La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul. Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și s‑a făcut lumină. Dumnezeu a văzut că lumina este bună; și a despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l‑a numit „noapte”. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi. Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere în mijlocul apelor care să despartă apele de ape!” Și Dumnezeu a făcut întinderea și a despărțit apele care erau dedesubtul întinderii de apele care erau deasupra întinderii. Și așa a fost. Dumnezeu a numit întinderea „ceruri”. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a doua. Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub ceruri și să se arate uscatul!” Și așa a fost. Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar apele adunate le‑a numit „mări”. Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun. Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață: iarbă care face sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor, cu sămânță în rod.” Și așa a fost. Pământul a dat verdeață, iarbă care face sămânță după soiul ei și pomi care fac rod cu sămânță în ei după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia. Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte și să fie semne pentru vremuri, zile și ani; să fie luminători pe întinderea cerului ca să lumineze asupra pământului!” Și așa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari – luminătorul cel mare, ca să stăpânească asupra zilei, și luminătorul cel mic, ca să stăpânească asupra nopții – și stelele. I‑a așezat pe întinderea cerului, ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra. Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare, și tot felul de zburătoare să zboare deasupra pământului, pe fața întinderii cerului!” Dumnezeu a creat leviatanii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele după soiul lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune și le‑a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți‑vă și umpleți apele mărilor; iar păsările să se înmulțească pe pământ.” Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea. Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor: vite, târâtoare și fiare ale pământului, după soiul lor!” Și așa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Și Dumnezeu a văzut că erau bune. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se târăsc pe pământ.” Dumnezeu l‑a creat pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l‑a creat; bărbat și femeie i‑a creat. Dumnezeu i‑a binecuvântat și le‑a zis: „Fiți roditori, înmulțiți‑vă, umpleți pământul și supuneți‑l; și stăpâniți peste peștii mării, păsările cerului și toate viețuitoarele care mișună pe pământ!” Și Dumnezeu le‑a mai zis: „Iată, v‑am dat toată iarba cu sămânță care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră! Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care mișună pe pământ, care au suflare de viață, le‑am dat ca hrană toată iarba verde.” Și așa a fost. Dumnezeu S‑a uitat la tot ce făcuse: și iată, erau foarte bune. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a șasea. Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor. În ziua a șaptea, Dumnezeu Și‑a sfârșit lucrarea pe care o făcuse, și în ziua a șaptea S‑a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‑o, pentru că în ziua aceasta S‑a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut‑o în creație. Iată istoria cerurilor și a pământului, când au fost create. În ziua când a făcut DOMNUL Dumnezeu pământ și ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp și nicio iarbă de pe câmp nu încolțea încă, fiindcă DOMNUL Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ și nu era niciun om care să lucreze pământul. Ci un abur se ridica din pământ și uda toată fața pământului. DOMNUL Dumnezeu l‑a plămădit pe om din țărâna pământului, i‑a suflat în nări suflare de viață, și omul a devenit un suflet viu. Apoi, DOMNUL Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și l‑a pus acolo pe omul pe care‑l întocmise. DOMNUL Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la privit și cu fructe bune de mâncat. În mijlocul grădinii erau pomul vieții și pomul cunoașterii binelui și răului. Un râu ieșea din Eden și uda grădina, și de acolo se împărțea în patru brațe. Numele celui dintâi era Pison; el străbătea toată țara Havila, unde se găsea aur. Aurul din țara aceea era bun; acolo se găsea și bdeliu și piatră de onix. Numele celui de‑al doilea braț era Ghihon; el străbătea toată țara Cuș. Numele celui de‑al treilea braț era Hidechel. El curgea la răsărit de Așur. Al patrulea braț era Perat. DOMNUL Dumnezeu l‑a luat pe om și l‑a așezat în grădina Eden ca s‑o lucreze și s‑o păzească. Și i‑a dat porunca aceasta: „Poți să mănânci în voie din orice pom din grădină, dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.” DOMNUL Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să‑i fac un ajutor potrivit.” DOMNUL Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului și le‑a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; și orice nume pe care‑l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela‑i rămânea. Omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și fiarelor câmpului, dar pentru el nu s‑a găsit niciun ajutor potrivit. Atunci, DOMNUL Dumnezeu a făcut să vină peste om un somn adânc, și omul a adormit. DOMNUL Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la loc. Din coasta pe care o luase din om, DOMNUL Dumnezeu a făcut o femeie și a adus‑o la om. Și omul a zis: „Iat‑o, în sfârșit, pe cea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi «femeie», pentru că a fost luată din bărbat.” De aceea îi va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup. Omul și femeia lui erau amândoi goi, și nu le era rușine. Șarpele, însă, era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse DOMNUL Dumnezeu. El i‑a zis femeii: „Oare a spus Dumnezeu cu adevărat să nu mâncați din orice pom din grădină?” Femeia i‑a răspuns șarpelui: „Putem să mâncăm din rodul oricărui pom din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: «Să nu mâncați din el și să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți!»” Atunci, șarpele i‑a zis femeii: „Hotărât că nu veți muri! Dimpotrivă, Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând ce este bine și ce este rău.” Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat, că era o încântare pentru ochi și că era de dorit să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat. Apoi i‑a dat și bărbatului ei, care a mâncat și el. Atunci li s‑au deschis amândurora ochii și au cunoscut că erau goi; și au cusut laolaltă frunze de smochin și și‑au făcut șorțuri din ele. Când au auzit glasul DOMNULUI Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, omul și femeia lui s‑au ascuns de fața Lui printre pomii din grădină. Dar DOMNUL Dumnezeu a început să‑l strige pe om și i‑a zis: „Unde ești?” El a răspuns: „Ți‑am auzit glasul în grădină și mi‑a fost frică, pentru că sunt gol, așa că m‑am ascuns.” Și DOMNUL Dumnezeu i‑a zis: „Cine ți‑a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi‑ai dat‑o ca să fie cu mine, ea mi‑a dat din pom și am mâncat.” Atunci DOMNUL Dumnezeu i‑a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia I‑a răspuns: „Șarpele m‑a amăgit și am mâncat din pom.” DOMNUL Dumnezeu i‑a zis șarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat să fii între toate animalele și între toate fiarele câmpului; pe pântece să te târăști și țărână să mănânci în toate zilele vieții tale! Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Sămânța ei îți va zdrobi capul, iar tu îi vei străpunge călcâiul.” Femeii i‑a zis: „Îți voi da suferință multă și sarcină grea; cu durere vei naște copii, și dorința ta se va ține după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Lui Adam i‑a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul femeii tale și ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci, blestemat va fi pământul din pricina ta. Cu trudă îți vei scoate hrana din el în toate zilele vieții tale; spini și pălămidă îți va da și vei mânca iarba de pe câmp. În sudoarea feței îți vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământ, fiindcă din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce!” Omul i‑a pus femeii sale numele Eva, căci ea a fost mama tuturor celor vii. DOMNUL Dumnezeu le‑a făcut lui Adam și femeii lui haine din piele și i‑a îmbrăcat cu ele. DOMNUL Dumnezeu a zis: „Iată, omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele și răul. Acum, să nu cumva să‑și întindă mâna, să ia și din pomul vieții, să mănânce din el și să trăiască în veci!” De aceea, DOMNUL Dumnezeu l‑a alungat din grădina Eden ca să lucreze pământul din care fusese luat. Astfel l‑a izgonit El pe om; iar la răsăritul grădinii Eden a pus niște heruvimi care să învârtă o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul spre pomul vieții. Adam a cunoscut‑o pe Eva, femeia sa; ea a rămas însărcinată și l‑a născut pe Cain, zicând: „Am căpătat un om cu ajutorul DOMNULUI!” L‑a mai născut și pe fratele său, Abel. Abel era păstor de turme, iar Cain era lucrător al pământului. După o vreme, Cain I‑a adus DOMNULUI jertfă din rodul pământului. Abel I‑a adus și el jertfă dintre oile întâi născute ale turmei lui și din grăsimea lor. DOMNUL a privit cu plăcere către Abel și jertfa lui, dar către Cain și jertfa lui n‑a privit cu plăcere. Cain s‑a mâniat foarte tare și i s‑a posomorât fața. Atunci DOMNUL i‑a zis lui Cain: „De ce te‑ai mâniat și de ce ți s‑a posomorât fața? Nu‑i așa? Dacă faci binele, vei fi bine primit, dar dacă nu faci binele, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să‑l stăpânești.” Însă Cain i‑a zis lui Abel, fratele său: [„Hai să ieșim la câmp!”] Dar pe când erau la câmp, Cain s‑a ridicat împotriva lui Abel, fratele său, și l‑a omorât. DOMNUL i‑a zis lui Cain: „Unde este Abel, fratele tău?” El a răspuns: „Nu știu! Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?” Dumnezeu i‑a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. Acum, blestemat ești tu de pământul care și‑a deschis gura ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta! Când vei lucra pământul, să nu‑ți mai dea bogăția lui. Pribeag și fugar să fii pe pământ!” Cain I‑a zis DOMNULUI: „Pedeapsa mea e prea mare ca s‑o pot duce. Iată, Tu mă izgonești azi de pe fața pământului; va trebui să mă ascund de Fața Ta și să fiu pribeag și fugar pe pământ; și oricine mă va găsi mă va omorî.” DOMNUL i‑a zis: „Nicidecum! Dacă‑l va omorî cineva pe Cain, Cain va fi răzbunat de șapte ori.” Și DOMNUL a hotărât un semn pentru Cain, ca să nu‑l omoare cine îl va găsi. Apoi, Cain a ieșit de la Fața DOMNULUI și a locuit în ținutul Nod, la răsărit de Eden. Cain a cunoscut‑o pe femeia sa; ea a rămas însărcinată și l‑a născut pe Enoh. După ce a zidit o cetate, Cain i‑a pus acelei cetăți numele fiului său Enoh. Enoh a fost tatăl lui Irad, Irad a fost tatăl lui Mehuiael, Mehuiael a fost tatăl lui Metușael, și Metușael a fost tatăl lui Lameh. Lameh și‑a luat două neveste: numele uneia era Ada, și numele celeilalte era Țila. Ada l‑a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi și păzesc vite. Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă din liră și din fluier. Cât despre Țila, ea l‑a născut pe Tubal‑Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă și de fier. Sora lui Tubal‑Cain era Naama. Lameh a zis femeilor sale: „Ada și Țila, ascultați glasul meu! Femei ale lui Lameh, auziți cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea și un tânăr pentru vânătăile mele. Cain va fi răzbunat de șapte ori, iar Lameh, de șaptezeci de ori câte șapte!” Adam a cunoscut‑o iarăși pe femeia sa; ea a născut un fiu și i‑a pus numele Set, „căci”, a zis ea, „Dumnezeu mi‑a dat o altă sămânță în locul lui Abel, pe care l‑a ucis Cain”. Lui Set i s‑a născut de asemenea un fiu și i‑a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele DOMNULUI. Aceasta este cartea urmașilor lui Adam. În ziua când l‑a creat Dumnezeu pe om, după asemănarea Lui l‑a făcut: bărbat și femeie i‑a creat, i‑a binecuvântat și le‑a dat numele de „om” în ziua când au fost creați. La vârsta de o sută treizeci de ani, lui Adam i s‑a născut un fiu după chipul și asemănarea lui și i‑a pus numele Set. După nașterea lui Set, Adam a mai trăit opt sute de ani și i s‑au născut fii și fiice. Toate zilele lui Adam au fost în număr de nouă sute treizeci de ani, apoi a murit. La vârsta de o sută cinci ani, lui Set i s‑a născut Enos. După nașterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute șapte ani și i s‑au născut fii și fiice. Toate zilele lui Set au fost în număr de nouă sute doisprezece ani, apoi a murit. La vârsta de nouăzeci de ani, lui Enos i s‑a născut Chenan. După nașterea lui Chenan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani și i s‑au născut fii și fiice. Toate zilele lui Enos au fost în număr de nouă sute cinci ani, apoi a murit. La vârsta de șaptezeci de ani, lui Chenan i s‑a născut Mahalalel. După nașterea lui Mahalalel, Chenan a mai trăit opt sute patruzeci de ani și i s‑au născut fii și fiice. Toate zilele lui Chenan au fost în număr de nouă sute zece ani, apoi a murit. La vârsta de șaizeci și cinci de ani, lui Mahalalel i s‑a născut Iared. După nașterea lui Iared, Mahalalel a mai trăit opt sute treizeci de ani și i s‑au născut fii și fiice. Toate zilele lui Mahalalel au fost în număr de opt sute nouăzeci și cinci de ani, apoi a murit. La vârsta de o sută șaizeci și doi de ani, lui Iared i s‑a născut Enoh. După nașterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani și i s‑au născut fii și fiice. Toate zilele lui Iared au fost în număr de nouă sute șaizeci și doi de ani, apoi a murit. La vârsta de șaizeci și cinci de ani, lui Enoh i s‑a născut Metusala. După nașterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani și i s‑au născut fii și fiice. Toate zilele lui Enoh au fost în număr de trei sute șaizeci și cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi n‑a mai fost văzut, pentru că l‑a luat Dumnezeu. La vârsta de o sută optzeci și șapte de ani, lui Metusala i s‑a născut Lameh. După nașterea lui Lameh, Metusala a mai trăit șapte sute optzeci și doi de ani și i s‑au născut fii și fiice. Toate zilele lui Metusala au fost în număr de nouă sute șaizeci și nouă de ani, apoi a murit. La vârsta de o sută optzeci și doi de ani, lui Lameh i s‑a născut un fiu. El i‑a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia de munca noastră și de truda mâinilor noastre, care vin din pământul pe care l‑a blestemat DOMNUL.” După nașterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci și cinci de ani și i s‑au născut fii și fiice. Toate zilele lui Lameh au fost de șapte sute șaptezeci și șapte de ani, apoi a murit. Lui Noe, la vârsta de cinci sute de ani, i s‑au născut Sem, Ham și Iafet. Când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului și li s‑au născut fiice, fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor sunt frumoase și, dintre toate, și‑au luat de neveste pe acelea pe care și le‑au ales. Atunci, DOMNUL a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci omul nu este decât carne: zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” Uriașii erau pe pământ în zilele acelea, dar și mai apoi, când intrau fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor, iar ele le nășteau copii; aceștia au fost vitejii de odinioară, oameni cu renume. DOMNUL a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că orice pornire a gândurilor din inima lui era îndreptată în fiecare zi numai spre rău. DOMNULUI I‑a părut rău că l‑a făcut pe om pe pământ și S‑a mâhnit în inima Lui. Și DOMNUL a zis: „Îi voi șterge de pe fața pământului pe oamenii pe care i‑am creat, împreună cu vitele, târâtoarele și păsările cerului; căci Îmi pare rău că i‑am făcut.” Dar Noe a căpătat milă înaintea DOMNULUI. Aceasta este istoria lui Noe. Noe era un om drept, desăvârșit între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. Lui i s‑au născut trei fii: Sem, Ham și Iafet. Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu și plin de violență. Dumnezeu S‑a uitat spre pământ și iată, era stricat, căci orice făptură își stricase calea pe pământ. Atunci, Dumnezeu i‑a zis lui Noe: „Sfârșitul tuturor făpturilor este hotărât înaintea Mea, fiindcă s‑a umplut pământul de violență din pricina lor; iată, am să le nimicesc împreună cu pământul. Fă‑ți o arcă din lemn de gófer; arca să o faci cu încăperi și să o tencuiești cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară. Iată cum s‑o faci: arca să aibă trei sute de coți lungime, cincizeci de coți lățime și treizeci de coți înălțime. Să‑i faci o fereastră, pe care s‑o închei sus, la distanță de un cot. Intrarea arcei s‑o pui într‑o latură a ei; și să‑i faci trei punți: jos, la mijloc și sus. Iată, Eu voi aduce un potop de ape asupra pământului, ca să nimicească orice făptură de sub cer care are suflare de viață; tot ce este pe pământ va pieri. Dar voi încheia legământul Meu cu tine: să intrați în arcă tu și fiii tăi, nevasta ta și nevestele fiilor tăi împreună cu tine. Și din tot ce este viu, din orice făptură, să aduci în arcă perechi din fiecare soi, ca să le ții în viață împreună cu tine; parte bărbătească și parte femeiască să fie. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor și din toate târâtoarele pământului după soiul lor, să vină la tine, perechi din fiecare soi, ca să le ții în viață. Și tu ia din toate merindele care se mănâncă și adună‑le la tine, ca să vă slujească de hrană ție și lor!” Și Noe a făcut întocmai. După cum îi poruncise Dumnezeu, așa a făcut. DOMNUL i‑a zis lui Noe: „Intrați în arcă tu și toată casa ta, căci pe tine te‑am văzut drept înaintea Mea în acest neam de oameni. Din toate animalele curate să iei cu tine câte șapte perechi, parte bărbătească și parte femeiască; iar din animalele care nu sunt curate, câte o pereche, parte bărbătească și parte femeiască; și din păsările cerului, câte șapte perechi, parte bărbătească și parte femeiască, ca să le ții vie sămânța pe toată fața pământului. Căci, după șapte zile, voi da ploaie pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți și voi șterge de pe fața pământului toate făpturile pe care le‑am făcut.” Noe a făcut întocmai cum îi poruncise DOMNUL. Noe era în vârstă de șase sute de ani când a venit potopul de ape asupra pământului. Și Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, cu nevasta sa și cu nevestele fiilor săi, dinaintea apelor potopului. Din animalele curate, din animalele care nu sunt curate, din păsări și din tot ce se târăște pe pământ, au intrat în arcă la Noe, perechi‑perechi, parte bărbătească și parte femeiască, după cum îi poruncise Dumnezeu lui Noe. Iar după cele șapte zile, apele potopului au venit asupra pământului. În anul al șase sutelea al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, au răbufnit toate izvoarele adâncului celui mare și s‑au deschis stăvilarele cerurilor. Și a căzut ploaie pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți. În aceeași zi, Noe și fiii săi, Sem, Ham și Iafet, nevasta lui Noe și cele trei neveste ale fiilor săi, împreună cu ei, au intrat în arcă; ei și toate viețuitoarele după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate vietățile care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate zburătoarele după soiul lor: orice pasăre, tot ce avea aripi. Au intrat la Noe în arcă, perechi‑perechi, din orice făptură care are suflare de viață. Cele care au intrat erau parte bărbătească și parte femeiască din orice făptură, după cum îi poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi, DOMNUL a închis arca în urma lui. Potopul a ținut patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut și au ridicat arca, iar ea s‑a înălțat de la pământ. Apele s‑au întețit și au devenit foarte mari pe pământ, iar arca plutea pe deasupra lor. Apele au devenit nespus de puternice, și toți munții înalți, de sub întregul cer, au fost acoperiți. Cu cincisprezece coți s‑au înălțat apele deasupra munților, care au fost acoperiți. Și au pierit orice făptură care se mișca pe pământ – păsările, vitele, fiarele, toate câte mișunau pe pământ – și toți oamenii. Tot ce avea suflare, duh de viață în nări, tot ce era pe uscat a murit. Astfel a șters Dumnezeu toate ființele de pe fața pământului, de la om până la vite, târâtoare și păsările cerului; au fost șterse de pe pământ. Au rămas doar Noe și tot ce era cu el în arcă. Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile. Dumnezeu și‑a adus aminte de Noe, de toate fiarele și de toate vitele care erau cu el în arcă; și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, iar apele s‑au domolit. Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise, iar ploaia din cer s‑a oprit. Apele s‑au tot retras de pe pământ și, după o sută cincizeci de zile, au scăzut, astfel încât, în luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, arca s‑a oprit pe munții Ararat. Apele au tot scăzut până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s‑au văzut vârfurile munților. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse. A dat drumul corbului, care a tot ieșit și s‑a întors până când au secat apele de pe pământ. A dat drumul porumbelului, ca să vadă dacă se retrăseseră apele de pe fața pământului. Dar porumbelul n‑a găsit loc de odihnă pentru piciorul lui și s‑a întors la arcă, pentru că pe toată fața pământului erau ape. Noe a întins mâna, l‑a luat și l‑a adus în arcă. A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din arcă. Porumbelul s‑a întors la el pe înserate și, iată, avea în cioc o frunză de măslin ruptă de curând. Astfel a înțeles Noe că apele se retrăseseră de pe pământ. A mai așteptat alte șapte zile și a dat drumul porumbelului, iar acesta nu s‑a mai întors la el. În al șase sute unulea an al vieții lui Noe, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele se zvântaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte acoperământul arcei, s‑a uitat și, iată, fața pământului se zvântase. În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat. Dumnezeu i‑a vorbit lui Noe și i‑a zis: „Ieșiți din arcă tu, nevasta ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi împreună cu tine! Scoate împreună cu tine toate viețuitoarele de tot felul care sunt cu tine: păsări, vite și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ; să mișune, să rodească și să se înmulțească pe pământ.” Și Noe a ieșit cu fiii săi, cu nevasta sa și cu nevestele fiilor săi. Toate viețuitoarele, toate târâtoarele, toate păsările, toate câte se mișcă pe pământ au ieșit din arcă pe familii. Noe I‑a zidit DOMNULUI un altar, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și a adus arderi‑de‑tot pe altar. DOMNUL a mirosit mireasmă plăcută și a zis în inima Sa: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, chiar dacă pornirea inimii omului este rea din tinerețea lui, și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. Cât va fi pământul nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea.” Dumnezeu i‑a binecuvântat pe Noe și pe fiii săi și le‑a zis: „Fiți roditori, înmulțiți‑vă și umpleți pământul! Să apuce teama și frica de voi pe orice fiară a pământului, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se târăște pe pământ și pe toți peștii mării: toate au fost date în mâinile voastre! Tot ce se mișcă și are viață să vă slujească de hrană; precum iarba verde, vi le dau pe toate acestea. Numai carne cu viața ei – adică sângele ei – să nu mâncați. Și pentru sângele vostru – adică viețile voastre – voi cere socoteală; din mâna oricărei viețuitoare voi cere sângele vărsat; din mâna omului, din mâna semenului său, voi cere viața omului. Dacă varsă cineva sânge de om, și sângele lui să fie vărsat de om, căci pe om Dumnezeu l‑a făcut după chipul Său. Iar voi fiți roditori și înmulțiți‑vă; răspândiți‑vă pe pământ și înmulțiți‑vă pe el!” Dumnezeu le‑a zis lui Noe și fiilor lui, care erau cu el: „Iată, Eu închei legământul Meu cu voi și cu urmașii voștri și cu orice ființă vie care este cu voi: păsări, vite și toate fiarele de pe pământ, cu cele care au ieșit din arcă și cu toate vietățile pământului. Închei legământul Meu cu voi: nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului și nu va mai fi vreun potop care să facă prăpăd pe pământ.” Și Dumnezeu a mai spus: „Acesta este semnul legământului pe care‑l fac cu voi și cu toate viețuitoarele care sunt cu voi, din neam în neam, pe vecie: am pus în nor curcubeul Meu, care va sluji ca semn al legământului dintre Mine și pământ. Când voi aduna nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor, și Eu îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine și voi și toate viețuitoarele de orice fel; și apele nu se vor mai face potop, ca să nimicească toate făpturile. Când curcubeul va fi în nor, îl voi vedea și‑mi voi aduce aminte de legământul veșnic dintre Dumnezeu și toate viețuitoarele de orice fel de pe pământ.” Dumnezeu i‑a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l‑am încheiat între Mine și orice făptură de pe pământ.” Fiii lui Noe, care au ieșit din arcă, erau: Sem, Ham și Iafet, Ham fiind tatăl lui Canaan. Aceștia au fost cei trei fii ai lui Noe, și din ei s‑au răspândit oameni pe tot pământul. Noe a început să lucreze pământul și a sădit o vie. A băut din vinul ei, s‑a îmbătat și s‑a dezgolit în mijlocul cortului său. Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său și le‑a povestit celor doi frați ai săi de afară. Atunci, Sem și Iafet au luat mantaua, și‑au pus‑o pe umeri, au mers cu spatele și au acoperit goliciunea tatălui lor. Având fețele întoarse, n‑au văzut goliciunea tatălui lor. Noe s‑a trezit din beție, a aflat ce‑i făcuse fiul său cel mai tânăr și a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor pentru frații săi!” Și a mai zis: „Binecuvântat fie DOMNUL, Dumnezeul lui Sem, iar Canaan să fie robul lui Sem! Lărgească Dumnezeu locul lui Iafet; el să locuiască în corturile lui Sem, iar Canaan să fie robul lui!” Noe a mai trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani. Și toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit. Acestea sunt spițele de neam ale fiilor lui Noe: Sem, Ham și Iafet. După potop li s‑au născut fii. Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meșec și Tiras. Fiii lui Gomer: Așchenaz, Rifat și Togarma. Fiii lui Iavan: Elișa, Tarșiș, Chitim și Dodanim. Din aceștia s‑au răspândit neamurile de pe coasta mării, în ținuturile lor, fiecare după limba sa, după familiile lor, după semințiile lor. Fiii lui Ham au fost: Cuș, Mițraim, Put și Canaan. Fiii lui Cuș: Saba, Havila, Sabta, Raema și Sabteca. Fiii lui Raema: Șeba și Dedan. Cuș l‑a născut și pe Nimrod, cel dintâi care s‑a dovedit viteaz pe pământ. El a fost vânător viteaz înaintea DOMNULUI, de aceea se zice: „Ca Nimrod, vânător viteaz înaintea DOMNULUI.” Începutul împărăției lui au fost cetățile Babel, Erec, Acad și Calne, în țara Șinear. Din țara aceea a plecat în Asiria și a zidit cetățile Ninive, Rehobot‑Ir, Calah și Resen, între Ninive și Calah, cetatea cea mare. Mițraim i‑a născut pe ludimi, anamimi, lehabimi, naftuhimi, patrusimi, casluhimi (din care au ieșit filistenii ) și caftorimi. Canaan i‑a născut pe Sidon, întâiul său născut, pe Het, pe iebusiți, pe amoriți, pe ghirgasiți, pe hiviți, pe archiți, pe siniți, pe arvadiți, pe țemariți și pe hamatiți. După aceea, familiile canaaniților s‑au împrăștiat. Hotarele canaaniților se întindeau de la Sidon, cum mergi spre Gherar, până la Gaza și, cum mergi spre Sodoma, Gomora, Adma și Țeboim, până la Leșa. Aceștia sunt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor, în ținuturile lor, cu neamurile lor. Și lui Sem, tatăl tuturor fiilor lui Eber și fratele mai mare al lui Iafet, i s‑au născut fii. Fiii lui Sem au fost: Elam, Așur, Arpacșad, Lud și Aram. Fiii lui Aram: Uț, Hul, Gheter și Maș. Arpacșad l‑a născut pe Șelah, iar Șelah l‑a născut pe Eber. Lui Eber i s‑au născut doi fii: numele unuia era Peleg, căci în zilele lui s‑a împărțit pământul, iar numele fratelui său era Ioctan. Ioctan i‑a născut pe Almodad, Șelef, Hațarmavet, Ierah, Adoram, Uzal, Dicla, Obal, Abimael, Șeba, Ofir, Havila și Iobab. Toți aceștia sunt fiii lui Ioctan. Așezările lor se întindeau de la Meșa, cum mergi spre Sefar, până la muntele de la răsărit. Aceștia sunt fiii lui Sem, după familiile lor, după limbile lor, în ținuturile lor, după neamurile lor. Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după spița lor, cu neamurile lor; din acestea s‑au răspândit popoarele pe pământ după potop. Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. Pornind ei spre răsărit, au dat peste o câmpie în ținutul Șinear și s‑au așezat acolo. Și au zis unul către altul: „Haideți să facem cărămizi și să le ardem bine în foc!” Și cărămida le‑a slujit ca piatră, iar smoala, ca mortar. Și au mai zis: „Haideți să ne zidim o cetate și un turn cu vârful până la cer și să ne facem un nume, ca să nu ne împrăștiem pe toată fața pământului!” DOMNUL S‑a coborât să vadă cetatea și turnul pe care le zideau fiii oamenilor. Și DOMNUL a zis: „Iată, sunt un singur popor și toți au aceeași limbă, și acesta este abia începutul lucrării; acum, nimic nu i‑ar împiedica să facă tot ce și‑au pus în gând. Haideți să coborâm acolo și să le încurcăm limba, ca să nu‑și mai înțeleagă vorba unii altora!” Astfel, DOMNUL i‑a împrăștiat de acolo pe toată fața pământului, așa că au încetat să zidească cetatea. De aceea i s‑a pus numele Babel, căci acolo a încurcat DOMNUL limba întregului pământ și de acolo i‑a împrăștiat DOMNUL pe toată fața pământului. Aceștia sunt urmașii lui Sem. La vârsta de o sută de ani, lui Sem i s‑a născut Arpacșad, la doi ani după potop. După nașterea lui Arpacșad, Sem a mai trăit cinci sute de ani și i s‑au născut fii și fiice. La vârsta de treizeci și cinci de ani, lui Arpacșad i s‑a născut Șelah. După nașterea lui Șelah, Arpacșad a mai trăit patru sute trei ani și i s‑au născut fii și fiice. La vârsta de treizeci de ani, lui Șelah i s‑a născut Eber. După nașterea lui Eber, Șelah a mai trăit patru sute trei ani și i s‑au născut fii și fiice. La vârsta de treizeci și patru de ani, lui Eber i s‑a născut Peleg. După nașterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani și i s‑au născut fii și fiice. La vârsta de treizeci de ani, lui Peleg i s‑a născut Reu. După nașterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani și i s‑au născut fii și fiice. La vârsta de treizeci și doi de ani, lui Reu i s‑a născut Serug. După nașterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute șapte ani și i s‑au născut fii și fiice. La vârsta de treizeci de ani, lui Serug i s‑a născut Nahor. După nașterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani și i s‑au născut fii și fiice. La vârsta de douăzeci și nouă de ani, lui Nahor i s‑a născut Terah. După nașterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani și i s‑au născut fii și fiice. La vârsta de șaptezeci de ani, lui Terah i s‑au născut Avram, Nahor și Haran. Aceștia sunt urmașii lui Terah. Lui Terah i s‑au născut Avram, Nahor și Haran, iar lui Haran i s‑a născut Lot. Și Haran a murit înaintea tatălui său, Terah, în ținutul său de baștină, în Ur, în Caldeea. Avram și Nahor și‑au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai, iar numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi și al Iscăi. Sarai era stearpă; nu avea copii. Terah i‑a luat pe Avram, fiul său, pe Lot, nepotul său, fiul lui Haran, și pe Sarai, nora sa, nevasta fiului său Avram, și au ieșit împreună din Ur, din Caldeea, ca să meargă în țara Canaan. Au ajuns până la Haran și s‑au așezat acolo. Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; și Terah a murit în Haran. DOMNUL i‑a spus lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, din familia tatălui tău, și du‑te în țara pe care ți‑o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvânta și‑ți voi mări numele și vei fi o binecuvântare. Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, și îi voi blestema pe cei ce te vor blestema. Și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” Avram a plecat, după cum îi spusese DOMNUL, și împreună cu el a plecat și Lot. Avram avea șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran. Avram i‑a luat pe Sarai, nevasta sa, și pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră și cu toate sufletele pe care le dobândiseră în Haran. Au ieșit ca să plece în țara Canaanului și au ajuns în țara Canaanului. Avram a străbătut țara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. (Canaaniții erau atunci în țară.) DOMNUL i S‑a arătat lui Avram și i‑a zis: „Seminței tale îi voi da țara aceasta.” Și Avram a zidit acolo un altar DOMNULUI, care i Se arătase. De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, și și‑a întins cortul având Betelul la apus și Aiul la răsărit. A zidit și acolo un altar DOMNULUI și a chemat Numele DOMNULUI. Avram și‑a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi. A venit însă foamete pe pământ, și Avram a coborât în Egipt ca să locuiască o vreme acolo, căci era mare foamete în țară. Când era aproape să intre în Egipt, i‑a zis lui Sarai, nevasta sa: „Iată, știu că ești o femeie frumoasă la chip. Când te vor vedea egiptenii, vor zice: «Aceasta este nevasta lui!» Și pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa în viață. Spune, te rog, că ești sora mea, ca să‑mi meargă bine din pricina ta și sufletul meu să trăiască datorită ție!” Când a ajuns Avram în Egipt, egiptenii au văzut că femeia era foarte frumoasă. Dregătorii lui Faraon au văzut‑o și i‑au lăudat‑o lui Faraon; și femeia a fost adusă în casa lui Faraon. Avram a fost primit bine din pricina ei și a căpătat oi, boi, măgari, robi și roabe, măgărițe și cămile. Dar DOMNUL a abătut mari urgii peste Faraon și peste casa lui din pricina lui Sarai, nevasta lui Avram. Atunci, Faraon l‑a chemat pe Avram și i‑a zis: „Ce mi‑ai făcut? De ce nu mi‑ai spus că este nevasta ta? De ce ai zis: «Este sora mea», astfel că am ajuns să o iau de nevastă? Acum, iată‑ți nevasta! Ia‑o și pleacă!” Faraon a dat poruncă oamenilor săi în privința lui și i‑au scos din țară pe el, pe nevasta sa și tot ce avea. Avram s‑a suit din Egipt în Neghev împreună cu nevasta sa, cu tot ce avea și cu Lot. Avram era foarte bogat în vite, în argint și în aur. A umblat din loc în loc din Neghev până la Betel, până la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel și Ai, în locul unde era altarul pe care‑l făcuse acolo prima dată. Și acolo, a chemat Numele DOMNULUI. Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea și el oi, boi și corturi. Și ținutul acela nu‑i încăpea să locuiască împreună, căci averile lor erau așa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună. S‑a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram și păzitorii vitelor lui Lot. (Canaaniții și fereziții locuiau atunci în țară.) Avram i‑a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine și tine și între păzitorii mei și păzitorii tăi, căci suntem frați! Oare nu‑i toată țara înaintea ta? Desparte‑te, te rog, de mine: dacă tu o apuci la stânga, eu o voi apuca la dreapta; dacă tu o apuci la dreapta, eu o voi apuca la stânga.” Lot și‑a ridicat ochii și a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată. Înainte de a nimici DOMNUL Sodoma și Gomora, era ca o grădină a DOMNULUI, ca țara Egiptului, cum mergi spre Țoar. Lot și‑a ales toată câmpia Iordanului și a mers spre răsărit. Astfel s‑au despărțit ei unul de altul. Avram a locuit în Canaan, iar Lot a locuit în cetățile din Câmpie și și‑a întins corturile până la Sodoma. Oamenii din Sodoma erau răi și din cale‑afară de păcătoși împotriva DOMNULUI. DOMNUL i‑a zis lui Avram, după ce s‑a despărțit Lot de el: „Ridică‑ți ochii și privește, din locul în care ești, spre miazănoapte și spre miazăzi, spre răsărit și spre apus; căci toată țara pe care o vezi v‑o dau ție și seminției tale în veac. Îți voi face seminția ca pulberea pământului, încât, dacă poate număra cineva pulberea pământului, și seminția ta va putea fi numărată. Scoală‑te, străbate țara în lung și în lat, căci ție ți‑o voi da!” Avram și‑a mutat cortul și s‑a dus de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt la Hebron. Și acolo a zidit un altar DOMNULUI. Pe vremea lui Amrafel, regele Șinearului, a lui Arioc, regele Elasarului, a lui Chedorlaomer, regele Elamului, și a lui Tidal, regele Goimului, aceștia au făcut război cu Bera, regele Sodomei, cu Birșa, regele Gomorei, cu Șinab, regele Admei, cu Șemeber, regele Țeboimului, și cu regele din Bela, adică din Țoar. Cei din urmă s‑au adunat în valea Sidim, adică Marea Sărată. Doisprezece ani îi fuseseră supuși lui Chedorlaomer; și în anul al treisprezecelea s‑au răsculat. În anul al paisprezecelea, Chedorlaomer și regii care erau cu el s‑au dus și i‑au bătut pe refaimi la Așterot‑Carnaim, pe zuzimi la Ham, pe emimi la Șave‑Chiriataim și pe horiți în muntele lor, Seir, până la El‑Paran, care este lângă pustiu. Apoi s‑au întors, au venit la En‑Mișpat, adică la Cadeș, și i‑au bătut pe amaleciți în tot ținutul lor, ca și pe amoriții care locuiau la Hațațon‑Tamar. Atunci regele Sodomei, regele Gomorei, regele Admei, regele Țeboimului și regele din Bela, adică din Țoar, au ieșit și s‑au așezat în linie de bătaie împotriva lor în valea Sidim; anume, împotriva lui Chedorlaomer, regele Elamului, a lui Tidal, regele Goimului, a lui Amrafel, regele Șinearului, și a lui Arioc, regele Elasarului; patru regi împotriva a cinci. Valea Sidim era toată numai fântâni de smoală. Regele Sodomei și cel al Gomorei au luat‑o la fugă și au căzut în ele; ceilalți au fugit spre munte. Învingătorii au luat toate averile Sodomei și Gomorei și toate merindele lor și au plecat. L‑au luat și pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat și averile lui și au plecat. Un fugar a venit și i‑a dat de știre lui Avram, evreul; acesta locuia la stejarii lui Mamre, amoritul, fratele lui Eșcol și al lui Aner. (Aceștia făcuseră legământ cu Avram.) Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prizonier, i‑a ridicat la luptă pe oamenii săi încercați, pe cei născuți în casa lui, trei sute optsprezece la număr, și i‑a urmărit pe vrăjmași până la Dan. Noaptea, Avram și‑a împărțit robii în cete, ca să lupte împotriva vrăjmașilor, i‑a lovit și i‑a urmărit până la Hoba, care este la miazănoapte de Damasc. A adus înapoi toate averile și pe Lot, nepotul său, cu tot cu averile, precum și femeile și poporul. Când s‑a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer și a regilor care erau cu el, regele Sodomei i‑a ieșit în întâmpinare în valea Șave, adică Valea Regelui. Iar Melhisedec, regele Salemului, a adus pâine și vin. El era preot al Dumnezeului Preaînalt. Melhisedec l‑a binecuvântat pe Avram și a zis: „Binecuvântat să fie Avram de către Dumnezeul Preaînalt, Făcătorul cerului și al pământului! Binecuvântat să fie Dumnezeul Preaînalt, care i‑a dat pe vrăjmașii tăi în mâinile tale!” Și Avram i‑a dat zeciuială din toate. Regele Sodomei i‑a zis lui Avram: „Dă‑mi mie oamenii, iar averile ține‑le pentru tine!” Avram i‑a răspuns regelui Sodomei: „Ridic mâna spre DOMNUL, Dumnezeul Preaînalt, Făcătorul cerului și al pământului, și jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de ață sau o curea de încălțăminte, ca să nu zici: «L‑am îmbogățit pe Avram.» Nimic pentru mine, în afară de ce au mâncat tinerii și partea cuvenită oamenilor care au mers cu mine: Aner, Eșcol și Mamre; ei pot să‑și ia partea lor.” După aceste întâmplări, Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Avram într‑o vedenie și i‑a zis: „Nu te teme, Avrame! Eu sunt scutul tău; răsplata ta va fi nespus de mare.” Avram a răspuns: „Stăpâne DOAMNE, ce‑mi vei da, căci mor fără copii, iar moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc?” Și apoi a mai zis: „Iată, nu mi‑ai dat sămânță, iar slujitorul născut în casa mea va fi moștenitorul meu.” Atunci, Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit astfel: „Nu el va fi moștenitorul tău, ci acela care va ieși din tine va fi moștenitorul tău.” Apoi l‑a scos afară și i‑a zis: „Privește spre cer și numără stelele, dacă poți să le numeri!” Și i‑a zis: „Așa va fi sămânța ta.” Avram L‑a crezut pe DOMNUL, și El i‑a socotit lucrul acesta ca dreptate. Dumnezeu i‑a zis: „Eu sunt DOMNUL, care te‑am scos din Ur, din Caldeea, ca să‑ți dau în stăpânire țara aceasta.” Avram a zis: „Stăpâne DOAMNE, prin ce voi cunoaște că o voi lua în stăpânire?” Și Domnul i‑a zis: „Adu‑mi o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea și un pui de porumbel.” Avram le‑a luat pe toate acestea, le‑a despicat în două și a pus jumătățile una în fața celeilalte, dar păsările nu le‑a despicat. Păsările răpitoare s‑au năpustit asupra stârvurilor, dar Avram le‑a alungat. Pe la apusul soarelui, un somn adânc a venit peste Avram și, iată, o spaimă și un întuneric mare au căzut peste el. Domnul i‑a zis lui Avram: „Să știi negreșit că cei din sămânța ta vor locui ca străini într‑o țară care nu este a lor, vor sluji ca robi și vor fi asupriți patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi vor sluji îl voi judeca Eu, și după aceea vor ieși de acolo cu averi mari. Tu te vei duce la părinții tăi în pace; vei fi îngropat după o bătrânețe fericită. În al patrulea neam se vor întoarce aici, căci nelegiuirea amoriților nu și‑a atins încă vârful.” După asfințitul soarelui, s‑a făcut întuneric adânc și deodată s‑a arătat un vas de lut fumegând, o torță aprinsă, care a trecut printre animalele despicate. În ziua aceea, DOMNUL a făcut legământ cu Avram și i‑a zis: „Seminței tale îi dau țara aceasta, de la râul Egiptului până la Râul cel Mare, râul Eufrat, și anume țara cheniților, a cheniziților, a cadmoniților, a hitiților, a fereziților, a refaimilor, a amoriților, a canaaniților, a ghirgasiților și a iebusiților.” Sarai, nevasta lui Avram, nu‑i născuse copii, dar avea o slujnică egipteană, pe nume Agar. Și Sarai i‑a zis lui Avram: „Iată, DOMNUL m‑a împiedicat să nasc; intră, te rog, la slujnica mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat de glasul lui Sarai. Astfel, Sarai, nevasta lui Avram, a luat‑o pe egipteanca Agar, slujnica sa, și i‑a dat‑o de nevastă bărbatului său, Avram, după ce acesta locuise ca străin zece ani în țara Canaanului. El a intrat la Agar, și ea a rămas însărcinată. Când s‑a văzut ea însărcinată, a început să o privească de sus pe stăpâna sa. Și Sarai i‑a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă nedreptatea ce mi se face! Eu ți‑am dat‑o la sânul tău pe slujnica mea, dar ea, când s‑a văzut însărcinată, a început să mă privească de sus. Să judece DOMNUL între mine și tine!” Avram i‑a răspuns lui Sarai: „Iată, slujnica ta este în mâna ta; fă‑i ce ți se pare că e bine!” Atunci, Sarai a asuprit‑o, și Agar a fugit de la ea. Îngerul DOMNULUI a găsit‑o lângă un izvor de apă în pustiu, la izvorul din drumul spre Șur. El i‑a zis: „Agar, slujnica lui Sarai, de unde vii și încotro te duci?” Ea I‑a răspuns: „Fug de stăpâna mea, Sarai.” Îngerul DOMNULUI i‑a zis: „Întoarce‑te la stăpâna ta și smerește‑te sub mâna ei!” Îngerul DOMNULUI i‑a mai zis: „Îți voi înmulți foarte mult seminția și ea va fi atât de multă la număr, că nu va putea fi numărată.” Îngerul DOMNULUI a adăugat: „Iată, ești însărcinată și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael, căci DOMNUL a auzit asuprirea ta. El va fi un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor, și mâna tuturor va fi împotriva lui; și vrajbă va fi între el și toți frații lui.” Ea a chemat Numele DOMNULUI care‑i vorbise: „Tu ești El‑Roí, căci”, a zis ea, „chiar aici L‑am văzut pe Dumnezeul cel viu care‑mi poartă de grijă!” De aceea, fântâna s‑a numit Beˀer Lahai Roí; ea este între Cadeș și Bared. Agar i‑a născut lui Avram un fiu, și Avram i‑a pus fiului său, pe care i‑l născuse Agar, numele Ismael. Avram era de optzeci și șase de ani când i l‑a născut Agar pe Ismael. Avram era în vârstă de nouăzeci și nouă de ani când i S‑a arătat DOMNUL și i‑a zis: „Eu sunt Dumnezeul Atotputernic. Umblă înaintea Mea și fii desăvârșit! Voi face un legământ între Mine și tine și te voi înmulți nespus de mult.” Avram a căzut cu fața la pământ și Dumnezeu i‑a vorbit astfel: „Iată legământul Meu cu tine: vei fi tatăl unei mulțimi de neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl unei mulțimi de neamuri. Te voi face nespus de roditor; voi face din tine neamuri și din tine vor ieși regi. Voi statornici legământul Meu între Mine și tine și seminția ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic, ca să fiu Dumnezeul tău și al seminției tale. Ție și seminției tale vă voi da țara în care locuiești acum ca străin, și anume toată țara Canaanului, în stăpânire veșnică; și Eu voi fi Dumnezeul vostru.” Dumnezeu i‑a zis lui Avraam: „Să păziți legământul Meu, tu și seminția ta, din neam în neam! Acesta este legământul Meu pe care să‑l păziți între Mine și tine și seminția ta: toți cei de parte bărbătească între voi să fie circumciși. Să vă circumcideți în carnea prepuțului vostru, și acesta să fie semnul legământului dintre Mine și voi. Din neam în neam, la vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească să fie circumcis: fie născut în casă, fie cumpărat cu argint de la vreun străin, care nu este din seminția ta. Numaidecât să fie circumcis cel născut în casă și cel cumpărat cu argint, și astfel legământul Meu să fie în carnea voastră legământ veșnic. Cel de parte bărbătească necircumcis, care nu este tăiat în carnea prepuțului său, să fie nimicit din mijlocul neamului său: a încălcat legământul Meu.” Dumnezeu i‑a zis lui Avraam: „Pe Sarai, nevasta ta, să nu o mai cheme Sarai, ci numele ei să fie Sara! Eu o voi binecuvânta și îți voi da un fiu de la ea; o voi binecuvânta, și ea va fi mama multor neamuri; regi peste popoare vor ieși din ea.” Avraam a căzut cu fața la pământ și a râs, zicând în inima sa: „Oare să i se mai nască fiu unui om de o sută de ani? Și să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” Și Avraam I‑a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Atunci Dumnezeu a zis: „Nu așa, ci Sara, nevasta ta, îți va naște un fiu și‑i vei pune numele Isaac. Eu voi statornici legământul Meu cu el, ca legământ veșnic pentru seminția lui. Cât despre Ismael, te‑am ascultat: l‑am binecuvântat, îl voi face roditor și îl voi înmulți nespus de mult: douăsprezece căpetenii i se vor naște și‑l voi face un neam mare. Dar legământul Meu îl voi statornici cu Isaac, pe care ți‑l va naște Sara la anul pe vremea aceasta.” Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S‑a înălțat de la Avraam. Avraam l‑a luat pe Ismael, fiul său, pe toți cei născuți în casa lui și pe toți cei cumpărați cu argintul său, adică pe toți cei de parte bărbătească din casa lui Avraam, și i‑a circumcis în carnea prepuțului chiar în ziua aceea, după cum vorbise Dumnezeu cu el. Avraam era în vârstă de nouăzeci și nouă de ani când a fost circumcis, iar Ismael, fiul său, era în vârstă de treisprezece ani când a fost circumcis. Avraam și Ismael, fiul său, au fost circumciși în aceeași zi. Și toți bărbații din casa lui, fie născuți în casa lui, fie cumpărați cu argint de la străini, au fost circumciși împreună cu el. DOMNUL i S‑a arătat lui Avraam la stejarii lui Mamre, pe când acesta ședea la intrarea cortului, în zăduful zilei. Avraam și‑a ridicat ochii, s‑a uitat și, iată, trei bărbați stăteau în picioare în văzul lui. Când i‑a zărit, a alergat în întâmpinarea lor de la intrarea cortului și s‑a plecat până la pământ. Apoi a zis: „Domnul meu, dacă am căpătat trecere în ochii tăi, nu‑l ocoli, te rog, pe robul tău! Îngăduie să se aducă puțină apă, spălați‑vă picioarele și odihniți‑vă sub copacul acesta, iar eu am să aduc o bucată de pâine, ca să prindeți la inimă, și apoi veți merge mai departe, căci de aceea v‑ați abătut pe lângă robul vostru.” „Să faci precum ai zis”, i‑au răspuns ei. Avraam s‑a dus repede în cort la Sara și i‑a zis: „Ia repede trei măsuri de făină aleasă, frământă și fă turte!” Și Avraam a alergat la vite, a luat un vițel tânăr și bun și i l‑a dat unui slujitor să‑l gătească repede. Apoi a luat unt și lapte, împreună cu vițelul pe care‑l gătise, și le‑a pus înaintea lor. Iar el a rămas în picioare lângă ei, sub copac, în timp ce ei mâncau. Ei l‑au întrebat: „Unde este Sara, nevasta ta?” „Iat‑o în cort ”, a răspuns Avraam. Unul din ei a zis: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreșit la tine și, iată, Sara, nevasta ta, va avea un fiu!” Sara asculta la intrarea cortului, chiar în spatele Lui. ( Avraam și Sara erau bătrâni, înaintați în zile, iar Sara de mult nu mai avea rânduiala femeilor.) Sara a râs în sinea ei, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mă mai aștept la desfătări? Și‑apoi, și domnul meu este bătrân.” DOMNUL i‑a spus lui Avraam: „De ce a râs Sara, zicând: «Cu adevărat să mai pot naște eu, care sunt bătrână?» Este oare ceva prea greu pentru DOMNUL? La vremea hotărâtă Mă voi întoarce la tine, și Sara va avea un fiu.” Sara a tăgăduit, zicând: „N‑am râs!”, căci i se făcuse frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs!” Când bărbații aceia s‑au ridicat să plece, s‑au uitat în vale spre Sodoma, iar Avraam a plecat cu ei, să‑i petreacă. Atunci, DOMNUL a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac? Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Căci l‑am ales ca să poruncească fiilor săi și casei sale să țină calea DOMNULUI, făcând dreptate și judecată, pentru ca DOMNUL să aducă peste Avraam ceea ce a făgăduit.” DOMNUL a zis: „Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei este așa de mare, și păcatul lor, atât de greu, încât Mă voi coborî să văd dacă au făcut într‑adevăr potrivit strigătului care a ajuns la Mine; iar dacă nu va fi așa, voi ști.” Bărbații s‑au îndepărtat și s‑au dus spre Sodoma, în timp ce Avraam încă stătea înaintea DOMNULUI. Avraam s‑a apropiat și a zis: „Vei nimici Tu oare pe cel drept împreună cu cel nelegiuit? Poate că în mijlocul cetății sunt cincizeci de oameni drepți: oare vei nimici și nu vei cruța Tu cetatea aceea câtă vreme sunt cei cincizeci de oameni drepți în mijlocul ei? Departe de Tine să faci o asemenea faptă, să omori pe cel drept împreună cu cel nelegiuit și să piară cel drept precum cel nelegiuit! Departe de Tine! Oare Judecătorul întregului pământ nu va face judecată dreaptă?” DOMNUL a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni drepți în mijlocul cetății, voi cruța tot locul de dragul lor.” Avraam a luat din nou cuvântul și a zis: „Iată, îndrăznesc să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt praf și cenușă. Poate că vor lipsi cinci din cei cincizeci de oameni drepți: de cei cinci lipsă, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Și DOMNUL a zis: „N‑o voi nimici dacă voi găsi acolo patruzeci și cinci de oameni drepți.” Avraam I‑a vorbit mai departe și a zis: „Poate se vor găsi acolo patruzeci.” Și DOMNUL a zis: „De dragul celor patruzeci, n‑o voi nimici.” Avraam a zis: „Să nu Se mânie Stăpânul meu dacă voi mai vorbi. Poate se vor găsi acolo treizeci!” Și DOMNUL a zis: „N‑o voi nimici dacă voi găsi acolo treizeci.” Avraam a zis: „Iată, îndrăznesc să vorbesc Stăpânului meu. Poate se vor găsi acolo douăzeci.” DOMNUL i‑a răspuns: „De dragul celor douăzeci, n‑o voi nimici.” Avraam a zis: „Să nu Se mânie Stăpânul meu dacă voi mai vorbi o singură dată! Poate se vor găsi acolo numai zece!” Atunci DOMNUL a zis: „De dragul celor zece, n‑o voi nimici.” După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, DOMNUL a plecat, iar Avraam s‑a întors la locuința lui. Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara, pe când Lot ședea la poarta Sodomei. Când i‑a văzut, Lot s‑a ridicat să‑i întâmpine și s‑a plecat cu fața la pământ. Apoi a zis: „Vă rog, domnii mei, abateți‑vă pe la casa robului vostru, ca să petreceți noaptea și să vă spălați picioarele; apoi vă veți scula devreme și vă veți vedea de drum.” „Nu ”, i‑au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în piață.” Dar Lot s‑a rugat mult de ei, până au venit și au intrat în casa lui. I‑a ospătat, a copt azime și au mâncat. Dar înainte ca ei să se culce, oamenii din cetate, bărbații Sodomei, poporul din toate colțurile cetății, de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa. L‑au chemat pe Lot și i‑au zis: „Unde sunt bărbații care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate‑i afară la noi, ca să‑i cunoaștem!” Lot a ieșit la ei, la intrare, a încuiat ușa după el și le‑a zis: „Fraților, vă rog, nu faceți o asemenea ticăloșie! Iată, am două fete care n‑au cunoscut bărbat; am să vi le aduc afară și le veți face după cum veți găsi de cuviință! Numai acestor bărbați să nu le faceți nimic, căci au venit sub adăpostul acoperișului meu.” Dar ei au strigat: „La o parte!” Și au adăugat: „Omul acesta locuiește aici ca străin, iar acum face pe judecătorul! Ei bine, ție o să‑ți facem mai rău decât lor!” Și, îmbrâncindu‑l pe Lot din toate părțile, s‑au apropiat să spargă ușa. Dar cei din casă au întins mâna, l‑au tras pe Lot înăuntru și au încuiat ușa. Iar pe oamenii care erau la intrarea casei i‑au lovit cu orbire, de la mic la mare, încât nu reușeau să găsească intrarea. Străinii aceia i‑au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Ginere, fii și fiice, toți cei pe care‑i ai în cetate – scoate‑i din locul acesta, fiindcă îl vom nimici, căci mare este strigătul împotriva ei înaintea DOMNULUI, și DOMNUL ne‑a trimis să nimicim cetatea!” Lot a ieșit și a vorbit cu ginerii săi, cei care le luaseră pe fiicele sale: „Sculați‑vă ”, le‑a zis el, „ieșiți din locul acesta, căci DOMNUL va nimici cetatea!” Dar ginerilor li se părea că glumește. În revărsatul zorilor, îngerii l‑au grăbit pe Lot, zicând: „Scoală‑te, ia‑ți nevasta și pe cele două fiice care se află aici, ca să nu pieri și tu când va fi pedepsită cetatea.” Fiindcă el zăbovea, bărbații i‑au apucat de mână pe el, pe nevasta lui și pe cele două fiice ale sale – pentru mila DOMNULUI ce era peste el – i‑au scos și i‑au lăsat afară din cetate. Și pe când îi scoteau afară, i‑au zis lui Lot: „Scapă‑ți viața! Să nu te uiți înapoi și să nu te oprești nicăieri în câmpie! Scapă la munte, ca să nu pieri!” Lot a răspuns: „O, nu, domnul meu! Iată, robul tău a căpătat trecere în ochii tăi și mi‑ai făcut mare har păstrându‑mă în viață! Dar nu voi putea să scap la munte, ca să nu mă ajungă prăpădul, și voi pieri! Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug într‑acolo și este mică. De‑aș putea scăpa într‑acolo – e o cetate mică, nu‑i așa? – ca să rămân în viață!” Îngerul i‑a zis: „Iată, îți fac și favoarea aceasta și nu voi spulbera cetatea de care vorbești. Grăbește‑te și scapă într‑acolo, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” (De aceea cetatea a primit numele Țoar.) Răsărise soarele pe pământ când a intrat Lot în Țoar. Atunci, DOMNUL a plouat peste Sodoma și peste Gomora cu pucioasă și foc de la El din cer. A spulberat cetățile acelea, toată câmpia, pe toți locuitorii cetăților și tot ce creștea pe pământ. Nevasta lui Lot s‑a uitat înapoi și s‑a prefăcut într‑un stâlp de sare. Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață și s‑a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. S‑a uitat în vale spre Sodoma și Gomora și spre toată fața câmpiei; s‑a uitat și, iată, din ținutul acela se ridica un fum gros, ca fumul unui cuptor. Când a nimicit Dumnezeu cetățile câmpiei, și‑a adus aminte de Avraam și l‑a scos pe Lot din mijlocul prăpădului, când a spulberat cetățile în care locuise Lot. Lot s‑a suit din Țoar și a locuit în munte cu cele două fiice ale sale, căci s‑a temut să locuiască în Țoar. Au locuit într‑o peșteră: el și cele două fiice ale sale. Cea mare i‑a zis mezinei: „Tatăl nostru este bătrân și în ținutul acesta nu mai este niciun bărbat care să intre la noi, cum se obișnuiește în toată lumea. Hai să‑i dăm tatălui nostru să bea vin și să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămânța prin tatăl nostru!” Astfel, i‑au dat tatălui lor să bea vin în noaptea aceea, apoi cea mare a intrat și s‑a culcat cu tatăl ei, dar el n‑a știut nici când s‑a culcat ea, nici când s‑a sculat. A doua zi, cea mare i‑a zis mezinei: „Iată, eu m‑am culcat noaptea trecută cu tatăl meu. Să‑i dăm să bea vin și la noapte, apoi intră și culcă‑te cu el, ca să ne păstrăm sămânța prin tatăl nostru!” I‑au dat tatălui lor să bea vin și în noaptea aceea; apoi mezina s‑a dus și s‑a culcat cu el, dar el n‑a știut nici când s‑a culcat ea, nici când s‑a sculat. Cele două fiice ale lui Lot au rămas astfel însărcinate cu tatăl lor. Cea mare a născut un fiu și i‑a pus numele Moab; el este strămoșul Moabului de astăzi. Mezina a născut și ea un fiu și i‑a pus numele Ben‑Ammi; el este strămoșul fiilor lui Amon de astăzi. Avraam a plecat de acolo în ținutul Neghev și s‑a așezat între Cadeș și Șur. Pe când locuia ca străin în Gherar, Avraam zicea despre Sara, nevasta lui: „Este sora mea!” Abimelec, regele Gherarului, a trimis și a luat‑o pe Sara. Atunci, Dumnezeu a venit noaptea în vis la Abimelec și i‑a zis: „Iată, vei muri din pricina femeii pe care ai luat‑o, fiindcă are bărbat.” Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: „Doamne, oare vei omorî chiar și un neam nevinovat? Nu mi‑a spus el că este sora sa? Ba încă, și ea a zis: «El este fratele meu.» Eu am lucrat cu inimă curată și cu mâini nevinovate.” Dumnezeu i‑a zis în vis: „Și Eu știu că ai lucrat cu inimă curată, de aceea te‑am și împiedicat să păcătuiești împotriva Mea și nu te‑am lăsat să te atingi de ea. Acum, dă‑i omului nevasta înapoi, căci este profet, se va ruga pentru tine și vei trăi! Dar, dacă n‑o dai înapoi, să știi că veți muri negreșit tu și tot ce‑i al tău!” Abimelec s‑a sculat dis‑de‑dimineață, i‑a chemat pe toți slujitorii săi și a rostit toate aceste cuvinte în auzul lor. Iar pe oameni i‑a cuprins o mare spaimă. Abimelec l‑a chemat pe Avraam și i‑a zis: „Ce ne‑ai făcut? Și cu ce am păcătuit eu împotriva ta de ai adus asupra mea și asupra regatului meu un păcat atât de mare? Ai făcut față de mine lucruri care nu se fac.” Și Abimelec i‑a mai zis lui Avraam: „Ce ai gândit când ai făcut lucrul acesta?” Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu este nicio frică de Dumnezeu în ținutul aceasta și că voi fi omorât din pricina nevestei mele. De altfel, ea este într‑adevăr sora mea, fiica tatălui meu, dar nu și fiica mamei mele, și a ajuns să‑mi fie nevastă. Când Dumnezeu m‑a scos din casa tatălui meu în pribegie, i‑am zis Sarei: «Iată favoarea pe care să mi‑o faci: în orice loc în care vom merge, să spui despre mine: ‘El este fratele meu.’»” Abimelec a luat oi și boi, robi și slujnice și i le‑a dat lui Avraam; i‑a dat‑o înapoi și pe Sara, nevasta lui. Abimelec a zis: „Iată, țara mea este înaintea ta; locuiește unde‑ți va plăcea!” Și Sarei i‑a zis: „Iată, îi dau fratelui tău o mie de arginți, ca despăgubire în ochii tuturor celor ce sunt cu tine, și astfel vei fi dezvinovățită înaintea tuturor.” Avraam s‑a rugat lui Dumnezeu, și Dumnezeu i‑a însănătoșit pe Abimelec, pe nevasta lui și pe slujnicele lui, astfel încât au putut naște, căci DOMNUL încuiase pântecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec din pricina Sarei, nevasta lui Avraam. DOMNUL a cercetat‑o pe Sara, după cum spusese, și a împlinit față de ea ce făgăduise. Sara a rămas însărcinată și i‑a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe, la vremea hotărâtă despre care îi vorbise Dumnezeu. Fiului său, pe care i‑l născuse Sara, Avraam i‑a pus numele Isaac. Avraam l‑a circumcis pe fiul său Isaac, la vârsta de opt zile, după cum îi poruncise Dumnezeu. Avraam era în vârstă de o sută de ani la nașterea fiului său Isaac. Sara a zis: „Dumnezeu mi‑a dat prilej de râs; oricine va auzi va râde cu mine.” Și a adăugat: „Cine i‑ar fi spus lui Avraam: «Sara va alăpta fii»? Și totuși, i‑am născut un fiu la bătrânețe!” Copilul a crescut și a fost înțărcat, iar Avraam a făcut un ospăț mare în ziua în care a fost înțărcat Isaac. Sara a văzut râsul batjocoritor al fiului pe care i‑l născuse lui Avraam egipteanca Agar și i‑a zis lui Avraam: „Izgonește‑i pe slujnica aceasta și pe fiul ei, căci fiul acestei slujnice nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac!” Cuvintele acestea l‑au mâhnit mult pe Avraam, fiind vorba de fiul său. Dar Dumnezeu i‑a zis lui Avraam: „Să nu te mâhnești din pricina copilului și a slujnicei tale! În tot ce‑ți spune Sara, ascultă glasul ei, căci în Isaac vei avea o sămânță care‑ți va purta numele! Dar și pe fiul slujnicei îl voi face un neam mare, căci este sămânța ta.” A doua zi, Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a luat pâine și un burduf cu apă, pe care i l‑a dat lui Agar, punându‑i‑l pe umăr, și a trimis‑o împreună cu copilul. Ea a plecat și a rătăcit prin pustiul Beer‑Șebei. Când s‑a terminat apa din burduf, a părăsit copilul sub un tufiș, s‑a depărtat și s‑a așezat jos, ca la o aruncătură de săgeată; căci, zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” S‑a așezat jos, la depărtare, și‑a înălțat glasul și a plâns. Dumnezeu a auzit glasul copilului, și Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer către Agar și i‑a zis: „Ce necaz ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului acolo unde este! Scoală‑te, ia copilul și ține‑l bine de mână, căci voi face din el un neam mare!” Dumnezeu i‑a deschis ochii și a văzut o fântână cu apă. S‑a dus, a umplut burduful cu apă și i‑a dat copilului să bea. Dumnezeu a fost cu copilul, iar el a crescut, a locuit în pustiu și a ajuns vânător cu arcul. A locuit în pustiul Paran și mama sa i‑a luat nevastă din țara Egiptului. În vremea aceea, Abimelec și Picol, căpetenia oștirii lui, i‑au vorbit lui Avraam astfel: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci. Jură‑mi acum, aici, pe numele lui Dumnezeu, că nu ne vei înșela niciodată pe mine, pe copiii mei sau pe nepoții mei și că bunăvoința pe care ți‑am arătat‑o eu o vei arăta și tu față de mine și față de țara în care locuiești ca străin!” Avraam a zis: „Jur!” Dar Avraam i‑a găsit vină lui Abimelec din pricina unei fântâni cu apă pe care o luaseră cu de‑a sila slujitorii lui Abimelec. Abimelec a răspuns: „Nu știu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi‑ai dat de știre și nici eu nu aflu decât astăzi!” Atunci Avraam a luat oi și boi, pe care i‑a dat lui Abimelec, și au făcut amândoi legământ. Avraam a pus deoparte șapte mielușele din turmă. Și Abimelec i‑a zis lui Avraam: „Ce‑i cu aceste șapte mielușele pe care le‑ai pus deoparte?” El a răspuns: „Primește din mâna mea aceste șapte mielușele ca să‑mi slujească de mărturie că am săpat fântâna aceasta!” Iată de ce locul acela se numește Beer‑Șeba, căci acolo au făcut amândoi jurământ. Astfel au făcut ei legământ la Beer‑Șeba. După aceea, Abimelec și Picol, căpetenia oștirii lui, s‑au sculat și s‑au întors în țara filistenilor. Avraam a sădit un tamarisc la Beer‑Șeba și a chemat acolo numele DOMNULUI, Dumnezeului celui veșnic. Avraam a locuit multă vreme ca străin în țara filistenilor. După aceste lucruri, Dumnezeu l‑a pus la încercare pe Avraam și i‑a zis: „Avraame!” „Iată‑mă”, a răspuns el. Dumnezeu i‑a zis: „Ia‑l pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care‑l iubești, pe Isaac, du‑te în ținutul Moria și adu‑l acolo ardere‑de‑tot pe un munte pe care ți‑l voi spune!” Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a pus șaua pe măgar și a luat cu el doi slujitori, împreună cu Isaac, fiul său. A tăiat lemne pentru arderea‑de‑tot, iar apoi a pornit spre locul pe care i‑l spusese Dumnezeu. A treia zi, Avraam și‑a ridicat ochii și a văzut locul de departe. Și Avraam le‑a zis slujitorilor săi: „Rămâneți aici cu măgarul; eu și băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm și apoi ne vom întoarce la voi.” Avraam a luat lemnele pentru arderea‑de‑tot, le‑a pus în spinarea lui Isaac, fiul său, și a luat în mână focul și cuțitul. Și au mers împreună înainte. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i‑a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea‑de‑tot?” „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu Însuși Se va îngriji de mielul pentru arderea‑de‑tot.” Și au mers împreună înainte. Când au ajuns la locul pe care i‑l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, a așezat pe el lemnele, l‑a legat pe Isaac, fiul său, și l‑a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi, Avraam a întins mâna și a luat cuțitul, ca să‑l înjunghie pe fiul său. Dar Îngerul DOMNULUI l‑a strigat din ceruri și i‑a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată‑mă!”, a răspuns el. Îngerul i‑a zis: „Să nu întinzi mâna asupra băiatului și să nu‑i faci nimic; căci acum știu că te temi de Dumnezeu, întrucât nu l‑ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine!” Avraam și‑a ridicat ochii, a privit și, iată, în spate era un berbec prins cu coarnele într‑un tufiș. Avraam s‑a dus, a luat berbecul și l‑a adus ca ardere‑de‑tot în locul fiului său. Și Avraam a pus locului aceluia numele Adonai yiré. De aceea se zice și azi: „În muntele DOMNULUI se va purta de grijă.” Îngerul DOMNULUI l‑a strigat a doua oară din ceruri pe Avraam și a zis: „«Pe Mine însumi jur», zice DOMNUL, «pentru că ai făcut lucrul acesta și nu l‑ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta negreșit și‑ți voi înmulți foarte mult seminția, ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării. Seminția ta va stăpâni porțile vrăjmașilor ei. Prin seminția ta se vor binecuvânta între ele toate neamurile pământului, pentru că ai ascultat de glasul Meu!»” Avraam s‑a întors la slujitorii săi, ei s‑au sculat și au plecat împreună la Beer‑Șeba. Și Avraam a locuit la Beer‑Șeba. După aceste întâmplări, i s‑a dat de veste lui Avraam: „Iată, Milca a născut și ea copii fratelui tău Nahor, și anume pe Uț, întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram, pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaș, pe Idlaf și pe Betuel.” Lui Betuel i s‑a născut Rebeca. Pe aceștia opt i‑a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam. Țiitoarea lui, numită Reuma, a născut și ea pe Tebah, Gaham, Tahaș și Maaca. Viața Sarei a fost de o sută douăzeci și șapte de ani: aceștia sunt anii vieții Sarei. Sara a murit la Chiriat‑Arba, adică Hebron, în țara Canaanului, și Avraam a venit s‑o jelească și s‑o plângă. Avraam s‑a sculat dinaintea moartei sale și le‑a vorbit astfel hitiților: „Eu sunt străin și pribeag printre voi; dați‑mi în stăpânire un loc de îngropare la voi, ca să‑mi îngrop moarta!” Fiii lui Het i‑au răspuns: „Ascultă‑ne, domnul meu! Tu ești ca o căpetenie a lui Dumnezeu în mijlocul nostru. Îngroapă‑ți moarta în cel mai bun dintre mormintele noastre! Niciunul dintre noi nu te va opri să‑ți îngropi moarta în mormântul lui.” Avraam s‑a ridicat și s‑a plecat înaintea poporului țării, înaintea fiilor lui Het, și le‑a vorbit astfel: „Dacă sunteți de părere să‑mi îngrop aici moarta, ascultați‑mă și rugați‑l pentru mine pe Efron, fiul lui Țohar, să‑mi dea peștera Macpela, care este a lui și care este la marginea ogorului său; să mi‑o dea la preț întreg, ca loc de îngropare în mijlocul vostru.” Efron era și el acolo, în mijlocul fiilor lui Het. Și Efron, hititul, i‑a răspuns lui Avraam în auzul fiilor lui Het și în auzul tuturor celor ce veneau la poarta cetății: „Nu, domnul meu, ascultă‑mă! Îți dau ogorul; îți dau și peștera care este în el; în fața fiilor poporului meu ți le dau. Îngroapă‑ți moarta!” Avraam s‑a plecat cu fața la pământ înaintea poporului țării. Și a vorbit astfel lui Efron în auzul poporului țării: „Dacă se poate, te rog, ascultă! Îți dau prețul ogorului în argint. Primește‑l de la mine, și‑mi voi îngropa moarta acolo!” Efron i‑a răspuns astfel lui Avraam: „Domnul meu, ascultă‑mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint – ce este aceasta între mine și tine? Îngroapă‑ți deci moarta!” Avraam a ascultat de Efron; și Avraam i‑a cântărit lui Efron argintul despre care vorbise în auzul fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, dintre cei acceptați de negustori. Și astfel ogorul lui Efron din Macpela, care este față în față cu Mamre, ogorul, peștera din el și toți copacii care se aflau în ogor și în toate hotarele lui, de jur împrejur, i‑au fost încredințate lui Avraam ca moșie în văzul fiilor lui Het și al tuturor celor ce veneau la poarta cetății. După aceea, Avraam a îngropat‑o pe Sara, nevasta lui, în peștera din ogorul Macpela, care este față în față cu Mamre, adică Hebron, în țara Canaanului. Ogorul și peștera din el i‑au fost încredințate astfel lui Avraam, ca loc de îngropare, de către fiii lui Het. Avraam era bătrân, înaintat în zile, dar DOMNUL îl binecuvântase în toate. Avraam a zis celui mai bătrân slujitor din casa lui, celui care îi chivernisea toate averile: „Te rog, pune‑ți mâna sub coapsa mea, ca să te pun să juri pe DOMNUL, Dumnezeul cerului și al pământului, că nu‑i vei lua fiului meu nevastă dintre fiicele canaaniților în mijlocul cărora locuiesc, ci te vei duce în țara mea, la rudele mele, ca să iei o nevastă fiului meu Isaac!” Slujitorul i‑a răspuns: „Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze în țara aceasta. Va trebui oare să‑l duc numaidecât pe fiul tău în țara de unde ai ieșit tu?” Avraam i‑a zis: „Să nu care cumva să‑l duci pe fiul meu acolo! DOMNUL, Dumnezeul cerului, care m‑a scos din casa tatălui meu și din ținutul meu de baștină, care mi‑a vorbit și mi‑a jurat zicând: «Seminței tale îi voi da țara aceasta», El îl va trimite pe îngerul Său înaintea ta și îi vei lua de acolo o nevastă fiului meu. Iar dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta față de mine. Dar pe fiul meu cu niciun chip să nu‑l duci acolo!” Slujitorul și‑a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, și i‑a jurat că va face după cuvântul lui. Slujitorul a luat zece dintre cămilele stăpânului său și a plecat, având cu el tot felul de daruri de la stăpânul său. S‑a sculat și a plecat către Aram‑Naharaim, în cetatea lui Nahor. A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, în afara cetății, lângă fântână. Era pe înserate, la ceasul când ies femeile să scoată apă. El a zis: „ DOAMNE, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, te rog, călăuzește‑mă Tu astăzi și arată bunăvoință față de stăpânul meu, Avraam! Iată, eu stau lângă izvorul acesta de apă, și fiicele oamenilor din cetate vin să scoată apă. Fă Tu ca fata căreia îi voi zice: «Apleacă‑ți, te rog, vadra, ca să beau» și care va răspunde: «Bea, și am să dau de băut și cămilelor tale» să fie aceea pe care ai hărăzit‑o robului Tău Isaac! Și prin aceasta voi ști că ai arătat bunăvoință față de stăpânul meu.” Nici nu sfârșise el de vorbit și iată, a ieșit cu vadra pe umăr Rebeca, fiica lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam. Fata era foarte frumoasă la chip; era fecioară și nu se apropiase de ea niciun bărbat. Ea a coborât la izvor, și‑a umplut vadra și a urcat înapoi. Slujitorul a alergat înaintea ei și i‑a zis: „Te rog, dă‑mi să beau puțină apă din vadra ta!” „Bea, domnul meu!”, a răspuns ea. Și îndată a plecat vadra pe mână și i‑a dat să bea. Și după ce i‑a dat să bea pe săturate, a zis: „Voi scoate apă și pentru cămilele tale, până vor bea și se vor sătura.” A vărsat degrabă vadra în adăpătoare și a alergat iarăși la fântână ca să scoată apă; și a scos pentru toate cămilele lui. Omul o privea cu luare‑aminte, în tăcere, ca să afle dacă DOMNUL i‑a dat sau nu izbândă în călătorie. Când s‑au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă pentru nas, de aur, de o jumătate de siclu în greutate, și două brățări de zece sicli de aur și a zis: „Spune‑mi, te rog: a cui fată ești? Oare este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămânem peste noapte?” Ea a răspuns: „Eu sunt fiica lui Betuel, fiul Milcăi, pe care i l‑a născut lui Nahor.” Și a adăugat: „Avem paie și nutreț din belșug, precum și loc de găzduit peste noapte!” Atunci, omul s‑a plecat și s‑a închinat DOMNULUI, zicând: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care nu și‑a îndepărtat harul și credincioșia de la stăpânul meu! DOMNUL m‑a condus la casa fraților stăpânului meu!” Tânăra a alergat și le‑a istorisit celor din casa mamei sale cele întâmplate. Rebeca avea un frate, pe nume Laban, și Laban a alergat afară la omul acela, la izvor. ( Văzuse veriga pentru nas și brățările de pe mâinile surorii sale și o auzise pe sora sa, Rebeca, spunând: „Așa mi‑a vorbit omul acela.”) A venit deci la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor, și i‑a zis: „Vino, binecuvântatul DOMNULUI! De ce stai afară, când eu am pregătit casa și loc pentru cămile?” Omul a intrat în casă și a dat jos încărcătura de pe cămile, iar Laban a dat paie și nutreț cămilelor și a adus apă pentru spălarea picioarelor omului aceluia și ale oamenilor care erau cu el. Apoi i s‑a pus dinainte mâncare, dar el a zis: „Nu mănânc până nu spun ce am de spus!” „Spune!”, a zis Laban. Atunci, el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam. DOMNUL l‑a binecuvântat mult pe stăpânul meu, care a ajuns mare. I‑a dat oi și boi, argint și aur, robi și slujnice, cămile și măgari. Sara, nevasta stăpânului meu, i‑a născut un fiu la bătrânețe, și lui i‑a dat el tot ce are. Stăpânul meu m‑a pus să jur, zicând: «Să nu iei fiului meu nevastă dintre fiicele canaaniților, în țara cărora locuiesc, ci să te duci în casa tatălui meu și la familia mea, ca să îi iei nevastă fiului meu!» Eu i‑am zis stăpânului meu: «Poate că femeia nu va vrea să mă urmeze.» Și el mi‑a răspuns: « DOMNUL, înaintea căruia umblu, îl va trimite pe îngerul Său cu tine, îți va da izbândă în călătorie și îi vei lua fiului meu o nevastă din familia mea, din casa tatălui meu. Vei fi dezlegat de jurământul pe care mi‑l faci numai dacă te vei duce la familia mea și nu ți‑o vor da; numai atunci vei fi dezlegat de jurământul pe care mi‑l faci!» Eu am ajuns astăzi la izvor și am zis: « DOAMNE Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, dacă binevoiești să‑mi dai izbândă în călătoria pe care o fac, iată, eu stau la izvorul de apă. Fata care va ieși să scoată apă și căreia îi voi zice: ‘Dă‑mi, te rog, să beau puțină apă din vadra ta’ și care îmi va răspunde: ‘Bea tu însuți și voi adăpa și cămilele tale’, fata aceea să fie nevasta pe care a hărăzit‑o DOMNUL pentru fiul stăpânului meu!» Nici nu sfârșisem de vorbit în inima mea și iată, Rebeca a ieșit cu vadra pe umăr, s‑a coborât la izvor și a scos apă. Eu i‑am zis: «Te rog, dă‑mi să beau!» Ea și‑a plecat îndată vadra de pe umăr și a zis: «Bea, și voi da de băut și cămilelor tale!» Am băut, și ea a dat de băut și cămilelor mele. Eu am întrebat‑o și am zis: «A cui fiică ești?» Ea a răspuns: «Sunt fiica lui Betuel, fiul lui Nahor, pe care i l‑a născut Milca.» I‑am pus inelul în nas și brățările la mâini. Apoi m‑am plecat și m‑am închinat DOMNULUI și L‑am binecuvântat pe DOMNUL, Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care m‑a condus pe calea cea bună, ca să o iau pe fiica fratelui stăpânului meu pentru fiul lui. Acum, dacă vreți să arătați bunăvoință și credincioșie față de stăpânul meu, spuneți‑mi; dacă nu, spuneți‑mi iarăși, ca s‑o iau la dreapta sau la stânga!” Laban și Betuel au răspuns: „De la DOMNUL vine lucrul acesta; noi nu‑ți mai putem spune nici rău, nici bine. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia‑o și du‑te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus DOMNUL!” Când a auzit slujitorul lui Avraam cuvintele lor, s‑a închinat DOMNULUI până la pământ. Slujitorul a scos giuvaiere de argint și de aur și veșminte, pe care le‑a dat Rebecăi. Le‑a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui ei și mamei ei. Apoi el și oamenii care erau împreună cu el au mâncat și au băut; și au rămas peste noapte. Dimineața, când s‑au sculat, slujitorul a zis: „Îngăduiți‑mi să mă întorc la stăpânul meu!” Fratele și mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.” El le‑a răspuns: „Nu mă țineți în loc, acum când DOMNUL mi‑a dat izbândă în călătoria mea; îngăduiți‑mi să plec și să mă duc la stăpânul meu!” Atunci, ei au răspuns: „S‑o chemăm pe tânără și să aflăm din gura ei!” Au chemat‑o deci pe Rebeca și i‑au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Mă duc”, a răspuns ea. Și i‑au lăsat să plece pe Rebeca, sora lor, pe doica ei, pe slujitorul lui Avraam și pe oamenii lui. Au binecuvântat‑o pe Rebeca și i‑au zis: „Sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, și seminția ta să stăpânească cetatea vrăjmașilor ei!” Rebeca și slujnicele ei s‑au sculat, au încălecat pe cămile și l‑au urmat pe omul acela. Astfel, slujitorul a luat‑o pe Rebeca și a plecat. Isaac se întorsese de la Beˀer‑Lahai‑Roí și locuia în ținutul Neghev. Într‑o seară, pe când ieșise să cugete pe câmp la lăsarea serii, a ridicat ochii, s‑a uitat și, iată, veneau niște cămile. Rebeca a ridicat și ea ochii, l‑a zărit pe Isaac, s‑a dat jos de pe cămilă și i‑a zis slujitorului: „Cine este omul acesta care vine în întâmpinarea noastră pe câmp?” Slujitorul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci, ea și‑a luat vălul și s‑a acoperit. Slujitorul i‑a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse. Isaac a dus‑o pe Rebeca în cortul Sarei, mama sa; a luat‑o pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, și el a iubit‑o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale. Avraam și‑a mai luat o nevastă, pe nume Chetura. Ea i‑a născut pe Zimran, pe Iocșan, pe Medan, pe Madian, pe Ișbac și pe Șuah. Lui Iocșan i s‑au născut Seba și Dedan. Fiii lui Dedan au fost așurimii, letușimii și leumimii. Fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida și Eldaa. Toți aceștia sunt fiii Cheturei. Avraam i‑a dat lui Isaac toate averile sale, dar fiilor țiitoarelor sale Avraam le‑a dat daruri și, pe când era încă în viață, i‑a trimis departe de fiul său Isaac, în Ținutul Răsăritului. Acestea au fost zilele anilor vieții lui Avraam: el a trăit o sută șaptezeci și cinci de ani. Avraam și‑a dat duhul și a murit după o bătrânețe fericită, înaintat în vârstă și sătul de zile, și a fost adăugat la poporul său. Fiii săi Isaac și Ismael l‑au îngropat în peștera Macpela, care este față în față cu Mamre, în ogorul lui Efron, fiul lui Țohar, hititul, ogor pe care‑l cumpărase Avraam de la fiii lui Het. Acolo au fost îngropați Avraam și Sara, nevasta lui. După moartea lui Avraam, Dumnezeu l‑a binecuvântat pe Isaac, fiul său. El locuia lângă Beˀer‑Lahai‑Roí. Aceștia sunt urmașii lui Ismael, fiul pe care i‑l născuse lui Avraam egipteanca Agar, slujnica Sarei. Aceștia sunt fiii lui Ismael, după numele lor și după spița neamului lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael, Chedar, Adbeel, Mibsam, Mișma, Duma, Masa, Hadad, Tema, Ietur, Nafiș și Chedma. Aceștia sunt fiii lui Ismael; acestea sunt numele lor, după satele și taberele lor. Ei au fost cele douăsprezece căpetenii, după triburile lor. Aceștia au fost anii vieții lui Ismael: o sută treizeci și șapte de ani. El și‑a dat duhul și a murit și a fost adăugat la poporul lui. Urmașii lui au locuit de la Havila până la Șur, care este în fața Egiptului, cum mergi spre Asiria. Vrajbă a fost între Ismael și toți frații săi. Aceștia sunt urmașii lui Isaac, fiul lui Avraam. Lui Avraam i s‑a născut Isaac. Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat‑o de nevastă pe Rebeca, fiica lui Betuel, arameul, din Padan‑Aram, și sora lui Laban, arameul. Isaac s‑a rugat DOMNULUI pentru nevasta sa, fiindcă nu putea avea copii, și DOMNUL l‑a ascultat, iar Rebeca, nevasta sa, a rămas însărcinată. Copiii se înghionteau în pântecele ei, și ea a zis: „Dacă‑i așa, de ce mai sunt însărcinată?” S‑a dus să‑L întrebe pe DOMNUL, iar DOMNUL i‑a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău și două popoare din tine se vor despărți. Unul va fi mai puternic decât celălalt, iar cel mare va sluji celui mic.” S‑au împlinit zilele când urma să nască; și, iată, în pântecele ei erau doi gemeni. Cel care a ieșit primul era foarte roșcovan, ca o manta de păr; de aceea i‑au pus numele Esau. Apoi a ieșit fratele său, care‑l ținea cu mâna de călcâi; de aceea i‑au pus numele Iacov. Isaac era în vârstă de șaizeci de ani când s‑au născut ei. Băieții s‑au făcut mari: Esau a ajuns un vânător iscusit, un om care își petrecea vremea mai mult pe câmp, în vreme ce Iacov era un om așezat și locuia în corturi. Isaac îl iubea pe Esau, pentru că îi plăcea să mănânce din vânatul lui. Rebeca însă îl iubea mai mult pe Iacov. Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s‑a întors de pe câmp frânt de oboseală și i‑a zis lui Iacov: „Dă‑mi, te rog, să sorb pe săturate din ciorba asta roșie‑roșie, fiindcă sunt frânt de oboseală!” (De aceea i s‑a dat lui Esau numele Edom ). Iacov a zis: „Vinde‑mi acum dreptul tău de întâi născut!” Esau a răspuns: „Iată, mai am puțin și mor! La ce bun dreptul acesta de întâi născut?” Și Iacov a zis: „Jură‑mi acum!” Esau i‑a jurat și astfel i‑a vândut lui Iacov dreptul de întâi născut. Atunci, Iacov i‑a dat lui Esau pâine și ciorbă de linte. El a mâncat și a băut; apoi s‑a sculat și a plecat. Astfel și‑a nesocotit Esau dreptul de întâi născut. În țară a venit o foamete, alta decât cea care fusese pe vremea lui Avraam, și Isaac s‑a dus la Abimelec, regele filistenilor, în Gherar. DOMNUL i S‑a arătat și i‑a zis: „Nu coborî în Egipt! Locuiește în țara pe care ți‑o voi arăta Eu! Locuiește ca străin în țara aceasta, și Eu voi fi cu tine și te voi binecuvânta, căci ție și seminției tale vă voi da toate ținuturile acestea și cu tine voi statornici jurământul pe care i l‑am făcut tatălui tău, Avraam! Îți voi înmulți seminția ca stelele cerului; îi voi da seminției tale toate ținuturile acestea, și toate neamurile pământului se vor binecuvânta între ele cu numele seminției tale, pentru că Avraam a ascultat de glasul Meu și și‑a împlinit îndatorirea: a păzit poruncile, rânduielile și învățăturile Mele.” Astfel, Isaac a locuit în Gherar. Când oamenii locului întrebau despre nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.” Se temea să spună: „Este nevasta mea”, căci se gândea: „Nu cumva să mă omoare oamenii locului din pricina Rebecăi, căci este frumoasă la chip.” Fiindcă a locuit acolo zile îndelungate, s‑a întâmplat că Abimelec, regele filistenilor, s‑a uitat de la fereastră și l‑a văzut pe Isaac jucându‑se cu Rebeca, nevasta sa. Abimelec l‑a chemat pe Isaac și i‑a zis: „Nu mai încape îndoială că e nevasta ta! Cum de ai putut zice: «Este sora mea»?” Isaac i‑a răspuns: „Fiindcă mi‑am zis: «Nu cumva să mor din pricina ei!»” Și Abimelec a zis: „Ce ne‑ai făcut? Lesne ar fi putut ajunge unul dintre ai noștri să se culce cu nevasta ta și ai fi adus vinovăție asupra noastră!” Atunci, Abimelec a dat poruncă întregului popor: „Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui va fi omorât negreșit!” Isaac a pus semănături în acel ținut, iar în anul acela a strâns rod însutit, și DOMNUL l‑a binecuvântat. Astfel, omul acesta s‑a îmbogățit din ce în ce mai mult, până când a ajuns foarte bogat. Avea turme și cirezi și un mare număr de robi, astfel încât filistenii îl priveau cu invidie. Și toate fântânile pe care le săpaseră robii tatălui său pe vremea tatălui său, Avraam, filistenii le‑au astupat și le‑au umplut cu țărână. Atunci Abimelec i‑a zis lui Isaac: „Pleacă de la noi, căci ai ajuns mult mai puternic decât noi!” Isaac a plecat de acolo, și‑a așezat tabăra în valea Gherarului și a locuit acolo. Isaac a săpat din nou fântânile de apă care fuseseră săpate în vremea tatălui său, Avraam, și pe care le astupaseră filistenii după moartea lui Avraam și le‑a dat aceleași nume pe care le pusese tatăl său. Slujitorii lui Isaac au săpat în vale și au găsit acolo un izvor cu apă curgătoare. Dar păstorii din Gherar au ajuns să se certe cu păstorii lui Isaac, zicând: „Este apa noastră!” Și Isaac a pus fântânii numele Esec, pentru că se certaseră cu el. Apoi au săpat o altă fântână, pentru care de asemenea au ajuns să se certe, de aceea Isaac a numit‑o Sitna. Apoi s‑a mutat de acolo și a săpat o altă fântână, pentru care nu s‑au mai certat, și a numit‑o Rehobot, „căci”, a zis el, „ DOMNUL ne‑a făcut loc larg și vom fi roditori în țară”. De acolo, Isaac s‑a suit la Beer‑Șeba. DOMNUL i S‑a arătat chiar în noaptea aceea și i‑a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău; nu te teme, căci Eu sunt cu tine! Te voi binecuvânta și îți voi înmulți seminția de dragul robului Meu Avraam!” Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele DOMNULUI și și‑a întins cortul acolo. Și slujitorii lui Isaac au săpat acolo o fântână. Abimelec a venit la el din Gherar cu Ahuzat, prietenul său, și cu Picol, căpetenia oștirii sale. Isaac le‑a zis: „Cum de ați venit la mine voi, care mă urâți și m‑ați alungat de la voi?” Ei au răspuns: „Vedem bine că DOMNUL este cu tine, de aceea am zis: «Să fie un jurământ între noi, între noi și tine! Să facem un legământ cu tine, anume că nu ne vei face niciun rău, după cum nici noi nu ne‑am atins de tine, ci ți‑am făcut numai bine și te‑am lăsat să pleci în pace. Tu acum ești binecuvântat de DOMNUL.»” Isaac le‑a dat un ospăț și au mâncat și au băut. Apoi s‑au sculat dis‑de‑dimineață și și‑au făcut jurăminte unul altuia, iar Isaac i‑a lăsat să plece; și au plecat de la el în pace. În aceeași zi, slujitorii lui Isaac au venit să‑i aducă veste despre fântâna pe care tocmai o săpau și i‑au zis: „Am dat de apă!” Și el a numit‑o Șiba. (De aceea s‑a pus cetății numele Beer‑Șeba până în ziua de azi.) La vârsta de patruzeci de ani, Esau și‑a luat ca neveste pe Iudit, fiica lui Beeri, hititul, și pe Basmat, fiica lui Elon, hititul. Ele au fost o pricină de amărăciune a sufletului pentru Isaac și pentru Rebeca. Când Isaac a îmbătrânit, iar ochii i s‑au încețoșat și nu vedea mai deloc, l‑a chemat pe Esau, fiul său mai mare, și i‑a zis: „Fiule!” „Iată‑mă”, i‑a răspuns el. Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit și nu știu ziua morții mele. Acum dar, te rog, ia‑ți armele – tolba și arcul – ieși pe câmp și adu‑mi vânat! Fă‑mi o mâncare gustoasă, cum îmi place mie, și adu‑mi‑o s‑o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte să mor!” Rebeca a auzit ce îi spunea Isaac fiului său Esau. Și Esau s‑a dus la câmp, ca să prindă vânatul și să‑l aducă. Atunci, Rebeca i‑a zis fiului său Iacov: „Iată, l‑am auzit pe tatăl tău vorbindu‑i astfel fratelui tău, Esau: «Adu‑mi vânat și fă‑mi o mâncare gustoasă, ca să mănânc și să te binecuvântez înaintea DOMNULUI, înainte de moartea mea!» Acum, fiule, ascultă glasul meu și fă ce îți poruncesc! Du‑te la turmă, te rog, și adu‑mi doi iezi buni, ca să fac din ei o mâncare gustoasă pentru tatăl tău, cum îi place lui! Apoi du‑i‑o tatălui tău, ca s‑o mănânce și să te binecuvânteze înainte de moartea lui!” Iacov i‑a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu, Esau, este păros, iar eu am pielea netedă. Poate că tatăl meu mă va pipăi, va crede că‑mi bat joc de el și mă voi alege cu blestem în loc de binecuvântare.” Mama sa i‑a zis: „Blestemul tău, fiule, să cadă asupra mea! Numai ascultă glasul meu și du‑te de adu‑mi‑i!” Iacov s‑a dus, a luat iezii și i‑a adus mamei sale, care a făcut o mâncare gustoasă, așa cum îi plăcea tatălui lui. Apoi, Rebeca a luat hainele lui Esau, fiul mai mare, pe cele mai bune pe care le avea în casă, și l‑a îmbrăcat cu ele pe Iacov, fiul ei mai tânăr. Iar cu pielea iezilor i‑a acoperit mâinile și gâtul, care erau fără păr. Și a pus în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă și pâinea pe care o pregătise. Iacov s‑a dus la tatăl său și a zis: „Tată!” „Iată‑mă”, a zis Isaac. „Cine ești tu, fiule?” Iacov i‑a răspuns tatălui său: „Sunt Esau, întâiul tău născut; am făcut după cum mi‑ai spus. Vino, stai jos și mănâncă din vânatul meu, ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” Isaac i‑a zis fiului său: „Cum de l‑ai găsit așa de repede, fiule?” Iacov a răspuns: „ DOMNUL, Dumnezeul tău, mi l‑a scos înainte.” Isaac i‑a zis lui Iacov: „Apropie‑te să te pipăi, fiule, ca să știu dacă ești sau nu fiul meu Esau.” Iacov s‑a apropiat de tatăl său, Isaac, iar acesta l‑a pipăit și a zis: „Glasul este al lui Iacov, dar mâinile sunt ale lui Esau.” Nu l‑a recunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său Esau; așa că l‑a binecuvântat. Și Isaac a zis: „Tu ești, fiul meu Esau?” Și Iacov a răspuns: „Eu sunt!” Isaac a zis: „Adu‑mi să mănânc din vânat, fiule, ca să te binecuvânteze sufletul meu!” Iacov i‑a adus, și el a mâncat; i‑a adus și vin și a băut. Atunci, tatăl său, Isaac, i‑a zis: „Apropie‑te și sărută‑mă, fiule!” Iacov s‑a apropiat și l‑a sărutat. Isaac a simțit mirosul hainelor lui și l‑a binecuvântat, zicând: „Iată, mirosul fiului meu este ca mireasma câmpului pe care l‑a binecuvântat DOMNUL. Să‑ți dea Dumnezeu din roua cerului și din grăsimea pământului grâu și must din belșug! Să‑ți fie supuse popoare, și neamuri să se plece înaintea ta! Să fii stăpânul fraților tăi, și fiii mamei tale să ți se închine! Cine te blestemă să fie blestemat și cine te binecuvântează să fie binecuvântat!” După ce a terminat Isaac de binecuvântat pe Iacov, când acesta abia plecase de la tatăl său, Isaac, s‑a întors de la vânătoare Esau, fratele lui. A făcut și el o mâncare gustoasă, pe care i‑a adus‑o tatălui său. Și i‑a zis: „Tată, scoală‑te și mănâncă din vânatul fiului tău, ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” Tatăl său, Isaac, i‑a zis: „Cine ești tu?” Și el a răspuns: „Sunt Esau, fiul tău cel întâi născut!” Isaac s‑a cutremurat cu toată ființa sa și a zis: „Cine este atunci acela care a prins vânat și mi l‑a adus? Eu am mâncat din toate înainte de a veni tu și l‑am binecuvântat. Și binecuvântat va rămâne.” Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos țipete mari, pline de amărăciune, și a zis tatălui său: „Binecuvântează‑mă și pe mine, tată!” Isaac i‑a răspuns: „Fratele tău a venit cu vicleșug și ți‑a luat binecuvântarea.” Esau a zis: „Într‑adevăr, nu degeaba i‑au pus numele Iacov, căci m‑a înșelat de două ori! Mi‑a luat dreptul de întâi născut și, iată, acum mi‑a luat și binecuvântarea!” Și a adăugat: „N‑ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?” Isaac i‑a răspuns: „Iată, l‑am făcut stăpân peste tine și i‑am dat ca slujitori pe toți frații săi, l‑am înzestrat cu grâu și must din belșug. Ce mai pot face oare pentru tine, fiule?” Esau i‑a zis tatălui său: „N‑ai decât o singură binecuvântare, tată? Binecuvântează‑mă și pe mine, tată!” Și Esau și‑a ridicat glasul și a plâns. Tatăl său, Isaac, a răspuns și i‑a zis: „Iată! Locuința ta va fi lipsită de grăsimea pământului și de roua cerului de sus. Din sabia ta vei trăi și îți vei sluji fratele, dar, când te vei răzvrăti, vei sfărâma jugul lui de pe gâtul tău.” Esau a prins ură pe Iacov din pricina binecuvântării cu care‑l binecuvântase tatăl său. Și își zicea în sinea lui: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, și apoi am să‑l ucid pe Iacov, fratele meu.” Rebecăi i s‑a dat de veste despre cuvintele lui Esau, fiul ei mai mare. Ea a trimis să‑l cheme pe Iacov, fiul ei mai tânăr, și i‑a zis: „Iată, Esau, fratele tău, e împăcat la gândul că te va omorî. Acum, fiule, ascultă‑mă: scoală‑te, fugi la fratele meu, Laban, în Haran, și rămâi la el o vreme, până i se va potoli mânia fratelui tău, până se va abate de la tine urgia lui și va uita ce i‑ai făcut. Atunci voi trimite să te cheme. De ce să ajung lipsită de voi amândoi într‑o singură zi?” Rebeca i‑a zis lui Isaac: „M‑am scârbit de viață din pricina fiicelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă dintre fiicele lui Het, dintre fiicele acestei țări, la ce să mai trăiesc?” Isaac l‑a chemat pe Iacov, l‑a binecuvântat și i‑a dat porunca aceasta: „Să nu‑ți iei nevastă dintre fiicele Canaanului! Du‑te degrabă la Padan‑Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, și ia‑ți de acolo o nevastă dintre fiicele lui Laban, fratele mamei tale! Dumnezeul Atotputernic să te binecuvânteze, să te facă să rodești, să te înmulțești și să ajungi o adunare de popoare! Să‑ți dea binecuvântarea lui Avraam, ție și seminției tale împreună cu tine, ca să stăpânești țara pribegiei tale, pe care i‑a dat‑o Dumnezeu lui Avraam.” Astfel l‑a trimis Isaac pe Iacov, care s‑a dus la Padan‑Aram, la Laban, fiul lui Betuel, arameul, fratele Rebecăi, mama lui Iacov și a lui Esau. Esau a văzut că Isaac îl binecuvântase pe Iacov și‑l trimisese la Padan‑Aram ca să‑și ia nevastă de acolo și că, binecuvântându‑l, îi dăduse porunca aceasta: „Să nu‑ți iei nevastă dintre fiicele Canaanului!” A văzut că Iacov ascultase de tatăl său și de mama sa și plecase la Padan‑Aram. Esau a înțeles astfel că fiicele Canaanului nu‑i erau pe plac tatălui său, Isaac. Atunci Esau s‑a dus la Ismael și, pe lângă nevestele pe care le avea, a mai luat‑o de nevastă pe Mahalat, fiica lui Ismael, fiul lui Avraam, sora lui Nebaiot. Iacov a plecat din Beer‑Șeba și s‑a îndreptat spre Haran. A ajuns într‑un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințise soarele. A luat o piatră de acolo, și‑a pus‑o căpătâi și s‑a culcat în locul acela. Și a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Iar îngerii lui Dumnezeu urcau și coborau pe ea. Iar DOMNUL stătea deasupra ei și zicea: „Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, și Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care ești culcat vi‑l voi da ție și seminției tale. Seminția ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde spre apus și spre răsărit, spre miazănoapte și spre miazăzi, și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine și în seminția ta. Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge și te voi aduce înapoi în pământul acesta, căci nu te voi părăsi, ci voi împlini ceea ce ți‑am spus.” Iacov s‑a trezit din somn și a zis: „Cu adevărat, DOMNUL este în locul acesta, iar eu n‑am știut!” I s‑a făcut frică și a zis: „Cât de înfricoșător este locul acesta! Nu poate fi decât casa lui Dumnezeu și poarta cerurilor!” Iacov s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a luat piatra pe care și‑o pusese căpătâi, a pus‑o ca stâlp de aducere aminte și a turnat untdelemn pe vârful ei. I‑a pus acelui loc numele Betel. (Mai înainte, cetatea se chema Luz.) Iacov a făcut o juruință și a zis: „Dacă Dumnezeu va fi cu mine și mă va păzi în călătoria pe care o fac, dacă‑mi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac și dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci DOMNUL va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta pe care am pus‑o ca stâlp de aducere aminte va fi casa lui Dumnezeu, și din tot ce‑mi vei dărui Îți voi da negreșit a zecea parte.” Iacov a pornit la drum și s‑a dus în țara fiilor Răsăritului. S‑a uitat în zare și iată, pe câmp era o fântână, și lângă ea erau trei turme de oi care se odihneau, căci de la fântâna aceasta se adăpau turmele, iar piatra de la gura fântânii era mare. Când se strângeau acolo toate turmele, păstorii prăvăleau piatra de pe gura fântânii, adăpau turmele și apoi puneau iarăși piatra pe gura fântânii, la locul ei. Iacov i‑a întrebat pe păstori: „De unde sunteți, fraților?” „Din Haran suntem”, au răspuns ei. El a mai întrebat: „Îl cunoașteți pe Laban, fiul lui Nahor?” „Îl cunoaștem”, i‑au răspuns ei. El le‑a zis: „Este sănătos?” „Sănătos”, au răspuns ei. „Și iată, Rahela, fiica lui, tocmai vine cu oile!” El a zis: „Iată, soarele este încă sus și încă nu e vremea pentru strânsul turmelor: adăpați oile, apoi duceți‑vă să le pașteți iarăși!” Ei i‑au răspuns: „Nu putem până ce nu se strâng toate turmele; atunci se prăvălește piatra de pe gura fântânii și adăpăm oile.” Pe când încă vorbea el cu ei, a venit Rahela cu oile tatălui său, căci ea le păzea. Când a văzut‑o Iacov pe Rahela, fiica lui Laban, fratele mamei sale, și turma lui Laban, fratele mamei sale, s‑a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fântânii și a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale. Apoi Iacov a sărutat‑o pe Rahela pe obraz, și‑a ridicat glasul și a plâns. Iacov i‑a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecăi, iar ea a dat fuga și i‑a spus tatălui său. Cum a auzit Laban de Iacov, fiul surorii sale, a alergat în întâmpinarea lui, l‑a îmbrățișat, l‑a sărutat și l‑a dus în casă. Iacov i‑a istorisit lui Laban toate cele întâmplate. Și Laban i‑a zis: „Cu adevărat, tu ești os din oasele mele și carne din carnea mea!” Iacov a locuit cu Laban o lună de zile, apoi Laban i‑a zis: „Fiindcă ești rudă cu mine, să‑mi slujești oare pe degeaba? Spune‑mi care să‑ți fie simbria!” Laban avea două fiice: cea mare se numea Leea, iar cea mică, Rahela. Leea avea ochii delicați, dar Rahela era plăcută la statură și frumoasă la înfățișare. Iacov, care o iubea pe Rahela, i‑a răspuns lui Laban: „Îți voi sluji șapte ani pentru Rahela, fiica ta cea mică!” Și Laban a răspuns: „Mai bine să ți‑o dau ție decât s‑o dau altuia. Rămâi la mine!” Astfel, Iacov a slujit șapte ani pentru Rahela, dar i s‑au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea. Apoi, Iacov i‑a zis lui Laban: „Dă‑mi nevasta, căci s‑au împlinit zilele, ca să intru la ea!” Laban i‑a adunat pe toți oamenii locului și a făcut un ospăț. Când s‑a făcut seară, a luat‑o pe fiica sa Leea și a adus‑o la Iacov, iar el a intrat la ea. Laban i‑a dat‑o ca slujitoare fiicei sale Leea pe roaba sa Zilpa. A doua zi dimineață, iată, era Leea. Și Iacov i‑a zis lui Laban: „Ce mi‑ai făcut? Oare nu pentru Rahela ți‑am slujit? De ce m‑ai înșelat?” Laban i‑a răspuns: „În locul acesta nu se obișnuiește să fie dată cea tânără înaintea celei întâi născute. Încheie săptămâna cu aceasta, și ți‑o vom da și pe cealaltă, în schimbul altor șapte ani în care îmi vei sluji.” Iacov a făcut întocmai; a încheiat săptămâna aceea cu Leea, apoi Laban i‑a dat‑o de nevastă pe Rahela. Laban i‑a dat‑o ca slujitoare fiicei sale Rahela pe roaba sa Bilha. Iacov a intrat și la Rahela, pe care a iubit‑o mai mult decât pe Leea. Și astfel i‑a slujit lui Laban încă șapte ani. DOMNUL a văzut că Leea nu era iubită și a făcut‑o să aibă copii, dar Rahela nu putea zămisli. Leea a rămas însărcinată și a născut un fiu, pe care l‑a numit Ruben, căci a zis: „ DOMNUL mi‑a văzut apăsarea; de acum soțul meu mă va iubi!” A rămas iarăși însărcinată și a născut un fiu, zicând: „ DOMNUL a auzit că nu sunt iubită și mi l‑a dat și pe acesta!” De aceea i‑a pus numele Simeon. Iarăși a rămas însărcinată, a născut un fiu și a zis: „De data aceasta, soțul meu se va lipi de mine, căci i‑am născut trei fii!” De aceea i s‑a pus numele Levi. A rămas iarăși însărcinată, a născut un fiu și a zis: „De data aceasta, Îl voi lăuda pe DOMNUL.” De aceea i‑a pus numele Iuda. Și a încetat să mai nască. Când a văzut Rahela că nu‑i naște copii lui Iacov, a fost cuprinsă de invidie pe sora ei și i‑a zis lui Iacov: „Dă‑mi copii, ori mor!” Iacov s‑a aprins de mânie împotriva Rahelei și i‑a zis: „Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te‑a împiedicat să ai copii?” Ea a zis: „Iat‑o pe slujnica mea, Bilha; intră la ea, ca să nască pe genunchii mei și să am și eu fii de la ea!” Astfel, Rahela i‑a dat‑o de nevastă pe slujnica ei, Bilha, și Iacov a intrat la ea. Bilha a rămas însărcinată și i‑a născut lui Iacov un fiu. Rahela a zis: „Mi‑a făcut Dumnezeu dreptate, mi‑a ascultat glasul și mi‑a dat un fiu!” De aceea, i‑a pus numele Dan. Bilha, slujnica Rahelei, a rămas iarăși însărcinată și i‑a născut lui Iacov un al doilea fiu. Rahela a zis: „Lupte mari și grele am dus cu sora mea și am biruit!” De aceea i‑a pus numele Neftali. Când a văzut Leea că a încetat să mai nască, a luat‑o pe slujnica ei, Zilpa, și i‑a dat‑o lui Iacov de nevastă. Și Zilpa, slujnica Leei, i‑a născut lui Iacov un fiu. „Cu noroc!”, a zis Leea. De aceea i‑a pus numele Gad. Zilpa, slujnica Leei, i‑a născut un al doilea fiu lui Iacov. „Spre fericirea mea”, a zis Leea, „căci femeile mă vor ferici.” Și i‑a pus numele Așer. Odată, la seceratul grâului, Ruben a ieșit și a găsit mandragore pe câmp. Le‑a adus Leei, mama sa. Atunci, Rahela i‑a zis Leei: „Dă‑mi, te rog, din mandragorele fiului tău!” Leea i‑a răspuns: „Nu‑ți ajunge că mi‑ai luat bărbatul? Acum vrei să iei și mandragorele fiului meu?” Și Rahela i‑a zis: „Ei bine, poate să se culce cu tine în noaptea aceasta în schimbul mandragorelor fiului tău!” Seara, pe când se întorcea Iacov de la câmp, Leea i‑a ieșit în întâmpinare și i‑a zis: „La mine ai să vii, căci te‑am cumpărat cu mandragorele fiului meu!” Și s‑a culcat cu ea în noaptea aceea. Dumnezeu a ascultat‑o pe Leea, care a rămas însărcinată și i‑a născut lui Iacov al cincilea fiu. Leea a zis: „M‑a răsplătit Dumnezeu pentru că i‑am dat‑o bărbatului meu pe slujnica mea.” De aceea i‑a pus numele Isahar. Leea a rămas iarăși însărcinată și i‑a născut un al șaselea fiu lui Iacov. Leea a zis: „Frumos dar mi‑a dăruit Dumnezeu! De data aceasta, soțul meu mă va prețui, pentru că i‑am născut șase fii!” Și i‑a pus numele Zabulon. După aceea, a născut o fată, căreia i‑a pus numele Dina. Dumnezeu și‑a adus aminte de Rahela, a ascultat‑o și a făcut‑o să aibă copii. Ea a rămas însărcinată, a născut un fiu și a zis: „Mi‑a luat Dumnezeu ocara!” Și i‑a pus numele Iosif, zicând: „Să‑mi mai adauge DOMNUL un fiu!” După ce l‑a născut Rahela pe Iosif, Iacov i‑a zis lui Laban: „Dă‑mi drumul să plec, ca să mă duc la locul meu, în țara mea! Dă‑mi nevestele și copiii, pentru care ți‑am slujit, și voi pleca. Căci știi cum ți‑am slujit!” Laban i‑a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rămâi; iată, am cunoscut prin semne că DOMNUL m‑a binecuvântat datorită ție. Hotărăște‑mi ce simbrie să‑ți dau, și‑ți voi da!” Iacov i‑a răspuns: „Tu știi cum ți‑am slujit și cum le‑a mers vitelor tale cu mine, căci puținul pe care‑l aveai înainte de venirea mea a sporit mult, și DOMNUL te‑a binecuvântat prin mine la tot pasul. Acum, când să mai pun deoparte și pentru casa mea?” Laban a zis: „Ce să‑ți dau?” Și Iacov i‑a răspuns: „Nu‑mi da nimic! Dacă te învoiești cu ce‑ți voi spune, îți voi paște turma și mai departe și o voi păzi. Voi trece azi prin toată turma ta și voi pune deoparte din ea tot ce este pestriț și tărcat între oi, tot ce este negru între miei și tot ce este tărcat și pestriț între capre. Aceasta să fie simbria mea! Iată cum îmi va fi mărturie purtarea mea dreaptă: de acum încolo, când vei veni să‑mi vezi simbria, tot ce nu va fi pestriț sau tărcat între capre și negru între miei, dacă se va găsi la mine, acela este furat!” Laban a zis: „Bine! Fie după cuvântul tău!” În aceeași zi, a pus deoparte țapii bălțați și tărcați, toate caprele pestrițe și tărcate, toate cele ce aveau alb pe ele și tot ce era negru între miei. Le‑a dat în grija fiilor săi. Apoi a lăsat o depărtare de trei zile de drum între el și Iacov; și Iacov păștea ce rămăsese din turma lui Laban. Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan, a despuiat de pe ele fâșii de coajă albe, dând la iveală albul de pe nuiele, apoi a pus în jgheaburi, în adăpători, nuielele decojite, sub ochii turmelor care veneau să bea, ca să se împerecheze când vor veni să bea. Animalele din turmă se împerecheau în fața nuielelor și fătau miei și iezi bălțați, pestriți și tărcați. Pe miei Iacov îi punea deoparte și întorcea animalele din turmă cu fața spre cele bălțate și cele negre din turma lui Laban. Și‑a făcut astfel turme deosebite, pe care nu le‑a pus împreună cu turma lui Laban. Ori de câte ori se înfierbântau animalele viguroase din turmă, Iacov punea nuielele în jgheaburi, sub ochii lor, ca să zămislească uitându‑se la nuiele. Când turmele erau slabe, nu punea nuielele; așa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele viguroase, pentru Iacov. Omul acesta s‑a îmbogățit nespus de mult; avea multe turme, slujnice și robi, cămile și măgari. Iacov a auzit vorbele fiilor lui Laban, care ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru și din averea tatălui nostru și‑a agonisit el toată bogăția aceasta.” Iacov s‑a uitat la fața lui Laban și, iată, ea nu mai era față de el ca înainte. Atunci, DOMNUL i‑a zis lui Iacov: „Întoarce‑te în țara părinților tăi și în locul tău de baștină, și Eu voi fi cu tine!” Iacov a trimis să le cheme pe Rahela și pe Leea la câmp, la turma lui, și le‑a zis: „Văd că fața tatălui vostru nu mai este față de mine ca înainte, dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. Voi înșivă știți că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea, iar tatăl vostru m‑a înșelat: de zece ori mi‑a schimbat simbria, dar Dumnezeu nu i‑a îngăduit să mă păgubească. Ci când zicea el: «Cei pestriți să‑ți fie plata», toată turma făta pestriți. Și când zicea: «Cei bălțați să‑ți fie plata», toată turma făta bălțați. Dumnezeu a luat astfel averea tatălui vostru și mi‑a dat‑o mie. În vremea când caprele erau în călduri, am văzut în vis că țapii care săreau pe capre erau tărcați, pestriți și pătați. Îngerul lui Dumnezeu mi‑a zis în vis: «Iacove!» «Iată‑mă», am răspuns eu. El a zis: «Ridică‑ți ochii și privește: toți țapii care sar pe capre sunt bălțați, pestriți și pătați, căci am văzut tot ce ți‑a făcut Laban! Eu sunt Dumnezeul de la Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi‑ai făcut o juruință. Acum, scoală‑te, ieși din țara aceasta și întoarce‑te în țara ta de baștină!»” Rahela și Leea au răspuns și i‑au zis: „Mai avem noi oare parte și moștenire în casa tatălui nostru? Nu suntem noi oare privite de el ca niște străine, fiindcă ne‑a vândut și ne‑a mâncat argintul? Toată bogăția pe care a luat‑o Dumnezeu de la tatăl nostru este a noastră și a fiilor noștri. Acum, fă tot ce ți‑a spus Dumnezeu!” Iacov s‑a sculat, și‑a pus copiii și nevestele pe cămile și și‑a mânat toate vitele, toată averea pe care o dobândise, vitele pe care le agonisise în Padan‑Aram, ca să meargă la tatăl său, Isaac, în țara Canaanului. Pe când Laban se dusese să‑și tundă oile, Rahela i‑a furat terafimii. Pe furiș a lucrat și Iacov față de Laban, arameul, căci nu l‑a înștiințat că fuge. Astfel a fugit el cu tot ce avea: s‑a sculat, a trecut Râul și s‑a îndreptat spre muntele Galaadului. A treia zi, i s‑a dat de veste lui Laban că Iacov fugise. Atunci Laban i‑a luat cu sine pe ai săi, l‑a urmărit cale de șapte zile și l‑a ajuns la muntele Galaadului. Dar Dumnezeu i S‑a arătat noaptea în vis lui Laban, arameul, și i‑a zis: „Ferește‑te să‑i spui ceva lui Iacov, bine sau rău!” Laban l‑a ajuns din urmă pe Iacov, care își întinsese cortul pe munte; Laban de asemenea și‑a întins cortul cu ai săi pe muntele Galaadului. Atunci, Laban i‑a zis lui Iacov: „Ce‑ai făcut? Ai lucrat pe furiș și mi‑ai luat fetele de parcă ar fi fost pradă de război! De ce ai fugit pe ascuns, ai lucrat pe furiș și nu mi‑ai dat de știre? Te‑aș fi trimis la drum cu veselie și cântece, cu tamburină și liră. Nu mi‑ai îngăduit nici măcar să‑mi sărut fiii și fiicele! Ai lucrat ca un nebun! Aș putea să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi‑a zis azi‑noapte: «Ferește‑te să‑i spui ceva lui Iacov, bine sau rău!» Acum, dacă de plecat ai plecat, fiindcă te topești de dor după casa tatălui tău, de ce mi‑ai furat dumnezeii?” Iacov i‑a răspuns lui Laban: „ Am fugit pentru că m‑am temut; mi‑am zis să nu cumva să le iei cu sila pe fiicele tale de la mine. Dar acela la care îți vei găsi dumnezeii nu va mai rămâne în viață! De față cu frații noștri, cercetează și vezi ce este la mine din ale tale și ia‑ți‑l!” Iacov nu știa că Rahela îi furase. Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei, în cortul celor două slujnice și n‑a găsit nimic. A ieșit din cortul Leei și a intrat în cortul Rahelei. Rahela însă luase terafimii, îi pusese în samarul cămilei și ședea deasupra lor. Laban a scotocit prin tot cortul, dar nu i‑a găsit. Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi că nu mă pot scula înaintea ta, căci mi‑a venit rânduiala femeilor.” El a căutat peste tot, dar n‑a găsit terafimii. Iacov s‑a aprins de mânie și s‑a certat cu Laban, zicând: „Care‑i nelegiuirea mea? Care‑i păcatul meu, de m‑ai urmărit cu atâta înverșunare? Ai scormonit prin toate lucrurile mele! Ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune‑le aici, înaintea oamenilor mei și a oamenilor tăi, ca să judece ei între noi doi! Douăzeci de ani am stat la tine: oile și caprele tale n‑au lepădat, berbeci din turma ta n‑am mâncat, vite sfâșiate nu ți‑am adus acasă, ci eu însumi am acoperit paguba! Din mâna mea ai cerut socoteală de ce mi se fura ziua sau noaptea! Ziua mă chinuia arșița, iar noaptea, frigul; și‑mi fugea somnul de pe ochi. Douăzeci de ani am stat în casa ta, paisprezece ani ți‑am slujit de cele două fiice ale tale și șase ani pentru turma ta și de zece ori mi‑ai schimbat simbria. Dacă n‑ar fi fost cu mine Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam și Cel pe care Îl venerează Isaac, m‑ai fi trimis acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut apăsarea mea și truda mâinilor mele și ieri noapte a făcut judecată.” Laban i‑a răspuns lui Iacov: „Acestea sunt fiicele mele, aceștia sunt fiii mei, turma aceasta este a mea și tot ce vezi este al meu. Ce pot face eu astăzi pentru fiicele mele sau pentru fiii lor pe care i‑au născut? Să facem acum un legământ, eu și cu tine, ca să fie mărturie între mine și tine!” Iacov a luat o piatră și a pus‑o ca stâlp de aducere aminte. Apoi Iacov le‑a zis alor săi: „Adunați pietre!” Ei au strâns pietre, au făcut o movilă și au mâncat acolo pe movilă. Laban a numit‑o Iegar‑Sahaduta, iar Iacov a numit‑o Galed. Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine și tine!” De aceea i‑au pus numele Galed. Se mai numește și Mițpa, pentru că Laban a zis: „ DOMNUL să vegheze între mine și tine, când nu ne vom mai vedea unul pe celălalt! Dacă le vei asupri pe fiicele mele și dacă îți vei mai lua și alte neveste în afară de fiicele mele, ia seama că nu un om va fi între noi, ci Dumnezeu Însuși va fi martor între mine și tine!” Laban i‑a mai zis lui Iacov: „Iată movila aceasta și iată stâlpul pe care l‑am ridicat între mine și tine! Movila aceasta să fie martoră și stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine dincolo de movila aceasta și nici tu nu vei trece la mine dincolo de movila aceasta și de stâlpul acesta, ca să ne facem rău. Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor, dumnezeii părinților lor, ei să judece între noi!” Și Iacov a jurat pe Cel pe care Îl venerează Isaac, Dumnezeul tatălui său. Iacov a adus o jertfă pe munte și le‑a poftit pe rudele sale să mănânce; ei au mâncat și au petrecut noaptea pe munte. Laban s‑a sculat dis‑de‑dimineață, și‑a sărutat nepoții și fiicele și i‑a binecuvântat. Apoi a plecat și s‑a întors la locul lui. Iacov și‑a văzut de drum și l‑au întâlnit îngerii lui Dumnezeu. Când i‑a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim. Iacov a trimis înainte niște soli la Esau, fratele său, în Seir, în ținutul Edomului. El le‑a dat porunca următoare: „Așa să‑i spuneți domnului meu Esau: «Așa vorbește robul tău Iacov: ‘Am locuit o vreme cu Laban și am rămas la el până acum; am boi, măgari, oi, robi și roabe și trimit să se dea de știre domnului meu ca să capăt trecere în ochii tăi.’»” Solii s‑au întors înapoi la Iacov și i‑au zis: „Ne‑am dus la fratele tău, la Esau; vine și el înaintea ta cu patru sute de oameni.” Iacov a fost cuprins de o mare teamă și s‑a văzut la strâmtoare. A împărțit în două tabere oamenii care erau cu el, turmele, cirezile și cămilele și a zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere și o bate, tabăra care va rămâne va putea să scape.” Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! DOAMNE, care mi‑ai zis: «Întoarce‑te în țara ta și în locul tău de baștină, și voi face să‑ți meargă bine!» Eu sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia pe care ai arătat‑o robului Tău, căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul și, iată, acum fac două tabere. Izbăvește‑mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem ca nu cumva să vină și să ne lovească: pe mine, pe mame și pe copii! Tu însuți ai zis: «Negreșit voi face să‑ți meargă bine și voi face seminția ta ca nisipul mării, care nu se poate număra de mult ce este.»” Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el și a pus deoparte, ca dar pentru fratele său, Esau: două sute de capre și douăzeci de țapi, două sute de oi și douăzeci de berbeci, treizeci de cămile alăptătoare cu mânjii lor, patruzeci de vaci și zece tauri, douăzeci de măgărițe și zece măgăruși. Le‑a dat în grija robilor săi, turmă cu turmă, și le‑a poruncit: „Treceți înaintea mea și lăsați o depărtare între fiecare turmă!” I‑a dat celui dintâi porunca următoare: „Când te va întâlni Esau, fratele meu, și te va întreba: «Al cui ești, încotro te duci și a cui este turma aceasta dinaintea ta?», să răspunzi: «A robului tău Iacov; este un dar trimis domnului meu Esau. Și, iată, Iacov vine el însuși în urma noastră!»” Le‑a dat aceeași poruncă celui de al doilea, celui de al treilea și tuturor celor ce veneau în urma turmelor: „Așa să vorbiți domnului meu Esau când îl veți întâlni. Să spuneți: «Iată, robul tău Iacov vine și el în urma noastră.»” Căci își zicea el: „Îl voi potoli cu darul care merge înaintea mea; pe urmă îl voi vedea față către față și poate că mă va primi cu bunăvoință.” Astfel, darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea. Tot în noaptea aceea s‑a sculat, le‑a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două slujnice și pe cei unsprezece copii ai săi și au trecut vadul Iabocului. I‑a luat, i‑a trecut pârâul și a trecut apoi tot ce avea. Iacov însă a rămas singur. Atunci, cineva s‑a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Văzând că nu‑l poate birui, omul acela l‑a lovit la încheietura coapsei, încât lui Iacov i s‑a scrântit încheietura coapsei pe când se lupta cu el. Omul i‑a zis: „Lasă‑mă să plec, căci se revarsă zorile!” Dar Iacov a răspuns: „Nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta!” Acela l‑a întrebat: „Care îți este numele?” „Iacov”, a răspuns el. Omul i‑a spus: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci Israel, căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai biruit!” Iacov l‑a întrebat: „Spune‑mi, Te rog, numele Tău!” El a răspuns: „De ce Îmi ceri numele?” Și l‑a binecuvântat acolo. Iacov a pus acelui loc numele Peniel, „căci”, a zis el, „L‑am văzut pe Dumnezeu față către față, și totuși am scăpat cu viață”. Răsărea soarele când a trecut de Peniel, și Iacov mergea șchiopătând din coapsă. Iată de ce, până în ziua de azi, fiii lui Israel nu mănâncă vâna de la încheietura coapsei, căci Iacov a fost lovit în vâna de la încheietura coapsei. Iacov și‑a ridicat ochii, s‑a uitat și, iată, Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci i‑a împărțit pe copii între Leea, Rahela și cele două slujnice. A pus în frunte slujnicele cu copiii lor, apoi pe Leea cu copiii ei și la urmă pe Rahela cu Iosif. El însuși a trecut înaintea lor și s‑a plecat până la pământ de șapte ori, în timp ce se apropia de fratele său. Esau a alergat în întâmpinarea lui, l‑a îmbrățișat, a căzut pe grumazul lui, l‑a sărutat și au plâns. Ridicându‑și ochii, Esau a văzut femeile și copiii și a zis: „Cine sunt aceștia?” Și Iacov a răspuns: „Sunt copiii pe care i‑a dăruit Dumnezeu robului tău.” Slujnicele s‑au apropiat cu copiii lor și s‑au plecat cu fața la pământ. Leea și copiii ei de asemenea s‑au apropiat și s‑au plecat cu fața la pământ. La urmă s‑au apropiat Iosif și Rahela și s‑au plecat cu fața la pământ. Esau l‑a întrebat: „Ce ai de gând să faci cu toată mulțimea aceea pe care am întâlnit‑o?” Iacov i‑a răspuns: „Să capăt trecere în ochii domnului meu.” Esau i‑a zis: „ Averi am din belșug, frate! Păstrează ce este al tău!” Dar Iacov i‑a răspuns: „Te rog, dacă am căpătat trecere în ochii tăi, primește darul acesta din mâna mea, căci m‑am uitat la fața ta cum se uită cineva la fața lui Dumnezeu, și tu m‑ai primit cu bunăvoință. Primește deci binecuvântarea care ți‑a fost adusă din partea mea, căci Dumnezeu și‑a făcut milă de mine și am de toate!” Astfel a stăruit de el, și Esau a primit. Esau a zis: „Să pornim la drum, să plecăm, și eu voi merge înaintea ta.” Iacov i‑a răspuns: „După cum vede domnul meu, copiii sunt plăpânzi și am cu mine oi și vaci care alăptează; numai o zi dacă le‑aș zori, ar pieri toate! Să treacă domnul meu înaintea robului său, iar eu voi veni încet, la pas cu vitele care sunt înaintea mea și cu copiii, până voi ajunge la domnul meu, în Seir.” Esau i‑a zis: „Să las totuși o parte din oamenii mei cu tine!” Iacov i‑a răspuns: „De ce? Ajunge să capăt trecere înaintea domnului meu!” În aceeași zi, Esau a făcut cale întoarsă spre Seir. Iacov a plecat mai departe la Sucot. Și‑a zidit o casă, iar pentru turme a făcut colibe. De aceea i s‑a dat acelui loc numele Sucot. Astfel, la întoarcerea din Padan‑Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în țara Canaanului, și și‑a așezat tabăra în fața cetății. Partea de ogor pe care își întinsese cortul a cumpărat‑o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesite. Și acolo a ridicat un altar, pe care l‑a numit El‑Elohé‑Israél. Dina, fiica pe care i‑o născuse lui Iacov Leea, a ieșit să vadă ce fac fetele țării. Și a văzut‑o Sihem, fiul lui Hamor, hevitul, mai‑marele acelui ținut. A luat‑o cu el, s‑a culcat cu ea și a necinstit‑o. Dar i s‑a lipit sufletul de Dina, fiica lui Iacov, era îndrăgostit de fată și i‑a vorbit de la inimă la inimă. Astfel, Sihem i‑a zis lui Hamor, tatăl său: „Ia‑mi‑o pe copila aceasta de nevastă!” Iacov a aflat că Sihem o pângărise pe fiica sa, Dina, dar cum fiii săi erau cu vitele la pășune, a tăcut până la întoarcerea lor. Între timp, Hamor, tatăl lui Sihem, s‑a dus la Iacov ca să‑i vorbească. Când au auzit fiii lui Iacov cele întâmplate, s‑au întors de la câmp supărați și foarte mânioși, pentru că Sihem săvârșise o mișelie în Israel, culcându‑se cu fiica lui Iacov: iar așa ceva nu se face. Hamor le‑a vorbit astfel: „Lui Sihem, fiul meu, i s‑a lipit sufletul de fata voastră. Dați‑i‑o, vă rog, de nevastă și încuscriți‑vă cu noi! Dați‑ne fetele voastre și luați‑le pentru voi pe ale noastre! Locuiți împreună cu noi; ținutul acesta vă stă înainte: așezați‑vă în el, cutreierați‑l în voie și cumpărați pământuri aici!” Iar Sihem le‑a zis tatălui și fraților Dinei: „Să capăt trecere în ochii voștri, și vă voi da ce‑mi veți cere! Măriți cât de mult prețul miresei și darurile, și vă voi da tot ce‑mi veți zice; numai dați‑mi fata de nevastă!” Fiii lui Iacov le‑au răspuns lui Sihem și lui Hamor, tatăl său, și au vorbit cu vicleșug, pentru că Sihem o pângărise pe Dina, sora lor. Ei au zis: „Nu putem face așa ceva, să o dăm pe sora noastră unui om necircumcis, căci ar fi o rușine pentru noi! Numai așa ne putem învoi: dacă veți fi ca noi, prin circumcizia tuturor acelora dintre voi care sunt de parte bărbătească. Atunci vi le vom da pe fetele noastre și le vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui împreună cu voi și vom fi un singur popor. Dar dacă nu vreți să ne ascultați și să vă circumcideți, ne vom lua fata și vom pleca.” Cuvintele lor au fost pe placul lui Hamor și al lui Sihem, fiul lui Hamor. Tânărul n‑a ezitat să facă întocmai, căci îi era dragă fiica lui Iacov; și era cel mai respectat din casa tatălui său. Hamor și Sihem, fiul său, s‑au dus la poarta cetății și le‑au vorbit astfel bărbaților din cetatea lor: „Oamenii aceștia au gânduri de pace față de noi; să rămână dar în ținutul acesta și să‑l cutreiere în voie; ținutul este destul de larg pentru ei. Noi le vom lua de neveste pe fiicele lor și le vom da de neveste pe fiicele noastre. Dar numai cu o condiție se vor învoi oamenii aceștia să locuiască împreună cu noi, ca să fim un singur popor: toți cei de parte bărbătească dintre noi să se circumcidă, după cum și ei sunt circumciși. Și atunci, turmele lor, averile lor și toate vitele lor nu vor fi oare ale noastre? Să ne învoim deci cu ei, ca să rămână la noi.” Toți cei ce ieșiseră la poarta cetății le‑au dat ascultare lui Hamor și lui Sihem, fiul său, astfel că au fost circumciși toți bărbații, toți cei ce ieșiseră la poarta cetății. A treia zi, pe când încă sufereau ei, doi fii ai lui Iacov, Simeon și Levi, frații Dinei, și‑au luat, fiecare, sabia, s‑au năpustit asupra cetății, care se credea în siguranță, și i‑au ucis pe toți cei de parte bărbătească. Pe Hamor și pe Sihem, fiul său, i‑au trecut prin ascuțișul sabiei, au luat‑o pe Dina din casa lui Sihem și au ieșit. Apoi fiii lui Iacov au venit asupra celor uciși și au jefuit cetatea, pentru că sora lor fusese pângărită. Le‑au luat turmele, cirezile și măgarii, tot ce era în cetate și ce era pe câmp; au luat ca pradă toate bogățiile, copiii, nevestele și tot ce se găsea prin case. Iacov le‑a zis lui Simeon și lui Levi: „M‑ați nenorocit, căci i‑ați făcut pe locuitorii țării – pe canaaniți și pe fereziți – să mă urască. Eu am oameni puțini la număr, iar dacă se vor strânge împotriva mea, mă vor bate și vom fi nimiciți: eu și casa mea!” Ei i‑au răspuns: „Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră ca și cu o desfrânată?” Dumnezeu i‑a zis lui Iacov: „Scoală‑te, suie‑te la Betel, așază‑te acolo și ridică acolo un altar Dumnezeului care ți S‑a arătat pe când fugeai de fratele tău, Esau!” Iacov le‑a zis celor din casa lui și tuturor celor ce erau cu el: „Scoateți dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curățiți‑vă și schimbați‑vă hainele, ca să ne sculăm și să ne suim la Betel, căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care mi‑a răspuns în ziua necazului meu și care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut‑o!” Ei i‑au dat lui Iacov toți dumnezeii străini care erau în mâinile lor, precum și cerceii din urechi, și Iacov i‑a îngropat sub stejarul care era lângă Sihem. Apoi au plecat, și groaza lui Dumnezeu s‑a răspândit peste cetățile care‑i înconjurau, așa că locuitorii lor nu i‑au urmărit pe fiii lui Iacov. Iacov și toți cei ce erau cu el au ajuns la Luz, adică Betel, în țara Canaanului. Acolo a zidit un altar și a numit locul acela El‑Betel, căci acolo i Se descoperise Dumnezeu când fugea de fratele său. Atunci a murit Debora, doica Rebecăi, și a fost îngropată mai jos de Betel, sub stejarul căruia i s‑a pus numele Allon Bacut. Dumnezeu i S‑a arătat iarăși lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan‑Aram, și l‑a binecuvântat. Dumnezeu i‑a zis: „Numele tău este Iacov, dar nu te vei mai chema Iacov, ci Israel.” Astfel i‑a pus numele Israel. Și Dumnezeu i‑a zis: „Eu sunt Dumnezeul Atotputernic: fii roditor și înmulțește‑te! Un neam și o adunare de neamuri se vor naște din tine și regi vor ieși din coapsele tale. Țara pe care le‑am dat‑o lui Avraam și lui Isaac ție ți‑o voi da și seminției tale.” Dumnezeu S‑a înălțat de la el, din locul unde îi vorbise. Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă‑de‑băutură și a turnat untdelemn. Și Iacov i‑a pus locului în care îi vorbise Dumnezeu numele Betel. Apoi au plecat din Betel și, când mai era o bucată bună de mers până la Efrata, Rahela a născut. A avut o naștere foarte grea. În timp ce se chinuia să nască, moașa i‑a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!” Și pe când își dădea sufletul, fiind pe moarte, i‑a pus numele Ben‑Oni; dar tatăl său l‑a numit Beniamin. Rahela a murit și a fost îngropată în drum spre Efrata, adică Betleem. Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei; acela este stâlpul de la mormântul Rahelei, care se vede până astăzi. Israel a plecat mai departe și și‑a întins cortul dincolo de Migdal‑Eder. Pe când locuia Israel în ținutul acela, Ruben s‑a dus și s‑a culcat cu Bilha, țiitoarea tatălui său. Și Israel a aflat. Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece. Fiii Leei: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar și Zabulon. Fiii Rahelei: Iosif și Beniamin. Fiii Bilhei, slujnica Rahelei: Dan și Neftali. Fiii Zilpei, slujnica Leei: Gad și Așer. Aceștia sunt fiii lui Iacov, care i s‑au născut în Padan‑Aram. Iacov a ajuns la Isaac, tatăl său, la Mamre, la Chiriat‑Arba, adică Hebron, unde locuiseră ca străini Avraam și Isaac. Zilele lui Isaac au fost de o sută optzeci de ani. Isaac și‑a dat duhul și a murit și a fost adăugat la poporul său bătrân și sătul de zile. Iar fiii săi, Esau și Iacov, l‑au îngropat. Aceasta este spița neamului lui Esau, adică Edom. Esau și‑a luat neveste dintre fiicele Canaanului: pe Ada, fiica lui Elon, hititul, pe Oholibama, fiica lui Ana, fiul lui Țibeon, hivitul, și pe Basmat, fiica lui Ismael, sora lui Nebaiot. Ada i l‑a născut lui Esau pe Elifaz, Basmat i l‑a născut pe Reuel, iar Oholibama i‑a născut pe Ieuș, Iaelam și Core. Aceștia sunt fiii lui Esau, care i s‑au născut în țara Canaanului. Esau și‑a luat nevestele, fiii și fiicele, toate sufletele din casa lui, turmele, toate vitele și toată averea pe care și‑o agonisise în țara Canaanului și s‑a dus într‑o altă țară, departe de fratele său, Iacov, căci bogățiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună, iar ținutul în care locuiau ca străini nu‑i mai putea cuprinde din pricina turmelor lor. Esau s‑a așezat în muntele Seir. Esau este totuna cu Edom. Aceasta este spița neamului lui Esau, părintele edomiților, în muntele Seir. Acestea sunt numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, nevasta lui Esau; Reuel, fiul lui Basmat, nevasta lui Esau. Fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Țefo, Gaetam și Chenaz. Și Timna era țiitoarea lui Elifaz, fiul lui Esau; ea i l‑a născut lui Elifaz pe Amalec. Aceștia sunt fiii Adei, nevasta lui Esau. Aceștia sunt fiii lui Reuel: Nahat, Zerah, Șama și Miza. Aceștia sunt fiii lui Basmat, nevasta lui Esau. Aceștia sunt fiii Oholibamei, fiica lui Ana, fiul lui Țibeon, nevasta lui Esau: ea i‑a născut lui Esau pe Ieuș, Iaelam și Core. Acestea sunt căpeteniile fiilor lui Esau. Fiii lui Elifaz, întâiul născut al lui Esau: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Țefo, căpetenia Chenaz, căpetenia Core, căpetenia Gaetam, căpetenia Amalec. Acestea sunt căpeteniile ieșite din Elifaz în țara Edomului. Aceștia sunt fiii Adei. Fiii lui Reuel, fiul lui Esau, sunt: căpetenia Nahat, căpetenia Zerah, căpetenia Șama, căpetenia Miza. Acestea sunt căpeteniile ieșite din Reuel în țara Edomului. Aceștia sunt fiii lui Basmat, nevasta lui Esau. Fiii Oholibamei, nevasta lui Esau, sunt: căpetenia Ieuș, căpetenia Iaelam, căpetenia Core. Acestea sunt căpeteniile ieșite din Oholibama, fiica lui Ana și nevasta lui Esau. Aceștia sunt fiii lui Esau, adică Edom, și acestea sunt căpeteniile lor. Fiii lui Seir, horitul, locuitorii țării, sunt: Lotan, Șobal, Țibeon, Ana, Dișon, Ețer și Dișan. Acestea sunt căpeteniile horiților, fiii lui Seir, în țara Edomului. Fiii lui Lotan sunt Hori și Hemam. Sora lui Lotan este Timna. Fiii lui Șobal sunt: Alvan, Manahat, Ebal, Șefo și Onam. Fiii lui Țibeon sunt: Aia și Ana. Acest Ana a găsit izvoarele calde în pustiu, pe când păștea măgarii lui Țibeon, tatăl său. Copiii lui Ana sunt: Dișon și Oholibama, fiica lui Ana. Fiii lui Dișon sunt: Hemdan, Eșban, Itran și Cheran. Fiii lui Ețer sunt: Bilhan, Zaavan și Acan. Fiii lui Dișan sunt: Uț și Aran. Acestea sunt căpeteniile horiților: căpetenia Lotan, căpetenia Șobal, căpetenia Țibeon, căpetenia Ana, căpetenia Dișon, căpetenia Ețer, căpetenia Dișan. Acestea sunt căpeteniile horiților, potrivit căpeteniilor lor în țara Seir. Aceștia sunt regii care au domnit în țara Edomului înainte ca fiii lui Israel să aibă un rege: Bela, fiul lui Beor, a domnit peste Edom, și numele cetății sale era Dinhaba. Bela a murit și în locul său a domnit Iobab, fiul lui Zerah din Boțra. Iobab a murit, iar în locul său a domnit Hușam, din ținutul temaniților. Hușam a murit, iar în locul său a domnit Hadad, fiul lui Bedad. El i‑a înfrânt pe madianiți în câmpia Moabului. Numele cetății sale era Avit. Hadad a murit, iar în locul său a domnit Samla din Masreca. Samla a murit, iar în locul său a domnit Saul din Rehobot‑pe‑Râu. Saul a murit, iar în locul său a domnit Baal‑Hanan, fiul lui Acbor. Baal‑Hanan, fiul lui Acbor, a murit, iar în locul său a domnit Hadar. Numele cetății sale era Pau, iar numele nevestei sale era Mehetavel, fiica lui Matred, fiica lui Me‑Zahab. Acestea sunt numele căpeteniilor ieșite din Esau, după familiile lor, după ținuturile lor și după numele lor: căpetenia Timna, căpetenia Alva, căpetenia Ietet, căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon, căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibțar, căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Acestea sunt căpeteniile lui Edom, după locuințele lor, în țara pe care o au în stăpânire. Acesta este Esau, strămoșul Edomului. Iacov s‑a așezat în țara Canaanului, unde locuise ca străin tatăl său. Aceasta este istoria familiei lui Iacov: Iosif, la vârsta de șaptesprezece ani, păștea turmele cu frații lui; tânărul acesta era cu fiii Bilhei și fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Iosif îi aducea tatălui lor vești rele despre ei. Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că i se născuse la bătrânețe, și i‑a făcut o tunică frumos colorată. Frații lui au văzut că tatăl lor îl iubea pe el mai mult decât pe ei toți și au început să‑l urască. Și nu puteau să‑i spună nicio vorbă prietenoasă. Iosif a visat un vis și li l‑a istorisit fraților săi, care l‑au urât și mai mult. El le‑a zis: „Ia ascultați ce vis am visat! Se făcea că eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului și, iată, snopul meu s‑a ridicat și a stat drept, iar snopii voștri l‑au înconjurat și s‑au plecat până la pământ înaintea snopului meu!” Frații săi i‑au zis: „Doar nu vei domni tu peste noi!? Vrei cumva să stăpânești peste noi?” Și l‑au urât și mai mult din pricina viselor și cuvintelor sale. Iosif a visat apoi un alt vis și li l‑a istorisit fraților săi: „Am mai visat un vis! Se făcea că soarele, luna și unsprezece stele se plecau până la pământ înaintea mea.” Când li l‑a istorisit tatălui său și fraților săi, tatăl său l‑a mustrat și i‑a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l‑ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta și frații tăi să ne plecăm până la pământ înaintea ta?” Frații lui s‑au umplut de invidie, dar tatăl lui a ținut minte întâmplarea. Frații lui Iosif s‑au dus să pască turmele tatălui lor la Sihem. Israel i‑a zis lui Iosif: „După cum știi, frații tăi pasc turmele la Sihem! Vino să te trimit la ei!” „Iată‑mă”, a răspuns el. Israel i‑a zis: „Du‑te, te rog, și vezi dacă frații tăi sunt sănătoși și dacă turmele sunt bine și adu‑mi vești!” L‑a trimis astfel din Valea Hebronului, și Iosif a ajuns la Sihem. Pe când rătăcea el pe câmp, l‑a găsit un om, care l‑a întrebat: „Ce cauți?” „Îi caut pe frații mei”, a răspuns Iosif. „Spune‑mi, te rog, unde pasc ei oile?” Și omul i‑a zis: „Au plecat de aici, căci i‑am auzit spunând: «Să mergem la Dotan!»” Iosif s‑a dus după frații săi și i‑a găsit la Dotan. Ei l‑au zărit de departe și, până să se apropie de ei, au pus la cale să‑l omoare. Și‑au zis unul altuia: „Ia te uită, vine marele visător! Haideți să‑l omorâm și să‑l aruncăm într‑una din aceste gropi! Vom spune că l‑a mâncat o fiară sălbatică. Atunci să vedem ce se va alege de visele lui!” Ruben a auzit lucrul acesta și l‑a scăpat din mâinile lor, zicând: „Să nu‑i luăm viața!” Ruben le‑a zis: „Nu vărsați sânge! Mai bine aruncați‑l în groapa aceasta, care este în pustiu, dar nu puneți mâna pe el!” ( fiindcă avea de gând să‑l izbăvească din mâinile lor și să‑l aducă înapoi la tatăl său). Când a ajuns Iosif la frații săi, aceștia l‑au dezbrăcat de tunica lui, de tunica frumos colorată pe care o purta. L‑au luat și l‑au aruncat în groapa aceea, căci groapa era goală, fără apă. Apoi s‑au așezat să mănânce. Când și‑au ridicat ochii și s‑au uitat, iată, o caravană de ismaeliți venea din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu mirodenii, balsam și smirnă, pe care le duceau în Egipt. Atunci, Iuda le‑a zis fraților săi: „La ce bun să‑l ucidem pe fratele nostru și să‑i ascundem sângele? Haideți mai bine să‑l vindem ismaeliților și să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră!” Și frații lui l‑au ascultat. La trecerea negustorilor madianiți, l‑au tras și l‑au scos pe Iosif afară din groapă și l‑au vândut pe douăzeci de sicli de argint ismaeliților, iar ei l‑au dus pe Iosif în Egipt. Ruben s‑a întors la groapă și, iată, Iosif nu mai era acolo. Atunci și‑a sfâșiat hainele, s‑a întors spre frații săi și a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?” Atunci, ei au luat haina lui Iosif și, înjunghiind un țap, au înmuiat‑o în sânge. I‑au trimis tatălui lor tunica frumos colorată, punând să‑i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este cumva haina fiului tău sau nu!” Iacov a recunoscut‑o și a zis: „Tunica fiului meu! O fiară sălbatică l‑a mâncat! Da, Iosif a fost sfâșiat în bucăți!” Iacov și‑a rupt hainele, și‑a pus un sac pe coapse și l‑a jelit multe zile pe fiul său. Toți fiii și toate fiicele lui au venit ca să‑l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu, în Locuința Morților.” Și‑l plângea astfel pe fiul său. Iar madianiții l‑au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, anume comandantul gărzilor. În vremea aceea, Iuda a coborât de la frații săi și s‑a abătut pe la un om din Adulam, numit Hira. Acolo, Iuda a văzut‑o pe fiica unui canaanit, numit Șua. A luat‑o de nevastă și a intrat la ea, iar ea a rămas însărcinată și a născut un fiu. Și Iuda i‑a pus numele Er. Ea a rămas iarăși însărcinată și a mai născut un fiu, căruia i‑a pus numele Onan. A mai născut iarăși un fiu, căruia i‑a pus numele Șela. Ea era la Czib când a născut. Iuda i‑a luat lui Er, întâiului său născut, o nevastă pe nume Tamar. Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea DOMNULUI, și DOMNUL l‑a omorât. Atunci, Iuda i‑a zis lui Onan: „Du‑te la văduva fratelui tău, împlinește‑ți datoria de cumnat și ridică‑i urmaș fratelui tău!” Dar știind că urmașul nu va fi al lui, Onan risipea sămânța pe pământ când intra la văduva fratelui său, ca să nu‑i dea urmaș fratelui său. Ce făcea el n‑a fost pe placul DOMNULUI, care l‑a omorât și pe el. Atunci, Iuda i‑a zis lui Tamar, nora sa: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va crește fiul meu Șela!” Căci zicea: „Să nu cumva să moară și acesta, asemenea fraților lui.” Și Tamar s‑a dus și a locuit în casa tatălui ei. După multe zile, nevasta lui Iuda, fiica lui Șua a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s‑a suit la Timna, la cei care‑i tundeau turmele, împreună cu Hira, prietenul său adulamit. I‑au dat de veste lui Tamar despre lucrul acesta și i‑au zis: „Iată, socrul tău se suie la Timna, ca să‑și tundă turmele.” Tamar și‑a lăsat hainele de văduvă, s‑a acoperit cu un văl, s‑a înveșmântat și s‑a așezat la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna, fiindcă văzuse că Șela crescuse, dar ea nu‑i fusese dată de nevastă. Iuda a văzut‑o și, fiindcă ea își acoperise fața, a crezut că este o desfrânată. În drum, s‑a abătut pe la ea și i‑a zis: „Lasă‑mă să intru la tine!”, căci nu știa că era nora sa. Ea i‑a zis: „Ce‑mi dai, ca să intri la mine?” El i‑a răspuns: „Am să‑ți trimit un ied din turma mea.” Ea i‑a zis: „ Ce‑ar fi să‑mi lași o garanție până îl vei trimite?” El i‑a răspuns: „Ce garanție să‑ți las?” Ea i‑a zis: „Pecetea ta, cu tot cu șnur, și toiagul din mâna ta.” El i le‑a dat, a intrat la ea și a lăsat‑o însărcinată. Ea s‑a sculat și a plecat; și‑a scos vălul și s‑a îmbrăcat iarăși cu hainele de văduvă. Iuda a trimis iedul prin prietenul său, adulamitul, ca să scoată garanția din mâinile femeii, dar acesta n‑a găsit‑o. I‑a întrebat pe oamenii locului, zicând: „Unde este desfrânata aceea care stătea aici, la Enaim, pe drum?” Ei i‑au răspuns: „N‑a fost aici nicio desfrânată.” Atunci s‑a întors la Iuda și i‑a spus: „N‑am găsit‑o; ba încă, oamenii locului au zis: «N‑a fost aici nicio desfrânată.»” Iuda a zis: „Țină ce a luat, ca să nu ajungem de ocară. Iată, am trimis iedul acesta, și n‑ai găsit‑o.” Cam după trei luni, i s‑a dat de veste lui Iuda: „Tamar, nora ta, s‑a desfrânat; mai mult, a și rămas însărcinată din desfrâu!” Iuda a zis: „Scoateți‑o afară, ca să fie arsă!” După ce au scos‑o afară, ea i‑a trimis vorbă socrului său: „Cu omul căruia îi aparțin lucrurile acestea am rămas eu însărcinată; cercetează, te rog, ale cui sunt pecetea și șnururile, precum și toiagul acesta!” Iuda le‑a recunoscut și a zis: „Dreptatea este la ea, nu la mine, fiindcă n‑am dat‑o de nevastă fiului meu Șela.” Și de atunci nu a mai cunoscut‑o. Când lui Tamar i‑a venit vremea să nască, iată, în pântecele ei erau gemeni. În timpul nașterii, unul a scos mâna; moașa i‑a apucat mâna și i‑a legat un fir stacojiu, zicând: „Acesta a ieșit cel dintâi.” Dar el și‑a tras mâna înapoi și a ieșit fratele său. Atunci, moașa a zis: „Ce spărtură ți‑ai mai făcut!” De aceea i‑a pus numele Pereț. În urmă a ieșit fratele său, cu firul stacojiu la mână; și i‑au pus numele Zerah. Când Iosif a fost dus în Egipt, un egiptean, pe nume Potifar, un dregător al lui Faraon, anume comandantul gărzilor, l‑a cumpărat de la ismaeliții care‑l aduseseră acolo. DOMNUL a fost cu Iosif, el avea izbândă în toate și a rămas în casa stăpânului său, egipteanul. Stăpânul lui a văzut că DOMNUL era cu el și că îi dădea izbândă în tot ce făcea. Iosif a căpătat trecere în ochii stăpânului său, care l‑a luat în slujba lui: l‑a pus mai‑mare peste casa lui și i‑a dat pe mână tot ce avea. De îndată ce Potifar l‑a pus mai‑mare peste casa lui și peste tot ce avea, DOMNUL a binecuvântat casa egipteanului datorită lui Iosif, și binecuvântarea DOMNULUI a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la câmp. Egipteanul a lăsat pe mâna lui Iosif toate lucrurile și n‑avea altă grijă decât să mănânce. Cum Iosif era frumos la statură și plăcut la chip, după o vreme, s‑a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe el și i‑a zis: „Culcă‑te cu mine!” El n‑a vrut, ci i‑a zis nevestei stăpânului său: „Iată, cu mine aici, stăpânul meu nu poartă grijă de nimic din casă și mi‑a dat pe mână tot ce are. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta și nu mi‑a oprit nimic în afară de tine, pentru că ești nevasta lui. Cum aș putea să fac răul acesta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Deși ea îi vorbea zi de zi, Iosif nu i‑a dat ascultare și n‑a vrut să se culce și să fie cu ea. Într‑o zi, când el a intrat în casă pentru a‑și face lucrul obișnuit și nu era acolo niciunul din oamenii casei, ea l‑a apucat de haină, zicând: „Culcă‑te cu mine!” El și‑a lăsat haina în mâna ei și a fugit afară din casă. Când a văzut ea că și‑a lăsat haina în mâna ei și a fugit afară, i‑a chemat pe oamenii din casă și le‑a zis: „Vedeți, ne‑a adus un evreu care să‑și bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am țipat în gura mare. Și când a văzut că ridic glasul și strig, și‑a lăsat haina lângă mine, s‑a repezit și a fugit afară.” Și a pus haina lui Iosif lângă ea până s‑a întors acasă stăpânul lui. Atunci i‑a vorbit astfel: „Robul acela evreu pe care ni l‑ai adus a venit la mine ca să‑și bată joc de mine, dar fiindcă mi‑am ridicat glasul și am țipat, și‑a lăsat haina lângă mine și a fugit afară.” Când a auzit cuvintele nevestei sale, care‑i zicea: „Iată ce mi‑a făcut robul tău!”, stăpânul lui Iosif s‑a aprins de mânie. L‑a luat pe Iosif și l‑a aruncat în temniță, unde erau închiși întemnițații regelui; și astfel a ajuns acolo în temniță. DOMNUL a fost cu Iosif și i‑a arătat îndurare. L‑a făcut să capete trecere înaintea mai‑marelui temniței, astfel încât acesta i‑a dat în grijă pe toți cei închiși în temniță. Nimic nu se făcea acolo decât prin el. Mai‑marele temniței nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că DOMNUL era cu el. Și DOMNUL îi dădea izbândă în tot ce făcea. După aceste lucruri, s‑a întâmplat ca paharnicul și pitarul regelui Egiptului să păcătuiască față de stăpânul lor, regele Egiptului. Faraon s‑a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai‑marele paharnicilor și pe mai‑marele pitarilor. Și i‑a pus sub pază în casa comandantului gărzilor, în temniță, în locul unde era închis Iosif. Comandantul gărzilor l‑a rânduit pe Iosif să fie cu ei, ca să le slujească, și aceștia au stat o vreme sub pază. Paharnicul și pitarul regelui Egiptului, care erau închiși în temniță, au visat într‑o noapte amândoi câte un vis, și anume fiecare câte un vis cu propriul său tâlc. Când a venit Iosif la ei dimineața, s‑a uitat la ei și iată, erau abătuți. Și i‑a întrebat pe dregătorii lui Faraon care erau cu el sub pază în casa stăpânului său: „De ce aveți astăzi fețele triste?” Ei i‑au răspuns: „Am visat fiecare câte un vis și nu avem pe nimeni care să le tâlcuiască.” Iosif le‑a zis: „Oare nu de la Dumnezeu vin tâlcuirile? Povestiți‑mi deci visele voastre!” Mai‑marele paharnicilor i‑a povestit lui Iosif visul, zicând: „În visul meu se făcea că în fața mea era o viță‑de‑vie, și pe viță, trei mlădițe. De cum a făcut muguri, i s‑a și deschis floarea, iar ciorchinii au făcut struguri copți. Potirul lui Faraon era în mâna mea; eu am luat strugurii, i‑am stors în potirul lui Faraon și am pus potirul în mâna lui.” Iosif i‑a zis: „Iată tâlcuirea visului: cele trei mlădițe sunt trei zile. Peste trei zile, Faraon te va înălța, îți va reda dregătoria și vei pune potirul în mâna lui Faraon, după obiceiul de mai înainte, când erai paharnicul lui. Numai adu‑ți aminte de mine, te rog, când îți va merge bine și arată‑mi bunăvoință; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon și scoate‑mă din casa aceasta! Căci am fost luat cu sila din țara evreilor și nici aici n‑am făcut nimic ca să fiu aruncat în această groapă.” Mai‑marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tâlcuire îmbucurătoare, a zis: „Iată și visul meu! Se făcea că port trei coșuri cu pâine albă pe capul meu. În coșul cel mai de sus erau tot felul de bucate pentru Faraon – copturi făcute de pitar – și păsările mâncau din coșul cel mai de sus, de pe capul meu.” Iosif a răspuns și a zis: „Iată‑i tâlcuirea: cele trei coșuri sunt trei zile. Peste trei zile, Faraon te va înălța, te va spânzura de un lemn, și carnea de pe tine o vor mânca păsările.” A treia zi, era ziua de naștere a lui Faraon. El a dat un ospăț tuturor slujitorilor săi și i‑a înălțat pe mai‑marele paharnicilor și mai‑marele pitarilor în văzul slujitorilor săi: mai‑marelui paharnicilor i‑a redat slujba de paharnic, ca să pună potirul în mâna lui Faraon, iar pe mai‑marele pitarilor l‑a spânzurat, după tâlcuirea pe care le‑o dăduse Iosif. Dar mai‑marele paharnicilor nu și‑a mai amintit de Iosif. L‑a dat uitării. După doi ani, a visat și Faraon un vis. Se făcea că stătea lângă Râu și iată, din Râu au ieșit șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup și au început să pască în stufăriș. Și, iată, după ele au ieșit din Râu alte șapte vaci, urâte la vedere și slabe la trup, și stăteau lângă celelalte vaci, pe malul Râului. Apoi vacile urâte la vedere și slabe la trup le‑au mâncat pe cele șapte vaci frumoase la vedere și grase la trup. Și Faraon s‑a trezit. A adormit din nou și a visat a doua oară. Se făcea că șapte spice de grâu grase și frumoase crescuseră pe același pai. Și după ele au răsărit alte șapte spice, slabe și arse de vântul de la răsărit. Spicele slabe le‑au înghițit pe cele șapte spice grase și pline. Atunci Faraon s‑a trezit și, iată, fusese un vis. Dimineața, Faraon era tulburat în duhul său și a trimis să‑i cheme pe toți magii Egiptului și pe toți înțelepții. Le‑a istorisit visele lui, dar nu era nimeni care să le tâlcuiască pentru el. Atunci, mai‑marele paharnicilor a luat cuvântul și i‑a zis lui Faraon: „Astăzi îmi aduc aminte de păcatele mele. Faraon se mâniase pe slujitorii săi și mă pusese sub pază, în casa comandantului gărzilor, împreună cu mai‑marele pitarilor. Amândoi am visat câte un vis în aceeași noapte – și eu, și el; și fiecare vis, cu propriul lui tâlc. Dar acolo cu noi era un tânăr evreu, slujitor al comandantului gărzilor. I‑am istorisit visele noastre, și el ni le‑a tâlcuit; ne‑a spus care este tâlcul fiecărui vis. Și după cum ne‑a tâlcuit, așa a fost: eu am fost pus în dregătorie, iar mai‑marele pitarilor a fost spânzurat.” Faraon a trimis să‑l cheme pe Iosif. L‑au scos repede din groapă, apoi el s‑a bărbierit, și‑a schimbat hainele și s‑a dus la Faraon. Faraon i‑a zis lui Iosif: „Am visat un vis și nu este nimeni care să‑l tâlcuiască, dar am auzit despre tine că poți tâlcui un vis de îndată ce l‑ai auzit.” Iosif i‑a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este acela care‑i va da lui Faraon un răspuns prielnic!” Faraon a început să‑i istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul Râului. Și, iată, din Râu au ieșit șapte vaci grase la trup și frumoase la înfățișare, care au început să pască prin stufăriș. După ele, au ieșit alte șapte vaci slabe, nespus de urâte la înfățișare și sfrijite la trup: n‑am văzut altele așa de urâte în toată țara Egiptului. Vacile cele sfrijite și urâte le‑au mâncat pe cele șapte vaci dintâi, care erau grase. Le‑au înghițit și nici nu s‑a cunoscut că intraseră în pântecele lor; ba încă înfățișarea lor era la fel de urâtă ca mai înainte. Atunci m‑am trezit. Apoi am visat iarăși: se făcea că șapte spice pline și frumoase creșteau pe același pai. Și după ele au răsărit șapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit. Spicele slabe le‑au înghițit pe cele șapte spice frumoase. Am vorbit cu magii, dar nu e nimeni care să mi le lămurească.” Iosif i‑a zis lui Faraon: „Visul lui Faraon este unul singur: Dumnezeu i‑a arătat mai dinainte lui Faraon ce are de gând să facă. Cele șapte vaci frumoase înseamnă șapte ani, iar cele șapte spice frumoase înseamnă tot șapte ani: este un singur vis. Cele șapte vaci sfrijite și urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă șapte ani, și cele șapte spice seci, arse de vântul de răsărit, înseamnă că vor fi șapte ani de foamete. Precum tocmai i‑am spus lui Faraon: Dumnezeu i‑a arătat lui Faraon ce are să facă. Iată, vor fi șapte ani de mare belșug în toată țara Egiptului. După ei, vor veni șapte ani de foamete, o foamete atât de mare, că se va uita tot belșugul acesta în țara Egiptului, iar foametea va topi țara. Nu se va mai cunoaște belșugul în țară din pricina foametei care va urma. Atât va fi de grea! Iar repetarea visului lui Faraon înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu și că Dumnezeu Se va grăbi să‑l aducă la îndeplinire. Acum, Faraon să aleagă un om priceput și înțelept pe care să‑l pună peste țara Egiptului și să pună supraveghetori în țară ca să ridice o cincime din roadele țării Egiptului în timpul celor șapte ani de belșug. Ei să strângă toate bucatele din acești ani buni care vor veni; ca să fie bucate în cetăți, să adune grâu sub supravegherea lui Faraon și să‑l păzească. Bucatele acestea vor fi provizia țării de cei șapte ani de foamete care vor veni în țara Egiptului, pentru ca țara să nu piară de foame.” Cuvintele acestea au fost pe placul lui Faraon și al tuturor slujitorilor lui. Și Faraon le‑a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el duhul lui Dumnezeu?” Și Faraon i‑a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ți‑a făcut cunoscute toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie la fel de priceput și înțelept ca tine. Vei fi mai mare peste casa mea și tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai în ce privește tronul voi fi mai mare decât tine.” Faraon i‑a zis lui Iosif: „Uite, te pun stăpân peste toată țara Egiptului.” Faraon și‑a scos inelul din deget și l‑a pus în degetul lui Iosif; l‑a îmbrăcat cu haine de in subțire și i‑a pus un colier de aur la gât. L‑a suit în carul care venea după al său și soldații strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel l‑a pus Faraon peste toată țara Egiptului. Și i‑a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon, dar fără tine nimeni nu va ridica mâna sau piciorul în toată țara Egiptului.” Faraon i‑a pus lui Iosif numele Țafnat‑Paneah și i‑a dat‑o de nevastă pe Asnat, fiica lui Poti‑Fera, preotul din On. Apoi Iosif a ieșit să cerceteze țara Egiptului. Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s‑a înfățișat înaintea lui Faraon, regele Egiptului. Și după ce a ieșit de la Faraon, a străbătut toată țara Egiptului. În timpul celor șapte ani de belșug, pământul a rodit din plin. Iosif a strâns toate bucatele din acei șapte ani de belșug care au fost în țara Egiptului. A făcut provizii în cetăți, punând în fiecare cetate bucatele de pe ogoarele dimprejurul ei. Și a strâns Iosif grâu ca nisipul mării, atât de mult, încât au încetat să‑l mai măsoare, pentru că era fără măsură. Înaintea anilor de foamete, lui Iosif i s‑au născut doi fii din Asnat, fata lui Poti‑Fera, preotul din On. Iosif i‑a pus întâiului născut numele Manase, „căci”, a zis el, „Dumnezeu m‑a făcut să uit de tot necazul și de toată casa tatălui meu”. Iar celui de al doilea i‑a pus numele Efraim, „căci”, a zis el, „Dumnezeu m‑a făcut roditor în țara năpăstuirii mele”. Au trecut cei șapte ani de belșug care fuseseră în țara Egiptului și au început să vină cei șapte ani de foamete, după cum spusese Iosif. În toate țările era foamete, dar în toată țara Egiptului era pâine. Când a flămânzit toată țara Egiptului și poporul a strigat la Faraon pentru pâine, Faraon le‑a spus tuturor egiptenilor: „Duceți‑vă la Iosif și, cum vă va spune el, așa să faceți!” Fiindcă foametea bântuia în toată țara, Iosif a deschis toate hambarele și le‑a vândut egiptenilor grâu. Dar foametea creștea tot mai mult în țara Egiptului. Și din toată lumea veneau în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif, căci foametea se întețise pe tot pământul. Când a aflat Iacov că în Egipt se găsește grâu, le‑a zis fiilor săi: „De ce vă uitați unii la alții?” Și a adăugat: „Iată, aud că este grâu în Egipt; coborâți‑vă și cumpărați‑ne grâu de acolo, ca să rămânem în viață și să nu murim!” Astfel, zece frați ai lui Iosif au plecat să cumpere grâu din Egipt. Dar pe Beniamin, fratele lui Iosif, Iacov nu l‑a trimis cu frații săi, căci zicea: „Să nu i se întâmple vreo nenorocire!” Fiii lui Israel s‑au dus să cumpere și ei grâu, împreună cu alții care veneau în Egipt, căci era foamete în țara Canaanului. Fiindcă Iosif era mai‑mare peste țară, cel care vindea grâu la tot poporul țării, frații lui Iosif au venit și s‑au plecat cu fața la pământ înaintea lui. De cum i‑a văzut Iosif pe frații săi, i‑a și recunoscut, dar s‑a făcut că nu‑i cunoaște. Le‑a vorbit aspru și i‑a întrebat: „De unde veniți?” Ei i‑au răspuns: „Din țara Canaanului, să cumpărăm de mâncare.” Iosif i‑a recunoscut pe frații săi, dar ei nu l‑au recunoscut. Iosif și‑a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei, și le‑a zis: „Sunteți iscoade! Ați venit ca să aflați locurile slabe ale țării!” Ei i‑au răspuns: „Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere de mâncare. Noi toți suntem fiii aceluiași om. Suntem oameni cinstiți; robii tăi nu sunt iscoade.” El le‑a zis: „Ba nu, ci ați venit să aflați locurile slabe ale țării!” Ei i‑au răspuns: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece frați, fii ai aceluiași om, din țara Canaanului. Iată, cel mai tânăr este acum cu tatăl nostru, iar unul nu mai este.” Iosif le‑a zis: „Este precum v‑am spus: sunteți iscoade! Iată cum veți fi puși la încercare. Pe viața lui Faraon, nu veți ieși de aici dacă nu vine încoace fratele vostru cel tânăr! Trimiteți pe unul din voi să‑l aducă pe fratele vostru, iar voi rămâneți în temniță. Astfel vor fi puse la încercare cuvintele voastre și voi ști dacă spuneți adevărul. Altminteri, pe viața lui Faraon, sunteți negreșit iscoade!” Și i‑a pus pe toți sub pază trei zile. A treia zi, Iosif le‑a zis: „Faceți cum v‑am spus, și veți trăi, căci eu mă tem de Dumnezeu! Dacă sunteți oameni cinstiți, unul din frații voștri să rămână în temniță, iar voi să plecați, să luați grâu pentru cei înfometați din casele voastre și să‑l aduceți la mine pe fratele vostru cel tânăr! Astfel vorbele voastre vor fi adeverite și nu veți muri.” Și așa au făcut. Ei și‑au zis atunci unul altuia: „Da, suntem pedepsiți pentru vina față de fratele nostru, fiindcă am văzut strâmtorarea sufletului său, când ne cerea îndurare, și nu l‑am ascultat! De aceea vine peste noi strâmtorarea aceasta.” Ruben a răspuns: „Nu v‑am spus eu să nu vă încărcați cu păcat față de copilul acela? Dar n‑ați ascultat! Acum, iată, ni se cere socoteală pentru sângele lui.” Ei nu știau că Iosif îi înțelegea, pentru că vorbea cu ei printr‑un tălmaci. Iosif a plecat de la ei ca să plângă. Apoi s‑a întors și a vorbit cu ei, după care l‑a luat dintre ei pe Simeon și a pus să‑l lege sub ochii lor. Iosif a poruncit să li se umple desagii cu grâu, să i se pună fiecăruia argintul în sac și să li se dea merinde pentru drum. Și așa li s‑a făcut. Ei și‑au încărcat grâul pe măgari și au plecat. La locul de înnoptat, unul dintre ei și‑a deschis sacul ca să dea nutreț măgarului, a văzut argintul la gura sacului său și le‑a zis fraților săi: „Argintul mi‑a fost dat înapoi și iată‑l în sacul meu!” Atunci li s‑a strâns inima și și‑au zis unul altuia, tremurând: „Ce ne‑a făcut Dumnezeu?” S‑au întors la Iacov, tatăl lor, în țara Canaanului, și i‑au istorisit tot ce li se întâmplase. I‑au zis: „Omul acela, care este stăpânul țării, ne‑a vorbit aspru și ne‑a bănuit că vrem să iscodim țara. Noi i‑am spus: «Suntem oameni cinstiți, nu suntem iscoade! Suntem doisprezece frați, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, iar cel mai tânăr este acum cu tatăl nostru în țara Canaanului.» Dar omul acela, care este stăpânul țării, ne‑a zis: «Iată cum voi cunoaște dacă sunteți oameni cinstiți: pe unul din frații voștri lăsați‑l la mine, iar voi luați merinde pentru cei înfometați din casele voastre, mergeți și aduceți‑l la mine pe fratele vostru cel tânăr! Voi ști astfel că nu sunteți iscoade, ci oameni cinstiți; apoi vi‑l voi da înapoi pe fratele vostru și veți putea străbate țara în voie.»” Când și‑au golit sacii, iată, fiecare avea în sac punga sa cu argint. Când ei și tatăl lor au văzut pungile cu argint, s‑au înspăimântat. Iacov, tatăl lor, le‑a zis: „M‑ați lăsat fără copii! Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, iar acum vreți să‑l luați și pe Beniamin! Împotriva mea sunt toate acestea!” Ruben i‑a zis tatălui său: „Pe amândoi fiii mei să‑i omori dacă nu ți‑l voi aduce înapoi! Lasă‑l pe mâna mea și ți‑l voi aduce înapoi!” Iacov a zis: „Fiul meu nu va merge cu voi, pentru că fratele lui a murit și el este singurul rămas. Dacă i s‑ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceți, cu durere îmi veți coborî perii albi în Locuința Morților.” Foametea apăsa greu în țară. Când au terminat de mâncat grâul pe care‑l aduseseră din Egipt, Israel le‑a zis fiilor săi: „Duceți‑vă iarăși și cumpărați‑ne ceva de mâncare!” Iuda i‑a răspuns: „Omul acela ne‑a spus răspicat: «Să nu‑mi mai vedeți fața dacă fratele vostru nu va fi cu voi!» Dacă îl trimiți pe fratele nostru cu noi, vom merge și‑ți vom cumpăra de mâncare. Dar dacă nu‑l trimiți, nu putem merge, căci omul ne‑a spus: «Să nu‑mi mai vedeți fața dacă fratele vostru nu va fi cu voi!»” Israel le‑a zis: „De ce mi‑ați făcut un asemenea rău și i‑ați spus omului aceluia că mai aveți un frate?” Ei i‑au răspuns: „Omul acela ne‑a tot întrebat despre noi și familia noastră și a zis: «Mai trăiește tatăl vostru? Mai aveți vreun frate?» Iar noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să știm că are să zică: «Aduceți‑l pe fratele vostru»?” Iuda i‑a zis lui Israel, tatăl său: „Lasă‑l pe băiat cu mine, ca să putem pleca! Astfel vom trăi și nu vom muri, nici noi, nici tu, nici copiii noștri. Eu însumi mă pun chezaș pentru el; din mâna mea îl vei cere înapoi! Dacă nu‑l voi aduce înapoi la tine și dacă nu‑l voi înfățișa înaintea ta, vinovat să fiu față de tine toată viața! Dacă n‑am fi zăbovit atât, ne‑am fi întors de două ori până acum!” Atunci Israel, tatăl lor, le‑a zis: „Dacă așa trebuie, faceți întocmai! Luați‑vă în desagi din cele mai bune roade ale țării, ca să duceți un dar omului aceluia, și anume: puțin balsam și puțină miere, mirodenii și smirnă, fistic și migdale! Argint să luați o dublă greutate, ca să duceți înapoi argintul care a fost pus la gura sacilor voștri; poate că a fost o greșeală. Luați‑l și pe fratele vostru și întoarceți‑vă la omul acela! Dumnezeul Atotputernic să vă facă să căpătați îndurare înaintea omului aceluia și să le dea drumul celuilalt frate al vostru și lui Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!” Frații au luat darul, au luat cu ei de două ori mai mult argint, precum și pe Beniamin. S‑au sculat, au coborât în Egipt și s‑au înfățișat înaintea lui Iosif. Cum l‑a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, i‑a zis ispravnicului său: „Du‑i pe oamenii aceștia în casă, taie vite și gătește, căci oamenii aceștia au să mănânce cu mine la amiază.” El a făcut ce‑i poruncise Iosif și i‑a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif. Pe când erau ei duși în casa lui Iosif, s‑au înspăimântat și au zis: „Din pricina argintului pus în sacii noștri data trecută suntem noi duși înăuntru; vor să dea buzna și să se năpustească asupra noastră, ca să ne ia robi, cu tot cu măgarii noștri.” S‑au apropiat de ispravnicul casei lui Iosif și au intrat în vorbă cu el la ușa casei, zicând: „Domnul meu, noi ne‑am mai coborât o dată aici ca să cumpărăm merinde. La întoarcere, când am ajuns la locul de înnoptat, ne‑am deschis sacii și, iată, argintul fiecăruia era la gura sacului său – argintul nostru, pe de‑a‑ntregul – de aceea l‑am adus înapoi cu noi. Am adus argint pe deasupra, ca să cumpărăm merinde. Nu știm cine a pus argintul în sacii noștri!” Ispravnicul a răspuns: „Fiți pe pace și nu vă temeți! Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v‑a pus o comoară în saci. Argintul vostru a ajuns la mine.” Și l‑a adus la ei pe Simeon. Ispravnicul i‑a dus în casa lui Iosif, le‑a dat apă să‑și spele picioarele și a dat nutreț măgarilor lor. Ei și‑au pregătit darul până la venirea lui Iosif, la amiază, căci aflaseră că vor mânca la el. Când a venit Iosif acasă, i‑au dat darul pe care îl aduseseră cu ei în casă și s‑au plecat cu fața la pământ înaintea lui. El i‑a întrebat de sănătate și a zis: „Bătrânul vostru tată, de care mi‑ ați vorbit, este sănătos? Mai trăiește?” Ei i‑au răspuns: „Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăiește încă.” Și au îngenuncheat și s‑au plecat cu fața la pământ. Iosif și‑a ridicat ochii, l‑a văzut pe fratele său Beniamin, fiul mamei sale, și a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr despre care mi‑ați vorbit?” Și a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!” Iosif s‑a grăbit să iasă, pentru că fusese cuprins de duioșie pentru fratele său și, fiindcă era cât pe ce să izbucnească în plâns, s‑a dus într‑o altă încăpere și a plâns acolo. După ce s‑a spălat pe față, a venit înapoi stăpân pe sine și a zis: „Aduceți de mâncare!” Și au adus mâncarea: lui Iosif deoparte și fraților lui deoparte; iar egiptenilor care mâncau cu el, tot deoparte, căci egiptenii nu puteau să mănânce cu evreii, fiindcă pentru egipteni ar fi fost o urâciune. Frații lui Iosif au fost așezați la masă în fața lui: de la întâiul născut, după dreptul său de întâi născut, până la cel mai tânăr, după tinerețea sa. Și se uitau unii la alții cu mirare. Iosif le‑a făcut parte din bucatele care erau înaintea lui, iar partea lui Beniamin era de cinci ori mai mare decât a oricăruia dintre ei. Ei au băut împreună cu el și s‑au veselit. Iosif i‑a dat următoarea poruncă ispravnicului său: „Umple cu merinde sacii acestor oameni, cât vor putea să ducă, și pune argintul fiecăruia la gura sacului său. Iar potirul meu, potirul de argint, să‑l pui la gura sacului celui mai tânăr, împreună cu argintul cuvenit pentru grâul lui.” El a făcut după cuvântul rostit de Iosif. Dimineața, cum s‑a crăpat de ziuă, le‑au dat drumul oamenilor acelora împreună cu măgarii lor. Dar abia ieșiseră din cetate, nu erau departe, când Iosif i‑a zis ispravnicului său: „Scoală‑te, urmărește‑i pe oamenii aceia și, când îi vei ajunge, să le spui: «De ce ați răsplătit binele cu rău? Oare nu‑i acesta potirul din care bea stăpânul meu și de care se slujește pentru ghicit? Rău ați făcut că v‑ați purtat astfel!»” Ispravnicul i‑a ajuns din urmă și le‑a spus aceste cuvinte. Ei i‑au răspuns: „De ce rostește domnul nostru asemenea cuvinte? Departe de robii tăi să săvârșească o asemenea faptă! Iată, argintul pe care l‑am găsit la gura sacilor noștri ți l‑am adus înapoi din țara Canaanului! Cum să furăm argint sau aur din casa stăpânului tău? Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi potirul, iar noi să fim robii domnului nostru!” El a zis: „Să fie întocmai după cuvintele voastre! Cel la care se va găsi potirul va fi robul meu, iar voi veți fi nevinovați!” Îndată și‑a coborât fiecare sacul la pământ. Și‑au deschis sacii, iar ispravnicul i‑a scotocit începând cu cel mai în vârstă și sfârșind cu cel mai tânăr. Și potirul a fost găsit în sacul lui Beniamin. Ei și‑au sfâșiat hainele, și‑au încărcat măgarii și s‑au întors în cetate. Iuda și frații săi au ajuns la casa lui Iosif pe când el încă era acolo și au căzut cu fața la pământ înaintea lui. Iosif le‑a zis: „Ce înseamnă fapta aceasta pe care ați făcut‑o? Nu știți că un om ca mine are putere să ghicească?” Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului meu? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptățim? Dumnezeu a dat pe față nelegiuirea robilor tăi! Iată‑ne robi ai domnului meu: atât noi, cât și cel la care s‑a găsit potirul!” Dar Iosif a zis: „Departe de mine să fac așa ceva! Omul asupra căruia s‑a găsit potirul, acela va fi robul meu; cât despre voi, suiți‑vă înapoi în pace la tatăl vostru!” Atunci, Iuda s‑a apropiat de Iosif și a zis: „Te rog, domnul meu, îngăduie‑i robului tău să spună o vorbă în auzul domnului meu; și să nu izbucnească mânia ta împotriva robului tău! Căci tu ești asemenea lui Faraon. Domnul meu i‑a întrebat pe robii săi, zicând: «Mai trăiește tatăl vostru? Mai aveți vreun frate?» Noi i‑am răspuns domnului meu: «Avem un tată bătrân și un frate tânăr, copil făcut la bătrânețe; fratele lui a murit și de la mama sa a rămas doar el, iar tatăl său îl iubește.» Tu le‑ai spus robilor tăi: «Aduceți‑l la mine, ca să‑l văd cu ochii mei!» Noi i‑am răspuns domnului meu: «Băiatul nu‑l poate părăsi pe tatăl său; dacă‑l va părăsi, tatăl va muri!» Tu le‑ai spus robilor tăi: «Dacă nu se va coborî și fratele vostru împreună cu voi, să nu‑mi mai vedeți fața!» Când ne‑am suit la robul tău, tatăl meu, i‑am spus cuvintele domnului meu. Când tatăl nostru a zis: «Duceți‑vă iarăși și cumpărați‑ne ceva de mâncare», noi am răspuns: «Nu putem să ne ducem. Ne vom duce doar dacă fratele nostru cel tânăr este cu noi, căci nu putem vedea fața omului aceluia decât dacă fratele nostru cel tânăr este cu noi.» Robul tău, tatăl nostru, ne‑a zis: «Voi știți că nevasta mea mi‑a născut doi fii. Unul a plecat de la mine și mi‑am spus: ‘Negreșit, a fost sfâșiat în bucăți, căci nu l‑am mai văzut până astăzi.’ Dacă mi‑l luați și pe acesta și i se întâmplă vreo nenorocire, cu durere îmi veți coborî perii albi în Locuința Morților.» Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să‑l avem cu noi pe băiat, al cărui suflet este legat de sufletul lui, tatăl nostru va muri când va vedea că băiatul nu este; și cu durere vor coborî robii tăi perii albi ai robului tău, tatăl nostru, în Locuința Morților. Căci robul tău s‑a pus chezaș pentru băiat la tatăl meu, zicând: «Dacă nu‑l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu față de tatăl meu toată viața.» Acum deci, îngăduie, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului, ca rob al domnului meu, iar băiatul să se suie înapoi cu frații săi! Altminteri, cum mă voi putea sui la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Nicicum n‑aș putea să văd amărăciunea care l‑ar cuprinde pe tatăl meu!” Iosif nu s‑a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce‑l înconjurau și a strigat: „Scoateți pe toată lumea afară!” Și n‑a mai rămas nimeni cu el când li s‑a făcut cunoscut fraților săi. A izbucnit în plâns, cu hohote, încât l‑au auzit egiptenii și casa lui Faraon. Iosif le‑a zis fraților săi: „Eu sunt Iosif! Mai trăiește tatăl meu?” Dar frații lui nu i‑au putut răspunde, căci rămăseseră înmărmuriți înaintea lui. Iosif le‑a zis fraților săi: „Apropiați‑vă de mine!” Și ei s‑au apropiat. El le‑a mai zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l‑ați vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă mâhniți și nu fiți mânioși pe voi că m‑ați vândut ca să fiu adus aici, fiindcă Dumnezeu m‑a trimis înaintea voastră ca să vă scap viața. Iată, sunt doi ani de când bântuie foametea în țară și încă cinci ani nu va fi nici arat, nici secerat. Dumnezeu m‑a trimis înaintea voastră ca să vă păstreze o rămășiță pe pământ și ca să vă țină în viață printr‑o mare izbăvire. Așa că nu voi m‑ați trimis aici, ci Dumnezeu; El m‑a făcut tată pentru Faraon, stăpân peste toată casa lui și conducătorul întregii țări a Egiptului. Suiți‑vă degrabă la tatăl meu și spuneți‑i: «Așa vorbește fiul tău Iosif: ‘Dumnezeu m‑a pus stăpân peste tot Egiptul; coboară la mine și nu zăbovi! Vei locui în ținutul Goșen și vei fi lângă mine împreună cu fiii tăi și fiii fiilor tăi, turmele tale și cirezile tale și tot ce este al tău. Acolo îți voi purta de grijă, căci vor fi încă cinci ani de foamete, și astfel nu veți duce lipsă tu, casa ta și tot ce este al tău.’» Voi vedeți cu ochii voștri, iar fratele meu Beniamin vede și el cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc. Istorisiți‑i deci tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt, tot ce ați văzut, și aduceți‑l aici degrabă!” Apoi l‑a cuprins pe fratele său Beniamin de după gât și a plâns, iar Beniamin a plâns și el pe gâtul lui. I‑a sărutat pe toți frații lui și a plâns asupra lor, iar mai apoi frații lui au putut sta de vorbă cu el. Vestea s‑a răspândit în casa lui Faraon și oamenii ziceau: „Au venit frații lui Iosif!” Lucrul acesta a fost pe placul lui Faraon și al slujitorilor lui. Faraon i‑a zis lui Iosif: „Spune‑le fraților tăi: «Iată ce să faceți: Încărcați‑vă animalele și plecați neîntârziat în țara Canaanului; luați‑l pe tatăl vostru, precum și familiile voastre, și veniți la mine! Eu vă voi da ce este mai bun în țara Egiptului și veți mânca grăsimea țării.» Ai poruncă să le spui: «Așa să faceți! Luați‑vă din țara Egiptului căruțe pentru copiii voștri și pentru nevestele voastre; aduceți‑l pe tatăl vostru și veniți! Să nu vă pară rău de lucrurile lăsate, căci tot ce este mai bun în țara Egiptului va fi pentru voi.»” Fiii lui Israel au făcut întocmai. Iosif le‑a dat căruțe, după porunca lui Faraon; le‑a dat și merinde pentru drum. Le‑a dat tuturor haine de schimb, iar lui Beniamin i‑a dat trei sute de sicli de argint și cinci haine de schimb. Tatălui său i‑a trimis zece măgari încărcați cu ce era mai bun în Egipt și zece măgărițe încărcate cu grâu, pâine și provizii de drum pentru el. Apoi le‑a dat drumul fraților săi și, pe când plecau ei, le‑a zis: „Să nu vă certați pe drum!” Ei au ieșit din Egipt și au ajuns în țara Canaanului, la Iacov, tatăl lor. Și i‑au spus: „Iosif încă trăiește! Mai mult, stăpânește peste toată țara Egiptului!” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu‑i credea. Când însă i‑au istorisit toate cuvintele lui Iosif, tot ce le spusese, și când a văzut căruțele pe care le trimisese Iosif ca să‑l aducă, duhul lui Iacov, tatăl lor, s‑a înviorat. Și Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif încă trăiește! Mă duc să‑l văd înainte să mor!” Israel a pornit la drum cu tot ce avea. A ajuns la Beer‑Șeba și I‑a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. Dumnezeu i‑a vorbit lui Israel într‑o vedenie de noapte și i‑a zis: „Iacove! Iacove!” Iar el a răspuns: „Iată‑mă!” Și Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău! Nu te teme să cobori în Egipt, căci acolo te voi face un neam mare. Eu însumi mă voi coborî cu tine în Egipt și tot Eu te voi aduce înapoi, iar mâna lui Iosif îți va închide ochii.” Iacov a părăsit Beer‑Șeba și fiii lui Israel l‑au pus pe Iacov, tatăl lor, precum și pe copilași și pe neveste, în căruțele pe care le trimisese Faraon ca să‑l aducă. Și‑au luat cu toții turmele și averile pe care le agonisiseră în țara Canaanului și Iacov cu toată familia lui a mers în Egipt. I‑a luat cu el în Egipt pe fiii lui și pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui și pe fiicele fiilor lui – toată familia lui. Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au mers în Egipt: Iacov și fiii lui: întâiul născut al lui Iacov, Ruben. Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Hețron și Carmi. Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin, Țohar și Saul, fiu dintr‑o femeie canaanită. Fiii lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari. Fiii lui Iuda: Er, Onan, Șela, Pereț și Zerah; Er și Onan au murit în țara Canaanului. Fiii lui Pereț au fost: Hețron și Hamul. Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov și Șimron. Fiii lui Zabulon: Sered, Elon și Iahleel. Aceștia sunt fiii Leei, pe care i‑a născut lui Iacov în Padan‑Aram, la care se adaugă Dina, fiica lui. Toate sufletele, fiii și fiicele lui, erau în număr de treizeci și trei. Fiii lui Gad: Țifion, Haghi, Șuni, Ețbon, Eri, Arodi și Areli. Fiii lui Așer: Imna, Ișva, Ișvi, Beria și Serah, sora lor. Iar fiii lui Beria: Heber și Malchiel. Aceștia sunt fiii Zilpei, pe care i‑o dăduse Laban fiicei sale Leea; pe aceștia i‑a născut ea lui Iacov. În total, șaisprezece suflete. Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif și Beniamin. Lui Iosif i s‑au născut în țara Egiptului Manase și Efraim, pe care i‑a născut Asnat, fiica lui Poti‑Fera, preotul din On. Fiii lui Beniamin: Bela, Becher, Așbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roș, Mupim, Hupim și Ard. Aceștia sunt fiii Rahelei, pe care i‑a născut lui Iacov. În total, paisprezece suflete. Fiul lui Dan: Hușim. Fiii lui Neftali: Iahțeel, Guni, Iețer și Șilem. Aceștia sunt fiii Bilhei, pe care i‑o dăduse Laban fiicei sale Rahela; pe aceștia i‑a născut ea lui Iacov. În total, șapte suflete. Toate sufletele care au venit cu Iacov în Egipt și care ieșiseră din coapsele sale erau în număr de șaizeci și șase, în afară de nevestele fiilor lui Iacov. Fiii lui Iosif, care i se născuseră în Egipt, erau doi la număr. Toate sufletele din familia lui Iacov care au venit în Egipt erau în număr de șaptezeci. Iacov l‑a trimis pe Iuda înaintea sa la Iosif, ca să urmeze calea mai înainte spre Goșen. Și au ajuns în ținutul Goșen. Iosif și‑a pregătit carul și s‑a suit în întâmpinarea lui Israel, tatăl său, în Goșen. De îndată ce i s‑a înfățișat, l‑a cuprins de după gât și a plâns multă vreme pe gâtul lui. Israel i‑a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ți‑am văzut fața: încă trăiești!” Iosif le‑a zis fraților săi și familiei tatălui său: „Mă duc să‑l înștiințez pe Faraon și să‑i spun: «Frații mei și familia tatălui meu, care erau în țara Canaanului, au venit la mine. Oamenii aceștia sunt păstori, căci cresc vite; și‑au adus turmele și cirezile și tot ce este al lor.» Și când vă va chema Faraon și vă va întreba cu ce vă îndeletniciți, voi să răspundeți: «Robii tăi au crescut vite din tinerețe până acum, atât noi, cât și părinții noștri.» În felul acesta, vă veți așeza în ținutul Goșen, căci toți păstorii sunt o urâciune pentru egipteni.” Iosif s‑a dus să‑l înștiințeze pe Faraon și i‑a spus: „Tatăl meu și frații mei au sosit din țara Canaanului cu turmele, cirezile și tot avutul lor și sunt în ținutul Goșen.” Apoi pe cinci dintre frații săi i‑a luat și i‑a înfățișat înaintea lui Faraon. Faraon i‑a întrebat: „Cu ce vă îndeletniciți?” Ei i‑au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau și părinții noștri.” Și i‑au mai zis lui Faraon: „Am venit să locuim o vreme în țară, pentru că nu mai este pășune pentru turmele robilor tăi și e mare foamete în țara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ținutul Goșen.” Faraon i‑a zis lui Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. Țara Egiptului îți stă înainte; așază‑i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Goșen și, dacă știi că sunt printre ei oameni destoinici, pune‑i ispravnici peste turmele mele!” Iosif l‑a adus pe Iacov, tatăl său, și l‑a înfățișat înaintea lui Faraon, astfel că Iacov l‑a binecuvântat pe Faraon. Și Faraon l‑a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?” Iacov i‑a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor pribegiei mele sunt o sută treizeci de ani. Puține și rele au fost zilele anilor vieții mele; n‑au atins zilele anilor vieții părinților mei în zilele pribegiei lor.” Iacov l‑a binecuvântat iarăși pe Faraon și a ieșit de la Faraon. Iosif i‑a așezat pe tatăl său și pe frații săi și le‑a dat moșie în țara Egiptului, în cea mai bună parte a țării, în ținutul Ramses, cum poruncise Faraon. Iosif i‑a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe frații săi și pe toată familia tatălui său, până la ultimul copil. Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte grea; țara Egiptului și țara Canaanului erau sleite din pricina foametei. Iosif a strâns tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaanului în schimbul grâului pe care‑l cumpărau oamenii. Și astfel Iosif a făcut ca tot argintul să intre în casa lui Faraon. Când s‑a sfârșit argintul din țara Egiptului și din țara Canaanului, toți egiptenii au venit la Iosif și i‑au zis: „Dă‑ne pâine! De ce să murim în fața ta? Căci argint nu mai avem.” Iosif le‑a zis: „Dați‑mi vitele voastre, și eu vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveți argint.” Ei și‑au adus vitele la Iosif, iar Iosif le‑a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor și cirezilor și în schimbul măgarilor. Le‑a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor vitelor lor. După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor și i‑au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s‑a sfârșit, iar vitele au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile și pământurile noastre. De ce să murim sub ochii tăi noi și pământurile noastre? Cumpără‑ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pâinii, și astfel vom fi robii lui Faraon noi și pământurile noastre. Dă‑ne sămânță să semănăm, ca să trăim și să nu murim, iar pământul să nu rămână pustiu.” Iosif a cumpărat pentru Faraon tot pământul Egiptului; căci fiecare egiptean și‑a vândut ogorul, pentru că foametea se întețise asupra lor. Și țara a ajuns în stăpânirea lui Faraon. Cât despre popor, l‑a înrobit de la un capăt al hotarului Egiptului până la celălalt. Numai pământul preoților nu l‑a cumpărat, căci preoții aveau rație de la Faraon și se hrăneau cu rația pe care le‑o dădea Faraon: de aceea ei nu și‑au vândut pământul. Iosif a zis poporului: „Iată, v‑am cumpărat astăzi pentru Faraon împreună cu pământurile voastre! Iată și sămânță, ca să puteți semăna pământul! La vremea roadelor, să dați a cincea parte lui Faraon, iar celelalte patru părți vă vor rămâne vouă, pentru semănarea ogoarelor și ca hrană pentru voi, de cei din casele voastre și pentru pruncii voștri.” Ei au zis: „Ne‑ai scăpat viața! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, și vom fi robi ai lui Faraon!” Iosif a făcut astfel o lege privitoare la pământul Egiptului rămasă până astăzi: a cincea parte din roade să fie a lui Faraon; numai pământul preoților nu este al lui Faraon. Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Goșen. Au dobândit ogoare, au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult. Iacov a trăit șaptesprezece ani în țara Egiptului, iar zilele lui Iacov, anii vieții lui, au fost de o sută patruzeci și șapte de ani. Când s‑a apropiat Israel de ziua morții, l‑a chemat pe fiul său Iosif și i‑a zis: „Dacă am aflat trecere în ochii tăi, pune‑ți, te rog, mâna sub coapsa mea și făgăduiește‑mi bunătate și credincioșie, anume că nu mă vei îngropa în Egipt! Ci când mă voi culca lângă părinții mei, să mă duci din Egipt și să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif i‑a răspuns: „Voi face după cuvântul tău!” Iacov i‑a spus: „Jură‑mi!” Și Iosif i‑a jurat. Apoi Israel s‑a plecat până la pământ la căpătâiul patului. După aceea, lui Iosif i s‑a spus: „Tatăl tău este bolnav.” Și Iosif i‑a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase și Efraim. I‑au dat de știre lui Iacov și i‑au spus: „Iată, fiul tău Iosif vine la tine!” Și Israel și‑a adunat puterile și s‑a așezat pe pat. Iacov i‑a zis lui Iosif: „Dumnezeul Atotputernic mi S‑a arătat la Luz, în țara Canaanului, și m‑a binecuvântat. El mi‑a zis: «Te voi face să fii roditor, te voi înmulți și voi face din tine o adunare de popoare; voi da țara aceasta seminției tale după tine, ca moștenire veșnică.» Acum, cei doi fii ai tăi, care ți s‑au născut în țara Egiptului, înainte de venirea mea la tine, în Egipt, sunt ai mei; Efraim și Manase vor fi ai mei, precum Ruben și Simeon. Cât despre copiii care ți se vor naște după ei, aceștia vor fi ai tăi; ei vor fi chemați după numele fraților lor în partea lor de moștenire. La întoarcerea mea din Padan, Rahela mi‑a murit pe drum, în țara Canaanului, când încă mai era o bucată de drum până la Efrata, și am îngropat‑o acolo, în drum spre Efrata (adică Betleem).” Israel s‑a uitat la fiii lui Iosif și a zis: „Cine sunt aceștia?” Iosif i‑a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei pe care mi i‑a dat Dumnezeu aici.” Israel i‑a zis: „Apropie‑i, te rog, de mine, ca să‑i binecuvântez!” Ochii lui Israel erau îngreunați de bătrânețe, așa că nu mai putea să vadă. Iosif i‑a apropiat de el, și Israel i‑a sărutat și i‑a îmbrățișat. Israel i‑a zis lui Iosif: „Nu credeam că am să‑ți mai văd fața, și iată, Dumnezeu mi‑a îngăduit să‑ți văd și urmașii.” Iosif i‑a îndepărtat de pe genunchii tatălui său și s‑a plecat cu fața la pământ. Apoi i‑a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga lui Israel, și pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, și i‑a adus aproape de el. Israel și‑a întins mâna dreaptă și a pus‑o pe capul lui Efraim, care era mezinul, iar mâna stângă a pus‑o pe capul lui Manase; și‑a încrucișat astfel mâinile, căci Manase era întâiul născut. Apoi Israel l‑a binecuvântat pe Iosif și i‑a zis: „Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinții mei Avraam și Isaac, Dumnezeul care mi‑a fost păstor de când sunt până în ziua aceasta, Îngerul care m‑a izbăvit de orice rău, să‑i binecuvânteze pe copiii aceștia! Prin ei să fie pomenit numele meu și numele părinților mei Avraam și Isaac, și să se înmulțească nespus în mijlocul țării!” Lui Iosif nu i‑a venit bine când a văzut că tatăl său și‑a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, de aceea a apucat mâna tatălui său ca s‑o îndepărteze de pe capul lui Efraim și să o pună pe cel al lui Manase. Și Iosif i‑a zis tatălui său: „Nu așa, tată, căci acela este întâiul născut; pune‑ți mâna dreaptă pe capul lui!” Dar tatăl său s‑a împotrivit și a zis: „Știu, fiule, știu! Și el va ajunge un popor; și el va fi mare. Totuși, fratele lui cel mic va fi mai mare decât el, și seminția lui va ajunge o mulțime de neamuri!” El i‑a binecuvântat în ziua aceea și a zis: „Cu numele vostru se va binecuvânta Israel, zicând: «Să te facă Dumnezeu ca Efraim și ca Manase!»” Și l‑a așezat astfel pe Efraim înaintea lui Manase. Israel i‑a zis lui Iosif: „Iată, eu am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi și vă va aduce înapoi în țara părinților voștri. Iar eu îți dăruiesc mai mult decât fraților tăi, anume o parte pe care am luat‑o din mâna amoriților cu sabia mea și cu arcul meu.” Iacov i‑a chemat pe fiii săi și a zis: „Strângeți‑vă și vă voi vesti ce vi se va întâmpla în zilele care vor veni. Strângeți‑vă și ascultați, fii ai lui Iacov! Ascultați‑l pe Israel, tatăl vostru! Ruben, tu ești întâiul meu născut, puterea mea și pârga tăriei mele, întâiul în rang și întâiul în putere, năvalnic ca apele; nu vei mai fi întâiul, căci te‑ai suit în așternutul tatălui tău; atunci l‑ai spurcat – în patul meu te‑ai urcat! Simeon și Levi sunt frați; unelte de violență sunt armele lor. Sufletul meu să nu intre în sfatul lor, să nu se unească slava mea cu adunarea lor! Căci în mânia lor au ucis oameni și au schilodit tauri după bunul lor plac. Blestemată să fie mânia lor, căci este turbată, și furia lor, căci este aprigă! Îi voi împărți în Iacov și‑i voi risipi în Israel! Iuda, tu vei primi laudele fraților tăi. Mâna ta va fi în ceafa vrăjmașilor tăi. Fiii tatălui tău se vor pleca înaintea ta. Iuda este un pui de leu: de la pradă te‑ai ridicat, fiule! S‑a ghemuit, s‑a tolănit ca un leu, ca o leoaică: cine‑l va scula? Sceptrul nu se va îndepărta de la Iuda, nici toiagul dintre genunchii lui până va veni Șilo, și de El vor asculta popoarele. El își leagă măgarul de vie, de vița cea bună, mânzul măgăriței; își spală haina în vin, și veșmântul în sângele strugurilor. Ochii lui sunt mai întunecați decât vinul, iar dinții, mai albi decât laptele. Zabulon va locui pe țărmul mării, pentru corăbii va fi liman, și hotarul lui va atinge Sidonul. Isahar este un măgar trupeș, tolănit între două samare. A văzut că locul lui de odihnă este bun și că ținutul lui este plăcut; și‑a plecat umărul să poarte poveri și s‑a făcut rob de corvoadă. Dan va judeca pe poporul său, ca una din semințiile lui Israel. Dan va fi un șarpe în drum, o viperă de‑a lungul potecii. Călcâiele calului când le mușcă, prăvălește călărețul pe spate. În izbăvirea Ta nădăjduiesc, DOAMNE! Peste Gad cete vor da năvală, dar și el va năvăli pe urmele lor. Așer va avea bucate sățioase; el va da bunătăți împărătești. Neftali este o ciută slobodă, care face pui frumoși. Iosif este vlăstar de pom roditor, vlăstar de pom roditor crescut lângă izvor; ramurile lui se înalță peste ziduri. Amarnic l‑au urât, l‑au săgetat și l‑au dușmănit arcașii. Dar n‑a șovăit deloc arcul lui, iar brațele lui și‑au primit agerimea din mâinile Puternicului lui Iacov, de la numele Păstorului, Piatra lui Israel, de la Dumnezeul tatălui tău, care te va ajuta, de la Cel Atotputernic, care te va binecuvânta cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările adâncului care zace jos, cu binecuvântările alăptării și nașterii. Binecuvântările tatălui tău se înalță mai presus de binecuvântările munților veșnici, mai presus de dorul colinelor eterne. Ele să vină pe capul lui Iosif, pe creștetul domnului fraților săi! Beniamin este un lup care sfâșie; dimineața își mănâncă vânatul, iar seara își împarte prada.” Toate acestea sunt cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și acestea sunt cuvintele pe care le‑a rostit tatăl lor când i‑a binecuvântat. L‑a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare pe măsură. Apoi le‑a dat porunca următoare: „Eu voi fi adăugat la poporul meu; îngropați‑mă lângă părinții mei, în peștera care este în ogorul lui Efron, hititul, în peștera din ogorul Macpela, care este în fața lui Mamre, în țara Canaanului – moșia pe care a cumpărat‑o Avraam de la Efron, hititul, ca loc de îngropare. Acolo au fost îngropați Avraam și Sara, nevasta lui; acolo au fost îngropați Isaac și Rebeca, nevasta lui; și acolo am îngropat‑o eu pe Leea. Ogorul și peștera care se află în el au fost cumpărate de la fiii lui Het.” Când a isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, și‑a tras picioarele în pat, și‑a dat duhul și a fost astfel adăugat la poporul său. Iosif a căzut pe fața tatălui său, l‑a plâns și l‑a sărutat. Le‑a poruncit slujitorilor lui, doctorilor, să‑l îmbălsămeze pe tatăl său, iar doctorii l‑au îmbălsămat pe Israel. Astfel au trecut patruzeci de zile, căci atât durează zilele îmbălsămării. Și egiptenii l‑au plâns șaptezeci de zile. După ce au trecut zilele de jale, Iosif le‑a zis celor din casa lui Faraon: „Dacă am căpătat trecere în ochii voștri, vorbiți, vă rog, lui Faraon astfel: «Tatăl meu m‑a pus să jur, zicând: ‘Iată, în curând am să mor! Să mă îngropi negreșit în mormântul pe care mi l‑am săpat în țara Canaanului!’ Îngăduie‑mi deci să mă duc să‑l îngrop pe tatăl meu, iar apoi mă voi întoarce.»” Faraon a răspuns: „Du‑te și îngroapă‑ți tatăl, după jurământul pe care te‑a pus să‑l faci!” Iosif s‑a dus ca să‑și îngroape tatăl. Și au mers cu el toți slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui și toți bătrânii țării Egiptului, toată casa lui Iosif, frații săi și casa tatălui său; au lăsat în ținutul Goșen doar copiii, turmele și cirezile. Împreună cu Iosif mai erau care și călăreți, iar convoiul era foarte mare. Când au ajuns la Aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au plâns cu jale mare și grea, și Iosif a ținut pentru tatăl său un bocet de șapte zile. Locuitorii țării, canaaniții, au văzut bocetul de la Aria lui Atad și au zis: „Este mare bocet printre egipteni!” De aceea i s‑a dat acestei arii numele Abel‑Mițraim; ea este dincolo de Iordan. Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor. L‑au dus în țara Canaanului și l‑au îngropat în peștera din ogorul Macpela, pe care‑l cumpărase Avraam de la Efron, hititul, ca loc de înmormântare și care este în fața lui Mamre. După ce l‑a înmormântat pe tatăl său, Iosif s‑a întors în Egipt împreună cu frații săi și cu toți cei ce veniseră cu el la înmormântarea tatălui său. Când au văzut frații lui Iosif că tatăl lor a murit, și‑au zis: „Dacă Iosif ne urăște și ne va întoarce tot răul pe care i l‑am făcut?” Și au trimis să‑i spună lui Iosif: „Tatăl tău a poruncit astfel înainte de moarte: «Așa să‑i vorbiți lui Iosif: ‘Iartă, te rog, fărădelegea fraților tăi și păcatul lor, căci ți‑au făcut rău!’» Te rugăm deci, iartă fărădelegea robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns la auzul acestor cuvinte. Apoi frații lui au venit chiar ei, au căzut cu fața la pământ înaintea lui și i‑au zis: „Iată‑ne, suntem robii tăi!” Iosif le‑a zis: „Nu vă temeți! Oare sunt eu în locul lui Dumnezeu? Planul vostru a fost să‑mi faceți rău, dar planul lui Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ce se vede azi: păstrarea în viață a unui popor numeros. Iar acum, nu vă temeți, căci eu vă voi purta de grijă vouă și copiilor voștri.” El i‑a încurajat și le‑a vorbit cu bunătate. Iosif a locuit în Egipt, alături de casa tatălui său; și a trăit o sută zece ani. Iosif i‑a văzut pe fiii lui Efraim până la al treilea neam; iar fiii lui Machir, fiul lui Manase, s‑au născut pe genunchii lui. Iosif le‑a zis fraților săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta negreșit și vă va scoate din țara aceasta și vă va duce în țara pe care le‑a jurat‑o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov.” Iosif i‑a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu vă va cerceta negreșit; atunci să luați și oasele mele de aici!” Când Iosif a murit, la vârsta de o sută zece ani, l‑au îmbălsămat și l‑au pus într‑un sarcofag în Egipt. Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au intrat în Egipt cu Iacov; fiecare a intrat cu familia lui: Ruben, Simeon, Levi, și Iuda, Isahar, Zabulon, și Beniamin, Dan, Neftali, Gad și Așer. Sufletele ieșite din Iacov erau în total șaptezeci; Iosif era atunci în Egipt. Apoi Iosif, toți frații lui și toată generația aceea au murit. Iar fiii lui Israel au fost roditori, au crescut la număr, s‑au înmulțit și au ajuns din ce în ce mai puternici, până acolo încât s‑a umplut țara de ei. Apoi, peste Egipt s‑a ridicat un nou împărat, care nu‑l cunoscuse pe Iosif. El a zis poporului său: „Iată, poporul fiilor lui Israel este prea numeros și prea puternic pentru noi. Haideți să ne arătăm iscusiți față de ei, ca nu cumva să se înmulțească în continuare și, dacă s‑ar porni vreun război, să se unească și ei cu vrăjmașii noștri, să lupte împotriva noastră și apoi să iasă din țară.” Apoi au pus peste ei supraveghetori, ca să‑i asuprească prin munci istovitoare. Astfel i‑au zidit ei lui Faraon cetățile‑grânar Pitom și Ramses. Dar cu cât îi asupreau mai mult, cu atât se înmulțeau și creșteau, așa încât pe egipteni i‑a apucat groaza de fiii lui Israel. Atunci, i‑au supus la munci grele, fără milă. Le‑au făcut viața amară prin munci grele la lut și la cărămizi și prin tot felul de lucrări la câmp, prin tot soiul de munci istovitoare la care i‑au supus fără milă. Împăratul Egiptului le‑a vorbit moașelor evreice, ale căror nume erau Șifra și Pua, și le‑a zis: „Când le veți moși pe evreice și le veți vedea pe scaunul de naștere, dacă este băiat, să‑l omorâți, iar dacă este fată, s‑o lăsați să trăiască.” Dar moașele s‑au temut de Dumnezeu și n‑au făcut cum le poruncise împăratul Egiptului, ci au lăsat copiii să trăiască. Împăratul Egiptului le‑a chemat pe moașe și le‑a zis: „De ce ați făcut lucrul acesta și ați lăsat copiii să trăiască?” Moașele i‑au răspuns lui Faraon: „Pentru că evreicele nu sunt ca egiptencele; sunt vânjoase și nasc înainte de venirea moașei.” Dumnezeu le‑a făcut bine moașelor, și poporul s‑a înmulțit și s‑a întărit mult. Pentru că moașele se temuseră de El, Dumnezeu le‑a binecuvântat casele. Atunci, Faraon a dat următoarea poruncă întregului său popor: „Să aruncați în Râu orice băiat care se va naște și să lăsați orice fată să trăiască!” Un om din casa lui Levi a mers și a luat‑o de soție pe o fiică a lui Levi. Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu. A văzut că este chipeș și l‑a ascuns vreme de trei luni. Apoi, când nu a mai putut să‑l ascundă, a luat pentru el un coș de papură, pe care l‑a uns cu catran și cu smoală, a pus copilul în el și l‑a așezat între trestii, pe malul Râului. Sora lui stătea la distanță, ca să afle ce are să i se întâmple. Fiica lui Faraon s‑a coborât la Râu să se scalde, și însoțitoarele ei se plimbau pe marginea Râului. Ea a văzut coșul în mijlocul trestiilor și a trimis‑o pe slujnica ei să‑l ia. Când l‑a deschis, a văzut copilul: era un băiețel care plângea. I‑a fost milă de el și a zis: „Este dintre copiii evreilor!” Atunci, sora lui i‑a zis fiicei lui Faraon: „Să mă duc să‑ți chem o doică dintre evreice, ca să alăpteze copilul?” Fiica lui Faraon i‑a spus: „Du‑te!” Și fata s‑a dus și a chemat‑o pe mama copilului. Fiica lui Faraon i‑a zis: „Ia copilul acesta, alăptează‑mi‑l, și îți voi plăti!” Femeia a luat copilul și l‑a alăptat. Când copilul a crescut, l‑a adus fiicei lui Faraon, și el i‑a fost fiu. I‑a pus numele Moise, „căci”, a zis ea, „l‑am scos din ape”. După o vreme, când Moise s‑a făcut mare, a ieșit la frații săi și a văzut muncile istovitoare la care erau supuși. A văzut un egiptean lovindu‑l pe un evreu, unul dintre frații lui. S‑a uitat în toate părțile și, văzând că nu este nimeni, l‑a lovit de moarte pe egiptean și l‑a ascuns în nisip. A ieșit și a doua zi, și iată că doi evrei se certau. I‑a zis celui vinovat: „De ce îl lovești pe semenul tău?” Iar el i‑a răspuns: „Cine te‑a pus pe tine căpetenie și judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori și pe mine, cum l‑ai omorât pe egiptean?” Moise s‑a înspăimântat și a zis: „Negreșit, faptul este cunoscut.” Faraon a aflat despre lucrul acesta și căuta să‑l omoare pe Moise. Dar Moise a fugit de Faraon și s‑a așezat în țara Madian. Acolo, s‑a oprit lângă o fântână. Preotul Madianului avea șapte fiice. Ele au venit să scoată apă și au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. Dar au venit păstorii și le‑au izgonit. Atunci, Moise s‑a ridicat, le‑a luat apărarea și le‑a adăpat turma. Când s‑au întors ele la tatăl lor, Reuel, el le‑a întrebat: „De ce vă întoarceți așa de curând astăzi?” Ele au răspuns: „Un egiptean ne‑a scăpat din mâna păstorilor, ba încă ne‑a scos și apă și ne‑a adăpat turma.” Și el le‑a zis fiicelor sale: „Și unde este? De ce l‑ați lăsat pe omul acela acolo? Chemați‑l să mănânce!” Moise s‑a învoit să locuiască la omul acela, care i‑a dat‑o pe fiica sa Sefora de soție. Ea a născut un fiu, căruia Moise i‑a pus numele Gherșom, căci zicea: „Locuiesc ca străin într‑o țară străină.” După multă vreme, împăratul Egiptului a murit, și fiii lui Israel încă gemeau din cauza robiei și strigau. Strigătul lor a ajuns până la Dumnezeu. Dumnezeu a auzit geamătul lor și Și‑a amintit de legământul Său cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov. Dumnezeu a privit spre fiii lui Israel și Dumnezeu a luat aminte. Moise păștea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată, a mânat turma până dincolo de pustiu și a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. Îngerul DOMNULUI i s‑a arătat într‑o flacără de foc, din mijlocul unui rug. Moise s‑a uitat, și iată că rugul era cuprins de foc, dar nu se mistuia. Moise a zis: „Am să mă abat să văd ce este această priveliște măreață: de ce nu se mistuie rugul.” DOMNUL a văzut că el se apropie să vadă; și Dumnezeu l‑a strigat din mijlocul rugului și a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată‑mă!” Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate‑ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!” Și a mai spus: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.” Moise și‑a ascuns fața, căci se temea să privească spre Dumnezeu. DOMNUL a zis: „Am văzut destul chinul poporului Meu, care este în Egipt, și strigătul lor din pricina asupritorilor lui, și îi cunosc suferințele. M‑am coborât ca să‑l izbăvesc din mâna egiptenilor și să‑l duc din țara aceasta într‑o țară bună și întinsă, într‑o țară unde curge lapte și miere, și anume în locul canaaniților – al hitiților, amoriților, fereziților, hiviților și iebusiților. Și acum, iată că strigătul fiilor lui Israel a ajuns până la Mine și am văzut cum îi asupresc egiptenii. Acum, vino: te voi trimite la Faraon și vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe fiii lui Israel.” Moise I‑a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon și să‑i scot din Egipt pe fiii lui Israel?” Dumnezeu a zis: „Eu voi fi cu tine negreșit și iată care va fi pentru tine semnul că Eu te‑am trimis: după ce vei scoate poporul din Egipt, Îi veți sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.” Moise I‑a zis lui Dumnezeu: „Iată, când eu mă voi duce la fiii lui Israel și le voi spune: «Dumnezeul părinților voștri m‑a trimis la voi» și mă vor întreba: «Care este Numele Lui?», ce le voi răspunde?” Dumnezeu i‑a zis lui Moise: „Eu sunt Cel‑ce‑sunt.” Și a adăugat: „Le vei răspunde fiilor lui Israel astfel: «Eu‑Sunt m‑a trimis la voi».” Dumnezeu i‑a mai zis lui Moise: „Așa să le vorbești fiilor lui Israel: « DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, m‑a trimis la voi.» Acesta este Numele Meu pentru veșnicie, și acesta este renumele Meu din neam în neam. Du‑te, strânge‑i pe bătrânii lui Israel și spune‑le: «Mi s‑a arătat DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov. El a zis: ‘V‑am cercetat cu luare aminte și am văzut ce vi se face în Egipt. Atunci am zis: Vă voi scoate din suferința Egiptului și vă voi duce într‑o țară unde curge lapte și miere, în țara canaaniților: a hitiților, amoriților, fereziților, hiviților și iebusiților.’» Ei vor asculta de glasul tău și vă veți duce, tu și bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului și îi veți spune: « DOMNUL, Dumnezeul evreilor, S‑a întâlnit cu noi. Acum, dă‑ne voie să mergem cale de trei zile în pustiu, ca să aducem jertfe DOMNULUI, Dumnezeului nostru!» Dar Eu știu că împăratul Egiptului n‑are să vă lase să plecați decât silit de o mână puternică. Eu Îmi voi întinde mâna și voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea, vă va da drumul. Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea egiptenilor și, când veți pleca, nu veți ieși cu mâinile goale. Fiecare femeie va cere de la vecina ei și de la cea care locuiește în casa ei vase de argint, vase de aur și haine pe care le veți pune pe fiii voștri și pe fiicele voastre. Astfel îi veți jefui pe egipteni.” Moise a răspuns și a zis: „Dar dacă n‑au să mă creadă, nici n‑au să asculte de glasul meu, ci vor zice: «Nu ți S‑a arătat DOMNUL »?” DOMNUL i‑a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă‑l la pământ!” El l‑a aruncat la pământ, și toiagul s‑a prefăcut în șarpe, iar Moise fugea de el. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna și apucă‑l de coadă!” El a întins mâna și l‑a apucat, iar șarpele a redevenit toiag în mâna lui. „Pentru ca ei să creadă că ți S‑a arătat DOMNUL, Dumnezeul părinților lor: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.” DOMNUL i‑a mai zis: „Bagă‑ți mâna în sân!” El și‑a băgat mâna în sân; apoi a scos‑o, și iată că mâna i se umpluse de lepră și era albă ca zăpada. Domnul a zis: „Bagă‑ți din nou mâna în sân!” El și‑a băgat din nou mâna în sân, apoi a scos‑o din sân, și iată că mâna se făcuse iarăși cum era trupul lui. „Deci, dacă nu te vor crede și nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de‑al doilea semn. Dacă nu vor crede nici aceste două semne și nu vor asculta de glasul tău, atunci să iei apă din Râu și s‑o verși pe uscat, iar apa pe care o vei lua din Râu se va preface pe uscat în sânge.” Moise I‑a zis DOMNULUI: „Te rog, Stăpâne, eu nu sunt un om iscusit la vorbă, și aceasta nici de ieri, nici de alaltăieri, nici de când vorbești Tu robului Tău, căci eu am o gură și o limbă greoaie.” DOMNUL i‑a zis: „Cine i‑a făcut omului gură? Și cine îl face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, DOMNUL? Acum, du‑te, iar Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce vei avea de spus!” El a zis: „Te rog, Stăpâne, trimite pe cine vei vrea să trimiți!” Atunci, DOMNUL S‑a mâniat pe Moise și i‑a zis: „Oare nu este Aaron levitul fratele tău? Știu că el vorbește bine. Iată, el însuși îți iese în întâmpinare și, când te va vedea, se va bucura în inima lui. Tu îi vei vorbi și vei pune cuvintele în gura lui, iar Eu voi fi cu gura ta și cu gura lui și vă voi învăța ce veți avea de făcut. El va vorbi poporului în numele tău, îți va sluji drept gură, și tu vei fi ca un dumnezeu pentru el. Ia în mână toiagul acesta, cu care vei face semnele!” Moise a plecat și s‑a întors la socrul său, Ietro, și i‑a zis: „Lasă‑mă, te rog, să mă duc înapoi la frații mei, care sunt în Egipt, ca să văd dacă mai sunt în viață!” Ietro i‑a zis lui Moise: „Du‑te în pace!” DOMNUL i‑a zis lui Moise în Madian: „Du‑te înapoi în Egipt, căci au murit toți cei ce căutau să‑ți ia viața!” Moise și‑a luat soția și fiii, i‑a pus călare pe măgar și s‑a întors în țara Egiptului. Și Moise a luat în mână toiagul lui Dumnezeu. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Când te vei duce înapoi în Egipt, vezi să faci înaintea lui Faraon toate minunile pe care ți le pun în mână! Însă Eu îi voi împietri inima și nu va lăsa poporul să plece. Tu îi vei zice lui Faraon: «Așa vorbește DOMNUL: ‘Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. Îți spun: Lasă‑l pe fiul Meu să plece, ca să‑Mi slujească; dacă nu vrei să‑l lași să plece, iată că îl voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut!’»” În timpul călătoriei, în locul de popas, DOMNUL l‑a întâlnit și a căutat să‑l omoare. Sefora a luat o cremene, a tăiat prepuțul fiului ei, l‑a aruncat la picioarele lui și i‑a zis: „Tu ești un soț de sânge pentru mine!” Și DOMNUL l‑a lăsat. Atunci a zis ea: „Soț de sânge”, din pricina circumciziei. DOMNUL i‑a zis lui Aaron: „Du‑te în întâmpinarea lui Moise, în pustiu!” El a plecat, l‑a întâlnit pe Moise la muntele lui Dumnezeu și l‑a sărutat. Moise i‑a făcut cunoscute lui Aaron toate cuvintele DOMNULUI, care‑l trimisese, și toate semnele pe care i le poruncise. Moise și Aaron au mers și i‑au adunat pe toți bătrânii fiilor lui Israel. Aaron le‑a istorisit toate cuvintele pe care i le spusese DOMNUL lui Moise, și Moise a făcut semnele înaintea poporului. Poporul a crezut. Astfel au aflat că DOMNUL îi cercetase pe fiii lui Israel și le văzuse suferința, așa că s‑au plecat și s‑au închinat. După aceea, Moise și Aaron s‑au dus și i‑au spus lui Faraon: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Lasă‑Mi poporul să plece, ca să țină o sărbătoare în cinstea Mea, în pustiu!»” Faraon a răspuns: „Cine este DOMNUL, ca să ascult de glasul Lui și să‑l las pe Israel să plece? Eu nu‑l cunosc pe DOMNUL și nici nu‑l voi lăsa pe Israel să plece.” Ei au zis: „Ne‑am întâlnit cu Dumnezeul evreilor. Dă‑ne voie să mergem cale de trei zile în pustiu, pentru a aduce jertfe DOMNULUI, Dumnezeului nostru, ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie!” Și împăratul Egiptului le‑a zis: „Moise și Aaron, de ce abateți poporul de la lucrările lui? Plecați la muncile voastre!” Faraon a zis: „Iată, acum poporul s‑a înmulțit în țară, iar voi vreți să‑l opriți de la muncile lui?” Și chiar în ziua aceea, Faraon le‑a poruncit asupritorilor poporului și supraveghetorilor: „Să nu le mai dați fiilor lui Israel paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte, ci să se ducă să‑și strângă singuri paie! Dar să le cereți același număr de cărămizi pe care‑l făceau mai înainte; să nu le scădeți nimic din el, căci sunt niște leneși, de aceea strigă mereu: «Lasă‑ne să aducem jertfe Dumnezeului nostru!» Să le fie îngreunată munca, așa încât să aibă ce lucra și să nu se mai ia după cuvinte înșelătoare!” Asupritorii poporului și supraveghetorii au venit și au spus poporului astfel: „Așa vorbește Faraon: «Nu vă mai dau paie; duceți‑vă să vă luați paie singuri de unde veți găsi, dar nu vi se va scădea nimic din munca voastră!»” Poporul s‑a răspândit în toată țara Egiptului, ca să strângă miriște în loc de paie. Asupritorii lor îi sileau, zicând: „Terminați‑vă lucrările zi de zi, ca atunci când erau paie!” Iar supraveghetorii fiilor lui Israel, puși peste ei de asupritorii lui Faraon, erau bătuți și li se zicea: „De ce n‑ați terminat nici ieri, nici azi numărul de cărămizi pe care le aveați de făcut, la fel ca înainte?” Supraveghetorii fiilor lui Israel s‑au dus și s‑au plâns lui Faraon, zicând: „De ce te porți așa cu robii tăi? Robilor tăi nu li se mai dau paie, și totuși ni se spune cu privire la cărămizi: «Faceți‑le!» Iată, robii tăi sunt bătuți, iar poporul tău este scos vinovat.” El a răspuns: „Sunteți niște leneși! Niște leneși! De aceea ziceți voi: «Haidem să aducem jertfe DOMNULUI!» Acum, mergeți și lucrați; nu vi se vor da paie, dar veți face același număr de cărămizi!” Supraveghetorii fiilor lui Israel s‑au văzut la strâmtoare, fiindcă li se zicea: „Să nu scădeți nimic din numărul cărămizilor voastre, din sarcina de zi cu zi!” Când au ieșit de la Faraon, s‑au întâlnit cu Moise și Aaron, care îi așteptau, și le‑au zis: „ DOMNUL să vă vadă și să vă judece, fiindcă voi ne‑ați făcut de ocară înaintea lui Faraon și a slujitorilor lui și le‑ați pus în mână sabia ca să ne omoare.” Moise s‑a întors la DOMNUL și a zis: „Stăpâne, de ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? De ce m‑ai trimis astfel? De când m‑am dus la Faraon ca să‑i vorbesc în Numele Tău, el face și mai rău poporului acestuia, și n‑ai izbăvit nicidecum poporul Tău.” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Acum vei vedea ce‑i voi face lui Faraon, căci o mână puternică îl va sili să‑i lase să plece, o mână puternică îl va sili să‑i izgonească din țara lui.” Dumnezeu i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: „Eu sunt DOMNUL. M‑am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeul Atotputernic, dar n‑am fost cunoscut de ei sub Numele Meu, ca DOMNUL. De asemenea, am statornicit legământul Meu cu ei ca să le dau țara Canaan, țara pribegiei lor, în care au locuit ca străini. Și tot Eu am auzit geamătul fiilor lui Israel, pe care‑i țin egiptenii ca robi, și Mi‑am adus aminte de legământul Meu. De aceea, spune‑le fiilor lui Israel: «Eu sunt DOMNUL. Eu vă voi scoate de sub asuprirea egiptenilor, vă voi izbăvi din robia lor și vă voi răscumpăra cu braț întins și cu mari pedepse. Vă voi lua ca popor al Meu și voi fi Dumnezeul vostru, și veți cunoaște că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, care vă scot de sub asuprirea egiptenilor. Eu vă voi duce în țara pe care am jurat că le‑o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov; Eu o să v‑o dau în stăpânire – Eu, DOMNUL.»” Moise le‑a vorbit întocmai fiilor lui Israel, dar ei nu l‑au ascultat, din pricina duhului lor deznădăjduit și a robiei aspre. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: „Du‑te și spune‑i lui Faraon, împăratul Egiptului, să‑i lase pe fiii lui Israel să plece din țara lui!” Moise a răspuns în fața DOMNULUI astfel: „Iată că nici măcar fiii lui Israel nu m‑au ascultat. Cum are să mă asculte Faraon pe mine, care n‑am o vorbire ușoară?” DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron și le‑a dat porunci cu privire la fiii lui Israel și cu privire la Faraon, împăratul Egiptului, ca să‑i scoată din țara Egiptului pe fiii lui Israel. Acestea sunt căpeteniile caselor părintești: Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Enoh și Palu, Hețron și Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben. Fiii lui Simeon: Iemuel și Iamin și Ohad și Iachin și Țohar și Saul, fiu născut dintr‑o canaanită. Acestea sunt familiile lui Simeon. Acestea sunt numele fiilor lui Levi, după spița neamului lor: Gherșon și Chehat și Merari. Anii vieții lui Levi au fost o sută treizeci și șapte. Fiii lui Gherșon: Libni și Șimei, după familiile lor. Fiii lui Chehat: Amram, Ițehar, Hebron și Uziel. Anii vieții lui Chehat au fost o sută treizeci și trei. Fiii lui Merari: Mahli și Muși. Acestea sunt familiile lui Levi, după spița neamului lor. Amram a luat‑o de soție pe mătușa sa Iochebed, și ea i‑a născut pe Aaron și pe Moise. Anii vieții lui Amram au fost o sută treizeci și șapte. Fiii lui Ițehar: Core, Nefeg și Zicri. Fiii lui Uziel: Mișael, Elțafan și Sitri. Aaron a luat‑o de soție pe Elișeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahșon, și ea i‑a născut pe Nadab și pe Abihu, pe Eleazar și pe Itamar. Fiii lui Core: Asir, Elcana și Abiasaf. Acestea sunt familiile coriților. Eleazar, fiul lui Aaron, a luat‑o de soție pe una din fetele lui Putiel, și ea l‑a născut pe Fineas. Acestea sunt căpeteniile părintești ale leviților după familiile lor. Aceștia sunt Aaron și Moise, cărora DOMNUL le‑a zis: „Scoateți‑i din țara Egiptului pe fiii lui Israel, după oștirile lor!” Ei sunt aceia care i‑au vorbit lui Faraon, împăratul Egiptului, ca să‑i scoată pe fiii lui Israel din Egipt. Aceștia sunt Moise și Aaron. În ziua când DOMNUL i‑a vorbit lui Moise în țara Egiptului, DOMNUL i‑a zis lui Moise astfel: „Eu sunt DOMNUL. Spune‑i lui Faraon, împăratul Egiptului, tot ce‑ți spun Eu!” Și Moise a răspuns înaintea DOMNULUI: „Iată, eu nu vorbesc ușor. Cum mă va asculta pe mine Faraon?” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Iată că te pun ca un dumnezeu pentru Faraon, iar fratele tău, Aaron, va fi profetul tău. Tu îi vei spune tot ce‑ți voi porunci, iar fratele tău, Aaron, îi va vorbi lui Faraon, ca să‑i lase pe fiii lui Israel să plece din țara lui. Eu voi împietri inima lui Faraon și Îmi voi înmulți semnele și minunile în țara Egiptului. Dar Faraon n‑are să vă asculte; așa că Îmi voi întinde mâna asupra țării Egiptului și voi scoate din ea oștirile Mele, pe poporul Meu, pe fiii lui Israel, prin mari pedepse. Egiptenii vor recunoaște că Eu sunt DOMNUL când Îmi voi întinde mâna împotriva Egiptului și îi voi scoate pe fiii lui Israel din mijlocul lor.” Moise și Aaron au făcut după cum le‑a poruncit DOMNUL: întocmai au făcut. Moise era în vârstă de optzeci de ani, iar Aaron, de optzeci și trei de ani, când i‑au vorbit lui Faraon. DOMNUL le‑a zis lui Moise și lui Aaron: „Dacă vă va vorbi Faraon astfel: «Faceți o minune!», să‑i zici lui Aaron: «Ia‑ți toiagul și aruncă‑l înaintea lui Faraon!», și toiagul se va preface în șarpe!” Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și au făcut întocmai cum poruncise DOMNUL. Aaron și‑a aruncat toiagul înaintea lui Faraon și înaintea slujitorilor lui, și toiagul s‑a prefăcut în șarpe. Dar Faraon i‑a chemat și el pe înțelepți și pe magi, iar vrăjitorii Egiptului au făcut și ei la fel prin descântecele lor. Și‑au aruncat cu toții toiegele, și acestea s‑au prefăcut în șerpi. Dar toiagul lui Aaron le‑a înghițit toiegele. Inima lui Faraon s‑a îndârjit și n‑a ascultat de ei, după cum spusese DOMNUL. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Inima lui Faraon este împietrită; nu vrea să lase poporul să plece. Du‑te la Faraon dis‑de‑dimineață! Iată că va ieși la apă; tu să stai să îl întâmpini pe malul Râului, să iei în mână toiagul care s‑a prefăcut în șarpe și să‑i zici: « DOMNUL, Dumnezeul evreilor, m‑a trimis la tine să‑ți zic: ‘Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească în pustiu!’ Și iată, până acum, n‑ai ascultat. Așa vorbește DOMNUL: ‘Prin aceasta vei cunoaște că Eu sunt DOMNUL.’ Iată, eu voi lovi apele Râului cu toiagul din mâna mea, și ele se vor preface în sânge. Peștii din Râu vor pieri, Râul se va împuți, așa că egiptenilor le va fi greață să bea apă din el.»” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Spune‑i lui Aaron: «Ia‑ți toiagul și întinde‑ți mâna peste apele egiptenilor, peste râurile lor, peste canalele lor, peste iazurile lor și peste toate ochiurile lor de apă!» Ele se vor preface în sânge și va fi sânge în toată țara Egiptului, atât în vasele de lemn, cât și în cele de piatră.” Moise și Aaron au făcut întocmai cum le poruncise DOMNUL. Aaron a ridicat toiagul și a lovit apele Râului sub ochii lui Faraon și ai slujitorilor lui, și toate apele Râului s‑au prefăcut în sânge. Peștii din Râu au pierit, Râul s‑a împuțit, așa că egiptenii n‑au putut să bea apă din el și a fost sânge în toată țara Egiptului. Dar vrăjitorii Egiptului au făcut și ei la fel prin descântecele lor. Inima lui Faraon s‑a îndârjit și n‑a ascultat de ei, după cum spusese DOMNUL. Faraon s‑a întors și a mers acasă, dar nu și‑a pus la inimă cele întâmplate. Toți egiptenii au săpat în împrejurimile Râului după apă de băut, căci n‑au putut să bea apă din Râu. După ce DOMNUL a lovit Râul, au mai trecut șapte zile, și DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească! Dacă nu vrei să‑l lași să plece, iată că am să lovesc cu broaște toată întinderea țării tale. Râul va mișuna de broaște, și ele se vor sui și vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit și în patul tău, în casele slujitorilor tăi și ale poporului tău, în cuptoarele și în covețile de frământat. Chiar și pe tine, pe poporul tău și pe toți slujitorii tăi se vor sui broaștele.’»” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Spune‑i lui Aaron: «Întinde‑ți mâna cu toiagul tău peste râuri, peste canale și peste iazuri și scoate broaște din ele peste țara Egiptului!»” Aaron și‑a întins mâna peste apele Egiptului și a scos din ele broaște, care au acoperit țara Egiptului. Dar și vrăjitorii au făcut la fel prin descântecele lor: și ei au făcut să apară broaște peste țara Egiptului. Faraon i‑a chemat pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Rugați‑vă DOMNULUI să îndepărteze broaștele de la mine și de la poporul meu, și am să las poporul să plece să‑I aducă jertfe DOMNULUI!” Moise i‑a zis lui Faraon: „Binevoiește și spune‑mi când să mă rog pentru tine, pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău, ca broaștele să fie nimicite de la tine și din casele tale și să rămână numai în Râu!” El i‑a răspuns: „Mâine.” Și Moise i‑a zis: „Va fi după cuvântul tău, ca să știi că nimeni nu este ca DOMNUL, Dumnezeul nostru. Broaștele vor fi îndepărtate de la tine și din casele tale, de la slujitorii tăi și de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în Râu.” Moise și Aaron au ieșit de la Faraon, și Moise a strigat către DOMNUL cu privire la broaștele pe care le‑a adus peste Faraon. DOMNUL a făcut după cuvântul lui Moise, și broaștele din case, din curți și din ogoare au murit. Le‑au strâns grămezi‑grămezi, și țara s‑a împuțit. Când Faraon a văzut că are răgaz, și‑a împietrit inima și n‑a ascultat de ei, după cum spusese DOMNUL. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Spune‑i lui Aaron: «Întinde‑ți toiagul și lovește țărâna pământului, și se va preface în țânțari în toată țara Egiptului!»” Așa au făcut: Aaron și‑a întins mâna cu toiagul său și a lovit țărâna pământului, și aceasta s‑a prefăcut în țânțari pe oameni și pe vite. Toată țărâna pământului s‑a prefăcut în țânțari în toată țara Egiptului. Vrăjitorii au căutat să facă și ei țânțari prin descântecele lor, dar n‑au putut. Iar țânțarii erau pe oameni și pe vite. Și vrăjitorii i‑au zis lui Faraon: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui Faraon s‑a îndârjit și n‑a ascultat de ei, după cum spusese DOMNUL. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Trezește‑te dis‑de‑dimineață și du‑te înaintea lui Faraon! Iată, el va ieși la apă; să‑i spui: «Așa vorbește DOMNUL: ‘Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească! Dacă nu‑Mi vei lăsa poporul să plece, iată că voi trimite roiuri de muște asupra ta, a slujitorilor tăi, a poporului tău și a caselor tale; se vor umple de muște toate casele egiptenilor, ba chiar și pământul pe care se află. Dar în ziua aceea Mă voi purta altfel cu ținutul Goșen, unde locuiește poporul Meu, și acolo nu vor fi muște, ca să cunoști că Eu, DOMNUL, sunt în mijlocul acelui ținut. Voi face o deosebire între poporul Meu și poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.’»” DOMNUL a făcut așa: muștele au năvălit roiuri‑roiuri în casa lui Faraon și în casele slujitorilor lui, și în toată țara Egiptului a fost prăpăd pe pământ din cauza muștelor. Faraon i‑a chemat pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Duceți‑vă să Îi aduceți jertfe Dumnezeului vostru aici în țară!” Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem așa, căci jertfele aduse DOMNULUI, Dumnezeului nostru, sunt o urâciune pentru egipteni. Și dacă am aduce sub ochii lor jertfe care sunt o urâciune pentru ei, oare nu ne vor ucide cu pietre? Vom face un drum de trei zile în pustiu și acolo Îi vom aduce jertfe DOMNULUI, Dumnezeului nostru, după cum ne va spune.” Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecați ca să Îi aduceți jertfe DOMNULUI, Dumnezeului vostru, în pustiu; numai să nu vă îndepărtați prea mult, dacă plecați. Rugați‑vă pentru mine!” Moise a răspuns: „Iată, voi ieși de la tine și mă voi ruga DOMNULUI. Roiurile de muște se vor îndepărta de la Faraon, de la slujitorii lui și de la poporul lui mâine. Dar să nu ne înșele Faraon iarăși, nelăsând poporul să plece ca să Îi aducă jertfe DOMNULUI.” Moise a ieșit de la Faraon și s‑a rugat DOMNULUI. DOMNUL a făcut după cuvântul lui Moise și a îndepărtat roiurile de muște de la Faraon, de la slujitorii lui și de la poporul lui; n‑a mai rămas nici urmă de ele. Dar Faraon și‑a împietrit inima și de această dată și n‑a lăsat poporul să plece. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească! Dacă nu vrei să‑l lași să plece și încă îl mai oprești, iată că mâna DOMNULUI va fi împotriva turmelor tale care sunt pe câmp: împotriva cailor, a măgarilor, a cămilelor, a vitelor și a oilor, și va fi o ciumă foarte grea. Dar DOMNUL va face deosebire între vitele lui Israel și vitele egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al fiilor lui Israel.’»” DOMNUL a hotărât vremea, zicând: „Mâine va face DOMNUL lucrul acesta în țară.” Și DOMNUL a făcut lucrul acesta chiar a doua zi. Toate vitele egiptenilor au pierit, dar n‑a pierit niciuna din vitele fiilor lui Israel. Faraon a trimis să afle: și iată că nu pierise niciuna din vitele lui Israel. Dar inima lui Faraon s‑a împietrit și n‑a lăsat poporul să plece. DOMNUL le‑a zis lui Moise și lui Aaron: „Umpleți‑vă mâinile cu cenușă din cuptor, iar Moise s‑o arunce spre cer, înaintea lui Faraon! Ea se va preface în pulbere peste toată țara Egiptului și va cauza niște bube umflate și bășici pe oameni și pe vite în toată țara Egiptului.” Ei au luat cenușă din cuptor și s‑au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat‑o spre cer, și ea a cauzat niște bube și bășici usturătoare pe oameni și pe vite. Iar vrăjitorii nu s‑au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii. DOMNUL a îndârjit inima lui Faraon, și Faraon n‑a ascultat de ei, după cum îi spusese DOMNUL lui Moise. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Trezește‑te dis‑de‑dimineață, înfățișează‑te înaintea lui Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească, fiindcă, de data aceasta, voi trimite toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și a poporului tău, ca să știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul! Dacă Mi‑aș fi întins mâna chiar acum și v‑aș fi lovit cu ciumă pe tine și pe poporul tău, ați fi fost nimiciți de pe pământ. Totuși, te‑am lăsat să rămâi în picioare ca să‑ți arăt puterea Mea, așa încât Numele Meu să fie vestit pe tot pământul. Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu și dacă nu‑l lași să plece, iată că, mâine, la ceasul acesta, va bate o grindină așa de grea, cum n‑a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui și până azi. Așadar, pune‑ți la adăpost vitele și tot ce ai pe câmp! Orice om și orice vită care se va găsi pe câmp și nu va fi la adăpost în casă va fi bătut de grindină și va pieri.’»” Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s‑au temut de Cuvântul DOMNULUI și‑au grăbit slujitorii și vitele la adăpost. Dar aceia care nu au pus la inimă Cuvântul DOMNULUI și‑au lăsat slujitorii și vitele pe câmp. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer, și va bate grindina în toată țara Egiptului, peste oameni, peste vite și peste toată iarba câmpului!” Moise și‑a întins toiagul spre cer, și DOMNUL a trimis tunete și grindină. A venit foc pe pământ, și DOMNUL a făcut să bată grindina peste țara Egiptului. A bătut grindina, și focul se amesteca cu grindina; grindina era așa de grea, cum n‑a mai fost ca aceea în tot Egiptul de când s‑a format ca popor. Grindina a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la vite; a nimicit și toată iarba câmpului și a frânt toți copacii de pe câmp. Numai în ținutul Goșen, unde erau fiii lui Israel, n‑a bătut grindina. Faraon a trimis să‑i cheme pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „De data aceasta am păcătuit; DOMNUL este drept, iar eu și poporul meu suntem vinovați. Rugați‑vă DOMNULUI să înceteze tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă voi lăsa să plecați și nu veți mai fi opriți.” Moise i‑a zis: „Când voi ieși din cetate, voi ridica mâinile spre DOMNUL, tunetele vor înceta și nu va mai bate grindina, ca să știi că pământul este al DOMNULUI. Dar știu că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de DOMNUL Dumnezeu.” Inul și orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare. Dar grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că ele erau mai târzii. Moise a plecat de la Faraon afară din cetate, și‑a ridicat mâinile spre DOMNUL, iar tunetele și grindina au încetat și ploaia n‑a mai căzut pe pământ. Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, iarăși a păcătuit și atât el, cât și slujitorii lui și‑au împietrit inima. Așadar, inima lui Faraon s‑a îndârjit și nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum spusese DOMNUL prin Moise. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon, căci Eu am împietrit inima lui și inima slujitorilor lui, ca să fac aceste semne în mijlocul lor și ca să istorisești fiului tău și fiului fiului tău cum i‑am făcut de pomină pe egipteni și ce semne am făcut în mijlocul lor! Și veți cunoaște că Eu sunt DOMNUL.” Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: «Până când te împotrivești să te smerești înaintea Mea? Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească! Dacă nu vrei să‑Mi lași poporul să plece, iată că mâine voi trimite lăcuste pe toată întinderea țării tale. Ele vor acoperi fața pământului, așa încât nu se va mai putea vedea pământul; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, ce v‑a lăsat grindina: toți copacii și ceea ce vă răsare pe ogoare. Vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi și casele tuturor egiptenilor, lucru pe care nu l‑au văzut nici părinții tăi, nici părinții părinților tăi, de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi.»” Moise s‑a întors și a ieșit de la Faraon. Slujitorii lui Faraon i‑au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă‑i pe oamenii aceștia să plece și să‑I slujească DOMNULUI, Dumnezeului lor! Nu vezi că piere Egiptul?” Așa că i‑au adus înapoi la Faraon pe Moise și pe Aaron. Faraon le‑a zis: „Duceți‑vă și slujiți‑I DOMNULUI, Dumnezeului vostru! Însă cine sunt cei ce vor merge?” Moise i‑a răspuns: „Vom merge cu tinerii noștri și cu bătrânii noștri, cu fiii și cu fiicele noastre, cu turmele noastre și cu vitele noastre, căci vom avea o sărbătoare în cinstea DOMNULUI.” Faraon le‑a zis: „Așa să fie DOMNUL cu voi cum vă voi lăsa eu să plecați pe voi și pe copilașii voștri! Vedeți că este rău ce v‑ați pus în gând! Nu așa, ci mergeți voi, bărbații, și slujiți‑I DOMNULUI, căci așa ați cerut!” Și i‑au izgonit dinaintea lui Faraon. Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna peste țara Egiptului, ca să vină lăcustele peste țara Egiptului și să mănânce toată iarba pământului, tot ce a lăsat grindina!” Moise și‑a întins toiagul peste țara Egiptului, și DOMNUL a făcut ca toată ziua aceea și toată noaptea peste țară să sufle un vânt dinspre răsărit. Când a venit dimineața, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele. Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s‑au așezat pe toată întinderea Egiptului: atât de multe lăcuste cum n‑au mai fost niciodată până atunci și nici nu vor mai fi altele asemenea. Au acoperit fața întregului pământ, așa încât acesta s‑a întunecat; au mâncat toată verdeața pământului și toate roadele pomilor pe care le lăsase grindina, și n‑a rămas nimic verde din copaci sau din iarba câmpului în toată țara Egiptului. Faraon i‑a chemat în grabă pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Am păcătuit împotriva DOMNULUI, Dumnezeului vostru, și împotriva voastră. Dar iartă‑mi te rog păcatul, numai de data aceasta, și rugați‑L pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine urgia aceasta de moarte!” Moise a ieșit de la Faraon și s‑a rugat DOMNULUI. DOMNUL a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele și le‑a aruncat în Marea Roșie; n‑a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. DOMNUL a îndârjit inima lui Faraon, și Faraon nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer, și va fi întuneric peste țara Egiptului, un întuneric așa de gros încât să‑l poți pipăi!” Moise și‑a întins mâna spre cer și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului timp de trei zile. Nu se vedeau unii pe alții, și nimeni nu a ieșit din casă timp de trei zile; dar toți fiii lui Israel aveau lumină în așezările lor. Faraon l‑a chemat pe Moise și i‑a zis: „Duceți‑vă și slujiți‑I DOMNULUI! Numai turmele și vitele voastre să rămână. Copilașii voștri vor putea merge și ei împreună cu voi.” Moise i‑a răspuns: „Chiar dacă ne‑ai da tu însuți jertfele și arderile‑de‑tot pe care le vom aduce DOMNULUI, Dumnezeului nostru, turmele noastre tot ar trebui să meargă cu noi și să nu rămână nicio copită din ele, căci din ele vom lua ca să slujim DOMNULUI, Dumnezeului nostru, și nu știm cum vom sluji DOMNULUI până vom ajunge acolo.” DOMNUL a îndârjit inima lui Faraon, care n‑a vrut să‑i lase să plece. Faraon i‑a zis lui Moise: „Pleacă de la mine! Să nu cumva să‑mi mai vezi fața, căci în ziua în care îmi vei vedea fața, vei muri!” Moise i‑a zis: „Fie cum spui! Nu‑ți voi mai vedea fața. ” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Voi mai aduce încă o urgie asupra lui Faraon și asupra Egiptului. După aceea, vă va lăsa să plecați de aici. Când vă va lăsa în sfârșit să plecați, vă va izgoni cu totul de aici. Vorbește acum în auzul poporului ca, atunci, fiecare bărbat să ceară de la vecinul său și fiecare femeie de la vecina ei vase de argint și vase de aur.” DOMNUL a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor. De asemenea, Moise însuși era un om cu vază în țara Egiptului, atât înaintea slujitorilor lui Faraon, cât și înaintea poporului. Moise i‑a zis lui Faraon: „Așa vorbește DOMNUL: «Pe la miezul nopții, voi trece prin mijlocul egiptenilor, și toți întâii născuți din țara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon, care stă pe tronul lui, până la întâiul născut al slujnicei care stă la râșniță și până la toți întâii născuți ai vitelor. În toată țara Egiptului va fi un țipăt așa de mare, cum n‑a mai fost și nu va mai fi altul ca el. Dar împotriva vreunuia dintre fiii lui Israel, de la oameni până la vite, nici măcar un câine nu va mârâi, ca să știți ce deosebire face DOMNUL între egipteni și Israel.» Atunci, toți acești slujitori ai tăi vor veni la mine și se vor închina înaintea mea, zicând: «Ieși, tu și tot poporul care te urmează!» După aceea, voi ieși.” Moise a ieșit de la Faraon aprins de mânie. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Faraon nu va asculta de voi, ca să se înmulțească minunile Mele în țara Egiptului.” Deși Moise și Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon, DOMNUL a îndârjit inima lui Faraon, și Faraon nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece din țara lui. DOMNUL le‑a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului astfel: „Luna aceasta va fi pentru voi începutul lunilor; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiți întregii adunări a lui Israel astfel: «În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia câte un miel pentru fiecare familie, câte un miel pentru fiecare casă. Dacă într‑o casă sunt prea puțini pentru un miel, atunci să‑l ia împreună cu vecinul cel mai apropiat de casa lui, după numărul sufletelor; să socotiți cât poate mânca fiecare din miel. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veți putea să‑l luați dintre oi sau dintre capre. Să îl păstrați până în a paisprezecea zi a acestei luni, și toată adunarea lui Israel să‑l înjunghie în amurg. Fiii lui Israel să ia din sângele lui și să ungă amândoi ușorii ușii și pragul de sus al caselor în care îl vor mânca. Să mănânce carnea chiar în noaptea aceea, friptă la foc; cu azime și cu verdețuri amare s‑o mănânce. Să nu‑l mâncați crud sau fiert în apă, ci să fie fript pe foc: capul împreună cu picioarele și măruntaiele lui. Să nu lăsați nimic din el până dimineață, iar ceea ce va rămâne din el până dimineață să fie ars în foc. Să îl mâncați în felul acesta: cu mijlocul încins, cu încălțămintea în picioare și cu toiegele în mâini. Să‑l mâncați în grabă, căci acesta este mielul de Paște închinat DOMNULUI. În noaptea aceasta, voi trece prin țara Egiptului și‑i voi lovi pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la om până la animal, și‑i voi judeca pe toți zeii Egiptului. Eu sunt DOMNUL. Sângele va fi un semn pentru voi, pe casele în care veți fi. Voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va atinge nicio urgie nimicitoare atunci când voi lovi țara Egiptului. Această zi să vă fie spre aducere aminte, să o prăznuiți ca sărbătoare în cinstea DOMNULUI, ca rânduială veșnică din neam în neam. Timp de șapte zile, să mâncați azime. Chiar din prima zi să înlăturați aluatul din casele voastre, căci dacă va mânca cineva ceva dospit din ziua întâi până în ziua a șaptea, sufletul acela va fi nimicit din Israel. În ziua întâi să aveți o adunare sfântă, și în ziua a șaptea să aveți la fel o adunare sfântă. Să nu faceți nicio lucrare în zilele acelea; veți putea numai să pregătiți ceea ce mănâncă fiecare suflet. Să țineți Sărbătoarea Azimelor, căci chiar în ziua aceasta voi scoate oștirile voastre din țara Egiptului. Să țineți ziua aceasta ca rânduială veșnică din neam în neam. În luna întâi, să mâncați azime din seara celei de‑a paisprezecea zile a lunii până în seara celei de‑a douăzeci și una zile a lunii. Timp de șapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre, căci oricine va mânca ceva dospit, sufletul acela va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băștinaș. Să nu mâncați nimic dospit, ci, în toate locuințele voastre, să mâncați azime.»” Moise i‑a chemat pe toți bătrânii lui Israel și le‑a zis: „Alegeți și luați din turmă pentru familiile voastre un miel și înjunghiați‑l de Paște! Luați apoi un mănunchi de isop, înmuiați‑l în sângele din vas și ungeți pragul de sus și cei doi ușori ai ușii cu sângele din vas! Nimeni din voi să nu iasă pe ușa casei până dimineață. Când va trece pentru a‑i lovi cu urgii pe egipteni și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi ușori, DOMNUL va trece pe lângă ușă și nu‑i va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre pentru a vă lovi cu urgii. Să păziți lucrul acesta ca o rânduială pentru voi și pentru fiii voștri în veac. Când veți intra în țara pe care v‑o va da DOMNUL, după cum a spus, să țineți acest obicei. Și când vă vor întreba fiii voștri: «Ce înseamnă pentru voi obiceiul acesta?», Să le răspundeți: «Aceasta este jertfa de Paște în cinstea DOMNULUI, care a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel în Egipt, când i‑a lovit cu urgii pe egipteni, dar nouă ne‑a cruțat casele.»” Poporul s‑a plecat și s‑a închinat. Apoi, fiii lui Israel au plecat și au făcut după cum le poruncise DOMNUL lui Moise și lui Aaron; întocmai au făcut. La miezul nopții, DOMNUL i‑a lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul lui, până la întâiul născut al celui închis în temniță și până la toți întâii născuți ai animalelor. Faraon s‑a trezit noaptea, și cu el toți slujitorii lui și toți egiptenii, și a fost strigăt mare în Egipt, căci nu era casă în care să nu fie un mort. Faraon i‑a chemat în timpul nopții pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Plecați numaidecât din mijlocul poporului meu! Și voi, și fiii lui Israel! Duceți‑vă să‑I slujiți DOMNULUI, după cum ați zis! Luați‑vă și turmele și cirezile, după cum ați zis, și duceți‑vă! Și binecuvântați‑mă și pe mine!” Egiptenii zoreau poporul și se grăbeau să‑l scoată din țară, căci ziceau: „Vom pieri cu toții!” Fiii lui Israel și‑au luat coca înainte de a dospi, și‑au învelit în haine covețile cu cocă și le‑au pus pe umeri. Au făcut ce le spusese Moise și le‑au cerut egiptenilor vase de argint, vase de aur și haine. DOMNUL i‑a făcut să capete trecere înaintea egiptenilor, care le‑au împlinit cererea. Și astfel i‑au jefuit pe egipteni. Fiii lui Israel au ridicat tabăra din Ramses și au plecat spre Sucot în număr de aproape șase sute de mii de bărbați care mergeau pe jos, în afară de copii. De asemenea, o mare gloată a plecat împreună cu ei. Aveau turme și cirezi, vite foarte multe. Din coca pe care o luaseră din Egipt și care nu dospise încă au copt azime, pentru că fuseseră izgoniți de egipteni fără să mai poată zăbovi ca să‑și ia merinde cu ei. Șederea fiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani. Iar la încheierea celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate oștirile DOMNULUI au ieșit din țara Egiptului. Aceasta a fost pentru DOMNUL o noapte de veghe, pentru că atunci i‑a scos din țara Egiptului. Noaptea aceasta să le fie noapte de veghe pentru DOMNUL tuturor fiilor lui Israel și urmașilor lor. DOMNUL le‑a zis lui Moise și lui Aaron: „Iată rânduiala privitoare la mielul de Paște: niciun străin să nu mănânce din el. Dar să circumcizi pe orice om cumpărat cu argint; apoi, poate să mănânce din el. Străinul și simbriașul să nu mănânce din el. Să fie mâncat într‑o singură casă, să nu luați deloc carne afară din casă și să nu zdrobiți niciun os. Toată adunarea lui Israel să prăznuiască Paștele. Dacă un străin care va locui la tine va dori să prăznuiască Paștele în cinstea DOMNULUI, orice bărbat din casa lui va trebui circumcis și apoi se va putea apropia să îl prăznuiască și va fi ca băștinașul, dar niciun necircumcis să nu mănânce din el. O singură lege să fie atât pentru băștinaș, cât și pentru străinul care va locui în mijlocul vostru.” Toți fiii lui Israel au făcut cum le poruncise DOMNUL lui Moise și lui Aaron; întocmai au făcut. Și chiar în ziua aceea, DOMNUL i‑a scos din țara Egiptului pe fiii lui Israel, după oștirile lor. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: „Sfințește pentru Mine pe orice întâi născut al pântecelui, între fiii lui Israel, atât dintre oameni, cât și dintre vite: este al Meu.” Moise a zis poporului: „Să vă aduceți aminte de ziua aceasta în care ați ieșit din Egipt, din casa robiei, căci cu mână puternică v‑a scos DOMNUL de acolo. Să nu mâncați nimic dospit. Astăzi ieșiți, în luna spicelor. Când vă va duce DOMNUL în țara canaaniților – a hitiților, amoriților, hiviților și iebusiților, pe care le‑a jurat părinților voștri că v‑o va da, țară unde curge lapte și miere, să țineți obiceiul acesta în luna aceasta. Șapte zile să mâncați azime, iar ziua a șaptea să fie o sărbătoare în cinstea DOMNULUI. În cele șapte zile să mâncați azime și să nu se vadă la voi nimic dospit, nici aluat pe toată întinderea țării tale. În ziua aceea să le povestiți fiilor voștri astfel: «Aceasta este din pricina a ceea ce a făcut DOMNUL pentru noi când am ieșit din Egipt.» Să vă fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte între ochi, pentru ca Legea DOMNULUI să fie în gura voastră, căci cu mână puternică v‑a scos DOMNUL din Egipt. Să ții rânduiala aceasta la vremea stabilită, an de an. Când vă va aduce DOMNUL în țara canaaniților, cum v‑a jurat vouă și părinților voștri, și când v‑o va da, să‑I închinați DOMNULUI pe primul ieșit din pântece și pe orice întâi născut al vitelor pe care le veți avea: cei de parte bărbătească sunt ai DOMNULUI. Pe orice întâi născut al măgăriței să‑l răscumpărați cu un miel, iar dacă nu‑l veți răscumpăra, să‑i frângeți gâtul. Și pe orice întâi născut al oamenilor, dintre fiii voștri, să‑l răscumpărați. Și când vă vor întreba fiii voștri într‑o bună zi astfel: «Ce înseamnă lucrul acesta?», să le răspundeți: «Prin puterea mâinii Sale, DOMNUL ne‑a scos din Egipt, din casa robiei. Și cum Faraon se împietrise și nu ne îngăduia să plecăm, DOMNUL i‑a omorât pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al oamenilor până la întâiul născut al vitelor. De aceea aduc eu jertfă DOMNULUI pe primul ieșit din pântece care este de parte bărbătească și răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei.» Să vă fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte între ochi, căci prin puterea mâinii Sale ne‑a scos DOMNUL din Egipt.” După ce Faraon i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, Dumnezeu nu i‑a călăuzit pe drumul către țara filistenilor, deși era mai aproape, căci Dumnezeu a zis: „Să nu‑i pară rău poporului când va vedea războiul și să nu cumva să se întoarcă în Egipt!” Deci Dumnezeu a pus poporul să ocolească pe drumul spre pustiu, spre Marea Roșie. Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru bătălie. Moise a luat cu el oasele lui Iosif, căci Iosif îi pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu vă va cerceta negreșit; să luați atunci cu voi oasele mele de aici.” Au plecat din Sucot și au poposit la Etam, la marginea pustiului. Iar DOMNUL mergea înaintea lor: ziua într‑un stâlp de nor, ca să‑i călăuzească pe drum, și noaptea într‑un stâlp de foc, ca să‑i lumineze, astfel încât să meargă și ziua, și noaptea. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc, în timpul nopții. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Spune‑le fiilor lui Israel să se întoarcă și să poposească înaintea Pi‑Hahirotului, între Migdol și mare, față în față cu Baal‑Țefonul: în dreptul lui să poposiți, lângă mare. Faraon va zice despre fiii lui Israel: «S‑au rătăcit prin țară; i‑a închis pustiul!» Voi îndârji inima lui Faraon și‑i va urmări, dar Eu voi fi slăvit din pricina lui Faraon și a întregii lui oștiri, iar egiptenii vor ști că Eu sunt DOMNUL.” Fiii lui Israel au făcut așa. S‑a dat de știre împăratului Egiptului că poporul a fugit. Atunci, inima lui Faraon și a slujitorilor lui s‑a schimbat față de popor. Ei au zis: „Cum de l‑am lăsat pe Israel să plece din slujba noastră?” Faraon și‑a pregătit carul de război și și‑a luat poporul cu el. A luat șase sute de care de luptă alese și toate carele Egiptului; toate erau pline de luptători. DOMNUL a îndârjit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, și Faraon i‑a urmărit pe fiii lui Israel. Fiii lui Israel ieșiseră plini de încredere. Egiptenii i‑au urmărit; și toți caii, carele lui Faraon, călăreții lui și oștirea lui i‑au ajuns pe când poposiseră lângă mare, lângă Pi‑Hahirot, față în față cu Baal‑Țefonul. Faraon se apropia. Fiii lui Israel și‑au ridicat ochii, și iată că egiptenii înaintau după ei. Și fiii lui Israel s‑au înspăimântat foarte tare și au strigat către DOMNUL. Și i‑au zis lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, de ne‑ai adus să murim în pustiu? Ce ne‑ai făcut? De ce ne‑ai scos din Egipt? Oare nu lucrul acesta ți‑l spuneam noi în Egipt: «Lasă‑ne să slujim ca robi egiptenilor»? Ar fi fost mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustiu.” Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeți, stați pe loc, și veți vedea izbăvirea pe care v‑o va da astăzi DOMNUL, căci pe egiptenii pe care‑i vedeți azi nu‑i veți mai vedea niciodată! DOMNUL va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți!” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „De ce strigi spre Mine? Spune‑le fiilor lui Israel să pornească! Tu ridică‑ți toiagul, întinde‑ți mâna spre mare și despic‑o, iar fiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat! Cât despre Mine, iată că voi îndârji inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Iar Eu voi fi slăvit din pricina lui Faraon, a întregii lui oștiri, a carelor și a călăreților lui. Și egiptenii vor ști că Eu sunt DOMNUL când voi fi slăvit din pricina lui Faraon, a carelor și a călăreților lui.” Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Și‑a schimbat locul și a mers în urma lor, și stâlpul de nor, care mergea înaintea lor, și‑a schimbat locul și a stat în urma lor. El a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel. Era nor și întuneric pe o parte, iar pe cealaltă norul lumina noaptea. Și toată noaptea nu s‑au apropiat unii de alții. Moise și‑a întins mâna spre mare. Și DOMNUL a pus marea în mișcare printr‑un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea. El a prefăcut marea în uscat, iar apele s‑au despărțit în două. Fiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, și apele erau zid la dreapta și la stânga lor. Egiptenii i‑au urmărit, și toți caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat după ei în mijlocul mării. În straja dimineții, DOMNUL, din stâlpul de foc și de nor, a privit în jos spre tabăra egiptenilor și a stârnit învălmășeală în tabăra lor. Le‑a împotmolit roțile carelor și le‑a îngreunat mersul. Atunci, egiptenii au zis: „Să fugim dinaintea lui Israel, căci DOMNUL luptă pentru el împotriva egiptenilor!” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna asupra mării, și apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor și peste călăreții lor!” Moise și‑a întins mâna asupra mării și, pe când se crăpa de ziuă, marea s‑a întors iarăși la locul ei. La apropierea ei, egiptenii au fugit, dar DOMNUL i‑a prăvălit în mijlocul mării. Apele s‑au întors peste egipteni și au acoperit carele, călăreții și toată oștirea lui Faraon, pe toți cei care intraseră în mare după fiii lui Israel; nici măcar unul n‑a rămas. Dar fiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele erau făcute zid la dreapta și la stânga lor. În ziua aceea, DOMNUL l‑a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor, și Israel i‑a văzut pe egipteni morți pe țărmul mării. Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase DOMNUL împotriva egiptenilor. Iar poporul s‑a temut de DOMNUL și a crezut în DOMNUL și în robul Său Moise. Atunci, Moise și fiii lui Israel I‑au cântat DOMNULUI cântarea aceasta. Ei au zis astfel: „Îi voi cânta DOMNULUI, căci este foarte slăvit; cal și călăreț a prăvălit în mare. DOMNUL este puterea și tăria mea, El mi‑a fost scăpare. Acesta este Dumnezeul meu, și Îl voi lăuda; este Dumnezeul tatălui meu, și Îl voi preamări. DOMNUL este războinic; Numele Lui este DOMNUL. A aruncat în mare carele lui Faraon și oastea lui: luptătorii lui aleși s‑au afundat în Marea Roșie. I‑au acoperit adâncurile și au coborât în străfunduri ca o piatră. Dreapta Ta, DOAMNE, a fost slăvită în tărie; dreapta Ta, DOAMNE, a zdrobit vrăjmașul. Prin mărimea măreției Tale i‑ai doborât pe potrivnicii Tăi; Ți‑ai dezlănțuit mânia, care i‑a mistuit ca miriștea. La suflarea nărilor Tale, s‑au îngrămădit apele, talazurile au stat ca un zid și s‑au închegat adâncurile în inima mării. Vrăjmașul zicea: «Îi voi urmări, îi voi ajunge, voi împărți prada, mi se va împlini voia cu ei, voi scoate sabia, și mâna mea îi va nimici!» Dar Tu ai suflat cu vântul Tău, și marea i‑a acoperit; ca plumbul s‑au afundat în apele năvalnice. Cine este ca Tine între dumnezei, DOAMNE? Cine este ca Tine, minunat în sfințenie, temut prin faptele Tale slăvite și făcător de minuni? Tu Ți‑ai întins dreapta, și i‑a înghițit pământul. Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit poporul acesta pe care l‑ai izbăvit, și prin puterea Ta îl îndrepți spre locașul sfințeniei Tale. Popoarele au aflat și s‑au cutremurat: i‑a apucat groaza pe locuitorii Filistiei, s‑au înspăimântat căpeteniile Edomului și un tremur i‑a apucat pe conducătorii Moabului. Toți locuitorii Canaanului s‑au topit; teama și spaima au căzut peste ei. Prin măreția brațului Tău, vor amuți ca o piatră până va trece poporul Tău, DOAMNE, până va trece poporul pe care Ți l‑ai răscumpărat! Tu îl vei aduce și‑l vei sădi pe muntele moștenirii Tale, locul locuinței Tale, pe care Ți l‑ai pregătit, DOAMNE, sanctuarul pe care mâinile Tale l‑au întemeiat, Stăpâne! DOMNUL va împărăți în veac și în veci de veci.” Căci caii lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat în mare, și DOMNUL a adus peste ei apele mării. Dar fiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării. Maria, profetesa, sora lui Aaron, a luat în mână o tamburină, și toate femeile au venit după ea cu tamburine și jucând. Maria le răspundea fiilor lui Israel: „Îi voi cânta DOMNULUI, căci este foarte slăvit; cal și călăreț a prăvălit în mare.” Moise l‑a pornit pe Israel de la Marea Roșie și au plecat către pustiul Șur. Au mers trei zile prin pustiu, dar n‑au găsit apă. Au ajuns la Mara, dar n‑au putut să bea apă de acolo, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara. Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?” Moise a strigat către DOMNUL, și DOMNUL i‑a arătat un lemn; el l‑a aruncat în apă, iar apa s‑a făcut dulce. Acolo a dat DOMNUL poporului rânduieli și hotărâri și acolo l‑a pus la încercare. El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este drept înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate rânduielile Lui, nu voi aduce peste tine niciuna din bolile cu care i‑am lovit pe egipteni, căci Eu sunt DOMNUL, care te vindecă.” Apoi au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri. Și au poposit acolo, lângă apă. Toată adunarea fiilor lui Israel a plecat din Elim și a ajuns în pustiul Sin, care este între Elim și Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua, după ieșirea din țara Egiptului. Și toată adunarea fiilor lui Israel a cârtit în pustiul acela împotriva lui Moise și a lui Aaron. Fiii lui Israel le‑au zis: „O, de am fi murit loviți de mâna DOMNULUI în țara Egiptului, când stăteam lângă oalele noastre cu carne și mâncam pâine pe săturate! Dar ați adus toată adunarea aceasta în pustiul acesta, ca să o omorâți prin înfometare!” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Iată, voi face să plouă pentru voi pâine din cer. Poporul va ieși afară și va aduna cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să‑l pun la încercare: va umbla sau nu după Legea Mea? În ziua a șasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor aduna în fiecare zi.” Moise și Aaron le‑au zis tuturor fiilor lui Israel: „Diseară veți înțelege că DOMNUL v‑a scos din țara Egiptului. Și mâine dimineață veți vedea slava DOMNULUI, pentru că v‑a auzit cârtirile împotriva Lui; dar ce suntem noi ca să cârtiți împotriva noastră?” Moise a zis: „ DOMNUL vă va da diseară carne să mâncați, iar mâine dimineață pâine să vă săturați, căci DOMNUL a auzit cârtirile pe care le‑ați rostit împotriva Lui. Dar noi oare ce suntem? Nu împotriva noastră sunt cârtirile voastre, ci împotriva DOMNULUI.” Moise i‑a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a fiilor lui Israel: «Apropiați‑vă înaintea DOMNULUI, căci v‑a auzit cârtirile!»” Și pe când vorbea Aaron întregii adunări a fiilor lui Israel, ei s‑au uitat spre pustiu, și iată că slava DOMNULUI s‑a arătat în nor. DOMNUL i‑a spus lui Moise astfel: „Am auzit cârtirile fiilor lui Israel. Spune‑le: «În amurg veți avea carne de mâncat, și dimineața vă veți sătura de pâine. Și veți ști că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.»” Seara au venit prepelițe și au acoperit tabăra, iar dimineața s‑a așternut un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s‑a ridicat stratul de rouă, iată că pe fața pustiului era ceva mărunt ca niște fulgi, mărunt precum chiciura pe pământ. Fiii lui Israel au privit și au zis unul către altul: „Ce este aceasta?”, căci nu știau ce este. Iar Moise le‑a zis: „Aceasta este pâinea pe care v‑o dă DOMNUL ca hrană. Iată ce a poruncit DOMNUL: «Fiecare dintre voi să adune cât îi trebuie pentru hrană, un omer de fiecare, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia pentru cei din cortul lui.»” Fiii lui Israel au făcut așa și au adunat unii mai mult, alții mai puțin. Apoi au măsurat‑o cu omerul, și cine adunase mai mult n‑avea nimic de prisos, iar cine adunase mai puțin nu ducea lipsă deloc. Fiecare adunase tocmai cât îi trebuia pentru hrană. Moise le‑a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până dimineața.” Însă n‑au ascultat de Moise și s‑au găsit unii care au păstrat din ea până dimineața, dar a făcut viermi și s‑a împuțit. Moise s‑a mâniat pe ei. Astfel, dimineață de dimineață, fiecare aduna cât avea trebuință pentru hrană, iar când dogorea soarele se topea. În ziua a șasea au strâns de două ori mai multă hrană, adică doi omeri de fiecare, și toți conducătorii adunării au venit și i‑au spus lui Moise. Și Moise le‑a zis: „Așa a poruncit DOMNUL: «Mâine este ziua de odihnă, sabatul sfânt închinat DOMNULUI. Coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert și păstrați până a doua zi dimineața tot ce va rămâne!»” Au lăsat‑o până dimineața, cum poruncise Moise, și nu s‑a împuțit, nici viermi n‑a făcut. Moise a zis: „Mâncați‑o azi, căci este sabatul închinat DOMNULUI; astăzi nu o veți găsi pe câmp. Să o adunați timp de șase zile, dar în ziua a șaptea, care este sabatul, nu se va găsi.” În ziua a șaptea, unii din popor au ieșit să adune mană, și n‑au găsit. Atunci, DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Până când nu vreți să păziți poruncile și legile Mele? Vedeți că DOMNUL v‑a dat sabatul; de aceea vă dă în ziua a șasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui și nimeni să nu iasă din locul în care se găsește în ziua a șaptea!” Și poporul s‑a odihnit în ziua a șaptea. Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă și avea un gust de turtă cu miere. Moise a zis: „Astfel a poruncit DOMNUL: «Să se păstreze un omer de mană pentru urmașii voștri, ca să vadă și ei pâinea cu care v‑am hrănit în pustiu, după ce v‑am scos din țara Egiptului.»” Și Moise i‑a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer de mană și așază‑l înaintea DOMNULUI, ca să fie păstrat pentru urmașii voștri!” După porunca dată de DOMNUL lui Moise, Aaron l‑a așezat înaintea Chivotului Mărturiei, ca să fie păstrat. Fiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într‑o țară locuită; mană au mâncat până la sosirea lor la hotarele țării Canaanului. (Omerul este a zecea parte dintr‑o efă). Toată adunarea fiilor lui Israel a plecat din pustiul Sin, în călătoriile sale, după cum poruncise DOMNUL, și a poposit la Refidim. Dar acolo poporul nu avea apă de băut. Atunci, fiii lui Israel s‑au certat cu Moise și i‑au zis: „Dă‑ne apă să bem!” Moise le‑a răspuns: „De ce vă certați cu mine? De ce‑L ispitiți pe DOMNUL?” Poporul stătea acolo însetat și cârtea împotriva lui Moise, zicând: „De ce ne‑ai scos din Egipt? Ca să ne faci să murim de sete aici noi, copiii noștri și vitele noastre?” Moise a strigat către DOMNUL, zicând: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puțin, și mă vor ucide cu pietre.” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului și ia cu tine pe câțiva din bătrânii lui Israel! Ia în mână și toiagul cu care ai lovit Râul și pornește! Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca din Horeb. Lovește stânca, și va țâșni apă din ea, iar poporul va bea!” Moise a făcut așa în fața bătrânilor lui Israel. El a numit locul acela Masa și Meriba, căci fiii lui Israel se certaseră și ispitiseră pe DOMNUL, zicând: „Este DOMNUL în mijlocul nostru sau nu este?” Amalec a venit să lupte cu Israel la Refidim. Atunci, Moise i‑a zis lui Iosua: „Alege niște bărbați pentru noi și ieși la luptă împotriva lui Amalec! Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” Iosua a făcut după cum spusese Moise și a ieșit să lupte împotriva lui Amalec, iar Moise, Aaron și Hur au urcat pe vârful dealului. Când își ridica Moise mâna, era mai puternic Israel, iar când își odihnea mâna, era mai puternic Amalec. Dar mâinile lui Moise s‑au îngreunat; atunci Aaron și Hur au luat o piatră, au pus‑o sub el, el s‑a așezat pe ea, iar ei îi sprijineau mâinile, unul de o parte și altul de cealaltă parte, așa că mâinile lui au rămas neclintite până la asfințitul soarelui. Și Iosua i‑a biruit pe Amalec și poporul lui și i‑a trecut prin ascuțișul sabiei. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Scrie aceasta ca aducere aminte într‑o carte și spune‑i lui Iosua că voi șterge cu desăvârșire amintirea lui Amalec de sub cer.” Moise a zidit un altar și i‑a pus numele „ DOMNUL este steagul meu”. El a zis: „Pentru că și‑a ridicat mâna împotriva tronului DOMNULUI, DOMNUL va lupta împotriva lui Amalec din neam în neam!” Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise și pentru poporul Său, Israel, anume că DOMNUL îl scosese pe Israel din Egipt. Ietro, socrul lui Moise, i‑a luat pe Sefora, soția lui Moise, care fusese trimisă acasă, și pe cei doi fii ai ei, dintre care unul se numea Gherșom (căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într‑o țară străină”), iar celălalt se numea Eliezer (căci Moise zisese: „Dumnezeul tatălui meu mi‑a venit în ajutor și m‑a scăpat de sabia lui Faraon”), și Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii și soția lui Moise în pustiu, acolo unde poposise el, la muntele lui Dumnezeu, și i‑a trimis vorbă lui Moise: „Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu soția ta și cu cei doi fii ai ei.” Moise a ieșit în întâmpinarea socrului său, a făcut o plecăciune și l‑a sărutat. S‑au întrebat unul pe altul de sănătate și au intrat în cort. Moise i‑a istorisit socrului său tot ce făcuse DOMNUL împotriva lui Faraon și împotriva Egiptului din pricina lui Israel, toate greutățile care veniseră asupra lor pe cale și cum i‑a izbăvit DOMNUL din ele. Ietro s‑a bucurat pentru tot binele pe care i‑l făcuse DOMNUL lui Israel și pentru că îl izbăvise din mâna egiptenilor. Și Ietro a zis: „Binecuvântat să fie DOMNUL, care v‑a izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna lui Faraon, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor! Acum știu că DOMNUL este mai mare decât toți dumnezeii, căci tocmai în lucrul în care s‑au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.” Ietro, socrul lui Moise, I‑a adus lui Dumnezeu o ardere‑de‑tot și o jertfă de mâncare. Aaron și toți bătrânii lui Israel au venit să stea la masă cu socrul lui Moise înaintea lui Dumnezeu. A doua zi, Moise s‑a așezat să judece poporul, și poporul a stat înaintea lui de dimineața până seara. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor și a zis: „Ce faci tu acolo pentru popor? De ce stai singur și tot poporul vine înaintea ta de dimineața până seara?” Moise i‑a răspuns socrului său: „Pentru că poporul vine la mine ca să ceară sfat de la Dumnezeu. Când au vreo problemă, vin la mine. Eu judec între ei și le fac cunoscute rânduielile lui Dumnezeu și legile Lui.” Socrul lui Moise i‑a zis: „Ce faci tu nu este bine! Negreșit, te istovești și tu și istovești și poporul acesta, căci lucrul acesta este prea greu pentru tine și nu‑l vei putea face de unul singur. Acum, ascultă glasul meu: am să‑ți dau un sfat, și Dumnezeu să fie cu tine! Fii mijlocitor pentru popor înaintea lui Dumnezeu și du cauzele înaintea lui Dumnezeu! Învață‑l rânduielile și legile și fă‑i cunoscută calea pe care trebuie să meargă și lucrarea pe care trebuie să o facă! Dar tu alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmași ai mitei, și pune‑i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece! Ei să judece poporul în toate zilele, să aducă înaintea ta toate cauzele mari, iar cauzele cele mai mici să le judece ei înșiși. În felul acesta îți vei ușura sarcina, căci o vor purta și ei împreună cu tine. Dacă vei face lucrul acesta și dacă Dumnezeu îți va porunci așa, vei putea face față lucrurilor, și tot poporul acesta va ajunge în pace la locul lui.” Moise a ascultat sfatul socrului său și a făcut tot ce spusese el. A ales oameni destoinici din tot Israelul și i‑a pus căpetenii ale poporului: căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece. Ei judecau poporul în toate zilele: aduceau înaintea lui Moise cauzele grele, iar toate cauzele mai mici le judecau ei înșiși. Apoi Moise l‑a lăsat pe socrul său să plece, și acesta s‑a întors în țara lui. În luna a treia după ieșirea din țara Egiptului, chiar în ziua aceea, fiii lui Israel au ajuns în pustiul Sinai. După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustiul Sinai și au poposit în pustiu. Israel a poposit acolo, în fața muntelui. Moise s‑a suit la Dumnezeu, și DOMNUL l‑a chemat de pe munte, zicând: „Așa să vorbești casei lui Iacov și să dai de știre fiilor lui Israel: «Voi ați văzut ce am făcut Egiptului și cum v‑am purtat pe aripi de vultur și v‑am adus la Mine. Acum, dacă veți asculta cu adevărat de glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei, comoara Mea dintre toate popoarele. Deși al Meu este tot pământul, voi Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt.» Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel.” Moise a venit, i‑a chemat pe bătrânii poporului și le‑a pus înainte toate cuvintele acestea, pe care i le poruncise DOMNUL. Tot poporul a răspuns într‑un glas și a zis: „Vom face tot ce a zis DOMNUL!” Moise a adus cuvintele poporului înaintea DOMNULUI. Și DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Iată, Eu vin la tine într‑un nor gros, pentru ca poporul să audă când îți voi vorbi și să aibă încredere în tine pentru totdeauna.” Moise I‑a spus DOMNULUI cuvintele poporului. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la popor, sfințește‑l azi și mâine și pune‑i pe fiii lui Israel să‑și spele hainele! Să fie gata pentru ziua a treia, căci în ziua a treia DOMNUL Se va coborî în fața întregului popor, pe muntele Sinai. Să‑i pui poporului anumite hotare de jur împrejur și să zici: «Feriți‑vă să vă urcați pe munte sau să vă atingeți de poalele lui! Oricine se va atinge de munte va fi omorât negreșit.» Nicio mână să nu se atingă de el, căci oricine se va atinge de el va fi negreșit ucis cu pietre sau străpuns cu săgeți: fie animal, fie om, nu va trăi! Când va suna cornul, ei vor urca spre munte.” Moise s‑a coborât de pe munte la poporul fiilor lui Israel, i‑a sfințit, iar ei și‑au spălat hainele. Apoi le‑a zis: „Fiți gata în trei zile; să nu vă apropiați de vreo femeie.” În ziua a treia, la sosirea dimineții, au fost tunete, fulgere și un nor greu pe munte. Sunetul șofarului era foarte puternic, și tot poporul din tabără s‑a cutremurat. Moise i‑a scos pe fiii lui Israel din tabără în întâmpinarea lui Dumnezeu și s‑au așezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era învăluit în fum, pentru că DOMNUL Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul se înălța ca fumul unui cuptor, și tot muntele se cutremura puternic. Sunetul șofarului răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, și Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. DOMNUL S‑a coborât pe muntele Sinai, chiar pe vârful muntelui. DOMNUL l‑a chemat pe Moise pe vârful muntelui, iar Moise a urcat. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Coboară și înștiințează poporul să nu dea năvală spre DOMNUL ca să privească și astfel să piară mulți dintre ei! Iar preoții care se apropie de DOMNUL să se sfințească și ei, ca nu cumva să‑i lovească DOMNUL cu urgie!” Moise I‑a zis DOMNULUI: „Poporul nu va putea să urce pe muntele Sinai, căci Tu ne‑ai înștiințat zicând: «Pune hotare în jurul muntelui și sfințește‑l!»” DOMNUL i‑a zis: „Du‑te, coboară‑te și urcă apoi iarăși împreună cu Aaron, dar preoții și poporul să nu dea năvală să urce spre DOMNUL, ca nu cumva să‑i lovească atunci cu urgie!” Moise s‑a coborât la popor și i‑a spus aceste lucruri. Atunci, Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte și a zis: „Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, care te‑am scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine. Să nu‑ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în cer sau jos pe pământ sau în apele de sub pământ. Să nu te închini lor și să nu le slujești, căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la a treia și a patra generație a celor ce Mă urăsc, dar Mă îndur până la a mia generație de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele. Să nu iei în deșert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău, căci DOMNUL nu‑l va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui. Adu‑ți aminte de ziua sabatului, ca s‑o sfințești! Șase zile poți să lucrezi și să faci orice lucrare. Dar ziua a șaptea este sabatul închinat DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faceți nicio lucrare în ea – nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este înăuntrul porților tale. Căci în șase zile a făcut DOMNUL cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S‑a odihnit; de aceea a binecuvântat DOMNUL ziua sabatului și a sfințit‑o. Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta, ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău! Să nu ucizi. Să nu săvârșești adulter. Să nu furi. Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui – nimic din ce este al aproapelui tău.” Toți fiii lui Israel auzeau tunetele și sunetul șofarului și vedeau fulgerele și muntele fumegând, și la priveliștea aceasta, tremurau și stăteau la depărtare. Ei i‑au zis lui Moise: „Vorbește‑ne tu însuți, și te vom asculta, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim!” Moise a zis poporului: „Nu vă temeți, căci Dumnezeu a venit ca să vă pună la încercare și să aveți temerea de El înaintea voastră, așa încât să nu păcătuiți!” Poporul stătea la depărtare, iar Moise s‑a apropiat de norul întunecat în care era Dumnezeu. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Așa să le vorbești fiilor lui Israel: «Voi ați văzut că v‑am vorbit din cer. Să nu vă faceți alături de Mine dumnezei de argint; nici dumnezei de aur să nu vă faceți. Să‑Mi faceți un altar de pământ, pe care să vă jertfiți arderile‑de‑tot și jertfele‑de‑pace, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la voi și vă voi binecuvânta. Dacă‑Mi veți face un altar de piatră, să nu‑l zidiți din pietre cioplite, căci, dacă vă veți pune unealta pe piatră, o veți profana. Să nu urcați la altarul Meu pe trepte, ca să nu vi se vadă goliciunea pe el.» Iată hotărârile pe care le vei pune înaintea lor: Dacă veți cumpăra un rob evreu, să slujească șase ani, dar în al șaptelea să iasă liber, fără plată. Dacă vine singur, să iasă singur; dacă avea nevastă, să iasă și nevasta lui împreună cu el. Dacă stăpânul lui i‑a dat o nevastă și ea i‑a născut fii sau fiice, nevasta și copiii ei vor fi ai stăpânului ei, iar el să iasă singur. Dacă robul zice: «Eu îmi iubesc stăpânul, nevasta și copiii și nu vreau să ies liber», atunci stăpânul lui să‑l ducă înaintea lui Dumnezeu, să‑l apropie de ușă sau de ușorii ușii și să‑i găurească urechea cu andreaua, și el îi va sluji pentru totdeauna. Dacă cineva își vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii. Dacă nu îi place stăpânului ei, deși el și‑a ales‑o, să‑i înlesnească răscumpărarea, dar nu va avea dreptul s‑o vândă unui popor străin, pentru că nu și‑a ținut cuvântul. (Dacă a ales‑o pentru fiul său, să se poarte cu ea după rânduiala fiicelor). Dacă își ia alta, nu va scădea nimic din hrana, din îmbrăcămintea și din dreptul de soție al celei dintâi. Dacă nu‑i face aceste trei lucruri, ea va putea ieși fără nicio despăgubire, fără să dea bani. Cine lovește un om, și acela moare, să fie negreșit pedepsit cu moartea. Dar dacă nu i‑a întins curse, ci Dumnezeu a îngăduit să se întâmple așa prin el, îți voi hotărî un loc unde va putea să fugă. Dacă însă uneltește cineva împotriva aproapelui său, folosindu‑se de vicleșug ca să‑l omoare, chiar și de la altarul Meu să‑l iei ca să fie omorât. Cine își lovește tatăl sau mama să fie negreșit pedepsit cu moartea. Cine fură un om – fie că‑l vinde, fie că omul este găsit încă în mâinile lui – să fie negreșit pedepsit cu moartea. Cine își blestemă tatăl sau mama să fie negreșit pedepsit cu moartea. Când se ceartă doi oameni și un om îl lovește pe aproapele său cu o piatră sau cu pumnul, dar nu cât să moară, ci cât să cadă la pat, dacă acesta se ridică și se plimbă pe afară sprijinit în toiagul său, atunci cel care l‑a lovit să fie liber, dar să îl despăgubească pentru timpul pierdut și să‑l îngrijească până la vindecarea deplină. Dacă cineva își lovește robul sau roaba cu toiagul, iar aceștia mor sub mâna lui, să fie negreșit răzbunați. Dar dacă mai trăiesc o zi sau două, să nu fie răzbunați; căci robii sunt argintul lui. Dacă se ceartă doi oameni și lovesc o femeie însărcinată și o fac să nască înainte de vreme, dar fără altă vătămare, să plătească negreșit ce va cere bărbatul femeii, după hotărârea judecătorilor. Dar dacă este vreo vătămare, să dai viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie. Dacă cineva își lovește robul sau roaba în ochi, ducând la pierderea lui, să le dea drumul ca despăgubire pentru ochiul pierdut. Și dacă face să le cadă un dinte robului sau roabei sale, să le dea drumul ca despăgubire pentru dintele pierdut. Dacă un bou împunge și omoară un bărbat sau o femeie, să fie negreșit ucis cu pietre, să nu i se mănânce carnea, iar stăpânul boului să fie fără vină. Dar dacă boul avea mai înainte năravul să împungă, iar stăpânul fusese înștiințat de lucrul acesta și nu l‑a păzit, dacă ucide un bărbat sau o femeie, boul să fie ucis cu pietre, iar stăpânul lui să fie și el pedepsit cu moartea. Dacă i se cere un preț pentru răscumpărarea vieții lui, să plătească tot ce i se cere. Dacă boul împunge un fiu sau o fiică, să i se facă după aceeași hotărâre. Dacă boul împunge un rob sau o roabă, să i se dea stăpânului acestora treizeci de sicli de argint, iar boul să fie ucis cu pietre. Dacă cineva lasă descoperită o fântână sau sapă o fântână și nu o acoperă și cade în ea un bou sau un măgar, stăpânul gropii să plătească stăpânului vitei prețul ei în argint, iar vita moartă să fie a lui. Dacă boul unui om împunge boul aproapelui său cauzându‑i moartea, să se vândă boul cel viu și prețul lui să fie împărțit în două, iar boul mort să fie și el împărțit în două. Dar dacă se știa că boul avea mai înainte nărav să împungă, iar stăpânul lui nu l‑a păzit, stăpânul acesta să plătească negreșit bou pentru bou, iar boul cel mort să fie al lui. Dacă cineva fură un bou sau o oaie și‑l taie sau îl vinde, să dea cinci vite pentru boul furat și patru oi pentru oaia furată. (Dacă hoțul este prins spărgând și este lovit de moarte, cel ce l‑a lovit nu va fi vinovat de sângele lui. Dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de sângele lui.) Hoțul să plătească negreșit despăgubire, iar dacă n‑are nimic, să fie vândut rob pentru furtul lui. Dacă ceea ce a furat – bou, măgar sau oaie – se găsește încă viu în mâinile lui, să plătească despăgubire dublă. Dacă cineva face stricăciune într‑un ogor sau într‑o vie lăsându‑și vita să pască pe ogorul altuia, să plătească despăgubire cu cel mai bun rod din ogorul lui și cu cel mai bun rod din via lui. Dacă izbucnește un foc și găsește mărăcini în cale, dar arde și snopii, grâul nesecerat sau câmpul, cel ce a pus focul să plătească negreșit despăgubire. Când cineva îi dă semenului său spre păstrare bani sau unelte și acestea sunt furate din casa acelui om, hoțul, dacă va fi găsit, să plătească despăgubire dublă. Dacă hoțul nu va fi găsit, atunci stăpânul casei să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu, ca nu cumva să fi pus mâna pe bunul aproapelui său. În orice caz de înșelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină sau un lucru pierdut, despre care altul va zice: «Acesta este», neînțelegerea celor doi să ajungă în fața lui Dumnezeu, și cel pe care‑l va osândi Dumnezeu să plătească despăgubire dublă aproapelui său. Dacă cineva îi dă semenului său un măgar, un bou, o oaie sau un animal oarecare să i‑l păzească și acesta moare, este rănit sau este luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva, să se facă un jurământ în Numele DOMNULUI între cei doi cum că nu a pus mâna pe bunul semenului său; stăpânul să‑l accepte, și celălalt să nu plătească pentru el. Dar dacă animalul a fost într‑adevăr furat de la el, să‑l despăgubească pe stăpân. Dacă animalul a fost într‑adevăr sfâșiat de fiare sălbatice, să îl aducă drept mărturie și nu va plăti pentru animalul sfâșiat. Dacă cineva împrumută de la semenul său o vită și aceasta este rănită sau moare în lipsa stăpânului ei, să plătească negreșit despăgubire. Dacă stăpânul e de față, nu va da despăgubire. Dacă vita a fost dată cu simbrie, prețul simbriei va fi de ajuns. Dacă un om amăgește o fată nelogodită și se culcă cu ea, să‑i plătească negreșit zestrea, iar ea să îi fie soție. Dacă tatăl ei nu vrea nicidecum să i‑o dea, omul acela să‑i plătească în argint prețul zestrei cuvenite fetelor. Pe vrăjitoare să n‑o lași să trăiască. Oricine se culcă cu un animal să fie negreșit pedepsit cu moartea. Cine aduce jertfe altor dumnezei decât DOMNULUI să fie nimicit. Să nu năpăstuiești străinul și să nu‑l asuprești, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. Să nu asupriți văduva, nici orfanul. Dacă îi asupriți în vreun fel, iar ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi negreșit strigătul. Mânia Mea se va aprinde și vă voi omorî cu sabia, iar soțiile voastre vor fi văduve și copiii voștri vor fi orfani. Dacă vei împrumuta bani celor din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii față de el ca un cămătar și să nu ceri dobândă de la el. Dacă vei ajunge să iei ca zălog haina aproapelui tău, să i‑o dai înapoi înainte de apusul soarelui, căci este singura lui învelitoare, este haina cu care își învelește trupul – cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine, îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv. Să nu‑L hulești pe Dumnezeu și să nu‑l blestemi pe mai‑marele poporului tău. Să nu pregeți să‑Mi dai din belșugul secerișului tău și al mustului tău. Să Mi‑l dai pe întâiul născut dintre fiii tăi. Tot așa să faci cu vițelul și cu mielul tău; să rămână șapte zile cu mama lui, iar în ziua a opta să Mi‑l aduci. Să fiți oameni sfinți pentru Mine. Să nu mâncați carnea animalului sfâșiat de fiare pe câmp, ci s‑o aruncați la câini. Să nu răspândești zvonuri neadevărate; să nu te învoiești cu cel rău ca să fii martor mincinos. Să nu te iei după mulțime ca să faci răutăți, iar la judecată să nu mărturisești trecând de partea celor mulți, ca să abați dreptatea. Celui sărac să nu‑i fii părtinitor la judecată. Dacă întâlnești boul vrăjmașului tău sau măgarul lui rătăcind, să i‑l aduci negreșit acasă. Dacă vezi măgarul vrăjmașului tău căzut sub povara lui și ai de gând să treci pe lângă el, să‑i vii totuși în ajutor numaidecât. Să nu judeci strâmb pricina săracului. Ferește‑te să faci o învinuire nedreaptă; să nu‑l omori pe cel nevinovat sau pe cel drept, căci nu‑l voi îndreptăți pe cel vinovat. Mită să nu primești, căci mita îi orbește pe cei cu vederea limpede și strâmbă hotărârile celor drepți. Să nu asuprești străinul; voi știți ce e în sufletul unui străin, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. Șase ani, să‑ți semeni pământul și să‑i strângi rodul. Dar în al șaptelea, să‑l lași să se odihnească și să‑l lași nelucrat; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce viețuitoarele câmpului. Tot așa să faci cu via ta și cu măslinii tăi. Șase zile poți să‑ți faci lucrarea. Dar în ziua a șaptea să te odihnești, pentru ca boul și măgarul tău să se odihnească și pentru ca fiul roabei tale și străinul să‑și tragă sufletul. Să păziți tot ce v‑am spus și să nu invocați numele altor dumnezei: acestea să nu se audă din gura voastră. De trei ori pe an să ții sărbători în cinstea Mea. Să ții Sărbătoarea Azimelor: să mănânci azime timp de șapte zile, după cum ți‑am poruncit, la vremea rânduită, în luna Aviv, căci în ea ai ieșit din Egipt; și să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea. Să ții Sărbătoarea Secerișului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp, și să ții Sărbătoarea Culesului, la sfârșitul anului, când vei culege de pe câmp rodul muncii tale. De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Stăpânului, a DOMNULUI. Să nu aduci sângele jertfei Mele cu ceva dospit, și grăsimea praznicului Meu să nu rămână peste noapte până dimineața. Să aduci în casa DOMNULUI, Dumnezeului tău, cele dintâi roade ale ogorului tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui. Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum și să te ducă în locul pe care l‑am pregătit. Fii cu luare aminte înaintea Lui și ascultă glasul Lui; să nu te răzvrătești împotriva Lui, pentru că nu îți va ierta păcatul, căci Numele Meu este în El. Dacă vei asculta într‑adevăr de glasul Lui și dacă vei face tot ce‑ți voi spune, atunci Eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și potrivnicul potrivnicilor tăi. Îngerul Meu va merge înaintea ta și te va duce la amoriți, hitiți, fereziți, canaaniți, hiviți și iebusiți și‑i voi nimici. Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor și să nu le slujești; să nu te porți după purtarea lor, ci să‑i nimicești cu desăvârșire și să le sfărâmi negreșit stâlpii. Tu să‑I slujești DOMNULUI, Dumnezeului tău, și El va binecuvânta pâinea ta și apa ta; și voi îndepărta boala din mijlocul tău. Nu va fi în țara ta nici femeie care să piardă sarcina, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi împlini. Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă toate popoarele la care vei ajunge și voi face ca toți vrăjmașii tăi să întoarcă spatele înaintea ta. Voi trimite viespile înaintea ta și‑i vor izgoni dinaintea ta pe hiviți, pe canaaniți și pe hitiți. Nu‑i voi izgoni într‑un singur an dinaintea ta, ca nu cumva țara să ajungă un pustiu și să se înmulțească împotriva ta fiarele câmpului. Îi voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei fi roditor și vei lua în stăpânire țara. Îți voi stabili hotarele de la Marea Roșie până la Marea Filistenilor și din pustiu până la Râu. Căci îi voi da în mâinile tale pe locuitorii țării și‑i vei izgoni dinaintea ta. Să nu faci legământ cu ei și cu dumnezeii lor. Ei să nu locuiască în țara ta, ca nu cumva să te facă să păcătuiești împotriva Mea; căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, și aceasta ar fi o cursă pentru tine.” Dumnezeu i‑a zis lui Moise: „Urcați la DOMNUL tu, Aaron, Nadab, Abihu și șaptezeci dintre bătrânii lui Israel și închinați‑vă de departe! Numai Moise să se apropie de DOMNUL; ceilalți să nu se apropie și poporul să nu urce cu el.” Moise a venit și a spus poporului toate cuvintele DOMNULUI și toate hotărârile. Tot poporul a răspuns într‑un glas și au zis cu toții: „Vom împlini toate cuvintele pe care le‑a rostit DOMNUL.” Moise a scris toate cuvintele DOMNULUI. Apoi s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a zidit la poalele muntelui un altar și doisprezece stâlpi pentru cele douăsprezece seminții ale lui Israel, după care a trimis niște tineri dintre fiii lui Israel să aducă DOMNULUI arderi‑de‑tot și să jertfească tauri ca jertfe‑de‑pace. Moise a luat jumătate din sânge și l‑a pus în vase, iar cu jumătate din sânge a stropit altarul. A luat cartea legământului și a citit‑o în auzul fiilor lui Israel. Ei au zis: „Tot ce a spus DOMNUL vom face și vom asculta.” Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l‑a încheiat DOMNUL cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte!” Apoi Moise a urcat împreună cu Aaron, Nadab, Abihu și șaptezeci dintre bătrânii lui Israel. Ei L‑au văzut pe Dumnezeul lui Israel: sub picioarele Lui era o pardoseală din safir, întocmai ca limpezimea cerului. El nu Și‑a întins mâna împotriva celor aleși dintre fiii lui Israel; ei L‑au văzut pe Dumnezeu, și totuși au mâncat și au băut. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Urcă la Mine pe munte și rămâi acolo! Eu îți voi da niște table de piatră cu Legea și poruncile pe care le‑am scris pentru învățătura lor.” Moise s‑a sculat, împreună cu Iosua, slujitorul lui, și a urcat pe muntele lui Dumnezeu. El le‑a zis bătrânilor: „Așteptați‑ne aici până ne vom întoarce la voi! Iată, Aaron și Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînțelegere, să meargă la ei.” Moise a urcat pe munte, și norul a acoperit muntele. Slava DOMNULUI s‑a așezat pe muntele Sinai și norul l‑a acoperit timp de șase zile. În ziua a șaptea, Dumnezeu l‑a chemat pe Moise din mijlocul norului. Înfățișarea slavei DOMNULUI era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea fiilor lui Israel. Moise a intrat în mijlocul norului și a urcat pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel să‑Mi aducă daruri! Să primiți daruri pentru Mine de la orice om pe care‑l îndeamnă inima. Și acestea să fie darurile pe care să le primiți de la ei: aur, argint, aramă, material violet, purpuriu și stacojiu, in subțire, material din păr de capră, piei de berbec vopsite în roșu și piei alese, lemn de salcâm, untdelemn pentru luminat, mirodenii pentru untdelemnul ungerii și pentru tămâia înmiresmată, pietre de onix și pietre de țintuit în efod și în pieptar. Să‑Mi facă un sanctuar, și Eu voi locui în mijlocul lor. După cum îți voi arăta Eu chipul Lăcașului și chipul tuturor uneltelor sale, așa să le faceți pe toate. Să facă un chivot din lemn de salcâm. Lungimea lui să fie de doi coți și jumătate, lățimea – de un cot și jumătate, iar înălțimea – de un cot și jumătate. Să fie ferecat cu aur curat pe dinăuntru și pe dinafară și să‑i faci un chenar din aur de jur împrejur. Să torni pentru el patru verigi din aur și să le pui la cele patru colțuri ale lui: două verigi de o parte și două verigi de cealaltă parte. Să faci niște drugi din lemn de salcâm și să fie ferecați cu aur. Să treci drugii prin verigile de pe laturile chivotului, pentru a purta chivotul. Drugii vor rămâne în verigile chivotului și nu vor fi scoși din ele. Să pui în chivot Mărturia pe care ți‑o voi da. Să faci Capacul Ispășirii din aur curat. Lungimea lui să fie de doi coți și jumătate, iar lățimea lui – de un cot și jumătate. Să faci doi heruvimi din aur, din aur lucrat din ciocan, la cele două capete ale Capacului Ispășirii. Să faci un heruvim la un capăt și un heruvim la celălalt capăt. Să faceți heruvimii aceștia ieșind din Capacul Ispășirii la cele două capete ale lui. Heruvimii să fie cu aripile întinse în sus, acoperind cu ele Capacul Ispășirii, unul în fața celuilalt. Heruvimii să aibă fața întoarsă spre Capacul Ispășirii. Să pui Capacul Ispășirii pe chivot, deasupra, iar în chivot să pui Mărturia pe care ți‑o voi da. Acolo Mă voi întâlni cu tine și voi vorbi cu tine; de deasupra Capacului Ispășirii, dintre cei doi heruvimi care sunt pe Chivotul Mărturiei, îți voi da toate poruncile Mele pentru fiii lui Israel. Să faci o masă din lemn de salcâm. Lungimea ei să fie de doi coți, lățimea – de un cot, iar înălțimea – de un cot și jumătate. Să fie ferecată cu aur curat și să‑i faci un chenar din aur de jur împrejur. Să‑i faci împrejur o ramă lată de o palmă și să faci ramei un chenar de aur de jur împrejur. Să faci pentru masă patru verigi din aur și să pui verigile în cele patru colțuri, care vor fi la cele patru picioare ale ei. Verigile să fie lângă ramă, ca locașuri pentru drugi, pentru purtarea mesei. Să faci drugii din lemn de salcâm, să fie ferecați cu aur; ei vor sluji la purtarea mesei. Să‑i faci străchini, cupe, potire și vase pentru jertfa‑de‑băutură; să le faci din aur curat. Să pui pe masă pâinea pentru înfățișare, ca să fie necurmat înaintea Mea. Să faci un sfeșnic din aur curat; sfeșnicul să fie făcut din aur curat, lucrat din ciocan, iar piciorul, trunchiul, cupele, bulbii și florile lui să fie dintr‑o bucată cu el. Din laturile lui să iasă șase brațe: trei brațe ale sfeșnicului într‑o parte și trei brațe ale sfeșnicului în cealaltă parte. Pe un braț să fie trei cupe în chip de floare de migdal, un mugur și o floare, și pe celălalt braț – trei cupe în chip de floare de migdal, un mugur și o floare. Așa să fie cu toate cele șase brațe care ies din sfeșnic. Pe piciorul sfeșnicului să fie patru cupe în chip de floare de migdal, cu mugurii și florile lor. Să fie un mugur sub două brațe ale lui, un mugur sub alte două brațe și un mugur sub alte două brațe; așa să fie pentru toate cele șase brațe care ies din sfeșnic. Mugurii lui și brațele lui să fie dintr‑o bucată cu el, să fie lucrat din ciocan în întregime, o singură bucată de aur curat. Să faci cele șapte candele ale lui, care vor fi așezate deasupra, așa încât să lumineze în fața lui. Cleștii și cenușarele lui să fie din aur curat. Să‑l faci dintr‑un talant de aur curat împreună cu toate aceste unelte. Vezi să le faci după chipul care ți‑a fost arătat pe munte. Iar Lăcașul să‑l faci din zece cortine de in subțire împletit și din material violet, purpuriu și stacojiu. Pe ele să faci heruvimi lucrați cu măiestrie. Lungimea unei cortine să fie de douăzeci și opt de coți, iar lățimea ei să fie de patru coți. Toate cortinele să aibă aceeași măsură. Cinci dintre aceste cortine să fie prinse una de alta, iar celelalte cinci cortine să fie de asemenea prinse una de alta. La marginea cortinei cu care se încheie primul șir să faci niște cheotori din material violet; tot așa să faci și la marginea cortinei cu care se încheie al doilea șir. La cea dintâi cortină să faci cincizeci de cheotori, iar la marginea cortinei cu care se încheie al doilea șir să faci tot cincizeci de cheotori. Cheotorile acestea să se potrivească una cu cealaltă. Apoi să faci cincizeci de copci din aur și cu aceste copci să prinzi cortinele una de alta, așa încât Lăcașul să alcătuiască un întreg. Să mai faci niște pânze din păr de capră, ca să acopere Lăcașul. Să faci unsprezece pânze. Lungimea fiecărei pânze să fie de treizeci de coți, iar lățimea ei să fie de patru coți; cele unsprezece pânze să aibă aceeași măsură. Cinci dintre aceste pânze să le legi împreună de o parte și pe celelalte șase separat, iar a șasea pânză să o îndoi în fața Cortului. Apoi să faci cincizeci de cheotori la marginea pânzei de la capătul primului șir și cincizeci de cheotori la marginea pânzei de la capătul celui de‑al doilea șir. Să faci cincizeci de copci din aramă și să pui copcile în cheotori. Să unești astfel acoperișul Cortului, așa încât să alcătuiască un întreg. Ceea ce va mai rămâne din cortinele Cortului, jumătatea de pânză rămasă, să atârne în spatele Lăcașului. Iar ce va mai rămâne din lungimea celorlalte pânze ale Cortului să atârne câte un cot de o parte și un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale Lăcașului, așa încât să le acopere. Să mai faci apoi pentru acoperișul Cortului o învelitoare din piei de berbec vopsite în roșu și deasupra o învelitoare din piei alese. Apoi să faci scândurile pentru Lăcaș din lemn de salcâm, așezate în picioare. Lungimea fiecărei scânduri să fie de zece coți, iar lățimea ei să fie de un cot și jumătate. Fiecare scândură să aibă două cepuri ca să se potrivească una cu cealaltă. Așa să faci la toate scândurile Lăcașului. Să faci scândurile pentru Lăcaș în număr de douăzeci pentru partea de miazăzi. Sub cele douăzeci de scânduri, să faci patruzeci de tălpi din argint: câte două tălpi sub fiecare scândură pentru cele două cepuri ale sale și alte două tălpi sub o altă scândură pentru cele două cepuri ale sale. Iar pentru cealaltă parte a Lăcașului, pentru latura de miazănoapte, să faci douăzeci de scânduri și patruzeci de tălpi din argint: câte două tălpi sub o scândură și alte două tălpi sub o altă scândură. Pentru spatele Lăcașului, înspre apus, să faci șase scânduri. Să mai faci două scânduri pentru colțurile din spatele Lăcașului. Ele să fie îngemănate, începând de jos, și bine unite la vârf cu o verigă. Așa să fie cu ambele scânduri care vor fi în cele două colțuri. Vor fi astfel opt scânduri, cu tălpile lor din argint, adică șaisprezece tălpi, câte două tălpi sub fiecare scândură. Să faci apoi cinci stinghii din lemn de salcâm pentru scândurile primei laturi a Lăcașului, cinci stinghii pentru scândurile celei de‑a doua laturi a Lăcașului și cinci stinghii pentru scândurile din partea din spate a Lăcașului, dinspre apus. Stinghia de la mijloc să treacă prin mijlocul scândurilor, de la un capăt la celălalt. Scândurile să fie ferecate cu aur și verigile în care vor intra stinghiile să le faci din aur, iar stinghiile să fie ferecate cu aur. Lăcașul să‑l faci după planul care ți s‑a arătat pe munte. Să faci apoi o catapeteasmă din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit. Să fie lucrată cu măiestrie și să faci heruvimi pe ea. Să o prinzi de patru stâlpi din salcâm, ferecați cu aur; cârligele lor să fie de aur și să aibă patru tălpi din argint. Să atârni catapeteasma de copci și să aduci acolo Chivotul Mărturiei, în spatele catapetesmei. Catapeteasma să facă pentru voi despărțirea între Locul Sfânt și Locul Preasfânt. Să pui Capacul Ispășirii peste Chivotul Mărturiei, în Locul Preasfânt. Să pui masa dincoace de catapeteasmă și sfeșnicul în fața mesei, în partea dinspre miazăzi a Lăcașului, iar masa s‑o pui înspre partea de miazănoapte. Pentru intrarea Cortului, să mai faci o perdea din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit, lucrare brodată. Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi din salcâm și să‑i poleiești cu aur; cârligele lor să fie din aur și să torni pentru ei cinci tălpi din aramă. Să faci altarul din lemn de salcâm. Lungimea lui să fie de cinci coți, iar lățimea lui – de cinci coți. Altarul să fie pătrat, iar înălțimea lui să fie de trei coți. În cele patru colțuri, să‑i faci niște coarne dintr‑o bucată cu el și să fie ferecat cu aramă. Să‑i faci oalele pentru scoaterea cenușii, lopețile, ligheanele, furculițele și fărașele pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci din aramă. Să‑i faci un grătar lucrat ca un grilaj din aramă și să faci patru verigi de aramă la cele patru colțuri ale grilajului. Să‑l pui apoi sub pervazul altarului, începând de jos, așa încât grătarul să vină până la jumătatea altarului. Să‑i faci drugi altarului, drugi din lemn de salcâm, care să fie ferecați cu aramă. Să treci drugii prin verigi, și drugii să fie pe cele două laturi ale altarului când va fi purtat. Să‑l faci gol pe dinăuntru, din tăblii. După cum ți s‑a arătat pe munte, așa să fie făcut. Să faci curtea Lăcașului. Pe latura de miazăzi, să fie niște cortine din in subțire împletit, pe o lungime de o sută de coți pentru această primă latură, cu cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de tălpi din aramă ale lor. Cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint. De asemenea, pe latura de miazănoapte, să fie niște cortine pe o lungime de o sută de coți, cu cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de tălpi din aramă ale lor. Cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint. Iar pe lățimea curții, pe latura de apus, să fie niște cortine de cincizeci de coți, cu cei zece stâlpi ai lor și cele zece tălpi ale lor. Lățimea curții pe latura de răsărit să fie de cincizeci de coți. De o parte a porții cortinele să fie de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei tălpi ale lor, iar de cealaltă parte să fie de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei tălpi ale lor. Pentru poarta curții, să fie o perdea de douăzeci de coți, din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit, lucrare brodată, cu cei patru stâlpi ai lor și cele patru tălpi ale lor. Toți stâlpii curții de jur împrejur să aibă legături din argint, cârlige din argint și tălpi din aramă. Lungimea curții să fie de o sută de coți, lățimea – de cincizeci de coți de fiecare parte, iar înălțimea să fie de cinci coți; să fie din in subțire împletit, iar picioarele să fie din aramă. Toate uneltele Lăcașului pentru toate slujbele lui, toți țărușii lui și toți țărușii curții să fie din aramă. Să le poruncești fiilor lui Israel să‑ți aducă untdelemn curat de măsline zdrobite pentru luminat, ca să ardă în candelă necurmat. Aaron și fiii săi să‑l pregătească în Cortul Întâlnirii, dincoace de catapeteasma care este înaintea Chivotului Mărturiei, ca să ardă de seara până dimineața înaintea DOMNULUI. Aceasta este o rânduială veșnică pentru fiii lui Israel din neam în neam. Iar tu apropie‑i de tine pe fratele tău, Aaron, și pe fiii săi împreună cu el, din mijlocul fiilor lui Israel, ca să‑Mi fie preoți: pe Aaron și pe fiii lui – Nadab, Abihu, Eleazar și Itamar! Fratelui tău, Aaron, să‑i faci haine sfinte, spre slavă și cinste. Să vorbești cu toți cei pricepuți, pe care i‑am umplut cu duh de înțelepciune, să facă veșmintele lui Aaron ca să fie sfințit și să‑Mi fie preot. Acestea sunt veșmintele pe care le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică brodată, un turban și un brâu. Să le facă fratelui tău, Aaron, și fiilor săi veșminte sfinte, ca să‑Mi fie preoți. Să întrebuințeze aur, material violet, purpuriu și stacojiu și in subțire. Efodul să‑l faci din aur, din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit; să fie lucrat cu măiestrie. Să aibă două umerare prinse de el și să fie unit cu ele la cele două capete. Brâul efodului să fie prins pe el și să fie o lucrare de același fel: să fie din aur, din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit. Să iei apoi două pietre de onix și să gravezi pe ele numele fiilor lui Israel. Șase din numele lor să fie pe prima piatră și celelalte șase nume să fie pe a doua piatră, potrivit nașterii lor. Pe cele două pietre să gravezi numele fiilor lui Israel așa cum se sapă în piatră, cum se gravează pe sigilii. Să le prinzi în filigran de aur. Să pui cele două pietre pe umerarele efodului, ca pietre de aducere aminte pentru fiii lui Israel, iar Aaron va purta numele lor înaintea DOMNULUI, pe cei doi umeri ai lui, spre aducere aminte. Să faci apoi niște filigrane de aur și două lănțișoare de aur curat, pe care să le faci împletite ca lucrătura funiilor, și lanțurile împletite să le pui peste filigrane. Să faci apoi pieptarul judecății, lucrat cu măiestrie. Să‑l faci din aceeași lucrătură ca efodul; să‑l faci din aur, din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit. Să fie pătrat și îndoit, lungimea lui să fie de o palmă, iar lățimea – tot de o palmă. Pe el să țintuiești patru șiruri de pietre: în primul șir – sardonix, topaz și smarald; în al doilea șir – granat, safir și beril; în al treilea șir – hiacint, agat și ametist; în al patrulea șir – crisolit, onix și iaspis. Să fie învelite în aur în ferecăturile lor. Să fie douăsprezece pietre după numele fiilor lui Israel, gravate ca sigilii, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminții. Pe pieptar să faci niște lănțișoare din aur curat, împletite ca lucrătura funiilor. Să faci pentru pieptar două verigi din aur, și aceste două verigi din aur să le pui la cele două capete ale pieptarului. Cele două lănțișoare din aur împletite să le treci prin cele două verigi de la cele două capete ale pieptarului. Iar celelalte două capete ale celor două lănțișoare împletite să le prinzi de cele două ferecături și să le pui peste umerarele efodului, în partea de dinainte. Să mai faci două verigi din aur și să le pui la celelalte două capete de jos ale pieptarului, pe marginea de dinăuntru, care este îndreptată spre efod. Și să mai faci alte două verigi din aur, pe care să le pui la cele două umerare ale efodului în partea de jos, în fața lui, aproape de cusătura lui, deasupra brâului efodului. Pieptarul cu verigile lui să fie legat de verigile efodului cu o sfoară din material violet, ca să stea deasupra brâului efodului și să nu se miște de pe efod. Și Aaron să poarte numele fiilor lui Israel pe inima lui, pe pieptarul judecății, când va intra în Locul Sfânt, ca să păstreze necurmat amintirea lor înaintea DOMNULUI. Să pui în pieptarul judecății Urim și Tumim, care să fie pe inima lui Aaron când se va înfățișa el înaintea DOMNULUI. Astfel, Aaron va purta necurmat pe inima lui judecata fiilor lui Israel înaintea DOMNULUI. Mantia efodului s‑o faci în întregime din material violet. La mijloc să aibă o deschizătură pentru cap și să aibă margine de jur împrejur, lucrătură de țesător; să fie ca deschizătura unei cămăși, ca să nu se rupă. Să‑i faci pe poale, de jur împrejur, rodii din fir violet, purpuriu și stacojiu și clopoței de aur printre ele, de jur împrejur: un clopoțel de aur și o rodie, un clopoțel de aur și o rodie, pe poalele mantiei, de jur împrejur. Aaron să o îmbrace când slujește; când va intra în Sfântul Lăcaș înaintea DOMNULUI și când va ieși din el, se va auzi sunetul ei, ca să nu moară. Să faci și o diademă din aur curat și să gravezi pe ea, cum ai grava pe un sigiliu: «Sfânt DOMNULUI ». S‑o legi de turban cu un fir violet. Să fie în partea din față a turbanului. Ea să fie pe fruntea lui Aaron, și Aaron va purta vina pentru fărădelegile săvârșite față de lucrurile sfinte aduse de fiii lui Israel, față de toate darurile lor sfinte. Aceasta să fie necurmat pe fruntea lui, pentru ca ei să fie primiți înaintea DOMNULUI. Tunica s‑o țeși din in subțire, să faci un turban din in subțire și un brâu brodat. Fiilor lui Aaron să le faci tunici, brâie și scufii, spre slavă și podoabă. Să‑i îmbraci cu ele pe fratele tău, Aaron, și pe fiii lui împreună cu el. Să‑i ungi, să‑i învestești în slujbă, să‑i sfințești, și‑Mi vor sluji ca preoți. Să le faci izmene de in, ca să‑și acopere goliciunea trupului: să fie de la brâu până la coapse. Aaron și fiii lui le vor purta când vor intra în Cortul Întâlnirii sau când se vor apropia de altar ca să facă slujba în Locul Sfânt; astfel ei nu se vor face vinovați și nu vor muri. Aceasta este o rânduială veșnică pentru el și pentru urmașii lui după el. Iată ce să faci ca să‑i sfințești în slujba de preoți ai Mei: Ia un vițel din cireadă și doi berbeci fără cusur; fă din făină fină de grâu azime, turte nedospite frământate cu untdelemn și lipii nedospite unse cu untdelemn; pune‑le într‑un coș și adu‑le împreună cu vițelul și cu cei doi berbeci! Să‑i aduci apoi pe Aaron și pe fiii lui la intrarea în Cortul Întâlnirii și să‑i speli cu apă. Să iei veșmintele și să‑l îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul și cu pieptarul și să‑l încingi cu brâul efodului. Să‑i pui turbanul pe cap și pe turban să pui coroana sfântă. Să iei untdelemnul pentru ungere, să i‑l torni pe cap și să‑l ungi. Să‑i aduci apoi pe fiii lui și să‑i îmbraci cu tunicile. Să‑i încingi pe Aaron și pe fiii lui cu brâiele și să pui scufiile pe capetele fiilor lui Aaron. Preoția va fi a lor printr‑o rânduială veșnică. Așa să‑i învestești pe Aaron și pe fiii lui în slujbă. Să aduci vițelul înaintea Cortului Întâlnirii, iar Aaron și fiii lui să‑și pună mâinile pe capul lui. Să înjunghii vițelul înaintea DOMNULUI, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Să iei apoi din sângele vițelului și să‑l pui cu degetul pe coarnele altarului, iar sângele rămas să‑l verși la temelia altarului. Să iei toată grăsimea din jurul măruntaielor și prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care‑i acoperă și să le arzi pe altar. Dar carnea vițelului, pielea lui și balega lui să le arzi în foc afară din tabără. Aceasta este o jertfă‑pentru‑păcat. Să iei unul din cei doi berbeci, iar Aaron și fiii lui să‑și pună mâinile pe capul lui. Să înjunghii berbecul, apoi să‑i iei sângele și să stropești cu el altarul de jur împrejur. După aceea, să tai berbecul în bucăți și să‑i speli măruntaiele și picioarele și să le pui lângă celelalte bucăți și lângă capul lui. Apoi să arzi berbecul întreg pe altar. Aceasta este o ardere‑de‑tot pentru DOMNUL; este o ardere de un miros plăcut, o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. Să iei apoi celălalt berbec, iar Aaron și fiii lui să‑și pună mâinile pe capul lui. Să înjunghii berbecul, apoi să iei din sângele lui și să‑l pui pe lobul urechii drepte a lui Aaron și pe lobul urechii drepte a fiilor lui, pe degetul mare al mâinii drepte și pe degetul mare al piciorului drept și să stropești cu restul de sânge altarul de jur împrejur. Să iei din sângele de pe altar și din untdelemnul pentru ungere și să‑i stropești pe Aaron și veșmintele lui și pe fiii lui și veșmintele lor. Așa vor fi sfințiți Aaron și veșmintele lui și fiii lui și veșmintele lor împreună cu el. Să iei apoi grăsimea berbecului, coada, grăsimea din jurul măruntaielor, prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care‑i acoperă și spata dreaptă (căci acesta este berbecul pentru slujba de învestire), o bucată de pâine, o turtă cu untdelemn și o lipie din coșul cu azime care este înaintea DOMNULUI. Toate acestea să le pui în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor lui și să le legeni ca un dar legănat înaintea DOMNULUI. Să le iei apoi din mâinile lor și să le arzi pe altar, deasupra arderii‑de‑tot, ca o ardere de un miros plăcut înaintea DOMNULUI, o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. Să iei și pieptul berbecului de învestire adus pentru Aaron și să‑l legeni ca un dar legănat înaintea DOMNULUI: aceasta va fi partea ta. Să sfințești pieptul legănat și spata ridicată, care au fost legănate și ridicate din berbecul de învestire adus pentru Aaron și pentru fiii lui. Printr‑o rânduială veșnică, ele vor fi ale lui Aaron și ale fiilor lui din partea fiilor lui Israel, căci acesta este un dar, și va fi un dar din jertfele lor de pace, darul lor pentru DOMNUL. Veșmintele sfinte ale lui Aaron vor fi după el ale fiilor lui, care le vor îmbrăca atunci când vor fi unși și învestiți. Vor fi purtate timp de șapte zile de acel preot dintre fiii lui care îl va înlocui și care va intra în Cortul Întâlnirii ca să facă slujba în Locul Sfânt. Să iei apoi berbecul de învestire și să‑i fierbi carnea într‑un loc sfânt. Aaron și fiii lui să mănânce carnea berbecului și pâinea din coș la intrarea în Cortul Întâlnirii. Să mănânce astfel tot ce a slujit la facerea ispășirii, ca să fie învestiți și sfințiți. Dar străinul să nu mănânce din ele, căci sunt sfinte. Dacă va rămâne ceva din carnea pentru învestire sau din pâine până dimineața, să fie ars în foc; să nu se mănânce, căci este un lucru sfânt. Să le faci lui Aaron și fiilor lui totul după cum ți‑am poruncit. În șapte zile să‑i învestești. În fiecare zi să aduci un vițel ca jertfă‑pentru‑păcat, în vederea ispășirii. Să curățești altarul când faci ispășire pe el și să‑l ungi ca să‑l sfințești. Șapte zile să faci ispășire pentru altar și să‑l sfințești, iar altarul va fi preasfânt, așa că oricine se va atinge de altar va fi sfințit. Iată ce să jertfești pe altar: doi miei de un an, zilnic, necurmat. Primul miel să‑l jertfești dimineața, iar cel de‑al doilea miel să‑l jertfești în amurg. Împreună cu cel dintâi miel, să aduci a zecea parte dintr‑o efă de făină fină, amestecată cu un sfert de hin de untdelemn din măsline zdrobite, și o jertfă‑de‑băutură de un sfert de hin de vin. Al doilea miel să‑l jertfești în amurg și să aduci împreună cu el o ofrandă și o jertfă‑de‑băutură ca cele de dimineață, ca o ardere de un miros plăcut și o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. Este arderea‑de‑tot necurmată pentru urmașii voștri adusă la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea DOMNULUI. Acolo Mă voi întâlni cu voi, ca să vă vorbesc acolo. Acolo Mă voi întâlni cu fiii lui Israel și locul acela va fi sfințit de slava Mea. Voi sfinți Cortul Întâlnirii și altarul. Îi voi sfinți pe Aaron și pe fiii lui, ca să‑Mi fie preoți. Voi locui în mijlocul fiilor lui Israel și voi fi Dumnezeul lor. Ei vor cunoaște că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul lor, care i‑am scos din țara Egiptului, ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul lor. Să faci un altar pentru arderea tămâii. Să‑l faci din lemn de salcâm. Lungimea lui să fie de un cot, iar lățimea – tot de un cot. Să fie pătrat, iar înălțimea lui să fie de doi coți. Coarnele lui să fie dintr‑o bucată cu el. Să‑i fereci cu aur curat atât partea de sus, cât și laturile lui de jur împrejur și coarnele lui și să‑i faci un chenar din aur de jur împrejur. Să‑i faci câte două verigi din aur sub chenar, să le faci pe cele două laturi ale lui, pe cele două părți, și să fie locașuri pentru drugi, ca să‑l porți cu ei. Drugii să‑i faci din lemn de salcâm și să‑i fereci cu aur. Să așezi altarul în fața catapetesmei care este înaintea Chivotului Mărturiei (în fața Capacului Ispășirii, care este deasupra Mărturiei), acolo unde Mă voi întâlni cu tine. Aaron va arde pe el tămâie înmiresmată; în fiecare dimineață, când va pregăti candelele, să ardă tămâie și de asemenea în amurg, când va așeza candelele, să ardă tămâie. Tămâia să ardă necurmat înaintea DOMNULUI, din neam în neam. Să nu aduceți pe altar nici tămâie străină, nici ardere‑de‑tot, nici ofrandă și să nu turnați pe el nicio jertfă‑de‑băutură. Aaron să facă ispășire pe coarnele altarului o dată pe an; din sângele ispășitor al jertfei‑pentru‑păcat, să facă ispășire pentru el o dată pe an, din neam în neam. Acesta să fie un lucru preasfânt înaintea DOMNULUI.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Când vei face numărătoarea fiilor lui Israel și îi vei înscrie, fiecare din ei să dea DOMNULUI un dar pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie între ei nicio urgie cu prilejul acestei înscrieri. Toți cei ce vor fi cuprinși în numărătoare să dea astfel: o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Lăcaș (care are douăzeci de ghere); jumătatea de siclu va fi un dar pentru DOMNUL. Orice om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, va plăti darul pentru DOMNUL. Bogatul să nu plătească mai mult și săracul să nu plătească mai puțin de o jumătate de siclu, ca să dea darul pentru DOMNUL, pentru răscumpărarea sufletelor voastre. Să primești de la fiii lui Israel argintul pentru răscumpărare și să‑l dai pentru slujba de la Cortul Întâlnirii. Aceasta va fi pentru fiii lui Israel o aducere aminte înaintea DOMNULUI pentru răscumpărarea sufletelor lor.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Să faci un lighean din aramă, cu temelia din aramă, pentru spălare. Să‑l așezi între Cortul Întâlnirii și altar și să torni apă în el. Aaron și fiii lui își vor spăla în apa din el mâinile și picioarele. Să se spele cu apă, ca să nu moară, când vor intra în Cortul Întâlnirii sau când se vor apropia de altar ca să facă slujba și ca să aducă DOMNULUI jertfe arse de foc. Își vor spăla mâinile și picioarele ca să nu moară. Aceasta va fi o rânduială veșnică pentru Aaron, pentru fiii lui și pentru urmașii lor.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: „Ia din cele mai bune mirodenii: cinci sute de sicli de smirnă vărsată, jumătate din aceasta (adică două sute cincizeci de sicli) de scorțișoară înmiresmată, două sute cincizeci de sicli de trestie înmiresmată, cinci sute de sicli de casia, după siclul sfânt, și un hin de untdelemn de măsline! Să faci untdelemnul pentru ungerea sfântă, un amestec înmiresmat, după meșteșugul negustorilor de miresme. Acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă. Cu el vei unge Cortul Întâlnirii și Chivotul Mărturiei, masa și toate uneltele ei, sfeșnicul și uneltele lui, altarul tămâierii, altarul arderilor‑de‑tot și toate uneltele lui, ligheanul și temelia lui. Să le sfințești, și ele vor fi preasfinte; oricine se va atinge de ele va fi sfințit. Să‑i ungi de asemenea pe Aaron și pe fiii lui și să‑i sfințești, ca să‑Mi fie preoți. Să le vorbești fiilor lui Israel astfel: «Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă, printre urmașii voștri. Să nu se ungă cu el trupul niciunui om și să nu faceți alt untdelemn ca el, după același amestec. Acesta este sfânt, și sfânt să fie pentru voi. Oricine va face un amestec ca acesta sau va unge cu el un străin va fi nimicit din poporul lui.»” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Ia mirodenii – stactă, onică, galban – și tămâie curată în aceeași măsură! Să faci tămâie înmiresmată, pregătită după meșteșugul negustorilor de mir; să fie sărată, curată și sfântă. Să pisezi mărunt o parte din ea și s‑o pui înaintea Mărturiei, în Cortul Întâlnirii, acolo unde Mă voi întâlni cu tine. Să fie pentru voi un lucru preasfânt. Tămâie ca aceasta, în același amestec, să nu vă faceți: va fi sfântă pentru voi și păstrată pentru DOMNUL. Oricine va face tămâie ca aceasta ca s‑o miroasă va fi nimicit din poporul lui.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Să știi că l‑am ales pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda. L‑am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, cu înțelepciune, cu pricepere și cu știință pentru tot felul de lucrări, ca să conceapă lucrări meșteșugite, să lucreze în aur, în argint și în aramă, să cioplească în pietre pentru a le țintui, să cioplească în lemn și să lucreze cu toată îndemânarea. Și iată că i l‑am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan. Am pus înțelepciune în inima tuturor celor iscusiți, ca să facă tot ce ți‑am poruncit: Cortul Întâlnirii, Chivotul Mărturiei, Capacul Ispășirii, care va fi deasupra lui, și toate uneltele Cortului, masa și uneltele ei, sfeșnicul cel curat cu toate uneltele lui, altarul tămâierii, altarul arderilor‑de‑tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu temelia lui, veșmintele pentru slujbă, veșmintele sfinte ale preotului Aaron, veșmintele fiilor lui pentru slujbele preoțești, untdelemnul ungerii și tămâia înmiresmată pentru Sfântul Lăcaș. Să le facă după toate cele poruncite.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel astfel: «Să țineți negreșit sabatele Mele, căci acesta va fi un semn între Mine și voi din neam în neam, ca să cunoașteți că Eu sunt DOMNUL, care vă sfințesc! Să țineți sabatul, căci el va fi sfânt pentru voi. Cine îl va călca să fie negreșit pedepsit cu moartea. Căci oricine va face vreo lucrare în ziua aceasta va fi nimicit din mijlocul poporului său. Șase zile să lucrezi, dar ziua a șaptea este ziua de odihnă, sabatul sfânt închinat DOMNULUI. Oricine va face vreo lucrare în ziua sabatului să fie negreșit pedepsit cu moartea. Fiii lui Israel să păzească sabatul, prăznuindu‑l din neam în neam, ca un legământ neîncetat. Acesta va fi între Mine și fiii lui Israel un semn veșnic, căci în șase zile a făcut DOMNUL cerul și pământul, iar în ziua a șaptea S‑a odihnit și a răsuflat.»” Când a terminat de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, Dumnezeu i‑a dat cele două table de piatră ale Mărturiei, scrise cu degetul lui Dumnezeu. Când poporul a văzut că Moise zăbovește să coboare de pe munte, s‑a strâns în jurul lui Aaron și i‑a zis: „Ridică‑te și fă‑ne dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci lui Moise, omul acela care ne‑a scos din țara Egiptului, nu știm ce i s‑a întâmplat!” Aaron le‑a răspuns: „Scoateți cerceii de aur din urechile soțiilor voastre, ale fiilor voștri și ale fiicelor voastre și aduceți‑i la mine!” Și toți fiii lui Israel și‑au scos cerceii de aur din urechi și i‑au adus lui Aaron. El a luat aurul din mâinile lor, l‑a topit și a făcut un vițel turnat. Apoi ei au zis: „Israele, aceștia sunt dumnezeii tăi care te‑au scos din țara Egiptului!” Când a văzut Aaron aceasta, a zidit un altar înaintea vițelului. Apoi Aaron a strigat și a zis: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea DOMNULUI!” A doua zi, s‑au trezit dis‑de‑dimineață și au adus arderi‑de‑tot și jertfe‑de‑pace. Poporul s‑a așezat să mănânce și să bea; apoi s‑a sculat să joace. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Coboară degrabă, căci poporul tău, pe care l‑ai scos din țara Egiptului, s‑a stricat! Repede s‑au mai abătut de la calea pe care le‑o poruncisem: și‑au făcut un vițel turnat, i s‑au închinat, i‑au adus jertfe și au zis: «Israele, aceștia sunt dumnezeii tăi care te‑au scos din țara Egiptului!»” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpățânat. Acum, lasă‑Mă, căci mânia Mea se va aprinde împotriva lor și‑i va mistui; din tine însă voi face un neam mare.” Moise a mijlocit înaintea DOMNULUI, Dumnezeului său, și a zis: „De ce să se aprindă mânia Ta, DOAMNE, împotriva poporului Tău, pe care l‑ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare? De ce să zică egiptenii: «Spre nenorocirea lor i‑a scos, ca să‑i omoare prin munți și să‑i șteargă de pe fața pământului»? Pune capăt mâniei Tale aprinse și lasă‑Te de răul hotărât pentru poporul Tău! Adu‑ți aminte de Avraam, de Isaac și de Israel, robii Tăi, cărora le‑ai jurat pe Tine Însuți și le‑ai spus: «Voi înmulți sămânța voastră ca stelele cerului, și toată țara aceasta pe care am spus că le‑o voi da urmașilor voștri le va fi moștenire în veac.»” Și DOMNUL S‑a lăsat de răul pe care spusese că‑l va face poporului Său. Moise s‑a întors și a coborât de pe munte cu cele două table ale Mărturiei în mâna sa. Tablele erau scrise pe amândouă fețele: și pe o parte, și pe cealaltă. Tablele erau chiar lucrarea lui Dumnezeu și scrisul era chiar scrisul lui Dumnezeu, săpat în table. Când Iosua a auzit glasul poporului care striga, i‑a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!” Moise a răspuns: „Strigătul acesta nu‑i nici strigăt de biruință, nici strigăt de înfrângere; ce aud eu este sunet de cântare!” Și pe când se apropia de tabără, a văzut vițelul și jocurile. Moise s‑a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână și le‑a sfărâmat la piciorul muntelui. A luat vițelul pe care‑l făcuseră ei și l‑a ars în foc, l‑a fărâmițat până l‑a făcut pulbere, a presărat pulberea pe suprafața apei și le‑a dat‑o fiilor lui Israel s‑o bea. Moise i‑a zis lui Aaron: „Ce ți‑a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?” Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu știi că poporul acesta este pornit la rău. Ei mi‑au zis: «Fă‑ne dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci lui Moise, omul acela care ne‑a scos din țara Egiptului, nu știm ce i s‑a întâmplat!» Eu le‑am zis: «Cine are aur să‑l scoată!» Și ei mi l‑au dat, l‑am aruncat în foc și din el a ieșit vițelul acesta!” Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmașilor săi. El s‑a așezat la poarta taberei și a zis: „Cine este pentru DOMNUL să vină la mine!” Și toți fiii lui Levi s‑au strâns la el. El le‑a zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Fiecare din voi să‑și încingă sabia la brâu. Mergeți și străbateți tabăra de la o poartă la alta și fiecare să omoare pe fratele lui, pe prietenul și pe aproapele lui!»” Fiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise și în ziua aceea au pierit aproape trei mii de oameni din popor. Moise a zis: „Astăzi v‑ați consacrat în slujba DOMNULUI, chiar cu prețul fiului și fratelui vostru, astfel încât binecuvântarea să vină astăzi peste voi.” A doua zi, Moise le‑a zis copiilor lui Israel: „Ați făcut un păcat foarte mare! Dar acum am să urc la DOMNUL; poate că voi reuși să fac ispășire pentru păcatul vostru.” Moise s‑a întors la DOMNUL și a zis: „Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare: și‑a făcut dumnezei din aur! Dar acum iartă‑i păcatul! Dacă nu, atunci șterge‑mă, Te rog, din cartea Ta pe care ai scris‑o!” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi șterge din cartea Mea! Acum însă, mergi și du poporul unde ți‑am spus! Iată că Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua cercetării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!” DOMNUL a lovit poporul pentru că făcuse vițelul făurit de Aaron. DOMNUL i‑a spus lui Moise: „Du‑te și pornește de aici împreună cu poporul pe care l‑ai scos din țara Egiptului, spre țara pe care le‑am jurat‑o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicând: «Seminței tale i‑o voi da»! Voi trimite înaintea ta un înger și‑i voi izgoni pe canaaniți, amoriți, hitiți, fereziți, hiviți și iebusiți. Porniți spre țara unde curge lapte și miere! Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul vostru, ca nu cumva să vă nimicesc pe drum, căci sunteți un popor încăpățânat.” Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, au jelit cu toții și nimeni nu și‑a pus podoabele pe el. Căci DOMNUL îi zisese lui Moise: „Spune‑le fiilor lui Israel: «Ești un popor încăpățânat; numai o clipă dacă M‑aș sui în mijlocul tău, te‑aș nimici! Acum însă, dă‑ți jos podoabele de pe tine, și voi vedea ce voi face cu tine!»” Fiii lui Israel și‑au scos de pe ei podoabele la muntele Horeb. Moise și‑a luat cortul și l‑a întins în afara taberei, la o depărtare față de tabără. L‑a numit Cortul Întâlnirii. Și toți cei ce întrebau pe DOMNUL ieșeau afară din tabără, la Cortul Întâlnirii. Când ieșea Moise la Cort, tot poporul se ridica și fiecare stătea la intrarea cortului său și‑l urmărea cu privirea pe Moise, până intra el în Cort. Și când intra Moise în Cort, stâlpul de nor se cobora și stătea la intrarea Cortului, și Dumnezeu vorbea cu Moise. Tot poporul vedea stâlpul de nor stând la intrarea Cortului și fiecare se ridica și se închina la intrarea cortului său. DOMNUL vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui. Apoi, Moise se întorcea în tabără, dar slujitorul lui, tânărul Iosua, fiul lui Nun, nu se îndepărta din mijlocul Cortului. Moise i‑a zis DOMNULUI: „Iată, Tu îmi zici: «Du poporul acesta!», dar nu‑mi arăți pe cine vei trimite cu mine. Însă Tu ai zis: «Te cunosc pe nume și ai căpătat trecere înaintea Mea.» Așadar, dacă am primit har înaintea Ta, arată‑mi, Te rog, căile Tale, așa încât să Te cunosc și să mai am har înaintea Ta. Și ia aminte că neamul acesta este poporul Tău!” Dumnezeu i‑a răspuns: „Eu Însumi voi merge cu tine și îți voi da odihnă!” Moise i‑a zis: „Dacă nu mergi Tu Însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici! Cum se va ști că am căpătat trecere înaintea Ta eu și poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi și când prin aceasta vom fi deosebiți – eu și poporul Tău – de toate popoarele de pe fața pământului?” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Voi face chiar și lucrul acesta pe care l‑ai cerut, căci ai găsit har înaintea Mea și te cunosc pe nume!” Moise a zis: „Arată‑mi, Te rog, slava Ta!” Dumnezeu a răspuns: „Voi face să treacă prin fața ta toată frumusețea Mea și voi chema Numele DOMNULUI înaintea ta. Mă îndur de cine vreau să Mă îndur și am milă de cine vreau să am milă.” Dumnezeu a zis: „Fața nu vei putea să Mi‑o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască! Iată”, a zis DOMNUL, „lângă Mine pe stâncă este un loc unde vei sta. Și când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii și te voi acoperi cu palma Mea până voi trece. Iar când Îmi voi lua palma, Îmi vei vedea spatele; dar Fața Mea nu se poate vedea.” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Taie două table de piatră ca cele dintâi și voi scrie pe table cuvintele care erau pe tablele dintâi, pe care le‑ai sfărâmat! Fii gata dis‑de‑dimineață, urcă de dimineață pe muntele Sinai și stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui! Nimeni să nu urce cu tine și nimeni să nu fie văzut pe tot muntele, și nici oi, nici vite să nu pască în fața acestui munte!” Moise a tăiat două table de piatră ca și cele dintâi, s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a urcat pe muntele Sinai, după cum îi poruncise DOMNUL, și a luat în mână cele două table de piatră. DOMNUL a coborât în nor, a stat acolo cu el și a rostit Numele DOMNULUI. Și DOMNUL a trecut prin fața lui și DOMNUL a strigat: „ DOMNUL Dumnezeu este îndurător și milostiv, îndelung răbdător, bogat în bunătate și credincioșie. El Își ține bunătatea până la mii de generații, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu-l socotește nicidecum pe cel vinovat drept nevinovat, pedepsind fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație.” Moise s‑a grăbit să se plece la pământ și să se închine. El a zis: „Stăpâne, dacă am găsit har înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Stăpâne! Poporul acesta este un popor încăpățânat, dar iartă‑ne fărădelegile și păcatele noastre și ia‑ne în stăpânirea Ta!” Dumnezeu a zis: „Iată, închei azi un legământ: voi face în fața întregului tău popor minuni cum nu au fost săvârșite în nicio țară și la niciun neam. Tot poporul care este în jurul tău va vedea lucrarea DOMNULUI, căci este înfricoșător ceea ce voi face cu tine. Ia seama la ceea ce îți poruncesc azi! Iată că îi voi izgoni dinaintea ta pe amoriți, canaaniți, hitiți, fereziți, hiviți și iebusiți. Ai grijă să nu faci legământ cu locuitorii țării în care ai să intri, ca nu cumva să devină o cursă în mijlocul tău! Dimpotrivă, să le dărâmi altarele, să le sfărâmi stâlpii idolești și să le tai așerele. Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu. Căci DOMNUL, al cărui nume este «Gelos », este un Dumnezeu gelos. Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii țării, așa încât, atunci când ei se vor desfrâna cu dumnezeii lor și le vor aduce jertfe, să te poftească și pe tine și să mănânci din jertfa lor. Să nu cumva să iei din fetele lor soții pentru fiii tăi, ca, atunci când fetele lor se vor desfrâna cu dumnezeii lor, să se desfrâneze și fiii tăi cu acești dumnezei. Să nu‑ți faci dumnezei turnați. Să ții Sărbătoarea Azimelor: timp de șapte zile, la vremea hotărâtă, în luna Aviv, să mănânci azime, cum ți‑am poruncit, căci în luna Aviv ai ieșit din Egipt. Primul ieșit din pântece este al Meu, întâiul născut de parte bărbătească din turmele tale, fie vițel, fie miel. Să răscumperi cu un miel întâiul născut al măgăriței, iar dacă nu‑l răscumperi, să‑i frângi gâtul. Să răscumperi orice întâi născut dintre fiii tăi și să nu te înfățișezi cu mâinile goale înaintea Mea. Șase zile să lucrezi, iar în ziua a șaptea să te odihnești. Să te odihnești chiar și în vremea aratului și a seceratului. Să ții Sărbătoarea Săptămânilor, a primelor roade din secerișul grâului, și Sărbătoarea Strângerii Roadelor la sfârșitul anului. De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea Stăpânului, a DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel. Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta și‑ți voi lărgi hotarele și nimeni nu‑ți va pofti țara în timpul când te vei sui de trei ori pe an ca să te înfățișezi înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. Să nu aduci sângele jertfei Mele cu ceva dospit, iar jertfa praznicului Paștelui să nu rămână până dimineața. Să aduci în casa DOMNULUI, Dumnezeului tău, cele dintâi roade ale pământului tău. Iedul să nu‑l fierbi în laptele mamei sale.” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Scrie cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte închei legământ cu tine și cu Israel!” Moise a stat acolo cu DOMNUL patruzeci de zile și patruzeci de nopți. N‑a mâncat pâine și nici n‑a băut apă. Și Dumnezeu a scris pe table cuvintele legământului, Cele Zece Porunci. Moise a coborât de pe muntele Sinai, iar cele două table ale Mărturiei erau în mâna lui. Pe când cobora de pe munte, Moise nu știa că pielea feței lui strălucea pentru că vorbise cu Dumnezeu. Aaron și toți fiii lui Israel s‑au uitat la Moise, și iată că pielea feței lui strălucea, așa că se temeau să se apropie de el. Moise i‑a chemat, iar Aaron și toți fruntașii adunării s‑au întors la el, și Moise le‑a vorbit. După aceea, toți fiii lui Israel s‑au apropiat, și el le‑a poruncit tot ce‑i spusese DOMNUL pe muntele Sinai. Când Moise a terminat de vorbit, și‑a pus un văl pe față. Când intra înaintea DOMNULUI ca să‑I vorbească, Moise își dădea jos vălul până când ieșea, iar când ieșea, le spunea fiilor lui Israel ce i se poruncise. Fiii lui Israel se uitau la fața lui Moise, căci pielea feței lui strălucea, iar Moise își punea iarăși vălul pe față până când intra ca să stea de vorbă cu Dumnezeu. Moise a strâns toată adunarea fiilor lui Israel și le‑a zis: „Acestea sunt lucrurile pe care a poruncit DOMNUL să le faceți: Șase zile să vă faceți lucrul, dar ziua a șaptea să vă fie sfântă: este sabatul, ziua de odihnă închinată DOMNULUI. Oricine va face vreo lucrare în ziua aceea să fie pedepsit cu moartea. Să nu aprindeți foc în niciuna din locuințele voastre în ziua sabatului.” Moise a vorbit întregii adunări a fiilor lui Israel și a zis: „Acesta este lucrul pe care l‑a poruncit DOMNUL, zicând: «Luați din ce este al vostru un prinos pentru DOMNUL!» Fiecare să aducă prinos DOMNULUI tot ce‑l lasă inima: aur, argint și aramă, material violet, purpuriu și stacojiu, in subțire și material din păr de capră, piei de berbec vopsite în roșu și piei alese, lemn de salcâm, untdelemn pentru luminat, mirodenii pentru untdelemnul ungerii și pentru tămâia înmiresmată, pietre de onix și pietre de țintuit în efod și în pieptar. Toți cei iscusiți dintre voi să vină și să facă tot ce a poruncit DOMNUL: Lăcașul, acoperământul lui, învelitoarea lui, copcile lui, scândurile lui, drugii lui, stâlpii lui, temeliile lui, chivotul cu drugii lui, Capacul Ispășirii, catapeteasma, masa cu drugii ei, toate uneltele ei și pâinile pentru înfățișare, sfeșnicul pentru luminat cu uneltele lui, candelele lui și untdelemnul pentru luminat, altarul tămâierii și drugii lui, untdelemnul ungerii și tămâia înmiresmată, perdeaua ușii de la intrarea Lăcașului, altarul pentru arderile‑de‑tot, grătarul lui de aramă, cu drugii lui și toate uneltele lui, ligheanul cu temelia lui, cortinele curții, stâlpii ei, tălpile ei și perdeaua de la poarta curții, țărușii Cortului, țărușii curții și funiile lor, veșmintele pentru slujba în Locul Sfânt, veșmintele sfinte ale preotului Aaron și veșmintele fiilor lui pentru slujbele preoțești.” Toată adunarea fiilor lui Israel a plecat din prezența lui Moise. Toți cei cu tragere de inimă și toți cei îndemnați de duhul lor au venit și au adus un prinos DOMNULUI pentru lucrarea Cortului Întâlnirii, pentru toată slujba lui și pentru veșmintele sfinte. Au venit îndată bărbații și femeile, toți cei cu tragere de inimă, și au adus verigi de pus în nas, cercei, inele și podoabe, tot felul de lucruri de aur; fiecare a adus prinosul de aur pentru DOMNUL. Toți cei ce aveau material violet, purpuriu și stacojiu, in subțire și material din păr de capră, piei de berbec vopsite în roșu și piei alese le‑au adus. Toți cei ce puteau aduce un prinos în argint și aramă au adus prinos DOMNULUI. Toți cei ce aveau lemn de salcâm pentru toate lucrările de slujire l‑au adus. Toate femeile iscusite au tors cu mâinile lor și apoi au adus ceea ce au tors: material violet, purpuriu și stacojiu și in subțire. Toate femeile cu tragere de inimă și iscusință au tors păr de capră. Fruntașii poporului au adus pietre de onix și pietre de țintuit în efod și în pieptar, mirodenii, untdelemn pentru luminat, untdelemn pentru ungere și untdelemn pentru tămâia înmiresmată. Fiii lui Israel – toți bărbații și toate femeile cu tragere de inimă pentru lucrarea poruncită de DOMNUL prin Moise – I‑au adus DOMNULUI daruri de bunăvoie. Moise le‑a zis fiilor lui Israel: „Să știți că DOMNUL l‑a ales pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda. L‑a umplut cu Duhul lui Dumnezeu: cu înțelepciune, cu pricepere și știință pentru tot felul de lucrări, ca să conceapă lucrări meșteșugite, să lucreze în aur, în argint și în aramă, să taie pietre prețioase și să le fixeze, să cioplească în lemn și să facă tot felul de lucrări meșteșugite. I‑a dat și darul de a‑i învăța pe alții, atât lui, cât și lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan. I‑a umplut cu iscusință, ca să facă toate lucrările: cioplire, meșteșugire, brodare în material violet, purpuriu și stacojiu și în in subțire sau țesere – să facă tot felul de lucrări și planuri meșteșugite. Bețaleel, Oholiab și toți bărbații iscusiți cărora DOMNUL le‑a dat înțelepciune și pricepere pentru a ști să facă toată lucrarea pentru slujba Sfântului Lăcaș să facă în totul după cum a poruncit DOMNUL.” Moise i‑a chemat pe Bețaleel, pe Oholiab, pe toți bărbații iscusiți cărora DOMNUL le dăduse pricepere și pe toți cei cu tragere de inimă să vină să facă lucrarea. Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinosurile pe care le aduseseră fiii lui Israel ca să se facă lucrarea pentru slujba Sfântului Lăcaș. Și ei încă îi mai aduceau lui Moise daruri de bunăvoie în fiecare dimineață. Atunci, toți bărbații iscusiți care făceau toate lucrările Sfântului Lăcaș au venit, lăsând fiecare lucrul pe care‑l făcea, și i‑au spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor pe care a poruncit DOMNUL să le facem.” Atunci Moise a poruncit să se dea de știre prin tabără ca nimeni – nici bărbat, nici femeie – să nu mai aducă daruri pentru Sfântul Lăcaș. Astfel, poporul a fost oprit să mai aducă daruri. Dar materialul adus era de ajuns pentru toată lucrarea care trebuia făcută, ba chiar prisosea. Toți bărbații iscusiți dintre lucrători au făcut Lăcașul din zece cortine de in subțire împletit și material violet, purpuriu și stacojiu, iar pe ele au țesut heruvimi lucrați cu măiestrie. Lungimea unei cortine era de douăzeci și opt de coți, iar lățimea – de patru coți. Toate cortinele aveau aceeași măsură. Bețaleel a prins cinci din aceste cortine una de alta, iar pe celelalte cinci le‑a prins de asemenea una de alta. A făcut cheotori violete la marginea cortinei cu care se încheia primul șir și tot așa și la marginea cortinei cu care se încheia al doilea șir. A făcut cincizeci de cheotori la cea dintâi cortină și cincizeci de cheotori la marginea cortinei cu care se încheia al doilea șir. Cheotorile acestea se potriveau una cu cealaltă. A făcut cincizeci de copci de aur și a prins cortinele una de alta cu copcile, așa încât Lăcașul alcătuia un întreg. A făcut niște pânze din păr de capră, ca să fie acoperământ Lăcașului: a făcut unsprezece pânze. Lungimea fiecărei pânze era de treizeci de coți, iar lățimea – de patru coți: cele unsprezece pânze aveau aceeași măsură. A legat împreună de o parte cinci din aceste pânze, iar celelalte șase pânze de altă parte. Au făcut cincizeci de cheotori la marginea pânzei de la capătul primului șir și cincizeci de cheotori la marginea pânzei de la capătul celui de‑al doilea șir. Apoi a făcut cincizeci de copci din aramă, cu care a unit acoperișul Cortului, așa încât să alcătuiască un întreg. A făcut pentru acoperișul Cortului o învelitoare din piei de berbec vopsite în roșu și deasupra o învelitoare din piei alese. Scândurile pentru Lăcaș le‑a făcut din lemn de salcâm, așezate în picioare. Lungimea fiecărei scânduri era de zece coți, iar lățimea – de un cot și jumătate. Fiecare scândură avea două cepuri, ca să se potrivească una cu alta; așa a făcut pentru toate scândurile Lăcașului. A făcut scândurile pentru Lăcaș: douăzeci de scânduri pentru partea de miazăzi. Sub cele douăzeci de scânduri a făcut patruzeci de tălpi din argint: câte două tălpi sub fiecare scândură, pentru cele două cepuri ale sale, și alte două tălpi sub o altă scândură, pentru cele două cepuri ale sale. Pentru cealaltă parte a Lăcașului, pentru latura de miazănoapte, a făcut douăzeci de scânduri și patruzeci de tălpi din argint: câte două tălpi sub o scândură și alte două tălpi sub o altă scândură. Pentru spatele Lăcașului, înspre apus, a făcut șase scânduri. A făcut două scânduri pentru colțurile din spatele Lăcașului. Acestea erau îngemănate, începând de jos, și bine unite la vârf cu o verigă; așa a făcut pentru ambele scânduri din cele două colțuri. Erau astfel opt scânduri, cu tălpile lor din argint, adică șaisprezece tălpi, câte două tălpi sub fiecare scândură. A făcut cinci stinghii din lemn de salcâm pentru scândurile primei laturi a Lăcașului, cinci stinghii pentru scândurile celei de‑a doua laturi a Lăcașului și cinci stinghii pentru scândurile din partea din spate a Lăcașului, dinspre apus. A făcut stinghia de la mijloc așa încât să treacă prin mijlocul scândurilor, de la un capăt la celălalt. A ferecat scândurile cu aur, verigile lor în care intrau stinghiile le‑a făcut tot din aur, iar stinghiile le‑a ferecat tot cu aur. A făcut catapeteasma din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit. A lucrat‑o cu măiestrie și a făcut heruvimi pe ea. A făcut patru stâlpi din salcâm și i‑a ferecat cu aur. Cârligele lor erau din aur și pentru stâlpii aceștia a turnat patru tălpi din argint. Pentru intrarea Cortului a făcut o perdea din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit, lucrare brodată, și cei cinci stâlpi ai ei cu cârligele lor. Capetele lor și legăturile lor le‑a ferecat cu aur, iar cele cinci tălpi ale lor erau din aramă. Apoi Bețaleel a făcut chivotul din lemn de salcâm. Lungimea lui era de doi coți și jumătate, lățimea – de un cot și jumătate, iar înălțimea – de un cot și jumătate. L‑a ferecat cu aur curat pe dinăuntru și pe dinafară și i‑a făcut un chenar din aur de jur împrejur. A turnat pentru el patru verigi de aur, pe care le‑a pus la cele patru colțuri ale lui: două verigi de o parte și două verigi de cealaltă parte. A făcut drugii din lemn de salcâm și i‑a ferecat cu aur. A trecut drugii prin verigile de pe laturile chivotului, pentru purtarea chivotului. A făcut și Capacul Ispășirii din aur curat. Lungimea lui era de doi coți și jumătate, iar lățimea – de un cot și jumătate. A făcut doi heruvimi din aur: i‑a făcut din aur, lucrați din ciocan, la cele două capete ale Capacului Ispășirii – un heruvim la un capăt și un heruvim la celălalt capăt. Heruvimii i‑a făcut pe Capacul Ispășirii, la cele două capete ale lui. Heruvimii erau cu aripile întinse în sus, acoperind cu aripile lor Capacul Ispășirii, unul în fața celuilalt. Heruvimii aveau fața întoarsă spre Capacul Ispășirii. A făcut masa din lemn de salcâm. Lungimea ei era de doi coți, lățimea – de un cot, iar înălțimea – de un cot și jumătate. A ferecat‑o cu aur curat și i‑a făcut un chenar din aur de jur împrejur. I‑a făcut împrejur o ramă lată de o palmă, pe care a făcut un chenar din aur de jur împrejur. A turnat pentru masă patru verigi din aur și a pus verigile în cele patru colțuri, care erau la cele patru picioare ale ei. Verigile erau lângă ramă, ca locașuri pentru drugi, pentru purtarea mesei. A făcut drugii din lemn de salcâm, pentru purtarea mesei, și i‑a ferecat cu aur. A făcut apoi vasele care trebuiau puse pe masă: străchinile ei, cupele ei, vasele ei și potirele ei pentru jertfele‑de‑băutură; le‑a făcut din aur curat. A făcut sfeșnicul din aur curat: l‑a lucrat din ciocan, iar piciorul, trunchiul, cupele, bulbii și florile lui erau dintr‑o bucată cu el. Din laturile lui ieșeau șase brațe: trei brațe ale sfeșnicului într‑o parte și trei brațe ale sfeșnicului în cealaltă parte. Pe un braț erau trei cupe în chip de floare de migdal, un mugur și o floare, iar pe celălalt braț, trei cupe în chip de floare de migdal, un mugur și o floare; așa era la toate cele șase brațe care ieșeau din sfeșnic. Pe piciorul sfeșnicului erau patru cupe în chip de floare de migdal, cu mugurii și florile lor. Era un mugur sub două brațe ale lui, un mugur sub alte două brațe și un mugur sub alte două brațe; așa era la toate cele șase brațe care ieșeau din acesta. Mugurii și brațele sfeșnicului erau dintr‑o bucată cu el, lucrat din ciocan în întregime, o singură bucată de aur curat. A făcut apoi cele șapte candele ale lui, cleștii și cenușarele lui din aur curat. A făcut sfeșnicul împreună cu toate uneltele lui dintr‑un talant de aur curat. Apoi a făcut altarul tămâierii din lemn de salcâm. Lungimea lui era de un cot, iar lățimea – tot de un cot; era pătrat, și înălțimea lui era de doi coți. Coarnele lui erau dintr‑o bucată cu el. L‑a ferecat cu aur curat, atât partea de sus, cât și laturile de jur împrejur și coarnele lui, și i‑a făcut un chenar din aur de jur împrejur. Sub chenar a făcut câte două verigi din aur, pentru cele două părți, în cele două unghiuri, ca locașuri pentru drugii care serveau la purtarea lui. A făcut niște drugi din lemn de salcâm și i‑a ferecat cu aur. A făcut untdelemnul sfânt al ungerii și tămâia înmiresmată, curată, pregătită după meșteșugul negustorilor de mir. A făcut altarul arderii‑de‑tot din lemn de salcâm. Lungimea lui era de cinci coți, iar lățimea – de cinci coți; era pătrat, iar înălțimea lui era de trei coți. La cele patru colțuri, i‑a făcut niște coarne dintr‑o bucată cu el și l‑a ferecat cu aramă. A făcut toate uneltele altarului: oalele, lopețile, ligheanele, furculițele și fărașele pentru cărbuni; toate uneltele lui le‑a făcut din aramă. A făcut pentru altar un grătar lucrat ca un grilaj din aramă, sub pervazul altarului, începând de jos, așa că venea până la jumătatea altarului. A turnat apoi patru verigi, pe care le‑a pus în cele patru colțuri ale grătarului de aramă, ca locașuri pentru drugi. A făcut drugii din lemn de salcâm și i‑a ferecat cu aramă. A trecut drugii prin verigile de pe laturile altarului, ca să fie purtat cu ei. L‑a făcut din tăblii, gol pe dinăuntru. A făcut ligheanul din aramă, cu temelia lui din aramă, din oglinzile femeilor care slujeau la intrarea în Cortul Întâlnirii. Apoi a făcut curtea. Pe latura de miazăzi erau cortinele curții, din in subțire împletit, pe o lungime de o sută de coți, cu cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de tălpi din aramă ale lor; cârligele stâlpilor și legăturile lor erau de argint. Înspre partea de miazănoapte, erau o sută de coți de pânză, cu cei douăzeci de stâlpi ai lor și cu cele douăzeci de tălpi din aramă ale lor. Cârligele stâlpilor și legăturile lor erau din argint. Înspre partea de apus, cortinele aveau cincizeci de coți, cu cei zece stâlpi ai lor și cele zece tălpi ale lor. Cârligele stâlpilor și legăturile lor erau din argint. Partea dinspre răsărit avea cincizeci de coți: de o parte a porții cortinele aveau cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei tălpi ale lor, și tot așa a doua parte. În ambele părți ale porții, cortinele aveau cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei tălpi ale lor. Toate cortinele de jur împrejurul curții erau din in subțire împletit. Tălpile stâlpilor erau de aramă, cârligele stâlpilor și legăturile lor erau din argint, și capetele lor erau ferecate cu argint. Toți stâlpii curții erau legați între ei cu legături de argint. Perdeaua de la poarta curții Cortului era o lucrare brodată din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit. Avea o lungime de douăzeci de coți, iar înălțimea – de cinci coți, după lățimea pânzelor curții. Cei patru stâlpi ai ei și cele patru tălpi ale lor erau de aramă, cârligele lor erau de argint, iar ferecătura capetelor și legăturile lor erau de argint. Toți țărușii din jurul Cortului și al curții erau de aramă. Iată socoteala Lăcașului, a Lăcașului Mărturiei, făcută după porunca lui Moise, prin slujirea leviților, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron. Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda, a făcut tot ce‑i poruncise lui Moise DOMNUL. Ca ajutor îl avea pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan, cioplitor, meșter și țesător în material violet, purpuriu și stacojiu și în in subțire. Tot aurul întrebuințat pentru toate lucrările Sfântului Lăcaș, aur adus în dar, se ridica la douăzeci și nouă de talanți și șapte sute treizeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș. Argintul celor din adunare care erau numărați ajungea la o sută de talanți și o mie șapte sute șaptezeci și cinci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș. Câte un beca de fiecare, o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Lăcaș, pentru fiecare om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, adică pentru șase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni. Din cei o sută de talanți de argint s‑au turnat tălpile Sfântului Lăcaș și tălpile catapetesmei, adică o sută de tălpi pentru o sută de talanți, câte un talant de tălpi. Iar cu cei o mie șapte sute șaptezeci și cinci de sicli s‑au făcut cârligele și legăturile dintre stâlpi și au fost ferecate capetele lor. Arama dăruită ajungea la șaptezeci de talanți și două mii patru sute de sicli. Din ea s‑au făcut tălpile de la ușa Cortului Întâlnirii, altarul de aramă cu grătarul lui de aramă și toate uneltele altarului, tălpile stâlpilor curții de jur împrejur, tălpile stâlpilor de la poarta curții, toți țărușii Lăcașului și toți țărușii din jurul curții. Din materialul violet, purpuriu și stacojiu, s‑au făcut veșmintele pentru slujirea în Sfântul Lăcaș și veșminte sfinte pentru Aaron, după cum îi poruncise DOMNUL lui Moise. Au făcut efodul din aur, din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit. Au bătut cu ciocanul niște plăci de aur și le‑au tăiat în fire subțiri, pe care le‑au țesut în materialul violet, purpuriu și stacojiu și în inul subțire; era lucrat cu măiestrie. I‑au făcut niște umerare prinse de el la cele două capete. Brâul efodului era prins pe el și era o lucrare de același fel; era din aur, din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit, după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Au pregătit pietrele de onix, le‑au prins în filigran de aur și au gravat pe ele numele fiilor lui Israel, cum se gravează sigiliile. Le‑au pus pe umerarele efodului ca pietre de aducere aminte pentru fiii lui Israel, după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Au făcut apoi pieptarul, lucrat cu măiestrie, din aceeași lucrătură ca efodul: din aur, din material violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit. Era pătrat. Pieptarul l‑au făcut îndoit: lungimea lui era de o palmă, iar lățimea – de o palmă, când era îndoit. Au țintuit pe el patru rânduri de pietre: în primul șir – sardonix, topaz și smarald; în al doilea șir – granat, safir și beril; în al treilea șir – hiacint, agat și ametist; iar în al patrulea șir: crisolit, onix și iaspis. Pietrele acestea erau ferecate cu legături de aur în ferecăturile lor. Erau douăsprezece pietre cu numele fiilor lui Israel. Erau gravate ca niște sigilii, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminții. Pe pieptar au făcut niște lănțișoare din aur curat, împletite ca lucrătura funiilor. Au făcut două ferecături din aur și două verigi din aur și au pus cele două verigi la cele două capete ale pieptarului. Apoi au trecut cele două lănțișoare de aur împletite prin cele două verigi de la cele două capete ale pieptarului, iar pe celelalte două capete ale celor două lănțișoare le‑au prins de cele două ferecături și le‑au pus pe umerarele efodului, în partea de dinainte. Au mai făcut două verigi din aur, pe care le‑au pus la celelalte două capete de jos ale pieptarului, pe marginea de dinăuntru, care este îndreptată spre efod. Apoi au făcut alte două verigi din aur, pe care le‑au pus la cele două umerare ale efodului, în partea de jos a lor, în fața lui, aproape de cusătura lui, deasupra brâului efodului. Au legat pieptarul cu verigile lui de verigile efodului cu o sfoară din material violet, ca să stea deasupra brâului efodului și să nu se miște de pe efod, după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Au făcut mantia efodului din material violet, țesută toată cu meșteșug. În partea de sus a mantiei, la mijlocul ei, avea o deschizătură ca de cămașă, cu o margine de jur împrejurul deschizăturii, ca să nu se rupă. Pe poalele mantiei au făcut niște rodii de culoare violet, purpuriu și stacojiu și din in subțire împletit; au făcut și niște clopoței de aur curat, și clopoțeii i‑au pus între rodii, de jur împrejurul mantiei: era câte un clopoțel și o rodie, un clopoțel și o rodie pe toată marginea dimprejurul mantiei, pentru slujire, după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Au făcut și tunicile din in subțire, țesute cu măiestrie, pentru Aaron și fiii lui, turbanul din in subțire și scufiile din in subțire, izmenele din in subțire împletit, brâul din in subțire împletit, lucrare brodată și de culoare violet, purpuriu și stacojiu, după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Au făcut apoi și diadema coroanei sfinte din aur curat, și au gravat pe ea, cum s‑ar grava pe un sigiliu: „Sfânt DOMNULUI ”. Au legat‑o cu o sfoară violet, ca să o pună deasupra pe turban, după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Astfel au fost terminate toate lucrările Lăcașului, ale Cortului Întâlnirii. Fiii lui Israel au făcut în totul după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL: așa au făcut. Au adus Lăcașul la Moise: Cortul și toate uneltele lui, cârligele, scândurile, drugii, stâlpii și tălpile, învelitoarea din piei de berbec vopsite în roșu, învelitoarea din piei alese și catapeteasma, Chivotul Mărturiei și drugii lui, Capacul Ispășirii, masa cu toate uneltele ei și pâinile pentru înfățișare, sfeșnicul din aur curat, candelele lui așezate în rând și toate uneltele lui, untdelemnul pentru luminat, altarul din aur, untdelemnul pentru ungere, tămâia înmiresmată, perdeaua de la ușa Cortului, altarul din aramă cu grătarul lui din aramă, drugii lui și toate uneltele lui, ligheanul cu temelia lui, cortinele curții, stâlpii ei și tălpile lor, perdeaua de la poarta curții, funiile ei, țărușii ei și toate uneltele pentru slujba Lăcașului, a Cortului Întâlnirii, veșmintele țesute pentru slujirea în Sfântul Lăcaș, veșmintele sfinte pentru preotul Aaron și veșmintele fiilor lui pentru slujbele preoțești. Fiii lui Israel au făcut toate aceste lucrări așa cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Moise s‑a uitat la toate lucrările, și iată că le făcuseră așa cum poruncise DOMNUL: întocmai le‑au făcut. Și Moise i‑a binecuvântat. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „În ziua întâi a lunii întâi, să ridici Lăcașul, Cortul Întâlnirii. Să pui acolo Chivotul Mărturiei și, înaintea chivotului, să atârni catapeteasma. Apoi să aduci masa și să pui pe ea cele rânduite. Să aduci sfeșnicul și să‑i așezi candelele. Să așezi altarul din aur pentru tămâie înaintea Chivotului Mărturiei și să atârni perdeaua la intrarea Cortului. Să așezi altarul pentru arderile‑de‑tot înaintea intrării Lăcașului, a Cortului Întâlnirii. Să așezi ligheanul între Cortul Întâlnirii și altar și să pui apă în el. Să pui curtea de jur împrejur și să așezi perdeaua la poarta curții. Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el Lăcașul și tot ce este în el și să‑l sfințești împreună cu toate uneltele lui; astfel, va fi sfânt. Să ungi altarul pentru arderile‑de‑tot și toate uneltele lui și să sfințești altarul; astfel, altarul va fi preasfânt. Să ungi ligheanul împreună cu temelia lui și să‑l sfințești. Apoi să‑i apropii pe Aaron și pe fiii lui la intrarea în Cortul Întâlnirii și să‑i speli cu apă. Să‑l îmbraci pe Aaron cu veșmintele sfinte, să‑l ungi și să‑l sfințești; astfel Îmi va sluji ca preot. Să‑i apropii și pe fiii lui, să‑i îmbraci cu tunicile și să‑i ungi așa cum l‑ai uns pe tatăl lor; astfel Îmi vor sluji ca preoți. Pe temeiul ungerii lor, ei vor avea neîncetat dreptul preoției printre urmașii lor.” Moise a făcut întocmai cum îi poruncise DOMNUL; așa a făcut. În luna întâi a anului al doilea, în prima zi a lunii, Lăcașul era ridicat. Moise a ridicat Lăcașul, i‑a așezat tălpile, i‑a pus scândurile, i‑a așezat drugii și i‑a ridicat stâlpii. A întins acoperământul deasupra Lăcașului și a pus deasupra învelitoarea Cortului, cum îi poruncise DOMNUL. Apoi a luat Mărturia și a pus‑o în chivot, a pus drugii la chivot și a așezat Capacul Ispășirii deasupra lui. A adus chivotul în Lăcaș, a atârnat catapeteasma înaintea ei și a acoperit astfel Chivotul Mărturiei, după cum îi poruncise DOMNUL. A așezat masa în Cortul Întâlnirii, în partea de miazănoapte a Cortului, în fața catapetesmei, și a aranjat pe ea pâinile înaintea DOMNULUI, cum îi poruncise DOMNUL. A pus sfeșnicul în Cortul Întâlnirii, în partea opusă mesei, în partea de miazăzi a Cortului, și i‑a așezat candelele înaintea DOMNULUI, așa cum îi poruncise DOMNUL. Apoi a pus altarul din aur în Cortul Întâlnirii, înaintea catapetesmei, și a ars pe el tămâie înmiresmată, așa cum îi poruncise DOMNUL. A pus perdeaua la intrarea Lăcașului. A pus altarul pentru arderile‑de‑tot la intrarea Lăcașului, a Cortului Întâlnirii, și a adus pe el arderea‑de‑tot și ofranda, așa cum îi poruncise DOMNUL. A pus ligheanul între Cortul Întâlnirii și altar și a pus în el apă pentru spălat. Moise, Aaron și fiii lui și‑au spălat mâinile și picioarele cu apă din el. Când intrau în Cortul Întâlnirii și se apropiau de altar, se spălau, așa cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Apoi a ridicat curtea împrejurul Lăcașului și a altarului și a pus perdeaua la poarta curții. Astfel a terminat Moise lucrarea. Atunci, norul a acoperit Cortul Întâlnirii, și slava DOMNULUI a umplut Lăcașul. Moise nu putea să intre în Cortul Întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui și slava DOMNULUI umplea Lăcașul. Când norul se ridica de deasupra Lăcașului, fiii lui Israel porneau în toate călătoriile lor. Iar dacă norul nu se ridica, ei nu porneau, până în ziua când se ridica. Norul DOMNULUI era deasupra Lăcașului ziua, iar noaptea era un foc în nor, în văzul întregii case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor. DOMNUL l‑a chemat pe Moise și i‑a vorbit din Cortul Întâlnirii astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Dacă unul dintre voi Îi aduce un dar DOMNULUI, să îl aducă din vite: fie din cireadă, fie din turmă. Dacă darul lui este un animal din cireadă, pentru arderea‑de‑tot, să‑l aducă la intrarea în Cortul Întâlnirii. Animalul să fie de parte bărbătească, fără cusur, ca să fie bine primit înaintea DOMNULUI. Să‑și pună mâna pe capul animalului adus ca ardere‑de‑tot, și acesta va fi primit de DOMNUL, ca să facă ispășire pentru el. Să înjunghie vițelul înaintea DOMNULUI, iar preoții, fiii lui Aaron, să aducă sângele și să stropească cu el de jur împrejurul altarului de la intrarea în Cortul Întâlnirii. Să jupoaie animalul adus ca ardere‑de‑tot și să‑l taie în bucăți. Fiii preotului Aaron să facă focul pe altar și să pună lemne pe foc. Preoții, fiii lui Aaron, să așeze bucățile, capul și grăsimea pe lemnele puse pe focul de pe altar. Omul să spele măruntaiele și picioarele animalului, iar preotul să le ardă pe toate pe altar; este o ardere‑de‑tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut DOMNULUI. Dacă darul lui este un animal din turmă, pentru arderea‑de‑tot, atunci să fie de parte bărbătească, miel sau ied, fără cusur. Să‑l înjunghie în partea de miazănoapte a altarului, înaintea DOMNULUI, iar preoții, fiii lui Aaron, să stropească de jur împrejurul altarului cu sângele său. Să‑l taie în bucăți și preotul să le așeze, împreună cu capul și grăsimea, pe lemnele puse pe focul de pe altar. Să spele cu apă măruntaiele și picioarele, iar preotul să le aducă pe toate și să le ardă pe altar. Aceasta este o ardere‑de‑tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. Dacă darul adus DOMNULUI pentru arderea‑de‑tot este o păsăre, să‑și aducă darul din turturele sau din pui de porumbel. Preotul să aducă pasărea la altar, să‑i frângă gâtul și să o ardă pe altar, după ce i‑a scurs sângele pe peretele altarului. Să‑i scoată gușa, cu tot cu pene, și s‑o arunce lângă altar, spre răsărit, la un loc cu cenușa. Să‑i frângă aripile, fără să le desprindă cu totul, iar apoi să ardă pasărea pe altar, pe lemnele puse pe foc. Aceasta este o ardere‑de‑tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. Dacă cineva Îi aduce DOMNULUI un dar constând într‑o ofrandă‑din‑cereale, darul acesta să fie din făină aleasă: să toarne untdelemn peste ofrandă și să pună peste ea tămâie. S‑o aducă preoților, fiilor lui Aaron; preotul să ia din ea un pumn plin – din făina aleasă, cu untdelemnul ei și cu tămâia ei – și s‑o ardă pe altar ca jertfă‑de‑aducere‑aminte, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. Partea care va rămâne din ofrandă să fie a lui Aaron și a fiilor lui: este un lucru preasfânt din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI. Dacă aduci un dar constând într‑o ofrandă‑din‑cereale coaptă în cuptor, să fie din făină aleasă: turte nedospite frământate cu untdelemn și lipii nedospite unse cu untdelemn. Dacă darul tău este o ofrandă‑din‑cereale coaptă în tavă, să fie din făină aleasă, frământată cu untdelemn și nedospită. S‑o frângi în bucăți și să torni untdelemn peste ea; aceasta este ofranda‑din‑cereale. Dacă darul tău este o ofrandă‑din‑cereale gătită în tigaie, să fie din făină aleasă, frământată cu untdelemn. Când Îi aduci DOMNULUI o ofrandă‑din‑cereale pregătită în aceste feluri, să o înfățișezi preotului. Acesta să o apropie de altar, să ridice din ofrandă o parte ca aducere aminte și să o ardă pe altar, ca jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. Partea rămasă din ofrandă să fie a lui Aaron și a fiilor lui: este un lucru preasfânt din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI. Nicio ofrandă pe care I‑o veți aduce DOMNULUI să nu fie făcută cu aluat dospit, căci nu puteți să‑I aduceți DOMNULUI ca jertfă mistuită de foc dospeală sau miere. Pe acestea I le veți putea aduce DOMNULUI ca dar‑de‑început, dar să nu fie aduse pe altar ca jertfă de un miros plăcut. Toate darurile, toate ofrandele tale să le sărezi cu sare; să nu lipsească de pe ofrandele tale sarea legământului cu Dumnezeul tău; pe toate darurile tale de mâncare să pui sare. Dacă Îi aduci DOMNULUI o ofrandă din primele roade, să aduci spice coapte de curând, prăjite la foc, precum și boabe noi, pisate, ca ofrandă din primele tale roade. Să pui untdelemn peste ele și să adaugi tămâie; aceasta este ofranda‑din‑cereale. Preotul să ardă ca aducere aminte o parte din boabele pisate și din untdelemn, cu toată tămâia, ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. Dacă cineva aduce ca dar o jertfă‑de‑pace, dacă aduce un animal din cireadă, fie de parte bărbătească, fie de parte femeiască, acel animal să fie fără cusur când este adus înaintea DOMNULUI. Omul să pună mâna pe capul animalului adus ca dar, să‑l înjunghie la intrarea în Cortul Întâlnirii, iar preoții, fiii lui Aaron, să stropească de jur împrejurul altarului cu sângele lui. Din această jertfă‑de‑pace să aducă jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL grăsimea din jurul măruntaielor și toată grăsimea de pe măruntaie, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care‑l va desprinde de lângă rinichi. Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii‑de‑tot care va fi pe lemnele puse pe foc, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. Dacă darul este din turmă, fie de parte bărbătească, fie de parte femeiască, să aducă un animal fără cusur. Dacă darul este un miel, să‑l aducă înaintea DOMNULUI, să‑și pună mâna pe capul lui și să‑l înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii; fiii lui Aaron să stropească de jur împrejurul altarului cu sângele lui. Din jertfa‑de‑pace să‑I aducă DOMNULUI ca jertfă mistuită de foc grăsimea ei: toată grăsimea cozii, pe care o va desface de la osul spinării, grăsimea din jurul măruntaielor și toată grăsimea de pe măruntaie, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care‑l va desprinde de lângă rinichi. Preotul să le ardă pe altar, ca hrană, ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. Dacă darul este o capră, s‑o aducă înaintea DOMNULUI. Să‑și pună mâna pe capul ei și s‑o înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii, iar fiii lui Aaron să stropească de jur împrejurul altarului cu sângele ei. Apoi, din ea să‑și aducă darul, ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL: grăsimea din jurul măruntaielor și toată grăsimea de pe măruntaie, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care‑l va desprinde de lângă rinichi. Preotul să le ardă pe altar, ca hrană, ca jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut. Toată grăsimea este a DOMNULUI. Aceasta este o rânduială veșnică pentru urmașii voștri, în toate locuințele voastre. Să nu mâncați deloc grăsime și sânge.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel astfel: «Dacă păcătuiește cineva din neștiință împotriva vreuneia dintre poruncile DOMNULUI, făcând ceva ce nu se cuvine să facă, dacă păcătuiește preotul aflat în slujbă și, astfel, atrage vina asupra poporului, să‑I aducă DOMNULUI pentru păcatul pe care l‑a săvârșit un vițel fără cusur, ca jertfă‑pentru‑păcat. Să aducă vițelul la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea DOMNULUI, să‑și pună mâna pe capul lui și să‑l înjunghie înaintea DOMNULUI. Preotul aflat în slujbă să ia din sângele vițelului, să‑l aducă în Cortul Întâlnirii, să‑și înmoaie degetul în sânge și să stropească de șapte ori înaintea DOMNULUI, în fața catapetesmei Sfântului Lăcaș. Apoi, preotul să pună o parte din sânge pe coarnele altarului pentru tămâia înmiresmată, care este înaintea DOMNULUI în Cortul Întâlnirii, iar tot sângele rămas de la vițel să‑l verse la temelia altarului pentru arderea‑de‑tot, care este la intrarea în Cortul Întâlnirii. Vițelului adus ca jertfă‑pentru‑păcat să‑i ia toată grăsimea, și anume grăsimea din jurul măruntaielor și toată grăsimea de pe măruntaie, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care‑l va desprinde de lângă rinichi. Preotul să le ia așa cum se iau de la taurul adus ca jertfă‑de‑pace și să le ardă pe altarul pentru arderile‑de‑tot. Dar pielea vițelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele și balega lui, adică tot ce a mai rămas din vițel, să le scoată în afara taberei, într‑un loc curat, unde se aruncă cenușa, și să le ardă cu lemne pe foc; să fie arse unde se aruncă cenușa. Dacă toată adunarea lui Israel s‑a abătut fără voie și pricina nu este cunoscută adunării, dar au făcut ce nu trebuie să facă în privința uneia dintre poruncile DOMNULUI și sunt astfel vinovați, când se va afla păcatul făcut, adunarea să ia un vițel ca jertfă‑pentru‑păcat și să‑l aducă înaintea Cortului Întâlnirii. Bătrânii adunării să‑și pună mâinile pe capul vițelului înaintea DOMNULUI și să înjunghie vițelul înaintea DOMNULUI. Preotul aflat în slujbă să aducă din sângele vițelului în Cortul Întâlnirii, să‑și înmoaie degetul în sânge și să stropească de șapte ori înaintea DOMNULUI, în fața catapetesmei. Să pună din sângele acesta pe coarnele altarului care este înaintea DOMNULUI, în Cortul Întâlnirii, și tot sângele rămas să‑l verse la temelia altarului pentru arderile‑de‑tot, care este la intrarea în Cortul Întâlnirii. Să ia toată grăsimea și s‑o ardă pe altar. Vițelului acestuia să i se facă întocmai cum i s‑a făcut vițelului adus ca jertfă‑pentru‑păcat; să i se facă la fel. Preotul să facă ispășire pentru ei și li se va ierta. Să scoată în afara taberei ce a mai rămas din vițel și să‑l ardă, ca pe vițelul dintâi. Aceasta este o jertfă pentru păcatul adunării. Dacă o căpetenie păcătuiește și face fără voie ce nu trebuia să facă în privința uneia dintre poruncile DOMNULUI, Dumnezeului său, fiind astfel vinovată, când i se va aduce la cunoștință păcatul săvârșit, să aducă drept dar un țap fără cusur. Să‑și pună mâna pe capul țapului și să‑l înjunghie în locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot, înaintea DOMNULUI. Aceasta este o jertfă‑pentru‑păcat. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei‑pentru‑păcat, să pună din el pe coarnele altarului pentru arderea‑de‑tot, iar sângele rămas să‑l verse la temelia altarului pentru arderea‑de‑tot. Toată grăsimea s‑o ardă pe altar, asemenea grăsimii jertfei‑de‑pace. Astfel să facă preotul ispășire pentru păcatul acelei căpetenii și i se va ierta. Dacă un om de rând păcătuiește fără voie și face ceea ce nu trebuia să facă în privința uneia din poruncile DOMNULUI, fiind astfel vinovat, când i se va aduce la cunoștință păcatul săvârșit, să aducă drept dar o iadă fără cusur. Să‑și pună mâna pe capul animalului adus ca jertfă‑pentru‑păcat și să îl înjunghie ca jertfă‑pentru‑păcat în locul pentru arderea‑de‑tot. Preotul să ia cu degetul din sângele ei, să pună din el pe coarnele altarului pentru arderea‑de‑tot, iar sângele rămas să‑l verse la temelia altarului. Grăsimea să fie luată în întregime, cum se ia grăsimea jertfei‑de‑pace, și preotul să o ardă pe altar ca o jertfă de un miros plăcut DOMNULUI. Astfel va face preotul ispășire pentru omul acesta și i se va ierta. Dacă darul lui ca jertfă‑pentru‑păcat va fi un miel, să aducă o parte femeiască fără cusur. Să‑și pună mâna pe capul animalului de jertfă și să‑l înjunghie ca jertfă‑pentru‑păcat în locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei‑pentru‑păcat și să pună din el pe coarnele altarului pentru arderea‑de‑tot, iar sângele rămas să‑l verse la temelia altarului. Să se ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea mielului adus ca jertfă‑de‑pace, și să fie arsă pe altar, peste jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI. Astfel să facă preotul ispășire pentru păcatul săvârșit și vinovatul va fi iertat. Dacă cineva păcătuiește prin aceea că, deși aude o chemare publică și poate să fie martor – căci fie a văzut, fie cunoaște cele petrecute –, nu depune mărturie, își va purta vina. Sau dacă cineva, fără să știe, se atinge de ceva necurat, de hoitul unei viețuitoare sălbatice necurate, de hoitul unui animal necurat, de hoitul unei vietăți necurate care umblă pe pământ, va fi necurat și vinovat. Sau dacă cineva, fără să știe, se atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice spurcăciune produsă de el, care face pe cineva necurat, și bagă de seamă mai târziu, va fi vinovat. Sau dacă îi iese cuiva de pe buze un jurământ făcut în chip ușuratic, anume că va face un lucru, fie rău, fie bun – oricare ar fi lucrul pe care îl jură omul în chip ușuratic – și nu este conștient de ce spune, dar mai apoi își dă seama, va fi vinovat de lucrul respectiv. Deci dacă cineva este vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să mărturisească în ce privință a păcătuit. Apoi, să‑I aducă lui Dumnezeu o jertfă‑pentru‑vină pentru păcatul pe care l‑a făcut, și anume un animal de parte femeiască din turmă – o mielușea sau o iadă – ca jertfă‑pentru‑păcat, și preotul să facă ispășire pentru păcatul lui. Dacă nu‑i dă mâna să aducă un miel, să‑I aducă DOMNULUI ca jertfă pentru vina sa, pentru păcatul făcut, două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă‑pentru‑păcat și altul ca ardere‑de‑tot. Să i le aducă preotului, care va apropia mai întâi pasărea adusă ca jertfă‑pentru‑păcat. Preotul să‑i frângă gâtul, fără să‑l despartă, să stropească peretele altarului cu sângele jertfei‑pentru‑păcat, iar sângele rămas să‑l verse la temelia altarului. Aceasta este jertfa‑pentru‑păcat. A doua să fie pasărea adusă ca ardere‑de‑tot, după rânduială. Preotul să facă ispășirea pentru păcatul săvârșit și vinovatul va fi iertat. Dacă nu‑i dă mâna să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă drept dar pentru ceea ce a păcătuit o zecime dintr‑o efă de făină aleasă, ca jertfă‑pentru‑păcat; să nu pună untdelemn pe ea și să nu adauge tămâie, căci este o jertfă‑pentru‑păcat. S‑o aducă la preot, și preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, și s‑o ardă pe altar, după rânduiala jertfelor mistuite de foc aduse DOMNULUI. Aceasta este o jertfă‑pentru‑păcat. Preotul să facă ispășirea pentru păcatul săvârșit în oricare din aceste pricini și vinovatul va fi iertat. Ce va rămâne din darul acesta să fie al preotului, ca și la ofranda‑din‑cereale.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Dacă cineva este necredincios și păcătuiește fără voie în privința celor sfinte închinate DOMNULUI, să‑I aducă DOMNULUI o jertfă‑pentru‑vină, și anume un berbec fără cusur din turmă, după socoteala ta, în sicli de argint, după siclul Sfântului Lăcaș, ca jertfă‑pentru‑vină. Să dea o despăgubire pentru lucrul prin care a păcătuit în privința celor sfinte, să adauge a cincea parte din valoarea lui și suma aceasta să o încredințeze preotului. Preotul să facă ispășire pentru el cu berbecul jertfei‑pentru‑vină și vinovatul va fi iertat. Dacă cineva păcătuiește făcând din neștiință ce nu trebuie făcut împotriva uneia din poruncile DOMNULUI, va fi vinovat; își va purta vina. Să‑i aducă preotului un berbec fără cusur din turmă, după socoteala ta, ca jertfă‑pentru‑vină. Preotul să facă ispășirea greșelii săvârșite din neștiință și vinovatul va fi iertat. Aceasta este o jertfă‑pentru‑vină; acel om negreșit fusese vinovat față de DOMNUL.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: „Dacă cineva păcătuiește, fiindu‑I necredincios DOMNULUI, și refuză să‑i înapoieze aproapelui său un bun încredințat lui, lăsat ca zălog sau luat prin furt ori îl asuprește pe aproapele lui ori găsește un lucru pierdut și minte cu privire la el ori jură strâmb cu privire la oricare dintre faptele prin care omul ajunge să păcătuiască – dacă păcătuiește și se face astfel vinovat, să înapoieze lucrul prădat, lucrul stors prin asuprire, lucrul încredințat lui, lucrul pierdut pe care l‑a găsit sau lucrul pentru care a făcut un jurământ strâmb, oricare ar fi, să‑l restituie în întregime, să adauge a cincea parte din valoarea lui și să‑l dea în mâna proprietarului, chiar în ziua când se descoperă că e vinovat. Iar ca jertfă‑pentru‑vină să‑I aducă DOMNULUI un berbec fără cusur din turmă, după socoteala ta, ca jertfă‑pentru‑păcat, și să‑l dea preotului. Preotul să facă ispășire pentru el înaintea DOMNULUI și va primi iertare pentru acel lucru prin care s‑a făcut vinovat.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: „Poruncește‑le lui Aaron și fiilor săi astfel: «Aceasta este legea arderii‑de‑tot. Arderea‑de‑tot să rămână pe vatra altarului toată noaptea, până dimineața, și să ardă pe altar. Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să‑și acopere goliciunea cu izmenele de in, să ia cenușa rămasă de la focul care a mistuit arderea‑de‑tot de pe altar și s‑o pună lângă altar. Apoi să se dezbrace de veșmintele lui, să se îmbrace cu alte haine și să scoată cenușa în afara taberei, într‑un loc curat. Focul de pe altar să ardă și să nu se stingă: preotul să aprindă lemne pe altar în fiecare dimineață, să pună peste ele întâi arderea‑de‑tot și să ardă deasupra grăsimea jertfelor‑de‑pace. Focul să ardă necurmat pe altar și să nu se stingă. Aceasta este legea ofrandei‑din‑cereale. Fiii lui Aaron să o aducă înaintea DOMNULUI, înaintea altarului. Preotul să ia un pumn de făină aleasă din ofrandă și din untdelemn, cu toată tămâia adăugată la ofrandă, și s‑o ardă pe altar ca aducere aminte de un miros plăcut pentru DOMNUL. Partea rămasă din ofrandă să fie mâncată de Aaron și de fiii lui; s‑o mănânce cu azime într‑un loc sfânt; în curtea Cortului Întâlnirii s‑o mănânce. Să nu fie coaptă cu aluat. Aceasta este partea pe care le‑am dat‑o din jertfele mistuite de foc aduse Mie; este un lucru preasfânt, ca jertfa‑pentru‑păcat și jertfa‑pentru‑vină. Toți cei de parte bărbătească dintre fiii lui Aaron să mănânce din ea. Aceasta este o rânduială veșnică pentru urmașii voștri cu privire la jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI: oricine se va atinge de ele va fi sfințit.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: „Acesta este darul pe care Aaron și fiii lui I‑l vor aduce DOMNULUI în ziua consacrării lor: a zecea parte dintr‑o efă de făină aleasă, ca ofrandă necurmată, jumătate dimineața și jumătate seara, să fie coaptă în tavă, stropită din belșug cu untdelemn; să fie tăiată în bucăți și adusă ca ofrandă de un miros plăcut pentru DOMNUL. Să fie adusă de acela dintre fiii lui Aaron care este uns preot în locul lui. Aceasta este o rânduială veșnică înaintea DOMNULUI: ofranda să fie arsă în întregime. Orice ofrandă a unui preot să fie arsă în întregime: să nu se mănânce.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: „Vorbește‑le lui Aaron și fiilor lui astfel: «Aceasta este legea jertfei‑pentru‑păcat. Jertfa‑pentru‑păcat să fie înjunghiată înaintea DOMNULUI în locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot: este un lucru preasfânt. Preotul care va aduce jertfa‑pentru‑păcat, acela să o mănânce; să fie mâncată într‑un loc sfânt, în curtea Cortului Întâlnirii. Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfințit. Dacă sare sânge din ea pe vreun veșmânt, partea stropită cu sânge să fie spălată într‑un loc sfânt. Vasul de pământ în care se fierbe să fie spart; dacă s‑a fiert într‑un vas de aramă, vasul să fie frecat și spălat cu apă. Toți cei de parte bărbătească din neamul preoțesc să mănânce din ea: este un lucru preasfânt. Dar să nu mâncați jertfa‑pentru‑păcat dacă din sângele ei o parte a fost adusă în Cortul Întâlnirii pentru a se face ispășire în Sfântul Lăcaș, ci să fie arsă. Aceasta este legea jertfei‑pentru‑vină: ea este un lucru preasfânt. Jertfa‑pentru‑vină să fie înjunghiată în locul unde este înjunghiată arderea‑de‑tot. Să se stropească de jur împrejurul altarului cu sângele ei. Să se aducă toată grăsimea ei: coada, grăsimea din jurul măruntaielor, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, care va fi desprins de lângă rinichi. Preotul să le ardă pe altar ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. Aceasta este o jertfă‑pentru‑vină. Toți cei de parte bărbătească din neamul preoțesc să mănânce din ea; să fie mâncată într‑un loc sfânt: este un lucru preasfânt. Cu jertfa‑pentru‑vină este ca și cu jertfa‑pentru‑păcat; o singură lege să fie pentru ele: vita jertfită va fi a preotului care face ispășirea. Preotul care aduce arderea‑de‑tot a cuiva să păstreze pielea arderii‑de‑tot pe care a adus‑o. Orice ofrandă‑din‑cereale coaptă în cuptor, gătită în tigaie sau în tavă să fie a preotului care a adus‑o. Orice ofrandă frământată cu untdelemn sau uscată să fie a tuturor fiilor lui Aaron, în egală măsură. Aceasta este legea jertfei‑de‑pace, care I se va aduce DOMNULUI. Dacă cineva vrea să aducă mulțumire, să aducă împreună cu jertfa‑de‑mulțumire turte nedospite frământate cu untdelemn, lipii nedospite unse cu untdelemn și turte de făină aleasă amestecate și frământate cu untdelemn. Să aducă și turte din aluat pentru darul lui, împreună cu jertfa‑de‑pace adusă ca mulțumire. Din darul lui să‑I aducă o parte DOMNULUI; să fie a preotului care face stropire cu sângele jertfei‑de‑pace. Carnea jertfei‑de‑pace aduse ca mulțumire să fie mâncată în ziua în care este adusă ca dar; să nu rămână nimic din ea până dimineața. Dacă jertfa adusă ca dar este pentru împlinirea unei juruințe sau dacă este un dar de bunăvoie, jertfa să fie mâncată în ziua în care se aduce, iar ce rămâne din ea să se mănânce în ziua următoare. Ce rămâne din carnea vitei până a treia zi să fie ars. Dacă se va mânca din carnea jertfei‑de‑pace în ziua a treia, jertfa nu va fi primită și nu îi va fi pusă în seamă celui ce a adus‑o, ci va fi o carne spurcată și oricine va mânca din ea își va purta vina. Nici carnea atinsă de ceva necurat nu trebuie mâncată, ci trebuie arsă. Din carnea jertfei poate mânca orice om care este curat, dar cel care, deși se află în stare de necurăție, mănâncă din carnea jertfei‑de‑pace, care este a DOMNULUI, acela va fi nimicit din poporul său. Cine se atinge de ceva necurat, fie de vreo spurcăciune omenească, fie de vreun animal necurat, fie de vreo altă târâtoare necurată, și mănâncă din carnea jertfei‑de‑pace, care este a DOMNULUI, acela va fi nimicit din poporul său.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel astfel: «Să nu mâncați grăsimea vitei, a oii sau a caprei. Grăsimea unui animal mort sau sfâșiat de fiare va putea fi întrebuințată la orice lucrare, dar nu cumva să o mâncați, căci cine va mânca din grăsimea animalelor din care se aduce jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL va fi nimicit din poporul său. Să nu mâncați deloc sânge, nici de pasăre, nici de vită, în toate locuințele voastre. Cine mănâncă sânge de orice fel va fi nimicit din poporul său.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: „Vorbește‑le fiilor lui Israel astfel: «Cine Îi aduce DOMNULUI o jertfă‑de‑pace să‑I aducă DOMNULUI în dar o parte din ea. Cu mâinile lui să aducă jertfele mistuite de foc pentru DOMNUL: să aducă grăsimea și pieptul, iar pieptul să‑l legene într‑o parte și într‑alta, ca un dar legănat înaintea DOMNULUI. Preotul să ardă grăsimea pe altar, iar pieptul să fie al lui Aaron și al fiilor lui. Spata dreaptă să i‑o dai preotului ca dar din jertfele‑de‑pace. Acela dintre fiii lui Aaron care va aduce sângele și grăsimea jertfei‑de‑pace să aibă spata dreaptă ca parte a lui, căci pieptul legănat și spata ridicată le iau de la fiii lui Israel din jertfele‑de‑pace ale lor și le dau preotului Aaron și fiilor lui, printr‑o rânduială veșnică pentru fiii lui Israel. Aceasta este partea lui Aaron și a fiilor lui din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI, din ziua când au fost înfățișați pentru a‑I sluji DOMNULUI ca preoți – ceea ce poruncește DOMNUL să le dea fiii lui Israel din ziua punerii lor în slujbă; aceasta va fi o rânduială veșnică printre urmașii lor.»” Aceasta este legea arderii‑de‑tot, a ofrandei‑din‑cereale, a jertfei‑pentru‑păcat, a jertfei‑pentru‑vină, a închinării în slujbă și a jertfei‑de‑pace. Acestea le‑a poruncit DOMNUL pe muntele Sinai în ziua când le‑a poruncit fiilor lui Israel să‑și aducă darurile înaintea DOMNULUI, în pustiul Sinai. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise zicând: „Ia‑i pe Aaron și pe fiii lui împreună cu el, veșmintele, untdelemnul ungerii, vițelul jertfei‑pentru‑păcat, cei doi berbeci și coșul cu azime și cheamă toată adunarea la intrarea în Cortul Întâlnirii!” Moise a făcut cum îi poruncise DOMNUL, și adunarea s‑a strâns la intrarea în Cortul Întâlnirii. Moise a zis adunării: „Așa a poruncit DOMNUL să se facă.” Moise i‑a apropiat pe Aaron și pe fiii lui și i‑a spălat cu apă. A pus tunica pe Aaron, l‑a încins cu brâul, l‑a îmbrăcat cu mantia și a pus pe el efodul, pe care l‑a strâns cu brâul efodului cu care l‑a îmbrăcat. I‑a pus pieptarul și a pus în pieptar pietrele Urim și Tumim. I‑a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a așezat placa de aur, coroana sfântă, cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Moise a luat untdelemnul ungerii, a uns Lăcașul și toate câte erau în el și le‑a sfințit. Cu o parte din el a stropit peste altar de șapte ori și a uns altarul cu toate uneltele lui și ligheanul cu temelia lui, ca să le sfințească. A turnat din untdelemnul ungerii pe capul lui Aaron și l‑a uns, ca să‑l sfințească. Moise i‑a apropiat și pe fiii lui Aaron; i‑a îmbrăcat cu tunicile, i‑a încins cu brâiele și le‑a legat scufiile, cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. A apropiat apoi vițelul jertfei‑pentru‑păcat, iar Aaron și fiii lui și‑au pus mâinile pe capul vițelului jertfei‑pentru‑păcat. Moise l‑a înjunghiat, a luat sânge, l‑a pus cu degetul pe coarnele altarului, de jur împrejur, și a curățit altarul; sângele rămas l‑a turnat la temelia altarului și a sfințit astfel altarul, făcând ispășire pentru el. Moise a luat toată grăsimea de pe măruntaie, prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea lor și le‑a ars pe altar. Restul vițelului – pielea, carnea și balega – l‑a ars în afara taberei, cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. A apropiat apoi berbecul arderii‑de‑tot, iar Aaron și fiii lui și‑au pus mâinile pe capul berbecului. Moise l‑a înjunghiat și a stropit altarul cu sânge de jur împrejur. A tăiat berbecul în bucăți și a ars capul, bucățile și grăsimea. A spălat cu apă măruntaiele și picioarele și a ars tot berbecul pe altar; aceasta a fost arderea‑de‑tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut DOMNULUI, cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. A adus apoi al doilea berbec, adică berbecul consacrării, iar Aaron și fiii lui și‑au pus mâinile pe capul berbecului. Moise a înjunghiat berbecul, a luat din sângele lui și a pus pe lobul urechii drepte a lui Aaron, pe degetul mare al mâinii lui drepte și pe degetul mare al piciorului lui drept. Moise i‑a apropiat pe fiii lui Aaron, a pus sânge pe lobul urechii lor drepte, pe degetul mare al mâinii lor drepte și pe degetul mare al piciorului lor drept. Cu sângele rămas, a stropit altarul de jur împrejur. A luat grăsimea, coada, toată grăsimea de pe măruntaie, prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea lor și pulpa dreaptă; a luat, de asemenea, din coșul cu azime pus înaintea DOMNULUI o turtă fără aluat, o turtă de pâine făcută cu untdelemn și o lipie și le‑a pus pe grăsime și pe pulpa dreaptă. Toate aceste lucruri le‑a pus în mâinile lui Aaron și ale fiilor săi și le‑a legănat într‑o parte și într‑alta, ca un dar legănat înaintea DOMNULUI. Apoi, Moise le‑a luat din mâinile lor și le‑a ars pe altar, deasupra arderii‑de‑tot; aceasta a fost jertfa consacrării, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut DOMNULUI. Apoi, Moise a luat pieptul berbecului de consacrare și l‑a legănat într‑o parte și într‑alta, ca un dar legănat înaintea DOMNULUI; aceasta a fost partea lui Moise, cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Moise a luat din untdelemnul ungerii și din sângele de pe altar și a stropit asupra lui Aaron și asupra veșmintelor lui, asupra fiilor lui Aaron și asupra veșmintelor lor; astfel i‑a sfințit pe Aaron și veșmintele lui și pe fiii lui Aaron și veșmintele lor. Moise le‑a zis lui Aaron și fiilor lui: „Fierbeți carnea la intrarea în Cortul Întâlnirii; acolo s‑o mâncați, împreună cu pâinea care este în coș pentru jertfa consacrării, cum am poruncit zicând: «S‑o mănânce Aaron și fiii lui»! Iar ce va mai rămâne din carne și din pâine să ardeți. Timp de șapte zile să nu treceți dincolo de intrarea în Cortul Întâlnirii, până se vor împlini zilele consacrării voastre; căci șapte zile va dura consacrarea voastră. Ce s‑a făcut azi DOMNUL a poruncit să se facă drept ispășire pentru voi. Așadar, să rămâneți șapte zile la intrarea în Cortul Întâlnirii, zi și noapte, și să respectați îndatorirea dată de DOMNUL, ca să nu muriți; căci așa mi s‑a poruncit.” Aaron și fiii lui au făcut tot ce poruncise DOMNUL prin Moise. În ziua a opta, Moise i‑a chemat pe Aaron, pe fiii lui și pe bătrânii lui Israel. Și i‑a zis lui Aaron: „Ia un vițel ca jertfă‑pentru‑păcat și un berbec ca ardere‑de‑tot, amândoi fără cusur, și înfățișează‑i înaintea DOMNULUI! Să le vorbești fiilor lui Israel astfel: «Luați un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, un vițel și un miel de un an fără cusur pentru arderea‑de‑tot, un taur și un berbec ca jertfă‑de‑pace, ca să‑i jertfiți înaintea DOMNULUI, și o ofrandă‑din‑cereale frământată cu untdelemn; căci astăzi vi Se va arăta DOMNUL.»” Ei au adus tot ce poruncise Moise înaintea Cortului Întâlnirii și toată adunarea s‑a apropiat și a stat înaintea DOMNULUI. Moise a zis: „Să faceți lucrul acesta pe care l‑a poruncit DOMNUL și vi se va arăta slava DOMNULUI.” Moise i‑a zis lui Aaron: „Apropie‑te de altar, adu‑ți jertfa‑pentru‑păcat și arderea‑de‑tot și fă ispășire pentru tine și pentru popor; adu darul poporului și fă ispășire pentru ei, după cum a poruncit DOMNUL!” Aaron s‑a apropiat de altar și a înjunghiat vițelul jertfei‑pentru‑păcat, care era pentru el. Fiii lui Aaron au adus sângele la el; el și‑a înmuiat degetul în sânge, a pus o parte din el pe coarnele altarului, iar sângele rămas l‑a turnat la temelia altarului. A ars pe altar grăsimea, rinichii și prapurul ficatului de la vițelul pentru jertfa‑pentru‑păcat, după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL, iar carnea și pielea le‑a ars în afara taberei. Apoi, a înjunghiat arderea‑de‑tot. Fiii lui Aaron au adus sângele la el și el a stropit altarul cu sânge de jur împrejur. I‑au adus și arderea‑de‑tot tăiată în bucăți, cu cap cu tot, și a ars‑o pe altar. A spălat măruntaiele și picioarele și le‑a ars pe altar, deasupra arderii‑de‑tot. În urmă, a adus darul poporului. A luat țapul jertfei‑pentru‑păcat adus de popor, l‑a înjunghiat și l‑a adus jertfă‑pentru‑păcat ca pe vițel. A adus apoi arderea‑de‑tot după rânduială. A adus și ofranda‑din‑cereale, a luat un pumn plin din ea și l‑a ars pe altar, în afară de arderea‑de‑tot de dimineață. După ce a înjunghiat Aaron taurul și berbecul – jertfa‑de‑pace pentru popor – fiii lui au adus sângele la el și el a stropit altarul cu sânge de jur împrejur. I‑au adus apoi grăsimea de la taur și de la berbec – coada, grăsimea din jurul măruntaielor, rinichii și prapurul ficatului –, au pus grăsimile acestea deasupra piepturilor și el a ars grăsimile pe altar. Aaron a legănat într‑o parte și într‑alta piepturile și pulpa dreaptă, ca dar legănat înaintea DOMNULUI, cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Aaron și‑a ridicat mâinile spre popor și l‑a binecuvântat. Apoi, după ce a adus jertfa‑pentru‑păcat, arderea‑de‑tot și jertfa‑de‑pace, a coborât. Moise și Aaron au intrat în Cortul Întâlnirii. Când au ieșit, au binecuvântat poporul, și slava DOMNULUI s‑a arătat întregului popor. Un foc a ieșit dinaintea DOMNULUI și a mistuit arderea‑de‑tot și grăsimile de pe altar. Tot poporul a văzut lucrul acesta, a scos strigăte de bucurie și s‑a aruncat cu fața la pământ. Fiii lui Aaron Nadab și Abihu și‑au luat cădelnițele, au pus foc în ele, au pus tămâie pe foc și au adus astfel înaintea DOMNULUI foc străin, lucru pe care El nu li‑l poruncise. Atunci a ieșit un foc dinaintea DOMNULUI, i‑a mistuit și au murit înaintea DOMNULUI. Moise i‑a zis lui Aaron: „Nu degeaba a vorbit DOMNUL astfel: «Voi fi sfințit prin cei ce se apropie de Mine și voi fi slăvit în fața întregului popor.»” Aaron tăcea. Moise i‑a chemat pe Mișael și pe Elțafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, și le‑a zis: „Apropiați‑vă, duceți‑i pe frații voștri din Sfântul Lăcaș în afara taberei!” Ei s‑au apropiat și i‑au dus, așa cum erau îmbrăcați în tunicile lor, în afara taberei, cum zisese Moise. Moise le‑a zis lui Aaron, lui Eleazar și lui Itamar, fiii lui: „Să nu vă lăsați capul neîngrijit și să nu vă rupeți hainele, ca nu cumva să muriți și Dumnezeu să Se mânie împotriva întregii adunări. Frații voștri și toată casa lui Israel, ei să plângă arderea care a venit de la DOMNUL. Voi să nu treceți dincolo de intrarea în Cortul Întâlnirii, ca nu cumva să muriți, căci untdelemnul ungerii DOMNULUI este peste voi.” Ei au făcut după cuvântul lui Moise. DOMNUL i‑a vorbit lui Aaron astfel: „Vin sau băutură amețitoare să nu beți când veți intra în Cortul Întâlnirii, nici tu și nici fiii tăi care sunt cu tine, ca să nu muriți: aceasta va fi o rânduială veșnică pentru urmașii voștri, ca să puteți deosebi ce este sfânt de ce este profan și ce este necurat de ce este curat și să‑i puteți învăța pe fiii lui Israel toate rânduielile pe care DOMNUL i le‑a dat prin viu grai lui Moise.” Moise le‑a vorbit lui Aaron, lui Eleazar și lui Itamar, cei doi fii care îi mai rămăseseră lui Aaron: „Luați ofranda‑din‑cereale rămasă din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI și mâncați‑o cu azime lângă altar, căci este un lucru preasfânt! Să o mâncați într‑un loc sfânt; acesta este dreptul tău și dreptul fiilor tăi, ca parte din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI, căci așa mi‑a fost poruncit. Pieptul legănat și spata ridicată să le mâncați într‑un loc curat, atât tu, cât și fiii tăi și fiicele tale împreună cu tine, căci sunt dreptul tău și al fiilor tăi din jertfele‑de‑pace ale fiilor lui Israel. Spata ridicată și pieptul legănat să fie aduse împreună cu grăsimea oferită în jertfele mistuite de foc; să fie legănate ca dar înaintea DOMNULUI; ele să fie ale tale și ale fiilor tăi împreună cu tine printr‑o rânduială veșnică, după cum a poruncit DOMNUL.” Moise a căutat țapul adus ca jertfă‑pentru‑păcat și iată că fusese ars. Atunci s‑a mâniat pe Eleazar și pe Itamar, fiii care îi mai rămăseseră lui Aaron, și le‑a zis: „De ce n‑ați mâncat jertfa‑pentru‑păcat într‑un loc sfânt? Ea este un lucru preasfânt, și Dumnezeu v‑a dat‑o ca să înlăturați vina adunării și să faceți ispășire pentru ea înaintea DOMNULUI. Iată, sângele jertfei n‑a fost dus înăuntrul Sfântului Lăcaș; trebuia s‑o mâncați în Sfântul Lăcaș, cum am poruncit.” Aaron i‑a vorbit lui Moise: „Iată, ei și‑au adus azi jertfa‑pentru‑păcat și arderea‑de‑tot înaintea DOMNULUI și, după toate câte mi s‑au întâmplat, dacă aș fi mâncat azi jertfa‑pentru‑păcat, ar fi fost mulțumit DOMNUL?” Moise a auzit și a fost mulțumit. DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron și le‑a zis: „Vorbiți‑le fiilor lui Israel astfel: «Acestea sunt viețuitoarele pe care le puteți mânca dintre toate animalele de pe pământ. Să mâncați tot ce are unghia despicată, copita despărțită și rumegă, dar să nu mâncați din cele care fie doar rumegă, fie doar au unghia despicată: cămila, fiindcă rumegă, dar nu are unghia despicată, s‑o priviți ca necurată; damanul, fiindcă rumegă, dar nu are unghia despicată, să‑l priviți ca necurat; iepurele, fiindcă rumegă, dar nu are unghia despicată, să‑l priviți ca necurat; porcul, fiindcă are unghia despicată și copita despărțită, dar nu rumegă, să‑l priviți ca necurat. Din carnea lor să nu mâncați și de stârvurile lor să nu vă atingeți; să le priviți ca necurate. Din toate cele care sunt în ape să mâncați tot ce are înotătoare și solzi și trăiește în ape, fie în mări, fie în râuri. Însă pe toate cele care nu au înotătoare și solzi dintre cele ce mișună în ape și din toate viețuitoarele care sunt în ape – fie în mări, fie în râuri – să le priviți ca o urâciune. Să le priviți ca o urâciune, din carnea lor să nu mâncați și stârvurile lor să le priviți ca o urâciune. Tot ce trăiește în ape, dar nu are înotătoare și solzi să fie privit ca o urâciune. Dintre păsări să le priviți ca urâciune și să nu mâncați, căci sunt o urâciune, din următoarele: acvila, vulturul și vulturul‑negru, șorecarul, șoimul și tot ce este din neamul lui, corbul și tot ce este din neamul lui, buha, ciuful‑de‑câmp, ciuful‑de‑pădure și vindereul și tot ce este din neamul lui, huhurezul, bufnița‑pescar, bufnița‑mare, striga, cucuveaua, hoitarul‑alb, barza, bâtlanul și tot ce este din neamul lui, pupăza și liliacul. Orice gânganie care zboară și umblă pe patru picioare să o priviți ca o urâciune. Dintre toate gângăniile care zboară și umblă pe patru picioare puteți să le mâncați doar pe cele ce se folosesc de picioarele dinapoi pentru a sări pe pământ. Acestea sunt cele din care puteți să mâncați: lăcusta arbe, lăcusta solam, lăcusta hargol și lăcusta hagab, după soiurile lor. Pe toate celelalte gângănii care zboară și care au patru picioare să le priviți ca o urâciune. Ele vă vor face necurați: oricine se va atinge de stârvurile lor va fi necurat până seara și oricine va purta stârvurile lor să‑și spele hainele și va fi necurat până seara. Să priviți ca necurat orice animal care are unghia despicată, dar nu are copita despărțită și nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat. Să priviți ca necurate toate acele animale cu patru picioare care umblă pe labele lor: oricine se va atinge de stârvurile lor va fi necurat până seara și oricine le va purta stârvurile să‑și spele hainele și va fi necurat până seara. Să le priviți ca necurate. Acestea sunt cele pe care trebuie să le priviți ca necurate dintre târâtoarele care se târăsc pe pământ: orbetele, jerboa și șopârla cu coada spinoasă, după soiurile lor, gecko, broasca, șopârla, melcul și cameleonul. Pe acestea să le priviți ca necurate dintre toate târâtoarele. Oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara. Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuințează la ceva: să fie pus în apă și va fi necurat până seara; apoi va fi curat. Tot ce se va găsi într‑un vas de lut în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte va fi necurat și vasul trebuie să fie spart. Orice lucru bun de mâncat va fi necurat, dacă a venit peste el din apa necurată; tot la fel și orice băutură ce se poate bea din toate aceste vase va fi necurată. Orice lucru pe care va cădea ceva din stârvurile lor va fi necurat; cuptorul și vatra să fie dărâmate: vor fi necurate și le veți privi ca necurate. Numai izvoarele și rezervoarele unde se adună apa vor rămâne curate, dar cine se va atinge de stârvurile lor va fi necurat. Dacă va cădea ceva din stârvurile lor pe o sămânță de semănat, va fi curată. Dar, dacă se pusese apă peste sămânță și cade pe ea ceva din stârvurile lor, va fi necurată. Dacă moare una din vitele care vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de stârvul ei va fi necurat până seara; cine va mânca din stârvul ei să‑și spele hainele și va fi necurat până seara, iar cine va purta trupul ei mort să‑și spele hainele și va fi necurat până seara. Pe orice vietate care se târăște pe pământ s‑o priviți ca o urâciune; să nu fie mâncată. Din vietățile care se târăsc pe pământ, să nu mâncați niciuna care umblă pe pântece sau care umblă pe patru sau mai multe picioare, ci să le priviți ca o urâciune. Să nu vă faceți sufletele o urâciune din pricina tuturor acestor vietăți care mișună; să nu vă spurcați din pricina lor, să nu vă faceți necurați din pricina lor. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Voi sfințiți‑vă și fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt; nu vă pângăriți sufletele din pricina tuturor acestor târâtoare care mișună pe pământ! Eu sunt DOMNUL; Eu v‑am scos din țara Egiptului ca să vă fiu Dumnezeu. Voi să fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt. Aceasta este legea privitoare la animale, păsări, orice viețuitoare care mișună în ape și orice vietate care se târăște pe pământ, ca să faceți deosebire între ce este necurat și ce este curat, între viețuitoarea care se mănâncă și viețuitoarea care nu se mănâncă.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și zi‑le: «Dacă o femeie rămâne însărcinată și naște un copil de parte bărbătească, va fi necurată șapte zile; va fi necurată ca în vremea ciclului ei. În ziua a opta, copilul să fie circumcis în carnea prepuțului său. Femeia să rămână încă treizeci și trei de zile ca să se curățească de sângele ei; să nu se atingă de niciun lucru sfânt și să nu se ducă la Sanctuar până nu se vor împlini zilele curățirii ei. Dacă naște o fată, va fi necurată două săptămâni, ca la ciclul ei; să rămână încă șaizeci și șase de zile ca să se curățească de sângele ei. Când se vor împlini zilele curățirii ei pentru un fiu sau pentru o fiică, să‑i aducă preotului, la intrarea în Cortul Întâlnirii, un miel de un an ca ardere‑de‑tot și un pui de porumbel sau o turturea ca jertfă‑pentru‑păcat. Preotul să le înfățișeze înaintea DOMNULUI și să facă ispășire pentru ea; și astfel va fi curățită de curgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naște un copil de parte bărbătească sau un copil de parte femeiască. Dacă nu‑i dă mâna să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea‑de‑tot, altul pentru jertfa‑pentru‑păcat. Preotul să facă ispășire pentru ea, și atunci va fi curată.»” DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: „Dacă un om are pe pielea trupului său o umflătură, o pecingine sau o pată albă care se face rană de lepră pe pielea trupului, să fie adus la preotul Aaron sau la unul din fiii lui, care sunt preoți. Preotul să cerceteze rana de pe pielea trupului său. Dacă părul din rană s‑a făcut alb și înfățișarea rănii este mai adâncă decât pielea, este o rană de lepră; preotul să o cerceteze și să‑l declare necurat pe omul acela. Dacă pe pielea trupului său este o pată albă, înfățișarea rănii nu este mai adâncă decât pielea și părul nu s‑a făcut alb, preotul să‑l închidă șapte zile pe cel cu rana. Preotul să o cerceteze în ziua a șaptea. Dacă i se pare că rana a stat pe loc și nu s‑a întins pe piele, preotul să‑l închidă a doua oară șapte zile. Preotul să o cerceteze a doua oară în ziua a șaptea. Dacă rana a mai scăzut și nu s‑a întins pe piele, preotul să‑l declare curat: este o pecingine; să‑și spele hainele, și va fi curat. Dar, dacă pecinginea s‑a întins mai departe pe piele după ce i s‑a arătat preotului pentru curățirea sa, să i se arate preotului a doua oară. Preotul să cerceteze rana. Dacă pecinginea s‑a întins pe piele, preotul să‑l declare necurat: este lepră. Dacă rana de lepră este pe un om, să fie adus la preot. Preotul să cerceteze rana. Dacă este pe piele o umflătură albă care a făcut părul să se albească, iar în umflătură este și o urmă de carne vie, pe pielea trupului lui este o lepră învechită. Preotul să‑l declare necurat. Să nu‑l închidă, căci este necurat. Dacă izbucnește lepra pe piele și acoperă toată pielea celui cu rana, din cap până în picioare, cât va cuprinde preotul cu privirea, preotul să cerceteze rana și, dacă lepra i‑a acoperit tot trupul, să‑l declare curat pe cel acoperit de rană; dacă s‑a făcut toată albă, este curat. Dar, în ziua când va apărea în rană carne vie, el va fi necurat; când preotul va vedea carnea vie, să‑l declare necurat. Carnea vie este necurată, iar el este lepros. Dacă se schimbă carnea vie și se face albă, să se ducă la preot; preotul să o cerceteze și, dacă rana s‑a făcut albă, să‑l declare curat pe cel cu rana: este curat. Dacă pe trupul cuiva este, pe piele, o bubă ce a fost vindecată, iar pe locul bubei este o umflătură albă sau o pată de un alb roșiatic, omul acela să i se arate preotului. Preotul să cerceteze buba. Dacă înfățișarea ei este mai adâncă decât pielea și părul ei s‑a făcut alb, preotul să‑l declare necurat: este o rană de lepră care s‑a transformat în bubă. Dacă preotul cercetează buba și vede că nu este păr alb în ea, că nu este mai adâncă decât pielea și că a mai scăzut, preotul să‑l închidă șapte zile. Dacă pata s‑a întins mai departe pe piele, preotul să‑l declare necurat: este lepră. Dar, dacă pata a rămas pe loc și nu s‑a întins, este cicatricea bubei: preotul să‑l declare curat. Sau dacă un om are pe trupul său, pe piele, o arsură pricinuită de foc și se arată pe urma arsurii o pată alb‑roșie sau albă, preotul să o cerceteze. Dacă părul din pată s‑a făcut alb și pata se înfățișează mai adâncă decât pielea, este lepră care a izbucnit în arsură. Preotul să‑l declare necurat pe omul acela: este o rană de lepră. Dacă preotul o cercetează și nu este păr alb în pată, iar pata nu este mai adâncă decât pielea și a mai scăzut, preotul să‑l închidă șapte zile. Preotul să o cerceteze a șaptea zi; dacă pata s‑a întins mai departe pe piele, preotul să‑l declare necurat: este o rană de lepră. Dar, dacă pata a rămas pe loc, nu s‑a întins pe piele și a mai scăzut, este umflătura arsurii; preotul să‑l declare curat, căci este cicatricea arsurii. Dacă un bărbat sau o femeie are o rană pe cap sau la bărbie, preotul să cerceteze rana. Dacă se înfățișează mai adâncă decât pielea și în ea este păr gălbui și subțire, preotul să‑l declare pe omul acela necurat: este râie de cap, este lepră a capului sau a bărbiei. Dacă preotul cercetează rana de râie, iar aceasta nu se înfățișează mai adâncă decât pielea și n‑are păr negru, preotul să‑l închidă șapte zile pe cel cu rana de râie. Preotul să cerceteze rana a șaptea zi. Dacă râia nu s‑a întins, n‑are păr gălbui și înfățișarea ei nu este mai adâncă decât pielea, cel cu râia să se radă, dar locul cu râia să nu‑l radă; iar preotul să‑l închidă a doua oară timp de șapte zile. Preotul să cerceteze rana de râie a șaptea zi. Dacă ea nu s‑a întins pe piele și înfățișarea ei nu este mai adâncă decât pielea, preotul să‑l declare curat; să‑și spele hainele și va fi curat. Dar, dacă râia s‑a întins mai departe pe piele după ce omul a fost declarat curat, preotul să‑l cerceteze. Și, dacă râia s‑a întins pe piele, preotul să nu mai caute păr gălbui: omul este necurat. Dacă i se pare că râia a stat pe loc și că din ea a crescut păr negru, râia este vindecată: omul este curat; preotul să‑l declare curat. Dacă un bărbat sau o femeie are pete pe piele, și anume pete albe, preotul să le cerceteze. Dacă pe pielea trupului lui sunt pete de un alb‑gălbui, este o iritație care a izbucnit pe piele, iar omul este curat. Dacă unui om îi cade părul de pe cap, este pleșuv: omul acela este curat. Dacă îi cade părul de pe cap numai în partea dinainte, este pleșuv în partea dinainte: este curat. Dacă în partea pleșuvă dinainte sau dinapoi este o rană alb‑roșie, este lepră care a izbucnit în partea pleșuvă dinainte sau dinapoi. Preotul să o cerceteze. Dacă umflătura rănii este alb‑roșie în partea pleșuvă dinapoi sau dinainte, având înfățișarea leprei de pe pielea trupului, omul este lepros: este necurat. Preotul să‑l declare necurat negreșit, căci are o rană pe cap. Leprosul care are rana pe el să‑și poarte hainele sfâșiate și să umble cu capul neîngrijit; să‑și acopere partea de jos a feței și să strige: «Necurat! Necurat!» Câtă vreme va avea rana pe el, va fi necurat. Este necurat și trebuie să locuiască singur; locuința lui să fie în afara taberei. În ce privește hainele, dacă apare o rană de lepră pe o haină, fie haină de lână, fie haină de in, în urzeală sau în băteala de in sau de lână, pe o piele sau pe vreun lucru făcut din piele, și rana va fi verzuie sau roșiatică pe haină sau pe piele, în urzeală sau în băteală sau pe vreun lucru din piele, aceasta este o rană de lepră și trebuie arătată preotului. Preotul să cerceteze rana și să închidă timp de șapte zile lucrul cu rana. Să cerceteze rana a șaptea zi. Dacă rana s‑a întins pe haină, în urzeală sau în băteală, pe piele sau pe lucrul făcut din piele, este o rană de lepră învechită: lucrul acesta este necurat. Să ardă haina, urzeala sau băteala de lână sau de in sau lucrul din piele pe care va fi rana, căci este o lepră învechită; să fie arse. Dar, dacă preotul o cercetează și dacă rana nu s‑a întins pe haină, pe urzeală, pe băteală sau pe lucrul din piele, preotul să poruncească să fie spălată partea cu rana și să închidă lucrul acela a doua oară timp de șapte zile. Preotul să cerceteze rana după ce lucrul a fost spălat și, dacă i se pare că rana nu și‑a schimbat înfățișarea, deși nu s‑a întins, lucrul acela este necurat: să fie ars, căci este mucegai al părții din față sau al celei din spate. Dacă preotul se uită și rana a mai scăzut după ce a fost spălată, s‑o rupă din haină sau din piele, din urzeală sau din băteală. Și, dacă se mai ivește pe haină, în urzeală sau în băteală sau pe lucrul din piele, este o spuzeală de lepră: lucrul atins de rană să fie ars. Haina, urzeala sau băteala sau lucrul din piele care a fost spălat și din care rana a dispărut să se spele a doua oară, și atunci va fi curat. Aceasta este legea rănii de lepră de pe hainele de lână sau de in, din urzeală sau din băteală sau de pe vreun lucru din piele și legea potrivit căreia vor fi declarate curate sau necurate.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Aceasta să fie legea celui cu lepră în ziua curățirii lui. Să fie adus la preot, iar preotul să iasă în afara taberei și să îl cerceteze. Dacă cel cu lepră a fost vindecat de rana lui, preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curățit, două păsări vii și curate, lemn de cedru, fir stacojiu și isop. Preotul să poruncească să se taie una din aceste păsări într‑un vas de pământ, în apă de izvor. Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, firul stacojiu și isopul și să le înmoaie, împreună cu pasărea cea vie, în sângele păsării tăiate în apa de izvor. Să‑l stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățit de lepră. Apoi să‑l declare curat și să‑i dea drumul păsării celei vii pe câmp. Cel ce se curățește trebuie să‑și spele hainele, să‑și radă tot părul și să se scalde în apă, și atunci va fi curat. Apoi să intre în tabără, dar să rămână șapte zile în afara cortului. În ziua a șaptea, să‑și radă tot părul ( părul de pe cap, barba și sprâncenele – tot părul să și‑l radă), să‑și spele hainele și să‑și scalde trupul în apă, și atunci va fi curat. A opta zi, să ia doi miei fără cusur și o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr‑o efă de făină aleasă, ca ofrandă‑din‑cereale frământată cu untdelemn, și o cupă de untdelemn. Preotul care face curățirea să‑l aducă înaintea DOMNULUI pe omul care se curățește, precum și toate lucrurile acestea, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Preotul să ia unul din miei și să‑l aducă jertfă‑pentru‑vină, împreună cu o cupă de untdelemn; să le legene într‑o parte și într‑alta înaintea DOMNULUI, ca un dar legănat. Să înjunghie mielul în locul unde se înjunghie jertfa‑pentru‑păcat și arderea‑de‑tot, adică în Locul Sfânt, căci la jertfa‑pentru‑vină, ca și la jertfa‑pentru‑păcat, animalul pentru jertfă va fi al preotului: acesta este un lucru preasfânt. Să ia din sângele jertfei‑pentru‑vină și să pună pe lobul urechii drepte a celui ce se curățește, pe degetul cel mare al mâinii lui drepte și pe degetul cel mare al piciorului lui drept. Să ia untdelemn din cupa de untdelemn și să toarne în căușul palmei sale stângi, să‑și înmoaie degetul mâinii drepte în untdelemnul din palma mâinii stângi și să stropească de șapte ori cu degetul untdelemn înaintea DOMNULUI. Din untdelemnul care i‑a rămas în palmă, să pună pe lobul urechii drepte a celui ce se curățește, pe degetul cel mare al mâinii lui drepte și pe degetul cel mare al piciorului lui drept, peste sângele de la jertfa‑pentru‑vină. Untdelemnul rămas în palmă să‑l pună pe capul celui ce se curățește și să facă ispășire pentru el înaintea DOMNULUI. Apoi să aducă jertfa de ispășire și să facă ispășire pentru cel ce se curățește de necurăția lui. Apoi să înjunghie arderea‑de‑tot. Preotul să aducă pe altar arderea‑de‑tot și ofranda‑din‑cereale și să facă ispășire pentru el, și atunci omul va fi curat. Dacă este sărac și nu‑i dă mâna, atunci să ia un singur miel ca jertfă‑pentru‑vină, ca un dar legănat, în vederea ispășirii. Să ia o zecime de făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă‑din‑cereale, o cupă de untdelemn și două turturele sau doi pui de porumbel, după cum îi dă mâna, unul ca jertfă‑pentru‑păcat, altul ca ardere‑de‑tot. În ziua a opta, să le aducă pentru curățirea lui la preot, la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea DOMNULUI. Preotul să ia mielul jertfei‑pentru‑vină și o cupă cu untdelemn și să le legene într‑o parte și într‑alta, ca un dar legănat înaintea DOMNULUI. Să înjunghie mielul jertfei‑pentru‑vină. Să ia din sângele jertfei‑pentru‑vină și să pună pe lobul urechii drepte a celui ce se curățește, pe degetul cel mare al mâinii lui drepte și pe degetul cel mare al piciorului lui drept. Să toarne din untdelemn în căușul palmei sale stângi și să stropească de șapte ori cu degetul de la mâna dreaptă înaintea DOMNULUI din untdelemnul care este în palma mâinii sale stângi. Iar din untdelemnul rămas în palmă să pună pe lobul urechii drepte a celui ce se curățește, pe degetul cel mare al mâinii lui drepte și pe degetul cel mare al piciorului lui drept, în locurile unde a pus din sângele jertfei‑pentru‑vină. Untdelemnul rămas în palmă să‑l pună pe capul celui ce se curățește, ca să facă ispășire pentru el înaintea DOMNULUI. Apoi cel ce se curățește să aducă turturelele sau puii de porumbel, după cum îi va da mâna, unul ca jertfă‑pentru‑păcat și altul ca ardere‑de‑tot, împreună cu ofranda‑din‑cereale, și preotul să facă ispășire înaintea DOMNULUI pentru el. Aceasta este legea pentru curățirea celui ce are o rană de lepră și căruia nu‑i dă mâna să aducă ce este rânduit pentru curățirea lui.” DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: „După ce veți intra în țara Canaanului, pe care v‑o dau să o stăpâniți, dacă trimit o rană de lepră asupra unei case din țara pe care o veți lua în stăpânire, proprietarul casei să se ducă la preot și să‑i spună astfel: «Mi‑a apărut ceva ca o rană pe casă.» Preotul să poruncească scoaterea tuturor lucrurilor din casă înainte de a intra să cerceteze rana, ca nu cumva tot ce este în ea să se facă necurat. După aceea să intre și să cerceteze casa. Să cerceteze rana; dacă rana de pe zidurile casei este ca niște gropușoare verzui sau roșiatice care par mai adânci decât zidul, să iasă din casă și, când va ajunge la ușă, să încuie casa timp de șapte zile. În ziua a șaptea, să se întoarcă în ea, să o cerceteze și, dacă rana s‑a întins pe zidurile casei, să poruncească să se scoată pietrele pe care este rana și să fie aruncate afară din cetate, într‑un loc necurat. Să ceară ca toată partea dinăuntru a casei să fie răzuită, iar tencuiala răzuită să fie aruncată în afara cetății, într‑un loc necurat. Să se ia alte pietre și să fie puse în locul pietrelor dintâi și să se ia alt nisip ca să se tencuiască din nou casa. Dacă rana se va întoarce și va izbucni din nou în casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzuit casa și după ce au tencuit‑o, preotul să meargă și să se uite. Dacă rana s‑a întins în casă, este o lepră învechită în casă: casa este necurată. Să se dărâme casa, pietrele, lemnele și toată tencuiala casei și să se scoată aceste lucruri afară din cetate, într‑un loc necurat. Cine va intra în casă în timpul când este închisă va fi necurat până seara. Cine se va culca în casă să‑și spele hainele. Cine va mânca în casă să‑și spele hainele. Dacă preotul care s‑a întors în casă se uită și, iată, rana nu s‑a întins în casă după ce a fost tencuită casa, să declare casa curată, căci rana este vindecată. Pentru curățirea casei preotul să ia două păsări, lemn de cedru, fir stacojiu și isop. Să taie una din păsări într‑un vas de pământ, în apă de izvor. Să ia lemnul de cedru, isopul, firul stacojiu și pasărea cea vie, să le înmoaie în sângele păsării tăiate și în apa de izvor și să stropească de șapte ori casa. Să curățească acea casă cu sângele păsării, cu apa de izvor, cu pasărea cea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul și cu firul stacojiu. Să‑i dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe câmp. Să facă ispășire pentru casă, și atunci va fi curată. Aceasta este legea pentru orice rană de lepră și pentru râie, pentru lepra de pe haine și de pe case, pentru umflături, pentru pecingini și pentru pete, ca să se știe când un lucru este necurat și când este curat. Aceasta este legea pentru lepră.” DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: „Vorbiți‑le fiilor lui Israel și spuneți‑le: «Dacă cineva are o scurgere din trupul lui, scurgerea lui este necurată. Indiferent de scurgere, aceasta îl face necurat; fie că trupul lui dă la iveală scurgerea, fie că o oprește, el este necurat. Orice pat în care se culcă cel cu scurgerea va fi necurat și orice lucru pe care stă va fi necurat. Cine se atinge de patul lui să‑și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara. Cine se așază pe lucrul pe care a stat cel cu scurgerea să‑și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara. Cine se atinge de trupul celui cu scurgerea să‑și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara. Dacă cel cu scurgerea scuipă pe un om curat, acesta să‑și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara. Orice șa pe care călărește cel cu scurgerea va fi necurată. Cine se atinge de vreun lucru care a fost sub el va fi necurat până seara și cine ridică lucrul acela să‑și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara. Cine este atins de cel cu scurgerea și nu‑și spală mâinile în apă să‑și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara. Orice vas de pământ care este atins de cel cu scurgerea să fie spart și orice vas de lemn să fie spălat în apă. Când cel cu scurgerea se va fi curățit de scurgerea lui, să numere șapte zile pentru curățirea lui; să‑și spele hainele, să‑și scalde trupul în apă curgătoare, și atunci va fi curat. În ziua a opta, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, să se ducă înaintea DOMNULUI, la intrarea în Cortul Întâlnirii, și să‑i dea preotului. Preotul să aducă unul ca jertfă‑pentru‑păcat și altul ca ardere‑de‑tot și să facă ispășire pentru el înaintea DOMNULUI, pentru scurgerea lui. Bărbatul care are o scurgere a seminței să‑și scalde tot trupul în apă și va fi necurat până seara. Orice haină și orice piele care sunt atinse de scurgerea de sămânță să fie spălate cu apă și vor fi necurate până seara. Dacă o femeie se culcă cu un bărbat cu scurgere de sămânță, să se scalde amândoi în apă și vor fi necurați până seara. Femeia care are o scurgere, și anume o scurgere de sânge din trupul ei, să rămână șapte zile în necurăția ei. Oricine se atinge de ea va fi necurat până seara. Orice pat în care se culcă ea în timpul necurăției ei va fi necurat și orice lucru pe care stă ea va fi necurat. Oricine se atinge de patul ei să‑și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara. Oricine se atinge de un lucru pe care a stat ea să‑și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara. Dacă este ceva pe patul sau pe lucrul pe care a stat ea, cine se va atinge de lucrul acela va fi necurat până seara. Dacă vreun bărbat se culcă cu ea și vine peste el necurăția femeii aceleia, va fi necurat timp de șapte zile și orice pat în care se va culca el va fi necurat. Femeia care are o scurgere de sânge timp de mai multe zile în afara ciclului sau a cărei scurgere ține mai mult ca de obicei va fi necurată în tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea când îi vine ciclul. Orice pat în care se culcă în timpul cât ține scurgerea aceasta va fi precum patul din timpul când ea este la ciclu și orice lucru pe care stă va fi necurat ca atunci când este la ciclu. Oricine se atinge de ele va fi necurat; să‑și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara. După ce se va fi curățit de scurgerea ei, să numere șapte zile și apoi va fi curată. A opta zi, să ia două turturele sau doi pui de porumbel și să‑i ducă preotului la intrarea în Cortul Întâlnirii. Preotul să aducă unul ca jertfă‑pentru‑păcat și altul ca ardere‑de‑tot și să facă ispășire pentru ea înaintea DOMNULUI, pentru scurgerea necurăției ei. Așa să‑i separați pe fiii lui Israel de necurățiile lor, ca să nu moară din pricina necurățiilor lor, dacă pângăresc Sanctuarul Meu, care este în mijlocul lor. Aceasta este legea pentru bărbatul care are o scurgere sau care este necurat în urma unei lepădări de sămânță, pentru femeia care este la scurgerea de la ciclu, pentru bărbatul sau femeia care au o scurgere și pentru bărbatul care se culcă cu o femeie necurată.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise după moartea celor doi fii ai lui Aaron (ei muriseră când s‑au înfățișat înaintea DOMNULUI ) și DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Vorbește‑i fratelui tău, Aaron, să nu intre oricând în Sfântul Lăcaș, dincolo de catapeteasmă, înaintea Capacului Ispășirii, care este pe chivot, ca să nu moară, căci Mă voi arăta în nor deasupra Capacului Ispășirii! Așa să intre Aaron în Sfântul Lăcaș: cu un vițel ca jertfă‑pentru‑păcat și cu un berbec pentru arderea‑de‑tot. Să se îmbrace cu tunica de in sfințită, să‑și acopere goliciunea cu izmenele de in, să se încingă cu brâul de in și să‑și înfășoare capul cu mitra de in; acestea sunt veșmintele sfințite. Să‑și spele trupul în apă și să se îmbrace cu ele. Să ia de la adunarea fiilor lui Israel doi țapi ca jertfă‑pentru‑păcat și un berbec ca ardere‑de‑tot. Aaron să‑și aducă vițelul ca jertfă‑pentru‑păcat și să facă ispășire pentru el și pentru casa lui. Să ia cei doi țapi și să‑i pună înaintea DOMNULUI, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Aaron să arunce sorții pentru cei doi țapi: un sorț pentru DOMNUL și un sorț pentru Azazel. Să apropie țapul care a ieșit la sorți pentru DOMNUL și să‑l aducă jertfă‑pentru‑păcat. Țapul care a ieșit la sorți pentru Azazel să fie pus viu înaintea DOMNULUI, ca să slujească pentru facerea ispășirii și să i se dea drumul în pustiu pentru Azazel. Aaron să‑și aducă vițelul lui ca jertfă‑pentru‑păcat și să facă ispășire pentru el și pentru casa lui. Să înjunghie vițelul adus pentru el ca jertfă‑pentru‑păcat. Să ia o cădelniță plină cu cărbuni aprinși de pe altarul dinaintea DOMNULUI și doi pumni de tămâie înmiresmată mărunțită, să o ducă dincolo de catapeteasmă și să pună tămâia pe foc înaintea DOMNULUI, pentru ca fumul de tămâie să acopere Capacul Ispășirii de pe Chivotul Mărturiei, ca să nu moară. Să ia cu degetul din sângele vițelului și să stropească pe partea dinainte a Capacului Ispășirii, spre răsărit; să stropească de șapte ori cu degetul înmuiat în sânge înaintea Capacului Ispășirii. Să înjunghie țapul adus pentru popor ca jertfă‑pentru‑păcat și să‑i ducă sângele dincolo de catapeteasmă. Cu sângele acesta să facă întocmai cum a făcut cu sângele vițelului, stropind cu el peste Capacul Ispășirii și înaintea Capacului Ispășirii. Așa să curățească prin ispășire Sfântul Lăcaș de toate necurățiile, răzvrătirile și păcatele fiilor lui Israel. Să facă la fel pentru Cortul Întâlnirii, care este cu ei în mijlocul necurățiilor lor. Să nu fie nimeni în Cortul Întâlnirii când va intra Aaron în Sfântul Lăcaș să facă ispășire, până va ieși din el. Să facă ispășire pentru el și pentru casa lui și pentru toată adunarea lui Israel. După ce va ieși, să se ducă la altarul care este înaintea DOMNULUI și să facă ispășire pentru altar: să ia din sângele vițelului și al țapului și să pună pe coarnele altarului de jur împrejur, să stropească pe altar de șapte ori cu degetul lui înmuiat în sânge și astfel să‑l curățească și să‑l sfințească de necurățiile fiilor lui Israel. Când va isprăvi de făcut ispășirea pentru Sfântul Lăcaș, pentru Cortul Întâlnirii și pentru altar, să aducă țapul cel viu. Aaron să‑și pună amândouă mâinile pe capul țapului celui viu și să mărturisească peste el toate fărădelegile fiilor lui Israel și toate călcările de lege pe care le‑au făcut ei; să le pună pe capul țapului, apoi să‑l izgonească în pustiu printr‑un om care va avea însărcinarea aceasta. Țapul acela, încărcat cu toate fărădelegile lor, le va duce astfel într‑un pământ pustiu; în pustiu să‑i dea drumul. Aaron să intre în Cortul Întâlnirii; să‑și lepede veșmintele de in, pe care le îmbrăcase la intrarea în Sfântul Lăcaș, și să le pună acolo. Să‑și spele trupul cu apă într‑un loc sfânt și să‑și ia din nou veșmintele lui obișnuite. Apoi să iasă, să aducă arderea lui de tot și arderea‑de‑tot a poporului și să facă ispășire pentru el și pentru popor. Iar grăsimea jertfei‑pentru‑păcat s‑o ardă pe altar. Cel ce va izgoni țapul pentru Azazel să‑și spele hainele și să‑și scalde trupul în apă, și abia după aceea să intre iarăși în tabără. Să scoată în afara taberei vițelul jertfei‑pentru‑păcat și țapul jertfei‑pentru‑păcat, al căror sânge a fost dus în Sfântul Lăcaș pentru facerea ispășirii, și să le ardă pielea, carnea și balega. Cel ce le va arde să‑și spele hainele și să‑și scalde trupul în apă, și abia după aceea să intre iarăși în tabără. Aceasta să vă fie o rânduială veșnică: în luna a șaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriți sufletele, să nu faceți nicio lucrare, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru, căci în ziua aceasta se va face ispășire pentru voi, ca să vă curățiți: veți fi curățiți de toate păcatele voastre înaintea DOMNULUI. Aceasta să fie pentru voi o zi de sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriți sufletele. Aceasta să fie o rânduială veșnică. Ispășirea să fie făcută de preotul pus în slujbă și consacrat ca să‑i urmeze tatălui său în slujba preoției; să se îmbrace cu veșmintele de in, cu veșmintele sfințite, și să facă ispășire pentru Locul Preasfânt; pentru Cortul Întâlnirii și pentru altar să facă ispășire; pentru preoți și pentru toată adunarea să facă ispășire. Aceasta să fie pentru voi o rânduială veșnică: să se facă ispășire pentru fiii lui Israel, pentru toate păcatele lor, o dată pe an.” Aaron a făcut după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le lui Aaron și fiilor lui și tuturor fiilor lui Israel și spune‑le: «Acesta este lucrul pe care l‑a poruncit DOMNUL: ‘Dacă cineva din casa lui Israel înjunghie un bou, un berbec sau o capră în tabără sau le înjunghie în afara taberei, fără să le aducă la intrarea în Cortul Întâlnirii ca să le înfățișeze ca dar DOMNULUI înaintea Sanctuarului DOMNULUI, sângele vărsat va fi pus în seama omului aceluia, care va fi nimicit din mijlocul poporului său. De aceea, în locul jertfelor pe care ei le sacrificau pe câmp, fiii lui Israel să‑și aducă jertfele înaintea DOMNULUI, la intrarea în Cortul Întâlnirii, la preot, și să I le jertfească DOMNULUI ca jertfe‑de‑pace. Preotul să stropească altarul DOMNULUI de la intrarea în Cortul Întâlnirii cu sângele lor, iar grăsimea s‑o ardă ca miros plăcut DOMNULUI. Să nu‑și mai aducă jertfele lor demonilor cu care se desfrânează. Aceasta este o rânduială veșnică pentru urmașii lor.’» Să le spui dar: «Dacă cineva din casa lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lor aduce o ardere‑de‑tot sau vreo altă jertfă, dar n‑o aduce la intrarea în Cortul Întâlnirii, ca să I‑o închine DOMNULUI, omul acela va fi nimicit din poporul lui. Dacă cineva dintre fiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lor mănâncă sânge de orice fel, Îmi voi întoarce Fața împotriva celui ce mănâncă sânge și‑l voi nimici din mijlocul poporului său. Întrucât viața trupului este în sânge, Eu vi l‑am dat ca să‑l puneți pe altar, ca să facă ispășire pentru viețile voastre, căci prin viața din el face sângele ispășire.» De aceea le‑am zis fiilor lui Israel: «Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge; nici chiar străinul care locuiește în mijlocul vostru să nu mănânce sânge. Dacă vreunul dintre fiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lor vânează o viețuitoare sau o pasăre care se mănâncă, să‑i verse sângele și să‑l acopere cu țărână.» Întrucât viața oricărui trup este sângele lui, care este în el, de aceea le‑am zis fiilor lui Israel: «Nu mâncați sângele niciunui trup!» Întrucât viața oricărui trup este sângele lui, oricine va mânca din el va fi nimicit. Oricine va mânca dintr‑o fiară moartă sau sfâșiată, fie băștinaș, fie străin, să‑și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara; apoi va fi curat. Dacă nu‑și spală hainele și nu‑și scaldă trupul, își va purta vina.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să nu faceți ce se face în țara Egiptului, unde ați locuit, și să nu faceți ce se face în țara Canaanului, unde vă duc Eu: să nu umblați după rânduielile lor. Să împliniți hotărârile Mele, să respectați rânduielile Mele și să umblați în ele. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să respectați rânduielile și hotărârile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt DOMNUL. Niciunul dintre voi să nu se apropie de ruda lui de sânge ca să‑i descopere goliciunea. Eu sunt DOMNUL. Să nu descoperi goliciunea tatălui tău: este goliciunea mamei tale. Ea este mama ta: să nu‑i descoperi goliciunea. Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău: este goliciunea tatălui tău. Să nu descoperi goliciunea surorii tale, fiica tatălui tău sau fiica mamei tale, născută fie în aceeași casă, fie în afara ei. Să nu descoperi goliciunea fiicei fiului tău sau a fetei tale: este goliciunea ta. Să nu descoperi goliciunea fiicei nevestei tatălui tău, născută din tatăl tău: îți este soră. Să nu descoperi goliciunea surorii tatălui tău: este ruda tatălui tău. Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale: este ruda mamei tale. Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău; să nu te apropii de nevasta lui: îți este mătușă. Să nu descoperi goliciunea nurorii tale; ea este nevasta fiului tău: să nu‑i descoperi goliciunea. Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău: este goliciunea fratelui tău. Să nu descoperi goliciunea unei femei și a fiicei ei. Să nu le iei pe fiica fiului ei sau pe fiica fiicei ei ca să le descoperi goliciunea; sunt rudele tale: aceasta ar fi o mișelie. Să nu o iei pe sora nevestei tale ca a doua nevastă, ca să‑i descoperi goliciunea cât timp trăiește nevasta ta. Să nu te apropii de o femeie în timpul necurăției ei, când este la ciclu, ca să‑i descoperi goliciunea. Să nu te împreunezi cu nevasta semenului tău, ca să te pângărești cu ea. Să nu‑l dai pe vreunul din copiii tăi să îi fie adus jertfă lui Moloh și să nu profanezi Numele Dumnezeului tău. Eu sunt DOMNUL. Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie: este o urâciune. Să nu te culci cu un animal ca să te pângărești cu el; femeia să nu stea înaintea vreunui animal ca să se culce cu el: este o mișelie. Să nu vă pângăriți cu niciunul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s‑au pângărit neamurile pe care Eu le voi izgoni dinaintea voastră. Țara s‑a pângărit; Eu îi voi pedepsi fărădelegea și pământul îi va vărsa din gura lui pe locuitori. Voi să respectați rânduielile Mele și hotărârile Mele și nu faceți niciuna din aceste urâciuni, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru. Căci toate aceste urâciuni le‑au făcut oamenii din țara aceasta, care au fost înaintea voastră în ea, și țara s‑a pângărit. Să nu vă verse și pe voi țara din gura ei, dacă o întinați, așa cum le‑a vărsat pe neamurile dinaintea voastră. Toți cei ce fac vreuna din aceste urâciuni – sufletele care le fac – vor fi nimiciți din mijlocul poporului lor. Păziți îndatoririle Mele și nu împrumutați niciunul dintre obiceiurile urâcioase care se practicau înaintea voastră, ca să nu vă pângăriți cu ele! Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește întregii adunări a fiilor lui Israel și spune‑le: «Fiți sfinți, căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul vostru, sunt sfânt! Fiecare dintre voi să‑și cinstească mama și tatăl și să păzească sabatele Mele. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să nu vă abateți spre zeități deșarte și să nu vă faceți dumnezei turnați. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Când Îi veți aduce DOMNULUI o jertfă‑de‑pace, s‑o jertfiți așa încât să fiți primiți. Să fie mâncată în ziua în care o aduceți sau a doua zi; ce va mai rămâne până a treia zi să fie ars. Dacă se va mânca și a treia zi, carnea va fi necurată: nu va fi primită. Cine va mânca din ea va purta vina păcatului său, căci profanează ce a fost închinat DOMNULUI: omul acela va fi nimicit din poporul lui. Când secerați holdele țării voastre, să lași nesecerat un colț din câmpul tău și să nu culegi ce a rămas după seceriș. Să nu te întorci după ciorchinii rămași în vie și să nu culegi strugurii căzuți în ea. Să îi lași săracului și străinului. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să nu furați, să nu mințiți și să nu vă înșelați unul pe altul. Să nu jurați strâmb pe Numele Meu, căci ați profana Numele Dumnezeului vostru. Eu sunt DOMNUL. Să nu‑l asuprești pe aproapele tău și să nu‑l jefuiești. Să nu oprești până a doua zi plata zilierului. Să nu‑l blestemi pe cel surd și să nu pui vreo piedică înaintea celui orb, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt DOMNUL. Să nu faci nedreptate la judecată: să nu cauți la fața săracului și să nu‑l părtinești pe cel bogat, ci să‑l judeci pe aproapele tău după dreptate. Să nu umbli cu defăimări în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieții aproapelui tău. Eu sunt DOMNUL. Să nu‑l urăști pe fratele tău în inima ta; să‑l mustri negreșit pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui. Să nu te răzbuni și să nu ții necaz pe fiii poporului tău. Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Eu sunt DOMNUL. Să păziți rânduielile Mele. Să nu împreunezi animale de soiuri diferite; să nu semeni în ogorul tău două feluri de semințe și să nu porți o haină țesută din două feluri de fire. Dacă un bărbat se împreunează cu o femeie, iar aceasta este roabă logodită cu un alt bărbat, dar ea încă n‑a fost răscumpărată sau eliberată, să fie pedepsiți amândoi, dar să nu‑i omorâți, pentru că ea nu a fost eliberată. Bărbatul să‑și aducă jertfa‑pentru‑vină înaintea DOMNULUI la intrarea în Cortul Întâlnirii: un berbec ca jertfă‑pentru‑vină. Preotul să facă ispășire pentru el înaintea DOMNULUI cu berbecul jertfei‑pentru‑vină pentru păcatul săvârșit și va fi iertat de păcatul săvârșit. Când veți intra în țară și veți sădi tot felul de pomi, roadele lor să le priviți ca necircumcise; timp de trei ani să fie necircumcise pentru voi: să nu mâncați din ele. În al patrulea an, toate roadele să Îi fie închinate DOMNULUI, spre lauda Lui. În al cincilea an să mâncați din rodul lor, pentru ca recolta să vi se înmulțească. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să nu mâncați nimic cu sânge. Să nu vă îndeletniciți cu ghicirea și să nu umblați cu preziceri. Să nu vă rotunjiți marginile părului de pe cap și să nu vă tăiați marginile bărbilor. Să nu vă faceți tăieturi pe trup pentru un mort și să nu vă faceți crestături pe piele. Eu sunt DOMNUL. Să nu‑ți pângărești fiica dând‑o să fie desfrânată, ca să nu se dedea la desfrâu și să se umple de mișelie. Să păziți sabatele Mele și să cinstiți Sanctuarul Meu. Eu sunt DOMNUL. Să nu umblați pe la cei ce cheamă duhurile morților și să nu vă duceți la ghicitori, ca să nu vă pângăriți cu ei. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să te ridici înaintea perilor albi și să‑i cinstești pe cei vârstnici. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt DOMNUL. Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în țara voastră, să nu‑l asupriți. Să vă purtați cu străinul care locuiește între voi ca și cu un băștinaș din mijlocul vostru; să‑l iubiți ca pe voi înșivă, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să nu faceți nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în cele de greutate, nici în cele de volum. Să aveți cumpene drepte, greutăți drepte, o efă dreaptă și un hin drept. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, care v‑am scos din țara Egiptului. Să păziți toate rânduielile Mele și toate hotărârile Mele și să le împliniți. Eu sunt DOMNUL.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Spune‑le fiilor lui Israel: «Dacă vreunul dintre fiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel i‑l dă lui Moloh pe unul dintre urmașii lui, să fie negreșit pedepsit cu moartea: poporul din țară să‑l ucidă cu pietre. Eu Însumi Îmi voi întoarce Fața împotriva omului aceluia și‑l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că i l‑a dat lui Moloh pe unul dintre urmașii lui, a pângărit Sanctuarul Meu și a profanat Numele Meu cel sfânt. Dacă poporul țării va închide ochii față de omul acela care i‑l dă lui Moloh pe unul dintre urmașii lui și nu‑l omoară, Îmi voi întoarce și Eu Fața împotriva omului aceluia și împotriva familiei lui și‑l voi nimici din mijlocul poporului lui împreună cu toți cei care îl urmează în desfrâu, pentru a se desfrâna cu Moloh. Cât despre sufletul care va umbla pe la cei ce cheamă duhurile morților și pe la ghicitori, ca să se desfrâneze cu ei, Îmi voi întoarce Fața împotriva lui și‑l voi nimici din mijlocul poporului său. Voi să vă sfințiți și să fiți sfinți, căci Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să păziți rânduielile Mele și să le împliniți. Eu sunt DOMNUL, care vă sfințesc. Dacă un om își blestemă tatăl sau mama, să fie negreșit pedepsit cu moartea; și‑a blestemat tatăl sau mama: sângele lui va fi asupra lui. Dacă un om săvârșește adulter cu o femeie măritată, dacă săvârșește adulter cu nevasta aproapelui său, să fie negreșit pedepsiți cu moartea atât bărbatul adulter, cât și femeia adulteră. Dacă un om se împreunează cu nevasta tatălui său și descoperă astfel goliciunea tatălui său, să fie amândoi pedepsiți cu moartea; sângele lor va fi asupra lor. Dacă un om se împreunează cu nora sa, să fie amândoi pedepsiți cu moartea; au făcut o mișelie: sângele lor va fi asupra lor. Dacă un om se împreunează cu un bărbat cum se împreunează cineva cu o femeie, amândoi au făcut o urâciune; să fie negreșit pedepsiți cu moartea: sângele lor va fi asupra lor. Dacă un om le ia de neveste pe o fată și pe mama ei, este o mișelie: să fie arși atât el, cât și ele, ca să nu fie o asemenea mișelie în mijlocul vostru. Dacă un bărbat se împreunează cu un animal, să fie negreșit pedepsit cu moartea, iar animalul să fie omorât. Dacă o femeie se apropie de un animal ca să se împreuneze cu el, să ucizi atât femeia, cât și animalul; să fie negreșit pedepsiți cu moartea: sângele lor va fi asupra lor. Dacă un om o ia pe sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale, dacă îi vede goliciunea și ea i‑o vede pe a lui, este o rușine; vor fi nimiciți sub ochii fiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea surorii lui: își va purta vina. Dacă un om se împreunează cu o femeie la ciclu și‑i descoperă goliciunea, dacă‑i descoperă scurgerea și ea își descoperă scurgerea sângelui ei, amândoi vor fi nimiciți din mijlocul poporului lor. Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, nici a surorii tatălui tău, căci ar însemna să o dezgolești pe ruda ta: cei care fac așa își vor purta vina. Dacă un om se împreunează cu mătușa sa, a descoperit goliciunea unchiului său; cei care fac așa își vor purta păcatul: vor muri fără copii. Dacă un om o ia pe nevasta fratelui său, este o necurăție; a descoperit goliciunea fratelui său: nu vor avea copii. Să păziți toate rânduielile Mele și toate hotărârile Mele și să le împliniți, pentru ca țara în care vă duc să vă așez să nu vă verse din gura ei. Să nu umblați după obiceiurile neamurilor pe care le izgonesc dinaintea voastră, căci ele au făcut toate aceste lucruri și Îmi este scârbă de ele. V‑am spus: ‘Voi le veți stăpâni pământul; Eu vi‑l voi da în stăpânire: țara în care curge lapte și miere.’ Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, care v‑am pus deoparte dintre popoare. Să faceți deosebire între animalele curate și cele necurate, între păsările necurate și cele curate, ca să nu vă pângăriți sufletele prin animalele, păsările și vietățile ce se târăsc pe pământ pe care vi le‑am deosebit ca necurate. Voi să‑Mi fiți sfinți, căci Eu, DOMNUL, sunt sfânt; Eu v‑am pus deoparte dintre popoare ca să fiți ai Mei. Un bărbat sau o femeie care cheamă duhurile morților sau care se îndeletnicesc cu ghicirea să fie negreșit pedepsiți cu moartea; să‑i ucideți cu pietre: sângele lor va fi asupra lor.»” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Vorbește‑le preoților, fiilor lui Aaron, și spune‑le: « Preotul să nu se facă necurat din pricina unui om mort din poporul său, în afară de rudele lui cele mai apropiate: mama lui, tatăl lui, fiul lui, fratele lui. Pentru sora lui care încă este fecioară, locuiește la el și nu este măritată, se poate face necurat. Să nu se facă necurat; este fruntaș în poporul lui: să nu se pângărească. Să nu‑și radă creștetul capului pentru un mort, să nu‑și tundă marginile bărbii și să nu‑și facă nicidecum tăieturi în carne. Preoții să fie sfinți pentru Dumnezeul lor și să nu pângărească Numele Dumnezeului lor, căci ei Îi aduc DOMNULUI jertfe mistuite de foc, hrana Dumnezeului lor; să fie sfinți. Preotul să nu‑și ia de nevastă o femeie desfrânată sau una pângărită, nici o femeie părăsită de bărbatul ei, căci este sfânt pentru Dumnezeul lui. Pe preot să‑l socotești sfânt, căci el aduce hrana Dumnezeului tău; să fie sfânt pentru tine, căci Eu, DOMNUL, care vă sfințesc, sunt sfânt. Dacă fata unui preot se pângărește prin desfrâu, îl pângărește pe tatăl ei: să fie arsă. Cel care este mare‑preot între frații lui, pe capul căruia a fost turnat untdelemnul ungerii și care a fost închinat în slujba DOMNULUI și a fost îmbrăcat în veșmintele preoțești, să nu‑și descopere capul și să nu‑și sfâșie veșmintele. Să nu se ducă la niciun mort – fie tată, fie mamă – ca să nu se facă necurat. Să nu iasă din Sanctuar și să nu profaneze Sanctuarul Dumnezeului său, căci untdelemnul ungerii Dumnezeului său este peste el. Eu sunt DOMNUL. Să‑și ia de soție o fecioară; dar femeie văduvă, divorțată sau pângărită prin desfrâu să nu‑și ia. Să‑și ia de nevastă din poporul lui o fecioară, ca să nu‑și pângărească sămânța între ai săi, căci Eu sunt DOMNUL, care‑l sfințesc.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑i lui Aaron și zi‑i: «Niciun bărbat din neamul tău și din urmașii tăi care are o meteahnă trupească să nu se apropie ca să înfățișeze hrana Dumnezeului lui. Niciun bărbat care are o meteahnă trupească să nu se apropie: niciun bărbat orb, șchiop, desfigurat sau diform, niciun bărbat schilod de un picior sau de o mână, niciun bărbat cocoșat sau pitic, cu ochiul vătămat, care are râie sau pecingine sau testiculele zdrobite. Niciun bărbat din neamul preotului Aaron care are vreo meteahnă trupească să nu se apropie ca să înfățișeze DOMNULUI jertfele mistuite de foc; dacă are o meteahnă trupească, să nu se apropie să înfățișeze hrana Dumnezeului lui. Hrana Dumnezeului lui – fie lucruri preasfinte, fie lucruri sfinte – poate să o mănânce, dar la catapeteasmă să nu se ducă și de altar să nu se apropie, căci are o meteahnă trupească; să nu‑Mi profaneze lăcașurile sfinte, căci Eu sunt DOMNUL, care îi sfințesc.»” Astfel le‑a vorbit Moise lui Aaron și fiilor săi și tuturor fiilor lui Israel. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le lui Aaron și fiilor lui să aibă respect față de lucrurile sfinte pe care Mi le închină fiii lui Israel și să nu profaneze Numele Meu cel sfânt. Eu sunt DOMNUL. Spune‑le: «Dacă vreunul dintre urmașii voștri și din neamul vostru, având asupra lui o necurăție, se apropie de lucrurile sfinte pe care fiii lui Israel I le închină DOMNULUI, sufletul acela va fi nimicit dinaintea Mea. Eu sunt DOMNUL. Dacă un om din neamul lui Aaron are lepră sau o scurgere, să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Tot așa și cel ce s‑a atins de un mort sau cel care a avut o scurgere de sămânță sau cel care s‑a atins de o târâtoare și a ajuns astfel necurat sau s‑a atins de vreun om necurat, indiferent de necurăția lui. Cine se atinge de oricare din acestea va fi necurat până seara; să nu mănânce din lucrurile sfinte decât după ce își va scălda trupul în apă; după asfințitul soarelui va fi curat și va putea să mănânce din lucrurile sfinte, căci aceasta este hrana lui. Să nu mănânce dintr‑o vită moartă sau sfâșiată, ca să nu se facă necurat din pricina ei. Eu sunt DOMNUL. Preoții să păzească rânduielile Mele, ca să nu‑și poarte păcatul și să nu moară pentru că au profanat lucrurile sfinte. Eu sunt DOMNUL, care îi sfințesc. Niciun străin să nu mănânce din cele sfinte; oaspetele preotului și zilierul să nu mănânce din cele sfinte. Totuși, robul cumpărat de preot cu preț de argint, precum și cel născut în casa lui vor putea să mănânce din hrana preotului. Fata unui preot măritată după un străin să nu mănânce din lucrurile sfinte aduse ca dar, însă fata unui preot care a rămas văduvă sau divorțată fără să aibă copii și care se întoarce în casa tatălui ei, ca atunci când era fată, va putea să mănânce din hrana tatălui ei. Dar niciun străin să nu mănânce din ea. Dacă din neatenție un om mănâncă din cele sfinte, să‑i dea preotului prețul lucrului sfânt, adăugând la el încă o cincime. Preoții să nu îngăduie să fie profanate lucrurile sfinte aduse de fiii lui Israel în dar DOMNULUI – și să se încarce astfel de nelegiuire și de vină cine mănâncă din ele –, căci Eu sunt DOMNUL, care îi sfințesc.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le lui Aaron, fiilor lui și tuturor fiilor lui Israel și spune‑le: «Dacă vreun om din casa lui Israel sau dintre străinii din Israel Îi aduce DOMNULUI un dar ca ardere‑de‑tot, fie pentru împlinirea unei juruințe, fie ca dar de bunăvoie, să aducă un animal de parte bărbătească – bou, berbec sau țap – fără cusur, pentru ca darul să fie primit. Să nu aduceți un animal care are cusur, căci nu va fi primit. Dacă un om Îi aduce DOMNULUI o jertfă‑de‑pace, fie pentru împlinirea unei juruințe, fie ca dar de bunăvoie, din cireadă sau din turmă, animalul să fie fără cusur pentru a fi primit; să nu aibă niciun cusur: să nu fie orb, vătămat sau mutilat, să nu aibă bube, pecingine sau râie; pe aceste animale să nu I le aduceți DOMNULUI și să nu puneți vreunul din ele pe altar ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. Ca dar de bunăvoie, veți putea să aduceți un bou sau un miel cu un mădular prea lung sau prea scurt, dar pentru împlinirea unei juruințe nu va fi primit. Să nu‑I aduceți DOMNULUI un animal cu testiculele lovite, zdrobite, smulse sau tăiate; să nu‑l aduceți ca jertfă în țara voastră. Nici de la străin să nu luați vreun animal de felul acesta cu gând să‑l înfățișați ca hrană pentru Dumnezeul vostru, căci nu ar fi primit, deoarece este schilodit și are metehne.»” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Vițelul, mielul sau iedul, după ce s‑au născut, să rămână șapte zile cu mama lor și din a opta zi vor putea fi primiți ca dar, ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. Vita sau oaia să nu le înjunghiați ca jertfă în aceeași zi cu puiul lor. Când Îi veți aduce DOMNULUI o jertfă de mulțumire, s‑o jertfiți așa încât să fie primită. Să fie mâncată în aceeași zi; să nu lăsați nimic din ea până a doua zi dimineața. Eu sunt DOMNUL. Să păziți poruncile Mele și să le împliniți. Eu sunt DOMNUL. Să nu profanați Numele Meu cel sfânt, ca să fiu sfințit în mijlocul fiilor lui Israel. Eu sunt DOMNUL, care vă sfințesc, Eu v‑am scos din țara Egiptului ca să vă fiu Dumnezeu. Eu sunt DOMNUL.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Acestea sunt sărbătorile DOMNULUI, pe care să le vestiți ca adunări sfinte, sărbătorile Mele: șase zile să vă faceți lucrarea, dar ziua a șaptea este sabatul, ziua de odihnă – o adunare sfântă; să nu faceți nicio lucrare în timpul ei: este sabatul DOMNULUI în toate locuințele voastre. Acestea sunt sărbătorile DOMNULUI, adunări sfinte, pe care să le vestiți la vremea lor. În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, în amurg, va fi Paștele DOMNULUI. În a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi Sărbătoarea Azimelor în cinstea DOMNULUI; șapte zile să mâncați azime. În prima zi, să aveți o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio muncă de slugă. Să aduceți jertfe mistuite de foc pentru DOMNUL șapte zile la rând. În ziua a șaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio muncă de slugă.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când veți intra în țara pe care v‑o dau Eu și când veți secera recoltele, să‑i aduceți preotului primul snop al secerișului vostru. El să legene snopul înaintea DOMNULUI, ca să fie primit: preotul să‑l legene a doua zi după acest sabat. În ziua când veți legăna snopul, să aduceți ca ardere‑de‑tot pentru DOMNUL un miel de un an fără cusur, o ofrandă‑din‑cereale (două zecimi de efă de făină aleasă frământată cu untdelemn, ca jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL ) și o jertfă‑de‑băutură (un sfert de hin de vin). Pâine, boabe prăjite sau grâu nou să nu mâncați până în ziua aceasta, când Îi veți aduce un dar Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri, în toate locuințele voastre. Începând din a doua zi după acest sabat, din ziua când veți aduce snopul jertfei legănate, să numărați șapte săptămâni întregi. Să numărați cincizeci de zile, până în ziua care vine după a șaptea săptămână, și atunci să‑I aduceți DOMNULUI o ofrandă nouă. Să aduceți din locuințele voastre două pâini ca jertfă legănată, făcute din două zecimi de efă de făină aleasă, dospite și coapte: acestea sunt primele roade pentru DOMNUL. Pe lângă pâini, să aduceți ca ardere‑de‑tot înaintea DOMNULUI șapte miei de un an fără cusur, un vițel și doi berbeci, o ofrandă‑din‑cereale și o jertfă‑de‑băutură, ca jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. Să aduceți și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat și doi miei de un an ca jertfă‑de‑pace. Preotul să legene cei doi miei împreună cu pâinea primelor roade ca jertfă legănată înaintea DOMNULUI: să fie lucruri sfinte pentru DOMNUL, pentru preot. În aceeași zi, să vestiți sărbătoarea și să aveți o adunare sfântă: să nu faceți nicio muncă de slugă. Aceasta este o lege veșnică în toate locuințele voastre pentru urmașii voștri. Când se va secera recolta din țara voastră, să nu seceri marginea ogorului tău și să nu culegi ce a rămas după seceriș; să le lași săracului și străinului. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel astfel: «În luna a șaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveți o zi de odihnă vestită cu răsunet mare și o adunare sfântă. Atunci să nu faceți nicio muncă de slugă și să aduceți o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „În ziua a zecea a acestei luni a șaptea, va fi Ziua Ispășirii: să aveți o adunare sfântă, să vă smeriți sufletele și să aduceți o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. Să nu faceți nicio lucrare în ziua aceea, căci este Ziua Ispășirii, când se face ispășire pentru voi înaintea DOMNULUI, Dumnezeului vostru. Oricine nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul lui. Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare îl voi nimici din mijlocul poporului lui. Să nu faceți nicio lucrare atunci. Aceasta este o rânduială veșnică pentru urmașii voștri, în toate locuințele voastre. Aceasta să fie pentru voi un sabat, o zi de odihnă; să vă smeriți sufletele din seara zilei a noua până în seara următoare și să prăznuiți sabatul vostru.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel astfel: «În a cincisprezecea zi a acestei luni a șaptea, va fi Sărbătoarea Corturilor în cinstea DOMNULUI, timp de șapte zile. În prima zi să fie o adunare sfântă: să nu faceți nicio muncă de slugă. Timp de șapte zile, să‑I aduceți DOMNULUI jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveți o adunare sfântă și să‑I aduceți DOMNULUI o jertfă mistuită de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceți nicio muncă de slugă. Acestea sunt sărbătorile DOMNULUI, în care veți vesti adunări sfinte, ca să I se aducă DOMNULUI jertfe mistuite de foc: arderi‑de‑tot, ofrande‑din‑cereale, jertfe și jertfe‑de‑băutură, fiecare lucru în ziua hotărâtă. Acestea, pe lângă sabatele DOMNULUI, pe lângă darurile voastre, pe lângă jertfele juruințelor voastre și pe lângă toate darurile voastre de bunăvoie oferite DOMNULUI. În a cincisprezecea zi a acestei luni a șaptea, când veți strânge roadele țării, să prăznuiți o sărbătoare în cinstea DOMNULUI timp de șapte zile: prima zi să fie o zi de odihnă, iar a opta să fie tot o zi de odihnă. În prima zi să luați roade din pomii frumoși, ramuri de palmier, ramuri de copaci stufoși și de plopi‑de‑vale și să vă bucurați înaintea DOMNULUI, Dumnezeului vostru, timp de șapte zile. În fiecare an să prăznuiți sărbătoarea aceasta în cinstea DOMNULUI, timp de șapte zile. Aceasta este o rânduială veșnică pentru urmașii voștri. În luna a șaptea s‑o prăznuiți. Să locuiți în corturi timp de șapte zile; toți băștinașii din Israel să locuiască în corturi, pentru ca urmașii voștri să știe că i‑am pus pe fiii lui Israel să locuiască în corturi după ce i‑am scos din țara Egiptului. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.»” Astfel i‑a înștiințat Moise pe fiii lui Israel cu privire la sărbătorile DOMNULUI. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Poruncește‑le fiilor lui Israel să‑ți aducă untdelemn curat din măsline zdrobite, pentru sfeșnic, ca să ardă necurmat în candele. Aaron să‑l pregătească dincoace de catapeteasma Mărturiei, în Cortul Întâlnirii, ca să ardă necurmat, de seara până dimineața, înaintea DOMNULUI. Aceasta este o rânduială veșnică pentru urmașii voștri. Să așeze candelele în sfeșnicul din aur curat, ca să ardă necurmat înaintea DOMNULUI. Să iei făină aleasă și să coci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă. Să le pui pe două șiruri, câte șase în fiecare șir, pe masa din aur curat, înaintea DOMNULUI. Peste fiecare șir să pui tămâie curată, care să fie ca aducere aminte pentru pâine, o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. În fiecare zi de sabat, să fie așezate necurmat înaintea DOMNULUI din partea fiilor lui Israel, ca legământ veșnic. Ele să fie ale lui Aaron și ale fiilor lui; să le mănânce într‑un loc sfânt, căci ele sunt pentru ei un lucru preasfânt din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI. Aceasta este o rânduială veșnică.” Fiul unei femei israelite și al unui bărbat egiptean a ieșit printre fiii lui Israel. Și între fiul femeii israelite și un bărbat israelit a izbucnit o ceartă în tabără. Fiul femeii israelite a hulit Numele lui Dumnezeu și a blestemat. L‑au adus la Moise. (Mama lui se numea Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan.) L‑au pus sub pază până aveau să afle o hotărâre clară din partea DOMNULUI. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Scoate‑l pe hulitor în afara taberei; toți cei ce l‑au auzit să‑și pună mâinile pe capul lui și toată adunarea să‑l ucidă cu pietre. Să le vorbești fiilor lui Israel astfel: «Oricine Îl blestemă pe Dumnezeu își va purta păcatul. Cine hulește Numele DOMNULUI să fie negreșit pedepsit cu moartea: toată adunarea să‑l ucidă negreșit cu pietre. Fie străin, fie băștinaș, să moară pentru că a hulit Numele lui Dumnezeu. Cine lovește de moarte un om să fie negreșit pedepsit cu moartea. Cine lovește de moarte un animal să‑l înlocuiască: viață pentru viață. Dacă cineva îl rănește pe aproapele lui, să i se facă așa cum a făcut și el: frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; să fie rănit la fel cum l‑a rănit el pe aproapele său. Cine va lovi de moarte un animal să‑l înlocuiască, dar cine va lovi de moarte un om să fie pedepsit cu moartea. O singură lege să aveți, atât pentru străin, cât și pentru băștinaș. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.»” Moise le‑a vorbit fiilor lui Israel; l‑au scos în afara taberei pe cel ce blestemase și l‑au ucis cu pietre. Fiii lui Israel au făcut după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise pe muntele Sinai astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când veți intra în țara pe care v‑o dau Eu, pământul să se odihnească, să aibă un sabat în cinstea DOMNULUI: șase ani să‑ți semeni ogorul, șase ani să‑ți cureți via și să‑i strângi roadele, dar anul al șaptelea să fie sabat, o vreme de odihnă pentru pământ, un sabat ținut în cinstea DOMNULUI – să nu‑ți semeni ogorul și să nu‑ți cureți via. Să nu seceri ceea ce va crește de la sine după seceriș și să nu culegi strugurii din via ta necurățată: acesta să fie un an de odihnă pentru pământ. Ceea ce rodește pământul în timpul sabatului său să vă slujească de hrană ție, robului și roabei tale, zilierului și celui ce locuiește la tine, străinilor care sunt cu tine, vitelor tale și animalelor sălbatice din țara ta; tot rodul pământului să slujească de hrană. Să numeri șapte săptămâni de ani – de șapte ori șapte ani – și zilele acestor șapte săptămâni de ani vor face patruzeci și nouă de ani. Să pui să sune șofarul îndelung în a zecea zi a lunii a șaptea; în Ziua Ispășirii, să pui să sune șofarul în toată țara voastră. Să sfințiți anul al cincizecilea și să vestiți eliberarea în cuprinsul țării pentru toți locuitorii ei: acesta să fie pentru voi jubileul; fiecare dintre voi să se întoarcă la proprietatea lui și fiecare dintre voi să se întoarcă în familia lui. Anul al cincizecilea să fie pentru voi jubileul. Să nu semănați, să nu secerați ceea ce va crește de la sine și să nu culegeți via necurățată, căci este jubileul: să fie sfânt pentru voi. Să mâncați ceea ce va rodi ogorul de la sine. În anul acesta jubiliar, să se întoarcă fiecare la proprietatea lui. Când îi vindeți ceva aproapelui vostru sau când cumpărați ceva de la aproapele vostru, niciunul dintre voi să nu‑l înșele pe fratele lui. Să cumperi de la aproapele tău socotind anii de la jubileu, și el să‑ți vândă socotind anii de recoltă. Cu cât vor fi mai mulți ani, cu atât să ridici prețul și, cu cât vor fi mai puțini ani, cu atât să‑l scazi, căci el îți vinde numai numărul recoltelor. Niciunul dintre voi să nu‑l înșele pe aproapele său, ci să vă temeți de Dumnezeul vostru, căci Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Împliniți rânduielile Mele, păziți hotărârile Mele și împliniți‑le, și veți locui fără frică în țară! Țara își va da roadele, veți mânca pe săturate și veți locui fără frică în ea. Dacă veți zice: ‘Ce vom mânca în anul al șaptelea, căci, iată, nu vom semăna și nu vom strânge recolta?’, Eu voi rândui binecuvântarea Mea pentru voi în anul al șaselea, iar pământul va da recoltă pentru trei ani. Când veți semăna în anul al optulea, veți mânca tot din vechea recoltă; până la al nouălea an, până la vremea recoltei, veți mânca din cele vechi. Pământul să nu se vândă pentru totdeauna, căci pământul este al Meu, iar voi sunteți străini și venetici înaintea Mea. De aceea, în toată țara pe care o veți stăpâni, să dați drept de răscumpărare pentru pământ. Dacă fratele tău sărăcește și vinde o bucată din proprietatea lui, răscumpărătorul lui, ruda lui apropiată, să vină și să răscumpere ce a vândut fratele său. Dacă un om nu are un răscumpărător, dar prosperă și găsește mijloace pentru răscumpărarea lui, să socotească anii de la vânzare, să îi dea înapoi cumpărătorului diferența și să se întoarcă la proprietatea lui. Dacă nu găsește mijloace ca să‑l recupereze, lucrul vândut să rămână în mâinile cumpărătorului până la anul jubiliar; la jubileu, lucrul acela să fie eliberat și omul să se întoarcă la proprietatea lui. Dacă un om vinde o casă de locuit într‑o cetate cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare până la împlinirea unui an de la vânzare; dreptul lui de răscumpărare să țină un an. Dacă nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, casa dintr‑o cetate cu ziduri va rămâne pentru totdeauna a cumpărătorului și a urmașilor lui; să nu fie eliberată la jubileu. Casele din sate care nu au ziduri împrejurul lor să fie privite ca ogoarele țării: ele vor putea fi răscumpărate; să fie eliberate la jubileu. Cât privește cetățile leviților și casele din cetățile aflate în stăpânirea lor, leviții să aibă întotdeauna drept de răscumpărare. Dacă vreunul dintre leviți vrea să facă o răscumpărare, casa vândută din cetatea aflată în stăpânirea lor să fie eliberată la jubileu, căci casele din cetățile leviților sunt proprietatea lor în mijlocul fiilor lui Israel. Ogoarele de pășunat ale cetăților lor nu se vor putea vinde, căci ele sunt proprietatea leviților pe veci. Dacă fratele tău sărăcește și brațul lui slăbește lângă tine, să‑l sprijini ca pe străin și pe venetic, ca să trăiască lângă tine. Să nu iei de la el nici dobândă, nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, pentru ca fratele tău să trăiască lângă tine. Să nu‑ți împrumuți banii cu dobândă și să nu‑ți împrumuți merindele pe camătă. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău. Eu v‑am scos din țara Egiptului, ca să vă dau țara Canaanului, ca să vă fiu Dumnezeu. Dacă fratele tău sărăcește lângă tine și ajunge dator vândut față de tine, să nu‑l pui la muncă de rob, ci să fie la tine ca un zilier, ca un venetic; să‑ți slujească până la anul jubiliar. Atunci, să iasă de la tine împreună cu fiii lui și să se întoarcă în familia lui, la proprietatea părinților lui. Ei sunt slujitorii Mei, pe care i‑am scos din țara Egiptului: să nu fie vânduți cum se vând robii. Să nu‑l stăpânești cu asprime și să te temi de Dumnezeul tău. Cât despre robii și roabele pe care le vei avea, de la neamurile dimprejurul vostru, de la ele să vă cumpărați robi și roabe. Veți putea să cumpărați și dintre fiii străinilor care locuiesc lângă voi și din familiile lor care sunt cu voi și care se vor naște în țara voastră; ei să fie proprietatea voastră. Puteți să îi lăsați moștenire fiilor voștri după voi, ca proprietate care se poate moșteni, și să‑i țineți robi pe veci. Cât despre frații voștri, fiii lui Israel, niciunul din voi să nu stăpânească peste fratele său cu asprime. Dacă un străin sau un venetic prosperă, dar fratele tău sărăcește lângă el și ajunge dator vândut străinului care locuiește lângă tine sau vreunuia din familia străinului, să aibă dreptul de a fi răscumpărat, după ce se va fi vândut: unul dintre frații lui să‑l răscumpere. Unchiul lui sau fiul unchiului lui sau una din rudele lui de sânge să‑l răscumpere; dacă prosperă, să se răscumpere singur. Să facă socoteala cu cumpărătorul lui, din anul când s‑a vândut până în anul jubiliar, și prețul vinderii sale să fie după numărul anilor, care vor fi ca ai unui zilier. Dacă mai sunt încă mulți ani, va da o răscumpărare pe măsura prețului plătit pentru cumpărarea sa; dacă mai rămân puțini ani până la anul jubiliar, să le facă socoteala și să dea o răscumpărare după numărul acestor ani. Să fie la el ca un zilier tocmit cu anul și să nu se poarte cu asprime cu el sub ochii tăi. Dacă nu este răscumpărat în niciunul din aceste feluri, să fie eliberat în anul jubiliar împreună cu fiii lui, căci fiii lui Israel îmi sunt robi Mie: sunt robii Mei, pe care i‑am scos din țara Egiptului. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să nu vă faceți zeități deșarte, să nu vă ridicați nici chipuri, nici stâlpi; să nu așezați în țara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinați înaintea ei, căci Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să păziți sabatele Mele și să cinstiți Sanctuarul Meu. Eu sunt DOMNUL. Dacă veți urma rânduielile Mele, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, vă voi da ploi la vreme, pământul își va da roadele și pomii de pe câmp își vor da roadele. Treieratul grâului va ține până la culesul viei, iar culesul viei va ține până la semănat; veți mânca pâine pe săturate și veți locui fără frică în țara voastră. Voi da pace în țară și vă veți culca fără să fiți tulburați; voi stârpi fiarele sălbatice din țară și sabia nu va trece prin țara voastră. Îi veți urmări pe vrăjmașii voștri și ei vor cădea înaintea voastră uciși de sabie. Cinci dintre voi vor urmări o sută și o sută dintre voi vor urmări zece mii, iar vrăjmașii voștri vor cădea înaintea voastră uciși de sabie. Îmi voi întoarce Fața spre voi, vă voi face roditori, vă voi înmulți și voi statornici legământul Meu cu voi. Veți mânca din roadele cele vechi ca să le faceți loc celor noi. Voi așeza Lăcașul Meu în mijlocul vostru și sufletul Meu nu vă va urî. Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, care v‑am scos din țara Egiptului, din robie; Eu am rupt resteiele jugului vostru și v‑am făcut să mergeți cu fruntea sus. Dar, dacă nu Mă veți asculta și nu veți împlini toate aceste porunci, dacă veți nesocoti rânduielile Mele și dacă sufletul vostru va ajunge să urască hotărârile Mele, așa încât să nu mai împliniți toate poruncile Mele și să rupeți legământul Meu, iată ce vă voi face Eu atunci: voi trimite peste voi groaza, lingoarea și frigurile, care vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi; veți semăna în zadar sămânța voastră, căci o vor mânca vrăjmașii voștri; Îmi voi întoarce Fața împotriva voastră și veți fi bătuți de vrăjmașii voștri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga și veți fugi fără să fiți urmăriți. Dacă nici așa nu Mă veți asculta, vă voi pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre: voi frânge semeția tăriei voastre, cerul îl voi face de fier, iar pământul, de aramă; puterea vi se va istovi fără folos; pământul vostru nu‑și va da recolta și pomii țării nu‑și vor mai da rodul. Dacă vă veți arăta împotrivitori față de Mine și nu veți vrea să Mă ascultați, vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre: voi trimite împotriva voastră fiarele câmpului, care vă vor lăsa fără copii, vă vor nimici vitele, vă vor împuțina la număr și vă vor pustii drumurile. Dacă nici acestea nu vă vor îndrepta și vă veți arăta împotrivitori față de Mine, și Eu Mă voi arăta împotrivitor față de voi și vă voi lovi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre: voi aduce împotriva voastră sabia răzbunării, pentru a răzbuna astfel legământul, și, când vă veți strânge în cetățile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru și veți fi dați pe mâna vrăjmașului; când voi frânge toiagul pâinii, zece femei vor coace pâine într‑un singur cuptor și vă vor împărți pâinea cu cântarul; veți mânca fără să vă săturați. Dacă nici așa nu Mă veți asculta și dacă vă veți împotrivi, și Eu Mă voi împotrivi vouă cu mânie și vă voi pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre: veți mânca până și carnea fiilor voștri, veți mânca până și carnea fiicelor voastre; vă voi nimici înălțimile, vă voi dărâma altarele pentru tămâie, voi arunca leșurile voastre peste rămășițele idolilor voștri și sufletul Meu vă va urî; vă voi preface cetățile în ruine, vă voi pustii lăcașurile sfinte și nu voi mai mirosi mireasma tămâii voastre; vă voi pustii țara, așa încât vrăjmașii voștri care o vor locui vor fi uluiți; vă voi împrăștia printre neamuri și voi scoate sabia după voi; țara voastră va fi pustiită și cetățile voastre vor rămâne în ruine. Atunci, țara se va bucura de sabatele ei tot timpul cât va fi pustiită și voi veți fi în țara vrăjmașilor voștri; atunci, țara se va odihni și se va bucura de sabatele ei. Tot timpul cât va fi pustiită, va avea odihna pe care n‑o avusese în anii voștri de sabat, când locuiați în ea. Acelora dintre voi rămași în viață în țările vrăjmașilor lor le voi aduce disperarea în inimă: îi va urmări până și foșnetul unei frunze suflate de vânt; vor fugi ca de sabie și vor cădea fără să fie urmăriți. Se vor împiedica unii de alții ca înaintea sabiei, fără să fie urmăriți. Nu veți putea să stați în picioare în fața vrăjmașilor voștri; veți pieri printre neamuri și vă va mistui țara vrăjmașilor voștri. Aceia dintre voi care vor rămâne în viață își vor târî zilele în țările vrăjmașilor lor din pricina fărădelegilor lor și din pricina fărădelegilor părinților lor. Dar dacă își vor mărturisi fărădelegile lor și fărădelegea părinților lor, necredincioșia pe care au arătat‑o față de Mine și faptul că s‑au arătat împotrivitori față de Mine – așa încât și Eu M‑am arătat împotrivitor față de ei și i‑am dus în țara vrăjmașilor lor –, deci dacă inima lor necircumcisă se va smeri și își vor recunoaște fărădelegile, atunci Îmi voi aminti de legământul Meu cu Iacov, de legământul Meu cu Isaac și de legământul Meu cu Avraam și Îmi voi aminti de țară. Țara însă va fi părăsită de ei și se va bucura de sabatele ei cât timp va rămâne pustiită de ei; și ei vor plăti pentru fărădelegile lor, pentru că au nesocotit hotărârile Mele și pentru că sufletul lor a urât rânduielile Mele. Dar chiar și așa, când vor fi în țara vrăjmașilor lor, nu‑i voi lepăda și nu‑i voi urî până acolo încât să‑i nimicesc de tot și să rup legământul Meu cu ei, căci Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul lor. Îmi voi aminti, spre binele lor, de legământul dintâi, prin care i‑am scos din țara Egiptului sub privirile neamurilor, ca să le fiu Dumnezeu. Eu sunt DOMNUL.»” Acestea sunt rânduielile, hotărârile și legile pe care le‑a statornicit DOMNUL între El și fiii lui Israel pe muntele Sinai prin Moise. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Dacă făgăduiește cineva oameni prin juruință, ei să fie ai DOMNULUI, după socoteala ta. Astfel să fie socoteala ta: dacă este un bărbat între douăzeci și șaizeci de ani, prețul hotărât de tine să fie de cincizeci de sicli de argint, după siclul Sfântului Lăcaș; dacă este femeie, prețul hotărât de tine să fie de treizeci de sicli; dacă are vârsta cuprinsă între cinci și douăzeci de ani, prețul hotărât de tine să fie de douăzeci de sicli pentru un băiat și zece sicli pentru o fată; dacă are vârsta cuprinsă între o lună și cinci ani, prețul hotărât de tine să fie de cinci sicli de argint pentru un băiat și trei sicli de argint pentru o fată; dacă este în vârstă de peste șaizeci de ani, prețul hotărât de tine să fie de cincisprezece sicli pentru un bărbat și zece sicli pentru o femeie. Dacă este prea sărac pentru prețul hotărât de tine, să fie adus înaintea preotului și preotul să‑i hotărască prețul; după cum îi dă mâna celui care s‑a jurat, așa să fie socoteala preotului. Dacă este vorba de animalele din care se aduce dar pentru DOMNUL, orice animal dăruit DOMNULUI va fi ceva sfânt: să nu fie înlocuit și să nu fie schimbat unul bun cu altul rău, nici unul rău cu altul bun; dacă s‑ar întâmpla să fie înlocuit un animal cu altul, și unul, și celălalt vor fi sfinte. Dacă este vorba de animalele necurate, din care nu se poate aduce dar pentru DOMNUL, animalul să fie adus înaintea preotului și preotul să îi hotărască prețul; bun sau rău, va rămâne după cum a hotărât preotul. Dacă cel care a făcut juruința vrea să‑l răscumpere, să adauge o cincime la prețul hotărât de tine. Dacă cineva își închină DOMNULUI casa, preotul să‑i facă socoteala; bună sau rea, va rămâne la prețul hotărât de preot. Dacă cel ce și‑a închinat casa vrea s‑o răscumpere, să adauge o cincime la prețul care i s‑a socotit, și va fi a lui. Dacă cineva Îi închină DOMNULUI un ogor din proprietatea lui, socoteala ta să fie în acord cu sămânța lui, și anume cincizeci de sicli de argint pentru fiecare omer de sămânță de orz. Dacă își închină ogorul cu începere chiar din anul jubiliar, să rămână la socoteala ta, dar, dacă își închină ogorul după anul jubiliar, atunci preotul să‑i hotărască prețul după numărul anilor rămași până la anul jubiliar și să‑l scadă din socoteala ta. Dacă cel ce și‑a închinat ogorul vrea neapărat să‑l răscumpere, să mai adauge o cincime la prețul hotărât de tine, și ogorul să rămână al lui. Dacă nu își răscumpără ogorul, ci îl vinde altui om, nu va mai putea fi răscumpărat. Și când va fi eliberat la jubileu, este un lucru sfânt închinat DOMNULUI, ca un ogor pus deoparte: să fie proprietatea preotului. Dacă cineva Îi închină DOMNULUI un ogor cumpărat de el, care nu face parte din proprietatea lui, preotul să‑i hotărască prețul după socoteala ta până la anul jubiliar, și omul acela să plătească în aceeași zi prețul hotărât de tine, ca lucru sfânt închinat DOMNULUI. În anul jubiliar, ogorul să se întoarcă la acela de la care fusese cumpărat și din a cărui proprietate făcea parte. Orice socoteală a ta să se facă în siclii Sfântului Lăcaș. (Siclul să fie de douăzeci de ghere.) Totuși, pe întâiul născut al animalului, fiindcă deja este al DOMNULUI ca întâi născut, nimeni nu va putea să‑l închine DOMNULUI; fie bou, fie miel, este al DOMNULUI. Cât despre animalele necurate, să fie răscumpărate după socoteala ta, adăugând la ea încă o cincime; dacă nu sunt răscumpărate, să fie vândute după socoteala ta. Ceea ce a fost pus deoparte – adică ceea ce un om hărăzește DOMNULUI din ce are, fie om, fie animal, fie un ogor aflat în proprietatea lui – nu se va putea vinde și nu se va putea răscumpăra; orice lucru pus deoparte va fi preasfânt pentru DOMNUL. Niciun om pus deoparte nu va putea fi răscumpărat; să fie omorât negreșit. Orice zeciuială din pământ, fie din sămânța pământului, fie din rodul pomilor, este a DOMNULUI; este un lucru sfânt închinat DOMNULUI. Dacă vrea cineva să răscumpere ceva din zeciuiala lui, să mai adauge o cincime. Orice zeciuială din cirezi și din turme, din tot ce trece pe sub toiagul păstorului, să fie închinată DOMNULUI. Să nu se cerceteze dacă animalul este bun sau rău și să nu se înlocuiască; dacă se înlocuiește un animal cu altul, și unul, și celălalt vor fi sfinte și nu vor putea fi răscumpărate.»” Acestea sunt poruncile pe care i le‑a dat lui Moise DOMNUL pentru fiii lui Israel pe muntele Sinai. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, în Cortul Întâlnirii, în prima zi a lunii a doua, în al doilea an după ieșirea lor din țara Egiptului, zicând: „Faceți numărătoarea întregii adunări a fiilor lui Israel, după clanurile lor, după familiile lor strămoșești, după numele lor, numărându‑i pe toți cei de parte bărbătească, unul câte unul, de la douăzeci de ani în sus, pe toți cei care ies la oaste din Israel! Să‑i numărați după cetele lor, tu și Aaron. Să fie cu voi câte un bărbat din fiecare seminție, fiecare din ei fiind căpetenia familiei sale strămoșești. Acestea sunt numele bărbaților care vor fi împreună cu voi: pentru Ruben – Elițur, fiul lui Ședeur; pentru Simeon – Șelumiel, fiul lui Țurișadai; pentru Iuda – Nahșon, fiul lui Aminadab; pentru Isahar – Netanel, fiul lui Țuar; pentru Zabulon – Eliab, fiul lui Helon; pentru fiii lui Iosif: pentru Efraim – Elișama, fiul lui Amihud, pentru Manase – Gamliel, fiul lui Pedațur; pentru Beniamin – Abidan, fiul lui Ghidoni; pentru Dan – Ahiezer, fiul lui Amișadai; pentru Așer – Paghiel, fiul lui Ocran; pentru Gad – Eliasaf, fiul lui Deuel; pentru Neftali – Ahira, fiul lui Enan.” Aceștia sunt aleșii adunării, mai‑marii semințiilor părinților lor; ei erau căpeteniile miilor lui Israel. Moise și Aaron i‑au luat pe bărbații aceștia amintiți pe nume și au strâns toată adunarea în prima zi a lunii a doua, iar fiii lui Israel s‑au înscris după clanuri, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, unul câte unul. Moise i‑a numărat în pustiul Sinai, cum îi poruncise DOMNUL. Și au fost: dintre fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, unul câte unul, toți cei de parte bărbătească, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Ruben – patruzeci și șase de mii cinci sute; dintre fiii lui Simeon, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, numărați după numele lor, unul câte unul, toți cei de parte bărbătească, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Simeon – cincizeci și nouă de mii trei sute; dintre fiii lui Gad, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Gad – patruzeci și cinci de mii șase sute cincizeci; dintre fiii lui Iuda, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Iuda – șaptezeci și patru de mii șase sute; dintre fiii lui Isahar, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Isahar – cincizeci și patru de mii patru sute; dintre fiii lui Zabulon, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Zabulon – cincizeci și șapte de mii patru sute; dintre fiii lui Iosif, fiii lui Efraim, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Efraim – patruzeci de mii cinci sute; dintre fiii lui Manase, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Manase – treizeci și două de mii două sute; dintre fiii lui Beniamin, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Beniamin – treizeci și cinci de mii patru sute; dintre fiii lui Dan, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numele lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Dan – șaizeci și două de mii șapte sute; dintre fiii lui Așer, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Așer – patruzeci și una de mii cinci sute; dintre fiii lui Neftali, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: cei numărați din seminția lui Neftali – cincizeci și trei de mii patru sute. Aceștia sunt cei care au fost numărați de Moise și Aaron și mai‑marii lui Israel: doisprezece bărbați – câte unul pentru fiecare familie strămoșească. Toți cei numărați dintre fiii lui Israel, după familiile lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste în Israel, anume toți cei numărați, au fost în număr de șase sute trei mii cinci sute cincizeci. Leviții însă, după seminția părinților lor, n‑au fost numărați printre aceștia. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Seminția lui Levi să nu o numeri și capetele lor să nu le pui la socoteală printre fiii lui Israel, ci să‑i rânduiești pe leviți pentru Lăcașul Mărturiei, pentru toate uneltele lui și pentru tot ce ține de el. Ei să poarte Lăcașul și toate uneltele lui, să slujească și să‑și așeze tabăra în jurul Lăcașului. Când va porni Lăcașul, leviții să‑l desfacă, iar când se va opri Lăcașul, leviții să‑l întindă; străinul care se apropie de el să fie omorât. Fiii lui Israel să poposească fiecare cu tabăra sa, fiecare cu steagul său, după cetele lor. Dar leviții să‑și așeze tabăra în jurul Lăcașului Mărturiei, ca să nu izbucnească mânia peste adunarea fiilor lui Israel; leviții să‑și îndeplinească îndatoririle care privesc Lăcașul Mărturiei.” Fiii lui Israel au făcut întocmai cum i‑a poruncit DOMNUL lui Moise: așa au făcut. DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: „Fiecare să fie lângă steagul lui: fiii lui Israel să‑și așeze tabăra cu însemnele caselor lor; să‑și așeze tabăra de jur împrejurul Cortului Întâlnirii. Cei ce își așază tabăra la răsărit, înspre răsăritul soarelui, să fie cei cu steagul taberei lui Iuda, după cetele lor. Mai‑marele fiilor lui Iuda este Nahșon, fiul lui Aminadab, iar oștirea celor numărați ai lor este de șaptezeci și patru de mii șase sute. Cei ce își așază tabăra lângă el sunt cei din seminția lui Isahar. Mai‑marele fiilor lui Isahar este Netanel, fiul lui Țuar, iar oștirea celor numărați ai lor este de cincizeci și patru de mii patru sute. Apoi, seminția lui Zabulon. Mai‑marele fiilor lui Zabulon este Eliab, fiul lui Helon, iar oștirea celor numărați ai lor este de cincizeci și șapte de mii patru sute. Toți cei numărați din tabăra lui Iuda sunt o sută optzeci și șase de mii patru sute, după cetele lor. Ei să pornească cei dintâi. La miazăzi, steagul taberei lui Ruben, după cetele lor. Mai‑marele fiilor lui Ruben este Elițur, fiul lui Ședeur, iar oștirea celor numărați ai lor este de patruzeci și șase de mii cinci sute. Cei ce își așază tabăra lângă el sunt cei din seminția lui Simeon. Mai‑marele fiilor lui Simeon este Șelumiel, fiul lui Țurișadai, iar oștirea celor numărați ai lor este de cincizeci și nouă de mii trei sute. Apoi, seminția lui Gad. Mai‑marele fiilor lui Gad este Elisaf, fiul lui Deuel, iar oștirea celor numărați ai lor este de patruzeci și cinci de mii șase sute cincizeci. Toți cei numărați din tabăra lui Ruben sunt o sută cincizeci și unu de mii patru sute cincizeci de oameni, după cetele lor. Ei să pornească în al doilea rând. Apoi va porni Cortul Întâlnirii, cu tabăra leviților în mijlocul celorlalte tabere. Așa cum se opresc, așa să și pornească: fiecare la rândul lui, după steagurile lor. La apus, steagul taberei lui Efraim, după cetele lor. Mai‑marele fiilor lui Efraim este Elișama, fiul lui Amihud, iar oștirea celor numărați ai lor este de patruzeci de mii cinci sute. Lângă el, seminția lui Manase. Mai‑marele fiilor lui Manase este Gamliel, fiul lui Pedațur, iar oștirea celor numărați ai lor este de treizeci și două de mii două sute. Apoi, seminția lui Beniamin. Mai‑marele fiilor lui Beniamin este Abidan, fiul lui Ghidoni, iar oștirea celor numărați ai lor este de treizeci și cinci de mii patru sute. Toți cei numărați din tabăra lui Efraim sunt o sută opt mii o sută de oameni, după cetele lor. Ei să pornească în al treilea rând. La miazănoapte, steagul taberei lui Dan, cu cetele lor. Mai‑marele fiilor lui Dan este Ahiezer, fiul lui Amișadai, iar oștirea celor numărați ai lor este de șaizeci și două de mii șapte sute. Cei ce își vor așeza tabăra lângă el sunt cei din seminția lui Așer. Mai‑marele fiilor lui Așer este Paghiel, fiul lui Ocran, iar oștirea celor numărați ai lor este de patruzeci și una de mii cinci sute. Apoi, seminția lui Neftali. Mai‑marele fiilor lui Neftali este Ahira, fiul lui Enan, iar oștirea celor numărați ai lor este de cincizeci și trei de mii patru sute. Toți cei numărați din tabăra lui Dan sunt o sută cincizeci și șapte de mii șase sute. Ei să pornească cei din urmă, după steagurile lor.” Aceștia sunt cei numărați dintre fiii lui Israel, după casele părinților lor. Toți cei numărați din tabere, după cetele lor, au fost șase sute trei mii cinci sute cincizeci. Leviții nu au fost numărați între fiii lui Israel, după cum îi poruncise DOMNUL lui Moise. Fiii lui Israel au făcut întocmai cum i‑a poruncit DOMNUL lui Moise: așa poposeau ei, după steagurile lor, și așa porneau la drum, fiecare după clanul lui, după familia lui. Aceștia sunt urmașii lui Aaron și ai lui Moise din vremea când a vorbit DOMNUL cu Moise pe muntele Sinai. Acestea sunt numele fiilor lui Aaron: întâiul născut Nadab, apoi Abihu, Eleazar și Itamar. Acestea sunt numele fiilor lui Aaron, preoții care au primit ungerea și care au fost închinați ca preoți. Nadab și Abihu au murit înaintea DOMNULUI când au adus foc străin înaintea DOMNULUI în pustiul Sinai. Ei n‑au avut fii. Eleazar și Itamar au slujit ca preoți în fața lui Aaron, tatăl lor. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Apropie seminția fiilor lui Levi și pune‑o înaintea preotului Aaron, ca să‑i slujească! Ei să îndeplinească îndatoririle pe care el și întreaga adunare le au față de Cortul Întâlnirii, făcând slujba Lăcașului: să aibă grijă de toate uneltele Cortului Întâlnirii și să îndeplinească îndatoririle fiilor lui Israel; astfel să îndeplinească slujba Lăcașului. Pe leviți să‑i dai deci lui Aaron și fiilor lui; ei să le fie dați cu totul dintre fiii lui Israel. Pe Aaron și pe fiii lui să‑i pui să se îngrijească de slujba preoției, iar străinul care se apropie să fie omorât.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Eu, iată, i‑am luat pe leviți dintre fiii lui Israel, în locul tuturor întâilor născuți, al celor care se nasc primii dintre fiii lui Israel; și leviții vor fi ai Mei, căci al Meu este orice întâi născut. În ziua când i‑am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, Mi‑am pus deoparte pentru Mine pe fiecare întâi născut din Israel, de la om până la animal: ai Mei să fie. Eu sunt DOMNUL!” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise în pustiul Sinai astfel: „Numără‑i pe fiii lui Levi după familiile lor, după clanurile lor; pe toți cei de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus să‑i numeri.” Moise i‑a numărat după cuvântul DOMNULUI, după cum i s‑a poruncit. Aceștia sunt fiii lui Levi, după numele lor: Gherșon, Chehat și Merari. Acestea sunt numele fiilor lui Gherșon, după clanurile lor: Libni și Șimei. Iar fiii lui Chehat, după clanurile lor, sunt: Amram, Ițehar, Hebron și Uziel. Iar fiii lui Merari, după clanurile lor, sunt: Mahli și Muși. Acestea sunt clanurile lui Levi, după familiile lor. Din Gherșon, clanul lui Libni și clanul lui Șimei: acestea sunt clanurile gherșoniților. Cei numărați dintre ei, toți cei de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, cei numărați dintre ei, au fost șapte mii cinci sute. Clanurile gherșoniților își așezau tabăra în spatele Lăcașului, la apus. Mai‑marele casei gherșoniților era Eliasaf, fiul lui Lael. Îndatorirea fiilor lui Gherșon la Cortul Întâlnirii privea Lăcașul: Cortul, învelitoarea sa, perdeaua de la intrarea în Cortul Întâlnirii, pânzele curții, perdeaua de la intrarea în curtea care se află în jurul Lăcașului și al altarului, funiile sale și toată slujba sa. Din Chehat, clanul lui Amram, clanul lui Ițehar, clanul lui Hebron și clanul lui Uziel: acestea sunt clanurile chehatiților. Numărul tuturor celor de parte bărbătească, de la o lună în sus, a fost de opt mii șase sute; ei aveau în grijă Sfântul Lăcaș. Clanurile fiilor lui Chehat își așezau tabăra pe latura de miazăzi a Lăcașului. Mai‑marele casei clanurilor lui Chehat era Elițafan, fiul lui Uziel. Îndatorirea lor privea chivotul, masa, sfeșnicul, altarele și toate uneltele Sfântului Lăcaș cu care își făceau slujba, precum și perdeaua dinăuntru – tot ce ținea de ele. Căpetenie peste mai‑marii leviților era Eleazar, fiul preotului Aaron; el îi supraveghea pe cei care aveau în grijă Sfântul Lăcaș. Din Merari, clanul lui Mahli și clanul lui Muși: acestea sunt clanurile merariților. Numărul tuturor celor de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, a fost de șase mii două sute. Mai‑marele casei clanurilor lui Merari era Țuriel, fiul lui Abihail. Ei își așezau tabăra pe latura de miazănoapte a Lăcașului. Îndatorirea încredințată fiilor lui Merari privea scândurile Lăcașului, stinghiile sale, stâlpii săi, tălpile sale, toate uneltele sale – tot ce ținea de ele –, precum și stâlpii curții împrejmuitoare, tălpile lor, țărușii lor și funiile lor. Cei ce își așezau tabăra înaintea Lăcașului, la răsărit, înaintea Cortului Întâlnirii, spre răsăritul soarelui, erau Moise și Aaron împreună cu fiii lui. Ei aveau ca îndatorire grija față de Sanctuar, din partea fiilor lui Israel; iar străinul care se apropia trebuia să fie omorât. Toți cei numărați dintre leviți, pe care i‑au numărat Moise și Aaron potrivit poruncii DOMNULUI, după clanurile lor, toți cei de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci și două de mii. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Numără‑i pe toți cei întâi născuți de parte bărbătească dintre fiii lui Israel, de la vârsta de o lună în sus; și fă numărătoarea după numele lor! Să‑i iei pe leviți pentru Mine, DOMNUL, în locul tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel, iar vitele leviților în locul tuturor întâilor născuți ai vitelor fiilor lui Israel!” Moise i‑a numărat, după cum îi poruncise DOMNUL, pe toți întâii născuți dintre fiii lui Israel. Numărul tuturor celor întâi născuți de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, a fost de douăzeci și două de mii două sute șaptezeci și trei. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: „Ia‑i pe leviți în locul tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel și vitele leviților în locul vitelor lor; leviții vor fi ai Mei. Eu sunt DOMNUL! Pentru răscumpărarea celor două sute șaptezeci și trei dintre cei întâi născuți ai fiilor lui Israel care depășesc numărul leviților, să iei câte cinci sicli de fiecare, după siclul Sfântului Lăcaș (un siclu avea douăzeci de ghere ). Argintul pentru răscumpărarea celor ce trec peste numărul lor să li‑l dai lui Aaron și fiilor lui.” Moise a luat argintul folosit pentru răscumpărarea celor ce depășeau numărul celor răscumpărați prin intermediul leviților; a luat, de la întâii născuți ai fiilor lui Israel, argint totalizând o mie trei sute șaizeci și cinci de sicli de argint, după siclul Sfântului Lăcaș. Și Moise le‑a dat argintul de răscumpărare lui Aaron și fiilor lui, după cuvântul DOMNULUI, după cum îi poruncise DOMNUL lui Moise. DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: „Faceți numărătoarea fiilor lui Chehat, dintre fiii lui Levi, după clanurile și familiile lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, și anume a tuturor celor care intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii! Slujba fiilor lui Chehat la Cortul Întâlnirii ține de Locul Preasfânt. La pornirea taberei, Aaron și fiii lui să vină să coboare catapeteasma și să acopere cu ea Chivotul Mărturiei; să pună peste ea o învelitoare din piele aleasă și să întindă pe deasupra o pânză violet dintr‑o bucată; apoi să‑i pună drugii. Să întindă o pânză violet peste masa înfățișării și peste ea să pună străchinile, cupele, bolurile și urcioarele pentru jertfele‑de‑băutură; iar pâinea să nu lipsească de pe ea; peste ele să întindă un covor stacojiu și să‑l acopere cu o învelitoare din piele aleasă; apoi să‑i pună drugii. Să ia o pânză violet și să acopere sfeșnicul pentru luminat, candelele, cleștii, cenușarele și toate vasele pentru untdelemn, care sunt pentru slujba lui; să‑l pună împreună cu toate uneltele lui într‑o învelitoare din piele aleasă; apoi să‑l pună pe targă. Iar peste altarul de aur să întindă o pânză violet și să‑l acopere cu o învelitoare din piele aleasă; apoi să‑i pună drugii. Să ia apoi toate uneltele întrebuințate pentru slujba din Sfântul Lăcaș, să le pună într‑o pânză violet și să le acopere cu o învelitoare din piele aleasă; apoi să le pună pe targă. Să curețe de cenușă altarul, să întindă peste el o pânză purpurie, să pună deasupra toate uneltele cu care se slujește (fărașele, furculițele, lopețile, ligheanele și toate uneltele altarului) și să întindă peste toate acestea o învelitoare din piele aleasă; apoi să‑i pună drugii. După ce Aaron și fiii lui vor isprăvi de acoperit Sfântul Lăcaș și toate uneltele Sfântului Lăcaș, la pornirea taberei, fiii lui Chehat să vină să le ducă, fără să se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile din Cortul Întâlnirii pe care trebuie să le poarte fiii lui Chehat. Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă în grijă untdelemnul pentru luminat, tămâia înmiresmată, ofranda necurmată și untdelemnul ungerii; să aibă sub supraveghere tot Lăcașul și tot ce este în el, Sfântul Lăcaș și uneltele lui.” DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: „Ca să nu fie nimicită seminția clanurilor chehatite din mijlocul leviților, iată ce să le faceți, ca să trăiască și să nu moară când se apropie de Locul Preasfânt: Aaron și fiii lui să vină și să‑l pună pe fiecare din ei la slujba și la sarcina lui. Dar chehatiții să nu intre și să vadă vreo clipă cele sfinte, ca să nu moară.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Fă și numărătoarea fiilor lui Gherșon, după familiile și clanurile lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani: să‑i numeri pe toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. Iată lucrarea pe care clanurile lui Gherșon o au de făcut și lucrurile pe care trebuie să le poarte: vor purta perdelele Lăcașului, învelitoarea Cortului Întâlnirii, învelitoarea din piele aleasă, care este pe deasupra, perdeaua de la intrarea în Cortul Întâlnirii, perdelele curții și perdeaua de la intrare, cea de la poarta curții, care este împrejurul Lăcașului și al altarului, funiile și toate uneltele cu care slujesc. Ei să facă tot ce trebuie făcut cu privire la acestea. În slujbele lor, fiii lui Gherșon să fie sub poruncile lui Aaron și ale fiilor lui, pentru tot ce au de purtat și în tot ce au de slujit; să le rânduiți ca îndatorire tot ce au de purtat. Aceasta este slujba clanurilor fiilor lui Gherșon la Cortul Întâlnirii; ei să‑și îndeplinească îndatoririle sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron. Fă și numărătoarea fiilor lui Merari, după clanurile și familiile lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani: să‑i numeri pe toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. Toate slujbele lor de la Cortul Întâlnirii constau în îndatorirea de a purta scândurile Lăcașului, stinghiile lui, stâlpii lui, tălpile lui, precum și stâlpii curții dimprejur, tălpile lor, țărușii lor, funiile lor și toate uneltele cu care slujesc. Să însemnați pe nume lucrurile pe care au datoria să le poarte. Aceasta este slujba clanurilor fiilor lui Merari, între toate slujbele de la Cortul Întâlnirii, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.” Moise și Aaron și mai‑marii adunării i‑au numărat pe fiii lui Chehat, după clanurile și familiile lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, și anume pe toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii. Toți cei numărați, după clanurile lor, au fost două mii șapte sute cincizeci. Aceștia sunt cei numărați din clanurile chehatiților, toți cei ce slujeau la Cortul Întâlnirii, pe care i‑au numărat Moise și Aaron după porunca DOMNULUI dată prin Moise. Cei numărați dintre fiii lui Gherșon, după clanurile și familiile lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii, deci toți cei numărați, după clanurile și familiile lor, au fost două mii șase sute treizeci. Aceștia sunt cei numărați dintre clanurile fiilor lui Gherșon, toți cei ce slujeau la Cortul Întâlnirii, pe care i‑au numărat Moise și Aaron după porunca DOMNULUI. Cei numărați dintre fiii lui Merari, după clanurile și familiile lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare la Cortul Întâlnirii, deci toți cei numărați, după clanurile lor, au fost trei mii două sute. Aceștia sunt cei numărați dintre clanurile fiilor lui Merari pe care i‑au numărat Moise și Aaron după porunca DOMNULUI dată prin Moise. Toți cei numărați pe care i‑au numărat Moise și Aaron și mai‑marii lui Israel dintre leviți, după clanurile și familiile lor, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la cincizeci de ani, toți cei ce intră în slujbă ca să facă vreo lucrare sau să poarte ceva la Cortul Întâlnirii, deci toți cei numărați, au fost opt mii cinci sute optzeci. După cuvântul DOMNULUI dat prin Moise i‑au numărat – pe fiecare cu ce avea de făcut și de purtat; au fost numărați după cum i‑a poruncit DOMNUL lui Moise. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Poruncește‑le fiilor lui Israel să‑i trimită în afara taberei pe orice lepros, pe oricine are o scurgere de sămânță și pe oricine este pângărit din pricina unui trup neînsuflețit; fie bărbat, fie femeie, să‑i trimiteți în afara taberei, ca să nu pângărească tabăra, în mijlocul căreia locuiesc Eu.” Fiii lui Israel au făcut întocmai și i‑au trimis în afara taberei; fiii lui Israel au făcut întocmai cum i‑a spus DOMNUL lui Moise. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Spune‑le fiilor lui Israel: «Dacă un bărbat sau o femeie va păcătui față de un om, arătând necredincioșie față de DOMNUL, și sufletul acela se va face astfel vinovat, să‑și mărturisească păcatul pe care l‑a făcut, să dea o despăgubire completă, să adauge a cincea parte și să dea întreaga sumă celui față de care s‑a făcut vinovat. Dacă cel păgubit nu are o rudă căreia să i se dea despăgubirea, aceasta să‑I revină DOMNULUI, adică preotului, în afară de berbecul ispășirii, cu care se va face ispășire pentru el. Orice dar adus preotului din lucrurile închinate de fiii lui Israel al lui să fie. Orice lucru închinat al lui să fie: orice i se va da preotului al lui să fie.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Dacă un bărbat are o soție care a călcat strâmb și i‑a fost necredincioasă și alt bărbat s‑a culcat cu ea, s‑a împreunat cu ea fără să știe bărbatul ei, dar ea a tăinuit, deși s‑a pângărit, fără să fie vreun martor împotriva ei, căci n‑a fost prinsă în fapt, și dacă peste bărbatul ei vine un duh de gelozie și este gelos pe soția lui care s‑a pângărit sau vine peste el un duh de gelozie și este gelos pe soția lui care nu s‑a pângărit, atunci bărbatul să‑și aducă soția la preot. Ca dar pentru ea, să aducă a zecea parte dintr‑o efă de făină de orz; să nu toarne untdelemn peste ea și să nu pună tămâie peste ea, căci aceasta este o ofrandă pentru gelozie, o ofrandă de aducere aminte, care amintește o fărădelege. Preotul s‑o apropie și s‑o pună să stea în picioare înaintea DOMNULUI. Apoi să ia apă sfântă într‑un vas de pământ, să ia praf de pe podeaua Lăcașului și să‑l pună în apă. Să o înfățișeze înaintea DOMNULUI, să‑i descopere capul și să‑i pună în mâini o ofrandă de aducere aminte, o ofrandă pentru gelozie, iar în mâna preotului să fie apa aducătoare de blestem amar. Preotul să o pună să jure și să‑i zică: ‘Dacă niciun bărbat nu s‑a culcat cu tine și dacă, fiind sub autoritatea bărbatului tău, nu ai călcat strâmb, pângărindu‑te, să nu‑ți facă niciun rău această apă aducătoare de blestem amar! Dar dacă, fiind sub autoritatea bărbatului tău, ai călcat strâmb, pângărindu‑te, și alt bărbat decât bărbatul tău s‑a culcat cu tine’ – și preotul să o pună pe femeie să se jure cu blestem și să îi zică: ‘ DOMNUL să te facă să ajungi de blestem și de pomină în mijlocul poporului tău, DOMNUL să facă să ți se usuce coapsa și să ți se umfle pântecele, iar această apă aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, să‑ți umfle pântecele și să‑ți usuce coapsa!’ Și femeia să zică: ‘Amin! Amin!’ Preotul să scrie într‑o carte blestemele acestea și să le șteargă cu apa amărăciunii, ca să‑i dea femeii să bea apa aducătoare de blestem amar, iar apa aducătoare de blestem amar să intre în ea și să‑i pricinuiască amărăciune. Preotul să ia din mâna femeii ofranda pentru gelozie, să legene ofranda înaintea DOMNULUI și s‑o aducă pe altar. Apoi să ia un pumn din ofranda ei de aducere aminte, să îl pună să fumege pe altar, după care să‑i dea femeii să bea apa. După ce i‑a dat să bea apa, se va întâmpla astfel: dacă ea s‑a pângărit și i‑a fost necredincioasă bărbatului ei, când va intra în ea, apa aducătoare de blestem îi va pricinui amărăciune; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, și femeia va fi de pomină în mijlocul poporului ei. Dar, dacă femeia nu s‑a pângărit, ci este curată, va rămâne nevătămată și va putea rămâne însărcinată. Aceasta este legea geloziei pentru femeia care, fiind sub autoritatea bărbatului ei, calcă strâmb și se pângărește, precum și pentru bărbatul peste care vine un duh de gelozie și care este gelos pe nevasta lui: preotul s‑o pună să stea în picioare înaintea DOMNULUI și să‑i facă după toată legea aceasta. Bărbatul va fi fără vină, dar femeia aceea își va purta vina.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când un bărbat sau o femeie se hotărăște să facă o juruință de nazireu, punându‑se deoparte pentru DOMNUL, să se țină departe de vin și de băuturile amețitoare, să nu bea nici oțet făcut din vin, nici oțet făcut din vreo băutură amețitoare, să nu bea nimic stors din struguri și să nu mănânce nici struguri proaspeți, nici uscați. Pe toată durata nazireatului său, să nu mănânce nimic care se face din vița‑de‑vie, de la sâmburi până la coaja strugurelui. Pe toată durata juruinței sale de nazireu, briciul să nu treacă peste capul lui; va fi sfânt până la împlinirea zilelor pentru care s‑a pus deoparte pentru DOMNUL; să‑și lase părul capului să crească în plete. Cât timp s‑a pus deoparte pentru DOMNUL, să nu se apropie de vreun mort; nici dacă îi moare tatăl, mama, fratele sau sora, să nu se pângărească din pricina lor, căci consacrarea Dumnezeului său este asupra sa. Pe toată durata nazireatului său este sfânt pentru DOMNUL. Dacă moare cineva pe neașteptate lângă el și își va pângări capul care a fost consacrat, să‑și radă capul în ziua curățirii sale, și anume în a șaptea zi. În ziua a opta, să‑i aducă preotului două turturele sau doi pui de porumbel, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Preotul să aducă una din păsări ca jertfă de ispășire, iar pe cealaltă ca ardere‑de‑tot; să facă ispășire pentru el, pentru că a păcătuit din pricina trupului neînsuflețit. Nazireul să‑și sfințească apoi capul chiar în ziua aceea. Să pună din nou deoparte pentru DOMNUL zilele nazireatului său și să aducă un miel de un an ca jertfă‑pentru‑vină, căci zilele dinainte nu se vor socoti, pentru că și‑a pângărit nazireatul. Aceasta este legea nazireului. Când i se vor împlini zilele nazireatului, să fie adus la intrarea în Cortul Întâlnirii. Să‑și aducă darul înaintea DOMNULUI: un miel de un an fără cusur ca ardere‑de‑tot, o mielușea de un an fără cusur ca jertfă‑pentru‑păcat, un berbec fără cusur ca jertfă‑de‑pace și un coș cu azime, turte făcute din făină aleasă frământată cu untdelemn, și lipii nedospite unse cu untdelemn, împreună cu ofrandele și jertfele lor de băutură. Preotul să le aducă înaintea DOMNULUI și să pregătească jertfa‑pentru‑păcat și arderea‑de‑tot aduse de nazireu, să pregătească berbecul adus ca jertfă‑de‑pace pentru DOMNUL, împreună cu coșul cu azime; apoi preotul să pregătească și ofranda și jertfa lui de băutură. Nazireul să‑și radă capul consacrat la intrarea în Cortul Întâlnirii și să aducă părul de pe capul său consacrat pe focul care învăluie jertfa‑de‑pace. Preotul să ia spata dreaptă fiartă a berbecului, o azimă nedospită din coș și o lipie nedospită și să le pună pe palmele nazireului, după ce acesta s‑a ras. Preotul să le legene ca un dar legănat înaintea DOMNULUI: acesta este un lucru sfânt, care este al preotului, împreună cu pieptul legănat și spata ridicată. Apoi, nazireul va putea să bea vin. Aceasta este legea nazireului care a făcut o juruință, acesta este darul lui oferit DOMNULUI pentru nazireatul lui, în afară de ce‑i va mai da mâna. Să împlinească tot ce este poruncit pentru juruința pe care a făcut‑o, după legea nazireatului său.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: „Vorbește‑le lui Aaron și fiilor lui și spune‑le: «Așa să‑i binecuvântați pe fiii lui Israel și așa să le ziceți: ‘ DOMNUL să te binecuvânteze și să te păzească! DOMNUL să facă să lumineze Fața Lui peste tine și să Se îndure de tine! DOMNUL să‑Și înalțe Fața peste tine și să‑ți dea pacea!’ Astfel să pună Numele Meu peste fiii lui Israel, iar Eu îi voi binecuvânta.»” Când a terminat Moise de ridicat Lăcașul, l‑a uns și l‑a sfințit împreună cu toate uneltele lui și a uns și a sfințit și altarul cu toate uneltele lui. Atunci s‑au apropiat mai‑marii lui Israel, căpeteniile caselor lor – aceștia erau mai‑marii semințiilor care luaseră parte la numărătoare –, și și‑au adus darul înaintea DOMNULUI: șase care acoperite și doisprezece boi, adică un car la doi mai‑mari și un bou de fiecare; și le‑au adus înaintea Lăcașului. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Ia‑le de la ei ca să fie în slujba Cortului Întâlnirii; să le dai leviților, fiecăruia după cum cere slujba lui.” Moise a luat carele și boii și le‑a dat leviților: două care și patru boi le‑a dat fiilor lui Gherșon, potrivit slujbei lor, patru care și opt boi le‑a dat fiilor lui Merari, potrivit slujbei lor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron, dar fiilor lui Chehat nu le‑a dat nimic, pentru că ei aveau slujba de a purta pe umeri lucrurile sfinte. Căpeteniile și‑au adus prinosurile pentru sfințirea altarului în ziua când l‑au uns; căpeteniile și‑au adus darurile înaintea altarului. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Căpeteniile să‑și aducă darurile pentru sfințirea altarului: câte unul din ei pe zi.” Cel ce și‑a adus darul în ziua întâi a fost Nahșon, fiul lui Aminadab, din seminția lui Iuda. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahșon, fiul lui Aminadab. A doua zi și‑a adus darul Netanel, fiul lui Țuar, mai‑marele lui Isahar. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Netanel, fiul lui Țuar. A treia zi – căpetenia fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon. A patra zi – căpetenia fiilor lui Ruben, Elițur, fiul lui Ședeur. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elițur, fiul lui Ședeur. A cincea zi – căpetenia fiilor lui Simeon, Șelumiel, fiul lui Țurișadai. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai. A șasea zi – căpetenia fiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Deuel. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel. A șaptea zi – căpetenia fiilor lui Efraim, Elișama, fiul lui Amihud. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elișama, fiul lui Amihud. A opta zi – căpetenia fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedațur. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Gamliel, fiul lui Pedațur. A noua zi – căpetenia fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghidoni. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghidoni. A zecea zi – căpetenia fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amișadai. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amișadai. A unsprezecea zi – căpetenia fiilor lui Așer, Paghiel, fiul lui Ocran. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Paghiel, fiul lui Ocran. A douăsprezecea zi – căpetenia fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan. Darul lui: o tipsie din argint de o sută treizeci de sicli, un lighean din argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, amândouă pline cu făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă, o cățuie din aur de zece sicli plină cu tămâie, un vițel, un berbec și un miel de un an ca ardere‑de‑tot, un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, iar ca jertfă‑de‑pace doi tauri, cinci berbeci, cinci țapi și cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan. Acesta a fost prinosul adus de căpeteniile lui Israel pentru sfințirea altarului în ziua ungerii sale: douăsprezece tipsii din argint, douăsprezece lighene din argint și douăsprezece cățui din aur. Fiecare tipsie din argint cântărea o sută treizeci de sicli și fiecare lighean cântărea șaptezeci de sicli, argintul vaselor fiind de două mii patru sute de sicli, după siclul Sfântului Lăcaș. Au fost douăsprezece cățui din aur pline cu tămâie; fiecare cățuie cântărea zece sicli, după siclul Sfântului Lăcaș, aurul cățuilor fiind cu totul o sută douăzeci de sicli. Toate animalele pentru arderea‑de‑tot au fost: doisprezece viței, doisprezece berbeci și doisprezece miei de un an, cu ofrandele obișnuite, precum și doisprezece țapi ca jertfă‑pentru‑păcat. Toate animalele pentru jertfa‑de‑pace au fost: douăzeci și patru de tauri, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi și șaizeci de miei de un an. Acesta a fost prinosul pentru sfințirea altarului după ce l‑au uns. Când intra în Cortul Întâlnirii ca să vorbească DOMNUL cu el, Moise auzea glasul care‑i vorbea de deasupra Capacului Ispășirii, care era așezat pe Chivotul Mărturiei, între cei doi heruvimi. Și DOMNUL îi vorbea. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑i lui Aaron și spune‑i: «Când vei așeza candelele, cele șapte candele să lumineze în partea dinainte a sfeșnicului.»” Aaron a făcut întocmai: a așezat candelele în partea dinainte a sfeșnicului, cum îi poruncise DOMNUL lui Moise. Sfeșnicul era din aur, lucrat din ciocan; atât piciorul lui, cât și florile lui erau lucrate din ciocan. Moise a făcut sfeșnicul după chipul pe care i‑l arătase DOMNUL. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Ia‑i pe leviți din mijlocul fiilor lui Israel și curățește‑i! Așa să le faci ca să‑i curățești: să‑i stropești cu apă curățitoare, iar ei să‑și treacă briciul peste tot trupul și să‑și spele hainele. Așa să se curățească. Să ia apoi un vițel, cu ofranda obișnuită, făcută din făină aleasă frământată cu untdelemn, iar tu să iei un alt vițel ca jertfă‑pentru‑păcat. Să‑i apropii pe leviți înaintea Cortului Întâlnirii și să strângi toată adunarea fiilor lui Israel. Să‑i apropii pe leviți înaintea DOMNULUI, și fiii lui Israel să‑și pună mâinile peste leviți. Aaron să‑i legene pe leviți ca un dar legănat înaintea DOMNULUI din partea fiilor lui Israel, și astfel să fie în slujba DOMNULUI. Leviții să‑și pună mâinile pe capul vițeilor și să‑l aduci pe unul ca jertfă‑pentru‑păcat, iar pe celălalt ca ardere‑de‑tot pentru DOMNUL, ca să faci ispășire pentru leviți. Să‑i pui pe leviți în picioare înaintea lui Aaron și înaintea fiilor lui și să‑i legeni ca un dar legănat înaintea DOMNULUI. Așa să‑i desparți pe leviți din mijlocul fiilor lui Israel, și leviții vor fi ai Mei. După aceea, leviții să vină să slujească în Cortul Întâlnirii. Să‑i curățești astfel și să‑i legeni ca un dar legănat, căci ei Îmi sunt dați cu totul din mijlocul fiilor lui Israel: Eu i‑am luat pentru Mine în locul tuturor celor care se nasc primii, anume al tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel. Al Meu este fiecare întâi născut al fiilor lui Israel, atât dintre oameni, cât și dintre animale; Mi i‑am pus deoparte în ziua când am lovit fiecare întâi născut în țara Egiptului. Și Eu i‑am luat pe leviți în locul fiecărui întâi născut al fiilor lui Israel. Pe leviți i‑am luat din mijlocul fiilor lui Israel și i‑am dat cu totul lui Aaron și fiilor lui, ca să facă slujba fiilor lui Israel la Cortul Întâlnirii, să facă ispășire pentru fiii lui Israel, și astfel fiii lui Israel să nu fie loviți cu molimă când se vor apropia de Sfântul Lăcaș.” Moise, Aaron și toată adunarea fiilor lui Israel au făcut cu leviții așa cum îi poruncise DOMNUL lui Moise cu privire la aceștia; așa le‑au făcut fiii lui Israel. Leviții s‑au curățit și și‑au spălat hainele. Aaron i‑a legănat ca un dar legănat înaintea DOMNULUI și a făcut ispășire pentru ei ca să‑i curățească. După aceea, leviții au venit să slujească la Cortul Întâlnirii, în fața lui Aaron și a fiilor lui; așa cum îi poruncise DOMNUL lui Moise cu privire la leviți, așa le‑au făcut. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Aceasta este legea privitoare la leviți. După împlinirea vârstei de douăzeci și cinci de ani, să intre în slujbă ca să slujească la Cortul Întâlnirii. După împlinirea vârstei de cincizeci de ani, să iasă din slujbă și să nu mai slujească. Vor putea să‑i ajute pe frații lor la Cortul Întâlnirii să‑și îndeplinească îndatoririle, dar să nu mai slujească. Așa să se facă în ce privește îndatoririle pe care le au leviții.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise în pustiul Sinai în luna întâi a anului al doilea după ieșirea lor din țara Egiptului, zicând: „Fiii lui Israel să prăznuiască Paștele la vremea lui. Să‑l prăznuiți la vremea lui, în a paisprezecea zi a lunii acesteia, în amurg; să‑l prăznuiți după toate legile lui și după toate poruncile lui.” Moise le‑a poruncit fiilor lui Israel să prăznuiască Paștele. Și au prăznuit Paștele în a paisprezecea zi a lunii întâi, în amurg, în pustiul Sinai; fiii lui Israel au făcut potrivit tuturor celor pe care i le poruncise DOMNUL lui Moise. S‑a întâmplat că niște oameni care erau necurați din pricina unui mort și nu puteau prăznui Paștele în ziua aceea s‑au înfățișat înaintea lui Moise și a lui Aaron în ziua aceea. Și oamenii aceia i‑au zis lui Moise: „Noi suntem necurați din pricina unui mort. De ce să fim împiedicați să aducem darul cuvenit DOMNULUI la vremea hotărâtă, în mijlocul fiilor lui Israel?” Moise le‑a răspuns: „Așteptați să văd ce vă poruncește DOMNUL!” Și DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Dacă vreunul dintre voi sau dintre urmașii voștri va fi necurat din pricina unui trup neînsuflețit sau va fi într‑o călătorie lungă, să prăznuiască totuși Paștele în cinstea DOMNULUI; în a paisprezecea zi a lunii a doua, în amurg, să‑l prăznuiască și să mănânce mielul cu azime și cu ierburi amare. Să nu lase nimic din el până dimineața și să nu frângă niciun os din el. Să‑l prăznuiască după toată porunca privitoare la Paște. Omul care este curat și nu este în călătorie și care totuși nu prăznuiește Paștele, sufletul acela va fi nimicit din poporul lui, pentru că n‑a adus darul cuvenit DOMNULUI la vremea hotărâtă; omul acela își va purta pedeapsa pentru păcatul lui. Dacă un străin locuiește cu voi și prăznuiește Paștele în cinstea DOMNULUI, să se țină de legea Paștelui și de poruncile lui. O singură lege să aveți, atât pentru străin, cât și pentru băștinaș.»” În ziua când a fost ridicat Lăcașul, norul a acoperit Lăcașul, Cortul Mărturiei, și, de seara până dimineața, a fost deasupra Cortului sub înfățișarea unui foc. Totdeauna era așa: norul acoperea Cortul [ziua] și avea înfățișarea unui foc noaptea. Când se ridica norul de deasupra Cortului, fiii lui Israel își ridicau tabăra; în locul în care se oprea norul, acolo poposeau și fiii lui Israel. Fiii lui Israel își ridicau tabăra după porunca DOMNULUI și poposeau după porunca DOMNULUI; câtă vreme norul zăbovea deasupra Lăcașului, își țineau și ei tabăra întinsă. Când norul zăbovea deasupra Lăcașului mai multe zile, fiii lui Israel își îndeplineau îndatorirea față de DOMNUL și nu‑și ridicau tabăra. Uneori, norul rămânea deasupra Lăcașului câteva zile, iar ei poposeau după porunca DOMNULUI și își ridicau tabăra după porunca DOMNULUI. Alteori, norul rămânea de seara până dimineața; dacă norul se ridica dimineața, atunci ridicau și ei tabăra; dacă norul se ridica după o zi și o noapte, atunci ridicau și ei tabăra. Dacă norul rămânea deasupra Lăcașului două zile sau o lună sau un anumit număr de zile, fiii lui Israel rămâneau în tabără și nu o ridicau; și, când se ridica norul, își ridicau și ei tabăra. Poposeau după porunca DOMNULUI și își ridicau tabăra după porunca DOMNULUI; își îndeplineau îndatorirea față de DOMNUL, după porunca DOMNULUI dată prin Moise. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Fă‑ți două trâmbițe din argint; să fie lucrate din ciocan. Ele să‑ți slujească pentru chemarea adunării și pentru pornirea taberelor. Când se va sufla din ele, toată adunarea să se strângă la tine, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Când se va sufla numai dintr‑o trâmbiță, să se strângă la tine mai‑marii, căpeteniile miilor lui Israel. Când veți suna cu larmă, să pornească taberele întinse la răsărit; când veți suna cu larmă a doua oară, să pornească taberele întinse la miazăzi; să se sufle cu larmă la pornirea taberelor lor. Când se va strânge adunarea, să suflați, dar să nu suflați cu larmă. Din trâmbițe să sufle fiii lui Aaron, preoții. Aceasta să fie o lege veșnică pentru voi și pentru urmașii voștri. Când veți merge la război în țara voastră împotriva vrăjmașului care vine să lupte cu voi, să suflați din trâmbițe, și DOMNUL, Dumnezeul vostru, Își va aduce aminte de voi și veți fi izbăviți de vrăjmașii voștri. În ziua voastră de bucurie, la sărbătorile voastre și la lunile voastre noi, să suflați din trâmbițe când vă aduceți arderile‑de‑tot și jertfele‑de‑pace, și Dumnezeul vostru Își va aduce aminte de voi. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.” În ziua a douăzecea a lunii a doua a anului al doilea, norul s‑a ridicat de pe Lăcașul Mărturiei. Din pustiul Sinai, fiii lui Israel au plecat mai departe în ordinea de pornire. Norul s‑a oprit în pustiul Paran. Au pornit cei din frunte, după porunca DOMNULUI dată prin Moise. A pornit mai întâi steagul taberei fiilor lui Iuda, după oștirile lor. Peste oștirea lui Iuda era Nahșon, fiul lui Aminadab, peste oștirea seminției fiilor lui Isahar era Netanel, fiul lui Țuar, iar peste oștirea seminției fiilor lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon. După ce a fost desfăcut Lăcașul, au pornit fiii lui Gherșon și fiii lui Merari, care purtau Lăcașul. Apoi a pornit steagul taberei lui Ruben, după oștirile lor. Peste oștirea lui Ruben era Elițur, fiul lui Ședeur, peste oștirea seminției fiilor lui Simeon era Șelumiel, fiul lui Țurișadai, iar peste oștirea seminției fiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Deuel. Chehatiții au pornit purtând Sfântul Lăcaș; până la venirea lor, ceilalți ridicau Lăcașul. Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Efraim, după oștirile lor. Peste oștirea lui Efraim era Elișama, fiul lui Amihud, peste oștirea seminției fiilor lui Manase era Gamliel, fiul lui Pedațur, iar peste oștirea seminției fiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghidoni. Apoi, în urma tuturor taberelor, a pornit steagul taberei fiilor lui Dan, după oștirile lor. Peste oștirea lui Dan era Ahiezer, fiul lui Amișadai, peste oștirea seminției fiilor lui Așer era Paghiel, fiul lui Ocran, iar peste oștirea seminției fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan. Aceasta era ordinea de pornire a fiilor lui Israel, după oștirile lor, când își ridicau taberele. Moise i‑a zis lui Hobab, fiul lui Reuel, madianitul, socrul lui Moise: „Noi pornim spre locul despre care DOMNUL a zis: «Vi‑l voi da.» Vino cu noi, și îți vom face bine, căci DOMNUL i‑a făgăduit lucruri bune lui Israel!” Hobab i‑a răspuns: „Nu voi merge, ci mă voi duce în țara mea și la rudele mele.” Moise i‑a zis: „Nu ne părăsi, te rog, fiindcă tu știi locurile unde să ne ridicăm tabăra în pustiu, deci tu să ne fii călăuză! Și, de va fi să vii cu noi, atunci binele pe care ni‑l va face DOMNUL nouă ți‑l vom face și noi ție.” Ei au ridicat tabăra de la muntele DOMNULUI și au mers cale de trei zile; Chivotul Legământului DOMNULUI a pornit înaintea lor și a mers cale de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă. Norul DOMNULUI era deasupra lor ziua, când ridicau tabăra din loc. Când pornea chivotul, Moise zicea: „Scoală‑Te, DOAMNE, ca să se împrăștie vrăjmașii Tăi și să fugă dinaintea Feței Tale cei ce Te urăsc!” Când poposea, el zicea: „Întoarce‑Te, DOAMNE, la zecile de mii ale miilor lui Israel!” Poporul a început să cârtească în auzul DOMNULUI. DOMNUL a auzit și S‑a aprins de mânie. A izbucnit focul DOMNULUI și a mistuit o parte din marginea taberei. Poporul a strigat către Moise, Moise s‑a rugat DOMNULUI, iar focul s‑a stins. Locului aceluia i‑au pus numele Tabera, pentru că se aprinsese focul DOMNULUI printre ei. Adunătura de oameni care se afla în mijlocul lui Israel a fost cuprinsă de poftă, ba chiar și fiii lui Israel au început să plângă și să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peștii pe care‑i mâncam în Egipt și care nu ne costau, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. Acum ni s‑a uscat gâtlejul: nu este nimic altceva decât mana aceasta înaintea ochilor noștri!” ( Mana semăna cu grăuntele de coriandru și la vedere era ca bdeliul. Poporul se risipea și o strângea, o măcina la râșniță sau o bătea în piuă, o fierbea în oală și făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn. Când cădea roua noaptea în tabără, cădea și mana.) Moise a auzit poporul plângând, familie după familie, fiecare la intrarea cortului său. Mânia DOMNULUI s‑a aprins cu tărie. Moise s‑a întristat și I‑a zis DOMNULUI: „De ce‑l mâhnești pe robul Tău și de ce n‑am căpătat trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg? Oare eu am zămislit tot poporul acesta? Oare eu l‑am născut, ca să‑mi zici: «Poartă‑l la sânul tău, cum își poartă doica pruncul», până în ținutul pe care l‑ai jurat părinților lui? De unde să am eu carne ca să dau la tot poporul acesta? Căci mi se plâng astfel: «Dă‑ne carne să mâncăm!» Eu singur nu pot să port tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine. Decât să Te porți așa cu mine, mai bine omoară‑mă, Te rog, dacă am găsit trecere înaintea Ta, ca să nu‑mi mai văd nenorocirea!” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Adună‑Mi șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, pe care‑i cunoști ca bătrâni ai poporului și dregători ai lui; să‑i aduci la Cortul Întâlnirii și să se înfățișeze acolo împreună cu tine. Eu Mă voi coborî și îți voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine și‑l voi pune peste ei, ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului și să n‑o porți tu singur. Să spui poporului: «Sfințiți‑vă pentru mâine, și veți avea carne să mâncați, fiindcă ați plâns în auzul DOMNULUI astfel: ‘Cine ne va da carne să mâncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!’ DOMNUL vă va da carne și veți mânca. Veți avea carne să mâncați nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile, ci o lună întreagă, până vă va ieși pe nări și vă veți scârbi de ea, pentru că n‑ați ascultat de DOMNUL, care este în mijlocul vostru, și pentru că ați plâns înaintea Lui astfel: ‘De ce am ieșit noi din Egipt?’»” Moise I‑a zis: „Șase sute de mii de oameni care merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sunt eu, și Tu zici: «Le voi da carne și vor mânca o lună întreagă»!? S‑ar putea tăia oare atâtea oi și atâția boi ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toți peștii mării ca să le ajungă?” DOMNUL i‑a răspuns lui Moise: „Nu cumva s‑a scurtat mâna DOMNULUI? Vei vedea acum dacă ceea ce ți‑am spus se va întâmpla sau nu.” Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele DOMNULUI. A adunat șaptezeci de bărbați dintre bătrânii poporului și i‑a pus în jurul Cortului. DOMNUL S‑a coborât în nor și i‑a vorbit lui Moise; a luat din Duhul care era peste el și l‑a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Și de îndată ce Duhul s‑a odihnit peste ei, au profețit, dar după aceea n‑au mai profețit. Doi bărbați, unul numit Eldad și altul Medad, rămăseseră în tabără, și Duhul s‑a odihnit și peste ei, căci erau dintre cei înscriși, măcar că nu se duseseră la Cort. Și au început să profețească și ei în tabără. Un tânăr a alergat ca să‑i dea de știre lui Moise și i‑a zis: „Eldad și Medad profețesc în tabără!” Și Iosua, fiul lui Nun, care din tinerețea lui fusese slujitorul lui Moise, i‑a zis: „Stăpâne Moise, oprește‑i!” Moise i‑a răspuns: „Ești gelos pentru mine? De‑ar fi tot poporul DOMNULUI alcătuit din profeți! De Și‑ar pune DOMNUL Duhul Lui peste ei!” Apoi Moise și bătrânii lui Israel s‑au întors în tabără. Un vânt s‑a stârnit de la DOMNUL și a adus prepelițe de peste mare, răspândindu‑le peste tabără cale de o zi într‑o parte și cale de o zi de cealaltă parte de jur împrejurul taberei, ca la doi coți pe fața pământului. Toată ziua aceea, toată noaptea și toată ziua următoare, poporul s‑a sculat și a adunat prepelițe; cel ce adunase cel mai puțin avea zece omeri. Apoi le‑au întins în jurul taberei. Pe când abia le ajunsese carnea între dinți și nu apucaseră încă să o mestece, DOMNUL S‑a aprins de mânie împotriva fiilor lui Israel și i‑a lovit cu o urgie foarte mare. Au pus locului aceluia numele Chibrot‑Hataava, pentru că acolo a fost îngropat poporul cuprins de poftă. De la Chibrot‑Hataava, poporul a plecat spre Hațerot și s‑a oprit la Hațerot. Maria și Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii cușite pe care o luase el de nevastă, căci luase o femeie cușită. Și au zis: „Oare numai prin Moise vorbește DOMNUL? Nu vorbește oare și prin noi?” Și DOMNUL a auzit. Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe fața pământului. Deodată, DOMNUL le‑a zis lui Moise, lui Aaron și Mariei: „Ieșiți câteșitrei la Cortul Întâlnirii!” Și au ieșit câteșitrei. DOMNUL S‑a coborât în stâlpul de nor și a stat la intrarea Cortului. I‑a chemat pe Aaron și pe Maria și au ieșit amândoi. Și a zis: „Ascultați bine cuvintele Mele! Când va fi printre voi un profet, Eu, DOMNUL, Mă voi descoperi lui într‑o vedenie sau îi voi vorbi într‑un vis. Nu tot așa este cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, deslușit, fără lucruri greu de înțeles, și el vede chipul DOMNULUI. Cum de nu v‑ați temut să vorbiți împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?” DOMNUL S‑a aprins de mânie împotriva lor și a plecat. Norul s‑a îndepărtat de pe Cort. Și iată că Maria era leproasă, albă ca zăpada. Aaron s‑a întors spre Maria și iată că era leproasă. Atunci, Aaron i‑a zis lui Moise: „O, domnul meu, te rog, nu ne ține în seamă păcatul pe care l‑am făcut ca niște nechibzuiți și prin care am păcătuit! Te rog, să nu fie Maria ca o stârpitură, a cărei carne este pe jumătate putredă când iese din pântecele mamei sale!” Moise a strigat către DOMNUL astfel: „Dumnezeule, Te rog, vindec‑o!” Și DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Dacă ar fi scuipat‑o tatăl ei în față, n‑ar fi fost ea oare de ocară timp de șapte zile? Să fie închisă deci șapte zile în afara taberei, iar apoi să fie primită în tabără.” Maria a fost închisă șapte zile în afara taberei. Și poporul n‑a plecat până când n‑a intrat din nou Maria în tabără. După aceea, poporul a plecat din Hațerot și a poposit în pustiul Paran. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Trimite niște bărbați care să iscodească pentru tine țara Canaanului, pe care le‑o dau fiilor lui Israel: câte un bărbat pentru fiecare din semințiile părinților lor să trimiteți; toți să fie dintre mai‑marii lor.” Moise i‑a trimis din pustiul Paran, după porunca DOMNULUI; toți bărbații aceștia erau căpetenii ale fiilor lui Israel. Acestea sunt numele lor: pentru seminția lui Ruben: Șamua, fiul lui Zacur; pentru seminția lui Simeon: Șafat, fiul lui Hori; pentru seminția lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune; pentru seminția lui Isahar: Igal, fiul lui Iosif; pentru seminția lui Efraim: Hoșea, fiul lui Nun; pentru seminția lui Beniamin: Palti, fiul lui Rafu; pentru seminția lui Zabulon: Gadiel, fiul lui Sodi; pentru seminția lui Iosif, seminția lui Manase: Gadi, fiul lui Susi; pentru seminția lui Dan: Amiel, fiul lui Ghemali; pentru seminția lui Așer: Setur, fiul lui Micael; pentru seminția lui Neftali: Nahbi, fiul lui Vofsi; pentru seminția lui Gad: Gheuel, fiul lui Machi. Acestea sunt numele bărbaților pe care i‑a trimis Moise să iscodească țara. Lui Hoșea, fiul lui Nun, Moise i‑a pus numele Iosua. Moise i‑a trimis să iscodească țara Canaanului. El le‑a zis: „Suiți‑vă de aici în Neghev și apoi urcați muntele! Vedeți țara: cum este ea și poporul care locuiește în ea ( dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr), cum este țara pe care o locuiește ( dacă este bună sau rea), cum sunt cetățile în care locuiește ( dacă sunt deschise sau întărite), cum este pământul ( dacă este gras sau sterp, dacă sunt sau nu copaci pe el)! Îmbărbătați‑vă și luați cu voi din roadele țării!” Era pe vremea când începeau să se coacă strugurii. Ei s‑au suit și au iscodit țara de la pustiul Țin până la Rehob, înspre Lebo‑Hamat. S‑au suit în Neghev și au mers până la Hebron. Acolo erau Ahiman, Șeșai și Talmai, copiii lui Anac. (Hebronul fusese zidit cu șapte ani înainte de cetatea Țoan din Egipt.) Au mers până la valea Eșcol. Au tăiat de acolo o mlădiță de viță cu un ciorchine de strugure pe care l‑au dus câte doi oameni cu ajutorul unei prăjini; au luat de asemenea din rodii și din smochine. Locul acela l‑au numit valea Eșcol din pricina strugurelui pe care l‑au tăiat de acolo fiii lui Israel. S‑au întors de la iscodirea țării la sfârșitul a patruzeci de zile. Au plecat și au ajuns la Moise și Aaron și la toată adunarea fiilor lui Israel, în pustiul Paran, la Cadeș. Le‑au adus vești lor și întregii adunări și le‑au arătat roadele țării. I‑au istorisit lui Moise și i‑au spus: „Ne‑am dus în țara în care ne‑ai trimis. Cu adevărat, este o țară în care curge lapte și miere și acesta este rodul ei. Dar poporul care locuiește în țară este puternic, cetățile sunt întărite și foarte mari și i‑am văzut acolo chiar și pe copiii lui Anac. Amaleciții locuiesc în ținutul Neghev, hitiții, iebusiții și amoriții locuiesc în munte, iar canaaniții locuiesc lângă mare și pe malul Iordanului.” Caleb a potolit poporul în prezența lui Moise și a zis: „Să ne suim de îndată și să o luăm în stăpânire, căci sigur vom birui!” Dar bărbații care se suiseră împreună cu el au zis: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi!” Și au ponegrit înaintea fiilor lui Israel țara pe care o iscodiseră, zicând: „Țara pe care am străbătut‑o ca s‑o iscodim este o țară care‑i mănâncă pe locuitorii ei; toți cei din poporul pe care l‑am văzut în mijlocul ei sunt bărbați de statură înaltă. Acolo i‑am văzut pe uriași, pe fiii lui Anac, din neamul uriașilor: ni se părea că suntem niște lăcuste pe lângă ei și tot așa păream și noi în ochii lor.” Toată adunarea a ridicat glasul și a început să se vaiete. Și poporul a plâns în noaptea aceea. Toți fiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron și toată adunarea le‑a zis: „De ce n‑om fi murit noi în țara Egiptului sau de ce n‑om fi murit în pustiul acesta? De ce ne duce DOMNUL în țara aceasta, în care vom cădea uciși de sabie, iar nevestele noastre și copilașii noștri vor ajunge o pradă? Nu ar fi oare mai bine pentru noi să ne întoarcem în Egipt?” Și au zis unul către altul: „Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt!” Moise și Aaron au căzut cu fața la pământ înaintea adunării fiilor lui Israel. Și dintre cei ce iscodiseră țara, Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, și‑au rupt hainele și au vorbit astfel întregii adunări a fiilor lui Israel: „Țara pe care am străbătut‑o ca s‑o iscodim este o țară nespus de bună. Dacă DOMNUL va fi binevoitor cu noi, ne va duce în țara aceasta și ne‑o va da: este o țară în care curge lapte și miere. Numai nu vă răzvrătiți împotriva DOMNULUI! Voi să nu vă temeți de oamenii din țara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: DOMNUL este cu noi, nu vă temeți de ei!” Toată adunarea vorbea să‑i ucidă cu pietre, când slava DOMNULUI s‑a arătat la Cortul Întâlnirii, înaintea tuturor fiilor lui Israel. Și DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Și până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le‑am făcut în mijlocul lui? De aceea îl voi lovi cu molimă și‑l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare și mai puternic decât el.” Moise I‑a zis DOMNULUI: „Când vor auzi așa ceva, egiptenii, din mijlocul cărora ai scos poporul acesta prin puterea Ta, le vor spune acest lucru locuitorilor țării. Ei știau că Tu, DOAMNE, ești în mijlocul poporului acestuia, că Te arătai în chip văzut, Tu, DOAMNE, că norul Tău stă deasupra lui și că Tu mergi înaintea lui într‑un stâlp de nor ziua și într‑un stâlp de foc noaptea. Dacă omori poporul acesta ca pe un singur om, neamurile care au auzit vorbindu‑se de Tine vor zice: « DOMNUL nu avea putere să ducă poporul acesta în țara pe care jurase că i‑o va da, de aceea l‑a omorât în pustiu!» Acum, Te rog, fă să se arate puterea Stăpânului meu în măreția ei, după cum ai spus: « DOMNUL este îndelung răbdător și bogat în bunătate, iartă fărădelegea și răzvrătirea, dar nu-l socotește nicidecum pe cel vinovat drept nevinovat, pedepsind fărădelegea părinților în copii până la a treia și a patra generație»! Iartă, Te rog, fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum i‑ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici!” Și DOMNUL a spus: „Iert, cum ai cerut. Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu și că slava DOMNULUI va umple tot pământul, atât este de adevărat că toți cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea și minunile pe care le‑am făcut în Egipt și în pustiu, și totuși M‑au ispitit de zece ori și n‑au ascultat glasul Meu, toți aceia nu vor vedea țara pe care le‑am jurat‑o părinților lor; toți cei ce M‑au nesocotit nu o vor vedea. Cât despre robul Meu Caleb, care a fost însuflețit de un alt duh și M‑a urmat în totul, pe el îl voi duce în țara în care a intrat, iar urmașii lui o vor stăpâni. Amaleciții și canaaniții locuiesc în vale, deci mâine întoarceți‑vă și plecați în pustiu, pe calea care duce spre Marea Roșie!” DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: „Cât să mai rabd această adunare rea pe care am auzit‑o cârtind împotriva Mea? Am auzit cârtirile pe care le‑au rostit fiii lui Israel împotriva Mea. Spune‑le: «‘Pe viața Mea ’, zice DOMNUL, ‘că vă voi face întocmai cum ați vorbit în auzul urechilor Mele! Trupurile voastre neînsuflețite vor cădea în pustiul acesta. Voi, toți cei numărați când s‑a făcut numărătoarea, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, care ați cârtit împotriva Mea, nu veți intra în țara pe care am jurat că o să v‑o dau, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun. Pe copilașii voștri însă, despre care ați zis: ‹Vor ajunge o pradă!›, îi voi duce în ea, ca să cunoască țara pe care ați nesocotit‑o voi. Cât despre voi, trupurile voastre neînsuflețite vor cădea în pustiu. Iar fiii voștri vor pribegi în pustiu patruzeci de ani și vor purta astfel vina desfrâului vostru, până ce trupurile voastre neînsuflețite vor sfârși în pustiu. După cum vreme de patruzeci de zile ați iscodit țara, tot așa patruzeci de ani veți purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an pentru fiecare zi, și veți ști atunci ce înseamnă să‑Mi trag Eu mâna de la voi.’» Eu, DOMNUL, am vorbit! Negreșit așa îi voi face acestei adunări rele care s‑a strâns împotriva Mea; vor fi nimiciți în pustiul acesta și aici vor muri!” Bărbații pe care îi trimisese Moise să iscodească țara și care, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cârtească împotriva lui, ponegrind țara, oamenii aceia care ponegriseră țara au murit înaintea DOMNULUI, loviți de o moarte fulgerătoare. Numai Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viață dintre oamenii aceia care se duseseră să iscodească țara. Moise le‑a spus aceste lucruri tuturor fiilor lui Israel, și poporul a jelit mult. A doua zi, s‑au trezit dis‑de‑dimineață și s‑au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată‑ne! Suntem gata să ne suim în locul de care ne‑a vorbit DOMNUL, căci am păcătuit.” Moise le‑a zis: „De ce călcați porunca DOMNULUI? Nu veți avea izbândă. Nu vă suiți, ca să nu fiți bătuți de vrăjmașii voștri, căci DOMNUL nu este în mijlocul vostru! Amaleciții și canaaniții sunt înaintea voastră și veți cădea uciși de sabie. Odată ce I‑ați întors spatele DOMNULUI, DOMNUL nu va fi cu voi.” Ei s‑au încumetat și au urcat pe vârful muntelui, dar Chivotul Legământului DOMNULUI și Moise nu au părăsit tabăra. Atunci s‑au coborât amaleciții și canaaniții care locuiau pe muntele acela, i‑au bătut și i‑au risipit până la Horma. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când veți intra în țara pe care v‑o dau să o locuiți și Îi veți aduce DOMNULUI o jertfă mistuită de foc, fie o ardere‑de‑tot, fie o jertfă adusă pentru împlinirea unei juruințe sau ca dar de bunăvoie sau la sărbătorile voastre, ca să faceți din cirezile sau turmele voastre un miros plăcut pentru DOMNUL, cel ce își va aduce darul să‑I aducă DOMNULUI ca ofrandă o zecime de efă de făină aleasă frământată cu un sfert de hin de untdelemn, iar de fiecare miel adus ca ardere‑de‑tot sau ca jertfă, să pregătească un sfert de hin de vin ca jertfă‑de‑băutură. Pentru un berbec să aduci ca ofrandă două zecimi de efă de făină aleasă frământată cu o treime de hin de untdelemn, iar pentru jertfa‑de‑băutură, o treime de hin de vin, ca un miros plăcut pentru DOMNUL. Dacă aduci un vițel, fie ca ardere‑de‑tot, fie ca jertfă pentru împlinirea unei juruințe sau ca jertfă‑de‑pace pentru DOMNUL, să aduci ca ofrandă, împreună cu vițelul, trei zecimi de efă de făină aleasă frământată cu o jumătate de hin de untdelemn și ca jertfă‑de‑băutură o jumătate de hin de vin ca jertfă mistuită de foc de un miros plăcut pentru DOMNUL. Așa să se facă pentru fiecare vițel, pentru fiecare berbec și pentru fiecare miel sau ied. Așa să faceți pentru fiecare vită, după numărul lor. Așa să facă lucrurile acestea orice băștinaș când va aduce o ardere de un miros plăcut pentru DOMNUL. Dacă un străin care locuiește la voi sau care se va găsi din neam în neam în mijlocul vostru va aduce o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL, s‑o aducă în același fel ca voi. Adunarea să aibă o singură lege, atât pentru voi, cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul vostru; aceasta să fie o rânduială veșnică din neam în neam: înaintea DOMNULUI, străinul să fie ca și voi. O singură lege și o singură hotărâre să fie atât pentru voi, cât și pentru străinul care locuiește cu voi.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când veți intra în țara spre care vă conduc și când veți mânca din pâinea țării, să aduceți mai întâi un dar ridicat pentru DOMNUL. Ca dar ridicat, să aduceți o turtă din primul vostru aluat; s‑o aduceți ca pe darul ariei. Din primele voastre aluaturi să luați mai întâi un dar pentru DOMNUL; așa să faceți din neam în neam. Dacă greșiți fără voie și nu împliniți toate poruncile acestea pe care i le‑a spus lui Moise DOMNUL, tot ce v‑a poruncit DOMNUL prin Moise, din ziua când DOMNUL a poruncit și, mai apoi, din neam în neam, dacă s‑a făcut ceva din greșeală și fără știrea adunării, toată adunarea să aducă un vițel ca ardere‑de‑tot de un miros plăcut pentru DOMNUL, împreună cu ofranda și jertfa sa de băutură, după rânduială; să mai aducă și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat. Preotul să facă ispășire pentru toată adunarea fiilor lui Israel, și li se va ierta, căci este din neștiință și și‑au adus darul: o jertfă mistuită de foc în cinstea DOMNULUI și o jertfă‑pentru‑păcat înaintea DOMNULUI pentru neștiința lor. Li se va ierta întregii adunări a fiilor lui Israel și străinului care locuiește în mijlocul lor, căci tot poporul a fost în neștiință. Dacă unul singur a păcătuit din neștiință, să aducă o capră de un an ca jertfă‑pentru‑păcat. Preotul să facă ispășire pentru cel care a păcătuit din neștiință înaintea DOMNULUI; să facă ispășire pentru el, și i se va ierta. Atât pentru băștinașul israelit, cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul lor să fie aceeași lege când se face ceva din neștiință. Dar, dacă cineva, fie băștinaș, fie străin, păcătuiește înadins, Îl nesocotește pe DOMNUL – acela va fi nimicit din mijlocul poporului său, căci a disprețuit cuvântul DOMNULUI și a călcat porunca Lui; sufletul acela va fi nimicit negreșit, iar vina lui va fi asupra lui!»” Când erau fiii lui Israel în pustiu, au găsit un bărbat strângând lemne în ziua sabatului. Cei ce‑l găsiseră strângând lemne l‑au adus la Moise, la Aaron și la toată adunarea. L‑au pus sub pază, căci încă nu se hotărâse ce trebuie făcut cu el. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Bărbatul să fie omorât negreșit; toată adunarea să‑l ucidă cu pietre în afara taberei.” Toată adunarea l‑a scos în afara taberei și l‑a ucis cu pietre. Au făcut după cum îi poruncise DOMNUL lui Moise. DOMNUL i‑a zis lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le să‑și facă, din neam în neam, un ciucure la colțurile veșmintelor lor și să pună un fir violet peste ciucurele acesta din colțurile veșmintelor. Când veți avea ciucurele acesta și vă veți uita la el, să vă aduceți aminte de toate poruncile DOMNULUI, ca să le împliniți și să nu vă luați după inimile și ochii voștri, care vă atrag la desfrânare. Să vă aduceți astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniți și să fiți sfinți pentru Dumnezeul vostru. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, care v‑am scos din țara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.” Core, fiul lui Ițehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, i‑a luat pe Datan și pe Abiram, fiii lui Eliab, și pe On, fiul lui Pelet, urmași ai lui Ruben. Aceștia s‑au ridicat împotriva lui Moise împreună cu două sute cincizeci de oameni din fiii lui Israel, dintre mai‑marii adunării, care luau parte la sfat și erau bărbați cu nume. Ei s‑au adunat împotriva lui Moise și a lui Aaron și le‑au zis: „Până aici! Ajunge! Toată adunarea, toți sunt sfinți și DOMNUL este în mijlocul lor! De ce vă înălțați voi mai presus de adunarea DOMNULUI?” Când a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu fața la pământ. Și le‑a vorbit lui Core și întregii lui adunări astfel: „Mâine dimineață, DOMNUL va arăta cine este al Lui, cine este sfânt, și îi va îngădui să se apropie de El; cel pe care‑l va alege se va apropia de El. Să faceți astfel: Luați‑vă cădelnițe, Core și toată adunarea lui! Mâine, luați foc în ele și puneți tămâie peste el înaintea DOMNULUI! Omul pe care‑l va alege DOMNUL va fi sfânt. Până aici! Ajunge, fii ai lui Levi!” Moise i‑a zis lui Core: „Ascultați dar, fii ai lui Levi! Oare este prea puțin pentru voi că Dumnezeul lui Israel v‑a despărțit de adunarea lui Israel ca să vă apropiați de El, ca să îndepliniți slujba Lăcașului DOMNULUI și să vă înfățișați înaintea adunării pentru a vă face datoria față de ea? El v‑a apropiat pe tine și pe toți frații tăi, pe fiii lui Levi, și acum mai vreți și preoția! De aceea v‑ați adunat, tu și toată adunarea ta, împotriva DOMNULUI! Căci cine este Aaron, ca să cârtiți împotriva lui?” Moise a trimis să‑i cheme pe Datan și pe Abiram, fiii lui Eliab. Dar ei au zis: „Nu ne suim! Oare este prea puțin că ne‑ai scos dintr‑o țară unde curge lapte și miere ca să ne omori în pustiu? Acum mai vrei să și stăpânești peste noi? Nu ne‑ai adus nicidecum în țara unde curge lapte și miere și nici nu ne‑ai dat ca moștenire ogoare și vii! Crezi că poți să le iei ochii oamenilor? Nu ne suim!” Moise s‑a mâniat foarte tare și I‑a zis DOMNULUI: „Nu căuta la ofranda lor! Nu am luat de la ei nici măcar un măgar și nu i‑am făcut rău niciunuia din ei.” Moise i‑a zis lui Core: „Mâine, tu și toată adunarea ta să fiți înaintea DOMNULUI, atât tu, cât și ei și Aaron! Luați‑vă fiecare cădelnița, puneți tămâie în ea și aduceți‑vă fiecare cădelnița înaintea DOMNULUI: două sute cincizeci de cădelnițe; tu și Aaron să vă luați de asemenea cădelnițele!” Și‑au luat cu toții cădelnițele, au pus foc în ele, au pus tămâie în foc și au stat la intrarea în Cortul Întâlnirii împreună cu Moise și Aaron. Și Core a chemat toată adunarea împotriva lor, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Atunci, slava DOMNULUI s‑a arătat întregii adunări. Și DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: „Ieșiți din mijlocul acestei adunări și o voi mistui într‑o clipă!” Ei au căzut cu fețele la pământ și au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, și să Te mânii pe întreaga adunare?” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑i adunării astfel: «Dați‑vă la o parte din preajma locuințelor lui Core, Datan și Abiram!»” Moise s‑a sculat și s‑a dus la Datan și la Abiram; și bătrânii lui Israel au mers după el. Moise a vorbit adunării astfel: „Depărtați‑vă de corturile acestor oameni răi și nu vă atingeți de nimic din ce este al lor, ca să nu fiți spulberați din pricina păcatelor lor!” Adunarea s‑a îndepărtat de locuințele lui Core, Datan și Abiram. Datan și Abiram au ieșit afară și au stat la intrarea corturilor lor, cu nevestele, fiii și copilașii lor. Moise a zis: „Iată cum veți cunoaște că DOMNUL m‑a trimis să fac toate aceste lucrări și că nu lucrez după voia mea: dacă oamenii aceștia vor muri cum mor toți oamenii și dacă vor avea aceeași soartă ca toți oamenii, nu DOMNUL m‑a trimis; dacă DOMNUL va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul își va deschide gura ca să‑i înghită pe ei și tot ce au, așa încât se vor coborî de vii în Locuința Morților, atunci veți ști că oamenii aceștia L‑au hulit pe DOMNUL.” Pe când isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pământul de sub ei s‑a despicat. Pământul și‑a deschis gura și i‑a înghițit pe ei și casele lor și pe toți oamenii lui Core și toate averile lor. Și s‑au coborât astfel de vii în Locuința Morților împreună cu tot ce aveau; pământul i‑a acoperit de tot și au pierit din mijlocul adunării. Toți israeliții care erau în jurul lor au fugit când au auzit țipetele lor, căci ziceau: „Să nu ne înghită pământul!” Un foc a ieșit de la DOMNUL și i‑a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Spune‑i lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelnițele din foc și să îndepărteze focul din ele, căci sunt sfințite! Cădelnițele acestor păcătoși care au plătit cu viețile lor să le faceți foițe bătute cu ciocanul, pentru ferecarea altarului. Fiindcă le‑au adus înaintea DOMNULUI și sunt sfințite, să le slujească de aducere aminte fiilor lui Israel.” Preotul Eleazar a luat cădelnițele de aramă pe care le aduseseră cei arși și le‑a bătut cu ciocanul în plăci pentru ferecarea altarului. Acesta este un semn de aducere aminte pentru fiii lui Israel, pentru ca niciun străin care nu este din neamul lui Aaron să nu se apropie să aducă tămâie înaintea DOMNULUI și să nu i se întâmple ca lui Core și adunării lui, după cum spusese DOMNUL prin Moise. A doua zi, toată adunarea fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron, zicând: „Voi ați omorât poporul DOMNULUI!” Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise și a lui Aaron și pe când își îndreptau privirile spre Cortul Întâlnirii, iată că norul l‑a acoperit și s‑a arătat slava DOMNULUI. Atunci, Moise și Aaron au venit înaintea Cortului Întâlnirii. Și DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Dați‑vă la o parte din mijlocul adunării acesteia, și o voi mistui într‑o clipă!” Ei au căzut cu fețele la pământ, și Moise i‑a zis lui Aaron: „Ia cădelnița, pune foc de pe altar în ea, pune tămâie în ea, du‑te repede la adunare și fă ispășire pentru ea, căci a izbucnit mânia DOMNULUI și a început molima!” Aaron a luat cădelnița, cum îi zisese Moise, a alergat în mijlocul adunării și iată că începuse molima în popor. El a pus tămâie și a făcut ispășire pentru popor. S‑a așezat între cei morți și cei vii, și molima a încetat. Cei omorâți de molima aceasta au fost în număr de paisprezece mii șapte sute, în afară de cei morți din pricina lui Core. Aaron s‑a întors la Moise, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Molima încetase. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și ia de la ei un toiag, câte unul pentru fiecare casă, adică douăsprezece toiege din partea mai‑marilor lor, după casele lor! Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui și să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi, căci va fi câte un toiag pentru fiecare mai‑mare al semințiilor. Să le pui în Cortul Întâlnirii, înaintea Chivotului Mărturiei, unde Mă întâlnesc cu voi. Toiagul bărbatului pe care‑l voi alege Eu va înflori și voi pune astfel capăt cârtirilor pe care le rostesc împotriva voastră fiii lui Israel.” Moise le‑a vorbit fiilor lui Israel, și toți mai‑marii lor i‑au dat câte un toiag; câte un toiag pentru fiecare, după semințiile lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor. Moise a lăsat toiegele înaintea DOMNULUI, în Cortul Mărturiei. A doua zi, când a intrat Moise în Cortul Mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, cel pentru casa lui Levi, înverzise, înmugurise, înflorise și rodise migdale. Moise a luat dinaintea DOMNULUI toate toiegele și le‑a dus tuturor fiilor lui Israel; ei le‑au văzut și fiecare și‑a luat toiagul. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea Chivotului Mărturiei, ca să slujească drept semn pentru cei răzvrătiți; să pui astfel capăt cârtirilor lor dinaintea Mea, ca să nu moară!” Moise a făcut întocmai cum îi poruncise DOMNUL; așa a făcut. Fiii lui Israel i‑au zis lui Moise astfel: „Iată, murim, pierim, pierim cu toții! Oricine se apropie, oricine se apropie de Lăcașul DOMNULUI moare. Vom ajunge să murim cu toții?” DOMNUL i‑a zis lui Aaron: „Tu și fiii tăi și casa tatălui tău să purtați vina fărădelegilor față de Sanctuar; tu și fiii tăi împreună cu tine să purtați vina pentru abaterile săvârșite când vă îndepliniți preoția. Mai mult, apropie‑i de tine pe frații tăi, seminția lui Levi, seminția tatălui tău, ca să fie legați de tine și să‑ți slujească atunci când tu și fiii tăi împreună cu tine veți fi înaintea Cortului Mărturiei! Ei să‑și îndeplinească îndatoririle față de tine și față de tot Cortul, dar să nu se apropie nici de uneltele Sfântului Lăcaș, nici de altar, ca să nu moară, și să nu muriți nici voi. Ei să se alipească de tine și să‑și îndeplinească îndatorirea față de Cortul Întâlnirii – toată slujirea la Cort – și niciun străin să nu se apropie de voi. Să vă îndepliniți îndatoririle față de Sfântul Lăcaș și față de altar, ca să nu mai vină mânia Mea asupra fiilor lui Israel. În ce Mă privește, iată că i‑am luat pe frații voștri leviți din mijlocul fiilor lui Israel ca unii care Îi sunt dați DOMNULUI; ei vă sunt încredințați vouă în dar, ca să‑și facă lucrarea la Cortul Întâlnirii. Tu și fiii tăi împreună cu tine să vă îndepliniți sarcina preoției în tot ce privește altarul și tot ce este dincolo de catapeteasmă și să slujiți. Vă dau în dar slujba preoției voastre. Străinul care se va apropia să fie omorât.” DOMNUL i‑a zis lui Aaron: „Iată, Eu ți‑am încredințat răspunderea pentru darurile Mele, anume pentru toate darurile sfinte ale fiilor lui Israel; ele vor fi partea ta și a fiilor tăi, printr‑o rânduială veșnică. Aceasta va fi partea ta din lucrurile preasfinte care sunt mistuite de foc: toate darurile lor, toate ofrandele lor, toate jertfele‑pentru‑păcat și toate jertfele‑pentru‑vină pe care Mi le vor aduce; lucrurile acestea preasfinte să fie ale tale și ale fiilor tăi. Să le mâncați într‑un loc preasfânt: orice bărbat să le mănânce; să le priviți ca sfinte. Tot al tău să fie și darul din ofrandele lor, anume toate darurile legănate ale fiilor lui Israel; ție ți le dau și fiilor tăi și fiicelor tale împreună cu tine, printr‑o rânduială veșnică. Oricine va fi curat în casa ta să mănânce din ele. Îți dau tot ce este mai bun din untdelemn, din must și din grâne – deci din tot ce va fi adus DOMNULUI. Primele roade ale țării lor, pe care I le vor aduce DOMNULUI, ale tale să fie. Numai cine va fi curat în casa ta să le mănânce. Tot ce va fi pus deoparte în Israel al tău să fie. Primul ieșit din pântecele oricărei făpturi, pe care I‑l vor aduce DOMNULUI, atât dintre oameni, cât și dintre animale, al tău să fie. Să răscumperi negreșit întâiul născut al omului și întâiul născut al animalului necurat. La vârsta de o lună să‑l răscumperi, iar prețul răscumpărării lui, după socoteala ta, să fie cinci sicli de argint, după siclul Sfântului Lăcaș, care este de douăzeci de ghere. Dar să nu răscumperi întâiul născut al vacii, nici întâiul născut al oii, nici întâiul născut al caprei; sunt lucruri sfinte. Să le stropești sângele pe altar și să le arzi grăsimea ca jertfă mistuită de foc de un miros plăcut pentru DOMNUL; carnea lor să fie a ta: atât pieptul, ca dar legănat, cât și spata dreaptă. Toate darurile cele sfinte pe care I le vor aduce DOMNULUI fiii lui Israel vi le dau ție, fiilor tăi și fiicelor tale împreună cu tine, printr‑o rânduială veșnică. Să fie ca legământul sării, care este veșnic înaintea DOMNULUI, pentru tine și pentru sămânța ta împreună cu tine.” DOMNUL i‑a zis lui Aaron: „Tu nu vei avea moștenire în țara lor și nici parte pentru tine în mijlocul lor. Eu sunt partea ta și moștenirea ta în mijlocul fiilor lui Israel. Fiilor lui Levi, iată, le dau ca moștenire orice zeciuială din Israel în schimbul slujbei pe care o îndeplinesc, slujba Cortului Întâlnirii. Fiii lui Israel să nu se mai apropie de Cortul Întâlnirii, ca nu cumva să se împovăreze cu păcat și să moară. Ci leviții să facă slujba Cortului Întâlnirii; ceilalți s‑ar împovăra cu păcat. Leviții să nu aibă nicio moștenire în mijlocul fiilor lui Israel: aceasta să fie o lege veșnică, din neam în neam. Zeciuielile fiilor lui Israel pe care le aduc ca dar DOMNULUI le dau leviților ca moștenire. De aceea le‑am zis: «Să nu aibă nicio moștenire în mijlocul fiilor lui Israel.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Să le vorbești leviților și să le spui: «Când veți primi de la fiii lui Israel zeciuiala pe care v‑o dau din partea lor, ca moștenire a voastră, să aduceți întâi din ea ca dar DOMNULUI a zecea parte din zeciuială. Vi se va socoti ca dar al vostru în locul grâului din arie și al preaplinului de la teasc. Astfel, să înfățișați și voi un dar pentru DOMNUL din toate zeciuielile pe care le veți primi de la fiii lui Israel și din ele să‑i dați preotului Aaron darul DOMNULUI. Din toate darurile care vi se vor da, să înfățișați darul DOMNULUI; din tot ce va fi mai bun, să luați partea sfântă.» Să le spui: «Când înfățișați ce e mai bun din ele, vi se va socoti vouă, leviților, ca rodul ariei și al teascului. Să‑l mâncați în orice loc voi și casa voastră, căci aceasta vă este plata pentru slujba voastră la Cortul Întâlnirii. Nu vă veți încărca de păcat pentru el când veți înfățișa ce este mai bun. Nu profanați darurile sfinte ale fiilor lui Israel, ca să nu muriți!»” DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron astfel: „Iată ce poruncește legea pe care a dat‑o DOMNUL: «Vorbește‑le fiilor lui Israel să‑ți aducă o junincă roșie, fără pată, fără vreun cusur trupesc și care să nu fi fost pusă la jug. Să i‑o dați preotului Eleazar; el să o scoată în afara taberei și să pună să fie înjunghiată înaintea lui. Preotul Eleazar să ia cu degetul din sângele ei și să stropească de șapte ori în partea de dinainte a Cortului Întâlnirii. Juninca să fie arsă sub ochii lui; pielea, carnea și sângele ei să fie arse împreună cu balega. Preotul să ia lemn de cedru, isop și fir stacojiu și să le arunce în mijlocul flăcărilor care vor mistui juninca. Preotul să‑și spele hainele, să‑și scalde trupul în apă, apoi să intre în tabără, dar va fi necurat până seara. Cel ce o va arde să‑și spele hainele în apă și să‑și scalde trupul în apă, dar va fi necurat până seara. Un om curat să strângă cenușa junincii și s‑o pună într‑un loc curat în afara taberei; să fie spre păstrare pentru adunarea fiilor lui Israel, ca să facă apa de curățire. Aceasta este jertfa‑pentru‑păcat. Cel ce va strânge cenușa junincii să‑și spele hainele, dar va fi necurat până seara. Aceasta să fie o rânduială veșnică atât pentru fiii lui Israel, cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul lor. Cine se va atinge de trupul neînsuflețit al vreunui om va fi necurat șapte zile. Să se curățească a treia zi cu apa aceasta și a șaptea zi și va fi curat. Dacă nu se curățește a treia zi și a șaptea zi, nu va fi curat. Cine se va atinge de trupul neînsuflețit al vreunui om și nu se va curăți pângărește Cortul DOMNULUI; acela va fi nimicit din Israel. Fiindcă nu s‑a stropit peste el apa de curățire, este necurat și necurăția lui încă este peste el. Aceasta este legea pentru omul care a murit în cort: oricine va intra în cort și oricine se va afla în cort va fi necurat șapte zile. De asemenea, orice vas descoperit, care nu va avea un capac legat peste el, va fi necurat. Oricine se va atinge în câmp deschis de un om ucis de sabie sau de un mort sau de oase omenești sau de vreun mormânt va fi necurat șapte zile. Pentru cel necurat, să se ia cenușă de la jertfa‑pentru‑păcat, care a fost arsă, și să se toarne peste ea, într‑un vas, apă de izvor. Un om curat să ia isop și să‑l înmoaie în apă; să stropească apoi cu el cortul, toate vasele, oamenii care sunt acolo, precum și pe cel ce s‑a atins de oase omenești sau de vreun om ucis sau de vreun mort sau de vreun mormânt. Cel curat să‑l stropească pe cel necurat a treia zi și a șaptea zi și să‑l curățească în ziua a șaptea. Să‑și spele hainele și să se scalde în apă și seara va fi curat. Omul care va fi necurat și nu se va curăți va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a spurcat Sfântul Lăcaș al DOMNULUI; fiindcă n‑a fost stropită peste el apa de curățire, este necurat. Aceasta să fie o rânduială veșnică pentru ei. Cel ce îl va stropi pe altul cu apa de curățire să‑și spele hainele; cel ce se va atinge de apa de curățire va fi necurat până seara. Orice lucru de care se va atinge cel necurat va fi necurat și cine se va atinge de el va fi necurat până seara.»” Toată adunarea fiilor lui Israel a ajuns în pustiul Țin în luna întâi. Și poporul s‑a oprit la Cadeș. Acolo a murit Maria și tot acolo a fost îngropată. Adunarea n‑avea apă. Și s‑au adunat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron. Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis astfel: „Ce bine ar fi fost să fi murit noi când au murit frații noștri înaintea DOMNULUI! De ce ați adus adunarea DOMNULUI în pustiul acesta? Să murim în el noi și vitele noastre? De ce ne‑ați suit din Egipt ca să ne aduceți în acest loc rău? Nu este un loc cu grâne, smochini, viță‑de‑vie și rodii; nu este nici apă de băut!” Moise și Aaron au plecat dinaintea adunării și s‑au dus la intrarea în Cortul Întâlnirii. Au căzut cu fața la pământ și li s‑a arătat slava DOMNULUI. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Ia toiagul și chemați adunarea, tu și fratele tău, Aaron! Să vorbiți stâncii acesteia în fața lor, și ea va da apă. Să le scoți astfel apă din stâncă și să adăpi și adunarea, și vitele.” Moise a luat toiagul dinaintea DOMNULUI, așa cum i se poruncise. Moise și Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii, și Moise a zis: „Ascultați, răzvrătiților! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?” Apoi, Moise și‑a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul său. Și a ieșit multă apă, așa încât au băut și cei adunați, și vitele lor. Atunci, DOMNUL le‑a zis lui Moise și lui Aaron: „Pentru că n‑ați crezut în Mine ca să Mă sfințiți înaintea fiilor lui Israel, nu voi veți duce adunarea aceasta în țara pe care i‑o dau!” Acestea sunt apele Meriba, unde s‑au certat fiii lui Israel cu DOMNUL, care a fost sfințit între ei. De la Cadeș, Moise a trimis niște soli la regele Edomului, ca să‑i spună: „Așa vorbește fratele tău, Israel: «Tu știi bine tot necazul prin care am trecut. Părinții noștri s‑au coborât în Egipt și am locuit în Egipt multă vreme. Dar egiptenii ne‑au chinuit pe noi și pe părinții noștri. Am strigat către DOMNUL și El ne‑a auzit glasul. A trimis un înger și ne‑a scos din Egipt. Iată, noi suntem la Cadeș, cetate aflată la marginea hotarelor tale. Lasă‑ne să trecem prin țara ta; nu vom trece nici prin ogoare și vii și nu vom bea nici apă din fântâni; vom merge pe drumul regal, fără să ne abatem la dreapta sau la stânga, până vom trece de hotarele tale.»” Edom i‑a răspuns: „Să nu treci pe la mine, ca nu cumva să‑ți ies înainte cu sabia!” Fiii lui Israel i‑au zis: „Vom sui pe drumul cel mare și, dacă vom bea din apa ta eu și vitele mele, îți voi plăti prețul; nu‑ți cer altceva decât să trec cu picioarele!” El a răspuns: „Să nu treci!” Și Edom i‑a ieșit înainte cu multă gloată și cu mână tare. Astfel, Edom n‑a vrut să‑i îngăduie lui Israel să treacă prin hotarele sale. Și Israel s‑a abătut de la el. Toată adunarea fiilor lui Israel a plecat de la Cadeș și a ajuns la muntele Hor. DOMNUL le‑a zis lui Moise și lui Aaron lângă muntele Hor, la hotarele țării lui Edom: „Aaron va fi adăugat la poporul lui, căci nu va intra în țara pe care le‑o dau fiilor lui Israel, pentru că v‑ați împotrivit poruncii Mele la apele Meriba. Ia‑i pe Aaron și pe fiul său Eleazar și suie‑i pe muntele Hor! Dezbracă‑l pe Aaron de veșmintele lui și îmbracă‑l pe fiul său Eleazar cu ele! Acolo Aaron va fi adăugat la poporul lui și va muri.” Moise a făcut ce‑i poruncise DOMNUL: s‑au suit pe muntele Hor, sub privirile întregii adunări, iar Moise l‑a dezbrăcat pe Aaron de veșmintele lui și l‑a îmbrăcat cu ele pe fiul său Eleazar. Aaron a murit acolo, pe culmea muntelui. Moise și Eleazar s‑au coborât de pe munte; toată adunarea a văzut că Aaron murise și toată casa lui Israel l‑a jelit pe Aaron treizeci de zile. Regele Aradului, un canaanit care locuia în Neghev, a auzit că Israel vine pe calea Atarim. El s‑a luptat cu fiii lui Israel și a luat prinși de război dintre ei. Atunci, Israel I‑a făcut DOMNULUI o juruință și a zis: „Dacă vei da poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârșire cetățile.” DOMNUL a auzit glasul lui Israel și i‑a dat pe canaaniți în mâinile lui. Israeliții i‑au nimicit cu desăvârșire pe ei și cetățile lor, și locul acela l‑au numit Horma. Au plecat de la muntele Hor pe calea spre Marea Roșie, ca să ocolească țara Edomului. Poporul și‑a pierdut răbdarea pe drum și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „Pentru ce ne‑ați suit din Egipt: ca să murim în pustiu? Căci nu este pâine, nu este apă și ni s‑a scârbit sufletul de această hrană proastă!” Atunci, DOMNUL a trimis împotriva poporului niște șerpi veninoși, care au mușcat poporul, așa încât au murit mulți oameni din Israel. Poporul a venit la Moise și i‑a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva DOMNULUI și împotriva ta. Roagă‑te DOMNULUI ca să îndepărteze de la noi șerpii!” Moise s‑a rugat pentru popor. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Fă un șarpe veninos și atârnă‑l de o prăjină; oricine este mușcat și privește spre el va trăi.” Moise a făcut un șarpe de aramă și l‑a atârnat pe o prăjină; oricine era mușcat de șarpe și privea spre șarpele de aramă trăia. Fiii lui Israel au plecat și au poposit la Obot. Au plecat din Obot și au poposit la Iie‑Abarim, în pustiul din marginea Moabului, spre răsăritul soarelui. De acolo au plecat și au poposit în valea Zered. De acolo au plecat și au poposit dincolo de Arnon, care curge prin pustiu, ieșind din hotarele amoriților, căci Arnonul este hotarul Moabului, între Moab și amoriți. De aceea se zice în Cartea Războaielor DOMNULUI: „Vaheb în Sufa și vadurile Arnonului și coastele vadurilor care se întind înspre Ar povârnite spre hotarul lui Moab.” De acolo s‑au dus spre Beer, fântâna despre care DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Strânge poporul și le voi da apă!” Atunci, Israel a cântat cântarea aceasta: „Țâșnește, fântână! Cântați în cinstea ei! Fântâna pe care au săpat‑o mai‑marii, pe care au adâncit‑o nobilii poporului, cu sceptrul, cu toiegele lor!” Din pustiul acesta s‑au dus spre Matana; din Matana, spre Nahaliel; din Nahaliel, spre Bamot; din Bamot, spre valea din câmpia Moabului, aproape de vârful Pisga, ce străjuiește ținutul sterp. Israel a trimis soli la Sihon, regele amoriților, zicând: „Lasă‑mă să trec prin țara ta; nu ne vom abate nici prin ogoare și vii și nu vom bea nici apă din fântâni; vom ține drumul regal, până vom trece de hotarele tale.” Sihon nu i‑a îngăduit lui Israel să treacă prin hotarele sale, ci a strâns tot poporul și a ieșit înaintea lui Israel în pustiu. A venit la Iahaț și s‑a luptat cu Israel. Israel l‑a trecut prin ascuțișul sabiei și a luat în stăpânire țara de la Arnon până la Iaboc, până la hotarul fiilor lui Amon, căci hotarul fiilor lui Amon era întărit. Israel a luat toate cetățile acelea și s‑a așezat în toate cetățile amoriților, în Heșbon și în toate satele sale. Căci Heșbonul era cetatea lui Sihon, regele amoriților. El se războise cu regele de mai înainte al Moabului și‑i luase toată țara până la Arnon. De aceea zic poeții: „Veniți la Heșbon! Zidiți‑l din nou! Întăriți cetatea lui Sihon! Căci un foc a ieșit din Heșbon, o flacără din Chiriat‑Sihon, și a mistuit Arul Moabului, pe stăpânii înălțimilor Arnonului. Vai de tine, Moab! Ești nimicit, popor al lui Chemoș! El i‑a făcut pe fiii lui fugari, și pe fetele lui i le‑a dat roabe lui Sihon, regele amoriților. Noi am aruncat cu săgețile asupra lor: din Heșbon până la Dibon, am pustiit până la Nofah, care este lângă Medeba.” Israel s‑a așezat astfel în țara amoriților. Moise a trimis să iscodească Iaezerul. Au luat satele lui și i‑au izgonit pe amoriții care erau în ele. Apoi s‑au abătut din drum și s‑au suit pe calea Bașanului. Og, regele Bașanului, le‑a ieșit înainte cu tot poporul lui, ca să facă război cu ei la Edrei. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci îl dau în mâinile tale, împreună cu tot poporul și toată țara lui; să‑i faci cum i‑ai făcut lui Sihon, regele amoriților, care locuia la Heșbon.” Și ei i‑au bătut pe el, pe fiii lui și tot poporul lui, nelăsând să scape niciunul măcar, și le‑au luat în stăpânire țara. Fiii lui Israel au pornit și și‑au așezat tabăra în șesurile Moabului, dincolo de Iordan, în dreptul Ierihonului. Balac, fiul lui Țipor, a văzut tot ce le făcuse Israel amoriților. Și Moab s‑a înfricoșat în fața unui popor atât de mare la număr; s‑a îngrozit în fața fiilor lui Israel. Moabiții le‑au zis bătrânilor lui Madian: „Adunarea aceasta are să pască tot ce este în jurul nostru cum paște boul verdeața de pe câmp!” Balac, fiul lui Țipor, era pe atunci rege al Moabului. El a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor‑pe‑Râu, în țara fiilor poporului său, ca să‑l cheme zicând: „Iată, un popor a ieșit din Egipt și iată că acoperă fața pământului și s‑a așezat în fața mea! Acum, vino, te rog, să‑mi blestemi poporul acesta, căci este mai puternic decât mine! Poate că așa îl voi putea bate și‑l voi izgoni din țară. Căci eu știu că acela pe care îl binecuvântezi tu e binecuvântat și acela pe care îl blestemi tu este blestemat.” Bătrânii lui Moab și bătrânii lui Madian au plecat având cu ei daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam și i‑au spus cuvintele lui Balac. Balaam le‑a zis: „Înnoptați aici, și vă voi da răspuns după cum îmi va spune DOMNUL!” Și căpeteniile Moabului au rămas la Balaam. Dumnezeu a venit la Balaam și i‑a zis: „Cine sunt oamenii aceștia pe care‑i ai la tine?” Balaam I‑a răspuns lui Dumnezeu: „Balac, fiul lui Țipor, regele Moabului, i‑a trimis la mine să‑mi spună: «Iată, un popor ieșit din Egipt acoperă fața pământului; acum, vino să mi‑l blestemi; poate că așa îl voi putea bate și‑l voi izgoni.»” Dumnezeu i‑a zis lui Balaam: „Să nu te duci cu ei și să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat!” Balaam s‑a trezit dis‑de‑dimineață și le‑a zis căpeteniilor lui Balac: „Duceți‑vă înapoi în țara voastră, căci DOMNUL nu mi‑a îngăduit să merg cu voi!” Și căpeteniile Moabului s‑au sculat, s‑au întors la Balac și i‑au spus: „Balaam nu vrea să vină cu noi.” Balac a trimis din nou căpetenii, mai multe și mai cu vază decât cele dintâi. Au ajuns la Balaam și i‑au zis: „Așa vorbește Balac, fiul lui Țipor: «Nu mai pune piedici, te rog, și vino la mine, căci negreșit te voi cinsti mult și tot ce‑mi vei spune voi face; numai vino, te rog, și blestemă‑mi poporul acesta!»” Balaam a răspuns și le‑a zis slujitorilor lui Balac: „Să‑mi dea Balac chiar și casa lui plină cu argint și cu aur, și tot n‑aș putea să trec peste porunca DOMNULUI, Dumnezeului meu, și să fac altceva, mic sau mare. Totuși, vă rog, rămâneți aici peste noapte și voi vedea ce‑mi va mai spune DOMNUL!” Dumnezeu a venit la Balaam în timpul nopții și i‑a zis: „Fiindcă oamenii aceștia au venit să te cheme, scoală‑te și du‑te cu ei, dar să faci numai ce‑ți voi spune!” Balaam s‑a trezit dis‑de‑dimineață, a pus șaua pe măgăriță și a plecat cu căpeteniile Moabului. Dumnezeu S‑a aprins de mânie pentru că plecase. Și Îngerul DOMNULUI S‑a așezat în drum, ca împotrivitor. Balaam era călare pe măgărița lui, iar cei doi slujitori ai lui erau cu el. Măgărița L‑a văzut pe Îngerul DOMNULUI stând în cale cu sabia scoasă din teacă în mână și s‑a abătut din cale și a luat‑o pe câmp. Balaam și‑a lovit măgărița ca s‑o aducă pe cale. Îngerul DOMNULUI S‑a așezat pe o cărare dintre vii; de fiecare parte a cărării era câte un zid. Măgărița L‑a văzut pe Îngerul DOMNULUI, s‑a tras spre zid și i‑a strâns piciorul lui Balaam la zid. Balaam a lovit‑o din nou. Îngerul DOMNULUI a trecut mai departe și S‑a așezat într‑un loc îngust, de unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga. Măgărița L‑a văzut pe Îngerul DOMNULUI și s‑a culcat sub Balaam. Balaam s‑a aprins de mânie și a lovit măgărița cu bățul. DOMNUL a deschis gura măgăriței și ea i‑a zis lui Balaam: „Ce ți‑am făcut, de m‑ai lovit în trei rânduri?” Balaam i‑a răspuns măgăriței: „Ți‑ai bătut joc de mine; dacă aș avea o sabie în mână, te‑aș ucide pe loc!” Măgărița i‑a zis lui Balaam: „Nu sunt eu oare măgărița ta, pe care ai călărit tot timpul până în ziua de azi? Am eu oare obiceiul să‑ți fac așa?” Și el a răspuns: „Nu.” DOMNUL i‑a deschis ochii lui Balaam, și Balaam L‑a văzut pe Îngerul DOMNULUI stând în cale cu sabia scoasă în mână. Și s‑a plecat și s‑a aruncat cu fața la pământ. Îngerul DOMNULUI i‑a zis: „De ce ți‑ai lovit măgărița de trei ori la rând? Iată, Eu ți‑am ieșit înainte ca împotrivitor, căci calea pe care mergi este o cale ce duce la pierzare înaintea Mea. Măgărița M‑a văzut și s‑a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s‑ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te‑aș fi omorât, iar pe ea aș fi lăsat‑o vie!” Balaam I‑a zis Îngerului DOMNULUI: „Am păcătuit, căci nu știam că Te‑ai așezat înaintea mea pe cale, și acum, dacă ce fac eu e rău în ochii Tăi, mă voi întoarce.” Îngerul DOMNULUI i‑a zis lui Balaam: „Du‑te cu oamenii aceștia, dar să spui numai cuvintele pe care ți le voi spune Eu!” Și Balaam a plecat mai departe cu căpeteniile lui Balac. Balac a auzit că vine Balaam și i‑a ieșit înainte până la cetatea Moabului care este la hotarul Arnonului, la hotarul cel mai îndepărtat. Balac i‑a zis lui Balaam: „N‑am trimis eu oare la tine să te cheme? De ce n‑ai venit la mine? Oare nu sunt eu în stare să‑ți dau cinste?” Balaam i‑a răspuns lui Balac: „Iată, am venit la tine. Acum îmi va fi oare îngăduit să spun ceva? Cuvântul pe care îl va pune Dumnezeu în gura mea, pe acela îl voi spune!” Balaam a mers cu Balac și au ajuns la Chiriat‑Huțot. Balac a jertfit vite și oi și le‑a trimis din ele lui Balaam și căpeteniilor care erau cu el. Dimineața Balac l‑a luat pe Balaam și l‑a suit pe Bamot‑Baal, de unde putea să vadă o parte din popor. Balaam i‑a zis lui Balac: „Zidește‑mi aici șapte altare și pregătește‑mi aici șapte viței și șapte berbeci!” Balac a făcut cum spusese Balaam, și Balac și Balaam au adus câte un vițel și câte un berbec pe fiecare altar. Balaam i‑a zis lui Balac: „Stai lângă arderea ta de tot, și eu mă voi depărta de ea; poate că DOMNUL îmi va ieși înainte, și ce‑mi va descoperi, îți voi spune.” Și s‑a dus pe un deal golaș. Dumnezeu i‑a ieșit lui Balaam înainte și Balaam I‑a zis: „Am ridicat șapte altare și am adus câte un vițel și câte un berbec pe fiecare altar.” DOMNUL a pus cuvinte în gura lui Balaam și i‑a zis: „Întoarce‑te la Balac și așa să‑i vorbești!” El s‑a întors la Balac și iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, împreună cu toate căpeteniile Moabului. Balaam și‑a rostit profeția și a zis: „Balac m‑a adus din Aram, regele Moabului m‑a chemat din munții Răsăritului și mi‑a spus: «Vino și ocărăște‑mi‑l pe Iacov! Vino și osândește‑l pe Israel!» Cum să blestem eu ce n‑a blestemat Dumnezeu? Cum să osândesc eu ce n‑a osândit DOMNUL? Îl văd din vârful stâncilor, îl privesc de pe înălțimea dealurilor: iată, un popor care locuiește deoparte și între neamuri nu se socotește. Cine poate să numere pulberea lui Iacov ori să țină socoteala unui sfert din Israel? O, de aș muri de moartea celor drepți și de ar fi sfârșitul meu ca al lor!” Balac i‑a zis lui Balaam: „Ce mi‑ai făcut? Te‑am luat să mi‑l blestemi pe vrăjmaș, și iată că l‑ai tot binecuvântat!” El a răspuns și i‑a zis: „Nu trebuie oare să spun ce‑mi pune DOMNUL în gură?” Balac i‑a zis: „Te rog, vino cu mine în alt loc, de unde îl poți vedea – căci aici nu vezi decât o parte din el, nu‑l vezi întreg –, ca să mi‑l blestemi de acolo!” L‑a dus în câmpia Țofim, spre vârful muntelui Pisga, a zidit șapte altare și a adus câte un vițel și un berbec pe fiecare altar. Balaam i‑a zis lui Balac: „Stai aici, lângă arderea ta de tot, și eu mă voi duce înaintea lui Dumnezeu!” DOMNUL i‑a ieșit lui Balaam înainte, i‑a pus cuvinte în gură și i‑a zis: „Întoarce‑te la Balac și așa să‑i vorbești!” Balaam s‑a întors la el și iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, împreună cu căpeteniile Moabului. Balac l‑a întrebat: „Ce ți‑a vorbit DOMNUL?” Balaam și‑a rostit profeția și a zis: „Scoală‑te, Balac, și ascultă! Ia aminte la mine, fiul lui Țipor! Dumnezeu nu este un om, ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să‑I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini? Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, și eu nu pot lua înapoi. El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. DOMNUL, Dumnezeul lui, este cu el, este înălțat ca împărat în mijlocul lui. Dumnezeu, care l‑a scos din Egipt, a fost pentru el precum coarnele bivolului. Nu este descântec împotriva lui Iacov, nici vrăjitorie împotriva lui Israel. Acum se poate spune despre Iacov și despre Israel: «Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!» Iată un popor care se scoală ca o leoaică și se ridică întocmai ca un leu; nu se va culca până nu‑și va mânca prada și nu va bea sângele celor sfâșiați.” Balac i‑a zis lui Balaam: „De blestemat nu‑l blestemi, dar măcar nu‑l binecuvânta!” Balaam a răspuns și i‑a zis lui Balac: „Nu ți‑am spus că voi face tot ce va spune DOMNUL?” Balac i‑a zis lui Balaam: „Vino, te rog, te voi duce într‑alt loc; poate că Dumnezeu va găsi cu cale să mi‑l blestemi de acolo pe poporul acesta!” Balac l‑a dus pe Balaam pe culmea muntelui Peor, care străjuiește pustiul. Balaam i‑a zis lui Balac: „Zidește‑mi aici șapte altare și pregătește‑mi aici șapte viței și șapte berbeci!” Balac a făcut cum zisese Balaam și a adus câte un vițel și câte un berbec pe fiecare altar. Balaam a înțeles că DOMNUL găsește cu cale să‑l binecuvânteze pe Israel și n‑a mai alergat ca în celelalte rânduri la descântece, ci și‑a întors fața spre pustiu. Când a ridicat ochii și l‑a văzut pe Israel cu tabăra așezată după semințiile lui, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el. Balaam și‑a rostit profeția și a zis: „Cuvântul lui Balaam, fiul lui Beor, cuvântul bărbatului care are ochii deschiși, cuvântul celui ce aude spusele lui Dumnezeu, al celui ce vede vedenia Celui Atotputernic, al celui ce cade la pământ cu ochii deschiși: «Ce plăcute sunt corturile tale, Iacove, locuințele tale, Israele! Ele se întind ca niște văi, ca niște grădini pe malul râului, ca niște aloe sădite de DOMNUL, ca niște cedri pe malul apei. Apa se va revărsa din gălețile lui și sămânța lui va fi pe ape multe. Regele lui se va înălța mai presus de Agag și regatul lui va ajunge puternic. Dumnezeu, care l‑a scos din Egipt, a fost pentru el precum coarnele bivolului. El mănâncă neamurile, vrăjmașii lui, le sfărâmă oasele și le prăpădește cu săgețile lui. Se ghemuiește, se tolănește ca un leu, ca o leoaică; cine‑l va ridica? Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta și blestemat să fie oricine te va blestema!»” Balac s‑a aprins de mânie împotriva lui Balaam, a plesnit din palme și i‑a zis lui Balaam: „Te‑am chemat să‑mi blestemi vrăjmașii, și iată că tu i‑ai binecuvântat, și încă de trei ori! Fugi acum și du‑te acasă! Spusesem că‑ți voi da cinste, dar iată că DOMNUL te‑a împiedicat s‑o primești.” Balaam i‑a răspuns lui Balac: „Oare nu le‑am spus eu solilor pe care mi i‑ai trimis: «Chiar dacă mi‑ar da Balac casa lui plină cu argint și cu aur, tot n‑aș putea trece peste cuvântul DOMNULUI, ca să fac vreun lucru, bun sau rău, după inima mea, ci ceea ce îmi va spune DOMNUL, aceea voi vorbi»? Și acum iată că mă duc la poporul meu. Lasă‑mă să‑ți vestesc ce‑i va face poporul acesta poporului tău în zilele ce vor urma!” Balaam și‑a rostit profeția și a zis: „Cuvântul lui Balaam, fiul lui Beor, cuvântul omului care are ochii deschiși, cuvântul celui ce aude spusele lui Dumnezeu, al celui ce cunoaște voia Celui Preaînalt, al celui ce vede vedenia Celui Atotputernic, al celui ce cade la pământ cu ochii deschiși: «Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de domnie se ridică din Israel. El lovește în tâmplele Moabului în creștetul fiilor pustiirii. Edomul va fi moștenirea lui, Seirul, dușmanul lui, va fi stăpânirea sa, dar Israel va face mari isprăvi. Din Iacov va ieși cel ce stăpânește și îi va nimici pe cei scăpați din cetate.»” Balaam l‑a văzut pe Amalec și a rostit următoarea profeție: „Amalec este cel dintâi dintre neamuri, dar soarta lui va fi nimicirea.” Balaam i‑a văzut pe cheniți, și‑a rostit profeția și a spus: „Trainică este locuința ta și cuibul tău este pus pe stâncă. Dar tu, Cain, vei fi pustiit când Așur te va duce în robie.” El a dat glas profeției sale și a spus: „Vai! Cine va mai putea trăi când va face Dumnezeu acest lucru? Și niște corăbii vor veni de pe coasta Chitimului, îl vor asupri pe Așur, îl vor asupri pe Eber dar și ele merg spre nimicire.” Balaam s‑a ridicat și a plecat, ca să se întoarcă acasă, iar Balac s‑a dus în drumul lui. Pe când Israel locuia în Șitim, poporul a început să se dedea la desfrâu cu fetele lui Moab. Ele au chemat poporul la jertfele dumnezeilor lor, și poporul a mâncat și s‑a închinat dumnezeilor lor. Israel s‑a alipit de Baal‑Peor și mânia DOMNULUI s‑a aprins împotriva lui Israel. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Ia‑le pe toate căpeteniile poporului și spânzură‑le înaintea DOMNULUI, în fața soarelui, ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a DOMNULUI!” Moise le‑a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare din voi să‑i ucidă pe aceia dintre ai lui care s‑au alipit de Baal‑Peor!” Și iată că un bărbat dintre fiii lui Israel a venit și a adus la frații lui o madianită, sub ochii lui Moise și ai întregii adunări a fiilor lui Israel, pe când plângeau ei la intrarea în Cortul Întâlnirii. La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s‑a ridicat din mijlocul adunării, a luat o suliță în mână, l‑a urmărit pe israelitul acela până în cortul lui și i‑a străpuns pe amândoi: atât pe israelitul acela, cât și pe femeie, prin pântecele ei. Astfel a încetat urgia de peste fiii lui Israel. Cei morți din pricina urgiei au fost în număr de douăzeci și patru de mii. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de deasupra fiilor lui Israel; a arătat o gelozie ca a Mea în mijlocul lor și astfel nu i‑am nimicit pe fiii lui Israel cu gelozia Mea. De aceea, să spui: «Iată, îi dăruiesc legământul Meu de pace. Cu el și cu sămânța lui după el să fie legământul unei preoții veșnice, pentru că s‑a arătat gelos pentru Dumnezeul lui și a făcut ispășire pentru fiii lui Israel!»” Numele israelitului ucis, al celui care fusese omorât împreună cu madianita, era Zimri, fiul lui Salu; el era mai‑mare peste o casă a simeoniților. Numele femeii madianite ucise era Cozbi, fata lui Țur; acesta era o căpetenie a unui neam, a unei familii din Madian. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Să le fii vrăjmaș madianiților și să‑i nimicești, căci și ei vi s‑au arătat vrăjmași prin vicleșugurile cu care v‑au înșelat când cu întâmplarea de la Peor și cu fapta lui Cozbi, fata unei căpetenii a lui Madian, sora lor, nimicită în ziua urgiei din pricina întâmplării de la Peor.” După urgie, DOMNUL le‑a zis lui Moise și lui Eleazar, fiul preotului Aaron: „Faceți numărătoarea întregii adunări a fiilor lui Israel, numărându‑i pe toți cei cu vârsta de la douăzeci de ani în sus, după semințiile lor, anume pe toți cei care ies la oaste din Israel!” Moise și preotul Eleazar le‑au vorbit în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului, zicând: „ Să fie numărați cei cu vârsta de la douăzeci de ani în sus, așa cum i‑a poruncit DOMNUL lui Moise.” Fiii lui Israel care au ieșit din țara Egiptului au fost: Ruben, întâiul născut al lui Israel; fiii lui Ruben au fost: Enoh, din care se coboară clanul enohiților; din Palu – clanul paluiților; din Hețron – clanul hețroniților; din Carmi – clanul carmiților. Acestea sunt clanurile rubeniților, iar cei numărați ai lor au fost patruzeci și trei de mii șapte sute treizeci. Fiii lui Palu: Eliab. Fiii lui Eliab: Nemuel, Datan și Abiram, acel Datan și acel Abiram chemați din adunare care s‑au răsculat împotriva lui Moise și a lui Aaron în adunarea lui Core, când s‑au împotrivit DOMNULUI. Pământul și‑a deschis gura și i‑a înghițit pe ei și pe Core, când a pierit adunarea și i‑a mistuit focul pe cei două sute cincizeci de oameni. Ei au slujit poporului ca pildă. Totuși, fiii lui Core n‑au murit. Fiii lui Simeon, după clanurile lor: din Nemuel – clanul nemueliților; din Iamin – clanul iaminiților; din Iachin – clanul iachiniților; din Zerah – clanul zerahiților; din Saul – clanul sauliților. Acestea sunt clanurile simeoniților: douăzeci și două de mii două sute. Fiii lui Gad, după clanurile lor: din Țefon – clanul țefoniților; din Haghi – clanul haghiților; din Șuni – clanul șuniților; din Ozni – clanul ozniților; din Eri – clanul eriților; din Arod – clanul arodiților; din Areli – clanul areliților. Acestea sunt clanurile fiilor lui Gad, iar cei numărați ai lor au fost patruzeci de mii cinci sute. Fiii lui Iuda: Er și Onan; dar Er și Onan au murit în țara Canaanului. Fiii lui Iuda, după clanurile lor, au fost: din Șela – clanul șelaiților; din Pereț – clanul perețiților; din Zerah – clanul zerahiților. Fiii lui Pereț au fost: din Hețron – clanul hețroniților; din Hamul – clanul hamuliților. Acestea sunt clanurile lui Iuda, iar cei numărați ai lor au fost șaptezeci și șase de mii cinci sute. Fiii lui Isahar, după clanurile lor: din Tola – clanul tolaiților; din Puva – clanul puvaiților; din Iașub – clanul iașubiților; din Șimron – clanul șimroniților. Acestea sunt clanurile lui Isahar, iar cei numărați ai lor au fost șaizeci și patru de mii trei sute. Fiii lui Zabulon, după clanurile lor: din Sered se coboară clanul serediților; din Elon – clanul eloniților; din Iahleel – clanul iahleeliților. Acestea sunt clanurile zabuloniților, iar cei numărați ai lor au fost șaizeci de mii cinci sute. Fiii lui Iosif, după clanurile lor: Manase și Efraim. Fiii lui Manase: din Machir – clanul machiriților. Lui Machir i s‑a născut Galaad: din Galaad – clanul galaadiților. Aceștia sunt fiii lui Galaad: din Iezer – clanul iezeriților; din Helec – clanul helechiților; din Asriel – clanul asrieliților; din Sihem – clanul sihemiților; din Șemida – clanul șemidaiților; din Hefer – clanul heferiților. Dar Țelofhad, fiul lui Hefer, n‑a avut fii, ci numai fete, iar numele fetelor lui Țelofhad erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța. Acestea sunt clanurile lui Manase, iar cei numărați ai lor au fost cincizeci și două de mii șapte sute. Aceștia sunt fiii lui Efraim, după clanurile lor: din Șutelah – clanul șutelahiților; din Becher – clanul becheriților; din Tahan – clanul tahaniților. Aceștia sunt fiii lui Șutelah: din Eran – clanul eraniților. Acestea sunt clanurile fiilor lui Efraim, iar cei numărați ai lor au fost treizeci și două de mii cinci sute. Aceștia sunt fiii lui Iosif, după clanurile lor. Fiii lui Beniamin, după clanurile lor: din Bela – clanul belaiților; din Așbel – clanul așbeliților; din Ahiram – clanul ahiramiților; din Șufam – clanul șufamiților; din Hufam – clanul hufamiților. Fiii lui Bela au fost: Ard și Naaman: din Ard – clanul ardiților; din Naaman – clanul naamaniților. Aceștia sunt fiii lui Beniamin, după clanurile lor, iar cei numărați ai lor au fost patruzeci și cinci de mii șase sute. Aceștia sunt fiii lui Dan, după clanurile lor: din Șuham – clanul șuhamiților. Acestea sunt clanurile lui Dan, după clanurile lor. Toți cei numărați din clanurile șuhamiților au fost șaizeci și patru de mii patru sute. Fiii lui Așer, după clanurile lor: din Imna – clanul imnaiților; din Ișvi – clanul ișviților; din Beria – clanul beriaiților. Fiii lui Beria: din Heber – clanul heberiților; din Malchiel – clanul malchieliților. Numele fetei lui Așer era Sarah. Acestea sunt clanurile fiilor lui Așer, iar cei numărați ai lor au fost cincizeci și trei de mii patru sute. Fiii lui Neftali, după clanurile lor: din Iahțeel – clanul iahțeeliților; din Guni – clanul guniților; din Iețer – clanul iețeriților; din Șilem – clanul șilemiților. Acestea sunt clanurile lui Neftali, după clanurile lor, iar cei numărați ai lor au fost patruzeci și cinci de mii patru sute. Aceștia sunt cei numărați dintre fiii lui Israel: șase sute una mii șapte sute treizeci. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: „Acestora să li se împartă țara ca moștenire, după numărul numelor: celor ce sunt numeroși să le dai o moștenire mai mare, iar celor ce sunt puțini să le dai o moștenire mai mică; fiecăruia să‑i dai moștenire după cum îi este numărul. Dar împărțirea țării să se facă prin sorți; să primească moștenire după numele semințiilor părinților lor. Prin sorți să fie împărțită moștenirea fiecăruia, fie mare la număr, fie mic.” Aceștia sunt cei numărați dintre leviți, după clanurile lor: din Gherșon – clanul gherșoniților; din Chehat – clanul chehatiților; din Merari – clanul merariților. Acestea sunt clanurile lui Levi: clanul libniților, clanul hebroniților, clanul mahliților, clanul mușiților, clanul coreiților. Lui Chehat i s‑a născut Amram. Numele nevestei lui Amram era Iochebed, fata lui Levi, care i s‑a născut lui Levi în Egipt; ea i‑a născut lui Amram pe Aaron, Moise și Maria, sora lor. Lui Aaron i s‑au născut Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar. Nadab și Abihu au murit când au adus înaintea DOMNULUI foc străin. Cei numărați au fost douăzeci și trei de mii, adică toată partea bărbătească de la vârsta de o lună în sus, pentru că ei n‑au fost socotiți între fiii lui Israel, căci nu li s‑a dat moștenire în mijlocul fiilor lui Israel. Aceștia sunt cei numărați de Moise și de preotul Eleazar când au făcut numărătoarea fiilor lui Israel în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului. Între ei nu era niciunul dintre fiii lui Israel numărați de Moise și de preotul Aaron în pustiul Sinai, căci DOMNUL le zisese: „Vor muri negreșit în pustiu!” Și n‑a rămas nimeni dintre ei, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun. Atunci s‑au apropiat fetele lui Țelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din clanurile lui Manase, fiul lui Iosif; numele lor erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța. Ele s‑au înfățișat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai‑marilor și înaintea întregii adunări, la intrarea în Cortul Întâlnirii, zicând: „Tatăl nostru a murit în pustiu; el nu era în mijlocul adunării celor ce s‑au răzvrătit împotriva DOMNULUI, în mijlocul adunării lui Core, ci a murit pentru păcatul lui, și n‑a avut fii. De ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul clanului său pentru că n‑a avut fii? Dă‑ne și nouă deci o moștenire între frații tatălui nostru!” Moise a adus pricina lor înaintea DOMNULUI. Și DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Fetele lui Țelofhad au dreptate. Să le dai negreșit ca moștenire o moșie între frații tatălui lor și să treci asupra lor moștenirea tatălui lor. Iar fiilor lui Israel să le vorbești astfel: «Când un om va muri fără să lase fii, moștenirea lui să treacă la fiica lui. Dacă n‑are nicio fiică, moștenirea lui s‑o dați fraților lui. Dacă n‑are nici frați, moștenirea lui s‑o dați fraților tatălui său. Și, dacă nici tatăl lui n‑are frați, moștenirea lui s‑o dați rudei celei mai apropiate din clanul lui și ea s‑o stăpânească. Aceasta să fie o rânduială de drept pentru fiii lui Israel, cum i‑a poruncit lui Moise DOMNUL.»” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Suie‑te pe muntele acesta, pe Abarim, și privește țara pe care le‑am dat‑o fiilor lui Israel! După ce o vei privi, vei fi adăugat la poporul tău, cum a fost adăugat fratele tău, Aaron, pentru că v‑ați împotrivit poruncii Mele în pustiul Țin, când cu cearta adunării, și nu M‑ați sfințit înaintea lor cu prilejul lipsei de apă.” (Acestea sunt apele Meriba, de la Cadeș, în pustiul Țin.) Moise I‑a vorbit DOMNULUI astfel: „ DOMNUL, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor și să intre înaintea lor, care să‑i ducă și să‑i aducă, pentru ca adunarea DOMNULUI să nu fie ca o turmă fără păstor.” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Ia‑l pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, și pune‑ți mâna peste el! Să‑l înfățișezi înaintea preotului Eleazar și înaintea întregii adunări și să‑i dai porunci sub ochii lor. Să‑l faci părtaș la dregătoria ta, pentru ca toată adunarea fiilor lui Israel să‑l asculte. Să se înfățișeze înaintea preotului Eleazar, care să afle pentru el hotărârea DOMNULUI dată prin Urim, iar Iosua, toți fiii lui Israel împreună cu el și toată adunarea să iasă după porunca lui Eleazar și să intre după porunca lui.” Moise a făcut cum îi poruncise DOMNUL. L‑a luat pe Iosua și l‑a înfățișat înaintea preotului Eleazar și înaintea întregii adunări. Și‑a pus mâinile peste el și i‑a dat porunci, după cum spusese DOMNUL prin Moise. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Poruncește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Să aveți grijă să‑Mi aduceți la vremea hotărâtă darul Meu, pâinea Mea, ca jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru Mine.» Să le spui: «Aceasta este jertfa mistuită de foc pe care I‑o veți aduce DOMNULUI: câte doi miei de un an, fără cusur, ca ardere‑de‑tot necurmată, în fiecare zi. Să aduci un miel dimineața și celălalt miel în amurg, iar ca ofrandă să aduci a zecea parte dintr‑o efă de făină aleasă frământată cu un sfert de hin de untdelemn de măsline zdrobite. Aceasta este arderea‑de‑tot necurmată rânduită la muntele Sinai, jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. Jertfa‑de‑băutură să fie de un sfert de hin pentru fiecare miel; jertfa‑de‑băutură de vin s‑o verși pentru DOMNUL în Locul Sfânt. Al doilea miel să‑l aduci jertfă în amurg. Să fie adus ca jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL, împreună cu o ofrandă și o jertfă‑de‑băutură ca acelea de dimineață. În ziua sabatului, să aduceți doi miei de un an fără cusur și, ca ofrandă, două zecimi de efă de făină aleasă frământată cu untdelemn, împreună cu jertfa‑de‑băutură. Aceasta este arderea‑de‑tot pentru fiecare zi de sabat, în afară de arderea‑de‑tot necurmată și jertfa ei de băutură. La începutul lunilor voastre, să aduceți, ca ardere‑de‑tot pentru DOMNUL, doi viței, un berbec și șapte miei de un an fără cusur și, ca ofrandă pentru fiecare vițel, trei zecimi de efă de făină aleasă frământată cu untdelemn, ca ofrandă pentru berbec, două zecimi de efă de făină aleasă frământată cu untdelemn și, ca ofrandă pentru fiecare miel, o zecime de efă de făină aleasă frământată cu untdelemn. Aceasta este o ardere‑de‑tot, jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. Jertfele lor de băutură să fie de o jumătate de hin de vin pentru un vițel, a treia parte dintr‑un hin pentru un berbec și un sfert de hin pentru un miel. Aceasta este arderea‑de‑tot pentru începutul lunii, în fiecare lună, în toate lunile anului. Să I se aducă DOMNULUI un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, în afară de arderea‑de‑tot necurmată și jertfa ei de băutură. În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, va fi Paștele DOMNULUI. Ziua a cincisprezecea a acestei luni să fie o zi de sărbătoare. Timp de șapte zile să se mănânce azime. În ziua dintâi, să fie o adunare sfântă: să nu faceți nicio lucrare de slugă în ea. Să aduceți ca jertfă mistuită în foc, ardere‑de‑tot pentru DOMNUL, doi viței, un berbec și șapte miei de un an fără cusur. Să mai adăugați și ofranda lor din făină aleasă frământată cu untdelemn: trei zecimi de efă pentru fiecare vițel, două zecimi pentru berbec și o zecime pentru fiecare din cei șapte miei. Să aduceți un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, ca să facă ispășire pentru voi. Să aduceți aceste jertfe în afară de arderea‑de‑tot de dimineață, care este o ardere‑de‑tot necurmată. Să le aduceți în fiecare zi, timp de șapte zile, ca pâinea jertfei mistuite de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. Să fie aduse în afară de arderea‑de‑tot necurmată și jertfa ei de băutură. În ziua a șaptea să aveți o adunare sfântă: să nu faceți nicio lucrare de slugă în ea. În ziua celor dintâi roade, când Îi veți aduce DOMNULUI o ofrandă nouă, când veți avea Sărbătoarea Săptămânilor, să aveți o adunare sfântă: să nu faceți nicio lucrare de slugă în ea. Să aduceți ca ardere‑de‑tot de un miros plăcut pentru DOMNUL doi viței, un berbec și șapte miei de un an. Să mai adăugați ofranda lor din făină aleasă frământată cu untdelemn: trei zecimi de efă pentru fiecare vițel, două zecimi pentru berbec și o zecime pentru fiecare din cei șapte miei. Să aduceți și un țap, ca să facă ispășire pentru voi. Să aduceți aceste jertfe în afară de arderea‑de‑tot necurmată și darul ei de mâncare. Mieii să fie fără cusur și să adăugați și jertfele lor de băutură. În luna a șaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveți o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă; este ziua în care să sunați din trâmbițe. Să aduceți ca ardere‑de‑tot de un miros plăcut pentru DOMNUL un vițel, un berbec și șapte miei de un an fără cusur. Să mai adăugați și ofranda lor din făină aleasă frământată cu untdelemn: trei zecimi de efă pentru fiecare vițel, două zecimi pentru berbec și o zecime pentru fiecare din cei șapte miei. Să aduceți și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, ca să facă ispășire pentru voi. Să aduceți aceste jertfe în afară de arderea‑de‑tot și ofranda ei din fiecare lună, în afară de arderea‑de‑tot necurmată, ofranda ei și jertfele‑de‑băutură care se adaugă la ele, după rânduielile așezate. Acestea sunt jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. În ziua a zecea a acestei luni a șaptea, să aveți o adunare sfântă și să vă smeriți sufletele: atunci să nu faceți nicio lucrare. Să aduceți ca ardere‑de‑tot de un miros plăcut pentru DOMNUL un vițel, un berbec și șapte miei de un an fără cusur. Să mai adăugați și ofranda lor din făină aleasă frământată cu untdelemn: trei zecimi de efă pentru vițel, două zecimi pentru berbec și o zecime pentru fiecare din cei șapte miei. Să aduceți și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, în afară de jertfa‑pentru‑păcat prin care se face ispășire, de arderea‑de‑tot necurmată, cu ofranda ei și jertfele lor de băutură. În ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, să aveți o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă. Să țineți o sărbătoare în cinstea DOMNULUI timp de șapte zile. Să aduceți ca ardere‑de‑tot, jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL, treisprezece viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur. Să mai adăugați și ofranda lor din făină aleasă frământată cu untdelemn: trei zecimi pentru fiecare din cei treisprezece viței, două zecimi pentru fiecare din cei doi berbeci și o zecime pentru fiecare din cei paisprezece miei. Să aduceți și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, în afară de arderea‑de‑tot necurmată, ofranda ei și jertfa ei de băutură. A doua zi, să aduceți doisprezece viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur, împreună cu ofranda și jertfele de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate. Să aduceți și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, în afară de arderea‑de‑tot necurmată, ofranda ei și jertfele lor de băutură. A treia zi, să aduceți unsprezece viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur, împreună cu ofranda și cu jertfele de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate. Să aduceți și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, în afară de arderea‑de‑tot necurmată, ofranda ei și jertfa ei de băutură. A patra zi, să aduceți zece viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur, împreună cu ofranda și jertfele de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate. Să aduceți și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, în afară de arderea‑de‑tot necurmată, ofranda ei și jertfa ei de băutură. A cincea zi, să aduceți nouă viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur, împreună cu ofranda și jertfele de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate. Să aduceți și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, în afară de arderea‑de‑tot necurmată, ofranda ei și jertfa ei de băutură. A șasea zi, să aduceți opt viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur, împreună cu ofranda și jertfele de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate. Să aduceți și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, în afară de arderea‑de‑tot necurmată, ofranda ei și jertfele ei de băutură. A șaptea zi, să aduceți șapte viței, doi berbeci și paisprezece miei de un an fără cusur, împreună cu ofranda și jertfele de băutură pentru viței, berbeci și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate. Să aduceți și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, în afară de arderea‑de‑tot necurmată, ofranda ei și jertfa ei de băutură. A opta zi, să aveți o adunare de sărbătoare: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă. Să aduceți ca ardere‑de‑tot, jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL, un vițel, un berbec și șapte miei de un an fără cusur, împreună cu ofranda și jertfele de băutură pentru vițel, berbec și miei, după numărul lor, după rânduielile așezate. Să aduceți și un țap ca jertfă‑pentru‑păcat, în afară de arderea‑de‑tot necurmată, ofranda ei și jertfa ei de băutură. Acestea să le aduceți DOMNULUI la sărbătorile voastre, pe lângă darurile pentru împlinirea unei juruințe sau darurile de bunăvoie: arderile voastre de tot, ofrandele voastre, jertfele voastre de băutură și jertfele voastre de pace.»” Moise le‑a spus fiilor lui Israel tot ce‑i poruncise DOMNUL. Moise le‑a vorbit căpeteniilor semințiilor fiilor lui Israel astfel: „Iată ce poruncește DOMNUL: Când un om Îi face DOMNULUI o juruință sau un jurământ, legându‑se astfel printr‑o făgăduință, să nu‑și calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i‑a ieșit din gură. Dacă o femeie Îi face o juruință DOMNULUI și se leagă printr‑o făgăduință când încă este tânără și locuiește în casa tatălui ei, iar tatăl ei află de juruința ei și de făgăduința cu care s‑a legat, atunci, dacă tatăl ei păstrează tăcerea în ziua când află de juruința ei, toate juruințele ei vor rămâne în picioare și orice făgăduință cu care s‑a legat ea va rămâne în picioare. Dar, dacă tatăl ei o oprește în ziua când ia cunoștință de juruința aceasta, toate juruințele ei și toate făgăduințele cu care se va fi legat ea nu vor rămâne în picioare; și DOMNUL o va ierta, pentru că a oprit‑o tatăl ei. Dacă se mărită, dar este legată de juruințele pe care le‑a făcut sau de cuvântul pripit care i‑a ieșit de pe buze, iar bărbatul ei află de lucrul acesta și păstrează tăcerea în ziua când află de ele, juruințele ei vor rămâne în picioare și făgăduințele cu care s‑a legat vor rămâne în picioare; dar, dacă bărbatul ei o oprește în ziua când află de juruința ei, el desființează juruința pe care a făcut‑o ea și cuvântul pripit ieșit de pe buze cu care s‑a legat ea, și DOMNUL o va ierta. Cât privește juruința unei femei văduve sau despărțite de bărbat, făgăduința cu care s‑a legat ea va rămâne în picioare pentru ea. Dacă o femeie locuiește în casa bărbatului ei și face juruințe sau se leagă cu jurământ, iar bărbatul ei află lucrul acesta, dar păstrează tăcerea și n‑o oprește, toate juruințele ei și toate făgăduințele prin care s‑a legat vor rămâne în picioare; dar, dacă bărbatul ei le desființează chiar în ziua când află de ele, nimic din ce i‑a ieșit de pe buze ca juruință sau ca făgăduință nu va rămâne în picioare; bărbatul ei le‑a desființat, și DOMNUL o va ierta. Bărbatul ei poate întări și tot bărbatul ei poate desființa orice juruință, orice jurământ cu care se leagă ea ca să‑și smerească sufletul. Dacă păstrează tăcerea zile în șir, el întărește astfel toate juruințele și toate făgăduințele prin care s‑a legat ea; le întărește pentru că a păstrat tăcerea în ziua când a aflat de ele. Dar, dacă le desființează după ce trece o vreme de când a aflat, va purta vina nevestei lui.” Aceasta este rânduiala pe care i‑a dat‑o DOMNUL lui Moise cu privire la un bărbat și la nevasta lui sau cu privire la un tată și fiica lui care încă este tânără și locuiește în casa tatălui ei. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Adu la îndeplinire răzbunarea fiilor lui Israel asupra madianiților, apoi vei fi adăugat la poporul tău!” Moise i‑a vorbit poporului astfel: „Înarmați dintre voi niște bărbați care să meargă la oaste împotriva Madianului și să aducă la îndeplinire răzbunarea DOMNULUI asupra lui! Să trimiteți la oaste câte o mie de oameni de fiecare seminție, din toate semințiile lui Israel.” Au luat dintre miile lui Israel câte o mie de oameni de seminție, adică douăsprezece mii de oameni înarmați pentru oaste. Moise i‑a trimis la oaste pe acești o mie de oameni de fiecare seminție și l‑a trimis cu ei pe Fineas, fiul preotului Eleazar, care ducea în mâna lui uneltele sfinte și trâmbițele răsunătoare. I‑au atacat pe madianiți, așa cum îi poruncise lui Moise DOMNUL, și i‑au omorât pe toți cei de parte bărbătească. Împreună cu toți cei uciși, i‑au omorât și pe regii Madianului: pe Evi, pe Rechem, pe Țur, pe Hur și pe Reba, cei cinci regi ai Madianului; l‑au ucis cu sabia și pe Balaam, fiul lui Beor. Fiii lui Israel le‑au luat prizoniere pe femeile madianiților cu copilașii lor și au luat pradă toate animalele lor, toate vitele lor și toate bunurile lor. Au ars toate cetățile locuite de madianiți și toate ocoalele lor, apoi au luat toată prada și tot ce jefuiseră: oameni și animale. I‑au adus pe prizonieri la Moise, la preotul Eleazar și la adunarea fiilor lui Israel, împreună cu ce jefuiseră și ce prădaseră, în tăbăra din șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului. Moise, preotul Eleazar și toți mai‑marii adunării le‑au ieșit înainte în afara taberei. Și Moise s‑a mâniat pe conducătorii oștirii, pe căpeteniile peste o mie și pe căpeteniile peste o sută care veneau de la război. Moise le‑a zis: „Ați lăsat în viață toate femeile? Iată, ele sunt cele care, la sfatul lui Balaam, i‑au târât pe fiii lui Israel să păcătuiască împotriva DOMNULUI, când a avut loc întâmplarea de la Peor și a izbucnit urgia în adunarea DOMNULUI. De aceea, dintre cei rămași, ucideți‑i pe toți cei de parte bărbătească și pe orice femeie care a cunoscut bărbat culcându‑se cu el, dar pe toate fetele care n‑au cunoscut împreunarea cu un bărbat să le lăsați cu viață pentru voi! Iar voi să vă faceți cortul în afara taberei timp de șapte zile; toți aceia care au ucis pe cineva și toți cei ce s‑au atins de vreun mort să se curățească în ziua a treia și în ziua a șaptea – atât voi, cât și prizonierii voștri. Să curățiți, de asemenea, orice haină, orice lucru din piele, orice lucru din păr de capră și orice unealtă din lemn.” Preotul Eleazar le‑a zis celor din oaste care se duseseră la război: „Aceasta este rânduiala din legea pe care i‑a dat‑o lui Moise DOMNUL. Doar aurul, argintul, arama, fierul, cositorul și plumbul – adică orice lucru care poate intra în foc – să le treceți prin foc ca să se curățească; totuși, să le curățiți și cu apa de curățire. Tot ce nu poate intra în foc să treceți prin apă. Să vă spălați hainele în ziua a șaptea și veți fi curați. Apoi veți putea intra în tabără.” DOMNUL i‑a zis lui Moise astfel: „Tu, împreună cu preotul Eleazar și capii de familie ai adunării, să numeri tot ce s‑a luat ca pradă, fie oameni, fie animale. Împarte ce ați luat între războinicii care au ieșit la oaste și întreaga adunare! Să iei întâi din partea războinicilor care au ieșit la oaste o dare pentru DOMNUL, și anume unu din cinci sute, atât dintre oameni, cât și dintre vite, măgari și oi. Să iei din jumătatea cuvenită lor și să‑i dai preotului Eleazar, ca dar de bunăvoie pentru DOMNUL. Din jumătatea cuvenită fiilor lui Israel, să iei unu din cincizeci, dintre oameni, vite, măgari și oi – din toate animalele –, și să le dai leviților, care îndeplinesc îndatoririle Lăcașului DOMNULUI.” Moise și preotul Eleazar au făcut după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Prada rămasă din jaf, adică ceea ce au jefuit cei din oaste, a fost: șase sute șaptezeci și cinci de mii de oi, șaptezeci și două de mii de vite, șaizeci și una de mii de măgari și treizeci și două de mii de suflete, adică femei care nu cunoscuseră împreunarea cu un bărbat. Jumătatea cuvenită celor care ieșiseră la oaste a fost după cum urmează: trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi, din care șase sute șaptezeci și cinci au fost luate ca dare pentru DOMNUL, treizeci și șase de mii de vite, din care șaptezeci și două au fost luate ca dare pentru DOMNUL, treizeci de mii cinci sute de măgari, din care șaizeci și unu au fost luați ca dare pentru DOMNUL, și șaisprezece mii de suflete, din care treizeci și două au fost luate ca dare pentru DOMNUL. Moise i‑a dat preotului Eleazar tributul luat ca dar pentru DOMNUL, după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Jumătatea cuvenită fiilor lui Israel, pe care o despărțise Moise de cea cuvenită războinicilor, anume jumătatea cuvenită adunării, a fost de trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi, treizeci și șase de mii de vite, treizeci de mii cinci sute de măgari și șaisprezece mii de suflete. Din jumătatea care li se cuvenea fiilor lui Israel, Moise a luat unu din cincizeci, atât dintre oameni, cât și dintre animale, și le‑a dat leviților, care îndeplinesc îndatoririle Lăcașului DOMNULUI, după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Cei aleși peste miile oștirii – mai‑marii peste mii și mai‑marii peste sute – s‑au apropiat de Moise și i‑au zis: „Robii tăi au făcut numărătoarea războinicilor care erau sub comanda noastră și nu lipsește niciun om dintre noi. Noi aducem ca dar pentru DOMNUL orice lucru din aur pe care l‑am găsit: lănțișoare, brățări, inele, cercei și salbe, ca să se facă ispășire pentru sufletele noastre înaintea DOMNULUI.” Moise și preotul Eleazar au luat aurul de la ei, adică toate lucrurile făcute cu măiestrie. Tot aurul pe care I l‑au adus DOMNULUI ca dar mai‑marii peste mii și mai‑marii peste sute a fost de șaisprezece mii șapte sute cincizeci de sicli. Războinicii jefuiseră fiecare pentru sine. Moise și preotul Eleazar au luat aurul de la mai‑marii peste mii și de la mai‑marii peste sute și l‑au adus în Cortul Întâlnirii, ca aducere aminte pentru fiii lui Israel înaintea DOMNULUI. Fiii lui Ruben și fiii lui Gad aveau vite multe, nespus de multe. Ei s‑au uitat la ținutul Iazer și la ținutul Galaad și iată că locul era potrivit pentru vite. Atunci, fiii lui Gad și fiii lui Ruben au venit la Moise, la preotul Eleazar și la mai‑marii adunării și le‑au zis: „ Cetățile Atarot, Dibon, Iazer, Nimra, Heșbon, Elale, Sebam, Nebo și Beon – și anume ținutul pe care l‑a lovit DOMNUL înaintea adunării lui Israel – sunt potrivite pentru vite, iar robii tăi au vite.” Apoi au adăugat: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, să se dea țara aceasta ca moșie robilor tăi; nu ne obliga să trecem Iordanul!” Moise le‑a răspuns fiilor lui Gad și fiilor lui Ruben: „Oare frații voștri să meargă la război, iar voi să rămâneți aici? De ce vreți să‑i descurajați pe fiii lui Israel și să‑i faceți să nu treacă în țara pe care le‑o dă DOMNUL? Așa au făcut și părinții voștri când i‑am trimis din Cadeș‑Barnea să iscodească țara. S‑au suit până la valea Eșcol și, după ce au iscodit țara, i‑au descurajat pe fiii lui Israel și i‑au făcut să nu intre în țara pe care le‑o dădea DOMNUL. Și DOMNUL S‑a aprins de mânie în ziua aceea și a jurat astfel: «Bărbații care s‑au suit din Egipt, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, nu vor vedea ținutul pe care l‑am jurat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, căci nu m‑au urmat întru totul, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, și de Iosua, fiul lui Nun, care L‑au urmat întru totul pe DOMNUL.» DOMNUL S‑a aprins de mânie împotriva fiilor lui Israel și i‑a făcut să rătăcească în pustiu patruzeci de ani, până la stingerea întregului neam de oameni care au făcut ce este rău înaintea DOMNULUI. Și iată că v‑ați ridicat voi în locul părinților voștri, un neam de oameni păcătoși, ca să‑L faceți pe DOMNUL să Se aprindă și mai tare de mânie împotriva lui Israel! Căci, dacă vă întoarceți de la El, va îngădui ca Israel să rătăcească mai departe în pustiu și veți nimici tot poporul acesta.” Ei s‑au apropiat de Moise și au zis: „Vom face aici ocoale de turme pentru vitele noastre și cetăți pentru copilașii noștri, dar noi ne vom înarma și o vom lua înaintea fiilor lui Israel, până îi vom duce în locul care le este rânduit. Copilașii noștri vor locui în aceste cetăți întărite, feriți de locuitorii țării. Nu ne vom întoarce în casele noastre până când fiecare din fiii lui Israel nu va fi pus stăpânire pe moștenirea lui și nu vom moșteni nimic cu ei dincolo de Iordan, nici mai departe, pentru că noi ne‑am primit moștenirea dincoace de Iordan, la răsărit.” Moise le‑a zis: „Dacă faceți așa, dacă vă înarmați pentru război înaintea DOMNULUI, dacă toți cei înarmați trec Iordanul înaintea DOMNULUI, până când îi va izgoni pe vrăjmașii Lui dinaintea Lui, și dacă vă veți întoarce înapoi numai după ce țara va fi supusă înaintea DOMNULUI, atunci veți fi fără vină înaintea DOMNULUI și înaintea lui Israel, și ținutul acesta va fi moșia voastră înaintea DOMNULUI. Dar, dacă nu faceți așa, vedeți că păcătuiți împotriva DOMNULUI și să știți că păcatul vostru vă va ajunge! Zidiți cetăți pentru copilașii voștri și ocoale pentru turmele voastre și împliniți cuvântul care v‑a ieșit din gură!” Fiii lui Gad și fiii lui Ruben i‑au zis lui Moise astfel: „Robii tăi vor face tot ce poruncește domnul nostru. Copilașii noștri, nevestele noastre, turmele noastre și toate animalele noastre vor rămâne în cetățile Galaadului, iar robii tăi, toți înarmați pentru război, vor merge la război înaintea DOMNULUI, după cum zice domnul nostru.” Moise le‑a dat porunci cu privire la ei preotului Eleazar, lui Iosua, fiul lui Nun, și capilor de familie din semințiile fiilor lui Israel. Moise le‑a zis: „Dacă fiii lui Gad și fiii lui Ruben trec Iordanul împreună cu voi, înarmați cu toții de război înaintea DOMNULUI, după ce țara va fi supusă înaintea voastră, să le dați ca moșie ținutul Galaadului. Dar, dacă nu vor trece înarmați împreună cu voi, să primească moșie în mijlocul vostru în țara Canaanului.” Fiii lui Gad și fiii lui Ruben au răspuns astfel: „Ce le‑a spus robilor tăi DOMNUL, aceea vom face. Vom trece înarmați înaintea DOMNULUI în țara Canaanului, dar moșia moștenirii noastre va rămâne cu noi dincoace de Iordan.” Moise le‑a dat fiilor lui Gad și fiilor lui Ruben și unei jumătăți din seminția lui Manase, fiul lui Iosif, regatul lui Sihon, regele amoriților, și regatul lui Og, regele Bașanului, țara cu cetățile ei și cu ținutul din jurul cetăților țării. Fiii lui Gad au zidit cetățile întărite Dibon, Atarot, Aroer, Atrot‑Șofan, Iazer, Iogbeha, Bet‑Nimra și Bet‑Haran și ocoale pentru turme. Fiii lui Ruben au zidit cetățile Heșbon, Elale, Chiriataim, Nebo și Baal‑Meon, ale căror nume au fost schimbate, și Sibma. Ei au pus alte nume cetăților pe care le‑au zidit. Fiii lui Machir, fiul lui Manase, au mers împotriva Galaadului și l‑au cucerit și i‑au izgonit pe amoriții care erau acolo. Moise i‑a dat Galaadul lui Machir, fiul lui Manase, care s‑a așezat acolo. Iair, fiul lui Manase, s‑a dus, a cucerit târgurile lor și le‑a numit Târgurile lui Iair. Novah s‑a dus, a cucerit Chenatul, împreună cu satele care țineau de el, și l‑a numit Novah, după numele său. Acestea sunt peregrinările fiilor lui Israel care au ieșit din țara Egiptului, după oștile lor, sub conducerea lui Moise și a lui Aaron. Moise a înscris călătoriile lor din popas în popas, cum au umblat ei după porunca DOMNULUI. Acestea sunt peregrinările lor, așa cum au ieșit ei. Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi. A doua zi după Paște, fiii lui Israel au ieșit cu fruntea sus în fața tuturor egiptenilor, în timp ce egiptenii își îngropau întâii născuți, pe toți cei pe care‑i lovise DOMNUL în mijlocul lor, când Și‑a împlinit DOMNUL judecățile asupra zeilor lor. Deci fiii lui Israel au pornit din Ramses și au poposit la Sucot. Au pornit din Sucot și au poposit la Etam, care este la marginea pustiului. Au pornit din Etam, s‑au întors la Pi‑Hahirot, care este în fața Baal‑Țefonului, și au poposit în fața Migdolului. Au pornit din fața Pi‑Hahirotului și au trecut prin mijlocul mării, înspre pustiu; au făcut un drum de trei zile prin pustiul Etam și au poposit la Mara. Au pornit de la Mara și au ajuns la Elim; la Elim erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de palmieri; acolo au poposit. Au pornit din Elim și au poposit pe malul Mării Roșii. Au pornit de la Marea Roșie și au poposit în pustiul Sin. Au pornit din pustiul Sin și au poposit la Dofca. Au pornit din Dofca și au poposit la Aluș. Au pornit din Aluș și au poposit la Refidim, unde nu era apă de băut pentru popor. Au pornit din Refidim și au poposit în pustiul Sinai. Au pornit din pustiul Sinai și au poposit la Chibrot‑Hataava. Au pornit din Chibrot‑Hataava și au poposit la Hațerot. Au pornit din Hațerot și au poposit la Ritma. Au pornit din Ritma și au poposit la Rimon‑Pereț. Au pornit din Rimon‑Pereț și au poposit la Libna. Au pornit din Libna și au poposit la Risa. Au pornit din Risa și au poposit la Chehelata. Au pornit din Chehelata și au poposit la muntele Șafer. Au pornit de la muntele Șafer și au poposit la Harada. Au pornit din Harada și au poposit la Machelot. Au pornit din Machelot și au poposit la Tahat. Au pornit din Tahat și au poposit la Terah. Au pornit din Terah și au poposit la Mitca. Au pornit din Mitca și au poposit la Hașmona. Au pornit din Hașmona și au poposit la Moserot. Au pornit din Moserot și au poposit la Bene‑Iaacan. Au pornit din Bene‑Iaacan și au poposit la Hor‑Haghidgad. Au pornit din Hor‑Haghidgad și au poposit la Iotbata. Au pornit din Iotbata și au poposit la Abrona. Au pornit din Abrona și au poposit la Ețion‑Gheber. Au pornit din Ețion‑Gheber și au poposit în pustiul Țin, adică la Cadeș. Au pornit din Cadeș și au poposit la muntele Hor, la hotarul țării Edomului. Preotul Aaron s‑a suit pe muntele Hor, după porunca DOMNULUI, și a murit acolo, în al patruzecilea an după ieșirea fiilor lui Israel din țara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintâi zi a lunii. Aaron avea o sută douăzeci și trei de ani când a murit pe muntele Hor. Regele Aradului, canaanitul care locuia în Neghev, în țara Canaanului, a aflat de sosirea fiilor lui Israel. Au pornit de la muntele Hor și au poposit la Țalmona. Au pornit din Țalmona și au poposit la Punon. Au pornit din Punon și au poposit la Obot. Au pornit din Obot și au poposit la Iie‑Abarim, la hotarul Moabului. Au pornit din Iie‑Abarim și au poposit la Dibon‑Gad. Au pornit din Dibon‑Gad și au poposit la Almon‑Diblataim. Au pornit din Almon‑Diblataim și au poposit în munții Abarim, la răsărit de muntele Nebo. Au pornit de la munții Abarim și au poposit în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului. Au poposit pe malul Iordanului, de la Bet‑Ieșimot până la Abel‑Șitim, în șesurile Moabului. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului, zicând: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «După ce veți trece Iordanul spre țara Canaanului, să‑i izgoniți dinaintea voastră pe toți locuitorii țării, să le nimiciți toți idolii ciopliți, să le nimiciți toate chipurile turnate și să le pustiiți toate înălțimile pentru jertfe. Să luați țara în stăpânire și să vă așezați în ea, căci Eu v‑am dat țara aceasta în stăpânire. Să împărțiți ca moștenire țara prin sorți, după clanurile voastre. Celor ce sunt numeroși să le dați o moștenire mai mare, iar celor ce sunt puțini să le dați o moștenire mai mică. Fiecare să stăpânească peste ce‑i va cădea la sorți; după familiile părinților voștri să luați moștenire. Dar dacă nu‑i veți izgoni dinaintea voastră pe locuitorii țării, aceia dintre ei care vor rămâne vă vor fi ca niște spini în ochi și ca niște ghimpi în coaste; vă vor fi vrăjmași în țara în care locuiți și ce aveam de gând să le fac lor vă voi face vouă.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Poruncește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când veți intra în țara Canaanului, aceasta este țara care va fi moștenirea voastră – țara Canaanului cu hotarele ei: latura de miazăzi va atinge pustiul Țin până la Edom. Hotarul vostru de miazăzi va începe dinspre latura Mării Sărate, către răsărit, se va întoarce din Neghev spre Suișul Scorpionilor, va trece prin Țin și capătul lui dinspre miazăzi va fi la Cadeș‑Barnea; va ieși spre Hațar‑Adar și va ajunge la Ațmon; de la Ațmon, se va întoarce până la Valea Egiptului și capătul lui va fi spre mare. Hotarul vostru dinspre apus va fi Marea cea Mare; acesta va fi hotarul de apus. Hotarul de miazănoapte va fi acesta: va începe de la Marea cea Mare și va merge până la muntele Hor; de la muntele Hor va merge spre Lebo‑Hamat, iar capătul lui va fi la Țedad; hotarul se va întinde până la Zifron, iar capătul lui va fi la Hațar‑Enan: acesta va fi hotarul de miazănoapte. Hotarul de răsărit se va întinde de la Hațar‑Enan până la Șefam și va coborî din Șefam spre Ribla, la răsărit de Ain; va coborî și se va întinde de‑a lungul mării Chineret, la răsărit; apoi hotarul va coborî la Iordan, iar capătul lui va fi la Marea Sărată. Aceasta va fi țara cu hotarele ei de jur împrejur.»” Moise le‑a dat porunca aceasta fiilor lui Israel zicând: „Aceasta este țara pe care o veți moșteni prin sorți și pe care a poruncit DOMNUL să le‑o dau celor nouă seminții și jumătate. Căci seminția fiilor lui Ruben, după casele lor părintești, și seminția fiilor lui Gad, după casele lor părintești, precum și jumătate din seminția lui Manase și‑au luat moștenirea. Aceste două seminții și jumătate și‑au luat moștenirea dincolo de Iordan, la răsărit de Ierihon, spre răsărit.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Iată numele bărbaților care vor împărți țara între voi: preotul Eleazar și Iosua, fiul lui Nun. Să luați câte o căpetenie pentru fiecare seminție, ca să facă împărțirea țării. Iată numele bărbaților acestora: pentru seminția lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune; pentru seminția fiilor lui Simeon: Samuel, fiul lui Amihud; pentru seminția lui Beniamin: Elidad, fiul lui Chislon; pentru seminția fiilor lui Dan: căpetenia Buchi, fiul lui Iogli; pentru fiii lui Iosif: pentru seminția fiilor lui Manase, căpetenia Haniel, fiul lui Efod, iar pentru seminția fiilor lui Efraim, căpetenia Chemuel, fiul lui Șiftan; pentru seminția fiilor lui Zabulon: căpetenia Elițafan, fiul lui Parnac; pentru seminția fiilor lui Isahar: căpetenia Paltiel, fiul lui Azan; pentru seminția fiilor lui Așer: căpetenia Ahihud, fiul lui Șelomi; pentru seminția fiilor lui Neftali: căpetenia Pedael, fiul lui Amihud.” Aceștia sunt cei cărora le‑a poruncit DOMNUL să ia în stăpânire țara Canaanului pentru fiii lui Israel. DOMNUL i‑a vorbit lui Moise în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului: „Poruncește‑le fiilor lui Israel ca, din moșia moștenită, să le dea leviților niște cetăți de locuit; de asemenea, să le dai leviților și pășunea din jurul cetăților. Cetățile să fie ale lor, ca să locuiască în ele, iar pășunile să fie pentru vitele lor, pentru averile lor și pentru toate viețuitoarele lor. Pășunile cetăților pe care le veți da leviților să aibă, începând de la zidul cetății în afară, o mie de coți de jur împrejur. Să măsurați în afara cetății latura dinspre răsărit două mii de coți, latura dintre miazăzi două mii de coți, latura dinspre apus două mii de coți și latura dinspre miazănoapte două mii de coți, așa încât cetatea să fie la mijloc. Atât să fie pășunile cetăților. Dintre cetățile pe care le veți da leviților, șase să fie cetăți de scăpare, unde va putea să fugă ucigașul. În afară de acestea, să le mai dați alte patruzeci și două de cetăți. Toate cetățile pe care le veți da leviților să fie în număr de patruzeci și opt, cu tot cu pășunile lor. Cetățile pe care le veți da din moșia fiilor lui Israel să fie mai multe de la cei ce au mai multe și mai puține de la cei ce au mai puține; fiecare să le dea leviților din cetățile lui după moștenirea pe care o va primi.” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când veți trece Iordanul în țara Canaanului, să vă alegeți niște cetăți care să vă fie cetăți de scăpare, unde să poată scăpa orice ucigaș care a omorât pe cineva din greșeală. Aceste cetăți să vă slujească drept cetăți de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui, pentru ca ucigașul să nu fie omorât înainte de a se înfățișa în fața adunării ca să fie judecat. Dintre cetățile pe care le veți da leviților, șase să vă fie cetăți de scăpare. Să le dați trei cetăți dincolo de Iordan și trei cetăți în țara Canaanului, ca să vă fie cetăți de scăpare. Pentru fiii lui Israel, pentru străin și pentru cel ce locuiește în mijlocul vostru, aceste șase cetăți să fie pentru scăpare: acolo va putea să scape orice om care va ucide pe cineva din greșeală. Dacă un om îl lovește pe aproapele său cu o unealtă de fier și acela moare, este un ucigaș: ucigașul să fie omorât negreșit. Dacă‑l lovește cu o piatră pe care o ține în mână, de care poate muri, și moare, este un ucigaș: ucigașul să fie omorât negreșit. Dacă‑l lovește cu vreo unealtă de lemn pe care o ține în mână, de care poate muri, și moare, este un ucigaș: ucigașul să fie omorât negreșit. Răzbunătorul sângelui să‑l omoare pe ucigaș; când îl va întâlni, să‑l omoare. Dacă un om îl împinge pe aproapele său din ură sau dacă‑l pândește și aruncă ceva asupra lui și acela moare sau dacă‑l lovește cu mâna din vrăjmășie și acela moare, cel ce l‑a lovit să fie omorât negreșit: este un ucigaș; răzbunătorul sângelui să‑l omoare pe ucigaș, când îl va întâlni. Dar, dacă un om nu din vrăjmășie, ci neașteptat, fără să fi pândit, îl împinge pe aproapele lui sau aruncă asupra lui vreo unealtă sau vreo piatră care‑i poate pricinui moartea – dar fără să‑l fi văzut, fără să‑l urască și fără a căuta să‑i facă rău –, iar acela moare, adunarea să judece între cel ce a pricinuit lovitura și răzbunătorul sângelui după aceste hotărâri: adunarea să‑l scape pe ucigaș din mâna răzbunătorului sângelui și să‑l întoarcă în cetatea de scăpare unde fugise; să fugă acolo și să locuiască în ea până la moartea marelui‑preot care este uns cu untdelemn sfânt. Dacă ucigașul iese din hotarul cetății de scăpare în care fugise și răzbunătorul sângelui îl întâlnește dincolo de hotarul cetății de scăpare și îl omoară, răzbunătorul sângelui nu va fi vinovat de omor. Căci ucigașul trebuie să locuiască în cetatea lui de scăpare până la moartea marelui‑preot; după moartea marelui‑preot, ucigașul se poate întoarce în ținutul moșiei lui. Aceasta să vă fie rânduială de drept din neam în neam, în toate locuințele voastre. Dacă un om omoară pe cineva, ucigașul să fie omorât pe temeiul celor spuse de martori. Un singur martor nu va fi de ajuns ca să fie osândit cineva la moarte. Să nu primiți răscumpărare pentru viața unui ucigaș vrednic de moarte, ci să fie omorât negreșit. Să nu primiți răscumpărare pentru cel ce trebuie să fugă în cetatea lui de scăpare, ca să se întoarcă să locuiască în țară înainte de moartea preotului. Să nu pângăriți țara în care veți locui, căci sângele celui nevinovat pângărește țara, și ispășirea sângelui vărsat în țară nu se va putea face decât prin sângele celui ce l‑a vărsat. Să nu pângăriți deci țara în care veți merge să locuiți și în mijlocul căreia voi locui și Eu, căci Eu, DOMNUL, locuiesc în mijlocul fiilor lui Israel.»” Capii de familie din clanul fiilor lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din clanurile fiilor lui Iosif, s‑au apropiat și au vorbit înaintea lui Moise și înaintea capilor de familie ai fiilor lui Israel. Ei au zis: „ DOMNUL i‑a poruncit domnului meu să le dea fiilor lui Israel țara ca moștenire prin sorți. Tu, domnul meu, ai primit de asemenea poruncă de la DOMNUL ca moștenirea fratelui nostru Țelofhad să le‑o dai fetelor lui. Dar, dacă ele se vor mărita după unul din fiii altei seminții a fiilor lui Israel, moștenirea lor va fi ștearsă din moștenirea părinților noștri și va fi adăugată la moștenirea seminției din care vor face parte și, astfel, moștenirea care ne‑a căzut nouă la sorți se va micșora. Când va veni jubileul pentru fiii lui Israel, moștenirea lor se va adăuga la moștenirea seminției în care se vor mărita și din moștenirea seminției părinților noștri va fi scoasă moștenirea lor.” Moise le‑a poruncit fiilor lui Israel, din partea DOMNULUI, astfel: „Seminția fiilor lui Iosif are dreptate. Iată ce poruncește DOMNUL cu privire la fetele lui Țelofhad: «Să se mărite după cine doresc, numai să se mărite într‑un clan din seminția părinților lor. Moștenirea fiilor lui Israel să nu treacă de la o seminție la alta, ci fiecare din fiii lui Israel să se țină lipit de moștenirea seminției părinților lui. Și orice fată care are o moștenire în semințiile fiilor lui Israel să se mărite după cineva dintr‑un clan din seminția tatălui ei, pentru ca fiecare din fiii lui Israel să‑și păstreze moștenirea părinților săi. Moștenirea să nu treacă de la o seminție la alta, ci semințiile fiilor lui Israel să se țină fiecare de moștenirea sa.»” Fetele lui Țelofhad au făcut întocmai după porunca pe care i‑o dăduse lui Moise DOMNUL. Mahla, Tirța, Hogla, Milca și Noa, fetele lui Țelofhad, s‑au măritat după fiii unchilor lor; s‑au măritat în clanurile fiilor lui Manase, fiul lui Iosif, și moștenirea lor a rămas în seminția și în clanul tatălui lor. Acestea sunt poruncile și hotărârile pe care le‑a dat DOMNUL prin Moise fiilor lui Israel în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului. Acestea sunt cuvintele pe care le‑a spus Moise întregului Israel dincoace de Iordan, în pustiu, în Arava, față în față cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Hațerot și Di‑Zahab. (Unsprezece zile durează călătoria de la Horeb până la Cadeș‑Barnea, pe drumul spre muntele Seir.) În al patruzecilea an, în luna a unsprezecea, în prima zi a lunii, Moise le‑a spus fiilor lui Israel tot ce‑i poruncise DOMNUL cu privire la ei, după ce i‑a bătut pe Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon, și pe Og, regele Bașanului, care domnea la Aștarot și la Edrei. Dincoace de Iordan, în țara Moabului, Moise a început să lămurească legea aceasta, zicând: „ DOMNUL, Dumnezeul nostru, ne‑a vorbit la Horeb astfel: «Destul ați locuit pe muntele acesta! Întoarceți‑vă și porniți la drum! Străbateți muntele amoriților și toate locurile din vecinătatea lui – Arava, ținutul muntos, Șefela, Neghev și țărmul mării –, țara canaaniților și Libanul, până la Râul cel Mare, râul Eufrat! Iată că v‑am pus țara înainte: intrați și luați în stăpânire această țară pe care DOMNUL le‑a jurat părinților voștri – lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov – că le‑o va da lor și seminței lor după ei!» În vremea aceea, v‑am spus astfel: «Nu vă pot purta singur. DOMNUL, Dumnezeul vostru, v‑a înmulțit, și iată‑vă azi ca stelele cerului de mulți. DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri, să vă sporească de o mie de ori pe atât și să vă binecuvânteze, după cum v‑a făgăduit! Cum să port eu singur greutățile, poverile și neînțelegerile voastre? Alegeți‑vă niște bărbați înțelepți, pricepuți și respectați din semințiile voastre, și‑i voi pune în fruntea voastră!» Voi mi‑ați răspuns și ați zis: «Ce spui tu să facem este un lucru bun.» I‑am luat atunci pe capii semințiilor voastre, bărbați înțelepți și respectați, și i‑am pus în fruntea voastră ca mai‑mari peste mii, mai‑mari peste sute, mai‑mari peste cincizeci, mai‑mari peste zeci și, de asemenea, ca dregători peste semințiile voastre. Le‑am poruncit, în vremea aceea, judecătorilor voștri, zicând: «Ascultați‑i pe frații voștri și judecați cu dreptate pricina pe care un om o are cu fratele lui sau cu un străin! Nu căutați la fața oamenilor, când judecați; ascultați‑l atât pe cel mic, cât și pe cel mare; nu vă temeți de nimeni, căci judecata este a lui Dumnezeu! Iar pricina care este prea grea pentru voi s‑o aduceți înaintea mea, ca s‑o aud!» V‑am poruncit în vremea aceea tot ce aveați de făcut. Am plecat din Horeb și am străbătut tot pustiul acela mare și înfricoșător pe care l‑ați văzut; am luat drumul spre muntele amoriților, cum ne poruncise DOMNUL, Dumnezeul nostru, și am ajuns la Cadeș‑Barnea. Și eu v‑am zis: «Ați ajuns la muntele amoriților, pe care DOMNUL, Dumnezeul nostru, ni‑l dă nouă. Iată că DOMNUL, Dumnezeul tău, îți pune țara înainte; suie‑te și ia‑o în stăpânire, cum ți‑a spus DOMNUL, Dumnezeul părinților tăi; nu te teme și nu te înspăimânta!» Voi v‑ați apropiat cu toții de mine și ați zis: «Să trimitem niște bărbați înaintea noastră ca să iscodească țara și să ne aducă vești despre drumul pe care ne vom sui în ea și despre cetățile în care vom ajunge.» Părerea aceasta mi s‑a părut bună și am luat dintre voi doisprezece bărbați, câte unul din fiecare seminție. Ei au pornit, au luat‑o spre munți, au ajuns la pârâul Eșcol și au iscodit țara. Au luat în mâinile lor din roadele țării și le‑au adus la noi; ne‑au adus vești și au zis: «Țara pe care ne‑o dă DOMNUL, Dumnezeul nostru, este bună.» Dar voi n‑ați vrut să urcați și v‑ați răzvrătit împotriva poruncii DOMNULUI, Dumnezeului vostru. Ați cârtit în corturile voastre și ați zis: « DOMNUL ne urăște și ne‑a scos din țara Egiptului ca să ne dea în mâinile amoriților și să ne nimicească. Unde să ne suim? Frații noștri ne‑au înmuiat inima, zicând: ‘Poporul acela este mai mare și mai înalt la statură decât noi; cetățile sunt mari și întărite până la cer; chiar și fii ai anachimilor am văzut acolo.’» Eu v‑am zis: «Să nu vă înspăimântați și să nu vă fie frică de ei! DOMNUL, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, va lupta El Însuși pentru voi, după cum a făcut‑o pentru voi în Egipt, sub ochii voștri, și în pustiul pe care l‑ai văzut și în care DOMNUL, Dumnezeul tău, te‑a purtat așa cum își poartă un om fiul, tot drumul pe care l‑ați făcut până la sosirea voastră în locul acesta.» Totuși, voi n‑ați avut încredere în DOMNUL, Dumnezeul vostru, Cel care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: într‑un foc noaptea, ca să vă arate drumul pe care să mergeți, și într‑un nor ziua. DOMNUL a auzit glasul cuvintelor voastre, S‑a mâniat și a jurat, zicând: «Niciunul din bărbații aceștia, din generația aceasta rea, nu va vedea țara cea bună pe care am jurat că le‑o voi da părinților voștri, în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea; țara în care a mers le‑o voi da lui și fiilor lui, pentru că L‑a urmat pe DOMNUL în totul.» DOMNUL S‑a mâniat și pe mine din pricina voastră și a zis: «Nici tu nu vei intra în ea. Iosua, fiul lui Nun, cel ce stă înaintea ta, va intra în ea; întărește‑l, căci el va da țara ca moștenire lui Israel. Iar copilașii voștri, despre care ați zis că vor ajunge o pradă, și fiii voștri, care azi nu deosebesc binele de rău, ei vor intra acolo; da, lor le‑o voi da și ei o vor lua în stăpânire. Dar voi întoarceți‑vă și plecați în pustiu, pe drumul către Marea Roșie!» Voi ați răspuns și mi‑ați zis: «Am păcătuit împotriva DOMNULUI! Ne vom sui și vom lupta, întocmai cum ne‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul nostru.» Și v‑ați încins fiecare armele de luptă și v‑ați încumetat să vă suiți pe munte. DOMNUL mi‑a zis: «Spune‑le: ‘Nu vă suiți la luptă, ca să nu fiți bătuți de vrăjmașii voștri, căci Eu nu sunt în mijlocul vostru!’» Eu v‑am spus, dar n‑ați ascultat. V‑ați răzvrătit împotriva poruncii DOMNULUI, v‑ați semețit și v‑ați urcat pe munte. Atunci, amoriții, locuitorii acestui munte, v‑au ieșit înainte și v‑au urmărit cum fac albinele; v‑au bătut din Seir până la Horma. Voi v‑ați întors și ați plâns înaintea DOMNULUI, dar DOMNUL nu v‑a ascultat glasul și n‑a luat aminte la voi. Și ați rămas la Cadeș, unde ați locuit multă vreme. Ne‑am întors și am plecat în pustiu, pe drumul spre Marea Roșie, după cum îmi spusese DOMNUL, și am ocolit muntele Seir multe zile. DOMNUL mi‑a zis astfel: «Vă ajunge de când ocoliți muntele acesta. Întoarceți‑vă spre miazănoapte! Poruncește‑i poporului astfel: ‘Veți trece prin hotarele fraților voștri, fiii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se tem de voi, dar aveți mare grijă! Să nu porniți la luptă împotriva lor, căci nu vă voi da nici măcar o palmă de loc din țara lor: muntele Seir i l‑am dat lui Esau în stăpânire. Să cumpărați de la ei cu argint hrana pe care o veți mânca și tot cu argint să cumpărați și apa pe care o veți bea. Căci DOMNUL, Dumnezeul tău, te‑a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale și îți cunoaște călătoria prin pustiul acesta mare. Iată că de patruzeci de ani DOMNUL, Dumnezeul tău, este cu tine și n‑ai dus lipsă de nimic.’» Ne‑am ținut departe de frații noștri, fiii lui Esau, care locuiesc în Seir, de calea care trece prin Arava, de Elat și de Ețion‑Gheber. Când ne‑am întors și am luat drumul spre Pustiul Moabului, DOMNUL mi‑a zis: «Să nu ataci Moabul și să nu pornești la luptă împotriva lui, căci nu‑ți voi da în stăpânire nimic din țara lui! Arul l‑am dat în stăpânire fiilor lui Lot. (Demult, aici locuiau emimii: un popor mare, numeros și înalt la statură, ca anachimii. Ei erau socotiți refaimi, ca anachimii, dar moabiții îi numeau emimi. Demult, în Seir locuiau horiții, dar fiii lui Esau i‑au izgonit, i‑au nimicit și s‑au așezat în locul lor, așa cum a făcut Israel în țara pe care o stăpânește și pe care i‑a dat‑o DOMNUL.) Acum, treceți numaidecât Valea Zeredului!» Am trecut Valea Zeredului. Zilele cât am umblat de la Cadeș‑Barnea până când am trecut Valea Zeredului au fost în număr de treizeci și opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei toată generația aceea de războinici, așa cum le jurase DOMNUL. Însăși mâna DOMNULUI a fost împotriva lor, ca să‑i nimicească din mijlocul taberei, până când au pierit. După ce au pierit din mijlocul poporului toți războinicii aceia, DOMNUL mi‑a vorbit astfel: «Astăzi vei trece hotarul Moabului, la Ar, și te vei apropia de fiii lui Amon. Să nu‑i ataci și să nu pornești la luptă împotriva lor, căci nu‑ți voi da nimic de stăpânit în țara fiilor lui Amon: le‑am dat‑o în stăpânire fiilor lui Lot. (Și aceasta era socotită țara refaimilor; demult, în ea locuiau refaimii, și amoniții îi numeau zamzumimi: un popor mare, numeros și înalt la statură, ca anachimii. DOMNUL i‑a nimicit dinaintea amoniților, care i‑au izgonit și s‑au așezat în locul lor. Așa a făcut și pentru fiii lui Esau, care locuiesc în Seir, când i‑a nimicit pe horiți dinaintea lor; ei i‑au izgonit și s‑au așezat în locul lor, până în ziua de azi. Pe aviți, care locuiau în satele dinspre Gaza, i‑au nimicit caftoriții, ieșiți din Caftor, și s‑au așezat în locul lor.) Plecați numaidecât și treceți Valea Arnonului! Iată că ți‑l dau în mâini pe Sihon, amoritul, regele Heșbonului, împreună cu țara lui. Pornește la luptă și pune stăpânire pe țara lui! Astăzi, voi băga groaza și frica de tine în toate popoarele de sub cerul întreg; și, la auzul faimei tale, vor tremura și se vor îngrozi de tine.» Din pustiul Chedemot, am trimis soli la Sihon, regele Heșbonului, cu vorbe de pace, zicând: «Lasă‑mă să trec prin țara ta; voi merge numai pe drum, fără să mă abat nici la dreapta, nici la stânga. Să îmi vinzi pe argint hrana pe care o voi mânca și tot pe argint să îmi vinzi și apa pe care o voi bea; îngăduie‑mi numai să trec cu piciorul – așa cum au făcut‑o fiii lui Esau, locuitorii din Seir, și moabiții, locuitorii din Ar – până voi trece Iordanul spre țara pe care ne‑o dă DOMNUL, Dumnezeul nostru!» Dar Sihon, regele Heșbonului, n‑a vrut să ne lase să trecem pe la el, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, îi împietrise duhul și îi învârtoșase inima, ca să‑l dea în mâinile tale, după cum vezi astăzi. DOMNUL mi‑a zis: «Iată, încep să ți‑l dau pe Sihon împreună cu țara lui; începe să‑i iei în stăpânire țara!» Sihon ne‑a ieșit înainte cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră la Iahaț. DOMNUL, Dumnezeul nostru, i‑a dat în mâinile noastre și i‑am bătut pe el, pe fiii lui și pe tot poporul lui. Cu acel prilej am cucerit toate cetățile și le‑am dat spre nimicire; bărbați, femei și copilași – n‑am lăsat unul să scape. Numai vitele le‑am răpit pentru noi, precum și prada din cetățile pe care le cuceriserăm. De la Aroer, care este pe malul Văii Arnonului, și cetatea care este în vale până la Galaad, nicio așezare n‑a fost prea tare pentru noi: DOMNUL, Dumnezeul nostru, ni le‑a dat pe toate. Doar de țara fiilor lui Amon nu te‑ai apropiat, de malurile Văii Iabocului, de cetățile din ținutul muntos și de toate locurile pe care ți le‑a oprit DOMNUL, Dumnezeul tău. Ne‑am întors și ne‑am suit pe drumul spre Bașan. Og, regele Bașanului, ne‑a ieșit înainte la Edrei, împreună cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră. DOMNUL mi‑a zis: «Nu te teme de el, căci îl dau în mâinile tale, împreună cu tot poporul lui și țara lui; să‑i faci așa cum i‑ai făcut lui Sihon, regele amoriților, care locuia la Heșbon.» DOMNUL, Dumnezeul nostru, l‑a dat în mâinile noastre și pe Og, regele Bașanului, împreună cu tot poporul lui; i‑am bătut până n‑a mai rămas niciunul. În vremea aceea, am cucerit toate cetățile lor și n‑a fost nicio așezare pe care să nu le‑o fi luat: șaizeci de cetăți, tot ținutul Argob, regatul lui Og din Bașan. Toate acestea erau cetăți întărite cu ziduri înalte, porți și zăvoare, în afară de cetățile fără ziduri, foarte multe la număr. Le‑am dat nimicirii, așa cum făcuserăm cu Sihon, regele Heșbonului; am dat nimicirii toate cetățile – bărbații, femeile și copilașii –, iar toate animalele și prada din cetăți le‑am luat pentru noi. În vremea aceea am luat din mâna celor doi regi ai amoriților țara de dincoace de Iordan, de la Valea Arnonului până la muntele Hermon (sidonienii numesc Hermonul Sirion, iar amoriții îl numesc Senir ): toate cetățile de pe podiș, tot Galaadul și tot Bașanul până la Salca și Edrei, cetăți din regatul lui Og din Bașan. (Numai Og, regele Bașanului, mai rămăsese din rămășița refaimilor. Iată, patul lui, pat de fier, lung de nouă coți și lat de patru coți, după cotul obișnuit, nu se află oare la Raba, cetatea fiilor lui Amon?) În vremea aceea am luat în stăpânire pământul acesta. De la Aroer, care este pe Valea Arnonului, jumătate din muntele Galaad și cetățile lui le‑am dat rubeniților și gadiților. Ce rămăsese din Galaad și tot Bașanul, regatul lui Og, le‑am dat unei jumătăți din seminția lui Manase: tot ținutul Argob, cu tot Bașanul, care purta numele de Țara Refaimilor. Iair, fiul lui Manase, a luat tot ținutul Argob până la hotarul gheșuriților și al maacatiților și a pus târgurilor din Bașan numele lui, adică Târgurile lui Iair, nume care le‑a rămas până astăzi. Lui Machir i‑am dat Galaadul. Rubeniților și gadiților le‑am dat o parte din Galaad până la Valea Arnonului, pe mijlocul căreia este hotarul, și până la Valea Iabocului, hotarul fiilor lui Amon; le‑am mai dat Arava, având Iordanul ca hotar, de la Chineret până la Marea Aravei, Marea Sărată, sub povârnișurile muntelui Pisga, spre răsărit. În vremea aceea, v‑am poruncit astfel: « DOMNUL, Dumnezeul vostru, vă dă pământul acesta ca să‑l stăpâniți. Voi, cei gata de luptă, toți cei de ispravă, ieșiți înaintea fraților voștri, fiii lui Israel – numai femeile, copiii și animalele voastre (știu că aveți multe vite) să rămână în cetățile pe care vi le‑am dat –, și luptați până când DOMNUL le va da odihnă fraților voștri cum v‑a dat vouă și vor lua și ei în stăpânire țara pe care le‑o dă DOMNUL, Dumnezeul vostru, dincolo de Iordan. Apoi, fiecare dintre voi să se întoarcă la moștenirea pe care v‑am dat‑o.» În vremea aceea, i‑am poruncit lui Iosua astfel: «Ai văzut cu ochii tăi tot ce le‑a făcut DOMNUL, Dumnezeul vostru, acestor doi regi: așa le va face DOMNUL tuturor regatelor prin care vei trece. Nu vă temeți de ei, căci Însuși DOMNUL, Dumnezeul vostru, va lupta pentru voi!» În vremea aceea, am cerut astfel îndurarea DOMNULUI: «Stăpâne DOAMNE! Tu ai început să‑i arăți robului Tău măreția Ta și mâna Ta cea tare, căci nu este alt dumnezeu în cer sau pe pământ care să facă lucrări ca ale Tale și fapte mărețe ca ale Tale. Lasă‑mă, Te rog, să trec și să văd țara cea bună de dincolo de Iordan, munții cei plăcuți și Libanul!» Dar DOMNUL S‑a mâniat pe mine din pricina voastră și nu m‑a ascultat. DOMNUL mi‑a zis: «Destul! Nu‑Mi mai vorbi de lucrul acesta! Urcă pe vârful muntelui Pisga, ridică‑ți ochii spre apus, spre miazănoapte, spre miazăzi și spre răsărit și privește‑o, căci nu vei trece Iordanul acesta! Dă‑i porunci lui Iosua, întărește‑l și îmbărbătează‑l, căci el va trece înaintea acestui popor și îi va da ca moștenire țara pe care o vei vedea!» Și astfel am rămas în vale, în dreptul Bet‑Peorului. Acum, Israele, ascultă rânduielile și hotărârile pe care vă învăț să le împliniți, ca să trăiți și să vă duceți să luați în stăpânire țara pe care v‑o dă DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri! Să nu adăugați nimic la lucrurile pe care vi le poruncesc eu și să nu scădeți nimic din ele, ci să păziți poruncile DOMNULUI, Dumnezeului vostru, așa cum vi le poruncesc eu. Ochii voștri au văzut ce a făcut DOMNUL la Baal‑Peor: pe toți cei care au umblat după Baal‑Peor DOMNUL, Dumnezeul tău, i‑a nimicit din mijlocul tău, dar voi, care v‑ați alipit de DOMNUL, Dumnezeul vostru, sunteți cu toții vii astăzi. Iată, vă învăț rânduieli și hotărâri, așa cum mi‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul meu, ca să le împliniți întocmai în mijlocul țării pe care vă duceți să o luați în stăpânire. Să le păziți și să le împliniți, căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră în ochii popoarelor, care vor auzi toate aceste rânduieli și vor zice: «Într‑adevăr, acest neam mare este un popor înțelept și priceput!» Care este neamul acela mare care să‑i fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape cum Îl avem noi pe DOMNUL, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? Și care este neamul acela mare care să aibă rânduieli și hotărâri așa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v‑o pun astăzi înainte? Numai ia seama la tine și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care le‑au văzut ochii tăi și să‑ți iasă din inimă; fă‑le cunoscute fiilor tăi și fiilor fiilor tăi! Adu‑ți aminte de ziua când ai stat înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, la Horeb, când DOMNUL mi‑a zis: «Strânge poporul la Mine, căci vreau să‑Mi audă cuvintele, ca să învețe să se teamă de Mine în toate zilele cât vor trăi pe pământ și să‑i învețe așa și pe fiii lor!» Voi v‑ați apropiat și ați stat la poalele muntelui, iar muntele era cuprins de foc până în inima cerului; era întuneric, nor și negură. Și DOMNUL v‑a vorbit din mijlocul focului; voi ați auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n‑ați văzut nicio înfățișare, ci ați auzit doar un glas. El v‑a vestit legământul Său, pe care v‑a poruncit să‑l împliniți: Cele Zece Porunci, pe care le‑a scris pe două table de piatră. Mie însă DOMNUL mi‑a poruncit în vremea aceea să vă învăț rânduieli și hotărâri, ca să le împliniți în țara pe care vă duceți s‑o luați în stăpânire. Vegheați cu luare aminte asupra sufletelor voastre, căci n‑ați văzut nicio înfățișare în ziua când v‑a vorbit DOMNUL la Horeb din mijlocul focului, ca nu cumva să vă stricați și să vă faceți chip cioplit sau vreo înfățișare idolească: reprezentarea vreunui bărbat sau vreunei femei, reprezentarea vreunui animal de pe pământ, a vreunei păsări care zboară pe cer, a vreunei târâtoare de pe pământ sau a vreunui pește din apele de sub pământ! Veghează ca nu cumva, ridicându‑ți ochii spre cer și văzând soarele, luna și stelele – toată oștirea cerului –, să fii atras să li te închini și să le slujești, căci ele au fost rânduite de DOMNUL, Dumnezeul tău, pentru toate popoarele de sub cerul întreg! Pe voi DOMNUL v‑a luat și v‑a scos din cuptorul de fier al Egiptului ca să‑I fiți un popor‑moștenire, cum sunteți astăzi. Și DOMNUL S‑a mâniat pe mine din pricina voastră și a jurat că eu nu voi trece Iordanul și nu voi intra în țara aceea bună pe care v‑o dă ca moștenire DOMNUL, Dumnezeul vostru. Eu voi muri în țara aceasta, nu voi trece Iordanul, dar voi îl veți trece și veți lua în stăpânire țara aceea bună. Luați seama la voi, ca nu cumva să dați uitării legământul pe care l‑a încheiat DOMNUL, Dumnezeul vostru, cu voi și să vă faceți vreun chip cioplit sau vreo înfățișare, lucruri pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, nu le‑a îngăduit, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos! Când vi se vor naște fii și urmași de la fiii voștri și veți îmbătrâni în țară, dacă vă veți strica, dacă vă veți face vreun chip cioplit sau vreo înfățișare de orice fel, dacă veți face ce este rău înaintea DOMNULUI, Dumnezeului vostru, ca să‑I stârniți mânia, iau astăzi martori împotriva voastră cerul și pământul că veți pieri negreșit și repede din țara pe care o veți lua în stăpânire dincolo de Iordan și că nu veți avea zile multe în ea, căci veți fi nimiciți negreșit. DOMNUL vă va împrăștia printre popoare și nu veți rămâne decât într‑un mic număr în mijlocul neamurilor printre care vă va izgoni DOMNUL. Și acolo veți sluji unor dumnezei făcuți de mâinile omului, din lemn și din piatră, care nici nu văd, nici nu aud, nici nu mănâncă, nici nu miros. Și de acolo Îl vei căuta pe DOMNUL, Dumnezeul tău, și Îl vei găsi, dacă‑L vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău. Când vei fi strâmtorat și ți se vor întâmpla toate aceste lucruri, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la DOMNUL, Dumnezeul tău, și vei asculta glasul Lui, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi, nu te va nimici și nu va uita legământul pe care l‑a încheiat prin jurământ cu părinții tăi. Întreabă zilele de odinioară, care au fost înaintea ta, din ziua când a creat Dumnezeu omul pe pământ, de la o margine a cerului la cealaltă: Oare s‑a mai întâmplat vreodată ceva așa de măreț? S‑a mai auzit vreodată așa ceva? Oare a mai auzit vreun popor glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, așa cum l‑ai auzit tu, și să fi rămas viu? Sau a încercat vreun dumnezeu să ia un neam din mijlocul altui neam cu încercări, semne, minuni și luptă, cu mână tare și braț întins și cu minuni înfricoșătoare și mari, cum sunt toate cele făcute pentru voi de DOMNUL, Dumnezeul vostru, sub ochii voștri în Egipt? Ție ți‑au fost arătate, ca să cunoști că DOMNUL este Dumnezeu și că nu este alt Dumnezeu în afară de El. Și‑a făcut auzit glasul din cer, ca să te mustre, și ți‑a arătat focul Lui cel mare pe pământ; și, astfel, ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului. Fiindcă i‑a iubit pe părinții tăi, a ales sămânța lor după ei și te‑a scos El Însuși din Egipt prin puterea Sa cea mare, ca să izgonească dinaintea ta neamuri mai numeroase și mai tari decât tine, ca să te ducă în țara lor și să ți‑o dea moștenire, după cum vezi azi. Ia seama astăzi și pune‑ți la inimă că DOMNUL este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ; nu este altul! Păzește, în toate zilele, rânduielile și hotărârile Lui, pe care ți le dau azi, ca să vă fie bine ție și fiilor tăi după tine și să ai multe zile în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău!” Atunci, Moise a pus deoparte trei cetăți dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui, ca să fugă acolo ucigașul care l‑a ucis fără voie pe aproapele lui, fără să‑l fi urât mai dinainte; să fugă într‑una din aceste cetăți și să trăiască, și anume: Bețer, în pustiu, în ținutul de podiș, pentru rubeniți, Ramot, în Galaad, pentru gadiți și Golan, în Bașan, pentru manasiți. Aceasta este legea pe care a pus‑o Moise înaintea fiilor lui Israel. Acestea sunt mărturiile, rânduielile și hotărârile pe care le‑a spus Moise fiilor lui Israel, după ieșirea lor din Egipt, de cealaltă parte a Iordanului, în vale, față în față cu Bet‑Peor, în țara lui Sihon, regele amorit, care locuia la Heșbon și pe care Moise și fiii lui Israel l‑au înfrânt după ieșirea lor din Egipt. Ei au luat în stăpânire țara lui și țara lui Og, regele Bașanului – cei doi regi ai amoriților de dincoace de Iordan, la răsăritul soarelui –, de la Aroer, care este pe marginile Văii Arnonului, până la muntele Sirion, care este Hermonul, toată Arava, dincoace de Iordan, la răsărit, până la Marea Aravei, sub poalele muntelui Pisga. Moise a chemat tot Israelul și i‑a zis: „Ascultă, Israele, rânduielile și hotărârile pe care le rostesc astăzi în auzul vostru! Învățați‑le și luați seama să le împliniți! DOMNUL, Dumnezeul nostru, a încheiat un legământ cu noi la Horeb. Nu cu părinții noștri a încheiat DOMNUL legământul acesta, ci cu noi, cei care suntem cu toții în viață aici astăzi. DOMNUL v‑a vorbit față către față pe munte, din mijlocul focului. (Atunci eu am stat între DOMNUL și voi, ca să vă vestesc cuvântul DOMNULUI, căci vă era frică de foc și nu v‑ați suit pe munte.) El a zis: «Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, care te‑am scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine. Să nu‑ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în cer sau jos pe pământ sau în apele de sub pământ. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la a treia și a patra generație a celor ce Mă urăsc, dar Mă îndur până la a mia generație de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele. Să nu iei în deșert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău, căci DOMNUL nu‑l va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui. Păzește sabatul, ca să‑l sfințești, așa cum ți‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul tău! Șase zile poți să lucrezi și să faci orice lucrare. Dar ziua a șaptea este sabatul închinat DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faceți nicio lucrare în ea – nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din animalele tale, nici străinul care este înăuntrul porților tale, pentru ca și robul și roaba ta să se odihnească întocmai ca tine. Adu‑ți aminte că ai fost rob în țara Egiptului, dar DOMNUL, Dumnezeul tău, te‑a scos de acolo cu mână tare și cu braț întins. De aceea ți‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul tău, să ții ziua sabatului! Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta, după cum ți‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să ți se lungească zilele și să‑ți fie bine în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău! Să nu ucizi. Să nu săvârșești adulter. Să nu furi. Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. Să nu poftești nevasta aproapelui tău; să nu râvnești casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui – nimic din ce este al aproapelui tău.» Acestea sunt cuvintele pe care le‑a spus DOMNUL întregii adunări pe munte, din mijlocul focului, din nor și din negură, cu glas tare, fără vreun alt adaos. Le‑a scris pe două table de piatră și mi le‑a dat mie. Când ați auzit glasul din mijlocul întunericului și când muntele era cuprins de foc, v‑ați apropiat toți de mine – căpeteniile semințiilor și bătrânii – și ați zis: «Iată, DOMNUL, Dumnezeul nostru, ne‑a arătat slava și măreția Lui și noi I‑am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, iar ei au rămas vii. Și acum, de ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi iarăși glasul DOMNULUI, Dumnezeului nostru, vom muri. Oare ce om a auzit glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, ca noi, și a rămas viu? Apropie‑te tu și ascultă tot ce‑ți va spune DOMNUL, Dumnezeul nostru; apoi spune‑ne tot ce‑ți va spune DOMNUL, Dumnezeul nostru, iar noi vom asculta și vom împlini!» DOMNUL a auzit cuvintele pe care mi le‑ați spus. Și DOMNUL mi‑a zis: «Am auzit cuvintele rostite de poporul acesta: tot ce au spus este bine. O, de‑ar păstra ei aceeași inimă ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele în toate zilele și astfel să le fie bine lor și fiilor lor pe vecie! Du‑te și spune‑le: ‘Întoarceți‑vă la corturile voastre!’ Dar tu rămâi aici, cu Mine, și‑ți voi spune toate poruncile, rânduielile și hotărârile pe care să‑i înveți să le împlinească în țara pe care le‑o dau în stăpânire!» Luați seama să faceți după cum v‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul vostru; să nu vă abateți nici la dreapta, nici la stânga! Să umblați în totul pe calea pe care v‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul vostru, ca să trăiți, să vă fie bine și să vi se lungească zilele în țara pe care o veți lua în stăpânire! Iată poruncile, rânduielile și hotărârile pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, a poruncit să vă învăț să le împliniți în țara pe care vă duceți s‑o luați în stăpânire, ca să te temi de DOMNUL, Dumnezeul tău, păzind toate rânduielile și toate hotărârile pe care ți le poruncesc din partea Lui, atât tu, cât și fiul tău și fiul fiului tău, în toate zilele vieții tale, și ca să ți se lungească zilele. Să asculți, Israele, și să cauți să le împlinești, ca să‑ți fie bine și să te înmulțești mult în țara în care curge lapte și miere, așa cum ți‑a spus DOMNUL, Dumnezeul părinților tăi. Ascultă, Israele! DOMNUL este Dumnezeul nostru. DOMNUL este Unul. Să‑L iubești pe DOMNUL, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Iar cuvintele acestea pe care ți le poruncesc astăzi să le ai în inima ta. Să le repeți fiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei fi în călătorie, când te vei culca și când te vei trezi. Să le legi ca un semn pe mână și să‑ți fie ca niște însemne între ochi. Să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale. Când DOMNUL, Dumnezeul tău, te va duce în țara pe care le‑a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, că ți‑o va da – cu cetăți mari și bune pe care nu tu le‑ai zidit, cu case pline de tot felul de bunuri pe care nu tu le‑ai strâns, cu puțuri de apă pe care nu tu le‑ai săpat, cu vii și măslini pe care nu tu i‑ai sădit –, când vei mânca și te vei sătura, ia seama la tine ca nu cumva să‑L uiți pe DOMNUL, care te‑a scos din țara Egiptului, din casa robiei! De DOMNUL, Dumnezeul tău, să te temi, Lui să‑I slujești și pe Numele Lui să juri. Să nu vă duceți după alți dumnezei dintre dumnezeii popoarelor din jurul vostru, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău. Altfel, DOMNUL, Dumnezeul tău, S‑ar aprinde de mânie împotriva ta și te‑ar nimici de pe fața pământului. Să nu‑L ispitiți pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, așa cum L‑ați ispitit la Masa. Să păziți negreșit poruncile DOMNULUI, Dumnezeului vostru, mărturiile și rânduielile pe care vi le‑a poruncit. Să faci ce este drept și bine înaintea DOMNULUI, ca să‑ți fie bine și să te duci să iei în stăpânire țara cea bună, pe care DOMNUL le‑a jurat părinților tăi că le‑o va da, după ce‑i va alunga pe toți vrăjmașii tăi dinaintea ta, cum a spus DOMNUL. Când fiul tău te va întreba într‑o zi: «Ce înseamnă mărturiile, rânduielile și hotărârile acestea pe care vi le‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul nostru?», să‑i răspunzi fiului tău: «Noi eram robi ai lui Faraon în Egipt, dar DOMNUL ne‑a scos din Egipt cu mână tare. DOMNUL a făcut semne și minuni mari și cumplite împotriva Egiptului, împotriva lui Faraon și împotriva întregii lui case, sub ochii noștri, și ne‑a scos de acolo ca să ne ducă și să ne dea țara pe care le jurase părinților noștri că le‑o va da. DOMNUL ne‑a poruncit să împlinim toate aceste rânduieli și să ne temem de DOMNUL, Dumnezeul nostru, ca să ne fie bine în toate zilele și să trăim, ca în ziua aceasta. Dreptatea noastră se va arăta dacă vom avea grijă să împlinim toate aceste porunci înaintea DOMNULUI, Dumnezeului nostru, așa cum ne‑a poruncit El.» Când DOMNUL, Dumnezeul tău, te va aduce în țara pe care te duci s‑o iei în stăpânire și va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe hitiți, pe ghirgasiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe fereziți, pe hiviți și pe iebusiți, șapte neamuri mai numeroase și mai puternice decât tine, când DOMNUL, Dumnezeul tău, ți le va pune înainte și le vei bate, să le dai negreșit nimicirii, să nu închei legământ cu ele și să nu le arăți milă. Să nu te încuscrești cu popoarele acestea: să nu le măriți pe fetele tale după fiii lor și să nu le iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi, căci l‑ar abate pe fiul tău de la Mine și ar sluji astfel dumnezeilor străini; mânia DOMNUL S‑ar aprinde împotriva voastră și te‑ar nimici degrabă. Dimpotrivă, așa să le faceți: să le surpați altarele, să le sfărâmați stâlpii, să le tăiați așerele și să le ardeți în foc chipurile cioplite, căci tu ești un popor sfânt pentru DOMNUL, Dumnezeul tău; pe tine te‑a ales DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să fii poporul Lui, comoara Lui, dintre toate popoarele care sunt pe fața pământului. Nu pentru că sunteți mai numeroși decât toate celelalte popoare s‑a alipit DOMNUL de voi și v‑a ales, căci voi sunteți mai puțin numeroși decât toate popoarele; dimpotrivă, DOMNUL v‑a scos cu mână tare și v‑a răscumpărat din casa robiei, din mâna lui Faraon, regele Egiptului, fiindcă vă iubește și fiindcă ține jurământul cu care S‑a jurat părinților voștri. Recunoaște că DOMNUL, Dumnezeul tău, este Dumnezeu: Dumnezeul credincios, care Își ține legământul și îndurarea până la a mia generație a celor ce‑L iubesc și păzesc poruncile Lui, dar celor ce‑L urăsc le dă plata cuvenită, dându‑i pieirii; nu întârzie față de cei ce‑L urăsc, ci le dă plata cuvenită. De aceea, veghează să împlinești poruncile, rânduielile și hotărârile pe care ți le poruncesc azi! Dacă vei asculta hotărârile acestea, dacă le vei ține și le vei împlini, DOMNUL, Dumnezeul tău, va ține față de tine legământul și îndurarea cu care S‑a jurat părinților tăi, te va iubi, te va binecuvânta și te va înmulți; va binecuvânta rodul pântecelui tău și rodul pământului tău: grâul, mustul și untdelemnul tău, vițeii cirezilor tale și mieii turmelor tale pe pământul pe care le‑a jurat părinților tăi că ți‑l va da. Vei fi mai binecuvântat decât toate popoarele și la tine nu se va găsi nimeni care să fie sterp: nici între bărbați, nici între femei, nici între animale. DOMNUL va îndepărta de la tine orice boală; nu va aduce asupra ta niciuna dintre molimele rele din Egipt, pe care le cunoști, ci le va trimite asupra tuturor celor ce te urăsc. Și vei mistui toate popoarele pe care ți le va da în mână DOMNUL, Dumnezeul tău. Ochiul tău să nu arate milă și să nu le slujești dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine. Poate vei zice în inima ta: «Neamurile acestea sunt mai numeroase decât mine. Cum voi putea să le izgonesc?» Să nu te temi de ele. Adu‑ți bine aminte ce le‑a făcut DOMNUL, Dumnezeul tău, lui Faraon și întregului Egipt: încercările mari pe care le‑ai văzut cu ochii tăi, semnele și minunile, mâna cea tare și brațul cel întins cu care te‑a scos DOMNUL, Dumnezeul tău! Așa le va face DOMNUL, Dumnezeul tău, tuturor popoarelor de care te temi. Chiar și viespi va trimite DOMNUL, Dumnezeul tău, împotriva lor, până la nimicirea celor rămași, care se vor ascunde de tine. Să nu te înspăimânți de ei, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, Dumnezeul cel mare și înfricoșător. DOMNUL, Dumnezeul tău, va îndepărta aceste neamuri dinaintea ta încetul cu încetul: nu le vei putea nimici imediat, ca nu cumva să te năpădească fiarele câmpului. Dar DOMNUL, Dumnezeul tău, le va da în mâna ta și le va îngrozi cu totul, până la nimicire. Îi va da pe regii lor în mâna ta și le vei șterge numele de sub cer; niciunul nu va putea să stea împotriva ta, până îi vei nimici. Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeți în foc. Să nu poftești argintul și aurul de pe ele și să nu le iei pentru tine, ca nu cumva să fii prins în cursă – așa ceva este o urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. Să nu aduci vreun lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii dat nimicirii, asemenea lui; să‑ți fie scârbă de el, să‑l urăști cu totul, căci este dat nimicirii. Să vegheați ca să împliniți tot ce v‑am poruncit azi, ca să trăiți, să vă înmulțiți și să vă duceți să luați în stăpânire țara pe care DOMNUL le‑a jurat‑o părinților voștri. Adu‑ți aminte de tot drumul pe care te‑a călăuzit DOMNUL, Dumnezeul tău, vreme de patruzeci de ani în pustiu, ca să te smerească și să te încerce, ca să cunoască ce este în inima ta, anume dacă vei păzi sau nu poruncile Lui! Astfel, te‑a smerit, te‑a lăsat să flămânzești și te‑a hrănit cu mană, pe care nici tu n‑o cunoșteai și nici părinții tăi n‑o cunoscuseră, ca să te învețe că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu tot ce iese din gura DOMNULUI trăiește omul. Haina nu ți s‑a învechit pe tine și picioarele nu ți s‑au umflat în acești patruzeci de ani. Recunoaște în inima ta că, așa cum își mustră un om fiul, așa te mustră pe tine DOMNUL, Dumnezeul tău! Să păzești poruncile DOMNULUI, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui și să te temi de El, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, te duce într‑o țară bună, o țară cu pâraie de apă, cu izvoare și cu râuri care curg prin văi și prin munți; o țară cu grâu și cu orz, cu vii, cu smochini și cu rodii; o țară cu măslini pentru untdelemn și cu miere; o țară unde vei mânca pâine, și nu puțină, unde nu vei duce lipsă de nimic; o țară ale cărei pietre sunt de fier și din ai cărei munți vei scoate aramă. Când vei mânca și te vei sătura, să‑L binecuvântezi pe DOMNUL, Dumnezeul tău, pentru țara cea bună pe care ți‑a dat‑o. Ia seama la tine ca nu cumva să uiți de DOMNUL, Dumnezeul tău, și să nu păzești poruncile, hotărârile și rânduielile Lui, pe care ți le poruncesc azi! Când vei mânca și te vei sătura, când vei zidi case frumoase și vei locui în ele, când cirezile și turmele tale se vor înmulți, argintul și aurul vor spori și tot ce ai se va înmulți, să nu cumva să ți se înalțe inima de mândrie și să uiți de DOMNUL, Dumnezeul tău, care te‑a scos din țara Egiptului, din casa robiei, care te‑a condus prin pustiul acela mare și înfricoșător, cu șerpi veninoși și cu scorpioni, cu locuri uscate, lipsite de apă, care ți‑a scos apă din stânca de cremene și care te‑a hrănit în pustiu cu mana aceea pe care părinții tăi n‑au cunoscut‑o, ca să te smerească și să te încerce, pentru ca apoi să‑ți facă bine. Să nu zici în inima ta: «Tăria mea și puterea mâinii mele au dobândit această bogăție.» Adu‑ți aminte de DOMNUL, Dumnezeul tău, căci El îți dă putere să dobândești bogăție, ca să statornicească legământul încheiat cu părinții voștri prin jurământ, cum face astăzi. Dacă Îl veți uita pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, și vă veți duce după alți dumnezei, dacă le veți sluji și vă veți închina înaintea lor, hotărât vă spun astăzi că veți pieri negreșit. Ca neamurile pe care DOMNUL le dă pieirii dinaintea voastră, așa veți pieri și voi, pentru că n‑ați ascultat de glasul DOMNULUI, Dumnezeului vostru. Ascultă, Israele! Astăzi vei trece Iordanul ca să mergi și să iei în stăpânire neamuri mai mari și mai puternice decât tine, cetăți mari și întărite până la cer, un popor mare și înalt la statură, anume fiii anachimilor, pe care îi cunoști și despre care ai auzit zicându‑se: «Cine va putea sta împotriva fiilor lui Anac?» Să știi astăzi că Însuși DOMNUL, Dumnezeul tău, va trece înaintea ta ca un foc mistuitor; El îi va nimici, îi va smeri înaintea ta, iar tu îi vei izgoni, îi vei da pieirii grabnic, cum ți‑a spus DOMNUL. Când DOMNUL, Dumnezeul tău, îi va alunga dinaintea ta, să nu zici în inima ta astfel: «Datorită dreptății mele m‑a adus DOMNUL în țara aceasta și mi‑a dat‑o în stăpânire», căci din pricina răutății lor izgonește DOMNUL neamurile acelea dinaintea ta. Nu datorită dreptății tale, nici curăției inimii tale te duci tu să iei în stăpânire țara lor, ci din pricina răutății lor izgonește DOMNUL, Dumnezeul tău, aceste neamuri dinaintea ta. DOMNUL vrea să statornicească astfel jurământul făcut părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov. Înțelege deci că nu datorită dreptății tale îți dă DOMNUL, Dumnezeul tău, țara aceasta bună ca s‑o iei în stăpânire, căci tu ești un popor încăpățânat! Adu‑ți aminte și nu uita cum L‑ai întărâtat pe DOMNUL, Dumnezeul tău, în pustiu! Din ziua când ați ieșit din țara Egiptului și până la sosirea în locul acesta, ați fost răzvrătiți împotriva DOMNULUI. La Horeb, L‑ați întărâtat pe DOMNUL la mânie, iar DOMNUL S‑a mâniat pe voi ca să vă nimicească. Când m‑am suit pe munte ca să iau tablele de piatră, tablele legământului pe care l‑a încheiat DOMNUL cu voi, am rămas acolo patruzeci de zile și patruzeci de nopți; în tot acest timp, pâine n‑am mâncat și apă n‑am băut. DOMNUL mi‑a dat cele două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu; pe ele erau toate cuvintele pe care vi le spusese DOMNUL pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării. La sfârșitul celor patruzeci de zile și patruzeci de nopți, DOMNUL mi‑a dat cele două table de piatră, tablele legământului. DOMNUL mi‑a zis atunci: «Scoală‑te și coboară degrabă de aici, căci poporul tău, pe care l‑ai scos din Egipt, s‑a stricat! S‑au abătut curând de la calea pe care le‑am arătat‑o, făcându‑și un chip turnat.» DOMNUL mi‑a zis: «Am văzut poporul acesta: iată, este un popor încăpățânat! Lasă‑mă să‑i nimicesc și să le șterg numele de sub cer; pe tine, în schimb, te voi face un neam mai puternic și mai numeros decât ei.» M‑am întors și am coborât de pe munte, care era cuprins de foc, cu cele două table ale legământului în mâinile mele. M‑am uitat și, iată, păcătuiserăți împotriva DOMNULUI, Dumnezeului vostru: vă făcuserăți un vițel turnat, vă depărtaserăți curând de la calea pe care v‑o poruncise DOMNUL. Am apucat atunci cele două table, le‑am aruncat din mâinile mele și le‑am sfărâmat sub ochii voștri. M‑am aruncat cu fața la pământ înaintea DOMNULUI, ca mai înainte, patruzeci de zile și patruzeci de nopți, fără să mănânc pâine și fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârșiserăți, făcând ce este rău înaintea DOMNULUI, ca să‑L mâniați. Mă îngrozisem din pricina mâniei și urgiei cu care Se aprinsese DOMNUL împotriva voastră, până acolo încât voia să vă nimicească, dar DOMNUL m‑a ascultat și de data aceasta. Și pe Aaron se mâniase DOMNUL și voia să‑l piardă, dar eu m‑am rugat atunci și pentru el. Am luat vițelul, păcatul pe care‑l făcuserăți, și l‑am ars în foc; l‑am sfărâmat, l‑am făcut mici fărâme, iar pulberea am aruncat‑o în valea care cobora din munte. Apoi, la Tabera, la Masa și la Chibrot‑Hataava, iarăși L‑ați mâniat pe DOMNUL. Când v‑a trimis DOMNUL de la Cadeș‑Barnea, zicând: «Suiți‑vă și luați în stăpânire țara pe care v‑o dau!», voi v‑ați răzvrătit împotriva poruncii DOMNULUI, Dumnezeului vostru, nu L‑ați crezut și n‑ați ascultat glasul Lui. Răzvrătiți ați fost față de DOMNUL din ziua în care v‑am cunoscut. M‑am aruncat cu fața la pământ înaintea DOMNULUI: patruzeci de zile și patruzeci de nopți am stat cu fața la pământ, pentru că DOMNUL spusese că vrea să vă piardă. M‑am rugat DOMNULUI și am zis: «Stăpâne DOAMNE, nu nimici poporul Tău, moștenirea Ta, pe care l‑ai răscumpărat în măreția Ta și l‑ai scos din Egipt cu mână tare! Adu‑Ți aminte de robii Tăi: de Avraam, de Isaac și de Iacov! Nu lua aminte la îndărătnicia acestui popor, la răutatea lui și la păcatul lui, ca nu cumva țara din care ne‑ai scos să zică: ‘Pentru că nu avea putere să‑i ducă în țara pe care le‑o făgăduise și pentru că‑i ura, DOMNUL i‑a scos ca să‑i omoare în pustiu.’ Dar ei sunt poporul Tău și moștenirea Ta; Tu i‑ai scos din Egipt prin puterea Ta cea mare și cu brațul Tău cel întins.» În vremea aceea, DOMNUL mi‑a zis: «Taie două table de piatră ca cele dintâi și suie‑te la Mine, pe munte; fă și un chivot din lemn! Eu voi scrie pe table cuvintele care erau pe tablele dintâi, cele pe care le‑ai sfărâmat, iar tu le vei pune în chivot.» Am făcut un chivot din lemn de salcâm, am tăiat două table de piatră ca cele dintâi și m‑am suit pe munte cu cele două table în mână. DOMNUL a scris pe table, cum fusese scris prima oară, Cele Zece Porunci, pe care vi le spusese DOMNUL pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării. Apoi DOMNUL mi le‑a dat mie. M‑am întors, am coborât de pe munte și am pus tablele în chivotul pe care‑l făcusem, unde au și rămas, așa cum îmi poruncise DOMNUL. Fiii lui Israel au plecat din Beerot‑Bene‑Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron și a fost îngropat; Eleazar, fiul lui, a devenit preot în locul lui. De acolo au pornit spre Gudgoda și de la Gudgoda spre Iotbata, un ținut cu pâraie de apă. În vremea aceea, DOMNUL a despărțit seminția lui Levi ca să poarte Chivotul Legământului DOMNULUI, să stea înaintea DOMNULUI, să‑I slujească și să rostească binecuvântări în Numele Lui, lucru pe care l‑a făcut până în ziua de azi. De aceea Levi nu are nici parte, nici moștenire cu frații lui: DOMNUL este moștenirea lui, după cum i‑a spus DOMNUL, Dumnezeul tău. Eu am rămas pe munte, ca și mai înainte, patruzeci de zile și patruzeci de nopți. DOMNUL m‑a ascultat și de data aceasta și S‑a învoit să nu te nimicească. DOMNUL mi‑a zis: «Ridică‑te, du‑te și mergi în fruntea poporului; să meargă și să ia în stăpânire țara pe care le‑am jurat părinților lor că le‑o voi da!» Și acum, Israele, ce alta cere de la tine DOMNUL, Dumnezeul tău, decât să te temi de DOMNUL, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să‑L iubești și să‑I slujești DOMNULUI, Dumnezeului tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău, să păzești poruncile și rânduielile Lui, toate pe care ți le dau astăzi, ca să‑ți fie bine? Iată, ale DOMNULUI, Dumnezeului tău, sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce este în el. Numai de părinții tăi s‑a alipit DOMNUL ca să‑i iubească și a ales sămânța lor după ei, adică pe voi, dintre toate popoarele, cum vedeți azi. Să vă circumcideți inima și să nu mai fiți îndărătnici, căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic și înfricoșător, care nu caută la fața oamenilor și nu primește mită; care le face dreptate orfanului și văduvei, care îl iubește pe străin și‑i dă hrană și îmbrăcăminte. Să‑l iubiți pe străin, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. Să te temi de DOMNUL, Dumnezeul tău, să‑I slujești, să te alipești de El și pe Numele Lui să juri. El este lauda ta, El este Dumnezeul tău, care a făcut pentru tine aceste lucruri mari și înfricoșătoare pe care le‑au văzut ochii tăi. Părinții tăi erau în număr de șaptezeci când s‑au coborât în Egipt, dar acum DOMNUL, Dumnezeul tău, te‑a făcut numeros ca stelele cerului. Să‑L iubești pe DOMNUL, Dumnezeul tău, și să păzești în toate zilele învățăturile, rânduielile, hotărârile și poruncile Lui. Aduceți‑vă aminte astăzi că nu fiii voștri – care n‑au cunoscut și n‑au văzut pedepsele DOMNULUI, Dumnezeului vostru, măreția Lui, mâna Lui tare și brațul Lui întins, semnele și faptele pe care le‑a săvârșit în mijlocul Egiptului împotriva lui Faraon, regele Egiptului, și împotriva întregii lui țări, ce a făcut El oștirii Egiptului, cailor și carelor lui, cum a revărsat peste ei apele Mării Roșii, când vă urmăreau, și cum i‑a nimicit DOMNUL, după cum se vede astăzi, ce a făcut pentru voi în pustiu, până la venirea voastră în locul acesta, ce le‑a făcut lui Datan și lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, când pământul și‑a deschis gura și i‑a înghițit, cu familiile și corturile lor și cu orice om care îi urma, în mijlocul întregului Israel –, ci ochii voștri au văzut toată lucrarea măreață pe care a făcut‑o DOMNUL! Să păziți tot ce v‑am poruncit astăzi, ca să vă întăriți și să puneți mâna pe țara pe care vă duceți s‑o luați în stăpânire, ca să vi se lungească zilele în țara pe care DOMNUL le‑a jurat părinților voștri că le‑o va da lor și seminței lor, țară în care curge lapte și miere. Țara în stăpânirea căreia vei intra nu este ca țara Egiptului, din care ai ieșit, unde îți semănai sămânța în ogoare pe care le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat. Țara pe care o veți lua în stăpânire este o țară cu munți și văi, care se adapă din ploaia cerului; este o țară de care Se îngrijește DOMNUL, Dumnezeul tău: ochii DOMNULUI, Dumnezeului tău, sunt neîncetat asupra ei, de la începutul anului până la sfârșitul lui. Dacă veți asculta cu adevărat de poruncile pe care vi le dau astăzi, dacă Îl veți iubi pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, și Îi veți sluji cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru, «Eu voi da țării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie și ploaie târzie, și‑ți vei strânge grâul, mustul și untdelemnul; voi da iarbă câmpiilor tale pentru animale; vei mânca și te vei sătura». Luați seama să nu vă fie amăgită inima și să vă abateți ca să le slujiți altor dumnezei și să vă închinați lor, căci mânia DOMNULUI s‑ar aprinde împotriva voastră; atunci, El ar închide cerurile și n‑ar mai fi ploaie, pământul nu și‑ar mai da rodul și ați pieri degrabă din țara cea bună pe care v‑o dă DOMNUL. Puneți‑vă aceste cuvinte în inimă și în suflet! Să le legați ca un semn pe mână și să vă fie ca niște însemne între ochi. Să‑i învățați pe fiii voștri și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei fi în călătorie, când te vei culca și când te vei trezi. Să le scrieți pe ușorii caselor voastre și pe porțile voastre, ca să aveți zile multe voi și fiii voștri în țara pe care DOMNUL le‑a jurat părinților voștri că le‑o va da, cât vor fi cerurile deasupra pământului. Dacă veți păzi cu adevărat tot ce vă poruncesc eu să împliniți, iubindu‑L pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, umblând în toate căile Lui și alipindu‑vă de El, DOMNUL va izgoni dinaintea voastră toate aceste neamuri și veți izgoni neamuri mai mari și mai puternice decât voi. Orice loc pe care‑l va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru: hotarul vostru va fi de la pustiu și Liban, de la râul Eufrat, până la Marea de Apus. Nimeni nu va putea sta împotriva voastră. DOMNUL, Dumnezeul vostru, va răspândi frica și groaza de voi peste toată țara în care veți călca, după cum v‑a spus. Iată, pun astăzi înaintea voastră binecuvântarea și blestemul: binecuvântarea, dacă veți asculta de poruncile DOMNULUI, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau azi; blestemul, dacă nu veți asculta de poruncile DOMNULUI, Dumnezeului vostru, dacă vă veți abate de la calea pe care v‑o arăt azi și dacă veți merge după alți dumnezei, pe care nu‑i cunoașteți. Și când DOMNUL, Dumnezeul tău, te va duce în țara pe care mergi s‑o iei în stăpânire, să rostești binecuvântarea pe muntele Garizim și blestemul pe muntele Ebal. Munții aceștia sunt dincolo de Iordan, înapoia drumului care merge spre apus, în țara canaaniților care locuiesc în Arava, față în față cu Ghilgal, lângă Stejarii lui More. Când veți trece Iordanul ca să intrați în moștenirea țării pe care v‑o dă DOMNUL, Dumnezeul vostru, când o veți lua în stăpânire și veți locui în ea, aveți grijă să împliniți toate rânduielile și hotărârile pe care le pun înaintea voastră astăzi. Acestea sunt rânduielile și hotărârile pe care să aveți grijă să le împliniți în țara pe care v‑o dă în stăpânire DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri; să le împliniți cât veți trăi pe pământ. Să nimiciți negreșit toate locurile în care neamurile pe care le veți izgoni le slujesc dumnezeilor lor – fie pe munții înalți, fie pe dealuri, fie sub orice copac verde. Să le surpați altarele, să le sfărâmați stâlpii, să le ardeți în foc așerele și să doborâți chipurile cioplite ale dumnezeilor lor, ca să le ștergeți numele din locul acela. Voi să nu faceți așa față de DOMNUL, Dumnezeul vostru, ci să‑L căutați și să mergeți la locul pe care‑l va alege DOMNUL, Dumnezeul vostru, dintre toate semințiile voastre ca locuință a Sa, ca să‑Și așeze acolo Numele. Acolo să vă aduceți arderile‑de‑tot, jertfele, zeciuielile, darurile mâinilor voastre, darurile pentru împlinirea unor juruințe, darurile de bunăvoie și întâii născuți din cirezile și turmele voastre. Acolo să mâncați înaintea DOMNULUI, Dumnezeului vostru, și să vă bucurați voi și familiile voastre de toate realizările cu care vă va binecuvânta DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să nu faceți cum facem noi aici astăzi, când fiecare face după cum crede de cuviință, fiindcă n‑ați ajuns încă în odihna și în moștenirea pe care v‑o dă DOMNUL, Dumnezeul vostru. Când veți trece Iordanul și vă veți așeza în țara pe care v‑o dă moștenire DOMNUL, Dumnezeul vostru, și El vă va da odihnă din partea tuturor vrăjmașilor voștri dimprejur și veți locui în siguranță, va fi un loc pe care‑l va alege DOMNUL, Dumnezeul vostru, ca să‑Și așeze Numele în el; acolo să aduceți tot ceea ce vă poruncesc: arderile‑de‑tot, jertfele, zeciuielile și darul mâinilor voastre și toate darurile alese făgăduite prin jurământ DOMNULUI. Să vă bucurați înaintea DOMNULUI, Dumnezeului vostru, voi, fiii voștri și fiicele voastre, robii voștri și roabele voastre și levitul care va fi înăuntrul porților voastre, căci el nu are nici parte, nici moștenire cu voi. Ai grijă ca nu cumva să‑ți aduci arderile‑de‑tot în orice loc pe care îl vezi; dimpotrivă, în locul pe care‑l va alege DOMNUL într‑una din semințiile tale, acolo să‑ți aduci arderile‑de‑tot și acolo să faci tot ce‑ți poruncesc eu. Totuși, vei putea să înjunghii vite și să mănânci carne înăuntrul porților tale cât vei dori, după cum îți va fi dat prin binecuvântarea DOMNULUI, Dumnezeului tău; și cel necurat, și cel curat vor putea să mănânce, cum mănâncă din căprioară și din cerb. Numai sângele să nu‑l mâncați, ci să‑l vărsați pe pământ ca apa. Nu vei putea să mănânci înăuntrul porților tale zeciuiala din grâul, mustul și untdelemnul tău, nici întâii născuți din cirezile și turmele tale, nici vreunul din darurile pentru împlinirea juruințelor, nici darurile tale de bunăvoie, nici darurile mâinilor tale. Pe acestea să le mănânci înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, în locul pe care‑l va alege DOMNUL, Dumnezeul tău: să mâncați tu, fiul tău, fiica ta, robul tău, roaba ta, precum și levitul care este înăuntrul porților tale. Să te bucuri înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, de toate realizările tale. Ai grijă ca nu cumva să‑l treci cu vederea pe levit cât vei trăi în țara ta. Când DOMNUL, Dumnezeul tău, îți va lărgi hotarele, așa cum ți‑a făgăduit, și vei zice: «Vreau să mănânc carne!», căci sufletul tău va pofti să mănânce carne, vei putea să mănânci după pofta sufletului. Dacă este departe de tine locul pe care‑l va alege DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să‑Și pună acolo Numele, să înjunghii animale din cirezile și turmele pe care ți le va da DOMNUL, după cum ți‑am poruncit, și să mănânci din ele înăuntrul porților tale, după pofta sufletului. Totuși, să mănânci din ele cum se mănâncă din căprioară și din cerb; și cel necurat, și cel curat vor putea să mănânce din ele. Numai ferește‑te cu tot dinadinsul să mănânci sângele, căci sângele este viață; să nu mănânci viața împreună cu carnea. Să nu‑l mănânci, ci să‑l verși pe pământ ca apa. Să nu‑l mănânci, ca să vă fie bine ție și fiilor tăi după tine; astfel vei săvârși ce este drept înaintea DOMNULUI. Dar lucrurile sfinte pe care le vei avea și darurile pentru împlinirea unei juruințe să le iei și să le duci în locul pe care îl va alege DOMNUL. Să‑ți aduci arderile‑de‑tot – carnea și sângele – pe altarul DOMNULUI, Dumnezeului tău; sângele jertfelor tale să fie vărsat pe altarul DOMNULUI, Dumnezeului tău, iar carnea s‑o mănânci. Păzește și ascultă de toate aceste porunci pe care ți le dau, ca să vă fie bine ție și fiilor tăi după tine pe vecie; astfel vei săvârși ce este bine și drept înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. După ce DOMNUL, Dumnezeul tău, va înlătura neamurile pe care te duci să le izgonești, după ce le vei izgoni și te vei așeza în țara lor, ai grijă ca nu cumva să te lași prins în cursa lor și să le urmezi, după ce vor fi nimicite dinaintea ta; să nu cumva să‑i cauți pe dumnezeii lor, zicând: «Oare cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor lor, ca să fac și eu la fel?» Să nu faci așa față de DOMNUL, Dumnezeul tău, căci ele au făcut pentru dumnezeii lor toate urâciunile pe care le urăște DOMNUL – până și pe fiii și pe fiicele lor i‑au ars în foc pentru dumnezeii lor. Aveți grijă să împliniți toate poruncile pe care vi le dau; să nu adăugați nimic la ele și să nu scoateți nimic din ele. Dacă se ridică în mijlocul tău un profet sau un visător de vise care‑ți vestește un semn sau o minune și semnul sau minunea de care ți‑a vorbit el se împlinesc, iar el îți zice: «Să umblăm după alți dumnezei» – pe care tu nu‑i cunoști – «și să le slujim!», să nu asculți cuvintele acelui profet sau visător de vise, căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să știe dacă Îl iubiți pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. Voi să umblați după DOMNUL, Dumnezeul vostru, și de El să vă temeți, poruncile Lui să le păziți, de glasul Lui să ascultați, Lui să‑I slujiți și de El să vă alipiți. Iar profetul acela sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a îndemnat la răzvrătire împotriva DOMNULUI, Dumnezeului vostru, care v‑a scos din țara Egiptului și v‑a răscumpărat din casa robiei și a vrut să te abată de la calea pe care DOMNUL, Dumnezeul tău ți‑a poruncit să umbli. Să îndepărtezi astfel răul din mijlocul tău. Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, fiica ta, nevasta de la pieptul tău sau prietenul la care ții ca la sufletul tău te stârnesc în taină zicând: «Hai să slujim altor dumnezei!», dumnezei pe care nici tu, nici părinții tăi nu i‑ați cunoscut, dintre dumnezeii popoarelor care sunt în jurul vostru, fie aproape de tine, fie departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă, să nu te învoiești și să nu‑l asculți; ochiul tău să nu arate milă, să nu‑l cruți și să nu‑l ascunzi, ci să‑l omori negreșit. Mâna ta să se ridice prima asupra lui ca să‑l omoare și apoi mâna întregului popor. Să‑l ucizi cu pietre, pentru că a căutat să te abată de la DOMNUL, Dumnezeul tău, care te‑a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Tot Israelul să audă și să se teamă, ca să nu se mai săvârșească o astfel de nelegiuire în mijlocul tău. Dacă într‑una din cetățile pe care ți le‑a dat DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să locuiești în ele auzi spunându‑se că niște oameni de nimic au ieșit din mijlocul tău și i‑au amăgit pe locuitorii cetății lor cu aceste cuvinte: «Haideți să slujim altor dumnezei!», dumnezei pe care tu nu‑i cunoști, să cercetezi, să cauți și să întrebi bine. Dacă lucrul se dovedește adevărat și dacă s‑a săvârșit această urâciune în mijlocul tău, să‑i treci negreșit prin ascuțișul sabiei pe locuitorii cetății aceleia; să nimicești cetatea și să treci prin ascuțișul sabiei tot ce va fi în ea, chiar și vitele. Toată prada ei s‑o strângi în mijlocul pieței și să dai foc cetății și întregii ei prăzi ca ardere pentru DOMNUL, Dumnezeul tău: să fie un morman de dărâmături pe veci și niciodată să nu mai fie rezidită. Nimic din ce va fi dat nimicirii să nu se lipească de mâna ta, pentru ca DOMNUL să pună capăt mâniei Lui aprinse, să Se îndure de tine, să te ierte și să te înmulțească, așa cum le‑a jurat părinților tăi; numai să asculți de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău, păzind toate poruncile Lui pe care ți le dau astăzi și făcând ce este plăcut înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. Voi sunteți fiii DOMNULUI, Dumnezeului vostru. Să nu vă faceți tăieturi și să nu vă radeți între ochi pentru un mort, căci voi sunteți un popor sfânt pentru DOMNUL, Dumnezeul tău, și pe voi v‑a ales DOMNUL să fiți poporul Lui, comoara Lui, dintre toate popoarele de pe fața pământului. Să nu mâncați nicio urâciune. Acestea sunt animalele pe care le puteți mânca: boul, oaia și capra; cerbul, gazela și căpriorul; capra sălbatică, ibexul, antilopa‑de‑munte și muflonul. Puteți mânca din orice animal care are unghia despicată, copita despărțită în două, și care rumegă. Totuși, dintre cele care rumegă sau au unghia despicată și despicături la copită, să nu le mâncați pe acestea: cămila, iepurele și damanul, care, deși rumegă, n‑au copita despicată – să le priviți ca necurate. Să nu mâncați porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă – să‑l priviți ca necurat. Să nu mâncați din carnea lor și să nu vă atingeți de stârvurile lor. Pe acestea le puteți mânca din toate cele care sunt în ape: tot ce are înotătoare și solzi să mâncați, dar tot ce nu are înotătoare și solzi să nu mâncați – să le priviți ca necurate. Să mâncați orice pasăre curată, dar din acestea să nu mâncați: acvila, vulturul și vulturul‑negru; uliul, șoimul, șorecarul și tot ce este din neamul lui; corbul și tot ce este din neamul lui; buha, ciuful‑de‑câmp, ciuful‑de‑pădure, vindereul și tot ce este din neamul lui; huhurezul, bufnița‑mare și striga; cucuveaua, hoitarul‑alb și bufnița‑pescar; barza, bâtlanul și tot ce este din neamul lui; pupăza și liliacul. Orice gânganie care zboară să o priviți ca necurată: să nu mâncați din ea. Să mâncați orice vietate curată care zboară. Să nu mâncați din vreun stârv; poți să‑l dai străinului care va fi înăuntrul porților tale ca să‑l mănânce sau să‑l vinzi unui străin, căci tu ești un popor sfânt pentru DOMNUL, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui. Să pui deoparte a zecea parte din toate roadele semănăturilor tale, din ce‑ți va aduce ogorul în fiecare an și să mănânci înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, în locul pe care‑l va alege El și în care Își va așeza Numele, zeciuiala din grâul, mustul și untdelemnul tău și întâii născuți din cireada și turma ta, ca să înveți să te temi de DOMNUL, Dumnezeul tău, în toate zilele. Dar dacă drumul este prea lung și nu poți să duci zeciuiala acolo – fiindcă este prea departe de tine locul pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să‑Și pună acolo Numele Lui – de vreme ce DOMNUL te‑a binecuvântat, să preschimbi zeciuiala în argint, să ții strâns argintul în mână și să te duci la locul pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău. Acolo, să cumperi cu argintul acela tot ce‑ți va dori sufletul: vite, oi și capre, vin și băuturi amețitoare, tot ce‑ți va pofti sufletul; să le mănânci acolo înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, și să vă bucurați tu și casa ta. Pe levitul care va fi înăuntrul porților tale să nu‑l treci cu vederea, căci el n‑are nici parte, nici moștenire împreună cu tine. La fiecare trei ani, să scoți toată zeciuiala din roadele tale din anul acela și s‑o strângi înăuntrul porților tale. Atunci să vină levitul, care n‑are nici parte, nici moștenire împreună cu tine, străinul, orfanul și văduva care sunt înăuntrul porților tale, să mănânce și să se sature, pentru ca DOMNUL, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale. La fiecare șapte ani să ștergi datoriile. Așa se va face ștergerea datoriilor: orice creditor să șteargă datoria aproapelui său, să nu‑l silească la plată pe aproapele și fratele său, căci s‑a vestit ștergerea datoriilor pentru DOMNUL. Vei putea să‑l silești pe străin să‑ți plătească, dar datoria pe care o are la tine fratele tău să o ștergi. Totuși, între voi nu ar trebui să fie niciun sărac, căci DOMNUL te va binecuvânta negreșit în țara pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ți‑o va da moștenire ca s‑o stăpânești; numai să asculți de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău, având grijă să împlinești tot ce îți poruncesc astăzi. DOMNUL, Dumnezeul tău, te va binecuvânta așa cum ți‑a spus, încât vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste tine. Dacă va fi la tine vreun sărac dintre frații tăi, în vreuna din așezările tale, în țara ta, pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău, să nu‑ți împietrești inima și să nu‑ți închizi mâna față de fratele tău cel lipsit, ci să‑ți deschizi negreșit mâna față de el și să‑l împrumuți cu ce îi trebuie. Ai grijă ca nu cumva să fie în inima ta un gând ticălos ca acesta: «Se apropie anul al șaptelea, anul ștergerii datoriilor!» și ochiul tău să fie fără milă față de fratele tău cel lipsit și să nu‑i dai. Căci atunci el ar striga către DOMNUL împotriva ta și te‑ai face vinovat de un păcat. Tu să‑i dai cu mână largă – să nu‑i dai cu părere de rău în inimă –, căci astfel DOMNUL, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în toate lucrările tale și în tot ce vei începe. Fiindcă cei săraci nu vor lipsi de pe cuprinsul țării, îți dau porunca aceasta: Deschide‑ți negreșit mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta! Dacă unul din frații tăi, un evreu sau o evreică, ți se vinde, să‑ți slujească șase ani, iar în anul al șaptelea să‑i dai drumul de la tine ca om liber. Și când îi vei da drumul de la tine ca om liber, să nu‑l lași să plece cu mâna goală, ci să‑i dai din belșug daruri din turma ta, din aria ta, din teascul tău – din toate lucrurile cu care te‑a binecuvântat DOMNUL, Dumnezeul tău. Adu‑ți aminte că ai fost rob în țara Egiptului și că DOMNUL, Dumnezeul tău, te‑a răscumpărat; de aceea îți poruncesc acest lucru astăzi. Dacă însă robul tău îți va zice: «Nu vreau să ies de la tine», pentru că vă iubește pe tine și pe cei din casa ta și pentru că‑i este bine la tine, atunci să iei andreaua, să‑i străpungi urechea de ușă și să‑ți fie rob pentru totdeauna. Tot așa să faci și cu roaba ta. Să nu‑ți pară rău că îi dai drumul de la tine liber, căci șase ani ți‑a slujit de două ori cât plata unui simbriaș, și DOMNUL, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în tot ce vei face. Să‑I închini DOMNULUI, Dumnezeului tău, orice întâi născut de parte bărbătească al vitelor și oilor tale. Să nu‑l pui la muncă pe întâiul născut al vitelor tale, să nu‑l tunzi pe întâiul născut al oilor tale. Să‑l mâncați în fiecare an tu și casa ta înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, în locul pe care‑l va alege El. Dacă are vreun cusur – dacă este șchiop sau orb sau are vreun alt cusur grav –, să nu‑l jertfești DOMNULUI, Dumnezeului tău. Să‑l mănânci în așezările tale: atât cel necurat, cât și cel curat vor putea să‑l mănânce, ca pe gazelă sau cerb. Numai sângele să nu i‑l mănânci, ci să‑l verși pe pământ ca apa. Să ții luna Aviv și să prăznuiești Paștele în cinstea DOMNULUI, Dumnezeului tău, căci în luna Aviv te‑a scos DOMNUL, Dumnezeul tău, din Egipt, noaptea. Să jertfești Paștele în cinstea DOMNULUI, Dumnezeului tău, din turmă și din cireadă, în locul pe care îl va alege DOMNUL ca să‑Și așeze Numele acolo. Să nu‑l mănânci cu pâine dospită, iar șapte zile după aceea să mănânci azime, pâinea întristării, căci în grabă ai ieșit din țara Egiptului, ca să‑ți amintești ziua ieșirii tale din țara Egiptului în toate zilele vieții tale. Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea țării tale, timp de șapte zile și să nu rămână peste noapte, până dimineața, din carnea jertfită în seara primei zile. Nu vei putea să jertfești Paștele în așezările pe care ți le dă DOMNUL, Dumnezeul tău, ci în locul pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să‑Și așeze Numele, acolo să jertfești Paștele, seara, la apusul soarelui, ca pe vremea ieșirii tale din Egipt. Să‑l gătești și să‑l mănânci în locul pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău. Dimineața să te întorci și să te duci la corturile tale. Șase zile să mănânci azime și în a șaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea. Să numeri șapte săptămâni; de când vei pune secera în lanul de grâu, să începi să numeri șapte săptămâni. Apoi să prăznuiești Sărbătoarea Săptămânilor în cinstea DOMNULUI, Dumnezeului tău, aducând daruri de bunăvoie după cum te va binecuvânta DOMNUL, Dumnezeul tău. Să vă bucurați înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău – tu, fiul și fiica ta, robul și roaba ta, levitul care este înăuntrul porților tale și străinul, orfanul și văduva care sunt în mijlocul vostru –, în locul pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să‑Și așeze Numele Lui acolo. Să‑ți amintești că ai fost rob în Egipt și să păzești și să împlinești rânduielile acestea. Să prăznuiești Sărbătoarea Corturilor șapte zile, după ce vei fi strâns roadele din arie și din teasc. Să vă bucurați la sărbătoarea aceasta tu, fiul și fiica ta, robul și roaba ta și levitul, străinul, orfanul și văduva care sunt înăuntrul porților tale. Șapte zile să prăznuiești sărbătoarea în cinstea DOMNULUI, Dumnezeului tău, în locul pe care îl va alege DOMNUL, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în toate roadele tale și în toată lucrarea mâinilor tale și te vei bucura din plin. De trei ori pe an, toți cei de parte bărbătească să se înfățișeze înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, în locul pe care‑l va alege El: la Sărbătoarea Azimelor, la Sărbătoarea Săptămânilor și la Sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfățișeze cu mâinile goale înaintea DOMNULUI. Fiecare să dea după cum va putea, după binecuvântarea pe care i‑o va da DOMNUL, Dumnezeul tău. Să pui judecători și dregători în toate așezările tale pe care ți le dă DOMNUL, Dumnezeul tău, după semințiile tale, iar ei să facă poporului judecată dreaptă. Să nu judeci strâmb, să nu cauți la fața oamenilor și să nu iei mită, căci mita orbește ochii înțelepților și sucește cuvintele celor drepți. Să urmărești dreptatea și numai dreptatea, ca să trăiești și să stăpânești țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău. Să nu sădești vreun copac ca așeră lângă altarul pe care‑l vei face pentru DOMNUL, Dumnezeul tău. Să nu ridici stâlpi idolești, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, îi urăște. Să nu‑I aduci jertfă DOMNULUI, Dumnezeului tău, un bou sau o oaie care să aibă vreun cusur sau vreo meteahnă trupească, fiindcă ar fi o urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. Dacă se va găsi în mijlocul tău, în vreuna din așezările pe care ți le dă DOMNUL, Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, care să meargă să le slujească dumnezeilor străini și să li se închine lor, Soarelui, Lunii sau întregii oștiri a cerului – lucru pe care Eu nu l‑am poruncit –, când ți se va spune și vei auzi aceasta, să cercetezi bine. Dacă lucrul se dovedește adevărat și chiar s‑a săvârșit urâciunea aceasta în Israel, să‑i scoți la porțile tale pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut această faptă rea și să‑i ucizi cu pietre pe bărbatul acela sau pe femeia aceea. Cel vrednic de moarte să fie omorât pe cuvântul a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe cuvântul unui singur martor. Mâna martorilor să fie prima care să se ridice asupra lui ca să‑l omoare și apoi mâna întregului popor. Să îndepărtezi astfel răul din mijlocul tău. Dacă o pricină ți se va părea prea greu de judecat – o vărsare de sânge, un conflict sau o vătămare fizică, pricini de ceartă în așezările tale –, să te ridici și să te sui la locul pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău. Să te duci la preoții leviți și la judecătorul care va fi în zilele acelea, să‑i întrebi, și ei îți vor spune hotărârea în urma judecății. Să faci potrivit cu ce îți vor spune ei în locul pe care îl va alege DOMNUL; să ai grijă să faci așa cum te vor învăța ei. Să faci după legea învățată de la ei și după hotărârea rostită de ei; să nu te abați de la cuvântul pe care ți‑l vor spune ei nici la dreapta, nici la stânga. Omul care se va arăta sfidător și nu va asculta de preotul pus acolo ca să‑I slujească DOMNULUI, Dumnezeului tău, sau de judecător să fie pedepsit cu moartea. Să îndepărtezi astfel răul din Israel. Tot poporul să audă, să se teamă și să nu mai fie sfidător. Când vei intra în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău, când o vei lua în stăpânire și‑ți vei așeza locuința în ea, și vei zice: «Vreau să pun peste mine un rege, ca toate neamurile din jurul meu», să‑l pui negreșit peste tine ca rege pe acela pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău: să pui peste tine un rege din mijlocul fraților tăi; nu vei putea să pui peste tine pe un străin, care nu este fratele tău. Dar să nu aibă mulți cai și să nu întoarcă poporul în Egipt ca să aibă mai mulți cai, căci DOMNUL v‑a zis: «Să nu vă mai întoarceți pe drumul acela.» Să nu aibă multe neveste, ca să nu i se abată inima, și să nu adune mult argint și aur. Când se va așeza pe tronul regatului său, să‑și scrie pe un sul o copie a acestei legi, pe care s‑o ia de la preoții leviți. S‑o aibă cu el și s‑o citească în toate zilele vieții lui, ca să învețe să se teamă de DOMNUL, Dumnezeul lui, având grijă să împlinească toate cuvintele legii acesteia și toate rânduielile acestea, pentru ca inima lui să nu se înalțe mai presus de frații lui și să nu se abată de la poruncile acestea nici la dreapta, nici la stânga și pentru ca lui și fiilor lui să li se lungească zilele peste regatul său, în mijlocul lui Israel. Preoții leviți și toată seminția lui Levi să nu aibă nici parte, nici moștenire în Israel; să se hrănească din arderile aduse DOMNULUI și să mănânce din moștenirea Lui. Să nu aibă moștenire în mijlocul fraților lor: DOMNUL va fi moștenirea lor, cum le‑a spus. Când cineva din popor aduce o jertfă, fie un bou, fie o oaie, preotul va avea dreptul să primească spata, fălcile și stomacul. Să‑i dai primele roade din grâul, mustul și untdelemnul tău și lâna de la primul tuns al oilor și caprelor tale, căci pe el l‑a ales DOMNUL, Dumnezeul tău, dintre toate semințiile tale, ca să stea în slujba Numelui DOMNULUI – el împreună cu fiii lui – în toate zilele. Când un levit dintr‑una din așezările tale, de oriunde din Israel, va pleca din locul în care locuiește ca să se ducă, după bunul lui plac, în locul pe care îl va alege DOMNUL și va sluji în Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău, ca toți frații lui leviți care stau acolo înaintea DOMNULUI, să primească o parte de hrană precum cea pe care o mănâncă ei, pe lângă veniturile pe care le‑a adus vânzarea averii lui părintești. După ce vei intra în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău, să nu te înveți să faci după urâciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să‑și treacă fiul sau fiica prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de prezicător, de clarvăzător, de vrăjitor sau de descântător, nimeni care să cheme duhurile sau să umble pe la ghicitori, nimeni care să întrebe morții. Oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea DOMNULUI și din pricina acestor urâciuni izgonește DOMNUL, Dumnezeul tău, aceste neamuri dinaintea ta. Tu să fii desăvârșit înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. Neamurile acelea pe care le vei izgoni ascultă de clarvăzători și de ghicitori, dar ție DOMNUL, Dumnezeul tău, nu‑ți îngăduie lucrul acesta. DOMNUL, Dumnezeul tău, îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un profet ca mine – de el să ascultați –, după cum ai cerut de la DOMNUL, Dumnezeul tău, la Horeb, în ziua adunării, când ziceai: «Să nu mai aud glasul DOMNULUI, Dumnezeului meu, și să nu mai văd focul acesta mare, ca să nu mor!» Atunci, DOMNUL mi‑a spus: «Ce au zis ei este bine. Le voi ridica din mijlocul fraților lor un profet ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui și el le va spune tot ce‑i voi porunci Eu. Și dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele pe care le va spune el în Numele Meu, Eu Însumi îi voi cere socoteală. Dar profetul care va avea îndrăzneala să spună în Numele Meu un cuvânt pe care nu i‑am poruncit să‑l spună sau care va vorbi în numele dumnezeilor străini să fie pedepsit cu moartea.» Poate că vei zice în inima ta: «Cum vom cunoaște cuvântul pe care nu l‑a spus DOMNUL?» Când ceea ce va spune profetul în Numele DOMNULUI nu va avea loc și nu se va împlini, nu DOMNUL a spus cuvântul acela. Profetul l‑a spus din îndrăzneală – să nu îți fie teamă de el. După ce DOMNUL, Dumnezeul tău, va nimici neamurile a căror țară ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău, după ce le vei izgoni și te vei așeza în cetățile și în casele lor, să îți pui deoparte trei cetăți în mijlocul țării pe care ți‑o dă în stăpânire DOMNUL, Dumnezeul tău. Să stabilești distanțele și să împarți în trei cuprinsul țării pe care ți‑o dă moștenire DOMNUL, Dumnezeul tău, pentru ca orice ucigaș să poată fugi acolo. Aceasta să fie rânduiala pentru ucigașul care va fugi acolo ca să‑și scape viața când îl va ucide pe aproapele său fără voie și fără să‑l fi urât mai înainte. De pildă, cineva se duce cu aproapele său să taie lemne în pădure, ridică securea cu mâna ca să taie copacul, fierul iese din coadă, îl lovește pe aproapele său și‑l omoară. Atunci, ucigașul să fugă într‑una din aceste cetăți ca să‑și scape viața, ca nu cumva răzbunătorul sângelui să‑l urmărească, aprins de mânie, să‑l ajungă, fiind prea lung drumul, și să‑l lovească de moarte pe cel care nu era vrednic de moarte, de vreme ce nu‑și urâse aproapele mai înainte. De aceea îți dau porunca aceasta: să pui deoparte trei cetăți. Când DOMNUL, Dumnezeul tău, îți va lărgi hotarele, după cum le‑a jurat părinților tăi, și‑ți va da toată țara pe care a făgăduit că le‑o va da părinților tăi, ai grijă să împlinești tot ce‑ți poruncesc astăzi: iubește‑L pe DOMNUL, Dumnezeul tău, umblă întotdeauna în căile Lui și mai adaugă trei cetăți la acestea trei, ca nu cumva să se verse sânge nevinovat în mijlocul țării pe care ți‑o dă ca moștenire DOMNUL, Dumnezeul tău, iar sângele să fie asupra ta! Dacă cineva îl urăște pe aproapele său, îl pândește și se aruncă asupra sa, îl lovește de moarte și apoi fuge într‑una din aceste cetăți, bătrânii din cetatea lui să trimită după el, să‑l prindă și să‑l dea în mâinile răzbunătorului sângelui, ca să fie omorât. Ochiul tău să nu‑i arate milă, ci să îndepărtezi din Israel sângele celui nevinovat, ca să‑ți fie bine. Să nu muți hotarul aproapelui tău, ci să‑l lași așa cum va fi pus de la început în moștenirea pe care o vei primi în țara pe care ți‑o dă în stăpânire DOMNUL, Dumnezeul tău. Un singur martor nu va fi de ajuns împotriva cuiva pentru vreo vină sau pentru vreo nelegiuire, oricare ar fi păcatul care s‑a săvârșit; orice pricină să fie hotărâtă pe mărturia a doi martori sau trei martori. Când un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să‑l învinuiască de vreo nelegiuire, cei doi oameni cu pricina să se înfățișeze înaintea DOMNULUI, și anume înaintea preoților și a judecătorilor care vor fi atunci în slujbă. Judecătorii să cerceteze bine, iar dacă se află că martorul acela este un martor mincinos și că a dat mărturie mincinoasă împotriva fratelui său, să‑i faceți cum plănuia el să‑i facă fratelui său. Să îndepărtezi astfel răul din mijlocul tău. În felul acesta, ceilalți vor auzi și se vor teme și nu se va mai face o asemenea nelegiuire în mijlocul tău. Ochiul tău să nu arate milă: viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Când vei ieși la război împotriva vrăjmașilor tăi și vei vedea cai și care și un popor mai numeros decât tine, să nu te temi de ei, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, care te‑a scos din țara Egiptului, este cu tine. Când se va apropia ceasul luptei, preotul să vină și să vorbească poporului, spunând astfel: «Ascultă, Israele! Se apropie ceasul luptei împotriva vrăjmașilor voștri. Să nu vi se tulbure inima, să nu vă temeți, să nu vă înspăimântați și nu vă îngroziți dinaintea lor! DOMNUL, Dumnezeul vostru, merge cu voi, ca să lupte pentru voi cu vrăjmașii voștri, ca să vă izbăvească.» Dregătorii să vorbească apoi poporului astfel: «Dacă cineva a zidit o casă nouă și încă nu s‑a așezat în ea, să se întoarcă acasă, ca nu cumva să moară în luptă și altul să se așeze în ea. Dacă cineva a sădit o vie și n‑a mâncat încă din ea, să plece și să se întoarcă acasă, ca nu cumva să moară în luptă și altul să mănânce din ea. Dacă cineva s‑a logodit cu o femeie și încă n‑a luat‑o, să plece și să se întoarcă acasă, ca nu cumva să moară în luptă și s‑o ia altul.» Comandanții să vorbească mai departe poporului și să spună: «Dacă cineva este fricos și slab de inimă, să plece și să se întoarcă la casa lui, ca să nu înmoaie și inima fraților lui.» După ce dregătorii vor isprăvi de vorbit poporului, să rânduiască în fruntea poporului căpetenii de oști. Când te vei apropia de o cetate ca să lupți împotriva ei, mai întâi s‑o îmbii la pace. Dacă primește să facă pace cu tine și‑ți deschide porțile, tot poporul care se va afla în ea să trudească pentru tine și să‑ți slujească. Dacă nu face pace cu tine și vrea să înceapă lupta cu tine, atunci s‑o împresori și, după ce DOMNUL, Dumnezeul tău, o va da în mâinile tale, să‑i treci prin ascuțișul sabiei pe toți cei de parte bărbătească. Dar femeile, copiii, vitele și tot ce va mai fi în cetate, adică toată prada ei, să le păstrezi pentru tine; să te folosești de prada vrăjmașilor tăi pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău. Așa să faci cu toate cetățile care vor fi foarte departe de tine și care nu fac parte din cetățile acestor neamuri de aici. Dar în cetățile popoarelor acestora, pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ți le dă moștenire, să nu lași cu viață nimic din ce are suflare, ci să‑i nimicești cu desăvârșire pe hitiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe fereziți, pe hiviți și pe iebusiți, așa cum ți‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să nu te învețe să faci după toate urâciunile pe care le fac ele pentru dumnezeii lor și să păcătuiești astfel împotriva DOMNULUI, Dumnezeului tău. Când vei împresura multe zile o cetate împotriva căreia lupți, ca s‑o cucerești, să nu strici pomii, tăindu‑i cu securea; să mănânci din ei, dar să nu‑i tai. Oare pomul de pe câmp este om ca să ajungă să fie împresurat de tine? Numai copacii despre care știi că nu sunt pomi buni de mâncat să‑i strici; să‑i tai și să faci întărituri împotriva cetății care este în război cu tine, până la căderea ei. Dacă în țara pe care ți‑o dă în stăpânire DOMNUL, Dumnezeul tău, se va găsi un om ucis, care zace pe câmp fără să se știe cine l‑a lovit de moarte, bătrânii și judecătorii tăi să meargă și să măsoare depărtarea de la cel ucis până la cetățile din jur. Când vor afla cetatea cea mai apropiată de cel ucis, bătrânii din cetatea aceea să ia din cireadă o juncană care n‑a fost pusă la muncă și care n‑a tras la jug. Bătrânii din cetatea aceea să ducă juncana la un pârâu care nu seacă, unde nu se ară și nu se seamănă, și să‑i frângă gâtul acolo, la pârâu. Apoi, preoții, fiii lui Levi, să se apropie, căci pe ei i‑a ales DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să‑I slujească, să binecuvânteze în Numele DOMNULUI și să hotărască în orice pricină și în orice vătămare. Toți bătrânii din cetatea cea mai apropiată de cel ucis să‑și spele mâinile peste juninca al cărei gât a fost frânt la pârâu și să zică: «Mâinile noastre n‑au vărsat sângele acesta și ochii noștri n‑au văzut nimic. DOAMNE, primește această ispășire pentru poporul Tău, Israel, pe care l‑ai răscumpărat, și nu pune sângele nevinovat în socoteala poporului Tău, Israel!» Și vina pentru sângele acela va fi ispășită. Să îndepărtezi astfel din mijlocul tău sângele nevinovat, făcând ce este drept înaintea DOMNULUI. Când vei merge la război împotriva vrăjmașilor tăi, dacă DOMNUL îi dă în mâinile tale și vei lua prizonieri dintre ei, poate că printre ei vei vedea o femeie plăcută la înfățișare, o vei îndrăgi și vei vrea să o iei de nevastă. Atunci, să o aduci înăuntrul casei tale, ea să‑și radă capul, să‑și taie unghiile, să‑și lepede hainele robiei, să locuiască în casa ta și să‑și plângă tatăl și mama o lună de zile. Apoi poți să intri la ea, să‑i fii soț și ea să‑ți fie soție. Dacă nu‑ți mai place, s‑o lași să plece unde vrea, dar nu vei putea nicidecum să o vinzi pe argint; să nu te porți cu ea cum te‑ai purta cu o roabă, fiindcă deja ai umilit‑o. Dacă un om are două neveste – una pe care o iubește și alta pe care n‑o iubește – și dacă îi nasc fii amândouă, iar fiul întâi născut este de la nevasta pe care n‑o iubește, când își va împărți moștenirea fiilor lui, nu‑l va putea recunoaște ca întâi născut pe fiul aceleia pe care o iubește în locul fiului aceleia pe care n‑o iubește. Să‑l recunoască de întâi născut pe fiul aceleia pe care n‑o iubește și să‑i dea o îndoită parte din averea lui, căci el este primul rod al puterii lui și lui i se cuvine dreptul de întâi născut. Dacă un om are un fiu îndărătnic și răzvrătit, care nu ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei sale și care nu ascultă de ei nici măcar atunci când este mustrat, tatăl și mama lui să‑l ia și să‑l ducă la bătrânii cetății, la poartă, și să le spună bătrânilor din cetate: «Acest fiu al nostru este îndărătnic și răzvrătit: nu ascultă de glasul nostru, ci este îmbuibat și bețiv.» Și toți oamenii din cetate să‑l ucidă cu pietre. Să îndepărtezi astfel răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul să audă și să se teamă. Când un om care a săvârșit un păcat vrednic de moarte este omorât și atârnat pe lemn, leșul lui să nu rămână peste noapte pe lemn, ci să‑l îngropi negreșit în aceeași zi, căci cel atârnat pe lemn este blestemat înaintea lui Dumnezeu; să nu spurci deci pământul pe care ți‑l dă moștenire DOMNUL, Dumnezeul tău. Dacă vezi boul sau oaia fratelui tău rătăcind, să nu le ocolești, ci să i le întorci negreșit fratelui tău. Dacă fratele tău nu locuiește lângă tine și nu‑l cunoști, să iei animalul la tine acasă și să rămână la tine până când ți‑l va cere fratele tău, și atunci să i‑l înapoiezi. Tot așa să faci cu măgarul lui, tot așa să faci cu haina lui și tot așa să faci cu orice lucru pe care fratele tău l‑a pierdut, iar tu l‑ai găsit: nu îți este îngăduit să le ocolești. Dacă vezi că măgarul sau boul fratelui tău este căzut în drum, să nu‑l ocolești, ci să‑i dai negreșit ajutor fratelui tău să‑l ridice. Femeia să nu poarte veșminte bărbătești, și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești, căci oricine face aceasta este o urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. Dacă dai peste un cuib de pasăre în drumul tău, în vreun copac sau pe pământ, cu pui sau ouă și mama lor șezând peste pui sau peste ouă, să nu iei și mama, și puii, ci să‑i dai negreșit drumul mamei și să iei pentru tine doar puii, ca să‑ți fie bine și să ți se lungească zilele. Când zidești o casă nouă, să‑ți faci parapet la acoperiș, ca să nu aduci vină de sânge asupra casei tale dacă s‑ar întâmpla să cadă cineva de pe ea. Să nu semeni în via ta două feluri de semințe, ca nu cumva să întinezi și rodul seminței pe care ai semănat‑o, și rodul viei. Să nu ari cu un bou și un măgar înjugați împreună. Să nu porți țesătură din fire diferite: din lână și in țesute împreună. Să‑ți faci ciucuri la cele patru colțuri ale hainei cu care te acoperi. Dacă un om se însoară, intră la nevasta sa, dar apoi începe să o urască, o învinuiește de lucruri nelegiuite, îi scoate nume rău și spune: «Am luat‑o pe femeia aceasta, m‑am apropiat de ea și n‑am găsit‑o fecioară », atunci tatăl și mama fetei să ia dovada fecioriei ei și să o aducă la poartă, înaintea bătrânilor cetății. Tatăl fetei să le spună bătrânilor: «Am dat‑o pe fiică‑mea de nevastă acestui om, dar el o urăște; iar acum o învinuiește de lucruri nelegiuite, zicând: ‘N‑am găsit‑o pe fiica ta fecioară.’ Dar iată dovada fecioriei fiicei mele!» Să întindă atunci veșmântul înaintea bătrânilor cetății, iar bătrânii din cetatea aceea să‑l ia pe omul acela și să‑l pedepsească: să‑l pună să plătească o sută de sicli de argint, pe care să‑i dea tatălui fetei pentru că i‑a scos nume rău unei fecioare din Israel. Ea va rămâne astfel nevasta lui, iar el nu se va putea despărți de ea toată viața lui. Dar, dacă învinuirea aceasta este adevărată și fata nu a fost fecioară, să o scoată pe fată la ușa casei tatălui ei, iar oamenii din cetate să o ucidă cu pietre, pentru că a săvârșit o mișelie în Israel, desfrânându‑se în casa tatălui ei. Să îndepărtezi astfel răul din mijlocul tău. Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: și bărbatul care s‑a culcat cu femeia, și femeia. Să îndepărtezi astfel răul din mijlocul lui Israel. Dacă o fată fecioară este logodită cu un bărbat și o întâlnește altul în cetate și se culcă cu ea, să‑i aduceți pe amândoi la poarta cetății aceleia, să‑i ucideți cu pietre: fata, fiindcă n‑a țipat deși era în cetate, iar bărbatul, fiindcă a necinstit‑o pe nevasta aproapelui său. Să îndepărtezi astfel răul din mijlocul tău. Dar dacă bărbatul acela o întâlnește pe fata logodită pe câmp și o ia cu sila și se culcă cu ea, să fie omorât numai bărbatul care s‑a culcat cu ea. Fetei să nu‑i faci nimic, căci ea nu a făcut un păcat vrednic de moarte; este ca atunci când un om se năpustește asupra aproapelui său și‑l omoară. Bărbatul a întâlnit‑o pe câmp, fata logodită a strigat după ajutor, dar n‑a fost nimeni să o scape. Dacă un bărbat întâlnește o fată fecioară care nu este logodită, o ia cu sila, se culcă cu ea și sunt prinși, bărbatul care s‑a culcat cu ea să‑i dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint și să o ia de nevastă pentru că a necinstit‑o; nu se va putea despărți de ea toată viața lui. Nimeni să nu o ia pe nevasta tatălui său, ridicând astfel învelitoarea tatălui său. Cel scopit și famenul să nu intre în adunarea DOMNULUI. Cel născut din desfrânare să nu intre în adunarea DOMNULUI: nici chiar a zecea generație a lui să nu intre în adunarea DOMNULUI. Amonitul și moabitul să nu intre în adunarea DOMNULUI: nici chiar a zecea generație a lor să nu intre în adunarea DOMNULUI, în veci, fiindcă nu v‑au ieșit înainte cu pâine și apă pe drum, la ieșirea voastră din Egipt, și fiindcă l‑au tocmit împotriva voastră pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor, din Aram‑Naharaim, ca să vă blesteme. Dar DOMNUL, Dumnezeul tău, n‑a voit să‑l asculte pe Balaam și DOMNUL, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul în binecuvântare, pentru că DOMNUL, Dumnezeul tău, te iubește. Să nu cauți nici pacea lor, nici bunăstarea lor în toate zilele tale, pe vecie. Să nu‑l urăști pe edomit, căci este fratele tău; să nu‑l urăști pe egiptean, căci ai fost străin în țara lui: fiii care li se vor naște la a treia generație pot să intre în adunarea DOMNULUI. Când îți vei așeza tabăra împotriva vrăjmașilor tăi, ferește‑te de orice lucru rău! Dacă va fi la tine vreun om necurat în urma vreunei întâmplări din timpul nopții, să iasă în afara taberei și să nu intre înapoi în tabără; spre seară, să se scalde în apă și, după asfințitul soarelui, să se întoarcă în tabără. Să ai un loc în afara taberei și acolo să ieși afară. Printre uneltele tale, să ai o lopată cu care să sapi și cu care să‑ți acoperi apoi murdăriile când vei ieși afară, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, merge în mijlocul taberei tale, ca să te ocrotească și să‑i dea în mâna ta pe vrăjmașii tăi; tabăra ta să fie sfântă, pentru ca El să nu vadă la tine nimic rușinos și să nu Se abată de la tine. Să nu‑l predai stăpânului său pe un rob care fuge la tine de la stăpânul său. Să rămână la tine, în mijlocul tău, în locul pe care‑l va alege el, într‑una din așezările tale, unde îi va plăcea: să nu‑l asuprești. Să nu fie nicio slujitoare la capiște dintre fiicele lui Israel și să nu fie niciun slujitor la capiște dintre fiii lui Israel. Să nu aduci în casa DOMNULUI, Dumnezeului tău, venitul unei prostituate, nici plata unui «câine», ca împlinire a unei juruințe oarecare, căci amândouă sunt o urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. Să nu‑i ceri fratelui tău dobândă atunci când îl împrumuți – nici pentru bani, nici pentru merinde, nici pentru orice se dă cu împrumut. Pe străin poți să‑l împrumuți cu dobândă, dar pe fratele tău să nu‑l împrumuți cu dobândă, pentru ca DOMNUL, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate realizările tale, în țara pe care te duci s‑o iei în stăpânire. Dacă Îi faci o juruință DOMNULUI, Dumnezeului tău, s‑o împlinești neîntârziat, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, îți va cere negreșit socoteală și ai ajunge astfel să păcătuiești. Dacă te ferești să faci o juruință, nu păcătuiești. Să păzești și să împlinești ce‑ți iese de pe buze, anume juruințele pe care le faci de bunăvoie DOMNULUI, Dumnezeului tău, și pe care le rostești cu gura ta. Dacă intri în via aproapelui tău, poți să mănânci struguri după plac, pe săturate, dar în vas să nu iei. Dacă intri în holda aproapelui tău, poți să smulgi spice cu mâna ta, dar secera în holda aproapelui tău să n‑o pui. Când un bărbat se însoară și se întâmplă ca nevasta lui să nu mai aibă trecere înaintea lui fiindcă a descoperit ceva rușinos în ea, să‑i scrie un act de despărțire și, după ce i‑l înmânează, s‑o alunge din casa lui. Dacă ea, ieșind din casa lui, se duce și se mărită cu alt bărbat, dar acesta din urmă o respinge, îi scrie un act de despărțire și, după ce i‑l înmânează, o alungă din casa lui – sau dacă moare acest bărbat din urmă care a luat‑o de nevastă –, atunci bărbatul dintâi, care o alungase, nu o va putea lua iarăși de nevastă, după ce a fost pângărită, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea DOMNULUI; să nu aduci păcat peste țara pe care ți‑o dă moștenire DOMNUL, Dumnezeul tău. Dacă un bărbat și‑a luat o nevastă de curând, să nu se ducă la oaste și să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie liber la casa lui timp de un an și să‑și bucure nevasta pe care a luat‑o. Să nu iei zălog cele două pietre de râșniță sau piatra de moară de deasupra, căci ar însemna să iei zălog însăși viața cuiva. Dacă se descoperă că cineva l‑a răpit pe vreunul dintre frații lui, dintre fiii lui Israel, și l‑a făcut rob sau l‑a vândut, răpitorul acela să fie pedepsit cu moartea. Să îndepărtezi astfel răul din mijlocul tău. Aveți grijă la rana de lepră, împlinind tot ce vă vor învăța preoții leviți; să împliniți ceea ce le‑am poruncit! Aduceți‑vă aminte ce i‑a făcut DOMNUL, Dumnezeul vostru, Mariei pe drum, la ieșirea voastră din Egipt! Dacă‑l împrumuți cu ceva pe aproapele tău, să nu intri în casa lui ca să‑i iei lucrul pus zălog, ci să stai afară, și cel pe care l‑ai împrumutat să‑ți aducă afară lucrul pus zălog. Dacă omul acela este sărac, să nu păstrezi peste noapte zălogul luat de la el; să‑i înapoiezi negreșit zălogul la apusul soarelui, ca să se culce în haina lui și să te binecuvânteze; acest lucru ți se va socoti ca dreptate înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. Să nu‑l asuprești pe simbriașul sărac și nevoiaș, fie că este dintre frații tăi, fie că este dintre străinii care locuiesc în țara ta, înăuntrul porților tale. Să‑i dai plata în aceeași zi, înainte de apusul soarelui, căci este sărac și sufletul lui o așteaptă; altfel, ar striga către DOMNUL împotriva ta și te‑ai face vinovat de păcat. Să nu fie omorâți părinții din pricina fiilor și nici fiii din pricina părinților; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui. Să nu judeci strâmb pricina străinului sau a orfanului și să nu iei zălog haina văduvei. Adu‑ți aminte că ai fost rob în Egipt și că DOMNUL, Dumnezeul tău, te‑a răscumpărat de acolo; de aceea îți poruncesc să faci lucrul acesta. Când îți seceri holda pe ogor și uiți un snop pe câmp, să nu te întorci să‑l iei: să fie al străinului, al orfanului și al văduvei, pentru ca DOMNUL, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în tot lucrul mâinilor tale. Când îți vei scutura măslinii, să nu culegi roadele rămase pe ramuri: să fie ale străinului, ale orfanului și ale văduvei. Când îți culegi via, să nu te întorci după ciorchinii rămași în urma ta: să fie ai străinului, ai orfanului și ai văduvei. Adu‑ți aminte că ai fost rob în țara Egiptului; de aceea îți poruncesc să faci lucrul acesta. Când apare o pricină între doi oameni și ei se înfățișează pentru judecarea ei, să i se dea dreptate celui drept, iar cel vinovat să fie osândit. Dacă acesta este osândit să fie bătut, judecătorul să ceară ca vinovatul să fie întins la pământ și să primească, în prezența lui, un număr de lovituri potrivit cu greutatea vinei lui. Până la patruzeci de lovituri să primească, nu mai mult, ca nu cumva, primind mai multe de‑atât, fratele tău să fie înjosit înaintea ta. Să nu legi gura boului când treieră grâul. Când frații locuiesc împreună și unul din ei moare fără să aibă un fiu, nevasta celui mort să nu se mărite în afara familiei, cu un străin; dimpotrivă, să intre la ea cumnatul ei: s‑o ia de nevastă și să‑și împlinească datoria de cumnat față de ea. Întâiul născut pe care‑l va naște ea să ridice numele fratelui mort, ca să nu i se șteargă numele din Israel. Dar dacă omul acesta nu dorește să o ia de nevastă pe cumnata sa, ea să se suie la poarta cetății, la bătrâni, și să le spună: «Cumnatul meu nu vrea să ridice numele fratelui său în Israel. Nu vrea să‑și împlinească față de mine datoria de cumnat.» Bătrânii din cetatea lui să‑l cheme și să‑i vorbească, iar dacă el stăruie și zice: «Nu vreau s‑o iau», atunci cumnata lui să se apropie de el în fața bătrânilor, să‑i scoată încălțămintea din picior și să‑l scuipe în față. Și, luând cuvântul, să zică: «Așa să i se facă bărbatului care nu zidește casa fratelui său.» Și casa lui se va numi în Israel «Casa celui descălțat». Dacă doi oameni se ceartă, iar nevasta unuia dintre ei se apropie să‑l scoată pe bărbatul său din mâna celui ce‑l lovește și, întinzând mâna, îl apucă de părțile rușinoase, să‑i tai mâna; ochiul tău să nu arate milă față de ea. Să nu ai în sac două feluri de greutăți: una mare și alta mică. Să nu ai în casă două feluri de efă: una mare și alta mică. Să ai o greutate cinstită și dreaptă, să ai o efă cinstită și dreaptă, ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău. Oricine săvârșește nedreptăți și umblă cu astfel de lucruri este o urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. Adu‑ți aminte ce ți‑a făcut Amalec pe drum, la ieșirea din Egipt: cum ți‑a ieșit înainte pe drum și, fără nicio teamă de Dumnezeu, s‑a năpustit asupra celor care încheiau șirul, asupra tuturor celor ce veneau anevoie din urmă, când erai obosit și sleit de puteri! Când DOMNUL, Dumnezeul tău, îți va da odihnă din partea tuturor vrăjmașilor dimprejur, în țara pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ți‑o dă ca moștenire și stăpânire, să ștergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri – să nu uiți lucrul acesta. Când vei intra în țara pe care ți‑o dă ca moștenire DOMNUL, Dumnezeul tău, când o vei lua în stăpânire și te vei așeza în ea, să iei din primele roade ale pământului pe care le vei recolta în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău, să le pui într‑un coș și să te duci la locul pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, îl va alege ca să‑Și așeze Numele acolo. Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea și să‑i spui: «Mărturisesc astăzi înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, că am intrat în țara pe care DOMNUL le‑a jurat părinților noștri că ne‑o va da.» Preotul să ia coșul din mâna ta și să‑l așeze înaintea altarului DOMNULUI, Dumnezeului tău, iar tu să iei cuvântul și să spui înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău: «Tatăl meu era un arameu pribeag; a coborât în Egipt cu puțini oameni și a locuit acolo ca străin. Tot acolo a ajuns un neam mare, puternic și numeros. Egiptenii ne‑au chinuit, ne‑au asuprit și ne‑au supus la grea robie. Noi am strigat către DOMNUL, Dumnezeul părinților noștri, iar DOMNUL ne‑a auzit glasul și a văzut suferința noastră, truda noastră și asuprirea noastră. DOMNUL ne‑a scos din Egipt cu mână tare și cu braț întins, cu o lucrare înspăimântătoare, cu semne și minuni. El ne‑a adus în locul acesta și ne‑a dat țara aceasta, în care curge lapte și miere. Acum, iată că aduc primele roade ale pământului pe care mi l‑ai dat Tu, DOAMNE!» Să le pui înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, și să te închini înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. Apoi tu și levitul și străinul care vor fi în mijlocul tău să vă bucurați de toate bunurile pe care vi le‑a dat DOMNUL, Dumnezeul tău, ție și casei tale. După ce vei termina de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s‑o dai levitului, străinului, orfanului și văduvei, și ei s‑o mănânce înăuntrul porților tale și să se sature. Să spui înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău: «Am îndepărtat din casa mea cele puse deoparte și le‑am dat levitului, străinului, orfanului și văduvei, după cum mi‑ai poruncit Tu; n‑am călcat poruncile Tale, nici nu le‑am uitat. N‑am mâncat din lucrurile puse deoparte în timpul meu de jale, nu m‑am atins de ele când eram necurat și n‑am dat din ele pentru morți; am ascultat de glasul DOMNULUI, Dumnezeului meu, și am făcut așa cum mi‑ai poruncit. Privește din locuința Ta cea sfântă, din cer, și binecuvântează poporul Tău, Israel, și pământul pe care ni l‑ai dat – după cum le‑ai jurat părinților noștri –, țara aceasta în care curge lapte și miere!» Astăzi, DOMNUL, Dumnezeul tău, îți poruncește să împlinești rânduielile și hotărârile acestea; păzește‑le și împlinește‑le din toată inima ta și din tot sufletul tău! Ai primit astăzi făgăduința că DOMNUL va fi Dumnezeul tău și ai făgăduit că vei umbla în căile Lui, vei păzi rânduielile, poruncile și hotărârile Lui și vei asculta de glasul Lui. DOMNUL ți‑a făgăduit astăzi că vei fi poporul Lui, comoara Lui, cum ți‑a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui. El te va face primul în slavă, faimă și cinste dintre toate neamurile pe care le‑a făcut și vei fi un popor sfânt pentru DOMNUL, Dumnezeul tău, după cum ți‑a spus.” Moise și bătrânii lui Israel au poruncit poporului astfel: „Păziți tot ce vă poruncesc eu astăzi! În ziua în care vei trece Iordanul și vei intra în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău, să ridici niște pietre mari și să le văruiești. Să scrii pe ele toate cuvintele legii acesteia, după ce vei trece și vei intra în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău, țară în care curge lapte și miere, după cum ți‑a spus DOMNUL, Dumnezeul părinților tăi. După ce vei trece Iordanul, să ridici pe muntele Ebal pietrele acestea despre care vă poruncesc azi și să le văruiești. Să zidești acolo un altar pentru DOMNUL, Dumnezeul tău, un altar din pietre, peste care să nu treacă fierul; din pietre întregi să zidești altarul pentru DOMNUL, Dumnezeul tău. Să aduci pe el arderi‑de‑tot pentru DOMNUL, Dumnezeul tău; să aduci jertfe‑de‑pace, să le mănânci acolo și să te bucuri înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău. Pe pietre să scrii foarte deslușit toate cuvintele legii acesteia.” Moise și preoții leviți au vorbit întregului Israel astfel: „Israele, ia aminte și ascultă! Astăzi, ai devenit poporul DOMNULUI, Dumnezeului tău. Să asculți de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău, și să împlinești poruncile și rânduielile Lui pe care ți le poruncesc astăzi.” În aceeași zi, Moise a mai poruncit poporului astfel: „După ce veți trece Iordanul, următoarele seminții să stea pe muntele Garizim pentru binecuvântarea poporului: Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif și Beniamin, iar următoarele seminții să stea pe muntele Ebal pentru blestemarea poporului: Ruben, Gad, Așer, Zabulon, Dan și Neftali. Leviții să ia cuvântul și să spună cu glas tare fiecărui om din Israel: «Blestemat să fie omul care își face chip cioplit și turnat – o urâciune înaintea DOMNULUI, lucrarea mâinilor unui meșter – și‑l pune într‑un loc ascuns!» Și tot poporul să zică: «Amin! » «Blestemat să fie cel ce‑și necinstește tatăl sau mama!» Și tot poporul să zică: «Amin!» «Blestemat să fie cel ce mută hotarul aproapelui său!» Și tot poporul să zică: «Amin!» «Blestemat să fie cel ce face pe un orb să rătăcească pe drum!» Și tot poporul să zică: «Amin!» «Blestemat să fie cel ce judecă strâmb pricina străinului, a orfanului și a văduvei!» Și tot poporul să zică: «Amin!» «Blestemat să fie cel ce se culcă cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!» Și tot poporul să zică: «Amin!» «Blestemat să fie cel ce se culcă cu un animal, oricare ar fi el!» Și tot poporul să zică: «Amin!» «Blestemat să fie cel ce se culcă cu sora sa, fiica tatălui său ori fiica mamei sale!» Și tot poporul să zică: «Amin!» «Blestemat să fie cel ce se culcă cu soacra sa!» Și tot poporul să zică: «Amin!» «Blestemat să fie cel ce îl lovește pe aproapele său în ascuns!» Și tot poporul să zică: «Amin!» «Blestemat să fie cel ce ia mită ca să omoare un suflet, să verse sânge nevinovat!» Și tot poporul să zică: «Amin!» «Blestemat să fie cine nu stăruie în cuvintele legii acesteia, ca să le împlinească!» Și tot poporul să zică: «Amin!» Dacă vei asculta cu adevărat de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău, având grijă să împlinești toate poruncile Lui pe care ți le dau astăzi, DOMNUL, Dumnezeul tău, îți va da întâietate între toate neamurile de pe pământ. Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine și se vor împlini dacă vei asculta de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău: binecuvântat vei fi în cetate și binecuvântat vei fi la câmp; binecuvântat va fi rodul pântecelui tău, al pământului tău, al vitelor tale, al cirezilor tale și al turmelor tale; binecuvântate vor fi coșnița ta și covata ta; binecuvântat vei fi la venire și binecuvântat vei fi la plecare; DOMNUL va face ca vrăjmașii care se vor ridica împotriva ta să fie înfrânți; pe un drum vor ieși împotriva ta și pe șapte drumuri vor fugi dinaintea ta; DOMNUL va trimite binecuvântarea asupra ta, asupra grânarelor tale și asupra oricărei lucrări de care te vei apuca: te va binecuvânta în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău; DOMNUL va face din tine un popor sfânt pentru Sine, după cum ți‑a jurat, dacă vei păzi poruncile DOMNULUI, Dumnezeului tău, și vei umbla în căile Lui; toate popoarele pământului vor vedea că Numele DOMNULUI este chemat peste tine și se vor teme de tine; DOMNUL te va copleși cu tot ce e bun, înmulțind rodul pântecelui tău, rodul vitelor tale și rodul pământului tău, în ținutul pe care DOMNUL le‑a jurat părinților tăi că ți‑l va da; DOMNUL îți va deschide vistieria Lui cea bună, cerul, ca să dea ploaie țării tale la vreme și să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale; vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut; DOMNUL te va face să fii cap, nu coadă; vei fi totdeauna sus, și niciodată jos, dacă vei asculta de poruncile DOMNULUI, Dumnezeului tău, pe care ți le dau astăzi, având grijă să le împlinești, și dacă nu te vei abate nici la dreapta, nici la stânga de la toate cuvintele pe care ți le poruncesc astăzi și nu vei merge după alți dumnezei, ca să le slujești. Dar, dacă nu vei asculta de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău, ca să păzești și să împlinești toate poruncile și rânduielile Lui pe care ți le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine și te vor ajunge: blestemat vei fi în cetate și blestemat vei fi pe câmp; blestemate vor fi coșnița ta și covata ta; blestemat va fi rodul pântecelui tău, al pământului tău, al cirezilor tale și al turmelor tale; blestemat vei fi la venire și blestemat vei fi la plecare; DOMNUL va trimite asupra ta blestemul, tulburarea și amenințarea peste orice lucrare de care te vei apuca, până vei fi nimicit, până vei pieri grabnic, din pricina răutății faptelor prin care M‑ai părăsit; DOMNUL va trimite peste tine ciuma, până te va nimici din pământul pe care te duci să‑l iei în stăpânire. DOMNUL te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu mălură și cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri; cerul de deasupra capului tău va fi de aramă, și pământul de sub tine, de fier; în loc de ploaie, DOMNUL va trimite praf peste țara ta; pulbere din cer va cădea peste tine, până vei fi nimicit; DOMNUL va îngădui să fii bătut de vrăjmașii tăi: pe un drum vei ieși împotriva lor și pe șapte drumuri vei fugi dinaintea lor; vei ajunge o pricină de groază pentru toate împărățiile pământului; leșul tău va fi hrană pentru toate păsările cerului și fiarele pământului și nu va fi cine să le sperie; DOMNUL te va lovi cu buba Egiptului, cu bube rele la șezut, cu râie și cu pecingine, de care nu te vei putea vindeca; DOMNUL te va lovi cu nebunie, cu orbire și cu rătăcirea minții și vei ajunge să bâjbâi în plină amiază cum bâjbâie orbul pe întuneric; nu vei izbândi în căile tale, ci în toate zilele vei fi numai asuprit și prădat și nu va fi cine să te scape; te vei logodi cu o femeie, și se va culca altul cu ea; vei zidi o casă, dar nu vei locui în ea; vei sădi o vie, dar nu vei mânca din ea; boul tău va fi înjunghiat sub ochii tăi, dar nu vei mânca din el; măgarul tău va fi răpit din fața ta și nu‑l vei mai lua înapoi; turma ta va fi dată vrăjmașilor tăi și nu va fi cine să te scape; fiii și fiicele tale vor fi dați altui popor; ți se vor topi ochii de dor uitându‑te după ei toată ziua, dar mâna ta va fi fără putere; rodul pământului tău și tot câștigul tău le va mânca un popor pe care nu‑l cunoști; vei fi numai asuprit și zdrobit în toate zilele și vei înnebuni din pricina priveliștii pe care o vei avea sub ochi; DOMNUL te va lovi cu o bubă rea, de care nu te vei putea vindeca, la genunchi și la coapse, de la talpa piciorului până în creștetul capului; DOMNUL vă va duce pe tine și pe regele pe care îl vei pune peste tine la un neam pe care nu l‑ați cunoscut nici tu, nici părinții tăi, și acolo vei sluji altor dumnezei, din lemn și din piatră; vei fi de pomină, de poveste și de batjocură pentru toate popoarele între care te va duce DOMNUL. vei semăna multă sămânță pe câmp, dar vei aduna puțină, căci o vor mânca lăcustele; vei sădi vii și le vei lucra, dar vin nu vei bea; de cules nu vei culege recolta, căci o vor mânca viermii; vei avea măslini în cuprinsul hotarelor tale, dar cu untdelemn nu te vei unge, căci măslinele vor cădea; vei naște fii și fiice, dar nu te vei bucura de ei, căci vor merge în robie; toți pomii, precum și rodul pământului, vor fi năpădiți de lăcuste; străinul care va fi în mijlocul tău se va ridica tot mai sus peste tine, iar tu vei coborî tot mai jos: el îți va da cu împrumut, dar tu nu‑i vei da lui cu împrumut; el va fi cap, și tu vei fi coadă. Toate blestemele acestea vor veni asupra ta, te vor urmări și te vor ajunge, până vei fi nimicit, pentru că n‑ai ascultat de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău, și n‑ai păzit poruncile și rânduielile Lui pe care ți le‑a dat. Ele vor fi semne și minuni împotriva ta și a seminței tale în veci. Pentru că nu I‑ai slujit DOMNULUI, Dumnezeului tău, cu bucurie și cu inimă bună în mijlocul belșugului, le vei sluji vrăjmașilor tăi, pe care‑i va trimite DOMNUL împotriva ta, în mijlocul foamei, al setei, al goliciunii și al lipsurilor de tot felul. El îți va pune pe grumaz un jug de fier până te va nimici. DOMNUL va aduce de la marginile pământului un neam îndepărtat, care va veni asupra ta cum se năpustește vulturul, un neam a cărui limbă n‑o vei înțelege, un neam cumplit la chip, care nu se va sfii de cel bătrân, iar de cel tânăr nu va avea milă. El va mânca rodul vitelor tale și rodul pământului tău până vei fi nimicit; nu‑ți va lăsa nici grâu, nici must, nici untdelemn, nici vițel în cireadă, nici miel în turmă, până când îți va aduce pieirea. Te va împresura în toate așezările tale până când zidurile cele înalte și tari în care te încredeai se vor prăbuși pe tot cuprinsul țării; te va împresura în toate așezările tale, pe tot cuprinsul țării pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău. În timpul împresurării și în necazul cu care te va strâmtora vrăjmașul tău, vei mânca rodul pântecelui tău, carnea fiilor tăi și a fiicelor tale pe care ți i‑a dat DOMNUL, Dumnezeul tău. Bărbatul cel mai gingaș și cel mai sensibil dintre voi se va uita cu ochi răi la fratele său, la nevasta de la pieptul său și la fiii care i‑au mai rămas: nu‑i va da niciunuia dintre ei din carnea fiilor lui cu care se hrănește, fiindcă nu i‑ar mai rămâne lui nimic în timpul împresurării și în necazul cu care te va strâmtora vrăjmașul tău în toate așezările tale. Femeia cea mai gingașă și mai sensibilă dintre voi, care nu știa cum să calce mai ușor cu piciorul pe pământ de sensibilă și gingașă ce era, se va uita cu ochi răi la bărbatul de la sânul ei, la fiul ei și la fiica ei: nu le va da nimic din placenta ieșită dintre picioarele ei și din fiii pe care‑i va naște, căci îi va mânca în ascuns, fiind lipsită de toate în timpul împresurării și în necazul cu care te va strâmtora vrăjmașul tău în așezările tale. Dacă nu vei avea grijă să împlinești toate cuvintele legii acesteia scrise în cartea aceasta, temându‑te de acest Nume slăvit și înfricoșător, de DOMNUL, Dumnezeul tău, DOMNUL vă va lovi în chip nemaipomenit pe tine și sămânța ta, cu urgii mari și necurmate și cu suferințe rele și necurmate: va aduce peste tine toate bolile Egiptului de care tremurai, și ele se vor lipi de tine; ba încă tot felul de alte boli și urgii care nici nu sunt pomenite în cartea legii acesteia va aduce DOMNUL peste tine, până vei fi nimicit. După ce ați fost mulți ca stelele cerului, veți rămâne o mână de oameni, pentru că n‑ai ascultat de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău. După cum S‑a bucurat DOMNUL să vă facă bine și să vă înmulțească, tot așa Se va bucura DOMNUL să vă dea pieirii, să vă nimicească, să vă smulgă din țara pe care vă duceți s‑o luați în stăpânire. DOMNUL te va împrăștia printre toate popoarele, de la o margine a pământului până la cealaltă, și acolo le vei sluji altor dumnezei, din lemn și din piatră, pe care nu i‑ați cunoscut nici tu, nici părinții tăi. Printre aceste neamuri nu vei avea tihnă și nu va fi loc de odihnă pentru talpa piciorului tău. Acolo, DOMNUL îți va da o inimă înfricoșată, ochi lâncezi și un suflet deznădăjduit. Viața ta îți va fi la grea cumpănă, vei tremura zi și noapte și nu vei avea nicio siguranță pentru viața ta. Dimineața vei zice: «O, de‑ar veni seara!», iar seara vei zice: «O, de‑ar veni dimineața!» din cauza groazei care‑ți va umple inima și a priveliștii pe care o vor vedea ochii tăi. DOMNUL te va întoarce pe corăbii în Egipt, pe drumul despre care‑ți spusesem: «Nu‑l vei mai vedea.» Acolo, vă veți vinde vrăjmașilor voștri ca robi și roabe și nu va fi cine să vă cumpere.” Acestea sunt cuvintele legământului pe care DOMNUL i‑a poruncit lui Moise să‑l încheie cu fiii lui Israel în țara Moabului, în afară de legământul pe care‑l încheiase cu ei la Horeb. Moise i‑a chemat pe toți copiii lui Israel și le‑a zis: „Voi ați văzut tot ce le‑a făcut DOMNUL sub ochii voștri, în țara Egiptului, lui Faraon, tuturor slujitorilor lui și întregii lui țări: încercările mari pe care le‑au văzut ochii voștri, semnele și minunile acelea mari. Dar DOMNUL nu v‑a dat inimă să pricepeți, nici ochi să vedeți, nici urechi să auziți, până în ziua de azi. Totuși, El zice: «Eu v‑am călăuzit patruzeci de ani în pustiu; hainele de pe voi nu s‑au învechit și încălțămintea din picioare nu s‑a învechit; pâine n‑ați mâncat, iar vin și băutură amețitoare n‑ați băut, ca să cunoașteți că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.» Ați ajuns în locul acesta; Sihon, regele Heșbonului, și Og, regele Bașanului, ne‑au ieșit înainte, ca să lupte cu noi, și i‑am bătut. Le‑am luat țara și le‑am dat‑o moștenire rubeniților, gadiților și unei jumătăți din seminția manasiților. Păziți deci cuvintele legământului acestuia și împliniți‑le, ca să izbutiți în tot ce veți face! Astăzi voi stați cu toții înaintea DOMNULUI, Dumnezeului vostru: căpeteniile semințiilor voastre, bătrânii voștri, dregătorii voștri, toți bărbații din Israel, copiii voștri, nevestele voastre și străinul care este în mijlocul taberei voastre, de la cel ce vă taie lemne până la cel ce vă scoate apă, ca să intrați în legământ cu DOMNUL, Dumnezeul vostru, prin jurământul pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, îl încheie cu voi astăzi, ca să vă facă astăzi poporul Lui și El să fie Dumnezeul vostru, după cum v‑a spus și după cum le‑a jurat părinților voștri Avraam, Isaac și Iacov. Nu numai cu voi închei eu acest legământ, însoțit de jurământ; îl închei atât cu cei ce sunt aici de față și stau astăzi înaintea DOMNULUI, Dumnezeului nostru, cât și cu cei ce nu sunt aici de față astăzi. Voi știți cum am locuit în țara Egiptului și cum am trecut prin mijlocul neamurilor pe la care am fost. Ați văzut urâciunile lor și idolii din lemn și din piatră, din argint și din aur care erau la ele. Să nu fie între voi nici bărbat, nici femeie, nici familie, nici seminție a căror inimă să se abată azi de la DOMNUL, Dumnezeul nostru, ca să meargă să le slujească dumnezeilor neamurilor acelora. Să nu cumva să fie printre voi vreo rădăcină care să dea lăstari de otravă și pelin. Dacă cineva a auzit cuvintele jurământului acestuia și se încurajează în inima lui zicându‑și: «Voi avea pace, chiar dacă aș umbla în îndărătnicia inimii mele», acela va aduce nenorocire atât peste pământul ud, cât și peste cel uscat. DOMNUL nu‑l va ierta, ci mânia DOMNULUI și gelozia Lui se vor aprinde împotriva lui, toate blestemele scrise în cartea aceasta se vor abate peste el și DOMNUL îi va șterge numele de sub cer. DOMNUL îl va pune deoparte, spre pieire, din toate semințiile lui Israel, după toate blestemele legământului scris în această carte a Legii. Generația următoare – fiii voștri care se vor ridica după voi, precum și străinul care va veni dintr‑o țară depărtată – va vedea urgiile țării acesteia și bolile cu care o va lovi DOMNUL – pucioasa, sarea și tot pământul ars, unde nu se seamănă, nu încolțește și nu crește niciun fir verde, ca la spulberarea Sodomei, Gomorei, Admei și Țeboimului, pe care le‑a spulberat DOMNUL în mânia și în urgia Lui. Atunci toate neamurile vor zice: «De ce i‑a făcut DOMNUL astfel țării acesteia? De ce S‑a aprins cu o mânie așa de mare?» Atunci li se va răspunde: «Pentru că au părăsit legământul DOMNULUI, Dumnezeului părinților lor, pe care l‑a încheiat când i‑a scos din țara Egiptului; pentru că s‑au dus să slujească altor dumnezei și să li se închine, dumnezei pe care ei nu‑i cunoșteau și pe care nu li‑i dăduse. De aceea s‑a aprins DOMNUL de mânie împotriva acestei țări și a adus peste ea toate blestemele scrise în cartea aceasta. DOMNUL i‑a smuls din pământul lor cu mânie, cu urgie și cu aprindere mare și i‑a izgonit într‑o altă țară, cum sunt și azi.» Lucrurile ascunse sunt ale DOMNULUI, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale fiilor noștri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele Legii acesteia. Când vor veni asupra ta toate aceste lucruri, binecuvântarea și blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă vei cugeta la ele în inima ta, în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi DOMNUL, Dumnezeul tău, dacă te vei întoarce la DOMNUL, Dumnezeul tău, și dacă tu și fiii tăi veți asculta din toată inima și din tot sufletul de glasul Lui, întocmai cum îți poruncesc astăzi, atunci DOMNUL, Dumnezeul tău, te va aduce înapoi din robie și va avea milă de tine, te va aduna iarăși din mijlocul tuturor popoarelor între care te‑a împrăștiat DOMNUL, Dumnezeul tău. Până la marginea cerului dacă vei fi risipit, chiar și de acolo DOMNUL, Dumnezeul tău, te va strânge și te va aduna. DOMNUL, Dumnezeul tău, te va aduce în țara pe care o stăpâneau părinții tăi și o vei stăpâni; îți va face bine și te va înmulți mai mult decât pe părinții tăi. DOMNUL, Dumnezeul tău, va circumcide inima ta și inima urmașilor tăi ca să‑L iubești pe DOMNUL, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău și să trăiești. DOMNUL, Dumnezeul tău, va pune toate aceste blesteme asupra vrăjmașilor tăi și asupra celor ce te urăsc și te prigonesc. Și tu vei asculta iarăși de glasul DOMNULUI și vei împlini toate aceste porunci pe care ți le dau astăzi. DOMNUL, Dumnezeul tău, va spori lucrul mâinilor tale, rodul pântecelui tău, al vitelor tale și al pământului tău, căci DOMNUL Se va bucura din nou să‑ți facă bine, cum s‑a bucurat să le facă bine și părinților tăi; numai să asculți de glasul DOMNULUI, Dumnezeului tău, păzind poruncile și rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Legii, și să te întorci la DOMNUL, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău. Porunca aceasta pe care ți‑o dau azi nu este peste puterile tale, nici departe de tine. Nu este în cer, ca să zici: «Cine se va sui pentru noi în cer și ne‑o va aduce, ca s‑o auzim și s‑o împlinim?» Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: «Cine va trece pentru noi dincolo de mare și ne‑o va aduce, ca s‑o auzim și s‑o împlinim?» Dimpotrivă, cuvântul este foarte aproape de tine, este în gura ta și în inima ta, ca să‑l împlinești. Iată, îți pun înainte astăzi viața și binele, moartea și răul. Dacă alegi ceea ce îți poruncesc eu astăzi – să‑L iubești pe DOMNUL, Dumnezeul tău, să umbli în căile Lui și să păzești poruncile, rânduielile și hotărârile Lui –, vei trăi, te vei înmulți, iar DOMNUL, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în țara pe care te duci s‑o iei în stăpânire. Dar dacă inima ta se va abate și nu vei asculta, dacă te vei lăsa amăgit și te vei închina altor dumnezei și le vei sluji, te înștiințez astăzi că vei pieri negreșit. Nu vei avea zile multe în țara pe care te duci s‑o iei în stăpânire, după ce vei trece Iordanul. Iau astăzi martori împotriva ta cerul și pământul că ți‑am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața ca să trăiești, tu împreună cu sămânța ta, iubindu‑L pe DOMNUL, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și alipindu‑te de El – căci El este viața ta și El îți dă zile multe –, și ca să locuiești în țara pe care DOMNUL le‑a jurat părinților tăi, Avraam, Isaac și Iacov, că le‑o va da!” Moise a rostit și aceste cuvinte pentru întregul Israel: „Astăzi”, le‑a zis el, „eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani. Nu voi mai putea să vă conduc, iar DOMNUL mi‑a zis: «Nu vei trece Iordanul acesta!» DOMNUL, Dumnezeul tău, va merge El Însuși înaintea ta, va nimici neamurile acestea dinaintea ta și vei pune stăpânire pe ele. Cel ce va merge înaintea ta va fi Iosua, cum a spus DOMNUL. Și DOMNUL va face cu aceste neamuri așa cum a făcut cu țara lui Sihon și Og, regii amoriților, pe care i‑a nimicit. DOMNUL vi le va pune înainte și le veți face după porunca pe care v‑am dat‑o. Întăriți‑vă și îmbărbătați‑vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați în fața lor, căci DOMNUL, Dumnezeul tău, va merge El Însuși cu voi, nu vă va lăsa și nu vă va părăsi!” Moise l‑a chemat pe Iosua și i‑a zis în fața întregului Israel: „Întărește‑te și îmbărbătează‑te, căci tu vei merge cu poporul acesta în țara pe care DOMNUL le‑a jurat părinților lor că le‑o va da și tu le vei da moștenire în ea. DOMNUL Însuși va merge înaintea ta, El Însuși va fi cu tine, nu te va lăsa și nu te va părăsi; nu te teme și nu te înspăimânta!” Moise a scris legea aceasta și le‑a încredințat‑o preoților, fiii lui Levi, care purtau Chivotul Legământului DOMNULUI, și tuturor bătrânilor lui Israel. Moise le‑a dat porunca aceasta, zicând: „La fiecare șapte ani, când vine anul ștergerii datoriilor, la Sărbătoarea Corturilor, când tot Israelul va merge să se înfățișeze înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, în locul pe care‑l va alege El, să citești legea aceasta înaintea tuturor fiilor lui Israel, în auzul lor. Să strângi poporul – bărbații, femeile, copilașii și străinii dinăuntrul porților tale – ca să audă, să învețe să se teamă de DOMNUL, Dumnezeul vostru, și să aibă grijă să împlinească toate cuvintele legii acesteia, iar urmașii lor, care încă nu o cunosc, s‑o audă și să învețe să se teamă de DOMNUL, Dumnezeul vostru, în toate zilele, cât veți trăi în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul.” DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Iată, se apropie ziua morții tale. Cheamă‑l pe Iosua și înfățișați‑vă la Cortul Întâlnirii, ca să‑l pun în slujbă!” Moise și Iosua s‑au dus și s‑au înfățișat în Cortul Întâlnirii. DOMNUL S‑a arătat în Cort, într‑un stâlp de nor; și stâlpul de nor a stat la intrarea Cortului. DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi alături de părinții tăi, iar poporul acesta se va scula și se va desfrâna cu dumnezeii străini ai țării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi și va rupe legământul Meu pe care l‑am încheiat cu el. În ziua aceea, mânia Mea se va aprinde împotriva lui: îl voi părăsi, Îmi voi ascunde Fața de el, va fi o pradă ușoară și se vor abate peste el o mulțime de rele și de necazuri. În ziua aceea va zice: «Nu cumva s‑au abătut aceste rele asupra mea fiindcă Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?» Dar Eu Îmi voi ascunde negreșit Fața în ziua aceea, din pricina tuturor relelor pe care le‑a făcut, căci s‑a întors spre alți dumnezei. Acum, scrieți‑vă cântarea aceasta! Învață‑i pe fiii lui Israel, pune‑o în gura lor, pentru ca această cântare să‑mi fie mărturie împotriva fiilor lui Israel! Când voi duce poporul acesta în țara pe care le‑am jurat părinților lui că le‑o voi da, unde curge lapte și miere, va mânca, se va sătura și se va îngrășa, apoi se va întoarce spre alți dumnezei și le va sluji, Mă va nesocoti și va rupe legământul Meu. Când se vor abate peste el rele multe și necazuri, cântarea aceasta va sta mărturie împotriva lui, căci urmașii lui n‑o vor da uitării. Eu îi cunosc pornirile, care se arată și azi, înainte să‑l fi dus în țara pe care i‑am jurat că i‑o voi da.” În ziua aceea, Moise a scris cântarea aceasta și i‑a pus pe fiii lui Israel s‑o învețe. DOMNUL i‑a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, și i‑a zis: „Întărește‑te și îmbărbătează‑te, căci tu îi vei duce pe fiii lui Israel în țara pe care le‑am jurat că le‑o voi da, iar Eu voi fi cu tine!” După ce a terminat Moise de scris într‑o carte cuvintele legii acesteia, până la ultimul, le‑a dat următoarea poruncă leviților care purtau Chivotul Legământului DOMNULUI: „Luați cartea aceasta a Legii și puneți‑o lângă Chivotul Legământului DOMNULUI, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo mărturie împotriva voastră, căci eu vă cunosc răzvrătirea și încăpățânarea! Iată, dacă astăzi, cât sunt încă în viață, împreună cu voi, v‑ați răzvrătit împotriva DOMNULUI, cu cât mai mult după moartea mea! Strângeți‑i la mine pe toți bătrânii semințiilor voastre și pe dregătorii voștri, ca sa să spun cuvintele acestea în auzul lor și să iau martori împotriva lor cerul și pământul! Știu că după moartea mea vă veți strica negreșit și vă veți abate de la calea pe care v‑am arătat‑o. În zilele care vor urma, nenorocirea se va abate peste voi, fiindcă veți face ce este rău înaintea DOMNULUI și Îl veți mânia prin lucrarea mâinilor voastre.” Moise a rostit în auzul întregii adunări a lui Israel cuvintele cântării acesteia, până la ultimul: „Luați aminte, ceruri, și voi vorbi; ascultă, pământule, cuvintele gurii mele! Ca ploaia să curgă învățătura mea, ca roua să picure cuvântul meu, ca burnița pe iarbă, ca ropotul de ploaie pe verdeață! Voi vesti Numele DOMNULUI. Dați‑I slavă Dumnezeului nostru! El este Stânca! Lucrarea Lui este desăvârșită, căci toate căile Lui sunt drepte; Dumnezeu este credincios; în El nu‑i nedreptate, ci El este drept și cinstit. Dar ei s‑au stricat; s‑au nărăvit și nu‑I mai sunt fii. Generație strâmbă și pornită la rău, așa Îl răsplătiți voi pe DOMNUL? Popor nechibzuit și smintit, nu este El Tatăl tău, care te‑a zidit, te‑a făcut și te‑a întocmit? Amintește‑ți de zilele din vechime, socotește anii, neam după neam, întreabă‑l pe tatăl tău și îți va povesti, pe bătrânii tăi, și îți vor spune! Când Cel Preaînalt le‑a împărțit moșteniri neamurilor, când i‑a despărțit pe fiii oamenilor, le‑a pus hotare popoarelor după numărul fiilor lui Dumnezeu, căci partea DOMNULUI este poporul Său, Iacov este partea Lui de moștenire. L‑a găsit într‑un ținut sterp, în pustietăți bântuite de urlet; l‑a înconjurat, i‑a purtat de grijă și l‑a păzit ca pe lumina ochilor Lui. Ca vulturul care își scutură cuibul, se apleacă ocrotitor peste pui, își întinde aripile și‑i ia, ca să‑i poarte pe penele lui, așa l‑a călăuzit DOMNUL, singur, și nu era cu El vreun dumnezeu străin. L‑a suit pe înălțimile țării, l‑a hrănit cu roadele câmpului, i‑a dat miere din stâncă, untdelemn din stânca de cremene, untul cirezii și laptele turmei, grăsimea mieilor, a berbecilor din Bașan și a țapilor, grâul cel mai ales; și ai băut vin, sânge de strugure. Și s‑a îngrășat Ieșurun și a azvârlit din picior. Te‑ai îngrășat, te‑ai îngroșat și te‑ai lățit! L‑a părăsit pe Dumnezeu, Făcătorul lui, a nesocotit Stânca mântuirii sale. I‑au stârnit gelozia prin alți dumnezei, L‑au mâniat prin urâciuni. Le‑au adus jertfe demonilor, nu lui Dumnezeu, unor dumnezei pe care nu‑i cunoșteau, unora noi, răsăriți de curând, de care părinții voștri nu știau. Ai părăsit Stânca ce te‑a născut și L‑ai uitat pe Dumnezeul care te‑a întocmit. DOMNUL a văzut și a fost cuprins de dispreț, S‑a mâniat pe fiii și fiicele Lui. El a zis: «Îmi voi ascunde Fața de ei și voi vedea care va fi sfârșitul lor, căci sunt o generație stricată, fii în care nu este credincioșie. Mi‑au stârnit gelozia printr‑unul care nu este Dumnezeu, M‑au mâniat prin deșertăciunile lor. Le voi stârni și Eu gelozia printr‑unii care nu sunt un popor, îi voi mânia printr‑un neam fără pricepere, căci s‑a aprins focul mâniei Mele și va arde până în străfundul Locuinței Morților, va mistui pământul și roadele lui și va aprinde temeliile munților. Voi îngrămădi nenorociri peste ei, îi voi potopi cu toate săgețile Mele. Vor fi istoviți de foame, răpuși de molimă și de amarnică ciumă; Voi trimite împotriva lor colții fiarelor și otrava târâtoarelor din țărână. Afară sabia îi va lăsa fără copii, și în case va fi groază: pentru tânăr și fată, pentru sugar și omul cărunt. Am zis: I‑aș face fărâme, le‑aș șterge pomenirea dintre oameni, dacă nu M‑aș teme de ocara vrăjmașilor: ca nu cumva, în răstălmăcirile lor, dușmanii să zică: ‘Mâna noastră a biruit; nu DOMNUL a făcut toate acestea.’ Ei sunt un neam care și‑a pierdut judecata și pricepere nu se află în ei. Dacă ar fi înțelepți, ar înțelege, ar pricepe care va fi sfârșitul lor. Cum ar putea unul să urmărească o mie și doi să pună pe fugă zece mii, dacă Stânca lor nu i‑ar fi vândut, dacă DOMNUL nu i‑ar fi lăsat din mână? Stânca lor nu‑i asemenea Stâncii noastre – vrăjmașii noștri pot da mărturie. Vița lor este din via Sodomei și din podgoriile Gomorei; strugurii lor sunt struguri otrăviți, ciorchinii lor sunt amari ca fierea; venin de șerpi este vinul lor, otravă cumplită de viperă. Oare nu este păstrat lucrul acesta la Mine, pecetluit în tezaurul Meu? A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti când va începe să le alunece piciorul, căci ziua nenorocirii lor este aproape și soarta îi va ajunge degrabă.» DOMNUL Își va judeca poporul, dar va avea milă de robii Săi când va vedea că sunt sleiți de puteri și că nu a mai rămas nici prins, nici om liber. El va zice: «Unde sunt dumnezeii lor, stânca la care căutau adăpost, cei care mâncau grăsimea jertfelor lor, care beau vinul jertfelor lor? Să se scoale să vă ajute și să vă fie refugiu! Să știți deci că Eu, Eu sunt Acela și nu este alt dumnezeu în afară de Mine! Eu omor și Eu dau viață, Eu rănesc și Eu tămăduiesc, nu este scăpare din mâinile Mele. Îmi ridic mâna spre cer și zic: ‘Viu sunt în veci!’ Când voi ascuți fulgerul sabiei Mele și mâna Mea va apuca judecata, Mă voi răzbuna pe dușmanii Mei și le voi da plata cuvenită celor ce Mă urăsc; Îmi voi îmbăta săgețile cu sânge și sabia Mea le va sfâșia carnea – sângele celor căzuți și prinși și capetele conducătorilor vrăjmașului.» Strigați de bucurie, ceruri, împreună cu El, căci El răzbună sângele robilor Săi, întoarce răzbunarea asupra dușmanilor Săi și face ispășire pentru pământul Lui, pentru poporul Lui!” Moise a venit și a rostit toate cuvintele cântării acesteia în auzul poporului; Hoșea, fiul lui Nun, era cu el. După ce a terminat Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel, le‑a zis: „Puneți‑vă în inimă toate cuvintele prin care am dat astăzi mărturie împotriva voastră: porunciți‑le fiilor voștri să păzească și să împlinească toate cuvintele acestei legi! Să nu vi se pară un cuvânt fără însemnătate, căci el este însăși viața voastră; prin cuvântul acesta vă veți lungi zilele în pământul pe care îl veți lua în stăpânire după ce veți trece Iordanul.” În aceeași zi, DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Suie‑te pe muntele acesta, Abarim, pe muntele Nebo, în țara Moabului, în dreptul Ierihonului, și privește țara Canaanului pe care o dau în stăpânire fiilor lui Israel! Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui și vei fi adăugat la poporul tău, așa cum a murit Aaron, fratele tău, pe muntele Hor și a fost adăugat la poporul lui, pentru că ați păcătuit împotriva Mea în mijlocul fiilor lui Israel, la apele de la Meriba, la Cadeș, în pustiul Țin, și nu M‑ați sfințit în mijlocul fiilor lui Israel. Tu vei vedea țara de departe, dar nu vei intra în țara pe care le‑o dau fiilor lui Israel.” Aceasta este binecuvântarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, i‑a binecuvântat pe fiii lui Israel înainte de moartea lui. El a zis: „ DOMNUL a venit din Sinai și a răsărit peste ei din Seir, a strălucit din muntele Paran și a ieșit dintre miriadele de sfinți, având în dreapta Lui focul legii. Da, El iubește popoarele. Toți sfinții Tăi sunt în mâna Ta. Ei s‑au așezat la picioarele Tale, au primit din cuvintele Tale. Moise ne‑a dat Legea, moștenirea adunării lui Iacov. El era rege peste Ieșurun când se adunau căpeteniile poporului împreună cu semințiile lui Israel. Să trăiască Ruben și să nu moară, dar bărbații lui să fie puțini la număr!” Acestea le‑a spus despre Iuda: „Ascultă, DOAMNE, glasul lui Iuda și adu‑l la poporul lui! Mâinile lui luptă pentru el, dar să‑i fii Tu ajutor împotriva vrăjmașilor lui!” Despre Levi a zis: „Tumim și Urim sunt ale bărbatului evlavios pe care l‑ai încercat la Masa și cu care Te‑ai certat la apele Meriba. El a zis despre tatăl său și mama sa: «Nu iau seama la ei»; pe frații săi nu i‑a recunoscut, iar de fiii săi nu a vrut să știe. Ei au păzit Cuvântul Tău și au ținut legământul Tău; Ei îl vor învăța pe Iacov hotărârile Tale și pe Israel, legea Ta; Vor pune tămâie sub nările Tale și arderi‑de‑tot pe altarul Tău. Binecuvântează, DOAMNE, tăria lui! Primește lucrarea mâinilor lui! Frânge șalele potrivnicilor lui, ale celor care‑l urăsc, ca să nu se mai ridice!” Despre Beniamin a zis: „El este preaiubitul DOMNULUI și va locui în siguranță lângă El: DOMNUL îl va ocroti întotdeauna și se va odihni între umerii Lui.” Despre Iosif a zis: „ DOMNUL să binecuvânteze țara lui cu tot ce e mai bun din ceruri – roua – și din apele adâncului ce zace dedesubt, cu cele mai bune roade ale soarelui, cu cele mai bune roade ale fiecărui anotimp, cu tot ce e mai bun din munții străvechi, cu cele mai bune roade ale colinelor veșnice, cu cele mai bune roade din pământ și din tot ce cuprinde el, cu bunăvoința Celui ce a poposit în rug. Acestea să vină peste capul lui Iosif, pe creștetul domnului fraților săi! El are strălucirea întâiului născut al taurului, coarnele lui sunt ca ale bourului; cu ele va împunge toate popoarele, până la marginile pământului. Ele sunt zecile de mii ale lui Efraim, Ele sunt miile lui Manase.” Despre Zabulon a zis: „Bucură‑te, Zabulon, de peregrinările tale și tu, Isahar, de corturile tale! Ei vor chema popoarele pe munte; acolo vor aduce jertfe drepte, căci vor sorbi bogăția mărilor și comorile ascunse în nisip.” Despre Gad a zis: „Binecuvântat să fie cine‑l lărgește pe Gad! Ca o leoaică se întinde și sfâșie brațe și creștet. El a ales ce‑i mai bun pentru sine, căci acolo este păstrată partea cârmuitorului. A mers cu fruntașii poporului, a împlinit dreptatea DOMNULUI și hotărârile Lui pentru Israel.” Despre Dan a zis: „Dan este un pui de leu care țâșnește din Bașan.” Despre Neftali a zis: „Neftali, îndestulat de bunăvoință și copleșit cu binecuvântări de la DOMNUL, ia în stăpânire apusul și partea de miazăzi.” Despre Așer a zis: „Binecuvântat să fie Așer între ceilalți fii! Plăcut să le fie fraților lui și să‑și afunde piciorul în untdelemn! De fier și de aramă să fie zăvoarele tale și puterea ta să țină cât zilele tale!” „Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Ieșurun: El încalecă cerul și‑ți vine în ajutor, urcă pe nori, în măreția Lui. Dumnezeul din vechime este un loc de scăpare; El te ține pe brațele Lui veșnice. El l‑a izgonit pe vrăjmaș dinaintea ta și a zis: «Nimicește‑l!» Israel locuiește în siguranță, izvorul lui Iacov este deoparte, într‑o țară cu grâu și cu must, iar cerul lui picură rouă. Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de DOMNUL, scutul care‑ți dă ajutor și sabia care te face slăvit? Vrăjmașii îți vor face plecăciuni, iar tu vei călca pe spinările lor.” Moise s‑a suit din șesurile Moabului pe muntele Nebo, pe culmea Pisga, în fața Ierihonului, și DOMNUL i‑a arătat toată țara: Galaadul până la Dan, tot ținutul lui Neftali, țara lui Efraim și a lui Manase, toată țara lui Iuda până la Marea de Apus, Neghevul, Câmpia, adică valea Ierihonului, și Cetatea Finicilor, până la Țoar. DOMNUL i‑a zis: „Aceasta este țara pe care le‑am jurat‑o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicându‑le: «Seminței tale i‑o voi da.» Ți‑am îngăduit să o vezi cu ochii tăi, dar nu vei intra în ea.” Moise, robul DOMNULUI, a murit acolo, în țara Moabului, după porunca DOMNULUI, iar El l‑a îngropat în vale, în țara Moabului, dincolo de Bet‑Peor. Nimeni nu‑i știe mormântul până în ziua de azi. Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu‑i slăbise și puterea nu‑l părăsise. Fiii lui Israel l‑au plâns pe Moise treizeci de zile în șesurile Moabului; apoi s‑au împlinit zilele de plâns și de jale pentru Moise. Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înțelepciunii, căci Moise își pusese mâinile peste el. Fiii lui Israel au ascultat de el și au făcut după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. În Israel nu s‑a mai ridicat profet ca Moise, pe care DOMNUL să‑l fi cunoscut față către față, care să fi făcut toate semnele și minunile pe care le‑a făcut Moise în țara Egiptului, când a fost trimis de DOMNUL împotriva lui Faraon, împotriva supușilor lui și împotriva întregii țări. Nimeni n‑a mai făcut lucrarea mare și înfricoșătoare pe care a făcut‑o Moise cu mână tare sub ochii întregului Israel. După moartea lui Moise, robul DOMNULUI, DOMNUL i‑a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise: „Robul Meu Moise a murit. Acum, scoală‑te, treci Iordanul acesta împreună cu tot poporul și intrați în țara pe care le‑o dau fiilor lui Israel! Orice loc pe care‑l va călca talpa piciorului vostru vi‑l dau, cum i‑am spus lui Moise. De la pustiu și din Liban până la Râul cel Mare, râul Eufrat, toată țara hitiților și până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui, atât de mult se vor întinde hotarele voastre. Nimeni nu‑ți va putea sta împotrivă în toate zilele vieții tale. Cum am fost cu Moise, voi fi și cu tine; nu te voi lăsa și nu te voi părăsi. Fii tare și viteaz, căci tu îi vei da în stăpânire poporului acestuia țara pe care le‑am jurat părinților lor că le‑o voi da! Numai fii tare și foarte viteaz, având grijă să lucrezi după toată Legea pe care ți‑a poruncit‑o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să ai izbândă oriunde vei merge! Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă la ea zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei propăși în toate căile tale și vei avea izbândă! Oare nu ți‑am poruncit Eu: «Fii tare și viteaz»? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi! DOMNUL, Dumnezeul tău, este cu tine oriunde vei merge.” Iosua le‑a dat căpeteniilor poporului următoarea poruncă: „Treceți prin mijlocul taberei și porunciți poporului astfel: «Pregătiți‑vă merinde, căci peste trei zile veți trece Iordanul acesta, ca să intrați în moștenirea țării pe care v‑o dă în stăpânire DOMNUL, Dumnezeul vostru!»” Iosua le‑a zis rubeniților, gadiților și unei jumătăți din seminția lui Manase: „Aduceți‑vă aminte de cuvântul pe care vi l‑a poruncit Moise, robul DOMNULUI, când a zis: « DOMNUL, Dumnezeul vostru, v‑a dat odihnă, v‑a dat țara aceasta»! Nevestele, copiii și vitele voastre să rămână în țara pe care v‑a dat‑o Moise dincoace de Iordan; iar voi, toți luptătorii viteji, să treceți înarmați, în cete de câte cincizeci, înaintea fraților voștri și să‑i ajutați până când DOMNUL le va da odihnă fraților voștri cum v‑a dat vouă și până când vor lua și ei în stăpânire țara pe care le‑o dă DOMNUL, Dumnezeul vostru. Apoi vă veți întoarce să stăpâniți țara care este moștenirea voastră și pe care v‑a dat‑o Moise, robul DOMNULUI, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui.” Ei i‑au răspuns lui Iosua și au zis: „Vom face tot ce ne‑ai poruncit și ne vom duce oriunde ne vei trimite. După cum am ascultat de Moise, vom asculta și de tine în totul. Numai DOMNUL, Dumnezeul tău, să fie cu tine cum a fost cu Moise! Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale și care nu va asculta de cuvintele tale, de tot ce‑i vei porunci, să fie pedepsit cu moartea! Numai fii tare și viteaz!” Iosua, fiul lui Nun, a trimis în taină din Șitim doi oameni ca iscoade, zicându‑le: „Mergeți și cercetați țara, și mai ales Ierihonul!” Ei au plecat și au ajuns în casa unei prostituate care se chema Rahav și au dormit acolo. Regele Ierihonului a fost înștiințat: „Iată, niște bărbați dintre fiii lui Israel au venit aici astă‑noapte, ca să cerceteze țara.” Regele Ierihonului a trimis la Rahav să‑i spună: „Scoate‑i afară pe bărbații care au venit la tine și au intrat în casa ta, căci au venit să cerceteze țara!” Femeia însă i‑a luat pe cei doi bărbați și i‑a ascuns; și a răspuns: „Este adevărat că bărbații aceia au venit la mine, dar nu știam de unde sunt; și, fiindcă urma să se închidă poarta la sosirea nopții, bărbații aceia au ieșit din cetate. Nu știu unde s‑au dus: grăbiți‑vă pe urmele lor, căci îi veți ajunge!” (Ea îi suise pe acoperiș și‑i ascunsese sub niște snopi de in pe care îi întinsese pe acoperiș.) Oamenii regelui i‑au urmărit pe drumul care duce la vadul Iordanului. Iar poarta s‑a închis de îndată ce au ieșit urmăritorii. Înainte de a se culca cei doi, Rahav s‑a suit la ei pe acoperiș și le‑a zis: „Știu că DOMNUL v‑a dat țara aceasta, căci ne‑a apucat groaza de voi și toți locuitorii țării se topesc de frică înaintea voastră. Fiindcă am auzit cum, la ieșirea voastră din Egipt, DOMNUL a secat înaintea voastră apele Mării Roșii și, de asemenea, ce le‑ați făcut celor doi regi ai amoriților dincolo de Iordan, lui Sihon și lui Og, pe care i‑ați dat spre nimicire. Când am auzit, ni s‑a strâns inima și n‑a mai rămas în noi pic de curaj din pricina voastră; pentru că DOMNUL, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ. Acum, vă rog, jurați‑mi pe DOMNUL că, după cum eu am avut bunăvoință față de voi, așa veți avea și voi bunăvoință față de casa tatălui meu! Dați‑mi un semn de bună‑credință că‑i veți lăsa cu viață pe tatăl meu, pe mama mea, pe frații mei, pe surorile mele și pe toți ai lor și că ne veți scăpa de la moarte!” Bărbații aceia i‑au spus: „Viața noastră e chezășie pentru a voastră! Dacă nu veți dezvălui fapta noastră, când DOMNUL ne va da țara aceasta, îți vom arăta bunăvoință și credincioșie.” Ea i‑a coborât cu o funie pe fereastră, căci casa ei era pe o latură a zidului (în zidul cetății își avea locuința), și le‑a zis: „Duceți‑vă spre munte, ca să nu dea peste voi urmăritorii, și ascundeți‑vă acolo trei zile, până la întoarcerea urmăritorilor; după aceea vă puteți vedea de drum.” Bărbații aceia i‑au mai spus: „ Iată cum vom fi dezlegați de jurământul pe care ne‑ai pus să‑l facem. La intrarea noastră în țară, leagă funia aceasta din fir stacojiu la fereastra prin care ne‑ai coborât și adună‑i în casă la tine pe tatăl tău, pe mama ta, pe frații tăi și pe toată familia tatălui tău! Dacă vreunul va ieși afară pe ușile casei tale, sângele lui va fi asupra capului său, iar noi vom fi nevinovați. Dar, dacă va pune cineva mâna pe vreunul din cei ce vor fi cu tine în casă, sângele lui va fi asupra capului nostru. Iar, dacă vei dezvălui fapta noastră, vom fi dezlegați de jurământul pe care ne‑ai pus să‑l facem.” Ea a răspuns: „Fie după cuvintele voastre!” Apoi i‑a trimis la drum, ei au plecat și ea a legat funia stacojie la fereastră. Ei au plecat și au ajuns în ținutul muntos, unde au rămas trei zile, până s‑au întors cei care‑i urmăreau. Urmăritorii i‑au căutat pretutindeni pe drum, dar nu i‑au găsit. Cei doi oameni s‑au întors: au coborât din ținutul muntos, au trecut Iordanul, au venit la Iosua, fiul lui Nun, și i‑au istorisit tot ce li se întâmplase. Ei i‑au zis lui Iosua: „Cu adevărat, DOMNUL a dat toată țara în mâinile noastre și toți locuitorii țării se topesc de frică înaintea noastră!” Iosua s‑a sculat dis‑de‑dimineață și a pornit din Șitim cu toți fiii lui Israel. Au ajuns la Iordan și au rămas acolo peste noapte, înainte de a trece. După trei zile, căpeteniile oștirii au trecut prin tabără și au dat poporului următoarea poruncă: „Când veți vedea Chivotul Legământului DOMNULUI, Dumnezeului vostru, și pe preoții leviți care‑l poartă, să porniți și voi din locul vostru și să mergeți după el. Dar să păstrați o distanță de aproape două mii de coți între voi și el; să nu vă apropiați. El vă va arăta drumul pe care trebuie să‑l urmați, căci n‑ați mai trecut pe drumul acesta niciodată.” Iosua a zis poporului: „Sfințiți‑vă, căci mâine DOMNUL va face lucruri minunate în mijlocul vostru!” Apoi Iosua le‑a zis preoților: „Luați Chivotul Legământului și treceți înaintea poporului!” Ei au luat Chivotul Legământului și au pornit înaintea poporului. DOMNUL i‑a zis lui Iosua: „Astăzi voi începe să te înalț înaintea întregului Israel, ca să știe că voi fi cu tine cum am fost cu Moise. Să le dai următoarea poruncă preoților care duc Chivotul Legământului: «Când veți ajunge la marginea Iordanului, să vă opriți în apă, aproape de mal.»” Iosua le‑a zis fiilor lui Israel: „Apropiați‑vă și ascultați cuvintele DOMNULUI, Dumnezeului vostru!” Și Iosua a adăugat: „Prin aceasta veți cunoaște că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru și că îi va izgoni negreșit dinaintea voastră pe canaaniți, pe hitiți, pe hiviți, pe fereziți, pe ghirgasiți, pe amoriți și pe iebusiți: iată, Chivotul Legământului Stăpânului întregului pământ va trece înaintea voastră în Iordan. Acum, luați doisprezece bărbați din semințiile lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminție! Și, de îndată ce preoții care duc chivotul DOMNULUI, Dumnezeului întregului pământ, își vor odihni talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două, iar apele care coboară din sus se vor opri ca un zid.” Poporul a ieșit din corturi ca să treacă Iordanul și preoții care duceau Chivotul Legământului au pornit înaintea poporului. Când preoții care duceau chivotul au ajuns la Iordan și când și‑au înmuiat picioarele în marginea apei – căci Iordanul se revarsă peste maluri pe toată durata secerișului –, apele care coboară din sus s‑au oprit și s‑au înălțat ca un zid, la o foarte mare depărtare de cetatea Adam (care este lângă Țartan ), iar cele ce coborau spre Marea Aravei (adică Marea Sărată ) s‑au scurs de tot. Poporul a trecut în fața Ierihonului. Preoții care duceau Chivotul Legământului DOMNULUI s‑au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, în timp ce tot Israelul trecea pe uscat, până când tot poporul a terminat de trecut Iordanul. După ce tot poporul a terminat de trecut Iordanul, DOMNUL i‑a zis lui Iosua: „Ia doisprezece bărbați din popor, câte un bărbat din fiecare seminție, și dă‑le porunca următoare: «Luați de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde s‑au oprit picioarele preoților, douăsprezece pietre, pe care să le duceți cu voi și să le puneți în locul unde veți petrece noaptea aceasta!»” Iosua i‑a chemat pe cei doisprezece bărbați pe care i‑a rândit dintre fiii lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminție, și le‑a zis: „Treceți înaintea chivotului DOMNULUI, Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului, și fiecare din voi să ia o piatră pe umăr, după numărul semințiilor fiilor lui Israel, pentru ca acesta să fie un semn în mijlocul vostru! Când vor întreba fiii voștri într‑o zi: «Ce înseamnă pietrele acestea pentru voi?», să le spuneți: «Apele Iordanului s‑au despicat în două înaintea chivotului legământului DOMNULUI; când a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s‑au despicat în două», și pietrele acestea să fie un semn de aducere aminte pentru fiii lui Israel în veac.” Fiii lui Israel au făcut așa cum le poruncise Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, cum îi spusese lui Iosua DOMNUL, după numărul semințiilor fiilor lui Israel, le‑au luat cu ei și le‑au pus în locul unde aveau să rămână peste noapte. Iosua a ridicat și el douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde se opriseră picioarele preoților care duceau Chivotul Legământului, și ele au rămas acolo până în ziua de azi. Preoții care duceau chivotul au stat în mijlocul Iordanului până s‑a împlinit tot ce îi poruncise DOMNUL lui Iosua să spună poporului (potrivit cu tot ce îi poruncise Moise lui Iosua). Și poporul s‑a grăbit să treacă. După ce a terminat de trecut tot poporul, chivotul DOMNULUI și preoții au trecut înaintea poporului. Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au trecut înarmați, în cete de câte cincizeci, înaintea fiilor lui Israel, cum le spusese Moise. Aproape patruzeci de mii de bărbați pregătiți de război au trecut înaintea DOMNULUI ca să lupte în Câmpia Ierihonului. În ziua aceea, DOMNUL l‑a înălțat pe Iosua în ochii întregului Israel și s‑au temut de el cum se temuseră de Moise, în toate zilele vieții lui. DOMNUL i‑a zis lui Iosua: „Poruncește‑le preoților care duc Chivotul Mărturiei să iasă din Iordan!” Și Iosua le‑a poruncit preoților: „Ieșiți din Iordan!” Când preoții care duceau Chivotul Legământului DOMNULUI au ieșit din mijlocul Iordanului și au pășit cu talpa picioarelor pe uscat, apele Iordanului s‑au întors la locul lor și s‑au revărsat ca mai înainte peste maluri. Poporul a ieșit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi și a poposit la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului. Iosua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe care le luaseră din Iordan. El le‑a zis fiilor lui Israel: „Când fiii voștri îi vor întreba într‑o zi pe părinții lor: «Ce înseamnă pietrele acestea?», să‑i învățați pe fiii voștri și să le spuneți: «Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat.» Căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului până când ați trecut, după cum făcuse DOMNUL, Dumnezeul vostru, la Marea Roșie, pe care a secat‑o înaintea noastră până când am trecut, pentru ca toate popoarele pământului să știe că mâna DOMNULUI este puternică și să vă temeți totdeauna de DOMNUL, Dumnezeul vostru.” Când au auzit toți regii amoriților de la apusul Iordanului și toți regii canaaniților de lângă mare că DOMNUL secase apele Iordanului înaintea fiilor lui Israel până când aceștia trecuseră, li s‑a strâns inima și n‑a mai rămas în ei pic de curaj din pricina fiilor lui Israel. În vremea aceea, DOMNUL i‑a zis lui Iosua: „Fă‑ți niște cuțite din cremene și circumcide‑i pe fiii lui Israel!” Iosua și‑a făcut niște cuțite din cremene și i‑a circumcis pe fiii lui Israel pe dealul Aralot. Iată de ce a trebuit să‑i circumcidă Iosua: tot poporul ieșit din Egipt (bărbații, toți oamenii de luptă) murise în pustiu, pe drum, după ieșirea din Egipt. În vreme ce tot poporul ieșit din Egipt fusese circumcis, toți cei născuți în pustiu, pe drum, după ieșirea din Egipt, nu erau circumciși. Fiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustiu până a pierit tot poporul: toți acei oameni de luptă care ieșiseră din Egipt și care nu ascultaseră de glasul DOMNULUI. DOMNUL le‑a jurat că nu le va îngădui să vadă țara pe care le jurase părinților lor că ne‑o va da, țară în care curge lapte și miere. În locul lor i‑a ridicat pe fiii lor; Iosua i‑a circumcis, pentru că erau încă necircumciși – nu fuseseră circumciși pe drum. După ce s‑a încheiat circumciderea întregului popor, au rămas pe loc în tabără până la vindecare. DOMNUL i‑a zis lui Iosua: „Astăzi, am îndepărtat ocara Egiptului de deasupra voastră.” Și locul acela a fost numit Ghilgal până în ziua de azi. Fiii lui Israel și‑au așezat tabăra la Ghilgal și au sărbătorit Paștele în a paisprezecea zi a lunii, seara, în Câmpia Ierihonului. A doua zi de Paște – chiar în ziua aceea – au mâncat din roadele țării azime și boabe prăjite. Mana a încetat a doua zi de Paște, când au mâncat din roadele țării. Fiii lui Israel n‑au mai avut mană, ci au mâncat din recolta țării Canaanului în anul acela. Pe când Iosua era lângă Ierihon, și‑a ridicat ochii, s‑a uitat și, iată, un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia în mână, scoasă din teacă. Iosua s‑a dus spre el și l‑a întrebat: „Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?” El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii DOMNULUI. Acum am venit.” Iosua a căzut cu fața la pământ, s‑a plecat înaintea Lui și I‑a zis: „Ce poruncește Domnul meu robului Său?” Și Căpetenia oștirii DOMNULUI i‑a zis lui Iosua: „Scoate‑ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt!” Și Iosua a făcut întocmai. Ierihonul era închis și întărit de teama fiilor lui Israel. Nimeni nu ieșea din el și nimeni nu intra în el. DOMNUL i‑a zis lui Iosua: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul și pe regele lui, pe vitejii lui ostași. Înconjurați cetatea voi, toți oamenii de luptă, dând ocol cetății o dată! Așa să faci șase zile. Șapte preoți să poarte înaintea chivotului șapte șofare de berbec; în ziua a șaptea, să înconjurați cetatea de șapte ori și preoții să sune din șofare. Când vor suna prelung din cornul de berbec și când veți auzi sunetul șofarului, tot poporul să strige din toate puterile, iar zidul cetății se va prăbuși. Atunci poporul să se suie drept înainte.” Iosua, fiul lui Nun, i‑a chemat pe preoți și le‑a zis: „Luați Chivotul Legământului și șapte preoți să poarte șapte șofare de berbec înaintea chivotului DOMNULUI!” Apoi a zis poporului: „Porniți, înconjurați cetatea și cei înarmați să treacă înaintea chivotului DOMNULUI!” După ce a vorbit Iosua poporului, cei șapte preoți care purtau înaintea DOMNULUI cele șapte șofare de berbec au pornit și au sunat din șofare. Chivotul Legământului DOMNULUI venea în urma lor. Bărbații înarmați mergeau înaintea preoților, care sunau din șofare. Coada oștirii mergea după chivot, iar șofarele sunau fără încetare. Iosua dăduse porunca aceasta poporului: „Voi să nu strigați, să nu vi se audă glasul și să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: «Strigați!» Atunci să strigați.” Chivotul DOMNULUI a dat ocol cetății o singură dată, apoi s‑au întors în tabără și au rămas în tabără peste noapte. Iosua s‑a sculat dis‑de‑dimineață și preoții au luat chivotul DOMNULUI. Cei șapte preoți care purtau cele șapte șofare de berbec înaintea chivotului DOMNULUI au pornit și au început să sune din șofare. Bărbații înarmați mergeau înaintea lor, și coada oștirii venea după chivotul DOMNULUI, iar șofarele sunau fără încetare. Au înconjurat cetatea o dată, a doua zi; apoi s‑au întors în tabără. Au făcut astfel timp de șase zile. În ziua a șaptea, s‑au sculat în zorii zilei și au înconjurat cetatea în același fel, de șapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de șapte ori. A șaptea oară, pe când preoții sunau din șofare, Iosua a zis poporului: „Strigați, căci DOMNUL v‑a dat cetatea în mână! Cetatea va fi dată DOMNULUI spre nimicire, cu tot ce se află în ea. Dar să‑i lăsați cu viață pe prostituata Rahav și pe toți cei ce vor fi cu ea în casă, pentru că i‑a tăinuit pe solii trimiși de noi. Cât despre voi, feriți‑vă de ceea ce este dat spre nimicire; căci, dacă veți lua ceva din ceea ce este dat spre nimicire, veți atrage nimicirea asupra taberei lui Israel și o veți nenoroci. Tot argintul și tot aurul, toate lucrurile de aramă și de fier Îi sunt închinate DOMNULUI și vor intra în vistieria DOMNULUI.” Poporul a scos strigăte și preoții au sunat din șofare. Când a auzit poporul sunetul șofarului, a strigat din toate puterile, și zidul s‑a prăbușit. Poporul s‑a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate și au dat‑o spre nimicire, trecând prin ascuțișul sabiei tot ce era în cetate, bărbați și femei, copii și bătrâni, până la boi, oi și măgari. Iosua le‑a zis celor doi bărbați care cercetaseră țara ca iscoade: „Intrați în casa prostituatei și scoateți‑i din ea pe femeia aceea și pe toți ai ei, cum i‑ați jurat!” Tinerii care fuseseră acolo ca iscoade au intrat și i‑au scos pe Rahav, pe tatăl ei, pe mama ei, pe frații ei și pe toți ai ei; i‑au scos afară pe toți cei din familia ei și i‑au așezat în afara taberei lui Israel. Cetatea au ars‑o împreună cu tot ce se afla în ea; numai argintul, aurul și toate lucrurile de aramă și de fier le‑au pus în vistieria Casei DOMNULUI. Iosua a lăsat‑o cu viață pe prostituata Rahav, împreună cu casa tatălui ei și cu toți ai ei. Ea a locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi, pentru că îi tăinuise pe solii trimiși de Iosua ca iscoade la Ierihon. Atunci, Iosua a jurat și a zis: „Blestemat fie înaintea DOMNULUI omul care se va apuca să zidească cetatea aceasta, Ierihon! Cu prețul întâiului născut să‑i pună temeliile și cu prețul fiului celui mai tânăr să‑i așeze porțile!” DOMNUL a fost cu Iosua și i s‑a dus faima în toată țara. Fiii lui Israel au fost necredincioși cu privire la lucrurile date spre nimicire. Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda, a luat din lucrurile date spre nimicire. Și DOMNUL S‑a aprins de mânie împotriva fiilor lui Israel. Iosua a trimis din Ierihon niște bărbați la Ai, care este lângă Bet‑Aven, la răsărit de Betel. Și le‑a zis: „Duceți‑vă și iscodiți ținutul!” Și oamenii aceia s‑au dus și au iscodit cetatea Ai. S‑au întors la Iosua și i‑au spus: „Nu‑i nevoie să meargă tot poporul; două‑trei mii de oameni vor putea bate cetatea Ai. Nu obosi tot poporul, căci locuitorii cetății sunt puțini!” Cam trei mii de oameni din popor au pornit, dar au luat‑o la fugă dinaintea celor din Ai. Bărbații din Ai le‑au ucis aproape treizeci și șase de oameni. I‑au urmărit de la poartă până la Șevarim și i‑au bătut când coborau. Poporul a rămas cu inima strânsă de frică și moale ca apa. Iosua și‑a sfâșiat hainele și a căzut cu fața la pământ înaintea chivotului DOMNULUI până seara, împreună cu bătrânii lui Israel; și și‑au presărat țărână pe cap. Iosua a zis: „Ah, DOAMNE Dumnezeule, de ce ai mai făcut ca poporul acesta să treacă Iordanul dacă acum ne dai în mâinile amoriților ca să ne prăpădească? Mai bine am fi rămas de cealaltă parte a Iordanului! Ah, Stăpâne, ce pot să mai spun, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmașilor lui? Canaaniții și toți locuitorii țării vor afla; ne vor înconjura și ne vor șterge numele de pe pământ. Și ce se va alege atunci de Numele Tău cel mare?” DOMNUL i‑a zis lui Iosua: „Scoală‑te! De ce stai căzut cu fața la pământ? Israel a păcătuit; au călcat legământul pe care li‑l poruncisem. Au îndrăznit să ia din lucrurile date spre nimicire; și nu doar că au furat și au mințit, dar le‑au și ascuns printre lucrurile lor. De aceea fiii lui Israel nu pot să țină piept vrăjmașilor lor: dau dosul în fața vrăjmașilor lor, căci sunt dați spre nimicire. Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciți ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru. Scoală‑te și sfințește poporul! Spune‑le: «Sfințiți‑vă pentru mâine, căci așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: ‘În mijlocul tău, Israele, este un lucru dat spre nimicire; nu veți putea să le țineți piept vrăjmașilor până nu veți scoate din mijlocul vostru lucrul dat spre nimicire. Mâine dimineață să vă înfățișați pe seminții. Seminția pe care o va arăta DOMNUL prin sorți se va înfățișa pe clanuri. Clanul pe care‑l va arăta DOMNUL prin sorți se va înfățișa pe case părintești, iar casa părintească pe care o va arăta DOMNUL prin sorți se va înfățișa pe capi de familie. Cine va fi arătat prin sorți că a luat din ce era dat spre nimicire va fi ars în foc, el și tot ce este al lui, pentru că a călcat legământul DOMNULUI și a făcut o mișelie în Israel.’»” Iosua s‑a sculat dis‑de‑dimineață și a înfățișat Israelul pe seminții, și a fost arătată prin sorți seminția lui Iuda. A înfățișat clanurile lui Iuda și a fost arătat prin sorți clanul lui Zerah. A înfățișat clanul lui Zerah pe case părintești și a fost arătată prin sorți casa lui Zabdi. A înfățișat casa acestuia pe capi de familie și a fost arătat prin sorți Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda. Iosua i‑a zis lui Acan: „Fiule, ai face bine să-I dai slavă DOMNULUI, Dumnezeului lui Israel! Mărturisește și spune‑mi ce ai făcut! Nu‑mi ascunde nimic!” Acan i‑a răspuns lui Iosua și a zis: „Într-adevăr, eu am păcătuit împotriva DOMNULUI, Dumnezeului lui Israel, și iată ce am făcut. Am văzut în prada de război o manta frumoasă de Șinear, două sute de sicli de argint și o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli. Le‑am poftit și le‑am luat. Iată, sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, și argintul este pus sub ele.” Iosua a trimis niște oameni care au alergat la cortul lui Acan și, iată, lucrurile erau ascunse în cortul lui și argintul era sub ele. Le‑au luat din mijlocul cortului, le‑au adus la Iosua și la fiii lui Israel și le‑au pus înaintea DOMNULUI. Iosua și tot Israelul împreună cu el l‑au luat pe Acan, fiul lui Zerah, și argintul, mantaua, placa de aur, precum și pe fiii și fiicele lui Acan, boii, măgarii, oile, cortul lui și tot ce era al lui și i‑au dus în valea Acor. Iosua a zis: „De ce ai adus nenorocirea asupra noastră? Și asupra ta va aduce DOMNUL nenorocire astăzi.” Și tot Israelul l‑a ucis cu pietre; i‑au ars și au aruncat peste ei pietre. Astfel au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi. Și DOMNUL a pus capăt mâniei Lui aprinse. Din această pricină locul acela se numește, până azi, valea Acor. DOMNUL i‑a zis lui Iosua: „Nu te teme și nu te înspăimânta! Ia‑i cu tine pe toți oamenii de luptă, scoală‑te și suie‑te împotriva cetății Ai! Iată că îl dau în mâinile tale pe regele din Ai, împreună cu poporul, cetatea și țara lui. Să‑i faci cetății Ai cum le‑ai făcut Ierihonului și regelui lui: să păstrați pentru voi numai prada de război și vitele. Pune oameni la pândă înapoia cetății!” Iosua s‑a sculat cu toți oamenii de luptă, ca să se suie împotriva cetății Ai. A ales treizeci de mii de bărbați viteji, pe care i‑a trimis noaptea, cu următoarea poruncă: „Ascultați! Stați la pândă înapoia cetății; să nu vă depărtați mult de cetate și să fiți gata toți! Iar eu și tot poporul care este cu mine ne vom apropia de cetate. Și, când vor ieși înaintea noastră ca prima oară, noi o vom lua la fugă dinaintea lor. Ei ne vor urmări până când îi vom trage departe de cetate, căci vor zice: «Fug dinaintea noastră ca prima oară!» Și, când vom fugi dinaintea lor, voi să ieșiți de la pândă și să luați cetatea în stăpânire, căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, o va da în mâinile voastre. După ce veți lua cetatea, să‑i puneți foc; să faceți după cuvântul DOMNULUI: aceasta este porunca pe care v‑o dau.” Iosua i‑a trimis, iar ei s‑au dus și s‑au așezat la pândă între Betel și Ai, la apus de Ai. Și Iosua a petrecut noaptea aceea în mijlocul poporului. Iosua s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a cercetat poporul și a pornit împotriva cetății Ai în fruntea poporului, împreună cu bătrânii lui Israel. Toți oamenii de luptă care erau cu el s‑au suit și s‑au apropiat de cetate; când au ajuns în fața cetății, și‑au așezat tabăra la miazănoapte de Ai, de care erau despărțiți printr‑o vale. Iosua a luat aproape cinci mii de oameni și i‑a pus la pândă între Betel și Ai, la apus de cetate. După ce s‑a așezat toată tabăra la miazănoapte de cetate și cei de pândă la apus de cetate, Iosua a înaintat în noaptea aceea în mijlocul văii. Când a văzut regele cetății Ai lucrul acesta, oamenii din Ai s‑au sculat în grabă dis‑de‑dimineață și au ieșit la luptă înaintea lui Israel. Regele, împreună cu tot poporul, s‑a îndreptat spre un loc hotărât, către Arava, fără să știe că înapoia cetății o mână de oameni stăteau la pândă împotriva lui. Iosua și tot Israelul s‑au prefăcut că sunt bătuți și au fugit pe drumul spre pustiu. Atunci, tot poporul care era în cetate s‑a strâns ca să‑i urmărească. L‑au urmărit pe Iosua și au fost atrași departe de cetate. N‑a rămas niciun om în Ai și în Betel care să nu fi ieșit împotriva lui Israel. Au lăsat cetatea deschisă și au urmărit Israelul. DOMNUL i‑a zis lui Iosua: „Întinde spre Ai sulița pe care o ai în mână, căci am s‑o dau în mâna ta!” Și Iosua a întins spre cetate sulița pe care o avea în mână. De îndată ce și‑a întins mâna, cei care stăteau la pândă au ieșit repede din locul unde erau, au pătruns în cetate, au luat‑o și i‑au pus foc de îndată. Oamenii din Ai, uitându‑se înapoi, au văzut fumul cetății suindu‑se spre cer și n‑au mai putut să scape în nicio parte. Poporul care fugea spre pustiu s‑a întors împotriva celor ce‑l urmăreau, căci Iosua și tot Israelul, văzând cetatea luată de cei ce stăteau la pândă și fumul cetății suindu‑se în sus, s‑au întors și i‑au bătut pe oamenii din Ai. Ceilalți, de asemenea, le‑au ieșit înainte din cetate, și oamenii din Ai au fost înconjurați de Israel din toate părțile. Israel i‑a bătut atât de tare, încât n‑a rămas unul cu viață și nimeni n‑a scăpat. Pe regele din Ai l‑au prins viu și l‑au adus la Iosua. După ce Israel a terminat de ucis toți locuitorii din Ai, în câmp și în pustiu, unde îi urmăriseră ei, și după ce toți au fost trecuți prin ascuțișul sabiei, până la ultimul, tot Israelul s‑a întors la Ai și a trecut cetatea prin ascuțișul sabiei. În ziua aceea au fost uciși toți oamenii din Ai, bărbați și femei, douăsprezece mii la număr. Iosua nu și‑a tras înapoi mâna întinsă în care ținea sulița până când toți locuitorii cetății Ai au fost dați spre nimicire. Israel a păstrat pentru sine doar vitele și prada din cetatea aceasta, după cuvântul pe care i‑l poruncise lui Iosua DOMNUL. Iosua a ars cetatea Ai și a făcut din ea pentru totdeauna un morman de dărâmături, care este până în ziua de azi. Iar pe regele din Ai l‑a spânzurat de un lemn și l‑a lăsat așa până seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit ca trupul să fie coborât de pe lemn; apoi l‑au aruncat la poarta cetății și au ridicat pe el un morman mare de pietre, care este până în ziua de azi. Atunci, Iosua I‑a zidit un altar DOMNULUI, Dumnezeului lui Israel, pe muntele Ebal, după cum le poruncise fiilor lui Israel Moise, robul DOMNULUI, și după cum este scris în Cartea Legii lui Moise: „un altar de pietre necioplite, peste care n‑a trecut fierul”. Pe altarul acesta I‑au adus DOMNULUI arderi‑de‑tot și jertfe-de-pace. Și acolo a scris Iosua pe pietre o copie a Legii pe care o scrisese Moise înaintea fiilor lui Israel. Tot Israelul, cu bătrânii, căpeteniile și judecătorii lui stăteau de‑o parte și de alta a chivotului, înaintea preoților leviți, purtători ai chivotului legământului DOMNULUI, atât străinii, cât și evreii din naștere: jumătate din popor în dreptul muntelui Garizim și jumătate în dreptul muntelui Ebal, după porunca dată mai înainte de Moise, robul DOMNULUI, pentru binecuvântarea poporului lui Israel. Iosua a citit apoi toate cuvintele Legii, binecuvântările și blestemele, potrivit tuturor celor scrise în Cartea Legii. N‑a rămas un cuvânt din tot ce poruncise Moise pe care să nu‑l fi citit Iosua în fața întregii adunări a lui Israel, în fața femeilor, a copiilor și a străinilor care trăiau în mijlocul lor. Auzind ce s‑a întâmplat, toți regii care erau dincoace de Iordan, în munte, în câmpie și pe toată coasta Mării celei Mari, până spre Liban, hitiții, amoriții, canaaniții, fereziții, hiviții și iebusiții s‑au strâns toți împreună, cu un singur glas, ca să lupte împotriva lui Iosua și împotriva lui Israel. Locuitorii din Gabaon, când au auzit ce le făcuse Iosua Ierihonului și cetății Ai, au întrebuințat un vicleșug. Au pornit la drum și s‑au dat drept soli. Au luat niște saci vechi pe măgarii lor și niște burdufuri vechi pentru vin, rupte și cârpite; în picioare purtau încălțăminte veche și cârpită, erau îmbrăcați cu haine vechi, iar toată pâinea pe care o aveau ca hrană era uscată și fărâmicioasă. S‑au dus la Iosua, în tabără la Ghilgal, și le‑au zis lui și bărbaților din Israel: „Venim dintr‑o țară îndepărtată; faceți dar acum legământ cu noi!” Bărbații lui Israel le‑au răspuns hiviților acestora: „Poate că locuiți în mijlocul nostru. Cum să facem legământ cu voi?” Ei i‑au zis lui Iosua: „Suntem robii tăi.” Și Iosua le‑a zis: „Cine sunteți voi și de unde veniți?” Ei i‑au răspuns: „Robii tăi vin dintr‑o țară foarte îndepărtată, pentru numele DOMNULUI, Dumnezeului tău, căci am auzit faima Lui, anume tot ce a făcut în Egipt, tot ce le‑a făcut celor doi regi ai amoriților dincolo de Iordan – lui Sihon, regele Heșbonului, și lui Og, regele Bașanului, care era la Aștarot. Și bătrânii noștri și toți locuitorii țării noastre ne‑au zis: «Luați cu voi merinde pentru călătorie, mergeți în întâmpinarea lor și spuneți‑le: ‘Suntem robii voștri; faceți dar acum legământ cu noi!’» Pâinea aceasta a noastră era caldă când am luat‑o de acasă ca hrană, în ziua când am plecat să venim la voi; și acum, iată, este uscată și fărâmicioasă. Burdufurile acestea de vin erau nou‑nouțe când le‑am umplut, dar iată‑le, s‑au rupt; hainele și încălțămintea noastră s‑au învechit de lungimea prea mare a drumului.” Bărbații lui Israel au luat din merindele lor și nu L‑au întrebat pe DOMNUL. Iosua a făcut pace cu ei, a făcut legământ că‑i va lăsa cu viață, iar conducătorii adunării le‑au făcut jurământ. La trei zile după ce au încheiat legământul, fiii lui Israel au aflat că aceștia erau vecini cu ei și că locuiau în mijlocul lor. Fiii lui Israel au plecat și a treia zi au ajuns în cetățile lor: Gabaon, Chefira, Beerot și Chiriat‑Iearim. Dar fiii lui Israel nu au făcut război cu ei, deoarece conducătorii adunării făcuseră jurământ cu ei pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel. Și toată adunarea a cârtit împotriva fruntașilor. Atunci, toți conducătorii au vorbit întregii adunări: „Le‑am jurat pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, și acum nu putem să ne atingem de ei. Iată ce le vom face: îi vom lăsa cu viață, ca să nu vină peste noi mânia DOMNULUI, din pricina jurământului pe care li l‑am făcut. Să fie lăsați cu viață!” Dar au fost puși să taie lemne și să scoată apă pentru toată adunarea, după cum le‑au vorbit conducătorii. Iosua i‑a chemat și le‑a vorbit astfel: „De ce ne‑ați înșelat zicând: «Suntem foarte departe de voi», când voi locuiți în mijlocul nostru? Acum, veți fi blestemați și nu veți înceta să fiți în robie, să tăiați lemne și să scoateți apă pentru Casa Dumnezeului meu.” Ei i‑au răspuns lui Iosua și au zis: „Robilor tăi li s‑a spus lămurit despre poruncile date de DOMNUL, Dumnezeul tău, robului Său Moise, cum are să vă dea în stăpânire toată țara și să‑i nimicească dinaintea voastră pe toți locuitorii ei. Din pricina voastră, am ajuns să ne temem pentru viața noastră, de aceea am făcut lucrul acesta. Acum, iată‑ne în mâna ta. Fă cu noi ce este bine și drept în ochii tăi!” Iosua le‑a făcut așa cum hotărâse: i‑a scos din mâna fiilor lui Israel, așa că nu i‑au omorât. Dar din ziua aceea i‑a pus să taie lemne și să scoată apă pentru adunare și pentru altarul DOMNULUI, ceea ce fac până în ziua de azi, în locul pe care l‑a ales DOMNUL. Adoni‑Țedec, regele Ierusalimului, a aflat că Iosua cucerise cetatea Ai și o dăduse spre nimicire, că le făcuse cetății Ai și regelui ei așa cum le făcuse Ierihonului și regelui lui și că locuitorii Gabaonului făcuseră pace cu Israel și erau în mijlocul lor. Atunci, l‑a apucat groaza, fiindcă cetatea Gabaon era mare, ca una dintre cetățile împărătești, mai mare decât Ai, și toți bărbații ei erau viteji. Adoni‑Țedec, regele Ierusalimului, le‑a trimis vorbă lui Hoham, regele Hebronului, lui Piram, regele Iarmutului, lui Iafia, regele Lachișului, și lui Debir, regele Eglonului: „Veniți cu mine și ajutați‑mă să batem Gabaonul, căci a făcut pace cu Iosua și cu fiii lui Israel!” Cei cinci regi ai amoriților – regele Ierusalimului, regele Hebronului, regele Iarmutului, regele Lachișului și regele Eglonului – s‑au adunat și au venit cu toate oștile lor. Și‑au așezat tabăra aproape de Gabaon și au pornit la luptă împotriva lui. Oamenii din Gabaon i‑au trimis vorbă lui Iosua, în tabăra de la Ghilgal: „Nu‑ți lua mâna de peste robii tăi! Vino la noi degrabă, izbăvește‑ne, dă‑ne ajutor, căci s‑au strâns împotriva noastră toți regii amoriților care locuiesc în munte.” Iosua s‑a suit din Ghilgal – el, toți oamenii de luptă și toți cei viteji. DOMNUL i‑a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci i‑am dat în mâinile tale și niciunul din ei nu va putea sta împotriva ta!” Iosua a ajuns la ei fără veste, după ce a mers toată noaptea de la Ghilgal. DOMNUL i‑a învălmășit dinaintea lui Israel; și Israel le‑a pricinuit o mare înfrângere la Gabaon, i‑a urmărit pe drumul care suie la Bet‑Horon și i‑a bătut până la Azeca și până la Macheda. Pe când fugeau ei dinaintea lui Israel și se coborau din Bet‑Horon, DOMNUL a făcut să cadă peste ei din cer pietre mari de grindină, până la Azeca, și astfel au pierit. Cei care au murit sub pietrele grindinei au fost mai mulți decât cei uciși cu sabia de fiii lui Israel. În ziua când i‑a dat DOMNUL pe amoriți în mâinile fiilor lui Israel, Iosua I‑a vorbit DOMNULUI, zicând astfel în văzul lui Israel: „Oprește‑te, soare, asupra Gabaonului și tu, lună, asupra văii Aialonului!” Soarele s‑a oprit, iar luna a stat pe loc, până când poporul s‑a răzbunat pe vrăjmașii lui. Oare nu este scris faptul acesta în Cartea Dreptului? Soarele s‑a oprit în mijlocul cerului și nu s‑a grăbit să apună aproape o zi întreagă. N‑a mai fost nicio zi ca aceea, înainte sau după ea, când DOMNUL să fi ascultat glasul unui om; fiindcă DOMNUL lupta pentru Israel. Apoi, Iosua și tot Israelul împreună cu el s‑au întors în tabără, la Ghilgal. Cei cinci regi au fugit și s‑au ascuns într‑o peșteră la Macheda. Și i s‑a dat de veste lui Iosua: „Cei cinci regi se află ascunși într‑o peșteră la Macheda.” Iosua a zis: „Rostogoliți niște pietre mari la intrarea peșterii și rânduiți niște oameni să‑i păzească! Iar voi nu vă opriți, ci urmăriți‑i pe vrăjmașii voștri și loviți‑i din spate! Nu‑i lăsați să intre în cetățile lor, căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, i‑a dat în mâinile voastre!” Iosua și fiii lui Israel le‑au pricinuit o foarte mare înfrângere, până i‑au bătut de tot, dar cei care au putut scăpa au intrat în cetățile întărite; și tot poporul s‑a întors în pace în tabără la Iosua, la Macheda. Nu mai crâcnea nimeni împotriva fiilor lui Israel. Iosua a zis atunci: „Destupați intrarea peșterii, scoateți‑i afară din ea pe cei cinci regi și aduceți‑i la mine!” Ei au făcut întocmai: i‑au adus din peșteră la el pe cei cinci regi – regele Ierusalimului, regele Hebronului, regele Iarmutului, regele Lachișului și regele Eglonului. După ce i‑au adus pe acești regi înaintea lui Iosua, Iosua i‑a chemat pe toți bărbații lui Israel și le‑a zis căpeteniilor de război care merseseră cu el: „Veniți aici și puneți‑vă picioarele pe grumajii acestor regi!” Ei au venit și și‑au pus picioarele pe grumajii lor. Iosua le‑a zis: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați, ci fiți tari și viteji, căci așa le va face DOMNUL tuturor vrăjmașilor voștri cu care veți lupta!” După acestea, Iosua i‑a lovit și i‑a omorât pe acei regi. I‑a spânzurat de cinci copaci și au rămas spânzurați de copaci până seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit să fie dați jos din copaci și aruncați în peștera în care se ascunseseră; și au pus la intrarea peșterii niște pietre mari, care au rămas acolo până în ziua de azi. În ziua aceea, Iosua a cucerit Macheda și a trecut prin ascuțișul sabiei atât cetatea, cât și pe rege. I‑a dat spre nimicire pe toți cei ce se aflau în ea; n‑a lăsat să scape unul. I‑a făcut regelui din Macheda cum îi făcuse regelui Ierihonului. Iosua a trecut de la Macheda la Libna împreună cu tot Israelul și a luptat împotriva Libnei. DOMNUL a dat‑o și pe ea, împreună cu regele ei, în mâinile lui Israel, care a trecut‑o prin ascuțișul sabiei, împreună cu toți cei ce se aflau în ea; n‑a lăsat să scape unul. Și i‑a făcut regelui ei cum îi făcuse regelui Ierihonului. Iosua a trecut de la Libna la Lachiș împreună cu tot Israelul. Și‑au așezat tabăra în jurul cetății și au pornit la luptă împotriva ei. DOMNUL a dat Lachișul în mâinile lui Israel, care l‑a cucerit a doua zi și l‑a trecut prin ascuțișul sabiei, împreună cu toți cei ce se aflau în el, întocmai cum îi făcuse Libnei. Atunci, Horam, regele Ghezerului, a venit să‑i dea ajutor Lachișului. Iosua i‑a bătut pe el și pe poporul lui și n‑a lăsat pe nimeni să scape. Iosua a trecut de la Lachiș la Eglon împreună cu tot Israelul. Și‑au așezat tabăra în jurul cetății și au pornit la luptă împotriva ei. Au cucerit‑o în aceeași zi și au trecut‑o prin ascuțișul sabiei, împreună cu toți cei ce se aflau în ea. În ziua aceea, Iosua a dat‑o spre nimicire, cum făcuse cu Lachișul. Iosua a trecut de la Eglon la Hebron împreună cu tot Israelul și a pornit la luptă împotriva lui. Au cucerit cetatea și au trecut‑o prin ascuțișul sabiei, împreună cu regele ei, cu toate cetățile care țineau de ea și cu toți cei ce se aflau în ea. N‑au lăsat să scape unul, întocmai cum făcuse cu Eglonul: au dat‑o spre nimicire împreună cu toți cei ce se aflau în ea. Iosua s‑a întors apoi împotriva Debirului împreună cu tot Israelul și a pornit la luptă împotriva cetății. Au cucerit‑o, cu tot cu rege și toate cetățile care țineau de ea. I‑au trecut prin ascuțișul sabiei și i‑au dat spre nimicire pe toți cei ce se aflau în ele. N‑au lăsat să scape unul. Cum le făcuseră Hebronului și Libnei și regelui ei, așa le‑au făcut Debirului și regelui lui. Iosua a bătut astfel toată țara: partea muntoasă, partea de miazăzi, câmpia și costișele, cu toți regii lor. N‑a lăsat să scape unul și a dat spre nimicire toată suflarea, cum poruncise DOMNUL, Dumnezeul lui Israel. Iosua i‑a bătut de la Cadeș‑Barnea până la Gaza, a bătut toată țara Goșen până la Gabaon. Pe toți acești regi, precum și țările lor, Iosua i‑a cucerit în același timp. Căci DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, lupta pentru Israel. Apoi Iosua s‑a întors în tabără la Ghilgal împreună cu tot Israelul. Iabin, regele Hațorului, auzind aceste lucruri, a trimis soli la Iobab, regele Madonului, la regele Șimronului, la regele Acșafului, la regii care erau la miazănoapte, la munte, în Arava, la miazăzi de Chineret, în Șefela și pe colinele Dorului la apus, la canaaniții de la răsărit și de la apus, la amoriți, la hitiți, la fereziți, la iebusiții din munți și la hiviții de la poalele Hermonului, în ținutul Mițpa. Au ieșit cu toate oștirile lor, un popor fără număr, ca nisipul de pe țărmul mării, cu o mulțime de cai și de care. Toți acești regi și‑au dat întâlnire, apoi și‑au așezat tabăra la apele Merom, ca să lupte împotriva lui Israel. DOMNUL i‑a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci mâine, pe vremea aceasta, voi face ca toți să cadă în luptă înaintea lui Israel! Cailor să le tai tendoanele picioarelor, iar carele lor să le arzi în foc.” Iosua și toți oamenii lui de luptă au năvălit peste ei fără veste la apele Merom și s‑au năpustit asupra lor. DOMNUL i‑a dat în mâinile lui Israel, care i‑a bătut și i‑a urmărit până la Sidonul cel Mare, până la Misrefot‑Maim și până în valea Mițpe, la răsărit; i‑a bătut și n‑a lăsat pe nimeni să scape. Iosua le‑a făcut cum îi spusese DOMNUL: cailor le‑a tăiat tendoanele picioarelor, iar carele lor le‑a ars în foc. La întoarcere, tot pe vremea aceea, Iosua a cucerit Hațorul și l‑a ucis cu sabia pe regele lui. (Mai înainte, Hațorul era capitala tuturor acestor regate.) Israeliții i‑au trecut prin ascuțișul sabiei și i‑au dat spre nimicire pe toți cei ce se găseau în el: n‑a mai rămas nicio suflare. Apoi i‑au pus foc Hațorului. Iosua a cucerit toate cetățile regilor acelora și pe toți regii lor i‑a trecut prin ascuțișul sabiei și i‑a dat spre nimicire, cum poruncise Moise, robul DOMNULUI. Cât despre cetățile așezate pe coline, Israel n‑a ars niciuna din ele, în afară de Hațor, care a fost arsă de Iosua. Fiii lui Israel au păstrat pentru ei toată prada din cetățile acelea și vitele, dar i‑au trecut prin ascuțișul sabiei pe toți oamenii, până i‑au nimicit. Nu au lăsat nicio suflare. După cum îi poruncise DOMNUL robului Său Moise, tot astfel și Moise i‑a poruncit lui Iosua, iar el a făcut întocmai; n‑a lăsat nimic neîmplinit din tot ce îi poruncise lui Moise DOMNUL. Astfel, Iosua a cucerit toată țara aceasta, ținutul muntos, tot ținutul Neghev, tot pământul Goșen, Șefela, Arava, ținutul muntos al lui Israel și ținutul deluros, de la Muntele Pleșuv, care se înalță spre Seir, până la Baal‑Gad, în Valea Libanului, la poalele muntelui Hermon. I‑a luat prizonieri pe toți regii lor, i‑a bătut și i‑a omorât. Războiul pe care l‑a purtat Iosua împotriva tuturor acestor regi a ținut multă vreme. N‑a rămas nicio cetate care să fi făcut pace cu fiii lui Israel, în afară de hiviții care locuiau în Gabaon; pe toate le‑au luat prin luptă. Căci DOMNUL a îngăduit ca ele să‑și împietrească inima și să iasă la luptă împotriva lui Israel, pentru ca Israel să le dea spre nimicire, fără milă, după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Tot pe vremea aceea, Iosua a venit și i‑a nimicit pe anachimii din munte, din Hebron, din Debir, din Anav și din toți munții lui Iuda și ai lui Israel; Iosua i‑a dat spre nimicire, cu tot cu cetățile lor. N‑au rămas deloc anachimi în țara fiilor lui Israel. Au mai rămas doar în Gaza, Gat și Așdod. Iosua a luat toată țara, după cum îi spusese lui Moise DOMNUL. Și Iosua le‑a dat‑o în stăpânire copiilor lui Israel, după cum erau ei împărțiți pe seminții. Apoi țara s‑a odihnit de război. Aceștia sunt regii pe care i‑au bătut fiii lui Israel și a căror țară au luat‑o în stăpânire de cealaltă parte a Iordanului, spre răsăritul soarelui, de la Valea Arnonului până la muntele Hermon, cu toată Arava de la răsărit: Sihon, regele amoriților, care locuia la Heșbon și a cărui stăpânire se întindea de la Aroer (care este pe malul Văii Arnonului), cuprindea mijlocul acestei văi și jumătate din Galaad, până la Valea Iabocului, hotarul fiilor lui Amon, de la Arava până la marea Chinerot, la răsărit, și până la Marea Aravei (Marea Sărată ), la răsărit, spre Bet‑Ieșimot, și către miazăzi, până la poalele muntelui Pisga. Og, regele Bașanului, din rămășița refaimilor, care locuia la Aștarot și la Edrei și care stăpânea peste muntele Hermon, peste Salca, peste tot Bașanul, până la hotarul gheșuriților și al maacatiților și până la jumătatea Galaadului, adică până la hotarul cu Sihon, regele Heșbonului. Moise, robul DOMNULUI, și fiii lui Israel i‑au biruit. Și Moise, robul DOMNULUI, le‑a dat țara în stăpânire rubeniților, gadiților și unei jumătăți din seminția lui Manase. Aceștia sunt regii țării pe care i‑au bătut Iosua și fiii lui Israel dincoace de Iordan, la apus, de la Baal‑Gad, în Valea Libanului, până la Muntele Pleșuv, care se înalță spre Seir. Iosua le‑a dat țara lor în stăpânire semințiilor lui Israel, după cum erau ele împărțite în munte, în Șefela, în Arava, pe costișe, în pustiu și în Neghev: țara hitiților, a amoriților, a canaaniților, a fereziților, a hiviților și a iebusiților: regele Ierihonului, unu; regele din Ai, lângă Betel, unu; regele Ierusalimului, unu; regele Hebronului, unu; regele Iarmutului, unu; regele Lachișului, unu; regele Eglonului, unu; regele Ghezerului, unu; regele Debirului, unu; regele Ghederului, unu; regele Hormei, unu; regele Aradului, unu; regele Libnei, unu; regele Adulamului, unu; regele Machedei, unu; regele Betelului, unu; regele Tapuahului, unu; regele Heferului, unu; regele Afecului, unu; regele Șaronului, unu; regele Madonului, unu; regele Hațorului, unu; regele Șimron‑Meronului, unu; regele Acșafului, unu; regele Taanacului, unu; regele Meghidoului, unu; regele Chedeșului, unu; regele Iocneamului, în Carmel, unu; regele Dorului, de pe colinele Dorului, unu; regele Goiimului, în Ghilgal, unu; regele Tirței, unu. În total, treizeci și unu de regi. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. DOMNUL i‑a zis atunci: „Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă, iar țara care mai rămâne de cucerit este foarte mare. Iată țara care a rămas de cucerit: toate ținuturile filistenilor și tot ținutul gheșuriților, de la Șihor, care este în fața Egiptului, până la hotarul Ecronului, la miazănoapte, ținut socotit canaanit și stăpânit de cei cinci domnitori ai filistenilor – din Gaza, Așdod, Așchelon, Gat și Ecron – și de aviții de la miazăzi; toată țara canaaniților și Meara, care este a sidonienilor, până la Afec, până la hotarul amoriților; ținutul ghebaliților și tot Libanul spre răsăritul soarelui, de la Baal‑Gad, la poalele muntelui Hermon, până la Lebo‑Hamat; toți locuitorii muntelui, de la Liban până la Misrefot‑Maim, toți sidonienii. Eu îi voi dezmoșteni dinaintea fiilor lui Israel. Numai împarte țara aceasta lui Israel, cum ți‑am poruncit! Împarte acum țara aceasta ca moștenire pentru cele nouă seminții și pentru jumătate din seminția lui Manase!” Rubeniții și gadiții, cu cealaltă jumătate din seminția lui Manase, și‑au primit moștenirea pe care le‑a dat‑o Moise dincolo de Iordan, la răsărit, cum le‑a dat‑o Moise, robul DOMNULUI: de la Aroer, care este pe marginea Văii Arnonului, și de la cetatea care este în mijlocul văii, tot șesul de la Medeba, până la Dibon; toate cetățile lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon, până la hotarul fiilor lui Amon; Galaadul, ținutul gheșuriților și al maacatiților, tot muntele Hermon și tot Bașanul, până la Salca; tot regatul lui Og în Bașan, care domnea în Aștarot și în Edrei și care era din rămășița refaimilor. Moise i‑a biruit pe acești regi și le‑a luat stăpânirea. Dar fiii lui Israel nu i‑au dezmoștenit pe gheșuriți și pe maacatiți, ci oamenii din Gheșur și Maacat au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi. Numai seminției lui Levi nu i‑a dat Moise parte de moștenire. Arderile aduse DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, acestea au fost moștenirea lui, cum îi spusese El. Moise îi dăduse o parte de moștenire seminției fiilor lui Ruben, după clanurile lor. Ei au avut ca ținut al lor: de la Aroer, care este pe marginea Văii Arnonului, și cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba, Heșbonul și toate cetățile lui din câmpie, Dibonul, Bamot‑Baalul, Bet‑Baal‑Meonul, Iahațul, Chedemotul, Mefaatul, Chiriataimul, Sibma, Țeret‑Hașaharul, pe muntele văii, Bet‑Peorul, poalele muntelui Pisga, Bet‑Ieșimotul, toate cetățile câmpiei și tot regatul lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon. Moise i‑a biruit în luptă pe el și pe domnitorii Madianului – Evi, Rechem, Țur, Hur și Reva –, care îi erau supuși lui Sihon, locuind în țară. Între cei pe care i‑au ucis cu sabia fiii lui Israel se afla și ghicitorul Balaam, fiul lui Beor. Hotarul ținutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta era moștenirea fiilor lui Ruben, după clanurile lor, cu cetățile și satele lor. Moise îi dăduse o parte seminției lui Gad, fiilor lui Gad, după clanurile lor. Ținutul lor era Iaezerul, toate cetățile Galaadului, jumătate din țara fiilor lui Amon până la Aroer, față în față cu Raba, de la Heșbon până la Ramat‑Mițpe și Betonim, de la Mahanaim până la hotarul Lodebarului și, în vale, Bet‑Haramul, Bet‑Nimra, Sucotul și Țafonul, o rămășiță a regatului lui Sihon, regele Heșbonului, având ca hotar Iordanul până la marginea mării Chineret, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit. Aceasta este moștenirea fiilor lui Gad, după clanurile lor, cu cetățile și satele lor. Moise îi dăduse o parte de moștenire jumătății seminției lui Manase; le‑a fost dată fiilor lui Manase, după clanurile lor. Ținutul lor a fost: de la Mahanaim, tot Bașanul, tot regatul lui Og, regele Bașanului, și toate așezările lui Iair din Bașan, șaizeci de cetăți. Jumătate din Galaad, Aștarot și Edrei, cetăți din regatul lui Og, în Bașan, le‑au fost date fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică unei jumătăți dintre fiii lui Machir, după clanurile lor. Acestea sunt moștenirile date de Moise, pe când era în câmpiile Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în fața Ierihonului, la răsărit. Dar seminției lui Levi Moise nu i‑a dat nicio moștenire; DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, este moștenirea lui, cum îi spusese El. Acestea sunt locurile pe care le‑au primit fiii lui Israel ca moștenire în țara Canaanului și pe care li le‑au împărțit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, și capii de familie din semințiile fiilor lui Israel. Împărțirea s‑a făcut prin sorți, cum poruncise DOMNUL prin Moise, pentru cele nouă seminții și jumătate. Căci Moise le dăduse o moștenire celor două seminții și jumătate de cealaltă parte a Iordanului, dar leviților nu le dăduse moștenire printre seminții. Fiii lui Iosif alcătuiau două seminții: Manase și Efraim; și leviților nu li s‑a dat parte în țară, în afară de cetățile pentru locuit, cu pășunile din jur pentru turmele și averile lor. Fiii lui Israel au făcut întocmai după poruncile pe care i le dăduse lui Moise DOMNUL și au împărțit țara. Fiii lui Iuda s‑au apropiat de Iosua la Ghilgal; și Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, i‑a zis: „Știi ce i‑a spus DOMNUL lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine și la tine la Cadeș‑Barnea. Eram în vârstă de patruzeci de ani când m‑a trimis Moise, robul DOMNULUI, din Cadeș‑Barnea, ca să cercetez țara, și i‑am adus știri așa cum îmi spunea inima mea. Frații mei care se suiseră împreună cu mine au înmuiat inima poporului, dar eu L‑am urmat în totul pe DOMNUL, Dumnezeul meu. Și, în ziua aceea, Moise a jurat și a zis: «Negreșit, țara în care a călcat piciorul tău va fi moștenirea ta pe vecie, pentru tine și copiii tăi, pentru că L‑ai urmat în totul pe DOMNUL, Dumnezeul meu.» Acum, iată, DOMNUL m‑a ținut în viață, cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când DOMNUL i‑a spus lui Moise acest cuvânt, când umbla Israel prin pustie, și acum, iată, sunt în vârstă de optzeci și cinci de ani. Dar sunt tot atât de tare astăzi ca în ziua când m‑a trimis Moise. Am tot atâta putere câtă aveam atunci, pentru luptă, pentru plecare sau pentru întoarcere. Dă‑mi deci muntele acesta despre care a vorbit DOMNUL în ziua aceea, căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi și că sunt cetăți mari și întărite! Poate că DOMNUL va fi cu mine și‑i voi izgoni, cum a spus DOMNUL.” Iosua l‑a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i‑a dat ca moștenire Hebronul. Astfel, Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, a primit ca moștenire până în ziua de azi Hebronul, pentru că Îl urmase în totul pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel. (Mai înainte, Hebronul se chema Chiriat‑Arba, după numele celui mai mare dintre anachimi.) Apoi, țara s‑a potolit de război. Partea căzută prin sorți seminției fiilor lui Iuda, după clanurile lor, se întindea spre hotarul Edomului până la pustiul Țin, spre Neghev, în vecinătatea Temanului. Hotarul lor de miazăzi pornea de la capătul Mării Sărate, de la golful dinspre miazăzi, mergea spre miazăzi de Suișul Scorpionilor, trecea prin Țin și se suia la miazăzi de Cadeș‑Barnea. De acolo trecea mai departe prin Hețron, suia spre Adar și se întorcea spre Carcaa, trecea apoi prin Ațmon, mergea până la Valea Egiptului și ieșea la mare. Acesta era hotarul de miazăzi. Hotarul de răsărit era Marea Sărată, până la vărsarea Iordanului. Hotarul de miazănoapte pornea de la golful Mării Sărate în care se varsă Iordanul, suia spre Bet‑Hogla, trecea pe la miazănoapte de Bet‑Arava și se ridica până la Piatra lui Bohan, fiul lui Ruben. Se suia apoi spre Debir, de la valea Acor, și se îndrepta spre miazănoapte spre Ghilgal, care este în fața suișului Adumim, la miazăzi de vale. Hotarul trecea pe lângă apele En‑Șemeș și mergea până la En‑Roghel, iar de acolo trecea prin valea Ben‑Hinom, pe la miazăzi de dealul iebusiților (adică al Ierusalimului), apoi urca până în vârful muntelui, care este în dreptul văii Hinom, la apus, și la capătul văii Refaim, la miazănoapte. Din vârful muntelui, hotarul se întorcea până la izvorul apelor Neftoah, mergea spre cetățile de pe muntele Efron și trecea prin Baala (adică Chiriat‑Iearim ). Din Baala se întorcea la apus, spre muntele Seir, străbătea coasta dinspre miazănoapte a muntelui Iearim (care este Chesalonul), se cobora la Bet‑Șemeș și trecea prin Timna. Apoi, hotarul ducea spre partea de miazănoapte a Ecronului, se întorcea spre Șicron, trecea prin muntele Baala, ajungea până la Iavneel și ieșea la mare. Hotarul de apus era Marea cea Mare și țărmul ei. Acestea au fost, de jur împrejur, hotarele fiilor lui Iuda, după clanurile lor. Lui Caleb, fiul lui Iefune, i‑au dat o parte în mijlocul fiilor lui Iuda, cum îi poruncise lui Iosua DOMNUL; i‑au dat Chiriat‑Arba, adică Hebronul. (Arba era tatăl lui Anac.) Caleb i‑a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: Șeșai, Ahiman și Talmai, fiii lui Anac. De acolo s‑a suit împotriva locuitorilor Debirului. (Debirul se numea mai înainte Chiriat‑Sefer). Caleb a zis: „Celui ce va bate cetatea Chiriat‑Sefer și o va cuceri i‑o voi da de soție pe fiică‑mea Acsa.” Otniel, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb, a cucerit‑o; și Caleb i‑a dat‑o de soție pe fiica sa Acsa. După ce s‑a mutat ea la el, s‑au vorbit să ceară de la tatăl ei un ogor. Ea a descălecat de pe măgar, și Caleb i‑a zis: „Ce vrei?” Ea a răspuns: „Dă‑mi o binecuvântare, căci mi‑ai dat pământ în Neghev; dă‑mi și niște izvoare de apă!” Atunci, el i‑a dat izvoarele de sus și izvoarele de jos. Aceasta este moștenirea fiilor lui Iuda, după clanurile lor. Cetățile așezate în Neghev, la marginea cea mai îndepărtată a seminției fiilor lui Iuda, spre hotarul Edomului, erau: Cavțeelul, Ederul, Iagurul, China, Dimona, Adada, Chedeșul, Hațorul, Itnanul, Ziful, Telemul, Baalotul, Hațor‑Hadata, Cheriot‑Hețronul (adică Hațor), Amamul, Șema, Molada, Hațar‑Gada, Heșmonul, Bet‑Paletul, Hațar‑Șualul, Beer‑Șeba și Biziotia, Baala, Iimul, Ețemul, El‑Toladul, Chesilul, Horma, Țiclagul, Madmana, Sansana, Levaotul, Șilhimul, Ainul, Rimonul – cu totul, douăzeci și nouă de cetăți, cu satele lor. În Șefela: Eștaolul, Țora, Așna, Zanoahul, En‑Ganimul, Tapuahul, Enamul, Iarmutul, Adulamul, Socoul, Azeca, Șaaraimul, Aditaimul, Ghedera (sau Ghederotaim) – paisprezece cetăți și satele lor. Țenanul, Hadașa, Migdal‑Gadul, Dilanul, Mițpeul, Iocteelul, Lachișul, Boțcatul, Eglonul, Cabonul, Lahmasul, Chitlișul, Ghederotul, Bet‑Dagonul, Naama și Macheda – șaisprezece cetăți și satele lor. Libna, Eterul, Așanul, Iiftahul, Așna, Nețivul, Cheila, Aczivul și Mareșa – nouă cetăți și satele lor. Ecronul, cu cetățile și satele lui; de la Ecron spre apus, toate cetățile de lângă Așdod și satele lor; Așdodul, cu cetățile și satele lui; Gaza, cu cetățile și satele ei, până la Valea Egiptului și la Marea cea Mare, care slujește ca hotar. În munte: Șamirul, Iatirul, Socoul, Dana, Chiriat‑Sana (adică Debir), Anavul, Eștemoul, Animul, Goșenul, Holonul și Ghiloul – unsprezece cetăți și satele lor. Aravul, Duma, Eșanul, Ianumul, Bet‑Tapuahul, Afeca, Humta, Chiriat‑Arba (adică Hebron) și Țiorul – nouă cetăți și satele lor. Maonul, Carmelul, Ziful, Iuta, Izreelul, Iocdeamul, Zanoahul, Cainul, Ghibea și Timna – zece cetăți și satele lor. Halhulul, Bet‑Țurul, Ghedorul, Maaratul, Bet‑Anotul și Elteconul – șase cetăți și satele lor. Chiriat‑Baalul (adică Chiriat‑Iearim) și Raba – două cetăți și satele lor. În pustiu: Bet‑Arava, Midinul, Sehaha, Nivșanul, Ir‑Hamelahul și En‑Ghediul – șase cetăți și satele lor. Dar pe iebusiții care locuiau la Ierusalim fiii lui Iuda nu i‑au putut izgoni; și iebusiții au locuit cu fiii lui Iuda la Ierusalim până în ziua de azi. Partea căzută la sorți fiilor lui Iosif se întindea de la Iordan, lângă Ierihon, spre apele Ierihonului, la răsărit. Hotarul urma pustia care se ridică de la Ierihon la Betel prin munte. Mergea mai departe de la Betel la Luz și trecea spre hotarul archiților prin Atarot. Apoi, cobora la apus, spre hotarul iafletiților, până la hotarul Bet‑Horonului de Jos și până la Ghezer, ieșind la mare. Fiii lui Iosif – Manase și Efraim – și‑au primit astfel moștenirea. Hotarul fiilor lui Efraim, după clanurile lor, era acesta: hotarul moștenirii lor era la răsărit Atarot‑Adar până la Bet‑Horonul de Sus, ieșea spre mare la Micmetat, în partea de miazănoapte, se întorcea la răsărit până la Taanat‑Șilo și trecea înspre răsărit prin Ianoah; din Ianoah cobora la Atarot și la Naara, atingea Ierihonul și ajungea până la Iordan; din Tapuah, hotarul mergea spre apus, până la valea Cana, și ieșea la mare. Aceasta era moștenirea seminției fiilor lui Efraim, după clanurile lor. Fiii lui Efraim aveau și cetăți deosebite în mijlocul moștenirii fiilor lui Manase, toate cu satele lor. Ei nu i‑au dezmoștenit pe canaaniții care locuiau în Ghezer. Canaaniții au locuit în mijlocul lui Efraim până în ziua de azi, dar au fost supuși la corvezi. Partea căzută la sorți seminției lui Manase, care era întâiul născut al lui Iosif, este a lui Machir, întâiul născut al lui Manase și tatăl lui Galaad. El era un om războinic și a avut Galaadul și Bașanul. Celorlalți fii ai lui Manase li s‑a dat și lor o parte, după clanurile lor: fiilor lui Abiezer, fiilor lui Helec, fiilor lui Asriel, fiilor lui Șechem, fiilor lui Hefer, fiilor lui Șemida; aceștia sunt fiii lui Manase, fiul lui Iosif, după clanurile lor, cei de parte bărbătească. Țelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, n‑a avut fii, dar a avut fiice, pe nume: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța. Ele s‑au înfățișat înaintea preotului Eleazar, înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, și înaintea căpeteniilor și au zis: „ DOMNUL i‑a poruncit lui Moise să ne dea o moștenire între frații noștri.” Și li s‑a dat, după porunca DOMNULUI, o moștenire între frații tatălui lor. Astfel, lui Manase i‑au căzut zece părți, în afară de țara Galaadului și a Bașanului, care este de cealaltă parte a Iordanului, pentru că fiicele lui Manase au avut o moștenire între fiii lui, iar țara Galaadului le‑a fost dată celorlalți fii ai lui Manase. Hotarul lui Manase se întindea de la Așer până la Micmetat, care este la răsărit de Sihem, și ducea spre miazăzi, la locuitorii din En‑Tapuah. Ținutul Tapuah era al fiilor lui Manase, dar Tapuahul, la hotarul lui Manase, era al fiilor lui Efraim. Hotarul se cobora până la valea Cana, la miazăzi de această vale. Cetățile acestea ale lui Efraim erau printre cetățile lui Manase, dar hotarul lui Manase era pe partea de miazănoapte a văii și ieșea la mare. Partea de miazăzi era a lui Efraim, iar partea de miazănoapte era a lui Manase și marea le slujea ca hotar; la miazănoapte se întâlneau cu Așer și la răsărit cu Isahar. Manase stăpânea în Isahar și în Așer: Bet‑Șeanul cu satele lui, Ivleamul cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En‑Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui și locuitorii din Meghido cu satele lui, trei vârfuri. Fiii lui Manase n‑au putut să ia în stăpânire aceste cetăți, și, astfel, canaaniții au izbutit să rămână în ținutul acesta. Când fiii lui Israel au fost destul de tari, i‑au supus pe canaaniți la corvezi, dar de izgonit nu i‑au izgonit. Fiii lui Iosif i‑au vorbit lui Iosua și i‑au zis: „De ce ne‑ai dat moștenire numai un sorț și numai o parte, când noi suntem un popor numeros și DOMNUL ne‑a binecuvântat până acum?” Iosua le‑a zis: „Dacă sunteți un popor mare la număr, suiți‑vă în pădure și tăiați‑o, ca să vă faceți loc în țara fereziților și a refaimilor, fiindcă ținutul muntos al lui Efraim este prea strâmt pentru voi!” Fiii lui Iosif au zis: „Muntele nu ne va fi de ajuns, iar toți canaaniții care locuiesc în vale au care de fier, atât cei ce sunt la Bet‑Șean și în satele lui, cât și cei ce sunt în valea Izreel.” Iosua i‑a zis casei lui Iosif, lui Efraim și lui Manase: „Voi sunteți un popor numeros și puterea voastră este mare: nu veți avea un singur sorț, ci veți avea muntele, căci veți tăia pădurea și marginile ei vor fi ale voastre. Astfel îi veți dezmoșteni pe canaaniți, cu toate că au care de fier și sunt puternici.” Toată adunarea fiilor lui Israel s‑a strâns la Șilo și au așezat acolo Cortul Întâlnirii. Țara era supusă înaintea lor. Mai rămâneau între fiii lui Israel șapte seminții care nu‑și primiseră încă partea de moștenire. Iosua le‑a zis fiilor lui Israel: „Cât oare veți mai șovăi să mergeți ca să luați în stăpânire țara pe care v‑a dat‑o DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri? Alegeți trei bărbați din fiecare seminție și‑i voi trimite! Să plece, să străbată țara, să o descrie în vederea împărțirii și să se întoarcă la mine! S‑o împartă în șapte părți; Iuda să rămână în hotarele lui la miazăzi, iar casa lui Iosif să rămână în hotarele ei la miazănoapte. Voi să descrieți țara, împărțind‑o în șapte părți, și să‑mi aduceți descrierea! Voi arunca sorțul pentru voi înaintea DOMNULUI, Dumnezeului nostru. Dar leviții să nu aibă parte în mijlocul vostru, căci preoția DOMNULUI este moștenirea lor; iar Gad, Ruben și jumătate din seminția lui Manase și‑au primit moștenirea pe care le‑a dat‑o Moise, robul DOMNULUI, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.” Când bărbații au pornit la drum ca să facă descrierea țării, Iosua le‑a dat porunca aceasta: „Duceți‑vă, străbateți țara, faceți descrierea ei și întoarceți‑vă la mine; apoi, eu voi arunca pentru voi sorțul înaintea DOMNULUI, la Șilo.” Bărbații aceștia au plecat, au străbătut țara și au făcut descrierea după cetăți, într‑o carte, împărțind‑o în șapte, iar apoi s‑au întors la Iosua, în tabără la Șilo. Iosua a aruncat pentru ei sorții înaintea DOMNULUI la Șilo și a împărțit țara între fiii lui Israel, dându‑i fiecărei seminții partea ei. Cel dintâi a ieșit sorțul seminției fiilor lui Beniamin, după clanurile lor; partea care le‑a căzut la sorți își avea hotarele între fiii lui Iuda și fiii lui Iosif. În partea de miazănoapte, hotarul lor pornea de la Iordan, suia pe la miazănoapte de coasta Ierihonului, urca în munte spre apus și ieșea în pustiul Bet‑Aven. De acolo ducea spre Luz, la miazăzi de coasta cetății Luz (adică Betel ) și cobora la Atarot‑Adar, peste muntele care este la miazăzi de Bet‑Horonul de Jos. În partea de apus, hotarul mergea și se întorcea pe la miazăzi de muntele care este în fața Bet‑Horonului, mergea spre miazăzi și ieșea la Chiriat‑Baal (adică Chiriat‑Iearim), cetatea fiilor lui Iuda. Aceasta era partea de apus. Partea de miazăzi începea de la capătul Chiriat‑Iearimului. Hotarul mergea spre apus până la izvorul apelor Neftoah, cobora pe la capătul muntelui care este în fața văii Ben‑Hinom, în valea Refaim, la miazănoapte, cobora prin valea Hinom, spre partea de miazăzi a dealului iebusiților, până la En‑Roghel, se îndrepta spre miazănoapte, spre En‑Șemeș, apoi ieșea spre ținuturile care sunt în fața suișului Adumim și cobora pe la Piatra lui Bohan, fiul lui Ruben. Trecea pe partea de miazănoapte în fața Aravei, cobora pe la Arava, mergea înainte pe coasta cetății Bet‑Hogla, către miazănoapte, și ieșea la golful de miazănoapte al Mării Sărate, la vărsarea Iordanului. Acesta era hotarul de miazăzi. Înspre răsărit, hotarul îl făcea Iordanul. Aceasta este moștenirea fiilor lui Beniamin, după clanurile lor, cu hotarele ei de jur împrejur. Cetățile seminției fiilor lui Beniamin, după clanurile lor, erau: Ierihonul, Bet‑Hogla, Emec‑Chețițul, Bet‑Arava, Țemaraimul, Betelul, Avimul, Para, Ofra, Chefar‑Ammoniul, Ofniul și Gheva – douăsprezece cetăți și satele lor. Gabaonul, Rama, Beerotul, Mițpeul, Chefira, Moța, Rechemul, Iirpeelul, Tarala, Țela, Eleful, Iebusul (adică Ierusalim), Ghibea și Chiriatul – paisprezece cetăți și satele lor. Aceasta este moștenirea fiilor lui Beniamin, după clanurile lor. Al doilea sorț care a ieșit a fost pentru Simeon, pentru seminția fiilor lui Simeon, după clanurile lor. Moștenirea lor era în mijlocul moștenirii fiilor lui Iuda. Ei au avut în moștenirea lor: Beer‑Șeba, Șeba, Molada, Hațar‑Șualul, Bala, Ețemul, Eltoladul, Betulul, Horma, Țiclagul, Bet‑Marcavotul, Hațar‑Susa, Bet‑Levaotul și Șaruhenul – treisprezece cetăți și satele lor; Ainul, Rimonul, Eterul și Așanul – patru cetăți și satele lor – și toate satele din împrejurimile acestor cetăți până la Baalat‑Beer (care este Rama de miazăzi). Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Simeon, după clanurile lor. Moștenirea fiilor lui Simeon a fost luată din teritoriul fiilor lui Iuda, pentru că partea fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei. Așa că fiii lui Simeon au primit parte în moștenirea acestora. Al treilea sorț care a ieșit a fost pentru fiii lui Zabulon, după clanurile lor. Hotarul lor se întindea până la Sarid. La apus, se suia spre Marala și atingea Dabeșet și valea care este înaintea cetății Iocneam. Din Sarid se îndrepta înainte, spre răsăritul soarelui, până la hotarul Chislot‑Taborului, ieșea la Dabrat și urca până la Iafia. De acolo mergea mai departe spre răsărit, la Gat‑Hefer, la Et‑Cațin, ieșea la Rimon și venea până la Neea. Se întorcea apoi spre miazănoapte, spre Hanaton, și ieșea la valea Iiftah‑El. Cuprindea Catatul, Nahalalul, Șimronul, Idala și Bet‑Lehemul – douăsprezece cetăți și satele lor. Aceasta este moștenirea fiilor lui Zabulon, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor. Al patrulea sorț a ieșit pentru Isahar, pentru fiii lui Isahar, după clanurile lor. Hotarul lor trecea prin Izreel, Chesulot, Sunem, Hafaraim, Șion, Anaharat, Rabit, Chișion, Eveț, Remet, En‑Ganim, En‑Hada și Bet‑Pațeț, atingea Taborul, Șahațima, Bet‑Șemeșul și ieșea la Iordan – șaisprezece cetăți și satele lor. Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Isahar, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor. Al cincilea sorț a ieșit pentru seminția fiilor lui Așer, după clanurile lor. Hotarul lor trecea prin Helcat, Hali, Beten, Acșaf, Alamelec, Amad și Mișal, atingea, spre apus, Carmelul și Șihor‑Libnatul, apoi se întorcea spre răsărit la Bet‑Dagon, atingea ținutul lui Zabulon și valea Iiftah‑El la miazănoapte de Bet‑Emec și Neiel și ieșea spre Cabul, la stânga, și spre Evron, Rehob, Hamon și Cana, până la Sidonul cel mare. Se întorcea apoi spre Rama, până la cetatea întărită a Tirului, și spre Hosa și ieșea la mare spre Mahlav, Acziv, Uma, Afec și Rehob – douăzeci și două de cetăți și satele lor. Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Așer, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor. Al șaselea sorț a ieșit pentru fiii lui Neftali, după clanurile lor. Hotarul lor se întindea de la Helef, stejarul din Țaananim, Adami‑Necheb și Iavneel până la Lacum și ieșea la Iordan. Se întorcea spre apus la Aznot‑Tabor și de acolo mergea înainte la Hucoc, atingea ținutul lui Zabulon înspre miazăzi, al lui Așer înspre apus, iar la răsărit era Iordanul. Cetățile întărite erau: Țidim, Țer, Hamat, Racat, Chineret, Adama, Rama, Hațor, Chedeș, Edrei, En‑Hațor, Iiron, Migdal‑El, Horem, Bet‑Anat și Bet‑Șemeș – nouăsprezece cetăți și satele lor. Aceasta este moștenirea seminției fiilor lui Neftali, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor. Al șaptelea sorț a ieșit pentru seminția fiilor lui Dan, după clanurile lor. Hotarul moștenirii lor cuprindea Țora, Eștaolul, Ir‑Șemeșul, Șaalabinul, Aialonul, Iitla, Elonul spre Timna, Ecronul, Eltecheul, Ghibetonul, Baalatul, Iehudul, Bene‑Beracul, Gat‑Rimonul, Me‑Iarconul și Raconul, cu hotarul care este față în față cu Iafo. (Fiindcă ținutul fiilor lui Dan n‑a intrat în stăpânirea lor, fiii lui Dan s‑au suit și au luptat împotriva cetății Leșem; au cucerit‑o, au trecut‑o prin ascuțișul sabiei, au luat‑o în stăpânire, s‑au așezat în ea și au numit‑o Dan, după numele strămoșului lor, Dan.) Aceasta era moștenirea seminției fiilor lui Dan, după clanurile lor: cetățile acestea și satele lor. După ce au terminat de împărțit țara după hotarele ei, fiii lui Israel i‑au dat lui Iosua, fiul lui Nun, o moștenire în mijlocul lor. După porunca DOMNULUI, i‑au dat cetatea pe care o cerea el: Timnat‑Serah, în ținutul muntos al lui Efraim. El a rezidit cetatea și s‑a așezat acolo. Acestea sunt moștenirile pe care le‑au împărțit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, și căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel prin sorți înaintea DOMNULUI, la Șilo, la intrarea în Cortul Întâlnirii. Astfel au terminat ei de împărțit pământul țării. DOMNUL i‑a vorbit lui Iosua și a zis: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «După cum v‑am poruncit prin Moise, hotărâți care să vă fie cetățile de scăpare, unde să poată fugi ucigașul care va omorî pe cineva din greșeală, fără să fi plănuit uciderea; acestea să fie locul în care veți putea scăpa de cei care vor să răzbune sângele vărsat. Ucigașul să fugă într‑una din aceste cetăți, să se oprească la intrarea porții cetății și să spună în auzul bătrânilor cetății ce s‑a întâmplat. Ei îl vor primi la ei în cetate și îi vor da o locuință, ca să locuiască împreună cu ei. Când răzbunătorul sângelui îl va urmări, ei să nu‑l dea pe ucigaș în mâinile acestuia, căci omul l‑a ucis pe aproapele său fără să vrea și fără să‑i fi fost vrăjmaș mai înainte. Ucigașul să rămână în cetatea aceasta până se va înfățișa înaintea adunării de judecată, până la moartea marelui‑preot care va fi în slujbă în zilele acelea. Atunci, ucigașul să se întoarcă la casa lui, în cetatea de unde fugise.»” Ei au consacrat următoarele cetăți: Chedeșul, în Galileea, în ținutul muntos al lui Neftali; Sihemul, în ținutul muntos al lui Efraim; Chiriat‑Arba (adică Hebron), în ținutul muntos al lui Iuda. Iar dincolo de Iordan, la răsărit de Ierihon, au ales cetățile Bețer, în pustiu, în câmpie, în seminția lui Ruben, Ramot, în Galaad, în seminția lui Gad, și Golan, în Bașan, în seminția lui Manase. Acestea au fost cetățile hotărâte pentru toți fiii lui Israel și pentru străinul care locuiește în mijlocul lor, pentru ca omul care va ucide fără voie să poată fugi în ele și să nu moară ucis de mâna răzbunătorului sângelui înainte de a se înfățișa înaintea adunării de judecată. Capii de familie din seminția leviților s‑au apropiat de preotul Eleazar, de Iosua, fiul lui Nun, și de capii de familie din semințiile fiilor lui Israel și le‑au vorbit astfel la Șilo, în țara Canaan: „ DOMNUL a poruncit prin Moise să ni se dea cetăți de locuit, cu pășunile din jurul lor pentru vitele noastre.” Fiii lui Israel le‑au dat leviților, din moștenirea lor, cetățile următoare și pășunile lor, după porunca DOMNULUI. Sorțul care a ieșit primul a fost pentru clanurile chehatiților; și leviții, fiii preotului Aaron, au primit prin sorți treisprezece cetăți din seminția lui Iuda, din seminția lui Simeon și din seminția lui Beniamin; ceilalți fii ai lui Chehat au primit prin sorți zece cetăți ale clanurilor din seminția lui Efraim, din seminția lui Dan și din jumătate din seminția lui Manase. Fiii lui Gherșon au primit prin sorți treisprezece cetăți ale clanurilor din seminția lui Isahar, din seminția lui Așer, din seminția lui Neftali și din jumătate din seminția lui Manase, în Bașan. Fiii lui Merari, după clanurile lor, au primit douăsprezece cetăți din seminția lui Ruben, din seminția lui Gad și din seminția lui Zabulon. Fiii lui Israel le‑au dat leviților prin sorți aceste cetăți cu pășunile lor, după cum îi poruncise lui Moise DOMNUL. Din seminția fiilor lui Iuda și din seminția fiilor lui Simeon le‑au dat următoarele cetăți, înșiruite pe nume; ele au ajuns ale fiilor lui Aaron, dintre clanurile chehatiților, și ale fiilor lui Levi, căci primul sorț a fost pentru ei. Le‑au dat Chiriat‑Arba, sau Hebronul, în Muntele lui Iuda, cu pășunile din jur. (Arba era tatăl lui Anac.) Câmpia cetății și satele ei îi fuseseră date în stăpânire lui Caleb, fiul lui Iefune. Așadar, fiilor preotului Aaron le‑au dat Hebronul (cetate de scăpare pentru ucigași) cu pășunile lui, Libna cu pășunile ei, Iatirul cu pășunile lui, Eștemoa cu pășunile ei, Holonul cu pășunile lui, Debirul cu pășunile lui, Ainul cu pășunile lui, Iuta cu pășunile ei și Bet‑Șemeșul cu pășunile lui – nouă cetăți din aceste două seminții, iar din seminția lui Beniamin: Gabaonul cu pășunile lui, Gheva cu pășunile ei, Anatotul cu pășunile lui și Almonul cu pășunile lui – patru cetăți. Toate cetățile preoților, ale fiilor lui Aaron, au fost treisprezece cetăți cu pășunile lor. Ceilalți leviți din clanurile fiilor lui Chehat au primit prin sorți cetăți din seminția lui Efraim. Lor le‑a fost dat Sihemul (cetate de scăpare pentru ucigași) cu pășunile lui, în ținutul muntos al lui Efraim, Ghezerul cu pășunile lui, Chivțaimul cu pășunile lui și Bet‑Horonul cu pășunile lui – patru cetăți; din seminția lui Dan: Eltecheul cu pășunile lui, Ghibetonul cu pășunile lui, Aialonul cu pășunile lui și Gat‑Rimonul cu pășunile lui – patru cetăți; iar din jumătate din seminția lui Manase: Taanacul cu pășunile lui și Gat‑Rimonul cu pășunile lui – două cetăți. Așadar, clanurile celorlalți fii ai lui Chehat au primit zece cetăți cu pășunile lor. Fiii lui Gherșon, dintre clanurile leviților, au primit: din cealaltă jumătate a seminției lui Manase, Golanul din Bașan (cetate de scăpare pentru ucigași) cu pășunile lui și Beeștra cu pășunile ei – două cetăți; din seminția lui Isahar, Chișionul cu pășunile lui, Davratul cu pășunile lui, Iarmutul cu pășunile lui și En‑Ganimul cu pășunile lui – patru cetăți; din seminția lui Așer, Mișalul cu pășunile lui, Abdonul cu pășunile lui, Helcatul cu pășunile lui și Rehobul cu pășunile lui – patru cetăți; și din seminția lui Neftali, Chedeșul (cetate de scăpare pentru ucigași) din Galileea cu pășunile lui, Hamot‑Dorul cu pășunile lui și Cartanul cu pășunile lui – trei cetăți. Cetățile gherșoniților, după clanurile lor, erau treisprezece de toate, cu pășunile lor. Ceilalți leviți, care făceau parte din clanurile fiilor lui Merari, au primit: din seminția lui Zabulon, Iocneamul cu pășunile lui, Carta cu pășunile ei, Dimna cu pășunile ei și Nahalalul cu pășunile lui – patru cetăți; din seminția lui Ruben, Bețerul cu pășunile lui, Iahța cu pășunile ei, Chedemotul cu pășunile lui și Mefaatul cu pășunile lui – patru cetăți; și din seminția lui Gad, Ramotul din Galaad (cetate de scăpare pentru ucigași) cu pășunile lui, Mahanaimul cu pășunile lui, Heșbonul cu pășunile lui și Iazerul cu pășunile lui – patru cetăți de toate. Toate cetățile care au ieșit la sorți pentru fiii lui Merari, după clanurile lor, anume celelalte clanuri ale leviților, erau douăsprezece la număr. Toate cetățile leviților din mijlocul moșiilor fiilor lui Israel erau patruzeci și opt la număr, cu pășunile lor. Fiecare din aceste cetăți avea pășune de jur împrejur; așa erau toate cetățile acestea. Astfel, DOMNUL i‑a dat lui Israel toată țara pe care le jurase părinților lor că le‑o va da; ei au luat‑o în stăpânire și s‑au așezat în ea. DOMNUL le‑a dat odihnă de jur împrejur, cum le jurase părinților lor; niciunul din vrăjmașii lor nu a putut să le stea împotrivă, și DOMNUL i‑a dat pe toți în mâinile lor. Din toate cuvintele bune pe care i le spusese casei lui Israel DOMNUL, niciunul n‑a căzut la pământ: toate s‑au împlinit. Atunci, Iosua i‑a chemat pe rubeniți, pe gadiți și jumătate din seminția lui Manase și le‑a zis: „Voi ați păzit tot ce v‑a poruncit Moise, robul DOMNULUI, și ați ascultat de glasul meu în tot ce v‑am poruncit. Nu i‑ați părăsit pe frații voștri în tot acest timp, până în ziua de azi, ci ați avut grijă să păziți porunca DOMNULUI, Dumnezeului vostru. Acum, DOMNUL, Dumnezeul vostru, le‑a dat odihnă fraților voștri, cum le spusese. Întoarceți‑vă deci și mergeți la corturile voastre, în țara moștenirii voastre, pe care v‑a dat‑o Moise, robul DOMNULUI, dincolo de Iordan! Numai să aveți mare grijă să împliniți porunca și Legea pe care v‑a poruncit‑o Moise, robul DOMNULUI, și anume să‑L iubiți pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, să umblați în toate căile Lui, să păziți poruncile Lui, să vă alipiți de El și să‑I slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.” Iosua i‑a binecuvântat, le‑a dat drumul să plece, și ei s‑au dus la corturile lor. (O jumătate din seminția lui Manase primise de la Moise moștenire în Bașan, iar cealaltă jumătate a primit de la Iosua moștenire lângă frații lor, dincoace de Iordan, la apus.) Când Iosua i‑a trimis la corturile lor, i‑a binecuvântat și le‑a zis: „Voi vă întoarceți la corturile voastre cu mari bogății, cu foarte multe turme și cu mult argint, aur, aramă, fier și multe haine. Împărțiți cu frații voștri prada luată de la vrăjmașii voștri!” Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase s‑au întors acasă; i‑au lăsat pe fiii lui Israel la Șilo, în țara Canaanului, ca să se ducă în ținutul Galaadului, ținut pe care îl primiseră ca moștenire, după cum poruncise DOMNUL prin Moise. Când au ajuns în ținuturile Iordanului, care fac parte din țara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile. Fiii lui Israel au auzit zicându‑se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar la intrarea în țara Canaanului, pe malurile Iordanului, în părțile fiilor lui Israel.” Când au auzit fiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea fiilor lui Israel s‑a strâns la Șilo, ca să se suie la luptă împotriva lor. Fiii lui Israel l‑au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, în țara Galaadului, pe Fineas, fiul preotului Eleazar, și zece conducători împreună cu el, câte unul pentru fiecare din semințiile lui Israel; toți aceștia erau capi de case părintești între miile lui Israel. Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, în țara Galaadului, și le‑au vorbit astfel: „Așa vorbește toată adunarea DOMNULUI: «Ce înseamnă această trădare pe care ați arătat‑o față de Dumnezeul lui Israel? De ce Îi întoarceți astăzi spatele DOMNULUI, zidindu‑vă un altar, ca să vă răzvrătiți astăzi împotriva DOMNULUI? Este oare pentru noi puțin lucru vina nelegiuirii de la Peor – de care nu ne‑am curățit până astăzi și care a adus urgia în adunarea DOMNULUI – încât să Îi întoarceți astăzi spatele DOMNULUI? Voi vă răzvrătiți astăzi împotriva DOMNULUI, iar mâine El Se mânie împotriva întregii adunări a lui Israel! Dacă țara moșiei voastre este necurată, atunci treceți în țara care este moșia DOMNULUI, unde este așezat Lăcașul DOMNULUI, și veți primi moștenire în mijlocul nostru! Dar nu vă răzvrătiți împotriva DOMNULUI și împotriva noastră zidindu‑vă un alt altar în afară de altarul DOMNULUI, Dumnezeului nostru! Oare atunci când Acan, fiul lui Zerah, a săvârșit un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire, nu S‑a aprins de mânie DOMNUL împotriva întregii adunări a lui Israel? Și n‑a pierit numai el din pricina nelegiuirii lui!»” Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase le‑au răspuns astfel capilor miilor lui Israel: „ DOMNUL Dumnezeu cel Atotputernic, DOMNUL Dumnezeu cel Atotputernic știe și Israel însuși să știe lucrul acesta! Dacă din răscoală și trădare față de DOMNUL am făcut‑o, să nu ne cruțe DOMNUL în ziua aceasta! Dacă ne‑am zidit un altar ca să‑I întoarcem spatele DOMNULUI aducând pe el arderi‑de‑tot, ofrande și jertfe-de-pace, DOMNUL să ne ceară socoteală! Dimpotrivă, noi am făcut acest altar din îngrijorarea că mâine fiii voștri le‑ar putea zice fiilor noștri: «Ce legătură este între voi și DOMNUL, Dumnezeul lui Israel? DOMNUL a pus Iordanul hotar între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad: voi nu aveți parte de DOMNUL!» Și fiii voștri i‑ar face astfel pe fiii noștri să nu I se mai închine DOMNULUI. De aceea am zis: să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi‑de‑tot, nici pentru jertfe, ci ca o mărturie între noi și voi, între urmașii noștri și ai voștri, că Îi putem sluji DOMNULUI înaintea Lui prin arderile‑de‑tot și jertfele noastre de ispășire și de pace, pentru ca mâine fiii voștri să nu le zică fiilor noștri: «Voi nu aveți parte de DOMNUL!» Noi am zis: dacă mâine ne vor zice astfel nouă sau urmașilor noștri, vom răspunde: «Priviți chipul altarului DOMNULUI pe care l‑au făcut părinții noștri nu pentru arderi‑de‑tot și pentru jertfe, ci ca mărturie între noi și voi!» Departe de noi gândul de a ne răzvrăti împotriva DOMNULUI, de a‑I întoarce spatele DOMNULUI zidind un alt altar pe care să aducem arderi‑de‑tot, ofrande și jertfe în afară de altarul DOMNULUI, Dumnezeului nostru, care este înaintea Lăcașului Lui!” Când preotul Fineas, conducătorii adunării și capii miilor lui Israel care erau cu el au auzit cuvintele spuse de fiii lui Ruben, fiii lui Gad și fiii lui Manase, au privit cu ochi buni lucrul acesta. Și Fineas, fiul preotului Eleazar, le‑a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad și fiilor lui Manase: „Acum știm că DOMNUL este în mijlocul nostru, fiindcă n‑ați păcătuit împotriva DOMNULUI și i‑ați izbăvit astfel pe fiii lui Israel din mâna DOMNULUI.” Fineas, fiul preotului Eleazar, și căpeteniile i‑au părăsit pe fiii lui Ruben și pe fiii lui Gad și s‑au întors din ținutul Galaadului în țara Canaanului, la fiii lui Israel, cărora le‑au făcut o dare de seamă. Fiii lui Israel au privit cu ochi buni lucrul acesta; L‑au binecuvântat pe Dumnezeu și n‑au mai vorbit să se suie la luptă împotriva lor și să pustiască ținutul în care locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad. Fiii lui Ruben și fiii lui Gad au pus acelui altar numele „Martor”, zicând: „El este martor între noi că DOMNUL este Dumnezeu”. După multă vreme, când DOMNUL îi dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu‑l de toți vrăjmașii care‑l înconjurau, iar Iosua era bătrân și înaintat în vârstă, acesta a chemat tot Israelul, pe bătrânii lui, pe capii lui, pe judecătorii lui și pe căpetenii, și le‑a zis: „Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă. Ați văzut tot ce le‑a făcut DOMNUL, Dumnezeul vostru, tuturor neamurilor acelora de dragul vostru, căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, a luptat pentru voi. Iată, v‑am dat ca moștenire prin sorți, pentru semințiile voastre, neamurile acestea care au rămas și toate neamurile pe care le‑am nimicit, de la Iordan până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui. DOMNUL, Dumnezeul vostru, le va alunga dinaintea voastră și le va dezmoșteni; iar voi le veți stăpâni țara, cum a spus DOMNUL, Dumnezeul vostru. Fiți tari în păzirea și împlinirea tuturor lucrurilor scrise în cartea Legii lui Moise, fără să vă abateți nici la dreapta, nici la stânga! Să nu vă amestecați cu neamurile acestea care au rămas printre voi; să nu rostiți numele dumnezeilor lor și să nu le folosiți în jurământ; să nu le slujiți și să nu vă închinați înaintea lor, ci să vă alipiți de DOMNUL, Dumnezeul vostru, cum ați făcut până în ziua aceasta! DOMNUL a izgonit dinaintea voastră neamuri mari și puternice și nimeni până în ziua aceasta n‑a putut să vă stea împotrivă. Unul singur dintre voi urmărea o mie dintre ei, căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, lupta pentru voi, cum v‑a spus. Vegheați dar cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să‑L iubiți pe DOMNUL, Dumnezeul vostru! Căci dacă vă veți abate de la El și vă veți alipi de neamurile acestea care au rămas printre voi, dacă vă veți uni cu ele prin căsătorie, dacă veți merge la ele și ele vor veni la voi, să știți negreșit că DOMNUL, Dumnezeul vostru, nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră, ci ele vă vor fi o cursă și un laț, un bici în coaste și niște spini în ochi, până veți pieri de pe fața acestei țări bune pe care v‑a dat‑o DOMNUL, Dumnezeul vostru. Iată, eu mă duc astăzi pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Voi știți cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru că niciunul din toate cuvintele bune rostite cu privire la voi de DOMNUL, Dumnezeul vostru, n‑a rămas neîmplinit; toate vi s‑au împlinit și niciunul n‑a rămas neîmplinit. Și, după cum toate cuvintele bune pe care vi le spusese DOMNUL, Dumnezeul vostru, s‑au împlinit cu privire la voi, tot așa DOMNUL va împlini față de voi toate cuvintele rele, până vă va nimici de pe fața acestei țări bune pe care v‑a dat‑o DOMNUL, Dumnezeul vostru. Dacă veți călca legământul pe care vi l‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul vostru, și dacă vă veți duce să le slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor, DOMNUL Se va aprinde de mânie împotriva voastră și veți pieri degrabă din țara cea bună pe care v‑a dat‑o El.” Iosua a adunat toate semințiile lui Israel la Sihem și i‑a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe căpeteniile oștirii. Ei s‑au înfățișat înaintea lui Dumnezeu. Iosua a zis întregului popor: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Părinții voștri, Terah, tatăl lui Avraam și al lui Nahor, locuiau în vechime dincolo de Râu și le slujeau altor dumnezei. Eu l‑am luat pe tatăl vostru Avraam de dincolo de Râu și l‑am purtat prin toată țara Canaanului; i‑am înmulțit sămânța și i l‑am dat pe Isaac. Lui Isaac i‑am dat pe Iacov și pe Esau: lui Esau i‑am dat în stăpânire muntele Seir, iar Iacov și fiii lui s‑au coborât în Egipt. I‑am trimis pe Moise și pe Aaron și am lovit Egiptul cu minunile pe care le‑am făcut în mijlocul lui; apoi v‑am scos afară din el. I‑am scos pe părinții voștri din Egipt și ați ajuns la mare. Egiptenii i‑au urmărit pe părinții voștri până la Marea Roșie, cu care și călăreți. Când părinții voștri au strigat către DOMNUL, El a pus întuneric între voi și egipteni, a adus marea înapoi peste ei și i‑a acoperit. Ați văzut cu ochii voștri ce i‑am făcut Egiptului. Și ați rămas multe zile în pustiu. V‑am adus în țara amoriților, care locuiau dincolo de Iordan, și ei au luptat împotriva voastră. I‑am dat în mâinile voastre; ați pus stăpânire pe țara lor și i‑am nimicit dinaintea voastră. Balac, fiul lui Țipor, regele Moabului, a pornit la luptă împotriva lui Israel. A trimis vorbă și l‑a chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme. Dar n‑am vrut să‑l ascult pe Balaam: el v‑a binecuvântat în repetate rânduri și v‑am izbăvit din mâna lui Balac. Când ați trecut Iordanul și ați ajuns la Ierihon, locuitorii acestuia au luptat împotriva voastră; la fel și amoriții, fereziții, canaaniții, hitiții, ghirgasiții, hiviții și iebusiții. I‑am dat în mâinile voastre, am trimis înaintea voastră viespi și i‑a izgonit dinaintea voastră ca pe cei doi regi ai amoriților: nu cu sabia, nici cu arcul tău. V‑am dat o țară pe care nu voi ați muncit‑o, cetăți pe care nu voi le‑ați zidit, dar pe care le locuiți, vii și măslini pe care nu voi le‑ați sădit, dar care vă slujesc ca hrană.» Acum, temeți‑vă de DOMNUL și slujiți‑I în chip desăvârșit și cu credincioșie! Lepădați dumnezeii cărora le‑au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți‑I DOMNULUI! Și dacă nu aveți de gând să‑I slujiți DOMNULUI, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: ori dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, ori dumnezeilor amoriților, în a căror țară locuiți! Cât despre mine, eu și casa mea Îi vom sluji DOMNULUI.” Poporul a răspuns și a zis: „Departe de noi gândul să‑L părăsim pe DOMNUL și să le slujim altor dumnezei! Căci DOMNUL, Dumnezeul nostru, este Acela care ne‑a scos din țara Egiptului, din casa robiei, pe noi și pe părinții noștri; El a făcut înaintea ochilor noștri acele minuni mari și ne‑a păzit în toată călătoria pe care am făcut‑o și în mijlocul tuturor popoarelor prin al căror ținut am trecut. El a izgonit dinaintea noastră toate popoarele, anume pe amoriții care locuiau în țara aceasta. Îi vom sluji și noi DOMNULUI, căci El este Dumnezeul nostru.” Iosua a zis poporului: „Nu veți fi în stare să Îi slujiți DOMNULUI, căci El este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; nu vă va ierta fărădelegile și păcatele. Când Îl veți părăsi pe DOMNUL și le veți sluji unor dumnezei străini, El Se va întoarce și vă va face rău și vă va nimici, după ce v‑a făcut bine.” Poporul i‑a zis lui Iosua: „Ba nu, ci Îi vom sluji DOMNULUI!” Iosua a zis poporului: „Voi sunteți martori împotriva voastră înșivă că L‑ați ales pe DOMNUL, ca să‑I slujiți.” Ei au răspuns: „Suntem martori!” „Atunci, lepădați dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru și întoarceți‑vă inima spre DOMNUL, Dumnezeul lui Israel!” Și poporul i‑a zis lui Iosua: „ DOMNULUI, Dumnezeului nostru, Îi vom sluji și de glasul Lui vom asculta!” Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul și i‑a dat rânduieli și hotărâri la Sihem. Iosua a scris aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare și a ridicat‑o acolo, sub stejarul care era lângă Sanctuarul DOMNULUI. Și Iosua a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le‑a spus DOMNUL; ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu‑I fiți necredincioși Dumnezeului vostru.” Apoi, Iosua a dat drumul poporului și s‑a dus fiecare în moștenirea lui. După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul DOMNULUI, a murit, la vârsta de o sută zece ani. L‑au înmormântat în ținutul care‑i căzuse la împărțeală, la Timnat‑Serah, în ținutul muntos al lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș. Israel I‑a slujit DOMNULUI în tot timpul vieții lui Iosua și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care cunoșteau tot ce făcuse DOMNUL pentru Israel. Osemintele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în acea parte a ogorului pe care îl cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesite și care a ajuns moștenirea fiilor lui Iosif. Eleazar, fiul lui Aaron, a murit și el și a fost îngropat la Ghivat‑Fineas, care îi fusese dat fiului său Fineas, în ținutul muntos al lui Efraim. După moartea lui Iosua, fiii lui Israel L‑au întrebat pe DOMNUL, zicând: „Cine să se suie primul pentru noi împotriva canaaniților, ca să pornească la luptă împotriva lor?” DOMNUL a răspuns: „Iuda să se suie; iată, am dat țara în mâinile lui.” Și Iuda i‑a zis fratelui său Simeon: „Suie‑te împreună cu mine în ținutul care mi‑a căzut la sorți, ca să luptăm împotriva canaaniților, iar eu, la rândul meu, voi merge cu tine în ținutul care ți‑a căzut la sorți!” Și Simeon s‑a dus cu el. Iuda s‑a suit și DOMNUL i‑a dat pe canaaniți și pe fereziți în mâinile lor; au doborât zece mii de oameni la Bezec. Acolo au dat peste Adoni‑Bezec, au început lupta împotriva lui și i‑au învins pe canaaniți și pe fereziți. Adoni‑Bezec a fugit, dar ei l‑au urmărit, l‑au prins și i‑au tăiat degetele cele mari de la mâini și de la picioare. Adoni‑Bezec a zis: „Șaptezeci de regi, cu degetele cele mari de la mâini și de la picioare tăiate, strângeau resturi de sub masa mea; Dumnezeu îmi răsplătește după cum am făcut.” L‑au dus la Ierusalim și a murit acolo. Fiii lui Iuda au pornit la luptă împotriva Ierusalimului și l‑au cucerit; l‑au trecut prin ascuțișul sabiei și au dat foc cetății. Apoi, fiii lui Iuda s‑au coborât să lupte împotriva canaaniților care locuiau în ținutul muntos, în Neghev și Șefela. Iuda a pornit împotriva canaaniților care locuiau la Hebron (mai înainte, Hebronul se numea Chiriat‑Arba ) și i‑a învins pe Șeșai, pe Ahiman și pe Talmai. De acolo a pornit împotriva locuitorilor Debirului. (Mai înainte, Debirul se numea Chiriat‑Sefer.) Caleb a zis: „Celui care va ataca cetatea Chiriat‑Sefer și o va cuceri i‑o voi da pe fiica mea Acsa de nevastă.” Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb, a cucerit‑o; și Caleb i‑a dat‑o de nevastă pe fiica sa, Acsa. Când a venit ea la Otniel, s‑au vorbit să ceară un ogor de la tatăl ei. Ea a descălecat de pe măgar, iar Caleb i‑a zis: „Ce vrei?” Ea a răspuns: „Mi‑ai dat pământ în Neghev; mai dă‑mi o binecuvântare: dă‑mi și izvoare de apă!” Și Caleb i‑a dat izvoarele de sus și izvoarele de jos. Fiii chenitului, socrul lui Moise, s‑au suit din Cetatea Finicilor împreună cu fiii lui Iuda în Pustiul lui Iuda, care este în Neghev, lângă Arad; s‑au dus și s‑au așezat cu poporul. Iuda a mers cu fratele său Simeon: i‑au învins pe canaaniții care locuiau la Țefat, au nimicit cetatea cu desăvârșire și i‑au pus cetății numele Horma. Iuda a mai luat și Gaza cu ținutul ei, Așchelonul cu ținutul lui și Ecronul cu ținutul lui. DOMNUL a fost cu Iuda; și Iuda a pus stăpânire pe ținutul muntos, dar n‑a putut să‑i izgonească pe locuitorii din vale, pentru că aveau care de fier. Hebronul i l‑au dat lui Caleb, după cum poruncise Moise, iar el i‑a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac. Fiii lui Beniamin nu i‑au izgonit pe iebusiții care locuiau în Ierusalim, și iebusiții au locuit în Ierusalim cu fiii lui Beniamin până în ziua de azi. Cei din casa lui Iosif s‑au suit și ei împotriva Betelului, și DOMNUL a fost cu ei. Când cei din casa lui Iosif au cercetat Betelul (care mai înainte se chema Luz ), străjerii au văzut un om ieșind din cetate și i‑au zis: „Arată‑ne intrarea în cetate, și vom avea milă de tine!” El le‑a arătat intrarea în cetate și ei au trecut cetatea prin ascuțișul sabiei, dar pe omul acela l‑au lăsat să plece cu toată familia lui. Omul acela s‑a dus în țara hitiților, a zidit o cetate și i‑a pus numele Luz. Acesta este numele ei până în ziua de azi. Manase nu i‑a izgonit nici el pe cei din Bet‑Șean și din satele lui, pe cei din Taanac și din satele lui, pe locuitorii din Dor și din satele lui, pe locuitorii din Ibleam și din satele lui și pe locuitorii din Meghido și din satele lui, iar canaaniții au continuat să locuiască în ținutul acesta. Când Israel a devenit puternic, i‑a supus pe canaaniți la corvezi, dar de izgonit nu i‑a izgonit. Efraim nu i‑a izgonit pe canaaniții care locuiau la Ghezer, și canaaniții au locuit în mijlocul lui Efraim la Ghezer. Zabulon nu i‑a izgonit pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalol, și canaaniții au locuit în mijlocul lui Zabulon, dar au fost supuși la corvezi. Nici Așer nu i‑a izgonit pe locuitorii din Aco, nici pe locuitorii din Sidon, din Ahlab, din Aczib, din Helba, din Afic și din Rehob, iar așeriții au locuit în mijlocul canaaniților, locuitorii țării, căci nu i‑au izgonit. Neftali nu i‑a izgonit pe locuitorii din Bet‑Șemeș, nici pe locuitorii din Bet‑Anat, ci a locuit în mijlocul canaaniților, locuitorii țării, dar locuitorii din Bet‑Șemeș și din Bet‑Anat au fost supuși la corvezi. Amoriții i‑au împins înapoi în ținutul muntos pe fiii lui Dan și nu i‑au lăsat să coboare în vale. Amoriții au continuat să locuiască la Har‑Heres, la Aialon și la Șaalvim, dar mâna casei lui Iosif a apăsat asupra lor și au fost supuși la corvezi. Ținutul amoriților se întindea de la Suișul Scorpionilor, de la Sela în sus. Îngerul DOMNULUI S‑a suit din Ghilgal la Bochim și a zis: „Eu v‑am scos din Egipt și v‑am adus în țara pe care le‑am făgăduit‑o cu jurământ părinților voștri. Am zis: «Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi, dar voi să nu încheiați legământ cu locuitorii acestei țări; să le surpați altarele!» Voi însă n‑ați ascultat de glasul Meu. De ce ați făcut aceasta? Acum vă spun iarăși: Nu‑i voi izgoni dinaintea voastră, ci vă vor sta în coastă, iar dumnezeii lor vă vor fi o cursă.” După ce Îngerul DOMNULUI a rostit aceste cuvinte către toți fiii lui Israel, poporul a ridicat glasul și a plâns. I‑au pus acelui loc numele Bochim și au adus acolo jertfe pentru DOMNUL. Iosua dăduse drumul poporului, și fiii lui Israel au plecat fiecare în moștenirea lui, ca să ia țara în stăpânire. Poporul I‑a slujit DOMNULUI în timpul vieții lui Iosua și în timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse DOMNUL pentru Israel. Iosua, fiul lui Nun, robul DOMNULUI, a murit în vârstă de o sută zece ani. L‑au îngropat în ținutul moșiei lui, la Timnat‑Heres, în ținutul muntos al lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș. Toată generația aceea a fost adăugată la părinții ei și după ea s‑a ridicat o altă generație, care nu‑L cunoștea pe DOMNUL și nici lucrarea pe care o făcuse El pentru Israel. Fiii lui Israel au făcut atunci ce era rău înaintea DOMNULUI și le‑au slujit baalilor. L‑au părăsit pe DOMNUL, Dumnezeul părinților lor, care‑i scosese din țara Egiptului, și au mers după alți dumnezei dintre dumnezeii popoarelor care erau în jurul lor; li s‑au închinat și L‑au mâniat pe DOMNUL. L‑au părăsit pe DOMNUL și le‑au slujit lui Baal și astarteelor. Mânia DOMNULUI s‑a aprins împotriva lui Israel. El i‑a dat în mâinile unor jefuitori care i‑au prădat, i‑a dat pe mâna vrăjmașilor lor dimprejur și nu s‑au mai putut împotrivi vrăjmașilor lor. Oriunde mergeau, mâna DOMNULUI era împotriva lor ca să le facă rău, după cum le spusese DOMNUL și după cum le jurase DOMNUL. Și erau foarte apăsați. DOMNUL a ridicat judecători ca să‑i izbăvească din mâna jefuitorilor. Dar ei n‑au ascultat nici de judecătorii lor, căci s‑au desfrânat cu alți dumnezei și li s‑au închinat. S‑au abătut degrabă de la calea pe care o urmaseră părinții lor în ascultare de poruncile DOMNULUI; n‑au făcut asemenea lor. Când le ridica DOMNUL câte un judecător, DOMNUL era cu judecătorul acela și‑i izbăvea din mâna vrăjmașilor lor în timpul vieții judecătorului, căci DOMNULUI I se făcea milă de gemetele lor, pe care le scoteau din pricina celor ce‑i asupreau și‑i chinuiau. Dar, după moartea judecătorului, se întorceau și se stricau mai mult decât părinții lor, mergând după dumnezei străini, ca să le slujească și să se închine înaintea lor; nu s-au lăsat de faptele lor și de purtarea lor încăpățânată. Atunci, mânia DOMNULUI s‑a aprins împotriva lui Israel și El a zis: „Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care li‑l poruncisem părinților lor și fiindcă n‑au ascultat de glasul Meu, nici Eu nu voi mai dezmoșteni dinaintea lor niciunul dintre neamurile pe care le‑a lăsat Iosua când a murit. Astfel îi voi pune pe fiii lui Israel la încercare, ca să văd dacă vor păzi sau nu calea DOMNULUI, umblând pe ea, cum au făcut și părinții lor.” Așadar, DOMNUL a lăsat acele neamuri pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua și nu S‑a grăbit să le dezmoștenească. Acestea sunt neamurile pe care le‑a lăsat DOMNUL pentru ca, prin ele, să‑i încerce pe fiii lui Israel, anume pe toți cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului. Pentru ca generațiile fiilor lui Israel – adică aceia care nu‑l cunoscuseră mai înainte – să cunoască și să învețe războiul, i‑a lăsat anume pe cei cinci domnitori ai filistenilor, pe toți canaaniții, sidonienii și hiviții care locuiau în muntele Liban, de la muntele Baal‑Hermon până la Lebo‑Hamat. Aceștia au avut menirea de a‑l pune pe Israel la încercare, ca să se știe dacă va asculta de poruncile DOMNULUI, pe care El li le dăduse părinților lor prin Moise. Iar fiii lui Israel au locuit în mijlocul canaaniților, al hitiților, al amoriților, al fereziților, al hiviților și al iebusiților; și‑au luat neveste dintre fetele lor, și‑au dat fetele de neveste fiilor lor și le‑au slujit dumnezeilor lor. Fiii lui Israel au făcut ce era rău înaintea DOMNULUI, L‑au uitat pe DOMNUL, Dumnezeul lor, și le‑au slujit baalilor și așerelor. Mânia DOMNULUI s‑a aprins împotriva lui Israel și El i‑a dat în mâinile lui Cușan‑Rișataim, regele din Aram‑Naharaim, așa că fiii lui Israel i‑au slujit opt ani lui Cușan‑Rișataim. Fiii lui Israel au strigat către DOMNUL, și DOMNUL le‑a ridicat un izbăvitor fiilor lui Israel: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb, și el i‑a izbăvit. Duhul DOMNULUI a fost peste Otniel și el a ajuns judecător în Israel. A pornit la război și DOMNUL l‑a dat în mâinile lui pe Cușan‑Rișataim, regele Aramului, și mâna lui a apăsat puternic asupra lui Cușan‑Rișataim. Țara s‑a bucurat de pace patruzeci de ani. Apoi, Otniel, fiul lui Chenaz, a murit. Fiii lui Israel au făcut iarăși ce era rău înaintea DOMNULUI, și DOMNUL l‑a întărit pe Eglon, regele Moabului, împotriva lui Israel, care făcuse ce era rău înaintea DOMNULUI. Eglon i‑a strâns la el pe amoniți și pe amaleciți și a pornit la luptă. L‑a bătut pe Israel și a luat în stăpânire Cetatea Finicilor, așa că fiii lui Israel i‑au slujit optsprezece ani lui Eglon, regele Moabului. Fiii lui Israel au strigat către DOMNUL, și DOMNUL le‑a ridicat un izbăvitor: pe Ehud, fiul lui Ghera, beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă. Fiii lui Israel i‑au trimis prin el un dar lui Eglon, regele Moabului. Ehud și‑a făcut o sabie cu două tăișuri, lungă de un cot, și a încins‑o pe sub haine, pe coapsa dreaptă. A venit cu darul la Eglon, regele Moabului. (Eglon era un om foarte gras.) Când a isprăvit de adus darul, le‑a dat drumul oamenilor care purtaseră darul. El însă s‑a întors de la idolii de lângă Ghilgal și a zis: „Am un mesaj tainic pentru tine, o, rege!” Regele a zis: „Liniște!” Și toți cei ce erau în preajma lui au ieșit afară. Ehud a venit spre el pe când Eglon stătea singur în odaia lui răcoroasă, de sus, și a zis: „Am un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine!” Eglon s‑a ridicat de pe tron. Atunci, Ehud a întins mâna stângă, a scos sabia de pe coapsa dreaptă și i‑a împlântat‑o în pântece. Sabia a intrat cu mâner cu tot, grăsimea s‑a strâns în jurul fierului, căci Ehud n‑a scos sabia din pântece, și lui Eglon i s‑au golit măruntaiele. Ehud a ieșit prin tindă, a închis în urma lui ușile de la odaia de sus și le‑a zăvorât. După ce a ieșit el, au venit slujitorii regelui, s‑au uitat și, iată, ușile odăii de sus erau zăvorâte. Ei au zis: „Fără îndoială, își acoperă picioarele în odaia răcoroasă.” Au așteptat până când i‑a cuprins stânjeneala, dar fiindcă el tot nu deschidea ușile odăii de sus, au luat cheia, au descuiat și, iată, stăpânul lor zăcea mort la pământ. Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă; a trecut de idoli și a scăpat în Seira. Cum a ajuns, a sunat din șofar în ținutul muntos al lui Efraim. Fiii lui Israel au coborât cu el din munte și el mergea în fruntea lor. El le‑a zis: „Veniți după mine, căci DOMNUL i‑a dat în mâinile voastre pe moabiți, vrăjmașii voștri!” Ei au coborât după el, au pus stăpânire pe vadurile Iordanului, spre Moab, și n‑au lăsat pe nimeni să treacă. Cu acel prilej au ucis aproape zece mii de moabiți, toți voinici și viteji, și n‑a scăpat unul. În ziua aceea, Moabul a fost smerit sub mâna lui Israel. Și țara s‑a bucurat de pace optzeci de ani. După el, a urmat Șamgar, fiul lui Anat. El a ucis șase sute de filisteni cu o țepușă de mânat boii. Și el a fost un izbăvitor al lui Israel. Fiii lui Israel au făcut iarăși ce era rău înaintea DOMNULUI, după moartea lui Ehud. DOMNUL i‑a dat în mâinile lui Iabin, regele Canaanului, care domnea la Hațor. Căpetenia oștirii lui era Sisera și locuia la Haroșet‑Goim. Fiii lui Israel au strigat către DOMNUL, căci Iabin avea nouă sute de care de fier și de douăzeci de ani îi asuprea crunt pe fiii lui Israel. Pe vremea aceea, în Israel judeca profetesa Debora, nevasta lui Lapidot. Ea ședea sub palmierul Deborei, între Rama și Betel, în ținutul muntos al lui Efraim, și fiii lui Israel veneau la ea ca să fie judecați. Ea a trimis să‑l cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeș‑Neftali, și i‑a zis: „Oare nu-ți poruncește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Îndreaptă‑te degrabă spre muntele Tabor și ia cu tine zece mii de bărbați din fiii lui Neftali și din fiii lui Zabulon; îl voi atrage spre tine, la Valea Chișonului, pe Sisera, căpetenia oștirii lui Iabin, împreună cu carele și oștirea lui, și‑l voi da în mâinile tale»?” Barac i‑a zis: „Dacă vii tu cu mine, mă duc; dar, dacă nu vii cu mine, nu mă duc.” Ea a răspuns: „Voi merge negreșit cu tine, dar nu vei avea parte de slavă în calea pe care mergi, căci DOMNUL îl va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Și Debora s‑a ridicat și s‑a dus cu Barac la Chedeș. Barac i‑a chemat la arme pe Zabulon și Neftali la Chedeș; zece mii de bărbați s‑au suit în urma lui și Debora s‑a suit cu el. ( Heber, chenitul, se despărțise de cheniți, fiii lui Hobab, socrul lui Moise, și își întinsese cortul până la stejarul Țaanaim, aproape de Chedeș.) I‑au dat de știre lui Sisera că Barac, fiul lui Abinoam, urcase pe muntele Tabor. Și, de la Haroșet‑Goim, Sisera și‑a strâns în Valea Chișonului toate carele, nouă sute de care de fier, și tot poporul care era cu el. Atunci, Debora i‑a zis lui Barac: „Ridică‑te, căci aceasta este ziua în care DOMNUL îl dă pe Sisera în mâinile tale! Oare nu DOMNUL iese înaintea ta?” Și Barac s‑a repezit de pe muntele Tabor cu zece mii de oameni după el. Când s‑a apropiat Barac, DOMNUL a adus învălmășeală și măcel peste Sisera, peste toate carele lui și peste întreaga tabără. Sisera a coborât din carul lui și a fugit pe jos. Barac a urmărit carele și oștirea până la Haroșet‑Goim, și toată oștirea lui Sisera a căzut sub ascuțișul sabiei, fără să fi rămas măcar un singur om. Sisera a fugit pe jos spre cortul lui Iael, nevasta lui Heber, chenitul, căci între Iabin, regele Hațorului, și casa lui Heber, chenitul, era pace. Iael a ieșit în întâmpinarea lui Sisera și i‑a zis: „Abate-te, domnul meu, abate-te pe la mine și nu te teme!” El s‑a abătut la ea în cort și ea l‑a ascuns sub o învelitoare. El i‑a zis: „Dă‑mi, te rog, să beau puțină apă, căci sunt însetat!” Ea a deschis burduful cu lapte, i‑a dat să bea și l‑a acoperit. El i‑a mai zis: „Stai la deschizătura cortului și, dacă vine cineva și te întreabă: «Este cineva aici?», să răspunzi: «Nu!»” Iael, nevasta lui Heber, a luat un țăruș de cort, a pus mâna pe ciocan, s‑a apropiat pe furiș de el și i‑a bătut țărușul în tâmplă, până a pătruns în pământ, în timp ce el dormea adânc, rupt de oboseală. Și a murit. Pe când Barac îl urmărea pe Sisera, Iael i‑a ieșit în întâmpinare și i‑a zis: „Vino să ți‑l arăt pe omul pe care‑l cauți!” El a intrat și iată că Sisera zăcea mort, cu țărușul în tâmplă. În ziua aceea, Dumnezeu l‑a smerit pe Iabin, regele Canaanului, înaintea fiilor lui Israel. Și mâna fiilor lui Israel a apăsat tot mai greu asupra lui Iabin, regele Canaanului, până ce l‑au nimicit pe Iabin, regele Canaanului. În ziua aceea, Debora a cântat astfel împreună cu Barac, fiul lui Abinoam: „Pentru că s‑au pus căpeteniile în fruntea lui Israel, pentru că poporul s‑a arătat gata de luptă, binecuvântați‑L pe DOMNUL! Ascultați, regilor! Luați aminte, domnitorilor! Eu, da, eu Îi voi cânta DOMNULUI, Îl voi lăuda pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel. DOAMNE, când ai ieșit din Seir, când ai mărșăluit din câmpia Edomului, pământul s‑a cutremurat, iar cerurile au picurat, da, norii s-au revărsat în picuri. Munții s‑au cutremurat înaintea DOMNULUI, înaintea Celui din Sinai, înaintea DOMNULUI, Dumnezeului lui Israel. Pe vremea lui Șamgar, fiul lui Anat, pe vremea lui Iael, drumurile erau părăsite, cei ce umblau pe poteci umblau pe cărări ocolite. Era secătuită ostășimea din Israel, secătuită, până te‑ai ridicat tu, Debora; te‑ai ridicat ca o mamă în Israel. Poporul își alesese dumnezei noi, și războiul era la porți. Nu vedeai un scut sau o suliță la patruzeci de mii în Israel! Mi-e inima la căpeteniile lui Israel, la cei din popor care s‑au arătat gata de luptă. Binecuvântați‑L pe DOMNUL! Voi, care călăriți pe măgărițe murge, voi, care stați pe șei împletite, și voi, care treceți pe drum, cântați! Glasul celor ce scot apă la adăpători să povestească acolo biruințele DOMNULUI, biruințele oștenilor Săi în Israel! Atunci s‑a coborât poporul DOMNULUI la porți. Trezește‑te, trezește‑te, Debora! Trezește‑te, trezește‑te, și zi o cântare! Scoală‑te, Barac, pe înrobitori ia‑i prizonieri, fiu al lui Abinoam! Atunci o rămășiță a coborât în vale la mai-marii lor, Poporul DOMNULUI a coborât la mine ca vitejii. Cei care coboară împotriva lui Amalec își au rădăcina în Efraim, urmându‑te pe tine, Beniamin, cu oamenii tăi; Din Machir au coborât căpeteniile, și din Zabulon, cei ce poartă toiag de dregător. Mai‑marii lui Isahar au fost cu Debora, Isahar, asemenea lui Barac, a fost trimis pe urma lui în vale. În sânul cetelor lui Ruben, mari au fost cumpănirile inimii! De ce ai rămas între samare, ca să asculți cântece din fluier la turme? În sânul cetelor lui Ruben, mari au fost cercetările inimii! Galaadul de peste Iordan nu și-a părăsit locuința; iar Dan de ce a rămas la corăbii? Așer a stat pe țărmul mării și a trândăvit în limanurile lui. Zabulon este un popor care și‑a pus în joc viața, înfruntând moartea; Și Neftali la fel, pe înălțimile din câmpie. Regii au venit, s‑au luptat; au luptat atunci regii Canaanului la Taanac, la apele Meghido; n‑au luat nicio pradă de argint. Stelele din ceruri se luptau, de pe căile lor se luptau cu Sisera. Pârâul Chișon i‑a măturat, pârâul străvechi, pârâul Chișon! Pășește, suflete al meu, cu îndrăzneală! Atunci, copitele cailor au tropotit în galop, în galopul armăsarilor lui. Blestemați cetatea Meroz, a zis Îngerul DOMNULUI, blestemați‑i aprig pe locuitorii ei, căci n‑au venit în ajutorul DOMNULUI, în ajutorul DOMNULUI, printre viteji! Binecuvântată să fie între femei Iael, nevasta lui Heber, chenitul! Între femeile din corturi fie binecuvântată! El a cerut apă, și ea i‑a dat lapte; în potir domnesc i‑a adus lapte prins. Apoi, mâna și‑a întins‑o spre țăruș și dreapta spre ciocanul lucrătorilor; l‑a lovit pe Sisera, i‑a zdrobit țeasta, i‑a sfărâmat și i‑a străpuns tâmpla. La picioarele ei s‑a ghemuit, a căzut, a rămas lat, la picioarele ei s‑a ghemuit prăbușit; unde s‑a ghemuit, acolo a căzut fără viață. De la fereastră privește în jos și oftează mama lui Sisera, printre zăbrele: «De ce zăbovește carul lui și nu vine? De ce întârzie tropotul carelor lui?» Cele mai înțelepte dintre doamnele ei răspund, și chiar ea își răspunde singură: «Negreșit, au găsit pradă și fac împărțeala: o femeie, două femei de fiecare bărbat; țesături colorate – pradă pentru Sisera; țesături colorate, brodate, ca pradă, două bucăți colorate și brodate pentru grumazul celui ce ia pradă!» Așa să piară toți vrăjmașii Tăi, DOAMNE! Dar cei ce Te iubesc să fie ca soarele când răsare în toată puterea lui!” Țara a avut odihnă patruzeci de ani. Fiii lui Israel au făcut ce este rău înaintea DOMNULUI, și DOMNUL i‑a dat în mâna lui Madian șapte ani. Mâna lui Madian a apăsat puternic asupra lui Israel. Din pricina lui Madian, fiii lui Israel și‑au făcut adăposturi în munți, peșteri și locuri întărite. După ce semăna Israel, Madian se suia împotriva lui împreună cu Amalec și cu fiii Răsăritului. Își așezau tabăra în preajma lui, pustiau roadele țării până la Gaza și nu lăsau în Israel nici bucate, nici oi, nici vite, nici măgari. Căci ei se suiau împreună cu turmele și corturile lor, soseau ca roiurile de lăcuste – ei și cămilele lor erau fără număr – și veneau în țară ca s‑o pustiască. Israel a sărăcit foarte mult din pricina lui Madian și fiii lui Israel au strigat către DOMNUL. Când fiii lui Israel au strigat către DOMNUL din pricina lui Madian, DOMNUL le‑a trimis fiilor lui Israel un profet. El le‑a zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Eu v‑am scos din Egipt, v‑am eliberat din casa robiei, v‑am izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna tuturor celor ce vă apăsau, i‑am izgonit dinaintea voastră și v‑am dat vouă țara lor. V‑am zis: ‘Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru; să nu vă temeți de dumnezeii amoriților, în a căror țară locuiți!’ Dar voi n‑ați ascultat de glasul Meu.»” Îngerul DOMNULUI s-a dus și S‑a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din neamul lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâul în teasc, vrând să‑l ascundă de Madian. Îngerul DOMNULUI i S‑a arătat și i‑a zis: „ DOMNUL este cu tine, viteazule!” Ghedeon i‑a zis: „Te rog, Domnul meu, dacă DOMNUL este cu noi, de ce ni s‑au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile Sale despre care ne povestesc părinții noștri când spun: «Nu ne‑a scos oare DOMNUL din Egipt?» Acum, DOMNUL ne‑a părăsit și ne‑a dat în mâinile lui Madian!” DOMNUL S‑a întors spre el și i‑a zis: „Du‑te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește‑l pe Israel din mâna lui Madian! Oare nu te trimit Eu?” Ghedeon I‑a zis: „Te rog, Domnul meu, cu ce să‑l izbăvesc pe Israel? Iată, familia mea este cea mai săracă din Manase, iar eu sunt cel mai neînsemnat din casa tatălui meu!” DOMNUL i‑a răspuns: „Eu voi fi cu tine și‑l vei bate pe Madian ca pe un singur om.” Ghedeon I‑a zis: „Dacă am găsit trecere înaintea Ta, fă un semn pentru mine ca să‑mi arăți că Tu îmi vorbești! Nu Te depărta de aici până când mă voi întoarce la Tine și îmi voi aduce darul ca să‑l pun înaintea Ta!” Și El a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.” Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied și niște azime dintr‑o efă de făină. A pus carnea într‑un coș, iar fiertura a turnat‑o într‑un vas, I le‑a adus sub stejar și le‑a pus înaintea Lui. Îngerul lui Dumnezeu i‑a zis: „Ia carnea și azimele, pune‑le pe stânca aceasta și varsă fiertura!” Și el a făcut întocmai. Îngerul DOMNULUI a întins vârful toiagului pe care‑l avea în mână și a atins carnea și azimele, iar din stâncă s‑a ridicat un foc care a mistuit carnea și azimele. Apoi, Îngerul DOMNULUI S‑a făcut nevăzut dinaintea lui. Ghedeon a înțeles că Acesta fusese Îngerul DOMNULUI și a zis: „Vai, Stăpâne DOAMNE! L‑am văzut pe Îngerul DOMNULUI față în față!” Dar DOMNUL i‑a zis: „Pace ție! Nu te teme, căci nu vei muri!” Ghedeon I‑a zidit acolo un altar DOMNULUI și l‑a numit „ DOMNUL este pace”. Până în ziua de astăzi acesta este la Ofra, care este a urmașilor lui Abiezer. În aceeași noapte, DOMNUL i‑a zis lui Ghedeon: „Ia taurul tatălui tău și un al doilea taur, în vârstă de șapte ani, dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, taie așera care este deasupra și zidește‑I un altar DOMNULUI, Dumnezeului tău, pe vârful acestui loc întărit, după rânduială! Apoi ia cel de‑al doilea taur și adu‑l ca ardere‑de‑tot pe lemnul așerei pe care o vei tăia!” Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui și a făcut ce i‑a spus DOMNUL, dar, fiindcă se temea de casa tatălui său și de oamenii din cetate ca să facă lucrurile acestea în timpul zilei, le‑a făcut noaptea. Oamenii din cetate s‑au trezit dis‑de‑dimineață și, iată, altarul lui Baal fusese dărâmat, așera de deasupra lui fusese tăiată, iar al doilea taur fusese adus ca ardere‑de‑tot pe altarul care fusese zidit. Ei s‑au întrebat unul pe altul: „Cine a făcut lucrul acesta?” După ce au căutat și au făcut cercetări, au dat de știre: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta!” Atunci, oamenii din cetate i‑au zis lui Ioas: „Scoate‑l pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal și a tăiat așera care era deasupra lui!” Ioas le‑a răspuns tuturor celor care se ridicaseră împotriva lui: „Oare voi trebuie să îl apărați pe Baal? Sau voi trebuie să‑i veniți în ajutor? Oricine îl va apăra să moară până dimineață! Dacă Baal este dumnezeu, să‑și apere el pricina, fiindcă cineva i‑a dărâmat altarul!” Fiindcă Ghedeon dărâmase altarul lui Baal, în ziua aceea i‑au pus numele Ierubaal, căci au zis: „Apere‑se Baal împotriva lui”. Tot Madianul, Amalecul și fiii Răsăritului s‑au strâns împreună, au trecut Iordanul și și‑au așezat tabăra în valea Izreel. Dar Duhul DOMNULUI a venit peste Ghedeon și el a sunat din șofar, iar Abiezer a fost chemat să meargă după el. Ghedeon a trimis soli peste tot în Manase, care, de asemenea, a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Așer, în Zabulon și în Neftali, care s‑au suit în întâmpinarea lor. Ghedeon I‑a zis lui Dumnezeu: „Dacă ai de gând să‑l izbăvești pe Israel prin mâna mea, după cum ai spus, iată, voi pune un caier de lână în arie; dacă va fi rouă doar pe caier și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că îl vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.” Și s‑a întâmplat întocmai. În ziua următoare, el s‑a trezit dis‑de‑dimineață, a stors lâna și a scos roua din ea, adunând un vas plin cu apă. Ghedeon I‑a zis lui Dumnezeu: „Să nu se aprindă mânia Ta împotriva mea; îngăduie‑mi să vorbesc încă o dată! Aș vrea să mai fac doar o încercare cu lâna: îngăduie, Te rog, ca doar lâna să rămână uscată și tot pământul să se acopere cu rouă!” Și în noaptea aceea Dumnezeu a făcut întocmai. Numai lâna a rămas uscată și tot pământul s‑a acoperit cu rouă. Ierubaal (sau Ghedeon) și tot poporul care era cu el s‑au trezit dis‑de‑dimineață și și‑au așezat tabăra la izvorul Harod. Tabăra lui Madian era la miazănoapte de ei, lângă dealul More, în vale. DOMNUL i‑a zis lui Ghedeon: „Poporul pe care îl ai cu tine este prea numeros ca să‑l dau pe Madian în mâinile lui; nu cumva să se mândrească Israel împotriva Mea și să zică: «Mâna mea m‑a izbăvit!» De aceea, vestește astfel în auzul poporului: «Dacă cineva este fricos și se teme, să se întoarcă și să se depărteze de Muntele Galaadului!»” Douăzeci și două de mii de oameni din popor s‑au întors și au mai rămas zece mii. DOMNUL i‑a zis lui Ghedeon: „Poporul încă este prea numeros. Coboară‑i la apă și acolo îi voi încerca; cel despre care îți voi spune: «Acesta să meargă cu tine» va merge cu tine, și cel despre care îți voi spune: «Acesta să nu meargă cu tine» nu va merge cu tine.” Ghedeon a coborât poporul la apă, și DOMNUL i‑a zis lui Ghedeon: „Pe toți cei ce vor lipăi apă cu limba, cum lipăie câinele, să‑i pui deoparte; la fel să faci cu toți cei care se vor pune pe genunchi să bea!” Cei ce au lipăit apa ducând‑o la gură cu mâna au fost în număr de trei sute de oameni; toți ceilalți au îngenuncheat ca să bea apa. DOMNUL i‑a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit vă voi izbăvi și‑l voi da pe Madian în mâinile tale. Toți ceilalți din popor să se ducă fiecare la casa lui!” Au luat merindele poporului și șofarele lor. Apoi Ghedeon i‑a trimis pe toți ceilalți bărbați ai lui Israel la corturile lor și i‑a păstrat pe cei trei sute de oameni. Tabăra lui Madian era mai jos de el, în vale. În aceeași noapte, DOMNUL i‑a zis lui Ghedeon: „Ridică‑te și coboară‑te în tabără, căci am dat‑o în mâinile tale! Dacă ți‑e frică să cobori, coboară în tabără cu Pura, slujitorul tău! Ascultă ce vorbesc și după aceea ți se vor întări mâinile ca să cobori împotriva taberei!” El s‑a coborât cu Pura, slujitorul lui, până la marginea străjuită a taberei. Madian, Amalec și toți fiii Răsăritului năvăliseră în vale ca un nor de lăcuste, iar cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe țărmul mării. Ghedeon a sosit și iată că un om îi povestea tovarășului său un vis. El zicea: „Iată, am visat un vis: se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a ajuns până la cort, l‑a lovit, și cortul s‑a prăbușit; l‑a răsturnat cu susul în jos, și cortul a fost dărâmat.” Tovarășul lui a răspuns și i‑a zis: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul din Israel; Dumnezeu i‑a dat în mâinile lui pe Madian și întreaga tabără.” Când a auzit Ghedeon povestirea visului și tâlcuirea lui, s‑a aplecat cu fața la pământ. Apoi s‑a întors în tabăra lui Israel și a zis: „Ridicați‑vă, căci DOMNUL a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian!” I‑a împărțit pe cei trei sute de oameni în trei cete și le‑a dat tuturor șofare, urcioare goale și făclii înăuntrul urcioarelor. Și le‑a zis: „Să vă uitați la mine și să faceți ca mine! Când eu voi ajunge la marginea taberei, să faceți cum fac eu! Când vom sufla din șofar eu și toți cei ce vor fi cu mine, să suflați și voi din șofare de jur împrejurul taberei și să ziceți: «Pentru DOMNUL și pentru Ghedeon!»” Ghedeon și cei o sută de oameni care erau cu el au ajuns la marginea taberei pe la începutul străjii de la miezul nopții, îndată după schimbarea străjerilor. Au sunat din șofare și au spart urcioarele pe care le aveau în mâini. Cele trei cete au suflat din șofare și au spart urcioarele; țineau făcliile în mâna stângă și șofarele în mâna dreaptă, ca să poată sufla, și au strigat: „Pentru DOMNUL și pentru Ghedeon!” A rămas fiecare la locul lui, în jurul taberei, și toată tabăra a început să alerge, să țipe și să fugă. Cei trei sute de oameni au suflat din șofare, iar DOMNUL a făcut ca cei din tabără să întoarcă sabia unii împotriva altora și împotriva întregii tabere. Atunci, tabăra a fugit până la Bet‑Șita, spre Țerera, până la hotarul cu Abel‑Mehola, lângă Tabat. Bărbații lui Israel din Neftali, din Așer și din tot Manase au fost chemați la arme și l‑au urmărit pe Madian. Ghedeon a trimis soli în tot ținutul muntos al lui Efraim ca să spună: „Ieșiți înaintea lui Madian și puneți stăpânire pe malul Iordanului până la Bet‑Bara!” Toți bărbații lui Efraim au fost chemați la arme și au pus stăpânire pe malul Iordanului până la Bet‑Bara. Au prins două căpetenii ale lui Madian: Oreb și Zeeb; l‑au ucis pe Oreb la Stânca lui Oreb și pe Zeeb la Teascul lui Zeeb. L‑au urmărit pe Madian și au adus capetele lui Oreb și Zeeb la Ghedeon, de cealaltă parte a Iordanului. Bărbații lui Efraim i‑au zis lui Ghedeon: „De ce ne‑ai făcut una ca asta? De ce nu ne‑ai chemat când ai plecat să lupți împotriva lui Madian?” Și au avut o ceartă aprinsă cu el. Ghedeon le‑a răspuns: „Ce am făcut eu pe lângă ce ați făcut voi? Oare nu este mai bun culesul ciorchinelor rămase în via lui Efraim decât culesul întregii vii a lui Abiezer? În mâinile voastre le‑a dat Dumnezeu pe căpeteniile lui Madian: Oreb și Zeeb. Deci ce am putut face eu pe lângă ce ați făcut voi?” După ce le‑a vorbit astfel, li s‑a liniștit duhul. Ghedeon a ajuns la Iordan și l‑a trecut împreună cu cei trei sute de oameni care erau cu el, obosiți, dar neabătuți. El le‑a zis locuitorilor din Sucot: „Vă rog, dați câteva turte poporului care mă urmează, căci toți sunt obosiți, și suntem în urmărirea lui Zebah și Țalmuna, regii Madianului!” Căpeteniile din Sucot au răspuns: „Sunt oare Zebah și Țalmuna în stăpânirea ta acum, ca să‑i dăm pâine oștirii tale?” Și Ghedeon le‑a zis: „Pentru asta, după ce DOMNUL îi va da în mâinile mele pe Zebah și pe Țalmuna, vă voi sfâșia trupurile cu spinii pustiului și cu mărăcini!” De acolo s‑a suit la Penuel și le‑a vorbit la fel celor din Penuel. Locuitorii din Penuel i‑au răspuns și ei cum îi răspunseseră cei din Sucot. El le‑a zis și celor din Penuel: „Când mă voi întoarce în pace, voi dărâma turnul acesta!” Zebah și Țalmuna erau la Carcor împreună cu oștirea lor de aproape cincisprezece mii de oameni, anume toți cei care mai rămăseseră din toată oștirea fiilor Răsăritului; o sută douăzeci de mii de oameni care scoteau sabia fuseseră doborâți. Ghedeon s‑a suit pe drumul celor ce locuiesc în corturi la răsărit de Novah și de Iogbeha și a atacat oștirea care se credea la adăpost. Zebah și Țalmuna au fugit, dar el i‑a urmărit, i‑a prins pe cei doi regi ai Madianului, Zebah și Țalmuna, și a pus pe fugă toată oștirea. Ghedeon, fiul lui Ioas, s‑a întors de la luptă prin urcușul Heres. A prins un tânăr din Sucot pe care l‑a luat la întrebări. Tânărul i‑a dat în scris numele căpeteniilor și bătrânilor din Sucot; erau șaptezeci și șapte de bărbați. Apoi, Ghedeon a venit la locuitorii din Sucot și le‑a zis: „Iată‑i pe Zebah și pe Țalmuna, pentru care m‑ați batjocorit, zicând: «Sunt oare Zebah și Țalmuna în stăpânirea ta acum, ca să le dăm pâine oamenilor tăi obosiți?»” El i‑a luat pe bătrânii cetății și i‑a pedepsit pe locuitorii din Sucot cu spinii pustiului și cu mărăcini. Apoi a dărâmat turnul din Penuel și i‑a ucis pe locuitorii cetății. El le‑a zis lui Zebah și lui Țalmuna: „Cum erau oamenii pe care i‑ați ucis voi la Tabor?” Ei au răspuns: „Erau ca tine, fiecare avea înfățișarea unui fiu de rege.” El a zis: „Erau frații mei, fiii mamei mele. Viu este DOMNUL că, dacă i‑ați fi lăsat cu viață, nu v‑aș fi ucis!” Și i‑a zis lui Ieter, întâiul lui născut: „Ridică‑te și ucide‑i!” Dar tânărul nu și‑a scos sabia, pentru că‑i era teamă, căci era încă un tinerel. Zebah și Țalmuna au zis: „Ridică‑te tu însuți și ucide‑ne! Căci, la așa om, așa putere.” Și Ghedeon s‑a ridicat și i‑a ucis pe Zebah și Țalmuna. A luat apoi lunișoarele de la gâtul cămilelor lor. Bărbații lui Israel i‑au zis lui Ghedeon: „Domniți peste noi tu, fiul tău și fiul fiului tău, căci ne‑ai izbăvit din mâna lui Madian!” Ghedeon le‑a zis: „Nu eu voi domni peste voi, nici fiul meu nu va domni peste voi, ci DOMNUL va domni peste voi!” Ghedeon le‑a mai zis: „Am să vă fac o rugăminte: dați‑mi fiecare cerceii luați pradă!” ( Vrăjmașii aveau cercei de aur, căci erau ismaeliți.) Ei au zis: „Ți‑i vom da negreșit.” Și au întins o haină, pe care a aruncat fiecare cerceii luați pradă. Greutatea cerceilor de aur pe care i‑a cerut Ghedeon a fost de o mie șapte sute de sicli de aur, pe lângă lunișoarele, colierele de aur și hainele de purpură pe care le purtau regii Madianului și pe lângă podoabele de la gâtul cămilelor lor. Ghedeon a făcut din ele un efod și l‑a pus în cetatea lui, la Ofra. Tot Israelul s‑a desfrânat acolo cu el, iar pentru Ghedeon și pentru casa lui a fost o cursă. Madianul a fost smerit înaintea fiilor lui Israel și n‑a mai ridicat capul. Și țara s‑a bucurat de pace patruzeci de ani, în timpul vieții lui Ghedeon. Apoi Ierubaal, fiul lui Ioas, a venit și a locuit în casa lui. Ghedeon a avut șaptezeci de fii ieșiți din coapsele lui, căci a avut multe neveste. Țiitoarea lui, care era la Sihem, i‑a născut și ea un fiu, căruia el i‑a pus numele Abimelec. Ghedeon, fiul lui Ioas, a murit după o bătrânețe fericită și a fost îngropat în mormântul tatălui său, Ioas, la Ofra, care este a celor din neamul lui Abiezer. După moartea lui Ghedeon, fiii lui Israel s‑au dedat iarăși la desfrâu cu baalii și l‑au luat pe Baal‑Berit ca dumnezeu al lor. Fiii lui Israel nu și‑au adus aminte de DOMNUL, Dumnezeul lor, care‑i izbăvise din mâna tuturor vrăjmașilor din jur, și nu au arătat credincioșie față de casa lui Ierubaal, adică a lui Ghedeon, după tot binele pe care i‑l făcuse el lui Israel. Abimelec, fiul lui Ierubaal, s‑a dus la Sihem, la frații mamei lui, și le‑a vorbit astfel atât lor, cât și întregului clan al familiei mamei sale: „Spuneți, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: «Ce este mai bine pentru voi – să domnească peste voi șaptezeci de oameni, toți fii ai lui Ierubaal, sau să domnească peste voi un singur om?» Și aduceți‑vă aminte că eu sunt os din oasele voastre și carne din carnea voastră!” Frații mamei lui au spus în numele lui toate cuvintele acestea, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem, și inima lor a înclinat spre Abimelec, căci își ziceau: „El este fratele nostru.” I‑au dat șaptezeci de sicli de argint din casa lui Baal‑Berit, iar Abimelec a plătit cu ei niște oameni de nimic și fără căpătâi, care au mers după el. A venit în casa tatălui său, la Ofra, și i‑a ucis pe frații săi, fiii lui Ierubaal, șaptezeci de oameni, pe aceeași piatră. Însă Iotam, cel mai tânăr fiu al lui Ierubaal, a scăpat, căci se ascunsese. Toți locuitorii din Sihem și toți cei din Bet‑Milo s‑au adunat și au venit să‑l facă rege pe Abimelec lângă stejarul sădit în Sihem. Când a aflat acest lucru, Iotam s‑a dus și s‑a așezat pe vârful muntelui Garizim, și‑a ridicat glasul și a strigat: „Ascultați‑mă, căpetenii ale Sihemului, și Dumnezeu să vă asculte! Copacii au plecat hotărâți să ungă un rege peste ei și i‑au zis măslinului: «Domnește peste noi!» Dar măslinul le‑a răspuns: «Să‑mi părăsesc eu untdelemnul meu, prin care Dumnezeu și oamenii primesc cinstire, ca să mă duc să stăpânesc peste copaci?» Apoi, copacii i‑au zis smochinului: «Vino tu și domnește peste noi!» Dar smochinul le‑a răspuns: «Să‑mi părăsesc eu dulceața mea și rodul meu cel minunat, ca să mă duc să stăpânesc peste copaci?» Apoi, copacii i‑au zis viței‑de‑vie: «Vino tu și domnește peste noi!» Dar vița‑de‑vie le‑a răspuns: «Să‑mi părăsesc eu mustul, care‑i înveselește pe zei și pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?» Atunci, toți copacii i‑au zis jujubului: «Vino tu și domnește peste noi!» Iar jujubul le‑a răspuns copacilor: «Dacă într‑adevăr vreți să mă ungeți ca rege peste voi, veniți și adăpostiți‑vă sub umbra mea; iar dacă nu, să iasă un foc din jujub și să mistuie cedrii Libanului!» Acum, oare cu bună credință și curăție ați lucrat voi când l‑ați făcut rege pe Abimelec? V‑ați purtat bine față de Ierubaal și casa lui? V‑ați purtat voi oare cu el după faptele lui, așa cum merita? Tatăl meu, care s‑a luptat pentru voi, și‑a pus viața în joc și v‑a izbăvit din mâna lui Madian, dar voi v‑ați ridicat astăzi împotriva casei tatălui meu, i‑ați ucis fiii, șaptezeci de oameni, pe aceeași piatră și l‑ați pus rege peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. Dacă voi v‑ați purtat astăzi cu bună credință și curăție față de Ierubaal și casa lui, bucurați‑vă de Abimelec și el să se bucure de voi! Iar dacă nu, să iasă un foc din Abimelec și să‑i mistuie pe locuitorii Sihemului și Bet‑Milo; și un foc să iasă din locuitorii Sihemului și din Bet‑Milo și să‑l mistuie pe Abimelec!” Iotam a scăpat cu fuga; s‑a dus la Beer, unde a locuit departe de fratele său Abimelec. Abimelec a stăpânit trei ani peste Israel. Apoi, Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec și căpeteniile Sihemului, și căpeteniile Sihemului l‑au trădat pe Abimelec, ca să fie pedepsită cruzimea față de cei șaptezeci de fii ai lui Ierubaal, iar sângele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care‑i ucisese, și asupra locuitorilor Sihemului, care l‑au ajutat să‑și ucidă frații. Locuitorii Sihemului au pus la pândă împotriva lui, pe vârfurile munților, niște oameni care‑i jefuiau pe toți cei ce treceau pe lângă ei pe drum. Lucrul acesta a fost adus la cunoștința lui Abimelec. Gaal, fiul lui Ebed, a venit împreună cu frații săi în Sihem, iar locuitorii Sihemului și‑au pus încrederea în el. Ei au ieșit la câmp, le‑au cules strugurii din vii, i‑au călcat în teasc și au sărbătorit. Au intrat în casa dumnezeului lor, au mâncat și au băut și l‑au blestemat pe Abimelec. Și Gaal, fiul lui Ebed, a spus: „Cine este Abimelec și cine este Sihem, ca să‑i slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal și nu este Zebul ispravnicul lui? Slujiți‑le bărbaților lui Hamor, tatăl lui Sihem! De ce să‑i slujim lui Abimelec? O, dacă ar fi poporul acesta în stăpânirea mea, l‑aș înlătura pe Abimelec!” Și el îi zicea lui Abimelec: „Înmulțește‑ți oștirea și ieși la luptă!” Când Zebul, cârmuitorul cetății, a auzit cuvintele lui Gaal, fiul lui Ebed, s‑a aprins de mânie. A trimis pe ascuns niște soli la Abimelec ca să‑i spună: „Iată, Gaal, fiul lui Ebed, și frații lui au venit la Sihem și răscoală cetatea împotriva ta. Acum, ridicați‑vă în toiul nopții, tu și poporul care este cu tine, și stați la pândă în câmp! Dimineața, la răsăritul soarelui, trezește‑te devreme și năvălește asupra cetății! Iar când Gaal și poporul care este cu el vor ieși împotriva ta, să‑i faci după cum vei găsi de cuviință!” Abimelec și tot poporul care era cu el s‑au trezit în toiul nopții și s‑au pus la pândă lângă Sihem, împărțiți în patru cete. Gaal, fiul lui Ebed, a ieșit și s-a oprit la intrarea în cetate, chiar la poartă. Abimelec și poporul care era cu el s‑au ridicat atunci de la pândă. Gaal a zărit poporul și i‑a zis lui Zebul: „Iată, se coboară un popor din vârful munților!” Zebul i‑a răspuns: „Tu iei umbra munților drept oameni!” Gaal a vorbit din nou, zicând: „Iată, un popor se coboară din mijlocul țării și o ceată vine pe drumul Stejarului Văzătorilor!” Zebul i‑a răspuns: „Unde îți este acum gura cu care ziceai: «Cine este Abimelec, ca să‑i slujim?» Nu este oare acesta poporul pe care‑l disprețuiai tu? Acum, fă bine și ieși la luptă împotriva lui!” Gaal a ieșit în fruntea locuitorilor Sihemului și s‑a luptat cu Abimelec. Abimelec l‑a urmărit, iar el a luat‑o la fugă dinaintea lui și mulți oameni au căzut răniți de moarte până la intrarea porții. Abimelec s‑a oprit la Aruma, iar Zebul i‑a izgonit pe Gaal și pe frații lui, și ei n‑au mai locuit în Sihem. A doua zi, poporul a ieșit la câmp. I s‑a dat de știre lui Abimelec; și el și‑a luat poporul, l‑a împărțit în trei cete și s‑a pus la pândă în câmp. Văzând că oamenii ieșeau din cetate, s‑a sculat împotriva lor și i‑a atacat. Abimelec și cetele care erau cu el au năvălit și s‑au așezat la intrarea porții cetății, și două dintre ele au năvălit asupra tuturor celor ce erau în câmp și i‑au atacat. Abimelec s‑a luptat cu cetatea de‑a lungul întregii zile, a cucerit cetatea și a ucis poporul care se afla în ea. Apoi a dărâmat cetatea și a presărat sare peste ea. Când au auzit aceasta, toți locuitorii din turnul Sihemului s‑au dus în adăpostul casei lui El‑Berit. I s‑a dat de știre lui Abimelec că toți locuitorii din turnul Sihemului s‑au adunat acolo. Atunci, Abimelec s‑a suit pe muntele Țalmon împreună cu tot poporul care era cu el. Abimelec a luat o secure în mână, a tăiat o ramură de copac, a luat‑o și a pus‑o pe umăr. Apoi a zis poporului care era cu el: „Ați văzut ce am făcut? Grăbiți‑vă să faceți și voi ca mine!” Fiecare om din popor a tăiat câte o ramură și a mers după Abimelec; au așezat ramurile deasupra adăpostului și le‑au dat foc. Așa au pierit toți oamenii din turnul Sihemului, aproape o mie de bărbați și femei. Apoi, Abimelec a pornit împotriva Tebețului, și‑a așezat tabăra la Tebeț și l‑a luat. În mijlocul cetății era un turn tare. Toți bărbații și toate femeile – toți locuitori cetății – s‑au refugiat acolo, au încuiat ușile după ei și s‑au urcat pe acoperișul turnului. Abimelec a ajuns până la turn și a luptat împotriva lui. S‑a apropiat de ușa turnului ca să‑i dea foc. Atunci, o femeie a aruncat o piatră de moară în capul lui Abimelec și i‑a spart țeasta. El l‑a chemat grabnic pe tânărul care îi purta armele și i‑a zis: „Scoate‑ți sabia și omoară‑mă, ca să nu se spună despre mine: «L‑a omorât o femeie»!” Tânărul l‑a străpuns cu sabia și Abimelec a murit. Când au văzut bărbații lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare la casa lui. Astfel a întors Dumnezeu asupra lui Abimelec răul pe care acesta îl făcuse împotriva tatălui său, omorându‑i pe cei șaptezeci de frați ai lui. Dumnezeu a adus asupra capului oamenilor din Sihem tot răul pe care îl făcuseră. Astfel s‑a împlinit față de ei blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal. După Abimelec, s‑a ridicat Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo, bărbat din Isahar, ca să‑l izbăvească pe Israel. El locuia la Șamir, în ținutul muntos al lui Efraim. Tola a fost judecător în Israel douăzeci și trei de ani, apoi a murit și a fost îngropat la Șamir. După el, s‑a ridicat Iair, galaaditul, care a fost judecător în Israel douăzeci și doi de ani. El avea treizeci de fii, care călăreau pe treizeci de măgari și aveau treizeci de cetăți, numite și azi Târgurile lui Iair și care sunt în ținutul Galaadului. Iair a murit și a fost îngropat la Camon. Fiii lui Israel au făcut iarăși ce este rău înaintea DOMNULUI: le‑au slujit baalilor și astarteelor, dumnezeilor Aramului, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon și dumnezeilor filistenilor, L‑au părăsit pe DOMNUL și nu I‑au mai slujit. Mânia DOMNULUI s‑a aprins împotriva lui Israel și El i‑a dat în mâna filistenilor și a fiilor lui Amon. Ei i‑au zdrobit și i‑au asuprit pe fiii lui Israel în vremea aceea optsprezece ani: pe toți fiii lui Israel care erau de cealaltă parte a Iordanului, în țara amoriților, în Galaad. Fiii lui Amon au trecut Iordanul ca să lupte și împotriva lui Iuda, a lui Beniamin și a casei lui Efraim. Și Israel era foarte apăsat. Fiii lui Israel au strigat după ajutor către DOMNUL și au zis: „Am păcătuit împotriva Ta, căci L‑am părăsit pe Dumnezeul nostru și le‑am slujit baalilor!” DOMNUL le‑a zis fiilor lui Israel: „Oare nu v‑am izbăvit Eu de egipteni, de amoriți, de fiii lui Amon și de filisteni? Iar când vă asupreau sidonienii, Amalec și Maon și ați strigat către Mine după ajutor, nu v‑am izbăvit Eu din mâinile lor? Dar voi M‑ați părăsit și le‑ați slujit altor dumnezei. De aceea nu vă mai izbăvesc. Strigați acum după ajutor către dumnezeii pe care i‑ați ales; să vă izbăvească ei în vremea strâmtorării voastre!” Fiii lui Israel I‑au zis DOMNULUI: „Am păcătuit; fă‑ne după cum vei găsi de cuviință, numai izbăvește‑ne astăzi, Te rugăm!” Și ei au îndepărtat dumnezeii străini din mijlocul lor și I‑au slujit DOMNULUI, iar El n‑a mai putut răbda suferințele lui Israel. Fiii lui Amon s‑au strâns și și‑au așezat tabăra în Galaad, iar fiii lui Israel s‑au adunat și și‑au întins corturile la Mițpa. Poporul și căpeteniile Galaadului și‑au zis unul altuia: „Cine este omul care va începe lupta împotriva fiilor lui Amon? El să fie conducătorul tuturor locuitorilor Galaadului!” Iefta, galaaditul, era un om viteaz, dar el era fiul unei desfrânate. Galaad era tatăl lui Iefta. Nevasta lui Galaad i‑a născut fii, iar când fiii nevestei sale au crescut, l‑au izgonit pe Iefta și i‑au zis: „Tu nu vei avea moștenire în casa tatălui nostru, căci tu ești fiul altei femei!” Așadar, Iefta a fugit de frații lui și a locuit în ținutul Tob. Niște oameni de nimic s‑au strâns la Iefta și ieșeau la luptă cu el. După o vreme, fiii lui Amon au pornit la război împotriva lui Israel. Și pe când fiii lui Amon au pornit la război împotriva lui Israel, bătrânii Galaadului s‑au dus să‑l aducă pe Iefta din ținutul Tob. Ei i‑au zis: „Vino să ne fii comandant, ca să luptăm cu fiii lui Amon!” Iefta le‑a răspuns bătrânilor Galaadului: „Oare nu m‑ați urât voi și nu m‑ați izgonit din casa tatălui meu? De ce veniți la mine acum, când sunteți la strâmtorare?” Bătrânii Galaadului i‑au zis lui Iefta: „De aceea ne‑am întors la tine acum: ca să mergi cu noi, să lupți cu fiii lui Amon și să ne fii căpetenie nouă și tuturor locuitorilor Galaadului!” Iefta le‑a răspuns bătrânilor Galaadului: „Dacă mă aduceți înapoi ca să lupt cu fiii lui Amon și dacă Domnul îi va da în mâinile mele, atunci vă voi fi căpetenie!” Bătrânii Galaadului i‑au zis lui Iefta: „ DOMNUL să ne judece dacă nu vom face așa cum spui!” Și Iefta a pornit cu bătrânii Galaadului, iar poporul l‑a făcut căpetenie și conducător, iar Iefta și‑a rostit toate cuvintele înaintea DOMNULUI, la Mițpa. Iefta a trimis soli la regele fiilor lui Amon ca să‑i spună: „Ce ai cu mine de vii împotriva mea să lupți împotriva țării mele?” Regele fiilor lui Amon le‑a răspuns solilor lui Iefta: „Pentru că Israel, când s‑a suit din Egipt, mi‑a cotropit țara, de la Arnon până la Iaboc și Iordan. Dă‑mi‑o înapoi acum de bunăvoie!” Iefta a trimis iarăși soli la regele fiilor lui Amon ca să‑i spună: „Așa vorbește Iefta: «Israel n‑a cotropit țara Moabului sau țara fiilor lui Amon. Căci, atunci când Israel s‑a suit din Egipt, a mers prin pustiu până la Marea Roșie și a ajuns la Cadeș. Atunci, Israel a trimis soli la regele Edomului ca să‑i spună: ‘Lasă‑mă, te rog, să trec prin țara ta!’ Dar regele Edomului n‑a vrut să audă. A trimis și la regele Moabului, și nici el n‑a vrut să audă. Și Israel a rămas la Cadeș. Apoi a mers prin pustiu, a ocolit țara Edomului și țara Moabului și a venit la răsăritul țării Moabului; și‑a așezat tabăra dincolo de Arnon, fără să calce hotarul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului. Israel i‑a trimis soli lui Sihon, regele amoriților, regele Heșbonului. Și Israel i‑a zis: ‘Lasă‑mă, te rog, să trec prin țara ta până la locul meu!’ Dar Sihon n‑a avut încredere în Israel și nu a vrut să‑l lase să treacă prin ținutul său. Sihon și‑a strâns tot poporul, și‑a așezat tabăra la Iahaț și a luptat împotriva lui Israel. DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, l‑a dat pe Sihon și tot poporul lui în mâinile lui Israel, care i‑a învins. Israel a pus mâna pe toată țara amoriților, locuitorii acelui ținut. A pus mâna pe tot ținutul amoriților, de la Arnon până la Iaboc și de la pustiu până la Iordan. Așadar, DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, i‑a dezmoștenit pe amoriți dinaintea poporului Său, Israel, iar tu vrei să îi stăpânești țara? Oare n‑ai tu dreptul să stăpânești ceea ce‑ți dă Chemoș, dumnezeul tău? Și noi n‑avem oare dreptul să stăpânim tot ce ne‑a dat DOMNUL, Dumnezeul nostru? Și apoi, ești tu mai bun decât Balac, fiul lui Țipor, regele Moabului? S‑a certat el vreodată cu Israel sau a făcut el război împotriva lui? Sunt trei sute de ani de când locuiește Israel în Heșbon și în satele din jurul lui, la Aroer și în satele din jurul lui și în toate cetățile care sunt pe malurile Arnonului; de ce nu le‑ați luat înapoi în tot acest timp? Așadar, eu nu am greșit față de tine, dar tu te‑ai purtat rău cu mine, pornind la război cu mine. DOMNUL, Judecătorul, să judece astăzi între fiii lui Israel și fiii lui Amon!»” Dar regele fiilor lui Amon n‑a ascultat cuvântul pe care i l‑a trimis Iefta. Duhul DOMNULUI a venit peste Iefta. Iefta a trecut prin Galaad și Manase, a trecut prin Mițpe‑Galaad și din Mițpe‑Galaad s‑a îndreptat către fiii lui Amon. Iefta I‑a făcut o juruință DOMNULUI și a zis: „Dacă îi vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon, cine va ieși pe porțile casei mele în întâmpinarea mea, la întoarcerea mea în pace de la fiii lui Amon, va fi al DOMNULUI și va fi adus ca ardere‑de‑tot!” Iefta a pornit împotriva fiilor lui Amon ca să lupte împotriva lor și DOMNUL i‑a dat în mâinile lui. El i‑a înfrânt, de la Aroer până spre Minit, în ținutul celor douăzeci de cetăți, și până la Abel‑Cheramim. Le‑a pricinuit o mare înfrângere, și fiii lui Amon au fost smeriți în fața fiilor lui Israel. Iefta s‑a întors acasă la Mițpa. Și iată că fiica lui i‑a ieșit în întâmpinare cu tamburine și cu dansuri. Era singurul lui copil și nu mai avea în afara ei niciun fiu și nicio fiică. Îndată ce a văzut‑o, Iefta și‑a sfâșiat hainele și a zis: „Ah, fata mea, ce adânc mă mâhnești și cum mă tulburi tu! Căci mi‑am dat cuvântul față de DOMNUL și nu‑mi pot lua vorba înapoi!” Ea a răspuns: „Tată, ți‑ai dat cuvântul față de DOMNUL; fă‑mi potrivit cu ceea ce ți‑a ieșit din gură, acum, când DOMNUL te‑a răzbunat pe vrăjmașii tăi, pe fiii lui Amon!” Și ea i‑a zis tatălui său: „Îngăduie‑mi, te rog, doar atât: dă‑mi răgaz două luni, ca să cutreier munții și să‑mi plâng fecioria, împreună cu prietenele mele!” El a răspuns: „Du‑te!” Și i‑a dat răgaz două luni. Ea s‑a dus cu prietenele ei și și‑a plâns fecioria în munți. La sfârșitul celor două luni, s‑a întors la tatăl ei, și el a făcut cu ea după juruința pe care o făcuse; astfel, ea nu a cunoscut niciodată un bărbat. De atunci, s‑a făcut în Israel un obicei: an de an, fetele lui Israel se duc să‑și amintească de fiica lui Iefta, galaaditul, patru zile pe an. Bărbații lui Efraim s‑au strâns, au pornit spre miazănoapte și i‑au zis lui Iefta: „De ce ai intrat în război cu fiii lui Amon, dar pe noi nu ne‑ai chemat să mergem cu tine? Îți vom da foc la casă, cu tine înăuntru!” Iefta le‑a răspuns: „Eu și poporul meu am fost în mare vrajbă cu fiii lui Amon; v‑am chemat, și nu m‑ați scăpat din mâinile lor. Când am văzut că nu‑mi veniți în ajutor, mi‑am pus viața în joc și am pornit împotriva fiilor lui Amon, iar DOMNUL i‑a dat în mâinile mele. Așadar, de ce vă suiți astăzi împotriva mea ca să luptați cu mine?” Iefta i‑a strâns pe toți bărbații Galaadului și a luptat cu Efraim. Bărbații Galaadului i‑au atacat pe efraimiți, pentru că efraimiții ziceau: „Sunteți niște fugari ai lui Efraim, voi, galaadiții, în mijlocul lui Efraim și în mijlocul lui Manase!” Galaadiții au pus stăpânire pe vadurile Iordanului dinspre Efraim. Și, când vreunul dintre fugarii lui Efraim zicea: „Lasă‑mă să trec!”, bărbații Galaadului îl întrebau: „Ești efraimit?” Dacă el răspundea: „Nu”, atunci îi ziceau: „Ei bine, zi șibolet!” Și el zicea sibolet, căci nu putea să‑l spună bine. Atunci, îl apucau și‑l înjunghiau lângă vadurile Iordanului. În vremea aceea au căzut patruzeci și două de mii de efraimiți. Iefta a fost judecător în Israel șase ani; apoi Iefta, galaaditul, a murit și a fost îngropat în cetatea lui, în Galaad. Apoi, Ibțan din Bet‑Lehem a fost judecător peste Israel. El a avut treizeci de fii, a măritat treizeci de fete în afara clanului său și a adus pentru fiii lui treizeci de fete din afară. El a fost judecător în Israel șapte ani, apoi Ibțan a murit și a fost îngropat în Bet‑Lehem. După el, Elon din Zabulon a fost judecător în Israel. El a fost judecător în Israel zece ani, apoi Elon din Zabulon a murit și a fost îngropat la Aialon, în țara lui Zabulon. După el, Abdon, fiul lui Hilel, piratonitul, a fost judecător în Israel. El a avut patruzeci de fii și treizeci de nepoți, care călăreau pe șaptezeci de măgari. El a fost judecător în Israel opt ani. Apoi Abdon, fiul lui Hilel, piratonitul, a murit și a fost îngropat la Piraton, în țara lui Efraim, în ținutul muntos al amaleciților. Fiii lui Israel au făcut iarăși ce este rău înaintea DOMNULUI, și DOMNUL i‑a dat în mâinile filistenilor patruzeci de ani. Era un om în Țora, din familia daniților, care se chema Manoah. Nevasta sa era stearpă și nu năștea. Îngerul DOMNULUI i S‑a arătat femeii și i‑a zis: „Iată, tu ești stearpă și n‑ai născut copii, dar vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu. Acum, ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare și să nu mănânci nimic necurat, căci iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu! Briciul să nu treacă peste capul lui, pentru că acest copil Îi va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui și el va începe să‑l izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.” Femeia s‑a dus și i‑a spus bărbatului ei: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine și avea înfățișarea unui înger al lui Dumnezeu, o înfățișare de‑a dreptul înfricoșătoare. Nu L‑am întrebat de unde este și nici El nu mi‑a spus care‑I este numele. Dar El mi‑a zis: «Iată, vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu; așadar, să nu bei nici vin, nici băutură amețitoare și să nu mănânci nimic necurat, pentru că acest copil Îi va fi închinat lui Dumnezeu din pântece până în ziua morții!»” Manoah s‑a rugat DOMNULUI și a spus: „Stăpâne, Te rog, să mai vină o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care L‑ai trimis și să ne învețe ce trebuie să facem pentru copilul care se va naște!” Dumnezeu a ascultat glasul lui Manoah și Îngerul lui Dumnezeu a venit iarăși la femeie. Ea ședea în câmp și Manoah, bărbatul ei, nu era cu ea. Femeia a alergat repede să‑i dea de veste bărbatului ei și i‑a zis: „Mi s‑a arătat omul care a venit la mine în cealaltă zi!” Manoah s‑a ridicat, a mers după nevasta sa, s‑a dus la omul acela și i‑a zis: „Tu ești omul care i‑a vorbit femeii acesteia?” El a răspuns: „Eu sunt.” Manoah l‑a întrebat: „Așadar, când se va împlini cuvântul Tău, ce rânduială va fi pentru băiat și ce trebuie făcut în privința lui?” Îngerul DOMNULUI i‑a răspuns lui Manoah: „Femeia să păzească tot ce i‑am spus: să nu mănânce nimic din ce dă vița, să nu bea nici vin, nici băutură tare și să nu mănânce nimic necurat; să păzească tot ce i‑am poruncit!” Manoah I‑a zis Îngerului DOMNULUI: „Te rog, zăbovește un pic, ca să‑Ți pregătim un ied!” Îngerul DOMNULUI i‑a răspuns lui Manoah: „Chiar dacă aș zăbovi, n‑aș mânca din hrana ta; dar, dacă vrei să aduci o ardere‑de‑tot, să I‑o aduci DOMNULUI!” (Manoah nu știa că este Îngerul DOMNULUI.) Și Manoah I‑a zis Îngerului DOMNULUI: „Care este Numele Tău, ca să-Ți dăm cinstea cuvenită când se vor împlini cuvintele Tale?” Îngerul DOMNULUI i‑a răspuns: „De ce Îmi ceri Numele? El este minunat.” Manoah a luat iedul și ofranda și I le‑a adus ca jertfă DOMNULUI pe stâncă. Și s‑a petrecut o minune în timp ce Manoah și nevasta sa priveau. Pe când flacăra se înălța de pe altar spre cer, Îngerul DOMNULUI S‑a urcat în flacăra altarului. Văzând aceasta, Manoah și nevasta sa au căzut cu fața la pământ. Îngerul DOMNULUI nu li S‑a mai arătat lui Manoah și nevestei lui. Atunci, Manoah a înțeles că este Îngerul DOMNULUI și i‑a zis nevestei sale: „Vom muri negreșit, căci L‑am văzut pe Dumnezeu!” Nevasta sa i‑a răspuns: „Dacă DOMNUL ar fi vrut să ne omoare, n‑ar fi primit din mâinile noastre arderea‑de‑tot și ofranda, nu ne‑ar fi arătat toate acestea și nu ne‑ar fi dat să auzim acum asemenea lucruri.” Femeia a născut un fiu și i‑a pus numele Samson. Copilul a crescut și DOMNUL l‑a binecuvântat. Și Duhul DOMNULUI a început să‑l miște la Mahane‑Dan, între Țora și Eștaol. Samson s‑a coborât la Timna și a văzut acolo o femeie dintre fetele filistenilor. Apoi s‑a întors și le‑a spus tatălui său și mamei sale astfel: „Am văzut la Timna o femeie dintre fetele filistenilor; luați‑mi‑o de nevastă!” Tatăl său și mama sa i‑au zis: „Oare nu este nicio femeie între fetele rudelor tale și în tot poporul nostru, de te duci să‑ți iei nevastă de la filisteni, de la cei necircumciși?” Și Samson i‑a zis tatălui său: „Pe ea să mi‑o iei, căci ea îmi place!” Tatăl său și mama sa nu știau că lucrul acesta venea de la DOMNUL, căci El căuta un prilej împotriva filistenilor. În vremea aceea, filistenii stăpâneau peste Israel. Samson s‑a coborât împreună cu tatăl său și cu mama sa la Timna. Când au ajuns la viile din Timna, iată că le‑a ieșit înainte un leu tânăr care răgea. Duhul DOMNULUI a pus stăpânire pe Samson, iar acesta, fără să aibă ceva în mână, a sfâșiat leul în bucăți cum ar fi sfâșiat un ied. Dar nu le‑a spus tatălui său și mamei sale ce făcuse. S‑a coborât și a vorbit cu femeia aceea și ea i‑a plăcut lui Samson. După câtva timp, s‑a întors la Timna ca s‑o ia și s‑a abătut să vadă stârvul leului. Și iată că în hoitul leului era un roi de albine și miere. A luat miere în podul palmelor și a mâncat din ea pe drum. Când a ajuns la tatăl său și la mama sa, le‑a dat și au mâncat și ei, dar nu le‑a spus că luase mierea din hoitul leului. Tatăl lui s‑a coborât la femeia aceea. Și acolo Samson a făcut un ospăț, căci așa obișnuiau tinerii. Cum l‑au văzut ei, au poftit treizeci de prieteni, care au stat împreună cu el. Samson le‑a zis: „Am să vă spun o ghicitoare! Dacă veți ajunge s‑o dezlegați în cele șapte zile ale ospățului și dacă o veți lămuri, vă voi da treizeci de cămăși și treizeci de haine de schimb. Dar, dacă nu puteți să mi‑o dezlegați, să‑mi dați voi treizeci de cămăși și treizeci de haine de schimb!” Ei i‑au zis: „Spune‑ne ghicitoarea ta, s‑o auzim!” Și el le‑a zis: „Din cel ce mănâncă a ieșit mâncare, și din cel tare a ieșit dulceață.” Trei zile, n‑au putut dezlega ghicitoarea. În ziua a șaptea, i‑au zis nevestei lui Samson: „Înduplecă‑l pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea, căci altfel vă vom arde pe tine și casa tatălui tău! Ne‑ați adunat aici ca să ne jefuiți, nu‑i așa?” Nevasta lui Samson plângea lângă el și zicea: „Tu mă urăști și nu mă iubești deloc; le‑ai spus o ghicitoare fiilor poporului meu și mie nu mi‑ai dezlegat‑o!” Și el i‑a răspuns: „Iată, nu le‑am dezlegat‑o nici tatălui meu, nici mamei mele – să ți‑o dezleg ție?” Ea a plâns lângă el în toate cele șapte zile cât a ținut ospățul și, în ziua a șaptea, i‑a dezlegat‑o, căci îl necăjea. Apoi, ea le‑a dat fiilor poporului ei dezlegarea ghicitorii. Oamenii din cetate i‑au zis lui Samson în ziua a șaptea, înainte de apusul soarelui: „Ce este mai dulce decât mierea și ce este mai tare decât leul?” Și el le‑a răspuns: „Dacă n‑ați fi arat cu juncana mea, nu mi‑ați fi dezlegat ghicitoarea!” Duhul DOMNULUI a pus stăpânire pe el și Samson s‑a coborât la Așchelon. Acolo a ucis treizeci de oameni, i‑a jefuit și le‑a dat hainele de schimb celor ce îi dezlegaseră ghicitoarea. Plin de mânie, s‑a suit la casa tatălui său, iar nevasta lui Samson i‑a fost dată unuia dintre prietenii săi apropiați. După câtva timp, la vremea seceratului grâului, Samson s‑a dus să‑și vadă nevasta și i‑a dus un ied. El a zis: „ Vreau să intru la nevasta mea, în odaia ei.” Dar tatăl ei nu i‑a îngăduit să intre. Tatăl ei i‑a spus: „De bună seamă, am crezut că nu o mai iubești și i‑am dat‑o prietenului tău. Nu este oare sora sa cea tânără mai frumoasă decât ea? Ia‑o, te rog, în locul ei!” Samson a zis: „De data aceasta sunt nevinovat față de filisteni pentru răul pe care li‑l voi face.” Și a plecat. A prins trei sute de vulpi și a luat niște făclii, apoi a legat vulpile coadă de coadă și a pus câte o făclie între cele două cozi, la mijloc. A aprins făcliile, le‑a dat drumul vulpilor în holdele filistenilor și a aprins astfel atât grămezile de snopi, cât și grâul care era în picioare, ba încă și livezile de măslini. Filistenii au zis: „Cine a făcut lucrul acesta?” Li s‑a răspuns: „Samson, ginerele timneanului, pentru că acesta i‑a luat nevasta și i‑a dat‑o prietenului său.” Și filistenii s‑au suit și i‑au ars pe ea și pe tatăl ei. Samson le‑a zis: „Așa faceți? Jur că nu mă voi potoli până ce nu mă voi răzbuna pe voi.” I‑a bătut zdravăn, pe coapse și pe șolduri; a fost o mare înfrângere. Apoi s‑a coborât și a locuit în crăpătura stâncii Etam. Filistenii s‑au suit, și‑au așezat tabăra în Iuda și s‑au răspândit până la Lehi. Bărbații din Iuda i‑au întrebat: „De ce v‑ați suit împotriva noastră?” Ei le‑au răspuns: „Ne‑am suit să‑l legăm pe Samson, ca să‑i facem așa cum ne‑a făcut el nouă.” Atunci trei mii de bărbați din Iuda s‑au coborât la crăpătura stâncii Etam și i‑au zis lui Samson: „Nu știi că filistenii stăpânesc peste noi? De ce ne‑ai făcut una ca asta?” El le‑a răspuns: „Le‑am făcut așa cum mi‑au făcut și ei mie!” Ei i‑au zis: „Noi ne‑am coborât să te legăm, ca să te dăm în mâinile filistenilor.” Samson le‑a zis: „Jurați‑mi că nu mă veți omorî!” Ei i‑au răspuns: „Nu te omorâm; vrem numai să te legăm și să te dăm în mâinile lor, dar de omorât, nu te vom omorî!” Și l‑au legat cu două funii noi și l‑au scos din stâncă. Când a ajuns la Lehi, filistenii i‑au ieșit înainte cu strigăte de bucurie. Atunci, Duhul DOMNULUI a pus stăpânire pe el, funiile pe care le avea peste brațe s‑au făcut ca niște fire de in ars în foc și legăturile i‑au căzut de pe mâini. A găsit o falcă de măgar neuscată încă, a întins mâna și a luat‑o și a ucis cu ea o mie de oameni. Și Samson a zis: „Cu o falcă de măgar i‑am făcut grămadă; cu o falcă de măgar am doborât o mie de oameni!” După ce a terminat de vorbit, a aruncat falca din mână. Și locul acela s‑a numit Ramat‑Lehi. Samson era foarte însetat, așa că a strigat către DOMNUL și a zis: „Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău, această mare izbăvire. Acum, să mor de sete și să cad în mâinile celor necircumciși?” Dumnezeu a despicat găvanul din Lehi și din el a ieșit apă. Samson a băut, duhul i s‑a întremat și s‑a înviorat. De aceea, locul s‑a numit En‑Hacore; el este și astăzi la Lehi. Samson a fost douăzeci de ani judecător în Israel, pe vremea filistenilor. Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o desfrânată și a intrat la ea. Locuitorilor din Gaza li s‑a spus: „Samson a venit aici!” Așa că l‑au înconjurat și au stat la pândă toată noaptea la poarta cetății. Au stat liniștiți toată noaptea și apoi au zis: „Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî!” Samson a rămas culcat până la miezul nopții. Pe la miezul nopții, s‑a ridicat, a apucat porțile cetății și cei doi stâlpi, le‑a smuls cu tot cu zăvoare, le‑a pus pe umeri și le‑a dus pe vârful dealului din fața Hebronului. După aceea, s‑a îndrăgostit de o femeie din valea Sorec, pe nume Dalila. Domnitorii filistenilor au venit la ea și i‑au zis: „Înduplecă‑l și vezi de unde‑i vine puterea asta mare și cum l‑am putea birui, ca să‑l legăm și să‑l supunem, iar noi îți vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint!” Dalila i‑a zis lui Samson: „Spune‑mi, te rog, de unde‑ți vine puterea asta mare și cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit?” Samson i‑a răspuns: „Dacă m‑ar lega cu șapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aș slăbi și aș fi ca orice alt om.” Domnitorii filistenilor i‑au adus Dalilei șapte funii noi, care încă nu se uscaseră. Și ea l‑a legat cu ele, iar niște oameni stăteau la pândă la ea în odaie. Dalila i‑a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Și el a rupt funiile cum se rupe un fir de câlți la apropierea focului. Și n‑au aflat de unde‑i venea puterea. Dalila i‑a zis lui Samson: „Iată, m‑ai înșelat și mi‑ai spus minciuni! Acum, spune‑mi, te rog, cu ce trebuie să fii legat!” El i‑a zis: „Dacă aș fi legat bine cu funii noi, care să nu fi fost întrebuințate niciodată, aș slăbi și aș fi ca orice alt om.” Dalila a luat niște funii noi și l‑a legat cu ele. Apoi i‑a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Iar niște oameni stăteau la pândă într‑o odaie. Și el a rupt funiile de la brațe ca pe un fir de ață. Dalila i‑a zis lui Samson: „Până acum m‑ai înșelat și mi‑ai spus minciuni! Spune‑mi cu ce trebuie să fii legat!” El i‑a zis: „Dacă ai împleti cele șapte șuvițe de păr ale capului meu în urzeala țesăturii și le‑ai țintui cu un țăruș, atunci aș slăbi și aș fi ca orice alt om.” Și ea le‑a țintuit cu un țăruș, apoi i‑a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Și el s‑a trezit din somn și a smuls țărușul din pământ cu urzeală cu tot. Ea i‑a zis: „Cum poți spune: «Te iubesc!», când inima ta nu este cu mine? De trei ori m‑ai înșelat și nu mi‑ai spus de unde‑ți vine puterea asta mare!” Fiindcă ea îl necăjea prin cuvintele ei în fiecare zi și‑l chinuia, o neliniște de moarte i‑a cuprins sufletul, și‑a deschis toată inima față de ea și i‑a zis: „Briciul n‑a trecut peste capul meu, pentru că eu Îi sunt închinat lui Dumnezeu din pântecele maicii mele. Dacă aș fi ras, puterea m‑ar părăsi, aș slăbi și aș fi ca orice alt om.” Dalila, văzând că își deschisese cu totul inima față de ea, a trimis să‑i cheme pe domnitorii filistenilor și le‑a zis: „Suiți‑vă încă o dată, căci și‑a deschis cu totul inima față de mine!” Și domnitorii filistenilor s‑au suit la ea, având argintul asupra lor. Ea l‑a adormit pe genunchii ei, apoi a chemat un om, a ras cele șapte șuvițe de pe capul lui Samson și a început astfel să‑l slăbească. El și‑a pierdut puterea. Atunci, ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Și el s‑a trezit din somn și a zis: „Voi ieși ca mai înainte și mă voi scutura!” Nu știa că DOMNUL Se depărtase de el. Filistenii l‑au prins, i‑au scos ochii, l‑au coborât la Gaza și l‑au legat cu două lanțuri de aramă. Și a ajuns să învârtă la râșniță în temniță. Dar părul capului lui a început iarăși să crească, după ce fusese ras. Domnitorii filistenilor s‑au adunat ca să‑i aducă o mare jertfă lui Dagon, dumnezeul lor, și ca să se veselească. Ei ziceau: „Dumnezeul nostru l‑a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmașul nostru!” Și, când l‑au văzut oamenii din popor, l‑au lăudat pe dumnezeul lor, căci ziceau: „Dumnezeul nostru l‑a dat în mâinile noastre pe vrăjmașul nostru, pe cel care ne pustia țara și ne înmulțea morții!” În bucuria inimii lor, au zis: „Chemați‑l pe Samson, ca să ne distreze!” L‑au scos pe Samson din temniță și el a făcut pe bufonul înaintea lor. L‑au așezat între stâlpi. Și Samson i‑a zis tânărului care‑l ținea de mână: „Dă‑mi voie să mă ating de stâlpii care susțin clădirea ca să mă sprijin de ei.” Clădirea era plină de bărbați și de femei; toți domnitorii filistenilor erau acolo, iar pe acoperiș erau aproape trei mii de persoane, bărbați și femei, care priveau la Samson și se distrau. Atunci, Samson a strigat către DOMNUL și a zis: „O, Stăpâne, DOAMNE, adu‑Ți aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă‑mi putere numai de data aceasta și, cu o singură lovitură, să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!” Și Samson a cuprins de la mijloc amândoi stâlpii pe care se sprijinea clădirea și s‑a proptit în ei; unul era la dreapta lui și altul, la stânga. Samson a zis: „Să mor cu filistenii!” S‑a aplecat cu toată puterea, și clădirea a căzut peste domnitori și peste tot poporul care era în ea. Cei pe care i‑a omorât la moartea lui au fost mai mulți decât cei pe care‑i omorâse în timpul vieții sale. Frații lui și toată casa tatălui său s‑au coborât și l‑au luat. L‑au îngropat între Țora și Eștaol, în mormântul lui Manoah, tatăl său. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani. Era un om din ținutul muntos al lui Efraim al cărui nume era Mica. El i‑a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de sicli de argint care ți‑au fost luați și pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, iată, argintul este la mine; eu îl luasem.” Și mama sa i‑a zis: „Binecuvântat fii de DOMNUL fiul meu!” El i‑a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de sicli de argint; și mama sa a zis: „Hotărât lucru, Îi închin DOMNULUI argintul din mâinile mele pentru fiul meu, ca să fac un chip cioplit și turnat. Astfel, ți‑l voi da înapoi.” După ce el i‑a dat mamei sale argintul înapoi, mama sa a luat două sute de sicli de argint și i‑a dat argintarului, care a făcut din ei un chip cioplit și turnat; asta a fost în casa lui Mica. Acest bărbat, Mica, avea un lăcaș al lui Dumnezeu. El a făcut un efod și niște terafimi și l‑a consacrat pe unul dintre fiii lui, care i‑a devenit preot. În vremea aceea, nu era rege în Israel. Fiecare făcea ce‑i plăcea. Era un tânăr în Betleemul lui Iuda din familia lui Iuda; era levit și locuia pentru o vreme acolo. Omul acesta a plecat din cetate, din Betleemul lui Iuda, ca să-și așeze locuința unde va găsi un loc. Urmându‑și drumul, a ajuns în ținutul muntos al lui Efraim, la casa lui Mica. Mica i‑a zis: „De unde vii?” El i‑a răspuns: „Eu sunt levit din Betleemul lui Iuda și merg să-mi așez locuința unde voi găsi un loc.” Mica i‑a zis: „Rămâi la mine; tu să‑mi fii părinte și preot, și eu îți voi da zece sicli de argint pe an, un rând de haine și cele necesare traiului!” Așa că levitul a intrat la el. Levitul s‑a învoit să rămână cu omul acesta și tânărul a devenit ca unul dintre fiii lui. Mica l‑a consacrat pe levit, și tânărul acesta i‑a slujit ca preot și a locuit în casa lui Mica. Iar Mica a zis: „Acum știu că DOMNUL îmi va face bine, fiindcă îl am ca preot pe levitul acesta!” În zilele acelea, nu era rege în Israel; pe atunci, seminția daniților își căuta o moștenire ca să se așeze în ea, căci până în ziua aceea nu‑i căzuse la sorți nicio moștenire în mijlocul semințiilor lui Israel. Fiii lui Dan au trimis cinci oameni viteji din clanul lor, din Țora și din Eștaol, ca să iscodească țara și s‑o cerceteze. Ei le‑au zis: „Duceți‑vă și cercetați țara!” Ei au ajuns în ținutul muntos al lui Efraim, la casa lui Mica, și au înnoptat acolo. Când erau în preajma casei lui Mica, l‑au recunoscut pe tânărul levit după vorbă, s‑au abătut din drum și i‑au zis: „Cine te‑a adus aici? Ce faci în locul acesta? Și ce‑i cu tine aici?” El le‑a răspuns: „Mica face cutare lucru pentru mine, îmi dă o simbrie și eu îi sunt preot.” Ei i‑au zis: „Întreabă‑L pe Dumnezeu, ca să știm dacă vom izbândi în călătoria în care mergem!” Și preotul le‑a răspuns: „Duceți‑vă în pace; călătoria pe care o faceți este sub privirea DOMNULUI!” Cei cinci oameni au plecat și au ajuns în Laiș. Au văzut poporul de acolo trăind în siguranță, după obiceiul sidonienilor, liniștit și fără griji. În ținutul acela nu era nimeni care să le facă vreun neajuns locuitorilor. Nu stăpânea nimeni peste ei, erau departe de sidonieni și nu aveau nicio legătură cu alți oameni. Daniții s‑au întors la frații lor în Țora și Eștaol, iar frații lor le‑au zis: „Ce vești ne aduceți?” Ei au răspuns „Haideți să ne suim împotriva lor, căci am văzut țara și iată că este foarte bună! De ce mai stați? Nu zăboviți, ci mergeți să puneți stăpânire pe țară! Când veți intra în ea, veți da peste un popor care stă fără griji; țara este întinsă și Dumnezeu a dat‑o în mâinile voastre. Este un loc unde nu lipsește nimic din tot ce este pe pământ.” Șase sute de oameni din familia daniților au pornit din Țora și Eștaol încinși cu armele lor de război. S‑au suit și și‑au așezat tabăra la Chiriat‑Iearim, în Iuda – de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat‑Iearim, se cheamă până în ziua de azi Mahane‑Dan. Au trecut de acolo în ținutul muntos al lui Efraim și au ajuns până la casa lui Mica. Atunci, cei cinci oameni care se duseseră să iscodească ținutul Laiș au luat cuvântul și le‑au zis fraților lor: „Știți oare că în casele acestea sunt un efod, terafimi, un chip cioplit și un chip turnat? Așadar, gândiți‑vă ce aveți de făcut!” Ei s‑au abătut pe acolo, au intrat în casa tânărului levit, în casa lui Mica, și l‑au întrebat de sănătate. Cei șase sute de oameni din fiii lui Dan, încinși cu armele lor de război, stăteau la intrarea porții. Și cei cinci oameni care se duseseră să iscodească țara s‑au suit și au intrat acolo, au luat chipul cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat, în timp ce preotul era la intrarea porții cu cei șase sute de oameni încinși cu armele lor de război. Când au intrat în casa lui Mica și au luat chipul cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat, preotul le‑a zis: „Ce faceți?” Ei i‑au răspuns: „Taci, pune‑ți mâna la gură și vino cu noi să ne fii părinte și preot! Ce este mai bine? Să fii preot la casa unui singur om sau să fii preotul unei seminții și al unui clan din Israel?” Preotul s‑a învoit bucuros, a luat efodul, terafimii și chipul cioplit și a trecut în mijlocul poporului. Au pornit iarăși la drum și au plecat punând înaintea lor copiii, vitele și averile. După ce se depărtaseră bine de casa lui Mica, oamenii care locuiau în casele vecine cu a lui Mica s‑au strâns și i‑au ajuns din urmă pe fiii lui Dan. Ei au strigat după fiii lui Dan, care s‑au întors și i‑au zis lui Mica: „Ce ai, de ai adunat gloata aceasta?” El a răspuns: „Dumnezeii mei, pe care mi‑i făcusem, mi i‑ați luat împreună cu preotul și ați plecat. Ce‑mi mai rămâne? Cum puteți deci să‑mi spuneți: «Ce ai?»” Fiii lui Dan i‑au zis: „Nu mai striga atâta; altminteri, niște oameni mânioși se vor năpusti asupra voastră și vă vor ucide pe tine și pe cei din casa ta!” Apoi, fiii lui Dan și‑au văzut mai departe de drum. Mica, văzând că sunt prea puternici pentru el, s‑a întors și a venit acasă. Daniții au luat lucrurile lui Mica și pe preotul care era în slujba lui, au mers împotriva Laișului, împotriva unui popor liniștit și fără griji, l‑au trecut prin ascuțișul sabiei și au ars cetatea. Nu era cine s‑o izbăvească, pentru că era departe de Sidon și locuitorii ei n‑aveau nicio legătură cu alți oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet‑Rehob. Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea și au locuit în ea. Au numit‑o Dan, după numele lui Dan, tatăl lor, care i se născuse lui Israel, dar mai înainte cetatea se numea Laiș. Au înălțat acolo chipul cioplit; și Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, și fiii lui au fost preoții seminției daniților până când țara a mers în exil. Au păstrat acolo chipul cioplit pe care îl făcuse Mica tot timpul cât Casa lui Dumnezeu a fost la Șilo. Pe vremea când nu era rege în Israel, un levit care locuia la marginea ținutului muntos al lui Efraim și‑a luat ca țiitoare o femeie din Betleemul lui Iuda. Țiitoarea s‑a mâniat pe el și l‑a părăsit; s‑a dus la casa tatălui ei, în Betleemul lui Iuda, unde a rămas patru luni. Bărbatul ei s‑a ridicat și s‑a dus după ea, ca să‑i vorbească de la inimă la inimă și s‑o aducă înapoi. Îl avea cu el pe slujitorul lui și o pereche de măgari. Ea l‑a primit în casa tatălui ei și, când l‑a văzut, tatăl tinerei l‑a întâmpinat cu bucurie. Socrul său, tatăl tinerei, a stăruit de el, așa că a mai rămas trei zile la el. Au mâncat și au băut și au înnoptat acolo. A patra zi, s‑au trezit dis‑de‑dimineață și levitul s‑a pregătit de plecare. Dar tatăl tinerei i‑a zis ginerelui său: „Ia o bucată de pâine, ca să prinzi la inimă; și apoi veți pleca.” S‑au așezat deci și au mâncat și au băut amândoi. Apoi, tatăl tinerei i‑a zis bărbatului: „Te rog, înnoptează aici, ca să ți se veselească inima!” Bărbatul s‑a ridicat să plece, dar socrul său a stăruit de el, așa că a rămas și a înnoptat acolo. În ziua a cincea, s‑a trezit dis‑de‑dimineață cu gând să plece. Atunci, tatăl tinerei i‑a zis: „Întărește‑ți mai întâi inima, te rog, și zăbovește până mai spre seară!” Și au mâncat amândoi. Iar când bărbatul s‑a ridicat să plece, cu țiitoarea și slujitorul lui, socrul său, tatăl tinerei, i‑a zis: „Iată, este pe înserat! Înnoptează aici; iată, ziua s‑a dus, înnoptează aici, ca să ți se veselească inima; mâine vă veți trezi dis‑de‑dimineață, veți porni pe drumul vostru și te vei duce la cortul tău!” Bărbatul n‑a vrut să mai rămână peste noapte, ci s‑a ridicat și a plecat. A ajuns până aproape de Iebus (adică Ierusalim), cu perechea de măgari înșeuați și cu țiitoarea lui. Când s‑au apropiat de Iebus, era spre seară. Slujitorul i‑a zis atunci stăpânului său: „Haidem să ne abatem din drum spre cetatea aceasta a iebusiților și să înnoptăm în ea!” Stăpânul său i‑a răspuns: „Nu putem să ne abatem din drum spre o cetate străină, care nu este a fiilor lui Israel, ci vom merge până la Ghibea.” I‑a mai zis slujitorului său: „Haidem să ne apropiem de unul dintre locurile acestea, Ghibea sau Rama, și să înnoptăm acolo!” Au trecut de Iebus și au mers mai departe. Apunea soarele când au ajuns lângă Ghibea, care este a lui Beniamin. S‑au îndreptat într‑acolo, ca să se ducă să înnopteze în Ghibea. Levitul a intrat și s‑a așezat în piața cetății. Nu s‑a găsit nimeni care să‑i primească în casă pentru înnoptat. Și iată că un bătrân se întorcea seara de la muncile câmpului. (Omul acesta era din ținutul muntos al lui Efraim, locuia la Ghibea, însă oamenii locului erau beniamiți.) El a ridicat ochii și l‑a văzut pe călător în piața cetății. Bătrânul i‑a zis: „Încotro mergi și de unde vii?” El i‑a răspuns: „Călătorim din Betleemul lui Iuda până la marginea ținutului muntos al lui Efraim, de unde sunt. Am fost în Betleemul lui Iuda și acum mă duc la Casa DOMNULUI, dar nu se găsește nimeni să mă primească în casă. Avem însă și paie, și nutreț pentru măgarii noștri; avem de asemenea pâine și vin pentru mine, pentru roaba ta și pentru slujitorul care este cu robii tăi. Nu ducem lipsă de nimic.” Bătrânul a zis: „Pacea să fie cu tine! Eu voi îngriji de toate nevoile tale, numai să nu înnoptezi în piață!” L‑a dus în casă și a dat nutreț la măgari. Ei și‑au spălat picioarele, apoi au mâncat și au băut. Pe când își veseleau inima, iată că oamenii din cetate, niște oameni de nimic, au înconjurat casa și au început să lovească în ușă. I‑au zis bătrânului, stăpânul casei: „Scoate‑l pe bărbatul care a intrat în casa ta, ca să‑l cunoaștem!” Stăpânul casei a ieșit la ei și le‑a zis: „Nu, fraților, vă rog, nu faceți o asemenea ticăloșie; fiindcă omul acesta a intrat în casa mea, nu săvârșiți mișelia aceasta! Iată‑le pe fiica mea fecioară și pe țiitoarea lui! Le voi aduce afară; necinstiți‑le pe ele și faceți‑le ce vă va plăcea! Dar nu săvârșiți cu omul acesta o faptă așa de nelegiuită!” Însă oamenii aceia n‑au vrut să‑l asculte. Atunci, omul și‑a luat țiitoarea și le‑a adus‑o afară. Ei au necinstit‑o, au batjocorit‑o toată noaptea până dimineața și i‑au dat drumul în zorii zilei. Când se lumina de ziuă, femeia a venit și a căzut la ușa casei omului la care era bărbatul ei, unde a rămas până la ziuă. Dimineața, bărbatul ei s‑a trezit, a deschis ușa casei și a ieșit ca să‑și vadă mai departe de drum. Dar iată că femeia, țiitoarea lui, zăcea la ușa casei, cu mâinile pe prag. El i‑a zis: „Ridică‑te și haidem să mergem!” Dar n‑a primit niciun răspuns. Atunci, bărbatul a pus‑o pe măgar și a plecat de îndată spre casă. Când a ajuns acasă, a luat un cuțit, a apucat‑o pe țiitoarea lui și a tăiat‑o bucată cu bucată în douăsprezece părți, pe care le‑a trimis în tot ținutul lui Israel. Toți cei ce au văzut lucrul acesta au zis: „Niciodată nu s‑a întâmplat și nu s‑a văzut așa ceva, de când s‑au suit fiii lui Israel din Egipt până în ziua de azi; luați aminte dar la lucrul aceasta, sfătuiți‑vă și vorbiți!” Toți fiii lui Israel au ieșit, de la Dan până la Beer‑Șeba, precum și din țara Galaadului, iar adunarea s‑a adunat ca un singur om înaintea DOMNULUI, la Mițpa. Căpeteniile întregului popor și toate semințiile lui Israel s‑au înfățișat în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de oameni pedeștri, care scoteau sabia. Și fiii lui Beniamin au auzit că fiii lui Israel se suiseră la Mițpa. Fiii lui Israel au zis: „Spuneți: cum s‑a întâmplat această nelegiuire?” Atunci, levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul și a zis: „Ajunsesem împreună cu țiitoarea mea la Ghibea lui Beniamin ca să înnoptăm. Bărbații din Ghibea s‑au sculat împotriva mea și m‑au împresurat în casă noaptea. Pe mine aveau de gând să mă omoare, iar pe țiitoarea mea au batjocorit‑o până când a murit. Mi‑am luat țiitoarea și am tăiat‑o în bucăți, pe care le‑am trimis în tot ținutul moștenirii lui Israel, căci s‑a săvârșit o nelegiuire și o mișelie în Israel. Iată‑vă pe toți, fii ai lui Israel, sfătuiți‑vă și luați o hotărâre aici!” Tot poporul s‑a ridicat ca un singur om și a zis: „Niciunul din noi nu va merge în cortul lui și nimeni nu se va întoarce acasă! Iată deci ce îi vom face cetății Ghibea: vom merge împotriva ei după cum vom ieși la sorți. Din toate semințiile lui Israel vom lua zece bărbați din o sută, o sută dintr‑o mie și o mie din zece mii; ei să se ducă să caute merinde pentru popor, pentru ca, la întoarcerea lor, să‑i facem cetății Ghibea din Beniamin potrivit cu toată mișelia pe care a făcut‑o ea în Israel!” Astfel, toți bărbații lui Israel s‑au adunat ca un singur om împotriva cetății. Semințiile lui Israel au trimis niște bărbați în toate familiile lui Beniamin, ca să le spună: „Cum de s‑a pomenit o asemenea nelegiuire între voi? Dați‑i încoace pe acei oameni de nimic din Ghibea, ca să‑i omorâm și să îndepărtăm răul din Israel!” Dar fiii lui Beniamin n‑au vrut să asculte glasul fraților lor, fiii lui Israel. Fiii lui Beniamin s‑au strâns din cetățile lor la Ghibea, ca să iasă la război împotriva fiilor lui Israel. Numărul fiilor lui Beniamin ieșiți în ziua aceea din cetăți a fost de douăzeci și șase de mii de oameni care scoteau sabia, pe lângă alți șapte sute de oameni aleși, numărați dintre locuitorii Ghivei. În tot poporul acesta erau șapte sute de oameni aleși care nu se slujeau de mâna dreaptă; toți aceștia, aruncând o piatră cu praștia, puteau să ochească un fir de păr și nu dădeau greș. Când s‑a făcut și numărătoarea bărbaților lui Israel, în afară de cei din Beniamin, au ieșit patru sute de mii care scoteau sabia, toți bărbați de război. Și fiii lui Israel s‑au ridicat, s‑au suit la Betel și L‑au întrebat pe Dumnezeu, zicând: „Cine dintre noi să se suie mai întâi ca să lupte împotriva fiilor lui Beniamin?” DOMNUL a răspuns: „Iuda să se suie mai întâi!” Fiii lui Israel au pornit dis‑de‑dimineață și și‑au așezat tabăra la Ghibea. Și bărbații lui Israel au ieșit la luptă împotriva bărbaților lui Beniamin și s‑au așezat în linie de bătaie împotriva lor la Ghibea. Fiii lui Beniamin au ieșit din Ghibea și în ziua aceea au doborât douăzeci și două de mii de bărbați din Israel. Dar poporul, bărbații lui Israel, s‑a îmbărbătat și s‑a așezat din nou în linie de bătaie în locul unde se așezase în ziua întâi. Și fiii lui Israel s‑au suit și au plâns înaintea DOMNULUI până seara; L‑au întrebat pe DOMNUL și au zis: „Să mă mai sui la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, fratele meu?” DOMNUL a răspuns: „Suiți‑vă împotriva lui!” Fiii lui Israel au înaintat împotriva fiilor lui Beniamin în ziua a doua. Beniamin le‑a ieșit înainte din Ghibea a doua zi și iarăși a doborât optsprezece mii de oameni din fiii lui Israel, toți oameni care scoteau sabia. Toți fiii lui Israel și tot poporul s‑au suit și s-au dus la Betel; au plâns și au rămas acolo înaintea DOMNULUI, au postit în ziua aceea până seara și au adus arderi‑de‑tot și jertfe‑de‑pace înaintea DOMNULUI. Și fiii lui Israel L‑au întrebat pe DOMNUL (pe atunci, acolo se afla Chivotul Legământului cu Dumnezeu, iar Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, slujea pe vremea aceea înaintea lui) și au zis: „Să ies iarăși la război împotriva fiilor lui Beniamin, fratele meu, sau să renunț?” DOMNUL a răspuns: „Suiți‑vă, căci mâine îi voi da în mâinile voastre!” Atunci, Israel a pus niște oameni la pândă în jurul cetății Ghibea. Fiii lui Israel s‑au suit împotriva fiilor lui Beniamin a treia zi și s‑au așezat în linie de bătaie înaintea cetății Ghibea, ca și în celelalte dăți. Și fiii lui Beniamin au ieșit înaintea poporului și au fost trași departe de cetate. Au început iarăși să doboare oameni din popor, ca și în celelalte dăți, pe drumurile cele mari, care suie unul la Betel și altul la Ghibea prin câmpie, și au ucis aproape treizeci de bărbați din Israel. Fiii lui Beniamin ziceau: „Îi batem ca și mai înainte!” Dar fiii lui Israel ziceau: „Să fugim și să‑i atragem departe de cetate, la drumul mare!” Toți bărbații lui Israel și‑au părăsit locurile și s‑au așezat în linii de bătaie la Baal‑Tamar, iar oamenii din Israel care stăteau la pândă au dat năvală din locul în care erau, din Maare‑Ghibea. Zece mii de oameni aleși, din tot Israelul, au ajuns înaintea cetății Ghibea. Lupta a fost aprigă, și beniamiții nu‑și închipuiau prin ce prăpăd aveau să treacă. DOMNUL i‑a dat biruință lui Israel asupra lui Beniamin, și fiii lui Israel au ucis în ziua aceea douăzeci și cinci de mii o sută de oameni din Beniamin, toți oameni care scoteau sabia. Atunci fiii lui Beniamin au văzut că sunt bătuți. Dar bărbații lui Israel au bătut în retragere din fața beniamiților, pentru că se bizuiau pe oamenii pe care‑i puseseră la pândă împotriva cetății Ghibea. Oamenii de la pândă au iuțit pasul și s‑au năpustit asupra cetății Ghibea; au atacat și au trecut toată cetatea prin ascuțișul sabiei. Bărbații lui Israel hotărâseră un semnal împreună cu cei ce stăteau la pândă: atunci când aceștia vor înălța din cetate un fum gros, bărbații lui Israel să se întoarcă la luptă. Beniamin începuse să răpună din fiii lui Israel aproape treizeci de oameni și ziceau: „Îi batem negreșit, ca în lupta dintâi!” Dar când stâlpul de fum a început să se înalțe din cetate, beniamiții s‑au uitat înapoi și iată că întreaga cetate se ridica în flăcări spre cer. Atunci bărbații lui Israel s‑au întors, și bărbații lui Beniamin s‑au înspăimântat, căci au văzut că îi va ajunge prăpădul. Au întors spatele înaintea bărbaților lui Israel și au fugit pe drumul care duce în pustiu, dar iureșul luptei i‑a ajuns din urmă, iar cei ce ieșiseră din cetăți i‑au prins la mijloc și i‑au doborât. I‑au înconjurat pe beniamiți, i‑au urmărit din Noha și i‑au măcelărit până dincolo de cetatea Ghibea, înspre răsărit. Optsprezece mii de bărbați au căzut din Beniamin, toți bărbați viteji. Ei s‑au întors ca să fugă spre pustiu, la stânca Rimon. Bărbații lui Israel au prins cinci mii pe drumurile cele mari, i‑au urmărit până la Ghidom și au ucis din ei două mii. Întreg numărul beniamiților care au căzut în ziua aceea a fost de douăzeci și cinci de mii de oameni care scoteau sabia, toți oameni viteji. Dar șase sute de bărbați s‑au întors și au fugit spre pustiu, la stânca Rimon. Au rămas patru luni la stânca Rimon. Bărbații lui Israel s‑au întors asupra fiilor lui Beniamin și au trecut prin ascuțișul sabiei cetatea, animalele și tot ce au găsit. De asemenea, au dat foc tuturor cetăților pe care le‑au găsit în cale. Bărbații lui Israel juraseră astfel la Mițpa: „Niciunul dintre noi să nu‑și dea fata de nevastă unui beniamit!” Poporul s-a dus la Betel și a stat acolo înaintea lui Dumnezeu până seara. Israeliții au ridicat glasul, au vărsat multe lacrimi și au zis: „ DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, de ce s‑a întâmplat așa ceva în Israel, încât să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?” A doua zi, poporul s‑a trezit dis‑de‑dimineață, a zidit acolo un altar și a adus arderi‑de‑tot și jertfe‑de‑pace. Fiii lui Israel au zis: „Cine dintre toate semințiile lui Israel nu s‑a suit la adunare înaintea DOMNULUI?” Căci ei făcuseră un jurământ mare împotriva oricui nu s‑ar sui înaintea DOMNULUI, la Mițpa, și ziseseră: „Să fie negreșit pedepsit cu moartea!” Fiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin și ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminție din Israel! Cum să găsim neveste pentru cei ce au rămas în viață, de vreme ce am jurat pe DOMNUL să nu le dăm fetele noastre de neveste?” Ei au zis: „Este vreuna dintre semințiile lui Israel care să nu se fi suit înaintea DOMNULUI, la Mițpa?” Și iată că nimeni din Iabesul Galaadului nu venise în tabără, la adunare. S‑a făcut numărătoarea poporului și iată că nu era acolo niciunul dintre locuitorii din Iabesul Galaadului. Atunci, adunarea a trimis acolo douăsprezece mii de oameni viteji și le‑a poruncit: „Duceți‑vă și treceți‑i prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din Iabesul Galaadului, cu tot cu femei și copii! Și să faceți așa: să dați spre nimicire orice bărbat și orice femeie care a cunoscut împreunarea cu un bărbat.” Au găsit între locuitorii din Iabesul Galaadului patru sute de fete fecioare, care nu cunoscuseră împreunarea cu un bărbat, și le‑au adus în tabără la Șilo, care este în țara Canaanului. Toată adunarea a trimis soli să le vorbească fiilor lui Beniamin care erau la stânca Rimon și să le vestească pacea. În timpul acela, beniamiții s‑au întors și li s‑au dat de neveste femeile pe care israeliții le lăsaseră cu viață în Iabesul Galaadului. Dar nu erau destule. Poporului i s‑a făcut milă de Beniamin, căci DOMNUL făcuse o spărtură în semințiile lui Israel. Atunci, bătrânii adunării au zis: „Cum să găsim neveste pentru cei ce au rămas în viață, căci femeile din Beniamin au fost nimicite?” Și au zis: „Trebuie să fie o moștenire pentru cei scăpați din Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel! Dar noi nu putem să le dăm neveste dintre fetele noastre, căci fiii lui Israel au jurat: «Blestemat să fie cel care va da o nevastă unui beniamit!»” Și au zis: „Iată, în fiecare an este o sărbătoare a DOMNULUI la Șilo, care este la miazănoapte de Betel, la răsăritul drumului care suie din Betel la Sihem și la miazăzi de Lebona.” Apoi le‑au poruncit fiilor lui Beniamin: „Duceți‑vă și stați la pândă în vii! Uitați‑vă și, când veți vedea că fetele din Șilo ies să joace, să ieșiți din vii, să răpiți fiecare câte o nevastă dintre fetele din Șilo și să vă duceți în țara lui Beniamin! Dacă părinții sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: «‘Îngăduiți‑ne să le păstrăm, căci în urma luptei nu am reușit să ne luăm fiecare câte o nevastă!’ Nu voi li le‑ați dat, deci nu sunteți vinovați.»” Fiii lui Beniamin au făcut așa: și‑au luat neveste, după numărul lor, dintre cele ieșite să joace. Le‑au răpit, apoi au plecat și s‑au întors în moștenirea lor; au rezidit cetățile și au locuit în ele. În același timp, fiii lui Israel s‑au împrăștiat de acolo fiecare în seminția lui și în familia lui; au plecat de acolo fiecare în moștenirea lui. În zilele acelea, nu era rege în Israel; fiecare făcea ce‑i plăcea. Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în țară. Un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu nevasta și cei doi fii ai lui să locuiască pentru o vreme în țara Moabului. Bărbatul se numea Elimelec, nevasta lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai lui se numeau Mahlon și Chilion: erau efratiți, din Betleemul lui Iuda. Ei au ajuns în țara Moabului și au rămas acolo. Elimelec, bărbatul lui Naomi, a murit și ea a rămas cu cei doi fii ai ei, care și‑au luat neveste moabite. Una se numea Orpa, iar cealaltă se numea Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, Mahlon și Chilion au murit și ei, iar femeia a rămas fără cei doi copii și fără bărbat. Apoi, ea și nurorile ei s‑au ridicat să se întoarcă din țara Moabului, căci auziseră în țara Moabului că DOMNUL Și‑a cercetat poporul și i‑a dat pâine. Naomi a ieșit din locul în care se afla și, împreună cu cele două nurori ale ei, a pornit la drum, ca să se întoarcă în țara lui Iuda. Dar Naomi le‑a zis celor două nurori ale ei: „Faceți cale întoarsă, fiecare la casa mamei ei! DOMNUL să vă arate bunătate, după cum ați arătat și voi față de cei care au murit și față de mine! Să vă ajute DOMNUL să găsiți odihnă fiecare în casa unui bărbat!” Apoi le‑a sărutat. Ele au ridicat glasul, au plâns și i‑au zis: „Nu, ci ne vom întoarce cu tine la poporul tău!” Naomi a zis: „Întoarceți‑vă, fiicele mele! La ce bun să veniți cu mine? Mai am eu oare fii în pântece, ca să vă poată fi bărbați? Întoarceți‑vă, fiicele mele! Mergeți, căci eu sunt prea bătrână ca să mai am bărbat! Chiar dacă aș zice: «Mai am nădejde», chiar dacă în noaptea aceasta aș avea un bărbat și aș naște fii, ați mai aștepta voi până ar crește ei? Ați vrea să rămâneți nemăritate până atunci? Nu, fiicele mele! Eu sunt mai amărâtă decât voi, pentru că mâna DOMNULUI s‑a întins împotriva mea.” Atunci, ele și‑au ridicat iarăși glasul și au plâns. Orpa a sărutat‑o pe soacră‑sa de rămas‑bun, dar Rut s‑a ținut strâns de ea. Naomi i‑a zis: „Iată, cumnata ta s‑a întors la poporul ei și la dumnezeii ei. Întoarce‑te după cumnata ta!” Rut a răspuns: „Nu stărui de mine să te părăsesc și să mă întorc de la tine! Căci, încotro vei merge tu, voi merge și eu, unde vei locui tu, voi locui și eu, poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri și eu și acolo voi fi îngropată. Facă‑mi DOMNUL ce o vrea, dar numai moartea mă va despărți de tine!” Naomi, văzând‑o hotărâtă să meargă cu ea, n‑a mai stăruit. Au călătorit amândouă până ce au ajuns la Betleem. Pe când intrau în Betleem, toată cetatea s‑a pus în mișcare din pricina lor și femeile ziceau: „Aceasta este Naomi?” Ea le‑a zis: „Nu‑mi mai ziceți Naomi; ziceți‑mi Mara, căci Cel Atotputernic m‑a umplut de amărăciune! Am plecat în belșug, dar acum cu mâinile goale mă aduce înapoi DOMNUL. De ce să‑mi ziceți Naomi, dacă DOMNUL a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus nenorocirea asupra mea?” Astfel s‑a întors Naomi din țara Moabului; s‑a întors împreună cu nora sa Rut, moabita. Au ajuns la Betleem pe când începea seceratul orzului. Naomi avea o rudă din partea bărbatului ei, un om vrednic și înstărit, din neamul lui Elimelec: numele lui era Boaz. Rut, moabita, i‑a zis lui Naomi: „Lasă‑mă să merg la câmp, ca să culeg spice în urma oricui mă va privi cu bunăvoință!” Ea i‑a răspuns: „Du‑te, fiica mea!” Rut s‑a dus, a ajuns la câmp și a început să strângă spice în urma secerătorilor. Și s‑a întâmplat ca acea parte a câmpului să fie a lui Boaz, care era din neamul lui Elimelec. Și iată că Boaz a venit din Betleem; și le‑a zis secerătorilor: „ DOMNUL să fie cu voi!” Ei i‑au răspuns: „ DOMNUL să te binecuvânteze!” Apoi, Boaz i‑a zis slujitorului care era mai mare peste secerători: „A cui este tânăra aceasta?” Slujitorul care era mai mare peste secerători a răspuns: „Este tânăra moabită care s‑a întors cu Naomi din țara Moabului. Ea a zis: «Te rog, lasă‑mă să adun și să culeg spicele rămase printre snopi în urma secerătorilor!» Și de azi‑dimineață, de când a venit, a stat în picioare până acum și nu s‑a odihnit decât o clipă în adăpost.” Boaz i‑a zis lui Rut: „Ascultă, fiica mea: să nu te duci să culegi în alt ogor; să nu te îndepărtezi de aici, ci să te ții de slujnicele mele! Ține minte câmpul pe care îl vor secera și mergi după ele! Le‑am poruncit slujitorilor mei să nu se atingă de tine. Așadar, când îți va fi sete, să te duci la vase și să bei din ce vor scoate slujitorii!” Ea s‑a aruncat cu fața la pământ, s‑a închinat și a zis: „Cum de am găsit trecere înaintea ta, ca să mă iei în seamă, deși sunt o străină?” Boaz a răspuns și i‑a zis: „Mi s‑a povestit tot ce ai făcut pentru soacra ta după moartea bărbatului tău și cum ți‑ai părăsit tatăl și mama, precum și țara de baștină, ca să mergi la un popor pe care nu‑l cunoșteai mai înainte. DOMNUL să răsplătească faptele tale și plata să‑ți fie deplină din partea DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăpostești!” Și ea a zis: „Am găsit trecere înaintea ta, domnul meu! Căci tu m‑ai mângâiat și i‑ai vorbit slujnicei tale de la inimă la inimă. Și totuși, eu nu sunt nici măcar ca una din slujnicele tale.” La vremea prânzului, Boaz i‑a zis: „Apropie‑te, mănâncă din pâine și înmoaie‑ți bucata în oțet!” Rut s‑a așezat lângă secerători și el i‑a dat grăunțe prăjite. Ea a mâncat până s‑a săturat și i‑a mai și rămas. Apoi, s‑a sculat să culeagă spice. Boaz le‑a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „S‑o lăsați să culeagă spice chiar și între snopi și să n‑o certați; ba încă să scoateți voi spice din snopi pentru ea, să o lăsați să le culeagă și să n‑o certați!” Ea a cules spice de pe câmp până seara. Apoi a bătut ce culesese și a ieșit aproape o efă de orz. A ridicat‑o și a intrat în cetate, iar soacra sa a văzut ce culesese. Rut a scos și i‑a dat partea care îi rămăsese de la prânz, după ce se săturase, iar soacra sa i‑a zis: „Unde ai cules astăzi spice și unde ai muncit? Binecuvântat să fie cel ce a avut grijă de tine!” Rut i‑a povestit soacrei sale la cine muncise: „Numele omului la care am muncit astăzi este Boaz.” Naomi i‑a zis nurorii sale: „Să fie binecuvântat de DOMNUL, care nu a dat uitării îndurarea față de cei vii și față de cei morți!” Naomi i‑a mai spus: „Omul acesta este rudă cu noi; este dintre cei ce ne pot răscumpăra.” Atunci Rut, moabita, a adăugat: „El mi‑a mai zis: «Să te ții de slujitorii mei până vor isprăvi de secerat toate holdele mele!»” Iar Naomi i‑a zis lui Rut, nora sa: „Este bine, fiica mea, să ieși cu slujnicele lui, ca să nu dea peste tine cineva în alt câmp.” Așadar, ea s‑a ținut de slujnicele lui Boaz, culegând spice, până ce s‑au sfârșit de secerat orzul și grâul. Ea locuia cu soacra sa. Soacra sa, Naomi, i‑a zis: „Fiica mea, oare să nu caut eu pentru tine un loc de odihnă, ca să‑ți fie bine? Iar Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată, el își vântură la noapte orzul în arie. Spală‑te și unge‑te, apoi ia‑ți haina pe tine și coboară‑te la el în arie, dar să nu i te faci cunoscută până când nu va isprăvi de mâncat și de băut. Iar când se va duce să se culce, ține minte locul unde se culcă, apoi du‑te, descoperă‑i picioarele și culcă‑te! Și el însuși îți va spune ce să faci.” Ea i‑a răspuns: „Voi face tot ce mi‑ai spus.” Rut s‑a coborât la arie și a făcut tot ce îi poruncise soacra sa. Boaz a mâncat și a băut și inima‑i era veselă. S‑a dus să se culce lângă un stog. Rut a venit atunci foarte încet, i‑a descoperit picioarele și s‑a culcat. Pe la miezul nopții, omul a început să tremure, s‑a întors și iată că o femeie era culcată la picioarele lui. El i‑a zis: „Cine ești?” Ea i‑a răspuns: „Eu sunt Rut, slujnica ta; întinde‑ți poala hainei peste slujnica ta, căci tu ești răscumpărătorul meu!” Și el i‑a zis: „Fii binecuvântată de DOMNUL, fiica mea! Ai făcut mai bine prin această faptă bună de pe urmă decât prin cea dintâi, pentru că n‑ai umblat după tineri, nici săraci, nici bogați. Iar acum, fiica mea, nu te teme, voi face pentru tine tot ce spui, căci toată cetatea știe că ești o femeie vrednică. Este adevărat că eu sunt răscumpărătorul vostru, dar aveți un răscumpărător mai aproape decât mine. Rămâi aici peste noapte! Iar dimineață, dacă vrea el să te răscumpere, bine: să te răscumpere. Dar, dacă nu vrea să te răscumpere, te voi răscumpăra eu: viu este DOMNUL! Culcă‑te până dimineață!” Ea s‑a culcat înapoi la picioarele lui până dimineața și s‑a sculat când încă nu se putea vedea om cu om. Boaz își zicea: „Să nu se afle că o femeie a intrat în arie.” Apoi a spus: „Adu mantaua care este pe tine și ține‑o!” Ea a ținut‑o, iar el a măsurat șase măsuri de orz și i le‑a pus pe umeri. Apoi ea a intrat în cetate, s‑a întors la soacra sa și Naomi i‑a zis: „Cum ți‑a mers, fiica mea?” Rut i‑a povestit tot ce făcuse omul pentru ea. Ea a zis: „Aceste șase măsuri de orz mi le‑a dat spunând: «Să nu te întorci cu mâinile goale la soacra ta!»” Iar Naomi a zis: „Așteaptă, fiica mea, până vei afla cum se va încheia totul, căci omul acesta nu va avea odihnă până nu va isprăvi astăzi lucrul început!” Așadar, Boaz s‑a suit la poarta cetății și s‑a așezat acolo. Și iată că răscumpărătorul despre care vorbise Boaz trecea pe acolo. Boaz i‑a zis: „Hei, cutare, întoarce‑te, așază‑te aici!” Și el s‑a întors și s‑a așezat. Boaz a luat atunci zece oameni dintre bătrânii cetății și le‑a zis: „Așezați‑vă aici!” Și ei s‑au așezat. Apoi i‑a zis răscumpărătorului: „Naomi, care s‑a reîntors din țara Moabului, a vândut bucata de pământ care era a fratelui nostru Elimelec. Mi‑am zis să‑ți dau de știre și să‑ți spun: «Cumpăr‑o de față cu locuitorii și de față cu bătrânii poporului meu! Dacă vrei s‑o răscumperi, răscumpăr‑o; dar, dacă nu vrei s‑o răscumperi, spune‑mi, ca să știu, căci nu este nimeni înaintea ta care s‑o răscumpere, iar eu urmez după tine!»” Și el a răspuns: „O voi răscumpăra eu.” Boaz a zis: „În ziua în care vei cumpăra ogorul de la Naomi, o vei dobândi și pe Rut, moabita, nevasta celui care a murit, pentru ca numele lui să se păstreze împreună cu moștenirea sa.” Atunci, răscumpărătorul a răspuns: „Nu pot să fac răscumpărarea pentru mine, ca nu cumva să‑mi stric moștenirea mea; ia tu dreptul meu de răscumpărare, căci eu nu pot s‑o răscumpăr!” Odinioară, în Israel, pentru întărirea unei răscumpărări sau a unui schimb, omul își scotea sandaua și i‑o dădea celuilalt: aceasta slujea ca mărturie în Israel. Răscumpărătorul i‑a zis deci lui Boaz: „Cumpăr‑o pentru tine!” Apoi și‑a scos încălțămintea. Atunci, Boaz le‑a zis bătrânilor și întregului popor: „Voi sunteți martori azi că am cumpărat din mâna lui Naomi tot ce era al lui Elimelec și tot ce era al lui Chilion și al lui Mahlon și că am dobândit, de asemenea, ca nevastă pe Rut, moabita, nevasta lui Mahlon, pentru ca numele lui să se păstreze împreună cu moștenirea sa și pentru ca numele mortului să nu fie șters dintre frații lui și din locul lui de baștină. Voi sunteți martori azi!” Tot poporul care era la poartă și bătrânii au zis: „Suntem martori. Facă DOMNUL ca femeia care intră în casa ta să fie ca Rahela și ca Leea, care au zidit împreună casa lui Israel! Arată‑ți vrednicia în Efrata și fă‑ți un nume în Betleem! Casa ta să fie precum casa lui Pereț, pe care Tamar i l‑a născut lui Iuda, prin sămânța pe care ți‑o va da Domnul din tânăra aceasta!” Boaz a luat‑o de nevastă pe Rut. El a intrat la ea, DOMNUL a făcut‑o să zămislească și ea a născut un fiu. Femeile i‑au zis lui Naomi: „Binecuvântat să fie DOMNUL, care nu te‑a lipsit astăzi de un răscumpărător! Numele Lui să fie vestit în Israel! Copilul acesta îți va înviora sufletul și va fi sprijinul bătrâneții tale, căci l‑a născut nora ta, care te iubește și care face pentru tine mai mult decât șapte fii.” Naomi a luat copilul, l‑a ținut în brațe și i‑a fost doică. Vecinele i‑au dat un nume, zicând: „Un fiu i s‑a născut lui Naomi!” Ele l‑au numit Obed și el a fost tatăl lui Ișai, tatăl lui David. Aceștia sunt urmașii lui Pereț: Pereț a fost tatăl lui Hețron, Hețron a fost tatăl lui Ram, Ram a fost tatăl lui Aminadab, Aminadab a fost tatăl lui Nahșon, Nahșon a fost tatăl lui Salmon, Salmon a fost tatăl lui Boaz, Boaz a fost tatăl lui Obed, Obed a fost tatăl lui Ișai și Ișai a fost tatăl lui David. Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, regele Ierusalimului. O, deșertăciune a deșertăciunilor! – zice Eclesiastul. O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune. Ce folos are omul din toată osteneala lui de care are parte sub soare? Un neam pleacă, altul vine, dar pământul dăinuie în veac. Soarele răsare și soarele apune, zorește către locul lui, de unde răsare din nou. Vântul bate spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte, roată‑roată bate vântul, la ocolurile sale se tot întoarce. Toate râurile curg în mare, și marea nu se umple: din locul spre care curg, de acolo își reîncep cursul. Toate cuvintele sunt secătuite, nimeni nu le mai poate rosti; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind. Ce a fost va mai fi, și ce s‑a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă s‑ar spune despre vreun lucru: „Iată ceva nou!”, demult exista deja, în veacurile dinaintea noastră. Nu‑și mai aduce aminte nimeni de cei din vechime. Și nici de cei care vor urma nu‑și va mai aduce aminte nimeni dintre cei care vor veni după ei. Eu, Eclesiastul, am fost rege peste Israel, la Ierusalim. Mi‑am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se petrece sub cer: iată o îndeletnicire anevoioasă pe care le‑o dă Dumnezeu fiilor oamenilor ca să se frământe cu ea. Am văzut toate lucrările care se fac sub soare; și, iată, totul este deșertăciune și goană după vânt! Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce lipsește nu poate fi pus la socoteală. Mi‑am zis în inima mea: „Iată, eu am sporit și am adunat mai multă înțelepciune decât toți cei care au fost înaintea mea peste Ierusalim, și inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoaștere.” Mi‑am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia, dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt. Căci în multă înțelepciune este și mult zbucium, și cine adună cunoaștere adună durere. I‑am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie și să vezi ce e bun.” Dar iată că și aceasta este deșertăciune. I‑am zis râsului: „Ești o nebunie!” și veseliei: „La ce ești bună?” M‑am hotărât în inima mea: „Să‑mi veselesc trupul cu vin, dar inima să‑mi fie condusă de înțelepciune, și să îmbrățișez nebunia, până voi vedea ce este bine pentru fiii oamenilor, ce trebuie să facă sub cer în tot timpul vieții lor.” Mi‑am făcut lucruri mari: mi‑am zidit case, mi‑am sădit vii, mi‑am făcut grădini și livezi și am sădit în ele tot felul de pomi roditori. Mi‑am făcut iazuri cu apă ca din ele să ud pomii din dumbravă. Am cumpărat robi și roabe, mi s‑au născut robi în casă; am avut mai multe cirezi de vite și turme de oi decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. Mi‑am mai strâns și argint și aur, comori de regi și odoare. Mi‑am adus cântăreți și cântărețe și desfătarea fiilor oamenilor – o mulțime de femei. Am ajuns mare și i‑am întrecut pe toți cei ce fuseseră înaintea mea în Ierusalim. Mi‑am păstrat chiar înțelepciunea. Tot ce mi‑au poftit ochii, nu le‑am oprit; nu mi‑am reținut inima de la nicio plăcere, ci mi‑am lăsat inima să se bucure de toată osteneala mea, și aceasta mi‑a fost răsplata din toată osteneala mea. M‑am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele și la osteneala depusă ca să le îndeplinesc și, iată, totul este numai deșertăciune și goană după vânt și nu este câștig sub soare. Apoi mi‑am întors privirile spre înțelepciune, spre prostie și spre nebunie. Căci ce ar putea face omul care va veni după rege altfel decât s‑a făcut și mai înainte? Am văzut că înțelepciunea este mai de folos decât nebunia, așa cum este mai de folos lumina decât întunericul. Înțeleptul ține ochii deschiși, dar nebunul umblă în întuneric. Am băgat de seamă însă că aceeași soartă cade peste amândoi. Și mi‑am zis în inima mea: „Dacă soarta nebunului mă va ajunge și pe mine, atunci la ce îmi ajută că am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este deșertăciune.” Căci amintirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare, totul este uitat. Cum moare înțeleptul, tot așa moare și nebunul! Atunci am urât viața, căci m‑a ajuns răul care se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. Am urât chiar și toată truda cu care m‑am ostenit sub soare, pe care i‑o las omului care vine după mine. Cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși, el va fi stăpân peste truda cu care m‑am ostenit și în care m‑am dovedit înțelept sub soare. Și aceasta este deșertăciune. M‑a apucat o mare deznădejde în inima mea cu privire la toată truda cu care m‑am ostenit sub soare. Căci este câte un om care s‑a trudit cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare, dar lasă totul altui om care nu s‑a ostenit deloc. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. Așadar, ce folos are omul din toată osteneala lui și din toată strădania inimii lui cu care se ostenește sub soare? Toate zilele lui sunt un chin, și îndeletnicirea lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea nu are odihnă inima lui. Și aceasta este deșertăciune. Nu este altă fericire pentru un om decât să mănânce și să bea, să‑și bucure sufletul cu ce e bun din munca lui trudnică. Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. Într‑adevăr, cine poate să mănânce și să se bucure fără El? Căci omului plăcut Lui El îi dă înțelepciune, pricepere și bucurie, dar celui păcătos îi dă ca îndeletnicire să strângă și să adune ca să‑i dea celui plăcut lui Dumnezeu! Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt. Toate își au timpul lor și fiecare lucru de sub cer își are vremea lui. Vreme să te naști și vreme să mori; vreme să sădești și vreme să smulgi cele sădite; vreme să ucizi și vreme să vindeci; vreme să dărâmi și vreme să zidești; vreme să plângi și vreme să râzi; vreme să bocești și vreme să dansezi; vreme să arunci cu pietre și vreme să strângi pietre; vreme să îmbrățișezi și vreme să te ții departe de îmbrățișări; vreme să cauți și vreme să pierzi; vreme să păstrezi și vreme să arunci; vreme să rupi și vreme să coși; vreme să taci și vreme să vorbești; vreme să iubești și vreme să urăști; vreme pentru război și vreme pentru pace. Ce folos are cel ce lucrează de pe urma ostenelii lui? Am văzut la ce îndeletnicire îi supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar și veșnicia, fără ca omul să poată cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut‑o Dumnezeu. Atunci am înțeles că oamenii nu au altă fericire decât să se bucure și să trăiască bine în viața lor; dar și faptul că un om mănâncă și bea și are parte de bine în toată osteneala lui este un dar de la Dumnezeu. Am înțeles că tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci: la lucrarea Lui nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut. Și Dumnezeu face astfel încât lumea să se teamă de El. Ce este a mai fost și ce va fi a mai fost; și Dumnezeu întoarce iarăși ce a trecut. Am mai văzut încă ceva sub soare: în locul judecății – nedreptatea, și în locul celui nevinovat – vinovatul. Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu îi va judeca și pe cel bun, și pe cel rău, căci este o vreme pentru orice lucru și pentru orice faptă.” Am zis în inima mea, cu privire la fiii oamenilor: „Dumnezeu îi încearcă și le arată că sunt precum animalele.” Căci soarta omului și a animalului e una singură; amândoi au aceeași soartă: cum moare unul, așa moare și celălalt; amândoi au aceeași suflare, și omul nu întrece cu nimic animalul, căci totul este deșertăciune. Toate merg în același loc; toate au fost făcute din țărână și se întorc în țărână. Cine știe dacă suflarea omului se duce în sus și dacă suflarea animalului se duce în jos, în pământ? Am văzut că nu este altceva mai bun decât să se bucure omul de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine‑l va ajuta să vadă ce va fi după el? M‑am întors apoi și m‑am uitat la toate asupririle care se fac sub soare. Câte lacrimi vărsate de cei asupriți, pe care n‑are cine să‑i mângâie! Puterea este în mâna asupritorilor lor, iar pe ei n‑are cine să‑i mângâie! Și am găsit că oamenii care au murit deja sunt mai fericiți decât cei care sunt încă în viață. Dar mai fericit decât amândoi este cel nenăscut, care n‑a văzut tot răul care se face sub soare. Am mai văzut că orice osteneală și orice iscusință la lucru vin din invidia unuia față de altul. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt. Nebunul își încrucișează brațele și ajunge să‑și mănânce propria carne. Mai bine o mână plină de odihnă decât doi pumni plini de osteneală și goană după vânt. Am mai văzut altă deșertăciune sub soare: un om este singur‑singurel, n‑are nici fiu, nici frate, și totuși osteneala lui n‑are sfârșit, ochii nu i se mai satură de bogății și nu‑și zice: „Pentru cine muncesc eu și‑mi lipsesc sufletul de plăceri?” Și aceasta este deșertăciune și un mare rău. Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor, iar dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cel ce cade și nu are pe altul care să‑l ridice! Tot așa, dacă se culcă doi împreună, le este cald, dar cum se va încălzi unul singur? Și, dacă se ridică cineva asupra unuia, doi pot să‑i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. Mai bine un copil sărac și înțelept decât un rege bătrân și fără minte, care nu înțelege că trebuie să se lase îndrumat; și chiar unul ieșit din temniță poate să domnească, deși s‑a născut sărac în împărăția celui din urmă. I‑am văzut pe toți cei vii care umblă sub soare înconjurându‑l pe cel care avea să urmeze după rege. Fără sfârșit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Și totuși, cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci și aceasta este deșertăciune și goană după vânt. Păzește‑ți piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu și apropie‑te mai bine să asculți decât să aduci jertfa nebunilor, căci ei nu știu ce rău fac! Nu te pripi cu gura, iar inima să nu rostească degrabă cuvinte înaintea lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este în cer, iar tu, pe pământ; de aceea să spui puține cuvinte. Căci, dacă visul se naște din mulțimea grijilor, glasul nebunului se cunoaște din mulțimea cuvintelor. Dacă I‑ai făcut o juruință lui Dumnezeu, nu zăbovi s‑o împlinești, căci Lui nu‑I plac cei fără minte; ce ai jurat, împlinește! Mai bine să nu juri decât să juri și să nu împlinești. Nu lăsa gura să te bage în păcat și nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M‑am pripit”! De ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale și să nimicească lucrarea mâinilor tale? Căci, dacă este deșertăciune în mulțimea viselor, nu mai puțină este și în mulțimea vorbelor; de aceea teme‑te de Dumnezeu! Când vezi în țară un sărac năpăstuit prin încălcarea judecății și a dreptății, să nu te miri de lucrul acesta. Căci peste cel mare veghează altul mai mare și peste ei unul mai mare ca toți. Țara are de câștigat în toate când regele se ocupă de ogoare. Cine iubește argintul nu se satură niciodată de argint, și cine iubește bogăția multă nu trage folos din ea. Și aceasta este deșertăciune! Când se înmulțesc bunătățile, se înmulțesc și cei ce le papă, și ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii? Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puțin; dar îmbuibarea bogătașului nu‑l lasă să doarmă. Este un mare rău pe care l‑am văzut sub soare: avuții păstrate spre nefericirea stăpânului lor. Dacă se pierd aceste bogății prin vreo nenorocire și i se naște un fiu, acesta rămâne cu mâinile goale. Cum a ieșit din pântecele mamei sale, așa se va întoarce – gol, cum a venit; nimic nu ia din osteneala lui ca să poată duce cu mâinile lui. Și acesta este un mare rău, anume că se duce așa cum a venit. Și ce folos are el că s‑a trudit în vânt? Ba încă toată viața lui a mâncat pe întuneric și a avut multă durere, grijă și supărare. Iată ce am văzut: este bine și frumos ca omul să mănânce și să bea și să trăiască bine în mijlocul ostenelii cu care se trudește sub soare, în toate zilele vieții lui date de Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. Dar, dacă Dumnezeu i‑a dat cuiva avere și bogății și i‑a îngăduit să mănânce din ele, să‑și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul ostenelii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. Așa că nu‑i vine în minte scurtimea zilelor vieții lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie. Este un rău pe care l‑am văzut sub soare și care s‑a înmulțit între oameni. Este, de pildă, un om căruia Dumnezeu i‑a dat avere, bogății și slavă, așa că nu duce lipsă de nimic din tot ce‑i dorește sufletul, dar Dumnezeu nu‑i îngăduie să mănânce din ele, ci un străin le mănâncă: aceasta este deșertăciune și un mare rău. Dacă ar zămisli cineva o sută de copii și ar trăi mulți ani, dacă zilele anilor lui ar fi multe la număr, dar nu i se satură sufletul de bunătăți și nici de înmormântare n‑are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el. Căci aceasta din urmă vine degeaba și se duce în întuneric, și în întuneric îi rămâne numele; soare n‑a văzut și n‑a cunoscut, dar are mai multă odihnă decât omul. Și dacă ar trăi chiar de două ori o mie de ani fără să vadă binele, nu merg oare toate într‑un singur loc? Toată osteneala omului este pentru gura lui și nu i se satură sufletul niciodată. Ce folos are înțeleptul față de nebun? Și săracul care știe cum să umble înaintea celor vii? Mai bine să te mulțumești cu ce ai sub ochi decât să umbli după ce‑ți poftește sufletul: și aceasta este deșertăciune și goană după vânt. Ce există a primit deja nume; se știe și ce este omul, că nu e în stare să se judece cu Cel mai tare decât el. Căci există multe cuvinte care înmulțesc deșertăciunea, dar ce folos are omul din ele? Cine știe ce este bine pentru om în viață, în cursul zilelor traiului său deșert, pe care le petrece ca o umbră? Și cine i‑ar putea spune omului ce va fi după el sub soare? Un nume bun înseamnă mai mult decât untdelemnul cel bun, și ziua morții – mai mult decât ziua nașterii. Mai bine să mergi într‑o casă de jale decât să mergi într‑o casă de petrecere; căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om, și cine trăiește își pune la inimă lucrul acesta. Mai bună este tristețea decât râsul, căci prin întristarea feței inima se face mai bună. Inima înțelepților este în casa de jale, însă inima nebunilor este în casa desfătării. Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului decât să asculți cântecul nebunilor. Precum pârâitul spinilor sub ceaun așa este râsul celor fără minte. Și aceasta este deșertăciune. Asuprirea îl înnebunește pe cel înțelept, și mita strică inima. Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai bine un duh răbdător decât unul îngâmfat. Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia sălășluiește în sânul nebunilor! Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?”, căci nu din înțelepciune întrebi asta! Înțelepciunea e bună precum o moștenire și de folos pentru cei ce văd soarele. Căci ocrotire dă și înțelepciunea, ocrotire dă și argintul, dar folosul științei este că înțelepciunea îi ține în viață pe cei ce o au. Privește la lucrarea lui Dumnezeu! Cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb? În ziua fericirii, fii fericit, și în ziua nenorocirii, meditează: Dumnezeu le‑a făcut și pe una, și pe cealaltă, pentru ca omul să nu poată ști nimic din ce va fi după el. De toate am văzut în zilele mele deșarte. Este câte un om drept care piere în dreptatea lui și este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui. Nu fi drept din cale afară și nu te arăta prea înțelept; de ce să te pierzi singur? Nu fi prea rău și nici fără minte; de ce să mori înainte de vreme? Bine este să te ții de una și să nu te lași de cealaltă, căci cine se teme de Domnul se păzește de amândouă. Pentru înțelept, înțelepciunea este mai tare decât zece dregători dintr‑o cetate. Da, pe pământ nu este niciun om drept, care să facă binele și să nu păcătuiască. Tot așa, nu pune la inimă toate vorbele care se spun, ca să n‑o auzi pe sluga ta blestemându‑te! Căci numai inima ta știe de câte ori i‑ai blestemat și tu pe alții. Toate acestea le‑am cercetat cu înțelepciune. Am zis: „Voi fi înțelept”, dar înțelepciunea a rămas departe de mine. Ce există este departe și nespus de adânc: cine îi poate găsi sensul? Mi‑am întors inima să cunosc și să cercetez și să caut înțelepciunea și rostul lucrurilor și să pricep nebunia răutății și rătăcirea prostiei. Și am găsit că mai amară decât moartea este femeia aceea a cărei inimă este o cursă și un laț și ale cărei mâini sunt niște lanțuri. Cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea. Iată ce am găsit – zice Eclesiastul – cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pricep; iată ce‑mi caută și acum sufletul și n‑am găsit: într‑o mie am găsit un bărbat, dar o femeie între toate acestea n‑am găsit. Numai iată ce am găsit: că Dumnezeu i‑a făcut pe oameni cinstiți, dar ei umblă cu multe intrigi. Cine este asemenea celui înțelept și cine pricepe tâlcul celor spuse? Înțelepciunea omului îi îmbunează fața dar fața neînduplecată îi atrage dușmani. Păzește porunca regelui din pricina jurământului făcut înaintea lui Dumnezeu! Nu te grăbi să pleci dinaintea lui și nu ține partea vreunui lucru rău, căci regele poate face tot ce vrea, deoarece cuvântul regelui are putere! Cine‑i poate spune: „Ce faci?” Cel care păzește porunca nu va cunoaște nicio nenorocire, dar inima înțeleptului cunoaște vremea și rânduiala, căci pentru orice lucru este o vreme și o rânduială. Da, mare este nenorocirea care îl paște pe om, el nu știe ce va fi, și cum va fi, cine‑i poate spune? Omul nu este stăpân pe suflarea lui, ca s‑o poată opri, și n‑are nicio putere peste ziua morții; de lupta aceasta nu este nimeni scutit, și răutatea nu‑i poate scăpa pe cei răi. Toate acestea le‑am văzut și mi‑am îndreptat inima spre toate lucrările care se fac sub soare, aici, unde omul este stăpân peste alt om, ca să‑i facă rău. Am văzut nelegiuiți apropiindu‑se de Locul Sfânt. Veneau, plecau și apoi se lăudau în cetate cu ce făcuseră. Și aceasta este deșertăciune! Pentru că nu se aduce degrabă la îndeplinire sentința împotriva faptelor rele, inima fiilor oamenilor este plină de dorința de a face rău. Deși păcătosul face de o sută de ori răul și are zile îndelungate, eu știu totuși că va fi bine de cei ce se tem de Dumnezeu, fiindcă stau cu frică înaintea Lui. Dar bine nu va fi de cel nelegiuit și nu‑și va lungi zilele cum se lungește umbra, pentru că n‑are frică de Dumnezeu. Este o deșertăciune care se petrece pe pământ: sunt oameni drepți cărora li se întâmplă potrivit cu faptele celor răi și sunt oameni răi cărora li se întâmplă potrivit cu faptele celor drepți. Eu zic că și aceasta este o deșertăciune. Am lăudat veselia, pentru că nu este alt bine pentru om sub soare decât să mănânce și să bea și să se veselească; aceasta să‑l însoțească în mijlocul ostenelii sale, în zilele pe care i le dă Dumnezeu de trăit sub soare. Când mi‑am pus inima să cunosc înțelepciunea și să înțeleg grija omului pe pământ – căci nici zi, nici noapte ochii lui nu au parte de somn –, am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, că omul nu poate să afle ce se face sub soare; oricât s‑ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla și, chiar dacă înțeleptul ar zice că a ajuns să înțeleagă, tot nu va fi în stare să afle. Da, mi‑am pus inima să caut toate aceste lucruri, am cercetat toate aceste lucruri și am văzut că oamenii drepți și cei înțelepți și faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea, cât și ura. Oamenii nu știu nimic. Totul înaintea lor este deșertăciune. Tuturor li se întâmplă la fel: aceeași soartă au și cel drept, și cel nelegiuit, și cel bun și curat, și cel necurat, și cel ce aduce jertfă, și cel ce n‑aduce jertfă, și cel bun, și cel păcătos, și cel ce jură, și cel ce se teme să jure. Iată răul cel mai mare din tot ce se face sub soare, și anume că aceeași soartă o au toți. De aceea este plină inima oamenilor de răutate și este nebunie în inima lor cât trăiesc, după care ajung printre cei morți. Da, câtă vreme cineva se află printre cei vii, tot mai are nădejde, căci un câine viu face mai mult decât un leu mort. Cei vii știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și amintirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și invidia lor au pierit demult, iar ei niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Du‑te, mănâncă‑ți pâinea cu bucurie și bea‑ți vinul cu inimă bună, căci Dumnezeu a găsit deja plăcere în ce faci tu! Hainele să‑ți fie albe în orice vreme și untdelemnul să nu‑ți lipsească de pe cap! Gustă viața cu nevasta pe care o iubești în timpul acestei vieți deșarte pe care ți‑a dat‑o Dumnezeu sub soare, în toate zilele tale deșarte, căci aceasta îți este partea în viață, în mijlocul ostenelii cu care te trudești sub soare. Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta, căci în Locuința Morților în care mergi nu mai este nici lucrare, nici socoteală, nici știință, nici înțelepciune! Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuți câștigă alergarea, nu cei viteji câștigă războiul, nu cei înțelepți câștigă pâinea, nici cei pricepuți – bogăția, nici cei cunoscători – favoarea, ci toate atârnă de vremuri și de împrejurări. Căci omul nu‑și cunoaște ceasul: întocmai ca peștii prinși în mreaja înșelătoare și ca păsările căzute în laț, așa sunt înhățați fiii oamenilor de vremea nenorocirii, când se abate dintr‑odată peste ei. Am mai văzut și această înțelepciune sub soare și mi s‑a părut mare. Era o mică cetate, cu puțini oameni în ea, și a venit asupra ei un rege puternic, a împresurat‑o și a ridicat întărituri mari împotriva ei. În ea se afla un om sărac înțelept, care a scăpat cetatea cu înțelepciunea lui, dar nimeni nu și‑a mai amintit de acel om sărac. Atunci am zis: „Mai bună este înțelepciunea decât tăria, dar înțelepciunea săracului este disprețuită și cuvintele lui nu sunt auzite.” Cuvintele înțelepților spuse în șoaptă se aud mai bine decât strigătele celui ce stăpânește peste nebuni. Înțelepciunea este mai bună decât armele de război, dar un singur păcătos nimicește mult bine. Muștele moarte strică și acresc untdelemnul negustorului de miruri; puțină nebunie atârnă mai greu decât înțelepciunea și slava. Inima înțeleptului îl îndeamnă la dreapta, iar inima nebunului îl îndeamnă la stânga. Și, pe oriunde ar merge nebunul, peste tot îi lipsește mintea și le spune tuturor că este nebun! Când izbucnește împotriva ta mânia stăpânitorului, nu‑ți părăsi locul, căci calmul te pune la adăpost de păcate mari! Este un rău pe care l‑am văzut sub soare, o greșeală care vine de la cârmuitor: prostimea este pusă în multe locuri înalte, iar boierii stau în locuri umile. Am văzut robi călare și prinți mergând pe jos, ca robii. Cine sapă groapa altuia cade singur în ea și cine surpă un zid va fi mușcat de un șarpe. Cine taie pietre este rănit de ele și cine despică lemne este în primejdie. Dacă fierul ajunge tocit și tăișul nu este ascuțit, trebuie să‑ți aduni toate puterile; de aceea, la izbândă se ajunge prin înțelepciune. Dacă șarpele mușcă pentru că n‑a izbutit descântecul, descântătorul n‑are niciun câștig. Cuvintele înțeleptului sunt plăcute, în timp ce buzele nebunului îi aduc pieirea. Cel dintâi cuvânt care‑i iese din gură este nebunie, și cel din urmă – o nebunie și mai rea. Nebunul spune o mulțime de vorbe, măcar că omul nu știe ce se va întâmpla. Și ce va fi după el, cine‑i poate spune? Dar pe nebun când îl va ajunge osteneala, dacă el nu cunoaște nici drumul spre cetate? Vai de tine, țară al cărei rege este un copilandru și ai cărei prinți se îmbuibă de dimineață! Ferice de tine, țară al cărei rege este de viță nobilă și ai cărei prinți mănâncă la vremea potrivită, ca să prindă putere, nu ca să stea la băut! Din pricina lenei, grinzile din tavan se lasă, iar când se lenevesc mâinile, plouă în casă. Bucatele se fac pentru petrecere, vinul înveselește viața, iar argintul dă socoteală de toate. Nu‑l blestema pe rege nici chiar în gând și nu‑l blestema pe cel bogat în odaia în care te culci, căci s‑ar putea ca pasărea cerului să‑ți poarte vorba și un sol înaripat să‑ți ducă mai departe cuvântul! Trimite‑ți pâinea pe ape și, după multă vreme, o vei găsi iarăși! Împarte‑o în șapte și chiar în opt, căci nu știi ce nenorocire va veni pe pământ! Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Când cade un copac la miazăzi sau la miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne. Cine se uită după vânt nu va semăna, și cine se uită după nori nu va secera. După cum nu știi calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot așa nu știi nici lucrarea lui Dumnezeu, care le‑a făcut pe toate. Seamănă‑ți sămânța de dimineață și până în amurg nu lăsa mâna să ți se odihnească, fiindcă nu știi ce va izbuti: aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt la fel de bune! Dulce este lumina și plăcut este pentru ochi să vadă soarele. Deci, dacă un om trăiește mulți ani, să se bucure în toți anii aceștia și să se gândească la zilele de întuneric, că vor fi multe. Tot ce va veni este deșertăciune. Bucură‑te, tinere, în tinerețea ta, fii cu inima veselă cât ești tânăr, umblă pe căile alese de inima ta și plăcute ochilor tăi, dar să știi că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată! Gonește orice necaz din inima ta și depărtează răul din trupul tău, căci tinerețea și zorile vieții sunt trecătoare! Dar adu‑ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele de restriște și se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele, iar norii se întorc după ploaie; până nu încep să tremure paznicii casei și să se încovoaie vitejii; până nu se opresc morăresele, căci sunt puține, și se întunecă‑n ferestre privitorii; până nu se închid cele două uși dinspre uliță, iar huruitul morii slăbește, te trezești la ciripitul unei păsări și se aude slab glasul tuturor cântărețelor; până nu ajungi să te temi de orice înălțime și spaimele îți pândesc drumul; până nu înflorește migdalul și de abia se târăște lăcusta; până nu se ofilește caperul, căci omul merge spre casa lui veșnică, și bocitorii dau târcoale pe uliță; până nu se rupe funia de argint; până nu se sfărâmă vasul de aur, urciorul se sparge la izvor și roata fântânii se strică; până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, iar duhul se întoarce la Dumnezeu, care l‑a dat. O, deșertăciune a deșertăciunilor! – zice Eclesiastul. Totul este deșertăciune. Eclesiastul a fost înțelept și, pe lângă asta, el a învățat știința pe popor, a cântărit, a cercetat și a adunat un mare număr de vorbe cu tâlc. Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute și să scrie întocmai cuvintele adevărului. Cuvintele înțelepților sunt ca niște țepușe de îmboldit vitele; zicătorile maeștrilor sunt ca niște cuie bine înfipte; toate sunt date de un singur păstor. Încolo, fiule, ia aminte: dacă vrei să scrii multe cărți, nu vei isprăvi niciodată, și mult studiu slăbește trupul! Să ascultăm deci încheierea tuturor celor spuse: Teme‑te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui – aceasta este datoria oricărui om! Căci Dumnezeu va aduce la judecată orice faptă, orice lucru ascuns, fie bun, fie rău. Cântarea cântărilor, compusă de Solomon. De m‑ar săruta cu sărutările gurii lui! Dragostea ta este mai bună decât vinul, plăcut este mirosul uleiurilor tale. Numele tău este ca un mir turnat. De aceea te iubesc fetele! Trage‑mă după tine și hai să fugim! Regele m‑a dus în odăile lui. Să ne bucurăm și să ne veselim de tine; să pomenim dragostea ta mai mult decât vinul! Pe drept ești iubit. Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum sunt corturile Chedarului și cum sunt covoarele lui Solomon. Nu vă uitați că sunt așa de tuciurie, căci m‑a ars soarele! Fiii mamei mele s‑au mâniat pe mine și m‑au pus păzitoare la vii. Via mea însă n‑am păzit‑o. Spune‑mi tu, iubitul sufletului meu, pe unde ‑ți paști turmele, unde te odihnești la amiază? Căci de ce să umblu cu fața acoperită pe la turmele prietenilor tăi? Dacă nu știi, tu, cea mai frumoasă dintre femei, ieși pe urmele oilor și paște‑ți iezii lângă sălașurile păstorilor! Cu armăsarii carelor lui Faraon te asemăn, iubita mea. Ce frumoși îți sunt obrajii cu giuvaiere, gâtul tău cu șiraguri de mărgele! Îți vom face deci lănțișoare de aur cu mărgele de argint. Cât stă regele la masa lui, nardul meu își răspândește mireasma. Iubitul meu este un săculeț de smirnă care se odihnește între sânii mei. Iubitul meu e un buchet de henna din viile din En‑Ghedi. Ce frumoasă ești, iubito! Uite ce frumoasă ești, ochii tăi sunt două porumbițe! Ce frumos ești, iubitule, ce plăcut ești! Verdeața este patul nostru, cedrii sunt grinzile caselor noastre și chiparoșii ne sunt acoperiș. Eu sunt un trandafir din Șaron, un crin din văi. Ca un crin între spini, așa este iubita mea între fete. Ca un măr între copacii pădurii, așa este iubitul meu între tineri. Cu mult drag stau la umbra lui, și rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele. El m‑a dus în casa de ospăț, iar dragostea este steagul fluturat peste mine. Întăriți‑mă cu turte cu stafide, înviorați‑mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragoste! Să‑și pună mâna stângă sub capul meu și dreapta lui să mă îmbrățișeze! Vă conjur, fiice ale Ierusalimului, pe gazelele și cerboaicele câmpului: nu treziți, nu stârniți dragostea până nu vine ea! Aud glasul iubitului meu! Iată‑l că vine sărind peste munți, săltând peste dealuri. Iubitul meu seamănă cu o gazelă sau cu un pui de cerb. Iată‑l stând după zidul nostru, privind pe fereastră, iscodind printre zăbrele. Iubitul meu vorbește și‑mi zice: Scoală‑te, iubita mea! Frumoasa mea, vino! Căci, iată, a trecut iarna; ploaia a încetat și s‑a dus. Pe câmp se‑arată florile, a venit vremea cântării; glasul turturelei se‑aude prin ținutul nostru. Se pârguiesc primele roade în smochin, și viile înflorite își răspândesc mirosul. Scoală‑te, iubita mea! Frumoasa mea, vino! Porumbița mea din crăpăturile stâncilor, din ascunzișurile râpelor, arată‑mi chipul tău, fă‑mă să‑ți aud glasul! Căci glasul tău este dulce, și chipul tău este plăcut. Prindeți‑ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile, viile noastre înflorite! Iubitul meu este al meu, iar eu a lui; el își paște turma între crini. Până se răcorește ziua și până fug umbrele, întoarce‑te la mine, iubitule, ca o gazelă, ca puiul de cerb peste munți prăpăstioși! Noaptea, în așternutul meu, l‑am căutat pe iubitul sufletului meu; l‑am căutat fără să‑l găsesc. Mă voi scula acum și voi cutreiera cetatea, ulițele și piețele, îl voi căuta pe iubitul sufletului meu. L‑am căutat, însă nu l‑am găsit! M‑au întâlnit păzitorii care dădeau ocol cetății. „Nu l‑ați văzut pe iubitul sufletului meu?” Abia trecusem de ei, când l‑am găsit pe iubitul sufletului meu. L‑am apucat și nu l‑am mai lăsat până nu l‑am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m‑a zămislit. Vă conjur, fiice ale Ierusalimului, pe gazelele și cerboaicele câmpului: nu treziți, nu stârniți dragostea până nu vine ea! Ce se vede venind din pustiu ca niște stâlpi de fum, parfumată cu smirnă și tămâie, cu toate miresmele negustorilor? Iată, este lectica lui Solomon. Șaizeci de viteji sunt împrejurul ei, dintre cei mai viteji din Israel. Toți sunt înarmați cu săbii și toți sunt deprinși la luptă; fiecare își are sabia la coapsă, împotriva amenințărilor nopții. Regele Solomon și‑a făcut această lectică din lemn de cedru din Liban. Stâlpii i‑a făcut din argint, rezemătoarea, din aur, scaunul, din purpură, iar interiorul, tapisat cu dragoste de fiicele Ierusalimului. Ieșiți și priviți‑l, fete ale Sionului, pe regele Solomon, cu coroana cu care l‑a încoronat mama sa în ziua nunții lui, în ziua veseliei inimii lui! Ce frumoasă ești, iubita mea, ce frumoasă ești! Ochii tăi sunt două porumbițe, sub marama ta. Părul tău este ca o turmă de capre ce coboară din muntele Galaad. Dinții tăi sunt ca o turmă de oi tunse care ies din scăldătoare, fiecare din ele cu gemeni, niciuna din ele stearpă. Buzele tale sunt ca firul stacojiu, și gura ta este încântătoare. Ca o felie de rodie e obrazul tău, sub marama ta. Gâtul tău este ca turnul lui David, zidit ca o panoplie; o mie de scuturi atârnă de el, toate scuturi de viteji. Cei doi sâni ai tăi sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei gazele care pasc între crini. Până se răcorește ziua și până fug umbrele, mă voi duce la muntele de smirnă și la dealul de tămâie. Ești desăvârșit de frumoasă, iubito, și n‑ai niciun cusur! Vino cu mine din Liban, mireasă, vino cu mine din Liban! Coboară‑te din piscul muntelui Amana, din piscul munților Senir și Hermon, din vizuinile leilor, din munții pardoșilor! Mi‑ai răpit inima, soro mireaso, mi‑ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănțișoarele de la gâtul tău! Ce plăcute sunt dezmierdările tale, soro mireaso! Dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, și mireasma uleiurilor tale e mai plăcută decât toate mirodeniile! Miere picură de pe buzele tale, mireaso, miere și lapte de sub limba ta, și mireasma hainelor tale este ca mirosul Libanului. Ești o grădină de nepătruns, soro mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită. Mlădițele tale sunt o grădină de rodii cu cele mai alese roade, cu henna, cu nard, nard și șofran, trestie mirositoare și scorțișoară, cu tot felul de arbuști de tămâie, smirnă și aloe, cu cele mai alese mirodenii. Un izvor din grădini, o fântână de ape vii și torente din Liban. Scoală‑te, crivățule! Vino, vântule de miazăzi! Suflați peste grădina mea, ca să răspândească mirodeniile ei! Să intre iubitul meu în grădina lui și să mănânce din roadele ei alese! Intru în grădina mea, soro, mireaso, îmi strâng smirna cu mirodeniile mele, îmi mănânc fagurele cu mierea, îmi beau vinul cu laptele. Mâncați, prieteni, beți și îmbătați‑vă, îndrăgostiților! Adormisem, dar inima îmi veghea. Era glasul iubitului meu, care bătea: Deschide‑mi, surioaro, scumpa mea, porumbița mea, neprihănita mea! Căci mi‑e părul plin de rouă, cârlionții, plini de picurii nopții. Mi‑am scos haina; cum să mă îmbrac iarăși? Mi‑am spălat picioarele; cum să le murdăresc iarăși? Iubitul meu și‑a întins mâna prin gaura zăvorului; un fior m‑a cuprins din pricina lui. M‑am sculat să‑i deschid iubitului meu, iar de pe mâinile mele picura smirnă și de pe degetele mele se prelingea smirnă pe mânerul zăvorului. I‑am deschis iubitului meu, însă iubitul meu plecase, se dusese. Am rămas fără suflare la plecarea lui. L‑am căutat, însă nu l‑am găsit; l‑am strigat, dar nu mi‑a răspuns. M‑au întâlnit paznicii care dau ocol cetății; m‑au bătut, m‑au rănit. Mi‑au ridicat marama străjerii de pe ziduri. Vă conjur, fiice ale Ierusalimului, dacă‑l găsiți pe iubitul meu, ce să‑i spuneți? Că sunt bolnavă de dragoste! Ce are iubitul tău mai mult decât altul, tu, cea mai frumoasă între femei? Ce are iubitul tău mai mult decât altul de ne conjuri așa? Iubitul meu este strălucitor și rumen, deosebindu‑se din zece mii. Părul lui este încununat cu aur curat, pletele lui, numai cârlionți, sunt negre cum e corbul. Ochii lui sunt ca niște porumbei pe marginea apei, scăldați în lapte, poposind la izvor. Obrajii lui sunt ca niște straturi de mirodenii, turnuri înmiresmate; buzele lui sunt niște crini din care picură smirnă. Mâinile lui sunt ca niște drugi de aur ferecați cu pietre de crisolit; trupul lui este ca un fildeș șlefuit acoperit cu pietre de safir; picioarele lui sunt ca niște stâlpi de marmură, așezați pe niște temelii de aur curat. Înfățișarea lui este ca Libanul, aleasă ca cedrii. Gura lui este numai dulceață și toată ființa lui este fermecătoare. Așa este iubitul meu, așa este scumpul meu, o, fiice ale Ierusalimului! Unde s‑a dus iubitul tău, tu, cea mai frumoasă dintre femei? Încotro a apucat iubitul tău, ca să‑l căutăm împreună cu tine? Iubitul meu s‑a coborât la grădina lui, la stratul de mirodenii, ca să‑și pască turma în grădini și să culeagă crini. Eu sunt a iubitului meu și iubitul meu este al meu; el își paște turma între crini. Ești frumoasă, iubito, ca Tirța, plăcută ca Ierusalimul, de temut ca niște oști sub flamuri. Întoarce‑ți ochii de la mine, căci mă tulbură! Perii tăi sunt ca o turmă de capre care coboară din Galaad. Dinții tăi sunt ca o turmă de oi care ies din scăldătoare, fiecare din ele cu gemeni, niciuna din ele stearpă. Obrazul tău e ca o felie de rodie, sub marama ta. Am șaizeci de împărătese și optzeci de țiitoare și tinere fără număr, dar una este porumbița mea și desăvârșita mea; ea este singură la mama sa, cea mai aleasă a celei ce a născut‑o. Fetele o văd și o numesc fericită; împărătesele și țiitoarele o laudă și ele. Cine este aceea care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, de temut ca niște oști sub flamuri? M‑am coborât în grădina cu nuci ca să văd verdeața din vale, să văd dacă a înmugurit via și dacă au înflorit rodiile. Dar, fără să‑mi dau seama, dorința mea m‑a dus la carele poporului meu celui nobil. Întoarce‑te, întoarce‑te, Sulamito! Întoarce‑te, întoarce‑te ca să te privim! De ce vreți să vă uitați la Sulamita ca la dansul a două tabere? Frumoase‑ți sunt picioarele în sandale, prințeso! Rotunjimile coapsei tale sunt ca niște bijuterii, lucrătura mâinilor unui mare meșter. Buricul tău este ca un pocal rotund, de unde nu lipsește vinul înmiresmat. Pântecele tău este ca un snop de grâu încins cu crini. Sânii tăi sunt ca doi pui de căprioară, ca gemenii unei gazele. Gâtul tău este ca un turn de fildeș. Ochii tăi sunt ca iazurile Heșbonului, lângă poarta Bat‑Rabim. Nasul tău este ca turnul Libanului, străjuind spre Damasc. Capul tău este precum Carmelul, și părul capului tău este ca purpura: chiar și un rege ar fi înlănțuit de pletele tale! Ce frumoasă și ce plăcută ești, iubito, în mijlocul desfătărilor! Statura ta este ca un palmier și sânii tăi, ca niște ciorchini de curmale. Îmi zic: „Mă voi sui în palmier și‑i voi apuca ramurile pline de fructe!” Atunci, sânii tăi vor fi ca strugurii din vie, mirosul suflării tale, ca al merelor, și gura ta, ca un vin ales......care curge lin pentru iubitul meu, și alunecă pe buze și pe dinți! Eu sunt a iubitului meu, și el mă dorește. Vino, iubitule, haidem să ieșim pe câmp, să înnoptăm în sate! Ne vom trezi devreme în vii să vedem dacă a înmugurit via, dacă s‑a deschis floarea și dacă au înflorit rodiile. Acolo îți voi da dragostea mea. Mandragorele își răspândesc mirosul și deasupra ușii avem tot felul de roade bune, noi și vechi, pe care pentru tine, iubitule, le‑am păstrat. O, de ai fi fratele meu, care a supt la sânul mamei mele, când te‑aș întâlni în uliță, te‑aș săruta și nimeni nu m‑ar privi rău! Te‑aș lua și te‑aș aduce în casa mamei mele, care mi‑a dat învățătură. Ți‑aș da să bei vin cu mirodenii, must din rodiile mele. Să‑și pună mâna stângă sub capul meu și dreapta lui să mă îmbrățișeze! Vă conjur, fiice ale Ierusalimului: nu treziți, nu stârniți dragostea până nu vine ea! Cine este aceea care se suie din pustiu rezemată de iubitul ei? Te‑am trezit sub măr; acolo te‑a născut mama ta, acolo te‑a născut și te‑a făcut ea. Pune‑mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău; căci dragostea este tare ca moartea, și gelozia – cumplită ca Șeolul; flacăra ei este învăpăiată, pârjol nemaivăzut. Apele cele mari nu pot stinge dragostea și râurile nu pot s‑o înece; dacă ar da omul toată bogăția casei lui pentru dragoste, tot n‑ar avea decât dispreț. Avem o soră tânără, căreia nu i‑au crescut încă sânii. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni pețitorii? Dacă va fi un zid, vom zidi pe ea creneluri de argint; iar dacă va fi o ușă, o vom închide cu scânduri de cedru. Eu sunt un zid și sânii mei sunt ca niște turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace. Solomon avea o vie la Baal‑Hamon; le‑a închiriat‑o unor păzitori și fiecare aducea pentru rodul ei o mie de sicli de argint. Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ține‑ți, Solomoane, cei o mie de sicli și două sute să fie ai celor ce păzesc rodul! Tu, care locuiești în grădini, prietenii dau ascultare chemării tale: „Fă‑mă să‑ți aud glasul!” Grăbește‑te, iubitule, ca o gazelă sau ca un pui de cerb pe munții plini de mirodenii! Cum stă acum părăsită cetatea cea plină de popor altădată! A ajuns ca o văduvă! Capitala multor neamuri, stăpână peste provincii, a ajuns la muncă silnică! Plânge amarnic noaptea și‑i curg lacrimi pe obraji. Nu-i nimeni să-i aline suferința dintre toți iubiții ei. Toți prietenii ei au trădat‑o; acum îi sunt vrăjmași. Iuda a ajuns în exil, umilit de suferință și de multă robie. Locuiește printre neamuri și nu găsește loc de odihnă. Toți cei ce-l urmăreau l‑au ajuns când nu mai avea nicio ieșire. Drumurile Sionului sunt îndoliate, căci pelerinii nu mai vin la sărbători; toate porțile lui sunt pustii, preoții oftează; fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este amărât. A ajuns condus de dușmani, vrăjmașii lui sunt fără grijă, căci DOMNUL l‑a făcut să sufere din pricina mulțimii păcatelor lui; copiii lui au plecat în robie, mânați înaintea vrăjmașului. S‑a dus de la fiica Sionului toată splendoarea ei. Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune și merg vlăguiți de puteri înaintea celor ce-i gonesc. În zile de necaz și pribegie, Ierusalimul își aduce aminte de toate scumpeturile de care avea odinioară parte, cum cădea poporul lui în mâna dușmanului și nimeni nu-i venea în ajutor, iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de sfârșitul lui. Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de batjocură. Toți cei ce‑l prețuiau îl disprețuiesc văzându‑i goliciunea, și el însuși oftează și se întoarce cu spatele. Necurăția era în poalele lui și nu se gândea la sfârșitul său. Spre uimirea tuturor, s-a prăbușit și nu este nimeni să‑i aline durerea. „Uită-Te, DOAMNE la nenorocirea mea, vezi cum triumfă vrăjmașul!” Dușmanul a pus mâna pe toate odoarele lui; ba încă a văzut cum în sanctuarul lui intrau păgânii, despre care Tu porunciseși să nu intre în adunarea Ta! Tot poporul lui suspină căutând pâine; și‑a dat scumpeturile pe hrană numai ca să‑și țină viața. „Uită‑Te, DOAMNE, și privește cât sunt de disprețuit! Să nu vă ajungă și pe voi, trecătorilor! Priviți, mai degrabă, și vedeți dacă mai este vreo durere ca a mea, ca durerea cu care am fost lovit și cu care m‑a întristat DOMNUL în ziua mâniei Lui aprinse! Mi‑a aruncat de sus un foc, mi l-a azvârlit în oase; mi‑a întins un laț sub picioare, m‑a făcut să dau înapoi. M‑a lăsat pustiu și bolnav în fiecare zi. El a vegheat asupra răzvrătirilor mele, care sunt urzite de mâna mea și s-au urcat pe grumazul meu. Da, mi-a doborât puterea; Domnul m-a dat în mâna celor cărora nu le pot sta împotrivă. Domnul i-a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu; a vestit împotriva mea o vreme hotărâtă în care să-mi zdrobească flăcăii; pe fecioarele din casa lui Iuda Domnul le-a călcat în teasc. De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci S‑a depărtat de mine Mângâietorul, Cel ce îmi înviora sufletul; copiii mei sunt îngroziți, căci vrăjmașul a biruit.” Sionul întinde mâinile rugător, și nimeni nu‑l mângâie. DOMNUL i-a trimis împotriva lui Iacov pe vrăjmașii lui de jur împrejur; iar Ierusalimul, în ochii lor, a devenit un morman de gunoi. „Dar DOMNUL este drept în judecata Lui, pentru că m‑am răzvrătit împotriva cuvântului Lui. Ascultați, popoare toate, și priviți‑mi durerea! Fecioarele mele și flăcăii mei au luat calea robiei. I‑am chemat pe iubiții mei, dar ei mi‑au înșelat așteptările; preoții și bătrânii mei au murit în cetate, pe când își căutau de mâncare ca să se țină în viață. Privește, DOAMNE, cât sunt de necăjit! Îmi fierb măruntaiele în mine, mi se întoarce inima înăuntrul meu pentru că am fost atât de îndărătnic. Afară sabia m‑a lăsat fără copii, în casă este numai moarte. M‑au auzit gemând, dar nimeni nu m‑a mângâiat. Toți dușmanii mei au auzit de nenorocirea mea și s‑au bucurat de ce mi-ai făcut. Adu și peste ei ziua pe care ai vestit-o: să ajungă și ei ca mine! Să vină înaintea Ta toată răutatea lor și să Te porți cu ei cum te‑ai purtat cu mine pentru toate răzvrătirile mele! Căci multe sunt gemetele mele și inima îmi este bolnavă.” Vai, cum a acoperit-o Domnul pe fiica Sionului cu norul mâniei Lui! A azvârlit din cer pe pământ podoaba lui Israel și nu Și‑a amintit de reazemul picioarelor Lui în ziua mâniei Lui! Domnul a înghițit fără milă toate așezările lui Iacov. În urgia Lui, a dărâmat fortărețele fiicei lui Iuda, a prăvălit la pământ, a pângărit împărăția și căpeteniile ei. În aprinderea mâniei Lui, a doborât toată puterea lui Israel; i‑a retras ajutorul mâinii Lui drepte dinaintea vrăjmașului și a ars ca o văpaie de foc în Iacov, mistuind de jur împrejur. Și‑a încordat arcul ca un vrăjmaș, Și‑a ridicat mâna dreaptă și i-a ucis ca un dușman pe toți cei plăcuți la privire; peste cortul fiicei Sionului, Și‑a vărsat urgia ca un foc. Da, ca un vrăjmaș S-a purtat Domnul; l‑a înghițit pe Israel, i‑a înghițit toate palatele, i‑a distrus fortărețele și a umplut fiica lui Iuda de jale și tânguire. I‑a pustiit coliba din grădină, i-a distrus locul de adunare; DOMNUL a făcut să fie uitate în Sion sărbătorile și sabatele și, în indignarea Lui, i-a lepădat cu dispreț pe rege și pe preot. Domnul Și‑a părăsit altarul, Și‑a lepădat Lăcașul cel Sfânt. A dat în mâinile vrăjmașului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în Casa DOMNULUI ca într‑o zi de sărbătoare. DOMNUL Și‑a pus în gând să dărâme zidurile fiicei Sionului; a întins sfoara de măsurat și nu Și‑a tras mâna până nu le-a nimicit. A adus jalea pe întărituri și pe ziduri, care lâncezesc împreună. Porțile îi sunt pe jumătate îngropate; i‑a nimicit și i-a rupt zăvoarele. Regele și căpeteniile Sionului sunt printre neamuri – au scăpat de Lege – și nici chiar profeții nu mai primesc vreo vedenie de la DOMNUL. Bătrânii fiicei Sionului stau pe pământ și tac; și‑au presărat țărână pe cap și s‑au încins cu saci. Fecioarele Ierusalimului și-au plecat capul la pământ. Mi s‑au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pământ din pricina prăpădului fiicei poporului meu, din pricina copiilor și a sugarilor leșinați de foame în piețele cetății. Ei își întrebau mamele: „Unde este pâine și vin?” și cădeau ca răniți de moarte în piețele cetății; își dădeau sufletul la pieptul mamelor lor. Ce să spun în apărarea ta și cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Ce ți-ar aduce alinare pe măsura întristării, fecioară, fiica Sionului? Căci tristețea ta este necuprinsă ca marea – cine-ți va putea aduce vindecare? Profeții tăi au avut vedenii pentru tine, vedenii deșarte și amăgitoare, nu ți‑au descoperit nelegiuirea ca să-ți schimbe soarta în bine, ci ți‑au descoperit vedenii deșarte și ispite. Toți cei ce trec pe drum bat din palme împotriva ta, fluieră și dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului: „Oare aceasta este cetatea despre care se zicea că este frumusețea întruchipată și bucuria întregului pământ?” Toți vrăjmașii tăi își deschid gura împotriva ta, fluieră, scrâșnesc din dinți și zic: „Am înghițit‑o! Da, aceasta este ziua pe care o așteptam; și am ajuns s‑o vedem!” DOMNUL a înfăptuit ce plănuise, Și-a dus la bun sfârșit cuvântul pe care îl hotărâse de demult. A dărâmat fără milă, a făcut din tine bucuria vrăjmașului tău, a înălțat puterea dușmanilor tăi! Strigă tare către Domnul, zid apărător al fiicei Sionului! Varsă ca un râu lacrimi zi și noapte! Nu‑ți da niciun răgaz și ochiul tău să nu aibă odihnă! Scoală‑te și gemi noaptea, când încep străjile! Varsă‑ți inima ca apa înaintea feței Domnului! Întinde‑ți mâinile spre El pentru pruncii tăi, care zac lihniți de foame la toate colțurile străzilor! „Uită‑Te, DOAMNE, uită-Te la mine! Cui i-ai făcut Tu așa? Să ajungă femeile să-și mănânce rodul trupului lor, pruncii pe care i-au crescut? Să ajungă preoții și profeții să fie uciși în sanctuarul Domnului? Copii și bătrâni stau întinși la pământ pe străzi; fecioarele mele și flăcăii mei sunt răpuși de sabie; i‑ai ucis în ziua mâniei Tale, i‑ai înjunghiat fără milă. Ca într-o zi hotărâtă ai chemat spaime asupra mea din toate părțile. În ziua mâniei DOMNULUI n-a mai rămas țipenie de om, nimeni care să scape. Pe cei născuți și crescuți de mine i‑a nimicit vrăjmașul!” Eu sunt omul care a văzut suferința sub nuiaua urgiei Lui. El m‑a condus, m‑a mânat în întuneric, și nu în lumină. Da, împotriva mea, iar și iar, Își întoarce mâna în fiecare zi. Mi‑a prăpădit carnea și pielea și mi‑a zdrobit oasele. A făcut zid împrejurul meu și m-a înconjurat cu otravă și durere. M-a așezat în întuneric, ca pe cei morți de mult. M‑a înconjurat cu zid, ca să nu pot ieși; m‑a pus în lanțuri grele. Chiar dacă aș țipa și aș striga după ajutor, El a închis calea rugăciunii mele. Mi‑a îngrădit drumurile cu pietre cioplite și mi‑a strâmbat cărările. Mă pândește ca un urs și ca un leu în locuri dosnice. M‑a abătut din drum, m‑a sfâșiat și m‑a lăsat pradă disperării. Și‑a încordat arcul, m‑a pus țintă și mă ochește cu săgețile Lui. Mi‑a înfipt în rărunchi săgețile din tolba Lui. Am ajuns de râsul tuturor popoarelor, cântecul lor de fiecare zi. M‑a săturat de amărăciune, m‑a îmbătat cu pelin. Mi‑a sfărâmat dinții în pietriș, m‑a călcat în cenușă. Sufletul meu nu mai are parte de fericire și am uitat cum e starea de bine. Și zic: „S-a dus puterea mea de viață și nu mai am nicio nădejde în DOMNUL.” Adu‑ți aminte de necazul și de pribegia mea, de pelin și de otravă! Sufletul meu își aduce aminte de Tine și cugetă înăuntrul meu. Iată ce mai gândesc în inima mea și iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătățile DOMNULUI nu s‑au sfârșit și îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Mare este credincioșia Ta! „ DOMNUL este partea mea ”, zice sufletul meu, „de aceea nădăjduiesc în El.” Bun este DOMNUL cu cei ce-L așteaptă, cu sufletul care‑L caută. Bine este să aștepți în tăcere ajutorul DOMNULUI. Bine este pentru om să poarte un jug în tinerețea lui. Să stea singur și să tacă, pentru că Domnul i l‑a pus pe grumaz; să‑și plece fața în țărână, căci poate mai este speranță; să-și dea obrazul celui ce‑l lovește și să se sature de ocară. Domnul nu leapădă pe nimeni pentru totdeauna, ci, dacă te-a întristat, îți arată milă după îndurarea Lui cea mare, căci El nu necăjește cu plăcere, nici nu-i mâhnește bucuros pe oameni. Când sunt striviți sub picioare toți prinșii de război ai unei țări, când sub ochii Celui Preaînalt este nedreptățit cineva la judecată, când în cazul unui om se strâmbă dreptatea, nu vede Domnul oare? Cine a spus și s‑a întâmplat ceva fără ca Domnul să poruncească? Nu ies din gura Celui Preaînalt atât necazurile, cât și fericirea? De ce să se plângă omul cât trăiește? Să se plângă de păcatele lui! Să luăm seama la purtarea noastră, să ne cercetăm și să ne întoarcem la DOMNUL! Să ne înălțăm și inima odată cu mâinile spre Dumnezeul din cer. Ne‑am răzvrătit, am fost îndărătnici, iar Tu nu ne‑ai iertat! Te‑ai înfășurat în mânie și ne‑ai urmărit, ai ucis și n‑ai avut milă. Te‑ai învăluit într‑un nor, prin care nu trece rugăciunea. Ne-ai făcut un gunoi aruncat în mijlocul popoarelor. Toți vrăjmașii noștri deschid gura împotriva noastră. De groază și de groapă am avut parte, de prăpăd și pustiire. Râuri de lacrimi curg din ochii mei din pricina pustiirii fiicei poporului meu. Îmi varsă ochii lacrimi ce nu se mai usucă, nu mă pot opri din plâns, până când DOMNUL din ceruri va privi și va vedea. Mă doare sufletul la vederea fiicelor cetății mele. Cei ce mă urăsc fără temei m‑au vânat ca pe o pasăre. M‑au aruncat de viu în groapă și au aruncat cu pietre în mine. Au năvălit apele peste capul meu și mi‑am zis: „Sunt pierdut!” Dar am chemat Numele Tău, DOAMNE, din adâncimile gropii. Tu mi‑ai auzit glasul: „Nu‑Ți astupa urechea la suspinele și strigătele mele!” În ziua când Te‑am chemat, Te‑ai apropiat și ai zis: „Nu te teme!” Doamne, Tu ai luat apărarea sufletului meu, mi‑ai răscumpărat viața! Ai văzut, DOAMNE, apăsarea mea: judecă-Mi Tu pricina! Tu vezi toată dorința lor de răzbunare, toate uneltirile lor împotriva mea. DOAMNE, Tu auzi ocările lor și toate planurile lor cu privire la mine, cum șoptesc și clevetesc toată ziua cei ce s-au ridicat împotriva mea. Privește, am ajuns cântecul lor de batjocură când stau jos sau când se scoală! Plătește‑le, DOAMNE, după faptele lor! Dă-le o inimă fără simțire și blestemul Tău să fie asupra lor! Urmărește‑i cu mânie și nimicește-i de sub cerurile DOMNULUI! Vai, cum s‑a întunecat aurul, cum s‑a schimbat aurul cel curat! Cum s‑au risipit pietrele sfinte pe la colțurile tuturor străzilor! Fiii Sionului cei atât de scumpi, care prețuiau cât greutatea lor în aur, sunt priviți acum, vai, ca niște vase de lut făcute de mâinile unui olar! Șacalii își apleacă țâța și își alăptează puii, dar fiicele poporului meu sunt nemiloase, ca struții din pustiu. Sugarilor li se lipește limba de cerul gurii, de sete; copilașii cer pâine, dar nimeni nu le frânge o bucată. Cei ce mâncau bucate alese zac acum sfârșiți pe străzi; cei crescuți în purpură îmbrățișează acum grămada de gunoi! Vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost distrusă într‑o clipă, fără a fi atinsă de mână omenească. Prinții ei erau mai albi decât neaua, mai curați decât laptele. Trupul le era mai roz decât mărgeanul, iar vinele lor erau de safir. Dar acum sunt negri tăciune și nu-i mai recunoști pe stradă; pielea le este întinsă pe oase, scorojită, uscată ca lemnul. Mai bună e soarta celor răpuși de sabie decât a celor ce pier de foame, cărora li se scurge viața, străpunși de lipsa roadelor câmpului! Mâini de femei pline de duioșie au ajuns să-și fiarbă copiii ca să aibă ele de mâncare, când a venit dezastrul fiicei poporului meu. DOMNUL Și‑a vărsat toată urgia, a turnat mânia Lui aprinsă, și a pus în Sion un foc care i-a mistuit temeliile. Nu credeau împărații pământului și niciunul din locuitorii lumii că potrivnicul, dușmanul, va intra pe porțile Ierusalimului. Toate, din cauza păcatelor profeților săi și a nelegiuirilor preoților săi, care au vărsat în mijlocul cetății sângele celor nevinovați. Căpeteniile sale rătăceau pe străzi, cu hainele mânjite de sânge, încât nimeni nu putea să se atingă de hainele lor. „Necurat! La o parte!”, li se striga. „Da-ți-vă la o parte, nu vă atingeți!” Când fugeau pribegind, se zicea printre neamuri: „Să nu mai locuiască aici!” Fața DOMNULUI i‑a împrăștiat: nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei. Preoții nu mai sunt respectați și nimeni nu are milă de bătrâni. Ni se împăienjeneau ochii tot așteptând zadarnic ajutor! La postul de veghe așteptam cu nerăbdare un neam care nu ne-a izbăvit. Dușmanii ne pândeau pașii, ca să nu mergem în piețele noastre; se apropiase sfârșitul, ni se împliniseră zilele, da, ne venise sfârșitul! Cei ce ne urmăreau erau mai iuți decât vulturii cerului: ne‑au vânat pe munți, ne-au pândit în pustiu. Unsul DOMNULUI, suflarea vieții noastre, a fost prins în gropile lor; el, despre care ziceam: „Vom trăi la umbra lui printre neamuri.” Bucură‑te și veselește-te, fiica Edomului, locuitoarea țării Uț! Dar și la tine va ajunge paharul; și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli! Fiica Sionului, pedeapsa ta s-a încheiat: El nu te va mai trimite în exil; dar ție, fiica Edomului, îți va pedepsi vina și îți va da pe față păcatele. Adu‑Ți aminte, DOAMNE, de ce ni s‑a întâmplat! Privește și vezi‑ne ocara! Moștenirea noastră a trecut la străini, casele noastre, la niște venetici! Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca niște văduve. Apa o bem pe argint, iar lemnele le primim pe bani. Cu jugul pe grumaz suntem goniți și, când obosim, nu ni se dă odihnă. Spre Egipt întindeam mâna, spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine. Părinții noștri, care au păcătuit, nu mai sunt, iar noi le purtăm păcatele. Niște sclavi ne stăpânesc, și nimeni nu ne smulge din mâinile lor. Cu riscul vieții ne câștigăm pâinea, sub amenințarea sabiei din pustiu. Pielea ne arde ca un cuptor de frigurile foametei. În Sion au fost siluite femeile, în cetățile lui Iuda, fecioarele. Căpeteniile noastre au fost spânzurate de mâini și bătrânilor nu li s-a dat cinste. Flăcăii au fost puși la râșniță și copiii cad sub povara lemnelor. Bătrânii nu se mai duc la poartă și tinerii au încetat să mai cânte. S‑a dus bucuria inimii noastre, hora ni s-a prefăcut în doliu, ne-a căzut coroana de pe cap; vai de noi, căci am păcătuit! De aceea ne este inima bolnavă, de aceea ni se întunecă ochii, pentru că muntele Sionului este pustiit și vulpile umblă prin el. Dar Tu, DOAMNE, în veac vei domni; Tronul Tău va dăinui din neam în neam. Oare ne vei uita la nesfârșit și ne vei părăsi pentru totdeauna? Întoarce‑ne la Tine, DOAMNE, și ne vom întoarce! Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară! Să ne fi lepădat Tu oare de tot și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult? În al treilea an al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului și l‑a asediat. Domnul l‑a dat în mâinile lui pe Ioiachim, regele lui Iuda, împreună cu o parte din vasele Casei lui Dumnezeu, pe care el le‑a dus în țara Șinear și le‑a pus în tezaurul templului zeului său. Împăratul i‑a poruncit lui Așpenaz, mai‑marele famenilor, să‑i aducă dintre fiii lui Israel niște tineri de neam regesc și de viță boierească, fără cusur trupesc, frumoși la chip, iscusiți în felurite îndeletniciri, cu cunoștințe temeinice, înzestrați cu inteligență și în stare să slujească la palatul împărătesc, pe care să‑i învețe scrierea și limba caldeeană. Împăratul le‑a rânduit pentru fiecare zi porții de la masa lui împărătească și din vinul pe care‑l bea el, vrând să‑i crească timp de trei ani, după care să rămână în slujba împăratului. Printre cei aleși dintre fiii lui Iuda se aflau Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. Mai‑marele famenilor însă le‑a pus alte nume: pe Daniel l‑a numit Beltșațar, pe Hanania – Șadrac, pe Mișael – Meșac și pe Azaria – Abed‑Nego. Daniel s‑a hotărât să nu se spurce cu bucatele împăratului sau cu vinul pe care‑l bea el, așa că l‑a rugat pe mai‑marele famenilor să‑i dea voie să nu se spurce. Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoință și trecere înaintea mai‑marelui famenilor. Acesta i‑a zis lui Daniel: „Mă tem de domnul meu, împăratul, care v-a hotărât ce să mâncați și să beți, ca nu cumva să vadă fețele voastre palide, în comparație cu ale celorlalți tineri de vârsta voastră, și să‑mi puneți astfel capul în primejdie înaintea împăratului.” Atunci, Daniel i‑a zis îngrijitorului căruia mai‑marele famenilor îi încredințase pe Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Te rog, pune‑i pe robii tăi la încercare zece zile: să ni se dea de mâncare din roadele pământului și apă de băut. Să compari apoi înfățișarea noastră cu a tinerilor care mănâncă din bucatele împărătești și să faci cu robii tăi potrivit cu ceea ce vei vedea!” Îngrijitorul i‑a ascultat în privința aceasta și i‑a încercat timp de zece zile. La împlinirea celor zece zile, ei s‑au dovedit mai arătoși la față și mai sănătoși la trup decât toți tinerii care mâncau din bucatele împărătești. Îngrijitorul lua bucatele și vinul care le erau rânduite, iar lor le dădea din roadele pământului. Dumnezeu le‑a dat acestor patru tineri cunoștință și pricepere în orice fel de scriere și înțelepciune, iar Daniel a ajuns priceput în tot felul de vedenii și vise. Când s‑a împlinit vremea pe care o hotărâse împăratul, mai‑marele famenilor i‑a adus pe toți tinerii înaintea lui Nebucadnețar. Împăratul a stat de vorbă cu ei, iar dintre toți, nu s‑a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. Ei au intrat în slujba împăratului și, în orice sfat înțelept și priceput pe care‑l cerea de la ei, împăratul îi găsea de zece ori mai buni decât toți vrăjitorii și descântătorii din toată împărăția lui. Așa a dus‑o Daniel până în primul an al împăratului Cirus. În al doilea an de domnie, Nebucadnețar a avut un vis, iar duhul i s‑a tulburat și i‑a pierit somnul. Împăratul a poruncit să fie chemați vrăjitorii, descântătorii, magii și caldeenii, ca să‑i spună visul. Ei au venit și s‑au înfățișat înaintea împăratului. Împăratul le‑a zis: „Am visat un vis și sunt nerăbdător să‑l înțeleg.” Caldeenii i‑au răspuns împăratului în limba aramaică: „Veșnic să trăiești, împărate! Spune‑le robilor tăi visul, iar noi îți vom spune tâlcuirea!” Împăratul le‑a zis caldeenilor: „Hotărârea mea este nestrămutată: dacă nu‑mi veți spune atât visul, cât și tâlcuirea lui, veți fi făcuți bucăți, iar casele voastre vor fi prefăcute în grămezi de gunoi; dar, dacă‑mi veți spune visul și tâlcuirea lui, veți primi de la mine daruri, răsplată și mare cinste. De aceea, spuneți‑mi visul și tâlcuirea lui!” Ei au răspuns a doua oară: „Să le spună împăratul robilor săi visul, și i‑l vom tâlcui!” Împăratul a luat iarăși cuvântul și a zis: „Știu eu că vreți să câștigați timp, fiindcă ați văzut că hotărârea mea este nestrămutată. Dacă nu‑mi spuneți visul, aceeași soartă vă așteaptă pe toți. Știu eu că v-ați gândit să veniți cu minciuni și cu șiretlicuri până se mai schimbă vremurile. Așadar, spuneți‑mi visul, și, astfel, voi ști că puteți să‑mi arătați tâlcuirea lui!” Caldeenii i‑au răspuns împăratului: „Nu există niciun om pe pământ care să poată împlini cererea împăratului. De aceea, niciun împărat, oricât de mare și puternic ar fi fost, nu le‑a cerut vreodată așa ceva vreunui vrăjitor, vreunui descântător sau vreunui astrolog. Cererea împăratului este grea; nimeni nu-i poate destăinui lucrul acesta împăratului în afară de zei, care nu locuiesc printre muritori.” La auzul acestor cuvinte, împăratul s‑a mâniat și s‑a înfuriat din cale afară, poruncind să fie nimiciți toți înțelepții Babilonului. Porunca era dată și înțelepții urmau să fie nimiciți, iar Daniel și prietenii lui erau căutați și ei ca să fie uciși. Atunci, Daniel i-a vorbit cu chibzuință și cu pricepere lui Arioc, căpitanul gărzilor împăratului, care ieșise să‑i omoare pe înțelepții Babilonului. El i‑a zis lui Arioc, împuternicitul împăratului: „De ce a ieșit de la împărat o poruncă atât de aspră?” Atunci, Arioc i‑a spus lui Daniel ce se întâmplase, iar Daniel s‑a dus la împărat și l‑a rugat să‑i dea răgaz, ca să‑i spună tâlcuirea. Daniel s‑a dus acasă și le-a făcut cunoscut acest fapt prietenilor lui, Hanania, Mișael și Azaria, ca să ceară împreună îndurarea Dumnezeului cerului cu privire la această taină și să nu piară și Daniel și prietenii lui odată cu ceilalți înțelepți ai Babilonului. Atunci, lui Daniel i s‑a descoperit taina într‑o vedenie de noapte. Și Daniel L‑a binecuvântat pe Dumnezeul cerului, zicând: „Binecuvântat fie Numele lui Dumnezeu din veșnicie în veșnicie! Ale Lui sunt înțelepciunea și puterea. El schimbă vremurile și soroacele, El răstoarnă împărați și ridică împărați, El le dă înțelepciune înțelepților și pricepere celor pricepuți. El dezvăluie adâncimi și taine, El știe ce este în întuneric și la El este sălașul luminii. Pe Tine, Dumnezeul părinților mei, Te slăvesc și Te laud eu, căci mi‑ai dat înțelepciune și putere și mi‑ai destăinuit ce Ți‑am cerut noi: ne‑ai dezvăluit taina împăratului.” După aceea, Daniel s‑a dus la Arioc, pe care împăratul îl pusese să‑i nimicească pe înțelepții Babilonului; s-a dus la el și i‑a zis astfel: „Nu‑i ucide pe înțelepții Babilonului! Du‑mă la împărat, și‑i voi da tâlcuirea!” Atunci, Arioc l‑a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului, zicându‑i: „Am găsit între prizonierii din Iuda un om care ar putea să‑i dea împăratului tâlcuirea!” Împăratul i‑a zis astfel lui Daniel, care era numit Beltșațar: „Poți tu să‑mi spui visul și tâlcuirea lui?” Daniel i‑a răspuns împăratului: „Ce vrea împăratul să știe este o taină pe care înțelepții, descântătorii, vrăjitorii și astrologii nu vor putea să i‑o spună împăratului. Dar este un Dumnezeu în ceruri care descoperă tainele și care i‑a făcut cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în vremurile viitoare. Iată visul și vedeniile pe care le-ai avut în patul tău: Pe când erai culcat, împărate, ți‑au venit în minte gânduri despre ce va fi după aceste vremuri, iar Descoperitorul Tainelor ți‑a făcut cunoscut ce se va întâmpla. Și nu pentru că aș avea eu o înțelepciune mai mare decât a tuturor muritorilor mi‑a fost descoperită această taină, ci ca să i se dea împăratului tâlcuirea și să afli ce-ți dorește inima să știi. Tu, împărate, priveai și se făcea că era un chip uriaș. Chipul era măreț și de o strălucire nemaipomenită. Era ridicat înaintea ta și avea o înfățișare înfricoșătoare. Capul chipului era de aur curat, pieptul și brațele îi erau de argint, pântecele și coapsele îi erau de aramă, pulpele, de fier, iar labele picioarelor, o parte din fier și o parte din lut ars. În timp ce priveai acest chip, o piatră s‑a desprins fără ajutorul vreunei mâini omenești, a izbit picioarele de fier și lut ars ale chipului și le‑a făcut bucăți. Atunci, fierul, lutul ars, arama, argintul și aurul s‑au sfărâmat împreună și s‑au făcut ca pleava din arie vara; le‑a luat vântul și nu s‑a mai găsit nici urmă de ele. Dar piatra care lovise chipul s‑a făcut un munte mare, care a umplut tot pământul. Acesta a fost visul. Acum îi vom spune împăratului și tâlcuirea: Tu, împărate, ești împăratul împăraților, și Dumnezeul cerului ți‑a dat împărăție, putere, tărie și slavă. El ți‑a dat în mâini tot ce locuiește sub cer – oamenii, fiarele câmpului și păsările cerului – și te‑a făcut stăpân peste toate acestea: tu ești capul de aur! După tine se va ridica o altă împărăție, care va fi mai prejos decât a ta; apoi o a treia împărăție, de aramă, care va stăpâni tot pământul. Va urma o a patra împărăție, tare ca fierul; după cum fierul zdrobește și rupe totul, da, ca fierul care sfărâmă toate aceste metale, așa va zdrobi ea și va sfărâma totul. Și, după cum ai văzut labele picioarelor cu degetele lor alcătuite din lut ars și din fier, și aceasta va fi o împărăție dezbinată, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul ars. Și, după cum degetele de la picioare erau o parte de fier și o parte de lut ars, tot așa împărăția aceasta va fi în parte tare și în parte fragilă. Dacă ai văzut fierul amestecat cu lut ars, înseamnă că cele două părți se vor amesteca prin legături omenești, dar nu se vor ține strâns una de alta, după cum fierul și lutul nu se pot uni. În zilele acelor împărați, Dumnezeul cerului va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea altui popor. Ea va sfărâma toate aceste împărății și le va pune capăt, dar ea va dăinui în veci. Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o desprinzându-se din munte fără ajutorul vreunei mâini și care a sfărâmat fierul, arama, lutul ars, argintul și aurul. Dumnezeul cel mare i‑a făcut cunoscut împăratului ce va fi după aceste vremuri. Visul este sigur și tâlcuirea lui este adevărată.” Atunci, împăratul Nebucadnețar s‑a plecat cu fața la pământ și s‑a închinat înaintea lui Daniel, poruncind să i se aducă ofrande și miresme. Împăratul i‑a zis lui Daniel: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul împăraților și Descoperitorul Tainelor, de vreme ce ai putut să descoperi taina aceasta!” Apoi, împăratul l‑a înălțat în rang pe Daniel și i‑a dat daruri multe și bogate. L-a făcut guvernator peste toată provincia Babilon și l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie peste toți înțelepții Babilonului. La cererea lui Daniel, împăratul i-a pus pe Șadrac, Meșac și Abed‑Nego mari dregători peste provincia Babilon, iar Daniel a rămas la curtea împăratului. Împăratul Nebucadnețar a făcut un chip de aur, înalt de șaizeci de coți și lat de șase coți. L‑a ridicat în valea Dura, în provincia Babilon. Împăratul Nebucadnețar a poruncit să fie chemați satrapii, prefecții, guvernatorii, sfetnicii, vistierii, judecătorii, căpitanii și toate autoritățile provinciilor ca să vină la sfințirea chipului pe care îl ridicase împăratul Nebucadnețar. Atunci, satrapii, prefecții, guvernatorii, sfetnicii, vistierii, judecătorii, căpitanii și toate autoritățile provinciilor s‑au strâns la sfințirea chipului pe care‑l ridicase împăratul Nebucadnețar. S-au înfățișat înaintea chipului pe care‑l ridicase Nebucadnețar, iar crainicii au strigat cu glas tare: „Iată ce vi se poruncește, oameni din toate popoarele, neamurile și limbile! În clipa în care veți auzi sunetul cornilor, al surlelor, al kitharelor, al sambucelor, al psalterioanelor, al timpanelor și al altor instrumente muzicale, să vă plecați și să vă închinați chipului de aur pe care l‑a ridicat împăratul Nebucadnețar. Oricine nu se va pleca să se închine va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor încins.” De aceea, îndată ce au auzit semnalul cornilor, al surlelor, al kitharelor, al sambucelor, al psalterioanelor și al celorlalte instrumente muzicale, oamenii aceia din toate popoarele, neamurile și limbile s‑au plecat și s‑au închinat chipului de aur pe care‑l ridicase împăratul Nebucadnețar. La un moment dat, câțiva caldeeni s‑au apropiat și i‑au pârât pe iudei. Ei i‑au zis împăratului Nebucadnețar: „Veșnic să trăiești, împărate! Tu ai poruncit ca oricine va auzi semnalul cornilor, al surlelor, al kitharelor, al sambucelor, al psalterioanelor și al celorlalte instrumente muzicale să se plece și să se închine chipului de aur. Și oricine nu se va pleca și nu se va închina va fi aruncat în mijlocul unui cuptor încins. Dar sunt niște iudei pe care i‑ai pus mari dregători peste provincia Babilon, și anume Șadrac, Meșac și Abed‑Nego, care nu țin seama deloc de tine, împărate. Ei nu le slujesc zeilor tăi și nu se închină chipului de aur pe care l‑ai ridicat!” Atunci, Nebucadnețar, aprins de o mânie mare, a poruncit să‑i aducă pe Șadrac, Meșac și Abed‑Nego. Și oamenii aceștia au fost aduși îndată înaintea împăratului. Nebucadnețar i‑a întrebat: „Este adevărat, Șadrac, Meșac și Abed‑Nego, că voi nu le slujiți zeilor mei și nu vă închinați chipului de aur pe care l‑am ridicat? Așadar, ori sunteți gata ca, în clipa în care veți auzi semnalul cornilor, al surlelor, al kitharelor, al sambucelor, al psalterioanelor, al timpanelor și al celorlalte instrumente muzicale, să vă plecați și să vă închinați chipului pe care l‑am făcut, ori, dacă nu vă veți închina, chiar în clipa aceea veți fi aruncați în mijlocul unui cuptor încins! Și care este dumnezeul acela care vă va izbăvi din mâna mea?” Șadrac, Meșac și Abed‑Nego i‑au răspuns împăratului Nebucadnețar: „Nu este nevoie să‑ți răspundem în această privință. Dacă Dumnezeul nostru căruia Îi slujim există, El poate să ne izbăvească din cuptorul încins; și ne va izbăvi din mâna ta, împărate! Dar, chiar dacă nu ne va izbăvi, să știi, împărate, că noi nu suntem slujitori ai zeilor tăi și nu ne putem închina chipului de aur pe care l‑ai ridicat!” Atunci, Nebucadnețar s‑a întunecat la chip, cuprins de mânie față de Șadrac, Meșac și Abed‑Nego. A dat poruncă să se înfierbânte cuptorul de șapte ori mai mult decât se obișnuia. Apoi, le‑a poruncit unora din cei mai voinici ostași ai lui să‑i lege pe Șadrac, Meșac și Abed‑Nego și să‑i arunce în cuptorul încins. Oamenii aceștia au fost legați, așa cum erau îmbrăcați cu mantiile, șalvarii, turbanele și straiele lor, și au fost aruncați în mijlocul cuptorului încins. Întrucât porunca împăratului era aspră și cuptorul era neobișnuit de încălzit, dogoarea focului i‑a ucis pe toți aceia care îi aruncaseră în el pe Șadrac, Meșac și Abed‑Nego; dar acești trei oameni – Șadrac, Meșac și Abed‑Nego – au căzut legați în mijlocul cuptorului încins. Atunci, împăratul Nebucadnețar, tremurând de spaimă, a sărit în picioare și le‑a zis sfetnicilor săi: „N‑am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legați?” Ei i‑au răspuns împăratului: „Negreșit, împărate!” El a luat iarăși cuvântul și a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând liberi și nevătămați prin mijlocul focului, iar al patrulea seamănă cu o ființă dumnezeiască!” Atunci, Nebucadnețar s‑a apropiat de gura cuptorului încins și a zis: „Șadrac, Meșac și Abed‑Nego, slujitorii Dumnezeului preaînalt, ieșiți afară!” Și Șadrac, Meșac și Abed‑Nego au ieșit din mijlocul focului. Satrapii, prefecții, guvernatorii și sfetnicii împăratului s‑au strâns și au văzut că focul nu avusese nicio putere asupra trupurilor acestor oameni: perii de pe capul lor nu se pârliseră, șalvarii le rămăseseră neatinși și nici măcar miros de fum nu se prinsese de ei. Atunci, Nebucadnețar a luat cuvântul și a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed‑Nego, care l‑a trimis pe îngerul Său și i‑a izbăvit pe slujitorii Săi, care s‑au încrezut în El; ei au călcat porunca împăratului și și‑au dat mai degrabă trupul lor decât să slujească și să se închine altui dumnezeu în afară de Dumnezeul lor! Iată acum porunca pe care o dau: Orice om din orice popor, neam sau limbă care va vorbi în chip ușuratic despre Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed‑Nego va fi făcut bucăți, iar casa lui va fi prefăcută într‑o grămadă de gunoi, pentru că nu există niciun alt dumnezeu care să poată da izbăvire ca El.” După aceea, împăratul i‑a înălțat pe Șadrac, Meșac și Abed‑Nego la mare cinste în provincia Babilon. Împăratul Nebucadnețar, către oamenii din toate popoarele, neamurile și limbile care locuiesc pe tot pământul: Pacea să vă fie înmulțită! Am găsit cu cale să vă povestesc semnele și minunile pe care le‑a făcut cu mine Dumnezeul cel Preaînalt. Semnele Lui sunt atât de mari și minunile Lui, atât de puternice! Împărăția Lui este o împărăție veșnică și stăpânirea Lui este din neam în neam! Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu. Dar am avut un vis care m‑a înspăimântat. Imaginile din somnul meu și vedeniile din capul meu m‑au umplut de teamă. Am poruncit să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să‑mi dezvăluie tâlcul visului. Îndată au venit vrăjitorii, descântătorii, caldeenii și astrologii. Le‑am spus visul, dar nu mi‑au putut dezvălui tâlcul lui. La urmă de tot, s‑a înfățișat înaintea mea Daniel, care este numit Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el Duhul Dumnezeului sfânt. I‑am spus visul și i‑am zis: „Beltșațare, care ești mai-mare peste vrăjitori, știu că ai în tine Duhul Dumnezeului sfânt și că pentru tine nicio taină nu este grea. Iată visul pe care l‑am văzut; tu spune‑mi tâlcuirea! Iată vedeniile care mi s‑au perindat prin minte pe când dormeam: Priveam și se făcea că era un copac în mijlocul pământului, foarte înalt. Copacul crescuse mare și puternic, vârful lui ajungea până la ceruri și se vedea de la marginile întregului pământ. Frunzișul îi era frumos, iar rodul, bogat; și se găsea hrană în el pentru toți. Fiarele câmpului stăteau la umbra lui, păsările cerului se cuibăreau în ramurile lui și orice făptură vie se hrănea din el. Și în vedenia din mintea mea, în somn, se făcea că un străjer, un sfânt, a coborât din cer. El a strigat cu putere și a vorbit așa: «Tăiați copacul și rupeți‑i ramurile; scuturați‑i frunzișul și risipiți‑i rodul; fugăriți fiarele de sub el și păsările din ramurile lui! Dar ciotul cu rădăcinile lui lăsați‑l în pământ, în lanțuri de fier și de aramă, în verdeața câmpului, ca să fie udat de roua cerului, și partea lui să fie împreună cu fiarele, în iarba pământului. Inima lui de om se va schimba în inimă de fiară și vor trece peste el șapte vremuri. Sentința a fost dată în sfatul străjerilor și hotărârea a fost luată la cererea sfinților, ca să știe muritorii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că El o dă cui vrea și‑l înalță în ea pe cel mai de jos dintre oameni!» Acesta a fost visul pe care l‑am visat eu, împăratul Nebucadnețar. Tu, Beltșațar, spune‑mi tâlcuirea, fiindcă toți înțelepții din împărăția mea nu pot să‑mi spună tâlcuirea; tu însă poți, pentru că ai în tine Duhul Dumnezeului sfânt.” Atunci, Daniel, al cărui nume este Beltșațar, a rămas încremenit pentru un timp și tulburat de gândurile lui. Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis: „Beltșațare, să nu te tulbure visul și tâlcuirea!” Și Beltșațar a răspuns astfel: „Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi; și tâlcuirea lui, pentru dușmanii tăi! Copacul pe care l‑ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic, încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate marginile pământului, al cărui frunziș era atât de frumos, care avea atât de mult rod și hrană pentru toți, sub care stăteau la umbră fiarele câmpului și în ramurile căruia cuibăreau păsările cerului, copacul acesta ești tu, împărate! Tu ai ajuns mare și puternic, ai crescut și te‑ai înălțat până la ceruri, iar stăpânirea ta se întinde până la marginile pământului. Dacă împăratul a văzut un străjer, un sfânt, coborându‑se și zicând: «Tăiați copacul și nimiciți‑l, dar ciotul cu rădăcinile lui lăsați‑l în pământ, în lanțuri de fier și de aramă, în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului, și partea lui să fie împreună cu fiarele câmpului, până vor trece peste el șapte vremuri», aceasta are următoarea tâlcuire, împărate, și este hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul: Te vor izgoni dintre oameni, vei locui împreună cu fiarele câmpului și îți vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El. Porunca de a lăsa ciotul cu rădăcinile pomului înseamnă că împărăția ta îți va fi dată înapoi atunci când vei recunoaște că Cerul este stăpân. De aceea, împărate, placă‑ți sfatul meu: pune capăt păcatelor tale ducând o viață dreaptă și nelegiuirilor tale arătând milă celor obidiți, și poate că ți se va prelungi fericirea!” Toate aceste lucruri s‑au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar. După douăsprezece luni, pe când se plimba pe terasa palatului împărătesc din Babilon, împăratul a zis cu glas tare: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l‑am zidit eu ca reședință împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?” Nu‑și sfârșise încă vorba împăratul, când un glas a răsunat din cer zicând: „Află, împărate Nebucadnețar, că ți s‑a luat împărăția! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El!” Chiar în clipa aceea s‑a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i‑a fost udat de roua cerului, până i‑a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor. După trecerea zilelor sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi‑a venit mintea la loc. L‑am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L‑am lăudat și L-am slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuie din neam în neam. Toți locuitorii pământului sunt o nimica toată înaintea Lui; El face ce vrea cu oștirea cerurilor și cu locuitorii pământului; nimeni nu poate să‑I dea peste mână și să‑I zică: „Ce faci?” În vremea aceea mi‑a venit mintea la loc. Slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s‑au dat înapoi. Sfetnicii și mai‑marii mei m‑au căutat din nou, am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut. Acum, eu, Nebucadnețar, Îl laud, Îl înalț și Îl slăvesc pe Împăratul cerului; Toate faptele Lui sunt adevărate și căile Lui sunt drepte. Iar pe cei ce pășesc cu semeție El îi poate smeri! Împăratul Belșațar a dat un mare ospăț pentru cei o mie de mai‑mari ai lui și a băut vin înaintea lor. Și, în cheful vinului, a poruncit să fie aduse vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul și mai‑marii lui, nevestele și țiitoarele lui. Atunci au fost aduse vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și au băut din ele împăratul și mai‑marii lui, nevestele și țiitoarele lui. Au băut vin și au lăudat zeii de aur, de argint, de aramă, de fier, de lemn și de piatră. În clipa aceea, s‑au arătat degetele unei mâini de om și au început să scrie pe tencuiala zidului palatului împărătesc, în fața sfeșnicului. Împăratul a văzut mâna care scria. Atunci, împăratul a îngălbenit și gândurile lui l‑au înspăimântat într‑atât, încât i s‑au slăbit încheieturile șoldurilor și genunchii i se izbeau unul de altul. Împăratul a strigat cu putere să vină descântătorii, caldeenii și astrologii. Apoi împăratul a luat cuvântul și le‑a zis înțelepților Babilonului: „Oricine va putea citi scrierea aceasta și îmi va spune tâlcuirea ei va fi îmbrăcat în purpură, va purta un lanț de aur la gât și va avea locul al treilea în cârmuirea împărăției.” Toți înțelepții împăratului au intrat, dar n‑au putut să citească scrierea, nici să i‑o tălmăcească. Atunci, împăratul Belșațar s‑a tulburat foarte tare, fața i s‑a îngălbenit și mai‑marii lui au rămas înmărmuriți. La auzul cuvintelor împăratului și ale mai‑marilor lui, împărăteasa a intrat în sala ospățului, a luat cuvântul și a vorbit astfel: „Veșnic să trăiești, împărate! Să nu te tulbure gândurile și să nu ți se îngălbenească fața! În împărăția ta este un om care are în el Duhul Dumnezeului sfânt. Pe vremea tatălui tău s‑a aflat în el iluminare, pricepere și o înțelepciune dumnezeiască. Iar tatăl tău, împăratul Nebucadnețar – da, tatăl tău, o, împărate! – îl pusese mai‑mare peste vrăjitori, descântători, caldeeni și astrologi, pentru că Daniel, pe care împăratul l‑a numit Beltșațar, are un duh nemaipomenit, cunoaștere, pricepere și darul de a tâlcui visele, de a lămuri întrebările grele și de a dezlega lucrurile încurcate. Să fie chemat acum Daniel, și el îți va spune tâlcuirea!” Atunci, Daniel a fost adus înaintea împăratului, și împăratul i‑a zis lui Daniel: „Tu ești acel Daniel dintre prizonierii de război pe care i‑a adus din Iuda tatăl meu, împăratul? Am aflat despre tine că ai Duhul lui Dumnezeu și că în tine se găsește iluminare, pricepere și o înțelepciune nemaipomenită. Au fost aduși înaintea mea înțelepții și descântătorii, ca să citească scrierea aceasta și să‑mi spună tâlcuirea ei, dar n‑au putut să‑mi lămurească tâlcul acestor cuvinte. Am aflat că tu poți să tâlcuiești lucruri și să dezlegi întrebări grele. Acum, dacă vei putea să citești scrierea aceasta și să‑mi dai tâlcuirea ei, vei fi îmbrăcat în purpură, vei purta un lanț de aur la gât și vei avea locul al treilea în împărăție!” Atunci, Daniel a răspuns înaintea împăratului: „Ține-ți darurile, iar răsplătirile tale dă‑le altuia! Totuși, îi voi citi împăratului scrierea și îi voi desluși tâlcul. O, împărate, Dumnezeul preaînalt îi dăduse tatălui tău Nebucadnețar împărăție, mărire, slavă și strălucire. Din pricina măririi pe care i‑o dăduse, toate popoarele, neamurile și limbile tremurau de frica lui. El dădea la moarte pe cine voia și lăsa cu viață pe cine voia; înălța pe cine voia și dădea jos pe cine voia. Dar, când i s‑a înălțat inima și i s‑a îngâmfat duhul, devenind foarte semeț, a fost aruncat de pe tronul lui împărătesc și i s‑a luat slava. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, inima i s‑a făcut ca a fiarelor și a locuit împreună cu măgarii sălbatici. I‑au dat să mănânce iarbă ca la boi și trupul i‑a fost udat de roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El. Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți‑ai smerit inima, cu toate că știai aceste lucruri, ci te‑ai înălțat împotriva Domnului din cer. Au fost aduse înaintea ta vasele din Casa Lui și ați băut vin cu ele tu, mai‑marii tăi, nevestele și țiitoarele tale. Și ai lăudat zeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră, care nu văd, nu aud și nu știu nimic, și nu L‑ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia se află suflarea ta și toate căile tale. De aceea a trimis El mâna care a lăsat scrierea aceasta. Și iată ce este scris: «Numărat, numărat, cântărit și împărțit!» Iată și tâlcuirea acestor cuvinte: «Numărat» înseamnă că Dumnezeu a numărat zilele domniei tale și i‑a pus capăt. «Cântărit» înseamnă că ai fost cântărit în balanță și găsit cu lipsă. «Împărțit» înseamnă că împărăția ta a fost împărțită și dată mezilor și perșilor. ” Atunci, Belșațar a poruncit ca Daniel să fie îmbrăcat în purpură și să i se pună un lanț de aur la gât; și s‑a dat de știre că el va avea locul al treilea în împărăție. Dar chiar în noaptea aceea, Belșațar, regele caldeean, a fost omorât, iar Darius Medul, care era în vârstă de șaizeci și doi de ani, a primit împărăția. Darius a găsit cu cale să pună peste împărăție o sută douăzeci de satrapi, care să fie răspândiți în toată împărăția. Peste ei a pus trei viziri, dintre care unul era Daniel. Satrapii le dădeau socoteală acestora, pentru ca împăratul să nu sufere nicio pagubă. Daniel însă îi depășea pe toți acești viziri și satrapi, pentru că avea un duh nemaipomenit, iar împăratul se gândea să‑l pună peste toată împărăția. Atunci, vizirii și satrapii au căutat să‑i găsească pricină lui Daniel în ce privea treburile împărăției. Dar nu i‑au putut găsi nicio vină, pentru că era conștiincios; nu i‑au găsit niciun temei de învinuire, nicio abatere de la cinste. Atunci, oamenii aceia au zis: „Nu vom găsi nimic împotriva acestui Daniel decât dacă vom căuta ceva în legătură cu legea Dumnezeului lui!” Atunci, vizirii și satrapii aceia au venit cu zarvă la împărat și i‑au vorbit așa: „Veșnic să trăiești, împărate Darius! Toți vizirii împărăției, prefecții, satrapii, sfetnicii și guvernatorii sunt de părere să se dea o hotărâre din partea împăratului, însoțită de o interdicție aspră: dacă, timp de treizeci de zile, cineva se va ruga altui zeu sau om în afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei. Acum, împărate, dă această interdicție și semnează scrisoarea, ca să rămână neschimbată, potrivit cu legea mezilor și perșilor, care nu se poate schimba.” Auzind acestea, împăratul Darius a semnat interdicția. Dar Daniel, deși știa că s-a semnat acea scrisoare, s‑a dus acasă, unde ferestrele camerei de sus erau deschise spre Ierusalim, și a îngenuncheat cum făcea mai înainte, când se ruga și Îl lăuda pe Dumnezeul lui de trei ori pe zi. Atunci, oamenii aceia au dat năvală în casă și l‑au găsit pe Daniel rugându‑se fierbinte Dumnezeului său. S‑au înfățișat îndată înaintea împăratului și i‑au amintit de acea interdicție împărătească: „Oare n‑ai semnat tu o interdicție care spune că oricine se va ruga vreunui zeu sau om în afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei?” Împăratul a răspuns: „Este adevărat acest lucru, după legea mezilor și perșilor, care nu se poate schimba!” Ei i‑au zis din nou împăratului: „Daniel, unul din prizonierii iudei, nu ține deloc seama de tine, împărate, nici de interdicția pe care ai semnat‑o, ci își face rugăciunea lui de trei ori pe zi!” Auzind aceste cuvinte, împăratul s‑a întristat adânc. S‑a tot gândit cum l‑ar putea salva pe Daniel și, până la asfințitul soarelui, s‑a străduit să‑l scape. Atunci, oamenii aceia au venit cu zarvă la împărat și i‑au zis: „Știi, împărate, că la mezi și perși este lege că nicio interdicție sau hotărâre dată de împărat nu se poate schimba!” Atunci, împăratul a poruncit ca Daniel să fie adus și să fie aruncat în groapa cu lei. Împăratul i‑a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia neîncetat Îi slujești, doar El te mai poate izbăvi.” Au adus o piatră și au pus‑o la gura gropii. Împăratul a pecetluit‑o cu inelul lui și cu inelele mai‑marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Împăratul s‑a întors în palatul său și și‑a petrecut noaptea postind; nu a dorit nicio desfătare și n‑a putut să doarmă. În revărsatul zorilor însă, împăratul s‑a sculat și, dis‑de‑dimineață, s‑a dus în grabă la groapa cu lei. Apropiindu‑se de groapă, l‑a chemat pe Daniel cu glas plângător. Împăratul i‑a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujești neîncetat, să te scape de lei?” Daniel i‑a răspuns împăratului: „Veșnic să trăiești, împărate! Dumnezeul meu l‑a trimis pe îngerul Său și el a închis gura leilor, care nu mi‑au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici înaintea ta, împărate, n‑am făcut vreun rău!” Atunci, împăratul s‑a bucurat foarte mult și a poruncit ca Daniel să fie scos din groapă. Daniel a fost scos din groapă și nu s‑a găsit pe el nicio zgârietură, pentru că își pusese încrederea în Dumnezeul lui. Împăratul a poruncit atunci să fie aduși oamenii aceia care‑l pârâseră pe Daniel. Și au fost aruncați în groapa cu lei cu tot cu copiii și nevestele lor. Nici n‑au atins fundul gropii, că leii i‑au și apucat și le‑au sfărâmat oasele. După aceea, împăratul Darius a scris o scrisoare către oamenii din toate popoarele, neamurile și limbile care locuiesc pe tot pământul: „Pacea să vă fie înmulțită! Poruncesc ca, pe toată întinderea împărăției mele, oamenii să se teamă și să se înfricoșeze de Dumnezeul lui Daniel. El este Dumnezeul cel viu și El dăinuiește în veci; împărăția Lui nu va fi nimicită și stăpânirea Lui nu va avea sfârșit. El izbăvește și mântuiește, El face semne și minuni în cer și pe pământ. El l‑a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!” Acest Daniel a dus‑o bine sub domnia lui Darius și sub domnia lui Cirus Persanul. În anul dintâi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a avut un vis; pe când dormea, prin minte i s‑au perindat vedenii. Apoi a scris visul, istorisind tot ce a văzut. Daniel a început astfel: „În vedenia mea de noapte, se făcea că cele patru vânturi ale cerului au izbucnit pe Marea cea Mare. Și din mare au ieșit patru fiare mari, diferite una de alta. Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur. Pe când mă uitam la ea, i‑au fost smulse aripile. A fost ridicată de jos, de la pământ, și pusă în picioare ca un om și i s‑a dat o inimă de om. Am văzut apoi o a doua fiară, asemenea unui urs ridicat pe o parte; avea trei coaste în gură, între dinți, și i s‑a zis: «Scoală‑te și mănâncă multă carne!» Și, în timp ce priveam, am văzut o alta, ca un leopard, care avea pe spate patru aripi de pasăre; fiara aceasta avea și patru capete și i s‑a dat stăpânire. După aceea, în vedenia mea de noapte, am văzut o a patra fiară, nespus de înfricoșătoare și deosebit de puternică; avea dinți mari de fier și mânca, sfărâma și călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte și avea zece coarne. Mă uitam atent la coarne și se făcea că un alt corn, unul mic, a răsărit din mijlocul lor, și dinaintea acestui corn au fost smulse trei dintre primele coarne. Acest corn avea ochi ca de om și o gură care rostea vorbe pline de trufie. Pe când mă uitam la el, s‑au pus niște tronuri, și Cel-vechi-de‑zile S‑a așezat. Haina Lui era albă ca neaua, și pletele Lui, ca lâna albă, curată; tronul Lui era de flăcări și roțile lui, un foc aprins. Un râu de foc curgea, ieșind dinaintea Lui. Mii de mii Îi slujeau și miriade peste miriade Îi așteptau porunca. Curtea de judecată s‑a așezat și niște cărți au fost deschise. Rămăsesem cu privirea ațintită la cornul acela din cauza cuvintelor pline de trufie pe care le rostea. M‑am tot uitat, până când fiara a fost ucisă, iar trupul ei a fost nimicit și dat pradă flăcărilor. ( Și celelalte fiare fuseseră dezbrăcate de stăpânirea lor, dar le fusese prelungită viața până la un timp hotărât). Pe când eram în vedenie, noaptea, iată, cu norii cerului, venea Cineva ca un fiu al omului; El a ajuns la Cel‑vechi‑de‑zile și a fost adus înaintea Lui. I s‑a dat stăpânire, slavă și putere împărătească; și toate popoarele, neamurile și limbile Lui Îi vor sluji. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, ce nu va trece nicidecum; și împărăția Lui nu va pieri niciodată. Eu, Daniel, am rămas tulburat în duhul meu în urma celor arătate, iar vedeniile care mi se perindaseră prin minte m‑au înspăimântat. M‑am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo și l‑am rugat să‑mi spună adevărul despre toate acestea. El mi‑a răspuns și mi‑a tâlcuit cele văzute astfel: «Aceste patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ. Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și o vor stăpâni în veac și în vecii vecilor.» Apoi, am dorit să știu adevărul despre fiara a patra – care se deosebea de toate celelalte și era nespus de înfricoșătoare: avea dinți de fier și gheare de aramă și mânca, sfărâma și călca în picioare ce rămânea –, despre cele zece coarne de pe capul ei și despre celălalt corn care răsărise și înaintea căruia căzuseră trei; cornul acesta avea ochi și o gură ce rostea vorbe pline de trufie și părea mai mare decât celelalte coarne. Văzusem cum cornul acesta a făcut război cu sfinții și i‑a biruit, până când a venit Cel‑vechi‑de‑zile și a fost rostită judecata în favoarea sfinților Celui Preaînalt. Apoi, a venit vremea când sfinții au luat în stăpânire împărăția. El mi‑a răspuns astfel: «Fiara a patra este o a patra împărăție care va fi pe pământ și care se va deosebi de toate celelalte. Ea va sfâșia tot pământul, îl va călca în picioare și‑l va zdrobi. Cele zece coarne înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați; iar după ei se va ridica altul, care se va deosebi de cei dinaintea lui și care va smeri trei împărați. El va rosti vorbe împotriva Celui Preaînalt, îi va prigoni pe sfinții Celui Preaînalt și va căuta să schimbe vremurile și Legea. Ei vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme. Apoi se va așeza curtea de judecată și i se va lua stăpânirea, pentru ca, în cele din urmă, să fie nimicit pentru totdeauna. Dar domnia, stăpânirea și mărirea tuturor împărățiilor de sub cer vor fi date poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate stăpânirile Îi vor sluji și‑L vor asculta!»” Aici se încheie istorisirea. Eu, Daniel, am rămas foarte tulburat și mi‑a pierit culoarea din obraji; dar am păstrat descoperirea aceasta în inima mea. În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar, eu, Daniel, am avut o nouă vedenie, după cea care mi se arătase mai înainte. În vedenia aceasta, se făcea că eram în cetatea Susa, din provincia Elam, și mă aflam aproape de canalul Ulai. Mi‑am ridicat ochii și iată că un berbec stătea în picioare în fața canalului. Avea două coarne mari: unul era mai mare decât celălalt, dar cel mai mare era ultimul care crescuse. Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi; niciun animal nu‑i putea sta împotrivă și nimeni nu avea scăpare dinaintea lui; făcea ce voia și ajunsese puternic. Apoi, am băgat de seamă că dinspre apus venea un țap, cutreierând toată fața pământului, fără să atingă pământul; țapul acesta avea un corn mare între ochi. A venit până la berbecul cu două coarne pe care‑l văzusem stând în fața canalului și s‑a repezit asupra lui cu mare mânie. L‑am văzut apropiindu‑se de berbec și aruncându‑se furios asupra lui. L‑a izbit pe berbec și i‑a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se poată împotrivi. L‑a trântit la pământ și l‑a călcat în picioare, astfel încât berbecul n‑a mai avut scăpare. Țapul însă a ajuns foarte puternic. Dar, când a ajuns puternic de tot, i s‑a frânt cornul cel mare, iar în locul lui au crescut alte patru coarne mari, spre cele patru vânturi ale cerurilor. Dintr‑unul din ele a ieșit un corn mic, care s‑a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit și spre Țara Minunată. S‑a înălțat până la oștirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oștire, din stele, și le‑a călcat în picioare. S‑a înălțat chiar până la Căpetenia oștirii, I‑a luat jertfa necurmată și a disprețuit locașul Sanctuarului Lui. A pus oști în slujba jertfei necurmate, în apostazie. A aruncat adevărul la pământ, și a izbutit în ce a lucrat. L‑am auzit pe un sfânt vorbind. Și un alt sfânt l‑a întrebat pe cel dintâi, care vorbea: „Până când se întinde vedenia despre jertfa necurmată, despre impunerea apostaziei pustiitorului și despre călcarea în picioare a Sanctuarului și a oștirii?” Și el i‑a răspuns: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți, apoi Sanctuarului i se va face dreptate!” Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta și căutam s‑o înțeleg, a apărut înaintea mea cineva cu înfățișare omenească. Și am auzit un glas omenesc deasupra canalului Ulai, strigând: „Gabriele, ajută‑l să înțeleagă vedenia!” Atunci, el a venit lângă mine, dar, la apropierea lui, m‑am înspăimântat și am căzut cu fața la pământ. El mi‑a zis: „Înțelege, fiul omului, că vedenia se întinde până la timpul sfârșitului!” În timp ce vorbea cu mine, am leșinat, cum stăteam eu cu fața la pământ. El s‑a atins de mine, m‑a ridicat în picioare și mi‑a zis: „Iată, îți voi face cunoscut ce se va întâmpla în vremea viitoare a mâniei, da, până la vremea sfârșitului: Berbecul pe care l‑ai văzut, cu cele două coarne, îi reprezintă pe împărații mezilor și perșilor. Țapul este împărăția grecilor, iar cornul cel mare dintre ochii lui este primul lor împărat. Cele patru coarne crescute în locul cornului frânt sunt patru împărății, care se vor ridica din neamul grecilor, dar fără puterea pe care o avusese el. Iar în ultima parte a domniei lor, când se va umple măsura fărădelegilor, se va ridica un împărat nerușinat și perfid. El va fi puternic, dar nu prin puterea lui; va pricinui distrugeri uluitoare, va reuși în tot ce va face și îi va nimici pe cei puternici și pe poporul sfinților. Prin iscusința lui, va face ca amăgirea să prospere în mâna lui. El se va înălța în inima lui și fără veste îi va nimici pe mulți. Se va ridica împotriva Căpeteniei Căpeteniilor, dar va fi înfrânt fără ajutorul vreunei mâini omenești. Descoperirea despre «seri și dimineți» care a fost rostită este adevărată. Dar tu ține ascunsă profeția, fiindcă este pentru multe zile.” Eu, Daniel, am rămas copleșit și am fost bolnav câteva zile. După aceea, m‑am sculat ca să‑mi continui slujba la împărat. Eram răvășit de această descoperire și nu o înțelegeam. În anul dintâi al lui Darius, fiul lui Ahașveroș, din neamul mezilor, care fusese pus să domnească peste împărăția caldeenilor, da, în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am înțeles din Scripturi că trebuiau să treacă șaptezeci de ani peste ruinele Ierusalimului, după numărul anilor despre care îi vorbise DOMNUL profetului Ieremia. Atunci, mi‑am întors fața spre Domnul Dumnezeu, ca să‑L caut cu cereri și rugăciuni fierbinți, cu post în sac și cenușă. M‑am rugat DOMNULUI, Dumnezeului meu, și I‑am făcut următoarea mărturisire: „Doamne, Dumnezeule mare și înfricoșător, Tu, care-Ți ții legământul de har față de cei ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale! Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuiri, ne‑am înrăit, ne‑am răzvrătit și ne‑am abătut de la poruncile și rânduielile Tale. Nu am ascultat de robii Tăi profeții, care le‑au vorbit în Numele Tău regilor, căpeteniilor și părinților noștri și întregului popor al țării. Tu, Doamne, ești drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine, nouă, tuturor oamenilor din Iuda, locuitorilor Ierusalimului și întregului Israel, de aproape sau de departe, din toate țările în care ne‑ai alungat din pricina necredincioșiei de care ne-am făcut vinovați! O, DOAMNE, nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușine, nouă, regilor, căpeteniilor și părinților noștri, pentru că am păcătuit împotriva Ta! La Domnul, Dumnezeul nostru, sunt îndurarea și iertarea, căci ne‑am răzvrătit împotriva Lui și n‑am ascultat de glasul DOMNULUI, Dumnezeului nostru, ca să urmăm învățăturile pe care ni le dăduse prin robii Săi profeții. Dimpotrivă, tot Israelul a călcat Legea Ta, s‑a abătut de la Tine și nu a ascultat de glasul Tău. Astfel a căzut asupra noastră blestemul jurământului scris în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, fiindcă am păcătuit împotriva DOMNULUI. El a împlinit, așadar, cuvintele pe care le rostise împotriva noastră și împotriva judecătorilor care ne cârmuiau și a adus peste noi o mare nenorocire, astfel că nu s‑a mai întâmplat nicăieri sub cer cum i s-a întâmplat Ierusalimului. După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi fiindcă nu am căutat bunăvoința DOMNULUI, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la fărădelegile noastre și nu am luat aminte la adevărul Tău. Fiindcă n‑am ascultat de glasul Lui, DOMNUL a avut grijă ca nenorocirea aceasta să vină peste noi – și drept este DOMNUL, Dumnezeul nostru, în tot ce a făcut! Și acum, Doamne, Dumnezeul nostru, care Ți‑ai scos poporul din țara Egiptului prin mâna Ta cea puternică și Ți‑ai făcut un Nume astăzi, noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuiri, dar, potrivit cu toată dreptatea Ta mântuitoare, Doamne, abate‑Ți mânia și urgia de la cetatea Ta, Ierusalim, de la muntele Tău cel sfânt, fiindcă din pricina păcatelor noastre și a fărădelegilor părinților noștri au ajuns Ierusalimul și poporul Tău de batjocura tuturor vecinilor noștri. Acum, dar, Dumnezeul nostru, ascultă rugăciunea și cererile robului Tău și, pentru numele Tău, Doamne, fă să strălucească Fața Ta peste Sanctuarul Tău pustiit! Pleacă‑Ți urechea, Dumnezeule, și ascultă! Deschide‑Ți ochii și privește ruinele noastre și cetatea care Îți poartă Numele! Căci nu pentru meritele noastre Îți facem aceste cereri stăruitoare, ci pentru marea Ta îndurare. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne, și lucrează! De dragul Tău, Dumnezeule, nu întârzia, pentru că cetatea Ta și poporul Tău Îți poartă Numele!” Pe când încă vorbeam și mă rugam – mărturisind păcatul meu și păcatul poporului meu, Israel, și aducându‑mi cererile înaintea DOMNULUI, Dumnezeului meu, pentru muntele sfânt al Dumnezeului meu –, da, pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit deodată Gabriel, omul pe care‑l văzusem mai înainte în vedenie, și m‑a atins, cam pe la ceasul jertfei de seară. El mi‑a dat explicații, a vorbit cu mine și mi‑a zis: „Daniele, am venit acum să te ajut să înțelegi. Când ai început să te rogi, a ieșit un cuvânt profetic, iar eu vin să ți‑l vestesc, fiindcă tu ești un om foarte prețuit. Înțelege dar cuvântul și ia seama la descoperire: Șaptezeci de săptămâni au fost puse deoparte pentru poporul tău și pentru cetatea ta cea sfântă, până la oprirea răzvrătirii, până la pecetluirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea dreptății veșnice, până la adeverirea descoperirilor profetice și până la ungerea Sfântului Sfinților. Să știi dar și să înțelegi că, de la darea poruncii pentru restituirea și rezidirea Ierusalimului până la Mesia ‑Conducătorul, vor fi șapte săptămâni și încă șaizeci și două. Cetatea se va zidi iarăși, cu tot cu piața ei de judecată, și anume în vremuri de restriște. Dar, după cele șaizeci și două de săptămâni, Mesia va fi dat la moarte și nu va avea nici cetatea, nici Sanctuarul. Poporul Conducătorului care vine se va strica și sfârșitul lui va fi într‑un potop de oști; și până la sfârșitul războiului au fost hotărâte pustiiri. El va întări legământul cu mulți timp de o săptămână și, la mijlocul săptămânii, va pune capăt jertfelor și ofrandelor. Apoi, pe aripa urâciunilor idolești, va sta un pustiitor, până când prăpădul hotărât va fi turnat asupra pustiitorului. ” În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, i s‑a descoperit un cuvânt profetic lui Daniel, cel numit Beltșațar. Acest cuvânt este adevărat și prevestește un mare război. El a înțeles cuvântul și a priceput descoperirea. În vremea aceea, eu, Daniel, de trei săptămâni încheiate eram foarte întristat. Nu mâncasem bucate alese, nu pusesem în gură nici carne, nici vin, și nu-mi unsesem fața, până la împlinirea celor trei săptămâni. În a douăzeci și patra zi a lunii întâi, în timp ce mă aflam lângă râul cel mare, Tigru, mi‑am ridicat ochii și am văzut ca aievea un Om îmbrăcat în veșminte albe de in și încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul Lui era ca topazul auriu, fața Îi strălucea ca fulgerul, ochii Lui erau ca niște torțe aprinse, brațele și picioarele Lui erau ca arama lustruită, iar glasul cuvintelor Lui era ca vuietul unei mari mulțimi. Eu, Daniel, am văzut singur vedenia aceasta. Oamenii care erau cu mine n‑au văzut‑o; dar o mare spaimă a căzut peste ei și au fugit să se ascundă. Eu am rămas singur când am văzut această măreață vedenie. Puterile m‑au părăsit, culoarea din obraji mi‑a pierit și nu mi‑a rămas pic de vlagă. Am auzit tunetul cuvintelor Lui și, când I‑am auzit glasul, am căzut leșinat, cu fața la pământ. Și, iată, o mână m‑a atins și m‑a așezat în genunchi, sprijinit în podul palmelor. Și cel ce m‑a atins mi‑a zis: „Daniele, om preaiubit, fii atent la cuvintele pe care ți le voi spune și ridică‑te, căci la tine am fost trimis acum!” După ce mi‑a vorbit astfel, m‑am ridicat tremurând. El mi‑a zis: „Nu te teme, Daniele! Cuvintele tale au fost ascultate încă din prima zi, de când ți‑ai pus inima să înțelegi și să te smerești prin post înaintea Dumnezeului tău. Iar eu am venit ca răspuns la cuvintele tale. Căpetenia împărăției Persiei mi‑a stat împotrivă douăzeci și una de zile. Dar, iată, Mihail, una dintre căpeteniile cele mai de seamă, mi‑a venit în ajutor, întrucât rămăsesem singur acolo, lângă împărații Persiei. Am venit deci să‑ți fac cunoscut ce i se va întâmpla poporului tău în vremurile viitoare, fiindcă urmează încă o profeție pentru acele zile.” Pe când îmi vorbea aceste lucruri, mi‑am plecat ochii în pământ și am rămas mut. Dar, iată, cineva asemenea oamenilor mi‑a atins buzele; și atunci am deschis gura, am vorbit și i‑am zis celui ce stătea înaintea mea: „Domnul meu, la vederea acestei apariții mă trec toți fiorii și nu mai am nicio putere! Cum ar putea robul domnului meu să‑i vorbească domnului meu? Acum nu mai am putere și abia mai pot sufla!” Atunci, cel ce avea înfățișare omenească m‑a atins iarăși și m‑a întărit. El mi‑a zis: „Nu te teme, om preaiubit! Fii pe pace! Fii tare!” Și, pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri și am zis: „Vorbește, domnul meu, căci m‑ai întărit!” El mi‑a zis: „Știi de ce am venit la tine? Acum trebuie să mă întorc, ca să continui lupta cu căpetenia Persiei. Și, când voi pleca eu, va veni căpetenia Greciei! Dar, înainte de acestea, vreau să‑ți fac cunoscut ce trebuie scris în Cartea Adevărului. (Nu este nimeni care să mă susțină împotriva acestor căpetenii în afară de căpetenia voastră, Mihail. În primul an al lui Darius Medul, eu eram cel ce vegheam, ca să‑l întăresc și să‑l ocrotesc.) Acum, îți voi face cunoscut adevărul: Iată, se vor mai ridica trei împărați în Persia. Apoi al patrulea va strânge mai multă bogăție decât toți ceilalți și, când se va simți puternic prin bogățiile lui, îi va stârni pe toți împotriva împărăției Greciei. Apoi se va ridica un împărat viteaz, care va stăpâni cu o mare putere și va face tot ce va voi. Dar, cum se va ridica, așa se va și frânge împărăția lui, care va fi împărțită în cele patru vânturi ale cerului și nu va fi dată urmașilor lui, nici nu va mai fi la fel de puternică pe cât a fost sub domnia lui. Da, împărăția lui va fi sfâșiată și dată altora, nu urmașilor lui. Împăratul de la miazăzi va ajunge tare. Dar unul dintre comandanții lui va fi mai tare decât el, și stăpânirea acestuia va fi mai mare decât stăpânirea lui. După câțiva ani, se vor alia: fiica împăratului de la miazăzi va fi dată în căsătorie împăratului de la miazănoapte, ca garanție a păcii. Dar ea nu‑și va păstra puterea și nici puterea lui nu va rezista. Prințesa va fi dată la moarte, împreună cu cei care o aduseseră, cu cel ce‑i dăduse naștere și cu cel ce o ținuse. În vremurile acelea, se va ridica un vlăstar din aceeași rădăcină cu ea. El va veni la oaste, va intra în cetatea împăratului de la miazănoapte, va lupta și va fi biruitor. Îi va aduce în Egipt, ca pradă, chiar și pe zeii lor, împreună cu idolii lor turnați și cu vasele lor scumpe de argint și de aur. Apoi, el îl va lăsa în pace ani buni pe împăratul de la miazănoapte. Acesta va merge împotriva împărăției de la miazăzi, dar se va întoarce în țara lui. Apoi, fiul lui se va pregăti iarăși de război și va aduna o mare mulțime de oști, care va tot înainta, se va revărsa, va da peste maluri și va ataca fortăreața împăratului de la miazăzi. Atunci, împăratul de la miazăzi, cuprins de mânie, va ieși și se va lupta cu el, cu împăratul de la miazănoapte, care va ridica la luptă o mare mulțime, dar mulțimea va fi dată în mâinile împăratului de la miazăzi. Și, înlăturând acea mulțime, inima acestuia se va înălța; va doborî zeci de mii, dar nu va rămâne puternic. Regele de la miazănoapte se va întoarce și va ridica la luptă o mulțime mai mare decât cea dintâi și, după un timp, după câțiva ani, va înainta neîmpiedicat, cu oaste mare și bine înarmată. În vremea aceea, se vor ridica mulți împotriva împăratului de la miazăzi, și niște nelegiuiți din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească profeția, dar se vor poticni. Împăratul de la miazănoapte va veni, va ridica metereze și va cuceri o cetate întărită, iar oștile de la miazăzi nu vor putea ține piept; nici chiar cei mai aleși războinici nu vor rezista. Cel ce va veni împotriva împăratului de la miazăzi va face tot ce‑i va plăcea și nimeni nu i se va putea împotrivi. Se va opri și în Țara Minunată, care va cădea toată în mâinile lui. Se va hotărî să vină cu toată puterea lui regească. Va face o înțelegere cu împăratul de la miazăzi și i‑o va da de nevastă pe fiica sa, ca să‑l distrugă; dar planul nu i se va împlini, nu‑i va reuși. Apoi se va îndrepta spre insulele și coastele mării și va cuceri multe din ele. Dar o căpetenie va pune capăt acestei rușini, întorcând-o asupra lui. Apoi se va îndrepta spre fortărețele din țara lui, dar se va poticni, va cădea și nu va mai fi găsit. În locul lui se va ridica unul care va trimite strângătorul de bir prin cea mai frumoasă parte a împărăției și care în scurt timp va fi zdrobit – dar nu prin mânie, nici prin război. În locul lui se va ridica un om josnic, căruia nu îi fusese dată cinstea regească. El va veni în pace, cu lingușiri, și va pune mâna pe împărăție. Valuri de forțe războinice vor fi măturate dinaintea lui. Va fi zdrobit chiar și conducătorul legământului. Regele de la miazănoapte se va dovedi viclean față de cei ce vor face alianță cu el. Se va ridica și se va arăta puternic numai cu câțiva oameni. Va veni pe neașteptate împotriva bogaților din acel ținut, va face ce nu făcuseră nici părinții lui, nici părinții părinților lui și le va împărți oamenilor lui bogății ca pradă. Va face planuri împotriva unor cetăți întărite, dar numai până la un timp. El va porni cu putere și curaj, în fruntea unei mari oștiri, împotriva împăratului de la miazăzi. Atunci, împăratul de la miazăzi se va pregăti de război cu oaste mare și foarte puternică, dar nu va rezista, fiindcă se vor urzi planuri împotriva lui. Cei ce mâncau bucatele lui domnești, aceia îi vor aduce înfrângerea. Oastea lui va fi măturată și mulți vor cădea răpuși. Amândoi acești regi vor avea planuri rele în inima lor. Stând la aceeași masă, își vor spune cuvinte înșelătoare, dar planurile lor nu se vor împlini, căci sfârșitul nu va fi decât la vremea hotărâtă. Când împăratul de la miazănoapte se va întoarce în țară cu mari bogății, dar cu inima împotriva legământului sfânt, el își va face voia, apoi se va retrage în țara lui. La o vreme anumită, va porni din nou împotriva împăratului de la miazăzi, dar, de data aceasta, nu va mai fi ca înainte, ci niște corăbii din Chitim vor veni împotriva lui, iar el își va pierde curajul. Apoi se va mânia din nou împotriva legământului sfânt și, la întoarcere, se va arăta binevoitor față de cei care au părăsit legământul sfânt. Oști trimise de el vor ocupa și vor profana Sanctuarul – cetatea de scăpare –, vor înlătura jertfa necurmată și vor așeza urâciunea pustiitorului. Prin laude deșarte îi va atrage la păgânism pe cei necredincioși legământului, dar oamenii din popor care Îl cunosc pe Dumnezeul lor vor rămâne tari și vor face mari isprăvi. Înțelepții poporului îi vor învăța pe mulți. Unii vor cădea pentru un timp, răpuși de sabie, de flăcări, de robie și de jaf. Când vor cădea, vor primi puțin ajutor și mulți se vor uni cu ei din fățărnicie. Chiar și din cei înțelepți vor cădea unii, ca să fie încercați, curățiți și albiți până la vremea sfârșitului, căci mai este încă până la timpul hotărât. Regele acela va lucra după bunul său plac: se va înălța, se va slăvi mai presus de orice zeu, va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor și va avea succes până se va sfârși mânia, căci ce este hotărât se va împlini. El nu va ține seama nici de dumnezeii părinților săi, nici de dorința femeilor; nu va ține seama de niciun zeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toți. În schimb, îl va cinsti pe zeul cetăților de scăpare; acestui zeu, pe care nu‑l cunoșteau părinții lui, îi va da cinste cu aur și argint, cu pietre scumpe și lucruri de preț. Cu ajutorul acestui zeu străin va lucra la întărirea cetăților de scăpare. Cui îl va recunoaște îi va da multă cinste; îl va pune să domnească peste mulți și îi va împărți pământ ca răsplată. La vremea sfârșitului, împăratul de la miazăzi se va repezi împotriva lui. Atunci, împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună împotriva acestuia, cu care și călăreți și cu multe corăbii; va intra în multe țări, se va revărsa ca un râu și le va îneca. Va intra și în Țara Minunată și zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul și elita fiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui. El va pune mâna pe țări întregi și nici țara Egiptului nu va avea scăpare. Se va face stăpân pe vistieriile de aur și de argint și pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii și cușiții vor păși legați în urma lui. Dar niște zvonuri venite de la răsărit și de la miazănoapte îl vor tulbura și atunci va porni cu mare mânie ca să‑i nimicească pe mulți, să‑i șteargă de pe fața pământului. El își va întinde corturile regale între mări, spre muntele cel minunat și sfânt. Atunci îi va veni sfârșitul și nimeni nu‑i va sări în ajutor. În vremea aceea se va ridica marea căpetenie Mihail, ocrotitorul fiilor poporului tău. Și va fi un timp de necaz cum n‑a fost de când este lumea și până în vremea aceea; dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit – oricine va fi găsit scris în carte. Iar mulți din cei adormiți în țărâna pământului se vor trezi: unii – la viață veșnică, alții – la ocară și rușine veșnică. Atunci, cei înțelepți vor străluci ca strălucirea bolții cerești, iar cei ce îi vor îndrepta pe mulți vor străluci ca stelele în veci de veci. Tu însă, Daniele, ține ascunse aceste cuvinte și pecetluiește cartea până la timpul sfârșitului, când mulți vor căuta încoace și încolo și cunoștința va crește.” Eu, Daniel, m‑am uitat și am văzut alți doi stând în picioare, unul pe un mal și altul pe celălalt mal al râului. Ei L‑au întrebat pe Cel îmbrăcat în veșminte albe de in, care stătea deasupra apelor râului: „Până când va întârzia sfârșitul acestor lucruri uluitoare?” Și am auzit răspunsul Celui îmbrăcat în veșminte albe de in, care stătea deasupra apelor râului: El Și‑a ridicat spre cer mâna dreaptă și mâna stângă și a jurat pe Cel ce trăiește veșnic că mai întâi vor trece o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme și că toate acestea se vor sfârși când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot. Eu am auzit, dar n‑am înțeles. Și am întrebat: „Domnul meu, care este sfârșitul acestor lucruri?” El a răspuns: „Du‑te în pace, Daniele, căci aceste lucruri vor fi ascunse și pecetluite până la vremea sfârșitului! Mulți vor fi curățiți, albiți și lămuriți; cei răi vor face răul și niciunul din cei răi nu va înțelege, dar cei înțelepți vor înțelege. De la vremea înlăturării jertfei necurmate și a așezării urâciunii pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. Ferice de cine va aștepta și va ajunge până la o mie trei sute treizeci și cinci de zile! Iar tu, du‑te în pace, până va veni sfârșitul! Te vei odihni și apoi te vei ridica în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor.” Cuvântul DOMNULUI descoperit lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, regii lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, regele lui Israel. Când a vorbit DOMNUL prin Osea prima dată, DOMNUL i‑a zis lui Osea: „Du‑te și ia-ți de nevastă o femeie desfrânată și copii din desfrâu, căci țara s‑a dedat la desfrâu, părăsindu‑L pe DOMNUL!” El s‑a dus și a luat‑o de nevastă pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a rămas însărcinată și i‑a născut un fiu. DOMNUL i‑a zis lui Osea: „Pune‑i numele Izreel, căci în curând voi pedepsi casa lui Iehu pentru sângele vărsat la Izreel! Voi pune capăt regatului lui Israel; în ziua aceea, voi sfărâma arcul lui Israel în valea Izreel.” Gomera a rămas din nou însărcinată și a născut o fiică. Domnul i‑a zis lui Osea: „Pune‑i numele Lo‑Ruhama, căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel și n‑o voi mai ierta nicidecum! Dar voi avea milă de cei din casa lui Iuda; îi voi izbăvi prin DOMNUL, Dumnezeul lor, dar nu‑i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin război, cai sau călăreți.” După ce a înțărcat-o pe Lo‑Ruhama, Gomera a rămas însărcinată și a născut un fiu. Dumnezeu i‑a zis lui Osea: „Pune‑i numele Lo‑Ami, căci voi nu sunteți poporul Meu, iar Eu nu sunt Dumnezeul vostru!” „Numărul fiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se poate măsura, nici nu se poate număra. Și în loc să li se zică: «Voi nu sunteți poporul Meu», se vor chema fii ai Dumnezeului celui viu. Atunci, fiii lui Iuda se vor aduna cu fiii lui Israel împreună, își vor pune o singură căpetenie și vor ieși din țară, căci mare va fi ziua lui Izreel. Ziceți-le fraților voștri Ami și surorilor voastre Ruhama! Judecați‑vă cu mama voastră, judecați‑vă! (Căci ea nu este nevasta Mea, și Eu nu sunt bărbatul ei!) Să‑și înlăture semnele desfrâului de pe față și semnele adulterului dintre sâni! Altminteri o voi dezbrăca o voi înfățișa ca în ziua nașterii ei, o voi face asemenea unui pustiu, o voi preface într-un pământ uscat și o voi lăsa să moară de sete! Nu Mă voi îndura de copiii ei, fiindcă sunt copii din desfrâu. Mama lor s-a desfrânat; cea care i‑a zămislit și-a atras rușine zicând: «Voi alerga după iubiții mei, care îmi dau pâine și apă, lână și in, untdelemn și băuturi!» De aceea, iată, îi voi închide drumul cu spini, îi voi pune stavilă cu un zid, ca să nu‑și mai afle cărările. Va alerga după iubiții ei, dar nu‑i va ajunge; îi va căuta, dar nu‑i va găsi. Apoi va zice: «Mă voi întoarce la bărbatul meu dintâi, căci eram mai fericită atunci decât acum.» Ea nu recunoaște că Eu i-am dat grâul, mustul și untdelemnul, precum și argintul pe care i l-am înmulțit și aurul din care l-a făcut pe Baal. De aceea, Îmi voi lua înapoi grâul la timpul lui și mustul la vremea lui, o voi lăsa fără lâna și inul cu care-și acoperă goliciunea. Acum îi voi dezveli rușinea înaintea iubiților ei și nimeni n‑o va scăpa din mâna Mea. Voi face să înceteze orice pricină de veselie, sărbători, luni noi și sabate, și toate praznicele ei. Îi voi pustii via și smochinul, despre care zicea: «Iată plata pe care mi‑au dat‑o iubiții mei!» Le voi preface într‑o pădure și le vor mânca fiarele câmpului. O voi pedepsi pentru zilele când tămâia baalilor, când se gătea cu inel și salbă, când umbla după iubiții ei și uita cu totul de Mine”, zice DOMNUL. „De aceea, iată, o voi seduce: o voi conduce în singurătatea pustiului și îi voi vorbi cu gingășie. Atunci îi voi da iarăși viile și livezile, și valea Acor va deveni o poartă a speranței. Acolo ea Îmi va răspunde ca în zilele tinereții, ca în ziua ieșirii ei din țara Egiptului. În ziua aceea”, zice DOMNUL, „Îmi vei zice: «Bărbatul meu» și nu‑Mi vei mai zice: «Stăpânul meu». Voi scoate din gura ei numele baalilor, ca să nu mai fie pomeniți. De dragul copiilor ei, în ziua aceea voi încheia un legământ cu fiarele câmpului, cu păsările cerului și cu târâtoarele pământului. Voi înlătura din țară arcurile, săbiile și războiul și îi voi face să locuiască în siguranță. Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin dreptate, prin judecată, prin credincioșie și prin îndurare; te voi logodi cu Mine prin credință și‑L vei cunoaște pe DOMNUL! În ziua aceea”, zice DOMNUL, „voi răspunde rugăminții cerului, și cerul îi va răspunde pământului; iar pământul le va răspunde grâului, mustului și untdelemnului, și acestea îi vor răspunde lui Izreel. O voi sădi în țară și Mă voi îndura de Lo‑Ruhama; îi voi zice lui Lo‑Ami: «Poporul meu», iar el va răspunde: «Dumnezeul meu!»” DOMNUL mi‑a zis: „Du‑te iar și iubește o femeie iubită de soț, dar adulteră, așa cum îi iubește DOMNUL pe copiii lui Israel, în timp ce ei sunt porniți spre alți dumnezei și iubitori de turte cu stafide!” M-am dus și am cumpărat‑o cu cincisprezece sicli de argint, plus un homer și un letec de orz. Și i‑am zis: „Rămâi la mine vreme îndelungată! Nu te desfrâna, nu trăi cu alt bărbat, iar eu mă voi păstra la fel pentru tine!” Tot așa, copiii lui Israel vor rămâne vreme îndelungată fără rege, fără căpetenii, fără jertfe, fără stâlpi idolești, fără efod și fără terafimi. După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce și îi vor căuta pe DOMNUL, Dumnezeul lor, și pe David, regele lor, și se vor apropia cu evlavie de DOMNUL și de bunătatea Lui în vremurile viitoare. Ascultați cuvântul DOMNULUI, copii ai lui Israel, căci DOMNUL intră la judecată cu locuitorii țării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoaștere de Dumnezeu în țară! Peste tot se jură, se tăgăduiește, se ucide, se fură, se săvârșește adulter și vărsările de sânge se țin lanț. De aceea se va usca pământul și toți locuitorii lui se vor veșteji. Vor pieri fiarele câmpului și păsările cerului; chiar și peștii mării vor pieri. Totuși, nimeni să nu se certe și să nu-l învinuiască pe altul! căci pricina mea este împotriva ta, preotule! Te vei poticni în plină zi și profetul se va poticni cu tine noaptea. O sortesc pieirii pe mama voastră: poporul Meu piere din lipsă de cunoaștere. Pentru că ai respins cunoașterea, și Eu te resping și nu-Mi vei mai fi preot; și pentru că ai uitat Legea Dumnezeului tău, și Eu îi voi uita pe fiii tăi. Cu cât s-au înmulțit, cu atât au păcătuit împotriva Mea. De aceea le voi preface slava în ocară. Ei se hrănesc cu păcatul poporului Meu și sunt lacomi după nelegiuirea lui. Dar preotului i se va întâmpla ca și poporului: îl voi pedepsi după purtarea lui și‑l voi răsplăti după faptele lui. Vor mânca, dar nu se vor sătura, se vor desfrâna, dar nu se vor înmulți, căci au lăsat deoparte păzirea legilor DOMNULUI. Desfrâul, vinul și mustul iau mințile poporului Meu: el își întreabă lemnul și toiagul lui îi vestește, pentru că duhul desfrâului i-a ademenit și L-au înșelat pe Dumnezeul lor. Ei jertfesc pe culmile munților și își ard prinosurile pe coline, sub stejar, stirax și terebint, a căror umbră este plăcută. De aceea fiicele voastre se dedau la desfrâu și nurorile voastre săvârșesc adulter. Nu le pot pedepsi pe fiicele lor pentru desfrâu, nici pe nurorile lor pentru adulter, pentru că ei înșiși se retrag cu femeile ușoare și aduc jertfe cu slujitoarele la capiște: un popor fără luare-aminte se aruncă în prăpăd. Dacă tu, Israele, te-ai dedat la desfrâu, măcar Iuda să nu se facă vinovat. Nu veniți la Ghilgal, nu vă suiți la Bet‑Aven și nu mai jurați: „Viu este DOMNUL!” Într-adevăr, Israel s-a încăpățânat ca o juncană îndărătnică, dar acum DOMNUL îl va paște ca pe un miel în imașuri întinse. Efraim este legat de idoli. Lasă‑l în pace! Când le trece beția, se dedau la desfrâu; apărătorii lor iubesc cu nesaț înjosirea. Îi va lua vântul cu rafalele lui și se vor rușina de jertfele lor. Ascultați aceasta, preoților! Luați aminte, casă a lui Israel! Plecați urechea, casă a regelui, căci pe voi vă amenință judecata, fiindcă ați fost o cursă la Mițpa și o plasă întinsă pe Tabor! Răzvrătiții se afundă în măcel, dar voi avea Eu pedepse pentru toți! Îl cunosc pe Efraim și Israel nu‑Mi este ascuns. Acum, că Efraim a încurajat desfrâul, Israel s-a făcut necurat. Faptele lor nu le îngăduie să se întoarcă la Dumnezeul lor, fiindcă în ei este un duh de desfrâu și nu‑L recunosc pe DOMNUL. Mândria lui Israel va mărturisi împotriva lui, Israel și Efraim se vor împiedica de vina lor; chiar și Iuda va cădea împreună cu ei. Vor merge să-L caute pe DOMNUL cu oile și cu vitele lor, dar nu‑L vor găsi: S‑a dus de la ei. L‑au înșelat pe DOMNUL, căci au născut copii din flori; acum luna nouă îi va mânca cu tot cu moșiile lor. Sunați din corn în Ghibea! Suflați din trâmbiță la Rama! Strigați la Bet‑Aven! După tine, Beniamine! Efraim va ajunge un loc de groază în ziua venirii pedepsei. Ce vestesc Eu împotriva semințiilor lui Israel va veni negreșit. Căpeteniile lui Iuda sunt ca cei ce mută hotarul: Îmi voi vărsa mânia peste ei ca apa! Efraim va fi apăsat, zdrobit sub judecată, pentru că a ales să umble după murdării. De aceea, am fost ca o pecingine pentru Efraim și ca o cangrenă pentru casa lui Iuda. Dar când Efraim și-a văzut boala și când Iuda și-a văzut rana, Efraim s-a dus în Asiria, a trimis soli la marele împărat, dar el nu poate să vă lecuiască și nu vă va vindeca rana. Da, voi fi ca un leu pentru Efraim, ca un leu tânăr pentru casa lui Iuda. Voi sfâșia prada și voi pleca, o voi lua și nu va fi cine s‑o scape. Voi pleca, Mă voi întoarce la locul Meu, până își vor mărturisi vina și vor căuta Fața Mea: la necaz, Mă vor căuta. „Veniți să ne întoarcem la DOMNUL! El ne‑a sfâșiat și tot El ne va vindeca; El ne‑a lovit și tot El ne va lega rănile. El ne va învia în două zile; a treia zi ne va ridica, vom trăi înaintea Lui și-L vom cunoaște. Să ne grăbim să-L cunoaștem pe DOMNUL, al Cărui răsărit este sigur ca zorile! El va veni la noi ca ploaia, ca ploaia târzie, care udă pământul!” Ce să‑ți fac, Efraime? Ce să‑ți fac, Iudo? Credincioșia voastră este ca norul de dimineață și ca roua care trece degrabă. Iată de ce îi cioplesc prin profeți, îi omor cu vorbele gurii Mele, și judecata Mea va ieși ca lumina! Credincioșie voiesc, nu jertfe, și cunoaștere de Dumnezeu, nu arderi‑de‑tot! Dar ei au călcat legământul ca Adam și, vai, cum M-au înșelat! Galaadul este o cetate de răufăcători; în urma ei sunt numai dâre de sânge. Ca o ceată de tâlhari care-i pândesc pe trecători, așa este clica preoților. Săvârșesc omoruri pe drumul Sihemului: da, pun la cale mișelii. Grozave lucruri am văzut în casa lui Israel: acolo este desfrâul lui Efraim, acolo s-a făcut necurat Israel și chiar Iuda și-a pregătit un seceriș. Când să schimb soarta poporului Meu, Când să-i aduc vindecare lui Israel, ies la iveală nedreptatea lui Efraim și răutatea Samariei: se săvârșesc înșelăciuni, în case intră hoții, iar pe străzi ies bandele de jefuitori. Nu se gândesc în inima lor că Eu țin minte toată răutatea lor. Faptele lor s-au adunat în jurul lor și sunt înaintea Feței Mele. Ei îl înveselesc pe rege cu răutatea lor și cu minciunile lor, pe căpetenii. Toți sunt niște adulteri ca un cuptor bine încins; brutarul nici nu mai ațâță focul între frământarea aluatului și ridicarea lui. Abia a început ziua regelui lor, și căpeteniile sunt cuprinse de fierbințeala vinului și dau mâna cu batjocoritorii. Inima lor stă la pândă ca într-un cuptor, toată noaptea mânia lor doarme, iar dimineața este ca o flacără de foc. Toți sunt înfierbântați ca un cuptor și își mistuie judecătorii; toți regii lor au căzut; niciunul din ei nu Mă cheamă. Efraim se amestecă printre popoare; Efraim este o turtă care n‑a fost întoarsă. Niște străini îi mănâncă puterea, și el nu‑și dă seama; i s-au ivit perii cărunți, și el nu‑și dă seama. Mândria lui Israel mărturisește împotriva lui, dar ei nu se întorc la DOMNUL, Dumnezeul lor; după toate acestea, nu‑L caută! Efraim a ajuns ca un guguștiuc prost și fără minte; ei cer ajutor Egiptului și aleargă în Asiria, dar ori de câte ori se vor duce, Îmi voi arunca plasa peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului, îi voi mustra, după cum li s-a vestit. Vai de ei, pentru că fug de Mine! Prăpăd peste ei, căci s‑au răzvrătit împotriva Mea! Aș vrea să-i răscumpăr, dar ei spun minciuni despre Mine! Nu strigă către Mine din inimă, când se vaită în așternutul lor; își fac tăieturi pentru grâne și must și Mi se împotrivesc. Eu le-am întărit și le-am oțelit brațele, dar ei uneltesc împotriva Mea. Se întorc, dar nu spre Cel de Sus; sunt ca un arc înșelător. Mai‑marii lor vor cădea uciși de sabie din pricina vorbirii lor trufașe; vor ajunge astfel de râs în țara Egiptului. Pune trâmbița la gură! Un vultur se rotește deasupra Casei DOMNULUI, pentru că au călcat legământul Meu și s-au răzvrătit împotriva Legii Mele. Totuși, ei strigă către Mine: „Te recunoaștem, Dumnezeule al lui Israel!” Israel a lepădat binele, de aceea vrăjmașul îl va urmări. Au pus regi fără să Mă întrebe, au ridicat căpetenii fără știrea Mea, și‑au făcut idoli din argintul și aurul lor, de aceea vor fi nimiciți. Jos cu vițelul tău, Samario! Mânia Mea s‑a aprins împotriva lor! Până când vor rămâne vinovați? Idolul acesta vine din Israel: un meșter l‑a făcut și nu este Dumnezeu. Da, vițelul Samariei va fi sfărâmat! Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună. Grâul nu va mai da în spic și nu vor avea făină, și chiar dacă ar avea, le-ar mânca-o străinii. Israel va fi înghițit. Acum au ajuns printre neamuri ca un vas care nu are căutare. S‑au suit în Asiria, ca un măgar sălbatic răzleț. Efraim și‑a tocmit iubiți. Dar chiar dacă ei își tocmesc prieteni printre neamuri, acum îi voi strânge pentru judecată, ca să tremure puțin sub povară regele și căpeteniile. Da, Efraim a sporit altarele, și altarele l‑au tras în păcat. Când îi scriu învățăturile Mele cele multe, ele sunt privite ca un lucru străin. Chiar dacă ei aduc jertfe alese, jertfesc cărnuri și mănâncă din ele, DOMNUL nu le privește cu plăcere. Curând Își va aminti de nelegiuirea lor și le va pedepsi păcatele: se vor întoarce în Egipt! Israel L-a uitat pe Făcătorul lui și și‑a zidit palate, iar Iuda și‑a înmulțit cetățile întărite, de aceea voi trimite foc în cetățile lui și îi va mistui fortărețele. Nu te bucura, Israele, nu te veseli ca popoarele, pentru că te-ai dedat la desfrâu și L-ai părăsit pe Dumnezeul tău, pentru că ai iubit plata desfrâului în toate ariile pentru grâu! Aria și teascul nu‑i vor hrăni și mustul le va lipsi. Nu vor mai locui în țara DOMNULUI, ci Efraim se va întoarce în Egipt și vor mânca bucate necurate în Asiria. Nu vor turna vin pentru DOMNUL și jertfele lor nu‑I vor fi plăcute; ele vor fi pentru ei ca pâinea de jale: toți cei ce mănâncă din ea vor fi necurați, căci pâinea lor va fi numai pentru a-și potoli foamea, nu va intra în Casa DOMNULUI! Ce veți face voi în zilele de praznic, la sărbătorile închinate DOMNULUI? Chiar dacă vor pleca din calea pustiirii, Egiptul le va aduna trupurile, Moful îi va înmormânta; lucrurile lor scumpe de argint vor fi năpădite de ciulini și spini vor crește în corturile lor. Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii! Israel va ști dacă „profetul este un nebun și omul inspirat este un smintit. ” Și aceasta din pricina multelor tale nelegiuiri și a îndelungei tale dușmănii. Efraim stă la pândă împotriva Dumnezeului meu, iar profetului i se întind curse în toate căile lui, și este dușmănit în Casa Dumnezeului său. S‑au afundat în stricăciune, ca în zilele Ghibei; El nu va da uitării nelegiuirea lor, ci le va pedepsi păcatele. „L‑am găsit pe Israel ca pe niște struguri în pustiu; i-am văzut pe părinții voștri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin în primul său an; dar ei s-au dus la Baal‑Peor, s‑au pus în slujba Rușinii, au devenit niște urâciuni ca și iubitul lor. Slava lui Efraim va zbura ca o pasăre: nu va fi nici naștere, nici sarcină, nici zămislire. Și chiar dacă își vor crește copiii, îi voi lipsi de ei înainte să ajungă mari și vai de ei când îi voi părăsi! Efraim, după cum am văzut, își trimite fiii ca soli în Locuința Morților; Efraim își duce copiii la măcel!” Dă‑le, DOAMNE! Ce să le dai? Dă‑le pântece care leapădă și sâni fără lapte! „Toată răutatea lor este la Ghilgal; acolo am ajuns să-i urăsc. Din pricina răutății faptelor lor, îi voi izgoni din Casa Mea. Nu‑i voi mai iubi; toți mai-marii lor sunt răzvrătiți. Efraim este lovit; li s‑a uscat rădăcina și nu vor mai rodi. Chiar dacă vor ajunge să nască, le voi omorî rodul îndrăgit al pântecelui.” Dumnezeul meu îi va lepăda pentru că nu L‑au ascultat, de aceea vor rătăci printre neamuri. Israel era o vie mănoasă, care făcea rod îmbelșugat. Cu cât i s-a înmulțit rodul, cu atât și-a înmulțit altarele; cu cât le-a fost mai bogată țara, cu atât și-au îmbogățit stâlpii idolești. Inima lor este împărțită, de aceea își vor primi pedeapsa. DOMNUL le va dărâma altarele, le va nimici stâlpii idolești. Atunci vor zice: „Nu mai avem rege, căci nu ne‑am temut de DOMNUL; și ce-ar mai putea face regele pentru noi?” Ei rostesc numai vorbe goale, cu jurăminte mincinoase, când încheie un legământ; de aceea va înflori pedeapsa ca mătrăguna pe brazdele ogorului. Locuitorii Samariei vor tremura pentru vițelul din Bet‑Aven; poporul lui îl va jeli și preoții lui se vor văicări pentru slava lui, căci va fi deportat. Da, el însuși va fi dus în Asiria ca dar pentru marele împărat. Efraim va fi cuprins de rușine, și Israel se va rușina de planul său. Samaria și regele ei vor fi ca niște surcele luate de apă. Vor fi nimicite înălțimile răutății, păcatul lui Israel. Spini și mărăcini vor crește pe altarele lor. Atunci vor zice munților: „Acoperiți‑ne!” și dealurilor: „Cădeți peste noi!” „Din zilele Ghibei ai păcătuit, Israele! Acolo au rămas ei pe loc, să nu-i ajungă la Ghibea războiul împotriva fiilor nedreptății. Voi veni să-i pedepsesc și se vor strânge popoare împotriva lor când îi voi pedepsi pentru îndoita lor nelegiuire. Efraim este o juncană deprinsă la jug, căreia îi place să treiere. I‑am cruțat gâtul frumos, dar acum îl voi înjuga pe Efraim, Iuda va trebui să are și Iacov va trage grapa.” Semănați în jurul vostru dreptate, și veți secera credincioșie! Desțeleniți‑vă ogorul: este vremea să-L căutați pe DOMNUL, ca să vină și să vă plouă izbăvire! Ați arat răutate, ați secerat nelegiuire și ați mâncat rodul minciunii. Fiindcă te‑ai încrezut în căile tale și în mulțimea vitejilor tăi, se va stârni vuiet de război împotriva poporul tău și toate fortărețele tale vor fi nimicite, așa cum Șalman a nimicit Bet‑Arbelul în zilele războiului, când mame și copii au fost zdrobiți. Iată ce vă va aduce Betelul din pricina marii voastre răutăți: în revărsatul zorilor se va isprăvi negreșit cu regele lui Israel. „Când era tânăr Israel, îl iubeam și din Egipt l‑am chemat pe fiul Meu. Dar cu cât i-am chemat, cu atât s-au îndepărtat de Mine: au adus jertfe baalilor și au ars tămâie idolilor. Totuși, Eu l‑am învățat pe Efraim să meargă și l‑am luat în brațe; dar ei n‑au recunoscut că Eu îi îngrijeam. I‑am tras cu legături omenești, cu funii de dragoste, le‑am fost precum cei ce-și ridică pruncii la obraz. M‑am aplecat spre el să‑l hrănesc. Nu se vor mai întoarce în țara Egiptului, dar asirianul va fi împăratul lor, pentru că n‑au vrut să se pocăiască. Sabia va năvăli peste cetățile lor, îi va nimici pe prezicătorii lor și îi va mânca, din cauza sfaturilor lor. Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; el este chemat să urce sus, dar niciunul din ei nu se ridică. Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să‑ți fac ca Admei? Cum să te fac ca Țeboimul? Mi se zbate inima în Mine și tot lăuntrul Mi se mișcă de milă. Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu îl voi mai nimici pe Efraim, căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om, Eu, Sfântul din mijlocul tău, și nu voi veni cu urgie. Ei Îl vor urma pe DOMNUL ca pe un leu care răcnește, căci El va răcni, și fiii vor veni tremurând de la apus. Vor alerga tremurând din Egipt ca o pasăre și din țara Asiriei ca o porumbiță. Și‑i voi întoarce la casele lor”, zice DOMNUL. „Efraim Mă înconjoară cu minciuni, și casa lui Israel – cu înșelătorii, dar Iuda încă umblă cu Dumnezeu și este credincios față de Cel Preasfânt.” Efraim se străduiește în vânt și aleargă după vântul de răsărit; zilnic el sporește minciuna și violența, face legământ cu Asiria și duce untdelemn în Egipt. DOMNUL este în ceartă cu Iuda și‑l va pedepsi pe Iacov după purtarea lui; îi va răsplăti după faptele lui. Din pântecele mamei a vrut să ia locul fratelui său, și prin puterea lui a luptat cu Dumnezeu. S‑a luptat cu Îngerul și a fost biruitor, a plâns și s‑a rugat de El. Domnul ne‑a întâlnit la Betel, acolo a vorbit El cu noi. DOMNUL este Dumnezeul Oștirilor; DOMNUL este numele Lui de neuitat. Tu dar întoarce‑te la Dumnezeul tău, păstrează credincioșia și dreapta hotărâre și nădăjduiește mereu în Dumnezeul tău! Negustorul Efraim are în mâini un cântar fals; îi place să stoarcă bani și zice: „Cu adevărat m‑am îmbogățit, am agonisit avere; în toată truda mea nu mi s-ar putea găsi vreo vină sau vreun păcat.” „Dar Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, încă din țara Egiptului; Te voi face să locuiești iarăși în corturi, ca în zilele de sărbătoare! Le-am vorbit profeților; le‑am înmulțit vedeniile și am spus pilde prin profeți.” Dacă galaadiții s-au dedat la nelegiuire, negreșit vor ajunge de nimic. Cei ce jertfesc boi la Ghilgal, ca și altarele lor, sunt ca niște murdării pe brazdele unui ogor. Iacov se refugiase în câmpia Aram, Israel a slujit pentru o nevastă, pentru o femeie a făcut de pază, dar printr‑un profet l-a scos DOMNUL pe Israel din Egipt; printr‑un profet a fost păzit Israel. Amarnic L-a mâniat Efraim pe Domnul, de aceea El va aduce asupra lui sângele vărsat; Stăpânul său îi va întoarce ocara. Când vorbea Efraim, toți tremurau; era la mare cinste în Israel, dar prin Baal s‑a făcut vinovat și a murit. Și acum ei păcătuiesc tot mai mult, își fac chipuri turnate din argintul lor, idoli după iscusința lor, toți – o lucrare de meșteri. Și așa cum se spune despre ei: jertfind oameni, sărută viței! De aceea vor fi ca norul de ceață al dimineții, ca roua care se risipește curând, ca pleava din arie spulberată de vânt, ca fumul ieșit prin horn. „Totuși, Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, încă din țara Egiptului; alt Dumnezeu în afară de Mine nu cunoști și nu există Mântuitor în afară de Mine. Eu te‑am cunoscut în pustiu, într-un pământ secetos și fierbinte. Când îi pășteam Eu, erau bine hrăniți; s-au săturat și inima lor s‑a semețit, de aceea M‑au uitat. Voi fi pentru ei ca un leu tânăr, îi voi pândi pe drum ca un leopard, mă voi arunca asupra lor ca o ursoaică lipsită de pui, le voi sfâșia coșul pieptului, îi voi înfuleca îndată ca o leoaică, așa cum sfâșie o fiară sălbatică. Te nimicesc, Israele! Și cine o să-ți vină în ajutor? Unde este acum regele tău, ca să te scape în toate cetățile tale? Unde sunt judecătorii tăi, despre care ziceai: «Dă‑mi un rege și domni»? Ți‑am dat un rege în mânia Mea și ți‑l iau în furia Mea! Nelegiuirea lui Efraim este strânsă mănunchi, păcatul lui este pus la păstrare. Îl ajung durerile celei care naște, dar este un copil nepriceput, fiindcă nu se iese la vreme din pântecele mamei! Îi voi răscumpăra din Locuința Morților, îi voi izbăvi de moarte. Moarte, unde îți este ciuma? Locuință a Morților, unde îți este ciuma? Va pieri mila din ochii Mei! Oricât de roditor ar fi Efraim între frații săi, va veni vântul de răsărit, vântul DOMNULUI, se va sui din pustiu, îi va seca fântânile și‑i va usca izvoarele; îi va jefui vistieria de toate lucrurile ei scumpe. Samaria va fi pedepsită pentru că este nesupusă față de Dumnezeul ei. Vor fi răpuși de sabie; pruncii lor vor fi zdrobiți și femeile însărcinate vor fi spintecate.” Întoarce‑te, Israele, la DOMNUL, Dumnezeul tău, fiindcă ai căzut prin nelegiuirea ta! Aduceți cu voi cuvinte de căință și întoarceți‑vă la DOMNUL! Spuneți‑I: „Iartă-ne toată vina, primește‑ne cu bunăvoință, și Îți vom da rodul buzelor noastre! Asirianul nu ne va scăpa, pe cai nu vom mai încăleca, iar lucrării mâinilor noastre nu-i vom mai zice: «Dumnezeul nostru», căci la Tine găsește milă orfanul.” „Îi voi vindeca de rătăcirea lor, îi voi iubi cu toată mărinimia, când se va întoarce mânia Mea de la ei. Voi fi ca roua pentru Israel, iar el va înflori ca un crin și va da rădăcini ca Libanul. Mlădițele i se vor întinde; măreția lui va fi ca a măslinului și mireasma lui, ca a Libanului. Vor locui din nou la umbra lui și vor cultiva grâne; vor înflori ca vița-de-vie, și faima lui Israel va fi ca a vinului din Liban. Ce mai are Efraim a face cu idolii? Eu îi răspund și‑i port de grijă, Eu sunt ca un chiparos cu frunziș bogat; de la Mine îți vei primi rodul.” Cine este înțelept ca să înțeleagă acestea și deștept ca să le recunoască? Într-adevăr, căile DOMNULUI sunt drepte și cei drepți umblă pe ele, dar cei răzvrătiți se poticnesc pe ele. Cuvântul DOMNULUI care i‑a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel: Ascultați lucrul acesta, bătrânilor! Luați seama, toți locuitorii țării! S‑a întâmplat așa ceva pe vremea voastră sau pe vremea părinților voștri? Povestiți‑le despre aceasta copiilor voștri și copiii voștri să le spună copiilor lor, iar copiii lor să povestească generației următoare! Ce a lăsat nemâncat lăcusta gazam a mâncat lăcusta arbe, ce a lăsat lăcusta arbe a mâncat lăcusta ielec, ce a lăsat lăcusta ielec a mâncat lăcusta hasil. Treziți‑vă, bețivilor, și plângeți! Bociți‑vă, toți cei ce beți vin, căci vi s-a luat mustul de la gură! Un popor a năvălit asupra țării mele, puternic și fără număr, cu dinți de leu și fălci de leoaică. Mi‑a pustiit via, mi‑a despuiat smochinii, i‑a lăsat cojiți și părăsiți le‑a albit ramurile. Bocește‑te ca o fecioară îmbrăcată în sac după bărbatul tinereții ei! Au încetat ofrandele și libațiile la Casa DOMNULUI; preoții, slujitorii DOMNULUI, sunt cuprinși de jale. Câmpul este pustiit, pământul jelește, căci holdele au fost pustiite, mustul a secat și uleiul s‑a sfârșit. Înmărmuriți, plugari, și văitați‑vă, podgoreni, pentru grâu și pentru orz, căci secerișul ogorului e pierdut! Via s‑a uscat, smochinul este veșted, rodiul, finicul, mărul și toți pomii de pe câmp s‑au uscat. Iar bucuria i‑a părăsit pe fiii oamenilor! Încingeți‑vă, preoți, și plângeți! Bociți‑vă, slujitori ai altarului; veniți și petreceți noaptea îmbrăcați cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci ofrandele și jertfele de băutură nu se mai aduc la Casa Dumnezeului vostru. Vestiți un post, chemați o adunare sfântă; strângeți‑i pe bătrâni, pe toți locuitorii țării, la Casa DOMNULUI, Dumnezeului vostru, și strigați către DOMNUL! Vai, vai! Ce zi vine! Da, ziua DOMNULUI este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic. Nu s‑a prăpădit hrana sub ochii noștri și bucuria și veselia din Casa Dumnezeului nostru? Semințele s‑au chircit sub brazde; grânarele sunt pustii, hambarele sunt în paragină, pentru că grânele s‑au uscat! Cum gem vitele! Cirezile de vite umblă buimace, pentru că nu mai au pășune; chiar și turmele de oi suferă! Către Tine strig, DOAMNE, căci un foc a mistuit izlazurile și o flacără a pârjolit toți pomii de pe câmp! Chiar și fiarele câmpului strigă după Tine, pentru că au secat pâraiele cu apă și focul a mistuit izlazurile pustiului. „Sunați din trâmbiță în Sion! Dați un strigăt de alarmă pe muntele Meu cel sfânt!” Să tremure toți locuitorii țării, pentru că vine ziua DOMNULUI, este aproape! O zi de întuneric și de negură, o zi de nori și de întunecime. Cum se întinde bezna peste munți, așa vine un popor mare și puternic cum n‑a mai fost din veac și nici în vremurile viitoare nu va mai fi. Arde focul înaintea lor și pâlpâie flacăra după ei. Înaintea lor, țara era ca o grădină a Edenului, și după el este un pustiu sterp; nimic nu‑i scapă. Au înfățișare de cai și gonesc ca niște călăreți. Huruie ca niște care ce sar peste culmile munților, ca sfârâitul flăcărilor ce mistuie miriștea, ca un popor puternic pregătit de luptă. Tremură popoarele înaintea lor și toate fețele pălesc. Aleargă în pas războinic, se suie pe ziduri ca niște viteji încercați. Fiecare ține drumul drept și nu se abate din cale. Nu se împing unii pe alții, fiecare ține șirul și se năpustesc prin sulițe fără să rupă rândurile. Năvălesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case și intră pe fereastră ca hoții. Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele și luna se întunecă și stelele își pierd strălucirea. DOMNUL face să tune glasul Lui înaintea oștirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare și cel ce împlinește cuvântul Lui este puternic. Da, ziua DOMNULUI este mare și nespus de înfricoșătoare; cine o va putea suferi? „Dar chiar acum”, zice DOMNUL, „întoarceți‑vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și bocet!” Sfâșiați‑vă inimile, nu hainele! Întoarceți‑vă la DOMNUL, Dumnezeul vostru! Căci El este milostiv și îndurător, îndelung răbdător și bogat în bunătate și Se căiește de rău. Cine știe dacă nu Se va întoarce și nu Se va căi, lăsând în urma Sa o binecuvântare, ofrande și jertfe de băutură pentru DOMNUL, Dumnezeul vostru? Sunați din trâmbiță în Sion! Vestiți un post, chemați o adunare sfântă! Strângeți poporul, sfințiți adunarea! Aduceți-i pe bătrâni și strângeți copiii, chiar și pruncii de la țâță! Să iasă mirele din iatac și mireasa, din odaia ei! Preoții, slujitorii DOMNULUI, să plângă între pridvor și altar și să zică: „ DOAMNE, îndură‑Te de poporul Tău! Nu da de ocară moștenirea Ta, n‑o face de batjocura popoarelor! De ce să se zică printre neamuri: «Unde este Dumnezeul lor?»” DOMNUL a devenit gelos pentru țara Lui și S‑a îndurat de poporul Său. DOMNUL a răspuns și a zis poporului Său: „Iată, vă trimit grâu, must și untdelemn proaspăt, ca să vă săturați, și nu vă voi mai face de ocară între neamuri. Voi îndepărta de la voi vrăjmașul de la miazănoapte, îl voi izgoni într‑un pământ uscat și pustiu: fruntea oștirii – în Marea de Răsărit, iar coada oștirii – în Marea de Apus; duhoarea lui se va ridica în sus și miasma lui se va înălța în văzduh, căci a făcut lucruri mari.” Nu te teme, pământule, ci bucură‑te și veselește‑te, căci DOMNUL face lucruri mari! Nu vă temeți, fiare de pe câmp, căci pășunile pustiei vor înverzi iarăși; pomii își vor da roadele, iar smochinul și vița își vor da belșugul! Bucurați‑vă, copii ai Sionului, și veseliți‑vă în DOMNUL, Dumnezeul vostru, căci El va turna peste voi din belșug ploaie timpurie, și ploaie târzie în luna întâi. Ariile se vor umple de grâu, iar linurile vor da pe dinafară de must și de untdelemn. „Vă voi despăgubi pentru anii pe care i‑au mâncat lăcusta arbe, și lăcustele ielec, hasil și gazam, oștirea Mea cea mare pe care am trimis‑o împotriva voastră. Veți mânca și vă veți sătura și veți lăuda Numele DOMNULUI, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, iar poporul Meu nu va mai fi niciodată de ocară. Și veți ști că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru. Nu este altul afară de Mine. Și poporul Meu nu va mai fi niciodată de ocară. După ce se vor întâmpla aceste lucruri, voi turna Duhul Meu peste orice făptură. Fiii și fiicele voastre vor profeți, bătrânii voștri vor visa vise și tinerii voștri vor avea vedenii. Chiar și peste robi și peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea. Voi face semne în ceruri și pe pământ: sânge, foc și stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric și luna, în sânge înainte să vină ziua DOMNULUI, ziua cea mare și înfricoșată. Atunci, oricine va chema Numele DOMNULUI va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sion și la Ierusalim, după cum a făgăduit DOMNUL, și între cei rămași pe care‑i va chema DOMNUL. Căci iată, în zilele acelea și în vremurile acelea, când îi voi aduce înapoi pe exilații lui Iuda și ai Ierusalimului, voi strânge toate neamurile și le voi coborî în Valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, moștenirea Mea, Israel, pe care l‑au risipit printre neamuri, împărțind între ele țara Mea. Au tras la sorți pentru poporul Meu; au dat un băiat pe o prostituată, au vândut o fată pe vin și l‑au băut. Ce aveți cu Mine, Tirule și Sidonule și toate ținuturile filistenilor? Vreți să vă răzbunați pe Mine? Dacă veți căuta să vă răzbunați, iute, fără zăbavă, voi întoarce răzbunarea asupra capului vostru. Mi‑ați luat argintul și aurul și cele mai bune odoare ale Mele și le‑ați dus în templele voastre. Pe fiii lui Iuda și ai Ierusalimului i‑ați vândut fiilor grecilor, ca să‑i îndepărtați de hotarele lor. Iată, îi voi trezi în locul în care i‑ați vândut și voi întoarce răzbunarea asupra capului vostru. Pe fiii și fiicele voastre îi voi vinde fiilor lui Iuda, și ei îi vor vinde sabeenilor, un neam îndepărtat, căci DOMNUL a vorbit.” Vestiți aceasta printre neamuri: „Pregătiți războiul! Treziți‑i pe viteji! Să se apropie și să se suie toți oamenii de război! Din brăzdarele plugurilor faceți săbii și din cosoarele voastre, sulițe! Cel slab să zică: «Sunt tare!»” Grăbiți‑vă și veniți, neamuri toate dimprejur, și strângeți‑vă acolo! Coboară‑i, DOAMNE, pe vitejii Tăi! „Să se trezească și să se suie în Valea lui Iosafat, pentru că acolo Mă voi așeza să judec toate neamurile dimprejur! Apucați secera, fiindcă secerișul este copt! Veniți și călcați în picioare, fiindcă teascul este plin și linurile se revarsă! Căci mare este răutatea lor!” Vin grămezi‑grămezi în Valea Judecății, căci ziua DOMNULUI este aproape, în Valea Judecății. Soarele și luna se întunecă și stelele își pierd strălucirea. DOMNUL răcnește din Sion, din Ierusalim Îi răsună glasul. Cerurile și pământul se zguduie, dar DOMNUL este un adăpost pentru poporul Său, un loc întărit pentru fiii lui Israel. „Atunci veți ști că Eu, DOMNUL, Dumnezeul vostru, locuiesc pe Sion, muntele Meu cel sfânt. Ierusalimul va fi sfânt și străinii nu vor mai trece prin el. În vremea aceea, va picura must din munți și va curge lapte din dealuri; va curge apă prin toate văile lui Iuda. Un izvor va ieși din Casa DOMNULUI și va uda valea Sitim. Egiptul va fi un pustiu, Edomul va ajunge un pustiu sterp din pricina silniciei lui împotriva fiilor lui Iuda, al căror sânge nevinovat l‑au vărsat în țara lor. Dar Iuda va fi veșnic locuit și Ierusalimul, din neam în neam. Voi răzbuna sângele pe care nu l-am răzbunat încă!” DOMNUL va locui în Sion! Cuvintele lui Amos, un păstor din Tecoa, care a avut vedenii despre Israel pe vremea lui Ozia, regele lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, regele lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului. El a zis: „ DOMNUL răcnește din Sion ca un leu, glasul Lui răsună din Ierusalim. Pășunile păstorilor se veștejesc și vârful Carmelului se usucă.” Așa vorbește DOMNUL: „Pentru trei fărădelegi ale Damascului, ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea: pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fier, voi trimite în casa lui Hazael un foc, care va mistui palatele lui Ben‑Hadad. Voi sfărâma zăvoarele Damascului și-i voi nimici pe locuitorii din valea Aven, împreună cu cel ce ține sceptrul în Bet‑Eden, și poporul lui Aram va fi exilat la Chir”, zice DOMNUL. Așa vorbește DOMNUL: „Pentru trei fărădelegi ale Gazei, ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea: pentru că i-a luat prinși de război pe toți cei cuceriți și i‑a dat Edomului, voi trimite în zidurile Gazei un foc care‑i va mistui palatele. Îi voi nimici pe locuitorii din Așdod și pe cel ce ține sceptrul în Așchelon; Îmi voi întoarce mâna împotriva Ecronului și rămășița filistenilor va pieri”, zice Domnul DUMNEZEU. Așa vorbește DOMNUL: „Pentru trei fărădelegi ale Tirului, ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea: pentru că i-au dat pe toți prizonierii pe mâna Edomului și nu și‑au amintit de legământul frățesc, voi trimite în zidurile Tirului un foc, care‑i va mistui palatele.” Așa vorbește DOMNUL: „Pentru trei fărădelegi ale Edomului, ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea: pentru că l-a urmărit cu sabia pe fratele lui, înăbușindu‑și mila, pentru că mânia lui sfâșia neîncetat și își vărsa întruna urgia, voi trimite în Teman un foc, care va mistui palatele Boțrei.” Așa vorbește DOMNUL: „Pentru trei fărădelegi ale fiilor lui Amon, ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea: pentru că le‑au spintecat pe galaaditele însărcinate, ca să‑și lărgească ei hotarele, voi pune în zidurile Rabei un foc care‑i va mistui palatele, în strigăte de război în ziua luptei și în mijlocul vijeliei în ziua furtunii. Regele lor va merge în exil, cu tot cu căpeteniile lui”, zice DOMNUL. Așa vorbește DOMNUL: „Pentru trei fărădelegi ale Moabului, ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea: pentru că a ars oasele regelui Edomului până le‑a făcut var, voi trimite în Moab un foc care va mistui palatele Cheriotului, iar Moabul va muri în tumult, în strigăte de luptă și sunete de corn. Voi nimici judecătorul din mijlocul lui și-i voi ucide pe toți mai-marii lui împreună cu el”, zice DOMNUL. Așa vorbește DOMNUL: „Pentru trei fărădelegi ale celor din Iuda, ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea: pentru că au lepădat Legea DOMNULUI și n‑au păzit rânduielile Lui, ci au rătăcit în amăgirile lor idolești, după care umblaseră și părinții lor, voi trimite un foc în Iuda care va mistui palatele Ierusalimului.” Așa vorbește DOMNUL: „Pentru trei fărădelegi ale celor din Israel, ba pentru patru, nu‑Mi schimb hotărârea: pentru că l-au vândut pe cel nevinovat pe arginți și pe sărac pe o pereche de sandale; pentru că strivesc în țărână capetele sărmanilor și îi dau la o parte din drum pe cei smeriți; pentru că fiu și tată se culcă cu aceeași fată, pângărind astfel Numele Meu cel sfânt; pentru că se întind lângă fiecare altar pe haine luate ca zălog și beau în templul zeilor lor vinul luat ca despăgubire. Eu însă dinaintea acestui popor i-am stârpit pe amoriți, care erau înalți cât cedrii și puternici ca stejarii; le‑am stârpit rodul deasupra și rădăcinile dedesubt. Da, Eu sunt Cel ce v‑am adus aici din țara Egiptului și v‑am călăuzit prin pustiu vreme de patruzeci de ani ca să moșteniți țara amoriților. Am ridicat profeți dintre fiii voștri și nazirei dintre tinerii voștri. Nu este așa, fii ai lui Israel?”, zice DOMNUL. „Dar voi le-ați dat nazireilor să bea vin, iar profeților le‑ați poruncit să nu profețească. De aceea, iată, vă voi strivi cum strivește carul pământul când este încărcat cu snopi. Cel iute nu va avea unde să fugă, cel tare nu-și va păstra puterea, iar viteazul nu‑și va scăpa viața. Arcașul nu va putea ține piept, cel iute de picior nu va scăpa, nici călărețul nu‑și va scăpa viața, iar cel mai inimos dintre războinici va fugi fără arme în ziua aceea”, zice DOMNUL. „Ascultați cuvântul acesta pe care l‑a rostit DOMNUL împotriva voastră, fii ai lui Israel, împotriva întregii familii pe care am scos-o din țara Egiptului: Dintre toate familiile pământului, numai pe voi vă cunosc de aproape; de aceea am să vă și pedepsesc pentru toate nelegiuirile voastre.” Merg oare doi oameni împreună fără să fi căzut la învoială? Rage leul în pădure dacă are ce să sfâșie? Zbiară leul tânăr din cotlonul lui dacă n‑a prins nimic? Cade pasărea în lațul întins pe pământ dacă nu i se pune o momeală? Ridică cineva lațul de la pământ dacă nu s-a prins ceva în el? Sună cornul într-o cetate fără să se înspăimânte poporul? Se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi adus DOMNUL? Da, Domnul DUMNEZEU nu face nimic fără să‑Și descopere taina slujitorilor Săi, profeții. Leul rage: cine nu se va speria? Domnul DUMNEZEU vorbește: cine nu va profeți? Strigați în palatele din Asiria și în palatele din Egipt și ziceți: „Adunați‑vă pe munții Samariei, să vedeți ce mari tulburări sunt în mijlocul ei și ce asupriri se fac în sânul ei! Nu știu să trăiască cinstit”, zice DOMNUL, „ci își adună în palate pradă luată prin violență.” De aceea, așa vorbește Domnul DUMNEZEU: „Vrăjmașul îți va împresura țara, îți va doborî întăriturile și palatele îți vor fi jefuite!” Așa vorbește DOMNUL: „După cum păstorul mai scoate din gura leului doar două picioare de miel sau un vârf de ureche, așa vor scăpa fiii lui Israel care stau în Samaria pe paturi arătoase și pe divane de Damasc.” „Ascultați și dați această mărturie împotriva casei lui Iacov”, zice DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor: „Când voi pedepsi fărădelegile lui Israel, voi pedepsi și altarele din Betel: coarnele altarelor vor fi tăiate și vor cădea la pământ. Voi dărâma atât casele de iarnă, cât și casele de vară; casele împodobite cu fildeș vor pieri și casele cele mari vor fi spulberate”, zice DOMNUL. Ascultați cuvântul acesta, juncane din Bașan, de pe muntele Samariei, voi, care-i asupriți pe cei sărmani, îi chinuiți pe cei lipsiți și le ziceți domnilor voștri: „Hai, adu ceva să bem!” Domnul DUMNEZEU a jurat pe sfințenia Lui: „Iată, vor veni zile peste voi când veți fi duse cu funii și veți sfârși în cazanele de ciorbă. Veți ieși prin spărturi, fiecare drept înainte, și vă voi lepăda în Harmon ”, zice DOMNUL. „Duceți‑vă la Betel și păcătuiți! Mergeți la Ghilgal, sporiți fărădelegea! Aduceți‑vă jertfele în fiecare dimineață și zeciuielile la fiecare trei zile! Ardeți pâine dospită ca jertfă de mulțumire! Strigați, trâmbițați-vă mărinimia, dacă așa vă place, fii ai lui Israel”, zice Domnul DUMNEZEU. „Eu unul însă am lăsat foametea în toate cetățile voastre și lipsa de pâine în toate locurile voastre. Cu toate acestea, nu v‑ați întors la Mine ”, zice DOMNUL. „Tot Eu am oprit ploaia de la voi, chiar cu trei luni înainte de secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar peste altă cetate n‑am dat ploaie; într‑un ogor a plouat, iar alt ogor, fără ploaie, s‑a uscat; două‑trei cetăți s-au dus la alta să bea apă, și tot nu și‑au potolit setea. Cu toate acestea, nu v‑ați întors la Mine ”, zice DOMNUL. „Am lovit cu mălură și mană grădinile și viile voastre cele multe; smochinii și măslinii voștri au fost mâncați de lăcusta gazam. Cu toate acestea, nu v‑ați întors la Mine”, zice DOMNUL. „Am trimis peste voi ciuma, ca peste egipteni odinioară; v‑am ucis flăcăii cu sabia și am lăsat caii pradă pentru vrăjmași; am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Cu toate acestea, nu v‑ați întors la Mine ”, zice DOMNUL. „Pe unii dintre voi i‑am spulberat, cum a spulberat Dumnezeu Sodoma și Gomora; ați fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, nu v‑ați întors la Mine ”, zice DOMNUL. „De aceea, îți voi face cum am zis, Israele, și, fiindcă îți voi face astfel, pregătește-te să-L întâmpini pe Dumnezeul tău, Israele!” Da, iată-L pe Cel care a plămădit munții, care a creat vântul, care-i spune omului până și gândurile lui, care preface zorii zilei în beznă, care umblă pe înălțimile pământului: DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, este Numele Lui. Ascultați acest cuvânt, bocetul pe care îl fac pentru voi, casă a lui Israel! A căzut și nu se mai ridică fecioara lui Israel; este părăsită pe pământul ei și nimeni nu o poate ridica. Așa vorbește Domnul DUMNEZEU către casa lui Israel: „Cetatea care scotea la luptă o mie va rămâne cu o sută, iar cea care scotea la luptă o sută va rămâne cu zece.” Așa vorbește DOMNUL către casa lui Israel: „Căutați‑Mă, și veți trăi! Nu căutați Betelul, nu mergeți la Ghilgal și nu vă duceți la Beer‑Șeba, căci Ghilgalul va fi dus în exil și Betelul va ajunge un dezastru! Căutați-L pe DOMNUL, și veți trăi! Altfel, El va aprinde casa lui Iosif ca un foc mistuitor și nu va fi nimeni în Betel care să‑l stingă! Ah, voi, care prefaceți dreptul în pelin și aruncați dreptatea la pământ!” Cel ce a făcut Pleiadele și Orionul, Cel ce preschimbă în dimineață umbra nopții, întunecă ziua și o face noapte, Cel ce cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului – DOMNUL este Numele Lui. El dezlănțuie prăpădul peste cei tari și aduce ruina peste întăritura lor. Ei îl urăsc pe cel ce demască nedreptatea la porți și sunt scârbiți de cel ce vorbește cinstit. Da, pentru că îl striviți pe sărac sub biruri și luați de la el dajdie din grâne, deși v-ați zidit case din piatră cioplită, nu veți locui în ele; deși v-ați sădit vii preafrumoase, nu veți bea din vinul lor. Da, știu că multe vă sunt fărădelegile și că păcatele voastre sunt fără număr: îi urgisiți pe cei nevinovați, luați mită și nu le faceți dreptate săracilor la poartă. Pentru asemenea fapte, cei ce s-au pricopsit vor plânge în vremea aceea, fiindcă va fi vremea nenorocirii. Căutați binele, nu răul, ca să rămâneți în viață și, astfel, DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, să fie cu voi, așa cum spuneți! Urâți răul și iubiți binele, faceți să domnească legea la poarta cetății, și poate că DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, se va îndura de rămășița lui Iosif! Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, Stăpânul: „În toate piețele va fi bocet și pe toate străzile se va zice: «Vai! Vai!» Îi vor chema pe plugari să jelească și să bocească pe cei ce știu cântece de jale. În toate viile vor fi bocete când voi trece prin mijlocul tău”, zice DOMNUL. Vai de cei ce tânjesc după ziua DOMNULUI! Ce așteptați voi de la ziua DOMNULUI? Ea va fi întuneric, și nu lumină, ca atunci când cineva, fugind de un leu, se întâlnește cu un urs, iar când ajunge acasă și se reazemă de zid, îl mușcă un șarpe. Oare nu va fi ziua DOMNULUI întuneric, și nu lumină, întunecime fără licăr? „Urăsc, disprețuiesc sărbătorile voastre și nu sufăr mireasma adunărilor voastre! Când Îmi aduceți arderi‑de‑tot și ofrande, nu am nicio plăcere de ele, iar la vitele îngrășate aduse ca jertfă-de-pace nu pot să Mă uit. Încetează cu cântecele tale zgomotoase; nu vreau să aud sunetul harfelor tale! Dimpotrivă, judecata dreaptă să curgă în valuri ca apa și dreptatea, ca un torent nesecat! Mi‑ați adus voi jertfe și ofrande în pustiu, în cei patruzeci de ani, casă a lui Israel? Îi veți lua deci pe Sucut, împăratul vostru, și pe Caivan, idolul vostru, steaua zeului pe care vi l‑ați făcut, și vă voi deporta dincolo de Damasc”, zice DOMNUL, al cărui Nume este Dumnezeul Oștirilor. Vai de cei ce trăiesc fără griji în Sion, care se simt la adăpost pe muntele Samariei, vai de oamenii renumiți ai celui dintâi dintre neamuri, la care aleargă cei din casa lui Israel! Duceți-vă la Calne și priviți, de acolo mergeți la Hamatul cel mare, apoi coborâți în Gatul filistenilor! Sunteți voi mai buni decât aceste regate? Sau este mai întins hotarul lor decât al vostru? Voi, care credeți că ziua cea rea este departe și instaurați domnia violenței! Se culcă pe paturi de fildeș, stau tolăniți pe divanele lor, mâncând miei din turmă și viței puși la îngrășat, lălăind nimicuri în sunetul harfei și crezându-se iscusiți ca David la instrumente; beau vin din pocale mari, se ung cu cele mai scumpe uleiuri și nu le pasă de prăbușirea lui Iosif. De aceea vor merge degrabă în fruntea exilaților și se va termina cu praznicele acestor tolăniți. Domnul DUMNEZEU jură pe Sine Însuși – da, așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor: „Mi‑e scârbă de mândria lui Iacov și‑i urăsc palatele! Voi da în mâna vrăjmașului cetatea cu tot ce este în ea.” Și dacă vor mai rămâne zece oameni într‑o casă, vor muri. Când ruda unui mort, luându-l să-l ardă, îi va scoate trupul afară din casă, îl va întreba pe cel din fundul casei: „Mai este cineva cu tine?” Acela va răspunde: „Nimeni.” Iar acesta va zice: „Sst! Nu trebuie să pomenim acum Numele DOMNULUI!” Căci, iată, DOMNUL poruncește să se facă bucăți casa cea mare și moloz casa cea mică. Pot caii să alerge pe stâncă sau se poate ara marea cu boii? Totuși, voi ați prefăcut dreptul în otravă și rodul dreptății în pelin, voi, care vă bucurați de Lo‑Debar și ziceți: „Oare nu prin tăria noastră ne‑am recăpătat cetatea Carnaim?” „Dar iată ce vă voi face, casă a lui Israel”, zice DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor: „voi ridica împotriva voastră un neam care vă va asupri de la Lebo‑Hamat până la valea Arava.” Domnul DUMNEZEU mi-a arătat în vedenie cum se formau roiuri de lăcuste, pe când începea să crească otava – era otava de după cositul pentru rege. Și după ce lăcustele au mâncat toată iarba din țară, am zis: „Fie-ți milă, Doamne DUMNEZEULE! Cum ar putea rezista Iacov, care este atât de slab?” Atunci, DOMNUL S‑a răzgândit cu privire la aceasta: „Nu se va întâmpla”, a zis DOMNUL. Domnul DUMNEZEU mi‑a arătat altceva: Domnul DUMNEZEU chema o ploaie de foc. Aceasta mistuise adâncul cel mare și începea să mistuie și ogoarele. Atunci am zis: „Doamne DUMNEZEULE, oprește! Cum ar putea rezista Iacov, care este atât de slab?” Iar DOMNUL S‑a răzgândit și cu privire la aceasta: „Nici aceasta nu se va întâmpla”, a zis Domnul DUMNEZEU. Apoi mi-a arătat altceva: se făcea că Domnul stătea lângă un zid de cositor și avea în mână cositor. DOMNUL mi‑a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „Cositor.” Și Domnul mi‑a zis: „Iată, voi pune cositorul în mijlocul poporului Meu Israel și nu‑i voi mai trece cu vederea păcatul, ci înălțimile lui Isaac vor fi pustiite, sanctuarele lui Israel vor fi dărâmate și voi ridica sabia împotriva casei lui Ieroboam.” Atunci, Amația, preotul din Betel, i-a trimis vorbă lui Ieroboam, regele lui Israel: „Amos uneltește împotriva ta în mijlocul casei lui Israel. Țara nu-i mai poate suferi niciun cuvânt. Căci iată ce zice Amos: «Ieroboam va fi ucis de sabie, iar Israel negreșit va fi exilat departe de țara lui!»” Iar lui Amos Amația i-a zis: „Pleacă, văzătorule, și fugi în țara lui Iuda! Acolo să-ți mănânci pâinea, acolo să profețești! Dar la Betel să nu mai profețești, pentru că acesta este un sanctuar al regelui, un templu al regatului!” Amos i-a răspuns lui Amația și i‑a zis: „Nu sunt profet, nici fiu de profet, ci sunt păstor și îngrijitor de sicomori. Dar DOMNUL m‑a luat de la oi și DOMNUL mi‑a zis: «Du‑te și profețește poporului Meu, Israel!» Ascultă acum Cuvântul DOMNULUI tu, care zici: «Nu profeți împotriva lui Israel, nu vorbi aiurea împotriva casei lui Isaac!» De aceea, așa vorbește DOMNUL: «Nevasta ta se va prostitua în cetate, fiii și fiicele tale vor cădea răpuși de sabie, pământul tău va fi împărțit cu funia, iar tu vei muri într‑o țară necurată și Israel negreșit va fi exilat departe de țară.»” Domnul DUMNEZEU mi‑a arătat în vedenie un coș cu smochine văratice. El a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „Un coș cu smochine văratice.” Și DOMNUL mi‑a zis: „A venit sfârșitul poporului Meu, Israel; nu‑i mai pot trece cu vederea păcatul! Cântecele palatului vor deveni vaiete în ziua aceea”, zice Domnul DUMNEZEU. „«Ce mulțime de leșuri! Cum zac aruncate pretutindeni! Tăcere!», se va spune. Ascultați aceasta, voi, care îi striviți pe cei sărmani, ca să-i aduceți la tăcere pe nenorociții din țară, și ziceți: «Când trece luna nouă, ca să vindem grâne? Când trece sabatul, ca să desfacem grâul, să micșorăm efa, să mărim siclul și să strâmbăm cântarul pentru a înșela, ca să‑i cumpărăm pe săraci pe argint și pe nevoiași pe o pereche de încălțăminte, ca să vindem codina drept grâu?»” DOMNUL S-a jurat pe Mândria-lui-Iacov: „Niciodată nu voi uita vreuna din faptele lor!” Oare nu se va cutremura pământul din pricina aceasta și nu se vor jeli toți locuitorii lui? Nu se va umfla toată țara ca Nilul, crescând și scăzând ca râul Egiptului? „În ziua aceea”, zice Domnul DUMNEZEU, „voi face să asfințească soarele la amiază și voi întuneca țara ziua-n amiaza mare; vă voi preface sărbătorile în tânguiri și toate cântările în bocete; voi îmbrăca în sac toate coapsele și voi rade toate capetele; voi aduce în țară o jale ca la moartea singurului copil – când se va sfârși, acea zi va fi una amară. Iată, vin zile”, zice Domnul DUMNEZEU, „când voi trimite foame în țară, nu foame de pâine, nici sete de apă, ci după auzirea Cuvântului DOMNULUI. Vor pribegi de la o mare la alta și de la miazănoapte la răsărit; vor cutreiera țara căutând Cuvântul DOMNULUI, dar nu‑l vor găsi. În ziua aceea, se vor topi de sete fetele frumoase și flăcăii. Cei ce jură pe «păcatul Samariei» sau spun: «Viu este dumnezeul tău, Dane!» și «Trăiască pelerinajul la Beer‑Șeba!» vor cădea și nu se vor mai scula.” L‑am văzut pe Domnul stând lângă altar. El a zis: „Lovește capitelurile până se cutremură pragurile și sfărâmă‑le peste capetele tuturor! Pe urmașii lor îi voi măcelări cu sabia; niciunul din ei nu va reuși să fugă, niciunul din ei nu va afla scăpare. Dacă ar săpa până în Locuința Morților, și acolo îi va apuca mâna Mea; dacă s‑ar sui în ceruri, și de acolo îi voi doborî. Dacă s‑ar ascunde pe vârful Carmelului, și acolo îi voi căuta și‑i voi lua; dacă s‑ar ascunde de privirile Mele în adâncul mării, și acolo voi porunci șarpelui să‑i muște. Dacă ar fi duși în exil de vrăjmașii lor, și acolo voi porunci sabiei să‑i ucidă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine.” Domnul, DUMNEZEUL Oștirilor, atinge pământul, și acesta se topește; toți locuitorii lui vor jeli. Toată țara se va umfla ca Nilul și va scădea ca râul Egiptului. Cel care Și‑a zidit locuința în ceruri, care Și‑a întemeiat bolta deasupra pământului, care cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului se numește DOMNUL. „Oare nu sunteți voi pentru Mine ca etiopienii, copii ai lui Israel?”, zice DOMNUL. „Oare nu l‑am adus pe Israel din țara Egiptului, ca și pe filisteni din Caftor și pe aramei din Chir? Iată, ochii Domnului DUMNEZEU sunt împotriva acestui regat păcătos. Îl voi nimici de pe fața pământului; totuși nu voi nimici de tot casa lui Iacov”, zice DOMNUL. „Ci, iată, voi porunci și voi scutura casa lui Israel între toate neamurile așa cum se scutură sita, fără să cadă vreun bob la pământ! De sabie vor pieri toți păcătoșii poporului meu, toți cei ce zic: «Nu ne va ajunge, nu ne va afla nenorocirea!» În vremea aceea voi ridica cortul lui David; îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile și‑l voi rezidi ca altădată, ca să moștenească rămășița Edomului și a tuturor neamurile care poartă Numele Meu”, zice DOMNUL, care va face acest lucru. „Iată, vin zile”, zice DOMNUL, „când plugarul îl va ajunge pe secerător și cel ce calcă strugurii, pe semănător, când va curge must din munți și se vor topi toate dealurile. Voi schimba soarta poporului Meu, Israel: vor rezidi cetățile pustii și le vor locui, vor sădi vii și le vor bea vinul, vor planta grădini și le vor mânca roadele. Îi voi sădi în țara lor și nu vor mai fi smulși din țara lor pe care le‑am dat‑o”, zice DOMNUL, Dumnezeul tău. Vedenia lui Obadia Așa vorbește Domnul DUMNEZEU despre Edom: (Noi am auzit o veste din partea DOMNULUI și un sol a fost trimis printre neamuri: „Haideți să ne ridicăm la luptă împotriva Edomului!”) „Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai disprețuit. Îngâmfarea inimii tale te‑a înșelat, locuitor al văgăunilor stâncilor, care ți-ai făcut adăpost pe înălțimi. Tu zici în inima ta: «Cine mă va doborî la pământ?» Dar chiar dacă te‑ai înălța ca vulturul și dacă ți‑ai așeza cuibul între stele, și de acolo te voi doborî”, zice DOMNUL. „Dacă ar intra la tine niște hoți sau niște jefuitori noaptea – ce pustiit ai fi! –, oare n‑ar fura cât le-ar ajunge? De-ar veni la tine culegători de vie, oare n‑ar lăsa ei niciun ciorchine? Vai! Cum l‑au prădat pe Esau! Cum i‑au fost dezgropate comorile! Te‑au izgonit înapoi până la hotar cei ce au încheiat legământ cu tine; te‑au înșelat și te‑au năpădit cei ce au făcut pace cu tine. Cei ce luptă cu tine ți‑au întins curse, iar tu nici n-ai băgat de seamă! Oare, în ziua aceea”, zice DOMNUL, „nu-i voi nimici Eu pe înțelepții din Edom și priceperea din Muntele lui Esau? Vitejii Temanului se vor înspăimânta, orice om din Muntele lui Esau va fi nimicit. Din pricina violenței împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de rușine și nimicit pe vecie. Căci în ziua când stăteai deoparte, în ziua când străinii îi luau averea, când veneticii intrau pe porțile lui și aruncau sorțul asupra Ierusalimului, tu erai atunci ca unul din ei. Nu trebuia să privești cu satisfacție la fratele tău în ziua nenorocirii lui, nu trebuia să te bucuri de fiii lui Iuda în ziua pieirii lor, nu trebuia să vorbești cu trufie în ziua strâmtorării! Nu trebuia să intri pe porțile poporului Meu în ziua prăpădului lui; nu trebuia să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui, nu trebuia să pui mâna pe averea lui în ziua prăpădului lui! Nu trebuia să stai la răspântii ca să‑i ucizi pe fugarii lui, nu trebuia să‑i predai pe supraviețuitorii lui în ziua necazului lui! Ziua DOMNULUI este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, așa ți se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău. După cum pe muntele Meu sfânt ați băut paharul mâniei, la fel toate neamurile îl vor bea necurmat; vor sorbi, vor înghiți și vor fi ca și când n‑ar fi fost. Dar mântuirea va fi pe muntele Sionului; el va fi sfânt, iar casa lui Iacov își va lua înapoi moșiile. Casa lui Iacov va fi un foc, iar casa lui Iosif, o flacără, dar casa lui Esau va fi miriștea pe care o vor aprinde și o vor mistui și nu va mai rămâne niciun supraviețuitor din casa lui Esau, căci DOMNUL a vorbit.” Cei din Neghev vor stăpâni Muntele lui Esau și cei din câmpia Șefela, țara filistenilor; vor stăpâni și ogoarele lui Efraim și ogoarele Samariei, iar Beniamin va stăpâni Galaadul. Dar exilații acestei oștiri a fiilor lui Israel îi vor stăpâni pe canaaniți până la Sarepta, iar exilații Ierusalimului care sunt la Sefarad vor stăpâni cetățile din Neghev. Eliberatorii se vor sui pe muntele Sionului ca să judece Muntele lui Esau. A DOMNULUI va fi împărăția. Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai: „Du‑te de îndată la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei! Căci răutatea ei s‑a suit până la Mine!” Iona s‑a sculat să fugă la Tarșiș, departe de Fața DOMNULUI. S‑a coborât la Iafo și a găsit acolo o corabie care pleca spre Tarșiș. A plătit prețul călătoriei și s‑a suit în corabie ca să meargă împreună cu alți călători la Tarșiș, departe de Fața DOMNULUI. Dar DOMNUL a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic și s‑a stârnit o furtună atât de cumplită, încât corabia amenința să se sfărâme. Corăbierii s‑au înspăimântat, au strigat, fiecare, la dumnezeul lui și au aruncat în mare încărcătura corabiei, ca s‑o facă mai ușoară. Între timp, Iona coborâse în fundul corabiei, se culcase și dormea dus. Căpitanul corabiei s‑a apropiat de el și i‑a zis: „De ce dormi? Scoală‑te și strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va lua aminte la noi și nu vom pieri!” Apoi au zis unul către altul: „Haideți să tragem la sorți, ca să știm din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Iona. Atunci, ei i‑au zis: „Spune‑ne: Cum de a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai și de unde vii? Care îți este țara și din ce popor ești?” El le‑a răspuns: „Sunt evreu și mă tem de DOMNUL, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul!” Pe oamenii aceia i‑a apucat o mare frică și i‑au zis: „De ce ai făcut una ca asta?” Căci oamenii aceia știau că fugea de Fața DOMNULUI, pentru că le spusese el. Ei i‑au zis: „Ce să‑ți facem ca să se potolească marea față de noi?” Căci marea era tot mai înfuriată. El le‑a răspuns: „Luați‑mă și aruncați‑mă în mare, și marea se va potoli față de voi! Căci știu că din vina mea a venit peste voi această mare furtună!” Corăbierii tot vâsleau ca să se întoarcă la țărm, dar nu puteau, pentru că marea se învolbura și mai mult împotriva lor. Atunci au strigat către DOMNUL și au zis: „ DOAMNE, nu ne lăsa să pierim din pricina vieții omului acestuia și nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, DOAMNE, ai făcut după cum Ți‑a fost voia!” Apoi l‑au luat pe Iona și l‑au azvârlit în mare; și furia mării s‑a potolit. Pe oamenii aceia i‑a apucat o mare frică de DOMNUL și I‑au adus DOMNULUI o jertfă și I‑au făcut juruințe. DOMNUL a trimis un pește mare să‑l înghită pe Iona, și Iona a stat în pântecele peștelui trei zile și trei nopți. Iona s‑a rugat DOMNULUI, Dumnezeului său, din pântecele peștelui și a zis: „În strâmtorarea mea L‑am chemat pe DOMNUL, și El m‑a ascultat; din pântecele Locuinței Morților am strigat, și Tu mi‑ai auzit glasul. Mă aruncaseși în adânc, în inima mărilor, și puhoiul de ape mă împresura; toate talazurile și toate valurile Tale au trecut peste mine. Credeam că sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi și că nu voi mai vedea Templul Tău cel sfânt. Apele mă învăluiau, aproape să‑mi ia viața, adâncul mă împresura, iarba mării mi se înfășura în jurul capului. Până la temeliile munților coborâsem, zăvoarele pământului m‑ar fi închis pe vecie, dar Tu mi‑ai scos viața din groapă, DOAMNE, Dumnezeul meu! Când mi se stingea sufletul în mine, mi‑am amintit de DOMNUL, și rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt. Cei ce se alipesc de idolii deșerți își părăsesc credincioșia. Dar eu Îți voi aduce jertfe cu strigăte de mulțumire; voi împlini juruințele pe care le‑am făcut. Mântuirea vine de la DOMNUL!” DOMNUL i‑a vorbit peștelui și peștele l‑a vărsat pe Iona pe uscat. Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit a doua oară lui Iona astfel: „Du‑te de îndată la Ninive, cetatea cea mare, și vestește împotriva ei mesajul pe care ți‑l voi spune!” Și Iona s‑a dus de îndată la Ninive, după cuvântul DOMNULUI. Și Ninive era o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile. Iona și‑a început umblarea prin cetate și a mers cale de o zi, strigând și zicând: „Încă patruzeci de zile, și Ninive va fi nimicită!” Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s‑au îmbrăcat în sac, de la cei mai mari până la cei mai mici. Vestea a ajuns la împăratul din Ninive; el s‑a ridicat de pe tron, și‑a lăsat deoparte mantia, s‑a acoperit cu un sac și s‑a așezat în cenușă. Și a dat de știre în Ninive: „Din porunca împăratului și a mai‑marilor lui: «Oamenii și animalele – vite mari și mici – să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă! Ci oamenii și animalele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea și de la faptele lui violente! Cine știe? Poate că Dumnezeu Se va întoarce, Se va căi și va pune capăt mâniei Lui aprinse, ca să nu pierim!»” Când Dumnezeu a văzut faptele lor – cum se întorseseră de la calea lor cea rea –, S‑a căit de răul pe care zisese că îl va aduce peste ei și nu l‑a mai adus. Pentru Iona faptul acesta a fost un mare rău și s‑a mâniat. S‑a rugat DOMNULUI și a zis: „Ah, DOAMNE, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în țara mea? De aceea am vrut să fug la Tarșiș: știam că ești un Dumnezeu milostiv și îndurător, îndelung răbdător și bogat în bunătate și că Te căiești de rău! Acum, DOAMNE, ia‑mi viața, căci mai bine ar fi să mor decât să trăiesc!” DOMNUL i‑a zis: „Bine faci tu că te mânii?” Și Iona a ieșit din cetate și s‑a așezat la răsărit de cetate. Și‑a făcut acolo o colibă și a stat sub ea la umbră, cu gând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. DOMNUL Dumnezeu a făcut să crească o plantă, care s‑a înălțat peste Iona, ca să‑i facă umbră deasupra capului și să‑l izbăvească de răul lui. Iona s‑a bucurat foarte mult din pricina plantei. A doua zi, în revărsatul zorilor, Dumnezeu a trimis un vierme care a ros planta, și aceasta s‑a uscat. Când s‑a ivit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt fierbinte de la răsărit. Soarele l‑a bătut pe Iona în creștet, și Iona a leșinat. Atunci a dorit să moară și a zis: „Mai bine ar fi să mor decât să trăiesc!” Dar Dumnezeu i‑a zis lui Iona: „Bine faci tu că te mânii din pricina plantei?” El a răspuns: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte!” Atunci DOMNUL a zis: „Ție îți este milă de o plantă pentru care n‑ai trudit deloc și pe care nu tu ai făcut‑o să crească, ci într‑o noapte a apărut și într‑o noapte a pierit. Și Mie să nu‑Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află peste o sută douăzeci de mii de oameni care nu știu să deosebească dreapta de stânga, pe lângă o mulțime de animale?” Cuvântul DOMNULUI, descoperit lui Mica din Moreșet, în zilele lui Iotam, Ahaz, Ezechia, regii lui Iuda, despre Samaria și Ierusalim. Ascultați, popoare toate! Ia aminte, pământule, cu tot cuprinsul tău! Domnul DUMNEZEU să fie martor împotriva voastră, Domnul, din Templul Lui cel sfânt! Iată, DOMNUL iese din locuința Lui, coboară și calcă pe înălțimile pământului! Sub El se topesc munții, se despică văile, ca ceara înaintea focului, ca apele care se scurg pe povârnișuri. Și toate acestea din pricina răzvrătirii lui Iacov, din pricina păcatelor casei lui Israel! Care este nelegiuirea lui Iacov? Oare nu este Samaria? Și care este păcatul casei lui Iuda? Oare nu Ierusalimul? „Voi face din Samaria un morman de pietre pe câmp, un loc de sădit vie. Îi voi prăvăli pietrele în vale și‑i voi da la iveală temeliile. Toți idolii ei vor fi sfărâmați, tot câștigul ei va fi ars în foc și‑i voi nimici toate chipurile, căci din plata desfrâului le-a adunat și în plata desfrâului se vor preface.” De aceea jelesc și mă tânguiesc, umblu desculț și gol, urlu ca șacalul și mă tânguiesc ca bufnița. Căci rănile ei sunt fără leac; au ajuns până în Iuda, s‑au întins până la poarta poporului meu, până la Ierusalim. Nu spuneți lucrul acesta în Gat, nu vă plângeți în Aco! Înăuntrul cetății Afra smeriți-vă în pulbere! Pleacă în exil, locuitoare a Șafirului, în goliciune și în rușine! Locuitoarea din Țaanan nu iese la luptă. În Bet‑Ețel va fi jale: vi se va lua ce aveți mai scump. Când locuitoarea din Marot aștepta binele, s‑a coborât răul de la DOMNUL la porțile Ierusalimului. Locuitoarea Lachișului își înhamă armăsarii la car; ea a fost începutul rătăcirii fiicei Sionului. Da, în tine s‑au găsit fărădelegile lui Israel. De aceea îți vei lua rămas-bun de la Moreșet‑Gat. Casele din Aczib vor fi o amăgire pentru regele lui Israel. Îți voi aduce un nou moștenitor, locuitoare din Mareșa: slava lui Israel va merge la Adulam. Rade‑te și tunde‑te pentru copiii tăi iubiți; Lărgește‑ți pleșuvia ca vulturul, căci ei sunt luați prizonieri departe de tine! Vai de cei ce plănuiesc fărădelegea și făuresc răul în culcușul lor; la lumina zorilor își împlinesc planul, fiindcă le stă în putere. Când poftesc ogoare, și le însușesc cu sila; când vor case, pun mâna pe ele. Asupresc și stăpânul, și casa lui, și omul, și moștenirea lui. De aceea așa vorbește DOMNUL: „Iată, împotriva acestui soi de oameni pun la cale o nenorocire, pe care n‑o veți putea înlătura de pe grumajii voștri; și nu veți mai umbla semeți, pentru că vremurile vor fi rele. În ziua aceea veți ajunge de pomină și se va face un bocet mare. Se va zice: «Suntem pustiiți de tot! Domnul înstrăinează moșia poporului meu! Vai, cum mi‑o ia! Ogoarele noastre le împarte cuceritorilor!»” De aceea nu va fi nimeni care să mai facă măsurători pentru sorțul tău în adunarea DOMNULUI. „Nu vorbiți aiurea!”, aiurează ei. „Să nu se mai prorocească asemenea lucruri! Nu ne va ajunge ocara!” Oare se poate spune așa, casă a lui Iacov? Este oare DOMNUL grabnic la mânie? Așa să fie lucrările Lui? „Oare nu-i fac bine cuvintele Mele celui care trăiește cinstit? Voi vă ridicați ca vrăjmași ai poporului Meu: luați cu japca mantaua celor pașnici, atrageți urgia războiului asupra celor liniștiți. Pe femeile poporului Meu le izgoniți din casele lor dragi și luați pentru totdeauna slava Mea de la copiii lor. Sculați-vă și plecați, căci nu veți găsi odihnă aici, din pricina necurăției, care aduce nimicire și prăpăd cumplit! Dacă ar veni cineva cu vorbe în vânt, îndrugând minciuni și zicând: «Îți voi proroci despre vin și băuturi!», ar fi într-adevăr prorocul acestui popor! Te voi aduna cu totul, Iacove! Voi strânge negreșit rămășița lui Israel, o voi aduna ca pe niște oi la stână, ca pe o turmă în pășunea ei; va fremăta văzduhul de atâția oameni. Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă și vor ieși pe ea; regele lor va merge înaintea lor, și DOMNUL va fi în fruntea lor.” Am zis: „Ascultați, voi, căpetenii ale lui Iacov și mai-mari ai casei lui Israel! Oare n-ar trebui să cunoașteți dreptatea, voi, care urâți binele și iubiți răul, care îi jupuiți pe oameni până la os, care mâncați carnea poporului meu, care îl jupuiți și îi sfărâmați oasele, care îl tocați pentru a-l pune în oală cum se pune carnea în cazan?” Apoi strigă către DOMNUL, dar El nu le răspunde, ci Își ascunde fața de ei în vremea aceea, pentru că faptele lor sunt rele. Așa vorbește DOMNUL: „Cât despre profeții care duc poporul Meu în rătăcire, ei vestesc pacea dacă au ce pune între dinți și războiul sfânt dacă nu li se pune nimic în gură. De aceea, va veni noaptea peste voi – fără vedenii, și întunericul – fără ghicire. Soarele va asfinți peste profeți și ziua se va întuneca peste ei. Văzătorii vor fi făcuți de rușine, ghicitorii vor roși; își vor acoperi cu toții barba, căci Dumnezeu nu va răspunde.” Dar eu sunt plin de putere, de Duhul DOMNULUI, de simțul dreptății și de vlagă, ca să-l înștiințez pe Iacov de fărădelegea lui și pe Israel de păcatul lui. Ascultați acum aceasta, căpetenii ale casei lui Iacov și mai-mari ai casei lui Israel, cărora vă este scârbă de dreptate și suciți tot ce este drept, care zidiți Sionul cu sânge și Ierusalimul cu nelegiuire! Căpeteniile lui judecă pentru mită, preoții lui îi învață pe alții pentru plată, iar profeții lui ghicesc pentru bani; dar se sprijină pe DOMNUL, zicând: „Oare nu este DOMNUL în mijlocul nostru? Nu ne va atinge nicio nenorocire!” De aceea, din pricina voastră Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de ruine, iar muntele Templului – o înălțime împădurită. În vremurile viitoare se va întâmpla că muntele Casei DOMNULUI va fi statornicit ca vârf al munților și înălțat deasupra dealurilor. Popoare vor curge spre el, multe neamuri vor merge la el, zicând: „Haidem să ne suim la muntele DOMNULUI, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim, Cuvântul DOMNULUI. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice de departe, așa că din săbii își vor făuri pluguri și din sulițe – cosoare; niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța să facă război, ci fiecare va locui sub vița lui și sub smochinul lui și nimeni nu‑l va mai tulbura; căci gura DOMNULUI Oștirilor a vorbit. După cum toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, la fel vom umbla și noi în Numele DOMNULUI, Dumnezeului nostru, în veci de veci! „În ziua aceea”, zice DOMNUL, „voi aduna oile șchioape, le voi strânge pe cele risipite și pe cele pe care le‑am vătămat. Voi face din oile șchioape o rămășiță și din cele alungate, un neam puternic. Și DOMNUL va împărăți peste poporul Lui, pe muntele Sionului, de acum și până‑n veac! Iar la tine, turn al turmei, cetățuie a fiicei Sionului, va veni iarăși stăpânirea dintâi, regatul fiicei Ierusalimului!” Acum însă de ce strigi tu așa de tare? Oare nu ai rege? Ori ți-au pierit sfetnicii, de te apucă dureri ca la naștere? Zvârcolește‑te și gemi, fiică a Sionului, ca o femeie care naște, căci de acum vei ieși din cetate și vei locui în câmp! Te vei duce până la Babilon și acolo vei fi izbăvită; acolo te va răscumpăra DOMNUL din mâna vrăjmașilor tăi. Acum s‑au strâns împotriva ta multe neamuri, care zic: „Să fie pângărită cetatea, ca să ni se bucure ochii de soarta Sionului!” Dar ei nu cunosc gândurile DOMNULUI și nu pricep planul Lui, că i‑a strâns ca pe niște snopi în arie. „Scoală‑te și treieră, fiică a Sionului! Căci îți voi face coarne de fier și copite de aramă; vei sfărâma multe popoare, Îi vei închina DOMNULUI câștigul lor nedrept, și averea lor I-o vei da Domnului întregului pământ!” Acum, strânge-ți rândurile, fiică a oastei: au pus asediu în jurul nostru. Ei îl lovesc cu sceptrul peste obraz pe judecătorul lui Israel. „Iar tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între miile lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie este din vremuri străvechi, din zilele veșniciei.” De aceea El îi va da în mâinile străinilor până când cea care are să nască va naște, iar rămășița fraților Lui se va întoarce la copiii lui Israel. El Se va ridica și va păstori cu puterea DOMNULUI, cu măreția Numelui DOMNULUI, Dumnezeului Său, iar ei vor locui liniștiți, pentru că atunci El va fi mare până la marginile pământului: El va fi Pacea! Când va intra asirianul în țara noastră și va călca în picioare pământul nostru, vom ridica împotriva lui șapte păstori și opt voievozi ai poporului. Ei vor păstori țara Asiriei cu paloșul și țara lui Nimrod cu sabia scoasă. El ne va izbăvi de asirian când acesta va intra în țara noastră și ne va călca hotarele. Rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca roua care vine de la DOMNUL, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu stă în puterea vreunui om și nu atârnă de fiii oamenilor. Rămășița lui Iacov va fi între neamuri, în mijlocul multor popoare, ca un leu printre fiarele pădurii, ca un leu tânăr printre turmele de oi, care, când trece, calcă în picioare și sfâșie, fără ca cineva să-i poată smulge prada. Îți vei ridica mâna peste vrăjmașii tăi și toți dușmanii tăi vor fi nimiciți. „În ziua aceea”, zice DOMNUL, „voi nimici caii din mijlocul tău, și-ți voi prăpădi carele, voi nimici cu desăvârșire cetățile țării tale și‑ți voi dărâma toate fortărețele; voi nimici vrăjitoria din mijlocul tău și nu se vor mai găsi la tine prezicători; voi nimici idolii și stâlpii din mijlocul tău și nu te vei mai închina la lucrarea mâinilor tale; voi smulge așerele din mijlocul tău și‑ți voi nimici cetățile. Mă voi răzbuna cu mânie și urgie pe neamurile care n-au vrut să asculte.” Ascultați dar ce zice DOMNUL: „Scoală‑te la judecată înaintea munților și dealurile să‑ți audă glasul!” Ascultați pricina DOMNULUI, voi, munți, și voi, temelii statornice ale pământului! Căci DOMNUL are o judecată cu poporul Său și vrea să Se judece cu Israel. „Ce ți‑am făcut, poporul Meu? Răspunde‑Mi: cu ce te‑am ostenit? Căci te‑am scos din țara Egiptului, te‑am răscumpărat din casa robiei și i-am trimis înaintea ta pe Moise, pe Aaron și pe Maria! Poporul meu, amintește-ți ce plănuia Balac, regele Moabului, ce i‑a răspuns Balaam, fiul lui Beor, și ce s‑a întâmplat din Șitim până la Ghilgal, ca să cunoști binefacerile DOMNULUI!” Cu ce Îl voi întâmpina pe DOMNUL și cum mă voi închina Dumnezeului de sus? Îl voi întâmpina oare cu arderi‑de‑tot și cu viței de un an? I-ar fi pe plac DOMNULUI mii de berbeci, zeci de mii de râuri de untdelemn? Să-l aduc oare pe întâiul meu născut pentru fărădelegea mea, rodul pântecelui pentru păcatul sufletului meu? Ți s‑a arătat, omule, ce este bine! Și ce alta cere DOMNUL de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău? Glasul DOMNULUI strigă cetății, căci izbăvirea este a celor ce se tem de Numele Tău: „Ascultați, voi, seminție și adunare! Mai există în casa celui rău comori nelegiuite și blestemata efă mică? Îl pot socoti Eu curat pe cel cu cântarul nedrept și cu greutăți strâmbe în sac? Bogații cetății sunt plini de violență, locuitorii ei spun minciuni, iar limba lor rostește cuvinte înșelătoare. De aceea și Eu te lovesc cu suferință, te pustiesc pentru păcatele tale. Vei mânca, și nu te vei sătura, ci boala îți va cuprinde măruntaiele; vei ajunge la travaliu, dar nu vei da naștere, iar ce vei naște voi da pradă sabiei. Vei semăna, dar nu vei secera; vei stoarce măsline, dar nu te vei unge cu untdelemn; vei face must, dar nu vei bea vin. Tu urmezi rânduielile lui Omri și toate faptele casei lui Ahab și umbli după sfaturile lor, de aceea te voi face o pricină de groază, iar pe locuitorii tăi, prilej de uimire, și vei fi de ocară printre popoare.” Vai de mine, cum am ajuns: ca după culesul poamelor de vară, ca la culesul strugurilor rămași în vie – nu mai este niciun strugure de mâncat, nicio smochină timpurie, cum îmi poftește sufletul. A pierit omul de bine de pe pământ și nu mai este niciun om cinstit între oameni. Toți pândesc ca să verse sânge, fiecare îi întinde curse aproapelui. Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău, nu bine: conducătorul cere mită, judecătorul așteaptă răsplată, cel puternic spune pe față ce poftește și așa strâmbă ei dreptatea. Cel mai bun este ca un mărăcine, cel mai cinstit – un tufiș de spini. Ziua vestită de străjerii Tăi, pedeapsa Ta, se apropie; atunci va fi uluiala lor. Nu vă puneți încrederea în prieteni, nu vă încredeți în cei apropiați! Păzește‑ți ușa gurii de cea care se culcă la sânul tău! Căci fiul își disprețuiește tatăl, fiica se ridică împotriva mamei, nora este împotriva soacrei – vrăjmașii omului sunt cei din casa lui. Eu însă voi privi mereu spre DOMNUL, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele: Dumnezeul meu mă va asculta. Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, deși am căzut, mă voi ridica, deși stau în întuneric, DOMNUL este Lumina mea! Voi suferi mânia DOMNULUI – căci am păcătuit împotriva Lui – până când El îmi va apăra pricina și‑mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină și voi privi dreptatea Lui mântuitoare. Vrăjmașa mea va vedea și se va umple de rușine, ea, care‑mi zicea mereu: „Unde este DOMNUL, Dumnezeul tău?” Ochii mei îi vor vedea sfârșitul: atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliță. În ziua când îți vor zidi iarăși zidurile, în ziua aceea ți se vor lărgi hotarele. În ziua aceea vor veni la tine din Asiria până în Egipt și din Egipt până la Râu, de la o mare la alta și de la un munte la altul. Dar pământul va fi pustiit din pricina locuitorilor lui, în urma faptelor lor. Păstorește‑Ți poporul cu toiagul Tău, turma moștenirii Tale, care a rămas singură în pădurea din mijlocul Carmelului! Să pască în Bașan și în Galaad, ca în zilele de odinioară! „Ca în zilele ieșirii din țara Egiptului, le voi arăta lucruri minunate.” Să vadă neamurile și să se rușineze de toată puterea lor! Să-și pună mâna la gură și să-și astupe urechile! Să lingă țărâna ca șarpele, ca târâtoarele pământului! Să vină tremurând din întăriturile lor la DOMNUL, Dumnezeul nostru; să se teamă de Tine și să Te cinstească! Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți vina și treci cu vederea răzvrătirea rămășiței moștenirii Tale? El nu‑Și ține mânia pe vecie, ci Îi face plăcere să arate îndurare. El Se va îndura iarăși de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre și va arunca în adâncimile mării toate păcatele noastre. Îi vei arăta credincioșie lui Iacov și îndurare lui Avraam, după cum le-ai jurat părinților noștri în zilele de odinioară. Profeție despre Ninive. Cartea vedeniei lui Naum din Elcoș. DOMNUL este un Dumnezeu gelos și răzbunător; DOMNUL este răzbunător și mânios; DOMNUL Se răzbună pe dușmanii Lui și Își dezlănțuie mânia asupra vrăjmașilor Lui. DOMNUL este îndelung răbdător și mare în putere, dar nu-l lasă nepedepsit pe cel vinovat. DOMNUL vine prin furtună și vijelie și norii sunt praful picioarelor Lui. El mustră marea, o preface în uscat și seacă toate râurile; Bașanul și Carmelul se ofilesc și floarea Libanului se veștejește. Înaintea Lui se zguduie munții și se topesc dealurile; înaintea Lui se cutremură pământul, lumea și toți locuitorii ei. Cine poate sta înaintea furiei Lui? Și cine poate ține piept mâniei Lui aprinse? Urgia Lui se revarsă ca focul, iar stâncile se topesc înaintea Lui. DOMNUL este bun, un adăpost în ziua necazului. Îi cunoaște pe cei ce se ascund în El, dar cu potop de ape revărsate va aduce nimicirea peste Ninive, iar pe vrăjmașii Lui îi va goni în întuneric. Ce planuri faceți voi împotriva DOMNULUI? El le zădărnicește. Nu te vei mai scula a doua oară, vrăjmașo! Vor arde ca un tufiș de spini încâlciți: tocmai când vor fi adânciți în beție, vor fi mistuiți de tot, ca miriștea uscată. Din tine, Ninive, a ieșit cel ce urzea rele împotriva DOMNULUI, cel ce punea la cale nelegiuiri. Așa vorbește DOMNUL: „Chiar dacă sunt puternici și mulți, toți vor fi secerați și vor pieri. Astfel se vor sfârși suferințele tale, Ierusalime; nu te voi mai întrista. Voi sfărâma jugul de peste tine și‑ți voi rupe legăturile.” Iată ce hotărăște DOMNUL împotriva ta: „Nu ți se va mai pomeni numele, Ninive; voi scoate din casa dumnezeului tău chipurile cioplite sau turnate; îți voi pregăti mormânt de ocară.” Iată pe munți picioarele vestitorului, ale celui care anunță pacea! Fă-ți pelerinajul de sărbători, Iuda, împlinește‑ți juruințele, pentru că nu se va mai întâmpla să treacă pe la tine vreun nelegiuit: cu toții au fost nimiciți. Nimicitorul pornește împotriva ta, Ninive; păzește bine meterezele! Ia seama la drum! Întărește‑ți coapsele! Adună‑ți toată puterea! DOMNUL îi redă viei lui Iacov măreția de odinioară a lui Israel, căci au devastat-o jefuitorii și i‑au stricat vițele. Scuturile vitejilor Lui sunt înroșite, războinicii sunt îmbrăcați cu purpură; ca de foc sunt carele de război în ziua pe care El a pregătit-o. Freamătă călăreții; carele trec vijelios pe străzi, se năpustesc în tropot prin piețe, ca niște torțe aprinse, vâjâie în toate părțile ca fulgerele. Împăratul își strigă generalii pe nume, dar ei se poticnesc în mersul lor; dau buzna spre zidurile cetății și apărarea este pregătită. Porțile dinspre râuri au fost deschise și palatul se prăbușește! S-a isprăvit cu Ninive: este dusă în exil, este luată; slujnicele ei se tânguie ca niște porumbițe și își bat pieptul cu pumnii. Ninive este asemenea unui iaz ale cărui ape se scurg. „Stați! Opriți‑vă!…” Dar niciunul nu se întoarce. Jefuiți argintul! Jefuiți aurul! Acolo sunt comori fără număr și belșug de scumpeturi. Pustiire, prăpăd și pierzare! Inimile se topesc, genunchii tremură, toate coapsele dârdâie, iar pe chipuri s-a așternut paloarea. Unde este acum culcușul leilor, sălașul pentru puii de leu, la care se duceau leul, leoaica și puiul de leu, fără să-i tulbure nimeni? Leul sfâșia cât îi trebuia pentru pui, sugruma pentru leoaicele sale; își umplea vizuina cu pradă și cotloanele cu ce sfâșiase. „Iată, sunt împotriva ta”, zice DOMNUL Oștirilor. „Îți voi preface carele în fum, leii tăi tineri vor fi doborâți de sabie, îți voi nimici prada din țară și nu se va mai auzi glasul solilor tăi.” Vai de tine, cetate vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de tâlhării și care sfâșii fără oprire! Pocnet de bici, huruit de roți, tropot de cai, duruit de care! Dau năvală călăreții, scânteiază săbiile, fulgeră sulițele. Mulțimi de oameni căzuți! Grămezi de leșuri! Morți fără număr! Te împiedici de trupurile lor! „Din pricina curviilor fără număr ale desfrânatei pline de farmec, ale celei care umblă cu vrăji, care vindea neamurile cu desfrâul ei și clanuri întregi cu vrăjile ei, iată, sunt împotriva ta”, zice DOMNUL Oștirilor. „Îți voi pune poalele în cap, ca să‑ți vadă neamurile goliciunea și împărățiile, rușinea. Voi azvârli cu murdării peste tine, te voi înjosi și te voi face o priveliște. Și atunci, oricine te va vedea va fugi de tine și va zice: «Ninive este pustiită!» Cine să-i plângă de milă? Unde să‑ți caut mângâietori?” Ești tu mai bună decât No‑Amon, cetatea care ședea între canale de apă, cu ape de jur împrejur, având ca metereze lacuri și ape drept ziduri de incintă? Nubienii erau tăria ei și egiptenii fără număr. Țara Put și libienii erau ajutoarele ei. Dar și ea a trebuit să plece în exil, s-a dus în convoiul prinșilor de război și pruncii ei au fost zdrobiți la toate colțurile ulițelor; au aruncat sorțul pentru dregătorii ei și toți mai‑marii ei au fost puși în lanțuri. Și tu te vei îmbăta, vei umbla să te ascunzi; și tu vei căuta adăpost împotriva vrăjmașului! Toate cetățuile tale sunt niște smochine, poporul tău – niște trufandale; când sunt scuturate, cad în gura celui ce le mănâncă. Iată, poporul tău este ca niște femei; la apropierea tuturor dușmanilor tăi; porțile țării tale sunt larg deschise, iar focul îți mistuie zăvoarele! Scoate‑ți apă pentru asediu! Drege‑ți întăriturile! Calcă pământul, frământă lutul, toarnă frământătura în forme! Acolo te va mistui focul, te va nimici sabia, te va mânca precum lăcusta ielec. Înmulțiți-vă ca lăcusta ielec, prăsiți-vă ca lăcusta arbe! Ți-ai făcut o mulțime de negustori, mai mulți decât stelele cerului, ca lăcusta ielec, care năpârlește și zboară. Străjerii tăi sunt ca lăcustele, ofițerii tăi, ca un roi de lăcuste care tabără pe ziduri în zilele reci. Când răsare soarele, își iau zborul și nimeni nu știe unde sunt. Păstorii tăi au adormit, împărate al Asiriei, și nobilii tăi dorm; poporul tău este risipit pe munți și nimeni nu‑l mai strânge. Nu este alinare pentru rana ta, plaga ta este fără leac! Toți cei ce vor auzi vestea vor bate din palme împotriva ta, căci peste cine nu s-a abătut cruzimea ta nedomolită? Descoperirea pe care a primit‑o profetul Habacuc. Până când voi striga după ajutor, DOAMNE, fără să asculți? Până când să strig către Tine: „Silnicie!” fără să vii în ajutorul celui asuprit? De ce mă lași să văd nelegiuirea și privești liniștit la nedreptate? Sub ochii mei are loc prăpăd și silnicie, se nasc certuri și se stârnesc dușmănii. De aceea legea este fără putere și dreptatea nu mai răzbește; cei răi îi împresoară pe cei drepți, de aceea se fac judecăți strâmbe. „Priviți printre neamuri și vedeți, uimiți‑vă și îngroziți‑vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n‑ați crede‑o dacă v-ar povesti-o cineva! Iată, îi ridic pe caldeeni, popor turbat și iute, care străbate întinderea pământului ca să pună mâna pe locuințe care nu sunt ale lui. El este grozav și înfricoșător; dreptatea și măreția lui vin de la sine însuși. Caii lui sunt mai iuți decât leoparzii, mai aprigi decât lupii la căderea serii. Călăreții lui vin în galop, călăreții lui vin de departe, zboară ca vulturul care înșfacă prada. Toți vin numai pentru jaf, cu privirile ațintite în față, și adună prinși de război ca nisipul. Își bat joc de regi și fac haz pe seama celor mari. Cetățile întărite le stârnesc râsul: ridică valuri de pământ și le iau, apoi trec ca vântul și se duc: vinovat este cel care face din puterea lui dumnezeul lui.” Nu ești Tu, DOAMNE, din veșnicie? Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu dormi! DOAMNE, Tu ai rânduit poporul acesta pentru judecată; Tu, Stânca mea, l‑ai ridicat ca să mustri! Ochii Tăi sunt prea curați ca să vadă răul și nu poți să privești răutatea. De ce Te uiți la mișei și taci când cel rău îl înghite pe cel drept? I-ai făcut Tu pe oameni ca pe peștii mării, ca pe vietățile mărunte, care n-au stăpân? Vrăjmașul îi scoate pe toți cu cârligul undiței, îi trage cu mreaja sa, îi strânge în năvod, de aceea se bucură și se veselește. De aceea aduce jertfe mrejei sale și arde tămâie în cinstea năvodului său, pentru că datorită lor are parte de belșug și bucatele lui sunt grase! Oare își va scoate el sabia mereu ca să omoare fără milă atâta lume? Stăteam la locul meu de strajă și mă postam pe metereze, vegheam să văd ce-mi va spune DOMNUL și cum va răspunde la plângerea mea. DOMNUL mi‑a răspuns și mi‑a zis: „Scrie profeția cât mai clar pe table, ca să se poată citi repede! Este o altă profeție pentru vremea hotărâtă; ea dă mărturie despre sfârșit și nu minte; dacă întârzie, așteapt-o, pentru că negreșit va veni și nu va zăbovi! Iată, babilonianul s‑a îngâmfat, nu este potolit sufletul din el, dar cel drept va trăi prin credința lui. Da, asemenea vinului înșelător, omul lăudăros nu se potolește, ci își lărgește gâtlejul ca Șeolul, este nesățios ca moartea, strânge la sine toate neamurile și adună la sine toate popoarele. Oare nu-l vor pune ele în cântecele lor, în proverbe și în vorbe cu tâlc? Se va zice: «Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va îmbogăți cu datorii?» Nu se vor ridica deodată cei ce te‑au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi și vei ajunge prada lor? Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămășița popoarelor te va jefui pentru sângele oamenilor și pentru silnicia făcută pământului, cetăților și tuturor locuitorilor lor. «Vai de cel ce strânge câștiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să‑și așeze apoi cuibul într‑un loc înalt și să scape de nenorocire!» Planul pe care l-ai făcut a ajuns rușinea casei tale: ai măcelărit o mulțime de popoare și ți-ai încărcat sufletul cu păcat. Căci piatra din mijlocul zidului strigă, iar grinda din acoperiș îi răspunde. «Vai de cel ce zidește o cetate cu sânge, care întemeiază o așezare cu nelegiuire!» Oare nu DOMNUL Oștirilor a rânduit ca popoarele să se ostenească pentru foc și neamurile să se trudească degeaba? Căci pământul va fi plin de cunoștința slavei DOMNULUI cum este fundul mării de apele care-l acoperă. «Vai de cel care îi dă aproapelui său să bea, care îi toarnă din vasul mâniei și îl adapă din cupa urgiei, ca să-i privească goliciunea!» Te vei sătura de ocară, nu de cinste; bea și tu și dezvelește‑te! Va veni și la tine potirul din mâna DOMNULUI și va veni ocara peste slava ta. Căci silniciile făcute împotriva Libanului te vor îngropa și prăpădul făcut printre animale te va îngrozi, pentru sângele oamenilor și pentru silnicia făcută pământului, cetăților și tuturor locuitorilor lor. La ce folosește un idol, de se apucă să îl cioplească meșterul, sau un chip turnat, un învățător mincinos, de se încrede în el făuritorul lui și face idoli muți? Vai de cel ce zice unui lemn: «Scoală‑te!» și unei pietre mute: «Trezește‑te!» Poate ea să dea învățătură? Iată, este ferecată cu aur și argint, dar nu are un duh care să o însuflețească. Dar DOMNUL este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” Rugăciunea profetului Habacuc. (Pe șighionot.) DOAMNE, când am auzit ce ai vestit, m‑am îngrozit de lucrarea ta, DOAMNE! Însuflețește‑o în cursul anilor! Fă‑o cunoscută în trecerea anilor! În mânia Ta, amintește‑ți de îndurare! Dumnezeu vine din Teman, Cel Sfânt vine din muntele Paran. Măreția Lui acoperă cerul și lauda Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina, din mâna Lui pornesc raze și acolo este ascunsă tăria Lui. Înaintea Lui merge ciuma, și molima calcă pe urmele Lui. Se oprește și zguduie pământul; privește și face neamurile să tremure; munții cei veșnici se sfărâmă, dealurile din vechime se pleacă; El umblă pe cărări veșnice. Văd corturile Cușanului pline de groază și se cutremură colibele din țara Madianului. S‑a mâniat oare DOMNUL pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă furia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi și Te‑ai suit în carul Tău de biruință? Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgețile Cuvântului Tău. Tu despici pământul prin râuri. La vederea Ta, se freamătă munții; se năpustesc râuri de apă; adâncul își ridică glasul și își înalță valurile în sus. Soarele și luna se opresc în locuința lor, gonite de lumina săgeților Tale, de scânteierea suliței Tale. Tu cutreieri pământul în furia Ta, zdrobești neamurile în mânia Ta. Ieși ca să izbăvești poporul Tău, ca să-l izbăvești pe unsul Tău. Sfărâmi acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii până în vârf. Străpungi cu săgețile Tale capul căpeteniilor lui, care se năpustesc asupra mea să mă pună pe fugă, scoțând strigăte de bucurie de parcă l-ar mânca pe cel sărman în culcuș. Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari. Când am auzit vestea, mi s‑a cutremurat ființa; la auzul ei, mi s-au înfiorat buzele, mi-a intrat putrezirea în oase și tremur la fiecare pas. Aștept liniștit să vină ziua necazului peste poporul care ne cotropește. Chiar dacă smochinul nu va înflori, și nu va fi rod în viță, chiar dacă rodul măslinului va lipsi și ogoarele nu vor da hrană, chiar dacă oile vor pieri din staul și nu vor mai fi vite în grajduri, eu tot mă voi bucura în DOMNUL, mă voi veseli în Dumnezeul mântuirii mele! DUMNEZEU Domnul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor și mă ajută să umblu pe înălțimi. Către mai‑marele cântăreților. Pe instrumente cu coarde. Cuvântul DOMNULUI descoperit lui Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda. „Voi nimici cu desăvârșire totul de pe fața pământului”, zice DOMNUL. „Voi nimici oameni și animale, voi nimici păsările cerului și peștii mării și lucrurile de care se poticnesc cei răi; îi voi șterge pe oameni de pe fața pământului”, zice DOMNUL. „Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda și împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici din locul acesta rămășița lui Baal, numele slujitorilor săi și pe preoți împreună cu ei, pe cei ce se închină oștirii cerurilor pe acoperișuri, pe cei ce se închină și jură pe DOMNUL, dar jură totodată și pe Milcom, pe cei ce I-au întors spatele DOMNULUI și pe cei ce nu-L caută pe DOMNUL, nici nu-L întreabă.” Tăcere înaintea Domnului DUMNEZEU, pentru că ziua DOMNULUI este aproape! DOMNUL a pregătit o jertfă, Și‑a sfințit oaspeții. „În ziua jertfei DOMNULUI, îi voi pedepsi pe conducători, pe fiii regelui și pe toți cei ce îmbracă haine străine. Îi voi pedepsi în ziua aceea pe toți cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu casa stăpânului lor de violență și de înșelăciune. În ziua aceea”, zice DOMNUL, „se vor auzi strigăte de jale la Poarta Peștilor, vaiete din cealaltă parte a cetății și vuietul unei mari prăbușiri pe dealuri. Văitați‑vă, locuitori din Macteș, pentru că toți negustorii vor pieri, toți cei ce cântăresc argint vor fi nimiciți! Atunci voi răscoli Ierusalimul cu felinare și-i voi pedepsi pe oamenii aceia care dospesc pe drojdiile lor, care își zic în inima lor: « DOMNUL nu va face nici bine, nici rău!» Averile lor vor fi de jaf și casele lor vor fi pustiite. Zidesc case, dar nu le vor locui, sădesc vii, dar nu vor bea din vinul lor.” Ziua cea mare a DOMNULUI este aproape, este aproape și vine în grabă mare! Ziua DOMNULUI vine mai iute decât un alergător și mai grăbită decât un războinic. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz și de strâmtorare, o zi de pustiire și de nimicire, o zi de întuneric și de negură, o zi de nori și de întunecime, o zi de sunat din corn și de strigăte de război împotriva cetăților întărite și împotriva bastioanelor înalte. „Voi aduce peste oameni strâmtorarea și vor bâjbâi ca niște orbi, căci au păcătuit împotriva DOMNULUI; le voi vărsa sângele ca praful și măruntaiele, ca gunoiul!” Nici argintul și nici aurul lor nu vor putea să‑i izbăvească în ziua mâniei DOMNULUI. În focul geloziei Lui va fi mistuit tot pământul; da, El va aduce o nimicire desăvârșită și cumplită peste toți locuitorii pământului. Veniți-vă în fire și primiți mustrarea, neam fără rușine, până nu se împlinește hotărârea, până nu sunteți duși de vânt ca pleava, până nu vine peste voi mânia aprinsă a DOMNULUI, până nu vine peste voi ziua mâniei DOMNULUI! Căutați-L pe DOMNUL, toți cei smeriți din țară, cei care împliniți poruncile Lui! Căutați dreptatea, căutați smerenia! Poate că veți fi cruțați în ziua mâniei DOMNULUI. Negreșit, Gaza va fi părăsită, Așchelonul va fi pustiit, poporul din Așdod va fi izgonit ziua-n amiaza mare și Ecronul va fi smuls din rădăcini. Vai de locuitorii de pe coasta mării, vai de neamul cheretiților! Iată cuvântul DOMNULUI împotriva ta, Canaane, țara filistenilor: „Te voi nimici și nu vei mai avea locuitori! Iar tu, coasta mării, vei ajunge loc de pășuni, izlazuri pentru păstori și târle de oi. Rămășițele casei lui Iuda vor paște acolo; se vor odihni seara în casele Așchelonului, căci DOMNUL, Dumnezeul lor, îi va cerceta și-i va aduce înapoi pe prinșii ei de război.” „Am auzit batjocura Moabului și ocările fiilor lui Amon, când Îmi batjocoreau poporul și se semețeau la hotarele lui. De aceea, pe viața Mea”, zice DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, „Moabul va fi ca Sodoma și fiii lui Amon, ca Gomora: un ținut năpădit de spini, o groapă de sare, un pustiu veșnic; rămășița poporului Meu îi va jefui, cei ce vor rămâne din neamul Meu îi vor stăpâni. Așa li se va întâmpla din pricina mândriei lor, pentru că, în semeția lor, au fost batjocoritori cu poporul DOMNULUI Oștirilor. Cumplit Se va arăta DOMNUL împotriva lor, căci îi va înfometa pe toți dumnezeii pământului; și I se vor închina, fiecare în țara lui, toți ce de pe coastele locuite de neamuri.” „Chiar și voi, cușiților, veți cădea loviți de sabia DOMNULUI.” El Își va întinde mâna spre miazănoapte și va nimici Asiria. Va face din cetatea Ninive un bărăgan, un ținut uscat ca pustiul. În mijlocul ei se vor culca turme și viețuitoare de tot felul. Cucuveaua și ciuful-de-câmp vor înnopta pe capitelurile ei; țipătul lor va răsuna prin ferestre, iar în prag va fi moloz, căci tâmplăria de cedru va fi scoasă. Așa va fi cetatea aceea petrecăreață, care locuia fără griji și care zicea în inima sa: „Eu și nimeni altcineva!” Vai, cum a ajuns un pustiu și un culcuș pentru fiare! Toți cei ce trec pe lângă ea fluieră și dau din mână. Vai de cetatea îndărătnică și spurcată, cetatea plină de asuprire! Ea nu ascultă de niciun glas, nu primește mustrarea, în DOMNUL nu se încrede, de Dumnezeul ei nu se apropie. Căpeteniile din mijlocul ei sunt lei care răcnesc; judecătorii ei sunt ca niște lupi la căderea serii, care nu lasă niciun os până dimineața. Profeții ei sunt obraznici, oameni înșelători; preoții ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă Legea. DOMNUL este drept în mijlocul ei. El nu face nicio nedreptate; în fiecare dimineață Își vestește dreptatea – la lumină nimic nu lipsește –, dar cel nelegiuit nu știe de rușine. „Am nimicit neamuri, le‑am surpat turnurile de colț, le‑am pustiit ulițele și nu mai trece nimeni pe ele. În cetățile lor pustii nu se mai vede nici țipenie, nimeni nu mai locuiește în ele. Ziceam: «Cu siguranță, te vei teme de Mine și vei primi mustrarea, Ierusalime! Astfel nu ți-ar mai fi nimicită locuința cu toate cele hotărâte împotriva ei.» Dar ei sunt tot mai grăbiți să-și strice toate faptele. De aceea așteptați‑Mă ”, zice DOMNUL, „până în ziua când Mă voi înfățișa ca martor căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărățiile, să‑Mi vărs peste ele urgia, toată aprinderea mâniei Mele, căci focul geloziei Mele va mistui tot pământul. Atunci le voi schimba popoarelor vorbirea, le voi da buze curate, pentru ca toate neamurile să cheme Numele DOMNULUI și să‑I slujească Lui, umăr la umăr. De dincolo de râurile Nubiei, și până la hotarele dinspre miazănoapte, popoarele Îmi vor aduce daruri.” „În ziua aceea, nu vei mai roși de toate faptele tale prin care ai păcătuit împotriva Mea, căci atunci îi voi scoate din mijlocul tău pe cei petrecăreți și trufași și nu te vei mai îngâmfa pe muntele Meu cel sfânt. Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit și sărman. Rămășița lui Israel se va adăposti sub Numele DOMNULUI: nu vor mai săvârși nedreptăți, nu vor mai spune minciuni și în gura lor nu se va mai găsi o limbă înșelătoare, ci vor paște și se vor odihni și nimeni nu‑i va tulbura.” Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură‑te și saltă de veselie din toată inima, fiica Ierusalimului! DOMNUL i-a înlăturat pe cei ce te judecau, i-a îndepărtat pe vrăjmașii tăi; DOMNUL, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; de aceea nu te mai teme de niciun rău! În ziua aceea, Ierusalimului i se va zice: „Nu te teme de nimic, Sioane! Să nu‑ți slăbească mâinile! DOMNUL, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, un viteaz care aduce izbăvire. Se va bucura de tine cu mare bucurie: uneori va tăcea în dragostea Lui, alteori va izbucni în chiote de dragul tău.” „Pe cei chinuiți din adunare îi voi vindeca de răni și de ocara rostită asupra lor. Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi, voi salva oaia șchioapă și o voi aduce înapoi pe cea izgonită. Voi face din voi o pricină de laudă și un nume mare în toate țările unde ați fost de rușine. În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge, pentru că vă voi da cinste și laudă între toate popoarele pământului, când vă voi schimba soarta în bine sub ochii voștri”, zice DOMNUL. În anul al doilea al împăratului Darius, în ziua întâi a lunii a șasea, cuvântul DOMNULUI le-a vorbit prin profetul Hagai lui Zorobabel, guvernatorul lui Iuda, fiul lui Șealtiel, și lui Iosua, marele-preot, fiul lui Ioțadac: „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Poporul acesta zice: ‘N‑a venit încă vremea zidirii Casei DOMNULUI!’»” Cuvântul DOMNULUI a vorbit prin profetul Hagai astfel: „Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiți în case căptușite cu lemn, când Casa aceasta este dărâmată? De aceea, așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Luați seama la căile voastre! Ați semănat mult, dar ați strâns puțin; mâncați, și tot nu vă săturați; beți, și tot nu vă potoliți setea; vă îmbrăcați, și tot nu vă este cald; iar cine câștigă o simbrie o pune într‑o pungă spartă!» Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Luați seama la căile voastre! Suiți‑vă pe munte, aduceți bușteni și zidiți Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta și voi fi astfel preamărit», zice DOMNUL. «Vă așteptați la mult, și iată că ați avut puțin; câștigul pe care l‑ați adus acasă a fost suflat de Mine. De ce?», zice DOMNUL Oștirilor. «Din pricina Casei Mele, care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui. De aceea cerul nu v-a dat roua și pământul nu și‑a dat roadele. Am chemat seceta peste țară, peste munți, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce produce pământul, peste oameni și peste vite și peste toată osteneala mâinilor voastre.»” Zorobabel, fiul lui Șealtiel, marele‑preot Iosua, fiul lui Ioțadac, și toată rămășița poporului au ascultat de glasul DOMNULUI, Dumnezeului lor, și de cuvintele profetului Hagai, fiindcă DOMNUL, Dumnezeul lor, îl trimisese. Și poporul s‑a temut de DOMNUL. Hagai, solul DOMNULUI, a zis poporului după porunca DOMNULUI: „«Eu sunt cu voi», zice DOMNUL.” DOMNUL a trezit duhul lui Zorobabel, guvernatorul lui Iuda, fiul lui Șealtiel, și duhul lui Iosua, marele-preot, fiul lui Ioțadac, și duhul întregii rămășițe a poporului. Ei au venit și au început lucrul la Casa DOMNULUI Oștirilor, Dumnezeul lor, în ziua a douăzeci și patra a lunii a șasea, în anul al doilea al împăratului Darius. În a douăzeci și una zi a lunii a șaptea, cuvântul DOMNULUI a vorbit astfel prin profetul Hagai: „Spune-le lui Zorobabel, guvernatorul lui Iuda, fiul lui Șealtiel, lui Iosua, marele‑preot, fiul lui Ioțadac, și rămășiței poporului: «Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? Și cum o vedeți acum? Așa cum este, nu pare ea ca un nimic în ochii voștri? Acum, fii tare, Zorobabel!», zice DOMNUL. «Fii tare și tu, mare‑preot Iosua, fiu al lui Ioțadac! Fiți tari și voi, toți cei ce locuiți în țară », zice DOMNUL. «Lucrați, căci Eu sunt cu voi», zice DOMNUL Oștirilor, «potrivit legământului pe care l-am încheiat cu voi când ați ieșit din Egipt, iar Duhul Meu este în mijlocul vostru! Nu vă temeți!» Căci așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Încă puțină vreme, și voi zgudui cerul și pământul, marea și uscatul; voi zgudui toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni și voi umple astfel de slavă Casa aceasta», zice DOMNUL Oștirilor. «Al Meu este argintul și al Meu este aurul», zice DOMNUL Oștirilor. «Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi», zice DOMNUL Oștirilor, «și în locul acesta voi da belșug», zice DOMNUL Oștirilor.” În a douăzeci și patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul DOMNULUI a vorbit astfel prin profetul Hagai: „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Pune-le preoților următoarea întrebare asupra Legii: ‘Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau vreo mâncare, oare acestea vor fi sfințite?’»” Preoții au răspuns: „Nu!” Și Hagai a zis: „Dacă cineva spurcat prin atingerea de un trup mort se atinge de toate aceste lucruri, oare vor fi ele spurcate?” Preoții au răspuns: „Vor fi spurcate.” Drept răspuns, Hagai a zis: „«Tot așa este și poporul acesta; tot așa este și neamul acesta înaintea Mea», zice DOMNUL. «Așa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce‑Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat! Uitați‑vă cu băgare de seamă la cele petrecute până astăzi, până în a douăzeci și patra zi a lunii a noua, ziua în care s-au pus temeliile Templului DOMNULUI; uitați-vă cu băgare de seamă! Atunci când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci! V‑am lovit cu rugină, cu tăciune și cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Cu toate acestea, tot nu v‑ați întors la Mine», zice DOMNUL. «Priviți cu atenție începând de astăzi – din ziua a douăzeci și patra a lunii a noua, ziua în care s-au pus temeliile Templului DOMNULUI – priviți cu atenție! Mai este sămânță în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, nici măslinul n‑au dat rod, dar, din ziua aceasta, voi lăsa binecuvântarea Mea.»” Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit a doua oară lui Hagai în a douăzeci și patra zi a lunii: „Spune-i lui Zorobabel, guvernatorul lui Iuda: «Voi zgudui cerurile și pământul; voi zgudui tronuri împărătești, voi nimici puterea împărățiilor neamurilor, voi răsturna și carele de război, laolaltă cu cei suiți în ele; caii și călăreții lor vor fi trântiți la pământ și unul va pieri ucis de sabia altuia. În ziua aceea», zice DOMNUL Oștirilor, «pe tine, Zorobabel, fiul lui Șealtiel, robul Meu», zice DOMNUL, «te voi lua și te voi păstra ca pe un inel de pecetluit, căci Eu te‑am ales», zice DOMNUL Oștirilor.” În luna a opta, în al doilea an al lui Darius, cuvântul DOMNULUI i-a vorbit profetului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel: „ DOMNUL S‑a mâniat foarte tare pe părinții voștri, de aceea spune‑le: «Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: ‘Întoarceți‑vă la Mine’, zice DOMNUL Oștirilor, ‘și Eu Mă voi întoarce la voi’, zice DOMNUL Oștirilor. ‘Nu fiți ca părinții voștri, cărora le vorbeau profeții de mai înainte astfel: ‹Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: Întoarceți‑vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!› Dar ei n‑au ascultat și n‑au luat aminte la Mine’, zice DOMNUL. ‘Unde sunt acum părinții voștri? Și puteau profeții să trăiască veșnic? Totuși, cuvintele Mele și hotărârile Mele pe care le poruncisem slujitorilor Mei, profeții, nu i‑au ajuns ele pe părinții voștri? Și atunci ei s‑au întors și au zis: ‹ DOMNUL Oștirilor ne‑a făcut cum hotărâse să ne facă, după căile și faptele noastre.›’»” În a douăzeci și patra zi a lunii a unsprezecea, care este luna Șebat, în al doilea an al lui Darius, cuvântul DOMNULUI a venit la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido. Am avut noaptea o vedenie: se făcea că un om călare pe un cal roib stătea între mirți într‑un umbrar, și în urma lui erau niște cai roibi, murgi și albi. Am întrebat: „Ce înseamnă caii aceștia, domnul meu?” Și îngerul care vorbea cu mine mi‑a zis: „Îți voi arăta ce înseamnă caii aceștia!” Omul care stătea între mirți a luat cuvântul și a zis: „Sunt cei pe care i‑a trimis DOMNUL să cutreiere pământul.” Și ei I-au răspuns Îngerului DOMNULUI care stătea între mirți și au zis: „Am cutreierat pământul și, iată, tot pământul stă în nepăsare!” Atunci, Îngerul DOMNULUI a luat cuvântul și a zis: „ DOAMNE al Oștirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim și de cetățile lui Iuda, pe care Te‑ai mâniat în acești șaptezeci de ani?” DOMNUL i-a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere, îngerului care vorbea cu mine. Iar îngerul care vorbea cu mine mi‑a zis: „Strigă și spune: «Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: Sunt cuprins de o mare râvnă pentru Ierusalim, pentru Sion, și sunt mânios cu o mare mânie împotriva neamurilor care trăiesc în tihnă, căci Mă mâniasem numai puțin, dar ele au făcut și mai mult rău. De aceea, așa vorbește DOMNUL: Mă întorc cu îndurare către Ierusalim; Casa Mea va fi zidită în el, zice DOMNUL Oștirilor, și funia de măsurat se va întinde peste Ierusalim.» Strigă din nou și spune: «Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: Cetățile Mele vor avea iarăși belșug de bunătăți, DOMNUL va mângâia din nou Sionul, va alege iarăși Ierusalimul.»” Mi-am ridicat ochii și am văzut patru coarne. L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Ce înseamnă coarnele acestea?” Și el mi‑a zis: „Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel și Ierusalimul.” DOMNUL mi‑a arătat patru meșteri. Eu am întrebat: „De ce au venit aceștia?” Și el a zis: „Acelea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, așa încât nimeni n‑a mai ridicat capul. Meșterii au venit să îngrozească și să frângă coarnele neamurilor care s-au semețit împotriva țării lui Iuda ca să‑i risipească locuitorii.” Mi-am ridicat ochii și am văzut un om cu o funie de măsurat în mână. L‑am întrebat: „Unde te duci?” Și el mi‑a zis: „Să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lățime și ce lungime are.” Și iată că îngerul care vorbea cu mine a plecat și un alt înger i‑a ieșit în întâmpinare. El i‑a zis: „Aleargă și vorbește-i astfel tânărului acestuia: «Ierusalimul va fi o cetate fără ziduri din pricina mulțimii oamenilor și vitelor din el; Eu Însumi voi fi un zid de foc în jurul lui și voi fi slava din mijlocul lui!», zice DOMNUL. «O, fugiți din țara de la miazănoapte», zice DOMNUL, «căci v‑am împrăștiat în cele patru vânturi ale cerurilor», zice DOMNUL. «O, adăpostiți-vă în Sion, voi, care locuiți în Babilon! Căci așa vorbește DOMNUL Oștirilor» – când am fost trimis de Slava Lui – «cu privire la neamurile care v‑au jefuit: ‘Cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Mei. Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor și ele vor ajunge prada sclavilor lor’», ca să știți că DOMNUL Oștirilor m‑a trimis.” „«Strigă de veselie și bucură‑te, fiica Sionului! Căci, iată, Eu vin și voi locui în mijlocul tău», zice DOMNUL.” „Multe neamuri se vor alipi de DOMNUL în ziua aceea și vor fi poporul Lui. Eu voi locui în mijlocul tău și vei ști că DOMNUL Oștirilor M‑a trimis la tine.” DOMNUL va lua în stăpânire Iuda, ca moșie a Lui în țara sfântă, și va alege iarăși Ierusalimul. Orice făptură să tacă înaintea DOMNULUI, căci El S‑a și sculat din lăcașul Lui cel sfânt! Îngerul mi i‑a arătat pe marele‑preot Iosua stând înaintea Îngerului DOMNULUI și pe Satana stând la dreapta lui ca să‑l pârască. DOMNUL i-a zis Satanei: „ DOMNUL să te mustre, Satano! DOMNUL să te mustre, El, care a ales Ierusalimul! Oare nu este omul acesta un tăciune scos din foc?” Iosua stătea înaintea Îngerului îmbrăcat cu haine murdare. Îngerul a luat cuvântul și le-a zis celor ce erau înaintea Lui: „Dezbrăcați‑l de hainele murdare de pe el!” Apoi i‑a zis: „Iată, îndepărtez de la tine vina și te îmbrac cu haine albe de sărbătoare!” El a mai zis: „Puneți-i pe cap o mitră curată!” Și i‑au pus pe cap o mitră curată și l‑au îmbrăcat cu haine curate în timp ce Îngerul DOMNULUI stătea acolo. Îngerul DOMNULUI i-a făcut lui Iosua următoarea făgăduință: „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Dacă vei umbla în căile Mele și dacă îți vei face datoria în slujba Mea, vei face judecată în Casa Mea, vei priveghea asupra curților Mele și te voi lăsa să intri împreună cu cei ce stau aici. Ascultați, tu, Iosua, mare‑preot, și tovarășii tăi de slujbă care stau înaintea ta – acești oameni care vor sluji ca semne! Iată, Îl voi aduce pe Robul Meu, Odrasla. Iată piatra pe care am pus‑o înaintea lui Iosua: șapte ochi sunt îndreptați spre o singură piatră. Iată, Eu Însumi îi voi săpa inscripția», zice DOMNUL Oștirilor, «și într‑o singură zi voi înlătura fărădelegea acestei țări. În ziua aceea », zice DOMNUL Oștirilor, «vă veți invita unul pe altul sub viță și sub smochin.»” Îngerul care vorbea cu mine s‑a întors și m‑a trezit cum trezești un om din somn. El m‑a întrebat: „Ce vezi?”, iar eu am răspuns: „Iată, văd un sfeșnic cu totul din aur și, deasupra lui, un vas cu untdelemn și, pe el, șapte candele, cu șapte țevi pentru candelele care sunt în vârful sfeșnicului. Iar lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului și altul la stânga lui.” Am luat cuvântul și i-am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?” Îngerul care vorbea cu mine mi‑a răspuns: „Nu știi ce înseamnă aceste lucruri?” Eu am zis: „Nu, domnul meu.” Atunci, el a luat cuvântul și mi‑a zis: „Acesta este cuvântul DOMNULUI către Zorobabel: «Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu», zice DOMNUL Oștirilor. «Cine ești tu, munte mare? Înaintea lui Zorobabel, prefă-te în șes! El va pune piatra de căpătâi printre strigăte și urale în cinstea ei!»” Cuvântul DOMNULUI mi‑a vorbit astfel: „Mâinile lui Zorobabel au întemeiat Casa aceasta și tot mâinile lui o vor isprăvi; și vei ști că DOMNUL Oștirilor M‑a trimis la voi. Căci cine disprețuiește ziua începuturilor slabe? Aceștia șapte se vor bucura când vor vedea cumpăna în mâna lui Zorobabel.” (Cei șapte sunt ochii DOMNULUI care cutreieră tot pământul.) Eu am luat cuvântul și i‑am zis: „Ce înseamnă acești doi măslini aflați la dreapta și la stânga sfeșnicului?” Am luat a doua oară cuvântul și i‑am zis: „Ce sunt aceste două ramuri de măslin care își varsă uleiul auriu prin cele două țevi de aur?” El mi‑a răspuns: „Nu știi ce înseamnă acestea?” Eu am zis: „Nu, domnul meu.” Și el a zis: „Aceștia sunt cei doi unși care stau înaintea Stăpânului întregului pământ.” Mi-am ridicat din nou ochii și am văzut un sul care zbura. Îngerul m‑a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „Văd un sul desfășurat care zboară; are o lungime de douăzeci de coți și o lățime de zece coți.” Și el mi‑a zis: „Acesta este blestemul care se va întinde peste toată țara. Oricine fură va fi lăsat cu mâinile goale, cum scrie pe o parte, și oricine jură strâmb va fi lăsat cu mâinile goale, cum scrie pe cealaltă parte.” „Am trimis acest blestem ”, zice DOMNUL Oștirilor, „ca să intre în casa celui ce fură și a celui ce jură strâmb în Numele Meu, să rămână în casa aceea și s‑o mistuie împreună cu lemnele și pietrele ei.” Îngerul care vorbea cu mine a ieșit și mi‑a zis: „Ridică-ți ochii și privește ce iese de acolo!” Eu am întrebat: „Ce este aceasta?” Și el a răspuns: „O efă care iese.” Și a adăugat: „Aceasta este vina lor în toată țara.” Și iată că s-a ridicat un capac de plumb și o femeie ședea în efă. El a zis: „Aceasta este nelegiuirea!” Și i‑a dat brânci în efă și a trântit capacul de plumb peste gura efei. Am ridicat ochii și m‑am uitat; și iată că s-au arătat două femei. În aripile lor sufla vântul, căci aveau aripi ca de barză, și au ridicat efa între pământ și cer. Atunci l-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Unde vor să ducă efa?” El mi‑a răspuns: „Se duc să‑i zidească o casă în țara Șinear, ca să fie așezată acolo și să rămână la locul ei.” Mi-am ridicat din nou ochii și am văzut că patru care ieșeau dintre doi munți, iar munții erau de aramă. La carul dintâi erau înhămați cai roibi, la al doilea car, cai negri, la al treilea car, cai albi și la al patrulea car, cai tărcați și cai pestriți. Am luat cuvântul și i-am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă aceștia, domnul meu?” Îngerul mi‑a răspuns astfel: „Aceștia sunt cele patru vânturi ale cerurilor, care ies din locul în care stăteau înaintea Stăpânului întregului pământ.” Roibii au pornit-o spre țara de la răsărit, caii negri au plecat spre țara de la miazănoapte, cei albi au luat-o spre apus, iar cei tărcați s‑au îndreptat spre țara de miazăzi. Când caii cei pestriți au dat să iasă, nerăbdători să meargă să cutreiere pământul, îngerul le‑a zis: „Duceți‑vă să cutreierați pământul!” Și au cutreierat pământul. El m‑a chemat și mi‑a zis: „Iată, cei ce se îndreaptă spre țara de la miazănoapte Îmi potolesc mânia în țara de la miazănoapte.” Cuvântul DOMNULUI mi‑a vorbit astfel: „Ia daruri de la cei întorși din exil – de la Heldai, de la Tobia și de la Iedaia, care au sosit din Babilon – și în aceeași zi du-te tu însuți în casa lui Iosia, fiul lui Țefania! Ia de la ei argint și aur și fă din ele o diademă! Pune-o pe capul lui Iosua, fiul lui Ioțadac, marele‑preot, și spune-i: «Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: ‘Iată, un Om al cărui nume este Odrasla va odrăsli din locul Lui și va zidi Templul DOMNULUI. Da, El va zidi Templul DOMNULUI, va avea slavă împărătească, va ședea și va domni pe tronul Lui, va fi preot pe tronul Lui și sfat de pace va fi între ei amândoi.’» Diadema va rămâne ca o frumoasă amintire în Templul DOMNULUI, pentru Heldai, Tobia și Iedaia și pentru Iosia, fiul lui Țefania. Cei de departe vor veni și vor zidi Templul DOMNULUI; și veți ști astfel că DOMNUL Oștirilor m‑a trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla dacă într-adevăr veți asculta glasul DOMNULUI, Dumnezeului vostru.” În anul al patrulea al împăratului Darius, cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, care este luna Chislev. Cei din Betel îi trimiseseră pe Șarețer și pe Reghem‑Melec cu oamenii săi să mijlocească înaintea DOMNULUI și să-i întrebe pe preoții din Casa DOMNULUI Oștirilor și pe profeți: „Trebuie să plângem în luna a cincea și să ne înfrânăm, cum am făcut-o atâția ani?” Atunci, cuvântul DOMNULUI Oștirilor mi‑a vorbit astfel: „Spune întregului popor din țară și spune-le preoților astfel: «Când ați postit și ați plâns în luna a cincea și a șaptea în acești șaptezeci de ani, oare pentru Mine ați postit voi? Și când mâncați și beți, nu sunteți voi cei ce mâncați și beți? Oare nu sunt acestea cuvintele pe care le‑a vestit DOMNUL prin profeții de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit și liniștit împreună cu cetățile vecine, iar Neghevul și Șefela erau locuite?»” Cuvântul DOMNULUI i-a vorbit lui Zaharia astfel: „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Faceți judecăți drepte și purtați‑vă cu bunătate și îndurare unul cu altul! Nu-i asupriți pe văduvă și pe orfan, pe străin și pe sărac și să nu gândiți în inima voastră nimic rău împotriva aproapelui vostru.» Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci I-au întors spatele cu îndărătnicie și și‑au astupat urechile ca să nu audă. Și‑au făcut inima de cremene, ca să nu asculte Legea, nici cuvintele pe care li le trimitea DOMNUL Oștirilor, prin Duhul Său, prin profeții de mai înainte. Astfel, DOMNUL Oștirilor S‑a aprins de o mare mânie. Când chema El, ei n‑au ascultat. «De aceea, când ei au strigat, nici Eu nu am ascultat », zice DOMNUL Oștirilor. «I‑am risipit printre toate neamurile pe care nu le cunoșteau; țara a rămas pustiită în urma lor, încât nu mai umbla nimeni încoace și încolo; și dintr-o țară plăcută au făcut un pustiu!»” Cuvântul DOMNULUI Oștirilor a vorbit astfel: „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Sunt cuprins de o mare râvnă pentru Sion, sunt aprins de râvnă pentru el.» Așa vorbește DOMNUL: «Mă întorc în Sion și voi locui în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va numi Cetatea Credincioasă, iar muntele DOMNULUI Oștirilor – Muntele cel Sfânt.» Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Iarăși vor ședea în piețele Ierusalimului bărbați și femei în vârstă, fiecare cu toiagul în mână, din pricina marelui lor număr de zile. Cetatea va fi plină de băieți și fete, care se vor juca în piețe.» Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Dacă lucrul acesta va părea prea greu în ochii rămășiței acestui popor, în zilele acelea, va fi oare prea greu și în ochii Mei?», zice DOMNUL Oștirilor. Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Iată, Eu Îmi izbăvesc poporul din țara de la răsărit și din țara de la asfințitul soarelui. Îi voi aduce înapoi și vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr și dreptate.» Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Întăriți‑vă mâinile, voi, cei ce auziți în aceste zile cuvintele acestea din gura profeților, de când s‑a pus temelia Casei DOMNULUI Oștirilor, de când a început zidirea Templului! Într-adevăr, înainte de aceste zile, nici oamenii, nici vitele nu-și primeau rodul muncii. Cei ce intrau și ieșeau din cetate nu aveau pace din pricina vrăjmașului, fiindcă Eu i-am trimis pe oameni să meargă unii împotriva altora. Acum nu-i voi mai face rămășiței acestui popor ca odinioară», zice DOMNUL Oștirilor. «Ci semănăturile vor merge bine, vița își va da rodul, pământul va rodi și cerul va picura rouă. Voi face ca rămășița acestui popor să aibă parte de toate aceste binecuvântări. Așa cum ați fost un blestem între neamuri, casă a lui Iuda și casă a lui Israel, tot astfel vă voi mântui și veți fi o binecuvântare. Nu vă temeți, ci întăriți‑vă mâinile!» Căci așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «După cum aveam de gând să vă fac rău când Mă mâniau părinții voștri», zice DOMNUL Oștirilor, «și nu m-am răzgândit, tot așa în aceste zile plănuiesc să fac bine Ierusalimului și casei lui Iuda. Nu vă temeți! Iată ce trebuie să faceți: Fiecare să-i spună aproapelui său adevărul; judecați după adevăr și pentru pace în cetățile voastre; nu plănuiți în inima voastră răul împotriva semenilor voștri și nu iubiți jurământul strâmb! Căci Eu urăsc toate aceste lucruri», zice DOMNUL.” Cuvântul DOMNULUI Oștirilor mi‑a vorbit astfel: „Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a șaptea și postul din luna a zecea se vor preface în bucurie și veselie pentru casa lui Iuda și vor fi sărbători plăcute; dar iubiți adevărul și pacea!» Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Vor mai veni iarăși popoare și locuitori din multe cetăți. Locuitorii unei cetăți vor merge la cealaltă zicând: ‘Haideți să mijlocim înaintea DOMNULUI, să‑L căutăm pe DOMNUL Oștirilor! Vreau să merg și eu!’ Și vor veni multe popoare și neamuri puternice vor veni să‑L caute pe DOMNUL Oștirilor la Ierusalim și să se roage DOMNULUI.» Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor îl vor apuca pe un iudeu de poala hainei și-i vor zice: «Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi.»” Profeție: cuvântul DOMNULUI împotriva țării Hadrac, cuvânt care pătrunde până la Damasc. (Căci împotriva DOMNULUI au păcătuit arameii și toți cei ce îl disprețuiesc pe Israel.) El pătrunde până în Hamatul vecin cu Siria, până la Tir și Sidon, cu toată înțelepciunea lor. Tirul și‑a făcut zid de apărare, a adunat argint ca pulberea și aur ca noroiul de pe ulițe. Dar, iată, Domnul îi va lua totul, îi va doborî întăritura în mare, iar el va fi mistuit de foc. Așchelonul va vedea și se va teme; Gaza va tremura din toată ființa; la fel și Ecronul, fiindcă nădejdea lui s-a făcut de rușine; regele din Gaza va pieri, iar Așchelonul nu va mai fi locuit. Un neam corcit se va așeza în Așdod și voi frânge mândria filistenilor. Le voi scoate sângele din gură și urâciunile dintre dinți, ca să devină și ei o rămășiță pentru Dumnezeul nostru și să fie ca o căpetenie din Iuda, iar Ecronul să fie ca iebusiții. Voi pune strajă în jurul Casei Mele împotriva celor ce-i dau târcoale. Nu va mai călca pe la ei cel care stoarce biruri, fiindcă acum le-am văzut chinul. Bucură‑te mult, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată, Împăratul tău vine la tine; El este drept și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe mânzul unei măgărițe. Voi nimici carele de luptă din Efraim și caii din Ierusalim, și arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti neamurilor pacea și va stăpâni de la o mare la cealaltă și de la Eufrat până la marginile pământului. Da, pentru tine, Sioane, pentru sângele legământului făcut cu tine, i-am eliberat pe prizonierii tăi din groapa fără apă. Întoarceți‑vă cete-cete, prizonieri ai nădejdii! Chiar azi dau de veste că îți voi răsplăti îndoit. Pe Iuda îl încordez ca un arc și din Efraim îmi fac săgeată. Îi voi stârni pe fiii tăi, Sioane, împotriva fiilor tăi, Iavane! Te voi face ca sabia unui viteaz! Atunci DOMNUL Se va arăta deasupra lor, și săgeata Lui va porni ca fulgerul; Domnul DUMNEZEU va suna din corn și va înainta cu vijelia din Teman. DOMNUL Oștirilor va fi scutul lor. Îi vor mânca și îi vor zdrobi pe cei care mânuiesc praștia, îi vor bea ca pe vin și vor fi plini ca vasul de sânge pentru stropire, ca marginile altarului de jertfă. DOMNUL, Dumnezeul lor, îi va izbăvi în ziua aceea, căci ei sunt turma poporului Său, da, ei sunt pietrele diademei, care vor străluci în țara Sa! O! Cât de mare este bunătatea și frumusețea Lui! Grâul îi va veseli pe flăcăi și mustul, pe fecioare. Cereți de la DOMNUL ploaie târzie! DOMNUL aduce tunete și fulgere și trimite o ploaie îmbelșugată fiecărei plante de pe câmp. Căci terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii prevestesc minciuni, visele vorbesc deșertăciuni și dau încurajări zadarnice. De aceea, oamenii rătăcesc ca o turmă, sunt nenorociți pentru că nu au păstor. „Mânia Mea s‑a aprins împotriva păstorilor și le voi cere socoteală țapilor. Căci DOMNUL Oștirilor Își cercetează turma – casa lui Iuda – și o va face ca pe calul Său de slavă în luptă. Din Iuda va ieși Piatra din capul unghiului, din el va ieși Țărușul, din el va ieși arcul de război, din el vor ieși toți conducătorii. Împreună vor fi ca niște viteji care în luptă calcă noroiul de pe ulițe. Vor lupta, pentru că DOMNUL va fi cu ei, iar cei ce călăresc pe cai vor rămâne de rușine. Voi întări casa lui Iuda și voi izbăvi casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, pentru că Îmi este milă de ei, și vor fi ca și cum nu i‑aș fi lepădat, căci Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul lor, și le voi răspunde. Efraimiții vor fi ca niște viteji; inima lor se va bucura ca de vin. Copiii lor vor vedea și se vor bucura, inima lor se va veseli în DOMNUL. Voi fluiera înspre ei și‑i voi aduna, pentru că Eu i‑am răscumpărat, și vor fi mulți, cum erau odată. Deși i-am semănat printre popoare, în depărtări își vor aminti de Mine; își vor crește copiii și se vor întoarce. Îi voi aduce înapoi din țara Egiptului și‑i voi aduna din Asiria; îi voi aduce în țara Galaadului și în Liban, până nu vor mai încăpea. Vor trece marea încercării, marea cu valurile ei va fi lovită și toate adâncimile Nilului se vor usca. Mândria Asiriei va fi doborâtă și sceptrul Egiptului va fi luat. Îi voi întări în DOMNUL și vor umbla în Numele Lui”, zice DOMNUL. Deschide‑ți porțile, Libanule, ca să‑ți mănânce focul cedrii! Vaită‑te, chiparosule, căci cedrul a căzut și arborii cei falnici sunt nimiciți! Văitați‑vă, stejari din Bașan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost doborâtă! Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s‑a nimicit fala; leii tineri mugesc, pentru că desișul Iordanului este nimicit. Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul meu: „Păstorește oile de tăiat! Căci cei ce le cumpără le taie și nu se simt vinovați. Și cel ce le vinde zice: «Binecuvântat fie DOMNUL pentru că mă îmbogățesc!» Și păstorilor lor nu le este milă de ele. Da, nici Eu nu voi mai avea milă de locuitorii țării – zice DOMNUL – ci, iată, îi dau pe oameni pe mâna semenilor lor și pe mâna regilor lor; ei vor zdrobi țara și n‑o voi izbăvi din mâinile lor.” Atunci m‑am apucat să păstoresc oile de tăiat, care le erau sortite negustorilor de oi. Mi‑am luat două toiege: pe unul l‑am numit „Bunătate”, iar pe celălalt l‑am numit „Unire”. Și am păstorit oile. Am scăpat de cei trei păstori într‑o singură lună. Sufletul meu nu‑i mai răbda și se scârbise și sufletul lor de mine. Și le-am zis oilor: „Nu vă mai pot păstori! Cea care trebuie să moară va muri, cea care trebuie să dispară va dispărea, iar cele rămase vor ajunge să se mănânce unele pe altele.” Mi‑am luat toiagul „Bunătate” și l‑am rupt, ca să rup legământul pe care‑l încheiasem cu toate popoarele. Și chiar în ziua în care s‑a rupt, negustorii de oi care mă pândeau au înțeles astfel că acesta este cuvântul DOMNULUI. Eu le‑am zis: „Dacă găsiți cu cale, dați‑mi plata; dacă nu, nu mi-o dați!” Și mi‑au cântărit, ca plată, treizeci de sicli de argint. Atunci DOMNUL mi‑a zis: „Aruncă în vistierie prețul acesta generos cu care M‑au prețuit!” Și am luat, așadar, cei treizeci de sicli de argint și i‑am aruncat în Casa DOMNULUI, pentru vistierie. Apoi am rupt al doilea toiag al Meu, numit „Unire”, ca să rup frăția dintre Iuda și Israel. DOMNUL mi‑a zis: „Ia‑ți acum și uneltele unui păstor fără minte! Căci, iată, voi ridica în țară un păstor care nu va lua seama la oile care lipsesc, nu se va interesa de soarta celor tinere, nu le va obloji pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase, ci le va mânca pe cele grase, lăsând din ele numai copitele. Vai de păstorul de nimic, care își părăsește oile! Sabia să-i lovească brațul și să-i străpungă ochiul drept! Să i se usuce brațul de tot și să i se stingă ochiul drept!” Profeție – cuvântul DOMNULUI despre Israel. Așa vorbește DOMNUL, care a întins cerurile și a întemeiat pământul și care a întocmit duhul din om: „Iată, voi preface Ierusalimul într‑un potir de amețire pentru toate popoarele vecine, iar Iuda va fi și el prins în asediul Ierusalimului. În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica vor fi vătămați rău; și se vor aduna împotriva lui toate neamurile pământului. În ziua aceea, zice DOMNUL, voi lovi cu spaimă toți caii și cu nebunie pe călăreții lor, dar voi avea ochii deschiși asupra casei lui Iuda și voi lovi cu orbire toți caii popoarelor. Căpeteniile lui Iuda vor zice în inima lor: «Locuitorii Ierusalimului sunt plini de putere, prin DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lor.» În ziua aceea, voi face căpeteniile lui Iuda ca o oală pe foc de lemne, ca o făclie aprinsă sub snopi; vor mistui în dreapta și în stânga toate popoarele vecine, iar Ierusalimul va fi așezat iarăși pe locul lui străvechi. DOMNUL va mântui mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David și a locuitorilor Ierusalimului să nu se înalțe mai presus de slava lui Iuda. În ziua aceea, DOMNUL va fi scutul locuitorilor Ierusalimului, așa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David, iar casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul DOMNULUI înaintea lor. În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului. Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de har și de rugăciune stăruitoare și își vor întoarce privirile spre Mine, cel pe care L‑au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu și‑L vor boci cum bocește cineva pe întâiul născut. În ziua aceea, va fi mare jale în Ierusalim, ca jalea pentru Hadad‑Rimon în Valea Meghido. Țara se va jeli, fiecare clan separat: familia casei lui David separat și femeile ei separat; familia casei lui Natan separat și femeile ei separat; familia casei lui Levi separat și femeile ei separat; familia lui Șimei separat și femeile ei separat; toate familiile care rămân – fiecare familie separat și femeile ei separat. În ziua aceea, pentru casa lui David și pentru locuitorii Ierusalimului se va deschide un izvor pentru păcat și necurăție. În ziua aceea – zice DOMNUL Oștirilor – voi stârpi din țară numele idolilor și nu vor mai fi pomeniți; îi voi mătura din țară și pe profeții mincinoși, împreună cu duhul de necurăție. Și, când va mai profeți cineva, atunci tatăl său și mama sa, cei ce l‑au născut, îi vor zice: «Nu vei rămâne în viață, căci ai spus minciuni în Numele DOMNULUI.» Cei ce l-au născut, tatăl său și mama sa, îl vor străpunge când va profeți. În ziua aceea profeții se vor rușina fiecare de vedenia lui când vor profeți și nu se vor mai îmbrăca într‑o manta de păr ca să înșele, ci fiecare va zice: «Eu nu sunt profet. Eu sunt plugar, căci pământul a fost partea mea din tinerețea mea.» Iar dacă va fi întrebat: «Ce-i cu rănile acestea de la mâinile tale?», va răspunde: «Am primit lovituri în casa prietenilor mei.»” „Scoală‑te, sabie, asupra păstorului Meu, asupra omului care îmi este tovarăș”, zice DOMNUL Oștirilor. „Bate-l pe păstor și se va risipi turma! Apoi Îmi voi întoarce mâna împotriva celor mici. În toată țara”, zice DOMNUL, „două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămâne. Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc, o voi curăța cum se curăță argintul și o voi lămuri cum se lămurește aurul. Ei vor chema Numele Meu, iar Eu le voi răspunde; voi zice: «Acesta este poporul Meu», iar ei vor zice: « DOMNUL este Dumnezeul meu.»” Iată, vine o zi pentru DOMNUL, când prada ta va fi împărțită în mijlocul tău. Voi strânge toate neamurile la război la Ierusalim. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, iar femeile, batjocorite; jumătate din cetate va merge în exil, dar rămășița poporului nu va fi nimicită din cetate. DOMNUL Se va arăta și va lupta împotriva acelor neamuri, așa cum Se luptă El într-o zi de bătălie. Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit și spre apus, și se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi. Veți fugi atunci în valea munților Mei, căci valea dintre munți se va întinde până la Ațel și veți fugi cum ați fugit de cutremurul de pământ de pe vremea lui Ozia, regele lui Iuda. Și atunci va veni DOMNUL, Dumnezeul meu, și toți sfinții împreună cu El! În ziua aceea nu va fi lumină, nici frig sau îngheț. Va fi o zi deosebită, cunoscută DOMNULUI: nu va fi nici zi, nici noapte, dar spre seară se va arăta lumina. În ziua aceea, va ieși din Ierusalim apă vie: jumătate va curge spre Marea de Răsărit, jumătate, spre Marea de Apus; așa va fi și vara, și iarna. Și DOMNUL va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, DOMNUL va fi Unul și Numele Său va fi Unul. Toată țara va ajunge ca Arava, de la Gheba până la Rimon, la miazăzi de Ierusalim, iar Ierusalimul va fi înălțat și va rămâne liniștit la locul lui, de la Poarta lui Beniamin până la locul porții dintâi, până la Poarta Unghiurilor, și de la Turnul lui Hananel până la Teascurile Regelui. El va fi locuit și nu va mai fi niciodată sortit nimicirii; Ierusalimul va rămâne în siguranță. Dar iată urgia cu care va lovi DOMNUL toate popoarele care vor lupta împotriva Ierusalimului: le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în orbite și le va putrezi limba în gură. În ziua aceea va intra în ei o mare groază de la DOMNUL; își vor apuca mâinile unii altora și vor ridica mâna unii asupra altora. Iuda va lupta și el pentru Ierusalim și va strânge bogățiile tuturor neamurilor dimprejur: aur, argint și veșminte foarte multe. Aceeași urgie va lovi și caii, catârii, cămilele, măgarii și toate vitele care vor fi în taberele acelea. Toți cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, DOMNUL Oștirilor, și să prăznuiască Sărbătoarea Corturilor. Iar acelea dintre familiile pământului care nu se vor sui la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, DOMNUL Oștirilor, nu vor avea parte de ploaie. Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeași urgie cu care va lovi DOMNUL neamurile care nu se vor sui să prăznuiască Sărbătoarea Corturilor. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului și pedeapsa tuturor neamurilor care nu se vor sui să prăznuiască Sărbătoarea Corturilor. În ziua aceea, va sta scris până și pe zurgălăii cailor: „Sfânt DOMNULUI!” Iar oalele din Casa DOMNULUI vor fi ca potirele dinaintea altarului. Ba chiar orice oală din Ierusalim și din Iuda va fi sfântă pentru DOMNUL Oștirilor; toți cei ce vor aduce jertfe vor veni și se vor sluji de ele ca să‑și fiarbă carnea. În ziua aceea nu vor mai fi negustori în Casa DOMNULUI Oștirilor. Profeție: cuvântul DOMNULUI către Israel prin Maleahi: „V‑am iubit”, zice DOMNUL. „Dar voi ziceți: «Cum ne‑ai iubit?» Nu este Esau frate cu Iacov?”, zice DOMNUL. „Totuși, pe Iacov l‑am iubit, iar pe Esau l‑am urât, i‑am prefăcut munții într‑o pustietate și moștenirea lui am dat‑o șacalilor pustiei. Iar dacă Edomul ar zice: «Deși suntem doborâți, vom zidi iarăși dărâmăturile!», așa vorbește DOMNUL Oștirilor: «Să zidească ei, căci Eu voi surpa, și se vor numi ‘Ținutul răutății’ și ‘Poporul pe care S‑a mâniat DOMNUL pe vecie’!» Cu ochii voștri veți vedea și veți zice: «Mare este DOMNUL dincolo de hotarul lui Israel!» Un fiu își cinstește tatăl și o slugă își cinstește stăpânul. Dacă Eu vă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă Eu sunt Stăpân, unde este teama de Mine?”, zice DOMNUL Oștirilor. „Voi, preoților, care Îmi disprețuiți Numele, voi întrebați: «Cum disprețuim noi Numele Tău?» Prin faptul că aduceți pe altarul Meu bucate spurcate! Voi întrebați: «Cum Te‑am spurcat?» Prin faptul că ați zis: «Masa DOMNULUI este de disprețuit!» Când aduceți ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceți una șchioapă sau beteagă, nu este rău lucrul acesta? Ia adu‑o guvernatorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ține el seama de ea?”, zice DOMNUL Oștirilor. „«Și acum, cereți îndurarea lui Dumnezeu, ca să aibă milă de noi!» Vă va primi El cu bunăvoință, când mâinile voastre fac astfel de lucruri?”, zice DOMNUL Oștirilor. „O, de-ați închide porțile ca să nu aprindeți în van foc pe altarul Meu! Nu am nicio plăcere de voi”, zice DOMNUL Oștirilor, „și nu accept ofrande din mâna voastră! De la răsăritul soarelui până la apusul lui, Numele Meu este mare între neamuri. În tot locul se arde tămâie în cinstea Numelui Meu și se aduc ofrande curate, căci Numele Meu este mare între neamuri”, zice DOMNUL Oștirilor. „Dar voi îl pângăriți când ziceți: «Masa Domnului este spurcată și rodul ei este o mâncare de disprețuit.» Voi ziceți: «Ce atâta osteneală?» și pufniți cu dispreț spre Mine”, zice DOMNUL Oștirilor. „Voi aduceți animale furate, șchioape sau bolnave și le înfățișați ca ofrandă. Pot Eu să le primesc din mâinile voastre?”, zice DOMNUL. „Blestemat să fie înșelătorul care are în turmă un berbec juruit, dar Îi jertfește Domnului o vită beteagă! Eu sunt un Împărat mare”, zice DOMNUL Oștirilor, „și Numele Meu este temut printre neamuri. Acum, către voi se îndreaptă avertismentul acesta, preoților! Dacă nu vreți să ascultați și dacă nu vreți să luați aminte ca să dați slavă Numelui Meu”, zice DOMNUL Oștirilor, „voi trimite blestemul printre voi și voi blestema binecuvântările voastre; da, le‑am și blestemat, pentru că nu vreți să luați aminte. Iată, vă voi amenința semănăturile și vă voi arunca balega în față, balega jertfelor de la sărbătorile voastre, și veți fi luați împreună cu ea. Veți ști atunci că Eu v-am trimis avertismentul aceasta, ca legământul Meu cu Levi să rămână în picioare”, zice DOMNUL Oștirilor. „Legământul Meu cu el era pentru viața și fericirea lui. I‑am dat acestea, iar el s-a temut de Mine cu adevărat, tremura la auzul Numelui Meu. În gura lui era învățătură adevărată și nu se găsea nedreptate pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace și cinste și pe mulți i‑a abătut de la nelegiuire. Căci pe buzele preotului se află cunoștința și din gura lui se așteaptă învățătura, pentru că el este un sol al DOMNULUI Oștirilor. Dar voi v‑ați abătut de la calea DOMNULUI, prin învățătură i-ați dus pe mulți în păcat și ați stricat legământul levitic”, zice DOMNUL Oștirilor. „De aceea și Eu vă voi face să fiți disprețuiți și înjosiți înaintea întregului popor, pentru că nu păziți căile Mele, ci căutați la fața oamenilor când e vorba de Lege.” Nu avem toți un singur Tată? Nu ne‑a făcut un singur Dumnezeu? De ce să fim necredincioși unii față de alții, pângărind legământul părinților noștri? Iuda s‑a arătat necredincios și în Iuda și la Ierusalim s‑a săvârșit o urâciune, fiindcă Iuda a pângărit Sanctuarul DOMNULUI iubind și luând în căsătorie pe fiica unui dumnezeu străin. DOMNUL va nimici din corturile lui Iacov pe cel ce face o asemenea faptă, oricine ar fi, și apoi Îi aduce ofrande DOMNULUI Oștirilor. Iată acum ce mai faceți: acoperiți altarul DOMNULUI cu lacrimi, cu plânsete și gemete, fiindcă El nu Se mai uită la ofrandele voastre și nu mai primește nimic din mâinile voastre. Și, dacă întrebați: „De ce?” – pentru că DOMNUL a fost martor între tine și nevasta din tinerețea ta, căreia nu‑i mai ești credincios, deși ea este tovarășa ta, femeia cu care ai făcut legământ! Nu v‑a făcut unul și același Dumnezeu și nu v‑a păstrat El suflarea de viață? Și ce cere unul și același Dumnezeu? Urmași care să fie copii ai lui Dumnezeu! Luați aminte deci în duhul vostru și niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinerețe! „Căci Eu urăsc despărțirea în căsătorie ”, zice DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, „și pe cel care se acoperă cu haina nedreptății ”, zice DOMNUL Oștirilor. „Luați aminte dar în duhul vostru și nu fiți necredincioși legământului!” Voi Îl obosiți pe DOMNUL prin cuvintele voastre și mai și întrebați: „Cum L‑am obosit?” Prin faptul că ziceți: „Oricine face rău este bun înaintea DOMNULUI și de aceștia are El plăcere!” Sau: „Unde este Dumnezeul dreptei judecăți?” „Iată, îl voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Și deodată va intra în Templul Său Domnul, pe care‑L căutați, Solul legământului, pe care‑L doriți; iată, vine ”, zice DOMNUL Oștirilor. „Cine va putea îndura ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia înălbitorului. El va ședea, va lămuri și va curăți argintul; îi va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul și Îi vor aduce DOMNULUI ofrande după rânduială. Atunci, ofranda lui Iuda și a Ierusalimului va fi plăcută DOMNULUI, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară. Mă voi apropia de voi pentru judecată și Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva vrăjitorilor, împotriva adulterilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce își înșală angajații la plată, îi asupresc pe văduve și pe orfani, îi nedreptățesc pe străini și nu se tem de Mine”, zice DOMNUL Oștirilor. „Eu sunt DOMNUL, nu M-am schimbat, de aceea voi, fiii lui Iacov, n‑ați pierit. Din zilele părinților voștri, v‑ați abătut de la poruncile Mele și nu le‑ați păzit. Întoarceți‑vă la Mine și Mă voi întoarce și Eu la voi!”, zice DOMNUL Oștirilor. „Dar voi întrebați: «În ce privință să ne întoarcem?» Să-L jefuiască un om pe Dumnezeu cum Mă jefuiți voi? Dar voi întrebați: «Cu ce anume Te‑am jefuit?» Cu zeciuielile și cu darurile datorate. Sunteți blestemați cât timp Mă jefuiți, tot poporul în întregime. Aduceți la casa vistieriei toată zeciuiala, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți‑Mă astfel la încercare”, zice DOMNUL Oștirilor, „și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare! Voi mustra pentru voi dăunătorii și nu vă vor nimici rodul pământului, iar vița de pe câmp nu va fi neroditoare”, zice DOMNUL Oștirilor. „Toate neamurile vă vor ferici, căci veți deveni o țară de dorit”, zice DOMNUL Oștirilor. „Cuvintele voastre despre Mine sunt grele”, zice DOMNUL. „Și mai întrebați: «Dar ce anume am spus noi despre Tine?» Ați zis: «Degeaba Îi slujim lui Dumnezeu! Și ce am câștigat dacă am păzit poruncile Lui și am umblat cerniți înaintea DOMNULUI Oștirilor? Acum îi fericim pe cei trufași; cu cât le merge bine răufăcătorilor, cu atât ei încearcă răbdarea lui Dumnezeu și scapă.»” Atunci, cei ce se tem de DOMNUL au vorbit adesea unul cu altul; DOMNUL a ascultat cu atenție și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui despre cei ce se tem de DOMNUL și cinstesc Numele Lui. „Ei vor fi ai Mei”, zice DOMNUL Oștirilor, „în ziua în care voi face din ei o comoară. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său care‑i slujește.” Și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre nevinovat și vinovat, dintre cel ce Îi slujește lui Dumnezeu și cel ce nu‑I slujește. „Căci, iată, vine ziua aceea care va arde ca un cuptor! Toți trufașii și răufăcătorii vor fi paie; ziua care vine îi va arde ”, zice DOMNUL Oștirilor, „și nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele dreptății, cu vindecare sub aripile Lui; veți ieși și veți zburda ca vițeii din grajd. Și îi veți călca pe cei răi, care vor fi cenușă sub tălpile picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu”, zice DOMNUL Oștirilor. „Aduceți-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia i‑am dat în Horeb rânduieli și hotărâri pentru tot Israelul! Iată, vi-l voi trimite pe profetul Ilie, înainte de a veni ziua DOMNULUI, ziua aceea mare și înfricoșătoare. El va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinți, ca nu cumva să vin și să lovesc țara cu blestem!” Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam l‑a născut pe Isaac; Isaac l‑a născut pe Iacov; Iacov i‑a născut pe Iuda și pe frații lui; Iuda i‑a născut pe Fares și Zara, din Tamar; Fares l‑a născut pe Esrom; Esrom l‑a născut pe Aram; Aram l‑a născut pe Aminadab; Aminadab l‑a născut pe Naason; Naason l‑a născut pe Salmon; Salmon l‑a născut pe Boaz, din Rahav; Boaz l‑a născut pe Obed, din Rut; Obed l‑a născut pe Ișai; Ișai l‑a născut pe regele David. Regele David l‑a născut pe Solomon, din văduva lui Urie; Solomon l‑a născut pe Roboam; Roboam l‑a născut pe Abia; Abia l‑a născut pe Asaf; Asaf l‑a născut pe Iosafat; Iosafat l‑a născut pe Ioram; Ioram l‑a născut pe Ozia; Ozia l‑a născut pe Ioatam; Ioatam l‑a născut pe Ahaz; Ahaz l‑a născut pe Ezechia; Ezechia l‑a născut pe Manase; Manase l‑a născut pe Amos; Amos l‑a născut pe Iosia; Iosia i‑a născut pe Iehonia și pe frații lui, pe vremea deportării în Babilon. După deportarea în Babilon, Iehonia l‑a născut pe Salatiel; Salatiel l‑a născut pe Zorobabel; Zorobabel l‑a născut pe Abiud; Abiud l‑a născut pe Eliachim; Eliachim l‑a născut pe Azor; Azor l‑a născut pe Sadoc; Sadoc l‑a născut pe Achim; Achim l‑a născut pe Eliud; Eliud l‑a născut pe Eleazar; Eleazar l‑a născut pe Matan; Matan l‑a născut pe Iacov; Iacov l‑a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S‑a născut Isus, care Se numește Hristos. Așadar, de la Avraam până la David sunt paisprezece generații cu totul; de la David până la deportarea în Babilon sunt paisprezece generații; iar de la deportarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece generații. Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; și înainte să locuiască ei împreună, ea s‑a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, fiindcă era un om drept și nu voia să o facă de rușine, plănuia să o lase pe ascuns. Dar pe când se frământa el cu aceste gânduri, i s‑a arătat în vis un înger al Domnului, care i‑a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria de soție, căci ce s‑a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naște un Fiu și‑I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcate.” Toate acestea s‑au întâmplat ca să se împlinească ce spusese Domnul prin profetul care zice: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu și‑i vor pune numele Emanuel, care, tradus, înseamnă: Dumnezeu este cu noi. Când s‑a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului: a luat‑o de soție, dar n‑a cunoscut‑o până ce ea a născut un fiu. Și I‑a pus numele Isus. După ce S‑a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele regelui Irod, iată că au venit niște magi din Răsărit la Ierusalim și au întrebat: „Unde este Regele de curând născut al iudeilor? Căci I‑am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” Când a auzit regele Irod aceasta, s‑a tulburat, și tot Ierusalimul s‑a tulburat împreună cu el. I‑a adunat pe toți preoții de seamă și pe cărturarii poporului și a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. Ei i‑au spus: „În Betleemul din Iudeea, căci iată ce a fost scris prin profetul: Și tu, Betleeme, ținut al lui Iuda, nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși o Căpetenie care va păstori poporul Meu, Israel. ” Atunci, Irod i‑a chemat în ascuns pe magi și i‑a întrebat amănunțit despre vremea în care se arătase steaua. Apoi i‑a trimis la Betleem, zicându‑le: „Duceți‑vă și cercetați în amănunt despre prunc și, când îl veți găsi, dați‑mi și mie de veste, ca să vin și eu să mă închin lui!” După ce l‑au ascultat pe rege, au plecat. Și iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până când a ajuns și s‑a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, au avut o bucurie nespus de mare. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, au căzut cu fața la pământ și I s‑au închinat; apoi și‑au deschis cuferele și I‑au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. După aceea, fiind înștiințați de Dumnezeu în vis să nu se întoarcă pe la Irod, au plecat spre țara lor pe un alt drum. După ce au plecat ei, iată că un înger al Domnului i s‑a arătat în vis lui Iosif și i‑a zis: „Scoală‑te, ia‑i pe Prunc și pe mama Lui și fugi în Egipt! Și rămâi acolo până îți voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul ca să‑L omoare!” Iosif s‑a sculat noaptea, i‑a luat pe Prunc și pe mama Lui și a plecat în Egipt. Și a rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin profetul care zice: Din Egipt L‑am chemat pe Fiul Meu. Atunci Irod, când a văzut că fusese înșelat de magi, s‑a mâniat foarte tare și a trimis să‑i omoare pe toți pruncii din Betleem și din toate împrejurimile lui care aveau mai puțin de doi ani, după vremea pe care o aflase de la magi. Atunci s‑a împlinit ce fusese vestit prin profetul Ieremia, care zice: Glas s‑a auzit în Rama, plângere și bocet mult: Rahela își plângea copiii și nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau. După ce a murit Irod, iată că un înger al Domnului i s‑a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i‑a zis: „Scoală‑te, ia‑i pe Prunc și pe mama Lui și du‑te în țara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să‑I ia viața Pruncului!” Iosif s‑a sculat, i‑a luat pe Prunc și pe mama Lui și a venit în țara lui Israel. Dar când a auzit că în Iudeea domnește Arhelau în locul tatălui său, Irod, s‑a temut să se ducă acolo; și fiind înștiințat în vis, a plecat în părțile Galileei. A ajuns acolo și a locuit într‑o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin profeți, și anume că El va fi numit Nazarinean. În zilele acelea a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în Pustiul Iudeei, zicând: „Pocăiți‑vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!” El este acela care fusese vestit prin profetul Isaia, când zice: Glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiți calea Domnului, îndreptați cărările Lui!” Ioan avea îmbrăcăminte din păr de cămilă și un brâu de piele în jurul mijlocului și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Au început să iasă la el din Ierusalim, din toată Iudeea și din toate împrejurimile Iordanului și, după ce își mărturiseau păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. Dar când i‑a văzut pe mulți dintre farisei și saduchei venind la botezul lui, le‑a zis: „Pui de vipere, cine v‑a învățat să fugiți de mânia care vine? Faceți roade vrednice de pocăință! Și să nu credeți că puteți zice în sinea voastră: «Îl avem ca tată pe Avraam»! Vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să‑i ridice copii lui Avraam. Securea așteaptă deja la rădăcina pomilor. Orice pom care nu face roade bune va fi tăiat și aruncat în foc! Eu vă botez în apă, spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, și eu nu sunt vrednic să‑I duc încălțămintea. El vă va boteza în Duhul Sfânt și în foc. Acela are lopata de vânturat în mână; El Își va curăța aria, Își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde în focul care nu se stinge.” Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să‑L oprească, spunând: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?” Isus i‑a răspuns zicându‑i: „Lasă acum, fiindcă așa se cuvine: să împlinim toată dreptatea.” Atunci Ioan a încuviințat. După ce a fost botezat, Isus a ieșit îndată din apă. Și iată, cerurile s‑au deschis și L‑a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și venind peste El. Și iată că din ceruri s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea!” Atunci, Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de Diavol. După ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, în cele din urmă a flămânzit. Ispititorul s‑a apropiat de El și I‑a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să devină pâini!” El i‑a răspuns zicându‑i: „Este scris: Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. ” Atunci, Diavolul L‑a dus în sfânta cetate, L‑a pus pe acoperișul Templului și I‑a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă‑Te jos, căci este scris: El va porunci îngerilor Săi cu privire la tine și ei te vor purta pe mâini, ca nu cumva să‑ți lovești piciorul de vreo piatră!” Isus i‑a zis: „De asemenea este scris: Să nu‑L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău. ” Diavolul L‑a dus din nou pe un munte foarte înalt, I‑a arătat toate împărățiile lumii și slava lor și I‑a zis: „Pe toate acestea Ți le voi da Ție dacă vei cădea cu fața la pământ și mi Te vei închina.” Atunci Isus i‑a zis: „Pleacă, Satano, căci este scris: Domnului, Dumnezeului tău, să I te închini și numai Lui să‑I slujești. ” Atunci Diavolul L‑a lăsat și iată că au venit niște îngeri care Îi slujeau. Auzind că Ioan fusese închis, Isus a plecat în Galileea. A părăsit Nazaretul și a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în ținuturile lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul Isaia, care zice: Țara lui Zabulon și țara lui Neftali, drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor: poporul care stătea în întuneric a văzut o mare lumină, iar peste cei ce locuiau în ținutul și în umbra morții a răsărit lumina. De atunci, Isus a început să propovăduiască și să zică: „Pocăiți‑vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!” Pe când umbla pe lângă Marea Galileei, Isus a văzut doi frați – pe Simon, zis Petru, și pe fratele său, Andrei – care aruncau năvodul în mare, căci erau pescari. El le‑a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!” Îndată ei au lăsat mrejele și L‑au urmat. De acolo a mers mai departe și a văzut alți doi frați – pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui – care erau în barcă împreună cu tatăl lor, Zebedei, și își dregeau mrejele. El i‑a chemat. Îndată, ei au lăsat barca și pe tatăl lor și L‑au urmat. Isus străbătea toată Galileea, dând învățături în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință din popor. Iar vestea despre El s‑a răspândit în toată Siria; și‑i aduceau la El pe toți cei ce sufereau de felurite boli și chinuri: pe demonizați, pe epileptici și pe paralitici, iar El îi vindeca. După El mergeau mulțimi mari din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan. Când a văzut Isus mulțimile, a urcat pe munte și, după ce S‑a așezat, ucenicii Lui s‑au apropiat de El. Și ridicându‑Și glasul, a început să‑i învețe zicând: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! Ferice de cei flămânzi și însetați după dreptate, căci ei vor fi săturați! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de făcătorii de pace, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniți pentru dreptate, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați‑vă și veseliți‑vă, căci răsplata voastră este mare în ceruri, pentru că tot așa i‑au prigonit și pe profeții care au fost înainte de voi. Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, cum se va face înapoi sărată? Atunci nu mai este bună decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și lampa nu este aprinsă ca să fie pusă sub obroc, ci este pusă în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei, văzând faptele voastre bune, să‑L slăvească pe Tatăl vostru din ceruri. Să nu credeți că am venit să desființez Legea sau Profeții; am venit nu să desființez, ci să împlinesc. Adevărat vă spun: câtă vreme vor dăinui cerul și pământul, nu va trece nicio iotă sau frântură de literă din Lege înainte ca toate să se fi împlinit. Așa că oricine va strica fie și una din aceste porunci mărunte și‑i va învăța pe oameni astfel va fi considerat cel mai mic în Împărăția cerurilor, dar oricine le va împlini și‑i va învăța pe alții la fel va fi considerat mare în Împărăția cerurilor. Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor! Ați auzit că li s‑a zis celor din vechime: « Să nu ucizi; oricine ucide va da socoteală la judecată.» Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va da socoteală la judecată; oricine‑i va zice fratelui său: «Prostule!» va da socoteală înaintea Sinedriului; iar oricine‑i va zice: «Nebunule!» va sfârși în focul gheenei. Așadar, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă‑ți darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi să te împaci cu fratele tău și apoi vino să‑ți aduci darul! Caută să te împaci degrabă cu potrivnicul tău, cât timp ești cu el pe drum, ca nu cumva acesta să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul – pe mâna temnicerului și să fii aruncat în temniță. Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei da înapoi și ultimul bănuț. Ați auzit că li s‑a zis celor din vechime: « Să nu săvârșești adulter. » Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s‑o poftească a și săvârșit adulter cu ea în inima lui. Dacă ochiul tău drept te face să cazi în păcat, scoate‑l și aruncă‑l de la tine! Este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale decât să‑ți fie aruncat tot trupul în gheenă. Și dacă mâna ta dreaptă te face să cazi în păcat, tai‑o și arunc‑o de la tine! Este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale decât să‑ți fie aruncat tot trupul în gheenă. S‑a zis de asemenea: «Oricine își va lăsa soția să‑i dea un act de despărțire.» Dar Eu vă spun că oricine își lasă soția din alt motiv decât desfrâul o face să săvârșească adulter. Și cine se căsătorește cu cea lăsată săvârșește adulter. Ați auzit că li s‑a zis celor din vechime: «Să nu juri strâmb, ci să‑ți împlinești juruințele față de Domnul.» Dar Eu vă spun: să nu jurați deloc; nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este reazem pentru picioarele Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, fiindcă nu poți face un singur fir de păr alb sau negru. Cuvântul vostru să fie: «Da, da; nu, nu.» Ce trece peste acestea vine de la Cel Rău. Ați auzit că s‑a zis: « Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. » Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, dacă te lovește cineva peste obrazul drept, întoarce‑i‑l și pe celălalt! Celui ce vrea să se judece cu tine ca să‑ți ia cămașa, lasă‑i și haina! Dacă te silește cineva să mergi o milă, mergi cu el două! Celui ce‑ți cere dă‑i, iar celui ce vrea să se împrumute de la tine nu‑i întoarce spatele! Ați auzit că s‑a zis: « Să‑l iubești pe aproapele tău și să‑l urăști pe vrăjmașul tău.» Dar Eu vă spun: iubiți‑vă vrăjmașii, [binecuvântați‑i pe cei ce vă blestemă, faceți‑le bine celor ce vă urăsc] și rugați‑vă pentru cei ce [vă asupresc și] vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru din ceruri; fiindcă El face să răsară soarele Lui și peste cei răi, și peste cei buni și dă ploaie și peste cei drepți, și peste cei nedrepți. Dacă îi iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aveți? Nu fac la fel și vameșii? Și dacă îi îmbrățișați numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru ceresc este desăvârșit! Luați seama să nu îndepliniți dreptatea voastră înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru din ceruri. Așadar, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe străzi, ca să fie slăviți de oameni! Adevărat vă spun că și‑au primit plata. Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și pe la colțurile străzilor, ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că și‑au primit plata. Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie ușa și roagă‑te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când vă rugați, să nu îndrugați multe, ca păgânii, cărora li se pare că pentru mulțimea vorbelor vor fi ascultați. Să nu vă asemănați cu ei, fiindcă Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie mai înainte să‑I cereți voi. Voi să vă rugați așa: Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească‑se Numele Tău; vie Împărăția Ta; facă‑se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele dă‑ne‑o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri; și nu ne duce în ispită, ci izbăvește‑ne de Cel Rău! [Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!] Dacă le iertați oamenilor greșelile, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta. Dar dacă nu‑i iertați pe oameni, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile. Când postiți, să nu aveți o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își schimonosesc fețele ca să le arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că și‑au primit plata. Ci tu, când postești, unge‑ți capul și spală‑ți fața, ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți‑vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. Ochiul este candela trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi luminat. Dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așadar, dacă lumina din tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci ori îl va urî pe unul și‑l va iubi pe celălalt, ori va ține la unul și‑l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și avuției. De aceea vă spun: nu vă îngrijorați cu privire la viața voastră, gândindu‑vă ce veți mânca sau ce veți bea, nici cu privire la trupul vostru, cu ce vă veți îmbrăca! Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul decât îmbrăcămintea? Uitați‑vă la păsările cerului: ele nu seamănă, nu seceră și nici nu strâng nimic în hambare, și totuși Tatăl vostru ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? Și apoi, cine dintre voi, îngrijorându‑se, poate să adauge măcar un cot la statura lui? Și de ce vă îngrijorați cu privire la îmbrăcăminte? Luați aminte cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu trudesc, nici nu torc. Vă spun însă că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s‑a îmbrăcat ca unul din ei. Iar dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Așadar, nu vă îngrijorați, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?», fiindcă după toate aceste lucruri umblă păgânii! Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor da pe deasupra! Așadar, nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine, fiindcă ziua de mâine se va îngrijora pentru ea însăși! Ajunge zilei necazul ei. Nu judecați, ca să nu fiți judecați! Căci cu ce judecată judecați, cu aceea veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, dar la bârna din ochiul tău nu te uiți? Sau cum îi poți spune fratelui tău: «Lasă‑mă să scot paiul din ochiul tău» și, când colo, tu ai o bârnă în al tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău! Să nu dați câinilor ce este sfânt și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva porcii să le calce în picioare, iar câinii să se întoarcă și să vă sfâșie. Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide! Căci oricine cere primește, cine caută găsește, iar celui ce bate i se deschide. Cine din voi, dacă‑i cere fiul său pâine, îi dă o piatră? Sau, dacă‑i cere un pește, îi dă un șarpe? Deci dacă voi, care sunteți răi, știți să le dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri le va da lucruri bune celor ce I le cer! Tot ce vreți să vă facă vouă oamenii faceți‑le și voi lor, căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Profeții! Intrați pe poarta cea strâmtă! Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei ce intră pe ea, dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o găsesc. Fiți cu băgare de seamă la profeții mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în piei de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori! După roadele lor îi veți recunoaște. Oare se culeg struguri din mărăcini sau smochine din ciulini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți recunoaște. Nu oricine‑Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu din ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n‑am profețit noi în Numele Tău? N‑am scos noi demoni în Numele Tău? Și n‑am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune deschis: «Niciodată nu v‑am cunoscut; plecați de la Mine, voi care lucrați fărădelege! de la Mine, » De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le împlinește se va asemăna cu un om chibzuit, care și‑a zidit casa pe stâncă. A venit ploaia, s‑au revărsat șuvoaiele, au suflat vânturile și s‑au năpustit asupra casei, dar ea nu s‑a prăbușit, pentru că avea temelia pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le împlinește se va asemăna cu un om nechibzuit, care și‑a zidit casa pe nisip. A venit ploaia, s‑au revărsat șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s‑a prăbușit, și prăbușirea i‑a fost mare.” După ce a sfârșit Isus aceste cuvântări, mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui, fiindcă El îi învăța pe oameni ca unul care avea autoritate, nu cum îi învățau cărturarii lor. Când S‑a coborât de pe munte, mulțimi mari au mers după El. Și iată că un lepros s‑a apropiat de El, I s‑a închinat și I‑a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești!” Isus a întins mâna și l‑a atins, zicând: „Da, vreau, fii curățit!” Îndată a fost curățit de lepra lui. Apoi, Isus i‑a zis: „Vezi să nu spui nimănui, ci mergi, arată‑te preotului și adu darul pe care l‑a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei!” Pe când intra Isus în Capernaum, s‑a apropiat de El un centurion, care L‑a rugat și I‑a zis: „Doamne, slujitorul meu zace în casă paralizat și se chinuie cumplit!” Isus i‑a zis: „O să vin să‑l vindec.” Centurionul i‑a răspuns, zicând: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu; spune numai un cuvânt, și slujitorul meu va fi vindecat! Căci și eu sunt om sub autoritate și am sub mine soldați; și, când îi zic unuia: «Du‑te!», se duce; când îi zic altuia: «Vino!», vine; și când îi zic robului meu: «Fă asta!», face.” Auzind Isus aceste vorbe, S‑a mirat și le‑a zis celor ce Îl urmau: „Adevărat vă spun că n‑am găsit în tot Israelul o asemenea credință! Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor, iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.” Apoi i‑a zis centurionului: „Du‑te și facă‑ți‑se după cum ai crezut!” Și slujitorul lui s‑a vindecat chiar în ceasul acela. Isus a mers apoi în casa lui Petru și a văzut‑o pe soacra acestuia zăcând în pat, cuprinsă de febră. Isus i‑a atins mâna și febra a lăsat‑o; apoi ea s‑a ridicat și a început să‑I slujească. Când s‑a înserat, au adus la Isus mulți demonizați. Prin cuvântul Său, El a scos din ei duhuri necurate și i‑a vindecat pe toți cei bolnavi, ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul Isaia, care zice: El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre. Văzând Isus mulțimea din jurul Său, le‑a poruncit ucenicilor să treacă pe malul celălalt. Atunci a venit la El un cărturar, care I‑a zis: „Învățătorule, Te voi urma oriunde vei merge.” Isus i‑a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n‑are unde să‑Și plece capul.” Un altul, care era dintre ucenici, I‑a zis: „Doamne, dă‑mi voie să mă duc mai întâi să‑l îngrop pe tatăl meu!” Dar Isus i‑a răspuns: „Vino după Mine și lasă morții să‑și îngroape morții!” Isus S‑a urcat într‑o barcă, iar ucenicii Lui L‑au urmat. Și iată că pe mare s‑a stârnit o asemenea furtună, încât barca era acoperită de valuri. El însă dormea. Ucenicii s‑au apropiat de El și L‑au trezit, zicându‑I: „Doamne, salvează‑ne, fiindcă pierim!” El le‑a spus: „De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor?” Apoi S‑a sculat, a mustrat vânturile și marea și s‑a lăsat o liniște adâncă. Oamenii aceia erau uimiți și ziceau: „Ce fel de om este Acesta, dacă Îl ascultă până și vânturile și marea?” Când a ajuns Isus pe partea cealaltă, în ținutul gadarenilor, L‑au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte. Erau atât de înfricoșători, încât nimeni nu mai putea trece pe drumul acela. Și iată că au început să strige: „Ce avem noi a face cu Tine, [Isuse,] Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuiești înainte de vreme?” Departe de ei era o turmă mare de porci care pășteau. Demonii Îl rugau și ziceau: „Dacă ne scoți afară, trimite‑ne în turma aceea de porci!” „Duceți‑vă!”, le‑a zis El. Ei au ieșit și au intrat în porci. Și, deodată, toată turma s‑a repezit de pe stâncă în mare și a pierit în ape. Porcarii au fugit și, ajungând în cetate, au povestit totul, anume cele întâmplate cu demonizații. Atunci toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus și, cum L‑au văzut, L‑au rugat să plece din ținutul lor. Isus S‑a urcat în barcă, a trecut pe malul celălalt și a venit în cetatea Sa. Și iată că I‑au adus un paralitic, care zăcea pe un pat. Văzându‑le Isus credința, i‑a zis paraliticului: „Îndrăznește, fiule! Păcatele îți sunt iertate!” Și iată că unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: „ Omul acesta hulește!” Isus, cunoscându‑le gândurile, le‑a zis: „De ce aveți gânduri rele în inimile voastre? Ce este mai ușor? A zice: «Păcatele îți sunt iertate» sau a zice: «Scoală‑te și umblă»? Dar ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, scoală‑te”, i‑a zis El paraliticului, „ridică‑ți patul și du‑te acasă!” Paraliticul s‑a sculat și s‑a dus acasă. Când au văzut mulțimile, s‑au înfricoșat și L‑au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o asemenea putere. Isus a plecat de acolo și a văzut un om pe nume Matei stând la vamă și i‑a zis: „Vino după Mine!” El s‑a ridicat și L‑a urmat. Pe când stătea Isus la masă în casă, iată că au venit mulți vameși și păcătoși și s‑au așezat la masă cu El și cu ucenicii Lui. Văzând acest lucru, fariseii le‑au zis ucenicilor Lui: „De ce mănâncă învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?” Isus i‑a auzit și le‑a zis: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci bolnavii. Mergeți și învățați ce înseamnă: Milă vreau, nu jertfe! Eu n‑am venit să‑i chem [la pocăință] pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.” Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan și I‑au zis: „De ce noi și fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?” Isus le‑a răspuns: „Oare pot jeli nuntașii câtă vreme mirele este cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, și atunci vor posti. Nimeni nu pune un petic de țesătură nouă la o haină veche, căci peticul trage din materialul hainei, și ruptura se face și mai mare. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altminteri burdufurile se sparg, vinul se varsă, iar burdufurile se pierd; ci vinul nou se pune în burdufuri noi și astfel se păstrează și unul, și celelalte.” Pe când le spunea Isus aceste cuvinte, iată că a venit un conducător al sinagogii, I s‑a închinat și I‑a zis: „Fiica mea tocmai a murit, însă vino să‑Ți pui mâna peste ea, și va trăi!” Isus S‑a ridicat și a plecat după el, împreună cu ucenicii Lui. Și iată că o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge s‑a apropiat din spate și I‑a atins poala hainei, căci își zicea în sinea ei: „Dacă mă voi atinge fie și numai de haina Lui, voi fi vindecată.” Isus S‑a întors și, văzând‑o, i‑a zis: „Îndrăznește, fiică! Credința ta te‑a mântuit!” Și femeia s‑a vindecat chiar în ceasul acela. Când a ajuns Isus în casa conducătorului sinagogii și când i‑a văzut pe cei ce cântau din fluier și mulțimea care se tânguia, le‑a zis: „Plecați, căci fetița n‑a murit, ci doarme!” Dar ei Îl luau în râs. După ce a fost scoasă mulțimea, Isus a intrat, a luat‑o pe fetiță de mână, și fetița s‑a sculat. Și vestea s‑a răspândit în tot ținutul acela. Când Isus a plecat de acolo, au venit după El doi orbi, care strigau și ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Și Isus le‑a zis: „Credeți că pot să fac lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I‑au răspuns ei. Atunci le‑a atins ochii, zicând: „Facă‑vi‑se după credința voastră!” Și li s‑au deschis ochii. Isus le‑a poruncit cu tărie și le‑a zis: „Vedeți să nu afle nimeni!” Dar ei, cum au ieșit, au răspândit vestea despre El în tot ținutul acela. Pe când plecau ei, iată că I‑au adus lui Isus un mut care era demonizat. După ce demonul a fost scos din el, mutul a vorbit. Mulțimile se minunau și ziceau: „Niciodată nu s‑a mai văzut așa ceva în Israel!” Dar fariseii spuneau: „Cu ajutorul căpeteniei demonilor scoate el demonii!” Isus străbătea toate cetățile și satele, dând învățătură în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință [care erau în popor]. Când a văzut mulțimile, I s‑a făcut milă de ele, pentru că erau chinuite și neajutorate, ca niște oi care n‑au păstor. Atunci le‑a zis ucenicilor Săi: „De secerat este mult, dar lucrători sunt puțini! Rugați‑L deci pe Stăpânul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui!” Isus i‑a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi și le‑a dat autoritate să scoată duhurile necurate și să vindece orice boală și orice neputință. Iar numele celor doisprezece apostoli sunt: mai întâi, Simon, zis Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu; Toma și Matei, vameșul; Iacov, fiul lui Alfeu, și [Levi, zis] Tadeu; Simon Cananeul și Iuda Iscariotul, cel care L‑a și vândut pe Isus. Aceștia sunt cei doisprezece pe care i‑a trimis Isus, după ce le‑a poruncit și le‑a zis: „Să nu mergeți pe calea păgânilor și să nu intrați în vreo cetate a samaritenilor; să mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. Mergeți și propovăduiți zicând: «Împărăția cerurilor este aproape!» Vindecați‑i pe bolnavi, înviați‑i pe morți, curățiți‑i pe leproși și scoateți afară demonii! Fără plată ați primit, fără plată să dați. Să nu luați nici bani de aur, de argint sau de aramă în brâiele voastre, nici traistă pentru drum, nici două haine, nici sandale, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui. În toate cetățile sau satele în care veți intra, cercetați ce om este vrednic acolo și rămâneți la el până veți pleca! Când intrați în casă, salutați‑i pe cei de acolo; și dacă acea casă este vrednică, pacea voastră să vină peste ea, iar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. Dacă cineva nu vă va primi, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieșiți din casa ori din cetatea aceea și să vă scuturați praful de pe picioare. Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei și al Gomorei decât pentru cetatea aceea. Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți dar chibzuiți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii! Păziți‑vă de oameni, fiindcă vă vor da pe mâna sinedriilor și vă vor biciui în sinagogile lor! Din pricina Mea, veți fi duși înaintea dregătorilor și a regilor, ca mărturie pentru ei și pentru neamuri. Dar când vă vor da pe mâna lor, să nu vă îngrijorați cum sau ce veți vorbi, fiindcă vi se va da chiar în ceasul acela ce să vorbiți; căci nu voi veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi. Fratele își va da la moarte fratele, și tatăl – copilul; copiii se vor ridica împotriva părinților și‑i vor omorî. Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Când vă vor prigoni într‑o cetate, să fugiți în alta! Adevărat vă spun că nu veți sfârși cetățile lui Israel până va veni Fiul Omului. Ucenicul nu este mai presus de învățătorul său, nici robul mai presus de stăpânul său. Îi este de ajuns ucenicului să fie ca învățătorul lui și robului să fie ca stăpânul lui. Dacă pe Stăpânul casei L‑au numit Beelzebul, cu cât mai mult îi vor numi așa pe cei din casa Lui! Așa că nu vă temeți de ei. Căci nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneți la lumină, și ce auziți șoptindu‑se la ureche, voi să propovăduiți de pe acoperișuri. Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; temeți‑vă mai degrabă de Acela care poate să nimicească și sufletul, și trupul în gheenă! Nu se vând oare două vrăbii pe un ban? Totuși, niciuna dintre ele nu cade la pământ fără voia Tatălui vostru. Vouă până și perii capului toți vă sunt numărați. Deci nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii! De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar pe oricine Mă va tăgădui înaintea oamenilor îl voi tăgădui și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Să nu credeți că am venit să aduc pace pe pământ; n‑am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe om de tatăl său, pe fiică de mama sa și pe noră de soacra sa. Și omului îi vor fi vrăjmași chiar cei din casa lui. chiar Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine, și cine își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. De asemenea, cine nu‑și ia crucea și nu Mă urmează nu este vrednic de Mine. Cine își va câștiga viața o va pierde, și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga. Cine vă primește pe voi Mă primește pe Mine, și cine Mă primește pe Mine Îl primește pe Acela care M‑a trimis. Cine primește un profet pentru că este profet va primi răsplata unui profet, și cine primește un om drept pentru că este un drept va primi răsplata unui om drept. Și oricine va da de băut fie și numai un pahar cu apă rece unuia dintre acești neînsemnați ucenici pentru că este ucenic adevărat vă spun că nu‑și va pierde răsplata.” După ce a sfârșit de dat învățături celor doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să‑i învețe pe oameni și să propovăduiască în cetățile lor. Ioan a auzit în temniță despre lucrările lui Hristos și i‑a trimis pe ucenicii săi să‑L întrebe: „Tu ești Acela care vine sau să așteptăm pe altul?” Isus le‑a răspuns zicând: „Mergeți și vestiți‑i lui Ioan ce auziți și vedeți: orbii își capătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud morții învie, iar săracilor li se aduc vești bune. Ferice de cel ce nu se poticnește din pricina Mea!” Pe când plecau ei, Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie clătinată de vânt? Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor. Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet. El este acela despre care s‑a scris: Iată, trimit înaintea Feței Tale pe solul Meu, care va pregăti calea înaintea Ta. Adevărat vă spun că, dintre cei născuți din femeie, nu s‑a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăția cerurilor este atacată cu înverșunare, și atacatorii pun mâna pe ea. Căci toți Profeții și Legea până la Ioan au profețit. Și dacă vreți să primiți cuvântul acesta: el este Ilie, care trebuia să vină. Cine are urechi [de auzit] să audă! Cu cine voi asemăna generația aceasta? Este asemenea unor copii care stau în piețe și strigă unii către alții: «V‑am cântat din fluier, și n‑ați jucat; v‑am cântat de jale, și nu v‑ați tânguit.» Căci a venit Ioan, care nici nu mănâncă, nici nu bea, iar ei zic: «Are demon!» A venit Fiul Omului, care mănâncă și bea, iar ei zic: «Iată un mâncău și un bețiv, prieten cu vameșii și cu păcătoșii!» Dar înțelepciunea a fost găsită dreaptă prin lucrările ei.” Atunci, Isus a început să mustre cetățile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră: „Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă s‑ar fi făcut în Tir și în Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s‑ar fi pocăit în sac și cenușă. De aceea vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi. Și tu, Capernaume, vei fi oare înălțat până la cer? Nu, ci până în Locuința Morților vei fi coborât; căci dacă s‑ar fi făcut în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas până în ziua de azi. De aceea vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei decât pentru tine.” În vremea aceea, Isus a zis: „Te laud, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le‑ai descoperit pruncilor. Da, Tată, pentru că așa ai binevoit Tu! Toate Mi‑au fost încredințate de Tatăl Meu și nimeni nu‑L cunoaște pe Fiul în afară de Tatăl; tot așa, nimeni nu‑L cunoaște pe Tatăl în afară de Fiul și de cel căruia vrea Fiul să i‑L descopere. Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă! Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul Meu este plăcut și povara Mea este ușoară.” În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu într‑o zi de sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice și să mănânce. Fariseii, văzând aceasta, I‑au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să se facă în ziua sabatului!” Dar Isus le‑a răspuns: „Oare n‑ați citit ce a făcut David când el și cei ce erau împreună cu el au flămânzit? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru înfățișare, care nu s‑ar fi cuvenit să fie mâncate nici de el, nici de cei ce erau cu el, ci numai de preoți? Sau n‑ați citit în Lege că în zilele de sabat preoții încalcă sabatul în Templu, și totuși sunt fără vină? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul. Dacă ați fi știut ce înseamnă: Milă vreau, nu jertfe, n‑ați fi osândit niște nevinovați. Căci Fiul Omului este Domn al sabatului.” Isus a plecat de acolo și a mers în sinagoga lor. Și iată că acolo era un om care avea o mână uscată. Ca să‑L poată învinui pe Isus, ei L‑au întrebat și I‑au zis: „Este îngăduit să vindeci în sabat?” El le‑a răspuns: „Cine din voi, dacă are o oaie și îi cade într‑o groapă în ziua sabatului, n‑o apucă și n‑o scoate afară? Cu cât mai de preț este un om decât o oaie! De aceea este îngăduit să faci bine în sabat.” Atunci i‑a zis omului: „Întinde‑ți mâna!” El a întins‑o și mâna s‑a făcut sănătoasă ca și cealaltă. Fariseii au ieșit afară și s‑au sfătuit cum să‑L omoare pe Isus. Dar Isus, știind aceasta, a plecat de acolo. După El a mers o mulțime numeroasă, iar El i‑a vindecat pe toți bolnavii și le‑a poruncit să nu răspândească veste despre El, ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul Isaia, care zice: Iată Slujitorul Meu, pe care L‑am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu își găsește plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El și va vesti neamurilor judecata. El nu Se va certa, nici nu va striga, și nimeni nu‑I va auzi glasul pe ulițe. Trestia îndoită nu o va frânge și fitilul fumegând nu‑l va stinge, până când nu va duce la biruință judecata. Și neamurile vor nădăjdui în Numele Lui. Atunci I‑au adus un demonizat orb și mut, și Isus l‑a vindecat, așa că mutul vorbea și vedea. Mulțimile toate, uimite, ziceau: „Nu cumva acesta este Fiul lui David?” Fariseii, auzind, au zis: „Acesta nu scoate demonii decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor!” Isus, care le cunoștea gândurile, le‑a zis: „Orice împărăție dezbinată împotriva ei înseși este pustiită, și orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei înseși nu poate dăinui. Dacă Satana îl scoate pe Satana, este dezbinat împotriva lui însuși; deci cum va dăinui împărăția lui? Și dacă Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voștri cu ajutorul cui îi scot? De aceea, ei vor fi judecătorii voștri. Dar dacă Eu scot demonii prin Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a ajuns la voi. Sau cum poate cineva să intre în casa celui puternic și să‑l jefuiască de bunuri dacă nu l‑a legat mai întâi pe cel puternic? Numai atunci îi va jefui casa. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește. De aceea vă spun: toate păcatele și blasfemiile li se vor ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta. Cine va vorbi împotriva Fiului Omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. Ori ziceți că pomul e bun și rodul lui e bun, ori ziceți că pomul e rău și rodul lui e rău; căci pomul se cunoaște după rod. Pui de vipere, cum puteți voi să spuneți lucruri bune, când voi sunteți răi? Căci din prisosul inimii vorbește gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună [a inimii lui], dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea [a inimii lui]. Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nesăbuit pe care‑l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi îndreptățit și din cuvintele tale vei fi osândit.” Atunci, unii dintre cărturari și farisei I‑au răspuns zicând: „Învățătorule, vrem să vedem un semn de la tine!” Isus le‑a răspuns și le‑a zis: „O generație rea și adulteră cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul profetului Iona. Căci, după cum Iona a fost trei zile și trei nopți în pântecele unui pește mare, la fel și Fiul Omului va fi trei zile și trei nopți în inima pământului. Bărbații din Ninive se vor ridica la judecată împotriva generației acesteia și o vor osândi, pentru că ei s‑au pocăit la propovăduirea lui Iona, și iată că aici este Unul mai mare decât Iona. Regina de la miazăzi se va ridica la judecată împotriva generației acesteia și o va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon, și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon. Când a ieșit din om, duhul necurat umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, și n‑o găsește. Atunci zice: «Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit.» Și când ajunge, o găsește nelocuită, măturată și împodobită. Atunci se duce, ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el, intră în casă, își fac locuința acolo, iar starea din urmă a acelui om ajunge mai rea decât cea dintâi. La fel va fi și cu generația aceasta rea.” Pe când încă le vorbea El mulțimilor, iată că mama și frații Lui stăteau afară și căutau să‑I vorbească. Atunci cineva I‑a zis: „Iată, mama Ta și frații Tăi sunt afară și vor să stea de vorbă cu Tine!” Dar Isus i‑a răspuns celui ce‑I vorbise: „Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?” Și întinzându‑Și mâna spre ucenicii Săi, a zis: „Iată‑i pe mama Mea și pe frații Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu din ceruri, acela Îmi este frate și soră și mamă.” În ziua aceea, Isus a ieșit din casă și S‑a așezat pe țărmul mării. Mulțimi mari s‑au adunat la El, așa că S‑a suit și S‑a așezat într‑o barcă, în timp ce mulțimea toată stătea pe țărm. El le‑a spus multe, în pilde, zicând: „Iată, semănătorul a ieșit să semene. Pe când semăna el, o parte din semințe au căzut lângă drum, iar păsările au venit și le‑au mâncat. O altă parte din semințe au căzut pe loc pietros, unde n‑aveau mult pământ: au răsărit îndată, pentru că n‑aveau pământ adânc. Dar când a răsărit soarele, s‑au veștejit și, pentru că n‑aveau rădăcină, s‑au uscat. O altă parte din semințe au căzut între spini: spinii au crescut și le‑au înăbușit. O altă parte din semințe au căzut pe pământ bun și au adus rod: una o sută, una șaizeci și alta treizeci. Cine are urechi [de auzit] să audă.” Apropiindu‑se de El, ucenicii I‑au zis: „De ce le vorbești în pilde?” Isus le‑a răspuns zicând: „Pentru că vouă vi s‑a dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, dar lor nu li s‑a dat. Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug, dar celui ce nu are i se va lua și ce are. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, deși văd, nu văd și, deși aud, nu aud, nici nu înțeleg. Cu ei se împlinește profeția lui Isaia, care zice: De auzit veți auzi, și nu veți înțelege; de privit veți privi, și nu veți vedea. Căci inima acestui popor s‑a împietrit; cu urechile greu au auzit, iar ochii și i‑au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima și să se întoarcă la Mine ca să‑i vindec. Dar ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că mulți profeți și oameni drepți au dorit să vadă ce vedeți voi, și nu au văzut, și să audă ce auziți voi, și nu au auzit. Voi însă ascultați pilda semănătorului! Când cineva aude Cuvântul Împărăției și nu‑l înțelege, vine Cel Rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Acesta este cel semănat lângă drum. Cel semănat în loc pietros este cel ce aude Cuvântul și‑l primește îndată cu bucurie, dar nu are rădăcină în el, ci ține până la o vreme și, când vine un necaz sau o prigoană din cauza Cuvântului, se poticnește îndată. Cel semănat între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului [acestuia] și înșelăciunea bogățiilor înăbușă Cuvântul și‑l fac astfel neroditor. Iar cel semănat în pământ bun este cel ce aude Cuvântul și‑l înțelege; el aduce rod: unul o sută, unul șaizeci și altul treizeci.” Isus le‑a mai înfățișat o pildă, zicând: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânță bună în ogorul lui. Dar pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină în mijlocul grâului și a plecat. Când au crescut firele de grâu și au făcut rod, s‑a arătat și neghina. Robii stăpânului casei s‑au apropiat și i‑au zis: «Stăpâne, n‑ai semănat sămânță bună în ogorul tău? Cum de are neghină?» El le‑a răspuns: «Un vrăjmaș a făcut asta.» Și robii i‑au zis: «Vrei dar să mergem să o adunăm?» «Nu», le‑a zis el, «ca nu cumva, adunând neghina, să smulgeți și grâul odată cu ea. Lăsați‑le să crească împreună până la seceriș, iar la vremea secerișului le voi spune secerătorilor: ‘Adunați întâi neghina și legați‑o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunați‑l în hambarul meu!’»” Isus le‑a mai înfățișat o pildă, zicând: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar pe care l‑a luat un om și l‑a semănat în ogorul său. Acesta, deși este cea mai mică dintre toate semințele, când crește se face mai mare decât verdețurile și devine copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui.” Le‑a mai spus o pildă: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l‑a luat o femeie și l‑a pus în trei măsuri de făină de grâu, până a dospit totul.” Isus le‑a spus toate acestea mulțimilor în pilde și nu le vorbea deloc fără pildă, ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul care zice: Îmi voi deschide gura în pilde, voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii. Atunci Isus a lăsat mulțimile și a intrat în casă. Ucenicii Lui s‑au apropiat de El și I‑au zis: „Tâlcuiește‑ne pilda cu neghina din ogor!” El le‑a răspuns: „Cel ce seamănă sămânța bună este Fiul Omului. Ogorul este lumea; sămânța bună sunt fiii Împărăției; neghina sunt fiii Celui Rău. Vrăjmașul care a semănat‑o este Diavolul; secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii. Așadar, după cum se adună neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. Fiul Omului îi va trimite pe îngerii Săi și ei vor strânge din Împărăția Lui toate pricinile de poticnire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea și‑i vor arunca în cuptorul cu foc; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi [de auzit] să audă. Împărăția cerurilor se aseamănă cu o comoară ascunsă într‑un ogor. Omul care a găsit‑o a ascuns‑o și, de bucurie, merge, vinde tot ce are și cumpără ogorul acela. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găsește un mărgăritar de mare preț, merge, vinde tot ce are și‑l cumpără. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de vietăți. După ce s‑a umplut, pescarii îl trag la mal, se așază, adună în coșuri ce este bun și aruncă ce este rău. La fel va fi și la sfârșitul veacului. Îngerii vor ieși, îi vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți și‑i vor arunca în cuptorul cu foc; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Ați înțeles toate acestea?” „Da”, I‑au răspuns ei. El le‑a zis: „De aceea, orice cărturar care a devenit ucenic al Împărăției cerurilor este asemenea unui gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi și vechi.” După ce a sfârșit Isus pildele acestea, a plecat de acolo. A venit în ținutul Său natal și îi învăța pe oameni în sinagogă, iar ei erau uimiți și ziceau: „De unde are el înțelepciunea aceasta și puterea cu care face minuni? Oare nu este el fiul tâmplarului? Pe mama lui oare n‑o cheamă Maria, iar pe frații lui – Iacov, Iosif, Simon și Iuda? Și surorile lui nu sunt oare toate printre noi? De unde are el atunci toate aceste lucruri?” Și se poticneau în El. Dar Isus le‑a zis: „Un profet nu este disprețuit decât în patria și în casa Lui.” Și n‑a făcut multe minuni acolo, din cauza necredinței lor. În vremea aceea, tetrarhul Irod a auzit de faima lui Isus și le‑a spus slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morți și de aceea lucrează aceste puteri prin el!” Căci Irod îl prinsese pe Ioan, îl legase și‑l aruncase în temniță din pricina Irodiadei, soția fratelui său Filip, pentru că Ioan îi zicea: „Nu‑ți este îngăduit să trăiești cu ea!” Irod ar fi vrut să‑l omoare, dar se temea de mulțime, pentru că oamenii îl considerau pe Ioan profet. Dar când a fost ziua de naștere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat în mijlocul oaspeților și lui Irod i‑a plăcut. De aceea, i‑a promis cu jurământ că îi va da orice îi va cere. Iar ea, îndemnată de mama ei, a zis: „Dă‑mi aici, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul!” Regele s‑a întristat, dar din pricina jurămintelor și a oaspeților, a poruncit să‑i fie dat; și a trimis să i se taie capul lui Ioan în temniță. Capul a fost adus pe o tavă și i‑a fost dat fetei, care l‑a dus la mama ei. Ucenicii lui Ioan au venit, i‑au luat trupul, l‑au îngropat și au mers să‑I dea de veste lui Isus. La auzul veștii, Isus a plecat de acolo cu barca spre un loc pustiu, deoparte. Când au aflat mulțimile, au ieșit din cetăți și L‑au urmat pe jos. Coborând din barcă, [Isus] a văzut o mulțime mare de oameni, I s‑a făcut milă de ei și i‑a vindecat pe cei bolnavi. Pe înserate, ucenicii s‑au apropiat de El și I‑au zis: „Locul acesta este pustiu, și ora este înaintată. Dă‑le drumul mulțimilor să se ducă prin sate, ca să‑și cumpere de mâncare!” Isus le‑a răspuns: „Nu e nevoie să meargă; dați‑le voi să mănânce!” Dar ei I‑au zis: „Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești!” Și El le‑a zis: „Aduceți‑Mi‑i aici!” A poruncit mulțimilor să se așeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, ridicându‑Și ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, a frânt pâinile și le‑a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulțimilor. Au mâncat toți și s‑au săturat, și s‑au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase. Cei ce mâncaseră erau cam cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii. Îndată, Isus i‑a silit pe ucenicii Săi să intre în barcă și să treacă înaintea Lui pe cealaltă parte până când El avea să le dea drumul mulțimilor. După ce le‑a dat drumul mulțimilor, S‑a dus pe munte, deoparte, ca să Se roage. Se înserase și El era singur acolo. Barca era deja la multe stadii departe de țărm, bătută de valuri, căci vântul era potrivnic. La a patra strajă din noapte, Isus a venit la ei umblând pe mare. Când L‑au văzut umblând pe mare, ucenicii s‑au înspăimântat, zicând că este o nălucă, și au țipat de frică. Isus le‑a vorbit numaidecât și le‑a zis: „Îndrăzniți, Eu Sunt; nu vă temeți!” „Doamne”, I‑a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește‑mi să vin la Tine pe ape!” „Vino!”, i‑a zis Isus. Petru a coborât din barcă și a mers pe apă către Isus. Văzând însă că vântul era puternic, i s‑a făcut frică și, fiindcă începea să se scufunde, a strigat: „Doamne, scapă‑mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l‑a apucat și i‑a zis: „Puțin credinciosule, de ce te‑ai îndoit?” Și când au urcat ei în barcă, vântul s‑a potolit. Cei ce erau în barcă I s‑au închinat și au zis: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului. Recunoscându‑L pe Isus, oamenii din acele locuri au dat de veste în toate împrejurimile și au adus la El pe toți bolnavii. Aceștia Îl rugau să le dea voie măcar să se atingă de poala hainei Lui. Și toți câți se atingeau erau vindecați. Atunci au venit la Isus niște farisei și niște cărturari din Ierusalim și I‑au zis: „De ce calcă ucenicii Tăi tradiția din bătrâni, căci nu‑și spală mâinile când mănâncă?” El le‑a răspuns zicând: „Și voi de ce călcați porunca lui Dumnezeu pentru tradiția voastră? Căci Dumnezeu a zis: Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta și: Cine își va blestema tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea. Dar voi ziceți: «Cine îi va zice tatălui său ori mamei sale: ‘Orice lucru cu care ți‑aș putea fi de folos este deja dăruit lui Dumnezeu ’ nu mai trebuie să‑și cinstească tatăl [sau mama].» Și ați desființat astfel Cuvântul lui Dumnezeu pentru tradiția voastră. Fățarnicilor, bine a profețit Isaia despre voi, când a zis: Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, însă inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc dând învățături porunci omenești.” Isus a chemat mulțimea la Sine și a zis: „Ascultați și înțelegeți: nu ce intră în gura omului îl face necurat; ce iese din gură, aceea‑l face necurat!” Atunci, ucenicii Lui s‑au apropiat și I‑au zis: „Știi că fariseii, auzind cuvântul acesta, s‑au poticnit?” Drept răspuns, El le‑a zis: „Orice răsad pe care nu l‑a sădit Tatăl Meu ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsați‑i! Sunt niște călăuze oarbe; iar când un orb îl călăuzește pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” Petru i‑a zis: „Deslușește‑ne pilda aceasta!” El le‑a zis: „Și voi sunteți încă fără pricepere? Nu înțelegeți că orice intră în gură merge în pântece și apoi este aruncat afară, în hazna? Dar ce iese din gură vine din inimă, și aceea îl spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, adulterele, desfrânările, furturile, mărturiile mincinoase, blasfemiile. Acestea sunt lucrurile care‑l spurcă pe om, pe când mâncatul cu mâinile nespălate nu‑l spurcă pe om.” După ce a plecat de acolo, Isus S‑a dus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și iată că o canaaneancă din ținuturile acelea a venit și a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită rău de un demon.” Dar El nu i‑a răspuns niciun cuvânt. Atunci ucenicii Lui s‑au apropiat și au început să‑L roage, zicând: „Dă‑i un răspuns, căci strigă în urma noastră!” El le‑a răspuns: „Eu n‑am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” Dar ea a venit și I s‑a închinat, zicând: „Doamne, ajută‑mă!” Drept răspuns, El i‑a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și s‑o arunci la căței!” „Da, Doamne”, a zis ea, „dar și cățeii mănâncă din firimiturile ce cad de la masa stăpânilor lor.” Atunci, Isus i‑a răspuns: „Femeie, mare este credința ta! Facă‑ți‑se după cum dorești!” Și fiica ei s‑a vindecat chiar în ceasul acela. Isus a plecat de acolo și a venit lângă Marea Galileei. Și, suindu‑Se pe munte, S‑a așezat acolo. Atunci au venit la El mulțimi numeroase, având cu ele șchiopi, orbi, ciungi, muți și mulți alți bolnavi. I‑au pus la picioarele Lui și El i‑a vindecat, iar mulțimea se minuna văzând că muții vorbesc, ciungii sunt vindecați, șchiopii umblă și orbii văd. Și Îl slăveau pe Dumnezeul lui Israel. Isus i‑a chemat pe ucenicii Săi și le‑a zis: „Îmi este milă de mulțimea aceasta, pentru că acești oameni stau de trei zile lângă Mine și nu au ce mânca. Nu vreau să‑i trimit flămânzi, ca nu cumva să leșine de foame pe drum.” Ucenicii I‑au zis: „De unde să luăm în pustiu atâtea pâini încât să săturăm atâta mulțime?” „Câte pâini aveți?”, i‑a întrebat Isus. „Șapte”, I‑au răspuns ei, „și puțini pești.” Atunci, Isus a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. A luat cele șapte pâini și peștii și, aducând mulțumire, le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulțimilor. Au mâncat toți și s‑au săturat; și au strâns șapte coșuri pline cu bucățile rămase. Cei ce mâncaseră erau patru mii de bărbați, în afară de femei și de copii. Apoi, Isus a dat drumul mulțimilor, S‑a suit în barcă și S‑a dus în ținutul Magadanului. Fariseii și saducheii s‑au apropiat de Isus și, ca să‑L ispitească, I‑au cerut să le arate un semn din cer. Drept răspuns, El le‑a zis: „Când se înserează, voi ziceți: «Va fi vreme bună, căci cerul este roșu.» Și dimineața ziceți: «Astăzi va fi furtună, căci cerul este roșu‑posomorât.» [Fățarnicilor], chipul cerului știți să‑l deosebiți, dar semnele vremurilor nu puteți? O generație rea și adulteră cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul profetului Iona.” Apoi i‑a lăsat și a plecat. Ucenicii trecuseră pe cealaltă parte și uitaseră să ia pâini. Iar Isus le‑a zis: „Vedeți să vă păziți de aluatul fariseilor și al saducheilor!” Ei se gândeau în sinea lor și își ziceau: „ Spune așa pentru că nu am luat pâini!” Isus, știind aceasta, le‑a zis: „De ce vă gândiți în sinea voastră că nu aveți pâini, puțin credincioșilor? Tot nu pricepeți, nici nu vă mai aduceți aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii și câte coșuri ați adunat? Nici de cele șapte pâini pentru cei patru mii și câte coșuri ați adunat? Cum nu pricepeți că nu despre pâini v‑am zis, ci să vă păziți de aluatul fariseilor și al saducheilor?” Atunci au înțeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pâinilor, ci de învățătura fariseilor și a saducheilor. Isus a venit în părțile Cezareei lui Filip și i‑a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că este Fiul Omului?” Ei I‑au răspuns: „Unii zic că Ioan Botezătorul, alții – Ilie, iar alții – Ieremia sau unul dintre profeți.” „Dar voi”, le‑a zis El, „cine ziceți că sunt?” Simon Petru I‑a răspuns și I‑a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Ferice de tine, Simone, Bar‑Iona, fiindcă nu carnea și sângele ți‑au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu din ceruri. Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței Morților nu o vor birui. Îți voi da cheile Împărăției cerurilor, și orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” Atunci le‑a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul. De atunci încolo, Isus a început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească multe din partea bătrânilor, a preoților de seamă și a cărturarilor, să fie omorât și a treia zi să învie. Petru L‑a luat deoparte și a început să‑L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple asta!” Dar El, întorcându‑Se, i‑a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano! Tu ești o piatră de poticnire pentru Mine, fiindcă tu nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor.” Atunci Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea și să Mă urmeze! Pentru că cine va vrea să‑și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine și‑o va păstra. Căci la ce i‑ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă și‑ar pierde sufletul? Sau ce ar putea da un om în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi, și atunci îi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu‑L vor vedea pe Fiul Omului venind în Împărăția Sa.” După șase zile, Isus i‑a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i‑a dus deoparte pe un munte înalt. Și S‑a schimbat la față înaintea lor: fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele I s‑au făcut albe ca lumina. Și iată că li s‑au arătat Moise și Ilie, care stăteau de vorbă cu El. Petru I‑a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Pe când încă vorbea el, iată că un nor luminos i‑a acoperit cu umbra lui și un glas din nor a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea: de El să ascultați!” Auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s‑au înspăimântat foarte tare. Dar Isus S‑a apropiat, i‑a atins și le‑a zis: „Ridicați‑vă și nu vă temeți!” Când și‑au înălțat privirile, n‑au mai văzut pe nimeni altcineva decât pe Isus. Pe când coborau ei de pe munte, Isus le‑a poruncit și le‑a zis: „Să nu spuneți nimănui despre vedenia aceasta până când Fiul Omului va învia din morți!” Ucenicii L‑au întrebat, zicând: „De ce spun cărturarii că mai întâi trebuie să vină Ilie?” Isus le‑a răspuns: „Ilie va veni și le va așeza pe toate. Dar Eu vă spun că Ilie a și venit, dar ei nu l‑au recunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. La fel are să pătimească și Fiul Omului din partea lor.” Atunci ucenicii au înțeles că le vorbise despre Ioan Botezătorul. Când au ajuns la mulțime, s‑a apropiat de El un om, care a îngenuncheat înaintea lui Isus și I‑a zis: „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este epileptic și pătimește rău: adesea cade în foc și adesea în apă. L‑am adus la ucenicii Tăi, dar n‑au putut să‑l vindece.” Isus a răspuns: „O, generație necredincioasă și pornită la rău! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai răbda? Aduceți‑l aici, la Mine!” Isus a certat demonul, care a ieșit din el, și băiatul s‑a vindecat chiar în ceasul acela. Atunci, ucenicii au venit la Isus și I‑au zis deoparte: „Noi de ce n‑am putut să‑l scoatem?” El le‑a zis: „Din pricina puținei voastre credințe. Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, i‑ați zice muntelui acestuia: «Mută‑te de aici acolo!» și s‑ar muta; nimic nu v‑ar fi cu neputință. [ Dar acest soi de demoni nu iese cu nimic altceva decât cu rugăciune și cu post.”] Pe când erau ei împreună în Galileea, Isus le‑a zis: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” Ucenicii s‑au întristat foarte mult. Când au ajuns în Capernaum, cei ce strângeau dările pentru Templu s‑au apropiat de Petru și i‑au zis: „Învățătorul vostru nu plătește dările?” El le‑a spus: „Ba da.” Și când a intrat în casă, Isus i‑a luat‑o înainte, zicând: „Ce crezi, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la străini?” Petru I‑a răspuns: „De la străini.” Și Isus i‑a zis: „Așadar, fiii sunt scutiți. Dar ca să nu le fim pricină de poticnire, du‑te la mare, aruncă undița și scoate primul pește care va veni! Când îi vei deschide gura, vei găsi un statér; ia‑l și dă‑li‑l pentru Mine și pentru tine!” În ceasul acela, ucenicii s‑au apropiat de Isus și I‑au zis: „Cine este mai mare în Împărăția cerurilor?” Iar El a chemat un copilaș, l‑a pus în mijlocul lor și le‑a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți schimba și nu vă veți face ca niște copilași, nu veți intra nicidecum în Împărăția cerurilor. Așadar, cine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor. Și cine primește un copilaș ca acesta în Numele Meu pe Mine Mă primește. Dar dacă cineva îl va face să păcătuiască pe unul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos pentru el să i se atârne o piatră de moară de gât și să fie scufundat în adâncul mării. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Trebuie să vină și prilejuri de păcătuire, dar vai de omul prin care vine prilejul de păcătuire! Dacă mâna ta sau piciorul tău te fac să cazi în păcat, taie‑le și aruncă‑le de la tine! Este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop sau ciung decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul veșnic. Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate‑l și aruncă‑l de la tine! Este mai bine pentru tine să intri în viață cu un singur ochi decât să ai doi ochi și să fii aruncat în gheena de foc. Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor din ceruri privesc necontenit fața Tatălui Meu, care este în ceruri! [ Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.] Ce credeți? Dacă un om are o sută de oi și i se rătăcește una din ele, nu le va lăsa el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și va merge s‑o caute pe cea rătăcită? Și dacă ajunge s‑o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci și nouă care nu s‑au rătăcit. Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să se piardă vreunul din acești micuți. Dacă fratele tău greșește împotriva ta, du‑te și mustră‑l între tine și el! Dacă te ascultă, l‑ai câștigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine pe încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se întărească orice vorbă! Dacă nu‑i ia în seamă, spune‑l bisericii; și dacă nu ia în seamă nici biserica, să fie pentru tine ca păgânul și ca vameșul! Adevărat vă spun: ce veți lega pe pământ va fi legat și în cer și ce veți dezlega pe pământ va fi dezlegat și în cer. Iarăși vă spun: dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” Atunci, Petru s‑a apropiat de El și I‑a zis: „Doamne, de câte ori să‑l iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? De șapte ori?” Isus i‑a zis: „Eu îți spun: nu de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte. De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un rege care a vrut să‑și facă socotelile cu robii săi. Când a început el socotelile, i‑a fost adus unul care îi datora zece mii de talanți. Fiindcă acesta n‑avea de unde să dea înapoi, stăpânul lui a poruncit să fie vânduți el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, ca să plătească datoria. Robul a căzut la pământ și i s‑a închinat, zicând: «Păsuiește‑mă, și‑ți voi da înapoi tot!» Cuprins de milă, stăpânul robului aceluia i‑a dat drumul și i‑a iertat datoria. Când a ieșit, robul acela l‑a întâlnit pe unul dintre tovarășii lui de slujbă, care îi datora o sută de dinari. L‑a înșfăcat de gât și îl strângea, zicând: «Înapoiază‑mi ce‑mi datorezi!» Tovarășul lui a căzut la pământ și îl ruga zicând: «Păsuiește‑mă, și‑ți voi plăti!» Dar el n‑a vrut, ci s‑a dus și l‑a aruncat în temniță până când avea să îi înapoieze ce îi datora. Văzând tovarășii lui cele întâmplate, s‑au întristat foarte tare și au mers să‑i spună stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci, stăpânul său l‑a chemat și i‑a zis: «Rob rău! Eu ți‑am iertat toată datoria, fiindcă m‑ai rugat. Oare nu se cădea să‑ți fie și ție milă de tovarășul tău așa cum mi‑a fost mie milă de tine?» Atunci, stăpânul s‑a mâniat și l‑a dat pe mâna schingiuitorilor până când avea să înapoieze tot ce datora. Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc dacă nu‑l iertați din inimă pe fratele vostru.” După ce a terminat Isus de zis cuvintele acestea, a plecat din Galileea și a venit în ținuturile Iudeei, dincolo de Iordan. Mulțimi mari de oameni mergeau după El; și i‑a vindecat acolo. Niște farisei au venit la El ca să‑L ispitească și I‑au zis: „Îi este îngăduit unui bărbat să‑și lase soția din orice pricină?” El le‑a răspuns zicând: „N‑ați citit că, de la început, Ziditorul i‑a creat bărbat și femeie și a zis: De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup? Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Așadar, ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!” Ei I‑au zis: „De ce a poruncit Moise să‑i dea un act de despărțire și s‑o lase?” [Isus] le‑a răspuns: „Din pricina împietririi inimii voastre a îngăduit Moise să vă lăsați soțiile, dar de la început n‑a fost așa. Eu însă vă spun că oricine își lasă soția din alt motiv decât desfrâul și se căsătorește cu alta săvârșește adulter; [și cine se căsătorește cu cea lăsată de bărbat săvârșește adulter].” Ucenicii Lui I‑au zis: „Dacă așa stau lucrurile cu bărbatul și femeia, nu‑i de niciun folos să se căsătorească.” El le‑a răspuns: „Nu toți pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat. Fiindcă sunt eunuci care din pântecele mamei lor s‑au născut așa, sunt eunuci care au fost făcuți așa de oameni și sunt eunuci care s‑au făcut ei înșiși eunuci pentru Împărăția cerurilor. Cine poate primi să primească.” Atunci I‑au adus niște copii ca să‑Și pună mâinile peste ei și să Se roage, dar ucenicii i‑au certat. Însă Isus le‑a zis: „Lăsați copiii și nu‑i opriți să vină la Mine, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei!” După ce Și‑a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo. Și iată că un om s‑a apropiat de El și I‑a zis: „Învățătorule, ce lucru bun să fac ca să am viață veșnică?” El i‑a răspuns: „De ce Mă întrebi ce lucru bun să faci? Unul singur este Cel Bun. Deci dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile!” „Care?”, I‑a zis el. Și Isus i‑a răspuns: „Să nu ucizi; să nu săvârșești adulter; să nu furi; să nu depui mărturie mincinoasă; să‑i cinstești pe tatăl tău și pe mama ta și să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Tânărul i‑a zis: „Pe toate acestea le‑am păzit [din tinerețea mea]. Ce‑mi mai lipsește?” Isus i‑a zis: „Dacă vrei să fii desăvârșit, du‑te, vinde‑ți averile, dă‑le săracilor banii și vei avea o comoară în ceruri! Apoi vino și urmează‑Mă!” Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat întristat, pentru că avea multe averi. Atunci Isus le‑a spus ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun că foarte greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor. Vă mai spun iarăși că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” Auzind, ucenicii se mirau foarte mult și ziceau: „Atunci cine poate să fie mântuit?” Isus i‑a țintuit cu privirea și le‑a zis: „La oameni acest lucru este cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință.” Atunci Petru I‑a răspuns: „Iată, noi am lăsat totul și Te‑am urmat. Care ne va fi răsplata?” Isus le‑a zis: „Adevărat vă spun că, la înnoirea lumii, când va sta Fiul Omului pe tronul slavei Sale, voi care M‑ați urmat veți sta pe douăsprezece tronuri și veți judeca cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, frați, surori, tată, mamă, [soție,] copii sau ogoare pentru Numele Meu va primi însutit și va moșteni viața veșnică. Mulți dintre cei dintâi vor fi cei de pe urmă și mulți dintre cei de pe urmă vor fi cei dintâi. Împărăția cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieșit dis‑de‑dimineață să‑și tocmească lucrători la vie. S‑a înțeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi și i‑a trimis în via lui. Când a ieșit pe la ceasul al treilea, i‑a văzut pe alții stând în piață fără lucru și le‑a spus: «Mergeți și voi la vie, și vă voi da plata cuvenită!» Și ei s‑au dus. A ieșit iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea și a făcut la fel. Când a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea, i‑a găsit pe alții care stăteau și le‑a zis: «De ce stați aici toată ziua fără lucru?» Ei i‑au răspuns: «Pentru că nu ne‑a tocmit nimeni.» El le‑a zis: «Mergeți și voi în via mea, [și veți primi plata cuvenită]!» Când a venit seara, stăpânul viei i‑a zis ispravnicului său: «Cheamă‑i pe lucrători și dă‑le plata, începând cu cei de pe urmă până la cei dintâi!» Au venit cei din ceasul al unsprezecelea și au primit câte un dinar. Când au venit cei dintâi, credeau că vor primi mai mult, dar au primit și ei tot câte un dinar. După ce și‑au primit plata, cârteau împotriva gospodarului, zicând: «Aceștia din urmă au lucrat un singur ceas, și i‑ai plătit la fel ca pe noi, care am îndurat povara și arșița zilei!» El i‑a răspuns unuia dintre ei: «Prietene, nu te nedreptățesc. Nu te‑ai înțeles cu mine cu un dinar? Ia‑ți‑l și pleacă! Eu vreau să‑i dau și acestuia din urmă ca și ție. Nu pot oare să fac ce vreau cu ce este al meu? Sau este ochiul tău rău fiindcă eu sunt bun?» Tot așa, cei din urmă vor fi cei dintâi, și cei dintâi vor fi cei din urmă; [pentru că mulți sunt chemați, dar puțini aleși].” Pe drum, pe când urca la Ierusalim, Isus i‑a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici ai Săi și le‑a zis: „Iată, urcăm la Ierusalim, și Fiul Omului va fi dat în mâinile preoților de seamă și ale cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte și‑L vor da în mâinile păgânilor, ca să‑L batjocorească, să‑L biciuiască și să‑L răstignească, dar a treia zi va învia.” Atunci, mama fiilor lui Zebedei s‑a apropiat de Isus împreună cu fiii ei și I s‑a închinat, vrând să‑I facă o cerere. El a întrebat‑o: „Ce vrei?” Ea a zis: „Poruncește ca, în Împărăția Ta, acești doi fii ai mei să stea unul la dreapta și altul la stânga Ta!” Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care îl voi bea Eu [sau să fiți botezați cu botezul cu care voi fi botezat Eu]?” „Putem”, I‑au zis ei. Atunci El le‑a răspuns: „ Da, veți bea paharul Meu [și veți fi botezați cu botezul cu care voi fi botezat Eu], dar cine stă la dreapta și la stânga Mea nu Eu pot hotărî, ci acest lucru este pentru aceia pentru care a fost pregătit de Tatăl Meu.” Auzind aceasta, ceilalți zece s‑au mâniat pe cei doi frați. Dar Isus i‑a chemat la Sine și le‑a zis: „Știți că domnitorii popoarelor domnesc peste ele și mai‑marii lor stăpânesc asupra lor. Dar între voi să nu fie așa. Cine vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; și cine vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul vostru. Pentru că nici Fiul Omului n‑a venit să I se slujească, ci El să slujească și să‑Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.” Când au plecat ei din Ierihon, o mare mulțime a mers după Isus. Și iată, doi orbi care stăteau lângă drum au auzit că trece Isus și au strigat, zicând: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” Mulțimea îi certa să tacă, dar ei mai tare strigau, zicând: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!” Isus S‑a oprit, i‑a chemat și le‑a zis: „Ce vreți să fac pentru voi?” „Doamne”, I‑au răspuns ei, „ vrem să ni se deschidă ochii!” Cuprins de milă, Isus le‑a atins ochii și îndată orbii au început să vadă și au mers după El. Când s‑au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici și le‑a spus: „Mergeți în satul de dinainte și veți găsi îndată o măgăriță legată și un mânz împreună cu ea; dezlegați‑i și aduceți‑i la Mine! Dacă vă întreabă cineva, să spuneți: «Domnul are nevoie de ei.» Și îi va trimite îndată.” Aceasta s‑a petrecut ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul care zice: Spuneți fiicei Sionului: „Iată, Regele tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, pe un măgăruș, mânzul celei de sub jug.” Ucenicii s‑au dus și au făcut după cum le poruncise Isus. Au adus măgărița și măgărușul, și‑au pus hainele peste ei și El S‑a așezat deasupra. Majoritatea oamenilor din mulțime își așterneau hainele pe drum; alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe drum. Mulțimile care mergeau înaintea lui Isus și cele care‑L urmau strigau: „ Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în înălțimi!” Când a intrat Isus în Ierusalim, toată cetatea a început să freamăte și toți se întrebau: „Cine este acesta?” „Este profetul Isus, din Nazaretul Galileei”, răspundeau mulțimile. Isus a intrat în Templul [lui Dumnezeu], i‑a scos afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei și le‑a zis: „Este scris: Casa Mea se va numi o casă de rugăciune. Dar voi faceți din ea o peșteră de tâlhari.” Au venit la El în Templu niște orbi și șchiopi, iar El i‑a vindecat. Însă preoții de seamă și cărturarii, văzând minunile pe care le făcea, precum și pe copii strigând în Templu și zicând: „Osana Fiului lui David!”, s‑au mâniat și I‑au zis: „Auzi ce zic aceștia?” Isus le‑a răspuns: „Da. Oare n‑ați citit niciodată: Din gura pruncilor și a sugarilor Ți‑ai scos laudă?” El i‑a lăsat, a ieșit din cetate spre Betania și a înnoptat acolo. Dimineața, pe când Se întorcea în cetate, I s‑a făcut foame. Văzând un smochin lângă drum, S‑a apropiat de el, dar nu a găsit nimic decât frunze și i‑a zis: „În veac să nu mai dea rod din tine!” Și smochinul s‑a uscat pe loc. Când au văzut lucrul acesta, ucenicii au rămas uimiți și au zis: „Cum de s‑a uscat smochinul pe loc?” Isus le‑a răspuns: „Adevărat vă spun că, dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce am făcut Eu smochinului, ci îi veți zice acestui munte: «Ridică‑te și aruncă‑te în mare!» și se va face. Tot ce veți cere prin rugăciune, cu credință, veți primi.” Isus a mers în Templu și, pe când îi învăța pe oameni, au venit la El preoții de seamă și bătrânii poporului și I‑au zis: „Cu ce autoritate faci tu aceste lucruri și cine ți‑a dat această autoritate?” Isus le‑a răspuns zicând: „Vă voi întreba și Eu un lucru, iar dacă‑Mi veți răspunde, vă voi spune și Eu cu ce autoritate fac toate acestea: botezul lui Ioan de unde era – din cer sau de la oameni?” Ei însă vorbeau între ei și ziceau: „Dacă spunem: «Din cer», ne va zice: «Atunci de ce n‑ați crezut în el?» Dacă vom spune: «De la oameni», ne temem de mulțime, pentru că toți îl consideră pe Ioan profet.” Așa că I‑au răspuns lui Isus: „Nu știm!” Atunci și El le‑a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri. Ce credeți? Un om avea doi fii. Venind la cel dintâi, i‑a zis: «Fiule, du‑te și lucrează astăzi la vie!» El i‑a răspuns: «Nu vreau», dar mai târziu i‑a părut rău și s‑a dus. A venit și la celălalt și i‑a spus la fel. Acesta a răspuns: «Mă duc, stăpâne», și nu s‑a dus. Care dintre cei doi a făcut voia tatălui?” „Cel dintâi”, au răspuns ei. Iar Isus le‑a zis: „Adevărat vă spun că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Fiindcă Ioan a venit la voi pe calea dreptății, și nu i‑ați dat crezare, dar vameșii și desfrânatele l‑au crezut. Voi însă, deși ați văzut lucrul acesta, nu v‑ați căit mai târziu ca să‑l credeți. Ascultați o altă pildă! Era odată un gospodar care a sădit o vie, a împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn, apoi a arendat‑o unor lucrători și a plecat în călătorie. Când s‑a apropiat vremea roadelor, Și‑a trimis robii la lucrători, ca să ia roadele. Dar lucrătorii i‑au luat pe robi și pe unul l‑au bătut, pe altul l‑au omorât, iar pe altul l‑au ucis cu pietre. A trimis apoi alți robi, mai mulți decât cei dintâi, dar lucrătorii le‑au făcut la fel. În cele din urmă, l‑a trimis la ei pe fiul său, zicându‑și: «De fiul meu se vor rușina!» Dar lucrătorii, văzându‑l pe fiu, au zis între ei: «Iată‑l pe moștenitor; haideți să‑l omorâm și să punem mâna pe moștenirea lui!» Și prinzându‑l, l‑au scos afară din vie și l‑au omorât. Acum, când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acelora?” Ei I‑au răspuns: „Pe ticăloșii aceia ticălos îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care‑i vor da roadele la vreme.” Isus le‑a zis: „Oare n‑ați citit niciodată în Scripturi: Piatra pe care au lepădat‑o zidarii, tocmai ea a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s‑a făcut lucrul acesta și este minunat în ochii noștri? De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va aduce roade. Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea îl va spulbera.” Când au auzit pildele Lui, preoții de seamă și fariseii au priceput că despre ei vorbea și căutau să‑L prindă, dar se temeau de mulțimi, pentru că ele Îl considerau profet. Isus le‑a vorbit iarăși în pilde și a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un rege care i‑a făcut nuntă fiului său. I‑a trimis pe robii lui să‑i cheme pe cei invitați la nuntă, dar ei n‑au vrut să vină. A trimis apoi alți robi și le‑a zis: «Spuneți‑le celor chemați: ‘Iată, ospățul meu este pregătit, taurii și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate și toate sunt gata. Veniți la nuntă!’» Dar ei, fără să le pese, au plecat: unul la ogorul lui, iar altul la negoțul lui. Ceilalți au pus mâna pe robii lui, i‑au batjocorit și i‑au omorât. [Când a auzit aceasta,] regele s‑a mâniat; a trimis oștile sale, i‑a nimicit pe ucigașii aceia și le‑a pârjolit cetatea. Apoi le‑a zis robilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei chemați n‑au fost vrednici. Mergeți, așadar, la răscrucile drumurilor și chemați‑i la nuntă pe toți aceia pe care‑i veți găsi!» Robii aceia au ieșit pe drumuri, i‑au strâns pe toți aceia pe care i‑au găsit – și răi, și buni – iar camera de nuntă s‑a umplut de oaspeți. Dar când a intrat regele să‑i vadă pe oaspeți, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. «Prietene», i‑a zis el, «cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?» Omul acela a amuțit. Atunci regele le‑a zis slujitorilor: «Legați‑l de mâini și de picioare, [luați‑l] și aruncați‑l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.»” Atunci, fariseii s‑au dus și s‑au sfătuit cum să‑L prindă pe Isus cu vorba. I‑au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii și I‑au zis: „Învățătorule, știm că ești adevărat și că‑i înveți pe oameni calea lui Dumnezeu după adevăr, fără să ții seama de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor. Spune‑ne ce crezi: este îngăduit să‑i dăm bir cezarului sau nu?” Isus, cunoscându‑le răutatea, le‑a răspuns: „De ce Mă ispitiți, fățarnicilor? Arătați‑Mi banul pentru bir!” Și ei I‑au adus un dinar. El i‑a întrebat: „Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I‑au răspuns ei. Atunci El le‑a zis: „Dați‑i dar cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Când au auzit ei, au rămas uimiți și, lăsându‑L, au plecat. În aceeași zi, au venit la Isus saducheii, care zic că nu este înviere, și L‑au întrebat: „Învățătorule, Moise a zis: «Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să se însoare cu soția văduvă și să‑i ridice urmaș fratelui său.» Erau la noi șapte frați. Primul s‑a însurat, apoi a murit și, neavând urmași, i‑a lăsat‑o fratelui său pe soția lui. La fel și al doilea, și al treilea, până la al șaptelea. După ei toți, a murit și femeia. La înviere, soția căruia dintre cei șapte va fi ea? Căci toți au avut‑o de soție.” Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Vă rătăciți pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci, la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii [lui Dumnezeu] în cer. Cât despre învierea morților, n‑ați citit cele spuse vouă de către Dumnezeu, când zice: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov? El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii.” Mulțimile care‑L ascultau erau uimite de învățătura Lui. Fariseii, auzind că Isus le‑a închis gura saducheilor, s‑au adunat laolaltă și unul dintre ei, un învățător al Legii, L‑a întrebat, ca să‑L ispitească: „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” El i‑a răspuns: „ Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. De aceste două porunci atârnă toată Legea și Profeții.” Pe când erau fariseii adunați la un loc, Isus i‑a întrebat: „Ce credeți voi despre Mesia? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I‑au răspuns ei. Și Isus le‑a zis: „Atunci cum se face că David, prin Duhul, Îl numește Domn, când zice: Domnul I‑a zis Domnului Meu: «Șezi la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale»? Deci, dacă David Îl numește Domn, cum este fiul lui?” Nimeni n‑a putut să‑I răspundă vreun cuvânt și, din ziua aceea, n‑a mai îndrăznit nimeni să‑I pună alte întrebări. Atunci, Isus le‑a vorbit mulțimilor și ucenicilor Săi și le‑a zis: „Cărturarii și fariseii stau pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vi le spun ei păziți‑le și faceți‑le, dar după faptele lor să nu faceți! Căci ei zic, dar nu fac. Leagă poveri grele și anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu un deget nu vor să le miște. Toate faptele lor le fac pentru a fi văzuți de oameni: își fac filacterii mai late și își măresc ciucurii de la veșminte, le plac locurile de cinste la ospețe, scaunele dintâi în sinagogi, saluturile prin piețe și așteaptă să li se spună rabbí. Dar voi să nu vă lăsați numiți rabbí. Fiindcă Unul singur este Învățătorul vostru [– Hristos –], iar voi toți sunteți frați. Nici «tată» să nu numiți pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru – Acela care este în ceruri. Nici «povățuitori» să nu vă numiți între voi, căci Unul singur vă este Povățuitor – Hristos. Cel mai mare între voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălța va fi smerit, și oricine se va smeri va fi înălțat. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici, pentru că închideți Împărăția cerurilor în fața oamenilor: nici voi nu intrați în ea, nici pe cei care vor să intre nu‑i lăsați să intre! [ Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici, pentru că mâncați casele văduvelor, iar de ochii lumii faceți rugăciuni lungi; de aceea veți primi o mai mare osândă!] Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici, pentru că străbateți marea și uscatul ca să faceți un prozelit, iar mai apoi faceți din el un fiu al gheenei de două ori mai rău decât voi! Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceți: «Nu este nimic dacă jură cineva pe Templu, dar dacă jură pe aurul Templului, este dator»! Nebuni și orbi! Ce este mai important: aurul sau Templul, care sfințește aurul? Și «nu este nimic dacă jură cineva pe altar, dar dacă jură pe darul de pe el, este dator». [Nebuni și] orbi! Ce este mai important: darul sau altarul, care sfințește darul? Așadar, cine jură pe altar jură pe el și pe tot ce este pe el; și cine jură pe Templu jură pe el și pe Cel care locuiește în el; și cine jură pe cer jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel ce stă pe el. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici, pentru că voi dați zeciuială din mentă, mărar și chimen, dar lăsați deoparte cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credința! Pe acestea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute! Călăuze oarbe, care strecurați țânțarul, dar înghițiți cămila! Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici, pentru că voi curățați partea din afară a paharului și a farfuriei, dar pe dinăuntru sunt pline de lăcomie și de nestăpânire! Fariseu orb, curăță mai întâi partea dinăuntru a paharului [și a farfuriei], pentru ca și partea din afară să fie curată! Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici, pentru că vă asemănați cu niște morminte văruite, care pe din afară par frumoase, dar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de toată necurăția! La fel și voi: pe din afară păreți drepți înaintea oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de fățărnicie și nelegiuire. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici, pentru că voi zidiți mormintele profeților, împodobiți criptele drepților și ziceți: «Dacă am fi trăit noi în zilele părinților noștri, nu ne‑am fi făcut părtași cu ei la vărsarea sângelui profeților»! Mărturisiți astfel despre voi înșivă că sunteți fiii celor ce i‑au ucis pe profeți. Umpleți dar măsura părinților voștri! Șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată că vă trimit profeți, înțelepți și cărturari. Pe unii dintre ei îi veți omorî și‑i veți răstigni, pe alții îi veți biciui în sinagogile voastre și‑i veți prigoni din cetate în cetate, ca să vină astfel asupra voastră tot sângele nevinovat care s‑a vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l‑ați omorât între Templu și altar. Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste generația aceasta. Ierusalime, Ierusalime, care‑i omori pe profeți și‑i ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine, de câte ori n‑am vrut să‑i adun pe copiii tăi cum își adună cloșca puii sub aripi, dar voi n‑ați vrut! Iată că vă rămâne casa pustie; căci vă spun că nu Mă veți mai vedea până când veți zice: «Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!» ” Ieșind din Templu, Isus a plecat, iar ucenicii Lui s‑au apropiat de El ca să‑I arate clădirile Templului. Dar Isus le‑a răspuns: „Vedeți voi toate acestea? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră peste piatră care să nu fie dărâmată!” Când S‑a așezat El pe Muntele Măslinilor, ucenicii Lui au venit la El deoparte și I‑au zis: „Spune‑ne, când se vor întâmpla toate acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?” Isus le‑a răspuns: „Luați seama să nu vă înșele cineva. Vor veni mulți în Numele Meu, zicând: «Eu sunt Hristosul », și îi vor înșela pe mulți. Veți auzi despre războaie și zvonuri de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci [toate] acestea trebuie să se întâmple, dar încă nu va fi sfârșitul. Un popor se va ridica împotriva altui popor, și o împărăție – împotriva altei împărății; și pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete [și molime]. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor omorî; veți fi urâți de toate neamurile din pricina Numelui Meu. Și atunci mulți se vor poticni, se vor vinde și se vor urî unii pe alții. Mulți profeți mincinoși se vor ridica și‑i vor înșela pe mulți. Și din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca mărturie pentru toate neamurile. Atunci va veni sfârșitul. De aceea, când veți vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit profetul Daniel, așezată în Locul Sfânt – cine citește să înțeleagă – atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cine va fi pe acoperiș să nu coboare ca să mai ia ceva din casă și cine va fi la câmp să nu se întoarcă în urmă să‑și ia haina. Vai de femeile însărcinate și de cele care alăptează în zilele acelea! Rugați‑vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într‑o zi de sabat! Pentru că atunci va fi o strâmtorare mare, cum n‑a mai fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și dacă n‑ar fi scurtate zilele acelea, n‑ar scăpa nicio făptură; însă, pentru cei aleși, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci, dacă vă va spune cineva: «Iată, Hristosul este aici!» sau « Iată‑l acolo!», să nu credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și profeți mincinoși și vor face semne mari și minuni, ca să‑i înșele, dacă este cu putință, chiar și pe cei aleși. Iată, v‑am spus dinainte. Dacă vă vor zice: «Iată‑l în pustiu», să nu vă duceți! «Iată‑l în încăperi ascunse», să nu credeți! Căci, cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Îndată după necazul din acele zile, soarele se va întuneca, iar luna nu‑și va mai da lumina; stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului; toate neamurile pământului se vor tângui și‑L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și slavă multă. El îi va trimite pe îngerii Săi cu o trâmbiță mare și‑i vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la un capăt la altul al cerurilor. Învățați de la smochin pilda lui: când mlădița i se face fragedă și înfrunzește, știți că vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la ușă. Adevărat vă spun că nicidecum nu va trece generația aceasta că se vor și împlini aceste lucruri. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Însă despre ziua aceea și ceasul acela nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi și la venirea Fiului Omului. Cum era în zilele de dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în arcă, și n‑au știut nimic până când a venit potopul și i‑a luat pe toți, la fel va fi și la venirea Fiului Omului. Atunci din doi care vor fi la câmp unul va fi luat și altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată și alta va fi lăsată. Vegheați, așadar, pentru că nu știți în ce zi vine Domnul vostru! Să știți că, dacă stăpânul casei ar ști la ce strajă vine hoțul, ar veghea și n‑ar lăsa să‑i fie spartă casa. De aceea, și voi fiți gata, căci Fiul Omului vine în ceasul în care nici nu vă gândiți! Cine este deci robul credincios și chibzuit pe care l‑a pus stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea hrana la vremea cuvenită? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, atunci când va veni, îl va găsi făcând astfel! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate avuțiile sale. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: «Stăpânul meu întârzie» și începe să‑i bată pe tovarășii lui, să mănânce și să bea cu bețivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu‑l știe, îl va tăia în bucăți, și soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care și‑au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci – chibzuite. Cele nechibzuite, când și‑au luat candelele, n‑au luat cu ele ulei, dar cele chibzuite, împreună cu candelele, au luat și ulei în vase. Fiindcă mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit. La miezul nopții, s‑a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieșiți‑i în întâmpinare!» Atunci, toate fecioarele s‑au sculat și și‑au pregătit candelele. Cele nechibzuite le‑au zis celor chibzuite: «Dați‑ne din uleiul vostru, căci ni se sting candelele!» Cele chibzuite le‑au răspuns: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă. Mai bine duceți‑vă la cei ce vând ulei și cumpărați‑vă!» Pe când erau ele plecate să cumpere, a venit mirele; cele care erau pregătite au intrat cu el la nuntă, și ușa s‑a închis. Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide‑ne!» Dar el, drept răspuns, le‑a zis: «Adevărat vă spun că nu vă cunosc.» Vegheați, așadar, căci nu știți nici ziua, nici ceasul [în care va veni Fiul Omului]. Tot astfel, un om care urma să plece în călătorie și‑a chemat robii și le‑a încredințat averea sa. Unuia i‑a dat cinci talanți, altuia – doi și altuia – unu, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Cel care primise cinci talanți s‑a dus, i‑a pus în negoț și a câștigat cu ei alți cinci [talanți]. La fel și cel cu doi talanți: a câștigat [și el] alți doi. Dar cel care primise un talant s‑a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns acolo banii stăpânului său. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s‑a întors și le‑a cerut socoteală. Cel care primise cinci talanți a venit și a adus alți cinci talanți, zicând: «Stăpâne, mi‑ai încredințat cinci talanți; iată, am câștigat [cu ei] alți cinci talanți!» Stăpânul său i‑a zis: «Bine, rob bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe; intră în bucuria stăpânului tău!» Cel cu doi talanți a venit și el și a zis: «Stăpâne, mi‑ai încredințat doi talanți; iată, am câștigat [cu ei] alți doi talanți!» Stăpânul său i‑a zis: «Bine, rob bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe; intră în bucuria stăpânului tău!» A venit și cel care primise un talant și a zis: «Stăpâne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n‑ai semănat și strângi de unde n‑ai vânturat; pentru că mi‑a fost frică, m‑am dus și am ascuns talantul tău în pământ. Uite aici ce este al tău!» Stăpânul său i‑a răspuns: «Rob rău și leneș, ai știut că secer de unde n‑am semănat și strâng de unde n‑am vânturat! Atunci trebuia să‑mi dai banii la zarafi și, la venirea mea, aș fi luat cu dobândă ce este al meu. Luați‑i talantul și dați‑i‑l celui care are zece talanți! Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug, dar celui ce nu are i se va lua și ce are. Iar pe robul acela netrebnic aruncați‑l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.» Când va veni Fiul Omului în slava Sa cu toți [sfinții] îngeri, Se va așeza pe tronul slavei Sale. Toate popoarele vor fi adunate înaintea Lui, și El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre; și va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci, Împăratul le va spune celor de la dreapta Lui: «Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, și moșteniți Împărăția care v‑a fost pregătită de la întemeierea lumii! Căci am fost flămând și Mi‑ați dat să mănânc; am fost însetat și Mi‑ați dat să beau; am fost străin și M‑ați primit; am fost gol și M‑ați îmbrăcat; bolnav și M‑ați îngrijit; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.» Atunci cei drepți Îi vor răspunde: «Doamne, când Te‑am văzut noi flămând și Ți‑am dat să mănânci sau însetat și Ți‑am dat să bei? Când Te‑am văzut noi străin și Te‑am primit sau gol și Te‑am îmbrăcat? Și când Te‑am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?» Împăratul le va răspunde: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le‑ați făcut.» Apoi le va zice celor de la stânga Lui: «Plecați de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, pregătit pentru Diavolul și pentru îngerii lui! Căci am fost flămând, și nu Mi‑ați dat să mănânc; însetat, și nu Mi‑ați dat să beau; am fost străin, și nu M‑ați primit; am fost gol, și nu M‑ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și nu ați venit pe la Mine.» Atunci Îi vor răspunde și ei: «Doamne, când Te‑am văzut noi flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu Ți‑am slujit?» El le va răspunde: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori n‑ați făcut aceste lucruri pentru unul dintre acești neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le‑ați făcut.» Aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei drepți, în viața veșnică.” După ce a terminat Isus de zis toate aceste cuvinte, le‑a spus ucenicilor Săi: „Știți că peste două zile este Paștele, și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit!” Atunci, preoții de seamă, [cărturarii] și bătrânii poporului s‑au strâns la palatul marelui‑preot numit Caiafa și s‑au sfătuit să‑L prindă pe Isus prin viclenie și să‑L omoare. Dar ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se facă tulburare în popor.” Pe când era Isus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s‑a apropiat de El o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de mare preț și l‑a turnat pe capul Lui, pe când stătea El la masă. Văzând aceasta, ucenicii s‑au mâniat și au zis: „De ce risipa aceasta? Mirul acesta se putea vinde scump, iar banii se puteau da săracilor.” Când a băgat de seamă, Isus le‑a zis: „De ce supărați femeia? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine; pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna. Când a turnat acest mir pe trupul Meu, a făcut‑o pentru îngroparea Mea. Adevărat vă spun că, oriunde în lume va fi propovăduită Evanghelia aceasta, se va povesti și ce a făcut femeia aceasta, în amintirea ei.” Atunci, unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscariotul, s‑a dus la preoții de seamă și le‑a zis: „Ce‑mi dați ca să Îl dau în mâinile voastre?” Ei i‑au oferit treizeci de arginți. Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej potrivit ca să‑L dea în mâinile lor. În prima zi a Sărbătorii Azimelor, ucenicii au venit la Isus și I‑au zis: „Unde vrei să facem pregătiri ca să mănânci Paștele?” El le‑a răspuns: „Duceți‑vă în cetate, la cutare, și spuneți‑i: «Învățătorul zice: ‘Timpul Meu este aproape; la tine voi face Paștele cu ucenicii Mei.’»” Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele. Când s‑a înserat, Isus S‑a așezat la masă cu cei doisprezece [ucenici ai Săi]. Pe când mâncau, a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.” Ei s‑au întristat mult și au început să‑I spună fiecare în parte: „Nu cumva sunt eu, Doamne?” El le‑a răspuns: „Cel care a întins mâna cu Mine în blid, acela Mă va vinde. Fiul Omului negreșit Se duce, după cum este scris despre El, dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului! Ar fi fost mai bine pentru el dacă nu s‑ar fi născut!” Iuda, care avea să‑L vândă, a zis: „Nu cumva sunt eu, Rabbí?” „Tu însuți ai spus‑o”, i‑a zis Isus. Pe când mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt‑o și le‑a dat‑o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați: acesta este trupul Meu!” Apoi a luat un pahar și, după ce a adus mulțumire, li l‑a dat zicând: „Beți toți din el, căci acesta este sângele Meu, legământului [celui nou], care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor! Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu.” După ce au cântat cântările de laudă, au ieșit spre Muntele Măslinilor. Atunci, Isus le‑a zis: „În noaptea aceasta, toți vă veți poticni în Mine, pentru că este scris: Voi bate Păstorul, și oile turmei se vor risipi. Dar după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.” Petru a luat cuvântul și a zis: „Chiar dacă toți se vor poticni în Tine, eu niciodată nu mă voi poticni în Tine.” Isus i‑a zis: „Adevărat îți spun că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Petru I‑a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine!” Și toți ucenicii au spus la fel. Atunci Isus a mers cu ucenicii într‑un loc numit Ghetsimani și le‑a zis: „Așezați‑vă aici până Mă voi duce acolo să Mă rog!” I‑a luat cu Sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să Se întristeze și să Se mâhnească. [Isus] le‑a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine!” Apoi S‑a depărtat puțin și a căzut cu fața la pământ, rugându‑Se și zicând: „Tată, dacă este cu putință, îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu.” A venit la ucenici, i‑a găsit dormind și i‑a zis lui Petru: „Așadar, nici măcar un ceas n‑ați putut veghea împreună cu Mine? Vegheați și rugați‑vă să nu ajungeți în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul neputincios.” A mers din nou, a doua oară, și S‑a rugat zicând: „Tată, dacă nu se poate să îndepărtezi de la Mine [paharul acesta] fără să‑l beau, facă‑se voia Ta!” Apoi a venit din nou și i‑a găsit dormind, pentru că ochii le erau îngreunați. I‑a lăsat din nou, S‑a depărtat și S‑a rugat a treia oară, spunând aceleași cuvinte. Apoi a venit la ucenici și le‑a zis: „De acum dormiți și odihniți‑vă!… Iată, s‑a apropiat ceasul când Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor. Ridicați‑vă, să mergem; iată, se apropie vânzătorul!” Pe când vorbea El încă, iată că a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el o gloată mare de oameni cu săbii și cu ciomege, trimiși de preoții de seamă și de bătrânii poporului. Vânzătorul le dăduse un semn, zicând: „Cel pe care‑l voi săruta eu, acela este; să‑l prindeți!” S‑a apropiat îndată de Isus și I‑a zis: „Plecăciune, Rabbí!” Și L‑a sărutat. Isus i‑a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci, ei s‑au apropiat, au pus mâna pe Isus și L‑au prins. Și iată că unul dintre cei ce erau cu Isus a întins mâna, și‑a scos sabia, l‑a lovit pe slujitorul marelui‑preot și i‑a tăiat urechea. Atunci, Isus i‑a zis: „Pune‑ți sabia la locul ei, căci toți cei ce scot sabia de sabie vor pieri! Crezi că n‑aș putea să‑L rog pe Tatăl Meu să‑mi pună chiar acum la îndemână peste douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor mai împlini Scripturile, care spun că așa trebuie să fie?” În clipa aceea, Isus a zis gloatei: „Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În toate zilele eram [cu voi] în Templu învățându‑i pe oameni, și n‑ați pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s‑au petrecut ca să se împlinească Scripturile profeților.” Atunci, toți ucenicii L‑au părăsit și au fugit. Cei ce L‑au prins pe Isus L‑au dus la marele‑preot Caiafa, unde se adunaseră cărturarii și bătrânii. Petru L‑a urmat de departe până înăuntru, în curtea marelui‑preot; intrând, s‑a așezat împreună cu servitorii, ca să vadă sfârșitul. Preoții de seamă, [bătrânii] și tot Sinedriul căutau o mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să‑L omoare, dar n‑au găsit niciuna, chiar dacă veniseră mulți martori mincinoși. În cele din urmă, au venit doi care au spus: „El a zis: «Pot să dărâm Templul lui Dumnezeu și în trei zile să îl zidesc la loc.»” Atunci marele‑preot s‑a ridicat în picioare și I‑a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturie aduc aceștia împotriva Ta?” Dar Isus tăcea. Și marele‑preot I‑a zis: „Te conjur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!” Isus i‑a răspuns: „Tu însuți ai zis‑o! Dar Eu vă mai spun că, de acum încolo, Îl veți vedea pe Fiul Omului stând la dreapta Puterii și venind pe norii cerului.” Atunci, marele‑preot și‑a rupt hainele și a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum ați auzit blasfemia! Ce credeți?” Ei au răspuns: „Este vrednic de moarte!” Atunci, L‑au scuipat în față, L‑au bătut cu pumnii și L‑au pălmuit, zicând: „Profețește cine te‑a lovit, hristosule!” Petru însă stătea afară, în curte. O servitoare s‑a apropiat de el și i‑a zis: „Și tu erai cu Isus, galileeanul!” Dar el a tăgăduit înaintea tuturor, zicând: „Nu știu ce spui!” Când a ieșit în pridvor, l‑a văzut alta și le‑a zis celor de acolo: „Acesta era cu Isus din Nazaret!” El a tăgăduit din nou, cu jurământ: „Nu‑l cunosc pe omul acesta!” La puțin timp, cei ce stăteau acolo s‑au apropiat și i‑au zis lui Petru: „Cu adevărat și tu ești unul dintre ei, căci și vorba te dă de gol.” Atunci, el a început să se blesteme și să se jure: „Nu‑l cunosc pe omul acesta!” Și îndată a cântat cocoșul. Iar Petru și‑a adus aminte ce îi spusese Isus: „Înainte să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” A ieșit afară și a plâns cu amar. Când s‑a făcut dimineață, toți preoții de seamă și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Isus, ca să‑L omoare. După ce L‑au legat, L‑au dus și L‑au dat în mâna dregătorului [Ponțiu] Pilat. Atunci, Iuda, cel care L‑a vândut, văzând că Isus a fost osândit, s‑a căit, le‑a înapoiat cei treizeci de arginți preoților de seamă și bătrânilor și a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat!” „Ce ne pasă nouă? E treaba ta”, i‑au răspuns ei. Iuda a aruncat arginții în Templu, apoi a ieșit, s‑a dus și s‑a spânzurat. Preoții de seamă au luat arginții și au zis: „Nu este îngăduit să‑i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preț de sânge.” Și după ce s‑au sfătuit, au cumpărat cu ei Ogorul Olarului, pentru înmormântarea străinilor. De aceea ogorul acela se numește până astăzi Ogorul Sângelui. Atunci s‑a împlinit ce fusese vestit prin profetul Ieremia, care zice: „ Am luat cei treizeci de arginți, prețul celui prețuit, pe care îl hotărâseră unii dintre fiii lui Israel, și i‑am dat pe Ogorul Olarului, după cum mi‑a poruncit Domnul.” Isus a fost adus înaintea dregătorului, care L‑a întrebat: „Ești tu Regele iudeilor?” „Tu însuți o spui ”, i‑a răspuns Isus. Dar la învinuirile preoților de seamă și ale bătrânilor nu a răspuns nimic. Atunci, Pilat I‑a zis: „Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva ta?” Isus nu i‑a răspuns la niciun cuvânt, așa că dregătorul se mira foarte mult. La fiecare sărbătoare, dregătorul obișnuia să elibereze mulțimii un întemnițat pe care‑l cerea ea. Pe atunci aveau un întemnițat vestit, pe nume Isus Barabba. Când s‑au adunat, Pilat le‑a zis: „Pe cine vreți să vi‑l eliberez: pe Isus Barabba sau pe Isus numit Hristos?” Căci știa că din invidie Îl dăduseră în mâna lui. Pe când stătea Pilat pe scaunul de judecată, soția lui a trimis să‑i spună: „Să n‑ai nimic de‑a face cu dreptul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.” Însă preoții de seamă și bătrânii au înduplecat mulțimile să‑l ceară pe Barabba, iar pe Isus să‑L dea pieirii. Dregătorul le‑a răspuns: „Pe care dintre cei doi vreți să vi‑l eliberez?” „Pe Barabba”, au răspuns ei. Pilat le‑a zis: „Dar ce să fac cu Isus care se numește Hristos?” „Să fie răstignit”, i‑au răspuns cu toții. Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige și mai tare: „Să fie răstignit!” Văzând că nu o scoate la capăt, ci mai degrabă se face tulburare, Pilat a luat apă, s‑a spălat pe mâini înaintea mulțimii și a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele [dreptului] acestuia. E treaba voastră.” Și tot poporul a răspuns: „Sângele lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri!” Atunci, Pilat l‑a eliberat pe Barabba, iar pe Isus, după ce a pus să‑L biciuiască, L‑a dat să fie răstignit. Soldații dregătorului L‑au dus pe Isus în pretoriu și au adunat în jurul Lui toată cohorta. L‑au dezbrăcat și L‑au acoperit cu o mantie stacojie. Au împletit o cunună de spini, I‑au pus‑o pe cap și I‑au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui și își băteau joc de El zicând: „Plecăciune, rege al iudeilor!” Îl scuipau, îi luau trestia și‑L loveau peste cap. După ce și‑au bătut joc de El, L‑au dezbrăcat de mantie, L‑au îmbrăcat în hainele Lui și L‑au dus să‑L răstignească. Pe când ieșeau, au găsit un om din Cirene, numit Simon, pe care l‑au silit să‑I poarte crucea. Când au ajuns la locul numit Golgota, care înseamnă „ Locul căpățânii”, I‑au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar când l‑a gustat, n‑a vrut să bea. După ce L‑au răstignit, au împărțit între ei hainele Lui, trăgând la sorți, [ca să se împlinească ce fusese spus prin profet: Și‑au împărțit hainele Mele între ei, și pentru veșmântul Meu au tras la sorți ]. Apoi s‑au așezat și‑L păzeau acolo. Și I‑au scris deasupra capului vina: „Acesta este Isus, regele iudeilor.” Împreună cu El au mai fost răstigniți doi tâlhari: unul la dreapta și altul la stânga. Trecătorii Îi aruncau blasfemii, clătinau din cap și ziceau: „Tu, care dărâmi Templul și‑l zidești la loc în trei zile, izbăvește‑te pe tine, dacă ești Fiul lui Dumnezeu, și coboară de pe cruce!” Preoții de seamă, împreună cu cărturarii și bătrânii, Îl luau în râs și ziceau: „Pe alții i‑a izbăvit, dar pe sine nu se poate izbăvi! Este regele lui Israel, să coboare acum de pe cruce și vom crede în el! S‑a încrezut în Dumnezeu, să‑l scape acum, dacă găsește plăcere în el. Doar a zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!» ” La fel Îl ocărau și tâlharii răstigniți împreună cu El. De la ceasul al șaselea s‑a făcut întuneric în toată țara până la ceasul al nouălea. Pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „ Elí, Elí, lemá sabahtáni? ”, care înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M‑ai părăsit?” Unii din cei ce stăteau acolo, când L‑au auzit, au zis: „Îl cheamă pe Ilie!” Și îndată, unul dintre ei a alergat, a luat un burete, l‑a umplut cu oțet, l‑a pus într‑o trestie și I l‑a dat să bea. Dar ceilalți ziceau: „Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să‑l izbăvească!” Isus a strigat din nou cu glas tare, apoi Și‑a dat duhul. Și iată, catapeteasma Templului s‑a despicat în două, de sus până jos, pământul s‑a cutremurat, stâncile s‑au despicat, mormintele s‑au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți au înviat. Ei au ieșit din morminte după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate și li s‑au arătat multora. Centurionul și cei care‑L păzeau pe Isus împreună cu el, văzând cutremurul și cele petrecute, s‑au înspăimântat foarte tare și au zis: „Cu adevărat, Acesta era Fiul lui Dumnezeu!” Erau acolo și multe femei, care priveau de departe; ele Îl urmaseră pe Isus din Galileea, slujindu‑I. Între ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif, și mama fiilor lui Zebedei. Când s‑a înserat, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care era și el ucenic al lui Isus. El s‑a dus la Pilat și i‑a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să‑i fie dat. Și luând trupul, Iosif l‑a înfășurat într‑un giulgiu curat și l‑a pus într‑un mormânt nou, al lui însuși, pe care‑l săpase în stâncă. Apoi a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului și a plecat. Maria Magdalena și cealaltă Marie erau acolo, stând jos în fața mormântului. În ziua care urmează după ziua pregătirii, preoții de seamă și fariseii s‑au adunat la Pilat și i‑au zis: „Stăpâne, ne‑am amintit că înșelătorul acela, pe când trăia încă, a zis: «După trei zile voi învia.» Poruncește, așadar, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii lui [noaptea] să‑l fure și să spună poporului: «A înviat din morți!» Înșelătoria de pe urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.” Pilat le‑a zis: „Aveți strajă; mergeți și păziți cum știți!” Ei au plecat și au întărit mormântul, pecetluind piatra și punând strajă. La sfârșitul sabatului, când se lumina spre ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Și iată că s‑a făcut un cutremur mare, căci un înger al Domnului s‑a coborât din cer, a venit și a rostogolit piatra [de la intrarea mormântului] și s‑a așezat pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Străjerii s‑au cutremurat de frica lui și au rămas ca morți. Dar îngerul a luat cuvântul și le‑a zis femeilor: „Nu vă temeți, căci știu că Îl căutați pe Isus, care a fost răstignit! Nu este aici; a înviat, după cum a spus. Veniți să vedeți locul unde zăcea [Domnul]! Mergeți repede și spuneți‑le ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți! Iată, El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată, v‑am spus.” Ele au plecat în grabă de la mormânt, cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să le dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le‑a întâmpinat Isus și le‑a zis: „Bucurați‑vă!” Apropiindu‑se, ele I‑au cuprins picioarele și I s‑au închinat. Atunci, Isus le‑a zis: „Nu vă temeți; mergeți și spuneți‑le fraților Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea.” Pe când se duceau ele, unii dintre străjeri au mers în cetate și le‑au dat preoților de seamă vestea despre toate cele petrecute. Aceștia s‑au adunat împreună cu bătrânii, au ținut sfat și le‑au dat soldaților mulți bani, zicându‑le: „Spuneți așa: «Ucenicii lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, și l‑au furat»! Și dacă vor ajunge acestea la urechile dregătorului, îl vom îndupleca noi și vă vom scăpa de grijă.” Ei au luat banii și au făcut cum au fost învățați. Și s‑a răspândit vorba aceasta printre iudei până în ziua de astăzi. Cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise Isus să meargă. Când L‑au văzut, I s‑au închinat, dar unii s‑au îndoit. Apropiindu‑Se de ei, Isus le‑a vorbit și le‑a zis: „Toată puterea Mi‑a fost dată în cer și pe pământ. Duceți‑vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și învățându‑i să păzească tot ce v‑am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” [Amin!] Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. După cum este scris în profetul Isaia: Iată, îl trimit pe solul Meu înaintea Feței Tale; el Îți va pregăti calea; glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiți calea Domnului, îndreptați cărările Lui!”, a venit Ioan botezând în pustiu și propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Și au început să iasă la el toți cei din ținutul Iudeei și toți locuitorii Ierusalimului; și mărturisindu‑și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă, era încins la mijloc cu un brâu de piele și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Ioan propovăduia, zicând: „După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să‑I dezleg cureaua încălțămintei. Eu v‑am botezat în apă, dar El vă va boteza în Duhul Sfânt.” În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileei și a fost botezat în Iordan de către Ioan. Și îndată, pe când ieșea Isus din apă, Ioan a văzut cerurile deschise și pe Duhul coborându‑Se peste El în chip de porumbel. Și un glas s‑a auzit din ceruri: „Tu ești Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc toată plăcerea.” Îndată, Duhul L‑a dus pe Isus în pustiu. Și a stat în pustiu patruzeci de zile, ca să fie ispitit de Satana. Acolo era împreună cu fiarele sălbatice, și îngerii Îi slujeau. După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu, zicând: „S‑a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți‑vă și credeți în Evanghelie!” Pe când trecea Isus pe țărmul Mării Galileei, i‑a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Isus le‑a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!” Iar ei îndată și‑au lăsat mrejele și L‑au urmat. După ce a mers puțin mai departe, i‑a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui, care erau și ei într‑o barcă, dregându‑și mrejele, și îndată i‑a chemat. Ei l‑au lăsat pe Zebedei, tatăl lor, în barcă împreună cu simbriașii și au mers după El. S‑au dus la Capernaum. În ziua sabatului, intrând în sinagogă, Isus a început să dea învățătură, iar oamenii erau uimiți de învățătura Lui, căci îi învăța ca unul cu autoritate, nu cum îi învățau cărturarii. Tocmai atunci era în sinagoga lor un om cu un duh necurat, care a început să strige: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!” Isus l‑a certat și i‑a spus: „Taci și ieși din el!” Și duhul necurat a ieșit din el, scuturându‑l și strigând cu putere. Toți au rămas înmărmuriți și se întrebau unii pe alții: „Ce este aceasta? O învățătură nouă, cu autoritate! Chiar și duhurilor necurate le poruncește, iar ele I se supun!” Și îndată I s‑a dus vestea în toată Galileea. După ce au ieșit din sinagogă, au intrat în casa lui Simon și a lui Andrei, împreună cu Iacov și Ioan. Soacra lui Simon zăcea cuprinsă de febră. Și îndată I‑au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat‑o de mână și a ridicat‑o. Atunci a lăsat‑o febra și a început să le slujească. Pe înserate, după asfințitul soarelui, i‑au adus la El pe toți bolnavii și demonizații. Și toată cetatea era adunată la ușă. El i‑a vindecat pe mulți care sufereau de felurite boli și a scos mulți demoni; și nu‑i lăsa pe demoni să vorbească, pentru că știau cine este. Dis‑de‑dimineață, pe când era încă întuneric de tot, S‑a sculat, a ieșit și S‑a dus într‑un loc pustiu; și Se ruga acolo. Simon și cei care erau cu El s‑au dus să‑L caute și, când L‑au găsit, I‑au zis: „Toți Te caută.” El le‑a răspuns: „Să mergem în altă parte, prin târgurile din împrejurimi, ca să propovăduiesc și acolo; căci pentru aceasta am ieșit.” Isus S‑a dus să propovăduiască în sinagogile lor din toată Galileea și să scoată demoni. A venit la El un lepros, care s‑a aruncat în genunchi înaintea Lui, rugându‑L și zicând: „Dacă vrei, poți să mă curățești.” Lui Isus I s‑a făcut milă de el, a întins mâna, S‑a atins de el și i‑a spus: „Vreau, fii curățit!” Îndată s‑a dus lepra de pe el și a fost curățit. Isus l‑a trimis de acolo, i‑a poruncit cu tărie și i‑a zis: „Vezi să nu spui nimănui nimic, ci mergi și arată‑te preotului și adu pentru curățirea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei!” Dar omul acela, după ce a plecat, a început să dea de veste și să răspândească vorba, încât Isus nu mai putea să intre pe față în nicio cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, și veneau la El de pretutindeni. După câteva zile, Isus S‑a întors în Capernaum. S‑a auzit că este în casă și s‑au adunat [îndată] așa de mulți, încât nu mai încăpeau înaintea ușii; El le vestea Cuvântul. Au venit niște oameni care I‑au adus un paralitic, purtat de patru inși. Fiindcă nu puteau să‑l ducă până la El din cauza mulțimii, au desfăcut acoperișul casei unde era Isus și, după ce au făcut o spărtură, au coborât pe acolo patul în care zăcea paraliticul. Văzându‑le credința, Isus i‑a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îți sunt iertate!” Niște cărturari care erau acolo se întrebau în inimile lor: „Cum vorbește el astfel? Hulește! Cine poate ierta păcatele în afară de Unul singur – Dumnezeu?” Îndată, Isus a cunoscut prin duhul Său că ei gândeau astfel și le‑a zis: „De ce aveți astfel de gânduri în inimile voastre? Ce este mai ușor? A‑i zice paraliticului: «Păcatele îți sunt iertate» sau a‑i zice: «Scoală‑te, ridică‑ți patul și umblă»? Dar, ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, ție îți poruncesc”, i‑a zis El paraliticului, „scoală‑te, ridică‑ți patul și du‑te acasă!” Și îndată, paraliticul s‑a sculat, și‑a ridicat patul și a ieșit afară în fața tuturor; așa că toți au rămas uimiți și‑L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Niciodată n‑am mai văzut așa ceva!” Isus a ieșit iarăși lângă mare. Toată mulțimea de oameni venea la El, iar El îi învăța. Când trecea pe acolo, l‑a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, stând la vamă. Și i‑a zis: „Vino după Mine!” Levi s‑a sculat și a mers după El. Pe când stătea Isus la masă în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși au stat și ei la masă cu El și cu ucenicii Lui; căci erau mulți și Îl urmau. Când L‑au văzut mâncând cu vameșii și cu păcătoșii, cărturarii din rândul fariseilor le‑au zis ucenicilor Lui: „Cum de mănâncă el [și bea] cu vameșii și cu păcătoșii?” Auzind aceasta, Isus le‑a zis: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu n‑am venit să‑i chem [la pocăință] pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.” Ucenicii lui Ioan și fariseii obișnuiau să postească. Au venit și I‑au zis lui Isus: „De ce ucenicii lui Ioan și ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?” Isus le‑a răspuns: „Oare pot posti nuntașii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme îl au pe mire cu ei nu pot posti. Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti, în ziua aceea. Nimeni nu coase un petic de țesătură nouă la o haină veche; altminteri, peticul cel nou trage din materialul vechi, și ruptura se face și mai mare. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, căci vinul cel nou sparge burdufurile și se pierd astfel și vinul, și burdufurile; ci vinul nou se pune în burdufuri noi.” S‑a întâmplat că, într‑o zi de sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, croindu‑și drum, au început să smulgă spice. Fariseii I‑au zis: „Uite ce fac ei în sabat! Ce nu este îngăduit!” Isus le‑a răspuns: „Oare n‑ați citit niciodată ce a făcut David când a fost în nevoie și când el și cei care erau împreună cu el au flămânzit? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, pe vremea lui Abiatar, marele‑preot, și a mâncat pâinile pentru înfățișare, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoții? Și cum a dat și celor care erau cu el?” Apoi le‑a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru sabat; așa că Fiul Omului este Domn și al sabatului.” Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. Ei Îl pândeau pe Isus să vadă dacă‑l va vindeca în ziua sabatului, ca să‑L poată învinui. Și Isus i‑a zis omului care avea mâna uscată: „Ridică‑te și stai în mijloc!” Apoi le‑a zis: „Este îngăduit în ziua sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi o viață sau să o pierzi?” Dar ei tăceau. Atunci, rotindu‑Și privirile cu mânie peste ei și mâhnit de împietrirea inimii lor, i‑a zis omului: „Întinde‑ți mâna!” El a întins‑o, și mâna i s‑a vindecat. Fariseii au ieșit afară și s‑au sfătuit îndată cu irodienii cum să‑L omoare. Isus S‑a dus cu ucenicii Săi către mare. După El a mers o mare mulțime din Galileea, din Iudeea, din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan și dimprejurul Tirului și Sidonului, mulțime care, auzind tot ce făcea, a venit la El. Isus le‑a poruncit ucenicilor să‑I pregătească o barcă, pentru a nu fi îmbulzit de mulțime. El îi vindeca pe mulți, așa că toți cei care aveau boli se înghesuiau spre El ca să‑L atingă. Duhurile necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui și strigau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” Dar El le poruncea cu asprime să nu‑L dea pe față. Apoi Isus S‑a suit pe munte, a chemat la Sine pe cine a vrut El, iar ei au venit. A rânduit dintre ei doisprezece, pe care i‑a numit apostoli, ca să fie cu El, să‑i trimită să propovăduiască și să aibă putere [să vindece boli și] să scoată demoni. Iată‑i pe cei doisprezece pe care i‑a rânduit: Simon, căruia i‑a pus numele Petru, Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele său, cărora le‑a pus numele Boanerghés, care înseamnă: „Fiii tunetului”, Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Cananeul și Iuda Iscariot, care L‑a și vândut. A intrat într‑o casă și s‑a adunat din nou mulțimea, astfel încât nu mai puteau nici să mănânce. Auzind ai Săi toate acestea, au venit să pună mâna pe El, fiindcă spuneau că și‑a ieșit din minți. Iar cărturarii care se coborâseră din Ierusalim ziceau: „Îl are pe Beelzebul” și „Cu căpetenia demonilor scoate El demonii!” Isus însă i‑a chemat la El și le‑a vorbit în pilde: „Cum poate Satana să‑l izgonească pe Satana? Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei înseși, împărăția aceea nu poate dăinui. Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei înseși, casa aceea nu poate dăinui. Tot astfel, dacă Satana se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, nu poate dăinui, ci s‑a isprăvit cu el. Nimeni nu poate să intre în casa celui puternic și să‑l jefuiască de bunuri dacă nu l‑a legat mai întâi pe cel puternic; numai atunci îi va jefui casa. Adevărat vă spun că toate li se vor ierta fiilor oamenilor – păcatele și blasfemiile pe care le vor rosti – dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veșnic.” Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.” Atunci mama și frații Lui au venit și, stând afară, au trimis să‑L cheme. O mulțime de oameni era în jurul Lui și I‑au spus: „Iată, mama Ta, frații Tăi și surorile Tale sunt afară și Te caută.” El le‑a răspuns, zicând: „Cine sunt mama Mea și frații Mei?” Apoi, rotindu‑Și privirile peste cei care erau împrejurul Lui, a zis: „Iată mama Mea și frații Mei! Căci oricine face voia lui Dumnezeu Îmi este frate, soră și mamă.” Isus a început iarăși să învețe mulțimile pe țărmul mării. Și s‑a adunat la El o mulțime mare de oameni, așa că S‑a suit și a stat într‑o barcă, pe mare; iar oamenii stăteau pe țărmul mării. Apoi a început să‑i învețe multe lucruri în pilde; și în învățătura pe care le‑o dădea, le spunea: „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene. Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat‑o. O altă parte a căzut pe loc pietros, unde n‑avea mult pământ. A răsărit îndată, pentru că n‑avea pământ adânc, dar când a răsărit soarele, s‑a veștejit și, pentru că n‑avea rădăcină, s‑a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înăbușit‑o și n‑a dat rod. Alte semințe au căzut pe pământ bun: au dat rod, care se înălța și creștea; și au adus rod una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.” Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă!” Când au rămas singuri, cei care erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L‑au întrebat despre pilde. „Vouă”, le‑a zis El, „v‑a fost dată taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, pentru ca, deși privesc, să privească și să nu vadă, deși aud, să audă și să nu înțeleagă, pentru ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați. ” El le‑a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci celelalte pilde? Semănătorul seamănă Cuvântul. Unii sunt cei de lângă drum: când se seamănă Cuvântul și îl ascultă, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. Alții sunt cei semănați în locurile pietroase: când aud Cuvântul, îl primesc degrabă cu bucurie, dar n‑au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, când vine un necaz sau o prigoană din cauza Cuvântului, se poticnesc îndată. Alții sunt cei semănați între spini: ei sunt cei care aud Cuvântul, dar pătrund în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și alte pofte, care înăbușă Cuvântul și‑l fac astfel neroditor. Iar ceilalți sunt cei semănați în pământul cel bun: aceștia aud Cuvântul, îl primesc și rodesc: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.” El le‑a mai zis: „Oare lampa este adusă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeșnic? Nimic nu este ascuns decât ca să fie descoperit și nimic nu este tăinuit decât ca să iasă la iveală. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă!” El le‑a mai zis: „Luați seama la ce auziți! Cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura, ba chiar vi se va da mai mult. Căci celui ce are i se va da; dar celui ce nu are i se va lua și ce are.” El a mai zis: „Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; fie că doarme, fie că se trezește, noapte și zi, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Pământul rodește de la sine: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu în spic. Când rodul este copt, omul pune îndată secera, pentru că a venit vremea secerișului.” El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa? Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ. Dar după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate verdețurile din grădină; și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.” Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să priceapă. Nu le vorbea deloc fără pilde, dar când era de o parte cu ucenicii, le explica acestora totul. În aceeași zi, seara, Isus le‑a zis: „Să trecem pe malul celălalt!” Lăsând mulțimea, ucenicii L‑au luat în barcă așa cum era. În apropiere mai erau și alte bărci. S‑a stârnit o mare furtună, care arunca valurile asupra bărcii, astfel încât aceasta aproape că se umpluse. Iar El dormea în partea dinapoi, pe un căpătâi. Ucenicii L‑au trezit și I‑au zis: „Învățătorule, nu‑Ți pasă că pierim?” Și sculându‑Se, El a mustrat vântul și a zis mării: „Taci! Potolește‑te!” Vântul a stat și s‑a făcut o liniște adâncă. Apoi le‑a zis: „De ce sunteți fricoși? Tot nu aveți credință?” I‑a cuprins o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta, de I se supun chiar și vântul și marea?” Au trecut pe țărmul celălalt al mării, în ținutul gherasenilor. Când a coborât Isus din barcă, L‑a întâmpinat îndată un om care ieșea din morminte și care avea un duh necurat. El își avea locuința în morminte și nu‑l putea nimeni lega nici măcar cu lanțuri, fiindcă de multe ori fusese legat cu cătușe și lanțuri, dar rupsese lanțurile și sfărâmase cătușele, și nimeni nu‑l putea stăpâni. Tot timpul, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, strigând și tăindu‑se cu pietre. Când L‑a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s‑a închinat și, strigând cu glas tare, a zis: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te implor, pentru Dumnezeu, să nu mă chinuiești!” Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși din omul acesta!” Și l‑a întrebat: „Care‑ți este numele?” „Numele meu este «Legiune» ”, a răspuns el, „pentru că suntem mulți.” Și Îl rugau stăruitor să nu‑i trimită afară din ținutul acela. Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Și demonii L‑au rugat zicând: „Trimite‑ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei!” Isus le‑a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; turma, cam la două mii de capete, s‑a repezit de pe stâncă în mare și s‑a înecat. Porcarii au fugit și au dat de știre în cetate și prin satele vecine, iar oamenii au venit să vadă ce s‑a întâmplat. Ajungând ei la Isus și văzându‑l pe cel ce fusese demonizat că stă jos, îmbrăcat și sănătos la minte – pe el, care avusese legiunea – s‑au înspăimântat. Cei care văzuseră le‑au povestit tot ce se petrecuse cu demonizatul și cu porcii. Atunci au început să‑L roage pe Isus să plece din ținutul lor. Pe când urca Isus în barcă, cel care fusese demonizat Îl ruga să‑l lase să rămână cu El. Isus nu i‑a dat voie, ci i‑a zis: „Du‑te acasă la ai tăi și povestește‑le tot ce ți‑a făcut Domnul și cum a avut milă de tine!” El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce făcuse Isus pentru el, și toți se minunau. După ce a trecut Isus iarăși pe celălalt țărm, s‑a adunat o mare mulțime în jurul Lui. El stătea lângă mare. Atunci a venit unul dintre mai‑marii sinagogii, pe nume Iair, care, văzându‑L pe Isus, a căzut la picioarele Lui și Îl ruga stăruitor zicând: „Fetița mea este pe moarte; vino dar să‑Ți pui mâinile peste ea, ca să fie vindecată și să trăiască!” Isus a plecat împreună cu el. După El mergea o mare mulțime, care Îl îmbulzea. Acolo era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. Ea suferise mult de la mulți doctori, cheltuise tot ce avea, dar nimic nu‑i fusese de ajutor, ba încă ajunsese și mai rău. A auzit vorbindu‑se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulțime și s‑a atins de haina Lui, căci își zicea: „Dacă aș putea să mă ating măcar de hainele Lui, mă voi vindeca.” Scurgerea ei a încetat îndată și a simțit în trupul ei că s‑a vindecat de boală. Isus a cunoscut îndată că o putere ieșise din El și, întorcându‑Se către mulțime, a zis: „Cine s‑a atins de hainele Mele?” Ucenicii I‑au zis: „Vezi că mulțimea Te îmbulzește și mai întrebi: «Cine s‑a atins de Mine?» ” Dar El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse aceasta. Femeia, înfricoșată și tremurând, căci știa ce se petrecuse cu ea, a venit, s‑a aruncat la picioarele Lui și I‑a spus tot adevărul. Dar Isus i‑a zis: „Fiică, credința ta te‑a mântuit; mergi în pace și fii vindecată de boala ta!” Pe când vorbea El, au venit unii de la mai‑marele sinagogii și au zis: „Fiica ta a murit; de ce îl mai necăjești pe învățător?” Dar Isus, neținând seama de cuvintele rostite, i‑a zis mai‑marelui sinagogii: „Nu te teme; crede numai!” Și n‑a îngăduit nimănui să‑L însoțească, în afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. Au ajuns la casa mai‑marelui sinagogii, iar Isus a găsit zarvă și pe unii care plângeau și se tânguiau mult. Intrând în casă, El le‑a zis: „De ce faceți atâta zarvă și plângeți? Copila n‑a murit, ci doarme!” Dar ei Îl luau în râs. Isus, după ce i‑a scos afară pe toți, i‑a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei care erau cu El și a intrat unde era copila. Apucând‑o de mână, i‑a zis: „ Talitha kum ”, care înseamnă: „Fetițo, scoală‑te, îți spun!” Îndată, fetița s‑a sculat și a început să umble, căci era în vârstă de doisprezece ani. Atunci ei s‑au minunat nespus. Isus le‑a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta și le‑a zis să‑i dea fetiței să mănânce. Isus a plecat de acolo și a venit în patria Lui, iar ucenicii Lui L‑au urmat. Când a venit ziua sabatului, a început să îi învețe pe oameni în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, se mirau și ziceau: „De unde are el aceste lucruri? Cine i‑a dat înțelepciunea aceasta și cum se fac astfel de minuni prin mâinile lui? Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, Iose, Iuda și Simon? Și nu sunt surorile lui aici, printre noi?” Și găseau o pricină de poticnire în El. Dar Isus le‑a zis: „Un profet nu este disprețuit decât în patria lui, între rudele lui și în casa lui.” N‑a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Și‑a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i‑a vindecat. Și Se mira de necredința lor. Isus străbătea satele din împrejurimi învățându‑i pe oameni. Atunci i‑a chemat pe cei doisprezece și a început să‑i trimită doi câte doi, dându‑le autoritate asupra duhurilor necurate. Le‑a poruncit să nu ia cu ei pe drum nimic altceva decât un toiag: nici pâine, nici traistă, nici bani la brâu, să se încalțe cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine. Apoi le‑a zis: „În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. Și dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, să plecați de acolo și să scuturați praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. [Adevărat vă spun că în ziua judecății va fi mai ușor pentru Sodoma și Gomora decât pentru cetatea aceea.]” Ucenicii au plecat și au propovăduit pocăința. Scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn mulți bolnavi, vindecându‑i. Regele Irod a auzit de Isus, fiindcă Numele Lui ajunsese cunoscut, și zicea: „Ioan Botezătorul a înviat din morți și de aceea lucrează aceste puteri prin el!” Alții ziceau că este Ilie, iar alții, că este un profet ca cei din vechime. Dar Irod, auzind toate acestea, zicea: „Ioan, căruia i‑am tăiat capul, a înviat!” Căci Irod însuși trimisese soldați să‑l prindă pe Ioan și‑l legase în temniță din cauza Irodiadei, soția fratelui său Filip, pe care o luase în căsătorie. Ioan îi zicea lui Irod: „Nu‑ți este îngăduit să trăiești cu soția fratelui tău!” Irodiada îl ura pe Ioan și voia să‑l omoare, dar nu putea, fiindcă Irod se temea de el, știindu‑l om drept și sfânt. Îl ocrotea și, când îl auzea, era în mare cumpănă, dar îl asculta cu plăcere. Totuși, a venit o zi cu bun prilej, atunci când, sărbătorindu‑și ziua de naștere, Irod a dat un ospăț celor cu vază, căpeteniilor oștirii și fruntașilor Galileei. Fata Irodiadei a intrat la ospăț, a dansat și le‑a fost pe plac lui Irod și celor care ședeau la masă cu el. Regele i‑a zis fetei: „Cere‑mi orice vrei și‑ți voi da!” Apoi a jurat cu tărie: „Orice îmi vei cere îți voi da, chiar și jumătate din regatul meu!” Fata a ieșit și i‑a zis mamei sale: „Ce să cer?” Aceasta i‑a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul!” Ea a intrat în grabă la rege și i‑a cerut, zicând: „Vreau să‑mi dai îndată, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul.” Regele s‑a întristat foarte mult, dar din pricina jurămintelor sale și a oaspeților, n‑a vrut să‑și încalce cuvântul. Regele l‑a trimis îndată pe călău, cu porunca de a aduce capul lui Ioan. Acela s‑a dus, i‑a tăiat capul lui Ioan în temniță, l‑a adus pe o tavă, i l‑a dat fetei, iar fata i l‑a dat mamei sale. Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit, i‑au luat trupul și l‑au pus într‑un mormânt. Apostolii s‑au adunat la Isus și I‑au spus tot ce făcuseră și îi învățaseră pe oameni. Isus le‑a zis: „Veniți doar voi, într‑un loc pustiu, și odihniți‑vă puțin!” Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei n‑aveau timp nici să mănânce. Au plecat cu barca spre un loc pustiu. Oamenii i‑au văzut plecând și i‑au recunoscut; au alergat pe jos din toate cetățile și au ajuns înaintea lor acolo. Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mulțime mare de oameni și I s‑a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care nu au păstor, și a început să‑i învețe multe. Fiindcă se făcuse târziu, ucenicii s‑au apropiat de El și I‑au zis: „Locul acesta este pustiu și ora este înaintată. Dă‑le drumul să se ducă în cătunele și satele din împrejurimi, ca să‑și cumpere ceva de mâncare!” „Dați‑le voi să mănânce!”, le‑a răspuns Isus. Dar ei I‑au zis: „Să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce?” Și El i‑a întrebat: „Câte pâini aveți? Mergeți și vedeți!” După ce au aflat, au răspuns: „Cinci pâini și doi pești.” Atunci a poruncit să se așeze toți, grupuri‑grupuri, pe iarba verde. Și au stat jos în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. El a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și‑a ridicat ochii spre cer și a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile și le‑a dat ucenicilor, ca ei să le împartă mulțimii. Și cei doi pești i‑a împărțit tuturor. Au mâncat toți și s‑au săturat, și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase din pâine și din pești. Cei care mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați. Îndată, Isus i‑a silit pe ucenicii Săi să intre în barcă și să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El dă drumul mulțimii. După ce și‑a luat rămas‑bun de la ei, S‑a dus pe munte ca să Se roage. Când s‑a înserat, barca era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe țărm. I‑a văzut pe ucenici necăjindu‑se cu vâslitul, căci vântul le era împotrivă, și într‑a patra strajă din noapte, a venit la ei umblând pe mare; și voia să treacă pe lângă ei. Când L‑au văzut ei umblând pe mare, au crezut că este o nălucă și au țipat, pentru că toți L‑au văzut și s‑au înspăimântat. Isus le‑a vorbit îndată și le‑a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” Apoi S‑a suit la ei în barcă, iar vântul s‑a oprit. Ei au rămas nespus de uimiți, căci nu înțeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită. După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului și au tras la mal. Când au coborât din barcă, oamenii L‑au recunoscut îndată pe Isus, au alergat prin tot ținutul și au început să aducă bolnavi în paturi pretutindeni unde se auzea că era El. Oriunde intra, în sate, cetăți sau cătune, îi puneau pe bolnavi în piețe și‑L rugau să le dea voie măcar de poala hainei Lui să se atingă. Și toți câți se atingeau de El erau vindecați. Fariseii și câțiva cărturari veniți din Ierusalim s‑au adunat la Isus. Ei i‑au văzut pe unii dintre ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate. Însă fariseii și toți iudeii nu mănâncă fără să‑și spele mâinile după rânduială, ținând tradiția din bătrâni. Și, când vin de la piață, nu mănâncă decât după ce s‑au îmbăiat. Și multe altele le‑au primit ei ca să le păzească, precum spălarea paharelor, a urcioarelor, a vaselor de aramă și a paturilor. Iar fariseii și cărturarii L‑au întrebat: „De ce nu trăiesc ucenicii tăi după tradiția din bătrâni, ci prânzesc cu mâinile necurate?” Isus le‑a răspuns: „Bine a profețit Isaia despre voi, fățarnicilor, după cum este scris: Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine! În zadar Mi se închină ei, dând învățături care nu sunt decât porunci omenești. Voi lepădați porunca lui Dumnezeu și țineți tradiția oamenilor [precum spălarea urcioarelor și a paharelor, și faceți multe alte lucruri ca acestea].” Și le‑a mai zis: „Frumos dați voi la o parte porunca lui Dumnezeu ca să țineți tradiția voastră. Căci Moise a zis: Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta și: Cine blestemă pe tatăl lui sau pe mama lui să fie pedepsit cu moartea. Voi însă ziceți: «Un om îi poate spune tatălui său ori mamei sale: ‘Este korban ’, adică dăruit lui Dumnezeu, ‘ceea ce îți pot da’»; și nu‑l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl sau mama lui. Ați desființat astfel Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiția pe care o transmiteți. Și multe ca acestea mai faceți!” Și chemând din nou mulțimea la Sine, a zis: „Ascultați‑Mă toți și înțelegeți! Nimic din ce este în afara omului nu poate să‑l facă necurat, intrând în el. Dar ce iese din om, aceea îl face necurat. [Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.]” După ce a lăsat mulțimea și a intrat în casă, ucenicii Lui L‑au întrebat cu privire la pilda aceasta. El le‑a zis: „Și voi sunteți fără pricepere? Nu înțelegeți că nimic din ce intră în om din afară nu‑l poate face necurat? Aceasta pentru că nu intră în inima lui, ci în pântec și apoi iese afară, în hazna”, curățind astfel toate bucatele. El le‑a mai zis: „Ce iese din om, aceea îl face necurat. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, desfrânările, hoțiile, uciderile, adulterele, lăcomiile, răutățile, înșelăciunea, nerușinarea, invidia, blasfemia, trufia, nechibzuința. Toate aceste rele ies dinăuntru și îl fac pe om necurat.” Isus a plecat de acolo și S‑a dus în ținutul Tirului [și al Sidonului]. A intrat într‑o casă, dorind să nu știe nimeni că este acolo, dar n‑a putut să rămână ascuns. Ci, îndată, o femeie a cărei fiică avea un duh necurat a auzit despre El și a venit și I‑a căzut la picioare. Femeia aceasta era vorbitoare de limbă greacă, de obârșie siro‑feniciană. Ea L‑a rugat să scoată demonul din fiica ei. Isus i‑a zis: „Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s‑o arunci la căței!” „Da, Doamne”, I‑a răspuns ea, „dar și cățeii mănâncă sub masă din firimiturile copiilor!” Atunci Isus i‑a zis: „Pentru cuvântul acesta, du‑te; a ieșit demonul din fiica ta.” Când s‑a dus femeia acasă, a găsit copila culcată în pat, iar demonul ieșise din ea. Isus a părăsit iarăși ținutul Tirului și a venit prin Sidon către Marea Galileei, în ținutul Decapole. I‑au adus un surd care era și gângav și L‑au rugat să‑Și pună mâna peste el. El l‑a luat deoparte din mulțime, apoi Și‑a pus degetele în urechile lui și i‑a atins limba cu scuipatul Său. Și‑a ridicat ochii spre cer, a suspinat și a zis: „ Effata ”, care înseamnă: „Deschide‑te!” Îndată i s‑au deschis urechile, i s‑a dezlegat limba și vorbea foarte deslușit. Isus le‑a poruncit să nu spună nimănui, dar cu cât le poruncea mai stăruitor, cu atât Îl vesteau mai mult. Ei erau uimiți peste măsură și ziceau: „Cât de bine le face pe toate! Chiar și pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească!” În zilele acelea, strângându‑se din nou o mare mulțime și neavând ce să mănânce, Isus Și‑a chemat ucenicii și le‑a zis: „Mi‑e milă de mulțimea aceasta, pentru că acești oameni de trei zile stau lângă Mine și nu au ce mânca. Dacă le voi da drumul acasă flămânzi, vor leșina pe drum; iar unii dintre ei au venit de departe.” Ucenicii I‑au răspuns: „Cum ar putea cineva să‑i sature pe toți aceștia cu pâine aici, în pustiu?” „Câte pâini aveți?”, i‑a întrebat Isus. „Șapte”, I‑au răspuns ei. Atunci a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ și, luând cele șapte pâini, a adus mulțumire, le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor Săi să le împartă, iar ei le‑au împărțit mulțimii. Mai aveau și câțiva pești. După ce i‑a binecuvântat, a poruncit să‑i împartă și pe aceia. Au mâncat și s‑au săturat și au ridicat șapte coșuri cu bucățile rămase. Erau cam patru mii de oameni. Apoi Isus le‑a dat drumul. Isus S‑a urcat îndată în barcă împreună cu ucenicii Săi și a venit în părțile Dalmanutei. Fariseii au venit și au început să discute aprins cu El. Și, ca să‑L ispitească, I‑au cerut un semn din cer. Isus a suspinat în duhul Său și a zis: „De ce caută generația aceasta un semn? Adevărat vă spun că generației acesteia nu i se va da niciun semn!” Apoi i‑a lăsat, S‑a urcat din nou în barcă și a plecat spre celălalt țărm. Ucenicii uitaseră să ia pâini; cu ei, în barcă, n‑aveau decât o pâine. Isus îi povățuia, zicându‑le: „Vedeți să vă păziți de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod!” Ucenicii vorbeau între ei că nu au pâini. Știind aceasta, Isus le‑a zis: „De ce vorbiți între voi că nu aveți pâini? Tot nu pricepeți și tot nu înțelegeți? Aveți inima împietrită? Aveți ochi, și nu vedeți? Aveți urechi, și nu auziți? Și nu vă amintiți nimic? Când am frânt cinci pâini la cei cinci mii, câte coșuri pline cu bucăți rămase ați ridicat?” „Douăsprezece”, I‑au răspuns ei. „Și când am frânt șapte pâini pentru cei patru mii, câte coșuri pline cu bucăți rămase ați ridicat?” „Șapte”, I‑au răspuns ei. Și El le‑a zis: „Tot nu înțelegeți?” Au ajuns la Betsaida și I‑au adus un orb, rugându‑L să Se atingă de el. Isus l‑a luat de mână și l‑a scos din sat, apoi i‑a pus scuipat pe ochi, Și‑a pus mâinile peste el și l‑a întrebat: „Vezi ceva?” Ridicându‑și privirea, el a zis: „Văd niște oameni ca niște copaci; îi văd umblând.” Atunci Isus Și‑a pus din nou mâinile pe ochii lui, iar el a deschis ochii, a fost vindecat și a început să vadă totul deslușit. Isus l‑a trimis acasă, spunându‑i: „Să nu intri în sat [și nici să nu spui cuiva]!” Isus și ucenicii Săi au mers către satele Cezareei lui Filip. Pe drum, Isus i‑a întrebat pe ucenici, zicându‑le: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Ei I‑au răspuns: „Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții, unul din profeți.” Atunci El i‑a întrebat: „Dar voi cine ziceți că sunt?” Petru i‑a răspuns, zicându‑I: „Tu ești Hristosul!” Isus le‑a poruncit cu tărie să nu spună nimănui despre El. Atunci a început să‑i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de preoții de seamă și de cărturari, să fie omorât și după trei zile să învie. Le spunea lucrurile acestea pe față. Însă Petru L‑a luat deoparte și a început să‑L mustre. Dar Isus S‑a întors și S‑a uitat la ucenici, l‑a mustrat pe Petru și i‑a zis: „Înapoia Mea, Satano, fiindcă tu nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor!” Și chemând apoi mulțimea împreună cu ucenicii Săi, le‑a zis: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea și să Mă urmeze, căci cine va vrea să‑și scape viața o va pierde, dar cine își va pierde viața pentru Mine și pentru Evanghelie și‑o va scăpa. Și la ce i‑ar folosi cuiva să câștige toată lumea dacă și‑ar pierde sufletul? Sau ce ar putea da un om în schimb pentru sufletul său? Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în această generație adulteră și păcătoasă, Se va rușina și Fiul Omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu îngerii cei sfinți.” Le‑a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.” După șase zile, Isus i‑a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i‑a dus deoparte pe un munte înalt, numai pe ei. Și S‑a schimbat la față înaintea lor; hainele I s‑au făcut strălucitoare și foarte albe, de un alb pe care niciun înălbitor de pe pământ nu‑l poate da. Și li s‑au arătat Ilie și Moise, care stăteau de vorbă cu Isus. Petru a luat cuvântul și I‑a zis lui Isus: „ Rabbí, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” De fapt, nu știa ce să spună, căci erau înspăimântați. Și a venit un nor care i‑a acoperit cu umbra lui, iar din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați!” Și îndată, uitându‑se în jur, n‑au mai văzut pe nimeni decât pe Isus, singur cu ei. Pe când coborau de pe munte, Isus le‑a poruncit să nu povestească nimănui ce au văzut până când Fiul Omului va învia din morți. Și au păstrat pentru ei cuvântul acesta, întrebându‑se între ei ce înseamnă că „va învia din morți”. Ucenicii L‑au întrebat, zicând: „De ce spun cărturarii că mai întâi trebuie să vină Ilie?” Iar El le‑a spus: „Da, mai întâi vine Ilie ca să așeze toate la locul lor; și cum de stă scris despre Fiul Omului că va suferi multe și va fi disprețuit? Eu vă spun că Ilie a și venit, și i‑au făcut tot ce au vrut, după cum este scris despre el.” Când au ajuns la ucenici, au văzut o mare mulțime împrejurul lor și pe cărturari discutând aprins cu ei. Și îndată, văzându‑L, toată mulțimea a fost cuprinsă de freamăt și a alergat la El să‑L întâmpine. Iar El i‑a întrebat: „Despre ce vorbeați atât de aprins cu ei?” Și unul din mulțime I‑a răspuns: „Învățătorule, l‑am adus la Tine pe fiul meu, care are un duh mut. Și ori de câte ori îl apucă, îl trântește la pământ, iar el face spume la gură, scrâșnește din dinți și înțepenește. Le‑am spus ucenicilor Tăi să‑l scoată, dar n‑au putut.” Iar El le‑a răspuns: „O, generație necredincioasă, până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai răbda? Aduceți‑l la Mine!” Și l‑au adus la El. Și îndată, văzându‑L, duhul l‑a scuturat pe copil, și acesta, căzând la pământ, se zvârcolea și făcea spume la gură. Și Isus l‑a întrebat pe tatăl lui: „De câtă vreme i se întâmplă asta?” „Din copilărie”, a răspuns el. „De multe ori l‑a aruncat și în foc, și în apă, ca să‑l omoare. Dar, dacă poți face ceva, fie‑Ți milă de noi și ajută‑ne!” Isus i‑a răspuns: „Dacă poți!? Toate lucrurile sunt cu putință pentru cel ce crede!” Îndată, tatăl copilului a strigat: „Cred! Ajută necredinței mele!” Când a văzut Isus că mulțimea vine în fugă, a mustrat duhul necurat, zicându‑i: „Duh mut și surd, îți poruncesc să ieși și să nu mai intri în el!” Și țipând și scuturându‑l cu mare putere, duhul a ieșit. Copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Isus, apucându‑l de mână, l‑a ridicat, iar el s‑a sculat în picioare. Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L‑au luat deoparte și L‑au întrebat: „Noi de ce n‑am putut să‑l scoatem?” El le‑a zis: „Acest soi de demoni nu poate fi scos cu nimic altceva decât cu rugăciune [și post].” Plecând din acel loc, au trecut prin Galileea, dar [Isus] nu voia să se știe că trecea pe acolo. Căci îi învăța pe ucenicii Săi și le zicea: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî, și a treia zi după ce‑L vor omorî, va învia.” Dar ei nu înțelegeau cuvântul acesta și se temeau să‑L întrebe. Apoi au venit la Capernaum. Pe când era în casă, El i‑a întrebat: „Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum?” Dar ei tăceau, pentru că pe drum avuseseră o dispută, vrând să știe cine este mai mare. Și așezându‑Se, i‑a chemat pe cei doisprezece și le‑a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, să fie cel mai de pe urmă dintre toți și slujitorul tuturor!” Și, luând un copilaș, l‑a așezat în mijlocul lor, apoi l‑a luat în brațe și le‑a zis: „Oricine primește pe unul din acești copilași în Numele Meu pe Mine Mă primește, și oricine Mă primește pe Mine nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel ce M‑a trimis.” Ioan I‑a zis: „Învățătorule, noi am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu ne urma.” „Nu‑l opriți”, i‑a răspuns Isus, „căci nimeni care face o minune în Numele Meu nu Mă poate vorbi de rău îndată după aceea. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Și oricine vă va da să beți un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu‑și va pierde răsplata. Și dacă cineva îl va face să păcătuiască pe unul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru omul acela să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în mare. Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, tai‑o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viață decât să ai două mâini și să ajungi în gheenă, în focul care nu se stinge, [ unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge.] Iar dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie‑l; este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop decât să ai două picioare și să fii aruncat în gheenă, [în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge.] Iar dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate‑l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu cu un singur ochi decât să ai doi ochi și să fii aruncat în gheena [de foc] unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Pentru că orice om va fi sărat cu foc [și orice jertfă va fi sărată cu sare]. Sarea este bună. Dar dacă sarea ajunge nesărată, cum îi veți reda gustul? Să aveți în voi sare și să trăiți în pace unii cu alții!” Isus a plecat de acolo și a venit în ținutul Iudeei, dincolo de Iordan. Mulțimile s‑au adunat din nou la El și, după obiceiul Său, a început iarăși să‑i învețe pe oameni. Au venit la El niște farisei și, ca să‑L ispitească, L‑au întrebat dacă unui bărbat îi este îngăduit să‑și lase soția. Drept răspuns, El le‑a zis: „Ce v‑a poruncit Moise?” „Moise ”, au zis ei, „a îngăduit ca bărbatul să scrie un act de despărțire și s‑o lase.” Isus le‑a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v‑a scris Moise porunca aceasta. Dar, la începutul creației, parte bărbătească și parte femeiască i‑a făcut. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup Așadar, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.” În casă, ucenicii L‑au întrebat despre acest lucru. El le‑a zis: „Oricine își lasă soția și se căsătorește cu alta săvârșește adulter împotriva ei. Și dacă femeia își lasă bărbatul și se căsătorește cu altul, săvârșește adulter.” I‑au adus niște copilași ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii i‑au certat [pe cei ce îi aduceau]. Când a văzut Isus acest lucru, S‑a mâniat și le‑a zis: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu‑i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! Adevărat vă spun că cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea!” Apoi, luându‑i în brațe, i‑a binecuvântat punându‑Și mâinile peste ei. Când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui și L‑a întrebat: „Bunule învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „De ce Mă numești bun?”, i‑a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Știi poruncile: Să nu ucizi; să nu săvârșești adulter; să nu furi; să nu depui mărturie mincinoasă; să nu înșeli; să‑i cinstești pe tatăl tău și pe mama ta. ” El I‑a răspuns: „Învățătorule, pe toate acestea le‑am păzit din tinerețea mea.” Isus, uitându‑Se cu dragoste la el, i‑a zis: „Un lucru îți mai lipsește: du‑te, vinde tot ce ai și dă‑le săracilor, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, [ia‑ți crucea] și urmează‑Mă!” Întristat de aceste cuvinte, omul acela a plecat mâhnit de tot, căci avea multe averi. Isus S‑a uitat în jur și le‑a zis ucenicilor Săi: „Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi!” Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul și le‑a zis: „Copii, cât de greu este [pentru cei ce se încred în avuții] să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu!” Ucenicii erau peste măsură de uluiți și ziceau unii către alții: „Atunci, cine poate să fie mântuit?” Isus i‑a țintuit cu privirea și le‑a zis: „La oameni este cu neputință, dar nu la Dumnezeu, căci la El toate sunt cu putință!” Petru a început să‑I zică: „Iată, noi am lăsat totul și Te‑am urmat.” Isus i‑a răspuns: „Adevărat vă spun: nu este nimeni care să fi lăsat casă, frați, surori, mamă, tată, [soție,] copii sau ogoare pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, frați, surori, mame, copii și ogoare, împreună cu prigoniri, iar în veacul care vine, viața veșnică. Mulți dintre cei dintâi vor fi cei de pe urmă, și mulți dintre cei de pe urmă vor fi cei dintâi.” Se aflau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau uimiți, iar cei care‑L urmau erau înfricoșați. Luându‑i iarăși deoparte pe cei doisprezece, Isus a început să le vorbească despre cele ce aveau să I se întâmple: „Iată, urcăm la Ierusalim, și Fiul Omului va fi dat în mâinile marilor‑preoți și ale cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte și‑L vor da în mâinile păgânilor, care își vor bate joc de El, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și‑L vor omorî; dar după trei zile va învia.” Fiii lui Zebedei, Iacov și Ioan, au venit la El și I‑au zis: „Învățătorule, am vrea să faci pentru noi ceea ce‑Ți vom cere.” El le‑a zis: „Ce vreți să fac pentru voi?” „Dă‑ne”, I‑au zis ei, „să stăm unul la dreapta și altul la stânga Ta când vei fi în slava Ta!” Isus le‑a răspuns: „Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care‑l beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care voi fi botezat Eu?” „Putem”, I‑au zis ei. Și Isus le‑a răspuns: „ Da, veți bea paharul pe care‑l beau Eu și veți fi botezați cu botezul cu care voi fi botezat Eu, dar a sta la dreapta sau la stânga Mea nu Eu pot da, ci este pentru cei cărora le‑a fost pregătit.” Auzind aceasta, cei zece au început să se mânie pe Iacov și pe Ioan. Isus i‑a chemat la El și le‑a zis: „Știți că cei priviți drept conducători ai popoarelor domnesc peste ele, iar mai‑marii lor stăpânesc asupra lor. Dar între voi să nu fie așa; cine va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru, și cine va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor! Căci Fiul Omului n‑a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să‑Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți!” Au ajuns la Ierihon. Și pe când ieșea Isus din Ierihon împreună cu ucenicii Săi și cu o mulțime destul de numeroasă, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerșetor orb, ședea la marginea drumului [și cerșea]. Auzind că este Isus din Nazaret, a început să strige și să spună: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Mulți îl certau ca să tacă, dar el și mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S‑a oprit și a zis: „Chemați‑l!” L‑au chemat pe orb și i‑au zis: „Îndrăznește, scoală‑te, căci te cheamă!” Orbul și‑a aruncat haina, a sărit în picioare și a venit la Isus. Isus a luat cuvântul și i‑a zis: „Ce vrei să fac pentru tine?” „ Rabbuní ”, I‑a răspuns orbul, „ vreau să‑mi recapăt vederea!” Și Isus i‑a zis: „Du‑te, credința ta te‑a mântuit!” Îndată el și‑a recăpătat vederea și a mers după El pe drum. Când s‑au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe și Betania, lângă Muntele Măslinilor, Isus i‑a trimis pe doi dintre ucenicii Săi și le‑a zis: „Duceți‑vă în satul dinaintea voastră! Îndată ce veți intra în el, veți găsi legat un măgăruș pe care niciun om n‑a încălecat vreodată; dezlegați‑l și aduceți‑l la Mine! Dacă vă va întreba cineva: «De ce faceți lucrul acesta?», să răspundeți: «Domnul are trebuință de el, și îndată îl va trimite înapoi aici.»” Ucenicii s‑au dus, au găsit măgărușul legat afară, lângă o ușă, în drum, și l‑au dezlegat. Unii dintre cei ce stăteau acolo le‑au zis: „Ce faceți? De ce dezlegați măgărușul?” Ei le‑au răspuns cum le spusese Isus. Și i‑au lăsat să plece. Au adus măgărușul la Isus, și‑au aruncat hainele pe el și Isus a încălecat pe el. Mulți își așterneau hainele pe drum, iar alții presărau ramuri tăiate de pe câmp. Cei ce mergeau înainte și cei ce veneau în urmă strigau: „ Osana! Binecuvântat este cel ce vine în Numele Domnului. Binecuvântată este Împărăția care vine, a părintelui nostru David! Osana în înălțimi!” Isus a intrat în Ierusalim, în Templu. După ce S‑a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. În ziua următoare, pe când ieșeau ei din Betania, lui Isus I s‑a făcut foame. A zărit de departe un smochin care avea frunze și a venit să vadă dacă va găsi ceva în el, dar ajungând lângă el, nu a găsit nimic decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. Atunci i‑a zis smochinului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Și ucenicii Lui au auzit aceste vorbe. Au ajuns în Ierusalim și, după ce a intrat în Templu, Isus a început să‑i scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei. Și nu îngăduia nimănui să care vreun lucru prin Templu. Și‑i învăța și zicea: „Oare nu este scris: Casa Mea se va numi casă de rugăciune pentru toate neamurile? Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” Preoții de seamă și cărturarii au auzit și se gândeau cum să‑L omoare. Dar se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Și când s‑a înserat, Isus și ucenicii au ieșit din cetate. Dimineața, pe când treceau pe lângă smochin, ucenicii l‑au văzut uscat din rădăcini. Petru și‑a adus aminte și I‑a zis lui Isus: „ Rabbí, iată, smochinul pe care l‑ai blestemat s‑a uscat!” Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Aveți credință în Dumnezeu! Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva acestui munte: «Ridică‑te și aruncă‑te în mare» și dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că se va împlini ceea ce zice, i se va face. De aceea vă spun: tot ce veți cere, când vă rugați, să credeți că ați și primit, și vi se va da. Iar când stați în picioare și vă rugați, să iertați dacă aveți ceva împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru, care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre. [ Dar dacă nu iertați, nici Tatăl vostru, care este în ceruri, nu vă va ierta greșelile voastre.”] S‑au dus din nou la Ierusalim. Și, pe când Se afla Isus în Templu, au venit la El preoții de seamă, cărturarii și bătrânii și I‑au zis: „Cu ce autoritate faci Tu aceste lucruri? Sau cine Ți‑a dat autoritate să faci toate acestea?” Isus le‑a răspuns: „Vă voi întreba un singur lucru. Răspundeți‑Mi, și vă voi spune și Eu cu ce autoritate fac toate acestea. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeți‑Mi!” Ei însă vorbeau între ei, zicând: „Dacă spunem: «Din cer», va zice: «Atunci de ce n‑ați crezut în el?» Și dacă vom spune: «De la oameni…»”, se temeau de mulțime, căci toți credeau că Ioan fusese într‑adevăr profet. Atunci I‑au răspuns lui Isus: „Nu știm.” Și Isus le‑a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.” Isus a început să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc și a zidit un turn, a arendat‑o unor lucrători și a plecat în călătorie. La vremea potrivită, a trimis la lucrători un rob, ca să ia de la lucrători din roadele viei. Dar aceștia, prinzându‑l, l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. Și din nou a trimis la ei pe un alt rob; pe acela l‑au rănit la cap și l‑au batjocorit. A mai trimis un altul, pe care l‑au omorât; apoi pe mulți alții: pe unii i‑au bătut, iar pe alții i‑au omorât. Mai avea pe cineva: pe fiul său iubit; în cele din urmă, l‑a trimis și pe acesta la ei, zicându‑și: «De fiul meu se vor rușina.» Dar lucrătorii aceia au zis între ei: «Iată‑l pe moștenitor; haideți să‑l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!» Și, prinzându‑l, l‑au omorât și l‑au aruncat afară din vie. Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni și‑i va omorî pe lucrători, iar via o va da altora. N‑ați citit scriptura aceasta: Piatra pe care au lepădat‑o zidarii a ajuns în capul unghiului; De la Domnul s‑a făcut aceasta, și este minunat în ochii noștri?” Ei căutau să‑L prindă, dar se temeau de mulțime. Pricepuseră că pentru ei spusese El pilda aceasta. Și, lăsându‑L, au plecat. Și i‑au trimis la El pe unii dintre farisei și dintre irodieni ca să‑L prindă cu vorba. Aceștia au venit și I‑au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu ții seama de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat îi înveți calea lui Dumnezeu. Este îngăduit să dăm bir cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm?” Isus, cunoscându‑le fățărnicia, le‑a răspuns: „De ce Mă ispitiți? Aduceți‑Mi un dinar ca să‑l văd!” Iar ei I‑au adus. Isus i‑a întrebat: „Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I‑au răspuns ei. Atunci, Isus le‑a zis: „Dați‑i cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Și se mirau foarte mult de El. Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus și L‑au întrebat: „Învățătorule, Moise ne‑a scris că, dacă moare cineva și‑i rămâne femeia văduvă fără să aibă copil, fratele lui să o ia de soție și să‑i ridice acestuia urmași. Erau șapte frați. Primul și‑a luat soție și a murit fără să lase urmași. Al doilea a luat‑o de soție și a murit fără să lase urmași. Tot așa și al treilea. Și niciunul din cei șapte n‑a lăsat urmași. În cele din urmă, a murit și femeia. La înviere, [când vor învia,] a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut‑o de soție.” Isus le‑a zis: „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu cunoașteți Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu? Căci atunci când vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. Cât despre faptul că morții învie, n‑ați citit în cartea lui Moise, în locul despre rug, când i‑a spus Dumnezeu: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov? El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!” Unul din cărturari, care‑i auzise vorbind, văzând că Isus le răspunsese bine, s‑a apropiat de El și L‑a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Isus i‑a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn! și să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta! [Iată porunca dintâi.] Iar a doua este aceasta: Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” Cărturarul I‑a zis: „Bine, învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul în afară de El și că a‑L iubi pe El din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul și cu toată puterea și a‑l iubi pe aproapele ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile‑de‑tot și jertfele.” Isus, văzând că a răspuns cu pricepere, i‑a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” Și nimeni nu îndrăznea să‑I mai pună întrebări. Pe când dădea învățătură în Templu, Isus a zis: „Cum spun cărturarii că Hristosul este fiul lui David? Însuși David a zis, prin Duhul Sfânt: Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale!» Dacă însuși David Îl numește Domn, atunci cum este El fiul lui?” Și mulțimea Îl asculta cu plăcere. În învățătura Lui, Isus zicea: „Feriți‑vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi și să fie salutați prin piețe, să aibă scaunele dintâi în sinagogi și locurile de cinste la ospețe; casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o mai mare osândă.” Isus stătea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca mulțimea bani în vistierie. Mulți care erau bogați aruncau mult. A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți, care fac un codrant. Isus i‑a chemat pe ucenicii Săi și le‑a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce aruncă în vistierie, căci toți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce‑i mai rămăsese ca să trăiască.” Pe când ieșea El din Templu, unul dintre ucenicii Lui i‑a zis: „Învățătorule, uite ce pietre și ce zidiri!” Isus i‑a răspuns: „Vezi tu aceste zidiri mărețe? Nu va rămâne aici piatră peste piatră care să nu fie dărâmată!” Și, pe când stătea pe Muntele Măslinilor, în fața Templului, Petru, Iacov, Ioan și Andrei L‑au luat deoparte și L‑au întrebat: „Spune‑ne, când se vor întâmpla toate acestea și care este semnul că urmează să se împlinească?” Isus a început atunci să le spună: „Luați seama să nu vă înșele cineva! Vor veni mulți în Numele Meu, zicând: «Eu sunt Hristosul! », și îi vor înșela pe mulți. Când veți auzi despre războaie și zvonuri de războaie, să nu vă înspăimântați; toate acestea trebuie să se întâmple, dar încă nu va fi sfârșitul. Un popor se va ridica împotriva altui popor, și o împărăție – împotriva altei împărății; pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete [și tulburări]. Acestea sunt începutul durerilor. Cât despre voi, luați seama: vă vor da pe mâna sinedriilor și vă vor bate în sinagogi, iar din pricina Mea veți fi duși înaintea dregătorilor și a regilor, ca mărturie pentru ei. Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor. Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, nu vă îngrijorați cu privire la ce veți vorbi, ci vorbiți ceea ce vi se va da în ceasul acela! Căci nu voi veți vorbi, ci Duhul Sfânt. Frate pe frate va da la moarte, și tată pe fiu; copiii se vor ridica împotriva părinților și‑i vor omorî. Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Când veți vedea urâciunea pustiirii stând acolo unde nu se cade să fie – cine citește să înțeleagă – atunci cei din Iudeea să fugă în munți; cine va fi pe acoperiș să nu coboare și să intre în casă, cu gând să mai ia ceva din ea, iar cine va fi la câmp să nu se întoarcă în urmă să‑și ia haina. Vai de femeile însărcinate și de cele care alăptează în zilele acelea! Rugați‑vă să nu se întâmple iarna. Pentru că în zilele acelea va fi o strâmtorare cum n‑a mai fost de la începutul creației pe care a zidit‑o Dumnezeu până acum și nici nu va mai fi. Și dacă n‑ar scurta Domnul zilele acelea, n‑ar scăpa nicio făptură, însă pentru cei pe care i‑a ales, a scurtat zilele. Iar dacă vă va zice cineva atunci: «Iată, Hristosul este aici!» sau «Iată‑L acolo!», să nu credeți! Căci se vor scula hristoși mincinoși și profeți mincinoși, care vor face semne și minuni ca să‑i înșele, dacă este cu putință, chiar și pe cei aleși. Dar voi luați seama; vi le‑am spus pe toate dinainte. Dar în zilele acelea, după strâmtorarea aceea, soarele se va întuneca, iar luna nu‑și va mai da lumina, stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Apoi Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu mare putere și cu slavă. Și atunci El va trimite îngerii ca să‑i adune pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la capătul pământului până la capătul cerului. Învățați de la smochin pilda lui: când mlădița i se face fragedă și înfrunzește, știți că vara este aproape. Tot așa, când veți vedea aceste lucruri împlinindu‑se, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la ușă. Adevărat vă spun că nicidecum nu va trece generația aceasta că se vor și împlini aceste lucruri. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Însă despre ziua aceea sau ceasul acela nu știe nimeni, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați seama, vegheați [și rugați‑vă], căci nu știți când este vremea aceea! Ca un om care, plecând în călătorie, își lasă casa și le dă robilor săi autoritate, și fiecăruia lucrarea lui, iar portarului i‑a poruncit să vegheze. Vegheați, așadar, pentru că nu știți când vine stăpânul casei – seara sau la miezul nopții sau la cântatul cocoșului sau în zori – ca nu cumva, venind pe neașteptate, să vă găsească dormind. Ceea ce vă zic vouă, le zic tuturor: «Vegheați!»” După două zile erau Paștele și Sărbătoarea Azimelor. Preoții de seamă și cărturarii căutau cum să‑L prindă pe Isus cu viclenie ca să‑L omoare. Căci ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se facă tulburare în popor!” Și fiind Isus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, pe când stătea la masă, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, de mare preț, și spărgând vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus. Dar erau unii care, mânioși, își spuneau unii altora: „De ce s‑a făcut risipa aceasta de mir? Mirul acesta s‑ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de dinari, care s‑ar fi putut da săracilor.” Și îi vorbeau aspru femeii. Dar Isus le‑a zis: „Lăsați‑o în pace! De ce o necăjiți? Ea a făcut un lucru frumos față de Mine, căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi și le puteți face bine oricând voiți, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna. Ea a făcut ce a putut; Mi‑a uns trupul mai dinainte pentru îngropare. Adevărat vă spun că, oriunde în lume va fi propovăduită Evanghelia [aceasta], se va povesti și ce a făcut femeia aceasta, în amintirea ei.” Iuda Iscariot, unul dintre cei doisprezece, s‑a dus la preoții de seamă să‑L vândă pe Isus. Când au auzit ei lucrul acesta, s‑au bucurat și i‑au făgăduit că‑i vor da bani. Iar el căuta un prilej potrivit ca să‑L dea în mâinile lor. În ziua dintâi a Sărbătorii Azimelor, când se jertfea mielul de Paște, ucenicii lui Isus I‑au zis: „Unde vrei să mergem să facem pregătiri ca să mănânci Paștele?” El i‑a trimis pe doi dintre ucenicii Săi și le‑a zis: „Duceți‑vă în cetate și vă va ieși în cale un om ducând un urcior cu apă; mergeți după el și, acolo unde va intra, să‑i spuneți stăpânului casei: «Învățătorul zice: ‘Unde este odaia pentru Mine, în care să mănânc Paștele cu ucenicii Mei?’» Și vă va arăta o cameră mare, sus, gata așternută; acolo să pregătiți pentru noi.” Ucenicii au plecat, au intrat în cetate și au găsit așa cum le spusese El. Și au pregătit Paștele. Când s‑a înserat, Isus a venit cu cei doisprezece. Pe când stăteau la masă și mâncau, Isus a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde, unul care mănâncă împreună cu Mine.” Ei au început să se întristeze și să‑I zică, unul după altul: „Nu cumva sunt eu?” „Este unul dintre voi doisprezece”, le‑a răspuns El, „care întinge cu Mine în blid. Fiul Omului negreșit Se duce, după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului! Ar fi fost mai bine pentru el dacă nu s‑ar fi născut!” Pe când mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt‑o și le‑a dat‑o, zicând: „Luați, [mâncați:] acesta este trupul Meu!” Apoi, luând un pahar, după ce a adus mulțumire, li l‑a dat și au băut toți din el. Și le‑a zis: „Acesta este sângele Meu, al legământului [celui nou], care se varsă pentru mulți. Adevărat vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu.” După ce au cântat cântările de laudă, au ieșit spre Muntele Măslinilor. Isus le‑a zis: „[În noaptea aceasta] toți vă veți poticni, pentru că este scris: Voi bate Păstorul, și oile vor fi risipite. Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.” Petru i‑a zis: „Chiar dacă toți se vor poticni, eu nu mă voi poticni.” Și Isus i‑a zis: „Adevărat îți spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Dar Petru I‑a zis și mai apăsat: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine.” Și toți spuneau la fel. S‑au dus apoi într‑un loc numit Ghetsimani. Și Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Stați aici până Mă voi ruga!” I‑a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a început să Se înfioare și să Se mâhnească. Și le‑a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați!” Apoi, mergând puțin mai înainte, a căzut la pământ și Se ruga ca, dacă este cu putință, să treacă de la El ceasul acela. El zicea: „ Avva (Tată), Ție toate Îți sunt cu putință; îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, facă‑se nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!” Și a venit la ucenici, pe care i‑a găsit dormind. Și i‑a zis lui Petru: „Simone, dormi? Nici măcar un ceas n‑ai putut să veghezi? Vegheați și rugați‑vă să nu ajungeți în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.” S‑a dus iarăși și S‑a rugat, zicând aceleași cuvinte. Apoi a venit din nou și i‑a găsit dormind, pentru că ochii le erau îngreunați; și nu știau ce să‑I răspundă. A venit a treia oară și le‑a zis: „De acum dormiți și odihniți‑vă! Destul! A sosit ceasul! Iată că Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor. Ridicați‑vă, să mergem! Iată, se apropie vânzătorul!” Și îndată, pe când încă vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el au venit o mulțime de oameni cu săbii și cu ciomege, trimiși de preoții de seamă, de cărturari și de bătrâni. Vânzătorul le dăduse un semn, zicând: „Cel pe care‑l voi săruta eu, acela este; să‑l prindeți!” Și venind, s‑a apropiat îndată de Isus, I‑a zis: „ Rabbí!” și L‑a sărutat. Atunci ei au pus mâna pe Isus și L‑au prins. Unul dintre cei de față și‑a scos sabia, l‑a lovit pe slujitorul marelui‑preot și i‑a tăiat urechea. Isus le‑a zis: „Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În toate zilele am fost cu voi în Templu dând învățătură, și n‑ați pus mâna pe Mine. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile.” Atunci, toți L‑au părăsit și au fugit. După El mergea un tânăr care purta doar o pânză de in peste trupul gol. Au pus mâna pe el, dar el și‑a lăsat pânza și a fugit gol. Pe Isus L‑au dus la marele‑preot, unde s‑au adunat toți preoții de seamă, bătrânii și cărturarii. Petru L‑a urmat de departe până înăuntru, în palatul marelui‑preot, s‑a așezat împreună cu gărzile și se încălzea la foc. Preoții de seamă și tot Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus, ca să‑L omoare, dar nu găseau, pentru că mulți depuneau mărturie mincinoasă împotriva Lui, dar mărturiile lor nu se potriveau. Unii s‑au sculat și au depus mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: „Noi l‑am auzit zicând: «Eu voi dărâma Templul acesta făcut de mână omenească și în trei zile voi construi un altul, care nu va fi făcut de mână omenească.»” Nici chiar în privința aceasta nu se potrivea mărturia lor. Atunci, marele‑preot s‑a ridicat în picioare în mijlocul adunării și L‑a întrebat pe Isus, zicându‑I: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturie aduc aceștia împotriva ta?” Dar El tăcea și nu răspundea nimic. Marele‑preot L‑a întrebat iarăși și I‑a zis: „Ești tu Hristosul, Fiul Celui Binecuvântat?” Iar Isus i‑a zis: „Eu Sunt. Și‑L veți vedea pe Fiul Omului stând la dreapta Puterii și venind pe norii cerului.” Atunci marele‑preot și‑a rupt hainele și a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Ați auzit blasfemia. Cum vi se pare?” Toți L‑au osândit ca vrednic de moarte. Și unii au început să‑L scuipe, să‑I acopere fața, să‑L bată cu pumnii și să‑I zică: „Profețește!”, iar gărzile L‑au luat și L‑au pălmuit. Pe când stătea Petru jos în curte, a venit una dintre slujnicele marelui‑preot. Când l‑a văzut încălzindu‑se, l‑a privit țintă și i‑a zis: „Și tu erai cu nazarineanul, cu Isus!” El a tăgăduit și a zis: „Nu știu, nici nu înțeleg ce vrei să zici!” Apoi a ieșit afară, în locul din fața curții; și a cântat cocoșul. Când l‑a văzut, slujnica a început iarăși să le spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este dintre ei.” Și el a tăgăduit din nou. După puțină vreme, cei ce stăteau acolo i‑au zis iarăși lui Petru: „Cu adevărat ești dintre ei, căci ești galileean [și vorba ta seamănă cu a lor].” Atunci, el a început să se blesteme și să se jure: „Nu‑l cunosc pe omul acesta despre care vorbiți!” Îndată a cântat cocoșul a doua oară. Și Petru și‑a adus aminte de ceea ce îi spusese Isus: „Înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Și a izbucnit în plâns. Și îndată, dimineața, după ce au ținut sfat, preoții de seamă, împreună cu bătrânii, cărturarii și tot Sinedriul, L‑au legat pe Isus, L‑au dus și L‑au dat în mâinile lui Pilat. Pilat L‑a întrebat: „Ești tu regele iudeilor?” Isus i‑a răspuns: „Tu însuți o spui.” Preoții de seamă Îl învinuiau de multe. Pilat L‑a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Uite câte învinuiri îți aduc ei!” Dar Isus n‑a mai dat niciun răspuns, așa că Pilat era uimit. La fiecare sărbătoare, Pilat le elibera un întemnițat pe care‑l cereau ei. În temniță era unul numit Barabba, închis împreună cu niște răzvrătiți care săvârșiseră un omor în timpul unei răscoale. Mulțimea s‑a suit și a început să‑i ceară lui Pilat să le facă potrivit obiceiului. Pilat le‑a răspuns: „Vreți să vi‑l eliberez pe regele iudeilor?” Căci știa că din invidie Îl dăduseră preoții de seamă în mâna lui. Dar aceștia au ațâțat mulțimea ca mai degrabă să‑l elibereze pe Barabba. Pilat a luat din nou cuvântul și le‑a zis: „Atunci, ce vreți să fac cu cel pe care‑l numiți regele iudeilor?” Iar ei au strigat din nou: „Răstignește‑l!” „Dar ce rău a făcut?”, le‑a zis Pilat. Însă ei au început să strige și mai tare: „Răstignește‑l!” Pilat, vrând să facă pe placul mulțimii, l‑a eliberat pe Barabba, iar pe Isus, după ce a pus să‑L biciuiască, L‑a dat să fie răstignit. Soldații L‑au adus pe Isus în palat, adică în pretoriu, și au adunat toată cohorta. L‑au îmbrăcat într‑o haină purpurie, au împletit o cunună de spini și I‑au pus‑o pe cap. Apoi au început să‑L salute și să‑I zică: „Plecăciune, rege al iudeilor!” Și‑L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau și I se închinau. După ce și‑au bătut joc de El, L‑au dezbrăcat de haina purpurie, L‑au îmbrăcat în hainele Lui și L‑au dus afară ca să‑L răstignească. L‑au silit pe un trecător care venea de la câmp, pe Simon din Cirene, tatăl lui Alexandru și al lui Rufus, să poarte crucea lui Isus. Și L‑au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tradus înseamnă: „Locul căpățânii”. I‑au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l‑a luat. După ce L‑au răstignit, și‑au împărțit hainele Lui și au tras la sorți pentru ele, ca să știe cine ce să ia. Era ceasul al treilea când L‑au răstignit. Deasupra Lui Îi era scrisă vina: „Regele iudeilor”. Împreună cu El au răstignit și doi tâlhari, unul la dreapta, și altul la stânga Lui. [ Astfel s‑a împlinit scriptura care zice: A fost pus în numărul celor fără de lege. ] Trecătorii rosteau blasfemii împotriva Lui, clătinau din cap și ziceau: „Huo! Tu, care dărâmi Templul și‑l zidești în trei zile, izbăvește‑te pe tine coborând de pe cruce!” Tot astfel și preoții de seamă, împreună cu cărturarii, Îl luau în râs și ziceau unii către alții: „Pe alții i‑a izbăvit, pe sine nu se poate izbăvi! Hristos, Regele lui Israel, să coboare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!” Chiar și cei răstigniți împreună cu El își băteau joc de El. La ceasul al șaselea, s‑a făcut întuneric în toată țara, până la ceasul al nouălea. Și la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: „ Eloí, Eloí, lemá sabahtáni? ”, care, tradus, înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M‑ai părăsit?” Unii dintre cei ce erau de față, când L‑au auzit, au zis: „Iată că îl cheamă pe Ilie!” Și unul dintre ei a alergat și a umplut un burete cu oțet, apoi l‑a pus într‑o trestie și I l‑a dat să bea, zicând: „Lăsați, să vedem dacă va veni Ilie să‑l dea jos de pe cruce!” Dar Isus a scos un strigăt puternic și Și‑a dat duhul. Atunci catapeteasma Templului s‑a despicat în două, de sus până jos. Văzând cum Și‑a dat duhul, centurionul care stătea în fața lui Isus a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” Acolo erau și niște femei care priveau de la depărtare. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel mic și a lui Iosif, și Salome, care Îl urmau și Îi slujeau de când era El în Galileea; și multe altele care se suiseră împreună cu El la Ierusalim. Când s‑a înserat, fiindcă era ziua pregătirii, adică ajunul sabatului, a venit Iosif din Arimateea, un membru de vază al Sinedriului, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu. El a îndrăznit să intre la Pilat și să‑i ceară trupul lui Isus. Pilat s‑a mirat că murise așa de curând. L‑a chemat pe centurion și l‑a întrebat dacă a murit de mult. După ce s‑a încredințat de la centurion, i‑a dat lui Iosif trupul. Și [Iosif] a cumpărat un giulgiu, a coborât trupul de pe cruce, l‑a înfășurat în giulgiu și l‑a pus într‑un mormânt săpat în stâncă. Apoi a rostogolit o piatră la intrarea mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iose, se uitau unde‑L puneau. După ce a trecut sabatul, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salome au cumpărat miresme ca să meargă să‑I ungă trupul lui Isus. În ziua dintâi a săptămânii, s‑au dus la mormânt dis‑de‑dimineață, pe când răsărea soarele. Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea mormântului?” Și când și‑au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese rostogolită. Au intrat în mormânt, au văzut un tânăr așezat în partea dreaptă, îmbrăcat într‑un veșmânt alb, și s‑au înspăimântat. Dar el le‑a zis: „Nu vă temeți! Îl căutați pe Isus Nazarineanul, care a fost răstignit. A înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră. Dar duceți‑vă și spuneți‑le ucenicilor Lui și lui Petru că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea, după cum v‑a spus.” Ele au ieșit și au fugit de la mormânt, pentru că erau cuprinse de spaimă și de uimire. Și n‑au spus nimănui nimic, pentru că se temeau. [[ După ce a înviat în dimineața zilei dintâi a săptămânii, Isus i S‑a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni. Ea s‑a dus și le‑a povestit celor care fuseseră cu El, care plângeau și se tânguiau. Când au auzit ei că este viu și că ea L‑a văzut, n‑au crezut‑o. După aceea, li S‑a arătat, sub o altă înfățișare, la doi dintre ei pe drum, pe când se duceau la țară. Și aceștia s‑au dus și le‑au povestit celorlalți, dar nici pe ei nu i‑au crezut. În cele din urmă, li S‑a arătat celor unsprezece, pe când stăteau la masă, și i‑a mustrat pentru necredința și împietrirea inimii lor, pentru că nu i‑au crezut pe cei care‑L văzuseră înviat. Apoi le‑a zis: „Mergeți în toată lumea și vestiți Evanghelia la orice făptură! Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, iar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care îi vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate demoni, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână șerpi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu‑i va vătăma și își vor pune mâinile peste cei bolnavi, iar aceștia se vor vindeca.” După ce le‑a vorbit, Domnul Isus a fost luat la cer și S‑a așezat la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei și întărea Cuvântul prin semnele care‑l însoțeau. Amin!]] Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele petrecute printre noi, după cum ni le‑au încredințat cei care le‑au văzut de la început cu ochii lor și au ajuns slujitori ai Cuvântului, am socotit și eu nimerit ca, după ce le‑am urmărit pe toate cu migală de la început, să ți le scriu pe rând, preaalesule Teofile, ca să fii încredințat de temeinicia învățăturilor pe care le‑ai primit. În zilele lui Irod, regele Iudeei, era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia, iar soția lui era dintre fetele lui Aaron și se numea Elisabeta. Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, trăind fără prihană, după toate poruncile și rânduielile Domnului. Dar nu aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; și amândoi erau înaintați în vârstă. Pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui, după obiceiul preoției, a ieșit la sorți să intre să tămâieze în Templul Domnului. Și o mulțime de popor se ruga afară la ceasul tămâierii. Atunci, i s‑a arătat un înger al Domnului, care stătea în picioare în partea dreaptă a altarului tămâierii. Când l‑a văzut, Zaharia s‑a tulburat și a fost cuprins de spaimă. Dar îngerul i‑a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată, și soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan! El îți va fi bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui. Va fi mare înaintea Domnului, vin și băutură amețitoare nu va bea, ci va fi plin de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei lui, și pe mulți dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul, Dumnezeul lor. El va merge înaintea Lui, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea celor drepți, ca să‑I rânduiască Domnului un popor pregătit.” Zaharia i‑a zis îngerului: „După ce voi cunoaște lucrul acesta, căci eu sunt bătrân și soția mea este înaintată în vârstă?” Drept răspuns, îngerul i‑a zis: „Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să‑ți vorbesc și să‑ți aduc această veste bună. Iată, vei fi mut și nu vei putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n‑ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.” Poporul îl aștepta pe Zaharia și se mira că el zăbovește în Templu. Când a ieșit, nu putea să le vorbească, iar ei au înțeles că avusese o vedenie în Templu. El le tot făcea semne căci rămăsese mut. Când i s‑au împlinit zilele de slujbă, a plecat acasă. După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată și s‑a ascuns vreme de cinci luni, căci zicea: „Aceasta a făcut‑o Domnul pentru mine, în zilele când Și‑a aruncat privirea asupra mea, ca să‑mi șteargă ocara dintre oameni.” În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într‑o cetate din Galileea numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat pe nume Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. [Îngerul] a intrat la ea și i‑a zis: „Plecăciune ție, căreia ți s‑a făcut har! Domnul este cu tine! [Binecuvântată ești tu între femei!]” Tulburată foarte mult de cuvântul acesta, ea se întreba ce fel de salut este acesta. Îngerul i‑a zis: „Nu te teme, Maria, căci ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! Iată, vei zămisli și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi numit Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său. El va domni peste casa lui Iacov în veci, și împărăția Lui nu va avea sfârșit.” Maria i‑a zis îngerului: „Cum se va întâmpla asta, fiindcă eu nu știu de bărbat?” Îngerul i‑a răspuns zicând: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, copilul sfânt care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe și este în a șasea lună, ea, care era numită stearpă. Căci la Dumnezeu niciun lucru nu este cu neputință.” Maria a zis: „Iată roaba Domnului; facă‑mi‑se după cuvântul tău!” Și îngerul a plecat de la ea. În zilele acelea, Maria s‑a sculat și a plecat în grabă spre ținutul muntos, într‑o cetate din Iuda. A intrat în casa lui Zaharia și a salutat‑o pe Elisabeta. De îndată ce a auzit Elisabeta salutul Mariei, i‑a tresăltat pruncul în pântec, iar Elisabeta s‑a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare și a zis: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău! Cum de mi‑a fost dat să vină la mine mama Domnului meu? Fiindcă, iată, cum a ajuns salutul tău la urechile mele, mi‑a tresăltat pruncul în pântec de bucurie. Ferice de cea care a crezut că se vor împlini cele ce i‑au fost spuse de Domnul!” Și Maria a zis: „Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit către starea umilă a roabei Sale. Iată, de acum toate generațiile mă vor ferici, pentru că Cel Puternic a făcut lucruri mărețe pentru mine. Numele Lui este sfânt și îndurarea Lui rămâne din generație în generație peste cei ce se tem de El. El a făcut lucrări puternice cu brațul Lui: i‑a risipit pe cei ce se mândreau în cugetul inimii lor, i‑a răsturnat pe cei puternici de pe tronurile lor și i‑a înălțat pe cei smeriți; pe cei flămânzi i‑a umplut de bunătăți, iar pe cei bogați i‑a dat afară cu mâinile goale; a venit în ajutorul robului Său Israel, căci Și‑a amintit de mila Sa – după cum le‑a vorbit părinților noștri – față de Avraam și urmașii lui în veac.” Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni, apoi s‑a întors acasă. Elisabetei i s‑a împlinit vremea să nască și a născut un fiu. Vecinii și rudele ei au auzit că Domnul Și‑a arătat marea Lui îndurare față de ea și se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să‑l circumcidă pe prunc și voiau să‑i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. Dar mama lui a răspuns zicând: „Nu, ci se va numi Ioan!” Ei i‑au zis: „Nimeni dintre rudele tale nu poartă acest nume!” Atunci l‑au întrebat pe tatăl său prin semne cum ar vrea să‑i pună numele. Zaharia a cerut o tăbliță și a scris astfel: „Numele lui este Ioan.” Și toți s‑au mirat. Dintr‑odată, i s‑a deschis gura și i s‑a dezlegat limba și a început să vorbească, binecuvântându‑L pe Dumnezeu. Pe toți vecinii lui i‑a cuprins teama și în tot ținutul muntos al Iudeei se vorbea despre toate lucrurile acestea. Toți cei ce le auzeau le păstrau în inima lor și ziceau: „Oare ce va fi copilul acesta?” Și mâna Domnului era cu el. Zaharia, tatăl lui, s‑a umplut de Duhul Sfânt, a profețit și a zis: „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că l‑a cercetat și l‑a răscumpărat pe poporul Său și pentru că ne‑a ridicat un Mântuitor puternic în casa robului Său David, după cum vestise prin gura sfinților Săi profeți din vechime: mântuire de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc! Astfel Se îndură El de părinții noștri și Își aduce aminte de legământul Său cel sfânt: jurământul cu care S‑a jurat părintelui nostru Avraam că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmașilor, ne va lăsa să‑I slujim fără frică în sfințenie și dreptate, înaintea Lui, în toate zilele noastre. Și tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt, căci vei merge înaintea Domnului ca să‑I pregătești căile și să‑i dai poporului Său cunoștința mântuirii, spre iertarea păcatelor lui. Prin mila cea mare a Dumnezeului nostru, ne va cerceta Soarele din înălțime, ca să‑i lumineze pe cei ce zac în întuneric și în umbra morții, și să ne îndrume pașii pe calea păcii!” Iar copilul creștea și se întărea în duh, și a stat în pustiu până în ziua arătării sale înaintea lui Israel. În zilele acelea, a ieșit poruncă de la Cezar Augustus să se înscrie toată lumea. Recensământul acesta s‑a făcut pentru prima dată pe vremea când Quirinius era guvernator al Siriei. Toți mergeau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s‑a suit și el din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem – fiindcă era din casa și din seminția lui David – ca să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s‑a împlinit vremea ca ea să nască. Și L‑a născut pe Fiul ei întâi născut, L‑a înfășat și L‑a culcat într‑o iesle, pentru că la han nu mai era loc pentru ei. În ținutul acela erau niște păstori care stăteau afară, în câmp, păzindu‑și turma în timpul nopții. Și [iată că] un înger al Domnului li s‑a arătat și slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei au fost cuprinși de o mare spaimă, dar îngerul le‑a zis: „Nu vă temeți! Iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi S‑a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Acesta vă va fi semnul: veți găsi un copilaș înfășat și culcat într‑o iesle.” Și deodată, alături de înger a venit mulțime de oștire cerească, lăudându‑L pe Dumnezeu și zicând: „Slavă lui Dumnezeu în înălțimi și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui!” După ce au plecat îngerii de la ei către cer, păstorii și‑au zis unii altora: „Să mergem până la Betleem și să vedem ce s‑a întâmplat și ce ne‑a făcut cunoscut Domnul!” Au plecat în grabă și i‑au găsit pe Maria, pe Iosif și pe copilaș culcat în iesle. Când L‑au văzut, au povestit ce li se spusese despre copil. Toți cei ce i‑au auzit s‑au mirat de cele spuse de ei. Maria păstra toate cuvintele acestea, cântărindu‑le în inima ei. Păstorii s‑au întors, slăvindu‑L și lăudându‑L pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră și văzuseră și care erau întocmai cum li se spusese. Când a venit ziua a opta, în care trebuia circumcis copilul, I‑au pus numele Isus, care i‑a fost dat de înger înainte de zămislirea Sa. Iar când s‑au împlinit zilele curățirii lor, după Legea lui Moise, L‑au adus la Ierusalim ca să‑L înfățișeze înaintea Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: Orice întâi născut de parte bărbătească va fi socotit sfânt pentru Domnul, și ca să aducă jertfă, după cum se spune în Legea Domnului: o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Și iată că în Ierusalim era un om pe nume Simeon. Omul acesta, care era drept și temător de Dumnezeu, aștepta mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra lui. El fusese înștiințat de Duhul Sfânt că nu va muri înainte de a‑L vedea pe Unsul Domnului. Și a venit în Templu îndemnat de Duhul. Iar când părinții L‑au adus pe copilul Isus pentru a‑I face după rânduiala din Lege, Simeon L‑a luat în brațe, L‑a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: „Acum, dă drumul în pace robului Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, căci ochii mei au văzut mântuirea Ta, pe care ai pregătit‑o în fața tuturor popoarelor, lumină care aduce descoperire neamurilor și slavă poporului Tău, Israel.” Tatăl și mama Lui se minunau de cele ce se spuneau cu privire la El. Simeon i‑a binecuvântat și i‑a zis Mariei, mama Lui: „Iată, acest Copil este menit să ducă la căderea și ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotrivire – chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie – ca să fie dezvăluite gândurile multor inimi.” Mai era acolo și o profetesă, Ana, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer. Ea era foarte înaintată în vârstă și trăise cu bărbatul ei șapte ani după fecioria ei. Fiind văduvă și în vârstă de optzeci și patru de ani, nu se depărta de Templu și zi și noapte slujea cu post și rugăciuni. A venit și ea în același ceas și‑I mulțumea lui Dumnezeu, vorbind despre Isus tuturor celor ce așteptau răscumpărarea Ierusalimului. După ce au împlinit rânduiala cerută de Legea Domnului, s‑au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea, era tot mai plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era peste El. În fiecare an, părinții lui Isus mergeau la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Paștelui. Când era El în vârstă de doisprezece ani, s‑au suit [la Ierusalim], după obiceiul sărbătorii. După ce au trecut acele zile, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim, iar părinții Lui n‑au știut. Au crezut că este cu tovarășii lor de călătorie și au mers cale de o zi; apoi L‑au căutat printre rudele și cunoscuții lor, dar nu L‑au găsit, așa că s‑au întors la Ierusalim să‑L caute. După trei zile L‑au găsit în Templu, așezat în mijlocul învățătorilor, ascultându‑i și punându‑le întrebări. Toți care‑L auzeau erau uimiți de priceperea și răspunsurile Lui. Când L‑au văzut părinții Lui, au rămas înmărmuriți, iar mama Lui I‑a zis: „Copile, de ce ne‑ai făcut una ca asta? Iată că tatăl Tău și cu mine Te‑am căutat îngrijorați.” El le‑a zis: „De ce M‑ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Dar ei n‑au înțeles ce le‑a spus. Apoi, S‑a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret și le era supus. Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei. Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și în har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Ponți Pilat era procuratorul Iudeei, Irod – tetrarh al Galileei, Filip, fratele lui – tetrarh al provinciilor Ituria și Trahonitis, iar Lisanias – tetrarh al Abilenei, în zilele marilor‑preoți Ana și Caiafa, cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu. Și el a mers prin tot ținutul din împrejurimile Iordanului, propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor, după cum este scris în cartea cuvintelor profetului Isaia: Glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiți calea Domnului, îndreptați cărările Lui! Orice vale să se umple și orice munte sau deal să se plece; căile strâmbe să se îndrepte și cele pietroase să se facă drumuri netede, pentru ca orice făptură să vadă mântuirea lui Dumnezeu.” Ioan le zicea mulțimilor care veneau să fie botezate de el: „Pui de vipere, cine v‑a învățat să fugiți de mânia care vine? Faceți roade vrednice de pocăință și nu începeți să ziceți în sinea voastră: «Îl avem ca tată pe Avraam»! Vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să‑i ridice copii lui Avraam. Securea așteaptă deja la rădăcina pomilor. Orice pom care nu face rod bun va fi tăiat și aruncat în foc.” Mulțimile îl întrebau zicând: „Atunci ce să facem?” Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine nu are, și cine are mâncare să facă la fel.” Au venit și niște vameși să fie botezați și i‑au zis: „Învățătorule, noi ce să facem?” El le‑a zis: „Să nu luați mai mult decât v‑a fost poruncit.” Niște soldați îl întrebau și ei zicând: „Dar noi ce să facem?” El le‑a spus: „Să nu stoarceți bani de la nimeni, nici să nu învinuiți pe nedrept, ci mulțumiți‑vă cu soldele voastre!” Fiindcă poporul era în așteptare și toți se întrebau în sinea lor cu privire la Ioan dacă nu cumva el este Hristosul, Ioan le‑a răspuns tuturor zicând: „Eu vă botez în apă; dar vine Unul mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să‑I dezleg cureaua încălțămintei. El vă va boteza în Duhul Sfânt și în foc. Acela are lopata de vânturat în mână ca să‑Și curețe aria și să‑Și adune grâul în grânar; pleava însă o va arde în focul care nu se stinge.” Cu aceste cuvinte și cu multe altele propovăduia Ioan și dădea îndemnuri poporului. Dar tetrarhul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, soția fratelui său [Filip], și pentru toate relele pe care le făcuse, a mai adăugat la ele și pe acela că l‑a închis pe Ioan în temniță. După ce a fost botezat tot poporul, a fost botezat și Isus; și, pe când Se ruga, s‑a deschis cerul, și Duhul Sfânt a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Și un glas s‑a auzit din cer: „Tu ești Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea!” Când Și‑a început lucrarea, Isus avea în jur de treizeci de ani; și era, după cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Hesli, fiul lui Nagai, fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semein, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David, fiul lui Ișai, fiul lui Iobed, fiul lui Boaz, fiul lui Sala, fiul lui Naason, fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, fiul lui Cainan, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Isus, plin de Duhul Sfânt, S‑a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustiu, unde a fost ispitit de Diavol timp de patruzeci de zile. N‑a mâncat nimic în acele zile; la sfârșitul lor, a flămânzit. Diavolul I‑a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește acestei pietre să se facă pâine!” Isus i‑a răspuns: „Este scris: Omul nu trăiește numai cu pâine, [ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu]. ” [Diavolul] L‑a urcat [pe un munte înalt], I‑a arătat într‑o clipă toate împărățiile lumii și I‑a zis: „Ție Îți voi da slava lor și toată stăpânirea aceasta; căci mie mi‑a fost dată și o dau cui vreau. Așadar, dacă Te vei închina în fața mea, toată va fi a Ta.” Drept răspuns, Isus i‑a zis: „[Înapoia Mea, Satano!] Este scris: Domnului, Dumnezeului tău, să I te închini și numai Lui să‑I slujești. ” Diavolul L‑a dus apoi în Ierusalim, L‑a pus pe acoperișul Templului și I‑a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă‑Te jos de aici; căci este scris: El va porunci îngerilor Săi să te păzească și Ei te vor purta pe mâini, ca nu cumva să‑ți lovești piciorul de vreo piatră. ” Isus i‑a răspuns zicând: „S‑a spus: Să nu‑L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău. ” După ce L‑a ispitit în toate aceste feluri, Diavolul a plecat de la El pentru o vreme. Isus, plin de puterea Duhului, S‑a întors în Galileea, iar vestea despre El s‑a răspândit peste tot în împrejurimi. El îi învăța pe oameni în sinagogile lor și era lăudat de toți. A mers în Nazaret, unde fusese crescut. După obiceiul Său, în sabat a intrat în sinagogă și S‑a ridicat să citească. I s‑a dat cartea profetului Isaia, iar El a deschis‑o și a găsit locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M‑a uns să le aduc săracilor o veste bună, M‑a trimis [să‑i tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită,] să le propovăduiesc prinșilor de război eliberarea și orbilor căpătarea vederii, să‑i eliberez pe cei asupriți și să vestesc anul bunăvoinței Domnului.” Apoi, a înfășurat sulul cărții, i l‑a dat înapoi îngrijitorului și S‑a așezat. Privirile tuturor celor din sinagogă erau ațintite asupra Lui. Și a început să le spună: „Astăzi, Scriptura aceasta s‑a împlinit în auzul vostru.” Și toți Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele cu har care‑I ieșeau din gură și ziceau: „Oare nu este acesta fiul lui Iosif?” Isus le‑a zis: „Fără îndoială, Îmi veți spune zicala aceea: «‘Doctore, vindecă‑te pe tine însuți!’ Ce am auzit că ai făcut în Capernaum, fă și aici, în patria Ta!»” Și a mai zis: „Adevărat vă spun că niciun profet nu este bine primit în patria lui. Ba încă, adevărat vă spun că erau multe văduve în Israel în zilele lui Ilie, când a fost încuiat cerul timp de trei ani și șase luni, astfel că a fost o mare foamete în toată țara, și totuși Ilie n‑a fost trimis la niciuna dintre ele, ci la o văduvă din Sarepta Sidonului. Și mulți leproși erau în Israel pe vremea profetului Elisei, dar niciunul dintre ei n‑a fost curățit, ci numai Naaman, sirianul.” Auzind acestea, toți cei din sinagogă s‑au umplut de mânie, s‑au ridicat, L‑au scos din cetate și L‑au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să‑L arunce de acolo. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor și a plecat. S‑a coborât în Capernaum, cetate din Galileea, și acolo îi învăța pe oameni în sabat. Ei erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui avea putere. În sinagogă era un om care avea un demon, un duh necurat. El a strigat cu glas tare: „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!” Isus l‑a certat și i‑a zis: „Taci și ieși din el!” Demonul l‑a trântit în mijlocul adunării și a ieșit afară din el, fără a‑l vătăma. Toți au fost cuprinși de spaimă, vorbeau între ei și ziceau: „Ce fel de cuvânt are acesta de poruncește cu autoritate și putere duhurilor necurate, și ele ies afară?” Și s‑a dus vestea despre El peste tot în împrejurimi. După ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare și I‑au făcut o rugăminte cu privire la ea. El S‑a aplecat către ea, a certat febra și aceasta a lăsat‑o. Îndată ea s‑a ridicat și a început să le slujească. La asfințitul soarelui, toți cei ce aveau bolnavi atinși de felurite neputințe i‑au adus la El. El Și‑a pus mâinile peste fiecare dintre ei și i‑a vindecat. Din mulți ieșeau și demoni, care strigau și ziceau: „Tu ești [Hristosul,] Fiul lui Dumnezeu!” Dar El îi mustra și nu‑i lăsa să vorbească, fiindcă știau că El este Hristosul. Când s‑a luminat de ziuă, Isus a ieșit și a plecat într‑un loc pustiu. Mulțimile Îl căutau și, când au ajuns la El, voiau să‑L oprească să nu plece de la ei. Dar El le‑a zis: „Trebuie să vestesc Împărăția lui Dumnezeu și în alte cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis.” Și propovăduia în sinagogile din Iudeea. Mulțimea se îmbulzea în jurul lui Isus ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu. El era pe malul lacului Ghenezaret și a văzut două bărci la marginea lacului. Pescarii coborâseră din ele să‑și spele mrejele. S‑a suit într‑una dintre aceste bărci, care era a lui Simon, și l‑a rugat s‑o depărteze puțin de țărm. Apoi S‑a așezat și, din barcă, învăța mulțimile. Când a terminat de vorbit, i‑a zis lui Simon: „Depărteaz‑o la adânc și aruncați‑vă mrejele pentru pescuit!” Drept răspuns, Simon I‑a zis: „Învățătorule, toată noaptea ne‑am trudit și n‑am prins nimic, dar la cuvântul Tău voi arunca mrejele!” Și, făcând aceasta, au prins o mulțime atât de mare de pești, încât mrejele începuseră să se rupă. Le‑au făcut semn tovarășilor lor din cealaltă barcă să vină să‑i ajute. Au venit și au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde. Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus și I‑a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” Fiindcă îi apucase spaima pe el și pe toți cei care erau cu el din pricina pescuirii pe care o făcuseră. Tot așa pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarășii lui Simon. Dar Isus i‑a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo, vei fi pescar de oameni.” Ei au adus bărcile la mal, au lăsat totul și L‑au urmat. Pe când Se afla Isus într‑una dintre cetăți, iată că un bărbat plin de lepră, văzându‑L, a căzut cu fața la pământ și L‑a rugat zicând: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești!” Isus a întins mâna și l‑a atins, zicând: „Da, vreau, fii curățit!” Și îndată s‑a dus lepra de pe el. I‑a poruncit să nu spună nimănui, apoi i‑a zis: „Mergi și arată‑te preotului și adu jertfă pentru curățirea ta, după cum a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei!” Vestea despre El se răspândea tot mai mult și mulțimi mari de oameni se adunau ca să‑L asculte și să se vindece de boli. Și El Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga. Într‑o zi, pe când Isus îi învăța pe oameni, s‑au așezat acolo și niște farisei și învățători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileei și Iudeei și din Ierusalim; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece. Și iată că niște bărbați purtau un om paralizat pe un pat și încercau să‑l ducă înăuntru, ca să‑l pună înaintea Lui. Fiindcă n‑au găsit pe unde să‑l ducă înăuntru din cauza mulțimii, s‑au urcat pe acoperișul casei și l‑au coborât cu patul printre țigle, în mijloc, înaintea lui Isus. Văzându‑le credința, El a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!” Cărturarii și fariseii au început să se întrebe în sinea lor: „Cine se crede acesta, de rostește blasfemii? Cine poate ierta păcatele în afară de Unul singur – Dumnezeu?” Isus le‑a cunoscut gândurile și le‑a răspuns zicând: „De ce gândiți astfel în inimile voastre? Ce este mai ușor? A zice: «Păcatele îți sunt iertate» sau a zice: «Scoală‑te și umblă»? Dar, ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, ție îți poruncesc”, i‑a zis El paraliticului, „scoală‑te, ridică‑ți patul și du‑te acasă!” Și îndată, paraliticul s‑a sculat în fața lor, a ridicat patul pe care zăcea și a mers acasă, slăvindu‑L pe Dumnezeu. Toți au rămas uimiți și Îl slăveau pe Dumnezeu; cuprinși de teamă, ziceau: „Astăzi am văzut lucruri nemaipomenite.” După aceea, Isus a ieșit și l‑a văzut pe un vameș pe nume Levi stând la vamă și i‑a zis: „Vino după Mine!” El a lăsat totul, s‑a ridicat și L‑a urmat. Levi a dat pentru Isus un ospăț mare în casa lui și o mulțime de vameși și alți oaspeți au stat la masă cu ei. Fariseii și cărturarii cârteau și le ziceau ucenicilor Lui: „De ce mâncați și beți cu vameșii și cu păcătoșii?” Isus le‑a răspuns: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N‑am venit să‑i chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.” Ei I‑au zis: „Ucenicii lui Ioan postesc des și fac rugăciuni, la fel și ai fariseilor, pe când ai tăi mănâncă și beau.” El le‑a răspuns: „Oare puteți să‑i faceți pe nuntași să țină post câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, și vor posti atunci, în acele zile.” Le‑a spus și o pildă: „Nimeni nu rupe un petic dintr‑o haină nouă ca să‑l pună la o haină veche; altminteri, și pe cea nouă o rupe și nici celei vechi nu i se va potrivi peticul din cea nouă. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, iar burdufurile se pierd; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi [și se păstrează amândouă]. Și nimeni, după ce a băut vin vechi, nu vrea nou, căci spune: «Cel vechi este [mai] bun.»” S‑a întâmplat că, într‑o zi de sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau în palme și le mâncau. Unii dintre farisei au zis: „De ce faceți ce nu este îngăduit în ziua sabatului?” Isus le‑a răspuns și le‑a zis: „Oare n‑ați citit ce a făcut David când el și cei ce erau împreună cu el au flămânzit? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru înfățișare – pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoții – a mâncat din ele și le‑a dat și celor ce erau cu el?” Și le zicea: „Fiul Omului este Domn al sabatului.” Într‑o altă zi de sabat, Isus a intrat în sinagogă și îi învăța pe oameni. Acolo se afla un om a cărui mână dreaptă era uscată. Cărturarii și fariseii Îl pândeau pe Isus să vadă dacă va vindeca în ziua sabatului, ca să‑I găsească pricină de învinuire. Dar El le știa gândurile; și i‑a zis omului care avea mâna uscată: „Ridică‑te și stai în mijloc!” El s‑a ridicat. Și Isus le‑a zis: „Vă întreb: este îngăduit în ziua sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi o viață sau să o pierzi?” Atunci Și‑a rotit privirile peste ei toți și i‑a zis omului: „Întinde‑ți mâna!” El a făcut întocmai, și mâna s‑a făcut sănătoasă [ca și cealaltă]. Ei s‑au umplut de mânie și s‑au sfătuit ce să‑I facă lui Isus. În zilele acelea, Isus a mers pe munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s‑a făcut ziuă, i‑a chemat pe ucenicii Săi și a ales dintre ei doisprezece, pe care i‑a numit apostoli: Simon, pe care l‑a numit și Petru, Andrei, fratele lui, Iacov, Ioan, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon, numit Zelotul, Iuda, fiul lui Iacov, și Iuda Iscariot, care L‑a și vândut. A coborât împreună cu ei și S‑a oprit pe o câmpie, unde se afla o mare mulțime de ucenici de‑ai Lui și mulți oameni din toată Iudeea, din Ierusalim și din ținutul de coastă al Tirului și Sidonului. Ei veniseră să‑L asculte și să fie vindecați de boli. Cei chinuiți de duhuri necurate erau vindecați și toată mulțimea căuta să‑L atingă, pentru că din El ieșea o putere care‑i vindeca pe toți. Atunci, Isus Și‑a ridicat ochii spre ucenicii Săi și a zis: „Ferice de voi, care sunteți săraci, căci a voastră este Împărăția lui Dumnezeu! Ferice de voi, care flămânziți acum, căci vă veți sătura! Ferice de care plângeți acum, căci veți râde! Ferice va fi de voi când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni, vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru ca pe ceva rău din pricina Fiului Omului! Bucurați‑vă în ziua aceea și tresăltați de veselie, căci, iată, răsplata voastră este mare în cer; fiindcă tot așa le făceau părinții lor și profeților! Dar vai de voi, bogaților, pentru că voi vă primiți acum mângâierea! Vai de voi, care vă îmbuibați acum, căci veți flămânzi! Vai [de voi], care râdeți acum, căci veți jeli și veți plânge! Vai de voi când toți oamenii vă vor vorbi de bine! Căci tot așa le făceau și părinții lor profeților mincinoși! Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultați: iubiți‑i pe vrăjmașii voștri, faceți‑le bine celor ce vă urăsc, binecuvântați‑i pe cei ce vă blestemă, rugați‑vă pentru cei ce se poartă rău cu voi! Celui ce te lovește peste un obraz dă‑i‑l și pe celălalt, iar pe cel care‑ți ia haina nu‑l împiedica să‑ți ia și cămașa. Oricui îți cere dă‑i, și celui ce‑ți ia cu sila ce este al tău nu i‑l cere înapoi! Cum vreți să vă facă vouă oamenii, tot așa faceți‑le și voi lor! Dacă îi iubiți pe cei ce vă iubesc, ce merit aveți? Și păcătoșii îi iubesc pe cei care‑i iubesc pe ei. Dacă le faceți bine celor ce vă fac bine, ce merit aveți? Și păcătoșii fac la fel. Și dacă le dați cu împrumut celor de la care așteptați să primiți înapoi, ce merit aveți? Și păcătoșii le dau cu împrumut păcătoșilor ca să ia înapoi tot atât. Voi însă iubiți‑i pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut fără să așteptați ceva în schimb! Răsplata voastră va fi mare și veți fi astfel fiii Celui Preaînalt; căci El este bun și cu cei nerecunoscători și răi. Fiți [deci] milostivi, după cum și Tatăl vostru este milostiv! Nu judecați, și nu veți fi judecați; nu osândiți, și nu veți fi osândiți; iertați, și vi se va ierta! Dați, și vi se va da; ba încă vi se va turna în poală o măsură bună, îndesată, clătinată, care va da pe dinafară. Căci cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura.” Le‑a spus și o pildă: „Oare poate un orb să‑l călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Ucenicul nu este mai presus de învățător, iar ucenicul desăvârșit va fi ca învățătorul lui. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? [Sau] cum poți să‑i zici fratelui tău: «Frate, lasă‑mă să scot paiul din ochiul tău» și, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău! Nu există pom bun care să facă rod rău, nici pom rău care să facă rod bun. Orice pom se cunoaște după rodul lui. Nu se adună smochine din mărăcini și nici struguri nu se culeg din spini. Omul bun scoate ce este bun din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate ce este rău din [vistieria] rea [a inimii lui]. Căci din prisosul inimii vorbește gura. De ce‑Mi ziceți: «Doamne, Doamne!» și nu faceți ce spun Eu? Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele și le înfăptuiește: se aseamănă cu un om care, zidind o casă, a săpat adânc și a pus temelia pe stâncă. A venit un puhoi de ape și s‑a năpustit șuvoiul peste casa aceea, dar n‑a putut s‑o clatine, pentru că a fost bine zidită. Dar cine aude și nu face se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. S‑a năpustit șuvoiul asupra ei, ea s‑a surpat îndată, iar prăbușirea acelei case a fost mare.” După ce a sfârșit de rostit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, Isus a intrat în Capernaum. Robul unui centurion, la care acesta ținea foarte mult, era bolnav, pe moarte. Auzind despre Isus, centurionul a trimis la El câțiva bătrâni ai iudeilor, ca să‑L roage să vină și să‑i vindece robul. Aceștia au venit la Isus și L‑au rugat stăruitor, zicând: „Merită să‑i faci acest bine, căci iubește neamul nostru, iar sinagoga el ne‑a zidit‑o.” Isus a plecat cu ei, dar, când a ajuns aproape de casă, centurionul a trimis la El niște prieteni să‑I spună: „Doamne, nu Te osteni, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu! De aceea nici nu m‑am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci spune un cuvânt, și slujitorul meu va fi vindecat. Căci și eu sunt om aflat sub autoritate și am sub mine soldați; iar când îi zic unuia: «Du‑te!», se duce, când îi zic altuia: «Vino!», vine, și când îi zic robului meu: «Fă asta!», face.” La auzul acestor vorbe, Isus S‑a mirat de el și, întorcându‑Se către mulțimea care‑L urma, a zis: „Vă spun că nici în Israel n‑am găsit o asemenea credință!” Când s‑au întors acasă, cei trimiși l‑au găsit sănătos pe robul [care fusese bolnav]. După aceea, Isus S‑a dus într‑o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui și o mulțime numeroasă. Când S‑a apropiat de poarta cetății, iată că duceau la groapă un mort, singurul fiu al mamei sale, care era văduvă; și împreună cu ea era o mulțime destul de mare din cetate. Când a văzut‑o, Domnului I s‑a făcut milă de ea și i‑a zis: „Nu plânge!” Apoi S‑a apropiat și S‑a atins de raclă, iar cei care o duceau s‑au oprit. El a zis: „Tinere, scoală‑te, îți spun!” Mortul s‑a ridicat în capul oaselor și a început să vorbească, iar Isus l‑a dat mamei lui. Toți au fost cuprinși de frică și‑L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s‑a ridicat între noi” și „Dumnezeu a cercetat poporul Său.” Cuvântul acesta despre El s‑a răspândit în toată Iudeea și în tot ținutul dimprejur. Ucenicii lui Ioan l‑au înștiințat despre toate acestea. Ioan i‑a chemat pe doi dintre ei și i‑a trimis la Domnul să‑I spună: „Tu ești Cel care vine sau să așteptăm pe altul?” Când au ajuns la El, oamenii I‑au zis: „Ioan Botezătorul ne‑a trimis la Tine să‑Ți spunem: «Tu ești Cel care vine sau să așteptăm pe altul?»” Chiar în ceasul acela Isus îi vindeca pe mulți de boli, de neputințe și de duhuri rele și multor orbi le dăruia vederea. Și le‑a răspuns zicând: „Mergeți și spuneți‑i lui Ioan ce vedeți și auziți: orbii își capătă vederea, șchiopii umblă leproșii sunt curățiți, surzii aud morții învie, iar săracilor li se aduc vești bune. Ferice de cel care nu se poticnește din pricina Mea!” După ce au plecat trimișii lui Ioan, Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie clătinată de vânt? Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei care poartă haine scumpe și care trăiesc în desfătări sunt în casele regilor. Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet. El este acela despre care s‑a scris: Iată, trimit înaintea Feței Tale pe solul Meu, care va pregăti calea înaintea Ta. Vă spun că, dintre cei născuți din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan [Botezătorul]. Totuși cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el. Și toți oamenii, când au auzit, chiar și vameșii, au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan, dar fariseii și învățătorii Legii au respins planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui. Cu cine‑i voi asemăna așadar pe oamenii din generația aceasta și cu cine se aseamănă ei? Sunt asemenea unor copii care stau în piață și strigă unii către alții: «V‑am cântat din fluier, și n‑ați jucat; v‑am cântat de jale, și n‑ați plâns.» Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine și nebând vin, iar voi ziceți: «Are demon!» A venit Fiul Omului, care mănâncă și bea, iar voi ziceți: «Iată un mâncău și un bețiv, prieten cu vameșii și cu păcătoșii.» Dar înțelepciunea a fost găsită dreaptă de toți copiii ei.” Unul dintre farisei L‑a poftit să mănânce acasă la el. Isus a intrat în casa fariseului și S‑a așezat la masă. Și iată că o femeie din cetate, o păcătoasă, aflând că era la masă în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir. Și, cum stătea în spate, lângă picioarele lui Isus, și plângea, a început să‑I stropească picioarele cu lacrimi și să I le șteargă cu părul capului ei; Îi săruta picioarele și le ungea cu mir. Când a văzut aceasta, fariseul care‑L chemase a zis în sinea lui: „Acesta, dacă ar fi profet, ar ști cine și ce fel de femeie este cea care‑L atinge, ar ști că este o păcătoasă!” Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Simone, am ceva să‑ți spun!” „Spune, Învățătorule”, I‑a zis el. „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Fiindcă n‑aveau cu ce plăti, i‑a iertat pe amândoi. [Spune,] care dintre ei îl va iubi mai mult?” Simon I‑a răspuns: „Socotesc că acela căruia i‑a iertat mai mult.” Iar El i‑a zis: „Drept ai judecat.” Apoi S‑a întors spre femeie și i‑a zis lui Simon: „O vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și nu Mi‑ai dat apă pentru picioare, dar ea Mi‑a stropit picioarele cu lacrimi și Mi le‑a șters cu părul [capului] ei. Sărutare nu Mi‑ai dat, dar ea, de când am intrat, n‑a încetat să‑Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l‑ai uns cu untdelemn, dar ea Mi‑a uns picioarele cu mir. De aceea îți spun: păcatele ei cele multe sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puțin, iubește puțin.” Apoi i‑a zis femeii: „Păcatele îți sunt iertate!” Iar comesenii au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta care iartă și păcatele?” Dar Isus i‑a zis femeii: „Credința ta te‑a mântuit; mergi în pace!” Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate și din sat în sat propovăduind și ducând vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu. Cu El erau cei doisprezece și niște femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, Ioana, soția lui Huza, administrator al lui Irod, Susana și multe altele, care le slujeau cu ce aveau. Când s‑a strâns o mare mulțime și au venit la El oameni de prin cetăți, Isus a spus o pildă: „Semănătorul a ieșit să‑și semene sămânța. Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare și păsările cerului au mâncat‑o. O altă parte a căzut pe piatră și, după ce a răsărit, s‑a uscat, pentru că nu avea umezeală. O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut odată cu ea și au înăbușit‑o. O altă parte a căzut pe pământ bun, a crescut și a făcut rod însutit.” După ce a spus acestea, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă!” Ucenicii Lui L‑au întrebat ce înseamnă pilda aceasta. El le‑a zis: „Vouă vi s‑a dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți li se vorbește în pilde, pentru ca, deși privesc, să nu vadă și, deși aud, să nu înțeleagă. ” Acesta este înțelesul pildei: „Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Cei de lângă drum sunt cei care au auzit; apoi vine Diavolul și ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să fie mântuiți. Cei de pe piatră sunt aceia care, atunci când aud, primesc Cuvântul cu bucurie; dar n‑au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar la vremea încercării cad. Sămânța căzută între spini sunt cei care au auzit, dar sunt înăbușiți pe drum de griji, bogăție și de plăcerile vieții acesteia și nu ajung până la coacere. Iar sămânța ce a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul cu o inimă bună și curată, îl păstrează și aduc rod în răbdare. Nimeni, după ce a aprins o lampă, n‑o acoperă cu un vas, nici nu o pune sub pat, ci o pune într‑un sfeșnic, pentru ca cei care intră să vadă lumina. Fiindcă nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nimic tăinuit care nu va fi cunoscut și nu va ieși la iveală. Luați aminte, așadar, cum ascultați; căci celui ce are i se va da, dar celui ce nu are i se va lua și ce i se pare că are.” Au venit la El mama și frații Lui, dar nu puteau să ajungă la El din pricina mulțimii. Cineva I‑a spus: „Mama Ta și frații Tăi stau afară și vor să Te vadă.” Însă El a răspuns: „Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și‑l împlinesc.” Într‑o zi, Isus S‑a urcat într‑o barcă împreună cu ucenicii Lui și le‑a zis: „Să trecem de cealaltă parte a lacului.” Și au ieșit în larg. Pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s‑a iscat o furtună cu vânt puternic, au început să ia apă și erau în primejdie. Au venit la El, L‑au trezit și I‑au zis: „Stăpâne, Stăpâne, pierim!” Isus S‑a trezit și a certat vântul și valurile, care s‑au potolit; și s‑a făcut liniște. Apoi le‑a zis ucenicilor: „Unde vă este credința?” Plini de spaimă, ei s‑au minunat și ziceau unii către alții: „Cine este oare Acesta, care poruncește și vânturilor, și apei, iar ele I se supun?” Au tras la țărm în ținutul gherasenilor, care este în fața Galileei. Când a coborât Isus pe țărm, L‑a întâmpinat un om din cetate care avea demoni. De multă vreme nu purta haine și nu locuia într‑o casă, ci în morminte. Când L‑a văzut pe Isus, a căzut înaintea Lui urlând și a strigat tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te rog să nu mă chinuiești!” Căci Isus îi poruncise duhului necurat să iasă din om. (Pentru că de multe ori duhul pusese stăpânire pe el și, ca să‑l păzească, îl legau cu lanțuri și cu obezi, dar el rupea legăturile și era gonit de demon în locuri pustii.) Isus l‑a întrebat: „Care‑ți este numele?” „Legiune ”, a răspuns el; pentru că intraseră mulți demoni în el. Și demonii Îl rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să plece în Adânc. Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Și demonii L‑au rugat să le dea voie să intre în ei. Și El le‑a dat voie. Demonii au ieșit din om, au intrat în porci, și turma s‑a repezit de pe stâncă în lac și s‑a înecat. Când au văzut cele întâmplate, porcarii au fugit și au dat de veste în cetate și prin sate. Oamenii au ieșit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus și l‑au găsit pe omul din care ieșiseră demonii șezând la picioarele Lui, îmbrăcat și sănătos la minte; și s‑au înspăimântat. Cei care văzuseră le‑au povestit cum fusese vindecat demonizatul. Toată mulțimea din ținutul gherasenilor L‑a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Iar El S‑a urcat în barcă și S‑a întors. Omul din care ieșiseră demonii Îl ruga să‑i dea voie să rămână cu El. Dar [Isus] i‑a dat drumul, zicând: „Întoarce‑te acasă și povestește tot ce a făcut Dumnezeu pentru tine!” El a plecat și a vestit în toată cetatea tot ce făcuse Isus pentru el. Când S‑a întors Isus, mulțimea L‑a primit cu bucurie, căci toți Îl așteptau. Și iată că a venit un om pe nume Iair, care era un conducător al sinagogii. El a căzut la picioarele lui Isus și L‑a rugat să vină în casa lui, pentru că avea o singură fiică, de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe când se ducea El într‑acolo, mulțimile au început să‑L îmbulzească. Și era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge și care își cheltuise tot ce avea cu doctorii fără să o fi putut vindeca vreunul. Ea s‑a apropiat din spate și I‑a atins poala hainei. Îndată, scurgerea de sânge s‑a oprit. Și Isus a zis: „Cine s‑a atins de Mine?” Fiindcă toți tăgăduiau, Petru [și cei ce erau cu El] au zis: „Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te împresoară, [și mai întrebi: «Cine s‑a atins de Mine?» ”] Dar Isus a răspuns: „S‑a atins cineva de Mine, căci am simțit că a ieșit din Mine o putere.” Când a văzut femeia că nu se poate ascunde, a venit tremurând, a căzut la picioarele Lui și a povestit în fața întregului popor din ce pricină se atinsese de El și cum fusese vindecată pe loc. Dar Isus i‑a zis: „[Îndrăznește,] fiică! Credința ta te‑a mântuit. Mergi în pace!” Pe când vorbea El, a venit cineva din casa mai‑marelui sinagogii și i‑a spus lui Iair: „Fiica ta a murit; nu‑L mai necăji pe Învățător!” Dar Isus, când a auzit, i‑a zis: „Nu te teme; crede numai, și va fi vindecată!” Când a ajuns acasă, n‑a lăsat pe nimeni să intre cu El, în afară de Petru, Ioan, Iacov, tatăl fetei și mama ei. Toți plângeau și o boceau. Atunci, Isus a zis: „Nu plângeți, căci fetița n‑a murit, ci doarme!” Ei însă Îl luau în râs, căci știau că murise. Dar El, [după ce i‑a scos pe toți afară,] a apucat‑o de mână și a strigat‑o, zicând: „Fetițo, scoală‑te!” Și duhul ei s‑a întors, iar ea s‑a sculat îndată. Isus a poruncit să‑i dea fetiței să mănânce. Părinții ei au rămas uimiți. Dar El le‑a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate. Chemându‑i pe cei doisprezece, Isus le‑a dat autoritate peste toți demonii și putere să vindece boli. I‑a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să‑i vindece pe cei bolnavi. Și le‑a zis: „Să nu luați nimic cu voi pentru drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani; și nici două haine să nu vă luați. În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. Iar dacă nu vă vor primi, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind și făcând vindecări pretutindeni. Tetrarhul Irod a auzit despre toate cele săvârșite [de El] și era nedumerit de ceea ce se spunea: după unii, Ioan ar fi înviat din morți; după alții, se arătase Ilie; iar după alții, înviase unul dintre profeții din vechime. Dar Irod zicea: „Lui Ioan i‑am tăiat capul; cine este cel despre care aud toate acestea?” Și căuta să‑L vadă. După ce s‑au întors, apostolii I‑au povestit lui Isus tot ce făcuseră. El i‑a luat și S‑a retras deoparte, în cetatea numită Betsaida. Mulțimile, când au aflat, au mers după El. Isus le‑a primit, le‑a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i‑a vindecat pe cei ce aveau nevoie de vindecare. Fiindcă ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s‑au apropiat și I‑au zis: „Dă drumul mulțimilor, să se ducă în satele și cătunele din împrejurimi să găzduiască și să‑și caute de mâncare, pentru că aici suntem într‑un loc pustiu!” Isus le‑a zis: „Dați‑le voi să mănânce!” Dar ei I‑au răspuns: „Noi nu avem decât cinci pâini și doi pești; doar dacă ne‑am duce noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!” Erau cam cinci mii de bărbați. Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Puneți‑i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!” Au făcut întocmai: i‑au pus să se așeze pe toți. Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și‑a ridicat ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, apoi le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor să le împartă mulțimilor. Au mâncat și s‑au săturat toți, și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase. Isus Se ruga singur deoparte, iar ucenicii erau cu El; și i‑a întrebat, zicând: „Cine zic mulțimile că sunt Eu?” Ei I‑au răspuns: „ Unii, Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții – că a înviat un profet dintre cei din vechime.” „Dar voi”, i‑a întrebat El, „cine ziceți că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I‑a răspuns Petru. Isus le‑a poruncit cu asprime să nu spună nimănui lucrul acesta, căci le zisese că Fiul Omului trebuie să pătimească multe, să fie respins de bătrâni, de preoții de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să învie. Apoi le‑a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Căci oricine va vrea să‑și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va scăpa. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă s‑ar nimici ori s‑ar pierde pe sine? Pentru că dacă se va rușina cineva de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul Omului de el când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.” Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i‑a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și a urcat pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s‑a schimbat înfățișarea chipului, iar îmbrăcămintea I s‑a făcut de un alb strălucitor. Și iată că doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie, care se arătaseră în slavă și vorbeau despre plecarea Lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. Petru și cei ce erau cu el erau doborâți de somn. Când s‑au trezit, au văzut slava lui Isus și pe cei doi bărbați care erau cu El. Când să se despartă aceștia de El, Petru I‑a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune. Pe când spunea el aceste cuvinte, a venit un nor și i‑a acoperit cu umbra lui; ucenicii s‑au înspăimântat când au intrat ei în nor. Și din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu cel ales: de El să ascultați.” Când s‑a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și, în acele zile, n‑au spus nimănui nimic despre cele ce văzuseră. A doua zi, când au coborât de pe munte, o mulțime mare L‑a întâmpinat pe Isus. Și iată că un om din mulțime a strigat: „Învățătorule, Te rog, uită‑Te la fiul meu, căci este singurul meu copil! Îl apucă un duh și, deodată, băiatul răcnește, se zvârcolește cu spume la gură, și demonul cu greu pleacă de la el, lăsându‑l zdrobit. I‑am rugat pe ucenicii Tăi să scoată demonul din el, dar n‑au putut.” Isus a răspuns: „O, generație necredincioasă și pornită la rău, până când voi mai fi cu voi și vă voi mai răbda? Adu‑l aici pe fiul tău!” Chiar când venea băiatul, demonul l‑a trântit și l‑a zguduit. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l‑a vindecat pe băiat și l‑a dat înapoi tatălui său. Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu. Pe când toți se mirau de tot ce făcea Isus, El le‑a zis ucenicilor Săi: „Luați bine aminte la cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor!” Dar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu‑l priceapă; și se temeau să‑I pună întrebări cu privire la ceea ce spusese. Apoi le‑a venit gândul să știe care dintre ei ar fi mai mare. Isus, care le‑a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaș, l‑a pus să stea lângă El și le‑a zis: „Oricine îl primește pe acest copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel ce M‑a trimis. Fiindcă cel care este mai mic între voi toți, acela este mare.” Ioan a răspuns: „Stăpâne, noi am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu Te urmează împreună cu noi.” Isus i‑a răspuns: „Nu‑l opriți, fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.” Când s‑a împlinit vremea înălțării Sale, Isus S‑a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim. A trimis soli înaintea Sa, care au mers și au intrat într‑un sat al samaritenilor, ca să facă pregătiri pentru El. Dar aceștia nu L‑au primit, pentru că Se îndrepta spre Ierusalim. Văzând aceasta, Iacov și Ioan, ucenicii Săi, au zis: „Doamne, vrei să chemăm să se coboare foc din cer și să‑i mistuie, [cum a făcut Ilie]?” Isus S‑a întors spre ei și i‑a mustrat. [El a zis: „Nu știți de ce duh sunteți mânați! Căci Fiul Omului n‑a venit să nimicească sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” ] Și au plecat în alt sat. Pe când erau pe drum, cineva I‑a zis: „[Doamne,] Te voi urma oriunde vei merge.” Isus i‑a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n‑are unde să‑Și plece capul.” A zis apoi către altul: „Urmează‑mă!” Acesta I‑a răspuns: „Doamne, îngăduie‑mi să mă duc mai întâi să‑l îngrop pe tatăl meu!” Dar Isus i‑a zis: „Lasă morții să‑și îngroape morții, iar tu mergi și vestește Împărăția lui Dumnezeu!” Altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar îngăduie‑mi mai întâi să‑mi iau rămas‑bun de la cei din casa mea!” Isus i‑a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și privește înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.” După aceea, Domnul a mai ales șaptezeci și i‑a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetățile și în toate locurile pe unde avea El să treacă. Și le‑a zis: „De secerat este mult, dar lucrători puțini sunt! Rugați‑L deci pe Stăpânul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui. Mergeți! Iată, vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Să nu luați cu voi nici pungă, nici traistă, nici sandale și să nu salutați pe nimeni pe drum. În orice casă veți intra, să ziceți întâi: «Pace casei acesteia!» Și dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el; altminteri, ea se va întoarce la voi. Să rămâneți în casa aceea, să mâncați și să beți de la ei, căci vrednic este lucrătorul de plata lui. Să nu vă mutați din casă în casă. În orice cetate veți intra și vă vor primi, să mâncați ce vi se va pune înainte, să‑i vindecați pe bolnavii de acolo și să le ziceți: «Împărăția lui Dumnezeu s‑a apropiat de voi.» Dar în orice cetate veți intra și nu vă vor primi, să ieșiți pe străzile ei și să ziceți: «Chiar și praful din cetatea voastră, care s‑a prins pe picioarele noastre, îl scuturăm împotriva voastră. Să știți însă că Împărăția lui Dumnezeu s‑a apropiat de voi.» Vă spun că, în ziua aceea, va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă s‑ar fi făcut în Tir și în Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s‑ar fi pocăit în sac și cenușă. De aceea, la judecată, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi. Și tu, Capernaume, vei fi oare înălțat până la cer? Nu, ci până în Locuința Morților vei fi coborât! Cine vă ascultă pe voi Mă ascultă pe Mine și cine vă respinge pe voi Mă respinge pe Mine; iar cine Mă respinge pe Mine Îl respinge pe Cel care M‑a trimis.” Cei șaptezeci s‑au întors cu bucurie și au zis: „Doamne, chiar și demonii ni se supun în Numele Tău!” Isus le‑a zis: „L‑am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger. Iată, v‑am dat putere să călcați peste șerpi și scorpioni și peste toată puterea vrăjmașului; și de nimic nu veți fi vătămați. Totuși, să nu vă bucurați de faptul că duhurile vi se supun, ci bucurați‑vă că numele voastre sunt scrise în ceruri!” În ceasul acela, Isus S‑a bucurat în Duhul Sfânt și a zis: „Te laud, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le‑ai descoperit pruncilor! Da, Tată, pentru că așa ai găsit Tu cu cale. Toate Mi‑au fost încredințate de Tatăl Meu; și nimeni nu știe cine este Fiul în afară de Tatăl și nici cine este Tatăl în afară de Fiul și de cel căruia vrea Fiul să i‑L descopere.” Apoi S‑a întors către ucenici și le‑a spus deoparte: „Ferice de ochii care văd ce vedeți voi! Căci vă spun că mulți profeți și regi au vrut să vadă ce vedeți voi, și nu au văzut, și să audă ce auziți voi, și nu au auzit.” Și, iată, un învățător al Legii s‑a ridicat să‑L ispitească pe Isus și I‑a zis: „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i‑a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” El a răspuns, zicând: „ Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți. ” „Drept ai răspuns”, i‑a zis Isus; „fă așa și vei trăi!” Dar el, vrând să se îndreptățească, I‑a zis lui Isus: „Și cine este aproapele meu?” Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Un om se cobora din Ierusalim spre Ierihon și a căzut între tâlhari. Aceștia l‑au dezbrăcat, l‑au bătut zdravăn și au plecat, lăsându‑l aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe acel drum un preot, care, văzându‑l, a trecut pe partea cealaltă. La fel și un levit care mergea pe acolo, când l‑a văzut, a trecut pe partea cealaltă. Dar un samaritean aflat în călătorie a venit spre el și, văzându‑l, i s‑a făcut milă. S‑a apropiat, i‑a legat rănile și a turnat pe ele untdelemn și vin. Apoi l‑a pus pe animalul lui de povară, l‑a dus la un han și l‑a îngrijit. A doua zi, [când a plecat,] a scos doi dinari, i‑a dat hangiului și i‑a zis: «Să‑l îngrijești, iar ce vei cheltui în plus îți voi da eu, la întoarcere.» Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?” „Cel care și‑a făcut milă de el”, a răspuns acela. Isus i‑a zis: „Du‑te și fă și tu la fel!” Pe când erau pe drum, Isus a intrat într‑un sat. O femeie pe nume Marta L‑a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s‑a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvântul Lui. Marta era împărțită cu multă slujire. Ea a venit repede la Isus și I‑a zis: „Doamne, nu‑Ți pasă că sora mea m‑a lăsat să slujesc singură? Zi‑i deci să mă ajute!” Domnul i‑a răspuns, zicând: „Marto, Marto, te îngrijorezi și te frămânți pentru multe, dar de un singur lucru este nevoie. Maria a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” Isus Se ruga într‑un anumit loc, iar când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I‑a zis: „Doamne, învață‑ne să ne rugăm, cum i‑a învățat și Ioan pe ucenicii lui!” El le‑a zis: „Când vă rugați, să ziceți: «Tatăl [nostru care ești în ceruri], sfințească‑se Numele Tău, vie Împărăția Ta, [facă‑se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ]! Pâinea noastră cea de toate zilele dă‑ne‑o nouă în fiecare zi și ne iartă nouă păcatele noastre fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator; și nu ne duce în ispită, [ci ne izbăvește de Cel Rău]!»” El le‑a mai zis: „ Dacă unul dintre voi are un prieten și merge la el în miez de noapte și‑i zice: «Prietene, împrumută‑mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu și n‑am ce să‑i pun înainte» și dacă dinăuntru prietenul îi răspunde: «Nu mă tulbura! Acum ușa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat: nu pot să mă ridic să‑ți dau», vă spun: chiar dacă nu se va ridica să‑i dea fiindcă‑i este prieten, totuși pentru îndrăzneala lui se va ridica să‑i dea ce‑i trebuie. De aceea și Eu vă spun: cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide! Căci oricine cere primește; cine caută găsește, iar celui ce bate i se deschide. Cine dintre voi este tatăl care, [dacă‑i cere fiul său pâine, să‑i dea o piatră,] dacă‑i cere fiul un pește, să‑i dea un șarpe în loc de pește sau, dacă‑i cere un ou, să‑i dea un scorpion? Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să le dați daruri bune copiilor voștri, cu atât mai mult Tatăl [vostru] din cer le va da Duh Sfânt celor care I‑L cer!” Isus a scos dintr‑un om un duh de muțenie. După ce a ieșit demonul, mutul a vorbit, iar mulțimile au rămas uimite. Unii dintre ei ziceau: „Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate El demonii.” Alții, ca să‑L ispitească, Îi cereau un semn din cer. Dar El, cunoscându‑le gândurile, le‑a zis: „Orice împărăție dezbinată împotriva ei înseși este pustiită și casă peste casă va cădea. Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuși, cum va dăinui împărăția lui? Fiindcă ziceți că Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul. Și dacă Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voștri cu cine‑i scot? De aceea, ei vor fi judecătorii voștri. Dar, dacă Eu scot demonii cu degetul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a ajuns la voi. Când cel puternic și bine înarmat își păzește curtea, avutul lui este în siguranță. Dar, dacă vine unul mai puternic decât el și‑l răpune, atunci îi ia toate armele în care se încredea și împarte prăzile. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește. Când a ieșit din om, duhul necurat umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă. Fiindcă n‑o găsește, zice: «Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit.» Și când ajunge, o găsește măturată și împodobită. Atunci se duce, ia alte șapte duhuri, mai rele decât el, intră în casă și își fac locuința acolo; iar starea din urmă a acelui om devine mai rea decât cea dintâi.” Pe când spunea El aceste cuvinte, o femeie din mulțime și‑a ridicat glasul și I‑a zis: „Ferice de pântecele care Te‑a purtat și de sânul care te‑a alăptat!” Iar El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și‑L păzesc!” Când mulțimile se înghesuiau în jurul Lui, Isus a început să vorbească: „Generația aceasta este o generație rea; ea cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul [profetului] Iona. Căci, după cum Iona a fost un semn pentru cei din Ninive, tot așa Fiul Omului va fi pentru generația aceasta. Regina de la miazăzi se va ridica la judecată împotriva bărbaților din generația aceasta și‑i va osândi; pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon; și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon. Bărbații din Ninive se vor ridica la judecată împotriva generației acesteia și o vor osândi, pentru că ei s‑au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât Iona. Nimeni, după ce a aprins o candelă, n‑o pune într‑un loc ascuns sau sub obroc, ci în sfeșnic, pentru ca cei care intră să vadă lumina. Ochiul tău este candela trupului. Când ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este luminat; dar când este rău, și trupul tău este întunecat. Ia seama deci ca nu cumva lumina din tine să fie întuneric! Dacă trupul tău este luminat în întregime, neavând nicio parte întunecată, va fi la fel de plin de lumină ca atunci când te luminează o candelă cu lumina ei.” Pe când vorbea Isus, un fariseu L‑a rugat să prânzească la el. El a intrat și S‑a așezat la masă. Fariseul s‑a mirat văzând că Isus nu S‑a spălat înainte de masă. Dar Domnul i‑a zis: „Voi, fariseii, curățați partea de afară a paharului și a vasului, dar interiorul vostru este plin de lăcomie și răutate. Nesăbuiților, oare Acela care a făcut partea din afară n‑a făcut‑o și pe cea dinăuntru? Dați milostenie din cele dinăuntru, și atunci toate vă vor fi curate! Dar vai de voi, fariseilor, pentru că voi dați zeciuială din mentă, din rută și din toate legumele, dar lăsați deoparte dreptatea și dragostea de Dumnezeu! Pe acestea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați deoparte. Vai de voi, fariseilor, pentru că vă plac scaunele dintâi în sinagogi și saluturile prin piețe! Vai de voi, [cărturari și farisei fățarnici,] pentru că sunteți ca mormintele care nu se văd și pe care oamenii pășesc fără să știe!” Unul dintre învățătorii Legii I‑a răspuns, zicând: „Învățătorule, spunând aceste lucruri, ne jignești și pe noi!” „Vai și de voi, învățători ai Legii”, a răspuns Isus, „pentru că puneți pe oameni poveri grele, iar voi nici măcar cu un deget nu le atingeți! Vai de voi, pentru că zidiți mormintele profeților pe care i‑au ucis părinții voștri! Prin aceasta mărturisiți că încuviințați faptele părinților voștri, căci ei i‑au ucis pe profeți, iar voi le zidiți [mormintele]. De aceea și înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: «Le voi trimite profeți și apostoli; pe unii dintre ei îi vor ucide și îi vor prigoni, ca să se ceară de la generația aceasta sângele tuturor profeților care a fost vărsat de la întemeierea lumii: de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar și sanctuar.» Da, vă spun, se va cere de la această generație. Vai de voi, învățători ai Legii, pentru că ați pus mâna pe cheia cunoștinței; nu doar că voi înșivă n‑ați intrat, ci i‑ați și împiedicat pe cei care voiau să intre!” După ce a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să‑L dușmănească înverșunat, cu gând să‑L iscodească în multe feluri; I‑au întins astfel curse, ca să‑L prindă cu vreo vorbă [și să‑L poată învinui]. Când s‑a adunat mulțimea cu miile, încât oamenii se călcau unii pe alții, Isus a început să le vorbească mai întâi ucenicilor Săi: „Feriți‑vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia! Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. De aceea, orice ați spus la întuneric va fi auzit la lumină; și orice ați vorbit la ureche în odăițe va fi vestit de pe acoperișuri. Vă spun vouă, prietenii Mei, nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar după aceea nu mai pot face nimic! Vă voi arăta însă de cine să vă temeți: temeți‑vă de Acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeți. Nu se vând oare cinci vrăbii pe doi bani? Totuși, niciuna dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Până și perii capului, toți vă sunt numărați. Nu vă temeți! Voi sunteți mai prețioși decât multe vrăbii. Vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi și Fiul Omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Dar cine Mă va tăgădui înaintea oamenilor va fi tăgăduit și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Oricine va vorbi împotriva Fiului Omului va fi iertat, dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat. Când vă vor duce înaintea sinagogilor, a dregătorilor și a autorităților, să nu vă îngrijorați cum sau ce veți răspunde în apărarea voastră, nici ce veți vorbi, fiindcă Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneți!” Cineva din mulțime I‑a zis lui Isus: „Învățătorule, spune‑i fratelui meu să împartă cu mine moștenirea!” „Omule ”, i‑a răspuns Isus, „cine M‑a pus judecător sau împărțitor peste voi?” Apoi le‑a zis: „Luați seama și păziți‑vă de orice lăcomie, fiindcă oricât de bogat ar fi cineva, viața lui nu stă în averile lui!” Și le‑a spus o pildă: „Ogorul unui om bogat a dat recoltă îmbelșugată. El se gândea în sinea lui, zicând: «Ce voi face, fiindcă nu mai am unde să‑mi adun roadele?» Și a mai zis: «Iată ce voi face: îmi voi dărâma hambarele, voi zidi altele mai mari și acolo îmi voi strânge tot grâul și toate bunătățile mele; și‑i voi zice sufletului meu: ‘Suflete, ai multe bunătăți, strânse pentru mulți ani. Odihnește‑te, mănâncă, bea și veselește‑te!’» Dar Dumnezeu i‑a zis: «Nebunule, chiar în noaptea aceasta ți se va cere sufletul! Cele pe care le‑ai pregătit ale cui vor fi?» La fel este și cel care adună comori pentru sine și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.” Isus le‑a zis ucenicilor săi: „De aceea vă spun: nu vă îngrijorați cu privire la viață (ce veți mânca), nici cu privire la trup (cu ce vă veți îmbrăca). Viața este mai mult decât hrana, și trupul – decât îmbrăcămintea. Uitați‑vă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n‑au nici cămară, nici hambar, și totuși Dumnezeu îi hrănește! Cu cât mai prețioși sunteți voi decât păsările! Cine dintre voi, chiar îngrijorându‑se, poate să adauge un cot la statura lui? Deci, dacă nu puteți face nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijorați de celelalte? Uitați‑vă cum cresc crinii: ei nu trudesc, nici nu torc. Vă spun însă că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s‑a îmbrăcat ca unul dintre ei. Iar dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca pe voi, puțin credincioșilor! Voi să nu căutați și să nu vă frământați cu privire la ce veți mânca și ce veți bea! Pe toate acestea neamurile lumii le râvnesc. Tatăl vostru știe că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui [Dumnezeu], și [toate] acestea vi se vor da pe deasupra! Nu te teme, turmă mică, fiindcă Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția! Vindeți ce aveți și dați milostenie! Faceți‑vă rost de pungi care nu se învechesc, comoară nesfârșită în ceruri, unde hoțul nu se apropie și molia nu roade! Pentru că, unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Mijlocul să vă fie încins și făcliile, aprinse. Să fiți ca niște oameni care‑l așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să‑i deschidă îndată când va veni și va bate la ușă. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind când va veni! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va așeza la masă și va veni să‑i servească. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, dacă‑i va găsi așa, ferice de [robii] aceia! Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce ceas vine hoțul, [ar veghea și] n‑ar îngădui să‑i fie spartă casa. Și voi fiți gata, căci Fiul Omului vine în ceasul în care nici nu vă gândiți!” „Doamne”, I‑a zis Petru, „pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toți?” Și Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios și chibzuit pe care‑l va pune stăpânul său peste slujitorii din casa lui, ca să le dea partea de hrană la vremea cuvenită? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând astfel! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate avuțiile sale. Dar, dacă robul acela zice în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» și începe să‑i bată pe slujitori și pe slujnice, să mănânce, să bea și să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu‑l știe; îl va tăia în bucăți, și soarta lui va fi soarta necredincioșilor. Robul acela care a știut voia stăpânului său și nu s‑a pregătit, nici n‑a lucrat după voia lui va primi multe lovituri. Dar cel care n‑a știut‑o și a făcut lucruri ce merită lovituri va primi puține lovituri. Oricui i s‑a dat mult, mult i se va cere, și cui i s‑a încredințat mult, mai mult i se va cere. Am venit să arunc foc pe pământ, și cât aș vrea să fie aprins deja! Am un botez cu care trebuie să fiu botezat și cât sunt de apăsat până se va împlini! Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Vă spun: nu, ci mai degrabă dezbinare. De acum înainte, cinci dacă vor fi într‑o casă, vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, și fiul împotriva tatălui; mama, împotriva fiicei, și fiica, împotriva mamei; soacra, împotriva nurorii sale, și nora, împotriva soacrei.” El le‑a mai zis mulțimilor: „Când vedeți un nor ridicându‑se la apus, îndată ziceți: «Vine ploaia.» Și așa se întâmplă. Și când vântul suflă de la miazăzi, ziceți: «Va fi arșiță.» Și așa se întâmplă. Fățarnicilor, chipul pământului și al cerului îl puteți recunoaște, dar vremea aceasta cum de nu puteți s‑o înțelegeți? Și de ce nu judecați voi înșivă ce este drept? Când mergi cu potrivnicul tău înaintea stăpânitorului, pe drum dă‑ți silința să te împaci cu el, ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna aprodului, iar aprodul să te arunce în temniță! Îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei da înapoi și ultimul bănuț.” În vremea aceea, au venit unii și I‑au povestit lui Isus despre galileenii al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. [Isus] le‑a răspuns, zicând: „Credeți că galileenii aceștia au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni pentru că au pătimit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel! Sau cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam și i‑a omorât, credeți că au fost mai vinovați decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel!” El a spus pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în vie. A venit să caute rod în el, dar n‑a găsit. Atunci i‑a zis lucrătorului: «Iată, sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, dar nu găsesc. Taie‑l! De ce să mai secătuiască pământul?» Dar lucrătorul i‑a răspuns: «Stăpâne, mai lasă‑l și anul acesta; îl voi săpa împrejur și‑i voi pune gunoi. Poate că anul viitor va rodi; dacă nu, îl vei tăia.»” Isus dădea învățătură într‑o sinagogă în ziua sabatului. Și iată că acolo era o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputință: era gârbovă și nu putea nicidecum să se îndrepte. Văzând‑o, Isus a chemat‑o și i‑a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta!” Și‑a pus mâinile peste ea, iar femeia s‑a îndreptat îndată și‑L slăvea pe Dumnezeu. Dar mai‑marele sinagogii, mânios că Isus vindecase în ziua sabatului, a zis mulțimii: „Sunt șase zile în care trebuie să se lucreze; în acestea să veniți ca să fiți vindecați, nu în ziua sabatului!” „Fățarnicilor”, i‑a răspuns Domnul, „în ziua sabatului oare nu‑și dezleagă fiecare dintre voi boul sau măgarul de la iesle și‑l duce să‑l adape? Iar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana, iată, de optsprezece ani o ținea legată, nu trebuia să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sabatului?” Când a vorbit El astfel, toți potrivnicii Lui au rămas rușinați, iar mulțimea se bucura de toate faptele slăvite pe care le săvârșea El. Isus a zis: „Cu ce se aseamănă Împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi asemăna? Se aseamănă cu un grăunte de muștar pe care l‑a luat un om și l‑a aruncat în grădina sa; el a crescut, s‑a făcut un copac [mare] și păsările cerului și‑au făcut cuiburi în ramurile lui.” El a mai zis: „Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Se aseamănă cu aluatul pe care l‑a luat o femeie și l‑a pus în trei măsuri de făină de grâu, până a dospit totul.” Isus trecea prin cetăți și prin sate, dând învățătură în drum spre Ierusalim. Cineva I‑a zis: „Doamne, sunt oare puțini cei ce se mântuiesc?” El a răspuns: „Străduiți‑vă să intrați pe ușa cea strâmtă, căci – vă spun – mulți vor căuta să intre, și nu vor putea! Odată ce Stăpânul casei Se va ridica și va încuia ușa, iar voi, de afară, veți începe să bateți la ușă, zicând: «Doamne, [Doamne,] deschide‑ne!», drept răspuns, El vă va zice: «Nu știu de unde sunteți!» Atunci veți începe să spuneți: «Noi am mâncat și am băut în fața Ta și pe străzile noastre ai dat învățături!» Și El va răspunde zicând: «Nu știu de unde sunteți; plecați de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege! » Va fi plânsul și scrâșnirea dinților când îi veți vedea pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov și pe toți profeții în Împărăția lui Dumnezeu, iar voi veți fi scoși afară. Vor veni de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor sta la masă în Împărăția lui Dumnezeu. Și iată: sunt unii dintre cei de pe urmă care vor fi cei dintâi și sunt unii dintre cei dintâi care vor fi cei de pe urmă.” În ceasul acela, au venit niște farisei și I‑au zis: „Ieși și pleacă de aici, căci Irod vrea să te omoare!” El le‑a răspuns „Mergeți și spuneți‑i vulpii aceleia: «Iată, scot demoni și săvârșesc vindecări astăzi și mâine, iar a treia voi sfârși. Dar astăzi, mâine și‑n ziua următoare trebuie să umblu, fiindcă nu se poate ca un profet să moară în afara Ierusalimului.» Ierusalime, Ierusalime, care‑i omori pe profeți și‑i ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine, de câte ori n‑am vrut să‑i adun pe copiii tăi cum își adună cloșca puii sub aripi, dar voi n‑ați vrut! Iată că vă rămâne casa [pustie], dar vă spun că nu Mă veți mai vedea până când veți zice: «Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!» ” Într‑o zi de sabat, Isus a intrat în casa unuia dintre mai‑marii fariseilor ca să mănânce, iar fariseii Îl urmăreau cu atenție. Și iată că în fața Lui era un om bolnav de hidropizie. Isus le‑a zis învățătorilor Legii și fariseilor: „Este îngăduit a vindeca în ziua sabatului sau nu?” Însă ei tăceau. Isus a pus mâna peste el, l‑a vindecat și l‑a lăsat să plece. Apoi le‑a zis: „Care dintre voi, dacă‑i cade fiul sau boul în fântână, nu‑l va scoate îndată, chiar în ziua sabatului?” Și n‑au putut să‑I răspundă nimic la aceste cuvinte. Apoi, văzând că cei chemați la masă își alegeau locurile de cinste, le‑a spus o pildă: „Când ești chemat de cineva la nuntă, nu te așeza la masă pe locul de cinste, ca nu cumva să fi fost chemat și unul mai însemnat decât tine, iar cel ce v‑a chemat și pe tine, și pe el să vină să‑ți spună: «Dă‑i acestuia locul!» Atunci, cu rușine, te vei duce și te vei așeza pe ultimul loc. Ci, când ești chemat, mergi și așază‑te pe ultimul loc, pentru ca, atunci când va veni cel ce te‑a chemat, să‑ți spună: «Prietene, urcă mai sus!» Aceasta îți va face cinste înaintea tuturor comesenilor. Căci oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat.” Iar celui ce‑L poftise i‑a zis: „Când dai un prânz sau o cină, nu‑i chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei la rândul lor, și aceasta să‑ți fie răsplata! Ci, când dai un ospăț, cheamă‑i pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi și pe orbi! Și va fi ferice de tine, fiindcă ei n‑au cum să‑ți răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți.” Auzind acestea, unul dintre comeseni I‑a zis: „Ferice de acela care va sta la masă în Împărăția lui Dumnezeu!” Și Isus i‑a răspuns: „Un om a dat un ospăț mare și i‑a chemat pe mulți. La ceasul ospățului, l‑a trimis pe robul său să le spună celor chemați: «Veniți, căci toate sunt pregătite!» Dar ei, unul după altul, au început să se scuze. Primul i‑a zis: «Am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să‑l văd; iartă‑mă, te rog!» Altul i‑a zis: «Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să‑i încerc: iartă‑mă, te rog!» Altul i‑a zis: «Tocmai m‑am însurat și de aceea nu pot veni.» Când s‑a întors, robul i‑a adus stăpânului vestea despre toate acestea. Atunci, stăpânul casei s‑a mâniat și i‑a zis robului său: «Mergi degrabă pe străzile și ulițele cetății și adu‑i aici pe săraci, pe neputincioși, pe orbi și pe șchiopi!» Robul a zis apoi: «Stăpâne, s‑a făcut cum ai poruncit și încă mai este loc.» Stăpânul i‑a răspuns robului: «Ieși la drumuri și la garduri și silește‑i să intre, ca să mi se umple casa! Căci vă spun că niciunul dintre cei chemați nu va gusta din ospățul meu!»” Împreună cu Isus mergeau mulțimi mari, iar El S‑a întors și le‑a zis: „Dacă vine cineva la Mine și nu‑și urăște tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile și chiar viața, nu poate fi ucenicul Meu. Și cine nu‑și poartă crucea și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu. Care din voi, vrând să zidească un turn, nu stă mai întâi să‑și facă socoteala cheltuielilor, să vadă dacă are cu ce să‑l termine, ca nu cumva, după ce i‑a pus temelia, să nu‑l poată termina și toți care‑l văd să înceapă să‑și bată joc de el, zicând: «Omul acesta a început să zidească, dar n‑a putut termina»? Sau ce rege, când merge la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să țină sfat dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Altminteri, pe când celălalt este încă departe, îi trimite o solie să ceară pace. Tot așa, cine nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu. Sarea este bună, dar dacă sarea își pierde gustul, cum și‑l va recăpăta? Atunci nu mai este bună nici pentru pământ, nici pentru gunoi, ci este aruncată afară. Cine are urechi de auzit să audă!” Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus ca să‑L asculte. Dar fariseii și cărturarii cârteau, zicând: „Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei.” Însă El le‑a spus pilda aceasta: „Care din voi, dacă are o sută de oi și pierde una dintre ele, nu le lasă pe celelalte nouăzeci și nouă în pustiu și nu umblă după cea pierdută până când o găsește? După ce o găsește, o pune bucuros pe umeri și, când se întoarce acasă, își cheamă prietenii și vecinii, zicându‑le: «Bucurați‑vă împreună cu mine, căci mi‑am găsit oaia pierdută!» Tot la fel, vă spun că este mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți, care n‑au nevoie de pocăință. Sau care femeie, dacă are zece drahme și pierde una dintre ele, nu aprinde o lampă, nu mătură casa și nu caută cu grijă până când o găsește? După ce o găsește, își cheamă prietenele și vecinele, zicând: «Bucurați‑vă împreună cu mine, căci mi‑am găsit drahma pe care o pierdusem!» La fel – vă spun – este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.” El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr i‑a spus tatălui său: «Tată, dă‑mi partea de avere ce mi se cuvine!» Și tatăl le‑a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul mai tânăr și‑a strâns toate lucrurile și a plecat într‑o țară îndepărtată și acolo și‑a risipit averea trăind în destrăbălare. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete cumplită peste țara aceea, iar el a început să ducă lipsă. Atunci a mers și s‑a pripășit pe lângă unul dintre locuitorii acelei țări, care l‑a trimis pe câmpurile lui să‑i pască porcii. Mult și‑ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Atunci, venindu‑și în fire, și‑a zis: «Câți argați ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu mor de foame aici! Mă voi ridica, voi merge la tatăl meu și‑i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă‑mă ca pe unul dintre argații tăi!’» Și s‑a ridicat și a plecat la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl său l‑a văzut și i s‑a făcut milă de el; a alergat, l‑a îmbrățișat și l‑a sărutat. Fiul i‑a zis: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.» Dar tatăl le‑a zis robilor săi: «Aduceți repede haina cea mai aleasă și îmbrăcați‑l; puneți‑i un inel în deget și încălțăminte în picioare! Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați‑l! Să mâncăm și să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și a revenit la viață; era pierdut și a fost găsit.» Și au început să se veselească. Fiul cel mare era pe câmp. Când a venit și s‑a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. L‑a chemat pe unul dintre robi și l‑a întrebat ce înseamnă acestea. Robul acela i‑a răspuns: «Fratele tău s‑a întors, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l‑a găsit sănătos.» El s‑a mâniat și nu voia să intre. Tatăl său a ieșit și a început să‑l roage stăruitor. Dar el, drept răspuns, i‑a zis tatălui său: «Iată, eu de atâția ani îți slujesc ca un rob și niciodată nu ți‑am încălcat porunca; iar mie niciodată nu mi‑ai dat măcar un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei! Dar când a venit acest fiu al tău, care ți‑a mâncat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat!» Tatăl i‑a spus: «Fiule, tu ești totdeauna cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit.»” Isus le‑a spus ucenicilor: „Un om bogat avea un ispravnic care a fost pârât la el că‑i risipește avuțiile. El l‑a chemat și i‑a zis: «Ce aud despre tine? Dă‑mi socotelile isprăvniciei tale, căci nu mai poți rămâne în slujbă!» Ispravnicul și‑a zis: «Ce voi face dacă stăpânul îmi ia slujba? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi‑e rușine. Știu ce voi face pentru ca, atunci când voi fi scos din slujbă, ei să mă primească în casele lor.» I‑a chemat pe datornicii stăpânului său, unul câte unul, și i‑a zis celui dintâi: «Cât îi datorezi stăpânului meu?» «O sută de măsuri de untdelemn», a răspuns el. Și i‑a zis: «Ia‑ți înscrisul, așază‑te și scrie degrabă cincizeci!» Apoi i‑a zis altuia: «Dar tu cât îi datorezi?» «O sută de măsuri de grâu», a răspuns el. Și i‑a zis: «Ia‑ți înscrisul și scrie optzeci!» Stăpânul l‑a lăudat pe ispravnicul nedrept pentru că lucrase cu iscusință. Căci fiii veacului acestuia sunt mai iscusiți decât fiii luminii în relațiile cu semenii lor. Eu vă spun: Faceți‑vă prieteni cu ajutorul avuțiilor nedrepte, pentru ca, atunci când ele se vor sfârși, să fiți primiți în corturile veșnice. Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari, iar cine este nedrept în cele mai mici este nedrept și în cele mari. Dacă în avuția nedreaptă n‑ați fost credincioși, cine o să v‑o încredințeze pe cea adevărată? Și, dacă în lucrul altuia n‑ați fost credincioși, cine o să vă dea ce‑i al vostru? Niciun rob nu poate sluji la doi stăpâni, căci ori îl va urî pe unul și‑l va iubi pe celălalt, ori va ține la unul și‑l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și avuției.” Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau toate aceste cuvinte și Îl luau în râs. Isus le‑a zis: „Voi vă arătați drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile. Ce este înălțat la oameni o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Legea și Profeții sunt până la Ioan; de atunci, Împărăția lui Dumnezeu este vestită și toți dau năvală către ea. Este mai lesne să treacă cerul și pământul decât să cadă o frântură de literă din Lege. Oricine își lasă soția și se căsătorește cu alta săvârșește adulter și cine se căsătorește cu cea lăsată de bărbat săvârșește adulter. Era odată un om bogat, care se îmbrăca în purpură și in subțire și petrecea în fiecare zi cu mare fast. Iar un sărac numit Lazăr zăcea la poarta lui, plin de bube, și ar fi dorit să se sature cu [resturile] ce cădeau de la masa bogatului. Ba mai veneau și câinii să‑i lingă bubele. S‑a întâmplat că săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost îngropat. Pe când era el în Locuința Morților, în chinuri, și‑a ridicat privirile și l‑a văzut de departe pe Avraam, iar pe Lazăr în sânul lui. Atunci a strigat: «Părinte Avraam, fie‑ți milă de mine și trimite‑l pe Lazăr să‑și înmoaie vârful degetului în apă și să‑mi răcorească limba, căci grozav mă chinuiesc în văpaia asta!» Avraam i‑a răspuns: «Fiule, adu‑ți aminte că în viață tu ai avut parte de lucrurile bune, iar Lazăr de cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi și voi este o prăpastie mare, pentru ca cei ce ar vrea să meargă de aici la voi să nu poată, și nici de acolo la noi să nu treacă.» Bogatul a zis: «Atunci, părinte [Avraam], te rog să‑l trimiți în casa tatălui meu, unde am cinci frați, ca să‑i avertizeze și să nu ajungă și ei în acest loc de chin.» Avraam a răspuns: «Îi au pe Moise și pe profeți; să asculte de ei!» «Nu, părinte Avraam», a zis el, «ci, dacă va merge la ei cineva din morți, se vor pocăi.» Avraam i‑a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise și de profeți, nu vor fi convinși nici dacă ar învia cineva din morți.»” Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Este cu neputință să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de cel prin care vin! Ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră de moară și să fie aruncat în mare decât să‑l facă pe unul dintre acești micuți să păcătuiască. Luați seama la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește [împotriva ta], mustră‑l, iar dacă se pocăiește, iartă‑l! Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori [pe zi] se întoarce la tine și zice: «Mă căiesc», iartă‑l!” Apostolii I‑au zis Domnului: „Mărește‑ne credința!” Și Domnul a zis: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice acestui dud: «Dezrădăcinează‑te și sădește‑te în mare» și v‑ar asculta. Care din voi, dacă are un rob ce ară sau paște oile, îi va zice, când acesta vine de la câmp: «Vino degrabă și așază‑te la masă»? Nu‑i va zice oare: «Pregătește‑mi cina, încinge‑te să‑mi slujești cât timp voi mânca și voi bea eu; după aceea, vei mânca și vei bea și tu»? Îi va mulțumi el robului pentru că a făcut ce i se poruncise? [Nu cred.] La fel și voi, când veți face tot ce vi s‑a poruncit, să ziceți: «Suntem robi nevrednici; am făcut ce eram datori să facem.»” Isus mergea spre Ierusalim și a trecut prin ținutul dintre Samaria și Galileea. Pe când intra într‑un sat, L‑au întâmpinat zece leproși. Ei s‑au oprit departe și au strigat, zicând: „Isuse, stăpâne, ai milă de noi!” Văzându‑i, Isus le‑a zis: „Mergeți și arătați‑vă preoților!” Și pe când se duceau ei, au fost curățiți. Unul dintre ei, când s‑a văzut vindecat, s‑a întors, slăvindu‑L pe Dumnezeu cu glas tare. A căzut la picioarele lui Isus și I‑a mulțumit. Era samaritean. Isus a zis: „Nu au fost curățiți toți zece? Ceilalți nouă unde sunt Nu s‑a găsit să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu decât străinul acesta?” Apoi i‑a zis: „Ridică‑te și du‑te; credința ta te‑a mântuit!” Fiind întrebat de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, Isus le‑a răspuns: „Împărăția lui Dumnezeu nu vine cu semne bătătoare la ochi. Nu se va zice: «Iat‑o aici» sau «[Iat‑o] acolo». Căci Împărăția lui Dumnezeu este între voi.” Apoi le‑a spus ucenicilor: „Vor veni zile când veți dori să vedeți una dintre zilele Fiului Omului, și nu veți vedea. Vă vor zice: «Iată‑l acolo», «Iată‑l aici». Să nu mergeți și să nu‑i urmați. Căci, după cum fulgerul strălucește și luminează cerul de la un capăt la altul, așa va fi și Fiul Omului în ziua Sa. Dar mai întâi trebuie să sufere mult și să fie respins de generația aceasta. Cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi și în zilele Fiului Omului: atunci mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în arcă, a venit potopul și i‑a nimicit pe toți. Cum a fost în zilele lui Lot – când mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau și zideau, dar, în ziua când a ieșit Lot din Sodoma, a plouat din cer foc și pucioasă și i‑a nimicit pe toți – la fel va fi și în ziua când Se va arăta Fiul Omului. În acea zi, cine va fi pe acoperiș și își va avea lucrurile în casă, să nu coboare să le ia! Cine va fi pe câmp, tot la fel, să nu se întoarcă înapoi! Amintiți‑vă de soția lui Lot! Cine va căuta să‑și scape viața o va pierde și cine o va pierde o va păstra. Vă spun: în noaptea aceea, din doi care vor fi într‑un pat, unul va fi luat și celălalt va fi lăsat; din două care vor măcina împreună, una va fi luată și cealaltă va fi lăsată; [ din doi care vor fi la câmp, unul va fi luat și celălalt va fi lăsat.]” Ucenicii L‑au întrebat: „Unde, Doamne?” Iar El le‑a răspuns: „Unde va fi trupul, acolo se vor aduna și vulturii.” Isus le‑a spus o pildă despre faptul că trebuie să se roage mereu și să nu renunțe. El le‑a zis: „Într‑o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea, iar de oameni nu se rușina. În cetatea aceea era și o văduvă, care tot venea la el și‑i zicea: «Fă‑mi dreptate față de potrivnicul meu!» O vreme el nu a vrut, dar, în cele din urmă, și‑a zis în sinea lui: «Cu toate că de Dumnezeu nu mă tem, iar de oameni nu mă rușinez, totuși, pentru că văduva aceasta mă tot supără, îi voi face dreptate, ca să nu mă necăjească la nesfârșit.»” Domnul a adăugat: „Ați auzit ce zice judecătorul nedrept. Și Dumnezeu nu va face oare dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, deși zăbovește față de ei? Vă spun că degrabă le va face dreptate. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credință pe pământ?” Pentru unii, care credeau despre ei înșiși că sunt drepți și‑i disprețuiau pe ceilalți, a rostit pilda aceasta: „Doi oameni s‑au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt, vameș. Fariseul stătea în picioare și se ruga astfel în sinea lui: «Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni: hapsân, nedrept, adulter, sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ce câștig.» Însă vameșul stătea la o oarecare depărtare și nu îndrăznea nici măcar să‑și ridice ochii spre cer, ci se bătea în piept, zicând: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!» Vă spun că omul acesta s‑a coborât acasă îndreptățit, nu celălalt. Căci oricine se înalță va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat.” I‑au adus și copilași, ca să Se atingă de ei. Ucenicii, văzând aceasta, îi certau. Dar Isus i‑a chemat, zicând: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu‑i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! Adevărat vă spun: cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea.” Un anume conducător L‑a întrebat pe Isus, zicând: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „De ce Mă numești «bun»?”, i‑a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu depui mărturie mincinoasă, să‑i cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.» ” El a zis: „Pe toate acestea le‑am păzit din tinerețea [mea].” Când a auzit, Isus i‑a răspuns: „Un lucru îți mai lipsește: vinde tot ce ai și dă‑le săracilor, și vei avea o comoară în ceruri! Apoi vino și urmează‑Mă!” Când a auzit el aceste cuvinte, s‑a întristat nepus, căci era foarte bogat. Când l‑a văzut Isus atât de trist, a zis: „Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi! Fiindcă mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” Cei ce‑L ascultau au zis: „Atunci, cine poate să fie mântuit?” Isus a răspuns: „Ce e cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu.” Atunci, Petru a zis: „Iată, noi am lăsat totul și Te‑am urmat!” Dar Isus le‑a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, soție, frați, părinți sau copii pentru Împărăția lui Dumnezeu și să nu primească mult mai mult în veacul acesta, iar în veacul care vine, viața veșnică.” Isus i‑a luat deoparte pe cei doisprezece și le‑a zis: „Iată, urcăm la Ierusalim și se va împlini tot ce a fost scris prin profeți despre Fiul Omului. Va fi dat în mâinile păgânilor și va fi batjocorit, ocărât și scuipat, iar după ce‑L vor biciui, Îl vor omorî; dar a treia zi va învia.” Ei n‑au înțeles nimic, căci lucrul acesta era ascuns de ei și nu pricepeau cele spuse. Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb ședea lângă drum și cerșea. Auzind mulțimea trecând, a întrebat ce este. I‑au dat de veste că trece Isus Nazarineanul. Și el a strigat, zicând: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă, dar el și mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S‑a oprit și a poruncit să‑l aducă la El. Când s‑a apropiat, l‑a întrebat: „Ce vrei să fac pentru tine?” „Doamne”, a răspuns el, „să‑mi recapăt vederea!” Și Isus i‑a zis: „Recapătă‑ți vederea! Credința ta te‑a mântuit.” Îndată, el și‑a recăpătat vederea și a mers după Isus, slăvindu‑L pe Dumnezeu. Tot poporul, văzând aceasta, I‑a dat laudă lui Dumnezeu. Isus a intrat în Ierihon și străbătea cetatea. Și iată că acolo era un om bogat, pe nume Zacheu, mai‑marele vameșilor. El căuta să vadă care este Isus, dar nu putea de mulțime, căci era mic de statură. A alergat înainte și s‑a suit într‑un sicomor ca să‑L vadă, fiindcă pe acolo avea să treacă. Isus, când a ajuns la locul acela, Și‑a ridicat ochii și i‑a zis: „Zacheu, coboară iute, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!” Zacheu a coborât repede și L‑a primit cu bucurie. Când au văzut, toți au început să cârtească, zicând: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” Dar Zacheu a stat în picioare și I‑a zis Domnului: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am înșelat pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” Isus a zis despre el: „Astăzi a ajuns mântuirea în această casă, căci și el este un fiu al lui Avraam. Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.” După ce au ascultat ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu avea să se arate îndată. El a zis: „Un om de neam ales a plecat într‑o țară îndepărtată ca să primească domnia și apoi să se întoarcă. A chemat zece dintre robii săi, le‑a dat zece mine și le‑a spus: «Faceți negustorie până mă întorc!» Dar cetățenii lui îl urau și au trimis după el o solie, zicând: «Nu vrem ca acesta să domnească peste noi!» Când s‑a întors, după ce luase domnia, a poruncit să fie chemați robii aceia cărora le dăduse banii, ca să vadă cât au câștigat cu negustoria. Cel dintâi s‑a înfățișat și i‑a zis: «Stăpâne, mina ta a făcut zece mine.» El i‑a zis: «Bine, rob bun! Fiindcă ai fost credincios în puțin, primește stăpânirea a zece cetăți!» Al doilea a venit și a zis: «Stăpâne, mina ta a făcut cinci mine.» El i‑a zis și acestuia: «Tu vei fi peste cinci cetăți!» Altul a venit și a zis: «Stăpâne, iată‑ți mina! Am păstrat‑o într‑un ștergar, căci m‑am temut de tine, fiindcă ești om aspru; iei ce n‑ai pus și seceri ce n‑ai semănat.» Stăpânul i‑a zis: «Din vorbele tale te voi judeca, rob rău! Ai știut că sunt om aspru, care ia ce n‑a pus și seceră ce n‑a semănat. Atunci, de ce nu mi‑ai dat banii la un zaraf? La întoarcere, i‑aș fi luat cu dobândă.» Apoi le‑a zis celor ce erau de față: «Luați‑i mina și dați‑i‑o celui ce are zece mine!» «Stăpâne», i‑au zis ei, «el are deja zece mine.» «Vă spun: oricui are i se va da, dar celui ce nu are i se va lua și ce are. Cât despre vrăjmașii mei, care n‑au vrut să domnesc peste ei, aduceți‑i aici și ucideți‑i în fața mea!»” După ce a spus aceste cuvinte, Isus a mers înainte, urcând spre Ierusalim. Când S‑a apropiat de Betfaghe și de Betania, lângă muntele numit al Măslinilor, a trimis doi ucenici, zicând: „Mergeți în satul dinaintea voastră și, când veți intra în el, veți găsi legat un măgăruș pe care niciun om n‑a încălecat vreodată; dezlegați‑l și aduceți‑l la Mine! Dacă vă va întreba cineva de ce‑l dezlegați, să‑i spuneți: «Domnul are nevoie de el.»” Cei trimiși s‑au dus și au găsit așa cum li se spusese. Pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le‑au zis: „De ce dezlegați măgărușul?” Ei au răspuns: „Domnul are nevoie de el.” Au adus măgărușul la Isus, și‑au aruncat hainele pe el și L‑au așezat pe Isus deasupra. Când trecea El, oamenii își așterneau hainele pe drum. Apropiindu‑se de povârnișul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, cuprinsă de bucurie, a început să‑L laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: „ Binecuvântat este Regele ce vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în înălțimi!” Unii farisei din mulțime I‑au zis: „Învățătorule, ceartă‑ți ucenicii!” Și El le‑a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga!” Când S‑a apropiat și a văzut cetatea, Isus a plâns pentru ea, zicând: „Dacă ai fi cunoscut, măcar în această zi, lucrurile ce‑ți pot aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile când dușmanii te vor înconjura cu întărituri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile. Te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră peste piatră, fiindcă n‑ai cunoscut vremea cercetării tale!” Când a intrat în Templu, Isus a început să‑i scoată afară pe cei ce vindeau [și cumpărau în el], zicându‑le: „Este scris: «Casa Mea va fi o casă de rugăciune», dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” Isus dădea învățătură în fiecare zi în Templu. Preoții de seamă, cărturarii și mai‑marii poporului căutau să‑L omoare, dar nu știau cum să facă, pentru că poporul se ținea după El ca să‑L asculte. Într‑una din [acele] zile, pe când dădea Isus învățătură poporului și vestea Evanghelia în Templu, au venit preoții de seamă și cărturarii împreună cu bătrânii și I‑au zis: „Spune‑ne, cu ce autoritate faci tu aceste lucruri sau cine ți‑a dat această autoritate?” Drept răspuns, El le‑a zis: „Vă voi întreba și eu un lucru. Spuneți‑Mi: botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?” Ei însă vorbeau între ei, zicând: „Dacă spunem: «Din cer», va zice: «Atunci, de ce n‑ați crezut în el?» Și dacă vom spune: «De la oameni», tot poporul ne va ucide cu pietre, căci oamenii sunt convinși că Ioan a fost profet.” Atunci au răspuns că nu știu de unde. Isus le‑a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.” Apoi a început să spună poporului pilda aceasta: „Un om a sădit o vie, a arendat‑o unor lucrători și a plecat pentru un timp îndelungat. La vremea potrivită, a trimis la lucrători un rob, ca să‑i dea din rodul viei. Dar lucrătorii, după ce l‑au bătut, l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. A trimis un alt rob; ei l‑au bătut și pe acela, l‑au batjocorit și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. A mai trimis un al treilea rob; ei l‑au rănit și pe acela și l‑au scos afară. Stăpânul viei a zis: «Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate că de el se vor rușina.» Dar lucrătorii, văzându‑l, au vorbit între ei, zicând: «Iată‑l pe moștenitor. Să‑l omorâm, ca moștenirea să fie a noastră!» Și, după ce l‑au scos afară din vie, l‑au omorât. Acum, ce le va face stăpânul viei? Va veni și‑i va omorî pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora.” Când au auzit ei, au spus: „Nicidecum!” Dar Isus i‑a privit țintă și a zis: „Ce înseamnă cuvintele care au fost scrise: Piatra pe care au lepădat‑o zidarii a ajuns în capul unghiului? Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar acela peste care va cădea ea va fi spulberat.” Cărturarii și preoții de seamă căutau să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, dar se temeau de popor. Pricepuseră că pentru ei spusese pilda aceasta. Ei Îl pândeau pe Isus și au trimis niște iscoditori, care se prefăceau că sunt drepți, ca să‑L prindă cu vreun cuvânt și să‑L dea pe mâna stăpânirii și a dregătorului. Aceștia L‑au întrebat: „Învățătorule, știm că vorbești și înveți cu dreptate și nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat îi înveți calea lui Dumnezeu. Este îngăduit să dăm bir cezarului sau nu?” Isus le‑a cunoscut viclenia și le‑a spus: [„De ce Mă ispitiți?] Arătați‑Mi un dinar! Chipul și inscripția ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I‑au răspuns ei. El le‑a zis: „Atunci dați‑i cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Nu L‑au putut prinde cu niciun cuvânt în fața poporului; ci, mirați de răspunsul Lui, au tăcut. Au venit niște saduchei, care zic că nu este înviere, și L‑au întrebat: „Învățătorule, Moise ne‑a scris: dacă moare cineva fiind căsătorit, dar fără să aibă copii, fratele lui s‑o ia pe soția lui și să‑i ridice urmaș fratelui său. Erau șapte frați. Primul și‑a luat soție și a murit fără copii. La fel și al doilea: [a luat‑o de soție, dar a murit fără copii]. A luat‑o și al treilea; toți șapte au murit fără să lase copii. În cele din urmă, a murit și femeia. La înviere, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut‑o de soție.” Isus le‑a răspuns: „Fiii acestui veac se însoară și se mărită, dar cei ce vor fi găsiți vrednici să aibă parte de veacul viitor și de învierea din morți nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii; fii ai lui Dumnezeu și fii ai învierii vor fi. Dar că morții învie, și Moise a arătat, în locul despre rug, când Îl numește pe Domnul Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, fiindcă pentru El toți sunt vii.” Unii dintre cărturari au răspuns: „Învățătorule, bine ai vorbit!” Și nu mai îndrăzneau să‑L întrebe nimic. Isus le‑a zis: „Cum se zice că Hristosul este fiul lui David? Căci însuși David spune în cartea Psalmilor: Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi reazem picioarelor Tale!» Așadar, David Îl numește Domn; cum este El fiul lui?” Pe când tot poporul asculta, Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Feriți‑vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi și să fie salutați prin piețe, să aibă scaunele dintâi în sinagogi și locurile de cinste la ospețe; casele văduvelor le mănâncă și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o mai mare osândă!” Isus Și‑a ridicat ochii și i‑a văzut pe niște bogați aruncându‑și darurile în vistierie. A văzut și o văduvă săracă aruncând acolo doi bănuți Și a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți; căci toți aceștia au aruncat în lada cu daruri din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea pentru a‑și duce traiul.” Pe când vorbeau unii despre Templu, că era împodobit cu pietre frumoase și daruri, Isus a zis: „Cât despre cele pe care le priviți, vor veni zile când nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată.” „Învățătorule”, L‑au întrebat ei, „când se vor întâmpla aceste lucruri și care este semnul că vor avea loc?” Isus a răspuns: „Luați seama să nu fiți înșelați! Vor veni mulți în Numele Meu, zicând: «Eu sunt» și «Vremea s‑a apropiat». Să nu mergeți după ei. Când veți auzi de războaie și răscoale, să nu vă înspăimântați. Trebuie să se întâmple aceste lucruri mai întâi, dar sfârșitul nu va fi îndată.” El le‑a mai zis: „Un popor se va ridica împotriva altui popor și o împărăție – împotriva altei împărății. Vor fi mari cutremure de pământ și, pe alocuri, foamete și ciume; vor fi lucruri înfricoșătoare și semne mari pe cer. Dar înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi și vă vor prigoni, vor da pe mâna sinagogilor și vă vor târî în temnițe, vă vor duce înaintea regilor și a dregătorilor din pricina Numelui Meu. Acestea vi se vor întâmpla ca să fiți mărturie. Luați aminte: să nu vă pregătiți dinainte cuvântul de apărare, căci Eu vă voi da un cuvânt și o înțelepciune cărora niciunul dintre vrăjmașii voștri nu le va putea sta împotrivă sau răspunde. Veți fi dați în mâinile lor până și de părinții, frații, rudele și prietenii voștri; pe unii dintre voi îi vor omorî. Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu, dar niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde. Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele. Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudeea să fugă în munți, cei din mijlocul Ierusalimului să plece, iar cei din împrejurimi să nu intre în el, căci acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce e scris. Vai de femeile însărcinate și de cele care alăptează în zilele acelea! Căci va fi un necaz mare pe pământ și urgie împotriva acestui popor. Vor cădea sub ascuțișul sabiei, vor fi duși în robie la toate neamurile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de păgâni până se vor împlini vremurile neamurilor. Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și pe pământ va fi necaz printre neamuri, care vor fi năucite de vuietul mării și al valurilor. Oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care vor veni asupra lumii, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci, Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nor cu putere și slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, priviți în sus și ridicați‑vă capetele, fiindcă răscumpărarea voastră se apropie!” Și le‑a spus o pildă: „Uitați‑vă la smochin și la toți copacii! Când îi vedeți înfrunzind, știți că vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea aceste lucruri împlinindu‑se, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Adevărat vă spun că nicidecum nu va trece generația aceasta că se vor și împlini aceste lucruri. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luați seama la voi înșivă: să nu vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare și beție sau cu îngrijorările vieții, și astfel ziua aceea să vină pe neașteptate asupra voastră, ca un laț; căci ea va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ. Vegheați în toată vremea, rugându‑vă să aveți putere să scăpați de toate câte vor veni și să stați în picioare înaintea Fiului Omului!” În timpul zilei, Isus dădea învățătură în Templu, iar nopțile mergea să le petreacă pe muntele numit al Măslinilor. Tot poporul venea dis‑de‑dimineață la El, în Templu, ca să‑L asculte. Se apropia Sărbătoarea Azimelor, numită Paște. Preoții de seamă și cărturarii tot căutau cum să‑L omoare pe Isus, căci se temeau de popor. Satana a intrat în Iuda, zis și Iscariotul, care era din numărul celor doisprezece. Acesta s‑a dus să se înțeleagă cu preoții de seamă și cu căpeteniile străjerilor Templului cum să‑L dea în mâinile lor. Ei s‑au bucurat și s‑au învoit să‑i dea bani. Iuda a încuviințat și căuta un prilej potrivit să‑L dea pe Isus în mâinile lor fără știrea mulțimii. A venit ziua Sărbătorii Azimelor, când trebuia jertfit mielul de Paște. Isus i‑a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: „Mergeți și pregătiți‑ne Paștele, ca să mâncăm!” „Unde vrei să‑l pregătim?”, L‑au întrebat ei. El le‑a răspuns: „Iată, când veți intra în cetate, vă va ieși în cale un om care duce un urcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra și spuneți‑i stăpânului casei: «Învățătorul îți zice: ‘Unde este odaia în care să mănânc Paștele cu ucenicii Mei?’» Și vă va arăta o cameră mare, sus, gata așternută; acolo să pregătiți.” Ei au plecat și au găsit după cum le spusese El. Și au pregătit Paștele. Când a sosit ceasul, Isus a stat la masă și, împreună cu El, [cei doisprezece] apostoli. El le‑a zis: „Am dorit mult să mănânc Paștele acesta cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun că nu‑l voi mai mânca până când nu se va împlini în Împărăția lui Dumnezeu.” Și luând un pahar, a adus mulțumire și a zis: „Luați‑l și împărțiți‑l între voi; căci vă spun că nu voi mai bea de acum din rodul viței până când nu va veni Împărăția lui Dumnezeu.” Apoi a luat o pâine, a adus mulțumire, a frânt‑o și le‑a dat‑o, zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi. Să faceți aceasta în amintirea Mea.” La fel a făcut cu paharul, după ce au cinat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu, care se varsă pentru voi. Dar, iată, mâna celui ce mă vinde este cu Mine la masă. Fiul Omului negreșit se duce, după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut!” Și au început să se întrebe unii pe alții cine dintre ei avea să facă lucrul acesta. Între ucenici s‑a iscat și o neînțelegere: care dintre ei să fie socotit mai mare? Isus le‑a zis: „Regii popoarelor domnesc peste ele și cei ce le stăpânesc sunt numiți binefăcători. Voi să nu fiți așa! Ci acela care este mai mare între voi să fie ca cel mai mic, iar cel ce cârmuiește, ca cel ce slujește. Căci cine este mai mare: cel ce stă la masă sau cel ce slujește? Oare nu cine stă la masă? Și totuși, Eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește. Voi sunteți cei care ați rămas totdeauna cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăția, așa cum Tatăl Meu Mi‑a pregătit‑o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea, în Împărăția Mea, și să stați pe tronuri pentru a judeca cele douăsprezece seminții ale lui Israel.” [Domnul a zis]: „Simone, Simone, iată, Satana v‑a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu, însă Eu M‑am rugat pentru tine ca să nu ți se piardă credința. Iar tu, după ce te vei întoarce, să‑i întărești pe frații tăi.” Dar el I‑a răspuns: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță, și la moarte.” Isus i‑a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta astăzi cocoșul, că vei și tăgădui de trei ori că Mă cunoști.” Apoi le‑a mai zis: „Când v‑am trimis fără pungă, fără traistă și fără sandale, ați dus lipsă de ceva?” „De nimic”, I‑au răspuns ei. Și El le‑a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s‑o ia; la fel și traista; iar cine nu are sabie să‑și vândă haina și să‑și cumpere una. Căci vă spun că trebuie să se împlinească în Mine ceea ce este scris: El a fost socotit în rândul celor nelegiuiți. Și cele privitoare la Mine se împlinesc.” „Doamne”, I‑au spus ei, „iată aici două săbii.” El le‑a răspuns: „Ajunge!” După ce a ieșit, a mers, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii L‑au urmat. Când a ajuns acolo, le‑a zis: „Rugați‑vă să nu ajungeți în ispită!” Apoi S‑a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat și a început să Se roage, zicând: „Tată, dacă voiești, îndepărtează paharul acesta de la Mine! Dar nu voia Mea să se facă, ci a Ta.” Atunci I s‑a arătat un înger din cer, care L‑a întărit. Iar El, cuprins de agonie, a început să Se roage și mai fierbinte; iar sudoarea I s‑a făcut ca niște picături de sânge, care cădeau pe pământ. După ce S‑a ridicat de la rugăciune, a venit la ucenici și i‑a găsit adormiți de întristare. Atunci le‑a zis: „De ce dormiți? Ridicați‑vă și rugați‑vă să nu ajungeți în ispită!” Pe când vorbea El încă, iată că a venit o mulțime, și cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, mergea în fruntea ei. El s‑a apropiat de Isus ca să‑L sărute. Și Isus i‑a zis: „Iuda, cu o sărutare Îl vinzi tu pe Fiul Omului?” Văzând ce avea să se întâmple, cei ce erau cu Isus au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?” Și unul dintre ei l‑a lovit pe slujitorul marelui‑preot și i‑a tăiat urechea dreaptă. Dar Isus a zis: „Încetați! Până aici!” Și atingându‑i aceluia urechea, l‑a vindecat. Isus le‑a zis apoi celor ce veniseră împotriva Lui, preoților de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului și bătrânilor: „Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege? În toate zilele eram cu voi în Templu, și n‑ați pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru și puterea întunericului.” După ce L‑au prins, L‑au luat și L‑au dus în casa marelui‑preot. Petru Îl urma de departe. Slujitorii au aprins un foc în mijlocul curții și stăteau jos, iar Petru s‑a așezat printre ei. O slujnică l‑a văzut stând lângă foc, l‑a privit țintă și a zis: „Și acesta era cu el.” Dar Petru a tăgăduit, zicând: „Femeie, nu‑L cunosc!” Puțin mai târziu, l‑a văzut altul și a zis: „Și tu ești dintre ei.” Dar Petru a răspuns: „Omule, nu sunt!” Un ceas mai târziu, altul a întărit acest lucru, zicând: „Cu adevărat și acesta era cu el, căci este galileean.” Petru a răspuns: „Omule, nu știu ce spui!” Îndată, pe când el încă vorbea, a cântat cocoșul. Domnul S‑a întors și l‑a privit țintă pe Petru. Atunci, Petru și‑a amintit de cuvântul pe care i‑l spusese Domnul: „Înainte să cânte cocoșul astăzi, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Așa că a ieșit afară și a plâns cu amar. Oamenii care‑L păzeau [pe Isus] Îl batjocoreau și‑L băteau. L‑au legat la ochi, [Îl loveau peste față] și‑L întrebau: „Profețește, cine te‑a lovit?” Și rosteau împotriva Lui multe alte blasfemii. Când s‑a făcut ziuă, bătrânii poporului, preoții de seamă și cărturarii s‑au adunat și L‑au adus pe Isus la Sinedriul lor. Ei I‑au zis: „Dacă ești tu Hristosul, spune‑ne!” Isus le‑a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veți crede. Dacă vă voi întreba, nu‑Mi veți răspunde, [nici nu‑Mi veți da drumul]. De acum, Fiul Omului va sta la dreapta puterii lui Dumnezeu.” Atunci toți au zis: „Așadar, ești tu Fiul lui Dumnezeu?” Și El le‑a răspuns: „Voi înșivă spuneți că sunt.” Atunci ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înșine am auzit‑o din gura lui.” S‑au ridicat apoi cu toții și L‑au dus înaintea lui Pilat. Au început să‑L învinuiască, zicând: „Pe omul acesta L‑am găsit ducând neamul nostru în rătăcire, interzicând plata birului către cezar și zicând că El este Hristosul, Regele.” Pilat L‑a întrebat: „Ești tu regele iudeilor?” Isus i‑a răspuns: „Tu însuți o spui.” Pilat le‑a zis preoților de seamă și mulțimilor: „Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta.” Dar ei stăruiau și ziceau: „Întărâtă poporul, dând învățătură prin toată Iudeea, începând din Galileea și până aici.” Când a auzit Pilat [de Galileea], a întrebat dacă omul este galileean. Și aflând că era sub stăpânirea lui Irod, L‑a trimis la Irod, care era și el în Ierusalim în acele zile. Văzându‑L pe Isus, Irod s‑a bucurat nespus; căci de multă vreme voia să‑L vadă, fiindcă auzise despre El și spera să vadă vreun semn săvârșit de El. I‑a pus multe întrebări, dar Isus nu i‑a răspuns nimic. Preoții de seamă și cărturarii stăteau de față și‑L învinuiau cu înverșunare. Irod și soldații lui L‑au tratat cu dispreț și, după ce și‑au bătut joc de El, L‑au îmbrăcat cu o haină strălucitoare și Irod L‑a trimis înapoi la Pilat. În ziua aceea Irod și Pilat s‑au împrietenit, căci până atunci fuseseră dușmani. Pilat i‑a adunat pe preoții de seamă, pe conducători și pe cei din popor și le‑a zis: „Mi l‑ați adus pe omul acesta ca și cum ar stârni poporul la răscoală. Dar iată că, după ce l‑am judecat înaintea voastră, n‑am găsit în el nicio vină din cele pentru care îl pârâți. Și nici Irod, căci ni l‑a trimis înapoi; iată că n‑a făcut nimic vrednic de moarte. Așa că, după ce îl voi pedepsi, îi voi da drumul.” [ La fiecare sărbătoare, Pilat trebuia să le elibereze pe cineva.] Ei au strigat cu toții, zicând: „La moarte cu omul acesta; eliberează‑ni‑l pe Barabba!” Acesta fusese aruncat în temniță pentru o răscoală petrecută în cetate și pentru un omor. Pilat le‑a vorbit din nou, fiindcă avea de gând să‑I dea drumul lui Isus. Dar ei strigau mai departe: „Răstignește‑l! Răstignește‑l!” Pilat le‑a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n‑am găsit nicio vină de moarte în el. După ce îl voi pedepsi, îi voi da drumul.” Dar ei stăruiau cu strigăte puternice și cereau să fie răstignit. Iar strigătele lor [și ale preoților de seamă] au biruit. Pilat a hotărât să li se împlinească cererea. Le‑a eliberat pe cel ce fusese aruncat în temniță pentru răscoală și omor, pe care‑l cereau ei, iar pe Isus L‑a dat să I se facă după voia lor. Pe când Îl duceau, au pus mâna pe un anume Simon din Cirene, care venea de la câmp, și i‑au pus crucea în spate, ca s‑o ducă în urma lui Isus. După Isus mergea o mare mulțime de oameni și femei care se tânguiau și Îl jeleau. Isus S‑a întors către ele și le‑a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți‑vă pe voi și pe copiii voștri, căci, iată, vor veni zile când se va zice: «Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n‑au născut și de sânii care n‑au alăptat!» Atunci vor începe să zică munților: «Cădeți peste noi!» și dealurilor: «Acoperiți‑ne!» Căci dacă așa i se face pomului verde, ce i se va face celui uscat?” Împreună cu El duceau și doi răufăcători, ca să fie omorâți. Când au ajuns la locul numit „Căpățâna”, i‑au răstignit acolo pe El și pe răufăcători: unul la dreapta și altul la stânga. [[Dar Isus zicea: „Tată, iartă‑i, căci nu știu ce fac!” ]] Ei și‑au împărțit hainele Lui, trăgând la sorți. Poporul stătea acolo și privea. Conducătorii Își băteau joc de El, zicând: „Pe alții i‑a izbăvit; să se izbăvească pe sine, dacă este Hristosul lui Dumnezeu, Alesul!” Soldații de asemenea își băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oțet și‑I ziceau: „Dacă tu ești regele iudeilor, izbăvește‑te pe tine însuți!” Deasupra Lui era o inscripție [cu litere grecești, latinești și evreiești]: „Acesta este regele iudeilor.” Unul dintre răufăcătorii răstigniți a început să‑L batjocorească, zicând: „Nu ești tu Hristosul? Izbăvește‑te pe tine și izbăvește‑ne și pe noi!” Dar celălalt l‑a mustrat și i‑a zis: „Oare nu te temi de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași osândă? Noi primim pe drept ceea ce merităm pentru faptele noastre, însă Acesta n‑a făcut niciun rău.” Apoi a zis: „Isuse, adu‑Ți aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta!” [Isus] i‑a răspuns: „Adevărat îți spun: astăzi vei fi cu Mine în rai.” Era pe la ceasul al șaselea și s‑a făcut întuneric în toată țara până la ceasul al nouălea. Soarele s‑a întunecat, iar catapeteasma Templului s‑a rupt în două. Isus a strigat cu glas puternic, zicând: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Și după ce a vorbit astfel, Și‑a dat duhul. Când a văzut ce s‑a întâmplat, centurionul L‑a slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Cu adevărat, omul acesta era drept!” Și toată mulțimea care se adunase în fața acelei priveliști, când a văzut cele petrecute, s‑a întors acasă bătându‑se în piept. Toți cunoscuții lui Isus și femeile care‑L urmaseră din Galileea stăteau la o oarecare depărtare și priveau la toate acestea. Era un membru al Sinedriului, pe nume Iosif, om bun și drept, care nu se învoise cu sfatul și fapta celorlalți. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor, și aștepta Împărăția lui Dumnezeu. A mers la Pilat și i‑a cerut trupul lui Isus. L‑a coborât de pe cruce, L‑a înfășurat într‑un giulgiu și L‑a pus într‑un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni. Era ziua pregătirii și începea ziua sabatului. Femeile care‑L însoțiseră pe Isus din Galileea l‑au urmat pe Iosif, au văzut mormântul și cum a fost pus trupul lui Isus și s‑au întors să pregătească miresme și miruri. Apoi, în ziua de sabat, s‑au odihnit, după poruncă. În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea [și altele împreună cu ele] au venit la mormânt dis‑de‑dimineață și au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra de la mormânt rostogolită, au intrat, dar n‑au găsit trupul Domnului Isus. Și pe când erau nedumerite de lucrul acesta, iată că s‑au ivit înaintea lor doi bărbați în haine strălucitoare. Înspăimântate, ele s‑au plecat cu fața la pământ, dar ei le‑au zis: „De ce‑L căutați pe Cel Viu între cei morți? Nu este aici, a înviat. Amintiți‑vă ce v‑a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși, să fie răstignit și a treia zi să învie!” Atunci, ele și‑au amintit de cuvintele lui Isus. Când s‑au întors de la mormânt, le‑au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece și tuturor celorlalți. Femeile acestea erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacov și celelalte care erau împreună cu ele. Le spuneau apostolilor toate acestea, însă lor cuvintele femeilor li se păreau aiureli și nu le credeau. Dar Petru s‑a ridicat și a alergat la mormânt, s‑a aplecat și a văzut doar fâșiile de pânză pe jos; apoi a plecat acasă uimit de cele petrecute. Și iată că, în aceeași zi, doi dintre ucenici mergeau într‑un sat numit Emaus, aflat la o depărtare de șaizeci de stadii de Ierusalim, și vorbeau despre tot ce se petrecuse. Pe când vorbeau ei și discutau, Isus Însuși S‑a apropiat și mergea împreună cu ei, dar ochii lor erau împiedicați să‑L recunoască. El le‑a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?” Și ei s‑au oprit triști. Drept răspuns, unul dintre ei, numit Cleopa, I‑a zis: „Tu ești singurul străin în Ierusalim, de nu știi ce s‑a întâmplat în el zilele acestea?” „Ce?”, i‑a întrebat El. Și ei I‑au răspuns: „Ce s‑a întâmplat cu Isus din Nazaret, care a fost un profet puternic în faptă și cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. Cum preoții de seamă și mai‑marii noștri L‑au dat să fie osândit la moarte și L‑au răstignit. Noi nădăjduiam că El este Cel care îl va izbăvi pe Israel; totuși, este a treia zi de când s‑au petrecut toate acestea. Ba încă niște femei de‑ale noastre ne‑au și tulburat: au mers dis‑de‑dimineață la mormânt, nu I‑au găsit trupul și au venit spunând că ar fi avut o vedenie cu îngeri, care ziceau că El este viu. Unii dintre cei ce erau cu noi au mers la mormânt și au găsit așa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L‑au văzut.” Atunci Isus le‑a zis: „O, nepricepuți și greoi la inimă când e vorba să credeți tot ce au spus profeții! Oare nu trebuia să îndure Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?” Și a început de la Moise și de la toți profeții și le‑a tâlcuit din toate Scripturile cele privitoare la El. Când s‑au apropiat de satul unde mergeau, El S‑a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit, zicând: „Rămâi cu noi, căci se înserează și ziua este pe sfârșite!” Și a intrat să rămână cu ei. Pe când stătea la masă cu ei, a luat pâinea, a rostit binecuvântarea și, după ce a frânt‑o, le‑a dat‑o. Atunci li s‑au deschis ochii și L‑au recunoscut, dar El S‑a făcut nevăzut dinaintea lor. Ei au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deslușea Scripturile?” S‑au ridicat chiar în ceasul acela și s‑au întors la Ierusalim. I‑au găsit pe cei unsprezece și pe cei ce erau cu ei adunați și zicând: „A înviat Domnul cu adevărat și i S‑a arătat lui Simon!” Au povestit și ei cele petrecute pe drum și cum li S‑a făcut cunoscut la frângerea pâinii. Pe când vorbeau ei astfel, [Isus Însuși] a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!” Speriați și cuprinși de frică, ei credeau că văd un duh. Dar El le‑a zis: „De ce sunteți tulburați și de ce vi se ridică îndoieli în inimă? Priviți‑Mi mâinile și picioarele: Eu sunt; atingeți‑Mă și vedeți: un duh nu are carne și oase, așa cum vedeți că am Eu.” Și după ce a zis aceste vorbe, le‑a arătat mâinile și picioarele Sale. Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, El le‑a zis: „Aveți ceva de mâncare aici?” I‑au dat o bucată de pește fript [și un fagure de miere]. El le‑a luat și a mâncat înaintea lor. Apoi le‑a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le‑am spus pe când încă eram cu voi: trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi.” Atunci le‑a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile. Și le‑a zis: „Așa este scris [și așa trebuia să fie ]: Hristos să pătimească și să învie din morți a treia zi și să fie propovăduite, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor printre toate neamurile, începând din Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestor lucruri. Și, iată, Eu voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu, dar voi rămâneți în cetate până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus!” El i‑a dus până aproape de Betania și, ridicându‑Și mâinile, i‑a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S‑a despărțit de ei și a fost înălțat la cer. După ce I s‑au închinat, s‑au întors în Ierusalim cu mare bucurie și tot timpul erau în Templu, [lăudându‑L și] binecuvântându‑L pe Dumnezeu. [Amin!] La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate prin El s‑au făcut, și nimic din ce s‑a făcut nu s‑a făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina strălucește în întuneric, și întunericul n‑a biruit‑o. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care, venind în lume, luminează pe orice om. El era în lume, și lumea prin El s‑a făcut, dar lumea nu L‑a cunoscut. A venit la ai Săi, și ai Săi nu L‑au primit. Dar tuturor celor ce L‑au primit le‑a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu, anume celor ce cred în Numele Său; aceștia nu din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu s‑au născut. Și Cuvântul S‑a făcut trup și a locuit printre noi, și noi am privit slava Lui: o slavă ca a singurului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan a mărturisit despre El și a strigat: „El este Acela despre care ziceam: «Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine.»” Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har; căci Legea prin Moise a fost dată, însă harul și adevărul prin Isus Hristos au venit. Nimeni n‑a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Dumnezeu, care este în sânul Tatălui, Acela L‑a făcut cunoscut. Aceasta este mărturisirea lui Ioan, când iudeii din Ierusalim au trimis la el pe niște preoți și leviți să‑l întrebe: „Tu cine ești?” El a mărturisit răspicat și a adeverit: „Nu sunt eu Hristosul!” Și ei l‑au întrebat: „Dar cine ești? Ești Ilie?” Și el a zis: „Nu sunt!” „Ești Profetul?” Dar el a răspuns: „Nu!” Atunci i‑au zis: „Cine ești? Ca să dăm un răspuns celor ce ne‑au trimis. Ce zici tu despre tine însuți?” El a zis: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustiu: «Neteziți calea Domnului!» ”, cum a zis profetul Isaia. Trimișii erau dintre farisei. Ei l‑au întrebat și i‑au zis: „Atunci de ce botezi, dacă nu ești nici Hristosul, nici Ilie, nici Profetul?” Drept răspuns, Ioan le‑a zis: „Eu botez în apă; dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu‑L cunoașteți, care vine după mine [și care este înaintea mea], căruia eu nu sunt vrednic să‑I dezleg cureaua încălțămintei.” Aceste lucruri s‑au petrecut în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. A doua zi, Ioan L‑a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care ziceam eu: «După mine vine un om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.» Eu nu‑L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez în apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.” Ioan a mărturisit și a zis: „Am văzut Duhul coborându‑Se din cer ca un porumbel și rămânând peste El. Eu nu‑L cunoșteam, dar Cel ce m‑a trimis să botez în apă mi‑a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul coborându‑Se și rămânând este Cel ce botează în Duhul Sfânt.» Iar eu am văzut și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.” A doua zi, Ioan stătea iarăși cu doi dintre ucenicii săi. Și, când L‑a văzut pe Isus trecând pe acolo, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” Cei doi ucenici l‑au auzit rostind aceste vorbe și au mers după Isus. Isus S‑a întors și, când i‑a văzut că merg după El, le‑a zis: „Ce căutați?” Ei I‑au răspuns: „ Rabbí ” – care, tradus, înseamnă: „Învățătorule” – „unde locuiești?” „Veniți și veți vedea!”, le‑a zis El. S‑au dus și au văzut unde locuiește, și în ziua aceea au rămas la El; era cam pe la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care îl auziseră pe Ioan și care merseseră după Isus era Andrei, fratele lui Simon Petru. El l‑a găsit întâi pe fratele său, Simon, și i‑a zis: „Noi L‑am găsit pe Mesia” (care, tradus, înseamnă: „Hristos”). Și l‑a adus la Isus. În timp ce‑l privea, Isus i‑a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan; tu te vei chema Chifa ” (care, tradus, înseamnă: „Petru”). A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea și l‑a găsit pe Filip. Isus i‑a zis: „Vino după Mine!” Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei și a lui Petru. Filip l‑a găsit pe Natanael și i‑a zis: „Noi L‑am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, și Profeții: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif!” Natanael i‑a zis: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” „Vino și vezi!”, i‑a răspuns Filip. Isus l‑a văzut pe Natanael venind spre El și a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug.” „De unde mă cunoști?”, I‑a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Te‑am văzut înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin.” Natanael I‑a răspuns: „ Rabbí, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Regele lui Israel!” Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Pentru că ți‑am spus că te‑am văzut sub smochin crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.” Apoi i‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: [de acum încolo] veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu‑se și coborându‑se peste Fiul Omului.” A treia zi s‑a făcut o nuntă în Cana Galileei, și mama lui Isus era acolo. La nuntă a fost chemat și Isus cu ucenicii Săi. Și, fiindcă se terminase vinul, mama lui Isus I‑a zis: „Nu mai au vin.” Isus i‑a răspuns: „Ce am Eu a face cu tine, femeie? Nu Mi‑a venit încă ceasul.” Mama Lui le‑a zis slujitorilor: „Să faceți orice vă va spune!” Erau acolo șase vase pentru apă, din piatră, puse după obiceiul de curățire al iudeilor; fiecare cuprindea câte două sau trei vedre. Isus le‑a zis: „Umpleți vasele cu apă!” Și le‑au umplut până sus. „Scoateți acum”, le‑a zis El, „și duceți nunului!” Și i‑au dus. Când a gustat nunul apa făcută vin (căci nu știa de unde este, dar slujitorii care scoseseră apa știau), l‑a chemat pe mire și i‑a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; și, când nuntașii au băut bine, îl pune pe cel mai puțin bun; dar tu ai păstrat vinul cel bun până acum.” Acest început al semnelor l‑a făcut Isus în Cana Galileei. El Și‑a arătat slava, și ucenicii Săi au crezut în El. După aceea, S‑a coborât la Capernaum, împreună cu mama, frații și ucenicii Săi; dar n‑au rămas multe zile acolo. Paștele iudeilor era aproape, și Isus S‑a suit la Ierusalim. În Templu i‑a găsit pe cei ce vindeau vite, oi și porumbei și pe schimbătorii de bani stând jos. A făcut un bici de funii și i‑a alungat pe toți din Templu, precum și oile și vitele; iar schimbătorilor le‑a risipit pe jos banii și le‑a răsturnat mesele. Și celor ce vindeau porumbei le‑a zis: „Luați acestea de aici și nu faceți din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie!” Ucenicii Săi și‑au adus aminte că este scris: Râvna pentru casa Ta Mă mistuie. Iudeii au luat cuvântul și I‑au zis: „Prin ce semn ne arăți că ai dreptul să faci aceste lucruri?” Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Dărâmați Templul acesta, și în trei zile îl voi ridica!” Iudeii au zis: „De patruzeci și șase de ani se tot zidește Templul acesta, și tu îl vei ridica în trei zile?” Dar El vorbea despre Templul trupului Său. De aceea, când a înviat din morți, ucenicii Săi și‑au adus aminte că spusese vorba aceasta; și au crezut Scriptura și cuvântul pe care‑l spusese Isus. Pe când era Isus în Ierusalim, la sărbătoarea Paștelui, mulți au crezut în Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea. Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți. Și n‑avea nevoie să‑I facă cineva mărturisiri despre vreun om, fiindcă El Însuși știa ce este în om. Între farisei era un om cu numele Nicodim, un conducător al iudeilor. Acesta a venit la Isus noaptea și I‑a zis: „ Rabbí, știm că de la Dumnezeu ai venit ca învățător, căci nimeni nu poate face aceste semne pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu el.” Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Adevărat, adevărat îți spun: dacă un om nu se naște din nou, nu poate să vadă Împărăția lui Dumnezeu.” Nicodim I‑a zis: „Cum se poate naște un om, bătrân fiind? Poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască?” Isus i‑a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun: dacă nu se naște cineva din apă și Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup este trup, și ce este născut din Duh este duh. Să nu te miri că ți‑am zis: «Trebuie să vă nașteți din nou.» Vântul suflă încotro vrea și‑i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine e născut din Duhul.” Nicodim I‑a zis: „Cum este cu putință așa ceva?” Isus i‑a răspuns: „Tu ești învățătorul lui Israel, și nu cunoști aceste lucruri? Adevărat, adevărat îți spun: noi vorbim ce cunoaștem și mărturisim ce am văzut; și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă despre lucruri pământești v‑am vorbit și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești? Nimeni nu s‑a suit în cer, în afară de Cel ce S‑a coborât din cer, adică Fiul Omului. Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede [să nu piară], ci să aibă în El viață veșnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L‑a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu nu L‑a trimis pe Fiul [Său] în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Cine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n‑a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Și judecata este aceasta: Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât Lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine săvârșește fapte rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu fie date la iveală. Dar cine înfăptuiește adevărul vine la Lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” După aceea, Isus și ucenicii Săi au venit în ținutul Iudeei; și stătea acolo cu ei și boteza. Ioan boteza și el în Enon, în apropiere de Salim, pentru că acolo erau multe ape; și oamenii veneau și se botezau. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniță. Între ucenicii lui Ioan și un iudeu s‑a iscat o neînțelegere cu privire la curățire. Au venit deci la Ioan și i‑au zis: „ Rabbí, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan și despre care ai mărturisit tu iată că botează, și toți se duc la El.” Drept răspuns, Ioan le‑a zis: „Omul nu poate primi nimic dacă nu‑i este dat din cer. Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cine are mireasă este mire, dar prietenul mirelui, care stă și‑l ascultă, se bucură nespus de glasul mirelui; iar această bucurie, care este a mea, este deplină. El trebuie să crească, iar eu, să mă micșorez.” Cel care vine de sus este deasupra tuturor; cel care este de pe pământ este pământesc și vorbește ca de pe pământ. Cel care vine din cer este deasupra tuturor. El mărturisește ce a văzut și a auzit, dar nimeni nu primește mărturia Lui. Cine primește mărturia Lui întărește faptul că Dumnezeu este adevărat. Căci Acela pe care L‑a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu‑I dă Duhul cu măsură. Tatăl Îl iubește pe Fiul și toate I le‑a dat în mână. Cine crede în Fiul are viața veșnică, dar cine se împotrivește Fiului nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. Când a aflat Isus că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan (deși Isus nu boteza El Însuși, ci ucenicii Săi), a părăsit Iudeea și S‑a întors în Galileea. Trebuia să treacă prin Samaria și a ajuns lângă o cetate a Samariei numită Sihar, aproape de ogorul pe care‑l dăduse Iacov fiului său Iosif. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, istovit de călătorie, stătea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. O femeie din Samaria a venit să scoată apă. „Dă‑Mi să beau”, i‑a zis Isus. (Căci ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.) Samariteanca I‑a zis: „Cum? Tu, iudeu fiind, ceri să bei de la mine, o samariteancă?” (Iudeii, într‑adevăr, n‑au legături cu samaritenii.) Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce‑ți zice: «Dă‑Mi să beau!», tu însăți I‑ai fi cerut să bei, și El ți‑ar fi dat apă vie.” „Doamne”, I‑a zis femeia, „nici vas nu ai, iar fântâna este adâncă; atunci de unde ai această apă vie? Doar nu ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne‑a dat fântâna și a băut din ea el însuși cu fiii lui și vitele lui!” Isus i‑a răspuns: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși. Dar cine va bea din apa pe care i‑o voi da Eu nicidecum nu va înseta, în veac; ba încă apa pe care i‑o voi da Eu se va preface în el într‑un izvor de apă care țâșnește în viața veșnică.” „Doamne”, I‑a zis femeia, „dă‑mi această apă, ca să nu mai însetez și să nu mai vin până aici să scot!” El i‑a spus: „Du‑te, cheamă‑l pe bărbatul tău și vino aici!” Femeia I‑a răspuns: „N‑am bărbat.” Isus i‑a zis: „Bine ai spus: «N‑am bărbat»! Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela pe care‑l ai acum nu‑ți este bărbat. Aici ai spus adevărul.” „Doamne”, I‑a zis femeia, „văd că ești profet! Părinții noștri s‑au închinat pe muntele acesta; iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm.” Isus i‑a spus: „Crede‑Mă, femeie: vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea este de la iudei. Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și adevăr, fiindcă Tatăl astfel de închinători caută. Dumnezeu este Duh, și cine I se închină Lui trebuie să I se închine în duh și adevăr.” „Știu”, I‑a zis femeia, „că va veni Mesia (care Se numește Hristos); când va veni El, ne va spune toate lucrurile.” Isus i‑a zis: „Eu Sunt: Cel care‑ți vorbește!” Atunci au venit ucenicii Săi, și se mirau că vorbește cu o femeie. Totuși, niciunul nu I‑a zis: „Ce cauți?” sau „Despre ce vorbești cu ea?” Atunci, femeia și‑a lăsat urciorul, s‑a dus în cetate și le‑a zis oamenilor: „Veniți să vedeți un om care mi‑a spus tot ce am făcut! Nu cumva Acesta este Hristosul?” Ei au ieșit din cetate și veneau spre El. În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce și‑I ziceau: „ Rabbí, mănâncă!” Dar El le‑a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n‑o cunoașteți.” Ucenicii și‑au zis atunci unii altora: „Nu cumva I‑a adus cineva să mănânce?” Isus le‑a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M‑a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: ridicați‑vă ochii și priviți holdele, care sunt albe, gata pentru seceriș! Acum, cine seceră primește o plată și strânge rod pentru viața veșnică, pentru ca și cel ce seamănă, și cel ce seceră să se bucure împreună. Căci, în această privință, este adevărată zicerea: «Unul seamănă, iar altul seceră.» Eu v‑am trimis să secerați acolo unde nu voi v‑ați ostenit; alții s‑au ostenit, și voi ați intrat în osteneala lor.” Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina cuvântului femeii, care mărturisea: „Mi‑a spus tot ce am făcut!” Când au venit samaritenii la El, L‑au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. Mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvântului Său. Și ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L‑am auzit noi înșine și știm că Acesta este cu adevărat [Hristosul], Mântuitorul lumii.” După cele două zile, Isus a plecat de acolo [ca să Se ducă] în Galileea. Căci El Însuși spusese că un profet nu este prețuit în propria sa patrie. Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul sărbătorii; căci fuseseră și ei la sărbătoare. Isus S‑a întors deci în Cana Galileei, unde preschimbase apa în vin. În Capernaum era un slujbaș domnesc al cărui fiu era bolnav. Acela a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s‑a dus la El și L‑a rugat să vină și să‑l vindece pe fiul său, care era pe moarte. Isus i‑a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți!” Slujbașul domnesc I‑a zis: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu!” „Du‑te”, i‑a zis Isus, „fiul tău trăiește!” Omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus și a plecat. Pe când cobora el, l‑au întâmpinat robii lui și i‑au adus vestea că fiul lui trăiește. El i‑a întrebat de ceasul în care a început să‑i fie mai bine. Și ei i‑au zis: „Ieri, în ceasul al șaptelea, l‑a lăsat febra.” Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi spusese Isus: „Fiul tău trăiește.” Și au crezut el și toată casa lui. Acesta este al doilea semn făcut de Isus după ce S‑a întors din Iudeea în Galileea. După aceea, era o sărbătoare a iudeilor; și Isus S‑a suit la Ierusalim. În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreiește Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea, zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, [care așteptau mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare și tulbura apa. Și cel dintâi care se cobora după tulburarea apei se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.] Era acolo un om bolnav de treizeci și opt de ani. Isus, când l‑a văzut zăcând și fiindcă știa că este bolnav de multă vreme, i‑a zis: „Vrei să te faci sănătos?” Bolnavul i‑a răspuns: „Doamne, n‑am pe nimeni să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa și, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” „Scoală‑te ”, i‑a zis Isus, „ridică‑ți patul și umblă!” Îndată omul s‑a făcut sănătos, și‑a ridicat patul și umbla. Dar ziua aceea era o zi de sabat. Iudeii îi ziceau deci celui ce fusese vindecat: „Este sabat; nu‑ți este îngăduit să‑ți ridici patul.” El le‑a răspuns: „Cel ce m‑a făcut sănătos mi‑a zis: «Ridică‑ți patul și umblă!» ” Ei l‑au întrebat: „Cine este omul acela care ți‑a zis: «Ridică[‑ți patul] și umblă»?” Dar cel vindecat nu știa cine este, căci Isus ieșise din mulțimea care era în locul acela. După aceea, Isus l‑a găsit în Templu și i‑a zis: „Iată că te‑ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.” Omul acela s‑a dus și le‑a spus iudeilor că Isus era cel care îl făcuse sănătos. De aceea Îl urmăreau iudeii pe Isus [și căutau să‑L omoare]: fiindcă făcea acestea în sabat. Dar Isus le‑a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum, și Eu de asemenea lucrez.” Tocmai de aceea căutau și mai mult iudeii să‑L omoare, nu numai fiindcă dezlega sabatul, ci și pentru că spunea că Dumnezeu este Tatăl Său și Se făcea pe Sine egal cu Dumnezeu. Isus a luat cuvântul și le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: Fiul nu poate face nimic de la Sine, în afară de ceea ce Îl vede pe Tatăl făcând; tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai. Căci Tatăl Îl iubește pe Fiul și‑I arată tot ce face; și‑I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunați. Căci, după cum Tatăl învie morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat‑o Fiului, pentru ca toți să‑L cinstească pe Fiul cum Îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu‑L cinstește pe Fiul nu‑L cinstește pe Tatăl, care L‑a trimis. Adevărat, adevărat vă spun: cine ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M‑a trimis are viața veșnică și nu ajunge sub osândă, ci a trecut din moarte la viață. Adevărat, adevărat vă spun: vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce‑l vor asculta vor învia. Căci, după cum Tatăl are viața în Sine Însuși, tot așa I‑a dat și Fiului să aibă viața în Sine Însuși. Și I‑a dat autoritate să judece, întrucât este Fiul Omului. Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele: cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia [Tatălui], care M‑a trimis. Dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Este un Altul care mărturisește despre Mine; și știu că mărturia pe care o dă El despre Mine este adevărată. Voi ați trimis la Ioan, și el a mărturisit pentru adevăr. Nu că Eu am nevoie de mărturia unui om, ci spun acestea ca să fiți mântuiți. Ioan era făclia ce arde și luminează, iar voi ați vrut să vă veseliți o vreme la lumina lui. Eu însă am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrările pe care Mi le‑a dat Tatăl să le împlinesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac mărturisesc despre Mine că Tatăl M‑a trimis. Și Tatăl, care M‑a trimis, a mărturisit El Însuși despre Mine. Voi nu I‑ați auzit niciodată glasul și nici nu I‑ați văzut chipul, și Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeți în Cel pe care L‑a trimis El. Voi cercetați Scripturile pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, și tocmai ele mărturisesc despre Mine! Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viață. Eu nu primesc o slavă care vine de la oameni. Dar știu că n‑aveți dragoste de Dumnezeu în voi. Eu am venit în Numele Tatălui Meu, și nu Mă primiți; dacă ar veni un altul, în numele lui însuși, pe acela l‑ați primi. Cum ați putea crede voi, care primiți slava pe care v‑o dați unii altora și nu căutați slava care vine de la singurul Dumnezeu? Să nu credeți că Eu vă voi învinui înaintea Tatălui; cel care vă învinuiește este Moise, în care v‑ați pus nădejdea. Căci, dacă l‑ați crede pe Moise, ați crede și în Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar, dacă nu credeți cele scrise de el, cum veți crede cuvintele Mele?” După aceea, Isus S‑a dus dincolo de Marea Galileei, adică a Tiberiadei. O mare mulțime Îl urma, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. Isus S‑a suit pe munte și stătea acolo cu ucenicii Săi. Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. Isus Și‑a ridicat ochii și, când a văzut că o mare mulțime vine spre El, i‑a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?” Spunea lucrul acesta ca să‑l încerce, pentru că știa ce avea să facă. Filip i‑a răspuns: „Dacă am cumpăra pâini de două sute de dinari, tot n‑ar ajunge nici cât să capete fiecare puțintel din ele.” Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I‑a zis: „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești, dar ce sunt acestea la atâția?” Isus a zis: „Puneți‑i pe oameni să se așeze!” În locul acela era multă iarbă. Așadar, s‑au așezat, numărul bărbaților fiind de aproape cinci mii. Isus a luat pâinile și, după ce a adus mulțumire, le‑a împărțit [ucenicilor, iar ucenicii le‑au împărțit] celor ce se așezaseră; de asemenea, și din pești cât au vrut. Când s‑au săturat, Isus le‑a zis ucenicilor Săi: „Strângeți bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!” Le‑au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu bucăți rămase de la cele cinci pâini de orz, care au prisosit celor ce mâncaseră. Oamenii aceia, când au văzut semnul pe care‑l făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este Profetul care urma să vină în lume.” Isus, fiindcă știa că vor veni să‑L ia cu de‑a sila ca să‑L facă rege, S‑a retras iarăși pe munte, numai El singur. Când s‑a înserat, ucenicii Lui s‑au coborât la mare. S‑au suit într‑o barcă și s‑au pornit să treacă marea, spre Capernaum. (Se întunecase, și Isus încă nu venise la ei.) Sufla un vânt puternic, și marea era agitată. După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, L‑au văzut pe Isus umblând pe mare și apropiindu‑Se de barcă. Și s‑au înfricoșat. Dar El le‑a zis: „Eu sunt; nu vă temeți!” Voiau să‑L ia în barcă, iar barca a sosit îndată la locul spre care mergeau. A doua zi, mulțimea care rămăsese de cealaltă parte a mării a băgat de seamă că acolo nu mai era decât o barcă și că Isus nu Se suise cu ucenicii Săi în barcă, ci ucenicii plecaseră singuri. Au sosit și alte bărci din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul adusese mulțumire. Când au văzut cei din mulțime că nici Isus, nici ucenicii Săi nu erau acolo, s‑au suit și ei în bărci și s‑au dus la Capernaum să‑L caute pe Isus. Când L‑au găsit, dincolo de mare, I‑au zis: „ Rabbí, când ai ajuns aici?” Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v‑ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea care piere, ci pentru mâncarea care dăinuie în viața veșnică și pe care v‑o va da Fiul Omului, căci pe El L‑a pecetluit Tatăl, Dumnezeu!” Ei I‑au zis: „Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le‑a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în Acela pe care L‑a trimis El.” Ei I‑au zis: „Ce semn faci tu ca să‑l vedem și să credem în tine? Ce lucrezi tu? Părinții noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: Pâine din cer le‑a dat să mănânce. ” Isus le‑a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: nu Moise v‑a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din cer, căci Pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer și dă viață lumii.” „Doamne ”, I‑au zis ei, „dă‑ne totdeauna această pâine!” Isus le‑a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi, și cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v‑am spus că M‑ați și văzut, și nu credeți. Tot ce‑Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, și pe cel ce vine la Mine nicidecum nu‑l voi izgoni afară, căci M‑am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M‑a trimis. Și aceasta este voia Celui ce M‑a trimis: să nu pierd pe niciunul din cei pe care Mi i‑a dat El, ci să‑i înviez în ziua de apoi. Aceasta este voia Tatălui Meu: ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Iudeii murmurau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care s‑a coborât din cer.” Și ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi cunoaștem? Atunci cum zice el: «Eu M‑am coborât din cer»?” Isus le‑a răspuns: „Nu murmurați între voi! Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu‑l atrage Tatăl, care M‑a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. În profeți este scris: Toți vor fi învățați de Dumnezeu. Așa că oricine a auzit de la Tatăl și a învățat de la El vine la Mine. Nu că cineva L‑a văzut pe Tatăl, în afară de Cel care este de la Dumnezeu; Acesta L‑a văzut pe Tatăl. Adevărat, adevărat vă spun: cine crede în Mine are viață veșnică. Eu sunt Pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustiu și au murit. Aceasta este Pâinea care se coboară din cer ca omul să mănânce din ea și să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care s‑a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din Pâinea aceasta, va trăi în veac; și Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, [pe care îl voi da] pentru viața lumii.” Iudeii se certau între ei și ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul lui să‑l mâncăm?” Isus le‑a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, n‑aveți viață în voi înșivă. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, și Eu rămân în el. După cum M‑a trimis pe Mine Tatăl, care este viu, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa cel care Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine. Aceasta este Pâinea care s‑a coborât din cer: nu precum au mâncat părinții voștri [mană] și au murit. Cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac.” Isus a spus acestea în sinagogă, când îi învăța pe oameni în Capernaum. Mulți din ucenicii Lui, când au auzit aceste cuvinte, au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să‑l primească?” Isus, care știa în Sine că ucenicii Săi murmurau în această privință, le‑a zis: „Cuvântul acesta vă face să vă poticniți? Dar dacă L‑ați vedea pe Fiul Omului suindu‑Se unde era mai înainte?… Duhul este cel care dă viață; carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le‑am spus Eu sunt duh și viață. Dar între voi sunt unii care nu cred.” Căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred și cine era cel ce Îl va vinde. Și a adăugat: „Tocmai de aceea v‑am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i‑a fost dat de Tatăl [Meu].” De atunci, mulți din ucenicii Lui s‑au întors și nu mai umblau cu El. Atunci, Isus le‑a spus celor doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?” „Doamne”, I‑a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești [Hristosul], Sfântul lui Dumnezeu.” Isus le‑a răspuns: „Nu v‑am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși, unul din voi este diavol.” Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscariotul, căci el avea să‑L vândă: el, unul din cei doisprezece. După aceea, Isus străbătea Galileea; nu voia să treacă prin Iudeea, fiindcă iudeii căutau să‑L omoare. Și sărbătoarea iudeilor, Așezarea Corturilor, era aproape. Frații Săi I‑au zis: „Pleacă de aici și du‑te în Iudeea, ca să vadă și ucenicii tăi lucrările pe care le faci! Nimeni nu lucrează în ascuns când caută să ajungă cunoscut. Dacă faci acestea, arată‑te lumii!” Căci nici chiar frații Săi nu credeau în El. Isus le‑a zis: „Vremea Mea n‑a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică. Pe voi lumea nu vă poate urî, dar pe Mine Mă urăște, căci Eu mărturisesc despre ea că faptele ei sunt rele. Voi suiți‑vă la sărbătoare; Eu nu Mă sui la sărbătoarea aceasta, căci vremea Mea nu s‑a împlinit încă.” După ce le‑a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea. După ce s‑au suit frații Săi la sărbătoare, S‑a suit și El, dar nu pe față, ci pe ascuns. Iudeii Îl căutau la sărbătoare și ziceau: „Unde este?” Era mult freamăt cu privire la El în mulțime. Unii spuneau: „Este un om bun”, dar alții spuneau: „Ba nu, ci duce mulțimea în rătăcire.” Totuși, nimeni nu vorbea pe față despre El, de frica iudeilor. Pe la jumătatea sărbătorii, Isus S‑a suit la Templu și a început să dea învățătură. Iar iudeii se mirau, zicând: „Cum de știe acesta carte fără să fi învățat?” Isus le‑a răspuns: „Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M‑a trimis. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaște dacă învățătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine. Cel ce vorbește de la sine își caută propria slavă; dar cel ce caută slava celui ce l‑a trimis, acela este adevărat și în el nu este nedreptate. Oare nu v‑a dat Moise Legea? Totuși, nimeni dintre voi nu împlinește Legea. De ce căutați să Mă omorâți?” Mulțimea I‑a răspuns: „Ai demon. Cine caută să te omoare?” Drept răspuns, Isus le‑a zis: „O lucrare am făcut, și toți vă mirați. Moise v‑a dat circumcizia (nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi), și voi îl circumcideți pe om în ziua sabatului. Dacă un om primește circumcizia în ziua sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, vă mâniați pe Mine că am însănătoșit un om în ziua sabatului? Nu judecați după înfățișare, ci judecați după judecata cea dreaptă!” Unii dintre locuitorii Ierusalimului spuneau: „Nu este el acela pe care caută să‑l omoare? Și iată că vorbește pe față și ei nu‑i spun nimic! Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că acesta este Hristosul? Dar pe acesta îl știm de unde este; când însă va veni Hristosul, nimeni nu va ști de unde este.” Atunci Isus, care dădea învățătură în Templu, a strigat, zicând: „Mă cunoașteți și Mă știți de unde sunt! Eu n‑am venit de la Mine Însumi, însă Cel ce M‑a trimis este adevărat, numai că voi nu‑L cunoașteți. Eu Îl cunosc, căci de la El sunt și El M‑a trimis.” Căutau deci să‑L prindă, dar nimeni n‑a pus mâna pe El, căci încă nu‑I sosise ceasul. Din mulțime însă mulți au crezut în El și spuneau: „Când va veni Hristosul, va face oare mai multe semne decât a făcut acesta?” Fariseii au auzit mulțimea murmurând acestea despre El, și preoții de seamă și fariseii au trimis niște gărzi să‑L prindă. Isus a zis: „Încă puțină vreme sunt cu voi și apoi Mă duc la Cel ce M‑a trimis. Mă veți căuta, și nu Mă veți găsi; și unde sunt Eu, voi nu puteți veni.” Iudeii și‑au spus între ei: „Unde are de gând să se ducă acesta, încât nu‑l vom găsi? Doar n‑are de gând să se ducă la cei răspândiți printre greci și să‑i învețe pe greci!? Ce înseamnă cuvântul acesta pe care l‑a spus: «Mă veți căuta, și nu Mă veți găsi; și unde sunt Eu, voi nu puteți veni»?” În ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Isus a stat în picioare și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea! Cel ce crede în Mine, precum zice Scriptura, râuri de apă vie vor curge din inima lui.” (Spunea aceasta despre Duhul, pe care aveau să‑L primească cei ce vor fi crezut în El. Căci Duhul [Sfânt] încă nu fusese dat, fiindcă Isus încă nu fusese proslăvit.) Unii din mulțime, când au auzit aceste cuvinte, spuneau: „Acesta este cu adevărat Profetul.” Alții spuneau: „Acesta este Hristosul.” Dar alții spuneau: „Doar nu din Galileea vine Hristosul! Nu zice Scriptura că Hristosul vine din sămânța lui David și din Betleem, satul de unde era David?” S‑a făcut deci dezbinare în mulțime din pricina Lui. Unii din ei voiau să‑L prindă, dar nimeni n‑a pus mâna pe El. Atunci gărzile s‑au întors la preoții de seamă și la farisei. Și aceștia le‑au spus: „De ce nu l‑ați adus?” Gărzile au răspuns: „Niciodată n‑a vorbit vreun om ca omul acesta.” Fariseii le‑au răspuns: „Doar n‑ați fost și voi duși în rătăcire! A crezut în el vreunul dintre conducători sau dintre farisei? Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată!” Nicodim, cel care venise la Isus mai înainte și care era unul dintre ei, le‑a zis: „Oare Legea noastră osândește pe vreun om fără să‑l asculte mai întâi și să știe ce face?” Drept răspuns, ei i‑au zis: „Doar nu ești și tu din Galileea! Cercetează și vezi că din Galileea nu s‑a ridicat niciun profet!” [[Și s‑a întors fiecare acasă. Isus S‑a dus la Muntele Măslinilor. Dar, dis‑de‑dimineață, a venit din nou la Templu; și tot poporul venea la El. După ce S‑a așezat, a început să‑i învețe. Iar cărturarii și fariseii au adus o femeie prinsă în adulter și, punând‑o în mijloc, I‑au spus: „Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea adulterul. Moise, în Lege, ne‑a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: tu deci ce zici?” Vorbeau astfel ca să‑L ispitească și să aibă cu ce să‑L învinuiască. Dar Isus S‑a aplecat și scria cu degetul pe pământ. Cum ei stăruiau cu întrebările, S‑a ridicat și le‑a zis: „Cine este fără păcat între voi să arunce primul cu piatra în ea!” Apoi S‑a aplecat iarăși și scria cu degetul pe pământ. Cei ce au auzit [au fost mustrați de cugetul lor și] au ieșit afară, unul câte unul, începând cu bătrânii, [până la cei din urmă]. A rămas El singur cu femeia, care stătea în mijloc. Isus S‑a ridicat și [când n‑a mai văzut pe nimeni decât pe femeie] i‑a zis: „Femeie, unde sunt [pârâșii tăi]? Nimeni nu te‑a osândit?” „Nimeni, Doamne”, I‑a răspuns ea. Și Isus i‑a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du‑te și de acum să nu mai păcătuiești!” ]] Isus le‑a vorbit din nou și le‑a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” Fariseii I‑au zis atunci: „Tu mărturisești despre tine însuți; mărturia ta nu este adevărată.” Drept răspuns, Isus le‑a zis: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată; căci Eu știu de unde am venit și încotro Mă duc, dar voi nu știți nici de unde vin, nici încotro Mă duc. Voi judecați după înfățișare; Eu nu judec pe nimeni. Și chiar dacă judec Eu, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci suntem Eu și Tatăl, care M‑a trimis. În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată: Eu sunt cel care mărturisește despre Mine; tot despre Mine mărturisește și Tatăl, care M‑a trimis.” Ei I‑au zis deci: „Unde este tatăl tău?” Isus a răspuns: „Nici pe Mine nu Mă cunoașteți, nici pe Tatăl Meu. Dacă M‑ați cunoaște pe Mine, L‑ați cunoaște și pe Tatăl Meu.” Aceste cuvinte le‑a rostit în vistierie, pe când dădea învățătură în Templu; și nimeni n‑a pus mâna pe El, pentru că nu‑I sosise încă ceasul. Isus le‑a mai spus: „Eu Mă duc, și Mă veți căuta și veți muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni.” Iudeii ziceau: „Doar nu se va omorî singur, de zice: «Acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni»!” „Voi sunteți de jos”, le‑a zis El, „Eu sunt de sus. Voi sunteți din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta. De aceea v‑am spus că veți muri în păcatele voastre, căci, dacă nu credeți că Eu Sunt, veți muri în păcatele voastre.” „Tu cine ești?”, I‑au zis ei. Isus le‑a răspuns: „Ceea ce vă spun de la început. Multe am de spus și de osândit cu privire la voi, dar Cel ce M‑a trimis este adevărat; și Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.” Ei n‑au înțeles că le vorbea despre Tatăl. Isus le‑a mai zis: „Când veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu Sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M‑a învățat Tatăl Meu. Cel ce M‑a trimis este cu Mine; [Tatăl] nu M‑a lăsat singur, pentru că fac totdeauna ce‑I este plăcut Lui.” Pe când vorbea Isus acestea, mulți au crezut în El. Și Isus le‑a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei; veți cunoaște Adevărul, și Adevărul vă va face liberi.” Ei I‑au răspuns: „Noi suntem sămânța lui Avraam și n‑am fost niciodată robi nimănui. Cum zici tu: «Veți fi liberi»?” „Adevărat, adevărat vă spun”, le‑a răspuns Isus: „Oricine trăiește în păcat este rob al păcatului. Iar robul nu rămâne pentru totdeauna în casă; fiul însă rămâne pentru totdeauna. Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi. Știu că sunteți sămânța lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu. Eu spun ce am văzut la Tatăl [Meu], iar voi faceți ce ați auzit de la tatăl [vostru].” Ei I‑au răspuns: „Tatăl nostru este Avraam.” Isus le‑a spus: „Dacă erați copii ai lui Avraam, făceați faptele lui Avraam. Dar acum căutați să Mă omorâți pe Mine, un om, care v‑am spus adevărul pe care l‑am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n‑a făcut. Voi faceți faptele tatălui vostru.” Ei I‑au spus: „Noi nu suntem născuți din desfrânare; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.” Isus le‑a zis: „Dacă era Dumnezeu Tatăl vostru, Mă iubeați și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu; n‑am venit de la Mine Însumi, ci El M‑a trimis. De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta cuvântul Meu. Voi sunteți de la tatăl vostru, Diavolul, și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș de oameni și nu stă în adevăr, pentru că nu este adevăr în el. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți. Cine din voi Mă poate dovedi vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți? Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea nu ascultați: pentru că nu sunteți din Dumnezeu.” Iudeii I‑au răspuns: „Nu zicem noi bine că ești samaritean și că ai demon?” „Nu am demon”, le‑a răspuns Isus, „ci Îl cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiți. Eu nu caut slava Mea; este cine să o caute și să judece. Adevărat, adevărat vă spun: dacă păzește cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.” „Acum”, I‑au zis iudeii, „vedem bine că ai demon; Avraam a murit, la fel și profeții; iar tu spui: «Dacă păzește cineva cuvântul Meu, cu niciun chip nu va gusta moartea, în veac.» Doar nu ești tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit! Profeții, și ei au murit. Cine te crezi?” Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu Însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu este cel care Mă slăvește; El, despre care voi ziceți că este Dumnezeul nostru, și totuși nu‑L cunoașteți. Eu Îl cunosc; dacă aș zice că nu‑L cunosc, aș fi mincinos, asemenea vouă. Dar Îl cunosc și păzesc Cuvântul Lui. Tatăl vostru Avraam a tresăltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut‑o și s‑a bucurat.” „N‑ai nici cincizeci de ani”, I‑au spus iudeii, „și l‑ai văzut pe Avraam!?” Isus le‑a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: mai înainte să fie Avraam, Eu Sunt.” Atunci au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S‑a ascuns și a ieșit din Templu, [trecând prin mijlocul lor. Și a trecut astfel pe lângă ei]. Pe când trecea, Isus a văzut un orb din naștere. Ucenicii Săi L‑au întrebat: „ Rabbí, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s‑a născut orb?” Isus a răspuns: „N‑au păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui, ci s‑a născut așa ca să se arate lucrările lui Dumnezeu în el. Cât este ziuă, trebuie să facem lucrările Celui ce M‑a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.” După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tină și i‑a spus: „Du‑te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care, tradus, înseamnă: „Trimis”). El s‑a dus, s‑a spălat și s‑a întors văzând. Vecinii și cei ce‑l văzuseră înainte ca cerșetor spuneau: „Nu este acesta cel ce stătea și cerșea?” Unii spuneau: „El este.” Alții spuneau: „Nu, dar seamănă cu el.” Iar el zicea: „Eu sunt.” Deci i‑au zis: „Cum ți s‑au deschis ochii?” El a răspuns: „Omul căruia I se zice Isus a făcut tină, mi‑a uns ochii și mi‑a zis: «Du‑te la Siloam și spală‑te!» M‑am dus, m‑am spălat și mi‑am căpătat vederea.” „Unde este omul acela?”, l‑au întrebat ei. El a răspuns: „Nu știu.” L‑au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. Și era sabat ziua când făcuse Isus tină și‑i deschisese ochii. Din nou, fariseii l‑au întrebat și ei cum și‑a căpătat vederea. Și el le‑a zis: „Mi‑a pus tină pe ochi, m‑am spălat și văd.” Atunci, unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ține sabatul.” Dar alții spuneau: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?” Și era dezbinare între ei. Iarăși l‑au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre el, acum că ți‑a deschis ochii?” „Este un profet”, le‑a răspuns el. Iudeii n‑au crezut despre el că fusese orb și că își căpătase vederea până nu i‑au chemat pe părinții lui și i‑au întrebat: „Acesta este fiul vostru, despre care spuneți că s‑a născut orb? Cum de vede acum?” Drept răspuns, părinții lui au zis: „Știm că acesta este fiul nostru și că s‑a născut orb. Însă cum de vede acum sau cine i‑a deschis ochii, noi nu știm. Întrebați‑l pe el: are o vârstă, va vorbi el însuși despre sine!” Părinții lui au vorbit astfel pentru că se temeau de iudei, căci iudeii se învoiseră ca, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au spus părinții lui: „Are o vârstă, întrebați‑l pe el!” Așadar l‑au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i‑au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi știm că omul acesta este un păcătos.” El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: eram orb, și acum văd!” L‑au întrebat deci: „Ce ți‑a făcut? Cum ți‑a deschis ochii?” „Deja v‑am spus”, le‑a răspuns el, „și n‑ați ascultat. De ce vreți să mai auziți încă o dată? Doar nu vreți și voi să vă faceți ucenicii Lui!” Ei l‑au ocărât și i‑au zis: „Ucenicul lui ești tu! Noi suntem ucenicii lui Moise! Știm că lui Moise i‑a vorbit Dumnezeu; dar acesta nu știm de unde este.” „Aici e lucrul de mirare”, le‑a răspuns omul acela, „că voi nu știți de unde este, dar El mi‑a deschis ochii! Știm că Dumnezeu nu‑i ascultă pe păcătoși; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când lumea nu s‑a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă omul acesta n‑ar fi de la Dumnezeu, n‑ar putea face nimic.” „Tu ești născut cu totul în păcat”, i‑au răspuns ei, „și vrei să ne înveți pe noi?” Și l‑au dat afară. Isus a auzit că l‑au dat afară și, când l‑a găsit, i‑a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?” El a răspuns: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?” „L‑ai și văzut”, i‑a zis Isus, „și Cel ce vorbește cu tine, Acela este!” „Cred, Doamne”, I‑a zis el; și I s‑a închinat. Apoi, Isus a zis: „Eu pentru judecată am venit în lumea aceasta: pentru ca cei ce nu văd să vadă, și cei ce văd să ajungă orbi.” Unii din fariseii care erau lângă El au auzit acestea și I‑au zis: „Doar n‑om fi și noi orbi!” „Dacă ați fi orbi”, le‑a răspuns Isus, „n‑ați avea păcat. Acum, că ziceți: «Vedem», păcatul vostru rămâne. Adevărat, adevărat vă spun: cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare prin altă parte, este un hoț și un tâlhar. Dar cine intră pe ușă este păstorul oilor. Portarul îi deschide, și oile aud glasul lui; el își cheamă oile sale pe nume și le duce afară. După ce le scoate pe toate care sunt ale sale, merge înaintea lor; și oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul. Pe un străin nu‑l vor urma nicidecum, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” Isus le‑a spus această pildă, dar ei n‑au înțeles despre ce le vorbea. Isus le‑a mai spus: „Adevărat, adevărat vă spun: Eu sunt Ușa oilor. Toți câți au venit înainte de Mine sunt hoți și tâlhari, dar oile n‑au ascultat de ei. Eu sunt Ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit: va intra și va ieși și va găsi pășune. Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să nimicească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s‑o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi. Cel plătit, care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale sale, când vede lupul venind, lasă oile și fuge, iar lupul le răpește și le risipește. Cel plătit fuge pentru că este plătit și nu‑i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile, și ele Mă cunosc pe Mine, așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum Îl cunosc Eu pe Tatăl; și Îmi dau viața pentru oi. Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu și vor fi o turmă, cu un Păstor. De aceea Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața ca iarăși să o iau. Nimeni nu Mi‑o ia, ci o dau Eu de la Mine. Am autoritate s‑o dau și am autoritate s‑o iau iarăși; porunca aceasta am primit‑o de la Tatăl Meu.” Din pricina acestor cuvinte, iarăși s‑a făcut dezbinare între iudei. Mulți dintre ei spuneau: „Are demon și a înnebunit. De ce‑l ascultați?” Alții spuneau: „Cuvintele acestea nu sunt cuvintele unui demonizat. Poate un demon să deschidă ochii orbilor?” În Ierusalim era atunci Sărbătoarea Înnoirii Templului. Era iarnă, și Isus Se plimba prin Templu, prin Pridvorul lui Solomon. Iudeii L‑au înconjurat și I‑au spus: „Până când ne vei ține sufletele în încordare? Dacă tu ești Hristosul, spune‑ne‑o deslușit!” „V‑am spus”, le‑a răspuns Isus, „și nu credeți. Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v‑am spus, nu sunteți din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele Mă urmează. Eu le dau viață veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va răpi din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le‑a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui [Meu]. Eu și Tatăl una suntem.” Iudeii au luat iarăși pietre ca să‑L ucidă. Isus le‑a răspuns: „V‑am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl [Meu]: pentru care dintre ele vreți să aruncați cu pietre în Mine?” Iudeii I‑au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în tine, ci pentru blasfemie și pentru că tu, om fiind, te dai drept Dumnezeu.” Isus le‑a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: Sunteți dumnezei? Dacă Legea i‑a numit dumnezei pe aceia cărora li se adresa Cuvântul lui Dumnezeu, și Scriptura nu poate fi desființată, cum ziceți voi: «Hulești!» Celui pe care Tatăl L‑a sfințit și L‑a trimis în lume? Și aceasta, pentru că am zis: «Sunt Fiul lui Dumnezeu!» Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți! Dar, dacă le fac, și nu Mă credeți pe Mine, credeți măcar lucrările acestea, ca să cunoașteți și să știți că Tatăl este în Mine și Eu sunt în Tatăl.” Atunci au căutat iarăși să‑L prindă, dar El a scăpat din mâinile lor. Isus S‑a dus iarăși dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan la început, și a rămas acolo. Mulți veneau la El și spuneau: „Ioan n‑a făcut niciun semn, dar tot ce a spus Ioan despre Omul acesta era adevărat.” Și mulți au crezut în El în locul acela. Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei, era bolnav. (Maria era aceea care L‑a uns pe Domnul cu mir și I‑a șters picioarele cu părul ei; Lazăr, fratele ei, era bolnav.) Surorile au trimis la Isus să‑I spună: „Doamne, iată că cel pe care‑l iubești este bolnav.” Dar Isus, când a auzit, a spus: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.” Și Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. Totuși, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era; apoi, le‑a zis ucenicilor: „Să ne întoarcem în Iudeea!” „ Rabbí ”, I‑au zis ucenicii, „nu demult căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, și Tu Te duci iarăși acolo?” Isus a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se poticnește, pentru că vede lumina lumii acesteia. Dar, dacă umblă noaptea, se poticnește, pentru că lumina nu este în el.” După aceste vorbe, le‑a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să‑l trezesc.” Ucenicii I‑au zis: „Doamne, dacă doarme, se va face bine!” (Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit.) Atunci, Isus le‑a spus lămurit: „Lazăr a murit! Și Mă bucur că n‑am fost acolo, pentru voi, ca să credeți. Dar acum, haideți să mergem la el!” Atunci, Toma, zis Geamănul, le‑a spus celorlalți ucenici: „Să mergem și noi să murim cu El!” Când a venit, Isus a aflat că Lazăr era deja de patru zile în mormânt. Și, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii, mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor. Când a auzit Marta că vine Isus, I‑a ieșit înainte, iar Maria stătea în casă. Marta I‑a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n‑ar fi murit! Dar și acum, știu că orice vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da.” Isus i‑a zis: „Fratele tău va învia.” „Știu ”, I‑a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” Isus i‑a zis: „Eu sunt Învierea și Viața! Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi să moară, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi aceasta?” „Da, Doamne”, I‑a zis ea, „cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” După ce a spus aceste cuvinte, s‑a dus și a chemat‑o în taină pe sora sa, Maria, și i‑a zis: „A venit Învățătorul și te cheamă.” Maria, cum a auzit, s‑a sculat degrabă și s‑a dus la El. Căci Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iudeii care erau cu Maria în casă și o mângâiau, când au văzut‑o sculându‑se repede și ieșind, au mers după ea, căci ziceau: „Se duce la mormânt, ca să plângă acolo.” Maria, când a ajuns unde era Isus și L‑a văzut, a căzut la picioarele Lui și I‑a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n‑ar fi murit!” Isus, când i‑a văzut plângând pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S‑a înfiorat în duhul Său și S‑a tulburat. Și a zis: „Unde l‑ați pus?” „Doamne”, I‑au răspuns ei, „vino și vezi!” Isus plângea. Atunci, iudeii au zis: „Iată cât îl iubea de mult!” Și unii din ei au zis: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?” Isus S‑a înfiorat din nou în Sine și S‑a dus la mormânt; era o peșteră, la intrarea căreia fusese pusă o piatră. „Dați piatra la o parte!”, a zis Isus. Marta, sora celui care murise, I‑a spus: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.” Isus i‑a zis: „Nu ți‑am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Au dat deci piatra la o parte [din locul unde zăcea mortul]. Și Isus a ridicat ochii în sus și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M‑ai ascultat. Știam că totdeauna Mă asculți, dar pentru mulțimea care stă împrejur vorbesc astfel, ca să creadă că Tu M‑ai trimis.” După ce a rostit aceste cuvinte, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Și mortul a ieșit cu mâinile și picioarele legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată într‑un ștergar. Isus le‑a zis: „Dezlegați‑l și lăsați‑l să meargă!” Mulți dintre iudeii care veniseră la Maria și care văzuseră ce a făcut Isus au crezut în El. Dar unii dintre ei s‑au dus la farisei și le‑au spus ce făcuse Isus. Atunci, preoții de seamă și fariseii au adunat Sinedriul și au zis: „Ce vom face? Omul acesta face multe minuni! Dacă‑l lăsăm așa, toți vor crede în el și vor veni romanii și vor nimici și locul nostru, și neamul.” Unul din ei, Caiafa, care era mare‑preot în anul acela, le‑a zis: „Voi nu știți nimic; și nici nu vă gândiți că este în folosul vostru să moară un om pentru popor și să nu piară tot neamul!” Dar aceasta nu de la el a spus‑o, ci, fiind mare‑preot în anul acela, a profețit că Isus avea să moară pentru neam. Și nu numai pentru neam, ci și ca să‑i adune laolaltă pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. Din ziua aceea, au hotărât să‑L omoare. De aceea, Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în ținutul de lângă pustiu, într‑o cetate numită Efraim, și a rămas acolo împreună cu ucenicii. Paștele iudeilor era aproape, și mulți oameni din ținutul acela s‑au suit la Ierusalim, înainte de Paște, ca să se curățească. Îl căutau pe Isus și vorbeau între ei stând în Templu: „Ce credeți? Oare chiar nu va veni la sărbătoare?” (Iar preoții de seamă și fariseii dăduseră porunci ca, dacă va ști cineva unde este, să le dea de știre ca să‑L prindă.) Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, [care fusese mort și] pe care El îl înviase din morți. Acolo, I‑au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce stăteau la masă cu El. Maria a luat o litră de mir de nard curat, de mare preț, I‑a uns picioarele lui Isus și I le‑a șters cu părul ei; și s‑a umplut casa de mireasma mirului. Unul dintre ucenicii Lui, Iuda Iscariotul, fiul lui Simon, care avea să‑L vândă, a zis: „De ce nu s‑a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor?” Zicea lucrul acesta nu pentru că‑i păsa de săraci, ci pentru că era hoț și, ca unul care ținea punga, lua din ce se punea în ea. Dar Isus a zis: „Las‑o în pace, căci ea l‑a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna.” O mare mulțime de iudei a aflat că Isus este acolo și a venit nu numai pentru Isus, ci și ca să‑l vadă pe Lazăr, pe care‑l înviase din morți. Preoții de seamă au hotărât să‑l omoare și pe Lazăr, căci din pricina lui mulți iudei plecau de la ei și credeau în Isus. A doua zi, mulțimea cea mare care venise la sărbătoare, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de palmier și I‑a ieșit în întâmpinare, strigând: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Regele lui Israel! Isus a găsit un măgăruș și a încălecat pe el, după cum este scris: Nu te teme, fiica Sionului; iată, Regele tău vine, călare pe mânzul unei măgărițe. Ucenicii Lui n‑au înțeles acestea la început, dar, când a fost proslăvit Isus, și‑au adus aminte că acestea erau scrise despre El și că se împliniseră cu privire la El. Mulțimea care fusese cu El când îl chemase pe Lazăr din mormânt și‑l înviase din morți mărturisea despre El. De aceea I‑a și venit în întâmpinare mulțimea: pentru că auzise că făcuse acest semn. Fariseii au zis deci între ei: „Vedeți?! Nu vă alegeți cu nimic! Iată, lumea se duce după el!” Erau și greci printre cei care se suiseră să se închine la sărbătoare. Aceștia s‑au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileei, și l‑au rugat, zicând: „Domnule, am vrea să‑L vedem pe Isus.” Filip s‑a dus și i‑a spus lui Andrei, apoi Andrei și Filip s‑au dus și I‑au spus lui Isus. Drept răspuns, Isus le‑a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul Omului. Adevărat, adevărat vă spun: dacă bobul de grâu care a căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod. Cine își iubește viața o va pierde, și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică. Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti. Acum, sufletul Meu este tulburat. Și ce voi zice: «Tată, izbăvește‑Mă din ceasul acesta»? Dar tocmai de aceea am ajuns până în ceasul acesta! Tată, proslăvește Numele Tău!” Și din cer s‑a auzit un glas, [care zicea]: „L‑am proslăvit și‑L voi mai proslăvi!” Mulțimea care stătea și asculta spunea că a fost un tunet. Alții ziceau: „Un înger a vorbit cu El!” Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s‑a auzit glasul acesta, ci pentru voi! Acum are loc judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, după ce voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine.” (Aceasta o zicea arătând cu ce moarte avea să moară.) Mulțimea I‑a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac. Cum de zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălțat? Cine este acest Fiu al Omului?” Isus le‑a zis: „Încă puțină vreme Lumina este printre voi. Umblați câtă vreme aveți Lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul! Cine umblă în întuneric nu știe încotro merge. Câtă vreme aveți Lumina printre voi, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii!” Isus le‑a spus aceste lucruri, apoi a plecat și S‑a ascuns de ei. Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, ca să se împlinească cele spuse de profetul Isaia: Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră, și brațul Domnului cui s‑a descoperit? De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: Le‑a orbit ochii și le‑a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu și să‑i vindec. Acestea le‑a zis Isaia fiindcă a văzut slava Lui și a vorbit despre El. Totuși, chiar dintre conducători, mulți au crezut în El; dar, de frica fariseilor, nu‑L mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă. Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Isus a strigat și a zis: „Cine crede în Mine nu în Mine crede, ci în Acela care M‑a trimis pe Mine. Și cine Mă vede pe Mine Îl vede pe Acela care M‑a trimis pe Mine. Eu ca Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec, căci n‑am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele are cine să‑l judece: cuvântul pe care l‑am rostit, acela îl va judeca în ziua de apoi. Pentru că Eu n‑am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M‑a trimis, El Mi‑a dat poruncă ce să spun și ce să vorbesc. Și știu că porunca Lui este viață veșnică. De aceea, cuvintele pe care le spun, le spun așa cum Mi le‑a spus Tatăl.” Înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus, fiindcă știa că I‑a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i‑a iubit până la capăt. În timpul cinei, după ce Diavolul pusese în inima lui Iuda Iscariotul, fiul lui Simon, gândul să‑L vândă, [Isus], fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce, S‑a sculat de la masă, Și‑a pus deoparte veșmintele, a luat un ștergar și S‑a încins cu el. Apoi a turnat apă într‑un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru, care I‑a zis: „Doamne, Tu să‑mi speli mie picioarele?” Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” Petru I‑a zis: „Nicidecum nu‑mi vei spăla picioarele, în veac!” Isus i‑a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte cu Mine.” „Doamne”, I‑a zis Simon Petru, „atunci nu numai picioarele, ci și mâinile și capul!” Isus i‑a zis: „Cine s‑a îmbăiat n‑are trebuință să‑și spele decât picioarele, ca să fie curat de tot. Voi sunteți curați, dar nu toți.” (Căci îl știa pe cel ce avea să‑L vândă; de aceea a zis: „Nu sunteți toți curați.” ) După ce le‑a spălat picioarele, Și‑a luat veșmintele, S‑a așezat iarăși la masă și le‑a zis: „Înțelegeți voi ce v‑am făcut Eu? Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v‑am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v‑am dat o pildă, ca și voi să faceți cum v‑am făcut Eu vouă. Adevărat, adevărat vă spun: robul nu este mai mare decât stăpânul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l‑a trimis. Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți! Nu vorbesc despre voi toți; îi cunosc pe cei pe care i‑am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura: Cel ce mănâncă pâinea Mea și‑a ridicat călcâiul împotriva Mea. De acum, vă spun înainte de a se împlini, ca să credeți, când se va împlini, că Eu Sunt. Adevărat, adevărat vă spun: cine primește pe acela pe care‑l trimit Eu pe Mine Mă primește; și cine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel care M‑a trimis pe Mine.” După ce a spus aceste cuvinte, Isus S‑a tulburat în duhul Său, a mărturisit și a zis: „Adevărat, adevărat vă spun: unul din voi Mă va vinde.” Ucenicii se uitau unii la alții și nu înțelegeau despre cine vorbește. Unul dintre ucenici, cel pe care‑l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus. Simon Petru i‑a făcut semn să întrebe despre cine era vorba. Ucenicul acela s‑a rezemat pe pieptul lui Isus și I‑a zis: „Doamne, cine este?” Isus i‑a răspuns: „Este acela pentru care voi întinge bucățica și căruia i‑o voi da.” Întingând deci bucățica, a luat‑o și i‑a dat‑o lui Iuda, fiul lui Simon Iscariotul. De cum a luat Iuda bucățica, a intrat Satana în el. Isus i‑a zis: „Ce ai de făcut, fă repede!” Dar nimeni dintre cei care stăteau la masă n‑a înțeles de ce îi vorbise astfel. Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să‑i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru sărbătoare!” sau îi cerea să dea ceva săracilor. Iuda, după ce a luat bucățica, a ieșit de îndată. Era noapte. După ce a ieșit Iuda, Isus a zis: „Acum, Fiul Omului a fost proslăvit, și Dumnezeu a fost proslăvit în El. Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, și Dumnezeu Îl va proslăvi în Sine Însuși, și‑L va proslăvi îndată. Copilașilor, încă puțin mai sunt cu voi. Mă veți căuta și, precum le‑am spus iudeilor – unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni – tot așa vă spun și vouă acum. Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v‑am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” „Doamne”, I‑a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i‑a răspuns: „Unde Mă duc [Eu], tu nu poți să Mă urmezi acum, dar Mă vei urma după aceea.” „Doamne”, I‑a zis Petru, „de ce nu pot să Te urmez acum? Eu îmi voi da viața pentru Tine.” Isus i‑a răspuns: „Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat îți spun: nu va cânta cocoșul, și te vei lepăda de Mine de trei ori. Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă nu ar fi așa, v‑aș fi spus Eu oare: «Mă duc să vă pregătesc un loc»? Și dacă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, pentru ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. Și unde Mă duc, știți calea într‑acolo.” „Doamne”, I‑a zis Toma, „nu știm unde Te duci. Cum putem să știm calea într‑acolo?” Isus i‑a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă Mă cunoașteți pe Mine, Îl veți cunoaște și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl cunoașteți; și L‑ați și văzut.” „Doamne”, i‑a zis Filip, „arată‑ne pe Tatăl și ne este de ajuns!” Isus i‑a zis: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M‑ai cunoscut, Filipe? Cine M‑a văzut pe Mine L‑a văzut pe Tatăl. Cum de zici tu: «Arată‑ne pe Tatăl»? Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu de la Mine le spun, ci Tatăl, care rămâne în Mine, El face lucrările Sale. Credeți‑Mă că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine; dacă nu pentru altceva, măcar pentru lucrările acestea să credeți. Adevărat, adevărat vă spun: cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva de la Mine în Numele Meu, voi face. Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Și Eu Îl voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, ca să fie cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu‑L poate primi, pentru că nu‑L vede și nici nu‑L cunoaște. Voi însă Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani; Mă voi întoarce la voi. Încă puțin, și lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea; pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi. În ziua aceea, veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteți în Mine și că Eu sunt în voi. Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.” Iuda, nu Iscariotul, I‑a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, și nu lumii?” Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi și Noi vom veni la el și Ne vom face locaș la el. Cine nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul pe care‑l auziți nu este al Meu, ci al Tatălui, care M‑a trimis. V‑am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care‑L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v‑am spus Eu. Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v‑o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte! Ați auzit că v‑am spus: «Mă duc și Mă voi întoarce la voi.» Dacă M‑ați iubi, v‑ați bucura că v‑am zis: «Mă duc la Tatăl», căci Tatăl este mai mare decât Mine. Și v‑am spus acestea acum, înainte să se întâmple, ca să credeți atunci când se vor întâmpla. Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânul lumii acesteia. El nu are nimic în Mine, dar vine pentru ca lumea să știe că Eu Îl iubesc pe Tatăl și că fac așa cum Mi‑a poruncit Tatăl. Ridicați‑vă, să plecăm de aici! Eu sunt adevărata Viță, și Tatăl Meu este Lucrătorul viei. Pe orice mlădiță care este în Mine și nu aduce rod, El o taie, și pe orice mlădiță care aduce rod, o curățește, ca să aducă și mai mult rod. Acum, voi sunteți curați din pricina cuvântului pe care vi l‑am spus. Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi! După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod, căci fără Mine nu puteți face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiță neroditoare, și se usucă, apoi mlădițele uscate sunt strânse, sunt aruncate în foc și ard. Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea, și vi se va face! Dacă aduceți mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit, și voi veți fi astfel ucenicii Mei. Cum M‑a iubit pe Mine Tatăl, așa v‑am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea! Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V‑am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să fie în voi, și bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții cum v‑am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să‑și dea cineva viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v‑am numit prieteni, pentru că v‑am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi M‑ați ales pe Mine, ci Eu v‑am ales pe voi și v‑am rânduit să mergeți și să aduceți rod, și rodul vostru să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. Iată ce vă poruncesc: să vă iubiți unii pe alții! Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M‑a urât mai înainte de voi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v‑am ales din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți‑vă aminte de cuvântul pe care vi l‑am spus: «Robul nu este mai mare decât stăpânul său»! Dacă pe Mine M‑au prigonit, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. Dar toate acestea vi le vor face din pricina Numelui Meu, pentru că nu‑L cunosc pe Cel ce M‑a trimis. Dacă n‑aș fi venit și nu le‑aș fi vorbit, n‑ar avea păcat; dar acum, nu au nicio scuză pentru păcatul lor. Cine Mă urăște pe Mine Îl urăște și pe Tatăl Meu. Dacă n‑aș fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le‑a făcut, n‑ar avea păcat; dar acum, le‑au văzut și Ne‑au urât și pe Mine, și pe Tatăl Meu. Dar aceasta s‑a întâmplat ca să se împlinească vorba din Legea lor: M‑au urât fără temei. Când va veni Mângâietorul, pe care‑L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care de la Tatăl purcede, va mărturisi despre Mine. Și voi de asemenea veți mărturisi, căci de la început ați fost cu Mine. V‑am spus acestea ca să nu vă poticniți. Vă vor da afară din sinagogi, ba încă va veni ceasul când oricine vă va ucide va crede că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Și se vor purta astfel cu voi pentru că nu Ne‑au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V‑am spus acestea pentru ca, atunci când va veni ceasul lor, să vă aduceți aminte că vi le‑am spus. Nu vi le‑am spus de la început, pentru că eram cu voi. Acum Mă duc la Cel ce M‑a trimis, și nimeni din voi nu Mă întreabă: «Unde Te duci?» Dar, pentru că v‑am spus acestea, întristarea v‑a umplut inima. Totuși, vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc [Eu], Mângâietorul nu va veni la voi. Dar, dacă Mă duc, vi‑L voi trimite. Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, dreptatea și judecata. În ce privește păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine; în ce privește dreptatea, fiindcă Mă duc la Tatăl și nu Mă veți mai vedea; în ce privește judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat. Mai am încă multe să vă spun, dar acum nu le puteți purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va vesti cele viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu și vi le va vesti. Toate câte le are Tatăl sunt ale Mele, de aceea am zis că va lua din ce este al Meu și vi le va vesti. Peste puțină vreme, nu Mă veți mai vedea, apoi iarăși, peste puțină vreme, Mă veți vedea, [fiindcă Mă duc la Tatăl].” Unii din ucenicii Săi ziceau între ei: „Ce înseamnă cuvintele acestea: «Peste puțină vreme, nu Mă veți vedea, apoi iarăși, peste puțină vreme, Mă veți vedea» și «fiindcă Mă duc la Tatăl»?” Ziceau deci: „Ce înseamnă aceasta: «Peste puțină vreme»? Nu știm ce vrea să spună.” Isus a cunoscut că voiau să‑L întrebe și le‑a zis: „Vă întrebați între voi ce înseamnă cuvintele: «Peste puțină vreme, nu Mă veți vedea, apoi iarăși, peste puțină vreme, Mă veți vedea»? Adevărat, adevărat vă spun: voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura; vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când dă naștere, are parte de întristare, pentru că i‑a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu‑și mai amintește suferința, de bucurie că s‑a născut un om pe lume. Și voi aveți acum parte de întristare, dar Eu iarăși vă voi vedea, inima vi se va bucura, și bucuria voastră nimeni n‑o va răpi de la voi. În ziua aceea, nu Mă veți mai întreba nimic. Adevărat, adevărat vă spun: orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n‑ați cerut nimic în Numele Meu: cereți și veți primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. V‑am spus acestea în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi deslușit despre Tatăl. În ziua aceea, veți cere în Numele Meu și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl Însuși vă iubește, pentru că voi M‑ați iubit și ați crezut că de la Dumnezeu am ieșit. Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; acum, las lumea și Mă duc la Tatăl.” Ucenicii Săi I‑au zis: „Iată că acum vorbești deslușit și nu spui nicio pildă. Acum cunoaștem că toate le știi și nu ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că de la Dumnezeu ai ieșit.” „Acum credeți?”, le‑a răspuns Isus. „Iată, vine ceasul, și a și venit, când veți fi risipiți fiecare la ale sale, iar pe Mine Mă veți lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. Toate acestea vi le‑am spus ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” După ce a vorbit astfel, Isus Și‑a ridicat ochii spre cer și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește‑L pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I‑ai dat autoritate peste orice făptură, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care I i‑ai dat Tu! Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L‑ai trimis Tu. Eu Te‑am proslăvit pe pământ, căci am împlinit lucrarea pe care Mi‑ai dat‑o s‑o fac. Și acum, Tată, proslăvește‑Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i‑ai dat din lume. Ai Tăi erau, și Mi i‑ai dat Mie; și ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi‑ai dat vine de la Tine. Căci cuvintele pe care Mi le‑ai dat Tu li le‑am dat lor, și ei le‑au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M‑ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu pentru lume, ci pentru cei pe care Mi i‑ai dat Tu, căci sunt ai Tăi; tot ce este al Meu este al Tău, iar ce este al Tău este al Meu; și Eu sunt proslăvit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește‑i în Numele Tău, pe care Mi L‑ai dat, ca ei să fie una, asemenea Nouă. Când eram cu ei [în lume], îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L‑ai dat, și i‑am ocrotit, astfel încât niciunul din ei n‑a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar, acum, vin la Tine și spun acestea cât sunt încă în lume, pentru ca ei să aibă bucuria Mea deplină în ei. Le‑am dat Cuvântul Tău; și lumea i‑a urât, fiindcă ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să‑i iei din lume, ci să‑i păzești de Cel Rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește‑i prin adevărul [Tău]: Cuvântul Tău este adevăr. Precum M‑ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i‑am trimis și Eu pe ei în lume. Pentru ei Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, precum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu, în Tine, ca și ei să fie [una] în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis. Și slava pe care Mi‑ai dat‑o Mie le‑am dat‑o lor, ca să fie una, precum și Noi [suntem] una – Eu în ei, și Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis și că i‑ai iubit cum M‑ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i‑ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi‑ai dat‑o fiindcă M‑ai iubit înainte de întemeierea lumii. Bunule Tată, lumea nu Te‑a cunoscut, dar Eu Te‑am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M‑ai trimis. Eu le‑am făcut cunoscut Numele Tău și Îl voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M‑ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei.” După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi. Iuda, vânzătorul, știa și el locul, pentru că Isus Se adunase de multe ori acolo cu ucenicii Săi. Așadar, Iuda a luat o cohortă de soldați și gărzi de la preoții de seamă și de la farisei și a venit acolo cu felinare, cu făclii și cu arme. Isus, care știa tot ce avea să I se întâmple, a ieșit și le‑a zis: „Pe cine căutați?” Ei I‑au răspuns: „Pe Isus Nazarineanul!” Isus le‑a zis: „Eu Sunt!” Iuda, vânzătorul, era și el cu ei. Când le‑a zis Isus: „Eu Sunt”, ei s‑au dat înapoi și au căzut la pământ. El i‑a întrebat din nou: „Pe cine căutați?” „Pe Isus Nazarineanul”, I‑au zis ei. Isus a răspuns: „V‑am spus că Eu Sunt. Dacă pe Mine Mă căutați, lăsați‑i pe aceștia să se ducă!” (A zis aceasta ca să se împlinească vorba pe care o spusese: „N‑am pierdut pe niciunul din aceia pe care Mi i‑ai dat.” ) Simon Petru, care avea o sabie, a scos‑o, l‑a lovit pe slujitorul marelui‑preot și i‑a tăiat urechea dreaptă. Slujitorul se numea Malhus. Isus i‑a zis lui Petru: „Bagă‑ți sabia în teacă! Paharul pe care Mi l‑a dat Tatăl să‑l beau oare nu‑l voi bea?” Cohorta, căpitanul și gărzile din partea iudeilor L‑au prins pe Isus și L‑au legat. L‑au dus întâi la Anna, căci el era socrul lui Caiafa, care era mare‑preot în anul acela. Caiafa era cel ce dăduse iudeilor sfatul acesta: „Este de folos să moară un singur om pentru popor.” Simon Petru Îl urma pe Isus împreună cu un alt ucenic. Ucenicul acela era cunoscut marelui‑preot și a intrat după Isus în curtea marelui‑preot. Petru însă a rămas afară la poartă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui‑preot, a ieșit, a vorbit cu portăreasa și l‑a băgat pe Petru înăuntru. Slujnica portăreasă i‑a zis lui Petru: „Nu cumva și tu ești unul din ucenicii omului acestuia?” „Nu sunt!”, a răspuns el. Slujitorii și gărzile care erau acolo făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig, și se încălzeau. Petru stătea și el cu ei și se încălzea. Marele‑preot L‑a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui și despre învățătura Lui. Isus i‑a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe față; întotdeauna am dat învățătură în sinagogă și în Templu, unde se adună toți iudeii, și n‑am spus nimic în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă‑i pe cei ce au auzit ce le‑am vorbit; iată, aceștia știu ce am spus.” Când a spus El acestea, una dintre gărzile aflate acolo I‑a dat o palmă lui Isus, zicând: „Așa răspunzi marelui‑preot?” Isus i‑a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar, dacă am vorbit bine, de ce Mă bați?” Anna L‑a trimis legat la marele‑preot Caiafa. Simon Petru stătea și se încălzea. Ei i‑au zis: „Nu cumva și tu ești dintre ucenicii lui?” El a tăgăduit și a zis: „Nu sunt!” Unul din slujitorii marelui‑preot, rudă cu cel căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: „Nu te‑am văzut eu cu el în grădină?” Petru iarăși a tăgăduit și îndată a cântat cocoșul. L‑au adus pe Isus de la Caiafa la pretoriu. Era dimineață. Ei n‑au intrat în pretoriu, ca să nu se întineze, ci să poată mânca Paștele. Atunci a ieșit Pilat afară la ei și le‑a zis: „Ce învinuire aduceți împotriva omului acestuia?” Drept răspuns, ei i‑au zis: „Dacă acesta n‑ar fi fost un răufăcător, nu l‑am fi dat noi în mâinile tale!” Pilat le‑a zis: „Luați‑l voi și judecați‑l după Legea voastră!” „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni”, i‑au zis iudeii. Aceasta s‑a întâmplat ca să se împlinească vorbele lui Isus prin care arătase cu ce moarte avea să moară. Pilat a intrat iarăși în pretoriu, L‑a chemat pe Isus și I‑a zis: „Ești tu regele iudeilor?” Isus i‑a răspuns: „De la tine zici lucrul acesta sau ți l‑au spus alții despre Mine?” Pilat a răspuns: „Oare sunt eu iudeu? Neamul tău și preoții de seamă te‑au dat în mâinile mele. Ce ai făcut?” „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă Împărăția Mea era din lumea aceasta, slujitorii Mei s‑ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor. Dar, acum, Împărăția Mea nu este de aici.” „Atunci, un rege tot ești!”, I‑a zis Pilat. „Tu însuți spui că sunt rege”, a răspuns Isus. „Eu pentru aceasta M‑am născut și am venit în lume: ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” Pilat I‑a zis: „Ce este adevărul?” După ce a spus aceste vorbe, Pilat a ieșit iarăși afară la iudei și le‑a zis: „Eu nu găsesc nicio vină în el. Dar, fiindcă la voi este obiceiul să vă eliberez pe cineva de Paște, vreți să vi‑l eliberez pe regele iudeilor?” Atunci, toți au strigat din nou: „Nu pe acesta, ci pe Barabba!” Iar Barabba era un tâlhar. Atunci, Pilat L‑a luat pe Isus și a pus să‑L biciuiască. Soldații au împletit o cunună de spini, I‑au pus‑o pe cap și L‑au îmbrăcat cu o haină purpurie. Apoi, s‑au apropiat de El și ziceau: „Plecăciune, regele iudeilor!” Și‑I dădeau palme. Pilat a ieșit iarăși afară și le‑a zis iudeilor: „Iată, vi‑l aduc afară, ca să știți că nu găsesc nicio vină în el.” Isus a ieșit deci afară purtând cununa de spini și haina purpurie. „Iată omul!”, le‑a zis Pilat. Când L‑au văzut, preoții de seamă și gărzile au început să strige: „Răstignește‑l! Răstignește‑l!” „Luați‑l voi și răstigniți‑l”, le‑a zis Pilat, „căci eu nu găsesc nicio vină în el!” Iudeii i‑au răspuns: „Noi avem o Lege, și după Legea aceasta, el trebuie să moară, pentru că s‑a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu.” Când a auzit Pilat aceste cuvinte, s‑a înspăimântat și mai mult. A intrat iarăși în pretoriu și I‑a zis lui Isus: „De unde ești tu?” Dar Isus nu i‑a dat niciun răspuns. Pilat I‑a zis: „Mie nu‑mi vorbești? Nu știi că am autoritate să‑ți dau drumul și am autoritate să te răstignesc?” „N‑ai avea nicio autoritate asupra Mea dacă nu ți‑ar fi dată de sus”, i‑a răspuns Isus. „De aceea, cine Mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat.” De atunci, Pilat căuta să‑I dea drumul. Dar iudeii strigau: „Dacă îi dai drumul omului acestuia, nu ești prieten cu cezarul. Oricine se face pe sine rege este împotriva cezarului.” Când a auzit Pilat aceste cuvinte, L‑a scos pe Isus afară și a șezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre”, iar pe evreiește Gabbathá. Era ziua pregătirii Paștelui, cam pe la ceasul al șaselea. Pilat le‑a zis iudeilor: „Iată regele vostru!” Dar ei au strigat: „Ia‑l, ia‑l, răstignește‑l!” „Să‑l răstignesc pe regele vostru?”, le‑a zis Pilat. Preoții de seamă au răspuns: „Noi n‑avem alt rege decât pe cezar!” Atunci, L‑a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus [și L‑au dus să‑L răstignească]. Isus, ducându‑Și crucea, a ajuns la așa‑numitul „Loc al Căpățânii”, care în evreiește se cheamă Golgota. Acolo a fost răstignit și, împreună cu El, au fost răstigniți alți doi, de o parte și de alta, iar El la mijloc. Pilat a făcut și o inscripție, pe care a pus‑o deasupra crucii. Pe ea era scris: „Isus Nazarineanul, regele iudeilor”. Mulți din iudei au citit această inscripție, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate; era scrisă în evreiește, latinește și grecește. Preoții de seamă ai iudeilor i‑au zis lui Pilat: „Nu scrie: «Regele iudeilor», ci: «El a zis: ‘Eu sunt Regele iudeilor’ »!” „Ce am scris, am scris!”, a răspuns Pilat. Soldații, după ce L‑au răstignit pe Isus, I‑au luat hainele, pe care le‑au împărțit în patru, câte o parte pentru fiecare soldat, și cămașa. Cămașa însă era fără cusătură, țesută întreagă de sus până jos. Au zis deci între ei: „Să n‑o sfâșiem, ci să tragem la sorți a cui să fie!” Aceasta s‑a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: Și‑au împărțit hainele Mele între ei, și pentru veșmântul Meu au tras la sorți. Astfel au făcut soldații. Lângă crucea lui Isus, stăteau mama Lui și sora mamei Lui, Maria, soția lui Cleopa, și Maria Magdalena. Când i‑a văzut Isus pe mama Sa și, lângă ea, pe ucenicul pe care‑l iubea, i‑a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi, i‑a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Și, din ceasul acela, ucenicul a luat‑o la el acasă. După aceea, Isus, care știa că acum totul s‑a sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi‑e sete!” Acolo era un vas plin cu oțet. Soldații au pus într‑o ramură de isop un burete plin cu oțet și I l‑au dus la gură. Când a luat Isus oțetul, a zis: „S‑a sfârșit!” Apoi Și‑a plecat capul și Și‑a dat duhul. Fiindcă era ziua pregătirii și ca să nu rămână trupurile pe cruce în sabat – căci era mare ziua aceea de sabat – iudeii l‑au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniți și să fie luați de pe cruce. Soldații au venit deci și au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuilalt care fusese răstignit împreună cu El. Când au venit la Isus și au văzut că deja murise, nu I‑au zdrobit fluierele picioarelor, dar unul din soldați I‑a străpuns coasta cu sulița; și îndată a ieșit din ea sânge și apă. Cel ce a văzut a dat mărturie, și mărturia lui este adevărată; el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți. Acestea s‑au întâmplat ca să se împlinească Scriptura: Niciun os nu I se va zdrobi. Și iarăși, altă Scriptură zice: Vor vedea pe cine au străpuns. După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, l‑a rugat pe Pilat să‑i îngăduie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Și Pilat i‑a dat voie. El a venit deci și a luat trupul lui Isus. A venit și Nicodim, care se dusese la Isus noaptea, la început, și a adus un amestec de smirnă și aloe, ca la o sută de litre. Au luat deci trupul lui Isus și l‑au înfășurat în pânze de in, cu miresme, precum au iudeii obicei să înmormânteze. În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină, și în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. Fiindcă la iudei era ziua pregătirii și pentru că mormântul era aproape, L‑au pus acolo pe Isus. În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s‑a dus dis‑de‑dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric, și a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. A alergat la Simon Petru și la celălalt ucenic, pe care‑l iubea Isus, și le‑a zis: „L‑au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L‑au pus.” Petru și celălalt ucenic au ieșit și au plecat spre mormânt. Au început să alerge amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru și a ajuns cel dintâi la mormânt. S‑a aplecat și a văzut fâșiile de pânză jos, dar n‑a intrat. Simon Petru, care venea după el, a ajuns și el, a intrat în mormânt și a văzut fâșiile de pânză jos. Iar ștergarul care fusese pus pe capul lui Isus nu era cu fâșiile de pânză, ci deoparte, înfășurat într‑un loc. Atunci, celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat și el, a văzut și a crezut. Căci tot nu pricepeau Scriptura – că Isus trebuia să învie din morți. Apoi, ucenicii s‑au întors acasă. Maria însă stătea afară lângă mormânt și plângea. Pe când plângea, s‑a aplecat să se uite în mormânt. Și a văzut doi îngeri în alb șezând unde fusese culcat trupul lui Isus: unul la cap și altul la picioare. „Femeie”, i‑au zis ei, „de ce plângi?” Ea le‑a răspuns: „Pentru că L‑au luat pe Domnul meu și nu știu unde L‑au pus.” După ce a zis aceste vorbe, s‑a întors și L‑a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu știa că este Isus. „Femeie”, i‑a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauți?” Ea a crezut că este grădinarul și I‑a zis: „Domnule, dacă L‑ai luat tu, spune‑mi unde L‑ai pus, și mă voi duce să‑L iau!” Isus i‑a zis: „Marie!” Ea s‑a întors și I‑a zis în evreiește: „ Rabbuní! ” (adică „Învățătorule!”). „Nu Mă ține”, i‑a zis Isus, „căci încă nu M‑am suit la Tatăl [Meu]. Ci du‑te la frații Mei și spune‑le: «Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru»!” Maria Magdalena s‑a dus și le‑a vestit ucenicilor că L‑a văzut pe Domnul și că El i‑a spus aceste lucruri. În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!” Și după ce a zis aceste vorbe, le‑a arătat mâinile și coasta. Ucenicii s‑au bucurat când L‑au văzut pe Domnul. Isus le‑a zis din nou: „Pace vouă! Cum M‑a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi!” După aceste cuvinte, a suflat asupra lor și le‑a zis: „Luați Duh Sfânt! Celor cărora le veți ierta păcatele le vor fi iertate, și celor cărora le veți ține păcatele le vor fi ținute.” Toma, zis Geamănul, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalți ucenici i‑au zis deci: „L‑am văzut pe Domnul!” Dar el le‑a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nicidecum nu voi crede!” După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși înăuntru, și Toma era și el cu ei. Deși ușile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le‑a zis: „Pace vouă!” Apoi i‑a zis lui Toma: „Adu‑ți degetul încoace și uită‑te la mâinile Mele și adu‑ți mâna și pune‑o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios!” Drept răspuns, Toma I‑a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Isus i‑a zis: „Pentru că M‑ai văzut, ai crezut? Ferice de cei ce n‑au văzut, și au crezut!” Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în Numele Lui. După aceea, Isus li S‑a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum li S‑a arătat: Simon Petru, Toma, zis Geamănul, Natanael, cel din Cana Galileei, fiii lui Zebedei și alți doi din ucenicii lui Isus erau împreună. Simon Petru le‑a zis: „Mă duc să pescuiesc.” „Mergem și noi cu tine”, i‑au zis ei. Au ieșit și s‑au suit în barcă, dar în noaptea aceea n‑au prins nimic. Dimineața, Isus stătea pe țărm, dar ucenicii nu știau că este El. „Prieteni”, le‑a zis Isus, „nu aveți ceva de mâncare?” Ei i‑au răspuns: „Nu.” El le‑a zis: „Aruncați mreaja în partea dreaptă a bărcii și veți găsi!” Au aruncat‑o deci și n‑o mai puteau trage de mulțimea peștilor. Atunci, ucenicul pe care‑l iubea Isus i‑a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, și‑a pus haina pe el și s‑a încins, căci era fără haină, și s‑a aruncat în mare. Ceilalți ucenici au venit cu o barcă mică, pentru că nu erau departe de țărm, ci cam la două sute de coți, ca să tragă mreaja cu pești. Când s‑au coborât pe țărm, au văzut acolo un foc de cărbuni, pește pus deasupra și pâine. Isus le‑a zis: „Aduceți din peștii pe care i‑ați prins acum!” Simon Petru s‑a suit și a tras la țărm mreaja, plină cu o sută cincizeci și trei de pești mari; și, măcar că erau atâția, nu s‑a rupt mreaja. „Veniți să mâncați!”, le‑a zis Isus. Și niciunul din ucenici nu cuteza să‑L întrebe: „Cine ești?”, căci știau că este Domnul. Isus S‑a apropiat, a luat pâinea și le‑a dat‑o; la fel și cu peștele. Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi după ce a înviat din morți. După ce au prânzit, Isus i‑a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Ioan, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” „Da, Doamne”, I‑a răspuns Petru, „Tu știi că Te iubesc.” Isus i‑a zis: „Paște mielușeii Mei!” I‑a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Ioan, Mă iubești?” „Da, Doamne”, I‑a răspuns Petru, „Tu știi că Te iubesc.” Isus i‑a zis: „Păstorește oile Mele!” Isus i‑a zis a treia oară: „Simone, fiul lui Ioan, Mă iubești?” Petru s‑a întristat că‑i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și I‑a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc.” Isus i‑a zis: „Paște oile Mele! Adevărat, adevărat îți spun: atunci când erai mai tânăr, te încingeai singur și te duceai unde voiai; dar, când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu vei vrea.” A zis lucrul acesta arătând cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Și, după ce a vorbit astfel, i‑a zis: „Urmează‑Mă!” Petru s‑a întors și l‑a văzut venind după ei pe ucenicul pe care‑l iubea Isus (cel care se rezemase la cină pe pieptul lui Isus și zisese: „Doamne, cine este cel ce Te va vinde?”). Când l‑a văzut, Petru I‑a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i‑a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni, ce‑ți pasă ție? Tu urmează‑Mă!” Astfel a ieșit cuvântul acesta printre frați: că ucenicul acela nu va muri. Însă Isus nu‑i spusese lui Petru că ucenicul nu va muri, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni, ce‑ți pasă ție?” Acesta este ucenicul care dă mărturie despre aceste lucruri și care le‑a scris. Și știm că mărturia lui este adevărată. Mai sunt multe altele pe care le‑a făcut Isus, dar, dacă s‑ar scrie cu de‑amănuntul, cred că lumea toată n‑ar putea cuprinde cărțile scrise. Amin! Teofile, în prima carte am istorisit tot ce a început Isus să facă și să‑i învețe pe oameni, până în ziua în care a fost luat la cer, după ce le‑a dat porunci apostolilor pe care‑i alesese prin Duhul Sfânt. După patima Lui, li S‑a înfățișat viu prin multe dovezi, li S‑a arătat timp de patruzeci de zile și a vorbit cu ei cele privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. Pe când mâncau ei împreună, le‑a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care ”, le‑a zis El, „ați auzit‑o de la Mine. Căci Ioan a botezat în apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați în Duhul Sfânt.” Cei ce erau adunați L‑au întrebat, zicând: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să restaurezi Împărăția lui Israel?” El le‑a răspuns: „Nu vă este dat vouă să știți vremurile sau soroacele pe care Tatăl le‑a hotărât prin autoritatea Sa. Ci voi veți primi putere când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi și‑Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la capătul pământului.” După ce a vorbit astfel, pe când se uitau la El, Isus S‑a înălțat la cer și un nor L‑a ascuns de privirile lor. Și pe când stăteau ei cu privirile ațintite spre cer, iar El Se înălța, iată că li s‑au înfățișat doi bărbați îmbrăcați în haine albe. Ei au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați la cer? Acest Isus care S‑a înălțat la cer dintre voi va veni în același fel cum L‑ați văzut mergând la cer.” Atunci, s‑au întors în Ierusalim de pe muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în zi de sabat. Au intrat în casă și au urcat în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau acolo: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul și Iuda, fiul lui Iacov. Toți aceștia stăruiau într‑un cuget în rugăciune [și în cereri], împreună cu femeile, cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui. În zilele acelea, Petru s‑a ridicat în mijlocul fraților – numărul celor adunați fiind cam de o sută douăzeci – și a zis: „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura spusă mai înainte de Duhul Sfânt, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce L‑au prins pe Isus. El, care era din numărul nostru, părtaș aceleiași slujbe, a cumpărat un ogor cu plata nelegiuirii, a căzut cu capul înainte, a plesnit la mijloc și i s‑au vărsat toate măruntaiele. Lucrul acesta a ajuns atât de cunoscut de toți locuitorii Ierusalimului, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: Hacheldamáh, adică: «Ogorul sângelui». Căci este scris în cartea Psalmilor: Pustie să‑i rămână locuința și nimeni să nu locuiască în ea! și Slujba lui s‑o ia altul! Trebuie deci ca unul dintre bărbații care ne‑au însoțit în tot timpul cât a trăit Domnul Isus printre noi, începând de la botezul lui Ioan până în ziua când S‑a înălțat de la noi, să fie martor al învierii Lui împreună cu noi.” Ei au pus înainte doi bărbați: pe Iosif, numit Barsaba, zis și Iust, și pe Matia. Apoi s‑au rugat, zicând: „Doamne, Tu, care cunoști inimile tuturor, arată‑ne pe care dintre aceștia doi l‑ai ales să ia parte la această slujire și apostolie din care Iuda a căzut, mergând unde îi era locul.” Au tras la sorți și sorțul a căzut pe Matia, care a fost adăugat la numărul celor unsprezece apostoli. Când a sosit Ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vuietul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde erau ei. Li s‑au arătat niște limbi ca de foc, ce s‑au împărțit și s‑au așezat câte una pe fiecare dintre ei. Și toți s‑au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. În Ierusalim se aflau atunci iudei, oameni evlavioși din toate neamurile de sub cer. Când s‑a auzit sunetul acela, mulțimea s‑a adunat și era nedumerită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Erau uimiți și se minunau, zicând: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum de îi auzim fiecare în limba în care ne‑am născut? Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirene, pelerini din Roma, iudei sau prozeliți, cretani și arabi – îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu!” Toți erau uimiți și, neștiind ce să creadă, își ziceau unii altora: „Ce înseamnă aceasta?” Alții își băteau joc și spuneau: „Sunt plini de must!” Atunci, Petru s‑a ridicat împreună cu cei unsprezece, și‑a înălțat glasul și le‑a zis: „Bărbați iudei și voi toți care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta și să luați aminte la cuvintele mele! Oamenii aceștia nu sunt beți, cum credeți voi, căci este abia ceasul al treilea din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin profetul Ioel: Așa va fi în zilele de pe urmă, zice Dumnezeu: voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; fiii voștri și fiicele voastre vor profeți, tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vor visa vise! Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna din Duhul Meu în zilele acelea și vor profeți. Voi face minuni sus, în cer, și semne jos, pe pământ: sânge, foc și nor de fum; soarele se va preschimba în întuneric și luna, în sânge, înainte să vină ziua Domnului cea mare și strălucită. Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin faptele puternice, minunile și semnele pe care le‑a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți, pe Acesta, predat potrivit planului și preștiinței lui Dumnezeu, voi L‑ați răstignit și L‑ați omorât prin mâna celor nelegiuiți; pe El Dumnezeu L‑a înviat, dezlegându‑L de chinurile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea. Căci David zice despre El: Eu Îl aveam totdeauna pe Domnul înaintea ochilor mei, căci El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea, mi s‑a bucurat inima și mi s‑a veselit limba; chiar și trupul meu va sălășlui în nădejde, căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuința Morților și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea. Mi‑ai făcut cunoscute căile vieții și mă vei umple de bucurie înaintea feței Tale. Fraților, despre patriarhul David să‑mi fie îngăduit a spune cu îndrăzneală că a murit și a fost îngropat, iar mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. Profet fiind, el a știut că Dumnezeu S‑a jurat să așeze pe tronul lui pe unul care să fie rodul coapselor lui; despre învierea lui Hristos a profețit și a vorbit el, când a zis că n‑a fost lăsat în Locuința Morților, iar trupul Lui n‑a văzut putrezirea. Dumnezeu L‑a înviat pe acest Isus, iar noi toți suntem martori ai Lui. După ce S‑a înălțat la dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți. Căci David nu s‑a suit în ceruri, ci el zice: Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea până‑i voi pune pe vrăjmașii Tăi reazem picioarelor Tale!» De aceea, să știe negreșit toată casa lui Israel că Dumnezeu L‑a făcut Domn și Hristos pe acest Isus pe care voi L‑ați răstignit.” Auzind ei aceste cuvinte, au fost străpunși în inimă și le‑au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” Petru le‑a răspuns: „Pocăiți‑vă și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Sfântului Duh! Căci făgăduința este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei de departe, oricâți va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Și cu multe alte cuvinte îi sfătuia și‑i îndemna, zicând: „Mântuiți‑vă din mijlocul acestei generații strâmbe!” Cei ce au primit cuvântul lui au fost botezați, și în ziua aceea s‑au adăugat cam trei mii de suflete. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare suflet era plin de teamă, iar prin apostoli se făceau multe minuni și semne. Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau totul în comun. Își vindeau proprietățile și averile și le împărțeau tuturor, după nevoia fiecăruia. În fiecare zi mergeau toți într‑un cuget la Templu, frângeau pâinea în case și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. Îl lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți. Petru și Ioan urcau spre Templu la ceasul al nouălea, care era ceasul rugăciunii. Acolo era un om olog din naștere, pe care‑l purtau și îl puneau în fiecare zi la poarta Templului numită Frumoasă, ca să le ceară milostenie celor ce intrau în Templu. Văzându‑i pe Petru și pe Ioan că urmau să intre în Templu, le‑a cerut milostenie. Petru, ca și Ioan, l‑a privit țintă și i‑a zis: „Uită‑te la noi!” Și el îi privea cu atenție, așteptând să primească ceva de la ei. Petru i‑a zis: „Nu am nici argint, nici aur, dar ce am, aceea îți dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, ridică‑te și umblă!” Și l‑a prins de mâna dreaptă și l‑a ridicat. Îndată i s‑au întărit tălpile și gleznele, a sărit în picioare și a început să umble, apoi a intrat cu ei în Templu, umblând, sărind și lăudându‑L pe Dumnezeu. Tot poporul l‑a văzut umblând și lăudându‑L pe Dumnezeu. Îl cunoșteau că era cel ce stătea la Poarta Frumoasă a Templului ca să ceară milostenie, și au fost cuprinși de înfiorare și de uimire pentru ce i se întâmplase. Fiindcă el se ținea de Petru și de Ioan, tot poporul, uimit, a alergat către ei în porticul numit al lui Solomon. Când a văzut aceasta, Petru a vorbit poporului astfel: „Bărbați israeliți, de ce vă mirați de lucrul acesta și de ce ne priviți stăruitor, ca și cum prin puterea sau evlavia noastră l‑am făcut să umble? Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, Dumnezeul părinților noștri L‑a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L‑ați predat și L‑ați tăgăduit înaintea lui Pilat, măcar că acela avea de gând să‑I dea drumul. Voi L‑ați tăgăduit pe Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se dăruiască un ucigaș. L‑ați omorât pe Întemeietorul vieții, pe care Dumnezeu L‑a înviat din morți; noi suntem martori ai Lui. Prin credința în Numele lui Isus, Numele Său l‑a întărit pe acesta pe care‑l vedeți și‑l cunoașteți; credința care vine prin El i‑a dat omului acestuia o sănătate deplină în fața voastră, a tuturor. Acum, fraților, știu că voi, la fel ca mai‑marii voștri, din neștiință ați făcut așa. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai dinainte prin gura tuturor profeților – că Hristosul Său va pătimi. Pocăiți‑vă, așadar, și întoarceți‑vă, ca să vi se șteargă păcatele, așa încât să vină de la Domnul vremuri de înviorare și să‑L trimită pe Cel dinainte rânduit pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să‑L primească până la vremea restaurării tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinților Săi profeți din vremuri străvechi! Moise le‑a zis [părinților noștri]: Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre frații voștri un profet ca mine; pe el să‑l ascultați în tot ce vă va spune! Și oricine nu‑l va asculta pe acel profet să fie nimicit din mijlocul poporului. De asemenea, toți profeții, de la Samuel la cei de după el, au vorbit și au vestit aceste zile. Voi sunteți fiii profeților și ai legământului pe care l‑a făcut Dumnezeu cu părinții noștri, când i‑a zis lui Avraam: Prin seminția ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. După ce L‑a ridicat pe Robul Său [Isus], Dumnezeu L‑a trimis mai întâi la voi, ca să vă binecuvânteze, dacă vă veți întoarce fiecare de la răutățile voastre.” Pe când vorbeau ei poporului, au venit peste ei preoții, căpitanul gărzii Templului și saducheii, furioși că învățau poporul și vesteau învierea din morți în Isus. Au pus mâna pe ei și i‑au aruncat în temniță până a doua zi, căci se înserase. Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântul au crezut, iar numărul bărbaților credincioși s‑a ridicat la aproape cinci mii. A doua zi, mai‑marii poporului, bătrânii și cărturarii s‑au adunat la Ierusalim împreună cu marele‑preot Ana, cu Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei din neamul marilor‑preoți. I‑au pus pe Petru și Ioan în mijlocul lor și i‑au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le‑a zis: „Mai‑mari ai poporului și bătrâni [ai lui Israel]! Fiindcă suntem cercetați astăzi pentru o binefacere făcută unui om bolnav (prin cine a fost el vindecat), să știți voi toți și întreg poporul lui Israel: omul acesta se înfățișează înaintea voastră sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L‑ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L‑a înviat din morți. El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” Văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și dându‑și seama că erau oameni neînvățați și de rând, s‑au mirat și au înțeles că fuseseră cu Isus. Dar, fiindcă‑l vedeau stând în picioare lângă ei pe omul care fusese vindecat, n‑au putut zice nimic împotrivă. Le‑au poruncit să iasă din Sinedriu și s‑au sfătuit între ei, zicând: „Ce să le facem acestor oameni? Căci toți locuitorii Ierusalimului știu că prin ei s‑a făcut o minune vădită și n‑o putem tăgădui. Dar, ca să nu se răspândească și mai mult vestea în popor, să‑i amenințăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta!” După ce i‑au chemat, le‑au poruncit să nu mai vorbească și să nu mai învețe cu niciun chip în Numele lui Isus. Drept răspuns, Petru și Ioan le‑au zis: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, căci nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit!” I‑au amenințat din nou și i‑au lăsat să plece, neștiind cum să‑i pedepsească din cauza poporului, fiindcă toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele petrecute. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea peste patruzeci de ani. După ce li s‑a dat drumul, ei au venit la ai lor și le‑au istorisit ce le spuseseră preoții de seamă și bătrânii. Când au auzit ei aceste lucruri, și‑au ridicat într‑un cuget glasul către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne [Doamne], Tu, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: De ce s‑au întărâtat neamurile și popoarele au făcut planuri deșarte? Împărații pământului s‑au ridicat, domnitorii s‑au adunat laolaltă împotriva Domnului și împotriva Unsului Său. Într‑adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L‑ai uns, s‑au adunat în cetatea aceasta Irod și Ponțiu Pilat, împreună cu neamurile și mulțimile lui Israel, ca să facă ceea ce mâna Ta și sfatul Tău hotărâseră mai înainte. Și acum, Doamne, uită‑Te la amenințările lor, dă‑le putere robilor Tăi să poată vesti Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala și întinde‑Ți mâna, ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus!” După ce s‑au rugat ei, s‑a cutremurat locul unde erau adunați; toți s‑au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Mulțimea credincioșilor era o inimă și un suflet și niciunul nu zicea că averea proprie este a lui, ci pe toate le aveau în comun. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste toți. Nu era niciun nevoiaș printre ei, fiindcă cei care aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul celor vândute și‑l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. Iosif, numit de apostoli și Barnaba, care înseamnă „fiul mângâierii”, un levit de neam din Cipru, a vândut un ogor pe care‑l avea, a adus banii și i‑a pus la picioarele apostolilor. Dar un om numit Anania, împreună cu Safira, soția lui, a vândut un ogor și a păstrat o parte din preț cu știrea soției lui. Apoi a adus cealaltă parte și a pus‑o la picioarele apostolilor. Petru i‑a zis: „Anania, de ce ți‑a umplut Satana inima ca să‑L minți pe Duhul Sfânt și să păstrezi o parte din prețul ogorului? Dacă nu‑l vindeai, nu rămânea al tău? Și după ce l‑ai vândut, nu rămâneau banii în stăpânirea ta? Cum de ți‑ai pus în gând să faci acest lucru? Nu pe oameni i‑ai mințit, ci pe Dumnezeu.” Când a auzit aceste cuvinte, Anania a căzut și și‑a dat sufletul. O mare frică i‑a cuprins pe toți cei ce ascultau aceste lucruri. Tinerii s‑au ridicat, l‑au acoperit, l‑au dus afară și l‑au îngropat. Cam după trei ceasuri a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase. Petru i‑a zis: „Spune‑mi, cu atât ați vândut ogorul?” Ea a răspuns: „Da, cu atât.” Atunci, Petru i‑a zis: „Cum de v‑ați învoit să‑L ispitiți pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l‑au îngropat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor duce și pe tine!” Ea a căzut dintr‑odată la picioarele lui și și‑a dat sufletul. Când au intrat tinerii, au găsit‑o moartă; au scos‑o afară și au îngropat‑o lângă bărbatul ei. O mare frică a cuprins toată biserica și pe toți cei ce au auzit aceste lucruri. Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Fiind toți într‑un cuget, se adunau în porticul lui Solomon și niciunul dintre ceilalți nu cuteza să li se alăture; dar poporul îi lăuda mult. Mulțimea celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult, încât îi scoteau pe bolnavi pe ulițe și îi puneau pe paturi și pe rogojini, pentru ca, atunci când avea să treacă Petru, măcar umbra lui să se oprească peste vreunul dintre ei. Se adunau la Ierusalim și mulțimi din cetățile vecine, aducând bolnavi și oameni chinuiți de duhuri necurate, și toți se vindecau. Atunci, marele‑preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică gruparea saducheilor, s‑au ridicat plini de invidie, au pus mâna pe apostoli și i‑au aruncat în temniță. Dar în timpul nopții, un înger al Domnului a deschis ușile temniței, i‑a scos afară și le‑a zis: „Mergeți, stați în Templu și vestiți poporului toate cuvintele acestei Vieți!” Când au auzit ei, au intrat dis‑de‑dimineață în Templu și au început să dea învățătură. Marele‑preot și cei ce erau cu el au venit, au adunat Sinedriul, adică sfatul bătrânilor fiilor lui Israel, și au trimis la temniță să‑i aducă pe apostoli. Când au sosit gărzile, nu i‑au găsit în temniță. S‑au întors și au dat de veste, zicând: „Temnița am găsit‑o bine încuiată și pe paznici stând în picioare la uși, dar când am deschis, n‑am găsit pe nimeni înăuntru!” Auzind aceste cuvinte, căpitanul gărzii Templului și preoții de seamă au rămas uimiți și se întrebau cum s‑a putut întâmpla așa ceva. Cineva a venit și le‑a dat de veste: „Iată, oamenii pe care i‑ați aruncat în temniță stau în Templu și dau învățătură poporului!” Atunci, căpitanul gărzii Templului a mers cu străjerii ca să‑i aducă, dar nu cu forța, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de popor. După ce i‑au adus, i‑au pus înaintea Sinedriului, iar marele‑preot i‑a întrebat, zicând: „Nu v‑am poruncit noi cu tărie să nu dați învățătură în numele acesta? Și iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aruncați asupra noastră sângele acestui om!” Drept răspuns, Petru și apostolii au zis: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul părinților noștri L‑a înviat pe Isus, pe care voi L‑ați omorât atârnându‑L pe lemn. Pe El Dumnezeu L‑a înălțat la dreapta Lui ca Întemeietor și Mântuitor, ca să‑i dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L‑a dat celor ce I se supun.” Când au auzit aceasta, ei s‑au mâniat cumplit și voiau să‑i omoare. Dar un fariseu numit Gamaliel, un învățător al Legii prețuit de tot poporul, s‑a ridicat în Sinedriu și a poruncit să‑i scoată pe oameni afară pentru câtva timp. Apoi a zis: „Bărbați israeliți, luați seama la ce aveți de gând să faceți cu oamenii aceștia! Căci nu demult s‑a arătat Teuda, care zicea că este cineva și căruia i s‑au alăturat cam patru sute de bărbați. El a fost omorât și toți cei ce se încredeau în el au fost risipiți și s‑a ales praful de ei. După el s‑a ridicat Iuda Galileeanul, pe vremea recensământului, și a atras mult popor de partea lui. A pierit și el, iar toți cei ce se încredeau în el au fost risipiți. De aceea, vă zic: depărtați‑vă de oamenii aceștia și lăsați‑i! Dacă planul sau lucrul aceasta este de la oameni, va fi nimicit; dar dacă este de la Dumnezeu, nu‑l veți putea nimici. Nu cumva să vă treziți luptând împotriva lui Dumnezeu!” Ei l‑au ascultat. Și după ce i‑au chemat pe apostoli, i‑au bătut, le‑au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus și le‑au dat drumul. Apostolii au plecat din fața Sinedriului, bucurându‑se că au fost învredniciți să fie înjosiți pentru Numele Lui. Și în fiecare zi, în Templu și în case, nu încetau să‑i învețe pe oameni și să‑L vestească pe Isus ca Hristos. În zilele acelea, când s‑a înmulțit numărul ucenicilor, evreii vorbitori de greacă au început să cârtească împotriva evreilor din Ierusalim pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea hranei zilnice. Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis: „Nu este potrivit ca noi să lăsăm deoparte Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. Căutați printre voi, fraților, șapte bărbați cu nume bun, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care să‑i punem în lucrarea aceasta, iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea Cuvântului!” Vorbirea aceasta a fost pe placul întregii mulțimi. I‑au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I‑au înfățișat înaintea apostolilor, care, după ce s‑au rugat, și‑au pus mâinile peste ei. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, numărul ucenicilor din Ierusalim creștea foarte mult și o mare mulțime de preoți se supuneau credinței. Ștefan, plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. S‑au ridicat unii din sinagoga numită a liberților, a cirenienilor și a alexandrinilor, împreună cu cei din Cilicia și din Asia, și au început o dispută cu Ștefan, dar nu puteau ține piept înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el. Atunci au tocmit în ascuns niște oameni care să zică: „Noi l‑am auzit rostind blasfemii împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu.” Au întărâtat poporul, pe bătrâni și pe cărturari, s‑au năpustit asupra lui, au pus mâna pe el și l‑au dus în Sinedriu. Au pus martori mincinoși, care ziceau: „Omul acesta nu încetează să vorbească împotriva acestui loc sfânt și împotriva Legii. L‑am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma locașul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le‑a dat Moise.” Toți cei ce erau în Sinedriu și‑au ațintit privirile asupra lui Ștefan și i‑au văzut fața ca o față de înger. Marele‑preot a zis: „Așa stau lucrurile?” Ștefan a răspuns: „Fraților și părinților, ascultați! Dumnezeul slavei i S‑a arătat părintelui nostru Avraam pe când era în Mesopotamia, înainte să fi locuit în Haran, și i‑a zis: «Ieși din țara ta și din familia ta și vino în țara pe care ți‑o voi arăta.» Atunci, el a ieșit din țara caldeenilor și s‑a așezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l‑a strămutat în țara aceasta, în care locuiți voi acum. Dar nu i‑a dat ca moștenire nici măcar o palmă de pământ în ea, ci i‑a făgăduit că i‑o va da în stăpânire lui și seminției lui după el, deși nu avea niciun copil. Dumnezeu i‑a spus că seminția lui va locui într‑o țară străină, unde va fi înrobită și va fi asuprită patru sute de ani. «Dar Eu voi judeca neamul care îi va înrobi», a zis Dumnezeu. « După aceea, vor ieși și Îmi vor sluji în locul acesta.» Apoi i‑a dat legământul circumciziei; și astfel Avraam l‑a născut pe Isaac și l‑a circumcis în ziua a opta, Isaac l‑a născut pe Iacov, și Iacov, pe cei doisprezece patriarhi. Iar patriarhii, fiindcă îl invidiau pe Iosif, l‑au vândut în Egipt. Dar Dumnezeu era cu el și l‑a scos din toate necazurile lui; i‑a dat trecere și înțelepciune înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, care l‑a pus cârmuitor peste Egipt și peste toată casa lui. Dar asupra întregului Egipt și asupra Canaanului s‑a abătut o foamete. Era mare strâmtorare, iar părinții noștri nu găseau hrană. Iacov a auzit că în Egipt este grâu și i‑a trimis pe părinții noștri prima oară. A doua oară, Iosif li s‑a făcut cunoscut fraților săi și Faraon a aflat din ce neam este Iosif. Apoi Iosif a trimis să‑i cheme pe Iacov, tatăl său, și întreaga familie, șaptezeci și cinci de suflete. Iacov s‑a coborât în Egipt; acolo au murit el și părinții noștri, dar au fost strămutați la Sihem și puși în mormântul pe care îl cumpărase Avraam cu preț de argint de la fiii lui Hamor, în Sihem. Când se apropia vremea împlinirii făgăduinței pe care i‑o făcuse Dumnezeu lui Avraam, poporul a crescut și s‑a înmulțit în Egipt, până când peste Egipt s‑a ridicat un alt împărat, care nu‑l cunoștea pe Iosif. Acesta s‑a purtat cu viclenie față de neamul nostru, i‑a asuprit pe părinții noștri și i‑a silit să‑și părăsească pruncii, ca să nu mai trăiască. În vremea aceasta s‑a născut Moise, care era plăcut înaintea lui Dumnezeu. El a fost crescut trei luni în casa tatălui său. Și când a fost părăsit, l‑a luat fiica lui Faraon și l‑a crescut ca pe fiul ei. Moise a fost educat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte. Când a împlinit patruzeci de ani, i‑a venit în gând să‑i cerceteze pe frații săi, fiii lui Israel. Și, văzând că unul era nedreptățit, i‑a luat apărarea, l‑a răzbunat pe cel asuprit și l‑a omorât pe egiptean. Credea că frații săi vor înțelege că Dumnezeu le va da izbăvirea prin mâna lui; dar ei n‑au înțeles. A doua zi, a venit la unii care se băteau și i‑a îndemnat la pace, zicând: «Oameni buni, sunteți frați; de ce vă nedreptățiți unul pe altul?» Dar cel care‑l nedreptățea pe aproapele său l‑a repezit și i‑a zis: «Cine te‑a pus pe tine stăpân și judecător peste noi? Vrei să mă omori și pe mine cum l‑ai omorât ieri pe egiptean?» La auzul acestor vorbe, Moise a fugit și a locuit ca străin în țara Madian, unde a avut doi fii. Peste patruzeci de ani, i s‑a arătat un înger în pustiul muntelui Sinai, în flacăra de foc a unui rug. Moise, când l‑a văzut, s‑a minunat de vedenia aceasta și, pe când se apropia să vadă, s‑a auzit glasul Domnului: «Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam, [Dumnezeul] lui Isaac și [Dumnezeul] lui Iacov.» Moise s‑a cutremurat și n‑a îndrăznit să privească. Domnul i‑a zis: «Scoate‑ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt! Am văzut bine apăsarea poporului Meu în Egipt, am auzit tânguirea lor și am coborât să‑i izbăvesc. Vino acum, te trimit în Egipt!» Pe acest Moise, pe care‑l tăgăduiseră ei când au zis «Cine te‑a pus pe tine stăpân și judecător?», pe acesta Dumnezeu l‑a trimis conducător și izbăvitor, prin îngerul care i se arătase în rug. El i‑a scos din Egipt și a făcut minuni și semne în Egipt, la Marea Roșie și în pustiu, timp de patruzeci de ani. Acest Moise le‑a zis fiilor lui Israel: «Domnul, Dumnezeul [vostru], vă va ridica dintre frații voștri un profet ca mine.» El este acela care a fost în adunarea din pustiu, cu îngerul care i‑a vorbit pe muntele Sinai și cu părinții noștri, cel care a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. Dar părinții noștri n‑au vrut să‑i dea ascultare, ci l‑au nesocotit, și în inimile lor s‑au întors către Egipt. I‑au zis lui Aaron: «Fă‑ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră, căci cu acest Moise, care ne‑a scos din țara Egiptului, nu știm ce s‑a întâmplat!» Au făcut un vițel în zilele acelea, au adus jertfă idolului și s‑au bucurat de lucrul mâinilor lor. Atunci, Dumnezeu S‑a întors de la ei și i‑a lăsat să se închine oștirii cerului, după cum este scris în cartea profeților: Mi‑ați adus voi animale înjunghiate și jertfe timp de patruzeci de ani în pustiu, casă a lui Israel? Ați purtat cortul lui Moloh și steaua zeului vostru Refan, chipurile pe care le‑ați făurit ca să vă închinați lor! Eu însă vă voi strămuta dincolo de Babilon. Cortul mărturiei era cu părinții noștri în pustiu, așa cum poruncise Cel ce i‑a spus lui Moise să‑l facă după modelul pe care‑l văzuse. După ce l‑au primit, părinții noștri, împreună cu Iosua, l‑au adus când au cucerit popoarele pe care Dumnezeu le‑a izgonit dinaintea părinților noștri, și așa a rămas până în zilele lui David. David a căpătat har înaintea lui Dumnezeu și a cerut să găsească un lăcaș pentru casa lui Iacov, dar Solomon I‑a zidit o casă. Cel Preaînalt însă nu locuiește în lăcaș făcut de mâini omenești, după cum zice profetul: Cerul este tronul Meu, și pământul reazem picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veți zidi, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă? Oare nu mâna Mea a făcut toate acestea? Oameni îndărătnici, care aveți inima și urechile necircumcise! Voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt! Cum au făcut părinții voștri, așa faceți și voi! Pe care dintre profeți nu l‑au prigonit părinții voștri? I‑au omorât pe cei care anunțau venirea Celui Drept, ai cărui trădători și ucigași sunteți voi, care ați primit Legea prin mijlocirea îngerilor, și n‑ați păzit‑o!” Când au auzit ei aceste cuvinte, clocoteau de mânie în inimile lor și scrâșneau din dinți împotriva lui. Dar Ștefan, plin de Duhul Sfânt, și‑a ațintit privirea spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu și a zis: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu!” Dar ei au început să răcnească, și‑au astupat urechile și s‑au năpustit toți într‑un gând asupra lui. L‑au târât afară din cetate și au început să arunce cu pietre în el. Martorii și‑au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul și aruncau cu pietre în Ștefan, care se ruga și zicea: „Doamne Isuse, primește duhul meu!” Apoi a îngenuncheat și a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta!” Și, după ce a vorbit astfel, a adormit. Saul încuviințase și el uciderea lui Ștefan. Și a început în acea zi o mare prigoană împotriva bisericii din Ierusalim. Toți s‑au împrăștiat prin ținuturile Iudeei și Samariei, în afară de apostoli. Niște bărbați evlavioși l‑au îngropat pe Ștefan și l‑au jelit cu mare plânset. Dar Saul făcea prăpăd în Biserică; intra în case, lua cu forța bărbați și femei și‑i arunca în temniță. Cei ce se împrăștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul. Filip a coborât în cetatea Samariei și L‑a propovăduit pe Hristos. Mulțimile luau aminte într‑un gând la cele spuse de Filip, când îl auzeau și vedeau semnele pe care le făcea. Căci din mulți demonizați ieșeau duhuri necurate, scoțând strigăte mari și mulți paralitici și șchiopi au fost vindecați. Și a fost o mare bucurie în cetatea aceasta. Era în cetate un om pe nume Simon, care practica magia și uimea poporul Samariei, zicând despre sine că este un om însemnat. Toți, de la mic la mare, îl ascultau cu atenție și ziceau: „Omul acesta este puterea lui Dumnezeu, numită «cea mare».” Îl ascultau deci pentru că de multă vreme îi uimea cu magia lui. Dar când l‑au crezut pe Filip, care le aducea vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu și a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezați atât bărbați, cât și femei. Chiar Simon a crezut și, după ce a fost botezat, era nedespărțit de Filip și privea cu uimire minunile și semnele mari care se săvârșeau. Apostolii din Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, i‑au trimis la ei pe Petru și pe Ioan, care s‑au coborât și s‑au rugat pentru ei să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se coborâse încă peste niciunul dintre ei, ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Isus. Atunci, Petru și Ioan și‑au pus mâinile peste ei, și au primit Duhul Sfânt. Văzând Simon că Duhul [Sfânt] este dat prin punerea mâinilor apostolilor, le‑a oferit bani și a zis: „Dați‑mi și mie autoritatea aceasta, pentru ca cei peste care îmi pun mâinile să primească Duhul Sfânt!” Dar Petru i‑a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, fiindcă ți‑ai închipuit că darul lui Dumnezeu se cumpără cu bani! Tu n‑ai nici parte, nici moștenire în toată lucrarea aceasta, căci inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăiește‑te de această mârșăvie a ta și roagă‑te Domnului, și poate ți se va ierta gândul acesta al inimii tale, căci văd că ești plin de fiere amară și în lanțurile fărădelegii!” Simon a răspuns: „Rugați‑vă voi Domnului pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din ce ați zis!” După ce au adeverit și propovăduit Cuvântul Domnului, Petru și Ioan s‑au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate ale samaritenilor. Un înger al Domnului i‑a vorbit lui Filip, zicând: „Ridică‑te și mergi spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza și care este pustiu!” Filip s‑a ridicat și a plecat. Și iată că un etiopian, un eunuc, dregător al reginei Candace a etiopienilor și supraveghetor peste toate vistieriile ei, venise la Ierusalim ca să se închine și se întorcea de acolo. El stătea în carul lui și citea din profetul Isaia. Duhul i‑a zis lui Filip: „Mergi și apropie‑te de carul acesta!” Filip a alergat și l‑a auzit pe etiopian citind din profetul Isaia. El i‑a zis: „Înțelegi tu ce citești?” Etiopianul a răspuns: „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Și l‑a rugat pe Filip să urce și să stea alături de el. Fragmentul din Scriptură pe care‑l citea era acesta: El a fost dus ca o oaie la înjunghiere și, ca un miel fără glas înaintea celui ce‑l tunde, așa nu și‑a deschis gura; umilit fiind, dreapta judecată i‑a fost refuzată. Și cine va vorbi despre urmașii lui? Căci viața i‑a fost luată de pe pământ. Eunucul i‑a zis lui Filip: „Te rog, despre cine vorbește profetul astfel? Despre sine sau despre altcineva?” Filip a luat cuvântul, a început de la acest loc din Scriptură și i L‑a propovăduit pe Isus. Pe când își urmau ei drumul, au ajuns la o apă. Și eunucul a zis: „Iată apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?” [ Filip i‑a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Eunucul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”] A poruncit să stea carul, au coborât amândoi în apă și Filip l‑a botezat pe eunuc. Când au ieșit din apă, Duhul Domnului l‑a răpit pe Filip și eunucul nu l‑a mai văzut, ci s‑a dus în drumul lui plin de bucurie. Filip se afla la Azot. Mergând din loc în loc, propovăduia în toate cetățile, până a ajuns la Cezareea. Saul încă sufla amenințare și moarte asupra ucenicilor Domnului. A mers la marele‑preot și i‑a cerut scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă‑i va găsi pe unii că urmează Calea, bărbați și femei, să‑i aducă legați la Ierusalim. Pe drum, când se apropia de Damasc, deodată în jurul lui a strălucit o lumină din cer. El a căzut la pământ și a auzit un glas, care‑i zicea: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” El i‑a răspuns: „Cine ești, Doamne?” Și [Domnul i‑a zis]: „Eu sunt Isus, pe care‑L prigonești. [E în zadar să dai cu piciorul într‑o țepușă!” Cutremurat și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?”] „Ridică‑te”, i‑a zis Domnul, „intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci!” Oamenii care‑l însoțeau au rămas încremeniți; auzeau glasul, dar nu vedeau pe nimeni. Saul s‑a ridicat de la pământ și, cu toate că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. L‑au luat de mână și l‑au dus în Damasc. Trei zile n‑a văzut, n‑a mâncat și n‑a băut nimic. În Damasc era un ucenic pe nume Anania. Domnul i‑a zis într‑o vedenie: „Anania!” „Iată‑mă, Doamne”, a răspuns el. Și Domnul i‑a zis: „Ridică‑te, mergi pe ulița numită Dreaptă și caută‑l în casa lui Iuda pe un om din Tars pe nume Saul; căci, iată, el se roagă și a văzut în vedenie un om numit Anania intrând la el și punându‑și mâinile peste el ca să‑și recapete vederea.” „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulți despre omul acesta, cât rău le‑a făcut sfinților Tăi în Ierusalim! Chiar și aici are autoritate din partea preoților de seamă ca să‑i lege pe toți cei ce cheamă Numele Tău!” Dar Domnul i‑a zis: „Mergi, căci el Îmi este un vas ales să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, a împăraților și a fiilor lui Israel; iar Eu îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” Anania a plecat și, după ce a intrat în casă, și‑a pus mâinile peste Saul și a zis: „Frate Saul, Domnul Isus, care ți S‑a arătat pe drumul pe care veneai, m‑a trimis ca să‑ți recapeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt.” Îndată au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, și‑a recăpătat vederea, apoi s‑a ridicat și a fost botezat. După ce a mâncat, a prins puteri. [Saul] a rămas câteva zile cu ucenicii din Damasc. Și îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Toți cei ce‑l ascultau erau uimiți și ziceau: „Nu este el cel care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce chemau Numele acesta și care a venit până aici ca să‑i ducă legați înaintea preoților de seamă?” Dar Saul se întărea tot mai mult și îi punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul. După mai multe zile, iudeii s‑au sfătuit să‑l omoare, dar uneltirea lor a ajuns la cunoștința lui Saul. Ei păzeau porțile zi și noapte, ca să‑l omoare. Însă ucenicii l‑au luat noaptea și l‑au coborât peste zid, lăsându‑l jos într‑un coș. Când a ajuns la Ierusalim, [Saul] încerca să li se alăture ucenicilor, dar toți se temeau de el, fiindcă nu credeau că este ucenic. Atunci, Barnaba l‑a luat, l‑a dus la apostoli și le‑a istorisit cum, pe drum, Saul Îl văzuse pe Domnul, care i‑a vorbit, și cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. El a rămas cu ei, se ducea și venea la Ierusalim și propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea și discuta aprins cu evreii vorbitori de greacă, dar ei încercau să‑l omoare. Când au aflat frații despre aceasta, l‑au coborât la Cezareea și apoi l‑au trimis la Tars. Biserica din toată Iudeea, Galileea și Samaria avea pace, zidindu‑se și umblând în frică de Domnul, și prin îmbărbătarea Duhului Sfânt se înmulțea. Trecând pe la toți sfinții, Petru s‑a coborât și la cei ce locuiau în Lida. Acolo a găsit un om numit Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiind paralizat. Petru i‑a zis: „Enea, Isus Hristos te vindecă; ridică‑te și strânge‑ți patul!” Și Enea s‑a ridicat îndată. Toți locuitorii din Lida și Saron l‑au văzut și s‑au întors la Domnul. În Iope era o credincioasă pe nume Tabita, care în traducere înseamnă „gazelă”. Ea făcea o mulțime de fapte bune și milostenii. În zilele acelea, s‑a îmbolnăvit și a murit. După ce au îmbăiat‑o, au pus‑o în odaia de sus. Fiindcă Lida era aproape de Iope, ucenicii, auzind că Petru este acolo, au trimis la el doi bărbați să‑l roage: „Vino cât mai degrabă la noi!” Petru s‑a ridicat și a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l‑au dus în odaia de sus; toate văduvele l‑au înconjurat plângând și i‑au arătat cămășile și hainele pe care le făcuse Dorca pe când era cu ele. Petru i‑a scos pe toți afară, a îngenuncheat, s‑a rugat, apoi s‑a întors spre trup și a zis: „Tabita, ridică‑te!” Ea a deschis ochii și, când l‑a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor. El i‑a dat mâna și a ridicat‑o. I‑a chemat pe sfinți și pe văduve și le‑a înfățișat‑o vie. Lucrul acesta a fost cunoscut în toată cetatea Iope și mulți au crezut în Domnul. Petru a rămas mai multe zile în Iope, la un tăbăcar numit Simon. În Cezareea era un om numit Corneliu, centurion din cohorta Italica. El era evlavios și temător de Dumnezeu împreună cu toată casa lui, făcea multe milostenii poporului și se ruga neîncetat lui Dumnezeu. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut limpede într‑o vedenie că un înger al lui Dumnezeu a intrat la el și i‑a zis: „Corneliu!” El s‑a uitat țintă la înger și, cuprins de frică, a zis: „Ce este, Doamne?” Îngerul i‑a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale au urcat, spre aducere aminte, înaintea lui Dumnezeu. Acum, trimite niște oameni la Iope și cheamă‑l pe Simon, numit și Petru! El găzduiește la un tăbăcar pe nume Simon, a cărui casă este lângă mare. [Acela îți va spune ce trebuie să faci.]” De îndată ce a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu i‑a chemat pe doi dintre slujitori și un soldat evlavios dintre cei apropiați lui și, după ce le‑a povestit tot, i‑a trimis la Iope. A doua zi, pe când aceștia erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s‑a urcat pe acoperiș ca să se roage, pe la ceasul al șaselea. I s‑a făcut foame și a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau masa, a căzut în extaz și a văzut cerul deschizându‑se și ceva ca o pânză mare ce se cobora spre pământ ținută de cele patru colțuri. În ea se aflau felurite vietăți cu patru picioare, târâtoare ale pământului și păsări ale cerului. Și un glas i‑a zis: „Petre, ridică‑te, taie și mănâncă!” „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru, „căci niciodată n‑am mâncat ceva spurcat sau necurat!” Și glasul i‑a zis a doua oară: „Ce a curățit Dumnezeu să nu consideri spurcat!” Aceasta s‑a petrecut de trei ori, după care îndată lucrul acela a fost ridicat la cer. Pe când Petru, nedumerit, se întreba care este înțelesul vedeniei pe care o avusese, iată că oamenii trimiși de Corneliu stăteau la poartă, căutând să afle casa lui Simon. Ei au întrebat cu glas tare dacă Simon, numit și Petru, găzduiește acolo. Și pe când cugeta Petru la vedenie, Duhul i‑a zis: „Iată că te caută trei oameni; ridică‑te, coboară‑te și mergi cu ei fără șovăire, căci Eu i‑am trimis!” Petru s‑a coborât la oamenii aceia și le‑a zis: „Eu sunt cel pe care‑l căutați. Ce pricină vă aduce?” Ei i‑au răspuns: „Centurionul Corneliu, om drept și temător de Dumnezeu, cu un nume bun în tot neamul iudeilor, a fost înștiințat de un înger sfânt să te cheme în casa lui ca să‑ți asculte cuvintele.” Atunci Petru i‑a chemat înăuntru și i‑a găzduit. A doua zi, s‑a sculat și a plecat cu ei, iar câțiva frați din Iope l‑au însoțit. În ziua următoare au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aștepta, împreună cu rudele și prietenii mai apropiați pe care‑i chemase. Când Petru a dat să intre, Corneliu i‑a ieșit în întâmpinare, a căzut la picioarele lui și i s‑a închinat. Dar Petru l‑a ridicat, zicându‑i: „Ridică‑te, și eu sunt tot om!” Și vorbind cu el, a intrat în casă, unde a găsit mulți oameni adunați. Petru le‑a zis: „Știți că unui iudeu nu‑i este îngăduit să se atingă de un străin sau să se apropie de el; dar mie Dumnezeu mi‑a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat. De aceea am venit fără șovăire când am fost chemat. Vă întreb deci: cu ce gând ați trimis după mine?” Corneliu a răspuns: „În urmă cu patru zile, cam pe vremea aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea și iată că a stat înaintea mea un bărbat îmbrăcat cu o haină strălucitoare și a zis: «Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată și milosteniile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. Trimite la Iope și cheamă‑l pe Simon, cel numit și Petru; el găzduiește în casa tăbăcarului Simon, lângă mare. [Când va veni el, îți va vorbi.]» Am trimis îndată la tine și ai făcut bine că ai venit. Acum suntem toți înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți‑a poruncit Domnul.” Atunci, Petru a început să vorbească și a zis: „Înțeleg cu adevărat că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în toate popoarele, oricine se teme de El și înfăptuiește dreptatea Îi este plăcut. El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel, vestindu‑le pacea prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor. Știți și voi ce s‑a întâmplat în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul propovăduit de Ioan: cum Isus din Nazaret, care a fost uns de Dumnezeu cu Duhul Sfânt și cu putere, umbla din loc în loc, făcând bine și vindecându‑i pe toți cei ce erau apăsați de Diavol, căci Dumnezeu era cu El. Noi suntem martori ai tuturor lucrărilor pe care le‑a făcut El în ținutul iudeilor și în Ierusalim. Ei L‑au omorât atârnându‑L pe lemn, dar Dumnezeu L‑a înviat a treia zi și I‑a îngăduit să Se arate nu întregului popor, ci nouă, martorilor mai dinainte aleși de Dumnezeu, care am mâncat și am băut împreună cu El după ce a înviat din morți. Isus ne‑a poruncit să propovăduim poporului și să dăm mărturie că El este rânduit de Dumnezeu Judecător al celor vii și al celor morți. Despre El mărturisesc toți profeții: că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” Pe când rostea Petru vorbele acestea, Duhul Sfânt S‑a coborât peste toți cei ce ascultau Cuvântul. Toți credincioșii circumciși care veniseră cu Petru au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s‑a revărsat și peste neamuri; căci îi auzeau vorbind în limbi și mărindu‑L pe Dumnezeu. Atunci, Petru a zis: „Poate oare cineva să oprească apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt la fel ca noi?” Și a poruncit să fie botezați în Numele [Domnului] Isus Hristos. Atunci, l‑au rugat să mai rămână câteva zile [la ei]. Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că și neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu. Când a urcat Petru la Ierusalim, cei circumciși au început să‑l critice, zicând: „Ai intrat în casa unor oameni necircumciși și ai mâncat cu ei!” Petru a început să le istorisească pe rând cele întâmplate și a zis: „Eram în cetatea Iope și, pe când mă rugam, fiind în extaz, am avut o vedenie: ceva ca o pânză mare, ținută de cele patru colțuri, se cobora din cer și a venit până la mine. M‑am uitat în ea cu luare aminte și am văzut vietăți cu patru picioare de pe pământ, fiare, târâtoare și păsările cerului. Și am auzit un glas, care mi‑a zis: «Petre, ridică‑te, taie și mănâncă!» Dar eu am răspuns: «Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n‑a intrat vreodată în gura mea!» Și glasul mi‑a zis a doua oară, din cer: «Ce a curățit Dumnezeu să nu consideri spurcat!» Aceasta s‑a petrecut de trei ori, apoi toate au fost ridicate înapoi la cer. Și iată, îndată, trei oameni trimiși din Cezareea la mine s‑au oprit în fața casei în care eram. Duhul mi‑a spus să merg cu ei fără șovăire. Au venit cu mine și acești șase frați și am intrat în casa omului. El ne‑a istorisit cum a văzut în casa lui un înger ce i s‑a înfățișat și i‑a zis: «Trimite la Iope și cheamă‑l pe Simon, numit și Petru, care‑ți va spune cuvinte prin care veți fi mântuiți tu și toată casa ta!» Când am început să vorbesc, Duhul Sfânt S‑a coborât peste ei ca și peste noi la început. Atunci mi‑am amintit de cuvintele Domnului, când a zis: «Ioan a botezat în apă, dar voi veți fi botezați în Duhul Sfânt.» Deci, dacă Dumnezeu le‑a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?” După ce au auzit aceste lucruri, s‑au liniștit și L‑au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Așadar, Dumnezeu le‑a dat și neamurilor pocăința care duce la viață.” Cei ce se împrăștiaseră din pricina prigoanei dezlănțuite pe vremea lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, Cipru și Antiohia și le propovăduiau Cuvântul doar iudeilor. Totuși, printre ei au fost câțiva bărbați din Cipru și din Cirene care au venit în Antiohia, le‑au vorbit și grecilor și L‑au vestit pe Domnul Isus. Mâna Domnului era cu ei și mare a fost numărul celor ce au crezut și s‑au întors la Domnul. Vestea despre ei a ajuns la urechile bisericii din Ierusalim și l‑au trimis pe Barnaba până în Antiohia. Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s‑a bucurat și i‑a îndemnat pe toți să rămână cu inima alipită de Domnul, fiindcă Barnaba era un om bun, plin de Duhul Sfânt și de credință. Astfel, o mulțime destul de mare s‑a alăturat Domnului. Barnaba a mers apoi la Tars, ca să‑l caute pe Saul și, când l‑a găsit, l‑a adus în Antiohia. Un an întreg s‑au adunat cu biserica și au dat învățătură multora. În Antiohia au fost numiți ucenicii pentru prima dată „creștini”. În vremea aceea, niște profeți au coborât din Ierusalim în Antiohia. Unul dintre ei, pe nume Agab, s‑a ridicat și a vestit prin Duhul că va fi o foamete mare în toată lumea, ceea ce s‑a și întâmplat pe vremea împăratului Claudiu. Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraților care locuiau în Iudeea. Au făcut lucrul acesta și au trimis darul la prezbiteri prin Barnaba și Saul. Cam în aceeași vreme, regele Irod a pus mâna pe unii din biserică pentru a le face rău. L‑a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că aceasta le place iudeilor, a pus mâna și pe Petru. Erau zilele Sărbătorii Azimelor. După ce l‑a prins, l‑a aruncat în temniță și l‑a pus sub paza a patru cete de câte patru soldați, cu gând ca după Paște să‑l aducă înaintea poporului. Petru deci era păzit în temniță; dar biserica se ruga necontenit lui Dumnezeu pentru el. În noaptea de dinaintea zilei în care Irod urma să‑l înfățișeze la judecată, Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, iar paznicii, stând la ușă, păzeau temnița. Și iată că a apărut un înger al Domnului și o lumină a strălucit în încăpere. Lovindu‑l pe Petru în coastă, l‑a trezit și i‑a zis: „Scoală‑te repede!” Și lanțurile i‑au căzut de la mâini. Apoi, îngerul i‑a zis: „Încinge‑te și leagă‑ți sandalele!” Iar el a făcut întocmai. Îngerul i‑a mai zis: „Îmbracă‑ți haina și urmează‑mă!” Petru a ieșit afară și a mers după el, fără să știe dacă ce făcea îngerul era adevărat; i se părea că are o vedenie. După ce au trecut de prima pază și de a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, și ea li s‑a deschis singură. După ce au ieșit, au mers pe o uliță și, deodată, îngerul a plecat de lângă el. Când și‑a venit în fire, Petru a zis: „Acum știu, într‑adevăr, că Domnul l‑a trimis pe îngerul Său și m‑a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeilor.” După ce s‑a dezmeticit, s‑a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, numit și Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau. A bătut la ușa de la poartă, iar o slujnică numită Roda a venit să răspundă. A recunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, nu a deschis poarta, ci a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă la poartă. Ei i‑au zis: „Ai înnebunit!” Dar ea insista că era Petru. Ei ziceau: „Este îngerul lui!” Dar Petru bătea în continuare. Au deschis și, când l‑au văzut, au fost cuprinși de uimire. Petru le‑a făcut semn cu mâna să tacă, le‑a istorisit cum îl scosese Domnul din temniță și le‑a zis: „Spuneți lucrul acesta lui Iacov și fraților!” Apoi a ieșit și a plecat în alt loc. Când s‑a făcut ziuă, a fost mare tulburare printre soldați, căci nu știau ce se întâmplase cu Petru. Irod, după ce l‑a căutat și nu l‑a găsit, i‑a luat la întrebări pe paznici și a poruncit să fie omorâți. După aceea, a coborât din Iudeea în Cezareea și a rămas acolo. [Irod] era tare mâniat pe cei din Tir și din Sidon. Dar aceștia au venit toți într‑un cuget la el și, după ce l‑au înduplecat pe Blastos, îngrijitorul camerei de dormit a regelui, au cerut pace, pentru că ținutul lor se hrănea din cel al regelui. Într‑o zi mai dinainte rânduită, Irod s‑a îmbrăcat cu hainele lui regești, s‑a așezat pe scaunul de judecată și le‑a vorbit. Poporul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” Îndată, un înger al Domnului l‑a lovit, pentru că nu I‑a dat slavă lui Dumnezeu, și, mâncat de viermi, Irod și‑a dat sufletul. Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea și sporea. Barnaba și Saul, după ce și‑au împlinit slujba, s‑au întors din Ierusalim, luându‑l cu ei pe Ioan, numit și Marcu. În biserica din Antiohia erau [niște] profeți și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care crescuse împreună cu tetrarhul Irod, și Saul. Pe când slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți‑Mi‑i deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i‑am chemat!” Atunci, după ce au postit și s‑au rugat, și‑au pus mâinile peste ei și i‑au lăsat să plece. Barnaba și Saul, trimiși de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia și de acolo au călătorit pe mare până în Cipru. Ajunși în Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau ca ajutor pe Ioan. După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit un vrăjitor, profet mincinos, un iudeu cu numele Bar‑Isus, care era împreună cu proconsulul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă i‑a chemat pe Barnaba și pe Saul și s‑a arătat doritor să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima, vrăjitorul (căci așa i se traduce numele), li se împotrivea și căuta să‑l abată pe proconsul de la credință. Atunci, Saul, numit și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, l‑a țintuit cu privirea și i‑a zis: „ Tu, care ești plin de toate vicleniile și de toate uneltirile, fiu al Diavolului, vrăjmaș al întregii dreptăți, nu vei înceta să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele pentru o vreme!” Îndată, peste el a căzut ceață și întuneric și bâjbâia după cineva care să‑l ducă de mână. Când a văzut proconsulul cele petrecute, a crezut, uimit fiind de învățătura Domnului. Pavel și însoțitorii lui au plecat pe mare din Pafos și s‑au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan s‑a despărțit de ei și s‑a întors la Ierusalim. Au plecat din Perga și au ajuns în Antiohia Pisidiei, iar în sabat au intrat în sinagogă și s‑au așezat. După citirea Legii și a Profeților, mai‑marii sinagogii au trimis să le zică: „Fraților, dacă aveți un cuvânt de îndemn pentru popor, vorbiți!” Pavel s‑a ridicat, a făcut semn cu mâna și a zis: „Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu, ascultați! Dumnezeul acestui popor, Israel, i‑a ales pe părinții noștri, a înălțat poporul acesta pe când locuia ca străin în țara Egiptului și l‑a scos de acolo cu braț puternic. Timp de patruzeci de ani i‑a răbdat în pustiu și, după ce a nimicit șapte popoare în țara Canaanului, le‑a dat lor ca moștenire țara acestora; astfel au trecut cam patru sute cincizeci de ani. După toate acestea le‑a dat judecători, până la profetul Samuel. Atunci, ei au cerut un rege și, pentru o vreme de patruzeci de ani, Dumnezeu li l‑a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminția lui Beniamin, apoi l‑a înlăturat și li l‑a ridicat ca rege pe David, despre care a mărturisit astfel: « L‑am găsit pe David, fiul lui Ișai, om după inima Mea, care va împlini toată voia Mea.» Dintre urmașii lui, Dumnezeu, după făgăduința Sa, i‑a ridicat lui Israel un Mântuitor, pe Isus. Înainte de venirea Lui, Ioan a vestit întregului popor al lui Israel botezul pocăinței. Către sfârșitul alergării sale, Ioan zicea: «Cine credeți că sunt eu? Nu sunt eu Acela, ci, iată, după mine vine Unul a cărui încălțăminte nu sunt vrednic să o dezleg.» Fraților, fii ai neamului lui Avraam și cei ce vă temeți de Dumnezeu, nouă ne‑a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri! Căci cei ce locuiesc în Ierusalim și mai‑marii lor nu L‑au cunoscut pe Isus și, judecându‑L, au împlinit cuvintele profeților care se citesc în fiecare sabat. Cu toate că nu I‑au găsit nicio vină de moarte, i‑au cerut lui Pilat să‑L omoare. Și, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L‑au dat jos de pe lemn și L‑au pus într‑un mormânt. Dar Dumnezeu L‑a înviat din morți. El S‑a arătat timp de multe zile celor ce urcaseră cu El din Galileea la Ierusalim și care acum Îi sunt martori înaintea poporului. Și noi vă aducem vestea bună a făgăduinței făcute părinților noștri; Dumnezeu a împlinit‑o față de noi, copiii lor, înviindu‑L pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: Tu ești Fiul Meu, astăzi Te‑am născut. Cât despre faptul că L‑a înviat din morți – așa că nu Se va mai întoarce în putrezire – a zis astfel: Vă voi da cele sfinte ale lui David, cele de încredere. De aceea, în alt loc zice: Nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea. David, după ce a slujit în generația lui după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost adăugat lângă părinții săi și a văzut putrezirea. Dar Cel pe care L‑a înviat Dumnezeu n‑a văzut putrezirea. Să știți dar, fraților, că prin El vi se vestește iertarea de păcate; și de toate cele de care n‑ați putut fi îndreptățiți prin Legea lui Moise sunteți îndreptățiți în El toți cei ce credeți. Astfel, luați seama să nu se întâmple ce se spune în Profeți: Priviți, disprețuitorilor, minunați‑vă și pieriți, căci Eu fac o lucrare în zilele voastre, o lucrare pe care n‑ați crede‑o dacă v‑ar povesti‑o cineva! ” Când au ieșit afară, [cei dintre neamuri] i‑au rugat să le vorbească și în sabatul următor despre aceste lucruri. Și după ce s‑a împrăștiat adunarea, mulți dintre iudei și dintre prozeliții evlavioși au mers după Pavel și Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei și‑i îndemnau să rămână în harul lui Dumnezeu. În sabatul următor, aproape toată cetatea s‑a adunat să asculte Cuvântul Domnului. Iudeii, văzând mulțimea, s‑au umplut de invidie, au început să contrazică cele spuse de Pavel și‑l batjocoreau. Dar Pavel și Barnaba le‑au zis cu îndrăzneală: „Vouă trebuia să vi se vestească mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu, dar, fiindcă voi nu‑l primiți și vă dovediți nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri. Căci așa ne‑a poruncit Domnul: Te‑am pus ca lumină a neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului. ” Auzind acestea, cei dintre neamuri se bucurau și preamăreau Cuvântul Domnului, iar toți cei ce erau rânduiți pentru viața veșnică au crezut. Cuvântul Domnului se răspândea în tot ținutul. Dar iudeii le‑au întărâtat pe femeile evlavioase cu vază și pe mai‑marii cetății, au stârnit o prigoană împotriva lui Pavel și a lui Barnaba și i‑au izgonit din ținutul lor. Ei și‑au scuturat praful de pe picioare împotriva lor și au plecat în Iconium, iar ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt. În Iconium, Pavel și Barnaba au intrat împreună în sinagoga iudeilor și au vorbit, astfel că o mare mulțime de iudei și de greci au crezut. Dar iudeii care n‑au crezut au stârnit și au tulburat sufletele neamurilor împotriva fraților. Totuși, au rămas destul de multă vreme acolo și vorbeau cu îndrăzneală despre Domnul, care adeverea Cuvântul harului Său cu semne și minuni ce se făceau prin mâinile lor. Mulțimea din cetate s‑a dezbinat: unii erau cu iudeii, alții cu apostolii. Dar neamurile și iudeii, împreună cu mai‑marii lor, au pus la cale să le facă rău și să‑i ucidă cu pietre. Pavel și Barnaba au prins de veste și au fugit în cetățile Licaoniei – Listra, Derbe și în împrejurimi – și au propovăduit Evanghelia acolo. În Listra era un bărbat neputincios de picioare, olog din naștere, care nu umblase niciodată. El îl asculta pe Pavel când vorbea. Acesta s‑a uitat țintă la el și, văzând că are credință ca să fie vindecat, a zis cu glas tare: „Ridică‑te drept în picioare!” Acela s‑a ridicat și a început să umble. Văzând ce a făcut Pavel, mulțimile și‑au ridicat glasul, zicând în limba licaoniană: „Zeii au coborât la noi în chip omenesc!” Pe Barnaba îl numeau Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindcă el folosea cuvântul. Preotul de la templul lui Zeus, care era la intrarea cetății, a adus tauri și cununi în fața porților și voia, împreună cu mulțimile, să le aducă jertfe. Apostolii Barnaba și Pavel, auzind aceasta, și‑au rupt hainele și s‑au repezit în mijlocul mulțimii, strigând: „Oameni buni, de ce faceți lucrul acesta? Și noi suntem oameni, la fel ca voi, dar vă propovăduim vestea cea bună ca să vă întoarceți de la cele deșarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele. În generațiile trecute, El a lăsat toate neamurile să umble pe căile lor. Totuși, nu a rămas fără mărturie, întrucât v‑a făcut bine, v‑a dat ploi din cer, timpuri roditoare, belșug de hrană și v‑a umplut inimile de bucurie.” Vorbind astfel, abia au potolit mulțimile să nu le aducă jertfe. Însă din Antiohia și Iconium au venit niște iudei, care au înduplecat mulțimile; l‑au lovit cu pietre pe Pavel, apoi l‑au târât în afara cetății, crezând că a murit. Dar când l‑au înconjurat ucenicii, Pavel s‑a ridicat și a intrat în cetate. A doua zi, Pavel a plecat cu Barnaba la Derbe. După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta și au făcut mulți ucenici, s‑au întors în Listra, în Iconium și în Antiohia Pisidiei, întărind sufletele ucenicilor, îndemnându‑i să rămână în credință și spunându‑le: „În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” Le‑au rânduit prezbiteri în fiecare biserică, după ce s‑au rugat și au postit, apoi i‑au încredințat în mâna Domnului, în care crezuseră. După aceea, au trecut prin Pisidia și au ajuns în Pamfilia; apoi au vestit Cuvântul în Perga și au coborât la Atalia. De acolo au mers pe mare la Antiohia, unde fuseseră încredințați în grija harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o îndepliniseră. După ce au ajuns ei, au adunat biserica și au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei și cum le‑a deschis neamurilor ușa credinței. Ei au rămas destul de multă vreme [acolo] cu ucenicii. Din Iudeea au coborât unii care îi învățau pe frați astfel: „Dacă nu sunteți circumciși după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți.” Pentru că Pavel și Barnaba au avut cu ei nu puține controverse și discuții aprinse, s‑a luat hotărârea ca Pavel și Barnaba, împreună cu câțiva dintre ei, să urce la apostolii și prezbiterii din Ierusalim ca să‑i întrebe cu privire la această nelămurire. După ce au fost petrecuți de biserică, au trecut prin Fenicia și Samaria și au istorisit întoarcerea neamurilor la Dumnezeu, făcându‑le astfel o mare bucurie tuturor fraților. Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiți de biserică, de apostoli și de prezbiteri și au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei. Atunci, unii din gruparea fariseilor care crezuseră s‑au ridicat și au zis ca neamurilor să li se poruncească să se circumcidă și să păzească Legea lui Moise. Apostolii și prezbiterii s‑au adunat ca să cerceteze acest lucru. După multe discuții, Petru s‑a ridicat și le‑a zis: „Fraților, voi știți că încă de la început Dumnezeu m‑a ales dintre voi ca prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei și să creadă. Și Dumnezeu, care cunoaște inimile, a depus mărturie pentru ei, dându‑le Duhul Sfânt ca și nouă. N‑a făcut nicio deosebire între noi și ei, întrucât le‑a curățit inimile prin credință. Așadar, de ce‑L ispitiți pe Dumnezeu și puneți pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri, nici noi nu l‑am putut purta? Dar noi credem că prin harul Domnului Isus suntem mântuiți și noi, și ei.” Toată adunarea a tăcut și i‑a ascultat pe Barnaba și pe Pavel, care au istorisit toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei între neamuri. Când au tăcut ei, a luat cuvântul Iacov, zicând: „Fraților, ascultați‑mă! Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu s‑a uitat să‑Și ia dintre neamuri un popor pentru Numele Său. Și cu faptul acesta se potrivesc cuvintele profeților, după cum este scris: «După aceea, Mă voi întoarce și voi ridica din nou lăcașul prăbușit al lui David, îi voi zidi iarăși dărâmăturile și‑l voi înălța la loc, pentru ca și ceilalți oameni să‑L caute pe Domnul, și toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri cunoscute din veșnicie.» De aceea, eu socotesc să nu‑i mai împovărăm pe aceia dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu, ci să li se scrie să se ferească de necurățiile idolilor, de desfrâu, de animale sugrumate și de sânge. Căci Moise, încă din timpuri străvechi, are în fiecare cetate oameni care‑l propovăduiesc și este citit în sinagogi în fiecare zi de sabat.” Atunci, apostolii și prezbiterii, împreună cu întreaga biserică, au găsit cu cale să aleagă dintre ei niște bărbați pe care să‑i trimită la Antiohia cu Pavel și Barnaba: pe Iuda, zis și Barsaba, și pe Sila, bărbați cu vază între frați. Și au scris astfel prin ei: „Apostolii și frații prezbiteri, către frații dintre neamuri care sunt în Antiohia, Siria și Cilicia: sănătate! Fiindcă am auzit că unii – plecați dintre noi fără să fi primit poruncă – v‑au tulburat prin cuvintele lor și v‑au zdruncinat sufletele [zicându‑vă să vă circumcideți și să păziți Legea,] după ce ne‑am adunat toți într‑un cuget, am găsit cu cale să alegem niște bărbați pe care să‑i trimitem la voi, împreună cu preaiubiții noștri Barnaba și Pavel, oameni ce și‑au pus în joc viețile pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos. I‑am trimis așadar pe Iuda și pe Sila împreună cu ei, ca să vă spună prin viu grai aceleași lucruri: anume că Duhul Sfânt și noi am găsit cu cale să nu mai punem asupra voastră nicio altă povară pe lângă cele necesare – adică să vă feriți de carnea jertfită idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de desfrâu; dacă vă veți feri de acestea, bine veți face. Fiți sănătoși!” Așadar, când au primit învoire, au coborât la Antiohia, unde au adunat mulțimea credincioșilor și au înmânat scrisoarea. Citind‑o, aceștia s‑au bucurat de îmbărbătarea primită. Iuda și Sila, fiind profeți, i‑au îmbărbătat și ei pe frați și i‑au întărit cu multe cuvinte. După o vreme, frații le‑au dat învoire să se întoarcă în pace la cei care îi trimiseseră. [ Totuși, Sila a găsit cu cale să mai rămână.] Pavel și Barnaba au rămas în Antiohia pentru a da învățătură și a propovădui, împreună cu mulți alții, Cuvântul Domnului. După câteva zile, Pavel i‑a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem să‑i cercetăm pe frații din fiecare cetate în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac!” Barnaba voia să‑l ia și pe Ioan, numit Marcu. Pavel considera însă că nu este potrivit să‑l ia cu ei pe acela care îi părăsise în Pamfilia și nu‑i însoțise în lucrarea lor. Și s‑a iscat o așa neînțelegere, încât s‑au despărțit unul de celălalt; Barnaba l‑a luat pe Marcu și a plecat pe mare spre Cipru, iar Pavel l‑a ales pe Sila și a plecat, după ce a fost încredințat de frați harului Domnului. Și a străbătut Siria și Cilicia, întărind bisericile. După aceea, Pavel a ajuns la Derbe și la Listra. Și iată, acolo era un ucenic numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase și al unui tată grec. Frații din Listra și Iconium îl vorbeau de bine. Pavel a vrut să‑l ia cu el și, după ce l‑a luat, l‑a circumcis, din pricina iudeilor care erau în acele locuri, fiindcă toți știau că tatăl lui este grec. Străbătând cetățile, îi învățau pe credincioși să păzească hotărârile luate de apostoli și de prezbiterii din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credință și sporeau la număr în fiecare zi. Au străbătut ținutul Frigiei și al Galatiei, fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia. Ajunși lângă Misia, au încercat să intre în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le‑a dat voie. Atunci, au trecut prin Misia și au coborât la Troas. Noaptea, Pavel a avut o vedenie: i s‑a arătat un bărbat din Macedonia care îl chema, zicând: „Vino în Macedonia și ajută‑ne!” După ce a avut Pavel vedenia, am căutat îndată să plecăm în Macedonia, fiindcă înțelegeam că Domnul ne cheamă să le propovăduim Evanghelia. Ne‑am îmbarcat în Troas și ne‑am dus direct la Samotrace, iar în ziua următoare la Neapolis. De acolo ne‑am dus la Filipi, care este cea mai însemnată cetate a Macedoniei și colonie romană. În această cetate am rămas câteva zile. În ziua sabatului, am ieșit pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam noi că este un loc de rugăciune. Ne‑am așezat și le‑am vorbit femeilor care erau adunate acolo. O femeie numită Lidia, vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira, o temătoare de Dumnezeu, asculta; iar Domnul i‑a deschis inima să ia aminte la cele spuse de Pavel. După ce a fost botezată împreună cu cei din casa ei, ne‑a rugat, zicând: „Dacă mă socotiți credincioasă Domnului, intrați și rămâneți în casa mea!” Și ne‑a înduplecat. Pe când mergeam la locul de rugăciune, ne‑a ieșit înainte o sclavă care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, le aducea mult câștig stăpânilor ei. Ea venea după Pavel și după noi, strigând: „Oamenii aceștia sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt și vă vestesc calea mântuirii.” Și a făcut așa vreme de multe zile. Necăjit, Pavel s‑a întors și i‑a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos, îți poruncesc să ieși din ea!” Și duhul a ieșit chiar în clipa aceea. Când au văzut stăpânii ei că s‑a dus nădejdea câștigului lor, au pus mâna pe Pavel și pe Sila și i‑au târât în piață, înaintea magistraților. I‑au adus la pretori și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea; sunt iudei și vestesc niște obiceiuri pe care noi, romani fiind, nu trebuie nici să le primim, nici să le înfăptuim.” Mulțimea s‑a ridicat și ea împotriva lor, iar pretorii au poruncit să li se rupă hainele și să fie bătuți cu nuiele. După multe lovituri, i‑au aruncat în temniță și i‑au poruncit temnicerului să‑i păzească bine. Acesta, fiindcă primise o asemenea poruncă, i‑a aruncat în adâncul temniței și le‑a pus picioarele în butuci. Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și Îi cântau imnuri lui Dumnezeu, iar cei închiși îi ascultau. Deodată, s‑a făcut un cutremur mare, încât s‑au zguduit temeliile temniței. Îndată s‑au deschis toate ușile și lanțurile tuturor s‑au desfăcut. Temnicerul s‑a trezit și, văzând ușile temniței deschise, a scos sabia și era gata să se omoare, căci își închipuia că cei închiși fugiseră. Dar Pavel a strigat cu glas tare, zicând: „Să nu‑ți faci niciun rău, fiindcă suntem toți aici!” Temnicerul a cerut o făclie, a sărit înăuntru și, tremurând, a căzut înaintea lui Pavel și a lui Sila. Apoi i‑a scos afară și le‑a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Ei i‑au răspuns: „Crede în Domnul Isus, și veți fi mântuiți tu și casa ta!” Și le‑au vestit Cuvântul Domnului lui și tuturor celor din casa lui. Temnicerul i‑a luat la el chiar în ceasul acela din noapte, le‑a spălat rănile și au fost botezați îndată el și toți ai lui. I‑a dus în casă, le‑a pus masa și s‑a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu. Când s‑a făcut ziuă, pretorii i‑au trimis pe lictori să‑i spună temnicerului: „Dă‑le drumul oamenilor acelora!” Temnicerul i‑a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Pretorii au trimis vorbă să vi se dea drumul; acum, ieșiți afară și mergeți în pace!” Dar Pavel le‑a zis lictorilor: „După ce ne‑au bătut în public fără să fim judecați, deși suntem romani, ne‑au aruncat în temniță; acum ne scot afară pe ascuns? Nu! Să vină ei înșiși să ne scoată afară!” Lictorii le‑au spus cuvintele acestea pretorilor, iar acelora li s‑a făcut teamă când au auzit că sunt romani. Au venit să‑i îmbuneze, i‑au scos afară și i‑au rugat să părăsească cetatea. Ei au ieșit din temniță și au mers în casa Lidiei. După ce i‑au văzut pe frați și i‑au îmbărbătat, au plecat. După ce au trecut prin Amfipolis și Apolonia, au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. După obiceiul său, Pavel a intrat acolo și trei sabate la rând a vorbit cu ei din Scripturi, explicând și dovedind că Hristosul trebuia să pătimească și să învie din morți. „Acesta este Hristosul: Isus, Cel pe care vi‑L vestesc eu”, zicea el. Unii dintre ei, o mare mulțime de greci temători de Dumnezeu și nu puține femei cu vază, au crezut și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila. Dar iudeii [care nu crezuseră], plini de invidie, au adunat de prin târg niște oameni de nimic, au făcut o gloată și au stârnit cetatea. S‑au năpustit asupra casei lui Iason și‑i căutau pe Pavel și pe Sila ca să‑i aducă înaintea poporului. Negăsindu‑i pe ei, i‑au târât pe Iason și pe câțiva frați înaintea cârmuitorilor cetății, strigând: „Acești oameni, care au întors pe dos lumea, au venit și aici, iar Iason i‑a găzduit. Ei toți lucrează împotriva poruncilor cezarului și spun că este un alt împărat: Isus.” Iudeii au tulburat mulțimea și pe conducătorii cetății, care au auzit aceste cuvinte. Conducătorii, după ce au luat o garanție în bani de la Iason și de la ceilalți, le‑au dat drumul. Frații i‑au trimis îndată pe Pavel și pe Sila noaptea la Bereea. Când au ajuns, au intrat în sinagoga iudeilor. Aceștia erau mai deschiși la minte decât cei din Tesalonic. Au primit cuvântul cu toată bunăvoința și cercetau Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă lucrurile erau așa cum li se spunea. Mulți dintre ei și dintre greci – femei cu vază și bărbați – au crezut. Dar iudeii din Tesalonic, când au aflat că prin Pavel Cuvântul lui Dumnezeu a fost vestit și în Bereea, s‑au dus acolo ca să stârnească și să tulbure mulțimile. Atunci, frații l‑au trimis îndată pe Pavel spre mare, iar Sila și Timotei au rămas acolo. Însoțitorii lui Pavel l‑au dus până la Atena; apoi au plecat, ducându‑le poruncă lui Sila și lui Timotei să vină la el cât mai curând. În timp ce îi aștepta în Atena, Pavel era tot mai indignat în duhul său când vedea că cetatea era plină de idoli. În sinagogă stătea de vorbă cu iudeii și cu grecii temători de Dumnezeu, iar în piață discuta în fiecare zi cu cei ce erau acolo. Câțiva dintre filozofii epicurieni și stoici au intrat în vorbă cu el. Unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alții răspundeau: „Pare a fi vestitorul unor zei străini”, fiindcă propovăduia despre Isus și despre înviere. Atunci l‑au luat, l‑au dus în Areopag și i‑au zis: „Putem să știm ce este această învățătură nouă despre care vorbești tu? Căci suntem nedumeriți de ceea ce ne aud urechile. Vrem să știm ce înseamnă aceste lucruri.” Toți atenienii și străinii stabiliți în cetate nu‑și petreceau timpul altfel decât spunând sau ascultând ceva nou. Pavel s‑a ridicat în mijlocul Areopagului și a zis: „Bărbați atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși. Străbătând cetatea și privind locurile voastre de închinare, am găsit și un altar pe care este scris: «Unui dumnezeu necunoscut». Pe Acesta, pe care voi Îl venerați fără să‑L cunoașteți, vi‑L vestesc eu. Dumnezeul care a făcut lumea și tot ce cuprinde ea este Domnul cerului și al pământului; El nu locuiește în temple făcute de mâini omenești, nici nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea nevoie de ceva; căci El le dă tuturor viață, suflare și toate lucrurile. El a făcut dintr‑unul singur toate neamurile de oameni, ca să locuiască pe toată fața pământului; le‑a rânduit vremuri și a pus hotare locuirii lor, ca ei să‑L caute pe Dumnezeu și chiar și bâjbâind să‑L găsească, deși nu este departe de niciunul dintre noi. În El trăim, ne mișcăm și existăm, precum a zis și unul dintre poeții voștri: «Din neamul Lui suntem și noi...» Așadar, fiindcă suntem din neam de Dumnezeu, nu se cade să credem că dumnezeirea este asemănătoare cu aurul, cu argintul sau cu piatra, chip făurit după meșteșugul și închipuirea omului. Dumnezeu trece cu vederea vremurile de neștiință, dar poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, fiindcă a stabilit o zi în care va judeca lumea cu dreptate prin Omul pe care L‑a rânduit și despre care a dat tuturor mărturie neîndoielnică prin faptul că L‑a înviat din morți…” Când au auzit despre învierea morților, unii au început să‑l ia în râs, iar alții i‑au zis: „Cu privire la aceasta te vom asculta altădată.” Așa că Pavel a plecat din mijlocul lor. Totuși, unii au trecut de partea lui și au crezut; printre aceștia erau Dionisie, areopagitul, o femeie cu numele Damaris și alții împreună cu ei. După aceea, [Pavel] a plecat din Atena și a mers la Corint. Acolo l‑a găsit pe un iudeu numit Aquila, originar din Pont, venit de curând din Italia împreună cu soția sa, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toți iudeii să plece din Roma. A venit la ei și, fiindcă aveau aceeași meserie, a rămas la ei și lucrau. Erau făcători de corturi. Pavel discuta în sinagogă în fiecare zi de sabat și căuta să‑i înduplece și pe iudei, și pe greci. După ce Sila și Timotei au venit din Macedonia, Pavel s‑a dedicat întru totul Cuvântului și le propovăduia iudeilor că Isus este Hristosul. Dar, cum iudeii i se împotriveau și îl ponegreau, Pavel și‑a scuturat hainele și le‑a zis: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru; eu sunt fără vină. De acum voi merge la neamuri.” Și după ce a ieșit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Titius Iustus, care locuia chiar lângă sinagogă. Dar Crisp, mai‑marele sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Și mulți dintre corinteni, auzindu‑l pe Pavel, au crezut și au fost botezați. Noaptea, Domnul i‑a zis lui Pavel într‑o vedenie: „Nu te teme! Vorbește și nu tăcea, fiindcă Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să‑ți facă rău, căci am mult popor în cetatea aceasta!” A rămas acolo un an și șase luni, învățându‑i pe corinteni Cuvântul lui Dumnezeu. Pe când era Galion proconsul al Ahaiei, iudeii s‑au ridicat cu un cuget împotriva lui Pavel, l‑au dus înaintea scaunului de judecată și au zis: „ Omul acesta îi înduplecă pe alții să I se închine lui Dumnezeu într‑un fel potrivnic Legii.” Când să‑și înceapă Pavel vorbirea, Galion le‑a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba despre o nelegiuire sau o faptă rea, v‑aș asculta plângerea, iudeilor! Dar, dacă sunt neînțelegeri legate de cuvinte, de nume și de Legea voastră, vă privește; eu nu vreau să fiu judecător în asemenea lucruri.” Și i‑a alungat dinaintea scaunului de judecată. Atunci, au pus cu toții mâna pe Sosten, mai‑marele sinagogii, și au început să‑l bată înaintea scaunului de judecată; dar lui Galion nu‑i păsa de toate acestea. Pavel a mai rămas în Corint multă vreme. Apoi, și‑a luat rămas‑bun de la frați și s‑a îmbarcat spre Siria, împreună cu Priscila și Aquila, după ce în Chencreea își tunsese capul, căci făcuse o juruință. Au ajuns în Efes, iar Pavel i‑a lăsat pe Aquila și Priscila și a intrat în sinagogă, unde a stat de vorbă cu iudeii. Aceștia l‑au rugat să rămână [la ei] mai multă vreme, dar el n‑a vrut, ci și‑a luat rămas‑bun de la ei și a zis: „[Trebuie neapărat ca sărbătoarea ce vine s‑o petrec în Ierusalim.] Mă voi întoarce la voi dacă va vrea Dumnezeu.” Și a plecat din Efes. A debarcat la Cezareea, s‑a suit la Ierusalim și a salutat biserica, apoi s‑a coborât la Antiohia. Pavel a stat o vreme în Antiohia, apoi a plecat și a străbătut ținuturile Galatiei și Frigiei, întărindu‑i pe toți ucenicii. La Efes a venit un iudeu numit Apolo, originar din Alexandria – bărbat iscusit în vorbire, tare în Scripturi și învățat în ce privește calea Domnului. Fiind înflăcărat în duh, vorbea și‑i învăța amănunțit pe oameni despre Isus, deși cunoștea doar botezul lui Ioan. El a început să vorbească plin de îndrăzneală în sinagogă. După ce l‑au auzit, Priscila și Aquila l‑au luat deoparte și i‑au explicat mai amănunțit calea lui Dumnezeu. Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, frații l‑au încurajat și le‑au scris ucenicilor să‑l primească bine. Când a ajuns acolo, le‑a fost de mare ajutor celor ce crezuseră prin har, fiindcă îi înfrunta cu putere pe iudei, înaintea tuturor, și le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul. În timp ce Apolo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut ținuturile de sus, a coborât la Efes. A găsit câțiva ucenici și le‑a zis: „Ați primit Duhul Sfânt după ce ați crezut?” Ei i‑au răspuns: „Nici n‑am auzit că este un Duh Sfânt.” „Dar ce botez ați primit?”, le‑a zis el. Și ei au răspuns: „Botezul lui Ioan.” Atunci, Pavel le‑a spus: „Ioan a botezat cu botezul pocăinței, zicând poporului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” Când au auzit aceste cuvinte, au fost botezați în Numele Domnului Isus. Când și‑a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor și au început să vorbească în limbi și să profețească. Erau cam doisprezece bărbați în total. Pavel a intrat în sinagogă și vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a discutat cu ei și căuta să‑i înduplece cu privire la lucrurile Împărăției lui Dumnezeu. Dar, fiindcă unii erau împietriți, nu credeau și vorbeau de rău calea Domnului înaintea mulțimii, Pavel s‑a despărțit de ei, luându‑i cu sine pe ucenici și învățându‑i în fiecare zi în școala [unuia] numit Tiran. Lucrul acesta a durat doi ani, așa că toți locuitorii Asiei, iudei și greci, au auzit Cuvântul Domnului. Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel, astfel încât puneau peste bolnavi ștergare sau șorțuri ce atinseseră trupul lui, și bolile îi părăseau, iar duhurile rele ieșeau [din ei]. Niște exorciști iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă conjur pe Isus, pe care‑L propovăduiește Pavel!” Lucrul acesta îl făceau șapte fii ai lui Sceva, un preot iudeu din cei de seamă. Duhul rău le‑a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?” Și omul acela în care era duhul rău s‑a năpustit asupra lor, i‑a doborât pe toți și i‑a bătut, așa încât aceștia au fugit goi și răniți din casa aceea. Faptul acesta a ajuns cunoscut de toți iudeii și grecii care locuiau în Efes; i‑a cuprins frica pe toți și Numele Domnului Isus era preamărit. Mulți dintre cei ce crezuseră veneau să‑și mărturisească și să‑și dea pe față faptele. Nu puțini dintre cei ce făcuseră vrăjitorii și‑au adus cărțile și le‑au ars înaintea tuturor; prețul lor s‑a socotit la cincizeci de mii de arginți. Astfel, Cuvântul se răspândea și avea izbândă prin puterea Domnului. După ce s‑au petrecut aceste lucruri, Pavel a hotărât să meargă la Ierusalim trecând prin Macedonia și Ahaia. „După ce voi merge acolo”, își zicea el, „trebuie să văd și Roma.” I‑a trimis în Macedonia pe doi dintre cei ce‑l ajutau: pe Timotei și pe Erast, iar el a mai rămas câtva timp în Asia. Cam pe vremea aceea, s‑a făcut o mare tulburare cu privire la calea Domnului. Un argintar numit Demetrios făcea temple de argint ale zeiței Artemis și astfel aducea un câștig însemnat meșterilor săi. Așa că i‑a adunat, împreună cu alții de aceeași meserie, și le‑a zis: „Oameni buni, știți că din meșteșugul acesta ne vine bunăstarea; voi vedeți și auziți că Pavel acesta nu numai în Efes, ci aproape în toată Asia i‑a înduplecat și i‑a dus în rătăcire pe mulți, zicând că cei făcuți de mâna omului nu sunt zei. Nu doar că breasla noastră riscă să ajungă disprețuită, dar și templul măreței zeițe Artemis este socotit un nimic, iar măreția aceleia care este venerată în toată Asia și în toată lumea e pe cale să fie nimicită.” Când au auzit ei toate acestea, s‑au umplut de mânie și au început să strige: „Mare este zeița Artemis a efesenilor!” Toată cetatea s‑a tulburat. I‑au înșfăcat pe macedonenii Gaius și Aristarh, însoțitori ai lui Pavel, și au năvălit toți într‑un gând în teatru. Pavel voia să vină înaintea mulțimii, dar ucenicii nu l‑au lăsat. Chiar și unii dintre mai‑marii Asiei, care‑i erau prieteni, au trimis la el să‑l roage să nu intre în teatru. Unii strigau una, alții alta, căci adunarea era în învălmășeală și cei mai mulți nici nu știau de ce se adunaseră. Atunci, l‑au scos din gloată pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna și voia să se apere înaintea mulțimii. Dar când l‑au recunoscut că este iudeu, au strigat toți într‑un glas, timp de aproape două ore: „Mare este zeița Artemis a efesenilor!” Totuși, logofătul a potolit mulțimea și a zis: „Bărbați efeseni, cine nu știe oare că cetatea efesenilor este păzitoarea templului măreței Artemis și a chipului ei căzut din cer? Fiindcă lucrul acesta este de netăgăduit, trebuie să vă potoliți și să nu faceți vreun lucru nesăbuit. I‑ați adus aici pe oamenii aceștia, care nu sunt nici jefuitori de temple, nici hulitori ai zeiței noastre. Dacă Demetrios și meșterii care sunt cu el au vreo plângere împotriva cuiva, există adunări de judecată și proconsuli; să se învinuiască unii pe alții! Dacă mai aveți și altă pricină, se va hotărî cu privire la ea într‑o adunare legitimă. Dar acum suntem în primejdie să fim învinuiți de răscoală pentru cele petrecute astăzi, căci n‑avem niciun temei prin care să justificăm această răzvrătire.” Și zicând acestea, a dat drumul adunării. După încetarea zarvei, Pavel i‑a chemat pe ucenici și, după ce le‑a dat sfaturi, și‑a luat rămas‑bun de la ei, a ieșit din cetate și a plecat în Macedonia. Străbătând ținutul acela, le‑a dat ucenicilor multe învățături; apoi a mers în Grecia, unde a rămas trei luni. Avea de gând să plece pe mare spre Siria, dar iudeii au uneltit împotriva lui, de aceea a hotărât să se întoarcă prin Macedonia. L‑au însoțit Sopater, fiul lui Pirus, din Bereea, Aristarh și Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe, împreună cu Timotei, Tihic și Trofim din Asia. Aceștia au mers înainte și ne‑au așteptat în Troas. După Sărbătoarea Azimelor, am plecat și noi cu corabia din Filipi, iar după cinci zile am ajuns la ei în Troas, unde am rămas șapte zile. În prima zi a săptămânii, când eram adunați ca să frângem pâinea, Pavel a început o cuvântare și, fiindcă avea de gând să plece a doua zi, și‑a prelungit vorbirea până la miezul nopții. În odaia de sus, unde eram adunați, erau multe candele. Un tânăr numit Eutih, care era așezat pe fereastră, a adormit adânc în timpul îndelungii cuvântări a lui Pavel; biruit de somn, a căzut de la catul al treilea și a fost ridicat mort. Dar Pavel a coborât, s‑a repezit la el și, luându‑l în brațe, a zis: „Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el!” După ce a urcat, a frânt pâinea, a mâncat și a vorbit îndelung, până în zori; apoi a plecat. Băiatul a fost adus viu, iar ei au fost mângâiați nespus. Noi ne‑am dus la corabie și am plecat spre Asos, de unde urma să‑l luăm pe Pavel, pentru că el hotărâse să călătorească până acolo pe uscat. Când ne‑am întâlnit în Asos, l‑am luat și ne‑am dus la Mitilene. De aici am călătorit pe mare și a doua zi am ajuns în dreptul insulei Chios. În ziua următoare am trecut pe lângă Samos și, [după o oprire în Troghilion], am ajuns a doua zi la Milet. Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, ca să nu mai zăbovească în Asia; căci se grăbea ca, dacă era cu putință, să fie la Ierusalim în Ziua Cincizecimii. Din Milet, Pavel a trimis la Efes și i‑a chemat pe prezbiterii bisericii. Când au ajuns la el, le‑a zis: „Știți cum m‑am purtat cu voi în tot acest timp, din prima zi în care am pus piciorul în Asia; cum I‑am slujit Domnului cu toată smerenia, cu lacrimi și în încercările de care am avut parte prin uneltirile iudeilor; cum nu am trecut cu vederea nimic din ce vă era de folos, ci v‑am propovăduit și v‑am dat învățătură, fie în public, fie prin case, vestindu‑le iudeilor și grecilor întoarcerea la Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus [Hristos]. Și acum iată că, silit de Duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo; numai că Duhul Sfânt mă înștiințează în fiecare cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri. Dar eu nu pun niciun preț pe viața mea, ci vreau să‑mi sfârșesc [cu bucurie] alergarea și slujirea pe care am primit‑o de la Domnul Isus – aceea de a vesti Evanghelia harului lui Dumnezeu. Și acum, știu că voi, toți cei în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăția [lui Dumnezeu], nu‑mi veți mai vedea fața. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor, căci nu m‑am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. Luați seama la voi înșivă și la toată turma peste care v‑a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care a dobândit‑o cu însuși sângele Său. Știu că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi înverșunați, care nu vor cruța turma, și se vor ridica din mijlocul vostru bărbați care vor da învățături strâmbe, ca să‑i atragă pe ucenici după ei. De aceea vegheați și aduceți‑vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte, n‑am încetat să vă sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi! Iar acum, [fraților,] vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său, care poate să vă zidească și să vă dea moștenirea împreună cu toți cei sfințiți. N‑am poftit nici argintul, nici aurul, nici îmbrăcămintea cuiva. Voi înșivă știți că mâinile acestea au muncit pentru nevoile mele și ale celor ce erau cu mine. Prin toate acestea v‑am arătat că, trudind astfel, trebuie să‑i ajutați pe cei neputincioși și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, căci El Însuși a zis: «Este mai ferice să dai decât să primești.» ” După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat împreună cu ei toți și s‑a rugat. Au izbucnit toți în plâns, l‑au îmbrățișat pe Pavel și l‑au sărutat, fiind îndurerați mai ales din pricina vorbei pe care le‑o spusese, cum că nu‑i vor mai vedea fața. Și l‑au însoțit până la corabie. După ce ne‑am smuls din brațele lor, ne‑am îmbarcat și am plecat direct la Cos, a doua zi la Rodos, iar de acolo la Patara. Am găsit o corabie care avea să treacă marea spre Fenicia, ne‑am urcat în ea și am plecat. Am trecut prin fața insulei Cipru și, lăsând‑o în partea stângă, ne‑am urmat drumul spre Siria și am coborât în Tir, căci acolo trebuia să fie descărcată marfa corabiei. I‑am găsit pe ucenici și am rămas șapte zile acolo. Ei îi ziceau lui Pavel, prin Duhul, să nu urce la Ierusalim, dar, când ni s‑au împlinit zilele, am plecat mai departe. Ucenicii ne‑au însoțit toți, cu femeile și copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe țărm și ne‑am rugat, apoi ne‑am luat rămas‑bun; noi am urcat în corabie, iar ei s‑au întors la casele lor. După ce ne‑am sfârșit călătoria pe mare, am plecat din Tir la Ptolemais. I‑am salutat pe frați și am rămas la ei o zi. A doua zi am plecat și am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip, evanghelistul, unul din cei șapte, și am rămas la el. El avea patru fete fecioare, care profețeau. Eram de mai multe zile acolo, când s‑a coborât din Iudeea un profet numit Agab. A venit la noi, a luat brâul lui Pavel, și‑a legat picioarele și mâinile și a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: «Așa îl vor lega iudeii în Ierusalim pe bărbatul al căruia este brâul acesta și‑l vor da în mâinile neamurilor.»” Când am auzit aceste cuvinte, atât noi, cât și cei din partea locului l‑am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim. Atunci, Pavel a răspuns: „Ce faceți? De ce plângeți și‑mi sfâșiați inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus!” Fiindcă el nu se lăsa înduplecat, noi n‑am mai stăruit, ci am zis: „Facă‑se voia Domnului!” După acele zile, ne‑am pregătit și am urcat la Ierusalim. Câțiva ucenici din Cezareea ne‑au însoțit și ne‑au dus să fim găzduiți la un anume Mnason din Cipru, un vechi ucenic. Când am ajuns la Ierusalim, frații ne‑au primit cu bucurie. A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, și toți prezbiterii au mers acolo. După ce i‑a salutat, le‑a istorisit amănunțit ce făcuse Dumnezeu printre neamuri prin slujirea lui. Când au auzit ei acestea, au dat slavă lui Dumnezeu, apoi i‑au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut, și toți sunt zeloși pentru Lege! Aceștia au auzit despre tine că‑i înveți pe toți iudeii care trăiesc printre neamuri să se lepede de Moise, zicându‑le să nu‑și circumcidă copiii și să nu mai țină tradițiile. Ce este de făcut? Negreșit, [se vor aduna mulți, fiindcă] vor auzi că ai venit. Fă ce‑ți spunem: sunt aici, cu noi, patru bărbați care au făcut o juruință! Ia‑i cu tine, curățește‑te împreună cu ei și cheltuiește tu pentru ei ca să‑și radă capul! Și astfel toți vor ști că nimic din ce au auzit despre tine nu este adevărat, ci că și tu păzești Legea. Cu privire la neamurile care au crezut, noi am hotărât și le‑am scris să se ferească de carnea jertfită idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de desfrâu.” A doua zi, Pavel i‑a luat pe bărbații aceia și, după ce s‑a curățit împreună cu ei, a intrat în Templu ca să anunțe împlinirea zilelor curățirii, când avea să fie adusă jertfa pentru fiecare dintre ei. Când cele șapte zile erau pe sfârșite, iudeii din Asia, văzându‑l pe Pavel în Templu, au întărâtat toată mulțimea, au pus mâna pe el și au început să strige: „Bărbați israeliți, dați o mână de ajutor! Iată‑l pe omul care pretutindeni și tuturor dă învățături împotriva poporului, împotriva Legii și împotriva locului acestuia; ba încă a adus și greci în Templu și a pângărit acest loc sfânt.” Căci îl văzuseră mai înainte pe Trofim, efeseanul, împreună cu el în cetate și credeau că Pavel îl adusese în Templu. Toată cetatea s‑a pus în mișcare și mulțimea a dat năvală din toate părțile. Au pus mâna pe Pavel, l‑au târât afară din Templu și au zăvorât porțile îndată. Pe când încercau să‑l omoare, a ajuns vestea la tribunul cohortei că tot Ierusalimul este în fierbere. Acesta a luat îndată soldați și centurioni și a alergat la ei. Văzându‑i pe tribun și pe soldați, au încetat să‑l mai bată pe Pavel. Atunci, tribunul s‑a apropiat, l‑a arestat și a poruncit să fie legat cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine este și ce a făcut. Dar în mulțime unii strigau una, alții alta. Fiindcă nu putea afla nimic sigur din pricina zarvei, a poruncit să fie dus în fortăreață. Când a ajuns pe trepte, a trebuit să fie dus de soldați din pricina mulțimii dezlănțuite, căci puhoiul de oameni venea din urmă, strigând: „Omoară‑l!” Când să intre în fortăreață, Pavel i‑a spus tribunului: „Îmi îngădui să‑ți spun ceva?” Acesta i‑a zis: „Știi grecește? Nu cumva ești tu egipteanul care s‑a răsculat cu câteva zile în urmă și care i‑a scos în pustiu pe cei patru mii de sicari?” Pavel a spus: „Eu sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, cetățean al unei cetăți nu fără însemnătate. Te rog, dă‑mi voie să vorbesc poporului!” După ce i‑a dat voie, Pavel a stat în picioare pe trepte și a făcut semn poporului cu mâna. S‑a făcut liniște deplină și Pavel le‑a vorbit în limba aramaică, zicând: „Fraților și părinților, ascultați acum cuvântul meu de apărare față de voi!” Când au auzit că le vorbește în limba aramaică, au făcut mai multă liniște. El a continuat: „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta. Am fost educat cu strictețe în Legea strămoșească, la picioarele lui Gamaliel, și am fost plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteți voi toți astăzi. Am prigonit până la moarte această Cale, am legat și am aruncat în temniță bărbați și femei; marele‑preot și tot sfatul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat de la ei scrisori și pentru frații din Damasc și am plecat să‑i aduc legați la Ierusalim pe cei ce erau acolo, ca să fie pedepsiți. Pe drum, când mă apropiam de Damasc, pe la amiază, o lumină puternică din cer a strălucit deodată în jurul meu. Am căzut la pământ și am auzit un glas care‑mi zicea: «Saule, Saule, de ce Mă prigonești?» «Cine ești, Doamne?», am răspuns eu. Și El mi‑a zis: «Eu sunt Isus din Nazaret, pe care‑L prigonești.» Cei ce erau cu mine au văzut lumina [și au fost cuprinși de teamă], dar glasul Celui ce‑mi vorbea nu l‑au auzit. Atunci, am întrebat: «Ce să fac, Doamne?» «Ridică‑te», mi‑a răspuns Domnul, «du‑te în Damasc și acolo ți se va spune tot ce ți‑a fost rânduit să faci!» Cum nu vedeam nimic din pricina strălucirii acelei lumini, am ajuns în Damasc dus de mână de către cei ce erau cu mine. Un anume Anania, bărbat evlavios după Lege, cu nume bun printre toți iudeii care locuiesc [în Damasc], a venit, a stat lângă mine și mi‑a zis: «Frate Saul, recapătă‑ți vederea!» Chiar în clipa aceea mi‑am recăpătat vederea și am putut să‑l văd. El mi‑a zis: «Dumnezeul părinților noștri te‑a ales să cunoști voia Lui, să‑L vezi pe Cel Drept și să auzi cuvânt din gura Lui; căci Îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor cu privire la cele pe care le‑ai văzut și le‑ai auzit. Și acum, ce mai aștepți? Ridică‑te, primește botezul și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele [Domnului]!» După ce m‑am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut în extaz și L‑am văzut pe Domnul, care‑mi zicea: «Repede! Ieși degrabă din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine!» Și am zis: «Doamne, ei știu că eu îi întemnițam și‑i băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine și că, atunci când era vărsat sângele lui Ștefan, martorul Tău, eram și eu de față, încuviințând și păzind hainele celor ce‑l omorau!» Iar El mi‑a zis: «Du‑te, căci te voi trimite departe, la neamuri…» ” Ei l‑au ascultat până la cuvântul acesta, iar apoi și‑au ridicat glasul, zicând: „Ia de pe fața pământului pe un asemenea om! Nu merită să trăiască!” Fiindcă ei strigau, își smulgeau hainele de pe ei și aruncau țărână în văzduh, tribunul a poruncit să‑l ducă pe Pavel în fortăreață și să fie cercetat sub lovituri de bici, ca să afle de ce strigau astfel împotriva lui. În timp ce‑l întindeau ca să fie biciuit, Pavel i‑a zis centurionului care era de față: „Vă este îngăduit să bateți un cetățean roman care nici măcar nu a fost judecat?” Auzind aceasta, centurionul a mers să‑i dea de știre tribunului, zicând: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetățean roman.” Tribunul s‑a apropiat și i‑a zis lui Pavel: „Spune‑mi, ești cetățean roman?” „Da”, i‑a răspuns el. Tribunul a zis: „Eu am dobândit cetățenia aceasta cu o sumă mare de bani.” Pavel a spus: „Eu o am chiar prin naștere.” Îndată, cei ce urmau să‑l cerceteze l‑au lăsat în pace. Tribunului chiar i s‑a făcut teamă când a aflat că Pavel este cetățean roman, fiindcă îl ținuse legat. A doua zi, fiindcă voia să știe adevărul despre învinuirile pe care i le aduceau iudeii, l‑a dezlegat și a poruncit să se adune preoții de seamă și tot Sinedriul; apoi, l‑a adus pe Pavel și l‑a înfățișat înaintea lor. Pavel a privit țintă către Sinedriu și a zis: „Fraților, eu am trăit cu conștiința curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta…” Marele‑preot Anania le‑a poruncit celor ce stăteau lângă el să‑l lovească peste gură. Atunci, Pavel i‑a zis: „Te va lovi pe tine Dumnezeu, perete văruit! Tu stai și mă judeci după Lege și poruncești să mă lovească împotriva Legii?” Cei ce stăteau lângă el i‑au zis: „ Îndrăznești să‑l insulți pe marele‑preot al lui Dumnezeu?” Și Pavel a răspuns: „N‑am știut, fraților, că este marele‑preot, căci este scris: Pe mai‑marele poporului tău să nu‑l vorbești de rău. ” Pavel, știind că unii erau saduchei, iar alții farisei, a strigat în Sinedriu: „Fraților, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morților sunt judecat!” Când a spus aceasta, s‑a iscat o ceartă între farisei și saduchei, iar adunarea s‑a dezbinat; căci saducheii zic că nu există nici înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe toate. S‑a făcut o mare larmă, iar câțiva cărturari din gruparea fariseilor s‑au ridicat și au început o dezbatere aprinsă, zicând: „Noi nu găsim nimic rău la omul acesta; dacă i‑a vorbit un duh sau un înger?” Fiindcă cearta se întețea, iar tribunul se temea ca nu cumva Pavel să fie sfâșiat de ei, le‑a poruncit soldaților să coboare, să‑l smulgă din mijlocul lor și să‑l ducă în fortăreață. În noaptea următoare, Domnul i S‑a arătat lui Pavel și i‑a zis: „Curaj, [Pavele,] căci așa cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, la fel trebuie să mărturisești și în Roma!” Când s‑a făcut ziuă, iudeii au uneltit și s‑au legat cu blestem să nu mănânce, nici să nu bea până când nu‑l vor omorî pe Pavel. Cei ce făcuseră uneltirea aceasta erau peste patruzeci. Ei au mers la preoții de seamă și la bătrâni și le‑au zis: „Noi ne‑am legat cu blestem să nu gustăm nimic până nu‑l vom omorî pe Pavel. Acum deci voi, împreună cu Sinedriul, cereți‑i tribunului să‑l aducă [mâine] înaintea voastră, ca și cum ați vrea să‑i cercetați mai amănunțit pricina! Noi suntem pregătiți să‑l ucidem înainte să ajungă el aici.” Auzind de această cursă, fiul surorii lui Pavel s‑a dus în fortăreață și i‑a dat de știre lui Pavel. Pavel l‑a chemat pe unul dintre centurioni și i‑a zis: „Condu‑l pe tânărul acesta la tribun, fiindcă are ceva să‑i spună!” Acesta l‑a luat, l‑a dus la tribun și a zis: „Prizonierul Pavel m‑a chemat și m‑a rugat să‑l aduc la tine pe acest tânăr, întrucât are ceva să‑ți spună.” Tribunul l‑a luat de mână, l‑a tras deoparte și l‑a întrebat: „Ce ai să‑mi spui?” El a răspuns: „Iudeii s‑au sfătuit să te roage să‑l aduci mâine pe Pavel înaintea Sinedriului, ca și cum ar vrea să‑i cerceteze pricina mai amănunțit. Tu să nu le dai crezare, pentru că peste patruzeci dintre ei îl pândesc și s‑au legat cu blestem să nu mănânce și să nu bea nimic până nu‑l vor ucide; acum sunt pregătiți și așteaptă numai încuviințarea ta.” Tribunul l‑a lăsat pe tânăr să plece și i‑a poruncit: „Să nu spui nimănui că mi‑ai dezvăluit aceste lucruri.” Apoi, a chemat doi centurioni și le‑a zis: „Până la ceasul al treilea din noapte, să pregătiți două sute de soldați, șaptezeci de călăreți și două sute de lăncieri ca să meargă până la Cezareea! Să fie și cai pentru Pavel, ca să încalece și să fie dus teafăr la procuratorul Felix!” Acestuia i‑a scris o scrisoare cu următoarele cuvinte: „Claudius Lisias către preaalesul procurator Felix, sănătate! Pe acest bărbat iudeii l‑au prins și erau gata să‑l omoare, dar eu m‑am dus cu soldați și l‑am scos din mâinile lor, fiindcă am aflat că este cetățean roman. Întrucât am vrut să știu pricina pentru care‑l învinuiau, l‑am dus înaintea Sinedriului lor. Am aflat că este învinuit în legătură cu niște lucruri din Legea lor, dar n‑am găsit nicio vină vrednică de moarte sau de lanțuri. Mi s‑a adus însă la cunoștință că [iudeii] au făcut o uneltire împotriva lui; l‑am trimis îndată la tine și le‑am poruncit acuzatorilor să spună înaintea ta ce au împotriva lui. [Sănătate!]” Soldații, după cum li s‑a poruncit, l‑au luat pe Pavel și l‑au dus noaptea până la Antipatris. A doua zi, i‑au lăsat pe călăreți să‑l ducă mai departe, iar ei s‑au întors în fortăreață. Ajunși în Cezareea, călăreții i‑au înmânat procuratorului scrisoarea și i l‑au înfățișat și pe Pavel. După ce a citit scrisoarea, procuratorul a întrebat din ce provincie este Pavel. Când a aflat că este din Cilicia, a zis: „Te voi asculta când vor veni acuzatorii tăi.” Și a poruncit să fie închis în palatul lui Irod. După cinci zile, a venit marele‑preot Anania cu unii dintre bătrâni și cu un orator numit Tertullus și a făcut plângere la procurator împotriva lui Pavel. Pavel a fost chemat, iar Tertullus a început să‑l învinuiască, zicând: „Datorită ție, preaalesule Felix, ne bucurăm de o pace deplină și multe reforme s‑au făcut pentru neamul acesta prin grija ta. Întotdeauna și pretutindeni noi le‑am primit cu toată recunoștința. Dar, ca să nu te mai ostenesc, te rog, în bunătatea ta, să asculți puținele noastre cuvinte. Ne‑am dat seama că omul acesta este o ciumă: stârnește răzvrătiri printre toți iudeii din toată lumea, este căpetenia sectei nazarinenilor și a încercat să pângărească până și Templul. Dar noi am pus mâna pe el. [Am vrut să‑l judecăm după Legea noastră, însă a venit tribunul Lisias, l‑a smuls din mâinile noastre cu forța și le‑a poruncit acuzatorilor lui să vină la tine.] Dacă‑l vei cerceta, tu însuți vei putea afla de la el toate lucrurile de care îl învinuim noi.” Iudeii i s‑au alăturat, susținând că așa stau lucrurile. Când procuratorul i‑a făcut semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă știu că de mulți ani ești judecător peste neamul acesta, mă voi apăra cu încredere. După cum poți afla tu însuți, n‑au trecut mai mult de douăsprezece zile de când am urcat la Ierusalim să mă închin. Nu m‑au găsit purtând discuții aprinse sau stârnind mulțimea nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate. Așa că nu ți‑ar putea dovedi lucrurile de care mă învinuiesc acum. Îți mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinților mei după Calea pe care ei o numesc sectă; eu cred tot ce este scris în Lege și în Profeți și am aceeași nădejde în Dumnezeu pe care o au și ei – că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți. De aceea mă străduiesc să am tot timpul conștiința curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. După mai mulți ani, am venit să fac milostenii neamului meu și să aduc jertfe. Tocmai atunci m‑au găsit curățit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă. Dar sunt niște iudei din Asia – aceștia ar trebui să se înfățișeze înaintea ta și să mă învinuiască, dacă au ceva împotriva mea. Sau să spună aceștia de față ce nelegiuire au găsit în mine când am stat înaintea Sinedriului, în afară de cuvintele pe care le‑am strigat în mijlocul lor: «Pentru învierea morților sunt eu judecat astăzi înaintea voastră!»” Felix, care știa în amănunt despre Cale, i‑a amânat, zicând: „Mă voi pronunța cu privire la pricina voastră când va veni tribunul Lisias.” Și i‑a poruncit centurionului să‑l păzească [pe Pavel], dar să‑i lase puțină libertate și să nu oprească pe nimeni dintre ai lui să‑i poarte de grijă [sau să vină la el]. După câteva zile, a venit Felix cu soția sa, Drusila, care era iudeică; l‑a chemat pe Pavel și a ascultat despre credința în Hristos Isus. Dar, pe când vorbea Pavel despre dreptate, despre înfrânare și despre judecata viitoare, Felix s‑a îngrozit și a zis: „Acum du‑te; când voi mai avea timp, te voi chema.” Totodată, nădăjduia că Pavel îi va da bani, de aceea trimitea și mai des să‑l cheme, ca să stea de vorbă cu el. După doi ani, lui Felix i‑a urmat Porcius Festus. Felix a vrut să le facă iudeilor o favoare și l‑a lăsat pe Pavel în temniță. Festus a venit în provincia sa, iar după trei zile s‑a suit de la Cezareea la Ierusalim. Preoții de seamă și mai‑marii iudeilor au adus plângere împotriva lui Pavel și l‑au rugat pe Festus să le facă o favoare și să‑l trimită pe Pavel la Ierusalim. Îi întindeau astfel o cursă, ca să‑l omoare pe drum. Festus a răspuns că Pavel este ținut sub pază în Cezareea și că el însuși va merge acolo în curând. „Deci”, a zis el, „cei mai însemnați dintre voi să coboare împreună cu mine și, dacă este ceva nepotrivit în omul acesta, să‑l învinuiască!” Festus a rămas între ei doar opt sau zece zile, apoi s‑a coborât la Cezareea. A doua zi a stat pe scaunul de judecată și a poruncit să fie adus Pavel. Când a sosit el, iudeii care veniseră din Ierusalim l‑au înconjurat și au adus împotriva lui multe și grave învinuiri, pe care însă nu le puteau dovedi. În cuvântul său de apărare, Pavel a zis: „N‑am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva cezarului.” Festus, care voia să le facă iudeilor o favoare, i‑a răspuns lui Pavel: „Vrei să urci la Ierusalim și acolo să fii judecat de mine pentru acestea?” Pavel a zis: „Eu stau înaintea instanței cezarului și de el trebuie să fiu judecat. Față de iudei n‑am săvârșit nicio nedreptate, cum știi foarte bine. Dacă am făcut vreo nedreptate sau ceva vrednic de moarte, nu mă feresc să mor. Dar dacă nu este adevărat nimic din învinuirile acestora, nimeni nu poate să mă dea pe mâna lor. Fac apel la cezar!” Atunci, Festus, după ce a stat de vorbă cu sfetnicii, a răspuns: „La cezar ai făcut apel, la cezar vei merge!” După câteva zile, regele Agripa și Berenice au sosit la Cezareea, ca să‑l salute pe Festus. Fiindcă au rămas acolo mai multe zile, Festus i‑a povestit regelui cazul lui Pavel, zicând: „Felix a lăsat în temniță un bărbat împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, s‑au plâns preoții de seamă și bătrânii iudeilor, cerându‑mi să‑l osândesc. Le‑am răspuns că la romani nu este obiceiul să fie predat un om învinuit înainte să stea față în față cu acuzatorii lui și să aibă prilejul de a răspunde la învinuiri. Ei au venit aici și, fără vreo altă amânare, eu am stat a doua zi pe scaunul de judecată și am poruncit ca omul să fie adus. Când s‑au înfățișat, acuzatorii nu i‑au adus nicio vină din lucrurile rele pe care le bănuiam eu. Aveau cu el doar controverse privitoare la religia lor și la un oarecare Isus, care a murit și despre care Pavel spune că este viu. Fiindcă nu știam ce să fac în privința acestei controverse, l‑am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim și să fie judecat acolo pentru aceste lucruri. Dar Pavel a cerut să rămână sub pază, ca să ajungă la judecata Maiestății Sale, așa că am poruncit să fie păzit până îl voi trimite la cezar.” Agripa i‑a zis lui Festus: „Aș vrea să‑l aud și eu pe omul acesta.” „Mâine”, a răspuns el, „îl vei auzi.” A doua zi, Agripa și Berenice au venit cu mare fast și au intrat în sala de judecată, împreună cu tribunii și cu bărbații cei mai de seamă ai cetății, iar la porunca lui Festus a fost adus Pavel. Festus a zis: „Rege Agripa și voi toți cei adunați împreună cu noi, uitați‑vă la omul acesta, de care toată mulțimea iudeilor mi s‑a plâns și în Ierusalim, și aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască! Eu însă înțeleg că n‑a făcut nimic vrednic de moarte, dar, fiindcă el însuși a făcut apel la Augustus, am hotărât să‑l trimit. N‑am nimic temeinic de scris suveranului cu privire la el, de aceea l‑am adus înaintea voastră, și mai ales înaintea ta, rege Agripa, pentru ca în urma cercetării să am ce scrie. Căci mi se pare fără noimă să‑i trimit un întemnițat fără să arăt acuzele care i se aduc.” Agripa i‑a zis lui Pavel: „Îți este îngăduit să te aperi.” Atunci, Pavel a întins mâna și a început să se apere astfel: „Mă socotesc fericit, rege Agripa, că pot să mă apăr astăzi înaintea ta cu privire la toate cele de care mă învinuiesc iudeii, căci tu cunoști foarte bine toate obiceiurile și disputele lor; de aceea, te rog să mă asculți cu răbdare. Viața mea, petrecută de la început, încă din tinerețe, în mijlocul neamului meu, în Ierusalim, le este cunoscută tuturor iudeilor. Ei mă știu de multă vreme și, dacă vor, pot da mărturie că am trăit după cea mai strictă grupare a religiei noastre, ca fariseu. Și acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinței pe care a făcut‑o Dumnezeu părinților noștri și pe care cele douăsprezece seminții ale noastre, slujind cu râvnă lui Dumnezeu zi și noapte, nădăjduiesc să o vadă împlinită. Pentru această nădejde, o, rege, sunt învinuit eu de iudei! De ce vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morții? Și eu credeam că trebuie să fac multe împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, ceea ce am și făcut în Ierusalim. După ce am primit autoritate de la preoții de seamă, i‑am aruncat în temniță pe mulți sfinți, iar când erau osândiți la moarte, îmi dădeam votul împotriva lor. I‑am pedepsit adesea în toate sinagogile și mă străduiam să‑i fac să hulească. În furia mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile din afară. Pentru aceasta, am mers la Damasc cu autoritate și însărcinare de la preoții de seamă. Pe la amiază, o, rege, am văzut pe drum o lumină din cer, mai strălucitoare decât lumina soarelui, care ne‑a învăluit pe mine și pe cei ce mă însoțeau. Am căzut cu toții la pământ, iar eu am auzit un glas care‑mi zicea în limba aramaică: «Saule, Saule, de ce Mă prigonești? E în zadar să dai cu piciorul într‑o țepușă!» Eu am întrebat: «Cine ești, Doamne?» Și Domnul a zis: «Eu sunt Isus, pe care‑L prigonești. Dar ridică‑te și stai în picioare, căci pentru aceasta M‑am arătat ție: ca să te rânduiesc slujitor și martor al celor pe care le‑ai văzut și al celor pe care ți le voi arăta! Eu te izbăvesc de poporul și de neamurile la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub stăpânirea Satanei la Dumnezeu și să primească iertare de păcate și parte împreună cu cei sfințiți prin credința în Mine.» Și astfel, rege Agripa, n‑am fost neascultător față de vedenia cerească, ci, mai întâi celor din Damasc și din Ierusalim, apoi în tot ținutul Iudeei și neamurilor, le‑am propovăduit să se pocăiască, să se întoarcă la Dumnezeu și să facă fapte vrednice de pocăință. Iată de ce iudeii au pus mâna pe mine în Templu și au încercat să mă omoare. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns până în ziua aceasta să mărturisesc la mic și mare și nu spun altceva decât ce au spus profeții și Moise că se va împlini: anume că Hristosul va pătimi și că, fiind cel dintâi care va învia din morți, va vesti lumină atât poporului, cât și neamurilor.” Pe când se apăra el astfel, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie!” „Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate și înțelepte. Regele știe aceste lucruri și de aceea îi vorbesc deschis, căci sunt convins că nimic nu i‑a rămas ascuns, fiindcă ele nu s‑au petrecut într‑un ungher. Crezi în profeți, rege Agripa? Știu că da.” Și Agripa i‑a zis lui Pavel: „Lesne mai vrei tu să mă convingi să devin creștin!” Pavel a răspuns: „Mai lesne sau mai cu anevoie, eu mă rog lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi să fie și ei cum sunt eu – desigur, fără lanțurile acestea.” Regele, procuratorul, Berenice și toți cei ce stătuseră împreună cu ei s‑au ridicat. Pe când se îndepărtau, vorbeau unii cu alții, zicând: „Omul acesta n‑a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.” Agripa i‑a zis lui Festus: „Omul acesta putea fi eliberat dacă n‑ar fi făcut apel la cezar.” După ce s‑a luat hotărârea să plecăm pe mare în Italia, Pavel și alți câțiva întemnițați au fost predați în grija unui centurion numit Iulius, din cohorta Augusta. Ne‑am îmbarcat pe o corabie de la Adramitis, care urma să navigheze de‑a lungul coastei Asiei, și am ieșit în larg. Cu noi era și Aristarh, un macedonean din Tesalonic. A doua zi am ajuns la Sidon, iar Iulius, care îl trata pe Pavel cu omenie, i‑a îngăduit să meargă la prieteni ca să primească îngrijiri. După ce am plecat de acolo, am plutit la adăpostul insulei Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. După ce am străbătut marea prin dreptul Ciliciei și Pamfiliei, am ajuns la Mira, în Licia. Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria care mergea spre Italia și ne‑a urcat în ea. Timp de mai multe zile am navigat încet și am ajuns cu greu aproape de Cnidos; fiindcă vântul potrivnic nu contenea, am plutit la adăpostul insulei Creta, pe lângă Salmone. Am trecut anevoie pe lângă ea și am ajuns într‑un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape cetatea Lasaia. Trecuse destul de multă vreme și călătoria pe mare devenea primejdioasă, pentru că trecuse chiar și postul. De aceea, Pavel le ‑a dat un sfat, zicând: „Oameni buni, după cum văd eu, călătoria va fi cu vătămare și cu multă pagubă nu doar pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre.” Dar centurionul s‑a încrezut mai mult în căpitan și în proprietarul corabiei decât în spusele lui Pavel. Și fiindcă limanul nu era prielnic pentru iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pentru ca, dacă va fi cu putință, să ajungă să ierneze la Fenix, un liman al Cretei, cu vedere spre nord‑vest și sud‑vest. Începuse să sufle ușor vântul din sud și, crezând că pot ajunge la țintă, au ridicat ancorele și s‑au ținut de coasta Cretei. Dar nu după multă vreme, s‑a dezlănțuit asupra insulei un vânt aducător de furtună, numit Eurachilon. Deoarece corabia a fost învăluită și n‑a mai putut ține piept vântului, ne‑am lăsat purtați în derivă. Trecând repede la adăpostul unei insule numite Cauda, abia am putut să legăm strâns barca de salvare. După ce au ridicat‑o, au folosit funii pentru a încinge corabia pe dedesubt și, de teamă să nu eșueze spre Sirtis, au coborât pânzele și s‑au lăsat duși de vânt. Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce încărcătura peste bord, iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor și uneltele corabiei. Soarele și stelele nu s‑au văzut mai multe zile, iar furtuna care ne împresura era așa de cumplită, încât pierduserăm orice speranță de scăpare. Fiindcă nu mâncaseră de multă vreme, Pavel s‑a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Oameni buni, trebuia să mă ascultați și să nu fi plecat cu corabia din Creta, și ați fi fost scutiți de această vătămare și de pagube. Acum, vă sfătuiesc să prindeți curaj, pentru că nu se va pierde nicio viață, ci numai corabia. Un înger al Dumnezeului căruia Îi aparțin și pe care‑L slujesc mi s‑a arătat azi‑noapte și mi‑a zis: «Nu te teme, Pavele! Tu trebuie să te înfățișezi înaintea cezarului și iată că Dumnezeu ți i‑a dăruit pe toți cei ce călătoresc împreună cu tine.» De aceea, oameni buni, prindeți curaj, căci am încredere în Dumnezeu că va fi așa cum mi s‑a spus! Dar trebuie să dăm peste o insulă.” În a paisprezecea noapte de când eram purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, corăbierii au bănuit că pământul este aproape. Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puțin mai departe, au măsurat din nou și au găsit cincisprezece stânjeni. De teamă să nu eșueze în locuri stâncoase, au lăsat patru ancore la pupa și se rugau să se facă ziuă. Dar cum corăbierii încercau să fugă de pe corabie și coborau barca de salvare la apă, pe motiv că trebuie să lase în jos ancorele de la proră, Pavel le‑a zis centurionului și soldaților: „Dacă oamenii aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați!” Atunci, soldații au tăiat funiile bărcii și au lăsat‑o să cadă. Înainte de ivirea zorilor, Pavel i‑a îndemnat pe toți să mănânce, zicând: „Astăzi este a paisprezecea zi de când vegheați fără încetare și n‑ați mâncat nimic. De aceea, vă îndemn să mâncați, căci lucrul acesta este pentru salvarea voastră, și niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde.” După ce a spus aceste cuvinte, a luat pâine, I‑a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt‑o și a început să mănânce. Atunci, toți au prins curaj și au mâncat și ei. În corabie eram în total două sute șaptezeci și șase de suflete. După ce s‑au săturat, au ușurat corabia aruncând grâul în mare. Când s‑a făcut ziuă, n‑au recunoscut ținutul, dar au zărit un golf care avea țărmul nisipos și au hotărât să îndrepte corabia într‑acolo, dacă era cu putință. Au tăiat ancorele și le‑au dat drumul în mare; au slăbit în același timp funiile cârmelor, apoi au ridicat pânza din față în bătaia vântului și s‑au îndreptat spre țărm. Au dat însă peste un banc de nisip și corabia s‑a împotmolit; în vreme ce prora s‑a înțepenit în nisip și a rămas nemișcată, pupa a început să se sfărâme sub loviturile valurilor. Soldații aveau de gând să‑i omoare pe întemnițați, ca să nu scape vreunul înot. Centurionul însă, care voia să‑l salveze pe Pavel, le‑a împiedicat planul. A poruncit ca cei ce pot înota să sară primii peste bord și să se îndrepte spre țărm, iar ceilalți să scape cum pot: unii pe scânduri, iar alții pe bucăți de corabie. Așa s‑a făcut că au ajuns toți teferi la țărm. După ce am scăpat de primejdie, am aflat că insula se numea Malta. Barbarii ne‑au arătat o bunăvoință neobișnuită; au aprins un foc și ne‑au primit pe toți, căci începuse să plouă și era frig. Pavel a adunat o grămadă de vreascuri și, când a pus‑o pe foc, o viperă a ieșit din cauza căldurii și s‑a prins de mâna lui. Barbarii, când au văzut jivina atârnată de mâna lui, au zis unii către alții: „Fără îndoială că omul acesta este un ucigaș, căci, deși a scăpat teafăr din mare, Dreptatea nu‑i îngăduie să trăiască.” Pavel a scuturat jivina în foc și n‑a pățit nimic, deși ei așteptau să se umfle sau să cadă pe dată mort. Dar după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă nimic rău, și‑au schimbat părerea și ziceau că este un zeu. În împrejurimi erau moșiile mai‑marelui insulei, numit Publius. El ne‑a primit și ne‑a găzduit cu multă omenie trei zile. Tatăl lui Publius zăcea cuprins de febră și dizenterie. Pavel a mers la el, s‑a rugat, și‑a pus mâinile peste el și l‑a vindecat. Atunci au început să vină și ceilalți bolnavi de pe insulă și au fost vindecați. Ne‑au arătat multă cinste și, la îmbarcarea noastră, ne‑au dat tot ce aveam nevoie. După trei luni, am plecat cu o corabie venită din Alexandria care iernase pe insulă și care purta semnul Dioscurilor. Am ajuns la Siracuza, unde am rămas trei zile. De acolo, am ridicat ancora și am ajuns la Regium. Fiindcă a doua zi a început să bată vântul din sud, după două zile am ajuns la Puteoli, unde i‑am întâlnit pe câțiva frați, care ne‑au rugat să rămânem cu ei șapte zile. Și astfel am ajuns la Roma. Acolo, frații care auziseră despre noi au venit în întâmpinarea noastră până la Forul lui Apius și până la Trei Taverne. Văzându‑i, Pavel I‑a mulțumit lui Dumnezeu și s‑a îmbărbătat. Când am ajuns la Roma, [centurionul i‑a predat pe întemnițați prefectului gărzilor pretoriene, iar] lui Pavel i s‑a îngăduit să locuiască separat, cu un soldat care‑l păzea. După trei zile, Pavel i‑a chemat pe mai‑marii iudeilor și, după ce s‑au adunat, le‑a zis: „Fraților, fără să fi făcut ceva împotriva poporului sau obiceiurilor noastre strămoșești, în Ierusalim am fost predat romanilor și pus în lanțuri. După ce m‑au cercetat, ei voiau să‑mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină de moarte. Dar iudeii s‑au împotrivit și am fost nevoit să fac apel la cezar, dar nu fiindcă aș fi avut de gând să‑mi învinuiesc neamul. De aceea v‑am chemat să vă văd și să vorbim, căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanț.” Ei i‑au răspuns: „Noi n‑am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine și nici n‑a venit vreun frate care să ne anunțe sau să spună ceva rău despre tine. Dar am vrea să auzim de la tine ce gândești, deoarece știm că gruparea aceasta pretutindeni stârnește împotrivire.” Au hotărât cu el o zi și au venit mai mulți la locuința lui. Pavel le‑a dat lămuriri și mărturie despre Împărăția lui Dumnezeu încercând, de dimineața până seara, să‑i convingă cu privire la Isus pe baza Legii lui Moise și a Profeților. Unii s‑au lăsat înduplecați de spusele lui, dar alții n‑au crezut. Fiindcă s‑au iscat neînțelegeri între ei, au plecat, iar Pavel le‑a mai zis doar atât: „Bine a zis Duhul Sfânt despre părinții voștri prin profetul Isaia, când a spus: Du‑te la poporul acesta și spune‑i: «De auzit veți auzi, și nu veți înțelege; de privit veți privi, și nu veți vedea. Căci inima acestui popor s‑a împietrit; cu urechile greu au auzit, iar ochii și i‑au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima și să se întoarcă la Mine ca să‑i vindec.» Să știți că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu le‑a fost trimisă neamurilor și ele vor asculta.” [După ce le‑a zis aceste cuvinte, iudeii au plecat purtând discuții aprinse unii cu alții.] Pavel a rămas doi ani într‑o casă închiriată și îi primea pe toți cei care veneau la el. Propovăduia Împărăția lui Dumnezeu și‑i învăța pe oameni despre Domnul Isus Hristos cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică. Pavel, rob al lui Hristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin profeții Săi în Sfintele Scripturi și care Îl înfățișează pe Fiul Său, născut din sămânța lui David, în ce privește trupul, iar în ce privește duhul sfințeniei, rânduit Fiul lui Dumnezeu cu putere, prin învierea din morți, anume pe Isus Hristos, Domnul nostru. Prin El am primit har și apostolie, astfel încât, pentru Numele Lui, să ducem ascultarea de credință la toate neamurile, între care sunteți și voi, cei chemați ai lui Isus Hristos. Vouă tuturor care sunteți în Roma, preaiubiți ai lui Dumnezeu, chemați să fiți sfinți: har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! Mai întâi, Îi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toți, căci despre credința voastră s‑a dus vestea în toată lumea. Martor îmi este Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, prin vestirea Evangheliei Fiului Său, că neîncetat vă pomenesc și cer totdeauna în rugăciunile mele să reușesc în sfârșit, prin voia lui Dumnezeu, să ajung la voi. Căci doresc să vă văd ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră sau, mai degrabă, ca să fim și noi îmbărbătați în mijlocul vostru, fiecare prin credința celuilalt, a voastră și a mea. Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să am vreun rod și printre voi, precum în rândul celorlalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum. Eu le sunt dator și grecilor, și barbarilor, și celor înțelepți, și celor neînvățați, de unde și dorința mea vie ca și vouă, celor din Roma, să vă vestesc Evanghelia. Mie nu mi‑e rușine de Evanghelia [lui Hristos], fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; căci în ea se descoperă dreptatea lui Dumnezeu, prin credință spre credință, după cum este scris: Cel drept prin credință va trăi. Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei impietăți și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor, pentru că ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei înșiși, fiindu‑le descoperit de Dumnezeu. Într‑adevăr, însușirile Sale nevăzute – puterea Sa veșnică și dumnezeirea Sa – se văd lămurit de la crearea lumii, fiind înțelese prin cele create, astfel încât nu se pot dezvinovăți, fiindcă, deși L‑au cunoscut pe Dumnezeu, nu L‑au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I‑au mulțumit, ci au ajuns să aibă gânduri deșarte, și inima lor nepricepută s‑a întunecat. Au pretins că sunt înțelepți, dar au ajuns nebuni și au preschimbat slava Dumnezeului nepieritor într‑un chip care seamănă cu omul pieritor, cu păsări, animale și târâtoare. De aceea, Dumnezeu i‑a dat pradă poftelor inimilor lor, în necurăție, astfel încât își necinstesc trupurile între ei. Au preschimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s‑au închinat și au slujit creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci! Amin! Din pricina aceasta, Dumnezeu i‑a dat pradă unor patimi josnice; căci femeile lor au preschimbat menirea lor firească într‑una împotriva firii; tot astfel, și bărbații au părăsit menirea firească a femeii, s‑au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit bărbați cu bărbați faptele rușinii și au primit în ei înșiși răsplata cuvenită pentru rătăcirea lor. Și, fiindcă n‑au găsit de cuviință să‑L aibă pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i‑a dat pradă unei gândiri stricate, ca să facă lucruri neîngăduite. Sunt plini de orice fel de nedreptate, ticăloșie, lăcomie, răutate; plini de invidie, ucidere, ceartă, înșelăciune, porniri răutăcioase; sunt bârfitori, defăimători, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, fără de cuvânt, fără dragoste firească, [neînduplecați,] fără milă. Deși cunosc dreapta hotărâre a lui Dumnezeu, anume că cei ce săvârșesc asemenea fapte sunt vrednici de moarte, nu numai că le fac, ci sunt și de acord cu cei ce le fac. Așadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți, căci, prin faptul că judeci pe altul, pe tine însuți te osândești, fiindcă tu, care judeci, faci aceleași lucruri. Știm că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce fac astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. Și crezi tu, omule, care judeci pe cei ce fac astfel de lucruri și care faci la fel, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Sale răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? Dar cu împietrirea ta și cu inima ta nepocăită îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, care îi va da fiecăruia după faptele lui: pe de o parte, viață veșnică celor ce, prin stăruința în fapte bune, caută slava, cinstea și nemurirea; pe de altă parte, mânie și urgie celor ce, din duh de ceartă, se împotrivesc adevărului și se lasă înduplecați de nelegiuire. Necaz și strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Slavă, cinste și pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Căci Dumnezeu nu caută la fața omului. Toți cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege, și toți cei ce au păcătuit având Legea vor fi judecați după Lege. Pentru că nu cei ce aud Legea sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea vor fi îndreptățiți (când neamurile, care nu au Legea, împlinesc din fire cerințele Legii, ele, măcar că nu au Legea, își sunt singure lege și dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, în vreme ce conștiința lor dă și ea mărturie, iar gândurile lor se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele), în ziua când va judeca Dumnezeu lucrurile ascunse ale oamenilor, după Evanghelia mea, prin Hristos Isus. Tu însă, care te numești iudeu, te bizui pe Lege, te lauzi cu Dumnezeu, cunoști voia Lui și știi să faci deosebire între lucruri, pentru că ești învățat de Lege, ba încă te crezi călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, povățuitorul celor fără minte, învățătorul celor neștiutori, pentru că în Lege ai întruchiparea cunoașterii și a adevărului, tu deci, care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care propovăduiești: „Să nu furi”, furi? Tu, care zici: „Să nu săvârșești adulter”, săvârșești adulter? Tu, care ai oroare de idoli, le jefuiești templele? Tu, care te lauzi cu Legea, Îl necinstești pe Dumnezeu prin călcarea Legii? Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri, după cum este scris. Circumcizia, negreșit, este de folos dacă împlinești Legea; dar dacă tu calci Legea, circumcizia ta ajunge necircumcizie. Și dacă cel necircumcis păzește cerințele Legii, lipsa circumciziei nu i se va socoti oare ca circumcizie? Astfel, cel necircumcis din naștere, care împlinește Legea, te va osândi pe tine, care – cu toată litera Legii și cu circumcizie – ajungi să calci Legea. Nu cel care se arată astfel pe dinafară este iudeu, nici circumcizia nu este cea exterioară, în carne. Ci iudeu este cineva în lăuntrul său, și circumcizia este cea a inimii, prin Duhul, nu în literă; lauda lui vine nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. Care este deci avantajul iudeului, sau care este folosul circumciziei? Este mare, în toate privințele. Mai întâi, fiindcă lor le‑au fost încredințate cuvintele lui Dumnezeu. Dar oare, dacă unii n‑au crezut, necredința lor va nimici credincioșia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat și tot omul să fie găsit mincinos, după cum este scris: Ca să fii îndreptățit prin cuvintele Tale și să ieși biruitor când vei fi judecat. Dar dacă nedreptatea noastră pune în lumină dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu când Își dezlănțuie mânia? (Omenește vorbesc.) Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea? Dar dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu a prisosit și mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt judecat ca păcătos? Și oare „să facem răul ca din el să vină binele”, cum suntem vorbiți de rău și cum pretind unii că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă. Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum! Fiindcă i‑am învinuit deja pe toți, atât iudei, cât și greci, că sunt sub păcat, după cum este scris: Nu este niciun om drept, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să‑L caute pe Dumnezeu. Toți s‑au abătut și au ajuns netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, nici măcar unul. Mormânt deschis este gâtlejul lor; limbile lor rostesc înșelăciune; venin de viperă este sub buzele lor; gura le este plină de blestem și de amărăciune; grabnice sunt picioarele lor la vărsare de sânge; prăpăd și pustiire este în căile lor; și calea păcii n‑au cunoscut‑o: nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor. Știm însă că, ce spune Legea, pentru cei de sub Lege spune, pentru ca orice gură să fie astupată și întreaga lume să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu: căci prin faptele Legii nu va fi îndreptățit nimeni înaintea Lui, fiindcă prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului. Acum însă, fără Lege, s‑a arătat dreptatea lui Dumnezeu – despre care dau mărturie Legea și Profeții – și anume dreptatea lui Dumnezeu prin credința în Isus Hristos, pentru toți cei ce cred. (Nu este nicio deosebire, căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.) Ei sunt îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L‑a înfățișat ca mijloc de ispășire, prin sângele Lui – prin credință – ca să‑Și dovedească dreptatea, căci Dumnezeu trecuse cu vederea păcatele săvârșite odinioară, în vremea îngăduinței lui Dumnezeu, ca să‑Și dovedească dreptatea în vremea de acum, astfel încât să fie drept și să‑l îndreptățească pe cel ce are credință în Isus. Unde este deci temeiul de laudă? S‑a dus! Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței! Pentru că noi socotim că prin credință este îndreptățit omul, fără faptele Legii. Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El și al neamurilor? Ba da, și al neamurilor, de vreme ce Dumnezeu este unul, și El îi va îndreptăți prin credință pe cei circumciși și tot prin credință pe cei necircumciși. Așadar, prin credință desființăm Legea? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea. Ce vom zice deci că a căpătat Avraam, strămoșul nostru după trup? Dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, are temei de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? Avraam L‑a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s‑a socotit ca dreptate. Celui ce lucrează, plata cuvenită nu i se socotește ca har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, dar care se încrede în Cel care‑l îndreptățește pe cel nelegiuit, credința lui i se socotește ca dreptate. Tot astfel și David vorbește de fericirea omului căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea fără fapte: Ferice de aceia ale căror fărădelegi au fost iertate și ale căror păcate au fost acoperite! Ferice de omul căruia nu‑i pune Domnul la socoteală păcatul! Fericirea aceasta este numai pentru cei circumciși sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem că lui Avraam credința i‑a fost socotită ca dreptate. Dar cum i‑a fost socotită? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. Apoi a primit semnul circumciziei, ca pecete a dreptății căpătate prin credință pe când era încă necircumcis, ca să fie atât tatăl tuturor celor care cred fără a fi circumciși – și să li se socotească și lor o astfel de dreptate – cât și tatăl celor circumciși, adică al celor care nu numai că sunt circumciși, ci și calcă pe urmele credinței pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era circumcis. Într‑adevăr, nu pe temeiul Legii li s‑a dat lui Avraam sau seminței lui făgăduința că vor moșteni lumea, ci pe temeiul dreptății care se capătă prin credință. Căci, dacă moștenitori sunt cei ce se bizuie pe Lege, credința este zădărnicită și făgăduința este desființată, pentru că Legea aduce mânie; și, unde nu este Lege, acolo nu este nici călcare de Lege. De aceea este prin credință, ca să fie prin har și pentru ca făgăduința să fie întărită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru cei care se bizuie pe Lege, ci și pentru cei care au credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: Te‑am rânduit să fii tatăl multor neamuri. El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care aduce la viață pe cei morți și care cheamă la ființă cele ce nu sunt. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut și, astfel, a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: Așa va fi sămânța ta. Și n‑a slăbit în credință când s‑a uitat la trupul său, care era aproape mort (căci avea cam o sută de ani), și la pântecele fără viață al Sarei. El nu s‑a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci s‑a întărit prin credință, dându‑I slavă lui Dumnezeu și fiind deplin încredințat că ce făgăduiește, El poate să și împlinească. De aceea, credința i s‑a socotit ca dreptate. Însă nu numai pentru el este scris că i s‑a socotit [ca dreptate], ci este scris și pentru noi, cărora ne va fi de asemenea socotită ca dreptate, anume celor ce se încred în Cel ce L‑a înviat din morți pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat la moarte pentru abaterile noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră. Deci, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. Prin El, prin credință, am căpătat intrarea în acest har în care ne aflăm și ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne lăudăm și în necazuri, căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea formează un caracter încercat, iar acesta aduce nădejde. Iar nădejdea aceasta nu dezamăgește, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne‑a fost dat. Pe când eram noi încă slabi, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți. Într‑adevăr, pentru un om drept cu greu ar muri cineva, însă pentru un om bun poate că s‑ar încumeta cineva să moară. Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când noi încă eram păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult acum, când am fost îndreptățiți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci dacă, vrăjmași fiind, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu cât mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. Și nu doar atât, dar ne și lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am primit acum împăcarea. De aceea, după cum printr‑un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, deoarece toți au păcătuit… (Căci până la darea Legii păcatul era în lume, dar păcatul nu se pune la socoteală câtă vreme nu există Legea. Totuși moartea a domnit de la Adam până la Moise și peste cei ce nu păcătuiseră printr‑o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o imagine preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. Însă darul fără plată nu este precum abaterea, căci dacă, prin abaterea unuia singur, cei mulți au murit, cu cât mai mult harul lui Dumnezeu și darul venit prin harul unui singur Om, Isus Hristos, s‑au revărsat din belșug peste cei mulți. În cazul darului fără plată, urmările nu sunt precum cele pricinuite de păcatul unui singur om, căci judecata cerută de o singură abatere a adus osândă, pe când darul fără plată venit în urma multor abateri a adus îndreptățire. Dacă deci, prin abaterea unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc belșugul de har și darul dreptății vor domni în viață printr‑unul singur, Isus Hristos!) …Astfel dar, după cum printr‑o singură abatere a venit osânda peste toți oamenii, tot așa printr‑un singur act de dreptate a venit pentru toți oamenii îndreptățirea care duce la viață. Căci după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot astfel, prin ascultarea Unuia singur, cei mulți vor fi făcuți drepți. Ba încă și Legea s‑a adăugat ca să se înmulțească abaterile, dar unde s‑a înmulțit păcatul, acolo harul s‑a revărsat și mai îmbelșugat, pentru ca, după cum păcatul a domnit aducând moartea, tot astfel și harul să domnească prin dreptate și să dea viață veșnică prin Isus Hristos, Domnul nostru. Ce vom zice dar? Să stăruim în păcat ca să se înmulțească harul? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu știți că noi, care am fost botezați în Hristos Isus, în moartea Lui am fost botezați? Așadar, am fost îngropați odată cu El, prin botezul în moartea Lui, pentru ca, după cum a înviat Hristos din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să umblăm într‑o viață nouă. Într‑adevăr, dacă ne‑am făcut una cu El printr‑o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr‑o înviere asemănătoare cu a Lui. Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de putere, încât să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit este izbăvit de păcat. Dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El, întrucât știm că Hristos, odată înviat din morți, nu mai moare – moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. Tot așa și voi socotiți‑vă morți față de păcat, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus, [Domnul nostru]. Așadar, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui. Să nu mai dați păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptății, ci dați‑vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca înviați din morți, și dați‑I lui Dumnezeu mădularele voastre, ca unelte ale dreptății! Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum! Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva ca să‑l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie ai păcatului, care duce la moarte, fie ai ascultării, care duce la dreptate? Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, deși ați fost robi ai păcatului, v‑ați supus din inimă modelului de învățătură care v‑a fost încredințat și, după ce ați fost eliberați de păcat, v‑ați făcut robi ai dreptății. Omenește vorbesc, din pricina slăbiciunii firii voastre pământești: după cum odinioară ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției și ale fărădelegii, pentru fărădelege, tot astfel acum faceți mădularele voastre roabe ale dreptății, pentru sfințire! Căci, pe când erați robi ai păcatului, erați liberi față de dreptate. Și ce rod aduceați atunci? Rod de care acum vă este rușine, pentru că sfârșitul acelor fapte este moartea. Dar acum, după ce ați fost eliberați de păcat și v‑ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, al cărei sfârșit este viața veșnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, însă darul lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru. Nu știți, fraților – vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea stăpânește asupra omului câtă vreme el trăiește? De pildă, femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el, dar dacă‑i moare bărbatul, este dezlegată de legea căsătoriei. Dacă deci ajunge a altuia cât încă îi trăiește bărbatul, se va chema adulteră; dar dacă‑i moare bărbatul, este liberă față de Lege și nu mai este adulteră dacă ajunge a altuia. Tot astfel, frații mei, și voi ați murit față de Lege prin trupul lui Hristos, ca să ajungeți ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. Căci pe când eram în firea pământească, patimile păcatelor, date la iveală prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducă rod pentru moarte. Dar acum, am fost dezlegați de Lege, fiindcă am murit față de ceea ce ne ținea în robie, ca să slujim prin înnoirea lucrată de Duhul, și nu prin trăirea veche, după literă. Așadar, ce vom zice? Legea este păcat? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l‑am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n‑aș fi știut de poftă dacă Legea nu mi‑ar fi spus: Să nu poftești! Apoi, păcatul a folosit prilejul și a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, eram fără Lege și trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat, iar eu am murit. Astfel, s‑a dovedit că porunca aceea care trebuia să‑mi dea viața mi‑a adus moartea. Pentru că păcatul s‑a folosit de poruncă, m‑a amăgit și, prin ea, mi‑a adus moartea. Așa că Legea este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă și bună. Atunci, un lucru bun mi‑a adus moartea? Nicidecum! Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, printr‑un lucru bun mi‑a pricinuit moartea, pentru ca, prin poruncă, păcatul să se arate din cale afară de păcătos. Știm că Legea este duhovnicească, dar eu sunt firesc, vândut rob păcatului. Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci tocmai ce urăsc. Dacă fac ce nu vreau, recunosc prin aceasta că Legea este bună. Dar atunci nu mai sunt eu cel ce lucrează astfel, ci păcatul, care locuiește în mine. Știu, desigur, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce‑i drept, vreau să fac binele, dar n‑am puterea să‑l fac. Căci nu fac binele, pe care‑l vreau, ci tocmai răul, pe care nu‑l vreau! Și dacă fac ce nu vreau, nu mai sunt eu cel ce lucrează astfel, ci păcatul, care locuiește în mine. Găsesc, așadar, legea aceasta: când vreau să fac binele, răul stă lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, mă încântă Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă cu Legea primită de mintea mea și care mă face rob legii păcatului din mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! Așadar, cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc legii păcatului. Acum dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, [care nu trăiesc potrivit firii pământești, ci potrivit Duhului]. Într‑adevăr, legea Duhului dătător de viață în Hristos Isus te‑a eliberat de legea păcatului și a morții. Căci – lucru cu neputință pentru Lege, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu L‑a trimis, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său, într‑o fire asemănătoare cu cea păcătoasă, și a osândit păcatul în firea pământească, pentru ca cerința dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu potrivit firii pământești, ci potrivit Duhului. Într‑adevăr, cei ce trăiesc potrivit firii pământești năzuiesc la lucrurile firii pământești, pe când cei ce trăiesc potrivit Duhului năzuiesc la lucrurile Duhului. Și năzuința firii pământești duce la moarte, pe când năzuința Duhului duce la viață și pace. Fiindcă năzuința firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu se poate supune. Deci cei ce trăiesc în firea pământească nu pot să‑I placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai trăiți în firea pământească, ci în Duhul, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește într‑adevăr în voi. Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Și dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este mort din pricina păcatului, dar Duhul este viață datorită dreptății. Și dacă Duhul Celui ce L‑a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, Cel ce L‑a înviat pe Hristos Isus din morți va da viață și trupurilor voastre muritoare prin Duhul Său, care locuiește în voi. Așadar, fraților, noi nu suntem datori firii pământești, ca să mai trăim potrivit firii pământești. Dacă trăiți potrivit firii pământești, veți muri; dar dacă, prin Duhul, dați morții faptele trupului, veți trăi. Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Și voi n‑ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, prin care strigăm: „ Avva!”, adică: „Tată!” Însuși Duhul dă mărturie împreună cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu Hristos, dacă suferim împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El. Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care se va descoperi față de noi. De asemenea, și creația așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci creația a fost supusă deșertăciunii – nu de bunăvoie, ci din pricina celui care a supus‑o – cu nădejdea însă că și ea va fi eliberată din robia stricăciunii, ca să aibă parte de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar știm că, până acum, toată creația suspină și suferă chinurile facerii. Și nu numai ea, ci și cei care au cele dintâi roade ale Duhului: noi înșine suspinăm în sinea noastră și așteptăm înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci cu nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, căci cine nădăjduiește ceea ce se vede? În schimb, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel care cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți potrivit voii lui Dumnezeu. Știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce‑L iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i‑a cunoscut mai dinainte i‑a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Întâiul Născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i‑a hotărât mai dinainte i‑a și chemat, și pe aceia pe care i‑a chemat i‑a și îndreptățit, iar pe aceia pe care i‑a îndreptățit i‑a și proslăvit. Deci ce vom zice noi despre toate acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care nu L‑a cruțat nici pe propriul Său Fiu, ci L‑a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui totul fără plată împreună cu El? Cine le va aduce învinuiri aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptățește! Cine‑i va osândi? Hristos Isus a murit, ba încă a și înviat, este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, strâmtorarea, prigoana, foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia? După cum este scris: Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat. Totuși, în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne‑a iubit. Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea, nici vreo altă făptură nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru. Spun adevărul în Hristos, nu mint; conștiința îmi este martoră prin Duhul Sfânt că am o mare tristețe și o durere necurmată în inimă. Căci mi‑aș fi dorit să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești. Ei sunt israeliți, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujirea preoțească, făgăduințele, se trag din patriarhi și tot din ei a ieșit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toți, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! Dar nu este ca și când ar fi dat greș Cuvântul lui Dumnezeu, căci nu toți cei din Israel sunt Israel. Nici copiii lui Avraam nu sunt toți sămânța lui Avraam, ci este scris: În Isaac sămânța ta va avea un nume. Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți sămânță. Căci cuvântul acesta este o făgăduință: La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu. Și nu doar atât; și cu Rebeca a fost la fel, după ce a rămas însărcinată de la un singur om, părintele nostru Isaac. Căci, deși gemenii nu se născuseră încă și nici nu făcuseră ceva bun sau rău – ca să rămână în picioare hotărârea și alegerea lui Dumnezeu, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă – Rebecăi i s‑a spus: Cel mai mare va fi rob celui mai mic, după cum este scris: Pe Iacov l‑am iubit, iar pe Esau l‑am urât. Deci ce vom spune? Nu cumva este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum! Căci El i‑a zis lui Moise: Voi avea milă de cine vreau să am milă și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur. Așadar, nu ține de cine vrea sau de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. Fiindcă Scriptura îi spune lui Faraon: Tocmai de aceea te‑am ridicat: ca să‑Mi arăt în tine puterea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul. Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai aduce învinuire? Căci voinței Lui cine poate să‑i stea împotrivă?” Dar, mai degrabă, o, omule, cine ești tu, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare îi va zice vasul de lut olarului: „De ce m‑ai făcut așa?” Nu are olarul stăpânire asupra lutului ca din același bulgăre să facă un vas de cinste și unul de ocară? Și dacă Dumnezeu, vrând să‑Și arate mânia și să‑Și descopere puterea, a răbdat îndelung niște vase ale mâniei, hărăzite pieirii, ca să‑Și descopere bogăția slavei față de niște vase ale îndurării, pe care le‑a pregătit mai dinainte pentru slavă? Aceste vase suntem noi, pe care ne‑a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri, după cum spune în Osea: Voi chema popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu și preaiubită pe cea care nu era preaiubită. Și în loc să li se zică: „Voi nu sunteți poporul Meu”, se vor chema fii ai Dumnezeului celui viu. Isaia, pe de altă parte, strigă cu privire la Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită. Căci Domnul va împlini pe deplin și repede, pe pământ, cuvântul Lui. Și cum zisese Isaia mai înainte: Dacă nu ne‑ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne‑am fi asemănat cu Gomora. Deci ce vom zice? Neamurile, care nu urmăreau să fie îndreptățite, au fost îndreptățite: au căpătat o dreptate care vine prin credință. Israel însă, care urmărea o lege a dreptății, n‑a ajuns la Lege. De ce? Pentru că n ‑a căutat‑o prin credință, ci prin fapte. S‑a lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: Iată, pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere, și cel care crede în El nu va fi dat de rușine. Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru ei este să fie mântuiți. Mărturisesc despre ei că au râvnă pentru Dumnezeu, dar lipsită de pricepere, căci, fiindcă n‑au cunoscut dreptatea lui Dumnezeu și au căutat să‑și statornicească propria lor dreptate, nu s‑au supus îndreptățirii de la Dumnezeu. Hristos este ținta Legii, în vederea îndreptățirii fiecăruia care crede. Într‑adevăr, Moise descrie astfel dreptatea pe care o dă Legea: Omul care face acestea va trăi prin ele. Pe când dreptatea care vine din credință vorbește astfel: Să nu spui în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (adică să‑L coboare pe Hristos) sau: Cine se va coborî în adânc? (adică să‑L scoale pe Hristos din morți). Dar ce spune ea? Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta. Acesta este cuvântul credinței, pe care‑l propovăduim noi. Dacă ‑L mărturisești cu gura ta pe Isus ca Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L‑a înviat din morți, vei fi mântuit; căci cu inima se crede în vederea îndreptățirii, iar cu gura se mărturisește în vederea mântuirii. După cum zice Scriptura: Oricine crede în El nu va fi făcut de rușine. Într‑adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu și grec, căci pentru toți este același Domn, care Își revarsă bogățiile peste toți cei ce‑L cheamă. Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Dar cum Îl vor chema pe Acela în care n‑au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n‑au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Și cum vor propovădui dacă nu sunt trimiși? După cum este scris: Ce frumoase sunt picioarele [celor ce vestesc pacea, ale] celor ce aduc vești bune! Dar nu toți au ascultat de Evanghelie. Așa cum zice Isaia: Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră? Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. Dar eu întreb: „N‑au auzit ei?” Dimpotrivă, pe tot pământul a răsunat glasul lor și până la marginile lumii, cuvintele lor. Dar întreb iarăși: „Oare n‑a cunoscut Israel lucrul acesta?” Mai întâi spune Moise: Vă voi întărâta la gelozie prin cei care nu sunt un neam, printr‑un neam fără pricepere vă voi stârni mânia. Iar Isaia îndrăznește și spune: Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M‑am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine. Pe când către Israel zice: Toată ziua Mi‑am întins mâinile spre un popor neascultător și care întoarce vorba. Întreb atunci: Nu cumva Și‑a lepădat Dumnezeu poporul? Nicidecum! Căci și eu sunt israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin. Dumnezeu nu Și‑a lepădat poporul, pe care l‑a cunoscut mai dinainte. Nu știți oare ce spune Scriptura despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când spune: Doamne, pe profeții Tăi i‑au omorât, altarele Tale le‑au dărâmat; am rămas numai eu și caută să‑mi ia viața? Dar ce‑i răspunde Dumnezeu? Mi‑am păstrat șapte mii de bărbați, care nu și‑au plecat genunchiul înaintea lui Baal. Tot așa, și în vremea de acum este o rămășiță potrivit unei alegeri prin har. Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n‑ar mai fi har. [Și dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n‑ar mai fi faptă.] Ce urmează deci? Că Israel n‑a dobândit ceea ce căuta, iar cei aleși au dobândit, pe când ceilalți au fost împietriți, după cum este scris: Dumnezeu le‑a dat un duh de amorțire, ochi cu care să nu vadă și urechi cu care să n‑audă, până în ziua de astăzi. Și David zice: Facă‑se masa lor cursă și laț, prilej de cădere și de plată dreaptă. Să li se întunece ochii ca să nu vadă și spinarea să li se încovoaie mereu. Întreb deci: S‑au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin abaterea lor, [a venit] mântuirea neamurilor, ca să stârnească gelozia lui Israel; și dacă abaterea lor a fost bogăție pentru lume, iar paguba lor, bogăție pentru neamuri, cu atât mai mult va fi plinătatea întoarcerii lor! V‑o spun vouă, neamurilor: atât cât sunt eu însumi apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea, doar‑doar voi stârni gelozia celor din neamul meu și‑i voi mântui pe unii din ei. Căci dacă lepădarea lor a însemnat împăcarea lumii, ce va fi primirea lor, dacă nu viață din morți? Iar dacă pârga este sfântă, și aluatul este sfânt; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte. Dar dacă unele ramuri au fost rupte, iar tu, deși ești măslin sălbatic, ai fost altoit între cele rămase și ai ajuns părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului, nu te făli față de ramuri! Dacă te fălești, să știi că nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te ține pe tine. Atunci vei spune: „Ramurile au fost rupte ca eu să fiu altoit.” Bine spus: din pricina necredinței au fost rupte, iar tu prin credință stai în picioare! Nu te îngâmfa, ci teme‑te! Căci dacă n‑a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nici pe tine nu te va cruța. Vezi deci bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei ce au căzut și bunătate față de tine, dacă vei stărui în această bunătate; altfel, vei fi tăiat și tu! Dar și aceia, dacă nu stăruie în necredință, vor fi altoiți, căci Dumnezeu poate să‑i altoiască din nou. Fiindcă, dacă tu ai fost tăiat dintr‑un măslin sălbatic din fire și ai fost altoit, peste fire, într‑un măslin bun, cu atât mai mult vor fi altoiți aceștia, ramurile firești, în propriul lor măslin. Fraților, ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să fiți în necunoștință cu privire la taina aceasta: o parte din Israel rămâne împietrită până la plinătatea întoarcerii neamurilor. Și astfel, tot Israelul va fi mântuit, după cum stă scris: Izbăvitorul va veni din Sion și va îndepărta nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul dintre mine și ei, când voi înlătura păcatele lor. În ce privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași pentru binele vostru, dar în ce privește alegerea, sunt iubiți de dragul părinților lor. Căci darurile și chemarea lui Dumnezeu nu se schimbă. După cum voi, odinioară, n‑ați ascultat de Dumnezeu, iar acum ați căpătat îndurare prin neascultarea acelora, tot astfel, acum, ei n‑au ascultat pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să aibă și ei parte de îndurare. Fiindcă Dumnezeu i‑a închis pe toți în neascultare, ca să Se îndure de toți. O, adâncul bogăției, înțelepciunii și cunoașterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Sale și cât de neînțelese sunt căile Sale! Căci cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Său? Cine I‑a dat ceva întâi, ca să primească înapoi de la El? Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin! Vă îndemn deci, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceți trupurile ca jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi închinarea voastră duhovnicească. Și să nu vă luați după chipul veacului acestuia, ci să vă transformați prin înnoirea minții, ca să puteți deosebi care este voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită. Prin harul care mi‑a fost dat, îi spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine gânduri mai înalte decât se cuvine, ci să aibă gânduri cumpătate, după măsura de credință pe care a împărțit‑o Dumnezeu fiecăruia. Căci, după cum într‑un trup avem mai multe mădulare și mădularele n‑au toate aceeași funcție, tot astfel noi, deși suntem mulți, suntem un trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora. Fiindcă avem diferite daruri, după harul care ne‑a fost dat, fiecare să le întrebuințăm astfel: dacă este darul profeției, după măsura credinței; dacă este slujirea, în slujire; cine este învățător, în învățătură; cine îmbărbătează, în îmbărbătare; cine dăruiește, să dea în chip dezinteresat; cine cârmuiește, să arate sârguință; cine face milostenie, s‑o facă bucuros. Dragostea să fie neprefăcută. Urâți răul și alipiți‑vă de bine! Iubiți‑vă unii pe alții cu dragoste frățească! Dați‑vă întâietate unii altora în ce privește cinstea! În sârguință, nu fiți leneși, ci plini de râvnă cu duhul! Slujiți‑I Domnului! Bucurați‑vă în nădejde! Fiți răbdători în necaz! Stăruiți în rugăciune! Fiți părtași la nevoile sfinților! Fiți primitori de oaspeți! Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc, binecuvântați și nu blestemați! Bucurați‑vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng! Aveți aceleași gânduri unii față de alții! Să nu aveți gânduri de mărire, ci luați parte la cele smerite! Nu vă socotiți singuri înțelepți! Nu întoarceți nimănui rău pentru rău! Fiți preocupați de ceea ce este bine înaintea tuturor oamenilor! Dacă este cu putință, atât cât ține de voi, trăiți în pace cu toți oamenii! Nu vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci lăsați aceasta în seama mâniei lui Dumnezeu, căci este scris: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul. Dimpotrivă, dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă‑i să mănânce; dacă‑i este sete, dă‑i să bea; căci, dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine! Orice om să fie supus înaltelor autorități, căci nu există autoritate care să nu vină de la Dumnezeu. Și cele care sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Astfel, cine se opune autorității se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda. Conducătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei să nu‑ți fie teamă de autoritate? Fă binele și vei avea laudă de la ea! Căci ea este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme‑te, căci nu degeaba poartă sabia! Căci ea este slujitorul lui Dumnezeu, care pedepsește cu mânie pe cel ce face răul. De aceea trebuie să fiți supuși: însă nu doar din pricina acestei mânii, ci și din conștiință. De aceea plătiți și dările! Căci conducătorii sunt slujbași ai lui Dumnezeu, stăruind necurmat tocmai în aceasta. Dați tuturor cele datorate: dările, cui se cuvin dările; vama, cui datorați vama; teama, cui datorați teama; cinstea, cui datorați cinstea. Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, căci cine iubește pe celălalt a împlinit Legea. Căci poruncile: Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, [să nu dai mărturie mincinoasă], să nu poftești și orice altă poruncă se cuprind în cuvântul acesta: Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea este deci împlinirea Legii. Și aceasta fiindcă știți ce vremuri sunt: este deja ceasul să vă treziți din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârșite, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm deci de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cum se cuvine, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții; nu în desfrâu și în dezmăț; nu în certuri și în invidie. Dimpotrivă, îmbrăcați‑vă în Domnul Isus Hristos și nu vă îngrijiți de firea pământească pentru a‑i îndeplini poftele! Acceptați‑l pe cel slab în credință, fără certuri asupra părerilor îndoielnice! Unul crede că poate să mănânce de toate, pe când cel slab mănâncă verdețuri. Cine mănâncă să nu‑l disprețuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cine nu mănâncă să nu‑l judece pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l‑a acceptat. Cine ești tu, care îl judeci pe slujitorul altuia? Față de stăpânul său stă în picioare sau cade; și va sta în picioare, căci Domnul are putere să‑l facă să stea. Unul socotește o zi mai presus decât alta, dar pentru altul toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în cugetul lui. Cine ține o zi pentru Domnul o ține. Cine mănâncă pentru Domnul mănâncă, pentru că Îi mulțumește lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă și Îi mulțumește și el lui Dumnezeu. Fiindcă nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Dacă trăim, pentru Domnul trăim și, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem. Căci Hristos pentru aceasta a murit și a înviat: ca să domnească și peste morți, și peste vii. Dar tu de ce‑l judeci pe fratele tău? Și tu de ce‑l disprețuiești pe fratele tău? Fiindcă toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu. După cum este scris: „Pe viața Mea”, zice Domnul, „că înaintea Mea se va pleca orice genunchi și orice limbă va mărturisi pe Dumnezeu.” Așa că fiecare din noi va da socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu. Să nu ne mai judecăm deci unii pe alții, ci mai bine să judecați așa: să nu puneți un prilej de cădere sau o piatră de poticnire înaintea unui frate. Eu știu și sunt încredințat în Domnul Isus că nimic nu este spurcat în sine, ci doar pentru cel ce socotește că ceva este spurcat, pentru acela este spurcat. Căci, dacă din pricina unei mâncări se mâhnește fratele tău, nu mai umbli potrivit cu dragostea. Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! Nu faceți ca binele vostru să fie vorbit de rău! Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Cine Îi slujește astfel lui Hristos Îi este plăcut lui Dumnezeu și este cinstit de oameni. Așadar, să urmărim lucrurile care aduc pacea și ne zidesc unii pe alții. Să nu nimicești lucrarea lui Dumnezeu pentru o mâncare. Într‑adevăr, toate sunt curate; dar este rău când un om, din pricina unui prilej de cădere, ajunge să mănânce din ele. Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin și să te ferești de orice l‑ar face pe fratele tău să cadă. Încredințarea pe care o ai păstreaz‑o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu! Ferice de cel ce nu se osândește singur prin ceea ce încuviințează! Dar cine are îndoieli, și totuși mănâncă, este osândit, pentru că nu mănâncă din încredințare. Tot ce nu vine din încredințare este păcat. Noi, care suntem tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne facem pe plac nouă înșine. Fiecare din noi să facă pe plac aproapelui în ce este bine, spre zidire. Căci nici Hristos nu Și‑a făcut pe plac Lui Însuși, ci, după cum este scris: Ocările celor ce Te ocărăsc au căzut peste Mine. Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care le aduc Scripturile, să avem nădejde. Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea aceleași gânduri unii față de alții ca și Hristos Isus, pentru ca împreună, cu o singură gură, să‑L slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Așadar, acceptați‑vă unii pe alții, cum și Hristos v‑a acceptat pe voi, spre slava lui Dumnezeu! Vă spun că Hristos S‑a făcut slujitor al circumciziei pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească făgăduințele date părinților, iar neamurile să‑L slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, după cum este scris: De aceea Te voi lăuda printre neamuri și Numelui Tău Îi voi cânta. Și mai zice: Veseliți‑vă, neamuri, împreună cu poporul Său! Iar apoi: Lăudați‑L pe Domnul, toate neamurile; slăviți‑L, toate popoarele! Tot astfel, și Isaia spune: Se va ivi Rădăcina lui Ișai, Cel care Se va ridica să domnească peste neamuri; în El vor nădăjdui neamurile. Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea în credință, ca să fiți tot mai bogați în nădejde, prin puterea Duhului Sfânt! Eu, unul, sunt încredințat cu privire la voi, frații mei, că sunteți plini de bunătate, plini de toată cunoștința și în stare să vă sfătuiți unii pe alții. Totuși, pe alocuri, v‑am scris cu mai multă îndrăzneală, ca să vă fie spre aducere aminte, prin harul pe care mi l‑a dat Dumnezeu, ca să fiu slujitorul lui Hristos Isus între neamuri și să împlinesc slujba preoțească a Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca neamurile să fie o ofrandă bine primită, sfințită prin Duhul Sfânt. Deci mă pot lăuda în Hristos Isus cu lucrarea mea pentru Dumnezeu. Căci n‑aș îndrăzni să pomenesc altceva decât ce a lucrat Hristos prin mine, pentru aducerea neamurilor la ascultare prin cuvânt și faptă: prin puterea semnelor și a minunilor și prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Așa că, din Ierusalim și împrejurimi până la Iliric, am răspândit din plin Evanghelia lui Hristos. Am dorit astfel cu orice preț să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu era cunoscut, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul, ci, după cum este scris: Aceia cărora nu li se propovăduise despre El vor vedea, și cei ce nu auziseră vor pricepe. De aceea am și fost adesea împiedicat să vin la voi. Dar acum, fiindcă nu mai este niciun alt loc de lucru pe aceste meleaguri și fiindcă de ani buni doresc fierbinte să vin la voi, când mă voi duce în Spania, nădăjduiesc să trec să vă văd și să fiu ajutat de voi până acolo, odată ce întâi mă voi bucura de voi măcar o vreme. Acum, mă duc la Ierusalim să duc ajutoare sfinților, căci cei din Macedonia și Ahaia au găsit că este bine să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții care sunt în Ierusalim. Au găsit că este bine, dar sunt și datori față de ei, pentru că, dacă cei dintre neamuri au ajuns să aibă parte de bunurile lor duhovnicești, au și ei datoria de a le sluji cu cele pământești. Așadar, după ce voi împlini misiunea aceasta și le voi încredința rodul adunat, voi trece pe la voi în drum spre Spania. Știu că, atunci când voi veni la voi, voi veni cu plinătatea binecuvântării lui Hristos. Vă îndemn, fraților, pentru Domnul nostru Isus Hristos și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine, ca să fiu izbăvit de împotrivitorii din Iudeea și pentru ca slujba mea de la Ierusalim să fie bine primită de sfinți; și astfel să ajung la voi cu bucurie, prin voia lui Dumnezeu, și să mă revigorez împreună cu voi. Dumnezeul păcii să fie cu voi toți! Amin! V‑o încredințez pe Fivi, sora noastră, care este diaconeasă a bisericii din Chencreea; să o primiți în Domnul, cum se cuvine sfinților, și să o sprijiniți în orice privință ar avea nevoie de voi, căci și ea le‑a fost multora binefăcătoare, inclusiv mie însumi. Spuneți salutări Priscăi și lui Aquila, tovarășii mei de lucru în Hristos Isus, care și‑au pus capul în joc pentru viața mea! Le mulțumesc nu numai eu, ci și toate bisericile dintre neamuri. Spuneți salutări și bisericii care se adună în casa lor! Salutați‑l pe Epenet, preaiubitul meu, care este cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos! Salutați‑o pe Maria, care s‑a ostenit mult pentru voi! Spuneți salutări lui Andronic și Iuniei, rudele mele și tovarășii mei de temniță, care sunt de seamă între apostoli și care au venit la Hristos înainte de mine! Salutați‑l pe Ampliat, preaiubitul meu în Domnul! Salutați‑l pe Urban, tovarășul nostru de lucru în Hristos, și pe Stahis, preaiubitul meu! Spuneți salutări lui Apeles, cel încercat în Hristos! Salutări și celor ai lui Aristobul! Salutări lui Irodion, ruda mea! Spuneți salutări celor din casa lui Narcis, care sunt în Domnul! Salutări Trifenei și Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul! Salutați‑o pe Persida, cea preaiubită, care s‑a ostenit mult în Domnul! Spuneți salutări lui Rufus, cel ales în Domnul, și mamei lui, care mi‑a fost ca mamă! Salutări lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes, lui Patrobas, lui Hermas și fraților care sunt împreună cu ei! Spuneți salutări lui Filolog și Iuliei, lui Nereu și surorii lui, lui Olimpas și tuturor sfinților care sunt împreună cu ei! Spuneți‑vă salutări unii altora cu o sărutare sfântă! Toate bisericile lui Hristos vă trimit salutări. Vă îndemn, fraților, să vă păziți de cei ce fac dezbinări și pun piedici împotriva învățăturii pe care ați primit‑o. Depărtați‑vă de ei! Căci astfel de oameni nu‑I slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor și, prin vorbe mieroase și măgulitoare, înșală inimile celor lesne crezători. Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toți. De aceea, mă bucur de voi și doresc să fiți înțelepți în ce privește binele, dar nepricepuți în ce privește răul. Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satana sub picioarele voastre în curând. Harul Domnului nostru Isus [Hristos] să fie cu voi! Timotei, tovarășul meu de lucru, vă salută; tot așa și Luciu, Iason și Sosipater, rudele mele. Vă trimit salutări în Domnul eu, Tertius, care am scris epistola aceasta. Gaius, gazda mea și a întregii biserici, vă salută. Erast, vistierul cetății, vă trimite salutări; tot așa și fratele Quartus. [Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin! Iar a Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea și după predicarea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ținută sub tăcere timp de veacuri, dar care a fost arătată acum prin scrierile profeților, prin porunca Dumnezeului celui veșnic, fiind adusă la cunoștința tuturor neamurilor, spre ascultarea credinței – a singurului, înțeleptului Dumnezeu, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin!] Pavel, chemat să fie apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, și fratele Sosten, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfințiți în Hristos Isus, chemați să fie sfinți, împreună cu toți cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor și al nostru: Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! Îi mulțumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v‑a fost dat în Hristos Isus, căci în El ați fost îmbogățiți în toate privințele, cu orice vorbire și cu orice cunoștință, iar mărturia lui Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru, încât nu duceți lipsă de niciun fel de dar în timp ce așteptați să Se arate Domnul nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârșit, ca să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Dumnezeu, prin care ați fost chemați la părtășia cu Fiul Său – Isus Hristos, Domnul nostru. Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să vă puneți de acord în ceea ce spuneți și să nu aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți într‑un gând și într‑un cuget. Căci, frații mei, ai Cloei mi‑au povestit că între voi sunt certuri. Ce spun eu este că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, „Și eu, al lui Apolo!”, „Iar eu, al lui Chifa!”, „Și eu, al lui Hristos!” A fost Hristos împărțit? Doar nu Pavel a fost răstignit pentru voi! Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați? Îi mulțumesc lui Dumnezeu că n‑am botezat pe niciunul dintre voi în afară de Crisp și de Gaius, ca să nu spună cineva că în numele meu ați fost botezați. Am mai botezat și casa lui Stefanas; încolo, nu știu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Hristos nu m‑a trimis să botez, ci să vestesc Evanghelia; dar nu cu înțelepciunea vorbirii, ca să nu fie zădărnicită crucea lui Hristos. Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți, și priceperea celor pricepuți o voi zădărnici. Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este certărețul veacului acestuia? N‑a arătat Dumnezeu că înțelepciunea lumii acesteia este nebunie? Căci, întrucât, în înțelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L‑a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciune, Dumnezeu a găsit de cuviință să‑i mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii. Într‑adevăr, iudeii cer semne, iar grecii caută înțelepciune; noi însă propovăduim un Hristos răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, iar pentru neamuri, nebunie; dar pentru cei chemați, atât iudei, cât și greci, Hristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii, și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. De altfel, uitați‑vă la chemarea voastră, fraților, căci printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales! Dimpotrivă, Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să le facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să le facă de rușine pe cele tari. Dumnezeu a ales lucrurile umile ale lumii și lucrurile disprețuite, ba chiar lucrurile care nu sunt, ca să le nimicească pe cele ce sunt; așa încât să nu se laude nimeni înaintea lui Dumnezeu. Prin El sunteți și voi în Hristos Isus, care pentru noi s‑a făcut înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfințire și răscumpărare. Astfel, după cum este scris: Cine se laudă să se laude în Domnul! Cât despre mine, fraților, când am venit la voi, n‑am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau o înțelepciune strălucită. Căci n‑am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și încă răstignit. Eu însumi, în slăbiciune, cu frică și cu mult tremur am venit la voi. Și cuvântul meu și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într‑o dovadă de Duh și de putere, pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. O înțelepciune propovăduim și noi printre cei desăvârșiți, dar nu a veacului acestuia, nici a conducătorilor acestui veac, care sunt ca și nimiciți. Dimpotrivă, propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu cea tainică și ținută ascunsă, pe care a rânduit‑o Dumnezeu spre slava noastră, mai înainte de veci, și pe care n‑a cunoscut‑o niciunul dintre conducătorii acestui veac; căci, dacă ar fi cunoscut‑o, nu L‑ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar s‑a întâmplat după cum este scris: Lucruri pe care ochiul nu le‑a văzut, urechea nu le‑a auzit și la inima omului nu s‑au suit a pregătit Dumnezeu pentru cei ce‑L iubesc. Nouă însă Dumnezeu ni le‑a descoperit prin Duhul. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Într‑adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului dacă nu duhul omului, care este în el? Tot așa, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, ci numai Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n‑am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile pe care ni le‑a dăruit Dumnezeu. Și vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate din înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești. Dar omul lumesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu; pentru el sunt o nebunie și nu le poate înțelege, pentru că ele trebuie judecate duhovnicește. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, judecă totul, dar el însuși nu poate fi judecat de nimeni. Căci cine a cunoscut gândul Domnului, ca să‑I poată da învățătură? Noi însă avem gândul lui Hristos. Eu unul, fraților, nu v‑am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci v‑am vorbit ca unor oameni firești, ca unor copilași în Hristos. Cu lapte v‑am hrănit, nu cu hrană tare, căci nu o puteați mânca, și nici acum nu sunteți în stare, pentru că tot firești sunteți. Când între voi este invidie, ceartă [și dezbinare], nu sunteți voi firești și nu trăiți în felul celorlalți oameni? Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” și altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteți voi ca ceilalți oameni? Cine este Apolo? Și cine este Pavel? Sunt slujitori prin care voi ați crezut, dar fiecare slujește după cum i‑a dat Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească, așadar, nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu au vreo importanță, ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădește și cel ce udă sunt una, dar fiecare își va lua răsplata după osteneala lui. Căci noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu, iar voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu care mi‑a fost dat, eu, ca un meșter‑zidar înțelept, am pus temelia și un altul zidește deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum zidește deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă și care este Isus Hristos. Iar dacă zidește cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân sau paie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe față: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea cuiva rămâne cum a fost zidită, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, își va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc. Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci templul lui Dumnezeu este sfânt, și așa sunteți voi. Nimeni să nu se înșele: dacă cineva dintre voi se crede înțelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înțelept! Căci înțelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu, după cum este scris: El îi prinde pe cei înțelepți în viclenia lor. Și iarăși: Domnul cunoaște gândurile celor înțelepți. Știe că sunt deșarte. Așadar, nimeni să nu se laude cu oameni, căci toate sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile prezente, fie cele viitoare – toate sunt ale voastre și voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu. Iată cum trebuie să fim văzuți noi: ca slujitori ai lui Hristos și ca ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. În rest, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios. Pentru mine contează prea puțin dacă sunt cercetat de voi sau de un tribunal omenesc. Ba încă nici eu nu mă mai cercetez pe mine. Căci nu mă știu vinovat cu nimic, dar nu în baza acestui fapt sunt îndreptățit: cel ce mă cercetează este Domnul. De aceea, să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va aduce la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va da la iveală intențiile din inimile oamenilor. Atunci, fiecare își va primi lauda de la Dumnezeu. Aceste lucruri, fraților, le‑am spus pentru voi în mod figurat cu privire la mine și la Apolo, pentru ca, prin exemplul nostru, să învățați să nu treceți peste ce este scris și nimeni să nu se îngâmfe luând partea unuia împotriva celuilalt. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu‑l fi primit? Și dacă l‑ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l‑ai fi primit? O, iată‑vă sătui! Deja sunteți bogați! Ați ajuns să împărățiți fără noi! Și măcar de ați împărăți cu adevărat, ca să împărățim și noi împreună cu voi! Căci mi se pare că Dumnezeu ne‑a rânduit pe noi, apostolii, cei mai de pe urmă, ca pe niște condamnați la moarte, fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înțelepți în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puși în cinste; noi, disprețuiți! Până în clipa de față suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, mereu pe drumuri, trudim și lucrăm cu mâinile noastre; când suntem batjocoriți, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm; când suntem vorbiți de rău, răspundem cu blândețe. Am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca ceva lepădat de toți, până în clipa de față. Nu ca să vă fac de rușine vă scriu aceste lucruri, ci ca să vă sfătuiesc ca pe niște copii ai mei preaiubiți. Căci și dacă ați avea zece mii de pedagogi în Hristos, totuși nu aveți mai mulți părinți, pentru că eu v‑am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. Așadar, urmați pilda mea! De aceea vi l‑am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de purtarea mea în Hristos Isus și de felul în care îi învăț pe oameni pretutindeni în toate bisericile. La gândul că n‑aș mai veni la voi, unii s‑au îngâmfat. Voi veni în curând la voi, dacă Domnul va vrea, și voi vedea nu vorbele celor ce s‑au îngâmfat, ci puterea lor. Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere. Ce vreți? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste și cu duhul blândeții? Din toate părțile se aude că între voi este desfrâu, și încă un asemenea desfrâu cum nici între păgâni [nu se pomenește], până acolo că unul din voi trăiește cu soția tatălui său. Și voi v‑ați fălit în loc să vă mâhniți, pentru ca cel ce a săvârșit fapta aceasta să fie dat afară din mijlocul vostru! Eu, unul, deși n‑am fost la voi cu trupul, am fost de față cu duhul și l‑am și judecat, ca și când aș fi fost de față în trup, pe cel ce a făcut o astfel de faptă. În Numele Domnului nostru Isus, în vreme ce voi și duhul meu suntem strânși laolaltă prin puterea Domnului nostru Isus, un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, pentru ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului [Isus]. Lauda voastră nu este bună. Nu știți că puțină drojdie dospește tot aluatul? Îndepărtați drojdia cea veche, ca să fiți un aluat nou, cum și sunteți, fără drojdie, căci mielul nostru de Paște a fost jertfit, și anume Hristos! Să sărbătorim deci nu cu drojdia veche, nici cu drojdia răutății și a vicleniei, ci cu azimele sincerității și ale adevărului. V‑am scris în epistola mea să nu aveți legătură cu desfrânații. Însă nu m‑am referit la desfrânații acestei lumi sau la cei lacomi, hrăpăreți sau idolatri, fiindcă atunci ar trebui să ieșiți din lume. Dimpotrivă, v‑am scris să nu aveți legături cu cineva care, deși își zice „frate”, este desfrânat sau lacom sau idolatru sau batjocoritor sau bețiv sau hrăpăreț; cu un astfel de om nici să nu mâncați. Căci ce treabă am eu să‑i judec pe cei din afară? Nu este oare treaba voastră să‑i judecați pe cei dinăuntru? Pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Dați‑l afară pe omul cel rău din mijlocul vostru. Când unul din voi are un conflict cu altul, îndrăznește să se judece cu el la cei nedrepți, și nu la sfinți? Oare nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și dacă lumea va fi judecată de voi, sunteți nevrednici să judecați pricini de foarte mică însemnătate? Nu știți că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult pricini din viața aceasta! Deci, când aveți pricini privitoare la lucrurile vieții acesteia, voi îi puneți judecători pe aceia care în biserică nu au nicio trecere? Spre rușinea voastră zic lucrul acesta. Așadar, nu este între voi nici măcar un om înțelept care să fie în stare să judece între frate și frate? În loc să fie așa, un frate se duce la judecată împotriva altui frate, și încă înaintea necredincioșilor! Chiar faptul că aveți judecăți între voi este deja o pierdere. Dar mai degrabă de ce nu acceptați să fiți nedreptățiți? De ce nu acceptați mai bine paguba? În loc să fie așa, voi sunteți cei care nedreptățiți și păgubiți, și încă pe frați! Oare nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați! Nici desfrânații, nici idolatrii, nici adulterii, nici efeminații, nici sodomiții, nici hoții, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și așa erați unii dintre voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru. „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nu toate sunt de folos; „toate îmi sunt îngăduite”, dar nimic să nu pună stăpânire pe mine. „Mâncărurile sunt pentru pântece, și pântecele este pentru mâncăruri”, dar Dumnezeu le va nimici și pe unul, și pe celelalte. Dar trupul nu este pentru desfrâu, ci este pentru Domnul, iar Domnul este pentru trup. Și Dumnezeu, care L‑a înviat pe Domnul, ne va învia și pe noi prin puterea Sa. Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua deci mădularele lui Hristos și voi face din ele mădulare ale unei desfrânate? Nicidecum! Nu știți că cine se lipește de o desfrânată este un singur trup cu ea? Căci zice Scriptura: Cei doi vor fi un singur trup. Dar cine se lipește de Domnul este un singur duh cu El. Fugiți de desfrâu! Orice alt păcat pe care‑l face omul este săvârșit în afara trupului, dar cine se desfrânează păcătuiește împotriva propriului său trup. Oare nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care Îl aveți de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Ați fost cumpărați cu un preț. Slăviți‑L deci pe Dumnezeu în trupul [și în duhul] vostru, [care sunt ale lui Dumnezeu]! Cu privire la lucrurile despre care mi‑ați scris, eu cred că este bine pentru om să nu se atingă de femeie. Totuși, din pricina desfrâului, fiecare bărbat să‑și aibă soția lui și fiecare femeie să‑și aibă soțul ei! Soțul să‑și împlinească față de soție datoria de soț și tot așa să facă și soția față de soț! Soția nu este stăpână pe trupul ei, ci soțul ei. Tot astfel, nici soțul nu este stăpân peste trupul lui, ci soția lui. Să nu vă lipsiți unul pe altul de datoria de soți decât de comun acord, pentru o vreme, ca să vă îndeletniciți [cu postul și] cu rugăciunea, apoi să fiți iarăși împreună, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre! Lucrul acesta îl spun ca un sfat, nu ca o poruncă. Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine, dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într‑un fel, altul într‑altul. Celor necăsătoriți și văduvelor le spun că este bine pentru ei dacă rămân ca mine. Dar, dacă nu se înfrânează, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă! Celor căsătoriți le poruncesc nu eu, ci Domnul: soția să nu se despartă de soț! (Dacă este despărțită, să rămână nemăritată sau să se împace cu soțul ei!) Și nici soțul să nu‑și lase soția! Celorlalți le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o soție necredincioasă și ea este de acord să trăiască mai departe cu el, să nu se despartă de ea! Și dacă o femeie are un soț necredincios și el este de acord să trăiască mai departe cu ea, să nu se despartă de soțul ei! Căci soțul necredincios este sfințit prin soția [credincioasă] și soția necredincioasă este sfințită prin fratele credincios; altminteri, copiii voștri ar fi necurați, dar, de fapt, sunt sfinți. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în astfel de împrejurări fratele nu este legat, și nici sora: Dumnezeu ne‑a chemat să trăim în pace. Căci ce știi tu, femeie, dacă îți vei mântui soțul? Sau ce știi tu, bărbate, dacă îți vei mântui soția? Încolo, fiecare să trăiască după cum i‑a făcut Domnul parte și după cum l‑a chemat Dumnezeu! Aceasta este rânduiala pe care am așezat‑o în toate bisericile. Dacă cineva a fost chemat pe când era circumcis, să nu‑și ascundă semnele circumciziei! Dacă cineva a fost chemat pe când era necircumcis, să nu se circumcidă! Circumcizia nu înseamnă nimic și lipsa circumciziei nu înseamnă nimic; importantă este păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Fiecare să rămână în starea în care era când a fost chemat! Ai fost chemat când erai rob? Nu te îngrijora, dar, dacă poți să ajungi liber, folosește prilejul! Căci robul chemat în Domnul este un eliberat al Domnului. Tot astfel, cel liber care a fost chemat este un rob al lui Hristos. Voi ați fost cumpărați cu un preț. Nu vă faceți robi oamenilor! Fiecare, fraților, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat! Cu privire la feciori și fecioare n‑am o poruncă de la Domnul. Le dau însă un sfat, fiindcă am primit de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare. Consider că este bine astfel, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru om să rămână cum este. Ești legat de o soție? Nu căuta dezlegare! Nu ești legat de o soție? Nu căuta soție! Dar nici dacă te însori nu păcătuiești. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuiește. Dar unii ca aceștia vor avea necazuri pământești, iar eu aș vrea să vă cruț. Ce spun eu, fraților, este că vremea s‑a scurtat: de acum încolo, cei care au soții să fie ca și cum n‑ar avea; cei ce plâng, ca și cum n‑ar plânge; cei ce se bucură, ca și cum nu s‑ar bucura; cei ce cumpără, ca și cum n‑ar stăpâni; cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s‑ar folosi de ea, căci chipul lumii acesteia trece! Dar eu aș vrea ca voi să fiți fără griji. Cel necăsătorit se îngrijește de lucrurile Domnului, cum să placă Domnului. Dar cel căsătorit se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă soției, și este împărțit. Atât femeia nemăritată, cât și fecioara se îngrijesc de lucrurile Domnului, ca să fie sfinte și cu trupul, și cu duhul, dar cea măritată se îngrijește de lucrurile lumii, cum să‑i placă soțului. Spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă întind o capcană, ci pentru ceea ce este frumos și ca să‑I puteți sluji Domnului fără piedici. Dacă cineva crede că se comportă rușinos față de trupul său fecior, dacă este sub presiunea instinctului și așa trebuie să fie, să facă ce vrea: nu greșește, să se căsătorească. Dar cine stă ferm în inima sa și nu este sub presiune, ci are stăpânire asupra propriei voințe și așa a hotărât în inima sa – să‑și păstreze trupul fecior – bine va face. Astfel, cine își dă în căsătorie trupul fecior bine face, și cine nu și‑l dă mai bine face. O femeie este legată [de lege] câtă vreme îi trăiește soțul; dar dacă‑i moare soțul, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai să fie în Domnul. Dar mai fericită va fi dacă rămâne așa cum este, după părerea mea. Și cred că și eu am Duhul lui Dumnezeu. Cu privire la carnea jertfită idolilor, știm că „toți avem cunoaștere”. Dar cunoașterea îngâmfă, pe când dragostea zidește. Dacă cineva crede că știe ceva, încă n‑a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă Îl iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu. Așadar, cu privire la mâncarea cărnii jertfite idolilor, știm că niciun idol din lume nu există cu adevărat și că nu este decât un Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi așa‑ziși „dumnezei”, fie în cer, fie pe pământ (după cum și sunt mulți „dumnezei” și mulți „domni”), pentru noi există un singur Dumnezeu – Tatăl, din care sunt toate lucrurile și pentru care trăim și noi, și un singur Domn – Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile și, prin El, și noi. Dar nu toți au ajuns la cunoașterea aceasta. Ci unii, fiindcă până acum au fost obișnuiți cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit idolului, și conștiința lor, care este slabă, este întinată. Dar ce mâncăm nu ne face plăcuți lui Dumnezeu; nici nu pierdem ceva dacă nu mâncăm, nici nu câștigăm dacă mâncăm. Luați seama însă ca nu cumva acest drept al vostru de a mânca să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi! Căci dacă cineva te vede pe tine, care „ai cunoaștere”, că stai la masă într‑un templu de idoli, conștiința lui, care este slabă, nu‑l va îndemna să mănânce din carnea jertfită idolilor? Astfel piere cel slab din pricina cunoașterii tale, el, fratele tău pentru care a murit Hristos! Dacă păcătuiți astfel împotriva fraților voștri și le răniți cugetul slab, împotriva lui Hristos păcătuiți. De aceea, dacă ce mănânc eu îl face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca în veci carne, ca să nu‑l fac pe fratele meu să păcătuiască. Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu L‑am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrarea mea în Domnul? Dacă pentru alții nu sunt apostol, sunt totuși pentru voi; căci voi sunteți pecetea apostoliei mele în Domnul. Răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează este acesta: Oare n‑avem dreptul să mâncăm și să bem? Oare n‑avem dreptul să luăm cu noi o soră, o soție, cum fac ceilalți apostoli și frații Domnului și Chifa? Sau numai eu și Barnaba avem obligația să lucrăm? Cine merge la oaste pe cheltuiala sa? Cine sădește o vie și nu mănâncă din rodul ei? Sau cine paște o turmă și nu bea din laptele turmei? Oare lucrurile acestea le spun numai după mintea omului? Nu le spune și Legea? În Legea lui Moise este scris: Să nu legi gura boului când treieră grâul! Oare pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Nu vorbește El mai cu seamă în folosul nostru? Da, pentru noi a fost scris, căci cine ară trebuie să are cu nădejde și cine treieră grâul trebuie să‑l treiere cu nădejdea că va avea parte de el. Dacă noi am semănat printre voi bunurile duhovnicești, ar fi oare prea mult dacă vom secera bunurile voastre materiale? Dacă alții au acest drept asupra voastră, noi și mai mult, nu‑i așa? Dar noi nu ne‑am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos. Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte se hrănesc din lucrurile de la Templu, iar cei ce slujesc altarului își iau partea de la altar? Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie. Eu însă nu m‑am folosit de niciunul din aceste drepturi. Și nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă așa cu mine, căci aș vrea mai bine să mor decât să‑mi ia cineva motivul de laudă. Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine un motiv de laudă, căci trebuie s‑o vestesc; și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată, dar dacă îl fac fiindcă sunt constrâns, este o isprăvnicie care mi‑a fost încredințată. Așadar, care este răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia și să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie. Căci, deși sunt liber față de toți, m‑am făcut robul tuturor ca să‑i câștig pe cât mai mulți. Cu iudeii m‑am făcut ca un iudeu ca să‑i câștig pe iudei, cu cei de sub Lege m‑am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (deși eu unul nu sunt sub Lege) ca să‑i câștig pe cei ce sunt sub Lege, cu cei ce sunt fără lege m‑am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (deși nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos) ca să‑i câștig pe cei fără lege. M‑am făcut slab cu cei slabi ca să‑i câștig pe cei slabi. M‑am făcut tuturor totul ca să‑i mântuiesc măcar pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie ca să am și eu parte de ea. Nu știți că cei ce aleargă în arenă cu toții aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergați în așa fel, încât să apucați premiul! Toți atleții se supun la înfrânări de tot felul ca să capete o cunună pieritoare; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună nepieritoare! Eu deci alerg, dar nu ca și când aș fi fără țintă. Lovesc cu pumnii, dar nu ca unul care lovește în vânt. Dimpotrivă, mă port aspru cu trupul meu și îl țin rob ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu respins. Fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri au fost cu toții sub nor, toți au trecut prin mare, toți au fost botezați în nor și în mare pentru Moise, toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr‑o Stâncă duhovnicească ce îi însoțea, și Stânca era Hristos. Totuși, cei mai mulți dintre ei n‑au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Și aceste lucruri s‑au întâmplat ca să ne fie nouă pilde, așa încât să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: Poporul s‑a așezat să mănânce și să bea și s‑au sculat să joace! Să nu ne desfrânăm, cum au făcut unii din ei, încât într‑o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii! Să nu‑L ispitim pe Hristos, cum L‑au ispitit unii din ei, care au pierit mușcați de șerpi! Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au pierit uciși de Nimicitorul! Aceste lucruri li s‑au întâmplat ca să ne fie pildă și au fost scrise ca învățătură pentru noi, cei peste care a venit sfârșitul veacurilor. Așadar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă. Pe voi nu v‑a ajuns nicio ispită care să nu fie potrivită cu puterea omenească. Iar Dumnezeu este credincios și nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, odată venită ispita, va pregăti calea de scăpare, ca s‑o puteți răbda. De aceea, preaiubiții mei, fugiți de idolatrie! Vă vorbesc ca unor oameni înțelepți: judecați voi înșivă ce spun! Paharul binecuvântat, pe care‑l binecuvântăm, nu este el împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este ea împărtășirea cu trupul lui Hristos? Fiindcă este o pâine, noi, cei mulți, suntem un trup, căci toți luăm din aceeași pâine. Uitați‑vă la neamul lui Israel: cei ce mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtășire cu altarul? Așadar, ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc [neamurile], jertfesc demonilor, nu lui Dumnezeu. Și eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu demonii. Nu puteți bea paharul Domnului și paharul demonilor; nu puteți lua parte la masa Domnului și la masa demonilor. Sau vrem să stârnim gelozia Domnului? Oare suntem noi mai tari decât El? „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nu toate sunt de folos. „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu‑și urmărească propriul interes, ci pe al celuilalt! Să mâncați din tot ce se vinde în piața de carne, fără să cercetați ceva din pricina conștiinței! Căci al Domnului este pământul și tot ce cuprinde el. Dacă vă invită un necredincios [la masă] și vreți să vă duceți, să mâncați din tot ce vă pune înainte, fără să cercetați ceva din pricina conștiinței. Dar, dacă vă spune cineva: „Aceasta este carne sacră ”, să nu mâncați, din pricina celui ce v‑a înștiințat și din pricina conștiinței, [căci al Domnului este pământul și tot ce cuprinde el ]. Vorbesc nu de conștiința proprie, ci de conștiința celuilalt. Căci de ce să fie judecată libertatea mea de conștiința altuia? Dacă eu mănânc aducând mulțumiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru pentru care mulțumesc? Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu! Să nu fiți pricină de poticnire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu, după cum și eu încerc în toate privințele să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulți, ca să fie mântuiți! Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos! Vă laud că în toate privințele vă aduceți aminte de mine și că țineți învățăturile întocmai cum vi le‑am dat. Dar vreau să știți: capul oricărui bărbat este Hristos, capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos este Dumnezeu. Orice bărbat care se roagă sau profețește cu capul acoperit își necinstește capul. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau profețește cu capul descoperit își necinstește capul, pentru că este ca și cum ar fi rasă. Dacă o femeie nu își acoperă capul, să se și tundă! Iar dacă este rușinos ca o femeie să fie tunsă ori rasă, să își acopere capul! Bărbatul nu trebuie să‑și acopere capul, pentru că el este chipul și slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. Căci nu bărbatul a fost făcut din femeie, ci femeia din bărbat, și nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea, femeia trebuie să aibă pe cap un semn al autorității, din pricina îngerilor. Totuși, în Domnul, nici femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. Căci după cum femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul este prin femeie, și toate sunt de la Dumnezeu. Judecați voi înșivă: se cuvine ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit? Nu vă învață chiar și ordinea firească a lucrurilor că este dezonorant pentru un bărbat să poarte părul lung, dar că pentru o femeie purtarea părului lung este o cinste? Pentru că părul i‑a fost dat ca acoperământ. Dacă iubește cineva cearta de vorbe, noi nu avem un astfel de obicei și nici bisericile lui Dumnezeu. Acestea fiind spuse, nu vă laud, fiindcă, atunci când vă adunați laolaltă, nu vă faceți mai buni, ci mai răi. Mai întâi de toate, aud că, atunci când vă adunați ca biserică, între voi sunt dezbinări, și în parte o cred, căci trebuie să fie și grupări între voi, ca să iasă la lumină cei găsiți buni. Așadar, când vă adunați în același loc, nu mai ajungeți să mâncați Cina Domnului. Atunci când mâncați, fiecare se grăbește cu mâncarea proprie, așa că unul este flămând, iar altul este beat. Oare n‑aveți case unde să mâncați și să beți? Sau disprețuiți biserica lui Dumnezeu și vreți să‑i faceți de rușine pe cei lipsiți? Ce să vă zic? Să vă laud? În privința aceasta nu vă laud. Eu am primit de la Domnul ce v‑am învățat, anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine și, după ce a adus mulțumire, a frânt‑o și a zis: „ [Luați, mâncați:] acesta este trupul Meu [care se frânge] pentru voi; să faceți aceasta în amintirea Mea! ” Tot astfel, după cină, a luat paharul și a zis: „ Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceți aceasta ori de câte ori veți bea din el, în amintirea Mea! ” Pentru că, ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului până va veni El. Astfel, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul și sângele Domnului. Fiecare deci să se cerceteze pe sine și așa să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă și bea își mănâncă și bea propria osândă dacă nu deosebește trupul Domnului. De aceea sunt între voi mulți suferinzi și bolnavi și nu puțini mor. Dacă ne‑am judeca singuri, n‑am fi judecați. Dar când suntem judecați, suntem pedepsiți de Domnul, ca să nu fim osândiți odată cu lumea. Așadar, frații mei, când vă adunați să mâncați, așteptați‑vă unii pe alții! Dacă îi este foame cuiva, să mănânce acasă, așa încât să nu vă adunați spre osândă! Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni. Cu privire la darurile duhovnicești, fraților, nu vreau să fiți în necunoștință. După cum știți, când erați păgâni, vă duceați la idolii cei muți, după cum erați atrași. De aceea vă spun că nimeni, când vorbește prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Și nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. Sunt felurite daruri, dar este același Duh; sunt felurite slujbe, dar este același Domn; sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți. Și fiecăruia i se dă manifestarea Duhului spre folosul celorlalți. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, un cuvânt de înțelepciune; altuia, un cuvânt de cunoștință, potrivit aceluiași Duh; altuia, credința, prin același Duh; altuia, daruri de vindecare, prin același Duh; altuia, săvârșirea minunilor; altuia, profeția; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le lucrează unul și același Duh, care împarte fiecăruia după cum vrea. Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, deși sunt multe, alcătuiesc un singur trup, tot așa este și Hristos. Într‑adevăr, noi toți am fost botezați într‑un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi, și toți am fost adăpați dintr‑un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: „Nu sunt mână, deci nu sunt din trup”, nu este oare parte din trup? Dacă urechea ar zice: „Nu sunt ochi, deci nu sunt din trup”, nu este oare parte din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Dimpotrivă, Dumnezeu a pus în trup mădularele – pe fiecare dintre ele – așa cum a vrut El. Dacă ar fi toate un singur mădular, unde ar fi trupul? În fapt, există multe mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu‑i poate zice mâinii: „N‑am nevoie de tine”; nici capul nu le poate zice picioarelor: „N‑am nevoie de voi.” Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuință. Și părțile trupului care par mai puțin onorabile le îmbrăcăm cu mai multă cinste. Așa că părțile rușinoase ale trupului le acoperim după buna‑cuviință, pe când celelalte n‑au nevoie să fie acoperite. Dar Dumnezeu a întocmit trupul ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, și astfel să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească în același fel unele de altele. Și dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă unul este lăudat, toate se bucură împreună cu el. Voi sunteți trupul lui Hristos, și fiecare în parte, mădularele Lui. Și Dumnezeu a pus în Biserică întâi apostoli; în al doilea rând, profeți; în al treilea rând, învățători; apoi pe cei ce au darul minunilor, apoi pe cei ce au darul vindecării, darul ajutorărilor, darul conducerii și darul vorbirii în felurite limbi. Oare toți sunt apostoli? Toți sunt profeți? Toți sunt învățători? Toți săvârșesc minuni? Toți au daruri de vindecare? Toți vorbesc în limbi? Toți tălmăcesc? Căutați însă darurile cele mai bune, și vă voi arăta o cale nespus mai bună! Dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, dar n‑aș avea dragoste, n‑aș fi decât o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Și dacă aș avea darul profeției și aș pătrunde toate tainele și toată cunoașterea, dacă aș avea toată credința, încât să mut și munții, dar n‑aș avea dragoste, n‑aș fi nimic. Iar dacă mi‑aș împărți toată averea pentru săraci, dacă mi‑aș da trupul ca să fie ars, și n‑aș avea dragoste, nu mi‑ar folosi la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu invidiază, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu‑și urmărește propriile interese, nu are izbucniri de mânie, nu ține socoteală răului, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Profețiile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoașterea va avea sfârșit. Căci cunoaștem în parte și profețim în parte, dar, când va veni desăvârșirea, acest „în parte” se va sfârși. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m‑am făcut om mare, am sfârșit cu ce era copilăresc. Acum vedem ca într‑o oglindă, în chip nedeslușit, dar atunci vom vedea față către față. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin, după cum și eu am fost cunoscut pe deplin. Așadar, rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Urmăriți dragostea, râvniți și după darurile duhovnicești, dar mai ales să profețiți! Cine vorbește în altă limbă nu oamenilor le vorbește, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu‑l înțelege, iar el cu duhul spune taine. Dimpotrivă, cine profețește le vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire și mângâiere. Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine, dar cine profețește zidește biserica. Aș dori ca toți să vorbiți în limbi, dar mai ales să profețiți. Cine profețește este mai mare decât cine vorbește în limbi, dacă nu cumva le și tălmăcește, ca să capete biserica zidire sufletească. Altminteri, fraților, cu ce v‑aș fi de folos dacă aș veni la voi și aș vorbi în limbi, dar cuvântul meu nu v‑ar aduce nici descoperire, nici cunoaștere, nici profeție, nici învățătură? Chiar și lucrurile neînsuflețite care scot sunete (un fluier sau o harfă), dacă nu scot sunete deslușite, cum se va ști ce se cântă cu fluierul sau cu harfa? Și dacă trâmbița scoate un sunet neclar, cine se va pregăti de luptă? La fel și voi, dacă nu spuneți ceva inteligibil când vorbiți în altă limbă, cum se va ști ce spuneți? Este ca și când ați vorbi în vânt. Oricât de multe feluri de limbi ar fi în lume, niciuna nu este fără sens. Dar, dacă nu cunosc înțelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbește, și cel ce vorbește va fi un străin pentru mine. Tot așa și voi, fiindcă râvniți după daruri duhovnicești, căutați să le aveți din belșug, pentru zidirea bisericii. De aceea, cine vorbește în altă limbă să se roage să aibă și darul să o tălmăcească. Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea. Altminteri, dacă binecuvântezi cu duhul, cum va răspunde: „Amin!” la mulțumirile pe care le aduci tu omul simplu, când el nu știe ce spui? Negreșit, tu mulțumești foarte frumos, dar celălalt nu este zidit. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți. Dar în biserică vreau mai bine să spun cinci cuvinte cu mintea, ca să‑i învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte în altă limbă. Fraților, nu fiți copii la minte; la răutate fiți prunci, iar la minte, fiți oameni mari! În Lege este scris: Prin oameni de altă limbă și prin buze străine voi vorbi acestui popor, și nici așa nu Mă vor asculta, zice Domnul. Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Profeția, dimpotrivă, este nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși. Deci, dacă s‑ar aduna toată biserica la un loc și toți ar vorbi în limbi și ar intra și oameni simpli sau necredincioși, n‑ar zice ei că sunteți nebuni? Dar dacă toți profețesc și intră un necredincios sau un om simplu, el este convins de toți, este cercetat de toți. Gândurile ascunse din inima lui sunt date la iveală, așa că va cădea cu fața la pământ, se va închina lui Dumnezeu și va mărturisi: Cu adevărat Dumnezeu este în mijlocul vostru. Ce este de făcut atunci, fraților? Când vă adunați laolaltă și unul are o cântare, altul o învățătură, altul o descoperire, altul un cuvânt în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. Dacă se vorbește în limbi, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, pe rând, și unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică și să‑și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu. Profeții să vorbească doi sau trei, și ceilalți să judece. Iar dacă unul care stă jos are o descoperire, cel dintâi să tacă. Fiindcă puteți să profețiți toți, dar unul după altul, pentru ca toți să primească învățătură și toți să fie îmbărbătați. Duhurile profeților sunt supuse profeților, căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii. Ca în toate bisericile sfinților, femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci trebuie să fie supuse, după cum zice și Legea! Dacă vor să învețe ceva despre un lucru, să‑i întrebe pe bărbații lor acasă, căci este rușinos ca o femeie să vorbească în biserică. Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el? Dacă cineva se crede profet sau om duhovnicesc, să priceapă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului! Și dacă cineva nu recunoaște, nici el să nu aibă recunoașterea voastră! Așadar, frații mei, râvniți să profețiți, fără să împiedicați vorbirea în limbi! Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială. Vreau să vă reamintesc, fraților, Evanghelia pe care v‑am propovăduit‑o, pe care ați primit‑o, în care ați rămas și prin care sunteți mântuiți, dacă o țineți după cuvântul pe care vi l‑am vestit; altfel, degeaba ați crezut. V‑am învățat, înainte de toate, ceea ce și eu am primit, anume că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi, și că i S‑a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea, S‑a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. Mai târziu, i S‑a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. La urmă de tot, ca unei stârpituri, mi S‑a arătat și mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să mă numesc apostol, fiindcă am prigonit biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt, și harul Lui față de mine n‑a fost zadarnic; ba încă am trudit mai mult decât toți; totuși, nu eu am trudit, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. Așadar, fie eu, fie ceilalți, noi așa propovăduim și voi așa ați crezut. Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morților? Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n‑a înviat. Și dacă Hristos n‑a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră. Ba încă suntem găsiți martori mincinoși ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că L‑a înviat pe Hristos, pe care, de fapt, nu L‑a înviat, dacă este adevărat că morții nu învie. Căci, dacă nu învie morții, nici Hristos n‑a înviat. Iar dacă Hristos n‑a înviat, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre și, prin urmare, cei ce au adormit în Hristos sunt pierduți. Dacă numai pentru viața aceasta ne‑am pus nădejdea în Hristos, suntem cei mai de plâns dintre toți oamenii! Dar, de fapt, Hristos a înviat din morți, primul rod dintre cei adormiți. Căci, dacă moartea a venit printr‑un om, tot printr‑un om a venit și învierea morților. Și după cum toți mor în Adam, tot așa toți vor fi aduși la viață în Hristos, dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos – cel dintâi rod, apoi cei ce sunt ai lui Hristos, la venirea Lui. Apoi va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice căpetenie, orice stăpânire și orice putere. Căci trebuie ca El să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale. Ultimul vrăjmaș care va fi nimicit va fi moartea, căci Dumnezeu a pus totul sub picioarele Lui. Dar când zice că totul I‑a fost supus, se înțelege că în afară de Cel ce I‑a supus totul. Și când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci Însuși Fiul Se va supune Celui ce I‑a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți. Altfel, ce vor face cei care se botează pentru cei morți? Dacă morții nu învie nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morți? Și de ce suntem noi în primejdie în orice clipă? Jur că, după cum am motiv să mă laud cu voi în Hristos Isus, tot astfel sunt zilnic în primejdie de moarte, fraților! Dacă, omenește vorbind, m‑am luptat cu fiarele în Efes, care‑mi este folosul? Dacă nu învie morții, să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri! Nu vă înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune”! Veniți‑vă în fire cum se cuvine și nu păcătuiți! Căci sunt între voi unii care nu‑L cunosc pe Dumnezeu – spre rușinea voastră o spun! Dar va zice cineva: „Cum învie morții? Și cu ce trup vor veni la viață?” Om fără minte! Ce semeni tu nu revine la viață dacă nu moare mai întâi. Iar când semeni nu semeni trupul care va fi, ci un simplu grăunte, fie de grâu, fie de altceva. Apoi, Dumnezeu îi dă un trup, după cum vrea: fiecărei semințe îi dă un trup al ei. Nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor, altul este trupul păsărilor, altul al peștilor. Există corpuri cerești și corpuri pământești, dar una este strălucirea corpurilor cerești și alta, a corpurilor pământești. Una este strălucirea soarelui, alta, strălucirea lunii și alta, strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebește în strălucire de altă stea. Așa este și învierea morților. Trupul este semănat în putrezire și învie în neputrezire; este semănat în ocară și învie în slavă; este semănat în slăbiciune și învie în putere. Este semănat trup fizic și învie trup duhovnicesc. Dacă există trup fizic, există și trup duhovnicesc. De altfel, chiar așa este scris: Omul dintâi, Adam, a devenit un suflet viu. Ultimul Adam a devenit duh dătător de viață. Dar întâi vine ce este fizic, nu ce este duhovnicesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta și chipul Celui ceresc. Ce spun eu, fraților, este că nu pot carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, nici putrezirea nu poate moșteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, dintr‑odată, cât ai clipi din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte? Boldul morții este păcatul și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos! De aceea, preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți întotdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică! Cu privire la colecta pentru sfinți, să faceți și voi cum am rânduit în bisericile Galatiei. În prima zi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui, ca să nu faceți colecte abia când vin eu! Când sosesc eu, pe cei pe care îi veți socoti vrednici îi voi trimite, cu scrisori de recomandare, să ducă darul vostru la Ierusalim. Dacă merită să mă duc și eu, vor merge cu mine. La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă trimiteți acolo unde am de mers. De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci nădăjduiesc să mai rămân cu voi o vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi rămâne totuși în Efes până la Cincizecime, căci mi s‑a deschis aici o ușă largă și promițătoare, dar sunt și mulți împotrivitori. Dacă sosește Timotei, aveți grijă să se simtă în largul lui la voi, căci el, asemenea mie, face lucrarea Domnului! Nimeni să nu‑l disprețuiască! Să‑l trimiteți în pace pentru călătorie, ca să vină la mine, pentru că îl aștept cu frații! Cu privire la fratele Apolo: l‑am rugat mult să vină la voi cu frații, dar nu a dorit nicidecum să vină acum; va veni însă când va avea înlesnire. Vegheați, fiți tari în credință, îmbărbătați‑vă, întăriți‑vă! Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste! Încă un îndemn, fraților. Îi cunoașteți pe cei din casa lui Stefanas; știți că ei sunt primul rod al Ahaiei și că s‑au pus cu totul în slujba sfinților. Fiți și voi supuși unor astfel de oameni și fiecăruia care ajută la lucru și se ostenește! Mă bucur de venirea lui Stefanas, Fortunat și Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră, căci mi‑au răcorit duhul meu și al vostru. Să‑i prețuiți pe astfel de oameni! Bisericile din Asia vă trimit salutări. Aquila și Prisca, împreună cu biserica din casa lor, vă trimit multe salutări în Domnul. Toți frații vă trimit salutări. Spuneți‑vă salutări unii altora cu o sărutare sfântă! Salutul este scris cu mâna mea: Pavel. Dacă nu‑L iubește cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! Marána tha! Harul Domnului Isus [Hristos] să fie cu voi! Dragostea mea este cu voi cu toți în Hristos Isus. [Amin!] Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint și către toți sfinții care sunt în toată Ahaia: Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să‑i putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos, avem parte din belșug și de mângâiere. Dar dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiați, suntem pentru mângâierea voastră, care vă ajută să răbdați aceleași suferințe ca și noi. Și nădejdea noastră cu privire la voi este neclintită, pentru că știm că, dacă aveți parte de suferințe, aveți parte și de mângâiere. Fraților, nu vrem să fiți în necunoștință despre necazul care ne‑a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, încât nu știam dacă vom mai scăpa cu viață. Credeam că suntem condamnați la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi înșine, ci în Dumnezeu, care învie morții. El ne‑a izbăvit și ne izbăvește dintr‑un mare pericol de moarte și avem nădejde că ne va izbăvi și mai departe. Voi înșivă ne ajutați cu rugăciunile voastre, pentru ca darul pe care l‑am primit prin rugăciunile multora să fie pentru mulți un prilej de mulțumire către Dumnezeu pentru noi. Lauda noastră este aceasta: mărturia pe care ne‑o dă conștiința, anume că ne‑am purtat în lume, și mai ales față de voi, cu o sinceritate și o curăție date de Dumnezeu, nu cu înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu. Nu vă scriem altceva decât ce citiți și cunoașteți. Și trag nădejde că în cele din urmă veți recunoaște, cum ați și recunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului Isus. Cu această încredințare voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveți un al doilea har, iar de la voi să trec prin Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi, ca să‑mi oferiți sprijinul necesar pentru călătoria în Iudeea. Când am făcut acest plan, am lucrat oare în chip ușuratic? Credeți că hotărârile pe care le iau sunt în felul lumii, ca să zic, în același timp, „da, da” și „nu, nu”? Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră față de voi n‑a fost și „da”, și „nu”. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru (prin mine, prin Silvan și prin Timotei) n‑a fost și „da”, și „nu”, ci în El nu este decât „da”. Toate făgăduințele lui Dumnezeu sunt „da” în El; de aceea și „amin”‑ul pe care‑l spunem noi prin El este spre slava lui Dumnezeu. Iar Cel ce ne întărește împreună cu voi în Hristos și care ne‑a uns este Dumnezeu. Tot El ne‑a pecetluit și ne‑a pus în inimi Duhul ca arvună. Îl chem pe Dumnezeu ca martor față de sufletul meu că n‑am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruț. Nu spun că am avea stăpânire peste credința voastră; din contră, lucrăm și noi la bucuria voastră, fiindcă stați tari în credință. Am hotărât deci în sinea mea să nu mă întorc la voi cu întristare. Căci, dacă eu vă întristez, cine îmi va aduce bucurie dacă nu cel întristat de mine? Și v‑am scris tocmai din acest motiv, pentru ca la venirea mea să n‑am parte de întristare de la cei ce ar fi trebuit să‑mi aducă bucurie, căci sunt încredințat, cu privire la voi toți, că bucuria mea este bucuria voastră, a tuturor. Din multă mâhnire și strângere de inimă v‑am scris, cu ochii scăldați în lacrimi, nu ca să vă întristez, ci ca să ajungeți să cunoașteți dragostea nespus de mare pe care o am față de voi. Dacă a adus cineva întristare, nu pe mine m‑a întristat, ci – într‑o anumită măsură, ca să nu exagerez – pe voi toți. Pentru un asemenea om este de ajuns chiar pedeapsa care i‑a fost dată de cei mai mulți dintre voi; așa că acum este mai bine să‑l iertați și să‑l mângâiați, ca să nu fie doborât de prea multă întristare. De aceea, vă rog să vă arătați iarăși dragostea față de el, căci v‑am scris și ca să vă pun la încercare și să văd dacă sunteți ascultători în toate. Dar pe cine iertați voi, iert și eu. Într‑adevăr, ce am iertat eu – dacă a fost ceva de iertat – am iertat pentru voi în fața lui Hristos, ca să nu‑l lăsăm pe Satana să aibă vreun câștig de la noi, căci nu suntem în necunoștință de planurile lui. Când am ajuns la Troas pentru Evanghelia lui Hristos, deși mi se deschisese acolo o ușă în Domnul, n‑am avut liniște în duhul meu fiindcă nu l‑am găsit pe Tit, fratele meu; de aceea mi‑am luat rămas bun de la frați și am plecat în Macedonia. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care, în Hristos, ne poartă mereu în triumf și care prin noi răspândește în orice loc mireasma cunoașterii Lui! Noi suntem mireasma lui Hristos înaintea lui Dumnezeu, atât printre cei ce sunt pe calea mântuirii, cât și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru unii, o mireasmă de moarte, spre moarte; pentru alții, o mireasmă de viață, spre viață. Și cine este destoinic pentru aceste lucruri? Căci noi nu facem negoț cu Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulți, ci vorbim dintr‑o motivație sinceră, ca din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos. Începem iarăși să ne vorbim singuri de bine? Avem cumva trebuință, ca unii, de scrisori de recomandare către voi sau de la voi? Scrisoarea noastră sunteți voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii. Este limpede că sunteți o scrisoare a lui Hristos, trimisă de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe niște table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne. Avem încredințarea aceasta în Dumnezeu, prin Hristos. Nu că noi, prin noi înșine, suntem destoinici să socotim ceva ca venind de la noi. Dimpotrivă, destoinicia noastră vine de la Dumnezeu, care ne‑a și învrednicit să fim slujitori ai unui legământ nou, care nu este al literei, ci al Duhului, căci litera omoară, dar Duhul dă viață. Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă cu litere săpate în piatră, era însoțită de slavă, încât fiii lui Israel nu‑și puteau aținti privirea asupra feței lui Moise din pricina strălucirii chipului său, deși era o strălucire trecătoare, cu cât mai mult slujba Duhului va fi însoțită de slavă? Dacă slujba aducătoare de osândă a fost însoțită de slavă, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de dreptate? În acest caz, prima, deși a fost însoțită de slavă, pălește în comparație cu a doua, a cărei slavă o întrece cu mult. Dacă ceea ce este trecător a fost însoțit de slavă, cu atât mai mult este însoțit de slavă ceea ce dăinuie! Fiindcă avem deci o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală și nu facem ca Moise, care își punea un văl pe față pentru ca fiii lui Israel să nu‑și ațintească privirea asupra sfârșitului slavei trecătoare. Dar mintea lor s‑a împietrit, căci, până în ziua de astăzi, la citirea vechiului legământ rămâne același văl, neridicat, fiindcă vălul este dat la o parte în Hristos. Da, până astăzi, când se citește din Moise, peste inimile lor se află un văl. Dar când vreunul se întoarce la Domnul, vălul este luat. Or, acest Domn este Duhul, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Noi toți privim cu fața descoperită, ca într‑o oglindă, slava Domnului și suntem transformați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Domnul, adică prin Duhul. De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am primit‑o, noi nu cădem de oboseală, ci am lepădat dedesubturile rușinoase, nu umblăm cu vicleșug și nu falsificăm Cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, arătăm adevărul și ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă Evanghelia noastră este acoperită, ea este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, anume pentru necredincioși, a căror minte a orbit‑o dumnezeul veacului acestuia ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei glorioase a lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Isus, Domnul. Noi suntem robii voștri pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să strălucească lumina din întuneric”, a strălucit în inimile noastre ca să fim luminați prin cunoașterea slavei dumnezeiești de pe chipul lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere extraordinară să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. Suntem apăsați, dar nu strâmtorați; descumpăniți, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; doborâți, dar nu omorâți. Purtăm întotdeauna în trupul nostru omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi, cei vii, suntem neîncetat dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viața. Însă fiindcă avem același duh de credință, potrivit cu ceea ce este scris – am crezut, de aceea am vorbit – și noi credem, de aceea și vorbim. Și știm că Cel ce L‑a înviat pe Domnul Isus ne va învia și pe noi împreună cu Isus și ne va înfățișa împreună cu voi. Căci toate se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat de tot mai mulți, să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu. De aceea, nu cădem de oboseală, ci, chiar dacă omul nostru din afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci necazurile noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi, peste măsură și peste așteptări, o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la ce se vede, ci la ce nu se vede, căci ce se vede este trecător, pe când ce nu se vede este veșnic. Știm că, dacă se desface cortul care este locuința noastră pământească, avem o clădire de la Dumnezeu, o locuință veșnică, nefăcută de mână omenească, în ceruri. Și suspinăm în cortul acesta, dornici să ne îmbrăcăm cu locașul nostru ceresc (desigur, dacă nu cumva vom fi găsiți goi atunci când ne vom dezbrăca de cel vechi ). Într‑adevăr, câtă vreme suntem în cortul pământesc, suspinăm sub povară, fiindcă nu dorim să ne dezbrăcăm de trupul acesta, ci să ne îmbrăcăm cu celălalt trup peste acesta, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghițit de viață. Iar Cel ce ne‑a pregătit chiar în vederea acestui lucru este Dumnezeu, care ne‑a dat Duhul ca arvună. Așadar, suntem întotdeauna plini de încredere și știm că, dacă suntem acasă în trup, suntem în pribegie, departe de Domnul, pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere. Suntem plini de încredere și am prefera să nu mai fim acasă în acest trup, ci să fim acasă la Domnul. De aceea ne și străduim să‑I fim plăcuți, fie că suntem acasă, fie că pribegim departe de casă. Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să‑și primească răsplata după binele sau răul pe care‑l va fi făcut când trăia în trup. Fiindcă știm ce este frica de Domnul, căutăm să‑i înduplecăm pe oameni, dar Dumnezeu ne cunoaște bine și sper că și voi ne cunoașteți bine în cugetele voastre. Nu vrem să ne vorbim iarăși de bine înaintea voastră, ci să vă dăm un temei de laudă cu privire la noi, ca să aveți ce să răspundeți celor care se laudă cu înfățișarea, nu cu ce este în inimă. Dacă ne‑am ieșit din minți, pentru Dumnezeu ne‑am ieșit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem. Căci dragostea lui Hristos ne constrânge, fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toți, atunci toți au murit. El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei. Așa că, de acum încolo, nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii; chiar dacă L‑am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuși acum nu‑L mai cunoaștem în felul acesta. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă. Cele vechi s‑au dus, iată că toate s‑au făcut noi. Și toate acestea sunt de la Dumnezeu, care ne‑a împăcat cu El prin Hristos și ne‑a încredințat slujba împăcării: că, adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, fără să țină seama de abaterile ei, și ne‑a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi, așadar, suntem ambasadori ai lui Hristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcați‑vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n‑a cunoscut niciun păcat, El L‑a făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim dreptatea lui Dumnezeu în El. Ca unii care lucrează împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceți în așa fel încât să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Căci El zice: La vremea potrivită, te‑am ascultat; în ziua mântuirii, te‑am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii. Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie criticată. Ci, în toate, arătăm că suntem slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temnițe, în mijlocul tulburărilor din cetăți, în osteneli, în nopți de nesomn, în posturi, în curăție, în cunoaștere, cu îndelungă răbdare, cu bunătate, prin Duhul Sfânt, cu o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, cu armele dreptății, cele de atac și de apărare, în slavă și în ocară, defăimați sau vorbiți de bine. Suntem priviți ca niște înșelători, cu toate că spunem adevărul; ca niște necunoscuți, cu toate că suntem bine cunoscuți; ca unii care mor, și iată că trăim; ca niște pedepsiți, dar nu omorâți; ca niște întristați, dar totdeauna veseli; ca niște săraci, deși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic, dar stăpânind toate lucrurile. Am vorbit deschis cu voi, corintenilor! Ni s‑a lărgit inima. Nu simțămintele noastre față de voi au slăbit, ci ale voastre față de noi. Faceți și voi la fel ca răsplată – ca unor copii ai mei vă vorbesc – lărgiți‑vă și voi! Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși! Căci ce asociere poate fi între dreptate și fărădelege? Sau ce au în comun lumina și întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Beliar? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui viu, după cum a zis Dumnezeu: Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. De aceea: Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți‑vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi! Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic. Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinare a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, cu frică de Dumnezeu! Faceți‑ne loc în inima voastră! N‑am nedreptățit pe nimeni, n‑am păgubit pe nimeni, n‑am înșelat pe nimeni. Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus deja că sunteți în inimile noastre, ca să murim împreună și să trăim împreună. Am o mare încredere în voi. Mă laud cu voi în multe privințe. Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre. Căci și după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n‑a avut nicio odihnă. Am avut tot felul de necazuri: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care îi mângâie pe cei smeriți, ne‑a mângâiat prin venirea lui Tit. Și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost el însuși mângâiat la voi. El ne‑a adus vești despre dorința voastră arzătoare, despre mâhnirea voastră și despre râvna voastră pentru mine, așa că bucuria mea a fost și mai mare. Cu toate că v‑am întristat prin epistola mea, nu‑mi pare rău, dar și dacă mi‑ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v‑a întristat (fie și pentru scurtă vreme) – acum mă bucur, nu pentru că v‑ați întristat, ci pentru că v‑ați întristat spre pocăință. Căci v‑ați întristat după voia lui Dumnezeu, ca să nu aveți nicio pagubă din partea noastră. Într‑adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care nu‑ți pare rău, pe când întristarea lumii aduce moarte. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce însuflețire a trezit în voi! Și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce indignare! Ce frică! Ce dorință arzătoare! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate ați dovedit că sunteți nevinovați în privința aceasta. Așa că, dacă v‑am scris, nu v‑am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea voastră însuflețire pentru noi înaintea lui Dumnezeu. De aceea am fost mângâiați. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne‑am bucurat și mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toți. Și dacă m‑am lăudat cu voi înaintea lui în vreo privință, n‑am fost dat de rușine. Ci, după cum în orice lucru v‑am spus adevărul, tot așa și lauda noastră cu voi înaintea lui Tit a fost adevărată. El are o și mai mare dragoste pentru voi când își aduce aminte de ascultarea voastră, a tuturor, și de primirea pe care i‑ați făcut‑o cu frică și cutremur. Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privințele. Fraților, vă facem cunoscut harul pe care l‑a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. În mijlocul multor încercări și necazuri, bucuria lor nespus de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dăruit de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. Și ne‑au cerut cu mari stăruințe favoarea de a lua parte la strângerea de ajutoare pentru sfinți. Și, peste așteptările noastre, s‑au dăruit pe ei înșiși mai întâi Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. Astfel, l‑am rugat pe Tit ca, după cum a început această binefacere, tot astfel să o ducă la bun sfârșit. După cum sporiți în toate lucrurile – în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi – căutați să sporiți și în această binefacere! Nu spun lucrul acesta ca pe o poruncă, ci ca să pun la încercare, prin râvna altora, temeinicia dragostei voastre. Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S‑a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți. În această privință am un sfat folositor pentru voi, cei care, încă de acum un an, ați început nu numai să faceți, ci să și vreți aceasta: duceți la bun sfârșit ce mai rămâne de făcut, pentru ca pe măsura bunăvoinței să fie și înfăptuirea, potrivit cu ceea ce aveți! Pentru că, dacă există bunăvoință, darul este primit avându‑se în vedere ce are cineva, nu ce n‑are. Nu că alții ar trebui să fie ușurați, iar voi strâmtorați, ci este vorba de un echilibru: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere lipsurile lor, pentru ca și prisosul lor să acopere lipsurile voastre, și astfel să fie un echilibru, după cum este scris: Cel ce strânsese mult n‑avea nimic de prisos, și cel ce puțin nu ducea lipsă. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeași râvnă pentru voi! Căci el nu doar a primit îndemnul nostru, ci, cuprins de o mare însuflețire, a și pornit de bunăvoie spre voi. L‑am trimis cu el și pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspândită în toate bisericile. Mai mult, el a fost ales de biserici să ne fie însoțitor în această lucrare de binefacere, pe care o săvârșim spre slava Domnului și ca o dovadă a bunăvoinței noastre. Vrem să ne ferim în felul acesta, ca să nu fim criticați cu privire la acest belșug de ajutoare de care îngrijim. Căci suntem preocupați de ceea ce este bine nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor. L‑am trimis cu ei pe fratele nostru a cărui râvnă am pus‑o adesea la încercare, în multe împrejurări, și care, de data aceasta, arată mult mai multă râvnă din pricina marii lui încrederi în voi. Astfel, fie că e vorba de Tit, părtașul și tovarășul meu de lucru în mijlocul vostru, fie că e vorba de frații noștri, care sunt trimișii bisericilor și slava lui Hristos, dovediți‑vă dragostea față de ei în fața bisericilor și arătați‑le că avem motive să ne lăudăm cu voi! Cu privire la strângerea de ajutoare pentru sfinți, este de prisos să vă mai scriu. Cunosc, într‑adevăr, bunăvoința voastră, motiv pentru care mă laud cu voi la macedoneni și le spun că Ahaia este pregătită de acum un an. Și râvna voastră i‑a îmbărbătat pe cei mai mulți dintre ei. I‑am trimis totuși pe frați, pentru ca vorbele noastre de laudă cu privire la voi să nu fie zadarnice în această privință, ci să fiți gata, cum am spus; ca nu cumva, dacă vin cu mine macedonenii și vă găsesc nepregătiți, să pățim rușine noi – ca să nu zic voi – în această privință. De aceea, am socotit necesar să‑i rog pe frați să vină mai înainte la voi și să pregătească strângerea binecuvântării promise de voi, ca ea să fie gata, înțeleasă ca binecuvântare, nu ca ceva stors cu sila. Să știți: cine seamănă puțin puțin va secera, iar cine seamănă mult mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inimă, nu cu părere de rău sau din obligație, căci pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu. Și Dumnezeu poate să vă dea din belșug orice har, pentru ca, având totdeauna destul din toate lucrurile, să faceți din belșug fapte bune, după cum este scris: A împărțit, a dat săracilor, dreptatea lui rămâne în veac. Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele dreptății voastre. În felul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu. Căci îndeplinirea acestei slujbe nu numai că acoperă nevoile sfinților, ci duce și la un belșug de mulțumiri către Dumnezeu. Dovada dată de voi sub forma acestui ajutor îi face să‑L slăvească pe Dumnezeu pentru supunerea voastră care însoțește mărturisirea Evangheliei lui Hristos și pentru dărnicia ajutorului vostru față de ei și față de toți. În tot acest timp, ei se gândesc cu dor la voi, în rugăciune, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu față de voi. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nemaipomenit! Eu însumi, Pavel, vă rog, pentru blândețea și bunătatea lui Hristos – eu, cel smerit când sunt de față în mijlocul vostru, dar plin de îndrăzneală împotriva voastră când sunt departe – vă rog să nu mă faceți ca, atunci când voi fi de față, să apelez la îndrăzneala aceea pe care am de gând s‑o întrebuințez împotriva unora care consideră că noi umblăm potrivit firii pământești. Deși trăim în firea pământească, nu ne luptăm potrivit firii pământești, căci armele cu care luptăm noi nu sunt pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să nimicească întăriturile. Noi nimicim izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu, și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. Mai mult, suntem gata să pedepsim orice neascultare, de îndată ce ascultarea voastră va ajunge deplină. Voi vă uitați la înfățișare. Dacă cineva crede că „este al lui Hristos”, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot așa suntem și noi. Și chiar dacă m‑aș lăuda ceva mai mult cu autoritatea pe care ne‑a dat‑o Domnul pentru zidirea voastră, nu pentru nimicirea voastră, tot nu mi‑ar fi rușine. Nu vreau să par că urmăresc să vă înfricoșez prin epistolele mele. „De fapt”, zic ei, „epistolele lui sunt cu greutate și pline de putere, dar prezența lui trupească este moale, iar cuvântul lui este vrednic de dispreț.” Cine gândește așa să aibă în vedere că, așa cum suntem în cuvânt, prin epistolele noastre, când nu suntem de față, tot așa vom fi și în faptă, când vom fi de față! Negreșit, nu avem îndrăzneala să ne comparăm ori să ne punem în rând cu unii dintre cei care se vorbesc singuri de bine. Dar ei, fiindcă se măsoară cu ei înșiși și tot cu ei înșiși se compară, sunt fără pricepere. Noi însă nu ne lăudăm fără măsură, ci după măsura câmpului de lucru pe care ni l‑a însemnat Dumnezeu, încât am putut să ajungem până la voi. Nu ne întindem prea mult, ca și când n‑am fi ajuns până la voi, căci până la voi am ajuns cu Evanghelia lui Hristos. N‑am întrecut măsura, încât să ne lăudăm cu ostenelile altora, ci avem nădejdea că, pe măsură ce credința voastră crește, va spori nespus de mult între voi și lucrarea noastră, potrivit câmpului nostru de lucru. Așa că vom putea propovădui Evanghelia și în ținuturile care sunt dincolo de voi, ca să nu ne lăudăm cu lucrări gata făcute, din câmpul altuia. Cine se laudă să se laude în Domnul. Pentru că nu cine se vorbește singur de bine va fi primit, ci acela pe care Domnul îl vorbește de bine. O, de ați putea suferi puțintică nebunie din partea mea! Așadar, răbdați‑mă! Căci gelozia mea pentru voi este ca gelozia lui Dumnezeu, pentru că v‑am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. Dar mă tem că, după cum șarpele a amăgit‑o pe Eva cu șiretlicul lui, tot așa și gândurile voastre s‑ar putea abate de la sinceritatea și curăția pentru Hristos. Căci, dacă vine cineva și vă propovăduiește un alt Isus, pe care noi nu L‑am propovăduit, sau dacă este vorba să primiți un alt duh decât cel primit sau o altă evanghelie decât cea primită, multă răbdare mai aveți cu el! Dar consider că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de acești minunați apostoli! Chiar dacă sunt nepriceput în vorbire, nu sunt și în cunoaștere, și am arătat lucrul acesta printre voi în tot felul și în toate privințele. Sau am făcut un păcat când m‑am smerit pe mine însumi ca să fiți înălțați voi, fiindcă v‑am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? Am jefuit alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. Și când eram la voi și m‑am găsit în lipsuri, n‑am fost povară nimănui, căci de lipsurile mele s‑au îngrijit frații care veniseră din Macedonia. În toate m‑am ferit și mă voi feri să vă fiu în vreun fel povară. Pe adevărul lui Hristos care este în mine, această pricină de laudă pe care o am nu va fi trecută sub tăcere în ținuturile Ahaiei! De ce? Pentru că nu v‑aș iubi? Dumnezeu știe! Dar ceea ce am făcut voi face și mai departe, ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej de a fi considerați deopotrivă cu noi în lucrurile cu care se laudă. Astfel de oameni sunt apostoli mincinoși, lucrători înșelători, care se dau drept apostoli ai lui Hristos. Și nu este de mirare, căci Satana însuși se dă drept înger de lumină. Nu este mare lucru dacă și slujitorii lui se dau drept slujitori ai dreptății. Sfârșitul lor va fi după faptele lor. Iarăși spun: să nu mă creadă nimeni nebun! Dacă nu, suferiți‑mă cel puțin ca nebun, ca să mă laud și eu un pic! Ce spun în această încercare de a mă lăuda, nu spun după Domnul, ci ca și cum aș vorbi din nebunie. De vreme ce mulți se laudă cu lucruri care țin de firea pământească, mă voi lăuda și eu. De altfel, voi îi răbdați cu plăcere pe nebuni, voi, care sunteți înțelepți. Dacă vă înrobește cineva, dacă vă mănâncă cineva de vii, dacă vă exploatează cineva, dacă vă privește cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, iată că răbdați. Spre rușinea mea o spun: în această privință am fost slabi! Totuși, oricare ar fi lucrurile despre care îndrăznește cineva să se laude – vorbesc din nebunie – îndrăznesc și eu. Sunt ei evrei? Și eu sunt! Sunt ei israeliți? Și eu sunt! Sunt ei sămânța lui Avraam? Și eu sunt! Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Vorbesc ca un ieșit din minți: eu și mai mult. În osteneli, și mai mult; în temnițe, și mai mult; în bătăi, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! De cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori am suferit naufragiu; o noapte și o zi am fost în largul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetate, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între cei care se prefac că sunt frați, în osteneli și necazuri, în nopți albe adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte! Și, pe lângă aceste lucruri, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile. Cine este slab și să nu fiu și eu slab? Cine cade în păcat și eu să nu ard? Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea. Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus [Hristos], care este binecuvântat în veci, știe că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea damascenilor ca să mă prindă, însă am fost dat jos într‑o coșniță, printr‑o fereastră din zid, și am scăpat din mâinile lui. E nevoie să mă laud; nu că ar fi de vreun folos, dar voi trece totuși la vedeniile și descoperirile Domnului. Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost cu trupul, nu știu; dacă a fost fără trup, nu știu – Dumnezeu știe). Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu știu – Dumnezeu știe) a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune și pe care nu‑i este îngăduit unui om să le rostească. Cu un astfel de om mă voi lăuda, dar, în ce mă privește, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile. Și dacă aș vrea să mă laud, n‑aș părea nebun, căci aș spune adevărul, dar mă feresc, ca să nu‑mi pună nimeni în seamă altceva decât ce vede la mine sau ce aude de la mine, dată fiind strălucirea acestor descoperiri. De aceea, ca să nu mă umflu de mândrie, mi s‑a dat o țepușă în trup, un trimis al Satanei, ca să mă pălmuiască și să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori L‑am rugat pe Domnul să o înlăture de la mine, dar El mi‑a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să locuiască în mine. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos. Când sunt slab, atunci sunt tare. Am ajuns nebun, voi m‑ați silit. Se cuvenea să primesc aprecieri din partea voastră, căci, deși nu sunt nimic, n‑am fost deloc mai prejos de acești minunați apostoli. Semnele unui apostol au fost săvârșite între voi cu toată răbdarea, prin semne, puteri și minuni. Într‑adevăr, cu ce ați fost voi puși mai prejos decât celelalte biserici, în afara faptului că eu unul nu v‑am fost povară? O, iertați‑mi nedreptatea aceasta! Iată, sunt gata să vin la voi a treia oară, dar nu vă voi fi povară, căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă! De altfel, nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinți, ci părinții pentru copii. Și eu voi cheltui prea bucuros din ale mele și mă voi cheltui cu totul pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, să fiu iubit mai puțin? Fie și‑așa! Eu, unul, nu v‑am împovărat deloc. Dar, zic ei, ca un om șiret ce sunt, v‑am luat prin vicleșug. Dar am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din cei pe care i‑am trimis la voi? L‑am rugat pe Tit să meargă, iar împreună cu el l‑am trimis pe fratele nostru; a tras Tit vreun folos de la voi? N‑am umblat noi în același duh și pe aceleași urme? De multă vreme vă închipuiți că vrem să ne apărăm înaintea voastră. Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos și toate aceste lucruri, preaiubiților, le spunem pentru zidirea voastră! Căci mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc cum n‑aș vrea, iar eu să fiu găsit de voi cum n‑ați vrea. Mă tem să nu găsesc ceartă, invidie, mânii, ambiții, defăimări, bârfeli, îngâmfări, tulburări. Mă tem ca, atunci când voi veni din nou, să nu mă smerească Dumnezeul meu cu privire la voi și să nu ajung să‑i plâng pe mulți din cei ce au păcătuit mai înainte și nu s‑au pocăit de necurăția, desfrâul și dezmățul la care s‑au dedat. Vin la voi pentru a treia oară. Pe mărturia a doi sau trei martori să fie întemeiată orice pricină. După cum am spus deja când am fost de față a doua oară, la fel și azi, când nu sunt de față, le spun dinainte celor ce au păcătuit și tuturor celorlalți că, dacă mă voi întoarce, voi fi necruțător, fiindcă cereți o dovadă că prin mine vorbește Hristos, care nu este slab față de voi, ci este plin de putere între voi; căci a fost răstignit în slăbiciune, dar trăiește prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel, și noi suntem slabi în El, dar vom trăi cu El, prin puterea lui Dumnezeu față de voi. Pe voi înșivă încercați‑vă dacă sunteți în credință! Pe voi înșivă puneți‑vă la încercare! Nu recunoașteți, în ce vă privește, că Isus Hristos este în voi? Doar dacă nu cumva sunteți lepădați! Însă nădăjduiesc că veți recunoaște că noi nu suntem lepădați. Ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceți nimic rău; nu ca să ne arătăm noi înșine buni, ci ca să faceți binele, chiar dacă noi am ajunge să fim lepădați. Căci nu putem face nimic împotriva adevărului, ci numai pentru adevăr. Ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteți tari. Tocmai pentru aceasta ne rugăm – pentru desăvârșirea voastră. De aceea vă scriu aceste lucruri când nu sunt de față, pentru ca, atunci când voi fi de față, să nu mă port aspru, potrivit cu autoritatea pe care mi‑a dat‑o Domnul pentru zidire, nu pentru nimicire. Încolo, fraților, bucurați‑vă, desăvârșiți‑vă, îmbărbătați‑vă, aveți aceleași gânduri, trăiți în pace, și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi! Spuneți‑vă salutări unii altora cu o sfântă sărutare! Toți sfinții vă trimit salutări. Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! [Amin!] Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr‑un om, ci prin Isus Hristos și prin Dumnezeu Tatăl, care L‑a înviat din morți, și toți frații care sunt împreună cu mine către bisericile din Galatia: Har și pace vouă de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul nostru Isus Hristos, care S‑a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului și Tatălui nostru! A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin! Sunt uluit că treceți așa de repede de la Acela care v‑a chemat prin harul lui Hristos la o altă evanghelie. Nu că ar fi o alta, dar sunt unii care vă tulbură și vor să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer v‑ar propovădui o altă evanghelie decât cea pe care v‑am propovăduit‑o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, zic și acum, din nou: dacă vă propovăduiește cineva o altă evanghelie decât cea pe care ați primit‑o, să fie anatema! Acum, caut eu oare să câștig bunăvoința oamenilor sau, dimpotrivă, a lui Dumnezeu? Caut oare să le fiu pe plac oamenilor? Dacă aș căuta să le fiu pe plac oamenilor, n‑aș fi robul lui Hristos. Vă fac cunoscut, fraților, că Evanghelia propovăduită de mine nu este de origine omenească, pentru că nu de la oameni am primit‑o sau am învățat‑o, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. Ați auzit care era purtarea mea de altădată, în iudaism, cum prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu și căutam s‑o nimicesc și cum înaintasem în iudaism mai mult decât mulți din neamul meu de o vârstă cu mine, căci eram mult mai zelos pentru tradițiile strămoșești. Dar când Dumnezeu, care m‑a pus deoparte din pântecele mamei mele și m‑a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să‑L descopere prin mine pe Fiul Său ca să‑L propovăduiesc printre neamuri, nu m‑am sfătuit cu vreun om, nici nu m‑am suit la Ierusalim, la cei ce erau apostoli înainte de mine, ci m‑am dus degrabă în Arabia, după care m‑am întors din nou în Damasc. Apoi, după trei ani, m‑am suit la Ierusalim ca să fac cunoștință cu Chifa și am rămas la el cincisprezece zile. Dar n‑am văzut pe vreun alt apostol, ci numai pe Iacov, fratele Domnului. Înaintea lui Dumnezeu vă spun: nu mint în ceea ce vă scriu! După aceea, m‑am dus în ținuturile Siriei și Ciliciei. Și eram necunoscut la față bisericilor din Iudeea care sunt în Hristos. Ele doar auzeau spunându‑se: „Cel care ne prigonea odinioară acum propovăduiește credința pe care cândva căuta s‑o nimicească!” Și‑L slăveau pe Dumnezeu pentru mine. Apoi, după paisprezece ani, m‑am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba și l‑am luat cu mine și pe Tit. M‑am suit în urma unei descoperiri și – deoparte, celor mai cu vază – le‑am prezentat Evanghelia pe care o propovăduiesc printre neamuri, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Dar nici măcar Tit, care era cu mine, deși era grec, n‑a fost silit să se circumcidă. Tulburarea s‑a ivit din pricina fraților prefăcuți, furișați printre noi, care s‑au strecurat ca să pândească libertatea pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne ia în robie. Dar n‑am cedat și nu ne‑am supus lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi. Cei considerați ca fiind cineva (oricine ar fi fost ei, îmi este indiferent; Dumnezeu nu caută la fața oamenilor), cei cu vază, așadar, nu mi‑au adăugat nimic. Dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei necircumciși, după cum lui Petru îi fusese încredințată pentru cei circumciși (căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor circumciși făcuse și din mine apostolul neamurilor ), și când au recunoscut harul care‑mi fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, ne‑au întins mie și lui Barnaba mâna dreaptă în semn de colaborare, pentru ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumciși. Numai să ne aducem aminte de cei săraci, ceea ce m‑am și străduit să fac. Dar când a venit Chifa în Antiohia, l‑am înfruntat fățiș, căci era de osândit: înainte de venirea unora de la Iacov, mânca împreună cu neamurile, dar când au venit ei, s‑a retras și s‑a ținut deoparte, fiindcă se temea de cei circumciși. Împreună cu el au început să se prefacă și ceilalți iudei, încât până și Barnaba s‑a lăsat atras în fățărnicia lor. Când am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, i‑am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca neamurile, nu ca un iudeu, cum de îi silești pe cei dintre neamuri să trăiască precum iudeii?” Noi suntem iudei din naștere, nu păcătoși dintre neamuri. Dar fiindcă știm că omul nu este îndreptățit prin faptele Legii, ci prin credința în Isus Hristos, și noi am crezut în Hristos Isus, ca să fim îndreptățiți prin credința în Hristos, nu prin faptele Legii, fiindcă prin faptele Legii nimeni nu va fi îndreptățit. Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Hristos, am fi noi înșine găsiți păcătoși, atunci devine oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci, dacă zidesc iarăși ceea ce am dărâmat, mă dovedesc călcător de Lege. Însă eu, prin Lege, am murit față de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine pentru mine. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă prin Lege se capătă dreptatea, atunci degeaba a murit Hristos. O, galateni nechibzuiți! Cine v‑a fermecat pe voi, sub ochii cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? Numai aceasta vreau să aflu de la voi: prin faptele Legii ați primit voi Duhul sau prin credința în cele auzite? Atât de nechibzuiți sunteți? După ce ați început prin Duhul, acum vreți să sfârșiți prin firea pământească? În zadar ați avut parte de atâtea? Eu cred că nu în zadar. Cel ce vă dăruiește Duhul și face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin credința în cele auzite? După cum Avraam L‑a crezut pe Dumnezeu, și credința i s‑a socotit ca dreptate, înțelegeți deci că fii ai lui Avraam sunt cei care au credință. Scriptura, fiindcă a prevăzut că Dumnezeu îndreptățește neamurile prin credință, i‑a dat mai dinainte lui Avraam această veste bună: Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine. Prin urmare, cei ce au credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios. Dar toți cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem, pentru că este scris: Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă. Și că nimeni nu e îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege este limpede: Cel drept prin credință va trăi. Însă Legea nu se bizuie pe credință; dimpotrivă: Cine face aceste lucruri va trăi prin ele. Hristos ne‑a răscumpărat de sub blestemul Legii făcându‑Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: Blestemat este oricine este atârnat pe lemn – pentru ca binecuvântarea lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus și astfel să primim prin credință Duhul făgăduit. Fraților (ca să iau o pildă din viața de zi cu zi), un testament, fie el și omenesc, odată întărit, nu mai poate fi anulat sau modificat. Or, făgăduințele i‑au fost făcute lui Avraam și seminței lui. Nu zice: „și semințelor”, ca și cum ar fi vorba de mai multe, ci ca și cum ar fi vorba de una: și seminței tale, adică Hristos. Iată ce vreau să zic: testamentul pe care l‑a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi anulat de Legea dată după patru sute treizeci de ani, astfel încât făgăduința să fie nimicită. Căci dacă moștenirea ar veni pe baza Legii, n‑ar mai fi pe baza făgăduinței; însă lui Avraam Dumnezeu i‑a dăruit‑o prin făgăduință. Atunci care e rostul Legii? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânța” căreia I se făcuse făgăduința; ea a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor. Dar mijlocitorul nu are de‑a face cu o singură parte, pe când Dumnezeu este Unul singur. Așadar, este Legea împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s‑ar fi dat o Lege care să poată da viața, cu siguranță dreptatea ar fi venit din Lege. Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduința să le fie dată, prin credința în Isus Hristos, celor ce cred. Înainte de venirea credinței, eram sub paza Legii, închiși în vederea credinței care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne‑a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim îndreptățiți prin credință. După ce a venit credința, nu mai suntem sub acest îndrumător. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus. Toți care în Hristos v‑ați botezat, cu Hristos v‑ați îmbrăcat. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici om liber; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. Și dacă sunteți ai lui Hristos, atunci sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință. Ce spun eu este că, atâta vreme cât moștenitorul este nevârstnic, nu se deosebește cu nimic de un rob: cu toate că este stăpân peste toate, stă sub autoritatea tutorilor și a îngrijitorilor până la vremea hotărâtă de tatăl său. Tot astfel și noi, când eram nevârstnici, eram înrobiți de învățăturile elementare ale lumii. Dar când s‑a împlinit vremea, Dumnezeu L‑a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să‑i răscumpere pe cei de sub Lege, și astfel să căpătăm înfierea. Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ni L‑a trimis în inimi pe Duhul Fiului Său, care strigă: „ Avva!”, adică „Tată!” Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor prin Dumnezeu. Înainte, când nu‑L cunoșteați pe Dumnezeu, ați slujit ca robi celor care, prin natura lor, nu sunt dumnezei. Dar acum, după ce L‑ați cunoscut pe Dumnezeu – mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu – cum de vă întoarceți iarăși la acele învățături elementare, slabe și sărăcăcioase de care vreți să vă lăsați iarăși înrobiți? Voi țineți zile, luni, vremuri și ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. Fraților, vă rog să fiți ca mine, căci și eu sunt ca voi. Nu m‑ați nedreptățit cu nimic. Știți că, prima dată, v‑am propovăduit Evanghelia ca urmare a unei slăbiciuni a trupului, dar n‑ați arătat nici dispreț, nici dezgust față de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu, ci m‑ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Hristos Isus Însuși. Ce s‑a ales de fericirea voastră? Pot da mărturie despre voi că, dacă ar fi fost cu putință, v‑ați fi scos până și ochii și mi i‑ați fi dat. M‑am făcut oare vrăjmașul vostru pentru că v‑am spus adevărul? Nu cu gând bun sunt ei plini de râvnă pentru voi, ci vor să vă despartă de noi, ca să fiți plini de râvnă pentru ei. Bine ar fi să arătați întotdeauna râvnă cu un scop bun, nu numai când sunt eu prezent cu voi. Copilașii mei, din pricina cărora iarăși simt durerile nașterii până când va lua Hristos chip în voi! Cât de mult aș vrea să fiu acum prezent cu voi și să‑mi schimb tonul, căci nu mai știu ce să cred despre voi! Spuneți‑mi voi, care vreți să fiți sub Lege, n‑ascultați voi Legea? Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din cea care era slujnică și unul din cea care era liberă. Dar cel din slujnică s‑a născut în chip firesc, însă cel din femeia liberă s‑a născut prin făgăduință, lucruri care au un înțeles alegoric, căci aceste femei sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naște pentru robie, și este Agar. Agar este muntele Sinai din Arabia și corespunde Ierusalimului de acum, căci este în robie împreună cu copiii săi. Dar cetatea Ierusalimului de sus este liberă, și ea este mama noastră. Fiindcă este scris: Bucură‑te, stearpo, care nu naști! Izbucnește de bucurie și strigă, tu, care nu suferi durerile nașterii! Căci mulți vor fi copiii celei părăsite, mai mulți decât ai celei care are bărbat. Și voi, fraților, ca și Isaac, sunteți copii ai făgăduinței. Și după cum odinioară cel ce se născuse în chip firesc îl prigonea pe cel ce se născuse în chip duhovnicesc, tot așa este și acum. Dar ce zice Scriptura? Izgonește‑i pe slujnică și pe fiul ei, căci fiul slujnicei nu va moșteni împreună cu fiul femeii libere. De aceea, fraților, noi nu suntem copiii slujnicei, ci ai femeii libere. Hristos ne‑a izbăvit ca să avem libertate. Rămâneți deci tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă circumcideți, Hristos nu vă va folosi la nimic. Și dau iarăși mărturie oricărui om care se circumcide că este dator să împlinească toată Legea. Voi, care vreți să fiți îndreptățiți prin Lege, v‑ați despărțit de Hristos; ați căzut din har. Căci noi, cu ajutorul Duhului, așteptăm prin credință dreptatea la care nădăjduim. Căci în Hristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu contează, ci credința care lucrează prin dragoste. Voi alergați bine; cine v‑a tăiat calea ca să n‑ascultați de adevăr? Această formă de înduplecare nu vine de la Cel ce vă cheamă. Puțină drojdie face să dospească toată plămădeala. Eu sunt încredințat în Domnul în ce vă privește că nu veți gândi altfel. Iar cel ce vă tulbură își va purta osânda, oricine ar fi el. Dar eu, fraților, dacă mai propovăduiesc circumcizia, de ce mai sunt prigonit? Atunci, pricina de poticnire a crucii s‑a dus. Și tăia‑s‑ar odată cei ce vă tulbură! Voi ați fost chemați la libertate, fraților. Numai nu faceți din libertate un prilej ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți‑vă unii altora în dragoste! Căci toată Legea se cuprinde într‑o singură poruncă: Să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Dar dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu vă nimiciți unii pe alții! Zic dar: umblați prin Duhul, și astfel nu veți împlini poftele firii pământești! Firea pământească poftește împotriva Duhului, iar Duhul – împotriva firii pământești, căci acestea se împotrivesc una alteia, ca să nu faceți tot ce vreți. Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub Lege. Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: [adulterul,] desfrâul, necurăția, dezmățul, închinarea la idoli, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, ambiția egoistă, mâniile, intrigile, dezbinările, împărțirea în grupuri, invidiile, [uciderile,] bețiile, chefurile și altele de felul acesta. Cu privire la ele vă spun mai dinainte, cum am mai spus: cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Roada Duhului dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea. Legea nu este împotriva unor astfel de lucruri. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și‑au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul! Să nu umblăm după slavă deșartă, întărâtându‑ne unii pe alții și fiind invidioși unii pe alții. Fraților, chiar dacă un om ar cădea într‑o greșeală, voi, cei duhovnicești, să‑l îndreptați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu! Purtați‑vă poverile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos! Dacă vreunul crede că este cineva, cu toate că nu este nimic, se înșală. Fiecare să‑și cerceteze propria lucrare, și atunci va avea motiv de laudă numai în ce‑l privește pe el, și nu măsurându‑se cu altul; căci fiecare își va purta propria lui sarcină. Cine primește învățătură din Cuvânt să facă parte din toate bunurile sale și celui ce‑l învață! Nu vă înșelați: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă pentru firea lui pământească va secera din firea pământească putrezire, dar cine seamănă pentru Duhul va secera din Duhul viață veșnică. Să fim neobosiți în facerea binelui, căci, la vremea cuvenită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Așadar, ori de câte ori avem prilejul, să le facem bine tuturor, și mai ales celor din familia credinței! Priviți cu ce litere mari v‑am scris, chiar cu mâna mea! Toți cei ce vor să facă o impresie bună când e vorba de trup vă silesc să vă circumcideți numai ca să nu fie prigoniți ei pentru crucea lui Hristos. Căci nici ei, care sunt circumciși, nu păzesc Legea, dar doresc ca voi să vă circumcideți ca să se poată lăuda cu trupul vostru. În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine, iar eu, față de lume! Căci în Hristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu contează, ci a fi o creație nouă. Cât despre toți cei care vor urma acest principiu, pace și îndurare să fie peste ei și peste Israelul lui Dumnezeu! De acum încolo nimeni să nu‑mi mai facă necazuri, pentru că port semnele Domnului Isus în trupul meu! Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru, fraților! Amin! Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, către sfinții care sunt în Efes, către cei credincioși în Hristos Isus: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne‑a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Hristos, fiindcă ne‑a ales în El înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea Lui, după ce, din dragoste, ne‑a rânduit mai dinainte pentru înfiere prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda harului Său glorios, pe care ni l‑a dăruit în Cel Preaiubit. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său, pe care l‑a răspândit din belșug peste noi. Prin înțelepciune și pricepere, ne‑a descoperit taina voii Sale, după buna Lui plăcere de care a dat dovadă în Hristos, în vederea planului arătat la împlinirea vremurilor, ca să unească în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte după hotărârea Aceluia care lucrează totul după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care ne‑am pus mai dinainte nădejdea în Hristos. În El și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului – Evanghelia mântuirii voastre – și ați crezut în El, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este arvuna moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. De aceea și eu, de când am auzit despre credința în Domnul Isus care este în voi și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi când vă pomenesc în rugăciunile mele. Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii ca să înțelegeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția moștenirii Lui glorioase în sfinți și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea marii Lui puteri pe care a desfășurat‑o în Hristos, când L‑a înviat din morți și L‑a pus să stea la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice căpetenie, stăpânire, putere, domnie și orice nume care se poate rosti nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. Toate I le‑a pus sub picioare și L‑a pus – deasupra tuturor lucrurilor – cap al Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți. Voi erați morți în abaterile și în păcatele voastre, în care umblați odinioară după mersul lumii acesteia, după stăpânul puterii văzduhului, anume duhul care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când împlineam voile firii pământești și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne‑a iubit, măcar că eram morți în abaterile noastre, ne‑a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți), ne‑a înălțat împreună cu El și ne‑a pus să stăm împreună în locurile cerești în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus. Căci prin har sunteți mântuiți prin credință. Și acest lucru nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le‑a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele. De aceea, voi, care altădată erați neamuri din naștere, numiți necircumciși de către cei care se cheamă circumciși și care sunt circumciși în trup de mâna omului, aduceți‑vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume! Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați departe, ați ajuns aproape prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, după ce a surpat, prin trupul Lui, zidul vrăjmășiei care era la mijloc și care ne despărțea. El a nimicit Legea poruncilor cu rânduielile ei, pentru ca din cei doi să creeze în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace, și să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu într‑un singur trup, prin cruce, după ce a nimicit vrăjmășia prin ea. El a venit și a vestit pace pentru voi, cei de departe, și pace pentru cei de aproape. Căci prin El și unii, și alții avem intrare la Tatăl într‑un Duh. Așadar, voi nu mai sunteți străini sau oaspeți, ci sunteți cetățeni împreună cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra din capul unghiului fiind Însuși Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un templu sfânt în Domnul, prin care sunteți zidiți împreună ca locaș al lui Dumnezeu prin Duhul. Iată de ce eu, Pavel, întemnițatul lui Hristos Isus pentru voi, neamurile… (căci veți fi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi‑a fost dată pentru voi, anume că prin revelație mi‑a fost descoperită această taină, după cum v‑am scris în puține cuvinte. Citindu‑le, puteți vedea cum înțeleg eu taina lui Hristos, care în celelalte generații nu le‑a fost descoperită fiilor oamenilor așa cum le‑a fost revelată în prezent sfinților Lui apostoli și profeți prin Duhul: și anume că neamurile sunt moștenitoare împreună cu noi, parte din același trup și părtașe la aceeași făgăduință în Hristos Isus prin Evanghelie, al cărei slujitor am fost făcut eu după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui. Mie, celui mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi‑a fost dat harul acesta: să vestesc neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos și să‑i luminez pe toți cu privire la isprăvnicia tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a creat toate lucrurile, pentru ca înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu să fie cunoscută acum, prin Biserică, de către căpeteniile și stăpânirile din locurile cerești, după planul de veacuri pe care l‑a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. În El avem îndrăzneală și intrare cu încredere, prin credința în El. De aceea, vă rog să nu vă pierdeți cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră.) … Iată, așadar, de ce îmi plec genunchii înaintea Tatălui [Domnului nostru Isus Hristos], din care își trage numele orice familie în ceruri și pe pământ, și‑L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care sunt lărgimea, lungimea, înălțimea și adâncimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care este mai presus de cunoaștere, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar a Aceluia care poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin! Vă sfătuiesc deci eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într‑un chip vrednic de chemarea pe care ați primit‑o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți‑vă unii pe alții în dragoste și căutați să păstrați unitatea Duhului prin legătura păcii! Este un singur trup și un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, prin toți și în toți. Dar fiecăruia dintre noi harul i‑a fost dat după măsura darului lui Hristos. De aceea se spune: S‑a suit în înălțimi, a luat robia roabă, a dat daruri oamenilor. Și acest S‑a suit ce înseamnă decât că, înainte, S‑a coborât în părțile mai de jos ale pământului? Cel ce S‑a coborât este același cu Cel ce S‑a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile. Și El i‑a dat pe unii apostoli, pe alții profeți, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, pentru pregătirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos, ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire. Dimpotrivă, să spunem adevărul în dragoste și să creștem în El în toate privințele. El, Hristos, este Capul din care tot trupul, bine închegat și strâns legat prin toate încheieturile care îl susțin, își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei și se zidește în dragoste. De aceea vă spun și vă îndemn în Domnul: nu mai trăiți cum trăiesc păgânii, în deșertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată și fiind străini de viața cu Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se află și din pricina împietririi inimii lor! Ei și‑au pierdut orice pic de simțire, s‑au dedat la dezmăț și săvârșesc cu lăcomie tot soiul de necurății. Voi însă nu așa ați învățat despre Hristos, dacă, într‑adevăr, L‑ați ascultat și dacă ați fost învățați de El, potrivit adevărului care este în Isus. În ce privește viața voastră din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare, să vă înnoiți în duhul minții voastre și să vă îmbrăcați în omul cel nou, creat după chipul lui Dumnezeu în dreptatea și sfințenia care vin din adevăr. De aceea, lăsați‑vă de minciună: fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul, pentru că suntem mădulare unii altora! Mâniați‑vă și nu păcătuiți! Să n‑apună soarele peste mânia voastră și să nu‑i dați prilej Diavolului! Cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui ce este bine, ca să aibă ce să împartă cu cel lipsit! Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să le dea har celor ce‑l aud! Să nu‑L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării! Orice amărăciune, orice izbucnire, orice mânie, orice strigare, orice defăimare să piară din mijlocul vostru, împreună cu orice fel de răutate! Dimpotrivă, fiți buni și miloși unii cu alții; iertați‑vă unul pe altul, după cum v‑a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos! Urmați deci pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți! Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne‑a iubit și S‑a dat pe Sine pentru noi ca ofrandă și ca jertfă de un miros plăcut lui Dumnezeu! Desfrânarea, necurăția de orice fel sau lăcomia nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți! Să nu se audă nici vorbe de rușine, vorbe nechibzuite, glume proaste, lucruri care nu se cuvin, ci mai degrabă cuvinte de mulțumire! Căci știți bine că niciun om desfrânat, necurat sau lacom, care este un închinător la idoli, nu are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării! Așadar, să nu vă întovărășiți deloc cu ei! Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii, căci rodul luminii stă în orice bunătate, în dreptate și în adevăr! Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului și nu luați nicidecum parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă osândiți‑le! Căci ar fi rușinos fie și numai să spunem ce fac ei în ascuns. Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina. De aceea zice Scriptura: „Deșteaptă‑te, tu, care dormi, scoală‑te din morți, și Hristos te va lumina!” Luați deci bine seama la felul în care umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți! Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele! De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului! Nu vă îmbătați de vin, care duce la destrăbălare! Dimpotrivă, fiți plini de Duh! Vorbiți între voi cu psalmi, cântări de laudă și cântări duhovnicești, cântând și lăudându‑L pe Domnul din inimă! Mulțumiți‑I întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos! Supuneți‑vă unii altora în frica lui Hristos! Soțiilor, fiți supuse soților voștri ca Domnului, căci soțul este capul soției, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului! După cum Biserica Îi este supusă lui Hristos, tot astfel și soțiile să le fie supuse soților lor în toate privințele! Soților, iubiți‑vă soțiile așa cum a iubit Hristos Biserica și S‑a dat pe Sine pentru ea ca s‑o sfințească, după ce a curățit‑o prin spălarea în apă, prin cuvânt, ca să înfățișeze pentru Sine această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană! Tot astfel trebuie să‑și iubească și soții soțiile, ca pe trupurile lor. Cine își iubește soția se iubește pe sine. Căci nimeni nu și‑a urât vreodată trupul, ci îl hrănește și îl îngrijește cu drag, precum Hristos Biserica; pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, [ carne din carnea Lui și os din oasele Lui ]. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos și Biserică). Așadar, fiecare din voi să‑și iubească soția ca pe sine; și soția să‑și respecte soțul! Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept! Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta – este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință – ca să‑ți fie bine și să trăiești multă vreme pe pământ. Și voi, părinților, nu‑i întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți‑i în disciplina și învățătura Domnului! Robilor, ascultați de stăpânii voștri pământești cu frică și cutremur, cu o inimă sinceră, ca de Hristos! Slujiți‑le nu doar când sunteți sub ochii lor, precum cei ce caută să le fie pe plac oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din tot sufletul voia lui Dumnezeu! Slujiți‑le cu tragere de inimă, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, căci știți că fiecare, rob sau liber, își va primi răsplata de la Domnul după binele pe care l‑a făcut! Și voi, stăpânilor, purtați‑vă la fel cu ei; lăsați amenințările, ca unii care știți că Stăpânul – atât al lor, cât și al vostru – este în cer și că înaintea Lui nu se are în vedere fața omului! Încolo, [fraților,] întăriți‑vă în Domnul și în puterea tăriei Lui! Îmbrăcați‑vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți rezista împotriva uneltirilor Diavolului! Căci lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, a stăpânirilor, a conducătorilor veacului întunecat de acum, a duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul! Stați gata având mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbrăcați cu platoșa dreptății și încălțați cu râvna Evangheliei păcii! Peste toate acestea, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile aprinse ale Celui Rău! Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu! Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri! Vegheați la aceasta cu toată stăruința și cu rugăciune pentru toți sfinții și pentru mine ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt ca să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanțuri sunt, și astfel să vorbesc despre ea cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc! Ca să aflați și voi vești cu privire la mine (anume ce mai fac), Tihic, frate preaiubit și slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul. L‑am trimis la voi tocmai în acest scop: ca să aflați vești despre starea noastră și să vă aducă mângâiere în inimi. Pace tuturor fraților și dragoste împreună cu credință de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Isus Hristos! Harul să fie cu toți cei ce‑L iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos cu o dragoste nepieritoare! [Amin!] Pavel și Timotei, robi ai lui Hristos Isus, către toți sfinții în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii și diaconii: Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! Îi mulțumesc Dumnezeului meu – ori de câte ori îmi aduc aminte de voi în toate rugăciunile pe care le fac mereu cu bucurie pentru voi toți – pentru participarea voastră la vestirea Evangheliei din prima zi până acum. Sunt încredințat că Acela care a început în voi o lucrare bună o va desăvârși până în ziua lui Hristos Isus. Este drept să gândesc astfel despre voi toți, căci vă port în inima mea, fiindcă atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și întărirea Evangheliei sunteți toți părtași cu mine la același har. Martor îmi este Dumnezeu că am față de voi un dor plin de iubirea lui Hristos Isus. Și mă rog ca dragostea voastră să sporească tot mai mult, însoțită de cunoștință și orice pricepere, ca să deosebiți lucrurile vrednice de laudă și astfel să fiți curați și fără pată în ziua lui Hristos, plini de rodul dreptății care vine prin Isus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu. Vreau să știți, fraților, că împrejurările în care mă găsesc au dus mai degrabă la înaintarea Evangheliei, așa încât, în tot pretoriul și pentru toți ceilalți, este limpede că sunt pus în lanțuri pentru Hristos, iar cei mai mulți frați, din pricina lanțurilor mele, și‑au pus încrederea în Domnul și au mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. În timp ce unii Îl propovăduiesc pe Hristos din invidie și din duh de ceartă, alții Îl propovăduiesc din bunăvoință. Unii, din dragoste, știind că sunt rânduit pentru apărarea Evangheliei; ceilalți, din ambiție, Îl vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci cu gând să mai adauge un necaz lanțurilor mele. Și ce dacă? Indiferent cum, fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este vestit, ceea ce mă bucură. Dar mă voi bucura și la gândul că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunea voastră și cu ajutorul Duhului lui Isus Hristos. Aștept cu înfocare și nădăjduiesc că nu voi fi dat de rușine cu nimic, ci că Hristos va fi preamărit cu toată îndrăzneala în trupul meu, acum ca întotdeauna, fie că trăiesc, fie că mor. Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig. Dar dacă am de trăit în trup, am și rod în lucrare; și nu știu ce să aleg. Sunt strâns din două părți: îmi doresc să plec și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi mult mai bine, dar pentru voi este mai necesar să rămân în trup. De altfel, sunt încredințat și știu că voi rămâne și voi trăi cu voi toți pentru înaintarea voastră și pentru bucuria pe care v‑o dă credința, și astfel, prin întoarcerea mea la voi, să aveți în mine un mare prilej de laudă în Hristos Isus. Numai purtați‑vă într‑un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că ajung să vă văd, fie că rămân departe și aud vești despre voi, să știu că rămâneți tari într‑un duh și că luptați cu un suflet pentru credința pe care o dă Evanghelia, fără să vă lăsați în vreo privință înspăimântați de împotrivitori, căci acesta este semnul care pentru ei vestește nimicirea, iar pentru voi mântuirea de la Dumnezeu! Căci cu privire la Hristos, vouă vi s‑a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și suferiți pentru El și să și duceți aceeași luptă pe care ați văzut‑o la mine și pe care acum auziți că o duc. Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo părtășie în Duhul, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți‑mi bucuria deplină și aveți același gând, aceeași dragoste, uniți într‑un suflet și‑un gând! Nu faceți nimic din ambiție sau din slavă deșartă, ci, în smerenie, să‑i priviți pe alții mai presus de voi înșivă! Fiecare din voi să nu aibă în vedere doar foloasele lui, ci și foloasele altora! Între voi să fie gândirea aceasta, care era și în Hristos Isus. El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, n‑a socotit drept un lucru de apucat a fi deopotrivă cu Dumnezeu ci S‑a dezbrăcat de Sine Însuși, a luat chip de rob și s‑a făcut asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S‑a smerit, a fost ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. De aceea și Dumnezeu L‑a înălțat nespus și I‑a dăruit Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să dea mărturie că Isus Hristos este Domn, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Astfel dar, preaiubiții mei, după cum totdeauna ați fost ascultători, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea, duceți până la capăt mântuirea voastră cu frică și cutremur! Căci Dumnezeu este cel care lucrează în voi și voința, și înfăptuirea, după buna Lui plăcere. Faceți toate lucrurile fără murmur și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu fără cusur în mijlocul unei generații ticăloase și stricate, în care străluciți ca niște lumini în lume, ținând cu tărie Cuvântul vieții; și astfel, în ziua lui Hristos, mă voi putea lăuda că nici n‑am alergat și nici nu m‑am ostenit în zadar. Și chiar dacă voi fi turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa și slujba credinței voastre, eu sunt bucuros și mă bucur cu voi toți. Tot astfel și voi fiți bucuroși; bucurați‑vă împreună cu mine! Nădăjduiesc în Domnul Isus să‑l trimit în curând la voi pe Timotei, ca să fiu și eu încurajat când voi avea știri despre voi. N‑am pe nimeni altcineva care să fie de același gând cu mine și care să se preocupe sincer de starea voastră, căci toți umblă după interesul lor, și nu după al lui Isus Hristos. Știți vrednicia lui, cum, asemenea unui copil cu tatăl lui, a slujit împreună cu mine pentru Evanghelie. Pe el, așadar, nădăjduiesc să‑l trimit la voi de îndată ce voi vedea ce întorsătură iau lucrurile cu privire la mine. Și am încredere în Domnul că și eu voi veni în curând. Am socotit necesar să‑l trimit la voi pe Epafrodit, fratele și tovarășul meu de lucru și de luptă, apostolul și slujitorul vostru pentru nevoile mele. Căci îi era foarte dor de voi toți și era foarte mâhnit pentru că aflaserăți că este bolnav. Ce‑i drept, a fost bolnav și foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Și nu numai de el, ci și de mine, ca să n‑am întristare peste întristare. De aceea l‑am și trimis cât mai grabnic, ca să‑l vedeți și să vă bucurați din nou, iar eu să am mai puțină întristare. Primiți‑l deci în Domnul, cu toată bucuria, și prețuiți‑i pe astfel de oameni! Căci pentru lucrarea lui Hristos a fost el aproape de moarte și și‑a pus viața în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine. Încolo, frații mei, bucurați‑vă în Domnul! Mie nu‑mi este greu să vă scriu mereu aceleași lucruri, iar pentru voi este mai sigur așa. Păziți‑vă de câinii aceia; păziți‑vă de lucrătorii aceia răi; păziți‑vă de cei care își mutilează trupul! Căci cei circumciși suntem noi, care aducem închinare prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus și care nu ne bizuim pe cele trupești (măcar că eu unul aș avea motiv să mă bizui și pe lucrurile trupești). Dacă vreun altul crede că se poate bizui pe lucrurile trupești, eu cu atât mai mult: am fost circumcis în a opta zi, sunt din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; după Lege, fariseu; după râvnă, prigonitor al Bisericii; după dreptatea pe care o dă Legea, fără prihană. Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri am ajuns să le socotesc o pierdere de dragul lui Hristos. Ba încă socotesc totul ca o pierdere față de valoarea nespus de mare a cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc un gunoi, ca să‑L câștig pe Hristos și să fiu găsit în El, nu având o dreptate a mea, dată de Lege, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, dreptate dată de Dumnezeu în baza credinței. Vreau să‑L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui, numai să ajung cumva la învierea din morți. Nu că am și dobândit toate acestea sau că am și ajuns desăvârșit, dar caut să le apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraților, eu nu cred că le‑am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându‑mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, către premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus. Astfel trebuie să gândim noi, care suntem desăvârșiți; iar dacă se întâmplă să gândiți altfel, și în acea privință Dumnezeu vă va lumina. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere, să umblăm la fel! Călcați pe urmele mele, fraților, și uitați‑vă bine la cei care se poartă potrivit pildei pe care o aveți în noi! Căci v‑am spus de multe ori și vă mai spun și acum, plângând: mulți se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos, și sfârșitul lor va fi pieirea. Dumnezeul lor este pântecele, slava le este în rușinea lor și se gândesc la lucrurile pământești. Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va schimba starea umilă a trupului nostru și îl va face asemenea trupului Său de slavă prin puterea pe care o are de a‑Și supune toate lucrurile. De aceea, preaiubiții și mult doriții mei frați, bucuria și cununa mea, rămâneți astfel tari în Domnul, preaiubiților! Le îndemn pe Evodia și pe Sintichia să aibă același gând în Domnul, iar pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să le vii în ajutor. Ele au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement și cu ceilalți tovarăși de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în cartea vieții. Bucurați‑vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: bucurați‑vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii! Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cu mulțumire cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri! Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus. Încolo, fraților, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce are nume bun, orice virtute sau lucru vrednic de laudă, acestea să vă preocupe! Ce ați învățat, ce ați primit, ce ați auzit de la mine și ce ați văzut la mine, aceea să faceți! Și Dumnezeul păcii va fi cu voi. M‑am bucurat mult în Domnul că, în sfârșit, v‑ați înnoit iarăși grija față de mine. Vă gândeați voi la așa ceva, dar vă lipsea prilejul. Nu zic lucrul acesta având în vedere lipsurile mele; căci am învățat să fiu mulțumit cu ceea ce am. Știu să trăiesc modest și știu să trăiesc în belșug. În orice împrejurări m‑am deprins să fiu sătul sau flămând, în belșug sau în lipsă. Pot totul prin [Hristos,] Cel ce mă întărește. Dar bine ați făcut că ați fost părtași la strâmtorarea mea. Voi înșivă știți, filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nicio biserică nu mi‑a fost părtașă în ce privește dăruirea și primirea în afară de voi. Căci și în Tesalonic mi‑ați trimis de câteva ori ajutorul de care aveam nevoie. Nu că aș umbla după vreun dar. Dimpotrivă, umblu după rodul care sporește în folosul vostru. Am primit toate cele trimise și sunt în belșug. Am de toate de când am primit prin Epafrodit ce mi‑ați trimis – un miros de mireasmă plăcută, o jertfă bine primită și plăcută lui Dumnezeu. Și Dumnezeul meu să împlinească toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Hristos Isus! A lui Dumnezeu, Tatăl nostru, să fie slava în vecii vecilor! Amin! Spuneți‑i salutări fiecărui sfânt în Hristos Isus! Frații care sunt cu mine vă trimit salutări. Toți sfinții vă trimit salutări, mai ales cei din casa cezarului. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu duhul vostru! [Amin!] Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei către sfinții și frații credincioși în Hristos din Colose: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, [și de la Domnul Isus Hristos]! Îi mulțumim neîncetat lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, când ne rugăm pentru voi, căci am auzit despre credința voastră în Hristos Isus și despre dragostea pe care o aveți față de toți sfinții datorită nădejdii care vă este păstrată în ceruri; despre ea ați auzit mai înainte în Cuvântul adevărului, și anume Evanghelia care a ajuns până la voi. După cum aduce rod și crește în toată lumea, tot astfel lucrează și între voi, din ziua în care ați auzit și ați cunoscut harul lui Dumnezeu în adevăr, cum ați învățat de la Epafras, preaiubitul nostru tovarăș de slujbă. El este un slujitor credincios al lui Hristos pentru voi și ne‑a făcut cunoscută dragostea voastră în Duhul. De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste vești, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoașterea voii Lui – în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească – încât să vă purtați într‑un chip vrednic de Domnul și să‑I fiți plăcuți în orice lucru, aducând rod în tot felul de fapte bune și crescând în cunoașterea lui Dumnezeu, întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru răbdare și îndelungă răbdare deplină. Cu bucurie, aduceți‑I mulțumiri Tatălui, care v‑a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților în lumină! El ne‑a izbăvit de sub puterea întunericului și ne‑a strămutat în Împărăția Fiului Său preaiubit, în care avem răscumpărarea [ și, prin sângele Lui], iertarea păcatelor. El este chipul Dumnezeului nevăzut, Întâiul Născut pus peste toată creația, Căci prin El au fost create toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie tronuri, fie domnii, fie căpetenii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate și toate se țin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Întâiul Născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate. Căci Dumnezeu a găsit de cuviință ca toată plinătatea să locuiască în El și prin El să împace totul cu Sine – făcând pace prin sângele crucii Lui, prin El – atât cele de pe pământ, cât și cele care sunt în ceruri. Și pe voi, care odinioară erați înstrăinați și vrăjmași în cuget prin faptele voastre rele, El v‑a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă înfățișeze înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină; aceasta, negreșit, dacă rămâneți în credință – întemeiați și neclintiți – fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit‑o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer și al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel. Acum mă bucur în suferințele mele pentru voi și, în trupul meu, împlinesc ce lipsește suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica. Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi‑a dat‑o Dumnezeu în folosul vostru, ca să răspândesc din plin Cuvântul lui Dumnezeu, taina ținută ascunsă de veacuri și de generații, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a vrut să le descopere care este bogăția slavei acestei taine între neamuri, anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om cu toată înțelepciunea ca să‑i înfățișăm pe toți oamenii desăvârșiți în Hristos [Isus]. Pentru aceasta mă trudesc și mă lupt după lucrarea Lui, care se manifestă prin mine cu putere. Vreau să știți cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru toți cei care nu m‑au văzut la față, pentru ca inimile lor să primească mângâiere, să fie uniți în dragoste și să capete din plin bogăția siguranței pe care o dă priceperea, ca să cunoască taina lui Dumnezeu [Tatăl], adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii. Spun aceasta pentru ca nimeni să nu vă înșele cu vorbe iscusite. Căci, deși sunt departe cu trupul, cu duhul sunt alături de voi și mă bucur să văd rânduiala care domnește între voi și tăria credinței voastre în Hristos. Astfel, după cum L‑ați primit pe Hristos Isus Domnul, în El să și umblați, fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după cum ați fost învățați, sporind în recunoștință. Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă după tradiția oamenilor, după învățăturile elementare ale lumii, și nu după Hristos. Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii, iar voi sunteți făcuți deplini în El, care este capul oricărei căpetenii și stăpâniri. În El ați fost circumciși nu cu o circumcizie făcută de mâna omului, ci cu circumcizia făcută de Hristos, care constă în dezbrăcarea de trupul supus firii pământești, după ce ați fost îngropați împreună cu El prin botez, prin care ați și înviat împreună cu El prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L‑a înviat din morți. Pe voi, care erați morți în abaterile voastre și în necircumcizia firii voastre pământești, Dumnezeu v‑a adus la viață împreună cu El, după ce ne‑a iertat toate abaterile. A șters înscrisul care era împotriva noastră, cu tot cu rânduielile lui care ne condamnau, și l‑a înlăturat, pironindu‑l pe cruce. A dezbrăcat căpeteniile și stăpânirile și le‑a făcut de ocară în văzul tuturor, triumfând asupra lor prin cruce. Așadar, nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, cu privire la o zi de sărbătoare, de lună nouă sau de sabat; acestea sunt umbra lucrurilor viitoare, însă trupul este Hristos. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, atras de asceză și închinare adusă îngerilor, complăcându‑se în lucruri pe care le‑ar fi văzut, umflat de o mândrie deșartă, din pricina gândurilor firii lui pământești. Un astfel de om nu se ține strâns de Capul din care tot trupul, hrănit și strâns legat, cu ajutorul încheieturilor și al legăturilor, își primește creșterea pe care i‑o dă Dumnezeu. Dacă ați murit împreună cu Hristos față de învățăturile elementare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la rânduieli precum: „Nu lua, nu gusta, nu atinge”? Acestea privesc lucruri menite să piară prin întrebuințare și sunt întemeiate pe porunci și învățături ale oamenilor; ele trec drept înțelepciune prin așa‑zisa închinare, prin asceză și prin asprimea față de trup, dar nu au nicio valoare împotriva răsfățării firii pământești. Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, căutați lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu! Gândiți‑vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ! Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă. Omorâți, așadar, mădularele [voastre] de pe pământ: desfrâul, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este închinare la idoli! Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. În numărul acestor oameni ați fost și voi odată, când trăiați în aceste păcate. Dar acum lăsați‑vă de toate acestea: mânie, furie, răutate, defăimare, vorbe rușinoase care v‑ar putea ieși din gură! Nu vă mințiți unii pe alții, întrucât v‑ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, și v‑ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește în cunoaștere, după chipul Celui ce l‑a creat! Drept urmare, nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, scit, rob sau liber, ci Hristos este totul și în toți. Așadar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu sfinți și preaiubiți, îmbrăcați‑vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare! Îngăduiți‑vă unii pe alții și, dacă unul are motiv să se plângă de altul, iertați‑vă unul pe altul! Cum v‑a iertat Domnul, așa iertați‑vă și voi! Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați‑vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii! Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre! Și fiți recunoscători! Cuvântul lui Hristos să locuiască în voi din belșug! Învățați‑vă și sfătuiți‑vă unii pe alții cu toată înțelepciunea! Cu mulțumire în inimile voastre, cântați‑I lui Dumnezeu psalmi, cântări de laudă și cântări duhovnicești! Și orice faceți, prin cuvânt sau faptă, să faceți totul în Numele Domnului Isus, mulțumindu‑I prin El lui Dumnezeu Tatăl. Soțiilor, fiți supuse soților voștri, cum se cuvine în Domnul! Soților, iubiți‑vă soțiile și nu țineți necaz pe ele! Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, în toate privințele, căci lucrul acesta este plăcut! Părinților, nu‑i întărâtați pe copiii voștri, ca să nu se descurajeze! Robilor, ascultați în toate privințele de stăpânii voștri pământești; nu numai când sunteți sub ochii lor, precum cei ce caută să le fie pe plac oamenilor, ci cu o inimă sinceră, ca unii care vă temeți de Domnul! Orice faceți, să faceți din tot sufletul, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, fiindcă știți că de la Domnul veți primi răsplata moștenirii! Voi Îi slujiți Domnului Hristos, iar cine face răul își va primi plata după răul pe care l‑a făcut; și nu se are în vedere fața omului. Stăpânilor, dați‑le robilor voștri ce este drept și ce li se cuvine, căci știți că și voi aveți un Stăpân în cer! Stăruiți și vegheați în rugăciune, cu mulțumiri! Rugați‑vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvânt, ca să vestesc taina lui Hristos, pentru care, iată, mă găsesc în lanțuri: ca s‑o fac cunoscută așa cum trebuie! Purtați‑vă cu înțelepciune față de cei din afară și răscumpărați vremea! Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să‑i răspundeți fiecăruia! Veștile cu privire la mine le veți afla toate de la Tihic, frate preaiubit și slujitor credincios, tovarășul meu de slujbă în Domnul. L‑am trimis la voi tocmai în acest scop – ca să aflați vești despre noi și să vă aducă mângâiere în inimi – împreună cu Onisim, frate credincios și preaiubit, care este dintre ai voștri. Ei vă vor povesti tot ce se petrece aici. Aristarh, care este întemnițat împreună cu mine, vă trimite salutări; de asemenea, Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care ați primit poruncă să‑l primiți bine dacă vine la voi), și Isus, zis Iust. Ei sunt dintre cei circumciși, singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăția lui Dumnezeu, oameni care mi‑au adus îmbărbătare. Epafras, care este dintre ai voștri, vă trimite salutări. El, rob al lui Hristos Isus, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, ca să stați neclintiți în tot ce ține de voia lui Dumnezeu, desăvârșiți și plini de convingere. Mărturisesc despre el că trudește mult pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru cei din Hierapolis. Luca, doctorul preaiubit, și Dima vă trimit salutări. Spuneți‑le salutări fraților din Laodiceea, Nimfei și bisericii din casa ei! După ce va fi citită această epistolă la voi, faceți în așa fel încât să fie citită și în biserica laodiceenilor; iar voi, la rândul vostru, să citiți epistola care vă va veni din Laodiceea! Și spuneți‑i lui Arhip: „Ia seama la slujba pe care ai primit‑o în Domnul, ca s‑o împlinești!” Salutul l‑am scris eu, Pavel, cu mâna mea. Aduceți‑vă aminte de lanțurile mele! Harul să fie cu voi! [Amin!] Pavel, Silvan și Timotei către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl și în Domnul Isus Hristos: Har și pace [de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos]! Îi mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți și vă amintim în rugăciunile noastre, căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre și de nădejdea neclintită pe care o aveți în Domnul nostru Isus Hristos! Știm, frați preaiubiți de Dumnezeu, că El v‑a ales, fiindcă Evanghelia noastră v‑a fost vestită nu doar cu vorbe, ci și cu putere, prin Duhul Sfânt, și cu multă convingere. De altfel, știți cum ne‑am purtat între voi de dragul vostru. Și voi înșivă ați călcat pe urmele mele și pe ale Domnului, întrucât ați primit Cuvântul în multe necazuri cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt, așa încât ați ajuns o pildă pentru toți credincioșii din Macedonia și din Ahaia. Într‑adevăr, nu doar că, de la voi, Cuvântul Domnului a răsunat în Macedonia și în Ahaia, ci vestea despre credința voastră în Dumnezeu s‑a răspândit pretutindeni, așa încât n‑avem nevoie să mai vorbim de ea. Căci se istorisește cu privire la noi ce primire am avut la voi și cum v‑ați întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat și ca să‑L așteptați din ceruri pe Fiul Său, pe care L‑a înviat din morți – pe Isus, care ne izbăvește de mânia viitoare. Voi înșivă știți, fraților, că venirea noastră la voi n‑a fost zadarnică. După ce am suferit și am fost batjocoriți în Filipi, precum știți, am îndrăznit, cu ajutorul Dumnezeului nostru, să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor zbateri. Căci îndemnul nostru nu izvorăște nici din rătăcire, nici din necurăție, nici din viclenie. Ci, fiindcă Dumnezeu ne‑a găsit vrednici să ne încredințeze Evanghelia, vorbim nu ca să le fim pe plac oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inimile. Într‑adevăr, după cum știți, niciodată n‑am folosit vorbe lingușitoare, n‑am fost mânați de lăcomie (Dumnezeu ne e martor) și n‑am căutat slavă de la oameni – nici de la voi, nici de la alții – deși am fi putut să ne impunem ca apostoli ai lui Hristos; dimpotrivă, ne‑am arătat ca niște copilași în mijlocul vostru. Ca o doică ce‑și crește cu drag copiii, tot astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, am găsit de cuviință să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci și sufletele noastre; atât de scumpi ne ajunseserăți. Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și de truda noastră: în timp ce lucram zi și noapte ca să nu vă împovărăm pe niciunul dintre voi, v‑am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu. Voi și Dumnezeu sunteți martori că am avut o purtare sfântă, dreaptă și fără cusur față de voi, care credeți. După cum știți, am fost pentru fiecare dintre voi ca un tată față de copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam și vă îndemnam să umblați în chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăția și la slava Sa. De aceea și noi Îi mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, l‑ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum și este într‑adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează în voi, cei ce credeți. Voi, fraților, ați călcat pe urmele bisericilor lui Dumnezeu din Iudeea, care sunt în Hristos Isus; pentru că și voi ați suferit din partea celor de un neam cu voi aceleași lucruri pe care le‑au suferit ele din partea iudeilor. Aceștia i‑au omorât pe Domnul Isus și pe profeți, pe noi ne‑au prigonit, nu‑I sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt vrăjmași tuturor oamenilor, căci ne opresc să le vorbim neamurilor, ca să nu fie mântuite, și astfel pun totdeauna vârf păcatelor lor. Dar i‑a ajuns mânia lui Dumnezeu în cele din urmă! Noi, fraților, după ce am fost despărțiți de voi pentru o scurtă vreme, cu fața, dar nu și cu inima, am căutat și mai mult să vă vedem chipul, cu mare dor. Astfel, ne‑am dorit să venim la voi (eu, Pavel, o dată, ba chiar de două ori), dar ne‑a împiedicat Satana. Căci cine este nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de laudă înaintea Domnului nostru Isus la venirea Lui? Oare nu voi? Da, voi sunteți slava și bucuria noastră! De aceea, când n‑am mai putut răbda, am găsit de cuviință să fim lăsați singuri în Atena și vi l‑am trimis pe Timotei, fratele nostru și lucrător împreună cu Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îmbărbăteze în credința voastră, pentru ca nimeni dintre voi să nu se clatine în aceste necazuri, căci voi înșivă știți că la aceasta suntem rânduiți. Și când eram la voi, vă spuneam dinainte că vom suferi necazuri, ceea ce s‑a și întâmplat, după cum știți. De aceea și eu, când n‑am mai putut răbda, am trimis ca să aflu despre credința voastră, ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, iar osteneala noastră să fi ajuns zadarnică. Dar acum a venit Timotei de la voi la noi și ne‑a adus vești bune despre credința și dragostea voastră, că păstrați mereu o plăcută aducere aminte despre noi și că doriți să ne vedeți, după cum și noi dorim să vă vedem pe voi. De aceea, fraților, în toate strâmtorările și necazurile noastre, am fost mângâiați cu privire la voi prin credința voastră; căci acum, dacă voi rămâneți tari în Domnul, noi trăim. Și oare cum am putea să‑I mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi pentru toată bucuria pe care o avem înaintea Dumnezeului nostru, datorită vouă? Zi și noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea chipul și să putem împlini lipsurile credinței voastre. Însuși Dumnezeu, Tatăl nostru, și Domnul nostru Isus [Hristos] să netezească drumul nostru spre voi! Iar pe voi Domnul să vă facă să creșteți și să sporiți în dragoste unii față de alții și față de toți oamenii, după cum și noi sporim în dragoste față de voi, pentru ca inimile voastre să se întărească și să fie fără prihană în sfințenie înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toți sfinții Săi! Amin! Încolo, fraților, vă rugăm și vă îndemnăm, în numele Domnului Isus, să trăiți potrivit învățăturilor primite de la noi cu privire la felul în care trebuie să umblați și să‑I fiți plăcuți lui Dumnezeu, ca să sporiți și mai mult în toate. Știți, într‑adevăr, ce porunci v‑am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de desfrâu; fiecare din voi să știe să‑și stăpânească vasul în sfințenie și cinste, nu în patimi și pofte ca neamurile, care nu‑L cunosc pe Dumnezeu; astfel, nimeni să nu depășească limitele și să‑l înșele pe aproapele său în această privință, căci Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v‑am prevenit și v‑am spus apăsat. Căci Dumnezeu nu ne‑a chemat la necurăție, ci la sfințire. De aceea, cine nesocotește aceste învățături nu pe un om îl nesocotește, ci pe Dumnezeu, care vă dă și Duhul Său cel Sfânt. Cu privire la dragostea frățească nu aveți nevoie să vă scriem, căci voi înșivă sunteți învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții, ceea ce și faceți pentru toți frații din întreaga Macedonie. Dar vă îndemnăm, fraților, să sporiți tot mai mult în ea; căutați să trăiți în liniște, să vă vedeți de ale voastre și să lucrați cu mâinile voastre, după cum v‑am poruncit, pentru ca, astfel, să vă purtați frumos cu cei din afară și să nu duceți lipsă de nimic. Fraților, nu vrem să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n‑au nădejde. Căci, de vreme ce credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu, prin Isus, îi va aduce cu El pe cei ce au adormit. Acest lucru vi‑l spunem prin cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor adormiți. Căci Însuși Domnul, cu un glas poruncitor, ca de arhanghel, și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți împreună cu ei în nori ca să‑L întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați‑vă deci unii pe alții cu aceste cuvinte! Cât despre vremuri și soroace, nu e nevoie să vi se scrie, fraților. Voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Când vor zice: „Pace și siguranță!”, atunci un prăpăd neașteptat se va abate peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și cu niciun chip nu vor scăpa. Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, astfel încât ziua aceea să vină peste voi ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji. Căci cei ce dorm dorm noaptea, și cei ce se îmbată se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei și să avem drept coif nădejdea mântuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne‑a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. De aceea, mângâiați‑vă și zidiți‑vă unii pe alții, după cum și faceți! Vă rugăm, fraților, să‑i onorați pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și vă sfătuiesc. Să‑i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiți în pace unii cu alții! Vă îndemnăm de asemenea, fraților, să‑i mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială, să‑i îmbărbătați pe cei deznădăjduiți, să‑i sprijiniți pe cei slabi, să fiți îndelung răbdători cu toți. Luați seama ca nimeni să nu‑i întoarcă altuia rău pentru rău, ci urmăriți întotdeauna binele, atât între voi, cât și față de toți! Bucurați‑vă întotdeauna! Rugați‑vă neîncetat! Fiți recunoscători în toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi! Nu stingeți Duhul! Nu disprețuiți profețiile, ci cercetați totul și păstrați ce este bun! Feriți‑vă de orice formă de rău! Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin, iar duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără cusur, la venirea Domnului nostru Isus Hristos! Cel ce v‑a chemat este credincios și va face lucrul acesta. Fraților, rugați‑vă și pentru noi! Spuneți‑le salutări tuturor fraților cu o sărutare sfântă! Vă rog fierbinte, înaintea Domnului, ca epistola aceasta să le fie citită tuturor fraților. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! [Amin!] Pavel, Silvan și Timotei către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, și în Domnul Isus Hristos: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! Trebuie să‑I mulțumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi, fraților, după cum se cuvine, deoarece credința voastră crește din belșug, iar dragostea fiecăruia din voi față de ceilalți sporește tot mai mult. De aceea noi ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia și credincioșia voastră în toate prigonirile și necazurile pe care le suferiți. Aceasta este o dovadă clară despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, ca să fiți găsiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți. Fiindcă este drept din partea lui Dumnezeu să aducă necaz peste cei care vă pricinuiesc necaz, iar vouă, celor în necaz, să vă dea odihnă împreună cu noi, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într‑un foc învăpăiat, ca să‑i pedepsească pe cei ce nu‑L cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus [Hristos]. Ei vor avea ca pedeapsă o nimicire veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui, când va veni în ziua aceea ca să fie proslăvit între sfinții Săi și privit cu uimire de toți cei ce au crezut; căci mărturia noastră între voi a fost crezută. De aceea ne și rugăm totdeauna pentru voi ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Lui și, prin puterea Lui, să împlinească în voi orice dorință de a face binele și orice lucrare izvorâtă din credință, pentru ca Numele Domnului nostru Isus [Hristos] să fie proslăvit prin voi, precum și voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru și al Domnului Isus Hristos. În ce privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă clătinați așa de repede în mintea voastră și, de asemenea, să nu vă lăsați tulburați de vreun duh, un cuvânt sau o epistolă care ar fi de la noi – cum că ziua Domnului ar fi venit. Nimeni să nu vă amăgească în vreun fel, căci ziua aceea nu va sosi înainte să fi venit lepădarea de credință și să se fi descoperit omul fărădelegii, fiul pierzării, cel care se împotrivește și se înalță mai presus de orice așa‑zis dumnezeu sau obiect care primește închinare, până acolo încât să se așeze în Templul lui Dumnezeu, dându‑se drept Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri? Și acum știți ce‑l oprește să nu se descopere decât la vremea lui. Taina fărădelegii este deja la lucru; trebuie doar ca cel care îl oprește acum să fie luat din drum. Și atunci se va descoperi cel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și‑l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea celui nelegiuit se va face prin lucrarea Satanei, cu tot felul de minuni, semne și puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării pentru că n‑au primit dragostea de adevăr ca să fie mântuiți. De aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună și astfel să fie osândiți toți cei ce n‑au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire. Noi însă, frați preaiubiți de Domnul, trebuie să‑I mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci Dumnezeu v‑a ales ca prim rod pentru mântuire, în sfințirea făcută de Duhul și credința în adevăr. La aceasta v‑a chemat El, prin Evanghelia noastră, urmând să dobândiți slava Domnului nostru Isus Hristos. Așadar, fraților, rămâneți tari și țineți învățăturile pe care le‑ați primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră! Și Însuși Domnul nostru Isus Hristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne‑a iubit și ne‑a dat prin harul Său o mângâiere veșnică și o bună nădejde, să vă mângâie inimile și să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun! Încolo, fraților, rugați‑vă pentru noi, ca să se răspândească repede Cuvântul Domnului și să fie proslăvit, cum este la voi, și ca să fim izbăviți de oameni rătăciți și răi, căci nu toți au credința! Credincios este Domnul: El vă va întări și vă va păzi de Cel Rău. Cu privire la voi, suntem convinși în Domnul că faceți și veți face cum vă poruncim. Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu și răbdarea lui Hristos! În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraților, să vă țineți departe de orice frate care trăiește în neorânduială, și nu după învățăturile pe care le‑ați primit de la noi. Voi înșivă știți cum trebuie să călcați pe urmele noastre; căci noi n‑am trăit în neorânduială între voi, nici n‑am mâncat fără plată pâinea nimănui, ci cu osteneală și trudă, muncind zi și noapte, ca să nu împovărăm pe niciunul dintre voi. Nu că n‑am avea dreptul acesta, ci fiindcă am vrut să vă dăm în noi înșine o pildă, ca să călcați pe urmele noastre. De altfel, când eram la voi, vă porunceam astfel: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce!” Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se țin de nimicuri. Unor astfel de oameni le poruncim și le spunem în Domnul nostru Isus Hristos să‑și mănânce pâinea lucrând în liniște. Voi însă, fraților, fiți neobosiți în facerea binelui! Iar dacă cineva nu ascultă de cuvântul nostru din această epistolă, însemnați‑vi‑l și să nu aveți legături cu el, ca să‑i fie rușine! Să nu‑l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să‑l sfătuiți ca pe un frate! Domnul păcii să vă dea El Însuși întotdeauna pacea în orice fel! Domnul să fie cu voi toți! Salutul este scris cu mâna mea: de la Pavel. Acesta este semnul din fiecare epistolă; așa scriu eu. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi toți! [Amin!] Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și a lui Hristos Isus, nădejdea noastră, către Timotei, adevăratul meu copil în credință: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu, Tatăl [nostru], și de la Hristos Isus, Domnul nostru! După cum te‑am rugat la plecarea mea în Macedonia, rămâi în Efes, ca să le poruncești unora să nu dea o altă învățătură și nici să nu ia seama la mituri și genealogii fără sfârșit, care mai degrabă dau naștere la dispute decât fac să înainteze planul lui Dumnezeu, cunoscut prin credință! Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr‑o inimă curată, dintr‑o conștiință bună și dintr‑o credință neprefăcută. Unii, fiindcă s‑au îndepărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s‑au dedat la flecării; doresc să fie învățători ai Legii, dar nu înțeleg nici lucrurile despre care vorbesc, nici cele asupra cărora insistă. Noi știm că Legea este bună dacă cineva o folosește legitim, înțelegând că nu pentru cel drept este făcută Legea, ci pentru cei nelegiuiți și răzvrătiți, pentru cei fără evlavie și păcătoși, pentru cei nesfinți și lumești, pentru ucigașii de tată și de mamă, pentru ucigașii de oameni, pentru desfrânați, pentru homosexuali, pentru traficanții de sclavi, pentru mincinoși, pentru cei ce jură strâmb și pentru orice altă faptă contrară învățăturii sănătoase – învățătură potrivită cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi‑a fost încredințată. Îi mulțumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m‑a întărit, fiindcă m‑a socotit vrednic de încredere și m‑a pus în slujba Lui, măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor și un batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neștiință, în necredință! Și harul Domnului nostru s‑a înmulțit peste măsură de mult împreună cu credința și cu dragostea care sunt în Hristos Isus. O, adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul acesta: Hristos Isus a venit în lume ca să‑i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Tocmai de aceea am căpătat îndurare, pentru ca Hristos Isus să‑Și arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă pentru cei ce vor crede în El ca să aibă viață veșnică. Ale Împăratului veșniciilor, ale nepieritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin! Timotei, fiule, îți încredințez această poruncă potrivit profețiilor făcute mai înainte despre tine, ca prin ele să te lupți lupta cea bună având credință și o conștiință curată, pe care unii au părăsit‑o și au naufragiat în ce privește credința. Din numărul lor sunt Imeneu și Alexandru, pe care i‑am dat pe mâna Satanei, ca să se învețe să nu mai hulească. Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată demnitatea. Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința deplină a adevărului. Căci este un singur Dumnezeu și Unul singur este mijlocitor între Dumnezeu și oameni: omul Hristos Isus, care S‑a dat pe Sine răscumpărare pentru toți, ca mărturie la vremea cuvenită. Pentru aceasta am fost pus eu propovăduitor, apostol – spun adevărul [în Hristos], nu mint – și învățător al neamurilor în credință și adevăr. Vreau ca bărbații să se roage în orice loc și să ridice spre cer mâini curate, fără mânie și fără ceartă. Tot astfel, femeile să se împodobească în chip cuviincios, cu modestie și decență, nu cu împletituri de păr, nici cu aur, cu mărgăritare sau cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu‑i dau voie să dea învățătură, nici să aibă stăpânire asupra bărbatului, ci să stea în tăcere. Căci întâi a fost plămădit Adam și apoi Eva. Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, a ajuns să calce porunca. Totuși ea va fi mântuită prin nașterea‑de‑copii; numai să stăruie în credință, în dragoste și în sfințenie, cu toată chibzuința. Adevărat este cuvântul acesta: Dacă râvnește cineva să fie episcop, dorește un lucru bun. Dar trebuie ca episcopul să fie mai presus de orice reproș, bărbatul unei singure soții, cu mintea trează, chibzuit, prezentabil, ospitalier, în stare să‑i învețe pe alții. Să nu fie nici dedat la vin, nici bătăuș, [nici dornic de câștig mârșav,] ci să fie blând, nu certăreț, nu iubitor de bani, să‑și conducă bine casa și să‑și țină copiii în supunere cu toată demnitatea. Căci dacă cineva nu știe să‑și conducă bine propria casă, cum va avea grijă de biserica lui Dumnezeu? Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe și să cadă în osânda Diavolului. Trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor din afară, ca să nu ajungă de ocară și să cadă în cursa Diavolului. Diaconii, de asemenea, trebuie să fie demni, nu cu două fețe, nu băutori de mult vin, nu dornici de câștig mârșav și să păstreze taina credinței cu un cuget curat. Trebuie mai întâi cercetați și apoi să fie diaconi, dacă sunt fără vină. Femeile, de asemenea, trebuie să fie demne, nebârfitoare, cu mintea trează, credincioase în toate lucrurile. Diaconii să fie bărbați ai unei singure soții și să‑și conducă bine copiii și casele lor. Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi își dobândesc o poziție de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus. Îți scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni la tine în curând și ca să știi – în caz că zăbovesc – cum trebuie să te porți în casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului. Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei: „Cel ce s‑a arătat în trup a fost dovedit drept prin Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.” Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință și vor lua seama la duhuri înșelătoare și la învățăturile demonilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni și care sunt însemnați cu fierul roșu în cugetul lor. Ei opresc căsătoria și folosirea mâncărurilor pe care Dumnezeu le‑a făcut ca să fie luate cu mulțumiri de către cei ce cred și cunosc adevărul. Căci tot ce a creat Dumnezeu este bun și nimic nu trebuie lepădat dacă se ia cu mulțumiri; pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune. Dacă le vei pune în vedere fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrănești cu cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat‑o până acum. Ferește‑te de poveștile lumești și băbești! Deprinde‑te să trăiești cu evlavie! Căci deprinderea trupească este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în toate privințele, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare. Adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul acesta! Pentru aceasta ne ostenim și ne luptăm, fiindcă ne‑am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioși. Poruncește și învață aceste lucruri! Nimeni să nu‑ți disprețuiască tinerețea, ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție! Până voi veni, ocupă‑te cu citirea publică și cu îndemnurile și învățătura pe care le dai altora! Nu fi nepăsător față de darul care este în tine, care ți‑a fost dat prin profeție, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor! Pune‑ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește‑te cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți! Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face așa, aceasta va fi spre mântuirea ta și a celor ce te ascultă! Nu‑l mustra pe bătrân, ci sfătuiește‑l ca pe un tată; pe tineri sfătuiește‑i ca pe niște frați, pe femeile bătrâne – ca pe niște mame, pe cele tinere – ca pe niște surori, cu toată curăția! Cinstește‑le pe văduvele care sunt cu adevărat văduve! Dacă o văduvă are copii sau nepoți, aceștia să se deprindă să fie devotați mai întâi față de cei din casa lor și să răsplătească ostenelile părinților, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, și‑a pus nădejdea în Dumnezeu și stăruie zi și noapte în cereri și rugăciuni. Dar cea dedată la plăceri, deși trăiește, este moartă. Poruncește și aceste lucruri, pentru ca văduvele să fie mai presus de orice reproș! Dacă cineva nu se îngrijește de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s‑a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios. O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să nu aibă mai puțin de șaizeci de ani, să fi fost soția unui singur bărbat, să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeți, să fi spălat picioarele sfinților, să‑i fi ajutat pe cei greu încercați, să fi făcut tot felul de fapte bune. Dar pe văduvele mai tinere să nu le primești, pentru că, atunci când pofta le desparte de Hristos, vor să se mărite din nou și își atrag osândă fiindcă își încalcă făgăduința de la început. Totodată, se deprind să fie fără nicio îndeletnicire și să umble din casă în casă; și nu numai că sunt fără nicio îndeletnicire, ci sunt și guralive și iscoditoare, vorbind ce nu trebuie. Vreau deci ca văduvele mai tinere să se mărite, să aibă copii și să‑și administreze bine casa, pentru a nu le da potrivnicilor niciun prilej de batjocură, căci unele s‑au și întors să‑l urmeze pe Satana. Dacă vreo credincioasă [sau vreun credincios] are văduve în familie, să le ajute. Biserica nu trebuie să fie împovărată cu ele, ca să le poată ajuta pe cele care sunt cu adevărat văduve. Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie vrednici de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: Să nu legi gura boului când treieră și: Vrednic este lucrătorul de plata lui. Împotriva unui prezbiter să nu primești învinuire decât pe temeiul a doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc mustră‑i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică! Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus și a îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri fără prejudecăți și fără a fi părtinitor. Să nu‑ți pui mâinile peste nimeni cu grabă și să nu te faci părtaș la păcatele altora; pe tine păzește‑te curat! ( Să nu mai bei numai apă, ci să întrebuințezi și puțin vin, din pricina stomacului și a deselor tale îmbolnăviri.) Păcatele unor oameni sunt evidente și merg înainte la judecată, iar ale altora vin în urma lor. Tot astfel, și faptele bune sunt evidente; iar cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse. Toți cei ce sunt sub jugul robiei să‑i considere pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, pentru ca Numele lui Dumnezeu și învățătura să nu fie vorbite de rău. Iar cei ce au stăpâni credincioși să nu‑i disprețuiască pe motiv că sunt frați, ci să le slujească și mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioși și preaiubiți. Învață‑i pe oameni aceste lucruri și spune‑le apăsat! Dacă cineva le dă oamenilor o altă învățătură și nu se ține de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos și de învățătura care duce la evlavie, este plin de mândrie și nu pricepe nimic: ba încă are boala disputelor și a controverselor, din care se nasc invidia, cearta, defăimările, bănuielile rele, nesfârșitele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricați la minte, lipsiți de adevăr și care consideră că evlavia este un izvor de câștig. [Depărtează‑te de astfel de oameni!] Într‑adevăr, evlavia este un mare câștig atunci când ești mulțumit cu ce ai. Căci noi n‑am adus nimic în lume și nu putem lua nimic din ea. Dacă avem hrană și acoperământ, să fim mulțumiți cu acestea. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care îi cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, și unii, care au râvnit după bani, s‑au rătăcit de la credință și s‑au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri și urmărește dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea! Luptă‑te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori! Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viață tuturor lucrurilor, și înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Ponțiu Pilat, să păzești porunca fără prihană, fără cusur, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, pe care o va dezvălui, la vremea ei, fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuiește într‑o lumină de care nu poți să te apropii, pe care niciun om nu L‑a văzut, nici nu‑L poate vedea; ale Lui să fie cinstea și puterea veșnică! Amin! Pe cei bogați în felul veacului acestuia îndeamnă‑i să nu se îngâmfe și să nu‑și pună nădejdea în bogății nesigure, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug ca să ne bucurăm de ele! Îndeamnă‑i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să împartă cu alții și să‑și strângă astfel drept comoară pentru viitor o bună temelie, ca să apuce adevărata viață! Timoteie, păzește ce ți s‑a încredințat; ferește‑te de vorbăriile lumești și de contrazicerile așa‑zisei „cunoașteri”, pe care unii au mărturisit‑o și s‑au abătut de la credință! Harul să fie cu voi! Amin! Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, după făgăduința vieții care este în Hristos Isus, către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus, Domnul nostru! Îi mulțumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu o conștiință curată, din moși‑strămoși, când te pomenesc neîntrerupt în cererile mele, zi și noapte. Căci îmi amintesc de lacrimile tale și doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s‑a înfiripat întâi în bunica ta Lois și în mama ta, Eunice, și sunt încredințat că și în tine. De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne‑a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. Să nu‑ți fie rușine deci de mărturia cu privire la Domnul nostru, nici de mine, care am fost întemnițat pentru El. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. El ne‑a mântuit și ne‑a făcut o chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne‑a fost dat în Hristos Isus înainte de veșnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea prin Evanghelie. Pentru aceasta am fost pus eu propovăduitor, apostol și învățător [al neamurilor]. Din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi‑e rușine, căci știu în cine am crezut și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I‑am încredințat până în ziua aceea. Modelul de învățătură sănătoasă pe care l‑ai auzit de la mine ține‑l cu credința și dragostea care sunt în Hristos Isus. Lucrul bun care ți s‑a încredințat păzește‑l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi. Știi că toți cei din Asia m‑au părăsit, printre care și Fighel și Ermoghen. Domnul să‑Și verse îndurarea peste casa lui Onisifor, căci de multe ori mi‑a înviorat sufletul și nu i‑a fost rușine de lanțurile mele! Nu numai atât, dar când a fost în Roma, cu multă stăruință m‑a căutat și m‑a găsit. Domnul să‑i facă parte de îndurarea Lui în ziua aceea! Tu știi foarte bine cât ajutor mi‑a dat el în Efes. Deci tu, copilul meu, întărește‑te în harul care este în Hristos Isus! Și ce ai auzit de la mine înaintea multor martori încredințează unor oameni de încredere, care să fie în stare să‑i învețe și pe alții! Suferă împreună cu mine, ca un bun soldat al lui Hristos Isus! Niciun soldat nu se lasă prins cu treburile vieții, dacă vrea să‑i fie pe plac celui ce l‑a înscris la oaste. Și cine luptă la jocuri nu este încununat dacă nu a luptat după reguli. Plugarul care muncește trebuie să fie primul care să‑și primească partea din rod. Cugetă la ce‑ți spun, și Domnul îți va da pricepere în toate lucrurile! Adu‑ți aminte de Isus Hristos cel înviat din morți, născut din sămânța lui David, cum spune Evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un răufăcător! Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veșnică. Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi. Dacă suntem necredincioși, El rămâne totuși credincios, căci nu Se poate tăgădui pe Sine.” Adu ‑le aminte de aceste lucruri și roagă‑i fierbinte înaintea lui Dumnezeu să se ferească de certurile de cuvinte, care nu aduc alt folos decât pieirea celor ce le ascultă! Străduiește‑te să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n‑are de ce să‑i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului! Ferește‑te de vorbăriile lumești; căci cei ce se complac în ele vor înainta și mai mult în necinstirea lui Dumnezeu, și cuvântul lor se va întinde ca o cangrenă. Din numărul acestora sunt Imeneu și Filet, care s‑au abătut de la adevăr. Ei zic că învierea a și avut loc și nimicesc credința unora. Totuși, temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: Domnul îi cunoaște pe cei ce sunt ai Lui și: Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de fărădelege! Într‑o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut. Unele sunt de cinste, iar altele, de ocară. Deci, dacă cineva se curățește de toate acestea, va fi un vas de cinste, sfințit, folositor stăpânului său, pregătit pentru orice lucrare bună. Fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea și pacea împreună cu cei ce‑L cheamă pe Domnul dintr‑o inimă curată! Ferește‑te de întrebările prostești și izvorâte din neștiință, căci știi că dau naștere la controverse! Iar robul Domnului nu trebuie să se țină de controverse, ci să fie blând cu toți, în stare să‑i învețe pe alții, plin de îngăduință răbdătoare, să‑i îndrepte cu blândețe pe împotrivitori, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăință, ca să ajungă la cunoștința deplină a adevărului și să‑și vină în fire, ieșind din cursa Diavolului, de care sunt ținuți captivi, ca să‑i facă voia. Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nerecunoscători, fără evlavie, lipsiți de afecțiune, neînduplecați, bârfitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, trădători, nesăbuiți, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de evlavie, dar tăgăduindu‑i puterea. Depărtează‑te de asemenea oameni! Sunt printre ei unii care se strecoară prin case și le ademenesc pe femeile ușuratice, îngreunate de păcate și frământate de tot felul de pofte. Acestea, deși învață mereu, nu pot ajunge niciodată la cunoștința deplină a adevărului. După cum Iane și Iambre i s‑au împotrivit lui Moise, tot așa și oamenii aceștia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricați la minte și au o credință de osândit. Dar nu vor înainta prea mult; căci nebunia lor va fi văzută de toți, cum a fost și a celor doi. Tu însă ai urmat cu credincioșie învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, stăruința mea, prigonirile și suferințele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconium și în Listra. Știi ce prigoniri am îndurat, dar din toate m‑a izbăvit Domnul. De altfel, toți cei ce vor să trăiască evlavios în Hristos Isus vor fi prigoniți. Dar oamenii răi și înșelători vor înainta și mai mult în rău, îi vor amăgi pe alții și se vor amăgi și pe ei înșiși. Tu să rămâi în lucrurile pe care le‑ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi cine sunt cei de la care le‑ai învățat; din copilărie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să‑ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să dea învățătură, să mustre, să îndrepte, să educe în vederea dreptății, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pregătit și destoinic pentru orice lucrare bună. Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care va judeca viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa: propovăduiește Cuvântul, fii pregătit – fie că timpul îți este prielnic sau nu – mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura! Căci va veni vremea când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă, ci, dornici să‑și gâdile urechile, își vor lua învățători peste învățători, după poftele lor. Își vor abate urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre mituri. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferința, fă‑ți lucrarea de evanghelist și împlinește‑ți slujba! Căci eu urmează să fiu turnat ca o jertfă de băutură, și vremea plecării mele este aproape. M‑am luptat lupta cea bună, mi‑am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății, pe care mi‑o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. Grăbește‑te să vii la mine cât mai curând, căci Dima, din dragoste pentru veacul de acum, m‑a părăsit și a plecat la Tesalonic. Crescens s‑a dus în Galatia, Tit – în Dalmația, și numai Luca este cu mine! Ia‑l pe Marcu și adu‑l cu tine, căci el îmi este de folos în slujire! Pe Tihic l‑am trimis la Efes. Când vei veni, adu‑mi mantaua, pe care am lăsat‑o în Troas, la Carp, și cărțile, mai ales pe cele de piele! Alexandru, fierarul, mi‑a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. Păzește‑te și tu de el, pentru că este cu totul împotriva cuvintelor noastre! La primul meu răspuns de apărare, n‑a fost nimeni cu mine, ci toți m‑au părăsit. Să nu li se țină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a fost alături de mine și m‑a întărit – pentru ca prin mine propovăduirea să ajungă la plinătate și s‑o audă toate neamurile – și astfel am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău și mă va mântui, ca să ajung în Împărăția Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin! Spune‑le salutări Priscăi și lui Aquila și casei lui Onisifor! Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l‑am lăsat bolnav în Milet. Grăbește‑te să vii înainte de iarnă! Eubul și Pudens, Linus, Claudia și toți frații îți trimit salutări. Domnul [Isus] Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! [Amin!] Pavel, rob al lui Dumnezeu și apostol al lui Isus Hristos pentru credința aleșilor lui Dumnezeu și pentru cunoașterea adevărului, care duce la evlavie, în nădejdea vieții veșnice, promise mai înainte de veci de Dumnezeu, care nu minte și care Și‑a descoperit Cuvântul la vremea cuvenită prin propovăduirea care mi‑a fost încredințată după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, către Tit, adevăratul meu copil în credința noastră comună: Har și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus, Mântuitorul nostru! Te‑am lăsat în Creta ca să pui în rânduială celelalte lucruri și să numești prezbiteri în fiecare cetate, după cum ți‑am poruncit: dacă este cineva fără vină, bărbat al unei singure soții, având copii credincioși, care să nu fie învinuiți de destrăbălare sau nesupunere. Căci episcopul, ca ispravnic al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără vină, nu arogant, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuș, nici dornic de câștig mârșav, ci ospitalier, iubitor de bine, chibzuit, drept, devotat, înfrânat, să se țină de Cuvântul adevărat, după învățătura primită, ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să‑i înfrunte pe potrivnici. Într‑adevăr, mai ales printre cei circumciși, sunt mulți nesupuși, flecari și amăgitori, cărora trebuie să li se astupe gura. Ei răvășesc familii întregi, învățându‑i pe oameni ce nu trebuie, pentru un câștig mârșav. Unul dintre ei, chiar profet al lor, a zis: „Cretanii sunt totdeauna mincinoși, fiare rele, pântece leneșe.” Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră‑i cu asprime, ca să fie sănătoși în credință și să nu se țină de povești iudaice și de porunci date de oameni care resping adevărul! Totul este curat pentru cei curați, dar pentru cei întinați și necredincioși nimic nu este curat: atât mintea, cât și conștiința lor sunt întinate. Ei mărturisesc că‑L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc; sunt josnici, răzvrătiți și nepotriviți pentru vreo faptă bună. Tu însă vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă! Cei bătrâni să fie cu mintea trează, demni, chibzuiți, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare! De asemenea, femeile în vârstă să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie bârfitoare sau înrobite de vin, să‑i învețe pe alții ce este bine, ca să le îndrume pe femeile tinere să‑și iubească bărbații și copiii, să fie chibzuite, cu viața curată, să îngrijească de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, ca să nu fie vorbit de rău Cuvântul lui Dumnezeu! De asemenea, sfătuiește‑i pe tineri să fie chibzuiți în toate privințele și fii tu însuți un model de fapte bune! În învățătură, dă dovadă de integritate, demnitate, vorbire sănătoasă și ireproșabilă, pentru ca potrivnicii să rămână de rușine și să nu poată spune nimic rău de noi! Robilor spune‑le să fie supuși stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci să dea dovadă de o credincioșie desăvârșită, ca în toate privințele să facă cinste învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru! Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s‑o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu chibzuință, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde – arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. El S‑a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să‑Și curățească un popor ales, plin de râvnă pentru fapte bune. Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu toată autoritatea! Nimeni să nu te disprețuiască! Adu‑le aminte să fie supuși stăpânirilor și autorităților, să le dea ascultare, să fie gata pentru orice faptă bună, să nu defăimeze pe nimeni, să nu fie certăreți, ci pașnici, arătând blândețe față de toți oamenii. Căci și noi eram cândva fără minte, răzvrătiți, rătăciți, înrobiți de tot felul de pofte și plăceri, trăind în răutate și în invidie, vrednici de dispreț și urându‑ne unii pe alții! Dar când s‑au arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne‑a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în dreptate, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L‑a revărsat peste noi din belșug prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru, pentru ca, odată îndreptățiți prin harul Lui, să ajungem moștenitori ai vieții veșnice, după care nădăjduim. Adevărat este cuvântul acesta, și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei care au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Acestea sunt bune și de folos pentru oameni! Dar de întrebările prostești, de genealogii, de certuri și controverse despre Lege să te ferești, căci sunt nefolositoare și zadarnice! După prima și a doua mustrare, depărtează‑te de cel ce aduce dezbinări, căci știi că un astfel de om este sucit și păcătuiește, scriindu‑și el însuși condamnarea! Când îi voi trimite la tine pe Artemas sau pe Tihic, grăbește‑te să vii la mine în Nicopole, căci m‑am hotărât să petrec iarna acolo! Asigură‑te degrabă că Zenas, juristul, și Apolo își pot continua călătoria, ca să nu ducă lipsă de nimic! Trebuie ca și ai noștri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune pentru nevoile arzătoare, ca să nu fie neroditori. Toți cei ce sunt cu mine îți trimit salutări. Spune‑le salutări celor ce ne iubesc în credință! Harul să fie cu voi toți! [Amin!] Pavel, întemnițat al lui Hristos Isus, și fratele Timotei către preaiubitul Filimon, tovarășul nostru de lucru (și, de asemenea, către sora Apfia și Arhip, tovarășul nostru de luptă), și către biserica din casa ta: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! Îi mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, pentru că am auzit despre dragostea și credința pe care le ai față de Domnul Isus și față de toți sfinții. Îl rog ca participarea ta la credință să se arate prin fapte, în vederea cunoașterii oricărui bine care ne stă în putere pentru Hristos. Într‑adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere datorită dragostei tale, fiindcă, frate, inimile sfinților au fost înviorate prin tine. De aceea, măcar că în Hristos am toată îndrăzneala să‑ți poruncesc ce trebuie să faci, vreau mai degrabă să‑ți fac o rugăminte în numele dragostei, eu, de acum bătrânul Pavel și întemnițat al lui Hristos Isus. Te rog pentru copilul meu pe care l‑am născut în lanțurile mele, pentru Onisim, care altădată ți‑a fost nefolositor, dar care acum ne va fi folositor și ție, și mie. Ți‑l trimit înapoi pe el, inima mea. Aș fi dorit să‑l țin la mine, ca să‑mi slujească în locul tău cât sunt în lanțuri pentru Evanghelie, dar fără învoirea ta n‑am vrut să fac nimic, pentru ca binele pe care mi‑l faci să nu fie silit, ci de bunăvoie. Poate că el a ajuns despărțit de tine pentru o vreme tocmai ca să‑l primești înapoi pentru veșnicie, dar nu ca pe un rob, ca mai înainte, ci mult mai mult, ca pe un frate preaiubit mai ales de mine și cu atât mai mult de tine, atât omenește, cât și în Domnul! Dacă mă socotești tovarășul tău, primește‑l ca pe mine însumi! Iar dacă ți‑a pricinuit vreo pagubă sau îți este dator cu ceva, pune totul în socoteala mea. Eu, Pavel – scriu cu mâna mea – eu voi plăti paguba; ca să nu‑ți mai zic că tu însuți îmi ești dator mie. Da, frate, fă‑mi binele acesta în Domnul: înviorează‑mi inima în Hristos! Ți‑am scris fiindcă sunt încredințat de ascultarea ta și știu că vei face chiar mai mult decât îți zic. Totodată, pregătește‑mi un loc de găzduire, căci nădăjduiesc să vă fiu dăruit datorită rugăciunilor voastre! Epafras, tovarășul meu de temniță în Hristos Isus, îți trimite salutări; tot așa și Marcu, Aristarh, Dima și Luca, tovarășii mei de lucru. Harul Domnului [nostru] Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin! După ce în vechime le‑a vorbit părinților noștri prin profeți în multe rânduri și în multe feluri, la sfârșitul acestor zile Dumnezeu ne‑a vorbit prin Fiul, pe care L‑a pus moștenitor a toate și prin care a făcut lumea. El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui, care le ține pe toate prin cuvântul Său puternic, după ce a făcut curățirea păcatelor, S‑a așezat la dreapta Măririi, în locurile preaînalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un Nume mai minunat decât al lor. Căci căruia dintre îngeri i‑a spus Dumnezeu vreodată: Tu ești Fiul Meu, astăzi Te‑am născut? Și iarăși: Eu Îi voi fi Tată, și El Îmi va fi Fiu? Și iarăși, când aduce în lume pe Cel Întâi Născut, zice: Să I se închine toți îngerii lui Dumnezeu! Și dacă despre îngeri zice: El face pe îngerii Săi vânturi, și pe slujitorii Săi, flacără de foc, despre Fiul zice: Tronul Tău, Dumnezeule, este în veci de veci; toiag de dreptate este toiagul domniei Tale. Ai iubit dreptatea și ai urât nelegiuirea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te‑a uns cu untdelemn de bucurie mai presus de tovarășii Tăi. Și: La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate ca o haină se vor învechi; Ca pe o manta le vei înfășura, ca pe o haină, și se vor schimba, dar Tu ești același, și anii Tăi nu se vor sfârși. Și căruia dintre îngeri i‑a spus El vreodată: Șezi la dreapta Mea până‑i voi pune pe vrăjmașii Tăi reazem picioarelor Tale? Nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise în slujba celor care vor moșteni mântuirea? De aceea, trebuie cu atât mai mult să luăm aminte la cele auzite, ca să nu fim depărtați de ele. Căci, dacă Cuvântul rostit prin îngeri s‑a dovedit neclintit și dacă orice abatere și orice neascultare și‑au primit pedeapsa cuvenită, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care și‑a avut începutul în cuvintele Domnului și care a fost confirmată de cei care au auzit‑o, fiind adeverită de Dumnezeu cu semne, minuni și felurite puteri și cu darurile Duhului Sfânt, împărțite după voia Sa? Căci nu unor îngeri le‑a supus El lumea viitoare despre care vorbim. Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: Ce este omul ca să‑Ți aduci aminte de el sau fiul omului ca să‑l cercetezi? L‑ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, cu slavă și cinste l‑ai încununat, [l‑ai pus peste lucrările mâinilor Tale,] toate le‑ai supus sub picioarele lui. Dacă i‑a supus totul, nu a lăsat nimic care să nu‑i fie supus. Acum însă, nu vedem că i‑ar fi supuse toate. Dar Îl vedem pe Acela care a fost făcut cu puțin mai prejos de îngeri, adică pe Isus, încununat cu slavă și cinste datorită morții pe care a suferit‑o. Astfel, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru toți. Se cuvenea ca, aducând pe mulți fii la slavă, Dumnezeu – pentru care și prin care sunt toate – să‑L desăvârșească prin suferințe pe întemeietorul mântuirii lor. Căci Cel care sfințește și cei sfințiți sunt toți dintr‑Unul singur; de aceea, nu‑I este rușine să‑i numească frați, ci zice: Voi vesti Numele Tău fraților Mei; în mijlocul adunării Îți voi cânta laude. Și iarăși: Îmi voi pune încrederea în El. Și iarăși: Iată, eu și copiii pe care mi i‑a dat Dumnezeu! Astfel, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, și El a fost părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să‑l nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe Diavolul, și să‑i elibereze pe cei care, prin frica morții, erau ținuți în robie toată viața lor. Căci, negreșit, nu îngerilor le vine El în ajutor, ci seminței lui Avraam. Prin urmare, trebuia să Se asemene fraților Săi în toate privințele, ca să devină un mare‑preot îndurător și credincios înaintea lui Dumnezeu, făcând astfel ispășire pentru păcatele poporului. Căci, întrucât El Însuși a suferit, când a fost ispitit, poate să vină în ajutor celor care sunt ispitiți. De aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, luați aminte la Apostolul și Marele‑Preot pe care Îl mărturisim, adică Isus, care a fost credincios Celui care L‑a rânduit, cum a fost și Moise în toată casa Lui. Căci Isus a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăși. (Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu.) Cât despre Moise, el a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu ca slujitor, ca să dea mărturie despre lucrurile care urmau să fie vestite. Dar Hristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu, iar casa Lui suntem noi, dacă ținem [neclintite, până la sfârșit,] încrederea și nădejdea cu care ne lăudăm. De aceea, cum zice Duhul Sfânt: Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, când M‑au ispitit părinții voștri, M‑au pus la încercare și au văzut lucrările Mele vreme de patruzeci de ani! De aceea M‑am scârbit de neamul acesta și am zis: Ei veșnic se rătăcesc cu inima; n‑au cunoscut căile Mele! Așa că am jurat în mânia Mea: nu vor intra în odihna Mea! Luați seama, fraților, ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea și necredincioasă, care să îl despartă de Dumnezeul cel viu, ci îndemnați‑vă unii pe alții în fiecare zi, cât încă se spune „astăzi”, ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului! Căci ne‑am făcut părtași cu Hristos, dacă ținem până la sfârșit învoiala de la început. Când se zice: Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii, cine sunt cei ce s‑au răzvrătit după ce au auzit? Oare nu toți cei care ieșiseră din Egipt sub Moise? Și de cine S‑a scârbit El vreme de patruzeci de ani? Oare nu de cei care păcătuiseră și ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu? Și cui S‑a jurat El că nu vor intra în odihna Lui? Oare nu celor ce s‑au răzvrătit? Așadar, vedem că n‑au putut să intre din pricina necredinței. Să luăm deci bine seama ca nu cumva, câtă vreme rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, să se pomenească vreunul din voi că a sosit prea târziu. Căci și noi am primit vestea bună, asemenea lor. Dar acelora nu le‑a ajutat la nimic cuvântul auzit, pentru că nu s‑au unit în credință cu cei care au ascultat, pe când noi, care am crezut, intrăm în odihnă. După cum a spus: Am jurat în mânia Mea: nu vor intra în odihna Mea! Totuși, lucrările Lui se încheiaseră încă de la întemeierea lumii. Căci spune undeva despre ziua a șaptea astfel: Și Dumnezeu S‑a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui. Și iarăși, pe aceeași temă: Nu vor intra în odihna Mea! Fiindcă rămâne deci ca unii să intre în odihnă și fiindcă cei cărora li s‑a adus întâi vestea bună n‑au intrat în ea din pricina neascultării, Dumnezeu hotărăște iarăși o zi – „astăzi” – zicând prin David, după atâta vreme, după cum s‑a spus: Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile! Căci, dacă le‑ar fi dat Iosua odihnă, nu mai vorbea Dumnezeu după aceea despre o altă zi. Rămâne deci o odihnă‑de‑sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Căci cine a intrat în odihna Lui s‑a odihnit și el de lucrările lui, după cum Dumnezeu S‑a odihnit de lucrările Sale. Să ne grăbim deci să intrăm în acea odihnă, ca să nu cadă nimeni în aceeași pildă de neascultare. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și plin de putere, mai tăios decât orice sabie cu două tăișuri; pătrunde și desparte sufletul de duh și încheieturile de măduvă, judecând simțirile și gândurile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci totul este gol și descoperit în ochii Celui căruia Îi vom da socoteală. Astfel, fiindcă avem un Mare‑Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem tare mărturisirea noastră! Căci nu avem un Mare‑Preot care să nu simtă cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost ispitit în toate privințele ca și noi, dar a rămas fără păcat. Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har și ajutor la vreme de nevoie! Orice mare‑preot, fiind luat dintre oameni, este rânduit în relația cu Dumnezeu, anume să aducă daruri și jertfe pentru păcate. El se poate arăta îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți fiindcă și el este supus slăbiciunii, din pricina căreia trebuie să aducă jertfe pentru păcate atât pentru popor, cât și pentru sine. Dar nimeni nu‑și ia singur cinstea aceasta, ci trebuie să fie chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron. Tot astfel, nici Hristos nu Și‑a luat singur slava de a fi Mare‑Preot, ci o are de la Cel ce I‑a zis: Tu ești Fiul Meu, astăzi Te‑am născut. După cum și în alt loc zice: Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec. El, care în timpul vieții Sale pământești a făcut rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să‑L izbăvească de moarte (fiind ascultat datorită evlaviei Sale ), a învățat ascultarea prin ceea ce a suferit, deși era Fiu. Și, după ce a fost făcut desăvârșit, S‑a făcut pentru toți cei ce ascultă de El sursa unei mântuiri veșnice, căci a fost numit de Dumnezeu Mare‑Preot după rânduiala lui Melhisedec. Asupra celor de mai sus avem multe de zis, lucruri greu de explicat, căci v‑ați făcut greoi la pricepere. Deși se cuvenea să fiți învățători de multă vreme, aveți nevoie să fiți învățați iarăși adevărurile elementare ale cuvintelor lui Dumnezeu; ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. Cine se hrănește cu lapte încă nu s‑a obișnuit cu învățătura despre dreptate, ci este un copil. Hrana tare este însă pentru cei maturi, pentru cei a căror judecată s‑a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele de rău. De aceea, lăsând în urmă învățăturile începătoare despre Hristos, să mergem către maturitate, fără să mai punem iarăși temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, a învățăturii despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morților și judecata veșnică. Și vom face lucrul acesta, dacă va îngădui Dumnezeu. Căci cei care au fost luminați odată, care au gustat din darul ceresc și s‑au făcut părtași Duhului Sfânt, care au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, dar care au căzut în apostazie este cu neputință să fie înnoiți iarăși spre pocăință, fiindcă Îl răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și‑L dau să fie batjocorit. Când pământul se adapă cu ploaia care coboară adesea pe el și rodește o vegetație folositoare celor pentru care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu. Dar dacă rodește spini și mărăcini, este lepădat și aproape de blestem, iar sfârșitul lui este focul. Deși vorbim astfel, preaiubiților, în ce vă privește, suntem convinși că aveți fapte mai bune, care însoțesc mântuirea. Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat‑o pentru Numele Lui voi, care i‑ați ajutat și încă îi ajutați pe sfinți. Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să‑și păstreze nădejdea neclintită până la sfârșit, așa încât să nu fiți leneși, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele. Dumnezeu, când i‑a făcut lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să jure pe cineva mai mare, a jurat pe Sine și a zis: Te voi binecuvânta negreșit și te voi înmulți foarte mult. Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a dobândit ce‑i fusese făgăduit. Oamenii obișnuiesc să jure pe cineva mai mare, iar jurământul este o întărire ce pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei. De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să demonstreze cu prisosință moștenitorilor făgăduinței caracterul nestrămutat al hotărârii Lui, a intervenit cu un jurământ, pentru ca, prin două lucruri nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne stă înainte, pe care o avem ca ancoră a sufletului, neclintită și fermă, care pătrunde dincolo de catapeteasmă, unde a intrat Isus pentru noi, ca înainte‑mergător, după ce a devenit Mare‑Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec. Acest Melhisedec, regele Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care l‑a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul regilor și l‑a binecuvântat, căruia Avraam i‑a dat zeciuială din tot – al cărui nume înseamnă mai întâi „rege al dreptății”, apoi și „rege al Salemului”, adică „rege al păcii” – fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar asemănător Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot de‑a pururi. Vedeți cât de mare a fost acesta, căruia patriarhul Avraam i‑a dat zeciuială din prada de război! Și aceia dintre fiii lui Levi care intră în preoție au poruncă să ia zeciuială de la popor, potrivit Legii, adică de la frații lor, cu toate că și aceștia sunt ieșiți din coapsele lui Avraam. Dar Melhisedec, care nu se trage din ei, a primit zeciuială de la Avraam și l‑a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele. Fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. Dar într‑un caz primesc zeciuială niște oameni muritori; în celălalt, cineva despre care se mărturisește că trăiește. Și, ca să zicem așa, prin Avraam a dat zeciuială și Levi, care primește zeciuiala, căci era încă în coapsele strămoșului său când l‑a întâmpinat Melhisedec pe Avraam. Așadar, dacă desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților, în timpul căreia a primit poporul Legea, ce nevoie era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melhisedec, și nu unul chemat după rânduiala lui Aaron? Pentru că, atunci când se schimbă preoția, se cere numaidecât și o schimbare a Legii. Dar Cel despre care se spun aceste lucruri face parte dintr‑o altă seminție, din care nimeni n‑a slujit altarului, căci este limpede că Domnul nostru provine din Iuda, seminție despre care Moise n‑a zis nimic cu privire la preoție. Lucrul acesta se face și mai limpede dacă, după asemănarea lui Melhisedec, apare un alt preot, pus în slujbă nu printr‑o lege privind descendența trupească, ci prin puterea unei vieți care nu poate fi nimicită. Fiindcă se mărturisește despre El: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. Astfel, pe de o parte, se desființează o poruncă anterioară, din cauza neputinței și inutilității ei (căci Legea n‑a desăvârșit nimic), pe de alta, este introdusă o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Și în măsura în care lucrul acesta nu s‑a făcut fără jurământ – căci, în vreme ce leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus a ajuns preot prin jurământ, datorită Celui care I‑a zis: Domnul a jurat și nu Se va căi: „Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec” – în aceeași măsură Isus S‑a făcut garantul unui legământ mai bun. Ceilalți erau preoți în mare număr, fiindcă moartea îi împiedica să rămână în slujbă. Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preoție netrecătoare și de aceea poate să‑i mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El – pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei. Și tocmai un astfel de Mare‑Preot ne trebuia: sfânt, neatins de rău, neîntinat, separat de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri, care n‑are nevoie, zi de zi, asemenea celorlalți mari‑preoți, să aducă jertfe mai întâi pentru păcatele proprii și apoi pentru cele ale poporului, căci lucrul acesta l‑a făcut o dată pentru totdeauna când S‑a adus pe Sine Însuși ca jertfă. Într‑adevăr, Legea pune mari‑preoți pe niște oameni cu slăbiciuni, dar cuvântul jurământului făcut după darea Legii Îl pune preot pe Fiul, care a fost făcut desăvârșit pe vecie. Punctul principal al celor spuse mai sus este că avem un astfel de Mare‑Preot care S‑a așezat la dreapta tronului Măririi, în ceruri, ca slujitor al sanctuarului, al adevăratului cort, pe care l‑a ridicat Domnul, nu un om. Orice mare‑preot este rânduit să aducă daruri și jertfe. De aceea, era nevoie ca și El să aducă ceva. Dacă ar fi pe pământ, nici n‑ar fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. Ei slujesc o reprezentare și o umbră a sanctuarului ceresc, după cum a fost înștiințat Moise de Dumnezeu, când urma să ridice cortul: Ia seama, i s‑a zis, să faci totul după modelul care ți‑a fost arătat pe munte! Dimpotrivă, Hristos a dobândit o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, fiindcă a fost statornicit pe baza unor făgăduințe mai bune. De altfel, dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, n‑ar mai fi fost nevoie de un al doilea. Dar când îi mustră, Dumnezeu zice: Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou, nu ca legământul pe care l‑am făcut cu părinții lor în ziua când i‑am luat de mână ca să‑i scot din țara Egiptului. Pentru că n‑au rămas în legământul Meu, nici Eu nu M‑am mai îngrijit de ei, zice Domnul. Ci iată legământul pe care‑l voi încheia cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în cugetul lor și le voi scrie în inima lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. Și nu va mai învăța nimeni pe semenul său ori pe fratele său zicând: „Cunoaște pe Domnul!”, căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. Pentru că voi fi îndurător cu nelegiuirile lor și de păcatele [și fărădelegile] lor nu‑Mi voi mai aduce aminte. Când zice legământ nou, arată că cel dintâi este învechit. Iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de pieire. Primul legământ avea și el rânduieli pentru slujbă și un sanctuar pământesc. A fost ridicat un cort: în prima încăpere erau sfeșnicul, masa și pâinile pentru înfățișare. Acesta se chema Locul Sfânt. După a doua catapeteasmă se afla o încăpere numită Locul Preasfânt, care avea altarul tămâierii, de aur, și Chivotul Legământului, ferecat cu aur. În chivot erau un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele legământului. Deasupra chivotului se aflau heruvimii slavei, care umbreau Capacul Ispășirii, lucruri despre care nu avem acum vreme să vorbim în amănunt. Odată pregătite lucrurile acestea astfel, preoții intrau mereu în prima încăpere ca să împlinească slujbele. Dar în a doua încăpere intra numai marele‑preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aducea pentru sine și pentru păcatele din neștiință ale poporului. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că încă nu se arătase calea spre sanctuar, câtă vreme încă stătea în picioare primul cort. Acestea erau un simbol pentru vremea de acum, când se aduc daruri și jertfe care nu pot duce la desăvârșire conștiința închinătorului. Aceste rânduieli exterioare au de‑a face doar cu mâncăruri, băuturi și felurite îmbăieri, fiind rânduite până la vremea îndreptării. Dar Hristos, devenit Mare‑Preot al bunurilor viitoare, prin cortul mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mână omenească (adică nu face parte din această creație), nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său a intrat în sanctuar, o dată pentru totdeauna, după ce a dobândit o răscumpărare veșnică. Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei junci, stropită peste cei întinați, aduc sfințire, spre curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S‑a adus pe Sine jertfă fără pată lui Dumnezeu, va curăți conștiința noastră de faptele moarte, ca să‑I slujim Dumnezeului celui viu! Tocmai de aceea Isus este Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea suferită pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub primul legământ, cei chemați să capete făgăduința unei moșteniri veșnice. Căci oriunde este un testament, trebuie să aibă loc moartea celui ce l‑a făcut. Pentru că un testament intră în vigoare după moartea lui, căci n‑are nicio putere câtă vreme trăiește cel ce l‑a făcut. De aceea nici primul legământ n‑a fost încheiat fără sânge. După ce Moise a rostit înaintea întregului popor toate poruncile, potrivit Legii, a luat sânge de viței și de țapi cu apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul, zicând: Acesta este sângele legământului pe care l‑a poruncit Dumnezeu pentru voi. De asemenea, a stropit cu sânge cortul și toate vasele de slujbă. După Lege, aproape toate lucrurile sunt curățite cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare. Era nevoie deci ca reprezentările lucrurilor din ceruri să fie curățite în felul acesta, iar lucrurile cerești însele să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n‑a intrat într‑un sanctuar făcut de mâna omului, reprezentare a celui adevărat, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca marele‑preot, care intră în sanctuar an de an cu sânge care nu este al lui, fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dimpotrivă, El S‑a arătat o singură dată, la sfârșitul veacurilor, ca să înlăture păcatul prin jertfa Sa. Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot astfel și Hristos, după ce S‑a adus pe Sine jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, dar nu în vederea păcatului, ci pentru cei ce‑L așteaptă, în vederea mântuirii. Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea propriu‑zisă a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat, an de an, să‑i facă desăvârșiți pe cei ce se apropie de Dumnezeu. Altfel, n‑ar fi încetat oare aducerea lor dacă închinătorii, odată curățiți, n‑ar mai fi avut conștiința păcatelor? Dar tocmai prin ele se face amintirea păcatelor an de an; căci este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor să îndepărteze păcatele. De aceea, când vine în lume, Hristos zice: Jertfă și ofrandă n‑ai voit, ci Mi‑ai pregătit un trup; arderi‑de‑tot și jertfe pentru păcat nu Ți‑au fost pe plac. Atunci am zis: „Iată‑Mă, în sulul cărții este scris despre Mine, vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis mai întâi: Jertfe și ofrande, arderi‑de‑tot și jertfe pentru păcat n‑ai voit, nici nu Ți‑au fost pe plac (jertfe aduse după Lege), a zis apoi: Iată‑Mă, vin să fac voia Ta! Astfel desființează rânduiala dintâi, ca să o pună în loc pe a doua. Prin această „voie” suntem sfințiți noi, prin aducerea ca jertfă a trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna. Și, pe când orice preot slujește în fiecare zi și aduce în mod repetat aceleași jertfe, care niciodată nu pot șterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus pentru totdeauna o singură jertfă pentru păcate, S‑a așezat la dreapta lui Dumnezeu și așteaptă de acum înainte ca vrăjmașii Lui să‑I fie făcuți reazem picioarelor Lui. Căci printr‑o singură ofrandă El i‑a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. Despre acest lucru ne dă mărturie și Duhul Sfânt, căci, după ce zice: Iată legământul pe care‑l voi încheia cu ei după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în cugetul lor, adaugă: Iar de păcatele și de fărădelegile lor nu‑Mi voi mai aduce aminte. Dar, acolo unde este iertarea acestora, nu mai este nevoie de o ofrandă pentru păcat. Așadar, fraților, fiindcă avem îndrăzneală să intrăm în sanctuar prin sângele lui Isus, pe calea cea nouă și vie pe care ne‑a deschis‑o prin catapeteasmă, adică prin trupul Său, și fiindcă avem un Preot însemnat pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă sinceră, cu credință deplină, cu inimile curățite de o conștiință vinovată și cu trupurile spălate cu apă curată! Să ținem neclintită mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința! Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune, fără a neglija adunarea noastră, cum au unii obiceiul! Dimpotrivă, să ne îndemnăm unii pe alții, și aceasta cu atât mai mult, cu cât vedeți că se apropie Ziua! Căci, dacă păcătuim în mod voit după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci o așteptare înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care‑i va mistui pe împotrivitori. Cine a încălcat Legea lui Moise trebuia să fie omorât fără milă pe baza mărturiei a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră credeți că va fi pedeapsa de care va avea parte acela care Îl calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, nesocotește sângele legământului cu care a fost sfințit și Îl batjocorește pe Duhul harului? Căci știm cine este Cel ce a zis: A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti! Și iarăși: Domnul va judeca pe poporul Său. Cumplit lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu! Aduceți‑vă aminte de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați, ați dus o mare luptă, însoțită de suferințe: uneori ați fost ținta publică a ocărilor și necazurilor, iar alteori le‑ați fost alături celor care au avut parte de ele. Ați suferit alături de cei întemnițați și ați acceptat cu bucurie să vă fie luate averile, știind că aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuie. Nu renunțați la îndrăzneala voastră, care va avea o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de statornicie pentru ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să dobândiți ce v‑a fost făgăduit. Încă puțin, foarte puțin; Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. Dar cel drept prin credință va trăi. Însă, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu‑Și găsește plăcerea în el. Noi însă nu suntem dintre aceia care dau înapoi, ca să piară, ci dintre aceia care au credință pentru mântuirea sufletului. Și credința este realitatea lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd. Datorită ei au primit cei din vechime o bună mărturie. Prin credință înțelegem că lumea a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că ce se vede n‑a fost făcut din lucruri care se văd. Prin credință I‑a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât cea a lui Cain. Prin ea a primit el mărturie că este drept, căci Dumnezeu a primit darurile lui; prin ea el încă vorbește, chiar dacă este mort. Prin credință a fost strămutat Enoh, ca să nu vadă moartea, și n‑a mai fost de găsit, pentru că l‑a strămutat Dumnezeu, dar înainte de strămutarea lui a primit mărturia că Îi este plăcut lui Dumnezeu. Fără credință este cu neputință să‑I fim plăcuți. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că îi răsplătește pe cei ce‑L caută. Prin credință Noe, înștiințat fiind despre lucruri care încă nu se vedeau și cuprins de o teamă sfântă, a pregătit o arcă pentru mântuirea casei sale; prin credință a osândit lumea și a ajuns moștenitor al dreptății care se capătă prin credință. Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într‑un loc pe care urma să‑l ia drept moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe încotro merge. Prin credință a peregrinat el prin țara făgăduinței ca printr‑un ținut străin și a locuit în corturi ca Isaac și Iacov, care erau moștenitori împreună cu el ai aceleiași făgăduințe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. Prin credință Avraam, deși Sara era stearpă, a primit putere să zămislească în ciuda vârstei trecute, fiindcă L‑a socotit vrednic de încredere pe Cel ce făcuse făgăduința. De aceea, dintr‑un singur om, și acela aproape mort, s‑au născut urmași în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe țărmul mării, care nu se poate număra. În credință au murit toți aceștia, fără să fi primit lucrurile făgăduite; doar le‑au văzut de departe, le‑au salutat și au mărturisit că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce vorbesc astfel dau de înțeles că sunt în căutarea unei patrii. Dacă le‑ar fi stat gândul la cea din care ieșiseră, ar fi avut vreme să se întoarcă. Dar ei își doresc o patrie mai bună, adică una cerească. De aceea lui Dumnezeu nu‑I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le‑a pregătit o cetate. Prin credință l‑a adus Avraam pe Isaac jertfă, când a fost pus la încercare; el, care primise făgăduințele, se pregătea să‑l aducă jertfă pe singurul său fiu, despre care se spusese: În Isaac sămânța ta va avea un nume. Socotea că Dumnezeu poate să‑l învie și din morți, drept care l‑a primit înapoi ca înviat din morți. Prin credință i‑a binecuvântat Isaac pe Iacov și pe Esau cu privire la lucrurile viitoare. Prin credință Iacov, când trăgea să moară, i‑a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif și s‑a închinat, rezemat pe vârful toiagului său. Prin credință Iosif, când i s‑a apropiat sfârșitul, a pomenit de ieșirea fiilor lui Israel din Egipt și a dat porunci cu privire la oasele sale. Prin credință Moise a fost ascuns trei luni de părinții lui după naștere, pentru că vedeau că era frumos copilul și nu s‑au lăsat înspăimântați de porunca regelui. Prin credință Moise, când s‑a făcut mare, n‑a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai degrabă să sufere cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea că ocara lui Hristos este o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii ațintiți spre răsplătire. Prin credință a părăsit Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că era neabătut, ca și când L‑ar fi avut înaintea ochilor pe Cel Nevăzut. Prin credință a sărbătorit Paștele și a făcut stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul să nu se atingă de cei întâi născuți ai lor. Prin credință au străbătut ei Marea Roșie ca pe uscat, în timp ce egiptenii, când au încercat s‑o treacă, au fost înghițiți. Prin credință au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost înconjurate șapte zile. Prin credință n‑a pierit desfrânata Rahav împreună cu cei care n‑au crezut, căci ea le‑a primit pe iscoade cu bunăvoință. Și câte aș mai putea zice, însă nu mi‑ar ajunge vremea dacă aș vrea să povestesc despre Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel și profeți! Prin credință au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințe, au închis gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s‑au vindecat de boală, au fost viteji în luptă, au pus pe fugă oștirile străine. Femeile i‑au primit înapoi pe cei care muriseră și care au înviat; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n‑au vrut să primească izbăvirea și au fost torturați. Alții au suferit batjocuri și biciuiri, ori chiar lanțuri și temniță, au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capră, lipsiți, prigoniți, chinuiți – ei, de care lumea nu era vrednică – rătăcind prin pustietăți, în munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului. Toți aceștia, deși au fost apreciați pentru credința lor, n‑au primit ce le fusese făgăduit, căci Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi. De aceea și noi, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm stăruitor în cursa care ne stă înainte. Să privim țintă la Întemeietorul și Desăvârșitorul credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria ce Îi era pusă înainte, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și S‑a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu! Luați aminte la Cel care a răbdat din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare, ca să nu obosiți și să vă descurajați în sufletul vostru! Voi încă nu v‑ați împotrivit până la sânge în lupta cu păcatul și ați uitat îndemnul pe care vi‑l dă ca unor fii: Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului și nu te descuraja când ești mustrat de El! Căci Domnul îl pedepsește pe cel pe care‑l iubește și îl ceartă pe orice fiu pe care‑l primește. Îndurați pedeapsa: Dumnezeu Se poartă astfel cu voi fiindcă sunteți fiii Lui! Într‑adevăr, care este fiul pe care nu‑l pedepsește tatăl său? Dacă ați fi scutiți de pedeapsa de care toți au parte, ați fi copii nelegitimi, nu fii. Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne‑au pedepsit și le‑am dat cinstea cuvenită, nu ne vom supune cu atât mai mult Tatălui duhurilor, ca să trăim? Ei ne pedepseau pentru puține zile, după cum găseau de cuviință, dar Dumnezeu ne pedepsește cu folos, ca să ne facă părtași sfințeniei Sale. La început, nicio pedeapsă nu pare motiv de bucurie, ci de întristare; dar mai pe urmă aduce rodul pașnic al dreptății în cei care au trecut prin școala ei. De aceea, întăriți mâinile obosite și genunchii slăbănogiți; croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca piciorul care șchiopătează să nu se scrântească, ci mai degrabă să fie vindecat! Urmăriți pacea cu toți oamenii, precum și sfințirea, fără de care nimeni nu‑L va vedea pe Domnul! Vegheați ca nimeni să nu ajungă lipsit de harul lui Dumnezeu; nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să aducă tulburare și mulți să fie întinați de ea! Nimeni să nu fie desfrânat sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și‑a vândut dreptul de întâi născut! Știți că mai pe urmă, când a vrut să moștenească binecuvântarea, a fost respins. N‑a mai fost loc pentru o schimbare, cu toate că o ceruse cu lacrimi. Voi nu v‑ați apropiat de un munte care se poate atinge și care era cuprins de foc, nici de întuneric, neguri și furtună, nici de sunetul trâmbiței, nici de un glas care vorbea în așa fel, încât cei ce l‑au auzit au cerut să nu li se mai vorbească (pentru că nu puteau suporta porunca aceasta: „Și o fiară, dacă se va atinge de munte, să fie ucisă cu pietre.” Și atât de înfricoșătoare era priveliștea, încât Moise a zis: „ Sunt îngrozit și tremur”). Voi însă v‑ați apropiat de muntele Sionului și de Ierusalimul ceresc, cetatea Dumnezeului celui viu, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare și de Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepți, făcuți desăvârșiți, de Isus, Mijlocitorul noului legământ, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel. Luați seama ca nu cumva să‑L respingeți pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă n‑au scăpat aceia care s‑au ferit de Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai puțin vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri, al cărui glas a clătinat pământul odinioară și care a făgăduit astfel: Voi zgudui încă o dată nu doar pământul, ci și cerul. Cuvintele încă o dată arată schimbarea lucrurilor care pot fi clătinate, adică a lucrurilor create, ca să rămână cele de neclătinat. De aceea, fiindcă primim o împărăție care nu se clatină, să‑I fim recunoscători lui Dumnezeu și să‑I aducem astfel o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor! Dragostea frățească să dăinuie! Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci prin ea unii i‑au găzduit, fără să știe, pe îngeri! Aduceți‑vă aminte de cei întemnițați ca și cum voi înșivă ați fi întemnițați împreună cu ei; de cei chinuiți, ca unii care trăiți voi înșivă în trup! Căsătoria să fie ținută în toată cinstea și patul să fie nespurcat, căci pe desfrânați și pe adulteri îi va judeca Dumnezeu! Să nu fiți iubitori de bani! Mulțumiți‑vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: Nicidecum nu te voi lăsa, cu niciun chip nu te voi părăsi, așa că îndrăznim să zicem: Domnul este ajutorul meu și nu mă tem. Ce mi‑ar putea face omul? Aduceți‑vă aminte de mai‑marii voștri care v‑au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; cântăriți atent sfârșitul felului lor de viețuire și urmați‑le credința! Isus Hristos este același ieri și azi și în veci. Nu vă lăsați seduși de tot soiul de învățături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncăruri care n‑au fost de niciun folos celor ce le‑au întrebuințat! Noi avem un altar din care n‑au dreptul să mănânce cei ce fac slujbă în cort. Într‑adevăr, trupurile animalelor al căror sânge este adus de marele‑preot în sanctuar, pentru păcat, sunt arse în afara taberei. De aceea și Isus, ca să sfințească poporul cu însuși sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Așadar, să ieșim la El, în afara taberei, și să purtăm ocara Lui! Căci noi nu avem aici o cetate care dăinuie, ci suntem în căutarea celei viitoare. Prin El, să‑I aducem mereu lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care dau mărturie despre Numele Lui! Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci astfel de jertfe Îi plac lui Dumnezeu! Ascultați de mai‑marii voștri și supuneți‑vă lor, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care vor da socoteală de ele, ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând; așa ceva nu v‑ar fi de niciun folos. Rugați‑vă pentru noi, căci suntem încredințați că avem o conștiință curată și vrem să ne purtăm frumos în toate privințele! Vă rog în mod deosebit să faceți lucrul acesta ca să vă fiu redat mai curând. Dumnezeul păcii, care – prin sângele legământului veșnic – L‑a adus înapoi din morți pe Marele Păstor al oilor, pe Domnul nostru Isus, să vă desăvârșească în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui, și să lucreze în noi ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Hristos! A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin! Vă rog, fraților, îngăduiți acest cuvânt de îndemn, căci v‑am scris în puține cuvinte! Să știți că fratelui Timotei i s‑a dat drumul; dacă vine curând, vă voi vedea împreună cu el. Salutați‑i pe toți mai‑marii voștri și pe toți sfinții! Cei din Italia vă trimit salutări. Harul să fie cu voi toți! Amin! Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt răspândite în lume: Salutări! Frații mei, când treceți prin felurite încercări, să le priviți cu toată bucuria, fiindcă știți că încercarea credinței voastre aduce răbdare. Dar răbdarea trebuie să‑și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu vă lipsească nimic. Dacă vreunul dintre voi are nevoie de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără reproșuri, și ea îi va fi dată. Dar să o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, clătinat și dus de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om cu inima împărțită și nestatornic în toate căile sale. Cel aflat într‑o stare smerită să se laude cu înălțarea lui. Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui, căci va trece ca floarea ierbii. Răsare soarele cu arșița lui și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere – tot așa se va veșteji bogatul în umblările lui. Ferice de omul care rabdă ispita! Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care le‑a făgăduit‑o [Dumnezeu] celor ce‑L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”! Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras de propria lui poftă și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată înfăptuit, aduce moarte. Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați: orice lucru bun pe care‑l primim și orice dar desăvârșit sunt de sus, coborându‑se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, potrivit voii Sale, ne‑a născut prin Cuvântul adevărului ca să fim un prim rod al făpturilor Lui. Să știți, preaiubiții mei frați: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu ajută la îndeplinirea dreptății lui Dumnezeu. De aceea, lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele! Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători care se înșală singuri. Căci, cine aude Cuvântul și nu‑l împlinește seamănă cu un om care își privește chipul într‑o oglindă și, după ce s‑a privit, pleacă și uită îndată cum era. Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea libertății, și va stărui în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în ceea ce face. Dacă cineva crede că este religios, dar nu‑și ține în frâu limba, ci își înșală inima, religiozitatea unui astfel de om este zadarnică. Religiozitatea curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este aceasta: să‑i cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume. Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la fața omului! Căci, dacă intră în adunarea voastră un om purtând un inel de aur și haine scumpe și intră și un sărac în haine ponosite, iar voi îi dați atenție celui ce poartă haine scumpe și‑i ziceți: „Tu stai în locul acesta bun!”, și apoi îi ziceți săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Stai jos, la picioarele mele!”, nu faceți voi oare deosebiri între voi și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele? Ascultați, preaiubiții mei frați: nu i‑a ales Dumnezeu pe săracii acestei lumi ca să‑i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției, pe care le‑a făgăduit‑o celor ce‑L iubesc? Iar voi îl înjosiți pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc și nu ei vă târăsc la judecată? Nu batjocoresc ei frumosul Nume care a fost invocat asupra voastră? Dacă, în schimb, împliniți cu adevărat Legea împărătească, potrivit Scripturii – să‑l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți – bine faceți. Dar dacă aveți în vedere fața omului, faceți un păcat și sunteți osândiți de Lege ca niște călcători de Lege. Căci cine păzește toată Legea, dar greșește într‑o singură poruncă se face vinovat de toate, fiindcă Cel ce a zis: Să nu săvârșești adulter a zis și: Să nu ucizi. Acum, dacă nu săvârșești adulter, dar ucizi, te faci călcător al Legii. Să vorbiți și să lucrați ca niște oameni care vor fi judecați de Legea libertății: căci judecata este fără milă pentru cel ce n‑a avut milă, dar mila triumfă asupra judecății. Frații mei, la ce bun să spună cineva că are credință, dacă nu are și fapte? Poate oare credința aceasta să‑l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele, la ce bun să le zică unul dintre voi: „Mergeți în pace, încălziți‑vă și săturați‑vă!” fără să le dea cele necesare trupului? Tot astfel și credința: dacă n‑are fapte, este moartă în ea însăși. Cineva însă ar putea zice: „Tu ai credință, iar eu am fapte.” Arată‑mi credința ta fără fapte, iar eu îți voi arăta credința mea din faptele mele! Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci; dar și demonii cred, și se înfioară! Vrei deci să înțelegi, om nesocotit, că, fără fapte, credința este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n‑a fost el îndreptățit prin fapte când l‑a adus pe Isaac, fiul său, jertfă pe altar? După cum vezi, credința lucra împreună cu faptele lui și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită. Astfel s‑a împlinit Scriptura, care zice: Avraam L‑a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s‑a socotit ca dreptate și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”. Vedeți, așadar, că prin fapte este îndreptățit omul, și nu numai prin credință! Tot așa, desfrânata Rahav n‑a fost ea îndreptățită prin fapte când i‑a găzduit pe soli și i‑a scos afară pe alt drum? După cum trupul fără duh este mort, tot astfel și credința fără fapte este moartă. Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră! Toți greșim în multe feluri. Dacă cineva nu greșește în vorbire, acela este un om desăvârșit, în stare să‑și țină în frâu tot trupul. De pildă, dacă le punem cailor frâul în gură ca să ne asculte, le conducem tot trupul. Iată și corăbiile: deși sunt atât de mari și mânate de vânturi puternice, totuși sunt conduse cu ajutorul unei cârme foarte mici, după bunul plac al cârmaciului. Tot astfel și limba este un mădular mic, dar se fălește cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este și ea un foc. Este lumea nelegiuirii în rândul mădularelor noastre: ea întinează tot trupul și aprinde roata vieții, fiind ea însăși aprinsă de focul gheenei. Tot soiul de fiare, de păsări, de târâtoare, de viețuitoare marine au fost îmblânzite și sunt îmblânzite de neamul omenesc, dar limba niciun om n‑o poate îmblânzi. Ea este un rău de nestăvilit, este plină de otravă de moarte. Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea îi blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu! Din aceeași gură ies și binecuvântarea, și blestemul. Nu trebuie să fie așa, frații mei! Oare din aceeași vână a izvorului țâșnește și apă dulce, și apă amară? Frații mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viță să facă smochine? Nici izvorul sărat nu face apă dulce. Este cineva înțelept și priceput între voi? Să‑și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea pe care o dă înțelepciunea! Dar dacă aveți în inima voastră invidie amară și duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului! Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, demonică. Căci unde este invidie și duh de ceartă, acolo sunt și tulburări și tot felul de fapte rele. Într‑adevăr, înțelepciunea care vine de sus este în primul rând curată, apoi împăciuitoare, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută. Și rodul dreptății este semănat în pace pentru cei ce fac pace. De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiți, și nu aveți; ucideți, sunteți plini de invidie, și nu izbutiți să căpătați; vă certați și vă luptați, dar nu aveți, pentru că nu cereți. Sau cereți, și nu primiți pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre. Suflete adultere! Nu știți că prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu. Sau credeți că degeaba vorbește Scriptura? Duhul, pe care L‑a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne dorește cu mare gelozie. Însă ne dă un har și mai mare, căci zice: Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri, dar celor smeriți le dă har. Supuneți‑vă deci lui Dumnezeu, împotriviți‑vă Diavolului, și el va fugi de la voi! Apropiați‑vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi! Curățiți‑vă mâinile, păcătoșilor; curățiți‑vă inima, oameni cu inima împărțită! Simțiți‑vă ticăloșia; plângeți și tânguiți‑vă! Râsul vostru să se prefacă în plâns, și bucuria voastră, în întristare! Smeriți‑vă înaintea Domnului, și El vă va înălța! Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cine îl vorbește de rău pe un frate sau îl judecă pe fratele său vorbește de rău Legea sau judecă Legea. Dar dacă judeci Legea, nu ești împlinitor al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul Legii și judecătorul: Acela care poate să mântuiască și să nimicească. Dar tu cine ești să‑l judeci pe aproapele tău? Ascultați acum, voi, care ziceți: „Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie și vom avea câștig”, și nu știți ce va aduce ziua de mâine și ce este viața voastră! Sunteți un fum care se arată puțin și apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceți: „Dacă Domnul va vrea, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru.” Pe când acum vă făliți cu lăudăroșiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea. Așadar, cine știe să facă un bine, și nu‑l face este vinovat de păcat! Ascultați acum, voi, bogaților! Plângeți și tânguiți‑vă din pricina nenorocirilor care se vor abate peste voi! Bogățiile voastre au putrezit și hainele voastre sunt roase de molii. Aurul și argintul vostru au ruginit, iar rugina lor va fi mărturie împotriva voastră: ca focul va mistui trupurile voastre! V‑ați strâns comori în zilele din urmă! Iată, plata lucrătorilor care v‑au secerat ogoarele și pe care le‑ați oprit‑o prin înșelăciune strigă, iar strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Savaot. Ați trăit pe pământ în plăceri și în desfătări; v‑ați săturat inimile în ziua măcelului; l‑ați osândit, l‑ați omorât pe cel drept, care nu vi se împotrivea! Fiți deci îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului! Iată, plugarul așteaptă rodul scump al pământului și este îndelung răbdător până primește ploaie timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți‑vă inimile, căci venirea Domnului este aproape! Nu vă plângeți unii împotriva altora, fraților, ca să nu fiți judecați; iată că Judecătorul este chiar la ușă. Frații mei, luați‑i ca pildă de suferință și de îndelungă răbdare pe profeții care au vorbit în Numele Domnului! Iată, noi îi numim fericiți pe cei ce au răbdat. Despre răbdarea lui Iov ați auzit și ați văzut ce sfârșit i‑a dat Domnul și cum Domnul este plin de milă și de îndurare. Mai presus de toate, frații mei, să nu vă jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt jurământ! „Da”‑ul vostru să fie „da” și „nu”‑ul să fie „nu”, ca să nu cădeți sub judecată! Este vreunul printre voi în suferință? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă! Este vreunul printre voi bolnav? Să‑i cheme pe prezbiterii bisericii ca să se roage pentru el, după ce‑l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului! Rugăciunea cu credință îl va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși; iar dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiți‑vă deci unii altora păcatele și rugați‑vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați! Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept! Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi și s‑a rugat stăruitor să nu plouă și n‑a plouat deloc în țară trei ani și șase luni. Apoi s‑a rugat din nou și cerul a dat ploaie, iar pământul a rodit. Frații mei, să știți că, dacă vreunul dintre voi s‑a rătăcit de la adevăr și este întors de altul, acela care îl întoarce pe un păcătos de la calea lui rătăcită îi va scăpa sufletul de la moarte și va acoperi o mulțime de păcate. Petru, apostol al lui Isus Hristos, către cei care trăiesc ca străini, răspândiți prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, aleși după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, în vederea ascultării de Isus Hristos, cu al cărui sânge ați fost stropiți: Harul și pacea să vă fie înmulțite! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne‑a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie și la o moștenire nepieritoare, care e neîntinată și nici nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremea de pe urmă. În tot acest timp vă bucurați, deși acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, dar care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea când Se va arăta Isus Hristos. Deși nu L‑ați văzut, voi Îl iubiți, credeți în El fără să‑L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre. Cu privire la această mântuire, cei care au profețit despre harul dăruit vouă au căutat și au cercetat îndelung ca să afle pe cine și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. Lor le‑a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi au rostit lucrurile care v‑au fost propovăduite acum de cei care v‑au adus Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer, lucruri pe care și îngerii doresc să le privească. De aceea, încingeți‑vă coapsele minții, fiți treji și puneți‑vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus când Se va arăta Isus Hristos! Ca niște copii ascultători, nu vă potriviți poftelor pe care le aveați altădată, când erați în neștiință, ci, după cum Cel ce v‑a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră, căci este scris: Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt! Și dacă‑L chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați‑vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci știți că nu cu lucruri pieritoare – cu argint sau cu aur – ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care‑l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, sânge ca al unui miel fără cusur și fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi. Prin El, voi Îi sunteți credincioși lui Dumnezeu, care L‑a înviat din morți și I‑a dat slavă, astfel încât credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. Așadar, deoarece prin ascultarea de adevăr v‑ați curățit sufletele [prin Duhul] ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți‑vă cu căldură unii pe alții dintr‑o inimă curată, fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr‑o sămânță pieritoare, ci dintr‑una nepieritoare, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac! Căci orice făptură este ca iarba, și toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă și floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este Cuvântul care v‑a fost propovăduit prin Evanghelie. Lepădați deci orice răutate, vicleșug, prefăcătorie, invidie și defăimare; ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă într‑adevăr ați gustat că bun este Domnul! Apropiați‑vă de El, Piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu! Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Căci este scris în Scriptură: Iată, pun în Sion o piatră din capul unghiului aleasă și scumpă; cine se încrede în El nu va fi dat de rușine. Pentru voi, care ați crezut, este scumpă, dar pentru cei necredincioși, piatra pe care au lepădat‑o zidarii a ajuns în capul unghiului și o piatră de poticnire și o stâncă de cădere. Ei se poticnesc de ea pentru că nu dau crezare Cuvântului, după cum au și fost rânduiți. Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor întocmit ca să vestească puterile minunate ale Celui ce v‑a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu erați un popor, dar care acum sunteți poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu aveați parte de îndurare, dar care acum ați căpătat îndurare. Preaiubiților, vă sfătuiesc, ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul. Să aveți o purtare bună în mijlocul păgânilor, astfel încât, chiar dacă vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, să vadă faptele voastre bune și să‑L slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiți supuși oricărei autorități omenești, pentru Domnul: fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să‑i pedepsească pe cei ce fac răul și să‑i laude pe cei ce fac binele! Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând binele, să astupați gura oamenilor neștiutori și fără minte. Purtați‑vă ca niște oameni liberi, dar nu faceți din libertate o haină a răutății, ci purtați‑vă ca niște robi ai lui Dumnezeu! Dați cinste tuturor oamenilor; iubiți‑i pe frați; temeți‑vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului! Robilor, fiți supuși stăpânilor voștri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni și blânzi, ci și celor greu de mulțumit! Fiindcă este un har dacă cineva, pentru conștiința lui față de Dumnezeu, suferă întristare și pătimește pe nedrept. Căci ce laudă este să suferiți cu răbdare să fiți bătuți când ați făcut răul? Dar dacă faceți binele, pătimiți de pe urma lui și suferiți cu răbdare, este un har înaintea lui Dumnezeu. La aceasta ați fost chemați, fiindcă și Hristos a pătimit pentru voi și v‑a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. El n‑a făcut păcat și în gura Lui nu s‑a găsit vicleșug. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; când a pătimit, n‑a rostit amenințări, ci S‑a supus dreptului Judecător. Păcatele noastre le‑a purtat în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin rănile Lui ați fost vindecați. Căci erați ca niște oi rătăcite, dar acum v‑ați întors la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre. Tot astfel, femeilor, fiți supuse soților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea soțiilor lor, când vor vedea trăirea voastră curată și respectuoasă. Podoaba voastră să nu fie cea exterioară, care constă în împletituri ale părului, în purtarea bijuteriilor de aur sau în îmbrăcarea cu haine scumpe, ci să fie omul ascuns al inimii, anume caracterul nepieritor al unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau pe vremuri sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și care le erau supuse soților lor; ca Sara, care‑l asculta pe Avraam și‑l numea „domnul meu”. Fiicele ei v‑ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de nimic. Tot astfel, bărbaților, ca să nu vă fie împiedicate rugăciunile, trăiți în înțelegere cu soțiile voastre, căci sunt vase mai fragile, și arătați‑le prețuire, întrucât și ele vor moșteni împreună cu voi harul vieții! Încolo, să aveți toți aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți! Nu întoarceți rău pentru rău, nu răspundeți la batjocură cu batjocură; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea! Căci cine vrea să se bucure de viață și să vadă zile bune să‑și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare. Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și s‑o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei drepți și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul. Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? Chiar dacă ați avea de suferit pentru dreptate, ferice de voi! Să nu aveți nicio teamă de ei și să nu vă tulburați, ci sfințiți‑L ca Domn pe Hristos în inimile voastre! Fiți mereu gata să dați un răspuns de apărare oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândețe și respect, având un cuget curat, pentru ca cei ce batjocoresc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău! Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul. Și Hristos a suferit o dată pentru păcate, El, Cel drept, pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu. A fost omorât în trup, dar a fost înviat prin Duhul, prin care S‑a dus și le‑a vestit biruința Sa duhurilor din închisoare, care se răzvrătiseră pe vremuri, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se construia arca în care doar câteva suflete, și anume opt, au fost salvate cu ajutorul apei. Simbolul acesta vă mântuiește acum și pe voi – anume botezul, care nu este o îndepărtare a murdăriei trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, care stă la dreapta lui Dumnezeu după ce S‑a dus la cer, iar îngerii, autoritățile și puterile I s‑au supus. Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmați‑vă și voi cu același fel de gândire, căci cel ce a pătimit în trup a sfârșit‑o cu păcatul, pentru ca, în vremea care‑i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu! Ajunge că în trecut ați făcut voia păgânilor și ați trăit în dezmățuri, în pofte, în beții, în chefuri, în banchete, în slujbe idolatre neîngăduite. De aceea se miră ei că nu alergați împreună cu ei la același potop de desfrâu și vă batjocoresc. Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii și morții. Căci tocmai de aceea li s‑a vestit Evanghelia și celor care acum sunt morți, ca să fie judecați în trup, în felul oamenilor, dar să trăiască în duh, în felul lui Dumnezeu. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți deci și vegheați în vederea rugăciunii! Mai întâi de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate! Fiți primitori de oaspeți între voi, fără murmur! Fiecare să‑și întrebuințeze darul primit în slujirea pentru ceilalți, ca un bun ispravnic al harului felurit al lui Dumnezeu. Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i‑o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, ale căruia sunt slava și puterea în vecii vecilor! Amin! Preaiubiților, nu vă mirați de focul suferinței din mijlocul vostru – care a venit peste voi ca să vă încerce – ca de ceva ciudat care s‑a abătut asupra voastră; dimpotrivă, dacă aveți parte de patimile lui Hristos, bucurați‑vă, ca să aveți parte de bucurie și să vă veseliți când se va arăta slava Lui! Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi, fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi! Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș sau ca hoț sau ca făcător de rele sau ca unul care se amestecă în treburile altuia! Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creștin, să nu‑i fie rușine, ci să‑L slăvească pe Dumnezeu în privința aceasta! Căci este vremea ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Și, dacă cel drept cu greu va fi mântuit, ce se va întâmpla cu cel nelegiuit și cel păcătos? Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să‑și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor și să facă ce este bine. Pe prezbiterii care sunt între voi îi sfătuiesc eu, care sunt un prezbiter ca și ei, martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei care va fi descoperită: păstoriți turma lui Dumnezeu care se află cu voi și privegheați asupra ei nu din obligație, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig murdar, ci cu înflăcărare; nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v‑au căzut la împărțeală, ci făcându‑vă pilde turmei! Și, când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa de slavă, care nu se poate veșteji. Tot așa și voi, tinerilor, să le fiți supuși prezbiterilor! Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie, căci Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri, dar celor smeriți le dă har. Smeriți‑vă deci sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea cuvenită, El să vă înalțe, și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși are grijă de voi! Fiți treji și vegheați, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită! Împotriviți‑vă lui tari în credință, știind că și frații voștri din toată lumea au de trecut prin aceleași suferințe ca voi! Dumnezeul oricărui har, care v‑a chemat în Hristos [Isus] la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți. Ale Lui să fie [slava și] puterea în vecii vecilor! Amin! V‑am scris aceste puține rânduri prin Silvan, pe care îl consider un frate credincios, ca să vă sfătuiesc și să vă dau mărturie că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta în care stați neclintiți. Biserica din Babilon, care este aleasă împreună cu voi, vă trimite salutări. La fel și Marcu, fiul meu. Salutați‑vă unii pe alții cu o sărutare de dragoste! Pacea să fie cu voi toți, care sunteți în Hristos [Isus! Amin!] Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru! Dumnezeiasca Lui putere ne‑a dăruit tot ce ne este de trebuință pentru viață și evlavie, prin cunoașterea Celui ce ne‑a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne‑a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași naturii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. De aceea, dați‑vă și voi toată silința ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă pe acestea le aveți din belșug în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoaștere a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste virtuți este orb sau nu vede bine și a uitat că a fost curățit de păcatele făcute mai demult. De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să întăriți chemarea și alegerea voastră, căci, dacă faceți astfel, nu veți aluneca niciodată! Mai mult, în felul acesta vi se va asigura din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. De aceea voi fi mereu gata să vă aduc aminte de aceste lucruri, măcar că le știți și sunteți tari în adevărul pe care‑l aveți. Dar consider că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă trezesc amintindu‑vă aceste lucruri, căci știu că dezbrăcarea de cortul meu va veni curând, după cum mi‑a făcut cunoscut Domnul nostru Isus Hristos. Îmi voi da silința deci ca, și după plecarea mea, să vă puteți aduce totdeauna aminte de aceste lucruri. Într‑adevăr, v‑am făcut cunoscute puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu‑ne pe niște mituri meșteșugit alcătuite, ci fiindcă am văzut noi înșine, cu ochii noștri, măreția Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când pentru El s‑a auzit din Slava Minunată un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Și noi înșine am auzit acest glas venind din cer când eram cu El pe muntele cel sfânt. Și avem cuvântul profeției făcut și mai tare, la care bine faceți că luați aminte, ca la o făclie care strălucește într‑un loc întunecos până se va lumina de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre. Dar să știți, înainte de toate, că nicio profeție din Scriptură nu se explică singură. Căci nicio profeție n‑a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, cârmuiți de Duhul Sfânt. Au fost însă în popor și profeți mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor aduce pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i‑a răscumpărat și vor face să cadă asupra lor o nimicire năprasnică. Mulți îi vor urma în destrăbălările lor și, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înșelătoare, să aibă un câștig de la voi, dar osânda îi paște de multă vreme și pierzarea lor nu doarme. Căci, dacă nu i‑a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i‑a aruncat în tartar, legați în lanțurile beznei, și i‑a rânduit să fie păstrați pentru judecată; dacă n‑a cruțat El lumea veche, ci l‑a păzit pe Noe, acest propovăduitor al dreptății, împreună cu alți șapte, când a adus potopul peste o lume de nelegiuiți; dacă a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora, când le‑a osândit la pieire, ca să le slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire; și dacă l‑a scăpat pe dreptul Lot, care era foarte chinuit de trăirea destrăbălată a acestor stricați – căci omul acesta drept care locuia în mijlocul lor își chinuia zi de zi sufletul lui drept din pricina faptelor nelegiuite pe care le vedea și auzea – înseamnă că Domnul știe să‑i izbăvească din încercare pe oamenii cucernici și să‑i păstreze pe cei nelegiuiți ca să fie pedepsiți în ziua judecății: mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, poftesc trupul altuia și disprețuiesc stăpânirea. Ca niște îndrăzneți și aroganți ce sunt, nu se tem să‑i batjocorească pe cei slăviți, pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie și putere, nu aduc înaintea Domnului, împotriva lor, nicio judecată batjocoritoare. Dar aceștia, ca niște animale necuvântătoare, sortite prin firea lor să fie prinse și nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor merge la pierzare tocmai prin stricăciunea lor și își vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua‑n amiaza mare. Ca niște întinați și spurcați, plini de înșelăciune, se pun pe chefuit când se ospătează împreună cu voi. Ochii le scapără după femei adultere și nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt niște blestemați! După ce au părăsit calea cea dreaptă, s‑au rătăcit și au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nelegiuirii. Dar a fost mustrat pentru fărădelegea lui: o măgăriță necuvântătoare care a vorbit cu glas omenesc a pus frâu nebuniei profetului. Oamenii aceștia sunt fântâni fără apă, neguri purtate de vifor: lor le este păstrată bezna de nepătruns. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic și, folosind poftele cărnii, îi momesc în desfrânări pe cei ce abia au scăpat de oamenii care trăiesc în rătăcire. Le promit libertatea, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. Astfel, dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, se împotmolesc iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă ajunge mai rea decât cea dintâi. Era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății decât ca, după ce au cunoscut‑o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le‑a fost dată. Cu ei s‑a întâmplat ce spune, pe bună dreptate, proverbul: câinele s‑a întors la ce vărsase și „scroafa spălată s‑a dus iar să se tăvălească în mocirlă”. Preaiubiților, aceasta este acum a doua epistolă pe care v‑o scriu. În amândouă, caut să trezesc cugetul vostru curat printr‑o înștiințare, ca să vă aduceți aminte de cuvintele rostite mai înainte de sfinții profeți și de porunca Domnului și Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voștri. Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori puși pe batjocură, care vor trăi după poftele lor și vor zice: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci, de când au adormit părinții noștri, toate au rămas așa cum erau de la începutul creației!” Căci înadins trec cu vederea faptul că, în vechime, erau ceruri și un pământ care a fost scos din apă și cu ajutorul apei prin Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvânt prin care lumea de atunci a pierit înecată de apă. Iar cerul și pământul de acum sunt păzite prin același Cuvânt, fiind păstrate pentru focul din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți. Dar, preaiubiților, nu uitați un lucru: la Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi! Domnul nu zăbovește în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu vuiet mare, corpurile cerești vor fi nimicite prin ardere și pământul, cu tot ce este pe el, nu va mai fi de găsit. Deci, fiindcă toate acestea vor fi nimicite, gândiți‑vă ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, cu o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor fi nimicite și corpurile cerești se vor topi de căldura focului! Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui dreptatea. De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți‑vă să fiți găsiți fără cusur și fără pată înaintea Lui, în pace! Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v‑a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea care i‑a fost dată, ca și în toate epistolele lui, când vorbește despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înțeles, pe care cei neînvățați și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. Voi deci, preaiubiților, fiindcă știți mai dinainte toate acestea, păziți‑vă ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirea acestor stricați și să vă pierdeți statornicia, ci creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos! A Lui să fie slava acum și în ziua veșniciei! [Amin!] Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieții – pentru că viața s‑a arătat și noi am văzut‑o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ni s‑a arătat – deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos. Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este vestea pe care am auzit‑o de la El și pe care v‑o propovăduim: Dumnezeu este lumină și în El nu este deloc întuneric. Dacă zicem că avem părtășie cu El, dar umblăm în întuneric, mințim și nu împlinim adevărul. Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus [Hristos], Fiul Lui, ne curățește de orice păcat. Dacă zicem că nu avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire. Dacă zicem că n‑am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi. Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos cel drept. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem: dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, dar nu păzește poruncile Lui este un mincinos, și adevărul nu este în el. Dar în cel care păzește Cuvântul Lui dragostea lui Dumnezeu a ajuns cu adevărat desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus. Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care ați avut‑o de la început. Porunca cea veche este cuvântul pe care l‑ați auzit. Totuși, vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât și cu privire la voi; căci întunericul trece și deja strălucește lumina cea adevărată. Cine zice că este în lumină, dar îl urăște pe fratele său este încă în întuneric. Cine îl iubește pe fratele său rămâne în lumină, iar în el nu este niciun prilej de poticnire. Dar cine îl urăște pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric și nu știe încotro merge, pentru că întunericul i‑a orbit ochii. Vă scriu, copilașilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui. Vă scriu, părinților, fiindcă L‑ați cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă l‑ați biruit pe Cel Rău. V‑am scris, copilașilor, fiindcă L‑ați cunoscut pe Tatăl. V‑am scris, părinților, fiindcă L‑ați cunoscut pe Cel ce este de la început. V‑am scris, tinerilor, fiindcă sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și l‑ați biruit pe Cel Rău. Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume – pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții – nu este de la Tatăl, ci din lume. Iar lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. Copilașilor, este ceasul de pe urmă. Ați auzit că vine antihristul; să știți că acum au apărut deja mulți antihriști, de unde cunoaștem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre ai noștri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; dar au ieșit ca să se arate că nu sunt toți dintre ai noștri. Dar voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și cunoașteți toți adevărul. Nu v‑am scris pentru că n‑ați cunoaște adevărul, ci pentru că îl cunoașteți și știți că nicio minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acesta este antihristul, care Îi tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Oricine Îl tăgăduiește pe Fiul nu‑L are nici pe Tatăl. Cine Îl mărturisește pe Fiul Îl are și pe Tatăl. Cât despre voi, ce ați auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, și voi veți rămâne în Fiul și în Tatăl. Și făgăduința pe care ne‑a făcut‑o El este aceasta: viața veșnică. V‑am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească. Cât despre voi, ungerea pe care ați primit‑o de la El rămâne în voi și n‑aveți nevoie să vă învețe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învață despre toate lucrurile și este adevărată și nu este o minciună, rămâneți în El, după cum v‑a învățat ea! Și acum, copilașilor, rămâneți în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală și, la venirea Lui, să nu rămânem de rușine și depărtați de El! Dacă știți că El este drept, să știți și că oricine trăiește în dreptate este născut din El. Vedeți ce dragoste ne‑a arătat Tatăl? Să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște pentru că nu L‑a cunoscut nici pe El. Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, și ce vom fi nu s‑a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curățește, după cum El este curat. Oricine face păcat face și fărădelege; căci păcatul este fărădelege. Și știți că El S‑a arătat ca să ridice păcatele; și în El nu este păcat. Oricine rămâne în El nu păcătuiește; oricine păcătuiește nu L‑a văzut, nici nu L‑a cunoscut. Copilașilor, nimeni să nu vă înșele! Cine trăiește în dreptate este drept, după cum El Însuși este drept. Cine face păcat este de la Diavolul, căci Diavolul păcătuiește de la început. Fiul lui Dumnezeu S‑a arătat tocmai ca să nimicească lucrările Diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu face păcat, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii Diavolului. Oricine nu trăiește în dreptate nu este din Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său. Căci aceasta este vestea pe care ați auzit‑o de la început: să ne iubim unii pe alții; nu cum a fost Cain, care era de la Cel Rău și l‑a ucis pe fratele său. Și de ce l‑a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte. Nu vă mirați, fraților, dacă vă urăște lumea! Noi știm că am trecut din moarte la viață pentru că îi iubim pe frați. Cine nu‑l iubește [pe fratele său] rămâne în moarte. Oricine îl urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș nu are viața veșnică fiindcă aceasta nu rămâne în el. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și‑a dat viața pentru noi; astfel, și noi trebuie să ne dăm viața pentru frați. Dar dacă cineva are bogățiile acestei lumi și îl vede pe fratele său în nevoie, dar își închide inima față de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu? Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul! Prin aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr și ne vom liniști inimile înaintea Lui: dacă ne osândește inima noastră; Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște toate lucrurile. Preaiubiților, dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Și orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui și facem ce este plăcut înaintea Lui. Și porunca Lui este aceasta: să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos și să ne iubim unii pe alții, după cum ne‑a poruncit El. Cine păzește poruncile Lui rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el. Și cunoaștem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L‑a dat. Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți profeți mincinoși. Duhul lui Dumnezeu să‑L cunoașteți după aceasta: orice duh care mărturisește că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; și orice duh care nu‑L mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul antihristului, despre care ați auzit că vine și care deja este în lume acum. Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu și i‑ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume și lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cine Îl cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem duhul adevărului și duhul rătăcirii. Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este din Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și Îl cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește nu L‑a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu față de noi s‑a arătat prin faptul că Dumnezeu L‑a trimis în lume pe singurul Său Fiu ca noi să trăim prin El. Și dragostea stă nu în faptul că noi L‑am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne‑a iubit pe noi și L‑a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Preaiubiților, dacă astfel ne‑a iubit Dumnezeu, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții. Pe Dumnezeu nu L‑a văzut nimeni niciodată; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi. Cunoaștem că rămânem în El și că El rămâne în noi prin faptul că ne‑a dat din Duhul Său. Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl L‑a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii. Dacă cineva mărturisește că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, și el, în Dumnezeu. Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste, și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el. Prin aceasta dragostea a ajuns desăvârșită în noi, ca să avem îndrăzneală în ziua judecății: cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta. În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n‑a ajuns desăvârșit în dragoste. Noi Îl iubim pentru că El ne‑a iubit întâi. Dacă cineva zice: „Eu Îl iubesc pe Dumnezeu”, dar îl urăște pe fratele său, este un mincinos, căci cine nu‑l iubește pe fratele său, pe care îl vede, nu‑L poate iubi nici pe Dumnezeu, pe care nu‑L vede. Și această poruncă o avem de la El: cel ce Îl iubește pe Dumnezeu trebuie să îl iubească și pe fratele său. Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu, și oricine Îl iubește pe Cel ce l‑a născut îl iubește și pe cel născut din El. Cunoaștem că‑i iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că‑L iubim pe Dumnezeu și împlinim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele, pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și cea care a biruit lumea este credința noastră. Cine este cel ce biruiește lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? El, Isus Hristos, este Acela care a venit cu apă și cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă și cu sânge; și Duhul este Cel ce mărturisește aceasta, fiindcă Duhul este adevărul. Căci trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa și sângele, și acestea trei una sunt. Dacă primim mărturia oamenilor, să știm că mărturia lui Dumnezeu este și mai mare; și mărturia lui Dumnezeu stă în faptul că El a dat mărturie despre Fiul Său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia aceasta în el; cine nu‑L crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturia pe care a făcut‑o Dumnezeu despre Fiul Său. Și mărturia este aceasta: Dumnezeu ne‑a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cine Îl are pe Fiul are viața; cine nu‑L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața. V‑am scris aceste lucruri vouă, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, ca să știți că aveți viață veșnică. Îndrăzneala pe care o avem la El este aceasta: dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și, dacă știm că ne ascultă, orice I‑am cere, știm că avem lucrurile pe care I le‑am cerut. Dacă îl vede cineva pe fratele său săvârșind un păcat care nu duce la moarte, să se roage, și Dumnezeu îi va da viață, dacă n‑a săvârșit un păcat care duce la moarte. Există însă și păcat care duce la moarte; nu‑i zic să se roage pentru păcatul acela. Orice nelegiuire este păcat, dar există și păcat care nu duce la moarte. Știm că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește; dimpotrivă, cel născut din Dumnezeu se păzește pe sine, și Cel Rău nu se atinge de el. Știm că suntem din Dumnezeu și că toată lumea zace în Cel Rău. Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne‑a dat pricepere ca să‑L cunoaștem pe Cel ce este adevărat. Și suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat și viața veșnică. Copilașilor, păziți‑vă de idoli! Amin! Prezbiterul către aleasa Doamnă și către copiii ei, pe care‑i iubesc în adevăr – și nu numai eu, ci toți cei ce cunosc adevărul – pentru adevărul care rămâne în noi și care va fi cu noi în veac: Harul, îndurarea și pacea de la Dumnezeu Tatăl și de la [Domnul] Isus Hristos, Fiul Tatălui, să fie cu voi în adevăr și în dragoste! M‑am bucurat mult să aflu că unii dintre copiii tăi umblă în adevăr, după porunca pe care am primit‑o de la Tatăl. Și acum, te rog, Doamnă, nu ca și cum ți‑aș scrie o poruncă nouă, căci este cea pe care am avut‑o de la început: să ne iubim unii pe alții! Și dragostea stă în umblarea după poruncile Lui. Aceasta este porunca, după cum ați auzit de la început: să umblați în dragoste. În lume s‑au răspândit mulți amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos a venit în trup. Iată amăgitorul și antihristul! Luați seama la voi înșivă, ca să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să primiți o răsplată deplină! Oricine o ia înainte și nu rămâne în învățătura lui Hristos nu‑L are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta Îl are și pe Tatăl, și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu vă aduce învățătura aceasta, să nu‑l primiți în casă și să nu‑i ziceți: „Bun venit!” Căci cine‑i zice: „Bun venit!” se face părtaș faptelor lui rele. Deși am multe lucruri să vă scriu, n‑aș vrea să vi le scriu pe hârtie, cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi și să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Copiii surorii tale alese îți trimit salutări. [Amin!] Prezbiterul către preaiubitul Gaius, pe care‑l iubesc în adevăr. Preaiubitule, îți doresc să ai sănătate și să‑ți meargă bine în toate privințele, așa cum îi merge bine și sufletului tău. M‑am bucurat mult când au venit frații și au mărturisit că ești credincios adevărului și că umbli în adevăr. Mai mare bucurie nu am decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr. Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioșie în tot ce faci pentru frați, inclusiv pentru cei străini. Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea bisericii. Dacă te vei îngriji de călătoria lor într‑un chip vrednic de Dumnezeu, bine vei face, căci au plecat de dragul Numelui, fără să primească ceva de la neamuri. Este de datoria noastră să‑i primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul. Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietate între ei, nu vrea să ne primească. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne defăimează cu vorbe rele. Și nu se mulțumește cu atât, ci, pe lângă faptul că el însuși nu‑i primește pe frați, îi și împiedică pe cei ce vor să‑i primească și‑i dă afară din biserică. Preaiubitule, nu lua ca exemplu răul, ci binele! Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul nu L‑a văzut pe Dumnezeu. Despre Dimitrie dau toți – inclusiv adevărul – o bună mărturie; noi de asemenea dăm mărturie, și știi că mărturia noastră este adevărată. Aș avea multe să‑ți scriu, dar nu vreau să ți le scriu cu cerneală și condei. Nădăjduiesc să te văd cât mai curând, și atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine! Prietenii îți trimit salutări. Salută‑i pe prieteni, pe fiecare în parte! [Amin!] Iuda, rob al lui Isus Hristos și fratele lui Iacov, către cei chemați, care sunt iubiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Hristos: Îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite! Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea de care avem parte cu toții, m‑am văzut nevoit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care le‑a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. Căci s‑au strecurat printre voi unii oameni care de mult sunt rânduiți pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care preschimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și se leapădă de singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos. Vreau să vă aduc aminte, măcar că știți toate acestea, că Isus, după ce Și‑a izbăvit mai întâi poporul din țara Egiptului, i‑a nimicit apoi pe cei care n‑au crezut. Pe îngerii care nu și‑au păstrat vrednicia, ci și‑au părăsit locuința, El i‑a păstrat pentru judecata zilei celei mari puși în lanțuri veșnice, în întuneric. Tot astfel, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, care, la fel ca îngerii aceia, s‑au dedat la desfrâu și au poftit trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, fiindcă au suferit pedeapsa unui foc veșnic. La fel și oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea și‑i batjocoresc pe cei slăviți. Arhanghelul Mihail, în disputa lui cu Diavolul, când se certau cu privire la trupul lui Moise, n‑a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci a zis: Domnul să te mustre! Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc; cât despre lucrurile pe care le înțeleg – numai în chip firesc, ca niște animale necuvântătoare – tocmai acestea le aduc pierzarea. Vai de ei, căci au apucat‑o pe calea lui Cain! Pentru câștig, s‑au aruncat în rătăcirea lui Balaam! Au pierit în răscoala lui Core! Sunt niște stânci ascunse la agapele voastre, unde se ospătează fără sfială fiindcă le pasă doar de ei înșiși; niște nori fără apă, duși de vânt încoace și încolo; niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați; niște valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor; niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată pe vecie bezna de nepătruns. Și pentru ei a profețit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi ca să facă judecată împotriva tuturor și să încredințeze orice suflet de toate faptele nelegiuite pe care le‑au făcut în chip nelegiuit acești păcătoși nelegiuiți și de toate cuvintele aspre pe care le‑au rostit împotriva Lui.” Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și se arată părtinitori față de oameni pentru câștig. Dar voi, preaiubiților, aduceți‑vă aminte de cuvintele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos, cum vă spuneau că în vremea din urmă vor fi batjocoritori care vor trăi după poftele lor nelegiuite! Aceștia sunt cei care dau naștere la dezbinări, oameni firești, care n‑au Duhul. Dar voi, preaiubiților, zidiți‑vă sufletește pe credința voastră preasfântă, rugați‑vă prin Duhul Sfânt, țineți‑vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică! Fie‑vă milă de cei cuprinși de îndoieli; pe unii căutați să‑i mântuiți smulgându‑i din foc; de alții fie‑vă milă cu frică, urând până și cămașa întinată de trupul lor! Iar ale Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără cusur și plini de bucurie înaintea slavei Sale, ale singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, sunt slava, măreția, puterea și autoritatea mai înainte de toți vecii, și acum, și în veci! Amin! Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I‑a dat‑o Dumnezeu ca să le arate robilor Săi ceea ce trebuie să se întâmple în curând. Și le‑a făcut‑o cunoscută trimițând‑o prin îngerul Său la robul Său Ioan, care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos, anume tot ce a văzut. Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele profeției și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape. Ioan, către cele șapte biserici care sunt în Asia: Har și pace vouă din partea Celui care este, care era și care vine și din partea celor șapte duhuri care stau înaintea tronului Său și din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut dintre cei morți, Căpetenia împăraților pământului! Ale Aceluia care ne iubește, care ne‑a eliberat de păcatele noastre prin sângele Său și care a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava și stăpânirea în vecii vecilor! Amin! Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L‑ au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui. Da, amin! „Eu sunt Alfa și Omega, [Începutul și Sfârșitul]”, zice Domnul Dumnezeu, Cel care este, care era și care vine, Cel Atotputernic. Eu, Ioan, fratele vostru, părtaș cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus [Hristos], mă aflam în insula care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus [Hristos]. În ziua Domnului am fost luat în Duhul și am auzit în spatele meu un glas puternic, ca de trâmbiță, care zicea: „[Eu sunt Alfa și Omega, Cel‑dintâi și Cel‑de‑pe‑urmă.] Ce vezi, scrie într‑o carte și trimite‑o celor șapte biserici: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea!” M‑am întors să văd glasul care vorbea cu mine. Și când m‑am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur. Și în mijlocul celor șapte sfeșnice, pe cineva care semăna cu un fiu al omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur. Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului, picioarele Lui erau ca arama aprinsă și arsă în cuptor, iar glasul Lui era ca vuietul multor ape. În mâna dreaptă ținea șapte stele, din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, cu două tăișuri, iar fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui. Când L‑am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și‑a pus mâna dreaptă peste mine și mi‑a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel‑dintâi și Cel‑de‑pe‑urmă, Cel Viu. Am fost mort, dar iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței Morților. Scrie, așadar, lucrurile pe care le‑ai văzut: lucrurile care sunt și cele care vor urma după ele! Taina celor șapte stele pe care le‑ai văzut în mâna Mea dreaptă și a celor șapte sfeșnice de aur este aceasta: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici și cele șapte sfeșnice sunt șapte biserici. Îngerului bisericii din Efes scrie‑i: «Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă, Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur: ‘Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta și că nu‑i poți suferi pe cei răi, că i‑ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt și i‑ai găsit mincinoși, că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu și că n‑ai obosit. Dar am ceva împotriva ta: și anume că ți‑ai părăsit dragostea dintâi. Adu‑ți deci aminte de unde ai căzut, pocăiește‑te și întoarce‑te la faptele tale dintâi! Dacă nu, voi veni la tine și‑ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești. Ai însă lucrul acesta bun – că urăști faptele nicolaiților, pe care și Eu le urăsc.’» Cine are urechi să asculte ce le zice bisericilor Duhul. «Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.» Îngerului bisericii din Smirna scrie‑i: «Iată ce zice Cel‑dintâi și Cel‑de‑pe‑urmă, Cel ce a fost mort și a înviat: ‘Știu necazul tău și sărăcia ta (dar ești bogat ) și batjocura din partea celor ce zic că sunt iudei, dar nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ceea ce vei suferi! Iată că Diavolul îi va arunca în temniță pe unii dintre voi, ca să vă încerce, și veți avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, și‑ți voi da cununa vieții!’» Cine are urechi să asculte ce le zice bisericilor Duhul. «Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.» Îngerului bisericii din Pergam scrie‑i: «Iată ce zice Cel ce are sabia ascuțită, cu două tăișuri: ‘Știu unde locuiești: acolo unde este tronul Satanei. Tu ții Numele Meu și n‑ai lepădat credința în Mine nici chiar în zilele lui Antipa, martorul Meu credincios, care a fost ucis la voi, acolo unde locuiește Satana. Dar am câteva lucruri împotriva ta: că ai acolo pe unii care țin învățătura lui Balaam, care l‑a învățat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea fiilor lui Israel, ca să mănânce din carnea jertfită idolilor și să se dedea la desfrâu. Tot așa, și tu ai câțiva care țin învățătura nicolaiților. Așadar, pocăiește‑te! Dacă nu, voi veni la tine curând și Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.’» Cine are urechi să asculte ce le zice bisericilor Duhul. «Celui ce va birui îi voi da din mana ascunsă și‑i voi da o piatră albă; și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu‑l știe nimeni decât acela care‑l primește.» Îngerului bisericii din Tiatira scrie‑i: «Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului și picioarele ca arama aprinsă: ‘Cunosc faptele tale și dragostea, credința, slujirea și răbdarea ta și știu că faptele tale de pe urmă sunt mai multe decât cele dintâi. Dar am ceva împotriva ta: și anume că o tolerezi pe Izabela, femeia aceea care își zice profetesă și care îi duce în rătăcire pe robii Mei și îi învață să se dedea la desfrâu și să mănânce din carnea jertfită idolilor. I‑am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de desfrâul ei. Iată că o voi arunca bolnavă la pat, iar pe cei ce săvârșesc adulter cu ea – într‑un necaz mare, dacă nu se pocăiesc de faptele lor. Pe copiii ei îi voi lovi cu moarte, și toate bisericile vor ști că Eu sunt Cel ce cercetează rărunchii și inima: și îi voi da fiecăruia dintre voi după faptele sale. Însă vouă celorlalți din Tiatira care nu aveți învățătura aceasta și n‑ați cunoscut ‹adâncimile Satanei›, cum le numesc ei, vă zic: Nu pun peste voi altă greutate. Numai țineți cu tărie ce aveți, până voi veni! Celui ce va birui și celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele îi voi da autoritate peste neamuri ( așa încât le va păstori cu un toiag de fier și le va zdrobi ca pe niște vase de lut ), așa cum am primit și Eu de la Tatăl Meu; și‑i voi da luceafărul zorilor.’» Cine are urechi să asculte ce le zice bisericilor Duhul. Îngerului bisericii din Sardes scrie‑i: «Iată ce zice Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: ‘Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează și întărește ce a rămas, care e pe moarte, căci n‑am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu! Adu‑ți aminte deci cum ai primit și ai auzit! Ține și pocăiește‑te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine. Totuși, ai în Sardes câteva nume care nu și‑au mânjit hainele. Aceștia vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu‑i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.’» Cine are urechi să asculte ce le zice bisericilor Duhul. Îngerului bisericii din Filadelfia scrie‑i: «Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ține cheia lui David, Cel ce deschide și nimeni nu va închide, Cel ce închide și nimeni nu va deschide: ‘Știu faptele tale: iată, ți‑am pus înainte o ușă deschisă pe care nimeni n‑o poate închide, căci ai puțină putere, dar ai păzit Cuvântul Meu și n‑ai tăgăduit Numele Meu. Iată că îți dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei și nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină și să se închine la picioarele tale, ca să știe că te‑am iubit. Fiindcă ai păzit porunca Mea de a avea răbdare, te voi păzi și Eu în ceasul încercării care va veni peste lumea întreagă, ca să‑i încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, pentru ca nimeni să nu‑ți ia cununa! Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu și cu niciun chip nu va mai ieși din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care coboară din cer, de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou.’» Cine are urechi să asculte ce le zice bisericilor Duhul. Îngerului bisericii din Laodiceea scrie‑i: «Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu: ‘Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: ‹Sunt bogat, m‑am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic›, și nu știi că ești nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și colir, ca să‑ți ungi ochii și să vezi. Eu îi mustru și îi pedepsesc pe toți aceia pe care‑i iubesc. Fii plin de râvnă deci și pocăiește‑te! Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să stea cu Mine pe tronul Meu, după cum și Eu am biruit și am stat cu Tatăl Meu pe tronul Lui.’» Cine are urechi să asculte ce le zice bisericilor Duhul.” După aceste lucruri, m‑am uitat și iată că o ușă era deschisă în cer. Primul glas, ca de trâmbiță, pe care‑l auzisem vorbind cu mine, mi‑a zis: „Suie‑te aici și‑ți voi arăta ce trebuie să se întâmple după aceste lucruri!” Îndată am fost luat în Duhul. Și iată că în cer era așezat un tron, și pe tron stătea Cineva. Cel ce stătea pe el avea înfățișarea pietrei de iaspis și de sardiu, iar tronul era înconjurat de un curcubeu care avea înfățișarea pietrei de smarald. Împrejurul tronului erau douăzeci și patru de tronuri, și pe tronuri – douăzeci și patru de bătrâni îmbrăcați în haine albe, având pe capetele lor cununi de aur. Din tron ieșeau fulgere, glasuri și tunete. Înaintea tronului ardeau șapte făclii de foc, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu. Înaintea tronului era ca o mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul tronului și împrejurul tronului erau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte și pe dinapoi. Prima făptură vie semăna cu un leu, a doua făptură – cu un vițel, a treia făptură avea chip ca de om, iar a patra făptură era asemenea unui vultur în zbor. Fiecare dintre aceste patru făpturi vii avea câte șase aripi și era plină cu ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte, fără odihnă, zic: „ Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” Când făpturile vii Îi dau slavă, cinste și mulțumiri Celui ce stă pe tron și care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni se aruncă înaintea Celui ce stă pe tron și se închină Celui ce este viu în vecii vecilor, își pun cununile jos înaintea tronului și zic: „Vrednic ești Tu, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai creat toate lucrurile și prin voia Ta sunt în ființă și au fost create!” Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui așezat pe tron o carte scrisă pe dinăuntru și pe dinafară, pecetluită cu șapte peceți. Și am văzut un înger puternic care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să‑i rupă pecețile?” Și nimeni, nici din cer, nici de pe pământ, nici de sub pământ, nu putea să deschidă cartea și să se uite în ea. Și am plâns mult pentru că nimeni n‑a fost găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în ea. Și unul dintre bătrâni mi‑a zis: „Nu plânge! Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei.” Și în mijlocul tronului și al celor patru făpturi vii și în mijlocul bătrânilor, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul. El a venit și a luat cartea din mâna dreaptă a Celui așezat pe tron. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare câte o harfă și cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților. Ei cântau o cântare nouă și ziceau: „Vrednic ești să iei cartea și să‑i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice popor și de orice neam! Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru; ei vor împărăți pe pământ.” M‑am uitat și am auzit glasul multor îngeri în jurul tronului, al făpturilor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și binecuvântarea!” Și pe toate făpturile din cer, de pe pământ, de sub pământ și de pe mare – pe toate câte se află în aceste locuri – le‑am auzit zicând: „Ale Celui ce stă pe tron și ale Mielului să fie binecuvântarea, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!” Și cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Și cei douăzeci și patru de bătrâni s‑au aruncat la pământ și s‑au închinat [Celui ce este viu în vecii vecilor]. M‑am uitat când a rupt Mielul prima din cele șapte peceți și am auzit‑o pe prima din cele patru făpturi vii zicând cu glas ca de tunet: „Vino!” M‑am uitat și iată că s‑a arătat un cal alb. Cel ce stătea pe el avea un arc; i s‑a dat o cunună și a pornit biruitor și ca să biruiască. Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit‑o pe a doua făptură vie zicând: „Vino!” Și a ieșit un alt cal, roșu aprins. Celui ce stătea pe el i s‑a dat să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alții; și i s‑a dat o sabie mare. Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit‑o pe a treia făptură vie zicând: „Vino!” M‑am uitat și iată că s‑a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă. Și, din mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit ca un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un dinar și trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar să nu vatămi untdelemnul și vinul!” Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino!” M‑am uitat și iată că s‑a arătat un cal galben‑verzui. Cel ce stătea pe el se numea Moartea și în urma lui venea Locuința Morților. Li s‑a dat autoritate peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pământului. Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturisirii pe care o făcuseră. Ei strigau cu glas tare și ziceau: „Până când, Stăpâne sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia dintre ei i s‑a dat o haină albă și li s‑a spus să se mai odihnească puțină vreme, până vor ajunge la deplinătate tovarășii lor de slujbă și frații lor, care aveau să fie omorâți ca și ei. M‑am uitat când a rupt Mielul pecetea a șasea și s‑a făcut un mare cutremur. Soarele s‑a făcut negru ca un sac de păr, luna s‑a făcut toată ca sângele și stelele au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele târzii din pom când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s‑a strâns ca o carte pe care o faci sul. Și toți munții și toate insulele s‑au mutat din locurile lor. Împărații pământului, mai‑marii, căpitanii oștilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și toți oamenii liberi s‑au ascuns în peșteri și în stâncile munților. Și ziceau munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți‑ne de Fața Celui ce stă pe tron și de mânia Mielului! Căci a venit ziua cea mare a mâniei Lor și cine poate sta în picioare?” După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colțuri ale pământului. Ei țineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare către cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul și marea, zicând: „Nu vătămați nici pământul, nici marea, nici copacii până nu punem pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: o sută patruzeci și patru de mii, pecetluiți din toate semințiile fiilor lui Israel: din seminția lui Iuda, pecetluiți douăsprezece mii; din seminția lui Ruben, douăsprezece mii; din seminția lui Gad, douăsprezece mii; din seminția lui Așer, douăsprezece mii; din seminția lui Neftali, douăsprezece mii; din seminția lui Manase, douăsprezece mii; din seminția lui Simeon, douăsprezece mii; din seminția lui Levi, douăsprezece mii; din seminția lui Isahar, douăsprezece mii; din seminția lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminția lui Iosif, douăsprezece mii; din seminția lui Beniamin, pecetluiți douăsprezece mii. După aceea m‑am uitat și iată că era o mare mulțime, pe care nu putea s‑o numere nimeni, cu oameni de orice neam, din orice seminție, din orice popor și de orice limbă, care stăteau în picioare înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, strigând cu glas tare și zicând: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe tron, și a Mielului!” Și toți îngerii stăteau împrejurul tronului, al bătrânilor și al celor patru făpturi vii. Și s‑au aruncat cu fața la pământ înaintea tronului, s‑au închinat lui Dumnezeu și au zis: „Amin! Ale Dumnezeului nostru să fie binecuvântarea, slava, înțelepciunea, mulțumirea, cinstea, puterea și tăria în vecii vecilor! Amin!” Și unul dintre bătrâni a luat cuvântul și mi‑a zis: „Aceștia, care sunt îmbrăcați în haine albe, cine sunt oare? Și de unde au venit?” „Domnul meu”, i‑am răspuns eu, „tu știi.” Și el mi‑a zis: „Aceștia sunt cei ce vin din necazul cel mare; ei și‑au spălat hainele și le‑au albit în sângele Mielului. De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu și‑I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce stă pe tron Își va întinde cortul peste ei. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete și nu‑i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. Căci Mielul, care stă în mijlocul tronului, îi va păstori, îi va conduce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor. ” Când a rupt Mielul pecetea a șaptea, s‑a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Și i‑am văzut pe cei șapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; și li s‑au dat șapte trâmbițe. Apoi a venit un alt înger, care s‑a oprit în fața altarului cu o cădelniță de aur. I s‑a dat tămâie multă, ca s‑o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur, care este înaintea tronului. Fumul de tămâie s‑a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților. Apoi, îngerul a luat cădelnița, a umplut‑o cu foc de pe altar și l‑a aruncat pe pământ. Și s‑au stârnit tunete, glasuri, fulgere și un cutremur. Și cei șapte îngeri care aveau cele șapte trâmbițe s‑au pregătit să sune din ele. Primul înger a sunat din trâmbiță. Și au venit grindină și foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: și a treia parte din pământ a fost ars și a treia parte din copaci au fost arși și toată iarba verde a fost arsă. Al doilea înger a sunat din trâmbiță. Și ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare s‑a făcut sânge și a treia parte din făpturile vii care erau în mare au murit și a treia parte din corăbii au fost distruse. Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o torță; a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. Steaua se chema Pelin; și a treia parte din ape s‑au prefăcut în pelin. Și mulți oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare. Al patrulea înger a sunat din trâmbiță. Și a treia parte din soare, a treia parte din lună și a treia parte din stele au fost lovite, ca să se întunece a treia parte din ele, ziua să‑și piardă a treia parte din lumina ei și noaptea, de asemenea. M‑am uitat și am auzit un vultur care zbura în înaltul cerului și zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri care urmează să sune!” Al cincilea înger a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s‑a dat cheia fântânii Adâncului și a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s‑a ridicat fum ca fumul unui cuptor mare, încât soarele și văzduhul s‑au întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieșit niște lăcuste pe pământ și li s‑a dat putere ca puterea scorpionilor de pe pământ. Li s‑a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n‑aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s‑a dat putere nu să‑i omoare, ci să‑i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul pricinuit de scorpion, când înțeapă un om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea și cu niciun chip n‑o vor găsi; își vor dori să moară, și moartea va fugi de ei. Lăcustele semănau cu niște cai pregătiți de luptă. Pe cap aveau un fel de cununi ca de aur, iar fețele lor păreau fețe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie și dinții lor erau ca ai leilor. Aveau platoșe ca niște platoșe de fier; și vuietul pe care‑l făceau aripile lor era ca vuietul carelor trase de mulți cai care se avântă în luptă. Aveau cozi ca de scorpion, cu bolduri. Și în cozile lor stătea puterea lor de a‑i vătăma pe oameni cinci luni. Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreiește se cheamă Abadon, iar pe grecește, Apolion. Primul vai a trecut. Iată că mai vin încă două vaiuri după el. Al șaselea înger a sunat din trâmbiță. Și din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu am auzit un glas zicând îngerului al șaselea, care avea trâmbița: „Dezleagă‑i pe cei patru îngeri care sunt legați la râul cel mare, Eufrat!” Și cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni. Oștirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori câte zece mii de călăreți; le‑am auzit numărul. Și iată cum mi s‑au arătat în vedenie caii și călăreții: aveau platoșe ca focul, hiacintul și pucioasa. Capetele cailor erau ca niște capete de lei și din gurile lor ieșea foc, fum și pucioasă. A treia parte din oameni au fost uciși de aceste trei urgii: de focul, fumul și pucioasa care ieșeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gurile și în cozile lor. Cozile lor erau ca niște șerpi cu capete și cu ele vătămau. Ceilalți oameni, care n‑au fost uciși de aceste urgii, nu s‑au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine demonilor și idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Și nu s‑au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de desfrâul lor, nici de hoțiile lor. Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într‑un nor. Deasupra capului lui era curcubeul, fața lui era ca soarele și picioarele lui erau ca niște stâlpi de foc. În mână ținea o cărticică deschisă. El și‑a pus piciorul drept pe mare și pe cel stâng pe pământ și a strigat cu glas tare, cum rage un leu. Când a strigat el, au răsunat glasurile celor șapte tunete. Și când au răsunat glasurile celor șapte tunete, eram gata să mă apuc să scriu; atunci am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluiește ce au spus cele șapte tunete și nu scrie!” Iar îngerul pe care‑l văzusem stând în picioare pe mare și pe pământ și‑a ridicat mâna dreaptă spre cer și a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a creat cerul și lucrurile din el, pământul și lucrurile de pe el, marea și lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă, ci că, în zilele în care îngerul al șaptelea va suna din trâmbiță, se va împlini taina lui Dumnezeu, după vestea bună pe care le‑a dat‑o El robilor Săi profeți. Și glasul pe care‑l auzisem din cer mi‑a vorbit din nou și mi‑a zis: „Du‑te și ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare și pe pământ!” M‑am dus la înger și i‑am cerut să‑mi dea cărticica. „Ia‑o ”, mi‑a zis el, „și mănânc‑o; ea îți va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.” Am luat cărticica din mâna îngerului și am mâncat‑o: în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat‑o, mi s‑a umplut pântecele de amărăciune. Apoi mi s‑a zis: „Trebuie să profețești din nou multor popoare, neamuri, limbi și împărați.” Apoi mi s‑a dat o trestie asemenea unui toiag și mi s‑a zis: „Scoală‑te și măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei ce se închină acolo! Dar curtea de afară a Templului las‑o afară și n‑o măsura, căci a fost dată neamurilor; și ele vor călca în picioare cetatea sfântă patruzeci și două de luni. Iar celor doi martori ai Mei le voi da să profețească îmbrăcați în sac o mie două sute șaizeci de zile.” Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului. Dacă vrea cineva să le facă rău, din gura lor iese un foc care îi mistuie pe vrăjmașii lor; dacă cineva vrea să le facă rău, trebuie să fie ucis în felul acesta. Ei au puterea să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele când vor profeți, și au putere să prefacă apele în sânge și să lovească pământul cu tot felul de urgii ori de câte ori vor dori. Când își vor isprăvi mărturia, fiara care se ridică din Adânc va face război cu ei, îi va birui și‑i va omorî. Și trupurile lor moarte vor zăcea în piața cetății celei mari, care, în înțeles duhovnicesc, se cheamă Sodoma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul lor. Și, timp de trei zile și jumătate, oameni din orice popor, din orice seminție, de orice limbă și de orice neam vor privi trupurile lor moarte și nu vor da voie ca trupurile lor să fie puse în mormânt. Și locuitorii pământului se vor bucura din pricina lor, se vor veseli și își vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi profeți îi chinuiseră pe locuitorii pământului. Dar, după cele trei zile și jumătate, duh de viață de la Dumnezeu a intrat în ei și s‑au ridicat în picioare și o mare frică i‑a apucat pe cei ce i‑au văzut. Și au auzit din cer un glas puternic, care le zicea: „Suiți‑vă aici!” Și s‑au suit la cer în nor, iar vrăjmașii lor i‑au văzut. În ceasul acela s‑a făcut un mare cutremur și a zecea parte din cetate s‑a prăbușit. Șapte mii de oameni au fost uciși în cutremurul acela, iar ceilalți s‑au îngrozit și au dat slavă Dumnezeului cerului. Al doilea vai a trecut. Iată că al treilea vai vine curând. Al șaptelea înger a sunat din trâmbiță. Și în cer s‑au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Unsului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.” Și cei douăzeci și patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, s‑au aruncat cu fețele la pământ, I s‑au închinat lui Dumnezeu și au zis: „Îți mulțumim, Doamne Dumnezeule atotputernic, care ești și care erai [și care vii], fiindcă ai luat puterea Ta cea mare și ai început să împărățești! Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să‑i judeci pe cei morți, să‑i răsplătești pe robii Tăi profeți, pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău, pe cei mici și pe cei mari, și să‑i prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul.” Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, s‑a deschis și s‑a văzut Chivotul Legământului Său în Templul Său. Și au fost fulgere, glasuri, tunete, cutremur și grindină mare. În cer s‑a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare și cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, țipa în durerile nașterii și se chinuia să nască. În cer s‑a arătat un alt semn: iată, un mare balaur roșu, cu șapte capete și zece coarne, iar pe capete – șapte diademe. Cu coada trăgea a treia parte din stelele cerului și le arunca pe pământ. Balaurul stătea înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când va naște, să‑i mănânce copilul. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El va păstori toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul Lui, iar femeia a fugit în pustiu, unde are un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute șaizeci de zile. Iar în cer s‑a făcut război: Mihail și îngerii lui s‑au luptat cu balaurul. Balaurul cu îngerii lui s‑au luptat și ei, dar n‑au putut birui, și nu s‑a mai găsit loc pentru ei în cer. Astfel, balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana, cel care înșală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui. Și am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum au venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, pentru că acuzatorul fraților noștri a fost aruncat jos, el, care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte. Ei l‑au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și‑au iubit viața până la moarte. De aceea bucurați‑vă, ceruri și voi, care locuiți în ceruri! Vai de voi, pământ și mare! Căci Diavolul s‑a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme.” Când s‑a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să o urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească. Și femeii i‑au fost date cele două aripi ale vulturului celui mare, ca să zboare cu ele în pustiu, în locul pregătit pentru ea, unde este hrănită o vreme, vremi și o jumătate de vreme, departe de fața șarpelui. Atunci, șarpele a aruncat în urma femeii apă din gură ca un râu, ca s‑o ia râul. Dar pământul i‑a venit în ajutor femeii: pământul și‑a deschis gura și a înghițit râul pe care‑l aruncase balaurul din gură. Balaurul s‑a mâniat pe femeie și s‑a dus să facă război cu rămășița seminței ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus Hristos. Apoi a stat pe nisipul mării. Și am văzut ridicându‑se din mare o fiară cu zece coarne și șapte capete; pe coarne avea zece diademe și pe capete avea nume de hulă. Fiara pe care am văzut‑o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs și o gură ca de leu. Balaurul i‑a dat puterea lui, tronul lui și o stăpânire mare. Unul din capetele ei părea înjunghiat de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Și tot pământul se mira după fiară. Și au început să se închine balaurului pentru că îi dăduse fiarei autoritatea lui. Și au început să i se închine fiarei, zicând: „Cine este asemenea fiarei și cine se poate lupta cu ea?” Și i s‑a dat o gură, care rostea vorbe mari și blasfemii. Și i s‑a dat autoritate să lucreze patruzeci și două de luni. Ea și‑a deschis gura ca să rostească blasfemii împotriva lui Dumnezeu, să‑I hulească Numele, cortul și pe cei ce locuiesc în cer. I s‑a dat să facă război cu sfinții și să‑i biruiască. Și i s‑a dat autoritate peste orice seminție, peste orice popor, peste orice limbă și peste orice neam. Și toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n‑a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului, care a fost înjunghiat. Cine are urechi, să audă! Cine este sortit robiei în robie va merge. Cine este sortit sabiei De sabie va cădea ucis. Aici este răbdarea și credincioșia sfinților. Apoi am văzut ridicându‑se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca de miel, dar vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată autoritatea primei fiare, în numele ei, și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine primei fiare, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor. Și‑i amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în numele fiarei. Ea le‑a zis locuitorilor pământului să‑i facă un chip fiarei care avea rana de sabie și trăia. I s‑a dat putere să dea suflare chipului fiarei, pentru ca acesta să vorbească și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina chipului fiarei. Și a făcut ca toți – mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi – să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acela, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei, căci este un număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase. Apoi m‑am uitat și iată că Mielul stătea pe muntele Sionului și împreună cu El erau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său și Numele Tatălui Său. Și am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca bubuitul unui tunet puternic; și glasul pe care l‑am auzit era ca al celor ce cântă cu harfa. Cântau o cântare nouă înaintea tronului, a celor patru făpturi vii și a bătrânilor. Și nimeni nu putea să învețe cântarea în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii, care fuseseră răscumpărați de pe pământ. Aceștia nu s‑au întinat cu femei, căci sunt feciori, și‑L urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpărați dintre oameni, ca prim rod pentru Dumnezeu și pentru Miel. Și în gura lor nu s‑a găsit minciună, căci sunt fără vină. Și am văzut un alt înger, care zbura cu o Evanghelie veșnică în înaltul cerului ca s‑o vestească locuitorilor pământului, de orice neam, din orice seminție, de orice limbă și din orice popor. El zicea cu glas tare: „Temeți‑vă de Dumnezeu și dați‑I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați‑vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” Apoi a urmat un alt înger, al doilea, care a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a dat de băut tuturor neamurilor din vinul desfrâului ei pătimaș!” Apoi a urmat un alt înger, al treilea, care a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și în pucioasă înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n‑au odihnă cei ce se închină fiarei și chipului ei și oricine primește semnul numelui ei. Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus.” Și am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: «Ferice de morții care mor în Domnul de acum încolo!»” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” Apoi m‑am uitat, și iată un nor alb; și pe nor stătea Cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuțită. Și un alt înger a ieșit din Templu și a strigat cu glas tare Celui ce stătea pe nor: „Trimite‑ți secera și seceră, pentru că a venit ceasul să seceri și secerișul pământului este copt!” Atunci, Cel ce stătea pe nor Și‑a aruncat secera pe pământ. Și pământul a fost secerat. Și din Templul care este în cer a ieșit un alt înger, care avea și el o seceră ascuțită. Și un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieșit din altar și a strigat cu glas tare către cel ce avea secera ascuțită: „Trimite‑ți secera cea ascuțită și culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei s‑au copt!” Și îngerul și‑a aruncat secera pe pământ, a cules via pământului și a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Și teascul a fost călcat în picioare în afara cetății; și din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor pe o întindere de o mie șase sute de stadii. Apoi am văzut în cer un alt semn mare și minunat: șapte îngeri care aveau șapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s‑a isprăvit mânia lui Dumnezeu. Și am văzut un fel de mare de sticlă amestecată cu foc și pe biruitorii fiarei, ai chipului ei și ai numărului numelui ei stând pe marea de sticlă cu harfele lui Dumnezeu în mână. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului. Și ziceau: Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernic! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împăratul neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, și cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu ești Sfânt și toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, pentru că judecățile Tale au fost arătate! După aceea, am văzut deschizându‑se în cer Templul cortului mărturiei. Și din Templu au ieșit cei șapte îngeri care țineau cele șapte urgii. Erau îmbrăcați în in curat, strălucitor, și erau încinși la piept cu brâie de aur. Și una din cele patru făpturi vii le‑a dat celor șapte îngeri șapte cupe de aur pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor. Și Templul s‑a umplut de fum din pricina slavei lui Dumnezeu și a puterii Lui. Și nimeni nu putea să intre în Templu până nu aveau să se sfârșească cele șapte urgii ale celor șapte îngeri. Și am auzit un glas tare, care venea din Templu și care le spunea celor șapte îngeri: „Duceți‑vă și vărsați pe pământ cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu!” Primul s‑a dus și a vărsat cupa lui pe pământ. Și o rană rea și dureroasă a apărut pe oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau chipului ei. Al doilea a vărsat cupa lui în mare. Și marea s‑a făcut sânge ca de mort. Și orice făptură vie care era în mare a murit. Al treilea a vărsat cupa lui în râuri și în izvoarele apelor. Și ele s‑au făcut sânge. Și l‑am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept ești Tu, care ești și care erai, Cel Sfânt, pentru că ai judecat aceste lucruri. Fiindcă ei au vărsat sângele sfinților și al profeților, tot sânge le‑ai dat și Tu să bea. Așa și merită!” Și am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule atotputernic, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!” Al patrulea a vărsat cupa lui peste soare. Și soarelui i s‑a dat să‑i dogorească pe oameni cu focul lui. Și oamenii au fost dogoriți cu arșiță mare și au hulit Numele lui Dumnezeu, care are stăpânire peste aceste urgii, și nu s‑au pocăit ca să‑I dea slavă. Al cincilea a vărsat cupa lui peste tronul fiarei. Și împărăția fiarei a fost cuprinsă de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere. Și L‑au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor rele și nu s‑au pocăit de faptele lor. Al șaselea a vărsat cupa lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților de la răsăritul soarelui. Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura profetului mincinos trei duhuri necurate, ca niște broaște. Acestea sunt duhuri de demoni, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații din întreaga lume ca să‑i strângă pentru războiul din ziua cea mare a Dumnezeului celui atotputernic. „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!” Duhurile cele rele i‑au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon. Al șaptelea a vărsat cupa lui în văzduh. Și din Templu, de la tron, a ieșit un glas tare, care zicea: „S‑a sfârșit!” Și au urmat fulgere, glasuri, tunete și s‑a făcut un așa de mare cutremur, că de când este omul pe pământ n‑a fost un cutremur așa de mare. Cetatea cea mare s‑a împărțit în trei și cetățile neamurilor s‑au prăbușit. Și Babilonul cel mare a fost amintit înaintea lui Dumnezeu, ca să‑i dea potirul de vin al mâniei Lui aprinse. Toate insulele au fugit și munții n‑au mai fost de găsit. Grindină mare cât un talant a căzut din cer peste oameni. Și oamenii L‑au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare. Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte cupe a venit și a vorbit cu mine, zicând: „Vino! Îți voi arăta judecata desfrânatei celei mari, care stă pe ape multe. Cu ea s‑au desfrânat împărații pământului, iar locuitorii pământului s‑au îmbătat de vinul desfrânării ei!” Și m‑a dus în Duhul într‑un pustiu. Și am văzut o femeie stând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă și având șapte capete și zece coarne. Femeia era îmbrăcată în purpură și stacojiu și era împodobită cu aur, pietre scumpe și mărgăritare. Ținea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni și de necurățiile desfrâului ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama desfrânatelor și a spurcăciunilor pământului”. Și am văzut‑o pe femeie îmbătată de sângele sfinților și de sângele martirilor lui Isus. Când am văzut‑o, m‑am mirat minune mare. Și îngerul mi‑a zis: „De ce te miri? Îți voi spune eu taina femeii și a fiarei care o poartă în spinare și care are cele șapte capete și cele zece coarne. Fiara pe care ai văzut‑o era și nu mai este. Ea se va ridica din Adânc și se va duce la pierzare. Și locuitorii pământului ale căror nume n‑au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieții se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este și va veni. Aici este mintea care are înțelepciune: cele șapte capete sunt șapte munți pe care stă femeia. Sunt și șapte împărați: cinci au căzut, unul este, celălalt n‑a venit încă, dar, când va veni, trebuie să rămână puțină vreme. Cât despre fiara care era și nu mai este, ea este al optulea: este dintre cei șapte și merge la pierzare. Cele zece coarne pe care le‑ai văzut sunt zece împărați care n‑au primit încă împărăția, ci vor primi stăpânire, ca împărați, timp de un ceas împreună cu fiara. Toți au același gând și îi dau fiarei puterea și stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cu El vor fi cei chemați, aleși și credincioși.” Apoi mi‑a zis: „Apele pe care le‑ai văzut, pe care stă desfrânata, sunt popoare, mulțimi, neamuri și limbi. Cele zece coarne pe care le‑ai văzut și fiara, tocmai aceștia, o vor urî pe desfrânată, o vor pustii și o vor lăsa goală. Carnea i‑o vor mânca, și pe ea o vor arde în foc. Căci Dumnezeu le‑a pus în inimă să‑I aducă la îndeplinire planul: să fie într‑un singur gând și să‑i dea fiarei împărăția până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu. Și femeia pe care ai văzut‑o este cetatea cea mare, care domnește peste împărații pământului.” După aceea, am văzut coborându‑se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s‑a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns locuință a demonilor, închisoare a oricărui duh necurat, închisoare a oricărei păsări necurate, închisoare a oricărei fiare necurate și respingătoare, pentru că din vinul mâniei desfrâului ei au băut toate neamurile și împărații pământului s‑au desfrânat cu ea și negustorii pământului prin risipa desfătării ei s‑au îmbogățit.” Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Căci până la cer s‑au îngrămădit păcatele ei și Dumnezeu Și‑a adus aminte de nelegiuirile ei. Răsplătiți‑i cum v‑a răsplătit și ea! Dați‑i de două ori pentru faptele ei! În potirul amestecat de ea turnați îndoit! Pe cât s‑a slăvit și s‑a desfătat, pe atât dați‑i chin și tânguire! Fiindcă zice în inima ei: «Sunt împărăteasă, nu sunt văduvă, nu voi cunoaște nicidecum tânguirea.» De aceea, într‑o singură zi vor veni urgiile ei: molima, tânguirea și foametea. Și va fi mistuită de foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat‑o, este tare. Vor plânge și vor boci după ea împărații pământului, care s‑au desfrânat și s‑au desfătat cu ea, când vor vedea fumul arderii ei. Vor sta departe, de teama chinului ei, și vor zice: «Vai! vai! cetatea cea mare, Babilon, cetatea cea tare! Într‑un ceas ți‑a venit judecata!» Negustorii pământului plâng și jelesc după ea, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă de aur, argint, pietre scumpe, mărgăritare, in subțire, purpură, mătase și țesături stacojii, felurite soiuri de lemn parfumat, felurite vase de fildeș, de lemn scump, de aramă, de fier și de marmură, scorțișoară, mirodenii, ierburi aromate, mir, tămâie, vin, ulei, floarea făinii, grâu, vite, oi, cai, căruțe, trupuri și suflete de oameni. Și roadele râvnite de sufletul tău s‑au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, au pierit de la tine și nicidecum nu le vei mai găsi. Cei ce fac negoț cu aceste lucruri, care s‑au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, de teama chinului ei. Vor plânge, se vor tângui și vor zice: «Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată în in subțire, în purpură și stacojiu, care era împodobită cu aur, pietre scumpe și mărgăritare! Într‑un ceas s‑au prăpădit atâtea bogății!» Și toți cârmacii, toți cei ce merg cu corabia în vreun loc, corăbieri și toți cei ce lucrează pe mare stăteau departe și, când au văzut fumul arderii ei, au început să strige: «Cine mai este asemenea cetății celei mari?» Și își aruncau țărână în cap, plângeau, se tânguiau, țipau și ziceau: «Vai! vai! Cetatea cea mare! Toți cei ce aveau corăbii pe mare s‑au îmbogățit în urma belșugului ei, dar într‑un ceas a fost pustiită!» Bucură‑te de ea, cerule, și voi, sfinților, apostolilor și profeților, pentru că Dumnezeu a judecat‑o și v‑a făcut dreptate!” Atunci, un înger puternic a ridicat o piatră ca o piatră uriașă de moară, a aruncat‑o în mare și a zis: „Cu așa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, și nu va mai fi găsit! Sunetul celor ce cântă din harfă, sunetul muzicanților, al celor ce cântă din fluiere și trâmbițe, nu se va mai auzi în tine. Niciun meșter în vreun meșteșug oarecare nu se va mai găsi la tine, și uruitul morii nu se va mai auzi în tine. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine și glasul mirelui și al miresei nu se va mai auzi în tine, pentru că negustorii tăi erau mai‑marii pământului, pentru că prin vrăjitoria ta au fost amăgite toate neamurile.” Și pentru că în ea a fost găsit sângele profeților și al sfinților și al tuturor celor ce au fost înjunghiați pe pământ. După aceea, am auzit ca un glas puternic, al unei mari mulțimi, în cer, care zicea: „Aleluia! Mântuirea, slava și puterea sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, pentru că adevărate și drepte sunt judecățile Lui: El a judecat‑o pe desfrânata cea mare, care strica pământul cu desfrâul ei, și a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei!” Și au zis a doua oară: „Aleluia! Fumul ei se înalță în vecii vecilor!” Și cei douăzeci și patru de bătrâni și cele patru făpturi vii s‑au aruncat la pământ și I s‑au închinat lui Dumnezeu, care stătea pe tron. Și au zis: „Amin! Aleluia!” Și dinspre tron a ieșit un glas, care zicea: „Lăudați‑L pe Dumnezeul nostru, toți robii Lui, cei ce vă temeți de El, mici și mari!” Și am auzit ca un glas al unei mulțimi mari, ca vuietul multor ape, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru cel atotputernic, a început să împărățească. Să ne bucurăm, să ne veselim și să‑I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului și mireasa Lui s‑a pregătit: i s‑a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat.” (Inul subțire sunt faptele drepte ale sfinților.) Apoi mi‑a zis: „Scrie: «Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!»” Apoi mi‑a zis: „Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu!” Și m‑am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi‑a zis: „Nicidecum! Eu sunt un slujitor împreună cu tine și cu frații tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu să I te închini!” (Căci mărturia lui Isus este duhul profeției.) Apoi am văzut cerul deschis și iată că s‑a arătat un cal alb. Cel ce stătea pe el este numit credincios și adevărat; El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; pe cap purta multe diademe, având scris un nume pe care nu‑l știe nimeni, ci numai El. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Și numele Lui este „Cuvântul lui Dumnezeu”. Oștirile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, pentru a lovi cu ea neamurile, pe care le va păstori cu un toiag de fier. Și va călca în picioare teascul vinului mâniei aprinse a Dumnezeului celui atotputernic. Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. Apoi am văzut un înger care stătea în soare. El a strigat cu glas puternic și a zis tuturor păsărilor care zburau în înaltul cerului: „Veniți, adunați‑vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncați carnea împăraților, carnea căpeteniilor, carnea celor puternici, carnea cailor și a călăreților și carnea oamenilor de tot felul: liberi și robi, mici și mari!” Și am văzut fiara și pe împărații pământului și oștirile lor adunate ca să facă război cu Cel ce era călare pe cal și cu oastea Lui. Și fiara a fost prinsă. Și, împreună cu ea, a fost prins profetul mincinos, care făcuse în numele ei semnele cu care îi amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei și se închinaseră chipului ei. Aceștia doi au fost aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. Iar ceilalți au fost uciși cu sabia care ieșea din gura Celui ce era călare pe cal. Și toate păsările s‑au săturat din carnea lor. Apoi am văzut un înger care se cobora din cer și care avea în mână cheia Adâncului și un lanț mare. El a înșfăcat balaurul, șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satana, și l‑a legat pentru o mie de ani. L‑a aruncat în Adânc, l‑a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme. Și am văzut niște tronuri; și celor ce s‑au așezat pe ele li s‑a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și chipului ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani. Ceilalți morți n‑au înviat până nu s‑au sfârșit cei o mie de ani. Aceasta este prima înviere. Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de prima înviere! Asupra lor a doua moarte n‑are nicio putere; și ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat din temnița lui și va ieși ca să înșele neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, ca să‑i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Și ei s‑au suit pe fața pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea preaiubită. Dar din cer s‑a coborât foc și i‑a mistuit. Și Diavolul, care‑i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, unde erau fiara și profetul mincinos. Și vor fi chinuiți zi și noapte în vecii vecilor. Apoi am văzut un tron mare și alb și pe Cel ce stătea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu și‑au mai găsit locul. Și i‑am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea tronului. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați potrivit celor scrise în cărțile acelea, după faptele lor. Marea i‑a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința Morților i‑au dat înapoi pe morții care erau în ele; și au fost judecați: fiecare după faptele lui. Apoi Moartea și Locuința Morților au fost aruncate în iazul de foc. Aceasta este moartea a doua – iazul de foc. Oricine n‑a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc. Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi trecuseră, și marea nu mai era. Și eu am văzut coborându‑se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Și am auzit un glas tare, care venea dinspre tron și zicea: „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Cel ce stătea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Și a adăugat: „Scrie: «Aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate.»” Apoi mi‑a zis: „S‑a sfârșit! Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Celui căruia îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții. Cel ce va birui va moșteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui și el va fi fiul Meu. Cât despre lași, necredincioși, scârboși, ucigași, desfrânați, vrăjitori, idolatri și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua.” Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte cupe pline cu cele din urmă șapte urgii a venit și a vorbit cu mine, zicând: „Vino să‑ți arăt mireasa, soția Mielului!” Și m‑a dus în Duhul pe un munte mare și înalt. Și mi‑a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer, de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Strălucirea ei era ca o piatră foarte scumpă, ca o piatră de iaspis cristalin. Era înconjurată cu un zid mare și înalt, avea douăsprezece porți, și la porți – doisprezece îngeri. Și pe porți erau scrise niște nume: numele celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel. Spre răsărit erau trei porți, spre miazănoapte – trei porți, spre miazăzi – trei porți și spre apus – trei porți. Zidul cetății avea douăsprezece temelii și pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. Îngerul care vorbea cu mine avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porțile și zidul ei. Cetatea avea formă pătrată și lungimea ei era cât lățimea. A măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de stadii. Lungimea, lărgimea și înălțimea erau egale. I‑a măsurat și zidul și a găsit o sută patruzeci și patru de coți, după măsura oamenilor, folosită și de înger. Zidul era făcut din iaspis și cetatea era de aur curat, ca sticla curată. Temeliile zidului cetății erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: prima temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de calcedonie; a patra, de smarald; a cincea, de sardonix; a șasea, de sardiu; a șaptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de crisopraz; a unsprezecea, de hiacint; a douăsprezecea, de ametist. Cele douăsprezece porți erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr‑un singur mărgăritar. Strada cetății era de aur curat, ca sticla străvezie. Templu n‑am văzut în cetate, pentru că Domnul, Dumnezeul atotputernic, și Mielul sunt Templul ei. Cetatea n‑are nevoie nici de soare, nici de lună care să‑i dea lumină, căci o luminează slava lui Dumnezeu, și făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei și împărații pământului își vor aduce slava lor în ea. Porțile ei nu se vor închide ziua, fiindcă acolo nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava și cinstea neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună, ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului. Și mi‑a arătat râul apei vieții, limpede ca cristalul, care curgea de la tronul lui Dumnezeu și al Mielului prin mijlocul cetății; iar pe cele două maluri ale râului era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod și dând rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea popoarelor. Nu va mai fi nimic supus blestemului. Tronul lui Dumnezeu și al Mielului va fi în ea, și robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea fața Lui și Numele Lui va fi pe frunțile lor. Și noapte nu va mai fi; nu vor mai avea nevoie nici de lumina lămpii, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu va lumina peste ei. Și vor împărăți în vecii vecilor. Și îngerul mi‑a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare și adevărate. Și Domnul, Dumnezeul duhurilor profeților, l‑a trimis pe îngerul Său să le arate robilor Săi ceea ce trebuie să se întâmple în curând.” „Și, iată, Eu vin curând! Ferice de cine păzește cuvintele profeției din cartea aceasta!” Eu, Ioan, am auzit și am văzut lucrurile acestea. Și când le‑am auzit și le‑am văzut, am căzut la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi‑a zis: „Nicidecum! Eu sunt un slujitor împreună cu tine și cu frații tăi, profeții, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Lui Dumnezeu să I te închini!” Apoi mi‑a zis: „Să nu pecetluiești cuvintele profeției din cartea aceasta, căci vremea este aproape! Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe, cine este întinat să se întineze și mai departe, cine este drept să trăiască și mai departe în dreptate, iar cine este sfânt să se sfințească și mai departe!” „Iată, Eu vin curând, și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui! Eu sunt Alfa și Omega, Cel‑dintâi și Cel‑de‑pe‑urmă, Începutul și Sfârșitul. Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, desfrânații, ucigașii, idolatrii și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună! Eu, Isus, l‑am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina și Sămânța lui David, Luceafărul strălucitor de dimineață.” Și Duhul și Mireasa zic: „Vino!” Și cine aude să zică: „Vino!” Și cel căruia îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată! O spun clar oricui aude cuvintele profeției din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, îi va adăuga și Dumnezeu urgiile descrise în cartea aceasta. Și, dacă va scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei profeții, îi va scoate și Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, descrise în cartea aceasta. Cel ce mărturisește aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse! Harul Domnului Isus [Hristos] să fie cu toți! [Amin!]