care au avut cele șapte vase, a venit și a vorbit cu mine, zicând: „Vino aici! Îți voi arăta pedeapsa prostituatei celei mari, care șade pe ape multe. Cu ea au preacurvit regii pământului, iar locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul preacurviei ei“. Atunci el m-a dus, în Duhul, într-un deșert. Și am văzut o femeie care ședea pe o fiară roșie, plină cu nume blasfemiatoare, având șapte capete și zece coarne. Femeia era îmbrăcată în vișiniu și roșu, fiind împodobită cu aur, pietre prețioase și perle. Avea în mână un pahar de aur, plin cu spurcăciunile și necurățiile preacurviei ei. Pe fruntea ei era scris un nume, o taină: „Marele Babilon, mama prostituatelor și a spurcăciunilor pământului“. Am văzut femeia îmbătată de sângele sfinților și de sângele martorilor lui Isus. Când am văzut-o, am rămas foarte uimit. Îngerul m-a întrebat: „De ce ai rămas uimit? Îți voi spune taina femeii și a fiarei care o duce, cea care are șapte capete și zece coarne. Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este, dar ea urmează să se ridice din Adânc și va merge spre distrugere. Locuitorii pământului, cei ale căror nume n-au fost scrise în Cartea Vieții de la întemeierea lumii, vor rămâne uimiți văzând fiara, pentru că ea era, nu mai este, dar va fi prezentă. Aici este mintea care are înțelepciune. Cele șapte capete sunt șapte munți pe care șade femeia. De asemenea, ele sunt șapte împărați, dintre care cinci au căzut, unul este și celălalt n-a venit încă și, când vine, trebuie să rămână puțin. Fiara care era și nu mai este, e al optulea împărat. El este dintre cei șapte și merge spre distrugere. Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împărați, care încă n-au primit împărăția. Ei primesc, pentru scurt timp, autoritatea de împărat împreună cu fiara. Aceștia au un singur scop și își dau puterea și autoritatea lor fiarei. Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va învinge, pentru că El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cu El vor fi cei chemați, aleși și credincioși“. Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, cele pe care șade prostituata, sunt popoare, mulțimi, națiuni și limbi. Cele zece coarne pe care le-ai văzut și fiara o vor urî pe prostituată și o vor lăsa pustiită, goală, iar carnea i-o vor mânca și o vor arde în foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I ducă la îndeplinire scopul, astfel încât ei să ia o singură decizie și să-i dea fiarei împărăția lor, până când se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu. Femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului“. După acestea, am văzut un alt înger, care cobora din Cer și avea o mare autoritate. Pământul a fost luminat de gloria lui. El a strigat cu glas tare, zicând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A devenit o locuință a demonilor, un adăpost pentru orice duh necurat, un adăpost pentru orice pasăre necurată, un adăpost pentru orice fiară necurată și detestată, pentru că din vinul furiei preacurviei ei au băut toate națiunile. Regii pământului au preacurvit cu ea, iar negustorii pământului s-au îmbogățit din puterea senzualității ei!“. Am auzit un alt glas din Cer, zicând: „Ieși afară din ea, poporul Meu, ca să nu fii părtaș păcatelor ei și să nu primești din urgiile ei, pentru că păcatele ei s-au îngrămădit până la cer, iar Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei! Răsplătiți-i, așa cum i-a răsplătit și ea pe alții, și plătiți-i înapoi dublu pentru faptele ei. În paharul în care a amestecat ea, amestecați-i o porție dublă! Dați-i tot atâta chin și jale, pe cât s-a glorificat ea pe sine și a trăit în senzualitate! Pentru că zice în inima ei: «Șed ca o regină, nu sunt o văduvă și nu voi vedea niciodată jalea!». De aceea urgiile vor veni asupra ei într-o singură zi – moarte, jale și foamete – și va fi arsă în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, Care o judecă, este puternic. Împărații pământului, care au preacurvit cu ea și au trăit în senzualitate, o vor plânge și o vor boci, când vor vedea fumul arderii ei. Ei vor sta departe, de frica chinului ei, zicând: «Vai, vai, cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea puternică! Într-un ceas a venit condamnarea ta!». Negustorii pământului o plâng și o jelesc pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă de aur, argint, pietre prețioase, perle; in fin, purpură, mătase și pânză roșie; tot felul de obiecte din lemn de lămâi, tot felul de obiecte din fildeș, tot felul de obiecte din lemn prețios; bronz, fier și marmură; scorțișoară, condimente, tămâie, parfum, tămâie scumpă, vin și ulei de măsline, făină aleasă, grâu, animale de povară, oi, cai, care, trupuri și suflete ale oamenilor. Rodul după care tânjea sufletul tău s-a dus de la tine; toate lucrurile tale luxoase și strălucitoare sunt pierdute pentru tine și niciodată nu vor mai fi găsite. Cei ce fac comerț cu aceste lucruri, care s-au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinului ei, plângând, jelindu-se și zicând: «Vai, vai, cetatea cea mare, îmbrăcată în in fin, în vișiniu și roșu, împodobită cu aur, pietre prețioase și perle! O bogăție atât de mare a fost distrusă într-un singur ceas!». Orice căpitan de corabie, toți cei ce călătoresc pe mare, marinarii și cei care lucrează pe mare stăteau departe și, văzând fumul arderii ei, strigau, zicând: «Care cetate a mai fost asemenea cetății celei mari?». Ei își aruncau țărână pe cap și strigau, plângând și jelindu-se: «Vai, vai, cetatea cea mare, din prosperitatea căreia s-au îmbogățit toți cei ce aveau corăbii pe mare! Într-un ceas a fost pustiită!». «Bucură-te de ea, cerule! Bucurați-vă și voi, sfinților, apostolilor și profeților, pentru că Dumnezeu a pronunțat judecata împotriva ei, în favoarea voastră!»“. Un înger puternic a luat o piatră, ca o piatră mare de moară, și a aruncat-o în mare, zicând: „Cu o asemenea izbitură va fi aruncat Babilonul, marea cetate, încât niciodată nu va mai fi găsit! Iar sunetul kitharozilor, al muzicienilor, al cântăreților la fluier și al trompetiștilor nu se va mai auzi niciodată în tine! Niciun meseriaș de nicio meserie, nu se va mai găsi vreodată în tine; sunetul morii nu se va mai auzi niciodată în tine; lumina candelei nu va mai străluci niciodată în tine; glasul mirelui și al miresei nu se vor mai auzi niciodată în tine – pentru că negustorii tăi erau oamenii de seamă ai pământului, pentru că prin vrăjitoria ta au fost duse în rătăcire toate națiunile. În ea s-a găsit sângele profeților, al sfinților și al tuturor celor ce au fost uciși pe pământ“. După toate acestea, am auzit în Cer ceva ca un glas puternic al unei mari mulțimi, zicând: „Aleluia! Mântuirea, gloria și puterea sunt ale Dumnezeului nostru, pentru că judecățile Lui sunt adevărate și drepte: El a judecat-o pe marea prostituată care a pervertit lumea prin preacurvia ei! A răzbunat sângele slujitorilor Săi, vărsat de mâna ei!“. Au spus a doua oară: „Aleluia! Fumul ei se va ridica în vecii vecilor!“. Cei douăzeci și patru de bătrâni și cele patru ființe vii s-au aruncat la pământ și I s-au închinat lui Dumnezeu, Care stă pe tron, zicând: „Amin! Aleluia!“. Și dinspre tron s-a auzit un glas, zicând: „Lăudați-L pe Dumnezeul nostru, toți slujitorii Lui și cei ce vă temeți de El, mici și mari!“. Și am auzit ceva ca un glas al unei mari mulțimi, ca un vuiet de ape multe și ca un sunet de tunete puternice, zicând: „Aleluia! Căci Domnul Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, împărățește! Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm glorie, pentru că nunta Mielului a sosit, iar mireasa Lui s-a pregătit. I s-a dat să se îmbrace în in fin, strălucitor și curat“. Căci inul fin reprezintă faptele drepte ale sfinților. Apoi mi-a zis: „Scrie! Fericiți sunt cei chemați la Cina nunții Mielului!“. Mi-a mai zis: „Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu“. M-am aruncat la picioarele lui, ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci așa ceva! Eu sunt un slujitor împreună cu tine și cu frații tăi, care țin mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! Căci mărturia lui Isus este duhul profeției“. Apoi am văzut cerul deschis și iată că era un cal alb. Cel Ce îl călărea era numit „Cel Credincios și Adevărat“. El judecă și Se războiește cu dreptate. Ochii Lui erau ca flacăra focului, iar pe cap avea multe diademe. Avea un nume scris, pe care nimeni nu-l cunoaște în afară de El. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge, iar numele Lui este „Cuvântul lui Dumnezeu“. Armatele care erau în Cer Îl urmau pe cai albi, fiind îmbrăcate în in fin, de un alb curat. Din gura Lui iese o sabie ascuțită cu care să lovească națiunile. El le va conduce cu un sceptru de fier. El le calcă în picioare în presa de vin a mâniei aprinse a lui Dumnezeu, a Atotputernicului. Pe haina și pe coapsa Lui avea scris un nume: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor“. Am văzut un înger care stătea în picioare în soare și care a strigat cu glas tare către toate păsările ce zboară în înaltul cerului: „Veniți! Adunați-vă pentru ospățul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncați carnea regilor, carnea comandanților, carnea celor puternici, carnea cailor și a călăreților și carnea tuturor – atât a celor liberi, cât și a sclavilor, atât a celor mici, cât și a celor mari!“. Și am văzut fiara, regii pământului și armatele lor adunate ca să poarte război cu Cel Ce călărea pe cal și cu armata Lui. Fiara a fost prinsă și împreună cu ea a fost prins și profetul fals, care făcuse semne înaintea ei, semne prin care i-a dus în rătăcire pe cei ce au primit semnul fiarei și pe cei ce s-au închinat chipului ei. Cei doi au fost aruncați de vii în lacul de foc care arde cu sulf. Iar ceilalți au fost omorâți de sabia care ieșea din gura Celui Ce călărea pe cal. Și toate păsările s-au săturat din carnea lor. Am văzut un înger care cobora din Cer și care avea cheia Adâncului și un lanț mare în mână. El a înșfăcat dragonul, șarpele cel vechi, care este diavolul și Satan, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, apoi a încuiat și a sigilat intrarea deasupra lui ca să nu mai ducă în rătăcire națiunile, până când se vor fi împlinit cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțin timp. Am văzut niște tronuri, iar celor ce ședeau pe ele li s-a dat autoritatea să judece. Am văzut și sufletele celor ce au fost decapitați din cauza mărturiei lui Isus și din cauza Cuvântului lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, și care n-au primit semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au domnit cu Cristos o mie de ani. (Ceilalți morți n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani.) Aceasta este prima înviere. Fericit și sfânt este cel ce are parte de prima înviere! Asupra acestora a doua moarte nu are autoritate, ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni cu El o mie de ani. Când se vor fi împlinit cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat din închisoarea lui și va ieși ca să ducă în rătăcire națiunile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, și să le adune pentru război. La număr, ele sunt ca nisipul mării. Ele au mărșăluit pe întinderea pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea iubită. Atunci a coborât foc din cer și i-a ars. Diavolul, care-i ducea în rătăcire, a fost aruncat în lacul de foc și sulf, unde erau fiara și profetul fals. Ei vor fi chinuiți zi și noapte, în vecii vecilor. Apoi am văzut un tron mare și alb și pe Cel Ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit din prezența Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele. I-am văzut pe morții mari și mici stând înaintea tronului. Au fost deschise niște cărți și a fost deschisă și o altă Carte, care este Cartea Vieții. Morții au fost judecați potrivit cu faptele lor, așa cum erau ele scrise în cărți. Marea i-a dat pe morții care erau în ea, moartea și Locuința Morților i-au dat pe morții care erau în ele și fiecare a fost judecat după faptele lui. Moartea și Locuința Morților au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este a doua moarte: lacul de foc. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieții a fost aruncat în lacul de foc. Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, căci primul cer și primul pământ trecuseră, și nici marea nu mai era. Și am văzut cetatea cea sfântă, Noul Ierusalim, coborând din Cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru soțul ei. Am auzit un glas puternic ieșind de la tron și zicând: „Iată Cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El Își va întinde Cortul în mijlocul lor, iar ei vor fi poporul Lui. Și Dumnezeu Însuși va fi cu ei și va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus“. Cel Ce ședea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“. A mai zis: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de încredere și adevărate!“. Apoi mi-a zis: „S-a sfârșit! Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții. Cel ce învinge va moșteni aceste lucruri, și Eu voi fi Dumnezeul Lui, iar el va fi fiul Meu. Cât despre lași, necredincioși, scârboși, ucigași, preacurvari, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în lacul care arde cu foc și sulf, care este moartea a doua“. Unul dintre cei șapte îngeri, care au avut cele șapte vase pline cu ultimele șapte urgii, a venit și a vorbit cu mine, zicând: „Vino! Îți voi arăta mireasa, soția Mielului“. M-a dus în Duhul pe un munte mare și înalt și mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, coborând din Cer, de la Dumnezeu. Ea avea gloria lui Dumnezeu, iar strălucirea ei era ca a unei pietre deosebit de prețioase, ca un jasp, strălucind asemenea cristalului. Avea un zid mare și înalt, avea douăsprezece porți, iar la porți – doisprezece îngeri. Pe ele erau scrise numele celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel. Trei porți erau spre est, trei porți spre nord, trei porți spre sud și trei porți spre vest. Zidul cetății avea douăsprezece temelii și pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. Cel care a vorbit cu mine avea o trestie de aur pentru măsurat, ca să măsoare cetatea, porțile și zidul ei. Cetatea era așezată în formă de pătrat, lungimea ei fiind la fel cu lățimea. A măsurat cetatea cu trestia și era de douăsprezece mii de stadii. Lungimea, lățimea și înălțimea erau la fel. A măsurat și zidul și era de o sută patruzeci și patru de coți, după unitatea de măsură a omului, căci pe aceasta o folosea îngerul. Zidul era construit din jasp, iar cetatea era din aur pur, ca sticla curată. Temeliile zidului cetății erau decorate cu tot felul de pietre prețioase. Prima temelie era de jasp, a doua – de safir, a treia – de calcedonie, a patra – de smarald, a cincea – de sardonix, a șasea – de sardiu, a șaptea – de crisolit, a opta – de beril, a noua – de topaz, a zecea – de crisopraz, a unsprezecea – de iacint, a douăsprezecea – de ametist. Cele douăsprezece porți erau douăsprezece perle; fiecare poartă era dintr-o singură perlă. Strada cetății era din aur pur, ca sticla transparentă. N-am văzut niciun templu în cetate, pentru că Domnul Dumnezeu – Cel Atotputernic – și Mielul sunt Templul ei. Cetatea nu are nevoie nici de soare, nici de lună, ca să-i dea lumină, pentru că o luminează gloria lui Dumnezeu, iar Mielul este candela ei. Națiunile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului își vor aduce gloria în ea. Porțile ei nu vor fi închise niciodată ziua și acolo nu va fi noapte. Gloria și onoarea națiunilor vor fi aduse în ea. Nimic necurat nu va intra în ea și nimeni care trăiește în spurcăciune și minciună, ci doar cei care sunt scriși în Cartea Vieții Mielului. Atunci mi-a arătat râul apei vieții, strălucitor precum cristalul, care ieșea din tronul lui Dumnezeu și al Mielului. În mijlocul străzii cetății și de-o parte și de alta a râului era Pomul Vieții, care făcea roade de douăsprezece ori, dându-și rodul în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea națiunilor. Nu va mai fi nimic blestemat acolo. Tronul lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în cetate, iar slujitorii Lui I se vor închina. Îi vor vedea fața, iar Numele Lui va fi pe frunțile lor. Nu va mai fi noapte și nu vor mai avea nevoie de lumina candelei sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și ei vor domni în vecii vecilor. Apoi mi-a spus: „Aceste cuvinte sunt demne de încredere și adevărate. Domnul, Dumnezeul duhurilor profeților, Și-a trimis îngerul să le arate slujitorilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând“. „Iată, Eu vin curând! Fericit este cel ce păzește cuvintele profeției din cartea aceasta!“. Eu, Ioan, sunt cel care am auzit și am văzut aceste lucruri. Când le-am auzit și le-am văzut, m-am aruncat să mă închin la picioarele îngerului care mi le-a arătat. Dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci lucrul acesta! Eu sunt un slujitor împreună cu tine, cu frații tăi, profeții, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Lui Dumnezeu să I te închini!“. Apoi mi-a zis: „Să nu sigilezi cuvintele profeției din această carte, căci vremea este aproape. Cel ce face rău să facă rău și mai departe; cel murdar să se murdărească și mai departe; cel drept să facă dreptate și mai departe; iar cel sfânt să se sfințească și mai departe“. „Iată, Eu vin în curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să răsplătesc fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul. Fericiți sunt cei ce-și spală robele, ca să aibă dreptul la Pomul Vieții și să intre pe porți în cetate. Afară sunt câinii, vrăjitorii, preacurvarii, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește și practică minciuna. Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească înaintea voastră aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina și Descendentul lui David, Steaua strălucitoare de dimineață“. Duhul și Mireasa zic: „Vino!“, iar cel ce aude să zică: „Vino!“. Și cel însetat să vină, iar cel ce dorește, să ia fără plată apa vieții! Mărturisesc înaintea oricui aude cuvintele profeției din această carte că, dacă cineva adaugă ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile descrise în această carte. Și dacă cineva înlătură din cuvintele cărții acestei profeții, Dumnezeu îi va înlătura partea de la Pomul Vieții și din cetatea cea sfântă, care sunt descrise în această carte. Cel Ce mărturisește cu privire la aceste lucruri spune: „Da, Eu vin curând“. Amin! Vino, Doamne Isuse! Harul Domnului Isus să fie cu toți!